I.

Publicul ºi mulþimea

Mulþimea nu numai cã atrage ºi îºi cheamã în mod irezistibil spectatorul, dar numele sãu exercitã o influenþã deosebitã asupra cititorului contemporan, iar anumiþi scriitori sunt tentaþi sã desemneze prin acest cuvânt ambiguu tot felul de grupãri. Este important ca aceastã confuzie sã înceteze, ºi mai ales, sã nu se punã semnul egal între mulþime ºi Public, vocabulã susceptibilã ea însãºi de diverse accepþiuni pe care voi încerca sã le precizez. Vorbim despre publicul unui teatru, publicul unei adunãri oarecare; în acest caz, public înseamnã mulþime. Dar acest sens nu este singurul ºi nici cel mai important, ºi, în timp ce importanþa sa scade sau rãmâne constantã, epoca modernã, de la inventarea tiparului, a dat naºtere unui tip de public total diferit, care nu înceteazã sã se dezvolte ºi a cãrui extindere continuã este una dintre trãsãturile cele mai evidente ale epocii noastre. Am studiat psihologia mulþimilor; mai rãmâne sã vorbim despre psihologia publicului, înþeles în acest al doilea sens, ca o comunitate pur spiritualã, ca o diseminare de indivizi separaþi

20 / Opinia ºi mulþimea

fizic ºi a cãror coeziune este pur mentalã. De unde începe publicul, cum ia naºtere, cum se dezvoltã, varietãþile sale, raporturile acestuia cu cei care îl conduc, cu mulþimea, cu corporaþiile, cu statul, puterea sa în bine sau în rãu ºi modalitãþile în care simte ori acþioneazã: iatã ce ne propunem sã cercetãm în acest studiu. În societãþile animale cele mai primitive, asocierea constã mai ales într-o agregare materialã. Pe mãsurã ce urcãm în arborele vieþii, relaþia socialã se spiritualizeazã. Dar, dacã indivizii se îndepãrteazã pânã în punctul în care nu se mai vãd sau rãmân astfel separaþi mai mult timp, ei înceteazã sã mai fie asociaþi. Din acest punct de vedere, mulþimea are în ea ceva animalic. Nu este oare suma unor contagiuni psihice produse în mod esenþial prin contacte fizice? Dar formele de comunicare de la un individ la altul, de la un spirit la altul nu au drept condiþie necesarã apropierea fizicã. Aceastã condiþie este îndeplinitã din ce în ce mai puþin atunci când apar în societãþile civilizate curentele de opinie . Aceste fluvii sociale1, aceste mari miºcãri care reuºesc sã exalte ºi sã antreneze chiar ºi spiritele cele mai calme ºi minþile cele mai raþionale ºi care au determinat parlamente ºi guverne sã le consacre legi sau decrete nu au luat, de bunã seamã, naºtere prin întâlnirea oamenilor pe stradã sau în agora. Lucru ciudat, oamenii care se mobilizeazã astfel, care se influenþeazã reciproc sau, mai degrabã, îºi transmit influenþe unii altora de sus nu se ating, nu se vãd, nici nu se aud: stau fiecare acasã, citind acelaºi ziar, rãspândiþi pe un teritoriu întins. Care este, deci, legãtura dintre ei? Aceastã legãturã este, împreunã cu simultaneitatea convingerii sau a pasiunii lor, conºtiinþa faptului – pe care o are fiecare – cã aceastã idee sau voinþã este împãrtãºitã în acelaºi moment de un numãr mare
1. Sã remarcãm faptul cã aceste comparaþii hidraulice apar în mod natural sub condei de fiecare datã când este vorba despre mulþimi, ca ºi despre publicuri. Ele se aseamãnã din acest punct de vedere. O mulþime în miºcare, într-o searã de sãrbãtoare publicã, se deplaseazã lent ºi agitat, amintind de un râu fãrã albie. Cãci nimic nu se poate compara mai bine cu un organism decât o mulþime sau un public. Sunt mai degrabã cursuri de apã al cãror regim nu este încã definit.

Publicul ºi mulþimea / 21

de alþi oameni. Este suficient ca omul sã ºtie acest lucru, fãrã a fi mãcar nevoie sã-i vadã pe ceilalþi, pentru a fi influenþat de ei ca masã, ºi nu numai de ziarist, sursa de inspiraþie comunã, la rândul lui invizibil ºi necunoscut – ºi cu atât mai fascinant. Cititorul nu are, în general, conºtiinþa faptului cã este supus acestei influenþe persuasive, aproape irezistibile, a ziarului pe care îl citeºte în mod obiºnuit. Ziaristul nu uitã niciodatã natura ºi gusturile publicului sãu, faþã de care are mai degrabã bunãvoinþã. Cititorul conºtientizeazã încã ºi mai puþin: nici nu-ºi pune problema influenþei pe care masa celorlalþi cititori o are asupra sa. ªi, totuºi, aceasta nu este cu nimic mai puþin incontestabilã. Ea se exercitã în acelaºi timp asupra curiozitãþii cititorului, care devine cu atât mai aprinsã, ºi asupra judecãþii sale, care încearcã sã se punã de acord cu cea a majoritãþii sau a elitei, dupã caz. Deschid un ziar pe care îl cred de astãzi ºi citesc cu aviditate anumite ºtiri; apoi îmi dau seama cã este de acum o lunã sau de acum o zi ºi înceteazã brusc sã mã mai intereseze. De unde vine acest dezgust subit? Faptele prezentate ºi-au pierdut cu ceva interesul intrinsec? Nu, dar ne dãm seama cã suntem singurii care citesc ºtirea respectivã ºi acest lucru este suficient. Ceea ce dovedeºte, deci, cã acea curiozitate aprinsã care ne animã þine de iluzia inconºtientã cã sentimentele noastre sunt împãrtãºite de o mulþime de alþi indivizi. Ziarul de ieri sau de alaltãieri, comparat cu cel de astãzi, este ca un discurs citit de-acasã faþã de un discurs ascultat în mijlocul unei mulþimi imense. Atunci când suntem supuºi fãrã ºtirea noastrã la aceastã contagiune invizibilã a publicului din care facem parte, suntem înclinaþi sã o explicãm prin simplul prestigiu al actualitãþii. Dacã ziarul de astãzi ne intereseazã din acest punct de vedere, este pentru cã nu ne povesteºte decât întâmplãri de actualitate, iar proximitatea acestor fapte, ºi nu faptul cã le aflãm simultan cu ceilalþi, ne-ar stârni pasiunea faþã de ceea ce citim. Dar sã analizãm cu atenþie aceastã senzaþie de actualitate atât de ciudatã ºi pasiunea tot mai mare pentru ea, care este una dintre caracteristicile cele mai evidente ale vieþii

22 / Opinia ºi mulþimea

civilizate. Ce anume are reputaþia de „actualitate“? Numai ceea ce tocmai s-a întâmplat? Nu, actualitatea este, în realitate, acel fapt care suscitã un interes general, chiar dacã este un fapt mai vechi. În ultimii ani, a fost „de actualitate“ tot ceea ce a þinut de Napoleon; tot ceea ce este la modã este de actualitate. ªi nu este „de actualitate“ ceea ce este recent, dar neglijat de atenþia publicã îndreptatã spre altceva. Când a izbucnit afacerea Dreyfus, în Asia sau în Africa se petreceau lucruri care ar fi putut foarte bine sã ne intereseze, dar am fi zis cã nu sunt deloc de actualitate. Pe scurt, pasiunea pentru actualitate progreseazã o datã cu sociabilitatea, fiind una dintre manifestãrile ei cele mai evidente; ºi cum specificul presei periodice, al presei cotidiene mai ales, este de a nu se ocupa decât de subiecte de actualitate, n-ar trebui sã ne surprindã sã vedem cã între cititorii obiºnuiþi ai aceluiaºi ziar se leagã ºi se strânge un fel de asociere prea puþin remarcatã, deºi foarte importantã. Bineînþeles, pentru ca influenþarea la distanþã a indivizilor care compun un public sã devinã posibilã trebuie ca aceºtia sã fi practicat mult timp, prin rutina vieþii sociale intense, a vieþii urbane, influenþarea prin proximitate. Încã din copilãrie ºi adolescenþã, începem sã resimþim puternic acþiunea privirii celuilalt, care se exprimã fãrã sã ne dãm seama în atitudinea noastrã, în gesturile noastre, în modul în care ni se schimbã ideile, în confuzia sau înflãcãrarea cuvintelor noastre, în judecãþile pe care le facem, în comportamentul nostru. ªi abia dupã ce, timp de ani de zile, am fost supuºi ºi am supus la rândul nostru pe alþii acestei acþiuni impresionante a privirii ajungem sã fim impresionaþi de ideea privirii celuilalt, prin ideea cã suntem obiectul atenþiei unor persoane îndepãrtate de noi. La fel, abia dupã ce am cunoscut ºi am practicat mult timp puterea de sugestie a unei voci dogmatice ºi autoritare, auzitã de aproape, lectura unei afirmaþii energice devine suficientã pentru a ne convinge – ºi simplul fapt de a conºtientiza adeziunea unui numãr mare de semeni la opinia respectivã ne încurajeazã sã judecãm în acelaºi fel. Formarea unui public presupune, deci, o

Biblia. aºa cum o au în prezent cititorii aceluiaºi ziar sau. filozof francez. ºi tocmai aceasta este infirmitatea protestantismului. desprins de Bisericã. tr. contagiunea în lipsa contactului pe care le presupune aceastã grupare abstractã ºi. editatã pentru prima datã în milioane de exemplare. citirea zilnicã ºi simultanã a aceleiaºi cãrþi. în care poeþii contemporani lui Plinius cel Tânãr adunau o micã mulþime favorabilã. nici în greacã un cuvânt care sã desemneze ceea ce înþelegem prin public. Dar acest public care abia se nãºtea nu era decât o altã Bisericã. realã. . Gândirea nu este oare forþa socialã prin excelenþã? Gândiþi-vã la ideile-cheie ale dlui Fouillée*. de a fi fost în acelaºi * Alfred Jules Emile Fouillée (1838-1912). Se poate vorbi de un public în epoca medievalã? Nu. a elaborat o teorie a ideilor-cheie: prin tendinþa lor de a se autorealiza.Publicul ºi mulþimea / 23 evoluþie mentalã ºi socialã mult mai avansatã decât formarea unei mulþimi. la un alt nivel de putere. Influenþa pur idealã. dând masei unite de cititori senzaþia cã formeazã un corp social nou. Deplasarea forþei la distanþã nu înseamnã nimic în comparaþie cu deplasarea gândirii la distanþã. sentimente de furie sau panicã. Acolo gãsim noutatea profundã ºi efectele incalculabile. cu care se confunda. nu s-a putut naºte decât dupã secole întregi de viaþã socialã mai primitivã. realizate în câteva zeci de exemplare. în acele sãli închiriate pentru lecturi publice. corpul electoral. pelerinaje ale unor mulþimi tumultuoase animate de emoþii pioase sau belicoase. aceºtia nu aveau conºtiinþa faptului cã formeazã un agregat social. Publicul a luat naºtere abia dupã prima mare dezvoltare a tiparului. ridicatã. în secolul al XVI-lea. Nu existã nici în latinã. ai aceluiaºi roman la modã. mai elementarã. totuºi. Existã cuvinte pentru a desemna poporul. aceastã mulþime spiritualizatã. adunarea cetãþenilor înarmaþi sau nu. În ceea ce priveºte cititorii rãzleþi ai manuscriselor copiate de mânã. Dar ce scriitor din Antichitate s-a gândit sã vorbeascã despre publicul sãu? Nici unul nu ºi-a cunoscut niciodatã decât auditoriul . toate variantele de mulþime. ca sã spunem aºa. dar existau târguri. ideile ar fi agentul schimbãrii sociale (n. uneori.).

prin preocuparea pentru cercetãri asemãnãtoare ºi lectura aceloraºi scrieri. publicul nu se compunea încã decât dintr-o elitã restrânsã de „oameni de lume“ care îºi citeau gazeta sãptãmânalã ºi mai ales cãrþi. îºi absoarbe ca un fluviu afluenþii. tr. ºtiinþific. se dezvoltã ºi. aceºti cititori erau adunaþi în cea mai mare parte la Paris – de fapt la Curte. Nu cred ca înainte de Bayle* sã fi existat un public filozofic distinct de marele public literar sau care sã fi început sã se detaºeze. . literar. din ce în ce mai mare ºi se fragmenteazã. Publicul ca atare s-a diferenþiat într-o anumitã mãsurã abia sub Ludovic XIV. critic ºi erudit protestant (n. În secolul al XVIII-lea. pânã la Revoluþie. Un public aparte a început sã prindã contur abia începând din momentul. * Pierre Bayle (1647-1706). adicã toate celelalte publicuri. Pentru cã nu numesc public un grup de savanþi uniþi.24 / Opinia ºi mulþimea timp un public ºi o Bisericã. deºi existau mulþimi la fel de impetuoase ºi de numeroase ca ºi astãzi la încoronarea prinþilor. la marile sãrbãtori. în care oamenii pasionaþi de aceleaºi studii au devenit mult prea numeroºi pentru a se mai putea cunoaºte personal ºi n-au simþit stabilindu-se între ei legãtura unei anume solidaritãþi decât prin comunicãri impersonale care aveau o frecvenþã ºi o regularitate suficiente. Dar. curând. Mai mult. scriitor. douã agregate conduse de principii diferite ºi cu naturi ireconciliabile. ce-i drept. acest public începe sã devinã. la revoltele provocate de perioadele de foamete. prin saloanele ºi cafenelele extrem de animate. un numãr mic de cãrþi scrise pentru un numãr mic de cititori. filozofic. dar atât de puþin numeroºi încât întreþineau relaþii epistolare între ei ºi extrãgeau din aceste raporturi personale principalul aliment al comuniunii lor ºtiinþifice. în acea vreme.). în expansiunea sa. În a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea. în ciuda dispersãrii lor în diferite provincii sau state. ia naºtere un public politic. greu de precizat. rapid. Totuºi. viaþa publicului are o intensitate redusã prin ea însãºi ºi nu capãtã importanþã decât prin viaþa mulþimii cãreia îi aparþine încã.

de altfel. mulþimile Ligii**. poate nici mai puþin numeroase decât cele din 14 iulie ºi din 10 august****. incendii. Pentru cã o mulþime n-ar putea creºte dincolo de anumite dimensiuni marcate de limitele vocii ºi ale privirii fãrã sã se rupã imediat sau fãrã sã devinã incapabilã de o acþiune de ansamblu. mulþimile caboºiene*** nu erau mai puþin de temut. condusã de Simon Caboche (n. masacre. Sensul cuvântului. Tot Revoluþia a impulsionat ºi mulþimile. . nu s-a lãrgit decât pe parcursul secolului nostru. rãmâne întotdeauna aceeaºi: baricade. din secolele al XIV-lea ºi al XV-lea. urma sã se restrângã. Dar ceea ce caracterizeazã anul 1789. devastatoare. Desmoulins. în timp ce acela de public. erupþii maligne ale acestor publicuri. **** 14 iulie 1789 – cãderea Bastiliei. în accepþiunea curentã. tr. care au fãcut ravagii în Franþa acelor ani. din timpul Frondei. altele oferã spectacolul unei rãspândiri neaºteptate.). ** Liga Catolicã sau Sfânta Ligã este numele dat partidului catolic format ca reacþie la Edictul de la Saint-Germain (1570) ºi la Edictul de la Beaulieu (1576).). cãrora paharnicii rãufãcãtori – aduºi triumfãtori în Panteon dupã moartea * Fronda este cunoscutã în istorie drept perioada de crizã a sistemului feudal absolutist în Franþa (1648-1653). dacã multe sunt moarte din faºã. spune el – cum încã se întâmplã în prezent în majoritatea dicþionarelor –. Marat. canibale. au fost excrescenþe. favorabile protestantismului (n. cel puþin aºa cum îl folosesc eu. spune Littré. devastarea palatului. marcatã de douã rãzboaie civile (n. de la est la vest. tr. dar acest lucru nu o deosebeºte cu nimic de rãzboaiele civile din trecut. avea publicul sãu. 10 august 1792 – constituirea Comunei insurecþionale din Paris (n.). devorate cu aviditate. pãrintele Duchesne. Mulþimile Frondei*. care a simþit în aceastã perioadã cã are contextul propice de a se dezvolta. Fiecare dintre aceºti publiciºti odioºi1. ceea ce trecutul încã nu vãzuse este aceastã înflorire a ziarelor. nu existã în Dicþionarul Academiei decât din 1762 ºi nu figureazã. Nimic mai monoton decât aceste manifestãri seculare ale sale. chiar. *** Revolta caboºienilor (1413). din nord pânã în sud. 1. tr. decât în accepþiunea de autor care scrie despre dreptul public. în virtutea aceleiaºi cauze. demolãri. ºi putem considera cã mulþimile incendiatoare. acþiune care.). „Publicist“. criminale.Publicul ºi mulþimea / 25 De la Revoluþie dateazã afirmarea realã a jurnalismului ºi apoi a publicului. în timpul lui Ludovic XIV. tr. ªi.

în celebra sa cãlãtorie. când cei care o conduc înceteazã sã o mai þinã in manu. Este adevãrat cã observaþia se aplicã începuturilor Revoluþiei. este uimit de faptul cã foile publice sunt atât de puþin rãspândite chiar în oraºe. este cel mai vechi dintre grupurile sociale. . viziteazã Franþa între 1787 ºi 1789. dupã familie. sã le dea cititorilor din Sud senzaþia de actualitate ºi conºtiinþa unanimitãþii simultane. prin metodele sale de transport perfecþionate ºi de transmitere instantanee a gândurilor la orice distanþã. care nu soseau decât de douã sau trei ori pe sãptãmânã ºi la opt zile dupã apariþia lor la Paris. agricultor englez. Pânã la sfârºit.). Nu este vorba despre faptul cã revoltele ar fi fost compuse exclusiv. în timp ce. ea îºi va pierde din justeþe. Cum puteau însã ziarele. tr. aceºtia au fost drojdia. ºi încã ºi mai îndreptãþit în provincie. ºi nu cauza reuniunilor din cafenele ºi din saloane. lãsând importante mãrturii despre tehnicile agricole ºi derularea Revoluþiei Franceze. * Arthur Young. totuºi. care nu depãºea o sutã de mii de persoane. din cititori de ziare. absenþa comunicaþiilor rapide a opus un obstacol de netrecut intensitãþii ºi rãspândirii la scarã largã a vieþii publicului. la þarã. Mulþimea este grupul social al trecutului. publicul reprezenta mai degrabã efectul. Arthur Young*. îi era rezervat privilegiul de a da publicurilor. în toate formele. în picioare sau aºezatã.26 / Opinia ºi mulþimea lor – le vãrsau zilnic alcoolul veninos al cuvintelor gãunoase ºi violente. extinderea nelimitatã pe care o pot atinge ºi care adânceºte un contrast atât de clar între ele ºi mulþimi. care au jucat un rol important în timpul perioadei revoluþionare. fãrã de care lectura unui ziar nu diferã în mod esenþial de aceea a unei cãrþi? Secolului nostru. nu peste multã vreme. au luat naºtere din public. chiar în Paris. ªi cluburile. Dar publicul revoluþionar era mai degrabã parizian. Este adesea frapat de starea de înapoiere a satelor franceze (n. Ea este. când vocea lor înceteazã de a mai fi auzitã. incapabilã sã depãºeascã o razã de acþiune destul de restrânsã. Cel mai larg auditoriu pe care îl cunoaºtem este cel al Colosseumului. dacã nu chiar aluatul. dincolo de Paris strãlucirea lui pãlea. înainte de Revoluþie. reuniunile din cafenele. mulþimile se destramã. tuturor publicurilor. imobilã sau în mers.

„lumea politicã“ etc. „lumea literarã“. mult inferioare. care nu pot exista între membrii aceluiaºi public. erau. Pânã la un anumit punct. pe mãsurã ce se extinde.). ale unui Petre Pustnicul* sau ale Sfântului Bernard**. cãile ferate. ºi. Dar publicul se poate extinde la nesfârºit. de recepþii. chiar cele ale marilor predicatori ai Evului Mediu. ºi cum. ** Sfântul Bernard sau Bernard de Clairvaux. fie politicã. Astfel s-a format. sã fiu de acord cu un scriitor redutabil. un public se confundã cu ceea ce numim o lume. Nu pot. Putem aparþine în acelaºi timp mai multor publicuri. fie religioasã. a naþiunilor în cadrul cãrora dominã spiritul mulþimilor. printr-un mãnunchi de trei invenþii complementare – tiparul. apoi. principalul ideolog al celei Cruciadei II. pentru cã individul este parte integrantã. cu excepþia faptului cã aceastã ultimã idee implicã un contact personal între persoanele care fac parte din aceeaºi lume. deci. le aparþinem mereu simultan. chiar dacã publicul ia naºtere dintr-un soi de mulþime. un schimb de vizite. fãrã îndoialã. la un anumit moment. nu putem aparþine. ceea ce e cu totul altceva. decât unei singure mulþimi. . cum deja se poate observa. acest telefon prodigios care a amplificat fãrã mãsurã vechiul auditoriu al tribunilor ºi al predicatorilor. tr. telegraful – puterea formidabilã a presei.Publicul ºi mulþimea / 27 Auditoriile lui Pericle sau ale lui Cicero. antrenat în mod irezistibil de o forþã cãreia nu i se opune nici o altã putere. ar fi progresat în mod evident în Antichitate sau în Evul Mediu. nu putem nega cã acesta va fi grupul social al viitorului. Este epoca publicului sau a publicurilor. nu se poate spune cã puterea elocinþei.. din auditoriul oratorilor. Între cele douã existã ºi alte diferenþe instructive pe care nu le-am indicat încã. care spune cã epoca noastrã ar fi „epoca mulþimilor“. aºa cum aparþinem mai multor corporaþii sau secte. doctorul Le Bon.). Prin urmare. unul dintre conducãtorii Cruciadei I (n. tr. De aici ºi intoleranþa mult mai accentuatã a mulþimilor ºi. în fapt. viaþa sa particularã devine tot mai intensã. ªi de aici avantajul substituirii treptate * Petre Pustnicul. Dar distanþa de la mulþime la public este imensã. recunoscut pentru predicile ºi elocinþa sa (n.

pe când era primar al Parisului. totuºi. dacã nu în ceea ce priveºte scepticismul. în acest sens. este. O razã de soare o adunã. ªi. se strânge mai degrabã vara decât iarna. ale anotimpului sau ale climei. De ce un meeting britanic diferã atât de mult de un club francez. unde pe douã sute de mii de mujici nu-i emoþioneazã catastrofa care-i ucide pe treizeci . fãrã sã cercetãm dacã aceste mulþimi nãscute dintr-un public nu sunt. transformare însoþitã întotdeauna de un progres în ceea ce priveºte toleranþa. Nu numai apariþia ºi creºterea unui public. scapã acestor influenþe. gata oricând sã se întrepãtrundã la limitele lor nedefinite. a agitat spiritele mai degrabã în Belgia. o ploaie o împrãºtie. în virtutea consideraþiilor urmãtoare. ºi foarte rarã. ci ºi surescitãrile lui. grupare mai naturalã. ªi nu poate fi altfel. de cãldurã sau de frig. binecuvânta zilele ploioase ºi se întrista când vedea cerul înseninându-se. cum se întâmplã adesea. Este adevãrat cã. amprenta rasei asupra publicului este mult mai puþin profundã decât asupra mulþimii. Bailly. În sfârºit. Mulþimea. afacerea Dreyfus. o sãrbãtoare italianã de o încoronare a þarului. deºi periculoasã în cel mai înalt grad. mai puþin brutale decât mulþimile anterioare oricãrui public.28 / Opinia ºi mulþimea a mulþimilor cu publicurile. sunt un pericol mult mai mic pentru pacea socialã decât întâlnirea dintre douã mulþimi opuse. grupare de ordin superior. Dar aceastã cãdere a publicului spre mulþime. ea depinde de ploaie sau de timpul frumos. Dar publicul. În plinã iarnã s-a dezlãnþuit în toatã Europa cea mai acutã crizã de acest tip din câte cunoaºtem. iau naºtere uneori mulþimile fanatice care se plimbã pe strãzi strigând trãiascã sau la moarte pentru orice. un masacru din timpul Revoluþiei de un linºaj american. ºi. este mai tributarã forþelor naturii. rãmâne evident cã douã publicuri care se opun. dupã modelul mulþimilor? Nu. publicul ar putea fi definit drept o mulþime virtualã. nu este supus acestor variaþii ºi capricii ale mediului. dintr-un public surescitat. în Prusia ºi în Rusia. A fost ea receptatã într-un mod mai animat în sud decât în nord. de fapt. boli sociale apãrute în acest secol ºi care se acutizeazã tot mai mult.

. dar nu fãrã o seducãtoare aparenþã de raþionalitate – faptul cã orice mulþime are un conducãtor. a convingerilor sau a pasiunilor lor.Publicul ºi mulþimea / 29 de mii dintre ei? De ce un bun observator poate prezice aproape sigur. creatorul. tr. ea este secondatã ºi niciodatã combãtutã de influenþa mult mai slabã pe care membrii aceluiaºi public o exercitã unii asupra altora. exercitatã asupra publicului sãu. mulþimile franceze ale timpului nostru. datoritã conºtiinþei identitãþii simultane a ideilor ºi tendinþelor lor. influenþa publicistului. deseori ea ar fi cea care îºi conduce ºeful ºi. ªi câþi publiciºti nu vedem * Miºcare politicã ultra conservatoare coagulatã în jurul generalului Georges Boulanger (1837-1891) (n. chiar dacã la un anumit moment este mai puþin intensã. dupã naþionalitatea unei mulþimi. modul în care ea va acþiona – cu mult mai multã acurateþe decât ar fi prezis modul de a acþiona al fiecãruia dintre indivizii care o compun – ºi de ce. ºi. Se întâmplã astfel în ciuda acþiunii individuale a conducãtorului sau a conducãtorilor. uneori. Pe de altã parte. prin continuitate. care se face resimþitã întotdeauna.). este adevãrat mai cu seamã în ceea ce-l priveºte pe ziaristul consacrat. în plus. dupã cum mulþimile engleze de astãzi amintesc de cele din vremea lui Cromwell? Pentru cã indivizii nu intrã în compoziþia unei mulþimi decât prin similitudini etnice – care se însumeazã ºi formeazã o masã – ºi nu prin diferenþele individuale – care se neutralizeazã – ºi pentru cã. reamintesc prin atâtea trãsãturi comune de mulþimile Ligii sau ale Frondei. în transformarea unei mulþimi. boulangiste* sau antisemite. ºi anume cã „geniul este un rege care îºi creeazã poporul“. A fost negat – pe nedrept. Ceea ce spune Sainte-Beuve despre geniu. de fapt. în ciuda celor mai profunde transformãri survenite în moravurile ºi ideile Franþei sau ale Angliei de trei sau patru secole încoace. diferitele aspecte ale individualitãþii se estompeazã reciproc în favoarea tiparului naþional care se creeazã. înteþitã zilnic de foalele aceluiaºi fierar. dar care este contrabalansatã de acþiunea reciprocã a celor conduºi. este. mult mai puternicã decât impulsul scurt ºi trecãtor imprimat mulþimii de conducãtorul ei.

considerat pãrintele anarhismului. Este cazul lumii catolice în prezent. nu reuºesc sã descopere scriitorul adecvat orientãrii lor reale. în ciuda pasivitãþii sale obiºnuite. în fiecare dintre ramurile sale principale. publicul socialist francez din prezent nu seamãnã deloc cu cel din timpul lui Proudhon**. Este uºor de înþeles. a fost nevoie ca tentativa sa de a agita spiritele sã rãspundã unei anumite dispoziþii în rândul populaþiei. artificialã. ceea ce nu a împiedicat antisemitismul sã înfloreascã. Cel care a exprimat-o a transformat-o într-o forþã colectivã. economist ºi sociolog francez. prea puþin conºtientã de ea însãºi. cã amprenta individualã asupra unui public a geniului celui care îl promoveazã este mai marcatã decât geniul naþionalitãþii ºi cã opusul este adevãrat pentru mulþime. De asemenea. în timp ce mulþimile franceze de toate tipurile îºi pãstreazã aceeaºi fizionomie uºor de recunoscut de-a lungul secolelor. de pildã. timp de mulþi ani. în tãcere. e drept. Starea de spirit socialistã. dar.). i se întâmplã sã-ºi schimbe ziarul pânã ce 1. dar realã. atâta timp cât nu s-ar fi ridicat o voce. pentru cã se citeau ziare antisemite. ea ar fi rãmas pur individualã. care sã verbalizeze aceastã stare de spirit. . pornind de aici. ** Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865). pentru ca Edouard Drumont* sã propage antisemitismul. starea de spirit anarhistã nu au fost nimic pânã când câþiva publiciºti faimoºi. Cunosc regiuni franceze unde nu a existat vreodatã picior de evreu. putem înþelege cã publicul aceleiaºi þãri. încã ºi mai puþin contagioasã. Corespondeazã o vreme cu Karl Marx. dar. se transformã în câþiva ani atunci când conducãtorii sãi se înnoiesc ºi cã. Nu s-ar putea spune cã. nu le-au exprimat ºi le-au reprezentat în efigie. un public mai numeros îºi poate crea la rândul sãu publicistul? Aceastã ultimã propoziþie e mult mai puþin adevãratã decât prima: existã grupuri foarte numeroase care. Kropotkin ºi alþii. ºi. în urma neînþelegerilor ideologice. dacã fiecare ziarist consacrat îºi formeazã publicul. ziarist ºi scriitor francez antisemit.). * Edouard Drumont (1844-1917). simbol al Franþei catolice ºi naþionaliste (n. tr. rãsunãtoare. S-ar putea obiecta cã cititorul unui ziar dispune mult mai mult de libertatea sa de gândire decât individul pierdut ºi antrenat într-o mulþime. slabã. se vor despãrþi polemic (n.30 / Opinia ºi mulþimea creându-ºi publicul!1 În realitate. El poate reflecta la ceea ce citeºte. tr. Karl Marx.

Deci. celãlalt. similare precauþiei retorice a vechilor oratori. Iatã pericolul timpurilor noi. pe care îl poate influenþa uºor prin câtva concesii fãcute parti-pris -urilor sale. fiecare dintre noi sau aproape fiecare. dar acesta acþioneazã continuu asupra publicului sãu. dubla selecþie. în general. dar care opun rezistenþã antrenãrii într-o direcþie comunã a acestor elemente incoerente. Unul a gãsit un ziar pe placul sãu. fiind tot mai evidenþiat.Publicul ºi mulþimea / 31 îl gãseºte pe cel care îi convine sau crede cã îi convine. sã spunem ºi cã nu citim niciodatã acelaºi ziar? Ne-am putea gândi cã ziarului. dubla adaptare care face din public un grup omogen. Dupã câteva tatonãri. fixeazã atenþia totalitãþii . în aceeaºi logicã. schimbarea subitã de direcþie a unui mare ziar. într-o faimoasã afacere. O indicaþie de acest gen a motivat. mult mai puþin omogenã decât publicul: ea îºi îngroaºã rândurile întotdeauna cu mulþi curioºi. Pe de altã parte. În realitate. Statistica abonãrilor ºi a dezabonãrilor este un barmometru excelent. Mulþimea este. totuºi. Dar. ziaristul încearcã sã-l seducã ºi sã-l reþinã. iar aceastã palinodie nu a reprezentat o excepþie. care îi flateazã prejudecãþile sau pasiunile. dincolo de faptul cã acest paradox antic este foarte discutabil. ziarul ºi-a triat cititorii. a existat o selecþie reciprocã ºi o adaptare reciprocã. care avertizeazã redactorii asupra liniei editoriale ºi de gândire pe care trebuie sã o urmeze. pânã la urmã. cu semi-aderenþi care nu întârzie sã se lase câºtigaþi ºi asimilaþi pe moment. consultat adesea. putem. un cititor pe gustul sãu. departe de a împiedica acþiunea publicistului asupra publicului sãu de a fi una decisivã. docil ºi credul. cititorul ºi-a ales ziarul. Publicul reacþioneazã uneori asupra ziaristului. bine cunoscut de scriitor ºi uºor de manevrat. îi permite acestuia sã acþioneze cu mai multã forþã ºi mai multã siguranþã. Aceastã omogenitate relativã ar putea fi contestatã. sub pretextul cã „nu citim niciodatã aceeaºi carte“ sau cã „nu ne scãldãm niciodatã în acelaºi râu“. i s-ar aplica ºi mai bine maxima citatã. dar ce putem spune despre omul unui singur ziar? Iar acest om este. Se spune cã e bine sã te fereºti de omul unei singure cãrþi. fiecare ziar are punctul lui de atracþie care. un produs mult mai pestriþ decât cartea.

tot aºa existã douã tipuri de public al ziarelor sau al revistelor: un public stabil. care tinde sã eclipseze genul. Dorinþa lor se hrãneºte din dorinþa celuilalt ºi. Aºa cum pentru orice furnizor existã douã tipuri de clientelã. În fond. dar nu ºi a sugestiei care. fie politicã. Or deja faptul de a cumpãra aceleaºi produse din magazine de acelaºi fel. hipnotizaþi de acest punct strãlucitor. fie defãimãtoare. deci. O altã remarcã. fie pornograficã. totuºi. cumpãrând ceea ce rãspunde propriilor nevoi. Factorul economic. cu un raport de afinitate care ar merita. în ciuda varietãþii articolelor. nu existã decât o comuniune de idei sugerate ºi conºtiinþa acestei comuniuni. ziaristul îi duce unde vrea dupã placul sãu. îºi satisface toate nevoile într-un mod aproape similar. este manifestã. o clientelã fixã ºi o clientelã variabilã. de a frecventa acelaºi restaurant stabileºte între persoanele aceleiaºi lumi o anume legãturã socialã ºi presupune afinitãþi pe care aceastã legãturã le adânceºte ºi le accentueazã. singurul remarcat de economiºti. Publicul. fie de orice alt fel. organe ale vechilor . Ei nu considerã cumpãrãtorii unui produs drept rivali care îºi disputã obiectul dorinþei lor. în favoarea cãreia toate celelalte trãsãturi sunt sacrificate ºi pe care publicul o consumã cu aviditate. ci sunt ºi. specialitatea sa. Proporþia celor douã publicuri este inegalã de la un ziar la altul: pentru ziarele vechi. nu este decât o specie de clientelã comercialã. de asemenea. dar o specie foarte ciudatã. existã o simpatie secretã care se cere adâncitã. Dar cât de solidã poate fi legãtura care se stabileºte între cititori. se îmbogãþeºte. instabil.32 / Opinia ºi mulþimea cititorilor. sau mai degrabã. consolidat. ºi un public variabil. Întinzându-le aceastã momealã. fiecare ziar are culoarea sa vie care îi este specificã. luat în discuþie. prin lectura constantã a aceluiaºi ziar! Nimeni nu s-ar gândi sã vorbeascã în acest caz de concurenþã. pânã la urmã. chiar în emulaþie. Fiecare dintre noi. este mai mult sau mai puþin conºtient cã exprimã astfel ºi dezvoltã legãtura sa cu clasa socialã care se hrãneºte. se îmbracã. semeni care conlucreazã ºi cautã sã-ºi sporeascã asemãnãrile ºi sã se distingã de ceea ce nu le este propriu. de a se îmbrãca la acelaºi croitor sau croitoreasã.

fiind înlocuite din ce în ce mai mult cu publicuri mai mobile. Ea este. cã publicurile fidele ºi ataºate în mod tradiþional unui ziar tind sã disparã. asupra cãrora influenþa ziaristului talentat se exercitã mult mai uºor. chiar ºi crimele de presã aproape cã nu pot fi pedepsite. Este posibil sã aserveascã din ce în ce mai mult ziariºtii mediocri publicului lor. cãci publicurile formate creeazã ziariºti oneºti ºi hotãrâþi. Ne putem plânge pe drept cuvânt de aceastã evoluþie a jurnalismului. cu domnia prelungitã ºi indestructibilã a jurnaliºtilor de elitã care amintesc de longevitatea lui Ludovic XIV sau de succesul nesfârºit al creatorilor de comedie sau tragedie iluºtri. Iatã de ce este atât de greu de realizat o lege bunã a presei. dacã nu mai solid. Aceºtia creeazã opinia ºi conduc lumea în mai mare mãsurã chiar ºi decât unii dintre cei mai importanþi oameni de stat. mult mai durabilã ºi percutantã dacã este acceptatã într-un astfel de mediu. ºi se pot întrevedea perspectivele de putere socialã pe care le deschide oamenilor de litere. Este ca ºi cum ai fi încercat sã reglementezi suveranitatea Regelui Soare sau a lui Napoleon. Dacã este adevãrat. aºa cum se întâmpla în Antichitate cu delictele tribunilor sau în Evul Mediu cu cele ale suveranilor. Aceºti autocraþi nu îmbãtrânesc niciodatã. pânã ºi a celor mai populari. ireversibilã. ºi sunt de acord cã în acest caz acþiunea publicistului este frânatã îndeosebi de intoleranþa casei în care intrã ºi din care o dizidenþã afiºatã l-ar izgoni. aºa cum tot repetã cei care elogiazã mulþimile. dupã cum publicurile capricioase creeazã ziariºtii superficiali. ar trebui sã fim surprinºi în mod special de faptul cã importanþa . dar se pare cã în prezent aceastã tendinþã este greu de contracarat. Sã remarcãm. în rest. versatili.Publicul ºi mulþimea / 33 partide. cel de-al doilea nu conteazã sau abia conteazã. dar cu siguranþã deja supune din ce în ce mai mult despotismului marilor publiciºti un public subjugat. care ar trebui sã ne îngrijoreze. ªi. ºi-au asigurat un tron solid! Comparaþi uzura atât de rapidã a oamenilor politici. cã rolul istoric al individualitãþilor a fost sortit sã se diminueze din ce în ce mai mult o datã cu evoluþia democraticã a societãþilor. o datã impuºi. în schimb. Delictele de presã.

indubitabil. gruparea socialã formatã din publicuri – este cea care oferã figurilor individuale marcante cea mai mare ºansã de a se impune ºi opiniilor individuale originale cele mai mari ºanse de a se rãspândi. auditoriile tribunilor sau ale predicatorilor sunt dominate sau sporite de publicurile care le corespund. aºa cum. de conºtiinþã colectivã de care sã fie luminatã. în ºcoli sau în partide. oricât de rea ar fi. predicatorul sãu. Dar. lucru remarcabil. nu se poate nega faptul cã aceºtia creeazã opinia în împrejurãri critice. politic sau religios. în secte. politice. ca un fel de atmosferã ambiantã în care sã se scalde. ci. tinde nu sã se substituie. prin care sperã sã se rãspândeascã. care sã nu vrea sã aibã propriul ziar sau propria revistã. Astfel. ineficient ºi inactiv prin sine. sã se suprapunã din ce în ce mai vizibil ºi mai eficient diviziunile religioase. triumful este asigurat. în Evul Mediu. în meserii.34 / Opinia ºi mulþimea ziariºtilor creºte de la o zi la alta. economice. cotidianã. Nu este oare prima grijã a unei noi ºcoli literare sau artistice care ia naºtere aceea de a avea propriul ziar. estetice. Nu numai mulþimile diverse de altãdatã. nu din pricina acestei conºtiinþe putem spune cã ea rãmâne un simplu epifenomen. în Antichitate. De asemenea. importantã sau mai puþin importantã. ultima grupare socialã formatã ºi cea mai înclinatã spre a se manifesta în cursul civilizaþiei noastre democratice – altfel spus. fiecare breaslã avea propria figurã ecleziasticã. dar nu existã sectã care sã nu vrea sã aibã propriul ziar pentru a fi înconjuratã de un public care sã strãluceascã în jurul ei. prin care cu siguranþã prinde putere. diviziune de naturã psihologicã ºi care corespunde diferitelor stãri de spirit. fiecare clasã avea oratorul sãu. iar atunci când doi sau trei dintre marii ºefi de clanuri politice sau literare au ideea de a se alia pentru aceeaºi cauzã. sã fuzioneze sau sã se fragmenteze? Un partid fãrã ziar nu ne dã senzaþia de . fãrã de care nu s-ar simþi completã? Existã vreun partid sau facþiune care sã nu se exprime zgomotos în vreo publicaþie periodicã. în corporaþii. sau cum. aºteptând sã se modifice. desigur. nu existã profesie. Este suficient sã deschidem ochii pentru a înþelege cã divizarea unei societãþi în publicuri. Totuºi.

inevitabilã. din punctul de vedere al duratei de viaþã ºi al stabilitãþii. ªi este important sã cercetãm consecinþele pe care le are sau pe care le va avea. din momentul în care se supune modei publicãrii în flux continuu. partidele se remaniazã continuu. Ea este. dacã ajung la putere. grupãrile vechi nu au nimic de câºtigat din aceastã transformare. care sã nu trãdeze mutaþii interioare. Nu erau înainte mai puþin înflãcãrate ºi mai longevive. . în zilele noastre. între whigs ºi tories din Anglia? Nu era nimic mai neobiºnuit în vechea Franþã decât apariþia unui nou partid. din punctul de vedere al duratei de viaþã. mai refractare la încercãrile de înnoire ºi de fãrâmiþare? Ce mai rãmâne în zilele noastre din antiteza veche. dupã toate aparenþele. al conflictelor ºi alianþelor pe care le stabilesc. În curând. Pentru a ne convinge de aceastã eficienþã deopotrivã distructivã ºi regeneratoare. De aceea ne îngrijorãm sau ne speriem din ce în ce mai puþin de eticheta lor.Publicul ºi mulþimea / 35 monstru acefal. oricum nu vor ajunge decât transformate în mod esenþial. al forþei lor. asupra destinelor grupurilor astfel transformate. este suficient sã comparãm partidele politice de dinaintea rãspândirii ziarelor cu partidele politice din prezent. al stabilitãþii. deci. chiar din Europa modernã de pânã la Revoluþia Francezã au prezentat în mod natural aceastã pretinsã monstruozitate? Aceastã transformare a tuturor grupurilor oarecare în publicuri se exprimã printr-o nevoie tot mai mare de sociabilitate care face necesarã stabilirea unei comunicãri regulate între asociaþi printr-un flux continuu de informaþii ºi de stimuli comuni. inerentã ziarului. din partidele ereditare ºi tradiþionale nu va mai rãmâne decât amintirea. din Evul Mediu. sunt supuse unui proces de palingenezã ºi de generare spontanã. mai puþin vioaie ºi mai tenace. pentru cã ºtim bine cã. mai puþin maleabile ºi mai greu de distrus. chiar dacã toate partidele din Antichitate. atât de categoricã ºi de persistentã. aparent atât de imuabilã. Este limpede cã. Presa mobilizeazã ºi impulsioneazã tot ceea ce atinge ºi nu existã bisericã. în zadar disimulate.

sunt grupurile sociale asupra cãrora ziarele au cea mai mare influenþã ºi pe care le scot cel mai mult în evidenþã. de asemenea. Chiar dacã ideile ºi sentimentele se confruntã cu îndârjire. Interesele nu se exprimã prin presã – ºi în aceasta constã ironia – decât deghizate sau sublimate în teorii ºi în sentimente. cea mai puþin interesantã. fie se dezvoltã în proporþii neaºteptate.36 / Opinia ºi mulþimea Forþa vechilor agregate sociale este. ªi trebuie sã admitem cã mobilizarea ºi interacþiunea lor reciprocã nu sunt foarte compatibile cu funcþionarea regulatã a sistemului parlamentar de tip englez. dar forþeazã modificarea în profunzime a regimului parlamentar. Ele capãtã în aceste condiþii o forþã extraordinarã. se reformeazã. agricole. fiecare dintre noi face parte sau poate face parte din mai multe publicuri în acelaºi timp. ele sunt întotdeauna mai puþin ireconciliabile decât interesele. oricât de periculoasã poate fi uneori aceastã transfigurare. ea le spiritualizeazã ºi le idealizeazã. ºi. diviziunea socialã în grupuri legate de idei teoretice. sã observãm cã aceasta este departe de a favoriza preponderenþa clasamentelor profesionale. ea este. Se internaþionalizeazã pentru cã verbul înaripat al ziarului depãºeºte frontierele pe care nu le-ar fi atins niciodatã vocea celui mai celebru orator sau a . Îmbracã douã caracteristici pe care nu le cunoºteam: au potenþialul de a fuziona ºi de a se internaþionaliza. Acum. de aspiraþii ideale. modificatã în mod particular de intervenþia presei. cea mai puþin activã. judiciare. aºa cum am spus deja mai devreme. se transformã cu o rapiditate care i-ar fi uimit pe înaintaºii noºtri. cu excepþia perioadelor de grevã sau a acþiunilor politice din spatele unor organizaþii muncitoreºti. partidele se deformeazã. dar trecãtoare. Partidele. Înainte de orice. de sentimente este pusã în evidenþã ºi devine vizibilã. cea destinatã intereselor diverselor meserii. Mobilizate în public. partidele fie se resorb ºi dispar în câþiva ani. Presa profesionalã. pânã la urmã. ceea ce este un pic deranjant. chiar accentuându-le. binevenitã. industriale. este cea mai puþin cititã. Prin intermediul presei. Fuzioneazã uºor pentru cã. religioase sau politice.

rãgazului decât pãcii ºi cã agitaþia socialã produsã de acestea pregãteºte mai degrabã calea uniunii sociale. dupã cum am vãzut. anumite reviste mari au publicul diseminat în lumea întreagã.Publicul ºi mulþimea / 37 liderului unui partid1. merg chiar pânã la a stabili un fel de raport invers între progresele mulþimilor ºi progresele publicurilor. iar vizibilitatea ei politicã creºte neîntrerupt. Pe timp de rãzboi. fuziunea lor ºi indeterminarea graniþelor le faciliteazã alianþele. clase. dintre toate agregatele sociale. Presa este cea care a împrumutat aripile elocinþei parlamentare sau de club ºi care o rãspândeºte în lumea întreagã. Prin urmare. ele par sã formeze împreunã unul ºi acelaºi public. nimic nu pare sã mai subziste în Franþa în afarã de armata francezã ºi de „publicul francez“. este ceea ce numim Opinie. încât. ºi lasã sã se întrevadã speranþa unui tratat de pace final. sub formã de congrese. Publicurile religioase. atunci se vede grupul social prin excelenþã. sindicate. În anumite momente critice din viaþa popoarelor. transformându-se ca toate celelalte într-un mãnunchi imens de cititori fervenþi. academice. atunci când apare un pericol naþional. se pare cã transformarea partidelor în publicuri se opune mai mult existenþei decât acordurilor lor. meserii. academice etc. cel care pãstreazã cea mai strânsã relaþie cu publicurile este mulþimea. Times. . în ciuda divergenþelor ºi a multitudinii de publicuri care coexistã ºi se întrepãtrund într-o societate. Chiar dacã publicul nu este uneori decât un auditoriu lãrgit ºi dispersat. diferenþele dintre el ºi mulþime sunt numeroase ºi caracteristice. Anumite ziare de prestigiu. nu devin internaþionale decât rar. naþiunea. mulþimile religioase. partide. Este adevãrat cã 1. Totuºi. estetice sunt în mod esenþial ºi constant internaþionale. economice. prin acordul parþial asupra câtorva puncte importante. chiar imorale. Dacã aceastã amploare internaþionalã a partidelor transformate în publicuri face ostilitatea lor ºi mai de temut. Acest lucru reflectã în asemenea mãsurã realitatea. Nici chiar congresele nu au putut deveni internaþionale decât pentru cã au fost precedate pe acest drum de publicurile lor aferente. Le Figaro. aceastã fuziune despre care vorbesc este evidentã ºi aproape totalã. prinºi în lectura depeºelor.

sã devasteze. iar oratorii noºtri cei mai cãutaþi sunt departe de a repurta succesul unui Abélard care ar atrage pe urmele sale trei mii de discipoli pânã în fundul vãii triste din Paraclet. Amfiteatrele universitãþii noastre nu se mai bucurã de afluenþa ºi atenþia de odinioarã. antidot relativ inofensiv. sã strige. publicurile lor. Se poate spune chiar cã fiecare public poate fi descris prin natura mulþimii cãreia îi dã naºtere. în general. puþin câte puþin. publicul pios poate fi descris prin pelerinajele la Lourdes. de a umple locurile publice. cluburile. publicul industrial prin greve. prin sãrbãtori. adunãri zgomotoase nãscute din acest public sã se strângã laolaltã. toate ziarele ar fi suprimate ºi. publicul monden prin cumpãrãturile la Longchamps. este posibil ca în mai multe oraºe. Majoritatea celor care odinioarã ar fi fost curioºi ºi pasionaþi sã audã un discurs îºi spun în prezent: „îl voi citi într-un ziar…“. Este real faptul cã numãrul auditorilor din reuniunile publice. saloanele. sãlile de lecturã.38 / Opinia ºi mulþimea din rândurile unui public surescitat se nasc adunãrile tumultoase din stradã. recepþiile la Academia francezã.1 Dar ceea ce nu se vede sunt forþele care s-ar aduna dacã n-ar exista publicuri. sã masacreze. Camerele deputaþilor. publicul literar prin mersul la teatru. publicurile se lãrgesc. al predicatorilor. publicul revoluþionar prin revoltele ºi baricadele sale… . din saloane. Chiar atunci când publicul este foarte numeros. fãrã a mai socoti teatrele. cum acelaºi public poate fi rãspândit pe un teritoriu vast. când efectul unei neatenþii era ireparabil. simultan. ipotetic vorbind. Acest lucru s-a întâmplat. se diminueazã sau cel puþin nu se mãreºte. n-ar manifesta oare populaþia o tendinþã mult mai puternicã decât în prezent de a se grupa în auditorii mai numeroase ºi mai coagulate în jurul catedrelor profesorilor. publicul politic prin reuniunile electorale. din cluburi pe care polemicele din presã ni le asigurã. iar importanþa lor scade încã ºi mai rapid. ºi. o datã cu ele. 1. prin baluri. el este mai puþin atent decât înainte de apariþia tiparului. acum sunt pe trei sferturi goale. Dacã. ªi astfel. în timp ce mulþimile se restrâng. ºi de a se comporta mai zgomotos peste tot? Nu ne gândim la toate discuþiile din cafenele.

fie cã au un caracter religios. banda grosolanã ºi jefuitoare. Astfel. a unui Patrick**. într-o comuniune de idei ºi de sentimente care.). numitorul lor comun. misionar creºtin. totul se reduce la acest grup psihologic a cãrui stare de spirit suferã o permanentã mutaþie. este cel mai afectat de aceastã transformare civilizatoare. aceºti doi termeni extremi ai evoluþiei sociale1. Putem clasifica atât publicurile. Dar hoarda. a se confunda prin similitudinile lor înnãscute sau dobândite într-un unison simplu ºi puternic – dar cu o forþã mult mai mare într-un public faþã de o mulþime! –. În ciuda tuturor deosebirilor pe care le-am notat. tr. convertea popoare întregi agãþate de buzele sale? Marile convertiri ale maselor sunt operate în prezent de ziariºti. dupã cum existã mulþimi masculine ºi feminine. fondat pe exploatarea reciprocã ºi adaptarea dorinþelor ºi a intereselor. economic. cât ºi mulþimile din puncte de vedere foarte diferite. sã încercãm sã schiþãm o clasificare a varietãþilor sale. ªi este remarcabil faptul cã agregatul profesional. au în comun faptul cã legãtura între diverºii indivizi care le compun constã nu în a se armoniza prin însãºi diversitatea lor. cãlugãr irlandez care a strãbãtut Galia. Familia ºi hoarda sunt cele douã puncte de plecare ale acestei evoluþii. lasã frâu liber diferenþelor lor individuale. Dupã ce am descris naºterea ºi ascensiunea publicului. ca sã spunem aºa. de orice fel ar fi grupurile rezultate din scindarea unei societãþi. mulþimea ºi publicul. Dar publicurile feminine compuse din cititoare de romane sau de * Colomban (543-615). nu este decât mulþimea în miºcare. sub raportul sexului. ºi am indicat relaþiile genealogice cu diferitele grupuri sociale. patronul Irlandei (n. ** Sfântul Patrick. i-am punctat caracteristicile. asemãnãtoare sau diferite de cele ale mulþimii. publicul este întrucâtva starea lor finalã ºi. ci în a se reflecta reciproc. prin specializãrile lor utile unele altora. de altfel.). politic. în comparaþie cu cele ale mulþimii. Elveþia ºi Lombardia pentru a evangheliza populaþiile bãºtinaºe (n. 1. tr.Publicul ºi mulþimea / 39 Ce s-a ales din timpurile când elocinþa sacrã a unui apostol. existã publicuri masculine ºi feminine. . naþional chiar. a unui Colomban*.

Prin aceastã gerontocraþie surprinzãtoare se stabileºte o contrapondere salutarã a efebocraþiei mulþimilor electorale în care * Monôme. Au o cu totul altã importanþã numericã ºi o naturã mult mai inofensivã. desemneazã un cortegiu format dintr-un ºir de studenþi þinându-se de umeri. Nu vorbeau decât de a tranºa. criminale. sperie tot prin gradul extraordinar de exaltare ºi ferocitate. tr. nici de atâta perversitate – ºi de aici. nu este nevoie. ele se adunã în stradã. „Nu respira decât incendiu. printre femei. „a mânca inima“. idei pe care. aº spune mai masculin. În schimb. fãrã îndoialã. care se plimbau pe drumurile publice (n. componenþa mai bunã a publicurilor formate din femei. în 1529. chiar violent ºi pervers. Pentru a aprofunda aceastã problemã ar trebui sã-i recitim pe Jannsen ºi Taine.). publicurile vârstnice conduc lumea afacerilor. care. Nu vorbesc despre auditoriile feminine din biserici. Primul vorbeºte de Hofmann. ale puºtilor din Paris – au mult mai multã importanþã decât publicurile tinere care – chiar ºi cele literare – n-au exercitat niciodatã o influenþã serioasã. Cel de-al doilea descrie comportamentul femeilor. dar când. în general mai degrabã de naturã esteticã decât politicã. se pare. de reviste de modã. mai îndrãzneþ. În timp ce. în zilele de 5 ºi 6 octombrie 1789. de reviste feministe etc. nici de atâta tupeu. nu aveau decât idei canibale. din întâmplare. în ciuda blândeþii lor aparente. Corruptio optimi pessima. nu seamãnã deloc cu mulþimile de acelaºi sex. pentru a citi un ziar. a scoate rinichii. mulþimile tinere – monoame* sau revolte ale studenþilor. având menirea de a-i face pe bandiþi invulnerabili. . Sub raportul vârstei.40 / Opinia ºi mulþimea poezii la modã. în original. Înseamnã oare cã femeile. este limpede cã în aceste adunãri feminine se face o selecþie din tot ceea ce este mai lipsit de ruºine. conducea bandele de þãrani animate de predicile luterane. chiar tinere ºi frumoase. jaf ºi crimã“ ºi fãcea incantaþii care. ascundeau instincte sãlbatice. îi fanatizau. cu siguranþã. în care mulþimile vârstnice nu joacã nici un rol. vrãjitoare ºi figurã autoritarã. a face „cocarde din maþe“. care ieºeau la ivealã prin instinctul de turmã? Nu. le puneau în practicã.

dar se manifestã suveran în naºterea ºi comportamentul mulþimilor. mulþimile de varã sunt mult mai fervente decât cele de iarnã. de altfel.). În cazul în care Carol X ar fi aºteptat luna decembrie sau ianuarie pentru a-ºi publica faimoasele ordonanþe*. Carol X a dizolvat Camera Deputaþilor ºi a impus mãsuri reacþionare. distincþia cea mai importantã care ar trebui fãcutã între diversele publicuri. de altfel.Publicul ºi mulþimea / 41 dominã elementul tânãr care nu a avut încã timp sã fie dezamãgit de procesul de vot… Mulþimile vârstnice sunt. ceea ce a dus la declanºarea Revoluþiei din Iulie (n. tr. este cea care reiese din natura scopului sau a credinþei lor. Nu se întâmplã la fel cu predispoziþia de a se agrega în corporaþii. cum. . Putem distinge mulþimile dupã starea vremii. * Prin „Ordonanþele din iulie“ (1830). Oricum. iar „înflãcãrãrile“ caracteristice publicului francez amintesc de furia francese . Se pare cã tendinþa de a se aduna creºte din copilãrie pânã în plinã tinereþe. nu sunt decât o aglomerare pânã în momentul în care o credinþã comunã sau un scop comun îi emoþioneazã sau îi pune în miºcare împreunã. nici asupra mulþimii. decrescând apoi de la aceastã vârstã spre bãtrâneþe. extrem de rare. anotimp. înþeleasã în sensul naþional al cuvântului. Soarele este unul dintre marii factori de influenþã tonicã asupra mulþimilor. latitudine… Am arãtat deja de ce aceastã distincþie nu e valabilã în cazul publicurilor. Acþiunea agenþilor fizici asupra formãrii ºi dezvoltãrii unui public este aproape nulã. asupra publicului nu este neglijabilã. Am putea cita câteva concilii agitate de episcopi bãtrâni la începuturile Bisericii sau câteva ºedinþe furtunoase ale senatelor antice ºi moderne ca exemple ale exceselor în care bãtrânii reuniþi pot fi antrenaþi ºi ale juvenilitãþii colective de care pot da dovadã adunându-se laolaltã. ca ºi între diversele mulþimi. De îndatã ce un spectacol nou le capteazã privirile sau spiritul. care ia naºtere la începutul tinereþii abia ºi creºte pânã la maturitate ºi chiar la bãtrâneþe. oamenii care se plimbã nu reuºesc toþi sã formeze o mulþime prea densã. Dar influenþa rasei. poate rezultatul ar fi fost altul. Persoanele care trec pe stradã cu treburile lor þãranii adunaþi pe câmp la târg.

despotice. sã clasificãm. a impresionat în cel mai înalt grad opinia publicã atunci când a fost purtãtoarea de cuvânt a unei personalitãþi remarcabile. dupã natura. 1. americanul Giddings vorbeºte. existã mulþimile sau publicurile pasionate. sau. deºi mai puþin accentuat. mai întâi. În plus. întrucât pentru oamenii adunaþi sau chiar uniþi din diverse colþuri ale lumii totul. mai degrabã. este la fel de tenace ºi de cronic ca ºi cel al mulþimilor. în birourile ziarelor. este repede împins pânã la ultimul exces. incidental. ªi. scopul sau credinþa care le animã. combate opinia popularã conform cãreia presa ar trebui de acum înainte sã sufoce din faºã orice influenþã individualã sub greutatea opiniilor sale impersonale… „Presa. cã publicurile sunt mai puþin pasibile de exces decât mulþimile. Sã cãdem de acord. abia atunci formeazã cu adevãrat un public. Existã mulþimi credincioase ºi mulþimi doritoare. Dar.42 / Opinia ºi mulþimea sau un pericol neprevãzut. deci. m-aº grãbi sã ºterg tot ceea ce am scris mai sus despre transformãrile sociale operate de jurnalism. Dar nu se întâmplã aºa nici mãcar în America. abia din momentul în care cititorii aceleaºi foi se lasã cuceriþi de ideea sau sentimentul pe care aceasta le-a trezit. mai puþin despotice sau mai puþin dogmatice. iar acest prim grad al agregatului social este mulþimea. În frumoasa sa lucrare despre Principiile sociologiei. o nemulþumire le aprinde în inimi aceeaºi dorinþã. mulþimile. spune el. idee. cum ar fi Garrison sau Greenley. încep sã ia formã docil. de rolul capital jucat de ziare în timpul Rãzboiului de Secesiune. scop sau dorinþã predominã în ele. nu formeazã un public. este cunoscut de camarazii sãi ºi îºi imprimã individualitatea în minþile ºi operele lor. înainte de toate. atâta timp cât nu citesc decât anunþurile ºi informaþiile practice legate de problemele lor personale.“ . ca ºi publicurile. Putem spune chiar cã pânã ºi cititorii obiºnuiþi ai unui ziar.1 Or. ziarul de anunþuri este sortit sã se dezvolte în detrimentul ziarului de tip tribunã. sã le distingem în funcþie de câtã credinþã. Ar trebui. dacã aº putea crede cã. publicuri credincioase ºi publicuri doritoare. ºi. totuºi. omul cu idei. ignorat de lume. gând sau dorinþã. dar despotismul ori dogmatismul lor. în aceastã privinþã. aºa cum se pretinde uneori. publicul nu-ºi dã foarte bine seama cã. Nu avem niciodatã de ales decât între aceste douã categorii.

Mulþimile politice. urbane în cea mai mare parte. chiar atunci când ea este. sunt cele mai pãtimaºe ºi mai furioase: versatile. de la exces de 1. corporaþie. de exemplu. partid. Mulþimea. Acest lucru þine de faptul cã credinþele se exaltã prin contactul reciproc ºi nu existã convingere fermã care sã suporte a fi pusã la îndoialã. întrucât publicul însuºi este transformarea unui grup social organizat. nu vom confunda cu mulþimile rurale ºi înrudite adunate în Evul Mediu prin prestigiul unei familii suzerane ºi pentru a-i servi pasiunile. Se întâmplã astfel. ele nu devin capabile de crime decât în momentul în care întâlnirea unei mulþimi dizidente ºi contra-manifestante le trezeºte intoleranþa. Nu vom confunda cu mulþimile pioase ºi procesiunile pe care membrii clerului le conduceau spre Lourdes mulþimile revoluþionare ºi zgomotoase ridicate de un iacobin sau mulþimile sãrmane ºi înfometate ale greviºtilor conduse de un sindicat. adunate de predicile cãlugãrilor. ºi aceeaºi distincþie este valabilã ºi pentru publicurile care. sunt mai de temut o datã puse în miºcare. mai greu de urnit. de fapt.2 Astfel. masacrarea arianilor de cãtre catolici ºi a catolicilor de cãtre ariani. este întotdeauna asmuþitã. nu mai mare cu aceea a unei mulþimi oarecare. strãzile din Alexandria. Mulþimile rurale. 2. îºi proclamau credinþa la drumul mare. nu existã nici o revoltã parizianã ale cãrei ravagii sã se compare cu cele ale unei jacquerii. Mulþimile religioase sunt cele mai inofensive dintre toate. care au însângerat. Cãci indivizii pot fi liberali ºi toleranþi.Publicul ºi mulþimea / 43 Credincioase sau doritoare. nãscut în aparenþã prin generaþie spontane. o excrescenþã a unui public. De aici. se nasc întotdeauna din grupurile sociale organizate a cãror transformare anorganicã sunt. trecând de la urã violentã la adorare. din fericire. acestea diferã în funcþie de natura corporaþiei sau a sectei de care aparþin. O nouã dovadã cã legãtura organicã ºi legãtura socialã sunt diferite ºi cã progresul uneia nu implicã în nici un fel progresul celeilalte. dar laolaltã devin autoritari ºi tiranici. sectã. în secolul al IV-lea. dupã cum ºtim. . de un corp social din care câþiva membri îi servesc drept ferment ºi îi dau culoare. fiecare în parte. mulþimile flagelante din aceleaºi vremuri care.1 Dar sã ne ocupãm un moment doar de mulþimi. cum am spus-o mai sus. grup amorf.

oricât de diverse ar fi prin originea lor. Aceste mulþimi sunt poate cele mai intolerante. de Wagner. vanitoase ºi. în exasperarea freneziei lor. de exemplu. industriale sunt. mult mai unanime ºi mai perseverente în dorinþele lor. mult mai omogene decât altele. ca ºi mulþimile. dar mai puþin înclinate pânã la urmã spre crimã decât spre distrugeri materiale. infatuate. Nu a curs sânge. Mulþimile estetice – care sunt. . oroarea faþã de Zola. Mulþimile economice. mai puternice. cu menþiunea cã trãsãturile semnalate sunt mai puþin marcate în acest caz. mulþimile se aseamãnã toate prin anumite trãsãturi: intoleranþa lor extraordinarã. De asemenea. Este suficient un fleac pentru a trece de la divinizare la damnare eternã. le ridicã în favoarea sau împotriva unei opere dramatice. ca ºi prin toate celelalte caracteristici. în secolul al XVIII-lea. Publicurile. furia lor poate sã devinã în acel moment sângeroasã. pentru Zola sau invers. pentru Wagner. de Victor Hugo.44 / Opinia ºi mulþimea furie la exces de veselie cu o uºurinþã extremã. orgolioase. sunt intolerante. sau muzicale. împreunã cu mulþimile religioase. pentru Victor Hugo. singurele mulþimi credincioase demne de semnalat – au fost neglijate din nu se ºtie ce motive. vechi sau noi. când se gãsesc în faþa opozanþilor care se grupeazã la rândul lor. Este o urare de nemurire divinã. orgoliul grotesc. Ele resimt cu atât mai imperios nevoia de a vedea rãspândindu-se ºi propagându-se entuziasmul lor pentru cutare sau cutare artist. tocmai din cauza a tot ceea ce este arbitrar ºi subiectiv în judecãþile de gust pe care le proclamã. un început de apoteozã. mai masive. Trãiascã înseamnã trãiascã pentru totdeauna. Între urã violentã ºi adorare. ca ºi mulþimile rurale. între strigãtele trãiascã ºi la moarte nu existã cale de mijloc pentru mulþime. încât aceastã propagare a credinþei artistice este aproape singura justificare de care sunt capabile. Numesc astfel mulþimile pe care ºcolile literare ori artistice. vulnerabilitatea nãscutã din iluzia atotputerniciei lor ºi orbirea totalã în faþa sentimentelor exaltate reciproc. Ar pãrea cã multe dintre aceste distincþii ºi consideraþii ar putea fi aplicate publicurilor diverse. în luptele între partizanii ºi adversarii muzicii italiene? Dar. între oroare ºi entuziasm.

insuflate de cuvintele câtorva publiciºti… În plus. dominã evident publicurile pasionale ºi de acþiune. viaþa colectivã intensã este pentru creier un excitant periculos. ca de exemplu conflictele între procesiuni care. dupã dl Larroumet. parcã nu mai ºtiu nici sã-ºi nuanþeze. în multiplele lor ipostaze. nici sã-ºi pondereze aprecierile: ºi ei fie aclamã. au loc uneori la Ierusalim. ªi. spiritul de public. traducând nevoi. ba chiar publicul economic. Altã diferenþã de semnalat.1 1. simþul mãsurii se pierde din ce în ce mai mult? Supraestimãm sau desconsiderãm oamenii ºi operele cu aceeaºi grabã. este pus în miºcare de un credo. le idealizeazã… Lumea se dezvoltã intelectualizându-se prin transfigurarea tuturor grupurilor intelectuale în public. Cât de departe suntem deja de judecãþile sclipitoare ale unui Sainte-Beuve! Din acest punct de vedere. unul nãscut din biserici. pe mãsurã ce spiritul de grup. Publicul îºi manifestã întotdeauna existenþa sub forma polemicilor de presã. De asemenea. chiar ºi spiritul de mulþime se dezvoltã în societãþile contemporane. atunci când acesta le contrariazã. Înºiºi criticii literari. publicul filozofic. cum este mai inteligentã ºi mai luminatã. luând naºtere din partidele politice. Mulþimii îi place sã meargã ºi . de un ideal. ºi atunci asistãm la înfruntarea a douã publicuri care se traduce adesea prin duelul publiciºtilor lor. cât ºi publicurile amintesc întrucâtva de alcoolici. chiar ºi adevãrul. am putea crede cã nu existã. prin accelerarea curentelor de circulaþie mentalã.Publicul ºi mulþimea / 45 fãcând apel la opinie . oricare ar fi originea lor. fie huiduie. ºi adesea este. înþeleg cã totul trebuie sã li se supunã. complãcându-se în a se face ecoul acestor tendinþe ale cititorilor lor. Nu numai publicul religios sau publicul estetic. mult mai fecundã decât cea a mulþimilor. ele dau oamenilor de stat ordinele. care. din ºcolile artistice. de fapt. în timp ce mulþimile credincioase ºi idealiste sunt prea slabe în comparaþie cu mulþimile pasionale ºi active. ci ºi publicul ºtiinþific. celãlalt. Cât despre publicurile de acþiune. atât mulþimile. Dar publicurile diferã de mulþimi prin aceea cã proporþia publicurilor unei credinþe sau ale unei idei. Dar se întâmplã foarte rar ca douã mulþimi sã se înfrunte. la drept vorbind. dacã nu am ºti cã. acþiunea publicurilor poate fi. nu e de domeniul evidenþei cã.

o datã ce eroarea era recunoscutã. cel mai serios. mulþimile pot exista în patru moduri diferite care marcheazã diversele grade ale pasivitãþii sau activitãþii lor. un tribun. În rest. Ele fie sunt în aºteptare. de a vedea trecând trãsurile unui împãrat sau calul negru al unui general. creºte destul de mult atunci când milioane de cititori surescitaþi de o afacere de senzaþie sunt în aºteptarea unui verdict. Mulþimile în aºteptare sunt cele care. În timpul serbãrilor franco-ruse. dar. . ca toatã lumea din jurul sãu. Publicurile prezintã aceleaºi varietãþi. aºteaptã cortegiul suveranului sau sosirea trenului.46 / Opinia ºi mulþimea Este uºor de demonstrat. fie manifestã. împãrþit în douã partide care se disputã verbal sau cu lovituri de pumn ca la Viena… sau chiar la Paris. adesea neimportant. Mai vedem nu douã mulþimi. sau cele care. fie sunt atente. totuºi. Fie cã sunt formate în principal din comuniunea credinþelor sau din cea a voinþelor. a unei noutãþi oarecare. o trãsurã era luatã drept prima din cortegiu. fãrã nici cea mai micã legãturã cu obiectul ei. Parlamentul. a unei arestãri. oamenii sã se desfãºoare singurã. mulþimile de parizieni staþionau trei sau patru ore. în ciuda treburilor sale urgente. a unui tren care trebuie sã aducã o persoanã care se bucurã de popularitate. sã-ºi etaleze forþa ºi sã devinã opresivã cu învinsul. un învins fãrã luptã. adunându-se în faþa unui rege. a unui oaspete imperial. aºteaptã ridicarea cortinei sau sosirea condamnatului. reunite într-un teatru înainte de ridicarea cortinei sau în jurul unei ghilotine înaintea sosirii condamnatului. fie acþioneazã. fãrã a da nici un semn de nemulþumire. un general victorios. De foarte multe ori ea este mai intensã ºi mai exageratã decât la publicurile în aºteptare în care. dacã intrã într-una dintre aceste adunãri înfierbântate. Curiozitatea colectivã a acestor mulþimi atinge proporþii nebãnuite. ci o singurã mulþime bicefalã. pe traseul pe care cortegiul þarului trebuia sã-l urmeze. nemiºcaþi. Omul cel mai puþin curios. Ceea ce vedem uneori este o grupare regulatã în luptã cu o mulþime care se împrãºtie dacã este mai slabã sau care o zdrobeºte ºi o decimeazã dacã este mai puternicã. Din când în când. se întreabã ce anume îl þine acolo. sã remarcãm faptul cã mulþimile în aºteptare sunt mult mai rãbdãtoare decât indivizii în cazuri asemãnãtoare. ce nevoie ciudatã resimte acum. îngrãmãdiþi.

mi-a spus. ºi neatenþia lor – este întotdeauna mai puternicã ºi mai perseverentã decât cea a fiecãrui individ care le compune. Indivizii dintr-o mulþime au ajuns concomitent la cel mai înalt grad de atracþie moralã reciprocã ºi de repulsie fizicã reciprocã (antitezã care nu existã în cazul publicurilor). Ei se împing cu coatele. desigur. în ambele cazuri. Mulþimile atente sunt cele care se îmbulzesc în jurul amvonului unui predicator sau catedrei unui profesor. ªtim. al unei tribune. dacã ar fi fost singur. Atâta timp cât nici o manifestare de nerãbdare. bãtut din picioare. huiduit. înainte de o execuþie capitalã sau de o paradã –. al unui ºevalet sau în faþa unei scene unde se joacã o dramã pateticã. este imitat imediat din aproape în aproape ºi nerãbdarea fiecãruia e amplificatã de cea a celorlalþi. în acelaºi timp. cât de mult timp îºi petrec aºteptând în ploaie. Atenþia lor – ca. De ce mulþimea este astfel mereu mai rãbdãtoare sau mai nerãbdãtoare decât individul? Acest lucru se explicã. de exemplu – ia iniþiativa sã devinã nerãbdãtor. chiar noaptea. Un profesor mi-a fãcut o observaþie care mi s-a pãrut corectã în legãturã cu mulþimile. la ªcoala de Drept sau . la teatru. la teatru. se întâmplã uneori. prin aceeaºi cauzã psihologicã. Dar dacã cineva – când acest lucru poate ajuta la scurtarea întârzierii. ca acelaºi public care s-a resemnat în liniºte cu o întârziere exageratã sã rãbufneascã deodatã ºi sã nu mai poate îndura o întârziere de încã un minut. dar. fiecare este impresionat de atitudinea rezervatã sau veselã a vecinilor ºi reflectã inconºtient resemnarea sau veselia lor. de asemenea. mulþimile curioase sã vadã parada militarã.Publicul ºi mulþimea / 47 începeau sã aºtepte din nou fãrã ca aceste iluzii ºi decepþii repetate sã fi pãrut vreodatã cã au produs efectul lor obiºnuit de exasperare. Invers. contagiunea reciprocã a sentimentelor printre indivizii aflaþi laolaltã. zgomot de bastoane sau de picioare nu s-a produs într-o adunare – ºi nu se produce niciodatã. nu doresc sã exprime decât sentimente în acord cu cele ale vecinilor ºi conversaþiile care se leagã uneori între ei nu mai þin cont de rang sau de clasã. „Un auditoriu format din oameni tineri. când acest lucru nu ar servi la nimic. de altfel.

înceteazã sã-ºi mai respecte ºi sã-ºi asculte profesorul. Ar fi fost foarte miraþi dacã ar fi aflat cã provincialul care. În mulþimile fascinate de un spectacol sau de un discurs. ca ºi cum ar fi fost martori. mulþimile manifestante ocupã un loc de mijloc. ºi atunci gãlãgia este frecventã. la drept cuvânt. Între mulþimile mai mult sau mai puþin pasive despre care am vorbit ºi mulþimile active. este întotdeauna atent ºi respectuos atunci când nu este numeros. au povestit acest spectacol. Fie cã îºi manifestã convingerea sau sentimentele puternice de iubire sau de urã. Împãrþiþi în patru grupe. îl vãzuserã prin ochii celorlalþi. în loc sã fie în numãr de douãzeci sau treizeci. O altã observaþie. nici banii cheltuiþi. au aºteptat douã ore sosirea þarului care. mulþimea serveºte de spectacol pentru ea însãºi. de bunã credinþã. mulþi nu vãd sau nu aud decât pe jumãtate sau aproape deloc. douã sute. în aceste ocazii. o sutã de studenþi impertinenþi ºi recalcitranþi ºi veþi avea patru auditorii pline de atenþie ºi de respect. trei sute.“ Se întâmplã astfel pentru cã sentimentul orgolios al numãrului lor îmbatã oamenii adunaþi ºi îi face sã-l dispreþuiascã pe omul izolat care le vorbeºte. oricât de rãu plasaþi ar fi ºi oricât de mult i-ar fi costat locul pe care îl ocupã. o fac întotdeauna . De ce sunt convinºi de contrariu? Pentru cã. întorºi acasã. comasaþi în spatele mai multor rânduri de persoane. sunt mulþumiþi ºi nu regretã nici timpul pierdut. Dar trebuie sã adãugãm cã. nu au vãzut nimic. atunci când un auditoriu foarte numeros s-a lãsat captat de orator. cu cât este mai larg. Dar. la douã sute de leghe de Paris. sunt vreo sutã. Totuºi. Aceºti oameni. dar dacã. mai mult sau mai puþin înºelãtor. cu atât este mai respectuos ºi mai atent. Mulþimea atrage ºi admirã mulþimea. de veselie sau de tristeþe. de pildã. trece. de douãzeci ºi cinci fiecare. în realitate. privea în ziarul sãu ilustrat o fotografie instantanee a trecerii imperiale va fi fost în realitate mult mai spectator decât ei înºiºi.48 / Opinia ºi mulþimea în orice altã facultate. când. singura satisfacþie a fost aceea de a fi auzit un zgomot de trãsuri mai mult sau mai puþin expresiv. în sfârºit. numai un numãr mic de spectatori ºi de auditori aud foarte bine. dacã acesta nu reuºeºte sã-i încânte ºi sã-i „vrãjeascã“. ºi totuºi.

a relicvelor. în aceeaºi mãsurã. dar ce pot produce cu incoerenþa lor intrinsecã ºi cu lipsa de coordonare a eforturilor lor? Corporaþiile. corporaþii de zidari au înãlþat cea mai mare parte a catedralelor noastre. prin influenþa antrenantã pe care o exercitã tocmai asupra celor care le-au pus în miºcare ºi care nu le mai pot opri. Ce pot face mulþimile? Se poate vedea ceea ce pot desface. dezminþite fãrã încetare. în Paraguay. Plimbarea în timpul procesiunilor a stindardelor ºi a drapelelor. Fraþii pontifi în Evul Mediu construiau poduri. sectele. în fabule seducãtoare.Publicul ºi mulþimea / 49 în exces. asociaþiile pot fi ºi ele. un pãmânt defriºat sau lucrat de o mulþime. de delir utopic sau de furie sângeroasã pe care le fac sã curgã de sub pana publiciºtilor lor. scandarea de trãiascã sau alte lozinci. de adulare sau defãimare. De aceea manifestãrile lor sunt mult mai variate ºi mai periculoase decât cele ale mulþimilor ºi nu putem uneori decât sã deplângem geniul inventiv care se consumã în minciuni ingenioase. refrene sau cântece religioase este cam tot ce au ºtiut sã inventeze pentru a-ºi exprima sentimentele. uneori a capetelor tãiate înfipte în vârful unei lãnci. Publicurile. Ajungem la mulþimile active. de a exprima ceea ce el crede a fi adevãrat sau ceea ce vrea sã fie adevãrat. ajunse la un anumit grad de surescitare. Putem nota în ceea ce le priveºte douã trãsãturi care au ceva feminin: un simbolism foarte expresiv. o industrie . iezuiþii au fãcut. lucru care le este caracteristic. a statuilor. stãpâni deveniþi sclavi. chiar dacã au puþine idei. Dar putem sã ne amintim de vreo casã construitã de o mulþime. la rândul lor. Nu devin astfel în mod indirect. producãtoare ºi distrugãtoare. renãscând fãrã încetare. Dar. strigã încontinuu aceleaºi lucruri ºi parcurg mereu acelaºi traseu. pentru simpla plãcere de a-i servi fiecãrui public felul de mâncare preferat. prin mulþimile care iau naºtere din ele. distruge. asociat unei mari lipse de imaginaþie în inventarea acestor simboluri mereu aceleaºi ºi repetate pânã la refuz. cãlugãrii din Occident au defriºat regiuni. au ctitorit oraºe. încep sã manifesteze. ci direct. þin mult la ele. cea mai ciudatã încercare de a trãi într-un falanster care a fost vreodatã pusã în aplicare cu succes. prin torente de lirism sau injurii.

Atunci când urlã. castele demolate! Pentru vreun prizonier celebru pe care l-au predat vreodatã. Dar entuziasmul ei este pus mai cu seamã. existã o varietate foarte rãspânditã de mulþimi adoratoare. aversiunea. ceea ce o transformã într-o mamã a dictaturilor ºi a tiraniilor. câte pãduri incendiate. cel mai adesea un nebun pe jumãtate ca Masaniello. pradã unui delir canibal. îi deshamã trãsura ºi o ridicã pe piedestalul umerilor sãi. Chiar atunci când înconjoarã cu ovaþii delirante naºterea unui erou ca Bonaparte la întoarcerea sa din Italia. despre mulþimea condusã de bucurie. pânã la urmã. dar atunci când se aruncã. despre mulþimea îndrãgostitã de ea însãºi. la picioarele unuia dintre idolii umani. este un specimen remarcabil al forþei de orbire reciprocã. Apoteoza acestui monstru. cultul pentru aceastã „inimã sacrã“ expusã la Panteon. este. un general ºarlatan ca Boulanger fac obiectul adoraþiei sale. Vreau sã vorbesc despre mulþimea de sãrbãtoare. de halucinare reciprocã de care sunt capabili oamenii strânºi laolaltã. Aici mã grãbesc sã ºterg ceea ce este . mã grãbesc sã o spun. fãrã îndoialã. cãmine jefuite. prin activitatea lor. care joacã un rol social foarte eficient ºi bine-venit ºi care serveºte de contra-pondere la tot rãul fãcut de toate celelalte specii de adunãri. înãbuºitã în sinceritatea generalã. îmbãtatã numai de plãcerea de a se aduna pentru a se aduna. nu face decât sã pregãteascã dezastre prin excesul de orgoliu pe care îl deºteaptã ºi care face ca geniul sãu sã se transforme în demenþã. câte linºaje.50 / Opinia ºi mulþimea oarecare ale cãrei baze sã fi fost puse de o mulþime? Pentru cei câþiva copaci pricãjiþi ai Libertãþii pe care i-au plantat. în slujba unui Marat. mulþimile care iubesc? Nu ºtim ce este mai dezastruos – ura. o fiarã sãlbaticã precum Marat. sau iubirea. Dar. câte închisori forþate de adunãrile americane sau revoluþionare pentru a masacra prizonieri detestaþi. Dar cãrui scop cu adevãrat fecund îi servesc. invidiaþi sau temuþi! Putem împãrþi mulþimile active în mulþimi conduse de dragoste ºi mulþimi conduse de urã. sau entuziasmul mulþimii. în adorare. respingãtoare. însã destul de slab. În aceastã antrenare irezistibilã laºitatea a jucat rolul ei.

a produce nu înseamnã doar a construi case. în sfârºit. chiar dacã nu le-a fãcut niciodatã sã câºtige bãtãlii. momentele de veselie periodice ale unui sat întreg sau ale unui oraº.Publicul ºi mulþimea / 51 materialist ºi îngust din ceea ce am spus mai devreme despre caracterul neproductiv al mulþimilor. uniunea socialã. de a se întâlni. sub apãsarea unei dureri comune. naþional – a inspirat. cele care urmeazã. a fabrica mobilã. rãgaz de liniºte atât de scurt între douã cicloane. decât toate bunurile industriale. de a simpatiza. a avut uneori efectul de a face invincibil elanul armatelor pe care le-a animat. Dacã punem în balanþã ceea ce au realizat în mod cotidian ºi universal mulþimile conduse de dragoste. convoiul unui prieten. aceastã pace. un popor învaþã sã formeze un singur mãnunchi din toate aceste voinþe. dupã mulþimile de sãrbãtoare. în acelaºi timp. al unui mare poet. cu ceea ce au realizat în mod intermitent ºi localizat mulþimile conduse de urã. dar unde. Pânã la urmã mulþimile nu meritã. în care orice formã de disidenþã dispare pentru moment pentru a împãrtãºi aceeaºi dorinþã. ºi pacea socialã. Chiar sãrbãtorile Federaþiei. Sã ne imaginãm o þarã în care nu existã niciodatã rãscoalã sau revoltã plinã de urã sub nici o formã. sã fie criticate. de asemenea. . banchetele. Cum aº putea uita. Desigur. de a se vedea. aceastã uniune sunt produse cu nimic mai puþin preþioase decât toate roadele pãmântului. au avut meritul trecãtor de a aduce pacea. adesea cu generozitate. va trebui sã recunoaºtem cu imparþialitate cã primele au contribuit mult mai mult la stabilirea sau strângerea legãturilor sociale decât au fãcut-o cele din urmã în destrãmarea pe alocuri a acestor legãturi. al unui erou naþional? Acestea sunt ºi ele stimulente pline de energie ale vieþii sociale. Sã adãugãm cã entuziasmul patriotic – altã varietate de iubire ºi de iubire de sine a sinelui colectiv. întreþinutã de sãrbãtorile populare. sãrbãtorile publice. îmbrãcãminte sau alimente. în special mulþimile de sãrbãtoare. în 1790. ºi. aºa cum am fãcut-o eu însumi de altfel. în general. prin tristeþea sau bucuria resimþite împreunã. mulþimile de doliu. mulþimile ºi. manifestãrile de stradã pline de bucurie.

antrenarea reciprocã a oamenilor sunt mai mult utile decât dãunãtoare în manifestarea sociabilitãþii. Este adevãrat cã ea atestã mai ales opinia conducãtorilor care au pus-o în miºcare. ceea ce se vede ne împiedicã sã ne gândim la ceea ce nu se vede . în gesturi. are adesea. acesta acþioneazã prin ei. ºi-a pãstrat obiºnuinþa marilor efuziuni religioase sau profane. în cuvinte. mult timp dupã sãrbãtoare. Este ceea ce numim puterea opiniei. a jocurilor. o reacþie. Din contrã. ea este inspiratã de dragoste sau de urã. aceastã acþiune a publicurilor este. în vorbe. ca realitatea însãºi a publicului. procesiunilor. întâlnirile. de naturã spiritualã. Astfel. chiar de masacre. îi antreneazã în direcþii pe care nu le prevãzuserã. Efectele pozitive ale mulþimilor conduse de dragoste ºi de bucurie se ascund în cotloanele inimii. Dar în acest caz. când atinge un anumit grad de exaltare. a sãrbãtoririi colective. efectele anti-sociale ale mulþimilor conduse de urã sar în ochi. atunci când dragostea o . spre deosebire de cea a mulþimilor.52 / Opinia ºi mulþimea entuziasmul popular sunt necunoscute: aceastã þarã insipidã ºi incolorã va fi cu siguranþã mult mai puþin impregnatã de sentimentul profund al naþionalitãþii sale decât þara cea mai agitatã din lume de tulburãri politice. formidabilã uneori. dar. Aceastã acþiune este. unde. împotriva ziaristului care trebuie sã suporte presiunea provocatã de propriile sale instigãri. Mulþimile. în raporturile cotidiene. o datã formatã. fãrã îndoialã. iar spectacolul distrugerilor îngrozitoare pe care le realizeazã le supravieþuieºte suficient de mult timp pentru a ne face sã le urâm amintirea. scenelor carnavaleºti. Ca ºi în cazul mulþimilor. De aici. nu este în mod esenþial pasiv? În realitate. ca Florenþa în Evul Mediu. în intervalul dintre aceste deliruri. dar. pe care ziariºtii îl pot prevedea datoritã obiºnuinþei zilnice de a lua pulsul. înainte de orice. subzistã un surplus de simpatie ºi conciliere care se traduce sub mii de forme care trec neobservate. ca peste tot. adunãrile. severitatea devenitã obiºnuinþã a sociologului faþã de mulþimi. aceastã mulþime dispersatã. se impune oamenilor de stat care devin executorii sãi. dupã cum se manifestã prin ei. Pot oare sã vorbesc despre publicurile active fãrã sã abuzez de metafore? Publicul. dar care. de altfel.

Ea a nãscut câteva legi foarte bune cu privire la asistenþa socialã. abuzurile de încredere. mai rafinatã. prin calomnii defãimãtoare inventate. pentru cã oratorul care abuzeazã de ele cel mai adesea nu are un oponent. Adunãrile electorale sunt minþite. favorabilã pãcii. le cunoaºtem ºi pe acestea. este totuºi cu atât mai realã.Publicul ºi mulþimea / 53 inspirã. dupã cum existã mulþimi criminale. însetate de sânge. în timp ce diversele ziare îºi servesc în fiecare . este mult superior ravagiilor fãcute de mulþimile furioase. Publicul este o mulþime mult mai puþin oarbã ºi mult mai durabilã. la adevãratele escrocherii la scarã imensã. asta nu înseamnã cã nu au. nu am spus nimic despre crimele publicului. a cãror victimã este atât de des. mai puþin scuzabilã. ca ºi sãrbãtorile mulþimii. ºi. eficienþa unei acþiuni directe. Binele pe care îl înfãptuieºte nu se limiteazã la exerciþiul cotidian al simpatiei sociale a indivizilor. feroce. mai profundã. Cât despre publicurile conduse de urã. votul lor este furat prin promisiuni înºelãtoare. la minciunile. De aceea sunt surprins cã. comise de inspiratorii sãi. De asemenea. Dacã bucuriile ºi tristeþile publicului nu au nimic periodic sau stabilit de tradiþie. nu spun pornograficã. ªi este mult mai uºor sã înºeli mulþimile decât publicurile. atunci când întreþine buna dispoziþie a publicului aproape constantã. a cãrei furie mai perspicace se adunã ºi se întreþine timp de luni ºi chiar ani. chiar în manifestãrile sale violente. darul de a calma luptele ºi de a aduce pace în inimi ºi trebuie sã binecuvântãm presa frivolã. iar rãul pe care îl provoacã. trebuie sã vorbim de crimele ºi delictele comise împotriva mulþimii ºi care nu sunt cu nimic mai puþin odioase ºi poate nici mai puþin frecvente. deºi criminalitatea primelor este mai puþin evidentã decât a celor din urmã. Pentru cã existã cu siguranþã publicuri criminale. trezitã de senzaþiile zilnic reînnoite ale contactului lor spiritual. dupã ce am vorbit atâta despre crimele mulþimii. direct sau indirect. Dar de obicei nu am fost atenþi decât la crimele ºi delictele comise împotriva publicului. pentru cã este mult mai raþionalã ºi mai calculatã. prin angajamente solemne pe care cei care le fac sunt hotãrâþi sã nu le þinã.

Acesta era un lucru bun înainte de apariþia tiparului. trebuie ca ea sã fie acceptatã de cel sau cei cãrora li se adreseazã. lipsite de orice sancþiune juridicã. donatarul de donator. sunt simple demersuri unilaterale. în accepþia de pânã acum a juriºtilor. simple promisiuni neacceptate. conform ideilor admise pânã acum. debitorul de creanþier. 116. date fiind limitele înguste ale grupului social cu care existau raporturi de afaceri. putem spune cã este greu de sancþionat juridic o promisiune fãcutã unei mulþimi. astfel. Oricum ar fi.54 / Opinia ºi mulþimea clipã de antidot unul altuia. ceea ce presupune o relaþie personalã între ei. lucrarea noastrã Transformarea dreptului (Transformation du droit). comerciale prin reclame ºi politice prin programe. clientul era întotdeauna cunoscut personal de furnizor. faptul cã un public poate fi victima unei adevãrate crime nu exclude cã poate fi. Dar. sã deschidem o parantezã pentru a observa cât de insuficientã este noþiunea de legãturã de drept. o datã cu progresul presei. ºi cã se cere remaniatã pentru a rãspunde schimbãrilor sociale pe care naºterea ºi creºterea publicurilor le-au produs în obiceiurile ºi moravurile noastre. pentru acest subiect. Mi-a fost citat cutare candidat la deputãþie 1. În plus. Problema este cã aceste angajamente. A se vedea. contractul sinalagmatic putea trece drept formã superioarã ºi aproape exclusivã a obligaþiei. nelegate prin reciprocitate de demersuri simultane. la rândul lui. nici susceptibile de a fi acceptate ºi. în virtutea caracterului esenþialmente trecãtor al mulþimii care nu este adunatã decât pentru moment ºi nu se mai regãseºte niciodatã în aceeaºi componenþã. chiar cele mai solemne. un criminal? Pentru cã am amintit de abuzurile de încredere cãrora publicul le cade victimã. precum ºi teza dlui René Worms despre Voinþa unilateralã (Volonté unilatérale). Pentru ca legãtura de drept sã existe ca efect al unei promisiuni. când promisiunea umanã nu mergea mai departe de vocea umanã ºi când. 307. . pp. prin intermediul ziarelor ne adresãm din ce în ce mai puþin unor persoane definite ºi din ce în ce mai mult unor colectivitãþi.1 Extrem de propice pentru a favoriza ceea ce vom putea numi jaful social. astfel stabilind relaþii de orice fel.

Pentru cã existã publicuri. cinci sute de mii de persoane care îl citesc. . publicul atenian când ºi-a forþat conducãtorii. în loc sã fie o circumstanþã atenuantã sau care absolvã. Este neîndoios cã existã publicuri nebune. într-un dezastru financiar. de bunã-voie. va fi consideratã drept una agravantã. care sunt cu atât mai uºor de înºelat cu cât sunt mai numeroase. dupã cum o ºtiu de minune prestidigitatorii. care îºi face scrupule sã mintã în viaþa privatã. crimele publicurilor par mai 2. dupã ce o informaþie voit înºelãtoare a fost publicatã ca fiind adevãratã. în plus. cititorii încrezãtori care s-au lãsat antrenaþi prin aceastã minciunã vicleanã. n-ar avea dreptul sã citeze în instanþã publicistul escroc care i-a înºelat. însã nu s-a mai retras ºi a fost ales. aºa era. Este limpede cã existã publicuri delincvente: este cazul ministerelor care. mulþi oameni îl cunosc ºi-l considerã un om onest. Poate cã astfel caracterul public al unei minciuni. venalã în vreo speculaþie nefericitã.Publicul ºi mulþimea / 55 care. o datã mulþimea împrãºtiatã. sã declare rãzboi Turciei. cu atât mai puternicã cu cât publicul înºelat va fi fost mai numeros2. care sã poatã pretinde cã o reprezintã sau cã acþioneazã în numele sãu. jurase sã se retragã în al doilea tur de scrutin din faþa contra candidatului sãu republican dacã va fi obþinut mai puþine voturi decât acesta. sub presiunea publicurilor. Iatã cum sunt încurajaþi ºarlatanii politici. Dar sã lãsãm deoparte aceastã problemã de drept ºi sã ne întoarcem la crimele ºi delictele publicului. Dar publicul este permanent ºi nu vãd de ce. A obþinut mai puþine voturi. Este de neconceput ca un anumit scriitor. au trebuit – refuzând sã cadã în mod onorabil – sã propunã ºi sã facã sã fie votate legile persecuþiei ºi ale spolierii contra anumitor categorii de cetãþeni. cum se întâmplã acum. pentru a-l face sã plãteascã ceea ce a câºtigat în mod ilicit. o sutã de mii. nu existã nimeni. în faþa a patru mii de persoane. ca ºi adunãri. cu siguranþã. ªi admit cã în acest caz efectul promisiunii nu poate intra sub incidenþa nici unei legi pe motiv cã. Desigur. sã mintã sfruntat. acum câþiva ani. chiar dacã a fãcut parte din adunare. interesatã. a unei prese dominatoare.

În orice perioadã ºi în orice þarã. Vrem un exemplu tipic de crime ale mulþimilor? Revoluþia (Révolution ) lui Taine furnizeazã mai multe chiar decât ne-am dori. mulþimea ucigaºã sau jefuitoare se crede justiþiarã. sunt mai puþin vindicative ºi mai interesate. sunt descperite trei trãsuri de fãinã de proastã calitate. ca asasinatele între familii ale clanurilor barbare. la un notar. din nevoia de a pedepsi crime reale sau imaginare. Revoluþia (Révolution). «cu un snop de fân în gurã». p. iar justiþia sumarã pe care o aplicã aminteºte. vrea sã determine poporul sã mãnânce fân. exercitã o tiranie mai mare pe o perioadã mai lungã. ieºind din tribunal. 2.“1 Aceste asasinate colective nu sunt. a fãcut servicii importante oraºului. ºi o femeie i-a mâncat inima. ia naºtere o legendã contra primarului. ca La Pérouse în insulele Fiji. vol. este atacat. Urmeazã jafuri ºi case distruse ºi. 88. prin reprezentanþii lor terorizaþi. Huez. îi înfige de mai multe ori foarfecele în ochi. sunt mai puþin respingãtoare. în sfârºit. pânã la pod. omorât în bãtaie cu picioarele ºi pumnii. aruncat în vad. „Pe 9 septembrie. mai puþin violente ºi mai viclene. prin vocea ziarelor lor. se pare. În aceeaºi vreme. inspirate de lãcomie. îi calcã faþa în picioare. mulþimea s-a comportat încã ºi mai rãu la Caen: ºeful serviciilor administrative. prin natura vindicativã a 1. lovit în cap cu galoºul. târât din nou pe strãzi în ºanþuri. I. Nu. drept pentru care poporul se adunã ºi strigã: «Jos primarul! Moarte primarului!». O femeie se aruncã asupra acestui bãtrân cãzut la pãmânt. Diferã de acestea prin patru caracteristici: 1. ca linºajele americane. . Belsuce. apoi tras. Huez este un om cunoscut pentru binefacerile sale. la stabilirea unor liste de proscrieri sau la votarea unor legi de confiscare pentru a lua bunurile victimelor lor. precum cele ale asasinilor plãtiþi sau ale publicurilor revoluþionare care duceau. Nu conteazã. sunt încã ºi mai asigurate de lipsa pedepsei. 4.56 / Opinia ºi mulþimea puþin spectaculoase ºi aparent mai puþin atroce decât crimele mulþimilor. în aceeaºi vreme. Huez: este un acaparator. sunt inspirate de rãzbunare. Este târât. a fost dezmembrat. cu frânghia de gât. 3. la Troyes. În septembrie 1789. sunt bãute sau furate mai bine de ºase sute de sticle.

cã este lãsatã sã moarã de foame. dar. prin simbolismul lor chiar – cum o demonstreazã snopul de fân din gura lui Huez – de justiþia vremurilor primitive. pentru cã fie ºi numai atenþia lor concentratã asupra unui singur obiect. Oamenii strânºi laolaltã sunt mult mai creduli decât fiecare luat în parte. au devenit deodatã receptivi la astfel de inepþii odioase. îi apropie de starea de vis sau de hipnozã.Publicul ºi mulþimea / 57 pedepselor sale. este prodigioasa ei credulitate care aminteºte de starea de hipnozã. Cea a publicului este mult mai micã. cã se vrea exterminarea ei? În cazul acesta. la 16 august 1870. ars de viu în satul Hautefaye. dupã douã ore de suplicii îndurate. strânºi în târguri sau în pieþe. în care câmpul conºtiinþei. iar responsabilitatea lui cu atât mai mare. putem numi criminalã o mulþime înnebunitã de convingerea cã a fost trãdatã. Aceste zvonuri criminale n-ar fi prins niciodatã printre þãrani atâta timp cât trãiau dispersaþi pe câmpuri. Marea scuzã a mulþimilor. prin cruzimea lor ineditã. Mai multe dintre caracteristicile pe care le-am semnalat în ceea ce le priveºte sunt simptoame ale pacienþilor internaþi în aziluri: hipertrofie a * Alain de Monéys. Mulþimile nu sunt numai credule. în excesele lor cele mai rele. douã sute de mii de franci. extrem de redus. cã anumiþi mari proprietari sau anumiþi preoþi trimit sume imense prusacilor: o sutã. acuzat pe nedrept de a fi trãdãtor de þarã ºi uneltitor împotriva împãratului (n. Unii aveau fii înrolaþi. tr.). în acelaºi timp. cu datorii care cu greu ar fi putut sã-i facã sã procure mãcar a zecea parte din aceºti bani. . ci ºi nebune. actul criminal e sãvârºit doar de instigator sau de grupul de instigatori. este invadat în întregime de prima idee care i se oferã. iar crima de la Hautefaye* a fost dovada sângeroasã. Astfel încât orice afirmaþie emisã de o voce hotãrâtã ºi puternicã îºi face efectul. dupã primele noastre dezastre. În timpul rãzboiului din 1870. de autorul sau autorii calomniilor criminale. într-un soi de monoideism colectiv. în multe campanii. ca sã spunem aºa. La drept vorbind. Acest lucru a fost spus despre oameni foarte onorabili ºi. a circulat zvonul.

în ciuda circumstanþelor atenuante ale cutumei ereditare? Existã. descoperã cã totul a fost o minciunã. luându-ºi mobila. pentru cã observã în ei un sentiment de angoasã de origine morbidã. ordona printr-un semn. pe fondul tulburãrilor naþionale care au favorizat peste tot. Gãsim un bun exemplu la Taine. ºi nu devenite astfel din greºealã. ªi. vine el de undeva“. lipsã de mãsurã în toate. Atunci când mulþimea. au fost vãzuþi. într-un circ roman.“ Apoi. abandonându-ºi casele. douã zeci de mii de tâlhari sosesc. cãtre cei doi poli extremi. Admiratã . pe care o afinitate secretã i-a adunat împreunã ºi a cãror perversitate a fost admiratã de aceastã grupare. îºi spun aceºti oameni. Putem spune cã crimele colective nu existã decât cu numele? ªi n-ar trebui luate în seamã decât crimele individuale ale conducãtorilor? Ar însemna sã mergem prea departe ºi sã forþãm adevãrul relativ al constatãrilor precedente. Cãtre sfârºitul lui iulie 1789. când se cred urmãrite de duºmani imaginari. îºi imagineazã duºmani pentru a-l justifica.58 / Opinia ºi mulþimea orgoliului. Auvergne: zece mii. de altfel. au masacrat totul în cale. Au adevãrate halucinaþii colective: oamenii uniþi cred cã vãd sau aud lucruri pe care nu le vãd sau aud dacã ar sta separaþi. în pieþele publice. Périgord. de la presupuºi conspiratori. mulþimi criminale înnãscute. moartea gladiatorului învins. iatã la orizont norul de praf pe care îl ridicã. ca nebunii. iar dacã pericolul nu vine de la tâlhari. „În acel moment. adunãri febrile. un zvon se rãspândeºte din aproape în aproape ºi cuprinde în curând toatã zona Angoumois. când reduse la tãcere de panicã. de undeva. Dar atunci încep sã gândeascã într-un mod specific persecutaþilor deliranþi care. când furioase în mod eroic. pe strãzi. nu era ea criminalã într-un mod feroce. pentru propria plãcere. mulþimi la fel de criminale precum conducãtorii pe care ºi i-au ales tocmai pentru cã le seamãnã: sunt mulþimile compuse din rãufãcãtori. ªi de aici persecuþii cât se poate de reale. credinþa lor este fondatã pe raþionamente de alienaþi. Ele merg mereu. parohii întregi fug noaptea în pãduri. cu alte cuvinte. al entuziasmului ºi al depresiei. Se întorc în târgurile lor. este pentru cã era un pericol. „Dacã ne-am ridicat. intoleranþã.

Dar la ce bun sã ne ocupãm de crimele sale. în vremuri tulburi. pentru a aplica criminalitãþii colective o expresie împrumutatã din criminalitatea individualã. se realizeazã la scarã mare sub formã colectivã atunci când. dar a cãrui morbiditate este mai puþin deviaþie cât îngroºare a tendinþelor caracterului sãu normal. mai puþin criminale ºi mai degrabã alienate criminale. Alienatul criminal. Cât de mult ne îndepãrteazã toate acestea de crimele publicului! Atunci când este criminal. luând astfel asupra lui delictele acestora? Nu numai publicul electoral a fost complicele criminalilor. evadaþii de la ocnã se dedau la orgii sângeroase.Publicul ºi mulþimea / 59 în asemenea mãsurã încât pot fi considerate. bunurilor. acesta rãmâne în umbrã. în spatele ei se aflã un public care o pune în miºcare. în aparenþã pasiv. încã o datã. încã din vremea în care publicul începea sã se nascã. marile crime istorice au fost comise cu complicitatea unui public scelerat: Noaptea Sfântului Bartolomeu. cu atentatele lor la adresa libertãþii. iresponsabilã? Putem urmãri crimele mai ales când sunt încercate. din moment ce el reprezintã opinia. de manutengolism. Aproape întotdeauna. În ceea ce priveºte publicul însuºi. ºi. poate. nãscute din public. Este capabil mai ales de servialitate criminalã faþã de ºefii sãi. . Chiar ºi publicul neelectoral. insesizabil. care omoarã sau violeazã dintr-un impuls morbid. nu prin acces de furie. sã-l capteze. opinia este suveranã ºi. acest nebun periculos ºi dezgustãtor. ca atare. vieþii cetãþenilor? Nu i-a reales adesea. atunci când o mulþime comite crime – începând cu parlamentele. s-au dedat la astfel de tentative. Cel mai adesea. cum spun italienii. din laºitate mai mult decât din cruzime. este terorist prin urã. mulþimi semi-sindicale. egoiste ºi rele. a falsei sale naturi. Publicul electoral care a numit deputaþi sectari ºi fanatici nu are nimic de-a face cu crimele lor abominabile. care s-au dovedit complicele atâtor despoþi –. publicul o face din spirit de trupã mai mult decât din rãzbunare. la drept vorbind. ºi nu pot fi urmãrite decât atunci când sunt îndreptate împotriva publiciºtilor care le-au inspirat sau contra conducãtorilor mulþimilor care. aºteptând momentul sã reînceapã. dar neconsumate. acþioneazã în realitate prin cei care încearcã sã-l flateze.

exprimându-se prin acte precise: de aici succesul listelor de proscriere în timpul revoltelor. dupã cum ºtim. ziariºti încã ºi mai criminali. o pudoare colectivã opusã cinismelor individuale ale oamenilor care le compun1. nu sunt delicte ale grupurilor. faptul cã îºi permite cu acesta. de asemenea. l-a înfierat în grup ºi a ordonat urmãrirea iniþiatorilor sãi pentru a fi corupt personaje publice“ (Claudio Jannet. o serie obraznicã de picturi pornografice pe care mulþimea nu ar suporta-o: existã. este esenþialmente distructivã. Mulþimea prezintã. public sau mulþime. Din fericire. de exemplu. Ceea ce vor mulþimile furioase este un cap sau niºte capete. într-un anumit punct: este vorba despre înclinaþia lor deplorabilã de a se supune stimulilor poftei ºi ai urii. aºa cum sunt practicate frecvent ºi din abundenþã în anumite oraºe. în mulþimile teatrale. Îi cunosc gusturile ºi dezgusturile. dupã o perioadã aprinsã de speculaþii financiare. iar în fruntea acestora. . fraudele electorale. Capital). din pãcate. toate colectivitãþile se aseamãnã. activitatea publicului este mai puþin simplistã ºi se îndreaptã cãtre un ideal de reforme ºi de utopii la fel de uºor ca spre 1. câteodatã o onestitate colectivã formatã din necinste individualã adunatã laolaltã. Pentru mulþimi. fãrã a fi sancþionaþi. Forþa publiciºtilor þine înainte de toate de cunoaºterea instinctivã a psihologiei publicului. În 1720. „ai cãrui membri luaserã individual parte aproape toþi la acest agiotaj deºãnþat. înfãptuite cu complicitatea mai mult sau mai puþin conºtientã a unui întreg public? Regulã generalã sau aproape generalã: în spatele mulþimilor criminale existã publicuri încã ºi mai criminale.60 / Opinia ºi mulþimea cu siguranþã persecuþiile împotriva protestanþilor din timpul lui Ludovic XIV ºi atâtea altele! Masacrele din Septembrie au avut aprobarea entuziastã a unui anumit public ºi n-ar fi avut loc fãrã existenþa sau fãrã provocãrile acestui public. La un nivel inferior al delictului. iar aceastã pudoare lipseºte publicului special al anumitor ziare. Se poate spune chiar cã existã pentru acest public o lipsã de pudoare colectivã compusã din pudori relative. Parlamentul englez. dar a le oferi un motiv ºi un obiect al urii înseamnã a deschide cariera activitãþii lor care. Stimularea entuziasmului lor nu duce prea departe. Dar. nevoia de a urî rãspunde nevoii de a acþiona.

în nici un timp. A descoperi sau a inventa un obiect nou ºi impresionant al urii spre uzul publicului este încã unul dintre cele mai sigure mijloace de a deveni unul dintre regii jurnalismului. dupã Châteaubriand. inspiratorii sãi îl conduc foarte uºor cãtre scopurile rãutãþii lor. iar pentru a gândi trebuie sã te izolezi nu numai de mulþime. mereu mai numeroase ºi mai masive. în definitiv. ºi Rousseau. n-a profesat teoria conform cãreia „poporul este forþa eficientã a operei de artã“ ºi . chiar în forma lor cea mai spiritualã a progresului uman. ci ºi de public. cã profundele transformãri sociale pe care le datorãm presei s-au fãcut în sensul uniunii ºi pacificãrii finale. grupãrilor mai vechi. de persecuþie. independentã ºi puternicã. de deposedare. Dar adaug cã a le ridica în slãvi ar fi o eroare profundã. mereu pe cale de a se înnoi ºi de a se întrepãtrunde. nu fac numai ca domnia modei sã succeadã domniei cutumei. Astfel. grupãrile noi. poate. Substituindu-se sau suprapunându-se. denigratori în acelaºi timp ai tuturor oamenilor în particular. printr-o segmentare incompletã ºi variabilã. în general.Publicul ºi mulþimea / 61 idei de ostracizare. atâta admiraþie pentru marile opere aºa-zis anonime ºi colective decât pentru a-ºi exprima dispreþul pentru geniile individuale altele decât al lor. cum am vãzut. Este ceea ce uitã marii elogiatori ai poporului luat în masã fãrã sã conºtientizeze un soi de contradicþie implicatã în apologiile lor. pe care le numim publicuri. Orice iniþiativã fecundã. Dar. Înclin sã cred. Nimeni mai mult ca Wagner. trebuie remarcat cã aceºti celebri admiratori doar ai colectivitãþilor. ele înlocuiesc în acelaºi timp diviziunile clare ºi persistente între numeroasele varietãþi ale asocierii umane cu conflictele lor fãrã sfârºit. au trãdat orgolii nemãsurate. Aceasta îmi pare a fi concluzia studiului de faþã. cu limite nedefinite. Pentru cã ei nu manifestã. inovaþia tradiþiei. În nici o þarã. adresându-se înclinaþiei sale native spre rãu. emanã dintr-o gândire individualã. doar Victor Hugo. Dar nu aº vrea sã închei cu aceastã reflecþie pesimistã. totuºi. apologetica nu a avut atâta succes ca defãimarea. cum spune Lamartine.

Sã ne fereascã Dumnezeu dacã acestea vor dispãrea! * Henry Summer Maine (1822-1888). soliditatea piscurilor lor. ci poate numai sã-ºi însuºeascã o invenþie comunã“. putem sã ne preocupãm deja. preferabilã cu siguranþã lipsei de chibzuinþã a mulþimilor acefale. iar influenþa puternicã pe care o exercitã. ale cãror servicii pe termen lung nu sar în ochi. în vii ºi în lucernã de cãtre populaþiile de la munte nu se datoreazã sentimentului serviciilor aduse de aceste castele de apã naturale. Pericolul democraþiilor tinere este dificultatea din ce în ce mai mare pentru oamenii raþionali de a scãpa de obsesia agitaþiei fascinante. Dar nici asta nu ajunge.62 / Opinia ºi mulþimea „individul izolat n-ar ºti sã inventeze nimic. pur ºi simplu. ºi. este.). Ce va fi. recunoaºterea binelui pe care lumea li-l datoreazã. filozof britanic al dreptului (n. Este una dintre acele admiraþii colective care nu ating amorul propriu al nimãnui. mã tem. fãrã deosebire. Pe o mare foarte agitatã este greu sã cobori într-un clopot scufundãtor. Individualitãþile conducãtoare pe care societãþile noastre contemporane le scot în faþã sunt din ce în ce mai des scriitorii care trãiesc continuu în contact cu ele. duritatea substanþei lor prea scumpã de dinamitat. Faptul cã munþii nu ajung sã fie raºi de pe faþa pãmântului ºi transformaþi în pãmânturi agricole. tr. deci?… aº vrea sã cred cã va fi forþa lor de a rezista. de soarta ce-i va aºtepta în viitor pe ultimii intelectuali. justa estimare a valorii descoperirilor lor. cum nu este suficient sã rãspândeºti peste tot o culturã medie ºi cum trebuie înainte de toate sã ducem din ce în ce mai sus cultura înaltã. . împreunã cu Summer Maine*. Ceea ce va proteja de la distrugere ºi de la nivelare democraticã somitãþile intelectuale ºi artistice ale umanitãþii nu va fi. este deja o dezminþire adusã teoriei maselor creatoare. ca niºte satire impersonale care nu ofenseazã pe nimeni pentru cã se adreseazã tuturor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful