DAN NĂSTASE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NĂSTASE, DAN Drept diplomatic şi consular / Dan Năstase – Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006. 352 p.; 20,5 cm. Bibliogr. ISBN 973-725-509-7 341.7(075.8) 341.8(075.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006 ISBN 973-725-509-7

Redactor: Lucia PLENICEANU Tehnoredactor: Sonia MILITARU Bun de tipar: 20.03.2006. Coli de tipar: 22 Format: 16/70×100 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr. 313, Bucureşti, sector 6, O.P. 83 Tel / Fax: 316.97.90; www.SpiruHaret.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

DAN NĂSTASE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2006

CUPRINS

Abrevieri............................................................................................... Cuvânt înainte....................................................................................... Introducere........................................................................................... Relaţii politice şi relaţii diplomatice ................................................ Politica........................................................................................ Politica externă ........................................................................... Diplomaţia .................................................................................. Consideraţii asupra dreptului diplomatic ......................................... Valori şi principii........................................................................ Reguli ......................................................................................... Normele activităţii diplomatice .................................................. Definiţia dreptului diplomatic .................................................... Sursele dreptului diplomatic............................................................. Sursele de drept .......................................................................... Definiţia surselor dreptului diplomatic ....................................... Cutuma internaţională................................................................. Convenţia internaţională............................................................. Principiile dreptului internaţional ............................................... Alte surse.................................................................................... Codificarea dreptului diplomatic şi consular.................................... Reglementări privind diplomaţia la nivel înalt ........................... Norme privind forurile internaţionale......................................... Codificarea dreptului diplomatic şi consular cu privire la serviciile diplomatice şi consulare.......................................... Doctrina dreptului diplomatic şi consular ........................................ Definirea doctrinei dreptului diplomatic şi consular .................. Aspecte istorice .......................................................................... Contribuţii la doctrina actuală ....................................................

10 11 13 13 13 13 17 20 20 20 21 22 23 23 24 26 28 29 30 32 33 34 38 42 42 42 44 5

Misiunea diplomatică ......................................................................... Funcţiile misiunii diplomatice.......................................................... Reprezentarea statului ................................................................ Servirea interesului de stat.......................................................... Negocierea.................................................................................. Informarea .................................................................................. Componenţa misiunii diplomatice ................................................... Privilegiile diplomatice .................................................................... Privilegiul inviolabilităţii............................................................ Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate............. Privilegiul libertăţii de comunicare ............................................ Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie........................ Privilegiul scutirii de prestaţii personale, de servicii publice, de impozite şi de taxe ................................................................. Privilegiul imunităţii .................................................................. Misiunea diplomatică ad hoc .............................................................. Misiunea diplomatică ad hoc la nivel înalt ..................................... Diplomaţia şefului de stat şi de guvern ...................................... Ministrul de externe, conducătorul serviciului public pentru diplomaţie ....................................................................... Consideraţii generale asupra misiunii diplomatice ad hoc............... Funcţiile misiunii diplomatice ad hoc ....................................... Componenţa misiunii diplomatice ad hoc ................................. Sediul misiunii ad hoc ............................................................... Privilegiile misiunii diplomatice ad hoc .................................... Forul internaţional .............................................................................. Conferinţa internaţională ................................................................. Definiţia conferinţei internaţionale ............................................ Practica organizării conferinţei internaţionale ........................... Organizaţia internaţională, for diplomatic ....................................... Definiţia organizaţiei internaţionale .......................................... Reprezentarea statelor la organizaţia internaţională .................. Funcţionarul internaţional .......................................................... Reprezentarea diplomatică a statelor membre ale NATO în Consiliul Nord-Atlantic (excurs) ................................................... Relaţiile diplomatice ale NATO cu statele partenere ...................... 6

46 48 48 49 50 50 52 54 56 58 59 60 60 60 65 66 67 79 86 90 91 95 96 112 118 118 120 126 127 132 138 147 152

Organe subsidiare ale Consiliului Nord-Atlantic ............................ Secretarul general al NATO ...................................................... Secretariatul Internaţional al NATO .......................................... Sediul permanent al Consiliului Nord-Atlantic ......................... Simbolurile NATO ..................................................................... Diplomaţia în Uniunea Europeană (excurs) ..................................... Valorile Uniunii Europene .............................................................. Principiile fundamentale ale Uniunii Europene .............................. Domeniile de competenţă ale Uniunii Europene ............................. Politica Externă şi de Securitate Comună ....................................... Instituţiile Uniunii Europene ........................................................... Parlamentul European ................................................................ Consiliul European .................................................................... Consiliul (de Miniştri al) Uniunii Europene .............................. Comisia Europeană .................................................................... Ministrul afacerilor externe al Uniunii Europene ...................... Alte instituţii europene .............................................................. Actele juridice ale Uniunii Europene .............................................. Exercitarea dreptului de legaţie activ şi pasiv al Uniunii Europene Privilegiile în activitatea diplomatică a Uniunii Europene ........ Sediile Uniunii Europene ........................................................... Simbolurile Uniunii Europene ................................................... Cetăţenia Uniunii Europene ....................................................... Serviciul public pentru diplomaţie .................................................... Serviciul public intern pentru diplomaţie ......................................... Definiţia ministerului de externe ..................................................... Funcţiile ministerului de externe ..................................................... Atribuţiile ministerului de externe .................................................. Structura ministerului de externe .................................................... Serviciul public extern pentru diplomaţie ........................................ Relaţiile diplomatice ........................................................................... Stabilirea relaţiilor diplomatice ....................................................... Ruperea relaţiilor diplomatice ......................................................... Ambasada ............................................................................................ Funcţiile ambasadei ......................................................................... Reprezentarea statului acreditant ...............................................

153 153 154 155 155 156 158 159 160 161 168 169 169 170 171 173 174 176 177 177 180 181 181 182 184 184 186 186 189 193 194 194 197 202 203 203 7

Servirea intereselor statului acreditant ....................................... Negocierea ................................................................................. Informarea ................................................................................. Promovarea relaţiilor bilaterale ................................................. Înfiinţarea şi desfiinţarea ambasadei ............................................... Agrementul ................................................................................ Acreditarea ................................................................................ Desfiinţarea ambasadei .............................................................. Personalul ambasadei ...................................................................... Structura personalului ambasadei .............................................. Personalul ambasadei române ................................................... Ambasadorul ............................................................................. Corpul diplomatic ...................................................................... Privilegiile ....................................................................................... Inviolabilitatea ........................................................................... Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate............. Privilegiul libertăţii de comunicare ........................................... Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie ....................... Privilegiul scutirii de prestaţii personale, de servicii publice şi de sarcini militare ................................................................... Privilegiul scutirii de impozite şi taxe ....................................... Privilegiul imunităţii .................................................................. Postul consular .................................................................................... Relaţiile consulare ........................................................................... Ruperea relaţiilor consulare ....................................................... Înfiinţarea postului consular ...................................................... Desfiinţarea postului consular ................................................... Personalul postului consular ............................................................ Funcţiile consulare .......................................................................... Privilegiile consulare ....................................................................... Privilegiul inviolabilităţii ........................................................... Privilegiul libertăţii de comunicare ........................................... Privilegiul postului consular de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător ....................................................................... Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie ....................... Privilegiul scutirii de orice prestaţie personală, de orice serviciu public şi de sarcinile militare ca rechiziţii, contribuţii şi încartiruiri militare ................................................................. 8

205 206 206 207 208 211 213 216 218 218 224 226 229 231 232 245 246 247 248 249 251 257 258 260 261 266 267 271 282 283 287 289 294 295

............................ Memorandumul . Nota verbală .............................................................................................................. Scrisoarea personală .................................................................................................................................................................................................. Funcţionarul consular onorific .............................................................................................................Privilegiul de a percepe taxe consulare ........................................................ 298 298 302 309 309 313 314 315 318 333 335 335 335 336 337 339 339 341 342 347 9 ...... rapoarte................................................ Bibliografie .......... Corespondenţa diplomatică (excurs) .............................................................. Scena............................................................ circulare .... Nota semnată ..................................................................................... Nota colectivă ............................................................................. Aide-mémoire ........................................................................... Nota diplomatică . Caracterul dramatic al negocierii ............................................................................ Considerente definitorii ......................................... Negocierea diplomatică (excurs) ............................. Privilegiul imunităţii consulare ...................... Publicul .......................................................................................................................... telegrame...................... Culisele ....... Negociatorul ... La masa de negociere ....................................................................... Scrisori.....................................

including Diplomatic Agents Crc – Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare Crd – Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice Crsroi – Convenţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale SAIEA – Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică ScdcR – Statutul corpului diplomatic şi consular din România 10 .ABREVIERI Cefc – Convenţia europeană privind funcţiile consulare Cms – Convenţia de la Viena privind misiunile speciale CpiisONU – Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite CpiONU – Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Naţiunilor Unite CPPCAIPPiDA – Convention on the Prevention and Punishment of Crimes Against Internationally Protected Persons.

ca şi la drepturile şi obligaţiile companiilor şi ale indivizilor pe planul relaţiilor interstatale. Prima parte a prelegerilor se referă la primul plan al activităţii diplomatice. parte a ansamblului de norme cu privire la drepturile şi obligaţiile statelor şi ale organizaţiilor internaţionale. fiind considerat subramură a dreptului public. Lectura selectivă a regulilor principale de drept diplomatic în vigoare este însoţită de explicaţii şi adnotări concentrate îndeosebi asupra semnificaţiilor definitorii ale diplomaţiei ca profesie şi ale instituţiilor prin intermediul cărora diplomaţia este exercitată în prezent. Ca urmare. pe care o desfăşoară protagoniştii politicii internaţionale. din aceste prelegeri este de înţeles că dreptul diplomatic este dreptul misiunii diplomatice. al pregătirii sau al îndeplinirii misiunii diplomatice. Selecţia efectuată în vederea lecturii propuse şi adnotările au prilejuit evaluări şi ordonări de norme după criteriile actualităţii şi rigorii „economice”. la instituţiile a căror activitate ei o conduc şi o reprezintă şi la instituţiile la a căror activitate participă. misiunea diplomatică ad hoc. termenul „misiune ad hoc” acoperă ceea ce în surse şi doctrină se mai numeşte „misiune specială” sau „misiune nepermanentă”. se constituie. Pentru claritate. Exercitarea diplomaţiei ca profesie este prezentată exclusiv în cadrul organizării. dreptul diplomatic şi consular este privit ca „beneficiar” al surselor. În vederea atingerii unui obiectiv anume din domeniul relaţiilor interstatale. fie după eşec. în aceste prelegeri. cu toate variantele. aşadar a dreptului internaţional public (jus gentium). doctrinei şi principiilor de drept internaţional. 11 .CUVÂNT ÎNAINTE Dreptul internaţional – corp de reguli referitoare la drepturile şi obligaţiile statelor în relaţiile dintre ele – conţine şi dreptul diplomatic şi consular. pentru o perioadă determinată. cu încheiere fie după realizare. În cele ce urmează. mai precis a ramurii sale „externe”.

despre relaţii diplomatice. constituită pentru a funcţiona permanent. postul consular) se constituie în vederea atingerii obiectivelor din domeniul relaţiilor diplomatice şi consulare şi este. care au aplicare actuală. pentru a se evita excluderea nefirească a misiunilor diplomatice ad hoc din sfera relaţiilor diplomatice. departament. de care se poate ocupa istoria diplomaţiei. este evident că între două state care îşi primesc reciproc misiunile diplomatice „temporare” şi „permanente” există relaţii diplomatice. Din parcurgerea normelor de drept diplomatic. ambasadă. aşadar.A doua parte a prelegerilor se referă la activitatea diplomatică din cadrul componentelor serviciului public pentru diplomaţie (minister. În condiţiile în care două state schimbă doar misiuni diplomatice ad hoc se poate vorbi. Misiunea diplomatică permanentă (ambasada. Pentru claritate. privilegii. 12 . direcţie. termenul „privilegiu” se referă la domeniul indicat prin grupul confuz de cuvinte de prea multe ori utilizate la pluralul care îi conferă dimensiunea de spuză imprecisă: „facilităţi. nefiind suficient schimbul de misiuni diplomatice ad hoc. Acest grup de prelegeri prezintă regulile principale privind activitatea esenţială prin care se exercită profesia de diplomat şi funcţionarea instituţiilor serviciului public de diplomaţie. dar numai în înţelesul cel mai larg. imunităţi”. Altminteri. în aceste prelegeri. în înţelesul desprins riguros din dreptul diplomatic. fără îndoială. În general. pot lipsi referirile detaliate la instituţii desuete precum legaţia. post consular). relaţiile diplomatice propriu-zise rezultă numai din îndeplinirea unor acte anumite de către fiecare stat.

comunitate urbană şi totodată stat. 13 . la evenimentele din acest domeniu. Despre politica externă se discută. în exteriorul statului propriu. „interesul naţional”. pentru că străinătatea este afară. Face politică acela care participă la conducerea treburilor publice. la confruntarea dintre partide. securitatea naţională şi securitatea internaţională. sub constrângerea unor factori covârşitori precum identitatea naţională exprimată de „destinul istoric”. identitatea naţională. Celelalte organizaţii fac politică pentru a ajunge să facă politică de stat. la ansamblul afacerilor publice. Politica externă În străinătate şi în legăturile cu străinătatea. în general.INTRODUCERE RELAŢII POLITICE ŞI RELAŢII DIPLOMATICE Profilul domeniului la care se referă dreptul diplomatic şi consular se clarifică prin configurarea domeniilor conexe: politica externă. Politica este. care funcţionează monoton. conducerea treburilor publice. a relaţiilor externe proprii. la guvernare. Statul face politică de stat. în prezent. Politica Vechii greci foloseau cuvântul politikê pentru a se referi la îndeletnicirea de a administra lumea şi pământurile polisului. dar şi a relaţiilor externe ale străinilor. interesul naţional. se face politică externă. Politica externă este instrumentul prin care se acţionează asupra împrejurărilor externe. inert. ca despre un instrument rigid.

a municipalităţilor. Capacitatea guvernului de a orienta politica externă decurge din consensul cercurilor politice interne cu privire la elementele definitorii. Ca urmare. politica externă rezultă din laboratoarele guvernamentale. serviciile guvernamentale sunt mai puţin competente decât organizaţiile şi grupurile specializate. Acţiunea externă a statului rezultă din decizii luate în timpul luptei interne pentru putere. Numeroase componente ale politicii externe sunt preluate de factori neguvernamentali. dezvoltare. considerate incontestabile. ale identităţii naţionale. De fapt. Procesul de constituire a politicii externe depinde de criterii numeroase şi felurite. naţionale. Serviciile publice nu-şi asumă şi nici nu pot să-şi asume gama întreagă de preocupări specifice politicii externe. Participanţii la elaborarea şi aplicarea politicii externe se străduiesc să cuprindă în politica externă totalitatea preocupărilor lumii. implicându-se nemijlocit în relaţiile internaţionale sau funcţionând ca grupuri de presiune.La evoluţia identităţii naţionale contribuie şi adoptarea de norme internaţionale. Apare firesc şi concurenţa în privinţa obiectivelor prioritare. Satisfacerea interesului naţional înseamnă şi luarea în considerare a intereselor 14 . politica externă a statului rămâne instrumentul de reafirmare a suveranităţii statului şi a identităţii naţionale. Celelalte organizaţii au alte criterii prioritare. asimilarea lor ca părţi integrante ale identităţii naţionale. Strategiile pot fi diferite. Participă la acest proces şi factori extraguvernamentali. regionale sau globale. În condiţiile interacţiunii cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale locale. libertatea de credinţă. migraţie. politica externă apare de cele mai multe ori ca rezultatul momentan al unui proces complex de elaborare. Interesele se constituie prin interacţiune socială şi deciziile de politică externă se iau sub influenţe culturale şi simbolice comune. dar nu exclusiv. a diferitelor organizaţii teritoriale. Relaţiilor politice dintre guverne li se adaugă interesul faţă de mediul înconjurător. Guvernul acţionează după criteriul suveranităţii. compus din luări de poziţie şi din acţiuni conturate irevocabil. departe de a fi un instrument finit. care acţionează direct asupra împrejurărilor externe. În aceste domenii. a regiunilor. Domeniul politicii externe este mai larg decât ansamblul relaţiilor interguvernamentale. fiind rezultatul contribuţiei provinciilor. O parte a politicii externe se constituie în afara nucleului statului.

143). politica pe care o ducea în Vietnam şi pe care Hans Morgenthau o critica în numele aceluiaşi interes naţional (BATTISTELLA. Alte servicii ale statului pun în acţiune alte politici ale statului: politica economică. Au loc numeroase reuniuni ale reprezentanţilor de state la nivel înalt. defineşte şi reglementează raporturile cu guvernele străine şi participarea statului la relaţiile internaţionale. pentru că statele nu au ajuns să recunoască o autoritate care să guverneze asupra acestor relaţii. Tot atât de decisivă este istoria statului. inclusiv în politica externă. Întrucât condiţia esenţială a politicii externe este realitatea străinătăţii. demografice. politica externă depinde de organizaţia cea mai puternică. Henry Kissinger apăra. economice ale statului.private. Există organizaţii şi grupuri specializate care acţionează în domeniul politicii externe fără să aibă caracter exclusiv naţional. Politica externă a statului este activitatea prin care guvernul stabileşte. politica din domeniul sănătăţii. în politica externă domină autoritatea publică. se alcătuiesc comisii. conferinţe ministeriale ale responsabililor de servicii diplomatice şi ale şefilor altor servicii publice. se concep mecanisme pentru stabilitate. Apar diferende şi este posibilă trecerea de la colaborare la confruntare. 147). Nu totdeauna se ajunge la armonizarea punctelor de vedere interne asupra interesului naţional. politica în domeniul educaţiei. Ca urmare. se întreprind măsuri pentru întreţinerea relaţiilor. Politica externă. În politică. în general. extraneitatea. de interacţiune cu străinătatea. se realizează acorduri. În anii 1960. elaborată de cei care au ajuns să facă politică de stat. Anarhice. adică de stat. Relaţiile interne şi cele internaţionale sunt ameninţate permanent de pericolul deteriorării până la anulare. Determinante în politica externă sunt dimensiunile teritoriale. care au componenţă transnaţională. relaţiile internaţionale sunt şi conflictuale (BATTISTELLA. este aplicată de serviciile statului. atunci când politica externă serveşte participării la procesele de integrare regională. Statele sunt prezente peste tot în lume pe scena politicii externe. Apare şi o perspectivă supranaţională. politica din domeniul pensiilor. în SUA. 15 . Din doctrina politică rezultă că relaţiile internaţionale ar fi anarhice. în numele interesului naţional. se recurge la „standarde multiple”. La nivelul instituţiilor şi al simbolurilor.

Politica externă ca politică de securitate vizează asigurarea răspunsului real la imperativele vitale care alcătuiesc interesul naţional: supravieţuirea. Potrivit principiilor dreptului internaţional public. Interesul naţional Într-o viziune foarte răspândită. independenţa politică. lăsate în afara interesului naţional. Politica militară le-ar aparţine militarilor şi efectul ei ar fi războiul. În acest 16 . intereselor pe plan economic. 101). discursuri ale reprezentanţilor statului în timpul vizitelor pe care le întreprind în străinătate sau le primesc din străinătate. Securitatea este şi condiţia ca toţi particularii să-şi poată promova şi apăra interesele private. 144). Politica externă este dominată de interesul faţă de securitate. Politica externă a statelor le-ar aparţine diplomaţilor şi efectul ei ar fi pacea. Enunţarea acestor valori evidenţiază că interesul naţional nu se reduce la însumarea intereselor private (ARON. Interesul naţional vizează supravieţuirea fizică. interesele de durată ale comunităţii naţionale şi mai ales ale statului. Unii consideră interesul naţional ca principiu. punerea colectivă în valoare a fiinţei naţionale. Securitatea internaţională În elaborarea şi înfăptuirea politicii externe prevalează atenţia acordată acţiunilor în care se recurge la forţă. politica externă este privită ca instrumentul cu care sunt apărate. în relaţiile cu străinătatea. Astfel descris. integritatea. nu pot fi expuse. Preocuparea faţă de exercitarea forţei nu se exprimă doar în sfera reglementării conflictelor. ar trebui ca în politica lor externă statele să prefere dreptul şi nu forţa. identitatea culturală (BATTISTELLA.Politica externă a statului se exprimă prin declaraţii ale autorităţilor. bunăstarea economică. discursuri parlamentare. care însă nu pot fi ignorate. alţii ca fenomen. Politica externă a statelor se află în raport direct cu politica militară. Politica lor externă ar fi astfel o politică de pace. aptitudinea (autonomă) de a controla alocarea resurselor potrivit opţiunii guvernului. comercial le revine un loc important în politica externă. interesul naţional pare că transcende interesele private infranaţionale. având câmpuri de acţiune incompatibile. Diplomaţii şi militarii se întâlnesc însă atunci când participă şi colaborează la instituirea şi aplicarea măsurilor de suprimare sau de menţinere a păcii. Ca urmare. Se susţine că politica externă şi politica militară sunt instrumente contrare.

admit sinonimia dintre politica externă şi diplomaţie. Prin diplomaţie se înţelege activitatea reprezentanţilor statelor legată de raporturile dintre state. declanşarea de conflicte etnice şi religioase. pentru fiecare persoană. cărora le-au corespuns. 134). Identităţile naţionale actuale sunt rezultatul tendinţelor globalizatoare. lumea se divide în ceea ce este şi ceea ce nu este străinătate. Diplomaţia Termenul diplomaţie este folosit pentru desemnarea priceperii de a rezolva o problemă delicată cu tact. Relaţiile diplomatice şi consulare sunt relaţii între state şi statele sunt subiectele dreptului diplomatic şi consular. încearcă să şi le împlinească (WALTZ. Statul propriu este statul în afara căruia este străinătatea. uniuni) de state. A spune că o ţară acţionează conform interesului ei naţional înseamnă că. unui stat străin. după ce şi-a examinat exigenţele securităţii proprii. Sunt doctrinari care. Prin diplomaţie se înţelege însă şi duplicitate. distinct de celelalte state. coalizări. proliferarea armei nucleare. concordant sau discordant. „extinderea democraţiei”. Străinul nu aparţine comunităţii naţionale. decolonizarea. Diplomaţia este profesia reprezentării statului în 17 . un stat străin cu un suveran străin şi o suveranitate străină. statului. solidarizări. grupările regionale şi transregionale (alieri. cetăţenia străină. fiindu-i proprii o ordine străină. concretizate în tentative de control mondial. numele străin. Naţiunea străină este altă naţiune decât naţiunea proprie. Identitatea naţională orientează interesul naţional şi politica externă îndeosebi pe planul ordonării obiectivelor. În realitate.complex de interese împletite. Fiecare persoană are un stat propriu. Activitatea diplomatică este activitatea reprezentanţilor desemnaţi de state. cu politeţe. Diplomaţia armonizează ordinea unui stat cu ordinea altui stat. Iluzoriu. precum „revoluţia socială mondială”. ci unei alte comunităţi. conform percepţiei comune. limba străină. Statele interacţionează în domeniul relaţiilor diplomatice prin diplomaţii lor. persoanele trăiesc şi locuiesc în lumea întreagă. Diplomaţia statului este activitatea diplomatică desfăşurată de reprezentanţii lui. de statele străine. protejarea sau utilizarea drepturilor omului şi a mediului înconjurător. „războiul rece”. societatea exprimă nevoia de securitate pe care numai statul o poate satisface şi statul îşi justifică accesul la bogăţiile economice ale societăţii prin producţia pentru securitate.

Diplomaţia este şi denumirea corpului agenţilor diplomatici ai statului. dar această profesie nu îl situează pe diplomat printre artişti. noţiunea semnifică serviciul diplomatic naţional. militarii şi poliţiştii. nu doar în presă. pregătire. „diplomaţia rusă”. ea în primul rând. în primul rând în relaţiile politice cu alte state. în primul rând. transmit şi primesc mesaje. diferendele dintre state. Diplomaţia este aşadar profesia diplomatului. Chiar dacă se practică în formule ad hoc sau „speciale”. diplomaţia la nivel înalt apare. activitatea diplomatică şi unde. Profesia de diplomat presupune aptitudini speciale. Deşi este uzitată. Diplomatul este funcţionar public având statut propriu. Totodată.relaţiile cu alte state. al conferinţelor şi organizaţiilor. se consideră că profesia este şi o artă. cei care le practică cu pricepere deosebită. ca orice altă profesie. Pe treapta supremă a ierarhiei diplomatice se află şeful statului. În toate profesiile apar „artişti”. dar şi în doctrină. componente ale administraţiei statului. în cadrul unor misiuni ad hoc sau în cadrul ambasadelor. Realitatea impune considerarea diplomaţiei la nivel înalt ca fiind diplomaţia esenţială. despre „diplomaţia românească”. a celui care se pricepe să reglementeze. partea principală a diplomaţiei. diplomaţie permanentă. Fiecare din aceste servicii naţionale au ca misiune definitorie aplicarea politicii de înfăptuire şi de apărare a intereselor statului naţional pe care îl reprezintă. distincţia dintre formele de diplomaţie publică după criteriul formă permanentă/formă nepermanentă rămâne irelevantă. în lumina realităţii ca fiind. Toate profesiile au temei ştiinţific. tradiţiile şi uzanţele legate de relaţiile dintre state. Se spune că au talent. din comunicarea dintre şefii de state. Diplomatul deţine profesia de a concilia interesele divergente ale statelor aplicând regulile. unde se desfăşoară. în cadrul unor delegaţii la forurile internaţionale. Se recurge la acest termen şi pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. Activitatea diplomatică constă. aşa cum au statute proprii profesorii. Când se vorbeşte. 18 . se ajunge la desfăşurarea lucrărilor la nivel înalt. caracterizarea ca diplomaţie permanentă s-ar potrivi şi diplomaţiei din cadrul forurilor internaţionale. frecvent. de fapt. reprezintă permanent statul. dincolo de teorie. în măsură considerabilă. negociază cu alte state. ca şi despre „diplomaţia franceză”. Aceste servicii. Relaţiile diplomatice sunt relaţiile dintre state realizate prin serviciile diplomatice. altfel decât cu forţa. Datorită unor asemenea performanţe. experienţă. dar şi din comunicarea dintre alţi reprezentanţi ai statelor care participă la misiuni diplomatice.

Unul dintre obiectivele definitorii ale activităţii diplomatice este reglementarea prin mijloace paşnice a diferendelor care apar între state. „Când mergi cu pârâşul tău la judecător. misiunilor diplomatice. fără ierarhizare pe axa importanţei. instituţii ale diplomaţiei auxiliare. 19 . corespondenţă. Recomandarea soluţiei stingerii. Activităţile diplomatice le oferă statelor calea paşnică de soluţionare a problemelor din ansamblul relaţiilor dintre ele. dacă se acceptă o pace strâmbă. 1539) Diplomaţiei îi este propriu gândul că şirul de violenţe neconvenabile poate fi evitat. Ele constituie mecanismul de întreţinere a relaţiilor dintre state. fără diminuare de rol. Activitatea diplomatică şi activitatea consulară decurg din atribuţiile instituţiilor autorităţii statului. activităţile diplomatice ar fi forme de comunicare oficială între state. Unei priviri sintetice asupra sensului major al activităţilor diplomatice şi consulare i se dezvăluie că prin aceste activităţi sunt puse în legătură statele suverane. a diferendului înainte de a se impune coerciţia violentă se regăseşte în învăţături cu notorietate impresionantă. adică activitatea serviciului diplomatic al statului. aşadar prin diplomaţie. În consecinţă. Ea constă din discursuri. prin dialog şi negociere. să te scuturi de el. Această activitate le aparţine acestor instituţii. Activităţile diplomatice înseamnă în primul rând dialog. Statele îşi rezolvă problemele de relaţii şi prin forţă. activitatea diplomatică. schimburi de vizite. cancelariilor şi ambasadelor. Îţi spun Eu ţie: Nu vei ieşi de-acolo până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban. În raport cu politica externă. Reduse la esenţial. ca nu cumva să te târască la judecător şi judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi temnicerul să te arunce’n temniţă. apare ca aplicarea unei tehnici de comportament în conducerea relaţiilor interstatale. fără negarea necesităţii lor indiscutabile. Calea diplomatică este calea utilizării compromisului pentru evitarea recurgerii la forţă. reală şi nu se insistă pentru o judecată dreaptă. instituţiile diplomaţiei prin serviciile publice pot fi considerate.Instituţiile diplomaţiei la nivel înalt şi ale diplomaţiei forurilor internaţionale sunt instituţii primordiale ale activităţii diplomatice.” (BIBLIA. inclusiv instituţiilor pentru relaţii diplomatice. dă-ţi silinţa ca. imaginară. pe drum.

CONSIDERAŢII ASUPRA DREPTULUI DIPLOMATIC

Valori şi principii Activitatea diplomatică aparţine domeniilor relaţiilor interumane, interacţiunii şi organizării sociale. Dreptul diplomatic contribuie la coerenţa relaţiilor interumane, intra- şi extracomunitare. Temeiul normelor dreptului diplomatic se constituie din valori şi principii care decurg din sentimentele, idealurile, scopurile şi interesele comunităţilor regionale sau naţionale şi sunt legate de moralitate, dreptate, adevăr, precum şi de mijlocirile acestora de ordin economic şi politic. Valorile, ca temei al dreptului diplomatic, sunt ceea ce, îndeobşte, în funcţie de merit, importanţă, semnificaţie, utilitate, interes sau cost, se estimează a fi de dorit ca bun, drept şi adevărat în legăturile dintre state, în relaţiile dintre reprezentanţii acestora. Rostul dreptului diplomatic îl constituie valorile care compun forţa comunităţilor, din care emană vitalitatea societăţii, valori precum libertatea, respectul faţă de ţară şi democraţie, solidaritatea, eficienţa, confortul. De la asemenea valori şi principii pornesc, în privinţa dreptului diplomatic, respectul pentru celălalt, pentru străinul care fie soseşte ca să îndeplinească o misiune, fie îi oferă reşedinţă celui trimis. Dreptul diplomatic îşi datorează durabilitatea şi coerenţa unor principii juridice, ca elemente primare, nu doar primordiale, ci şi supreme (de principiis non est disputandum) ale normelor: egalitatea suverană a statelor, respectarea drepturilor fiecărui stat, nerecurgerea la forţă. Reguli Orice formă de activitate se desfăşoară după reguli. Obligatorie sau recomandabilă, regula este mijloc de orientare în acţiune, standard de evaluare a acţiunii, ghid de desfăşurare a acesteia, astfel încât să fie posibilă acomodarea reciprocă a participanţilor la activităţi comune, a tuturor membrilor comunităţii. Pentru vorbitorii latinei clasice, regula era bucata dreaptă de lemn utilizabilă ca măsură sau ca sprijin, rigla sau echerul dulgherului, linia care marca locurile din arenă, de pornire şi de sosire, ale întrecerii. Marcus Fabius Quintilianus s-a referit la regula vorbirii corecte (emendate loquendi regula). Problemele de matematică se rezolvă prin aplicarea de reguli. Fondatorii ordinelor religioase au stabilit reguli de respectat de către membrii acestora.
20

Potrivit lui Marcus Tullius Cicero, regula care deosebeşte dreptatea de nedreptate este legea (Lex est iuris atque iniuriae regula). Orice generalizare validă pentru o vreme poate fi considerată regulă. Reţele invizibile de reguli şi de rânduieli sociale orientează şi influenţează comportamentul fiecăruia (VANDER ZANDEN, 4). Pe lângă cele menţionate, canonul, ceremonialul, convenţia, indicaţia, învăţătura, norma, obiceiul, ordinul, porunca, pravila, preceptul, prescripţia, rânduiala, ritualul, sorocul, tipicul, tocmeala, uzanţa, uzul, toate sunt reguli sau agregări de reguli. Numai despre unele dintre ele însă se poate spune că sunt standarde autoritare, tipare exemplare, modele cu putere modelatoare, norme (nu doar repere, rigle, echere, şabloane, ci mai ales rationis normae) stabilind drepturi, obligaţii şi răspunderi, precum cutuma, inveterata consuetudine sau obiceiul înrădăcinat („al pământului”), practica îndelungată, considerată a fi „lege nescrisă”. Normele activităţii diplomatice Regulile activităţii diplomatice au rădăcini adânci în tradiţie; ele au fost preluate şi cultivate ca rod al unor învăţături fundamentale. În diplomaţie, de pildă, funcţionează reguli care exprimă grija faţă de ordinea ierarhică, prin care se ia în considerare importanţa participanţilor la acţiuni. La o ceremonie diplomatică, rangul participantului este dat de însemnătatea a ceea ce reprezintă. Calităţile fizice, morale, intelectuale ale persoanei participante sunt, în această privinţă, criterii complinitoare.
Conform tradiţiei creştine, şi cel mai mic poate fi considerat cel mai mare dacă este trimisul celui mai puternic: „Şi le-a venit un gând (celor doisprezece ucenici, după a doua vestire a patimilor: «Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor») «Cine între ei ar fi mai mare?» Iar Iisus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine şi le-a zis: «Tot cel care-l va primi pe pruncul acesta întru numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi tot cel ce Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acela este mai mare.»” (BIBLIA, 1533)

Activitatea diplomatică le revine şi le aparţine serviciilor publice. Relaţiile diplomatice şi relaţiile consulare sunt relaţii interstatale. Ca urmare, normele după care funcţionează aceste relaţii aparţin dreptului internaţional public.
21

Prin normele de drept diplomatic se stabileşte modul de aplicare a normelor de drept internaţional public şi, ca urmare, dreptul diplomatic este subramură a dreptului internaţional public. Sunt doctrinari care consideră că dreptul diplomatic ar fi procedura dreptului internaţional (PRADIER-FODERE, 16). Dreptul diplomatic este ansamblul normelor de drept internaţional pentru activitatea diplomatică. De respectarea principiilor şi regulilor dreptului diplomatic depind desfăşurarea normală a relaţiilor interstatale şi realizarea obiectivelor şi a principiilor înscrise în Carta Naţiunilor Unite. La fel ca pentru toate celelalte activităţi umane, şi pentru activitatea diplomatică normele cu puterea cea mai mare de a stabili drepturi şi obligaţii se găsesc în lege, aceste norme constituind reguli de comportament sau de acţiune, scrise sau recunoscute oficial a fi determinate şi impuse de autoritatea de reglementare, a căror respectare este recomandabilă sau obligatorie. Legea poate avea formă de decret, hotărâre, ordin, ordonanţă, regulament, sentinţă, statut, aşa cum este adoptată de autorităţile competente. Pentru dreptul diplomatic, ca pentru întreg dreptul internaţional, „legea” are în primul rând forma de convenţie internaţională, bilaterală sau multilaterală, normele fiind rezultatul consimţământului statelor care le adoptă. Definiţia dreptului diplomatic Dreptul diplomatic însumează regulile diplomaţiei, mai precis regulile profesiei de diplomat şi pe cele ale serviciului public de diplomaţie. Dreptul diplomatic este ansamblul normelor care reglementează raporturile dintre instituţiile subiectelor de drept internaţional abilitate să se ocupe de relaţiile externe ale acelor subiecte. Aceste instituţii nu acţionează în nume propriu. Ele apar ca subiecte ale activităţii diplomatice, dar nu sunt şi subiecte de drept. Deşi apar ca subiecte ale activităţii diplomatice, instituţiile care reprezintă statele sunt obiecte ale dreptului diplomatic. Normele dreptului diplomatic se referă la organizarea, îndatoririle şi competenţa instituţiilor de relaţii externe ale subiectelor de drept internaţional. Subiectele de drept internaţional decid asupra reglementării activităţii lor diplomatice. Dreptul diplomatic este rezultatul consimţământului subiectelor de drept internaţional asupra normelor în conformitate cu care se desfăşoară activităţile diplomatice.
22

Dreptul diplomatic are în vedere îndeosebi favorizarea legăturilor de prietenie dintre state, indiferent de diversitatea regimurilor lor constituţionale şi sociale. Dreptul diplomatic serveşte exercitării funcţiilor şi realizării scopurilor organizaţiilor internaţionale cu vocaţie universală, regională sau subregională. Totodată, dreptul diplomatic are menirea de a asigura eficacitatea misiunilor diplomatice pe care le îndeplinesc reprezentanţii statelor. Obiectul normelor dreptului consular, componente ale dreptului diplomatic, este alcătuit din: relaţiile consulare dintre state şi statutul (organizarea şi funcţionarea) misiunilor consulare. Relaţiile consulare dintre state înseamnă colaborarea statelor în vederea protejării cetăţenilor proprii, a respectării drepturilor acestora. Statul îşi protejează cetăţeanul şi când se află în străinătate, adică sub incidenţa jurisdicţiei statului străin. Este necesară conlucrarea dintre state pentru asigurarea coexistenţei ordinilor juridice diferite şi pentru realizarea relaţiilor consulare (stabilirea de relaţii consulare, misiunile consulare etc.) Ca şi diplomatul, consulul îşi reprezintă statul. Sunt numeroase punctele în care reprezentarea diplomatică a statului şi reprezentarea lui consulară se contopesc. Numeroase norme le sunt comune. Ca urmare, este normală includerea dreptului consular în dreptul diplomatic. Este firesc să se considere că normele consulare alcătuiesc un capitol special al dreptului diplomatic. Comisia de Drept Internaţional a ONU tratează Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare ca parte a dreptului diplomatic. În activitatea diplomatică şi consulară, sunt foarte numeroase situaţiile în care misiunea consulară este componentă a ambasadei şi consulii fac parte din personalul diplomatic al ambasadei.
SURSELE DREPTULUI DIPLOMATIC

Sursele de drept Pentru cunoaşterea, respectarea şi aplicarea dreptului, trebuie ca provenienţa prevederilor să fie de recunoscut şi recunoscută. Mai mult, ca să poată fi înfăptuită, trebuie ca regula să aibă o formă. Ca regula să devină faptă, trebuie ca esenţa şi conţinutul dreptului să-şi găsească exprimarea. Pentru cunoaşterea, înţelegerea, interpretarea şi aplicarea normelor juridice, se impune, ca prim pas absolut necesar, receptarea exactă a formulei care o redă.
23

Dreptului îi sunt aşadar necesare modalităţi proprii de exprimare, surse, adică locuri în care să se formeze şi unde să fie de găsit (POPA, 120). Sursele dreptului sunt scrise, precum actele normative, sau nescrise, precum cutumele; oficiale, precum actele normative, sau neoficiale, precum cutumele, doctrina; directe, precum actele normative, contractele, convenţiile, sau indirecte (elaborate de organizaţii nestatale, pentru a fi validate), precum cutumele. Sunt surse care creează norma, precum cutuma, legea şi convenţia. Sunt surse care interpretează norma, precum doctrina şi deciziile jurisdicţionale, jurisprudenţa. Definiţia surselor dreptului diplomatic Dreptul internaţional public nu s-a constituit într-un anumit moment identificabil al istoriei. Cu atât mai puţin componentele lui, precum dreptul diplomatic şi dreptul consular. Prevederile dreptului internaţional public, ale dreptului diplomatic şi ale dreptului consular sunt roade ale strădaniei normative în care s-au angajat generaţii milenare succesive. Sursele dreptului diplomatic sunt formele în care statele convin să exprime şi să consacre normele în conformitate cu care se exercită activitatea diplomatică şi consulară. În general, statele ajung la acordul de voinţă asupra normelor de drept diplomatic şi consular, tacit sau expres. Se constituie tacit cutuma. Se constituie expres convenţia. Normele principale de drept diplomatic şi consular sunt parte a dreptului internaţional, întrucât sunt expresie a acordului de voinţă al statelor. Sursele dreptului diplomatic şi ale dreptului consular se regăsesc printre sursele dreptului internaţional public. Surse importante de drept diplomatic şi consular, precum Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice şi Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, menţionează în preambuluri scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite, pe care le au în vedere statele-părţi la aceste convenţii. În cadrul Naţiunilor Unite s-a convenit să se considere ca surse de drept internaţional, în temeiul cărora să se soluţioneze problemele relaţiilor dintre state, convenţiile internaţionale fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu; cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale
24

acceptate de drept, principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; deciziile jurisdicţionale; doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept; sentinţele considerate ex aequo et bono cu acordul statelor în litigiu.1 Pe lângă normele rezultate din consimţământul statelor, există însă şi norme cu privire la activitatea diplomatică şi consulară cuprinse şi în dreptul intern. Statele au competenţa de a conveni norme de drept diplomatic şi consular şi de a formula, fiecare, norme proprii în acest domeniu. Raporturile de putere din cadrul comunităţii sau dintre comunităţi, tradiţiile, opţiunile şi deciziile personalităţilor politice, ale instituţiilor de stat şi ale reprezentanţilor acestora (funcţionari publici, diplomaţi, negociatori) au determinat conturarea de uzanţe, de reguli fără caracter juridic, dar şi de norme juridice. Elemente generatoare comune şi funcţii similare favorizează estomparea deosebirilor dintre regulile juridice şi cele fără acest caracter şi, în consecinţă, facilitează transformarea a numeroase uzanţe în cutumă. În realitate, se întâmplă şi ca reguli care nu au caracter juridic şi care nu sunt considerate printre izvoarele de drept să exercite o autoritate comparabilă cu normele juridice. Prin lege pot fi abrogate cutume, dar nu se poate să se elimine formarea de uzanţe, de cutume noi şi nici tranziţia regulilor de la o stare la alta. Unei priviri atente i se dezvăluie continuitatea nu numai dintre cutumă şi lege, ci şi dintre acestea şi alte agregări de reguli, din domenii aflate în sfera juridică, consistenţa obligaţiei evoluând, în această continuitate, pe o scală care include şi nivelul absenţei totale. Izvoarele dreptului, legile, cutumele, doctrina şi jurisprudenţa sunt de fapt componente ale structurii sociale. Uzanţele, obiceiurile,
___________________
1 Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, Articolul 38, alineatul 1. Curtea, a cărei misiune este de a soluţiona conform dreptului internaţional diferendele care îi sunt supuse, va aplica: a. convenţiile internaţionale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu; b. cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept; c. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; d. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 59, hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept. Articolul 59. Decizia Curţii nu are forţă obligatorie decât între părţile în litigiu şi numai pentru cauza pe care o soluţionează. 25

tradiţiile nu îşi găsesc locul în domeniul mai riguros delimitat, din unghi „nomocratic”, al dreptului întemeiat exclusiv pe autoritate, dar fac cel puţin obiectul sferei mai cuprinzătoare a dreptului, considerat, în spiritul „sophocraţiei”, a fi ştiinţă. Reguli servind simultan aceleaşi valori şi principii se regăsesc, în aceeaşi epocă sau în epoci diferite, atât în legi şi cutume, cât şi în uzanţe, practici şi obiceiuri. Marcus Tullius Cicero recomanda acţiuni legi morique parendum (dând ascultare legilor şi obiceiurilor). Comunicarea dintre state şi reprezentanţii acestora se menţine nu numai prin aplicarea de norme juridice, precum normele care reglementează diplomaţia. Alături de normele juridice, uzanţele îşi vădesc importanţa ca stimuli ai procesului de dezvoltare a dreptului internaţional. Inseparabile de drept, funcţionând ca auxiliar care stimulează, favorizează şi confirmă înfăptuirea dreptului, a dreptăţii, uzanţele sunt considerate adjuvant necesar în procesul de dezvoltare a dreptului internaţional. Domeniul uzanţelor şi cel al normelor juridice sunt permeabile unul faţă de celălalt. Rolul uzanţelor este cu atât mai important cu cât ele se pot transforma în reguli cutumiare. În practica internaţională, îndeosebi în domeniile diplomatic şi consular, s-a format şi s-a consolidat în timp un sistem de precedente acceptate apoi ca norme obligatorii de drept diplomatic şi consular, precum elementele de ceremonie diplomatică sau mijloacele de acţiune diplomatică şi consulară. Cutuma internaţională În limba latină clasică, consuetudo însemna obicei şi consuescere, a (se) obişnui. În limbajul modern, cutuma se referă la obiceiul comunităţii. Este posibil ca obiceiul să devină drept. Nu toate obiceiurile însă devin drept, ci doar cele pe care statul le recunoaşte a fi devenit drept. În dreptul internaţional, inclusiv în dreptul diplomatic şi consular, este necesar ca măcar două state, statul propriu şi statul străin, să consimtă că un obicei poate fi normă de drept. Se poate ca un obicei invocat de justiţiabili să fie validat de instanţă. În dreptul roman se considera că mos majorum poate deveni cutumă, dacă este vechi şi practicat de demult, longa diuturne inveterata consuetudo, precum şi dacă există părerea că este necesar, opinio necessitatis. Mai trebuia ca obiceiul să fi căpătat contur precis, să fi putut să funcţioneze cu exactitate, după reluări frecvente. Se respecta ca dreptate şi regulă obiceiul îndelungat, dacă nu exista
26

cutuma internaţională este uzanţa constantă şi uniformă. este percepută ca valoare moştenită. eventual. Hegel considera culegerea de cutume a fi cod de legi (POPA. Louis al IX-lea (Saint Louis). „(…) atunci când statele acţionează considerând că aplică o regulă obligatorie şi răspund unei necesităţi (opinio iuris atque necessitatis). Columbia nu a demonstrat existenţa.normă scrisă. pe plan regional sau local.” 27 2 . exerciţiul considerat firesc datorită vechimii lui şi reluării lui frecvente. faptele supuse Curţii evidenţiază prea multe contradicţii şi fluctuaţii. Au fost întâi cutumiare norme precum aceea conform căreia agentul diplomatic este inviolabil. „în ceea ce priveşte dreptul internaţional american. cutuma internaţională este exprimarea tacită a consimţământului statelor cu privire la recunoaşterea unei reguli determinate ca normă de conduită obligatorie în relaţiile dintre ele. acceptată de state ca normă de drept. în cadrul practicii îndelungate. traducând un drept pentru statul de azil şi un drept pentru statul teritorial. adică uzanţa internaţională. pe care regele Franţei. Judgment of 20 November 1950/Affaire du Droit d'asile. În Evul Mediu. Cutuma internaţională are.” 3 Fisheries Case. s-au alcătuit colecţii scrise de cutume. Schwabenspiegel. „oglinzi”. Pe planul dreptului internaţional. „Atributele prin care uzanţa devine cutumă sunt acelea care fac uzanţa acceptabilă ca lege. Arrêt du 20 novembre 1950. le-a dat în 1270. totodată. diuturna consuetudo pro jure et lege in his quae non excripta descendunt observari solet. a unei uzanţe constante şi uniforme de calificare unilaterală. sau Les Établissements. în 1230. precum Sachsenspiegel.” 2 Cutuma se constituie totodată prin generalizarea practicii statelor.3 Norma aplicată repetat. să stabilească şi sancţiuni. între 1273 şi 1282. Şi cutuma internaţională se alcătuieşte din aplicarea într-atât de înrădăcinată a unor norme. Se poate observa că. pentru ca. ca substanţă. care au în vedere examinarea respectării lor. încât nu este posibilă degajarea unei cutume proprii Americii Latine cu forţă de drept. anume constanţa şi uniformitatea. ___________________ Asylum Case. 125). încât acestea să devină temei pentru hotărârile instanţelor judecătoreşti. un usage constant et uniforme/a constant and uniform usage.

28 . militare şi regimul strâmtorilor. SUA ca observator. Portugalia. Arătând că victima nu fusese notificată ca participant la conferinţa internaţională. convenţia înseamnă. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice afirmă că regulile dreptului internaţional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile nereglementate. 127). Din poziţia elveţiană rezultă că Elveţia îşi asumase obligaţia de a-i proteja pe membrii delegaţiilor. Iugoslavia şi Turcia. Dreptul diplomatic şi consular a fost formulat în convenţii multilaterale. în conformitate cu norma cutumiară potrivit căreia statul-gazdă este ţinut să acorde protecţie participanţilor la o conferinţă internaţională (ANGHEL 1987. precum şi Bulgaria. Convenţia internaţională este mijlocul primordial de reglementare a raporturilor dintre state (POPA. Italia şi Marea Britanie. pact încheiat între două sau mai multe părţi. Convenţia internaţională Romanii desemnau prin cuvântul conventio un pact. sunt considerate norme practici nevalidate de trecerea timpului. 127). În prezent. Olanda. Delegaţia sovietică a fost admisă doar la dezbaterile privind problemele teritoriale. România. Elveţia a găzduit la Lausanne o conferinţă iniţiată de Franţa. Convenţia internaţională prin care se consacră acordul explicit al statelor în legătură cu norme referitoare la activitatea diplomatică şi consulară este sursa principală de drept diplomatic şi consular. Grecia. pe plan juridic. contract. Convenţia internaţională este sursa principală de drept internaţional ca sursă de drepturi şi obligaţii. Pe lângă statele iniţiatoare. angajament reciproc. tratat. a fost asasinat un membru al uneia dintre delegaţii. o întrunire sau un acord. În timpul lucrărilor. ca jus scripta şi ca expresie a consimţământului liber al statelor. la conferinţă au fost reprezentate Japonia. 132). statul elveţian a refuzat să-şi asume răspunderea pentru a nu fi asigurat protecţia necesară. Norvegia şi Suedia ca invitate. pentru a se găsi o soluţie situaţiei create după ce Turcia a denunţat Tratatul de pace încheiat în 1920. Albania. Spania. în codurile dreptului diplomatic şi consular şi în convenţii bilaterale. instant customs (POPA. la Sèvre.Între 22 noiembrie 1922 şi 24 iulie 1923. În relaţiile dintre state.

dar să se aducă atingere aplicării măsurilor de constrângere stabilite în caz de ameninţări împotriva păcii. îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate (pacta sunt servanda). 3. rezolvarea diferendele internaţionale prin mijloace paşnice. convenţia internaţională funcţionează ca şi legea – „formula ei [a legii]. 5. de această formulă sacrosanctă. Toţi membrii organizaţiei îşi vor rezolva diferendele internaţionale prin mijloace paşnice. prin care ea porunceşte normele sale şi. fie împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a vreunui stat. 7. 6. trebuie să-şi îndeplinească cu bunăcredinţă obligaţiile asumate potrivit prezentei Carte. Principiile dreptului internaţional Dreptul diplomatic (şi consular) izvorăşte şi din ceea ce Naţiunile Unite consideră a fi principiile generale de drept recunoscute de state: egalitatea suverană a statelor. în relaţiile lor internaţionale. (…) Organizaţia Naţiunilor Unite şi Membrii ei trebuie să acţioneze în conformitate cu principiile următoare: 1. Nici o dispoziţie a Cartei nu autorizează Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interne a unui stat şi nici nu va obliga statele membre să supună asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza Cartei. nimic nu are valoare de izvor formal de drept pozitiv…” (DJUVARA. Organizaţia va asigura ca statele care nu sunt membre ale Naţiunilor Unite să acţioneze în conformitate cu aceste principii. ea [legea] consistă în cuvintele devenite solemne prin forma lor autentică. Organizaţia este întemeiată pe principiul egalităţii suverane a tuturor membrilor ei. în afară de aceste cuvinte. Toţi Membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite vor da organizaţiei întregul lor ajutor în orice acţiune întreprinsă de organizaţie în conformitate cu prevederile prezentei Carte şi se vor abţine de a da ajutor vreunui stat împotriva căruia organizaţia întreprinde o acţiune preventivă sau de constrângere. fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite. spre a asigura tuturor drepturile şi avantajele ce decurg din calitatea lor de membru. în măsura necesară menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Toţi membrii organizaţiei se vor abţine. abţinerea de la ameninţarea cu forţa şi de la folosirea ei4. Articolul 2. 29 4 . Toţi membrii organizaţiei. să recurgă la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei.Ca sursă de drept. 253). 4. în aşa fel încât pacea şi securitatea internaţională precum şi justiţia să nu fie puse în primejdie. 2. ___________________ Carta ONU. în caz de încălcări ale păcii şi în caz de acte de agresiune.

drepturile şi obligaţiile reprezentanţilor statelor. În 1949. în sensul că statul peruan nu avea obligaţia să acorde liberă trecere persoanei căreia i s-a acordat azilul. în statutele unor organizaţii internaţionale care se referă. norme ale dreptului diplomatic elaborate pentru a reglementa activitatea diplomatică în formele ei dintr-o perioadă anumită se extind pentru a fi aplicate la formele noi ale acestei activităţi. La norme ale dreptului diplomatic se recurge când nu se găsesc soluţii formulate expres în dreptul consular. Curtea a fost sesizată pe tema disputei dintre Columbia şi Peru cu privire la dreptul de azil. la sesizarea Columbiei. supra. După părerea Curţii. 30 . Curtea Internaţională de Justiţie a decis că azilul a fost acordat în afara ordinii legale.5 A urmat. Norme de drept diplomatic se găsesc şi în sentinţele Curţii Internaţionale de Justiţie. Ambasada Columbiei la Lima i-a oferit azil lui Victor Raul Haya de la Torre. care a arătat că nu este datoare să predea persoana căreia îi acordase azil. la competenţele. Norme privind ambasadele se extind şi asupra reprezentanţelor la organizaţiile internaţionale. Curtea nu a admis demersul Columbiei vizând interpretarea deciziei.Alte surse Prin analogie. Franţa a sesizat Curtea Internaţională de Justiţie împotriva Egiptului. întrucât Columbia nu avea calitatea să aprecieze faptele săvârşite de Haya de la Torre. trebuie să se dea interpretare restrictivă Convenţiei panamericane din 1928. Pe fond. 349). v. În 1949. din decembrie 1950. Curtea a decis că nu îi revenea Columbiei ___________________ 5 Asylum Case. de pildă. deschizând cazul privind protecţia persoanelor de naţionalitate franceză şi a persoanele protejate de Franţa în Egipt. cazul Haya de la Torre. i se ceruse Curţii să se pronunţe asupra caracterului azilului diplomatic şi a interpretării Convenţiei panamericane din 1928 privind dreptul la azil acordat în localurile misiunilor diplomatice. Omul de stat peruan Victor Raul Haya de la Torre a fost acuzat că a participat la pregătirea unei lovituri de stat împotriva autorităţilor de la Lima. / Affaire du Droit d'asile. în alte sentinţe pronunţate de instanţe. întrucât guvernul egiptean nu şi-a continuat politica în conformitate cu care întreprinsese măsuri împotriva posesiunilor persoanelor de naţionalitate franceză şi a persoanelor protejate (EYFFINGER. Cazul s-a stins în 1950.

regimul şahului şi ayatolahul Khomeini a devenit liderul Iranului.6 În 1950. Principatul Liechtenstein a introdus o acţiune împotriva Republicii Guatemala la Curtea Internaţională de Justiţie. Arrêt du 18 novembre 1953 & Affaire Nottebohm (deuxième phase) Arrêt du 6 avril 1955. Guatemala a susţinut că numai legătura de naţionalitate dintre stat şi individ dă statului drept la protecţie diplomatică. Curtea a decis că Iranul avea obligaţia să îi elibereze pe ostatici şi să le permită să părăsească teritoriul iranian. putere protectoare a Marocului. la baza apartenenţei lui Nottebohmn la Liechtenstein. Judgment of 27 August 1952 / Affaire relative aux Droits des ressortissants des Etats-Unis d'Amérique au Maroc . referindu-se şi la cetăţenia germană a lui Nottebohm. strânsă. Curtea a arătat că plângerea Franţei privind încălcarea măsurilor ei nu era îndreptăţită. Arrêt du 27 aout 1952. pentru că. dar a cerut ca azilul să înceteze imediat în conformitate cu decizia anterioară.8 În 1979. în Iran. Curtea a precizat că oferirea. 8 Nottebohm Case (Preliminary Objection) Judgment of 18 November 1953 & Nottebohm Case (Second Phase). pe care să o fi putut exprima cetăţenia. Curtea a declarat inacceptabilă solicitarea Principatului Liechtenstein. Judgment Of 6 April 1955 / Affaire Nottebohm (Exception préliminaire). când a fost răsturnat. Guatemala a susţinut la Curte că solicitarea formulată de Liechtenstein nu poate fi acceptată. de către Liechtenstein a naţionalităţii nu este opozabilă Guatemalei în ceea ce priveşte exerciţiul protecţiei.obligaţia să-l predea pe Haya de la Torre statului peruan. SUA au sesizat Curtea în legătură cu ocuparea ambasadei americane din Teheran şi deţinerea ca ostatici a membrilor personalului diplomatic şi consular.7 În acelaşi an. 7 Case concerning Rights of nationals of the United States of America in Morocco. Curtea a menţionat că sunt diferite căi de a încheia azilul. formal. Franţa a sesizat Curtea împotriva SUA cu privire la drepturile persoanelor care au cetăţenia SUA şi cu privire la probleme ale jurisdicţiei consulare a SUA în Maroc. solicitând reparaţii pentru modul în care Guatemala a tratat persoana şi bunurile lui Friederich Nottebohm. reglementat prin capitulaţii. precum şi ___________________ Haya de la Torre Case. Judgment of 13 June 1951/Affaire Haya de la Torre. 31 6 . dar opţiunea le revine părţilor şi nu Curţii. întreprinsese măsuri de îngrădire a importurilor din SUA. dat fiind regimul persoanelor cu cetăţenie americană. Franţa. resortisant din Liechtenstein. Arrêt du 13 juin 1951. nu era o legătură de origine.

În septembrie 1994. decizii judiciare cu privire la activitatea şi statutul diplomaţilor etc. părţile au cerut amânarea sine die a cazului. sunt reglementate instituţii diplomatice (numiri. Order of 24 December 1979 – Fixing Of Time-Limits (Memorial and Counter-Memorial). ___________________ United States Diplomatic and Consular Staff in Teheran (United States Of America v.). înfiinţări sau desfiinţări de misiuni. regulamente privind funcţionarea misiunilor. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC ŞI CONSULAR Procesul de codificare a dreptului diplomatic a evoluat diferit în privinţa diferitelor domenii ale activităţii diplomatice: diplomaţia la nivel înalt.9 În 1989. Order of 15 December 1979 – Provisional Measures. părţile au ajuns la un acord privind soluţionarea disputei lor şi cazul a ieşit din preocupările Curţii. Etats-Unis d'Amérique). Iran). În dreptul intern. acolo fiind explicate cutumele şi prevederile din convenţii.să reconstituie situaţia iniţială a Ambasadei SUA în privinţa proprietăţii. Este utilă. şi doctrina. În 1996 au ajuns la un acord. dispoziţii de aplicare a unor convenţii în acest domeniu. în identificarea şi înţelegerea normelor aplicabile activităţii diplomatice (şi consulare). 32 9 .10 Curtea Internaţională de Justiţie s-a ocupat şi de probleme din domeniul normelor juridice privind organizaţiile internaţionale şi recent a avut în atenţie respectarea prevederilor dreptului consular. în urma doborârii unui avion civil care zbura deasupra apelor teritoriale iraniene. arhivelor şi documentelor şi să întreprindă reparaţii. Order of 22 February 1996 Discontinuance / Incident Aérien du 3 Juillet 1988 (République Islamique d'Iran c. diplomaţia forurilor internaţionale şi activitatea serviciilor diplomatice şi consulare. Iranul a reclamat la Curte că SUA au încălcat dreptul internaţional şi ar trebui să despăgubească statul iranian şi familiile victimelor. În 1981. United States of America). Iran) / Affaire relative au personnel diplomatique et consulaire des États-Unis a Téhéran (États-Unis d'Amérique c. Order of 12 May 1981 – Removal From List. 10 Aerial Incident of 3 July 1988 (Islamic Republic of Iran v.

activitatea. În 1960. În doctrina dreptului constituţional şi a dreptului internaţional.Reglementări privind diplomaţia la nivel înalt Din confruntarea codurilor de drept diplomatic cu actualitatea activităţii şi a relaţiilor diplomatice. Adunarea Generală a ONU a trimis această decizie spre examinare subcomisiei Conferinţei de la Viena care elabora Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice. diplomaţia ad hoc a fost abordată în cadrul sesiunii a XII-a a Comisiei. Poziţia lui corespunde drepturilor şi obligaţiilor statului pe care îl reprezintă. Conferinţa de la Viena a propus Adunării Generale a ONU reexaminarea problemei în cadrul Comisiei. 2530 (XXIV). Independenţa lui în activitatea pe care o desfăşoară pe planul relaţiilor internaţionale este independenţa statului pe care îl reprezintă. 3166/XXVIII prin care a aprobat Convenţia privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional. Pe de o parte. care a enumerat normele care nu sunt aplicabile diplomaţiei ad hoc şi a propus ca diplomaţiei ad hoc să i se aplice. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. prin analogie. care a primit avizul favorabil al Adunării Generale a ONU. pe plan internaţional. desemnarea şi atribuţiile şefului de stat sunt reglementate de dreptul intern. În 1959. se consideră că şeful de stat are drept de reprezentare generală în relaţiile internaţionale. Pe de altă parte. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional şi-a propus să examineze diplomaţia ad hoc în vederea elaborării reglementărilor necesare. La 14 decembrie 1973. drepturile şi obligaţiile şefului de stat. în textul căreia se fac referiri şi la şefii de stat. şeful statului nu are competenţe. potrivit principiului jus repraesentationis omnimodae. La 8 decembrie 1969. se dezvăluie o „lacună”: nu s-a formulat şi nu s-a convenit până acum nici o normă juridică internaţională privind conduita. prin care a adoptat şi a deschis spre 33 . Diplomaţia la nivel înalt se desfăşoară prin misiuni ad hoc la care şefii de state participă sau pe care şefii de state le înfiinţează şi le împuternicesc. Adunarea Generală a ONU a aprobat Rezoluţia nr. drepturi şi obligaţii ca persoană. A fost elaborat un proiect de convenţie. Dreptul diplomatic nu cuprinde reglementări asupra diplomaţiei la acest nivel. normele care se aplică celorlalte misiuni diplomatice.

Articolul 53. Norme privind forurile internaţionale În decembrie 1924. precum şi statelorpărţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să devină parte la Convenţie. 50. Articolul 52. Articolul 54. Pentru fiecare stat care va ratifica această Convenţie sau va adera la ea după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite. b) data la care prezenta Convenţie va intra în vigoare conform art. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor statelor aparţinând uneia din categoriile menţionate la art. Articolul 51. conform articolelor 50. Instrumentele de ratificare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Naţiunilor Unite. 2. Această Convenţie va fi deschisă pentru semnare statelor membre al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate sau ale Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 34 11 . Această Convenţie se supune ratificării.11 S-a stabilit intrarea în vigoare a Convenţiei după ce 22 de state decid să o ratifice sau să adere la ea. 50: a) semnăturile puse pe această Convenţie et depunerea instrumentelor de ratificare şi de aderare. 51 şi 52. Această Convenţie va intra în vigoare a treizecea zi după data depunerii pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. până la 31 decembrie 1970. Această Convenţie va rămâne deschisă aderării tuturor statelor care aparţin uneia dintre categoriile menţionate la art. ___________________ Cms.12 Convenţia de la Viena privind misiunile speciale a intrat în vigoare la 21 iunie 1985. la New York. Convenţia va intra în vigoare a treizecea zi după depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare.semnare şi ratificare sau pentru aderare Convenţia cu privire la misiunile speciale. 12 Cms. Articolul 50. Naţiunile Unite au fost de acord să invite să devină părţi la Convenţie şi statele care nu sunt membre ale forului mondial şi nici ale unor agenţii specializate şi nici ale Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică şi nici părţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. 53. Consiliul Societăţii Naţiunilor a desemnat un comitet de experţi pe care i-a însărcinat să examineze posibilităţile de dezvoltare a dreptului internaţional. 1.

În practica ONU. pe baza unor rapoarte anuale. deschiderea spre semnare şi aderare a convenţiei.Carta întocmită la San Francisco şi semnată de reprezentanţii guvernelor Naţiunilor Unite la 26 iunie 1945 (Carta Naţiunilor Unite) a stabilit. Preşedintele sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU are şi sarcina de a reprezenta Comisia de Drept Internaţional la lucrările Adunării. La 13 februarie 1946. a fost constituită Comisia de Drept Internaţional a ONU şi s-a declanşat un proces amplu de studiu în vederea codificării. în cadrul Comisiei juridice a Adunării Generale a ONU. este promovarea dezvoltării progresive a dreptului internaţional şi codificarea acestuia. Ca urmare. În articolul final. I s-a stabilit secretarului general al ONU obligaţia de a-i înştiinţa pe toţi membrii organizaţiei despre primirea fiecărui instrument de aderare. Prin cei 25 de membri ai comisiei. a procesului de codificare. s-a precizat că aderarea se face prin predarea spre păstrare secretarului general al ONU a unui instrument de aderare. etapele codificării cuprind: identificarea domeniului. având fiecare câte un mandat de cinci ani. Obiectivul Comisiei de Drept Internaţional. 174(II)/21 noiembrie 1947 a Adunării Generale a ONU. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. redactarea proiectului de convenţie internaţională şi prezentarea lui statelor în vederea exprimării de opinii. stabilit prin statut. convocarea unei conferinţe internaţionale speciale care să dezbată proiectul de convenţie şi să-l adopte. Convenţia a precizat că. specialişti notorii în drept internaţional. prin Rezoluţia nr. sugestii şi propuneri. în ziua în care a depus spre păstrare instrumentul de aderare. se încearcă reprezentarea zonelor geografice şi a sistemelor juridice principale. desemnarea unui raportor al Comisiei de Drept Internaţional care să întocmească studii cu privire la stadiul dreptului internaţional în domeniul identificat şi să elaboreze proiectele de articole. 22 (I) prin care a aprobat Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Organizaţiei. propunându-le statelor membre să adere la ea. Convenţia urmând să intre în vigoare. la articolul 13. examinarea. atunci când instrumentul de aderare este predat în numele unui membru al 35 . care a inclus şi dreptul diplomatic şi consular. în privinţa fiecărui membru al organizaţiei. că Adunarea Generală a ONU va iniţia studii şi va face recomandări în scopul de a promova cooperarea internaţională în domeniul politic şi de a încuraja dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea lui.

care a fost adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. În 1946. Prin instrumentul de aderare se precizează. în conformitate cu legile sale. se presupune că acesta este în măsură să îndeplinească. România a ratificat această convenţie la 27 iulie 1970. prin care a aprobat Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. S-a precizat că acordurile adiţionale menţionate se supun Adunării Generale a ONU în fiecare caz în parte. de către statul care aderă. La 4 august 1947. Din text. La cererea unei treimi a statelor-părţi la Convenţie. s-a menţionat că aderarea la Convenţie se face prin depunerea la secretarul general al ONU a unui instrument de aderare. I s-a dat posibilitatea secretarului general al ONU să încheie cu unul sau cu mai multe dintre statele membre ale ONU acorduri adiţionale pentru adoptarea dispoziţiilor Convenţiei în ce îl/îi priveşte pe membrul/membrii ONU. 179 (II). precum şi oricărui stat membru al uneia sau mai multor instituţii specializate. SUA au aderat la Convenţia asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Naţiunilor 36 . la 4 august 1947. s-a încheiat Aranjamentul provizoriu cu Elveţia asupra privilegiilor şi imunităţilor Naţiunilor Unite. supusă spre acceptare instituţiilor specializate şi spre aderare oricărui membru al ONU. 169 (II) din 31 octombrie 1947 şi ratificată prin decizia Congresului SUA. S-a precizat că fiecare instituţie specializată va comunica textul Convenţiei şi textele anexelor care o privesc membrilor proprii care nu sunt membri ai ONU. avându-se în vedere sediul oficiului acestora de la Geneva. La 21 noiembrie 1947. România a ratificat această convenţie la 21 aprilie 1956. secretarul general al ONU convoacă o conferinţă de revizuire. clauzele Convenţiei. între ONU şi SUA s-a încheiat Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi SUA cu privire la Districtul Sediului Naţiunilor Unite. care îşi produce efectul de la data depunerii sale. instituţia specializată sau instituţiile specializate cărora statul se obligă să îi/le aplice prevederile Convenţiei. În 1970. pe care îi va invita să adere prin depunerea instrumentelor de aderare la secretarul general al ONU sau la directorul general al instituţiei. rezultă că această convenţie rămâne în vigoare între ONU şi fiecare membru al ONU care a depus instrumentul de aderare cât timp se păstrează calitatea de membru al Organizaţiei sau până când Adunarea Generală aprobă o convenţie generală revizuită şi statul membru devine parte la convenţia revizuită. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. În dispoziţiile finale ale Convenţiei.Organizaţiei.

guvernatorii desemnaţi în Consiliu împreună cu înlocuitorii şi consilierii lor şi directorul general şi personalul Agenţiei beneficiază de privilegiile şi de imunităţile necesare exercitării independente a funcţiilor lor în legătură cu Agenţia. de directorul general. a fost adoptat Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Secţiunea 26. 37 13 . şi de membri. astfel încât ambele prevederi să fie aplicabile şi niciodată efectele celeilalte să nu fie limitate. 1289 (XIII) din 5 decembrie 1958 a Adunării Generale a ONU. când este posibil. Acordul a prevăzut extinderea asupra conferinţei a Convenţiei asupra privilegiilor şi imunităţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite. ARTICOLUL XV. dar în fiecare caz de conflict absolut. B. Comisia a prezentat Adunării Generale a ONU un proiect alcătuit din articole pentru o convenţie cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale. care va acţiona conform instrucţiunilor Consiliului Guvernatorilor. între Austria şi ONU s-a încheiat un acord cu privire la statutul participanţilor la Conferinţa de la Viena privind relaţiile diplomatice. Între 4 februarie şi 14 martie1975. Ca urmare. prevederile acestei Înţelegeri vor prevala.13 La 23 octombrie 1956. în acest scop. În 1971. cele două prevederi vor fi. care a intrat în vigoare la 29 iulie 1957. Prevederile Înţelegerii rămân aplicabile şi prevalente ori de câte ori aceste prevederi se află în conflict cu cele ale Convenţiei cu privire la privilegiile şi imunităţile ONU.14 În 1961. considerate complementare. la New York. Delegaţii membrilor împreună cu înlocuitorii şi consilierii lor. În măsura în care oricare din prevederile acestei Înţelegeri şi oricare din prevederile Convenţiei Generale se referă la acelaşi domeniu. reprezentată. 14 SAIEA.Unite. Comisia de Drept Internaţional a început să studieze relaţiile dintre state şi organizaţiile internaţionale. Privilegii şi imunităţi A. în conformitate cu prevederile Rezoluţiei nr. privilegiile şi imunităţile menţionate în acest articol vor fi definite într-un acord separat sau în mai multe acorduri încheiate de Agenţie. delegaţii la conferinţă au beneficiat de statutul reprezentanţilor statelor la reuniunile Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică. Acest Statut conţine şi prevederi specifice dreptului diplomatic. C. s-a desfăşurat la Viena Conferinţa Naţiunilor Unite cu privire la reprezentarea statelor în ___________________ Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi SUA cu privire la Districtul Sediului Naţiunilor Unite. În 1962. Agenţia beneficiază pe teritoriul fiecărui stat membru de privilegiile şi imunităţile necesare exercitării funcţiilor ei. Capacitatea legală.

A fost prima conferinţă de codificare la care ONU a convocat toate statele. personalul misiunilor. s-a ajuns la formularea unui regulament. experienţa statelor membre în domeniul conferinţelor internaţionale a fost înmănuncheată într-un proiect de regulament de procedură. Această anexă cuprinde Regulamentul precăderii. S-au adunat materiale şi s-a formulat propunerea să se actualizeze Regulamentul convenit în 1815. Între 1980 şi 1982. din 17 articole. fără să se mai refere la cele patru categorii de state menţionate în convenţiile privind relaţiile diplomatice şi consulare. Codificarea dreptului diplomatic şi consular cu privire la serviciile diplomatice şi consulare În 1520. acestui regulament.relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale. a fost adoptată Convenţia de la Viena privind reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal. împărat al Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană (1519-1556). La 21 noiembrie 1818. ___________________ 15 v. la sesiunea de la Cambridge a Institutului de Drept Internaţional. la Caracas. aplicabil la conferinţele organizaţiei. prin care s-a încercat o cale de evitare a diferendelor în materie. de Consiliul Societăţii Naţiunilor să examineze posibilităţile de dezvoltare a dreptului internaţional s-a ocupat şi de domeniul privilegiilor şi imunităţilor diplomatice. În 1911. Carol Quintul. În 1895. al imunităţilor diplomatice. şi Henry al VIII-lea al Angliei (15091547) au încheiat un tratat privind instalarea de ambasadori. infra. în decembrie 1924. primul cod diplomatic. cinci state latino-americane au încheiat o convenţie privind relaţiile consulare. În 1896. i s-au adus adăugiri referitoare la clasificarea agenţilor diplomatici. Conferinţa panamericană de la Santiago de Chile a luat act de un proiect de cod cuprinzând 29 de articole privind activitatea diplomatică. Comitetul de experţi însărcinat.15 La 14 martie 1975. statutul agenţilor diplomatici. adoptată la 19 martie 1815. Institutul pentru Drept Internaţional a elaborat un cod referitor la privilegiile şi imunităţile consulilor. 38 . la ONU. a Actului final al Congresului de la Viena. Primul cod al dreptului diplomatic a fost Anexa a XVII-a. la Aix-la-Chapelle.

Institutul American de Drept Internaţional a abordat acelaşi domeniu. la Havana. În 1958. În 1928. În 1929. precum şi un cod al activităţii consulare. a fost încheiată Convenţia latino-americană privind azilul politic. plenipotenţiari şi. în abordarea domeniului. a Convenţiei interamericane privind azilul diplomatic (ANGHEL 1984. Comisia de Drept Internaţional să pregătească un cod al normelor privind relaţiile diplomatice şi imunităţile. La 20 februarie 1928. Comisia de drept internaţional a definitivat proiectul codului alcătuit din 45 de articole. în 1939. la Viena. în cadrul unei conferinţe de plenipotenţiari.În 1925. când a fost tratată. pe baza acestui cod. Preocupările statelor din America de Sud în acest domeniu au continuat şi s-au concretizat. activitatea de codificare se referea în primul rând la ambasadorul reprezentant al suveranului din statul propriu şi îi considera pe ceilalţi agenţi diplomatici componenţi ai suitei ambasadorului. în Tratatul de drept internaţional penal încheiat tot la Montevideo. La 26 decembrie 1933. 39 . statele latino-americane au încheiat o Convenţie privind azilul. Au participat. În 1957. a avut loc reuniunea în cadrul căreia a fost elaborată. Noutatea pe care a introdus-o această conferinţă. o convenţie internaţională. prin Rezoluţia nr. potrivit recomandării Adunării Generale a ONU. în condiţiile în care. prin Rezoluţia adoptată la 7 decembrie 1959. ca. 612). la Montevideo. Institutul de Drept Internaţional a examinat regulamentul imunităţilor diplomatice. La 5 decembrie 1952. la Havana. a şasea Conferinţă panamericană (13 state) a adoptat Convenţia privind funcţionarii diplomatici. Adunarea Generală a ONU a mandatat. Comisia a prezentat un prim proiect al codului. 685/VII. la Montevideo. Conferinţa s-a desfăşurat între 2 martie şi 4 aprilie 1961. pe baza procedurilor ONU. o convenţie multilaterală privind relaţiile şi imunităţile diplomatice. a fost situarea în centrul normelor a ambasadei. în continuarea atenţiei acordate acestei probleme încă din 1889. Adunarea Generală a ONU a recomandat. ca urmare. să fie elaborată. la Caracas. Secretarul general al ONU a invitat statele membre să formuleze observaţii. la titlul Asylum. până la acea dată. printr-un tratat şi la 28 martie 1954 prin încheierea.

Articolul 50. Articolul 51. Prezenta convenţie va rămâne deschisă aderării oricărui stat care aparţine uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 48. 40 16 . menţionează că sunt convinse că scopul acestor privilegii şi imunităţi este nu de a crea avantaje unor indivizi. dintr-o epocă îndepărtată. semnăturile puse pe prezenta convenţie şi depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare. adoptată la 18 aprilie 1961. Articolul 52.16 ___________________ Crd. popoarele tuturor ţărilor recunosc statutul agenţilor diplomatici. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. la Sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York. declară că sunt conştiente de scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. privilegiile şi imunităţile diplomatice ar contribui la favorizarea relaţiilor de prietenie dintre ţări. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica convenţia sau vor adera la aceasta după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau aderare. în conformitate cu articolele 48. Prezenta convenţie va fi ratificată. convenţia va intra în vigoare într-a treizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare. 49 şi 50. a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964. ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcţiilor misiunilor diplomatice ca organe de reprezentare a statelor.În Preambulul Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. oricare ar fi diversitatea regimurilor constituţionale şi sociale. până la 31 martie 1962. Prezenta convenţie va fi deschisă semnării tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate. Articolul 48. Articolul 49. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite le va notifica tuturor statelor care aparţin uneia din cele patru categorii menţionate la articolul 48 a). menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale şi dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni. statele-părţi amintesc că. 1. 2. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. la Ministerul Federal al Afacerilor Străine al Austriei şi apoi. subliniază că sunt convinse că o convenţie internaţională cu privire la relaţiile. precum şi oricărui stat-parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui stat invitat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la convenţie în modul următor: până la 31 octombrie 1961.

Comisia s-a ocupat de acest domeniu în sesiunile din 1955 până în 1960.România a ratificat convenţia prin Decretul Consiliului de Stat nr. când s-a ajuns la formularea unui proiect de cod. Pentru fiecare din statele care vor ratifica Convenţia sau vor adera la ea după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare. la Viena. apoi. 41 17 . printre care şi dreptul consular. România a declarat că articolele 48 şi 50 contravin dreptului tuturor statelor de a deveni părţi la tratatele multilaterale prin care se reglementează domenii de interes general. Articolul 75. Prezenta Convenţia va intra în vigoare după treizeci de zile de la data depunerii pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare. În aprilie 1949. ale unor instituţii specializate ale ONU sau părţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. 1685/XVI din 18 decembrie 1961. 1. Prezenta Convenţie va rămâne deschisă pentru aderarea oricărui stat aparţinând uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 74. precum şi oricărui stat parte la statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la Convenţie. o conferinţă a ONU care să definitiveze o convenţie asupra relaţiilor consulare. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Instrumentele de aderare vor fi remise secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a convocat pentru 1963. Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare a fost adoptată la 24 aprilie 1963 şi a intrat în vigoare la 19 martie 1967. Prin Rezoluţia nr. Comisia de Drept Internaţional a Organizaţiei Naţiunilor Unite a desemnat 14 materii de codificat. Între 4 martie şi 24 aprilie 1963. 566 din 4 iulie 1968. La aderare. până la 31 martie 1964. Prezenta Convenţie va fi supusă ratificării. a avut loc la Viena Conferinţa plenipotenţiarilor din 92 de state. membre ale ONU. după cum urmează: până la 31 octombrie 1963. Articolul 77. Articolul 74. Prezenta Convenţie va fi deschisă spre semnare tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate. la New York. la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite.17 România a aderat la Convenţie la 24 februarie 1972. Convenţia va intra în vigoare după treizeci de zile de la depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare. la Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Republicii Austria şi. 2. ___________________ Crc. Articolul 76.

le explică. Aspecte istorice Elaborarea propriu-zisă a unei reflexii moderne asupra ius inter gentium a început în secolul al XVI-lea. conţin două texte în domeniul dreptului internaţional: De potestate civili. statul are dreptul să-i protejeze pe oameni. Doctrina semnalează normele. le-au comentat sau au participat la dezbaterile cu privire la norme deja în vigoare. ca şi societatea. uneori le ierarhizează. DOCTRINA DREPTULUI DIPLOMATIC ŞI CONSULAR Definirea doctrinei dreptului diplomatic şi consular Doctrina este sursă a dreptului diplomatic şi consular. puterea publică decurge din dreptul natural. nu este de ignorat adevărul că normele au fost formulate pornindu-se de la contribuţia ştiinţifică a celor care au analizat raporturile juridice concrete. Francisco de Vitoria credea că statul este necesar omului. 42 . oferite de diverse surse. statele membre ale Consiliului Europei au convenit textul Convenţiei europene cu privire la funcţiile consulare. Totuşi. profesor de teologie la Salamanca. dominican. scopul statului este binele comun. Doctrina dreptului diplomatic şi consular este împletită cu doctrina dreptului internaţional public. ius gentium putea avea alte subiecte decât statele şi nu ar fi întemeiat pe respectul reciproc al suveranităţilor lor: violenţa nu conferă drepturi. De Indis et de iure belli. când a pornit conturarea uzanţelor şi a regulilor diplomatice şi închegarea lor în sisteme. Comisia de Drept Internaţional a prezentat Comisiei juridice a Adunării Generale a ONU (Documentul ONU A/44/10) proiectele pentru 32 de articole ale unei eventuale convenţii internaţionale privind statutul curierului diplomatic şi al valizei diplomatice neînsoţite. În 1989.” În concepţia lui Vitoria. să pedepsească şi să facă război. le ordonează pe o axă istorică. marea trebuie să rămână liberă. Sublinia: „Ceea ce raţiunea naturală a stabilit între toţi oamenii este dreptul lumii. Doctrinarii înşişi consideră că doctrina este doar sursă subsidiară a dreptului diplomatic şi consular. Relectiones Theologicae elaborate de Francisco de Vitoria (1480-1546). „dreptul la comunicare” este dreptul tuturor de a pleca şi de a veni oriunde pe lume.În 1967.

avocat şi scriitor. teolog. ci şi comerciant. că este necesară o Societate a Naţiunilor. un ansamblu de reguli obiective. la ale cărei legi se supun acţiunile oamenilor şi ale statelor. statul ajunsese puterea politică supremă. lucrare elaborată de Francisco Suarez (1548-1617). plebiscitul sub constrângere nu are valoare. Suarez a susţinut. Valladolid. Coimbra. Jean Bodin (1530-1596) a recomandat ca ambasadele permanente să fie încredinţate diplomaţilor prudenţi. rezultat 43 . Roma. ci îl descoperă prin inteligenţă. Statul îşi cucerise suveranitatea şi înţelegea să o apere. „o societate a genului uman”. Născut în Olanda. progresul dreptului internaţional nu se poate atinge decât pe calea respectului faţă de persoana umană. Albericus Gentili (1552-1608) a fost profesor la Oxford. Scrierile sale au fost descoperite şi utilizate de urmaşi. deoarece lumea este împărţită în comunităţi politice distincte. Nu a publicat în timpul vieţii decât De iure praedae commentarius (1604-1606). El credea că. exilat în Germania şi ulterior în Anglia fiind protestant. chiar şi împotriva dreptului. A publicat o lucrare despre dreptul de ambasadă (1585). inerente naturii. moderaţi şi discreţi. Jurist italian. trebuie să se sprijine reciproc: legea umanităţi este că naţiunile îşi datorează asistenţă mutuală. Grotius a admis totuşi şi un drept internaţional voluntar. avocat. Dreptul internaţional este. Sintagma ius gentium se regăseşte şi în De legibus et deo legislatore (1612). filosof. deputat. jurist practician. Suarez observase că nu poate exista un judecător între naţiuni şi că fiecare naţiune îşi este judecătorul propriu. El şi-a notat observaţia că. dar nu numai atât. Statele nu creează dreptul internaţional. El considera totodată că războiul este singurul mijloc de restabilire a dreptăţii. toate aceste comunităţi au nevoie de celelalte. care constituia capitolul al doisprezecelea din lucrarea Mare Liberum. poet. în viziunea lui Grotius. dar respectându-se caritatea şi fără lovirea celor nevinovaţi (copiii şi ambasadorii). adică inerente solidarităţii oamenilor. Hugo de Groot (Grotius) (1583-1645) a fost ambasador suedez. El credea într-o societate universală. care a îndeplinit misiuni diplomatice încredinţate de Sfântul Scaun. iezuit spaniol. Grotius este cunoscut mai ales pentru De iure belli ac pacis (1625).trebuie ca un tratat să fie semnat liber. Grotius nu accepta ideea că lumea ar putea fi alcătuită dintr-un conglomerat de suveranităţi. În domeniul diplomaţiei. printre altele. rezident în Franţa. tratatul intitulat De legationibus. în vremea lui. profesor la Paris.

Ion M. vtori-logofătul Gheorgachi a scris. Heatley. datorate unor autori care nu pot lipsi din nici o abordare a domeniului. ca primă încercare românească de a teoretiza eticheta de la Curte. tocmai în acest scop. Peste încă mai bine de un secol. la începutul secolului al XVI-lea. „Condica ce are întru sine obiceiuri vechi şi nouă a prea înălţaţilor domni”. Contribuţii la doctrina actuală Doctrina dreptului diplomatic s-a dezvoltat îndeosebi în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. El considera că societatea interstatală este.din simplul consimţământ al statelor. În literatura parenetică moralizatoare sud-est europeană. În prezent. După război. capitolul al VII-lea. Paul Pradier-Fodéré. al regilor. în esenţă. la Iaşi. prezintă interes. „Cum să cade domnilor să şază la masă şi cum vor mânca şi vor bea” şi al VIII-lea „…pentru solii şi pentru războaie” din „Partea a doua a învăţăturilor lui Neagoe voevodul Basarab. La acelaşi nivel se situează contribuţiile judecătorilor la Curtea Internaţională de 44 . Traian Chebeleu. a căror trimite în străinătate corespunde unui drept special. Potrivit lui Grotius. Dumitru Mazilu. S-au elaborat tratate specializate. caracterizată de comportamentul principilor ca suverani absoluţi şi că nimic nu poate limita voinţa statului suveran. Raoul Genet. şi tradusă în româneşte în prima parte a secolului al XVII-lea. printre care Mircea Maliţa. do Nascimento e Silva. E. ordinea supranaţională era incompatibilă cu această conduită. pe care istoricii literari o încadrează în „literatura de ceremonial”. Moussa Farag. în privinţa elaborării normelor de drept diplomatic şi consular. Se trece de la câmpul de luptă la negocieri. diplomaţii negociază. G. Ion Diaconu. Printre ei. se numără Charles de Martens. P. Anghel. considerate astăzi lucrări de referinţă. Harold Nicolson. care au învăţat pre fiiu-său Theodosie…”. realizată iniţial în slavonă. Grotius le-a atribuit statelor obligaţii în raport cu supuşii şi faţă de vecini. D. Intră în joc solii. Ernest Satow. în acest context. din porunca lui Grigore Vodă Calimachi. R. Rodriguez Araya. domnul Ţării Munteneşti. Contribuţia românească la doctrina contemporană de drept diplomatic este marcată de numele unor iluştri teoreticieni şi diplomaţi. Produsul acestui joc liber al suveranităţilor este războiul. Philippe Cahier. activitatea doctrinară de prim-plan. se desfăşoară în cadrul lucrărilor Comisiei de drept internaţional a ONU.

Unele opinii pot fi legea viitorului. Federico de Castro y Bravo. Opinia separată le poate fi de folos comentatorilor care examinează critic deciziile Curţii (EYFFINGER. 45 . Altele însă pot însemna rezistenţa ideilor vechi.Justiţie care îşi exprimă opiniile cu privire la deciziile şi avizele Curţii. Opiniile separate îi oferă judecătorului posibilitatea să explice motivul pentru care a votat favorabil sau negativ. considera că opiniile separate exprimate de judecători sunt legate de realitate şi de evoluţia doctrinei juridice. opinia separată oferă posibilitatea exprimării lor. 273). Dacă argumentele pe care judecătorul le consideră conclusive nu se regăsesc în sentinţă. judecător la Curtea Internaţională de Justiţie între 1970 şi 1979.

mai precis pentru o perioadă limitată. demnitari şi funcţionari ai statului. cuvântul missio se referă la acţiunea trimiterii. 46 . De fapt. Misiunea diplomatică „temporară” are caracter ad hoc. ___________________ 18 Cms. misiunile corespund fie relaţiilor diplomatice privind împrejurări anumite şi sunt constituite în legătură cu aceste împrejurări. sarcina cu care este învestită o persoană. Misiunile diplomatice la nivel înalt sunt misiunile şefului de stat. precum şi ansamblul de activităţi specifice funcţiei sau rolului. 239). sunt misiunile celor care exercită diplomaţia ca profesie. Statul poate trimite în străinătate şi poate primi din străinătate. Misiunea este treaba încredinţată cuiva. După rangul agenţilor diplomatici. discontinue. există misiuni diplomatice la nivel înalt şi misiuni diplomatice auxiliare. care includ şi misiunile consulare. este adecvată exclusiv atingerii unui obiectiv distinct. Misiunile diplomatice auxiliare.MISIUNEA DIPLOMATICĂ În latină. continue. Articolul 1. Misiunea poate fi şi funcţia. calitatea care i se atribuie pentru a o îndeplini. (…) b) „misiune diplomatică permanentă” este misiunea diplomatică la care se referă Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. Se pare că doctrina de drept diplomatic este de acord că misiunea diplomatică este ori „temporară”. ad hoc. pe durata lor. Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenţi diplomatici. şi misiuni diplomatice „permanente”18. fără limită de timp. special. ori „permanentă” (MAZILU 2003. ale şefului de guvern şi ale ministrului de externe. conform consimţământului propriu şi al statului străin. înfăptuitori ai relaţiilor politice cu străinătatea. precum şi ale locţiitorilor lor. De acest fel este şi misiunea diplomatică la nivel înalt. aşadar „permanente”. misiuni diplomatice „temporare”. pentru o perioadă neprecizată. şi rolul. fie relaţiilor stabilite între state pentru îndeplinirea de funcţii diplomatice generale.

pentru posturile consulare. de state şi de foruri internaţionale. Prin renunţarea deliberată la curtoazie. toate componentele legăturilor dintre două state. a postului consular) este posibilă numai după stabilirea de relaţii diplomatice. întrucât actele lor care ar contraveni regulilor acesteia ar putea agrava situaţia relaţiilor bilaterale. în cazul încheierii unei misiuni diplomatice înainte de momentul care ar fi corespuns aşteptărilor. se adoptă o poziţie politică prin care se răspunde la ceea ce se consideră a fi ilegalitate comisă de celălalt stat sau viciu în conduita acestuia. practic. îndatoriri din sfera curtoaziei internaţionale. Înfiinţarea misiunii diplomatice „permanente” (a ambasadei. Începerea. Încheierea misiunii diplomatice depinde fie de acordul în această privinţă dintre statul care a constituit misiunea şi statul pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. indiferent de religie. Gentili avea certitudinea că acest drept le revine tuturor statelor. Dreptul diplomatic nu prevede obligaţii pe planul comportamentului în ceea ce priveşte îndeplinirea actului de expulzare a unui diplomat. reprezentanţilor statului acreditar le revin. Cu toate acestea.Misiunea diplomatică „permanentă” are un ansamblu de obiective care însumează. pentru ambasade. Statul sau forul internaţional care constituie o misiune diplomatică îşi exercită dreptul de legaţie în mod activ. Constituirea misiunii diplomatice este posibilă numai dacă statul în care misiunea diplomatică va funcţiona consimte. Se poate refuza primirea unei misiuni diplomatice. să se acorde prioritate. tocmai într-un moment de criză. şi privind stabilirea de relaţii consulare. Misiunile diplomatice sunt constituite numai de subiecte de drept internaţional. aflate într-un moment critic deosebit. Consimţământul statelor pentru constituirea de misiuni „permanente” depinde de consimţământul lor prealabil privind stabilirea de relaţii diplomatice. respectării regulilor de curtoazie. Nu există obligaţia juridică internaţională de a primi o misiune diplomatică. 47 . A. şi în asemenea momente. fie de decizia unuia dintre state notificată celuilalt stat. Statul sau forul internaţional care primeşte o misiune diplomatică îşi exercită dreptul de legaţie în mod pasiv. Referindu-se la dreptul la ambasadă (jus legationis). activitatea şi încheierea fiecărei misiuni diplomatice nu depind de situaţia altor misiuni diplomatice ale statului care a constituit misiunea şi ale statului în care misiunea va funcţiona sau funcţionează. Grija care le revine statelor faţă de starea relaţiilor dintre ele impune ca.

adresându-se reprezentanţilor altui stat sau ai altor state.FUNCŢIILE MISIUNII DIPLOMATICE Funcţia sau funcţiunea înseamnă ce este de îndeplinit într-o activitate. imn. Funcţiile diplomatice se exercită pe teritoriul statului străin. slujba. Şefii de misiune diplomatică sunt îndreptăţiţi să-şi reprezinte statul propriu pentru adoptarea de convenţii internaţionale bilaterale şi multilaterale. aşadar. reprezentarea este funcţia instituţiilor autorităţii publice din orice stat. 161). Fără limitarea diversităţii activităţilor prin care se realizează aceste funcţii. ca funcţie a diplomaţiei. serviciul. dovadă a maturităţii acestora şi atestare a aptitudinii statului de a fi componentă („putere”) a sistemului internaţional (BARSTON. rolul. 18). În relaţiile internaţionale. ca obligaţii şi drepturi ale diplomaţilor. întrucât decurge din suveranitatea statului (CHEBELEU. sarcina. Funcţiile misiunii diplomatice sunt îndatoririle principale ale celor incluşi în misiunea diplomatică Pe plan juridic. este posibilă numai în condiţiile respectării egalităţii în drepturi dintre state. trebuie ca exercitarea să răspundă fără abatere la imperativul respectării principiilor de drept internaţional (DIACONU II. Reprezentarea este funcţia diplomatică primordială (DIACONU II. Descrierea concretă a funcţiilor principale ale misiunii diplomatice depinde de rangul agenţilor diplomatici şi de felul misiunii. Spunând functio. funcţiile misiunii diplomatice apar. latinii se refereau la îndeplinirea unei îndatoriri. Reprezentarea statului Misiunea diplomatică reprezintă statul care a constituit-o ca să vorbească în numele lui în străinătate. 80). Într-o instituţie. Câteva funcţii pot fi menţionate ca trăsături comune definitorii ale tuturor misiunilor diplomatice. funcţia este activitatea administrativă prestată. Prin funcţie se înţelege şi gradul din ierarhia administrativă. misiunea. Persoana aflată în misiune diplomatică acţionează în viaţa publică din străinătate şi îşi demonstrează identitatea utilizând simbolurile statului reprezentat: drapel. Izvoarele de drept nu oferă însă o listă exhaustivă şi exclusivă a acestor funcţii. serviciul. reprezentarea. Dreptul de reprezentare fiind inerent suveranităţii statelor. postul. stemă. îndatorirea. 80). 48 .

Consultările diplomatice. 49 . faţă de interesele proprii. în relaţie cu un subiect de drept internaţional. Opţiunea pentru dialog corespunde şi preocupării faţă de pacea şi securitatea internaţională şi poate fi considerată prioritară întrucât interesul de stat include şi întreţinerea relaţiilor externe. fie prin apărarea lui. Pentru soluţionarea crizelor apărute în relaţiile dintre ele. 363. Misiunea diplomatică implică servirea interesului de stat fie prin susţinerea lui. Prin diplomaţie. Politeţea şi elocvenţa agenţilor diplomatici. şi menţin astfel pacea. a intereselor statului reprezentat şi ale cetăţenilor săi este legat de respectarea principiului pacta sunt servanda. convergente sau divergente. Criteriul principal de evaluare a funcţiei de protejare.Reprezentarea diplomatică. Competiţia reală care motivează întâlnirile diplomatice este între interese. care pot fi. fie prin împletirea susţinerii cu apărarea. Statul vede în misiunea diplomatică pe care o constituie un instrument necesar pentru realizarea şi apărarea intereselor de stat. armonizându-le. funcţia care întruneşte obligaţia şi dreptul agentului diplomatic de a transmite mesajele statului propriu în străinătate. de pildă. statele evită efectele distrugătoare ale confruntărilor dintre interesele lor contrare. conduita lor elegantă sunt instrumente în operaţiile de slujire a intereselor naţionale. stat terţ sau for internaţional. Ambele sunt forme de protejare a intereselor proprii. 364). sunt căi de soluţionare a diferendelor. Servirea interesului de stat Motorul activităţii diplomatice îl constituie conjuncţia intereselor de stat. iar exerciţiile de eleganţă cărora li se acordă doar întâietate aparentă se încorporează în această competiţie. pe de o parte. de acomodare a intereselor divergente. în limitele admise de dreptul internaţional. Statul care primeşte pe teritoriul lui o misiune diplomatică străină vede în această misiune un instrument de realizare şi de apărare a intereselor de stat străine. care constă din realizarea de acte în numele statului de către un stat străin. este diferită de reprezentarea internaţională. statele au posibilitatea de a recurge la proteste sau la dialog. şi reprezentarea din sfera dreptului civil (ANGHEL 1984. a intereselor cetăţenilor acestui stat. Încă o distincţie este necesară: între reprezentarea politică generală a statului acreditar.

negocierea este funcţie diplomatică. în general. le analizează. individuale sau colective. prin conduită şi formaţie profesională. Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. Agentului diplomatic i se cere să distingă între adoptarea unei poziţii injuste şi exercitarea legitimă a libertăţii de expresie. dar şi în ansamblu. Dreptul internaţional prevede trecerea imediată la negociere în caz de diferend. în conformitate cu dreptul internaţional. 82). negocierea este instrumentul de reglementare a diferendelor dintre state şi de stimulare a conlucrării interstatale. simultan. activitatea diplomatică. verbale sau scrise. criteriile definitorii ale profesiei de diplomat. le transmite. publicabile sau confidenţiale. dacă statele sunt părţi ale unui diferend. întrucât negocierea este activitatea prin care se poate ajunge la soluţionarea prin înţelegere a problemelor care împiedică relaţiile dintre state. se convin modalităţi de acomodare a intereselor divergente ale statelor. Negocierea În relaţiile internaţionale. toţi cei care satisfac. Persoana aflată în misiune diplomatică rezolvă problemele apărute în relaţiile dintre statul acreditant şi statul acreditar negociind. Negocierea caracterizează în fiecare detaliu. disponibilitatea permanentă de cooperare. diplomaţia în ansamblu este sinonimă cu negocierea (DIACONU II. Ca urmare. Însuşiri necesare negociatorului au. Misiunea diplomatică vehiculează informaţii: le culege. târguiala şi. În structura fiecărei acţiuni diplomatice sunt recognoscibile cererea şi oferta. Prin negociere. Aceste demersuri pot fi oficiale sau oficioase. le ordonează. să devină părţi ale unei înţelegeri.Sunt pernicioase şi fără efect pozitiv real tonul agresiv sau discursurile tendenţioase. Informaţia diplomatică destinată statului propriu sau statelor străine se referă la statele şi societăţile străine sau la statul propriu şi la societatea proprie. astfel încât să nu se ajungă la diferend sau. Mai mult. 50 . Informarea Statele în numele cărora agenţii diplomatici îşi realizează demersurile sunt emiţătoare şi receptoare de informaţii pozitive sau negative. relevante pe plan politico-diplomatic.

Utilizarea mijloacelor licite de informare asigură menţinerea acestei funcţii a misiunii diplomatice pe planul cooperării. Ca purtătoare de informaţie. 5). pentru a menţine aparenţa cooperării. Spionajul şi contraspionajul sunt activităţi fără legătură cu diplomaţia. aservirea unor state. Regulile de curtoazie internaţională nu le permit diplomaţilor să facă uz de declaraţii false. nu şi de jure. implică ostilitate. „diplomaţia secretă” oferă varianta excesivă a discreţiei diplomatice. culegerea clandestină de informaţii în scopul descoperirii elementelor caracteristice reale şi întocmirii de rapoarte numai pentru uzul statului care spionează. De facto. spionajul. „Diplomaţia secretă” are menirea să oculteze adevărul. secretă a unei activităţi şi a celor care o desfăşoară. Diplomaţia se află în raport invers proporţional cu politica de forţă şi derapajul activităţii diplomatice spre forme de tipul „diplomaţiei secrete” ar stimula tendinţele de a menţine prin forţă preeminenţa unor state asupra altora ori de a perpetua crizele specifice statelor aflate în situaţie dezavantajoasă (DUCULESCU 1992. nici din ordinul guvernului pe care îl reprezintă. Există pe alocuri şi uneori impresia că spionajul şi contraspionajul ar constitui partea secretă a diplomaţiei. încercând să o controleze prin activităţi de supraveghere a spionilor. periclitarea securităţii. întrucât face loc inegalităţii pe plan juridic între state şi favorizează poziţiile privilegiate ale unor state în dauna altora. Totodată. statele se adaptează la informarea ilicită. întrucât constituie deformarea diplomaţiei cu scopul obţinerii de avantaje pentru statele antrenate în politica sferelor de influenţă. dar diplomaţia se numără printre domeniile de activitate care oferă cadru de disimulare a spionajului şi contraspionajului. „diplomaţia secretă”. Metodele „diplomaţiei secrete” contravin metodelor proprii diplomaţiei. În divergenţă cu funcţia de informare a misiunii diplomatice se află spionajul.Utilizarea informaţiei false discreditează misiunea diplomatică. Ea este o abatere gravă de la principiile imperative ale dreptului diplomatic. să perpetueze. Trebuie ca misiunea diplomatică să evite „pescuitul” în apele tulburi iscate de agitatorii vieţii sociale şi politice. 51 . nici din iniţiativa lor. În realitate. prin metode ilicite şi mijloace contrare dreptului internaţional. adică prin contraspionaj. misiunea diplomatică depinde de loialitatea faţă de statul propriu şi de păstrarea încrederii pe care i-o acordă străinătatea. Căile ilicite de informare sunt disimulate prin împletire cu acţiuni normale. care presupune observarea unilaterală.

prevenindu-se. 28) COMPONENŢA MISIUNII DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este alcătuită din persoanele trimise să îndeplinească funcţii diplomatice şi să realizeze activităţile necesare îndeplinirii funcţiilor diplomatice. Persoanele care nu participă nemijlocit la îndeplinirea funcţiilor diplomatice. încălcarea normelor legale. nici să gândească în domeniul politic. dacă este săvârşită de un diplomat. Nimeni nu a văzut o politică externă făcută de diplomaţi. Unuia dintre membrii grupului îi revine funcţia suplimentară şi distinctivă de şef al misiunii. în mod exclusiv. funcţie auxiliară. informaţii despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor dintr-un stat. Diplomatului „nu i se cere să fie om de acţiune. Dacă. prin mijloace ilicite. Persoanele care realizează funcţiile misiunii diplomatice sunt fie reprezentanţi ai statului (demnitari sau diplomaţi numiţi pentru a îndeplini funcţii primordiale). acestea alcătuiesc personalul diplomatic al misiunii. grupul de reprezentanţi ai statului. fie membri ai personalului diplomatic (diplomaţi. ci mai multe persoane. dar realizează activităţi necesare îndeplinirii funcţiilor diplomatice alcătuiesc personalul tehnic-administrativ şi personalul de serviciu al misiunii diplomatice. Nu este de neglijat că în activitatea prin care se culeg. prejudicierea păcii. în mod vădit se caută secrete industriale.” (COUVE DE MURVILLE. pentru desemnarea personalului misiunii diplomatice este statul care constituie misiunea diplomatică. se poate detecta o pereche de funcţii divergente. şi pe calea aceasta. Competent.Printre acţiunile sociale cu funcţii vădite se regăsesc şi funcţii latente. economice sau militare. Statul constituie misiunea diplomatică în scopul îndeplinirii simultane a tuturor acestor funcţii sau numai a uneia/unora dintre ele. 52 . Când pentru misiunea diplomatică este definitorie o anumită funcţie diplomatică. Elaborarea politicii externe a statului nu se numără printre funcţiile diplomatice. latent are loc inspectarea la faţa locului a capacităţilor celuilalt stat şi se înlătură posibilitatea agresiunii prin surprindere. de pildă. apare ierarhizarea funcţiilor: funcţie primordială. Când la realizarea funcţiilor misiunii diplomatice nu participă doar o singură persoană. angajaţi ai serviciului public pentru diplomaţie cărora li se încredinţează funcţii auxiliare). constituind.

adică persoană care nu este dorită sau nu este binevenită. Statul care constituie misiunea diplomatică are dreptul exclusiv să decidă cine să fie membru al personalului misiunii sale diplomatice. pentru că i s-a retras consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează.Dar componenţa personalului misiunii diplomatice depinde de consimţământul statului străin pe teritoriul căruia misiunea va funcţiona. Statul care primeşte pe teritoriul lui misiunea diplomatică a unui stat străin nu este obligat să primească pe oricare dintre persoanele incluse în personalul misiunii de statul care a constituit misiunea. Statul care primeşte pe teritoriul lui misiunea diplomatică a unui stat străin are dreptul să se opună includerii în personalul misiunii a oricăreia din persoanele desemnate şi incluse în misiune de statul care a constituit misiunea. Consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează poate fi retras. Componenţii misiunii diplomatice se ordonează conform ierarhiei interne stabilite prin reglementările statului care a constituit misiunea. Între şefii de misiuni diplomatice aflaţi în acelaşi timp în acelaşi stat străin sau la acelaşi for internaţional se stabileşte ordinea de precădere în conformitate cu care ei participă la întruniri şi ceremonii. componenţa misiunii diplomatice rezultă din respectarea simultană a drepturilor şi obligaţiilor în materie ale statelor implicate. statului care a constituit misiunea diplomatică îi revine obligaţia ca. să recheme din misiune această persoană sau să decidă că ea nu mai poate funcţiona. fără întârziere. Pentru ca o persoană să poată participa la îndeplinirea funcţiilor dintr-o misiune diplomatică este nevoie şi de consimţământul statului în care misiunea diplomatică va funcţiona. pentru ca fiecăruia să i se fixeze locul printre ceilalţi. în acelaşi timp. Cine nu poate participa la îndeplinirea funcţiilor misiunii diplomatice pentru că lipseşte acest consimţământ este persona non grata. În acest caz. pentru ca 53 . este non grata membrul personalului diplomatic al misiunii diplomatice care nu este acceptat de statul pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. În conformitate cu prevederile dreptului diplomatic. Aşadar. Este persona non grata şi cine nu poate participa la îndeplinirea funcţiilor misiunii diplomatice. obligaţia să aducă decizia la cunoştinţa statului pe teritoriul căruia îl trimite să funcţioneze. Întârzierea în îndeplinirea acestei obligaţii sau neîndeplinirea ei permite statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează să nu îi recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. dar are.

a reglementărilor privind misiunile diplomatice în legătură cu constituirea cărora a adoptat deciziile pertinente sau şi-a exprimat consimţământul.fiecăruia să i se precizeze îndreptăţirea de a trece înaintea altuia sau de a-i ceda altuia pasul. a normelor de drept diplomatic. îndreptăţit să acţioneze numai în măsura în care se conjugă drepturile şi obligaţiile stabilite de dreptul diplomatic pentru statul propriu şi statul străin. Nu trebuie ca privilegiile diplomatice şi imunitatea diplomatică să fie considerate avantaje individuale. dimpotrivă. cel trimis în misiune diplomatică are de satisfăcut aşteptări ample într-o ambianţă circumscrisă cu severitatea unor exigenţe contradictorii: „Nici precum Pilat. acţionând la intersecţia intereselor statului propriu şi ale statelor străine. ci mai degrabă precum Charlie Chaplin. în acest scop. Statele admit privilegiile diplomatice pentru a favoriza relaţiile dintre ele. Acordând privilegii diplomatice. (…) scopul privilegiilor şi imunităţilor privind misiunile speciale nu este avantajarea indivizilor. la elaborarea căreia nu este colaborator. Rostul lor este întreţinerea condiţiilor necesare realizării funcţiilor în cadrul misiunilor diplomatice constituite de state pentru a le reprezenta şi pentru a le apăra interesele în străinătate. diplomatul este cel care se perfecţionează în a umbla legănat pe marginea prăpăstiilor. 54 . statul îşi manifestă suveranitatea. Independenţa statului nu este ştirbită. 31) PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Constituirea misiunilor diplomatice implică preocuparea faţă de condiţiile în care misiunile îşi exercită funcţiile. acordate persoanei care îndeplineşte misiunea diplomatică. ca misiuni având caracter reprezentativ de stat. nici precum Isus. este confirmată tocmai prin participarea la relaţiile internaţionale şi prin aplicarea. ci.19 ___________________ 19 Cms. Consimţământul statului acreditar privind constituirea de misiuni diplomatice se confirmă şi se realizează prin acordarea de facilităţi acestor misiuni. ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor acestora. nici precum Charles de Gaulle. indiferent de regimurile lor constituţionale şi sociale. [Preambul]. conform principiului după care nu trebuie împiedicată activitatea misiunii diplomatice (ne impediatur legatio).” (COUVE DE MURVILLE. Aplicând o politică externă comandată.

). toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în 55 . nu vor fi considerate discriminatorii: a) aplicarea restrictivă de către statul primitor a unei dispoziţii a acestei Convenţii dacă această dispoziţie este aplicată astfel misiunii sale speciale din statul trimiţător. în primul rând realizarea funcţiei lor de reprezentare. al diplomaţilor şi al tuturor membrilor misiunilor diplomatice. Din ignorarea prevederilor dreptului diplomatic referitoare la privilegii şi din încălcarea lor apar riscul blocării funcţiei de reprezentare şi cel al blocării misiunilor diplomatice. chiar dacă o asemenea modificare nu a fost convenită cu alte state. ca organe de reprezentare a statelor (. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice. (…) scopul privilegiilor şi imunităţilor privind misiunile speciale nu este avantajarea indivizilor. 457). al misiunilor diplomatice. între ele. Oferind şi asigurând condiţii de întreţinere a misiunilor diplomatice străine.20 Misiunea diplomatică nu se supune decât jurisdicţiei statului care a constituit-o. ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor lor de posturile consulare în numele statelor (…). prin cutumă sau pe calea unui acord. al regimului juridic propriu diplomaţiei (ANGHEL 1984.21 Crd. Totodată. Privilegiile diplomatice sunt esenţa statutului diplomatic. 2. Scopul lor principal este să faciliteze contactele în cadrul amplu al dezvoltării relaţiilor şi cooperării dintre state. fără acordarea de privilegii. Totodată. Articolul 49. obligaţia de a nu face discriminări şi de a nu afecta drepturile statelor care nu sunt implicate direct în stabilirea şi realizarea acestor condiţii. a întinderii facilităţilor. al celor care desfăşoară activitate diplomatică. (…) scopul acestor privilegii şi imunităţi nu este avantajarea indivizilor. nu înseamnă şi deschiderea de căi pentru ingerinţa în treburile interne ale statului străin. Articolul 47.Privilegiile diplomatice sunt garanţia necesară împotriva obstacolelor şi a presiunilor diverse. dar fără ca modificarea să fie incompatibilă cu obiectul şi cu scopul acestei Convenţii şi fără ca modificarea să aducă atingere drepturilor şi nici îndeplinirii obligaţiilor statelor terţe. statele au. prin acordarea de facilităţi şi de privilegii şi prin acceptarea imunităţii juridice.. privilegiilor şi imunităţilor pentru misiunile lor speciale. ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor misiunilor diplomatice. Crc. 21 Cms. 1 (…) nu se va face discriminare între state. b) modificarea de către state. [Preambul]. Întreţinerea misiunii diplomatice. Nu ar fi cu putinţă constituirea misiunilor diplomatice. misiunea diplomatică are obligaţia de a respecta legile statului străin pe teritoriul căruia acţionează. 20 Cms. conform dreptului diplomatic. [Preambul]..

aşa cum este stabilit în dreptul diplomatic. Articolul 41. Ele au. Ele au. Validitatea privilegierii depinde de respectarea de către statul privilegiat şi de reprezentanţii lui a legii statului privilegiator. este model pentru celelalte privilegii diplomatice. Misiunea diplomatică poate utiliza în statul străin simbolurile de stat ale statului pe care îl reprezintă fără să încalce prevederile legale în materie ale statului străin. toate persoanele care beneficiază de privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului de reşedinţă. Articolul 55. întrucât prevederile privind concretizarea lui conţin subordonarea. nimeni nu poate fi privat de acest drept… 56 . Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. Articolul 17: Proprietatea fiind un drept inviolabil şi sacru. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. Privilegiile se aplică în condiţiile în care privilegiaţii respectă legea statului privilegiator. Acest privilegiu.Privilegiile diplomatice sunt înlesnirile pe care statul străin le acordă misiunilor diplomatice şi personalului acestor misiuni în vederea îndeplinirii funcţiilor diplomatice. Toate privilegiile diplomatice se acordă şi se concretizează în condiţiile în care misiunea diplomatică are obligaţia de a respecta legile şi uzanţele statului pe teritoriul căruia funcţionează. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. în activitate. Crd. Crc. de asemenea. acordându-li-se dreptul de a utiliza.22 Inviolabilitatea rezultă din protecţia prin lege sau prin virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. ca şi secretul. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. este inviolabil dreptul la proprietate. drapelul şi stema statului care le-a constituit. Misiunilor diplomatice li se asigură practic şi totodată simbolic exercitarea funcţiei de reprezentare. În conformitate cu Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 26 august 1789. la legea statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează. în această privinţă. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. 22 Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 26 august 1789. Privilegiul inviolabilităţii A fi inviolabil înseamnă a fi intangibil: jurământul este inviolabil. (…) 1. de asemenea.

Inviolabilitatea localului misiunii diplomatice Sediile în care misiunile diplomatice îşi desfăşoară activitatea beneficiază de inviolabilitate. pe de o parte. detenţia. printre altele. Astfel. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. membrii unei misiuni diplomatice au privilegiul de a fi scutiţi de controlul bagajului personal de către autorităţile statului străin. sediile lor. la măsuri de constrângere precum percheziţia. Autorităţile statului străin au. Statul pe teritoriul căruia misiunile îşi desfăşoară activitatea are obligaţia să împiedice actele violente cu impact direct asupra activităţii misiunilor diplomatice străine. Pe de altă parte. Responsabilitatea pentru asigurarea acestei inviolabilităţii este a statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. documente ale misiunii. fără admiterea şi aplicarea căruia eficienţa funcţiilor misiunii ar fi mult diminuată sau chiar nulă. împotriva membrilor misiunii. Inviolabilitatea persoanei membrului misiunii diplomatice este considerată în doctrină privilegiul fundamental din care decurg toate privilegiile celelalte (CHEBELEU. Misiunile diplomatice sunt privilegiate întrucât inviolabilitatea lor este un domeniu aparte al asigurării ordinii publice. Inviolabilitatea personală a membrului misiunii diplomatice Dreptul diplomatic şi consular stabileşte pentru membrii misiunii diplomatice privilegiul inviolabilităţii personale. obligaţia să-i ocrotească pe membrii unei misiuni diplomatice. sunt inviolabile persoanele demnitarilor şi ale diplomaţilor. 569). În dreptul diplomatic nu se precizează dacă se admite controlarea bagajului personal al membrului misiunii diplomatice şi în situaţia în care acest bagaj conţine.sacralitate. În toate cazurile în care se renunţă la aplicarea privilegiilor diplomatice. arestarea. este de aşteptat ca statul ale cărui autorităţi decid să întreprindă măsuri coercitive împotriva unui membru al unei misiuni diplomatice străine să demonstreze că persoana în privinţa căruia s-a întrerupt acordarea privilegiului inviolabilităţii este vinovată. în ciuda argumentelor formulate şi bănuielilor exprimate de autorităţile statului străin. în nici un caz. Dreptul diplomatic tace în privinţa eventualităţii în care membrul misiunii diplomatice refuză să admită controlarea bagajului său personal. În general. autorităţile statului care primeşte o misiune diplomatică nu pot recurge. 57 .

Privilegiul inviolabilităţii sediilor misiunilor diplomatice înseamnă şi că autorităţile statului pe teritoriul căruia misiunile funcţionează nu pot pătrunde în sedii fără consimţământul şefilor de misiuni şi nu pot dispune percheziţii. se acordă atenţie specială actelor de violenţă comise împotriva membrilor lor. ONU a recomandat statelor să coopereze strâns în domeniul protejării. în repetate rânduri. rechiziţii etc. ONU a condamnat întotdeauna energic actele de violenţă comise împotriva misiunilor diplomatice şi a reprezentanţilor diplomatici şi consulari şi a subliniat datoria statelor de a întreprinde toţi paşii adecvaţi pentru protejarea sediilor misiunilor diplomatice şi consulare şi pentru prevenirea oricărui atac împotriva reprezentanţilor diplomatici şi consulari. Acest privilegiu corespunde cu obligaţia de a dezafecta localurile şi de a retrage bunurile şi arhivele fără întârziere nejustificată. securitatea şi apărarea misiunilor şi reprezentanţilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale ca şi ale funcţionarilor unor asemenea organizaţii. în cazul apariţiei unei dispute în legătură cu violarea principiilor şi regulilor de drept internaţional privind inviolabilitatea misiunilor diplomatice şi consulare şi a reprezentanţilor diplomatici şi 58 . grupurilor şi organizaţiilor care încurajează. În cadrul ONU a fost. organizează acte împotriva securităţii unor asemenea misiuni şi reprezentanţi şi se angajează în comiterea lor. în conformitate cu obligaţiile lor internaţionale de a garanta efectiv protecţia. A fost manifestată preocuparea adâncă faţă de numărul din ce în ce mai mare de violări ale misiunilor diplomatice şi consulare şi ale reprezentanţilor diplomatici şi consulari şi li s-a cerut statelor să respecte şi să aplice urgent principiile şi regulile dreptului internaţional referitoare la relaţiile diplomatice şi consulare şi îndeosebi să întreprindă toate măsurile necesare. recunoscută necesitatea de a se garanta protecţia. Inviolabilitatea localului misiunii diplomatice este o normă foarte veche de drept internaţional. considerată de unii doctrinari chiar principiu al dreptului diplomatic (DIACONU II. 97). incluzând măsuri practice de interzicere pe teritoriile lor a activităţilor ilegale ale persoanelor. Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate În cadrul preocupării legate de nerespectarea inviolabilităţii misiunilor diplomatice. apărării şi siguranţei misiunilor diplomatice şi consulare şi a chemat statele ca. securitatea şi apărarea tuturor misiunilor diplomatice şi consulare şi reprezentanţilor care se află oficial pe teritoriul de sub jurisdicţia lor. provoacă.

59 23 . ___________________ v. de transmitere de mesaje. inclusiv la bunele oficii ale secretarului general al ONU. cu valiza diplomatică şi cu utilizarea cifrului. Potrivit Adunării Generale a ONU. precum şi Rezoluţia 53/97 din 20 ianuarie 1999 privind examinarea măsurilor eficiente vizând protejarea şi securitatea misiunilor diplomatice şi consulare şi a reprezentanţilor diplomatici şi consulari. actele de violenţă împotriva misiunilor diplomatic nu se pot justifica niciodată. în special prin curier diplomatic. Curier diplomatic curent este funcţionarul care însoţeşte valiza diplomatică şi căruia statul străin îi datorează ocrotire. asigurându-i privilegiul inviolabilităţii. În conformitate cu dreptul diplomatic. inclusiv a agenţilor diplomatici. îndeosebi cu elementele componente ale serviciului public de diplomaţie. de construire şi de întreţinere a relaţiilor dintre persoane şi comunităţi. securităţii şi apărării misiunilor diplomatice şi consulare şi reprezentanţilor diplomatici şi consulari. fără a o controla. de informare. să facă schimb de informaţii şi să acorde asistenţa autorităţilor judiciare. Eficienţa misiunilor diplomatice depinde de libertatea comunicării cu instituţiile statului care le constituie. să recurgă la mijloacele paşnice de soluţionare a disputelor. protejând-o. Rezoluţiile 35/168 din 15 decembrie 1980 şi 36/33 din 13 noiembrie 1981 ale Adunării Generale a ONU privind evaluarea măsurilor efective de sporire a protecţiei. Privilegiul libertăţii de comunicare Comunicarea este acţiunea de punere în comun. permiţând comunicarea. Comunicarea misiunii diplomatice cu instituţiile statului propriu se desfăşoară prin transmiterea de mesaje grafice sau verbale pe căile cele mai diverse.consulari. ca emiţători sau ca receptori de mesaje. Convenţia cu privire la prevenirea şi pedepsirea crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan internaţional. statului pe teritoriul căruia misiunea diplomatică funcţionează îi revine obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a misiunii. La ONU a fost instituită procedura de examinare a încălcărilor grave ale dreptului internaţional în privinţa securităţii misiunilor diplomatice23. Această comunicare este liberă dacă se află exclusiv sub controlul celor care participă la ea. ONU le-a recomandat totodată statelor să coopereze strâns cu statul pe teritoriul căruia s-au comis abuzuri.

de servicii publice. Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Membrii misiunii diplomatice au libertatea să circule pe teritoriul statului străin unde îşi desfăşoară activitatea. Trebuie ca membrilor misiunii diplomatice şi familiilor lor să li se dea posibilitatea. a unei alte ordini juridice. În conformitate cu dreptul diplomatic. ca autorităţile statelor străine să protejeze valiza diplomatică. să părăsească. membrul misiunii diplomatice se confruntă cu imprevizibilitatea străinătăţii. În vederea diminuării nesiguranţei care învăluie acţiunea celui aflat în afara 60 . Acest privilegiu este menit să prevină aplicarea prevederilor legale care ar putea stânjeni funcţiile misiunii diplomatice. Privilegiul imunităţii În străinătate. a unor alte mentalităţi.Valiza diplomatică este pachetul sau ansamblul de pachete. dacă aceste obligaţii sunt incompatibile cu situaţia sa de cetăţean al altui stat. Privilegiul scutirii de prestaţii personale. în întregime sau măcar în parte diferite. de impozite şi de taxe Membrul misiunii diplomatice este scutit de obligaţiile stabilite de legea statului pe teritoriul căruia misiunea sa diplomatică funcţionează. transportat în şi din străinătate. totodată. fără întârziere. a unui alt regim politic. care conţine corespondenţă oficială şi obiecte de uz oficial ale serviciului public de diplomaţie şi care nu poate fi deschis şi nici reţinut de autorităţile statelor străine. Statul pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea misiunea diplomatică are obligaţia de a le asigura membrilor misiunii libertatea de circulaţie chiar şi în situaţia în care relaţiile internaţionale s-ar deteriora într-atât încât s-ar ajunge la conflict armat. dar se poate ca accesul lor în anumite zone să fie interzis sau limitat din motive de securitate naţională. laolaltă cu bunurile lor. trebuie ca serviciul public de diplomaţie să nu permită abuzul referitor la conţinutul valizei diplomatice şi. dacă nu chiar divergente faţă de cele al statului şi ale comunităţii proprii. a unei comunităţi cu alte interese. inclusiv mijloace de transport. locul unde membrii misiunii nu îşi mai pot desfăşura în siguranţă activitatea.

Imunitatea de jurisdicţie confirmă şi întăreşte privilegiul inviolabilităţii. Imunitatea diplomatică înseamnă imunitate de jurisdicţie. Unele excepţii de la imunitatea de jurisdicţie civilă corespund cu excepţiile de la privilegiul scutirii de impozite şi taxe. Mendoza. misiunii nu i se poate opune jurisdicţia acelui stat. lui i se păstrează nealterate privilegiile diplomatice. sub nici o formă. Faţă de jurisdicţia statului străin. cât şi în domeniile civil şi administrativ. sancţionare. judecare. Mendoza a fost expulzat. membrul misiunii diplomatice are nevoie de protecţia constând din privilegiul imunităţii. au precizat că nu se poate ca Mendoza să fie citat în faţa unui tribunal englez pentru că este protejat de imunitatea de ambasador. jurisdicţiei penale. Gentili şi alţi câţiva jurişti consultaţi de britanici cu privire la acuzaţiile (complot vizând detronarea şi asasinarea reginei Elisabeth I) formulate la adresa ambasadorului Spaniei. exceptarea lor de la supunerea faţă de jurisdicţia statului pe teritoriul căruia îşi exercită funcţiile (ANGHEL 1984. În eventuale litigii privind raporturile juridice ale misiunii diplomatice cu instituţii şi persoane ale statului străin. nu este permisă judecarea membrului misiunii diplomatice pentru fapte din timpul misiunii. Încă pe vremea lui Alberico Gentili. că el poate circula liber. că. 488). Dreptul diplomatic nu admite ca autorităţile statului în care misiunea funcţionează să îl supună. în esenţă. la Londra. Dacă diplomatului i se aplică exigenţele jurisdicţiei civile şi administrative. pentru actele civile. dar poate fi eventual expulzat. prin acordarea acestui privilegiu se închide calea jurisdicţională pe care autorităţile statului străin ar putea interveni în activitatea misiunii diplomatice şi în viaţa membrilor ei. Imunitatea protejează misiunea diplomatică şi pe cel trimis să o realizeze. îndeosebi cel al inviolabilităţii. 61 . le face posibilă independenţa în acţiune. dar nici pentru fapte anterioare acesteia. Nu este posibilă exercitarea constrângerii prin reţinere.sistemelor juridic şi jurisdicţional al statului propriu. se aplica regula că ambasadorul este protejat de imunitate. membrul misiunii diplomatice beneficiază de imunitate. 491). Imunitatea de jurisdicţie a celor aflaţi în misiune diplomatică înseamnă. În 1584. arestare împotriva persoanei aflate în misiune diplomatică (ANGHEL 1984. atât în domeniul penal. În esenţă. este supus jurisdicţiei civile din locul de reşedinţă şi că nu se supune jurisdicţiei penale din locul de reşedinţă. A. anchetare.

pot fi aplicate de statul care a constituit misiunea diplomatică. prejudiciatul se poate întoarce împotriva statului propriu sau a statului străin. cu acte de imixtiune în afacerile interne ale statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. 523). ci competenţa jurisdicţională a autorităţilor statului străin (ANGHEL 1984. întrucât beneficiază de imunitate de jurisdicţie. 62 . întemeindu-şi pretenţia pe principiul egalităţii cetăţenilor. Imunitatea diplomatică nu înseamnă impunitate. Procedurile şi sancţiunile pe care. incasabil. de pildă. dar statul care a constituit misiunea diplomatică nu poate evita răspunderea în conformitate cu prevederile dreptului internaţional (ANGHEL 1984. la înlăturarea privilegiului. sunt. 507-508). de fapt. nu pentru ansamblul faptelor sale. Dacă se admite imunitatea de jurisdicţie.Sentimentul unui agent diplomatic cu experienţă profundă este că „mereu vizibil. el nu ar beneficia în realitate de nici un privilegiu (ANGHEL 1984. Dacă diplomatului i s-ar acorda imunitate exclusiv pentru o asemenea activitate. conform dreptului diplomatic. Imunitatea membrului misiunii diplomatice faţă de jurisdicţia statului străin nu înseamnă în nici un caz şi câtuşi de puţin imunitate şi faţă de jurisdicţia statului propriu. Tentativele de disociere fie între răspunderea statului şi aceea a diplomatului. ci statul are nevoie de imunitate. diplomatul trăieşte sub un clopot de sticlă – este imun (…) imunitatea înseamnă să te afli sub clopotul de sticlă al imunităţii. Imunitatea nu ţinteşte răspunderea. De altfel. 506). nici misiunea şi nici membrii ei nu răspund în faţa legii interne a acestui stat. răspunderea statului acreditant şi răspunderea diplomatului implicat nu se exclud. 27-28). de fapt. improvizaţii subtile prin care se poate evita răspunderea sau privilegierea. cel care se fisurează este diplomatul” (COUVE DE MURVILLE. fie între actele de realizare a funcţiilor diplomatice şi cele private aduc. în loc de rigoare în definirea câmpului de aplicare a privilegiului imunităţii. Pe calea distingerii dintre activităţile oficiale şi cele private ale diplomatului se ajunge. inseparabile. Pentru activitatea oficială răspunde statul şi ca urmare nu sunt motive de privilegiere a diplomatului. statul străin nu le poate aplica. Atunci când exercitarea funcţiilor diplomatice se împleteşte.

24 Imunitatea de executare înseamnă că nu este permisă supunerea membrului misiunii diplomatice la nici o formă de arestare sau de detenţie. şi numai acest stat. Dacă nu sunt afectate funcţiile misiunii. Trebuie ca renunţarea să fie expresă şi clară. importanţa pe care o acordă relaţiilor diplomatice şi. relaţiilor internaţionale. 63 24 . pentru care este necesară o renunţare distinctă. conformându-se şi curtoaziei internaţionale. Imunitatea diplomatică devine inoperantă numai dacă statul care a constituit misiunea diplomatică. autorităţile statului care a constituit misiunea diplomatică evidenţiază.Nu se admite invocarea imunităţii diplomatice de jurisdicţie în cazul unei crime de război. Articolul 32 (…) 4. Dacă statul care a constituit misiunea diplomatică renunţă la imunitatea de jurisdicţie civilă sau administrativă şi dacă din hotărârea instanţei rezultă că membrului acestei misiuni implicat îi revine obligaţia unei reparaţii. Prin renunţarea la privilegiul imunităţii. excluzând eventualitatea recursului abuziv la prevederile dreptului diplomatic (ANGHEL 1984. pe plan juridic. măsurile de executare a hotărârii se pun în aplicare numai dacă se renunţă la imunitate şi în privinţa executării. ___________________ Crd. În orice caz. suspendă imunitatea acestei misiuni sau renunţă ratione personae la imunitatea unuia dintre membrii misiunii. este de aşteptat ca statul care a constituit misiunea diplomatică să contribuie prin tot ce îi stă în putinţă. la obţinerea unei soluţii echitabile. Imunitatea de executare dispare atunci când se opune caracterului privat al bunurilor reţinute. este de aşteptat ca statul care a constituit misiunea diplomatică să renunţe la imunitatea de jurisdicţie civilă a membrului misiunii implicat într-un proces civil. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunţarea la imunitatea privind măsurile de executare a hotărârii. Nici misiunea diplomatică şi nici membrii ei nu pot suspenda imunitatea diplomatică şi nu pot renunţa la imunitatea diplomatică. Suspendarea imunităţii juridice sau renunţarea la imunitatea juridică face posibilă implicarea misiunii diplomatice şi a membrilor ei într-un proces juridic în străinătate. 545). în general.

Imunitatea personală a membrului misiunii diplomatice pentru acte private se limitează la teritoriul statului străin. ratione temporis şi rationae materiae. se admite numai imunitatea ratione materiae şi.Imunitatea este admisă rationae personae. 64 . de proprietar. în cazul în care desfăşoară activităţi patrimoniale. de beneficiar al unei moşteniri sau de om de afaceri pe cont propriu. Diplomatul nu beneficiază de imunitatea admisă ratione materiae. ca urmare. unde îşi desfăşoară activitatea ca membru al misiunii. imunitatea continuă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii. Recunoaşterea imunităţii ratione personae este limitată. ratione temporis. Dincolo de limita ratione temporis. întrucât aceste activităţi nu au legătură cu funcţiile diplomatice (DIACONU II. 116). la durata misiunii.

„misiuni speciale” ___________________ Cms. încă una sau alte câteva funcţii specifice. este constituită pentru a exercita funcţia de reprezentare a statului şi. trimisă de un stat pe lângă un alt stat. în terminologia dreptului diplomatic. a îngrijirii de morminte şi de monumente comemorative (ambasadorii at large). constituită în vederea unei funcţii anume. fără îndoială. financiare. precum şi cei care îndeplinesc. pentru a trata probleme definite sau pentru a îndeplini o sarcină definită. asupra ordinii publice. (…) a) „misiune specială” este misiunea temporară. misiunea ad hoc a intrat abia în 1960. a colaborării în transporturi şi comunicaţii. a repatrierilor. precum acordurile militare. misiunea apare ca fiind constituită în vederea unei funcţii excepţionale. dar oarecare. vamale. Articolul 1. Denumită „specială”. în timp ce în realitate nu există decât un singur tip. cât şi în forurile internaţionale. în vederea îndeplinirii uneia sau mai multor sarcini precizate de statul care a constituit-o şi acceptate de statul pe teritoriul căruia funcţioneză. 8). „Ad hoc” confirmă că misiunea este normală. eventual. 5). a deplasării forţei de muncă. reprezentând statul. Sunt în misiune diplomatică ad hoc participanţii la reuniunile internaţionale.25 Noţiunile sunt sinonime (ANGHEL 1987. în timpul lucrărilor Comisiei de drept internaţional a ONU (ANGHEL 1987. importante. Din doctrină rezultă că.MISIUNEA DIPLOMATICĂ AD HOC Misiunea diplomatică ad hoc are caracter temporar. Opţiunea pentru una dintre ele se impune pentru a înlătura impresia că ar coexista două tipuri de misiune. cu statut diplomatic. 65 25 . Misiunea diplomatică ad hoc se utilizează atât în relaţiile externe bilaterale. Misiunea ad hoc este denumită şi misiune specială. cu consimţământul celui din urmă. Sunt în misiune diplomatică ad hoc şi delegaţiile sau delegaţii cărora li s-a încredinţat îndeplinirea anumitor funcţii diplomatice în una sau în mai multe ţări străine: negocierea sau verificarea aplicării unor acorduri generale sau privind domenii ale relaţiilor externe.

a vizitelor la nivel înalt. MISIUNEA DIPLOMATICĂ AD HOC LA NIVEL ÎNALT Activitatea diplomatică este dominată de acţiunile diplomatice la nivel înalt. 197). care precizează că o persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimţământul unui stat de a se lega printr-un tratat. a altor întâlniri bilaterale şi multilaterale la nivel înalt. 194-197). Sunt. prin care se iniţiază negocieri sau chiar se negociază fie ca să se obţină sau să se schimbe informaţii. precum şi de numeroasele reuniuni internaţionale la nivel înalt.(îşi reprezintă statul la ceremonii din state străine. precum şi a participărilor la nivel înalt la activitatea forurilor internaţionale. în forme şi cu prilejuri foarte variate. de confirmarea deplinelor puteri. pentru nici unul dintre actele lor oficiale externe. Se constituie misiuni diplomatice ad hoc pentru pregătirea şi realizarea misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt. fie ca să se pregătească modificări în relaţiile internaţionale.) (CHEBELEU. de participările la nivel înalt la activitatea forurilor internaţionale. aşadar. Se constituie şi misiuni diplomatice ad hoc considerate „secrete”. negociază etc. Misiunile diplomatice ad hoc sunt „secrete” atunci când se caută limitarea la maximum a numărului de indivizi cărora să le fie accesibil. poartă mesaje. într-o anumită perioadă. În practică. conţinutul activităţilor prin care se realizează funcţiile acestor misiuni. de vizitele reciproce şi de alte întâlniri bilaterale. ale şefilor de stat sau de guvern. în misiune ad hoc persoanele care întreprind vizite în străinătate pentru a pregăti acţiunile diplomatice la nivel înalt şi cele din suita şefului de stat sau de guvern şi din suita ministrului de externe în activitate oficială pe teritoriul altui stat (CHEBELEU. se consideră deseori că o acţiune diplomatică se desfăşoară la nivel înalt dacă statele participante sunt reprezentate de persoane care nu au nevoie. aceste persoane au fost identificate în Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969. În dreptul internaţional. dacă prezintă deplinele puteri sau dacă rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări intenţia de a considera această persoană ca reprezentând statul în acest scop şi de a 66 .

nu pretinde prezentarea de depline puteri.26 Potrivit Convenţiei, în virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, şefii de stat, şefii de guvern şi miniştrii afacerilor externe sunt consideraţi ca reprezentând statul lor, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat.27 Misiunile diplomatice la care participă şeful statului, şeful guvernului, ministrul de externe sau reprezentanţii lor desemnaţi ca locţiitori sunt misiuni ad hoc la nivel înalt. Misiunile ad hoc prin care se participă la ceremoniile de învestire sau la funeraliile naţionale aparţin, evident, diplomaţiei la nivel înalt, ca şi misiunile purtătorilor de mesaje prin care se prezintă scuze din partea autorităţilor de stat, autorităţilor unui stat străin sau se formulează solicitări de sprijin economic, medical etc. Diplomaţia şefului de stat şi de guvern Diplomaţiei actuale îi este caracteristică amplificarea dialogului la nivelul şefilor de stat şi de guvern, multiplicarea întâlnirilor oficiale dintre aceştia, ca forme eficiente de întreţinere a climatului de înţelegere şi cooperare în relaţiile dintre ţările lumii. Acţiunile diplomatice la acest nivel constituie teren de concentrare maximă a intereselor naţionale şi, ca urmare, sunt obiectul organizării ample şi totodată minuţioase şi riguroase. Diplomaţia la nivel înalt şi, deodată cu ea şi datorită ei, întreaga sferă a diplomaţiei exercitate de demnitarii de stat, prin misiuni ad hoc, sunt preponderente, reflectând decizia oamenilor politici de a controla direct relaţiile internaţionale, de a participa fără mijlocire tehnică sau profesională la negocieri.
___________________
26 Cdt, Articolul 7. Depline puteri. 1. O persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimţământul unui stat de a se lega printr-un tratat dacă a) prezintă deplinele puteri cuvenite sau b) dacă rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări că aveau intenţia de a considera această persoană ca reprezentând statul în acest scop şi a nu pretinde prezentarea de depline puteri. 27 Cdt, Articolul 7 (…) 2. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: a) şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii afacerilor externe, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat (…). 67

Doctrina diplomatică tratează, în numeroase locuri, activitatea diplomatică a şefilor de stat ca pe un şir de misiuni ad hoc. Statele consideră că asemenea misiuni diplomatice au caracter special, oricât ar fi de frecvente şi chiar dacă, prin periodicitate regulată determinată, de exemplu, de cuprinderea lor în mecanismul unor organizaţii internaţionale, nu mai pot fi definite ca extraordinare. Aparent, şeful de stat intervine în relaţiile diplomatice doar în momente deosebite, având o contribuţie extraordinară, eventual solemnă. În realitatea actuală, şefii de stat desfăşoară însă o activitate diplomatică permanentă, după un program foarte dens. Agendele lor zilnice cuprind deseori mai mult de o întâlnire internaţională la nivel înalt. De altfel, fie că misiunile pe care le îndeplinesc sunt considerate ca fiind ad hoc sau „permanente”, fie că sunt îndeplinite de diplomaţi în cadrul serviciilor publice sau de „funcţionarii diplomatici extraordinari”28, toţi cei cărora li se încredinţează misiuni diplomatice sunt trimişi de statul pe care îl reprezintă să îndeplinească într-un stat străin sarcini diplomatice stabilite în cadrul sistemului naţional de elaborare şi de realizare a politicii externe, condus de şeful de stat. Şeful de stat este şi diplomat. Realizându-şi atribuţiile, el exercită şi această profesie. Dialogul diplomatic intens desfăşurat direct de şefii de stat constituie forma principală de susţinere a climatului de înţelegere şi cooperare în relaţiile internaţionale. Interesele naţionale majore sunt abordate concludent îndeosebi la întâlnirile bilaterale la nivel înalt, desfăşurate fie în cadrul vizitelor oficiale reciproce, fie cu prilejul participării şefilor de stat la reuniuni internaţionale. Misiunea diplomatică ad hoc la nivel înalt se realizează ca urmare a deciziei adoptate de statul care o constituie, dar depinde totodată de consimţământul statului străin pe teritoriul căruia înaltul demnitar întreprinde, în calitate de înalt oaspete, o vizită în vederea realizării misiunii sale diplomatice. De regulă, conform curtoaziei internaţionale şi reglementărilor interne din numeroase state, consimţământul statului vizitat se formulează înainte de constituirea misiunii diplomatice ad hoc la nivel înalt şi constă din trimiterea unei invitaţii, pe cale diplomatică, aşadar printr-o acţiune de diplomaţie auxiliară, realizată de serviciile publice pentru diplomaţie. Din respect faţă de principiul egalităţii suverane a statelor şi conform curtoaziei
___________________ v. Convenţia cu privire la funcţionarii diplomatici, pe care 13 state latino-americane au încheiat-o în 1928 la Havana. 68
28

internaţionale, nu se întreprinde o vizită la nivel înalt în străinătate fără invitaţie din partea autorităţilor statului vizitat. Totodată, din respect faţă de principiul egalităţii suverane a statelor şi conform curtoaziei internaţionale, nu se refuză primirea unei vizite la nivel înalt dacă nu sunt motive temeinice pentru un asemenea refuz. Din curtoazie, nici o vizită la nivel înalt nu se refuză, ci, dacă există motive temeinice, se întârzie acordarea consimţământului, se amână fixarea perioadei şi trimiterea invitaţiei. Vizitele diplomatice la nivel înalt constituie evenimente curente, normale. Frecvenţa lor foarte mare a devenit posibilă în condiţiile în care mijloacele de comunicare şi de transport fac posibile pregătiri complexe executate cu promptitudine maximă şi deplasări rapide. În secolul al XIX-lea şi până în ultima parte a secolului al XX-lea vizitele la nivel înalt erau evenimente istorice extraordinare.
Cu două sute de ani în urmă, a avut loc vizita în Franţa a Suveranului Pontif. La 25 noiembrie 1804, Papa Pius al VII-lea a sosit la Fontainebleau (BORDONOVE, 186). În septembrie 1808, a avut loc la Erfurt o reuniune la nivel înalt franco-rusă. Împăratul Napoleon, care a pregătit în detaliu întâlnirea, i-a cerut principalului component al suitei sale, lui Charles Maurice Talleyrand-Périgord, să parcurgă întreaga corespondenţă diplomatică dintre Franţa şi Rusia şi îndeosebi rapoartele ambasadorului francez la Sankt-Petersburg, Armand de Caulaincourt. A dispus să se redacteze un proiect de convenţie bilaterală care să-i fie pe plac ţarului Rusiei, ale cărui prevederi să neliniştească Austria, dar să nu conţină explicit obligaţia Franţei de a se angaja alături de Rusia în zona Levantului (BORDONOVE, 227-234). În septembrie 1959, liderul URSS, Nichita Hruşciov, a efectuat o vizită în SUA. Cu câteva zile înainte de vizită, o rachetă de fabricaţie sovietică ajunsese pe suprafaţa Lunii, unde depusese drapelul şi stema URSS. Într-un discurs public prilejuit de vizită, N. Hruşciov i-a adresat gazdei sale, preşedintele Dwight Eisenhower, un mesaj, în care şi-a exprimat preocuparea realistă faţă de menţinerea păcii în lume fără să-şi disimuleze, nici măcar din politeţe aparentă, conduita arogantă: „Considerăm că sistemul nostru este mai bun şi voi credeţi că al vostru este mai bun, dar nu trebuie ca, din cauza acestui diferend, să trecem la luptă deschisă, pentru că nu numai ţările noastre ar suferi pierderi enorme, ci şi celelalte state ar fi antrenate în distrugerea lumii.” Pe lângă 69

convorbirile oficiale la Camp David, programul vizitei a cuprins activităţi precum participarea la un spectacol la Hollywood, despre care N. Hruşciov a formulat aprecieri negative, fără reţinere, şi o întâlnire cu muncitorii unei oţelării din Pittsburgh, la care a polemizat cu liderii sindicali. Evaluările iluzorii şi intenţiile reale ale lui N. Hruşciov au făcut ca urmările vizitei să nu fie pe măsura declaraţiilor exaltate ale liderului sovietic („Am venit să văd cum muncesc sclavii în capitalism şi recunosc că ei nu o duc rău!” „Eisenhower este un preşedinte mare!” „Trăiască prietenia sovietoamericană!”). În anii următori, a fost ridicat zidul de la Berlin şi a avut loc criza rachetelor din Cuba (DUROSELLE, 227-229). La 15 iulie 1971, preşedintele SUA, Richard Nixon, a anunţat, spre surprinderea opiniei publice a vremii, că, ţinând seama de dorinţa sa de a vizita China, liderii Republicii Populare Chineze l-au invitat la Beijing şi el a acceptat invitaţia cu plăcere. Vizita preşedintelui SUA în China s-a desfăşurat între 21 şi 28 februarie 1972. R. Nixon a declarat după vizită: „Această săptămână a schimbat lumea!” Vizita a fost importantă prin acordul SUA şi Chinei de a elimina posibilitatea agresiunii şi a ingerinţei în treburile interne din relaţiile reciproce (DUROSELLE, 245). La 24 aprilie 2005, la Jakarta, cu prilejul reuniunii multilaterale la nivel înalt afro-asiatice, dedicate aniversării Conferinţei de la Bandung din 1955, a avut loc între prim-ministrul japonez, Junichiro Koizumi, şi preşedintele Republicii Populare Chineze, Hu Jintao, o întâlnire de cincizeci de minute, „cu uşile închise”, pentru o discuţie despre neînţelegerea dintre autorităţile celor două state cu privire la conduita japoneză faţă de evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi reacţia chineză faţă de această conduită. Cei doi intrerlocutori au ajuns la concluzia comună că trebuie să menţină cooperarea amicală bilaterală (MEDIAFAX, 24 aprilie 2005).

Dreptul diplomatic contemporan ne apare ca fiind incomplet tocmai în privinţa protagoniştilor diplomaţiei actuale, reprezentanţii supremi ai statelor în relaţiile internaţionale. Normele de drept internaţional referitoare la diplomaţia şefilor de stat au, în mare parte, caracter cutumiar (DIACONU II, p. 23). Constatăm că statele nu au convenit norme tocmai cu privire la activitatea diplomatică pe care o desfăşoară şefii de stat şi de guvern, ale căror întâlniri oficiale au impactul cel mai puternic asupra climatului de înţelegere şi cooperare din relaţiile internaţionale. Nu au fost definite, până în prezent, prin
70

convenţii internaţionale, conduita, drepturile şi obligaţiile şefului de stat pe planul relaţiilor internaţionale. Intensificarea diplomaţiei la nivel înalt nu a determinat mutaţii pe planul dreptului diplomatic. Şeful de stat este definit de dreptul intern propriu fiecărui stat, care îi reglementează modul de desemnare şi atribuţiile. În general, dreptul intern stabileşte că şeful de stat întruchipează suveranitatea statului în fruntea căruia se află. Nu există nici o regulă internaţională în conformitate cu care să fie definit şeful de stat, deşi activitatea lui diplomatică şi necesitatea ca el să exercite profesiunea de diplomat sunt evidente. Nu i se cer scrisori de acreditare, altfel de împuterniciri, de autorizaţii. El acreditează trimişi în state străine şi primeşte trimişi ai statelor străine. Se admite că are puteri depline pentru a angaja responsabilitatea statului în ierarhia autorităţilor unde ocupă locul cel mai important. Cu autoritatea şi legitimitatea conferite de sufragiului popular, aşadar de voinţa naţiunii, şeful de stat personifică autoritatea statală atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe. El are o poziţie aparte prin magistratura supremă pe care o exercită, pentru că nici o altă autoritate în stat nu îşi poate asuma personificarea statului. Constituţia României stabileşte modalităţile în care se exercită de către Preşedinte rolul de reprezentare a intereselor statului în relaţiile internaţionale.29 În conformitate cu prevederile Constituţiei, Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Prin funcţie, Preşedintele României personifică autoritatea statală atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe. El este ales de popor, prin vot universal, direct, datorită căruia simbolizează voinţa naţiunii. În România, nici o altă autoritate a statului nu îşi poate asuma personificarea statului. Constituţia nu îi stabileşte preşedintelui anumite domenii de activitate, dar, din textul constituţional, rezultă că Preşedintelui României, în exercitarea funcţiei, nu îi poate rămâne indiferent nici un domeniu.
___________________
29

Constituţia României, Articolul 91 (1). Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţi diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. 71

Preşedintele României reprezintă statul în relaţiile externe şi, în acelaşi timp, personifică naţiunea întreagă, acţionează în numele statului. Preşedintele României se bucură de imunitate: nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Din comentariile doctrinare, rezultă că imunitatea instituită pentru preşedinte nu se aplică numai pe perioada funcţiei, ci şi după această perioadă, pentru fapte din timpul exercitării mandatului. Imunitatea este absolută şi poate fi ridicată doar în cazurile prevăzute de Constituţie. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. În România, Guvernul, alcătuit din primministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică, asigură, potrivit programului de guvernare acceptat de Parlament, realizarea politicii interne şi externe a ţării. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului de credinţă pe care primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului îl depun individual în faţa Preşedintelui României. Textul constituţional precizează că Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii; Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă. Totodată, Constituţia stabileşte atribuţiile următoare ale Preşedintelui României în domeniul politicii externe: încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil (celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege); la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice; reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că Preşedintelui României îi revine poziţia cea mai înaltă în elaborarea şi înfăptuirea politicii externe şi că, în cadrul statului român, deţine rangul suprem în activitatea diplomatică. În general, şefii de stat deţin, potrivit dreptului intern al fiecărui stat, poziţia supremă în conducerea politicii externe şi sunt principalii reprezentanţi în străinătate ai statului în fruntea căruia se află. Prin magistratura supremă pe care o exercită, datorită autorităţii şi
72

legitimităţii conferite de sufragiul popular, aşadar de voinţa naţiunii, şefului de stat sau de guvern care îşi asumă, potrivit prevederilor constituţionale, personificarea statului atât în relaţiile interne, cât şi în cele externe, îi revine o poziţie unică în stat şi în raporturile cu statele străine, poziţie aparte pe care nici o altă autoritate în stat nu şi-o poate asuma.
Preşedintele SUA este responsabilul având rangul cel mai înalt în conducerea relaţiilor externe ale Statelor Unite. El participă la reuniuni internaţionale la nivel înalt, în cadrul cărora se consultă direct cu alţi şefi de state. În Federaţia Rusă, actele de putere sunt înfăptuite de preşedinte, Adunarea Federală, guvern şi instanţele judecătoreşti. Preşedintele este şeful statului. El adoptă măsuri pentru apărarea suveranităţii Federaţiei, a independenţei şi integrităţii ei, stabileşte direcţiile principale ale politicii interne şi externe, reprezintă Federaţia în interior şi în relaţiile internaţionale, înfăptuieşte conducerea politicii externe, poartă negocieri şi semnează tratate, semnează scrisorile de acreditare ale diplomaţilor ruşi şi primeşte scrisorile de acreditare ale diplomaţilor străini. Preşedintele Franţei, considerat „întâiul protector al Constituţiei”, are datoria să garanteze independenţa naţională, integritatea teritorială, precum şi respectarea acordurilor Comunităţii şi a tratatelor. El acreditează ambasadori pe lângă statele străine şi primeşte acreditările ambasadorilor străini; negociază şi ratifică tratate. Titular al domeniilor esenţiale de conducere a statului, preşedintele Franţei împarte unele atribuţii importante cu guvernul. În doctrină, se vorbeşte despre „diarhia” franceză sau despre caracterul „bicefal” (preşedinte şi prim-ministru) al statului francez. La reuniuni internaţionale la care se iau decizii politice importante, Franţa este reprezentată atât de preşedinte, cât şi de prim-ministru.

Sunt şi state (având regimuri parlamentare sau monarhice) în care locul principal în conducerea şi înfăptuirea politicii externe, precum şi în reprezentarea statului la acţiunile diplomatice bilaterale şi multilaterale îi revine şefului de guvern. În regimurile de acest fel, primul-ministru are atribuţii substanţiale pe planul angajării statului în relaţiile internaţionale. În general, guvernele participă intens la activitatea internaţională la nivel înalt, în toate statele, indiferent dacă acestora le este
73

în prima ipostază. În Italia. În vederea redării comparative a locului activităţilor externe ale şefului guvern în regimurile parlamentare. îi acreditează şi îi primeşte pe reprezentanţii diplomatici. Monarhul de la Londra este şi şeful Commonwealth-ului şi şeful de stat al anumitor ţări din Commonwealth. el fiind cel care participă. preşedintele reprezintă Federaţia în străinătate. Coroana britanică nu desfăşoară activitate politică. şefii de guvernare primesc şi întreprind vizite din şi în străinătate. În Germania. unde este reprezentat de un guvernator. aplică uzanţe legate de reprezentarea la nivel înalt a statului. Liniile directoare ale politicii Germaniei sunt stabilite de cancelarul federal. s-ar putea considera că. tratate. ratifică tratatele internaţionale. în numele Italiei. fără a dobândi în totalitate alura simbolică a acesteia. după ce. Coroana britanică deţine. Ca urmare. Funcţia reală de asigurare a stabilităţii politice a statului 74 . în a doua ipostază. cel semiprezidenţial sau cel parlamentar. Germania este reprezentată de cancelarul federal. se apropie de ministrul afacerilor externe. Actele care au forţă de lege şi alte acte sunt contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri. să aprobe şi să aplice deciziile care se adoptă în activitatea diplomatică la nivel înalt. în timp ce. preşedintele este şeful statului.caracteristic regimul prezidenţial. la întâlnirile bilaterale şi multilaterale la nivel înalt. în numele Federaţiei. încheie tratate. Dincolo de tradiţie. la acţiunile diplomatice la nivel înalt la care se adoptă decizii. primesc şi acordă onorurile cele mai înalte. în realitate. şeful de guvern se situează în proximitatea demnităţii supreme în stat. toate puterile în stat. Parlamentul îl autorizează. participă la reuniuni internaţionale. negociază. Dincolo de diferenţele impuse de regimurile interne. încheie. dar are responsabilităţi superioare. Guvernele sunt chemate să pregătească. în prealabil. De altfel. Nici un act al şefului statului italian nu este valabil dacă nu este contrasemnat de miniştrii care l-au propus şi care îşi asumă responsabilitatea. Marea Britanie este reprezentată pe lângă puterile străine de către „ambasadorii majestăţii sale”. acreditează ambasadori în statele străine şi primeşte acreditările ambasadorilor străini. faţă de cele prezidenţiale şi semiprezidenţiale. care este responsabil şi pentru realizarea lor. Ca urmare. preşedintele Consiliului de Miniştri direcţionează politica generală a guvernului italian. să avizeze. după tradiţie.

este acompaniată de funcţia simbolică pe care monarhia o îndeplineşte prin rituri, prin fastul arhitectural şi vestimentar tradiţional. Îndeplinindu-şi funcţia de reprezentant al Regatului Unit, de şef oficial al Bisericii Anglicane, Elisabeta a II-a s-a aflat în centrul unor ceremonii memorabile pentru „bunii şi loialii ei supuşi” britanici (încoronarea din 1952, jubileul domniei din 1977, centenarul reginei-mame din 2002), dar şi pentru opinia publică europeană (marcarea în 1995, la Londra, a Zilei Victoriei, în cadrul festivităţilor închinate împlinirii unei jumătăţi de veac de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial). De fapt, persoana cea mai importantă din Regatul Unit, întâiul om politic britanic, „Premier”-ul, este primul ministru al Majestăţii Sale, redactor al Discursului Tronului, prezentat la deschiderea sesiunilor parlamentare, numit şi revocat – teoretic – ad nutum de monarh. Şeful Cabinetului britanic reprezintă la nivelul cel mai înalt statul în relaţiile internaţionale, pe plan bilateral şi multilateral. Împăratul este simbolul Japoniei. Orice acte în legătură cu problemele statului japonez, pe care le îndeplineşte împăratul, sunt avizate şi aprobate de guvern, care este, pe această cale, responsabil. Împăratul Japoniei nu are atribuţii de guvernare. Printre actele pe care le poate îndeplini, cu aprobarea guvernului, împăratul Japoniei se numără atestarea deplinelor puteri şi a scrisorilor de acreditare ale ambasadorilor japonezi, ratificarea tratatelor, primirea ambasadorilor şi miniştrilor străini şi exercitarea de acte ceremoniale. Puterea executivă în Japonia aparţine guvernului, care, printre altele, conduce afacerile statului, reglementează afacerile externe, încheie tratate, cu aprobarea Parlamentului.

În relaţiile internaţionale funcţionează regula nescrisă, potrivit căreia statele acceptă ca, la acţiunile diplomatice la nivel înalt, să participe în conformitate cu normele constituţionale proprii, funcţiile participanţilor, rangul acestora, titulatura lor neconstituind obiecte de preocupare pe planul relaţiilor internaţionale.
Doctrina de drept diplomatic marchează exclusivitatea dreptului intern în această privinţă, de pildă în textul următor, vechi de aproape două secole: „Titlurile suveranilor nu emană din jus gentium. Fiecare popor este stăpân să-i dea şefului lui titlul care îi convine şi este în drept să pretindă să fie tratat în consecinţă de ceilalţi suverani şi de celelalte naţiuni.” (MEISEL, 27) 75

Actele cu efect juridic ale celor care îşi reprezintă statul în diplomaţia la nivel înalt sunt acte ale statului (ANGHEL 1987, 53; DIACONU II, 24). Cel care, în calitate de conducător al afacerilor externe ale statului, semnează tratate sau avizează şi contrasemnează legile de ratificare a acestora răspunde pentru acordarea şi primirea de acreditări, poate declara război şi poate încheia pace, are capacitatea maximă de a acţiona pe plan internaţional (ANGHEL 1987, 52-53). Din practica relaţiilor internaţionale, rezultă că statele admit şi respectă principiul jus repraesentationis omnimodae, conform căruia şeful de stat are, potrivit dispoziţiilor constituţionale din statul propriu, drept de reprezentare generală în relaţiile internaţionale (ANGHEL 1987, 54; CHEBELEU, 287; MAZILU 2003, 235). Dreptul consacrat prin principiul jus repraesentationis omnimodae nu are caracter personal, ci decurge din drepturile internaţionale ale statului în numele căruia acţionează şi pe care îl reprezintă. Cutuma care s-a conturat cu veacuri în urmă în relaţiile diplomatice dintre monarhii absoluţi rămâne actuală (ANGHEL 1987, 54) şi se aplică în prezent în mod axiomatic (CHEBELEU, 287). În trecut, funcţiona o regulă potrivit căreia monarhii aveau întâietate faţă de preşedinţii de republici, dar această regulă a rămas în paginile cărţilor de istorie. În relaţiile internaţionale actuale, în raporturile la nivelul şefilor de stat se aplică principiul egalităţii suverane a statelor, exprimabil şi în formula, odinioară valabilă exclusiv pentru monarhi, par in parem non habet imperium, şi, ca urmare, nu se face deosebire de rang nici între monarhi, nici între preşedinţi şi nici între monarhi şi preşedinţi. Aşadar, din aplicarea principiului egalităţii suverane a statelor rezultă că prerogativele constituţionale interne nu disting între şefii de stat pe plan extern (ANGHEL 1987, 52). Învestirea celui care acţionează şi reprezintă pe plan extern statul la nivel înalt este, de obicei, însoţită de acte solemne, de notificare şi de felicitare, prin care sunt înştiinţate statele străine şi prin care statele străine declară că acceptă efectele învestirii pe planul relaţiilor internaţionale (ANGHEL 1987, 55). Mesajele sau gesturile prin care şeful de stat sau de guvern, care deţine locul suprem în conducerea şi înfăptuirea politicii externe, este felicitat pentru învestire marchează momentul de acceptare externă a celui învestit. Prin onorarea cu felicitări, care se referă la responsabilităţi şi titluri, adresate celui învestit se exprimă respectul faţă de demnitatea statului. Sunt introduse sau confirmate în comunicarea diplomatică dintre state
76

modul de adresare, titlurile, denumirea funcţiilor, ca şi semnificaţia şi importanţa acestora. Conform regulilor de curtoazie internaţională, învestirea (depunerea jurământului de către preşedintele de republică, încoronarea monarhului) este, în general, urmată de notificarea oficială, în străinătate, a începutului de mandat (de domnie). Se trimit, pe cale diplomatică, mesaje prin care se formulează angajamente legate de perspectiva relaţiilor cu statele înştiinţate. Prin aplicarea regulilor de curtoazie internaţională, ca răspuns la asemenea mesaje se formulează şi se transmit, pe aceeaşi cale, mesaje care conţin felicitări şi urări, precum şi angajamente privind relaţiile bilaterale. Mesajul de răspuns poate avea şi semnificaţia recunoaşterii în funcţie a celui învestit atât ca titular al atribuţiilor şi competenţelor conferite de dreptul intern, cât şi ca purtător al titlurilor corespunzătoare acestor atribuţii şi competenţe.
La 23 martie 1737, regele Marii Britanii i s-a adresat lui Carlos de Bourbon cu mesajul următor: „Frate (Monsieur Mon Frère), cu multă plăcere am primit scrisoarea Voastră, prin care îmi aduceţi la cunoştinţă înălţarea Dumneavoastră pe Tronul Celor Două Sicilii. Permanent am fost interesat de tot ceea ce Vă priveşte şi nu mă îndoiesc că veţi fi convins de bucuria adevărată pe care am resimţit-o la acest eveniment fericit. Bunul Dumneavoastră Frate, George R., St. James, …” Pe lângă „bucuria pentru evenimentul fericit”, textul confirmă că suveranul britanic îl consideră pe destinatar „Frate”, adică şef de stat, şi reiterează recunoaşterea trecerii, conform păcii de la Viena din 1735, a Siciliei, de la Austria la Bourbonii spanioli (MEISEL, 63). La 23 ianuarie 2001, preşedintele României i-a trimis preşedintelui Statelor Unite ale Americii telegrama următoare: „Depunerea jurământului şi preluarea oficială a mandatului de preşedinte al Statelor Unite ale Americii îmi oferă plăcuta ocazie de a vă adresa cele mai calde felicitări şi urări de succes în greaua şi plina de responsabilităţi demnitate de şef al statului. Îmi exprim speranţa că în următorii patru ani ai mandatului dumneavoastră relaţiile dintre România şi Statele Unite ale Americii se vor dezvolta şi amplifica, în beneficiul ambelor părţi, pentru pacea şi bunăstarea popoarelor noastre. România doreşte continuarea şi amplificarea relaţiei de parteneri strategici dintre ţările noastre. Eu cred că putem identifica noi căi şi mijloace de întărire a colaborării în plan politic şi economic. România şi-a exprimat de asemenea dorinţa de a deveni membră a NATO cât mai curând cu putinţă, pentru a participa şi în acest fel la procesul de normalizare şi de stabilizare a situaţiei din 77

Balcani şi din fosta Iugoslavie. Prezenţa Statelor Unite în zonă, eforturile diplomaţiei americane au contribuit decisiv la reducerea tensiunii şi la instaurarea păcii în zonă. România, vital interesată de consolidarea stabilităţii Balcanilor, va sprijini eforturile Administraţiei dumneavoastră îndreptate în această direcţie. Reiterez speranţa că vom avea cât mai curând prilejul de a discuta despre priorităţile şi obiectivele colaborării româno-americane, despre adâncirea democraţiei şi relansarea economiei în România, cât şi despre posibilităţi concrete şi pragmatice de aprofundare a relaţiilor dintre România şi SUA.”

Şefilor de stat şi de guvern, aflaţi în misiune diplomatică, statele străine le acordă privilegii, prin care protejează şi sprijină misiunea diplomatică la nivel înalt. Şefilor de stat şi de guvern aflaţi în misiune diplomatică li se recunoaşte totodată o imunitate specifică. Dreptul diplomatic confirmă aceste modalităţi de susţinere a misiunilor diplomatice la nivel înalt.30 Statele nu au convenit, cel puţin până în prezent, cu privire la semnificaţia exactă, detaliată a „facilităţilor, privilegiilor şi imunităţilor recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat în vizită oficială”. Fără îndoială, şeful misiunii diplomatice la nivel înalt este sprijinit şi ocrotit măcar de privilegiile şi de imunitatea pe care statele le acordă fiecărui diplomat în exercitarea neîngrădită a misiunii sale. Şefilor de stat şi de guvern aflaţi în misiune diplomatică li se permite şi li se ocroteşte comunicarea liberă în scopuri oficiale cu autorităţile statului propriu şi cu autorităţile altor state, li se acordă scutiri de impozite şi de taxe.
___________________ Convenţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale (1975) prevede, la articolul 50, că şeful de stat aflat în fruntea unei misiuni la un for internaţional beneficiază de facilităţile, privilegiile şi imunităţile recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat. Cms, Articolul 21. Statutul şefului de stat şi al personalităţilor de rang înalt 1. Şeful statului trimiţător, când se găseşte în fruntea unei misiuni speciale, beneficiază, în statul primitor sau într-un stat terţ, de facilităţi, privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat în vizită oficială. 2. Şeful de guvern (…) şi alte personalităţi de rang înalt, când participă la o misiune specială a statului trimiţător, beneficiază în statul primitor sau într-un stat terţ, în plus faţă de ce li se acordă prin Convenţia prezentă, de facilităţi, privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional. 78
30

Reşedinţa în străinătate a şefului de stat este inviolabilă. Pentru alte activităţi decât cele prin care îşi exercită atribuţiile de gazde, autorităţile statului vizitat pot pătrunde în reşedinţa rezervată înaltului oaspete numai cu permisiunea lui. Când se află în străinătate îndeplinind misiuni oficiale, şefului de stat sau de guvern i se recunoaşte, pe lângă imunitatea stabilită prin normele constituţionale interne, o imunitate în relaţiile internaţionale, imunitatea suveranului, care înseamnă exceptarea de la jurisdicţiile şi de la alte reglementări (reguli stabilite de organele locale de ordine publică) ale statului străin pe al cărui teritoriu se află. Această imunitate se extinde, de obicei, şi asupra membrilor de familie care îl însoţesc. În cazul în care înaltul reprezentant comite o infracţiune este expulzat şi eventual i se interzice accesul pe teritoriul statului unde a comis infracţiunea. Reparaţiile revin statului al cărui înalt reprezentant este considerat infractor. Şefii de stat şi de guvern nu sunt exoneraţi, nici conform prevederilor dreptului intern, nici conform prevederilor dreptului internaţional referitoare la imunitate, de răspunderea penală pentru crime de genocid, contra umanităţii şi pentru crimele de război, pentru care se supun jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale (DIACONU II, 114). Autorităţile statelor vizitate la nivel înalt îi acordă protecţie, pe planul securităţii, şefului de stat sau de guvern care le este oaspete, măcar ca pentru o „persoană care se bucură de protecţie internaţională”. Dacă şeful de stat sau de guvern întreprinde o călătorie particulară în străinătate, fără ca autorităţilor statului străin să li se notifice o misiune diplomatică la nivel înalt, aşadar dacă face o călătorie „incognito”, nu poate beneficia de privilegii şi riscă să fie supus, pentru eventuale acte în contradicţie cu normele din statul în care se află, jurisdicţiei acestui stat. Privilegiile şi curtoazia i s-ar putea acorda doar din momentul notificării, respectiv al consimţământului autorităţilor străine privind fie şi o vizită privată, considerată „misiune diplomatică neoficială” (ANGHEL 1987, 59). Ministrul de externe, conducătorul serviciului public pentru diplomaţie În Codex Theodosianus, culegere de legi care au reglementat viaţa romanilor înaintea epocii lui Iustinian, funcţionarii imperiali erau numiţi ministeriales. Ulterior, în Codex Iustinianus, funcţionarilor
79

imperiali li s-a spus ministeriani. Pentru Publius Vergilius Maro, minister era cel care slujea în timpul ospăţului şi, pentru Lucius Annaeus Seneca, era paharnicul. Caius Sallustius Crispus le spunea oamenilor regelui ministri regis. În antichitatea romană, sclavii erau cei cărora le reveneau ministerele, adică slujbele. La începuturile lumii moderne i se spunea „ministru” persoanei care avea de îndeplinit o misiune. Regii erau „miniştrii lui Dumnezeu pe pământ”. Totodată, regii, principii încredinţau unui „ministru” administrarea regatului, grija afacerilor publice. Regele Franţei Ludovic al XIV-lea l-a desemnat ca ministru pe Jean-Baptiste Colbert (1619-1683). În secolul al XVIII-lea, în Europa, erau consideraţi miniştri sau miniştri de stat cei care participau de regulă la consiliile conduse de suveran şi cei cărora li se acordau responsabilităţi în domenii precum finanţele, relaţiile externe. Miniştrii actuali sunt membri ai guvernelor şi conduc departamente ale administraţiei de stat: internele, externele, finanţele. Ministrul de externe este denumit şi „şef al diplomaţiei”. Totuşi, întâiul diplomat al unui stat şi conducătorul politicii externe este, potrivit prerogativelor constituţionale, şeful statului. Trebuie să fie menţionat ca protagonist pe scena diplomaţiei şi a politicii externe şi şeful guvernului. De fapt, ministrul de externe, membru al guvernului şi subordonat primului-ministru, conduce serviciul public pentru diplomaţie, alcătuit din serviciul diplomatic intern, adică ministerul de externe, căruia îi revine administrarea relaţiilor externe, şi serviciul diplomatic extern, adică reţeaua oficiilor diplomatice ale statului în străinătate.
Omagiind cariera unui diplomat, Charles Maurice TalleyrandPérigord sublinia: „Trebuie ca un ministru al afacerilor străine să fie dăruit cu un fel de instinct care, avertizându-l prompt, să-l împiedice, înaintea oricărei discuţii, să ajungă să se compromită. Îi este necesară facultatea de a se arăta deschis, rămânând impenetrabil; de a fi rezervat (…); de a fi abil până şi în alegerea distracţiilor sale; trebuie să poată purta o conversaţie simplă, variată, neaşteptată, mereu firească şi uneori naivă; într-un cuvânt, nu trebuie să înceteze vreun moment, în douăzeci şi patru de ore, să fie ministru al afacerilor străine. Toate aceste calităţi, oricât ar fi ele de rare, s-ar putea să nu fie suficiente, dacă buna-credinţă nu le-ar da o garanţie de care ele au mereu nevoie (…) Diplomaţia nu este o ştiinţă a vicleniei şi a duplicităţii. Buna-credinţă nu îndreptăţeşte niciodată viclenia, dar admite rezerva; şi rezerva are particularitatea că sporeşte încrederea. Dominat de onoare şi de 80

interesul ţării sale, (…) de iubirea de libertate întemeiată pe ordine şi pe drepturile tuturor, un ministru al afacerilor străine, când ştie să fie [ministru al afacerilor străine], se găseşte astfel plasat în situaţia cea mai bună pe care o poate pretinde un spirit elevat, [inspirându-se din] sentimentul datoriei. Nu se cunoaşte destul ce putere se află în acest sentiment.” (BORDONOVE, 359-360)

În esenţă, rolul ministrului de externe este să realizeze legătura şefului statului şi şefului guvernului cu instituţiile autorităţii din statele străine, să fie aşadar persoana de mijlocire, middleman (OPPENHEIM, 764), ale cărei declaraţii publice pot angaja responsabilitatea statului pe plan extern.
Doctrina a reţinut ca exemplară decizia din 5 aprilie 1933 a Curţii Permanente de Justiţie Internaţională prin care se recunoaşte că declaraţia formulată de ministrul de externe ca răspuns la o întrebare a unui reprezentant diplomatic străin creează o obligaţie pentru statul ministrului de externe. Ministrul de externe norvegian îi transmisese şefului misiunii diplomatice daneze la Oslo comunicarea, consemnată şi într-o notă, că Norvegia nu se împotriveşte ca Danemarcei să i se recunoască suveranitatea asupra Groenlandei de Est (ANGHEL 1987, 67). Curtea a arătat că răspunsul oral dat de ministrul de externe la solicitarea unui reprezentant diplomatic străin cu privire la o problemă din aria sa de activităţi oficiale angajează statul pe care ministrul îl reprezintă şi ca urmare creează o obligaţie pentru acest stat (CHEBELEU, 299). Curtea Internaţională de Justiţie a arătat că declaraţiile unor demnitari de nivel înalt sunt probatorii când confirmă fapte sau conduite31 (DIACONU II, 31) şi pot da naştere la obligaţii internaţionale dacă este evidentă intenţia statului de a şi le asuma32 (DIACONU II, 31).

În conformitate cu uzanţele, numirea ministrului de externe se aduce, prin intermediul serviciilor publice pentru diplomaţie, la cunoştinţa statelor cu care statul în care funcţionează ministrul abia numit are relaţii diplomatice. Ministrul de externe îşi inaugurează, de obicei, mandatul acordându-le, la minister, audienţă colectivă solemnă şefilor de misiuni diplomatice străine. Este larg răspândită şi practica
___________________
31 Case of Military and Paramilitary Activities in and against Nicaragua. 32 Nuclear Test Case. 81

adică în delegaţii sau la ambasade şi posturi consulare. la 82 . se deschide seria de audienţe în cadrul cărora ministrul şi ambasadorul pot aborda spectrul întreg al relaţiilor bilaterale. în septembrie. printre altele: participarea. precum şi problematica vieţii internaţionale. care. primul interlocutor politic al fiecărui ambasador străin. pot negocia. Este de datoria ministrului de externe să fie prezent la audienţele solemne. îşi pot transmite comunicări oficiale. în timp. Ministrul de externe este. Ministrului de externe îi revine responsabilitatea privind aplicarea prevederilor convenţiilor în vigoare la care statul este parte. Ministrul de externe are datoria de a-i informa pe şeful de stat. Sub conducerea ministrului de externe se redactează proiectele de convenţii bilaterale şi multilaterale la care statul urmează să devină parte şi se desfăşoară negocierea acestora în vederea pregătirii textelor pentru procedurile legale de exprimare a consimţământului. Ministrul de externe îi trimite în misiuni ad hoc sau permanente. O parte foarte mare a activităţii ministrului de externe este dedicată participării statului la forurile internaţionale. precum cel al României. Prin acest act. Activitatea concretă actuală a ministrului de externe are două laturi dominante: contribuţia la misiunile diplomatice ale conducerii statului prin lucrări pregătitoare şi premergătoare şi îndeplinirea misiunilor proprii. proiecte. aduce la Ministerul de Externe copiile scrisorilor de acreditare. potrivit reglementărilor interne şi internaţionale.de a se transmite din partea miniştrilor de externe în funcţie mesaje de felicitare ministrului care se află la începutul exercitării funcţiei. Programul anual al unui ministru de externe european. înainte de a-şi începe activitatea. cuprinde. pe diplomaţii şi consulii de carieră. Printre răspunderile prioritare ale ministrului de externe se numără şi aceea pentru păstrarea arhivei diplomatice a statului. pe primul-ministru şi pe ceilalţi membri ai guvernului cu privire la evoluţiile pe plan internaţional care au sau pot avea efecte asupra promovării şi apărării intereselor statului. Majoritatea misiunilor ministrului de externe este constituită în prezent din participări la conferinţe internaţionale şi la reuniunile ministeriale ale organizaţiilor internaţionale. Oficiile diplomatice – ambasadele şi posturile consulare – din străinătate se organizează şi îşi desfăşoară activitatea executând ordinele şi instrucţiunile primite de la ministrul de externe. informaţii. în numele statului. în cadrul cărora ambasadorii străini îşi prezintă scrisorile de acreditare şefului de stat.

participarea la reuniunile ministeriale ale Consiliului Nord-Atlantic. ministrul de externe beneficiază şi de prevederile recomandărilor ONU privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor săvârşite împotriva persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională. 83 34 33 . la lucrările Consiliului de Securitate al ONU. participarea la reuniunile ministeriale bilunare ale Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe al Uniunii Europene. Cms.33 Ministrul de externe aflat în misiune pe teritoriul unui stat străin beneficiază de privilegii conform uzanţelor şi prevederilor dreptului diplomatic privind misiunile ad hoc34. pentru nici unul dintre actele oficiale externe pe care le întreprinde. Articolul 7 (…) 2. ministrul de externe. de facilităţi. pentru îndeplinirea obligaţiilor periodice ale statului (ca membru permanent sau nepermanent) faţă de acest for. Un judecător de instrucţie belgian a emis. Ministrul de externe în funcţie nu are nevoie. cit. regiunea Mării Negre etc.). în plus faţă de ce li se acordă prin Convenţia prezentă. este considerat ca reprezentându-şi statul pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat. împotriva ministrului afacerilor externe în exerciţiu al Republicii Democratice Congo un mandat internaţional în scopul arestării sale provizorii înaintea unei cereri de extrădare către Belgia pentru ___________________ Cdt.35 Clarificări privind statutul ministrului de externe s-au formulat şi prin deciziile Curţii Internaţionale de Justiţie. beneficiază în statul primitor sau într-un stat terţ. Totodată. Statutul şefului de stat şi al personalităţilor de rang înalt (…) 2. (…) ministrul afacerilor externe şi alte personalităţi de rang înalt. privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional. la 11 aprilie 2000. Din această răsfoire a agendei cu misiuni obligatorii ale ministrului de externe rezultă că el este în primul rând protagonistul acţiunilor diplomatice reglementate de dreptul diplomatic referitor la diplomaţia forurilor internaţionale. când participă la o misiune specială a statului trimiţător. măcar ocazională. în virtutea funcţiei lui şi fără a fi obligat să prezinte depline puteri. În conformitate cu dreptul internaţional. participarea la reuniunile ministeriale ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la reuniunile ministeriale ale organizaţiilor zonale (Europa Centrală. participarea. de confirmarea deplinelor puteri. Europa de Sud-Est. 35 CPPCAIPPiDA. Articolul 21.dezbaterile generale ale Adunării Generale a ONU.

84 36 . Requête introductive d'instance enregistré au Greffe de la Cour. desemnează Tribunalul de primă instanţă din Bruxelles ca instanţă competentă şi invocă dispoziţiile legii belgiene din 1993 referitoare la reprimarea violărilor grave ale dreptului umanitar. Acceptând funcţia de ministru în guvernul georgian.36 După activităţile specifice şi după atribuţii este firesc să se considere că fiecare stat desemnează pentru îndeplinirea funcţiei pe unul dintre cetăţenii proprii. La Cour Internationale de Justice. s-a arătat că a fost violat dreptul internaţional prin competenţa universală prevăzută de legea belgiană în virtutea căreia a fost emis mandatul de arestare şi chiar prin mandatul de arestare. depusă la Grefa Curţii Internaţionale de Justiţie. inclusiv în Republica Democratică Congo. Potrivit ministerului de externe francez. franceză şi georgiană. Mandatul de arestare. principiul egalităţii suverane între toţi membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite şi imunitatea diplomatică a ministrului afacerilor externe al unui stat suveran. 17 octobre 2000. în funcţia de ministru de externe al Georgiei. această situaţie singulară se înscrie ___________________ Congo c Belgique. dreptului cutumiar şi curtoaziei internaţionale. care indică naţionalitatea congoleză. foarte rare de altfel. preşedintele Georgiei a desemnat-o pe Salomé Zourabişvili. îndreptăţesc eventuale interogaţii cu privire la capacitatea statului în cauză de a îndeplini ansamblul funcţiilor specifice prin care se asigură suveranitatea sau disponibilitatea celor cărora le revine guvernarea în acel stat de a răspunde deplin la exigenţele suveranităţii. dar nu se referă la funcţia de ministru al afacerilor externe. Salomé Zourabişvili a demisionat din funcţia de ambasador al Franţei în Georgia şi a renunţat la remuneraţia pe care o primea ca ambasador din partea statului francez. care îndeplinea funcţia de ambasador al Franţei la Tbilisi şi avea cetăţenie dublă. Expunerea cuprindea şi sublinierea că nesocotirea imunităţii ministrului afacerilor externe contravine jurisprudenţei internaţionale. Republica Democratică Congo a acuzat Regatul Belgiei că emiterea de către Belgia a unui mandat de arestare împotriva ministrului afacerilor externe congolez violează principiul potrivit căruia un stat nu îşi poate exercita puterea pe teritoriul altui stat.pretinse crime constituind „violări grave ale dreptului internaţional umanitar”. Prin acţiunea din 17 octombrie 2000. În expunere. precum şi la Legea belgiană din 10 februarie 1999. În 2004. Excepţiile. care l-a primit la 12 iulie 2000. Mandatul a fost difuzat în toate statele.

de un sindicat din ministerul de externe francez (ACTUALITÉES DIPLOMATIQUES. Mihail Kogălniceanu a fost ministru de externe al României între 26 august şi 28 noiembrie 1869. ___________________ 37 În prima jumătate a secolului al XIX-lea. îndeosebi păstrarea legăturilor şi întreţinerea legăturilor cu trimişii străini. Trebuia să se îngrijească şi de corespondenţa şefului de stat cu străinătatea37 (NEGULESCU. funcţia de ministru al afacerilor străine al Moldovei a fost deţinută de Vasile Alecsandri. la întâmplare. El s-a aflat în funcţie între 22 ianuarie 1862 şi 24 iunie 1862. Paris. ce se află şezători în Principat. 85 . între 27 aprilie şi 24 iulie 1876 şi între 3 aprilie 1877 şi 25 noiembrie 1878. 238). 25 avril 2005). Marele postelnic este şeful canţelarii Domnului atât pentru trebile din lăuntru. cu Paşii de prin cetăţile marginii din dreapta Dunării. secretarul de stat cel mai apropiat de şeful statului. Întâiul ministru al afacerilor străine al României („ministru al trebilor străine şi de stat”) s-a numit Apostol Arsache. Cancelaria va fi despărţită în două secţii: cea dintâi va fi însărcinată cu toate pitacele Domnului ce să dau pentru ocârmuirea trebilor din lăuntru precum şi cu primirea tuturor jălbilor ce se vor da către Domn. în domeniul contenciosului administrativ. Lui îi reveneau sarcinile diplomatice principale. Regulamentul organic al Valahiei pus în aplicare la 1 iulie 1831. Cea de-a doua va fi însărcinată cu toată corespondenţa Domnului în limbi străine. între 19 iulie 1861 şi 22 ianuarie 1862 fusese ministru de externe al Moldovei. care între 10 octombrie 1959 şi 28 mai 1860 a fost şi ministru al afacerilor externe al Munteniei. Ca urmare. după ce. (…) Va ţinea corespondenţia cu aghenţii Prinţipatului din Ţarigrad şi. apud DUCULESCU 1998. Între 17 ianuarie şi 10 noiembrie 1859. Salomé Zourabişvili a devenit beneficiara unei remuneraţii din partea guvernului francez în conformitate cu dispoziţiile legale în vederea aplicării unor asemenea contracte. ministrul afacerilor străine al Munteniei a fost Dimitrie Brătianu. Articolul 153. ALEXIANU. Asemenea va fi însărcinat şi cu corespondenţa consulilor curţilor străine. Caracterul neobişnuit al acestei situaţii este confirmat şi de luarea în considerare în cadrul Consiliului de Stat al Franţei a sesizării formulate. cât şi pentru cele de afară.în cadrul cooperării dintre Franţa şi Georgia şi guvernul francez a decis să considere că a încheiat cu Salomé Zourabişvili un contract de asistenţă tehnică. În primul deceniu al secolului al XX-lea. de forma contractelor utilizate în Franţa pentru a se pune la dispoziţia guvernelor străine experţi de nivel înalt. Între 26 ianuarie şi 27 martie 1859. de relaţiile externe al României se ocupa marele postelnic.

ministru de externe al României a fost Titu Maiorescu. Misiunea diplomatică ad hoc este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie (statul trimiţător. Brătianu. obţinut pe cale diplomatică sau pe oricare altă cale convenită sau acceptată reciproc. ministrul afacerilor străine al României a fost Nicolae Titulescu. conform curtoaziei internaţionale. printr-un demers întreprins. Mircea Geoană şi Mihai-Răzvan Ungureanu. nu se trimite o delegaţie în străinătate fără certitudinea că nu sunt motive pentru care statul pe teritoriul căruia misiunea va funcţiona să nu consimtă ca misiunea să fie constituită. Ilie Văduva. l’Etat d’envoi. Articolul 2. Corneliu Mănescu. I. George Macovescu. Au fost miniştri de externe Take Ionescu (13 iunie 1920-11 decembrie 1921). 30-31). pe cale diplomatică. Între 11 ianuarie 1911 şi 17 ianuarie 1914. Ştefan Andrei. Adrian Năstase. 86 . l’Etat de réception. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA MISIUNII DIPLOMATICE AD HOC Misiunea ad hoc reprezintă statul care a constituit-o şi are capacitatea să exprime voinţa acestui stat în cadrul funcţiilor ei şi în perioada necesară realizării acestor funcţii. I. Grigore Preoteasa. Ioan Totu. Andrei Pleşu. Trebuie ca statul trimiţător să obţină consimţământul statului primitor.funcţia i-a revenit pentru perioade scurte şi lui I. Ion Gheorghe Maurer. Adrian Severin. Statul poate trimite o misiune specială pe lângă un alt stat cu consimţământul celui din urmă. C. Din 24 noiembrie 1927 până la 10 noiembrie 1928 şi din 20 octombrie 1932 până la 30 august 1936. Sergiu Celac. Conform curtoaziei internaţionale. Petre Roman. G. în general. Avram Bunaciu. Funcţia i-a revenit şi lui Grigore Gafencu între 21 decembrie 1938 şi 1 iunie 1940. nu se ___________________ 38 Cms. the sending state) şi depinde de consimţământul statului pe teritoriul căruia funcţionează (statul primitor. Ion Stoian. De la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea şi până în prezent au fost miniştri de externe ai României: Ana Pauker. the receiving state). confirmat formal eventual după constituirea misiunii diplomatice ad hoc (ANGHEL 1987. În acelaşi timp. nu se constituie o misiune diplomatică ad hoc. Duca (19 ianuarie 1922-30 martie 1926).38 Nu este totuşi absolut obligatoriu acordul formal prealabil al statului primitor. este posibil consimţământul tacit. Teodor Meleşcanu. În cazul în care relaţiile dintre statul trimiţător şi statul primitor permit o abordare flexibilă. Simion Bughici.

Asemenea încălcări ale regulilor de curtoazie internaţională sunt totodată abateri de la principiul egalităţii suverane a statelor: impunerea unei activităţi oficiale pe teritoriul unui stat străin fără consimţământul acestui stat şi nerecunoaşterea dreptului de a constitui o misiune diplomatică ad hoc unui stat. 42 Cms. trebuie ca statul trimiţător să obţină consimţământul fiecăruia dintre statele primitoare şi. 87 39 . Articolul 7. Conform dreptului diplomatic. să le informeze despre caracterul multiplu pe care îl are destinaţia misiunii. 198). Condiţia realizării acestor misiuni ad hoc simultane este acordul statelor participante.42 Pe teritoriul aceluiaşi stat străin primitor şi acreditant ajung să funcţioneze simultan cel puţin o misiune diplomatică ad hoc a statului trimiţător şi o misiune diplomatică permanentă (ambasadă) a aceluiaşi stat acreditant. se poate constitui misiunea diplomatică ad hoc şi dacă între statul trimiţător şi statul primitor nu s-au stabilit relaţii diplomatice. conform Articolul 2. în timp ce se recunoaşte acest drept altui stat. Statul care doreşte să trimită aceeaşi misiune specială pe lângă două sau mai multe state le informează pe fiecare dintre statele primitoare când încearcă să le obţină consimţământul.41 Dreptul diplomatic prevede posibilitatea ca într-un stat primitor să funcţioneze simultan misiunile ad hoc ale mai multor state trimiţătoare pentru tratarea unei probleme a cărei soluţionare răspunde interesului comun al statelor trimiţătoare şi al statului primitor. totodată. pentru a trata împreună.refuză primirea unei misiuni diplomatice ad hoc dacă nu sunt motive temeinice pentru un asemenea refuz.40 Sunt situaţii în care o misiune diplomatică ad hoc reprezintă mai multe state. Regulamentul adoptat la Congresul de la Viena în 1815 ___________________ Cms. Două sau mai multe state pot trimite în acelaşi timp o misiune specială pe lângă un alt stat. 41 Cms. 40 Cms. cu acordul tuturor acestor state.39 Este posibil ca o misiune diplomatică ad hoc să se constituie pentru a realiza aranjamentele necesare stabilirii de relaţii diplomatice (CHEBELEU. Articolul 6. Articolul 4. Pentru trimiterea unei misiuni speciale nu sunt necesare relaţii diplomatice sau consulare. în condiţii similare. Articolul 5. Dacă misiunea diplomatică ad hoc se realizează în mai multe state primitoare. despre o problemă care prezintă interes comun pentru toţi. cu consimţământul acestui stat. cărora le revine obligaţia de a informa statul primitor despre această caracteristică a misiunii. Două sau mai multe state care doresc să trimită o misiune comună pe lângă un alt stat informează statul de primire când încearcă să obţină consimţământul.

este autorizat să acţioneze în numele misiunii speciale şi să adreseze comunicări statului primitor. aplică acelaşi tratament misiunii statului primitor. dar fără ca modificarea să fie incompatibilă cu obiectul şi cu scopul acestei Convenţii şi fără ca modificarea să aducă atingere drepturilor şi nici îndeplinirii obligaţiilor statelor terţe. Statul trimiţător nu poate considera că este obiectul unei discriminări atunci când constată că misiunea sa nu este tratată tot aşa cum sunt tratate şi misiunile altor state trimiţătoare. în conformitate cu dreptul diplomatic. între ele. b) modificarea de către state. Statul primitor adresează comunicări privind misiunea specială şefului misiunii sau. în epoci şi împrejurări diferite acea evaluare s-a confirmat. 44 Cms. În aplicarea dispoziţiilor acestei Convenţii nu se va face discriminare între state. 1. 88 43 . nu au. la ceremonii în străinătate. dacă. ca urmare. a întinderii facilităţilor. De atunci.43 Între misiunea diplomatică ad hoc şi statul primitor se comunică prin reprezentanţi autorizaţi. Articolul 14. 2. privilegiilor şi imunităţilor pentru misiunile lor speciale. egale pe plan juridic şi. la începutul secolului al XIX-lea se înţelegea participarea. prin cutumă sau pe calea unui acord. în această calitate. Articolul 49. Totodată. chiar dacă o asemenea modificare nu a fost convenită cu alte state. Statele de ale căror decizii şi consimţăminte depinde misiunea diplomatică ad hoc sunt considerate. Prin misiune extraordinară. fie prin intermediul misiunii diplomatice permanente. discriminarea nu este permisă. Dacă nu afectează drepturile şi obligaţiile altor state. care este rezultatul unei / unor convenţii între statul trimiţător şi statul ___________________ Cms. statul primitor şi statul trimiţător pot conveni modalităţi aparte de tratament reciproc al misiunilor proprii. nu vor fi considerate discriminatorii: a) aplicarea restrictivă de către statul primitor a unei dispoziţii a acestei Convenţii dacă această dispoziţie este aplicată astfel misiunii sale speciale din statul trimiţător. de pe poziţia de stat primitor. Şeful misiunii speciale sau. fiind încă actuală cutuma că misiunea diplomatică ad hoc nu are ex proprio vigore precădere asupra ambasadei. în numele statului. dacă statul trimiţător nu a numit un şef. în lipsă de şef. desemnat de acest stat. participanţi aşadar la o misiune diplomatică ad hoc. 1.a stabilit că funcţionarii diplomatici aflaţi în misiune extraordinară.44 Dreptul diplomatic stabileşte că misiunea diplomatică ad hoc. rang superior. unul din reprezentanţii statului trimiţător. reprezentantului vizat mai sus fie direct.

___________________ Cms.5 milioane de militari japonezi care şi-au pierdut viaţa în războaie.45 Ca şi începutul misiunii. Ca urmare a acestei decizii. La 20 mai 2005. Ulterior. programul vizitei întrerupte nu a fost realizat în întregime. încheierea ei depinde de acordul la care ajung statul trimiţător şi statul primitor. a anunţat că îşi întrerupe vizita (misiunea diplomatică ad hoc) şi părăseşte Japonia. La 23 mai 2005. respectiv că misiunea este considerată încheiată. Trebuie ca misiunea să se încheie dacă unul dintre statele trimiţător şi primitor notifică statului celălalt că recheamă misiunea. Junichiro Koizumi. 23 mai 2005). Începutul funcţionării unei misiuni speciale nu depinde de prezentarea acesteia de misiunea diplomatică permanentă a statului trimiţător. fără să prezinte scuze: „Se poate înţelege că evenimente care impun măsuri urgente pot determina anularea unui program. Junichiro Koizumi declarase că întreprinde vizite la sanctuar în calitate de cetăţean şi nu în calitate de om de stat. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe japonez a declarat că delegaţia chineză şi-a anulat programul brusc.primitor. începe la prima comunicare între un reprezentant al misiunii şi un reprezentant al autorităţilor statului primitor. Nu a putut avea loc întâlnirea programată dintre Wu Yi şi premierul japonez. dar în relaţiile sociale este necesar să se păstreze obiceiul exprimării de regrete. Articolul 13. reamintind că nu acceptă ca alte state să-i dicteze conduita şi să se amestece în modul în care Japonia îşi onorează morţii. 2. 89 45 . printre care şi 14 militari consideraţi. Funcţiile misiunii speciale încep de la intrarea misiunii în contact oficial cu ministerul de externe sau cu oricare alt organ al statului primitor în legătură cu care s-a convenit. după 1945. Miniştri japonezi au vorbit în public despre maniere străine de eticheta diplomatică. anume din prevederile cu privire la funcţiile ei şi la durata acestora. Autorităţile japoneze au criticat virulent „proastele maniere” diplomatice ale Chinei. vicepremierul chinez Wu Yi. din 1853. criminali de război de alianţa sovieto-americano-britanică). aflat în vizită la Tokyo. nici de remiterea de scrisori de acreditare sau de depline puteri.” (MEDIAFAX. Se poate ca acest acord să se refere la o dată anumită din calendar sau să decurgă din acordul privind constituirea misiunii. 1. autorităţile chineze au explicat că misiunea lui Wu Yi a fost întreruptă din cauza declaraţiilor premierului japonez privind sanctuarul Yasukuni (monument consacrat celor 2.

Funcţiile misiunii speciale se încheie îndeosebi prin: a) acordul statelor interesate. c) expirarea duratei afectate misiunii speciale. b) îndeplinirea sarcinii misiunii speciale. aşa încât celelalte funcţii specifice diplomaţiei în general par a fi auxiliare.47 Misiunii diplomatice ad hoc îi revine. (…) 2. chiar dacă relaţiile diplomatice dintre statul trimiţător şi statul primitor încetează (CHEBELEU. precum reprezentarea. 48 Cdt. Statul trimiţător şi statul primitor stabilesc. dar. pentru adoptarea textului unui tratat în această conferinţă. în primul rând. 47 Cms. Dreptul internaţional a stabilit că şefii misiunii diplomatice ad hoc participante la lucrările unui for internaţional îşi reprezintă statul propriu fără să fie obligaţi să prezinte depline puteri pentru adoptarea textului unei convenţii adoptate în cadrul forului. Îndatorirea principală a membrilor misiunii diplomatice ad hoc. 200). d) notificarea de statul trimiţător că pune capăt misiunii sau că o recheamă. 90 . prin consimţământ mutual. pentru a o realiza. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare dintre statul trimiţător şi statul primitor nu antrenează de la sine încheierea misiunilor speciale din momentul rupturii. informarea şi să recurgă la negociere. Articolul 3. dacă nu se face o prorogare expresă.Începerea misiunii diplomatice ad hoc. precum şi alte îndatoriri legate strict de îndatorirea principală sau. Funcţiile misiunii diplomatice ad hoc Pentru misiunea diplomatică ad hoc este definitorie o anumită funcţie diplomatică. în general. e) notificarea de statul primitor că misiunea este considerată încheiată. sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: (…) c) reprezentanţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă internaţională sau pe lângă o organizaţie internaţională ori pe lângă un organ al acesteia. activitatea ei şi încheierea ei nu depind de starea relaţiilor diplomatice dintre statul trimiţător şi statul primitor şi nici de starea altor misiuni diplomatice ale acestor state.46 Este posibil ca misiunea diplomatică ad hoc să continue. Articolul 7. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri. considerată a fi primordială. 2. funcţia care o defineşte. aşadar semnificaţia la care se referă termenul ad hoc. organizaţie sau organ. Articolul 20.48 ___________________ 46 Cms. de activitatea diplomatică sunt stabilite de statul trimiţător cu consimţământul statului primitor. servirea interesului de stat. funcţiile misiunii speciale. este necesar să satisfacă şi exigenţele altor funcţii specifice domeniului diplomatic.

stabilirea componenţei misiunii ad hoc constă din etapele următoare: 1. statul trimiţător nu este obligat să aştepte răspunsul pozitiv al statului primitor.50 Statul trimiţător are obligaţia să ___________________ Cms. conform opţiunii proprii. pe membrii misiunii speciale. d) angajarea ca membru al misiunii sau ca persoană în serviciul privat şi concedierea persoanelor rezidente în statul primitor. b) sosirea şi plecarea definitivă ale oricărei persoane care îi însoţeşte pe membrii misiunii.49 Etapa desemnării. în legătură cu care s-a convenit: a) componenţa misiunii speciale. angajări şi concedieri. (…) statul trimiţător îi numeşte. Articolul 8. b) sosirea şi plecarea definitivă ale membrilor misiunii precum şi încetarea funcţiilor lor în misiune. constând din: încredinţarea sau retragerea de funcţii. decizia îi aparţine statului trimiţător. 2. 1 Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. informarea – statul trimiţător informează statul primitor despre componenţii desemnaţi ai misiunii. numirea – statul trimiţător îi numeşte pe componenţii misiunii. 3. Notificarea urmează şi fiecărei eventuale modificări intervenite în componenţa misiunii. precum şi orice modificare ulterioară a acestei componenţe. desemnarea – statul trimiţător îi desemnează pe componenţii misiunii. După numirea membrilor misiunii. sosiri definitive. statul trimiţător îi numeşte pe componenţii misiunii diplomatice ad hoc. 4. 35). După desemnarea persoanelor din misiune. consimţământul – statul primitor acceptă componenţa misiunii. În măsura în care obţine consimţământul statului primitor. în care acţionează statul trimiţător. de regulă ministerului de externe. 50 Cms. după ce a transmis statului primitor toate informaţiile utile cu privire la efectivul şi componenţa misiunii speciale şi îndeosebi cu privire la numele şi calitatea persoanelor pe care îşi propune să le desemneze.Componenţa misiunii diplomatice ad hoc În conformitate cu dreptul diplomatic. este urmată de momentul consimţământului privind efectivul şi componenţa misiunii în care acţionează statul primitor. Totuşi. numele şi calitatea persoanelor din componenţa misiunii. componenţa misiunii este adusă la cunoştinţa autorităţilor statului primitor. ci poate presupune că a obţinut consimţământul tacit al statului primitor (ANGHEL 1987. plecări definitive. 91 49 . notificarea – autorităţile statului trimiţător aduc la cunoştinţa autorităţilor statului primitor componenţa misiunii. Articolul 11. În alcătuirea misiunii diplomatice ad hoc. trebuie ca statul trimiţător să transmită statului primitor informaţii cu privire la numărul. 5.

alcătuit din persoanele care au calitatea de diplomat56. (…) d) „şef de misiune specială” este persoana însărcinată de statul trimiţător să acţioneze în această calitate. 57 Cms. 53 Cms. 92 51 .51 Persoanele numite în componenţa misiunii diplomatice ad hoc au calitatea de membru al misiunii şi.notifice. reprezentantul statului trimiţător în misiunea specială şi membrul personalului misiunii speciale. În afară de cazul în care este imposibil. 1. (…) Se poate ca misiunea să cuprindă personal diplomatic. 56 Cms. (…) 2. înainte de a avea loc. Articolul 1. 52 Cms. 55 Astfel. cel administrativ şi tehnic. alcătuit din persoane cu sarcini domestice58. Articolul 11. 55 Cms. reprezentant al statului trimiţător53 sau membru al personalului54. 54 Cms. (…) k) „persoană în serviciul privat” este persoana utilizată exclusiv în serviciul privat al membrilor misiunii speciale. ___________________ Cms. personal administrativ şi tehnic şi personal de serviciu. (…) j) „membru al personalului de serviciu” este membrul personalului misiunii speciale angajat pentru activităţi domestice şi alte sarcini similare 59 Cms. şi cel de serviciu. Pe lângă membrii misiunii diplomatice ad hoc pot funcţiona şi persoane „în serviciu privat”59. 58 Cms. (…) i) „membru al personalului administrativ şi tehnic“ este membrul personalului misiunii speciale angajat în serviciul administrativ şi tehnic al misiunii speciale. (…) h) „membru al personalului diplomatic” este membrul personalului misiunii speciale care are calitatea de diplomat în cadrul misiunii speciale. Articolul 1. Personalul misiunii diplomatice ad hoc este alcătuit din trei grupuri distincte după rolul care le este atribuit. le revine una dintre poziţiile următoare: şef al misiunii52. trebuie ca sosirea şi plecarea definitivă să fie notificate în prealabil. în cadrul misiunii se disting trei categorii de personal: cel diplomatic. Articolul 1. Articolul (…) e) „reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială” este persoana căruia statul trimiţător i-a atribuit această calitate. alcătuit din persoanele cu sarcini administrative şi tehnice57. membru personalului administrativ şi tehnic şi membrul personalului de serviciu al misiunii speciale. Articolul 9. sosirea misiunii diplomatice ad hoc în statul primitor şi plecarea ei definitivă din statul primitor. Articolul 1. (…) g) „membru al personalului misiunii speciale“ este membrul personalului diplomatic. Articolul 1. în cadrul acesteia. (…) f) „membri ai misiunii speciale” sunt: şeful misiunii speciale. Articolul 1. Articolul 1.

fără întârziere. Articolul 10. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic ai acesteia vor avea în principiu naţionalitatea statului trimiţător. Întârzierea în ___________________ Cms. Membrul misiunii care nu este reprezentant al statului trimiţător şi nici membru al personalului diplomatic şi în legătură cu prezenţa căruia statul primitor nu îşi dă sau îşi retrage consimţământul nu este acceptabil. Realizarea acestei posibilităţi depinde de consimţământul statului primitor. Poate. 93 60 . statul trimiţător are posibilitatea să nu ia în considerare cetăţenia persoanelor cărora le acordă calitatea de reprezentant al statului şi a celor pe care le desemnează să fie membri ai personalului diplomatic şi să includă printre reprezentanţii săi şi printre membrii personalului diplomatic al misiunii şi cetăţeni ai altui stat. să refuze să admită orice persoană în calitate de membru al misiunii speciale. reprezentantul statului trimiţător sau membrul personalului diplomatic în legătură cu prezenţa căruia în misiunea diplomatică statul primitor nu îşi dă sau îşi retrage consimţământul este persona non grata. 3. această persoană nu poate fi membru al misiunii. care poate fi retras oricând. Totodată. fără să motiveze. să o recheme din misiune sau să decidă că ea nu mai poate funcţiona. Dacă despre persoana numită statul primitor informează statul trimiţător că este persona non grata sau că nu este acceptabilă. totodată. Totodată. Statul primitor îşi poate rezerva dreptul prevăzut la paragraful 2 al acestui articol în privinţa cetăţenilor unui stat terţ care nu sunt cetăţeni ai statului trimiţător. (…) Statul primitor poate să refuze admiterea misiunii speciale al cărei efectiv nu-l consideră rezonabil în privinţa circumstanţelor şi condiţiilor din acest stat şi necesităţilor misiunii. 61 Cms. 2. statul primitor nu este obligat să primească în misiune pe oricare dintre componenţii acesteia 61 (CHEBELEU. Cetăţenii statului trimiţător nu pot să facă parte din misiunea specială decât cu consimţământul acestui stat. Articolul 8.60 De altfel.Este de aşteptat ca statul trimiţător să încredinţeze îndeplinirea funcţiei primordiale şi a celor auxiliare ale misiunii diplomatice ad hoc cetăţenilor proprii. care poate să şi-l retragă oricând. 1. În dreptul diplomatic. fiecare etapă în stabilirea componenţei misiunii diplomatice ad hoc depinde de consimţământul statului primitor. fără să datoreze explicaţii. Statul primitor are posibilitatea să refuze misiunea diplomatică ad hoc în cazul în care consideră că numărul componenţilor misiunii este prea mare. statului trimiţător îi revine obligaţia ca. 199). Dacă a început să funcţioneze în misiune.

sfera activităţii membrilor misiunii diplomatice ad hoc este limitată întrucât le sunt interzise. l-ar fi declarat persona non grata. autorităţile bulgare responsabile.63 ___________________ 62 Cms. să informeze statul trimiţător că oricare reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau oricare membru al personalului diplomatic al acesteia este persona non grata sau că oricare alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. care cunoşteau componenţa delegaţiei. având calitatea de reprezentant al statului. De altfel. Dacă statul trimiţător refuză să execute sau nu execută într-un interval rezonabil obligaţiile care îi incumbă în virtutea paragrafului 1 al acestui articol. în cadrul îndeplinirii funcţiilor diplomatice. Articolul 48. Statul trimiţător va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor pe lângă misiunea specială. în statul primitor. şi a doua. 2. Statul primitor poate. a celor care îndeplinesc funcţii diplomatice auxiliare. poliţia bulgară i l-a prezentat. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni nu vor exercita în statul primitor o activitate profesională sau comercială în scopul unui câştig personal. după caz. a celor care îndeplinesc funcţia diplomatică primordială. înaintea sosirii delegaţiei sârbo-muntenegrene din care făcea parte. adică funcţia pentru care a fost constituită ad hoc misiunea. statul primitor poate să refuze să-i recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii speciale. Aşadar. funcţia primordială. în orice moment şi fără să-şi motiveze decizia. Articolul 12. Şeful misiunii diplomatice ad hoc În cadrul misiunii diplomatice ad hoc. în rândul personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc pot fi două categorii de diplomaţi: prima. este realizată de persoana desemnată ca reprezentant al statului trimiţător. după arestare. 94 . alte activităţi remunerate decât cele remunerate de statul trimiţător. O persoană poate fi non grata sau neacceptabilă înainte de a sosi pe teritoriul statului primitor.62 Tribunalul din Sofia căruia. pe cetăţeanul sârbo-muntenegrean Cedomir Brankovici (urmărit de INTERPOL) a arătat că intrarea pe teritoriul bulgar a acestuia ar fi putut fi împiedicată numai dacă. 63 Cms. la 28 aprilie 2005.îndeplinirea acestei obligaţii sau neîndeplinirea ei permite statului primitor să nu îi recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii.

1 Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. În cazul în care se convine că sunt necesare mai multe sedii. 3 Dacă misiunea specială îşi îndeplineşte funcţiile în localităţi diferite.66 Sediul misiunii ad hoc În statul primitor. 2. statul trimiţător îl desemnează pe şeful misiunii dintre cei cărora le-a atribuit calitatea de reprezentanţi. Misiunea specială se constituie dintr-unul sau din mai mulţi reprezentanţi ai statului trimiţător. dintre care statul trimiţător poate să desemneze un şef. tot prin convenţie. (…) 3. Dacă misiunea cuprinde mai mulţi membri având calitatea de reprezentant al statului. Articolul 9. Articolul 11. mai precis în localitatea în care se află sediul ministerului de externe al acestui stat. 68 Cms. misiunea diplomatică ad hoc funcţionează în locul / locurile convenit/e de statul trimiţător şi statul primitor. Articolul 17. a reprezentantului la care se referă paragraful 1 al Articolul 14.67 Întrunirea a două sau a mai multor misiuni diplomatice ad hoc din state trimiţătoare diferite pe teritoriul statului primitor / unui stat terţ este permisă numai dacă statul terţ îşi dă consimţământul şi numai cât timp acest consimţământ este în vigoare. 1. ca şi suplinitorul lor eventual. sediul misiunii speciale se află în localitatea unde se găseşte ministerul de externe al statului primitor. Ordinea de precădere a membrilor unei misiuni speciale este aceea notificată statului primitor sau statului terţ pe teritoriul căruia se întrunesc două sau mai multe misiuni speciale. 67 Cms. Sediul misiunii speciale se află în localitatea convenită prin acord comun între statele interesate.Reprezentantul statului în cadrul misiunii conduce misiunea. 68 ___________________ 64 Cms. 66 Cms. se desemnează. Articolul 16. statele interesate pot să convină că va avea sedii mai multe între care poate opta pentru un sediu principal. 65 Cms. dacă se admite că misiunea funcţionează în capitala statului primitor. Articolul 18. sediul principal. în legătură cu care s-a convenit: (…) e) desemnarea şefului misiunii speciale sau.64 Desemnarea şefului misiunii ad hoc se aduce la cunoştinţa autorităţilor statului primitor. Misiunile speciale ale două sau ale mai multor state nu se pot întruni pe teritoriul unui stat terţ decât după ce au obţinut 95 .65 Statul trimiţător stabileşte ierarhia în personalul misiunii diplomatice ad hoc şi notifică ordinea de precădere corespunzătoare acestei ierarhii statului primitor. În lipsa unui acord. Nu se convine asupra sediului. în lipsa şefului.

Aceeaşi obligaţie înseamnă şi că nu le este permis misiunilor diplomatice ad hoc să devină sediul unor activităţi contrare dreptului internaţional. Precăderea între două sau mai multe misiuni speciale care se întâlnesc pentru o ceremonie sau cu un prilej solemn este reglată după protocolul în vigoare în statul primitor. Înlesnirile pe care statul primitor le acordă misiunii diplomatice ad hoc străine sunt privilegii care fac posibilă atingerea scopurilor misiunii. înlesnindu-i îndeplinirea funcţiilor specifice. se respectă regulile de protocol ale statului primitor. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. Când două sau mai multe misiuni speciale se întrunesc pe teritoriul statului primitor. 71 Cms.69 Privilegiile misiunii diplomatice ad hoc Statul primitor are obligaţia de a-şi concretiza consimţământul privind activitatea pe teritoriul propriu a misiunii diplomatice ad hoc străine. la întrunirea mai multor misiuni diplomatice ad hoc. 2.70 Privilegiilor acordate misiunii diplomatice ad hoc şi membrilor ei le corespunde obligaţia privilegiaţilor de a respecta legea statului primitor. Articolul 16. ţinând seama de natura şi de sarcinile misiunii speciale. 1. 2. Această obligaţie constă.În privinţa precăderii. notificate de statul trimiţător şi admise de statul primitor. precăderea între aceste misiuni este determinată. Statul terţ îşi asumă faţă de statele trimiţătoare drepturile şi obligaţiile unui stat primitor în măsura pe care o indică dându-şi consimţământul. utilizată de protocolul statului pe teritoriul căruia ele se întrunesc. Statul primitor acordă misiunii speciale facilităţile necesare îndeplinirii funcţiilor sale. Articolul 47. 3. în afara unui acord special. aşa cum sunt ele concepute în 96 . se respectă ordinea alfabetică a denumirii statelor trimiţătoare. 69 Cms. în respectarea principiului neingerinţei. 2. în primul rând. La ceremonii. în limba utilizată pe teritoriul statului primitor sau ordinea stabilită prin acord special.71 consimţământul expres al acestuia. Dându-şi consimţământul. care îşi păstrează dreptul de a-l retrage. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat. conform ordinii alfabetice a denumirii statelor. Articolul 22. 70 Cms. statul terţ poate pune condiţii pe care statele trimiţătoare sunt obligate să le respecte. Localurile misiunii speciale nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii speciale.

97 . drapelul şi stema statului trimiţător. ale dreptului internaţional şi să nu utilizeze privilegiile pentru a încălca principiul neingerinţei. Articolul 47. ca şi prevederile convenţiilor bilaterale. În exercitarea dreptului acordat de acest articol (de a plasa drapelul şi stema statului trimiţător pe localurile pe care le ocupă şi pe mijloacele de transport pe care le utilizează în serviciu). în alte reguli de drept internaţional general sau în acordurile particulare în vigoare între statul trimiţător şi statul primitor. Misiunea specială are dreptul de a plasa drapelul şi stema statului trimiţător pe localurile pe care le ocupă şi pe mijloacele de transport pe care le utilizează în serviciu. statul primitor îi asigură misiunii diplomatice ad hoc exercitarea funcţiei de reprezentare. Articolul 19.Practic şi. totodată. Respectul datorat de autorităţile statului primitor faţă de persoana membrului această Convenţie. în alte reguli de drept internaţional general sau în acordurile particulare în vigoare între statul trimiţător şi statul primitor. să respecte reglementările din statul primitor. simbolic. Totodată. astfel încât să li se asigure inviolabilitatea şi să fie împiedicate prin lege actele violente care ar impieta asupra libertăţii lor de acţiune. în acelaşi timp cu beneficiul privilegiilor diplomatice. 74 Cms.72 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările în materie din statul primitor. autorităţile statului primitor sunt obligate să aibă o conduită respectuoasă în relaţiile cu această persoană. 1. Localurile misiunii speciale nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii speciale. aşa cum sunt ele concepute în această Convenţie. Articolul 19. (…) 2. 72 Cms. Nu le este permis autorităţilor statului primitor să dispună şi să aplice măsuri de arestare şi de detenţie împotriva persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc. în activitate. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor diplomatice toate persoanele care beneficiază de privilegii şi de imunităţi în virtutea acestei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. de reglementările şi de uzanţele statului primitor.73 În general.74 Misiunii diplomatice ad hoc şi personalului ei li se acordă protecţie legală. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat. 2. acordându-i dreptul de a utiliza. se va ţine seama de legile. misiunea diplomatică ad hoc şi personalul ei au obligaţia ca. 73 Cms.

Nu se poate ca aceste persoane să fie supuse la orice formă de arestare sau de detenţie. moştenitor sau legatar.misiunii diplomatice ad hoc înseamnă că nu este permisă ştirbirea libertăţii şi demnităţii acestei persoane. executor testamentar. 28 august 2005) Persoanei care are calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad hoc nu i se pot aplica măsuri de executare a unei decizii judecătoreşti76. Senatorul republican Richard Lugar şi senatorul democrat Barack Obama au aşteptat trei ore la Perm. înainte de a pleca spre Kiev. fără încălcarea principiului inviolabilităţii persoanei. Statul primitor le acordă tratamentul respectuos care li se cuvine şi întreprinde toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere a acestor persoane. pe aeroportul Perm. cu titlu privat. Ministerul de externe rus a publicat ulterior o declaraţie. s-a confirmat statutul diplomatic al cursei. a libertăţii şi a demnităţii lor. 76 Cms. administrator.77 ___________________ Cms. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau faţă de un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale (…). Articolul 29. Articolul 31. 77 Cms. în afară de cazurile [dacă nu este vorba despre (…) b) o acţiune privind o succesiune 98 75 . Articolul 31. Persoana care reprezintă statul trimiţător în misiunea specială şi persoana membrului personalului diplomatic sunt inviolabile.” (MEDIAFAX. Avionul a putut decola după ce. fără legătură cu îndeplinirea funcţiilor oficiale sau numai în cazul unui prejudiciu produs cu un vehicul folosit în afara funcţiilor oficiale. numai în cazul unei acţiuni care priveşte activitatea lui profesională sau comercială. de la Moscova. (…) 4. numai dacă această persoană este. nu în numele statului trimiţător.75 La 28 august 2005. vameşii ruşi au reţinut timp de trei ore o delegaţie din SUA care efectuase o vizită oficială în Rusia şi trebuia să călătorească în Ucraina. arătând: „Ne exprimăm regretul în urma acestei neînţelegeri şi pentru inconvenienţele suferite de senatori. (…) 4. Dreptul diplomatic permite însă aplicarea unor asemenea măsuri. Responsabilii locali vamali au avut anumite îndoieli privitoare la respectarea unor formalităţi de plecare şi a fost necesară verificarea statutului cursei. Lugar a declarat că nu cunoaşte motivele incidentului.

78 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizează ca sediu. nici să rechiziţioneze. nici să supună măsurilor de executare aceste localuri. d) o acţiune în reparaţie pentru un prejudiciu rezultat dintr-un accident prilejuit de un vehicul utilizat în afara funcţiilor oficiale ale persoanei interesate] şi [numai] astfel încât executarea să se poată face fără să se aducă atingere inviolabilităţii persoanei sale (…). bunurile şi mijloacele de transport folosite pentru îndeplinirea funcţiilor diplomatice. Ca urmare. 78 Cms. c) o acţiune privind activitatea profesională sau comercială. Totodată. fără permisiune. Articolul 35. în conformitate cu dreptul diplomatic. oricare ar fi această activitate. neîngăduind ca localul acesteia să fie invadat sau prejudiciat. administrator. În asemenea caz. autorităţilor statului primitor le revine obligaţia de a apăra pacea şi demnitatea misiunii. 99 . cu titlu privat şi nu în numele statului trimiţător. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni sunt scutiţi de inspectarea bagajului lor personal.Autorităţilor vamale străine le este permis să controleze bagajul personal al membrilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc doar dacă au informaţii clare cu privire la posibilitatea ca în bagaj să se afle alte obiecte decât cele pe care membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc le folosesc în activitatea lor oficială şi decât obiectele lor personale. trebuie ca acesta sau un reprezentant autorizat să asiste la efectuarea controlului. nici să percheziţioneze. exercitată de persoana interesată în statul primitor în afara funcţiilor sale oficiale. Dacă se adoptă decizia să se controleze bagajul personal al unui membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc. nici să confişte. (…) 2. mobilierul. Trebuie ca permisiunea să fie exprimată de un reprezentant în care persoana interesată figurează ca executor testamentar. moştenitor sau legatar. în afara situaţiei în care există motive serioase să se creadă că acest bagaj conţine obiecte care nu beneficiază de scutirea menţionată la paragraful 1 al acestui articol [adică scutirea pentru obiecte destinate uzului oficial al misiunii speciale şi obiecte destinate uzului personal al reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi al membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni] sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus reglementărilor de carantină în statul primitor. inspecţia se face numai în prezenţa persoanei interesate sau a reprezentantului ei autorizat. să pătrundă în aceste localuri. autorităţile statului primitor nu pot.

81 ___________________ Cms. Nu le este permis agenţilor statului primitor să pătrundă în ele. Articolul 26. păstrarea bunurilor şi a arhivelor unui stat terţ. 80 Cms. fără consimţământul şefului misiunii speciale sau. bunurile şi arhivele misiunii diplomatice ad hoc să fie preluate de un alt stat. se poate ca statul trimiţător să încredinţeze. chiar dacă se desfăşoară un conflict armat. Dacă între statul trimiţător şi statul primitor nu sunt relaţii diplomatice sau dacă aceste relaţii au fost rupte şi dacă funcţiile misiunii speciale s-au încheiat. precum şi bunurile şi arhivele misiunii speciale. Localurile misiunii speciale. dacă este cazul. celelalte bunuri utilizate în vederea realizării funcţiilor misiunii speciale şi mijloacele ei de transport nu pot constitui obiectul oricărei percheziţii. confiscări sau măsuri de executare. Dacă relaţiile dintre statul primitor şi statul trimiţător se modifică negativ. fie de şeful misiunii permanente a statului trimiţător. Articolul 46. Articolul 25. mobilierul lor.79 De privilegiul inviolabilităţii misiunea diplomatică ad hoc beneficiază permanent şi peste tot în privinţa documentelor şi a arhivei sale. şi după încheierea funcţiilor ei. al şefului misiunii diplomatice permanente a statului trimiţător. este posibil ca. dacă este cazul. Se poate presupune că a fost obţinut consimţământul în caz de incendiu sau de alt sinistru care ameninţă grav securitatea publică. 100 79 . de privilegiul rezultat din obligaţia statului primitor de a-i respecta şi de a-i proteja localurile. 81 Cms. acceptat de statul primitor. Când funcţiile unei misiuni speciale se încheie. Trebuie ca acestea să poarte ori de câte ori este necesar semne de identificare exterioare vizibile. 2.autorizat al statului trimiţător. Trebuie ca statul trimiţător să retragă aceste bunuri şi aceste arhive într-o perioadă rezonabilă. trebuie ca statul primitor să respecte şi să protejeze localurile misiunii speciale cât timp aceste localuri îi sunt afectate misiunii speciale. Arhivele şi documentele misiunii speciale sunt inviolabile în orice moment şi orice loc s-ar afla. 3. 1. rechiziţii. acreditată pe lângă statul primitor.80 Misiunea diplomatică ad hoc beneficiază. bunurile şi arhivele. şi numai în cazul în care nu este posibilă obţinerea consimţământului expres al şefului misiunii speciale sau. imobilele. în conformitate cu dreptul diplomatic şi cu consimţământul statului primitor. Acest privilegiu corespunde cu obligaţia de a dezafecta localurile şi de a retrage bunurile şi arhivele fără întârziere nejustificată. tulburarea păcii misiunii sau atingerea demnităţii sale. 2. Localurile unde misiunea specială se instalează (…) sunt inviolabile. adică fie de şeful misiunii diplomatice ad hoc. Statul primitor are obligaţia specială de a adopta toate măsurile potrivite pentru a împiedica invadarea sau prejudicierea localurilor misiunii speciale. al şefului misiunii permanente.

statul primitor are obligaţia să privilegieze comunicarea oficială a misiunii diplomatice. 101 82 . 83 Cms. dar nu ___________________ Cms. (…) 4. 84 Cms. este obligat să o sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. să-şi procure localurile necesare şi să obţină locuinţe convenabile pentru membrii ei. a documentelor. Privilegierea înseamnă că statul primitor permite şi protejează. Articolul 23. în legătură cu care s-a convenit: (…) f) amplasamentul localurilor ocupate de misiunea specială şi al locuinţelor private care beneficiază de inviolabilitate conform articolelor 30.84 Misiunea diplomatică ad hoc este privilegiată şi pentru că statul primitor. 2. adresele acestor localuri. dacă ea solicită. Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. misiunea are obligaţia să notifice autorităţilor statului primitor. 85 Cms. numai în cazul unei acţiuni care priveşte un imobil aflat în statul primitor şi neaparţinând acestei persoane pe contul statului trimiţător sau care nu este folosit în scopurile misiunii. corespondenţa lor şi (…) bunurile lor beneficiază de asemenea de inviolabilitate. fără încălcarea principiului inviolabilităţii persoanei. în afară de cazurile [dacă nu este vorba] despre o acţiune reală privind un imobil situat pe teritoriul statului primitor. Articolul 30. (…) şi [numai] astfel încât executarea să se poată face fără să se aducă atingere inviolabilităţii persoanei sale (…). dacă i se solicită.82 Dreptul diplomatic permite însă aplicarea de măsuri de executare a unei decizii judecătoreşti privind locuinţa persoanei care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc. 36 şi 39. 1. Nu se poate întreprinde nici o măsură de executare faţă de un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau de un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni speciale. a corespondenţei şi a bunurilor ei private. precum şi toate informaţiile necesare pentru identificarea acestor localuri şi locuinţe.Persoana care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de inviolabilitatea locuinţei.85 În conformitate cu dreptul diplomatic. în afara situaţiei în care persoana interesată îl deţine pe contul statului trimiţător sau în scopurile misiunii. Articolul 11. Locuinţa privată a reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi a membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi protecţie ca şi localurile misiunii speciale. Statul primitor sprijină misiunea specială. 1. Documentele lor. Articolul 31.83 Pentru ca privilegiul inviolabilităţii localurilor misiunii diplomatice ad hoc să poată fi pus în aplicare. de obicei ministerului de externe.

Curierul misiunii speciale. ca să preia direct şi liber valiza de la comandantul de navă sau de aeronavă. Articolul 28. 6.87 ___________________ Cms. (…) 2. Corespondenţa oficială a misiunii speciale este inviolabilă. inclusiv valiza şi curierul. 5.controlează comunicarea misiunii diplomatice ad hoc. Articolul 28. Trebuie ca pachetele care constituie valiza misiunii speciale să poarte însemne exterioare vizibile cu privire la caracterul lor şi să nu conţină decât documente sau obiecte de uz oficial ale misiunii speciale. se marchează vizibil. care constituie valiza misiunii speciale. protejat de statul primitor. care trebuie să fie purtător al unui document oficial care să-i ateste calitatea şi să precizeze numărul de pachete care alcătuiesc valiza. Valiza misiunii speciale nu poate fi deschisă şi nici reţinută. În situaţia în care un curier ad hoc este comandantul unei nave sau al unei aeronave comerciale. Comunicând cu guvernul statului trimiţător. Pachetele conţinând exclusiv documente sau obiecte de uz oficial. este inviolabilă şi beneficiază de protecţia statului primitor. adică a întregii corespondenţe referitoare la misiune şi funcţiile diplomatice. în exerciţiul funcţiunii sale. astfel încât să fie evident că sunt ale misiunii speciale. 3. Curierii ad hoc ai misiunii diplomatice ad hoc beneficiază de privilegii numai până la remiterea curierului la destinaţie. Persoana curierului. misiunea specială utilizează mijloacele de comunicare ale misiunii diplomatice permanente a statului trimiţător. cu posturile consulare şi cu celelalte misiuni ad hoc ale statului trimiţător. ca şi cu misiunile diplomatice ale acestuia. 4. Dreptul diplomatic nu permite deschiderea şi nici reţinerea valizei misiunii diplomatice ad hoc. misiunea specială îl poate trimite la punctul de intrare autorizat pe unul dintre membrii ei. ale cărui autorităţi nu pot nici să-l aresteze. cu posturile sale consulare şi cu celelalte misiuni speciale sau secţiile proprii oriunde s-ar afla acestea. utilizând toate mijloacele adecvate. cu guvernul statului trimiţător. Expresia „corespondenţă oficială” se referă la toată corespondenţa legată de misiunea specială şi de funcţiile ei. Dreptul diplomatic obligă statul primitor să-l protejeze pe curierul misiunii diplomatice ad hoc. este. indiferent de sediul lor. cu misiunile diplomatice.86 Acelaşi privilegiu include inviolabilitatea corespondenţei oficiale. cu secţiile proprii. nici să-l deţină. având înscrise într-un document oficial împuternicirea şi precizarea numărului de pachete ale valizei. Când este practic posibil. Statul primitor permite şi protejează comunicarea liberă a misiunii speciale în toate scopurile oficiale. El beneficiază de inviolabilitatea 102 86 . misiunea specială poate să utilizeze toate mijloacele de comunicare adecvate (…) 87 Cms.

sub rezerva că imunităţile menţionate nu vor mai fi aplicate îndată ce valiza misiunii speciale. Articolul 34. este remisă de curierul ad hoc destinatarului. de impozitele şi taxele naţionale. Valiza misiunii speciale poate fi încredinţată comandantului unei nave sau al unei aeronave comerciale care trebuie să sosească la un punct de intrare autorizat. de toate prestaţiile personale. Totodată. de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială în vigoare în statul primitor. misiunea specială îl poate trimite pe unul dintre membrii ei să intre. în posesia valizei. de vamă şi de taxele şi redevenţele conexe vămii. pe care o are în răspundere. Articolul 27. 7. Sub rezerva legilor şi a regulamentelor cu privire la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive legate de securitatea naţională. Autorităţile statului primitor au obligaţia de a înlătura orice eventuală atingere a acestei libertăţi.88 Statul primitor scuteşte statul trimiţător. 88 Cms. membrii misiunii au libertatea de a se deplasa şi de a circula în statul primitor.Pentru a realiza funcţiile diplomatice. Acest privilegiu poate fi invocat de misiunea diplomatică ad hoc doar în privinţa realizării funcţiilor diplomatice. pe teritoriul său. misiunea diplomatică ad hoc are obligaţia de a respecta reglementările statului primitor cu privire la securitatea internă. contribuţiile şi găzduirile militare. misiunea diplomatică ad hoc şi pe membrii personalului diplomatic al acesteia de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune. Se poate ca statul trimiţător sau misiunea specială să desemneze curieri ad hoc ai misiunii speciale. Trebuie ca statul primitor să-i scutească pe reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi pe membrii personalului diplomatic al acestei misiuni de toate prestaţiile personale. 89 Cms. În urma unui aranjament cu autorităţile competente. dispoziţiile paragrafului 6 al acestui articol vor fi aplicabile. dar el nu este considerat curier al misiuni speciale. În acest caz. 103 . tuturor membrilor misiunii speciale libertatea de deplasare şi de circulaţie în măsura necesităţii de îndeplinire a funcţiilor misiunii speciale. preluând-o din mâna comandantului de navă sau de aeronavă. statul primitor le asigură. Privilegiul scutirii de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune se acordă pentru timpul în care se exercită funcţiile diplopersoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau de detenţie. de orice serviciu public de orice natură şi de obligaţii militare precum rechiziţiile. contribuţiile şi găzduirile militare89. regionale sau comunale. direct şi liber. Trebuie ca acest comandant să fie purtătorul unui document oficial care să indice numărul de pachete care alcătuiesc valiza. de orice serviciu public de orice natură şi de obligaţii militare precum rechiziţiile. 8.

Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială sau membrii corpului diplomatic al acestei misiuni care au în serviciul lor persoane cărora nu li se aplică scutirea prevăzută la paragraful 2 al acestui articol trebuie să respecte obligaţiile impuse angajatorului de dispoziţiile de securitate socială ale statului primitor. regională şi comunală. în măsura în care este admisă de acest stat. 2. Prevederile dreptului diplomatic în materie nu împiedică aplicarea acordurilor bilaterale şi multilaterale cu privire la securitatea socială la care statul trimiţător şi statul primitor sunt părţi. În măsură compatibilă cu natura şi durata funcţiilor exercitate de misiunea specială. 2. Articolul 24. statul trimiţător şi membrii misiunii speciale care acţionează în cadrul acesteia sunt scutiţi de orice impozit şi taxă naţională. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al acestui articol se aplică de asemenea persoanelor în serviciul privat exclusiv al unui reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau al unui membru al personalului diplomatic al acestei misiuni. reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic în această misiune sunt. 3. conform legislaţiei statului primitor. dacă nu sunt impozite şi taxe percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. Scutirea fiscală prevăzută în acest articol nu se aplică dacă trebuie. Articolul 32. 4.90 Privilegiul scutirii de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială nu poate fi extins la cetăţenii statului primitor sau la cei care au reşedinţă permanentă şi nu poate fi invocat în situaţia în care membrii misiunii sunt angajatori şi trebuie să îndeplinească. reglementările în domeniul securităţii sociale din statul primitor. 104 90 . 91 Cms. pentru localurile ocupate de misiunea specială. Prevederea dreptului diplomatic referitoare la acest privilegiu nu poate fi extinsă şi asupra celor care prestează servicii în legătură cu localurile misiunii. b) să fie supusă dispoziţiilor de securitate socială care pot fi în vigoare în statul trimiţător sau într-un stat terţ. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 ale acestui articol nu exclude participarea voluntară la regimul de securitate socială al statului primitor. ca aceste taxe şi impozite să fie plătite de persoana care tratează cu statul primitor sau cu un membru al misiunii speciale. cu condiţia a) ca el să nu fie cetăţean al statului primitor sau să nu aibă în acest stat reşedinţa permanentă. în această calitate. 5. 1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al acestui articol. scutiţi de dispoziţiile de securitate socială care pot fi în vigoare în statul primitor.matice ale misiunii ad hoc.91 ___________________ Cms. pentru ce aparţine serviciilor aduse statului trimiţător. Dispoziţiile acestui articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale privind securitatea socială încheiate anterior şi nu împiedică încheierea ulterioară de asemenea acorduri.

regionale sau comunale nu se referă la impozitele indirecte incorporate în mărfuri şi servicii. Articolul 33. pentru plata înregistrării. achiziţionate în statul primitor şi supuse prohibiţiei la export în momentul decesului. afară dacă persoana interesată nu le posedă în contul statului trimiţător în scopurile misiunii. de transport şi costurile aferente serviciilor analoge. b) impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile private situate pe teritoriul statului primitor. b) obiectelor destinate uzului personal al reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi al membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni. pentru plata înregistrărilor. cu excepţia a) impozitelor indirecte de natură a fi încorporate firesc în mărfuri şi servicii. c) drepturilor de succesiune percepute de statul primitor. în ceea ce priveşte a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii speciale. a grefei. a ipotecii şi a taxei de timbru. nici la impozitele şi taxele datorate pentru bunurile imobile private pe care misiunea nu le foloseşte în contul statului trimiţător pentru funcţiile misiunii. În limitele dispoziţiilor legislative şi regulamentare pe care le poate adopta. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni sunt scutiţi de toate impozitele şi taxele reale. statul primitor autorizează intrarea şi acordă scutire de drepturi de vamă. nici la cele de transport şi nici la costurile serviciilor de acest fel. e) impozitelor şi taxelor percepute pentru remunerarea serviciilor particulare.Privilegiul scutirii de impozitele şi taxele naţionale. Articolul 35. naţionale.93 ___________________ Cms. nici impozitele şi taxele datorate pentru veniturile private obţinute în statul primitor şi pentru capitalul prelevat ca urmare a investiţiilor în întreprinderi comerciale din statul primitor şi nici pentru impozitele şi taxele percepute pentru remunerarea serviciilor particulare. 1.92 Membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiul scutirii de vamă şi de taxele şi redevenţele conexe vămii pentru obiectele pe care le folosesc în activitatea lor oficială şi pentru obiectele personale. cu excepţia taxelor pentru localurile ocupate de misiune. de taxe şi redevenţe conexe. regionale sau comunale. altele decât costurile de depozitare. a grefei. sub rezerva dispoziţiilor Articolul 44. nici la bunurile mobile ale unui membru decedat al misiunii. d) impozitelor şi taxelor asupra veniturilor private care îşi au sursa în statul primitor şi a impozitelor asupra capitalului prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul primitor. Acest privilegiu nu se referă însă la taxele de depozitare. 105 92 . a ipotecii şi a taxei de timbru. sub rezerva dispoziţiilor articolului 24. 93 Cms.

3. să-l elibereze. care a decis. după ce Tribunalul districtual din Sisak (Croaţia) l-a acuzat pe Cedomir Brankovici de crime împotriva populaţiei civile. arătând că Cedomir Brankovici face parte dintr-o delegaţie oficială sârbo-muntenegreană în Bulgaria şi beneficiază de imunitate diplomatică (MEDIAFAX. Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală în statul primitor. Ei beneficiază de asemenea de imunitate juridică civilă şi administrativă în statul primitor. care include imunitatea de jurisdicţie penală şi imunitatea juridică civilă şi administrativă. administrator. la solicitarea Croaţiei. ei mai sunt privilegiaţi întrucât nu au obligaţia de a depune mărturie. oricare ar fi această activitate. membru al unei delegaţii (misiuni diplomatice ad hoc) sârbo-muntenegrene aflate în Bulgaria. d) o acţiune în reparaţie pentru un prejudiciu rezultat dintr-un accident prilejuit de un autovehicul utilizat în afara funcţiilor oficiale ale persoanei interesate. comise în august 1991.94 Imunitatea de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea după ce membrul personalului diplomatic al misiunii ad hoc participă la o procedură juridică. membrii personalului diplomatic al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiul imunităţii. b) o acţiune privind o succesiune în care persoana interesată figurează ca executor testamentar. la 29 aprilie 2005. Articolul 31. După arestare. Ministerul Apărării al Uniunii SerbiaMuntenegru a anunţat că poliţia bulgară l-a arestat pe Cedomir Brankovici. 1. moştenitor sau legatar. 106 . Reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni nu sunt obligaţi să depună mărturie. exercitată de persoana interesată în statul primitor în afara funcţiilor sale oficiale. c) o acţiune privind activitatea profesională sau comercială. Autorităţile bulgare au arătat că au dispus arestarea pe baza unui mandat de urmărire internaţională emis de INTERPOL. 28 aprilie 2005). La 28 aprilie 2005. Poliţia bulgară l-a prezentat pe Cedomir Brankovici unui tribunal din Sofia. O asemenea participare poate fi considerată renunţare la Cms. 2.În statul primitor. ___________________ 94 În acelaşi cadru. dacă nu este vorba despre a) o acţiune reală privind un imobil situat pe teritoriul statului primitor. în afara situaţiei în care persoana interesată îl deţine pe contul statului trimiţător sau în scopurile misiunii. Ministerul Croat de Interne şi cel al Justiţiei şi-au manifestat intenţia de a cere extrădarea lui Cedomir Brankovici. cu titlu privat şi nu în numele statului trimiţător. colonel în armata Serbiei-Muntenegru.

Agenţii diplomatici sau funcţionarii consulari incluşi într-o misiune specială îşi păstrează privilegiile de care beneficiază ca membri ai personalului ambasadei sau al oficiului consular. 107 .96 Când se ___________________ 95 Cms. Trebuie ca renunţarea să fie întotdeauna expresă. să i se dea acreditări speciale unui ambasador care conduce o ambasadă. pe lângă privilegiile şi imunităţile cuvenite ca membri ai misiunii ad hoc. ea nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie în privinţa oricărei cereri reconvenţionale legate direct de cererea principală. 96 Cms. Dreptul diplomatic prevede că. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu implică renunţarea la imunitate în privinţa măsurilor de executare. a membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni şi a altor persoane care beneficiază de imunitate în virtutea articolelor 36-40.imunitate. fie prin analogie. 4. nu există impedimente ca membrilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc să li se recunoască un statut asemănător cu statutul personalului diplomatic al ambasadei şi ca altor membri ai misiunii ad hoc să li se acorde tratament similar celui acordat personalului tehnic al unei ambasade. Dreptul diplomatic prevede că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este un act care aparţine exclusiv statului trimiţător şi constă neapărat dintr-o declaraţie expresă. Când membrii unei misiuni diplomatice permanente sau ai unui post consular în statul primitor sunt incluşi într-o misiune specială. Ca urmare. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă că persoana membrului personalului diplomatic al misiunii ad hoc nu rămâne inviolabilă. asimilându-i cu personalul diplomatic al misiunilor permanente. mutatis mutandis. Articolul 9.95 Se poate ca. nu i se pot aplica măsurile de executare. fie. 2. în situaţia în care membrii personalului diplomatic al misiunii diplomatice permanente (ambasadei) a statului trimiţător în statul primitor sunt şi membrii ai personalului diplomatic al misiunii ad hoc. prin adaptarea privilegiilor menţionate la situaţiile concrete. 2. ei beneficiază de privilegiile acordate pentru ambele calităţi. Este posibil ca membrilor misiunii diplomatice ad hoc să li se acorde privilegiile prevăzute de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. Statul trimiţător poate să renunţe la imunitatea de jurisdicţie a reprezentanţilor lui în misiunea specială. pentru care este necesară renunţare distinctă. 3. În mod firesc. pentru conducerea sau pentru îndeplinirea unei misiuni ad hoc. Dacă una dintre persoanele vizate la paragraful 1 al acestui articol se angajează într-o procedură. Articolul 41. ei îşi păstrează privilegiile şi imunităţile ca membri ai misiunii diplomatice permanente sau ai postului consular şi beneficiază în plus şi de privilegiile şi imunităţile acordate de această Convenţie.

Membrii personalului tehnic şi administrativ al misiunii speciale beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute la articolele 29 şi 34. principiul de drept diplomatic ne impedatur legatio. precum şi de privilegiul scutirii de aplicarea dispoziţiilor de securitate socială în vigoare în statul primitor. Membrii personalului tehnic şi administrativ al misiunii ad hoc beneficiază de privilegiile acordate membrilor personalului diplomatic al acelei misiuni numai în împrejurările legate de realizarea sarcinilor în cadrul misiunii. menţionată la paragraful 2 al articolului 31. Membrii personalului de serviciu al misiunii speciale beneficiază de imunitatea de jurisdicţie în statul primitor pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor şi de scutirea de impozite şi de taxe asupra salariilor pe care le primesc pentru serviciile lor. Articolul 37. Persoanele în serviciul privat al membrilor misiunii speciale sunt scutite de impozite şi de taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. 197). Totodată. Articolul 36. dacă este cazul. Articolul 38. este evident firesc să se aplice prevederea care se referă la privilegierea mai mare (CHEBELEU. ca şi de scutirea de aplicarea legislaţiei privind securitatea socială. Altminteri. 108 97 . prevăzută la Articolul 32. Întrucât nu beneficiază de privilegiul imunităţii juridice.98 Persoanele în serviciul privat al membrilor misiunii beneficiază de privilegiul scutirii de impozitele şi de taxele aplicate salariilor pe care le primesc în carul misiunii şi de orice alt privilegiu acordat de statul primitor. astfel încât să nu încalce. Membrii personalului de serviciu beneficiază şi de privilegiul scutirii de impozitele şi de taxele pentru salariile pe care le primesc în cadrul misiunii. se aplică actelor îndeplinite în afara exercitării funcţiilor lor. trebuie ca statul primitor să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii speciale. 98 Cms. prin exces. trebuie ca autorităţile statului primitor să acţioneze.constată că ar fi de optat între prevederi ale dreptului diplomatic concurent. nu beneficiază de privilegii. nici de imunităţi decât în măsura admisă de statul primitor.99 ___________________ Cms. 99 Cms. Aceste persoane beneficiază şi de privilegiile menţionate la paragraful 1 al articolului 35 în privinţa obiectelor importate la prima lor intrare pe teritoriul statului primitor. în afara situaţiei în care imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă în statul primitor.97 Membrii personalului de serviciu al misiunii ad hoc beneficiază doar de privilegiul imunităţii de jurisdicţie numai pentru actele de exercitare a sarcinilor în cadrul misiunii.

Cetăţenii statului primitor care fac parte din personalul misiunii ad hoc pot beneficia şi de alte privilegii. Ceilalţi membri ai misiunii speciale şi persoanele în serviciul privat care sunt cetăţeni ai statului primitor sau au reşedinţa permanentă pe teritoriul statului primitor nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acest stat le recunoaşte privilegii şi imunităţi. autorităţile statului primitor să acţioneze.100 Cetăţenii statului primitor care fac parte din personalul diplomatic al misiunii ad hoc a statului trimiţător beneficiază doar de privilegiul imunităţii de jurisdicţie numai pentru actele de realizare a sarcinilor în cadrul misiunii. dacă nu sunt cetăţeni ai statului primitor sau dacă nu îşi au reşedinţa permanentă în acest stat. membrii personalului ei diplomatic şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii pentru fiecare şi pentru documentele oficiale atunci când. dacă este cazul. trebuie ca statul primitor să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii speciale. Trebuie ca trecerea să fie notificată autorităţilor ___________________ Cms. prin exces. Trebuie ca. trec pe teritoriul altui stat. 109 100 . Membrii familiilor reprezentanţilor statului trimiţător în misiunea specială şi ale membrilor personalului diplomatic al acestei misiuni beneficiază de privilegiile şi de imunităţile prevăzute de articolele 29-35.Membrii familiilor personalului diplomatic al misiunii ad hoc. 1. Articolul 39. Dacă privilegii şi imunităţi speciale nu le sunt acordate de statul primitor.101 Misiunea diplomatică ad hoc. beneficiază de privilegiile acordate personalului diplomatic. care sunt cetăţeni ai statului primitor sau care au reşedinţa permanentă în statul primitor. nu beneficiază decât de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate pentru actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor. dacă îi însoţesc pe aceşti membri în misiunea specială. Totodată. astfel încât să nu încalce. dacă le sunt acordate de statul primitor. principiul de drept diplomatic ne impedatur legatio. în privinţa cetăţenilor statului primitor care fac parte din personalul misiunii diplomatice ad hoc a statului trimiţător. 101 Cms. reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului diplomatic al acestei misiuni. călătorind spre statul primitor sau înapoindu-se în statul trimiţător. Articolul 40. 2. care nu sunt cetăţeni şi nici rezidenţi ai statului primitor.

Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 al acestui articol. fie prin cerere de viză. 2 şi 3 ale acestui articol. Privilegiile se acordă şi în caz de forţă majoră. de la notificarea numirii sale la ministerul de externe sau la alt organ al statului primitor asupra căruia s-a convenit. În condiţii similare celor care sunt prevăzute la paragraful 1 al acestui articol. aceeaşi libertate şi protecţie pe care statul primitor este obligat să le acorde în virtutea acestei Convenţii. Când funcţiile unui membru al misiuni speciale se încheie. Oricare membru al misiunii speciale beneficiază de privilegii şi de imunităţi la care are dreptul de la intrarea pe teritoriul statului primitor pentru a-şi exercita funcţiile în misiunea specială sau. membri ai familiilor lor sau curieri şi dacă nu s-a opus. 2. Statele terţe acordă corespondenţei şi altor comunicări oficiale în tranzit. 4.103 ___________________ 102 Cms. se menţine imunitatea de jurisdicţie în privinţa actelor de realizare a sarcinilor în cadrul misiunii. după încheierea funcţiilor lui în cadrul misiunii. Articolul 42. ca şi în privinţa comunicărilor oficiale ale misiunii speciale şi a valizelor acesteia. decât dacă a fost informat anterior. nu trebuie ca statele terţe să împiedice trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii speciale şi a membrilor familiei lor. 103 Cms. Obligaţiile statelor terţe în virtutea paragrafelor 1.statul tranzitat şi ca statul tranzitat să nu se opună trecerii. 2. fie printr-o notificare. Dacă un reprezentant al statului trimiţător în misiunea specială sau un membru al personalului diplomatic al acestei misiuni traversează teritoriul sau se află pe teritoriul unui stat terţ. privilegiile şi imunităţile sale încetează normal în momentul în care părăseşte teritoriul 110 . inclusiv mesajelor codificate sau cifrate. 2 şi 3 ale acestui articol se aplică şi în privinţa persoanelor menţionate în aceste paragrafe. 102 Durata privilegiilor în statul primitor este delimitată de intrarea membrului misiunii diplomatice ad hoc pe teritoriul statului primitor şi de părăsirea acestui teritoriu. care însoţesc persoana vizată în acest articol paragraf. După trecerea duratei de valabilitate a privilegiilor. 3. Procedează la fel şi pentru membrii familiei beneficiari de privilegii şi imunităţi. Articolul 43. 5. care călătoresc cu ea sau care călătoresc separat pentru a i se alătura sau pentru a se întoarce în ţara lor. statul terţ îi acordă inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau înapoierea. Statul terţ nu este obligat să respecte reglementările în privinţa persoanelor menţionate la paragrafele 1. ele acordă curierului şi valizei misiunii speciale în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul primitor este obligat să le acorde în virtutea acestei Convenţii. când utilizarea teritoriului statului terţ se datorează forţei majore. despre tranzitul acestor persoane ca membri ai misiunii speciale. dacă se află deja pe acest teritoriu.

Misiunea diplomatică ad hoc, membrii personalului ei diplomatic şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii pentru fiecare şi pentru documentele oficiale şi în caz de conflict, când, în măsura în care este necesar, statul primitor îi privilegiază, îndeplinindu-şi obligaţia de a le pune la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru părăsirea teritoriului şi le facilitează retragerea arhivei misiunii.104

statului primitor sau la expirarea unui interval rezonabil care i se acordă în acest scop, dar se menţin în privinţa actelor îndeplinite de acest membru în exercitarea funcţiilor sale. 3. În cazul decesului unui membru al misiunii speciale, membrii familiei sale continuă să beneficieze de privilegiile şi de imunităţile de care beneficiază, până la expirarea perioadei rezonabile care să le permită să părăsească teritoriul statului primitor. 104 Cms, Articolul 45. 1. Trebuie, chiar în caz de conflict, ca statul primitor să acorde facilităţi pentru a le permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi, altele decât cetăţenii statului primitor, ca şi membrilor familiilor acestor persoane, oricare ar fi naţionalitatea lor, să părăsească teritoriul lui într-o perioadă optimă. Trebuie, în particular, dacă este nevoie, să le pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru ele însele şi pentru bunurile lor. 2. Trebuie ca statul primitor să acorde statului trimiţător facilităţi pentru retragerea de pe teritoriul statului primitor a arhivelor misiunii speciale. 111

FORUL INTERNAŢIONAL

Romanii, când aveau de rezolvat sau de aflat ceva, ieşeau, ca şi grecii în agora, să se întâlnească în foruri, fie, cei de pe mare, alergau pe puntea vaselor (per foros cursent – Cicero), fie cei de pe uscat, în pieţele oraşelor, pentru politică (Forum Aurelianum, Forum Pacis, Forum Apii), pentru negoţul de vite (forum boarium), de legume (forum piscatorium) sau pentru spectacole (constituitur in foro Laodiceae spectaculum – Cicero). Mai erau pentru romani „foruri” celulele fagurelui (Vergilius) sau tabla pe care se aruncau zarurile (forus aleatorius – Suetoniu). Astăzi forul este locul de deschidere vastă dintr-un oraş, ca şi reuniunea pentru dezbatere. Problemele primordiale pe care diplomaţia le are de rezolvat se abordează îndeosebi în foruri internaţionale, întrucât forurile internaţionale răspund nevoii statelor de solidaritate şi de cooperare. În esenţă, în forurile internaţionale, membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante negociază soluţii pentru diferendele dintre ele, pentru stingerea conflictelor, precum şi norme pe care statele le consideră necesare întreţinerii relaţiilor interstatale. Diplomaţia forurilor este instrumentul care s-a dovedit a fi cel mai eficient în abordarea problemelor primordiale, celorlalte forme de diplomaţie rămânându-le aspectele secundare (ANGHEL 1987, 74) şi cele auxiliare ale relaţiilor dintre state. Obiectivele principale al desfăşurării activităţii diplomatice în forurile internaţionale sunt pacea şi securitatea internaţională. Ideea soluţionării diferendelor dintre state în cadrul unor reuniuni internaţionale dăinuie de veacuri.
Căutând soluţii în vederea menţinerii păcii, Émeric Crucé, scriitor parizian, recomanda, în 1623, în pamfletul său Le nouveau Cynée, referindu-se la absurditatea războiului, ca prinţii să stabilească la Veneţia o adunare permanentă a ambasadorilor, care să tranşeze fără pasiune conflictele dintre statele reprezentate. 112

Valorile pe care se întemeiază diplomaţia prin foruri internaţionale sunt evidente în activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite.105 Diplomaţia prin foruri este cu mult anterioară diplomaţiei moderne prin ambasade (DIACONU II, 133).
Conciliile ecumenice, reuniuni ale episcopilor creştini, a căror serie a început la Niceea în 325, au luat decizii doctrinare, au dat reglementări în domeniul disciplinei ecleziastice şi au avut, totodată, impact considerabil asupra mişcărilor sociale, ideologice şi culturale din Europa şi regiunile proxime spaţiului european, inclusiv asupra relaţiilor interstatale. Creştinătatea constituie o comunitate multimilenară, a cărei coeziune originară vine din religie şi din limbă, dar căreia i-au fost proprii sisteme de schimburi economice şi comerciale la definirea şi constituirea cărora s-a ajuns şi pe calea diplomaţiei prin foruri. În 1648, la Münster şi Osnabrück, în Westphalia, au fost încheiate, în cadrul unui congres interstatal, tratatele de pace de la sfârşitul Războiului de 30 de ani. Diplomaţia europeană modernă a fost inaugurată astfel: s-a confirmat ideea dominantă a păcii de la Augsburg că frontierele religioase trebuie să coincidă cu frontierele statelor (cuius regio, eius religio); Sfântul Imperiu Romano-German s-a sfărâmat în câteva sute de entităţi statale; ___________________
105 Carta ONU. Preambul. Noi, popoarele Naţiunilor Unite, hotărâte să izbăvim generaţiile viitoare de flagelul războiului care, de două ori în cursul unei vieţi de om, a provocat omenirii suferinţe de nespus, să ne reafirmăm credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi a femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici, să creăm condiţiile necesare menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor decurgând din tratate şi din alte izvoare ale dreptului internaţional, să promovăm progresul social şi condiţii mai bune de trai într-o mare libertate şi, în aceste scopuri, să practicăm toleranţa şi să trăim în pace unul cu celălalt, ca buni vecini, să ne unim forţele pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, să acceptăm principii şi să instituim metode care să garanteze că forţa armată nu va fi folosită decât în interesul comun, să folosim instituţiile internaţionale pentru promovarea progresului economic şi social al tuturor popoarelor, am hotărât să ne unim eforturile pentru înfăptuirea acestor obiective. Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentanţii lor, reuniţi în oraşul San Francisco şi având depline puteri, recunoscute ca valabile şi date în forma cuvenită, au adoptat prezenta Cartă a Naţiunilor Unite şi înfiinţează prin aceasta o organizaţie internaţională care se va numi Naţiunile Unite. 113

regele Franţei a devenit rege în regatul propriu; Elveţiei i s-a recunoscut independenţa faţă de Imperiul German; Spania a recunoscut independenţa Olandei, cedându-i părţi din Flandra, Brabant, Limburg şi colonii din Asia; Boemia şi Moravia au devenit posesiuni habsburgice. După sfârşitul hegemoniei papale şi destrămarea unităţii lumii creştine, s-a declanşat dorinţa de relaţii internaţionale, îndeosebi pentru soluţionarea problemelor din relaţiile cu „păgânătatea”. S-au încheiat tratate, ale căror capitole le recunoşteau statutul personal creştinilor care ajungeau pe pământurile otomane şi admiteau că nu sunt obligaţi să se supună legilor Coranului.

Nevoia vitală de echilibru în întreţinerea relaţiilor internaţionale a determinat apariţia primelor foruri internaţionale moderne.
La 20 noiembrie 1815, Rusia, Austria, Prusia şi Marea Britanie au încheiat o alianţă permanentă – Sfânta Alianţă (la care, din 1818, s-a alăturat şi Franţa), manifestată prin conferinţe la nivel înalt denumite congrese (Troppau – 1920, Verona – 1823). Organizaţia a apărut ca „sindicat monarhic” şi a acţionat ca directorat al Europei. A fost înlocuită de „concertul european”, care a însemnat tot un for, o serie de conferinţe ale statelor puternice. În 1899, SUA au iniţiat Conferinţa panamericană, care a constituit un Birou, pentru a genera, în 1910, Uniunea Panamericană, premergătoarea actualei Organizaţii a Statelor Americane. Statele au răspuns şi nevoii lor de foruri de colaborare tehnică şi au trecut la coordonarea unor domenii de activitate prin conferinţe periodice şi birouri permanente: Uniunea Telegrafică Internaţională (1865) şi Uniunea Poştală Universală (1874).

Instituţionalizarea forurilor internaţionale s-a intensificat după Primul Război Mondial, sub semnul necesităţii imperioase de a se menţine pacea prin garanţii bazate pe principii clare şi pe mecanisme juridice. În prezent, se face diplomaţie în foruri internaţionale diverse: coaliţii, alianţe politico-militare, conferinţe internaţionale, organizaţii internaţionale, asocieri de state cu profil aparte (Uniunea Europeană, mişcarea statelor francofone, Commonwealth-ul) (ANGHEL 1987, 75). Societatea Naţiunilor a fost o etapă în care s-a acumulat o experienţă bogată, pe baza căreia a urmat proliferarea forurilor internaţionale.
114

Naţiunile Unite, instauratoare ale păcii după cel de-al Doilea Război Mondial, au fructificat această experienţă îndeosebi pe planul asocierii statelor suverane într-o organizaţie cu vocaţie universală, care, în prezent, este preocupată de pacea şi securitatea lumii, dar şi de identificarea şi soluţionarea problemelor globale, precum drepturile omului, protejarea mediului înconjurător etc. Războiul rece s-a purtat între două foruri internaţionale, Pactul Atlantic şi Pactul de la Varşovia, închegate în jurul superputerilor, SUA şi URSS. În timpul acestei confruntări, a devenit evident că forurile regionale ar putea fi instrumente utile în edificarea unui sistem de securitate colectivă. Coexistenţa paşnică, necesară în condiţiile în care forurile opuse, funcţionând ca blocuri politico-militare, marcau negativ procesele pozitive cărora le fusese destinată ONU, s-a profilat graţie diplomaţiei forurilor internaţionale, prin care s-a realizat, într-o primă etapă, Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi, ulterior, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. În prezent, participarea la activitatea forurilor internaţionale este considerată criteriu de apreciere a însemnătăţii rolului jucat de state în lume. Statul cu importanţă de prim rang apare ca protagonist pe scena internaţională, adică este membru permanent al Consiliului de Securitate, şi ia parte la reuniunile Grupului „celor opt”. Activitatea diplomatică se desfăşoară, normal, în măsură considerabilă, prin reuniuni internaţionale, în foruri înfiinţate de state, la care participă delegaţii ale statelor, de fapt misiuni diplomatice ale statelor. Forurile internaţionale şi misiunile diplomatice participante sunt ale statelor care, înfiinţând foruri internaţionale la care trimit misiuni diplomatice, acţionează ca subiecte de drept internaţional. Misiunile diplomatice la forurile internaţionale se întrunesc pe teritoriul unuia dintre statele lumii, străin pentru cvasitotalitatea participanţilor (cu excepţia celor care reprezintă statul-gazdă), dar se acreditează pe lângă for. Obiectul funcţiei diplomatice de reprezentare îi împarte pe participanţii la forurile internaţionale în patru categorii: 1. cei care reprezintă statul-gazdă; 2. cei care reprezintă celelalte state; 3. cei care reprezintă forul; 4 cei care reprezintă alte foruri. Forul ca personalitate de drept internaţional are şi calitatea de a fi acreditar, adică primeşte acreditările misiunilor diplomatice ale statelor membre sau participante.
115

Misiunile diplomatice la for sunt primite, pe de o parte, pe teritoriul statului care găzduieşte sediul forului şi, pe de altă parte, de for. În raport cu forul ca personalitate de drept internaţional, statele membre dispun de drept de legaţie specific relaţiilor multilaterale, adică pot participa cu delegaţii şi reprezentanţe la activitatea forului. Un stat devine stat-gazdă pentru un for internaţional numai după ce îşi exprimă consimţământul să găzduiască forul. Pentru găzduirea şi a misiunilor diplomatice ad hoc la for ale statelor străine şi a reprezentanţelor diplomatice permanente ale acestora şi ale altor foruri membre, este nevoie de consimţământul separat al statului-gazdă. Consimţind să intre în raportul juridic internaţional de primire pe teritoriul său a sediului forului şi a delegaţiilor statelor membre, statul îşi asumă obligaţia de a trata acel for şi acele state astfel încât forul să poată funcţiona. Scopul misiunilor diplomatice la for este participarea la activitatea forului, la negocierile din cadrul acestuia, la elaborarea documentelor care conţin deciziile acestuia. Raporturile misiunii diplomatice la for cu statul-gazdă se împletesc cu şi depind de raporturile stabilite între statul-gazdă şi for. Între statul-gazdă, pe de o parte, for şi misiunile diplomatice la for, pe de altă parte, se formează un raport juridic specific de ospitalitate diplomatică (ANGHEL 1987, 287). Relaţiile dintre misiunile diplomatice la for, care participă temporar sau permanent la activitatea şi/sau la reuniunile forului, se supun principiului egalităţii suverane a statelor, precum şi normelor juridice statutare ale forului (ANGHEL 1987, 78-81). În for, li se asigură relaţiilor dintre statele reprezentate echilibrul favorabil căii diplomatice de soluţionare a problemelor din relaţiile internaţionale. În asemenea condiţii, este posibil ca forul internaţional să ofere cadrul propice dezvoltării progresive a dreptului internaţional. Forul internaţional este, de fapt, reuniunea diplomatică multilaterală la nivel înalt, la nivel ministerial sau la nivel de experţi. În general, reuniuni ale experţilor şi ale miniştrilor pregătesc treapta superioară a negocierilor şi a deciziilor care se desfăşoară la nivelul şefilor de stat şi de guvern. Forul internaţional are o durată limitată (conferinţa internaţională) sau o durată nelimitată, fiind aşadar „permanentă” (organizaţia internaţională) (ANGHEL 1987, 161).
116

Organizaţiile internaţionale sunt rezultatul perfecţionării diplomaţiei prin conferinţe. Instituţionalizarea întâlnirilor multilaterale care se dovedesc utile şi eficiente facilitează întrunirea participanţilor, fără a fi nevoie să se recurgă la mecanismul greoi şi irositor de timp al convocărilor şi al organizărilor ab origine. În general, organizaţiile internaţionale au fost constituite pornindu-se de la conferinţele internaţionale, pe care statele participante au decis să le transforme în instituţii cu activitate permanentă. Conferinţele internaţionale pot fi privite ca modalităţi temporare de înfăptuire a politicii externe a statelor, în timp ce organizaţiile internaţionale sunt instituţii ale acestei politici. Spre deosebire de organizaţia internaţională, conferinţa internaţională nu întruneşte caracteristicile definitorii de subiect de drept internaţional. Când conferinţa internaţională ajunge, din obiect al dreptului internaţional, subiect de drept internaţional, înseamnă că a devenit organizaţie internaţională. Se depăşeşte, în procesul de instituţionalizare a conferinţei, pragul critic de complexitate care permite un asemenea salt calitativ. Când statele consimt să doteze conferinţa internaţională cu un sistem de organe permanente, distincte de organele statelor participante, înfiinţează o organizaţie internaţională.
Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa a devenit, printr-o evoluţie care a durat peste două decenii, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Consultările multilaterale dintre delegaţiile statelor europene, ale SUA şi Canadei au început la 22 noiembrie 1972, la Helsinki. Conferinţa la nivel înalt care a adoptat Actul final de la Helsinki s-a desfăşurat între 30 iulie şi 1 august 1975. A urmat un şir de reuniuni internaţionale privind aplicarea prevederilor Actului final, în cadrul a ceea s-a numit „procesul CSCE”. Organizaţia a fost înfiinţată la 14 decembrie 1995, la Budapesta.

Organizaţiile internaţionale sunt foruri internaţionale, care s-au instituţionalizat şi au dobândit personalitate internaţională. Fiind înfiinţate prin consimţământul statelor, ca forme ale colaborării dintre acestea, şi având rezoluţii stabilite prin negociere şi convenţie de state, forurile internaţionale pot fi doar subiecte derivate de drept internaţional. Numai statele au capacitate juridică deplină, în timp ce forurile au o capacitate juridică limitată de prevederile convenţiilor interstatale pe care se întemeiază. Forurile internaţionale dispun,
117

se negociază. 205-207). a cărui desfăşurare este legată direct de obiectivul pe care iniţiatorii şi-au propus să-l atingă. pe teritoriul statului de reşedinţă şi al statelor participante. La 11 aprilie 1949. prin care a răspuns şi la întrebarea dacă Organizaţia Naţiunilor Unite are calitatea de a prezenta o reclamaţie internaţională. Curtea a constatat că. prin Cartă. Curtea Internaţională de Justiţie a dat un aviz consultativ cu privire la reparaţia prejudiciilor suferite în serviciul Naţiunilor Unite.) (CHEBELEU. Instituţionalizarea înseamnă transformarea conferinţei într-un alt tip de for internaţional (organizaţie internaţională. fără ca organizaţia să poată fi considerată în vreo împrejurare „super-stat”. pentru că îndeplinirea funcţiilor din mandatul misiunilor diplomatice ad hoc determină încheierea lucrărilor. această activitate este obiectul dreptului diplomatic. Activitatea conferinţei internaţionale. Lucrările se încheie după ce timpul de lucru stabilit de participanţi s-a scurs sau după ce s-a atins obiectivul stabilit iniţial. În cadrul conferinţelor internaţionale se desfăşoară dezbateri. are caracter diplomatic. CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ Definiţia conferinţei internaţionale Conferinţa internaţională este reuniunea misiunilor diplomatice ad hoc trimise de state să abordeze. deci dacă are personalitate internaţională. participanţii având ca obiectiv. alianţă etc. în cele mai multe cazuri.conform statutelor proprii. posedă în măsură largă personalitate internaţională şi are capacitatea de a acţiona pe plan internaţional. în cadru multilateral. Prelungirea duratei conferinţei nu înseamnă instituţionalizare. Conferinţa internaţională este un eveniment unic. fiind titulară de drepturi şi obligaţii. una sau mai multe probleme ale relaţiilor internaţionale. realizarea unui acord interstatal. i s-au conferit Organizaţiei drepturi şi obligaţii distincte de cele ale Membrilor şi a conchis că Organizaţia. convocată din iniţiativa şi cu consimţământul statelor şi la care participă misiuni diplomatice ad hoc ale statelor. se prezintă proiecte. Luând în consideraţie caracterul pe care Carta i l-a acordat Organizaţiei. de capacitate juridică pentru realizarea funcţiilor şi scopurilor lor. 118 . Ca urmare.

grupul celor 21 de Puteri aliate şi asociate. România. Grecia. la un etaj inferior. cinci state (China. Cuba. care aveau drept de vot la conferinţă. Ungaria şi Finlanda alcătuiau grupul statelor „foste inamice” şi aveau statut de invitate. Marea Britanie şi URSS) erau reprezentate de miniştrii de externe. Australia. Ucraina şi Iugoslavia. la etajul de jos. Africa de Sud. Norvegia. ŢUŢUI. statul-gazdă. 119 . de comisii. Obiectivul conferinţei era încheierea de tratate de pace între statele care se aflaseră în război. în cele cinci comisii politice şi teritoriale pentru cele cinci state menţionate şi în cele două comisii economice. după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. conferinţa internaţională dispune de competenţe pe planul organizării lucrărilor (dezbatere. care alcătuiau. Delegaţia României a participat răspunzând la invitaţia statului-gazdă. delegaţiile din Italia. Au participat 32 de state situate pe patru nivele: La etajul de sus. Egipt. România. formulată în numele Naţiunilor Unite (LACHE. Olanda. Canada. negociere. Lipsită de caracteristicile proprii subiectului (derivat) de drept internaţional. adoptare de documente etc. Preşedinţia conferinţei i-a revenit ministrului de externe al Franţei. Franţa. Lucrările s-au desfăşurat în plenare şi în comisia generală. Iran. Sarcina delegaţiilor din statele membre ale ONU era să formuleze recomandări pentru a fi luate în considerare în vederea definitivării tratatelor. Georges Bidoult. participau la conferinţă prin reprezentanţi. SUA. 234-245). împreună cu membrii Consiliului miniştrilor afacerilor externe. state membre ale ONU. Polonia. Propunerile rezultate din dezbateri se adoptau prin vot. Albania şi Austria li se rezervase doar o participare „consultativă”. Noua Zeelandă. de legitimitatea acceptată de statele participante necesară constituirii prezidiului. Conferinţa a durat patru luni. cu majoritate simplă. Etiopia. Consiliul de Miniştri a elaborat proiectele tratatelor cu statele de la etajul „invitaţilor”: Italia. la parter. Cehoslovacia.La 29 iulie 1946. delegaţiilor din Mexic. precum şi de elaborarea şi adoptarea regulilor proprii de funcţionare. Bulgaria. Bielorusia. în comisia juridică şi de redactare. Bulgaria. Belgia. India. una pentru Balcani şi cealaltă pentru Finlanda. la Paris a fost inaugurată Conferinţa de pace. Franţa. Delegaţiile statelor „foste inamice” aveau dreptul să-şi prezinte punctele de vedere numai când erau solicitate să dea lămuriri şi explicaţii. care alcătuia „Comitetul miniştrilor afacerilor externe”. în comisia militară. Brazilia.). Ungaria şi Finlanda.

statele să-şi poată exprima cu deplinătate voinţa. la care s-a recurs în mod repetat pentru organizarea şi desfăşurarea de conferinţe internaţionale. au fost iniţiate de preşedintele SUA. trebuie ca. Iniţierea şi convocarea de conferinţe în cadrul organizaţiilor internaţionale decurg potrivit procedurilor şi normelor acestora. încă din această etapă. Roosevelt.Desfăşurarea organizată a lucrărilor conferinţei internaţionale şi atingerea obiectivului urmărit prin conferinţă depind de adeziunea participanţilor şi a autorităţilor statului-gazdă la un cadru juridic elementar. unele dintre aceste practici răspunzând aplicării unor reguli respectate de numeroase state. au constat dintr-un şir de alte conferinţe internaţionale. Consultările pot avea loc pe cale bilaterală. aprilie-iunie 1945). de precizare a obiectivelor urmărite. Pregătirile pentru Conferinţa Naţiunilor Unite pentru organizaţia internaţională (San Francisco. Este posibil ca iniţiativa privind întrunirea unei conferinţe internaţionale să aparţină unui singur stat. precum şi a regulilor de procedură. proiectul unei noi ordini internaţionale. conţinutul lucrărilor şi al documentelor adoptate. efortul de a identifica poziţiile divergente şi de a căuta punctele comune. Astfel. de detaliere a problematicii de discutat. care lansase cu aproape patru ani înainte. care pot fi considerate componente ale unor proceduri internaţionale de largă recunoaştere. la conferinţa internaţională. Consultările pregătitoare se concentrează. pe baza cărora să se poată desfăşura lucrările. poziţiile şi consimţământul în legătură cu ordinea de zi. mai multor state sau unei organizaţii internaţionale. Practica organizării conferinţei internaţionale În prezent. Organizatorilor le revine. de obicei. statele lumii dispun de o sumă de practici. asupra schiţării ordinii de zi a conferinţei. Pregătirile propriu-zise au început la reuniunea de la 120 . cuprins în documentul intitulat „Carta Atlanticului”. Între momentul lansării iniţiativei şi cel al convocării. Aceste pregătiri. la 14 august 1941. Se oferă astfel prilej de aprofundare a tematicii. Franklin D. Numai prin realizarea acestei condiţii este posibil ca statele participante la conferinţa internaţională să se considere angajate faţă de prevederile adoptate. având ca obiectiv întrunirea unei conferinţe internaţionale. la orice nivel sau în cadrul unor reuniuni multilaterale speciale. se obişnuieşte să se organizeze consultări între eventualii participanţi.

preşedintele SUA a propus o organizaţie mondială. marcată de conferinţa internaţională de la Moscova (19-30 octombrie 1943). În etapa următoare a pregătirilor. În acelaşi cadru. În cadrul acelei reuniuni pregătitoare s-a conturat obiectivul principal al viitoarei conferinţe: angajamentul Naţiunilor Unite de a instaura pacea şi securitatea în lume. ca statul-gazdă. conferinţele internaţionale. S-a convenit ca o conferinţă pregătitoare la nivel de experţi să ia în discuţie aceste propuneri. pe insule. participante la Coaliţia împotriva Axei. care să cuprindă 35-50 de ţări. SUA şi China au ajuns la concluzia că obiectivul conferinţei este înfiinţarea urgentă a unei organizaţii generale internaţionale pentru „menţinerea păcii şi a securităţii pe baza principiului egalităţii suverane a tuturor statelor iubitoare de pace”. Ca urmare. care a obţinut reprezentarea prin trei delegaţii: a Uniunii. dar şi ceilalţi participanţi să întreprindă măsuri pentru desfăşurarea lucrărilor în securitate şi să asigure protecţia delegaţiilor. lângă Washington (august-octombrie 1944). mai ales cele la nivel înalt. Marea Britanie. a Ucrainei şi a Bielorusiei. Statul-gazdă propune o localitate de pe teritoriul său. Pregătirile s-au încheiat abia după ce. s-a convenit modul de reprezentare la conferinţă a URSS. Uniunea Sovietică. Ritmul pregătirilor a crescut şi. ca să se evite eventuale atacuri teroriste sau să se împiedice accesul maselor de demonstranţi dornici să-şi manifeste nemulţumirea faţă de conduita politică a unor participanţi. experţii s-au întrunit la Dumbarton Oaks. ale statelor cu poziţie politică preponderentă pe plan internaţional se desfăşoară în localităţi izolate. premierul britanic a propus înfiinţarea unei organizaţii mondiale şi a trei organizaţii regionale. În ultima vreme. la conferinţa internaţională de la Ialta (4-11 februarie 1945). în general. că locul de desfăşurare al conferinţei (sediul lucrărilor) este inviolabil şi că autorităţile statului-gazdă nu pot acţiona în acel loc (sediu) fără acordul conferinţei. Trebuie. la conferinţa internaţională de la Teheran (8 noiembrie – 2 decembrie 1943). în primul rând. totodată. şi nu în oraşe aglomerate. 121 . Participanţii la pregătirea conferinţei discută şi despre stabilirea locului de desfăşurare a lucrărilor. adică al celor desemnaţi de participanţi să o reprezinte.Washington (1 ianuarie 1942) a 26 de state. în zone montane. Se admite. unde sunt întrunite condiţiile tehnice necesare.

98).Potrivit uzanţelor şi sub imperiul principiului egalităţii suverane a statelor. atribut al suveranităţii. Otto von Bismarck. C. Domnitorul României. convocarea conferinţei internaţionale se face prin invitaţii adresate de organizator (stat-gazdă. În cazurile în care organizatorul conferinţei internaţionale omite sau refuză deschis să invite state interesate. au putut să pătrundă la 1 iulie 1878 în sala de şedinţe. organizaţie internaţională) participanţilor. când. România şi Turcia au încheiat Convenţia privind remiterea fortăreţei de la Vidin trupelor române). Otto von Bismarck şi reprezentanţii Rusiei au pretextat că România nu poate fi admisă la Congres înainte de a i se recunoaşte independenţa. să accepte ca România să participe la negocierile pentru armistiţiu de la Adrianopole. de data aceea absolut fără succes. şi ministrul român de externe. Cu procedeul discriminator al refuzului opus de organizatori invitării la o conferinţă internaţională a unui stat direct interesat de obiectul tematic al conferinţei s-a confruntat peste ani chiar 122 . la 10 ianuarie 1878. României i s-a refuzat dreptul de a participa la negocierile din cadrul Congresului de la Berlin din 1878. Ministrul de externe. în cadrul cărora s-a convenit şi un protocol conţinând recunoaşterea rolului de beligerantă al armatei române (NEAGU. a insistat ca România să fie admisă la Congres. fără discriminare. precum şi la elaborarea şi adoptarea de eventuale documente exprimând poziţii şi angajamente comune (ANGHEL 1987. VOICU. Brătianu. primul-ministru al României. I. are loc o abatere de la regulile de conduită în relaţiile internaţionale. simultan. de a încheia tratate (exercitat chiar în timpul războiului abia încheiat. Carol I. nu şi-a putut reţine exclamaţia admirativă: „La Roumanie a ses hommes!” Anterior. Neţinând seama de dreptul recunoscut al statului român. După dispute intense în cadrul Congresului. Doctrina de drept diplomatic se referă şi la necesitatea respectării principiului universalităţii forurilor internaţionale. Mihail Kogălniceanu. principiul egalităţii suverane a statelor este încălcat şi. rugându-l. i se adresase Marelui Duce Nicolae. subliniind că „nimeni nu poate să dispună de noi fără noi”. Mihail Kogălniceanu. în conformitate cu care toate statele interesate pot participa la examinarea problemei care constituie tema conferinţei. care s-a opus până în ultima clipă ca reprezentanţii României să fie admişi în sala de şedinţe. unde Mihail Kogălniceanu a rostit un discurs impresionant în apărarea drepturilor româneşti. 217-220). la 11/23 februarie 1878.

Statele obişnuiesc ca. să admită prezenţa observatorilor. unde a fost adoptat Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1919. Dacă statul-gazdă este şi iniţiatorul conferinţei internaţionale. acte-finale). În general. se caută ca rezolvarea acestui tip de probleme. Conduita diplomaţilor participanţi la conferinţa internaţională. este direct şi greu de pus în discuţie (ANGHEL 1987. autorităţile statului-gazdă îşi exercită dreptul suveran de a nu accepta pe teritoriul lor persoanele pe care nu le pot accepta din motive întemeiate. să nu împiedice reprezentarea statelor la conferinţă şi desfăşurarea lucrărilor. 36). Declarând persona non grata pe un membru al misiunii diplomatice ad hoc la conferinţa internaţională. reprezentanţi ai statelor sau organizaţiilor care nu doresc să se implice în negocieri şi dezbateri. statul-gazdă nu îl declară persona non grata pe conducătorul unei misiuni diplomatice ad hoc la nivel înalt (ANGHEL 1987. precum şi numeroase măsuri îndreptate împotriva Germaniei. precum aceea a neacceptării pe teritoriu a unui delegat străin la conferinţă. dar consideră necesar să se informeze asupra conţinutului acestora. Îndeosebi la conferinţele la care au loc negocieri urmate de încheiere de documente (convenţii. Autorităţile statului-gazdă pot să refuze prezenţa pe teritoriu a anumitor persoane. Statul-gazdă care nu permite unui stat să participe la conferinţa internaţională convocată de o organizaţie internaţională contravine curtoaziei internaţionale. de pildă a celor declarate anterior persona non grata. dar totodată contribuie la slăbirea prezenţei unui stat la lucrările conferinţei. Statele invitate confirmă primirea invitaţiei la conferinţă şi comunică organizatorului. 98). posibilităţile şi modul lor de acţiune sunt obiectul prevederilor dreptului diplomatic referitoare la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu vocaţie universală şi la misiunile diplomatice ad hoc. la reuniunile internaţionale la care participă. atunci impactul intereselor acestui stat asupra organizării conferinţei internaţionale. ale cărui prevederi reglementau frontierele germane. este necesar ca membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante să le 123 . care nu a fost invitată la Conferinţa de pace. Conform unei uzanţe care ar putea deveni regulă de curtoazie internaţională.Germania. componenţa misiunii (delegaţiei) care le reprezintă. inclusiv asupra listei statelor invitate. inclusiv statului-gazdă.

propune formule de soluţionare a confruntărilor. împuternicirile oficiale de a negocia şi de a exprima prin semnătură consimţământul statului reprezentat. a componenţei comisiilor şi secretariatului. 219). îndeosebi cu privire la procedură: atribuţiile şi competenţele Cdt. inclusiv la negocierea de documente (CHEBELEU. Participanţii la conferinţă pot adopta un regulament al lucrărilor. derularea lucrărilor. Este cvasigenerală practica încredinţării preşedinţiei conferinţei reprezentantului statului-gazdă. Se consideră că preşedintele nu are autoritate asupra conferinţei. Se obişnuieşte ca lucrările conferinţei să înceapă cu o plenară inaugurală.prezinte organizatorilor. Prin conducerea dezbaterilor de către preşedintele conferinţei se înţelege că preşedintele îi invită la cuvânt pe participanţi. 124 . în ordinea stabilită la pregătiri. propune interpretări ale regulamentului de desfăşurare a lucrărilor. Plenara inaugurală constituie momentul desemnării. cit. se recurge la formula preşedinţiei prin rotaţie. prin procedura convenită la pregătiri. 1961) i-a fost încredinţată reputatului jurist şi profesor austriac A. care cuprinde o ceremonie incluzând discursul de întâmpinare al reprezentantului statului-gazdă şi saluturile formulate de participanţi. Articolul 7. a preşedinţiei conferinţei. Preşedinţia Conferinţei cu privire la relaţiile diplomatice (Viena. Reprezentanţii statelor participante se succed la preşedinţia lucrărilor. Verdross (ANGHEL 1987. care se desfăşoară conform principiului egalităţii suverane. de obicei respectând criteriul listei alfabetice. 110). a denumirilor statelor. În acest fel se respectă o tradiţie considerată regulă a curtoaziei internaţionale (ANGHEL 1987. 108). chiar dacă autoritatea asupra lucrărilor revine plenului. pentru câte o şedinţă. preşedintele conferinţei poate influenţa. în limba oficială a statului-gazdă. întrucât autoritatea este a conferinţei. în urma verificării. serviciilor acestora de secretariat. primite din partea autorităţilor proprii. mai ales atunci când are de soluţionat probleme procedurale.106 Deplinele puteri se verifică la începutul lucrărilor şi. delegaţii (membrii misiunilor diplomatice ad hoc la conferinţă) sunt acreditaţi sau legitimaţi în vederea participării la lucrări. ___________________ 106 Prin poziţia pe care o deţine. Dacă nu toţi participanţii sunt de acord cu încredinţarea preşedinţiei conferinţei reprezentantului statului-gazdă. Preşedintele Conferinţei privind dreptul mării din 1958 a fost Wan Waithayakon din Thailanda.

votul este ponderat. votul (stabilirea formelor de exprimare a votului: prin apel nominal – par appel nominal. desfăşurarea lucrărilor în afara alianţelor militare. consensul necesar în adoptarea hotărârilor de fond şi procedurale. Şi în cadrul Uniunii Europene. Valentin Lipatti şi George Vest: absenţa oricărei obiecţii exprimate de un reprezentant şi prezentate de acesta ca obstacol pentru adoptarea deciziei (LIPATTI 1993. conform căruia se atribuie câte un vot fiecărui stat reprezentat la conferinţă. Finlanda (1972). Prin regulamentele de procedură se stabileşte numărul de voturi necesar adoptării deciziilor: majoritate simplă sau majoritate calificată (de două treimi. prin corespondenţă). comisiilor şi secretariatului. Sunt reuniuni la care deciziile se iau numai prin vot unanim sau prin consens.). La conferinţele Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale puterea de vot depinde de mărimea capitalului. relaţiile cu mass-media etc. prin vot deschis.preşedinţiei. se admite că puterea de vot decurge din principiul egalităţii suverane a statelor. ordinea luărilor de cuvânt (distingerea între declaraţiile de poziţie. prerogative exclusiv tehnice pentru secretariat. rotaţia la preşedinţia lucrărilor. de patru cincimi etc. prin eliminarea abordărilor „de la bloc la bloc” (între NATO şi Pactul de la Varşovia). a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. s-a dat o adevărată „bătălie diplomatică” cu privire la procedură. alocuţiunile de fond şi intervenţiile cu privire la procedură – motion d’ordre sau point of order). în cadrul căreia protagonistă a fost delegaţia României. Sunt conferinţe la care se practică şi votul ponderat. prezentarea amendamentelor. prin vot secret. by rollcall. 32-33). În general. Proiectul românesc al regulilor de procedură a constituit temeiul regulilor adoptate: egalitatea în dezbateri şi negocieri a delegaţiilor statelor. mai delicate apar problemele legate de puterea de vot a participanţilor şi cele ale numărului de voturi necesar adoptării de decizii. Votul constituie un punct nodal al procedurii. Dincolo de forma de exprimare. limbile de negociere şi redactare. Conferinţa de la Dipoli a acceptat definiţia dată consensului de ambasadorii României şi SUA. La reuniunea pregătitoare de la Dipoli. limitele cvorumului (numărul de participanţi necesar adoptării de decizii). 125 .

O asemenea grupare de state este coaliţia. Fiecare grupare de state are ca urmare formularea de reguli şi de coduri interne. ca lume a statelor grupate. În realitate. Statele se aliază pentru a evita pericolul unei agresiuni externe. eventual. Înseamnă că statele dispun de libertatea de a se asocia. Apropierea şi gruparea statelor răspund. dar uneori şi economice. pentru a câştiga războiul în care s-au angajat. Statele care alcătuiesc o coaliţie au ca obiectiv comun coordonarea acţiunilor militare şi diplomatice. În prezent. Nici o regulă de drept internaţional nu le interzice statelor să se asocieze pentru a atinge obiective comune. De fapt. de multe ori. 126 . alcătuiesc grupări de state pentru a dobândi coerenţă în participarea lor la viaţa lumii. Motivul principal de aliere între state este securitatea. Gruparea de state se realizează prin convenţii internaţionale. coaliţiile şi organizaţiile. FOR DIPLOMATIC Pe planul relaţiilor politice internaţionale. izolarea în relaţiile internaţionale este doar o excepţie teoretică. apare mai puţin complicată în privinţa diversităţii intereselor divergente şi mai eficientă în realizarea intereselor comune. Izolarea este o stare anormală. impusă. statele se grupează. peste voinţa statului. Coaliţia de state având ca obiectiv purtarea unui război a devenit ilicită după ce Societatea Naţiunilor a decis astfel şi după ce au fost adoptate dispoziţiile Pactului BriandKellog. Printre numeroasele grupări de state. Se adoptă norme stabile de participare la grupare. să evite hegemonia unui stat vecin mai mare. nevoii de solidaritate. izolarea nu se numără printre opţiunile statelor. În istoria relaţiilor internaţionale. care. coaliţia de state este admisă dacă se demonstrează că răspunde unei agresiuni. Istoria relaţiilor internaţionale a consemnat grupări temporare de state pentru soluţionarea unei probleme a relaţiilor internaţionale prin război. de pildă. ca sancţiune de celelalte state. mai puternic. de ansambluri de state suverane care au decis să acţioneze împreună într-un domeniu sau în mai multe domenii ale relaţiilor dintre ele se numără alianţele. Statul care hotărăşte să intre într-o alianţă de state are în vedere.ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ. Statele îşi asumă obligaţii în raport cu gruparea din care au hotărât să facă parte. politicile de izolare adoptate de SUA sau de China nu au avut ca rezultat retrageri absolute din relaţiile cu alte state.

În 1945. organizaţia internaţională este privită ca asociere de state suverane care urmăresc să atingă un obiectiv de interes comun. ar putea rezulta că organizaţia internaţională este instituţia permanentă. constituită de state. să coopereze ca state egale pe planul suveranităţii lor. prin acordul lor de voinţă exprimat prin convenţie internaţională. statele au în vedere. Uniunea Poştală Universală. sintetic organizaţia internaţională. ca ansambluri de state suverane. precum comisiile fluviale. 144). când înfiinţează organizaţii internaţionale. Definiţia organizaţiei internaţionale În doctrina dreptului internaţional. însumând diverse asemenea tentative doctrinare. la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Prin Convention sur l’octroi de navigation du Rhin din 1804. care sunt active şi în prezent. înfiinţată prin decizia Conferinţei de Pace din 1919. pe baza principiilor şi normelor fundamentale ale dreptului internaţional (ANGHEL 1987. Statele îşi propun să-şi coordoneze acţiunile recurgând la organizaţiile internaţionale ca la centre de cooperare permanentă. s-a constituit prima organizaţie internaţională modernă. 127 . 145). prin intermediul organelor proprii organizaţiei (ANGHEL 1987. în 1878. Dincolo de varietatea de orientări şi de conduite. În 1875 a fost constituit Biroul Internaţional de Greutăţi şi Măsuri şi. orientativ. care au decis să acţioneze împreună într-un domeniu sau în mai multe domenii ale relaţiilor dintre ele. Comisia Europeană a Dunării a fost înfiinţată în 1856. Prima organizaţie cu vocaţie politică a fost Societatea Naţiunilor.Opţiunea statelor de a participa la o grupare de state le indică orientarea politică în relaţiile internaţionale şi le dezvăluie conduita. statele au constituit organizaţii internaţionale cu competenţe preponderent tehnice. Dintr-o încercare de a defini. Comisia fluviului Rin. Istoria relaţiilor internaţionale conţine exemple numeroase de grupări de state. a apărut Organizaţia Naţiunilor Unite. O asemenea grupare este şi organizaţia interguvernamentală. În secolul al XIX-lea. care funcţionează pentru realizarea scopurilor stipulate în actele constitutive.

care îşi poate exterioriza voinţa şi care. Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional a propus definiţia următoare: Organizaţia internaţională este asociere de state. Cu unsprezece voturi împotriva a patru. În înţelesul Convenţiei. Personalitatea juridică. Este aşadar subiect de drept internaţional diferit de stat. beneficiară de drepturi şi având obligaţii. aşa cum este statul. şi nici jurisdicţia teritorială (ANGHEL 1987. poate să desfăşoare activităţi şi să le suporte consecinţele (CĂPĂŢÂNĂ.107 Pregătind textul celor două convenţii. 108 Carta NU. Naţiunile Unite au personalitate juridică. rezultă că organizaţia internaţională este o organizaţie interstatală. înfiinţată prin actul de voinţă al unor state. pentru atingerea unui obiectiv. Articolul 1. adică are aptitudinea de a fi titulară de drepturi şi de obligaţii. 153-154). are. având patrimoniu. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea funcţiilor şi scopurilor sale. nu este superstat. 159). Avizul consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie privind Cazul Bernadotte (1949). 150). în mare măsură. personalitate internaţională şi capacitatea de a acţiona pe plan internaţional. fără îndoială. totodată. prin expresia „organizaţie internaţională” se înţelege o organizaţie interguvernamentală. ___________________ 107 Cdt. 128 . Au capacitatea a) să contracteze. organizaţia internaţională are o structură internă care funcţionează. 1.108 Asemenea persoanei juridice de drept civil. cu toate că. Curtea a precizat că Organizaţia. fiind rezultat al exercitării suveranităţii statelor. Din definiţie. CpiNU. Articolul 104. 150). conform dreptului internaţional. întrucât organizaţia internaţională nu-şi poate exercita suveranitatea. neavând teritoriu (DIACONU I. respectiv ale dreptului diplomatic definesc limitat organizaţia internaţională ca fiind organizaţie interguvernamentală. b) să achiziţioneze şi să dispună de proprietăţi imobile şi mobile. organizaţia internaţională este subiect derivat de drept internaţional (ANGHEL 1987. 447). Articolul 2. Ca urmare. Organizaţia internaţională are personalitate (capacitate) juridică (ANGHEL 1987. Curtea a fost de părere că Organizaţia are capacitatea de a formula plângere dacă statul responsabil este sau nu este membru al Naţiunilor Unite. prevăzută cu o constituţie (statut constitutiv) şi cu organe comune şi având personalitate juridică distinctă de personalitatea juridică a statelor membre. constituită prin convenţie. c) să instituie proceduri legale.Sursele dreptului internaţional public. Nu poate fi subiect principal de drept internaţional.

pentru că organizaţia internaţională stă sub principiul specializării. în cadrul funcţiilor stabilite de statele care au constituit-o. ale reglementării armamentelor. Spre deosebire de personalitatea juridică a statului. ca subiect derivat de drept internaţional. de a încheia tratate cu statele membre şi cu alte organizaţii internaţionale (CĂPĂŢÂNĂ. 156). Aşadar. adică OMS este abilitată să se ocupe de efectele asupra sănătăţii ale utilizării armelor nucleare sau ale oricărei alte activităţi periculoase şi să adopte măsuri preventive pentru protejarea sănătăţii populaţiei. CIJ a reţinut că avizul solicitat avea în vedere nu efectele utilizării armei nucleare. 467-468) 129 . organizaţia internaţională are competenţă funcţională atribuită de state şi nu este altceva decât instrument al cooperării interstatale care depinde voinţa statelor şi de cooperarea dintre state. Ca şi celelalte organizaţii internaţionale. având în vedere efectele armelor nucleare asupra sănătăţii şi mediului. şi a precizat că atribuţiile OMS sunt limitate la domeniul sănătăţii publice. Adunarea Generală a ONU a întrebat dacă este permis. că este incompetentă să formuleze avizul solicitat şi a precizat că acest aviz poate fi rezultatul activităţii organizaţiei solicitatoare. OMS a întrebat dacă utilizarea de către un stat a armei nucleare în cursul unui război constituie încălcarea obligaţiilor statului utilizator. aşa cum este această competenţă definită de actul constitutiv. Problemele recurgerii la forţă. CIJ a decis. ci liceitatea acestei utilizări. În 1993 şi 1994. cu unsprezece voturi împotriva a trei. să se recurgă la ameninţarea cu utilizarea armei nucleare sau la utilizarea armei nucleare în orice circumstanţe. în conformitate cu dreptul internaţional. OMS are obligaţii decurgând din aplicarea principiului competenţei sale speciale.Organizaţia are dreptul.(DIACONU I. personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale are caracter funcţional. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite au solicitat Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) un aviz privind liceitatea utilizării armelor nucleare de către un stat aflat în conflict armat. ale dezarmării revin ONU şi nu organizaţiilor specializate.

130 109 . pentru că personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale este opozabilă chiar şi statelor nemembre. atât veniturile. ca subiect de drept internaţional. Organizaţia internaţională poate încheia convenţii. Ca urmare. Numai statele-părţi la tratatul constitutiv pot să modifice acest tratat (DIACONU I. cât şi cheltuielile. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopurilor sale. organizaţia internaţională ia decizii. Potrivit capacităţii sale juridice interne. 458) . rezultă că organizaţia internaţionale are. Sunt posibile reprezentări pe lângă alte organizaţii internaţionale sau ale acestora. ONU şi Belgia au încheiat acorduri privind repararea prejudiciului cauzat de Misiunea ONU în Congo. organizaţia poate încheia contracte. reprezentanţi rezidenţi. Organizaţia internaţională are dreptul de a-şi administra fondurile financiare. de pildă cu statul pe teritoriul căruia realizează programe. altele decât deciziile fiecărui stat membru în parte. prin birouri de legătură sau misiuni de observare. birou de corespondenţă. ONU şi Congo. îşi exercită voinţa proprie şi acţionează ca subiect autonom al ___________________ Carta Naţiunilor Unite. poate intenta acţiuni în justiţie.Personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale are caracter obiectiv. prin organele sale. Organizaţia nu-şi poate modifica obligaţiile care i-au fost stabilite de statele care au constituit-o. ca organizaţie. conform cărora reparaţia revine statului beneficiar al programului. Aceste decizii sunt aplicate de organele organizaţiei şi actele de aplicare a acestor decizii nu sunt acte ale statelor membre. Când. poate achiziţiona şi vinde bunuri mobiliare şi imobiliare. În 1961. Articolul 104. nu şi statele membre. Organizaţia internaţională are drept la drapel şi la stemă (emblemă). Organizaţia poate fi reprezentată permanent pe lângă un stat prin centru de informare. şi în 1965. şi obligaţii internaţionale. Din Avizul consultativ privind Cazul Bernadotte. Organizaţia internaţională adoptă decizii prin care este angajată numai ea. statele pot fi reprezentate pe lângă organizaţia internaţională prin misiuni permanente (DIACONU I. acorduri de exonerare de responsabilitate. 464-465) .109 Organizaţia are drept de legaţie activ şi pasiv.

pact. organizaţii 131 . De la norma componenţei strict statale a organizaţiilor internaţionale se fac şi excepţii. Obiectivul Organizaţiei Naţiunilor Unite este să coordoneze acţiunea internaţională a statelor membre. aşadar. să asigure securitatea colectivă. dar care are ca membri organizaţii internaţionale precum Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. În rândul observatorilor. Statele îşi exprimă acordul de voinţă de a înfiinţa o organizaţie internaţională şi de a fi membre ale acesteia încheind o convenţie (care se poate intitula tratat. statut şi chiar constituţie). Autonomia organizaţiei internaţionale implică şi independenţa funcţionarilor organizaţiei faţă de autorităţile statelor membre. Banca Mondială. a fost înfiinţat la Viena Institutul Comun. 451) . precum cele elaborate de o eventuală reuniune pregătitoare. Fondul Monetar Internaţional şi OCDE. căruia i s-a recunoscut personalitatea juridică. subiecte derivate ale dreptului internaţional au legitimat un subiect derivat de grad secundar al dreptului internaţional. Statele le stabilesc organizaţiilor internaţionale pe care le constituie obiectivele definitorii. ci fiind doar componente ale statului federal sovietic. Deciziile organelor organizaţiilor internaţionale pot fi adoptate prin vot majoritar sau prin consens şi pot avea caracter obligatoriu pentru statele membre sau pot fi doar recomandări. acordurile organizaţiei cu statul-gazdă sau cu statul pe teritoriul căruia organizaţia desfăşoară o anumită activitate.relaţiilor internaţionale. Sursele dreptului aplicabil în privinţa organizaţiilor internaţionale sunt: regulile cutumiare şi regulile scrise conţinute în convenţia de bază a organizaţiei. Ucraina şi Belarus au fost fondatoare al ONU. pe lângă statele cu acest statut se pot afla entităţi care au vocaţia de a deveni state (mişcările de eliberare naţională). statutul personalului organizaţiei. Fără să fie subiecte de drept internaţional. alte documente de bază ale organizaţiei. cartă. regulamentele unor organe ale organizaţiei. Banca Reglementelor Internaţionale. există şi membri asociaţi şi observatori. îşi manifestă personalitatea juridică internaţională şi se comportă ca subiect derivat de drept internaţional (DIACONU I. În 1994. Pe lângă membrii cu drepturi depline ai organizaţiei internaţionale.

110 Totodată. Reprezentanţi permanenţi pe lângă Naţiunile Unite. 111 ___________________ 110 şeful statului. „reprezentarea permanentă” în raport cu organizaţia (DIACONU II. Persoanele numite de un Membru pe lângă Naţiunile Unite. exprimarea voinţei proprii. Dreptul diplomatic confirmă identitatea de misiune diplomatică a reprezentanţei permanente a statului interesat pe lângă organizaţia internaţională. 1. Membrii permanenţi ai personalului lor. 3. 127). fie de şeful guvernului. abordarea problematicii pe planul acestei relaţii revenind organizaţiei (DIACONU II. 127). Articolul V. fie de ministrul de externe (CHEBELEU. Reprezentanţa permanentă este rezultatul deciziei adoptate de statul care o constituie şi totodată al consimţământului exprimat în numele organizaţiei şi în numele statului-gazdă. dreptul diplomatic reglementează organizarea şi funcţionarea reprezentanţei permanente la organizaţia internaţională a unui stat membru al organizaţiei internaţionale (ANGHEL 1987. 2. Guvernul Statelor Unite şi guvernul statului interesat. la sediul organizaţiei. Secţiunea 15. Persoanele numite de un membru al unei 132 ONU a stabilit că trebuie ca reprezentanţii diplomatici permanenţi să-i prezinte secretarului general al ONU scrisori de acreditare semnate fie de Rezoluţia nr. 257 (III) din 3 decembrie 1948 a Adunării Generale a . În urma constituirii reprezentanţei unui stat străin pe teritoriul statului-gazdă unde funcţionează organizaţia internaţională. în calitate de reprezentant permanent principal sau de reprezentant permanent având rangul de ambasador sau de ministru plenipotenţiar. rezultă relaţia trilaterală stat membru al organizaţiei internaţionale reprezentat la sediul acesteia de o misiune permanentă – organizaţia internaţională – statul-gazdă. Reprezentarea statelor la organizaţia internaţională Statul membru organizaţiei internaţionale trimite pe lângă organizaţie o misiune diplomatică pentru o perioadă nelimitată. 374). 111 Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi Statele Unite ale Americii cu privire la sediul Naţiunilor Unite. Statul membru este mai puţin implicat în relaţia cu statul-gazdă. care sunt desemnaţi conform acordului dintre secretarul general. 279-293). Drepturile observatorilor diferă de la o organizaţie la alta. Este posibilă constituirea reprezentanţei permanente şi dacă statul-gazdă nu recunoaşte statul trimiţător. ca să-şi asigure.internaţionale sau organizaţii neguvernamentale.

DIACONU I 458). având rang de ambasador sau de ministru plenipotenţiar pe lângă instituţia specializată la sediul ei în SUA. Reprezentanţei permanente îi revine şi funcţia specifică a participării la activitatea organizaţiei internaţionale. atât în interiorul cât şi în exteriorul districtului administrativ. pe teritoriul Statelor Unite. Reprezentanţa permanentă vehiculează informaţii referitoare la activitatea organizaţiei. de aceleaşi privilegii şi imunităţi acordate de Statele Unite trimişilor diplomatici acreditaţi pe lângă ele. desemnaţi conform acordului dintre directorul general al instituţiei specializate. Negocierea la care participă reprezentanţa permanentă a unui stat la organizaţia internaţională are caracter multilateral şi obiectivul este armonizarea intereselor tuturor statelor membre (DIACONU II. Reprezentanţa permanentă îndeplineşte funcţii normale de misiune diplomatică: reprezentarea. servirea interesului de stat. sub rezerva condiţiilor şi obligaţiilor corespondente.Statele care nu sunt membre ale organizaţiei internaţionale pot fi reprezentate pe lângă organizaţie de reprezentanţe permanente pentru observare. ca şi membrii permanenţi ai personalului reprezentanţilor lor pe lângă o instituţie specializată. Scopul principal al funcţiei de negociere exercitate de reprezentanţa permanentă este adoptarea de rezoluţii ale organizaţiei internaţionale. 127. alineatul 2 al Cartei. În cazul în care guvernul unui stat membru nu este recunoscut de Statele Unite. care adoptă şi aplică decizii ale organizaţiei (DIACONU II. 4. Guvernul Statelor Unite şi guvernul membrului interesat beneficiază. la poziţiile statului propriu. acestea pot restrânge privilegiile pentru reprezentanţii acelui guvern. Servirea interesului de stat se face îndeosebi prin exprimarea voinţei statului propriu în cadrul organizaţiei. instituţii specializate definite în Articolul 57. Funcţia de reprezentare se concretizează în participarea la lucrările organizaţiei şi în relaţiile cu celelalte misiuni permanente. la activitatea şi la poziţiile celorlalte reprezentanţe permanente. în calitate de reprezentant permanent principal. informarea şi negocierea. 128). făcând parte din aceste organe. 133 . Reprezentanţi permanenţi principali ai unui membru al unei instituţii specializate. Membrii misiunii permanente a unui stat pe lângă organizaţia internaţională şi membrii misiunii diplomatice ad hoc a unui stat la reuniunile organizaţiei internaţionale participă şi la activitatea organelor organizaţiei.

menţinerea legăturii dintre statul trimiţător şi organizaţie. negocierea cu şi în cadrul organizaţiei. 114 CpiONU. 117 Crsroi. Trimiţându-şi reprezentanţii permanenţi la organizaţia internaţională. experţii tehnici şi secretarii reprezentanţei. Primind reprezentanţe permanente la sediul ei şi misiuni diplomatice ad hoc la reuniunile ei. organizaţia internaţională îşi exercită pasiv dreptul de legaţie. Trebuie ca numărul componenţilor să nu depăşească limitele normale. consilieri. Articolul 6.116 Autorităţile statului trimiţător (şeful de stat sau de guvern. 112 Reprezentanţa permanentă pentru observare are funcţii asemănătoare. în acest articol. consilierii. locţiitorii delegaţilor. asigurarea participării statului trimiţător la activităţile organizaţiei. 116 Crsroi. Reprezentanţii Membrilor (…) Secţiunea 16. Partea a II-a. (…) Funcţiile misiunii permanente constau din: asigurarea reprezentării statului trimiţător la organizaţie. Articolul IV. dar nu poate realiza funcţiile de negociere în cadrul organizaţiei şi de asigurare a participării statului propriu la activităţile organizaţiei. protejarea intereselor statului trimiţător în relaţiile cu organizaţia. şeful reprezentanţei. În alcătuirea reprezentanţei permanente. decizia îi aparţine statului trimiţător. de organizaţie şi de statulgazdă. 134 112 . acceptate de statul trimiţător.114 Reprezentanţa permanentă este condusă de un şef de misiune şi este compusă din trei categorii de personal: diplomatic. 113 Crsroi. 115 Crsroi. statul membru îşi exercită dreptul de a participa la activitatea organizaţiei. Articolul 9. care le transmite organizaţiei.113 Reprezentanţi ai statelor la organizaţia internaţională sunt toţi componenţii reprezentanţei. Articolul 10.117 Adunarea Generală a ONU a recomandat ca şeful misiunii permanente să fie ___________________ Crsroi. experţi tehnici şi secretari ai delegaţiilor. locţiitorii. Articolul 14. tehnic-administrativ şi de serviciu115. ministrul de externe) emit scrisori de acreditare pentru şeful reprezentanţei permanente. Se va considera că. urmărirea activităţilor în cadrul organizaţiei şi informarea guvernului statului trimiţător despre aceste activităţi. expresia „reprezentanţi” îi include pe toţi delegaţii.Aceste funcţii fundamentale se îndeplinesc în forma proprie reprezentanţei permanente. Articolul 13. promovarea realizării scopurilor şi principiilor organizaţiei prin cooperare cu organizaţia şi în cadrul ei.

adresele sediilor misiunii şi ale locuinţelor private. Acreditarea se face pe lângă organizaţie şi nu pe lângă secretarul general al acesteia. Aceste informaţii sunt comunicate statului-gazdă fie de organizaţie. sosirea lor. sosirea şi plecarea definitivă a persoanelor angajate în serviciul privat al membrilor reprezentanţei şi încetarea activităţii lor în această calitate. funcţionează simultan misiunile diplomatice având rol de reprezentanţe permanente ale statelor membre ale organizaţiei internaţionale. Articolul 15. sosirea şi plecarea definitivă a oricărui membru de familie şi eventuala modificare a calităţii de membru de familie. Crsroi. 135 . Ordinea de precădere a şefilor de reprezentanţe se stabileşte ţinând seama de ordinea alfabetică a denumirii statelor membre ale organizaţiei. Articolul 16.împuternicit prin scrisori de acreditare emise de şeful statului propriu sau de şeful guvernului sau de ministrul de externe. În statul-gazdă. a bagajelor şi a documen___________________ 118 119 Crsroi. începerea şi încetarea activităţii persoanelor rezidente în statul-gazdă care lucrează în cadrul personalului reprezentanţei permanente sau în serviciul privat al membrilor acesteia. Articolul 17. trebuie ca toate statele membre ale organizaţiei internaţionale să aibă posibilitatea să înfiinţeze misiuni permanente pe lângă organizaţia internaţională. fie de statului trimiţător.118 Statul-gazdă poate expulza un membru al unei misiuni permanente pe care nu îl consideră acceptabil.119 În conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor.120 Pe teritoriul statului care găzduieşte organizaţia şi unde ei funcţionează în această calitate. după înştiinţarea organizaţiei şi a statului-gazdă. reprezentanţii membrilor organizaţiei pe lângă organizaţie beneficiază. titlul şi ordinea de precădere a membrilor reprezentanţei. modificările în statutul lor în timpul serviciului la misiunea permanentă. Dacă şeful reprezentanţei lipseşte. asemenea trimişilor diplomatici. Statul trimiţător aduce la cunoştinţa organizaţiei componenţa reprezentanţei şi fiecare modificare a acestei componenţe: numirea. căruia i se transmite doar scrisoarea de acreditare. conducerea reprezentanţei este preluată de un şef ad interim. 120 Crsroi. poziţia. de privilegii precum: inviolabilitate personală. plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor.

de următoarele privilegii şi imunităţi: a) imunitate în privinţa arestării sau reţinerii personale şi sechestrării bagajului personal. 136 121 .telor. care se găsesc în misiuni oficiale temporare. cu excepţia dreptului de a cere scutire de taxe vamale la mărfurile importate. de care pot beneficia reprezentanţii diplomatici.122. ori de accize sau taxe de vânzare. membrilor personalului diplomatic al reprezentanţei diplomatice le revin obligaţiile de a respecta legile şi reglementările statului-gazdă şi de a nu se amesteca în afacerile interne ale statului-gazdă. Articolul IV. precum şi imunitate de jurisdicţie de orice natură în privinţa actelor săvârşite în calitate de reprezentanţi. de la orice forme de înregistrare a străinilor sau de la orice obligaţii de serviciu naţional în ţara pe care o vizitează sau prin care călătoresc în exerciţiul funcţiunii. imunităţi şi înlesniri care nu sunt incompatibile cu cele menţionate. inclusiv în privinţa celor spuse şi scrise. care se acordă reprezentanţilor diplomatici. Totodată. pentru a facilita astfel îndeplinirea funcţiilor diplomatice de care depinde funcţionarea organizaţiei internaţionale. ___________________ CpiONU. care nu fac parte din bagajele personale. când se află în exerciţiul funcţiunii şi când călătoresc spre şi de la locul întâlnirii. dacă beneficiarul imunităţii de jurisdicţie comite o infracţiune gravă în raport cu legea penală a statului-gazdă. Temeiul acestor privilegii este strict funcţional (DIACONU II. Potrivit Convenţiei de la Viena cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale (1975). libertatea de comunicare cu utilizarea cifrului şi a curierului. e) aceleaşi înlesniri în privinţa reglementărilor monetare sau de schimb acordate reprezentanţilor guvernelor străine. Aceeaşi convenţie prevede ca statul trimiţător să procedeze la fel dacă are loc o ingerinţă gravă în afacerile interne ale statului-gazdă. Statul-gazdă le acordă reprezentanţei permanente şi membrilor ei privilegii. g) orice alte privilegii. Secţiunea 11. 122 Crsroi. facilităţi în privinţa schimbului valutar121. b) inviolabilitatea tuturor înscrisurilor şi documentelor. Reprezentanţii membrilor la organele principale şi subsidiare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la conferinţele convocate de Organizaţia Naţiunilor Unite beneficiază. Articolul 77. f) aceleaşi imunităţi şi înlesniri în privinţa bagajului lor personal. exceptarea de la restricţiile în privinţa imigrării. d) exceptarea lor şi a soţiilor lor de la restricţiile privind imigrarea. c) dreptul de a utiliza cifru şi de a primi documente sau corespondenţă prin curieri sau valize sigilate. statul trimiţător poate renunţa la imunitate sau îl recheamă pe cel în cauză şi dispune încheierea activităţii lui la misiunea permanentă. 127).

un membru al personalului diplomatic al reprezentanţei permanente comite o infracţiune gravă evidentă la legislaţia penală a statuluigazdă sau dacă săvârşeşte un act de imixtiune gravă şi evidentă în treburile interne ale statului-gazdă.125 Nu îi este permis ambasadei să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. statul trimiţător este obligat să-l recheme sau măcar să dispună încetarea funcţiilor acestuia.124 Localul reprezentanţei permanente şi arhivele ei beneficiază de inviolabilitate. Statul-gazdă are obligaţia de a garanta înfăptuirea privilegiului protecţiei reprezentanţei permanente şi a personalului ei diplomatic împotriva atentatelor la securitate. să recurgă împotriva membrilor personalului diplomatic al reprezentanţei permanente la măsuri de constrângere precum percheziţia. dacă nu renunţă la imunitatea lui de jurisdicţie. autorităţile statului-gazdă sunt obligate să-i urmărească şi să-i sancţioneze pe cei care comit asemenea acte. în cazul unui atac. Organizaţia sprijină reprezentanţa permanentă şi statul-gazdă în aplicarea prevederilor de drept diplomatic în privinţa privilegiilor. ___________________ 123 124 Crsroi. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea.Dacă. 2. Articolul 28. adică neîncercând nici o formă de control. căruia îi revine obligaţia ca. Articolul 23. Responsabilitatea pentru asigurarea acestei inviolabilităţi este a statului-gazdă. Articolul 22. 125 Crsroi. Între reprezentanţa permanentă şi statul trimiţător se poate comunica prin utilizarea curierului reprezentanţei. Autorităţile statuluigazdă nu pot. în nici un caz. arestarea. Crsroi. 137 . în afara exercitării funcţiilor reprezentanţei permanente. Statul acreditar şi agenţii lui diplomatici au obligaţia să nu dea localurilor ambasadei utilizări incompatibile cu funcţiile diplomatice. detenţia. să-l urmărească şi să-l sancţioneze pe făptuitor. alin.123 Autorităţile statului-gazdă au obligaţia să-i ocrotească pe membrii personalului diplomatic al reprezentanţei. a valizei reprezentanţei şi a mesajelor cifrate. Totodată. Statul-gazdă are obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a reprezentanţei permanente. ocrotind-o şi îngăduind-o. Trebuie ca actele violente care ar impieta asupra libertăţii personalului reprezentanţei permanente să fie contracarate prin măsuri adecvate.

să întreprindă tot ce se poate pentru soluţionarea echitabilă a litigiului. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul-gazdă. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. accesul în anumite zone (cele de frontieră. ci doar reglementat.128 Implicarea într-un proces juridic. 129 Crsroi. cărora membrii acestui personal le sunt proprietari sau locatari. 34 şi 35. regionale sau comunale.127 Membrii personalului diplomatic al reprezentanţei permanente beneficiază de imunitate de jurisdicţie în statul-gazdă. a unui membru al personalului diplomatic al reprezentanţei permanente este posibilă numai după ce statul trimiţător renunţă la imunitatea juridică. chiar să le interzică. care însă poate să le reglementeze. Crsroi. Articolele 32. Ei nu sunt obligaţi să depună mărturie în instanţă. scutirea de plata drepturilor de vamă. 138 . din motive de securitate naţională. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor). Articolul 30. prin misiunea diplomatică (reprezentanţa permanentă) şi prin misiunile ___________________ 126 127 Crsroi. 128 Crsroi. Articolul 26. în statul-gazdă. accesul este posibil dacă reprezentanţa permanentă notifică deplasarea şi autorităţile statului-gazdă o acceptă. 33. naţionale.129 Funcţionarul internaţional În activitatea în cadrul organizaţiei internaţionale se intersectează funcţiile a două tipuri de serviciu diplomatic: primul tip: serviciul diplomatic extern al statului membru al organizaţiei. scutirea. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. regionale sau comunale asupra localurilor reprezentanţei. 126 Personalul diplomatic al reprezentanţei permanente beneficiază de scutirea de orice impozite şi taxe. scutirea de impozite şi taxe naţionale. Statului trimiţător îi revine obligaţia ca. a taxelor şi a altor drepturi conexe. În cazurile în care nu este interzis. personale sau reale. în cazul în care nu renunţă la imunitatea de jurisdicţie. statul-gazdă poate să invoce şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor.Membrii personalului diplomatic al reprezentanţei permanente au libertatea de a circula pe teritoriul statului-gazdă. Articolul 31.

(…) este funcţionar internaţional cel care. secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite l-a demis. a fost însărcinat de organizaţia internaţională să îndeplinească una dintre funcţiile organizaţiei (…). remunerat sau neremunerat. a fost asasinat de extremişti israelieni. ONU are dreptul să formuleze. Dreptul de a reclama este unul dintre drepturile necesare pentru atingerea scopurilor organizaţiei şi îndeplinirea funcţiilor ei. victimei şi aparţinătorilor acesteia. în conformitate cu un contract bazat pe statutul personalului organizaţiei. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit că ONU era îndreptăţită să ceară reparaţie pentru prejudiciul suferit prin dispariţia unui funcţionar internaţional aflat în serviciul ei. pe directorul Secţiei de afaceri a Consiliului de Securitate. opozabilă statelor.131 Atribuirea calităţii de funcţionar internaţional se face prin învestire de către unul dintre organele organizaţiei internaţionale. trimis de ONU mediator în Orientul Mijlociu. de jure şi de facto.diplomatice ad hoc ale statului membru la reuniunile organizaţiei. în 1945. În 2005. a fost înfiinţată o entitate cu personalitate juridică. modalităţile de protecţie socială. 131 Ibid. pentru a garanta independenţa agenţilor proprii. Ca urmare. angajat permanent sau temporar. o reclamaţie internaţională. este funcţionar internaţional. Avizul consultativ din 11 aprilie 1949 cu privire la Afacerea Bernadotte. Activitatea funcţionarului internaţional se desfăşoară în conformitate cu ordinea juridică internă a organizaţiei internaţionale. Funcţionarul ___________________ CIJ. aşa cum statele au dreptul de exercita protecţie diplomatică. acuzat în legătură cu scandalul referitor la programul „Petrol pentru hrană” din Irak. 211). remuneraţia. Persoana care îndeplineşte continuu şi exclusiv funcţii în cadrul organelor integrate ale organizaţiei internaţionale. în urma unei anchete interne.130 Contele Bernadotte. Curtea Internaţională de Justiţie a admis că organizaţia internaţională are dreptul de exercita protecţie funcţională. cu prevederile reglementărilor privind condiţiile de angajare. al doilea tip: serviciul diplomatic cu care poate fi asimilat ansamblul organelor integrate ale organizaţiei (ANGHEL 1987. Curtea a precizat că. regimul disciplinar etc. 139 130 . pentru a obţine din partea statului răspunzător reparaţia prejudiciilor cauzate Naţiunilor Unite. regulile privind cariera.

secretarul general al ONU. La 9 august.000 de dolari din mita menţionată s-au plătit de companii sau de persoane afiliate acestora care au câştigat împreună contracte ale Naţiunilor Unite în valoare de peste 79 milioane de dolari (MEDIAFAX. Rapoartele Comisiei Volcker se referă şi la implicarea în faptele cercetate şi a fiului secretarului general al ONU (MEDIAFAX. pornind de la acuzaţiile de corupţie formulate la adresa unor funcţionari ai organizaţiei. paralel. un funcţionar al ONU cu o carieră de 20 de ani. La 15 august 2005. La solicitarea Procuraturii federale a SUA. a ordonat o inspecţie la departamentul de achiziţii al organizaţiei. în vederea anchetării modului în care a fost realizat. Din rapoartele menţionate reiese că peste 950. organele ONU au renunţat la imunitatea diplomatică a lui Aleksandr Iakovlev. 1. în Antigua. în rapoartele Comisiei Volcker. în schimbul încredinţării unui contract din program. Un purtător de cuvânt al ONU a precizat că. Benon Sevan a respins acuzaţia. Boutros Boutros Ghali. susţinând că suma care figurează în contul său bancar i-ar fi fost lăsată moştenire de o mătuşă. programul „Petrol pentru hrană”. 9 august 2005). 9 august 2005). Biroul serviciilor de control intern ale organizaţiei desfăşoară o anchetă 140 . după ce. Alexandr Iakovlev a fost arestat pe teritoriul SUA. şi-a prezentat demisia. a demisionat după ce a fost acuzat că i-ar fi procurat un loc de muncă fiului său la o firmă care făcea afaceri cu organizaţia. al cărei proprietar este un văr al lui Boutros Boutros Ghali. Paul Volcker. între 1996 si 2003. În iunie 2005. un milion de dolari de la companii care doreau să obţină contracte în Irak în cadrul programului menţionat. apelând la serviciile unei companii independente de consultanţă.000 de dolari din partea companiei egiptene African Middle East Petroleum. înfiinţate de Iakovlev în anul 2000. ca mită 160. Din relatările presei rezultă că Alexandr Iakovlev şi-a recunoscut vina de a fi primit. fraudă şi spălare de bani în cadrul programului Naţiunilor Unite „Petrol pentru hrană”. a primit. Aleksandr Iakovlev.3 milioane de dolari au fost transferate într-un cont al firmei-fantomă Moxyco. Kofi Annan. a fost acuzat că. fiind acuzat de luare de mită. împreună cu cumnatul fostului secretar general al ONU.internaţional a fost informat despre decizia secretarului general şi şi-a încetat imediat activitatea (MEDIAFAX. Benon Sevan. Fostul şef al programului. Potrivit rapoartelor Comisiei Volcker. 9 august 2005). ca mită. Organele ONU au constituit comisia condusă de fostul preşedinte al Rezervelor federale ale SUA.

El nu reprezintă nici o autoritate naţională. El nu cere şi nu primeşte dispoziţii de la autorităţi din afara organizaţiei. funcţionarii împuterniciţi să reprezinte organizaţia. Misiunile se constituie şi reprezentarea se realizează prin decizia organelor organizaţiei internaţionale. cu alte state. Acceptarea de către funcţionarul internaţional a numirii lui în această calitate implică angajamentul de a servi. În aceste situaţii.132 Organizaţia internaţională are relaţii cu statele membre. pentru a decide ce este în conformitate cu interesele organizaţiei. care îşi desemnează reprezentanţii. 15 august 2005). Articolul 100. 141 . Totodată. Funcţionarul internaţional este independent faţă de statul propriu şi faţă de statul pe teritoriul căruia îşi exercită funcţiile. în activitate. Kofi Annan şi-a luat angajamentul să adopte măsuri energice pentru combaterea corupţiei din cadrul ONU (MEDIAFAX. membre ale organizaţiei internaţionale. Ei se vor abţine de la orice act incompatibil cu situaţia lor de funcţionari internaţionali. se desemnează reprezentanţi ai organizaţiei internaţionale. funcţionarul internaţional este reprezentantul intereselor tuturor statelor care. Funcţionarului internaţional i se cere să răspundă la exigenţele autorităţii tuturor statelor membre ale organizaţiei internaţionale. exclusiv interesul organizaţiei internaţionale. organele acesteia fiind doar ele apte să interpreteze reglementările interioare proprii. secretarul general şi personalul nu vor solicita şi nici nu vor primi instrucţiuni de la vreun guvern sau de la vreo autoritate exterioară organizaţiei. în conformitate cu obiectivele şi statutul organizaţiei internaţionale. cu alte organizaţii internaţionale şi constituie misiuni pe teritoriile altor state decât statul-gazdă.cu privire activitatea lui Aleksandr Iakovlev. fără a fi subordonat nici unuia dintre ele. nici pe a statului propriu. răspunzători numai faţă de organizaţie. reflectă autonomia organizaţiei internaţionale. ___________________ 132 Carta ONU. Fiecare membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite se obligă să respecte caracterul exclusiv internaţional al funcţiilor secretarului general şi ale personalului şi să nu caute să-i influenţeze în executarea sarcinilor. 2. În îndeplinirea îndatoririlor lor. 1. Independenţa funcţionarului internaţional faţă de autorităţile statelor proprii. Esenţa conduitei juridice a funcţionarului internaţional constă din independenţa faţă de autorităţile statului propriu şi loialitatea faţă de organizaţie. funcţionarul internaţional se subordonează organizaţiei. În schimb. beneficiază de activitatea sa.

Articolul 105. Acest statut se aplică în conformitate cu convenţiile încheiate de state. Ca urmare. Ca urmare. organizaţia în ansamblu şi persoana căreia i se atribuie calitatea de funcţionar internaţional al organizaţiei internaţionale sunt îndreptăţite să beneficieze şi beneficiază de privilegii pe teritoriul statelor unde funcţionează. pentru că astfel ar fi încălcat principiul egalităţii suverane a statelor. Privilegiile de care beneficiază organizaţia îi garantează autonomia faţă de statele care consimt să i-o acorde. Articolul VII. 1. statul (…) afectat are dreptul (…) să nu mai acorde organizaţiei privilegiul sau imunitatea de care s-a abuzat. Totodată. problema (…) se supune Curţii Internaţionale de Justiţie (…).133 Elveţia a acordat privilegii oficiului european al Organizaţiei Naţiunilor Unite. (ANGHEL 1987.135 ___________________ 133 CpiisONU. Consiliul Federal Elveţian recunoaşte personalitatea internaţională şi capacitatea juridică ale Naţiunilor Unite. scopul în vederea căruia au constituit-o. Secţiunea 24. conform prevederilor dreptului internaţional. Organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de privilegiile şi de imunităţile necesare pentru realizarea scopurilor sale. ca Organizaţia să fie convocată în faţa instanţelor elveţiene (…). se organizează consultări între acest stat şi organizaţia internaţională pentru a se stabili dacă abuzul s-a produs şi pentru prevenirea repetării lui.134 Statele privilegiază organizaţia internaţională pentru ca aceasta să-şi poată atinge. Statul elveţian este de acord că tribunalele elveţiene nu pot convoca Naţiunile Unite. nu este posibil. Dacă rezultatul la care se ajunge nu este satisfăcător (…). dreptul diplomatic dezaprobă abuzul de privilegii în activitatea organizaţiilor internaţionale.Statutul funcţionarului internaţional răspunde necesităţilor funcţiei. 158). funcţionând independent (ANGHEL 1987. Articolul 1. 134 Acordul de sediu dintre Elveţia şi ONU. Această protecţie acordată organizaţiei internaţionale şi funcţionarilor ei eliberează organizaţia şi pe funcţionarii ei de jurisdicţia tuturor statelor membre. 158) 135 Carta ONU. 142 . Dacă un stat (…) consideră că s-a produs un abuz de privilegiu sau de imunitate (…). Este de dorit ca printre aceste state să se numere statul-gazdă şi statul pe teritoriul căruia organizaţia îşi desfăşoară reuniunile şi activităţile operaţionale. În cazul în care Curtea constată producerea abuzului. Este important ca acţiunile organizaţiei să nu fie supuse dreptului intern al unui stat.

decât costurile serviciilor de utilitate publică. fonduri şi active. administrativă. în măsura în care se consideră că se poate da curs unor asemenea sesizări fără prejudicierea intereselor Naţiunilor Unite. Secţiunea 7. la confiscare. la orice formă de amestec prin acţiune executivă. au renunţat în mod expres la imunitate. Este totuşi de înţeles că nici o renunţare la imunitate nu se extinde asupra nici unei măsuri de executare. de fapt. de la interdicţii şi restricţii a importurilor şi exporturilor de obiecte pentru uz oficial şi de publicaţii proprii.136 CpiONU. Organizaţia Naţiunilor Unite. a) Organizaţia Naţiunilor Unite poate să deţină fonduri. veniturilor şi bunurilor lor de la plata oricăror taxe directe. privilegiul inviolabilităţii localurilor şi arhivelor lor. Bunuri. oriunde ar fi amplasate şi de oricine ar fi deţinute. ca şi în general toate documentele care le aparţin sau sunt deţinute de ele sunt inviolabile oriunde ar fi amplasate. de la interdicţii şi restricţii asupra importurilor şi exporturilor în privinţa obiectelor importate şi exportate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru uz oficial. Organizaţia Naţiunilor Unite ia în considerare orice sesizare a guvernului oricărui membru. se înţelege totuşi că Naţiunile Unite nu vor cere exceptare de la taxele care nu sunt. privilegiul exceptării activelor. Articolul II. la rechiziţie. privilegiul imunităţii juridice în cazul unor acţiuni privind bunurile lor mobile şi imobile. Exercitându-şi drepturile de la Secţiunea 5. c) exceptate de la taxele vamale. Secţiunea 3. sunt imune la cercetare. Bunurile şi activele Naţiunilor Unite. 143 . cu excepţia măsurii în care. b) exceptate de la plata taxelor vamale. Secţiunea 4. se înţelege totuşi că obiectele importate cu aplicarea acestei excepţii nu vor fi vândute în ţara în care au fost importate decât în condiţiile convenite cu guvernul acelei ţări. aurul şi valuta dintr-o ţară în alta sau în cadrul unei ţări şi să convertească orice valută deţin în orice valută. b) Naţiunile Unite sunt libere să-şi transfere fondurile. Localurile Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt inviolabile. reglementări sau moratorii de orice fel. de a opera conturi în orice fel de valută. oriunde ar fi amplasate şi de oricine ar fi deţinute. Organizaţia Naţiunilor Unite. la expropriere. privilegiul exceptării de la plata taxelor vamale. Secţiunea 6. aur sau valută de orice fel. judiciară sau legislativă. beneficiază de imunitate faţă de orice formă legală de proces.___________________ 136 Dreptul diplomatic oferă cadrul în care organizaţiile internaţionale să poată beneficia de: privilegiul posibilităţii de a deţine fonduri. activele. bunurile şi activele ei. veniturile şi alte bunuri sunt a) exceptate de la plata oricăror taxe directe. aur sau valută de orice fel şi să opereze conturi în orice fel de valută. de a transfera şi a converti mijloace de plată dintr-o ţară în alta sau în cadrul aceleiaşi ţări. Secţiunea 5. Fără să fie restricţionate prin controale financiare. Arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite. Secţiunea 2. într-un caz particular.

autoritatea ei asupra sediului nu pot fi înţelese ca decurgând din suveranitatea asupra locului unde se află sediul.138 În august 2003. rechiziţionate. exceptarea de la accizele şi taxele asupra bunurilor mobile şi imobile. când este posibil. Dacă apare conflict între legislaţia SUA şi regulile stabilite de ONU. aranjamente administrative adecvate pentru ca să fie remisă sau rambursată suma accizei sau a taxei.137 Sediile Uniunii Europene nu pot fi percheziţionate. când Organizaţia Naţiunilor Unite face cumpărături importante. oriunde s-ar afla şi oricine le-ar deţine. Pentru ca proprietăţile şi bunurile Uniunii Europene să fie supuse unor măsuri restrictive este nevoie de autorizaţia Curţii Europene de Justiţie. care fac parte din preţ. 137 v. Autorităţile statului-gazdă au datoria să asigure liniştea în jurul sediului organizaţiei internaţionale şi să dispună de forţe de poliţie care. pentru uz oficial. la solicitarea organizaţiei. 138 v.Zona din New York a sediului ONU se află sub controlul şi autoritatea Naţiunilor Unite. se recurge la arbitraj. trimisul special al secretarului general al ONU în Irak. confiscate. Localurile instituţiilor specializate sunt inviolabile: bunurile şi activul lor. administrative. nu pot fi percheziţionate. Acţiuni oficiale în această zonă pot fi întreprinse numai cu permisiunea secretarului general al ONU. de regulă generală. expropriate. expropriate şi nici supuse constrângerii executive. Înţelegerea dintre Naţiunile Unite şi Statele Unite ale Americii cu privire la sediul Naţiunilor Unite. În zonă rămân aplicabile însă legile şi măsurile instanţelor SUA. printre care şi Sergio Vieira de Mello. judiciare sau legislative. ibid. membrii vor efectua totuşi. rechiziţionate. CpiisONU. să asigure aplicarea legilor şi respectarea ordinii publice. Organizaţia nu dispune de prevederi legale care să echivaleze cu normele civile şi interdicţiile şi restricţiile asupra importurilor şi exporturilor în privinţa publicaţiilor lor. Articolul III. (…) Secţiunea 5. Au murit 22 de persoane. confiscate. sediul ONU din Bagdad a fost devastat în urma unui atac cu un camion-capcană. 144 . Cu toate că Organizaţia Naţiunilor Unite nu pretinde. Dreptul organizaţiei internaţionale de control asupra sediului propriu. de bunuri asupra cărora asemenea accize sau taxe sunt sau pot fi impuse. Secţiunea 8.

Din statutul organizaţiei internaţionale decurge statutul funcţionarului internaţional. Privilegiile îi permit libertatea de acţiune. conform regulamentelor proprii de ordine interioară. d) imuni. în calitate de reprezentant al organizaţiei internaţionale. împreună cu soţii /soţiile şi rudele care depind de ei. dar şi faţă de cele ale altui stat pe teritoriul căruia funcţionarul internaţional îşi ___________________ Carta ONU. în statul-gazdă. Articolul V. laolaltă cu soţii / soţiile şi rudele care depind de ei. 318). Privilegiilor acordate organizaţiei internaţionale le corespund privilegiile acordate funcţionarului internaţional (ANGHEL 1987. în mod cu totul independent. dreptul de a-i proteja. îndeosebi faţă de autorităţile statului-gazdă. f) beneficiari. de facilităţi similare de repatriere în timpul crizelor internaţionale. ea ar putea totuşi pretinde. Funcţionarului internaţional i se conferă privilegii în interesul organizaţiei internaţionale şi nu în avantaj personal. Reprezentanţii Membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi funcţionarii organizaţiei beneficiază (…) de privilegiile şi de imunităţile necesare pentru îndeplinirea. mai ales în condiţiile în care imunitatea ei este încălcată. g) îndreptăţiţi să importe. fără taxă. CpiONU. din respect faţă de cuvintele spuse sau scrise şi faţă de orice act întreprins în calitatea lor oficială. la ocuparea iniţială a postului. ai privilegiilor similare acordate funcţionarilor de rang corespunzător de la misiunile diplomatice. Secţiunea 18 Funcţionarii ONU sunt: a) imuni faţă de orice proces legal. 145 139 . Funcţionarul internaţional este privilegiat ca să poată promova interesele organizaţiei internaţionale (ANGHEL 1987. îi garantează independenţa faţă de autorităţile exterioare organizaţiei. pe teritoriul statului unde îşi exercită funcţia139. (…) 2.penale ale statului-gazdă. în privinţa schimbului de devize. ci doar de posibilitatea de a-l expulza pe infractor din sediu. b) scutiţi de impozite pe salariile şi remuneraţiile care le sunt plătite de Organizaţia Naţiunilor Unite. de la restricţiile privind imigrarea şi înregistrarea străinilor. c) imuni faţă de obligaţiile legate de serviciul naţional. a funcţiilor legate de Organizaţie. asemenea trimişilor diplomatici. Chiar dacă organizaţiei internaţionale nu i se poate recunoaşte dreptul de a acorda azil la sediile ei. Articolul 105. 658). Este posibilă extinderea prevederilor cadrului legal propriu al organizaţiei internaţionale cu privire la privilegierea funcţionarului prin acorduri speciale între organizaţiile internaţionale şi statele-gazdă (CHEBELEU. e) beneficiari. Funcţionarul internaţional beneficiază de privilegii. mobilele şi bunurile lor. 319). pentru funcţionarii internaţionali proprii.

de imunitate de jurisdicţie civilă pentru actele prin care îşi îndeplinesc funcţiile. de libertate de deplasare. Funcţionarii internaţionali. Experţilor în misiune (de mediere. de investigare) li se acordă privilegii asemănătoare.îndeplineşte funcţiile. Totodată. prin privilegierea funcţionarului internaţional. Funcţionarii internaţionali „de profesie” beneficiază de inviolabilitatea persoanei. de elaborare de studii. 146 . 658). Privilegiile îl protejează pe funcţionarul internaţional numai în cadrul funcţiei sale sau în relaţie cu exercitarea ei. nu beneficiază de privilegiul inviolabilităţii personale şi nici de cel al imunităţii de jurisdicţie decât pentru acte oficiale în îndeplinirea funcţiilor (CHEBELEU 660-665). cetăţeni ai statului-gazdă. dar numai pentru perioada misiunii. de scutiri vamale şi fiscale. se asigură respectarea principiului egalităţii suverane a statelor membre ale organizaţiei internaţionale (CHEBELEU. Privilegiile se acordă diferit diferitelor categorii de funcţionari internaţionali. de întocmire de rapoarte.

Spre deosebire de organizaţiile internaţionale interguvernamentale. grupări omogene de state ale căror ideologii dominante şi politici sunt asemănătoare. Marea Britanie. Slovenia. Alianţa se defineşte şi în raport cu sursa ameninţării. Letonia. Islanda. militară. Norvegia. Statele dintr-un bloc politico-militar elaborează poziţii politice comune şi instituie instrumente comune ale blocului de dialog politic cu statele care nu fac parte din bloc. se presupune că există cel puţin un inamic. Danemarca. Luxemburg şi Olanda se angajau. care stabileşte obligaţii privind de cele mai multe ori garantarea reciprocă a securităţii în caz de agresiune din partea unui stat din afara grupării. Slovacia. Spania. blocurile politico-militare elaborează politici publice internaţionale doar în măsura în care urmăresc atingerea obiectivelor lor militare. Grecia. Belgia. În conformitate cu dreptul internaţional. Aşadar. elaborează strategii comune şi formulează şi aplică o politică militară comună. Dacă se alcătuieşte o alianţă. Estonia. Alianţa îşi propune să definească şi să identifice pericolul (inamicul) pentru a-l înlătura. s-au format ca alianţe blocurile politico-militare. În consecinţă. Franţa. Cehia. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianţă a 26 de state (Belgia. Germania. Luxemburg. Olanda. Alianţa poate avea şi instituţii permanente. obligaţia principală care decurge din alianţă este. pentru o jumătate de secol. Polonia. instituţii ale relaţiilor internaţionale. Ungaria). sunt licite doar alianţele defensive.REPREZENTAREA DIPLOMATICĂ A STATELOR MEMBRE ALE NATO ÎN CONSILIUL NORD-ATLANTIC (EXCURS) Alianţa este gruparea de state printr-o convenţie internaţională. statele care alcătuiesc o alianţă adoptă standarde comune de înarmare. Portugalia. Lituania. Canada. Franţa. în primul rând. Italia. Bulgaria. Statelor aliate le revine obligaţia de a apăra statul agresat. să-şi acorde asistenţă dacă ar suferi vreo 147 . La 17 martie 1948. România. Cooperarea militară în cadrul unui bloc politico-militar reflectă coordonarea politică. Turcia. a fost semnat la Bruxelles tratatul prin care Anglia. În a doua jumătate a secolului al XX-lea. Statele Unite al Americii.

Tinde să devină. NATO trece printr-un proces de adaptare la exigenţele secolului al XXI-lea. la Washington. La 19 decembrie 1950. Din octombrie 1948 până în martie 1949. 243). democraţia. cultura şi civilizaţia comune. Doctrina de drept internaţional include NATO printre organizaţiile regionale politico-militare (DIACONU III. o organizaţie internaţională politică. la 15 martie 1949. în timp de pace. care. prin care forţa aliată se juxtapunea armatelor naţionale. Senatul SUA a autorizat Administraţia să încheie. În cadrul NATO. statele membre interacţionează prin misiuni militare şi misiuni diplomatice. Conceptele strategice al NATO au fost înnoite în diferitele etape din evoluţia Alianţei. 148 . A fost constituit Cartierul General Suprem din Europa al puterilor aliate (Supreme Headquarters of Allied Powers in Europe – SHAPE). având ca obiect principal securitatea şi incluzând dimensiunea militară iniţială. În prezent. Islanda. La 11 iunie 1948. socială şi culturală. precum şi forme de cooperare economică. statele membre ale NATO au semnat Acordul privind Statutul Civil al NATO.agresiune în Europa şi să se consulte în caz de agresiune pe un alt continent. Eisenhower comandant suprem în Europa. Textul a fost publicat. NATO a trecut la gestionarea colectivă a crizelor din Europa şi a continuat să aibă în atenţie provocările la adresa securităţii statelor membre. la Ottawa. Pactul a intrat în vigoare la 24 august. S-a consolidat latura politică a parteneriatului prin accentul pus pe valorile în virtutea cărora acţionează statele membre ale Alianţei: libertatea. Tratatul a prevăzut întrunirea. la 18 martie 1949. înainte de a fi semnat. la cererea semnatarilor. NATO exprimă parteneriatul transatlantic al statelor membre din Europa şi al SUA. 242). Portugalia şi Italia să adere la pact. au invitat Norvegia. în acelaşi an. La 20 septembrie 1951. supremaţia legii. Ceremonia semnării s-a desfăşurat la 4 aprilie 1949. alianţe în afara ariei americane. SUA şi Canada. dintr-o alianţă defensivă. a unui Consiliu Consultativ. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului (DIACONU III. s-a derulat procesul de elaborare a proiectului de Pact atlantic de către cele cinci state semnatare ale Tratatului de la Bruxelles. Obiectivul iniţial al acestui parteneriat a fost asigurarea păcii şi stabilităţii continentului european. referitor la reprezentanţii naţionali. Ulterior. Consiliul miniştrilor l-a desemnat pe generalul american Dwight D. Danemarca. după încheierea „războiului rece”. Locul de acţiune diplomatică este Consiliul Nord-Atlantic.

al miniştrilor apărării sau al reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre ale NATO. până când Consiliul de Securitate va fi adoptat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Măsurile întreprinse în exercitarea dreptului la autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate. exercitarea dreptului de autoapărare individuală sau colectivă recunoscut prin articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite140. Fiecare ambasador. Consiliul Nord-Atlantic este organismul decizional cel mai important al NATO. este însoţit de o delegaţie politică şi militară. de câte un membru permanent având rang de ambasador. pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nordatlantice.În temeiul articolului 9 al Tratatului de la Washington. al miniştrilor de externe. Acelaşi articol a stabilit că întrunirea Consiliului se face prompt şi în orice împrejurare şi că se pot constitui atâtea organisme subsidiare câte sunt necesare şi a menţionat că se impune în primul rând un Comitet al apărării. dreptul de a-şi exprima opiniile. Articolul 51. Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui membru al Naţiunilor Unite. membru permanent al Consiliului NordAtlantic. Deciziile adoptate de Consiliul Nord-Atlantic au aceeaşi validitate. inclusiv prin folosirea forţei armate. în temeiul prezentei Carte. în mod egal. Consiliul Nord-Atlantic adoptă decizii şi emite declaraţii şi comunicate. de a întreprinde oricând acţiunile pe care le va socoti necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale. sprijinirea statului membru sau a statelor membre atacate prin acţiuni imediate. Aceste decizii exprimă voinţa colectivă a guvernelor statelor membre. statele membre au. statele părţi au înfiinţat un Consiliu în cadrul căruia fiecare stat membru să fie reprezentat în procesul de analiză a problemelor legate de aplicarea Tratatului. care să recomande măsurile de aplicare a prevederilor privind dezvoltarea capacităţii individuale şi a celei colective de răspuns la un atac armat. fiecare. Guvernele statelor membre sunt reprezentate. În cadrul Consiliului. ___________________ Carta ONU. Consiliul se întruneşte cel puţin săptămânal la nivelul şefilor de stat sau de guvern. 149 140 . indiferent de nivelul întrunirii. Adoptarea deciziilor se face prin consens.

Secţia pentru politica de apărare se ocupă îndeosebi de procesul de apărare în cadrul NATO. Ca şi subalternii săi.Într-o delegaţie care. care le permite forţelor armate ale statelor membre să coopereze atât în pregătire. printre care: îi ţine locul reprezentantului permanent. lupta împotriva terorismului. de politica nucleară a NATO şi de evitarea proliferării armelor de nimicire în masă. controlul armamentelor şi dezarmarea. de politica de apărare aeriană. ambasadorul îşi reprezintă statul şi interesele acestuia în cadrul organizaţiei. ofiţer superior. având rang diplomatic de ministru plenipotenţiar sau ministru consilier. de obicei. coordonează procesul de pregătire a acţiunilor diplomatice pe planul relaţiilor dintre statul său şi NATO. urmăreşte activitatea de ansamblu a delegaţiei permanente şi elaborează planificări şi rapoarte. de 150 . îşi reprezintă statul în forurile NATO. Secţia pentru politica de apărare este condusă de un militar. El este numit de şeful statului şi coordonat de ministerul de externe. Ei participă şi la acţiunile de cooperare cu statele partenere în cadrul Consiliului de Parteneriat Euro-Atlantic. Diplomaţii din secţia politică au sarcina de a prezenta politica şi poziţiile statului propriu organelor civile şi militare din subordinea Consiliului Nord-Atlantic. planificarea apărării civile. Ei participă la organizarea vizitelor oficiale din statul propriu la sediul NATO. dacă este cazul. Primul colaborator al reprezentantului permanent este un diplomat de rang înalt (ministru plenipotenţiar sau ministru consilier). Dialogul Mediteranean. inclusiv în structuri ad-hoc. Parteneriatului pentru Pace. de cooperarea pe planul armamentelor. precum prevenirea conflictelor. menţine legăturile de lucru cu delegaţiile permanente ale altor state şi cu oficialităţile NATO. precum şi aspecte ale politicii de securitate şi de informare. consilier diplomatic şi are sarcina de a se ocupa de o serie amplă de probleme de securitate. ipotetic. Secţia pentru resurse de apărare şi economico-financiară se ocupă de administrarea resurselor militare comune ale NATO. El îndeplineşte o gamă largă de sarcini. administrarea crizelor. Comisiei Ucraina-NATO. prevenirea proliferării armelor de nimicire în masă. Consiliului Rusia-NATO. este numit de ministerul apărării. de dezvoltarea cooperării dintre NATO şi Uniunea Europeană în domeniul Identităţii Europene de Securitate şi Apărare. ar întruni caracteristicile generale comune ale delegaţiilor reale. civili şi militari. unde participă la elaborarea proiectelor de documente. Şeful secţiei politice a delegaţiei permanente este. cât şi în operaţii.

prin măsuri specifice adecvate. inclusiv în structurile din domeniile securităţii şi securităţii informaţiilor. în momente importante legate de politica de securitate a Alianţei. ca temei recomandări. Reprezentanţii permanenţi prezintă în Consiliu poziţiile şi 151 . Reprezentanţii permanenţi acţionează în conformitate cu instrucţiunile primite din partea autorităţilor statului pe care îl reprezintă. În cadrul Consiliului Permanent. de procurarea de servicii şi bunuri pentru organizaţie. de programul de investiţii al NATO. Dezbaterile şi hotărârile din cadrul Consiliului Nord-Atlantic au. prin rotaţie în ordinea alfabetică engleză a denumirii statelor. asigură aplicarea politicilor de securitate ale NATO şi ale statului propriu. Secretarul general şi reprezentanţii permanenţi pot formula teme şi probleme pentru dezbaterile Consiliului. În cadrul Consiliului.finanţarea structurii de comandă militară integrată. de edificarea sediului nou al NATO. unul dintre miniştrii de externe este preşedinte de onoare al Consiliului Nord-Atlantic. Anual. proiecte elaborate în organele subsidiare. dar locurile reprezentanţilor permanenţi la lucrări sunt fixate după ordinea alfabetică engleză a denumirii statelor. de obicei. El are atribuţiile de a convoca şedinţele de Consiliu şi de a conduce aceste şedinţe atunci când se procedează la alegerea secretarului general al Alianţei. există şi o ordine de precădere după vechimea în funcţie a reprezentanţilor permanenţi. La nivelul reprezentanţilor permanenţi se întruneşte Consiliul Permanent. funcţionează şi reprezentantul statului-major al armatei statului reprezentat în Comitetul Militar al NATO. administrează şi controlează sistemele locale de comunicaţie şi informare. de două ori pe an. În cadrul delegaţiei permanente. ambasadorului reprezentant permanent cu vechimea cea mai mare îi revine funcţia onorifică de decan. Secţia pentru comunicare şi informare reprezintă statul în comitetele de specialitate ale NATO. Consiliul Nord-Atlantic se întruneşte la nivelul şefilor de stat sau de guvern ori de câte ori este nevoie să se abordeze probleme importante. Întrunirile Consiliului la nivelul miniştrilor de externe au loc. de finanţarea activităţilor politice şi militare ale Cartierului General de la Bruxelles. Lucrările Consiliului Nord-Atlantic sunt prezidate de secretarul general al organizaţiei sau de adjunctul acestuia. de cele mai multe ori.

La 18 septembrie 1993. La 24 iulie 1990. aplicându-se principiul egalităţii suverane a statelor membre. RELAŢIILE DIPLOMATICE ALE NATO CU STATELE PARTENERE Sunt state cu care NATO are relaţii de parteneriat. Centrul de informare şi documentare al NATO de la Kiev a fost înfiinţat în 1997 pentru îmbunătăţirea cunoaşterii şi înţelegerii dintre NATO şi Ucraina. România a aderat la NATO. lansat la reuniunea la nivel înalt a Consiliului Nord-Atlantic (Bruxelles. Prima şedinţă a Consiliului Permanent s-a desfăşurat la Paris. La 20 decembrie 1990. 152 . preşedintele României a vizitat Cartierul General al NATO de la Bruxelles.propunerile statelor pe care le reprezintă şi îşi informează statele despre propunerile celorlalte state membre. preşedintele României i-a trimis secretarului general al NATO o scrisoare prin care a formulat cererea oficială ca România să devină membru al NATO. Centrul le furnizează cetăţenilor ucraineni informaţie. La 29 martie 2004. Aceste state sunt reprezentate la Cartierul General al NATO de misiuni diplomatice. asistenţă pentru cercetare şi sprijin în elaborarea de proiecte Oficiul de informare al NATO de la Moscova a fost înfiinţat în 2001. prim-ministrul României i-a adresat secretarului general al NATO invitaţia de a vizita România şi a formulat solicitarea ca un ambasador al României să fie acreditat pe lângă Cartierul General al NATO de la Bruxelles. La 26 ianuarie 1994. ministrul de externe al României a semnat la Bruxelles Documentul-cadru al Parteneriatului pentru Pace. Pentru parteneriatul pe plan militar s-au instituit elemente de stat-major ale Parteneriatului pentru Pace. Prima şedinţă a Consiliului-Nord Atlantic a avut loc la Washington. la 28 aprilie 1951. România a devenit membru al Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică. La 4 noiembrie 1994. la 17 septembrie 1949. Ambasada Greciei în Armenia. 10-11 ianuarie 1994). Ambasade ale statelor membre ale NATO în state cu care NATO are relaţii de parteneriat au rol de punct de contact al NATO: Ambasada Poloniei în Albania. Hotărârile se adoptă prin consens.

Ambasada SUA în Kazahstan şi Ambasada României în Republica Moldova. Comisia superioară de resurse. preşedinte al Grupului pentru planificare nucleară. preşedintele Comitetului 153 . prezidează Forţele operative pentru controlul armelor convenţionale şi este preşedintele Grupului executiv de lucru. unde poartă convorbiri la nivel înalt. preşedinte al Consiliului pentru Parteneriat Euro-Atlantic. Secretarul general conduce Secretariatul Internaţional al NATO. Ambasada Ungariei în Croaţia. Are contacte cu deţinătorii funcţiilor de conducere din cadrul unor organizaţii internaţionale (ONU. Comitetul pentru infrastructură. OSCE. copreşedinte al Consiliului Permanent Comun NATORusia. Comitetul Politic funcţionează la nivelul adjuncţilor reprezentanţilor permanenţi sau al consilierilor şi consultanţilor politici ai delegaţiilor permanente. îl înlocuieşte în absenţă. Adjunctul secretarului general al NATO îl asistă pe secretarul general în exercitarea funcţiei. Ambasada Portugaliei în Irlanda. ORGANE SUBSIDIARE ALE CONSILIULUI NORD-ATLANTIC Comitetul Politic este organul subsidiar al Consiliului NordAtlantic în cadrul căruia se elaborează declaraţii şi comunicate. preşedinte al Comitetului pentru planificarea apărării. Secretarul general al NATO desfăşoară o activitate diplomatică intensă. Ambasada Greciei în BosniaHerţegovina. Printre atribuţiile lui se numără acelea de preşedinte al Consiliului Nord-Atlantic. Comitetul pentru bugetul civil. Ambasada Lituaniei în Belarus. copreşedinte al Comisiei NATO-Ucraina. Ambasada Estoniei în Finlanda. Ambasada Bulgariei în Georgia. Consiliul Europei). Ambasada Turciei în Azerbaidjan.Ambasada Sloveniei în Austria. precum şi o vizită la sediul ONU de la New York. a întreprins o vizită oficială de trei zile la Washington. Asupra numirii lui se pronunţă guvernele statelor membre. El întreprinde vizite în statele membre şi partenere. Secretarul general al NATO Alianţa îl are ca şef executiv pe secretarul general. În noiembrie 2004. UE. preşedinte al Grupului de cooperare mediteraneană. Comitetul pentru bugetul militar. Alte organe subsidiare sunt: Grupul executiv de lucru (pentru problemele legate de strategia din domeniul apărării).

Secretariatul internaţional al NATO În conformitate cu Acordul privind Statutul civil. a Comitetului pentru planificarea apărării şi a Grupului de planificare nucleară. funcţionarii Secretariatului Internaţional i se subordonează secretarului general. În noiembrie 2002. Secretarul executiv al NATO i se subordonează secretarului general. Funcţionarii Secretariatului executiv consemnează lucrările consiliilor şi comitetelor. de planificare. Biroul pentru informaţii şi presă şi Biroul pentru securitate al NATO. Secretariatul executiv asigură funcţionarea Consiliului NordAtlantic. Secretariatul Internaţional este alcătuit din Biroul secretarului general.NATO pentru apărarea aeriană. Biroul de informaţii şi presă este alcătuit din servicii de presă şi mijloace de informare publică. a Comisiei NATO-Ucraina. de relaţii cu statele NATO şi cu statele partenere. a Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia. Cabinetul particular al secretarului general include un consilier juridic şi un consilier pentru afacerile central şi est-europene. a Consiliului pentru Parteneriat Euro-Atlantic. cinci departamente operative. Biroul pentru securitate este condus de un director. a fost alcătuit din funcţionari desemnaţi de guvernele statelor membre sau recrutaţi de Alianţă un secretariat internaţional. 154 . procese-verbale. Are în subordine Serviciul de sisteme informatice. Planifică şi organizează reuniunile la nivel ministerial şi la nivel înalt. condus de un director. preşedintele Comitetului mixt privind problemele proliferării. redactează agende. Obiectivele reorganizării au fost redistribuirea responsabilităţilor între departamente şi îmbunătăţirea coordonării în legătură cu problemele-cheie şi programele-cheie. Noua structură cuprinde şase departamente conduse de câte un asistent al secretarului general. la reuniunea la nivel înalt de la Praga. Biroul administrativ şi Biroul inspectorului financiar. Cabinetul secretarului general al NATO este alcătuit din Cabinetul particular. a Grupului de cooperare mediteraneană. rapoarte. s-a stabilit reorganizarea Secretariatului Internaţional prin introducerea de metode administrative moderne. precum şi Biroul NATO pentru securitate. În activitatea lor. Secretariatul executiv. preşedintele Comisiei consultative comune. care este consilierul principal al secretarului general în domeniu.

sediul permanent al Consiliului NordAtlantic se află la Bruxelles. preşedintele Comitetului Militar şi Statul-Major Militar Internaţional. s-a decis construirea la Bruxelles a unui sediu nou pentru NATO. Secretariatul Internaţional. al cărei desen a fost conceput de un membru al personalului internaţional. la solemnităţi. în locurile unde se desfăşoară activitatea curentă a organizaţiei. menit să menţină caracterul dinamic al organizaţiei. apare emblema NATO. cu lăţimea măsurând trei pătrimi din lungime. Primul sediu al Cartierului General s-a aflat la Palais Chaillot de la Paris. La 14 octombrie 1953. A fost organizat un concurs de arhitectură. Simbolurile NATO La sediile NATO. Consiliul NATO a aprobat drapelul organizaţiei: un compas (o stea) în culorile alb şi albastru pe fond albastru închis. de la Washington. în cadrul căruia criteriul principal a fost realizarea unei instalaţii ultramoderne. care să răspundă nevoilor Alianţei în secolul al XXI-lea. unde îşi au birourile secretarul general. bineînţeles. pe documente şi publicaţii şi. în cadrul Cartierului General al NATO. 155 . În cadrul reuniunii la nivel înalt a NATO din 1999. în Belgia. adaptabile la procesul de înnoire continuă a organizaţiei.Sediul permanent al Consiliului Nord-Atlantic De la 16 octombrie 1967. La 15 decembrie 1959. a fost inaugurat un nou sediu al NATO la Porte Dauphine de la Paris.

astfel încât să se poată substitui. Ele au convenit să se asocieze pentru a atinge 156 . dreptul de a vota şi de a candida la alegerile municipale din statul pe teritoriul căruia îşi au reşedinţa şi la alegerile pentru Parlamentul European.. în termenii dreptului internaţional. Uniunea Europeană este o organizaţie internaţională. dreptul de a apela la Avocatul Poporului (MATHIJSEN. condusă de Consiliul general. unde este schiţată o federaţie europeană pe baza redistribuirii de teritorii din 15 state. 26-27). Uniunea Europeană înseamnă ansamblul de drepturi acordate cetăţenilor statelor membre: dreptul de a circula şi a avea reşedinţă pe teritoriul statelor membre. măcar parţial. 250).. dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea oricărui stat membru în statele în care statul propriu nu este reprezentat. dreptul de a înainta petiţii Parlamentului European. Uniunea Europeană este obiectivul de atins prin integrare (MTHIJSEN. ansamblu de state suverane care au consimţit să acţioneze împreună în domenii ale relaţiilor dintre ele. Pe plan juridic. Statele componente se situau pe picior de egalitate (LE DESSEIN. În Memoriile ducelui Maximilien de Sully (Mémoires des sages et royales économies de l’État de Henry le Grand). Luând în considerare asemănările şi deosebirile Uniunii Europene cu alte organizaţii internaţionale ale statelor. Tot pe plan juridic. puterea politică şi puterea judiciară. se găseşte un text notabil. O asemenea asociere implică participarea statelor la un proces de integrare în structura grupării. şi şase consilii provinciale.DIPLOMAŢIA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ (EXCURS) Statele se asociază şi în grupări pe care le dotează cu structură statală. Le Grand dessein. atribuit lui Henri IV. Uniunea Europeană este un for politic în curs de edificare. 12 monarhice (şase ereditare şi şase elective) şi trei republici. Pe plan politic. 5). statelor din grupare. se constată că Uniunea Europeană este „organizaţie de tip special” (DIACONU III. dotat cu puteri supreme. 5)..

centre de informare. reprezentanţi ai 12 state europene au semnat Tratatul privind Uniunea Europeană (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993). 157 . pe teritoriile acestor state. la Maastricht (Olanda). ca şi personalitatea juridică a altor organizaţii internaţionale. birouri de corespondenţă. care ulterior a fost modificat prin Tratatul de la Amsterdam (intrat în vigoare la 1 mai 1999) şi prin Tratatul de la Nisa. de pildă tratate cu statele care au solicitat să adere şi au încheiat negocierile de aderare. inclusiv funcţii în locul statelor membre. semnat la 26 februarie 2001. Uniunea Europeană exercită jurisdicţie independentă.obiective de interes comun prin intermediul organelor proprii organizaţiei pe care au constituit-o. adică aptitudinea de a fi titulară de drepturi şi de obligaţii. statele pot fi reprezentate pe lângă Uniunea Europeană prin misiuni permanente şi Uniunea Europeană poate fi reprezentată permanent pe lângă un stat prin delegaţii permanente. În 1996. Uniunea Europeană încheie convenţii internaţionale. poate intenta acţiuni în justiţie. Uniunea Europeană îşi exercită funcţiile pe care i le-au acordat statele membre prin tratatele succesive. La 7 februarie 1992.) În lumina acestei decizii. Uniunea Europeană are drept de legaţie activ şi pasiv. ca subiect derivat de drept internaţional (DIACONU I. Uniunea Europeană are organe comune şi personalitate juridică distinctă de personalitatea juridică a statelor membre. Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că Uniunea Europeană are competenţe atribuite şi numai asemenea competenţe (Curtea a decis că Uniunea Europeană nu poate legifera în domeniul drepturilor omului şi nu poate adera la Convenţia europeană a drepturilor omului. are caracter obiectiv. Uniunea Europeană adoptă norme care prevăd nemijlocit drepturi şi obligaţii pentru cetăţenii statelor membre. Uniunea Europeană este subiect derivat de drept internaţional. Ca urmare. reprezentanţi rezidenţi. Convenţiile internaţionale dintre Uniunea Europeană şi un stat sau mai multe state sunt negociate de Comisia Europeană şi încheiate de Consiliul European în numele Comunităţii. să dobândească şi să vândă bunuri mobile şi imobile şi să stea în justiţie. pentru că este opozabilă chiar şi statelor nemembre. are dreptul să încheie contracte. Uniunea Europeană apare. 462). cel puţin deocamdată. Uniunea Europeană încheie contracte. achiziţionează şi vinde bunuri mobiliare şi imobiliare. Personalitatea juridică a Uniunii Europene. cu decizii obligatorii pentru persoane şi societăţi din statele membre şi pentru statele membre.

la 1 noiembrie 2006 sau în luna următoare lunii în care va fi depus ultimul instrument de ratificare. libertatea. Uniunea coordonează politica statelor membre având ca scop atingerea obiectivelor comune şi îşi exercită asupra modului comunitar competenţele care i-au fost atribuite. solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi. elaborat şi negociat în cadrul Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene. Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom) şi Comunităţii Economice Europene. la Roma. justiţie. nediscriminare. inclusiv ale persoanelor care aparţin minorităţilor. Uniunea le oferă cetăţenilor un spaţiu de libertate. respectarea drepturilor omului. Uniunea are ca scop promovarea păcii. într-o societate caracterizată de pluralism. a intereselor fundamentale. a capitalului şi a plăţilor. egalitatea. La intrarea în vigoare. libertatea de stabilire. statul de drept. acest Tratat va abroga Tratatul care a instituit Comunitatea Europeană şi Tratatul Uniunii Europene. (2) Politica Externă şi de Securitate Comună. democraţia. a forţei de muncă. La 29 octombrie 2004.Tratatul privind Uniunea Europeană nu a înlocuit. (3) cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne. toleranţă.. de securitate şi de dreptate fără frontiere interioare şi o piaţă interioară unde concurenţa este liberă şi nedeformată. a valorilor sale şi bunăstarea popoarelor sale. a fost semnat Tratatul stabilind o Constituţie pentru Europa (Constituţia). Uniunea 158 .. le 13 octobre 2004) consfinţeşte Uniunea Europeană căreia statele membre îi atribuie competenţe pentru a-şi atinge obiectivele comune. inclusiv „apărarea valorilor comune. VALORILE UNIUNII EUROPENE Uniunea Europeană s-a constituit şi se dezvoltă având ca temei următoarele valori: respectarea demnităţii umane. Constituţia pentru Europa (CONFÉRENCE. Tratatul Uniunii Europene a fost construit pe trei „piloni”: (1) Comunitatea Europeană (Comunităţile Europene) caracterizată/e de libertăţile fundamentale ale pieţii comune: libera circulaţie a mărfurilor. a independenţei şi a integrităţii Uniunii”. libera circulaţie a serviciilor. ci a modificat tratatele constitutive ale Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului.

În virtutea principiului atribuirii. precum şi identitatea lor naţională. Constituţia şi dreptul adoptat de instituţiile Uniunii în exercitarea competenţelor care i s-au atribuit au întâietate faţă de dreptul din statele membre. Principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii reglementează exercitarea competenţelor. În virtutea principiului cooperării loiale. menţinerea ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale. şi un nivel ridicat de protejare şi de îmbunătăţire a calităţii mediului. Promovează progresul ştiinţific şi tehnic. În virtutea principiului subsidiarităţii. Respectă funcţiile esenţiale ale statului. socială şi teritorială şi solidaritatea statelor membre. combate excluziunea socială şi discriminările şi promovează dreptatea şi protecţia socială. Uniunea acţionează în limitele competenţei pe care statele membre i le-au atribuit în Constituţie pentru a atinge obiectivele pe care le stabileşte. o economie socială de piaţă înalt competitivă. inclusiv în privinţa autonomiei locale şi regionale. Statele membre facilitează îndeplinirea misiunii Uniunii şi se abţin de la orice măsură susceptibilă să pună în pericol realizarea obiectivelor Uniunii. Uniunea şi statele membre se respectă şi se sprijină reciproc în îndeplinirea de misiuni decurgând din Constituţie sau rezultând din actele instituţiilor Uniunii. solidaritatea dintre generaţii şi protejarea drepturilor copilului. Promovează coeziunea economică. Respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la apărarea şi la dezvoltarea patrimoniului cultural european. care tinde la lichidarea şomajului (la folosirea deplină a forţei de muncă) şi la progresul social.lucrează pentru dezvoltarea durabilă a Europei fondate pe creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor. Fiecare competenţă neatribuită Uniunii în Constituţie le aparţine statelor membre. Uniunea intervine numai şi în măsura în care obiectivele acţiunii avute în vedere nu pot fi atinse în 159 . inerentă structurii lor fundamentale politice şi constituţionale. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE Principiul atribuirii reglementează delimitarea competenţelor Uniunii. Uniunea respectă egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei. egalitatea dintre femei şi bărbaţi. în domeniile care nu aparţin competenţei sale exclusive. în special pe cele care au ca obiect asigurarea integrităţii teritoriale.

politica socială. educaţie. cooperare administrativă. dar pot fi atinse mai bine. de coordonare sau de completare în domeniile protecţiei şi ameliorării sănătăţii umane. Uniunea dispune de competenţă pentru acţiuni de sprijinire. coeziunea economică. dezvoltare tehnologică şi spaţiu (fără să împiedice statele să-şi exercite competenţa proprie). 160 . pentru anumite aspecte. industrie. conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune de pescuit. protecţie civilă. reţelele transeuropene. securitate şi dreptate. cât şi la nivel regional şi local. În virtutea principiului proporţionalităţii. mediul. spaţiul de libertate. Uniunea dispune şi de competenţa exclusivă de a încheia un acord internaţional când încheierea este prevăzută într-un act legislativ al Uniunii sau este necesară pentru a permite exercitarea competenţei interne sau în măsura în care încheierea este susceptibilă să afecteze reguli comune sau să le altereze conţinutul. la nivelul Uniunii. cercetare. pentru anumite aspecte. tineret. energia. agricultura şi pescuitul. politica monetară pentru statele a căror monedă este euro. socială şi teritorială. cultură.măsură suficientă de statele membre. potrivit dimensiunilor şi efectelor acţiunii avute în vedere. Uniunea dispune de competenţă partajată cu statele membre în legătură cu piaţa internă. protejarea consumatorilor. stabilirea de reguli ale concurenţei necesare funcţionării pieţei interne. atât la nivel central. sport şi formare profesională. Instituţiile Uniunii aplică principiul subsidiarităţii conform Protocolului asupra aplicării principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. DOMENIILE DE COMPETENŢĂ ALE UNIUNII EUROPENE Sunt domenii de competenţă exclusivă a Uniunii: uniunea vamală. Parlamentele naţionale veghează la respectarea acestui principiu conform procedurii prevăzute în protocol. turism. conţinutul şi forma acţiunii Uniunii nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor Constituţiei. transporturile. dar nu şi în privinţa conservării resurselor biologice ale mării. problemele comune de securitate în domeniul sănătăţii publice.

inclusiv definirea progresivă a unei politici de apărare comună care poate duce la apărarea comună. Competenţa Uniunii în materia Politicii Externe şi de Securitate Comune acoperă toate domeniile politicii externe astfel încât ansamblul problemelor privind securitatea Uniunii. în special a principiilor Cartei Naţiunilor Unite. pe identificarea problemelor de interes general şi pe realizarea unui grad crescător de convergenţă a acţiunilor statelor membre. Ele se abţin de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii sau susceptibilă să-i afecteze eficienţa. Statele membre se vor pune de acord în Consiliul European şi în Consiliul de Miniştri asupra fiecărei probleme de politică externă şi de securitate comună de interes general. Din prevederile Constituţiei pentru Europa. Statele membre sprijină activ şi fără rezervă Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii în spirit de loialitate mutuală şi respectă acţiunea Uniunii în acest domeniu. Uniunea îşi urmăreşte obiectivele prin mijloace adecvate. Consiliul European va identifica interesele strategice ale Uniunii şi va stabili obiectivele politicii externe şi de securitate comună. Uniunea îşi afirmă şi îşi promovează valorile şi interesele. securitatea şi dezvoltarea durabilă a Planetei. utilizând mijloacele naţionale şi pe cele ale Uniunii. Uniunea are competenţa de a defini şi de a-şi aplica Politica Externă şi de Securitate Comună. Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene va elabora această politică în cadrul liniilor strategice stabilite.POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ În relaţiile cu lumea. în special ale copilului. în funcţie de competenţele care îi sunt atribuite. la solidaritate şi respect mutual între popoare. la eliminarea sărăciei şi la protejarea drepturilor omului. Politica Externă şi de Securitate Comună va fi executată de ministrul afacerilor externe al Uniunii şi de statele membre. precum şi la respectarea strictă şi la dezvoltarea dreptului internaţional. rezultă că Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii Europene se întemeiază pe dezvoltarea solidarităţii politice reciproce a statelor membre. În aplicarea prevederilor Constituţiei. pentru a defini o abordare 161 . Contribuie la pacea. la comerţul liber şi echitabil. Consiliul European şi Consiliul de Miniştri vor adopta deciziile europene necesare Politicii Externe şi de Securitate Comune. inclusiv definirea progresivă a unei politici de apărare comune.

conform principiilor Cartei Naţiunilor Unite. prevenirea conflictelor şi întărirea securităţii internaţionale. parte integrantă din Politica Externă şi de Securitate Comună. statele membre vor asigura posibilitatea ca Uniunea să-şi realizeze interesele şi valorile pe scena internaţională. Uniunea va putea recurge la această capacitate în misiuni în afara Uniunii. a propunerilor ministrului de externe al Uniunii. decizii în unanimitate. Politica Uniunii nu va afecta caracterul specific al politicii de securitate şi apărare a anumitor state membre şi va respecta obligaţiile decurgând din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic şi este compatibilă cu politica de securitate şi apărare comună. Executarea acestor sarcini se va sprijini pe capacităţile furnizate de statele membre. Statele membre vor pune la dispoziţia Uniunii. Parlamentul European va fi consultat asupra principalelor aspecte şi opţiuni fundamentale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va fi informat în legătură cu evoluţia lor. conform Constituţiei. Prin convergenţa acţiunilor lor. Statele membre care vor constitui împreună forţe multinaţionale vor putea de asemenea să le pună la dispoziţia Politicii de Securitate şi de Apărare Comune. Înainte de a întreprinde orice acţiune sau de a asuma orice angajament care ar putea afecta interesele Uniunii. Statele membre sunt solidare. fiecare stat membru va consulta celelalte state în cadrul Consiliului European sau al Consiliului de Miniştri. 162 . Consiliul European şi Consiliul de Miniştri vor adopta. pentru realizarea Politicii de Securitate şi Apărare Comune. pentru a asigura menţinerea păcii. Din Constituţie. Ea va duce la o apărare comună din momentul în care Consiliul European va decide astfel în unanimitate şi le va recomanda statelor membre să adopte o decizie în acest sens conform normelor constituţionale. Se vor pronunţa asupra iniţiativei unui stat membru. capacităţi civile şi militare pentru a contribui la atingerea obiectivelor stabilite de Consiliu. Politica de Securitate şi Apărare Comună face.comună. Ea asigură Uniunii capacitatea operaţională bazată pe mijloace civile şi militare. rezultă că politica de securitate şi de apărare comună include definirea progresivă a unei politici de apărare comune a Uniunii. în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună.

pentru statele membre ale NATO. potrivit Constituţiei. baza apărării lor colective şi instanţa aplicării ei. pentru păstrarea valorilor Uniunii şi servirea intereselor ei. Statele membre care satisfac criterii mai ridicate ale capacităţilor militare şi care şi-au asumat angajamente mai constrângătoare în domeniu în vederea misiunilor celor mai pretenţioase vor stabili o cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii. universalitatea şi caracterul unitar al drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. de cercetare. unui grup de state membre. egalitatea. a promova măsuri de satisfacere a acestor necesităţi.Statelor membre le revine. Angajamentele de cooperare în acest domeniu vor rămâne conforme angajamentelor asumate în cadrul NATO care va fi. pentru a identifica nevoile operaţionale. o Agenţie în domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare. solidaritatea şi respectarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite şi ale dreptului internaţional. Dacă un stat membru va fi obiectul unei agresiuni armate. Constituţia prevede ca acţiunea Uniunii Europene pe scena internaţională să se bazeze pe principiile conform cărora a fost înfiinţată. a contribui la identificarea măsurilor utile consolidării bazei industriale şi tehnologice a sectorului apărării şi pentru a le aplica. celelalte state membre îi vor datora ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele lor. în continuare. conform articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite. a participa la definirea unei politici europene a capacităţilor şi armamentului şi pentru a asista Consiliul în evaluarea ameliorării capacităţilor militare. Consiliul va putea încredinţa realizarea unei misiuni. Ministrul de externe al Uniunii va putea să propună să se recurgă la mijloace naţionale ca şi la instrumentele reuniunii. 163 . Nu va fi afectat caracterul specific al Politicii de Securitate şi Apărare Comune a unor state membre. de achiziţii şi de armament (Agenţia Europeană de Apărare). statul de drept. în cadrul Uniunii. respectarea demnităţii umane. în acest scop. Consiliul va adopta în unanimitate deciziile privind Politica de Securitate şi Apărare Comună. s-a dezvoltat şi s-a extins şi pe care Uniunea are în vedere să le promoveze în lume: democraţia. obligaţia de a se angaja să-şi îmbunătăţească progresiv capacităţile militare şi vor institui. Parlamentul European va fi consultat şi informat asupra aspectelor principale şi a opţiunilor fundamentale ale Politicii de Securitate şi Apărare Comune. inclusiv pe cele privind lansarea de misiuni.

drepturile omului şi principiile dreptului internaţional. conform principiilor şi scopurilor Cartei Naţiunilor Unite. ţările şi regiunile care se confruntă cu catastrofe naturale sau de origine umană şi pentru a promova un sistem internaţional întemeiat pe cooperare multilaterală consolidată şi o bună guvernare mondială. acoperind toate domeniile politicii externe şi de securitate. în scopul esenţial al eradicării sărăciei. în vederea apărării valorilor proprii. pentru a încuraja integrarea tuturor statelor în economia mondială. a intereselor fundamentale. Uniunea îşi va stabili şi va aplică o Politică Externă şi de Securitate Comună. Constituţia stabileşte obligaţia ca statele membre să sprijine activ şi fără rezerve Politica Externă şi de Securitate Comună în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce. inclusiv celor referitoare la frontierele exterioare. îndeosebi în cadrul Naţiunilor Unite. Consiliul European va decide în unanimitate asupra recomandărilor Consiliului de Miniştri. inclusiv prin înlăturarea progresivă a obstacolelor din calea comerţului internaţional. pentru a susţine dezvoltarea durabilă pe plan economic. Constituţia le cere statelor membre să se abţină de la orice acţiune 164 . independenţei şi integrităţii. cu organizaţii internaţionale. prevenirea conflictelor şi consolidarea securităţii internaţionale. Uniunea va stabili şi va realiza politici comune şi va acţiona pentru a asigura un grad înalt de cooperare în toate domeniile relaţiilor internaţionale. Uniunea se va pronunţa în favoarea soluţiilor multilaterale pentru problemele comune. ca şi la alte domenii care aparţin acţiunii externe şi privesc relaţiile Uniunii cu o ţară. în vederea unei dezvoltări durabile. pentru menţinerea păcii. să lucreze de comun acord la dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii lor politice reciproce. regionale şi mondiale care împărtăşesc principiile menţionate. ca şi principiilor Actului final de la Helsinki şi obiectivelor Cartei de la Paris. pentru a contribui la elaborarea măsurilor internaţionale de păstrare şi de ameliorare a calităţii mediului şi gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale. statul de drept. a securităţii. pentru a consolida şi a susţine democraţia. Uniunea se va strădui să dezvolte relaţii şi să construiască parteneriate cu state terţe. social şi în privinţa mediului a statelor în curs de dezvoltare. o regiune sau constituie o abordare tematică. pentru a ajuta populaţiile. În cadrul principiilor şi obiectivelor acţiunii sale exterioare.Potrivit Constituţiei. Deciziile europene ale Consiliului European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii se vor referi la Politica Externă şi de Securitate Comună.

statul membru care se va abţine de la vot se va abţine şi de la orice acţiune susceptibilă a fi în conflict cu acţiunea Uniunii bazată pe decizia europeană şi celelalte state îi vor respecta poziţia.contrară intereselor Uniunii sau susceptibilă să-i prejudicieze eficacitatea de forţă de coeziune în relaţiile internaţionale. decizia Uniunii nu va fi adoptată. pe baza orientărilor generale şi liniilor strategice definite de Consiliul European. inclusiv în legătură cu problemele având implicaţii în domeniul apărării. ca urmare a unei anumite evoluţii pe plan internaţional. Consiliul va decide în unanimitate. Consiliul European va fi convocat în reuniune extraordinară pentru definirea liniilor strategice adecvate ale politicii Uniunii în această privinţă. fie la cererea unui stat membru. ministrul de externe al Uniunii sau acesta sprijinit de Comisie vor putea sesiza Consiliul asupra oricărei probleme de Politică Externă şi de Securitate Comună şi supune iniţiative şi propuneri. Dacă membrii Consiliului care se vor abţine vor reprezenta cel puţin o treime din statele membre. Dacă o situaţie internaţională va impune acţiunea operaţională a Uniunii. cât mai repede. 165 . dacă este necesar. fie din oficiu. dar va accepta că decizia europeană angajează Uniunea. Fiecare stat membru. Dacă se va impune o decizie rapidă. Fiecare membru al Consiliului care se abţine de la vot îşi va putea însoţi abţinerea de o declaraţie oficială şi nu va fi obligat să aplice decizia europeană. Consiliul va adopta deciziile europene necesare. adoptând decizii europene care stabilesc acţiunile Uniunii. Consiliul de Miniştri va adopta deciziile europene necesare stabilirii şi aplicării Politicii Externe şi de Securitate Comune. având cel puţin o treime din populaţia Uniunii. poziţiile Uniunii. Aceste decizii europene vor angaja statele membre în luările lor de poziţie şi în conduita lor în acţiune. în patruzeci şi opt de ore sau. Uniunea îşi va desfăşura Politica Externă şi de Securitate Comună definind orientările generale. Dacă se va impune. prin care va stabili obiectivele. semnificaţia şi mijloacele de pus la dispoziţia Uniunii. În spiritul solidarităţii reciproce. ca şi condiţiile şi perioada de realizare a acţiunii. ministrul de externe al Uniunii va convoca. reuniunea extraordinară a Consiliului. modalităţile de aplicare a deciziilor europene şi consolidarea cooperării sistematice dintre statele membre pentru desfăşurarea politicii lor. Consiliul European va defini orientările generale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune.

are intenţia să se opună adoptării unei decizii europene înainte de a fi adoptată cu majoritate calificată. cei care vor participa vor apăra poziţiile Uniunii. unde vor apăra poziţiile Uniunii. I-40). pentru motive politice naţionale vitale. votând cu majoritate calificată. Uniunea va putea încheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale în problemele Politicii Externe şi de Securitate Comune. prezentată ca urmare a unei solicitări specifice a Consiliului European. unde nu vor participa toate statele membre. Ministrul de externe al Uniunii va asigura organizarea acestei coordonări. Reprezentantul special îşi va exercită mandatul sub autoritatea ministrului. nu se va trece la vot şi ministrul de externe al Uniunii va căuta. un reprezentant special căruia să-i confere un mandat în legătură cu problemele politice speciale. Consiliul va putea numi. În organizaţiile internaţionale şi la conferinţele internaţionale. În absenţa unui rezultat. când decizia europeană va aplica o decizie europeană stabilind o acţiune sau o poziţie a Uniunii şi când decizia europeană se va referi la numirea unui reprezentant special. în exer166 . când decizia europeană va stabili o acţiune sau o poziţie a Uniunii pe baza unei propuneri a ministrului de externe al Uniunii. va putea să ceară sesizarea Consiliului European pentru adoptarea unei decizii europene în unanimitate. vor apăra. la propunerea ministrului de externe al Uniunii. în consultări cu statul membru implicat. Statele membre participante vor informa statele neparticipante şi pe ministrul de externe al Uniunii despre lucrările şi problematica dezbătută în cadrul organizaţiilor internaţionale şi la conferinţele internaţionale. Dacă un membru al Consiliului va declara că. Consiliul. care vor fi şi membre ale Consiliului de Securitate al ONU.Consiliul va decide cu majoritate calificată când decizia europeană va stabili o acţiune sau o poziţie a Uniunii pe baza unei decizii europene a Consiliului European referitoare la interese şi obiective strategice ale Uniunii. Statele membre al Uniunii. Când Consiliul European sau Consiliul de Miniştri va stabili o abordare comună a Uniunii (Constituţia. inclusiv în cazul Consiliului de Securitate al ONU. o soluţie acceptabilă pentru acest stat. Statele membre îşi vor coordona acţiunea în organizaţiile internaţionale şi la conferinţele internaţionale. ministrul de externe al Uniunii şi miniştrii afacerilor externe din statele membre îşi vor coordona activitatea în Consiliu.

organizând proceduri de cooperare. fără a prejudicia activitatea ministrului de externe al Uniunii.citarea funcţiilor lor. Uniunea va putea încheia. Negocierea acordurilor dintre Uniune şi statele terţe sau organizaţiile internaţionale se va desfăşura conform prevederilor Constituţiei. În cazul acordurilor de asociere. care va adopta decizii europene. Consiliul va putea autoriza Comitetul în vederea unei operaţii de gestionare a crizei şi pe durata acesteia. al acordurilor cu implicare bugetară notabilă pentru Uniune şi al acordurilor privind domenii cărora li se aplică procedura legislativă ordinară sau procedura 167 . un acord cu una sau mai multe ţări sau organizaţii internaţionale. La propunerea negociatorului. fără a prejudicia responsabilităţile care le revin conform Cartei Naţiunilor Unite. autorizând deschiderea negocierilor şi desemnându-l pe negociatorul-şef al echipei de negociatori ai Uniunii. va autoriza semnarea şi încheierea acordurilor. Comitetul Politic şi de Securitate va exercita. Un Comitet Politic şi de Securitate va urmări situaţia internaţională în domeniile relevante ale Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va contribui la stabilirea politicilor. dacă va fi cazul. al acordurilor creând un cadru instituţional specific. să adopte măsuri adecvate privind controlul politic şi direcţia strategică de operaţii. Consiliul va adopta decizia europeană privind încheierea acordului. aşa cum este determinată de Consiliu. Uniunea va putea încheia un acord de asociere cu state terţe sau cu organizaţii internaţionale pentru a crea o asociaţie caracterizată de drepturi şi obligaţii reciproce. controlul politic al direcţiei strategice a operaţiilor de gestionare a crizei. al aderării Uniunii la Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. La propunerea negociatorului. de acţiuni comune şi de proceduri particulare. Consiliul va putea da directive negociatorului şi va putea desemna un comitet special în consultare cu care să se desfăşoare negocierile. Consiliul va adopta decizia europeană de autorizare a semnării acordului şi. Acordurile încheiate de Uniune vor lega instituţiile Uniunii şi statele membre. va stabili directivele de negociere. formulând avize adresate Consiliului. în condiţiile stabilite prin Constituţie. poziţiile şi interesele Uniunii. Va supraveghea şi aplicarea politicilor convenite. sub responsabilitatea Consiliului şi a ministrului de externe al Uniunii. Consiliul va autoriza începerea negocierilor. a aplicării provizorii. Comisia sau ministrul de externe al Uniunii va prezenta recomandări Consiliului.

legături oportune şi cu alte organizaţii internaţionale. în limitele puterilor conferite prin Tratatul Uniunii Europene. Membrii Consiliului European şi cei ai Parlamentului European sunt aleşi la nivel naţional. cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană şi cu Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. Guvernele statelor membre îi desemnează pe membrii Comisiei Europene. Consiliul European. în faţa comitetului parlamentar responsabil pentru domeniul de competenţă. eficacităţii şi continuităţii politicii şi acţiunii sale. Fiecare instituţie va acţiona în limitele atribuţiilor conferite în Constituţie. Uniunea Europeană va dispune de un cadru instituţional vizând promovarea valorilor Uniunii. ale cetăţenilor şi ale statelor membre. Consiliul European. cu Consiliul Europei. În prezent. Consiliul (Consiliul de Miniştri). de comun acord cu preşedintele desemnat al Comisiei. Parlamentul îi aprobă în grup pe preşedintele şi pe membrii Comisiei Europene. care prezintă o declaraţie în Parlamentul European. după ce va avea aprobarea din partea Parlamentului European. conform procedurilor şi condiţiilor prevăzute de Constituţie. de altfel. servirea intereselor Uniunii. guvernele statelor membre ale Uniunii Europene îl desemnează pe preşedintele Comisiei Europene. Comisia Europeană. asigurarea coerenţei. Parlamentul European. După intrarea în vigoare a Constituţiei pentru Europa. Instituţiile vor coopera loial. înaintea de a primi aprobarea acestuia. Cadrul instituţional va cuprinde: Parlamentul European. Uniunea va asigura. înainte de vot. Uniunea va stabili orice cooperare utilă cu organele Naţiunilor Unite şi ale instituţiilor specializate. INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE În prezent. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Comisia (Comisia Europeană). 168 . urmărirea obiectivelor Uniunii.specială prin care se cere aprobarea Parlamentului European. directive şi decizii obligatorii. Parlamentul European a solicitat ca fiecare membru al Comisiei Europene să compară. Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi emit. Consiliul va adopta decizia europeană de încheiere a acordului. regulamente.

de asemenea. Parlamentul European dispune de un Secretariat General condus de un secretar general alcătuit din opt directorate generale (pentru preşedinte. 169 . În prezent. pentru un mandat de cinci ani. pe baza lucrărilor Consiliului afacerilor generale. pentru informaţii. Va prezenta un raport Parlamentului European după fiecare reuniune a Consiliului European. pentru administraţie. funcţiile de control politic şi consultativ şi îl va alege pe preşedintele Comisiei Europene. Consiliul European se va pronunţa prin consens. liber şi secret. funcţiile legislativă şi bugetară. Potrivit Constituţiei. A fost stabilit un Cod de conduită al personalului parlamentului. pentru traduceri şi servicii generale şi pentru finanţe şi control financiar) şi de un serviciu juridic. pentru studii. La lucrările Consiliului European vor participa miniştrii de externe ai statelor membre. În cazurile în care Constituţia nu dispune altfel. El va exercita. Consiliul European îşi va alege. pentru comitete şi delegaţii. cu majoritate calificată. din preşedintele Consiliului European şi din preşedintele Comisiei Europene. conform criteriului pragului minim de şase membri pe stat membru şi al celui maxim de 86 de locuri) va exercita. preşedintele pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. fără a prejudicia atribuţiile ministrului afacerilor externe al Uniunii. va asigura continuitatea lucrărilor. Va asigura reprezentarea externă a Uniunii Europene în domeniile Politicii Externe şi de Securitate Comună.Parlamentul European În conformitate cu prevederile Constituţiei. pentru relaţii publice. Parlamentul European (nu mai mult de 750 de cetăţeni europeni. Vor putea fi convocate şi reuniuni extraordinare. direct. Nu va putea exercita mandat naţional. împreună cu Consiliul Europei. Consiliul European Tratatul Uniunii Europene în vigoare a instituţionalizat Consiliul European. Preşedintele Consiliului European va conduce lucrările Consiliului European. convocat de preşedintele Consiliului European. format din şefii de stat şi de guvern din statele membre. dar nu va avea funcţii legislative. aleşi prin sufragiu universal. pentru personal. Consiliul European va fi alcătuit din şefi de stat sau de guvern din statele membre. care va putea fi reînnoită o dată. Consiliul European se va întruni trimestrial. împreună cu preşedintele Comisiei. Va defini priorităţile politice generale.

dacă Consiliul Uniunii aprobă cu majoritate simplă. dar ei nu constituie o conferinţă interguvernamentală. să implice guvernul statului propriu. Luxemburg – două voturi. Belgia. După intrarea în vigoare a Constituţiei. pe rând. Majoritatea calificată se poate obţine dacă se combină state mici cu state mari. autorizaţi. şi norma se adoptă dacă se înregistrează numărul cerut de voturi.Consiliul (de miniştri al) Uniunii Europene În prezent. Preşedintele Comisiei Europene şi membrii Comisiei participă la reuniunile Consiliului. Miniştrii de externe se întrunesc în Consiliul Afacerilor Generale şi Relaţiilor Externe (CAGRE). Consiliul Uniunii Europene adoptă o normă. Consiliul Uniunii Europene poate adopta decizii obligatorii pentru statele membre prin vot majoritar. dar este alcătuit din reprezentanţi ai statelor membre. Franţa. în Tratatul Comunităţii. În cazurile în care. Votul are loc la solicitarea preşedintelui sau a unuia dintre membrii Comisiei Europene. dar în interesul comunităţii. Acest mod de adoptare a deciziilor deosebeşte Uniunea Europeană de celelalte foruri internaţionale constituite pe baza dreptului internaţional. este menţionat ca „solidaritatea statelor membre”. Danemarca. Ei acţionează ca reprezentanţi ai statului propriu. Portugalia. la propunerea Comisiei Europene. Grecia. Spania. fiind în acelaşi timp interguvernamental şi comunitar („supranaţional”). Luxemburg. Membrii Consiliului Uniunii Europene acţionează conform recomandărilor guvernului propriu. Consiliul Uniunii Europene este o instituţie a Comunităţii Europene. Suedia. Consiliul Uniunii Europene este alcătuit din reprezentanţi la nivel ministerial ai fiecărui stat membru. Eventualele divergenţe dintre interesele comunitare şi interesele statelor membre se rezolvă prin ceea ce. potrivit domeniului de competenţă. Germania şi Franţa – câte 10 voturi etc. Germania. Austria. Consiliul (Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene) va exercita. La reuniuni participă uneori mai mulţi miniştri ai aceluiaşi stat. Finlanda. Consiliul Uniunii Europene coordonează politicile economice generale ale statelor membre şi are puterea de a adopta decizii. Irlanda. Olanda. preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. se votează cu utilizarea ponderilor: Belgia – cinci voturi. potrivit Tratatului Uniunii Europene. Fiecărui stat membru îi revine pentru câte şase luni. Marea Britanie. De la 1 ianuarie 1996 ordinea de rotaţie la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene a fost următoarea: Italia. împreună cu Parlamentul 170 .

Consiliul Afacerilor Generale va asigura coerenţa lucrărilor formelor diferite de întrunire ale Consiliului. preşedinţia Consiliului va fi asigurată prin rotaţie de reprezentanţii statelor membre în Consiliu. abilitat să voteze. funcţiile legislativă şi bugetară. Şedinţele Consiliului. deciziile se vor adopta cu majoritatea calificată. cuprinzând cel puţin 15 dintre ei şi reprezentând state membre care cuprind cel puţin 65% din populaţia Uniunii Europene. Comisia Europeană va promova interesul general al Uniunii Europene. Va veghea la aplicarea Constituţiei. Va executa bugetul şi va gira programele. Va trebui ca minoritatea de blocaj să cuprindă cel puţin patru membri ai Consiliului. reprezentând state membre care reunesc cel puţin 65% din populaţia Uniunii. Consiliul va fi alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. Va pregăti reuniunile Consiliului European. majoritatea calificată se va defini ca fiind egală cu cel puţin 72% din membrii Consiliului. execuţie şi gestiune conform condiţiilor prevăzute de Constituţie. Dacă nu va adopta propuneri ale Comisiei sau ale ministrului afacerilor externe al Uniunii. Lucrările Consiliului de Miniştri vor fi pregătite de un Comitet al reprezentanţilor permanenţi ai guvernelor statelor membre. Va asigura reprezentarea externă a Uniunii. Va lua iniţiativa programărilor anuale şi multianuale pentru a se ajunge la acorduri interinstituţionale. Lista celorlalte forme ale Consiliului de Miniştri va fi adoptată cu majoritate calificată de Consiliul European. cu excepţia Politicii Externe şi de Securitate Comune. Consiliul va adopta decizii cu majoritate calificată. Comisia Europeană În conformitate cu Constituţia. Consiliul se va întruni în forme diferite. Cu excepţia Consiliului Afacerilor Generale. Va supraveghea aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.European. în care se vor dezbate şi se vor adopta proiecte de acte legislative. conform liniilor strategice fixate de Consiliul European. egală cu cel puţin 55% din membrii Consiliului. Preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene nu vor participa la vot în cadrul Consiliului European. în afară de cazurile în care Constituţia prevede altfel. În Consiliu. 171 . Va exercita funcţii de coordonare. Va elabora activităţile externe ale Uniunii. vor fi publice.

Preşedintele Comisiei Europene va fi propus Parlamentului European de Consiliul European. care va fi şi vicepreşedinte al Comisiei. inclusiv din preşedinte şi din ministrul afacerilor externe. care va putea adopta o moţiune de cenzură. va fi de două treimi din statele membre. potrivit Constituţiei. instituţie. în afară de cazul în care Consiliul European nu va decide altfel în unanimitate. De comun acord cu preşedintele Comisiei. Selectarea membrilor Comisiei se va face prin rotaţie între statele membre şi conform deciziei Consiliului European. Consiliul va adopta lista membrilor Comisiei. va decide cu privire la organizarea internă a Comisiei pentru a-i asigura coerenţa.Un act legislativ al Uniunii va putea fi adoptat numai pornind de la o propunere a Comisiei. Mandatul Comisiei va fi de cinci ani. dintre personalităţile care oferă toate garanţiile de independenţă. Comisia va răspunde colegial în faţa Parlamentului European. Membrii Comisiei vor fi aleşi. 172 . fiecare Comisie este alcătuită astfel încât să reflecte evantaiul demografic şi geografic al ansamblului statelor membre. incluzându-i pe preşedinte şi pe ministrul de externe. inclusiv ministrul de externe. membrii Comisiei vor demisiona colectiv. numărul membrilor Comisiei. Alegerea se va face cu majoritatea membrilor Parlamentului. Membrii Comisiei nu vor solicita şi nu vor primi instrucţiuni din partea nici unui guvern. Preşedintele Comisiei va defini orientările în cadrul cărora Comisia îşi va exercita misiunea. ţinându-se seama de competenţa lor generală şi de angajamentul lor european. organ sau organism şi se vor abţine de la orice act incompatibil cu exercitarea funcţiilor lor sau cu executarea sarcinilor lor. Comisia îşi va exercita responsabilităţile cu independenţă deplină. Consiliul European va numi cu majoritate calificată Comisia pe baza aprobării ei de către Parlamentul European. cu excepţia cazurilor în care Constituţia prevede altfel. pe baza principiilor următoare: statele membre sunt egale în determinarea ordinii trecerii timpului de prezenţă a resortisanţilor lor în cadrul Comisiei. După adoptarea moţiunii. Prima Comisie Europeană numită în aplicarea Constituţiei va fi compusă din câte un reprezentant din fiecare stat membru. După încheierea mandatului primei Comisii. eficacitatea şi colegialitatea şi îi va numi pe vicepreşedinţi dintre membrii Comisiei. pe baza sugestiilor statelor membre.

Ministrul afacerilor externe al Uniunii Europene Comisiei Europene îi va reveni numirea. care va decide asupra propunerii ministrului de externe al Uniunii. această acţiune fiind calificată drept „foarte importantă”. va contribui. Ministrul de externe va conduce Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii. Va contribui cu propunerile sale la elaborarea acestei politici şi o va executa ca mandatar al Comisiei. Rezoluţia adoptată de PE îi aminteşte 173 . oricare membru al Comisiei va demisiona. dialogul politic cu terţii şi va exprima poziţia Uniunii în organizaţiile internaţionale sau la conferinţele internaţionale. eventual. Ministrul afacerilor externe al Uniunii – pentru domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comune – şi Comisia – pentru celelalte domenii ale acţiunii externe – vor putea formula împreună propuneri Consiliului de Miniştri. prin propunerile sale. în numele Uniunii. care va prezida lucrările Consiliului Afacerilor Generale. cu majoritate calificată şi cu acordul preşedintelui Comisiei. care. a ministrului afacerilor externe al Uniunii Europene. La 27 mai 2005. va purta. dacă Uniunea doreşte să se impună mai clar pe plan extern. la elaborarea Politicii Externe şi de Securitate Comune şi va asigura aplicarea deciziilor europene adoptate de Consiliul European şi de Consiliul de Miniştri. parlamentarii europeni au votat în favoarea formării unui serviciu diplomatic al UE. Ministrul de externe al Uniunii. după consultarea Parlamentului European şi cu aprobarea Comisiei. care va lucra în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi va fi alcătuit din funcţionari ai serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei. Va fi preşedintele Consiliului Afacerilor Generale şi unul din vicepreşedinţii Comisiei.Dacă i se va cere de către preşedintele Comisiei. El va reprezenta Uniunea pentru domeniile aparţinând Politicii Externe şi de Securitate Comune. Va veghea la coerenţa acţiunii externe a Uniunii. Organizarea şi funcţionarea serviciului european pentru acţiune externă vor fi stabilite prin decizie europeană adoptată de Consiliu. ca şi din personal detaşat de la serviciile diplomatice naţionale. va putea fi destituit cu aceeaşi procedură. În realizarea mandatului său. ministrul de externe al Uniuni se sprijină pe un Serviciu european pentru acţiunea externă.

Conform deputatului german de centru-dreapta Elmar Brock. Declanşarea discuţiilor privind diplomaţia europeană a stârnit comentarii. relatează EUObserver. în ceea ce priveşte organizarea şi bugetul. comentând că. ci vor prezenta poziţiile comune ale UE”. Ele nu vor mai fi reprezentanţe comerciale. Aceasta este o aluzie clară la puterea PE asupra resurselor financiare ale Uniunii.Comisiei că legislativul european trebuie să fie de acord cu orice decizie în privinţa înfiinţării efective a acestui serviciu – cunoscut ca Serviciul pentru Acţiune Externă. Rezoluţia arată că Parlamentul este convins că serviciul ar trebui încorporat. fiind autonom şi deci prea independent. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va cuprinde Curtea de Justiţie. în structura Comisiei Europene. Parlamentul fiind cel ce trebuie să aprobe cheltuielile administrative ale Comisiei şi Consiliului. La sfârşitul negocierilor privind Constituţia europeană. serviciul diplomatic european l-ar ajuta pe ministrul de externe al Uniunii Europene – post care va fi înfiinţat de Constituţia europeană – să-şi îndeplinească mandatul. Una dintre temerile exprimate de PE în legătură cu serviciul diplomatic european este că acesta nu va face parte nici din Comisie şi nici din Consiliu. Referindu-se la cele 128 de delegaţii ale Comisiei Europene în lume. conform căreia Comisia Europeană ar rămâne fără responsabilităţi pentru comerţ. în cazul în care aceasta nu va fi adoptată democratic”. Când Uniunea va stabili o poziţie cu privire la o temă de pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate al ONU. Alte instituţii europene Potrivit Constituţiei. Brock a adăugat că „acestea ar putea fi transformate în ambasade ale UE. Tribunalul şi tribunalele specializate şi va asigura respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea Constituţiei. numit prin rotaţie. executivul de la Bruxelles ar deveni o „simplă organizaţie gen piaţă comună”. guvernele au fost de acord să înceapă demersurile pentru crearea serviciului diplomatic imediat ce va fi semnat Tratatul constituţional. astfel. eveniment ce a avut loc la sfârşitul lunii octombrie 2004. deoarece a fost considerată parte a unui plan de rezervă ce are menirea de „a salva unele aspecte din Constituţie. 174 . care citează surse din Parlamentul European şi analişti. cu personal din statele membre. statele membre ale Uniunii membre ale Consiliului de Securitate vor solicita ca ministrul de externe al Uniunii să fie invitat să prezinte poziţia Uniunii. dezvoltare şi ajutor de urgenţă. Parlamentarul german a criticat sugestia Berlinului.

Curtea de Conturi va fi instituţia care va asigura. asupra interpretării dreptului Uniunii sau asupra validităţii actelor adoptate de instituţii. de o persoană fizică sau de o persoană morală. Va fi alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. Obiectivul principal al sistemului va fi menţinerea stabilităţii preţurilor. Curtea va decide cu privire la recursul solicitat de un stat membru. titulari ai unui mandat electoral într-o colectivitate regională sau locală sau răspunzători politic în faţa unei adunări alese. Comitetul Regiunilor va fi compus din reprezentanţi ai colectivităţilor regionale şi locale.Statele membre vor stabili căile de recurs necesare pentru asigurarea protecţiei jurisdicţionale efective în domeniile acoperite de dreptul Uniunii. Parlamentul European. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale vor constitui Sistemul european al băncilor centrale. Comitetul Economic şi Social va fi compus din reprezentanţi ai organizaţiilor de angajatori şi din alţi actori reprezentativi ai societăţii 175 . Constituţia defineşte Banca Centrală Europeană ca instituţie cu personalitate juridică. conform Constituţiei. va examina conturile tuturor încasărilor şi cheltuielilor Uniunii şi va asigură gestiunea financiară corectă. Va trebui ca judecătorii şi avocaţii generali să ofere toate garanţiile de independenţă. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale din statele membre a căror monedă este euro şi care vor constitui Eurosistemul vor conduce politica monetară a Uniunii. Tribunalul va cuprinde cel puţin câte un judecător din fiecare stat membru. Ei vor fi numiţi prin acordul comun al statelor membre pentru şase ani. Va fi singura instituţie abilitată să autorizeze emiterea de euro. Consiliul şi Comisia vor fi asistate de organele consultative al Uniunii Europene: Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social. dar vor putea fi numiţi şi pentru alte termene de câte şase ani. Curtea va fi alcătuită din câte un judecător din fiecare stat membru şi va fi asistată de avocaţi generali. cu titlu prejudicial. controlul conturilor Uniunii. la cererea unei jurisdicţii naţionale.

Legile şi legile-cadru vor putea delega Comisiei puterea de a adopta regulamente europene delegate. Deciziile europene şi regulamentele europene vor fi adoptate de Consiliul European şi. îşi vor exercita deplin independenţi funcţia. îndeosebi în domeniile social-economic. Consiliul va adopta recomandări şi va decide asupra propunerilor Comisiei în toate cazurile în care Constituţia prevede adoptarea de acte la propunerea Comisiei. este obligatoriu numai pentru aceştia. pentru a exercita competenţele Uniunii. 176 . Decizia europeană este definită ca act nelegislativ obligatoriu. legea-cadru europeană. recomandările şi avizele. lăsând instanţelor naţionale competenţa în privinţa formei şi mijloacelor. precum: legea europeană. în interesul general al Uniunii. Legea europeană este definită ca act legislativ cu semnificaţie generală. Membrii acestor comitete nu vor fi legaţi de un mandat imperativ.civile. obligatorie şi aplicabilă direct în toate statele membre. Dacă îi desemnează pe destinatari. Legile şi legile-cadru se vor adopta la propunerea Comisiei. formulată împreună cu Parlamentul European şi cu Consiliul. profesional şi cultural. Recomandările şi avizele nu au efect constrângător. care să completeze sau să modifice anumite elemente neesenţiale ale legii sau ale legii-cadru. Regulamentul european este definit ca act nelegislativ. decizia europeană. civic. ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII EUROPENE Din Constituţie rezultă că instituţiile europene vor utiliza. acte juridice ale Uniunii Europene. regulamentul european. de Banca Centrală Europeană. cu semnificaţie generală pentru aplicarea actelor legislative şi a anumitor dispoziţii constituţionale. Legea-cadru europeană este definită ca act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în privinţa rezultatelor aşteptate. în cazuri speciale. Statele membre vor întreprinde toate măsurile necesare în dreptul intern pentru aplicarea actelor juridice constrângătoare ale Uniunii.

birouri de corespondenţă. reprezentanţi rezidenţi. Constituţia prevede ca misiunile diplomatice ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în statele terţe şi cele de pe lângă organizaţiile internaţionale să coopereze şi să contribuie la formularea şi realizarea abordării comune a problematicii relaţiilor internaţionale.Exercitarea dreptului de legaţie activ şi pasiv al Uniunii Europene Statele sunt reprezentate. Delegaţiile Uniunii în state terţe şi pe lângă organizaţii internaţionale vor asigura reprezentarea Uniunii. proprietăţile. pentru asigurarea respectării şi realizării deciziilor europene care vor stabili acţiuni şi poziţii ale Uniunii. veniturile şi bunurile ei sunt exonerate de orice impunere directă. centre de informare. prin misiuni permanente şi Uniunea Europeană este reprezentată pe lângă state de delegaţii permanente. Misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în state terţe şi la conferinţele internaţionale precum şi reprezentanţii lor pe lângă organizaţiile internaţionale vor coopera. guvernele statelor membre vor adopta dispoziţii adecvate în vederea remiterii sau rambursării sumei totale a drepturilor indirecte şi a taxelor la vânzare 177 . parte a Constituţiei. rezultă că. Privilegiile în activitatea diplomatică a Uniunii Europene Din Constituţie. potrivit Constituţiei. pe teritoriul statelor membre. De câte ori este posibil. confiscate sau expropriate. Constituţia stabileşte că localurile şi clădirile Uniunii sunt inviolabile. pe lângă Uniunea Europeană. Arhivele Uniunii sunt inviolabile. Nu pot fi percheziţionate. Vor contribui la realizarea dreptului de protejare a cetăţenilor europeni pe teritoriul statelor terţe. rechiziţionate. Delegaţiile Uniunii se vor afla sub autoritatea ministrului de externe al Uniunii şi vor acţiona în cooperare strânsă cu misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre. Uniunea va beneficia de privilegiile şi imunităţile necesare îndeplinirii misiunii sale în condiţiile stabilite prin Protocolul asupra privilegiilor şi imunităţilor Uniunii Europene. Uniunea. Bunurile şi averile Uniunii nu pot fi obiect al nici unei măsuri de constrângere administrativă sau judiciară neautorizată de Curtea de Justiţie. Cooperarea lor se va intensifica prin schimb de informaţii şi prin evaluări comune.

Nu se va acorda nici o exonerare în privinţa impozitelor. Membrii Parlamentului European nu vor putea fi cercetaţi.care sunt cuprinse în preţurile bunurilor imobiliare sau mobiliare când Uniunea va efectua. al căror preţ cuprinde drepturi şi taxe de această natură. Instituţiile Uniunii beneficiază pe teritoriul fiecărui stat de tratamentul pe care acel stat îl acordă misiunilor diplomatice în privinţa comunicaţiilor oficiale şi al transferului tuturor documentelor lor. membrii acestuia vor beneficia. Preşedinţii instituţiilor Uniunii le vor putea elibera membrilor şi agenţilor instituţiilor Uniunii permise a căror formă va fi stabilită cu majoritate simplă de Consiliu printr-un regulament european şi care vor fi recunoscute ca titluri valabile de circulaţie de autorităţile statelor membre. Uniunea este exonerată de orice drept de vamă. prohibiţii şi restricţii de import şi de export în privinţa articolelor destinate folosirii oficiale. aplicarea acestor dispoziţii nu va putea avea ca efect denaturarea concurenţei în interiorul Uniunii. dacă nu se convin condiţii în acest sens cu guvernul acelui stat. pe teritoriul 178 . pentru folosinţa ei. Uniunea este exonerată şi de orice drept de vamă şi de orice prohibiţie şi restricţie de import şi de export în privinţa publicaţiilor ei. Corespondenţa oficială şi alte comunicări oficiale ale instituţiilor Uniunii nu pot fi cenzurate. Comisia poate încheia acorduri prin care aceste permise să fie recunoscute ca titluri valabile de circulaţie pe teritoriul statelor terţe. deţinuţi sau urmăriţi pentru motive legate de părerilor lor sau pentru voturile în exercitarea funcţiunii lor. achiziţii importante. În domeniile vămii şi controlului. Totodată. Nu se va putea stabili nici o restrângere administrativă sau de alt fel în legătură cu libera circulaţie a membrilor Parlamentului European în deplasările la/de la locul reuniunii Parlamentului European. Articolele importate astfel nu vor fi cedate cu titlu oneros sau gratuit pe teritoriul statului unde au fost introduse. membrilor Parlamentului European li se vor acorda de guvernul propriu facilităţile recunoscute înalţilor funcţionari aflaţi în străinătate în misiune oficială temporară şi de guvernele celorlalte state membre facilităţile recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară. taxelor şi drepturilor care nu constituie decât simpla remunerare a serviciilor de utilitate generală. Aceste permise le vor fi eliberate funcţionarilor şi agenţilor în condiţiile stabilite de statutul funcţionarilor şi de regimul altor agenţi ai Uniunii. În timpul sesiunilor Parlamentului European.

sub rezerva. achiziţionat în statul ultimei lor reşedinţe din care provin. în condiţiile şi potrivit procedurii stabilite de legea europeană. Pe teritoriul fiecărui stat membru şi oricare le-ar fi naţionalitatea. 179 . a condiţiilor considerate necesare de guvernul statului unde acest drept va fi exercitat. Imunitatea îi va acoperi şi în deplasările la/de la locul de activitate a Parlamentului European. în condiţiile pieţii interne şi de a-l reexporta tot fără taxe. Aceste privilegii li se vor aplica şi membrilor organelor consultative ale Uniunii. inclusiv pentru cuvintele rostite şi actele scrise. de facilităţile recunoscute prin uzanţe funcţionarilor organizaţiilor internaţionale. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia de dreptul de a importa cu scutire de taxe automobilul pentru uz personal. de privilegiile. în profitul Uniunii. a condiţiilor considerate necesare de guvernul statului unde acest drept este exercitat. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia. imunităţile şi facilităţile uzuale. în privinţa reglementărilor monetare sau de schimb. în calitate oficială. la competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a statua asupra litigiilor între Uniune şi funcţionari şi alţi agenţi. sub rezerva. Ei vor beneficia de dreptul de a importa cu scutire de taxe mobilierul şi efectele proprii cu ocazia începerii funcţiei în statul interesat şi de dreptul de a le reexporta cu scutire de taxe la încheierea funcţiei. Reprezentanţii statelor membre participanţi la lucrările instituţiilor Uniunii. la regulile responsabilităţii funcţionarilor şi agenţilor faţă de Uniune şi. sub rezerva aplicării dispoziţiilor Constituţiei cu privire. Pe teritoriul oricărui stat membru nu vor putea fi nici deţinuţi şi nici nu vor putea fi obiect al urmăririlor judiciare. Aceste dispoziţii li se vor aplica şi soţilor (soţiilor) şi membrilor lor de familie.naţional. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii nu vor fi supuşi nici unei dispoziţii care limitează imigrarea. pe de altă parte. funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii vor beneficia de imunitatea de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de ei. în ambele cazuri. ca şi consilierii şi experţii lor vor beneficia. Funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii se vor supune. în ambele cazuri. pe de o parte. de imunităţile recunoscute membrilor parlamentului din statul propriu. Ei continuă să beneficieze de imunitate după încetarea funcţiilor lor. în timpul exercitării funcţiilor lor şi în cursul deplasării lor la destinaţie sau al întoarcerii de la locul reuniunii. nici formalităţilor de înregistrare a străinilor.

atât în statul de reşedinţă. vor fi consideraţi. unde se ţin cele douăsprezece perioade de sesiuni plenare lunare. 180 .unui impozit asupra salariilor acordate de Uniune. funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii care. Statul membru al Uniunii pe teritoriul căruia este situat sediul Uniunii le va acorda misiunilor statelor terţe acreditate pe lângă Uniune privilegiile şi imunităţile diplomatice uzuale. în măsura în care acestea (aceştia) nu vor exercita activitate profesională proprie. Fiecare instituţie a Uniunii va fi obligată să ridice imunitatea acordată unui funcţionar sau altui agent în toate cazurile în care consideră că ridicarea imunităţii nu contravine intereselor Uniunii. Privilegiile le vor fi acordate funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii exclusiv în interesul Uniunii. Sediile Uniunii Europene Din Constituţie. sesiunile Consiliului se ţin la Luxemburg. altul decât statul domiciliului fiscal. Ei vor fi exceptaţi de impozitul naţional în această privinţă. Sediul Băncii Centrale Europene se află la Frankfurt. Bunurile lor mobile de pe teritoriul statului de şedere vor fi exonerate de impozit asupra succesiunilor în acest stat. Parlamentul European îşi are sediul la Strasbourg. numai pentru exercitarea funcţiei lor în serviciul Uniunii. ca păstrându-şi domiciliul în statul domiciliului fiscal. În lunile aprilie. Sediul Secretariatului General al Parlamentului European şi serviciile sale se află la Luxemburg. Sediul comisiilor Parlamentului European este la Bruxelles. îşi vor stabili reşedinţa pe teritoriul unui stat membru. a drepturilor de succesiune ca şi a convenţiilor care tind să evite dublele impuneri încheiate între statele membre ale Uniunii. iunie şi octombrie. dacă acest stat este membru al Uniunii. În vederea aplicării impozitelor asupra veniturilor şi asupra averii. Sediul Curţii de Conturi a Uniunii Europene se află la Luxemburg. rezultă că sediile instituţiilor Uniunii se stabilesc de comun acord de către guvernele statelor membre. Sediul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este la Luxemburg. Dispoziţia se va aplica şi soţiilor (soţilor). inclusiv sesiunea bugetară. Sediul Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene se află la Bruxelles. cât şi în statul domiciliului fiscal. ca şi copiilor. Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles.

Simbolurile Uniunii Europene Prin Constituţie. Moneda Uniunii este euro. au fost precizate simbolurile Uniunii. precum şi dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în una dintre limbile Constituţiei şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă. de a recurge la mediatorul european. Sediul Băncii Europene de Investiţii se află la Luxemburg. Ziua Europei se celebrează la 9 mai în întreaga Uniune. Drapelul Uniunii reprezintă un cerc din douăsprezece stele pe fond albastru. dreptul de vot şi de eligibilitate la alegerile pentru Parlamentul European ca şi la alegerile municipale în statul membru unde îşi au reşedinţa. 181 .Sediile Comitetului Regiunilor şi Comitetului Economic şi Social sunt la Bruxelles. Aceste drepturi se exercită în condiţiile şi limitele definite de Constituţie şi de măsurile adoptate în aplicarea acesteia. dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European. Deviza Uniunii este „Unitate în diversitate”. dreptul de a beneficia. Cetăţenia Uniunii Europene Fiecare persoană care are naţionalitatea unui stat membru posedă cetăţenia Uniunii. pe teritoriul statelor terţe unde nu este reprezentat statul membru ai cărui resortisanţi sunt. Cetăţenii Uniunii beneficiază de drepturi şi se supun îndatoririlor prevăzute de Constituţie: dreptul de a circula şi de a se afla liber pe teritoriul statelor membre. Sediul Europolului se află la Haga. care se adaugă cetăţeniei naţionale şi nu o înlocuieşte. în aceleaşi condiţii ca resortisanţii acestui stat. de protecţia autorităţilor diplomatice şi consulare ale fiecărui stat membru în aceleaşi condiţii ca resortisanţii acestui stat. Imnul Uniunii este extras din Oda Bucuriei din Simfonia a noua de Ludwig van Beethoven.

inclusiv pe planul mobilităţii diplomatice ad hoc primordiale.SERVICIUL PUBLIC PENTRU DIPLOMAŢIE Doar proiectarea ordinii cronologice a codificării în domeniul dreptului diplomatic asupra tipurilor de misiune diplomatică a putut determina părerea că misiunea diplomatică ad hoc ar fi o formă nouă de diplomaţie. Chiar dacă ambasadei i s-ar putea atribui şi recunoaşte o anumită „clasicitate” în sfera formelor de diplomaţie. ci dimpotrivă. dar absolut necesar. Dacă misiunile diplomatice ad hoc au îndeosebi obiective legate de substanţa politicii externe. Misiunea diplomatică permanentă este totuşi mai nouă decât misiunea diplomatică ad hoc. Acest serviciu se ocupă nemijlocit de atingerea obiectivelor politicii externe. 239). serviciului public pentru diplomaţie îi revine administrarea relaţiilor externe ale statului. 133). ambasada. MAZILU 2003. 182 . prin precizarea şi amplificarea exigenţelor. fără diminuarea condiţiilor juridice de exercitare. care s-a aflat chiar la originea diplomaţiei şi a fost multă vreme singura formă de diplomaţie (DIACONU II. Diplomatul ad hoc îşi va continua mobilitatea în sfera diplomaţiei primordiale. cu definirea lor mai clară. în timp ce diplomatul de la ambasadă va continua să rămână sedentar. „clasică” (CHEBELEU. Serviciul public pentru diplomaţie este necesar în primul rând pentru realizarea misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt şi ale celorlalţi demnitari. 1). Funcţiile ambasadei vor fi exercitate mai intens şi mai eficient. ca instrument de organizare a elaborării ei. rămâne fără temei real în prezent şi în viitorul previzibil eventuala înscriere a ambasadei printre formele perimate de diplomaţie. să devină virtuală şi sediul ambasadei să treacă în reţeaua informatică internaţională. 191. de aplicare şi de consiliere (BARSTON. S-ar putea ca elementul component cel mai dinamic al acestui serviciu. în timp ce misiunea diplomatică permanentă ar fi forma tradiţională.

prin a căror activitate se realizează politica externă. internă şi externă. secţiuni ale altor ministere. Elemente specifice ale serviciului public intern pentru relaţiile diplomatice intră şi în componenţa altor ministere şi instituţii ale autorităţilor statului. filialele unor instituţii de propagandă (institute culturale). cuprind instituţii precum ministerul de externe. compartimente specializate ale serviciilor parlamentare şi ale administraţiei prezidenţiale. Aceste ministere participă şi la misiunile diplomatice în străinătate cu personal (reprezentanţi ai statului. consulatele. 183 . funcţionari cu sarcini diplomatice şi rang diplomatic). Cele două ramuri ale serviciului public pentru activitatea diplomatică. ambasadele.Serviciul public pentru activitatea diplomatică se află sub autoritatea ministrului de externe.

141 Această regulă clasică142 îi rezervă exclusiv Ministerului de Externe atribuţia de a realiza comunicarea cu străinătatea (CHEBELEU. s-a stabilit că toate problemele oficiale încredinţate misiunii diplomatice se tratează. agenţii diplomatici se vor adresa ministrului afacerilor externe sau secretarului de stat al statului în care sunt acreditaţi. alin. Comunicările cu celelalte autorităţi se vor face. întrucât. 300). 142 Convenţia de la Havana cu privire la agenţii diplomatici (1928). ori cu oricare alt minister asupra căruia se va fi convenit. În comunicările lor oficiale. încredinţate misiunii de către statul acreditant. Prin rolul pe care dreptul diplomatic i l-a acordat. ___________________ Crd. conform reglementărilor constituţionale şi programului de guvernare. cu Ministerul de externe al statului pe teritoriul căruia misiunea funcţionează. care este nucleul serviciului public intern pentru activitatea diplomatică. Ministrul de externe conduce ministerul de externe. 2. ARTICOLUL 41. în dreptul diplomatic. Ministerul este condus de un ministru. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar. Ministerul de externe reprezintă statul în relaţiile internaţionale şi are capacitatea de a angaja statul în ansamblul acestor relaţii. 184 141 .SERVICIUL PUBLIC INTERN PENTRU DIPLOMAŢIE DEFINIŢIA MINISTERULUI DE EXTERNE Ministerul este instituţia specializată a autorităţii executive în stat care realizează funcţiile guvernării în domeniul care i se atribuie. membru al guvernului. de asemenea. Celelalte ministere reprezintă statul pe plan extern fiecare numai în privinţa domeniului lor de activitate şi pot angaja statul în relaţiile externe numai cu împuternicire specială (DIACONU II. prin intermediul ministrului sau al secretarului menţionat. Articolul 13. 20). Ministerul de externe asigură realizarea politicii externe a statului. în primul rând. ministerul de externe este inconturnabil în relaţiile diplomatice. trebuie să fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său.

funcţionează ministere ale treburilor / afacerilor / relaţiilor / externe (Ministerio de Assuntos / Negocios / Relaciones Exteriores). În SUA. convorbiri telefonice. În Marea Britanie. corespondenţă. ca principal purtător de cuvânt (CHEBELEU. ca instituţie nodală în relaţiile internaţionale. şi la „diplomaţia personală” sau „directă”. 185 . serviciul public intern pentru activitatea diplomatică este asigurat de Departamentul de Stat. Miniştrii şi alţi demnitari. În America Latină. în epoci diferite. aspecte ale relaţiilor interstatale (DIACONU II. În state diferite. Prezenţa permanentă a ministerului de externe în relaţiile externe ale statului este necesară în vederea îndeplinirii fără excepţiei a funcţiei de realizare a politicii externe în conformitate cu exigenţele interesului naţional (CHEBELEU. din reglementări. ministerul fiind receptorul mesajelor şi emiţătorul lor. cât şi pentru eficienţa demersurilor. se numeşte Ministerul Afacerilor Externe. 104). dar şi a relaţiilor pe planuri multiple dintre state. În aceste condiţii. ministerul de externe este un departament guvernamental (Office: the Foreign and Commonwealth Office). Doctrinarii dreptului diplomatic au observat că. apoi Ministerul Afacerilor Străine. ministerul de externe este instituţia principală care coordonează interacţiunea statului cu celelalte subiecte de drept internaţional (CHEBELEU. 19). se consideră fireşti informarea şi chiar consultarea ministerului de externe de către misiunile diplomatice străine de fiecare dată când ele comunică nemijlocit şi întreprind acţiuni în contact direct cu alte instituţii ale statului (CHEBELEU. Totuşi. conducători ai instituţiilor autorităţii de stat recurg. prin întâlniri. 298 şi 301). în practica relaţiilor diplomatice. pentru a aborda problematica relaţiilor externe ale statului (BARSTON. ministerul de externe a purtat şi poartă denumiri diferite. a devenit evidentă tendinţa ca şi alte ministere să abordeze. 301). în perioada de după introducerea în codul de drept diplomatic a acestei prevederi. În Franţa funcţionează Ministerul Afacerilor Străine (Le ministère des Affaires Étrangères). 297) şi prin care se realizează comunicarea coerentă dintre stat şi celelalte subiecte de drept internaţional.Astfel acest minister apare. în îndeplinirea funcţiilor care le revin. fiecare în domeniul său. atât din curtoazie. în prima parte a secolului al XIX-lea s-a numit „Canţelaria Domnului pentru trebile de afară”. În România. 300). vizite. În prezent. Frecvenţa acţiunilor diplomatice de acest tip este un simptom al amplificării relaţiilor diplomatice.

strategic şi economic. cu personalitate juridică. ATRIBUŢIILE MINISTERULUI DE EXTERNE Pentru înfăptuirea funcţiilor specifice. din care 597 în minister. organizare.În România. sub imperiul principiului egalităţii suverane a statelor. administrare. 1. ministerul de externe este instituţie a administraţiei publice centrale. Conectează statul la instituţiile internaţionale cu caracter politic. elaborează cadrul normativ şi instituţional pentru realizarea obiectivelor de politică externă din program. Promovează aceste interese în organizaţii internaţionale cu caracter universal. Ministerul de externe susţine şi apără. Ministerul de externe controlează modul în care se respectă şi se aplică reglementările legale în domeniul politicii externe. Are în vedere îndeosebi aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înţelegeri internaţionale la care statul este parte. continental. interesele naţionale ale statului. FUNCŢIILE MINISTERULUI DE EXTERNE În domeniul propriu de activitate. În vederea realizării acestor scopuri. Ministerului de externe îi revine organizarea instituţiilor din subordine: ambasade şi posturi consulare. ministerul de externe exercită câteva funcţii generale: reprezentare. regional şi subregional. Serviciul public pentru activitatea diplomatică din România cuprindea în 2004.958 de posturi. 186 . reglementare. în relaţiile cu străinătatea. ca de la subiect de drept internaţional către alt subiect/alte subiecte de drept internaţional. ministerului de externe i s-au stabilit atribuţii adecvate. Ministerul de externe reprezintă autorităţile statului în relaţiile cu străinătatea. În cadrul ministerului de externe se elaborează şi se şi transmit străinătăţii comunicări în numele statului. control. Ministerul de externe coordonează şi participă direct la aplicarea programului de guvernare în domeniul politicii externe. Ministerul de externe coordonează reprezentarea statului prin realizarea funcţiei de reprezentare proprie misiunilor diplomatice. în subordinea guvernului.

întemeiate pe principiile şi pe normele general admise ale dreptului internaţional. cu luarea în considerare a tendinţelor şi proceselor din economia mondială. dezvoltării şi exprimării identităţii etnice. culturale. promovează interesele 187 . Ministerul de externe iniţiază şi participă la negocierea tratatelor şi a altor înţelegeri internaţionale. notifică aprobarea ori acceptarea înţelegerilor internaţionale şi denunţarea lor. eliberează documente certificând deplinele puteri. ministerul de externe urmăreşte aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înţelegeri internaţionale la care statul este parte şi prezintă propuneri pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate. depune instrumentele de ratificare sau de aderare. efectuează schimbul instrumentelor de ratificare. Acestora li se acordă sprijin în vederea păstrării. regional şi subregional. participarea la activitatea organizaţiilor internaţionale cu caracter universal. aprobarea sau acceptarea înţelegerilor internaţionale. Ministerul de externe are în atenţie prezenţa instituţiilor naţionale şi a cetăţenilor în străinătate. ratificarea. Instituţiile statului primesc asistenţă din partea ministerului de externe în derularea relaţiilor cu străinătatea. Propune semnarea. Singur sau în conlucrare cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice centrale de specialitate. aplicând legea.Acest minister administrează întreţinerea relaţiilor cu alte state. respectând normele internaţionale. Iniţiază activităţi internaţionale menite să ducă la dezvoltarea de relaţii paşnice şi de cooperare cu toate statele. pe baza legislaţiei naţionale şi în conformitate cu practica internaţională şi cu acordurile bilaterale şi multilaterale la care statul este parte şi respectându-se legislaţia statului de reşedinţă a acestora. prevederile acordurilor bilaterale şi multilaterale la care statul este parte. lingvistice şi religioase. În cadrul ministerului de externe este urmărită evoluţia raporturilor internaţionale şi sunt semnalate tendinţele care apar în viaţa internaţională. aderarea la acestea sau denunţarea lor. Lui îi revine apărarea în străinătate a drepturilor şi a intereselor acestora. Prin ministerul de externe. se menţine legătura dintre stat şi conaţionalii din afara frontierelor. în conformitate cu Programul de guvernare şi cu Programul de dezvoltare a României pe termen mediu. Ministerul de externe al României colaborează la elaborarea politicii României în domeniul relaţiilor economice internaţionale.

ministerul de externe păstrează sigiliul de stat al României. Ministerul de externe organizează. normele legale de funcţionare stabilesc că ministerul de externe român asigură. 20/1993.economice ale României în relaţiile cu alte state. în funcţie de tematica şi calendarul stabilite de Consiliul Afacerilor Generale. aceleaşi norme prevăd că ministerul de externe român participă. Totodată. precum şi cu organizaţiile economice cu vocaţie universală. după caz. Normele legale de funcţionare prevăd ca ministerul de externe român să păstreze originalele tuturor înţelegerilor internaţionale bilaterale şi copiile certificate de pe înţelegerile internaţionale. în prezent. sprijină sau coordonează. luând parte la subcomitetele de asociere prevăzute de Acordul european. la etapele procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană. asigurând preşedinţia părţii române la lucrările Consiliului de asociere. participă sau colaborează. cu caracter regional şi cu alte grupări economice. la coordonarea procesului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană. precum şi activităţile desfăşurate de România în instituţiile create prin acest acord. originalele înţelegerilor internaţionale al căror depozitar este România şi să îndeplinească obligaţiile decurgând din această calitate. de comunicare şi de imagine privind evoluţia procesului de pregătire a României pentru aderare. Potrivit legii. Ministerul de externe a fost reprezentat sau a participat. cererile de agrement şi de exequatur. îndrumă şi controlează activitatea 188 . împreună cu Ministerul Integrării Europene. alături de ministerul integrării europene şi de celelalte ministere. şi Comunităţile Economice Europene şi statele membre ale acestora. îndeplinirea obligaţiilor care decurg din dispoziţiile Acordului european instituind asocierea dintre România. potrivit legii. Ministerul de externe supune spre aprobare şefului statului scrisorile de acreditare. pe de o parte. Totodată. pe de altă parte. după caz. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale cu caracter economic sau pentru stabilirea cadrului juridic necesar în vederea desfăşurării relaţiilor comerciale externe ale României. cooperează cu ministerele interesate la organizarea reuniunilor informale ale miniştrilor. realizarea şi promovarea în ţările membre ale Uniunii Europene şi în ţările candidate a unei strategii de informare. după caz. la negocierea şi la încheierea de tratate. cooperează cu ministerele interesate la elaborarea. semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 şi ratificat prin Legea nr.

reţelei externe a misiunilor diplomatice şi consulare ale statului şi organizează curierul diplomatic. STRUCTURA MINISTERULUI DE EXTERNE În cadrul ministerului de externe. În realizarea obiectivelor sale. Pe lângă direcţiile „de relaţii”. funcţionează Protocolul naţional. de analiza şi de coordonarea activităţii de informare. de administrarea şi de 189 . personalul diplomatic şi consular lucrează în direcţii. care se ocupă de relaţiile politice. de arhiva istorică. de relaţiile statului cu forurile internaţionale şi de participarea la activitatea acestora. Înainte de încheierea documentelor aferente acestor acţiuni. reprezentanţi ai societăţii civile. ministerul de externe dezvoltă relaţii de cooperare cu alte instituţii guvernamentale. ţine legătura cu misiunile diplomatice şi cu oficiile consulare străine în conformitate cu regulile şi cu practica internaţională. în măsura în care acestea intră în domeniul său de competenţă. Ministerul de externe avizează acţiunile pe care le iniţiază celelalte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în probleme care ţin de activitatea lor specifică. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale pe care le încheie ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale. care îndeplineşte sarcini conform legislaţiei în vigoare şi uzanţelor internaţionale. dar care au legătură cu domeniul relaţiilor internaţionale. precum şi proiectele de documente de cooperare internaţională pe care le încheie autorităţile administraţiei publice locale cu autorităţi similare din alte state. ai comunităţii oamenilor de afaceri şi îşi orientează acţiunea în satisfacerea solicitărilor cetăţeanului. de circulaţia şi păstrarea documentelor curente. avizează proiectele de acorduri. grupate geografic. În cadrul ministerului de externe român. Ministerul de externe este responsabilul principal pentru aplicarea regulilor de curtoazie internaţională de către instituţiile şi reprezentanţii statului. tehnic-administrativ şi de serviciu. de relaţiile culturale externe. Totodată. există şi direcţii care se ocupă de aspectele juridice ale relaţiilor externe. de sistemul informatic al serviciului pentru activitatea diplomatică şi consulară. economice şi culturale ale statului cu statele străine. consular. de personalul diplomatic. de recepţionarea şi transmiterea comunicărilor prin mijloace specifice activităţii diplomatice.

şeful guvernului şi ministrul de externe. Direcţiile organizează acţiunile diplomatice la nivel înalt. Se formulează propuneri privind: marcarea pe planul relaţiilor externe a inaugurărilor de instituţii şi a învestirilor în funcţiile de nivel înalt din statele străine. Direcţiile ministerului de externe coordonează componentele serviciului public extern pentru activitatea diplomatică. În cadrul direcţiilor. Ele realizează îndrumarea activităţii misiunilor diplomatice în străinătate ale statului prin transmitere permanentă de informări şi instrucţiuni. faţă de crizele internaţionale şi modalităţile de soluţionare a acestora. prin solicitarea de informaţii şi de rapoarte şi prin analize periodice. se urmăreşte evoluţia situaţiei internaţionale. Se redactează rapoarte. sărbătorirea zilelor naţionale.) bilaterale şi multilaterale. Se evaluează impactul evenimentelor internaţionale asupra intereselor statului. 190 . ca membru sau observator sau la lucrărilor cărora este invitat. Se elaborează sau se avizează proiectele de convenţii (tratate. relaţiile dintre acestea. Ministerul de externe publică poziţiile de politică externă ale statului faţă de evenimentele din lume. cu privire la politica internă şi politica externă a statelor străine. participarea lor la forurile internaţionale. Se redactează proiectele mesajelor şi discursurilor care prezintă politica externă a statului. a aniversărilor de evenimente importante în dezvoltarea legăturilor bilaterale şi în activitatea forurilor internaţionale. protocoale etc. În direcţii se supraveghează modul de aplicare a prevederilor convenţiilor bilaterale şi multilaterale la care statul este parte. Se pregătesc mandatele şi strategiile de negociere. regionale şi subregionale la care statul participă. sinteze documentare şi informări pentru şeful statului. minister şi misiuni. se elaborează proiectele de exprimare şi de concretizare a politicii externe a statului. Direcţiile înfăptuiesc obligaţiile legale ale MAE. În cadrul lor. manifestarea solidarităţii internaţionale.finanţarea componentelor interne şi externe ale serviciului public pentru activitatea diplomatică. precum şi aprecieri şi reacţii la politica externă a statelor străine. sunt identificate tendinţele caracteristice pe planul relaţiilor dintre state şi dintre ceilalţi participanţi la sistemul internaţional. Activitatea direcţiilor are ca obiect relaţiile statului cu alte state şi cu organizaţiile mondiale.

de regulă. Drepturile şi obligaţiile personalului diplomatic şi consular sunt stabilite de Statutul corpului diplomatic şi consular. Menţine legătura permanentă cu posturile consulare străine. precum şi cu personal contractual. pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătate cu grade diplomatice sau consulare. 191 . diplomaţi de carieră şi au un statut socioprofesional specific. Potrivit articolului 2 al legii. instituit prin Legea nr. Ministerul de externe român este încadrat cu personal diplomatic şi consular. nu se stabileşte altfel. inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii. Elaborează proiectele convenţiilor consulare şi avizează proiectele de convenţii pe planul relaţiilor juridice externe. Legea menţionată a stabilit că membrii Corpului diplomatic şi consular sunt. la ambasadele. Legea precizează că ministrul afacerilor externe. rezolvă în conlucrare cu acestea toate problemele specifice domeniului. subsecretarii de stat. Direcţia consulară a ministerului de externe coordonează relaţiile statului în domeniul consular. secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Externe. secretarii de stat. personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe. dacă. 269 din 17 iunie 2003. misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României.Direcţiile menţin legături permanente cu misiunile diplomatice străine. cu alţi funcţionari publici. Direcţia Protocolului asigură aplicarea în activităţile de relaţii a regulilor de curtoazie internaţională şi urmăreşte modul de concretizare a privilegiilor şi imunităţilor stabilite de prevederile convenţiilor bilaterale şi multilaterale. Din Lege rezultă că Statutul Corpului diplomatic şi consular al României se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici. conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României. prin statut. au calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României: ministrul afacerilor externe. Această direcţie îndrumă şi orientează activitatea misiunilor consulare în străinătate. secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Externe. secretarul general şi secretarul general adjunct fac parte de drept din Corpul diplomatic şi consular al României pe durata exercitării funcţiei.

cu excepţia gradului de ambasador. a raporturilor de muncă se aprobă prin ordin al ministrului. 192 . Conform Statutului. după caz. Celelalte grade diplomatice sau consulare se acordă prin ordin al ministrului afacerilor externe. de către preşedintele României. suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ori. ataşat diplomatic) sau gradele consulare (consul general. ministru plenipotenţiar. la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare. secretar II. la propunerea ministrului afacerilor externe. funcţii diplomatice şi consulare echivalente gradelor diplomatice sau consulare pe care le deţin. Membrii Corpului diplomatic şi consular al României pot dobândi gradele diplomatice (ambasador. consilier diplomatic. secretar III. Ministerul Afacerilor Externe este singura instituţie care acordă grade diplomatice şi consulare. membrii Corpului diplomatic şi consular al României ocupă. secretar I. Gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret. ministru-consilier. modificarea. în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi la misiunile diplomatice şi oficiile consulare. viceconsul. consul. agent consular).Statul de funcţii şi structura posturilor pe compartimente. încadrarea personalului.

Condiţia esenţială pentru stabilirea de relaţii diplomatice şi trimiterea de misiuni diplomatice este consimţământul mutual. Articolul 2. 359). În România. ___________________ 143 Crd. la propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi. desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice permanente se aprobă prin hotărâre a Guvernului. există dincolo de prezenţa în cadrul lor a celor trimişi să facă parte din personalul misiunilor. adică prin trimiterea de misiuni diplomatice în străinătate. dacă este cazul. a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Institutului Cultural Roman.143 Stabilirea de relaţii diplomatice şi de relaţii consulare este urmată. de trimiterea de misiuni diplomatice. Se pot înfiinţa ambasade sau posturi consulare numai cu consimţământul statului pe teritoriul căruia asemenea misiuni vor funcţiona.SERVICIUL PUBLIC EXTERN PENTRU DIPLOMAŢIE Serviciul public extern pentru activitatea diplomatică este alcătuit din misiunile diplomatice permanente: ambasadele. Serviciul public extern pentru activitatea diplomatică se formează prin stabilirea de relaţii diplomatice între state şi prin exercitarea dreptului activ de legaţie. 193 . reprezentanţele la forurile internaţionale. în general şi firesc. respectiv consulare. persoanele se succed. înfiinţarea. fără ca încheierea prezenţei lor în misiune sau înlocuirile să-i afecteze caracterul permanent (CHEBELEU. În îndeplinirea misiunii diplomatice permanente. precum institutele culturale. posturile consulare şi alte misiuni. ca urmare. Instituţiile serviciului public extern pentru diplomaţie au caracter permanent şi. Stabilirea de relaţii diplomatice între state şi trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consimţământ mutual.

Şi relaţiile diplomatice au loc în această înşiruire. în evoluţia conlucrării dintre state. Statele edifică relaţiile diplomatice şi întreţin misiunile diplomatice specifice acestor relaţii – misiuni „permanente”. maturitatea şi complexitatea conlucrării (ANGHEL 1984. prin reprezentare. umanitară. Relaţiile diplomatice implică această competiţie. Domeniul diplomaţiei este mai larg decât cel al relaţiilor diplomatice. culturală. Normele dreptului diplomatic o reglementează.RELAŢIILE DIPLOMATICE Relaţiile dintre persoane. stabilind relaţii diplomatice. 357). Relaţiile diplomatice sunt proprii statelor. Este necesar să fie reglementată funcţionarea serviciului public extern 194 . religioasă. 49). dar recunoaşterea reciprocă nu presupune neapărat stabilirea de relaţii diplomatice (ANGHEL 1984. 239). 84). adică având durată nederminantă – pentru a dispune de un instrument de comunicare oficială (ANGHEL 1984. STABILIREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE Stabilirea relaţiilor diplomatice între două state implică recunoaşterea formală reciprocă. 359) permanentă (CHEBELEU. militară etc. care îşi admit reciproc. Când un stat îşi trimite reprezentanţi pe lângă un alt stat apare competiţia dintre competenţele suverane. dintre comunităţi şi dintre state sunt de natură politică. marcând caracterul permanent. negociere. informare. personalitatea juridică internaţională (MAZILU. socială. Misiunile diplomatice se realizează şi în afara relaţiilor diplomatice. economică. Acest tip de relaţii înseamnă un grad superior de conlucrare între state. dincolo de cadrul acestui fel de relaţii sau în lipsa lor. Activităţile de pe planul relaţiilor diplomatice fac parte din sfera activităţii diplomatice. 121). relaţiile diplomatice semnifică stadiul normal (CHEBELEU. juridică. Sunt doctrinari care consideră că.

82. Acordul de stabilire a relaţiilor diplomatice este premers de actul politic de voinţă al fiecărui stat. Relaţiile diplomatice fac parte din categoria raporturilor juridice. LA GENEVA. la începutul lui iunie. SCHIMBUL DE SCRISORI DINTRE N. În urma convorbirilor mele cu Domnia Voastră. Ambasada sau postul consular îşi au independenţa lor. Fond 71/1920-1944. Acordurile prin care se stabilesc relaţiile diplomatice pot fi tratate. respectiv trimiţător. Aceste relaţii rezultă din exercitarea liberă a voinţei persoanelor juridice internaţionale.pentru activitate diplomatică. Guvernul Regal al României a decis să stabilească relaţiuni diplomatice normale cu URSS şi de a proceda la numirea unui trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. titulare de drepturi şi obligaţii internaţionale şi participante la relaţiile reglementate de dreptul internaţional. care decurge din suveranitatea statului acreditant. clauze în cuprinsul tratatelor. Consiliul Permanent al Micii Înţelegeri a constatat la Geneva că condiţiunile politice şi diplomatice îngăduiesc acum fiecăruia dintre statele membre ale Micii Înţelegeri să acţioneze conform rezoluţiei din Zagreb în momentul oportun. Relaţiile diplomatice se stabilesc între persoanele cu capacitate juridică internaţională deplină. URSS. Am ferma convingere că relaţiunile astfel stabilite vor rămâne pentru totdeauna normale şi amicale şi că naţiunile noastre vor continua să coopereze pentru cel mai mare bine reciproc al lor la menţinerea păcii lumii. TITULESCU ŞI M. 144 Domnule Ministru. asigurarea 195 . care s-au recunoscut reciproc şi care au ajuns la un acord în acest scop. f. 9 IUNIE 1934. ţinându-se cont de competenţa teritorială a statului de reşedinţă. schimburi de scrisori între miniştrii de externe144 sau între alţi plenipotenţiari. vol. dar se impune şi protejarea suveranităţii teritoriale a statului acreditar. Numai subiectul de drept internaţional poate stabili relaţii diplomatice. drept rezultat al convorbirilor noastre. 239 –241. LITVINOV. sunt fericit de a vă informa că. Am onoarea a aduce la cunoştinţa Domniei Voastre cele ce urmează: La Conferinţa Micii Înţelegeri de la Zagreb. Având în vedere ceea ce precede. Vă rog să primiţi. cei trei miniştri de afaceri străine au decis între ei că ar fi oportun ca statele membre ale Micii Înţelegeri să reia relaţiile diplomatice normale cu URSS de îndată ce condiţiunile diplomatice şi politice necesare vor fi întrunite. Domnule Comisar al Poporului. Prevederile astfel convenite ___________________ Arhiva MAE. din 22 ianuarie 1934. în primul rând în conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor. respectiv a statului de reşedinţă. Domnule Comisar al Poporului.

economice şi sociale diferă. Dacă două state încheie un tratat pentru reglementarea relaţiilor lor într-un domeniu oarecare. Domnule Ministru. Preambul (…) Luând în considerare importanţa menţinerii şi întăririi păcii interna196 . Articolul 74. juridice şi sociale. întrucât semnifică permanenţa conlucrării complexe (CHEBELEU. 145 Cdt. politice. Sunt fericit a vă informa că drept rezultat al convorbirilor noastre. Relaţii diplomatice sau consulare şi încheierea de tratate Ruperea relaţiilor diplomatice sau a relaţiilor consulare ori lipsa unor asemenea relaţii între două sau mai multe state nu împiedică încheierea tratatelor între aceste state. comisar al poporului la afacerile străine. Resolution adopted on the Reports of the Sixth Committee. altul decât cel al stabilirii de relaţii diplomatice. 67) Relaţiile diplomatice se stabilesc pentru termen nedefinit. Am ferma convingere că relaţiile astfel stabilite vor rămâne pentru totdeauna normale şi amicale şi că naţiunile noastre vor continua să coopereze pentru cel mai mare bine reciproc al lor la menţinerea păcii lumii.145 În cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite cu privire la relaţiile şi imunităţile diplomatice s-a menţionat că stabilirea de relaţii diplomatice este realizabilă indiferent de deosebirile dintre regimurile constituţionale.146 consideraţiunii mele celei mai înalte. asigurarea consideraţiunii mele celei mai înalte. Domnule Ministru al Afacerilor Străine. 2625 (XXV). trebuie ca acordul dintre state să se refere explicit la stabilirea de relaţii diplomatice. Încheierea unui tratat nu are prin sine vreun efect în privinţa relaţiilor diplomatice sau a relaţiilor consulare. Nicolae Titulescu. Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a decis să stabilească relaţiuni diplomatice normale cu Guvernul Regal al României şi de a proceda la numirea unui trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. sediul şi eventual sediile unor birouri ale acesteia. Declaraţie în legătură cu principiile dreptului internaţional cu privire la relaţiile de prietenie şi cooperare între state. în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite. Vă rog să primiţi. acest tratat nu implică stabilirea de relaţii diplomatice. 146 General Assembly – Twenty-fifth Session. Statele membre ale ONU şi-au asumat obligaţia să coopereze chiar dacă sistemelor lor politice. Încheierea unui tratat nu presupune în sine vreun efect pe planul relaţiilor diplomatice sau consulare.constituie acordul-cadru pentru convenţiile în conformitate cu care se stabilesc personalul ambasadei. privilegiile suplimentare etc (ANGHEL 1984. Litvinov. ministrul afacerilor străine al României. 122) Pentru instituirea relaţiilor diplomatice.

De altfel. 68). Întreruperea relaţiilor diplomatice este rezultatul unei decizii unilaterale de suspendare. când relaţiile diplomatice se întrerup. precum şi ruperea relaţiilor diplomatice. telegrafice. a statului suveran. prin acte individuale. aşadar faţă de acte contrare spiritului de prietenie în relaţiile bilaterale. trebuie să fie luate spre a se da urmare hotărârilor sale şi poate cere membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite să aplice aceste măsuri. Încetarea relaţiilor diplomatice rezultă din declaraţii sau din acte fără echivoc (ANGHEL 1984. ruperea relaţiilor ţionale bazate pe libertate.RUPEREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE Încetarea relaţiilor diplomatice este temporară. 134). care nu implică folosirea forţei armate. Ele pot să cuprindă întreruperea totală sau parţială a relaţiilor economice şi a comunicaţiilor feroviare. 68-69). economice şi sociale sau de nivelul dezvoltării lor (…). 147 Carta ONU. astfel. constrângerea colectivă împotriva unui stat care a prejudiciat pacea şi securitatea internaţională. când relaţiile diplomatice se rup (ANGHEL 1984. ci şi când se fac referiri la abateri de la curtoazie (ANGHEL 1984. Relaţiile diplomatice se suspendă dacă unul dintre state trece printr-un moment de instabilitate gravă şi situaţia autorităţilor menite să asigure concretizarea relaţiilor diplomatice este neclară (CHEBELEU.147 Ruperea relaţiilor diplomatice este licită nu doar când se invocă motive cu caracter juridic. 138). Ruperea relaţiilor diplomatice este actul rezultat din puterea de decizie a unuia dintre statele între care relaţiile diplomatice au fost stabilite (ANGHEL 1984. sau definitivă. prin radio şi a altor mijloace de comunicaţie. dreptate şi respect pentru drepturile umane fundamentale şi a dezvoltării relaţiilor de prietenie între naţiuni indiferent de sistemele lor politice. Statul care rupe relaţiile diplomatice pe care le-a stabilit cu alt stat adoptă această decizie fie după evaluarea acestor relaţii. a unei decizii unilaterale sau bilaterale de retragere a personalului diplomatic al ambasadei / ambasadelor) (ANGHEL 1884. 197 . egalitate. Articolul 41. Consiliul de Securitate poate hotărî ce măsuri. maritime. poştale. aeriene. statele membre să exercite. 67). 68). Ruperea relaţiilor diplomatice face parte dintre măsurile pe care organizaţiile internaţionale le prevăd pentru ca. discreţionare. fie aplicând decizia unui for internaţional. ci din nemulţumire faţă de abateri de la curtoazia internaţională. Ca rezultat al deciziei unilaterale. s-a întâmplat să se decidă ruperea relaţiilor diplomatice fără temei juridic.

deci şi abaterile de la curtoazie.diplomatice poate avea motive diverse. le Conseil des Commissaires de Peuple dispose: I. de Radio Petrograd. RADIOGRAMA CIFRATĂ DE LA LEGAŢIA DIN PETROGRAD PRIN STOCKHOLM ŞI PARIS. 33.2. E. Scopul replicii este apărarea demnităţii şi a reputaţiei statului care. prin ruperea relaţiilor diplomatice. 34. vol. de către statul cu care s-au rupt relaţiile diplomatice. Partea a II-a. pot nemulţumi – chiar fără temei juridic – într-atât încât să determine ruperea relaţiilor diplomatice. Considérant que la mesure préventive de brève arrestation du Ministre Plénipotentiaire roumain n'a pas eu d'effet.148. 1 DIN 25 IANUARIE/7 FEBRUARIE 1918. à 2 heures d'après-midi. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. apare în situaţia de învinuit (ANGHEL 1984. Asemenea declaraţie nu modifică situaţia juridică a relaţiilor diplomatice. pentru ruperea cărora este suficientă declaraţia unilaterală iniţială. Toutes les relations diplomatiques avec la Roumanie sont interrompues. Le fonds roumains en or qui se trouve à Moscou est déclaré intangible pour l'oligarchie roumaine. Motivele politice care determină ruperea relaţiilor diplomatice pot fi mai puţin durabile decât motivele de curtoazie. (…) Palais Tauride. le Consulat Roumain et en général tous les agents du Gouvernement Roumain sont renvoyés par le chemin le plus court au delà de la frontière. Vol. portant qu'un delai de 10 heures était donné à 198 .2. Şi actele contrare spiritului de prietenie în relaţiile bilaterale. Comunicat difuzat Arhiva MAE. LA IAŞI. Decizia adoptată de unul dintre state are consecinţe inconturnabile asupra celuilalt: se desfiinţează nu numai ambasada statului care a rupt relaţiile diplomatice. Fond 71/1914. Astfel se explică declaraţia privind ruperea relaţiilor diplomatice făcută. ___________________ 148 DISPOZIŢIILE CONSILIULUI COMISARILOR POPORULUI. E. l'huissier vient de me remettre une note du Commissaire du Peuple aux Affaires Etrangères. ci neapărat şi ambasada celuilalt stat. ca reacţie. Chiar ruperea relaţiilor diplomatice este resimţită ca nesocotire a curtoaziei. Arhiva MAE. Fond 71/1914. Partea a II-a. 73). que les crimes suivent leurs cours. NR. ca act inamical. II. le 13/26 janvier 1918. Le 15 janvier. Ruperea relaţiilor diplomatice este aşadar unilaterală. Nemulţumirea politică poate fi satisfăcută mai uşor şi mai repede decât nemulţumirea faţă de afectarea spiritului de prietenie din relaţii. Nu numai încălcările dreptului internaţional duc la astfel de decizii. Efectele ei sunt însă bilaterale. Le Gouvernement des Soviètes prend la responsabilité de la conservation de ce fonds et la remise de ce fonds entre les mains du peuple roumain.

Les démarches indirectes qu'avaient faites mes collègues de France et d'Amérique pour obtenir un sursis ont demeuré infructueuses. par la voie de Suède. La 12 decembrie a început starea de război cu SUA149. 103. Legaţia de la Belgrad şi reprezentarea intereselor statului olandez au fost preluate de Legaţia Suediei. la 7 decembrie. Le Gouvernement Royal Roumain a . Australiei şi Uniunii Sud-Africane în România de Legaţia Elveţiei. Canadei. CĂTRE LEGAŢIA SUA LA BUCUREŞTI. la 11 februarie. cu Australia şi Uniunea Sud-Africană. Canada şi. 76). în afara celor umanitare. înainte de declanşarea războiului. vol. s-a cerut Legaţiei Greciei să părăsească România şi interesele greceşti au fost preluate de Legaţia Elveţiei. că a fost numit în alt post şi. 340. Potrivit presei. Ca urmare. În 1941. Fond/71/1939. Ministrul Belgiei a comunicat. NOTA l'honneur de communiquer au Gouvernement des Etats-Unis d'Amérique qu'en conformité avec les dispositions du Pacte Tripartite et en respect des 199 MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. La 14 octombrie. E. elle quittâ la Russie avec tout son personnel. declanşarea războiului întrerupe ipso facto relaţiile diplomatice. preluate de Legaţia Elveţiei. la Mission roumaine pour que. iar cele ale Angliei. s-a declanşat starea de război cu URSS şi interesele ruse au fost preluate de Legaţia Bulgariei. Încetarea războiului permite reluarea relaţiilor diplomatice pe care războiul le-a întrerupt sau restabilirea relaţiilor diplomatice. au fost rupte relaţiile diplomatice cu Iranul şi interesele României în Iran au fost preluate de Turcia şi cele ale Iranului în România de Legaţia Suediei. La 7 mai. au fost rupte relaţiile diplomatice cu China. După ultimatumul englez din 30 noiembrie. (…). La 22 iunie. c'était une procédure d'expulsion. La 24 iunie.9. declaraţia engleză privind starea de război cu România din 5 decembrie. în cazul în care măcar unul dintre statele beligerante decisese să le rupă. 88497 DIN 12 DECEMBRIE 1941. la 14 februarie.Relaţiile diplomatice sunt incompatibile cu soluţionarea problemelor din relaţiile interstatale prin recurgerea la forţă. Legaţia SUA a notificat că a preluat interesele belgiene. S-a întâmplat ca. interesele României în Anglia au fost preluate de Legaţia Suediei. la 8 decembrie. relaţiile diplomatice ale României au evoluat după cum urmează: Ministrul Olandei a notificat la 12 februarie că pleacă. 149 Arhiva MAE. f. La note était comminatoire. au fost rupte relaţiile diplomatice cu Iugoslavia şi interesele iugoslave au fost preluate de Legaţia Elveţiei. La 21 iulie. unul dintre state să declare că rupe relaţiile diplomatice (ANGHEL 1984. s-a declanşat starea de război cu Anglia.

CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR SRĂINE. 5764 DIN 19 DECEMBRIE 1941. Prière aviser gouvernement roumain et demander vos passeports et saufconduit puis câbler date départ. la 8 septembrie. 151 Arhiva MAE. 228 DIN 18 DECEMBIRE 1941 A LEGAŢIEI EGIPTULUI LA BUCUREŞTI. Egiptul a rupt relaţiile diplomatice cu România150 şi interesele celor două state au fost preluate de legaţiile elveţiene151. s-a declanşat starea de obligations solidaires prévues par ce Pacte. la 6 iunie. le 12 décembre 1941. Avons fait part cette décision légation Roumanie Caire. 150 Arhiva MAE. J'ai donc l'honneur de faire appel aux extrêmes bons offices de Votre Excellence en vue d'apprendre si. l'Italie et le Japon d'autre part. j'ai l'honneur de faire connaître à Votre Excellence que le Gouvernement Royal d'Egypte a demandé au Conseil Fédéral d'assumer désormais la représentation des intérêts égyptiens en Roumanie. Conformément aux instructions de mon Gouvernement. 200 . Dans l'attente de votre obligeante réponse. Accordons toutes facilités pour départ son personnel. et le Reich allemand.Ministère -” La Légation d'Egypte saisit l'occasion de renouveler au Ministère Royal des Affaires Etrangères les assurances de sa haute considération. le Cabinet de Bucarest ne voit aucun inconvénient à la reprise par la Suisse des intérêts égyptiens. du Ministère Royale des Affaires Etrangères d'Egypte: „Gouvernement Royal a décidé le 15 décembre rompre les relations diplomatiques avec Roumanie. vol. 12. comme suite à l'état de guerre intervenu entre les Etats-Unis d'Amérique. la Roumanie elle-même se trouve en état de guerre avec les Etats-Unis d'Amérique. Ressortissants roumains sont autorisés à quitter Egypte . Fond 71/1920-1944. Bucarest. le 18 décembre 1941. SUA au declarat război României. je prie Votre Excellence d'agréer les assurances de ma haute considération et mes sentiments dévoués. În 1944. f. 298. La Légation Royale d'Egypte présente ses meilleurs compliments au Ministère Royal des Affaires Etrangères et a l'honneur de lui communiquer. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. În 1942. La 15 decembrie. le texte du télégramme en date du 15 décembre courant. d'une part. Bucarest. Egipt. La 30 august.Interesele României la Washington au fost preluate de Legaţia Suediei şi cele ale SUA la Bucureşti de Legaţia Elveţiei. 12. România a rupt relaţiile diplomatice cu Germania şi la 24 august a declarat război Germaniei. vol. Fond 71/1920-1944. Cette requête a été agréée sous réserve de l'assentiment du Gouvernement Royal de Roumanie. NOTA LEGAŢIEI ELVEŢIEI LA BUCUREŞTI NR. NOTA VERBALĂ NR. comme je me plais à l'espérer. Egipt. ci-après. România a rupt relaţiile diplomatice cu Ungaria şi. Prière prendre toutes dispositions pour faciliter départ ressortissants égyptiens et leur donner aide et assistance.

Dreptul internaţional nu permite ca ruperea relaţiilor diplomatice să fie utilizată de statele implicate pentru o eventuală abatere de la principiul pacta sunt servanda. legăturile interumane dintre naţiuni (ANGHEL 1984. comerciale.152 De altfel. culturale. Obligaţiile asumate prin convenţii internaţionale bilaterale sau multilaterale rămân în vigoare fără excepţie. România a rupt relaţiile diplomatice cu Japonia. Singurul angajament pus în discuţie este cel din acordul privind stabilirea relaţiilor diplomatice. 61). afară dacă şi în măsura în care existenţa relaţiilor diplomatice sau consulare este indispensabilă pentru aplicarea tratatului. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare dintre părţile la un tratat este fără efect asupra relaţiilor juridice stabilite între ele prin tratat. rămân posibile misiunile diplomatice ad hoc (CHEBELEU. 140). Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare.război. Articolul 63. dar nu are ca efect ruperea relaţiilor economice. Chiar dacă ambasadele se retrag. Interesele ungare au fost preluate de Legaţia Suediei. relaţiile lor economice. culturale dintre state. Ruperea relaţiilor diplomatice are ca efect desfiinţarea ambasadelor (DIACONU II. ___________________ Cdt. 93). 201 152 . La 31 octombrie. nu este posibil ca prin decizia de rupere a relaţiilor bilaterale pe planul activităţii serviciilor publice de diplomaţie să fie blocate comunicarea dintre state.

Statul care constituie ambasada este acreditant. Din acest cuvânt s-a tras italienescul ambasciata. pentru a-l desemna pe „cel care conduce” sau cel care era „trimis în toate părţile”. În 1480. Prin anii 1520-1525. în vederea realizării relaţiilor diplomatice bilaterale. În secolul al XIII-lea funcţionau agenţi diplomatici permanenţi veneţieni (CHEBELEU. În termeni juridici. ambasada este instituţia administrativă constituită de stat (subiect de drept internaţional) pe lângă alt stat (subiect de drept internaţional). pentru a denumi reprezentarea statului în alt stat: ambaxade şi apoi ambassade. instituţia ambasadorului permanent s-a generalizat în peninsula italiană. Îndeobşte se înţelege că ambasada este misiunea diplomatică pe lângă un stat străin sau pe lângă un for internaţional.AMBASADA Din mărturii de la începutul mileniului trecut reiese că se folosea cuvântul germanic ambaht. Instituţia ambasadorului permanent a început să funcţioneze din Quattrocento. o altă capitulaţie i-a conferit Franţei protejarea Locurilor Sfinte din 202 . pe care francezii îl preluaseră. Charles al VIII-lea a fost reprezentat pe lângă toţi prinţii italieni. cu consimţământul acestuia. prin secolul al XIV-lea. o capitulaţie i-a acordat ambasadorului francez precădere între ceilalţi ambasadori. Polonia şi Danemarca nu aveau însă reprezentanţi diplomatici la Paris. provenit din galicul ambactos. Statul care consimte ca ambasada să fie constituită pe teritoriul lui este acreditar. ambasada se număra printre instituţiile obişnuite ale statului. Nevoia acreditării ambasadorilor în posturi fixe a venit din sporirea activităţilor diplomatice legate de convenţii şi alianţe. În 1581. condusă de ambasador. S-a răspândit apoi în toată Europa. Franţa avea în a doua parte a secolului al XVI-lea rezidenţi la Cracovia şi Copenhaga. 361). În 1601. În secolul al XVI-lea. ca şi personalul care exercită funcţiile misiunii.

apărarea intereselor statului acreditant. Dar funcţia de reprezentare este mai cuprinzătoare. negocierea. îndeplinindu-şi astfel obligaţiile decurgând din stabilirea relaţiilor diplomatice. În 1583 şi 1612.153 Prin funcţiile enunţate se concretizează menirea definitorie a ambasadei de mesager al statului acreditant. e) promovare de relaţii de prietenie şi dezvoltare de relaţiile economice. ARTICOLUL 3. Ambasadorul este învestit cu autoritatea necesară de a vorbi în numele guvernului din statul propriu. FUNCŢIILE AMBASADEI În cursul elaborării textului Convenţiei privind relaţiile diplomatice. 1. Marea Britanie şi Olanda au obţinut privilegii asemănătoare. d) informare prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi elaborare de rapoarte pentru guvernul statului acreditant. Funcţiile misiunii diplomatice constau în special în: a) reprezentare a statului acreditant în statul acreditar. Comisia ONU pentru dreptul internaţional a sintetizat îndatoririle ambasadei. constituie ambasade. pe care statul acreditar le admite. stabilind cinci funcţii preponderente: reprezentarea statului acreditant. informarea şi promovarea relaţiilor bilaterale. Reprezentarea statului acreditant Ambasadorul şi ambasada reprezintă guvernul statului acreditant în relaţiile cu guvernul statului acreditar. b) apărare a intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în statul acreditar în limitele admise de dreptul internaţional.Palestina. Facilitarea comunicării oficiale nu poate fi o funcţie a ambasadei. Statutul ambasadorilor veneţieni stabilea că au de transmis autorităţilor trimiţătoare câte o telegramă pe zi şi să facă un raport Senatului la încheierea misiunii. Statele care stabilesc relaţii diplomatice doresc să comunice între ele şi. Funcţiile enumerate conturează ansamblul activităţilor diplomatice ale statului acreditant. 203 . pentru a facilita comunicarea oficială. culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar. nu se limitează la 153 ___________________ Crd. pentru că ambasada nu se poate situa în afara structurii statului acreditant. c) negociere cu guvernul statului acreditar.

81). îşi exercită. Răspunderea pentru actele ambasadei îi revine statului acreditant. demersuri. statul este prezent în viaţa publică a statului acreditar. faţă de cetăţenii statului acreditant aflaţi pe teritoriul statului acreditar şi faţă de ambasadele statelor străine din statul acreditar. Dreptul internaţional a stabilit că şefii de misiune diplomatică reprezintă statul acreditant fără să fie obligaţi să prezinte depline puteri. Misiunea şi şeful său au dreptul să arboreze drapelul şi să pună stema statului acreditant pe localurile misiunii. 360). negocieri (DIACONU II. printr-o varietate mare de activităţi: expuneri. reprezentându-şi statul.reprezentarea guvernului. rezultă că referirea se face la misiunile diplomatice permanente care funcţionează ca urmare a stabilirii de relaţii diplomatice între două state. ARTICOLUL 20. consultări. Agentul diplomatic. dar şi de ceilalţi diplomaţi ai ambasadei. (…). îndeosebi ambasadorul şi şeful misiunii diplomatice. în primul rând. ai ambasadelor. întrucât funcţia de reprezentare generală nu-i permite eschive eventuale. şi pe mijloacele de transport ale acestuia. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri. cu consimţământul statului acreditar. 362). sunt consideraţi ca reprezentând statul lor: (…) b) şefii de misiune diplomatică pentru adoptarea textului unui tratat ce se încheie între statul acreditant şi statul acreditar. de către ambasador.155 Reprezentarea diplomatică se realizează.154 Din limbaj. aşadar la ambasade. Articolul 7. la solemnităţi. la ambasadori şi la însărcinaţii cu afaceri a. care înfăţişează demnitatea şi independenţa statului acreditant (ANGHEL 1984. ci acoperă reprezentarea ansamblului de autorităţi ale statului (ANGHEL 1984. Prin ambasada sa. sub conducerea ambasadorului. pentru adoptarea textului unui tratat între statul acreditant şi statul acreditar. Privilegiul rămâne valabil cât timp ambasada respectă reglementările statului acreditar. Ambasada. 82). inclusiv reşedinţa şefului de misiune. Trebuie ca statul acreditant să-şi asume răspunderea întreagă pentru actele ambasadei. 155 Crd. i. întemeiate pe argumente referitoare la depăşirea competenţelor (DIACONU II. dreptul de a expune public simbolurile statului acreditant: drapelul şi stema. îşi reprezintă statul în trei direcţii principale: faţă de instituţiile autorităţilor din statul acreditar. pe care ambasada îl reprezintă. 204 . ___________________ 154 Cdt. Agenţii diplomatici de la ambasadă participă. (…) 2.

la Ankara. întrucât italienii care au participat la anchetă au refuzat să semneze concluziile acesteia şi. conform căreia militarii au respectat toate procedurile pentru operaţiile de control şi nu s-au abătut de la regulament. Servirea intereselor statului acreditant Ambasada este un instrument al statului acreditant. şi de cele ale statului acreditar. al Ambasadei Rusiei pentru a-i înmâna o nota de protest faţă de adoptarea în Duma (camera inferioară a parlamentului rus) a unei declaraţii privind „genocidul armenilor”. acţionând pe cale politică şi pe cale juridică. Legătura ambasadei cu interesele statului acreditant este considerată indisolubilă nu doar de autorităţile acreditante. Aplică. Ambasadorului SUA i-a revenit sarcina să încerce să-l convingă pe prim-ministrul Italiei de justeţea anchetei. la 4 martie 2005.i. aşadar nici ambasada nu elaborează politica externă. prim-ministrul declarase că ancheta nu era încheiată. ci au rolul de instrument de aplicare a acestei politici (CHEBELEU. pe care militari americani l-au ucis. Ca urmare a devierilor de la acest rol. La 27 aprilie 2005. ministerul de externe italian l-a convocat pe ambasadorul SUA în Italia pentru o convorbire la preşedinţia Consiliului de Miniştri al Italiei despre concluziile anchetei americane asupra morţii agentului secret Nicola Calipari. numai cu câteva ore înaintea convorbirii de la preşedinţia Consiliului de Miniştri de la Roma. în aceeaşi măsură. de celelalte state participante la relaţiile diplomatice internaţionale. ministerul de externe al Turciei l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri a. ci. în apropiere de Bagdad. Are rolul de voce autentică a autorităţilor din acest stat. În convorbiri ambasadorul a susţinut poziţia autorităţilor militare americane. a îndeplinirii cu distorsiuni a acestei funcţii. 162). ale cărei concluzii i-au exonerat pe militarii americani implicaţi în incident. Misiunea ambasadorului american era dificilă. ambasada organizează acţiuni solemne de marcare a zilei naţionale a statului acreditant în statul acreditar. Nici serviciul public pentru diplomaţie în ansamblu şi nici componentele lui. în relaţiile cu autorităţile statului acreditar.Potrivit unei uzanţe extinse. apare 205 . Ambasada certifică interesele statului acreditant şi le apără consecvent. prevederile din programul de guvernare în vigoare în statul acreditant. La 26 aprilie 2005.

extinde aceste relaţii. statul acreditant poate să-şi asume ocrotirea temporară a intereselor statului terţ şi ale cetăţenilor acestuia. temporar. În postura de furnizor de informaţii despre statul pe care îl reprezintă. pe care le promovează şi le apără.156 Negocierea Prin negociere. cu acordul statului acreditar. Articolul 46.riscul ca ambasada să se descalifice şi să se ajungă până la anularea de facto şi până la urmă de jure a misiunii diplomatice. rostul de a da relaţiilor bilaterale temeiul cunoaşterii şi înţelegerii reciproce. Statele moderne utilizează ambasadele pentru a se supraveghea reciproc (ANGHEL 1984. cultura. acreditant şi acreditar. din observarea dezbaterilor parlamentare. Principala sursă de informare licită a statului acreditant este chiar ambasada străină. a reuniunilor ___________________ Crd. Specifice pentru funcţia de negociere a ambasadei sunt investigarea intereselor celor două state. Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. din vizite la instituţii. 113). în vederea elaborării de rapoarte pentru guvernul statului acreditant are. ambasada să ocrotească şi interesele altui stat decât statul acreditant. economia. în primul rând. Ambasadorul şi ceilalţi agenţi diplomatici sunt consideraţi surse oficiale de informaţii cu privire la ţara proprie. Este posibil ca. dar şi furnizează sistematic informaţii despre politica. legislaţia ambelor state. clarificându-le îndeosebi juridic şi diversificându-le. prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar. care culege. agentul diplomatic serveşte simultan interesele statului propriu. şi identificarea elementelor care pot fi obiect al acordului bilateral (ANGHEL 184. 365). ambasada soluţionează problemele care împiedică relaţiile bilaterale. negociind. 206 156 . Cu consimţământul prealabil al statului acreditar şi la cererea unui stat terţ nereprezentat în acest stat. Agentul diplomatic rezolvă problemele apărute în oricare dintre domeniile relaţiilor dintre statul acreditant şi statul acreditar. Informarea Funcţia de informare. Agentul diplomatic îşi culege informaţiile din convorbiri cu oficialităţile şi cu politicienii de cele mai diverse orientări.

Este ascultat. din întâlnirile colegiale în cadrul corpului diplomatic şi din fluxurile de ştiri furnizate de mass-media (CHEBELEU. nici din ordinul guvernului pe care îl reprezintă. Contactele personale realizate cu fiecare ocazie sunt întotdeauna valorificabile în extinderea relaţiilor dintre două guverne.” Dincolo de aceste închipuiri despre diplomaţie şi. 207 . valoarea menţionată să se dovedească a fi superioară oricărui alt fel de argumentaţii. nici din iniţiativa lor. 170). al ambasadei. de aplicare a soluţiilor pentru ameliorarea şi dezvoltarea lor. culturală etc. 171). de instrument de observare a evoluţiei relaţiilor bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar. oricât de laborioase. incluse chiar în documente solemne. Informaţia diplomatică nu este menită să producă satisfacţie sau insatisfacţie. Acestea ar fi tocmai căile licite de informare diplomatică (DIACONU II. în cursul misiunii. de investigare a posibilităţilor de dezvoltare a acestor relaţii. împotriva lor. urmat şi obţine rezultate sonore dacă partenerii lui de negocieri sau cei cu care discută au convingerea că vorbeşte într-adevăr în numele guvernului său. În toate împrejurările.publice în sferele politică. În vederea informării. 84). Este posibil ca. Calitatea distinctivă a informaţiei raportate sau furnizate de agentul diplomatic este obiectivitatea. face parte şi rolul. economică. Se reia din când în când fabulaţia că diplomatul ar fi „omul onest trimis în străinătate să mintă pentru binele ţării sale”. Ambasadorul este răspunzător pentru iniţierea şi întreţinerea acestor contacte. menţionat separat. datoria agentului diplomatic este să fie de bună-credinţă.. pentru reliefare. ci să ofere temei de evaluare a situaţiei dintr-un domeniu sau altul (CHEBELEU. precum şi cu cele mai înalte ale guvernului şi ale societăţii. de sesizare a pericolelor de deteriorare a acestora. În acelaşi spirit reapare şi preceptul: „Spune adevărul ca să-l derutezi şi să-l consternezi pe adversarul tău. este tot atât de important pentru ambasador ca şi pentru colaboratorii lui să menţină contactul cu nivelurile cele mai mici. ambasadorul poate dobândi şi păstra încrederea guvernului străin din ţara de reşedinţă. Prin punerea ei în practică. regulile de curtoazie internaţională nu le permit diplomaţilor să facă uz de declaraţii false. Promovarea relaţiilor bilaterale Din funcţia de servire a interesului naţional. socială. evident. Despre valoarea cuvântului de ambasador s-ar putea spune că este cea mai onorabilă caracteristică a profesiei de diplomat.

LEGEA SUPLIMENTARĂ DIN 2/14 FEBRUARIE 1879 PENTRU ÎNFIINŢAREA PRIMELOR NOUĂ LEGAŢII ROMÂNE ÎN STRĂINĂTATE. succesiv. dificultăţile sau crizele (CHEBELEU. că: „Diplomaţia este capacitatea şi abilitatea de a comunica. realităţile. dacă mă uit înapoi. când este posibil. prin graţia Lui Dumnezeu şi voinţa naţională Domn al Românilor. Corpurile 208 . vol. pe care le constituie. Eric Edelman s-a referit.Ambasadorul contribuie la evoluţia relaţiilor bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar atât prin actele sale concrete. 85). Agentul diplomatic şi. ambasada este consecinţa relaţiilor diplomatice. în declaraţii pentru presă. au fost unele dificultăţi în relaţii. ÎNFIINŢAREA ŞI DESFIINŢAREA AMBASADEI Ambasadele şi posturile consulare depind. 247. la evenimentele diplomatice la care a participat şi care au marcat dezvoltarea legăturilor americanoturce.” Agentul diplomatic protejează relaţia pe care o serveşte. Carol I. regret ca unii mă consideră arogant. după declanşarea operaţiunii militare din Irak. în primul rând ambasadorul acreditat în capitala unui stat străin este obligat. Statelor şi ___________________ 157 Arhiva MAE. dar a menţionat totodată. nu cred ca aş face altceva diferit faţă de ceea ce am făcut. inclusiv prin înscrierea acestei funcţii printre prevederile de drept diplomatic şi potrivit unor interpretări doctrinare.I. în privinţa criticilor care i s-au adus că ar fi avut un comportament arogant. 86-87. A. nu regret nimic şi. f.157 În general. cât şi prin conduita sa. şi turcii au înţeles care erau problemele. abordându-i problematica în mod pozitiv. respectiv le primesc. prevenind. Se poate ca ambasada să fie constituită/primită simultan cu stabilirea relaţiilor diplomatice. de recunoaşterea reciprocă a subiectelor de drept internaţional.. Decizia privind înfiinţarea ambasadei îi revine statului acreditar. am crezut că este absolut esenţial ca relaţiile bilaterale să revină pe calea cea bună şi să mă asigur că şi americanii. la încheierea misiunii sale ca ambasador al SUA la Ankara. La 27 mai 2005. de relaţiile diplomatice şi consulare dintre acestea. ambasadele se constituie reciproc. 171). Întotdeauna şi chiar într-o asemenea situaţie. să contribuie la evoluţia pozitivă a relaţiilor bilaterale în domeniul cărora îşi exercită misiunea. precum şi de consimţământul acestora. adică la amplificarea lor (DIACONU II. la toţi de faţă şi viitori sănătate.

4. ambasada poate exercita şi funcţii consulare. 363-365). 209 .158 Ambasadorii conduc ambasade. 82/SUA. D. pe baza dreptului canonic. 302. şi activităţi de îndeplinire a funcţiei ecleziastice. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcţiilor consulare. Asupra raportului ministrului nostru al afacerilor străine sub nr 11017. Petersburg. 15 din Legea pentru reorganizarea Ministerului Afacerilor Străine. 3. Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i aparţină şefii misiunilor lor. Athena. Articolul 3. Ferdinand. Aceşti reprezentanţi vor putea fi însărcinaţi de guvern să reprezinte şi pe lângă alte curţi cari nu sunt enumerate în acest articol. la 11 septembrie 1917. contra a douăsprezece. o legaţiune a României în Statele Unite ale Americii de Nord. Art. (…) Această Lege s-a votat în Senat. (…) dat la Iaşi. pe lângă activitatea diplomatică normală. Despre personalul diplomatic. Felul misiunii decurge din clasa căreia îi aparţine şeful ei. Constantinopole. Şefii de misiune sunt repartizaţi în trei clase: a) clasa ambasadorilor sau nunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat şi a celorlalţi şefi de misiune având grad echivalent. 1. vol. 1 . Secretar. pe măsura generalizării ambasadelor (CHEBELEU.forurilor internaţionale le revine rolul de acreditant şi cel de acreditar. 8. 9. În baza Jurnalului Consiliului Nostru de Miniştri sub nr. 158 Crd.Se înfiinţează pe ziua de 1 octombrie 1917. Statele convin asupra felului de ambasadă pe care o constituie / primesc. 1. Sunt instituite legaţiuni în posturile următoare: 1. 95. Titlul I. 2. Miniştrii conduc legaţii. 5. DECRETUL NR. Belgrad. Am decretat şi decretăm: Art. Având în vedere art. 6. Legaţiuni. chiar dacă nu îl joacă simultan. probl. Vicepreşedinte. b) clasa trimişilor. Internunţii conduc internunţiaturi. miniştrilor sau internunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat.1027 DIN 11/24 SEPTEMBRIE 1917. 7. După ce a fost constituită de statul acreditant şi acceptată de statul acreditar. Dimitrie Ghika. Pisca. cu reşedinţa la Washington. de întreţinere a relaţiilor cu structurile Bisericii Catolice din statul acreditar. Paris. În a doua parte a secolului al XX-lea. c) clasa însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele de externe… Articolul 15. Arhiva MAE. 159 Crd.159 Legiuitoare au votat şi noi sancţionăm ce urmează: Lege Suplimentară relativă la legaţiunile şi consulatele române în străinătate. 2. şi s-a adoptat cu majoritate de treizeci şi trei de voturi. Viena. în şedinţa sa de la 2 februarie 1879. Roma. Articolul 14. Berlin. Nunţii conduc nunţiaturi şi desfăşoară. încheiat în şedinţa sa din 6 august 1917. alin. legaţiile au dispărut treptat. Londra. precum şi la administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Străine.

1. este numit în postul de ministru rezident al României la Atena (…) Carol. Esarcu. religios (ANGHEL 1984. actualul agent diplomatic al ţării la Roma. 210 . 1. de statul acreditant. el poate stabili o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful misiunii nu-şi are reşedinţa permanentă. (…). afară numai dacă unul dintre statele acreditare se opune în mod expres. Statul acreditant. Condiţia constituirii şi îndeplinirii acestor misiuni este ca opţiunea statului acreditar să fie acceptată şi de statele pe teritoriul cărora urmează să-şi exercite activitatea. Dacă statul acreditant acreditează un şef de misiune în unu sau mai multe alte state. pe lângă consimţămintele necesare privind stabilirea relaţiilor diplomatice şi constituirea misiunilor. problema se poate soluţiona prin desemnarea de locţiitori. 19315. dar acest acord nu implică şi obligaţia de a primi pe teritoriul pe care este îndreptăţit să-şi exercite suveranitatea oricare persoană ar fi desemnată. Articolul 5. conform cărora statul acreditant îi desemnează pe membrii personalului ambasadei. Decretul nr. după caz. 266). 161 Crd. este necesar ca statul acreditar să desemneze persoana care să fie şef de misiune160 şi ca statul acreditant să o accepte. 2. după ce a făcut notificarea cuvenită statelor acreditare interesate. 162 Crd. pe teritoriul mai multor state.161 Statul acreditar îi primeşte pe diplomaţii străini ca urmare a acordului la care a ajuns cu statul acreditant cu privire la stabilirea şi întreţinerea relaţiilor diplomatice. Unui diplomat i se pot da simultan mai multe misiuni. Articolul 4. Am decretat şi decretăm ce urmează: Art I Dl C. conform suveranităţii proprii. în mai multe state. Asupra Raportului ministrului nostru secretar de stat la 160 Departamentul Afacerilor Străine nr.În vederea debutului real al ambasadei. cultural. Cum în realitate cel căruia îi revin mai multe misiuni nu poate fi prezent simultan pe mai multe teritorii şi la mai multe sedii deodată. istoric. poate acredita un şef de misiune sau afecta un membru al personalului diplomatic.162 ___________________ Arhiva MAE. criteriul menajării eventualelor sensibilităţi ale statului acreditar pe plan politic. Necesitatea obţinerii consimţământului statului acreditar adaugă la criteriile strict interne. Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care intenţionează să o acrediteze ca şef al misiunii în statul acreditar a primit agrementul acestui stat. Dosar 77/E. 3305 din 28 decembrie 1879 / 9 ianuarie 1880. 4. Acest criteriu este soluţia la problemele care se pot ivi la intersectarea menţionată de suveranităţi.

a fost numit ca ministru reprezentantul 211 1934 A LUI N. Articolul 6. En portant ce qui précède à votre connaissance j'ai l'honneur de vous prier de vouloir bien intervenir auprès de Votre Gouvernement afin d'obtenir l'agrément d'usage pour la nomination du M. membrii misiunii diplomatice să aibă naţionalitatea statului acreditant.165 Agrementul Statul acreditant notifică statului acreditar desemnarea ambasadorului sub forma solicitării agrementului. O. le Gouvernement Royal a décidé de nommer Monsieur le Docteur Constantin Angélesco. 11081 DIN 8/21 AUGUST 1917 CĂTRE ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL SUA.Un alt tip de misiune multiplă apare când şeful de misiune într-un stat îşi reprezintă statul propriu şi pe lângă o organizaţie internaţională. ancien ministre d'Etat . în principiu. Petersburg. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea.166 Este dreptul statului ___________________ Crd. actualmente este reprezentant comercial al Sovietelor la Paris. Articolul 5. în timpul războiului a fost mobilizat ca ofiţer. Professeur à l'Université de Bucarest. dar nu imposibilă. Mai multe state pot acredita aceeaşi persoană în calitate de şef de misiune într-un alt stat. 37. El dă asupra lui următoarele informaţiuni: născut în 1892. en qualité d'Envoyé extraodinaire et Ministre plénipotentiaire de Roumanie auprès du Gouvernement de la République. naţionalitatea statului acreditant. … 3. TELEGRAMA NR. Şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii poate reprezenta statul acreditant pe lângă orice organizaţie internaţională. NOTA MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. a studiat dreptul la Universitatea din St. Deşi ştiu ce importanţă au pentru Soviete reprezentanţii comerciali – dovadă că. Dosar 77/A. 164 Crd. TITULESCU DE LA CAP MARTIN. la Praga. 4. 1. este situaţia în care mai multe state desemnează ca ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în acelaşi stat. J'ai l'honneur de vous informer que à la suite de la création 163 d'une Légation de Roumanie à Washington. a ocupat variate şi importante posturi în instituţiile economice ale statului. député. dacă statul acreditar nu se opune. 166 Arhiva MAE. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. 165 Crd. Articolul 8.164 Totuşi.163 Mai rară. Litvinov cere . Dosar 16/Repr. le Docteur Angélesco en la dite qualité. Arhiva MAE. „în principiu”. Pentru Majestatea Sa Regele. 437 DIN 4 AUGUST agrementul ca trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Bucureşti pentru Mihail Ostrovski. dreptul diplomatic stabileşte ca.

un simptom al unei crize în relaţiile diplomatice bilaterale. Statul acreditar nu comercial de acolo – chiar cum nu cunosc nimic despre persoana propusă de Litvinov. statul acreditar are obligaţia cutumiară să-l transmită cât mai repede. că el este unul din principalii factori ai apropierii franco-ruse şi. Încălcarea acestui drept anulează desemnarea ambasadorului. cât şi statul acreditant ar fi nevoite să se confrunte cu inconvenientul publicării unui mesaj negativ care ar putea fi. 265). că Sovietele nu puteau face o alegere mai bună pentru România. după ce ţarul a refuzat să-l primească pe ambasadorul britanic întrucât nu i se ceruse ţarului agrement (ANGHEL 1984. în consecinţă. relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Anglia s-au întrerupt pentru trei ani. Rog pe Majestatea Voastră să binevoiască a-mi comunica dacă consimte a da agrementul cerut. se încalcă o regulă de curtoazie. mi-a spus că cunoaşte foarte bine pe Osatrovski. conform deciziei sale suverane. Formularea. Asigurarea caracterului confidenţial al procedurii de solicitare şi de acordare a agrementului oferă posibilitatea evitării unui eventual refuz frontal. măcar în aparenţă. Întârzierea sau amânarea răspunsului conţine sugestia ca statul acreditant să desemneze pe altcineva.acreditar de a consimţi sau de a nu consimţi în privinţa desemnării ambasadorului din statul acreditant. Dacă numele şefului de misiune pentru care s-a solicitat agrementul este publicat înaintea acordării agrementului. Formularea publică a refuzului de a satisface solicitarea altui stat comportă primejdia deteriorării relaţiilor bilaterale. (…) 212 . ca presiune asupra instituţiilor care examinează solicitarea. de către statul trimiţător. Oricare ar fi răspunsul care trebuie să fie dat. a răspunsului pozitiv încheie schimbul de mesaje prin care se asigură continuarea normală a relaţiilor diplomatice. care nu poate să-şi preia misiunea. Aducerea la cunoştinţa opiniei publice. Sunt cu adânc respect al Majestăţii Voastre. Reacţia eventuală constând din publicarea refuzului de a acorda agrementul ar contraveni de asemenea curtoaziei. Statul acreditar nu este obligat să primească persoane nedorite în rândul personalului ambasadelor străine. inclusiv în scris. în ţara de reşedinţă. Atât statul acreditar. În 1932. m-am adresat la Quai d’Orsay. a numelui ambasadorului pentru care s-a solicitat agrementul poate fi înţeleasă. Răspunsul negativ se transmite în modalităţi cât mai discrete.

în numele ministrului de externe. Autorităţile statului acreditant notifică datele călătoriei (zi. Când soseşte în statul acreditar. ___________________ 167 Crd. dacă este cazul. 277) şi prin care statul acreditar ia act de această confirmare şi îşi confirmă consimţământul în această privinţă. acreditarea constă din prezentarea scrisorilor de acreditare în general şefului statului acreditar sau altei autorităţi îndreptăţite să le primească. După exprimarea consimţământului statului acreditar prin acordarea agrementului cu privire la desemnarea sa ca ambasador şi până să fie acreditat. semnificând dorinţa de inaugurare favorabilă. care urmează agrementului (ANGHEL 1984. oră. Prima acţiune diplomatică la care ambasadorul participă după sosirea în statul acreditar la începutul misiunii sale este acreditarea – procedura prin care statul acreditant îi confirmă calitatea de ambasador (ANGHEL 1984. autorităţilor statului/statelor de tranzit. 213 . Acreditarea Misiunea diplomatică începe de jure prin procedura acreditării. 273). Misiunea diplomatică începe de facto la sosirea şefului ei pe teritoriul statului acreditar. Începutul misiunii este marcat de ceremonii. 275). traseu) autorităţilor statului acreditar şi. de către şeful serviciului de protocol diplomatic. Statul acreditar nu este obligat să comunice statului acreditant motivele refuzului agrementului. Articolul 4. ambasadorul este întâmpinat. de gesturi solemne. statul acreditant are posibilitatea să renunţe la acreditarea celui pentru care statul acreditar a acordat agrementul şi să ceară agrement pentru altcineva. În esenţă. 1. ministerul de externe al acestui stat îl înscrie în lista corpului diplomatic. (…) 2.este obligat să-şi explice răspunsul. ambasadorul are calitatea de ambasador agreat. se impune respectarea practicii în materia acreditării din statul acreditar. întrucât agrementul obţinut nu implică obligaţia acreditării persoanei agreate (ANGHEL 1984.167 Nimic nu îndreptăţeşte autorităţile statului acreditant să insiste pentru revizuirea răspunsului negativ (ANGHEL 1984. 275). După notificarea sosirii sale în statul acreditar. Primirea fără discriminare a trimişilor diplomatici străini constituie obligaţie juridică şi totodată o cerinţă a curtoaziei internaţionale. În orice caz. În intervalul de timp de la agrement la acreditare.

ale căror originale le prezintă şefului statului acreditar în cadrul unei ceremonii complexe. bula – pentru reprezentantul Sfântului Scaun). În audienţă la ministrul de externe. lettres de créance. de la care va primi informaţii necesare cu privire la practica din statul acreditar în domeniul relaţiilor diplomatice (ANGHEL 1984. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori de către şefii de misiuni diplomatice este determinată de data şi de ora sosirii fiecăruia. ambasadorul transmite copiile scrisorilor de acreditare.168 Regulile de curtoazie internaţională completează această prevedere cu exigenţa că. inclusiv a ceremonialului privind prezentarea scrisorilor de acreditare. se parcurg câteva etape formale inevitabile. până la începerea misiunii sale. ARTICOLUL 13. Textul scrisorilor de acreditare adresate de şeful statului acreditant şefului statului acreditar (cu una Crd. însoţite de traducerea neoficială în franceză sau în limba statului acreditar.___________________ 168 Până la prezentarea scrisorilor de acreditare. 214 . Respectarea acestei exigenţe se impune întrucât. întocmite într-o limbă de circulaţie internaţională sau în limba statului acreditant. Pentru a se ajunge la debutul misiunii. Scrisorile de acreditare (litterae fidei. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori este determinată de data şi de ora sosirii şefului misiunii. Îi revine fiecărui stat obligaţia de a asigura uniformitatea faţă de fiecare clasă de diplomaţi a procedurii pentru primirea şefilor de misiune diplomatică. şeful de misiune diplomatică se abţine de la orice activitate publică. 180). 2. îndeosebi cu decanul corpului diplomatic. care trebuie aplicată uniform. conţin declaraţiile de voinţă ale statului acreditant cu privire la numirea ambasadorului pe care o certifică. ambasadorul agreat poate să se întâlnească neoficial cu ambasadori din corpul diplomatic. menţionând numele ambasadorului. Letters of Introduction – pentru înaltul comisar în relaţiile diplomatice dintre statele din Commonwealth. Se consideră că şeful misiunii şi-a asumat funcţiile în statul acreditar imediat după ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau după ce şi-a comunicat sosirea şi o copie a scrisorilor sale de acreditare a fost prezentată Ministerului de Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit conform practicii în vigoare în statul acreditar. 1. calitatea sa de ambasador şi abilitarea lui de a vorbi şi de a acţiona în numele autorităţilor statului acreditar. şeful de misiune diplomatică îşi asumă funcţiile în statul acreditar de îndată ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare. în conformitate cu normele dreptului diplomatic. Letters of Credence.

White will fulfil the important duties of his Mission in such a manner as to merit your Approbation and Esteem. scrisoarea de acreditare a ambasadorului care îşi începe misiunea se prezintă. White in a favourable manner and will give entire Credence to all that he shall say to you in My name. Dosar 4/Repr. Sir. Tradiţia utilizării scrisorilor de acreditare ca instrument de inaugurare a misiunii diplomatice durează de veacuri. pentru bunăvoinţa cu care a fost onorat. especially when in 215 . 1 SCRISOAREA DE ACREDITARE A LUI W. dându-i-se crezare deplină mai ales când îi transmite adresantului asigurări de stimă înaltă şi prietenie constantă şi urări de prosperitate statului acreditar. WHITE CA MINISTRU AL ANGLIEI LA BUCUREŞTI . precum şi cu încredere. de pildă. My Brother and Cousin. laolaltă cu scrisoarea de rechemare a ambasadorului precedent. se continuă o îndelungată tradiţie169 a relaţiilor diplomatice moderne. Companion of my most honourable Order of Bath. I have determined to appoint William Arthur White Esquire. după caz. Being 169 desirous to maintain and strengthen the Friendship and good Understanding which happily subsist between Great Britain and the Principality of Romania. comunică decizia de desemnare a ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar. De regulă. I request that Your Royal Highness will receive Mr. În scrisoarea de rechemare se comunică decizia de a i se încredinţa ambasadorului rechemat o misiune nouă şi se exprimă convingerea că acesta a mulţumit. În încheierea textului se formulează rugămintea ca ambasadorul să fie primit cu bunăvoinţă. who has for some time been entrusted with the charge of British Interests in Romania to be My Envoy Extraodinary and Minister Plenipotentiary at the Court of Your Royal Highness. În prezent. sau cu solemnitate caldă: Foarte drag şi mare prieten) exprimă dorinţa de a întreţine şi de a aprofunda relaţiile cordiale dintre cele două state. DIN 19 FEBRUARIE / 3 MARTIE 1879. Acele scrisori funcţionau şi ca salvconducte şi puteau cuprinde mesaje şi instrucţiuni cifrate. despre calităţile căruia se subliniază că oferă garanţia îndeplinirii misiunii astfel încât să poată beneficia de încredere. scrisorile de acreditare includeau solicitarea unui suveran adresată altui suveran de a avea încredere în purtătorul lor. de câte ori a avut prilejul. Şi în secolul al XIV-lea.dintre formulele Excelenţă. W. Şeful de stat semnatar îi reînnoieşte şefului de stat adresant asigurările de stimă înaltă şi de prietenie constantă. România. A. în privinţa acreditării şi a scrisorilor de acreditare. and to prove himself worthy of this new mark of My Confidence. ___________________ Arhiva MAE. Domnule Preşedinte. dacă este cazul. Majestate. I doubt not that Mr.

M. Dosar 17/Repr.1. evenimente care produc modificări structurale majore ale statului. Pétroniévitch la bienveillance dont Elle a bien voulu l'honnorer jusqu'à présent et de lui accorder pleine et entière confiance surtout lorsqu'il donnera à Votre Altesse Royale les assurances de la haute estime et de la sincère amitié. Les qualités qui distinguent M.Procedura prezentării scrisorilor de acreditare are caracter solemn. he shall assure you of My Esteem and Regard and express to you the sentiments of invariable Friendship and highest consideration with which I am Sir My Brother and Cousin Your Royal Highness Good Sister and Cousin. avec lesquelles je suis de Votre Altesse Royale. Victoria R et I Windsor Castle. Preşedintele îl invită pe ambasador la un dialog de câteva minute. P. March 3. Je prie Votre Altesse Royale de daigner continuer à M. La sosirea la sediul şefului de stat. pour le développement des rapports de bon voisinage entre nos deux pays m'inspirent la conviction qu'il remplira à notre satisfaction commune les fonctions auxquelles je l'appelle. le 26 mai 1879. Prince de Serbie. pentru a-l însoţi în deplasarea la sediul şefului de stat. Obrenovitch. 1879. j'ai l'honneur de porter à la connaissance de Votre Altesse Royale que j'ai nommé Monsieur Milan Pétroniévitch pour me représenter auprès d'Elle en qualité de Ministre Résident. Pétroniévitch et le zèle qu'il a constamment déployé comme Agent diplomatique auprès du Gouvernement de Votre Altesse Royale. Un agent de protocol se deplasează la biroul sau la domiciliul ambasadorului. un agent de protocol îl însoţeşte pe ambasador la domiciliu. După convorbire. Ambasadorul este primit de şeful serviciului de protocol şi este prezentat şefului de stat. se prezintă onoruri militare. Altesse Royale et Cher Frère. Se rostesc alocuţiuni. Le Bon Frère M. La prezentarea scrisorilor de acreditare sunt de faţă ministrul afacerilor externe şi membrii principali ai serviciilor civile şi militare ale şefului de stat. DIN 26 MAI/7 IUNIE 1879. Desfiinţarea ambasadei Ambasada se desfiinţează sub impactul unor evenimente majore în relaţiile bilaterale sau în evoluţia statului care a constituit-o: ruperea relaţiilor diplomatice. Se prezintă cele două suite. Animé du vif désir de rendre de plus en plus intimes et cordiales les relations de mon pays avec la Roumanie. PETRONIEVICI CA MINISTRU AL SERBIEI LA BUCUREŞTI. 216 . SCRISOAREA DE ACREDITARE A LUI M. Nisch. Arhiva MAE. precum schimbarea de regim politic sau chiar placing this Letter in the hands of Your Royal Highness.

1/1938. reactivarea ambasadelor suspendate sau trimiterea de ambasade noi. cât şi aceea a statelor respective în Austria. 183). 94. 355. Ministrul Austriei ne-a comunicat verbal că a fost chemat la Viena pentru a primi instrucţiuni fiind invitat a încredinţa geranţa legaţiunii sale legaţiunii Reichului. Dosar A. Statele au. Dosar A. Arhiva MAE. Cu începere de la 11 aprilie. reparcurgerea etapelor necesare până la constituirea ambasadei: recunoaşterea internaţională. CIRCULARA MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE NR. Vol. La rândul său. ministrul Germaniei ne informează că „reprezentanţii diplomatici ai Austriei în străinătate au primit instrucţiunea de a se încorpora împreună cu întreg personalul reprezentanţiunilor Reichului”. 60). orice activitate între legaţiune. 170 serviciul consular şi autorităţile locale încetează automat (…) Aflu din cercurile legaţiunii germane şi cele oficiale austriece că dacă nu anunţăm înainte de 10 aprilie data plecării noastre suntem expuşi după acest termen a nu mai beneficia de prerogativele diplomatice. MINISTRU LA VIENA. 271. Fond 71/1920-1944. în general. în vedere să ___________________ Arhiva MAE. vol. Ambasadele se suspendă prin decizia statelor şi atunci când statele decid astfel ca urmare a deteriorării relaţiilor politice internaţionale.dispariţia temporară sau definitivă a unui stat170. Sfârşitul misiunii unui ambasador nu înseamnă însă neapărat şi dispariţia ambasadei. 1/1938. Dacă desfiinţarea ambasadei nu înseamnă neapărat încetarea relaţiilor diplomatice. Decizia de desfiinţare a ambasadei implică sfârşitul activităţii ambasadorului şi a întregului personal. Ambasada se desfiinţează provizoriu sau definitiv şi în condiţiile în care statul acreditant nu poate asigura condiţiile materiale minime pentru prezenţa în misiune a reprezentanţilor săi. pentru predarea şi continuarea normală a serviciului. nici expulzarea lui nu înseamnă desfiinţarea ambasadei (ANGHEL 1984. urmată eventual de apariţia unui stat nou sau a unor state noi. în multe cazuri. 269. 217 . Aştept instrucţiunile Excelenţei Voastre. ruperea relaţiilor diplomatice implică desfiinţarea ambasadei. Cauza cea mai frecventă de desfiinţare a ambasadei este ruperea relaţiilor diplomatice (DIACONU II. TELEGRAMA NR. f. Fond 71/1920-1944. Asemenea evenimente impun. (…) Cred necesar. stabilirea de relaţii diplomatice. f. 518 DIN 31 MARTIE 1938 DE LA AL. Rog a vă pune în raport cu guvernul pe lângă care sunteţi acreditat. cerând preciziuni asupra atitudinii ce înţelege a adopta faţă de noua situaţiune creată atât în ceea ce priveşte reprezentanţa Austriei. să obţinem la Berlin înainte de 10 aprilie exequaturul pentru reprezentantul nostru consular. 15469 DIN 15 MARTIE 1938. GURĂNESCU. Nici rechemarea ambasadorului.

… a) expresia „şef de misiune” se referă la persoana însărcinată de statul acreditant să acţioneze în această calitate. a oricăruia dintre membri sau a mai multor membri ai acestui personal. a oricărora dintre membri. 218 . ambasada există în continuare. Articolul 1. d) expresia „membrii personalului diplomatic” se referă la membrii personalului misiunii care au calitatea de diplomaţi. c) expresia „membrii personalului misiunii” se referă la membrii personalului diplomatic. ca misiune diplomatică. g) expresia „membrii personalului de serviciu” se referă la membrii misiunii angajaţi în serviciul casnic al misiunii. În serviciul casnic al personalului ambasadei se utilizează şi oameni de serviciu particulari. Formal. care nu sunt angajaţi ai statului acreditant. b) expresia „membrii misiunii” se referă la şeful misiunii şi la membrii personalului misiunii. Dacă încetează activitatea în ambasadă a unui membru al personalului ambasadei. e) expresia „agent diplomatic” se referă la şeful misiunii sau la un membru al personalului diplomatic al misiunii.asigure continuitatea misiunilor diplomatice constituite mutual în cadrul relaţiilor diplomatice bilaterale. ___________________ 171 Crd. data scrisorii de rechemare a unui ambasador coincide cu data scrisorii de acreditare a ambasadorului următor. din persoanele trimise să desfăşoare activităţile necesare atingerii obiectivelor pentru care a fost constituită (ANGHEL 1984. care nu este angajat al statului acreditant.171 Ambasada. misiunea diplomatică nu se întrerupe din asemenea cauze (CHEBELEU. Şeful misiunii şi membrii personalului diplomatic sunt agenţi diplomatici. personalul tehnicadministrativ şi personalul de serviciu. 359) . 187). h) expresia „om de serviciu particular” se referă la una din persoanele folosite în serviciul casnic al unui membru al misiunii. PERSONALUL AMBASADEI Substanţa ambasadei constă din membrii personalului ei. ai personalului administrativ şi tehnic şi ai personalului de serviciu al misiunii. există indiferent de componenţa personalului. f) expresia „membrii personalului administrativ şi tehnic” se referă la membrii personalului misiunii angajaţi în serviciul tehnic-administrativ al misiunii. Structura personalului ambasadei Ambasada este formată din şeful misiunii şi din membrii personalului misiunii: personalul diplomatic.

Statul acreditar poate să ceară ca statul acreditant să-i supună spre aprobare includerea în personalul diplomatic al ambasadei a persoanelor desemnate să îndeplinească funcţiile de ataşaţi militari. ___________________ Crd.174 Stabilirea ierarhiilor în cadrul personalului ambasadei se face de statul acreditant. (…) 2. (ANGHEL 1984.172 De altfel. Articolul 11. 175 Crd. din ambasadă. navali sau aerieni. revine ministerului de externe al statului acreditar. Agentul diplomatic nu va exercita în statul acreditar vreo activitate profesională sau comercială în vederea unui câştig personal. să le aplice ambasadelor străine un tratament uniform. comerciale. de care depinde misiunea diplomatică. Trebuie însă ca.173 Structura personalul ambasadei. Articolul 17.Membrii personalului ambasadei sunt desemnaţi de autorităţile statului acreditant. în statul acreditar. Agenţilor diplomatici nu le este permis ca. dintre membrii personalului diplomatic şi stabilirea şi aplicarea de măsuri în vederea rezolvării problemelor apărute pe planul îndeplinirii funcţiilor diplomatice şi pe planul relaţiilor interumane. să practice. Articolul 42. să refuze să admită funcţionari de o anumită categorie. în această privinţă. Statul acreditar poate cere ca numele ataşaţilor militari. Ordinea de precădere a membrilor personalului diplomatic al misiunii este notificată de către şeful misiunii ministerului de externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. dreptului intern (ANGHEL 1984. 173 Crd. fără discriminare. în afara sarcinilor pe care le au de îndeplinit în misiune şi pentru care sunt retribuiţi de statul acreditant. 258). după criterii care decurg din legile proprii ale fiecărui stat. 137).175 Reglementarea raporturilor interne. Statul acreditar poate (…). după cum consideră de cuviinţă. care se îndeplinesc prin acţiuni politice. 219 172 . consulare etc. pe membrii personalului misiunii. răspunde funcţiilor variate care revin misiunii diplomatice constituite de statul acreditant. profesii sau activităţi comerciale de pe urma cărora să obţină venituri. 174 Crd. statul acreditar nu este obligat să accepte în componenţa personalului ambasadelor străine orice fel de funcţionari. navali sau aerieni să-i fie supuse spre aprobare. îndeosebi a celui diplomatic. (…) statul acreditant îi desemnează. care are obligaţia de a informa în această privinţă statul acreditar. Articolul 7.

unul din protejaţii premierului Ariel Sharon. o altă normă permite ca mai multe state să desemneze ca ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în acelaşi stat de reşedinţă. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea. Sylvan Shalom a declarat că se opune prelungirii misiunii lui Dannyl Ayalon la Washington. Articolul 8. a fost făcută de guvern. agenţii diplomatici să fie cetăţeni a statului acreditant. un anchetator special a interogat zeci de martori. ar fi dorit să aibă. Articolul 6. în principiu. O normă a dreptului diplomatic stabileşte ca. în acest cadru.177 În cazul în care statul acreditant ar opta pentru desemnarea ca membru al personalului ambasadei a unui cetăţean al statului acreditar sau a ___________________ Crd. a călătorit în Israel. Totodată. secretar al ambasadorului Dannyl Ayalon. în principiu. A urmat demiterea lui Liran Peterzyl din dispoziţia lui Sylvan Shalom. Shmuel Hollander.În septembrie 2004.176 Norma a fost formulată ţinând seama de loialitatea pe care diplomatul o datorează statului acreditant (DIACONU II. Liran Peterzil. Mai multe state pot acredita aceeaşi persoană în calitate de şef de misiune într-un alt stat. înainte de a întocmi un raport care să fie supus verificărilor la ministerul de externe. în care se sublinia că acesta i-a demis secretarul sub presiunea exercitată de Judith Nir Moses Shalom. 1. A considerat că vina pentru nerealizarea întâlnirii era a unui funcţionar de la Ambasada Israelului la Washington. Potrivit precizărilor responsabilului pentru controlul funcţiilor publice din Israel. Chiar înainte de formularea concluziilor. 177 Crd. soţia ministrului de externe israelian. dacă statul acreditar nu se opune. Totuşi. Reacţia lui Dannyl Ayalon nu a întârziat şi a constat într-o plângere adresată consilierului juridic al guvernului cu privire la comportamentul lui Sylvan Shalom. cu acel prilej. dar dorinţa nu i s-a îndeplinit. naţionalitatea statului acreditant. o întâlnire cu Madonna. Madonna. Sylvan Shalom a declarat că responsabilitatea pentru numirile în funcţiile diplomatice îi revine şi a ţinut să adauge că numirea lui Dannyl Ayalon. Sylvan Shalom. interpreta de programe de music hall din SUA. Judith Nir Moses Shalom. La rândul lui. Sylvan Shalom a declanşat o anchetă administrativă cu privire la comportamentul lui Dannyl Ayalon şi al soţiei sale în relaţiile cu personalul ambasadei de la Washington. Potrivit presei. 220 176 . 74).

despre angajarea. dacă este necesar. (…) 2.180 ___________________ 178 Crd. Statul acreditar poate să-şi rezerve acelaşi drept în ce priveşte cetăţenii unui al treilea stat care nu sunt cetăţeni ai statului acreditant. faptul că ei părăsesc serviciul acestor persoane. Se notifică ministerului de externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit: a) numirea membrilor misiunii. d) angajarea şi concedierea de persoane care îşi au reşedinţa în statul acreditar. 221 . Ori de câte ori este posibil. Articolul 8. Cele două state pot. 2. 1. În lipsa unui acord explicit asupra efectivului misiunii. c) sosirea şi plecarea definitivă a oamenilor de serviciu particulari aflaţi în serviciul persoanelor menţionate la alineatul de mai sus şi. 3. sosirea în misiune. dar statul acreditant este obligat să ia în considerare şi condiţiile interne ale statului acreditar. Articolul 10.178 Statului acreditant îi revine obligaţia de a înştiinţa statul acreditar despre desemnarea membrilor personalului diplomatic. 179 Crd. Trebuie ca statul acreditar să fie înştiinţat şi despre situaţiile în care se produc modificări în componenţa familiilor personalului misiunii. sosirea lor şi plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor la misiune. trebuie ca statul acreditar să-şi dea consimţământul. 180 Crd. despre plecarea irevocabilă a lor şi a familiilor de la misiune. să încheie un acord explicit cu privire la efectivul misiunilor lor diplomatice.179 Normele de drept diplomatic nu permit ca numărul membrilor personalului ambasadei să depăşească efectivul pe care statul acreditar îl consideră acceptabil. dacă este cazul. 1. în calitate de membri ai misiunii sau în calitate de oameni de serviciu particulari având dreptul la privilegii şi imunităţi. Articolul 11. având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză. concedierea şi plecarea din misiune a oamenilor de serviciu particulari.unui cetăţean dintr-un alt stat. Membrii personalului diplomatic al misiunii nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului acreditar decât cu consimţământul acestui stat. care poate oricând să şi-l retragă. despre sosirea lor şi a familiilor lor la misiune. b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane aparţinând familiei unui membru al misiunii şi. Nu se poate ca statul acreditant să fie constrâns să constituie o misiune cu o componenţă numerică insuficientă în raport cu sarcinile încredinţate. sosirea şi plecarea definitivă trebuie să facă de asemenea obiectul unei notificări prealabile. faptul că o persoană devine sau încetează de a fi membru al familiei unui membru al misiunii. dacă este cazul. Acest consimţământ poate fi retras oricând. statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal.

în conformitate cu paragraful 2 al Articolului 9. Eric Edelman va prelua un post important la Pentagon. Funcţiile agentului diplomatic iau sfârşit în special: … b) prin notificarea statului acreditar către statul acreditant că. şi-a luat rămas-bun de la ministrul de externe al Turciei. Nu se poate ca agentul diplomatic să mai fie prezent în misiune dacă statul acreditar nu îl recunoaşte ca membru al misiunii. precum cele ale drepturilor omului. căruia i-a spus că este satisfăcut de contribuţia pe care a putut să o aibă. care şi-a încheiat misiunea. după funcţia de ambasador al SUA la Ankara. Eric Edelman. Astfel. economia de piaţă liberă şi democraţia. Agentul diplomatic se află în misiune până când autorităţile statului acreditant decid încetarea îndeplinirii sarcinilor pe care i le-au încredinţat şi înştiinţează statul acreditar despre această decizie. presa a relatat că ambasadorul SUA in Turcia. acest stat refuză să-l recunoască pe agentul diplomatic ca membru al misiunii. O asemenea decizie se poate adopta cât timp acel membru al personalului ambasadei străine se deplasează să ajungă în misiune. care împărtăşesc valori comune. Articolul 43. Articolul 43. fie statul acreditar. Abdullah Gul. 222 .181 La 27 mai 2005. precum şi în timp ce se află în misiune.Asupra încheierii prezenţei în misiunea diplomatică a unui agent diplomatic decid fie statul acreditant. Ambasadorul american şi ministrul turc au examinat acţiunile bilaterale viitoare precum vizita la Washington a premierului turc şi vizita la Ankara a unei delegaţii a Congresului SUA. întrucât cele două state.182 În orice moment. sunt aliate şi aderarea Turciei la UE constituie un obiectiv important şi pentru SUA. la îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale. Presa a relatat că. în perioada în care a îndeplinit funcţia de ambasador la Ankara. Diplomatul american a adăugat că relaţiile dintre SUA şi Turcia se pot dezvolta în continuare. pe teritoriul statului acreditar. se poate ca un agent diplomatic să fie declarat de statul acreditar persona non grata. ___________________ 181 Crd. ca şi pentru Turcia. Funcţiile agentului diplomatic iau sfârşit în special: a) prin notificarea statului acreditant către statul acreditar că funcţiile agentului diplomatic au luat sfârşit… 182 Crd. statul acreditar are dreptul să decidă că unul dintre membrii personalului unei ambasade străine este inadmisibil.

la 18 mai 2005. apare obligaţia statului acreditant de a decide că sarcinile încredinţate celui declarat persona non grata sau considerat a fi inacceptabil încetează dacă nu a ajuns în misiune sau de a-l rechema din misiune. de la ambasada belarusă la Varşovia. după caz. autorităţile poloneze au decis să expulzeze un diplomat. La 17 mai 2005. consilier.Se poate ca statul acreditar să informeze statul acreditant despre oricare din membrii personalului tehnic-administrativ sau ai personalului de serviciu dintr-o ambasadă străină că este inacceptabil. Articolul 9. Statul acreditar poate oricând şi fără a trebui să motiveze hotărârea să informeze statul acreditant că şeful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persona non grata sau că orice alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. că statul acreditar nu-i mai recunoaşte calitatea de membru al misiunii diplomatice agentului diplomatic declarat persona non grata sau funcţionarului considerat inacceptabil. Aleksander Kwasniewski. care a cerut autorizaţia de a organiza un congres. 223 . Reprezentanţi ai statului poolonez au acuzat autorităţile de la Minsk că încearcă să controleze asociaţia menţionată şi s-au referit la acţiuni de intimidare a etnicilor polonezi întreprinse de organele de securitate ale statului belarus. secretar I la Ambasada Poloniei la Minsk. 2. Aleksandr Lukaşenko. O persoană poate fi declarată non grata sau inacceptabilă înainte de a ajunge pe teritoriul statului acreditar. Dacă statul acreditant refuză să execute sau nu execută într-un termen rezonabil obligaţiile care îi incumbă conform paragrafului 1 al prezentului articol. se amestecă în treburile interne ale Republicii Belarus.183 Pe teritoriul Republicii Belarus activează o asociaţie a etnicilor polonezi. Din relatările presei. autorităţile din Belarus l-au declarat persona non grata pe un diplomat polonez. Preşedintele Republicii Belarus. Decizia de a declara ilegal congresul a fost calificată ca fiind „scandaloasă” de preşedintele polonez. în esenţă. încercând să influenţeze organizaţia obştească poloneză Uniunea Polonezilor din Belarus. cerându-i să părăsească teritoriul statului acreditar în decurs de o lună. În consecinţă. ar ___________________ 183 Crd. Semnificaţia declaraţiei şi a informării este. statul acreditar poate refuza să-i recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii. Autorităţile de la Minsk au respins cererea şi au acuzat Polonia că foloseşte această asociaţie pentru a organiza „o revoluţie în Belarus”. Ca retorsiune. a declarat că Polonia. statul acreditant va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor sale în cadrul misiunii. 1. În acest caz.

În apropierea ambasadei belaruse din Varşovia a avut loc o acţiune de protest împotriva reţinerii abuzive de către autorităţile belaruse a reprezentanţilor Uniunii Polonezilor din Belarus şi a unor ziarişti polonezi. la 26 iulie. a unui diplomat de la Ambasada de la Varşovia a statului belarus. Ministerul de externe din Polonia s-a adresat Comisiei Europene solicitând sprijin pentru asigurarea drepturilor minorităţii poloneze din Belarus.184 ___________________ ScdcR.rezulta că aceste momente de criză din relaţiile diplomatice dintre Polonia şi Belarus aveau ca fundal politic neînţelegerea dintre cele două state cu privire la activitatea minoritarilor polonezi din Belarus şi la modul de tratare a acestor minoritari. (1) Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are dreptul să ocupe o funcţie publică. Manifestanţii au instalat un cort în faţa sediului ambasadei. A fost convocată chiar o şedinţă a guvernului polonez care s-a ocupat de „situaţia din Belarus”. pentru scurt timp. trupe ale forţelor speciale belaruse au preluat controlul asupra sediului Asociaţiei Polonezilor din Belarus. Reglementările româneşti stabilesc. Articolul 17. nu 224 184 . care îndeplinea funcţia de consul. Ministerul de externe polonez s-a referit la „criza gravă” din relaţiile dintre cele două state şi a precizat că ambasadorul polonez nu se va reîntoarce la Minsk până când situaţia din Belarus nu se va modifica. ca retorsiune. nu fac parte din partide politice. au dobândit diploma de licenţă la o instituţie de învăţământ superior. să-şi exercite drepturile politice şi civile. structura de personal şi regulamentul de funcţionare ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor externe. cunosc cel puţin o limbă străină etc. În aceeaşi zi. în urma unei intervenţii în cursul căreia a fost reţinută. se bucură de toate drepturile politice şi civile prevăzute în Constituţie şi în legile în vigoare. şi preşedinta asociaţiei. autorităţile din Belarus au decis să-l expulzeze pe diplomatul polonez Andrzej Buczak. ambasadorul polonez la Minsk a fost rechemat la Varşovia. că din personalul diplomatic al ambasadelor României în străinătate pot face parte cei care sunt îndreptăţiţi să ocupe o funcţie publică. La 21 iulie 2005. printre altele. La 28 iulie. Personalul ambasadei române În conformitate cu legile române. conform prevederilor Constituţiei şi legilor în vigoare. Disputa a continuat cu expulzarea.

(1) lit. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. al relaţiilor cultural-ştiinţifice şi educaţionale.Funcţionarii desemnaţi să-şi desfăşoare activitatea în serviciul exterior acţionează sub îndrumarea şefului misiunii diplomatice. a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României. Ministrul apărării naţionale îi numeşte pe ataşaţii apărării. recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. ataşaţii de afaceri interne şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne. Numirea diplomaţilor cu atribuţii în domeniul relaţiilor economice şi comerciale se face de către Departamentul de Comerţ Exterior din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului. organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe. care au atribuţii în domeniul relaţiilor economice şi comerciale. (3) Fac excepţie de la prevederile alin. c) şi g) persoanele care urmează a fi numite în funcţiile de ministru. Ministrul finanţelor îi numeşte pe specialiştii în probleme financiar-bancare. 225 . cu avizul ministerului de externe. Tot el numeşte şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor apărării. cunoaşte cel puţin o limbă străină. Persoanele de la ambasadele româneşti. atestată pe bază de act medical de specialitate. absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. are o stare de sănătate corespunzătoare. Numirea diplomaţilor cu atribuţii în domeniul relaţiilor cultural-ştiinţifice şi educaţionale se face de către ministerul de externe. secretar de stat sau subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. face parte din partide politice. trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare. Ministrul de interne îi numeşte pe ataşaţii de afaceri interne şi pe membrii personalului încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne. ataşaţii apărării şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor apărării. g) persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale. emis de centrul medical care deserveşte Ministerul Afacerilor Externe. precum şi specialiştii în probleme financiar-bancare se subordonează autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi acţionează sub îndrumarea acestuia. care consultă Ministerul Culturii şi Cultelor. Institutul Cultural Român şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale interesate. nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni. (1) lit. a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate.

şeful unei misiuni diplomatice pe lângă un for internaţional. Este considerată ambasador orice persoană care reprezintă în străinătate un domeniu de activitate din ţara proprie sau din regiunea proprie: „ambasador al sportului românesc”. precum şi şeful unei misiuni ad hoc. pregătirea pentru aderare şi armonizarea legislaţiei române cu reglementările comunitare. sunt acreditaţi ___________________ 185 ScdcR. deci şi ambasadorii. Acţiunile ambasadorului şi mesajele pe care el le transmite în forme foarte variate sunt percepute ca emanând nemijlocit de la şeful statului acreditant. desfiinţate sau modificate şi reprezentanţii diplomatici.185 Rolul diplomatic de ambasador revine titularului unei misiuni diplomatice. precum şi alte ministere şi instituţii desemnează. Ambasadorul În limbajul comun. În România. i se spune ambasador oricărei persoane purtătoare de mesaj adresat străinătăţii. care acţionează în urma unei propuneri formulate de ministrul de externe. În România. acordarea acestui grad este apanajul preşedintelui României. 226 . norma constituţională stabileşte că misiunile diplomatice. oricărei persoane trimise în misiune în străinătate. „ambasador al culturii orientale”. Persoana având rolul de ambasador poate fi şeful ambasadei. deţinătoare a rangului administrativ cel mai înalt din ambasadă. indiferent de gradul diplomatic al persoanei căreia i s-a atribuit acest rol şi chiar indiferent dacă persoana face parte din rândul diplomaţilor de carieră. Articolul 10. ambasadorul este reprezentantul oficial al unui stat pe lângă alt stat. specialişti care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. în limita posturilor alocate prin hotărâri ale guvernului. cu avizul ministerului de externe. deci şi ambasadele sunt înfiinţate. Potrivit unei formulări mai precise. la propunerea ministrului afacerilor externe.Ministerul Integrării Europene. pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice ale acestora privind negocierea aderării României la Uniunea Europeană. Gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret de către Preşedintele României. Gradul diplomatic de ambasador este cel mai înalt în ierarhia diplomatică. la ambasada României din statul care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi la ambasadele României din alte state membre sau candidate la Uniunea Europeană.

egalitatea dintre reprezentanţii diplomatici. Articolul 91. (…) (2) Preşedintele. 1. nu se face nici o deosebire între şefii de misiune în raport cu clasa lor188.şi rechemaţi de preşedintele României. la încheierea misiunii. nu depăşesc vârsta legală de pensionare. În conformitate cu principiul egalităţii suverane a statelor şi în concordanţă cu sensul major al regulilor de curtoazie. stabilindu-se că. la propunerea Guvernului. Agenţilor diplomatici care în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea se aflau în misiune extraordinară li se recunoştea rangul superior în raport cu alţi agenţi diplomatici. în afară de precădere şi etichetă. În afară de precădere şi de etichetă. învestit cu puteri depline. ca urmare a propunerii guvernului. Acest atribut a ajuns însă desuet ca urmare a complicării. miniştrilor sau internunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat.187 Titlul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar este o relicvă. Atributul plenipotenţiar dezvăluia cândva că purtătorul lui avea mandat de negociator. în calitate de ambasador. b) clasa trimişilor. ministrul afacerilor externe propune. acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea. în dreptul diplomatic a fost consacrată. Regulamentul adoptat la Congresul de la Viena în 1815 a stabilit că agenţii diplomatici în misiune extraordinară nu sunt consideraţi a avea rang superior. desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. 2. de regulă. îndeplinind exigenţele pentru intrarea în componenţa personalului diplomatic. ___________________ Constituţia României. Cel propus poate fi angajat al personalului diplomatic al serviciului naţional de diplomaţie (diplomat „de carieră”) sau o persoană participantă la viaţa publică. diplomaţi de carieră care. În mod excepţional pot fi propuse pentru numire în această funcţie personalităţi ale vieţii publice care îndeplinesc condiţiile pentru admiterea în rândul membrilor Corpului diplomatic şi consular al României. Articolul 14. propunerea persoanei care să fie şef al unei misiuni diplomatice permanente româneşti în străinătate (al unei ambasade). Articolul 19. se formulează de către ministrul de externe.186 Practic. c) clasa însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele de externe. nu se face nici o deosebire între şefii de misiune în raport cu clasa lor. prin normă juridică. 227 186 . 188 Crd. 187 ScdcR. prin introducerea ratificării. Şefii de misiune sunt repartizaţi în trei clase: a) clasa ambasadorilor sau nunţiilor acreditaţi pe lângă şefii de stat şi a celorlalţi şefi de misiune având grad echivalent. a mecanismului de exprimare a consimţământului statelor de a fi părţi contractante ale tratatelor. Pentru numirea în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar.

gestul de curtoazie faţă de agentul diplomatic se răsfrânge asupra celui/statului reprezentat.191 Sunt state în care se acceptă uzanţe speciale în privinţa reprezentantului Sfântului Scaun.192 În spiritul şi litera dreptului diplomatic. În cadrul ambasadei. ordinea de prezentare a scrisorilor de acreditare sau a copiei acestora fiind determinată de data şi ora sosirii ambasadorului în statul de acreditare. Articolul 20. 1. În conformitate cu normele româneşti. El conduce ambasada (ANGHEL 1984. în timp ce instituţia durează dincolo de succesiunea lor. 190).___________________ 189 Pentru stabilirea clasei şefilor de misiune este nevoie de acordul statului acreditant şi al statului acreditar. Prezentul articol nu afectează uzanţele care sunt sau ar putea fi acceptate de statul acreditar în ceea ce priveşte precăderea reprezentantului Sfântului Scaun. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar este reprezentantul unic al României în ţara în care a fost acreditat şi îl reprezintă pe Preşedintele României pe lângă şeful statului acreditar. Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i aparţină şefii misiunilor lor.190 Această normă consolidează regula de curtoazie potrivit căreia ofensa adusă agentului diplomatic înseamnă ofensă adusă celui/ statului pe care îl reprezintă şi omagiul. mai precis cu data şi ora la care şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau la care şi-a notificat sosirea şi a prezentat o copie a scrisorilor de acreditare la ministerul de externe al statului acreditar sau la un alt minister în legătură cu care s-a convenit anterior. Articolul 18. Şefii de misiune primesc rangul în fiecare clasă după data şi ora la care şi-au asumat funcţiile (…)(…) 3. 192 ScdcR. 191 Crd. şeful misiunii diplomatice este „reprezentant unic” al României pe lângă statul acreditar. Condiţia esen- Crd. În fiecare stat procedura primirii şefilor de misiune trebuie să fie uniformă faţă de fiecare clasă. şeful de misiune diplomatică este distinct de misiunea diplomatică şi nu trebuie să fie confundat cu aceasta (CAHIER. după aceleaşi criterii. Ambasadorul nu este ambasada. 228 . 55. pe fiecare ambasador. Ordinea de precădere a ambasadorilor acreditaţi în acelaşi stat se stabileşte în conformitate cu data şi ora la care fiecare ambasador şi-a asumat funcţia. Articolul 15. ANGHEL 1984. Articolul 16. asigurându-i aceeaşi procedură.189 Statul acreditar are obligaţia de a-l trata în acelaşi mod. Persoanele se succed la îndeplinirea misiunii. ambasadorul deţine rolul primordial. la primire. ca şi celorlalţi. 116). 190 Crd. ca rang şi răspundere.

p. provizoriu. ambasada o conduce însărcinatul cu afaceri a.193 Este nevoie de consimţământul statului acreditar numai în cazul în care autorităţile statului acreditant sunt nevoite să numească un membru al personalului tehnic-administrativ al ambasadei ca însărcinat cu afaceri a. în cazul în care acesta este împiedicat să facă acest lucru de către Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditant.t. 382-382). Ministerul de externe al ___________________ Crd. Dacă lipseşte ambasadorul. şef de misiune. sau en titre – e. Ambasada este cu putinţă fără ambasador. Corpul diplomatic Persoanele care fac parte din personalul diplomatic al ambasadelor din acelaşi stat acreditar alcătuiesc corpul diplomatic. după înştiinţarea autorităţilor statului acreditar. i.. 1.i. instituţie notorie. căruia îi revine provizoriu (ad interim) poziţia de şef al ambasadei.) al ambasadei este membrul personalului ambasadei care îi ţine locul ambasadorului. un însărcinat cu afaceri ad-interim funcţionează cu titlul provizoriu de şef al misiunii. (ANGHEL 1984.ţială a şefului de misiune este misiunea. al ambasadei poate fi unul dintre membrii personalului diplomatic al ambasadei şi. 2. care funcţionează conform cutumei. Articolul 19. un membru al personalului administrativ şi tehnic poate. Însărcinat cu afaceri a. să fie desemnat de către statul acreditant pentru a gira afacerile administrative curente ale misiunii. atunci când ambasadorul lipseşte. Însărcinatul cu afaceri ad interim (a. Numele însărcinatului cu afaceri ad-interim va fi notificat fie de către şeful misiunii.) al poziţiei de şef al ambasadei (CHEBELEU. numai dacă nici unul dintre aceştia nu se află în statul acreditar şi dacă statul acreditar consimte. ca titular (en pied – e. i. Spre deosebire de însărcinatul cu afaceri a. 293). care devine. Nu este cu putinţă şeful de misiune fără misiune. 229 193 . însărcinatul cu afaceri al statului acreditant conduce ambasada în afara oricărui provizorat.i. fie. al ambasadei.i. Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. cu consimţământul statului acreditar. Dacă postul de şef de misiune este vacant sau dacă şeful misiunii este împiedicat să-şi exercite funcţiile. şi unul dintre membrii personalului tehnic-administativ. În cazul în care nici un membru al personalului diplomatic al misiunii nu este prezent în statul acreditar.

decan al corpului diplomatic poate fi ambasadorul cu vechimea cea mai mare în funcţie în statul acreditar unde ordinea de precădere a ambasadorilor se stabileşte în conformitate cu data prezentării scrisorilor de acreditare (CHEBELEU. curtoazie internaţională.). Crd. până la formularea de proteste. ___________________ 194 Convenţia pentru reglementarea pe cale paşnică a conflictelor internaţionale. Sub preşedinţia ministrului de externe al Olandei. transmiţând mesaje solemne sau formulând luări de poziţie îndeosebi în domeniul relaţiilor diplomatice. Această demnitate îi revine diplomatului aflat pe prima treaptă a ordinii de precădere între membrii personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. 195 v. Astfel. de la transmiterea de felicitări. Înscrierea unei persoane pe Lista corpului diplomatic înseamnă atestarea statutului diplomatic al acelei persoane în statul acreditar (ANGHEL 1984. Corpului diplomatic i se încredinţează şi funcţii cu efecte care depăşesc sfera relaţiilor cu autorităţile statului acreditar.194 Această asociaţie a diplomaţilor îl are ca preşedinte pe decanul corpului diplomatic. corpul diplomatic de la Haga alcătuieşte Consiliul Administrativ Permanent al Biroului Administrativ al Curţii Permanente de Arbitraj. El se poate adresa autorităţilor statului acreditar în numele corpului diplomatic. 230 . privilegii diplomatice. ţinând seama de sosirea în misiune a ambasadorilor. 1907. 243 şi urm. Decanul corpului reprezintă corpul diplomatic când autorităţile statului acreditar îl convoacă pentru a participa la solemnităţi sau pentru comunicări. de prezentările scrisorilor de acreditare şi de notificările primite de la ambasade. având ca obiectiv coordonarea conduitei în domenii de interes comun pentru ambasade şi diplomaţi: ceremonii. Sunt state acreditare unde se practică acordarea primului loc în ordinea de precădere fie reprezentantului Sfântului Scaun195. Articolul 49. 407). Articolul 16.statului acreditar întocmeşte şi actualizează periodic Lista corpului diplomatic. 3. fie ambasadorului francez (în state francofone). Corpul diplomatic este o asociaţie de persoane. Demersurile pe care corpul diplomatic le întreprinde pe lângă autorităţile statului acreditar acoperă o gamă largă de acţiuni. Haga. fie ambasadorului britanic (în state din Commonwealth). respectarea normelor de drept internaţional.

În cadrul corpului diplomatic. Decanul corpului diplomatic îşi îndeplineşte funcţiile specifice fără a fi câtuşi de puţin lider al asociaţiei. privilegiul de a nu se supune decât jurisdicţiei statului acreditant. Se asociază pentru consultări şi pentru demersuri politice comune şi diplomaţii din state participante la alte foruri internaţionale sau din state situate în aceeaşi zonă geografică. Articolul 41. Decanul corpului diplomatic primeşte vizitele ambasadorilor care îşi încep misiunea şi pe ale celor care o încheie. În acelaşi timp. Potrivit dreptului diplomatic.dar numai după consultarea corpului diplomatic şi având consimţământul acestuia. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. El le prezintă ambasadorilor exigenţele specifice statului acreditar în domeniul relaţiilor diplomatice. respectându-le imunitatea juridică. Astfel. de asemenea. PRIVILEGIILE ___________________ 196 În urma consimţământului dat cu privire la ambasada străină. adică privilegii. 231 . recunoscându-le şi protejându-le libertatea de comunicare şi de circulaţie. s-au constituit şi sunt foarte active asocierile diplomaţilor din statele Uniunii Europene. Ambasada are.197 Crd. Statul acreditar acordă toate înlesnirile pentru îndeplinirea funcţiilor misiunii. nepretinzându-le prestaţii şi nepercepându-le taxe. care funcţionează ca grupuri care reproduc organizarea generală a UE. în privinţa privilegiilor. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. tocmai în condiţiile de funcţionare în străinătate. ţinând cont de preşedinţia în exerciţiu semestrială şi promovând poziţiile şi orientările de politică externă comună. statului acreditar îi revine obligaţia de a facilita funcţiile diplomatice ale acesteia. asociere a ansamblului membrilor personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. ceremoniilor. 197 Crd. Ele au. economice sau culturale dintre state. protocolului etc. au loc şi asocieri care reflectă relaţiile politice. asigurându-le inviolabilitatea. Articolul 25. ambasada are obligaţia de a respecta legile statului acreditar. statul acreditar are obligaţia să le acorde ambasadei şi membrilor ei „toate” înlesnirile196.

La 5 iulie. nu au fost necesare nici intervenţia pompierilor. La 24 mai 2005. drapelul şi stema statului acreditant. mai multe persoane înarmate au atacat maşina ambasadorului ceh. a fost răpit şi apoi. După doi ani de la codificarea dreptului diplomatic.198 Inviolabilitatea Prevederile dreptului diplomatic obligă statul acreditar să le acorde ambasadei şi personalului ei protecţie legală. asupra însărcinatului cu afaceri a.Statul acreditar îi asigură ambasadei exercitarea funcţiei de reprezentare. astfel încât actele violente care ar impieta asupra libertăţii lor de acţiune să fie contracarate pe cale legală. infra). a funcţiilor ambasadei depinde de libertatea persoanelor care o alcătuiesc. la 8 iulie. 232 . Ambasada există indiferent de persoanele care îi îndeplinesc funcţiile. al ___________________ 198 Crc. acordându-i dreptul de a utiliza. ucis de o grupare potrivnică guvernului de la Bagdad. 3. adică antepunerea inviolabilităţii ambasadei. (v. fără vreun impediment. persoane neidentificate au lansat o sticlă incendiară în direcţia ambasadei Siriei din Berlin. Nu au fost găsite explicaţii privind motivele atacului. Se perimează inevitabil iluziile precum aceea a asigurării ordinii riguroase prin antepunerea drepturilor instituţiei faţă de drepturile celor care o servesc şi pe care trebuie să-i servească. Articolul 29. Ihab al-Sherif. Începând din 2004 şi îndeosebi în cursul anului 2005. În aprilie 2005. Nu au fost victime. incluzând şi antepunerea bunurilor imobile şi a echipamentelor. codificând dreptul consular. securitatea ambasadelor şi a corpului diplomatic de la Bagdad a devenit tot mai precară. inclusiv a localurilor şi a mobilierului ei. un angajat al ambasadei pakistaneze la Bagdad a fost răpit pe când se afla în drum spre o moschee. La 3 iulie. faţă de inviolabilitatea membrilor personalului (ANGHEL 1984. în condiţiile instabilităţii grave a statului irakian. În septembrie 2004. El a fost eliberat după două săptămâni. nici o acţiune de evaluare a pagubelor. Îndeplinirea plenară.i. dar nu indiferent de libertatea lor de acţiune. că de acest privilegiu se beneficiază în limitele stabilite de reglementările în materie din statul acreditar. în activitate. Comisia de drept internaţional a ONU a precizat. 562). şeful misiunii diplomatice egiptene la Bagdad.

Secretarul general al Naţiunilor Unite. a anunţat prin televiziune că i-a executat pe cei doi diplomaţi algerieni. Tot în iulie. La 21 iulie. persoane înarmate au atacat maşina unor diplomaţi cehi din Bagdad. la bordul unui automobil cu însemne diplomatice. libertăţii sau demnităţii reprezentan233 . Nu a fost clar dacă atacul a fost îndreptat împotriva diplomaţilor sau împotriva poliţiştilor. al Ambasadei Algeriei la Bagdad şi un membru al personalului diplomatic al aceleiaşi ambasade. Cei doi au fost atacaţi în timp ce se deplasau cu un automobil de teren de la sediul ambasadei la reşedinţa şefului de misiune. Kofi Annan. Abu Mussab al-Zarqawi. Kofi Annan şi-a exprimat speranţa că autorii acestor acte vor fi urgent depistaţi şi aduşi în faţa justiţiei. s-a tras cu arma. integrităţii corporale. prin centrul Bagdadului. Guvernul irakian a făcut un apel la ambasadele de la Bagdad. Departamentul de Stat al SUA a decis ca ambasada SUA de la Ryad şi consulatele americane de la Jeddah şi Dhahran să fie închise cel puţin în acea zi. Nici o persoană nu a fost ucisă sau rănită. care circula. Poliţiştii irakieni care îi însoţeau pentru a le asigura paza au răspuns cu focuri de armă. La 8 august. împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea şi demnitatea. gruparea liderului organizaţiei Al-Qaida din Irak. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe pakistanez a anunţat la 5 iulie că ambasadorul Pakistanului în Irak va fi transferat la Amman. Pe de o parte. autorităţile statului acreditar au obligaţia să-i ocrotească pe membrii unei ambasade. În 2005 au luat amploare informaţiile privind posibilitatea lansării de atacuri împotriva unor obiective americane din Arabia Saudită. Acţiunea autorităţilor este mai eficientă dacă are susţinere în cadrul juridic intern al statului acreditar. după ce în aceeaşi zi a fost ţinta unei tentative de asasinat la Bagdad. a criticat aspru atacurile îndreptate împotriva diplomaţilor străini din Irak şi a subliniat că alegerea diplomaţilor ca ţintă nu poate avea nici o justificare. cerându-le să nu îşi retragă personalul în pofida atacurilor tot mai frecvente asupra misiunilor diplomatice din Irak. La 27 iulie.i. Acelaşi purtător de cuvânt a precizat că decizia a fost luată din grijă faţă de securitatea personalului ambasadei pakistaneze din Irak şi va fi revizuită când se va constata ameliorarea situaţiei. Diplomatul a fost rănit. Atacul s-a produs la circa o sută de metri de localul ambasadei.Ambasadei Bahreinului. sănătăţii. au fost răpiţi însărcinatul cu afaceri a. Codul penal român condamnă infracţiunile contra vieţii.

prin Ordinul privind indicarea de măsuri provizorii în Cazul personalului diplomatic şi consular american de la Teheran (SUA contra Iran). Un reprezentant al ministerului a declarat că se pregătesc măsuri dure în legătură cu incidentul de la Varşovia. că trebuie ca guvernul iranian să asigure eliberarea imediată. care strigau lozinci antiruse şi care le-au furat copiilor telefoanele mobile. adăugând că „nu poate fi vorba despre un accident 234 . MAE rus a anunţat că „aşteaptă scuze oficiale” din partea Poloniei. La 29 august 2005. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit. o operaţie a forţelor de ordine care a durat mai mult de o oră. Preşedintele Federaţiei Ruse. Din relatări a rezultat că mai avuseseră loc anterior atacuri asupra cetăţenilor ruşi din Polonia. Mass-media din Rusia a relatat că. Potrivit Curţii Internaţionale de Justiţie. Ministerul de externe chinez a răspuns. din familiile personalului ambasadei Rusiei la Varşovia au fost atacaţi de 15 tineri polonezi. fără excepţie. patru copii. cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani. reţinute la Ambasada SUA sau la ministerul de externe de la Teheran sau luate ca ostatici oriunde şi să le acorde protecţie deplină acestor persoane. ambasada SUA în Bosnia a fost evacuată din cauza unei ameninţări neprecizate. exprimându-şi regretul faţă de cele întâmplate. la 31 iulie 2005. relaţiile internaţionale depind de inviolabilitatea ambasadelor. a evocat incidentul la televiziune calificându-l ca „gest inamical” şi ca „delict”. trebuie ca autorităţile statului acreditar să recurgă chiar la protecţie poliţienească specială (CHEBELEU. Dacă este necesar. La 10 aprilie 2005. ambasadorul Poloniei la Moscova a fost convocat la ministerul de externe al Federaţiei Ruse. ambasada Japoniei la Beijing a protestat împotriva demonstraţiilor de stradă organizate în preajma ambasadei şi a consulatelor Japoniei. a tuturor persoanelor care au cetăţenia SUA.tului unui stat străin (CHEBELEU. La 1 august 2005. La 15 decembrie 1979. în apropierea localului ambasadei. potrivit acordurilor în vigoare între Iran şi SUA şi dreptului internaţional general. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Sarajevo a arătat că a avut loc. Ambasada a transmis imediat o notă de protest ministerului de externe polonez. prin care cetăţenii chinezi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de conduita autorităţilor japoneze faţă de evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 574). 571). Vladimir Putin.

întrucât incidentul are legătură cu „climatul antirusesc care se accentuează în ultimul timp în Polonia. Dacă aşa ceva li s-ar fi întâmplat copiilor personalului de la ambasada pe care o conduc. şeful de cabinet al preşedintelui Poloniei a declarat. precum scuzele”. Totuşi. cerându-le ca vinovaţii să fie identificaţi şi pedepsiţi şi securitatea ambasadei poloneze de la Moscova să fie întărită. după ce a fost bătut de doi indivizi neidentificaţi. întrucât atacul a fost acţiunea unor extremişti îndreptat împotriva unor copii şi nu o acţiune a polonezilor împotriva ruşilor. Ambasadorul polonez la Moscova a transmis ministerului de externe al Rusiei o notă referitoare la incident. În aceeaşi zi. Membrilor personalului ambasadei li s-a cerut să nu iasă pe stradă neînsoţiţi. La 10 august. cetăţenii Rusiei ar fi fost mâhniţi. calificând incidentul ca fiind regretabil. posesor de paşaport diplomatic. ministerul de externe al Rusiei a anunţat că forţele de ordine ruse au declanşat o anchetă şi au luat măsuri suplimentare pentru asigurarea securităţii ambasadei poloneze. conform Codului Penal al Rusiei.” La 7 august. dar nu s-ar fi simţit vinovaţi.” Ministerul de externe din Polonia a anunţat că le-a adresat un protest ferm autorităţilor ruse. inclusiv în urma declaraţiilor neprieteneşti ale oamenilor politici polonezi”. în apropierea localului ambasadei.simplu. Ulterior. a fost internat în spital cu diagnosticul de contuzie cerebrală. la radio. ambasadorul polonez la Moscova a declarat: „Ca ambasador şi ca polonez. Poliţia din Moscova a anunţat că a extins 235 . că „incidente de felul celui în care au fost implicaţi copiii de la ambasada rusă se întâmplă peste tot şi nu este nevoie de gesturi politice. La 11 august. Ministerul de externe al Rusiei a răspuns cu un mesaj de „compasiune”. ministrul de externe polonez a declarat: „S-au înregistrat prea multe cazuri de partea rusă pentru a nu încerca să găsim un răspuns la această situaţie. a colaboratorilor acesteia şi a familiilor lor. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe polonez a declarat că „incidentul ţine de huliganismul ordinar” şi că li s-au cerut explicaţii oficiale autorităţilor ruse. cu sarcini în domeniul telecomunicaţiilor. Ambasada Poloniei la Moscova le-a atras atenţia cetăţenilor polonezi aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse să fie prudenţi şi vigilenţi. La 2 august. Procuratura teritorială din Moscova a deschis un dosar penal privind incidentul. pot spune că sunt foarte mâhnit şi le cer scuze copiilor personalului ambasadei ruse din Polonia. un membru al personalului tehnico-administrativ al Ambasadei Poloniei la Moscova. de o persoană care l-a lovit cu pumnii şi cu picioarele. un diplomat de la Ambasada Poloniei la Moscova a fost atacat.

s-a întâlnit cu ambasadorul Poloniei la Moscova.199 La 13 ianuarie 1917. a diplomatului polonez. Aleksander Kwasniewski. la măsuri de constrângere. într-un pasaj subteran situat în apropiere de locuinţă. Statul acreditar îl tratează cu respectul ce i se cuvine şi ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. în nici un caz. regrete profunde în legătură cu agresarea huliganică. El nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţiune. 236 199 . arestarea. Adjunctul ministrului de externe al Federaţiei Ruse. Serghei Kisliak. un ziarist polonez a fost bătut la Moscova. care este păzită de cinci poliţişti. la 11 august: „Acum. autorităţile statului acreditar nu pot recurge împotriva membrilor ambasadei străine. Serghei Kisliak a menţionat că incidentul este anchetat minuţios de organele de ordine ruse. scorul este de 3-3!” Pe de altă parte. i-a cerut preşedintelui Rusiei. căruia i-a exprimat. Preşedintele Poloniei. Diamandi şi a perso___________________ Crd. întrucât autorităţile poloneze aşteaptă reacţia preşedintelui Vladimir Putin la mesajul preşedintelui Alexander Kwasniewski.măsurile de protecţie în jurul localului ambasadei Poloniei. precum percheziţia. ziua. Vladimir Putin. detenţia. în numele conducerii Departamentului de politică externă al Rusiei. din 31 iulie. asupra copiilor personalului ambasadei ruse. Un post de televiziunea de la Moscova a comentat. Consiliul Comisarilor Poporului de la Petrograd a decis arestarea şi încarcerarea în fortăreaţa Petropavlovsk a ministrului plenipotenţiar C. să dispună ca autorităţile ruse să întreprindă măsuri ferme pentru identificarea şi pedepsirea agresorilor şi să garanteze securitatea tuturor cetăţenilor polonezi aflaţi în Rusia. poliţia poloneză a reuşit să aresteze două persoane având legătură cu atacul de la Varşovia. libertăţii şi demnităţii sale. noaptea. La 11 august. la 10 august. Un reprezentant al serviciilor de securitate ruse a menţionat că este posibil să se fi acţionat „ochi pentru ochi”. care fac tot posibilul pentru prinderea vinovaţilor şi că s-au întreprins măsuri suplimentare de securitate în privinţa Ambasadei Poloniei şi a personalului ei. şi de patru patrule de gardă. Ambasadorul Poloniei la Moscova a precizat că nu va fi formulat un protest aparte cu privire la agresarea ziaristului polonez. Articolul 29. Paralel. Persoana agentului diplomatic este inviolabilă.

Diamandi a precizat că. C. Militari ruşi au pătruns în localul Legaţiei României şi i-au arestat pe membrii personalului acesteia.200 La 24 august 2005. să mai conducă automobilul. C. ___________________ Arhiva MAE. Diamandi a răspuns că nu acceptă să fie pus în libertate în asemenea condiţii şi a arătat că refuză să trateze afaceri de stat în închisoarea unde se afla ca urmare a unei infracţiuni violente de drept internaţional. pentru scurt timp.” Presa a relatat că diplomatul american reţinut de poliţia din Belarus urma să aibă întrevederi cu reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale care i se opun preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. prin care era dezminţită informaţia difuzată de ziarul oficial maximalist Pravda. într-un anumit fel. potrivit căreia eliberarea sa ar fi fost rezultatul convorbirilor purtate de corpul diplomatic de la Petrograd in corpore cu Vladimir Lenin şi că ambasadorul SUA s-ar fi oferit. Ne-am exprimat îngrijorarea foarte clar. CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE. TRANSMISĂ DE MINISTRUL V. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat: „Am informat Guvernul din Belarus că suntem îngrijoraţi de faptul că autorităţile au reţinut pentru scurt timp un diplomat american care urma să participe la întâlniri diplomatice de rutină în oraşul Gomel. în apropiere de Minsk. la 19 ianuarie. pentru a înlătura astfel eventualitatea unui accident (CHEBELEU. După eliberare. Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat îngrijorarea pentru că autorităţile din Belarus au reţinut. un diplomat american. în conformitate cu care eliberarea personalului Legaţiei României depindea de satisfacerea pretenţiei ca Guvernul României să întreprindă măsuri în vederea eliberării trupelor ruse încercuite şi arestate pe frontul românesc. a primit o scrisoare din partea ambasadorului SUA la Petrograd. aflat în stare de ebrietate. 237 200 . 12 RADIOGRAMA CIFRATĂ DE LA LEGAŢIA DIN PETROGRAD. Dosar 77/D. La 15 ianuarie. dar am ridicat totuşi această problemă. ANTONESCU DE LA PARIS. Diamandi comunicatul Consiliului Comisarilor Poporului. 570). comandantul fortăreţei i-a adus la cunoştinţă lui C. LA 4/17 FEBRUARIE 1918.nalului Legaţiei României. agenţii de circulaţie din statul în care misiunea diplomatică funcţionează îl pot opri pe membrul acestei misiuni. Totuşi. Ştim că a fost reţinut pentru scurt timp. ca mediator şi şi-ar fi asumat rolul de garant în vederea aplanării conflictului.

575). 1. … i) expresia „localurile misiunii” se referă la clădirile sau părţile de clădiri şi din terenul aferent care.201 În practică. indiferent dacă folosirea are ca temei un contract de închiriere (DIACONU II. dar se permite controlul bagajului personal dacă există bănuiala întemeiată că acesta conţine obiecte care nu beneficiază de scutirile menţionate la paragraful 1 din prezentul articol sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar. 570).Statului acreditar în care privilegiul inviolabilităţii personale a unui diplomat a fost încălcat îi revine obligaţia de a adopta măsuri reparatorii (ANGHEL 1984. Ambasada utilizează pe teritoriul statului acreditar localuri ca sedii sau ca reşedinţe. înaintea călătoriei cu avionul (CHEBELEU. şi bagajul agentului diplomatic este controlat electronic. sunt folosite pentru realizarea scopurilor misiunii. Diplomatul nu poate pretinde să beneficieze de privilegiul inviolabilităţii personale dacă din imprudenţă se implică în situaţii riscante sau dacă provoacă el însuşi conflicte în care este agresat (CHEBELEU. 202 Crd. 587. Articolul 36. Statul acreditar beneficiază de inviolabilitatea localului ambasadei prin care este reprezentat în statul acreditar. cât şi locuinţele membrilor personalului diplomatic al ambasadei sunt în aceeaşi măsură inviolabile (CHEBELEU. inclusiv reşedinţa şefului misiunii. controlul bagajului personal ar fi justificat de bănuiala întemeiată că acesta conţine alte obiecte decât cele destinate uzului oficial al misiunii şi uzului personal sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar. ca reşedinţă a agentului diplomatic. controlul nu trebuie să se facă decât în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. Agentul diplomatic are privilegiul de a fi scutit de controlul bagajului său personal de către autorităţile statului acreditar. 570). Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. indiferent de proprietar. Articolul 1.202 Local al ambasadei înseamnă clădirile sau părţile de clădire care se utilizează pentru realizarea funcţiilor misiunii. Localurile în care funcţionează ambasada. indiferent de proprietar. la aeroport. ___________________ 201 Crd. 99). În asemenea caz. trebuie ca agentul diplomatic sau reprezentantul său autorizat să fie de faţă. 238 . Dacă se recurge la control. CHEBELEU. Totuşi. (…) 2. 573).

numeroase state. sechestru sau măsuri executorii. pe de altă parte. birouri făcând parte din misiune în alte localităţi decât cele în care este stabilită misiunea însăşi. rechiziţii. ___________________ Crd. 565). 1. şi-au menţinut ambasadele la Tel Aviv (ANGHEL 1984. printre care şi România. se înfiinţează eventual birouri ale ambasadei (ANGHEL 1984. Localurile misiunii. Respectând Rezoluţia Adunării Generale a ONU prin care Ierusalimului i s-a stabilit regim internaţional. Articolul 22. 98)..203 Localul principal al ambasadei.i. mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo. tulburarea liniştii misiunii sau micşorarea demnităţii acesteia. În alte localităţi. Se facilitează astfel şi activităţile specifice ale corpului diplomatic. şi nu pot dispune percheziţii. 239 203 . 136). 2. precum şi mijloacele de transport ale misiunii nu pot face obiectul nici unei percheziţii. trebuie ca statul acreditar să acţioneze pentru prevenirea de acte violente îndreptate împotriva aceluiaşi local (ANGHEL 1984.Stabilirea de sedii ale ambasadei se face numai cu consimţământul statului acreditar. 135). 204 Crd. rechiziţii etc. Ambasada este privilegiată şi întrucât inviolabilitatea ei este un domeniu aparte al asigurării ordinii publice în statul acreditar. Privilegiul inviolabilităţii localului ambasadei înseamnă şi că autorităţile statului acreditar nu pot pătrunde în sedii fără consimţământul şefului misiunii. Statul acreditar are obligaţia specială de a lua toate măsurile potrivite pentru a împiedica invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii.204 Pe de o parte. care este obligat să împiedice actele violente cu impact direct asupra activităţii ambasadei. Inviolabilitatea localului ambasadei implică obligaţia specială a autorităţilor statului acreditar de la care nu se admite derogare. Articolul 12. 3. fără să fi obţinut în prealabil consimţământul expres al statului acreditar. Responsabil pentru asigurarea inviolabilităţii localului ambasadei este statul acreditar. Localurile misiunii sunt inviolabile. sediul ei se stabileşte în localitatea unde funcţionează guvernul statului acreditar. Nu este permis ca agenţii statului acreditar să pătrundă în ele decât cu consimţământul şefului misiunii. trebuie ca autorităţile statului acreditar să se abţină de la acte de autoritate în localul ambasadei şi. Capitala Israelului a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalim. al ambasadorului sau al însărcinatului cu afaceri a. Statul acreditant nu trebuie să stabilească. nici chiar atunci când în utilizarea localului s-ar abuza de acest privilegiu (DIACONU II.

99). În cazul ruperii relaţiilor diplomatice între două state sau dacă o misiune este rechemată definitiv sau temporar: a) statul acreditar este obligat. imobilele. Articolul 24. să aibă caracter diplomatic. Pentru documentele care nu corespund îndeplinirii acestei condiţii nu se poate invoca privilegiul inviolabilităţii. Dacă arhiva ambasadei rămâne într-un imobil care a fost utilizat şi apoi părăsit de ambasadă. chiar în caz de conflict armat.206 Agentul diplomatic al ambasadei beneficiază de inviolabilitatea locuinţei. precum şi bunurile şi arhivele sale.Arhivele ambasadei nu pot fi controlate nicicum. Ambasada beneficiază. să respecte şi să ocrotească localurile misiunii. 584). aşadar documente concordante cu funcţiile diplomatice. în conformitate cu dreptul diplomatic şi cu consimţământul statului acreditar. bunurile şi arhivele. a corespondenţei şi a bunurilor private. Nu sunt diferenţe între privilegiul inviolabilităţii acordat statului acreditar pentru localul ambasadei. 586). Ies de sub incidenţa inviolabilităţii documentele al căror conţinut vădeşte că au rezultat din culegerea de informaţii pe căi ilicite. b) statul acreditant poate încredinţa paza localurilor misiunii. prin documentele pe care le conţine. bunurile şi arhivele ambasadei să fie preluate de un alt stat.205 Documentele din arhiva ambasadei rămânând inviolabile indiferent de persoana care le gestionează. în cazul în care sunt prezentate instanţei (ANGHEL 1984. a documentelor. 240 . de locul în care se află sau de vehiculul cu care sunt transportate. documentele şi arhiva acesteia şi acelaşi privilegiu acordat diplomatului pentru reşedinţa şi bunurile lui (ANGHEL 1984. Asemenea documente pot fi utilizate în instanţă ca probe. Inviolabilitatea localurilor şi a bunurilor ambasadei durează cât timp acestea sunt afectate realizării funcţiilor diplomatice (DIACONU II. Articolul 45. Este posibil ca. Inviolabilitatea rămâne intangibilă şi dacă se ___________________ 205 Crd. 206 Crd. c) statul acreditant poate încredinţa ocrotirea intereselor sale şi ale cetăţenilor săi unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar. precum şi arhivele. niciunde şi niciodată. chiar dacă relaţiile diplomatice dintre statul acreditant şi statul acreditar se rup sau se întrerup. de privilegiul rezultat din obligaţia statului acreditar de a-i respecta şi de a-i proteja localurile. imobilul este considerat în continuare imobil de ambasadă şi statul acreditant beneficiază în continuare de inviolabilitatea acelui local (ANGHEL 1984. unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar. Arhivele şi documentele misiunii sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc se află. cu bunurile care se găsesc în acestea. 563). Condiţia unică a respectării inviolabilităţii este ca arhiva.

209 Crd. dacă i se solicită. Articolul 41.209 Această prevedere a dreptului diplomatic nu poate fi interpretată extins. 210 Crd. 2.. în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar.210 ___________________ Crd. adresele acestor localuri. Articolul 21. de către statul acreditant a localurilor necesare misiunii sale. Articolul 30.207 Pentru ca privilegiul inviolabilităţii localurilor ambasadei să poată fi pus în aplicare. a unei acţiuni privind o succesiune.208 Ambasada este privilegiată şi pentru că statul acreditar. ambasada are obligaţia să notifice autorităţilor statului acreditar. Localurile misiunii nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii… 241 207 . Statul acreditar şi agenţii lui diplomatici au obligaţia să nu dea localurilor ambasadei utilizări incompatibile cu funcţiile diplomatice. moştenitor sau legatar nu în numele statului acreditant. Locuinţa particulară a agentului diplomatic se bucură de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi ocrotire ca şi localurile misiunii.3. fie să ajute statul acreditant să-şi procure localurile în alt fel. 99). 36 şi 39. corespondenţa sa şi (…) bunurile sale beneficiază de asemenea de inviolabilitate. exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcţiilor sale oficiale. de obicei ministerului de externe.întreprind măsuri de executare ca urmare a unei acţiuni reale privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar. Statul acreditar trebuie fie să înlesnească achiziţionarea pe teritoriul său. administrator. 1. Documentele sale. este obligat să o sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. dacă este nevoie. precum şi toate informaţiile necesare pentru identificarea acestor localuri şi locuinţe. 208 Cms. de asemenea. El trebuie. în legătură cu care s-a convenit: (…) f) amplasamentul localurilor ocupate de misiunea specială şi a locuinţelor private care beneficiază de inviolabilitate conform articolelor 30. 1. Articolul 11. în cadrul legislaţiei sale. oricare ar fi ea. în sensul că statul acreditar ar avea obligaţia de a pune la dispoziţia ambasadei localuri (DIACONU II. Se notifică la ministerul de externe sau la un alt organ al statului primitor. 2. ci cu titlu particular sau a unei acţiuni privind o activitate profesională sau comercială. Nu îi este permis ambasadei să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. să ajute misiunile în obţinerea de locuinţe convenabile pentru membrii lor. pe care agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii.. . 1.

pe care statele din America Latină îl consideră a fi găzduirea din motive umanitare la ambasadă a persoanei urmărite de autorităţile statului acreditar pentru delicte politice. care nu împiedică accesul în localul ambasadei al personalului acesteia şi nici pe cel al vizitatorilor. Nota a cuprins constatarea că pichetarea ambasadei este o acţiune civică autorizată. 567-568). ca o proiecţie în străinătate a unui spaţiu imaginar unde li s-ar îngădui autorităţilor statului acreditant să-şi exercite prerogativele. care implică îngăduinţă faţă de folosirea localurilor de misiuni diplomatice şi consulare şi în alte scopuri decât cele legate de funcţiile ambasadei şi ale postului consular. că trebuie ca guvernul iranian să asigure readucerea în posesia şi sub controlul exclusiv al autorităţilor SUA a Cancelariei Ambasadei SUA de la Teheran şi a Consulatului. În esenţă. precum şi al „azilului diplomatic”. respectiv trimiţător. La 5 mai 2005. Teza extrateritorialităţii localului ambasadei. are ca temei închipuirea unui teritoriu simbolic. Această teză stă la temeiul ideii că localul ambasadei sau al postului consular ar fi teritoriu al statului acreditant. Acordând azilul 242 .La 15 decembrie 1979. fără consimţământul şefului de misiune. a altor persoane decât a celor care fac parte din personalul misiunii. Se consideră că inviolabilitatea este încălcată dacă localurile sunt supuse deteriorării. fără ca autorităţile statului acreditar să poată interveni. Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit. în localuri. potrivit acordurilor bilaterale şi dreptului internaţional. prin Ordinul privind indicarea de măsuri provizorii în Cazul personalului diplomatic şi consular american de la Teheran (SUA contra Iran). Ulterior. precum şi dacă liniştea necesară activităţii prin care misiunile îşi exercită funcţiile este tulburată şi dacă se aduc atingeri demnităţii misiunilor. la 24 mai 1980. a arhivelor şi a mijloacelor de comunicaţie ale acestora (ANGHEL 1984. Curtea Internaţională de Justiţie a subliniat incompatibilitatea conduitei statului iranian cu obligaţia stabilită de dreptul internaţional privind protejarea ambasadei şi a consulatelor SUA. a personalului acestora. În notă s-a precizat că organele de ordine ucrainene au întărit paza în jurul localului ambasadei. inviolabilitatea se asigură prin întreprinderea de măsuri al căror scop este evitarea pătrunderii. ministerul de externe ucrainean l-a convocat pe ambasadorul din Belarus pentru a-i înmâna o notă referitoare la decizia autorităţilor de la Kiev privind verificarea informaţiilor despre evenimentele din jurul localului Ambasadei Republicii Belarus.

stat acreditant. ca urmare. fiind posibile urmări precum declararea ambasadorului persona non grata sau ruperea relaţiilor diplomatice. care era acuzat de autorităţile peruane că provocase o rebeliune militară. Haya de la Torre să părăsească teritoriul peruan. îi 243 . Haya de la Torre. R. Ambasadorul Columbiei l-a calificat pe V. voinţa ambasadei de a înceta acordarea azilului să se manifeste prin formularea cererii ca autorităţile statului acreditar să emită un permis de părăsire de către azilant a teritoriului statului acreditar (salvconduct) (ANGHEL 1984. susţinând că V. V. 613-615).politic. Admiterea azilului diplomatic deschide calea crizei în relaţiile diplomatice. Haya de la Torre a comis un delict de drept comun şi nu putea beneficia de azil. R. Haya de la Torre ca fiind refugiat politic şi a cerut ca statul peruan să emită un document care să-i permită lui V. ambasada se amestecă în treburile interne ale statului acreditar în măsura în care contribuie direct la sustragerea azilantului de sub jurisdicţia statului căruia îi este cetăţean. este de neconceput înscrierea printre funcţiile diplomatice a acordării azilului diplomatic (DIACONU II. În aceste condiţii. Guvernul de la Lima a refuzat. Curtea Internaţională de Justiţie consideră că soluţionarea problemei azilului acordat ar fi posibilă prin două acte succesive: autorităţile statului acreditar să ceară ca azilantul să părăsească teritoriul statului acreditar. ambasada Columbiei la Lima (Peru) i-a acordat azil diplomatic omului politic peruan Victor Raul Haya de la Torre (1895-1979). avea capacitatea să stabilească dacă azilantul. La 3 ianuarie 1949. R. precum şi la întrebarea dacă statului peruan. Acordarea azilului nemulţumeşte forţele politice care guvernează în statul acreditar şi cărora azilantul li se opune. R. 101). şeful Alianţei Populare Revoluţionare Americane. ci are caracter umanitar şi poate fi considerată legitimă numai în condiţiile iminenţei şi persistenţei unui pericol. Judecătorii Curţii Internaţionale de Justiţie au avut de răspuns la întrebarea dacă statul columbian. era refugiat politic sau comisese un delict de drept comun. Neacordarea azilului diplomatic nemulţumeşte forţele politice din rândul cărora face parte azilantul şi care ar putea să ajungă să guverneze în statul acreditar. Între Columbia şi Peru a apărut un diferend pe care cele două state l-au supus Curţii Internaţionale de Justiţie. azilul diplomatic este evident incompatibil cu funcţiile ambasadei şi. Curtea Internaţională de Justiţie consideră că derogarea de la suveranitate prin admiterea sustragerii azilantului-infractor de la jurisdicţia statului acreditar nu are caracter juridic. stat acreditar.

R. unde a fost considerat „oaspete”. preşedintele Lucio Gutierrez. pentru că este ingerinţă. ca urmare. În 1956. Curtea internaţională de Justiţie a interpretat prevederea Convenţiei panamericane de la Havana asupra dreptului de azil (1929). În 1971. imobil în care autorităţilor statului acreditar. nu era obligat să emită salvconductul. fiind împiedicat de armată. Columbia revendicase dreptul de a formula o calificare unilaterală şi definitivă obligatorie pentru Peru. dar numai în anumite condiţii. azilul diplomatic încalcă suveranitatea statului. Autorităţile ungare au refuzat să-i permită să plece în străinătate. întrucât acuzaţia de rebeliune militară nu intră în sfera dreptului comun. Mindszenty a rămas. s-a refugiat la Ambasada SUA de la Budapesta. marcată de manifestaţii de protest. Patru zile. nu le este permis să pătrundă fără 244 . cardinalul catolic Jozsef Mindszenty. şi justificarea esenţială a azilului constă din iminenţa sau persistenţa pericolului pentru refugiat. Parlamentul Republicii Ecuador l-a destituit pe şeful statului ecuadorian. fostul şef al statului acreditar Ecuador s-a aflat într-un local al unei ambasade. dar a precizat că statul peruan nu a reuşit să demonstreze că V. În 1957 a câştigat alegerile prezidenţiale. J. prin azil. V. când i s-a permis să se exileze în Mexic. arătând că nu se poate ca. dar nu a putut prelua puterea. să fie împiedicată acţiunea judiciară a autorităţilor care acţionează pentru a aplica o lege. la Quito. Curtea a observat că statul peruan nu a cerut plecarea refugiatului de pe teritoriul propriu şi. obligate să respecte privilegiul diplomatic al inviolabilităţii. Mindszenty să plece în străinătate (CHEBELEU. primatul Ungariei. 617-618). Haya de la Torre ar fi fost delincvent de drept comun. L Gutierrez s-a refugiat la reşedinţa ambasadorului Braziliei. în incinta ambasadei americane. Haya de la Torre a rămas în localul ambasadei columbiene de la Lima până în 1954. La 20 aprilie 2005. Statul acreditar nu poate să continue procedurile iniţiate împotriva celui pe care îl urmăreşte fără a încălca inviolabilitatea localului misiunii diplomatice. conform căreia ambasada poate. A revenit în Peru în 1957. autorităţile ungare şi-au schimbat poziţia şi i-au permis lui J. după o criză politică îndelungată. Curtea Supremă de Justiţie a răspuns negativ la ambele întrebări. să-i acorde azil. Potrivit Curţii Internaţionale de Justiţie. timp 15 ani. După destituire. La 20 noiembrie 1950. R.revenea obligaţia de a garanta părăsirea în condiţii de securitate a teritoriului peruan de către azilant.

dar nu din simpatie pentru L. Examen de mesures efficaces visant à renforcer la protection et la sécurité des missions et des représentants diplomatiques et consulaires. poliţia ecuadoriană a organizat o diversiune la intrarea în imobil. ___________________ NATIONS UNIES. L. Gutierrez. a ieşit din localul diplomatic. Pentru a-i facilita ieşirea discretă din imobilul diplomatic. Point 147 de 211 l’ordre du jour. Résolution adoptée par l’Assemblée générale [sur le rapport de la Sixième Commission (A/53/628)] 53/97. GÉNÉRALE A/RES/53/97. După câteva ore de zbor. în timpul cărora doi protestatari au decedat. Privilegiul protecţiei împotriva atentatelor la securitate Rezoluţia Adunării generale a ONU nr. L. Gutierrez. 20 janvier 1999. cu chipul acoperit cu un passe-montagne. s-a urcat într-un automobil de teren. La 24 aprilie 2005. având pe cap o cască. Gutierrez. Distr. cu care s-a îndreptat. În cele patru zile. însoţit de patru militari ai Grupului pentru operaţii speciale din poliţia ecuadoriană. Ministrul de externe ecuadorian a declarat că autorităţile ecuadoriene şi-au rezervat dreptul să le ceară autorităţilor braziliene extrădarea lui L. unde a înscenat măsuri de protecţie ample în jurul unui automobil cu însemne diplomatice. 53 din 1997211 a stabilit că trebuie ca statele să respecte dispoziţiile dreptului internaţional privind relaţiile diplomatice şi consulare şi a subliniat că statelor le revine responsabilitatea de a asigura protejarea personalului ambasadelor şi a misiunilor diplomatice şi consulare împotriva grupurilor organizaţiilor care ar avea intenţia să atenteze împotriva securităţii lor. unde a fost găzduit. pentru a facilita soluţionarea crizei. împreună cu soţia şi cu fiica sa. Cinquante-troisième session. Assemblée générale. Autorităţile braziliene au precizat că au acţionat „în conformitate cu tradiţia şi cu tratatele internaţionale”. Gutierrez să fie judecat pentru că ordonase împotriva protestatarilor de la Quito acţiuni de reprimare. către un aeroport. Gutierrez a ajuns la Brasilia.permisiunea ambasadorului statului acreditant şi au datoria să împiedice pătrunderea oricărei persoane care nu beneficiază de o asemenea permisiune. într-o reşedinţă militară. în primele ore ale dimineţii. 245 . de unde a părăsit teritoriul ecuadorian la bordul unui avion brazilian. imobilul a fost înconjurat de zeci de manifestanţi care cereau ca L. dacă împotriva fostului preşedinte se deschid proceduri penale.

ONU le-a cerut statelor să întreprindă măsuri adecvate. Dacă autorităţile statului străin îşi exprimă dorinţa ca valiza diplomatică să fie deschisă. pentru a preveni orice abuz pe planul privilegiilor şi imunităţilor diplomatice sau consulare. asigurarea privilegiul inviolabilităţii. Între ambasadă şi statul acreditant se poate comunica prin utilizarea curierului diplomatic. Statul acreditar şi statele de tranzit îi datorează curierului diplomatic ocrotire. Curierul diplomatic însoţeşte valiza diplomatică. organizatorii răpirilor de diplomaţi şi ai atacurilor împotriva acestora. Aici. după cum a declarat. autorităţile statului căruia 246 . Dreptul diplomatic nu permite ca valiza diplomatică să fie deschisă şi nici să fie reţinută de autorităţile statului acreditar şi ale statelor străine de tranzit. Ministrul de interne irakian încerca. În 2005. ocrotind-o şi îngăduind-o. acelaşi ministru a arătat că dispunea de informaţii potrivit cărora anumiţi ambasadori se întâlnesc cu terorişti şi le-a atras atenţia celor care se implică în acţiuni riscante că trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru securitatea proprie. adică neîncercând nici o formă de control. în conformitate cu dreptul internaţional. Statul acreditar are obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a misiunilor. a valizei diplomatice şi a mesajelor cifrate. urmăreau – potrivit observatorilor politici – izolarea guvernului irakian pe plan internaţional şi. determinarea statelor arabe islamice să-şi diminueze prezenţa diplomatică în Irak. Ihab al-Sherif. răpit la 3 iulie. la Bagdad.Pe aceeaşi cale. comunicare liberă înseamnă excluderea oricărui control exercitat asupra comunicării din afara serviciului public de diplomaţie. să aplice un plan special de protejare a diplomaţilor. îndeosebi abuzurile grave. A precizat chiar că şeful misiunii diplomatice egiptene la Bagdad. la nivel naţional şi internaţional. se dusese într-un loc considerat primejdios. în condiţiile instabilităţii grave a statului irakian. Totodată. îndeosebi. în special a celor care constau din acte de violenţă. Privilegiul libertăţii de comunicare Eficienţa ambasadei depinde direct de comunicarea liberă dintre toate componentele serviciului public de diplomaţie.

Misiunea poate trimite pe unul din membrii săi să ia în posesie în mod direct şi liber valiza diplomatică din mâinile comandantului aeronavei. Articolul 27. dar el nu este considerat curier diplomatic. care însă poate să reglementeze. inclusiv curierii diplomatici şi mesajele în cod sau cifrate. 1. 5. Acest comandant trebuie să fie purtătorul unui document oficial care să indice numărul pachetelor din care se compune valiza diplomatică. ___________________ 212 Crd. Valiza diplomatică nu trebuie să fie nici deschisă. chiar să interzică. misiunea nu poate instala şi utiliza un post de radio-emisie decât cu asentimentul statului acreditar. ci de comandantul de aeronavă comercială desemnat printr-o împuternicire oficială. oriunde se găsesc acestea. El se bucură de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţiune. 4. Valiza diplomatică este însoţită de curierul diplomatic sau neînsoţită de curier. Trebuie ca autorităţile statelor străine să protejeze valiza diplomatică. este ocrotit în exercitarea funcţiilor sale de statul acreditar. Pentru a comunica cu guvernul. Valiza diplomatică poate fi încredinţată comandantului unei aeronave comerciale care trebuie să aterizeze la un punct de intrare autorizat. 2. dispoziţiile paragrafului 5 al prezentului articol vor fi de asemenea aplicabile. Totuşi. 7. În acest caz. precum şi cu celelalte misiuni şi consulate ale statului acreditant. 247 .212 Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Agentul diplomatic are libertatea de a circula pe teritoriul statului acreditar. misiunea poate folosi toate mijloacele de comunicare adecvate. Pachetele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. Statul acreditar permite şi ocroteşte comunicarea liberă a misiunii în orice scopuri oficiale. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege toată corespondenţa referitoare la misiune şi la funcţiile sale. 6. care precizează numărul pachetelor din componenţa valizei diplomatice. sub rezerva că imunităţile pe care le menţionează vor înceta să se aplice de îndată ce curierul a remis destinatarului valiza diplomatică pe care o are în grijă. Statul acreditant sau misiunea poate numi curieri diplomatici ad-hoc. Nu trebuie ca serviciul public de diplomaţie să permită abuzul referitor la conţinutul valizei diplomatice.valiza diplomatică îi aparţine pot consimţi sau pot decide ca valiza diplomatică să fie readusă la instituţia de provenienţă. Curierul diplomatic. 3. care trebuie să fie purtător al unui document oficial ce atestă calitatea sa şi precizează numărul de colete care constituie valiza diplomatică. Corespondenţa oficială a misiunii este inviolabilă. nici reţinută.

Dacă statul acreditar ar extinde în mod exagerat zonele de interzicere a circulaţiei străine. dacă ambasada notifică deplasarea şi autorităţile statului acreditar o acceptă. ci doar reglementat. El trebuie îndeosebi. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. ca şi membrii familiei acestor persoane. statul acreditar poate să interzică sau să limiteze prin reglementări speciale accesul în zone precum cele de frontieră. Articolul 44. să părăsească teritoriul său în termenele cele mai potrivite. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. 106). statul primitor îi privilegiază şi prin îndeplinirea obligaţiei de a le pune la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru părăsirea teritoriului. 214 Privilegiul scutirii de prestaţii personale. statul acreditar poate să invoce şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor. de servicii publice şi de sarcini militare Agentul diplomatic este privilegiat prin scutire de unele obligaţii (incompatibile cu situaţia de cetăţean al statului acreditar sau ___________________ 213 Crd. agenţii diplomatici şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegiile deja acordate în privinţa lor şi a bunurilor lor şi. indiferent de naţionalitatea lor. În caz de conflict. Trebuie ca statul acreditar să acorde.. Sub rezerva legilor şi regulamentelor sale referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naţională. în măsura în care este necesar. altele decât cetăţenii statului acreditar. chiar în caz de conflict armat. Articolul 26. înlesniri pentru a permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi. accesul în anumite zone al agentului diplomatic. s-ar ajunge la reducerea inacceptabilă a posibilităţilor ambasadei de a-şi realiza funcţiile (DIACONU II. inclusiv a diplomaţilor. statul acreditar asigură libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său tuturor membrilor misiunii. 214 Crd.213 Astfel. accesul este posibil. să le pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru ei înşişi şi pentru bunurile lor. ambasada.din motive de securitate naţională. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor. 248 . dacă este nevoie. În cazurile în care nu este interzis.

218 Crd. conform legislaţiei statului acreditar. Articolul 33. precum rechiziţiile. regionale sau comunale. cu excepţia impozitelor sau taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt. şi b) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditant sau într-un al treilea stat. scutit de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar. 2. de orice serviciu public. Articolul 23. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. Statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiţi de orice impozite şi taxe naţionale. personale sau reale. ele cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau şefului misiunii. 1. cu condiţia a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului acreditar sau să nu aibă în acesta reşedinţa lor permanentă. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al prezentului articol. 1. 216 Crd. agentul diplomatic este. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le sunt proprietari sau locatari216.215 Privilegiul scutirii de impozite şi taxe Prevederile dreptului diplomatic care stabilesc privilegiul scutirii de impozite şi taxe se referă la: − scutirea de orice impozite şi taxe. Agentul diplomatic care are în serviciul său persoane cărora nu li se aplică scutirea prevăzută la paragraful 2 din prezentul articol trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile statului 249 . Trebuie ca statul acreditar să-i scutească pe agenţii diplomatici de orice prestaţie personală. naţionale. 217 Crd Articolul 28. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar218.stânjenitoare pentru funcţiile diplomatice) ale cetăţeanului statului acreditar. 3. − scutirea de impozite şi taxe naţionale. − scutirea. Drepturile şi taxele percepute de misiune pentru acte oficiale sunt scutite de orice impozite şi taxe. Scutirea fiscală prevăzută în prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când. ___________________ 215 Crd. Articolul 35. 2. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol se aplică şi oamenilor de serviciu particulari care sunt în serviciul exclusiv al agentului diplomatic. indiferent de natura sa şi de sarcinile militare. contribuţiile şi încartiruirile militare. − drepturile şi taxele percepute de misiune pentru acte oficiale217.

Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. afară de cazul că ar exista motive serioase să se creadă că acesta conţine obiecte care nu beneficiază de scutirile menţionate la paragraful 1 din prezentul articol. pentru: a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii. Potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare pe care le poate adopta. 4. inclusiv efectele destinate instalării sale. fără a fi cetăţean al statului acreditar şi fără reşedinţă permanentă pe teritoriul statului acreditar. acreditar cu privire la asigurările sociale le impun celui care angajează. sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus regulamentelor de carantină din statul acreditar. Agentul diplomatic nu este scutit de drepturile de succesiune percepute de statul acreditar. care fac parte din gospodăria sa. pentru realizarea scopurilor misiunii. Articolul 36. dacă nu le deţine în contul statului acreditant. De privilegiul scutirii de taxe şi impozite se ţine seama cu şase excepţii. b) obiectele destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale. 2. a taxelor şi a altor drepturi conexe219. 5. ca membru al misiunii. controlul nu trebuie să se facă decât în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. de transport şi cheltuielile aferente unor servicii similare. de la această excepţie se face excepţie şi nu se percep taxe de succesiune asupra bunurilor imobile aflate pe teritoriul statului acreditar exclusiv în legătură cu prezenţa în misiune a celui decedat. 219 Crd. În asemenea caz. 250 . prin natura lor. 1. Totuşi. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu exclude participarea voluntară la regimul asigurărilor sociale al statului acreditar în măsura în care este admisă de acest stat. statul acreditar acordă intrarea şi scutirea de plata drepturilor de vamă. taxelor şi altor drepturi conexe. Agentul diplomatic plăteşte impozitele indirecte încorporate. altele decât cheltuielile de depozitare. în preţurile mărfurilor sau ale serviciilor. El datorează impozitele şi taxele asupra bunurilor imobile particulare de pe teritoriul statului acreditar.− scutirea de plata drepturilor de vamă. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale referitoare la asigurările sociale care au fost încheiate anterior şi nu împiedică încheierea ulterioară a unor asemenea acorduri.

Nu i se acordă agentului diplomatic scutire de la plata impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare provenite din statul acreditar şi nici de la plata impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul acreditar. Agentul diplomatic este scutit de orice impozite şi taxe. b) impozitelor şi taxelor asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar. grefa. Membrii personalului diplomatic al ambasadei sunt imuni la jurisdicţia statului acreditar. e) impozitelor şi taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiţi de orice impozite şi taxe naţionale. c) drepturilor de succesiune percepute de statul acreditar. naţionale. ___________________ Crd. pentru realizarea scopurilor misiunii. Altminteri. sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 din Articolul 39. pe teritoriul acestui stat. în privinţa întregii lor activităţi. 504). ipotecă şi de timbru în ce priveşte bunurile imobiliare. f) drepturilor de înregistrare. afară numai dacă agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant. trebuie ca agentul diplomatic să respecte normele legale în vigoare în statul acreditar care prevăd că este obligat să plătească înregistrarea. ipoteca şi timbrul privind bunurile imobiliare. De la imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a agentului diplomatic se permit excepţii pentru acţiuni privind imobile private. personale sau reale. Articolul 34. cu excepţii legate de unele aspecte ale jurisdicţiei civile şi administrative (ANGHEL 1984. ci persoana diplomatului. d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare care-şi au sursa în statul acreditar şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul acreditar. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt. Agentului diplomatic îi revine plata impozitelor şi taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 23. 251 220 . având calitatea de şef de misiune sau fiind cel care tratează cu statul acreditant. pentru succesiunile care nu privesc statul acreditar. Numai în cazul în care. regionale sau comunale cu excepţia: a) impozitelor indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în preţurile mărfurilor sau ale serviciilor. grefă. 220 Privilegiul imunităţii Statul acreditar este obligat să nu îl supună pe diplomat judecătorilor proprii.

Nu poate fi luată nici o măsură de executare faţă de agentul diplomatic. agentul diplomatic îşi pierde imunitatea de jurisdicţie numai dacă statul acreditant renunţă în mod expres la această imunitate. Statul acreditant poate renunţa la imunitatea ratione personae sau o poate suspenda. Statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor diplomatici şi a persoanelor care beneficiază de imunitate. Articolul 31. el nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională direct legată de cererea principală. ci cu titlu particular. 2 Renunţarea trebuie să fie întotdeauna expresă. Articolul 32. b şi c de la paragraful 1 din prezentul articol. exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcţiilor sale oficiale. El se bucură. administrator. Dreptul diplomatic distinge între actele oficiale şi cele private ale membrilor personalului ambasadei. b) de o acţiune privind o succesiune. afară numai dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii. în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar. de asemenea.. oricare ar fi ea. 222 Crd. 252 221 . clară şi autorizată de statul acreditant. de imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a acestuia. 4. 1. Agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar. 3. 1. pentru care este necesară o renunţare distinctă. c) de o acţiune privind o activitate profesională sau comercială.şi pentru activităţi profesionale şi comerciale diferite de cele prin care se exercită funcţiile diplomatice. Agentul diplomatic nu este obligat să depună mărturie. indiferent dacă aceste acte pot fi considerate ca aparţinând exercitării funcţiilor diplomatice sau ca fiind private. şi numai dacă executarea poate avea loc fără a se aduce atingere inviolabilităţii persoanei sale sau a locuinţei sale. în afară de cazurile prevăzute de alineatele a. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunţarea la imunitatea privind măsurile de executare a hotărârii. Implicarea unui diplomat într-un proces juridic în statul acreditar este posibilă numai după renunţarea la imunitatea juridică.221 Diplomatul beneficiază de imunitate în legătură cu toate actele sale. 3. Trebuie ca renunţarea să fie expresă. Aşadar. Dacă un agent diplomatic sau o persoană care beneficiază de imunitate de jurisdicţie pe baza Articolului 37 intentează o acţiune. dar nu în ceea ce priveşte activitatea diplomaţilor (ANGHEL 1984. moştenitor sau legatar nu în numele statului acreditant. 506-507).222 ___________________ Crd.. 2. dacă nu este vorba: a) de o acţiune reală privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar.

Când funcţiile unei persoane care beneficiază de privilegii şi imunităţi iau sfârşit. Ceilalţi membri ai personalului misiunii şi oameni de serviciu particulari care sunt cetăţeni ai statului acreditar sau îşi au în acesta reşedinţa lor permanentă nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura în care le sunt recunoscute de acest stat. 224 Crd. 1. Exceptând cazul în care privilegii şi imunităţi suplimentare au fost acordate de statul acreditar. de îndată ce numirea sa a fost comunicată Ministerului Afacerilor Externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit. 225 Crd. practic. chiar în caz de conflict armat. Articolul 32. În caz de deces al unui membru al misiunii. 578). Articolul 38. Totuşi. 3.223 Excepţiile de la imunitatea care i se acordă agentului diplomatic sunt legate de situaţii deosebite sau de naţionalitatea agentului. se admite numai imunitatea ratione materiae. el nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală. membrii familiei 253 . Dacă un agent diplomatic sau o persoană care beneficiază de imunitate de jurisdicţie … intentează o acţiune. rezultă că. nici un stat nu este dispus să admită ca diplomaţii săi aflaţi în misiune în străinătate să fie supuşi unei jurisdicţii străine (CHEBELEU. agentul diplomatic care are naţionalitatea statului acreditar sau îşi are în acesta reşedinţa permanentă nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate decât pentru actele oficiale îndeplinite în exerciţiul funcţiilor sale. ratione temporis. Orice persoană având drept la privilegii şi imunităţi beneficiază de ele de îndată ce pătrunde pe teritoriul statului acreditar pentru a-şi lua în primire postul său. iar dacă se află deja pe acest teritoriu. la durata misiunii. dar ele continuă până în acel moment. aceste privilegii şi imunităţi încetează în mod normal în momentul în care această persoană părăseşte ţara sau la expirarea unui termen raţional care îi va fi fost acordat în acest scop. Totuşi. Dincolo de limita ratione temporis. Recunoaşterea imunităţii ratione personae este limitată.Din analizele întreprinse de doctrinarii dreptului diplomatic. 2.225 ___________________ 223 Crd. imunitatea continuă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii. 1. … 3. Articolul 39. statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii. 2.224 Imunitatea personală a agentului diplomatic pentru acte private se limitează la teritoriul statului acreditar. Imunitatea diplomatică nu poate fi invocată în cazul în care acţiunea este intentată chiar de agentul diplomatic.

Crd. membrii familiei sale continuă să beneficieze de privilegii şi de imunităţi. ei nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura admisă de statul acreditar. 3. Membrii personalului de serviciu al misiunii care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau nu-şi au în acesta reşedinţa permanentă beneficiază de imunitate pentru actele îndeplinite în exerciţiul funcţiilor lor şi de scutirea de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor.226 sale continuă să beneficieze de privilegiile şi imunităţile de care ei beneficiază. 254 . Articolul 37. care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar şi nu-şi au în acesta reşedinţa permanentă. care să le permită să părăsească teritoriul statului acreditar. de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29-35. Membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria sa beneficiază de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29-36. Mai beneficiază de privilegiul imunităţii de jurisdicţie membrii personalului administrativ şi tehnic al ambasadei. În caz de deces al unui membru al misiunii. Membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii. Articolul 39 … 3. precum şi membrii familiilor lor care fac parte din gospodăriile lor respective.De imunitatea de jurisdicţie beneficiază şi familia diplomatului. Oamenii de serviciu particulari ai membrilor misiunii. Totuşi. În caz de deces al unui membru al misiunii care nu este cetăţean al statului acreditar sau nu-şi are reşedinţa permanentă în acest stat ori a unui alt membru al familiei sale care face parte din gospodăria sa. 4. Ei beneficiază de asemenea de privilegiile menţionate la paragraful 1 al Articolului 36 în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. statul acreditar permite retragerea bunurilor mobile ale defunctului. cu condiţia să nu fie cetăţeni ai statului acreditar. cu excepţia acelora care vor fi fost achiziţionate în această ţară şi care fac obiectul unor interziceri de export în momentul decesului său. dar imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a statului acreditar menţionată la paragraful 1 al Articolului 31 nu se aplică actelor îndeplinite în afara exercitării funcţiilor lor. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul acreditar se datora exclusiv prezenţei în acest stat a defunctului în calitate de membru al misiunii. 2. până la expirarea unui termen potrivit. statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii. beneficiază. până la expirarea unui termen potrivit. ca şi familiile lor. precum şi de scutirea prevăzută la Articolul 33. 4. dar numai pentru actele prin care îşi exercită funcţiile lor. sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. care să le permită să părăsească teritoriul statului acreditar. 1. dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă nu au în acest stat reşedinţa lor permanentă. În toate celelalte privinţe. 226 Crd.

Dacă agentul diplomatic traversează teritoriul sau se găseşte pe teritoriul unui al treilea stat. în urma căruia a decedat un cetăţean român. Autorităţile române au întreprins demersuri insistente pe lângă autorităţile americane în vederea cercetării şi judecării cazului în conformitate cu prevederile legale. Articolul 40. trec pe teritoriul altui stat. sergentul american Christopher van Goethen. Trebuie ca trecerea să fie notificată autorităţilor statul tranzitat şi ca statul tranzitat să nu se opună trecerii. Biroului Central al Detaşamentului de Infanterie Marină al Armatei SUA de la Quantico. Privilegiile se acordă şi în caz de forţă majoră. precum şi pentru a nu se fi supus unui ordin sau regulament. Statele terţe acordă corespondenţei şi celorlalte comunicări oficiale în tranzit. pentru conducerea vehiculului sub influenţa alcoolului. statul terţ îi va acorda inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau întoarcerea. Virginia. care i-a acordat o viză de paşaport. în cazul în care această viză este cerută pentru a merge să-şi asume funcţiile sau să-şi ia în primire postul sau pentru a se întoarce în ţara sa. agenţii diplomatici şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegii. (RD) 1. La 18 aprilie 2005. În acelaşi fel va proceda şi cu membrii familiei agentului diplomatic care beneficiază de privilegii şi imunităţi şi care însoţesc sau călătoresc separat pentru a-l întâlni sau pentru a se întoarce în ţara lor. S-a abătut de la regulile de circulaţie şi a provocat un accident grav. statele terţe nu trebuie să stânjenească trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii şi a membrilor familiilor lor. Christopher van Goethen a părăsit imediat teritoriul României. 3. membru al personalului tehnic al Ambasadei SUA în România. pentru ucidere din culpă şi obstrucţionarea justiţiei. pentru fiecare şi pentru documentele oficiale atunci când.La 4 decembrie 2004. a fost acuzat de mai multe violări ale Codului de Justiţie Militară al Forţelor Armate ale SUA: pentru conducerea imprudentă a unui autovehicul. se afla la volanul unui automobil cu care se deplasa prin Bucureşti. inclusiv mesajelor 255 227 . a publicat un comunicat din care reiese că Christopher Van Goethen a fost acuzat de încălcarea unor prevederi ale Codului de Justiţie Militară al Forţelor Armate ale SUA. În condiţii similare acelora care sunt prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol. pentru fals în declaraţii oficiale. După accident. comandant al detaşamentului de securitate de la această ambasadă. pentru adulter şi comportament reprobabil sub influenţa alcoolului. 2.227 ___________________ Crd. Ambasada. călătorind spre statul acreditar sau înapoindu-se în statul acreditant.

când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ este datorată forţei majore. … 4. despre conduita şi faptele considerate în afara legii. ambasadei şi personalului ei li se aplică reglementările dreptului intern din acest stat (ANGHEL 1984. 117. Ministerul de externe de la Nicosia a arătat că serviciile juridice ale ministerului şi procurorii vor decide asupra cursului pe care trebuie să-l ia plângerea menţionată. Presa a relatat că plângeri asemănătoare despre Stavros Loizides au apărut şi la sfârşitul misiunii sale anterioare din Africa de Sud. având cetăţenie iraniană. 4. fusese ambasadorul Ciprului la Teheran. Ele acordă curierilor diplomatici cărora li s-a acordat o viză de paşaport.228 Fiind instituţie constituită de statul acreditant. Imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar nu îl poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant. O angajată a ambasadei cipriote la Teheran. aceeaşi libertate şi ocrotire ca şi statul acreditar. până la 4 august. dacă această viză este cerută. şi valizelor diplomatice în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi ocrotire pe care statul acreditar este obligat să le-o acorde. li s-a adresat autorităţilor cipriote. în vederea rechemării din misiune şi declanşării procedurilor legale cuvenite.Agentul diplomatic nu este imun faţă de jurisdicţia statului acreditant. care. În aprilie 2005. ministerul de externe din Cipru a anunţat că autorităţile cipriote au declanşat o anchetă cu privire la acuzaţiile care i-au fost aduse lui Stavros Loizides. ministerul de externe din Grecia a anunţat că ambasadorul Greciei in Slovacia a fost arestat de autorităţile de la Atena şi suspendat din funcţie în urma unei anchete asupra posibilei sale implicări într-o afacere de trafic cu arme. 228 Crd. La 9 august 2005. 256 . în cod sau cifrate. formulând o plângere prin care l-a acuzat pe Stavros Loizides de incorectitudine în domeniul financiar şi de hărţuire sexuală. autorităţile statului acreditant au posibilitatea ca. Ca urmare. 2 şi 3 ale prezentului articol se aplică atât persoanelor respective menţionate la aceste paragrafe. cât şi comunicărilor oficiale şi valizelor diplomatice. Obligaţiile statelor terţe prevăzute la paragrafele 1. 578). să informeze statul acreditant. Articolul 31. CHEBELEU.

misiunea de a le acorda asistenţă cetăţenilor statului propriu. printre altele. libertatea de şedere şi de navigaţie. îl desemna pe consilierul regal. îndeplinind. se referea la magistratul municipal. care. prim-consul a ajuns Napoleon Bonaparte. ulterior. ca succesori ai posesorilor de prerogative regale. În franceză. în locul Directoratului. Ca şi astăzi. veghind la aplicarea tratatelor şi a uzanţelor internaţionale. în 1802. termenul a evoluat de la concile sau console.POSTUL CONSULAR Latinii foloseau cuvântul consul referindu-se la fiecare din cei doi „colegi” (consuli) cărora le revenea magistratura supremă. a fost proclamat „consul pe viaţă”. când. Consulat mai este şi denumirea postului consular şi a imobilului în care acesta îşi are sediul. fiind şi reprezentanţi ai autorităţilor. reprezentându-le. la Roma. la consul în secolul al XVIII-lea. juridice şi comerciale. Mulţi consuli îndeplineau funcţii judiciare. după 18 Brumar. Consulul era iniţial un negustor însărcinat să-şi reprezinte naţiunea. Franţa era autorizată să-i salarizeze pe consuli oriunde în Imperiu. Astfel. Altminteri. în mare măsură. faţă de care poate exercita şi anumite competenţe administrative. în antichitate. stabileau libertatea comerţului. interesele. dar. în aceste domenii. în secolul al XIII-lea. autorităţile statelor au început să acorde atenţie circulaţiei oamenilor şi bunurilor. François I. În 1525. istoricii înţeleg şi regimul politic instaurat în Franţa. Acelaşi cuvânt. denumiţi consuli. privind Europa ca pe o piaţă vastă. în latina medievală. Oficialilor turci li se 257 . prin consulat. consulul este un agent al statului care acţionează în străinătate. în 1799. financiare. la Marsilia. În prezent. În timp de pace. şi de afacerile dintre francezi şi turci. Revoluţia Franceză le-a încredinţat guvernarea republicană unor magistraţi supremi. capitulaţiile încheiate între Imperiul Otoman şi regele Franţei. Tribunalele turce au fost îndepărtate de litigiile dintre francezi. consulatul era funcţia consulului. de pildă.

ca funcţionarii săi consulari să poată exercita pe teritoriul altei Părţi acele funcţii a căror exercitare de către funcţionarii acesteia nu o admite. principiul reciprocităţii. Li se acorda francezilor în Turcia o poziţie privilegiată judiciară. prin cutumă sau prin acord. Stabilirea relaţiilor consulare între state se face prin consimţământ reciproc. statele care încheie acorduri consulare se angajează să-şi aplice. Au relaţii consulare două state care au convenit să exercite funcţiile consulare unul pe teritoriul celuilalt. Stabilirea relaţiilor consulare 1. 258 229 . invocând prezenta Convenţie. consimţământul pentru stabilirea de relaţii consulare. Articolul 2. să instituie reciproc. De altfel. 231 Crc. inamicul comun era Imperiul Habsburgic. Articolul 72 … 2. a unui tratament mai favorabil… 232 Cefc. în lipsa obiecţiei unuia dintre cele două state care convin să stabilească relaţii diplomatice. dacă nu există o indicaţie contrară. (…) 2. Pentru Franţa şi Turcia. reciprocitatea consulară este normă şi statul nu poate pretinde ca funcţionarii săi consulari să exercite în străinătate atribuţii pe care nu le recunoaşte pe teritoriul propriu. stabilirea relaţiilor diplomatice să implice şi stabilirea relaţiilor consulare230.229 Se poate ca.231 Pe plan european. RELAŢIILE CONSULARE Relaţiile consulare se stabilesc între două state. fiscală şi privată. în conformitate cu dreptul consular. Stabilirea relaţiilor consulare rezultă din acordul încheiat în acest scop de cele două state. … Nici o Parte Contractantă nu poate pretinde. Articolul 2. 230 Crc. În esenţă.232 Întemeierea raporturilor dintre state pe principiul egalităţii suverane le impune statelor care au relaţii consulare ca şi aceste relaţii să ___________________ Crc. Articolul 44. Statele pot. se consideră că misiunii diplomatice îi revin şi sarcini consulare. Consimţământul dat pentru stabilirea relaţiilor diplomatice între două state implică. Franţa apărea ca protectoarea catolicilor din Levant. … nu vor fi considerate ca discriminatorii … b) acordarea reciprocă. în această sferă.ordonase să sprijine şi să aplice deciziile autorităţilor franceze. tratamente favorabile. în relaţiile bilaterale.

233 Definitorie pentru relaţiile consulare este interacţiunea a două ordini juridice (CHEBELEU. Crc. statele îşi pot trata posturile consulare reciproc asemănător. Articolul 73. Postul consular este instituţia administrativă constituită de stat pe teritoriul şi cu consimţământul altui stat în vederea realizării relaţiilor consulare. În aplicarea dispoziţiilor acestei convenţii. adică o misiune căreia la înfiinţare nu i se determină durata de funcţionare. nu vor fi considerate ca discriminatorii a) faptul că statul de reşedinţă aplică restrictiv una din dispoziţiile acestei convenţii. 156). viceconsulat sau agenţie consulară. de fapt coexistenţa pe acelaşi teritoriu a două ordini juridice. statul de reşedinţă nu va face discriminări între state. potrivit convenţiilor bilaterale. dacă de pe poziţia sa de stat de reşedinţă aplică acelaşi tratament postului consular al statului de reşedinţă aflat în situaţie de stat trimiţător. Dispoziţiile acestei convenţii nu aduc atingere celorlalte acorduri internaţionale în vigoare în relaţiile dintre statele părţi la aceste acorduri. în ordinea descrescătoare. Nediscriminarea 1. după rang. Ca primă urmare. întrucât ea este astfel aplicată posturilor sale consulare în statul trimiţător. 2. câtă vreme statele se recunosc ca state suverane egale. Nici o dispoziţie din această convenţie nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaţionale care să confirme. relaţiile consulare nu pot fi efectul unui act unilateral al unui stat care ar impune relaţiile consulare altui stat. statul trimiţător nu poate considera însă că ar fi obiectul unei discriminări când constată că postul său consular nu este tratat la fel ca posturile altor state. 1. Totuşi. Postul consular poate fi. Postul consular este o „misiune diplomatică permanentă”. prin exercitarea unei anumite jurisdicţii străine asupra anumitor străini. prin cutumă sau prin acord. un tratament mai favorabil decât cel cerut de dispoziţiile acestei convenţii. Consulatul general şi consulatul sunt înfiinţate ___________________ Crc Articolul 72. În legătură cu a doua urmare. 2. De altfel. a ordinii juridice a statului trimiţător şi a ordinii juridice a statului de reşedinţă. să completeze sau să dezvolte dispoziţiile acesteia sau care să extindă sfera lor de aplicare. scopurile urmărite de acel stat care a decis în acest sens fiind întreţinerea şi chiar amplificarea relaţiilor consulare bilaterale. consulat. a claselor de posturi consulare: consulat general. b) faptul că statele îşi acordă reciproc. 259 233 .se realizeze prin consimţământ mutual şi ca şi din acest domeniu să excludă discriminarea.

fiind subordonate consulatului general sau consulatului. circumscripţia consulară. rangul şi circumscripţia postului consular şi le supune aprobării statului de reşedinţă. 236 Crc. 235 Crc. Consimţământul statului de reşedinţă se cere şi dacă un consulat general sau un consulat deschid un viceconsulat sau o agenţie consulară într-o altă localitate decât aceea în care consulatul general sau consulatul sunt stabilite. 1. relaţiile consulare pot continua şi dacă relaţiile dintre state s-au deteriorat grav. Există două categorii de funcţionari consulari: funcţionari consulari de carieră şi funcţionari consulari onorifici. viceconsulat sau agenţie consulară.de statul trimiţător cu consimţământul statului de reşedinţă. Articolul 1. Articolul 1. Această posibilitate decurge din conţinutul juridic specific al relaţiilor ___________________ Crc. … a) prin expresia „post consular” se înţelege orice consulat general. chiar dacă nu au stabilit relaţii diplomatice. Statul trimiţător fixează sediul. aceste relaţii încetează.237 Ruperea relaţiilor consulare Dacă unul dintre statele care au stabilit relaţii consulare dispare. 5. în afara sediului acestuia. consulat. ca teritoriu al exercitării funcţiilor consulare.235 După modul în care se constituie. Consimţământul expres şi prealabil al statului de reşedinţă se cere şi pentru deschiderea unui birou care face parte din consulatul existent.236 Fiecărui post consular îi corespunde.234 Viceconsulatul şi agenţia consulară sunt înfiinţate de consulatul general sau de consulat. Articolul 4. (…) Crc. … 260 234 . Dacă unul din statele care au stabilit relaţii consulare decide că trebuie ca aceste relaţii să înceteze. relaţiile consulare se rup. şi dacă s-a recurs la război (DIACONU II. postul consular poate fi de carieră – trimis (missus) când este condus de un funcţionar consular de carieră. … 2. şi dacă relaţiile diplomatice s-au rupt. (…) 4. Articolul 1. … b) prin expresia „circumscripţie consulară” se înţelege teritoriul atribuit unui post consular pentru exercitarea funcţiilor consulare. rangul sau circumscripţia postului consular decât cu consimţământul statului de reşedinţă. 237 Crc. Din doctrina dreptului diplomatic şi consular rezultă că aşa cum se poate ca două state să stabilească relaţii consulare. 3 Statul trimiţător nu poate modifica ulterior sediul. 151). (…) 2. sau onorific – consul ales (electus) când este condus de un funcţionar consular onorific. Articolul 4.

Înfiinţarea postului consular Consistenţa relaţiilor consulare dintre două state rezultă din concretizarea funcţiilor consulare în activitatea consulatelor. Trebuie ca decizia privind încetarea relaţiilor consulare dintre două state să fie consemnată în documente. de pildă. Statul trimiţător are dreptul să înfiinţeze postul consular. postul consular funcţionează ratione loci. ___________________ Crd. Funcţiile unui membru al postului consular încetează dacă unul dintre cele două state titulare ale relaţiilor consulare. În practică.238 În 1961. Acordul bilateral privind stabilirea de relaţii consulare nu include acest consimţământ şi nici nu poate să-l includă. 108-110). Numai statele înfiinţează posturi consulare. care sunt instituţii ale unui stat aflate pe teritoriul altui stat. Articolul 2. 158). În alte cazuri însă statele ajunse în conflict şi-au încredinţat cetăţenii protecţiei unui stat neimplicat. 81). Întreruperea sau ruperea relaţiilor consulare nu poate fi înţeleasă de la sine. Pentru înfiinţarea postului consular este obligatoriu consimţământul statului de reşedinţă. aşadar stabilit. Trebuie ca statul pe teritoriul căruia un stat străin îşi înfiinţează postul consular să consimtă la această înfiinţare. simultan sau separat. dar pentru ca postul să fie înfiinţat. Funcţionarii consulari sunt trimişi în misiune numai de state.consulare (CHEBELEU.. statele arabe au rupt relaţiile diplomatice cu Germania. dar le-au păstrat pe cele consulare. este necesar consimţământul statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. 3. În 1965. 92). Determinantă în păstrarea relaţiilor consulare tocmai în momentele critice ale ruperii celor diplomatice este preocuparea autorităţilor din statele implicate faţă de menţinerea mijloacelor de protejare a cetăţenilor proprii (ANGHEL 1978. 261 238 . .. prin formulări clare (ANGHEL 1978. mai ales că dreptul diplomatic stabileşte că relaţiile consulare pot continua şi dacă relaţiile diplomatice au încetat. Ruperea relaţiilor diplomatice nu atrage după sine ipso facto ruperea relaţiilor consulare. decid astfel. SUA au rupt atât relaţiile diplomatice cât şi pe cele consulare cu Cuba. state între care relaţiile diplomatice s-au rupt au decis să-şi transforme ambasadele în posturi consulare. de vreme ce.

cele două acte sunt componentele unui acord între două state. Documentul prin care se notifică numirea şefului de post consular este patenta (lettre de provision. prin care se precizează persoana. regulamentele şi uzanţele statului trimiţător şi respectiv ale statului de reşedinţă. numirea în funcţia de consul general. Desemnarea şi acceptarea funcţionarului consular sunt părţi ale aceluiaşi contract. fără ca statul pe teritoriul căruia va funcţiona postul consular să fie de acord cu înfiinţarea postului consular şi cu funcţionarea lui239 (ANGHEL 1978. Articolul 10. nici nu are obligaţia de a-l accepta. Stabilirea unui post consular 1 Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimţământul acestui stat. 241 Crc.240 În România. Dreptul internaţional nu are prevederi speciale legate de numirea şefului de post consular. 262 239 . şef al unui Consulat General al României. Unui stat nu îi este permis să înfiinţeze un post consular pe teritoriul unui stat. dacă este consul sau consul general. 136). Numirea şi admiterea şefilor de post consular 1. Articolul 4. precum şi orice alt element ___________________ Crc. 240 Crc. prin care se exprimă voinţa statului trimiţător şi a statului de reşedinţă care să poată avea efecte normale pe planul activităţii consulare (ANGHEL 1978. iar acceptarea este actul unilateral al statului de reşedinţă. Numirea şefului de post consular este actul unilateral al statului trimiţător. Şefii de post consular sunt numiţi de statul trimiţător şi sunt admişi pentru exercitarea funcţiilor lor de către statul de reşedinţă. circumscripţia şi sediul. Articolul 10. 137-138). se face prin Hotărâre a Guvernului. (…) 2. Fiecare stat acţionează în conformitate cu normele sale interne când desemnează sau când acceptă un şef de post consular. Statul de reşedinţă al postului consular nici nu se poate implica în adoptarea deciziei de desemnare a şefului de post consular. Practic. 75-76). Desemnarea şi acceptarea funcţionarului consular ţin simultan de dreptul internaţional şi de dreptul intern al celor două state implicate241 (ANGHEL 1978. fără ca între cele două state să nu se încheie un acord în acest sens. dacă i s-a încredinţat o misiune de carieră sau una onorifică.Începerea misiunii consulare depinde de numirea şefului de post consular şi de acceptarea lui. commission) sau un instrument similar. (…) modalitatea de numire şi de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile.

263 242 . turistice. circumscripţia consulară şi sediul postului consular. Patenta este valabilă în măsura în care datele pe care le conţine despre persoana celui trimis să fie şef de post consular. Articolul 11. categoria şi clasa sa. ___________________ Crc. care poartă antetul ministerului de externe. clasa lui consulară sunt precise şi exacte. Patenta consulară sau notificarea numirii 1.242 Ca şi scrisoarea de acreditare a ambasadorului. atestând calitatea sa şi indicând. (…) 3. întocmit pentru fiecare numire. acceptându-i cererile şi recomandările pe care le formulează în calitate oficială. în conformitate cu legile în vigoare. numele şi prenumele său. şef al unui post consular. postul consular. comerciale. sub formă de patentă. având o anumită circumscripţie consulară şi precizează că şeful de post consular a primit instrucţiuni şi are competenţa să protejeze.considerat util de către emiţător. drepturile şi interesele cetăţenilor şi persoanelor juridice din statul trimiţător şi să sprijine derularea relaţiilor economice. ministrul comunică numirea unui cetăţean al statului pe care îl reprezintă în calitate de consul. ca regulă generală. statul trimiţător poate înlocui patenta sau actul similar printr-o notificare cuprinzând indicaţiile prevăzute în paragraful 1 din prezentul articol. garantându-i drepturile şi imunităţile proprii însărcinării sale. 141-142). prin patentă se exprimă rugămintea ca guvernului statului de reşedinţă. patenta consulului este emisă de şeful statului. Dacă statul de reşedinţă este de acord. dar este posibil totuşi ca patenta să fie emisă şi de un alt reprezentant al administraţiei publice. categoria funcţionarului. sau un act similar. Nivelul de adresare a patentei corespunde nivelului de emitere. Totodată. Patenta poartă semnătura oficială şi este sigilată oficial. Fiecare eventuală modificare a acestor date impune reînnoirea patentei (ANGHEL 1978. Prin patentă. Şeful de post consular primeşte de la statul trimiţător un document. precum prim-ministrul sau ministrul de externe. magistraţii şi autorităţile civile ale acestui stat să-i recunoască persoanei desemnate calitatea de consul şef al postului consular. culturale şi ştiinţifice. cu uzanţele şi cutuma curente în relaţiile dintre statele prietene. precum şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie bilaterale. în conformitate cu statutul său şi cu dispoziţiile convenţiei consulare bilaterale.

şef de post consular. care poartă antetul ministerului de externe emiţător. şeful de post consular nu poate intra în funcţie înainte de a fi primit exequaturul. văzând patenta consulară prin care consulul a fost numit şef de post consular.243 Documentul prin care şeful de post consular este acceptat de statul de reşedinţă şi în urma emiterii căruia poate începe exercitarea funcţiilor consulare este exequaturul. 3. 244 Crc. să acorde protecţie şi asistenţă persoanelor fizice şi juridice ale statului trimiţător şi să ocrotească interesele acestui stat în statul de reşedinţă. Şeful de post consular este admis să-şi exercite funcţiile printr-o autorizaţie a statului de reşedinţă denumită exequatur. Statul trimiţător transmite patenta sau actul similar. fie direct. guvernului statului pe teritoriul căruia şeful de post consular trebuie să-şi exercite funcţiile. ca persoana desemnată a fi consul. exequatur. la ministerul de externe al statului de reşedinţă. Statul care refuză să elibereze un exequatur nu este obligat să comunice statului trimiţător motivele refuzului său. din împuternicirea guvernului statului de reşedinţă.Patenta este prezentată autorităţilor statului de reşedinţă pe cale diplomatică. de decizie de recunoaştere oficială a consulului şi de autorizare a exercitării funcţiilor consulare. oricare ar fi forma acestei autorizaţii. Articolul 12. fie prin transmitere. îndeosebi catolice. pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită. Prin exequatur. în cercurile religioase creştine. autorităţile publice române sunt rugate să primească solicitările şi propunerile pe care consulul. potrivit principiilor dreptului internaţional.244 Pe lângă înţelesul utilizat în acest context. 264 243 . 2. Exequaturul 1. este facultatea pe care autorităţile civile o conferă unei decizii papale sau altor acte eclezistice în scopul de a le da forţă executorie pe teritoriul propriu (regium placet). într-o audienţă. Prin exequatur. exequaturul este ordinul de punere în executare a unei decizii de drept străine sau a unei sentinţe arbitrale. le formulează în calitatea sa oficială sau în numele guvernului statului trimiţător şi să-i asigure facilităţile. privilegiile şi imunităţile de care beneficiază în temeiul convenţiei ___________________ Crc. având o anumită circumscripţie consulară. prin toate mijloacele legale. admite. ministrul de externe al statului de reşedinţă arată că. în conformitate cu prevederile convenţiei consulare bilaterale. şef de post consular să exercite funcţiile consulare încredinţate de guvernul statului trimiţător. În dreptul francez. Articolul 11. însoţită de o notă verbală. Sub rezerva prevederilor articolelor 13 şi 14. (…) 2.

Exequaturul este semnat de ministrul de externe şi sigilat oficial. Admiterea provizorie a şefilor de post consular. 3. statului de reşedinţă îi revine obligaţia de a asigura condiţii de îndeplinire a misiunii de către cel acceptat. fie. funcţiile. notificarea se face în prealabil. i se eliberează exequatur numai şefului de post consular. prin preluarea temporară a funcţiilor de către un gerant. dispoziţiile prezentei convenţii îi sunt aplicabile în aceeaşi măsură ca şi şefului de post. de asemenea. În timpul cât aşteaptă eliberarea exequaturului. Notificarea către autorităţile circumscripţiei consulare imediat după ce şefului de post consular i s-a admis să-şi exercite. privilegiile şi imunităţile de care şeful de post consular se bucură numai pe baza unor condiţii pe care gerantul interimar nu 265 . statul de reşedinţă este obligat să informeze autorităţile competente ale circumscripţiei consulare. fie.consulare bilaterale. în caz de necesitate. în cazul în care acesta este împiedicat să o facă. 2. În acest caz.247 ___________________ 245 Crc. Articolul 15. sunt aplicabile dispoziţiile prezentei convenţii. El este.245 Pe lângă emiterea exequaturului. Articolul 13. Statul de reşedinţă poate condiţiona de consimţământul său admiterea ca gerant interimar a unei persoane care nu este nici agent diplomatic. ministerului de externe al statului de reşedinţă sau autorităţii desemnate de acest minister. de către autoritatea competentă a statului trimiţător. În timpul activităţii sale. Numele şi prenumele gerantului interimar sunt notificate fie de către misiunea diplomatică a statului trimiţător. Totuşi. statul de reşedinţă nu este obligat să-i acorde unui gerant interimar înlesnirile. Exercitarea temporară a funcţiilor şefului de post consular 1. nici funcţionar consular al statului trimiţător în statul de reşedinţă. un gerant interimar poate acţiona provizoriu ca şef de post consular. Există posibilitatea ca activitatea şefului de post consular să înceapă înainte de emiterea exequaturului. de către şeful de post consular. De regulă. 246 Crc. şeful de post consular poate fi admis provizoriu să-şi exercite funcţiile. nu şi celorlalţi consuli. membri ai misiunii. Autorităţile competente ale statului de reşedinţă trebuie să acorde asistenţă şi protecţie gerantului interimar. Articolul 14. în primul rând prin informarea celor responsabili din circumscripţia consulară. fie şi provizoriu. 247 Crc. obligat să vegheze la întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru ca şeful de post consular să poată să se achite de obligaţiile misiunii sale şi să beneficieze de tratamentul prevăzut de dispoziţiile prezentei convenţii. în lipsa unei misiuni diplomatice a acestui stat în statul de reşedinţă.246 Continuitatea misiunii consulare se asigură. Dacă şeful de post consular este împiedicat să-şi exercite funcţiile sau dacă postul său este vacant. De regulă.

în condiţiile în care unul dintre titularii acestor relaţii decide astfel sau nu mai poate adopta decizii în această privinţă. Se poate ca statul trimiţător să desfiinţeze postul consular. 266 . Se poate ca statul de reşedinţă să-l declare pe un membru al postului consular străin persona non grata. chiar şi în cazul în care misiunea se încheie în împrejurările unui conflict. Dreptul internaţional prevede de altfel posibilitatea unei succesiuni de acte în care statul trimiţător este cel care poate întreprinde măsura iniţială (rechemarea) în privinţa consulului căruia urmează să-i înceteze misiunea ca urmare a deciziei statului de reşedinţă. să comunice că acesta a devenit inacceptabil sau să-i retragă exequaturul. Decizia privind încetarea de către funcţionarul consular a exercitării funcţiilor sale adoptată de statul trimiţător se comunică statului de reşedinţă. Dacă statul de reşedinţă este nevoit să recurgă la o asemenea decizie. prin retragerea exequaturului sau prin cererea adresată statului trimiţător de a-şi retrage consulul. Trebuie ca statul de le îndeplineşte. Consulii cărora li s-a încheiat misiunea şi familiile lor au obligaţia de a părăsi cât mai repede cu putinţă teritoriul statului de reşedinţă. dacă statul de reşedinţă nu se opune. plecarea de pe teritoriul lui a consulilor şi a familiilor acestora. să-l recheme pe un membru al postului consular. este necesar să procedeze astfel încât să se ajungă la încetarea misiunii prin comunicări clare şi prin colaborare cu statul trimiţător. Atunci când un membru al personalului diplomatic al reprezentanţei diplomatice a statului trimiţător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar de către statul trimiţător în condiţiile prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol. nemaifiind subiect de drept internaţional.Desfiinţarea postului consular Misiunea consulară încetează dacă încetează relaţiile consulare. implică riscul prejudicierii relaţiilor consulare. în urma unei demiteri sau a încredinţării unei sarcini noi. inclusiv sub forma retragerii exequaturului. el continuă să se bucure de privilegiile şi imunităţile diplomatice. Statul de reşedinţă are obligaţia de a facilita. dar doreşte să evite deteriorarea relaţiilor cu statul trimiţător. Se poate ca un membru al postului consular să-şi prezinte demisia sau să decedeze. inclusiv prin punerea la dispoziţie de mijloace de transport. Decizia unilaterală a statului de reşedinţă privind încetarea misiunii unui consul străin. 4.

b) consuli. Locul şefului de post consular în ordinea de precădere se stabileşte după clasă şi. însărcinată în această calitate cu exercitarea funcţiilor consulare. distincţia în ordinea ___________________ Crc. şi alte categorii de personal. PERSONALUL POSTULUI CONSULAR La postul consular lucrează funcţionari consulari pentru realizarea funcţiilor consulare. d) agenţi consulari. din care fac parte şi şeful postului consular. Articolul 1. după data admiterii prin exequatur sau. în cadrul clasei. asemenea celorlalţi funcţionari consulari. 267 248 . (…). angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu. g) prin expresia „membrii postului consular” se înţelege funcţionarii consulari. f) prin expresia „membru al personalului de serviciu” se înţelege orice persoană în serviciul casnic al unui post consular. (…) d) prin expresia „funcţionar consular” se înţelege orice persoană. a admiterii provizorii. 1. şi anume: a) consuli generali. de şeful consular aflat într-una din clasele: consul general. inclusiv şeful de post consular. Articolul 9. cu excepţia şefului postului consular.249 Şeful de post consular răspunde pentru exercitarea funcţiilor consulare. eventual. precum şi. e) prin expresia „angajat consular” se înţelege orice persoană angajată în serviciile administrative sau tehnice ale unui post consular. spre deosebire de funcţionarii consulari. Şefii de post consular se împart în patru clase.248 Personalul postului consular include personalul consular. admişi la aceeaşi dată. Postul consular este condus. consul. persoane din serviciul casnic şi persoane aflate în serviciul particular al membrilor personalului. precum şi angajaţi administrativi sau tehnici.reşedinţă să le permită să ia cu ei şi bunurile pe care le-au dobândit în timpul misiunii. h) prin expresia „membrii personalului consular” se înţelege funcţionarii consulari. Între doi şefi de post consular din aceeaşi clasă. viceconsul sau agent consular. 119). angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu. Clasele şefilor de post consular 1. 249 Crc. chiar dacă normele legale în vigoare interzic exportul acestora. după rang. c) viceconsuli. alcătuind personalul consular. i) prin expresia „membru al personalului particular” se înţelege o persoană folosită în mod exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular. pentru conducerea ansamblului de activităţi ale postului consular (ANGHEL 1978.

În cadrul procedurii de numire. categoria şi clasa tuturor funcţionarilor consulari. cu timp suficient înainte. Totuşi. Statul trimiţător poate. Comunicarea se face astfel încât să nu li se ignore sau să nu li se încalce autorităţilor statului de reşedinţă dreptul de a declara persoanele numite. să acorde exequatur unui funcţionar consular care nu este şef de post consular.251 Şi membrii personalului consular care nu sunt şefi de post consular pot primi exequatur.de precădere se face după data prezentării patentei. să solicite statului de reşedinţă să acorde exequatur unui funcţionar consular care nu este şef de post consular. este admis cu titlu provizoriu să-şi exercite funcţiile. Între ei. 3. 252 Crc. 2. 2. Articolul 19.252 Nu este obligatoriu ca statul trimiţător să desemneze un şef pentru o agenţie consulară. Numirea membrilor personalului consular (…) 3. ordinea de precădere este determinată de datele la care şi-au început exercitarea funcţiilor geranţii interimari şi care au fost indicate în notificări (…) 6. statul trimiţător comunică autorităţilor statului de reşedinţă numele. Articolul 16. data admiterii determină ordinea de precădere. pe membrii personalului consular. înainte de a obţine exequaturul. Geranţii interimari se situează în ordinea de precădere după toţi şefii de post consular. (…) statul trimiţător îi poate numi. Ordinea de precădere a şefilor de post consular din fiecare clasă este determinată de data acordării exequaturului. Ordinea de precădere între doi sau mai mulţi şefi de post consular care au obţinut exequaturul sau admiterea provizorie la aceeaşi dată este determinată de data prezentării patentei lor sau a actului similar sau de data notificării … făcute statului de reşedinţă. Statul de reşedinţă poate. în cazul în care şeful de post consular. Şefii de post consular au precădere asupra funcţionarilor consulari care nu au această calitate. alţii decât şeful de post consular (…). Precăderea între şefii de post consular 1. 268 250 . numele şi prenumele. inacceptabile. 4. 251 Crc. Se poate ca activitatea agenţiei să fie girată ___________________ Crc. această ordine este menţinută şi după acordarea exequaturului.250 Membrii personalului consular al postului consular sunt numiţi de autorităţile competente ale statului trimiţător. dacă legile şi regulamentele sale o cer. Statul trimiţător notifică statului de reşedinţă. în ordinea de precădere. dacă este cazul. Articolul 19. dacă legile şi regulamentele sale o cer. Numirea membrilor personalului consular 1. Geranţii interimari se situează. 4. conform voinţei sale. prenumele şi clasa celor numiţi. după şefii de post consular aflaţi în exerciţiul funcţiunii.

trebuie ca statul trimiţător să înştiinţeze statul de reşedinţă despre sosirea la post a celor numiţi ulterior.de un agent consular. trebuie să obţină consimţământul autorităţilor din statul de reşedinţă. precum şi despre toate celelalte date legate de statutul acestor funcţionari. 256 Crc. statul de reşedinţă poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile şi normale. Articolul 20. Efectivul personalului consular. Precăderea între funcţionarii consulari ai unui post consular. Articolul 69.255 Dacă statul trimiţător decide să desemneze un funcţionar consular dintre cetăţenii statului de reşedinţă sau ai unui alt stat străin. Ordinea de precădere între funcţionarii consulari ai unui post consular şi orice schimbări care îi sunt aduse sunt notificate de misiunea diplomatică a statului trimiţător sau. 254 Crc. Acest număr este stabilit de statul trimiţător.253 Trebuie ca numărul membrilor personalului consular al postului consular să nu depăşească nevoile reale în activitatea prin care se realizează relaţiile consulare. 2. Trebuie să fie ___________________ Crc.256 Pe lângă numirea funcţionarilor consulari. Statul de reşedinţă îşi poate rezerva acelaşi drept în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii unui stat terţ care nu sunt şi cetăţeni ai statului trimiţător. iniţial şi ori de câte ori este modificată. în lipsa unei asemenea misiuni în statul de reşedinţă. Funcţionarii consulari trebuie să aibă în principiu naţionalitatea statului trimiţător. 3. Articolul 21. Fiecare stat este liber să hotărască dacă va stabili sau va admite agenţii consulare girate de agenţi consulari care nu au fost desemnaţi ca şefi de post consular de către statul trimiţător. dar asupra lui se poate pronunţa şi statul de reşedinţă. 255 Crc.254 Statul trimiţător stabileşte ordinea de precădere a membrilor personalului consular al postului consular. Naţionalitatea funcţionarilor consulari 1. despre plecarea lor şi. Articolul 22. Funcţionarii consulari nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului de reşedinţă decât cu consimţământul expres al acestui stat care poate să şi-l retragă oricând. despre încetarea exercitării funcţiilor consulare. Această ordine se comunică autorităţilor statului de reşedinţă. dacă este cazul. de către şeful postului consular ministerului de externe din statul de reşedinţă sau autorităţilor desemnate de acest minister. având în vedere circumstanţele şi condiţiile din circumscripţia consulară şi nevoile postului consular în cauză. În lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului consular. Agenţi consulari care nu sunt şefi de post consular 1. 269 253 .

1. 259 Crc. Se comunică date şi despre sosirea şi plecarea personalului particular. 258 Crc. le sunt interzise funcţionarilor consulari de carieră activităţile profesionale sau comerciale din care pot obţine foloase personale. Notificarea către statul de reşedinţă a numirilor.260 ___________________ 257 Crc. 2.înştiinţate autorităţile statului de reşedinţă şi despre situaţia persoanelor din familia funcţionarului consular care îl însoţesc la post. Membrii postului consular trebuie să se conformeze tuturor obligaţiilor impuse de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de asigurare de răspundere civilă pentru utilizarea oricărui vehicul. dacă este cazul. c) sosirea şi plecarea definitivă a membrilor personalului particular şi. sosirea şi plecarea definitivă trebuie de asemenea să facă obiectul unei notificări prealabile. faptul că o persoană devine sau încetează să mai fie membru al familiei. Funcţionarii consulari de carieră nu vor exercita în statul de reşedinţă nici o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal. Articolul 24. cu consimţământul statului de reşedinţă. Când este posibil. Articolul 57.258 Trebuie ca membrii postului consular să respecte regulile în vigoare în statul de reşedinţă cu privire la asigurarea de răspundere civilă pentru utilizarea mijloacelor de călătorie. d) angajarea şi concedierea persoanelor care îşi au reşedinţa ca membri ai postului consular sau ca membri ai personalului particular care au dreptul la privilegii şi imunităţi. b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane din familia unui membru al postului consular care locuieşte împreună cu el şi. 260 Crc. să numească aceeaşi persoană în calitate de funcţionar consular în acest stat. o persoană poate fi numită funcţionar consular de mai multe state. Dispoziţii speciale referitoare la ocupaţia particulară cu caracter lucrativ. dacă este cazul. Două sau mai multe state pot. precum şi despre momentul în care serviciul lor încetează. Asigurarea contra pagubelor. plecare lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor.259 În conformitate cu dreptul consular. sosirilor şi plecărilor.257 Cu consimţământul statului de reşedinţă. navă sau aeronavă. încetarea serviciului lor în această calitate. Articolul 56. precum şi orice alte schimbări referitoare la statutul lor care pot să se producă în cursul serviciului lor la postul consular. 270 . simultan. Numirea aceleiaşi persoane ca funcţionar consular de către două sau mai multe state. Articolul 18. Se notifică ministerului de externe din statul de reşedinţă sau autorităţii desemnate de a acest minister: a) numirea membrilor postului consular. sosirea lor la postul consular după numire.

benzile de magnetofon şi registrele postului consular. corespondenţa. în timp ce pentru funcţiile consulare pot fi necesare mai multe posturi consulare ale statului trimiţător în statul de reşedinţă (CHEBELEU. Spre deosebire de funcţiile diplomatice situate în sfera dreptului internaţional. indiferent de suportul lor material (hârtie. documentele. sunt folosite exclusiv de postul consular (…). postul consular are nevoie de sediu într-o clădire. precum şi mijloacele folosite pentru protecţie şi păstrare. 156. indiferent în a cui proprietate se află. filmele. 1. 271 . pe teritoriul statului de reşedinţă a postului consular. Postul consular îşi exercită funcţiile în circumscripţia consulară care i s-a atribuit pe teritoriul statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. (…) j) expresia „localuri consulare” se referă la clădirile sau la părţile de clădiri şi la terenul aferent care. filme. Articolul 1. Legitimitatea acestei activităţi se limitează la legătura cu drepturile şi interesele cetăţeanului statului trimiţător aflat în străinătate. casete.261 În componenţa postului consular intră şi arhiva care cuprinde toate înscrisurile. Funcţiile consulare se exercită ratione loci şi ratione materiae. inclusiv evidenţa acestora. Articolul 1. atât cât admite ordinea juridică a acestui stat (CHEBELEU. funcţiile consulare se realizează în sfera ordinii de drept a statului trimiţător. 1. corespondenţa. 99). Activitatea postului consular şi a funcţionarului consular este situată la intersecţia sistemelor juridice din statul trimiţător şi din statul de reşedinţă. (…) k) expresia „arhive consulare” cuprinde toate înscrisurile. 262 Crc. 162). dischete etc. cărţile. ___________________ 261 Crc. precum şi materialul de cifru. 156-157). DIACONU II.Pentru exercitarea funcţiilor consulare. Funcţiile diplomatice sunt realizate de o ambasadă unică a statului acreditant în statul acreditar. Clădirea sau partea de clădire folosită exclusiv de postul consular este local consular. fişierele şi mobilierul utilizate pentru a le proteja şi păstra.). documentele.262 FUNCŢIILE CONSULARE Activitatea postului consular constă îndeosebi din îndeplinirea funcţiilor specifice.

să însărcineze un post consular stabilit într-un stat să-şi asume exercitarea de funcţii consulare într-un alt stat.263 Este posibilă extinderea exercitării funcţiilor consulare de către un post consular şi în altă circumscripţie dintr-un alt stat decât statul de reşedinţă. de asemenea. Pentru derogare de la această regulă. Exercitarea de funcţii consulare în numele unui stat terţ. prin care postul consular a fost constituit. Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare. 265 Crc. un post consular al statului trimiţător poate exercita funcţii consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terţ. 272 263 .264 Este posibil ca un post consular să exercite funcţiile consulare nu doar în numele statului trimiţător. În împrejurări speciale. 264 Crc. Statul trimiţător poate. Articolul 8. după notificarea către statele interesate şi afară de cazul când unul dintre ele se opune în mod expres la aceasta. întrucât trebuie ca statul trimiţător să notifice statului acreditar modificarea preconizată. ci şi în numele unui alt stat. Ele sunt exercitate. cu consimţământul statului de reşedinţă.Atribuţiile funcţionarilor consulari se stabilesc prin acordurile dintre state cu privire la relaţiile consulare. În acest scop este nevoie de extinderea acordului consular bilateral iniţial. Articolul 3. să-şi exercite funcţiile în afara circumscripţiei sale consulare. anume de consimţământul statului de reşedinţă care admite că împrejurări speciale determină exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei.265 Pentru realizarea relaţiilor consulare nu este nevoie neapărat de constituirea de posturi consulare. întrucât este posibil ca funcţiile consulare să fie exercitate de misiunile diplomatice. 266 Crc. ___________________ Crc. un funcţionar consular poate. Exercitarea funcţiilor consulare într-un stat terţ. După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă şi afară de cazul când acesta se opune. Postul consular îşi exercită funcţiile strict în circumscripţia consulară. pe care le poate exercita şi ambasada. precum şi ca statul de reşedinţă să nu se opună. Articolul 6. de misiunile diplomatice (…). Funcţiile consulare sunt funcţii ale postului consular. Articolul 7.266 În ambasadă se poate organiza o secţie consulară. Exercitarea funcţiilor consulare. Exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei consulare. este nevoie de extinderea acordului bilateral prin care postul consular a fost constituit.

Exercitarea funcţiilor consulare de către o misiune diplomatică … 2. Funcţiile consulare sunt. pe de o parte. 209). astfel încât pe teritoriul unde numai jurisdicţia statului de reşedinţă este aplicabilă să poată fi exercitate şi atribuţiile funcţionarilor consulari străini ai statului trimiţător (ANGHEL 1978. Competenţele şi responsabilităţile postului consular sunt stabilite prin reglementările legale interne ale statului trimiţător. Articolul 17. în statul de reşedinţă. Articolul 70. În exercitarea funcţiilor consulare. 2. Într-un stat în care statul trimiţător nu are misiune diplomatică şi nu este reprezentat prin misiunea diplomatică a unui stat terţ. autorităţilor de stat sau locale.267 Se poate ca statul trimiţător să-i încredinţeze funcţionarului consular şi sarcini diplomatice. Îndeplinirea de acte diplomatice de către funcţionarii consulari. misiunea diplomatică poate să se adreseze: (a) autorităţilor locale din circumscripţia consulară. 195). 268 Crc. Numele membrilor misiunii diplomatice ataşaţi secţiei consulare sau însărcinaţi în alt mod cu exercitarea funcţiilor consulare ale misiunii sunt notificate ministerului de externe al statului de reşedinţă sau autorităţilor desemnate de acest minister. în vederea exercitării funcţiilor consulare. să fie însărcinat să reprezinte statul trimiţător pe lângă orice organizaţie interguvernamentală. Pentru ca postul consular să poată funcţiona este nevoie de consimţământul statului de reşedinţă. 1. să fie însărcinat să îndeplinească acte diplomatice. b) autorităţilor centrale ale statului de reşedinţă. pe de altă parte.Ambasada li se adresează. prerogativele. Un funcţionar consular poate. un funcţionar consular poate. 273 267 . regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau acordurile internaţionale respectiv permit aceasta. substanţa obligaţiei asumate de statul de reşedinţă privind admiterea exercitării jurisdicţiei străine pe teritoriul propriu (ANGHEL 1978..268 Această prevedere a dreptului consular continuă o cutumă veche a dreptului internaţional (ANGHEL 1978. ale postului consular şi ale funcţionarilor consulari şi obligaţiile lor faţă de statul trimiţător şi. 3. ___________________ Crc. Astfel se poate explica de ce în Convenţia europeană funcţiile consulare sunt prezentate ca fiind mai mult decât prerogative şi se pune accentul asupra caracterului lor de drepturi (privilegii) recunoscute funcţionarului consular în statul de reşedinţă. Mai mult.. cu consimţământul statului de reşedinţă şi fără ca statutul său consular să fie astfel afectat. dacă legile. după uzanţe. se poate ca funcţionarul consular să-şi reprezinte statul pe lângă un for internaţional. 194). după notificarea de către statul de reşedinţă.

prin toate mijloacele licite. şeful Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei din Germania a întreprins o vizită la Moscova. Cefc.Postul consular are îndreptăţirea să îndeplinească îndatoririle următoare: 1) să protejeze şi să apere drepturile şi interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi. economic.271 Din relatările mass-media din Europa reiese că. Articolul 2. 270 Crc. Funcţiile consulare constau în: a) a proteja în statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi. pe căi licite. 2. Articolul 5. economice. Funcţii consulare. despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale. în decembrie 2004. misiunea unui funcţionar al postului consular rus de la Hamburg a încetat şi funcţionarul a fost rechemat. (…) [Funcţionarii consulari] au de asemenea dreptul (…) de a promova şi dezvolta (…) cooperarea dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţă. Funcţii consulare. 274 269 . ştiinţific şi al educaţiei.000 de euro. turistic. ___________________ Crc. a face rapoarte în această privinţă către guvernul statului trimiţător şi a da informaţii persoanelor interesate (…). în limitele admise de dreptul internaţional (…). plătind circa 10. 1. Articolul 5. Funcţii consulare. în special în domeniile comercial. ca şi în domeniile maritim şi al aviaţiei civile (…). întrucât funcţionarul consular rus fusese surprins pe când încerca să cumpere. Conform ştirilor difuzate de mass-media din Germania. persoane fizice sau juridice.269 2) să favorizeze relaţiile bilaterale ale statului trimiţător şi statului de reşedinţă270. Funcţionarii consulari au dreptul să-i protejeze pe cetăţenii statului trimiţător şi să le apere drepturile şi interesele. (…) 2. culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă. Funcţiile consulare constau în (…) b) a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale. 3) să culeagă. economice. întreruperea misiunii şi rechemarea au avut ca scop evitarea unui scandal diplomatic. profesional. social. pentru a rezolva discret o problemă apărută pe planul relaţiilor consulare germano-ruse. La scurtă vreme după această vizită. artistic. informaţii şi să informeze statul trimiţător şi persoanele interesate despre statul de reşedinţă. Funcţiile consulare constau în: (…) c) a se informa. culturale şi ştiinţifice între statul trimiţător şi statul de reşedinţă şi a promova în orice alt mod relaţii amicale între ele (…) Cefc. Ei [funcţionarii consulari] au de asemenea dreptul de a favoriza interesele statului trimiţător. 271 Crc. Articolul 2. documente secrete de la un fost agent al serviciilor de informaţii ale armatei germane. Articolul 5.

Articolul 5. să publice anunţuri. 275 272 . Funcţionarii consulari au dreptul: a) să-i înregistreze pe cetăţenii statului trimiţător. Funcţii consulare. Emiterea de documente de călătorie la postul consular exprimă suveranitatea statului trimiţător în raporturile cu persoanele care îi sunt cetăţeni şi care sunt beneficiare ale acestei funcţii numai cu condiţia să aibă această cetăţenie (CHEBELEU. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să îndeplinească formalităţile în legătură cu serviciul naţional obligatoriu. îndrumări şi servicii îndeosebi în domeniile securităţii sociale. paşapoarte. inclusiv cu obligaţiile militare ale cetăţeanului statului trimiţător. dar nu implică şi obligaţia statului de reşedinţă de a considera. Funcţiile consulare constau în: (…) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului trimiţător. să formuleze convocări şi orice alte documente adresate cetăţeanului statului trimiţător. ai statului trimiţător (…). Funcţiile consulare constau în: (…) e) a acorda ajutor şi asistenţă cetăţenilor. 273 Crc. 250). Cefc. Articolul 8.4) să funcţioneze ca birou de evidenţă a cetăţenilor statului trimiţător din statul de reşedinţă şi de înregistrare a acestora şi să le emită documente de identitate şi de călătorie. că această înregistrare este relevantă (ANGHEL 1978. Articolul 5. La postul consular se primeşte orice fel de declaraţie prevăzută de legile şi de reglementările statului de reşedinţă. b) să le trimită cetăţenilor statului trimiţător notificări individuale cu privire la referendumurile şi alegerile naţionale şi locale şi să primească buletinele de vot ale cetăţenilor statului trimiţător abilitaţi să participe la referendumurile şi alegerile menţionate. c) să acorde şi să înnoiască viza de intrare în statul trimiţător.). la referendumuri şi la alegeri şi sprijin pentru a putea participa la ele. Articolul 7. în ceea ce îl priveşte.. b) să le emită şi să le înnoiască cetăţenilor statului trimiţător şi oricărei persoane îndreptăţite documente de identitate. paşapoarte şi alte documente de călătorie. 176). 5) să le acorde ajutor şi asistenţă cetăţenilor statului trimiţător. asistenţei sociale şi medicale. precum şi vize pentru persoanele care doresc să meargă în statul trimiţător.272 Dreptul funcţionarului consular de a-i înregistra pe cetăţenii statului trimiţător este cutumiar. oferindu-le informaţii şi comunicări oficiale cu privire la obligaţiile cetăţeneşti. în special cele cu privire la cetăţenie. Funcţii consulare. incontestabil de către autorităţile statului de reşedinţă. persoane fizice şi juridice. Cefc.273 ___________________ Crc. cu privire la aceste obligaţii. precum şi vize şi alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă în statul trimiţător (.

asistenţei sociale şi medicale. Articolul 13. în conformitate cu legile şi reglementările statului trimiţător şi acordurile internaţionale în vigoare. Cefc. Cefc. pentru demersuri în scopul concretizării sprijinului necesar (CHEBELEU. de documente şi de obiecte de orice natură remise de cetăţenii statului trimiţător sau în contul lor. De la postul consular. Cefc. 1. În special. Funcţionarii consulari pot să primească depuneri de sume de bani. 6) să exercite şi să emită acte notariale. cetăţeanul statului trimiţător poate depune jurământul prevăzut de legea statului trimiţător. Funcţionarii consulari au dreptul să primească orice declaraţie care ar putea fi pretinsă de legile şi reglementările statului trimiţător.Cetăţenii statului trimiţător sunt îndreptăţiţi să solicite şi să primească ajutor şi asistenţă din partea postului consular. Funcţionarii consulari îi pot consilia pe cetăţenii statului trimiţător cu privire la drepturile şi obligaţiile stabilite de legile şi reglementările asupra securităţii sociale şi asistenţei sociale şi medicale din statul de reşedinţă şi să le acorde întreaga asistenţă în materie. vărsămintele de pensii. rentele sau indemnizaţiile datorate cetăţenilor statului de reşedinţă şi să transmită aceste prestaţii celor care au dreptul la ele. 2. cetăţeanul statului trimiţător poate solicita şi poate primi sfaturi şi asistenţă cu privire la drepturile şi obligaţiile stabilite de legea statului de reşedinţă în domeniile securităţii sociale. ei pot. în conformitate cu legile şi reglementările statului de reşedinţă. Cefc. Articolul 16. Funcţionarii consulari pot să emită certificate de origine sau de provenienţă pentru mărfuri sau alte lucruri similare. b) să oficieze o căsătorie cu condiţiile ca măcar unul dintre soţii viitori să fie cetăţean al statului trimiţător şi nici unul dintre ei să nu fie cetăţean al statului de reşedinţă şi ca legile şi 276 . 274 Crc. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să întocmească sau să transcrie acte de naştere sau de deces sau orice act cu privire la starea civilă a cetăţenilor statului trimiţător. Funcţii consulare. să primească. Articolul 10. în măsura în care legile şi regulamentele statului de reşedinţă nu se opun la aceasta (…). Cefc. 1. ca şi unele funcţii de ordin administrativ. Articolul 12. 179). Articolul 11. în special în privinţa cetăţeniei. Funcţiile consulare constau în: (…) f) a acţiona în calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare. Asistenţa acordată de funcţionarul consular cetăţenilor statului trimiţător are două laturi definitorii: comunicarea cu aceşti cetăţeni pentru informarea şi orientarea lor şi comunicarea cu autorităţile statului de reşedinţă. de stare civilă şi administrative. când beneficiarul nu este reprezentat în mod adecvat în statul de reşedinţă. Articolul 5.274 În faţa funcţionarului consular. îndeosebi cele din domeniul securităţii sociale.

Articolul 19. Funcţiile consulare constau în: (…) g) a apăra interesele cetăţenilor statului trimiţător. funcţionarul consular are dreptul să preia şi să remită astfel de succesiuni cetăţenilor statului trimiţător. 7) să apere interesele cetăţenilor statului trimiţător în privinţa succesiunilor. funcţionarul consular în a cărui circumscripţie s-a produs decesul poate să-i preia lucrurile personale şi sumele de bani rămase de la cel decedat pentru a le asigura păstrarea imediată. Actele emise de funcţionarul consular şi neadmise de statul de reşedinţă sunt cel mult valabile în ordinea juridică a statului trimiţător. Când un cetăţean al statului trimiţător a decedat în statul de reşedinţă şi nu îşi are domiciliul şi nici reşedinţa acolo. oficiază căsătorii dacă măcar unul dintre soţii viitori este cetăţean al statului trimiţător. Emiterea sau primirea în formă notarială sau în formă analogă prevăzută de legea statului trimiţător a tuturor actelor şi contractelor privindu-l pe cetăţeanului statului trimiţător. a contractelor de căsătorie în care cel puţin una dintre părţi are cetăţenia statului trimiţător. Cefc. Articolul 18. sub rezerva dreptului autorităţilor administrative şi judiciare ale statului de reşedinţă de a le lua în interesul justiţiei. 234-235). 2. în succesiunile de pe teritoriul statului de reşedinţă. 275 Crc. Cefc. Articolul 5. dacă nici unul dintre ei nu este cetăţean al statului de reşedinţă şi dacă legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun unei asemenea oficieri a căsătoriei. Actele menţionate la alineatul 1 nu comportă excepţii de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de legile şi reglementările statului de reşedinţă. a tuturor actelor şi contractelor indiferent dacă nici una dintre părţi nu are cetăţenia statului trimiţător.Funcţionarul consular exercită atribuţii de notar şi de ofiţer de stare civilă: emite sau transcrie acte de naştere sau de deces sau orice act cu privire la starea civilă a cetăţeanului statului trimiţător. Funcţii consulare. Măsurile de conservare sau de dispunere privind aceste lucruri sau sume de bani se supun legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă. deşi pot fi considerate ilicite. încălcări ale suveranităţii statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. persoane fizice sau juridice. cu condiţia ca actele şi contractele să se refere la bunuri situate în statul trimiţător sau să fie destinate să producă efecte pe teritoriul acestuia. în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă (…).275 reglementările statului de reşedinţă să nu se opună oficierii căsătoriei de către funcţionarul consular. Dacă în statul de reşedinţă se permite să se preia şi să se remită succesiuni de importanţă mică fără obţinerea prealabilă a unui mandat judiciar. 277 .

este sau ar putea fi interesat în aceste bunuri. care îşi are reşedinţa în statul de reşedinţă. Cefc. care. Dispoziţiile alineatului precedent se aplică dacă există compatibilitate cu legile şi reglementările statului de reşedinţă. şi când un cetăţean al statului trimiţător. 276 Crc. în lipsă. 4. în circumscripţia în care bunurile sunt situate. conform articolului 23. îl informează pe funcţionarul consular interesat. b) să vegheze asupra intereselor acestor minori sau ale celor lipsiţi de capacitate. 278 . fie prin intermediul unui reprezentat desemnat după cum se cuvine. funcţionarii consulari au dreptul: a) să propună acestor autorităţi persoana susceptibilă să fie desemnată tutore sau curator. funcţionarii consulari au dreptul de a apăra interesele minorilor şi ale altor lipsiţi de capacitate. Articolul 5.8) să apere interesele minorilor şi ale incapabililor. cetăţeni ai statului trimiţător. 1. va informa autorităţile menţionate dacă deţine informaţii în materie din altă sursă. 3. procura prezumată îşi încetează efectul din ziua în care mandatul se încheie la cererea celui interesat. Funcţiile consulare constau în: (…) h) a apăra. Dacă autorităţile locale competente ale statului de reşedinţă află că un cetăţean al statului trimiţător căruia trebuie să i se aplice un regim de tutelă sau de curatelă se află în statul de reşedinţă. la rândul lui. care nu îşi are reşedinţa în statul de reşedinţă şi care nu este reprezentat legal. în limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţă. şi să organizeze îndeosebi tutela sau curatela. Dacă funcţionarului consular i s-a dat un mandat judiciar. ca şi cum cetăţeanul i-ar fi dat o procură. funcţionarul consular din circumscripţia unde succesiunea este administrată sau girată. Dacă legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun şi fără prejudicierea oricărei măsuri pe care autorităţile competente ale acestui stat le-ar putea întreprinde. cetăţeni ai statului trimiţător. conform legilor şi reglementărilor statului de reşedinţă. Dacă autorităţile statului de reşedinţă sunt cele care organizează tutela sau curatela. nu are posibilitatea să-şi exercite drepturile. Articolul 14. 1. are dreptul să-l reprezinte pe cetăţean în ceea ce priveşte interesele cetăţeanului în succesiune sau bunuri. Procura prezumată a funcţionarului consular îşi încetează efectul din ziua în care este informat că acel cetăţean îşi apără interesele în statul de reşedinţă fie personal. Funcţii consulare. mai ales atunci când este cerută instituirea unei tutele sau curatele cu privire la ei (…). 2. sau.276 Cefc. interesele minorilor şi ale celor fără capacitate. 3. 2. Când un defunct lasă bunuri în statul de reşedinţă şi când un cetăţean al statului trimiţător. cetăţeni ai statului trimiţător. a celui de care cel interesat este reprezentat sau în alt mod. Articolul 20.

a aeronavelor şi a echipajelor lor având naţionalitatea statului trimiţător. Cefc. datorită absenţei lor sau din orice altă cauză. conform acordurilor internaţionale în vigoare sau. Articolul 9. în instanţe în faţa autorităţilor judiciare (…) [din circumscripţia lor]. 278 Crc. în statul de reşedinţă. în lipsa unor asemenea acorduri. cu consimţământul acestor autorităţi. Funcţii consulare. când legile şi reglementările din statul de reşedinţă nu se opun. dacă statul de reşedinţă nu se opune. d) să-i ajute. 279 Crc. Funcţiile consulare constau în: (…) k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie prevăzute de legile şi 279 . Articolul 5. Funcţii consulare. a navelor fluviale. să transmită acte extrajudiciare sau să execute comisii rogatorii la cererea statului trimiţător. Funcţionarii consulari au dreptul. în lipsa acestor acorduri. dacă este cazul. Articolul 5. asistenţa unui jurist. ei nu-şi pot apăra în timp util drepturile şi interesele (…). să autentifice acte judiciare.278 11) să exercite drepturile de control şi de inspecţie asupra navelor maritime. f) să propună un traducător care să le acorde asistenţă cetăţenilor menţionaţi în faţa autorităţilor judiciare (…) [din circumscripţia lor] sau. funcţionarii consulari au dreptul: a) (…) să se afle pe lângă aceşti cetăţeni. în materie civilă şi comercială. Articolul 4. să acţioneze în calitate de interpret pe contul acestor cetăţeni. adoptarea de măsuri provizorii în vederea apărării drepturilor şi intereselor acestor cetăţeni atunci când. a reprezenta pe cetăţenii statului trimiţător sau a lua măsuri în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în faţa tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă pentru a cere. Funcţiile consulare constau în: (…) i) sub rezerva practicilor şi procedurilor în vigoare. Cefc. e) să le asigure. în orice mod compatibil cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă (…). c) să-i asiste pe aceşti cetăţeni în raporturile lor cu autorităţile administrative (…) [competente din circumscripţia lor]. Funcţii consulare. să se informeze cu privire la incidentele care îi afectează pe aceşti cetăţeni.279 Crc. să comunice şi să discute cu ei şi să-i consilieze. Articolul 5.___________________ 277 9) să-i reprezinte pe cetăţenii statului trimiţător sau să le asigure reprezentarea adecvată în faţa autorităţilor statului de reşedinţă. Funcţiile consulare constau în: (…) j) a transmite acte judiciare şi extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare sau.277 10) să transmită acte judiciare şi extrajudiciare sau să efectueze comisii rogatorii. în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă. În vederea protejării drepturilor şi intereselor cetăţenilor statului trimiţător.

să ancheteze incidentele şi să soluţioneze divergenţele dintre căpitan. a face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi a reglementa. Funcţionarii consulari au dreptul: a) să-l interogheze pe căpitan şi pe membrii echipajului statului trimiţător. c) să ia. divergenţele de orice natură între căpitan.280 regulamentele statului trimiţător asupra navelor maritime şi a navelor fluviale având naţionalitatea statului trimiţător şi asupra aeronavelor înmatriculate în acest stat.Unii doctrinari consideră că supravegherea şi protejarea navelor maritime sunt funcţii primordiale ale posturilor consulare. să primească declaraţiile asupra curselor lor. depoziţii sau să efectueze declaraţii maritime referitoare la evenimentele care îi privesc pe căpitan şi pe membrii echipajului. Articolul 28. călătoria. ca şi asupra echipajelor lor (…). (…) Cefc. funcţionarii consulari competenţi pot. precum şi pe alte persoane aflate la bord. ofiţeri şi marinari (…). Funcţiile consulare constau în: l) a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor menţionate în alineatul k) din prezentul articol. Funcţionarii consulari au dreptul de a acorda asistenţa adecvată navelor statului trimiţător care se află în porturile şi în apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. prin activitatea lui. fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă. Se pot duce la postul consular dacă au timp disponibil înainte de plecarea navei. rămânerea şi plecarea navei 280 . destinaţia şi încărcătura. precum şi echipajelor lor. 1. Funcţionarul consular. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. exprimă atenţia firească pe care statul trimiţător o acordă ansamblului de activităţi naţionale desfăşurate în străinătate prin prezenţa navei acolo (ANGHEL 1978. b) să examineze şi să vizeze documentele de bord. ofiţeri şi marinari. 293). imediat după ce li se permite practica liberă. consulii francezi depindeau de Ministerul Marinei (ANGHEL 1978. Funcţii consulare. 292). 12) să acorde asistenţă navelor şi echipajelor lor. d) să faciliteze. Articolul 31. să examineze şi să vizeze documentele de bord. când legea statului trimiţător dispune. Când o navă a statului trimiţător se află într-un port al statului de reşedinţă sau aruncă ancora în apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă.. în măsura în care legile şi regulamentele statului trimiţător autorizează aceasta. privesc nava. a examina şi a aviza documentele de bord şi. în general. intrarea. Articolul 5. a primi declaraţiile asupra curselor acestor nave. Cefc. Articolul 30. Căpitanul şi membrii echipajului sunt autorizaţi să comunice cu funcţionarul consular. 2. 280 Crc. Cefc. să se ducă personal la bord sau să trimită un delegat.

e) să emită. documentele necesare ca nava să-şi continue drumul. Dacă în practica din statul de reşedinţă se admite. Cefc. înarmarea sau dezarmarea unei asemenea nave. Cefc. Funcţiile consulare constau în: (…) m) a exercita orice alte funcţii încredinţate unui post consular de către statul trimiţător. Articolul 33. Articolul 34. inclusiv a celor licenţiaţi. Articolul 5. de asemenea. b) să soluţioneze divergenţele dintre căpitan şi echipaj. f) să emită şi să înnoiască documentele speciale privindu-i pe marinari.281 Postul consular îşi desfăşoară activitatea în contact cu autorităţile statului de reşedinţă din circumscripţia consulară. admise de legea statului trimiţător. postul consular poate să ia în/din portul şi în/din apele teritoriale sau interioare ale statului de reşedinţă. V. 281 . care nu sunt interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune sau care sunt menţionate în acordurile internaţionale în vigoare între statul trimiţător şi statul de reşedinţă. Cefc. g) să adopte dispoziţii privind angajarea. 281 Crc. i) să adopte măsuri pentru respectarea la bordul navei a legii statului trimiţător în domeniul navigaţiei. Mai mult decât îndeplinirea funcţiilor consulare prevăzute de Convenţie. Cefc. pierderea navei sau avariile suferite de aceasta. Funcţionarii consulari sau delegaţii lor au dreptul să acorde ajutor şi asistenţă căpitanului sau membrilor echipajului în raporturile lor cu autorităţile administrative sau judiciare ale statului de reşedinţă. 1. II. înscrierea unei ipoteci sau a altui drept real care grevează nava. licenţierea şi debarcarea căpitanului sau a membrilor echipajului. Funcţii consulare. să adopte dispoziţiile necesare pentru repatrierea acestor persoane. (…) funcţionarii consulari au dreptul: a) să întreprindă măsuri pentru menţinerea ordinii şi a disciplinei la bordul navei statului trimiţător. Articolul 44. funcţionarii consulari au dreptul să exercite orice alte funcţii consulare conferite de statul trimiţător neinterzise de legislaţia statului de reşedinţă sau cărora acest stat nu li se opune. Funcţionarii consulari pot să adopte dispoziţiile necesare asigurării asistenţei medicale. inclusiv pe cele legate de salarii şi de contractele de angajare. înscrierea sau radierea unei nave în/din registrele statului trimiţător. inclusiv spitalizării căpitanului şi a membrilor echipajului.13) să îndeplinească şi alte funcţii încredinţate de statul trimiţător. în numele statului trimiţător. h) să primească. IV. 2 Ei pot. III. orice modificare în privinţa proprietăţii unei nave din acest registru. Articolul 32. să întocmească sau să semneze declaraţii sau documente stabilite de dreptul maritim al statului trimiţător cu privire la: I. îmbarcarea.

şi Consiliul Europei. să acorde întâietate protejării intereselor statului trimiţător şi ale cetăţenilor acestuia. 212). în privinţa funcţiilor consulare. au crezut de cuviinţă. tocmai în condiţiile de funcţionare în străinătate. Articolul 28. ei au obligaţia de a respecta legile statului acreditar. ___________________ 282 Cefc. 213).legătura şi cu autorităţile centrale ale statului de reşedinţă. potrivit practicii din acest stat. sunt funcţii consulare al căror caracter politic este pregnant. Articolul 3. Respectarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă 1. (…) Statul de reşedinţă acordă orice înlesniri pentru îndeplinirea funcţiilor postului consular. În exercitarea funcţiilor consulare. 1. pentru a rezolva probleme din circumscripţia consulară. ale statului de reşedinţă. se consideră că nici postul consular şi nici funcţionarul consular nu au îndatoriri în sfera politică. privilegiul de a nu se supune decât jurisdicţiei statului trimiţător. În acelaşi timp. Funcţia de stimulare a cooperării dintre statul trimiţător şi statul de reşedinţă are caracter politic. Cu toate acestea. 284 Crc. Această funcţie are caracter politic evident (ANGHEL 1978. Indiscutabil este şi caracterul politic al funcţiei consulare de informare (ANGHEL 1978. în măsura în care le este permis. precum şi dezvoltării relaţiilor bilaterale. în 1963. autorităţilor centrale competente. foarte asemănătoare cu funcţia diplomatică de informare. Articolul 55. în 1967.282 În general. Comisia pentru drept internaţional a Naţiunilor Unite. Rezultă că actele funcţionarului consular care ar contraveni relaţiilor amicale dintre cele două state ar fi incompatibile cu obligaţia sa de a realiza această funcţie consulară (ANGHEL 1978. funcţionarii consulari au dreptul de a se adresa: autorităţilor administrative şi judiciare competente din circumscripţia lor. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor. administrative şi judiciare. în legătură cu probleme privind această circumscripţie. toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta 282 . statul de reşedinţă are obligaţia de a acorda postului consular „orice” înlesnire. 283 Crc. 210-211). condiţia esenţială a privilegiilor consulare de care beneficiază284. PRIVILEGIILE CONSULARE Potrivit dreptului consular.283 Funcţionarii consulari au.

În exercitarea dreptului acordat prin acest articol se va ţine seama de legile. 324). 283 .285 Prin acordarea acestui privilegiu se facilitează identificarea postului consular atât de către organele de ordine locale. Ele au de asemenea datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat (ANGHEL 1978. aplică principiul egalităţii suverane a statelor şi ţin seama de interesul statelor de a coopera şi de a avea relaţii amicale durabile (ANGHEL 1978. iar scutul cu stema poate fi aşezat pe clădirea postului consular şi la poartă. dar numai parţial. fiind. 321 sqq. acordându-i dreptul de a utiliza în activitate drapelul şi stema statului trimiţător. de câte ori este cazul. conform dreptului consular. 685). 2. obligaţia de a-l respecta pe funcţionarul consular străin şi de a-i proteja libertatea şi demnitatea.Sunt doctrinari care consideră că privilegiile consulare au provenit în sfera normelor cutumiare şi în codurile consulare dintre regulile de curtoazie internaţională. precum şi pe reşedinţa şefului postului consular şi pe mijloacele sale de transport. Există în dreptul consular restricţii pe care dreptul diplomatic nu le conţine (CHEBELEU. Ca urmare. Privilegiul inviolabilităţii Autorităţile statului de reşedinţă au. cu dreptul diplomatic. 679). Privilegiile consulare corespund aplicării principiului de drept diplomatic ne impediatur officium. 285 Crc. 333).). de la origine. Statul de reşedinţă îi asigură postului consular exercitarea funcţiei de reprezentare. Postul consular beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările din statul de reşedinţă. cât şi de către conaţionalii funcţionarului consular. măsuri prin care să împiedice uzurparea autorităţii legile şi regulamentele statului de reşedinţă. 677. trebuie să întreprindă. Articolul 29. dreptul consular se aseamănă. întrucât se poate ca postul consular să fie marcat vizibil cu însemne solemne (CHEBELEU. Folosirea drapelului şi a stemei naţionale 1. de regulamentele şi de uzanţele statului de reşedinţă. conform prevederilor acestui articol. derogări de la jurisdicţia statului de reşedinţă (ANGHEL 1978. Statul trimiţător are dreptul să-şi folosească drapelul naţional şi scutul cu stema sa în statul de reşedinţă. iau în considerare calitatea de trimişi oficiali ai unui stat străin. În privinţa privilegiilor de acordat postului consular şi funcţionarului consular. Drapelul naţional al statului trimiţător poate fi arborat. atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu. 3.

335-336). arestarea şi deţinerea funcţionarului consular contravin privilegiului de inviolabilitate de care funcţionarul consular beneficiază. a devenit necesară punerea în detenţie preventivă a funcţionarului consular. detenţie preventivă a unui membru al personalului consular sau de urmărire penală angajată împotriva lui. libertăţii lor şi demnităţii lor. acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. Se menţine fără excepţie obligaţia autorităţilor statului de reşedinţă de a-l respecta pe funcţionarul consular străin pentru poziţia sa oficială. Dacă autorităţile statului de reşedinţă decid să-l aresteze. În caz de arestare. asigurându-i astfel inviolabilitatea persoanei. în general. Cu excepţia cazului prevăzut la paragraful 1 al acestui articol.286 Din prevederile dreptului consular se înţelege că. ca urmare a comiterii unei crime grave. ca urmare. 2. Notificarea cazurilor de arestare. pe cale diplomatică. Articolul 40. Funcţionarii consulari nu pot fi puşi în stare de arest sau de detenţiune preventivă decât în caz de crimă gravă şi în urma unei hotărâri a autorităţilor judiciare competente. Crc. conform dreptului consular. ele au obligaţia de a înştiinţa statul trimiţător. 284 286 . prezentarea funcţionarului consular ca martor în cadrul unei proceduri penale angajate împotriva lui nu constituie. trebuie ca procedura îndreptată împotriva lui să fie deschisă în termenul cel mai scurt. funcţionarul consular este obligat să se prezinte ca martor în situaţia menţionată. Când o procedură penală este angajată împotriva unui funcţionar consular. Statul de reşedinţă le va acorda funcţionarilor consulari respectul cuvenit şi va întreprinde toate măsurile necesare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei lor. detenţie sau urmărire.287 Inviolabilitatea persoanei funcţionarului consular nu este aşadar ___________________ Crc. Articolul 42. Inviolabilitatea personală a funcţionarilor consulari 1. excepţie de la privilegiul inviolabilităţii şi. Parţial. Deţinerea funcţionarului consular este însă posibilă dacă autorităţile judiciare competente decid astfel definitiv. Dacă acesta este vizat el însuşi de una din aceste măsuri. 3. trebuie ca statul de reşedinţă să informeze.sale. Totuşi. 287 Crc. Când. astfel încât exercitarea funcţiilor consulare să fie stânjenită cât mai puţin. în împrejurările menţionate la paragraful 1 al acestui articol. Articolul 41. statul de reşedinţă este obligat să-l prevină neîntârziat pe şeful de post consular. trebuie ca procedura să fie aplicată cu menajamentele cuvenite funcţionarului consular potrivit poziţiei sale oficiale. astfel încât să nu fie împiedicată îndeplinirea funcţiilor consulare. să-l încarcereze sau să-l urmărească penal pe funcţionarul consular străin. statul trimiţător. funcţionarii consulari nu pot fi încarceraţi sau supuşi vreunei alte forme de limitare a libertăţii lor personale decât în executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. actele de violenţă împotriva lui (ANGHEL 1978. Protecţia funcţionarilor consulari.

) din statul de reşedinţă. 341). dreptul consular admite însă consimţământul tacit. trebuie ca aceleaşi autorităţi să nu pătrundă în spaţiile de lucru ale postului consular fără consimţământul şefului de post consular sau al şefului misiunii diplomatice permanente (ambasador sau însărcinat cu afaceri a. consimţământul şefului postului consular poate fi considerat ca obţinut în caz de incendiu sau de alt sinistru care impune măsuri de protecţie imediată. 340 sqq. 285 . 342).i. Autorităţile statului de reşedinţă nu pot pătrunde în partea localurilor consulare pe care postul consular o foloseşte exclusiv pentru nevoile muncii sale decât cu consimţământul şefului de post consular. Crc. Nici măcar autorităţile statului nu au dreptul să pătrundă în localurile consulare (ANGHEL 1978. în care se poate introduce prevederea privind acordarea privilegiului inviolabilităţii absolute (CHEBELEU. Articolul 31. 682). pe care statele o pot corecta prin convenţii bilaterale. Întrucât prevederea de drept diplomatic subliniază caracterul special al obligaţiei care le revine autorităţilor statului de reşedinţă. spre deosebire de inviolabilitatea diplomatului (CHEBELEU.. se consideră că derogarea de la inviolabilitatea absolută a localului admisă în dreptul consular este o eroare. Articolul 22. Nu este permisă utilizarea postului consular ca sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. Postul consular beneficiază de inviolabilitatea localurilor pe care le utilizează ca sediu (ANGHEL 1978. rezultă că măsurile de întreprins le depăşesc pe cele obişnuite din sfera asigurării ordinii publice.) statul de reşedinţă are obligaţia specială de a lua orice măsuri necesare pentru a împiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare şi pentru a împiedica tulburarea liniştii postului consular sau atingerea demnităţii sale. Nu li se permite agenţilor statului acreditar să pătrundă în ele fără consimţământul şefului misiunii (…). al persoanei desemnate de acesta sau al şefului misiunii diplomatice a statului trimiţător.288 (ANGHEL 1978. (…) 3. 689).289 În doctrină. Statul trimiţător şi ___________________ 288 Crc. Localurile misiunii sunt inviolabile. mai mult.). 289 Crd. (…) Totuşi. Articolul 31.absolută. 1. Pentru autorităţile statului de reşedinţă.. Inviolabilitatea localurilor consulare 1. (. Localurile consulare sunt inviolabile (…) 2. Trebuie ca autorităţile statului de reşedinţă să apere liniştea şi demnitatea postului consular prin măsuri care să împiedice violarea şi deteriorarea acestor localuri şi.

Articolul 55. 291 Crc. b) statul trimiţător poate încredinţa paza localurilor consulare. nu pot face obiectul vreunei forme de rechiziţie în scop de apărare naţională sau de utilitate publică. În acest caz. nici bunurilor. Localurile consulare. cu condiţia ca localurile afectate acestor birouri să fie separate de acelea care sunt folosite de postul consular. ar fi necesară exproprierea. adecvată şi efectivă. Arhivele şi documentele consulare sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc se află. În cazul ruperii relaţiilor consulare între două state: a) statul de reşedinţă este obligat. Protecţia localurilor şi arhivelor consulare şi a intereselor statului trimiţător în circumstanţe excepţionale 1. Chiar dacă s-ar impune o expropriere. se vor întreprinde toate măsurile adecvate ca să se evite împiedicarea exercitării funcţiilor consulare şi statului trimiţător i se va vărsa o indemnizaţie promptă. Localurile consulare nu vor fi folosite într-un mod incompatibil cu exercitarea funcţiilor consulare. nici mijloacelor de transport ale postului consular măsuri de rechiziţie pentru apărarea naţională sau în scopuri de utilitate publică. conform acestei convenţii. Dispoziţiile paragrafului 2 din acest articol nu exclud posibilitatea instalării într-o parte a clădirii în care se găsesc localurile postului consular a birourilor altor organisme sau agenţii. chiar în caz de conflict armat. 292 Crc. Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare. Acest ___________________ Crc. autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia să protejeze exercitarea funcţiilor consulare şi totodată să despăgubească fără întârziere postul consular. mobilierul lor şi bunurile postului consular.personalul postului consular au obligaţia să nu dea localurilor consulare utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. să respecte şi să protejeze localurile consulare. în acest scop. chiar dacă se află în conflict militar cu statul trimiţător. ca şi mijloacele sale de transport. ca şi a bunurilor care se găsesc în ele şi a arhivelor consulare unui stat terţ acceptabil pentru statul de reşedinţă. aceste birouri nu sunt considerate ca făcând parte. 3. 293 Crc. Articolul 33. inclusiv bunurilor şi arhivei postului consular293.290 Inviolabilitatea localurilor consulare înseamnă şi că autorităţile statului de reşedinţă nu pot aplica nici acestor localuri. Articolul 31. (…) 4. (…) 2.291 Postul consular beneficiază oricând şi oriunde de privilegiul inviolabilităţii arhivelor şi documentelor consulare. din localurile consulare.292 Permanent. Articolul 27. Dacă. 286 290 . ca şi bunurile postului consular şi arhivele consulare. nici mobilierului. statul de reşedinţă este obligat să acorde protecţie localurilor consulare. indiferent de condiţii.

a bunurilor care se găsesc acolo şi a arhivelor consulare. 2. Articolul 30. cu valiza consulară şi cu utilizarea cifrului. ca statul de reşedinţă să ajute postul consular. statului de reşedinţă îi revine obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a postului consular. Trebuie ca statul de reşedinţă să faciliteze dobândirea. să le obţină membrilor săi locuinţe convenabile. fără a o controla. este obligat să-l sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a locuinţelor. acest post consular poate fi însărcinat cu paza localurilor postului consular care a fost închis. pe teritoriul său. Statul trimiţător şi funcţionarii lui consulari au obligaţia să nu dea localurilor consulare utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. pe care. 353). precum şi. dacă este necesar. Comunicarea postului consular cu instituţiile statului trimiţător se desfăşoară pe căi diverse. sau b) dacă statul trimiţător nu are în statul de reşedinţă misiune diplomatică şi nici un alt post consular. totodată. 2. Trebuie. dar are un alt post consular pe teritoriul statului de reşedinţă. în special prin curier consular. El este consolidat de privilegiul libertăţii de comunicare. Postul consular este privilegiat şi pentru că statul de reşedinţă. 294 Crc. În caz de închidere temporară sau definitivă a unui post consular. de asemenea. a localurilor necesare postului consular sau să ajute statul trimiţător să-şi procure localuri în alt mod. permiţând comunicarea. c) statul trimiţător poate încredinţa protecţia intereselor sale şi a celor ale cetăţenilor săi unui stat terţ acceptabil pentru statul de reşedinţă. dacă i se solicită.privilegiu a dobândit în timp o recunoaştere foarte largă. de către statul trimiţător. cu consimţământul statului de reşedinţă. 294 Nu îi este permis postului consular să devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. fiind acordat şi respectat fără excepţie (ANGHEL 1978. în cadrul legilor şi al regulamentelor sale. cu exercitarea funcţiilor consulare în circumscripţia acestui post consular. sunt aplicabile prevederile alineatelor b) şi c) din paragraful 1 al acestui articol. Totodată: a) dacă statul trimiţător nu este reprezentat în statul de reşedinţă printr-o misiune diplomatică. 354). Localurile 1. sunt aplicabile prevederile alineatului a) din paragraful 1 al acestui articol. protejând-o. 287 . Privilegiul libertăţii de comunicare În conformitate cu dreptul consular. îl consolidează (ANGHEL 1978.

cu misiunile diplomatice şi cu celelalte posturi consulare ale statului trimiţător. curierul nu trebuie să fie cetăţean al statului de reşedinţă. Comunicând cu guvernul.295 295 Crc. În acest caz.___________________ Curier consular curent este funcţionarul care însoţeşte valiza consulară şi căruia statul străin îi datorează ocrotire. ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenţa lor de către un reprezentant autorizat al statului trimiţător. Curierul consular trebuie să poarte un document oficial. asigurându-i privilegiul inviolabilităţii. nici persoană având reşedinţa permanentă în statul de reşedinţă. valiza diplomatică sau consulară şi mesajele în cod sau cifrate. documentele şi obiectele vizate la paragraful 4 al acestui articol. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege întreaga corespondenţă referitoare la postul consular şi la funcţiile sale. dacă bănuieşte că ar conţine şi altceva decât corespondenţă oficială şi obiecte de uz oficial ale serviciului public de diplomaţie de provenienţă. Articolul 35. Libertatea de comunicare 1. dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conţine alte obiecte decât corespondenţa. oriunde s-ar găsi ele. sub rezerva că imunităţile menţionate încetează din momentul în care curierul îi remite 288 . În afara cazului în care statul de reşedinţă consimte. Există posibilitatea ca autorităţile statului de reşedinţă să ceară deschiderea valizei consulare. inclusiv curierii diplomatici şi consulari. cu excepţia situaţiei în care este cetăţean al statului trimiţător. Pachetele care constituie valiza consulară trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot conţine decât corespondenţă oficială şi documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosinţă oficială. Corespondenţa oficială a postului consular este inviolabilă. Nu trebuie ca valiza consulară să fie deschisă. postul consular nu poate instala şi nici nu poate utiliza un post de radioemisie decât cu asentimentul statului de reşedinţă. 3. nici reţinută. 5. 4. În exercitarea funcţiilor sale. 6. prevederile paragrafului 5 al acestui articol sunt aplicabile. Totuşi. curierul este protejat de statul de reşedinţă. valiza este înapoiată la locul de origine. Dreptul consular nu permite ca valiza consulară să fie deschisă şi nici reţinută de autorităţile statului de reşedinţă. Statul de reşedinţă permite şi protejează comunicarea liberă a postului consular pentru orice scopuri oficiale. misiunile sale diplomatice şi posturile sale consulare pot desemna curieri consulari ad-hoc. Dacă autorităţile statului refuză să satisfacă această cerere. Curierul beneficiază de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arest sau de detenţie. care să-i ateste calitatea şi să precizeze numărul de pachete care constituie valiza consulară. 2. Statul trimiţător. Totuşi. postul consular poate folosi toate mijloacele de comunicaţie adecvate. Convenţia stabileşte că trebuie ca valiza consulară să fie returnată dacă nu se acceptă deschiderea ei.

Acest comandant trebuie să poarte un document oficial. direct şi liber. (…) 3. precum şi valizelor consulare aflate în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde pe baza acestei convenţii. inclusiv mesajelor în cod sau cifrate. postul consular îl poate trimite pe unul din membrii săi să preia valiza. mesajele în cod sau cifrate ale postului consular. 7.297 Acest privilegiu asigură exercitarea funcţiilor consulare destinatarului valiza consulară care i-a fost încredinţată. Statului de reşedinţă îi revine obligaţia corelativă de a le acorda libertatea de comunicare cu postul consular cetăţenilor statului trimiţător. Ele vor acorda curierilor consulari cărora le-a fost eliberată viză.296 În doctrina dreptului diplomatic şi consular. precum şi în caz de forţă majoră. dacă este cazul. Privilegiul postului consular de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător Postul consular beneficiază de privilegiul de a comunica liber cu cetăţenii statului trimiţător. 681). dacă aceasta este necesară. aceeaşi libertate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde în virtutea acestei convenţii. dar el nu este considerat curier consular. 296 Crc.Privilegiile consulare privind comunicarea sunt valabile şi în cazurile în care corespondenţa oficială. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător 1. Printr-un aranjament cu autorităţile locale competente. Trebuie să li se 289 . s-a remarcat similaritatea dintre regimurile de privilegiere în domeniul libertăţii de comunicare pentru ambasadă şi pentru postul consular (CHEBELEU. viză. de la comandantul navei sau al avionului. şi valiza consulară tranzitează teritoriul unui stat terţ. Valiza consulară poate fi încredinţată comandantului unei nave sau al unui avion comercial care trebuie să sosească într-un punct de intrare autorizat. 4. Pentru ca exercitarea funcţiilor consulare cu privire la cetăţenii statului trimiţător să fie uşurată: a) Trebuie ca funcţionarii consulari să aibă libertatea de comunicare cu cetăţenii statului trimiţător şi acces la ei. Articolul 36. curierul consular. Obligaţiile statelor terţe (…) se aplică şi (…) când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ se datorează unui caz de forţă majoră. Statele terţe vor acorda corespondenţei oficiale şi celorlalte comunicări oficiale aflate în tranzit. Articolul 54. 297 Crc. având. Privilegiul se concretizează în libertatea funcţionarilor consulari de a intra în legătură directă cu aceşti cetăţeni. indicând numărul pachetelor din care se compune valiza consulară.

1. Dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţă deţin informaţii. în circumscripţia consulară. b) să notifice fără întârziere postului consular competent toate cazurile în care numirea unui tutore sau curator apare a fi în interesul unui cetăţean minor sau incapabil al statului trimiţător. b) autorităţilor centrale competente ale statului de reşedinţă. Autorităţile statului de reşedinţă sunt obligate să aducă. nu trebuie ca transmiterea acestei informaţii să prejudicieze aplicarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă cu privire la numirea tutorelui sau a curatorului. funcţionarii consulari pot să se adreseze: a) autorităţilor locale competente ale circumscripţiei lor consulare. regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau de acordurile internaţionale. Corelativ. în caz de deces al unui cetăţean al statului trimiţător. acordarea de asistenţă navelor şi aeronavelor. ofiţeri şi marinari. acordarea de ajutor şi asistenţă. Crc. trebuie ca autorităţile competente ale statului de reşedinţă să avertizeze fără întârziere postul consular al statului trimiţător când. Informaţii în caz de deces. Comunicarea cu autorităţile statului de reşedinţă. reprezentarea juridică. În exercitarea funcţiilor lor. sunt obligate: a) să informeze fără întârziere. primirea declaraţiilor asupra curselor acestor nave. să informeze fără întârziere postul consular cel mai apropiat de locul unde s-a produs accidentul. postul consular în circumscripţia căruia a avut loc decesul. tutelă sau curatelă. Articolul 36. dacă şi în măsura în care acest lucru este admis de legile. 1. 298 Crc. Crc. un 290 . apărarea intereselor minorilor şi ale celor lipsiţi de capacitate. (Totuşi.privind eliberarea de documente de călătorie. … b) În situaţia în care cetăţeanul în cauză cere acest lucru.298 acorde cetăţenilor statului trimiţător aceeaşi libertate de comunicare cu funcţionarii consulari şi de acces la ei (…). Articolul 37. Articolul 38. apărarea intereselor în succesiuni. fără întârziere. precum şi echipajelor lor. la cunoştinţa oficiului consular întreprinderea de măsuri de privare de libertate împotriva cetăţenilor statului trimiţător. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător. actele notariale şi de stare civilă. autorităţile statului de reşedinţă au şi obligaţia de a-l informa pe străinul privat de libertate în legătură cu dreptul lui de a comunica liber cu oficiul consular.). c) dacă o navă având naţionalitatea statului trimiţător naufragiază sau eşuează în marea teritorială sau în apele interioare ale statului de reşedinţă sau dacă un avion înmatriculat în statul trimiţător suferă un accident pe teritoriul statului de reşedinţă. de naufragiu şi accident aerian. examinarea şi avizarea documentelor de bord şi efectuarea de anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi reglementarea divergenţelor de orice natură între căpitan.

în acest caz. sub rezerva că trebuie ca aceste legi şi regulamente să permită realizarea deplină a scopurilor cărora le sunt destinate drepturile acordate pe baza acestui articol. să discute şi să corespondeze cu el şi să întreprindă măsuri pentru asigurarea reprezentării lui în justiţie. în instanţe. f) să propună un traducător pentru a le acorda asistenţă în faţa autorităţilor judiciare [competente din circumscripţie]. încarcerat sau pus în stare de detenţie preventivă sau reţinut sub orice formă de detenţie. dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi. în faţa autorităţilor judiciare [competente din circumscripţie]. c) să-i ajute pe aceşti cetăţeni în relaţiile lor cu autorităţile judiciare [competente din circumscripţie].299 Acest privilegiu al funcţionarului consular corespunde cu dreptul cetăţenilor din statul trimiţător aflaţi în străinătate de a comunica. Articolul 36. Acelaşi privilegiu corespunde cu obligaţia autorităţilor statului de reşedinţă de a-l cetăţean al statului trimiţător este arestat. 1. încarcerat. când cetăţeanul în cauză se opune la o asemenea intervenţie. funcţionarii consulari sunt îndreptăţiţi: a) (…) să ia legătura cu aceşti cetăţeni pentru a comunica şi pentru a discuta cu ei şi pentru a-i consilia. b) să se informeze în legătură cu orice incident care afectează interesele cetăţenilor din statul trimiţător. trebuie ca funcţionarii consulari să se abţină să intervină în favoarea unui cetăţean încarcerat. Articolul 4. prin vizitarea celui privat de libertate. când legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun. dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător. în orice moment. În scopul protejării drepturilor şi intereselor cetăţenilor statului trimiţător. Trebuie ca drepturile la care se referă paragraful 1 al acestui articol să se exercite în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă. Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător. măsuri în vederea reprezentării lui în justiţie. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. care sunt obligate să informeze persoana în cauză despre drepturile care îi revin. Au. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. Cefc. dacă este cazul. cu funcţionarul consular prin vizite directe la postul consular. Cu toate acestea. 2. 291 . Orice comunicare adresată postului consular de către persoana arestată.Privilegiul consular al comunicării libere cu cetăţenii statului trimiţător se concretizează. asistenţa unui jurist. încarcerat sau aflat în detenţie în circumscripţia consulară pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti. încarcerată sau pusă în stare de detenţie preventivă sau reţinută în orice altă formă de detenţie trebuie transmisă fără întârziere de către aceste autorităţi. totodată. e) să le asigure. corespondenţa cu acesta. d) să îi ajute. 299 Crc. (…) c) Funcţionarii consulari au dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător.

dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi. Funcţionarul consular este informat fără întârziere de autorităţile competente ale statului de reşedinţă când. Aceste drepturi se exercită conform legilor şi reglementărilor din statul de reşedinţă.301 Autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia de a-l informa pe funcţionarul consular imediat după ce au aflat despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi despre deschiderea unei succesiuni în legătură cu care funcţionarul consular ar putea avea dreptul de a reprezenta interese ale cetăţenilor din statul trimiţător. Dacă autorităţile locale competente ale statului de reşedinţă află că un cetăţean al statului trimiţător. Autorităţile competente transmit fără întârziere orice comunicare între funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut. un cetăţean al statului trimiţător este obiectul unei măsuri privative de libertate din partea autorităţilor menţionate. 1.300 Dacă autorităţile statului de reşedinţă iau cunoştinţă despre un cetăţean al statului trimiţător căruia i se cuvine aplicarea regimului de tutelă sau de curatelă. Aplicând reglementările statului de reşedinţă şi dacă acestea permit realizarea deplină a comunicării dintre funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut.. Articolul 5. 292 300 . în limitele circumscripţiei sale. căruia trebuie să i se aplice un regim de tutelă sau curatelă. în ceea ce îl priveşte. aceste autorităţi au întreprins în privinţa unui cetăţean al statului trimiţător măsuri de privare de libertate. trebuie ca ele să-l informeze pe funcţionarul consular. acest funcţionar va informa autorităţile menţionate dacă deţine informaţii în materie dintr-o altă sursă. 301 Cefc. în circumscripţia consulară. Funcţionarul consular are dreptul să-l viziteze pe cetăţean şi să discute cu el. (…) 3. func___________________ Cefc. Articolul 5. ele îl vor informa pe funcţionarul consular interesat.). Cefc. are datoria de a le transmite autorităţilor statului de reşedinţă informaţii din acelaşi domeniu. Totodată. cu condiţia însă ca aceste legi şi reglementări să permită reaşezarea deplină a scopurilor pentru care au fost acordate (. care.informa fără întârziere pe funcţionarul consular atunci când.. Cetăţenii statului trimiţător au permanent dreptul să comunice cu funcţionarii consulari competenţi (…) şi. să se prezinte la postul consular. se află în statul de reşedinţă. autorităţile statului de reşedinţă au obligaţia de a transmite fără întârziere toate mesajele componente ale comunicării dintre funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut fără a fi în situaţia executării unei sentinţe sau a unei hotărâri administrative definitive. care nu execută o sentinţă sau o decizie administrativă definitivă. La rândul lui.

în 1963. 169). Protocolul le cere statelor semnatare să recunoască jurisdicţia Curţii Internaţionale de Justiţie în cazul străinilor deţinuţi şi care pretind că le-a fost încălcat dreptul de a se întâlni cu funcţionarii consulari ai statelor lor în timp ce sunt privaţi de libertate într-un stat străin. şi a fost ratificat de SUA şi de celelalte state semnatare ale Convenţiei de la Viena în 1969. În cazul „Paraguay contra SUA”.ţionarului consular îi revine obligaţia de a informa autorităţile statului de reşedinţă dacă află înaintea lor despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi despre deschiderea unei succesiuni. Curtea a constatat. La 28 februarie 2004. dar funcţionarilor lor consulari nu li s-a permis să ia legătura cu aceşti cetăţeni. dar au refuzat să amâne pedepsirea cu moartea a unui cetăţean paraguayan. Condoleezza Rice. în cazul „LaGrand”. că SUA au comis o încălcare similară a dreptului consular. au refuzat să aplice decizia Curţii şi au permis executarea unui cetăţean german (DIACONU II. cu privire la cazul „SUA împotriva Mexicului – Avena şi alţi cetăţeni mexicani”. în 1979. Din relatările mass-media rezultă că numeroase state au recurs la acest protocol pentru a-şi proteja cetăţenii condamnaţi la moarte în SUA. În martie 2004. Curtea Internaţională de Justiţie a dat. Acest protocol a fost propus chiar de Statele Unite. o sentinţă prin care a permis ca 51 de mexicani condamnaţi la moarte să fie audiaţi din nou. În 2001. După aceste decizii ale Curţii. în cazul „SUA contra Iran” privindu-i pe cei 52 de cetăţeni americani luaţi ostatici la Teheran. Kofi Annan. să discute şi să corespondeze cu el. 293 . SUA au invocat acest protocol în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. Curtea a confirmat că. în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. SUA s-au retras dintre semnatarii Protocolului opţional al Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare. în relaţiile consulare. conform unei scrisori datate 7 martie 2005 şi transmise secretarului general ONU. aflat în detenţie preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţie. de secretarul american de stat. SUA au admis că au încălcat prevederea dreptului consular conform căreia funcţionarii consulari au dreptul să-l viziteze pe cetăţeanul statului trimiţător încarcerat. statul care a întreprins măsuri de privare de libertate şi condamnare a unui cetăţean străin este obligat să-l informeze fără întârziere pe funcţionarul consular din statul acestui cetăţean.

Libertatea de deplasare. Sub rezerva legilor şi a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naţională. Privilegiul libertăţii de deplasare şi de circulaţie Funcţionarii consulari au libertatea de a circula pe teritoriul statului de reşedinţă. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a explicat: „Curtea Internaţională de Justiţie a interpretat Convenţia de la Viena cu privire la relaţiilor consulare într-un mod pe care nu l-am anticipat şi care se referă la anchetele penale ale statului şi la pedeapsa cu moartea. accesul este posibil dacă postul consular notifică deplasarea şi autorităţile statului de reşedinţă o acceptă.” Acelaşi purtător de cuvânt a menţionat că mai puţin de 30 la sută dintre semnatarii Convenţiei de la Viena (166 de ţări) au acceptat şi protocolul opţional. accesul într-o zonă precum cea de frontieră. statul de reşedinţă poate să reglementeze sau să interzică. În cazurile în care nu este interzis. din motive de securitate naţională. Denunţarea protocolului este o modalitate de autoprotecţie în faţa viitoarelor decizii ale Curţii Internaţionale de Justiţie care ar interpreta în mod similar convenţia consulară sau ar afecta sistemul nostru penal în moduri pe care nu le-am anticipat când am ratificat documentul. ___________________ Crc. ci doar reglementat. 294 302 . prin reglementări speciale. Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare. ceea ce presupune efectiv supervizarea sistemului nostru penal intern. care nu acceptă periodic sau permanent vizite ale străinilor.302 Se poate interzice sau limita.Comentatorii prin mass-media ai deciziei americane au remarcat că SUA doresc să contracareze presiunile internaţionale privind aplicarea pedepsei cu moartea. Articolul 34. statul de reşedinţă le asigură tuturor membrilor postului consular libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său. adăugând că printre cei care nu au semnat protocolul se numără Spania. se invocă şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase. din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit pentru teste şi exerciţii militare. în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot afecta securitatea străinilor. accesul funcţionarilor consulari în anumite zone. Brazilia şi Canada. Totuşi.

2. indiferent de caracterul lui. sunt scutite de orice impozite şi taxe de orice fel. El este şi privilegiat şi prin scutirile de prestaţii personale303. Trebuie ca statul de reşedinţă să-i scutească pe membrii postului consular şi pe membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi de toate obligaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. Prevederile dreptului consular care stabilesc privilegiul scutirii de impozite şi taxe se referă la: − scutirea de orice impozite şi taxe. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari. de obligaţiile pe care legile şi regulamentele statului de reşedinţă referitoare la folosirea mâinii de lucru străine le impun în materie de permise de muncă. contribuţiile şi încartiruirile militare. Totuşi. cum ar fi rechiziţiile. naţionale. Membrii postului consular sunt scutiţi. Scutirea de permise de muncă. 1. 305 Crc. Scutirea fiscală a localurilor consulare 1. Scutirea de prestaţii personale. Articolul 47. precum şi de permise de muncă305. regionale sau comunale. Articolul 46.Privilegiul scutirii de orice prestaţie personală. dacă ei nu exercită nici o altă ocupaţie particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. Localurile consulare şi reşedinţa şefului de post consular de carieră. ___________________ 303 Crc. naţionale. de orice serviciu public şi de sarcinile militare ca rechiziţii. regionale sau comunale. Membrii personalului particular al funcţionarilor consulari şi angajaţilor consulari sunt scutiţi de obligaţiile menţionate la paragraful 1 din acest articol. în ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător. 1. nici unui membru al familiei sale. 304 Crc. 306 Crc. de înmatriculare şi de permise de şedere304. ca şi de sarcinile militare. cu excepţia taxelor percepute ca remune295 . Articolul 52. asupra cărora statul trimiţător sau orice persoană acţionând în numele acestui stat este proprietar sau locatar. contribuţii şi încartiruiri militare Funcţionarul consular este privilegiat prin scutire de unele obligaţii (incompatibile cu situaţia de cetăţean al statului trimiţător sau stânjenitoare pentru funcţiile consulare) ale cetăţeanului statului de reşedinţă. 2. dispoziţiile paragrafului 1 din acest articol nu se aplică nici funcţionarului consular care nu este angajat permanent al statului trimiţător sau care exercită o activitate particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă. regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le sunt proprietari sau locatari306. − scutirea de impozite şi taxe naţionale. Scutirea de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. Articolul 32. personale sau reale.

c) drepturilor de succesiune şi de mutaţie percepute de către statul de reşedinţă. naţionale. cu condiţia a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului de reşedinţă sau să nu-şi aibă reşedinţa permanentă în acest stat şi b) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor de securitate socială care sunt în vigoare în statul trimiţător sau într-un stat terţ. de dispoziţiile de securitate socială care pot fi în vigoare în statul de reşedinţă. regionale şi comunale. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 din prezentul articol. sub rezerva articolului 32. − scutirea de plata drepturilor de vamă. în măsura în care ea este admisă de acest stat. 2. Membrii personalului de serviciu sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. 3. f) taxelor de înregistrare. a taxelor şi a altor drepturi conexe308. şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale sau financiare situate în statul de reşedinţă. în ceea ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al acestui articol se aplică şi membrilor personalului particular care sunt în serviciul exclusiv al membrilor postului consular. b) impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile particulare situate pe teritoriul statului de reşedinţă. sub rezerva prevederilor paragrafului b al articolului 51. 308 Crc. 1. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari. cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător sau cu persoane care acţionează în numele acestui stat. în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant. 3 Membrii postului consular 296 . Scutirea de regimul de securitate socială. când. după legile şi regulamentele statului de reşedinţă. cu excepţia: a) impozitelor indirecte încorporate în mod normal în preţul mărfurilor sau serviciilor. Membrii postului consular care au în serviciul lor persoane cărora scutirea prevăzută la paragraful 2 din acest articol nu li se aplică trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile de securitate socială ale statului de reşedinţă le impun celui care angajează. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din acest articol nu exclude participarea voluntară la regimul de securitate socială al statului de reşedinţă. rare pentru servicii prestate special. e) impozitelor şi taxelor percepute ca remunerare a serviciilor particulare prestate. de ipotecă şi de timbru. de grefă. Articolul 48. 307 Crc. sub rezerva dispoziţiilor Articolului 32. precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi de orice impozite şi taxe personale sau reale. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 al acestui articol nu se aplică acestor impozite şi taxe. Scutirea fiscală 1. inclusiv câştigurile de capital. d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare. care-şi au sursa în statul de reşedinţă. membrii postului consular şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi. 2. Articolul 49.− scutirea. 4. 2. de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar307.

Articolul 50. Crc. regionale sau comunale de succesiune sau de mutaţie asupra bunurilor mobile ale unui defunct. Crc. Articolul 51. 309 Crc. În caz de deces al unui membru al postului consular sau al unui membru al familiei sale care locuia împreună cu el. Scutirea fiscală a localurilor (…) nu se aplică (…). cad în sarcina 297 . Ele nu pot fi supuse controlului decât dacă există motive serioase să se presupună că ele conţin alte obiecte decât cele menţionate la alineatul b al paragrafului 1 din acest articol sau obiecte al căror import sau export este interzis de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau supus legilor şi regulamentelor sale de carantină. transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare pentru a) obiectele destinate folosirii oficiale a postului consular. Scutirea de taxe vamale. după legile şi regulamentele statului de reşedinţă. b) obiecte de uz personal ale funcţionarului consular şi ale membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el. statul de reşedinţă autorizează intrarea şi acordă scutirea de orice taxe vamale. cu excepţia celor care au fost dobândite în statul de reşedinţă şi care fac obiectul unei prohibiţii de export în momentul decesului. impozite şi alte redevenţe conexe. cu excepţia cheltuielilor de depozitare. Succesiunea unui membru al postului consular sau a unui membru al familiei sale.− scutirea de taxe naţionale. Angajaţii consulari beneficiază de privilegiile şi scutirile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. membru al postului consular sau al familiei unui membru al postului consular. Articolul 32. 1. regionale sau comunale de succesiune sau de mutaţie asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul de reşedinţă se datora exclusiv prezenţei în acel stat a defunctului în calitate de membru al postului consular sau de membru al familiei unui membru al postului consular. În conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentare pe care le poate adopta. statul de reşedinţă este obligat: a) să permită exportul bunurilor mobile ale defunctului. inclusiv efectele destinate instalării sale. Articolele de consum nu trebuie să depăşească cantităţile necesare pentru folosirea directă de către cei interesaţi. Acest control nu poate avea loc decât în prezenţa funcţionarului consular sau a membrului interesat al familiei sale. dacă. 2. împreună cu permiterea exportului bunurilor mobile ale acestuia309. care angajează persoane ale căror retribuţii sau salarii nu sunt scutite de impozitul pe venit în statul de reşedinţă trebuie să respecte obligaţiile pe care legile şi regulamentele acestui stat le impun în materie de percepere a impozitului pe venit celor care angajează. 3. Bagajele personale însoţite de funcţionarii consulari şi de membrii familiei care locuiesc împreună cu ei sunt scutite de control vamal. b) să nu perceapă taxe naţionale.

Privilegiul acordat postului consular şi funcţionarului consular privind scutirea vamală este identic cu cel acordat ambasadei şi diplomaţilor (CHEBELEU. Articolul 43. De la imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a funcţionarilor consulari se permit excepţii în privinţa unor acte care pot fi obiectul unei acţiuni civile: contractul neîncheiat ca mandatar al statului trimiţător. reparaţii pentru prejudicii sau accidente produse cu un autovehicul. Sumele percepute ca drepturi şi taxe prevăzute la paragraful 1 al acestui articol şi chitanţele aferente sunt exonerate de orice impozit sau taxă în statul de reşedinţă. Postul consular poate percepe pe teritoriul statului de reşedinţă drepturile şi taxele pe care legile şi regulamentele statului trimiţător le prevăd pentru actele consulare. 1. Imunitatea de jurisdicţie. 680). Cefc. 298 . 2. Totuşi. funcţionarii consulari pot să perceapă drepturi şi taxe prevăzute de statul trimiţător.311 Dreptul diplomatic îl persoanei care a contractat cu statul trimiţător sau cu persoane care acţionează în numele acestui stat. Articolul 42. Drepturi şi taxe consulare. Statul de reşedinţă acordă postului consular privilegiul de a percepe aceste taxe. pe care acesta nu l-a încheiat expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimiţător sau b) intentată de un terţ pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul. precum şi pe cel de a nu plăti impozite pentru taxele percepute. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari nu pot fi chemaţi în faţa autorităţilor judiciare şi administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârşite în exercitarea funcţiilor consulare.310 Privilegiul imunităţii consulare Imunitatea de jurisdicţie a funcţionarilor consulari se limitează la fapte din sfera atribuţiilor consulare. 311 Crc. Privilegiul de a percepe taxe consulare Statul trimiţător stabileşte taxe de încasat de la cei care beneficiază de acte consulare. 2. de o navă sau de o aeronavă. În timpul exercitării funcţiilor lor. 310 Crc. Drepturile şi taxele percepute astfel sunt convertibile liber şi transferabile în moneda statului trimiţător. 1. prevederile paragrafului 1 al acestui articol nu se aplică în caz de acţiune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un funcţionar consular sau un angajat consular. Articolul 39.

întrucât în numeroase legislaţii această obligaţie este prevăzută anume pentru funcţionarul consular (CHEBELEU. Ceilalţi membri ai postului consular care sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă sau care au reşedinţa permanentă în acest stat. în aşa fel încât exercitarea funcţiilor consulare să fie stingherită cât mai puţin posibil.exceptează pe diplomat de la obligaţia de a depune ca martor. 3. Dacă împotriva unui asemenea funcţionar consular se angajează o acţiune penală. precum şi membrii familiilor funcţionarilor consulari menţionaţi în paragraful 1 al acestui articol nu beneficiază de facilităţi. membrii familiei lor. facilităţi. 2. de asemenea. DIACONU II. În ceea ce îi priveşte pe aceşti funcţionari consulari. Nu trebuie ca angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu să refuze să depună ca martori. să respecte obligaţia prevăzută în Articolul 42. 2. aceştia nu beneficiază de imunitatea de jurisdicţie şi de inviolabilitatea personală pentru actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor şi de privilegiul prevăzut în paragraful 3 al Articolului 44. 1. cu excepţia cazurilor menţionate la paragraful 3 al acestui articol. care sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă sau care au reşedinţa permanentă în acest stat. 190). Membrii familiei unui membru al postului consular şi membrii personalului particular care sunt ei înşişi cetăţeni ai 299 . 312 Crc. 1. dreptul să refuze să depună mărturie în calitate de experţi asupra legislaţiei statului trimiţător. Articolul 71. El poate să obţină mărturia lui la reşedinţa lui sau la postul consular sau să accepte o declaraţie scrisă din partea sa ori de câte ori acest lucru este posibil. în timp ce dreptul consular nu îl exceptează pe funcţionarul consular de la această obligaţie.312 Crc. Ei au. de asemenea. Dacă statul de reşedinţă nu le acordă funcţionarilor consulari. nici o măsură coercitivă sau o altă sancţiune nu i se poate aplica. Membrii postului consular nu sunt obligaţi să depună mărturie asupra faptelor care au legătură cu exercitarea funcţiilor lor şi să prezinte corespondenţa şi documentele oficiale referitoare la acestea. procedura trebuie să fie condusă. Autoritatea care solicită mărturia trebuie să evite a împiedica un funcţionar consular în îndeplinirea funcţiilor sale. statul de reşedinţă trebuie. Excepţiile de la imunitatea care i se acordă funcţionarului consular sunt legate de situaţii deosebite sau de naţionalitatea funcţionarului. privilegii şi imunităţi suplimentare. în afară de cazul în care persoana se află în stare de arest sau de detenţie. Dacă un funcţionar refuză să depună ca martor. Articolul 44. privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acestea le sunt acordate de statul de reşedinţă. Obligaţia de a depune ca martor. 686. Cetăţeni ai statului de reşedinţă şi persoane care au reşedinţa permanentă în acest stat. Membrii postului consular pot fi chemaţi să depună ca martori în cursul procedurilor judiciare şi administrative.

după încheierea funcţiilor consulare. Totuşi. Trebuie ca renunţarea să fie întotdeauna expresă (…) şi să fie comunicată în scris statului de reşedinţă. b) membrilor familiei unei persoane menţionate la alineatul a) din acest paragraf şi membrilor personalului său particular. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu poate fi socotită că implică renunţarea la imunitate în ceea ce priveşte măsurile de executare a hotărârii. Începutul şi încetarea privilegiilor şi imunităţilor consulare. 313 Crc. Articolul 53. el nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală.313 Durata privilegiilor în statul de reşedinţă este delimitată de intrarea funcţionarului consular pe teritoriul statului de reşedinţă şi părăsirea acestui teritoriu. Articolul 45. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă că funcţionarul consular nu mai beneficiază de inviolabilitate.Imunitatea de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea după ce funcţionarul consular participă la o procedură juridică. din 300 . Dreptul consular prevede că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este un act care aparţine exclusiv statului trimiţător şi constă neapărat dintr-o declaraţie expresă. Crc.314 statului de reşedinţă sau au reşedinţa permanentă în acest stat nu beneficiază nici ei de facilităţi. O asemenea participare poate fi considerată renunţare la imunitate. 4. privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acestea le sunt acordate de statul de reşedinţă. pentru care este necesară o renunţare distinctă. statul de reşedinţă trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice în mod excesiv exercitarea funcţiilor postului consular. Ca urmare. 1. Privilegiile şi imunităţile prevăzute în acest capitol nu sunt acordate: a) angajaţilor consulari şi membrilor personalului de serviciu care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. dacă se găseşte pe acest teritoriu. 3. Orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie de la intrarea sa pe teritoriul de reşedinţă pentru a ajunge la post sau. Renunţarea la privilegii şi imunităţi. 2. (…) 2. De privilegii beneficiază şi membrii familiei funcţionarului consular care îl însoţesc în misiune. c) membrilor familiei unui membru al postului consular care exercită el însuşi în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ. 314 Crc. i se pot aplica măsurile de executare numai dacă se formulează o renunţare distinctă. Statul trimiţător poate renunţa la privilegiile şi imunităţile unui membru al postului consular (…). Articolul 57. Dacă un funcţionar consular sau un angajat consular angajează o procedură într-o materie în care ar beneficia de imunitatea de jurisdicţie (…). 1.

Aceste prevederi ale dreptului consular privind trecerea membrilor unui post consular pe teritoriul unui stat terţ se aplică şi în caz de forţă majoră. existând totuşi rezerva că. dar el subzistă până în acest moment. în cazul în care aceasta este necesară. în ceea ce priveşte actele săvârşite de un funcţionar consular sau de un angajat consular în exercitarea funcţiilor sale. În ceea ce priveşte persoanele menţionate la paragraful 2 al acestui articol. Obligaţiile statelor terţe. 3.Funcţionarii consulari şi membrii familiilor lor. precum şi acelea ale membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el sau ale membrilor personalului său particular încetează în mod normal la prima din datele următoare: în momentul în care persoana în cauză părăseşte teritoriul statului de reşedinţă sau la expirarea unui termen rezonabil care îi va fi fost acordat în acest scop. începând cu una din datele următoare: aceea de când membrul postului consular beneficiază de privilegii şi imunităţi conform paragrafului 1 al acestui articol. 1. privilegiile şi imunităţile lor se menţin până în momentul plecării. atunci când. În caz de deces al unui membru al postului consular. în condiţiile în care au satisfăcut exigenţele pentru obţinerea vizei de trecere. privilegiile şi imunităţile sale. beneficiază de privilegiile şi libertăţile consulare. 4. 2 Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el. pentru fiecare şi pentru documentele oficiale. imunitatea de jurisdicţie se menţine fără limite de durată. Articolul 54. chiar în caz de conflict armat. membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să beneficieze de privilegiile şi de imunităţile de care beneficiază până la prima din datele următoare: aceea la care părăsesc teritoriul statului de reşedinţă sau la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. Când funcţiile unui membru al postului consular încetează. privilegiile şi imunităţile lor încetează din momentul când ele încetează să mai locuiască împreună sau să mai fie în serviciul unui membru al postului consular.315 momentul intrării sale în funcţie la postul consular. 315 Crc. Totuşi. aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă sau aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular. trec pe teritoriul altui stat. care le-a încuviinţat trecerea acordându-le viză. 5. călătorind spre statul de reşedinţă sau înapoindu-se în statul trimiţător. Dacă funcţionarul consular traversează teritoriul sau se găseşte pe teritoriul unui stat terţ care i-a acordat o viză. precum şi membrii personalului său particular beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie. Nu trebuie ca statul terţ să le împiedice trecerea nici celorlalţi membri ai postului consular şi nici membrilor familiilor acestora. care îi însoţesc. pentru a se duce să-şi preia funcţiile sau să ajungă la post sau pentru a se întoarce în statul 301 . dacă aceste persoane intenţionează să părăsească teritoriul statului de reşedinţă într-un termen rezonabil. care îi însoţesc.

302 . Articolul 70. 317 Crc. aceeaşi libertate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde în virtutea acestei convenţii. 2 şi 3 ale acestui articol li se aplică şi persoanelor menţionate în aceste paragrafe. funcţionarul consular onorific nu primeşte salariu.317 Pentru activitatea sa. Ele vor acorda curierilor consulari cărora le-a fost eliberată viză. menţionaţi în paragraful 2 din prezentul articol. precum şi de consimţământul statului pe teritoriul căruia misiunea se îndeplineşte. Exercitarea funcţiilor consulare de către o misiune diplomatică (…) 4.Agenţii diplomatici care îndeplinesc funcţii consulare beneficiază de privilegii diplomatice. În condiţiile similare prevăzute la paragraful 1 al acestui articol. când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ se datorează unui caz de forţă majoră. Statul terţ va proceda la fel pentru membrii familiei care locuiesc împreună cu funcţionarul consular şi care beneficiază de privilegii şi imunităţi. inclusiv mesajelor în cod sau cifrate. Articolul 68. ca şi comunicărilor oficiale şi valizelor consulare. 4. ci este ales dintre rezidenţii de pe teritoriul statului de reşedinţă sau dintre cetăţenii acestui stat. când îl însoţesc pe funcţionarul consular sau călătoresc separat pentru a i se alătura sau pentru a se înapoia în statul trimiţător. Privilegiile şi imunităţile membrilor misiunii diplomatice. 3. Fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcţionari consulari onorifici. Statele terţe vor acorda corespondenţei oficiale şi celorlalte comunicări oficiale aflate în tranzit.316 FUNCŢIONARUL CONSULAR ONORIFIC Realizarea relaţiilor consulare prin funcţionari consulari onorifici depinde de opţiunea statului trimiţător privind încredinţarea misiunii consulare unui asemenea funcţionar. continuă să fie determinate de regulile dreptului internaţional privind relaţiile diplomatice. 316 Crc. Caracterul facultativ al instituţiei funcţionarilor consulari onorifici. statele terţe nu trebuie să împiedice trecerea pe teritoriul lor a celorlalţi membri ai postului consular şi a membrilor familiilor care locuiesc împreună cu ei. Obligaţiile statelor terţe prevăzute la paragrafele 1. precum şi valizelor consulare aflate în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde pe baza acestei convenţii. dacă aceasta este necesară. El nu este trimis de statul trimiţător. 2. Spre deosebire de funcţionarii consulari de carieră. statul terţ îi va acorda imunităţile prevăzute în celelalte articole din prezenta convenţie care îi pot fi necesare pentru a-i permite trecerea sau înapoierea. trimiţător.

sarcinile pe care statul trimiţător le încredinţează unui funcţionar consular onorific sunt mai restrânse decât cele încredinţate unui funcţionar consular de carieră. la Port-au-Prince. Dacă sunt şefi de post consular. Funcţionarii consulari onorifici. Dreptul consular îi acordă funcţionarului consular onorific un set minim de privilegii asemănătoare cu privilegiile funcţionarului consular de carieră. de executare a bunurilor şi a averii. practic. de impozite locale. Numirea de consuli onorifici este rezultatul unui acord bilateral. dar nuanţează prevederile asupra inviolabilităţii localurilor şi arhivelor şi asupra unor scutiri (de percheziţie. 196-198). Articolul 16. consulul onorific francez din Cap-Haitien. a fost împuşcat în abdomen şi a murit. în fiecare clasă după şefii de post consular de carieră. 196). necunoscuţi au tras cu arma asupra unui comisariat de poliţie. Ambasada Franţei în Haiti a anunţat că. Şi statul de reşedinţă poate cere limitarea funcţiilor unui funcţionar consular onorific (DIACONU II. 450). funcţionarii consulari onorifici se situează. este indiscutabilă supunerea lui la ___________________ Crc. în ordinea de precădere. În aceeaşi zi. Statul de reşedinţă este obligat să acorde funcţionarului consular onorific protecţia care poate fi necesară pe baza poziţiei sale oficiale. la 31 mai 2005. care consemnează dorinţa fiecărui stat de a numi funcţionari consulari onorifici pe teritoriul celuilalt stat. Funcţionarul consular onorific îşi realizează funcţiile specifice în statul căruia îi este cetăţean. Paul-Henri Mourral. Din analizele doctrinare rezultă că. nu au rezultat date semnificative cu privire la autorul şi la motivele atacului. după funcţionarii consulari de carieră. în timp ce circula cu automobilul său în apropierea aeroportului de la Port-au Prince. de taxe vamale) (DIACONU II. 303 318 . şefi de post consular se situează. în ordinea de precădere. Articolul 64. După primele investigaţii.funcţionarilor consulari onorifici le este permis să aibă o ocupaţie paralelă lucrativă chiar şi în domeniul comercial (ANGHEL 1978. inclusiv protecţie319. Precăderea între şefii de post consular (…) 5. Aşadar.318 Statul de reşedinţă care a consimţit ca un funcţionar consular onorific să îndeplinească funcţiile consulare încredinţate de un stat străin are obligaţia să-i acorde funcţionarului consular onorific toate înlesnirile în vederea realizării funcţiilor menţionate. 319 Crc.

Privilegiile funcţionarului consular onorific sunt în vigoare până în momentul în care funcţiile consulare încetează. Protecţia localurilor consulare. ca urmare trebuie ca autorităţile statului pe teritoriul căruia funcţionează postul consular condus de un funcţionar consular onorific să apere liniştea şi demnitatea acestui post prin măsuri care să împiedice violarea şi deteriorarea localului în care postul funcţionează. Articolul 59. Nici angajaţii consulari ai postului consular condus de un funcţionar consular onorific nu beneficiază de privilegii. 304 320 . statul pe teritoriul căruia funcţionează postul consular condus de un funcţionar consular onorific este obligat să-l sprijine pe funcţionarul consular onorific să-şi procure local pentru sediu. Privilegiile funcţionarului consular onorific sunt în vigoare din momentul intrării sale în funcţie. Articolul 58. 321 Crc. acordându-i dreptul de a utiliza în activitate drapelul şi stema statului care a constituit misiunea consulară.jurisdicţia acestui stat. Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul inviolabilităţii sediului său şi. În eventualitatea unui conflict armat. (…) 3. Funcţionarul consular onorific nu poate să-şi utilizeze sediul pentru activităţi contrare dreptului internaţional şi are obligaţia să nu îi dea localului consular utilizări incompatibile cu funcţiile consulare. Statul de reşedinţă adoptă măsurile necesare pentru a proteja localurile consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific şi pentru a împiedica violarea sau deteriorarea lor şi tulburarea liniştii sau atingerea demnităţii postului consular. Dacă i se solicită. privilegiile funcţionarului consular onorific care îşi exercită funcţiile consulare rămân în vigoare. Postul consular beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de reglementările din statul de reşedinţă.320 Statul de reşedinţă îi asigură postului consular condus de un funcţionar consular onorific exercitarea funcţiei de reprezentare. Membrii familiei unui funcţionar consular onorific nu beneficiază de privilegiile consulare.321 ___________________ Crc. Privilegiile (…) nu sunt acordate membrilor familiei unui funcţionar consular onorific sau unui angajat consular într-un post consular condus de un funcţionar onorific. El are obligaţia de a respecta legile şi reglementările din statul în care funcţionează.

regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le este proprietar sau locatar statul care a constituit postul consular condus de funcţionarul consular onorific. cărţile sau documentele care se referă la profesiunea sau comerţul lor. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 din prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când. Acest stat poate însă să reglementeze sau să-i interzică. mesajele în cod sau cifrate ale funcţionarului consular onorific.323 Funcţionarul consular onorific are. naţionale sau comunale. Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare. În conformitate cu dreptul consular. cu condiţia ca ele să fie separate de celelalte hârtii şi documente şi. Arhivele şi documentele consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc s-ar găsi. inclusiv prin curier consular. protejând-o. şi valiza consulară beneficiază de privilegiile consulare care să-i permită tranzitul liber. în vederea realizării funcţiilor misiunii care îi revine. Localurile consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific. 323 Crc. viză. din motive de securitate naţională. cu valiza consulară şi cu utilizarea cifrului. dacă acestea sunt păstrate separat de alte arhive şi documente. permiţând comunicarea. Scutirea fiscală a localurilor consulare. ca şi bunurile. sunt scutite de orice impozite sau taxe de orice natură. având.Funcţionarul consular onorific beneficiază de scutirea de impozite şi taxe naţionale.322 Funcţionarul consular onorific beneficiază oricând şi oriunde de privilegiul inviolabilităţii arhivelor şi documentelor sale consulare. precum şi în caz de forţă majoră. Comunicarea funcţionarului consular onorific cu instituţiile statului care a constituit postul consular se poate desfăşura pe toate căile de comunicare specifice misiunilor consulare. Articolul 60. 1. curierul consular. 2. dacă este cazul. Posturile consulare care sunt conduse de funcţionari ___________________ 322 Crc. în special. accesul în anumite zone. cu excepţia taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. corespondenţa oficială. 305 . de corespondenţa particulară a şefului de post consular şi a oricărei persoane care lucrează cu el. conform legilor şi reglementărilor statului de reşedinţă. în această calitate. al căror proprietar este statul trimiţător. Articolul 61. libertatea de a circula pe teritoriul statului în care funcţionează. Când tranzitează teritoriul unui stat terţ. statul în care funcţionarul consular onorific îşi realizează misiunea are obligaţia să privilegieze comunicarea oficială a acestui funcţionar. ele cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător. fără a o controla.

să acorde ajutor şi asistenţă. să examineze şi să avizeze documentele de bord şi să efectueze anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi să reglementeze divergenţele de orice natură dintre căpitan. 306 324 . Beneficiind de acest privilegiu. să apere interesele în succesiuni ale cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. cetăţeni ai statului care a constituit misiunea consulară. să apere interesele minorilor şi ale celor lipsiţi de capacitate. să acorde asistenţă navelor şi aeronavelor statului care a constituit misiunea consulară. la cunoştinţa funcţionarului consular onorific întreprinderea de măsuri de privare de libertate împotriva cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. ___________________ Crc. Articolul 58. să efectueze acte notariale şi de stare civilă. autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea au şi obligaţia de a-l informa pe străinul privat de libertate în legătură cu dreptul lui de a comunica liber cu funcţionarul consular onorific. ofiţeri şi marinari. să le acorde şi să le faciliteze cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară asistenţă juridică. funcţionarul consular onorific poate să elibereze documente de călătorie. autorităţile statului în care funcţionează au obligaţia să înştiinţeze autorităţile statului care a constituit postul consular. (…) 4. fără întârziere. Autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea sunt obligate să aducă.324 Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul de a comunica liber cu cetăţenii statului care a constituit misiunea consulară. Statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea îi revine obligaţia corelativă de a le acorda libertatea de comunicare cu postul consular şi cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară. precum şi echipajelor lor. Schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în ţări diferite şi conduse de funcţionari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimţământului celor două state de reşedinţă. În cazul în care funcţionarul consular onorific este deţinut preventiv sau este obiectul urmăririi penale. Privilegiul se concretizează în libertatea funcţionarului consular onorific de a intra în legătură directă cu aceşti cetăţeni.consulari onorifici şi care funcţionează în state diferite pot comunica prin valiza consulară numai cu consimţământul statelor în care funcţionează. să primească declaraţiile asupra curselor acestor nave. Corelativ.

Articolul 67. Articolul 62.326 Dacă nu exercită. Scutirea de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. Articolul 65. servicii de interes public. 326 Crc. impozite şi de alte redevenţe conexe. pentru firme. nici impozite. nici alte redevenţe. cu excepţia celor care exercită în statul de reşedinţă o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal. funcţionarul consular onorific este privilegiat şi prin scutirea de obligaţiile privind înmatricularea şi permisele de şedere. cărţi. ştampile şi sigilii. pe care le foloseşte în îndeplinirea funcţiilor consulare şi numai în acest fel. precum şi de cel de a nu plăti impozite pentru taxele percepute. În conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentele pe care le poate adopta.327 Prevederile dreptului consular care stabilesc privilegiul scutirii funcţionarului consular onorific de impozite şi taxe se referă la ___________________ Crc. contribuţiile şi încartiruirile militare. poate să întreprindă măsuri în vederea reprezentării lui în justiţie. materialul şi rechizitele de birou şi obiectele similare furnizate postului consular de către statul trimiţător sau la cererea sa. funcţionarul consular onorific nu îi datorează statului în care îşi îndeplineşte misiunea. Funcţionarul consular onorific beneficiază de privilegiul de a percepe taxe consulare. sarcini militare precum rechiziţiile. imprimate oficiale. ştampile şi sigilii. ţinând seama de reglementările din acest stat. Funcţionarii consulari onorifici. mobilierul de birou. 327 Crc. indiferent de natura lui. pentru rechizite şi alte materiale de acest fel. Statul de reşedinţă trebuie să scutească pe funcţionarii consulari onorifici de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public. sunt scutiţi de toate obligaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere. firme. pentru mobilierul de birou. drapele. contribuţii şi încartiruiri militare. cu excepţia cheltuielilor de depozitare. precum şi de sarcinile militare ca rechiziţii. Pentru stemele şi drapelele statului care a constituit misiunea consulară.Funcţionarul consular îl poate vizita pe cel privat de libertate. statul de reşedinţă acordă intrarea şi scutirea de orice taxe vamale. nici taxe vamale. Scutirea vamală.325 Funcţionarul consular onorific este privilegiat prin scutire de unele obligaţii – prestaţii personale. poate să poarte corespondenţă cu acesta. pentru cărţi şi imprimate oficiale. în statul în care funcţionează postul său consular. cu condiţia ca ele să fie destinate exclusiv folosirii oficiale de un post consular condus de un funcţionar onorific: steme. 307 325 . o activitate profesională sau comercială în profit personal. de transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare pentru următoarele obiecte.

Funcţionarul consular onorific este scutit de orice impozit şi taxe asupra indemnizaţiilor şi onorariilor pe care le primeşte de la statul trimiţător pentru exercitarea funcţiilor consulare. Dacă împotriva unui funcţionar consular onorific este angajată o procedură penală. Atunci când apare necesitatea ca un funcţionar consular onorific să fie pus în stare de detenţie preventivă. procedura trebuie să fie condusă cu menajamentele care se cuvin funcţionarului consular onorific pe baza poziţiei sale oficiale şi. acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. Statul care a constituit postul consular poate renunţa la privilegiile funcţionarului consular onorific. Privilegiul imunităţii pentru actele de îndeplinire a funcţiilor consulare rămâne în vigoare timp nelimitat. Renunţarea la imunitate şi participarea la cercetare şi la proces nu înseamnă însă că funcţionarul consular onorific nu mai beneficiază de privilegiul inviolabilităţii. Trebuie ca funcţionarul consular onorific să participe la procedura penală deschisă împotriva lui. autorităţile judiciare şi administrative ale statului în care funcţionează nu îl pot convoca nici măcar ca martor şi nici ca expert în legislaţia statului care a constituit postul consular pentru că beneficiază de imunitate de jurisdicţie. Articolul 63. în aşa fel încât exercitarea funcţiilor sale consulare să fie stingherită cât mai puţin posibil. imunitatea lui de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea. astfel încât funcţiile consulare să fie împiedicate cât mai puţin. Totodată.328 Pentru actele prin care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte funcţiile consulare. dacă funcţionarul consular onorific participă la o procedură juridică. Articolul 66. procedura îndreptată împotriva lui trebuie să fie deschisă în termenul cel mai scurt. Procedura penală. de la care se permit însă excepţii în privinţa unor acte care pot fi obiectul unei acţiuni civile: contractul neîncheiat ca mandatar al statului care a constituit postul consular şi reparaţii pentru prejudicii sau accidente produse cu un autovehicul. Totodată. 308 328 . în afară de cazul în care se află în stare de arest sau detenţie. Ca urmare.329 ___________________ Crc.indemnizaţiile şi onorariile pe care le primeşte pentru exercitarea funcţiilor consulare de la statul care a constituit postul consular. 329 Crc. trebuie ca autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi exercită funcţiile consulare să ţină seama de poziţia lui oficială. i se pot aplica măsurile de executare numai dacă se formulează o renunţare distinctă. Totuşi.

280-281). negocierea este instrumentul indispensabil reglementării diferendelor dintre state şi de stimulare a conlucrării interstatale. după ce soluţia este stabilită şi aplicată fie în conformitate cu voinţa uneia dintre părţi. Prin astfel de nuanţări se marchează. se realizează dialogul necesar convieţuirii în pace (LIPATTI. 5). Temeiul relaţiilor este interesul comun. Diferendul este o problemă nesoluţionată apărută în relaţiile dintre părţile la diferend. pe de o parte. convergenţa intereselor. Pe planul relaţiilor internaţionale. impusă cu forţa părţilor celorlalte. Cei care ajung. Esenţa soluţiei este decizia comună a părţilor diferendului devenite părţile înţelegerii. state.NEGOCIEREA DIPLOMATICĂ (EXCURS) CONSIDERENTE DEFINITORII Negocierea este activitatea de realizare a înţelegerii prin care se poate ajunge la soluţionarea unui diferend. la înţelegere cu privire la soluţionarea diferendului din relaţiile lor sunt participanţi la înţelegere. Ca urmare. relaţiile întemeiate pe acord sunt deranjate. foruri internaţionale) în relaţiile cărora a apărut un diferend sunt participaţi la diferend. Divergenţa intereselor produce diferendul. 309 . grupuri de persoane. care ameliorează relaţiile dintre părţi. caracterul informal al debutului negocierii. părţi ale înţelegerii. Soluţionarea diferendului înseamnă obţinerea unui acord durabil. întrucât corespunde intereselor lor şi ale comunităţii. chiar periclitate de dezacord. disponibilitatea de a negocia şi. Uneori negocierea este denumită „schimb de vederi” sau „consultare” (DIACONU III. părţi ale diferendului. organizaţii. Obiectivul negocierii este înţelegerea. Prin negociere se pot depăşi crizele din relaţiile internaţionale. societăţi. comunităţi. prin negociere. Cei (persoane. pe de altă parte. Diferendul perturbator se încheie după soluţionarea problemei. fie în conformitate cu înţelegerea la care părţile ajung edificând soluţia prin oferte şi acceptări ale componentelor acesteia.

incertitudinea să se diminueze şi să se asigure. căreia nu îi revine şi nici nu trebuie să-i revină rolul de „poliţist-mondial”. atmosfera de încredere necesară.330 Principles and guidelines for international negotiations. astfel încât conduita lor să poată fi previzibilă. 279-280). soluţionându-şi diferendul pe calea negocierii (TOWARDS. mai ales atunci când adoptarea se face prin consens (DIACONU III. Dreptul internaţional prevede trecerea imediată la negociere în caz de diferend. la care statele recurg ca să-şi administreze relaţiile reciproce. Pornind de la prevederile Cartei Naţiunilor Unite şi de la această menţiune solemnă din Declaraţia de la Manila. conferinţele şi organizaţiile internaţionale sunt instrumente de negociere permanentă. Adunarea Generală a ONU situează negocierea printre mijloacele de soluţionare paşnică a diferendelor dintre state la care statele pot recurge conform opţiunii lor libere şi le cere statelor să aibă în vedere. să sprijine statele care au ajuns să fie părţi ale unui diferend să devină părţi ale unei înţelegeri. 282). The General Assembly. pentru părţile implicate şi pentru securitatea internaţională. o soluţie cât mai adecvată intereselor pe care şi le apără. poate. principiile şi normele dreptului internaţional. Intervenţia în procesul de soluţionare a diferendului a unui terţ îngrădeşte această libertate. Adunarea Generală a ONU a stabilit principii şi îndrumări pentru negocierile internaţionale. the Sixth Committee (A/53/630)] 53/101. Organizaţia Naţiunilor Unite. considerând urgentă. negocierea este considerată a fi mijloc flexibil şi eficient de soluţionare a diferendelor dintre state şi pentru formularea de norme internaţionale noi de comportament. [on the report of . încetarea diferendului şi oferind posibilitatea cea mai generoasă de identificare şi de adoptare a soluţiei necesare (DIACONU III.. Recalling 310 RESOLUTION ADOPTED BY THE GENERAL ASSEMBLY.___________________ 330 Forurile internaţionale. 37). Soluţiile adoptate prin negociere multilaterală cât mai largă conţin şi garanţia aplicabilităţii. În acest cadru.. în negociere.. nemijlocit. Această primordialitate reflectă tendinţa generală de a recurge întâi la negociere pentru obţinerea înţelegerii necesare. când negociază. în schimb. În enumerarea mijloacelor paşnice prin care statele caută să-şi soluţioneze fără întârziere şi echitabil disputele internaţionale. Statele care se angajează neîntârziat în negociere îşi menţin libertatea de a edifica direct. negocierii i se rezervă locul întâi în textul Declaraţiei de la Manila cu privire la soluţionarea paşnică a disputelor internaţionale.

the peaceful settlement of disputes and the creation of new international norms of conduct of States. the general welfare of nations and international cooperation free from discrimination based on such differences. in this context. non-exhaustive frame of reference for negotiations. or in any other manner inconsistent with the purposes of the United Nations.the purposes and principles of the Charter of the United Nations. irrespective of the differences in their political. among other things. and reaffirming. Recognizing that the following could offer a general. Reaffirms the following principles of international law which are of relevance to international negotiations: (a) Sovereign equality of all States. Bearing in mind that in their negotiations States should be guided by the relevant principles and rules of international law. (d) States have the duty to refrain in their international relations from the threat or use of force against the territorial integrity or political independence of any State. political or other nature. (b) States have the duty not to intervene in matters within the domestic jurisdiction of any State. 311 . the right of free choice of those means. the peaceful settlement of disputes among States and for the creation of new international norms of conduct. 2 Taking into account the objectives of the United Nations Decade of International Law. Conscious of the existence of different means of peaceful settlement of disputes. (g) States shall settle their international disputes by peaceful means in such a manner that international peace and security. (c) States have the duty to fulfil in good faith their obligations under international law. (e) Any agreement is void if its conclusion has been procured by the threat or use of force in violation of the principles of international law embodied in the Charter. in the various spheres of international relations. social. Reaffirming the provisions of the Declaration on Principles of International Law concerning Friendly Relations and Cooperation among States in accordance with the Charter of the United Nations and of the Manila 1 Declaration on the Peaceful Settlement of International Disputes. economic and social systems. reducing uncertainty and promoting an atmosphere of trust at negotiations. in accordance with the Charter of the United Nations. Considering that international negotiations constitute a flexible and effective means for. and justice. (f) States have the duty to cooperate with one another. notwithstanding differences of an economic. 1. as enshrined in the Charter and recognized by international law. Noting that the identification of principles and guidelines of relevance to international negotiations could contribute to enhancing the predictability of negotiating parties. in order to maintain international peace and security and to promote international economic stability and progress. Bearing in mind the important role that constructive and effective negotiations can play in attaining the purposes of the Charter by contributing to the management of international relations. are not endangered.

Şi în acest context. (f) States should facilitate the pursuit or conclusion of negotiations by remaining focused throughout on the main objectives of the negotiations. (b) States should take due account of the importance of engaging. Adunarea Generală a ONU se referă la necesitatea încrederii între părţile participante la negociere. [on the report of Principles and guidelines for international negotiations. (g) States should use their best endeavours to continue to work towards a mutually acceptable and just solution in the event of an impasse in negotiations. acceptabile mutual. in an appropriate manner. Adunarea Generală a ONU atrage atenţia asupra asigurării compatibilităţii dintre scopul negocierii şi principiile dreptului internaţional. astfel încât acesta să poată fi atins. 312 RESOLUTION ADOPTED BY THE GENERAL ASSEMBLY. (c) The purpose and object of all negotiations must be fully compatible with the principles and norms of international law. Desfăşurarea fără blocaje a negocierii şi încheierea ei depind de concentrarea statelor-părţi asupra obiectivului principal de atins. Adunarea Generală a ONU le recomandă statelor ca. Statele sunt îndrumate să adere la cadrul de desfăşurare a negocierii agreat mutual şi să încerce să menţină. including the provisions of the Charter. Affirms the importance of conducting negotiations in accordance with international law in a manner compatible with and conducive to the achievement of the stated objective of negotiations and in line with the following guidelines: (a) Negotiations should be conducted in good faith. (e) States should endeavour to maintain a constructive atmosphere during negotiations and to refrain from any conduct which might undermine the negotiations and their progress. subliniază importanţa participării la negociere a statelor ale căror interese sunt afectate direct de diferend. . să se străduiască să-şi continue eforturile în vederea obţinerii unei soluţii drepte. The General Assembly.Exprimând exigenţa ca negocierea să se desfăşoare în conformitate cu dreptul internaţional şi într-o manieră compatibilă cu obiectivul negocierilor. in international negotiations the States whose vital interests are directly affected by the matters in question. în cazul în care negocierea intră în impas. o atmosferă constructivă şi să se abţină de la orice act sau gest care ar putea submina negocierea şi progresul ei. (…) 2.331 ___________________ 331 the Sixth Committee (A/53/630)] 53/101. în cursul negocierii. (d) States should adhere to the mutually agreed framework for conducting negotiations.

toţi cei care satisfac prin conduită şi formaţie profesională criteriile definitorii ale profesiei de diplomat: eleganţă. Printre diplomaţi. cunoştinţe aprofundate în domeniile dreptului. morală şi fizică a negociatorului. intropatie). negociatori sadea sunt îndeosebi cei care au aptitudinea de a-l asculta pe celălalt şi harul de a ajunge să-l înţeleagă într-atât încât să-şi poată imagina că s-ar afla în locul lui la masa de negociere. de a nu le expune în orice moment.NEGOCIATORUL Negocierea este o profesie. abilitatea de a utiliza limbi străine. 6). în general. El are fără încetare nevoie de încrederea că este posibilă parcurgerea drumului până la edificarea înţelegerii. deprinderi temeinice în domeniile literaturii şi artelor. Pregătirea negociatorului include adecvarea comportamentului. Trebuie ca negociatorul să dispună de educaţie şi de pregătire culturală la nivelul care face posibilă dotarea lui cu simţul umorului. Însuşirile necesare negociatorului le au. dobândirea de deprinderi şi cunoştinţe specifice. de a evita crispările. Negociatorului îi este necesară concentrarea permanentă spre cunoaşterea celuilalt negociator. cu abilitatea de a recurge în măsura adecvată la ironie şi cu priceperea angajării cu demnitate şi eficienţă într-un duel de replici (LIPATTI. autocontrol. Această încredere se bazează pe capacitatea de a-şi controla reacţiile. Îndeplinirea funcţiei de negociator depinde de soliditatea intelectuală. de a-şi stăpâni emoţiile. 313 . înclinaţie spre cooperare. În acest scop. istoriei. o activitate pentru a cărei exercitare este nevoie de specializare. trebuie ca negociatorul să desfăşoare o singură activitate. în timp ce negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere îşi prezintă poziţia: ascultarea cu atenţie maximă a acestei prezentări în vederea desprinderii în detaliu a elementelor utile înţelegerii preocupărilor părţii celeilalte. subestimarea negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere (LIPATTI. 6). răbdare. prin empatie (Einhfuhlung. Sunt incompatibile cu conduita negociatorului de meserie optimismul excesiv. perseverenţă. inclusiv prin fuziune afectivă. Cunoaşterea prin intuiţie simpatetică” a partenerului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere oferă posibilitatea unei cooperări reale şi fructuoase.

Sentimentele negative faţă de negociatorul părţii celeilalte îl descalifică pe negociator. Viziunea teatrală este explicabilă. se desfăşoară o activitate birocratică. Incompatibilitatea afectivă a negociatorilor. întrucât negocierea se desfăşoară pe trei planuri paralele: lucrările de precizare a problemei de rezolvat prin înţelegerea preconizată. fie blocarea evenimentelor şi acţiunilor din planurile celelalte. o reprezentaţie cu scenarişti. este defavorabilă activităţii lor. Menţinerea acestei linii de conduită este cu putinţă numai dacă interesul în realizarea înţelegerii este real şi stringent. dar mai ales adversitatea faţă de conduita. fie înfăţişarea fizică a celuilalt. În consecinţă. Pe de o parte. În această viziune. dialogul negociatorilor la masa de negociere. despre căile şi mijloacele de obţinere a înţelegerii şi despre consecinţele ei. spectatorii ar fi persoanele interesate să cunoască desfăşurarea negocierii şi rezultatele ei. la care stau faţă în faţă negociatorii. în cadrul cărora se distribuie roluri. care face imposibil dialogul. formarea şi modificările opiniei publice despre şansele de realizare a înţelegerii. Protagonişti sunt şefii echipelor de negociatori. culisele ar fi birourile organizaţiilor sau instituţiilor reprezentate de negociatori. unde decorul este dominat de masa de negociere. De cele mai multe ori. 314 . Pe de alta. Actorul negocierii este negociatorul. Este nocivă antipatia care are ca sursă fie vocea. Angajarea în negociere în vederea rezolvării prin înţelegere a unui diferend le impune celor care au optat astfel să aibă constant în vedere primordialitatea înţelegerii. la negocieri participă echipe de negociatori. scenografi şi actori. în cadrul căruia se propun formule de înţelegere. se schimbă argumente. evaluările şi reevaluările succesive ale stadiului negocierii şi ale rezultatelor ei. orientarea ideologică. Evenimentele şi acţiunile dintr-un plan au ca efect fie dinamizarea. scena ar fi sala de negociere. la care participă demnitari. CARACTERUL DRAMATIC AL NEGOCIERII Este împărtăşită larg viziunea că negocierea are formă teatrală. regizori. Cele trei planuri se oglindesc fiecare în celelalte. tehnocraţi şi funcţionari. atitudinile acestuia. se exclude orice moment de ignorare a elementelor de convergenţă pe care se întemeiază relaţiile afectate de o anumită divergenţă.

nici pe un ring de box. În nici un fel de negociere. nu se află pe un teren de luptă. Negocierea nu se pierde şi nu se câştigă. Negociatorului îi este necesară cunoaşterea în profunzime a domeniului în care se preconizează realizarea înţelegerii. nici învingători. ci au între ei masa de negociere. dar în nici un caz în negocierea internaţională nu se poate ajunge la rezultat prin constrângere. Succesul negociatorului depinde de claritatea viziunii lui în privinţa rezultatelor de obţinut. De altfel.Culisele Trebuie ca negociatorul să aibă în vedere că slujeşte două imperative: înţelegerea şi interesul părţii pe care o reprezintă. Organizaţiei sau instituţiei şi negociatorului le este necesară descrierea clară a problemei de rezolvat. Dacă are rezultat. Participarea la negociere depinde de pregătirea şi alimentarea unui flux abundent de informaţii cât mai consistente şi mai variate pe temele legate de diferend. care se aşază faţă în faţă. nici într-o arenă. o clauză de „salvare” care prevede că fiecare parte are posibilitatea să denunţe convenţia atunci când consideră că interesul ei suprem este ameninţat de continuarea aplicării ei. Această claritate vine îndeosebi din convingerea lui că slujeşte o cauză justă. negocierea se încheie cu înţelegerea realizată. demnă de apărat. cât şi negociatorul să aibă disponibilitatea permanentă de a-şi completa şi de a-şi modifica această concepţie în cursul negocierii. a înţelegerii de edificat (LIPATTI. ci cooperare. Nu poate avea. Negocierea nu este dispută. aşadar. adică de convorbire. măsurarea gravităţii acestei divergenţe şi estimarea urgenţei cu care se impune găsirea soluţiei. nici învinşi. Negociatorii sau echipele de negociatori. Trebuie ca negociatorul să fie sigur că înţelegerea la care se ajunge este în aceeaşi măsură valabilă pentru ambele părţi. trebuie ca atât organizaţia sau instituţia. într-o formă sau alta. adică nu se poate impune înţelegerea. Fiecare parte vine la negociere cu memoria instituţională proprie. 5). Sunt foarte utile distingerea divergenţei de interese. Negociatorul are nevoie de concepţia cu privire la această problemă a organizaţiei sau a instituţiei pe care o reprezintă. Totodată. în convenţiile internaţionale se include totdeauna. Informaţiile despre concepţia părţii celeilalte asupra diferendului şi despre transformările treptate ale acestei concepţii sunt esenţiale pentru adoptarea deciziilor cu privire la 315 .

cu excepţia noastră. în timpul negocierilor privind Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. lua cuvântul şeful delegaţiei sovietice sau locţiitorul său. în ordinea în care doreau să intervină. care nu luam niciodată iniţiativa unor asemenea schimburi de vederi. Scenariul era. să facem front comun în faţa duşmanilor … (…) Alteori (…) ne vedeam obligaţi (…) să contestăm brutal «linia de conduită» impusă de sovietici. sprijineau cu toţii ideile şi poziţiile sovietice. întrucât. nu fără a fi făcut şi un superficial schimb de informaţii despre culisele conferinţei (…) Fiecare păstra însă pentru sine informaţiile de preţ şi nu arunca pe masa comună decât date fără prea mare valoare. cam totdeauna acelaşi: după un schimb foarte scurt de banalităţi protocolare. În 1973. trasând linia generală de conduită. în general. rând pe rând. sovieticii apelau la «corul antic». Fiecare parte negociatoare caută să afle „ţinta” şi „limita de rezistenţă” a celeilalte părţi şi să disimuleze cât mai bine cu putinţă „ţinta” proprie şi „limita de rezistenţă” proprie.elaborarea şi adaptarea progresivă a concepţiei proprii. reprezentanţii celorlalte cinci ţări socialiste. la diferite misiuni permanente ale ţărilor în cauză. Căci nu trebuia depăşit un anumit prag. în acelaşi timp. Imperativul slujirii fidele a interesului părţii pe care o reprezintă îi impune negociatorului să cunoască şi să ia în considerare şi interesele aliaţilor. Ambasadorii (…) [din] RDG. dar. paralel cu negocierile propriu-zise. ci doar răspundeam la invitaţia celorlalţi. Ne luam apoi rămas bun. declaraţiile celorlalţi. „şedinţele de consfătuire” ale reprezentanţilor statelor Tratatului de la Varşovia. care. fără să criticăm. trebuie să obţină confirmări nu numai de la cel în numele căruia negociază. să se deterioreze prietenii vechi. cu mici nuanţe. asistată de chibiţi. conform ritualului. ci şi de la aliaţii acestuia. aveau loc. Şi atunci ieşea scandal: iritaţi de argumentele noastre. pentru a ne preciza poziţia. simultan. care să spulbere mitul prieteniei şi întrajutorării tovărăşeşti (…) Era practic un «dialog de surzi» şi mai totdeauna o controversă România-URSS. Şi aceasta. Uneori sovieticii practicau şi o «intoxicare» menită să ne determine. Există mereu riscul ca înţelegerea la care se ajunge prin negociere să transforme o duşmănie veche într-o prietenie nouă. conform mandatului pe care-l aveam şi a tacticii pe care voiam s-o promovăm. Urmau la cuvânt. chipurile. Noi luam cuvântul în general la sfârşitul reuniunii. care expunea obiectul consfătuirii. Povesteşte Valentin Lipatti: „Ne întâlneam. în timpul negocierii principale. Negociatorul desfăşoară o negociere principală şi. (…) 316 . câteva negocieri secundare.

Dacă. privirea mustrătoare a lui Kovaliov îl readucea repede la realitate şi «disidentul» de o clipă o lăsa încurcată… Dacă treaba nu se potolea în acest fel. chiar dacă. în care fiecare dintre părţi să obţină ceea ce dorea. cu care puteam vinde şi cumpăra. în timpul participării la consultările multilaterale pentru pregătirea Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa. Îmi cream astfel. Valentin Lipatti s-a deplasat de la Helsinki. Ne apărea cu claritate că pentru a ne atinge obiectivele trebuia să blocăm cu precauţie. pe fond. 92-94) Negociatorul se sprijină pe activitatea unui laborator de stratageme prin care se concretizează strategia de realizare a înţelegerii şi tactica de negociere. mai binevoitor sau mai distrat. de pildă. o monedă de schimb. în care ne spuneam pe faţă tot ce trebuia să ne spunem. aceasta îmi era acceptabilă. pentru a pune la punct. după ce vom fi primit fiecare instrucţiuni suplimentare. Am discutat (…) despre posibilităţile pe care consensul le putea oferi în această privinţă.Polonia.” (LIPATTI. sub presiunea de a obţine un aranjament favorabil acelei organizaţii sau acelui stat. la Copenhaga. interesele celor care ne făceau greutăţi şi să-i determinăm să accepte tratative do ut des. dar şi cu fermitate. aspecte ale tacticii de negociere pe care o aplica: „Rostul întâlnirii noastre era să stabilim împreună care erau greutăţile majore ale negocierii şi ce tactici urma să folosim pentru a le depăşi. (…) Bulgaria. Consensul devenea astfel singura noastră armă eficientă de negociere. Partida se încheia la egalitate. criticându-ne sau ridicând în slavă justeţea liniei preconizate de sovietici. Dacă unul dintre ei. în mod artificial. 52-53) 317 . Adoptarea deciziei necesare pentru continuarea negocierii este rodul unei negocieri paralele interinstituţionale în statul participant la negociere. într-o discuţie confidenţială cu ministrul de externe George Macovescu. aveam de promovat o idee sau formulare care era blocată de partenerul X. îndrăznea să spună că «ar trebui poate să luăm în seamă şi argumentele tovarăşilor români». trebuia să găsesc acea idee sau formulare căreia el îi acorda toată importanţa şi să o blochez la rândul meu. locul consultărilor. În 1973. urmând să reluăm. riscând să-şi piardă funcţia. (…) Cehoslovacia sau (…) Ungaria îşi făceau datoria cu mai mult sau mai puţin succes. urma o răfuială între noi şi sovietici. Negociatorul este dependent de modul în care cel în numele căruia negociază îşi formulează şi îşi adoptă deciziile.” (LIPATTI. Cel care negociază ca reprezentant al unei organizaţii sau al unui stat se află.

dacă perioada de realizare a scopului înţelegerii este sau nu este negociabilă. Variantele de soluţie sau de părţi ale acesteia se pregătesc astfel încât din prezentarea şi examinarea lor să reiasă că se acordă fără dubiu atenţia cuvenită intereselor părţii celeilalte. Pe o asemenea cale s-ar ajunge la o înţelegere viciată şi deci fragilă. pe care trebuie să le studieze. de arta sinonimiei (LIPATTI. Sugestiile. 318 . Scopului maximal de prezentat i se poate adăuga o menţiune privind timpul în care se doreşte atingerea lui: imediat sau într-o perioadă nedefinită. La masa de negociere Analizarea continuă şi interpretarea permanentă a mesajelor transmise de partea cealaltă la masa de negociere. Activitatea din „culisele” negocierii include şi acumularea. precum şi argumentele de susţinere a acestora se pregătesc atât cu pasiune. fixarea scopului înţelegerii în forma în care să fie prezentat părţii celeilalte. 5-6). fără viabilitate. Se poate preciza. 185. încă de la început sau pe parcursul negocierii. sunt obligaţii ale negociatorilor a căror îndeplinire răspunde exigenţelor privind menţinerea spiritului de cooperare şi desăvârşirea misiunii proprii (MALIŢA. Când îşi alege tactica. negociatorul poate avea în vedere fie natura rezultatelor. O singură variantă este exclusă şi deci de nediscutat: concesia ca efect al presiunii. Inspirat de situaţiile ipotetice. în exprimarea verbală şi în redactarea de texte. în pregătirea negocierii. de a redacta precis şi de a dispune. ca un şahist. Scena. ordonarea şi verificarea fără excepţie a tuturor informaţiilor relevante vehiculate înainte de începerea negocierii şi în timpul acesteia. concepând proiecte multiple ale soluţiei în jurul căreia să se poată edifica înţelegerea. În alegerea tacticii de negociere. cât mai aproape de semnificaţia autentică a poziţiilor şi argumentelor ei. Are nevoie neapărat de talentul de a se exprima verbal fluent. negociatorul îşi ţese autoritatea şi credibilitatea necesare la masa de negociere. cât şi cu luciditate. 5-6). cu stimularea şi punerea în valoare a imaginaţiei. propunerile şi poziţiile variate de prezentat în cursul negocierii. fie modul de comunicare. astfel încât o asemenea evaluare să contribuie la dobândire sentimentului că s-a încheiat cea mai bună afacere posibilă. LIPATTI.Este importantă. trebuie ca fiecare parte să identifice factorii de care depinde succesul negocierii.

propuneri sau poziţii. formularea şi prezentarea de concesii. formularea de argumente pentru susţinerea poziţiilor proprii. constituie temei al negocierii şi interesele părţii reprezentate de negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. propunerile şi poziţiile prezentate de negociatorul aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere sunt de respins. Conduita empatică şi respectarea principiului cooperării fac posibilă asimilarea profesională de către negociator a ideii că nu toate sugestiile. că nu este necesară căutarea unei argumentaţii de respingere a fiecărei sugestii. Se poate ajunge la înţelegere numai dacă interesele sunt respectate. în aceeaşi măsură cu interesele părţii pe care o reprezintă. cu expunerea generală a negociatorului asupra obiectului înţelegerii de edificat. Formularea ex abrupto a unei cerinţe radicale privind conţinutul înţelegerii periclitează atmosfera propice înţelegerii şi spiritul de cooperare necesar la masa 319 . reprezentată de negociator. Se poate interpreta esenţa acestei expuneri şi ca prezentare a cerinţei principale. şi mesajul părţii reprezentate privind dispoziţia reală de a negocia astfel încât părţile diferendului să devină părţi ale unei înţelegeri. de obicei. o adresează părţii celeilalte/părţilor celorlalte a/ale diferendului. Aşadar. Acest debut al negocierii conţine. Abandonarea intereselor este sursă de neînţelegere. Ca urmare. Se poate ca interesul invariabil să fie slujit cu o varietate amplă de poziţii susţinute cu varietăţi ample de argumente. Elaborarea şi aplicarea acestor tactici cuprind: adoptarea şi prezentarea de poziţii faţă de diferend în general şi faţă de poziţiile părţii celeilalte. admiţând cu consecvenţă că. pe care partea diferendului. În elaborarea tacticilor de negociere. explicit sau implicit. 85) Negocierea se desfăşoară în conformitate cu tactici de conturare şi de obţinere a înţelegerii. re-expunându-le. dar se poate avea în vedere abandonarea şi modificarea poziţiilor adoptate şi prezentate în cursul negocierii. Activitatea la masa de negociere începe. El le poate chiar relua în cursul negocierii. măcar situându-le sub propunerea: „Vă rog să mă corectaţi dacă greşesc!” (FISHER. negociatorul aplică principiul cooperării. propuneri sau poziţii formulate de pe partea cealaltă a mesei de negociere.Căutând empatia. trebuie să se acorde atenţie primordială intereselor în raport cu poziţiile prin care aceste interese sunt apărate şi promovate. negociatorul de meserie consideră firească şi posibilitatea acceptării acestor sugestii. pentru edificarea înţelegerii nu trebuie să se ia în calcul abandonarea intereselor. dacă nu pentru a demonstra că este dispus să şi le însuşească.

pe de o parte. care constituia pentru ei o prioritate absolută. Pe de altă parte. nici occidentalii – cu excepţia Elveţiei. din grija ca o preeminenţă a acestui principiu să nu marginalizeze chestiunea inviolabilităţii frontierelor. Întâietatea acordată grijii faţă de evoluţia relaţiilor deteriorate de diferend. din partea României. Rămâne indiscutabilă fermitatea în apărarea intereselor proprii şi în respectarea principiilor universale care guvernează relaţiile dintre state. Apare chiar pericolul ca negocierea să se blocheze. Inexistenţa unui organ de lucru subsidiar – care să examineze şi să convină asemenea prevederi – ar fi anulat toată strădania noastră. la Geneva. din doctrina „suveranităţii limitate” la care nu renunţaseră. de măsuri de aplicare a lor. În 1973. Valentin Lipatti a notat: „Renunţasem la includerea expresă a nefolosirii forţei sau a ameninţării cu forţa în titlul punctului unu al ordinii de zi a conferinţei. atât în laboratoarele părţii pe care o reprezintă. cât şi în cele ale părţii celeilalte. cât şi pe parcursul negocierii atmosfera favorabilă dialogului şi asigurarea continuării lui cât timp este necesar se obţin şi prin prezentarea soluţiilor dorite sub forma unor variante supuse dezbaterii la masa de negociere. Valentin Lipatti. dar şi permanent în cursul ei se adoptă o conduită evident favorabilă criteriilor obiective de evaluare a propunerilor formulate la masa de negociere. din partea URSS. Referindu-se la necesitatea constituirii unui organ subsidiar de lucru. dispoziţia de a negocia serios. negociatorul de meserie caută insistent să imagineze variante ale poziţiilor pe care le are de prezentat şi să stimuleze inventarea de astfel de variante. Mai mult. şi A. Atât la începutul. care avea propuneri de aplicare a principiului reglementării paşnice a diferendelor dintre state – nu se înghesuiau să ne sprijine (…). G. eventual. Sovieticii însă nu voiau decât crearea unei subcomisii care să se ocupe de principii şi. pe de alta. După o discuţie nocturnă cu Kovaliov. dar nu puteam renunţa în nici un caz la prezentarea de propuneri menite să expliciteze şi să consolideze aplicarea principiului nerecurgerii la forţă. au negociat organigrama fazei a doua a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Repulsia lor faţă de principiul nerecurgerii la forţă decurge.de negociere. Kovaliov. precum şi dorinţei de a pune de acord interesele care au cauzat sau pot cauza divergenţe demonstrează şi dorinţa reală de a ajunge la înţelegere. însărcinat să examineze măsuri de aplicare a principiilor de drept internaţional. Încă de la începutul negocierii. în care (…) i-am expus pe 320 . iar.

care dă nivelul celei mai proaste înţelegeri acceptabile. stratagemele privind. Partea cealaltă utilizează oferta iniţială ca pe un indiciu cu privire la „ţinta” şi la „limita de rezistenţă” a părţii care a formulat oferta. când partea cealaltă cunoaşte „ţinta” şi „limita de rezistenţă” a celui care a formulat oferta sau când are mijloace de a 321 . strategiile care prevăd o ofertă iniţială extremă par a favoriza încheierea fructuoasă a negocierilor pentru cei care recurg la stratagema ofertei iniţiale extreme. urma să se consacre examinării măsurilor de aplicare a principiilor nerecurgerii la forţă şi reglementării paşnice a diferendelor. negociatorul îşi elaborează stratagemele. Se poate descrie negocierea ca adoptarea şi părăsirea succesivă a poziţiilor proprii.” (LIPATTI. 464-466). în negociere. Oferta iniţială extremă nu are efectul dorit la sfârşitul negocierilor. negociatorii au în vedere: „ţinta”. „nivelul înţelegerii”. Nivelul profiturilor permise are un efect important asupra modului în care interacţionează negociatorii. După oferta iniţială extremă. o problemă politico-militară nu se deosebesc de stratagemele la care se recurge pentru soluţionarea unei dispute în familie şi nici de cele comerciale (FELDMAN. am putut găsi o soluţie acceptabilă. de pildă. Fiecare parte care negociază doreşte să obţină un profit cât mai mare. care. imaginea că este generos.şleau ce gândeam. în timpul negocierilor. prezentate ca fiind cereri sau oferte. 87-88) Simultan. ce voiam. Devine posibil ca. întrucât are posibilitatea de a face concesii considerabile. se manifestă plenar dispoziţia de a respecta şi de a aplica principiile de conlucrare şi de a conlucra fără ezitare. Negociatorul acordă atenţie îndeosebi stratagemelor pe care să le poată utiliza pentru a realiza o afacere optimă în vederea profitului propriu. şi „limita de rezistenţă”. cel care a formulat-o poate obţine. una dintre părţi vinde şi alta cumpără. În negocierile dintre state. După formularea ofertei iniţiale a uneia dintre părţi „ţinta” părţii celeilalte se poate modifica în favoarea părţii care a formulat oferta. Pornind de la tactica stabilită în „culise”. în reciprocitate. având un statut egal cu subcomisia însărcinată să redacteze principiile. însemnând ce aşteaptă fiecare parte de la negociere. În cursul negocierii. care ar putea fi satisfăcător pentru ambele părţi. cealaltă parte să propună concesii importante. În cele mai multe cazuri. şi anume crearea unui organ special de lucru (Special Working Body). În esenţă.

pentru a-şi explica semnificaţia poziţiilor prezentate oficial. la oferta iniţială extremă este posibil să se răspundă cu o conduită fermă în negociere. 322 . cealaltă parte să conchidă că ofertantul nu şi-a propus să negocieze serios. Negociatorii se confruntă cu diferendul de soluţionat. Pentru edificarea înţelegerii privind soluţionarea diferendului şi simultan cu această edificare trebuie ca părţile diferendului să devină părţile înţelegerii şi negociatorii care le reprezintă să lucreze umăr-laumăr. O asemenea impresie dăunează climatului de conlucrare de care depinde realizarea înţelegerii în urma negocierii. în cursul negocierii. Este posibil şi ca. ci să împiedice realizarea unei înţelegeri. că înţelege poziţia prezentată de negociatorul de pe partea cealaltă a mesei de negociere contribuie substanţial la îmbunătăţirea atmosferei necesare dialogului. În acest caz. ca şi formularea de discursuri în stil de rechizitoriu cu privire la aceste poziţii şi la susţinătorul lor afectează climatul necesar pentru realizarea înţelegerii. Îmbunătăţirea relaţiilor sociale cu partea cealaltă se obţine prin edificarea unei atmosfere amicale şi unei stări sufleteşti pozitive în timpul negocierii. dar nu se confruntă între ei. ci la eşecul negocierilor. de cealaltă parte a aceleiaşi mese reflectă situarea una faţă de cealaltă a părţilor diferendului. care nu duce la înţelegere. Negociatorul care poate declara convingător.influenţa aceste repere. Efectul unei asemenea strategii constă în sporirea înclinaţiei părţii celeilalte spre concesie. respectiv. de o parte a mesei de negociere şi. determină rezultate satisfăcătoare. sporirea senzaţiei celeilalte părţi că negociatorul cu care se confruntă este foarte ferm. Negociatorii acordă importanţă timpului necesar pentru obţinerea înţelegerii. să nu fie tardivă. Situarea faţă-în-faţă. impunerea presiunii timpului asupra părţii celeilalte. inclusiv părerea că se recurge la stratageme insidioase. după oferta iniţială extremă. în spiritul câştigului reciproc. Din conduita excesiv de apropiată pot rezulta impresii confuze. astfel încât înţelegerea să fie aplicabilă în timp util. Polemica în legătură cu poziţiile prezentate în cursul negocierii. Printre metodele de a obţine concesii se numără: îmbunătăţirea stării sufleteşti a celeilalte părţi sau consolidarea relaţiilor sociale cu partea cealaltă. Negocierea în care participanţii cooperează. diminuarea capacităţii celeilalte părţi de a rezista fără să propună concesii. Calitatea atmosferei sporeşte însă dacă negociatorii dialoghează şi neoficial.

negociatorul care tinde să fie prea îngăduitor cu negociatorul părţii celeilalte este demis.Impunerea presiunii timpului asupra părţii celeilalte se poate obţine prin susţinerea cu insistenţă a unui termen limită pentru negociere. examinează cu exigenţă argumentele negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. pe de altă parte. Agresivitatea şi încăpăţânarea sunt însă pernicioase. Negociatorii nu sunt combatanţi nici atât cât să satisfacă ideea confruntării care îi opune pe sportivi. pe de o parte receptiv faţă de ofertele negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. sau tipul negociatorului flexibil. 6). În realitate. Se abate de la principiul cooperării negociatorul care încearcă să ocupe. Garantarea egalităţii este asigurată prin respectarea principiului că negocierea este cooperare. de regulă. dezamăgitoare. Partea care adoptă această strategie poate recurge la ameninţarea că. şi. poate fi identificat tipul negociatorului perseverent. va recurge la o acţiune inacceptabilă pentru partea cealaltă. Prin maleabilitatea invariabilă a unuia dintre negociatori se ajunge la impunerea deciziei uneia dintre părţi. după trecerea momentului limită. Strategia implică riscul ca negocierile să eşueze la apropierea termenului fixat. Cu negociatori care prin conduita lor introduc în negociere înverşunarea şi produc o înţelegere precară. de oferte numeroase şi variate. Despre cel „maleabil” se crede că este dispus să fie concesiv ca să evite confruntarea verbală. este posibil ca negocierea să devină sursă de încordare şi nu de acord. trebuie ca această strategie să fie credibilă. o poziţie de forţă şi se străduieşte să o menţină. Despre cel „agresiv” se crede că este dispus să participe la un duel verbal. în negociere. în cursul negocierii. opinia publică despre ele conţine mituri având ca sursă reflectarea reciprocă a mijloacelor de negociere de utilizare a forţei. aşadar improprii negocierii. Această abatere implică riscul de a bloca negocierea. Unul dintre aceste mituri se referă la tipurile de negociator: „agresiv” şi „maleabil”. 323 . aşadar nu la înţelegere şi. Lupta lor se duce „cu metode şi finalităţi paşnice” (LIPATTI. Pentru a fi eficientă. laborios în privinţa elaborării şi prezentării. chiar dacă partea care a impus presiunea timpului ar dori să le continue. declanşat prin adoptarea de poziţii extreme şi desfăşurat în vederea apărării acestor poziţii cu încăpăţânare. care. Părţile care negociază au nevoie permanent de sentimentul că şansele lor de a ajunge la o înţelegere avantajoasă sunt egale. Fiind căi alternative de soluţionare a diferendului. înaintea oricărei concesii.

ştiinţifică şi privind mediul. propuse doar în reciprocitate. Prin înţelegerea la care s-a ajuns în urma negocierii. de abordat doar de negociatorii ajunşi la un grad foarte înalt de profesionalizare (LIPATTI. dar oricum inacceptabilă. în cadrul negocierilor pentru pregătirea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Îmbinarea eficientă dintre fermitate şi flexibilitate este totuşi o performanţă foarte dificil de atins. 2) cooperarea economică şi culturală şi 3) organismul permanent al conferinţei. la concesii puţine minime. la Helsinki. se poate preciza că împrejurările devin dezavantajoase pentru partea cealaltă. dar cedând 324 . Statele occidentale au propus ca domeniului umanitar şi celui al cooperării culturale să li se rezerve un punct distinct pe ordinea de zi. Trebuie să se evite orice element care ar putea fi interpretat ca fiind dovadă de slăbiciune de câte ori se propune o concesie. Sporirea senzaţiei părţii celeilalte că negociatorul cu care se confruntă este foarte ferm se poate obţine prin trecerea de la oferta iniţială fie extremă. s-a stabilit ca ordinea de zi să aibă patru puncte: securitatea. se asociază fiecare concesie cu elemente de consolidare a poziţiei celui concesiv. Această strategie nu permite să i se dea părţii celeilalte impresia că după o concesie sunt posibile şi alte concesii. Trebuie ca prima concesie să fie însoţită de precizarea că este singura concesie posibilă. Conform acestei strategii. urmările conferinţei. întrucât devin imposibile anumite garanţii care ar asigura aplicarea corectă a înţelegerii. În 1973. Cu privire la „organismul permanent”. Delegaţia URSS. Negociatorul de meserie ştie că se poate ceda foarte puţin şi doar în momentul potrivit (LIPATTI. excluzând concesiile unilaterale. a acceptat îndeplinirea acestei dorinţe. Negociatorii URSS au propus ca ordinea de zi să aibă trei puncte: 1) securitate. 6).Sunt compatibile fermitatea în apărarea intereselor părţii reprezentate şi receptivitatea faţă de interesele părţii celeilalte şi faţă de formele de exprimare a acestor interese. Sunt utile aplicării acestei strategii explicaţiile credibile de după fiecare concesie. statele occidentale au susţinut că nu este necesară instituţionalizarea conferinţei. fie moderată. „partea cea mai grea a muncii de negociere”. cooperarea economică. La concesia următoare se argumentează că a fost posibilă în circumstanţe unice. cooperarea în domeniul umanitar şi în alte domenii. 6). La concesia următoare. tehnică. s-a edificat înţelegerea privind ordinea de zi a conferinţei. care a ştiut înainte de începerea negocierii că occidentalii doresc neapărat să înscrie pe ordinea de zi problematica umanitară.

întrucât. Chapitre IV. Se argumentează. 9. Première partie. 36. făcându-i pe occidentali să creadă că doreşte să poată dirija un for continental pentru a domina Europa. îndeosebi. având caracter social. La masa de negociere se face schimb de mesaje. acceptând dramatic ca în ordinea de zi să se vorbească doar de urmările conferinţei. argumentează. Jucându-şi rolul. 37-38). În cursul negocierii.3. Ruşii au procedat la fel şi în privinţa „organismului permanent”. acesta a fost mitul în umbra căruia autorităţile de la Moscova au obţinut confirmarea împărţirii postbelice a Europei prin Actul final de la Helsinki (LIPATTI. demonstraţia este deschisă. instrumentul negociatorului este argumentaţia şi nu demonstraţia. prin schimb de enunţuri. Première partie. Argumentaţia este ansamblul de mijloace („strategii discursive”) din domeniul exprimării prin cuvinte utilizate de negociator pentru a obţine adeziunea negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere (TUŢESCU. URSS. nu presupune rigoarea constrângerii 325 . Deşi. în realitate. 0). Masa de negociere este masă de dialog. discursuri cu privire la păreri diferite sau contrare (VIGNAUX. adică în cadrul unei reuniuni polemice în care se conjugă şi se ciocnesc interese (PLANTIN. şi-a oferit o sursă bogată de posibilităţi de cedare. în cadrul unei dezbateri. produce o anumită impresie asupra negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere.treptat. menită să prezinte concesiile ca având temei logic. apud TUŢESCU. întrucât. Acţiunea negociatorului poate fi explicată prin teoria modernă a argumentaţiei.). negociatorul recurge la toate funcţiile limbajului vorbit: se exprimă. De fapt. aparţinând domeniului logicii. instituţionalizarea era contrară intereselor sovietice. propunând acest punct. descrie situaţii din domeniile la care se referă dialogul şi. constă din retorică şi. 0). Chapitre IV. argumentaţia convingătoare. spre deosebire de demonstraţie. apud TUŢESCU). 5. care este componenta unui sistem izolat şi care se adresează oricui. p. dramatizând fiecare cedare parţială. întrucât numai astfel răspunde exigenţei profesionale fundamentale privind soluţionarea prin înţelegere a unei probleme pe calea negocierii. Chapitre IV. Première partie. constă şi din dialog (TUŢESCU. expuneri. Argumentele Calea directă către diminuarea capacităţii celeilalte părţi de a rezista fără să propună concesii este persuasiunea.

În ipostază negativă. adverbul dimpotrivă (GRICE. întrucât comunicarea prin cuvinte depinde de cooperarea dintre cei care îşi transmit şi recepţionează mesajele. Acest acord înseamnă că fiecare interlocutor/negociator va participa la discuţie respectând exigenţele minime de care depinde desfăşurarea discuţiei. 4) şi procesul edificării decurge sub semnul probabilului. constând din argumentaţie şi contraargumentaţie (nostra confirmare. 19 apud TUŢESCU. se foloseşte contraargumentaţia. a evoluţiei treptate. care se poate realiza numai cu acordul participanţilor de a dialoga. Première partie. după ce a fost formulată o părere. fiind tautologică. combaterea de argumente. 1).1). Demonstraţia este doar o explicaţie.(PERELMAN – OLBRECHTS-TYTECA.2). acest instrument conţine ca element distinctiv conjuncţia adversativă dar. 5. este. Interlocutorii/negociatorii au măcar un singur obiectiv comun asupra căruia sunt de acord: realizarea discuţiei sau a negocierii. Pentru respingerea aserţiunii negociatorului aflat pe partea cealaltă a mesei de negociere. I. 5. „argumentaţia care contrazice concluzia adversarului”. Chapitre X. simultan. În argumentaţie. De altfel. 60-61. contraria refutare). a contrazicerii. cuprinde aserţiuni. o teză. Chapitre IV. Argumentaţia înseamnă însă construcţie (EGGS. Negocierea se bazează pe comunicarea prin cuvinte şi nu este posibilă decât ca formă de cooperare. negări polemice şi discursuri polemice. şi după ce. în timp ce edificiul este în acelaşi timp cel mult verosimil. Lanţul de argumente se alcătuieşte în dezbatere. denumită de Aristotel antisilogism. prin formularea şi argumentarea unei alte teze. Première partie. apud TUŢESCU. Dezbaterea. Chapitre IV. care. a apărut nevoia trecerii de la disensiune la consens. 255) şi i se adresează anume negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. argumentaţia este utilă după ce a apărut o problemă. fie adevărată. Din ea rezultă exclusiv dacă obiectul la care se referă este adevărat sau fals. o disensiune. Ca instrument al negociatorului. Chapitre IV. Negociatorul îşi ţese sau îşi edifică argumentaţia înlănţuind premise şi justificări şi propunând concluzii (TUŢESCU. Première partie. totuşi. 18. Argumentaţiei îi este necesar aşadar dialogul. fie falsă. argumentele se înlănţuie prin forţa de argumentare şi contradicţia argumentativă (TUŢESCU. după logica impreciziei. Première partie. precum şi alţi conectivi: conjuncţiile or. potrivit refutaţiei sofistice. cooperarea este temeiul oricărui 326 .

Chapitre X. nelăudându-se (KERBRAT-ORECCHIONI. să fie decent. trebuie ca negociatorul să-şi protejeze înfăţişarea proprie. Première partie.2). orientarea negocierii spre concluzia preconizată (TUŢESCU. Chapitre X. neînjosindu-se când este constrâns să facă un pas înapoi. Première partie. nepunând întrebări la care să i se dea răspunsuri neplăcute şi nespunând necuviinţe care să-i lezeze pe cei pe care îi reprezintă în negociere. psihice şi culturale. 1).1). 1. neadmiţând să-i fie încălcate drepturile. Din gama argumentelor cu care se poate interveni în cursul negocierii fac parte şi cele referitoare la evenimente nedorite. calitatea informaţiei să corespundă interdicţiei ca locutorul să nu afirme ceea ce consideră că este fals. Argumentele la care negociatorul recurge în cursul negocierii îi reflectă trăsăturile sociale. Pe de o parte. evitând expresiile excesive sau şocante. I. 235-236. Première partie. atacuri şi insulte. Negociatorul poate utiliza argumente prin care să susţină obţinerea de anvantaje unilaterale.schimb de cuvinte (TUŢESCU. el să respecte regulile curtoaziei. înspăimântătoare. descurajante. maniera în care se contribuie la discuţie să răspundă la exigenţele de claritate şi concizie. Regulile cooperării verbale sunt: pertinenţa mesajului (Parlez à propos!) să fie asigurată prin întreaga contribuţie verbală la discuţie. De respectarea acestor reguli depind eficienţa negocierii. să fie modest. îndeosebi pe cele ale politeţii. Ca urmare. Totodată. dintre care esenţială este a ceea a menajării negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere. trebuie ca negociatorul să manifeste faţă de negociatorul de pe partea cealalată a mesei de negociere solicitudine şi să se abţină de la orice cuvânt şi de la orice gest care ar putea fi înţeles ca zeflemea sau ironie deplasată. trebuie ca negociatorul să evite desconsiderarea negociatorului de pe partea cealaltă a mesei de negociere prin formularea brutală de pretenţii nechibzuite. sub presiunea evenimentelor. i se recomandă negociatorului: să fie prudent. apud TUŢESCU. Chapitre X. trebuie ca. I. 1. pentru a asigura eficienţa argumentaţiilor proprii. Tot el însă poate utiliza şi argumente în avantajul ambelor părţi. întrucât scopul discuţiei este influenţarea celui căruia i se vorbeşte de către cel care vorbeşte. Pe de altă parte. astfel încât să accepte o anumită concluzie sau să acţioneze într-un anumit fel. să fie demn. cantitatea de informaţie furnizată să fie suficientă. fără a-şi afecta alura. în timpul negocierii. I. Pentru ca negociatorul să poată să-şi atingă scopul prin argumentaţia sa. răspunzând prompt şi fără excepţie la critici. caracterul convingător al argumentelor prezentate. 327 .

asupra altei persoane. identice. invocând egalitatea. Argumentarea prin exemplificări incontestabile ajută la stabilirea de reguli noi. Se atrage atenţia asupra inutilităţii unor investiţii materiale. dacă nu cumva totul. Se avertizează asupra irosirii unor eforturi şi se susţine necesitatea continuării lor. se sugerează renunţarea la ele sau încetarea lor. care nu 328 . încât să se ajungă în punctul unei crize grave în negociere. ascendenţa. Uneori. Se întâmplă ca una dintre părţi să adopte o poziţie într-atât de negativă. a unui grup. ca urmare. Se argumentează invocându-se legături precum cele dintre cauză şi efect. 334. (Prietenul prietenului meu îmi este prieten. incluziunea etc. 481). Argumentul sacrificiului constă din oferta prin renunţare în schimbul înţelegerii. peste limitele admise de exigenţele profesionale. 298. Argumentul tranzitivităţii propune trecerea unei calităţi a unei persoane.) Argumentul comparaţiei se referă la asemănările şi la deosebirile dintre evenimente. precum şi criteriul raporturilor dintre evenimentele reale (PERELMAN – OLBRECHTSTYTECA. imediat după ce. Stratagemele negative Negocierea este activitatea căreia îi este specific progresul pascu-pas. Argumentul orientării se construieşte în jurul întrebării incitatoare „Încotro ne îndreptăm?” sau a variantei ei dramatice „Unde vom ajunge?” Argumentul abaterii de la termen/ţintă face apel la temerea compromiterii unui angajament. Sunt momente în care negocierea decurge surprinzător. şi.În vederea clasificării argumentelor s-au aplicat criteriul corespondenţei cu formule logice şi matematice. în aparenţă. superioritatea. în timp ce argumentarea prin ilustrări vizând imaginaţia poate consolida adeziunea la respectarea unor reguli consacrate. 381-394. Argumentul reciprocităţii porneşte de la asemănarea dintre două evenimente şi evocă elementele simetrice. de încredere etc. 475. a altui grup. stratagemele negociatorului includ. ar fi pe cale să accepte poziţia celeilalte. şi ameninţarea explicită. Negociatorul care încearcă să obţină prea mult dintr-o singură „lovitură” riscă să piardă foarte mult. Se evidenţiază consecinţele favorabile sau defavorabile ale unui act sau ale unui eveniment. scopuri şi mijloace.

promisiuni. minciuna. Presiunea. Când se recurge la ea în cursul negocierii. Această strategie cuprinde şi demersuri prin care se formulează. Promisiunea că se va renunţa la o eventuală sancţiune conţine şi ameninţarea cu sancţiunea. nu sunt de considerat în descrierea tehnicii de negociere decât în măsura în care negociatorul este nevoit să se confrunte cu ele şi să le depăşească pentru a face posibilă continuarea negocierii şi edificarea înţelegerii. în şedinţa de deschidere a consultărilor multilaterale pentru pregătirea Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.are însă consistenţă. incorectitudinea sunt stratageme contrare principiului cooperării şi. presiunea apare în forme specifice „războiului psihologic”. nefiind de aşteptat să dea vreun rezultat. de pildă. de atacuri personale împotriva negociatorului sau a liderilor forului reprezentat la negociere. a refuzat să dea cuvântul reprezentantului României. La 22 noiembrie 1972. Este exclus ca ameninţarea care ar viza exclusiv partea cealaltă să aibă vreun efect pozitiv pe planul negocierii. prin încălcarea regulilor de desfăşurare a negocierii în scopul dezavantajării unuia dintre negociatori se contracarează prin respingerea ei energică şi prin argumentarea utilităţii regulii abia încălcate în vederea consolidării ei. se poate sugera că aplicarea ameninţării nu depinde de partea implicată în negocieri care a formulat-o. a propunerilor şi argumentelor care servesc edificarea înţelegerii. în schimbul concesiei dorite. Este posibil doar ca partea cealaltă să adopte o poziţie de rezistenţă sporită şi să devină mai rigidă în participarea la negociere. Pentru a se evita o asemenea evoluţie a negocierilor. ameninţarea. Evitarea acestei situaţii nocive se poate realiza prin menţinerea cu insistenţă în centrul atenţiei a obiectului înţelegerii preconizate. fără întârziere şi fără excepţie. continuarea normală a negocierilor este posibilă cât timp presiunea nu ajunge să domine dialogul. Neadevărurile ajunse pe masa de negociere se combat cu argumente prin care se reconstituie realitatea şi prin prezentarea cărora se demonstrează că informaţiile vehiculate în cursul negocierii sunt verificate în detaliu. Valentin Lipatti. În promisiune se poate insinua şi o ameninţare. reprezentantul Finlandei. ca urmare. În cazul în care se recurge la astfel de stratageme. 329 . la Helsinki. cu utilizarea de zvonuri. Ameninţarea nu se numără printre instrumentele negociatorului de meserie. deşi acesta solicitase cuvântul. Incorectitudinea manifestată. care asigura preşedinţia lucrărilor.

nota: „(…) trebuia să stabilim. Temeiul alcătuirii unei asemenea coaliţii este obţinerea de avantaje în raport cu cei neorganizaţi. simultan cu un protest.conform regulii. parţial comune. parţial divergente. mai mult sau mai puţin consistente. diferite sau chiar opuse faţă de obiectivele celorlalţi participanţi. rămaşi în afara coaliţiei. alianţe sau cel puţin conivenţe cu alte ţări (…) Nu trebuia să rămânem niciodată singuri (…) Consensul trebuia mânuit cu grijă.” (LIPATTI. şi să izbutim să ne păstrăm identitatea. Valentin Lipatti. pentru a deveni productiv şi a nu degenera într-un veto steril. fără să ne izolăm în mod periculos. participanţii au acelaşi scop. când o parte câştigă şi cealaltă 330 . ridicând pancarta cu inscripţia „România” şi strigând: Point of order! Incorectitudinea a fost prezentată la ministrul de externe finlandez. Pe marginea negocierilor de legate de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Fiecare parte dispune de un set de rezultate posibile ale înţelegerii preconizate. prin care poate realiza acel scop. de căi şi de mijloace. de feluritele recompense care pot fi proiectate. dar şi cu explicaţia că moţiunea de ordine fusese solicitată pentru împiedicarea adoptării de decizii care ar fi putut prejudicia convenirea normelor de procedură (LIPATTI. în cursul negocierii. Condiţia ca asocierea să fie posibilă este asumarea de către negociatori a regulii conform căreia rezultatele înţelegerii îi revin fiecărei părţi proporţional cu contribuţia ei. coaliţii. Pentru a se coaliza au de rezolvat problema modului de asociere şi problema distribuirii câştigului obţinut la încheierea negocierii. se alcătuiesc. faţă de seturile celorlalţi. Între participanţii care doresc să atingă obiective comune. de la caz la caz. Se poate descrie rezultatul la care se ajunge prin negociere având ca model fie „suma zero”. 91) Coaliţii În negocierea multilaterală. negociatorul principal din partea României. care erau grele şi multe. 91) Se coalizează cei care nu pot ajunge singuri să obţină o înţelegere avantajoasă pentru ei. Numai în acest fel puteam să ne promovăm obiectivele. Rezultate Succesul negocierii depinde de rezultatele ei. dar fiecare participant în parte dispune de seturi proprii.

De altfel. fiind un aspect al cooperării. Rezultatul pe care un participant la negociere estimează că ar putea să-l obţină din cea mai bună variantă posibilă de evoluţie a negocierii constituie nivelul bilanţului de referinţă. În general. fie în servicii. câştigând ceva. fie în informaţii (FOA. fie în bani. pentru evaluarea oricărei conlucrări este nevoie de un nivel de comparaţie (THIBAUT & KELLY). După stabilirea recompenselor şi a costurilor. bazat pe experienţa lor anterioară şi pe modul în care percep satisfacţia altora din alte negocieri. interpersonală sau intercomunitară. Pentru fiecare participant. convenabil şi cuvenit. fie în bunuri. faţă de rezultatul estimat înainte de începerea negocierii. conlucrarea 331 . cooperarea. cu înţeles de interacţiune economică sau de conlucrare socială. Cât timp obiectivul înţelegerii rămâne imperios pentru părţile participante la negociere. „Suma variabilă” le dă ambelor părţi sentimentul că au ajuns la înţelegere. Condiţia înţelegerii este ca fiecare parte la negociere să contribuie potenţial la schimbul de valori (bunuri) şi să-şi poată realiza speranţa că va obţine ceva din acest schimb. pare dezavantajoasă. care constau fie în poziţia socială. În evaluarea oricărei conlucrări se compară rezultatul final cu nivelul celorlalte variante posibile de rezultat (THIBAUT & KELLY). Cooperarea. E. Situarea negocierii sau a conlucrării sub acest nivel de comparaţie pune în pericol continuarea ei. internaţională este considerată durabilă şi satisfăcătoare în funcţie de recompense şi de costuri. Rezultatul pe care participanţii la negociere îl consideră adecvat. Este posibil ca aceleaşi recompense şi costuri să-i satisfacă diferit pe participanţi. În timpul negocierii se fac deseori bilanţuri de etapă. negocierea se deosebeşte total de confruntare. fie în iubire.pierde. Negocierea în ansamblu depinde de rezultat: continuă dacă rezultatul este pozitiv sau se întrerupe dacă rezultatul este negativ. Negocierea are succes când situaţia obţinută prin aplicarea înţelegerii la care s-a ajuns este preferabilă situaţiei dinaintea înţelegerii sau situaţiei la care s-ar fi putut ajunge fără realizarea înţelegerii. Rezultatul superior nivelului bilanţului de referinţă este considerat satisfăcător şi înţelegerea realizată chiar dacă. părţile îşi calculează câştigul scăzând costurile din recompense. aşadar şi negocierea înseamnă atât recompense. cât şi costuri (THIBAUT & KELLY). & FOA. Negociatorii în special şi părţile pe care ei le reprezintă conlucrează. V). constituie nivelul bilanţului optim la care se raportează bilanţurile parţiale şi bilanţul final. fie „suma variabilă”. când ambele părţi pot să beneficieze sau să piardă.

când luarea în considerare a retalierii duce la concluzia că rezultatul poate fi dezavantajos pentru amândoi. se optează pentru cooperare. Este riscant pentru fiecare să nu mărturisească. Ei ştiu că. se pot alege cu o pedeapsă de maximum opt ani. după cooperare îndelungată. & RAIFFA) 332 332 . unul dintre parteneri decide să adopte o opţiune în afara cooperării. Se revine la cooperare dacă unul dintre ei decide să opteze astfel. dacă mărturiseşte celălalt. având în vedere beneficiile scontate de părţi de la înţelegerea proiectată. varianta de a mărturisi dacă nu mărturiseşte celălalt. Este revelatoare în analiza rezultatului negocierii aplicarea unei matrice a beneficiilor (payoff matrix) (FELDMAN. pedeapsa este foarte îndelungată. Includerea celui care nu cooperează într-un cadru al cooperării va duce la o cooperare mai durabilă după reluarea cooperării. dar nici de pierdut prea mult. Nu este atractivă pentru nici unul varianta de a mărturisi. dacă mărturisesc. Combinaţia de opţiuni dezavantajoase pentru ambele părţi ar putea fi consecinţa zgârceniei uneia. Este tentantă. De obicei. Cea mai avantajoasă variantă pentru amândoi este să nu mărturisească. Este posibil ca o combinaţie de opţiuni să ducă la un rezultat pozitiv pentru ambii participanţi. 467-468) obţinute dintr-o conlucrare. chiar dacă pierde în timp ce celălalt are de câştigat. întrucât iniţiativele şi reacţiile îi sunt circumscrise de ___________________ Procurorul le spune celor doi bănuiţi de crimă că. pentru fiecare. (LUCE. optând pentru varianta dezavantajoasă.nefavorabilă în termeni absoluţi continuă dacă rezultatul ei mizerabil este superior celorlalte variante posibile. Negociatorul se află în situaţia de a soluţiona „dilema prizonierului”332. D. contrară acesteia. Acest tipar include opţiunile tactice proprii şi opţiunile tactice probabile ale negociatorului celuilalt. pentru că. R. şi câştigă pe seama celuilalt. separat. în continuare nici unul nu mai cooperează şi pierd amândoi. Se caută exploatarea celuilalt. riscă un an de închisoare. dacă nu mărturisesc fapta pe care au săvârşit-o împreună. Fiecare combinaţie de opţiuni duce la un anumit rezultat. Prima evaluare a situaţiei nu ţine seama de comportamentul retaliatoriu posibil al celuilalt în viitor. cel care a mărturisit va fi închis trei luni şi cel care nu a mărturisit zece ani. a lăcomiei celeilalte. Ulterior. dar să fie mai avantajoasă pentru unul dintre ei. Realizarea unei asemenea înţelegeri depinde de generozitatea negociatorului şi a părţii care cedează. Ca o consecinţă. care duce la o pedeapsă îndelungată. Negociatorul îşi schiţează tiparul beneficiului pe care partea reprezentată la negociere îl scontează de la înţelegerea proiectată. din care nu are de câştigat nici unul. Dacă mărturiseşte doar unul dintre ei.

Rezultatul înţelegerii preconizate prin negociere ar fi echitabil dacă beneficiul fiecărei părţi ar fi proporţional cu costul şi dacă raportul beneficiu/cost ar fi similar pentru părţi.imperative generale şi el este constrâns să acţioneze în limitele mandatului. adoptă o poziţie fermă şi relativ lipsită de maleabilitate. precum şi posibilitatea să fie mai multe înţelegeri la care să se poată ajunge şi fiecare parte să aibă preferinţe divergente faţă de înţelegere (DEUTSCH). conlucrarea lor rămâne minimă. 333 . Negocierea implică posibilitatea ca părţile să ajungă la o înţelegere prin aplicarea căreia fiecare parte să fie avantajată sau cel puţin să nu fie dezavantajată faţă de situaţia în care nu s-ar fi realizat înţelegerea. Negociatorul este scutit de acest fel de presiune când negocierea se desfăşoară cu discreţie. Sunt nevoiţi să se raporteze ori de câte ori au de soluţionat o problemă de acest tip la schema abstractă a tiparului beneficiilor. în consecinţă. Dacă s-ar ajunge la înţelegerea ca părţile să recurgă alternativ la beneficii. este sursă de presiune suplimentară asupra negociatorului. Pe acest plan. ci la dezavantajarea amândurora. transparenţa publică a negocierii. astfel încât să-şi poată cunoaşte şi explica în totalitate motivaţiile. nici în cursul lor. domină şi comportamentul competitiv (FELDMAN. 473-474). opţiunea raţională. Publicul Desfăşurarea negocierii sub observaţia publicului. se optează deseori pentru competiţie. rezultă că gradul de conlucrare scade cu cât este mai mare posibilitatea de ameninţare cu folosirea armelor (DEUTSCH). ele ar obţine profituri similare. Regulile negocierii nu le permit negociatorilor să comunice nici înaintea negocierilor. Un criteriu aplicabil ar putea fi respectarea principiului egalităţii în drepturi a părţilor reprezentate. Mai mult. Când este nevoit să apară în public. Dacă s-ar lua în considerare nevoile părţilor. negociatorul doreşte să lase impresia că este puternic şi competent şi. Dacă una dintre părţi ar introduce în negociere ameninţarea pentru a beneficia în dauna celeilalte. nu s-ar ajunge la sporirea câştigului acelei părţi. chiar când conlucrarea este. În lumea dominată de criteriile pieţii. fără îndoială. Din cercetările asupra ameninţării. ar trebui ca resursele să fie distribuite proporţional cu mărimea nevoilor. Presiunea publică afectează eficienţa negociatorului. indiferent de costuri.

Când negociatorul nu este împuternicit să decidă asupra formei finale a înţelegerii negociate. dar poate contribui la escaladarea conflictelor. Opinia publică nu declanşează conflicte. se exercită presiuni asupra convingerilor.Cursul negocierii este influenţat şi de impresiile unilaterale ale negociatorului şi de cele ale publicului asupra părţii celeilalte. Se întreprind operaţii complexe. credinţa şi superstiţiile. Opinia publică asupra evenimentelor din relaţiile internaţionale este distorsionată de propagandă şi contaminată de stereotipii. a unor grupuri sau comunităţi şi imaginea iniţială formată. recurgând la mijloace de persuasiune numeroase şi diverse. Dacă generalizările stereotipice specifice opiniei publice sunt însuşite de negociator. în cele mai multe cazuri. Se cultivă ignorarea elementelor care ar putea modifica orientarea politică iniţială. „Inamicul” are imagine diabolică. ca să atragă militanţi în rândurile proprii şi ca să-i deruteze pe militanţii adverşi. dirijate spre gândurile şi sentimentele fiecărei persoane. în negociere apar complicaţii care conţin riscul abaterii de la obiectivul prevenirii sau încheierii ostilităţilor. este posibil ca această formă finală să fie diferită de forma convenită de negociatori şi astfel este posibilă prelungirea negocierilor. luându-se în considerare instinctele. Prejudecata are impact negativ asupra spiritului critic al negociatorului. similare celor de dresare a animalelor. Negociatorului îi este imperios necesară comunicarea cu organizaţia pe care o reprezintă sau cu instituţiile statului pe care îl reprezintă. pentru a le reorienta şi pentru a le controla. Negociatorii aflaţi sub presiunea opiniei publice pot fi influenţaţi de orientarea acesteia. Cercurile politice acţionează asiduu asupra opiniei publice. Statelor străine percepute ca inamice li se atribuie comportamente false. sentimentele. asupra comunicării cu negociatorul părţii celeilalte. descrise prin utilizarea de clişee arbitrare. Reprezentanţii statului propriu apar virtuoşi. Opinia publică este agresată continuu de acţiunile politice prin care se propagă sistematic ideologiile. tot ca efect al propagandei. 334 . Empatia este exclusă: nu se înţelege clar ce simte şi ce doreşte „inamicul”. invincibili. asupra comunicării dintre negociator şi instituţiile sau autorităţile pe care le reprezintă la negociere. Se cultivă inerţia percepţiei sociale prin exploatarea decalajului dintre imaginea reală actuală a unor persoane. asupra valorificării informaţiilor de utilizat în cursul negocierii.

Textul este însoţit. Se schimbă note diplomatice între instituţiile serviciilor publice de diplomaţie: între ministerele de externe. 335 .CORESPONDENŢA DIPLOMATICĂ (EXCURS) Are caracter diplomatic corespondenţa (alcătuită din note diplomatice. memorandumuri şi scrisori) pe care demnitarii unui stat. Nota verbală nu se semnează. nota identică) se redactează în limba oficială a statului reprezentat. nota semnată. în conţinut şi formă. nota verbală circulară. cu foruri internaţionale şi reprezentanţii lor. menţiuni privind locul şi data emiterii şi apostila persoanei responsabile pentru emitere. nota colectivă. Nota verbală Nota verbală este un document purtând antetul emitentului. între ambasade etc. număr de înregistrare. precum şi a regulilor de curtoazie internaţională. aide-mémoire-uri. NOTA DIPLOMATICĂ Nota diplomatică conţine o comunicare oficială între subiecte de drept internaţional întreprinsă pe cale diplomatică. instituţiile serviciului public pentru diplomaţie al statului şi reprezentanţii lor o poartă cu demnitari şi cu instituţii diplomatice din străinătate. Nota diplomatică (nota verbală. a principiilor şi a normelor dreptului internaţional. între ambasadă şi ministerul de externe al statului acreditar. eventual. de o traducere neoficială într-o limbă utilizată larg în relaţiile internaţionale. Valabilitatea notei diplomatice depinde de respectarea. ştampila emitentului. În textul notei verbale se utilizează doar formele verbale pentru persoana a treia şi nu se utilizează formele verbale pentru persoana întâi şi nici cele pentru persoana a doua.

” La 9 octombrie 1900. înainte de semnătura persoanei emitente. cu o formulă de tipul: „Vă rog. care până acum a rămas fără răspuns. prin care se exprimă regretul guvernului Statelor Unite pentru inexistenţa unui tratat de extrădare între România şi Statele Unite şi dorinţa Statelor Unite de a începe negocierile în această privinţă. Atena şi Belgrad. Domnule Ministru. Schimbul de note verbale având conţinut identic are semnificaţia de acord interstatal. W. care se reia. pentru a transmite sau pentru a reînnoi instituţiei destinatare expresia consideraţiei sale. în nota de răspuns. i-a adresat ministrului afacerilor străine al României. din 18 ianuarie 1899. trimisul extraordinar şi ministru plenipotenţiar al SUA la Bucureşti. Prin notă verbală se transmit comunicări administrative. Notele verbale au conţinut identic. Hardy. Alexandru Marghiloman. Arthur S. Textul notei semnate se înscrie sub antetul instituţiei emitente. domnul W. juridice. Nota verbală circulară este emisă de ministerul de externe al statului acreditar către ambasadele străine pentru a le transmite comunicări de interes general. între ambasade sau între alte instituţii omoloage. fără modificări. de exemplu în domeniul protocolului. politice. îi atrag din nou atenţia Excelenţei Voastre asupra acestei propuneri. Redactarea notelor verbale în vederea efectuării schimbului de note verbale se face în urma negocierii prevederilor de inclus în textul notei iniţiale şi de reluat în nota de răspuns. Referitor la Nota predecesorului meu. Rockhill. Excelenţă (sau Doamnă/Domnule <funcţia>). Nota verbală se încheie cu menţiunea că instituţia emitentă foloseşte prilejul emiterii notei verbale. să primiţi asigurarea înaltei mele consideraţii. Nota semnată începe cu formula de apel „Doamnă/Domnule (funcţia)” sau „Excelenţă” şi se încheie. Nota semnată Nota semnată este instrument de corespondenţă între ministerele de externe. Dacă Excelenţa 336 . Se redactează utilizându-se formele verbale pentru persoanele întâi şi a doua (plural).Textul notei verbale începe cu salutul instituţiei emitente adresat instituţiei destinatare urmat de menţiunea că instituţia emitentă are onoare să facă o comunicare anume. poartă număr de înregistrare şi conţine menţiuni privind data şi locul redactării. nota semnată următoare: 9 octombrie 1900. de pildă atunci când în nota iniţială se formulează o propunere.

transmisă ministerului de externe al statului acreditar de mai multe ambasade străine. Sperând într-o apreciere favorabilă din partea Excelenţei Voastre. Ultimatumul nu este instrument al corespondenţei diplomatice. Arthur S. Domnule Ministru. vă rog să-mi permiteţi să vă asigur de înalta mea stimă şi consideraţie. din partea fiecărei ambasade emitente. Nota colectivă Nota colectivă conţine comunicarea solemnă scrisă. La 20 decembrie 1900. Hardy. ministrul afacerilor străine al României. Nota comună redactată separat de fiecare ambasadă emitentă se transmite separat. Se redactează fie o singură notă care poartă semnăturile reprezentanţilor tuturor ambasadelor emitente. Aducând această chestiune în atenţia Excelenţei Voastre. Ca răspuns la Nota Excelenţei Voastre din 9 octombrie anul curent. redactat în conformitate cu acordul tuturor ambasadelor emitente. nota semnată următoare: 20 decembrie 1900. Pe plan juridic. pe care îl voi considera drept proiect al tratatului propus de guvernul dvs. (…).Voastră ar fi dispusă să ia în considerare această propunere mi-ar face plăcere să vă trimit pentru analiză o copie a ultimului tratat de extrădare încheiat de Statele Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru încheierea unui astfel de tratat. i-a adresat trimisului extraordinar şi ministru plenipotenţiar al SUA la Bucureşti. 214). rămân al Dvs. nota verbală şi nota semnată au aceeaşi valoare: angajează statul instituţiei emitente. Ultimatumul este 337 .. Voi rămâne îndatorat Excelenţei Voastre dacă veţi fi atât de amabil să-mi trimiteţi cât mai curând posibil o copie a ultimului tratat de extrădare încheiat de guvernul Statelor Unite. MILLIN. Atena şi Belgrad. Alexandru Marghiloman. Marghiloman (HITCHINS. deşi se redactează şi se transmite în conformitate cu exigenţele proprii uneia dintre formele de notă diplomatică. Nota comună care poartă semnăturile reprezentanţilor tuturor ambasadelor emitente se înmânează în audienţă comună la ministerul de externe al statului acreditar. Cuprinde menţiuni privind locul şi data redactării. Hardy. cu acelaşi text. am onoarea să vă informez că Guvernul Regal este pregătit să încheie o convenţie de extrădare cu guvernul Statelor Unite şi că lasă la dispoziţia guvernului american maniera în care vor începe negocierile. fie note separate. dar simultan la ministerul de externe al statului acreditar.

Basarabia. Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu luarea cu forţa a Basarabiei şi guvernul sovietic a declarat deschis acest lucru nu o singură dată. fie împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a vreunui stat. a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei. Recurgerea la ultimatum este abatere de la principiul de drept internaţional referitor la neutilizarea în relaţiile dintre state a ameninţării cu forţa. în relaţiile lor internaţionale. fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite. 2 să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei (…). să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia. ministrul de externe al URSS i-a înmânat ministrului României la Moscova nota următoare: „În anul 1918. să recurgă la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei. Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi ___________________ 333 Carta ONU. este drept că numai într-o măsură neînsemnată. cu Republica Sovietică Ucraineană. 338 . Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României: 1. La 26 iunie 1940. cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţia naţională. populată în principal cu ucrainieni. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta.333 Scopul ultimatumului este notificarea unei poziţii irevocabile sau a formulării unei cerinţe însoţite de prezentarea măsurilor preconizate în cazul neîndeplinirii ei. (…) Organizaţia Naţiunilor Unite şi Membrii ei trebuie să acţioneze în conformitate cu principiile următoare: (…) 4. Acum. URSS consideră necesar şi oportun ca în interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice. Ultimatul conţine şi cererea categorică a unui răspuns prompt. Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice. Toţi membrii organizaţiei se vor abţine. Articolul 2. când slăbiciunea militară a URSS aparţine trecutului şi situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări.un act politic impropriu diplomaţiei. călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei. România. un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia. folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei.

fond 71/URSS. Aide-mémoire-ul nu are antet. 136).propunerile de faţă ale URSS şi că astfel va fi posibilă rezolvarea pe cale paşnică a conflictului prelungit dintre URSS şi România. politice. 1940 – 1941. culturale şi juridice pentru susţinerea acestei poziţii. înaintea acestora sau după ele. În convorbirea cu ministrul României la Moscova. precum şi argumente istorice. fond 71/URSS. ca şi aide-mémoire-ul. ministrul de externe sovietic a accentuat că. 91) Guvernul român era preocupat de prezenţa în apropierea Nistrului şi a graniţei bucovinene a 24 de divizii ale armatei sovietice. Li se adaugă descrierea amplă a poziţiei statului reprezentat cu privire la problematica abordată. vol. precum şi de încălcările repetate ale spaţiului aerian românesc săvârşite de aviaţia militară sovietică.” (Arhiva MAE. susţinute de brigăzi de transportoare blindate. vol. economice. Memorandumul nu se 339 . Textul memorandumului nu începe cu formulă de adresare. Memorandumul nu are antet. 1940. Conţine rezumatul considerentelor prezentate în convorbiri sau pe acela al considerentelor de discutat. AIDE-MÉMOIRE Aide-mémoire-ul (denumit şi pro memoria) este instrumentul utilizat pentru consemnări privind convorbirile. în vederea rezolvării paşnice a problemei. Textul aide-mémoire-ului nu începe cu formulă de adresare. În textul memorandumului se menţionează locul şi data redactării. nu cuprinde formule de curtoazie şi nici nu se încheie cu asemenea formule. Considerentele prezentate sau de prezentat se detaliază. iunie-iulie. Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în cursul zilei de 27 iulie curent. pentru consemnări privind convorbirile. nu cuprinde formule de curtoazie şi nici nu se încheie cu asemenea formule. În textul aidemémoire-ului se menţionează locul şi data redactării. Aide-mémoire-ul nu se semnează. Emitentul înmânează aide-mémoire-ul celui sau celor cu care a purtat convorbirile la încheierea acestora. spera ca guvernul român să răspundă în aceeaşi zi întrucât toate termenele au expirat (Arhiva MAE. MEMORANDUMUL Memorandumul sau memoriul este instrumentul utilizat.

5) documents. appartenent à des particuliers et consistant en valeurs. 4) valeurs et archives appartenant à des institutions financières et banques privées (archives du Crédit Foncier Rural.semnează. La Roumanie fut alors consilliée de mettre en sûreté à Moscou l’encaisse métallique de la Banque Nationale de Roumanie. comprenant les actes de propriété d’un très grand nombre de biens fonciers). C. parmi lesquelles. à la suite des événiments. autres mesures de conservation. en or. en date de 14/27 décembre 1916. la această conferinţă. etc. tableaux de maîtres. un memoriu privind tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Emitentul îi transmite memorandumul destinatarului ca anexă la o notă verbală sau la o notă semnată. livres rares. 2) bijoux. Între 10 aprilie şi 22 mai 1922.. Les circonstances étaient telles que l’on était amené à songer même à la dure éventualité de l’abandon du sol national. documents. le gouvernement provisoire russe 340 . Ce dépôt a été. Brătianu. issu de la guerre et dans les circonstances suivantes: Au mois du septembre 1916. la Reine de Roumanie. en dehors des mesures militaires dictées par les circonstances. d’accord avec les Etats Majors alliés. le gouvernement roumain fut obligé. M. papiers de famille. fut décidée l’évacuation des valeurs et le transfert à Jassy du siège. archives et tableaux. şi s-a discutat despre recuperarea bunurilor acestor state aflate în URSS. etc. a prezentat. en premier lieu. bijoux. ainsi que l’avoir de la Banque Nationale de Roumanie (…) Le gouvernement roumain fut obligé (…) de pourvoir à des nouvelles mesures de sécurité générale. dépôts de la Caisse des Dépôts et Consignations de Roumanie. condusă de prim-ministrul Ion I. en fixait les conditions (…) Le transport du stock métallique (…) fut effectué… La révolution ayant éclaté en Russie en 1917. de prendre. Textul redactat în limba franceză menţionează: Le dépôt fait par la Roumanie en Russie – communément désigné sous le nom de „Trésor roumain de Moscou” – est composé de: 1) totalité de l’encaisse métallique. de la Banque Nationale de Roumanie (banque privée avec le privilège d’Etat). sous la menace de l’invasion du territoire par l’ennemi. appartenant à l’Académie Roumaine et à la Pinacothèque…. sous la pression formidable de celui-ci. les forces roumaines étaient obligées de se replier en combattant. la Genova. a avut loc Conferinţa economică europeană. au moment où. Une entente intervenue à ce sujet entre le gouvernement roumain et le gouvernement russe. titres. à son tour. Delegaţia României. testaments. în cadrul căreia au fost abordate raporturile statelor europene cu URSS. appartenent à S.

après l’arrivée au pouvoir du parti maximaliste. sous la forme d’une note verbale. ainsi que des autres dépôts de l’Etat roumain (…) … à la suite de l’abandon du front Sud-Est par les troupes russes. les représentants des Soviéts à Moscou commencèrent de manifester l’intention de s’emparer du trésor. Se poate recurge la acest instrument de corespondenţă când între emitent şi destinatar relaţiile personale sunt bune. Cette démarche. auprès des commissaires du peuple. (…) la situation était devenue très grave à Moscou (…) Mais. à son consul général à Moscou. dans les circonstances plus haut exposées. lue à monsieur Fritsche. afin de lui faire prendre des mesures de police contre les troupes russes débandées qui ravagaient la Moldavie (…) le gouvernement des Soviéts se déclarait en état de guerre avec la Roumanie (…) l’ambassade de France à Pétrograde fut chargée de la protection des intérêts roumains (…) l’ambassadeur de France donna. A l’observation du consul général de la France. M. qu’il ne pouvait consentir (…) M. commissaire aux Affaires Extérieures. (ROMAŞCANU.avait fait apposer. Nicolae Titulescu. îi scria ministrului Greciei la 341 . La 3 decembrie 1927. de la Bucureşti. ministrul afacerilor străine al României. Le 27 février. (…) fut effectuée le 14 février 1918. à son tour. où se trouvait le Trésor roumain (…) Les luttes politiques s’envenimant par la suite. les gouvernements alliés étaient intervenus auprès du gouvernement roumain. Fritsche a répondu que „les valeurs appartenant au gouvernement roumain étaient (…) purement et simplement confisquées (…) (…) un «lourd mystére» pèse sur le sort du trésor roumain de Moscou (…) (…) le gouvernement roumain. 169-175) SCRISOAREA PERSONALĂ Scrisoarea personală este instrumentul prin care corespondează diplomatul sau demnitarul căruia i s-au încredinţat sarcini de reprezentare în cadrul unei instituţii a serviciului public pentru diplomaţie al statului propriu cu un diplomat sau cu un demnitar cu sarcini similare dintr-o instituţie a unui serviciu public pentru diplomaţie străin. des scellés sur les chambres fortes. fort de son droit (…) demande que la Conférence réunie à Gênes – prenant en considération sa juste requête – veuille décider la restitution intégrale du dépôt fait par la Roumanie en Russie. la mission de faire une démarche conservatoire. Fritsche demanda au consul général de France de déposer entre ses mains les clefs des dépôts.

dar şi la Răsărit. acesta m-a întrebat. de care vroim să se ţină cont şi că dorim ca detenta ce se urmăreşte prin acordul cu Germania să-şi producă efectele nu numai în Apus. renumele dumneavoastră de jurist elocvent este prea bine stabilit printre marile instanţe europene ca să mai fie necesar să vă repet pe larg cu ce interes şi cu ce rară plăcere am citit şi admirat frumoasa dumneavoastră pledoarie în favoarea punctului de vedere român.Paris. CIRCULARE Are caracter diplomatic şi corespondenţa oficială dintre instituţiile diplomatice ale aceluiaşi stat. rapoarte. dacă cele spuse mie de persoanele autorizate sunt exacte. Apoi Churchill m-a întrebat surâzând ce gândesc de campania lordului Rothermere. Nicolae Titulescu. N. între altele. La 29 noiembrie 1928. Apoi am arătat cum. Oricare ar fi rezultatul dezbaterilor. Churchill a răspuns că el are impresiunea că primul rezultat al acestei campanii este o cristalizare mai puternică a stării de lucruri 342 . dar. în sentimentele mele cele mai bune. exprimându-vă mulţumirile cele mai călduroase ale Guvernului român şi ale mele personal pentru concursul pe care ni l-aţi dat în faţa Curţii internaţionale de la Haga. că avem însă anume interese speciale. chiar dacă anuităţile ce ne-ar reveni ar acoperi anuităţile datoriilor de război. nu România îl va zădărnici prin atitudinea ei. telegrame. telegrama cifrată următoare: „Cu prilejul vizitei ce am făcut lui Churchill. cordiale şi devotate. Am auzit aci. la Bucureşti. Churchill a răspuns că recunoaşte că România este o ţară care are interese în materia aceasta. prin fixarea cotei de 1% din reparaţiunile germane şi prin amânarea reparaţiunilor Austriei şi Ungariei. care este punctul nostru de vedere în chestiunea reparaţiunilor. Am răspuns că. atunci lordul Rothermere ar avea dreptul la recunoştinţa României. RAPOARTE. Constă din scrisori. transmitea Ministerului Afacerilor Străine. scumpul meu ministru. îndeplinesc o foarte plăcută datorie. utilizată nemijlocit pentru realizarea funcţiilor diplomatice. este un mare noroc pentru România de a fi beneficiat pentru susţinerea cauzei sale drepte de concursul unei voci atât de autorizate ca a dumneavoastră. circulare. Titulescu. nu ne-ar rămâne nimic pentru sinistraţii noştri de război. Politis: „Scumpul meu ministru. 233) SCRISORI. dacă Marea Britanie şi Franţa ajung la un acord.” (TITULESCU. Vă rog să credeţi. ministrul României la Londra. TELEGRAME. N. Am răspuns că nu am timp să mă ocup personal.

Nicolae Titulescu. Praga şi Belgrad să-mi comunice direct la Cap Martin consecinţele crizei politice austriece. Anglia sau alt stat? b) în ce consistă exact asigurările Statelor Unite cu privire la embargo până la votarea unei legi a neutralităţii care să-l autorize? c) ce este exact cu privire la pretinsa divergenţă dintre Guvernul canadian şi delegatul lui la Geneva? d) cum vede Eden desfăşurarea lucrurilor la Geneva şi atitudinea celorlalte state producătoare de petrol? Dacă este 343 . se adresa prin telegramă cifrată Legaţiei României de la Londra şi dispunea: „Rog a te duce numaidecât la Foreign Office şi a vedea în numele meu pe Eden. Londra. Punctul de vedere român în chestiunea embargoului este următorul: România îl acceptă dacă toate ţările producătoare de petrol îl acceptă şi ele. se adresa ministerului de la Bucureşti şi formula. ministrul afacerilor străine al României. 2. Cum însă nici una din legaţiuni ale căror informaţiuni ar fi putut să-mi fie de folos nu s-a gândit să-mi telegrafieze. Nicolae Titulescu. Afecţiuni amicale. 568) La 5 decembrie 1935. cerinţele următoare: „Mulţumesc pentru informaţiunile date cu privire la asasinarea lui Dolfuss. Am răspuns că trebuie să fim precauţi cu rezultatele viitoare ale unor asemenea campanii. ministrul afacerilor străine al României. dat fiind că pe baza lor avem de luat deciziuni. vă rog să telegrafiaţi de urgenţă legaţiunilor din Paris.în Europa Centrală. Am răspuns că prin reforma noastră agrară ideile de ordine s-au consolidat în regiunea noastră şi că ce ne trebuie azi este concursul tuturor pentru stabilizarea monedei şi a înzestrării armatei cu cele necesare. N. Titulescu. Stupide pentru că.” (TITULESCU. Berlin. Roma. În acest scop aş fi recunoscător dacă domnul Eden ar binevoi să-mi dea personal desluşiri asupra următoarelor chestiuni: a) cine ia la Geneva iniţiativa embargoului. dacă ni se face dezonoarea de a se suspecta buna noastră credinţă trebuie să se facă cel puţin credit inteligenţei noastre de a nu recurge la complicitatea Ungariei nesancţionistă şi vrăjmaşă nouă pentru a frauda dispoziţiunile pactului. pentru a-i comunica următoarele: 1. ceea ce nimeni nu doreşte.” (TITULESCU. Churchill părea preocupat de faptul că în momentul de faţă lumea este frământată de mari mişcări de idei. prin telegramă cifrată. 250-251) Aflat în străinătate. pentru a nu face să li se nască ispita periculoasă la vecinii noştri din impresiunea ce am da că nu am fi la înălţimea misiunii noastre europene. 3. Rog a le cere din partea mea o informaţiune cât mai precisă şi mai supravegheată. Ştirile date de presă că în cazul unui embargo de petrol România ar frauda dispoziţiunile Genevei sunt calomnioase şi stupide. căci nu trebuie să ne ascundem că revizuirea înseamnă război.

Această clarificare este cu atât mai trebuincioasă cu cât dependenţa economică tot mai accentuată a Reichului faţă de U. asigurările ce i se vor cere.unanimitate de principiu. cere raporturi de încredere cât mai lipsite de echivoc. dacă acţiunea Germaniei nu va fi de-a dreptul provocatoare. în caz de insucces. părerea mea era: hotărât nu.S. transmitea la Bucureşti Ministerului Afacerilor Străine telegrama următoare: „Călătoria contelui von der Schulenburg la Berlin şi şederea lui prelungită în Germania preocupă cercurile diplomatice din amândouă taberele.” (TITULESCU.R. trimisul extraordinar şi ministrul plenipotenţiar al României la Moscova. Întrebarea e însă dacă. pe care l-am încheiat dezvoltând unele din părerile cuprinse în scrisoarea către domnul Cretzianu” (GAFENCU. în împrejurările de azi. D-nii Schulenburg şi Rosso sunt încredinţaţi că nimic nu s-a schimbat în politica realistă şi prudentă a d-lui Stalin (…) 344 . Faptul că membrii Ambasadei Germaniei iau unele măsuri de prevedere. Grigore Gafencu. M-am străduit prin telegrame şi rapoarte să lămuresc politica realistă şi prudentă a Uniunii Sovietice: nici un risc şi cât mai multe profituri (…) Toate aceste argumente (…) sunt valabile şi astăzi. La 25 aprilie 1941. Răspunsul dumitale la această telegramă îl aştept cel mai târziu până sâmbătă dimineaţă. este gata. ce dată prevede el pentru punerea acestui embargo? Mulţumesc dinainte lui Eden pentru toate desluşirile ce-mi va da şi ce-mi sunt necesare pentru a răspunde la rândul meu întrebărilor ce mi se pun în ţară de guvern şi cercurile petroliere interesate. Dacă Eden nu te poate primi. pregăteşte o acţiune diplomatică energică la Moscova pentru a obţine o clarificare deplină a situaţiei. trimiţând copiii şi bunurile în patrie. 706) La 23 aprilie 1941. să înfrunte orice risc. URSS se teme prea mult de puterea militară a Reichului şi este prea dornică să mai câştige timp ca să nu dea deocamdată.S. 182 – 183). într-un fel sau altul. şi anume: va aluneca Uniunea Sovietică în războiul mondial? Până acum. Grigore Gafencu trimitea prin curier raportul strict confidenţial la care s-a referit în telegrama cifrată: „Domnule Ministru. Aştept curierul ca să trimit raportul amănunţit al situaţiei. care urmăreşte probabil dobândirea unor precizări de ordin economic şi apropierea Rusiei de politica alianţei tripartite. I. argumentele acestea mai îngăduie o concluzie atât de categorică. nemulţumit de atitudinea Sovietelor în chestiunea iugoslavă. Dramatica înlănţuire de evenimente din zilele din urmă aşază într-o lumină cât mai vie problema în jurul căreia se căznesc de atâtea luni toţi diplomaţii străini din Moscova. Impresia generală este însă că. rog a vedea imediat pe Vansittart. a stârnit bănuiala că această acţiune de clarificare. Se presupune că guvernul german.

” Şeful statului român. negocieri. raportul justifică. În practica redactării rapoartelor. În conformitate cu aceste exigenţe. pe care a notat: «Nu tocmai. trebuie ca textul raportului să se refere numai la obiectivul enunţat în titlu. în redactare. se descriu convorbiri.» şi (pe ultima pagină) «Dl. Ion Antonescu. când se referă la acţiunile ambasadelor şi ale compartimentelor ministerului. temei al deciziilor politice şi administrative. Totodată. când se referă la acţiunile diplomatice ale şefului guvernului. se explică acţiuni şi se prezintă utilitatea şi rezultatele acestora.». Luarea de poziţie de către URSS în conflictul dintre ţările balcanice cu ordinea nouă a fost pricepută şi simţită de marile mase. fireşte fără iluzii deşarte şi cu foarte multă prudenţă. convorbiri. şefului guvernului. ca un act de apărare proprie (…) Ciocnirea posibilă între ordinea nouă şi Rusia Sovietică (…) sileşte guvernul sovietic să-şi revizuiască politica faţă de statele vecine (…) E un moment care ne-ar putea fi prielnic şi pe care l-am putea folosi pentru întărirea hotarului nostru înspre URSS. 183 – 194). În raport. şi ministrului de externe. care au un simţ mai viu pentru fatalităţi istorice decât mulţi diplomaţi. se expun fapte.niciodată Rusia nu s-a gândit să provoace un conflict. instrucţiuni de la mine» (GAFENCU. se întocmesc rapoarte distincte. Sunt semne că războiul a intrat într-o fază nouă. care poate avea urmări neprevăzute (…) V. numărul de participanţi. ale ministrului de externe şi ale ambasadorilor. a citit acest raport. se utilizează ca instrument de comunicare. referiri la două sau mai multe acţiuni. într-un raport. Diplomaţii anglo-saxoni şi diplomaţii statelor balcanice în luptă cu Germania au fireşte tendinţa de a da o mai mare însemnătate pactului de amiciţie încheiat de URSS cu Iugoslavia (…) III. au apărut exigenţe vizând asigurarea coeziunii şi coerenţei tematice a raportului. timpul consumat şi banii cheltuiţi pentru desfăşurarea acţiunii diplomatice în conformitate cu mandatatul stabilit. când se referă la acţiunile ministrului de externe şi ale ambasadorilor. În cadrul ramurilor internă şi externă ale serviciului public pentru diplomaţie. Cretzianu. raportul cu privire la acţiunile diplomatice (vizite. Aceste rapoarte sunt adresate şefului statului. Nu se amalgamează. explicit sau implicit. reuniuni). Pentru acţiuni distincte. să se separe relatările şi evaluările redactorului de relatările şi evaluările formulate în timpul 345 . ci cel mult să provoace o discuţie (…) II. În aceste împrejurări. era firesc ca negocierile ruso-japoneze să stârnească cel mai viu interes (…) IV. Se cere ca. şi a pus rezoluţiile: (pe prima pagină) «Dl Cretzianu este rugat să-mi ceară instrucţiuni pentru răspuns.

acţiunii diplomatice sau pe marginea acesteia de alte persoane sau instituţii. biografii. din care să rezulte clar rezultatele acţiunii şi efectele acestora.) considerate părţi integrante ale raportului se includ în anexe. Persoanele menţionate în textul raportului se redau cu funcţia. precum familiarităţile. Este de aşteptat ca raportul să conţină precizări privind prenumele. a activităţii. proiecte de convenţii. şi numai cu iniţiala prenumelui urmată de nume. Se asigură un permanent control asupra stilului de redactare şi nu se recurge la formulări inadecvate limbajului administrativ. adresări specifice eventual doar corespondenţei personale („Dragă…”. repetiţiile şi transformarea textului în labirint. într-o singură frază explicită. În încheiere. numele şi funcţia persoanelor participante la acţiunea diplomatică descrisă şi denumirea oficială a evenimentelor şi acţiunilor menţionate. Se evită digresiunile. prin trimiteri şi retrimiteri la paragrafe anterioare sau ulterioare. se redau din programul acţiunii numai elementele legate strict de esenţa mandatului şi se face analiza acţiunii. din care să reiasă domeniul acţiunii şi obiectivul ei. liste. exclamaţii). Introducerea cuprinde definirea misiunii. concizie. Se evită precauţiile retorice inutile. 346 . date ordonate în tabele etc. „Stimate…”). rigoare pe toate planurile. să prezinte situaţia. complet. la prima menţiune. note-verbale. evaluarea îndeplinirii mandatului. Raportul a cărui redactare necesită mai mult decât două-trei pagini se începe cu un rezumat de cel mult o jumătate de pagină. Stilul diplomatic este identic cu stilul ştiinţific în măsura în care. numai prin acronim. Situaţia se prezintă în introducere şi în prima parte a conţinutului. expresiile afective (autointerogaţii. Se precizează totodată cine a stabilit mandatul acţiunii. la prima menţiune. în continuare. se formulează propuneri. de acronim şi. conţinut şi încheiere. Raportul se redactează concis. termeni proprii. data şi locul acestora. În redactarea corespondenţei diplomatice se ţine cont de exigenţe legate de claritate. pe cel mult două-trei pagini şi se structurează astfel încât. incluzând poziţiile prezentate. analiza şi propunerile rezultate din acţiunea diplomatică la care se referă. între paranteze. urmată. ulterior. În conţinutul raportului. coerenţă logică. în introducere. fără discuţie. indici. În rapoarte. Detaliile (transcrieri de convorbiri/„stenograme”. referitoare la esenţa mandatului. prenumele şi numele întregi. denumirea instituţiilor se redă. se caracterizează prin: vocabular adecvat. cu argumentări.

R. Bucureşti.. redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania. Le droit diplomatique contemporain. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Gérard Watelet. 1984 multilaterală. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Relaţiile.. tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist. 2002 Biblia sau Sfânta Scriptură. Dreptul consular.. A Modern Introduction to International Law. Dreptul diplomatic. 1960 CAHIER. 2-ième édition. Bucureşti. Longman. 1998 Bucureşti. 1984 ANGHEL. Ion M. 1984 „Politique étrangère: nouveaux regards”. Philippe.. 1996 diplomatice. 4. M. et trad. Genève. 1985 BORDONOVE. Dro. trois discours. ANGHEL. Editions Pygmalion. Calmann-Lévy. PUF. 8e édition. Exposé du droit universel (Juris universi distributio. 1998 . Dario. Paris. De la manière de négocier avec les souverains. Răspunderea în dreptul internaţional. M. Prince des diplomates. Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod. 1964 CALLIÈRES. Libraire Minard. Versiune diotorisită după Septuaginta.BIBLIOGRAFIE AKEHURST. sprijinit pe numeroase osteneli. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Lumina Lex. M. François de. Paris. privilegiile şi imunităţile ANGHEL.. Michael. Talleyrand. ANGHEL. Second Edition. Paris. în and New York. London Bucureşti. nr. A la recherche d’une diplomatie collective în „The Japanese Annual of International Law”. BARSTON. 1580). du choix des ambassadeurs et des envoyés et des qualités nécessaires pour réussir dans ces emplois. 1987 Paris. P. Paix et guerre entre les nations. Libraire E. ed.. Raymond. Presse de sciences po. 1978 ANGHEL. Jerphagnon. Ion. 1999 BOURQUIN. Diplomaţia ad-hoc şi diplomaţia ARON. fifth edition. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. 1716 347 BATTISTELLA. London. 2001 BODIN Jean.. Une notion. Dreptul diplomatic. S. L’intérêt national. Georges. Ion M. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Paris. I. Goyard-Fabre et L. Ion M. Arhiepiscopul Clujului. Drept diplomatic şi consular. de l’utilité des négociations. Références inédites. Tokyo. George Allen and UNWIN. Modern Diplomacy. Editura Lumina Lex. sous la direction de Frédéric Charillon.

Convention on the Prevention and Punishment of Crimes Against Internationally Protected Persons. Edition critique par Astrid Guillaume. ministère des Affaires étrangères. Paris CRUCÉ. Georgeta. Constituţia României – comentată şi adnotată. Le Nouveau Cynée ou Discours d’état. Marcus Tullius. VIDA. Crestomaţie de drept constituţional.. Ioan. volumele I. Plon. Bucureşti. Florin. Note-relatări. 2004. P. DUCULESCU. Bucureşti. Editura Lumina Lex. O. Bucureşti. Sous la direction de Mireille Sacotte. DEMETRESCU. Oficiul de Informare Publică. Editura Academiei Române. VASILESCU. CIG 87/1/04Objet: Traité . 2000 CICERO.CAMBON. Bucureşti. Mircea. Bruxelles. Camil. 1994 DEUTSCH. 2003 COUVE DE MURVILLE. Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România. Bernard. Emeric. 1926 CARLINO. Bucureşti. Dreptul diplomatic şi consular. Georgeta. f. III. 1992 établissant une Constitution pour l’Europe. Editura ALL. introduction par Alain Fenet. Ion. 1973 DIACONU. M. Presses Universitaires de Rennes. [Contribuţie] în Romain Gary. izvoare şi drept pozitiv. Editura Academiei. Nicolescu. Roma. Antonie. Mihai. New York. [1998] DUCULESCU. Victor.a. daccessdds. Continuitate şi discontinuitate în dreptul internaţional. Constituţia României – comentată şi adnotată. Plon. II. Paris. Naţiunile Unite. 2002. ÉcrivainDiplomate. présenté par Alain Fenet et Astrid Guillaume. 2005 DJUVARA. Coorganisation: Anne Simon.org/doc/RESOLUTION/GEN/ COUVE DE MURVILLE. notes par Astrid Guillaume et Michel Bouvier. Yale University Press. Regimul juridic al persoanelor juridice străine în România. Paris. Une politique étrangère (1958-1969). Constanţa. Derrière la façade. Colloque du 2 février 2002. 1998 DUCULESCU. Victor. 2003. including Diplomatic Agents. le 13 octobre 2004. CĂPĂŢÂNĂ. De legibus CONSTANTINESCU. 1995 DUCULESCU. Soluţionarea unui conflict: procese constructive şi distructive. 1915 Carta Naţiunilor Unite şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. DUCULESCU. 1982 348 CONFÉRENCE DES REPRÉSENTANTS DES GOUVERNEMENTS DES ÉTATS MEMBRES. Victor. 2001 DESTREMAU. DELEANU. Ion. Genesi e fondamento delle immunità diplomatiche. Traian. Connecticut. Drept raţional. Quai d’Orsay. New Haven.un. Lumina Lex. Paris. Ediţie îngrijită de Nicolae C. CĂLINOIU. Tratat de drept internaţional public. 1969 CHEBELEU. Editura Universităţii din Oradea. Maurice. CĂLINOIU. Editura Enciclopedică. Le diplomate.. Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică). Maurice. Hachette. Ioan. IORGOVAN. Constanţa.. MURARU. Jules.

Paris. Houghton Mifflin Company. Research.un. Hague. Kluwer Law International. Traité de diplomatie et droit diplomatique. 1991 GENET. Oxford University Press (Carnegie Endowment for International Peace: Washington. McGraw-Hill Book Company. Arthur. 1976 EGGS. Univers enciclopedic. Macdonald and Evans. Bucureşti. Victor. Editura „Continent XXI”.. Raoul. Bucureşti. 2002 ECOBESCU. Robert S. New Jersey. De Jure Belli Libri Tres.. Casa Europeană. 1982 (Getting to yes. 2003 GAFENCU. Oxford. Armand Colin. Estover. Hyperion XXI. 1995 ECOBESCU. traduit de l’anglais par Léon Brahem. Theories. Nicolae. Maryan. Bucureşti. 1931-1932 GENTILI. Grammaire du discours argumentatif. Editons du Seuil. Histoire des relations internationales de 1945. CARSON. quatrième tirage revu et corrigé par Michèle Ducos. Dreptul tratatelor. DUCULESCU. Jean-Baptiste. The Classics of International Law). R. Grigore. Plymouth. Drept internaţional public. nr. Ekkehard. responsable de l’édition Bruce Patton. în THIBAUT. André. Diplomaţia secretă. Les Belles Lettres. H. William. 30. E. 1985 FISHER. Victor. în „Communication”. Comment réussir un négociation. coll. FUEREA. Nicolae. Clarendon Press (Carnegie Endowment for International Peace. 1994 Establishment of an International Law Commission. 1933 GREEN. The International Court of Justice 1946-1996. Editors. KASPI. Augustin. The Classics of International Law). Nicolae. International Law. Bucureşti. coll. 13e édition mise à jour – 2002. Partea generală. Institutes. le figuré. daccessdds..org/doc/ RESOLUTION/GEN EYFFINGER.DUCULESCU. Paris. General Learning Press. De Jure Belli ac Pacis Libri Tres. Paris. Paris. SPENCE. Drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor. Paris. Bruxelles. Roger & URY. Law of Peace. All Back. Le topique. 1972 FELDMAN. Moussa. H. A. Victor. Boston. London. Drept comunitar european. 1982 GRICE. Social Psychology. 1981) FOA. Bucureşti. Paul. Morristown. DUCULESCU. Misiune la Moscova 1940-1941. Culegere de documente. 1996 FARAG. Texte établi et traduit par Julien Reinach. 1995 GAIUS. Victor. 1992 DUROSELLE. 1925 349 . J. Editura Politică. V. Logique et conversation. Resource theory of social exchange. Contemporary Trends in Social Psychology. 1976.. Editions Kimé. DUCULESCU. Manuel de pratique diplomatique – L’Ambassade. le générique.. 1979 GROTIUS. J. & FOA. Applications. Washington. 1993 ECOBESCU.

Mircea. Dumitru. 2001 MARTENS. Violeta. Diplomacy and the Study of International Relations. Diplomaţia. P. Drept diplomatic şi consular. 2001 MAZILU. Valentin. 1957 MALIŢA. notes par Astrid Guillaume et Michel Bouvier. 1986 LACHE. L’Implicite. LIPATTI. după 1860 MATHIJSEN. ŢUŢUI. Compendiu de drept european. 2004. avis consultatifs et ÎNVĂŢĂTURILE lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie.. Dreptul internaţional public. Bucureşti. 2001 MAZILU. ediţia a II-a.org/ cijwww/ cdecisions/ csummaries/ INTERNATIONAL COURT OF JUSTICE / COUR INTERNATIONALE DE JUSTICE. Editura politică. Bucureşti. H. Bucureşti. Imprimerie Nationale Éditions. Case Summaries / Résumé des arrêts. Mihăilă. Editura Lumina Lex. Edition critique par Astrid Guillaume. Viorel. Lumina Lex. Games and Decisions. Amintirile unui negociator. 2003 MAZILU. 2002 MAZILU. Paris. & RAIFFA. Dumitru. Gheorghe. 1993 LUCE. 1919 Documente diplomatice şi consulare. Bucureşti. 2002 350 . Drept comunitar general. Armand Colin. Lumina Lex. Cluj-Napoca. Hugo. introduction par Alain Fenet. HITCHINS. Ediţia a 7-a. MILLIN. Bucureşti. studiu introductiv şi note de Dan Zamfirescu şi G. 1970 MALIŢA. Teoria şi practica negocierilor. Viorel. 2002 MARCU. New York. Şcoli şi instituţii. 1972 MARCU. text ales şi stabilit de Florica Moisil şi Dan Zamfirescu. D. Dumitru. 1970 KERBRAT-ORECCHIONI. Catherine. présenté par Alain Fenet et Astrid Guillaume. cu o nouă traducere a originalului slavon de G. Archives de Quai d’Orsay. Miodrag. Editura didactică şi pedagogică. Editura Lumina Lex. 1978 LE DESSEIN EUROPÉEN. Bucueşti. Dumitru. Mircea. HEATLEY. Tratat. Editura Dacia. Leipzig.. 2001 ordonnances. Despre dreptul războiului şi al păcii. D. www. Pierre. Relaţii româno-americane 1859-1901. [Bucureşti]. Tratat privind teoria şi practica negocierilor. Bucureşti. Le guide diplomatique. Paris. R. Presses Universitaires de Rennes.icj-cij. Editura Militară. Editura Ştiinţifică. DIACONU. Mihăilă. Teoria generală a dreptului. ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Bucureşti. Lumina Lex. Ştefan. Wiley. Précis de droit et de fonctions des agents diplomatiques et consulaires. 1995 LE NOUVEAU CYNÉE ou Discours d’etat. Drept internaţional comunitar. România şi Conferinţa de Pace de la Paris din 1946. Redacţia publicaţiilor pentru străinătate „România”. Editura Lumina Lex. În tranşeele Europei. d’Emeric Crucé. Editura Club Europa. 1968 Oxford.GROTIUS. Editura Minerva. Bucureşti. Bucureşti. Keith. Diplomaţia. Charles de. Bucureşti. Bucureşti.

Lucie. Presse Universitaire de France. G. Paul. [Princeton]. daccessdds.. PLANTIN. Monique Constant. în „Diplomaţia română în slujba independenţei”. vol. Bucureşti. Tezaurul românesc de la Moscova. Bucureşti. vol.. Paul.MEISEL.. RELAŢIILE româno-sovietice. Editura Enciclopedică. Clyde. Nicolae. Essais sur l’argumentation. Christian. 2003 Relations between States and Inter-Governmental Organizations.1990 POPA. Harold. Romulus. 1823 independenţei naţionale a României şi Congresul de la Berlin. 1917-1934.. Ioan. Neuchâtel/Londra. Teoria generală a dreptului. Thémes. 1944 NICOLSON. Avec la participation de Yvon Roé d’Albert. GROS. Editura politică. Paris. Paul. 1977 NEGULESCU. Dalloz. H. Cours de droit diplomatique. Diplomacy in International Law. Documente.org/doc/RESOLUTION/ GEN/. 1972 NEAGU. Editions Klimé. Tome premier. La nouvelle rhétorique. Glossary. I. Droit international public. VOICU.A. International Law – A Treatise. Florence Le Core pour la direction et la coordination des recherches. Cours de style diplomatique. à Dresde. Traités et documents diplomatiques. George. NASCIMENTO E SILVA. E. JC Lattès. ed II. Facultatea de Drept. 8th edition. Princeton University Press.. 1960 RODRIGUEZ ARAYA. 5e édition. Institutio oratoria REFERENDUMUL NAŢIONAL privind revizuirea CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI. 1934 RUZIÉ. Introduction à l’étude linguistique de la parole argumentative. Reprinted 2001 by The Lawbook Exchange. Pierre-Jean (de l’Académie Française). edited by Lauterpacht PERELMAN. 1966 NICOLSON. Bucureşti. chez Chr. Droit international public. Éditions de l’Université de Bruxelles 2000 PHARR. Arta diplomatică. Chaïm et OLBRECHTS-TYTECA. The Peace. 1952. Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei. 1899 QUINTILIANUS. vol. Unele aspecte diplomatice ale recunoaşterii Arnold. Paris. 1992 PRADIER-FODERE. Diplomatie/Diplomacy. Paris. 1999 RÉMY. profesionalidad. 14e édition. Paris. Traité de l’argumentation. 1999 351 . Universitaire de France. Harold. Rosario.1958 REUTER. Bucureşti. Trésors et secrets du Quai d’Orsay. 19 octombrie 2003.un. Bucureşti. Mihail Gr. ALEXIANU. Întreprinderile „Eminescu” S. do. R. evolución. and Bibliography. vol. Editura politică. Isabelle Richefort. La diplomacia. Regia Autonomă Monitorul Oficial“. reglementación. 1932 ROMAŞCANU. I. I. A Translation with Commentary. Leiden.. The Theodosian Code and Novels and the Sirmondian Constitutions. André. Paris. David. 1948/1955 OPPENHEIM. Ltd. Marcus Fabius. Presse. Paris. L. P. Libraire. 2001 REUTER. I. Bucureşti. Universitatea Bucureşti.

2003 Gheorgachi 1762. MacGraw Hill. coll. Arnold. 1962 WOOD. Bucureşti. F. Random House. 2003. Arthur. traduction et note par Maurice Barbier. H. Bucharest. Traducere SALMON. SERRES. Paris. de. Procedures & Practices. Première partie. volume one. Paris. Bucureşti. din franceză de Ileana Sturdza. Ernest. 1988 VIGNAUX. Georges. The Classics of International Law).. 1976 VITORIA. www. Essai d’une logique discursive. Orders and Advisory Opinions THIBAUT. Condica lui SUAREZ. London 352 . Literatura românească de ceremonial. Heads of Governments and Foreign Ministers în „Recueil des Cours de l’Académie de Droit International”. spe. H. Jean. 1957 SIMONESCU. Discord and Colaboration. Manuel de droit diplomatique. fide. James W. Judgements. vol.htm. De triplici virtute theologica. W. II. Humanitas. & KELLEY. Londra. 1959 TITULESCU. F. Vrin. A Guide to Diplomatic Practice. XXIst Century International Law basic texts selected and systematized by Nicolae Ecobescu. London.SAINT-AULAIRE. Documente diplomatice. în Peaceful settlement of international disputes. 249. 1944 THE PERMANENT COURT OF INTERNATIONAL JUSTICE.ro/eBooks/lls/Mariana Tutescu–Argumentation/ index. Diplomatic Ceremonial and Protocol – Principles. Confesiunile unui bătrân diplomat. coll. Wiley. (Carnegie Endowment for International Peace: Washington. 1994 WOLFERS. Editura Politică. John R. Bucureşti. J. The Social Experience. studiu şi text. L’Argumentation. 1980 WALTZ. New York. New York. Introduction à l’étude du discours. Mariana. et charitate. Nicolae Micu. New York.. ac Deo Legislatore. et apostolicae adversus anglicanae sectae errores. Dan. Librairie Droz. Bruylant. Chapitre IV. Bibliothèque des textes philosophiques. L’argumentation. Macmillan. 1967 TOWARDS a strategy of peaceful settlement of international disputes and global reconciliation. Universitatea din Bucureşti. Selections from three works: De Legibus. Essays on International Politics. Ioan Voicu. Romanian Institute of International Studies „Nicolae Titulescu”. introduction. The Legal Position in International Law Heads of States.. An Introduction to Sociology. Leçon sur le pouvoir politique. Jean. 1970. Genève. Baltimore. Nicolae. 1994 SATOW. Bruxelles.unibuc.. Oxford University Press. The Johns Hopkins University Press. 1939 Defensio fide catholicae. VANDER ZANDEN. Theory of International Politics. 2003 TUŢESCU. The Social Psychology of Groups. 0. De Potestate Civili. 1979 WATS. Contele de. Kenneth.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful