PARTEA GENERALĂ Titlul I. DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL Capitolul I. PRINCIPII DE BAZĂ. Articolul 1.

Noţiunea şi scopul procesului penal Procesul penal reprezintă o activitate specifică reglementată de lege, desfăşurată de organele de urmărire penală, de organele procuraturii şi de instanţele judecătoreşti în domeniul justiţiei penale cu participarea părţilor în proces şi a altor subiecţi, în scopul constatării şi descoperirii infracţiunilor, tragerii la răspundere şi pedepsirii persoanelor vinovate de săvîrşirea lor, asigurării condiţiilor pentru repararea prejudiciului cauzat prin săvîrşirea infracţiunii. Ordinea procesuală, limitele şi modalităţile activităţii organelor judiciare, precum şi a altor subiecţi participanţi în proces sînt reglementate detaliat de legea procesual penală. Activitatea procesual penală se desfăşoară pe etape ce derulează în următoarea succesiune: pornirea urmăririi penale, desfăşurarea şi terminarea urmăririi penale, trimiterea cauzei în judecată, judecarea şi rezolvarea cauzei penale, punerea în executare a sentinţei sau a altor hotărîri judecătoreşti definitive. Scopul procesului penal este direcţionat spre: - apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, a societăţii şi statului împotriva fenomenului criminalităţii; - constatarea şi descoperirea tuturor infracţiunilor săvîrşite; - prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni; - aplicarea legii procesual penale în aşa mod ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată decît în baza unei sentinţe a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea; - protejarea persoanei şi a societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere din organele de urmărire penală, procuratură şi instanţele judecătoreşti în activitatea lor legată de urmărirea penală, judecarea cauzelor penale, cercetarea infracţiunilor săvîrşite sau aflate la etapa de tentativă; - desfăşurarea procesului penal în aşa mod încît nici o persoană fizică sau juridică să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată, temeiul juridic constituindu-l în exclusivitate fapta prejudiciabilă săvîrşită; - efectuarea urmării penale şi judecarea cauzelor penale astfel ca nici o persoană să nu fie supusă nelegitim, neîntemeiat, în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrîngere; - asigurarea condiţiilor pentru repararea, deplină sau parţială, a prejudiciului cauzat părţii vătămate prin săvîrşirea infracţiunii; - reabilitarea-restabilirea în drepturile încălcate nelegitim a persoanei nevinovate trase la răspundere penală, condamnate sau supuse neîntemeiat măsurilor procesuale de constrîngere. Noţiunea de proces penal nu trebue confundată cu noţiunile „dreptul procesual penal” şi „ştiinţa dreptului procesual penal”. Dreptul procesual penal este o ramură a sistemului de drept din Republica Moldova a cărei preocupare constantă este de a reglementa activitatea organelor de stat împuternicite să tragă la răspundere penală persoanele care au săvîrşit infracţiuni. Obiectul dreptului procesual penal îl formează relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul unor valori sociale protejate de normele dreptului procesual penal. Dreptul procesual penal este constituit dintr-un ansamblu de norme de drept, a căror destinaţie este reglementarea activităţii organelor de stat competente de a porni şi a desfăşura urmărirea penală, de a judeca şi a rezolva cauza penală, de a pune în executare sentinţa sau alte hotărîri judecătoreşti definitive, de a garanta realizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în proces şi a altor persoane implicate în activitatea procesual penală. Ştiinţa dreptului procesual penal reprezintă ansamblul de cunoştinţe, idei şi noţiuni de bază despre sistemul de norme procesual penale, despre instituţiile procesului penal şi raporturile juridice procesual penale, pe care ea le cercetează în întregul lor, specificînd, în baza metodologiei, interferenţele, dar şi deosebirile cu alte ştiinţe juridice înrudite. Ştiinţa dreptului procesual penal are următoarele sarcini: 1

- studierea normelor procesual penale, a instituţiilor procesului penal şi a raporturilor juridice procesuale penale; - elaborarea recomandărilor în vederea perfecţionării legislaţiei procesual penale şi dezvoltării reglementării juridice a acestui domeniu de raporturi sociale; - descoperirea discordanţelor sau lacunelor care pot fi admise în legislaţie; - aprecierea proiectelor de lege şi perfecţionarea lor; - cercetarea eficacităţii normelor dreptului procesual penal în activitatea organelor de urmărire penală, a procuraturii, a instanţelor judecătoreşti şi elaborarea măsurilor menite să amelioreze activitatea acestor organe. Articolul 2. Legea procesuală penală Izvorul juridic al dreptului procesual penal este legea procesuală penală. Legea procesuală penală are următoarele părţi componente: - normele dreptului internaţional, tratatele şi covenţiile internaţionale ce conţin dispoziţii procesual penale la care Republica Moldova este parte; - normele procesuale penale fixate în Constituţia Republicii Moldova; - Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Lista izvoarelor juridice ale dreptului procesual penal stipulată în art. 2 din CPP RM este exhaustivă, cea ce înseamnă că normele juridice cu caracter procesual penal care se conţin în alte legi, decît în cele indicate în ea, nu pot fi aplicate dacă ele nu sînt incluse în Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Constituţia, ca Lege Fundamentală a Republicii Moldova este izvor al dreptului procesual penal. Normele constituţionale, avînd putere juridică supremă, poartă un caracter general, însă în cazurile necesare ele pot fi aplicate nemijlocit în cadrul reglementării raporturilor juridice procesual penale. Legea procesual penală naţională, care contravine dispoziţiilor Constituţiei Republicii Moldova, nu are putere juridică. În aceste cazuri se aplică direct normele constituţionale. În Constituţia Republicii Moldova au fost întărite majoritatea principiilor generale care stau la baza procesului penal şi a organizării judecătoreşti. Constituţia Republicii Moldova garantează, de asemenea, drepturile şi libertăţile omului inclusiv ale persoanei implicate în procesul penal. Respectarea şi ocrotirea persoanei implicate în procesul penal constitue o îndatorire primordială a organelor de urmărire penală, a procuraturii şi a instanţelor judecătoreşti (art.16 alin.(1) din Constituţia RM), dreptul ei la apărare fiind garantat de Legea Supremă a statului (art. 26 din Constituţia RM). Principiile generale şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, tratatele şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte constitue elemente integrante ale dreptului procesual penal, pot să reglementeze nemijlocit raporturile juridice procesual penale şi au supremaţie asupra Constituţiei Republicii Moldova şi legislaţiei procesual penale naţionale. Aceasta înseamnă că legile şi alte acte normative naţionale nu pot avea putere juridică, dacă ele contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţonale la care Republica Moldova este parte, dacă prin ele se încalcă independenţa judecătorească, fie nu corespund principiului contradictorialităţii, anulează sau limitează drepturile omului. Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale, au prioritate şi se aplică reglementările internaţionale. Articolul 3. Acţiunea legii procesuale penale în timp Prin acţiunea legii procesuale penale în timp se înţelege ordinea aplicării ei în desfăşurarea procesului penal în dependenţă de momentul adoptării şi intrării ei în vigoare, sau în dependenţă de momentul modificării, completării, abrogării şi adoptării unei legi noi. Legea procesual penală are putere juridică şi poate fi aplicată numai începînd cu intrarea ei în vigoare (data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova) şi pînă la eşirea din vigoare (data abrogării prin Legea Parlamentului Republicii Moldova). Aceasta înceamnă că, indiferent de perioadă de timp în care a fost săvîrşită infracţiunea şi de legea procesuală penală care era aplicată în perioada respectivă, urmărirea penală şi examinarea cauzei de către instanţa de judecată se va desfăşura în conformitate cu legea procesuală penală care este în vigoare în timpul efectuării acţiunilor procesual penale. 2

În situaţiile tranzitorii, adică în perioada de trecere de la aplicarea unei legi la aplicarea altei legi, noi, legea procesuală penală veche poate avea efect ultraactiv, ceea ce înceamnă că dispoziţiile ei pot rămîne aplicabile acţiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Dispoziţiile legii vechi vor avea efect ultraactiv numai în cazul în care această calitate va fi prevăzută în legea procesuală penală nouă. Articolul 4. Acţiunea legii procesuale penale în spaţiu Prin acţiunea legii procesuale penale în spaţiu se înţelege obligativitatea respectării şi executării ei de către toţi subiecţii procesului penal pe teritoriul cuprins între frontierele statului respectiv. Teritoriul Republicii Moldova include întinderea de pămînt, subsolul, apele şi spaţiul aerian cuprinse între frontierele de stat. Pe întreg teritoriul statului are putere juridică şi poate fi aplicată numai legea procesuală penală a Republicii Moldova. Toate organele de urmărire penală, organele care exercită activitate operativă de investigaţii, instanţele judecătoreşti, indiferent de personalitatea infractorului, locul săvîrşirii infracţiunii şi alte circumstanţe, sînt obligate să aplice în procesul de urmărire penală şi de judecare a cauzei penale legea procesuală penală a Republicii Moldova. Excepţiile de la ordinea aplicării legii procesuale penale în spaţiu sînt prevăzute în însăşi legea procesuală penală naţională, însă pot fi stabilite şi prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, fiind condiţionate de instituţiile procesului penal privind asistenţa juridică internaţională în materie penală şi de imunitatea reprezentanţilor diplomatici ai statelor străine. Articolul 5. Aplicarea legii procesuale penale faţă de cetăţenii străini şi apatrizi. Aplicarea legii procesual penale faţă de cetăţenii străini şi apatrizi este raportată de acţiunea legii procesuale penale în spaţiu. Pe teritoriul Republicii Moldova, urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale privitoare la infracţiunile săvîrşite de cetăţeni străini sau apatrizi se desfăşoară în conformitate cu legea procesuală penală naţională. În calitate de cetăţeni străini sînt recunoscute persoanele care posedă cetăţenia unui stat străin şi care nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova. Apatrizii sînt persoanele care nu au cetăţenia Republicii Moldova şi nici cetăţenia unui alt stat (art. 1 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova). În privinţa cetăţenilor străini care beneficiază de imunitate diplomatică, legea procesuală penală este aplicată în conformitate cu unele reguli speciale, stabilite în Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, încheiată la 18 aprilie 1961, precum şi în alte tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Spre exemplu, legea procesuală penală a Republicii Moldova nu poate fi aplicată în privinţa persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică, chiar dacă reprezentantul diplomatic a săvîrşit vreo infracţiune pe teritoriul statului nostru. Acţiunile procesuale penale la sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în clădirile în care locuiesc membrii acestor reprezentanţe şi familiile lor, se pot efectua numai la cererea sau cu consimţămîntul reprezentantului diplomatic al statului străin şi în prezenţa acestuia. Consimţămîntul pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală se cere prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi aceste acţiuni se efectuează în prezenţa unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 37 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, beneficiază de imunitate diplomatică şeful de misiune, membrii misiunii, membrii personalului diplomatic, membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria sa, afară de cazul când ei sunt cetăţeni ai statului acreditar, membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii, precum şi membrii familiilor lor care fac parte din gospodăriile lor respective, dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă nu îşi au reşedinţa permanentă în acest stat. Membrii personalului de serviciu al misiunii, care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau care nu îşi au aici reşedinţa permanentă, beneficiază de imunitate diplomatică pentru actele îndeplinite în exzerciţiul funcţiilor lor. 3

Astfel, sub incidenţa legii procesuale penale naţionale nu cad reprezentanţii diplomatici ai statelor străine care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sînt supuşi jurisdicţiei penale a Republicii Moldova. Totodată, legea naţională prevede unele excepţii în vederea aplicării legii procesuale penale faţă de unele categorii de cetăţeni, care posedă dreptul de imunitate. În aceste cazuri legea procesuală penală poate fi aplicată numai după efectuarea procedurii de ridicare a imunităţii. Articolul 6. Termeni şi expresii utilizate în prezentul cod Termenii şi expresiile utilizate în prezentul cod au următorul înţeles, dacă nu este o menţiune deosebită: 1) act procedural – document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul cod, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentinţă, decizie, hotărîre etc.; 2) agent împuternicit cu înmînarea citaţiei – colaborator al poliţiei, lucrător al autorităţii administraţiei publice locale, al instanţei judecătoreşti, precum şi o altă persoană care este împuternicită de organul de urmărire penală sau de instanţa judecătorească să înmîneze citaţia, în condiţiile prezentului cod; 3) apărare – activitate procesuală efectuată de partea apărării în scopul combaterii, în tot sau în parte, a învinuirii ori al atenuării pedepsei, apărării drepturilor şi intereselor persoanelor bănuite sau învinuite de săvîrşirea unei infracţiuni, precum şi al reabilitării persoanelor supuse ilegal urmăririi penale; 4) arestare – măsură preventivă aplicată în baza unei hotărîri judecătoreşti în condiţiile legii; 5) cauză penală – proces penal desfăşurat de organul de urmărire penală şi de instanţa judecătoreasca într-un caz concret referitor la una sau mai multe infracţiuni săvîrşite sau presupus săvîrşite; 6) caz ce nu suferă amînare – pericolul real că se vor pierde sau distruge probele, că bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori că se vor comite alte infracţiuni; 7) cale ordinară de atac – cale prevăzută de lege pentru atacarea hotărîrilor judecătoreşti nedefinitive (apelul) sau, după caz, care nu sînt irevocabile (recursul); 8) cale extraordinară de atac – cale prevăzută de lege pentru atacarea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile (revizuirea, recursul în anulare); 9) decizie – hotărîre prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în anulare, precum şi hotărîrea instanţei de apel şi de recurs la rejudecarea cauzei; 10) delict flagrant – infracţiune descoperită în momentul săvîrşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat; 11) domiciliu – locuinţă sau construcţie destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o navă maritimă sau fluvială), precum şi încăperile anexate nemijlocit la acestea, constituind o parte indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un alt loc de uz comun). Prin noţiunea de domiciliu, în sensul prezentului cod, se înţelege şi orice teren privat, automobil, navă maritimă şi fluvială privată, birou; 12) expert – persoană care posedă cunoştinţe temeinice speciale într-un anumit domeniu şi este abilitată, în modul stabilit de lege, să facă o expertiză; 13) hotărîre judecătorească – hotărîre a instanţei judecătoreşti adoptată într-o cauză penală: sentinţă, decizie, încheiere şi hotărîre; 14) hotărîre a Plenului Curţii Supreme deJustiţie – act adoptat de Plenul Curţii Supreme de Justiţie la soluţionarea chestiunilor ce ţin de competenţa sa; 15) infracţiune de audienţă – faptă penală săvîrşită în cursul şedinţei de judecată; 16) instanţă judecătorească – orice instanţă, parte componentă a sistemului judecătoresc al Republicii Moldova, care judecă cauza penală în primă instanţă, în ordine de apel sau de recurs, ori pe căile extraordinare de atac, precum şi care soluţionează plîngeri împotriva acţiunilor şi actelor organelor de urmărire penală şi ale organelor de executare a hotărîrilor judecătoreşti şi sancţionează efectuarea unor acţiuni procedurale; 17) instanţă de apel – instanţă care judecă apelul declarat împotriva sentinţelor nedefinitive (curţile de apel); 18) instanţă de recurs – instanţă care judecă recursul declarat împotriva hotărîrilor judecătoreşti adoptate în conformitate cu prezentul cod; 4

19) interpret – persoană, invitată în procesul penal de organele competente, care traduce oral dintr-o limbă în alta sau care traduce semnele celor muţi ori surzi, mijlocind astfel înţelegerea dintre două sau mai multe persoane; 20) investigator sub acoperire – persoană oficială care exercită confidenţial activitate operativă de investigaţie, precum şi altă persoană care colaborează confidenţial cu organele de urmărire penală; 21) încheiere – hotărîre adoptată de către instanţa de judecată pînă la darea sentinţei sau deciziei; 22) judecată în primă instanţă – soluţionarea prin sentinţă a fondului cauzei penale ca rezultat al examinării nemijlocite a probelor de către instanţa de judecată competentă cu participarea părţilor; 23) judecător – jurist licenţiat, numit în funcţie în modul stabilit de lege, autorizat să judece cauze aduse în faţa instanţei de judecată; 24) judecător de instrucţie – judecător abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale, precum şi de control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale; 25) materiale – documente întocmite, obiecte anexate la dosarul penal, care au importanţă pentru stabilirea circumstanţelor cauzei etc.; 26) măsuri de ocrotire – măsuri luate de organul de urmărire penală sau de instanţa judecătorească faţă de persoane sau faţă de bunuri în legătură cu aplicarea măsurilor preventive, măsurilor de siguranţă sau pedepselor penale; 27) mijloace de probă – mijloace prevăzute de legea procesuală, prin care se administrează probele într-o cauză penală; 28) ordonanţă – hotărîre a organului de urmărire penală, adoptată în cursul procesului penal; 29) parte în proces – persoane care în procesul penal exercită funcţii de acuzare sau apărare în baza egalităţii în drepturi şi a principiului contradictorialităţii; 30) partea apărării – persoane abilitate prin lege să efectueze activitate de apărare (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora); 31) partea acuzării – persoane abilitate prin lege să efectueze sau să ceară efectuarea urmăririi penale (procurorul, organul de urmărire penală, precum şi partea vătămată, partea civilă şi reprezentanţii acestora); 32) prejudiciu – pagubă morală, fizică sau materială, care poate fi evaluată în expresie bănească; 33) probe – elemente de fapt, dobîndite în modul prevăzut de prezentul cod, ce servesc la constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale; 34) probe pertinente – probe care au legătură cu cauza penală; 35) probe concludente – probe pertinente care influenţează asupra soluţionării cauzei penale; 36) probe utile – probe concludente care, prin informaţiile pe care le conţin, sînt necesare soluţionării cauzei; 37) procuror – persoană oficială numită, în modul stabilit de lege, pentru a conduce sau a exercita urmărirea penală şi a reprezenta în judecată învinuirea în numele statului (Procurorul General şi procurorii ierarhic inferiori subordonaţi lui); 38) reprezentant – persoană împuternicită, conform legii, de a prezenta interesele părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile; 39) reprezentanţi legali – părinţii, înfietorii, tutorii, curatorii, soţul bănuitului, învinuitului, inculpatului, condamnatului şi părţii vătămate, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor sub supravegherea cărora se află aceştia; 40) reţinere – măsură luată de organul competent de a priva de libertate o persoană pe un termen de pînă la 72 de ore; 41) rude apropiate – copii, părinţi, înfietori, înfiaţi, fraţi şi surori, bunici, nepoţi; 42) sentinţă – hotărîre prin care cauza penală se soluţionează în fond de instanţa de judecată; 43) specialist – persoană care cunoaşte temeinic o disciplină sau o anumită problemă şi este antrenată în procesul penal, în modul prevăzut de lege, pentru a contribui la stabilirea adevărului; 44) viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărîrea pronunţată – încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte tratate internaţionale, de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale; 45) unitate convenţională – unitate convenţională de amendă, stabilită de Codul penal; 46) persoană majoră – persoană care a împlinit vîrsta de 18 ani; 47) persoană minoră – persoană care nu a împlinit vîrsta de 18 ani; 5

48) traducător – persoană care traduce în scris un text dintr-o limbă în alta; 49) timpul nopţii – interval de timp cuprins între orele 22.00 şi 6.00; 50) timpul zilei – interval de timp cuprins între orele 6.00 şi 22.00. Pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi a judecării cauzei penale în instanţa de judecată o importanţă deosebită capătă înţelegerea corectă, întrebuinţarea univocă şi exactă a terminologiei procesuale penale de către toţi participanţii la procesul penal şi de alţi subiecţi implicaţi în activitatea procesul penală. În acest scop, legiuitorul a formulat un set de definiţii sau explicaţii ale unor termeni şi expresii care se întîlnesc mai frecvent în textul legislaţiei procesual penale. Aceste definiţii şi explicaţii şi-au găsit locul potrivit atît în conţinutul articolului 6, cît şi în alte articole din Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Determinînd ordinea aplicării lor în procesul penal, legiuitorul a decis, că termenii şi expresiile utilizate în legislaţia procesual penală trebue să fie înţelese şi aplicate la desfăşurarea procesului penal corespunzător indicaţiilor stabilite în articolul 6 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, dacă în privinţa unora din ele nu este prevăzută special vreo menţiune deosebită. Aceasta înseamnă că termenul special sau expresia respectivă va putea fi folosită în alt sens decît cel prescris de art. 6 CPP RM numai în cazul în care în textul legii procesuale penale va fi introdusă o astfel de modificare. Capitolul II. PRINCIPIILE GENERALE ALE PROCESULUI PENAL. Articolul 7. Legalitatea procesului penal Legalitatea, fiind unul dintre principiile fundamentale ale dreptului din Republica Moldova, este totodată şi unul dintre principiile generale ale dreptului procesual penal. Conţinutul principiului legalităţii procesului penal include respectarea strictă şi îndeplenirea fără abatere a dispoziţiilor stipulate în Codul de procedură penală al Republicii Moldova, în Constituţia Republicii Moldova, în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, în normele şi principiile unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Obligaţia de a respecta legea procesuală penală se răspîndeşte asupra tuturor organelor, organizaţiilor, întreprinderilor, instituţiilor de stat şi nestatale, asupra persoanelor cu funcţe de răspundere, asupra tuturor cetăţenilor şi a altor persoane. În procedura de desfăşurare a activităţii procesual penale legea este obligatorie pentru toţi subiecţii procesului penal. Principiul legalităţii procesului penal impune respectarea întocmai de către organele de urmărire penală, procuratură şi instanţele judecătoreşti a cerinţelor legii procesuale penale în activitatea de desfăşurare a urmăririi penale, la judecarea cauzelor penale în primă instanţă, la judecarea apelului, recursului, recursului în anulare, la rejudecarea cauzei după admiterea revizuirii, la punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti etc. Realizarea în practică a principiului legalităţii procesului penal este asigurată, în mare măsură, de însăşi structura procesului penal care permite de a verifica pe parcursul fiecărei etape procesuale premărgătoare legalitatea, temeinicia, justeţea şi motivarea hotărîrilor pocesuale adoptate în fazele precedente. Aceasta înseamnă că, dacă la o etapă oarecare de desfăşurare a procesului penal a avut loc şi a fost descoperită o încălcare de lege sau o eroare judiciară, atunci, datorită modalităţii de organizare structurală a procesului penal, există permanent posibilitatea de a abroga actul procesual respectiv şi de a restabili legalitatea. Pe lîngă aceasta, un rol important la realizarea principiului legalităţii procesului penal le revine şi unor instituţii procesuale, precum sunt „controlul legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate operativă de investigaţii”, „controlul judiciar al procedurii prejudiciare”, „căile ordinare şi extraordinare de atac a hotărîrilor judecătoreşti” etc. De asemenea, principiul legalităţii procesului penal dispune că, în cazurile în care legea a fost încălcată de către persoanele care efectuează activitatea de desfăşurare a procesului penal sau de alţi subiecţi ai procesului penal, împotriva lor pot fi aplicate sancţiuni disciplinare, administrative, civile sau penale. 6

1) În art. 7 alin. (1) din CPP RM legiuitorul a determinat că procesul penal trebue să se desfăşoare în strictă conformitate cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale Codului de procedură penală. Devenind parte a unui tratat sau convenţii internaţionale sau aderînd la o organizaţie internaţională, Republica Moldova îşi asumă obligaţia de a respecta întocmai normele respective ale dreptului internaţional. În aceste cazuri, principiile generale şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, consemnate în documentele internaţionale şi legalizate oficial conform procedurii, obţin calitatea de izvor al dreptului procesual penal al Republicii Moldova şi pot fi aplicate nemiglocit în activitatea procesual penală. Este necesar de a menţiona că în conţinutul art. 7 alin. (1) din CPP RM legiuitorul a repetat sensul art. 2 alin. (1) şi a alin. (2) din CPP RM. Considerăm această repetare inutilă, deoarece prin întroducerea ei în textul legii nu s-au stabilit nici reguli noi şi nici nu s-a modificat sau completat cu un nou conţinut volumul informaţional al normelor respective deja existente în lege. 2) La art.7 alin. (2) din CPP RM se prevede prioritatea reglementărilor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte în cazul dacă există neconcordanţe între prevederile tratatelor internaţionale şi prevederile Codului de procedură penală al Republicii Moldova. Însă, în conformitate cu art. 8 din Constituţia RM, au prioritate faţă de prevederile legislaţiei naţionale reglementările internaţionale care cuprind nu numai domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dar şi alte domenii consemnate în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi în tratatele la care Republica Moldova este parte. Bazîndu-ne pe aceste considerente, ne convingem că formula „...în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului...” care se conţine în alin. (2) cît şi în alte alineate ale art.7 din CPP RM este de prisos şi trebuie exclusă. În ce priveşte desfăşurarea procesului penal, recomandăm ca organele judiciare în activitatea lor să aplice în direct indicaţiile art. 8 din Constituţia RM. Conform titlului art. 7 din CPP RM „Legalitatea procesului penal” şi denumirii capitolului 2: „Principiile generale ale procesului penal” ar fi fost normal, dacă în textul lui era expusă noţiunea, conţinutul şi esenţa principiului legalităţii procesului penal. Însă, sîntem nevoiţi să constatăm că, alin. (1) parţial, iar alineatele (2),(3),(4),(5),(6) şi (7) al art. 7 în întregime, sînt cosacrate, nu principiului legalităţii, ci reglementării chestiunilor cu privire la legea procesuală penală ca izvor juridic al dreptului procesual penal, cu privire la ordinea aplicării ei în activitatea organelor judiciare în cazurile cînd se descoperă neconcordanţe între prevederile normelor internaţionale şi prevederile legislaţiei naţionale, cu privire la regimul juridic al Hotărîrilor Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi al Hotărîrilor explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. Credem că, aceste norme, după sensul lor, sînt mai aproape de conţinutul art. 2 din CPP RM, în componenţa căruia ele şi-ar găsi locul cel mai potrivit. Iar în conţinutul art. 7 din CPP RM, după părerea noastră, trebuie să fie întrodusă definiţia legalităţii procesului penal, să fie desfăşurată esenţa şi conţinutul legalităţii în calitate de principiu al procesului penal, să fie prevăzute garanţiile care asigură respectarea acestui principiu în activitatea procesual penală. 3) Art.7 alin.(3) din CPP RM prevede procedura de sesizare a Curţii Constituţionale în cazurile dacă instanţa de judecată, în procesul judecării cauzei penale, constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei. În acest caz, dacă norma juridică este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii, judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de Justiţie care, la rîndul său, sesizează Curtea Constituţională. Judecarea cauzei va fi reluată după ce Curtea Constituţională se va expune privitor la chestiunea în cauză. 4) Dacă instanţa de judecată, în procesul judecării cauzei penale, stabileşte că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor legale şi este expusă într-un act juridic care nu poate fi supus controlului constituţionalităţii, instanţa va ignora această normă şi va aplica în direct acele prevederi ale legii care corespund normelor constituţionale, legilor şi principiilor generale. 5) Dacă, în procesul judecării cauzei sau în alte faze ale procesului penal se va constata că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului sau în alte domenii, la care Republica Moldova este 7

parte, instanţa de judecată, procuratura sau organele de urmărire penală vor aplica reglementările internaţionale în direct, motivînd hotărîrile sale. 6) Conform art. 140 al Constituţiei Republicii Moldova hotărîrile Curţii Constituţionale privind interpretarea Constituţiei sau privind neconstituţionalitatea unor legi şi alte acte normative, sau a unor părţi ale acestora, sînt obligatorii pentru instanţele de judecată, organele de urmărire penală şi pentru persoanele participante la procesul penal. Hotărîrile Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi atacate. 7) Hotărîrile Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu caracter explicativ în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară, ne fiind obligatorii precum sînt prevederile legale, au caracter de recomandare pentru instanţele judecătoreşti, procuratură şi organele de urmărire penală. Articolul 8. Prezumţia nevinovăţiei. Principiul prezumţiei de nevinovăţie este prevăzut în Declaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie1948 (art.11), în Constituţia Republicii Moldova (art.21) şi în prezentul Cod (art.8). Principiul prezumţiei nevinovăţiei reprezintă o regulă de bază a procesului penal şi unul din drepturile fundamentale ale omului. Acest fapt explică înscrierea prezumţiei de vinovăţie în numeroase documente de drept internaţional în care se consacră drepturi fundamentale ale persoanei. Prezumţia nevinovăţiei cunoaşte o reglementare extinsă în timp ţi în o serie de instrumente de drept Internaţional. Este menţionată în legislaţia SUA din perioada războiului de independenţă şi în Declaraţia Omului şi Cetăţeanului (art. 9); în partea europeană a lumii este o prevedere importantă a Revoluţiei franceze de la 1789. Aceste documente au ţinut să înlăture vechea prezumţie a vinovăţiei, cînd o persoană atrasă într-un proces penal în majoritatea cauzelor era considerată vinovată şi putea fi impusă să-şi demonstreze nevinovăţia. Actele juridice Internaţionale la care este parte şi Republica Moldova conţin prevederi a prezumţiei nevinovăţiei: art. 11 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (1948); art. 6 § 2 al Convenţiei Europene de apărare a Drepturilor Omului (1950); Art. 14.2 al Pactului internaţional asupra drepturilor civile şi politice (1966). Aceste reglementări primesc o confirmare şi în legislaţia internă a Republicii Moldova – Constituţia R.M. în art. 21 prevede că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public în cazul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Codul de procedură Penală în art. 8 – “Prezumţia nevinovăţiei” – stabileşte că vinovăţia persoanei poate fi constatată doar printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă. Prezumţia de nevinovăţie (presupunerea, recunoaşterea juridică a unui fapt pînă la proba contrarie) este una legală şi relativă. Aceste se explică prin faptul că este prevăzută expres în lege şi este posibilă răsturnarea (tot în baza legii) acestei prezumţii. Esenţa acestei prezumţii constă în statutul acordat bănuitului, învinuitului sau inculpatului în cadrul procesului penal, fiind considerat o persoană de bună credinţă, din acest statut rezultînd toate garanţiile puse la dispoziţia lui, şi respectarea drepturilor sale de către organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pentru a nu-i încălca acest drept fundamental al omului şi pentru a-i acorda şansa şi garanţiile reale de a se apăra de o acuzaţie injustă sau neproporţională. Prezumţia nevinovăţiei cuprinde şi lipsa obligaţiei vre-unei persoane să-şi dovedească nevinovăţia sa (art. 8 al (2) CPP R.M.). De asemenea este recunoscut şi atribuit dreptul recunoaşterii întemeiate a persoanei ca vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni, doar instanţei de judecată, care nu este ţinută de vre-un interes de serviciu ca să acuze sau să achite în mod preconceput o persoană. Vinovăţia persoanei se stabileşte în cadrul unui proces cu respectarea garanţilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei1. Sarcina probei revine organelor de urmărire penală (art. 100 CPP R.M., art. 64 al. P. 7, art. 66, al. 2 p. 7). Pînă la adaptarea unei hotărîri de condamnare şi pînă la rămînerea definitivă a acesteia, inculpatul are statutul de persoană nevinovată. Acest statut al persoanei se răsfrînge şi în alte raporturi, decît cel Procesual-penal – pînă la rămînerea definitivă a sentinţei persoana dispune de toate drepturile constituţionale, participarea la alegeri, dreptul la libera alegere a locuinţei, ş.a. Legea procesual-penală stabileşte că răsturnarea prezumţiei nevinovăţiei sau concluziile despre vinovăţia persoanei despre săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii, care nu pot fi înlăturate legal, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului,
1

“Tratat de Procedură penală” Adrian Ştefan Tulbure, Angela Maria Tatu, ALL Beck, 2001, p. 42.

8

inculpatului. Această reglementare se include în spiritul prezumţiei nevinovăţiei datorită faptului că pedepsirea oricărei persoane pentru o faptă penală se poate realiza doar în baza unor informaţii certe şi veridice despre vinovăţia ei, neadmiţîndu-se presupunerile sau probele afectate de incertitudine. Legiuitorul stabilind chiar interpretarea dubiilor în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului. Chiar în cazul aprecierii probelor orice informaţie, în baza căreia se pot trage 2 sau mai multe concluzii opuse (în sensul apărării sau acuzării) despre aceeaşi circumstanţă arată imposibilitatea punerii acesteia în baza unei sentinţe de vinovăţie. În cadrul procesului penal pot interveni unele situaţii cînd nu este clară aplicabilitatea dreptului persoanei de a fi considerată nevinovată. În unele cazuri Curtea Europeană pentru Drepturile Omului explică şi extinde sensul acestei prezumţii. În cazul Minelli c/Elveţiei (1983) Curtea a recunoscut încălcată prezumţia cînd unei persoane i s-a refuzat admiterea acţiunii pe motiv de scurgere a termenului de prescripţie, stabilind că în acest caz lipsa unei hotărîri judecătoreşti care să stabilească nevinovăţia lasă un sentiment că persoana este vinovată. În cauza Allenet de Ribemont a Franţei (1995) Curtea a recunoscut încălcată prezumţia în cazul cînd autorităţile judiciare s-au pronunţat în public despre vinovăţia unui individ pînă la anunţarea deciziei definitive asupra vinovăţiei lui. Prezumţia nu urmăreşte protejarea unui individ împotriva problemelor referitoare la acuzare, cum ar fi definiţia provizorie sau efectele secundare asemănătoare. Convenţia şi Curtea, totuşi urmăresc protejarea unui individ contra răspunderii pentru acte penale comise de aproapele său. În o serie de cauze (A.P., M.P. şi T.P. a (Elveţiei (1997) şi E.L., R.L. şi Dna J.O. – L. c/Elveţiei (1997), Curtea a stabilit o încălcare a art. 6 (2) atunci cînd Guvernul a impus amenzi asupra urmaşilor persoanelor, care au fost declarate vinovate de fraude fiscale. Principiul procesual al prezumţiei de nevinovăţie este subordonat principiului legalităţii şi constituie baza principiilor, libertăţii persoanei, respectării demnităţii umane şi a dreptului de operare. Cu toate acestea nu este posibil şi nici utilă societăţii respectarea într-un mod absolut al acestei prezumţii pentru a nu ajunge într-o extremă cînd să nu fie permise nici o acţiune procesual-penală, care limitează unele drepturi ale persoanei din motiv că nu avem o sentinţă definitivă, or sentinţa definitivă nu poate fi emisă decît după o urmărire penală care implică şi măsurile proc4esuale de constrîngere cu respectarea prevederilor legii. Dacă prezumţia nu permite pedepsirea unui nevinovat atunci tot ea presupune şi faptul că nici o persoană recunoscută vinovată de săvîrşirea unei fapte penale, în spiritul de dreptate şi justiţie, nu trebuie să rămînă nepedepsită şi sancţiunile să fie aplicate cu toată fermitatea şi severitatea în raport se greutatea infracţiunilor săvîrşite2. Articolul 9. Garantarea şi Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane este un domeniu în care intervenţia statului este dezirabilă şi obligatorie. Această obligaţie nu trebuie să fie ignorată din mai multe considerente. Unul din ele este încrederea în justiţie şi sentimentul de siguranţă al fiecărui membru al societăţii cînd este vorba despre protecţia lui din partea statului. Pe lîngă acest drept moral, inerent persoanei statul mai este obligat să respecte aceste exigenţe şi datorită angajamentelor internaţionale şi actelor normative interne. Constituţia Republicii Moldova în art. 4 prevede că normele Constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între aceste acta internaţionale şi legile interne ale Republicii Moldova, prioritate au reglementările internaţionale. Codul de Procedură penală al R.M. consacră drepturile, libertăţile şi demnitatea umană în art. 10 – acordîndu-i valoare de principiu general al Procesului Penal. În formularea pe care o primeşte în Codul de Procedură Penală obligaţia statului de a garanta şi a respecta drepturile, libertăţile şi demnitatea umană se materializează prin interdicţia tuturor organelor şi persoanelor participante la procesul penal de a întreprinde orice acţiune care ar putea prejudicia valorile ocrotite de acest principiu. Persoanele participante la procesul penal sunt şi altele, decît acele persoane cu funcţii de răspundere şi/sau reprezentanţe ale organelor de stat cu atribuţii legale în cadrul procesului penal.
2

Nicolae Volonciu “Tratat de Procedură penală” partea generală, vol. I, Ed. juridică, p. 122.

9

Convenţia ONU pentru prevenirea torturii. pedepsirea sau intimidarea. Tratamentul sau pedeapsa umană: tratament de natură să provoace în mod deliberat grave suferinţe mintale sau fizice. Constituţia R.M. Aceste norme juridice şi altele din Codul de Procedură Penală prevăd anume acele cazuri şi modul de limitare a drepturilor prevăzute de principiul Respectării drepturilor. Pentru fiecare dintre noţiuni Comisia Europeană pentru Drepturile Omului şi Curtea definesc criteriile cu prilejul a două cauze interstatale examinate de Curte. Pe lîngă reglementarea constituţională a acestui aspect al principiului. Al. tratament degradant. sau aplicarea unei pedepse. martorii şi alţi participanţi implicaţi în procesul penal. consacră acest principiu în al. Procedura Penală este o ramură de drept ce reglementează raporturile sociale din momentul în care a fost descoperită comiterea unei infracţiuni. devine obligatorie din 01. atunci cînd persoanele oficiale implicate în Procedura Penală nu intervin.1998 şi pentru Republica Moldova. 10 CPP admite limitarea temporară a drepturilor şi libertăţilor persoanei şi aplicarea doar de către organele competente a măsurilor de constrîngere. care. Norvegia. Al.02. drepturile. 29 al. Curtea Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului deosebeşte trei noţiuni de bază ale art. capitolul “Măsurile Preventive”. cuprind instituţia Judecătorului de Instrucţie în art. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice din 1966 în art. Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. sau deţinerea în condiţii umilitoare şi impunerea participării la acţiuni procesuale care ar leza demnitatea umană. Franţa. Inumane ori Degradante. 10 al CPP interzice. libertăţilor şi demnităţii umane. la acest capitol.1987. în interesul societăţii unele drepturi ale individului pot fi limitate pentru o perioadă de timp. de asemenea şi Convenţia ONU din 1984 pentru prevenirea torturii şi a altor Tratamente sau pedepse Crude. adoptată la Strasbourg la 26. învinuitul.XI. pedepsirea ei pentru o acţiune. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la 10. CEDO după indicele de gravitate al tratamentului sau al pedepselor. În cauza Danemarca. • Cauzarea intenţionată a durerii. la tratamente cu cruzime. Prevederile CPP. 3 al art. în cadrul procesului penal. 3 al. 2 al art. 3. libertăţilor şi demnităţii umane. Aceste raporturi se realizează şi în virtutea principiului oficialităţii procesului penal. în vigoare din 26 iunie 1987 în art. (Cauza Greacă 1969) au determinat gradele comportamentului interzis după cum urmează: Tortura: tratament inuman avînd drept scop obţinerea informaţiei sau a unor mărturisiri. intimidarea sau constrîngerea ei sau a unei terţe persoane ori din alte motive bazate pe orice fel de discriminare. În toate aceste acte juridice figurează termeni: tortură. 24: (1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. nu se pot justifica. 1 stabileşte: Termenul “tortură” semnifică orice act prin care se cauzează unei persoane în mod intenţionat suferinţe sau dureri grave.1950). (2) Nimeni nu va fi supus la torturi.Aceste persoane pot fi chiar bănuitul. inumane ori degradante. fie fizice sau psihice în scopul deţinerii de la ea sau de la o terţă persoană a unei anumite informaţii sau mărturii. în egală măsură. Principiul dat garantează. De aici rezultă că tortura este construită din trei elemente esenţiale: • Cauzarea unor suferinţe sau durerii fizice sau psihice grave. Acest principiu este reluat şi în art. partea civilmente-responsabilă. În aceste cazuri. adică cînd aceste acţiuni le sunt puse în sarcină prin norme juridice procesual-penale sau alte acte care le reglementează statutul juridic. 10 . 4. 41 CPP. 3 al Convenţiei Europene privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Roma. el primeşte şi o vastă reglementare internaţională. în cazurile de încălcare a drepturilor.1948 şi principiul respectării demnităţii umane (art. în aceste situaţii particulare. supunerea persoanei la tortură. • Urmărirea unui scop anume precum ar fi obţinerea informaţiei.XII. partea civilă. inumane ori departamente. pentru a apăra societatea de acţiuni criminale. pe care ea sau o terţă persoană a comis-o sau este bănuită de comitere. partea vătămată. art. nici la pedepse sau tratamente crude. Suedia şi Olanda c/Greciei. libertăţile şi demnitatea oricărui participant al Procedurii Penale.XI. 7 iarăşi consacră acest principiu. inculpatul. capitolul “Controlul Judicial al Procedurii prejudiciare. cu bună ştiinţă. tratament inuman. Încălcarea acestor valori poate fi comisă şi prin inacţiune. numai în cazurile şi în modul strict prevăzut de Codul de Procedură Penală. fără nici o excepţie. 5).

Tratament degradant: tratament care umileşte în mod grav individual în faţa altora sau care îl determină să acţioneze împotriva voinţei ori a conştiinţei sale. Persoanele participante la procesul penal sunt şi altele. Constituţia Republicii Moldova în art. Acest principiu include şi interdicţia aplicării pedepsei cu moartea. În caz de încălcare a acestui principiu orice persoană este în drept să-şi apere prin orice mijloc neinterzis de lege libertăţile şi demnitatea umană prejudiciate ilegal în cursul procesului Penal. la acest capitol. cuprind instituţia Judecătorului de Instrucţie în art. Pe lîngă acest drept moral. Garantarea şi Respectarea drepturilor. capitolul “Controlul Judicial al Procedurii prejudiciare. Codul de Procedură Penală al R. Prevederile CPP. cu bună ştiinţă. Prin demnitate înţelegem – conştientizarea individuală şi de către alte persoane a faptului posedării unor calităţi morale şi intelectuale de apreciere a personalităţii. atunci cînd persoanele oficiale implicate în Procedura Penală nu intervin.M. Dacă există neconcordanţe între aceste acta internaţionale şi legile interne ale Republicii Moldova. inerent persoanei statul mai este obligat să respecte aceste exigenţe şi datorită angajamentelor internaţionale şi actelor normative interne. adică cînd aceste acţiuni le sunt puse în sarcină prin norme juridice procesual-penale sau alte acte care le reglementează statutul juridic. Protocolul adiţional nr. drepturile. inculpatul. 41 CPP. 10 – acordîndu-i valoare de principiu general al Procesului Penal. ale procurorului şi ale instanţelor judecătoreşti din 25. Aceste persoane pot fi chiar bănuitul. capitolul “Măsurile Preventive”. libertăţilor şi demnităţii umane. 11 . În cauza Irlanda c/Regatul Unit (1978) Curtea a modificat un pic aceste principii. decît acele persoane cu funcţii de răspundere şi/sau reprezentanţe ale organelor de stat cu atribuţii legale în cadrul procesului penal. Această obligaţie nu trebuie să fie ignorată din mai multe considerente. numai în cazurile şi în modul strict prevăzut de Codul de Procedură Penală. partea civilmente-responsabilă. învinuitul. cu pactele şi celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.1998. dar în esenţă păstrînd prevederile lor. În formularea pe care o primeşte în Codul de Procedură Penală obligaţia statului de a garanta şi a respecta drepturile. art. martorii şi alţi participanţi implicaţi în procesul penal. libertăţile şi demnitatea umană în art. libertăţilor şi demnităţii umane. În aceste cazuri. libertăţile şi demnitatea oricărui participant al Procedurii Penale. prioritate au reglementările internaţionale. partea vătămată. pentru a apăra societatea de acţiuni criminale. 3. libertăţilor şi demnităţii umane este un domeniu în care intervenţia statului este dezirabilă şi obligatorie. Al. care să-i aducă atingere demnităţii. 29 al. în cadrul procesului penal. 2 al art. Codul de Procedură penală al R. Legislaţia Republicii Moldova prevede modul de apărare al acestor drepturi în Legea RM privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală. 6 la CEDO prevede cazurile excepţionale cînd un stat poate prescrie o pedeapsă cu moartea. Aceste raporturi se realizează şi în virtutea principiului oficialităţii procesului penal. în egală măsură. Unul din ele este încrederea în justiţie şi sentimentul de siguranţă al fiecărui membru al societăţii cînd este vorba despre protecţia lui din partea statului. 4 prevede că normele Constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. libertăţile şi demnitatea umană se materializează prin interdicţia tuturor organelor şi persoanelor participante la procesul penal de a întreprinde orice acţiune care ar putea prejudicia valorile ocrotite de acest principiu. Aceste norme juridice şi altele din Codul de Procedură Penală prevăd anume acele cazuri şi modul de limitare a drepturilor prevăzute de principiul Respectării drepturilor. 10 CPP admite limitarea temporară a drepturilor şi libertăţilor persoanei şi aplicarea doar de către organele competente a măsurilor de constrîngere. în cazurile de încălcare a drepturilor. Procedura Penală este o ramură de drept ce reglementează raporturile sociale din momentul în care a fost descoperită comiterea unei infracţiuni. Articolul 10. partea civilă. consacră drepturile. Principiul dat garantează. interzice şi deţinerea în condiţii umilitoare pentru a nu ofensa. în interesul societăţii unele drepturi ale individului pot fi limitate pentru o perioadă de timp. jigni sau înjosi persoana cu scopul de a-l pune într-o situaţie de inferioritate.02. Încălcarea acestor valori poate fi comisă şi prin inacţiune.M.

sau deţinerea în condiţii umilitoare şi impunerea participării la acţiuni procesuale care ar leza demnitatea umană. Curtea Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului deosebeşte trei noţiuni de bază ale art. De aici rezultă că tortura este construită din trei elemente esenţiale: • Cauzarea unor suferinţe sau durerii fizice sau psihice grave.XII. Tratamentul sau pedeapsa umană: tratament de natură să provoace în mod deliberat grave suferinţe mintale sau fizice. care. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice din 1966 în art. Codul de Procedură Penală al R. interzice şi deţinerea în condiţii umilitoare pentru a nu ofensa. Codul Penal al RM în art. fără nici o excepţie. sau aplicarea unei pedepse. 3 al art. sau procesul penal se poate porni şi prin autosesizarea organului de urmărire penală de fiecare dată cînd au loc acţiuni ce încalcă drepturile. de asemenea şi Convenţia ONU din 1984 pentru prevenirea torturii şi a altor Tratamente sau pedepse Crude.XI. pedepsirea ei pentru o acţiune. Inumane ori Degradante. el primeşte şi o vastă reglementare internaţională. intimidarea sau constrîngerea ei sau a unei terţe persoane ori din alte motive bazate pe orice fel de discriminare. 3 al Convenţiei Europene privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Roma. Legislaţia Republicii Moldova prevede modul de apărare al acestor drepturi în Legea RM privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală. (Cauza Greacă 1969) au determinat gradele comportamentului interzis după cum urmează: Tortura: tratament inuman avînd drept scop obţinerea informaţiei sau a unor mărturisiri.1950).1998.XI. 7 iarăşi consacră acest principiu. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la 10. devine obligatorie din 01. tratament degradant. CEDO după indicele de gravitate al tratamentului sau al pedepselor. 5). tratament inuman. Tratament degradant: tratament care umileşte în mod grav individual în faţa altora sau care îl determină să acţioneze împotriva voinţei ori a conştiinţei sale. pedepsirea sau intimidarea. libertăţile şi demnitatea umană. Norvegia. dar în esenţă păstrînd prevederile lor. nu se pot justifica. 12 . inumane ori departamente. Franţa. Persoana vătămată poate depune plîngere la procuratură. Constituţia R. la tratamente cu cruzime. Pe lîngă reglementarea constituţională a acestui aspect al principiului. Prin demnitate înţelegem – conştientizarea individuală şi de către alte persoane a faptului posedării unor calităţi morale şi intelectuale de apreciere a personalităţii. inumane ori degradante. care să-i aducă atingere demnităţii.1948 şi principiul respectării demnităţii umane (art.Al. jigni sau înjosi persoana cu scopul de a-l pune într-o situaţie de inferioritate. ale procurorului şi ale instanţelor judecătoreşti din 25. Acest principiu include şi interdicţia aplicării pedepsei cu moartea.02. fie fizice sau psihice în scopul deţinerii de la ea sau de la o terţă persoană a unei anumite informaţii sau mărturii. 3 al. (4) Nimeni nu va fi supus la torturi.M. Protocolul adiţional nr. În cauza Irlanda c/Regatul Unit (1978) Curtea a modificat un pic aceste principii. • Urmărirea unui scop anume precum ar fi obţinerea informaţiei. Pentru fiecare dintre noţiuni Comisia Europeană pentru Drepturile Omului şi Curtea definesc criteriile cu prilejul a două cauze interstatale examinate de Curte. 4. 1 stabileşte: Termenul “tortură” semnifică orice act prin care se cauzează unei persoane în mod intenţionat suferinţe sau dureri grave. 10 al CPP interzice. Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. supunerea persoanei la tortură. în aceste situaţii particulare. În cauza Danemarca. 6 la CEDO prevede cazurile excepţionale cînd un stat poate prescrie o pedeapsă cu moartea.M. 24: (3) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.02. nici la pedepse sau tratamente crude. • Cauzarea intenţionată a durerii.1987.1998 şi pentru Republica Moldova. În toate aceste acte juridice figurează termeni: tortură. Suedia şi Olanda c/Greciei. consacră acest principiu în al. adoptată la Strasbourg la 26. Convenţia ONU pentru prevenirea torturii. în vigoare din 26 iunie 1987 în art. 137 prevede răspundere penală pentru persoanele care aplică tratamente inumane inclusiv tortura. pe care ea sau o terţă persoană a comis-o sau este bănuită de comitere. În caz de încălcare a acestui principiu orice persoană este în drept să-şi apere prin orice mijloc neinterzis de lege libertăţile şi demnitatea umană prejudiciate ilegal în cursul procesului Penal. Acest principiu este reluat şi în art.

constituind o parte indivizibilă (verandă.49 art. şi acţiunile ilegale sunt pedepsite penal iar probele obţinute pe aceste căi nu sunt admise la dosar (art. pătrunderea în domiciliu contrar voinţei persoanelor care locuiesc sau deţin sediu în ele. vilă. încălcare sau pedeapsă. Percheziţiile. 125. 13 . atins. apărarea şi prevenirea infracţiunilor. protejarea sănătăţii sau a moralei sau pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Curtea Europană pentru apărarea Drepturilor Omului. 3 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (New York 16.M. Limitarea inviolabilităţii domiciliului se permite numai în baza legii.1966). birou. Principiul inviolabilităţii domiciliului îşi găseşte consacrarea în actele juridice de bază ale R. Este interzisă. bunăstarea economică a ţării. cabină pe o navă maritimă sau fluvială). de orice atingere. De la această regulă există excepţiile legale. Codul Penal al R.). indicîndu-se motivele efectuării ei. care se află în mod legal la adăpost de orice urmărire. Nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia. Constituţia R. cercetarea la faţa locului. pot fi ordonate şi efectuate în baza unui mandat judiciar (eliberat de judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată). Numai în caz de flagrant delict (art. ratificat de Republica Moldova în 1990. mansardă. în cursul procesului penal. în jurisprudenţa pe cauza Buckley c/Regatului Unit (1996) recunoaşte calitatea de domiciliu protejat de Convenţie şi în cazul în care domiciliul a fost întemeiat cu încălcarea legii interne. Jurisprudenţa Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului extinde obligaţia statului şi la acţiuni concrete în sensul întreprinderii de măsuri efective pentru a înlătura cauzele care duc la violare de domiciliu. 6 Codul de Procedură Penală . al. decît în cazul în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură. precum şi încăperile anexate. automobil. precum şi percheziţiile şi cercetările ilegale. În situaţia cînd este sau va fi pornit un proces penal percheziţiile şi cercetările la faţa locului pot fi ordonate şi efectuate numai în condiţiile legii. Reglementarea amănunţită a cazurilor cînd se admite constrîngerea acestui drept este inclusă în Codul de Procedură Penală în art. Termenul inviolabil cuprinde în sensul său ceva ce nu poate fi violat. judecătorul de instrucţie verificînd legalitatea acţiunii. percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivare fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. în art. 11 care explică sensul noţiunii “domiciliul” în procedura penală – locuinţa sau construcţia destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau mai multor persoane (casă apartament. prin demers motivat. 8 recunoaşte dreptul persoanei de a-i fi respectat domiciliul. încălcat. Tot domiciliu. 29. 94 Codul de Procedură Penală al R. într-o societate democratică. în art.M. în sensul Codului de Procedură Penală este şi orice teren privat. 179 încriminează pătrunderea sau rămînerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei. Tot Constituţia interzice percheziţiile în timpul nopţii( p. cercetările domiciliului. 6 p. Nu se admite amestecul oricărei autorităţi publice în exercitarea dreptului inviolabilităţii domiciliului. Art. Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului prin prevederile art. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. 17 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că nimeni nu poate fi supus la imixtiuni arbitrare sau atentate ilegale asupra inviolabilităţii domiciliului3 .M. beci. Articolul 12. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. nemijlocit la acestea. terasă. declară inviolabilitatea domiciliului. securitatea publică.M. ridicarea de obiecte şi documente. cameră de hotel. cu excepţia cazurilor de delict flagrant. Se admit unele derogări de la această normă doar pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa integritatea fizică sau bunurile unei persoane: indiferent dacă aceste situaţii au loc în cadrul sau înafara unui proces penal. 93. şi în reglementări internaţionale.Articolul 11. un alt loc de uz comun. Pentru a efectua aceste acţiuni organul de urmărire penală trebuie să obţină un prealabil.“timpul nopţii – interval de timp cuprins între orele 2200 şi 600). care. 4). balcon. la judecătorul de instrucţie o autorizaţie care să-i permită accesul în domiciliul unor persoane. este necesară pentru securitatea naţională. navă maritimă şi fluvială privată.XII.

în art. 93.49 art. în cursul procesului penal.Principiul inviolabilităţii domiciliului îşi găseşte consacrarea în actele juridice de bază ale R. o prerogativă proprie naturii umane. 29. pătrunderea în domiciliu contrar voinţei persoanelor care locuiesc sau deţin sediu în ele. un alt loc de uz comun. automobil. încălcare sau pedeapsă. cameră de hotel. percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivare fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. nemijlocit la acestea. într-o societate democratică. ratificat de Republica Moldova în 1990.M. protejarea sănătăţii sau a moralei sau pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. cît şi de importante documente internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Codul Penal al R. 11 care explică sensul noţiunii “domiciliul” în procedura penală – locuinţa sau construcţia destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau mai multor persoane (casă apartament. 94 Codul de Procedură Penală al R. Nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia. Curtea Europană pentru apărarea Drepturilor Omului. atins. precum şi percheziţiile şi cercetările ilegale. Dreptul de proprietate reprezintă un drept fundamental al omului. încălcat. în art. Constituţia R. în jurisprudenţa pe cauza Buckley c/Regatului Unit (1996) recunoaşte calitatea de domiciliu protejat de Convenţie şi în cazul în care domiciliul a fost întemeiat cu încălcarea legii interne. Jurisprudenţa Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului extinde obligaţia statului şi la acţiuni concrete în sensul întreprinderii de măsuri efective pentru a înlătura cauzele care duc la violare de domiciliu. cercetarea la faţa locului. precum şi încăperile anexate. Limitarea inviolabilităţii domiciliului se permite numai în baza legii. 125. În situaţia cînd este sau va fi pornit un proces penal percheziţiile şi cercetările la faţa locului pot fi ordonate şi efectuate numai în condiţiile legii. Tot domiciliu. 8 recunoaşte dreptul persoanei de a-i fi respectat domiciliul. Percheziţiile. este necesară pentru securitatea naţională. Termenul inviolabil cuprinde în sensul său ceva ce nu poate fi violat. decît în cazul în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură. balcon. la judecătorul de instrucţie o autorizaţie care să-i permită accesul în domiciliul unor persoane. ridicarea de obiecte şi documente. securitatea publică. Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului prin prevederile art. Tot Constituţia interzice percheziţiile în timpul nopţii( p. Art. cercetările domiciliului. 17 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că nimeni nu poate fi supus la imixtiuni arbitrare sau atentate ilegale asupra inviolabilităţii domiciliului4 . cabină pe o navă maritimă sau fluvială). al. urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat. terasă. care se află în mod legal la adăpost de orice urmărire.1966). constituind o parte indivizibilă (verandă.XII. vilă. de orice atingere.M. declară inviolabilitatea domiciliului. care.“timpul nopţii – interval de timp cuprins între orele 2200 şi 600). indicîndu-se motivele efectuării ei. consacrat nu numai de legislaţia internă. bunăstarea economică a ţării. pot fi ordonate şi efectuate în baza unui mandat judiciar (eliberat de judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată). Numai în caz de flagrant delict (art. materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate. în sensul Codului de Procedură Penală este şi orice teren privat. apărarea şi prevenirea infracţiunilor. 179 încriminează pătrunderea sau rămînerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei.). Nu se admite amestecul oricărei autorităţi publice în exercitarea dreptului inviolabilităţii domiciliului. 14 . şi acţiunile ilegale sunt pedepsite penal iar probele obţinute pe aceste căi nu sunt admise la dosar (art. dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei. 6 Codul de Procedură Penală . cu excepţia cazurilor de delict flagrant. navă maritimă şi fluvială privată.M. 4). Pentru a efectua aceste acţiuni organul de urmărire penală trebuie să obţină un prealabil. Articolul 13. 4 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (New York 16. şi în reglementări internaţionale. prin demers motivat. judecătorul de instrucţie verificînd legalitatea acţiunii. Este interzisă. mansardă. 6 p. Se admit unele derogări de la această normă doar pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa integritatea fizică sau bunurile unei persoane: indiferent dacă aceste situaţii au loc în cadrul sau înafara unui proces penal. Reglementarea amănunţită a cazurilor cînd se admite constrîngerea acestui drept este inclusă în Codul de Procedură Penală în art. birou. De la această regulă există excepţiile legale. beci.M.

Cu atît mai mult este justificată compensarea avînd în vedere că compensarea este prevăzută în legile amintite anterior şi în care oferirea unei despăgubiri sau compensări este regulă. Descoperirea unei infracţiuni. deci să existe un echilibru just între interesele colectivităţii şi exigenţile protecţiei drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong şi Lonnroth c.Regatul Unit). Caracterul licit al dobândirii se prezumă. ţine de interes general şi este utilă societăţii. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut. 1 al protocolului nr. 1 în cazul lipsirii (sau privării) de proprietate acordarea competenţei este în general implicit impusă. 2) cît şi la al. folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. 15 .1 din Protocol recunoaşte. conform principiilor generale ale dreptului internaţional. Cu toate acestea. Regatul Unit. enunţată în a doua frază a aceluiaşi paragraf. dar de asemenea de a examina dacă circumstanţele faptelor cu condus la o expropriere de fapt. 3 averea dobîndită ilicit nu poate fi consfinţită. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decît din motive de:1. Cea de-a doua normă.1990. 1 al Protocolului adiţional nr.V. 12. a observat că deposedarea de proprietate pentru o cauză de utilitate publică fără acordarea unei compensaţii este justificată numai în circumstanţe excepţionale. Examinînd art. care la art. 1 al Protocolului 1 este determinat de definiţia oferită de Curte noţiunii de bun. 2. trecerea la locul incidentului (care poate fi locul săvîrşirii infracţiunii) în cazul în care acest lucru nu permite amînare. Prevederile privind protecţia proprietăţii se conţin şi-n legea în care organul care exercită activitate operativă de investigaţie sunt obligate să întreprindă în corespundere cu competenţa lor toate măsurile necesare pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor omului. enunţată în al doilea paragraf al art. Ea trebuie să fie proporţională. Prima normă fiind de natură generală. prevede lipsirea de proprietate şi stabileşte condiţiile de aplicare a unei astfel de măsuri. cît şi alte drepturi reale.a. Suedia). publicului. Cu toate acestea pentru a invoca protecţia conferită de art. 1 al Protocolului 1 o persoană trebuie să se bucure de un drept prevăzut de legislaţia naţională care poate fi considerat ca drept de proprietate din perspectiva Convenţiei (cazul S. Cea de-a treia normă. nu este suficient ca ingerinţa să servească unui scop legitim. Gratuitatea acestor ingerinţe este susceptibilă de a fi contestată deoarece în conformitate cu art. –poate fi cazurile de efectuarea acţiunilor procesuale) a mijloacelor de telecomunicaţii ce aparţin întreprinderilor. precum şi creaţele asupra statului sunt garantate. Noţiunea de bunuri cuprinde atît bunurile mobile şi imobile. Ratificarea de către RM a actelor internaţionale menţionate mai sus a determinat şi conţinutul Constituţia R.12. 1 CEDO Curtea a evidenţiat trei norme distincte. în cauza Gaus Dosierund Förder technik GmbH contra Germania a statuat că noţiunea de bunuri are o semnificaţie autonomă şi nu se limitează în mod sigur numai la proprietatea unor bunuri corporale: anumite alte drepturi şi interese ce constituie active pot să fie considerate “drepturi de proprietate”. Curtea. 46 stipulează că: 1) dreptul de proprietate privată. organizaţiilor. potrivit acestei dispoziţii. Considerăm că în cadrul procesului penal pot fi private de proprietate sub motive de utilitate publică sau interes general (persoanele în cazurile prevăzute de art. instituţiilor. Inviolabilitatea proprietăţii este garantată în aceeaşi măsură atît persoanelor fizice şi juridice. 3) bunurile destinate.M. enunţă principiul respectării proprietăţii. în speţa James v. Din acest considerent statul şi-a asumat dreptul de ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate care ar trebui să servească unui scop legitim de utilitate publică sau a unui interes general. Domeniul de aplicare a prevederilor art. în condiţiile CPP. deci “bunuri”. Veştile nr. iar mijloacele ce aparţin cetăţenilor cu acordul acestora. folosirea în scop de serviciu (n. Curtea. Pentru a stabili dacă a existat o privare de libertate este necesar să se examineze nu numai dacă a existat un transfer formal al dreptului de proprietate.(Cazul James c. Regatul Unit). cît şi dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile (Cazul Wiggins contra Anglia). a tuturor formelor de proprietate. 1990 sub aspectul folosirii libere şi gratuite a mijloacelor de transport ce aparţin persoanelor fizice şi juridice pentru urmărirea şi aducerea la poliţie a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni. 416-XII din 18. 1 a Protocolului nr. 17 şi CEDO prin art. printre altele. ocrotite de lege. punctul 27 şi 28 al legii cu privire la poliţie nr. dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa uzul de bunuri în conformitate cu uzul general. 13.DUADO în art.utilitate publică.1 din 1952 a prevăzut ocrotirea dreptului de proprietate. 3.

Se poate pune. În cazul săvîrşirii infracţiunii poate să se producă un În Republica Moldova sunt adoptate două legi (dedicate exclusiv) are reglementează ingerinţa statului în exercitarea dreptului de proprietate de către particulari. Pandectele Române. drepturile şi libertăţile pe care ea le reglementează. În vederea asigurării proporţionalităţii ingerinţei statului asupra privării persoanei de dreptul de proprietate legea a instituit obligaţia ca valoarea bunurilor confiscate să nu depăşească valoarea acţiunii civile sau maximul amenzii penale. 16 . Scopul aplicării sechestrului este de a asigura repararea prejudiciului cauzat de infracţiune. Pentru a exclude arbitrariul şi a preciza cu exactitate valoarea ingerinţei statului. 1 şi care nu pot (art. dar care nu au aplicabilitate în cadrul procesului penal. dar fiecare a păstrat punctul său de vedere cu privire la fondul problemei care nu a putut fi rezolvată6. Regatul Unit). 31/2003. după caz prin încheierea instanţei de judecată. al. Punerea sub sechestru a bunurilor. totuşi. astfel cum dispune art. sub o formulă de consens aparent. de a se folosi de aceste bunuri. art. În definitiv. Legea procesual penală prevede expres care bunuri pot fi supuse sechestrului al.3). dar şi că trebuie să existe o procedură echitabilă şi adecvată. proprietarului sau posesorului bunurilor puse sub sechestru. cît şi pentru a oferi garanţii procesuale persoanei a cărei bunuri sunt puse sub sechestru se întocmeşte un proces-verbal al acţiunii respective. contra semnătură.M. din moment ce dispoziţiile Convenţiei sunt direct aplicabile în sistemele juridice ale statelor membre. Aceasta nu presupune doar faptul că ingerinţa în cauză trebui să se bazeze pe unele prevederi ale legislaţiei naţionale. s-a ieşit din impas de o manieră acceptabilă pentru toţi. cu privire la rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public.2002. determina temeiurile punerii sub sechestru (art. Principalele reglementări pe care dreptul procesual le foloseşte în scopul arătat se polarizează în jurul instituţiei acţiunii civile în procesul penal. 315. 42-44 din 20. pentru a reglementa o problemă importantă face trimitere la principiile de drept internaţional. Atunci cînd un tratat.07. LR. MO al Republica Moldova nr. acţiunea civilă şi eventuala confiscare a bunurilor destinate săvîrşirii infracţiunii. înaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane care este supusă jurisdicţiei lor. întrebarea: care este sensul ei. inculpatul poate contesta punerea bunurilor sub sechestru în ordinea prevăzută de CPP. altfel spus.10.12. iar măsurile relevante trebuie să fie luate şi executate de către o autoritate competentă şi să nu fie arbitrare (Lithgow c. 1384-XV din 11. nr. elementele de individualizare şi pe cît posibil e. iar alte persoane au dreptul de a cere scoaterea bunurilor puse sub sechestru şi-n ordinea procedurii civile. În cadrul procesului penal persoana poate fi privată de dreptul de a exercita elementul conţinutului dreptului de proprietate (C. Copia de pe procesul-verbal trebuie să fie înmînată. 204 al. iar. care constă în inventarierea bunurilor materiale şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a dispune de ele. iar în cazurile necesare. LRM exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. Că este aşa deoarece s-a dorit a se ascunde. costul lor. persistenţa unui dezacord grav între negociatori. Deci ingerinţa în dreptul de proprietate care sub rezerva exigenţei securităţii juridice sau legalităţii.Cea de-a doua condiţie care trebuie să fie îndeplinită pentru ca privarea de proprietate să nu constituie o violare a dreptului unei persoane la respectarea bunurilor sale este formulată în termeni care se regăsesc în legislaţiile naţionale5.2002 MO al Republica Moldova nr. 179-180. rezultatul aplicării unei dispoziţii din Convenţie ni se pare decisiv pentru aprecierea unei soluţii într-o cauză dată.04. În procesul-verbal în particular trebuie să se indice toate bunurile materiale puse sub sechestru. inclusiv a conturilor şi depozitelor. Cuprins într-un tratat internaţional multilateral cum este CEDO această condiţie impusă de articolul 1 al primului adiţional nu ar trebui să surprindă. adică a valorilor materiale. Condiţia stabilită de CPP ca privarea de proprietate poate avea loc în condiţiile stabilite de prezentul Cod este răspunsul la prevederea stabilită de CEDO că “lipsirea de proprietate poate avea loc în condiţiile prevăzute de lege.2000. În scopul satisfacerii principiului securităţii juridice statutul autoritatea publică trebuie să respecte prevederile legislaţiei naţionale suficient de accesibile şi precise. 1) prin aplicarea sechestrului. pe de o parte.1999. pe de alta. folosite în acest scop sau rezultate din infracţiune. 6 5 Corneliu Bîrsan. învinuitul. Limitările dreptului de proprietate reglementate de CEDO. se poate afirma cu siguranţă şi fără nici cea mai mică urmă de îndoială. Bănuitul. 205). Avînd în vedere caracterul fundamental a dreptului proprietăţii private de proprietate prin aplicarea sechestrului poate fi aplicate doar în baza autorizaţiei judecătorului de instrucţie sau.C. este o măsură procesuală de constrîngere. 178-181 din 27. 1. 488-XIV din 08. p.

în art. lit. 2. deşi şi cu caracter civil. 62. 1 şi art. 12. ocrotite de lege(art. care nu ar putea fi justificată în conformitate cu prevederile art. p. a tuturor formelor de proprietate. art. 74. Art. contravaloare obiectelor alterate sau pierdute în cadrul efectuării acţiunilor legale se restituie de stat. comunicări prin fax şi prin poşta electronică. Prevederile privind protecţia proprietăţii se conţin şi-n legea în care organul care exercită activitate operativă de investigaţie sunt obligate să întreprindă în corespundere cu competenţa lor toate măsurile necesare pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor omului. radiograme. 2. al telegramelor. 30 permite. p. al. 4 Partea vătămată art. al. 30 garantează secretul scrisorilor. containere poştale. bănuitului. a CPP. 60 al. 1. inculpatului are dreptul să i se restituie bunurile ridicate de ofiţerul de urmărire penală în calitate de mijloace de probă probă sau prezentate de ea însăşi (art. deoarece este 7 Situaţie identică conform art. Constituţia Republicii Moldova în al. fără cenzură. al. ordinea publică şi prevenirea infracţiunilor. 90. De aici şi necesitatea unei reglementări adecvate. Curtea Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului a declarat că dreptul unui prizonier la necenzurarea corespondenţei sale cu un avocat sau un organ judiciar în nici un caz nu trebuie încălcat. al. În caz de achitare a persoanei.prejudiciu persoanelor fizice li juridice. al altor trimiteri poştale. în caz de necesitate. De aici şi necesitatea persoanelor fizice şi juridice. 10. Acest principiu este înscris şi în Convenţia Europeană privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în art. 162. În cadrul unui proces penal necesitatea ascultării sau interceptării schimbului de informaţii dintre persoane apare în legătură cu administrarea probelor în cadrul urmăririi penale. 1. mandate poştale. banderole. parţii vătămate. martorul. limitarea acestui drept. al. Dreptul la respectarea corespondenţei este definit ca facultatea de a comunica cu terţe persoane fără a fi întrerupt. 8. 2. precum şi-n caz de scoatere de sub urmărire penală pe temei de reabilitare.)7. 1. parţii civile. lit. În vederea ocrotirii bunurilor persoanei reţinute. Principiul secretului corespondenţei se extinde şi asupra persoanelor reţinute sau arestate. Toate acţiunile care limitează acest drept sunt reglementate exhautiv în Codul de Procedură Penală în articolele 133-138. al. al. Pentru a respecta acest principiu organele de urmărire penală pot intercepta corespondenţa doar cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. 1. Măsurile de protecţie aplicată asupra bunurilor reprezintă o modalitate de asigurare a inviolabilităţii proprietăţii realizată sub forma protecţiei proprietăţii. art. 18 partea civilă art. 2 art. reprezentantul legal al victimei. 78. telegrame. 8.M. 17 . 3. care. Celelalte bunuri se redau proprietarilor Legea cu excepţia celor indicate la art. p. p. învinuitului. bunăstarea economică a ţării. În cadrul procesului penal pot fi private de proprietate persoanele a căror obiecte au fost recunoscute corpurile delicte. LRM privind protecţia de stat a părţii vătămate. p. cît şi-n privinţa persoanelor care se aflau sub ocrotirea părţii vătămate organul de urmărire penale au instanţe de judecată pot lua măsuri de ocrotire. pentru a proteja securitatea naţională. 20 are dreptul să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală sau de instanţa în calitate de mijloace de probă sau prezentate de ea însăşi precum şi bunurile ce îi aparţin şi au fost ridicate de la persoana care a săvîrşit acţiunea interzise de legea penală. Constituţia R. 2 prin corespondenţa care poate fi sechestrată numeşte scrisorile de orice gen. Partea civilmente responsabilă. arestate sau supuse măsurii preventive arestării la domiciliu. 133 Codul de Procedură Penală al. al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare. a căror protecţie este imposibilă de rezolvat de către persoanele menţionate mai sus şi cînd există o justă temere că lipsa măsurilor de ocrotire ar duce la o inevitabilă privare de proprietate asupra acestor drepturi din partea unor persoane. 1. cu respectarea condiţiilor legale. Articolul 14. p. poate şi este folosită de legea procesual penală în anumite condiţii pentru ocrotirea relaţiilor patrimoniale lezate printr-o faptă penală. Sechestrul corespondenţei şi interceptarea comunicărilor este permisă în cadrul procesului penal pe o cauză deosebit de gravă sau excepţional de gravă. Deposidarea de proprietate fără acordarea unei despăgubiri. 2 CPP). 12. colete. Aceste măsuri sunt luate în vederea asigurării integrităţii bunurilor. 1. 1. f LRM privind activitatea operativă de investigaţii. a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal. care s-ar raporta în mod rezonabil la valoarea reală a proprietăţii ar constitui în mod normal o ingerinţă neproporţională.

punctul a al CEDO stabileşte că orice acuzat are dreptul să fie asistat în mod gratuit de interpret. pag. În jurisprudenţa pe alte cazuri (Silver şi alţii c/Regatul Unit (1983)) Curtea permite statului să cenzureze corespondenţa fără caracter juristic. cît şi-n special cunoaşterea vocabularului profesional.M. nr.04. 16 din CPP şi a altor prevederi din legislaţia în vigoare 8.. În cazul în care procesul penal se desfăşoară în altă limbă decît cea de stat.. Premizele constituţionale enunţate mai sus impun desfăşurarea procesului penal în cadrul unor condiţii care ar asigura şi garanta egalitatea participanţilor la proces. 3. Interpretul este persoana invitată în procesul penal de către organele competente (oficiale) sau numită de către acestea din rîndul persoanelor propuse de către participanţii la proces.. în cazuri cînd există suspiciuni că scrisorile prezintă corespondenţa unor deţinuţi periculoşi despre unele practici comerciale legale sau alte aspecte asemănătoare. drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori supreme şi sunt garantate. 118 din Constituţie.. al. rechizitoriul. dacă nu vorbeşte sau nu foloseşte limba folosită la audiere. Cologero Diana c/Italiei (1996).M. 2) extinde sfera prevederilor Convenţiei sub aspect de subiecţi la participanţii la procesul penal. p. cu obligaţia judecătorului de instrucţie să informeze. 135 al. sentinţa şi decizia instanţei judecăţii se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat.9 Admiterea folosirii altei limbi decît a celei de stat.. Persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului. al Legii cu privire la procuratură 18 . “Culegere de hotărîri explicative. 2 al Constituţiei Republica Moldova este un stat de drept..5 CPP se liitează durata totală de interceptare a convorbirilor la 6 luni. 14. Pentru a exclude participarea formală a interpretului în procesul penal este necesar de a verifica dexteritatea profesională care ţine de documentare privind calitatea sa de interpret.. Limba de procedură este anunţată lae xaminarea cauzei concrete în şedinţa de judecată şi nu poate fi modificată pe parcursul întregului proces judiciar..1989 Hotărîrea Plenului CSI a R. origine etnică. să vorbească în faţa organului de urmărire penală şi în instanţa de judecată prin interpret.. hotărîrile procesuale (ordonanţa de punere sub învinuire. al.. În conformitate cu art. inclusiv statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea. art. Sechestararea corespondentei se admite doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie în urma unui demers motivat din partea organelor de urmărire penală. de oferirea posibilităţii populaţiei majoritare de altă etnie într-o zonă a căii de a participa la desfăşurarea procesului penal şi a vorbi în limba maternă comună şi judecătorilor şi procurorilor. Persoanele împuternicite şi obligate de a întocmi documentele hotărîrile susmenţionate sunt subiecţii oficiali în special procurorii şi judecătorii.. Administrarea acestor probe cu încălcarea formei prevăzute de Cod Procesual Penal atrage neadmiterea lor ca informaţie probantă. Articolul 15. la dezvoltarea şi funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul ţării.. 6. cu privire la respectarea legislaţiei despre utilizarea limbii în procedura judiciară. Rezonabilitatea posibilităţii legale de a desfăşura procesul penal în altă limbă decît cea de stat ţine în special. care să se înfăptuiască fără nici o discriminare pe temei de naţionalitate. al. persoanele ale căror convorbiri au fost interceptate şi înregistrate. democratic. Prin aceasta se va oferi procesului penal un grad sporit publicităţii şi se va realiza rolul educativ al justiţiei în rîndul populaţiei.. Interceptarea comunicărilor persoanelor sunt limitate de Codul de Procedură Penală. despre acest fapt. într-o limbă acceptabilă pentru majoritatea persoanelor care participă la proces. prin care un individ poate pleda pentru drepturile sale (Campbell c/Regatul Unit (1992)). 8 9 Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. 10 Art. Conform art. p. Potrivit art.. Chişinău. 3465-XI din 1. 2002.1999. în cadrul desfăşurării procedurii judiciare şi dreptul la interpret şi înscrierea acestor reguli printre principiile de bază ale procesului penal vine să marcheze asigurarea intereselor legitime ale minorităţilor naţionale şi a tuturor persoanelor nevorbitori în limbă de stat.. în care demnitatea omului. al Legii cu privire la statutul judecătorului. informaţie despre experienţa profesională cît şi aprecierea obiectivă de către însuşi interpret despre posibilitatea sa de a traduce complect şi corect. 17.. 4. procedura judiciară se efectuează în limba de stat sau în condiţiile legii. limbă. Legislaţia procesualpenală (art. art. terminologiei uzuale de profesie în vederea întocmirii la un nivel adecvat în limba de stat a hotărîrilor procesuale. care conform legii10 sunt obligaţi să cunoască limba de stat sub aspectul nu numai a minimului lexical şi gramatical.principalul mod.09. cel tîrziu odată cu terminarea urmăririi penale. 12 din 09. 178 CP al R. al. În art.. nr. iar persoanele care au săvîrşit fapte în mod intenţionat pot fi atrase la Răspunderea Penală conform art.

cît şi-n special cunoaşterea vocabularului profesional.. sentinţa şi decizia instanţei judecăţii se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat. Articolul 16. nr. p. instanţei. Catarina Harby.M.. inclusiv statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea. democratic. Garanţiile instituite de art. nr. p. Premizele constituţionale enunţate mai sus impun desfăşurarea procesului penal în cadrul unor condiţii care ar asigura şi garanta egalitatea participanţilor la proces. Hotărîrea din 21. 3465-XI din 1.14 Admiterea folosirii altei limbi decît a celei de stat. Dreptul la un proces echitabil. drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Rezonabilitatea posibilităţii legale de a desfăşura procesul penal în altă limbă decît cea de stat ţine în special.09. procedura judiciară se efectuează în limba de stat sau în condiţiile legii. Obligativitatea evaluării nivelului de cunoaştere a persoanei a limbii în care se desfăşoară procedura judiciară în vederea aplicării normelor privind asigurarea cu interpret sau traducător revine subiecţilor oficiali a procesului penal – ofiţerilor de urmărire penală. 16 din CPP şi a altor prevederi din legislaţia în vigoare13. 6. în care demnitatea omului. Editat Republica Moldova.. indiferent de cetăţenia lui sau de împrejurarea că este locuitor al statului în care se desfăşoară procesul şi dacă ar avea posibilitate să cunoască mai mult sau mai puţin limba respectivă.. Limba de procedură este anunţată lae xaminarea cauzei concrete în şedinţa de judecată şi nu poate fi modificată pe parcursul întregului proces judiciar. art. rechizitoriul. p. cu privire la respectarea legislaţiei despre utilizarea limbii în procedura judiciară. odată ce sunt sesizate de beneficiarii interpretării. p. Revista de Drept Penal 3/99. 151-153.1999. care ulterior fiind obligate. Gratuitatea folosirii interpretului este absolută dacă inculpatul nu cunoaşte limba procedurii judiciare.. 2003. “Culegere de hotărîri explicative. într-o limbă acceptabilă pentru majoritatea persoanelor care participă la proces. al Legii cu privire la statutul judecătorului. să exercite un anumit control al calităţii interpretării asigurate. Belkacem şi Koc contra Germaniei)că această dispoziţie interzice în mod absolut de a cere unui acuzat să achite cheltuielile unui interpret. 2 al Constituţiei Republica Moldova este un stat de drept. origine etnică. al Legii cu privire la procuratură 19 . 3. Chişinău. 3 al Convenţiei nu se limitează la interpretarea din timpul audierii. surzilor şi surdomuţilor care înţeleg limba semnelor. 15 Art. Judecătorii de la Strasbourgh au considerat ca garanţie prevăzută la art. art. de oferirea posibilităţii populaţiei majoritare de altă etnie într-o zonă a căii de a participa la desfăşurarea procesului penal şi a vorbi în limba maternă comună şi judecătorilor şi procurorilor. inclusiv dreptul la interpret.10 13 Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Art. limbă. Prin aceasta se va oferi procesului penal un grad sporit publicităţii şi se va realiza rolul educativ al justiţiei în rîndul populaţiei.04. deoarece ea nu constituie “nici o remitere condiţionată. 118 din Constituţie. Dreptul la interpret este înţeles ca fiind extins şi asupra muţilor... În conformitate cu art. care conform legii15 sunt obligaţi să cunoască limba de stat sub aspectul nu numai a minimului lexical şi gramatical. al... în cadrul desfăşurării procedurii judiciare şi dreptul la interpret şi înscrierea acestor reguli printre principiile de bază ale procesului penal vine să marcheze asigurarea intereselor legitime ale minorităţilor naţionale şi a tuturor persoanelor nevorbitori în limbă de stat. terminologiei uzuale de profesie în vederea întocmirii la un nivel adecvat în limba de stat a hotărîrilor procesuale. 14. la dezvoltarea şi funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul ţării. ci se extinde şi la traducerea şi interpretarea tuturor actelor procedurale angajate contra acuzatorului pe care acesta trebuie să le înţeleagă.... nu se aplică în exclusivitate procedurii judiciare “stricto senso”. Potrivit art.. pag. hotărîrile procesuale (ordonanţa de punere sub învinuire. dar numai o scutire sau o exonerare definitivă”. dar se extind asupra etapelor ei precedente şi următoare..1989 14 Hotărîrea Plenului CSI a R. e prevede că acuzatorul are dreptul de a fi asistat gratuit de un interpret. dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba utilizată la şedinţă.. pag. 12 din 09. 6 asigură procedura în ansamblu12 . al... 11 12 Cazul Daud contra Portugaliei.04. al. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 6 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului. care să se înfăptuiască fără nici o discriminare pe temei de naţionalitate. procurorilor. 6 al Convenţiei.Asigurarea formală a prezenţei interpretului nu este în spiritul Convenţiei şi poate să fie o încălcare esenţială a dreptului la interpret11. p. Persoanele împuternicite şi obligate de a întocmi documentele hotărîrile susmenţionate sunt subiecţii oficiali în special procurorii şi judecătorii. În cazul în care procesul penal se desfăşoară în altă limbă decît cea de stat.1998. nici o scutire sau o scutire temporară. Nuala Mole.3. 2002. Curtea a considerat( cazul Luedicke. este evident că art. pentru a beneficia de un proces echitabil.

223. pentru a beneficia de un proces echitabil. surzilor şi surdomuţilor care înţeleg limba semnelor.Volonciu. Aceasta obligă organul judiciar. Tratat de procedură penală. la explicarea terminologiei de specialitate folosite. Persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului. Limbajul pe interesul inculpatului înseamnă evident folosirea limbii pe care acesta o cunoaşte cel mai bine. 20 . ori de cîte ori este cazul. 151-153. al. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 6 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului. Art. 6. p. al. Catarina Harby. dacă nu vorbeşte sau nu foloseşte limba folosită la audiere. al. 116. al. este evident că art. 1439. să vorbească în faţa organului de urmărire penală şi în instanţa de judecată prin interpret. 3. Legislaţia procesualpenală (art. care ulterior fiind obligate. sentinţa şi decizia instanţei de judecată) fiind traduse în limbalui maternă sau în limba pe care acesta o cunoaşte. Judecătorii de la Strasbourgh au considerat ca garanţie prevăzută la art. procurorilor. Din aceste considerente este important de analizat perspectiva posibilităţii trecerii în sarcina condamnatului a cheltuielilor de judecată(în care se includ şi plăţile ce urmează a fi plătite interpreţolor şi traducătorilor) în urma împăcării cu partea vătămată(art. 2003. inculpatului. pag. 1987. odată ce sunt sesizate de beneficiarii interpretării.Conform art.3. dar numai o scutire sau o exonerare definitivă”. 3. Asigurarea formală a prezenţei interpretului nu este în spiritul Convenţiei şi poate să fie o încălcare esenţială a dreptului la interpret16. deoarece ea nu constituie “nici o remitere condiţionată. 19 Dec. 6. et Bruxelles. nu se aplică în exclusivitate procedurii judiciare “stricto senso”. Curtea a considerat( cazul Luedicke. S-a precizat încă că chiar dacă limba oficială a procedurii judiciare coincide cu cea a inculpatului. Dreptul la un proces echitabil. p. 836/1978 a Comisiei Europene a drepturilor omului. publicată în Iurisprudence de Liege. 16 17 Cazul Daud contra Portugaliei. să exercite un anumit control al calităţii interpretării asigurate. 6 al Convenţiei. instanţei. p. Editat Republica Moldova. Obligativitatea evaluării nivelului de cunoaştere a persoanei a limbii în care se desfăşoară procedura judiciară în vederea aplicării normelor privind asigurarea cu interpret sau traducător revine subiecţilor oficiali a procesului penal – ofiţerilor de urmărire penală. Gratuitatea folosirii interpretului este absolută dacă inculpatul nu cunoaşte limba procedurii judiciare. Belkacem şi Koc contra Germaniei)că această dispoziţie interzice în mod absolut de a cere unui acuzat să achite cheltuielile unui interpret. Hotărîrea din 21. dar se extind asupra etapelor ei precedente şi următoare. 2) extinde sfera prevederilor Convenţiei sub aspect de subiecţi la participanţii la procesul penal. 6 asigură procedura în ansamblu17 . dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba utilizată la şedinţă. punctul a al CEDO stabileşte că orice acuzat are dreptul să fie asistat în mod gratuit de interpret. nici o scutire sau o scutire temporară. Revista de Drept Penal 3/99. p. Nr. Ed. 3 al Convenţiei nu se limitează la interpretarea din timpul audierii. Interpretul este persoana invitată în procesul penal de către organele competente (oficiale) sau numită de către acestea din rîndul persoanelor propuse de către participanţii la proces.e al Convenţiei şi concomitent poati constitui o piedică majoră în implemintarea elementelor justiţiei restaurative în procesul penal autohton. Nuala Mole. Lex: ordonanţă de punere sub învinuire rechizitoriul. p. indiferent de cetăţenia lui sau de împrejurarea că este locuitor al statului în care se desfăşoară procesul şi dacă ar avea posibilitate să cunoască mai mult sau mai puţin limba respectivă. e prevede că acuzatorul are dreptul de a fi asistat gratuit de un interpret. 5)18. inclusiv dreptul la interpret.04. învinuitului actele procedurale. Garanţiile instituite de art. citat N. 3. modul de exprimare a organelor judiciare trebuie să fie de aşa natură. Dreptul la interpret este înţeles ca fiind extins şi asupra muţilor. Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată trebuie să înmâneze bănuitului.1998. Paideia. încît inculpatul să înţeleagă exact şi în detalii învinuirea19. 17. Pentru a exclude participarea formală a interpretului în procesul penal este necesar de a verifica dexteritatea profesională care ţine de documentare privind calitatea sa de interpret. 6.10 18 Considerăm că această prevedere este contrară spiritului art. ci se extinde şi la traducerea şi interpretarea tuturor actelor procedurale angajate contra acuzatorului pe care acesta trebuie să le înţeleagă. al. Mons. informaţie despre experienţa profesională cît şi aprecierea obiectivă de către însuşi interpret despre posibilitatea sa de a traduce complect şi corect. p.

Raporturile sociale care fac obiectul procesului penal constau totdeauna într-un raport conflictual de drept penal. părţii civilmente responsabile) de a fi asistate sau. învinuitului. Acad.299 21 Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român.M. Formularea acestui principiu. 12/a-211/99 din 14. inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau numit din oficiu. Constituţia în art. 2 al Codului de procedură penală prescrie obligaţia organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată de a asigura participanţilor la procesul penal deplină exercitare a drepturilor lor procesuale în condiţiile prevăzute de lege procesuală. 30. 6. 26 p. Dreptul de apărare constă în totalitatea prerogativelor. inclusiv R. “Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. 14). este parte şi din normele ei interne. b) în dependenţă de capacitatea bănuitului. al. Rodica Stăinoiu. dacă este necesar. după caz. 17. Ed. All Beck. 17 arată valoarea de principiu obligaţiei statului de a asigura dreptul la apărare.M. p. 6. inclusiv la asistenţa unui apărător. în tot cursul procesului penal.M. al. Nicoleta Iliescu. 21 . părţii vătămate. obligă organul de urmărire penală şi instanţa să asigure bănuitului. învinuitului. şi dacă nu dispune de mijloace necesare pentru al plăti. 3.XI. c) prevede că orice persoană acuzată de o infracţiune are dreptul să se apere singură sau să fie asistată de un apărător ales de ea. nr. în art. ce apare ca rezultat al săvîrşirii unei infracţiuni. Formularea menţionată este una legală şi include în sine toate prerogativele. 57.Limba procedurală asigură dispoziţia constituţională privind egalitatea tuturor faţă de lege şi instanţa de judecată şi este o premisă a realizării altor principii a procesului penal şi din acest considerent încălcarea lui conduce la desfiinţarea hotărîrilor instanţelor judecătoreşti20. ca “asigurarea dreptului la apărare” diferă. constituţie R. Chişinău. Art. facultăţile şi posibilităţile exercitării apărării unei persoane. părţilor (bănuitului. Sinteza practicii judiciare. Dreptul de apărare nu trebuie confundat cu asistenţa apărătorului. inculpatului de a se apăra singur – urmează a fi luate în consideraţie capacităţile. În Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 9. Diferenţa dintre 20 Ex: decizia Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.(1) garantează dreptul la apărare. reprezentate de un apărător ales sau în caz de necesitate. 1998. întocmirea de cereri şi demersuri21.M.09. Uintilă Dongoroz.Vol. p. învinuitului. George Antoniu. inculpatului. Curtea stabileşte criteriile cînd interesele justiţiei cer prezenţa avocatului: a) în caz de complexitate sporită a cauzei. 26 consacră garanţia dreptului la apărare. în art. cunoştinţele şi priceperea fiecărei persoane în parte. în CPP al R. numit din oficiu şi remunerat din bugetul de stat. Avînd în adere importanţa fundamentală a dreptului de apărare. Constantin Bulai. atunci cînd interesele justiţiei o cer. Această formulare însă nu reduce totalitatea formelor de exercitare a dreptului de apărare doar la prezenţa unui avocat.99. Dreptul de apărare în cadrul unui proces penal este prevăzut şi în Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului în art. de asemenea. facultăţilor şi posibilităţilor pe care potrivit legii le au justiţiabilii pentru apărarea intereselor lor. învinuitului şi inculpatului p. Siegfried Kahane. independent de aceste organe (art. 2000. să poată fi asigurată în mod gratuit de un avocat din oficiu. Această obligaţie pentru stat (de a testa calităţile profesionale ale avocatului) rezultă din reglementările internaţionale la care R. Persoana care efectuează apărarea în cadrul procesului penal. lit. Codul de procedură penală a R. Principiul asigurării dreptului la apărare. Aceste fapte constituie şi obiectul raportului procesual-penal care intervine între persoane cu interes opus. V. Această garantare se extinde şi asupra asigurării. partea generală . c) în dependenţă de importanţa şi pericolul faptei de Comiterea căreia este bănuită sau învinuită persoana. Articolul 17. trebuie să posede licenţa de avocat eliberată în urma susţinerii unui examen de licenţă în modul prevăzut de lege. a prezenţei unui avocat din oficiu. Dreptul la apărare. nr.M. părţii civile. după conţinut de situaţia “asigurarea dreptului de apărare”. Pe parcursul procesului penal părţile şi alţi participanţi cu dreptul la acţiuni legale îndreptate spre apărarea intereselor lor. Asistenţa apărătorului este unul din componentele dreptului de apărare şi se realizează prin: darea de sfaturi şi îndrumări. Române – 2003. (2) p. este prevăzut în actele normative internaţionale şi în cele naţionale ale multor state.

Este interzis. Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să asigure participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale.avocatul ales şi cel din oficiu trebuie să se limiteze doar la sursa remunerării activităţii sale şi să nu afecteze calitatea asistenţei juridice acordate de el. Organele de urmărire penală sunt obligate în virtutea principiului oficialităţii. chiar şi pînă la audierea lui în calitate de bănuit. după caz din oficiu (art. recunoaşte dreptul persoanelor la o comunicare nestingherită cu avocatul lor între patru ochi. CPr. (şi în articolele 64 CPP al R. împotriva sa în cazul în care poate deveni bănuit sau învinuit pe dosar. Acest drept implică toate acţiunile îndreptate spre apărarea persoanei. Codul de Procedură penală specifică noţiunea de “părţi” care au acest drept: bănuitul. 30 din 09. 17 al CPP al R. Dreptul de apărare este unul complex.) În legea procesual penală majoritatea normelor ce reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în cauză. de asemenea. atunci cînd există acţiuni temeinice pentru a bănui avocatul că abuzează de situaţia sa profesională.M. . Pentru a înlătura abuzurile din partea subiecţilor oficiali ai procesului penal procedura interzice organului de urmărire penală să refuze participarea avocatului la audierea martorului sau părţii vătămate. inclusiv acceptarea sau nu a audierii. învinuitul. Principiul asigurării dreptului la apărare stabilesc.). 6(3) (6) al CEDO. inculpatul. învinuitului şi inculpatului sunt axate pe realizarea eficientă a apărării lor. partea civilă.M.M. stabileşte acest drept ca pe unul principal.cînd persoana nu se poate apăra singură din cauza unor afecţiuni fiziologice sau mintale. Nu trebuie interpretat în acest sens art. 6 interzice integrarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune. 63 al. şi în art. 57 al. în tot cursul procesului au dreptul să fie asistate de avocat ales sau unit din oficiu.cînd bănuitul. 14 CPP al R. acţionînd în secret în înţelegere cu clientul său pentru a ascunde sau distruge probe sau obstrucţionînd în mod serios mersul justiţiei. în art.M. învinuitul.M. Tot aici este menţionată şi situaţia prezenţei obligatorii a prezenţei avocatului.să fie informată în cel mai scurt termen.1998 Cu privire la Practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. să aibă în vedere din oficiu toate aspectele care sînt în favoarea părţii (art. Hotărîrea Plenului CSI nr.XI. Jurisprudenţa Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului pe cauzele Can a/Austriei (1985) si Campbell şi Fill a/Regatului Unit (1984).M. Aceste două norme funcţionează într-un mod de completare reciprocă pentru a fi înlăturat potenţialul abuz al organelor de drept. inculpatul.cînd aceasta o cere bănuitul.M.P al R. împiedică folosirea informaţiei pe care o depune. partea civilmente responsabilă.). Pe lîngă asistenţa unui avocat legea Procesual penală prevede garantează şi alte mijloace care realizează dreptul de apărare. Curtea în cauza Compbell şi Fell a evidenţiat că în anumite împrejurări excepţionale. 3: . acest drept pentru martor. care cuprind ca şi Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului în art. . deosebit de gravă sau excepţional de gravă şi alte cazuri prevăzute de art. Statul poate limita aceste consultaţii particulare.să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii sale. 26 al Constituţiei R. cînd i se încriminează o infracţiune gravă. în special bănuitului. că părţile. învinuitului şi inculpatului. recomandă a 22 . Dreptul de apărare implică şi dreptul persoanei de a se apăra singur. a apreciat că interzicerea trimiterii unei scrisori de la un prizonier către avocatul lui constituie o încălcare a art. 19 CPP al R. Totuşi.. Garantarea dreptului de apărare este realizată şi prin o serie de norme din CPP al R.M. inculpatul nu cunoaşte limba de procedură. deoarece impunerea unui apărător în mod forţat ar încălca însuşi principiul dreptului de apărare. să dispună de consultaţii cu avocatul său fără limită de timp. învinuitul. Mai mult. este militar în termen. Tot Curtea. prima audiere şi următoarele să fie realizate în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu. în cauza Domenichini a/Italiei (1966). 69 al CPP unde sunt enumerate cazurile de participare obligatorie a apărătorului în cauza penală: . într-o limbă pe care o înţelege şi de o manieră detaliată asupra naturii şi cauzei acuzării împotriva sa. orice amestec în actualitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele legale este sancţionată. Codul prevede obligaţia organului de urmărire penală de a-i asigura părţii prezenţa avocatului ales sau. Prezenţa poliţiştilor sau al altor persoane de pază în timpul consultaţiilor nu permite realizarea deplină a acestui drept. “cînd interesele justiţiei o cer”. este minor. . 2 p. 69 CPP al R. Partea vătămată. Art. 6 p.

Constituţia R. b) Capacitatea bănuitului. sau atunci cînd condamnările se întemeiau pe declaraţiile unor martori anonimi pe care nu i-a putut audia sau pune întrebări apărarea (Koplovski c/Olandei (1989). Art. publicitatea ar putea prejudicia interesele justiţiei. în spiritul dreptului de apărare şi dreptul de confruntare al martorilor (Art. Justiţia poate decide şi în alte cazuri. 110 stabilind procedura ascultării martorilor cu statut procesual special (de protecţie a lui). se corelează cu procesul oficialităţii. ALL Beck 2001. Şedinţele se pot petrece cu uşile închise în interesul moralităţii. cu atît este mai mare necesitatea prezenţei obligatorii a avocatului. Dreptului de Apărare pe întreaga perioadă de desfăşurare a Procesului penal. Codul de Pr. învinuitului. cînd consideră strict necesară desfăşurarea şedinţei cu uşile închise. Curtea recunoaşte încălcarea principiului cînd nu se respectă egalitatea armelor la audierea martorilor de către organele oficiale şi apărare. Codul de Procedură Penală în art. 107 prevede că în toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sunt publice. în ce situaţii anume se permit şedinţele de judecată cu uşile închise. căreia i se acordă apărare obligatorie. în art. dintotdeauna a atras şi a interesat membrii societăţii. Vau Lenven si De Meyere c/Belgiei (1981). În aceste cazuri decizia de a examina dosarul în şedinţă închisă trebuie argumentată şi să fie respectate toate normele procedurii judiciare. Ed. Constituţia admite.M. 316 al Codului de Procedură Penală mai amănunţit unele aspecte ale publicităţii şedinţei de judecată în care se admite la şedinţă orice persoană care a împlinit vîrsta de 16 ani şi persoanele 22 “Tratat de Procedură Penală” Adrian Ştefan Tulbure. este garantat de principiile respectării demnităţii umane şi folosirea limbii de procedură şi se întemeiază pe principiul prezumţiei de nevinovăţie22. Articolul 18. ci un drept individual. cînd interesul minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor o cer.M. înlătură aceste potenţiale încălcări prin reglementările art. nu colaborează cu apărătorul atunci acesta trebuie să fie prezent la acţiunile respective şi să vegheze asupra legalităţii procesului din punctul de vedere al apărării. Astfel Curtea EDO în cauza Goddi a/Italia a constatat încălcarea art. însă nu specifică. Caracterul public al şedinţei de judecată. în apel. inculpatului de a se apăra singur. de a aprecia dacă realmente persoana se apără sau nu efectiv.P al R. Angela Maria Tatu. 6 (3) (d)). ordinii publice sau se securităţii naţionale. c) Importanţa şi pericolul faptei se comiterea căreia este bănuită sau învinuită persoana şi scutinţa probabilă. Părţile dispun de Pr. Asigurarea obligatorie a prezenţei apărătorului trebuie să fie reală şi nu numai formală. şi în cadrul căilor extraordinare de atac. Într-o altă cauză Curtea a explicat că prezenţa obligatorie a apărătorului în cazurile cînd interesele justiţiei o cer nu este o alternativă a dreptului persoanei de a se apăra singur. 6 (3) © a Convenţiei atunci cînd avocatul “desemnat” nu a întreprins atunci de fapt pentru apărarea persoanelor şi el au fost condamnate. în cauza Le Compte. dar accesul presei şi publicului poate fi interzis în sala de şedinţe. la care se aplică standarde obiective. atunci cînd şedinţa nu necesită a fi desfăşurată în mod secret. Procesul de înfăptuire a justiţiei. Legalităţii. în care se respectă toate regulile de procedură. întotdeauna în condiţii legale. 23 . în recurs şi dacă sunt. Hotărîrea trebuie să fie pronunţată în mod public. Acest ultim criteriu poate fi suficient pentru prezenţa obligatorie a apărătorului. a decis că dreptul la publicitate nu este în mod necesar interzis dacă cele două părţi ale procedurii consimt desfăşurarea judecării în şedinţă secretă. Acest interes fiind reciproc şi util. Chiar dacă apare un conflict cînd persoana. Convenţia deasemenea prevede. făptuitorul este judecat. Legiuitorul respectă exigenţele de publicitate a şedinţei de judecată pentru a demonstra că în orice situaţie cînd are loc o infracţiune. prin folosirea unor cheme diferite. (Bonisch a/Austriei (1985). Windisele c/Austriei (1990)). Jurisprudenţa CEDO. p. este extins asupra tuturor etapelor judecăţii: în fond. 18 înaintează aceleaşi exigenţe pe care le conţine art. atunci cînd datorită unor împrejurări speciale. 44.lua în consideraţie unele criterii de a stabili dacă “interesele justiţiei” cer sau nu prezenţa obligatorie a avocatului: a) Complexitatea cazului – cu cît este cazul mai complicat. 6 al Convenţiei Europene Drepturilor Omului: Orice persoană are dreptul la o judecată echitabilă şi publică. Principiul garantării dreptului la apărare este limitat de Pr. Excepţiile sunt formulate în acelaşi articol şi cunoaşte cazurile cînd poate fi limitat accesul persoanelor terţe de a asista la judecată.

Dreptul de acces la instanţă în corespundere şi obligarea statelor – părţi de a-l facilita. dacă acuzaţiile sunt retrase într-o modalitate în care asupra acuzatului continuă să planeze o bănuială de vinovăţie. nu numai ca un drept fundamental al oricărei persoane. 24 . dar mai ales ca un principiu fundamental al sistemului de garanţii al drepturilor şi libertăţilor. libertăţile şi interesele sale legitime. 1983) Dreptul de acces la o instanţă nu are un caracter absolut. evidentă (Neumeistor c. 4 din Codul de Procedură Penală. La rîndul său. (Art. 1985). Existenţa acestui drept. şi în cazurile cînd persoanele judecate necesită pază sporită. printre care se evidenţiază un drept autonom respectiv dreptul de a avea acces la o instanţă judecătorească care se constituie a fi unul din cele mai importante elemente ale art. 6 CEDO. 427 şi 444 (PP).neînarmate. Regatul Unit). 97. Pe planul dreptului intern accesul liber la justiţie este consacrat prin prevederile art. audio şi video. Regatul Unit (1975). conceptul fiind dezvoltat în jurisprudenţa ulterioară. 76 stebileşte că persoanele incapabile nu-şi pot exercita de sine stătător drepturile procesuale acestea fiind exercitate de reprezentantul ei legal. După desfăşurarea şedinţei de judecată hotărîrea adoptată se pronunţă. Este cazul regulilor restrictive privind accesul la Justiţie a minorilor şi a persoanelor cu deficienţe mintale. 1981).97 25 CPP la art.01.. al. nr. a fost reţinută de Curte pentru prima dată în cauza Golder c. Această expresie îmbină numeroase aspecte ale unei bune administrări a justiţiei. Publicitatea şedinţelor de judecată este dictată de necesitatea transparenţei justiţiei într-o societate democratică. 75 stabileşte persoanele incapabile în procesul penal şi la art. Întru realizarea acestui principiu legea prevede posibilitatea admiterii reprezentanţilor mass-media sau a altor persoane care să efectueze înregistrări foro. Aceştea sunt colaboratorii poliţiei care asigură ordinea în şedinţa de judecată. 9 24 Hotărîrea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. părţile putînd renunţa la aceasta. Austria. de rolul educativ general al procesului de înfăptuire a justiţiei. Sancţiunea nerespectării prevederilor legale ce privesc caracterul public al şedinţei de judecată pot duce la casarea oricărei hotărîri prin folosirea căilor de atac a hotărîrii pronunţate. Accesul liber la justiţie este principiu ce reiese din interpretarea art. Art. Prevedere asemănătoare se remarcă şi-n Pactul Internaţional cu privire la drepturile politice şi civile (art.Chişinău. în mod public. cînd societatea ştie că orice faptă ilegală este sancţionată. fără nici o excepţie. prevăzute în legislaţia multor state (Goldner c. Nici o lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie. (Calozza c Italiei. în exerciţiul funcţiunii lor. Preşedintele şedinţei poate permite prezenţa la şedinţă a minorilor şi a persoanelor înarmate care sunt obligate să poarte armă din oficiu. nr.1996//Culegere de hotărîri explicative. 23 Hotărîrea Plenului CSS a RM cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale CRM. Directivele prevăzute de art. 20 din Constituţie.. să urmărească un scop legitim şi să existe un raport de proporţionalitate între măsurile restrictive şi scopul urmărit. 20 al CRM determină că orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile.06. Astfel. Aceste acţiuni sunt permise doar de către preşedintele şedinţei de judecată în limita respectării desfăşurării normale a judecăţii. chiar în lipsa unei prevederi exprese. încălcîndu-se de această dată şi prezumţia de nevinovăţie (Cauza Minelli c.P. al CEDO. 19 al CPP. 20 din 16. Italia. cu condiţia ca aceasta să nu afecteze dreptul chiar în substanţa sa. 6 sunt anunţate în art. 14) unde orice persoană are dreptul în litigiul în care se află să fie examinat de un tribunal independent. şi de faptul că judecătorii acordă o atenţie sporită modului în care judecă şi motivează hotărîrile atunci cînd şedinţa este deschisă au cînd se înregistrează pentru mass-media.24 Art. Importanţa majoră a acestui principiu pentru procesul penal a fost sesizată şi evocată de Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie23 şi Curţii Constituţionale. 2002. 2 din 30. dreptul său de acces la instanţă este încălcat. Articolul 19. 6 stipulează că orice persoană are dreptul ca “cauza să fie judecată în mod echitabil”. 6 par. cu condiţia că renunţarea să fie făcută într-o manieră clară. prin legislaţia internă25 statele părţi pot stabili anumite limitări ale dreptului de acces la o instanţă.

1 din CEDO. Desigur.263. În acord cu dispoziţiile art. prin lege. relativă la accesul efectiv la drept şi justiţie al persoanelor aflate în sărăcie. (această prevedere a distrus dreptul părţii vătămate de a înainta cerere în cadrul căilor de atac care nu mai poate apela la acest drept sub aspectul atăcării laturii penale). b) condiţionarea exercitării dreptului la recursul împotriva hotărîrilor instanţelor de apel şi recursului în anulare prin semnătura unui avocat specializat. Problema dirijării noţiunii de justiţie este esenţială pentru a da eficienţa principiului constituţional al liberului acces la justiţie. Legea determină cadrul procedural de realizare a accesului liber la justiţie. Accesul la justiţie are ca scop nu numai protecţia sau valorificarea drepturilor subiectiv dar şi intereselor legitime. alin. posibilitatea înaintării acţiunii sau cererii în instanţa de judecată. cît şi persoane cetăţeni străini apatrizi.1993…. 28 În problema contradictorie în cadrul procesului penal a RM ţine de: a) excluderea părţii vătămate din cercul persoanelor capabile de a inainta cereri în cadrul căilor de atac.31 26 27 Vezi art. b) recomandarea nr.28 Accesul la justiţie. se poate proceda la restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi. b) dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare.27 în cadrul căruia să se asigure şi să se garanteze toate drepturile inclusiv şi dreptul la apărare şi libertăţile individuale. în cazul anumitor categorii de persoane poate fi permis numai dacă se obţine autorizarea autorităţii competente în lipsa cărora procesul încetează. în finalitatea sa. atît persoane fizice şi juridice (în dependenţă de calitatea lor procesuală). 54 din Constituţie. accesul liber la justiţie nu înseamnă numai. Dacă. întrucît textul se referă la orice “persoană” înseamnă că el cuprinde sub protecţia sa. decît printr-un proces echitabil.).29 cît şi parlamentarii. Justiţia în acord cu CEDO şi reglementarea internă este puterea judecătorească. Procedura în privinţa declarării reconstituţionalităţii art. accesul liber la justiţie se poate realiza integral. 25 . 2000). că dreptul persoanei de a se adresa este un drept fundamental. respectarea termenului rezonabil şi asigurarea unei instanţe independente. Din analiza textului constituţional pot fi desprinse cîteva elemente definitorii ale dreptului de a te adresa Justiţiei şi anume: 1. Accesul la justiţie nu ar trebui să fie condiţionat de situaţie financiară a persoanei şi din acest considerent statele în conformitate cu rezoluţiile Consiliului Europei ar trebui să asigure un acces real la justiţie. să-şi tranşeze singur drepturile sau interesele. 2. 13 care prevede dreptul la un recurs efectiv (Kudla c. Polonia.. în cadrul procesului civil. nimănui nu-i este îngăduit ca într-o situaţie conflictuală.30 numai după ridicarea imunităţii. a fost declarată neconstituţională (…….Rezultă prin urmare. Astfel. 1. numai printr-un tribunal independent şi imparţial organizat cu respectarea principiilor puterii judecătoreşti. posibilitatea sesizării instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor. libertăţilor şi intereselor legitime se va realiza pe calea înaintării cererii directe. 401. admis de CSJ. atît persoane cetăţeni ai RM. 29 Legea 30 Legea 31 a) recomandarea nr.01. R (81)7 din 14. Accesul liber la justiţie garantat de către Convenţie trebuie de asemenea să se completeze cu art. liberul acces la justiţie nu se va putea obţine deplin. al. în condiţiile art. căreia îi corespunde obligaţia instanţei ca în condiţiile legii să se pronunţe asupra cererii. e) dreptul la o hotărîre motivată. De asemenea. R (93)1 din 8. p. În această categorie intră judecătorii. Aceeiaşi prevedere. Ea cuprinde instanţele judecătoreşti şi se exercită de judecători şi judecători de instrucţie. c) egalitatea armelor. 421 şi 452 CPP. 6 CPP Suplimentar accesului liber la justiţie conţinutul noţiunii de proces achitabil include: a) audierea în prezenţa acuzatului. uneori. imparţiale şi legal constituite care va activa în conformitate cu principiul legalităţii. d) dreptul la o procedură contradictorie. înlesnirea căilor de acces la justiţie. iar pe de altă parte deschizîndu-se calea Justiţiei pentru apărarea drepturilor.051981 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind uşurarea. exercitarea dreptului de a te adresa în justiţie nu poate fi nici odată îngrădită. 6. libertăţilor şi intereselor legitime. ci şi posibilitatea de a se folosi de căile de atac prevăzute de lege. care sunt independenţi li se supun numai legii.

între speranţă şi provocare. de a exclude. Revista de Drept Penal 2/99. Curtea a statuat că dreptul la un proces achitabil (art. Existenţa examinării sub toate aspectele complet şi obiectivă a circumstanţelor cauzei şi probele prezentate este dictată de necesitatea realizării scopului procesului penal şi aflării adevărului pe fiecare cauză examinată. neadmiterea datelor obţinute prin aplicarea violenţei. Este necesar de subliniat că dreptul la libertatea de mărturisire împotriva sa şi-a găsit locul printre drepturile şi libertăţile persoanei investigate prevăzute de statutul Curţii penale internaţionale care consemnează în art. 55 că persoană nu poate fi constrînsă să se autoincrimineze sau să se declare vinovată. 2 3. soţiei. Această 32 Asigură cercetarea circumstanţelor cu valoare juridică şi probelor pertinente cu toate calităţile şi semnele lor. Libertatea de mărturisire împotriva sa este prevăzută la art. logodniciei. de a păstra tăcerea şi de a nu încerca să contribuie la propria sa incriminare”(Funke c. Introducerea principiului enunţat în cadrul regulilor de bază este un element al procesului continuu de democratizare a procesului penal şi armonizării cadrului garanţiilor procesual-penale cu prevederile tratatelor internaţionale la care RM este parte. 1. 6 îi atribuie acestui termen. constituind o veritabilă garanţie procesuală35. nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia (imposibilitatea impunerii bănuitului. Prin intermediul recuzării de la înfăptuirea justiţiei judecătorul care este direct sau indirect. procurorului. Prima regulă constă în imunitatea de a depune declaraţii. 6 al Convenţiei) include “dreptul pentru orice “acuzat” în sens autonom pe care art. alin. 26 . ci efectiv. Principiul dat şi-a găsit reflectarea în multe legislaţii a ţărilor străine36. În procesul penal nimeni nu este obligat să depună declaraţii împotriva rudelor sale apropiate. art. Articolul 20. alin. 33 Elucidarea tuturor circumstanţelor necesare de stabilit în cauza penală. O particularitate a art. procurorului de a lua toate măsurile legale pentru cercetarea cauzei sub toate aspectele32 complet33 şi obiectiv34 a circumstanţelor cauzei. art. logodnicului. Instanţa cercetează şi pune la baza hotărîrii este numai probele la cercetarea cărora au avut acces toate părţile în egală măsură. 14 pct. alin. 37 CPP. complet şi obiectiv are o aplicare fundamentală în cadrul procesului de apreciere a probelor fiind mecanismul legal de formare a propriei convingeri a instanţei de judecată şi reprezentantului organului de urmărire penală. Regula examinării sub toate aspectele. 19 CPP în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie este obligaţia organului de urmărire penală. Scopul instituţiei menţionat este asigurarea imparţialităţii instanţei de judecată şi posibilitatea oferită părţilor. 94. 35 Nineta Bărbulescu. art. învinuitului de a-şi dovedi nevinovăţia). fie de drept şi excluderea lor.73 36 Amendamentul 5(1791) la Constituţia SUA. 34 Stabilirea tuturor circumstanţelor care dovedesc vinovăţia bănuitului. P. Regatul Unit). Nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită (art. 1). Franţa) şi dreptul că acestea sunt norme internaţionale generale recunoscute care se află în centrul noţiunii de proces echitabil(Saunders c. ce determină faptul că dreptul analizat nu va fi teoretic şi iluzoriu. 8. 51 al Constituţiei Federaţiei Ruse. invocănd cazurile de incompatibilitate. Acest principiu este asigurat de instituţia incompatibilităţii în procesul penal. Curtea Penală Internaţională . interesat în soluţionarea cauzei. în cazuri necesare . 21 CPP şi cuprinde două reguli. ameninţărilor sau altor mijloace de constrîngere.Este necesar de subliniat că accesul liber la justiţie poate fi barat de un obstacol de fapt. 101. În art. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politica se prevede că orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul să nu fie silită să mărturisească împotriva ei însăşi sau să se recunoască vinovată. 3). examinarea tuturor versiunilor obiectiv posibile care determină direcţia activităţii probatoare şi exclude unilateralismul şi subiectivismul în cadrul procesual de probaţiune. cît şi cele care îl dezvinăvăţesc. 54 CPP) 2. cazurile de incompatibilitate (art. învinuitului şi inculpatului. Legea procesual penală a stabilit garanţii procesuale în vederea realizării eficiente a regulilor enunţate: 1. 4. precum şi circumstanţele care îi atenuiază sau agravează raspunderea. p. prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei (art. a soţului.

documente. A doua regulă se referă la libertatea de mărturisire împotriva sa sau de a-şi recunoaşte vinovăţia. conform art.inumane saudegradante. învinuitul. relaţiile de familie37. “Culegere de hotărîri explicative. 6. 6 îi atribuie acestui termen. procurorului sau a instanţei. în special cu scopul de a obţine. în special. În cazul dacă se dovedeşte a fi soţ sau rudă apropiată a bănuitului învinuitului. 14 pct. de la această persoană informaţii sau mărturisiri deoarece ele cad sub incidenţa termenului de “tortură”38. Curtea a statuat că dreptul la un proces achitabil (art. 1. Cercul de date asupra cărora poate să refuze să facă declaraţii trebuie să fie limitate la interesele de drept penal ale sale şi ale rudelor sale. nici o fiinţă”.e Ştiinţifice a Facultăţii de Drept. martorului i se explică dreptul de a făcea şi este întrebat dacă acceptă să facă declaraţii. obţinute prin constrîngere sau presiuni. În acest sens. Introducerea principiului enunţat în cadrul regulilor de bază este un element al procesului continuu de democratizare a procesului penal şi armonizării cadrului garanţiilor procesual-penale cu prevederile tratatelor internaţionale la care RM este parte. acest drept este utilizat de martori şi bănuit. Nerespectarea acestei prevederi va conduce la faptul că datele obţinute prin audierea martorului nu vor fi admise ca probe şi nu vor putea să fie puse la baza sentinţei sau altor hotărîri judecătoreşti. 2002. Persoana căreia organul de urmărire penală îi propune să facă propuneri demascatoare împotriva sa este în drept să refuze de a le face.posibilitate de a nu depune declaraţii ţine de anumite categorii morale cum sunt constituţia. Imunităţile şi privilegiile martorului în procesul penal. acest drept este strîns legat de principiul prezumţiei nevinovăţiei(Sanders c. de regulă. Acţiunile date cad sub incidenţa art. inculpat. climenţa.11. fraţi şi surori. Franţa) şi 37 38 Ig. deoarece termenul de “nimeni” conform DEX are sensul de “nici un om. pag. nepoţi. În particular dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare presupune că. înfiaţi. de a păstra tăcerea şi de a nu încerca să contribuie la propria sa incriminare”(Funke c. Aducerea la cunoştinţă a acestui drept este pusă în obligaţia organelor de urmărire penală. precum şi să primească explicaţii asupra dreptului dat. p. Motivele recunoaşterii dreptului de a tăcea ţin în special de protecţia acuzatorului împotriva aplicării forţei coercitive abuzive împotriva statului. inculpatului. Bănuitul. nu poate fi silită să facă declaraţii contrare intereselor sale sau ale rudelor sale apropiate cît şi să refuze de a prezenta obiecte. art. 27 . 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politica se prevede că orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul să nu fie silită să mărturisească împotriva ei însăşi sau să se recunoască vinovată. învinuitului şi inculpatului. prin obligarea de a depune declaraţiilor împotriva rudelor apropiate. al. De această prerogativă beneficiază toţi participanţii la procesul penal. 41 şi sunt: copii.1998. într-o cauză penală acuzaţia caută să-şi întemeieze argumentaţia fără a recurge la elementele probante. Regatul Unit). Este interzis de aplicat orice act prin care se provoacă unei persoane. 6 al Convenţiei) include “dreptul pentru orice “acuzat” în sens autonom pe care art. instanţa privitor la dreptul său de a tăcea şi nu de a mărturisi împotriva sa. Chişinău. cu intenţie. mostre pentru cercetare comparativă sau date dacă acestea pot fi folosite ca probe care mărturesesc împotriva sa sau a rudelor sale apropiate. Statul nu poate să nu fie interesat în reluarea cît mai urgentă a relaţiilor sociale a persoanelor în special a celor care au fost condamnate la precaţiune de libertate. Cel mai reuşit efectele negative ale condamnării se pot anihila în cadrul familiei. bunici. Pentru a verifica relaţiile de rudenie între persoane este necesar de a stabili actele de stare civilă eliberate de organele stării civile. nr. al. relaţiile cu care nu ar trebui să fie dezorganizate. Asupra dreptului de a nu se autoincrimina a statuat şi Plenul Curţii Supreme de Justiţie care în hotărîrea sa a stipulat că bănuitul. 308 Cod Penal care stabileşte răspunderea penală pentru infracţiunea de a face declaraţii. În art. Dar. 90. părinţii.e. 30 din 09. Ana. Dolea. 2. înfietorii. 14. Articolul 21. învinuit. 1 39 Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. învinuitul nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa însăşi sau să se recunoască vinovat39. Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime. Este important de determinat limitele realizării libertăţii de mărturisire împotriva sa. Cercul de persoane care intră în categoria de rude apropiate este circumscris exhaustiv la art. în pofida voinţei acuzatului. Martorul. inculpatul trebuie să fie obligatoriu informat de către organul de urmărire penală procuror.

Cercul de date asupra cărora poate să refuze să facă declaraţii trebuie să fie limitate la interesele de drept penal ale sale şi ale rudelor sale. învinuitul. În procesul penal nimeni nu este obligat să depună declaraţii împotriva rudelor sale apropiate. a soţului. al. art. Asupra dreptului de a nu se autoincrimina a statuat şi Plenul Curţii Supreme de Justiţie care în hotărîrea sa a stipulat că bănuitul.1998. nici o fiinţă”. în special. 51 al Constituţiei Federaţiei Ruse. Dar. A doua regulă se referă la libertatea de mărturisire împotriva sa sau de a-şi recunoaşte vinovăţia. precum şi să primească explicaţii asupra dreptului dat. pag. Chişinău. mostre pentru cercetare comparativă sau date dacă acestea pot fi folosite ca probe care mărturesesc împotriva sa sau a rudelor sale apropiate. Revista de Drept Penal 2/99. în special cu scopul de a obţine. 308 Cod Penal care stabileşte răspunderea penală pentru infracţiunea de a face declaraţii. procurorului sau a instanţei. Prima regulă constă în imunitatea de a depune declaraţii. De această prerogativă beneficiază toţi participanţii la procesul penal. “Culegere de hotărîri explicative. înfiaţi. Acţiunile date cad sub incidenţa art. Pentru a verifica relaţiile de rudenie între persoane este necesar de a stabili actele de stare civilă eliberate de organele stării civile. Libertatea de mărturisire împotriva sa este prevăzută la art. nr.e Ştiinţifice a Facultăţii de Drept. 21 CPP şi cuprinde două reguli.între speranţă şi provocare. Este important de determinat limitele realizării libertăţii de mărturisire împotriva sa.inumane saudegradante. Cercul de persoane care intră în categoria de rude apropiate este circumscris exhaustiv la art. art. martorului i se explică dreptul de a făcea şi este întrebat dacă acceptă să facă declaraţii. deoarece termenul de “nimeni” conform DEX are sensul de “nici un om. 42 Ig. Ana. învinuitului şi inculpatului. 1 44 Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. relaţiile cu care nu ar trebui să fie dezorganizate. 14. În cazul dacă se dovedeşte a fi soţ sau rudă apropiată a bănuitului învinuitului. Cel mai reuşit efectele negative ale condamnării se pot anihila în cadrul familiei. p. Regatul Unit). înfietorii. inculpat. 2002. Bănuitul. părinţii. acest drept este utilizat de martori şi bănuit. 1. Principiul dat şi-a găsit reflectarea în multe legislaţii a ţărilor străine41.e. 6. Dolea. Persoana căreia organul de urmărire penală îi propune să facă propuneri demascatoare împotriva sa este în drept să refuze de a le face. Această posibilitate de a nu depune declaraţii ţine de anumite categorii morale cum sunt constituţia. 28 . într-o cauză penală acuzaţia caută să-şi întemeieze argumentaţia fără a recurge 40 41 Nineta Bărbulescu. nu poate fi silită să facă declaraţii contrare intereselor sale sau ale rudelor sale apropiate cît şi să refuze de a prezenta obiecte. cu intenţie. relaţiile de familie42. de la această persoană informaţii sau mărturisiri deoarece ele cad sub incidenţa termenului de “tortură”43. Este necesar de subliniat că dreptul la libertatea de mărturisire împotriva sa şi-a găsit locul printre drepturile şi libertăţile persoanei investigate prevăzute de statutul Curţii penale internaţionale care consemnează în art. 41 şi sunt: copii.dreptul că acestea sunt norme internaţionale generale recunoscute care se află în centrul noţiunii de proces echitabil(Saunders c. Este interzis de aplicat orice act prin care se provoacă unei persoane.11. 30 din 09.73 Amendamentul 5(1791) la Constituţia SUA. fraţi şi surori. de regulă. Nerespectarea acestei prevederi va conduce la faptul că datele obţinute prin audierea martorului nu vor fi admise ca probe şi nu vor putea să fie puse la baza sentinţei sau altor hotărîri judecătoreşti. constituind o veritabilă garanţie procesuală40. Imunităţile şi privilegiile martorului în procesul penal. 2. Aducerea la cunoştinţă a acestui drept este pusă în obligaţia organelor de urmărire penală. învinuit. documente. Motivele recunoaşterii dreptului de a tăcea ţin în special de protecţia acuzatorului împotriva aplicării forţei coercitive abuzive împotriva statului. conform art. inculpatul trebuie să fie obligatoriu informat de către organul de urmărire penală procuror. al. p. inculpatului. 90. învinuitul nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa însăşi sau să se recunoască vinovat44. În particular dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare presupune că. 43 Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime. Martorul. bunici. soţiei. logodniciei. climenţa. 55 că persoană nu poate fi constrînsă să se autoincrimineze sau să se declare vinovată. logodnicului. Curtea Penală Internaţională . nepoţi. Statul nu poate să nu fie interesat în reluarea cît mai urgentă a relaţiilor sociale a persoanelor în special a celor care au fost condamnate la precaţiune de libertate. instanţa privitor la dreptul său de a tăcea şi nu de a mărturisi împotriva sa. prin obligarea de a depune declaraţiilor împotriva rudelor apropiate.

nemo tenetur se detegere. Totodată se cere de menţionat că privilegiul nu se poate extinde şi asupra unei persoane care face declaraţii despre cele comunicate în afara procesului de către martorul care deţine privilegiul. Este suficientă repetarea neîntemeiată a urmăririi penale în privinţa unei persoane pentru a fi încălcat acest principii. S. Dreptul de a nu fi urmărit. O justificare a dreptului de a nu auto-incrimina ar fi o aplicare a principiului că nimeni nu poate a fi ţinut a lucra în propria sa pagubă. 63. 7 la Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului în art. Regatul Unit). Cu alte cuvinte. Pop. p. Judecătorii de la Strasbourg interpretează în mod diferit regulile ce permit formularea unor raţionamente defavorabile tăcerii unui acuzat pe parcursul interogării sau procesului. cer o explicaţie din partea lui. învinuitului. în situaţii. de aceea singura recunoaştere a inculpatului nu constituie o dovadă contra acestuia46. În acest sens. în sensul că din moment ce nu contrazice acuzarea. al. Este logic ca o persoană care şi-a ispăşit o dată pedeapsa pentru o faptă să nu mai fi pus în situaţia de a fi pedepsit încă o dată pentru aceeaşi faptă.. în pofida voinţei acuzatului. Acest drept include în sine şi interdicţia urmăririi sau judecării repetate. reies dintr-un simplu bun-simţ45. vol. Principiul prezumţiei de nevinovăţie justifică tăcerea.41-42. Acest principiu era cunoscut din antichitate la Romani cu denumirea “non bis in idem” care înseamnă: “nu de două ori pentru acelaşi lucru”. judecat sau pedepsit de mai multe ori este un principiu al reglementării raporturilor de Drept şi procedură Penală. cu atît mai mult cînd învinuirea este necredibilă. În principal libertatea de mărturisire împotriva sa este o garanţie importantă a apărării persoanei care a nimeri în sfera jurisdicţiei penale. această terţă persoană va fi pasibilă de ascultare. Catarina Harby. declaraţiile sale făcute în cursul urmăririi penale nu pot fi citite în sediul de judecată. 3 că martorul care este eliberat prin lege de a face declaraţii împotriva bănuitului. 6 prevede că interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune se interzice. Editat Republica Moldova. care refuză să furnizeze o explicaţie benevolă a acţiunilor sau a comportamentului său. dar nici cu recunoaşterea acesteia. Ceea ce ne interesează este faptul dacă renunţarea la privilegiu este revocabilă. Articolul 22. Cluj. Legea procesual penală stabileşte la art. 330-331. În plus Curtea menţionează în plus că concluziile care rezultă din tăcerea unui acuzat. obţinute prin constrîngere sau presiuni. acest drept este strîns legat de principiul prezumţiei nevinovăţiei(Sanders c. Libertatea de mărturisire împotriva sa nu se condamnă cu nerecunoaşterea săvîrşirii infracţiunii. Deşi el este incompatibil cu această imunitate de a baza o condamnare în excluzivitate sau în mod esenţial pe tăcerea acuzatului sau pe refuzul lui de a răspunde la întrebări sau a depune mărturii. inculpatului nu acceptă să facă declaraţii în şedinţa de judecată. inculpat a dreptului de a tăcea şi a nu mărturisi împotriva sa sau renunţarea la acest drept nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru el. Încălcarea dreptului de a nu autoincrimina de către organul de urmărire penală va conduce la neadmiterea datelor care au fost obţinute. 2003. Exercitarea de către învinuit. chiar dacă ruda utilizînd privilegiul renunţă să facă declaraţii. 4 prevede că nici o persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal de jurisdicţie aceluiaşi stat pentru 45 Dreptul la un proces echitabil. p. dacă ruda apropiată a relatat unei terţe persoane despre anumite împrejurări informaţia fiind inclusă în obiectul probaţii. care î mod vădit. ar însemna că ar şi recunoaşte-o. Nuala Mole. din motiv că sunt acţiuni inseparabile de procedura atragerii la răspundere penală. Regatul Unit că dreptul de a păstra tăcerea nu era un drept absolut. 46 T. Libertatea de mărturisire împotriva sa determină regulile admisibilităţii probelor în procesul penal ajută la determinarea vinovăţiei persoanei nu doar în baza declaraţiilor sale pe care ea poate în orice moment să le modifice dar în baza probelor acumulate din mai multe surse care oferă o viziune mai obiectivă asupra săvîrşirii infracţiunii. II. CPP art.la elementele probante. 371. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 6 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului. referindu-se la instituţia răspunderii penale. Este pusă în discuţie problema privind dreptul persoanei ce deţine de imunitate de a renunţa la declaraţiile depuse anterior. nimeni nefiind obligat să-şi dovedească că el vinovăţia.A. este evident că un asemenea privelegiu nu ar trebui să împiedice de a lua în consideraţie tăcerea acuzatului. Ei considerase în cazul Mirray v. Tipografia Naţională. Protocolul adiţional art. 29 . al. Drept Procesual Penal.

22 acordă valoare de principiu al procedurii penale dreptului de a nu fi urmărit. din 13 septembrie 2002. 6 p. 2 Cod Penal al R. Principiul de a nu fi urmărit judecat sau pedepsit de mai multe ori este cuprins şi se respectă şi în cazul cînd o persoană a fost sancţionată pentru o infracţiune într-un stat străin. de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale. judecat sau pedepsit de mai multe ori. care a afectat hotărîrea pronunţată. Art. Regula generală constă în faptul că odată cu pronunţarea şi intrarea în vigoare a sentinţei judecătoreşti sau emiterea unei hotărîri de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale împiedică reluarea urmăririi penale. Nr. clasare a cauzei sau scoatere a persoanei de sub urmărire. iar dacă a fost pornită. sunt de natură să afecteze hotărîrea pronunţată. 4 prevede că poate fi cerută revizuirea hotărîrea definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată prin care este achitată persoana dacă s-au stabilit alte circumstanţe de care nu avea cunoştinţă judecata atunci cînd a dat hotărîrea şi care. Întru realizarea acestui principiu art. punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă.în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri. . iar în caz de începere a executării pedepsei sau executării totale a ei persoana nu mai este supusă pedepsei repetate pentru aceeaşi faptă. (2). ele însele sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior dovedesc vinovăţia celui achitat sau a persoanei cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal. şi a fi încetată în cazurile în care: .M. 7 al. Reluarea urmăririi în aceste cazuri poate acea loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente au afectat hotărîrea respectivă. Codul de Procedură penală în art. 44 defineşte “viciul fundamental în cadrul procedurii precedente. art.2000 “Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale “Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale” recomandă o anumită interpretare a unor termeni din convenţie. Curtea Supremă de Justiţie în Hotărîrea Pl. 287 al (2) CPP) în cazul admiterii plîngerii depuse împotriva ordonanţei procurorului de încetare. acest principiu este cuprins în art. urmărirea penală poate fi reluată nu mai tîrziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale.M. 30 . 225 al CPP la al. De la această regulă nu se admit derogări nici în cazurile prevăzute de art. de alte tratate internaţionale. dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurilor precedente. Reluarea urmăririi se dispune de către procurorul ierarhic superior prin ordonanţă dacă se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că au dispărut circumstanţele pe care se întemeia încetarea urmăririi penale.în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii. Declanşarea procesului penal în privinţa aceluiaşi făptuitor şi pentru aceeaşi faptă nu mai este posibilă din motiv că suntem în situaţia sancţionării repetate a unei persoane pentru aceeaşi faptă. clasarea cauzei sau scoaterea persoanei de sub urmărirea penală. nu poate fi efectuată. De asemenea reluarea urmăririi penale se poate dispune şi de către judecătorul de instrucţie (art. În legea penală a R. 15 al CEDO. 7 şi 8 prevede că urmărirea penală nu poate fi pornită. În cazul descoperirii unui viciu fundamental. intrat în vigoare din 12 iunie 2003 în art. Aceste prevederi nu împiedică redeschiderea procesului. al. care prevede că nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă. clasare sau scoatere a persoanei de sub urmărire penală.M.săvîrşirea unei infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărîre definitivă conform legii şi procedurilor penale ale acelui stat. Noul cod de procedură penală al R. 17 din 19. cazuri de război sau alte pericole publice care ameninţă viaţa naţiunii. (3) p. Sub incidenţa acestui principiu cade şi situaţia cînd persoana a fost trasă la răspundere administrativă pentru o faptă. 313. (1) p.06. Problema recunoaşterii hotărîrilor judecătoreşti străine implică deducerea termenilor de detenţie preventivă dintr-un alt stat. ca fiind o încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. conform legii şi procedurii penale aparţinînd statului respectiv. 458 al. Articolul 23.

art. al. În cadrul CPP la art. nr. cît şi-n cea a curţii şi nu poate fi apreciat exclusiv în raport cu reglementarea internă a înaltei părţi contractante. 13 iunie 1973. 31 . prejudiciu material sau limitarea esenţială a drepturilor lor fundamentale în rezultatul acţiunii sau inacţiunii care încalcă legile penale naţionale.1992. învinuitul. Vijaianathan şi Pushparajah c. 16-19. 3 al Protocolului nr. al. fizice şi materiale. 1 prin victimă se are în vedere orice persoană fizică sau juridică căreia. perioadei anterioare mecanismul justiţiei penale se perfecţiona doar sub aspectul sistemului “stat-infractor”. 27.06. MO al Republica Moldova nr. Îngrijorarea privind asigurarea unei responsabilităţi din partea statului vis-a-vi de activitatea autorităţilor publice s-a manifestat prin includerea în cadrul actelor internaţionale47. 1107-XV din 06. Semnificaţia înserării sale procesuale este determinată de faptul că persoanele care au suportat un prejudiciu sau li s-au încălcat unele drepturi fundamentale au dreptul de a fi repuşi în situaţia anterioară. 1545-XIII din 25. Victima în cazurile enunţate mai sus poate fi atît persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu cît şi bănuitul. pag. MO al R. ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. 51 Evghenii Martîncic.1998. La nivelul paneuropean în art. 1 a Recomandării Consiliului Europei “Cu privire la statutul procesual al victimelor infracţiunii se stipulează că victima este persoana fizică. Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime. 34 al CEDO este indicat că se poate pretinde ca victima a unei încălcări de către una dintre înalte părţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în Protocoalele sale: orice persoană fizică. orice grup de particulari.06. incluzînd leziunile corporale sau prejudiciul moral. direct cauzîndu-se prin acţiunile sau infracţiunile care încalcă normele penale ale statului membru. Codul Civil nr. Legea împuterniceşte victima să intervină pe lîngă organele (competente) în vederea cererii de pornire a unei cauze penale. abuzurilor de serviciu şi erorilor judiciare (art. căreia i s-a pricinuit un prejudiciu.2002. în special în cadrul procesului penal de către subiecţii oficiali ai procesului penal48. Legea R. Conform acestei enumerări a cazurilor de atribuire a persoanelor la categorie de victimă conchidem că orice persoană în cazul intervenţiei infecţionale se transformă în victimă. art. Klass c. 1405 Legea R. 50-51 din 04. crimelor: aspectele penale şi de procedură penală.Printre principiile noi care şi-au găsit locul în Codul de procedură penală este şi principiul asigurării drepturilor victimei în urma infracţiunilor.2002.Belgia. fizice sau materiale. În vederea înţelegerii conţinutului principiului analizat este necesar de examinat conceptul de» victimă». să participe la procesul penal în calitate de parte vătămată şi să-i fie reparate prejudiciile morale. privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală..09.06. . Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. . a victimei.M. lăsînd în acelaşi timp fără atenţia necesară problema victimelor infracţiunii. 50 Cazul Marckx C. (nr.95. indiferent că este victima infracţiunii. 6.02. al. În art. 23 CPP). suferinţe emoţionale sau prejudiciu material. 9. sugerinţe emoţionale. 49 Rezoluţia 40/34 a Asambleei Generale ONU din 29. Legea şi Viaţa. este rezultatul unui şir de demersuri doctrinare 51 cît şi în vederea garantării unei asigurări mai eficiente a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor lezate prin fapta infracţională. 58. 47 CEDO.1985. 5. 14. Apărarea juridică a victimelor. 23 CPP. Conceptul de victimă în cadrul CEDO a fost explicat în jurisprudenţa fostei Comisiei Europene a Drepturilor Omului50. art.11.08. cărora individual sau colectiv le-a fost cauzată un prejudiciu. inclusiv şi legile care interzic abuzul de putere49. Asambleea Generală a ONU a adoptat “Declaraţia principiilor fundamentale ale justiţiei privind victimele infracţiunii şi abuzului de putere unde la art.M. nr. 7. Încălcarea normelor penale are ca efect apariţia unui conflict de drept penal între persoana ale cărei drepturi şi interese legitime au fost încălcate(vătămate şi făptuitorul.1978. orice organizaţie neguvernamentală. 1 sub noţiune de victimă sunt considerate personale.M. 82-86/661 din 22. art. Consfinţirea acestui principiu în legislaţia procesuală penală este novatorie din considerentul că pe parcursul anilor. Franţei. Apariţia unui nou participant la procesul penal. abuzului de serviciu sau a erorii judiciare. art. prin infracţiune. i-au fost aduse daune morale. condamnatul. 53. 5 şi art. RFG. art. cît şi celor naţionale a dreptului la reparaţie (la despăgubire) în cazul cînd are loc o vătămare a dreptului său de către o autoritate publică. 48 Constituţia Republicii Moldova. inclusiv leziuni corporale sau prejudiciu moral.

).1995. 2) să depună cerere pentru a fi recunoscută parte civilă în procesul penal. nu este prezentă normativ instituţia acţiunii penale comparativ cu procesul penal al României în care există ca acţiune principală. al. 54 Ascensiunea victimei la statutul părţii vătămate oferă o gamă suplimentară de drepturi în vederea realizării intereselor sale în procesul penal ex: doar partea vătămată (şi nu victima) poate declara apel (art. reglementează modalităţile de reparare a prejudiciului unele concretizate de jurisprudenţă59 cauzat victimei în urma infracţiunii. al. care a primit soluţii doctrinare diferite şi contradictorii. «Российский судья». revizuirea procesului penal (art. Российский судья. 421 şi art. 438). 24. p. Termenul de prejudiciu este sinonim cu dauna. 5 din 17.04. 1). 219. fapta ilicită. de regulă. O problemă viu discutată în doctrină este posibilitatea reparării daunei morale cauzate prin infracţiune60. Моральный вред в уголовном праве и процессе. 58 Cît şi dauna adusă reputaţiei profesionale care poate fi cauzat nemijlocit prin infracţiune sau se consideră legat de săvîrşirea infracţiunii. acţiunea penală şi acţiunea civilă ca acţiune facultativă. 2). Cît şi dauna adusă reputaţiei profesionale care poate fi cauzat nemijlocit prin infracţiune sau se consideră legat de săvîrşirea infracţiunii. fizice şi materiale55. se trec în contul statului şi nu sunt suportate de părţi (cum e cazul procesului …. 3) recurs ordinar (art. paguba avînd toate acelaşi conţinut. Проблемы гражданского иска о компенсации морального вреда в современном уголовном судопроизводстве..452. În vederea aducerii conflictului de drept în sala justiţiei instanţa este sesizată de procuror. Законность 3/1997. la art. cît şi dauna adusă reputaţiei profesionale care poate fi cauzat nemijlocit prin infracţiune sau se consideră legat de săvîrşirea infracţiunii. existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudicie. Victima unei fapte care contribuie componenta de infracţiune dispune de drepturile prevăzute de art. Aceasta necesită crearea unui fond 52 În procesul penal al R. 59 Hotărîrea Plenului CSI a R.М. ceea ce oferă avantaje suficiente victimei56. Scopul înaintării acţiunii civile pentru victimă este de ai fi recuperat (compensat) prejudiciul acumulat (suferit). Acţiunea civilă înaintată în procesul penal trebuie să îndeplinească condiţia generală – să aibă origine dintr-o faptă infracţională şi condiţii particulare care sunt condiţii legale pentru existenţa răspunderii civile delictuale57. CPP. fizică sau materială58. şi prin înaintarea acţiunii civile de către procuror sau partea civilă.Эрделевски. oferă satisfacţie interesului penal al victimei în cadrul procesului penal. pag.M. dreptul să participe la procesul penal în calitate de parte vătămată54 şi dreptul să-i fie reparate prejudiciile morale. Н. 55 Pentru a beneficia de repararea prejudiciilor morale. al. 56 1) Procedura este mai rapidă (de regulă termenul soluţionării cauzei penale este mai restrîns. 53 Aceasta oferind posibilitatea constituirii unui cadru juridic necesar (procesul penal) în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului. Современное развитие института компенсации морального вреда в российском праве. стр. fizice.27-32. 460.Трунов. 141. vinovăţia autorului faptei ilicte şi prejudiciabile. recursul în anulare (art. nr. prin rechizitotriu52. 2) procedura este mai puţin costisitoare pentru partea civilă deoarece cheltuielile de judecată de regulă. comparativ cu soluţionarea cauzelor de către instanţa civilă avînd în vedere impactul procesului penal asupra exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. cu privire la practica judiciară de aplicare a legislaţiei despre repararea daunei materiale cauzate prin infracţiuni. 2002. De perspectivă este introducerea prevederii conform căreia partea vătămată are dreptul să i se repare din contul statului prejudiciul cauzat în urma infracţiunii. стр.M. 57 Existenţa unui prejudiciu. «Culegere de hotărîri explicative». Procesul penal al RM permite examinarea concomitentă a acţiunii civile în cadrul soluţionării cauzei penale de către instanţa de judecată. ceea ce.Rezolvarea soluţionării cauzei (conflictului de drept) stă în puterea exclusivă a instanţelor de judecată. Chişinău. 10/2001Б стр. 60 Pentru detalii vezi Воробьев С. 1. А. 3/2004. 58 CPP şi-n special de dreptul de a cere pornirea procesului penal53. Prejudiciul este o pagubă morală. 24 32 . 401. care poate fi evaluată în expresie bănească. materiale şi de alte feluri trebuie: 1) să înainteze acţiune civilă.

B p. adoptat prin Rezoluţia Asambleei Generale a ONU la 17. Возмещение ущерба. Activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept se exercită nu de puţine ori. ducînd la nesocotirea legalităţţii şi inviolabilităţii persoanei. Comportamentul persoanelor oficiale implicate în cadrul procesului penal este reglementat de legea procesual penală şi legile ce reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiilor în care activează61 cît şi prevederile internaţionale62. 53 CRM). dar este o încălcare a normelor internaţionale referitoare la drepturile omului. 63 .special care ar distribui resursele financiare în vederea reparării prejudiciului în conformitate cu hotărîrea instanţei de judecată ( cazul Noii Zelandei. 309 Constrîngerea de a face declaraţii. 27-28. despăgubiri în cazul în care a fost victima unei arestări sau detenţiuni ilegale. Hotărîrile şi acţiunile persoanelor cu funcţii de răspundere care se află în legătură cauzală cu obligaţia de a recupera prejudiciile pot fi structurate în trei domenii: 1) hotărîri şi acţiuni. art. 3) infracţiuni de serviciu65. În Codul penal abuzul de putere sau abuzul de serviciu este reglementat la art. Canada). adoptat prin Rezoluţia Asambleei Generale a ONU la 17. Москва.1979. Legea. 64 CPP art.12. предварительного следствия. Potrivit normei constituţionale susmenţionate statul răspunde patrimonial. 9. 327. Din această perspectivă problema apărării de abuzurile organelor de ocrotire a normelor de drept implicate în procesul penal capătă o conotaţie actuală. 62 Кодекс поведения должностных лиц по поддержании правопорядка. al. la care face referire textul constituţional. pentru procurori legea R. 308 Reţinerea sau arestarea ilegală. art. art. prin intervenţia în sfera intereselor private a unor persoane cărora li se cauzează un prejudiciu. Regulamentul Departamentului Vamal. Sintagma “lezate în drepturi în alt mod” cuprinde cazuri de comitere de infracţiuni din domeniul justiţiei (vezi art. Кодекс поведения должностных лиц по поддержании правопорядка. 61 Pentru judecătorii –Legea cu privire la statutul judecătorului. însă obiectiv ilegale. pentru ofiţeri de urmărire penală 1) Legea cu privire la poliţie. şi fizează cazurile în urma cărora victima (persoana) poate cere repararea prejudiciului. conform Declaraţiei la lit. deoarece constrîngerea a fost aplicată unui nevinovat. 310 falsificarea probelor). pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvîrşite în procesele penale de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti. 33 . Abuzul de serviciu. formal legale.Т. modul de executare a hotărîrii (deciziei) cu privire la repararea prejudiciului. Conform Pactului. 23. прокуратуры и суда. care încă. стр. privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală. 1 65 Безлупкин Б. decizii. încheieri sau hotărîri contrare legii. cu privire la procuratură. Avînd în vedere importanţa respectării principiului constituţional dreptului la libertatea individuală şi siguranţa persoanei prevederile internaţionale63 ţi naţionale64 stabilesc expres dreptul persoanei la reparaţii. Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. art. 2) abaterile de serviciu.M. tragerea cu bună ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate. 18 … fiind acţiuni sau infracţiuni. art.1979. nu prezintă o încălcare a legii penale naţionale. 307 Pronunţarea unei sentinţe. printre care putem evidenţia cele comise intenţionat sau din neglijenţă. potrivit legii. причиненного гражданину незаконными действиями органов дознания. LRM cu privire la organizarea judecătorească. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de ai compensat prejudiciul cauzat de o acţiune sau inacţiune ilegală a organelor de stat este un drept constituţional al persoanei (art.12. De menţionat. Pactul şi CEDO. p. Legea cu privire la serviciul şi informaţie şi securitate. 3 detenţiunea persoanelor care urmează a fi transmise în judecată trebuie să constituie regulă şi de aceea fiecare caz de arestare şi reţinere ilegală trebuie privit ca un incident extraordinar. 306. 1985. că în cazurile prevăzute de lege acest prejudiciu este legitim (legal). ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti concretizează textul constituţional: incluzîndu-i pe procurori ca pasibili de erori.

Ilegalitatea arestării poate fi constatată în următoarele cazuri: 1) arestul ilegalitatea căruia se prezumă adică normele formale privind la aplicarea arestării nu au fost încălcate.pag. R. Persoana are dreptul să fie repusă în drepturile personale pierdute prin restabilirea drepturilor de serviciu. 1. Practica judiciară a Curţii Europene a Drepturilor Omului. hotărîrea de a intenta un dosar penal n-a fost luată sau a fost anulată. 308 CP. în măsura posibilă a situaţii preexistente urmării penale66. soluţii (rezumate Cazul C. Din acest considerent pentru a soluţiona o cauză 66 Constantin Păun. arbitrar ea este întotdeauna chibzuită şi reglementată avînd un caracter esenţialmente judiciar. Articolul 24. Existenţa responsabilităţii pecuniare a statului faţă de activitatea ilicită şi ilegală a agenţilor săi vine să disciplineze comportamentul lor în vederea respectării legislaţiei şi să asigure recuperarea echitabilă a prejudiciului cauzat victimei în vederea restabilirii.D. 2) efectuarea măsurilor operative de investigaţie cu încălcarea prevederilor legislaţiei pînă la intentarea dosarului penal. pe lîngă situaţiile (cazurile) analizate mai sus apar în cazul: 1) adoptării de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a hotărîrii cu privire la repararea prejudiciului sau a realizării acordului amiabil dintre persoana vătămată şi reprezentantul Guvernului Republicii Moldova în Comisia Europeană pentru Drepturile Omului şi în Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. 161. 34 . al. Reacţia societăţii faţă de infracţiune nu este instinctivă. 3 organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să activeze în aşa mod încît nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită. 4/01. la pensie. învinuitului. Este importanta realizării măsurii de înştiinţare a opiniei publice despre adoptarea hotărîrii de reabilitare a persoanei fizice în cauză dacă anterior au informaţiile privind condamnarea sau tragerea la răspundere penală a persoanei fizice a fost făcute publice cu mass media. cu condiţia că în termen de 6 luni de la efectuarea unor astfel de măsuri. bănuit.Velicova contra Bulgaria. inclusiv despre persoana supusă arestării. dar ulterior persoana a fost recunoscută nevinovată şi prin aceasta aplicarea măsurii date a fost o greşeală. învinuită sau condamnată. 5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Persoana achitată sau în privinţa căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare are dreptul să fie repusă în drepturile personale pierdute precum şi să fie despăgubită pentru prejudiciul care i-a fost cauzat. Eroarea juridică constă în greşita stabilire a faptelor. În cazul dat arestul este rezultatul necalificării insuficiente sau lipsei de bună-credinţă a persoanei cu funcţii de răspundere din cadrul organului de urmărire penală. învinuitului nu întruneşte elementele infracţiunii. care confirmă necesitatea aplicării măsurii preventive arestul sau prelungirea sa. la locuinţă restituirea ordinilor şi medaliilor de care a fost lipsită. Acordul menţionat se aprobă de către Guvernul Republicii Moldova. 3) săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. Considerăm că prin legalitatea arestării preventive se are în vedere respectarea tuturor normelor procesuale-penale care reglementează ordinea aplicării acestei măsuri preventive şi procedurii prelungirii arestării persoanei. 2) arestarea. 4) fapta nu este prevăzută de legea penală. avînd urmare condamnarea definitivă a unui nevinovat sau exonerarea de răspundere a unei persoane vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni. Dreptul la repararea prejudiciului. în cursul procesului penal. Este necesar de evaluat conţinutul termenului de temeinicii care prezintă în materialele prezentate spre a se soluţiona aplicarea sau prelungirea arestării a informaţiei. ilegalitatea căruia a fost determinată în cadrul procedurii judiciare.P. Conform art. 2) fapta nu a fost săvîrşită de învinuit. Temeiurile de reabilitare în cazul încetării urmăriri penale sunt: 1) dacă nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii. 3) fapta bănuitului. Săvîrşirea infracţiunii duce la naşterea raportului juridic de drept penal în virtutea căruia apare dreptul statului de a trage la răspundere penală pe făptuitor şi obligaţiile acestuia de a suporta consecinţele faptei sale. Sentinţa de achitare şi ordonanţa motivată a procurorului privind scoaterea persoanei de sub urmărire duce la reabilitatea completă a inculpatului şi bănuitului.

Este necesar de indicat că dacă înfiinţarea instanţei extraordinare este prohibită expres. Дело 2000. prevedere legală. În prim accepţiune se înţelege instanţa judecătorească ca verigă a sistemului instanţelor judecătoreşti. 2 al CRM putem afirma că prin instanţe nelegitime se are în vedere în primul rînd instanţe extraordinare 71. ceea ce este o confirmare a condiţiei existenţei prezumţiei de nevinovăţie. adeseori întîlnit şi ca jurisdicţie. 114 din Constituţie justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte numai de către instanţele judecătoreşti. Conform art..97 MO nr. 21. ed. Conceptul de justiţie. 45/24 din 10. Prin apelarea la art. Se poate concluziona că din prevederile CPP expuse rezultă 2 accepţiuni a raţiunii de instanţe. bucureşti. Jurisdicţia. Această clauză este consfinţit în art. op. 114 din CRM Nr. Conform Hotărîrii Curtii Constituţionale cu privire la interpretarea art. 115.penală este necesar de a efectua o activitate de justiţie şi în măsura în care aceasta se face prin hotărîrea instanţei de judecată avem de a face cu un act jurisdicţional67. puterea de a decide asupra conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin aplicarea legii sau totalitate puterilor date unui magistrat pentru administrarea justiţiei69.1997 sunt stabilite caracteristicile instanţei de judecată: 1) Originea legală. 4.C. a pronunţa). 67 N. 2) sensul justiţiei este dezvăluit în legătură sistematică cu normele art. Justiţia este forma principală de realizare a puterii judecătoreşti şi reprezintă activitatea instanţei de judecată realizat în cadrul competenţei circumscrise de legi în vederea examinării şi soluţionării cauzelor penale în corespundere cu legea procesual-penală pentru adoptarea unei hotărîri legale. a III-a. 6(1) a Convenţiei şi Curtea care în Hotărîrea Zand c. 8 68 Conform hotărîrii Curţii Constituţionale cu privire la interpretarea art. Tratat de procedură civilă. decît în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată adoptată în corespundere cu prevederile CPP. p. drept procesual penal.. 117. Cluj. care înseamnă a pronunţa dreptul . 3) sunt organe cu jurisdicţii obligatorii. al. 128-129 72 Tr. 115. 21 din 23. 114 din CRM noţiunea de justiţie este interpretată în sensul că: 1) este un gen de activitate juridică deosebit. p. Partea Specială.06. dar pentru anumite categorii de cauze penale pot funcţiona judecătorii. împrejurări total extraordinare. Naţională. ceea ce imprimă existenţa a 2 caractere: 1. ca organe ce înfăptuiau justiţia pe cauze penale funcţionau comisiile extraordinare ( Стецовский. Austria a menţionat că cauza conform căreia instanţa judecătorească trebuie să fie instituită pin lege are drept obiectiv evitarea organizării sistemului judiciar într-o societate democratică în baza discreţiei executivului şi că această materie să fie reglementată de către legea parlamentului (CRM art. 71 În perioada anilor 1918-1959. 6. Curţile de Apel şi judecătoriile conform competenţei stabilite de CPP. 25 al. Termenul de jurisdicţie provine din limba latină de la iurisdicto. IV. Autoritatea de lucru este puterea sau forţa acordată de lege hotărîrei judecătoreşti definitive de afi executată şi de aîmpiedica o nouă urmărire pentru acelaşi fapt72. iar în al doilea sens prin instanţă judecătorească se înţelege completul de judecată care este un organ judiciar competent să judece cauza penală. Ed. 20. în URSS. Instanţele de judecată70 sunt create în baza legii. 54 al Constituţiei care prevede limitele expirării exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi cît şi art. are mai multe accepţiuni 68.. 1948. Pop. 69 70 V. Jurisdicţia desemnează totalitatea organelor prin care statul distribuie justiţia Conform art. 2. 1 constituirea de instanţe nelegitime este interzisă şi ca consecinţă sentinţele şi alte hotărîri judecătoreşti nu au putere juridică şi nu pot fi executate.Volonciu. 115 al. ceea ce constituie elemente de motivare. 2) permanente. 3 CPP trebuie să ia concordanţă cu art.07. cit. În urma înfăptuirii justiţiei ca finalizare se adoptă actul jurisdicţional care în dependenţă de posibilitatea părţilor de a ataca acest act poate să aibă caracterul autorităţii de lucru judecat relativ sau absolută. Constituirea de instanţe nelegitime este interzisă. 120 din Constituţie. 16 al Constituţiei care prevede egalitatea persoanelor în faţa legii şi a autorităţilor publice. М. 4) aplică principiul contradictorialităţii şi normele de drept. 1928. p.Cădere. Instanţele judecătoreşti care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale sunt: Curtea Supremă de Justiţie. 35 . с. colegii sau complete de judecată specializate. Судербная власть. vol. cuvînt compus din ius (drept) şi dicere (a spune. Totuşi este necesar de indicat că modificările posibile de efectuat în condiţiile art. În cadrul procesului penal nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni precum şi supus unei pedepse penale. atunci chestiunea existenţei unei competenţe extraordinare este condiţionată de existenţa anumitor condiţii speciale cu totul excepţionale. 119. Există posibilitatea efectuării acţiunilor enunţate mai sus cu condiţia că ele să nu fie arbitrare. Competenţa instanţei de judecată şi limitele jurisdicţiei şi modul de desfăşurare a procesului penal nu pot fi schimbate în mod arbitrar pentru anumite categorii de cauze sau persoane precum şi pentru o anumită situaţie sau pentru o anumită perioadă de timp. 116. 22. 557. întemiate şi juste.72 ).

Instanţele judecătoreşti care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale sunt: Curtea Supremă de Justiţie. de la instanţe de judecată superioare. Activitatea de verificare a sentinţelor şi a altor hotărîri judecătoreşti este efectuată de către judecător. bucureşti. 78 V. Vintilă Dongoroz.. Hotărîrea instanţei de judecată în privinţa persoanei faţă de care nu s-a respectat competenţa prevăzută de CPP poate fi atacate în cadrul căilor ordinare şi extraordinare (recursul în anulare) şi în cazul constatării încălcării competenţei ele vor fi desfiinţate. 116. Cluj. Tratat de procedură civilă. Vasile Papadopol. 74 75 Ioan Leş. Curţile de Apel şi judecătoriile conform competenţei stabilite de CPP. Jurisdicţia.Tatat de procedură penală. p. Condiţia recunoaşterii vinovăţiei persoanei este existenţa unei hotărîri definitive a instanţei de judecată de condamnare iar pedeapsa penală.Cădere. Această activitate poate fi realizată exclusiv în cadrul procesului penal şi este o finalizare a înfăptuirii actului de justiţie. întemiate şi juste. Termenul de jurisdicţie provine din limba latină de la iurisdicto. p. Judecata poate avea loc în fond. p. Drept procesual penal. Se poate 73 vezi Traian Pop. Corneliu Ţuruianu. 119. p. cuvînt compus din ius (drept) şi dicere (a spune. 8 77 Conform hotărîrii Curţii Constituţionale cu privire la interpretarea art. este un efect al recunoaşterii vinovăţiei.A. 114 din CRM noţiunea de justiţie este interpretată în sensul că: 1) este un gen de activitate juridică deosebit. Articolul 25. a pronunţa). Justiţia este forma principală de realizare a puterii judecătoreşti şi reprezintă activitatea instanţei de judecată realizat în cadrul competenţei circumscrise de legi în vederea examinării şi soluţionării cauzelor penale în corespundere cu legea procesual-penală pentru adoptarea unei hotărîri legale. Ediţia a II-a Bucureşti. iar mecanismul de judecată şi soluţionarea se înfăptuieşte în interiorul puterii judecătoreşti potrivit cu normele de proceduri ce reglementează judecătorul în căile de atac75. care să nu fie susceptibilă de a fi modificată de o autoritate nejudiciară. AllBECK. Ed. – instanţele de judecată) aplică în concret legile prin hotărîri susceptibile de executare prin constrîngere sau mai scurt este puterea de a decide asupra cazurilor (conflictelor) concrete prin aplicarea legii. Conceptul de justiţie. Reacţia societăţii faţă de infracţiune nu este instinctivă.C. are mai multe accepţiuni 77. Săvîrşirea infracţiunii duce la naşterea raportului juridic de drept penal în virtutea căruia apare dreptul statului de a trage la răspundere penală pe făptuitor şi obligaţiile acestuia de a suporta consecinţele faptei sale. 314-342. cit. Controlul judecătoresc declanşat prin folosirea acelor căilor de atac are misiunea sa specifică. II. dar pentru anumite categorii de cauze penale pot funcţiona judecătorii. Curtea a considera în carul Findlay v. 4. 120 din Constituţie. p. 21. 1928. Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a-i fi judecat cauza de acea instanţă şi de acel judecător în competenţa cărora este dată prin lege.a. 20. 36 . ed. dreptul sau puterea de a judeca73. 81-88. a III-a. Apelul penal. vol. 17-32. 1948. 22. 1942. Tipografia naţională S. arbitrar ea este întotdeauna chibzuită şi reglementată avînd un caracter esenţialmente judiciar. Din acest considerent pentru a soluţiona o cauză penală este necesar de a efectua o activitate de justiţie şi în măsura în care aceasta se face prin hotărîrea instanţei de judecată avem de a face cu un act jurisdicţional76. partea generală. adeseori întîlnit şi ca jurisdicţie. 40. care nu în toate cazurile real survine. Regatul Unit că instanţa de judecată trebuie să fie împuternicite să adopte o decizie obligatorie. care înseamnă a pronunţa dreptul . Persoana poate fi declarată vinovată de săvîrşirea infracţiunii precum şi supusă unei pedepse penale decît în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată. Naţională. 1994. Nici o altă autoritate a statului nu este competent de a declara pe cineva vinovat de săvîrşirea infracţiunii şi de al pedepsi. 2) sensul justiţiei este dezvăluit în legătură sistematică cu normele art. Sisteme judiciare. 76 N. celor care a adoptat anterior hotărîrea ce este atacată.În doctrina procesual-penală s-a considerat că funcţiunea justiţiei este îndeplinită cînd puterea judecătorească (n.Volonciu. 115. Jurisdicţia desemnează totalitatea organelor prin care statul distribuie justiţia Conform art. apel şi recurs.. adică să preîntîmpine repetarea unor asemenea greşeli. colegii sau complete de judecată specializate. Activitatea judecătorului nu poate fi considerată infailibilă74. op. B 2002. Din acest considerent legea a prevăzut modalităţi procesuale de înlăturare a greşelilor strecurate în hotărîrea prin intermediul exercitării căilor de atac de către cei interesaţi. 6. 117. puterea de a decide asupra conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin aplicarea legii sau totalitate puterilor date unui magistrat pentru administrarea justiţiei78. 114 din Constituţie justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte numai de către instanţele judecătoreşti. p.

1997 sunt stabilite caracteristicile instanţei de judecată: 1) Originea legală. 80 În perioada anilor 1918-1959. Instanţele de judecată79 sunt create în baza legii. 3) sunt organe cu jurisdicţii obligatorii. Cluj. 2 al CRM putem afirma că prin instanţe nelegitime se are în vedere în primul rînd instanţe extraordinare 80. atunci chestiunea existenţei unei competenţe extraordinare este condiţionată de existenţa anumitor condiţii speciale cu totul excepţionale. IV. 115 al. 115. Este necesar de indicat că dacă înfiinţarea instanţei extraordinare este prohibită expres. ceea ce este o confirmare a condiţiei existenţei prezumţiei de nevinovăţie. p. 45/24 din 10. М. с. 40. Constituirea de instanţe nelegitime este interzisă. al. împrejurări total extraordinare. vezi Traian Pop. Conform art.. În prim accepţiune se înţelege instanţa judecătorească ca verigă a sistemului instanţelor judecătoreşti. Autoritatea de lucru este puterea sau forţa acordată de lege hotărîrei judecătoreşti definitive de afi executată şi de aîmpiedica o nouă urmărire pentru acelaşi fapt81. Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a-i fi judecat cauza de acea instanţă şi de acel judecător în competenţa cărora este dată prin lege. 4) aplică principiul contradictorialităţii şi normele de drept. 54 al Constituţiei care prevede limitele expirării exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi cît şi art. 21 din 23. 81-88.97 MO nr. 114 din CRM Nr. 82 83 37 . decît în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată adoptată în corespundere cu prevederile CPP.. prevedere legală. Totuşi este necesar de indicat că modificările posibile de efectuat în condiţiile art. vol. iar în al doilea sens prin instanţă judecătorească se înţelege completul de judecată care este un organ judiciar competent să judece cauza penală.07. 16 al Constituţiei care prevede egalitatea persoanelor în faţa legii şi a autorităţilor publice. 1948. Pop. Austria a menţionat că cauza conform căreia instanţa judecătorească trebuie să fie instituită pin lege are drept obiectiv evitarea organizării sistemului judiciar într-o societate democratică în baza discreţiei executivului şi că această materie să fie reglementată de către legea parlamentului (CRM art. Activitatea judecătorului nu poate fi considerată infailibilă83. – instanţele de judecată) aplică în concret legile prin hotărîri susceptibile de executare prin constrîngere sau mai scurt este puterea de a decide asupra cazurilor (conflictelor) concrete prin aplicarea legii. În doctrina procesual-penală s-a considerat că funcţiunea justiţiei este îndeplinită cînd puterea judecătorească (n. Дело 2000. drept procesual penal. 3 CPP trebuie să ia concordanţă cu art.. 1948. dreptul sau puterea de a judeca82. partea generală. În cadrul procesului penal nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni precum şi supus unei pedepse penale. 128-129 81 Tr. Persoana poate fi declarată vinovată de săvîrşirea infracţiunii precum şi supusă unei pedepse penale decît în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată.72 ). Tipografia naţională S.a. B 2002. p. Ioan Leş. ceea ce imprimă existenţa a 2 caractere: 1. vol. ca organe ce înfăptuiau justiţia pe cauze penale funcţionau comisiile extraordinare ( Стецовский. Această activitate poate fi realizată exclusiv în cadrul procesului penal şi este o finalizare a înfăptuirii actului de justiţie.06. care nu în toate cazurile real survine. 2. 25 al. 1 constituirea de instanţe nelegitime este interzisă şi ca consecinţă sentinţele şi alte hotărîri judecătoreşti nu au putere juridică şi nu pot fi executate. AllBECK. este un efect al recunoaşterii vinovăţiei. 6(1) a Convenţiei şi Curtea care în Hotărîrea Zand c. Sisteme judiciare. Condiţia recunoaşterii vinovăţiei persoanei este existenţa unei hotărîri definitive a instanţei de judecată de condamnare iar pedeapsa penală. 2) permanente. p. Cluj. 557. Nici o altă autoritate a statului nu este competent de a declara pe cineva vinovat de săvîrşirea infracţiunii şi de al pedepsi. II. Hotărîrea instanţei de judecată în privinţa persoanei faţă de care nu s-a respectat competenţa prevăzută de CPP poate fi atacate în cadrul căilor ordinare şi extraordinare (recursul în anulare) şi în cazul constatării încălcării competenţei ele vor fi desfiinţate. Drept procesual penal. Competenţa instanţei de judecată şi limitele jurisdicţiei şi modul de desfăşurare a procesului penal nu pot fi schimbate în mod arbitrar pentru anumite categorii de cauze sau persoane precum şi pentru o anumită situaţie sau pentru o anumită perioadă de timp. Partea Specială. Судербная власть. Această clauză este consfinţit în art.concluziona că din prevederile CPP expuse rezultă 2 accepţiuni a raţiunii de instanţe. Există posibilitatea efectuării acţiunilor enunţate mai sus cu condiţia că ele să nu fie arbitrare. Prin apelarea la art.A. Din acest considerent legea a prevăzut modalităţi procesuale de înlăturare a greşelilor strecurate în hotărîrea prin intermediul exercitării 79 Conform Hotărîrii Curtii Constituţionale cu privire la interpretarea art. în URSS. În urma înfăptuirii justiţiei ca finalizare se adoptă actul jurisdicţional care în dependenţă de posibilitatea părţilor de a ataca acest act poate să aibă caracterul autorităţii de lucru judecat relativ sau absolută. ceea ce constituie elemente de motivare.

13 al (2) şi (3) al legii privind organizarea judecătorească interzice imixtiunea în procesul de înfăptuire a justiţiei. Controlul judecătoresc declanşat prin folosirea acelor căilor de atac are misiunea sa specifică. p. act prin care se pune capăt unui conflict ivit în sfera relaţiilor sociale. mijloacelor de telecomunicaţii folosite de el. . 314-342. sau după caz. Judecata poate avea loc în fond. 6 de asemenea prevede dreptul oricărei persoane la o judecată echitabilă şi publică de către un tribunal independent şi imparţial. Adoptarea CPP la 14 martie 2003 a marcat intrarea în cadrul procesului penal a unui nou actor procesual – judecătorul de instrucţie. Apelul penal. Pe lîngă aceste acţiuni evidente. de a cere divulgarea lui. judecînd în baza legii în condiţii care exclud orice presiune asupra lor.M. judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.. în cazul de faţă a celor penale. Exercitarea de presiuni asupra judecătorilor în scopul de a împiedica judecarea completă şi obiectivă a cauzei sau de a influenţa emiterea hotărîrii judiciare atrage răspundere administrativă sau penală conform legii. apel şi recurs. 41 CPP) în desfăşurarea procesului penal ia faza de urmărire penală. creează o serie de condiţii pentru a asigura calitatea de imparţialitate şi independenţă a judecătorului: . . dacă sunt întreprinse cu scopul de a exercita presiune asupra judecătorilor. care pot influenţa judecătorul. Argument ar fi faptul că substanţa oricărei activităţi judiciare se materializează în hotărîrea judecătorească. Un factor important ce contribuie la independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii este şi procedura specială de pornire a unor proceduri administrative sau penale: doar cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii (în cazul procedurii administrative) şi procesul penal la iniţiativa Procurorului General al R. cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Preşedintelui R. Articolul 26. 17-32. Codul de procedură Penală în art.Procedura de înfăptuire a justiţiei prevăzută de legislaţia procesuală. Activitatea de verificare a sentinţelor şi a altor hotărîri judecătoreşti este efectuată de către judecător. vehiculelor. 29 “instanţele care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale” este inclus şi judecătorul de instrucţie nu înseamnă că şi el înfăptuieşte justiţia. Vasile Papadopol.ca organ judecătoresc cu atribuţii proprii (vezi art. 1994. caracterul obligatoriu al hotărîrilor judecătoreşti s.Declararea inviolabilităţii persoanei judecătorului.căilor de atac de către cei interesaţi. Întru realizarea acestui principiu. suspendare. Pentru toţi subiecţii de drept în stat se impune o interdicţie generală şi absolută: secretul deliberării şi interzicerea.. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 în art. adică să preîntîmpine repetarea unor asemenea greşeli. de locul în care se înfăptuieşte justiţia. Independenţa unui judecător care examinează o cauză în instanţă este o condiţie ce tinde să satisfacă exigenţele legii naţionale şi internaţionale cu privire la calităţile unui judecător care înfăptuieşte Justiţia. demonstraţiile şi alte acţiuni desfăşurate la o distanţă mai mică de 25 m. Corneliu Ţuruianu. instituit prin lege. care să nu fie susceptibilă de a fi modificată de o autoritate nejudiciară. Competenţa a instanţei judiciare de a înfăptui justiţia este dictată de faptul că activitatea instanţei de judecată este realizată într-un cadru legal de aşa natură să garanteze condiţii optime în vederea examinării şi adoptării unei soluţii legale şi întemeiate. locuinţei şi localului de serviciu. 1942. prevede dreptul fiecărui om la o judecată de către un judecător independent şi imparţial. corespondenţei. iar mecanismul de judecată şi soluţionarea se înfăptuieşte în interiorul puterii judecătoreşti potrivit cu normele de proceduri ce reglementează judecătorul în căile de atac84. legea. celor care a adoptat anterior hotărîrea ce este atacată. O serie de alte garanţii ce asigură independenţa judecătorului sunt puse în 84 Vintilă Dongoroz. 38 . 10. de la instanţe de judecată superioare. care reglementează ordinea în timpul şedinţei de judecată.Procedura de numire. CEDO în art. interdicţie care asigură protejarea intimei convingeri a judecătorilor la hotărîrea cauzei.M. demisie şi eliberare din funcţie a judecătorului îl protejează de evenimentele abuzuri din partea factorilor de decizie şi a organelor de stat. bunurilor şi documentelor.Tatat de procedură penală. 26 declară că la înfăptuirea justiţiei în cauzele penale. Regatul Unit că instanţa de judecată trebuie să fie împuternicite să adopte o decizie obligatorie. Faptul că la art. Curtea a considera în carul Findlay v. Art. Ediţia a II-a Bucureşti.a. p. Judecătorul de instrucţie activează în cadrul exclusiv a instanţelor judecătoreşti – judecătorilor. al Parlamentului. de asemenea sunt declarate imixtiune în activitatea judecătorilor mitingurile.

din considerentul că în urma hotărîrilor adoptate de ei depinde vectorul evoluţiei procesului penal şi formarea concluziilor definitive în cadrul probaţiunii. Asigurarea materială şi socială a judecătorului este realizată din contul bugetelor de stat respective. care produc efecte doar în urma adoptării unei hotărîri de către organul competent. în baza garanţiilor de independenţă ce i se oferă este obligat în acelaşi timp să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa. Desigur părţile din proces fac la rîndul personal sau cu concursul apărătorului o apreciere a probelor dar hotărîrile lor nu au caracter de act oficial. Judecătorii din instanţele ierarhic inferioare sunt independenţi şi nu se supun în vre-un fel judecătorilor din instanţele superioare. hotărîrile privind aplicarea măsurilor preventive.seama altor organe în stat. Articolul 27. dacă analizăm hotărîrea Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului pe cazul Findley c/Regatului Unit (1997). puse. sentinţele instanţei de judecată). în general. plîngeri. conform codului de Procedură penală. Curtea se pronunţă în sensul unei încălcări al art. de către subiecţii oficiali ai procesului penal. 39 . Legea determină cercul de subiecţi pentru care libera apreciere a probelor nu constituie doar un drept. se supun doar legii. este confirmată şi de interdicţia de a sancţiona un judecător dacă hotărîrea pronunţată de el într-o cauză va fi casată total sau parţial de o instanţă de apel sau de recurs. 2002. Principiul aprecierii probelor într-o măsură majoră determină tipul procesului penal şi calea spre atingerea scopurilor procesului penal. ci o obligaţie. Judecătorii sunt reprezentanţii autorităţii judecătoreşti în stat. independenţa şi supunerea judecătorilor numai legii. Libera apreciere a probelor ca principiu al procesului penal este strîns legată de regula cercetării sub toate aspectele. complet şi obiectiv a circumstanţelor cauzei şi a probelor. Editura Lumina Iaşi. La soluţionarea cauzelor judecătorii nu trebuie să fie interesaţi de soluţie adoptată. 85 Pentru detalii suplimentare vezi: Alexandru Sava. pertinenţei veridicităţii şi utilităţii probelor existente într-o cauză penală. O modificare care ar înlătura acest dubiu ar fi demilitarizarea judecătorilor din aceste instanţe şi specializarea lor să vizeze doar competenţa după subiectul special al inculpatului. Crearea de condiţii organizatorice şi tehnice favorabile activităţii instanţelor judecătoreşti. 6 al Convenţiei deoarece un membru al tribunalului era. el poate fi recuzat sau poate să se abţină. Judecătorul. legea stabilind şi pentru ei calitatea de magistrat şi toate garanţiile legale de independenţă a judecătorilor de instrucţie ca şi pentru ceilalţi judecători. instanţa declarînd că în aşa circumstanţe “părţile aflate în litigiu se pot îndoi în mod legitim de independenţa acestei persoane. care îşi are originea în Revoluţia Franceză de la 1789 şi în care domina principiul liberei aprecieri a probelor în baza intimei convingeri85. fiind asigurate de forţe coercitive a organelor de stat. în cadrul funcţiilor sale profesionale subordonat uneia din părţile în proces. În rezultatul aprecierii libere a probelor sunt adoptate hotărîri cu caracter oficial (ordonanţa de punere sub învinuire. bazate pe probele cercetate în cauza penală respectivă. de la examinarea dosarului penal. Pentru a-i asigura judecătorului deplină independenţă la judecarea cauzei Codul de Procedură Penală prescrie în art. În acest sens. Aprecierea probelor reprezintă activitatea raţională a organului de urmărire penală procurorului şi instanţei de judecată în vederea determinării admisibilităţii. (2). 26 al. Imparţialitatea. norma în baza căreia judecătorul este liber să examineze materialele şi cauzele penale conform legii şi propriei convingeri. nu se supun nici unui subiect de drept în procesul de înfăptuire a justiţiei şi hotărîrii lor sunt executorii şi obligatorii pentru toţi subiecţii în stat. O astfel de situaţie afectează serios încrederea pe care tribunalele trebuie să o inspire societăţii democratice”. Judecătorii de instrucţie beneficiază de acelaşi garanţii în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu. Aceste standarde pot fi aplicate şi curţilor marţiale. În Republica Moldova este discutabilă independenţa judecătorului din judecătoria militară atunci cînd procurorul care prezintă acuzarea în instanţă este superior lui conform gradelor militare. Judecătorul nu trebuie să fie predispus să accepte concluziile date de organul de urmărire penală în defavoarea inculpatului sau să înceapă o judecată de la ideea preconcepută că acesta a comis o infracţiune. pe seama Ministerului Justiţiei. Procesul penal al Republicii Moldova aparţine formei procesului penal mixt. Aprecierea probelor în procesul penal. Ceilalţi participanţi la procesul penal în urma aprecierii libere probelor au dreptul de a înainta cereri. În toate cazurile în care poate fi pusă la îndoială independenţa sau imparţialitatea judecătorului.

op.. să se sprijine pe certitudinea care nu se poate realiza decît printr-o serioasă cercetare şi o desăvîrşită valorificare a probelor atunci cînd acestea sunt necomplete. procurorul apreciază probele în conformitate cu propria lor convingere. formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Tratat de drept şi procedură penală. Obligarea respectării legii este universală şi se extinde asupra tuturor domeniilor sociale. Cluj. 323. 62-64. Deci nu putea judeca. există proba prevăzută de lege şi să-i acorde forţa probantă tarifată de lege. art. ce constă în respectarea exactă şi uniformă a legii de către toţi subiecţii de drept. 92 Alexandru Sava. ofiţerului de urmărire penală şi procurorul (în condiţiile legii). 1 al. p. 15 al Constituţiei Republicii Moldova care consfinţeşte obligaţia cetăţenilor de a respecta Constituţia şi legile Republicii Moldova. Editura Ştiinţifică. echivoce. iar instanţa de judecată şi organul de urmărire penală şi procurorul trebuie să-şi motiveze convingerea care pentru a fi controlabilă. 89 Ion Neagu. vol.Negarea criteriilor dinainte stabilite în cadrul aprecierii libere a probelor nu înseamnă că aprecierea probelor este realizată arbitrar.R. în final. Drept procesual penal.M. este un stat de drept şi democratic. 1 C. În doctrină92 este prezentă şi analizată importanţa conştiinţei subiecţilor oficiali în cadrul procesului de apreciere a probelor. O condiţie indispensabilă existenţei unui stat de drept este proclamarea şi aplicarea consecventă a principiului legalităţii. Revista de Drept Penal 1/02. 68-69. În conformitate cu al. I. cît şi toată activitatea participanţilor la procesul penal să se realizeze în conformitate cu legea. 40 . O condiţie indespensabilă aprecierii libere a probelor este ca să nu se ia nici o decizie fără a se analiza şi aprecia toate probele existente coroborîndu-le unele cu altele. după realitatea faptelor. trebuie să fie conştientă şi naţională. vol. 97 CPP stabileşte circumstanţele care se constată prin anumite mijloace de probă. 1964. p. 3. în aplicarea pedepsei penale şi eliberarea de acestă pedeapsă. Aprecierea liberă a probelor se constituie. Adrian Ştefan Tulbure. p. Articolul 28. Legalitatea procesului penal include obligaţia că întreaga desfăşurare a procesului penal. Tratat de procedură penală.Tonoviceanu. Iplimentarea principiului liberei aprecieri a probelor conduce la asigurarea cu mijloace procesuale independenţa judecătorilor şi supunerii lor numai legii în cadrul înfăptuirii justiţiei. pe baza convingerii sale. Judecătorul şi organul de urmărire penală. 1997. 91 I. Conştiinţa juridică. 90 Traian Pop. 86 87 Art. Despre convingerea organelor judiciare. regulilor de colectare a probelor şi admisibilităţii probelor. În acest caz judecătorul doar trebuia să constate dacă. 1946. IV. A. cît şi formarea condiţiilor de garantare a independenţei. 28 88 Traian Pop. În art. pag. pag. Bucureşti. imparţial onest90. de regulă86 se reţine de la indicarea prin intermediul căror mijloace de probă necesită să fie probate circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal.cit. ci libertatea de a aprecia probele în mod rezonabil. op. Libera apreciere a probelor exclude posibilitatea oferirii unei puteri dinainte stabilite unei anumite probe. Convingerea intimă fiind un rezultat al desfăşurării unui proces psihic în cadrul căruia elementele de ordin obiectiv (probele) dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa infracţiunii. Prin aceasta avîndu-se în vedere coraportul dintre drepturile şi interesele legitime ale persoanelor şi interesul întregii societăţi. fiind temelia formării intimei convingeri a subiecţilor oficiali a procesului penal.Naschiz. 267. ce după aritmetica stabilită de lege”88. p. indirecte şi mai ales contrazicătoare91. 56-57. într-o garanţie a realizării drepturilor şi libertăţilor persoanei şi în final determină atitudinea instanţei de judecată vizînd vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Totalitatea necesară de probe este determinată prin intermediul obiectului probaţiunii şi pertinenţei probelor. 324. Libera convingere şi libera apreciere a probelor nu înseamnă arbitrariu. indicînd mijloacele de probă din care pot fi obţinute date prin care se stabilesc circumstanţele necesare de probat. 1 al CPP se prevede că procesul penal reprezintă o activitate desfăşurată în conformitate cu legea procesual penală. Libera apreciere a probelor înseamnă că legea. Această regulă fiind în contrast cu sistemul probelor legale în care mijloacele de probă sunt limitate şi ierarhizate de lege adică au o valoare dinainte stabilită87. p.. fiind obligat să tragă din această concluzia judecăţii. existenţa sau inexistenţa vinovăţiei făptuitorului89. Maria Angela Tatu. Analiza principiului legalităţii procesului penal se poate efectua doar în concordanţă cu art. Respectarea regulilor enunţate mai sus reprezintă o garanţie importantă a legalităţii şi temeinicii hotărîrelor procesuale adoptate în cadrul examinării şi soluţionării cauzelor penale. Principiul legalităţii este un principiu general al dreptului cu o aplicabilitate universală în cadrul raporturilor juridice.cit.

Principiul legalităţii procesuale este o transpunere pe plan procesual a principiului general de drept al supremaţiei şi respectării necondiţionate a dreptului. Acest principiu se deduce şi din caracterul de ordine publică a normelor de drept procesual penal. Principiul cuprins în această regulă de bază priveşte legalitatea procesuală în realizarea justiţiei penale, legalitatea substanţială a acesteia fiind asigurată prin incidenţa principiului fundamental de drept penal al legalităţii incriminării şi sancţiunilor de drept penal. Legalitatea procesuală trebuie să asigure şi respectarea legalităţii substanţiale, fără a i se substitui acestuia din urmă. Principiul nullum crimen sine lege şi nulla poena sine lege din dreptul penal îi corespunde în dreptul procesual penal principiul nulla justitia sine lege. Procesul Penal se desfăşoară în strictă conformitate cu: principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional;tratatele internaţionale la care R.M. este parte;prevederile Constituţiei R.M.;Codul de procedură penală. În efectuarea justiţiei, instanţele judecătoreşti conform art. 3 Constituţiei, urmează să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale cu privirea la drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care R.M. este parte. Potrivit prevederilor art. 27 din “Convenţia cu privire la dreptul tratatelor” încheiată la 23.05.1969 la Viena, statul care este parte la tratatul internaţional nu are dreptul să nu îndeplinească obligaţiunile prevăzute de acest tratat din motivul că ele contravin legalităţii naţionale93. Dacă în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale la care R.M. este parte, instanţa va aplica reglementările internaţionale în direct, motivarea hotărîrii Republica Moldova se obligă să respecte tratatele la care este parte. Legea internă concretizează această prevedere internaţională, stipulînd că dispoziţiile tratatelor internaţionale, care după modul formulării, sunt susceptibile de a fi aplicate în raporturile de drept fără adoptarea de acte normative speciale, au caracter executoriu şi sunt direct aplicabile în sistemul juridic şi sistemul judiciar al R.M. Recunoscînd statutul pe care îl are Convenţia în calitate de tratat internaţional în ordinea juridică internă a R.M. Plenul Curţii Supreme de Justiţie a oferit următoarele explicaţii:1. Convenţia constituie o parte integrală a sistemului legal intern şi respectiv urmează a fi aplicativă direct ca oricare altă lege a RM, cu deosebire că Convenţia are prioritate faţă de vestul legilor interne care îi contravin; 2.Sarcina primordială cu privire la aplicarea convenţiei îi revine instanţei naţionale şi nu Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului de al Strasbourgh.Astfel, în cazul judecării cazurilor, instanţa de judecată urmează să verifice dacă legea sau actul care urmează a fi aplicat şi care reglementează drepturile şi libertăţile garantate de CEDO sunt compatibile cu prevederile acesteia, iar în caz de incompatibilitate instanţa va aplica direct prevederile Convenţiei, menţionînd acest fapt în hotărîrea sa.3.Se atenţionează instanţe judecătoreşti asupra faptului că pentru aplicarea corectă a Convenţiei este necesară studierea prealabilă a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourgh, care este unica în drept prin intermediul deciziilor sale să dea interpelări oficiale aplicării Convenţiei. Instanţele judecătoreşti sunt obligate să se călăuzească de aceste interpelări94. Obligativitatea respectării precedentelor Curţii este dictată suplimentar de prevederile art. 427 punctul 15, art. 444 al. 1 p. 15 şi art. 453 al. 1, p. 1 litera d care stabileşte că hotărîrea instanţei de judecată poate fi casată dacă instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi repetată, şi-n această cauză. În conformitate cu art. 7 al Constituţiei R.M. Constituţia R.M. este legea ei supremă şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor CRM nu are putere juridică. În plan procesual penal art. 2 al. 3 CPP, această prevedere constituţională se manifestă prin recunoaşterea supremaţiei Constituţiei asupra legislaţiei procesual penale: “nici o lege care reglementează desfăşurarea procesului penal nu are putere juridică dacă este în contradicţie cu Constituţia Republicii Moldova“.
93

Legea Republicii Moldova privind tratatele internaţionale ale R.M., nr.595-XIV, din 24.09.1999, MO al R.M. nr. 24-26/137 din 02.03.2000 prevede dispoziţii asemănătoare în art. 20 “dispoziţiile tratatelor internaţionale care, după modul formulării, sunt susceptibile de a se aplica în raporturile de drept fără adoptarea de acte normative speciale, au caracter executiv şi sunt direct aplicabile în sistemul juridic şi sistemul judiciar al Republicii Moldova.
94

Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către instanţele de judecată a prevederilor Convenţiei Eoropene cu privire la Drepturile Omului, nr. din .., “Culegere de hotărîri explicative, Chişinău, 2002, pag. 14.

41

Reieşind din aceste prevederi instanţa de judecată în procesul de înfăptuire a justiţiei urmează să aprecieze conţinutul legii, şi în cazul dacă stabileşte că norma juridică este expusă într-un act juridic, care nu poate să fi expus controlului constituţionalităţii, instanţa va aplica în direct legea. Instanţa judecătorească printr-o închiere interlocuitorie informează despre această Parlamentul şi Curte Supremă de Justiţie95. Dacă în procesul judecării cauzei instanţa constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor CRM şi este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii96, judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de Justiţie, care la rîndul său, sesizează Curtea Constituţională spre a rezolva cazurile excepţionale de neconstituţionalitate97. Instanţa de judecată, din oficiu sau la propunerea uneia dintre părţi, în orice fază a judecăţii poate înainta în plen propunerea de a ridica cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice, care urmează să fie aplicate la judecarea cauzei. Propunerea cu privire la ridicarea cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice se formulează printr-un demers şi totodată se adoptă hotărîrea de suspendare a procedurii judiciare. Excepţia de neconstituţionalitate este de ordine publică şi odată invocată ea nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o, neputîndu-se renunţa la soluţionarea deoarece soluţia asupra excepţie este de interes general98. Curtea Constituţională s-a pronunţat99, apărînd drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, asupra următorului caz dee neconstituţionalitate a legii procesual penale – dispoziţiile art. 97 alin. 4 CPP din 1964 prin care se îngrădea dreptul de a contesta ordonanţa de pornire a procesului penal. Având în vedere caracterul obligatoriu şi irevocabil al hotărîrelor Curţii Constituţionale, ultimele sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală, instanţa de judecată şi pentru persoanele participante la procesul penal. Este lovită de nulitate absolută şi urmează a fi casată hotărîrea instanţei de judecată, dacă a fost adoptată în baza prevederii legii recunoscute neconstituţionale (art. 427, p. 14, art. 444 al. 1 p. 14, art. 453 al. 1, p. 1 lit. c CPP). În cazul în care organul de urmărire penală sau procurorul la faza de urmărire penală constată că prevederea legală este în contradicţie cu prevederea constituţională, este informat Procurorul General, care este în drept de a sesiza Curtea Constituţională. Hotărîrile explicative ale Plenului CSJ în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au caracter de recomandare pentru organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti. De iure hotărîrile explicative ale Plenului CSJ nu sunt izvoare de drept a dreptului procesual penal. Funcţiunea lor este de a da explicaţii judecătorilor, procurorilor şi ofiţerilor de urmărire penală în privinţa legislaţiei în vigoare. De facto, în opinia unor cercetători, hotărîrile explicative ale Plenului CSJ reprezintă izvoare ale dreptului procesual penal. Obligativitatea lor este determinată de autoritatea înaltă a CSJ, profesionalismului şi calificării superioare a judecătorilor CSJ, temeinicii şi corectitudinii explicaţiilor oferite de instanţa supremă 100. Din
95

Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către instanţele judecatoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova, nr.2 din 30.01.1996, “Culegere de hotărîri explicative, Chişinău, 2002, pag. 9. 96 Conform al. 2 art. 31 al Legii privind Curtea Constituţională sunt supuse controlului constituţional numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei R.M. 97 Ridicarea excepţiilor de neconstituţionalitate a actelor juridice, constituie una din garanţiile constituţionale de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale a cetăţenilor şi totodată mijlocul procedural pentru realizarea accesului lor, în calitate de titulari ai drepturilor şi libertăţilor fundamentale la Curtea ConstituţionalăMircea Iuga,Constituţia- izvor de soluţionare a cazurilor excepţionale de neconstituţionale a actelor normative, Justiţia Constituţională în R.M., nr. 2-2004, pag. 16.
98

Viorel Paşca. Excepţia de neconstituţionalitate. Chestiune prejudicială în procesul penal, Revista de Drept penal, nr. 3/1999, pag. 50.
99

Hotărîrea Curţii Constituţionale cu priire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 97, alin. 4 din Codul de procedură penală, nr. 20 din 16.06.1997, MO al R.M. nr. 43-44 din 03.07.1997.
100

În doctrină s-au prezentat viziuni diferite vis-a-vi de conţinutul noţiunii de precedent judiciar. Prin precedent judiciar avîndu-se în vedere doar hotărîrile instanţei supreme pe cauze concrete, în altă opinie, se includ în noţiune atît hotărîrile pe cauze concrete cît şi hotărîrile explicative ale instanţei supreme. Pentru detalii vezi Волков К.А., Судебный прецедент в уголовном праве: за и против», «Российский судья», nr. 7/2003, c. 28-33; Анжелика Ножкина, «Судебная практика как источник уголовнопроцессуального права», Уголовное право, nr. 3/2002, стр. 80-81, Железнова Н.Д., Судебноюридическая практика: понятие функции и структура, «Российский судья», nr. 5/2003, стр.7-11; I.Dolea, Considerente privind perspectiva utilizării hotărîrilor judecătoreşti ca izvor de drept în procesul 42

aceste considerente a fost justificată introducerea în cadrul Proiectului Codului de Procedură Penală a regulii, stipulată în art. 2, prin care hotărîrile explicative ale Plenului CSJ sunt obligatorii pentru instanţele judecătoreşti, prin acestea încercîndu-se a da un statut oficial unei stări de fapt existente. În perspectivă considerăm că precedentul judiciar101 (hotărîrele explicative şi hotărîrele pe cauze concrete adoptate de Curtea Supremă de Justiţie), într-o perspectivă mai mult sau mai puţin apropiată va deveni izvor de drept 9, desigur cu condiţia necesară ca precedentul judiciar să nu contravină prevederilor legale manifestînd ca scop interpretarea detaliată a normelor materiale şi procesuale., avînd în vedere influenţa exercitată de jurisprudenţa CSJ bazată, de regulă, pe precedentul judiciar şi acele calităţi care le manifestă10. În această ordine de idei este necesar de prezentat de facto a precedentului judiciar prevăzut de art. 427, al. 16, care indică că temei din punct de vedere a recursului împotriva hotărîrilor instanţei de apel faptul că o normă de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiaşi norme date anterior de către CSJ. Cea mai mare importanţă îl poate avea în probaţiunea penală, mai ales cînd este vorba despre asigurarea drepturilor subiecţilor implicaţi în administrarea probelor. Principiul lgalităţii în procesul penal are următoarele caracteristici: 1. înfiinţarea prin lege a instanţelor judecătoreşti, a procuraturii şi a organelor de urmărire penală precum şi desfăşurarea activităţii acestora în compunerea şi limitele competenţei acordate de lege; 2. respectarea de către subiecţii oficiali ai procesului penal, pe tot parcursul procesului penal a legilor, a legii procesual penale şi a altor dispoziţii legale; 3.respectarea integrală a drepturilor procesuale acordate de lege participanţilor şi utilizarea numai a mijloacelor şi metodelor admise de lege; 4.efectuarea fiecărui act procesual sau procedural în conţinutul şi formele stabilite de lege. Pentru asigurare respectării legalităţii în cursul desfăşurării procesului penal legiuitorul a instituit o serie de garanţii procesuale: 1. nulitatea actelor efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal (ex. art. 251 CPP); 2. decăderea din exerciţiul unor drepturi procesuale ca sancţiune procesuală; 3.aplicarea unei amenzi judiciare pentru încălcarea obligaţiunilor procesuale; 4. calificarea ca infracţiune a încălcărilor foarte grave a legii procesual penale. Principiul legalităţii procesului penal este aplicabil în egală măsură tuturor activităţilor instanţei de judecată, părţilor cît şi altor participanţi la procesul penal, toţi fiind obligaţi să respecte legea în activitatea lor procesuală. Respectarea principiului legalităţii asigură concomitent respectarea tuturor principiilor procesului penal situaţia fiind determinată de statutul principiului legalităţii ca principiu cadru şi ca primă condiţie a existenţei celorlalte principii. TITLUL II. INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI ŞI COMPETENŢA LOR CAPITOLUL I. INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI Articolul 29. Instanţele care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale Justiţia este una din formele fundamentale ale activităţii statului. Această funcţie implică existenţa unor structuri statale apte să realizeze activitatea jurisdicţională. Potrivit alin. 1 art. 115 din Constituţie „Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin Curţile de Apel şi prin judecătorii”. Textul constituţional se regăseşte şi în Legea privind organizarea judecătorească, ce stipulează şi principiile

penal, pag. 269-272.
101

Avînd în vedere statutul hotărîrii Curţii care interpretează prevederile Convenţiei, cît şi recunoaşterea precedentului de drept ca izvor de drept la Curtea Penală Internaţională, vezi Nineta Bărbulescu, Curtea Penală Internaţională - între speranţă şi provocare, Revista de Drept Penal 2/99, p.69).
9

10

Eficacitatea precedentului judiciar se manifestă prin pronunţarea unei soluţii în baza cauzelor similare examinate anterior. Prevezibilitatea se caracterizează prin faptul că este posibil a elabora o bază, un fundament în vederea examinării unui tip de cauze, pornind de la cauza examinată anterior. Unitatea constă într-o atitudine comună faţă de cauzele penale analogice. (Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din moldova, seria “Ştiinţe socioumanistice”, vol. I, Chişinău, 2003, CE USM, pag. 270. 43

generale de organizare şi activitate a acestor organe ale statului. Alin. 1 art. 29 CPP specifică sistemul instanţelor judecătoreşti, reieşind din competenţa manifestată la examinarea cauzelor penale. Potrivit alin. 2 art. 115 din Constituţie, pe lîngă sistemul instanţelor de jurisdicţie generală sau ordinară, pot funcţiona, potrivit Legii, pentru anumite categorii de cauze, judecătorii specializate. Detaliind dispoziţia constituţională, alin. 2 art. 29 CPP precizează posibilitatea înfiinţării atît a judecătoriilor specializate, cît şi a unor colegii sau complete specializate (în incinta instanţelor judecătoreşti de drept comun). Specializarea se va realiza pe anumite categorii de cauze. Categoriile de cauze penale pot fi selectate după indici diferiţi: sfera relaţiilor sociale afectate prin infracţiunile comise sau gradul de pericol social al unor infracţiuni (specializare după materie, ce denotă acea competenţă specială pe care o pot avea anumite organe judiciare – fie complete, colegii, de a examina infracţiunile dintr-un anumit domeniu ) spre exemplu, ar putea fi înfiinţate instanţe cu o competenţă specială în ceea ce priveşte infracţiunile din domeniul afacerilor, infracţiuni de natură fiscală. Un alt criteriu ar putea fi persoana făptuitorului (specializarea după persoană sau acea competenţă personală a instanţelor, detalii în cele ce urmează) spre exemplu, în acest sens se preconizează constituirea de complete specializate pentru judecarea infractorilor minori sau un exemplu tipic – judecătoriile militare, deja existente. Instanţele judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea judiciară în principal în faza judecăţii, dar au atribuţii în privinţa realizării unor sarcini legate de urmărirea penală. Reieşind din avantajele ce le prezintă pentru implementarea principiului contradictorialităţii la faza de urmărire penală (ce asigură respectarea mai efectivă a drepturilor legitime ale participanţilor la proces) sfera de operare a controlului judiciar al urmăririi penale s-a extins odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală. Diversitatea atribuţiilor încredinţate instanţelor judecătoreşti la diferite faze procesuale a condiţionat realizarea unor schimbări în organizarea activităţii acestor organe, în vederea asigurării imparţialităţii şi justei soluţionări a cauzei. Astfel, în cadrul judecătoriilor ca organ judecătoresc cu atribuţii proprii în desfăşurarea procesului penal în faza de urmărire penală au început să funcţioneze judecătorii de instrucţie (practică atestată şi în legislaţia multor ţări europene ca Belgia, Franţa, Olanda, Luxemburg, Spania). Articolul 30. Compunerea instanţei de judecată Trebuie făcută distincţia între organele judecătoreşti care înfăptuiesc, potrivit legii, justiţia în Republica Moldova şi organismele judiciare, care, în acest cadru organizatoric general, participă în mod concret şi într-o anumită compunere legală la soluţionarea cauzelor penale. Deosebirea de terminologie din reglementare nu este întîmplătoare, dispoziţiile legale care se referă la „instanţele judecătoreşti” sau „instanţele de judecată” semnificînd sensuri distincte. Prin instanţe judecătoreşti (în conformitate cu dispoziţiile constituţionale) se înţeleg verigile care constituie sistemul unitar al organelor judecătoreşti, aşa cum ele sunt dispuse într-o piramidă de la vîrf şi pînă la unităţile de bază, sens preluat în art. 29 CPP. Noţiunea de instanţă de judecată, utilizat în acest articol, are în vedere organul judiciar concret, constituit într-o compunere strict determinată, dar variabilă după diferite ipoteze precis delimitate şi care este chemat să judece şi să soluţioneze o anumită pricină penală dedusă în faţa unui organ judecătoresc. Din punct de vedere organizatoric, la o instanţă judecătorească pot să desfăşoare activitatea jurisdicţională mai multe instanţe de judecată. La compunerea instanţelor de judecată din ţară se folosesc ca modalităţi de organizare atît sistemul unipersonal (judecătorul unic), cît şi colegial, pentru a echilibra avantajele şi dezavantajele prezentate de ambele modalităţi. Numărul judecătorilor care vor participa la judecarea cauzelor penale se poate determina din mai multe considerente, precum: caracterul şi gradul de pericol social al infracţiunii, categoria şi mărimea eventualei pedepse penale, specificul diferitor faze procesuale etc. Regula generală este că în toate instanţele de gradul întîi (care vor examina cauza în fond) cauzele penale se judecă de un singur judecător. De la această regulă se poate face excepţie – constituirea unui complet format din 3 judecători, prin valorificarea cazurilor expres prevăzute în prezentul articol. Astfel, la decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti, cauzele penale asupra infracţiunilor excepţional de grave (pentru săvîrşirea cărora legea penală prevede pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă, de ex.: (art. 135 CP) Genocidul, (art. 139 CP) 44

Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului, (art. 337 CP) Trădarea de patrie, (art. 343 CP) Diversiunea etc. ), se vor judeca în prima instanţă de un complet din 3 judecători. Dispoziţia în cauză poartă un caracter dispozitiv. Formarea completului de judecată, dintr-un singur judecător sau mai mulţi, fiind alternativă, se stabileşte, după caz, de preşedintele instanţei judecătoreşti. Constatînd necesitatea examinării cauzelor penale deosebit de complicate (prin numărul persoanelor implicate sau particularităţile cazului) sau a celor ce prezintă o mare importanţă socială (prin rezonanţa ce a preluat-o cazul în societate) într-un complet de 3 judecători, preşedintele instanţei judecătoreşti va emite o decizie motivată în acest sens. Din analiza prezentului articol rezultă teza generală de colegialitate a instanţei la judecarea căilor de atac. Colegialitatea este determinată de sarcinile valorificate prin exercitarea căilor de atac: repararea greşelilor structurate în hotărîrea judecătorească, realizarea uniformităţii în interpretarea şi aplicarea legii. Reieşind din diversitatea situaţiilor existente şi structura organizatorică a instanţelor judecătoreşti, legiuitorul a recurs la detalierea strictă a componenţei numerice a completelor de judecată ce vor examina cauzele în urma căilor de atac. Astfel, apelurile şi recursurile împotriva hotărîrilor judecătoreşti în cauzele penale pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul (recursul fiind al doilea grad de jurisdicţie), precum şi împotriva hotărîrilor instanţelor de apel (în acest caz fiind al treilea grad de jurisdicţie, a doua cale ordinară de atac valorificată) pentru a decide admisibilitatea (procedură prealabilă de verificare ce anticipă judecarea propriu-zisă a recursului) se judecă de către instanţele respective într-un complet format din 3 judecători. Colegiul lărgit al CSJ judecă recursurile împotriva sentinţelor Colegiului penal al CSJ (cazurile cînd CSJ figurează ca instanţă de fond), împotriva hotărîrilor instanţei de apel (situaţie atestată, cînd recursul este cel de al treilea grad de jurisdicţie, avînd la judecarea propriu-zisă a recursului), recursurile în anulare în complet format din 5 judecători. Plenul CSJ judecă recursurile în anulare în complet format din cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor CSJ (dispoziţia normativă indicînd minimul necesar pentru o şedinţă deliberativă). La judecarea cauzei în revizuire, instanţa trebuie să judece cauza în compunerea pe care o prevede legea pentru judecarea aceleiaşi cauze în primă instanţă, reieşind din specificul ce îl comportă această cale extraordinară de atac. Normele procedurale privitoare la compunerea instanţei au un caracter imperativ, iar nerespactarea lor atrage după sine casarea hotărîrii pronunţate. Articolul 31. Schimbarea completului de judecată Dispoziţia în cauză înscrie regula unicităţii completului de judecată. Măsura este necesară pentru ca judecătorii să perceapă nemijlocit tot ce s-a dezbătut şi prezentat în şedinţă, pentru a clarifica unele aspecte care, altfel, nu ar putea fi apreciate şi a trage concluzii juste asupra modului de soluţionare a cauzei. Derogarea de la regula generală (adică schimbarea completului) se admite cu respectarea a două condiţii : a) menţinerea aceluiaşi complet să nu fie posibilă, b) desfăşurarea şedinţei de judecată să nu fi depăşit momentul începerii cercetării judecătoreşti. Alin. 2 art. 31 CPP prevede că după începerea cercetării judecătoreşti orice schimbare intervenită în completul de judecată impune reluarea de la început a cercetării judecătoreşti; cercetarea judecătorească fiind acea parte a judecăţii în care: se administrează şi se verifică probele din cauza penală, şi instanţa, venind în contact nemijlocit cu întreg materialul probator, îşi formează convingerea cu privire la întreaga situaţie de fapt. În acest aliniat legiuitorul a prevăzut, pe cale de excepţie, totuşi, posibilitatea schimbării membrilor completului de judecată şi continuarea examinării cauzei, la întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) cauza se judecă în fond; b) completul e format din 3 judecători; c) unul din membrii completului nu poate participa în continuare la judecarea cauzei din motivele precizate expres: boală îndelungată, deces sau din motivul eliberării din funcţie (art. 25 al Legii cu privire la statutul judecătorului).

45

Judecătorului, care intervine în proces, i se oferă timp pentru: a lua cunoştinţă cu materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate în instanţă, pentru a se pregăti pentru participarea de mai departe în proces, şi dreptul de a solicita repetarea unor acţiuni procesuale deja efectuate în şedinţă, în lipsa lui, dacă are de concretizat chestiuni suplimentare; pentru a asigura realizarea efectivă, independentă şi de pe poziţii de egalitate cu ceilalţi membri stabili ai instanţei de judecată, a atribuţiilor sale. În vederea examinării cauzei într-un termen rezonabil şi asigurării economiei de mijloace procesuale, s-a prevăzut posibilitatea menţinerii împuternicirilor judecătorilor transferaţi, degrevaţi, detaşaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie (conform art. art. 24-25 Legii cu privire la statutul judecătorului), pînă la încheierea judecării cauzei, aflate la faza de terminare, în baza hotărîrii Consiliului Superior al Magistraturii. Articolul 33. Incompatibilitatea judecătorului Una din cerinţele esenţiale pentru buna înfăptuire a justiţiei penale este încrederea deplină pe care justiţiabilii trebuie să o aibă în organele judiciare penale. Neîncrederea în felul de a-şi îndeplini atribuţiile de către subiecţi oficiali zdruncină autoritatea hotărîrilor penale şi subminează prestigiul organelor judiciare şi al justiţiei penale. De aceea, pentru situaţiile în care prezumţia de imparţialitate şi obiectivitate ar fi pusă la îndoială, legiuitorul a prevăzut remedii procesuale adecvate precum: incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea. Incompatibilitatea se înfăţişează ca situaţia de inadecvare în care se află unul din subiecţii procesualioficiali faţă de o cauză penală şi care constituie un impediment în cea ce priveşte participarea acestuia la rezolvarea acelei cauze penale. Incompatibilitatea nu trebuie considerată ca o incompetenţă, ci numai ca o situaţie specială în care se află un participant oficial faţă de cauză penală. Astfel, ar fi posibil ca unul din cei mai buni judecători ai unei instanţe să nu poată participa la rezolvarea unui dosar penal, deoarece s-ar afla în vreunul din cazurile de incompatibilitate. Prezentul articol prevede diferite cazuri de incompatibilitate posibile în ce ţine de persoana judecătorului. (1). Judecătorii care sunt soţi sau rude (în sens larg, fără careva limitări) între ei, nu pot face parte din acelaşi complet de judecată. Împrejurarea este justificată înlăturînd posibilitatea ca în cadrul completului să se formeze o grupare, care datorită legăturii de rudenie, să poată influenţa votul exprimat, ştirbind principiul activităţii colegiale. (2). 1) Factorul distinctiv al acestui caz de incompatibilitate îl constituie, pe lîngă legăturile de afiliaţie, fie de rudenie sau similare ei, în urma înfierii, interesul direct sau indirect manifestat în cauza penală. Atribuirea de către legiuitor a unui conţinut extins expresiei „interes direct sau indirect”, rezervă posibilitatea înglobării diverselor situaţii ce se pot ivi în practică. Autorii Neagu I., Dongoroz V. oferă următoarea descifrare acestei expresii: există un interes direct în cauză atunci cînd judecătorul, soţul sau vreo rudă figurează ca parte în acea cauză (interpretarea oferită ar avea tangenţă cu punctul 2 alin. 2 art. 33 CPP RM). Interesul este indirect cînd soţul sau o rudă a lor este reprezentant legal, apărător al vreunuia din părţile în proces. De asemenea, indirect va fi interesat judecătorul, dacă între judecător, soţul sau vreo rudă a acestuia, pe de o parte, şi vreuna din părţi, pe de altă parte, există relaţie de prietenie ori de duşmănie. Alţi autori consideră că legăturile date de calitatea de soţ sau rudă între judecător şi procurorul care a sesizat instanţa ar putea constitui un motiv de recuzare sau abţinere pe temeiul interesului în cauză. Justificarea acestui caz de incompatibilitate derivă din necesitatea înlăturării oricărei bănuieli asupra imparţialităţii judecătorului care ar putea fi afectat în obiectivitatea actelor sale de relaţia avută cu procurorul – titular al funcţiei de acuzare, esenţialmente separată de funcţia de jurisdicţie, care îi este soţ sau rudă, judecătorul fiind înclinat să împărtăşească poziţia preluată de procuror în dezbateri. 2) Cazul dat de incompatibilitate este determinat de imposibilitatea cumulării a două funcţii procesuale distinctive (de judecător şi de parte sau reprezentant, apărător al părţii), reieşind din esenţa principiului contradictorialităţii. Un alt factor de suspiciune îl constituie legătura de rudenie sau relaţiile de familie. 46

3) Sub egida acestui punct sunt acumulate mai multe cazuri de incompatibilitate. a) Judecători care au participat în acest proces în calitate de experţi, specialişti, martori, interpreţi, traducători nu pot examina cauza, deoarece, sesizînd personal anumite aspecte, ar putea avea o părere asupra pricinii, faţă de care judecătorul trebuie să fie independent. Este evident subiectul care este chemat să evalueze probele (judecătorul) nu poate fi o persoană care a procurat vreo probă sau a servit ca mijloc de probă. b) Judecătorul care a fost reprezentant sau apărător al vreunuia din părţi este incompatibil să judece în acea cauză, asupra unui aşa judecător planează dubiul că ar putea fi angajat în optica părţii a cărei apărare sau reprezentare a exercitat-o. Nu interesează felul reprezentării (legală sau convenţională) sau calitatea apărătorului (ales sau desemnat din oficiu) şi nici durata interevenţiei lor în acele calităţi în cauza respectivă. c) Judecătorul nu poate participa la examinarea cauzei dacă a participat în acest peoces în calitate de persoană care a efectuat urmărirea penală, procuror, reieşind din suspiciunea existenţei unei înclinaţii acuzatoriale în soluţionarea cauzei, datorită funcţiei îndeplinite anterior. d) Judecătorul nu poate participa la examinarea cauzei dacă a participat în acest proces în calitate de judecător de instrucţie. Deşi de natură contencioasă, procedura de efectuare a controlului judiciar al urmăririi penale nu este în sine o activitate de judecată, însă prin implicaţiile sale procesuale şi prin atamarea, cel puţin din punct de vedere probator, a unor aspecte strîns legate de fondul cauzei, creiază o stare de incompatibilitate pentru judecătorul chemat să rezolve ambele chestiuni: de control judiciar al urmăririi şi de judecare în fond a cauzei. Realizarea controlului judiciar presupune o analiză şi o evaluare a materialului probator administrat şi creiază o prezumţie de responsabilitate în ce priveşte soluţia optată. 4) Împrejurările menţionate la acest punct, deşi exterioare procesului penal în cauză, denotă existenţa unei păreri determinate asupra unor fapte sau probe ce vor fi examinate în cursul judecăţii. Iar un judecător cu prejudecăţi nu constituie o garanţie maximă a obiectivităţii. 1) Deşi, între cazurile de incompatibilitate precizate la punctul anterior şi cel de faţă, există asemănări sub aspectul unei păreri expuse anterior examinării procesului penal în care persoana în cauză figurează ca judecător, totuşi, distincţiile sunt vădite, în primul caz opinia este expusă în împrejurări exterioare activităţii instanţelor judecătoreşti, în cel de-al doilea caz, părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză (în particular, asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului) a fost expusă sub formă de hotărîri anterioare, deci într-un cadru procesual. Legiuitorul a prezumat în acest caz că judecătorul care şi-a formulat anticipat convingerea asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, ar fi un judecător cu prejudecăţi. Drept exemplu de aşa situaţii pot servi: judecătorul la soluţionarea unei cauze penale a înlăturat unele declaraţii de martori ca fiind minciunoase, iar ulterior, i-a judecat pe acei martori pentru comiterea infracţiunii de mărturie minciunoasă, ori atunci cînd l-a condamnat pe inculpat, reţinînd că declanşarea conflictului s-a datorat atitudinii violente a părţii vătămate şi apoi a fost desemnat să-l judece pe acesta din urmă în calitate de inculpat pentru săvîrşirea împotriva primului a infracţiunii de vătămare corporală sau pot fi cazuri de legătură (conexitate) între o pricină civilă anterior examinată şi o cauză penală. 2) Cercul cazurilor de incompatibilitate nu este elucidat exhaustiv, legiuitorul permite invocarea şi altor circumstanţe cu unica condiţie: de îndoială rezonabilă asupra imparţialităţii judecătorului, ce presupune că suspiciunea invocată să se fundamenteze pe suficiente elemente de fapte obiective. (3). Există acest caz de incompatibilitate în situaţia cînd judecătorul a luat parte la soluţionarea aceleiaşi cauze în altă instanţă (la altă etapă a procesului penal). Poziţiile inconciliabile constau în poziţia de judecător care a participat la soluţionarea unei cauze şi poziţia de judecător care ar urma să judece din nou aceiaşi cauză, fie la instanţa superioară, fie la aceiaşi instanţă după casarea cu trimitere (rejudecare), fiindcă este greu de presupus ca un judecător ce s-a pronunţat într-o cauză deţine obiectivitatea necesară pentru a exercita controlul asupra hotărîrii în darea căreia a luat parte sau de a rejudeca altfel aceiaşi cauză după casare.

47

Această prevedere nu se extinde asupra membrilor Plenului CSJ, reieşind din principiile de organizare a acestei structuri a CSJ. (4). Interdicţiile stabilite de alin. 2 pct. 5 şi alin. 3 nu se aplică judecătorului de instrucţie, reieşind din specificul activităţii sale. Astfel, judecătorul de instrucţie ce a respins o propunere de liberare condiţionată nu este incompatibil a soluţiona propunerea ulterioară, din motivul că a examinat împrejurări noi, care nu existau cu ocazia primei pronunţări; cardinal fiind faptul, că în asemenea situaţii, judecătorul nu se pronunţă asupra soluţiei cauzei (nu examinează fondul), ci precaută unele aspecte procesuale (aplicarea măsurilor preventive, asiguratorii etc.). Articolul 34. Abţinerea sau recuzarea judecătorului În sistemul preconizat de prezentul cod, cazurile de incompatibilitate determină conţinutul situaţiei procesuale, în timp ce abţinerea şi recuzarea sunt mijloace (formele) de rezolvare a situaţiei. (1). Abţinerea este instituţia prin care cel aflat într-unul din cazurile de incompatibilitate poate cere să fie înlocuit cu o altă persoană, avînd aceeaşi calitate. Abţinerea este o autorecuzare a organului judiciar, prin ea se previne recuzarea, constituie modalitatea principală de rezolvare a situaţiei de incompatibilitate şi este o obligaţie morală pentru cel aflat în cazul de incompatibilitate a cărei neîndeplinire poate atrage sancţionarea sa disciplinară. Declaraţia de abţinere făcută preşedintelui instanţei trebuie motivată. (2). Recuzarea este modalitatea legală subsidiarp prin care, în lipsa unei declaraţii de abţinere, oricare din părţi (personal, prin reprezentant sau apărător) are posibilitatea să solicite ca persoana incompatibilă să fie împiedicată să participe la procesul penal. Cererea de recuzare trebuie motivată şi înaintată, ca regulă, pînă la începerea cercetării judecătoreşti, reieşind din eventualitatea schimbării completului şi asigurarea nemijlocirii examinării cauzei. Doar sub condiţia aflării întîrziate a motivului recuzării se va admite propunerea de recuzare. (3). Instanţa care soluţionează cauza poate aplica, faţă de persoana vinovată, amenda judiciară, în următoarele condiţii, întrunite cumulativ: a) cererea de recuzare se înaintează în mod repetat; b) cu rea-credinţă şi în mod abuziv; c) cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii răuvoitoare. Articolul 35. Procedura soluţionării cererii de recuzare şi a declaraţiei de abţinere (1). Soluţionarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face într-o procedură specială, simplificată, menită să evite tergiversarea în rezolvarea cauzei, de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în şedinţă închisă, în alt complet ordinar, fără participarea celui care declară că se abţine sau este recuzat. Completul de judecată va avea acelaşi număr de judecători cu cel care este investit să rezolve cauza penală; din complet pot face parte judecătorii nerecuzaţi din completul iniţial. (2). Examinarea cererii de recuzare sau a declaraţiei de abţinere se face imediat, deoarece, pe parcursul soluţionării declaraţiei sau cererii, şedinţa de judecată în care au fost invocate cazurile de incompatibilitate se suspendă. Se oferă posibilitatea de a prezenta argumente atît părţilor, cît şi persoanei a cărei recuzare se cere. Completul care examinează cazul de incompatibilitate poate admite sau respinge declaraţia sau cererea. În situaţia, cînd abţinerea sau recuzarea vizează o parte din judecătorii instanţei (fiind cazul unei suspiciuni individuale îndreptate personal contra mai multor subiecţi procesuali oficiali, deci în mod plural), iar cei care nu s-au abţinut ori nu au fost recuzaţi nu sunt suficienţi de a alcătui completul de judecată, recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară, care, dacă admite recuzarea sau abţinerea,desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în care s-a produs recuzarea.

48

CAPITOLUL II. COMPETENŢA INSTANŢEI JUDECĂTOREŞTI Articolul 36. Competenţa judecătoriei Competenţa penală constă în capacitatea unui organ judiciar de a îndeplini acte procesuale care să fie valabile şi să producă toate efectele prevăzute de lege. Categoria juridică de competenţă determină dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia organelor judiciare de a desfăşura anumite activităţi. Această capacitate poate fi concepută, în sens pozitiv, ca o împuternicire dată organelor judiciare într-o anumită direcţie sau, în sens negativ, ca o limitare prin care se departajează sferele de atribuţiuni ale fiecărui organ. Cauzele penale sunt extrem de variate prin natura sau gravitatea faptelor săvîrşite, locul unde ele au fost comise ori persoana făptuitorului, iar atribuţiile funcţionale, specializarea şi gradul mai mult sau mai puţin ridicat de profesionalitate a fiecărui organ constituie factori de care trebuie să se ţină seama în distribuirea cauzelor penale între diverse instanţe judecătoreşti. Repartizarea cauzelor penale şi a activităţilor procesuale între organele judiciare impune folosirea conceptului de formă sau modalitate a competenţei. Formele competenţei reprezintă criteriul sau modalitatea în funcţie de care se diferenţiază capacitatea instanţelor judecătoreşti de a judeca diversele cauze penale. Competenţa funcţională, competenţa materială şi competenţa teritorială reprezintă forme fundamentale ale competenţei; acestea nelipsind din sfera de competenţe a nici unui organ judiciar. Competenţele fundamentale sunt întotdeauna şi concurente, întrucît organul judiciar trebuie să fie competent în acelaşi timp după funcţiune, după materie şi după teritoriu pentru fiecare cauză. Competenţa funcţională este determinată de atribuţiile specifice conferite de lege instanţelor judecătoreşti în desfăşurarea procesului penal şi de modul particular în care se realizează activitatea procesuală în diferite faze ale cauzei ori în raport de caractrul deosebit al unor instituţii. Astfel, anumite organe judecă o cauză în primă instanţă şi altele în apel sau recurs, există organe care nu realizează decît unele forme procesuale (de ex.: judecătoriile nu judecă decît în primă instanţă), după cum sunt cazuri cînd o anumită activitate este dată în competenţa funcţională exclusivă numai unui singur organ (de ex.: judecarea recursului în anulare, în orice cauză, este de competenţa exclusivă a CSJ). Competenţa materială este determinată de obiectul cauzei penale, adică de faptul juridic care a produs conflictul de drept penal şi în legătură cu care se desfăşoară activitatea judiciară. Ea determină organul competent să soluţioneze o cauză penală, dintre instanţele judecătoreşti de grade deosebite. Criteriile care se au în vedere la stabilirea competenţei materiale pot fi multiple. Din acestea cele mai însemnate sînt natura şi gravitatea infracţiunii ori complexitatea cauzei. Determinările care au loc în acest sens ţin seama de valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea faptei, dar şi de limita pedepselor prevăzute sau de dificultatea stabilirii corecte şi legale a faptelor petrecute. Competenţa teritorială şi alte forme de competenţă vor fi elucidate în cele ce urmează în dependenţă de dispoziţia normativă precăutată. Legiuitorul dezvăluie atribuţiile sau capacitatea obiectivă a instanţelor judecătoreşti, plecînd de la competenţa lor materială, funcţională şi, după caz, personală.

Cele mai multe cauze sunt date în competenţa acestui organ, asigurîndu-i-se, astfel, verigii de bază a organelor de judecată competenţa materială cea mai cuprinzătoare şi, deci, o largă accesibilitate. Judecătoria are o competenţă materială generală, în acest sens se arată că judecătoria examinează în prima instanţă toate cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Partea Specială a Codului penal, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe. Sub aspectul competenţei funcţionale, judecătoria judecă doar în primă instanţă. Fiind veriga de bază în organizarea instanţelor judecătoreşti, acest organ nu funcţionează ca instanţă de apel sau de recurs. 49

fiind egală în grad cu judecătoriile de drept comun. Ca şi judecătoria are conceptual o competenţă generală în materie (fiind aptă de a examina cauzele privind infracţiunile prevăzute de Partea Specială a Codului penal. Dispoziţia art. Un alt factor hotărîtor la determinarea competenţei personale îl constituie momentul comiterii faptei infracţionale. Competenţa funcţională şi materială este completată de o competenţă personală. cît şi orice altă faptă prevăzută de legea penală ca infracţiune. fiind prevăzute de lege ca instanţe specializate. precum şi plîngerilor persoanelor împotriva hotărîrilor şi acţiunilor organului de urmărire penală (şi a procurorului. 2) persoanele atestate din efectivul instituţiilor penitenciare. dar faptul că infracţiunea este comisă de un militar. 1 al Legii cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare. încadrînd: 1) persoanele din efectivul de soldaţi. în cadrul instituţiilor menţionate. 37 CPP dezvăluie detaliat competenţa personală a judecătoriei militare. Articolul 37. de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei. Dacă infractorul în momentul săvîrşirii infracţiunii are o calitate care atrage competenţa personală. cu excepţia cazului cînd fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu. Într-o bună parte din statele lumii instanţele judecătoreşti militare au competenţa de a examina cauzele penale ce au ca obiect încălcarea statutelor militare. Articolul 38. se poate menţiona drept exemplu: competenţa judecătoriei la examinarea chestiunilor legate de punerea în executare şi parvenite în cursul executării sentinţei) (art. se înlocuieşte cu o competenţă personală determinată de calitatea făptuitorului. prin noi prevederi legale. judecînd: 50 . stabilită de art. instituind rezerva completării cercului de persoane evidenţiate mai sus. 468 – 473 CPP). 17 Legea cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare)). legală a urmăririi penale. judecă cauzele penale numai în primă instanţă. Astfel. din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri a instituţiilor exprs prevăzute de pct. aceasta nu se păstrează prin pierderea calităţii pînă la momentul procesului penal. La determinarea competenţei personale a judecătoriei militare are relevanţă. 4) alte persoane referitor la care există indicaţii speciale în legislaţie. uneori). însă această determinare abstractă a competenţei materiale este limitată de factorul calităţii făptuitorului. statutul de militar al persoanei. aceasta poate fi atît o infracăţiune militară. 37 CPP. judecă în realitate orice cauză penală privnd infracţiunile săvîrşite de militari. Competenţa judecătoriei militare Judecătoria militară. Curţile de Apel au pe planul competenţei funcţionale o paletă de atribuţii. Doctrinarii din ţara noastră propun de a limita competenţa instanţelor judecătoreşti militare la examinarea cauzelor penale privind infracţiunile militare reieşind din specializarea în acest domeniu a judecătorilor acestor instanţe. Dispoziţia art. organizarea după principii militare a activităţii acestor persoane. Instanţele judecătoreşti militare. constă în soluţionarea demersurilor procurorului (uneori a ofiţerului de urmărire penală) privind autorizarea efectuării acţiunilor de urmărire penală. sub aspect funcţional. Deci nu obiectul cauzei penale. este criteriul determinant la stabilirea competenţei judecătoriei militare. Competenţa Curţii de Apel Constituind a doua verigă a sistemului instanţelor judecătoreşti. măsurilor operative de investigaţie. fapta prevăzută de legea penală. instituind rezerva existenţei şi a altor chestiuni date prin lege în competenţa judecătoriilor (în acest sens. Urmează a se observa calitatea pe care o are făptuitorul la momentul comiterii infracţiunii. 1 art.O altă atribuţie funcţională a judecătoriei ce vizează înfăptuirea echitabilă. 36 CPP nu conţine o elucidare exhaustivă a atribuţiilor exercitate de judecătorie. art. 3) supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor (persoane care temporar sunt atrase de executiv pentru a exercita obligaţia de militar). competenţa specială a instanţelor judecătoreşti militare. cu excepţia celor ce revin Curţilor de Apel (art.

art. 2) 3) 4) 5) Articolul 39. Curtea de Apel va putea examina în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 2) Ca instanţă de recurs judecă: a) recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate în primă instanţă de Curţile de Apel. avînd drept sarcină de „a soluţiona” probleme adiacente judecării propriu-zise a cauzelor. 1. Atentarea la viaţa Preşedintelui RM. 1 pct. b) recursurile împotriva deciziilor penale pronunţate ca instanţă de apel. 283 (Banditism). Astfel. 284 ( Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale). în recurs. Rebeliunea armată. O privire generală asupra competenţei în primă instanţă a CSJ atestă faptul că aceasta nu are o competenţă materială determinată. 337-343 (Trădarea de Patrie. CSJ judecă: 1) în primă instanţă cauzele privind infracţiunile săvîrşite de Preşedintele RM. Spionajul. art. date prin lege în competenţa sa (conform art. în apel. 4. Pe lîngă competenaţ principală de a realiza „judecata” în ciclul ordinar sau extraordinar al procesului penal. Preşedintele Parlamentului sau a Prim-ministrului. b) de a judeca cazurile de revizuire (art. c) recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate în primă instanţă şi alte cazuri prevăzute de lege. art. de Curţile de Apel. Competenţa persoanlă este determinată de calitatea de Preşedinte al RM a făptuitorului. Curţile de Apel au şi o competenţă complementară – „de a soluţiona” anumite probleme (adiacente judecării propriu-zise a cauzelor penale) ce nu vizează fondul cauzei. precum şi poziţia CSJ ca verigă supremă a sistemului judecătoresc. 4) În vederea asigurării desfăşurării normale a procesului penal. judecă cazurile de revizuire. În lumina celor arătate mai sus. cauzele supuse căilor extraordinare de atac: a) atribuţia exclusivă de a judeca recursul în anulare.1) în primă instanţă. Competenţa complementară a Curţilor de Apel se rezumă la soluţionarea conflictelor de competenţă apărute între judecătoriile din raza sa teritorială de activitate. Competenţa materială a Curţilor de Apel este determinată individual. infracţiuni de război). competenţa personală constituind criteriul avut în vedere de legiuitor. Cercul diversificat de atribuţii priveşte atît activitatea de judecată şi de soluţionare a unor probleme adiacente rezolvării propriu-zise a cauzelor penale. 51 . cauzele penale ce îi sunt repartizate fiind eterogene. CSJ exercită o competenţă complementară. sub aspectul competenţei funcţionale (completată cu alte forme de competenţă). Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale a RM. art. în cazurile în care CSJ este instanţa superioară şi comună faţă de instanţele aflate în conflict. 461 CPP). Uzurparea puterii de stat. alin. inclusiv de judecătoria militară. 279 (Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste). 2) nu pot fi atacate cu apel. judecă apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de judecătorii. precum: a) conflictele de competenţă. judecă recursurile împotriva hotărîrilor judecătoriilor (inclusiv judecătoria militară) care potrivit legii (art. 461 CPP). 278 (Terorismul). Competenţa CSJ Dispoziţia normativă în cauză evidenţiază o competenţă funcţională deosebit de colorată a CSJ. în limitele competenţei sale. 3) CSJ are prerogativa de a examina. ca instanţă supremă de control asupra hotărîrilor penale definitive şi irevocabile. Diversiunea). 437 alin. art. printr-o circumscriere precisă a cauzelor. 135-144 (Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii.

În vederea stabilirii competenţei teritoriale au fost alese repere diferite. (3). legiuitorul a prevăzut cazul: dacă infracţiunea este continuă sau prelungită (art. 120 CP). aici se găsesc unele fapte şi pot fi găsite mijloacele de probă necesare.: instanţa care îşi declină competenţa nu indică cărui organ judecătoresc îi revine dreptul de a judeca cauza. în raza teritorială a căreia va fi terminată urmărirea penală. Ea diferenţiază. în acest loc hotărîrea instanţei penale va contribui la întărirea spiritului de respect faţă de lege şi de încredere faţă de organle judiciare. (2).Competenţa teritorială în materie penală Competenţa teritorială a unei instanţe judecătoreşti este capacitatea obiectivă a instanţei respective de a soluţiona cauzele penale care au o legătură.b) cazurile în care cursul justiţiei este întreript. maritimă) se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia se află ultimul loc permanent de trai al inculpatului. competenţa teritorială este determinată de locul unde a fost săvîrşită infracţiunea (conform art. 257 CPP (luîndu-se drept reper locul descoperirii infracţiunii. are. Cauza penală asupra infracţiunii săvîrşite în afara hotarelor ţării sau pe o navă (aeriană.). Locul săvîrşirii infracţiunii este îndeosebi relevant social-juridic. din incinta judecătoriei – judecătorul de instrucţie. Competenţa judecătorului de instrucţie Competenţa instanţelor judecătoreşti nu se rezumă doar la examinarea fondului cauzei. Soluţia oferită situaţiei. dar locul săvîrşirii nu este cunoscut. 2 art. Luînd în consideraţie specificul unor tipuri de infracţiuni. CSJ. prevăzute la alin. Un exemplu de aşa situaţie poate fi: conducătorul unui camion care pe parcurs a sustras din mărfurile transportate ori persoana la locuinţa căreia au fost găsite obiecte ce nu au putut ajunge în posesia sa decît prin săvîrşirea unei infracţiuni. instanţa competentă va fi cea. în raport cu raza teritorială în care instanţa îşi exercită atribuţiile funcţionale. Spania sau un judecător cu atribuţii de supraveghere a instrucţiei („juge de l’instruction”) care nu intervine decît pentru a dispune acte 52 . Luxemburg. legiuitorul atribuie judecătoriilor şi soluţionarea unor chestiuni ce ţin de urmărirea penală. după cum infracţiunea a fost săvîrşită în ţară sau în străinătate. (Excepţia de neconstituţionalitate exprimă o legătură organică între problema de neconstituţionalitate şi fondul litigiului principal şi poate fi invocată atît din iniţiativa părţilor. în mod explicabil. Cursul justiţiei este întrerupt în cazurile cînd se face o greşită aplicare a dispoziţiilor referitoare la competenţă. Articolul 40. Olanda. fiind instanţa judecătorească supremă. 29. din punct de vedere teritorial. învinuitului ş. 40 CPP. În mod tradiţional ancheta sau urmărirea se desfăşoară sub conducerea unui judecător special care nu participă la judecarea cauzei. 3 art. 12 CP). fie domiciliul bănuitului. la faza de urmărire penală este elucidată în alin. fiindcă în acest loc fapta a avut maximum de rezonanţă socială. Dacă acest criteriu nu poate fi valorificat. cu relevanţă social-juridică. b) Adoptă hotărîri explicative în chestiuni de practică judiciară în vederea aplicării uniforme a legislaţiei penale şi procesuale de către toate instanţele judecătoreşti. Acest magistrat poate fi un judecător de instrucţie („juge d’instruction”) însărcinat să adune toate informaţiile utile (probe) ca în Belgia. (1). cît şi din oficiu de către instanţa judecătorească). Pentru infracţiunile săvîrşite în ţară (conform art. De ex.a. Competenţa teritorială este criteriul cu ajutorul căruia se determină care dintr organele de acelaşi grad este competent să soluţioneze o anumită cauză . o competenţă fncţională corespunzătoare gradului său şi anume de a: a) sesiza din oficiu sau la propunerea instanţelor judecătoreşti Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice şi asupra cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice. organele judiciare cu o egală competenţă în materie. Competenţa funcţională evidenţiată este exercitată de organul judecătoresc specializat. c) Cererile de strămutare a judecării unei cauze de la instanţa competentă la altă instanţă egală în grad. 30 CP) cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia s-a consumat ori a fost curmată infracţiunea. Articolul 41. (Structură similară este atestată în legislaţia multor state. Franţa.

iar cazurile pentru care se poate dispune joncţiunea sunt cele de indivizibilitate şi cele de conexitate. există o unitate juridică. 53 . deşi pot fi comise mai multe acte. Italia. 301 CPP) şi măsuri (art. este necesar să se producă unele devieri de la regulile obişnuite privind competenţa penală. o singură infracţiune prin voinţa legii şi deci indivizibilitate). art. revocarea ei. pentru buna înfăptuire a justiţiei penale. (2). 473 CPP). organizatori. exhumarea cadavrului. 30 CPP) (în aceste cazuri. 109 alin. este cazul infracţiunilor continue sau prelungite (art. b) concursul ideal sau formal de infracţiune. ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijlocului de transport şi alte măsuri (art. examinarea corporală. interpretarea comunicărilor. De asemenea. înregistrarea de imagini şi alte acţiuni (art. Amplificarea competenţei constă în lărgirea limitelor obişnuite ale competenţei. se impune reunirea lor. c) fapte colective. 29. SUA (cercul de extindere a supravegherii diferenţiindu-se de la stat la stat)). ca: . aşa fel încît organul respectiv îşi va putea îndeplini atribuţiile sale şi cu privire la fapte sau persoane care se găsesc în afara limitelor obişnuite ale competenţei sale. 2) dispunerea liberării provizorii a persoanelor reţinute sau arestate. pentru buna soluţionare a cauzelor. 303 CPP). Articolul 42. internarea persoanei întro instituţie medicală. 110 CPP. Maraea Britanie. faptele în mod obiectiv sunt cimentate într-o unitate indiviză determinată de unitatea de infracţiune sau de acţiune şi.efectuarea percheziţiei. bancar. 471 CPP) şi a plîngerilor împotriva actelor organului sau instanţei care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare (art. Trebuie de menţionat că judecătorul d instrucţie mai exercită şi o altă formă de control judiciar al urmăririi penale care constă în examinarea plîngerilor persoanelor împotriva actelor şi acţiunilor ilegale ale organelor de urmărire penală şi a celor ce exercită activitatea operativă de investigaţie. valorificată prin următoarea competenţă materială: a) autorizarea aplicării măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei: 1) dispunerea. instigatori. judecătorului de instrucţie îi revine atribuţia funcţională de a soluţiona chestiunile privind punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti (art. comercial. Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate a cauzelor penale În anumite situaţii. înlocuirea. adică atunci cînd la săvîrşirea infracţiunii au participat mai multe persoane. ridicarea de obiecte care conţin un secret de stat. punerea sub sechestru a bunurilor. 302 CPP). Cazuri de indivizibilitate sunt: a) participaţiunea. încetarea sau revocarea arestării preventive şi a arestării la domiciliu. cînd două sau mai multe infracţiuni sunt săvîrşite prin aceeaşi faptă. d) efectuarea altor acţiuni procesuale prevăzute în prezentul Cod. în calitate de coautori. (1). înaintea primei instanţe. devieri care se obţin prin amplificare. Din dispoziţia alin. complici. 3. 1 art. după materie sau după calitatea persoanei. c) audierea martorilor în condiţiile art. precum şi a procurorului care nemijlocit exercită acţiuni de urmărire penală. La indivizibilitate. 42 CPP rezultă că joncţiunea procesuală nu poate avea loc decît pentru fapte şi făptuitori care se găsesc în acelaşi timp în faza de judecată. Situaţiile în care legea amplifică competenţa obişnuită a organelor judecătoreşti penale. prorogare sau deplasarea competenţei obişnuite.determinate ca în Germania. Prerogativa de bază a judecătorului de instrucţie în ţara noastră este realizarea controlului judiciar a urmăririi penale. 3) suspendarea provizorie din funcţie. sunt acele privitoare la cauzele penale între care există o legătură substanţială (indivizibilitate sau conexitate). adică infracţiunile în conţinutul cărora intră mai multe acte identice. b) autorizarea efectuării unor acţiuni de urmărire penală şi a unor măsuri operative de investigaţie.

prin activităţi infracţionale (fapte) diferite.: infracţiuni distincte avînd drept obiect punerea în circulaţie de monede sau valori falsificate sau de produse contrafăcute avînd aceeaşi provenienţă). unită cu o eventuală deplasare de competenţă teritorială. 2) Cînd două sau mai multe infracţiuni sunt săvîrşite de aceeaşi persoană în timp diferit ori loc diferit. (4). care. în cazul în care există concurs de competenţă între judecătoria militară şi judecătorie. în acest caz. 54 . în acelaşi loc. 4 art. în consecinţă. 42 CPP instanţa competentă este specificată. Există conexitate ori de cîte ori între două sau mai multe fapte prevăzute de legea penală. Cauzele penale ce trebuie reunite pot fi. fie pentru a înlesni sau a asigura absolvirea de răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni. Pentru existenţa acestui caz de conexitate se cer două condiţii: de identitate: privind persoana făptuitorului şi o condiţie de diversitate: privind (alternativ) termenii infracţiunii: în timp diferit ori în loc diferit. adică două sau mai multe infracţiuni comise. şi interacţiune organelor împuternicite de a activa pe parcursul accestora. Infracţiunea mijloc trebuie să constea într-o faptă care este incriminată ca infracţiune de sine stătător. se cere ca acestea să fi lucrat împreună (premeditat sau sppontan). se cer două condiţii : de identitate privind termenii infracţiunilor: acelaşi loc şi acelaşi timp şi o condiţie de diversitate: mai multe fapte distincte. ci numai o apropiere întîmplătoare care constituie faptic o legătură cu relevanţă procesuală (de ex. Determinarea instanţei de joncţiune se face în funcţie de gradul instanţei şi de natura instanţelor în faţa cărora se găsesc cauzele penale. care. În vederea asigurării dreptului persoanei la un proces echitabil. Dacă instanţele la care se află cauzele penale sunt de grade diferite. face necesară reunirea acelor fapte în cadrul aceluiaşi proces penal. astfel. făcută posibilă sau ascunsă ori al cărei infractor a fost ajutat să se sustragă de la consecinţele penale ale faptei sale. legiuitorul a prevăzut. Pentru existenţa conexităţii. Conexitatea survine în următoarele situaţii: 1) infracţiuni simultane. (5). Joncţiunea procesuală în astfel de situaţii poate organul judiciar în măsură de a cunoaşte dacă simpla coincidenţă aparentă nu ascunde în realitate o activitate infracţională asociată deosebit de periculoasă. (6). 4) Între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi conexarea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei. însă. ţinînd cont de legătura existentă între fazele procesuale: de urmărire şi de judecată. Cînd faptele sunt comise de mai multe persoane. În cazurile de conexitate redate mai sus se dispune reunirea cauzelor penale. în acelaşi timp. spre deosebire de indivizibilitate la care pluralitatea de acte constituie o unitate juridică. să fie judecate de aceeaşi instanţă. instanţa de joncţiune. îşi prelungeşte competenţa normală. iar nu în acte de participaţiune (de ex. Ceea ce caracterizează acest caz este legătura cauzală dintre infracţiunea mijloc şi infracţiunea a cărei săvîrşire a fost sprijinită. de competenţa unor instanţe diferite şi. favorizarea infractorilor. Conexitatea implică şi ea o pluralitate de acte care constituie fiecare în parte o faptă penală. În acest caz se produce o amplificare a cadrului procesual de la instanţa de joncţiune. În cazul specificat în alin.(3). va trebui ca după reunirea lor. căreia îi va reveni competenţa de a judeca toate cauzele reunite este instanţa superioară în grad (prioritate ierarhică). şi în orice caz ajută la cunoaşterea cauzelor care au generat infracţiunile coincidente.: comiterea unui fals pentru a săvîrşi o înşelăciune. de una sau mai multe persoane împreună. acte care îşi păstrează autonomia. 3) Infracţiunea mijloc. pentru realizarea în bune condiţii a justiţiei penale. cauza se judecă de către judecătorie. declaraţia minciunoasă). adică infracţiuni care au fost săvîrşite fie pentru a pregăti sau înlesni comiterea altei infracţiuni sau pentru a ascunde comiterea acesteia. 1-3. apare o legătură cu relevanţă substanţială. În cazul acestor infracţiuni nu există o legătură dintre cele proprii cazurilor de conexitate caracterizate (tipice) examinate la pct.

Procedura soluţionării conflictelor de competenţă: a) Sesizarea instanţei ierarhic superioare comune se efectuează potrivit art. dacă se află la acelaşi stadiu de judecată. Reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa căreia îi revine competenţa de judecată conform prevederilor art. Conflictul pozitiv de competenţă apare cînd două sau mai multe instanţe se recunosc concomitent competenţe să soluţioneze o cauză penală. adică la instanţa iniţial sesizată (alin. iar altele la sesizare iniţială). Legea prevede însă unele derogări: reunirea cauzelor este special admisă în cazurile de indivizibilitate şi cele de conexitate. fiind soluţionate. Articolul 43. Acelaşi stadiu de judecată există atunci cînd (recursurile) apelurile nu au fost încă soluţionate sau. Articolul 45. 45 alin. (3). 42 CPP). din oficiu. ori instanţa nu poate prelua iniţiativa acuzatorială şi a agrava. (2). (2) Dacă declinarea de compenteţă a fost determinată de competenţa după materie sau după calitatea persoanei. fie unele după casare. dacă cauzele susceptibile se află la prima instanţă (fie toate după casare. Instanţa competentă de a conexa cauzele penale (1). Legiuitorul a oferit posibilitatea menţinerii doar a măsurilor dispuse de instanţă care s-a desesizat. precum şi de competenţă teritorială. legiuitorul a investit instanţa cu dreptul de a conexa din oficiu cauzele. situaţia inculpatului. şi după casarea hotărîrilor asupra lor şi remiterea cauzelor de către instanţa de recurs pentru rejudecare (pct. respectiv. (3) De la regula generală specificată în alin.3 CPP. cu privire la aceeaşi latură (penală sau civilă) a procesului penal. Conflictul de competenţă (1) Între două sau mai multe organe judiciare se poate ivi un conflict de competenţă. legea prevede că încheierea de declinare a competenţei este definitivă. se găsesc în stadiul rejudecării la instanţele de (recurs) apel. în vederea respectării principiului nemijlocirii şi a regulilor de constituire şi schimbare a completelor de judecată. Astfel nu se acceptă declinarea de competenţă la întrunirea condiţiilor: a) cauza este de competenţa unei instanţe ierarhic inferioare b) instanţa ierarhic superioară a început examinarea cauzei reieşind din principiul priorităţii ierarhice (4) Pentru a nu împieta asupra operativitaţii în procesul penal. unul în favoarea celuilalt. Cauzele se conexează şi de către instanţa de apel sau de recurs de acelaşi grad. numai în cazul cînd acţiunile incriminate nu necesită o încadrare juridică mai gravă. Reieşind din principiul separării funcţiilor procesuale şi cel al garantării imparţialităţii judecătorului. Instituţia pein care se rezolvă asemenea situaţii poartă denumirea de declinare de competenţă. 4. Potrivit regulii generale reunirea cauzelor penale nu poate avea loc. autocontrol care se efectuiază din oficiu sau la cerere. 2. 5. în faza de judecată. faţă de examinarea fondului cauzei. 2 art. 1 al acestui articol există o derogare. Conflictul de competenţă este de două feluri: pozitiv şi negativ. Pentru determinarea instanţei ierarhic superioare comune se ţine seama de gradul şi de raza teritorială a instanţelor aflate în conflict. ci doar la la cererea procurorului pentru modificarea acuzării în sensul agravării. spre exemplu: Curţile de Apel din diferite circumscripţii teritoriale. 6 CPP. alin. De acelaşi grad ca instanţe de recurs pot fi. 435 CPP). Articolul 44. legea a prevăzut posibilitatea ca organul care constată că este necompetent de a rezolva o cauză penală să o trminită organului judiciar copmetent.(7). Conflictul de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună instanţelor aflate în conflict. de dispunere a acestor măsuri. decît la prima instanţă de judecată. Declinarea de completenţă a instanţei de judecată (1) În vederea respectării întocmai a normelor de competenţă. 42 alin. instanţa căreia i s-a transmis cauza poate menţine (poate aprecia asupra validităţii) măsurilor (de exemplu de prevenire sau de asigurare) dispuse de instanţa care s-a desesizat. 1 art. Declinarea de competenţă reprezintă o instituţie prin care se realizează autocontrolul asupra competenţei instanţei de judecată. c. Instanţa de judecată care stabileşte că nu are competenţă trebuie să determine în acelaşi timp cui îi revine aceasta. 55 . reieşind din natura adiacentă (auxiliară) a raporturilor procesuale. Conflictul negativ intervine cînd două sau mai multe instanţe îşi declină competenţa reciproc.

Cererea de strămutare şi efectele ei (1). (2). însă. situaţiile în care este necesar să se asigure desfăşurarea normală a procesului. 1 art. remediul procesual reglementat de cod în vederea înlăturării situaţiilor care pun în pericol normala desfăşurare a procesului penal datorită unor stări de fapt neconvenabile existente la locul unde urmează să fie judecată cauza penală care face obiectul acelui proces. legea (alin. Strămutarea este. Sesizarea instanţei de trimitere. Dacă potrivit noii încadrări fapta este de competenţa instanţei inferioare. aşa încît fapta care face obiectul cauzei penale constituie o infracţiune de competenţa altei instanţe. Pe lîngă suspiciunea individuală (îndreptată în mod singular. Alin. în faţa instanţei de trimitere. 4 art. Cînd. rezultă date şi împrejurări care modifică situaţia de fapt cunoscută de instanţă care a soluţionat conflictul de competenţă. inclusiv necesitatea asigurării liniştii publice. 56 . aşa încît. aşa încît suspiciunea se răsfrînge asupra capacităţii subiective a însuşi organului judiciar respectiv. după caz. 45 CPP) prevede că încheierea de stabilire a competenţei este definitivă. (în dependenţă ce instanţă judecătorească va examina fondul) în recurs împotriva hotărîrii în fond. deci. deţinute de partea care cere strămutarea se anexează. 44 CPP. 46 CPP în ceea ce priveşte temeiul strămutării este destul de largă. remediul procesual nu poate fi decît strămutarea cauzei penale la un alt organ judiciar penale de acelaşi grad. 45 CPP). condiţii din cauza cărora desfăşurarea normală a procesului penal nu poate fi asigurată. judecata se suspendă la toate instanţele aflate în conflict pînă la soluţionarea acesteia (alin. Articolul 47. 45 CPP). potrivit dispoziţiei din alin. 3 art. 46 CPP specifică subiecţii îndrituiţi de a sesiza. 5 instanţa ierarhic superioară comună soluţionează conflictul de competenţă conform regulilor pentru prima instanţă. strămutarea are caracterul unei deplasări de competenţă teritorială între instanţele judecătoreşti de acelaşi grad. 2 art. instanţa astfel sesizată nu poate să-şi decline competenţa cîtă vreme situaţia de fapt în cauza respectivă rămîne neschimbată. Cum în timpul suspendării în caz de conflict pozitiv şi în timpul cît cursul justiţiei este întrerupt. 6 art. a unui climat prielnic sau a unei ambianţe favorabile. puternica indignare a membrilor comunităţii în sînul cărora a fost comisă fapta şi unde are loc judecata cu pericol de tulburări. 7 art. din cercetarea judecătorească.b) Efectele sesizării. prezenţa cărora este facultativă. Procesual. De exemplu: ascultarea unui martor care urmează să părăsească ţara. în caz de conflict negativ este adeseori nevoie să fie îndeplinite acte sau luate măsuri care reclamă urgenţă. Conform alin. În caz de conflict pozitiv de competenţă. instanţa de trimitere rămîne competentă să judece cauza. Strămutarea judecării cauzei penale de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad Capacitatea subiectivă a organului judiciar de a îndeplini temeinic şi legal atribuţiile sale funcţionale poate fi pusă la îndoială odată cu apariţia unor suspiciuni privind obiectivitatea sau imparţialitatea persoanelor care lucrează în numele şi pentru acel organ. superioare în grad sau de altă categorie. care au făcut să se nască suspiciuni cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea organului judiciar respectiv. Motivele unei astfel de suspiciuni colective nu privesc. instituirea unui sechestru penal (alin. instanţa de trimitere îşi va declina competenţa (alin. Articolul 46. personal (invidual) subiecţii procesuali oficiali. Formularea cuprinsă în alin. În cazul suspiciunii colective întemeiate. prin urmare. sarcina îndeplinirii sau luării acestora revine instanţei care s-a declarat competentă sau şi-a declinat competenţa cea din urmă. arestarea preventivă a inculpatului. fie plural faţă de unul sau mai mulţi subiecţi procesuali oficiali ) atestată în situaţiile de incompatibilitate deja examinate. pot fi întîlnite cazuri de suspiciune colectivă care este îndreptată în mod indivizibil asupra tuturor subiecţilor procesuali oficiali ce îndeplinesc atribuţiile ce-i intră în competenţa funcţională a unui organ judiciar. Pentru a nu împieta asupra operativităţii în procesul penal. şi să se obţină soluţionarea obiectivă completă rapidă a cauzei (de exemplu: mediatizarea exagerată a unei cauze. ci condiţiile în care ei trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile funcţionale. în ea putîndu-se incadra ca temei al strămutării. însă argumentele dezacordului cu ea pot fi invocate în apel sau. revolte). 4). din moment ce a fost sesizată instanţa competentă să soluţioneze conflictul. documentele pe care se bazează. c) Instanţa de trimitere. cu citarea părţilor. prin încheierea de soluţionare a conflictului este atributivă de competenţă. Cererea trebuie motivată.

Acea hotărîre îşi va păstra. Regula o constituie desfiinţarea tuturor actelor îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza. dar în mod excepţional. (3).(2). (2). Procurorul Procuror – persoană cu funcţii de răspundere care. Articolul 51. incapabilitate) sau de dependenţă faţă de învinuit. În cazul în care judecarea cauzei nu a fost suspendată şi instanţa a procedat între timp la judecarea ei. avînd loc în şedinţă publică. Precizarea (din alin. admiterea sau respingerea cererii de strămutare. în limitele competenţei prevăzute de prezentul Cod exercită în numele statului: a) urmărirea penală (activitatea procesuală în scopul colectării probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii şi identificării făptuitorului. Alături de latura penală a procesului penal procurorul este învestit cu atribuţii şi sub aspectul laturii civile. inculpat (materială. 2. Încheierea de admitere a strămutării cauzei trebuie să arate. 48 CPP). 2 art. 47 CPP) în cerere este necesară pentru ca. pentru a nu paraliza cursul justiţiei prin cereri şi canatoare introduse cu rea credinţă. vîrstă înaintată. instanţa supremă poate hotărî ca unele din actele anterior îndeplinite să rămînă valabile. o mai bună conştientizare a soluţiei optate. datorită urgenţei cu care trebuie să judece cauzele cu inculpaţi arestaţi. legea a prevăzut că strămutarea nu poate fi cerută din nou. În cursul procesului penal procurorul este independent şi se supune numai legii. asigurînd.protecţia proprietăţii aflate în posesia exclusivă a statului. Suspendarea judecării cauzei este lăsată la latitudinea Curţii Supreme de Justiţie. hotărîrea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare. art. Repetarea cererii de strămutare Pentru a preîntîmpina tergiversarea examinării în fond a cauzei. Acţiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de existenţa cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. 3 art. în primul rînd. de serviciu) ori din alte motive nu-şi poate realiza singură dreptul de a porni acţiunea civilă. Despre suspendarea ce s-a optat se înştiinţează instanţa respectivă.formarea şi executarea bugetului. Cât priveşte acţiunea în apărarea drepturilor. şi alte cazuri prevăzute în alin. în al doilea rînd. Articolul 49. afară de cazul cînd noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute CSJ la soluţionarea cererii anterioare sau ivite după aceasta. care va trimite dosarul instanţei la care a fost strămutată cauza. 71 Cod de Procedură Civilă. instanţa supremă să se orienteze la fixarea termenului de judecată a cererii de strămutare. eficienţa procesuală în caz de respingere a cererii de strămutare. c) alte atribuţii prevăzute de lege. 2 art. 219) împotriva învinuitului. care acte îndeplinite de instanţa de la care s-a strămutat cauza se menţin. . Simpa depunere a cererii de către părţi nu produce suspendarea judecării cauzei. ţinîndu-se cont de principiul nemijlocirii şi de regulile de constituire şi modificare a completului de judecată. potrivit al. Soluţionarea cererii de strămutare Soluţionarea cererii de strămutare este precedată de anumite acte preliminare de informare şi înştiinţare (art. (1). inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere delictuala pentru fapta acestora în două situaţii: a) în interesul persoanei vătămate care se află în stare de imposibilitate (din cauză de sănătate. Curtea Supremă de Justiţie va dispune cu indicarea motivelor. Articolul 50. Astfel. 51 procurorul este în drept să pornească o acţiune civilă (despre acţiunea civilă a se vedea comentariul la art. 57 .protecţia mediului înconjurător. libertăţilor şi intereselor legitime ale celorlalte categorii poate fi iniţiată numai la cererea scrisă a persoanei interesate. 252 ). b) reprezintă învinuirea în instanţa de judecată având calitatea procesuală de acuzator de stat. (3). 3. în acest mod. ele trebuie enumerate expres. . care instanţă egală în grad cu instanţa desesizată i se trimite spre judecare cauza strămutată. însă. b) în interesul statului ce ţine de: . Despre admiterea cererii de strămutare va fi de îndată înştiinţată instanţa la care se află cauza. Examinarea cererii de strămutare.

2 din Legea cu privire la Procuratură deosebeşte statutul procurorilor de cel al judecătorilor. 460 CPP procurorul de nivelul instanţei care a judecat cauza în fond poate iniţia procedura de revizuire a procesului penal. (art. 5. dacă atentatul este determinat de activitatea acestora. Din conţinutul art. c) infracţiunile săvîrşite de Procurorul General. b) atentatele la viaţa colaboratorilor poliţiei. 73-75/328 din 18. 30 ale Legii cu privire la Procuratură). cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice. 473). Atribuţiile procurorului la efectuarea urmăririi penale 1. 471. art. În contextul de activităţi înscrise în sfera competenţei procurorului acestea se înfăţişează ca sarcină principală. 3 art. 51 din prezentul Cod stabileşte dreptul procurorului de a exercita căile ordinare de atac (apelul şi recursul) împotriva hotărîrilor judecătoreşti pe care le consideră ilegale sau neîntemeiate în ce priveşte latura penală şi latura civilă. 51 . Accentuăm că dacă calea recursului în anulare se exercită în favoarea condamnatului nu este necesar-obligatorie utilizarea căilor ordinare de atac. . În acest sens alin. declararea inviolabilităţii. Principiul controlului ierarhic consfinţit în alin. Alineatul 5 art. este în drept potrivit art. Participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie. ş. 3 art. 52 stabilesc competenţa procurorului în cadrul primei faze a procesului penal – urmărirea penală. În cursul judecării cauzei. impune în mod obligatoriu caracterul scris al indicaţiilor procurorului ierarhic superior. stabilirea incompatibilităţii funcţiei de procuror cu orice altă funcţie publică sau privată. 58 .membri ai Guvernului.a. (a se vedea comentariul la articolelor 401. atribuindu-i capacitatea de a exercita personal şi de a conduce urmărirea penală. Exercitarea nemijlocită a urmăririi penale are loc în mod obligatoriu în cauzele referitoare la: a) infracţiunile săvîrşite de: .ofiţeri de urmărire penală. ofiţerilor de urmărire penală. 22.2003). Judecarea cauzei în prima instanţă are loc numai în privinţa persoanelor puse sub învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. judecătorilor sau a membrilor familiilor acestora. 6.Independenţa procurorului de autorităţile publice reprezintă garanţia exercitării întocmai a atribuţiilor ce-i revin. procurorilor. 23. . 7. Garanţiile independenţei procurorului sunt prevăzute în Legea Republicii Moldova cu privire la Procuratura şi ţin de procedura de numire şi eliberare din funcţie. . .04. 472 să atace cu recurs încheierea instanţei şi să participe în şedinţa de judecată privind examinarea plîngerilor împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare (art. 7 din prezentul articol) procurorul participă în mod obligatoriu la şedinţa de judecată privind soluţionarea chestiunilor privind punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti potrivit art. 8.1 al Legii cu privire la Procuratură deducem că prin termenul „procuror ierarhic superior” se are în vedere Procurorul General. Procurorul prezintă în şedinţa de judecată probele acumulate de organul de urmărire penală. .deputaţi. spre deosebire de reglementările Codului din 1961. Articolul 52.judecători. 4. 421. Reglementările din art. . procurorul reprezintă învinuirea în numele statului. 438). excluzîndu-se orice influenţă şi amestec din afară (alin.preşedintele ţării.procurori.2 art. Conform prevederilor art. Procurorul execută indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic superior. 2. de calitatea realizării căreia depinde prezentarea învinuirii în instanţa de judecată. La judecarea cauzei în mod obligatoriu participă procurorul care a condus urmărirea penală sau personal a efectuat-o. 2Legea RM cu privire la Procuratură)( Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. Procurorul General poate ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie orice hotărîre judecătorească revocabilă după epuizarea căilor ordinare de atac.generali. La etapa punerii în executare a hotărîrilor judecătoreşti (alin. 25.

270 ). este procurorul de la procuratura de acelaşi nivel cu instanţa care. 9) presupune darea unei ordonanţe motivate prin care se justifică necesitatea transmiterii după competenţă sau efectuării urmăririi penale de un anumit ofiţer de urmărire penală. 285).1 al. 5 art. 59 . Procurorul nu dispune de atribuţii privitoare la examinarea plîngerilor declarate împotriva actelor procedurale şi acţiunilor organului de urmărire penală.6 art. dar şi necesară colaborarea procurorului cu organele de urmărire penală. dar. 6) se are în vedere analiza probelor administrate. pînă la data de 3 a lunii următoare. 8 procurorul prin ordonanţa sa poate anula ordonanţa organului de urmărire penală. potrivit p. 3). încetarea urmăririi penale (art. Ministrului Afacerilor Interne. aprobată prin Ordinul comun nr. de exemplu. iar actele întocmite de organul de urmărire necompetent fiind pe deplin valabile în cauză (art. judecă în primă instanţă cauza (mai detaliat în acest sens comentariul la art. 8. coroborarea lor cu alte probe. în orice caz. întrucît Codul din 1961 prevedea dreptul organului de urmărire penală de a porni procesul penal ori de cîte ori constata prezenţa indicilor infracţiunii. Când legea prevede că urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror. înregistrare. Despre termenul rezonabil (pct. prezintă procurorului lista sesizărilor care au rămas neexaminate cu indicarea timpului parvenirii lor şi a termenelor de examinare stabilite. fie refuză pornirea urmăririi penale sau o încetează. 272 ). În cazurile ce nu suferă amînare ( a se vedea comentariul la p. Potrivit Instrucţiunii (pct. 5. Ordonanţe ilegale şi neîntemeiate sunt actele procedurale date cu încălcarea prevederilor legii. Cele mai importante soluţii la urmărirea penală le va lua procurorul. Prin “verificarea calităţii probelor” (pct. 9. În principal. or aceasta ulterior va determina legalitatea aplicării măsurilor procesuale de constrângere şi a altor limitări a drepturilor constituţionale ale persoanei. complet şi obiectiv toate circumstanţele cauzei. adică a cerceta sub toate aspectele. existând posibilitatea ca în asemenea cauze organele de urmărire penală să efectueze anumite acte. Procurorul verifică legalitatea întocmirii dosarelor penale.punerea sub învinuire (art. concludenţă. 10. Competent să efectueze urmărirea penală. utilitate şi veridicitate. potrivit legii. 296 . 271 ). 281). Nu putem aprecia noile prevederi drept limitare a independenţei procesuale a organului de urmărire penală. 6. în cazurile arătate şi să exercite conducerea cu activităţile de urmărire penală. 35) conducătorii organelor de urmărire penală informează zilnic în scris procurorul despre infracţiunile înregistrate. verificarea sursei din care provin. întocmirea rechizitoriului şi trimiterea cauzei în judecată (art. iar lunar.6 ) este nu numai posibilă. Procurorul conduce personal urmărirea penală (pct. complet şi obiectiv.a. 4. iar Procurorul General orice ordonanţă dată în cursul urmăririi penale.3. actelor procedurale. În scopul realizării acestei atribuţii se bucură de mai multe prerogative. Procurorul verifică calitatea probelor sub toate aspectele. 11. Directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate. marea majoritate a actelor ce intră în conţinutul urmăririi se cer efectuate de către procuror (alin. adică are discreţia de a dispune şi de a efectua orice acţiune procesuală în condiţiile legii cu scopul de a constata adevărul. alin. Potrivit pct. 124/319/46/172 – 0/101 al Procurorului General. 259 şi 274. procurorul exercită conducerea urmăririi penale în vederea descoperirii infracţiunilor încît orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvîrşit o faptă penală. în cauzele în care exercită conducerea cu urmărirea penală. Suntem în prezenţa unor noi atribuţii. 7.1 art. 7) a se vedea comentariul la articolele 20. nu trebuie înţeles că urmărirea penală trebuie efectuată în întregime de către procuror. materialelor ş. 3. Retragerea motivată a dosarului penal (pct. fără argumentarea şi justificarea legală. Astfel. Verificînd legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală.297) etc. scoaterea persoanei de sub urmărire penală (art. Procedura de primire şi înregistrare a sesizărilor privind infracţiunile este reglementată prin Instrucţiunea privind modul de primire. dimpotrivă dispoziţia legală amplifică responsabilitatea procurorului pentru declanşarea în condiţii de maximă legalitate a procesului penal. 52 procurorul porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea ei. Directorului General al Departamentului Vamal şi Directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei din 26 august 2003. procurorul îi anulează prin ordonanţă măsurile ilegale şi dă indicaţii scrise referitor la desfăşurarea urmăririi. respectarea cerinţelor de pertinenţă. 284). evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni.

9 alin. 154 ş. 271 alin.a. (a se vedea comentariul la art. cu excepţia celor arătate în pct. 16 alin. 52 dă indicaţii. A se vedea comentariul la articolele 170. recuzarea. 18 alin. 284-286 (pct. 1 procurorul dispune eliberarea imediată a persoanei. Prin ordonanţă motivată înlătură ofiţerul de urmărire penală care a admis încălcarea dispoziţiilor legale (pct. 22 alin. Procurorul poate dispune transmiterea dosarului penal de la un organ de urmărire penală la un alt organ similar în condiţiile art. 12. transmiterii sub supraveghere a minorului (art. Restituie. 22. 54 prin ordonanţă motivată se soluţionează abţinerea. 109-110 poate solicita concursul judecătorului de instrucţie la efectuarea audierii (pct.Aceste măsuri sunt determinate de necesitatea asigurării efectuării urmăririi penale obiectiv şi complet. Privitor la categoriile de persoane care beneficiază de imunitate a se vedea comentariul la art. 184). 167.1. Privitor la atribuţiile arătate în pct. 12) poate dispune asupra aplicării modificării şi revocării unui şir de măsuri preventive: obligării de a nu părăsi localitatea sau obligării de a nu părăsi ţara (art. 18. 15 alin. 54) 14. scoaterea de sub urmărire penală şi clasarea cauzei penale a se vedea comentariul la art. 1) în vederea efectuării acţiunilor procesuale. 1) În procesul-verbal al acţiunii procesuale se va consemna faptul participării procurorului. 1 din prezentul articol se are în vedere sesizarea de către Procurorul General a Consiliului Superior al Magistraturii privitor la necesitatea ridicării imunităţii în legătură cu tragerea la răspundere penală a judecătorului. vor fi însoţite de ordonanţe cu indicaţiile scrise ale procurorului. 19 alin. măsurile operative de investigaţie şi de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei se pot efectua numai cu autorizarea judecătorului de instrucţie la demersul procurorului. 20. 23 alin.a. Prin ordonanţă motivată procurorul care conduce cu urmărirea penală (pct. garanţiei personale (art. 15. 19. 1). ş. Numai indicaţia scrisă generează efectele legale scontate. transmiterii sub supraveghere a militarului (art. 1. În cauzele în care exercită conducerea urmăririi penale este în drept să efectueze personal acţiuni procesuale ori poate să asiste la desfăşurarea lor. 292 în scopul completării urmăririi penale ori eliminarea încălcărilor de lege. 23. 281-282 şi 104 (pct. 1 art. 304. Datorită instituirii controlului judiciar la etapa urmăririi penale acţiunile procesuale. Procurorul poate întocmi ordonanţe (pct. procurorul conform pct. 1). În cazul constatării temeiurilor arătate în art.4. 21. 2. 3 se aplică de către judecătorul de instrucţie. În scopul exercitării atribuţiilor de conducere. 21 alin. Despre încetarea procesului penal. Dosarele penale. Această măsură se îndeplineşte în decurs de pînă la 6 ore de la întocmirea procesului-verbal de reţinere. 183). Despre reţinerea persoanei a se vedea comentariul la art. 178). Procurorul controlează legalitatea reţinerii persoanei (pct. 174 alin. În pct. 14 alin. garanţiei unei organizaţii (art. 20). conform pct. 17. 179). Aceasta poate fi o sancţiune disciplinară sau pornirea urmăririi penale pentru atragerea la răspundere penală. 180).13). Reieşind din prevederile pct. 11. 25. 10 a se vedea comentariul la art. 13. în cazurile arătate în art. 256. Despre punerea sub învinuire şi audierea învinuitului a se vedea comentariul la art. 199. Procurorului I se prezintă în mod obligatoriu de către organul de urmărire penală o comunicare în scris privitoare la reţinerea persoanei. 175 alin. În funcţie de natura şi gradul de pericol al faptei se pot aplica diferite măsuri de influenţă. Celelalte măsuri preventive arătate în art. adică raportul ofiţerului de urmărire penală ori a procurorului aflat în incompatibilitate prin care se solicită să nu participe la urmărirea penală într-o anumită cauză de care se leagă situaţia de incompatibilitate. 60 . A se vedea comentariul la articolele 300 – 304. în acest caz. Demersurile procurorului trebuie să corespundă cerinţelor arătate în art. dosarele penale în prezenţa temeiurilor arătate în art. dirijare cu urmărirea penală. 16. 126. Potrivit prevederilor art. (pct. 17 alin. cerinţa unei alte persoane participante la proces cu calitatea de parte privitor la înlăturarea de la urmărirea penală a ofiţerului de urmărire penală ori a procurorului aflat în incompatibilitate. 24. 1).

Doctrina şi jurisprudenţa include în termenul acuzare patru componente semantice. 6. a-I dovedi vinovăţia în încălcarea normelor de comportament. obligaţia de a stabili cauzele şi condiţiile. care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii şi de a sesiza persoanele şi organele competente în scopul de a lua măsuri de înlăturare a acestor cauze şi condiţii (art. întotdeauna strict individuală şi irepetabilă. care acţionează în exclusivitate ca organ al justiţiei. Aici se are în vedere rezultatul activităţii de acuzare. 24 alin. reprezentînd latura de fapt. La terminarea urmăririi penal potrivit art. ceea ce înseamnă că: . adică în calitate de astfel de participanţi. părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor despre terminarea urmăririi penale şi despre locul şi timpul cînd ei pot lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale (pct. Despre rechizitoriu a se vedea comentariul la art. stabilite în cauză şi incriminate potrivit legii penale. 215). a o demasca într-o faptă ilegală. dreptul şi obligaţia de a participa la şedinţele de judecată desfăşurate potrivit art. 1). 7. 28.acuzatorul susţine acuzarea în instanţa de judecată. 296. care au un anumit interes procesual şi cărora legea le-a 61 . Primele două sensuri se referă la exercitarea funcţiei de acuzare. Sensul material (substanţial) al acuzării cuprinde totalitatea faptelor social-periculoase şi ilicite. al treilea indică obiectul acuzării şi cel de-al patrulea sens este legat de denumirea procurorului ca parte a acuzării în judecată. Stabilirea faptelor ce constituie fabula acuzării. dar nu el soluţionează cauza. Primul reflectă activitatea organului sau a subiectului acuzator. 25 alin. este prerogativa judecăţii. pentru care persoana este condamnată. reprezentantului lui legal. Soluţionarea chestiunii despre vinovăţia inculpatului. 1 indică asupra funcţiei principale a procurorului în instanţa de judecată – reprezentarea acuzării în numele statului. Spre deosebire de Codul de procedură penală din 1961. relevarea indicilor lor juridici creează condiţiile necesare. Procurorul care a întocmit rechizitoriul trimite cauza în instanţa de judecată (pct. iar sensul procesual – activitatea legală a organelor şi persoanelor competente în vederea demascării făptuitorului în săvîrşirea faptei incriminate şi a argumentării răspunderii penale în scopul condamnării lui. 308 ş. 293 procurorul aduce la cunoştinţa învinuitului. 216-217). adică recunoaşterea oficială şi fixarea corespunzătoare a concluziei că fapta incriminată cu formularea juridică respectivă cade sub incidenţa unei anumite norme de drept penal. părţii vătămate. părţii civilr. Dat fiind că în procedura penală este vorba doar despre infracţiuni. 3. 305. prevederile procesual-penale în vigoare pun capăt discuţiilor privitor la calitatea procurorului în judecată atribuindu-I poziţia de parte în proces şi subiect principal al acuzării. 5. Articolul comentat reglementează statutul procurorului la judecarea cauzei. a acuza înseamnă a întreprinde anumite acţiuni privind o persoană. al doilea redă activitatea acuzatorului în calitatea sa de parte. putem afirma că acuzarea cuprinde: a) descrierea în actele procedurale a acţiunii (inacţiunii) ilicite. Prin alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul Cod se au în vedere: obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea securităţii participanţilor la proces (art. .acuzatorul şi inculpatul pledează în proces în calitate de părţi.26. Acuzarea trebuie distinsă în sens material (substanţial) şi în sens procesual. formularea juridică şi încadrarea juridică. incriminate unei persoane concrete. care demască o anumită persoană în săvîrşirea infracţiunii. reprobatoare. Articolul 53. Din punct de vedere etimologic. prin acuzare se desemnează activitatea procesuală strict reglementată de lege în scopul demascării făptuitorului. 27. premisele pentru următoarea parte componentă a acuzării – încadrarea juridică. 4. Alineatul 1 pct. 1). apărătorulu. Fabula acuzării cuprinde faptele stabilite în cauză. Atribuţiile procurorului în instanţa de judecată 1. b) activitatea procesuală a organelor şi a persoanelor autorizate cu acest drept în scopul demascării vinovatului de săvîrşirea infracţiunii şi condamnarea lui. Făcînd abstracţie de unele divergenţe neprincipiale. 2. Acuzarea în sens material conţine trei elemente structurale: fabula. Activitatea desfăşurată de către procuror şi statutul procesual în instanţa de judecată sunt determinate de principiul contradictorialităţii. 8.a.

reprezintă cea de-a treia etapă a judecăţii în prima instanţă şi constau din cuvîntările procurorului. 9. 1 art. 44 . Dacă prezentarea probelor noi în termenul indicat nu s-a efectuat. propun instanţei să lase chestiunea deschisă. 53 se prevede capacitatea procurorului de a modifica încadrarea juridică a infracţiunii săvîrşite de inculpat dacă în cursul cercetărilor judecătoreşti se va constata faptul săvîrşirii unei infracţiuni cu un grad de pericol social mai redus prin: a.instanţa de judecată nu este dependentă de poziţiile părţilor. 2 art. reîncadrarea după o nouă normă a Codului penal care prevede o pedeapsă mai blîndă. 13. 53 CPP greşit se foloseşte termenul „dezbateri judiciare”. ca parte a acuzării. potrivit art. cu argumentare prin lege. Avînd în vedere că în cursul judecării sunt prezentate probele acumulate la urmărirea penală. solicită de la instanţă cauza pentru a formula o acuzare mai gravă. ea analizează sub toate aspectele probele prezentate de ele. procurorul în condiţiile alin. În cazul. 12. Notă: În p. Neobiectînd împotriva faptului că la etapa pregătitoare ar putea fi înaintate cereri. instanţa va scoate soluţia în baza probelor existente. acuzatorii trebuie să-şi expună gîndurile clar. drepturile procesuale oferă posibilitatea de a contesta. Dezbaterile judiciare. considerăm absolut neîntemeiat cînd astfel de excepţii devin regulă. 377-378 CPP. b. în plus putîndu-se administra şi probe noi este posibil ca să apară date care conduc la concluzia că încadrarea juridică dată faptei trebuie schimbată.4 alin. atunci. art. dacă instanţa va reveni la examinarea cererii făcute la sfîrşitul anchetei judecătoreşti. 1 art. Demersul se cere motivat. a demonstra netemeinicia şi inconsistenţa afirmaţiilor părţii adverse. Egalitatea procurorului cu celelalte părţi poate fi apreciată în sensul că procurorul. Dacă noua încadrare juridică atrage competenţa de judecată a instanţei ierarhic superioare se va proceda conform dispoziţiilor art. în baza cărora pronunţă hotărîrea. cu soluţionare pe parcursul cercetării judecătoreşti. prezintă în şedinţa de judecată probele acumulate la urmărirea penală. părţii vătămate.oferit drepturi egale pentru dovedirea propriilor afirmaţii şi contestării argumentelor celuilalt (ale părţii adverse). conform p. inevitabil e tergiversează procesul judiciar. nedorind să-şi motiveze atitudinea faţă de cererea făcută. 1 art. 62 . Deseori unii procurori. etc. Ţinînd cont de prevederile alin. În acest scop. unui regulament de procedură unic privitor la comportamentul părţilor şi forma activităţii lor în instanţă. care pot fi soluţionate numai în cadrul cerecetării judecătoreşti. În literatura juridică a fost expusă opinia că lăsarea demersului fără rezolvare limitează drepturile participantului la proces care a înaintat-o. precis. care le permit aşi susţine şi a-şi argumenta declaraţiile şi afirmaţiile. Un rol aparte în şedinţa de judecată îl are dreptul procurorului de a face demersuri şi de a-şi expune părerea asupra chestiunilor ce apar în timpul judecăţii. dispun de drepturi procesuale egale. 19 apreciem că acuzatorului de stat i se impune rol activ în vederea cercetării sub toate aspectele.3 alin. . Prin urmare. 326 ). În asemenea situaţie el e lipsit de posibilitatea de a folosi ceea ce cere pentru susţinerea poziţiei sale la cercetarea judecătorească. Dacă se înaintează cîteva demersuri sau un demers conţine mai multe solicitări. cînd probele în acuzare sunt insuficiente. la necesitate fiind posibilă prelungirea pînă la 2 luni în scopul administrării probelor noi (pentru detalii a se vedea art. 11. În scopul obţinerii unei concludenţe maxime. inculpatul şi apărătorul. motivarea trebuie adusă în raport cu fiecare. 3 art. În condiţiile contradictorialităţii procesului judiciar penal procurorul participă la examinarea probelor prezentate de partea apărării. În cazul efectuării incomplete a urmăririi penale. a-şi dovedi justeţea şi legalitatea revendicărilor sale. 326 solicită instanţei amînarea examinării cauzei pe un termen de pînă la o lună. procurorul înaintează demers instanţei cu scopul amînării şedinţei de judecată pe o perioadă de pînă la o lună pentru a înainta noi probe care confirmă acuzarea. Egalitatea drepturilor procurorului cu a celorlalte părţi poate fi interpretată şi în sensul datoriei lui de a se supune.2 alin. 53 . de rînd cu alte părţi. în cazul satisfacerii ei. complet şi obiectiv a tuturor circumstanţelor cauzei. ca parte a apărării. În p. excluderea circumstanţelor agravante. 10. În afară de aceasta. procurorul care participă la judecarea cauzei penale în primă instanţă. În acelaşi timp. dacă probele cercetate în şedinţa de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a săvîrşit o faptă mai gravă sau a săvîrşit şi alte infracţiuni decît cea încriminată prin rechizitoriu.

65 Cod Penal privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 1 la 5 ani. 8. apărător ş. În p. Dacă în privinţa persoanei instanţa de judecată a aplicat în temeiul art. 7. 3. a participat în calitate de specialist. 3 art. Nu va putea îndeplini obligaţiile procurorului în procesul penal persoana faţă de care în condiţiile art. 4. În p. 2 art. Procurorul care a participat la judecarea cauzei exercită căile ordinare de atac în condiţiile articolelor 401.326. Prin urmare procurorul nu poate participa într-o cauză penală: a) dacă prin infracţiune lui personal sau persoanelor indicate în p. 421. acesta nu poate fi incompatibil în cazul cînd a participat la exercitarea urmăririi penale. Abţinerea sau recuzarea procurorului Abţinerea şi recuzarea sunt remediile procesuale prin intermediul cărora procurorul este înlăturat sau se abţine de la desfăşurarea procesului penal în situaţiile în care ar exista neîncredere privitor la imparţialitatea şi obiectivitatea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu într-o cauză penală concretă. 15. 54). în special cele reglementate în articolele 320. Hotărîrea se cere motivată (art. 33 li s-au cauzat daune morale. 1 se indică asupra incompatibilităţii procurorului pe motiv că nu poate deţine această funcţie în baza legii sau a sentinţei instanţei de judecată. fizice sau materiale. 438. Articolul 54. Participarea altui procuror se dispune de procurorul ierarhic superior în caz de imposibilitate a participării acestuia. Procurorul – acuzator de stat dispune şi de alte drepturi şi obligaţii. parte civilă.2 alin. în cauză). se impune necesitatea participării la judecarea cauzei anume a procurorului care a condus sau a efectuat de sinestătător urmărirea penală. deşi conducerea cu urmărirea penală a fost exercitată de un alt procuror. 53) că procurorul dă indicaţii în scris organului de urmărire penală privitor la efectuarea acţiunilor procesuale în acest scop. 5.1 alin. Dimpotrivă. 16. b) dacă potrivit prevederilor Codului Civil RM ei poartă răspundere materială pentru dauna cauzată prin infracţiune. Prin inadmisibilitate a deţinerii funcţiei de procuror în baza legii se are în vedere lipsa măcar uneia din condiţiile prevăzute în art. art. Sub aspectul administrării probelor noi se arată (p. 6. parte civilmente responsabilă) sau citarea ca martor. În dezbaterile judiciare procurorul ţine discursul în acuzare prin care face totalurile întregii sale activităţi desfăşurate (a se vedea comentariul la art. 6 alin. 63 . 29 din Legea cu privire la Procuratură de către Procurorul General a fost emis ordin despre suspendarea din funcţie. 33 CPP se aplică procurorului în mod corespunzător. 1 art. expert. 1.Prin efectuare incompletă a urmăririi penale se are în vedere încălcarea cerinţelor cercetării sub toate aspectele. 17. 14. Procurorul aflat în incompatibilitate are obligaţia să facă declaraţie de abţinere de la participare în cauza respectivă (alin. 336 etc. 54).a. 278). 333. 2 art. complet şi obiectiv a tuturor circumstanţelor cauzei. 320 ). Situaţia de incompatibilitate este prezentă independent de recunoaşterea sau nu într-o anumită calitate procesuală în cauză (parte vătămată. În ceea ce îl priveşte pe procuror. 19-20 din Legea cu privire la Procuratură pentru candidaţii la funcţia de procuror. 54 se arată că dispoziţiile art. 1 al. c) dacă este martor sau deţine alte informaţii importante pentru rezolvarea cauzei penale (de exemplu. S-a arătat că nu poate participa în cauză procurorul dacă urmărirea penală a fost pornită în baza datelor căpătate în cadrul măsurilor operative de investigaţie efectuate de persoana cu funcţii de răspundere cu care se găseşte în relaţii de rudenie. 1 art. a condus sau a controlat acţiuni de procedură penală sau a reprezentat învinuirea în instanţa de judecată (alin. Este situaţie de incompatibilitate şi cazul prezentării învinuirii în judecată într-o cauză penală în care ofiţerul de urmărire penală se află în legătură de rudenie. 328.

Din această perspectivă organul ierarhic superior din cadrul instituţiilor enumerate în alin. sub aspectul efectuării urmăririi penale aceste organe se subordonează procurorului. procurorul aflat în incompatibilitate poate fi sancţionat desciplinar (lit „e” art. 11. Pentru unificarea acestor forme paralele este prevăzută o formă unică de realizare a urmăririi penale. de exemplu. 274. Întreaga activitate a organelor de urmărire penală se exercită sub controlul procurorului căruia legiuitorul i-a acordat prerogativa ultimului cuvînt în privinţa măsurilor de care depinde desfăşurarea urmăririi penale (bunăoară: punerea sub învinuire şi ascultarea învinuitului. 1. partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor. În codul anterior urmărirea penală era efectuată sub forma anchetei preliminare. 2. în apel. În atribuţiile organelor de urmărire penală legiuitorul a prevăzut efectuarea tuturor actelor procesuale. 2). în timp ce în cazul organelor de urmărire penală există o subordonare dublă. Organul de urmărire penală şi atribuţiile lui Noul cod de procedură penală a prevăzut un sistem unitar al organelor de urmărire penală. partea civilă. Departamentului Vamal şi Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Mai întîi. c) în vederea pornirii şi efectuării urmăririi penale (potrivit art. d) în vederea asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a bunurilor dobîndite ilicit. În cadrul subordonării administrative organele de urmărire penală sunt obligate să se conformeze cel mai frecvent în ceea ce priveşte organizarea activităţii de urmărire penală şi a unor aspecte tehnico-tactice în acest sens. Din punctul de vedere al organizării şi funcţionării. organele de urmărire penală prezintă unele aspecte specifice în raport cu instanţele judecătoreşti şi Procuratura. Serviciului Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. partea vătămată. adresarea demersurilor în cazurile prevăzute de lege în instanţa de judecată pentru a obţine autorizarea de 64 . cu excepţia celor date prin lege (art. 4). 8. în al doilea rînd. 279) (alin. învinuit. 9. Declaraţia se face în formă scrisă şi conţine expunerea succintă a motivului. competenţa de soluţionare. 6. Articolul 55. potrivit alin. 56 nu are posibilitatea legală de a anula indicaţiile procurorului. 1 art. fie sub forma cercetării şi corespunzător exercitate de către organele de anchetă şi de cercetare penală. 4 din prezentul articol pentru motivele arătate în alin. 4).Deşi în lege nu se prevede în mod expres. În scopul materializării acestei concepţii au fost reorganizate şi organele de urmărire într-un sistem unitar. iar în cursul judecării în prima instanţă. Potrivit alin. apreciem că declaraţia de abţinere se face de îndată ce procurorul a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate. potrivit art. inculpat. 55 CPP deducem atribuţiile: a) în vederea efectuării măsurilor operative de investigaţie (alin. Ordonanţa şi încheierea prin care s-a soluţionat abţinerea şi recuzarea nu este supusă căilor de atac (alin. 4. apărător. 6). 7. 55 urmărirea penală se efectuează de ofiţerii de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne. inclusiv măsuri operative de investigaţie. Condiţia impusă în acest caz este că procurorul să fi ştiut că nu poate participa la desfăşurarea procesului penal. organele de urmărire penală sunt subordonate pe linie administrativă organelor ierarhic superioare din cadrul instituţiilor în care sunt organizate şi. 1 procurorul poate fi recuzat de către bănuit. 10. În cazul Procuraturii. Potrivit alin. 3). în recurs şi la judecarea căilor extraordinare de atac – de către instanţa respectivă prin încheiere motivată. b) în scopul prevenirii şi curmării infracţiunilor (alin. Subordonarea organelor de urmărire penală faţă de procuror este considerată ca fiind funcţională (profesională) şi implică obligaţia executării indicaţiilor procurorului care conduce urmărirea penală. Obligaţia de abţinere are un caracter moral şi în cazul neîndeplinirii ei. există o singură subordonare a tuturor pocurorilor pe linie ierarhică. 52 ) în competenţa exclusivă a procurorului. Din prevederile art. 202 (alin. 27 din Legea cu privire la Procuratură). 5. În funcţie de faza procesului penal la care se declară abţinerea sau recuzarea. aparţine Procurorului General ori judecătorului de la Curtea Supremă de Justiţie (prin ordonanţă sau încheiere motivată) la urmărirea penală. 1 art.

Conducătorul organului de urmărire penală este persoana cu funcţie de răspundere care exercită conducerea subdiviziunii respective din Ministerul Afacerilor Interne. ş. a urmăririi penale (a se vedea comentariul la art. Departamentul Vamal. exercită sub aspect procesual controlul asupra activităţii ofiţerilor de urmărire penală din subordine. 2 cu datele altor surse de informaţie. Ofiţerul de urmărire penală este persoană cu funcţie de răspundere din Ministerul Afacerilor Interne. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei. În sfera competenţelor conducătorului organului de urmărire penală se include şi controlul asupra respectării procedurii de înregistrare a sesizărilor despre săvîrşirea infracţiunilor. completă şi obiectivă a tuturor circumstanţelor care dovedesc vinovăţia bănuitului. conducătorul organului de urmărire penală organizează verificarea plenitudinii evidenţei sesizărilor înregistrate în Registrele nr. În calitatea sa de subiect al procesului penal ofiţerul de urmărire penală este unul dintre participanţii părţii acuzării.). înregistrare. 31. trimestrial. 3. De asemenea. alin. 56 CPP se indică asupra atribuţiilor conducătorului organului de urmărire penală în vederea asigurării efectuării sub toate aspectele. Conducătorul organului de urmărire penală în calitatea sa de participant din partea acuzării. Al treilea exemplar se anexează la dosarul de nomenclator respectiv. Asupra rezultatelor verificării. scoaterea persoanei de sub urmărire panală.efectuare a acţiunilor procesuale. 5) se are în vedere respectarea dispoziţiilor art. 19. 6. 1.1 art. 1 şi nr. 3 prin care organul de urmărire penală. 266-269. 96). Articolul 56. Articolul 57. în termen de cel mult 24 ore de la data începerii urmăririi penale este obligat să-I prezinte rezoluţia sau procesul-verbal de începere a urmăririi penale pentru confirmare şi fixarea termenului rezonabil al urmăririi penale. 2 art. evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni. 3). 19 alin. 2. în limitele competenţelor legale. iar în cazurile necesare aplică măsuri de influenţă asupra subalternilor care au admis abateri de la prevederile Instrucţiunii. 9. încetarea procesului penal. cît şi cele care îi agravează răspunderea (alin. Competenţa ofiţerului de urmărire penală este reglementată prin prevederile art. pct. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. 1 art. complet şi obiectiv. efectuarea acţiunilor de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale. în 3 exemplare se întocmeşte actul de verificare a stării disciplinei de înregistrare şi evidenţă care urmează a fi prezentat procurorului respectiv şi organului ierarhic superior pînă la data de 10 a lunii următoare. 256 CPP). 274 alin. Serviciul de Informaţii şi Securitate a Republicii Moldova. inclusiv şi a certificatelor utilizate. împuternicită în numele statului să efectueze urmărirea penală în cauze penale. În scopul asigurării unui regim optimal de funcţionare a organului de urmărire penală conducătorul are competenţa de a desemna ofiţerul de urmărire penală sau mai mulţi ofiţeri de urmărire penală pentru exercitarea urmăririi penale într-o cauză concretă. 3 art. Ofiţerul de urmărire penală şi atribuţiile lui 1. 5. În alin.asigurarea drepturilor şi libertăţilor părţilor şi a altor persoane participante la procesul penal. după expirarea perioadei de raport. Conducătorul organului de urmărire penală exercită controlul asupra efectuării la timp a acţiunilor de descoperire şi prevenire a infracţiunilor. învinuitului.a. Departamentul Vamal. 65 . sistematic cere ofiţerilor de urmărire penală pentru examinare materialele cauzelor penale cu scopul de a verifica: respectarea termenilor rezonabili de urmărire penală fixate de către procuror. Conducătorul organului de urmărire penală şi atribuţiile lui Potrivit Instrucţiei privind modul de primire. Cu toate acestea în mod întemeiat se poate afirma că în arealul competenţelor legale se cuprinde obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele. cît şi cele care îl dezvinovăţesc. înregistrare şi evidenţă a sesizărilor. Prin “anunţarea imediată a procurorului” (alin. 2. În acest sens. Efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală se dispune prin ordonanţă în cauze complicate sau de mari proporţii numai cu încuviinţarea procurorului (alin. 7. atât circumstanţele care îi atenuează. corespunderea statutului procesual al participantului la proces împrejurărilor de fapt ale cauzei. conducătorul organului de urmărire penală efectuează zilnic în subdiviziunile subordonate controlul respectării procedurii de primire. Serviciul Informatii Securitate. 4.

organele de poliţie sunt obligate să îndeplinească însărcinările date de ofiţerul de urmărire penală privind înfăptuirea acţiunilor procesuale. 4. Prin ordonanţă ofiţerul de urmărire penală poate dispune măsurile arătate în pct.1) se prevede în Instrucţiunea cu privire la modul de primire. inclusiv şi respectarea termenului rezonabil arătat în art. 301. înregistrare. Acestea au valoare obligatorie pentru toţi subiecţii de drept şi urmează a fi executate întocmai în termenele solicitate. iar în prezenţa condiţiilor legale (art. 259. 10. 12. partea vătămată. 1. 6. 12 lit. 5.a. atunci cînd nu are posibilitatea de a efectua nemijlocit acţiunea.2. Comisia rogatorie prevăzută în alin. 300-303. 59 alin. procesul verbal de începere a urmăririi penale de rind cu alte materiale acumulate neîntîrziat (în termen de 24 ore) se transmit procurorului. Prin prevederile Codului de procedură penală în vigoare a fost limitată considerabil independenţa procesuală a ofiţerului de urmărire penală în raport cu statutul procesual al anchetatorului penal (Codul Penal din 1961). Art. 111 (alin. din altă localitate. Potrivit art. evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni aprobată prin Ordinul nr. 2 ofiţerul de urmărire penală recunoaşte partea vătămată. 13. 2 pct. 7 – 8 alin. 104 – 109. 2 pct.1990 (Veştile nr. dar nu înainte de a efectua acţiunile procesuale ce nu suferă amînare conform art. 5). 2 pct. Rezoluţia sau. 7 din Legea Republicii Moldova cu privire la poliţie nr. 2 – partea civilmente responsabilă. 9. 4 ofiţerul de urmărire penală. 7. Odată cu înregistrarea sesizării despre infracţiune prin rezoluţie sau process-verbal se dispune începerea urmăririi penale. 2 – partea civilă şi potrivit art. 12 pct. Ofiţerul de urmărire penală conduce măsurile opartive de investigaţie (pct. b) să se adreseze în instanţa de judecată cu demers în condiţiile art. În modul prevăzut de art. Procurorul care efectuează conducerea cu urmărirea penală confirmă pornirea urmăririi penale.12. 10 reprezintă instituţia folosită de ofiţerul de urmărire penală pentru realizarea unei acţiuni procesuale de către un alt organ de urmărire penală. Alineatul 2 din prezentul articol reglementează atribuţiile ofiţerului de urmărire penală în vederea desfăşurării urmăririi penale şi administrării probelor necesare rezolvării tuturor aspectelor cauzei. Cu această ocazie se întocmesc ordonanţe. c) să emită ordonanţă de punere sub învinuire şi să audieze învinuitul ş. 3 îi impune responsabilitatea pentru respectarea dispoziţiilor prezentului Cod la efectuarea urmăririi penale. propune procurorului care exercită conducerea cu urmărirea penală înaintarea în instanţa de judecată a demersurilor în vederea obţinerii autorizaţiilor corespunzătoare. 236 poate cita bănuitul. 271 alin. 66 .3. 125 alin. 15. 275) confirmă prin rezoluţie motivată propunerea de a nu porni urmărirea penală. 2 pct. 14. 11 în vederea asigurării în bune condiţii a efectuării urmăririi penale organul de poliţie execută dispoziţiile ofiţerului de urmărire penală. Potrivit alin. martorul pentru a-i audia conform prevederilor art. 8. conform art. Modul de înregistrare a infracţiunilor (alin. B din Lege obligă organele care exercită activitatea operativă de investigaţie să îndeplinească însărcinările în scris ale ofiţerului de urmărire penală referitoare la măsurile operative de investigaţii pentru cauzele penale primite de ei în procedură. prin demers motivat. 13. 2. 301 alin. 536-537. Despre cercetarea locului infracţiunii a se vedea comentariul la art. Comisia rogatorie se dispune prin rezoluţie care trebuie să cuprindă lămuririle necesare penatru ca organul căreia i se adrsează să cunoască exact conţinutul solicitării.6 a se vedea comentariul la art. 9 alin. 2) se face procurorului care exercită conducerea cu urmărirea penală în condiţiile art. 118. 1990). 12/312. Conform pct. Actul procedural generează efectele juridice scontate din momentul confirmării de către procuror. Privitor la percheziţii în cazul infracţiunilor flagrante şi alte măsuri arătate în pct. 2). Alineatul 2 pct. după caz. 416-XII din 18. Cu această ocazie ofiţerul de urmărire penală va depune procurorului un demrs motivat. 11. 61 alin. Propunerea de transmitere a cauzei după competenţă (alin. 4 şi art. 73 alin. Despre comisia rogatorie în străinătate a se vedea comentariul la art. 2 pct. În modul prevăzut de art. dacă consideră necesară efectuarea acţiunilor prevăzute de art. Pe parcursul urmăririi penale ofiţerul de urmărire nu este în drept: a) să aplice măsuri preventive. 2. de acelaşi grad. 272. 124 / 319/ 41/ 172 – 0/101 la 26 august 2003.

Persoanei fizice sau juridice victimă a infracţiunii îi sunt garantate drepturile arătate în alin. 3. privit individual. Persoana fizică este omul. 17 se referă la propunerile de eliberare a bănuitului reţinut pînă la autorizarea arestării de către instanţă şi de alegere. Potrivit pct. Privitor la efectuarea urmăririi penale şi respectarea cerinţelor legale.16. 16 impune o obligaţie detailizată prin art. În scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune (alin. Ofiţerul de urmărire penală prezintă în condiţiile art. poate fi reclamant şi pîrît în instanţa de judecată (art.a. prejudiciul sau vătămarea unei persoane ca urmare a săvîrşirii unei infracţiuni. 17. această prerogativă nu poate fi realizată pe motivul că Codul nu reglementează modul în care s-ar putea ataca şi organul împuternicit să soluţioneze. înregistrare. Dauna fizică reprezintă paguba suferită de o persoană fizică ca urmare a atingerii aduse vieţii. Atribuţiile arătate în alin. potrivit anexei 3 la Instrucţiunea privind modul de primire. 19. 25. 20). 17 Cod Civil). 244-247. Despre numirea din oficiu a apărătorului a se vedea comentariul la art. ofiţerul de urmărire penală ori de cîte ori va fi necesar va prezenta. modificare. Alineatul 2 din prezentul articol înscrie unul din drepturile centrale ale statutului victimei – ca cererea să fie înregistrată şi soluţionată în modul prevăzut de art. parte vătămată. Victima Pentru prima dată prin normele procesual-penale se instituie statutul persoanei fizice. 2 pct. Alineatul 1 al articolului comentat atribuie calitatea de victimă “persoanei fizice” şi “persoanei juridice”. 278. Indicaţiile scrise ale procurorului (alin. în care. arestarea la domiciliu. la cererea procurorului. 265. 280 şi 289 probele acumulate în vederea punerii sub învinuire a făptuitorului (alin. Calitatea de victimă apare din raportul de drept penal substanţial. 21). 3. eliberează imediat victimei un certificat. 202. Dauna morală reprezintă paguba suferită de o persoană ca urmare a atingerii aduse drepturilor sale personale nepatrimoniale (exemplu: reputaţie. 2 pct. 23. 22. victima va fi informată. Despre cererile persoanelor participante la procesul penal a se vedea comentariul la art. Pe parcursul urmăririi penale ofiţerul de urmărire este limitat: a) în luarea măsurilor preventive: arestarea preventivă. 1 şi 8 alin. inclusiv şi cea declarată oral. 5). martori. Alineatul 2 pct. 24. Prin daună înţelegem paguba. 26. Persoana juridică este organizaţia care are un patromoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu. 70 (alin. căreia i sau adus daune prin infracţiune pînă la recunoaşterea printr-o hotărîre (ordonanţă sau încheiere) calitatea de parte vătămată sau parte civilă. 19 prevede dreptul ofiţerului de urmărire penală de a contesta indicaţiile procurorului. organul de urmărire penală care a primit sesizarea. evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii 67 . să-şi asume obligaţii. Deşi alin. Articolul 58. Dauna materială este paguba adusă unui drept patrimonial (exemplu: de proprietate). prelungire.) sau ca urmare a provocării unei suferinţe morale (exemplu: moartea unei persoane apropiate). Ofiţerul de urmărire penală prin ordonanţă motivată soluţionează recuzările interpretului. 13) dispune măsurile prevăzute în art. a specialistului conform prevederilor art. 55 Cod Civil). 18. Despre rezultatele soluţionării. Prin urmare lipseşte mecanismul legal de realizare. 86. 14). 87 alin. 5. 6. 89. explicaţii în scris (alin. 2 pct. urmează a fi executate întocmai şi la termenul cerut. 274 alin. 18) au caracter obligatoriu pentru ofiţerul de urmărire penală. Normele procesuale prevăd posibilitatea ofiţerului de urmărire penală să administreze probele necesare rezolvării tuturor aspectelor cauzei penale. 2 pct. poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale. traducătorului în circumstanţele arătate în art. eliberarea provizorie a persoanei pe cauţiune şi liberarea provizoriu sub control judiciar s.). ca titular de drepturi şi obligaţii (art. în mod special despre neînceperea urmăririi penale (art. 4. 9 şi a expertului pentru motivele arătate în art. 263. 3. să citeze şi să audieze personae în calitate de bănuit. Ordonanţa prin care s-a soluţionat recuzarea nu este susceptibilă de a fi atacată. 21. 2 pct. juridice. onoare etc. 2 pct. 2 pct. 20. sănătăţii ori integrităţii sale corporale (exemplu: răpirea de viaţă. revocare a măsurilor preventive adresate procurorului care exercită conducerea cu urmărirea penală. cauzarea de leziuni corporale etc.

Certificatul include două părţi dintre care. 8. Victima infracţiunilor arătate în art. 265. 7. 313. Astfel. 15. 59. 10). cu aplicarea violenţei. 4 vine să dezvolte şi să completeze prevederile din alin. 11 greşit se utilizează termenul de apărător. 58 amplifică drepturile victimei care a suferit de pe urma infracţiunilor deosebit de grave (fapte săvîrşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen ce depăşeşte 15 ani) sau excepţional de grave (fapte săvîrşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă) contra persoanei. 7). lipsind-o de posibilitatea retragerii cererii referitoare la infracţiunea săvîrşită. 12. Alineatul 7 conţine obligaţiile victimei (a se vedea comentariul la art. La acţiunile procesuale la care participă. inclusiv şi la şedinţele închise petrecute conform art. sugestii. Refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea poate fi atacat la judecătorul de instrucţie în termen de 5 zile (art. învinuitului. Alineatul 3 pct. prenumele petiţionarului (denumirea persoanei juridice). 3 pct. cu condiţia că victima nu dispune de mijloace băneşti pentru a plăti avocatul ales. 263 alin. Alineatul 4 art.. Notă: În alin. numele. a membrilor familiei ori a rudelor apropiate. fizice ori materiale de pe urma infracţiunii. 276 asupra cărora urmărirea penală se porneşte în baza plîngerii prealabile se poate împăca cu bănuitul. Victima este în drept să solicite şi să beneficieze în modul stabilit de art. Apărătorul participă în procesul penal în condiţiile art. funcţia şi numele celui care a primit sesizarea. învinuitul. 18 alin. 60 alin. a i se întocmi cereri etc. 6 şi art. Pentru exercitarea drepturilor arătate în alin. alta obligatoriu rămîne şi se păstrează la persoana oficială a organului care a recepţionat sesizarea. 2). Aceeaşi eroare întîlnim şi în alin. Victima este în drept să prezinte documente şi obiecte prin conţinutul şi proprietăţile cărora mărturisesc sau adeveresc despre săvîrşirea faptei penale (pct. sfaturi. 311 Cod Penal. 4 pct. de a fi însoţită de o persoană de încredere la toate acţiunile procesuale. 18. Garanţiile legale în acest sens sunt înscrise în art. se prevede dreptul de a fi consultat. 16. 4 pct. 11. 61 poate cere recunoaşterea calităţii procesuale de parte civilă (alin. 70 de asistenţa juridică a avocatului din oficiu. de a beneficia în modul stabilit de art. o rudă apropiată. Victima persoană fizică sau juridică care a suportat prin infracţiune daune morale şi materiale. 13. 67 pentru reprezentarea intereselor bănuitului. Pentru detalii în acest sens a se vedea comentariul la art. 5 şi art. pregătită sau în curs de pregătire. Victima persoană fizică care a suportat daune morale. Certificatul nu se eliberează în cazul parvenirii sesizării prin oficiul poştal. potrivit art. 14. 2 (persoana de încredere poate fi soţul/soţia. s-a avut în vedere avocatul – reprezentant al victimei. 3 pct. 2). cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor. Alineatul 5 din prezentul articol limitează drepturile victimei-persoană juridică cu patrimoniu de stat. 313. 7. 265 alin. Victima în procesul penal are şi alte obligaţii. 1) – 4) nu are nici o valoare juridică faptul i-a fost sau nu recunoscută victimei-persoană fizică calitatea de parte vătămată şi/sau parte civilă. este în drept să ceară recunoaşterea calităţii ei de parte vătămată potrivit art. Despre dreptul de a ataca ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale (alin. 3 indică asupra dreptului de a adresa cerere suplimentară !!!!! 9. ori cu alte acte ilegale (alin. una se eliberează victimei. prieten sau orice altă persoană la alegerea victimei). 17. 2 privitor la dreptul victimei de a fi informată despre soluţionarea cererii sale. 274 alin. În conţinutul său.despre infracţiuni. victima poate fi atrasă la răspundere conform art. 2). 1 din prezentul articol. 10. victima este în drept să primească asistenţa juridică calificată de la un avocat ales. În cazul denunţării calomnioase. 3 pct. 274 alin. 263. 3 pct. în cazul cînd pot fi sau sunt ameninţate cu moartea. inculpatului. 19. 215 de măsuri pentru asigurarea securităţii personale. denumirea şi adresa organului de urmărire penală. adică a primi explicaţii. 9) a se vedea comentariul la art. telefonul de serviciu şi timpul cînd acestea au fost înregistrate. 5) – 6)). se vor conţine date privitor la numărul de înregistrare. inculpatul (alin. 3 pct. pct. Despre aceasta va fi prevenită în modul prevăzut de art. 68 .

prenume.111/ . partea rezolutivă conţine hotărîrea ofiţerului de urmărire penală privitor la recunoaşterea persoanei fizice (nume de familie. Ordonanţa poate fi atacată la judecătorul de instrucţie în condiţiile art. Partea vătămată poate da explicaţii. Inculpatul nu poate cere ca partea vătămată să intervină în proces. 105-110. nevalorificînd pretenţii materiale. Aliniatul 2 impune necesitatea recunoaşterii părţii vătămate “imediat”. 7. Observăm o dublă funcţionalitate a declaraţiilor şi explicaţiilor – ca mijloc de probă şi posibilitate de apărare a drepturilor şi intereselor prejudiciate prin infracţiune. printr-o ordonanţă motivată organul de urmărire penală încetează participarea ei în cauza respectivă.20. Condiţia cerută de alineatul 1 al prezentului articol este acordul victimei prin care trebuie avută în vedere exprimarea voinţei sau îndeplinirea unor acte specifice susţinerii laturii penale. 69 . În cazul în care recunoaşterea părţii vătămate are loc pînă la punerea sub învinuire se va indica în partea descriptivă despre pornirea urmăririi penale după semnele infracţiunii prevăzute în articolul concret din Partea Specială a Codului penal. Victima acţionează în procesul penal nemijlocit sau prin reprezentanţi (a se vedea comentariul la art. Articolul 59. adică. 8. Despre audierea victimei a se vedea comentariul la art. Persoana fizică căreia prin infracţiune i s-a cauzat un prejudiciu moral. Prin “temeiuri de atribuire a unei asemenea calităţi procesuale” trebuie avute în vedere constatarea cauzării unuia din modalităţile prejudiciului printr-o acţiune (inacţiune) penală. Punctul 1 alineatul 1 din articolul comentat înscrie dreptul de a cunoaşte esenţa învinuirii. Dacă în cursul urmăririi penale se constată lipsa cauzării prejudiciului părţii vătămate. 3. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate În calitatea sa de parte a acuzării.60 conţine drepturile părţii vămate. Despre recunoaşterea în calitate de parte vătămată ofiţerul de urmărire penală (procurorul) emite o ordonanţă care cuprinde în partea introductivă: locul şi timpul întocmirii. 2. fizic sau material poate avea calitatea de parte vătămată. 1. de îndată ce s-a constatat faptul cauzării daunei morale. vătămate prin infracţiune de a participa ca parte în orice proces penal fără nici o limitare. locul. 21. 2. fapt care se cere menţionat în ordonanţă. Din conţinutul reglementărilor actuale rezultă dreptul persoanei fizice. În faza judecării partea vătămată nu poate fi recunoscută. 313. Alineatul 1 din art. Prin urmare. fizice sau materiale. Apreciate în raport cu sistemul drepturilor prevăzute de vechiul cod. explicate drepturile şi obligaţiile prevăzute în art. mijloacele şi modul de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei cu arătarea încadrării juridice conform articolului. 3. 9. Partea vătămată 1. ce a servit temei pentru recunoaşterea părţii vătămate. adică a furniza informaţii privitor la fapta penală şi circumstanţele care au importanţă pentru cauză/despre aceasta în detaliu a se vedea comentariul la art. partea vătămată deţine anumite drepturi şi obligaţii pe care le realizează în exclusivitate sub aspectul laturii penale. Articolul 60. 4. gradul. Despre recunoaşterea în calitatate de parte vătămată trebuie neintirziat înştiinţată persoana. în partea descriptivă se cuprinde descriera succintă a fondului cauzei. prin ce anume se exprimă încălcarea drepturilor persoanei. 77 . Neîndeplinirea acestei îndatoriri se apreciază ca încălcare a dreptului la apărare şi a accesului liber la justiţie. 5. Organul de urmărire penală (după caz procurorul) are obligaţia să cheme victima si să-i explice dreptul de a se constitui în calitate de parte vătămată. se observă o lărgire esenţială şi o detalizare a statului procesual al părţii vătămate prin care sunt create garanţii efective pentru asigurarea accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare a intereselor prejudiciate prin infracţiune. numele de familie şi prenumele subiectului) şi în care cauză a fost dată. 3. nume după tată) în calitate de parte vătămată şi comunicarea despre aceasta. Partea vătămată poate fi recunoscută numai după începerea urmăririi penale. ordonanţa de recunoaştere în caliate de parte vătămată. alineatului şi punctului articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă. Unul din mijloacele cele mai efective de realizare a drepturilor constă în posibilitatea de a face declaraţii. de către cine (funcţia. trebuie să conţină informaţia privitor la data. 6.80). Recunoaşterea părţii vătămate are loc la cererea victimei sau din oficiu. 60.

inclusiv şi celor morale. Se admite posibilitatea judecării în absenţa ei.2004) s-a arătat că victima nu are dreptul de a obţine condamnarea. pot fi atacate judecătorului de instrucţie în raza competenţei căruia îşi desfăşoară activitatea organele enunţate. 7. 5. fizice sau materiale prin argumentarea cu probele cercetate în şedinţa de judecată.Prin dreptul de a fi informată despre toate hotărîrile care se referă la statutul său se are în vedere obligaţia organului de urmărire penală de a pune la curent partea vătămată cu ordonanţele de încetare a participării sale în această calitate procesuală.33.5 art. prin sintagma alte mijloace de probă se are în vedere de exemplu dreptul de a propune martori. fapt atestat prin semnătura părţii vătămate.ş. Partea vătămată este în drept. Astfel. motiv pentru care nu I se garantează dreptul de a ataca latura penală a sentinţei. Prin punctul 12 alineatul 1 se stabileşte dreptul discreţionar al părţii vătămate de a renunţa la plîngerile depuse personal sau prin reprezentant privitor la actele şi acţiunile prin care i s-au îngrădit dreptuile şi interesele legitime. CEDO a stabilit că statul este obligat să prevadă doar posibilitatea de a solicita repararea tuturor prejudiciilor.84. judecătorului. 70 . Orice acţiune sau act ilegal al organului de urmărire penală. Pentru neprezentare nemotivată alin. 8. cu condiţia că nu i se vor leza astfel drepturile şi interesele. după caz judecătorului de instrucţie. Parte vătămată poate formula obiecţii /p.2 art 387/ prin care instanţa respinge acţiunea civilă pe motiv că nu s-a stabilit făptuitorul se admite posibilitatea obligării statului de a suporta repararea daunelor cu condiţia că victima va dovedi cauzarea prejudiciului şi că neidentificarea făptuitorului rezultă dintr-o eroare gravă a organului de urmărire penală şi a procurorului. La încheierea urmăririi penale. 6.4. În punctele 8-9 se conţin drepturile pe care partea vătămată le realizează în şedinţa de judecată. procurorului prin care au fost încălcate drepturile şi interesele legitime ale părţii vătămate /art. expertului în cazurile stabilite în art. interpretului şi traducătorului pentru motivele din art. Obţinerea condamnării ţine de prerogativa exclusivă a procurorului.1 alin.157/. 294 se întocmeşte proces-verbal.02.86 şi grefierului în condiţiile art.276 privitor la care se stabileşte pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei /aşa numitele cauze de acuzare privată/. adică poate invoca argumente. alături de procuror. 293. procurorul este obligat să-i explice dreptul de a lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale şi să i le prezinte integral. Rămîne însă certă obligaţia de a se prezenta pentru depunerea declaraţiilor. poate fi valorificat sub aspectul laturii penale. 54. face observaţii prin care să-şi manifeste dezacordul faţă de acţiunile organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. de examinare a cererilor formulate personal sau prin reprezentantul său. ea poate participa la şedinţă situîndu-se pe poziţia acuzării.a. partea vătămată recunoscută şi parte civilă poate exercita căile de atac doar privitor la latura civilă a sentinţei. să prezinte documente/în acest sens art. În jurisprudenţa CEDO (cazul REPIREZ versus FRANŢA din 12. după încheierea acţiunii procesuale la care a participat. Judecarea cauzei în instanţa de fond şi în instanţa de apel se desfăşoară cu participarea părţii vătămate sau a reprezentantului ei. a prezenta corpuri delicte ş. Prin urmare. Punctul 4 al alineatului 1 stabileşte dreptul părţii vătămate de a declara recuz ofiţerului de urmărire penală şi procurorului în condiţiile temeiurilor prevăzute în art. prin plîngere. Sintagma să pledeze în dezbaterile judiciare privitor la prejudiciul cauzat presupune dreptul de a susţine învinuirea adusă inculpatului în cauzarea daunelor morale.313/. 12.89.În cazul cînd se dă o sentinţă de achitare /p. în prezenţa circumstanşelor din art. Despre prezentarea materialelor de urmărire penală conform prevederilor art. Este instituit dreptul de a lua cunoştinţă.5 alin 1/. Cît priveşte dreptul de a ataca hotărîrea instanţei. 10. S-ar putea admite solicitarea de către partea vătămată a unei încadrări juridice mai grave doar cu condiţia că acuzarea formulată poate aduce prejudicii intereselor civile.323 admite posibilitatea aducerii silite şi dreptul instanţei de a aplica amenda judiciară. numai în cazul infracţiunilor prevăzute în art. organului care exercită activitatea operativă de investigaţie. de procesul-verbal. în ordinea procedurii prevăzute de art. 11. La cererea ei obiecţiile în mod obligatoriu se introduc în procesul-verbal al acţiunii procesuale.a. potrivit punctului 3 alineatul 1.

organul de urmărire penală poate colecta de la părtea vătămată mostre pentru cercetare comparativă. Se face personal sau prin reprezentantul legal. cu consimţămîntul ei. Dacă partea vătămată nu doreşte.119 actul poate fi efectuat numai cu autorizarea judecătorului de instrucţie. În cazul cînd partea vătămată a pătimit în urma unei infracţiuni grave.333.199). Pentru prima oară este înscris dreptul celui vătămat prin infracţiune să solicite repararea din contul statului a prejudiciului cauzat în urma faptei penale. Despre procedura citării a se vedea comentariile la articolele 235-242. 2 se referă la unul din cazurile cînd expertiza este obligatorie. 16. Dreptul de a face obiecţii asupra plîngerilor altor participanţi la proces se poate realiza în două situaţii – atunci cînd plîngerea i-a fost adusă la cunoştinţă de către organul de urmărire penală şi în cazul în care a aflat în alte împrejurări. menţinerea salariului mediu pentru toată perioada de participarte la proces. Avocatul este admis în cauză din momentul începerii urmăririi penale şi la orice etapă ulterioară a procesului penal. 26. în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu a drepturilor. 14. 18. 21. 20. 19. Prin temeiuri verosimile se au în vedere împrejurări plauzibile. 25. Despre ordinea stabilită în şedinţa de judecată a se vedea comentariul la art. La cererea organului de urmărire penală partea vătămată are obligaţia să prezinte obiectele şi documentele pe care le deţine ca fiind relevante pentru stabilirea adevărului în cauză. deosebit de grave sau excepţional de grave. Cei cu capacitatea restrînsă a drepturilor se pot împăca cu încuviinţarea reprezentantului său legal.15 este în drept să participe la judecarea apelului şi a recursului. cazarea. care au aparenţă de adevăr şi atestă îndoieli privitor la capacitatea de a înţelege just circumstanţele importante pentru cauză şi abilitatea de a face declaraţii juste în privinţa lor. 524 – 525. Partea vătămată poate fi asistată de un avocat ales sau desemnat din oficiu. cînd a luat cunoştinţă de materialele cauzei penale la încheierea urmăririi penale sau în cursul judecării etc.art.în special: supunerea aducerii silite (art.313 Cod penal). În alineatul 2 articolul 60 sunt prevăzute obligaţiile părţii vătămate. Prin prejudiciu cauzat în urma acţiunilor nelegitime ale organului de urmărire penală se are în vedere paguba materială sau morală care îi acordă dreptul la despăgubiri conform art.227-229/. de exemplu. Printro ordonanţă motivată.161-162. 23. Împăcarea este posibilă în tot cursul procesului penal. Partea vătămată.154. Prin împăcare. Neexecutarea ei implică multiple consecinţe juridice.de reparare şi restabilire a obiectelor deteriorate drept urmare a utilizării lor la acţiunile procesuale la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei. 71 .13 din alineatul comentat. Printre cele înscrise se prevede necesitatea de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală şi a instanţei. prevăzut în p. dată potrivit alin. stabileşte posibilitatea de a se împăca cu bănuitul. 24. Prin obligaţia de a se supune dispoziţiilor legitime ale organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată înţelegem respectarea cerinţelor acestora date în conformitate cu legea. Punctul 18 alineatul 1 prevede posibilitatea de a-i fi restituite bunurile şi documentele în original în condiţiile art.aplicarea amenzii judiciare (art.art. Temeiul juridic este mandatul de asistenţă juridică sau hotărîrea organului de urmărire penală sau a instanţei despre desemnarea avocatului din oficiu. Obligaţia înscrisă în punctul 5 alin. poate fi supusă examinării corporale. 27. Cu scopul de a căpăta compensarea cheltuelilor partea vătămată va depune o cerere organului de urmărire penală sau instanţei de judecată /în detaliu a se vedea comentariul la art.13. Prin cheltueli suportate în cauza penală se au în vedere cheltuelile făcute în legătură cu: prezentarea la citarea organului de urmărire penală şi judecată. 15. are în vedere actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. Drepturile şi obligaţiile avocatului sunt determinate de statutul părţii reprezentate. 22.201) şi atragerea la răspundere penală (art. O obligaţie esenţială ţine de darea declaraţiilor privitor la fapta penală şi alte circumstanţe importante pentru cauză. art.potrivit art. reale. potrivit p. 157 .109 Cod penal. 17. învinuitul şi inculpatul.5 art. Un alt drept. din momentul începerii urmăririi penale şi pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.

1 art. Partea civilă intră în posesia drepturilor şi obligaţiilor arătate în art. Despre judecarea acţiunii civile şi soluţiile adoptate a se vedea comentariul la art.Prin alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul Cod se au în vedere: Articolul 61. Persoana fizică sau juridică care a înaintat acţiunea civilă este recunoscută parte civilă în procesul penal prin ordonanţa ofiţerului de urmărire penală. prin cerere scrisă în mod personal sau prin reprezentanţi. Articolul 62. . administrează bunul. Constituirea de parte civilă în procesul penal este posibilă în ordinea prevăzută de art. Alineatul 1 din prezentul articol reglementează drepturile părţii civile. . Partea civilă Calitatea de parte civilă în procesul penal o poate deţine persoana fizică sau persoana juridică care a suferit un prejudiciu material sau moral în urma săvîrşirii infracţiunii. 277.cărăuşul bunurilor care în timpul transportării au fost sustrase. 1) se au în vedere documente şi alte mijloace de probă arătate în art. după caz a procurorului sau prin încheierea instanţei de judecată. Legiuitorul reglementează obiectul declaraţiilor. 3.persoana care. 387. protezare etc. 2 alin. 51 CPP (a se vedea comentariul la art. iar în timpul judecăţii pînă la terminarea cercetării judecătoreşti. 5 putîndu-se face în tot cursul urmăririi penale. potrivit legii. Acţiunea civilă poate fi înaintată de către: . . denumite acţiune civilă în scopul revendicării prejudiciului de la bănuit. Prin prezentarea de materiale în susţinerea cererii sale (pct. 1 se prevede dreptul de a face explicaţii potrivit procedurii stabilite în art. 3) momentul constituirii de parte civilă este precis delimitat de art. învinuit. 61 şi anume: 1) existenţa temeiurilor suficiente de a considera că în urma infracţiunii a fost cauzat prejudiciu moral sau material. 1 alin. 225. Alineatul 5 din prezentul articol reglementează temeiurile şi ordinea procesuală prin care încetează participarea persoanei necorespunzătoare recunoscută parte civilă (a se vedea comentariul la art. . 219 alin.persoanele care în urma infracţiunii şi-au pierdut capacitatea de muncă şi au suportat cheltuieli de tratament. căreia prin infracţiune i-a fost cauzat prejudiciu moral sau material dreptul de a înainta acţiune civilă în procesul penal şi de a se constitui parte civilă (art. distruse ori degradate. .procurorul în cazurile arătate în art. În momentul aducerii la cunoştinţă faptul recunoaşterii în calitate de parte civilă persoanei i se va înmîna în scris lista drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în art. 1. 4. stabilind că cele din urmă se pot referi la acţiunea civilă înaintată. . 73). 6. implicarea în procesul penal a părţii civile (reprezentantului ei) este limitată la latura civilă a cauzei penale. 317).proprietarul bunului. 62.persoanele care au suportat cheltuieli cu îngrijirea victimei ori cu înmormîntarea ei. 221. adică a acţiunii civile. Drepturile şi obligaţiile părţii civile Prezentul articol reglementează statutul procesual al părţii civile în procesul penal. 2) manifestarea de voinţă a persoanei prejudiciate prin depunerea unei cererri. În pct. 112. 93. Prin urmare. 62 din momentul întocmirii hotărîrii despre recunoaşterea în această calitate. Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată au obligaţia de a explica persoanei fizice sau juridice. ş. 222). privitor la care de la bun început se face precizarea valorificării lor „în scopul susţinerii cererii sale”. 219). 72 2. Pentru existenţa acestei calităţi procesuale se cer a fi îndeplinite cumulativ o serie de condiţii care rezultă din alin. inculpat sau de la persoanele care poartă răspundere patrimonială (civilă) pentru faptele acestuia (privitor la persoanele care poartă răspunderea pentru prejudiciul cauzat de către făptuitor a se vedea art.a.

3 alin. 4 alin. care se aplică în mod corespunzător. 205. ordonanţa (încheierea) privind refuzul de a recunoaşte persoana parte civilă (art. Alineatul 1. 1. 1) a se vedea comentariul la art. părţii civilmente responsabile în suma valorii probabile a pagubei (art. Partea civilă potrivit pct. 79. 74 alin. 1) a se vedea comentariul la art. să ceară includerea lor în procesele-verbale etc. 1) partea civilă poate solicita punerea sub sechestru a bunurilor bănuitului. 110. decizia în partea ce se referă la acţiunea civilă. Chemarea şi audierea părţii civile în calitate de martor (alin.a. 439. 385. 2 şi art. Notăm faptul că părţii civile i se vor prezenta doar materialele referitoare la acţiunea civilă la care este parte. 77-78. iar prejudiciile cauzate prin acţiunile ilicite ale organului oficial. 205). 452. 33. 460). instanţa va soluţiona chestiunea privitoare la corpurile delicte. 79-80. 315. 377-379. Minorul – parte civilă incapabil sau cu capacitate de exerciţiu limitată va avea reprezentant legal conform art. Făcînd obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată va cere consemnarea lor în procesul-verbal. 62 dezvoltate prin dispoziţiile art. 165 CPP). participînd la acţiuni procesuale este în drept să facă cunoştinţă cu procesele-verbale respective. Dispoziţia alin. 2). 3) a se vedea comentariul la art. Să retragă cererea (pct. 324. Potrivit art. 2. 8) –9). 1 art. inculpatului. de încetare a calităţii de parte civilă (art. Despre cereri a se vedea comentariul la art. 1) trebuie motivată şi întemeiată măcar pe unul din cazurile de incompatibilitate arătate în art.Cererea de recuzare (pct. Dreptul de a face obiecţii şi de a-şi expune părerea referitor la cererile înaintate de alţi participanţi. 19 alin. 5. nota date din materialele cauzei. La terminarea urmăririi penale va proceda (pct. reproducerea înregistrărilor audio. 1) depusă personal sau de reprezentantul său în temeiul art. În legătură cu aceasta partea civilă poate ridica copii. pentru asigurarea acţiunii civile pornite (pct. 236 şi 105-110. 89. învinuitului. 13 din prezentul articol. consfinţit în pct. 244-245. 5 din prezentul articol indică asupra posibilităţii exercitării drepturilor şi obligaţiilor personal sau prin reprezentant conform art. 407. cu excepţia cazurilor arătate în art. 7 alin. 162 la adoptarea sentinţei. 11 alin. 53.a. 438. 1) se atribuie: ordonanţa (încheierea) de recunoaştere în calitate de parte civilă. 364.. În judecată se bucură de drepturile prevăzute în pct. hotărîrile privind punerea sau scoaterea bunurilor de sub sechestru aplicate la cererea părţii civile (art. 295. 401. 336. 319. 224. să formuleze obiecţii. 86. 413 ş. Despre alte drepturi şi obligaţii (alin. 202. 16 alin. este asigurat prin art. 1). 73 . 421. 5) – 6). 4) se va face conform art. 84. 1 poate solicita procurorului sau instanţei de judecată restituirea corpurilor delicte. 203. 222 alin. La categoria „hotărîri adoptate care se referă la drepturile şi interesele părţii civile” (pct. Pînă la soluţionarea cauzei penale partea civilă în cazurile arătate în art. -14) alin. 161 alin. art. Despre reprezentantul părţii civile (pct. 293.Despre renunţarea la acţiunea civilă (pct. 1). conform art. poate formula cereri. 1) împotriva acţiunilor şi hotărîrilor date în cursul procesului penal în ceea ce priveşte drepturile şi interesele sale (art. Legiuitorul a prevăzut exhaustiv actele procedurale prin care persoana capătă calitatea procesuală de bănuit şi anume: 1) proces-verbal de reţinere (a se vedea comentariul la art. sentinţa. Despre obligaţiile părţii civile a se vedea comentariul la art. Articolul 63. Poate exercita căile de atac (pct. 1) potrivit art. 313. Participînd la acţiunile procesuale la urmărirea penală şi în judecată poate reacţiona la acţiunile nelegitime ale părţii civilmente responsabile sau bănuitului. 3 care se aplică în mod corespunzător. Este în drept să ceară includerea lor în procesul-verbal. 228. 12 alin. 61 alin. 222 alin. poate cere prezentarea corpurilor delicte. 63 din prezentul cod prevede expres că bănuit poate fi doar persoana fizică faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune. 210) ş. 423. 60 alin. video. 369. inculpatului prin obiecţii. 74 alin. învinuitului. 315. 327. Prin sintagma „anumite probe” se vor avea în vedere elemente de fapt dobîndite pe cale procesuală care confirmă existenţa infracţiunii şi servesc la identificarea făptuitorului. 3. 293-295. 346. 412. art. Compensarea cheltuielilor suportate în cauză se va face conform art. 18 alin. Bănuitul Calitatea procesuală de bănuit apare numai după pornirea urmăririi penale. 524-525 (pct. 10 alin.

după caz. 177 CPP). Termenul procedural va curge din momentul aducerii la cunoştinţă a hotărîrii (încheierea instanţei de judecată sau ordonanţa procurorului) despre aplicarea măsurii preventive. indiferent de faptul a fost sau nu dată ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. 167 şi comentariul la acesta). În spiritul legii procesual-penale nu constituie bănuit persoana. La calcularea termenului procedural se porneşte de la ora privării efective de libertate. 1) persoana reţinută – nu mai mult de 72 ore. 5. 175 CPP) – nu mai mult de 10 zile. şi anume: 1) eliberarea bănuitului reţinut. faţă de care există declaraţii că ar fi săvîrşit infracţiune sau persoana care nu doreşte să facă declaraţii împotriva sa. 63 alin. Alineatul 2 art. termenul de 72 ore se include în termenul de 10 zile. aceasta va fi revocată de organul care a dispus-o. Pentru a deţine calitatea procesuală de bănuit este suficientă emiterea unuia din actele procedurale arătate mai sus. 4. greşit fiind prevăzută posibilitatea aplicării faţă de bănuit doar a măsurilor preventive neprivative de libertate.2) ordonanţă sau încheiere de aplicare a unei măsuri preventive (a se vedea comentariul la art. Dacă această zi cade într-o lună ce nu are zi corespunzătoare. La momentul expirării unui termen arătat. rezultă că arestarea preventivă şi măsurile alternative arestării pot fi luate şi faţă de persoana bănuită în săvîrşirea infracţiunii. se conţine o eroare. un proces verbal de reţinere. 3 art.63 legiuitorul obligă organul de urmărire penală să elibereze necondiţionat la expirarea termenului de 72 ore persoana reţinută. 3) ordonanţă de recunoaştere în calitate de bănuit. 7. 8. b) punerea sub învinuire (a se vedea comentariul la art. 3 art. în dependenţă de probele administrate în cauză şi circumstanţele stabilite. la expirarea termenului de 10 zile. în termen de până la 3 ore de la momentul privării ei de libertate. În cazurile în care a fost pornită urmărirea penală împotriva persoanei concrete. p. 185 ş. Din reglementările art. În alin. În cazul aplicării unei măsuri preventive faţă de bănuit. 281 CPP). 1. Ora de la care începe şi la care se sfîrşeşte termenul intră în durata de 72 ore. Legiuitorul a prevăzut exhaustiv modalităţile prin care persoana pierde calitatea de bănuit. 3) anularea de către procuror a ordonanţei de recunoaştere în calitate de bănuit şi scoaterea lui de sub urmărire penală. fapta nu întruneşte elementele infracţiunii sau cel puţin una din cauzele prevăzute în art. Despre cazul reţinerii persoanei bănuite se întocmeşte. Dacă înăuntrul termenului de reţinere sau aplicare a măsurii preventive se va constata: inexistenţa infracţiunii. 3. 10 zile. 175 – 177. Astfel. procurorul dispune una din următoarele soluţii: a) scoaterea bănuitului de sub urmărire penală (pentru detalii a se vedea comentariul la art. din acest moment se va considera că aceasta deţine calitatea de bănuit. 35 Cod penal procurorul sau instanţa de judecată au obligaţia să elibereze persoana reţinută sau să-i revoce măsura preventivă până la expirarea termenelor de 72 ore sau. 3) persoana faţă de care s-a dat o ordonanţă de recunoaştere în această calitate – nu mai mult de 3 luni. Procurorul va dispune prin ordonanţă scoaterea persoanei de sub urmărire penală. În cazul revocării arestării preventive judecătorul de instrucţie trimite. fapta de săvîrşirea căreia este bănuită persoana nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune. 2) revocarea măsurii preventive aplicate faţă de bănuit.a. (Despre conţinutul lui a se vedea art. Dacă persoana anterior a fost reţinută. 4) emiterii de către procuror a ordonanţei de punere sub învinuire. termenul expiră în ultima zi a acestei luni. în aceeaşi zi.2. 63 reglementează termenul înăuntrul căruia persoana poate deţine calitatea de bănuit. 74 . În acest caz termenul procedural se va calcula de la ziua indicată în actul care a provocat curgerea termenului şi expiră la sfîrşitul zilei respective a ultimei luni. Notă: În art. administraţiei locului de detenţie copia de pe hotărîre. care este obligată să elibereze imediat persoana arestată. 6. 2) persoana faţă de care s-a aplicat o măsură preventivă (a se vedea categoriile măsurilor preventive în alin. 284 CPP).

îşi poate organiza apărarea în perfectă cunoştinţă de cauză.71).a din CEDO. Dreptul la apărare privit ca o cerinţă şi garanţie. 4. redactat în strictă concordanţă cu art. 3. 69 . capitolul III şi IV (a se vedea comentariul la art. titlul III. Bănuitul are dreptul să fie asistat de un apărător (a se vedea comentariul la art. 67. Articolul 64.Încetarea calităţii de bănuit nu exclude posibilitatea citării şi audierii persoanei în calitate de martor în condiţiile art. recunoaştere în calitate de bănuit sau procesul-verbal de reţinere. Persoana care l-a reţinut sau l-a recunoscut în calitate de bănuit (ofiţerul de urmărire penală sau procurorul) are obligaţia de a-i explica toate drepturile în termeni pe înţelesul persoanei bănuite. 64 unor largi drepturi procesuale. în limba lui maternă. Fără a intra în detalii (pentru amănunte a se vedea comentariul la art. asupra naturii şi cauzei bănuielii.d). 7. bănuitul fiind informat imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea despre aplicarea măsurii preventive sau recunoaştere în calitate de bănuit în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu. 8.2) să primească consultaţie juridică în condiţii confidenţiale pînă la începutul primei audieri. Fără limită de număr şi durată în pct. Bănuitul este în drept să recunoască fapta. 6. 6 paragraful 3. 2 art. 5. Prin consultaţie juridică confidenţială se are în vedere explicarea sensului legii de către apărător. Dreptul la apărare este garantat prin obligaţia organului de urmărire penală de a-i asigura bănuitului posibilitatea să-şi exercite apărarea prin toate metodele şi mijloacele care nu sunt interzise de lege. în mod secret. potrivit pct. 64 prezentul Cod consfinţeşte unul din drepturile fundamentale ale omului – dreptul la apărare. Posibilitatea bănuitului de a se apăra este marcată prin prezenţa în alin. fără prezenţa unor terţe persoane. lit. O altă garanţie de asigurare a apărării bănuitului este dreptul de a primi fără întîrziere de la organul de urmărire penală copia de pe hotărîrea de aplicare a măsurii preventive. 3) posibilitatea şi. uneori. 4. 2) obligaţia organului de urmărire penală. 2 alin. lit. Codul de procedură penală (art. prin încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi să accepte procedura stabilită în cadrul Părţii Speciale. 6). 3. În vederea exercitării în bune condiţii a dreptului la apărare în legislaţia procesual-penală a Republicii Moldova pentru prima dată se înscrie că persoana reţinută are dreptul (pct. CEDO (art. 105-110 CPP. Astfel. Alineatul 1 art. 26). 1. alin. Constituţia Republicii Moldova (art. procurorului şi a instanţei de judecată de a avea în vedere din oficiu şi aspectele favorabile bănuitului. 75 . Nu constituie încălcarea confidenţialităţii situaţia în care bănuitul reţinut sau arestat preventiv şi apărătorul lui sunt urmăriţi cu condiţia că este exclusă categoric posibilitatea de a-i auzi. 4. 510-511). 6. alin. 504 – 505. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art.1. 2. Aceste măsuri se consemnează în procesul-verbal. ). 17) apreciem că dreptul la apărare include trei aspecte de bază: 1) posibilitatea bănuitului de a se apăra singur. sau într-o altă limbă pe care o înţelege. Despre aceasta în mod obligatoriu se va consemna în procesul-verbal de reţinere sau ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. chemate să asigure echilibrul între interesele persoanei şi ale societăţii izvorăşte din prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (art.2 se înscrie dreptul la întrevederi cu apărătorul în condiţii confidenţiale. 17). 2 se înscrie dreptul de a primi îndată după reţinere sau după recunoaşterea în calitate de bănuit informaţie în scris despre drepturile sale. pct. În pct. în special dreptul de a nu mărturisi împotriva sa. obligaţia acordării asistenţei juridice de către un apărător.

nu poate fi tras la răspundere penală pentru refuzul sau eschivarea de la darea declaraţiilor şi pentru declaraţii mincinoase. Monitorul Oficial al R. regimul de deţinere sub arest. Despre reţinerea unui minor în mod obligatoriu se va comunica părinţilor lui sau persoanelor care-i înlocuiesc (în acest sens a se vedea pentru detalii comentariul la art. precum şi la exercitarea altor drepturi şi interese legitime. . Sarcina probaţiunii se pune pe seama organului de urmărire penală şi procuror. 10.1997).Un alt drept al bănuitului prevăzut în pct. în timpul aflării acestora pe teritoriu. 64. Acţiunile organului de urmărire penală sau procurorului pot fi contestate potrivit art.69-70/579 din 23. Se cere amintită în acest context prezumţia de nevinovăţie potrivit căreia persoana bănuită este prezumată nevinovată.10. f) să poarte corespondenţă cu rudele şi cu alte persoane. g) să participe la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. cereri şi scrisori autorităţilor publice şi persoanelor cu funcţii de răspundere. h) la alimentaţie gratuită. Măsura se impune de unde de urgenţă. să expedieze plîngeri. 11. organul de urmărire penală are obligaţia de a înştiinţa prin telefon. în modul prevăzut la art. datele care au fost obţinute nu pot fi admise ca probe (în acest sens a se vedea comentariul la art. c) la securitate personală. i) la o plimbare zilnică cu durata de o oră. 311 Cod penal „Denunţare calomnioasă pentru afirmarea cu bună ştiinţă a săvîrşirii infracţiunii de către o persoană care. 10. nu a avut atribuţie la săvîrşirea ei”. cu excepţia celor prevăzute de alin. să folosească aşternutul. precum şi la asistenţă medico-sanitară. e) să ţină asupra lor documente şi note referitoare la cauza penală. cu excepţia acelor documente şi note care pot fi utilizate în scopuri ilegale. precum şi cu rudele şi alte persoane. bănuitul nu poate fi silit să facă declaraţii. art. la alegerea Parlamentului. de fapt. Bănuitul reţinut beneficiază de altfel şi de drepturile prevăzute în Legea cu privire la arestarea preventivă (Nr.18. 94 CPP). 313 CPP. Inevitabil se pune întrebarea: poate bănuitul depune declaraţii false. şi anume: a) să primească informaţii privind drepturile şi obligaţiile lor. acţiunea procesuală se va efectua şi cu participarea apărătorului lui. Prin urmare. 2 se referă la capacitatea de a face declaraţii sau a refuza de a le face.97. însă. alin. la asigurarea materială şi a condiţiilor de trai. 64 nu împiedică şi aplicarea unei asemenea metode. 173). precum şi alte lucruri şi obiecte de uz personal.06. Dacă bănuitului i se îngrădeşte dreptul la apărare prin limitarea accesului apărătorului la efectuarea acţiunii procesuale. 1226-XIII din 27. cerinţele disciplinare. Este. 4. lista şi numărul cărora sînt stabilite de Regulamentul de ordine interioară. Bănuitul are discreţea de a participa la acţiunile procesuale. telefonogramă sau telegramă o rudă sau o altă persoană la propunerea sa despre locul unde este reţinut. La cerere. În cazul reţinerii bănuitului. dar nu mai tîrziu de 6 ore din momentul privării de libertate.Moldova nr. posibil ca bănuitul să poarte răspundere în temeiul art. d) la întrevederi cu apărătorul. folosind aceasta drept metodă de apărare? Dispoziţiile art. j) să poarte îmbrăcămintea şi încălţămintea proprie de sezon. iar în lipsa îmbrăcămintei şi încălţămintei proprii 76 9. b) să se adreseze cu rugămintea de a fi primiţi în audienţă de către şeful locului de arest preventiv şi de către persoanele care exercită controlul asupra activităţii locului de arest preventiv.

Este vorba despre procesul-verbal de reţinere (art.a. 85 CPP). 2) prin prezentarea înscrisurilor şi a probelor materiale. 18. literatura. aplicarea unor metode ilegale. 15. alin. 177). ş. actele prin care se dispune efectuarea acţiunilor procesuale (art. 69. 285). 2). Aceste măsuri le poate efectua personal sau prin intermediul apărătorului lui. Bănuitul poate administra probe (pct. la dorinţă să primească cu titlu gratuit copiile lor. alin.) şi de a face obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale. Bănuitul poate cere completarea procesului-verbal. în mod individual. 12. interpretului şi traducătorului (a se vedea comentariul la art. să le primească de la administraţie. Bănuitul poate înainta cereri în formă scrisă sau orală organului de urmărire penală sau judecătorului de instrucţie cu scopul de a-i fi asigurate drepturile şi interesele legitime sau pentru a fi constatate circumstanţele ce au importanţă pentru cauză (pct. în opinia sa. va completa cu circumstanţe care. l) să îndeplinească. După aducerea la cunoştinţă a procesuluiverbal el personal (apărătorul) sau persoana ce efectuează urmărirea penală la cererea lui. 54). 167). 17. confruntarea. 16. ordonanţa de scoatere de sub urmărirea penală (art. m) la autoinstruire. luată din biblioteca locului de arest preventiv sau procurată prin intermediul administraţiei din reţeaua comercială. k) să folosească jocurile de masă. 301). Organul de urmărire penală potrivit pct.). 300 şi 313 CPP pot fi atacate de către bănuit. 33). rituri religioase. 16. în legătură cu aceasta. n) să primească colete şi pachete cu provizii. 2 din prezentul articol este legiferată posibilitatea bănuitului de a lua cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea sa (de exemplu. o) să participe la tranzacţii de drept civil cu autorizaţia persoanei sau a organului în a cărui procedură se află cauza. nu se încalcă ordinea stabilită în locurile de arest preventiv şi nu sînt lezate drepturile altor persoane. 2. de încetare a urmăririi penale (art. dacă. 14. traducătorului (art. Acţiunile organului de urmărire penală sau organului care exercită activitatea operativă de investigaţie în condiţiile art. adăugiri sau omisiuni în cele scrise. prezentarea spre recunoaştere. 2 are obligaţia să-l informeze pe bănuit despre toate hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale. Potrivit pct. alin. 77 . În pct. alin. permise spre a fi purtate în locurile de arest preventiv. 17. judecătorului de instrucţie ( a se vedea comentariul la art. 15. îşi va valorifica acest drept cu participarea obligatorie a apărătorului (ales sau numit din oficiu) şi a interpretului. alin. să folosească literatură religioasă şi obiecte de cult religios specifice credinţei lor. Dacă bănuitul nu posedă limba de procedură sau o posedă în măsură insuficientă. 86). Bănuitul nu este obligat să semneze procesul – verbal. audierea. etc.a. obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară consemnarea lor în procesul-verbal al acţiunii respective. 13. 13. se cer menţionate (de exemplu. precum şi presa periodică. 14. scris sau oral.de sezon. actul prin care se aplică măsura preventivă (art. ş. Prin semnătura sa bănuitul certifică corectitudinea celor înscrise. bănuitul poate cere recuzarea persoanei ce efectuează urmărirea penală (a se vedea comentariul la art. Bănuitul este în drept să formuleze. 284 ).

64 alin. Bănuitul poate retrage plîngerea. 5) se vor avea în vedere: respectarea drepturilor. 2 şi a altor drepturi reglementate de Codul de procedură penală ori nedorinţa din diferite motive de a le valorifica nu generează nici o consecinţă pentru bănuit. 235 alin. 2 sunt faptele pentru care se prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de pînă la 2 ani inclusiv. Despre examinarea corporală şi percheziţia corporală a se vedea comentariul la art.În acelaşi context putem menţiona posibilitatea de a ataca şi acţiunile procurorului şi ale judecătorului de instrucţie potrivit art. înlătură răspunderea penală pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă (infracţiuni uşoare conform art. nu are nici o valoare juridică faptul are cunoştinţă sau nu învinuitul despre acuzarea înaintată. Reabilitatea presupune repunerea în drepturile personale pierdute ca urmare a bănuielii din partea organului de urmărire penală. libertăţilor şi demnităţii umane (art. nu poate fi interpretată drept circumstanţă agravantă ori împrejurare prin care se dovedeşte vinovăţia. Prin alte drepturi şi obligaţii (alin. 176 şi art. 22. 4 din prezentul articol sunt prevăzute obligaţiile bănuitului. 19. libertatea de mărturisire împotriva sa (art. 2) cu partea vătămată reprezintă actul. 1. 20 alin. încetării urmăririi penale (art. De altfel. De altfel. 20. 152 poate fi internat într-o instituţie medicală. iar cele mai puţin grave – de pînă la 5 ani inclusiv). Exercitarea drepturilor prevăzute în art. Despre acţiunile impuse cu titlu de obligaţii în pct. Cît priveşte înaintarea acuzării. organul de urmărire penală poate ridica problema aplicării măsurii preventive sau înlocuirii măsurii preventive aplicate în condiţiile art. 10). Bănuitul capătă dreptul de a fi reabilitate în cazul scoaterii de sub urmărire penală (art. 130. 16). Articolul 65. Repararea prejudiciului moral sau material cauzat prin acţiuni ilicite ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată este solicitată conform dispoziţiilor art. 3 alin. 1 Cod Penal. Plîngerea poate fi depusă personal sau prin apărător. În alin. 21. Calitatea procesuală de învinuit apare numai după pornirea urmăririi penale. 215) ş. Actul procesual prin care se conferă calitatea de învinuit este ordonanţa de punere sub învinuire (în acest sens a se vedea comentariul la art. chiar şi în cazul cînd a fost depusă de către apărător. 64 alin. 195 alin. 109 alin. 276 ori în privinţa bănuitului există o hotărîre definitivă a organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri. Consecinţele nerespectării sunt arătate în art. dreptul de a fi supus măsurilor de protecţie (art. Bănuitul citat în modul stabilit de art. Momentul în care persoana fizică capătă calitatea de învinuit este ales de către procuror din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală şi coincide cu existenţa temeiurilor care rezultă din totalitatea probelor de vinovăţie administrate în cauză. el devenind învinuit din momentul semnării de către procuror a ordonanţei de punere sub învinuire. 1. În numele şi în interesul bănuitului minor în procesul penal intervine reprezentantul legal înzestrat cu drepturile arătate în art. aceasta se va face de către procuror în 78 . Din conţinutul art. 27. 78. conform pct. 300 şi 312 CPP. bănuitul conform art. 21 alin. 26. 4 a se vedea comentariul la art. 23. 311 Cod Penal. 21). 236 este obligat să se prezinte conform citaţiei. Bănuitul poate fi impus expertizei judiciare în ordinea prevăzută de art. 28. Învinuit poate fi numai o persoană fizică. 285) în cazul în care lipseşte plîngerea victimei şi procesul penal începe conform art.a. 24. 16 alin. 25. 281 CPP). iar în caz de imposibilitate de a se prezenta este obligat să informeze organul respectiv. care potrivit art. Dacă pentru efectuarea expertizei medico-legale sau psihiatrice apare necesitatea unei supravegheri îndelungate.119 şi art. anunţînd motivul imposibilităţii de a se prezenta. 524-525. dreptul de a utiliza limba maternă în procesul penal (art. 154156. Împăcarea (pct. 3. 29. 284). 142-144. 2 din prezentul articol. 3 deducem posibilitatea atragerii bănuitului la răspundere penală doar pentru fapta interzisă de art. 2.

parţial sau integral. 295).1 este garantat dreptul de a şti pentru ce faptă este învinuit. care prevede dreptul. potrivit alin. în termenul cel mai scurt. 2 pct. paragraful 3 CEDO lit. într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit. 466 CPP) se numeşte: 1) condamnat. Sentinţa de achitare duce la reabilitarea deplină a inculpatului. inculpatului 1. dacă sentinţa este integral de achitare. 64 CPP). 285. În cazul BÖNISCH contra Austriei CEDO a constatat încălcarea principiului egalităţii armelor care cere un echilibru între audierea martorilor acuzării şi cea a persoanelor audiate la cererea apărării. 1 art. 6. 5. Dreptul consfinţit în pct. Articolul 66. 6.” 3. a. 65. 2. Trimiterea în judecată (art. 26) –34) a se vedea comentariul la art. 1 art. unde se prevede: „Orice acuzat are. 3. dar nu înainte de a-i prezenta învinuitului şi apărătorului lui materialele de urmărire penală (art.prezenţa avocatului în decurs de 48 ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire. dreptul: a) să fie informat. 2. 293) şi de a soluţiona cererile în legătură cu terminarea urmăririi penale ( art. adică împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel sau recurs) (despre rămînerea definitivă a hotărîrilor instanţei de judecată a se vedea comentariul la art. 4. 286 CPP). Învinuitul în privinţa căruia cauza a fost trimisă în judecată se numeşte inculpat. Sentinţa integral de condamnare se adoptă în cazul în care fapta (faptele) imputată inculpatului prin rechizitoriu a fost pe deplin dovedită. Între drepturile învinuitului. 2. 79 . 66 dreptul la apărare (în acest sens a se vedea comentariul la art. Despre drepturile prevăzute în alin. potrivit alin. 17 din prezentul alineat rezultă din art. 5. asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. inculpatului se înscrie. de condamnare. paragraful 3 CEDO. Sentinţa de condamnare (art. 389 CPP) se adoptă numai în condiţia în care în urma cercetării judecătoreşti vinovăţia inculpatului în săvîrşirea infracţiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată. lit. Persoana în privinţa căreia sentinţa a devenit definitivă. din momentul dispunerii încetării procesului penal sau a scoaterii de sub urmărire penală ( a se vedea comentariul la art. Procurorul este obligat în decurs de 48 ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire. Sentinţa poate fi de condamnare pentru unele infracţiuni şi de achitare pentru altele. 2) achitat. În alin. 321 alin. 297) a cauzei se efectuează de către procurorul care a întocmit rechizitoriul. 6. 2) – 16). 2 pct. Sentinţa reprezintă hotărîrea instanţei de judecată prin care se hotărăşte asupra învinuirii înaintate inculpatului. Acest drept rezultă în mod expres din conţinutul art. Despre drepturile învinuitului la încheierea urmăririi penale a se vedea art. d. 293-295. excepţie făcînd cazurile prevăzute în art. 4 art. să-i aducă la cunoştinţă învinuirea şi să-i explice conţinutul ei. Persoana pierde calitatea de învinuit. dar nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit. 4. dacă sentinţa este. Învinuitul şi inculpatul ca părţi în proces au anumite drepturi şi obligaţii. 282 CPP). CEDO a făcut constatări similare în cauzele UNTER PER TINGER contra Austriei şi DELTA contra Franţei. 17. 64 care se aplică în mod corespunzător. în special. Judecarea cauzei în prima instanţă şi în instanţa de apel are loc cu participarea inculpatului. în special a acuzatului de a cere ascultarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. 18) – 21). Drepturile şi obligaţiile învinuitului. dar nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit (alin.

2 se indică asupra avocatului. 1 alin. Profesia de avocat se exercită în cadrul biroului individual de avocaţi sau a biroului asociat de avocaţi. 7. 1) – 5)) a se vedea comentariul la art.2002. cumulativ.O.09. 6. 64 alin. 12. Privitor la obligaţiile învinuitului. să aibă capacitate de exerciţiu a drepturilor. 5 pct. 284. În pct. al republicii Moldova nr.În lipsa inculpatului cauza va fi judecată cu participarea obligatory a apărătorului. 67 capătă calitatea de apărător. 334. În pct. învinuitului. 4) învinuitul. 77-78 de către reprezentantul legal. 67 se conţine definiţia legală a apărătorului în procesul penal. După terminarea dezbaterilor. 8. să efectueze stagiul profesional şi să susţină examenul de calificare (alin. 9. 1 art. legiuitorul a prevăzut: pentru apărătorul ales – momentul în care acesta şi-a asumat angajamentul de a apăra interesele justiţiabilului (prin încheierea contractului de asistenţă juridică).2002. 333. În funcţie de modul în care apărătorul este admis.1 al Legii Republicii Moldova cu privire la avocatură nr. 377-378). 2 pct. În caz de încălcare a ordinii şedinţei de judecată poate fi supus măsurilor de influenţă arătate în art. inculpatului (alin. se cer îndeplinite. 10. Articolul 67. 2 art. 2 alin. Inculpatul (pct. 380). 5. 390). Obligaţia prevăzută în alin. încetarea urmăririi penale pe motive de reabilitare (a se vedea art. M. Alin. Potrivit art. şi nu prin apărător (a se vedea comentariul la art. 67 reglementează cercul de persoane care poate avea calitatea procesuală de apărător. 6 implică respectarea dispoziţiilor art. Pentru declaraţii false sub jurămînt (alin.07. Drepturile învinuitului şi inculpatului minor se exercită conform art. de a se pronunţa şi de a acţiona în numele clienţilor săi şi/sau de a-şi reprezenta şi consulta clienţii în domeniul dreptului. 3 avocaţii din străinătate pot participa în calitate de apărători în cazul în care sunt asistaţi de un avocat din Republica Moldova. avocatul este persoana care a obţinut licenţă conform legii ( Despre licenţierea profesiei de avocat a se vedea capitolul III al Legii RM cu privire la avocatură) şi dispune de dreptul de a participa la urmărirea penală şi la dezbateri judiciare. Pentru ca o persoană să dobîndească calitatea de avocat. pentru avocaţii desemnaţi din 80 . 2 al aceluiaşi articol. 5 pct. 2 art. Prin sintagma „asistat de un avocat din Republica Moldova” se are în vedere participarea în cauză alături de avocatul din străinătate. Potrivit alin. 24 alin. 3. 3 din articolul comentat stabileşte momentul în care avocatul sau o altă persoană indicată în alin. Asistenţa juridică în sensul alin. 13. inculpatul 11. să fie licenţiată în drept. 2) rosteşte pledoarie în dezbaterile judiciare în cazurile cînd apărătorul nu participă în cauză sau dacă va cere instanţei acordarea cuvîntului în cazul cînd apărătorul participă în process (a se vedea comentariul la art. următoarele condiţii: să fie cetăţean al Republicii Moldova. 1 art. 2. 4. inculpatului i se acordă ultimul cuvînt care se cere exercitat personal. 7. Potrivit dispoziţiilor alin. 8 alin. 8 din Legea cu privire la avocatură). 285 şi la darea unei sentinţe de achitare conform art. învinuitul. 3. sfaturile şi intervenţiile lui ca specialist în domeniul dreptului. 2 art. Alin. 1260 – XV din 19. 2 în calitate de apărători în procese penale sunt admise şi alte persoane abilitate prin lege cu atribuţii de apărător. Apărătorul 1. inculpatului în cadrul procesului penal prin lămuririle. 67 poate fi acordată numai de către persoanele enumerate în alin. iar în cazul inculpaţilor minori sau iresponsabili şi cu participarea reprezentantului legal. 4 care pot fi aplicate corespunzător. 126-127/1001 din 12. să se bucure de o reputaţie ireproşabilă. În alin. inculpatul au dreptul la reabilitare în cazurile arătate în art. a unui avocat din Republica Moldova. Prin „asistenţă juridică” se are în vedere sprijinul pe care apărătorul îl dă bănuitului.

8. 6 art. 5 din prezentul articol se conţin cazurile speciale de incompatibilitate. înfiat. fie la solicitarea organelor arătate desemnate de către şeful biroului de avocaţi (pentru detalii despre admiterea şi numirea din oficiu a apărătorului a se vedea comentariul la art. persoană care a efectuat urmărirea penală. interpret. De asemenea. În alin. 4 art. nepot sau se găseşte în relaţii de subordonare cu persoana ale cărei interese sunt în contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără. 12 din Legea RM cu privire la avocatură) sau exercitarea profesiei de avocat a fost încetată la cerere ori prin retragerea licenţei (art. Astfel. 5 interzice dreptul de a asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe. avocatul a fost angajat pentru acordarea asistenţei juridice la etapa urmăririi penale.oficiu – din momentul numirii din oficiu printr-o ordonanţă sau încheierea de către organul de urmărire penală. 5) este incompatibil de a desfăşura activitatea de apărare într-o cauză concretă apărătorul care anterior a participat în calitate de judecător (a exercitat controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale. 3 din Legea Republicii Moldova cu privire la avocatură. lucru reflectat în mandat. nu permite posibilitatea asumării funcţiei de apărător dacă dînsul se află în relaţii de rudenie (art. Se are în vedere cazul cînd au expirat condiţiile contractului de asistenţă juridică. 4 alin. Articolul 68. activitatea de avocat a fost suspendată (art. a reziliat contractul sau a suspendat împuternicirile (pentru detalii a se vedea comentariul la art. biroul la care activează). 3) pct. Apărătorul este obligat să înştiinţeze organul oficial despre asumarea angajamentului de a apăra. număr de telefon. Pentru activitatea de mai departe se cere prezentat un nou mandat. Din momentul acordării asistenţei juridice bănuitului sau învinuitului la reţinere ori arestare persoanele prevăzute în alin. 67 stabileşte exhaustiv condiţiile în care încetează participarea apărătorului în cauză. procuror ori instanţa de judecată. ori încheierea motivată a instanţei de judecată în cazul constatării măcar a uneia din circumstanţele care exclud participarea apărătorului în cauză (alin. 8 alin. Drepturile şi obligaţiile apărătorului au căpătat dimensiuni sporite în actualul Cod de procedură penală. învinuitului şi poate avea loc pînă la terminarea procesului penal (alin. De exemplu. 70 CPP). comunicîndu-i datele sale (nume de familie. 2 din prezentul articol se consideră apărătorul lor. 3) prin „înlăturare de la participare” se are în vedere emiterea unei ordonanţe motivate de către organul de urmărire penală şi procuror. prenume. traducător. expert. a judecat cauza în primă instanţă. soră. precum şi a pleda împotriva părţii pe care a consultat-o anterior în legătură cu circumstanţele cauzei concrete. Alin.3 alin. şi anume: 1) justiţiabilul a renunţat. frate. 71). 67 CPP). 81 . Calităţile de martor şi de apărător sunt incompatibile. privite sub aspect comparativ cu prevederile similare din Codul din 1961. 65 Cod penal). bunic. 67). apărătorul nu este în drept să-şi asume angajamentul de a apăra şi nici nu poate fi numit în această calitate de organul care desfăşoară procesul penal dacă: 1) nu întruneşte condiţiile indicate în alin. copil. 11. 2) nu poate fi apărător conform restricţiilor prevăzute de art. pe cale ordinară sau extraordinară de atac). 134 Cod penal). Calitatea de martor are întîietate faţă de acea de apărător. 10. nu poate fi apărător conform sentinţei judecătoreşti prin care s-a dispus privarea de dreptul de a exercita activitatea de avocat. 9. Odată cu transmiterea cauzei în judecată se consideră expirate şi împuternicirile apărătorului. înfietor. Aceeaşi măsură se poate dispune la cererea apărătorului. 2 art. este incompatibil apărătorul care a fost ascultat anterior în calitate de martor în aceeaşi cauză. Participarea de mai departe în cauză depinde de voinţa bănuitului. adică este părinte. specialist. Drepturile şi obligaţiile apărătorului 1. stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani (art. 4 art. 13 din Legea RM cu privire la avocatură). Dacă bănuitul sau învinuitul obiectează ori în cauză se include un alt apărător activitatea avocatului iniţial încetează. procuror ( a exercitat urmărirea penală şi a reprezentat învinuirea în instanţă). 4) pct. 2) nu are împuterniciri de a participa în continuare în această cauză. 67.

ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. apărătorul poate solicita primirea cu titlu gratuit a copiilor de pe hotărîrile care se referă la statutul bănuitului. 9. Apărătorul participă potrivit pct. Despre locul. în scris. 213 alin. 8. în funcţie de calitatea procesuală a persoanei interesele căreia le apără. 3) poate explica justiţiabilului drepturile. Înaintînd cereri. garantat prin obligaţia organului de urmărire penală şi a procurorului de a comunica apărătorului procesul-verbal de reţinere (art. Alineatul 1 pct. De regulă. 10).2. 14. 10. 86 poate cere recuzări. 8). Apărătorul poate atrage pentru îndeplinirea acţiunilor arătate avocaţii stagiari şi specialişti (art. Apărătorul poate participa la judecarea cauzei în toate instanţele de judecată. 3. Apărătorul. Dacă materialele cauzei conţin secret de stat (în acest sens a se vedea comentariul la art. ordonanţa de punere sub învinuire. 12. La terminarea urmăririi penale. poate pleda în dezbaterile judiciare. Articolul 68 alin. 33. 7). Apărătorul nu poate efectua acţiuni procesuale. 8). 167 CPP). cere completarea proceselor verbale respective (pct. 1 pct. Nu se admite intervievarea în scopul schimbării declaraţiilor date anterior.1 la toate acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa. poate pune întrebări persoanelor audiate. apărătorului despre locul şi timpul efectuării acţiunii procesuale. poate atenţiona ofiţerul de urmărire penală. precum şi la judecarea recursului în anulare şi a revizuirii procesului penal (pct. 4 se are în vedere 7. Cererea de recuzare trebuie motivată (pct. inculpatului. se au în vedere actele procedurale prin care persoana a fost recunoscută în Articolul 69. datelor. procurorul şi judecătorul asupra particularităţilor. Prin „pregătirea materialelor în cauza respectivă” în alin. Nu este exclusă posibilitatea de a face copii de pe toate materialele cauzei. Participînd la acţiunea procesuală (alin. 54. 6). iar la celelalte – la propunerea organului de urmărire penală. învinuitului. 1 pct. În alin. hotărîrea de aplicare a măsurii preventive. apărătorul poate ridica copii. 13. de schimbare şi completare a învinuirii. Participînd la acţiunea organului de urmărire penală ori a procurorului. însuşirilor şi semnalmentelor obiectelor cercetate. 378-379 CPP). obiectelor penatru anexarea la dosarul penal de către organul care efectuează urmărirea penală sau instanţa de judecată. 2 alin. ordonanţele privind scoaterea persoanei de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. ziua şi ora examinării apărătorul trebuie înştiinţat în condiţiile art. Dacă apărătorul refuză acest angajament potrivit art. În condiţiile art. 213 CPP) înainte de a lua cunoştinţă de conţinutul lor.1 indică asupra drepturilor apărătorului. 1 pct. Participarea obligatorie a apărătorului 82 . în formă scrisă. 236 CPP. 5. Organul oficial este obligat să-i comunice. 5 este lipsit de dreptul de a participa la procesul penal în cauză. 13. potrivit pct. învinuitul. poate obiecta împotriva oricărei abateri de la lege. 5 se permite apărătorului posibilitatea administrării probelor prin prezentarea documentelor.1 din articolul comentat prevede dreptul de a cunoaşte esenţa bănuielii sau învinuirii. apărătorul le va motiva (pct. obiecţiile sunt înscrise personal de către apărător şi semnate (pct. o declaraţie de nedivulgare. La cererea apărătorului persoana intervievată poate expune faptele în formă scrisă. 14 – 15 din Legea cu privire la avocatură). Potrivit pct. pronunţîndu-se prin pledoarie şi replică (pentru detalii a se vedea comentariul la art. Acestea se pot căpăta prin intervievarea persoanelor cu acordul lor. 6. poate face obiecţii şi poate insista asupra includerii lor în procesul – verbal. rechizitoriul. 11). 11. luînd cunoştinţă de materialele cauzei (pct. apărătorul va da. 4. 12. inculpatul ori condamnatul. adică în funcţie de faptul este acesta bănuitul.

Prin persoane care nu-şi pot exercita singure dreptul la apărare se subînţeleg.cu cît este mai complicat cazul cu atît mai mare este necesitatea acordării asistenţei obligatorii a avocatului. cunoştinţele şi priceperea fiecărei persoane în parte. cît şi alte persoane care din diferite motive nu-şi pot exercita dreptul la apărare. ci şi în interesul unei bune desfăşurări a procesului penal. În asemenea cazuri apărătorul din oficiu se substituie cu un apărător angajat prin contract. învinuit. şi acele persoane care sînt recunoscute responsabile. inculpat sau de rudele acestuia. precum şi în alte cazuri în care interesele justiţiei o cer.44 C. Concomitent. dacă el nu are apărător ales. Călăuzindu-se de prevederile actelor internaţionale. învinuit sau inculpat despre dreptul de a fi asistat de un apărător. că neîndeplinirea prevederilor art. Dacă se constată că renunţarea a avut loc în urma constrîngerii.P. conform prevederilor art. Asistenţa juridică obligatorie a bănuitului. anchetatorul. anchetator. renunţarea la apărător poate avea loc la orice etapă a procesului numai din propria iniţiativă a bănuitului. persoana care efectuează cercetarea penală. auzului sau vorbirii. inculpatului de a se apăra singur . procurorul şi instanţa judecătorească au obligaţia să-l informeze pe bănuit. la cererea bănuitului. precum şi persoanele care au capacitatea de exerciţiu şi sînt recunoscute responsabile. Interesele justiţiei pot cere asistenţa obligatorie a apărătorului şi în cazul în care este implicată o chestiune de mare importanţă pentru societate. 2. 83 . inculpatului şi numai în cazul în care iau fost create posibilităţi reale pentru participarea avocatului la proces. persoanele care suferă de un defect esenţial al vederii. Instanţele judecătoreşti vor ţine cont de faptul. învinuitului. Acest criteriu de unul singur poate justifica recunoaşterea obligatorie a asistenţei apărătorului.P. instanţa judecătorească.3 al Constituţiei şi art. de asemenea.----C.P. în virtutea faptului că sînt analfabete (agramate). însă suferă permanent sau temporar de anumite crize şi stări depresive.321.26 pct. care din cauza defectelor fizice sau mintale nu-şi pot exercita singure dreptul la apărare. este necesar de a clarifica dacă renunţarea la apărător nu este forţată. 5. 3355 C. de anchetă preliminară sau în şedinţa judiciară. vom înţelege. neluînd în consideraţie dacă aceasta poate sau nu ajuta apărării.P. de exemplu. Conform prevederilor art. Prin persoane. inculpatului este consecinţa directă a concepţiei potrivit căreia apărarea este instituţie de interes social. ce se realizează nu numai în interesul celui bănuit sau acuzat. în special.. învinuitul. c) importanţa şi pericolul faptei de comiterea căreia este bănuită sau învinuită persoana şi sentinţa probabilă. din lipsa surselor pentru a angaja un apărător sau pentru că acesta nu s-a prezentat la organele de cercetare penală. Bănuitul. privind participarea obligatorie a apărătorului la dezbaterile judiciare. instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că apărătorul poate fi admis să participe la proces nu numai de la diferite etape prevăzute de art. consemnîndu-se aceasta într-un proces-verbal. învinuitului.la acest criteriu urmează să fie luate în consideraţie capacităţile.P. deşi nu limitează capacităţile bănuitului. nu-şi pot exercita dreptul de sine stătător la apărare. învinuitului. 6. Determinarea faptului că interesele justiţiei cer asistenţa obligatorie a apărătorului depinde de următoarele criterii: a) complexitatea cazului .P.. Apărătorul din oficiu se desemnează pentru a participa la cauză de către organul de cercetare penală.P. Apărătorul conform contractului se invită de către bănuit. sau suferă de asemenea defecte anatomice ori boli cronice care. învinuitului sau a inculpatului. se consideră încălcare esenţială a legii de procedură penală şi are drept urmare casarea hotărîrii respective. În prezentul articol se conţin cazurile de participare obligatorie a apărătorului în procesul penal. 4.. şi la cererea acestuia să-i asigure asistenţa juridică..P. art. la orice etapă a procesului.-.43 C. Reieşind din aceasta. în urma căruia persoana a pierdut complet sau parţial capacitatea de a înţelege şi a reproduce cele înţelese.-. Legea face deosebire între apărătorul care participă conform contractului (ales) şi cel din oficiu. inculpatul are dreptul să ceară un apărător concret numai în cazul în care are sau intenţionează să încheie contract cu acesta. Anchetatorul şi instanţa nu au dreptul să refuze admiterea apărătorului ales sub pretext că în proces participă apărătorul din oficiu.1. dar îl lipsesc de posibilitatea de a utiliza toate mijloacele şi metodele prevăzute de lege pentru a se apăra de învinuirea înaintată. inculpatului.P. însă. învinuitului.13 C. dar. b) capacitatea bănuitului.P. se vor lua măsuri pentru a asigura participarea apărătorului.

pentru care poate fi stabilită pedeapsa în formă de detenţiune pe viaţă. Eliberarea apărătorului de participarea la examinarea cauzei se face prin ordonanţa persoanei care efectuează cercetarea penală. apărătorul nu are dreptul să se dezică de îndeplinirea obligaţiunilor sale. precum şi în cazul în care prezenţa apărătorului admis la proces în timpul punerii sub învinuire este imposibilă în decurs de cinci zile din momentul anunţării lui. făcută de către minor. cît şi din momentul numirii din oficiu. are dreptul să asiste la acţiunile de procedură executate cu participarea bănuitului şi învinuitului.dacă în această cauză sau anterior el a oferit asistenţa juridică persoanei.).P. În conformitate cu prevederile art. demascarea unui inculpat de către celălalt. ----------C. acestuia îi vor fi puse la dispoziţie actele dosarului pentru a lua cunoştinţă de ele şi a se pregăti de apărare. martor sau martor asistent. instanţa judecătorească. 84 . Intervenirea apărătorului în procedura judecătorească deja începută nu poate fi temei pentru reluarea anchetei judiciare. procuror. Renunţarea la apărător nu-l lipseşte pe bănuit. contraziceri cauzate de caracterul învinuirii înaintate fiecăruia dintre ei. apărătorul. Concomitent este necesar ca persoana care efectuează cercetarea penală. în cazurile în care adultul l-a atras pe minor la activitatea criminală etc. În cazurile în care avocatul este apărător al două sau mai multe persoane.dacă în cercetarea prealabilă sau la judecarea cauzei participă o persoană cu funcţie de răspundere care este în relaţii de rudenie cu apărătorul. învinuitului şi inculpatului. specialist. .--------. persoana care a efectuat anchetarea penală. convingîndu-se în cursul studierii materialelor că interesele inculpaţilor sînt contradictorii. cît şi întreprinse în legătură cu demersul bănuitului. 11. procurorului. sau prin încheierea instanţei judecătoreşti cu expunerea motivelor hotărîrii adoptate. învinuit sau inculpat de dreptul să ceară în viitor admiterea participării apărătorului. inculpatului. învinuitului. avocatul nu poate participa în calitate de apărător în următoarele cazuri: . Persoanele sus-numite au dreptul să invite pentru a participa la proces un apărător la discreţia lor. a anchetatorului.C. procurorul şi instanţa judecătorească să ia măsurile respective pentru a asigura real dreptul la apărare a bănuitului. anchetator.P. sînt încălcări esenţiale ale legii de procedură penală. 7. 8. se vor lua măsuri pentru participarea interpretului la proces. de către persoanele care nu posedă limba în care se efectuează procedura penală. Din momentul încheierii contractului despre participare în proces. Orice limitare a drepturilor bănuitului. între interesele cărora s-au depistat contraziceri (recunoaşterea învinuirii de către unul şi negarea ei de către celălalt.P.dacă anterior el a participat la acest proces în calitate de judecător. anchetatorul. precum şi în alte cazuri în care o cer interesele justiţiei. interesele căreia sînt în contradicţie cu interesele persoanei care s-a adresat cu rugămintea de a-i oferi asistenţa juridică. interpret. învinuitului. cît şi de persoana care din cauza defectelor fizice sau mintale nu-şi poate exercita singură dreptul la apărare. condiţionată de necunoaşterea limbii în care se desfăşoară procedura penală şi neasigurarea pentru aceste persoane a posibilităţii de a se folosi la toate etapele procedurii penale de limba care o posedă. se respinge de către organele de cercetare penală. însă.Declaraţia de a renunţa la apărător. În toate cazurile asemenea cereri urmează să fie satisfăcute. din momentul în care a fost admis să participe la proces.P. . Renunţarea la apărător urmează să fie discutată cu părţile la proces. apărătorului. inculpatului. anchetatorul penal şi procurorul propun bănuitului sau învinuitului să invite un alt apărător sau îi asigură un apărător prin intermediul de asistenţă juridică. inculpatului minor şi adult. În asemenea cazuri. 10. Conform prevederilor art. avocatul admis la proces. procuror. Substituirea unui apărător cu altul se admite în orice moment în cazul procesului numai la cererea sau cu consimţămîntul bănuitului. de către persoanele învinuite de săvîrşirea crimelor. În cazul în care participarea apărătorului ales de bănuit sau învinuit este imposibilă. de expert. 12. Asemenea prevederi pot fi aplicate şi în instanţa judecătorească în privinţa inculpatului. dacă au sau intenţionează să încheie contract cu acesta. învinuitului sau al apărătorului. conform prevederilor art------------. În asemenea cazuri. este obligat să intervină cu un demers pentru a fi eliberat de apărarea unuia dinte ei. anchetator. decît în condiţiile prevăzute de lege -------9.. Necunoaşterea de către apărător a limbii în care se efectuează procedura penală nu pot servi drept motiv pentru înlăturarea acestuia din proces.

Potrivit prevederilor art. învinuitul. numire din oficiu.P. cînd participarea apărătorului este obligatorie. 15. învinuitului. nu constituie un obstacol pentru efectuarea acţiunilor de procedură. Admiterea. rechizitoriul. învinuitul. urmează a li se oferi o posibilitate reală pentru a lua cunoştinţă de aceste documente. înlocuirea apărătorului şi documentele ce-i confirmă calitatea şi împuternicirile.P.P. organul de urmărire penală sau instanţa de judecată iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu. care le împiedică perceperea conţinutului documentelor. 2) la numirea din oficiu. inculpatul îşi dă acordul. Avocatul care nu a participant în instanţa de fond nu poate declara apel în numele său.P. confirmarea calităţii şi împuternicirilor lui .-------. în special.P. dacă a avut posibilitatea de a se prezenta. în cazurile în care bănuitul. Articolul 70. În alin. învinuitul nu cunoaşte limba în care se desfăşoară ancheta preliminară. reprezentantul legal.P. Apărătorul poate fi invitat şi de alte persoane (rude.P. 1 art. 1 al articolului comentat sunt prevăzute cele două modalităţi de încadrare a apărătorului în proces: 1) la invitaţia bănuitului. În asemenea cazuri executarea actelor de procedură în lipsa apărătorului nu poate fi considerată drept încălcare a legislaţiei de procedură penală. în formă scrisă. potrivit art.--------. 13. adică alegerea apărătorului poate fi făcută atît în cazul asistenţei facultative. în cazul în care el nu are apărător. Prezentul articol reglementează ordinea procesuală de admitere. aceste circumstanţe trebuie să se considere drept motiv pentru restabilirea termenului expirat de atacare pe căile de apel sau recurs sau pentru casarea deciziei instanţei de apel. dacă au fost examinate apelurile altor participanţi. Dacă sentinţa sau dispozitivul ei este întocmit într-o limbă pe care el nu o cunoaşte. astfel. 69 CPP). 85 . 16. învinuitului. învinuitului sau efectuate în legătură cu demersul acestora. dacă apărătorul nu a participat la şedinţă.----------. inculpatul ori reprezentantul legal al acestuia nu şi-a ales un apărător. apărătorul participant la proces are dreptul să declare apel în numele inculpatului cît şi în numele său. modul şi termenele de atacare. Dacă inculpatului i-a fost înmînată copia sentinţei fără traducere în limba lui maternă sau în altă limbă pe care o posedă şi în legătură cu aceasta el a fost lipsit de posibilitatea de a ataca sentinţa pe căile de apel sau recurs. De regulă. 17. i se vor înmîna traduse în limba maternă sau în altă limbă pe care o posedă. inculpatului. Absenţa apărătorului legal citat. şi a lua ultimul cuvînt se consideră încălcare a legii de procedură penală.C. care conform legii se înmînează. cît şi în cazul asistenţei juridice obligatorii (art. Conform prevederilor art. la susţinerile verbale participă inculpatul. 69 din prezentul Cod. imediat după pronunţare sentinţa sau dispozitivul ei va fi adus la cunoştinţă inculpatului de către interpret în limba pe care o cunoaşte. După pronunţarea sentinţei integral sau a dispozitivului ei preşedintele explică inculpatului şi altor participanţi conţinutul sentinţei. 14. învinuitul. 3. Punctul 1 alin.C.P. i se înmînează traducerea în scris a sentinţei sau a dispozitivului ei în limba lui maternă sau într-o altă limbă pe care o cunoaşte. inculpatul.În scopul asigurării reale a realizării acestui drept apărătorul este informat de către organele de anchetă în modul stabilit despre acţiunile de procedură ce vor avea loc cu participarea bănuitului. numirea din oficiu şi înlocuirea apărătorului.C. dacă bănuitul. Conform prevederilor art---------C. inculpatului. după semnarea contractului de asistenţă juridică bănuitul. Dacă aceste persoane sînt analfabete sau suferă de defecte fizice ori mintale. Dacă inculpatul nu cunoaşte limba în care este întocmită sentinţa sau dispozitivul ei. 69 impune cazul în care aceasta o cere bănuitul. actele de urmărire penală. La solicitarea organelor ce desfăşoară procesul penal asigurarea asistenţei juridice din oficiu se pune în sarcina Consiliului Baroului. Neacordarea posibilităţii inculpatului de a participa la susţinerile verbale. ori printr-o cerere solicită admiterea apărătorului. prieteni) cu respectarea unei condiţii – consimţămîntul bănuitului. coordonînd poziţia cu inculpatul. Conform prevederilor art. în cel mult trei zile de la pronunţarea sentinţei sau a dispozitivului ei inculpatului arestat i se înmînează copia sentinţei sau a dispozitivului ei.

învinuitului. 2) potrivit pct. persoanei care se află în proces de urmărire penală sau în proces judiciar şi care nu a încheiat un contract cu avocatul. învinuitului – corespunzător mai mult de trei ore sau patru şi mai multe zile. inculpatului. 69. care au înregistrat birourile de avocaţi în unităţile administrativ-teritoriale respective. avocatul coordonator este obligat să întreprindă toate acţiunile necesare pentru a asigura acordarea asistenţei juridice din oficiu de către alţi avocaţi. 1 alin. nedorind să-şi realizeze dreptul prevăzut în alin. 6. aceştia fiind obligaţi să asigure executarea cererilor din oficiu. 70 se prevăd cazurile în care organul de urmărire penală sau instanţa solicită desemnarea din oficiu a apărătorului de către biroul de avocaţi. 1 art. înregistraţi în unitatea administrativ-teritorială respectivă. 3 atunci cînd bănuitul. 70 prevede cazurile în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată vor cere înlocuirea apărătorului ales sau numit din oficiu. inculpatului. 3 art. 3). invitarea unui anumit apărător. Prevederi similare nu se conţineau în Codul din 1961. 2 alin. în asemenea situaţii admiterea apărătorului în exclusivitate va depinde de voinţa bănuitului. (3) Consiliul Baroului întocmeşte listele avocaţilor din numărul persoanelor indicate în cererile birourilor de avocaţi. (1) În cazul în care legea prevede acordarea asistenţei juridice din oficiu la solicitarea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti. inculpatul acceptă numirea din oficiu a apărătorului.3. Alineatul 2 art. însă. Listele se întocmesc conform unităţilor administrativ-teritoriale şi se expediază anual Ministerului Justiţiei.(3). (4) Pentru acordarea asistenţei juridice din oficiu la solicitarea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti. 86 . (7) În cazul în care avocaţii incluşi în listă sînt în imposibilitatea de a acorda asistenţă juridică din oficiu. 2) – 12) alin. (2) Birourile de avocaţi prezintă Consiliului Baroului cererile în care se indică numele şi prenumele avocaţilor care vor acorda asistenţă juridică din oficiu. învinuitul. 1 pct. 1 din prezentul articol. (5) Organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească este obligată să prezinte lista avocaţilor. 70 interzice organului de urmărire penală sau instanţei de judecată recomandarea bănuitului. în cazul audierii bănuitului. organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti din teritoriile respective nu mai tîrziu de 15 decembrie. inculpate. avocatul coordonator antrenează în exercitarea din oficiu a delegaţiei un avocat disponibil inclus în listă. învinuite. telefoanele de contact ale acestora şi adresa biroului de avocaţi. remarca privitor la faptul că aceste prevederi sunt incidente cazurilor cînd bănuitul. la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti. Consiliul Baroului numeşte unul sau cîţiva avocaţi coordonatori din rîndul avocaţilor. indiferent de starea materială a persoanei bănuite. învinuitului. Se cer. inculpatului (pct. sau. cu acordul Consiliului Baroului de către avocaţii înregistraţi în alte unităţi administrativ-teritoriale. în cazul punerii sub învinuire – timp de patru sau mai multe zile. inculpatul nu are apărător ales şi este prezentă măcar una din cazurile prevăzute în pct. iar organul ce desfăşoară procesul penal are obligaţia asigurării apărării din oficiu. învinuitului. 1) la cererea bănuitului. învinuitul. (6) În cazul cînd persoana care se află în proces de urmărire penală sau în proces judiciar refuză să aleagă un avocat. asigurarea executării acesteia se pune în sarcina Consiliului Baroului. Cerinţa de înlocuire se va executa de către biroul de avocaţi atunci cînd: 1) apărătorul ales nu poate să se prezinte în cazul reţinerii – timp de trei ore din momentul reţinerii. În alin. 4. Alineatul 4 art. 5. întocmită conform alin. Primele două situaţii se referă la apărătorul ales şi cel de-al treilea apărătorul numit din oficiu. Persoana în cauză alege din lista prezentată avocatul care va exercita apărarea sa.

Organul de urmărire penală. una pentru admiterea renunţării la apărător şi cea de-a doua – pentru neadmiterea renunţării. adică fără a fi îndemnat sau silit de altul. neprezentarea apărătorului ales sau numit din oficiu la acţiunile procesuale. În alin. procurorul sau instanţa de judecată pot respinge cererea de renunţare la apărător în cazurile în care interesele justiţiei cer asistenţa obligatorie a apărătorului. învinuit. Articolul 71. 87 .2) apărătorul ales nu poate participa la desfăşurarea procesului în decurs de cinci zile din momentul anunţării lui termenul de cinci zile se scurge începînd cu următoarea zi după înştiinţarea în modul cerut de lege. dacă renunţarea la apărător este înaintată personal de către bănuit. prin alt document ce îi confirmă împuternicirile. 1 pct. ori este dictată de alte circumstanţe. în prezenţa apărătorului care ar putea fi numit din oficiu. inculpatului. Dacă renunţarea la apărător este determinată de imposibilitatea de a plăti asistenţa juridică acordată de apărătorul ales. că apărătorul nu poate asigura asistenţa juridică eficientă bănuitului. 2. 69 CPP). adică făcută de bunăvoie. Renunţarea la apărător poate avea loc la orice etapă a procesului penal numai din iniţiativa bănuitului. 4. 7. Acest termen poate fi prelungit în cazurile cînd apărătorul este în imposibilitate de a se prezenta pe motive de boală. Despre aceasta se va menţiona în actul procedural. 1 art. învinuitului. constrîngerea bănuitului. inculpatului de a renunţa la apărător cererea de renunţare se va respinge. Astfel. 69 alin. deplasare. Prezenţa cumulativă a tuturor condiţiilor este obligatorie. de exemplu. 5. nesilit. Despre înlocuirea apărătorului la judecarea cauzei a se vedea comentariul la art. Dispoziţiile din alin. Apărătorul are obligaţia să confirme calitatea şi împuternicirile sale organului de urmărire penală sau instanţei de judecată prin următoarele documente: 1) legitimaţia de avocat eliberată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în care se confirmă apartenenţa la avocatură şi denumirea biroului în care acesta activează. Admiterea sau neadmiterea renunţării la apărător este lăsată la discreţia organului de urmărire penală. Licenţa se eliberează pe termen nelimitat şi este valabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. fie din lipsa surselor pentru a angaja un apărător. 3. din proprie iniţiativă. anexată la materialele cauzei. benevol. 2 art. cauzele în virtutea cărora bănuitul. inculpat. inculpatul a renunţat la apărător. învinuitul. învinuitului şi inculpatului”). 8 Hotărîrea Plenului CSJ nr. de exemplu. învinuitului. 2) documentul ce confirmă permisiunea de a practica calitatea de apărător este licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat. În cerere se vor descrie. 7. 3) mandatul biroului de avocaţi în care se indică numărul licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat şi data eliberării acesteia. Determinarea faptului că interesele justiţiei cer asistenţa obligatorie a apărătorului depinde de următoarele criterii: 1) complexitatea cazului – cu cît este mai complicat cazul. inculpatului şi numai în cazul în care i-au fost create posibilităţi reale pentru participarea avocatului la proces (pct. procurorului ori instanţei de judecată în cazurile de participare obligatorie a apărătorului stabilite în art. 6. 30 din 9 noiembrie 1998 „Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. cînd în cauză este o pluralitate de infracţiuni şi de infractori. 71 stabilesc două categorii de condiţii. participare într-o altă cauză penală etc. 322 CPP: 3) organul de urmărire penală sau instanţa de judecată vor constata. 2) – 12) (pentru detalii vezi comentariul la art. 71 se conţine definiţiile legale a renunţării la apărător. în mod detaliat. cu atît mai mare este necesitatea acordării asistenţei obligatorii a avocatului. Renunţarea la apărător se face prin cerere scrisă. învinuitului. Renunţarea la apărător 1.

3. adică intrat în posesia prerogativelor. în recurs. 4. motivele. învinuitul. şi de sancţiunea prevăzută de lege pentru săvîrşirea ei – se va ţine cont de importanţa şi pericolul faptei şi de eventuala sentinţă. inculpatul îşi exercită apărarea de sine stătător. 88 . 5). dar şi judecătorul de instrucţie care a asigurat conform art. şi anume: 1) dacă el se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală cu persoana care a participat la urmărirea penală sau la judecarea cauzei. 1 din prezentul articol din momentul cînd s-au constatat măcar una din circumstanţele prevăzute în pct. că bănuitul. Din momentul semnării hotărîrii privind admiterea renunţării la apărător se consideră. 68 CPP. 5 renunţarea la apărător nu-l lipseşte pe bănuit. 1) – 3) apărătorul nu are dreptul să participe la procesul penal. Potrivit pct. excluderea lui din procesul penal. traducător. facultăţilor şi posibilităţilor acordate de lege apărătorilor pentru apărarea intereselor justiţiabililor (art. d) grefier. Prin înlăturare a apărătorului se are în vedere îndepărtarea. 11. Potrivit alin. Înlăturarea apărătorului din procesul penal 1. în acest caz se are în vedere nu numai judecătorul care a judecat cauza în primă instanţă. interpret. 5 pct. 3. specialist. cunoştinţele şi priceperea fiecărei persoane în parte. 12. Conform prevederilor alin. Apărătorul admis sau numit din oficiu se bucură de drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. în apel. c) judecătoru care a judecat cauza. 41 CPP controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale. 72 Cod procedură penală sunt reglementate exhaustiv temeiurile şi procedura înlăturării apărătorului din procesul penal.2) capacitatea bănuitului. În hotărîre se vor arăta cine a solicitat renunţarea la apărător. de exemplu. 9. 67 alin. În art. de săvîrşirea căreia persoana este bănuită sau învinuită. 2). avîndu-se în vedere capacităţile. bănuitul. inculpatului de a se apăra singur – se apreciază pur individual. expert sau martor ( a se vedea comentariul la art. 5. 3) dacă nu poate fi apărător în baza legii sau sentinţei de judecată ( a se vedea comentariul la art. 6 din Hotărîrea Plenului nr. 2. 55. inculpat de dreptul să ceară în viitor admiterea participării apărătorului. admiterea sau neadmiterea renunţării la apărare se decide prin ordonanţa motivată a ofiţerului de urmărire penală ori a procurorului sau prin încheierea motivată a instanţei de judecată. adică a dispus de atribuţiile prevăzute de art. conform alin. neluînd în consideraţie dacă aceasta poate sau nu ajuta apărării. Potrivit alin. Organul de urmărire penală. 10. Renunţarea la apărător conform pct. 30 urmează să fie discutată cu părţile în proces. fără însă ca aceasta să-i determine iresponsabilitatea. decît în condiţiile art. 67 alin. învinuitului. procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia să admită în proces apărătorul ales sau să numească un apărător din oficiu. inculpatul se află într-o stare psihică sau fizică anormală. 2) dacă el a participat în această cauză în calitate de: a) persoană care a efectuat urmărirea penală. adică a efectuat măcar una din acţiunile prevăzute de art. Din momentul încheierii contractului de participare în proces ori din momentul numirii din oficiu. 3) gravitatea faptei. 30 din 9 noiembrie 1998 interesele justiţiei pot cere participarea obligatorie a apărătorului şi în cazul în care este implicată o chestiune de mare importanţă pentru socieate. 52 – 53 CPP. 68 CPP). 5 pct. ori supuse căilor extraordinare de atac. 57 CPP. 67 alin. 8. numele şi prenumele apărătorului care ar putea fi numit din oficiu şi soluţia argumentată. b) procuror care a luat parte la desfăşurarea procesului penal. 8 din Hotărîrea Plenului nr. învinuit. învinuitul. apărătorul nu are dreptul să se dezică de îndeplinirea obligaţiunilor sale. Articolul 72.

3 a se vedea comentariul la art. ci numai anumite categorii prevăzute în art. Partea civilmente responsabilă este recunoscută prin ordonanţa organului de urmărire penală ori a procurorului sau prin încheierea instanţei de judecată numai după înaintarea acţiunii civile şi punerea sub învinuire. Obligaţia apare doar în cazul citării în modul prevăzut de art. 62 CPP pentru partea civilă. Obligaţiile (alin. Instituţia acestei calităţi procesuale are scopul de a proteja persoana care a suferit un prejudiciu material împotriva insolvabilităţii autorului prejudiciului. răspunderea civilă a unei alte persoane decît autorul faptei penale pentru prejudiciul material cauzat prin infracţiune. 201. 199. Despre aceasta vezi comentariul la art. 3. prin această calitate procesuală reglementează o răspundere complementară indirectă. 1 este persoana fizică sau juridică chemată în procesul penal să răspundă. În conformitate cu prevederile alin. 73 alin. Articolul 73. iar instanţa – încheiere motivată. fidelitatea şi castitatea. Astfel. sfaturi.4. 198. 3) – 4). Privitor la temeiurile prevăzute în alin. fie i se pune la îndoială bună-credinţa. inculpatului. adică onestitatea. 67 alin. inculpat nu orice persoană poate fi chemată în procesul penal să răspundă civil. pentru prejudiciul material prin fapta învinuitului. 126. 5. Statutul părţii civilmente responsabile este determinat de calitatea sa de subiect în latura civilă a procesului penal şi exponent al părţii apărării. 3) părţii civilmente responsabile se reduc la: 1) necesitatea prezentării la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată. 3. Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată înainte de a începe audierea au obligaţia să întrebe dacă este soţ sau rudă apropiată cu bănuitul. Prin „dispoziţii legitime” se au în vedere toate prevederile obligatorii şi măsurile pasibile cuprinse în prezentul act normativ luate faţă de persoana civilmente responsabilă sau bunurile ei în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. 2) necesitatea supunerii dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată. 6. suntem în prezenţa instituţiei prin intermediul căreia se răspunde pentru fapta altuia. 74 alin. Dacă partea civilmente responsabilă tulbură ordinea şedinţei de judecată. 2 în calitate de motiv pentru înlăturarea apărătorului din procesul penal este prevăzută situaţia în care justiţiabilul are temeiuri reale de a-i pune la îndoială competenţa. 73. învinuitului.a. probitatea. 4 partea civilmente responsabilă poate fi citată şi audiată în calitate de martor. corectitudinea. 333 CPP pentru judecarea cauzei în condiţiile care asigură buna funcţionare a instanţei judecătoreşti şi securitatea participanţilor la proces. inculpatul şi să-i explice dreptul de a tăcea 89 . 2. Partea civilmente responsabilă potrivit art. Partea civilmente responsabilă 1. alin. prin intermediul faptei ilicite a autorului prejudiciului. 125. 202 ş. Articolul 74. 236 CPP. Înlăturarea apărătorului din procesul penal poate avea loc la cererea bănuitului. 2 sunt prevăzute drepturile părţii civilmente responsabile care în principiu coincid cu limitele drepturilor prevăzute de art. nu se supune dispoziţiilor preşedintelui şedinţei sau săvîrşeşte fapte care denotă desconsiderare vădită faţă de judecată prin încheierea instanţei poate fi supusă îndepărtării din sala de şedinţă sau unei amenzi judiciare în mărime de la 1 la 25 de unităţi convenţionale. În alin. nefiind susceptibilă de a fi atacată. Prin urmare. nefiind prezentă situaţia de participare directă la producerea prejudiciului. învinuitul. 62. În art. Hotărîrea este definitivă. apărătorul nu a avut intervenţii în cursul procesului. 2. inculpatului ori din oficiu la iniţiativa organului ce desfăşoară procesul penal. 4.1. şi anume. adică nu i s-au dat lămuriri. În acest sens pot fi enumerate dispoziţiile art. potrivit prevederilor legislaţiei civile. 3) necesitatea respectării ordinii stabilite în art. 112. Drepturile şi obligaţiile părţii civilmente responsabile 1. art. Pentru prejudiciile materiale cauzate prin infracţiunile săvîrşite de învinuit. 5 pct. În acest sens organul de urmărire penală şi procurorul emite ordonanţă motivată. Răspunderea părţii civilmente responsabile se leagă de prejudiciu în mod indirect.

a. 21 alin. De asemenea. Se va ţine cont de faptul că legea obligă să fie înştiinţată nu numai asupra drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în art. fiind internat într-o instituţie specială de reeducare. 4) dreptul de a fi înştiinţată în scris despre întocmirea şi semnarea procesului-verbal integral al şedinţei de judecată şi posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul lui. 336 alin. În alin. 21) dreptul de a-i fi examinate cererile şi demersurile (art. 8. 13). ş. 7. 11) dreptul de a face declaraţii în limba sa maternă sau într-o altă limbă pe care o cunoaşte. Cu toate acestea partea civilmente responsabilă poate susţine sau dovedi că fapta încriminată învinuitului. dar şi asupra altor dispoziţii referitoare la statutul procesual stabilite în prezentul Cod. 212 alin. Între partea civilmente responsabilă şi învinuit sau inculpat există solidaritate procesuală. Lipsa hotărîrii (ordonanţei sau încheierii) de recunoaştere ca parte civilmente responsabilă şi neexplicarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege constituie temei de casare a sentinţei. 7). 328). 3. 1 privitor la libertatea de mărturisire împotriva sa. Capacitatea de exerciţiu în procesul penal 1. Recunoaşterea vinovăţiei de către învinuit. personal drepturile procesuale. inculpatului a fost săvîrşită în condiţii care exclud răspunderea sa civilă (de exemplu: învinuitul sau inculpatul minor nu se afla sub supravegherea acesteia la data săvîrşirii faptei. 2. ori învinuitul.a. inculpatului. 79-80). 16 alin. fiind considerate în contextul art. 75 alin. În asemenea condiţii partea civilmente responsabilă va fi audiată în calitate de martor doar la dorinţă. adică persoane împuternicite de către aceasta să-i reprezinte interesele în tot cursul desfăşurării procesului în cauza penală (mai detaliat despre reprezentantul părţii civilmente responsabile a se vedea comentariul la art. La „alte drepturi şi obligaţii” pot fi enumerate: 1) dreptul de a primi de la organul de urmărire penală. Capacitatea de folosinţă este premisa capacităţii de exerciţiu. 5-6). 31) dreptul de a fi reprezentat de un avocat ales sau numit din oficiu (art. 346). 74. 20 alin. 2). 105 alin. inculpatul salariat al unei întreprinderi a săvîrşit fapta în afara atribuţiilor sale de serviciu). contra semnătură. 1 Cod Civil persoanele fizice dobîndesc capacitatea deplină de exerciţiu la vîrsta de 18 ani. 51) dreptul la inviolabilitatea proprietăţii (art. 277). 315 din Codul Penal (art. Articolul 75. ş.(art. 22 Cod civil) 90 . 6) obligaţia de a nu divulga informaţia privind urmărirea penală şi depunerea unei declaraţii în scris despre prevenirea de eventuala răspundere conform art. Prezentul articol reglementează capacitatea de exerciţiu în procesul penal prin care înţelegem aptitudinea unei persoanei ce are folosinţa drepturilor sale de a valorifica de sine stătător. 17 alin. Potrivit prevederilor art. 6. Persoanele sub vîrsta de 14 ani (art. 2 sunt prevăzute două categorii de persoane considerate incapabile: 1) persoanele recunoscute astfel potrivit procedurii civile sau penale 2) partea vătămată. 1 persoane majore participante la proces. 41) dreptul de a renunţa la probe (art. cît şi despre posibilitatea formulării obiecţiilor la acesta (art. informaţia despre drepturile de care dispune şi obligaţiile pe care le are şi explicaţiile asupra lor (art. partea civilă care nu au împlinit vîrsta de 14 ani. 5) obligaţia de a repara prejudiciul material cauzat de faptele învinuitului. 21. 2). de a lua cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului prin interpret (art. 278. 5. i se vor explica prevederile art. inculpat nu constituie temei de satisfacere a pretenţiilor părţii civile. Drepturile şi obligaţiile sale partea civilmente responsabilă potrivit alin. 6 din prezentul articol le poate exercita personal sau prin reprezentanţi. 1).

dar. 2. adică a declarării cu privire la temeinicia pretenţiei şi existenţa faptelor pe care se sprijină partea civilă. Tutorele în acest caz. Documentele ce atestă împuternicirile părinţilor şi înfietorilor sunt paşaportul (buletinul de identitate). În numele şi interesul persoanei incapabile la activităţile procesuale va participa reprezentantul ei legal (despre reprezentanţii legali vezi comentariul la art. părţii civile. Realizarea oricărui drept prevăzut de legea procesual-penală de către persoana incapabilă atrage nulitatea actului procedural (art. 313. 91 .Articolul 76. bănuitului. Alineatul 1 din prezentul articol stabileşte inadmisibilitatea exercitării de sine stătător a drepturilor de către partea vătămată. limitat în capacitate de exerciţiu. 4. bănuit. 5. legate de bunurile pentru apărarea cărora a fost desemnat (de exemplu: tutorele asupra bunurilor persoanei absente). se păstrează dreptul de a înainta o asemenea acţiune în ordinea procedurii civile de către reprezentantul legal ori partea civilă care şi-a redobîndit capacitatea de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile de sine stătător. are statut de reprezentant legal. 76 în calitate de consecinţe ale capacităţii de exerciţiu limitate. similar tutorelui persoanei iresponsabile. adică refuzul de bunăvoie la dreptul subiectiv dedus organului de urmărire penală sau judecăţii. partea civilă. certificatul de naştere. 4). inculpatului 1. însă numai privitor la interesele materiale. la constatarea iresponsabilităţii părţii civile participarea ei în proces se suspendă. 4. procurorul şi instanţa de judecată să numească din oficiu ca reprezentant legal autoritatea tutelară dacă în cauză nu poate fi atras reprezentant legal din rîndul persoanelor prevăzute în alineatul 1. Articolul 77. după caz. învinuit. 2. 109 Cod Penal. inculpatul în cazurile prevăzute în art. în mod separat. iar acţiunea civilă se lasă fără examinare. 51 alin. 324 alin. certificatul de înfiere. asupra bunurilor ei. Astfel. În interesele părţii civile iresponsabile procurorul este în drept să înainteze acţiunea civilă (art. învinuitului. 5) posibilitatea retragerii plîngerii depuse în interesele sale în temeiul art. 2) posibilitatea împăcării cu partea vătămată. 3. Această soluţie este determinată de necesitatea asigurării dreptului la apărare a părţii civilmente responsabile. Alieneatul 2 art. inculpat şi partea civilmente responsabilă recunoscute incapabile potrivit procedurii civile sau penale. 3. 77 a reprezentantului legal. procurorului ori instanţei de judecată. ca inadmisibile fără consimţămîntul reprezentantului legal prevede: 1) posibilitatea retragerii cererii privitor la acţiunea prejudiciabilă comisă împotriva sa în cazurile prevăzute în art. Consecinţele incapacităţii şi capacităţii de exerciţiu limitate 1. Tutorii şi curatorii urmează să prezinte organului de urmărire penală. învinuitul. Alineatul 2 oferă soluţii privitoare la latura civilă a procesului penal în cazul iresponsabilităţii părţii civile. 276 CPP. dacă acestea sunt situate în afara domiciliului celui aflat sub tutelă. inculpatului. Dacă în cursul procesului penal se va constata iresponsabilitatea părţii civilmente responsabile participarea ei la proces se suspendă. Tutela se poate institui nu numai asupra persoanei. 4) posibilitatea renunţării la acţiunea civilă înaintată de el. iar acţiunea civilă se lasă fără examinare până la admiterea în proces în conformitate cu prevederile art. 3) posibilitatea recunoaşterii acţiunii civile înaintată lui. bănuitul. 77 obligă organul de urmărire penală. părţii civile. respectiv a părţii civilmente responsabile şi lipsei reprezentantului legal. Alineatul3 art. 2). Alineatul 1 din prezentul articol stabileşte categoriile de persoane pasibile de a fi recunoscute în calitate de reprezentanţi legali ai victimei. bănuitului. învinuitului. Reprezentanţii legali ai victimei. Nu se poate confunda cu cazul neprezentării părţii civilmente responsabile la judecarea cauzei care nu împiedică soluţionării acţiunii civile (art. părţii vătămate. adeverinţa de tutore sau curator. care nu a împlinit vîrsta de 18 ani sau a fost recunoscut prin hotărîre judecătorească incapabil. părţii vătămate. 77). Dacă acţiunea civilă a rămas nesoluţionată. 251).

: renunţarea la apărătorul bănuitului. inculpatului va beneficia de drepturile arătate în art. 1) – sunt confirmate prin adeverinţa de naştere. 4 din prezentul articol. reprezentantul legal al victimei. Cu toate acestea vom ţine cont că anumite drepturi prevăzute în normele enumerate sunt exercitate în exclusivitate de bănuit. învinuit. 3. Avîndu-se în vedere caracterul consecinţelor pe care le generează. În alin. 9. 8. 2) pentru bănuit. 6. 78 se conţin drepturile reprezentantului legal. 2. 77. În cazul apariţiei unor controverse privitor la admiterea reprezentantului legal decizia aparţine organului ce desfăşoară procesul penal. inculpatului Prezentul articol reglementează statutul reprezentantului legal admis în procesul penal în ordinea prevăzută de art. 2) redobîndirea de către partea vătămată. bănuitului. părţii vătămate se va bucura de drepturile înscrise în art. parte vătămată. 60. 77 limitează numărul reprezentanţilor legali la unul singur. părţii civile. fiind stabilite situaţiile în care exercitarea anumitor prerogative se va ţine cont de consimţămîntul şi intenţiile persoanei pe care o reprezintă. Astfel. Hotărîrea privind admiterea în calitate de reprezentant legal al apărţii vătămate. şi reprezentantul legal al părţii civile dispune de drepturile conform art. parte vătămată şi parte civilă – persoana care are calitatea procesuală de bănuit. părţii vătămate. părţii vătămate. 6. reprezentantul legal se va bucura de anumite drepturi. învinuitului. bănuitului. admis prin hotărîrea motivată a organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată.a. inculpatului poate fi atacată de persoanele interesate în condiţii generale. . părţii civile. 3) constatarea incompatibilităţii prevăzute în alin. bănuit. printre care prezentarea dovadei – împuternicirilor (pct. partea civilă. 2. dreptul de a da declaraţii. 64. 4. adeverinţa de tutore. recunoaşterea faptei de săvîrşirea căreia persoana este bănuită sau învinuită. În alin. reprezentantul legal al bănuitului. inculpat. 3. valorificarea drepturilor prevăzute în art. învinuitului. 5) are loc prin hotărîrea motivată a organului ce desfăşoară procesul penal în prezenţa măcar uneia din următoarele circumstanţe: 1) împlinirea vîrstei de 18 ani de către partea vătămată. inculpat sau parte civilmente responsabilă. 1 art. alin. inculpatului. partea civilă. procurorului sau încheierea motivată a instanţei de judecată. Încetarea calităţii de reprezentant legal (alin. inculpat – persoana cu calitatea procesuală de victimă. Aceste drepturi sunt atribuite la categoria „drepturilor indisolubile” despre care se pomeneşte în prezentul articol. Alineatul 3 art. învinuit (inculpat). învinuit. învinuitului. bănuitului. Aceştia îşi pot manifesta acordul în formă scrisă sau verbală. În funcţie de calitatea procesuală a părţii pe care o reprezintă. În alineatul 4 se conţin categoriile persoanelor neadmise în calitate de reprezentant legal: 1) pentru victimă. Drepturile şi obligaţiile reprezentantului legal al victimei. Astfel. părţii civile. 1. parte civilă. învinuitului.a. de a participa la acţiunea de confruntare ş. 62 (a se vedea comentariul la aceste norme). 92 4. învinuit. 78. Articolul 78. 7. inculpat a capacităţii de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile de sine stătător. 5. 6 se conţin obligaţiile reprezentantului legal.). Preferenţială va fi candidatura susţinută de toţi ceilalţi reprezentanţi legali. ş. 3. În alin. Reprezentantul legal este admis prin ordonanţă motivată a ofiţerului de urmărire penală. 58 alin. bănuit. inculpatului cu capacitatea de exerciţiu limitată. învinuitului.5. pct. 66. alin. se prevede indiferent de atitudinea persoanei reprezentate. 4 sunt prevăzute exhaustiv drepturi suplimentare pentru reprezentantul legal al victimei. Alineatul 5 interzice reprezentantului legal întreprinderea acţiunilor împotriva intereselor persoanei reprezentate (ex. învinuit.

60 alin. la prezentarea legitimaţiei. 7). 1 şi o altă persoană pe care o împuterniceşte de a o reprezenta în acel proces. art. 5). 3) conducătorul unităţii în cazul în care reprezintă persoana juridică recunoscută parte civilă sau parte civilmente responsabilă. Citarea şi audierea reprezentantului legal în calitate de martor se efectuează cu respectarea dispoziţiilor art. 2) persoana împuternicită prin procură : (1) Procură este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi. (3) Procurile autentificate. În alineatul 3 art. 5). 5). care se aplică în mod corespunzător. 2 pct. părţii vătămate. 2). 79 înţelegem persoanele împuternicite să participe la îndeplinirea activităţilor procesuale în numele şi în interesul victimei. 2 pct. art. autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective. art. iar în punctele de dislocare a unităţilor militare. Alineatul 2 din prezentul articol enumeră categoriile de persoane care pot deţine statutul d reprezentant: 1) avocaţii (a se vedea comentariul la art. părţii civilmente responsabile 1. sau de medicul de gardă. 105-110 din prezentul Cod. părţii civile. c) persoane care ispăşesc pedeapsă în locuri de privaţiune de libertate. Prin reprezentanţi în sensul prevederilor art. 2. 21. sanatorii şi în alte instituţii medicale militare. 1). Articolul 79 reglementează una din varietăţile reprezentării – reprezentarea convenţională (contractuală). deoarece ei nu urmăresc în cauză un interes propriu. părţii vătămate. 90. autentificate de şeful instituţiei respective. (2) Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii. d) persoane majore care se află în instituţii de protecţie socială a populaţiei. 79 se indică asupra consecinţelor pe care le generează: 93 4. 4). Reprezentanţii victimei. 67 alin. 3. de autorităţile administraţiei publice locale sînt echivalate cu procurile autentificate notarial. 58 alin. 5. de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor. 7 pct. 64 alin. îndeplinind acte procesuale în numele şi în contul altei persoane. conform legii. alin. 1). Prezentul articol reglementează reprezentarea convenţională care îşi are temeiul în înţelegerea între o persoană parte în procesul penal arătată în alin. (4) Sînt echivalate cu procurile autentificate notarial procurile eliberate de: a) persoane care se află la tratament staţionar în spitale. 9 art. 5 pct. 6. . 8.Despre celelalte obligaţii a se vedea comentariul la art. 1). b) militari. instituţiilor sau instituţiilor de învăţămînt militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care îndeplinesc acte notariale. Dacă termenul nu este indicat în procură. autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului de protecţie socială respectiv. de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef. ea este valabilă timp de un an de la data întocmirii. Articolul 79. 78 împunînd exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor personal. Reprezentantul legal nu poate fi reprezentat. Apreciem faptul că reprezentanţii nu sunt părţi în proces. 1). 4 pct. părţii civile şi părţii civilmente responsabile. art. în cazul în care sînt autentificate de şefii acestor instituţii. (2) Procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie autentificată notarial. (1) Procura se eliberează pe un termen de cel mult 3 ani. Reprezentarea poate fi exercitată la urmărirea penală şi în judecată. 7. 6). 66 alin. 6). 3).

şi respectiv. 2) partea vătămată sau partea civilă să fi decedat sau care. Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată pot limita numărul celor antrenaţi nemijlocit în acţiuni procesuale ori în şedinţa de judecată pînă la unul singur (alin. decesului persoanei fizice care a eliberat procura. 7. 1) o poate avea ruda apropiată a părţii vătămate sau a părţii civile în cazul în care: 1) şi-a manifestat voinţa de a deţine această calitate printr-o cerere. 79).255 alin.1) constatarea lipsei de temeiuri pentru exercitarea atribuţiilor de reprezentant. 1. 3) nu i se incriminează săvîrşirea faptei penale în dauna intereselor părţii vătămate sau părţii civile. declarării ei incapabilă.(1) lit. limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste. Prin dispoziţiile prezentului articol se prevede o nouă instituţie a procedurii penale – succesiunea în drepturi exercitată de către succesori. 4. persoana care dobîndeşte drepturi şi obligaţii de la o alta. Succesorul părţii vătămate sau al părţii civile Succesor este persoana care urmează în locul alteia. sau expirarea termenului procurii. declarării ei drept incapabilă. prin care se va avea în vedere absenţa împuternicirilor oformate în modul cerut de lege. decesul persoanei fizice căreia îi este eliberată procura. Grefierul 94 . Articolul 81. Actele juridice încheiate de reprezentant pînă la momentul cînd acesta a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii rămîn valabile pentru reprezentant şi pentru succesorii lui. Persoana care a eliberat procura este obligată să informeze despre anularea şi încetarea valabilităţii procurii pe cel căruia i-a eliberat procura şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze. a pierdut capacitatea de a-şi exprima conştient voinţa. declarării ei drept incapabilă.d) şi f) . categoria reprezentanţilor care pot renunţa la împuternicirile respective nu pot fi atribuiţi avocaţii. Articolul 83. Notăm faptul că. dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura. potrivit alineatului în cauză. care sunt determinate de exercitarea funcţiilor de conducător al unităţii respective (adică conform alin. Pentru a fi recunoscut succesorul părţii vătămate sau al părţii civile se cere întrunirea simultană a tuturor condiţiilor arătate. Numărul de reprezentanţi este nelimitat. Calitatea de succesor (alin. 4). în urma infracţiunii. 2. La încetarea valabilităţii procurii. Aceeaşi obligaţie o au succesorii celui care a eliberat procura în cazurile stipulate la art. Succesorul părţii vătămate sau al părţii civile poate fi reprezentat. limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste. 2 art. 255 Cod civil ar fi mai corectă încetarea atribuţiilor) în cazurile în care procura a fost anulată de către persoana care a eliberat-o ori persoana căreia îi este eliberată procura a renunţat la ea. dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura. limitată în capacitatea de exerciţiu ori dispărută fără de veste. şi anume. cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat. 2) Suspendarea atribuţiilor reprezentantului (potrivit art. persoana căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei sînt obligaţi să restituie imediat procura.

48 alin. Articolul 84. În caz de falsificare a procesului-verbal al şedinţei de judecată grefierul poate fi atras la răspundere penală conform art. 29. nr. adică să aibă studii medii generale ori studii medii speciale. Recuzarea grefierului 1. În alin. Obligaţia prevăzută în pct. nu în ultimul rînd. Expunerea exactă presupune consemnarea celor petrecute în şedinţă în deplină concordanţă cu realitatea. grefierul are dreptul să anexeze la procesul-verbal obiecţiile sale. pentru asigurarea obiectivităţii şi imparţialităţii. 3 din Legea Republicii Moldova privind organizarea judecătorească nr. Potrivit art. Termenul de întocmire a procesului-verbal despre care se arată în pct. 336. 84). înregistrarea audio sau video. Grefierul este angajat de preşedintele instanţei de judecată. fără nici o abatere. Alineatul 1 din prezentul articol conţine definiţia legală a grefierului. 4 are importanţă pentru îndeplinirea de către grefier în bune condiţii a obligaţiilor de serviciu şi. 84 alin.1. 5. Pentru a-i asigura plenitudinea poate fi utilizată stenografierea. 3. 6 alin. Cu scopul de a asigura plenitudinea şi caracterul obiectiv al celor consemnate în procesul-verbal.O. 11. 1) şi 3) acesta va constitui temei de recuzare (a se vedea comentariul la art. 2) deţinerea (stăpînirea) abilităţilor necesare pentru întocmirea procesuluiverbal al şedinţei de judecată şi înregistrarea declaraţiilor părţilor şi ale martorilor. De rînd cu ceilalţi participanţi la proces şi grefierul nu poate părăsi şedinţa fără permisiunea preşedintelui şedinţei. care vor fi incluse ori anexate la procesul-verbal. 1 pct.10. soluţionarea cărora are loc în modul prevăzut de art. 3 este stabilit în art. să posede abilităţi de lucru cu tehnica de calcul. 2 impune grefierului obligaţia de a se afla în sala de şedinţe pe tot parcursul procesului. 514XIII din 06. Or. pct. Funcţia de grefier se conţine în statele instanţei de judecată. Prin expunere completă. 1 pct. în principiu.. În calitate de condiţii obligatorii pentru grefier se impune: 1) lipsa interesului personal în cauză. 4 şi constituie 48 ore de la terminarea şedinţei (pentru detalii a se vedea comentariul la art. 2 se impune obligaţia de nedivulgare a datelor şedinţei de judecată închise (despre cazurile de limitare a publicităţii şedinţelor de judecată a se vedea comentariul la art. 3). 5) care.07. 84 alin. are în vedere reflectarea în procesul-verbal în întregime. (Despre procesul-verbal a se vedea comentariul la art. declaraţii. 2. 336 alin. etc. 8. 1 din prezentul articol sunt prevăzute exhaustiv circumstanţele care exclud participarea grefierului în procedura într-o cauză penală concretă. 58/641 din 19. 1). În alineatul 2 din prezentul articol se conţin obligaţiile grefierului. 9. obiecţii. prin clarificarea relaţiilor dintre grefier şi persoanele care participă la proces în cauza respectivă se pot curma situaţiile de neîncredere şi suspiciune. 336) Declaraţiile părţilor şi ale martorilor se consemnează în scris de grefier ca documente separate şi se anexează la procesul-verbal ()pentru detalii privitor la consemnarea declaraţiilor părţilor şi ale martorilor a se vedea comentariul la art. La întocmirea procesului-verbal al şedinţei de judecată grefierul este absolut independent de solicitările şi indicaţiile oricărei persoane în ceea ce priveşte conţinutul înscrierilor. 10.1995) grefierul are statut de funcţionar public. 1 alin. cereri. întocmai. 336 alin. În pct. În caz de prezenţă a interesului personal potrivit art.1995 (M. Dacă în şedinţă apar divergenţe între grefier şi preşedintele şedinţei referitor la conţinutul procesuluiverbal. 18). Grefierul este obligat să comunice despre relaţiile cu persoanel arătate la cererea instanţei de judecată sau a unei părţi în procesul penal. Pentru plenitudinea şi exactitatea procesului-verbal al şedinţei de judecată grefierul poartă răspundere personală (alin. cu totul a celor acţiuni. demersuri. 4). 318 alin. 337. O altă obligaţie ţine de executarea întocmai a indicaţiilor preşedintelui şedinţei de judecată (pct. 310 Cod penal. pct. hotărîri ae instanţei. 4. Prin urmare grefierul trebuie: a) să dispună de pregătirea necesară. b) să întocmească procesul-verbal al şedinţei de judecată. 95 . Procesul-verbal se întocmeşte în scris. 1) şi 3) grefierul nu va putea participa în procedura în cauza penală concretă. se reduc la luarea măsurilor pregătitoare necesare pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu fie amînată (pentru detalii privitor la corelaţia preşedintele şedinţei de judecată şi grefier vezi comentariul la art. Stabilindu-se circumstanţe arătate în art.

reprezentant legal. adăugiri. traducătorul Din conţinutul alin. care nu este interesată în cauză ( despre incompatibilităţile interpretului.2. procuror. traducătorului a se vedea comentariul la art. d. 33 a se vedea comentariul. Prin urmare interpretul. 94-95) alin. 6. 3) se vor avea în vedere cazurile arătate în art. 2 art. 7. învinuit. în alin. adică totalitatea termenilor de specialitate folosiţi în jurisprudenţă. traducătorului în cauză. care cunoaşte terminologia juridică. 3. potrivit pct. 251. care au dus la casarea sentinţei grefierul respectiv nu mai poate participa în procedura în cauza penală concretă. interpretul este desemnat de organul de urmărire penală. 48 art. 16) ori pentru interpretarea semnelor celor muţi ori surzi. care acceptă să participe în această calitate. 4 şi 6 din prezentul articol. traducător. Traducătorul. 134 Cod penal. a apelului. Prin relaţii de rudenie (pct. relaţiile în care acesta se află cu persoanele participante la acţiune. parte vătămată şi alţi participanţi. 10. potrivit pct. este persoana care traduce în scris un text dintr-o limbă în alta. grefier. fără menţiunea legală. Deşi este prevăzut că hotărîrea asupra recuzării grefierului nu poate fi atacată. se consemnează în procesul-verbal şi se certifică prin semnătura interpretului. mijlocind astfel înţelegerea dintre două sau mai multe persoane. victimă. Alineatul 2 din prezentul articol admite posibilitatea participării persoanei în calitate de grefier în şedinţa de judecată în primă instanţă şi în apel. prin relaţii de dependenţă personală ori de serviciu – 5. care traduce oral dintr-o limbă în alta sau care traduce semnele celor muţi ori surzi. 2 şi se referă la imposibilitatea exercitării funcţiei în baza legii sau a sentinţei judecătoreşti. Prin incompetenţă (pct. Aplicarea în mod corespunzător presupune înţelegerea prin subiectul arătat în art. 2 este prevăzută inadmisibilitatea cumulării calităţii de interpret. Pentru asigurarea bunului mers al acţiunii procesuale şi al admisibilităţii probelor administrate ( a se vedea despre datele neadmise ca probe şi admisibilitatea probelor comentariul la art. 3 reglementează modul în care organul de urmărire. procuror prin ordonanţă şi de instanţa de judecată prin încheiere din oficiu ori din rîndul persoanelor propuse de bănuit. inculpat. 3 este prevăzută procedura de soluţionare a recuzării grefierului atribuită competenţei instanţei care judecă cauza. 9. 86). a grefierului de şedinţă (pct. O altă situaţie de incompatibilitate se conţine în pct. care liber (adică fără dicţionar sau ajutorul altor persoane) cunoaşte limbile necesare pentru traducere (despre limba de procedură a se vedea comentariul la art. ofiţer de urmărire penală. În alin. 1 art. Despre circumstanţele prevăzute în art. este persoana invitată în procesul penal de organele competente. traducător cu cea de judecător. b. 1 alin. potrivit alin. 96 . actul procedural este sancţionat prin nulitate. În cazul neglijării acestor interdicţii. 85 deducem cerinţele înaintate faţă de interpret. Eventual această împrejurare ar putea fi apreciată drept circumstanţă ce atestă incompetenţa grefierului de şedinţă. 19 art. 1). Articolul 85. Despre faptul stabilirii identităţii. Interpretul. 4) se are în vedere lipsa capacităţii de a întocmi procesulverbal al şedinţei de judecată şi de a înregistra declaraţiile părţilor şi ale martorilor. explicării drepturilor şi a obligaţiilor prevăzute în alin. apărător. 6. c. domiciliului. poate fi invocat acest motiv. expert şi martor. totuşi la exercitarea căii de atac. Traducătorul. 11. traducătorul este persoana fizică: a. 33 despre incompatibilitatea căruia vorbeşte legiuitorul. 6. 4. În cazul cînd instanţa superioară constată careva încălcări a legii procesul-penale prin fixarea incompletă în procesul-verbal a mersului şedinţei ori întocmirea neglijentă prin corectări de text. procurorul şi instanţa de judecată organizează implicarea interpretului. traducătorului. interpretul.

Legiuitorul nu a prevăzut necesitatea prezentării obligatorii a unui document care ar confirma competenţa interpretului, traducătorului. Este suficientă convingerea organului oficial că acesta dispune de cunoştinţele necesare şi prevenirea de răspunderea penală potrivit art. 312 Cod penal pentru traducerea incorectă cu bună ştiinţă. 12. Pentru eschivarea de la îndeplinirea obligaţiilor de interpret, traducător nu este prevăzută răspunderea penală. 13. Aplicînd prevederile alin. 4 şi 6 din prezentul articol se va ţine cont de faptul că drepturile şi obligaţiile interpretului, traducătorului nu sunt prevăzute exhaustiv. Prin urmare ei beneficiază şi de alte drepturi, de exemplu, dreptul de a efectua traduceri numai în limitele capacităţii sale sau obligaţia de a se abţine de la participarea în procedură în cauza penală dacă există temeiuri prevăzute în alin. 1 art. 86. 14. Pentru neexecutarea de către interpret, traducător a obligaţiilor prevăzute în alin. 4 art. 85 survin consecinţe sub formă de amendă judiciară (art. 201), obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă (art. 198), aducerea silită (art. 199), iar în cazul traducerii intenţionat greşite, răspunderea penală în conformitate cu art. 312 Cod penal. Articolul 86. Recuzarea interpretului, traducătorului 1. Potrivit alin. 1 art. 86 cazurile de incompatibilitate a interpretului, traducătorului se consideră: a) măcar una din circumstanţele prevăzute în art. 33 (a se vedea comentariul la art. 33). Aplicarea corespunzătoare presupune a se avea în vedere prin termenul “judecător” interpretul, traducătorul. b) îngădirea dreptului de a traduce sau a interpreta semnele celor muţi sau surzi în baza legii sau a sentinţei judecătoreşti (de exemplu, prin aplicarea pedepsei penale prevăzute în art. 65 Cod penal – privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate). c) Prin relaţii de rudenie se vor avea în vedere cazurile arătate în art. 134 Cod penal !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Alte relaţii de dependenţă personală cu ofiţerul de urmărire penală (procurorul) sau cu judecătorul – legături de prietenie ori ostilitate. d) Prin dependenţă de serviciu de vreuna din părţi ori de specialist sau expert vom avea în vedere starea de subordonare, de supunere, aflare sub conducerea lor atestată printr-un ordin de angajare în serviciu. e) Prin constatarea incompetenţei se va avea în vedere lipsa aptitudinilor şi posibilităţilor fizice şi intelectuale ale persoanei de a efectua traducerea sau a interpreta semnele celor muţi ori surzi. 2. Participarea interpretului, traducătorului la etapele anterioare ale procesului nu este temei de icompatibilitate. 3. Interpretul, traducătorul se pot abţine de la participarea în procedura în cauză penală dacă se constată prezenţa măcar unuia din temeiurile arătate în alin. 1 art. 86. 4. În virtutea aceloraşi temeiuri el poate fi recuzat de către: 1) părţi (adică de partea apărării şi acuzării); 2) ofiţerul de urmărire penală, procuror, instanţă, specialist sau expert dacă se constată incompetenţa lui; 5. Procedura de soluţionare a recuzării este reglementată în alin. 3 art. 86.

Articolul 87. Specialistul 1. Prin specialist în procesul penal se are în vedere persoana fizică: a) care are cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu de activitate umană (tehnică, ştiinţă, meserie, artă etc.); b) care a fost chemată la efectuarea acţiunii procesuale în modul prevăzut de art. 236; c) care nu există în situaţiile de incompatibilitate arătate în art. 86. 97

2. Întreprinderea, instituţia sau organizaţia, indiferent de statut, formă organizatorică şi tipul de proprietate au obligaţia de a satisface cererea organului de urmărire penală sau a instanţei (subînţelegem ordonanţa şi încheierea) cu privire la chemarea şi participarea specialistului la acţiunea procesuală. Perioada de timp în care specialistul a fost antrenat în procedura în cauza penală nu poate fi considerată absenţă nemotivată de la serviciu. 3. Din prevederile alin. 2 putem deduce scopul pentru care specialistul se atrage în procedura în cauza penală şi anume pentru acordarea ajutorului necesar organului de urmărire penală sau instanţei. Prin ajutor se are în vedere: - contribuirea prin sfaturi, sugestii la descoperirea, fixarea, ridicarea sau excluderea obiectelor şi a documentelor; - contribuirea la aplicarea mijloacelor tehnice şi a programelor computerizate în cursul acţiunii procesuale; - punerea concluziilor de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală; - ajutorul la formularea întrebărilor pentru expert; - explicarea părţilor şi instanţei a chestiunilor ce ţin de sfera cunoştinţelor lui profesionale. În acest scop se pot utiliza certificate, demonstrarea slaidurilor, materialelor video, capacităţilor unui sau altui obiect, etc. 4. Opiniile şi constatările specialistului nu pot înlocui concluzia expertului (despre efectuarea expertizei şi întocmirea raportului de către expert a se vedea comentariul la art. 142 - 151). 5. Din conţinutul alin. 3 rezultă fără echivoc posibilitatea apelării la concursul unor persoane cu pregătire profesională, alta decît cea juridică, pentru a elucida aspecte care aparţin diverselor domenii de activitate umană. 6. Măsurile premergătoare începerii acţiunii procesuale desfăşurate cu participarea specialistului sunt prevăzute de alin. 4 şi ţin de: stabilirea identităţii, competenţei, domiciliului, relaţiile specialistului cu persoanele participante la acţiunea procesuală, explicarea statutului procesual. Despre îndeplinirea lor se fac menţiunile respective în procesul-verbal al acţiunii şi se certifică prin semnătura specialistului. 7. În special specialistul va fi prevenit de eventuala răspundere penală conform art. 312 Cod penal pentru prezentarea, cu bună ştiinţă, a concluziei false. Pentru refuzul sau eschivarea de a-şi îndeplini obligaţiile, cît şi pentru tergiversarea executării însărcinărilor primite specialistul se sancţionează cu amendă (art. 201). 8. Alineatele 5 şi 7 conţin obligaţiile şi drepturile specialistului. 9. Din conţinutul alin. 8 conchidem că legiuitorul nu le-a prevăzut exhaustiv. Astfel, specialistul, în afară de drepturile enumerate în alin. 7, la orice etapă a procesului penal poate: să renunţe la participarea în procesul penal dacă nu posedă cunoştinţele necesare; să se abţină de la participarea în procesul penal la constatarea incompatibilităţii; să facă obiecţii şi declaraţii în limba sa maternă sau într-o altă limbă, pe care o cunoaşte; să beneficieze de serviciile interpretului, traducătorului, etc.

-

Despre recuzarea specialistului a se vedea comentariul la art. 33 şi 86. Articolul 88. Expertul 1. Expertul, potrivit pct. 12 art. 6, este persoana care posedă cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu şi este abilitată, în modul stability de lege, să facă o expertiză (pentru detalii a se vedea comentariul la art. 6). 2. Din prevederile alin. 1 art. 88 deducem condiţiile procesuale necesare pentru deţinerea calităţii de expert: a) existenţa unei ordonanţe ori încheieri privind dispunerea expertizei conform procedurii prevăzute în art. 144. b) posedarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meşteşugului pentru constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală (art. 142). 98

c) lipsa interesului în rezultatele cauzei penale. 3. Cerinţele înaintate unui expert judiciar sunt formulate în articolul 8 din Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară nr. 1086- XIV din 23.06.2000 (M.O. al Republicii Moldova nr. 144-145/1056 din 16.11.2000). Potrivit normei arătate poate fi expert judiciar persoana care: a) are capacitatea de a acţiona cu discernămînt; b) are studii superioare universitare, pregătirea respectivă într-un anumit domeniu al expertizei judiciare, şi a obţinut calificarea de expert judiciar; c) posedă cunoştinţe speciale în cele mai diverse domenii ale şriinţei, tehnicii, medicinei, artei, în alte domenii ale activităţii umane necesare pentru întocmirea raportului de expertiză; d) este atestată în calitate de expert judiciar într-un anumit domeniu; e) nu are antecedente penale; f) se bucură de o bună reputaţie profesională. După efectuarea cercetărilor necesare expertul prezintă în scris un raport, confirmat prin semnătura şi pe care se aplică sigiliul instituţiei respective (despre întocmirea şi prezentarea raportului de către expert a se vedea comentariul la art. 151). Raportul expertului este mijloc de probă. 5. Calitatea de expert este incompatibilă cu orice alt statut în cauza penală concretă. 6. Din conţinutul alin. 2 este evidentă inadmisibilitatea dispunerii expertizei pentru stabilirea aspectului cauzei penale ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de probă în baza cunoştinţelor profesionale ale ofiţerului de urmărire penală, procurorului ori judecătorului. Bunăoară nu se poate cere expertului să determine dacă baioneta ridicată prin percheziţie constituie armă albă ori stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei bănuitului, învinuitului, inculpatului ş.a. , asupra cărora trebuie să se pronunţe organul de urmărire penală şi judecătorul în baza cunoştinţelor juridice. 7. 8. În alineatele 3 şi 5 sunt prevăzute obligaţiile şi drepturile expertului. Prin “alte drepturi şi obligaţii” avem în vedere: 4.

Expertul judiciar are dreptul: a) să ia cunoştinţă, în condiţiile legii, de materialele din dosar, să solicite materiale suplimentare necesare pentru întocmirea raportului de expertiză; b) să indice în raportul de expertiză existenţa unor circumstanţe importante pentru cauză, în privinţa cărora nu au fost înaintate Articolul 90. Martorul 1. Pentru dobîndirea calităţii procesuale de martor potrivit reglementării din art. 90 alin. 1 trebuie întrunite următoarele condiţii: - existenţa unui proces penal în curs de desfăşurare în faţa organelor de urmărire penală sau în instanţa de judecată; - existenţa unei persoane fizice care cunoaşte fapte şi împrejurări cu privire la vreo circumstanţă care urmează să fie constatată în cauză; - citarea în modul prevăzut de art. 236 în calitate de martor de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată ori audierea de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată cu privire la faptele şi împrejurările pe care le cunoaşte. Prin urmare, calitatea de martor se dobîndeşte formal prin chemarea unei persoane ca martor în procesul penal. 2. În spiritul art. 21 Libertatea de mărturisire împotriva sa, alin. 2 din prezentul articol stabileşte că nici o persoană nu poate fi silită să facă declaraţii contrar intereselor proprii sau ale rudelor sale apropiate. Prin rude apropiate se înţeleg ascendenţii şi descendenţii, fraţii sau surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite astfel de rude prin înfiere. 99

Sunt consideraţi fraţi şi surori cei care au un descendent comun, legăturile dintre fraţi şi surori sunt nu numai cele primare, ci şi cele consanguine (tată comun) şi uterine (mamă comună). Suntem în prezenţa unei excepţii relative. Persoanele arătate nu pot fi obligate să depună mărturii, ele, însă, au dreptul de a face declaraţii sau de a se abţine. Dispoziţiile în cauză au la bază raţiuni de profund umanism, de înţelegere firească şi realisă a naturii umane. În lipsa acestei dispoziţii, martorul ar avea de ales între alternativa: de a spune adevărul, de a-şi face datoria faţă de justiţie sacrificînd sentimentele de afecţiune pentru ruda sa apropiată sau de a încerca să o salveze, făcînd declaraţie mincinoasă. Deci, legiuitorul nu-l obligă şi nici nu-l înlătură pe martorul rudă apropiată cu învinuitul, inculpatul de la darea declaraţiilor. Caliatatea de soţ trebuie să fie valabilă la momentul ascultării. Subiectul oficial prin întrebări prealabile va aduce la cunoştinţă soţului sau rudelor apropiate că nu sunt obligate să facă declaraţii. Dar dacă doresc acest lucru o pot face, trebuind să spună însă adevărul, în caz contrar pot fi atrase la răspundere penală pentru declaraţii mincinoase (art. 312 Cod penal). Aceste dispoziţii se referă numai la soţul şi rudele apropiate bănuitului, învinuitului sau inculpatului şi nu la celelalte părţi în proces. 3. În alineatul 3 art. 90 se conţine şirul persoanelor care nu pot fi ascultate ca martor. Se cere precizarea că nu este vorba de persoane care nu pot avea calitatea de martor în nici o cauză penală, ci de persoane care, în anumite cauze concrete, şi în legătură cu anumite fapte sau împrejurări, nu pot fi chemate ca martor. 4. În pct. 1 alin. 3 prin „persoane care, din cauza defectelor fizice sau psihice, nu sunt în stare să înţeleagă just împrejurările care au importanţă pentru cauză şi să facă referitor la ele declaraţii exacte şi juste” se au în vedee persoanele care suferă de defecte a vederii, auzului, în urma căruia a pierdut complet sau parţial capacitatea de a înţelege şi de a reproduce cele înţelese, sau suferă de Cu toate acestea un orb poate fi ascultat pentru o împrejurare pe care a auzit-o şi un surd asupra unei împrejurări văzute. Un bolnav psihic poate fi ascultat, iar declaraţia sa poate fi apreciată în funcţie de boala de care suferă. Până la urmă organul de urmărire penală, procurorul şi instanţa au prerogativa să aprecieze care dintre aceste persoane sunt apte să furnizeze informaţii necesare stabilirii adevărului în cauză. 5. În pct. 2), 3), 4), 5), 6), 7) se face o nominalizare a persoanelor obligate a păstra secretul profesional. Legiuitorul a reieşit din considerentul că divulgarea unor secrete pe care o persoană le deţine în virtutea profesiei ar putea aduce grave prejudicii materiale sau morale unor persoane, cît şi a provoca neîncredere în exercitarea acestor profesii. În cazul nerespectării acestor dispoziţii, persoanele sunt pasibile de răspundere. Astfel, art. 47 din Legea Republicii Moldova cu privire la avocatură impune obligaţia de a păstra secretul profesional, în cazul divulgării, art. 48 din aceeaşi Lege prevede atragerea la răspundere disciplinară. 6. Potrivit alin. 4 din prezentul articol, jurnaliştii, medicii de familie şi persoanele care au acordat îngrijire medicală pot fi audiaţi doar în scopul prevenirii sau desoperirii infracţiunilor pedepsite cu privaţiune de libertate pe un termen ce depăşeşte 15 ani ori detenţiune pe viaţă. Persoanele arătate se vor audia cu condiţia că informaţia pe care o deţin este absolut necesară. 7. Obligaţia de păstrare a secretului profesional nu se mai impune dacă persoana faţă de care exista această obligaţie a dat încuviinţarea de depunere a declaraţiilor. Legiuitorul a prevăzut în mod expres categoriile de persoane şi condiţiile în prezenţa cărora se admite această derogare. Astfel, se indică asupra apărătorului şi reprezentantului părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile. În calitate de condiţii sunt arătate: 1) consimţămîntul persoanelor interesele cărora sunt reprezentate; 2) apărătorul (reprezentantul) să facă declaraţii exclusiv în favoarea celui apărat (reprezentat); 3) prezenţa unui caz excepţional. 8. Calitate de apărător (reprezentant) devine incompatibilă cu noua calitate – cea de martor, ultima avînd prioritate. 100

9. Ori de cîte ori apar îndoieli privitor la capacitatea martorului de a percepe just împrejurările ce au importanţă pentru cauză şi de face declaraţii despre ele se dispune efectuarea expertizei pentru constatarea stării lui psihice sau fizice. Organul de urmărire penală şi procurorul, potrivit alin. 6 art. 90, pot dispune această măsură din oficiu, iar instanţa – numai la cererea părţilor. 10. În alin. 7 din prezentul articol sunt prevăzute obligaţiile martorului. Neexecutarea fără motiv întemeiat de către martor atrage răspunderea prevăzută de Codul de procedură penală şi Codul penal. 11. Prevederile alin. 9 şi 10 conţin două modalităţi ale consecinţelor survenite în caz de neexecutare neîntemeiată. Despre aducerea silită a se vedea comentariul la art. 199 CPP. Declaraţia mincinoasă, potrivit art. 312 Cod penal, reprezintă prezentarea cu bună-ştiinţă a mărturiilor false în cadrul urmăririi penale sau al judecării cauzei. Martorul se liberează de răspundere penală dacă benevol, în cadrul judecării, mărturiseşte despre prezentarea mărturiilor false. 12. Privitor la alin. 11 a se vedea comentariul la art. 21 CPP. 13. În alin. 12 se conţin drepturile martorului. 14. La audierea martorului minor participă reprezentantul lui legal (art. 481 alin. 3 CPP ). 15. Prin „alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod” se au în vedere: dreptul de a fi audiat fără a fi prezent fizic (art. 110 CPP), dreptul de a fi audiat neîntrerupt pe un termen de până la 4 ore, cu o durată generală, în aceeaşi, de până la 8 ore (alin. 2 art. 107 CPP), să solicite la audiere aplicarea înregistrărilor audio sau video (art. 115), să-i fie aplicate măsuri pentru asigurarea securităţii (art. 215), ş.a. Obligaţia de a păstra confidenţialitatea urmăririi penale (art. 212). Articolul 91. Reprezentantul legal al martorului minor 1. Articolul 91 alin. 1 stabileşte dreptul unuia dintre părinţi, înfietori sau tutori de a cunoaşte despre citarea în calitate de martor a minorului. Martorul minor este chemat la organul de urmărire penală sau în instanţa de judecată prin părinţi sau persoanele care-i înlocuiesc. Dacă martorul minor se află într-o instituţie specială pentru minori, atunci va fi chemat prin administraţia acestei instituţii. 2. Reprezentantul legal al martorului minor va fi identificat prin buletin de identitate (paşaport), certificat de naştere ori certificat de tutore, fapt consemnat în procesul-verbal al acţiunii procesuale. 3. Reprezentantul legal al martorului minor îl va însoţi şi îl va asista în mod obligatoriu la acţiunea procesuală cu participarea minorului, beneficiind de drepturile prevăzute în alin. 2. Astfel, reprezentantul legal al martorului minor îi poate adresa minorului reprezentat întrebări, adică îi poate cere răspunsuri şi lămuriri; îi poate face observaţii, adică a-i atrage atenţia; a-i reproşa; îi poate da îndrumări, adică a-i arăta calea; a-l călăuzi. Întrebările, observaţiile, îndrumările se pot face numai cu permisiunea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată. În cazul în care acestea au fost respinse, reprezentantul legal este în drept să înscrie obiecţiile sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale. Articolul 92. Avocatul martorului 1. Prezentul articol instituie participarea în procesul penal, la etapa urmăririi penale, alături de martor a unui avocat cu calitatea procesuală de reprezentant. 2. Din prevederile alin. 1 deducem că avocatul va însoţi martorul la toate acţiunile procesuale cu participarea sa. Antrenarea la urmărirea penală a avocatului – reprezentant este lăsată la discreţia persoanei chemate în calitate de martor. Excepţie face cazul martorului minor, în interesul căruia reprezentantul legal este în drept să invite un avocat. 101

3. Calitatea de avocat-reprezentant al martorului este confirmată, în ordine generală, adică prin mandatul de asistenţă juridică, licenţă şi legitimaţie. Din momentul admiterii, avocatul intră în posesia drepturilor prevăzute în alin. 2 din prezentul articol. de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul respectiv, nu poate confirma veridicitatea, provenienţa lui sau circumstanţele primirii acestuia. (1) Constituie încălcare esenţială a dispoziţiilor prezentului cod, la administrarea probelor, violarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanei sau a prevederii legii procesuale penale prin privarea participanţilor la proces de aceste drepturi sau prin îngrădirea drepturilor garantate, fapt care a influenţat sau a putut influenţa autenticitatea informaţiei obţinute, a documentului sau a obiectului. (2) Datele administrate cu încălcările menţionate în alin. (1) pot fi utilizate ca probe care confirmă faptul încălcărilor respective şi vinovăţia persoanelor care le-au admis. (3) Plângerile depuse în cursul procesului şi hotărârile procesuale adoptate nu constituie probe ale vreunor circumstanţe care au importanţă în cauza respectivă, ele fiind doar o dovadă a faptului că a fost depusă o plângere şi a fost adoptată o hotărâre. 1. Art. 94 stabileşte totalitatea de împrejurări, prezenţa cărora exclude utilizarea probelor în cadrul procesului penal, inclusiv indicarea acestor probe în sentinţa judecătorească sau în alte hotărâri judecătoreşti, cum ar fi deciziile instanţelor de apel sau recurs. 2. În acelaşi sens, violenţa se consideră ca un fapt de a întrebuinţa forţa brutală, constrângere, siluire, încălcarea ordinii legale. Ameninţarea constă în intenţia de a face rău cuiva cu scopul de a-l intimida sau pentru a obţine ceva. Ameninţarea nu este numai acţiunea de a ameninţa, dar şi rezultatul acestei acţiuni. Constituie mijloace de constrângere mijloace prin care cineva este silit de a face un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie, activitatea de a forţa. Activitatea de a obliga prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, se consideră acţiunile de pângărire, de profanare a unei prerogative legal recunoscute unei persoane de a avea anumită conduită de a asigura de anumite privilegii, etc., cît şi îndreptate împotriva posibilităţii de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă, împotriva stării unei persoane libere, care se bucură de deplinătatea drepturilor politice sau civile în stat. În cazurile dacă probele au fost obţinute prin încălcarea acestor valori, probele sunt inadmisibile. 3. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile probele obţinute prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate şi martorului, (a se vedea comentariul la articolul 17), privitor la dreptul la apărare al învinuitului a se vedea comentariul la articolul 64, referitor la dreptul la apărare al învinuitului a se vedea comentariul la articolul 66, privitor la drepturile părţii vătămate a se vedea comentariul la articolul 60, referitor la dreptul martorului la asistenţă a se vedea comentariul la articolul 90, referitor la participarea obligatorie a apărătorului, admiterea, numirea din oficiu şi înlocuirea apărătorului, renunţarea la apărător, înlăturarea apărătorului din procesul penal, a se vedea articolele 69, 72. Prevederile alineatului 1, punctul 2 al articolului 94, au importanţă practică atît în cazurile cînd participarea apărătorului este obligatorie, cît şi în cazurile cînd acest fapt rămîne la discreţia persoanei. Neîndeplinirea prevederilor legale privind participarea obligatorie a apărătorului se consideră încălcare esenţială a legii de procedură penală (Hotărîrea Plenului nr.30 din 9 noiembrie 1998 „Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului, învinuitului şi inculpatului”. Încălcarea prevederilor privind participarea apărătorului, duc la încălcarea altui principiu al procedurii penale cum ar fi prezumţia nevinovăţiei, care stabileşte că „obligativitatea de a dovedi vinovăţia revine procurorului”. Reieşind din aceasta nu se permite de a pune în seama bănuitului, învinuitului, inculpatului dovedirea nevinovăţiei sale şi nu poate fi silit inculpatul să mărturisească împotriva sa însuşi sau să se recunoască vinovat (Hotărîrea Plenului nr.30). 4. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile şi probele care au fost obţinute prin încălcarea dreptului la interpret, traducător al participanţilor la proces. Plenul Curţii Supreme de Justiţie a stabilit că încălcarea dreptului constituţional ce garantează apărarea dreptului persoanelor care nu posedă limba în care se desfăşoară procesul constituie un temei incontestabil de anulare a hotărîrii (a se vedea, Hotărîrea Plenului nr.2 din 30 ianuarie 1996, cu modificările introduse prin hotărîrea plenului nr.38 din 20 decembrie 1999 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele 102

judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova”. Participarea interpretului este obligatorie nu numai în cazul în care unul dintre participanţii la proces nu posedă limba în care se de desfăşoară şedinţa sau în care se desfăşoară procesul, dar şi atunci cînd unul din ei solicită să dea explicaţii prin interpret (a se vedea Hotărîrea Plenului nr. 12 din 9 aprilie 1999 „Cu privire la respectarea legislaţiei cu privire la utilizarea limbii în procedura judiciară” 5. Probele se consideră inadmisibile dacă au fost obţinute de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală. Acţiunile procesuale sunt efectuate de către procuror şi organul de urmărire penală din oficiu şi au ca scop constatarea faptei penale şi a persoanei vinovate. Instanţa efectuează acţiunile în limitele competenţei sale în afară de cazul cînd prin lege se dispune efectuarea acestora la cererea părţilor (vezi comentariul la articolul 28). În cazul cînd acţiunile procesuale au fost efectuate de către o altă persoană decît de cele indicate, rezultatele acestor acţiuni vor fi inadmisibile. 6. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile probele obţinute de o persoană care se află în stare de incompatibilitate, cunoscând acest fapt. Starea de incompatibilitate a judecătorului, procurorului, ofiţerului de urmărire penală este stabilită de lege. (vezi comentariul la articolele 33, 54, 57). Nu în toate cazurile probele obţinute de o persoană în stare de incompatibilitate vor fi inadmisibile dar doar în cazurile cînd această persoană efectuând acţiunile procesuale va cunoaşte că se află în asemenea stare. Dacă starea de incompatibilitate va fi stabilită după efectuarea acţiunilor procesuale, iar persoana efectuând acţiunile procesuale nu va cunoaşte că se află în asemenea stare, probele vor fi admisibile. 7. Articolul 94 interzice utilizarea metodelor care contravin prevederilor ştiinţifice, adică ansamblului sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire sau un ansamblu de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu de cunoaştere. Astfel nu se poate admite să se facă dovadă că moartea spre exemplu a unei persoane a fost provocată de stafii, fantome sau farmece, deoarece asemenea fapt nu poate fi conceput ca real. 8. Nu pot fi admisibile probele obţinute de organul de urmărire penală cu încălcări esenţiale ale dispoziţiilor Codului de Procedură Penală, reieşind din faptul că aceste probe nu pot fi puse în baza învinuirii. Dacă probele în apărare sunt administrate de către organul de urmărire, cu încălcarea prevederilor prezentului Cod, acestea pot fi admise după verificarea probelor în instanţa de judecată. Probele pot fi recunoscute că au fost obţinute cu încălcarea legii, dacă la administrarea lor au fost încălcate garanţiile constituţionale a persoanei şi a ordinii stabilite de către legea procesual-penală. Dacă aceste probe au fost obţinute de către o persoană care nu este competentă de a administra probe, sau dacă au fost obţinute prin anumite acţiuni care nu sunt prevăzute de normele procesual-penale. 9. Toate probele trebuie să fie cercetate în modul stabilit în şedinţa judecătorească. Prevederea dată constituie nu numai o regulă dar şi un drept al persoanei acuzate. Articolul 6 al convenţiei Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul unui acuzat să participe efectiv la soluţionarea cauzei penale. Aceasta include, inter-alia, nu numai dreptul lui de a asista la proces (cauza COLOZZA, cauza BROZICEK, cauza F.S.D. c. Italiei), dar şi dreptul de a asculta dar deasemenea şi dreptul de a asculta şi urmări procedura (cauza Stanford). Trăsătura principală a noţiunii de proces echitabil este principiul egalităţii armelor, care stabileşte că fiecare parte trebuie investită cu posibilităţi rezonabile pentru a-şi prezenta cauza conform condiţiilor care să nu-i creeze dezavantaje vis-a-vis de opoziţie. În acest context, se impune importanţa aparenţelor şi sensibilităţii mari atribuite administrării echitabile a justiţiei (cauza BULUT, cauza FOUCHER). Principiul egalităţii armelor presupune accesul egal al participanţilor la înscrisuri şi alte documente procedurale, deoarece ele joacă un rol la formarea opiniei instanţei. Totuşi, accesul la dosar poate fi limitat pentru avocatul acuzatului. (Cauza Kamasinki). Modalitatea de furnizare a informaţiei din dosar nu rezultă din acest principiu. Trebuie să se respecte condiţia de a nu crea obstacole de neînvins, ceea ce de fapt echivalează cu tăinuirea informaţiei. O altă implicaţie conform principiului egalităţii armelor constă în acordarea posibilităţii unei părţi să conteste argumentele aduse de cealaltă parte. Principiul presupune acordarea posibilităţii legale de citare a martorilor. Adiţional, părţile trebuie să dispună de aceleaşi posibilităţi de a solicita concluziile experţilor, iar ultimii trebuie să fie trataţi în acelaşi fel.(cauza BONISCH). În conformitate cu articolul 6, alineatul3, litera c, al CEDO acuzatul are dreptul să se apere el însuşi 103

sau prin intermediul unui apărător ales de el, şi dacă nu dispune de mijloace de a plăti un apărător să poată fi asistat în mod gratuit de către un avocat din oficiu, dacă astfel necesită interesele justiţiei. În unele cazuri, cum ar fi John Murray, Curtea Europeană a concluzionat că dacă legislaţia naţională atrage consecinţe datorită atitudinii acuzatului la faza iniţială de interogare de către poliţie, articolul 6 în principiu cere asistenţa unui avocat în faza de urmărire. Cauzele LADA si FELLADOAH c. Olandei vizează dreptul acuzatului de a fi apărat în instanţă chiar dacă el însuşi lipseşte. În ambele cauze, curtea Europeană accentuează faptul că în interesul procesului penal echitabil şi just, prezenţa avocatului la judecată este vitală. Însă dacă el nu participă, instanţele de judecată trebuie să se asigure că apărătorul are posibilitatea să-şi exercite funcţiile. Datorită faptului că el participă la proces cu scopul evident să apere acuzatul în absenţa acestuia. De obicei, Statul nu poate fi considerat drept fiind responsabil de acţiunile şi deciziile avocatului acuzatului. Deci, statului, nu-i pot fi imputate neajunsurile apărării în cazul numirii unui avocat din oficiu (cauza ARTICO). Totuşi, statul trebuie să intervină numai în cazul când eşecul apărătorului este evident sau în mod suficient adus la cunoştinţa lor(Cauza Kamasinki) 10. Sunt inadmisibile ca probe şi datele obţinute de la o persoană care nu poate recunoaşte un mijloc material de probă şi nu poate confirma veridicitatea provenienţa, sau circumstanţele primirii acesteia. Această normă este determinată de o regulă a admisibilităţii probelor, privind căreia........................La aceeaşi normă se poate de atribuit şi declaraţiile unor subiecţi, cum ar fi martorul sau partea vătămată, care sunt bazate pe presupuneri, declaraţiile din auzite, dacă persoana nu poate declara sursa de informare. Articolul 94, alineatul 3 stabileşte că probele obţinute cu încălcarea prevederilor legale pot fi utilizate într-o altă cauză penală. Admiterea acestora în altă cauză penală are ca scop confirmarea abuzurilor comise de către persoanele abilitate cu funcţia de a administra probele. Instanţa de judecată care va examina cauza de abuz a unei persoane cu funcţii de răspundere, va putea utiliza probele administrate de această persoană cu încălcarea prevederilor, dacă aceste încălcări au constituit o infracţiune. 11. Datele invocate în anumite demersuri, plîngeri sau acte procedurale nu sunt admise ca probe. Pot fi admise ca probe numai în situaţia cînd în urma datelor invocate în aceste plîngeri s-au efectuat acţiuni procesuale şi au fost obţinute anumite date. Articolul 95. Admisibilitatea probelor 1. Pentru ca anumite date de fapt să fie recunoscute în calitate de probă, este necesar de a respecta anumite reguli în probaţiunea penală. În primul rînd o probă poate fi administrată de un subiect competent. Potrivit articolului 100 administrarea probelor se efectuează de către organul de urmărire penală din oficiu, sau la cererea altor participanţi la proces, precum şi din instanţă la cererea părţilor prin procedee probatorii prevăzute de prezentul cod. În acest context nu pot fi admise ca probe datele obţinute de ofiţerul de urmărire penală care şi-a încălcat competenţa, sau cînd nu este cetăţean al Republicii Moldova, sau în perioada cînd este în concediu, cînd este în calitate de stagiar, ş.a. În al doilea rînd este necesar de respectat regula privind mijlocul cuvenit. 2. Mijloacele de probă sunt prevăzute de alineatul 2 articolul 93. Nu se admite de a utiliza alte mijloace de probă, cum ar fi detectorul de minciuni, hipnoza, ş.a. Este de asemenea interzis de a înlocui raportul de expertiză cu unele date, acte departamentale, sau cu unele opinii ale specialiştilor, rezultatul reviziilor şi controalelor, ş.a. Pentru ca numite obiecte să fie recunoscute în calitate de corpuri delicte este necesar de a fixa faptul descoperirii acestor obiecte, sau obţinerii de la părţi a acestor obiecte, este necesară o hotărâre a organului de urmărire sau a instanţei privind anexarea acestor obiecte la dosar. Documentele pot fi recunoscute în calitate de mijloc de probă dacă există date care indică sursa de provenienţă a documentului, există o hotărîre privind anexarea la dosar a documentului. Nu pot fi recunoscute în calitate de mijloc de probă lămuririle depuse de către persoane. 3. Este necesar de a respecta şi prevederile articolului 97 privind obţinerea probelor dintr-o sursă concretă. 4. O altă regulă a admisibilităţii este regula privind procedura cuvenită. Proba trebuie obţinută cu respectarea procedurii. Nu poate fi audiată în calitate de învinuit persoana căreia nu i-a fost înaintată acuzarea. Se interzice de a audia în calitate de bănuit persoana faţă de care nu s-a emis procesul verbal de reţinere, sau ordonanţa de aplicare a unei măsuri preventive, ori ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. Se interzice de a audia în calitate de martor persoana faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune (vezi comentariul la articolul 63). Se interzice 104

de a audia bănuitul sau învinuitul fără a-i lămuri drepturile procesuale, inclusiv la lămurirea drepturilor este necesar ca persoana să recunoască consecinţele acordului său de a depune declaraţii, prin faptul că aceste declaraţii pot fi utilizate împotriva sa. Pînă a depune declaraţii, persoana trebuie să cunoască faptul că are dreptul la apărător din oficiu şi nu simplul fapt că are dreptul la apărare, dacă va angaja un apărător. Va fi inadmisibilă şi ascultarea bănuitului şi învinuitului în lipsa apărătorului. Va fi inadmisibil şi procesul verbal de audiere a învinuitului, bănuitului şi altor persoane în lipsa interpretului, pedagogului sau psihologului. Se interzice ca o persoană să cumuleze funcţia de apărător şi interpret (cazul X versus AUSTRIA, jurisprudenţa Curţii Europene). Va fi inadmisibilă ascultarea martorului în prezenţa unei rude apropiate dacă nu s-a obţinut acordul acestuia de a depune declaraţii. 5. O altă regulă prevede că sunt inadmisibile probele care conţin date de provenienţă necunoscută (vezi comentariul la articolul 94). 6. Din regulile cu privire la admisibilitatea probelor reiese că este interzis de a utiliza unele date care nu sunt în cauza penală înregistrate ca probă. De exemplu, în sentinţă se recunoaşte că persoanei i s-a cauzat o comoţie cerebrală, însă în dosar lipseşte raportul de expertiză, dar este un certificat al medicului. Nu pot fi utilizate în calitate de probă date care nu sunt incluse în mijloacele prevăzute. Spre exemplu, instanţa s-a bazat numai pe informaţie operativă fără ca această informaţie să fie înregistrată procesual. De asemenea nu pot fi utilizate în calitate de probe date, chiar dacă forma lor corespunde cu legea, dar în esenţă este lipsită de anumite calităţi, cum ar fi datele prevăzute în scrisorile anonime, sau în sesizări anonime. 7. Articolul 95 stabileşte că sunt admisibile probele pertinente. Prin noţiunea de pertinenţă se înţelege legătura între conţinutul probei cu circumstanţele care necesită a fi probate. Aceste date trebuie direct sau indirect să se refere la obiectul probaţiunii. Datele care nu se referă la obiectul probaţiunii nu pot fi considerate ca probe. La soluţionarea chestiunii cu privire la pertinenţa probelor este necesar de a reieşi din două circumstanţe, în primul rînd, se include faptul care va fi dovedit de proba dată în obiectul probaţiunii? Şi în al doilea rînd dacă este în stare proba examinată de a constata acest fapt? Nu toate probele pertinente contribuie la stabilirea împrejurărilor cauzei. Pentru a contribui la soluţionarea cauzei proba pertinentă trebuie să fie concludentă. Proba concludentă este proba pertinentă care influenţează asupra soluţionării cauzei penale. Orice probă concludentă este şi pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este şi concludentă. De exemplu, comportamentul general al persoanei în societate este o probă pertinentă într-o cauză de huliganism. Însă această probă nu poate fi concludentă deoarece nu aduce o informaţie esenţială referitor la soluţionarea cauzei concrete. Nu orice probă concludentă este şi utilă. Probele utile sunt probele concludente care prin informaţiile pe care le conţin sunt necesare soluţionării cauzei. Proba utilă este şi concludentă. Proba concludentă poate fi însă inutilă. Nu toate probele concludente sunt necesare într-o cauză penală. Într-o cauză penală unde sunt numeroşi martori oculari, nu este necesar de a asculta toţi martorii, dacă din ascultarea unui număr de martori instanţa, sau organul de urmărire penală şi-a făcut concluziile respective. 8. În faza de urmărire penală, obligaţia de a verifica admisibilitatea probelor este pusă în seama organului de urmărire penală din oficiu. Organul de urmărire este obligat din oficiu să verifice admisibilitatea probelor. Părţile au dreptul în toate cazurile de a invoca prin cererile sale necesitatea verificării anumitor probe. Faptul că partea nu a invocat verificarea admisibilităţii unei probe în cadrul urmăririi penale nu o limitează de dreptul de a o invoca. Instanţa nu este în drept de a respinge cererea persoanei, de a verifica admisibilitatea probei din motivul că această cerere nu a fost înaintată în timpul urmăririi penale. Atît organul de urmărire, cît ţi instanţa sunt obligate de a emite o hotărîre motivată în cazul cînd resping cererea de verificare a admisibilităţii probelor. În timpul verificării admisibilităţii probelor, la cererea părţilor se emite o hotărîre motivată prin care se recunoaşte proba inadmisibilă, fie se respinge cererea părţii de a recunoaşte această probă ca inadmisibilă. În cadrul verificării probelor, organul de urmărire sau instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii acestor probe. În cazul cînd după verificarea probei instanţa, sau organul de urmărire au constatat că această probă este admisibilă, partea are dreptul să-şi înainteze argumentele sale. Proba poate fi respinsă în asemenea situaţii, numai că partea care a invocat inadmisibilitatea probei aduce argumente convingătoare. În cazul cînd au fost aduse asemenea argumente, organul care a administrat proba sau în favoarea cărei părţi a fost administrată, poate aduce argumente privind admiterea acestei probe. 105

5) de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de recuzare. violenţa se consideră ca un fapt de a întrebuinţa forţa brutală. Ameninţarea nu este numai acţiunea de a ameninţa. prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei. prin urmare. Art.30 din 9 noiembrie 1998 „Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. martorului. privitor la dreptul la apărare al învinuitului a se vedea comentariul la articolul 64. părţii vătămate şi martorului. renunţarea la apărător. a se vedea articolele 69. admiterea. siluire. cît şi îndreptate împotriva posibilităţii de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă. 3) prin încălcarea dreptului la interpret. etc. 10) de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul respectiv. au importanţă practică atît în cazurile cînd participarea apărătorului este obligatorie. Activitatea de a obliga prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei. 94 stabileşte totalitatea de împrejurări. de profanare a unei prerogative legal recunoscute unei persoane de a avea anumită conduită de a asigura de anumite privilegii. care se bucură de deplinătatea drepturilor politice sau civile în stat. (7) Plângerile depuse în cursul procesului şi hotărârile procesuale adoptate nu constituie probe ale vreunor circumstanţe care au importanţă în cauza respectivă. învinuitului şi inculpatului”. violarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanei sau a prevederii legii procesuale penale prin privarea participanţilor la proces de aceste drepturi sau prin îngrădirea drepturilor garantate. împotriva stării unei persoane libere. cum ar fi deciziile instanţelor de apel sau recurs. părţii vătămate. Încălcarea prevederilor privind participarea apărătorului. duc la încălcarea altui 106 . 4) de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală. constrângere. nu poate confirma veridicitatea. dar şi rezultatul acestei acţiuni. Constituie mijloace de constrângere mijloace prin care cineva este silit de a face un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie. provenienţa lui sau circumstanţele primirii acestuia. la administrarea probelor. 72. (6) Datele administrate cu încălcările menţionate în alin. încălcarea ordinii legale. ele fiind doar o dovadă a faptului că a fost depusă o plângere şi a fost adoptată o hotărâre. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile probele obţinute prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului.. În acelaşi sens. 6) dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în şedinţa de judecată. activitatea de a forţa. prezenţa cărora exclude utilizarea probelor în cadrul procesului penal. 6. 8) cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor prezentului cod. traducător al participanţilor la proces. (1) pot fi utilizate ca probe care confirmă faptul încălcărilor respective şi vinovăţia persoanelor care le-au admis. (a se vedea comentariul la articolul 17). Ameninţarea constă în intenţia de a face rău cuiva cu scopul de a-l intimida sau pentru a obţine ceva. învinuitului. înlăturarea apărătorului din procesul penal. punctul 2 al articolului 94. referitor la dreptul martorului la asistenţă a se vedea comentariul la articolul 90. în şedinţa de judecată. Neîndeplinirea prevederilor legale privind participarea obligatorie a apărătorului se consideră încălcare esenţială a legii de procedură penală (Hotărîrea Plenului nr. inclusiv indicarea acestor probe în sentinţa judecătorească sau în alte hotărâri judecătoreşti. nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor hotărâri judecătoreşti datele care au fost obţinute: 1) prin aplicarea violenţei. a documentului sau a obiectului. (5) Constituie încălcare esenţială a dispoziţiilor prezentului cod.Articolul 94 (4) În procesul penal nu pot fi admise ca probe şi. fapt care a influenţat sau a putut influenţa autenticitatea informaţiei obţinute. 7) prin utilizarea metodelor ce contravin prevederilor ştiinţifice. privitor la drepturile părţii vătămate a se vedea comentariul la articolul 60. învinuitului. 9) fără a fi cercetate. În cazurile dacă probele au fost obţinute prin încălcarea acestor valori. ameninţărilor sau a altor mijloace de constrângere. inculpatului. 2) prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului. referitor la participarea obligatorie a apărătorului. inculpatului. numirea din oficiu şi înlocuirea apărătorului. 5. în modul stabilit. Prevederile alineatului 1. se consideră acţiunile de pângărire. 4. cît şi în cazurile cînd acest fapt rămîne la discreţia persoanei. referitor la dreptul la apărare al învinuitului a se vedea comentariul la articolul 66. probele sunt inadmisibile.

Reieşind din aceasta nu se permite de a pune în seama bănuitului. 14.D. 57). care stabileşte că „obligativitatea de a dovedi vinovăţia revine procurorului”. acestea pot fi admise după verificarea probelor în instanţa de judecată. 4. Trăsătura principală a noţiunii de proces echitabil este principiul egalităţii armelor. Dacă probele în apărare sunt administrate de către organul de urmărire.S. Dacă starea de incompatibilitate va fi stabilită după efectuarea acţiunilor procesuale. cu încălcarea prevederilor prezentului Cod. 54. probele vor fi admisibile. dar şi atunci cînd unul din ei solicită să dea explicaţii prin interpret (a se vedea Hotărîrea Plenului nr. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile şi probele care au fost obţinute prin încălcarea dreptului la interpret. se impune importanţa aparenţelor şi sensibilităţii mari atribuite administrării echitabile a justiţiei (cauza BULUT. Probele pot fi recunoscute că au fost obţinute cu încălcarea legii. 12. Participarea interpretului este obligatorie nu numai în cazul în care unul dintre participanţii la proces nu posedă limba în care se de desfăşoară şedinţa sau în care se desfăşoară procesul. Plenul Curţii Supreme de Justiţie a stabilit că încălcarea dreptului constituţional ce garantează apărarea dreptului persoanelor care nu posedă limba în care se desfăşoară procesul constituie un temei incontestabil de anulare a hotărîrii (a se vedea.principiu al procedurii penale cum ar fi prezumţia nevinovăţiei. În cazul cînd acţiunile procesuale au fost efectuate de către o altă persoană decît de cele indicate. fantome sau farmece. nu numai dreptul lui de a asista la proces (cauza COLOZZA. Hotărîrea Plenului nr. inculpatului dovedirea nevinovăţiei sale şi nu poate fi silit inculpatul să mărturisească împotriva sa însuşi sau să se recunoască vinovat (Hotărîrea Plenului nr. Instanţa efectuează acţiunile în limitele competenţei sale în afară de cazul cînd prin lege se dispune efectuarea acestora la cererea părţilor (vezi comentariul la articolul 28). iar persoana efectuând acţiunile procesuale nu va cunoaşte că se află în asemenea stare. inter-alia. Nu în toate cazurile probele obţinute de o persoană în stare de incompatibilitate vor fi inadmisibile dar doar în cazurile cînd această persoană efectuând acţiunile procesuale va cunoaşte că se află în asemenea stare. ofiţerului de urmărire penală este stabilită de lege. Astfel nu se poate admite să se facă dovadă că moartea spre exemplu a unei persoane a fost provocată de stafii. cunoscând acest fapt. care stabileşte că fiecare parte trebuie investită cu posibilităţi rezonabile pentru a-şi prezenta cauza conform condiţiilor care să nu-i creeze dezavantaje vis-a-vis de opoziţie. cu modificările introduse prin hotărîrea plenului nr. Aceasta include. Toate probele trebuie să fie cercetate în modul stabilit în şedinţa judecătorească. 12 din 9 aprilie 1999 „Cu privire la respectarea legislaţiei cu privire la utilizarea limbii în procedura judiciară” 5. deoarece asemenea fapt nu poate fi conceput ca real. Nu pot fi admisibile probele obţinute de organul de urmărire penală cu încălcări esenţiale ale dispoziţiilor Codului de Procedură Penală. rezultatele acestor acţiuni vor fi inadmisibile. adică ansamblului sistematic de cunoştinţe despre natură. Probele se consideră inadmisibile dacă au fost obţinute de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală. dar şi dreptul de a asculta dar deasemenea şi dreptul de a asculta şi urmări procedura (cauza Stanford). (vezi comentariul la articolele 33. Starea de incompatibilitate a judecătorului. Articolul 94 interzice utilizarea metodelor care contravin prevederilor ştiinţifice.2 din 30 ianuarie 1996. Articolul 6 al convenţiei Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul unui acuzat să participe efectiv la soluţionarea cauzei penale. cauza BROZICEK. Dacă aceste probe au fost obţinute de către o persoană care nu este competentă de a administra probe. Articolul 94 stabileşte că sunt inadmisibile probele obţinute de o persoană care se află în stare de incompatibilitate. societate şi gândire sau un ansamblu de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu de cunoaştere. 13. Italiei). c.38 din 20 decembrie 1999 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova”. cauza 107 . În acest context. dacă la administrarea lor au fost încălcate garanţiile constituţionale a persoanei şi a ordinii stabilite de către legea procesual-penală. cauza F. sau dacă au fost obţinute prin anumite acţiuni care nu sunt prevăzute de normele procesual-penale. 15. reieşind din faptul că aceste probe nu pot fi puse în baza învinuirii. procurorului. învinuitului. Acţiunile procesuale sunt efectuate de către procuror şi organul de urmărire penală din oficiu şi au ca scop constatarea faptei penale şi a persoanei vinovate. Prevederea dată constituie nu numai o regulă dar şi un drept al persoanei acuzate. traducător al participanţilor la proces.30).

Principiul presupune acordarea posibilităţii legale de citare a martorilor. alineatul3. Admiterea acestora în altă cauză penală are ca scop confirmarea abuzurilor comise de către persoanele abilitate cu funcţia de a administra probele. Articolul 94. În primul rînd o probă poate fi administrată de un subiect competent.. Adiţional.FOUCHER).a. 10. Nu se admite de a utiliza alte mijloace de probă.... În conformitate cu articolul 6. Statul nu poate fi considerat drept fiind responsabil de acţiunile şi deciziile avocatului acuzatului. sau în perioada cînd este în concediu... hipnoza. dacă persoana nu poate declara sursa de informare. Sunt inadmisibile ca probe şi datele obţinute de la o persoană care nu poate recunoaşte un mijloc material de probă şi nu poate confirma veridicitatea provenienţa. curtea Europeană accentuează faptul că în interesul procesului penal echitabil şi just. Această normă este determinată de o regulă a admisibilităţii probelor.. ş. Trebuie să se respecte condiţia de a nu crea obstacole de neînvins. care sunt bazate pe presupuneri. Totuşi. dacă aceste încălcări au constituit o infracţiune. Totuşi. cînd este în calitate de stagiar. ceea ce de fapt echivalează cu tăinuirea informaţiei. iar ultimii trebuie să fie trataţi în acelaşi fel... statului.. Datele invocate în anumite demersuri.a. O altă implicaţie conform principiului egalităţii armelor constă în acordarea posibilităţii unei părţi să conteste argumentele aduse de cealaltă parte. prezenţa avocatului la judecată este vitală. În al doilea rînd este necesar de respectat regula privind mijlocul cuvenit.. În acest context nu pot fi admise ca probe datele obţinute de ofiţerul de urmărire penală care şi-a încălcat competenţa. Însă dacă el nu participă. şi dacă nu dispune de mijloace de a plăti un apărător să poată fi asistat în mod gratuit de către un avocat din oficiu. În unele cazuri. sau circumstanţele primirii acesteia. De obicei. ş. este necesară o hotărâre a organului de urmărire sau a instanţei privind anexarea acestor obiecte la dosar.(cauza BONISCH). Articolul 95. alineatul 3 stabileşte că probele obţinute cu încălcarea prevederilor legale pot fi utilizate într-o altă cauză penală. al CEDO acuzatul are dreptul să se apere el însuşi sau prin intermediul unui apărător ales de el. este necesar de a respecta anumite reguli în probaţiunea penală. sau cu unele opinii ale specialiştilor. accesul la dosar poate fi limitat pentru avocatul acuzatului. Pentru ca numite obiecte să fie recunoscute în calitate de corpuri delicte este necesar de a fixa faptul descoperirii acestor obiecte. Potrivit articolului 100 administrarea probelor se efectuează de către organul de urmărire penală din oficiu. Este de asemenea interzis de a înlocui raportul de expertiză cu unele date. sau obţinerii de la părţi a acestor obiecte. Mijloacele de probă sunt prevăzute de alineatul 2 articolul 93. instanţele de judecată trebuie să se asigure că apărătorul are posibilitatea să-şi exercite funcţiile. nu-i pot fi imputate neajunsurile apărării în cazul numirii unui avocat din oficiu (cauza ARTICO).. privind căreia. cum ar fi detectorul de minciuni. Cauzele LADA si FELLADOAH c. rezultatul reviziilor şi controalelor. acte departamentale.a.. dacă astfel necesită interesele justiţiei. statul trebuie să intervină numai în cazul când eşecul apărătorului este evident sau în mod suficient adus la cunoştinţa lor(Cauza Kamasinki) 16. declaraţiile din auzite. Instanţa de judecată care va examina cauza de abuz a unei persoane cu funcţii de răspundere. precum şi din instanţă la cererea părţilor prin procedee probatorii prevăzute de prezentul cod... cum ar fi John Murray. există o hotărîre privind 108 .. litera c. sau cînd nu este cetăţean al Republicii Moldova. Modalitatea de furnizare a informaţiei din dosar nu rezultă din acest principiu. Principiul egalităţii armelor presupune accesul egal al participanţilor la înscrisuri şi alte documente procedurale. sau la cererea altor participanţi la proces.. părţile trebuie să dispună de aceleaşi posibilităţi de a solicita concluziile experţilor. cum ar fi martorul sau partea vătămată. 17.. În ambele cauze. Pentru ca anumite date de fapt să fie recunoscute în calitate de probă. Deci... Curtea Europeană a concluzionat că dacă legislaţia naţională atrage consecinţe datorită atitudinii acuzatului la faza iniţială de interogare de către poliţie. (Cauza Kamasinki). Admisibilitatea probelor 9. Documentele pot fi recunoscute în calitate de mijloc de probă dacă există date care indică sursa de provenienţă a documentului. articolul 6 în principiu cere asistenţa unui avocat în faza de urmărire. ş. Pot fi admise ca probe numai în situaţia cînd în urma datelor invocate în aceste plîngeri s-au efectuat acţiuni procesuale şi au fost obţinute anumite date.. plîngeri sau acte procedurale nu sunt admise ca probe. Datorită faptului că el participă la proces cu scopul evident să apere acuzatul în absenţa acestuia.. va putea utiliza probele administrate de această persoană cu încălcarea prevederilor. deoarece ele joacă un rol la formarea opiniei instanţei.La aceeaşi normă se poate de atribuit şi declaraţiile unor subiecţi. Olandei vizează dreptul acuzatului de a fi apărat în instanţă chiar dacă el însuşi lipseşte..

15. bănuitului şi altor persoane în lipsa interpretului. 13. Proba concludentă poate fi însă inutilă. Prin noţiunea de pertinenţă se înţelege legătura între conţinutul probei cu circumstanţele care necesită a fi probate. se include faptul care va fi dovedit de proba dată în obiectul probaţiunii? Şi în al doilea rînd dacă este în stare proba examinată de a constata acest fapt? Nu toate probele pertinente contribuie la stabilirea împrejurărilor cauzei. Datele care nu se referă la obiectul probaţiunii nu pot fi considerate ca probe. Se interzice de a audia în calitate de bănuit persoana faţă de care nu s-a emis procesul verbal de reţinere. Nu poate fi audiată în calitate de învinuit persoana căreia nu i-a fost înaintată acuzarea. Se interzice ca o persoană să cumuleze funcţia de apărător şi interpret (cazul X versus AUSTRIA. Se interzice de a audia în calitate de martor persoana faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune (vezi comentariul la articolul 63). Orice probă concludentă este şi pertinentă. ori ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit. Va fi inadmisibilă şi ascultarea bănuitului şi învinuitului în lipsa apărătorului. O altă regulă prevede că sunt inadmisibile probele care conţin date de provenienţă necunoscută (vezi comentariul la articolul 94). dar este un certificat al medicului. Nu toate probele concludente sunt necesare într-o cauză penală. Organul de urmărire este obligat din oficiu să verifice admisibilitatea probelor. însă nu orice probă pertinentă este şi concludentă. de a verifica admisibilitatea probei din motivul că această cerere nu a fost înaintată în timpul urmăririi penale. Pînă a depune declaraţii. Este necesar de a respecta şi prevederile articolului 97 privind obţinerea probelor dintr-o sursă concretă. Proba concludentă este proba pertinentă care influenţează asupra soluţionării cauzei penale. De exemplu. 16. 14. dar în esenţă este lipsită de anumite calităţi. nu este necesar de a asculta toţi martorii. prin faptul că aceste declaraţii pot fi utilizate împotriva sa. inclusiv la lămurirea drepturilor este necesar ca persoana să recunoască consecinţele acordului său de a depune declaraţii. instanţa s-a bazat numai pe informaţie operativă fără ca această informaţie să fie înregistrată procesual. Probele utile sunt probele concludente care prin informaţiile pe care le conţin sunt necesare soluţionării cauzei. în primul rînd. De exemplu. Faptul că partea nu a invocat verificarea admisibilităţii unei probe în cadrul urmăririi penale nu o limitează de dreptul de a o invoca. La soluţionarea chestiunii cu privire la pertinenţa probelor este necesar de a reieşi din două circumstanţe. De asemenea nu pot fi utilizate în calitate de probe date. sau ordonanţa de aplicare a unei măsuri preventive. chiar dacă forma lor corespunde cu legea. sau în sesizări anonime.anexarea la dosar a documentului. jurisprudenţa Curţii Europene). Instanţa nu este în drept de a respinge cererea persoanei. Articolul 95 stabileşte că sunt admisibile probele pertinente. 12. 11. Nu pot fi recunoscute în calitate de mijloc de probă lămuririle depuse de către persoane. În faza de urmărire penală. în sentinţă se recunoaşte că persoanei i s-a cauzat o comoţie cerebrală. Va fi inadmisibil şi procesul verbal de audiere a învinuitului. comportamentul general al persoanei în societate este o probă pertinentă într-o cauză de huliganism. Proba utilă este şi concludentă. Însă această probă nu poate fi concludentă deoarece nu aduce o informaţie esenţială referitor la soluţionarea cauzei concrete. sau organul de urmărire penală şi-a făcut concluziile respective. Din regulile cu privire la admisibilitatea probelor reiese că este interzis de a utiliza unele date care nu sunt în cauza penală înregistrate ca probă. dacă din ascultarea unui număr de martori instanţa. persoana trebuie să cunoască faptul că are dreptul la apărător din oficiu şi nu simplul fapt că are dreptul la apărare. Nu pot fi utilizate în calitate de probă date care nu sunt incluse în mijloacele prevăzute. Aceste date trebuie direct sau indirect să se refere la obiectul probaţiunii. Se interzice de a audia bănuitul sau învinuitul fără a-i lămuri drepturile procesuale. O altă regulă a admisibilităţii este regula privind procedura cuvenită. Va fi inadmisibilă ascultarea martorului în prezenţa unei rude apropiate dacă nu s-a obţinut acordul acestuia de a depune declaraţii. Atît organul de urmărire. Pentru a contribui la soluţionarea cauzei proba pertinentă trebuie să fie concludentă. Nu orice probă concludentă este şi utilă. pedagogului sau psihologului. dacă va angaja un apărător. cît ţi instanţa sunt obligate 109 . Proba trebuie obţinută cu respectarea procedurii. Într-o cauză penală unde sunt numeroşi martori oculari. cum ar fi datele prevăzute în scrisorile anonime. Părţile au dreptul în toate cazurile de a invoca prin cererile sale necesitatea verificării anumitor probe. însă în dosar lipseşte raportul de expertiză. Spre exemplu. obligaţia de a verifica admisibilitatea probelor este pusă în seama organului de urmărire penală din oficiu.

În acest context. corespunderea circumstanţelor acestei fapte cu elementele componenţei de infracţiune. Modalitatea de furnizare a informaţiei din dosar nu rezultă din acest principiu. sau organul de urmărire au constatat că această probă este admisibilă. fiecare parte trebuie investită cu posibilităţi rezonabile pentru a-şi prezenta cauza conform condiţiilor care să nu creeze dezavantaje. accesul la dosar poate fi limitat pentru avocatul acuzatului (cauza KAMASINSKI). numai că partea care a invocat inadmisibilitatea probei aduce argumente convingătoare. cel puţin datorită faptului că ele joacă un oarecare rol la formarea opiniei instanţei. dispun de anumite particularităţi individuale. O altă implicaţie conform principiului egalităţii armelor constă în acordarea posibilităţii unei părţi să conteste argumentele propuse de cealaltă parte. cît şi se iau în consideraţie în căile de atac cînd este pusă în discuţie chestiunea privind examinarea fondului cauzei. Principiul egalităţii armelor presupune accesul legal al părţilor la înscrisuri şi alte documente procedurale. organul care a administrat proba sau în favoarea cărei părţi a fost administrată. În cadrul judecăţii nu pot apărea dificultăţi privind admiterea sau respingerea unei anumite probe administrate de organul de urmărire penală reieşind din faptul că instanţa este limitată de către principiul contradictorialităţii la administrarea probelor. Totuşi el nu trebuie să ştirbească procentul de căutare a adevărului. Totalitatea de împrejurări. Enumerarea acestor împrejurări detalizează cerinţele prevăzute de articolul 19 alineatul 3 (vezi comentariul). Articolul 96 stabileşte că totalitatea de circumstanţe care trebuie dovedite într-o cauză penală poate fi stabilită doar prin probe. a sentinţei. 2. determină conţinutul rechizitoriului. Articolul 96. Principiul poate juca un rol în orice fază a procesului.de a emite o hotărîre motivată în cazul cînd resping cererea de verificare a admisibilităţii probelor. partea are dreptul să-şi înainteze argumentele sale. 3.). 110 . Totuşi. apariţia acestui fenomen. ş. În timpul verificării admisibilităţii probelor. Regula stabilită de articolul 95. în dependenţă de cauza penală concretă. cînd se pune în discuţie chestiunea privind admiterea probelor administrate de către organul de urmărire penală. cît şi trebuie examinată de către instanţă la emiterea hotărîrii. iar ultimii trebuie să fie trataţi în acelaşi fel (cauza BONISCH). Prevederea dată este mai dificil de realizat în cadrul urmăririi. cauza FOUCHER).a. În cazul cînd au fost aduse asemenea argumente. leziunile corporale. Astfel. se impune importanţa aparenţelor şi sensibilităţii mari atribuite intereselor echitabile ale justiţiei (cauza BULUT. la cererea părţilor se emite o hotărîre motivată prin care se recunoaşte proba inadmisibilă. ceea de fapt se echivalează cu tăinuirea informaţiei. Proba poate fi respinsă în asemenea situaţii. Fiecare punct stabilit de articolul 96 cuprinde un grup de împrejurări care pot avea importanţă pentru soluţionarea mai multor chestiuni. Enumerarea acestor împrejurări determină şi limitele probaţiunii. organul de urmărire sau instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii acestor probe. traficul de fiinţe umane. Fiecare circumstanţă trebuie examinată în cadrul urmăririi penale. Adiţional. părţile trebuie să dispună de aceleaşi posibilităţi de a solicita concluzia experţilor. În acelaşi moment. Trebuie să respecte condiţia de a nu crea obstacole de neînvins. Învinuitul trebuie pe cît este posibil în timp ce păstrează modalităţile de descoperire a adevărului. circumstanţe. realizarea intenţiei şi altele. Conform principiului egalităţii armelor – trăsătură principală a unui proces echitabil. În continuare. 18. poate aduce argumente privind admiterea acestei probe. În cadrul verificării probelor. fie se respinge cererea părţii de a recunoaşte această probă ca inadmisibilă. alineatul 3 se referă la unul din principiile de procedură determinate de articolul 6 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. 1. În cazul cînd după verificarea probei instanţa. 17. Circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal Totalitatea de împrejurări care trebuie dovedite într-o cauză penală constituie obiectul probaţiunii. de aceea şi obiectul probaţiunii este individual în fiecare cauză penală. să dispună de un proces echitabil. vis-a-vis de opoziţie. Punctul 1 al alineatului 1 stabileşte că este necesar la dovedirea circumstanţelor de a stabili faptul infracţiunii şi anume dacă a avut loc în realitate un asemenea fenomen (moartea. prevăzute de articolul 96. principiul presupune acordarea posibilităţilor egale de citare a martorilor. toate împrejurările. egalitatea armelor. şi anume. el trebuie să posede unele drepturi de contrabalansare a puterii în ordinea statului.

Împrejurările săvârşirii infracţiunii: Cu toate că în legislaţie nu se întîlneşte un asemenea termen. arma utilizată. Articolul 96 nu enumeră aceste împrejurări.38 din 20 decembrie 1999 şi nr. în viziunea persoanei trebuia să survină urmările infracţiunii date”. săvîrşită de persoană (intenţionat sau din imprudenţă). caracterul acţiunilor. nr. mijlocul. însă într-o cauză penală obligatoriu acestea trebuie să se stabilească.4. Potrivit articolului 14 Cod Penal fapta prejudiciabilă trebuie să fie săvîrşită cu vinovăţie.a. locul. în toate cazurile trebuie să se stabilească hotarele teritoriale ale locului comiterii infracţiunii prin anumite acţiuni procesuale (spre exemplu cercetarea la faţa locului). în special. conform art. Obiectul probaţiunii determină şi obligativitatea de a constata în fiecare cauză penală a unui cumul de circumstanţe care confirmă faptul că un asemenea fenomen a avut loc în realitate-timpul. Probarea faptului infracţiunii presupune stabilirea împrejurărilor concrete de comitere a infracţiunii. De exemplu. Există şi împrejurări care caracterizează pericolul social al infracţiunii şi consecinţele şi acestea trebuie de stabilit. Mijloacele de săvârşire a infracţiunii reprezintă diferite unelte. În legătură cu aceasta este necesar de a verifica toate împrejurările care mărturisesc despre prezenţa la persoană a unei posibilităţi reale de a 111 . 7. Timpul comiterii infracţiunii: Timpul săvârşirii faptei. stabilirea împrejurărilor săvârşirii infracţiunii are o importanţă la stabilirea caracterului şi gradului prejudiciabil al faptei. în cazul unei neglijenţe prevăzut de articolul 329 al Codului Penal este necesar de stabilit care obligaţiuni de serviciu nu au fost îndeplinite de persoane cu funcţie de răspundere. ori. caracterul faptelor sale. de anturajul.11. Pentru unele infracţiuni (spre exemplu evaziunea fiscală) nu este important de a stabili ora. Împrejurările săvârşirii infracţiunii în unele cazuri constituie una din condiţii pe care le foloseşte infractorul pentru realizarea scopului său. Totuşi. numărul. Metoda săvârşirii infracţiunii reprezintă o totalitate de procedee şi acţiuni prin care persoana îţi realizează intenţia sa criminală. de exemplu în infracţiunea de omor. este necesar de a proba fiecare faptă reieşind din enumerarea circumstanţelor prevăzute în articolul 96. modul de săvârşire a infracţiunii. Enumerarea din articolul 96 nu este exhaustivă. relaţiile dintre ei. fie locul unde a survenit. caracterul şi localizarea rănilor şi a altor leziuni corporale. La probarea împrejurărilor stabilite de către articolul 96 punctul 1 este necesar de luat în consideraţie articolul 20 al Codului Penal care vorbeşte despre fapta săvîrşită fără vinovăţie (cazul fortuit). instanţa va reieşi din cumulul tuturor circumstanţelor infracţiunii săvârşite. indiferent de timpul survenirii urmărilor”. 6. Metode şi mijloacele săvârşirii infracţiunii: Acestea reprezintă o parte a acţiunii sau a inacţiunii.9 din 15. (Hotărîrea Plenului nr. în cazul infracţiunii. la soluţionarea chestiunii despre vinovăţia de omor a persoanei. cu modificările introduse prin Hotărîrea Plenului nr. obiecte. este necesar de stabilit concret care faptă infractorică a comis fiecare din co-participanţi. ori. instrumente sau procese pe care infractorul le utilizează în scopul de a influenţa asupra obiectului atentatului criminal. spre exemplu. consecinţelor şi altor elemente ale componenţei de infracţiune. Vinovăţia este atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta prejudiciabilă. în jurul orelor). va ţine cont. Metoda exercită o influenţă asupra gradului şi caracterului pericolului social al faptei. (spre exemplu trimestrul întâi al anului). În unele cazuri este obligatoriu de a se stabili pe cît de posibil timpul exact. În unele cazuri locul săvârşirii infracţiunii este determinant la calificarea infracţiunii. Conţinutul vinovăţiei este determinat de momentul volitiv şi intelectual şi în legătură cu aceasta în fiecare cauză penală este necesar de stabilit gradul de conştientizare a persoanei. Există împrejurări care pot fi indicate drept circumstanţe ce atenuează sau agravează răspunderea penală. timpul. 5. dar perioada respectivă. comportarea anterioară a vinovatului şi a victimei. trebuia sau putea să acţioneze. se consideră „Timpul cînd a fost săvîrşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă. în cazul cînd este imposibil de evaluat exact timpul comiterii infracţiunii. ş. Dacă infracţiunea a fost comisă de un grup de persoane. În unele cazuri împrejurările constituie un semn obligatoriu al componenţei infracţiunii.1993. interzisă de lege. Este necesar deci de a proba unele circumstanţe care caracterizează latura obiectivă a infracţiunii. 9 Cod Penal. a particularităţilor obiectului atentării. În toate cauzele penale trebuie să fie cu certitudine stabilit locul. se apreciază: (de exemplu.25 din 29 noiembrie 2001 „Cu privire la practica judiciară în cauzele de omor premeditat”.20 din 10 iunie 1998. Cu toate că aceasta depinde de particularităţile fiecărei componenţe de infracţiuni. sau faţă de urmările prejudiciabile ale faptei. În cazul cînd sunt examinate cauze penale cu mai multe fapte. Locul săvârşirii infracţiunii: (Potrivit articolului 12 Cod Penal „locul săvârşirii faptei se consideră locul unde persoana a acţionat.

în altele motivul este ca o circumstanţă atenuantă. Scopul în unele cazuri poate să fie un element constitutiv al componenţei de infracţiune. Enumerarea din articolul 77 al Codului Penal a circumstanţelor agravante este exhaustivă şi nu poate fi interpretată extensiv. provocare a unor urmări grave. localizarea lor. starea de extremă necesitate (articolul 38). reţinerea infractorului (articolul 37).2000 „Cu privire la respectarea normelor de procedură penală la adoptarea sentinţei”).conştientiza caracterul periculos al faptelor sale. contribuirea activă la descoperirea infracţiunii. a. constrângerea psihică sau fizică (articolul 39). Circumstanţele atenuante şi agravante sunt stabilite de către articolele 76 şi 77 ale Codului penal. inclusiv etapa pregătitoare. 9. 10 din 24. pentru a stabili scopul pe care l-a avut persoana este necesar de a constata numărul loviturilor cauzate. caracterul. În unele cazuri motivul mărturiseşte despre absenţa faptei social periculoase. De exemplu. la probarea stării de neputinţă 112 . 10. şi anume: legitima apărare (articolul 36). Circumstanţele atenuante nu sunt exhaustive. riscul întemeiat (articolul 40). îmbolnăvirea persoanei vinovate. În fiecare caz este necesar de stabilit prin ce concret se manifesta motivul unei sau altei infracţiuni. ori din motive de compătimire. de aceea în toate cazurile cînd se stabileşte o împrejurare care ar putea să influenţeze asupra pedepsei trebuie indicată. 8. căinţa sinceră. folosirea anumitor mijloace. „Interes josnic” cere de a constata prezenţa unui motiv concret a faptei. În unele cazuri motivul este un element obligatoriu al componenţei de infracţiune.d. ş. Aceste cauze sunt prevăzute de capitolul III al Codului penal. cît şi obligaţia şi posibilitatea de a preîntâmpina survenirea consecinţelor. mijloace care prezintă un pericol. Unele împrejurări prevăzute de articolul 76 poartă un caracter apreciativ.m. Codul penal stabileşte circumstanţele atenuante şi agravante dând posibilitatea instanţei de a aprecia o asemenea circumstanţă. La constatarea circumstanţelor atenuante şi agravante este necesar de probat şi faptul conştientizării a acestor împrejurări de către învinuit. pericolului şi legalitatea acţiunilor sale. şi altele (de exemplu: în cazurile cînd sunt infracţiuni împotriva vieţii şi sănătăţii. Din aceste considerente în obiectul probaţiunii este necesar de inclus şi asemenea împrejurări. De exemplu căinţa sinceră cere nu numai declaraţii verbale ale învinuitului sau a inculpatului. Din aceste considerente procesul de probaţiune a acestor împrejurări include în sine stabilirea: realităţilor împrejurărilor care formau un pericol a aprecierii subiective de către persoană a caracterului. sau a apropiaţilor.). Orice comportament al persoanei este motivat. alte interese josnice. În legătură cu aceasta este necesar de a proba fapte concrete care permit de a face concluziile despre o asemenea împrejurare. În toate aceste cazuri nu este suficient de a se exprima doar la forma generală privind prezenţa sau absenţa unei asemenea circumstanţe. 11. Spre exemplu. În orice cauză penală este necesar de stabilit motivul şi scopul infracţiunii. acţiunile ilegale sau imorale ale victimei. modul de cauzare a leziunilor corporale. Dar în unele cazuri motivul real nu este conştientizat nici de persoană. cît şi unele acţiuni care fac victima să sufere. cum ar fi „concurs de împrejurări grele. În afară de acesta ca obiect al probaţiunii sunt şi calităţile psihofiziologice ale persoanei care din anumite împrejurări nu au putut să prevadă survenirea consecinţelor. cu folosirea încrederii acordate” ş. sau agravantă. fapt ce permite de a delimita componenţele de infracţiuni (de exemplu huliganismul şi cauzarea leziunilor corporale). Aceasta obligaţie stă atît în faţa instanţei cît şi a organului de urmărire penală. La probarea deosebitei cruzimi este necesar de a constata numărul. Spre exemplu delapidarea nu în toate cazurile are ca motiv acaparator. Scopul infracţiunii este crearea în imaginaţie a consecinţelor dorite spre a căror realizare tinde persoana.04. ca probe poate servi lipsa anumitor mijloace pentru trai. stimul) care călăuzeşte persoana spre atingerea scopului preconizat. Pentru a constata scopul este necesar de a stabilit toate împrejurările care caracterizează fapta. pentru a recunoaşte circumstanţa atenuantă. Motivul este acea forţă activă (imbold. batjocorirea victimei. cum ar fi săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin emoţional sau familial.a. dar şi confirmarea unui comportament postinfracţional. Articolul 96 alineatul 1 punct 1 stabileşte că este necesar ca într-o cauză penală să fie dovedite şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. dar este necesar de a o motiva în rechizitoriu şi în sentinţă prin descrierea împrejurărilor concrete şi temeiurilor de a constata o asemenea circumstanţă. intensitatea atentatelor. de aceea instanţele judecătoreşti nu sunt în drept să invoce ca circumstanţe agravante circumstanţele neprevăzute de articolul 77 (hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.

În asemenea împrejurări. 13. nici în sentinţă. La recunoaşterea ca circumstanţă agravantă a oricărei forme de participaţie trebuie de luat în consideraţie că legislatorul are în vedere toate modalităţile de participaţie prevăzute de articolul 43 al Codului Penal. considerăm că în cazurile de faţă sunt stabilite doar date ce caracterizează persoana fizică care în viitor va rămîne ca victimă. starea sănătăţii. dar şi în timpul urmăririi penale. Date care nu au legătură cu cauza penală. Este necesar în primul rînd de constatat legătura cauzală între faptă şi prejudiciul cauzat. Punctul 3 al articolului 96 stabileşte că în obiectul probaţiunii sunt incluse date personale care caracterizează inculpatul şi victima. existenţa unor bunuri care ar putea repara acest prejudiciu. alineatul 1 Cod de Procedură Penală. care au o importanţă determinantă la calificarea infracţiunii. potrivit articolului 358 Cod de Procedură Penală se stabileşte identitatea inculpatului nu eliberează instanţa de a analiza personalitatea acestuia. prezenţa unor minori la întreţinere şi alte împrejurări. 96 stabileşte că în obiectul probaţiunii se includ şi date care caracterizează victima. psihic. 14. În cadrul analizei persoanei învinuitului este necesar de a constata şi faptul dacă această persoană nu este alcoolic sau narcoman. sau cunoaşterea unor procedee de luptă este necesar de a indica în sentinţă sau în rechizitoriu că atacând persoana învinuitul conştientiza că dispune de asemenea capacităţi şi acesta intenţionat sau din neglijenţă avea o atitudine faţă de consecinţe. dacă o asemenea anchetă a fost efectuată.este necesar de a dovedi nu numai faptul că victima din cauza unor circumstanţe de ordin fizic. Articolul 94 punctul 4 stabileşte ca o circumstanţă care urmează să fie dovedită în procesul penal caracterul şi mărimea daunei cauzată prin infracţiune. Orice împrejurare poate fi luată în consideraţie. dacă această împrejurare caracterizând persoana poate contribui la stabilirea unei pedepse echitabile. sau inculpatul conştientiza că victima se află în asemenea situaţie. la stabilirea circumstanţelor atenuante şi agravante. La comiterea infracţiunii asupra unei persoane care nu a împlinit vîrsta de 14 ani se poate lua în consideraţie ca circumstanţă agravantă numai în cazul cînd făptuitorul cunoştea şi accepta că persoana este sub această vârstă. să curme la timp comportamentul netacticos al unor persoane participante la proces. sau din cauza vârstei nu putea opune rezistenţă. sau de alte substanţe. 5 din 6 iulie 1992 stabileşte că luând în consideraţie specificul cauzelor din această categorie. În noţiunea de daună se include prejudiciul moral. sau cînd persoana a ajuns în stare de ebrietate în afara voinţei sale. Raportul prezentat de serviciul de resocializare (probaţiune) poate fi deosebit de util nu numai dacă aceasta anchetă a fost efectuată în timpul judecăţii. sau va accepta să fie recunoscută ca parte vătămată. 15. care nu se referă la dosar şi care cauzează traumă morală victimei. să omită chestiunile. dar şi faptul că învinuitul. la stabilirea pedepsei. mărimea acestui prejudiciu. Plenul Curţii Supreme în Hotărîrea „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale” nr. vîrsta. instanţa ia în consideraţie inter alia şi situaţia cînd starea de ebrietate nu are legătură cu fapta. este necesar de luat în consideraţie practica care s-a stabilit la argumentarea unei asemenea hotărîrii. Este necesar de a proba şi faptul că persoana în virtutea unor defecte fizice sau psihice nu poate desinestătător să-şi realizeze dreptul la apărare. Potrivit articolului 385 punctul 7. excluzând înjosirea onoarei şi demnităţii victimei. Punctul 3 al art. Instanţa şi organul de urmărire penală trebuie să dovedească doar acele împrejurări ce caracterizează victima. În cele mai dese cazuri la caracterizarea persoanei se ia în consideraţie faptul dacă a participat la unele operaţiuni militare. 12. De exemplu. instanţa de judecată poate lua în consideraţie şi recomandările serviciului de resocializare la stabilirea pedepsei. nu trebuie să figureze nici în rechizitoriu. Cu toate că noţiunea de victimă presupune şi persoana juridică. cît şi la executarea acesteia. Constatarea acestor împrejurări are importanţă atît la stabilirea pedepsei. Constatând că învinuitul dispune de putere mare fizică. preşedintele şedinţei este obligat să ia măsuri pentru ca clarificarea tuturor circumstanţelor cauzei să se efectueze tacticos. Starea dată se referă atît la ebrietatea alcoolică. În legătură cu faptul că articolul 77 litera g recunoaşte ca circumstanţă agravantă şi starea de ebrietate şi în acelaşi moment acordă instanţei dreptul de a nu considera această circumstanţă agravantă în funcţie de caracterul infracţiunii. Un aspect esenţial la caracterizarea personalităţii învinuitului sunt şi datele despre comportamentul acestuia după comiterea infracţiunii şi atitudinea faţă de fapta comisă. fizic sau material. cît şi alte împrejurări. cît şi starea provocată de substanţe narcotice. la adoptarea sentinţei. Faptul că în partea pregătitoare a şedinţei de judecată. În toate dosarele nu trebuie să figureze date care înjosesc onoarea şi demnitatea victimei. 113 .

Articolul 97 1. 20. de corupere a persoanelor oficiale. sau condiţiile care au stimulat comiterea infracţiunii. de exemplu. Poate să aibă importanţă şi comportamentul victimei. modurile de recrutare a participanţilor. restabilirea relaţiilor cu familia. Instanţa nu poate să refuze de a examina acţiunea civilă argumentând prin faptul că nu au fost prezentate în prealabil anumite documente care susţin acţiunea civilă. Includerea acestor împrejurări într-un alt alineat este determinat de faptul că această sarcină este suplimentară faţă de sarcina de bază a justiţiei şi are ca scop pregătirea unei baze probante pentru realizarea scopurilor justiţiei. îngrijire. Cu toate acestea stabilirea acestor circumstanţe are importanţă şi în cauza examinată. a. dar şi împrejurările care caracterizează preţul subiectiv a celor sustrase pentru victimă. instanţele de judecată trebuie să ia în consideraţie Recomandările Consiliului Europei cu privire la repararea daunelor morale. de ascundere a urmelor. Alineatul 2. ş. cît şi din partea altor persoane. articolul 96 stabileşte necesitatea de a descoperi în cauza penală a cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvârşirea infracţiunii. sau alte persoane. Aceeaşi chestiune se referă şi la punctul 4 unde poate fi efectuată o expertiză complexă psihologico114 . chiar dacă este înaintată o acţiune civilă. Articolul 97 stabileşte că unele elemente ale obiectului probaţiunii pot fi constatate doar prin anumite mijloace de probă. Are importanţă formarea grupării criminale. Sarcina pusă de a descoperi cauzele şi condiţiile are o importanţă mai mult pentru prevenirea comiterii altor infracţiuni şi nu pentru infracţiunea examinată. trebuie să reiasă din scopul pedepsei care este de restabilirea echităţii sociale. ş. Dacă victima consideră că i s-a cauzat un prejudiciu moral. m. d.a. sau părţii civile referitor la împrejurările cauzării unui prejudiciu să fie verificată după regulile de probaţiune stabilită de Codul de Procedură Penală. Referitor la punctul 3 este posibilă nu numai expertiza psihiatrică. inclusiv faptul că este dificil de angajat în cîmpul muncii. prezenţa intenţiei. 19. La examinarea cauzei penale la urmărire trebuie de examinat şi chestiunea privind formarea grupării criminale. îndeosebi a minorilor şi a persoanelor incapabile de muncă. a. unele suferinţe psihice a persoanei. De exemplu. (cum ar fi lipsa securităţii. împrejurările care mărturisesc despre faptul înjosirii cinstei şi demnităţii. În cazul unor infracţiuni contra patrimoniului obiectul probaţiunii este inclus nu numai preţul real al bunurilor sustrase. cît şi consecinţele care au survenit sau ar fi putut surveni în activitatea victimei. Totalitatea de circumstanţe prin care au relevanţă la stabilirea pedepsei. În asemenea cazuri. motivele care au contribuit la activitatea îndelungată. această împrejurare trebuie inclusă în obiectul probaţiunii. Este necesar de inclus în obiectul probaţiunii şi existenţa anumitor bunuri destinate sau utilizate pentru săvârşirea infracţiunii care se află la învinuit sau alte persoane. tratamentul său. neglijenţa persoanelor cu funcţie de răspundere. 18.). modul de comitere a infracţiunii. Potrivit Hotărîrii Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la respectarea normelor de procedură la adoptarea sentinţei”. consecinţele. precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atît din partea condamnatului. 21. instanţele judecătoreşti sunt în drept să se refere în sentinţă alegând motivul unei măsuri de pedeapsă numai la circumstanţele care au fost cercetate şi confirmate în sentinţa judiciară. sau bunurile care au fost obţinute în rezultatul activităţii criminale. În asemenea cazuri se ia în consideraţie starea materială a victimei şi veniturile acesteia. încălcării onoarei.16. făcute în anul 1969 la Londra (vezi comentariul la articolul 219). Este necesar de a stabili din vina cărei persoane au fost comise asemenea erori. În punctul 1 şi 2 cauza decesului şi caracterul şi gradul leziunilor corporale sunt stabilite prin raportul de expertiză medico-legală. sau dovedite şi toate circumstanţele relevante la stabilirea pedepsei. În cazul unor infracţiuni de vătămare. În categoria bunurilor nu se includ numai obiectele. Este necesar ca versiunea părţii vătămate. În caz de recidivă este necesar de a examina cauzele şi condiţiile. sau înţelegerii prealabile. a. asigurarea familiei. mijloacele care au fost necesare pentru tratament. ş. Articolul 96 stabileşte că într-o cauză penală trebuie să fie stabilite. ş. de realizare a bunurilor sustrase. modul de obţinere a informaţiei pentru activitatea criminală şi asigurarea securităţii participanţilor. 17. surselor de obţinere a armelor. influenţa educaţiei) sau formarea intenţiei (de exemplu instigarea). dar şi alte venituri sau avantaje. care au fost primite de învinuit. este necesar de a constata gradul acestor leziuni corporale. asigurarea cu spaţiu locativ. constatarea la persoană a unor deprinderi care s-au exprimat în infracţiune (de exemplu. corectarea condamnatului. dar şi expertiza complexă psihologico-psihiatrică.

Referitor la punctul 5. În această situaţie instanţa se poate baza doar pe probe concludente care dovedesc faptul morţii. Faptele şi circumstanţele prevăzute de articolul 98 se consideră ca o excepţie de la regulile prevăzute de articolul 96. De exemplu: dacă obiectul dat se poate de atribuit la armă de foc. sau bănuitului este necesar de a reieşi din aprecierea tuturor circumstanţelor cauzei. Spre exemplu. Enumerarea circumstanţelor prevăzute de articolul 97 nu poate fi exhaustivă. Atingerea vârstei de către partea vătămată.a. cît şi a altor chestiuni care nu sunt medicale. În acest caz. În competenţa expertului nu se include şi soluţionarea chestiunii privind faptul că a fost comis un omor sau o sinucidere. 9. 5. dacă obiectele. diferite date privind capacitatea de a percepe evenimentele. în timpul comiterii şi după comiterea infracţiunii. diferite particularităţi de dezvoltare. cum ar fi reconstituirea faptei. 3. se ia în consideraţie în primul rînd obiectul declaraţiilor. verificarea declaraţiei la faţa locului. radioactive. pentru a constata gradul de maturitate sexuală a persoanei se efectuează o expertiză complexă medico-psihologica. dar şi cînd este imposibil de a-l obţine (spre exemplu persoana s-a născut în alt stat). articolul 97. punându-se chestiunea dacă starea psihică a persoanei în momentul comiterii era predispusă la sinucidere. În urma acestei constatări este inutilă dovedirea acestora. Este posibilă şi examinarea cauzei penale în lipsa raportului de expertiză privind cauza decesului doar în cazul cînd cadavrul nu a fost descoperit şi au fost epuizate toate posibilităţile de a descoperi locul cadavrului. experimentul şi altele. deoarece practica poate permanent să invoce noi circumstanţe care pot fi constatate doar prin utilizarea anumitor cunoştinţe speciale în domeniu. învinuit. La fapte unanim recunoscute putem atribui faptele evidente şi cele notorii. În cazuri cînd expertiza se efectuează referitor la capacitatea organelor de percepere. fenomene. sau expertiză medico-legală. date privind maladiile şi diferite dereglări a organelor. se ia în consideraţie şi rezultatul diferitor acţiuni procesuale. inculpat autentifică nu numai cînd nu există certificatul. cînd mai mulţi martori declară că au văzut momentul căderii persoanei în mare. este necesar de a lua în consideraţie şi particularităţile comportamentului. Poate fi necesar de a constata şi atribuirea unor plante la culturi care conţin substanţe narcotice. Este necesar de luat în consideraţie şi datele privind maladiile de care a suferit această persoană. Reieşind din faptul că această chestiune nu cerea de la expert răspunsul la chestiunea dacă aceasta a fost sinucidere sau nu. La dosar în asemenea cauză pot fi anexate şi diferite certificate privind starea sănătăţii persoanei. dacă din arma respectivă se poate de deschis focul. raportul se consideră admisibil. la stabilirea expertizei privind incapacitatea martorului de a percepe şi a reproduce circumstanţele. dacă substanţa respectivă este substanţă narcotică ş. condiţiile în care a fost efectuată recepţionarea împrejurărilor. ca mijloc de probă poate să vină şi expertiza medico-legală şi nu doar constatarea medico-legală. În asemenea situaţie. Practica constată că în anumite circumstanţe este necesară expertiza chiar dacă nu este expres prevăzută în Codul de Procedură Penală a Republicii Moldova. societate. date privind capacitatea memoriei şi altele. sau materialele prezentate sunt muniţii. Faptele evidente sunt cunoştinţele despre lumea înconjurătoare care sunt dovedite prin 115 . 8. Referitor la punctul 4. substanţele explozive. 10. În unele cazuri pentru a constata gradul de dereglare psihică a victimei se efectuează expertiza psihiatrică. În cazul de sinucidere în practică se ordonă o expertiză psihologică. împrejurări. otrăvitoare. Expertul poate doar stabili cauza decesului sau caracterul leziunilor corporale şi nu genul morţii violente. au determinat existenţa sau inexistenţa unei fapte. deoarece aceste chestiuni sunt soluţionate de către organul de urmărire şi instanţă.psihiatrică. 7. 6. Autopsia poate fi efectuată şi în baza ordonanţei organului de urmărire penală. Articolul 98. Aceste excepţii sunt determinate de faptul că cunoştinţele oamenilor despre lume. 4. diferite date despre maladiile de care a suferit. La ordonarea expertizei privind starea psihică a învinuitului. poate fi efectuată expertiză complexă medico-legală psihiatrică şi psihologică. În aceeaşi situaţie. Fapte şi circumstanţe care nu trebuie dovedite 1. comportamentul şi acţiunilor persoanei pînă la comiterea infracţiunii. Nu se pot include în atribuţiile expertului constatarea deosebitei cruzimi. Expertiza poate fi ordonată şi în cazurile cînd certificatele care stabilesc vîrsta provoacă unele dubii privind autenticitatea lor. 2. bănuit.

Nu trebuie de dovedit într-o cauză penală că un oraş este capitala unei ţări aceasta fiind o notorietate generală. Aceste drepturi sunt implicite chiar noţiunii de proceduri contradictorii şi derivă din garanţiile art. 3. Scopul întregului articol 6 stabileşte că o persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni are dreptul să participe la proces. a-şi manifesta intenţia. Curtea Europeană a concluzionat că dacă legislaţia naţională atrage consecinţe datorită atitudinii acuzatului la faza iniţială de interogare de către poliţie. în situaţii care necesită explicaţiile lui. Spre exemplu. În primul rînd principiu de procedură este dreptul de a asista la proces (cauza Colozza. care vine din latinescul „proponere” şi înseamnă „a da o sugestie. circumstanţele cauzei stabileşte participarea sau absenţa persoanei de la proces. din latinescul „admittere” se defineşte că eşti de-acord cu ceva.). instanţa este obligată de a verifica totalitatea de probe propuse de către părţi în vederea constatării admisibilităţii. Faptele notorii sunt cele cunoscute de un cerc larg de persoane. Curtea Europeană a stabilit „este evident incompatibil cu dreptul la tăcere în timpul interogării de către poliţie. Totuşi. Veridicitatea metodelor moderne se caracterizează ca o însuşire sau caracter a unor metode moderne. Administrarea probelor trebuie să se bazeze pe anumite principii determinate de Convenţia Europeană pentru drepturile omului şi definitivate în jurisprudenţa Curţii Europene pentru drepturile Omului. a îngădui. ş. deşi nu se menţionează expres în alineatul 1. care are ca scop constatarea circumstanţelor importante. Notorietatea unor fapte poate fi generală sau locală.a. Cauzele LALA şi 116 .Propunere.”. Dreptul la tăcere este determinat de exigenţele procesului echitabil şi constată că persoana acuzată are dreptul „de a păstra tăcerea şi să nu contribuie la autoincriminare” (cauza FUNKE). şi a privilegiului contra autoincriminării de întemeiat condamnarea doar pe tăcerea acuzatului. însă un cerc mai îngust de persoane cunoaşte că pe o anumită stradă se află o instituţie oarecare. probatoriul constă în activitatea de: . aceasta fiind de o notorietate locală. Oriunde ar trebui trasată limita dintre aceste extremităţi. de exemplu în cazurile procedurii din instanţa a doua şi a treia. . în principiu cere asistenţa unui avocat la faza de urmărire. răspunsul negativ la această întrebare rezultă din interpretarea „dreptului la tăcere”. Articolul 99. în sensul articolului 99. ceea ce înseamnă că pot fi trase concluzii negative din tăcerea acuzatului dacă aceasta este reglementat de lege. 2. aceasta neintrînd în contradicţie cu articolul 6.Administra.Admiterea. fie totalitatea probelor adunate şi prezentate într-un litigiu. . După cum se vede . Aprecierea probelor se face în baza intimei convingeri a reprezentantului organului de urmărire şi judecătorului (vezi comentariul la articolul 101). Aceste acţiuni sunt îndreptate spre stabilirea obiectului probaţiunii. refuzul lui de a răspunde la întrebări sau de a depune declaraţii. nu trebuie de dovedit că există legea gravitaţiei.a. Verificarea probelor se include atît în obligaţiile organului de urmărire cît şi a instanţei. a permite. ce provine de la latinescul „invocare” sau din francezul „invoquer” şi care înseamnă : „a cita ceva în favoarea sa. probatoriul este o totalitate de acţiuni. ş. a recomanda. .experienţa vieţii şi nu trebuie dovedite. dreptul de a fi ascultat. În acest sens. a se referi la ceva care poate servi cuiva ca argument în susţinerea unei afirmaţii”. Noţiunea de probatoriu care provine de la latinul „probatorium” are două sensuri: fie procedura de culegere a probelor. Un alt principiu este asistenţa apărătorului. cauza Prozicek.99. Probatoriul 1. Există mai multă jurisprudenţă în ceea ce priveşte asistenţa apărătorului. Acest drept însă nu este absolut. În asemenea cazuri. a da curs favorabil unei cereri. În toate cazurile strângerea probelor de către instanţă poate fi doar la cererea părţilor. Pe de altă parte. 5. Aceste principii poartă denumirea de principii de procedură.a.invocare. dreptul de a asculta şi urmări procedura (cauza Stanford). În probaţiunea penală în cauza MURRAY. Instanţa este limitată în activitatea de strângere a probelor. acuzatul trebuie preîntîmpinat de posibilitatea tragerii concluziilor negative din tăcerea acestuia. Pot să existe excepţii de la acest principiu. sau la un timp anumit este zi sau noapte. pertinenţei. Astfel nu putem spune că hotărîrea unui acuzat de a păstra tăcerea pe parcursul procesului penal în mod necesar va avea consecinţe negative la aprecierea probelor contra lui.ş.6. Curtea consideră evident faptul că aceste imunităţi nu pot şi nu ar trebui să împiedice luarea în consideraţie a tăcerii acuzatului la aprecierea puterii de convingere a probelor aduse de procuror. articolul 6. Un alt principiu este egalitatea armelor (vezi comentariul la articolul 95). 4. din latinescul „administrare” se consideră folosirea unui mijloc de probă într-un proces. În sensul art. concludenţii şi utilităţii.

articolul 100 determină o totalitate de drepturi ale apărării. Articolul 6 stabileşte necesitatea acordării persoanei acuzate posibilităţii adecvate şi corespunzătoare pentru a contesta şi interoga un martor al opoziţiei în timpul judecării sau atunci cînd face declaraţii (cauza LUDE) Deci. Un alt principiu este principiul mărturiilor directe. IBRIOSCIA). Curtea a stabilit că autorităţile de urmărire penală trebuie să pună la dispoziţia apărării toate probele în favoare sau defavoarea acuzatului. poate efectua anumite acţiuni procesuale în vederea verificării probelor. Articolul 100 conţine în sine o enumerare a mijloacelor procesuale de colectare a datelor de fapt care au importanţă în cauza penală. Curtea Europeană accentuează faptul că în interesul procesului penal echitabil şi just. d) La cererea apărării. În unele cazuri. atît organul de urmărire penală. De asemenea. care poate să-i traumeze psihic. Prevederile articolului 100. datorită faptului că el participă la proces în scopul evident de apărare a acuzatului în absenţa acestuia. ordonanţa sau încheierea instanţei de a 117 . se poate da citire unei mărturii anterioare. în prezenţa acuzatului în scopul argumentelor contradictorii. În vederea asigurării egalităţii armelor. 9. rezultă că procurorul are funcţia de informare a bănuitului asupra acţiunii înaintate contra lui. cu condiţia respectării dreptului apărării de a-l contesta. concluzia este că o hotărîre judiciară care se bazează în exclusivitate pe probele unor martori care nu participă la judecată nu este în conformitate cu exigenţele procesului echitabil cu excepţia cazului cînd se acordă posibilitatea de contestare şi invocare a probelor individuale. sunt obligate să verifice temeinicia cererii în cazul cînd organul de urmărire sau instanţa consideră că cererea apărării de a efectua acţiuni procesuale suplimentare este neîntemeiată. Însă dacă el nu participă.a. pot exista excepţii de la principiul depunerii mărturiilor directe. Cel mai important aspect al acestui principiu priveşte fundamentarea condamnării. Statului nu-i pot fi imputate neajunsurile apărării în cazul numiri unui avocat din oficiu (cauza AFTICO). Dacă un martor doreşte să rămînă anonim sau din alte motive nu doreşte să spună că este martor în proces şi poate prezenta un temei adecvat pentru aceasta. cînd procesul public poate pune în pericol securitatea învinuitului. sarcina probaţiei aparţine procurorului iar orice dubiu este în favoarea bănuitului. Aceasta nu înseamnă în mod obligatoriu că probele prezentate trebuie să fie absolut concludente. c) Instanţa din iniţiativa sa. ş. instanţa se va asigura că această recunoaştere a avut loc în deplină libertate. Administrarea probelor 1. Principiul prezumţiei nevinovăţiei este de-asemenea aplicabil în administrarea probelor. Totuşi . a părţii vătămate. În ambele cauze. în acest caz. să-l poată condamna numai în baza probelor administrate în timpul judecăţii. instanţele de judecată trebuie să se asigure că apărătorul are posibilitatea să-şi exercite funcţiile. Încălcarea acestor reguli poate duce la dubitatea corespunderii datelor prezentate cu realitatea obiectivă. Curtea a stabilit: prezumţia nevinovăţiei necesită inter alia ca asupra membrilor completului de judecată la îndeplinirea angajamentelor sale să nu acţioneze ideea preconcepută că bănuitul. 7. astfel încît să pregătească şi să prezinte apărarea. şi să aducă probe suficiente pentru a-l condamna. cu condiţia că aceasta nu încalcă drepturile apărării. Statul nu poate fi considerat drept fiind responsabil de acţiunile şi deciziile avocatului acuzatului. prezenţa acuzatului la judecarea sa este vitală.PLLATOAH vizează dreptul acuzatului de a fi apărat în instanţă chiar dacă el lipseşte. În cauza PARPERPA. un experiment. spre exemplu o reconstituire a faptei. Conduita apărării este în esenţă o chestiune care ţine de acuzat şi reprezentanţii săi. Reieşind din faptul că persoana învinuită are dreptul să participe la proces şi să fie ascultată. dar înseamnă că judecata trebuie să-şi întemeieze hotărîrea în exclusivitate pe probele administrate în proces. În cauza EDWARTS. Probele prezentate în timpul procesului se pot referi la declaraţiile anterioare ale bănuitului şi/sau martorilor care vor fi admise sau respinse în timpul procesului. Statul însă trebuie să intervină numai în cazul cînd eşecul apărătorului este evident (cauza Kamasinski. MESSEQUE şi GIABARTO. cît şi instanţa. Curtea Europeană a dedus că toate probele trebuie prezentate într-o şedinţă publică. MESSEQJABRDO). 6. o confruntare. Orice dubiu este în favoarea învinuitului (cauza BARBERA. Instanţa trebuie să prezume inocenţa persoanei învinuite fără prejudecăţi. O hotărîre se poate baza pe recunoaşterea vinovăţiei din partea bănuitului. învinuitul a comis fapta imputată. În articolele care reglementează efectuarea anumitor acţiuni procesuale sunt detalizate regulile procesuale de administrare a probelor. a martorilor. Un alt principiu este principiul divulgării. Articolul 100. 8. b) Administrarea probelor poate avea loc doar prin procedeele probatorii prevăzute de procedura penală. constată în: a) instanţa de judecată nu este în drept să se implice în strângerea probelor din iniţiativa sa.

toate acţiunile în constatarea vinovăţiei este pusă în seama subiectului care intentează acţiunea penală. Cu toate că în fiecare caz concret organul de urmărire ia decizia privind efectuarea actelor suplimentare la cererea avocatului. Apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a contesta hotărîrea organului de urmărire penală privind refuzul de a efectua acţiuni procesuale la cererea apărării. a sprijini. dacă aceste date au fost descoperite în timpul efectuării acţiunilor procesuale. a vieţii intime. neverificată de un proces raţional. Reieşind din faptul că persoana se prezumă nevinovată. fie contribuie la atenuarea responsabilităţii. Convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu. ş. se efectuează prin anumite metode: analiza conţinutului probelor administrate. Verificarea probelor în sensul alineatului 4. 2. 5. materiale de arhivă. Probele trebuie coroborate cu alte probe care au fost administrate mai înainte. Veridicitatea probelor se poate de caracterizat ca fiind corespunderea datei examinate de către organul de urmărire penală sau instanţa cu realitatea pe care o probează aceste date. respectînd inviolabilitatea persoanei. Aprecierea probelor se face pe baza convingerii intime a reprezentantului organului de urmărire penală şi a judecătorului.respinge cererea trebuie să fie motivată. reieşind din faptul că articolul 19 determină accesul la justiţie. înregistrarea audio sau video. Apărătorul.a. prezentarea spre recunoaştere. complet şi obiectiv. O altă metodă de administrare a probelor de către apărare este solicitarea diferitor documente din organizaţii şi instituţii. sub toate aspectele. adevărat. aplicînd aceleaşi mijloace probatorii aplicate de către organul de urmărire penală. La strângerea probelor este necesar de a respecta drepturile constituţionale ale persoanei. complet şi obiectiv a circumstanţelor cauzei. a libertăţii de a mărturisi împotriva sa şi împotriva apropiaţilor. în caz cînd sunt necesare anumite cunoştinţe speciale avocatul poate apela la un specialist. aceasta nu poate fi interpretat ca o dovedire a vinovăţiei persoanei. aceste date sunt transmise organului de urmărire. şi pune această sarcină în seama organelor statului. Impresia este produsul unor perceperi emoţionale. a proprietăţii. fie poate propune persoanei de a întocmi o lămurire care apoi poate fi autentificată în notariat şi servi în continuare temei pentru audierea persoanei de către organul de urmărire sau de către instanţa de judecată. documente. însă nu poate administra probe. după urma care a lăsat-o acest fenomen în conştiinţa noastră. utilitatea (vezi comentariul la art. concludenţa. real. 118 . Corobora (din latinescul „corroborare”) înseamnă a întări. Aprecierea probelor. Aprecierea probelor este locul central al probatoriului. Administrarea probelor poate avea loc doar prin procedee probatorii prevăzute de Codul de Procedură Penală. coroborarea cu alte probe. ş. Sarcina apărării în sensul articolului 100 constă în descoperirea unor împrejurări care fie îl îndreptăţesc pe învinuit. a confirma. (din francezul véridicité). utilizînd metoda de solicitare. În acest sens avocatul are dreptul de a descoperi şi a transmite anumite obiecte. Este necesar de menţionat şi faptul că administrarea probelor de către apărător este un drept şi nu o obligaţie a acestuia şi faptul că apărarea nu a administrat probe nu poate fi interpretat ca un eşec al apărării. verificarea declaraţiilor la faţa locului. experimentul. a da putere. În cazul cînd avocatul a purtat convorbiri cu unele persoane fizice. Apărarea determină oportunitatea administrării anumitor probe. avocatul poate înregistra aceste convorbiri video sau audio cu acordul persoanei. Aprecierea după intima convingere trebuie să se bazeze pe prevederile legii. Articolul 101. este însuşirea. poate efectua fotografierea. poate întocmi anumite scheme sau planuri. a consolida. după intima convingere nu trebuie confundată cu aprecierea după impresie. 2. care în baza articolului 19. caracterul a ceea ce este veridic. Este obligatoriu de a păstra în secret anumite date ce ţin de viaţa intimă a persoanei. 4. Legea stabileşte că probele admisibile sunt apreciate după pertinenţa. private. Veridicitate. alineatul 3 are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege. adică care este conform cu adevărul. diferite acte normative departamentale. a domiciliului. Sarcina apărătorului nu poate fi asimilată cu sarcina organului de urmărire.a. 3. pentru cercetarea sub toate aspectele. articolul 100. În cazul cînd a dus convorbiri cu persoana fizică. 6.95) cît şi veridicitatea ei. la administrarea probelor. refuzul de a efectua aceste acte trebuie să fie întemeiat şi argumentat. Partea apărării au dreptul de a participa la probaţiune. pot fi administrate noi probe sau poate fi verificată sursa (de exemplu. Aprecierea probelor 1. Aceste documente pot să fie certificate de sănătate. care trebuie să audieze aceste persoane în calitate de martori. 3.). Trebuie de luat în consideraţie şi faptul că dacă apărarea nu şi-a realizat atribuţiile sale potrivit articolul 100.

6. Aceasta determină una din esenţialele reguli ale aprecierii probelor că nici o probă nu are valoare dinainte stabilită: 7. 12. fără prejudecăţi faţă de o probă sau alta.d. Nu pot fi date anumite indicaţii care probă trebuie de recunoscut ca veridică. instanţa pune în baza hotărârii numai probele la care au avut acces părţile. Convingerea intimă trebuie formată din circumstanţele prezentate instanţei şi verificate în cadrul şedinţei de judecată. Termenul convingere intimă exprimă atitudinea imparţială. sau dacă martorul este în relaţii apropiate cu una din părţile din proces. Instanţa trebuie să soluţioneze cauza. cum ar fi declaraţiile martorului sau părţii vătămate prin faptul că aceste persoane sunt cointersate în rezultatele cauzei. Declaraţiile nu pot fi apreciate ca puţin convingătoare bazîndu-ne numai pe faptul că o parte cere de a cita un martor în instanţă fără a fi cerut citarea acestuia la urmărire. Raportul de expertiză. toate dubiile în probarea învinuirii. 14. Aprecierea după intima convingere nu trebuie confundată cu aprecierea arbitrară a judecătorului. concludenţa. ş. independentă. 5. Articolul 102. opinii sau sentimente. Recunoaşterea vinovăţiei de către învinuit sau inculpat în cazul cînd lipsesc alte probe care confirmă vinovăţia nu poate determina pronunţarea unei sentinţe de condamnare. inculpatului. Unele probe pot fi respinse doar prin alte probe. instanţa poate lua în consideraţie declaraţiile depuse la urmărire. instanţa este obligată să indice în ce se exprimă cointeresarea acestei persoane şi care date confirmă că probele date nu sunt veridice. Aprecierea probelor e un proces continuu. 11. ceea ce afirmă cineva cu un anumit prilej. judecătorul cunoaşte unele date despre inculpat şi infracţiunea săvîrşită. care nu pot fi înlăturate. în sentinţă sau în ordonanţă privind clasarea cauzei penale sau încetarea urmăririi penale. se interpretează în favoarea bănuitului. 9. Declaraţiile sunt depuse în cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei. Potrivit articolului 8. Faptul că în unele cazuri expertiza este obligatorie nu poate fi considerat că rezultatele vor prevala asupra celorlalte probe. în condiţiile prezentului cod. În cazul cînd inculpatul şi-a schimbat declaraţiile. Declaraţiile 1 Declaraţia se defineşte ca o mărturisire. În cazul cînd au fost modificate declaraţiile motivat. etc.a. art.m.Toate probele în ansamblu sunt apreciate din punct de vedere al coroborării lor. doar în cazul cînd acestea sunt confirmate de restul probelor din dosar. Regulile de apreciere a probelor privind admisibilitatea. Date luate din surse care nu au fost examinate în cadrul şedinţei nu pot fi acceptate ca probe. Motivarea se exprimă şi prin faptul că la admiterea unor probe şi respingerea altora trebuie să se indice motivele unei asemenea atitudini ale organului de urmărire sau ale instanţei. nu pot determina anumite concluzii dacă aceste probe intră în contradicţie cu restul materialului probatoriu. Rezultatele aprecierii probelor sunt expuse în actele procedurale care în toate cazurile trebuie să fie motivate. În scopul asigurării egalităţii armelor. . Nu se poate prealabil de apreciat probele directe şi indirecte ca probe mai importante sau mai puţin importante. utilitatea şi veridicitatea sunt aceleaşi la toate fazele procesului. (De exemplu. 15. care concluzii în cauză trebuie de făcut. învinuitului. declaraţiile învinuitului ca şi alte probe. însă în materialele cauzei nu sunt asemenea date). 10. examinînd toate probele în ansamblu.100). Convingerea intimă trebuie să se bazeze pe examinarea şi soluţionarea tuturor circumstanţelor existente în cauză. 13. Sunt recunoscute doar ca mijloc de probă separat doar 119 4. (vezi comentariul la alineatul 4. Reprezentantul organului de urmărire penală şi judecătorul sunt independenţi la aprecierea probelor şi nu sunt legaţi de anumite opinii a altor instanţe. În situaţia cînd instanţa respinge anumite probe. Sentinţa nu poate să fie pronunţată dacă nu au fost înlăturate toate dubiile privind vinovăţia persoanei. 8. Rezultatele aprecierii probelor trebuie să fie exprimate în rechizitorii. instanţa trebuie să verifice şi să aprecieze motivele modificării declaraţiilor. o afirmare deschisă a unor convingeri. sau scoaterea persoanei de sub urmărire penală. Sentinţa de condamnare poate fi dată doar în situaţia cînd toate probele în apărare au fost combătute de către probele în acuzare şi au fost înlăturate toate dubiile privind vinovăţia persoanei.

art. În unele cazuri rezultatul audierii poate determina aplicarea unei măsuri procesuale. Sunt admisibile doar declaraţiile obţinute cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală. nu pot servi ca declaraţii mărturiile unei persoane care se bazează pe presupuneri. Învinuitul este în drept de a declara despre orice împrejurare dacă consideră că această împrejurare are importanţă pentru cauză. se învinuiesc. el nu poartă răspundere penală pentru depunerea declaraţiilor false. etc.102. bănuieli. declaraţiile bănuitului. Astfel. Poate declara despre anumite circumstanţe atenuante. bănuitului şi inculpatului a se vedea comentariul la articolele 64 şi 66 După natura lor. Pot fi recunoscute ca mijloc de probă doar datele care sunt pertinente. declaraţiile învinuitului. Prevederile alineatului 2. fie poate fi ascultată ca martor. de a utiliza o informaţie neîntemeiată care nu a fost verificată. Refuzul de a depune declaraţii nu poate servi ca o dovadă a vinovăţiei însă nu eliberează de obligaţia de a se prezenta la citare. despre alte infracţiunii despre care are numită informaţie. excepţia o face cazul cînd bănuitul denunţă calomnios o altă persoană (articolul 311 al Codului Penal). de aplicare a măsurii preventive. În cazul cînd au apărut contradicţii între declaraţiile persoanei depuse în calitate de bănuit şi cele depuse în calitate de învinuit sau de martor. deoarece în asemenea cazuri se încalcă dreptul la apărare. zvonuri. Depunerea declaraţiei este un drept şi nu o obligaţie a bănuitului. real sau adevărat. atîta timp cît nu este confirmat prin date care confirmă cu certitudine existenţa fenomenului dat. În asemenea situaţii nu este admis de a pune întrebarea dacă recunoaşte sau nu declaraţiile depuse de bănuit sau de a le reaminti. În declaraţiile lui poate fi inclusă şi caracteristica altui învinuit. trebuie de interpretat extensiv. în ordonanţe de punere sub învinuire. Este inadmisibil. de asemenea. În toate cazurile persoana care depune declaraţii trebuie să indice sursa informaţiei. Din aceste considerente. învinuitului. ceea ce înseamnă că în procesul penal este interzis de a admite în mod prealabil că ceva este posibil. este necesar de a constata motivul acestor contradicţii. Unele date obţinute în cadrul altor acţiuni procesuale. Dacă persoana a fost în continuare ascultată ca martor se interzice de a da citire în instanţă declaraţiile depuse ca bănuit. Există însă anumite particularităţi la aprecierea declaraţiilor acestor. În obiectul declaraţiilor bănuitului sunt incluse împrejurările care au servit ca temei de reţinere. concludente şi utile pentru cauza dată. În obiectul declaraţiilor bănuitului pot fi orice împrejurări importante pentru cauză. cu martori. confruntarea şi verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii. Declaraţiile bănuitului. relaţiile cu partea vătămată. inclusiv relaţiile cu alte persoane care se bănuiesc. inculpatului sunt utilizate pentru apărarea intereselor legitime. persoana este ascultată fie ca învinuit. Articolul 102 stabileşte o condiţie de admisibilitate a declaraţiilor şi anume asigurarea veridicităţii declaraţiilor.2 declaraţiile depuse în cadrul acţiunilor procesuale respective cum ar fi audierea. Referitor la drepturile învinuitului. cât şi pentru a obţine informaţii utile în cauză. inculpatului 1 Prin natura lor. Declaraţiile bănuitului au importanţă probantă independentă. despre cauzele care au contribuit la comiterea infracţiunii. Dreptul bănuitului de a depune declaraţie presupune şi informarea referitor la esenţa bănuirii. Din aceste considerente în declaraţii se conţin nu numai date de fapt dar şi unele opinii. nu pot fi recunoscute ca mijloc de probă. Declaraţiile învinuitului. a părţii vătămate. învinuitului. presupuneri. a 120 2 3 4 5 6 . Bănuitul nu poate prealabil fi ascultat ca martor.În obiectul declaraţiei se includ nu numai datele formulate în ordonanţa de punere sub învinuire. sunt utilizate atât pentru apărarea drepturilor şi intereselor. De asemenea nu pot fi recunoscute ca mijloc de probă datele incluse în procesul verbal de reţinere. Opiniile şi presupunerile nu au valoare probantă dar pot sta la baza unor versiuni privind existenţa unor împrejurări care înlătură învinuirea sau atenuează responsabilitatea. la fel ca şi declaraţiile bănuitului. cum ar fi spre exemplu percheziţia. În situaţia cînd persoana bănuită a fost pusă sub învinuire sau exclusă din proces. declaraţiile ulterioare ale persoanei sunt apreciate în cumul cu aceste declaraţii. sau de recunoaştere prin ordonanţă în asemenea calitate. Articolul 103. bănuitului şi inculpatului sunt asemănătoare.

. 11 În cazul cînd învinuitul declară că s-a autocalomniat este necesar de stabilit motivele care au condiţionat autocalomnia şi împrejurările care confirmă autocalomnia. Este necesar de a asigura posibilitatea întrevederii cu apărătorul în condiţii de confidenţialitate.. nu poate servi ca probă a vinovăţiei. Învinuitul. relaţiile dintre aceştia.. Nu se admite de a ignora datele obţinute din declaraţiile învinuitului. În asemenea situaţii este necesar de a verifica aceste probe.. inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia în cadrul mai multor acţiuni procesuale. Învinuirea nu poate să se bazeze pe declaraţiile altui învinuit cointeresat în cauza dată dacă lipsesc alte probe.... nu are valoare probantă.. inculpatului 1 2 Audierea bănuitului. persoana care s-a autocalomniat. bănuitul şi învinuitul şi inculpatul au dreptul la asistenţă juridică pînă la audierea lor.. etc. Nu este permis de a se face referinţă la aceste date fără audierea învinuitului. în anumite plîngeri.00 şi 6. 10 În cazul cînd învinuitul şi-a schimbat esenţial declaraţiile este necesar de stabilit care sunt motivele. Articolul 104.. scopul acţiunilor.. având valoare probantă informaţiile pe care le depun învinuitul şi inculpatul despre fapta dată.00 (vezi comentariul la articolul 6).. acesta este un criteriu de a aprecia că probele care constată vinovăţia sunt insuficiente. învinuitului sau inculpatului trebuie să fie efectuată imediat după reţinere sau aplicarea unei măsuri preventive ca bănuit sau după emiterea unei ordonanţe de recunoaştere ca bănuit sau după înaintarea acuzării.. este necesar de a indica probele care confirmă sau neagă această poziţie.. e necesar de a constata dacă nu sunt contradicţii esenţiale în declaraţiile depuse la diferite faze ale procesului. Audierea învinuitului.. recunoaşterea vinovăţiei.. 13 Refuzul învinuitului de a depune declaraţie sau refuzul de a coopera cu organul de urmărire penală sau cu instanţa cît şi faptul că învinuitul nu a prezentat probe convingătoare care ar mărturisi despre nevinovăţia sa... 12 Conform legii privind repararea prejudiciul cauzat de către acţiunile ilegale ale organelor. declaraţiile învinuitului bazate pe spusele altor persoane pot fi admise numai după audierea persoanelor date.. Sunt admisibile doar declaraţiile depuse de învinuit la care a participat şi apărătorul.martorilor. În situaţia cînd apărătorul ales nu poate să se prezinte se procedează conform prevederilor articolului 70.... ordonanţa de scoatere a persoanei de sub urmărire.... învinuitul.. ordonanţa de clasare a cauzei penale. ordonanţa de încetare a urmăririi penale în sentinţă. inculpatul este de-acord să depună declaraţii despre acest fapt făcându-se menţiune în procesul verbal..... Timpul nopţii este intervalul de timp cuprins între orele 22. 121 3 4 . inculpatul poate comunica anumite date care au importanţă în cauză şi în dezbateri. 8 În cazul cînd învinuitul. din motivul că aceasta este o tendinţă a învinuitului în apărarea sa... ca atare.. persoana care efectuează audierea trebuie să constate dacă bănuitul.. În cazul cînd există contradicţii esenţiale. cu excepţia cazului cînd învinuitul a renunţat la apărător.. în ultimul cuvînt.. Importanţa practică a acestei prevederi constă în faptul că în timpul nopţii se interzice efectuarea oricărei acţiuni procesuale.. bănuitului sau inculpatului poate avea loc doar cu acordul acestor persoane.... împrejurările care califică fapta. Din aceste considerente. Din aceste considerente. La formarea concluziilor în cauza penală pot fi utilizate declaraţiile precedente dacă aceste declaraţii se coroborează cu restul probelor din dosar şi dacă a fost constatată netemeinicia schimbării declaraţiilor de către învinuit. privind motivele.. privind fapta coparticipanţilor. 9 Regulile enunţate mai sus sunt aplicabile şi în cazul cînd învinuitul sau inculpatul neagă vinovăţia. Reieşind din articolele 64 şi 66 CPP RM. Aceasta întrevedere nu poate fi limitată în timp. învinuitului. 7 Declaraţiile învinuitului şi inculpatului au aceeaşi valoare ca şi celelalte probe din dosar. În asemenea cazuri în obiectul declaraţiilor sunt incluse împrejurările care neagă învinuirea cu indicarea surselor de informare.. În actele procedurale cum ar fi rechizitoriul.. Recunoaşterea vinovăţiei poate fi luată în consideraţie doar în ansamblu cu celelalte probe din cauză. cu excepţia cazurilor care nu suferă amînare. Audierea bănuitului. Ca şi în cazul declaraţiilor martorilor şi a părţii vătămate. Este necesar de nu confundat recunoaşterea vinovăţiei în cadrul declaraţiilor cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (vezi comentariul la articolul 504).

învinuitului împiedică să se prezinte la citare. Persoana poate să depună declaraţii în forma verbală iar după aceea în formă scrisă. În cazul cînd persoana acceptă să fie audiat se soluţionează problema privind limba în care persoana va depune declaraţii. cât şi datele care confirmă acest fapt sunt (declaraţiile unor martori sau alte date). În timpul audierii persoanei bolnave este necesar de a confirma prin certificat capacitatea lui de a depune declaraţii. Persoana care efectuează urmărirea este obligată să se asigure ca bănuiţii. care nu poate fi limitat. În cazul lipsei unei asemenea împrejurări. învinuitului şi inculpatului sau persoanei îi este dificil de a depune declaraţii neaflîndu-se la locul unde a fost comisă fapta. Se vor considera de asemenea ca inadmisibile probele obţinute în urma declaraţiilor în timpul nopţii dacă nu va fi indicat expres în procesul verbal motivul efectuării unei asemenea acţiuni procesuale în timpul nopţii. Declaraţiile bănuitului şi învinuitului trebuie să se detalizeze pentru a asigura posibilitatea verificării lor. cum ar fi percheziţia sau altele. învinuiţii. Audierea învinuitului. În caz de necesitate este invitat un interpret. bănuitului care îşi recunoaşte vinovăţia trebuie să fie tot aşa de detaliate ca şi în cazul în care persoana neagă vinovăţia. În toate cazurile este necesar de verificat şi declaraţia cu privire la alibi. inculpatul depune verbal declaraţii care se consemnează în procesul verbal al şedinţei de judecată. Este necesar de constatat în legătură cu care fapt bănuitul sau învinuitul se afla în locul indicat de acesta. Este necesar de a stabili din ce considerente bănuitul sau învinuitul a memorizat anumite detalii. timpul şi alte împrejurări ale faptei. cînd există informaţii că sunt tentative de a distruge probele. Este necesar de a stabili cine mai poate fi audiat referitor la aceste împrejurări. Dacă bănuitul sau învinuitul a acceptat să facă în scris declaraţiile trebuie să i se acordă această posibilitate şi numai după aceea să i se pună întrebări de concretizare sau alte întrebări. Ofiţerul de urmărire penală este obligat de a constata voinţa bănuitului sau a învinuitului de a accepta o modalitate de depunere a declaraţiilor. la sfîrşitul audierii se poate de pus suplimentar chestiunea privind faptul dacă-şi recunoaşte sau nu vinovăţia. în cazul unui delict flagrant. locul de serviciu sau în alt loc unde se află bănuitul. Indiferent de faptul dacă bănuitul sau învinuitul recunoaşte sau nu fapta. inculpatului. învinuitului. probele obţinute în urma audierii în timpul nopţii a bănuitului. a se vedea comentariul la articolul 103. învinuitului sau inculpatului vor fi inadmisibile. Depunerea declaraţiilor este un drept al bănuitului. spre exemplu în cazurile cînd necesitatea de a audia persoana a apărut subit în cadrul efectuării unei acţiuni procesuale. În timpul judecăţii. Refuzul de a depune declaraţii nu poate fi 122 . de a reţine coparticipanţii etc. să nu comunice între ei. Aceste prevederi se referă la faza de urmărire penală. poate să facă în scris explicaţiile sau poate să le facă doar verbal. sau a le ascunde sau în situaţia când este necesar de a împiedica comiterea altor infracţiuni. În cazul cînd persoana recunoaşte parţial vinovăţia este necesar de a constata care fapte din învinuirea formulată le neagă şi din ce motive. Tactica audierii este stabilită de către ofiţerul de urmărire penală dar cea mai utilă ar fi acordarea posibilităţii de a expune liber împrejurările. Audierea poate fi efectuată în alt loc în cazul când sunt necesare de a fi efectuate anumite acţiuni procesuale imediat după audierea bănuitului. când starea sănătăţii a bănuitului. acesta poate fi audiat în locul tratamentului. Referitor la obiectul declaraţiilor. învinuitul sau inculpatul. În cazul cînd se constată împrejurările care au favorizat comiterea infracţiunii trebuie de constatat faptele pe care le-a comis el personal cît şi faptele complicilor. Aceste fapt determină şi modalitatea de depunere a declaraţiilor. În cazul cînd în procesul audierii bănuitul sau învinuitul care nu-şi recunoştea vinovăţia şi-a schimbat poziţia. în situaţia cînd în cauza penală sunt mai mulţi inculpaţi. lui trebuie să i se dea posibilitatea de a depune declaraţii. În unele situaţii la audiere trebuie să participe medicul. Dreptul învinuitului. Se concretizează împrejurările privind locul. Audierea poate fi efectuată şi în alte locuri cum ar fi locul de trai. iar după aceea de a i se pune întrebări.5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 La cazuri care nu suferă amînare se pot atribui situaţiile în care necesitatea audierii a apărut subit în cadrul executării altor acţiuni procesuale. În asemenea cazuri nu este necesar de indicat în procesul verbal locul. bănuitului de a depune declaraţii la faza de urmărire nu este în dependenţă de recunoaşterea bănuielii sau învinuirii.

5. acesteia i se dă posibilitatea de a arăta motivele de refuz de a depune declaraţii. 3. conform aceloraşi condiţii. Sunt interzise întrebările sugestive. De asemenea pe parcursul audierii pot fi întocmite scheme (spre exemplu locul aflării fiecărui participant la faptă. sau anumite stări ale omului (spre exemplu: o comoţie cerebrală).a. de exemplu autorităţilor poliţiei. locul. alineatul 3). Articolul 105. 123 . Această prevedere are legătură directă cu principiul egalităţii armelor. Declaraţiile martorului şi condiţiile audierii lui 1. Astfel. relaţiile cu bănuitul. Dacă martorul indică o persoană care nu este cunoscută. litera d) al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului acordă acuzatului dreptul să interogheze martorii învinuirii şi să solicite interogarea unor martori în apărarea sa. Declaraţiile făcute de persoană. învinuitul. articolul 6 a CEDO. Învinuitul. cum ar fi date privind persoana martorului. Noţiunea de martor este interpretată în mod autonom. Nu încalcă legea situaţia în care pe parcursul audierii se utilizează sistema conform căreia după fiecare întrebare pusă se înregistrează răspunsul şi se pune la dispoziţie procesul verbal pentru semnare iar după aceea se trece la următoarea întrebare.a. alineatul 3. Obiectul declaraţiilor martorilor sunt atît circumstanţele prevăzute de articolul 96. scheme şi altele. Pe parcursul audierii ofiţerul de urmărire penală poate să pună la dispoziţia persoanei unele probe. punerea asemenea întrebări va încălca principiul accesului liber la justiţie (vezi comentariul la articolul 19. deoarece aceste date trebuie să fie constatate prin cercetări speciale stabilite de legea procesual penală. 6. verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii pot fi efectuate doar după audierea bănuitului şi învinuitului. promisiuni false. el trebuie să indice toate datele despre aceste persoane ca ultimele să fie audiate. Mărturiile depuse într-un proces public şi sub jurămînt ar trebui să aibă prioritate faţă de alte declaraţii ale aceluiaşi martor chiar dacă sunt contradictorii (cauza DOORSON). inculpatului. 2. în afara şedinţei judiciare. evaluarea declaraţiilor martorilor ţine de competenţa instanţelor naţionale. Astfel. La audierea martorilor sunt constatate şi date necesare pentru aprecierea declaraţiilor. ş. indică privind contradicţiile în declaraţiile persoanei. cauza ISDO. ameninţări. unde poate să fie găsită. cauza ASCHI. trebuie fi considerate drept declaraţii ale martorilor atîta timp cît instanţele judiciare naţionale le vor lua în consideraţie (cauza TELLA. Art. În cazul cînd se efectuează înregistrări audio sau video a persoanei. Pe parcursul audierii nu pot fi utilizate metode de influenţă fizică sau psihică. Nu pot avea valoare probantă de asemenea declaraţiile martorului care conţin anumite aprecieri vizuale despre unele calităţi ale obiectelor (spre exemplu: obiectul era din aur). trebuie să i se comunice (vezi comentariul la articolul 115). Curtea Europeană deseori examinează o pretinsă încălcare a prevederii punctului d) în lumina celor două prevederi în ansamblu. Curtea Europeană nu evaluează dacă declaraţiile martorilor au fost administrate în mod corespunzător (cauza Costovschi). împrejurările faptei care constituie obiectul acestor declaraţii. Este raţional ca la audierea unei persoane care refuză să depună declaraţii să participe procurorul.15 16 17 18 19 20 interpretat ca o probă în învinuire şi nu lipseşte persoana de alte drepturi procesuale. Se interzice însă de a prezenta o declaraţie scrisă mai înainte sau de a începe şedinţa cu citirea unei declaraţii depusă anterior. ş. în sensul alineatului 1. În cazul cînd persoana refuză de a depune declaraţii. nu pot avea valoare probantă. cauza ARTNER). cît şi oricare alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză. partea vătămată. prezentarea spre recunoaştere a persoanelor şi a obiectelor. cine poate să confirme conţinutul discuţiei. Declaraţiile în care nu sunt fixate timpul. sau care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei . bănuitul sau inculpatul poate să utilizeze anumite notiţe. În principiu. Despre acest fapt este necesar de indicat în procesul verbal. cît şi pe ofiţerul de urmărire penală de a asigura realizarea acestor drepturi. 4. relaţiile cu alţi martori şi altele. Referitor la procesul verbal vezi comentariul la articolele 260 şi 261. fapt care se menţionează în procesul verbal. în calitate de element principal al unui proces echitabil. Confruntarea. el trebuie să indice de asemenea în ce împrejurări şi unde a cunoscut această persoană. În cazul cînd persoana face trimitere la spusele altor persoane.).

În acest caz trebuie diferenţiat dacă faptele s-au desfăşurat în condiţii cu o iluminare naturală sau artificială.a. La trecerea dintr-un mediu mai întunecos la lumină ochiul se acomodează în două-trei minute. în special în cazul arestării colaboratorilor poliţiei. cît şi declaraţiile martorilor care nu pot indica sursa informaţiilor sale. La recepţia auditivă este necesar de corelat natura sunetului sau zgomotului cu vîrsta martorului. zvonuri. O importanţă capătă şi condiţiile în care a fost efectuată observaţia. trebuie de luat în consideraţie că martorului nu i se cere de a reproduce fidel termenii ce alcătuiesc o frază. În acest sens.a. pot implica depunerea mărturiilor în public (cauza VAN MECHELLEN). etc. aceste declaraţii trebuie de verificat prin diferite mijloace probatorii. Sunt inadmisibile declaraţiile martorilor bazate pe presupuneri. starea vederii. Reproducerea sensului este influenţată şi de capacitatea de a înţelege vorbirea. 7. Datele enunţate de către martor cu referinţă la o sursă de informaţie care nu poate fi stabilită.d). 124 . Vederea acţionează în următoarele limite – inferioară – 10 centimetri. 9.fiziologici şi personali caracteristici martorului concret. Declaraţiile contradictorii ale martorilor. este necesar de a ţine seama de influenţele exercitate asupra senzaţiilor auditive de către alte persoane. Totuşi. În cele mai dese cazuri mărturia se bazează pe senzaţiile vizuale. Este important de a lua în consideraţie şi fenomenul adaptării. în amurg sau în timp de noapte. nu pot servi în calitate de probă. O mare importanţă la aprecierea declaraţiilor martorului are analiza aspectului psihologic de formare a declaraţiilor. potrivit jurisprudenţei Curţii Europene ale Drepturilor Omului. fie că martorul declară fals. deoarece aceasta este pierdută (spre exemplu s-a pierdut documentul. 11. 13. La aprecierea mărturiilor este necesar de luat în consideraţie şi raportul de distanţă. În cazul cînd sunt mai multe declaraţii ale acestui martor ele se apreciază în cumul. faptele recepţionate în timpul nopţii sunt percepute unitonal. În urma recepţiei senzoriale sunt identificate obiectele din lumea care ne înconjoară. fie unele vicii cum ar fi spre exemplu daltonismul. Adaptarea la întuneric se petrece în primele minute.a) 10. părului. este evident că angajamentele lor. ş. În continuare. într-o culoare închisă. ceaţă. Un factor obiectiv îl constituie intensitatea luminii. 12. 8. Percepţia unor însuşiri ale obiectelor este condiţionată atît de proprietăţile obiective ale obiectelor cît şi de totalitatea de factori psiho. cotele maxime sunt atinse peste o oră. În situaţia cînd martorul şi-a modificat declaraţiile este necesar de a constata motivele unei asemenea atitudini. percheziţia. Faptele recepţionate în timpul zilei se percep colorat. În calitate de martori pot fi ascultaţi şi reprezentanţii poliţiei. în cazul cînd nu pot fi verificate nu pot servi ca probe. susţinerile martorilor privind culoarea feţii. declaraţiile martorului obţin statut de probe derivate şi se apreciază după regula generală. este necesar de a ţine seama şi de posibilităţile reale ale celui ce percepe de a înţelege semnificaţia şi conţinutul unei convorbiri. La recepţia vorbirii. distanţa de la obiectul cercetării şi eventualele obstacole. Cea mai des întîlnită este recepţia vizuală.6. Aceste declaraţii trebuie să fie apreciate în raport cu celelalte probe în cauză. superioară – 450 de metri. 14. cercetarea la faţa locului. Reprezentanţii poliţiei pot fi audiaţi în calitate de martor doar în cazul cînd ulterior aceştia nu au participat la efectuarea acţiunilor procesuale (audierea. mărturiile colaboratorilor de poliţie ar trebui aplicate dor în circumstanţe excepţionale. hainelor observate în timpul nopţii poate fi apreciat fie ca produsul fanteziei provocat fie de o stare de spaimă. memorizarea şi reproducerea. În aceste sens la aprecierea unor asemenea probe. În aceste sens. De asemenea. care trece prin trei etape: recepţionarea. fie prin faptul că martorul declară corect că a perceput acest caracteristice în condiţiile unei vederi diurne. a decedat persoana de la care martorul a obţinut informaţia. ş. Aceasta însă nu se referă la situaţia cînd este imposibil de a verifica o sursă . Este necesar de luat în consideraţie şi calităţile psiho-fiziologice ale persoanei. Adiţional. Există mai multe modalităţi de recepţie. cum ar fi condiţiile atmosferice – senin. Fapta a fost comisă ziua . Momentul iniţial în procesul de formare a mărturiei este evenimentul judiciar care are loc indiferent de voinţa viitorului martor. ci numai sensul convorbirii. frică ş.m. La o lumină crepusculară (amurg) – se percep într-o imagine bitonală (gri închis sau gri deschis sau negru).

În ceea ce priveşte percepţia timpului este necesar de luat în consideraţie că în plan juridic nu se operează cu noţiunea de percepere a duratei timpului dar a aprecierii acestei durate. Martorul nu trebuie să fie citat în zile de odihnă sau în timp de noapte. de aceea ascultarea repetată a martorilor poate avea efect. Memoria este situativă. deoarece omul percepe direct durate foarte scurte de timp. adică depinde de situaţie şi de factorii subiectivi ai persoanei. în afară de cazul care nu suferă amînare. În cazul în care persoana nu poate să se prezinte în timpul indicat. care se evidenţiază prin patru categorii: senzaţii tactile(de atingere). adică este o operaţie a gîndirii. În unele situaţii. însă. de exemplu în situaţia cînd a fost comisă o infracţiune prin imprudenţă (şoferul nu era atent). de rece. 23. Martorul minor este citat prin intermediul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. 18. Un mediu monoton duce la dilatarea timpului subiectiv. 16. Cu timpul memoria scade deci este necesar ca audierea să fie efectuată pe cît se poate de urgent. cînd martorul poate substitui anumite date percepute cu date care au avut loc într-un alt eveniment perceput. 17. Nu se permite de a cita mai mulţi martori în acelaşi timp (în afară de cazurile cînd va fi efectuată o confruntare). ea trebuie să informeze despre acest fapt ofiţerul de urmărire penală sau instanţa. În cazul cînd persoana nu se prezintă. denaturări prin substituie. memoria are un caracter inteligibil. un mediu cu un interes treaz duce la comprimarea timpului subiectiv. care asigură prezenţa persoanei în locul audierii. Mărturiei în mod predominant îi este proprie atenţia involuntară. deoarece evenimentul care se produce se impune de la sine şi martorul nu este pregătit în prealabil pentru a-l recepţiona. ea poate fi adusă silit (vezi comentariul la art. este necesar ca organul de urmărire să ia măsuri ca în locurile de detenţie martorul respectiv şi învinuitul să nu poată comunica. În unele cazuri timpul obiectiv nu este în concordanţă cu timpul subiectiv. Ea nu dispune de un conţinut reflectoriu propriu. În asemenea cazuri atenţia poate fi probată cu declaraţiile unui martor care era în automobil. Localizarea exactă sau aproximativă depinde de calităţile martorului. În unele cazuri. Persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate sau este deţinută în stare de arest în altă cauză penală se citează în calitate de martor prin intermediul administraţiei instituţiei date. păstrare sau actualizare simplă. (vezi comentariul la articolul 481). 21. iar în alte cazuri-prin intermediul administraţiei instituţiei speciale pentru minori. primirea tardivă a citaţiei sau alte împrejurări care de fapt au lipsit persoana de posibilitatea de a se prezenta la timpul indicat. ceea ce înseamnă că nu este posibilă o întipărire şi reflectare a tuturor informaţiilor. 199). Mai rar în practica judiciară se întîlneşte recepţia cutanată. ş. 19. senzaţii de cald. La aprecierea declaraţiilor este necesar de luat în consideraţie următoarele: memoria nu se reduce la o întipărire. 125 . adică prin adăugare a unor date care de fapt nu au fost în realitate. Privind citarea martorilor a se vedea comentariul la articolele 235-242 20. cînd martorul este de bunăcredinţă sau intenţionate cînd martorul este de rea –credinţă. Motive întemeiate de neprezentare sunt boala. adică nu se poate de memorizat absolut faptul şi memoria are un caracter logic şi raţional. ceea ce s-a pierdut în memorie poate apărea. de durere (alică). La aprecierea declaraţiilor martorului trebuie de luat în consideraţie că în momentul expunerii pot fi anumite denaturări: denaturări prin adiţie. În al doilea rînd memoria este o reflectare selectivă. adică nu este o fotografiere a informaţiei. În acest sens este necesară căutarea unor puncte de referinţă (de exemplu fenomenul a fost efectuat cînd la televizor se transmitea un meci). În practică se pune problema evaluării timpului în următoarele situaţii tipice: martorul trebuie să facă localizarea în timp a unei infracţiuni. Memorizarea este un proces psihic cu un grad mai mare de complexitate. care pot fi provocate de uitare. Memoria este relativ fidelă. În cazul cînd martorul este deţinut în stare de arest în cazul unei alte infracţiuni. ci însoţeşte celelalte procese psihice. O importanţă considerabilă asupra mărturiei o are atenţia. dar o reflectare activă care presupune prelucrarea celor memorate.15. capacitatea de a se expune. O mare importanţă la expunere o are tipul de temperament . atenţia poate constitui obiectul probaţiunii. 22.a. prin omisiune.

trebuie indicat în procesul verbal. Dacă înainte de efectuarea audierii. În unele cazuri legea admite efectuarea audierii în locul aflării martorului. Identitatea martorului se stabileşte prin verificarea actelor personale (buletin. dar în caz de necesitate pot fi anexate şi anumite documente. paşaport şi altele). Despre faptul audierii persoanei la locul aflării acesteia. insulta sau umili persoana. Poate fi audiată şi o persoană care se află în stare de arest. cît şi survenirea unor consecinţe negative pentru martor în caz de neîndeplinire a acestor obligaţii. 5. Persoanei minore i se explică clar despre necesitatea de a depune declaraţii veridice. În caz de necesitate este necesar de a lămuri o prevedere sau alta. Referitor la imunităţile martorului a se vedea comentariul la articolul 90. dacă această declaraţie poate trauma psihic. Prezenţa poate fi dificilă reieşind şi din circumstanţe familiale. În cazul cînd apare necesitatea audierii unor martori care se află în afara hotarelor ţării. Ofiţerul de urmărire penală este obligat de a constata capacitatea martorului la moment de a depune declaraţii. Martorii pot fi ascultaţi la locul de trai şi în cazul cînd câţiva martori locuiesc. audierea se desfăşoară la locul urmăririi penale sau cercetării judecătoreşti. Este necesară o motivaţie specială în procesul verbal de audiere a martorului. Aceasta este posibil atunci cînd: este necesar de a audia martorul imediat după terminarea percheziţiei sau a altei acţiuni procesuale sau cînd este necesar imediat de audiat persoana la declaraţiile căreia este posibil să facă trimitere învinuitul. făcută cu bună ştiinţă. Potrivit articolului 106. Martorul nu poate fi impus să declare despre anumite împrejurări. În caz cînd pot fi dubii în privinţa identităţii se constată prin alte documente veridice. Referitor la locul efectuării urmăririi penale a se vedea comentariul la art. 4. sau persoanei audiate îi este dificil de a expune împrejurările date în alt loc decît în locul unde fost evenimentul.) Audierea nu poate avea loc în condiţii care sunt periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei. 26. dacă aceasta o consideră necesar ofiţerul de urmărire penală sau instanţa. Nu trebuie să fie apreciate ca o insultă sau umilire lămurirea legislaţiei (darea citirii a articolelor Codului penal privitor la răspunderea pentru denunţare calomnioasă sau pentru mărturie falsă. Se interzice ca la audierea martorului de a se pune anumite întrebări care urmăresc insultarea sau umilirea persoanei. Referitor la competenţa teritorială a instanţei de judecată a se vedea comentariul la articolul 40. În situaţia cînd martorul este ascultat într-un spital. 27. De asemenea martorul poate fi audiat şi în cazul cînd starea sănătăţii nu-i permite să se prezinte la ofiţerul de urmărire penală sau în instanţă.24. spre exemplu cum ar fi certificatul de boală. fapt despre care se face menţiune în procesul verbal. organul de urmărire sau instanţa se adresează prin comisia rogatorie organului statului respectiv (vezi comentariul la articolul 536) Articolul 107 Timpul şi durata audierii martorului 126 . Această prevedere se referă şi la martorul cu anumite deficienţe (surdo-mut). în cazuri de necesitate. etc. locul de serviciu sau un alt loc de aflare a martorului. 2. el este obligat de a constata în care limbă persoana doreşte să depună declaraţii. Audierea poate fi efectuată la locul de trai. Explicarea drepturilor persoanei este obligaţia organului de urmărire penală reieşind din drepturile constituţionale ale persoanei. ofiţerul de urmărire penală are dubii în privinţa faptului că persoana cunoaşte sau nu limba în care se efectuează procedura. fiind bănuită sau învinuită într-o altă cauză penală. Articolul 106 Locul audierii martorului 1. învaţă sau lucrează în acelaşi loc sau nu este dorită publicitatea faptului că persoana a fost citată pentru a fi audiată. 29. Este necesar de a constata dacă prevederile articolului 90 al Codului de Procedură Penală sunt clare pentru martor. Ofiţerul de urmărire penală este obligat să stabilească identitatea martorului. audierea poate fi întreruptă reieşind din starea persoanei. 25. 3. Martorul este prevenit asupra răspunderii pe care o poartă în caz de refuz de depunere a declaraţiei sau în caz de depunere a declaraţiei mincinoasă. 257. În toate cazurile organul de urmărire şi instanţa sunt obligate să pună la dispoziţie un interpret. 28. suferind de o boală psihică sau de o altă boală gravă este obligatorie prezenţa medicului. însă persoana nu se preîntîmpină pentru răspundere penală.

cât şi pentru înlăturarea lor. 4. Aşa spre exemplu. În timpul audierii martorilor pot fi întocmite scheme pe care el le semnează. Articolul 108 Jurământul martorului 1. presupuneri . Dacă instanţa de apel va cita martorul pentru a concretiza unele aspecte ale declaraţiilor anterioare jurământul nu este obligatoriu. În cadrul urmăririi penale asigurarea fidelităţii martorului se efectuează prin semnătura acestuia în procesul verbal de audiere. martorul depune jurămînt în instanţa de judecată în cadrul examinării cauzei în judecată. Acestea pot fi puse şi după ce martorul a expus tot ce cunoaşte. 6. Audierea este o expunere liberă a martorului asupra împrejurărilor pe care le cunoaşte. pentru a constata atribuţia martorilor la acestea sau existenţa unor informaţii privind provenienţa sau importanţa acestor probe. 4. Întrebarea sugestivă va fi: ”avea învinuitul în mână o geantă?”. În cadrul examinării cauzei în instanţa de judecată. 2. Această abatere de la regula generală poate avea loc doar în cazuri cînd amânarea audierii poate prejudicia considerabil calitatea urmăririi penale sau pune în pericol securitatea publică. Dacă martorul este citat de către instanţa de apel şi audiat în cauză pentru prima dată el de asemenea va depune jurământ. cazurile deosebite. înaintate anumite probe (spre exemplu corpurile delicte). în care documente pot fi anumite date. care din alte persoane poate fi audiată. 2. punctul 6 al Codului de procedură penală. în legătură cu care martorul a memorizat anumite detalii ale fenomenului şi cum acestea pot fi verificate. 1. Sugestibile sunt întrebările care prin formularea sa sugerează răspunsul dorit. Pe parcursul audierii pot fi puse întrebări de concretizare. este necesar de a pune întrebarea care anume acte normative care reglementează această activitate au fost încălcate. Declaraţiile martorilor se detalizează pentru ca mai eficient să poată fi verificate. Întrebările care nu se referă la premisa probelor sunt întrebările din care nu se poate deduce concluzia. Potrivit articolului 108. 127 . dar opinii. În cazul cînd se efectuează o audiere suplimentară. etc. Potrivit articolului 6. durata audierii trebuie să fie stabilită de către medic. Dacă este necesar de a efectua o audiere mai mult de patru ore. Nu se poate de pus întrebări care cer nu informare factologică. care dă o concluzie.00 şi 22. Pot fi propuse. Propunerea de a declara despre faptele şi circumstanţele pe care le cunoaşte poate fi făcută fie prin informarea martorului despre cauza care se urmăreşte şi în legătură cu care el a fost citat.00 (vezi comentariul la articolul 6). dar durata generală pe zi nu poate depăşi opt ore pentru adulţi şi patru ore pentru minori. 2. caz care nu suferă amînare este pericolul real că se pot pierde sau distruge probe. În cazul cînd se constată contradicţii între declaraţiile anterioare şi cele prezente sau între declaraţiile martorului şi altor martori sau altor persoane. Aceasta se verifică prin analiza actelor normative respective. În legătură cu aceasta sunt constatate sursele de informare. că bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori se vor comite alte infracţiuni. întrebarea corectă va fi: „avea învinuitul ceva în mână?”. 5. 3.1. Articolul 109 Modul de audiere a martorului Pînă la audierea martorului lui trebuie să i se aducă la cunoştinţă obiectul cauzei. aceste chestiuni sunt în plus. În cazul cînd martorul declară despre încălcarea unor atribuţii de serviciu de către unele persoane. jurământul nu este suficient. În cazul cînd starea sănătăţii persoanei nu permite de a audia persoana în timp de patru ore. Cazurile excepţionale sunt cazurile ieşite din comun. organul de urmărire penală şi instanţa sunt obligate de a stabili o întrerupere nu mai mică de o oră pentru ca martorul să poată să se odihnească sau să se alimenteze. Audierea minorului nu poate dura mai mult de două ore fără întrerupere (vezi comentariul la articolul 479). Codul de Procedură penală interzice de a audia martorul pe o durată mai mare de patru ore. fie prin amintirea fenomenului a cărui martor el a fost. Timpul zilei este intervalul de timp cuprins între orele 6. se pun întrebări pentru descoperirea motivelor acestor contradicţii. martorul fiind obligat să semneze în procesul-verbal menţiunea referitor la prevenirea despre răspunderea penală pentru declaraţii false sau refuzul de a depune declaraţii. În asemenea cazuri se poate de pus direct întrebarea. 3.

În vederea asigurării principiului „egalităţii armelor” consfinţit de art. înscrieri sau documente. Procesul verbal este întocmit de către judecătorul de instrucţie. Curtea Europeană a considerat că 128 . Darea citirii declaraţiilor martorului poate avea loc în cazul când acesta are intenţia de a pleca pe o durată îndelungată de timp peste hotarele ţării. Acest fapt determină în multe cazuri ca martorul să ezite depunerea mărturiei în instanţă. confruntări directe verbale sau fizice etc. 8. În cadrul judecării cauzei se dă citire procesului verbal. cu condiţia că drepturile apărării se respectă. Utilizarea declaraţiilor obţinute în faza urmăririi penale. Trebuie de luat în consideraţie că în cazul dat avocatul acordă doar asistenţă juridică martorului şi se bucură de drepturile prevăzute de articolul 68. Intimidarea martorului în procesul penal poate îmbrăca mai multe forme – priviri ameninţătoare. nu constituie o încălcare a alineatului 3. Aceste drepturi includ acordarea unei posibilităţi adecvate de contestare şi audiere a martorului opoziţiei. problemele cauzate societăţii sunt luate în considerare dar nu sunt decise. recunoscînd că toate probele trebuie examinate în prezenţa persoanei acuzate. Curtea nu permite utilizarea în calitate de probe a declaraţiilor făcute în faza urmăririi penale de către o persoană care. o sentinţă de condamnare nu ar trebui să se întemeieze doar pe declaraţiile martorilor anonimi. Părţile au accesul liber la martor. În general. Acelaşi lucru este valabil şi pentru declaraţiile unui martor care a dispărut ulterior şi astfel nu a putut fi citat în judecată (cauza ARTNER). 1. în cazul cînd au fost încălcate drepturile martorului. persoana poate fi condamnată numai în cazul cînd există probe care confirmă declaraţia (cauza ASCH. Judecătorul de instrucţie determină dacă este sau nu motiv întemeiat În asemenea cazuri procurorul înaintează un demers judecătorului de instrucţie în care poate solicita audierea acestui martor. Alte motive întemeiate pot fi boala gravă. martorul a utilizat anumite scheme. Totuşi. Articolul 110 Modalităţi speciale de audiere a martorului şi protecţia lui Prevederile articolului 110 sunt determinate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea a dedus că toate probele în mod normal trebuie să fie examinate într-un proces public. acuzatul trebuie să dispună în mod adecvat şi corespunzător de posibilitatea să interogheze un martor. chiar dacă acestea nu sunt făcute într-o şedinţă judiciară. Curtea şi-a expus opinia în privinţa admisibilităţii declaraţiilor martorilor anonimi (cauza Kostovski. în timpul depunerii mărturiei sau într-o fază ulterioară a procesului. Conform Curţii Europene. Utilizarea declaraţiilor anonime poate fi posibilă doar în cazul cînd sunt respectate condiţii stricte. atunci cînd Curtea examinează dacă declarantul a dispus de un proces echitabil. în prezenţa celui acuzat.Dacă în timpul audierii. se recomandă ca acestea să fie anexate la dosar. Dificultatea combaterii unor anumite delicte. În unele circumstanţe mărturia unui martor poate fi utilizată fără ca apărarea să fi interogat. Prin martori anonimi se înţelege martori care au depus declaraţii dar nu participă într-un proces public. având dreptul de a-i pune întrebări. 6 al CEDO la audiere participă activ şi celelalte părţi. ţinând cont de principiul contradictorialităţii. martorul poate depune declaraţii în cadrul urmăririi. în calitate de probe. 2. litera d) şi 1 din articolul 6. cauza DOORSOON. conform legislaţiei naţionale. Reieşind din dreptul la proces echitabil. fără ca martorul să fie citat în instanţă şi această probă are aceeaşi valoare probantă ca şi probele examinate nemijlocit de către instanţa de judecată. Curtea admite utilizarea declaraţiilor martorilor în calitate de probe. Ameninţarea martorilor deseori apare în domeniul crimei organizate. După finisarea audierii. avocatul poate înainta un demers care se include în procesul verbal. cauza WIENTISCH. ulterior să refuze să depună mărturii în judecată. Totuşi. Această regulă este o derogare de la regula generală potrivit căreia probele trebuie examinate într-un proces judiciar public. Până la judecarea cauzei. La audierea martorului la faza de urmărire poate participa şi avocatul martorului (vezi comentariul la articolul 92). acestea pot fi date citire în instanţă. Declaraţiile martorilor sunt consemnate în procesul verbal. cauza Van Mechellen). Aceste circumstanţe depind de volumul probelor acumulate şi dacă organele de urmărire penală au luat măsurile necesare în vederea acordării posibilităţilor necesare pentru apărare. caracterul delictului nu are nici o importanţă. Curtea nu a stabilit că declaraţiile indirecte sunt inadmisibile. Se accentuează că înainte de începerea procesului sau pe parcurs. cauza UNTERPERTINCEF). 7. întrun proces public cu respectarea principiului contradictorialităţii.

care se consemnează de către judecătorul de instrucţie şi se păstrează la sediul instanţei. Mărturiile sau alte declaraţii de incriminare pot fi nedemne de încredere sau pur şi simplu eronate. Potrivit alineatului 5 a articolului 110. Potrivit articolului 110. Curtea totuşi recunoaşte că. 10. 6. mărturiile lor ar trebui aplicate doar în circumstanţe excepţionale. atunci anume această măsură trebuie aplicată. Curtea a constatat că articolul 6. interesele lor şi cele ale familiilor lor. Ei datorează obligaţiunea generală de supunere puterii executive a statului şi de obicei au relaţii cu organele de urmărire penală. Reieşind din faptul că judecătorul de instrucţie nu este implicat în efectuarea investigaţiilor. Curtea a constatat că orice măsură de limitare a dreptului apărării trebuie să fie strict necesară. Din această cauză. În cauza van MECHLLEN curtea a constata că apărarea nu cunoştea identitatea poliţiştilor martori şi nu avea posibilitatea să observe conduita lor în timpul interogatoriului. este ostilă sau nedemnă de încredere. Este necesar de menţionat că în cadrul audierii speciale sunt întocmite două procese verbale – un proces verbal în care sunt date despre identitatea reală a persoanei.interesele apărării trebuie să fie echilibrate în raport cu „interesele martorilor sau victimei chemate să depună mărturii”. în condiţii de maximă 129 . În cauza IDAL şi cauza DOORSON. 9. 3. pentru protecţia personală şi cea a familiei sale şi astfel încît să nu prejudicieze viitoarelor operaţiuni secrete (cauza LUDI). poate fi legitim pentru autorităţile poliţiei să dorească păstrarea anonimatului unui agent implicat în activităţi de acoperire. instanţa în cadrul judecării cauzei este obligată din oficiu să dispună modalitatea specială de audiere a martorului. Raţionamentul alineatului 3. cu condiţia respectării drepturilor apărării. În acelaşi moment se constată că sunt necesare unele iniţiative din partea acuzatului în vederea chemării martorului. 7. 8. litera d) este satisfăcut numai în cazul în care instanţa judecătorească acordă inculpatului sau avocatului posibilitatea deplină de interogare şi poate impune restricţii numai în caz de abuz evident sau aplicare greşită a dreptului de interogare. Dacă o măsură mai puţin strictă poate fi suficientă. Conform Curţii Europene. Necunoaşterea identităţii persoanei audiate. În cazul cînd constată că există temeiuri de a considera că viaţa martorului. sau să-i pună la îndoială credibilitatea. iar apărarea este lipsită de posibilitatea contestării acestora dacă nu dispune de informaţia care-i permite să testeze veridicitatea declaraţiilor. litera d) ale CEDO nu conţin restricţii cu privire la întrebarea pe care acuzatul doreşte s-o pună martorului opoziţiei. deosebit de gravă sau excepţional de gravă. litera d). de asemenea necesită protecţie conform Convenţiei Europene. stabilesc că nu în toate cazurile aceşti martori pot fi doar martori ai acuzării. Din aceste considerente este admis ca aplicarea modalităţilor speciale să fie efectuată şi de un martor al apărării. Scopul distorsiunii este de a împiedica recunoaşterea martorului. În alte cauze (Kostovski şi WISCH) Curtea a stabilit că absenţa confruntării directe a martorilor nu poate fi înlocuită cu posibilitatea punerii de întrebări scrise. Cunoaşterea identităţii martorilor avea o importanţă crucială pentru posibilitatea apărării de a contesta declaraţiile lor. adică cu anumite abateri ale imaginii sau vocii de la forma iniţială. Referitor la citarea martorilor apărării şi interogarea lor. Ţinând cont de dreptul la o justiţie echitabilă. dacă martorii în cauză fac parte din forţele poliţiei. Prevederile alineatului 3. în acest mod fiind lipsiţi de posibilitatea testării credibilităţii lor. 5. Echilibrarea intereselor apărării în raport cu argumentele în favoarea menţinerii anonimatului martorului creează anumite probleme. Atît martorul cît şi avocatul acestuia pot de-asemenea înainta o cerere de aplicare a modalităţilor speciale la audiere. legea naţională şi instanţele naţionale pot stabili condiţii şi impune restricţii. poate duce la faptul ca apărarea să fie privată de particularităţile care-i permit să demonstreze că această persoană poate să prejudicieze. Curtea recunoaşte că situaţia lor se deosebeşte într-o oarecare măsură de situaţia martorilor dezinteresaţi sau a victimei. sigilat. alineatul 3 . integritatea corporală a sa sau a unei rude apropiate sunt în pericol. mijloacele tehnice respective sunt teleconferinţa cu imaginea şi vocea distorsionate. Atît legea naţională cît şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cu aceeaşi cerere judecătorului de instrucţie i se poate adresa partea vătămată. 4. el trebuie sesizat de către procuror pentru audierea specială a martorului. modalităţi speciale de audiere a martorilor pot fi aplicate doar în cauzele privind o infracţiune gravă. dar ţinând cont de faptul că acelaşi lucru este valabil şi pentru martorii opoziţiei. nu impune cerinţa de prezenţă şi interogare a fiecărui martor indicat expres de inculpat.

siguranţă a confidenţialităţii. vieţii private cît şi la alte principii. cât şi anumite circumstanţe care caracterizează personalitatea şi acţiunile acesteia. 5. dar numai acelea pe care le va considera instanţa ca pasibile de administrare. În acelaşi moment. Admiterea demersului poate avea loc doar în cazul cînd omiterea acestor date prezentate de inculpat ar putea să prejudicieze achitarea inculpatului. Dacă drepturile victimei. persoana care este victimă a infracţiunii poate renunţa de a alege calitatea de parte vătămată şi în acest caz ea nu va fi obligată să depună declaraţii. Într-o cauză penală. violarea cărora poate duce la violarea drepturilor constituţionale ale persoanei. Partea vătămată este o persoană căreia i s-a cauzat un prejudiciu şi deci se poate de constatat că ea are un interes în cauza penală. 3. În acelaşi moment partea vătămată poate percepe eronat unele împrejurări reieşind din starea sa la momentul fenomenului infracţional cît şi după acesta. aceste declaraţii pot fi utilizate ca mijloc de probă numai în măsura în care sunt confirmate de alte probe. În cazul cînd dispun de asemenea informaţii. Reieşind din prevederile articolului 389. informaţiile care trebuie să fie obţinute. în caz cînd este înaintată o versiune privind starea de neputinţă a victimei. casetele se anexează la procesul verbal şi se păstrează în instanţă. această persoană nu se audiază. Reieşind din faptul că partea vătămată este nu un simplu martor ocular al fenomenului dar un participant la evenimente şi o persoană care-şi apără interesele legitime. 4. în unele infracţiuni care au cauzat moartea persoanei. alineatul 1. cît şi motivul neopunerii rezistenţei. Spre deosebire de martor. Spre exemplu. au anumite limite. punct 1 se constată şi perceperea subiectivă de către victimă a caracterului ameninţării. Aceste date pot fi prezentate doar în urma unui demers înaintat instanţei care este examinat în şedinţă închisă. La audierea în instanţă partea vătămată de obicei cunoaşte toate materialele cauzei. cît şi faptul că declaraţiile ei poartă un caracter specific. Din aceste considerente articolul 111 stabileşte că în cazul unor infracţiuni sexuale se interzice inculpatului sau apărătorului de a prezenta anumite probe despre pretinsul caracter sau istoria personală a victimei. este întocmit în conformitate cu prevederile articolului 260 şi 261. Declaraţiile părţii vătămate au aceeaşi natură juridică ca şi declaraţiile martorului (vezi comentariul la articolele 105-110). în obiectul declaraţiilor pot fi incluse şi anumite împrejurări. adică care au tangenţă cu obiectul probaţiunii cît şi datele care caracterizează relaţiile între partea vătămată. În infracţiuni ce ţin de ameninţarea cu violenţă. La stabilirea obiectului audierii părţii vătămate şi la utilizarea anumitor date în proces este necesar de a lua în consideraţie dreptul la ocrotirea inviolabilităţii persoanei. care nu se includ în obiectul declaraţiilor martorului. învinuit şi alţi subiecţi. trebuie de constata doar faptele care au referinţă la cauza penală. în afară de circumstanţele prevăzute de articolul 96. În cazul cînd au fost utilizate mijloacele tehnice video. Obligaţia părţii vătămate de a depune declaraţii veridice se combină cu dreptul de a depune declaraţii. aceste persoane se audiază 130 . Articolul 111 Declaraţiile şi audierea părţii vătămate 1. deoarece are dreptul să facă cunoştinţă cu acestea spre deosebire de martor. 6. Alt proces verbal în care sunt înregistrate declaraţiile martorului. care sunt cointeresaţi în rezultatul examinării cauzei. la care participă inculpatul şi procurorul. circumstanţe. 7. printr-o încheiere admite sau respinge demersul. în obiectul declaraţiilor poate fi inclusă şi chestiunea privind conştientizarea de către această persoană a caracterului şi importanţei acţiunilor comise de către făptuitor. 2. Instanţa. alineatul 2 al Codului de procedură penală care prevede că sentinţa de condamnare nu se poate baza în mod exclusiv ori principal pe declaraţiile martorului depuse în procesul de urmărire şi citite în instanţa de judecată în absenţa lor. Totuşi. În obiectul declaraţiilor se poate include şi versiunea privind comportamentul provocator sau neglijent al victimei. nu toate probele vor fi prezentate. Necesitatea evidenţierii într-un articol separat este determinată de faptul că însăşi partea vătămată are un statut special în procesul penal. Aceeaşi regulă se referă şi la eventualele întrebări care îi pot fi puse de părţi unei victime a infracţiunii sexuale. au trecut la rudele apropiate. dacă nu deţine informaţie despre împrejurările cauzei.

Prin confruntare. ea poate înainta o acţiune civilă fiind recunoscută ca parte civilă.73. Divergenţe pot fi considerate în cazul cînd acestea se referă la calificarea faptei. 4. putând fi folosit de către organul de urmărire penală în cazul cînd se constată că există divergenţe între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză. Aceasta înseamnă că partea civilă şi civilmente responsabilă nu sunt obligate să depună declaraţii. martor – partea vătămată. cînd acceptă. care au devenit victime ale infracţiunilor în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Organul de urmărire sau instanţa determină în ce cazuri este necesară confruntarea. cît şi dacă nu sunt contradicţii cu alte probe. în lipsa probelor care confirmă veridicitatea declaraţiilor părţi vătămate.în calitate de martori.62. În asemenea cazuri. În legătură cu aceasta este inadmisibil ca la confruntare să participe o persoană care nu a fost anterior audiată. În situaţia cînd victima nu acceptă să fie parte vătămată. ea participă în proces prin reprezentant. La aprecierea declaraţiilor părţii vătămate se ţine cont de faptul că acestea au aceeaşi valoare probantă ca şi alte probe în proces. Declaraţiile părţii civile şi civilmente responsabile spre deosebire de declaraţiile părţii vătămate se fac conform dispoziţiilor ce se referă la audierea învinuitului. partea vătămată. aceste probe nu pot fi puse în baza sentinţei. Referitor la statutul procesual al părţii civile şi părţii civilmente responsabile a se vedea comentariul articolelor 61. Confruntarea poate avea loc în orice formă – fie între doi învinuiţi. confruntarea nu se efectuează. Articolul 113 Confruntarea 1. logodnicului şi logodnicei. Articolul 112 Declaraţiile şi audierea părţii civile şi părţii civilmente responsabile 1. asupra soţiei . prejudiciul cauzat. 131 . se pot obţine noi date utile pentru rezolvarea cauzei penale. 9. se constată dacă nu au fost contradicţii între aceste declaraţii. etc. Dacă prejudiciul a fost cauzat persoanei fizice. iar în cazul acceptării să depună declaraţii nu sunt obligate să depună jurământ. Reieşind din prevederile articolului 375. Confruntarea este un procedeu probatoriu complementar. La confruntare pot să participe oricare dintre părţi care au fost anterior ascultaţi (martorii. În cazul cînd au fost mai multe audieri. 3. inculpatul). Prevederile articolului 21. În cazul cînd sunt probe contradictorii. învinuitul. Confruntarea nu se efectuează numai în cadrul urmăririi. Dacă în declaraţiile anterioare referitor la unele şi aceleaşi fapte şi circumstanţe sunt absente divergenţele. care poate depune anumite declaraţii referitor la acţiunea civilă înaintată. 3. 2. Confruntarea este ascultarea concomitentă a două persoane cu scopul înlăturării divergenţelor între declaraţiile anterioare. fie între învinuit şi partea vătămată. Dreptul de a cere efectuarea unei confruntări o au şi părţile la proces. În cazul când declaraţiile pe care le depune partea civilă depăşesc obiectul acţiunii civile atunci ea poate fi ascultată în calitate de martor cu respectarea tuturor prevederilor ce ţin de audierea martorului. pe lîngă lămurirea divergenţelor existente în declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză.74. ea poate fi recunoscută nu doar în calitate de parte civilă dar şi de parte vătămată. potrivit cărora nimeni nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate . persoana poate fi audiată în calitate de parte vătămată. Declaraţiile acestor persoane trebuie să se aprecieze în cumul cu toate probele constatate în cauza penală. se răsfrânge şi asupra părţii vătămate. Nu poate fi dată o apreciere separată „prevalatorie” a declaraţiilor victimelor din rândul poliţiei. dar şi în cadrul judecării. care stabileşte că în cadrul judecăţii pot fi efectuate alte acţiuni procesuale. participarea unei persoane la fapta criminală şi alte împrejurări care au importanţă pentru cauză. 8. 2. Confruntarea se mai consideră şi un mijloc tactic de verificare a declaraţiilor şi de precizare a poziţiilor învinuitului faţă de fapta ce i se impută. militarilor şi altor reprezentanţi ai organelor de forţă. În cazul cînd organul de urmărire respinge cererea de a efectua confruntarea este necesar de motivat faptul inexistenţei divergenţelor în declaraţiile anterioare. În ceea ce priveşte persoana juridică.

În practică se cunosc două modalităţi de întocmire a proceselor verbale: prima. cine a participat la confruntare. inclusiv şi cine dintre participanţii la confruntare va răspunde primul. 5. cît şi reproducerea înregistrărilor sonore sau video. Aceasta va da posibilitate în continuare ca instanţa cît şi ceilalţi subiecţi să analizeze comportamentul participanţilor la confruntarea şi efectuarea legală a confruntării. de către participanţi la confruntare cît şi de către alte persoane care au participat la confruntare. Persoanele îşi pot pune întrebări una alteia. pe parcursul a cărui timp. 12. Persoana care efectuează confruntarea determină care va fi consecutivitatea chestiunilor puse în faţa participanţilor. 13. În continuare se fixează declaraţiile participanţilor. este invitat interpretul (sau interpreţii. avocatul părţii vătămate şi al martorului. Astfel Curtea a accentuat importanţa confruntării dintre partea apărării şi partea acuzării cît şi martor. 10. de către cine a fost efectuată confruntarea. ş. învinuitului şi inculpatului. cînd pagina se divizează în două părţi pe o parte se înregistrează întrebările şi răspunsurile unei părţi la 132 .d. În procesul verbal se indică şi faptul că a fost utilizată înregistrarea video sau sonoră. Dacă la confruntare participă minorul. bănuitului. Înainte de începerea confruntării. o influenţă unul asupra altuia. Reieşind din faptul că confruntarea se efectuează cu respectarea dispoziţiilor referitoare la audiere. dacă unul dintre participanţi este martor sau parte vătămată se indică faptul preîntâmpinării pentru răspunderea penală în caz de depunere a mărturiilor false sau pentru refuz de a depune mărturii. 7. persoana care efectuează confruntarea poate să înlăture o întrebare sau alta dacă aceasta nu se referă la circumstanţa examinată. la confruntare participă şi avocatul. inculpatului. întrebările puse de către persoana care efectuează confruntarea. fie după terminarea întregii confruntări. organul de urmărire invită în afară de apărător şi pedagogul sau psihologul cît şi reprezentanţii legali. Înregistrarea video sau audio se efectuează după regulile efectuării audierii. 9. Dacă este necesar de a înlătura divergenţele referitor la mai multe circumstanţe. Aceasta se admite doar după ce au fost depuse declaraţii şi aceste declaraţii au fost consemnate în procesul verbal. fie în calitate de avocat al părţii vătămate sau al martorului. este cel mai raţional de a chestiona ambele persoane referitor la o împrejurare. şi altele. după ce ambele au fost audiate asupra unei circumstanţe. O mare importanţă pentru efectuarea corectă şi deplină a confruntării o capătă înregistrările audio sau video. fie în calitate de apărător al învinuitului. În cazul cînd unul dintre participanţii la confruntare nu cunoaşte limba în care se desfăşoară procesul. Ca şi la audiere. Se interzice de asemenea de a da citire declaraţiilor anterioare în cazul cînd una din părţi a refuzat de a participa la confruntare. În cazul cînd participanţii la confruntare îşi pun întrebări unul altuia. o înţelegere prealabilă.m. documente cît şi alte probe.4. Dacă persoanelor care au participat la confruntare li s-au prezentat anumite corpuri delicte sau documente. martor în timpul procesului (cauzele Kostovsky şi Van MCHELLEN). despre acest fapt de asemenea se înscrie în procesul verbal. pe parcursul confruntării pot fi prezentate de către persoana care efectuează confruntarea anumite corpuri delicte . Persoanelor participante la confruntare li se anunţă drepturile şi obligaţiile. Ordinea de efectuare a confruntării este stabilită de către persoana care efectuează confruntarea. cînd. În cazul cînd o parte a confruntării încearcă să ameninţe sau să întreprindă alte acţiuni ilegale. martorii şi partea vătămată sunt preîntâmpinaţi de răspunderea penală pentru refuzul de a depune declaraţii şi pentru depunerea mărturiilor false. În primul rînd se stabileşte dacă persoanele se cunosc şi care sunt relaţiile dintre ele. În procesul verbal se indică unde. Apărătorul bănuitului. în situaţia cînd aceste părţi sunt asistate. 14. în cazul cînd ambii cunosc alte limbi decît cea în care se desfăşoară procesul). este raţional ca confruntarea să fie întreruptă iar despre acest fapt să fie consemnat în procesul verbal. după aceea asupra altei împrejurări.a. În timpul confruntării este interzis de a da citire declaraţilor anterioare ale participanţilor. Se cere de menţionat în acelaşi moment că. psihologul sau reprezentantul legal pot pune de asemenea întrebări participanţilor la confruntare cu permisiunea persoanei care efectuează confruntarea. Decurgerea confruntării este înregistrată în procesul verbal. 8. pedagogul. 11. Este important de a asigura ca între participanţi să nu existe o comunicare necontrolată în timpul confruntării. învinuit. 6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a criticat în unele hotărâri evitarea confruntărilor între bănuit.

În asemenea cazuri. fie că n-au fost descoperite în timpul efectuării cercetării la faţa locului. apărătorul. 3. Specialistul participă atît la iniţiativa reprezentantului organului de urmărire penală cît şi la cererea uneia din părţi. dar şi de a obţine noi informaţii. bănuitului. Întrebări de asemenea pot pune apărătorul. ceea ce înseamnă că nu este necesar de efectuat cercetarea la faţa locului propriu-zisă. specialistul şi reprezentantul legal.confruntare. dacă consideră că există un asemenea pericol şi în asemenea cazuri procurorul trebuie să intervină pentru a soluţiona situaţia conflictuală. învinuitul. reprezentantul legal. inclusiv răspunsurile la chestiunile puse de către reprezentantul organului de urmărire penală. 133 . După expunerea liberă reprezentantul organului de urmărire poate pune întrebări. iar pe alta întrebările şi răspunsurile altei părţi la confruntări. Aplicarea înregistrărilor audio sau video are importanţă la asemenea acţiuni procesuale cum ar fi percheziţia. bănuitul. Reprezentantul organului de urmărire penală poate să respingă motivat cererea uneia din părţi cu privire la participarea specialistului. documentele şi obiectele ridicate. aceste mijloace de probă se ridică şi se înscriu în procesul verbal al verificării declaraţiilor la locul infracţiunii. Articolul 115 Aplicarea înregistrărilor audio sau video la audierea persoanelor 1. prezentarea spre recunoaştere. apreciind informaţia obţinută anterior. fie că cercetarea la faţa locului nu a fost efectuată. partea vătămată. părţii vătămate. Articolul 114 Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii esenţa acestei acţiuni procesuale constă în verificarea unor declaraţii anterioare a martorilor. Înregistrările audio sau video se aplică nu numai la audierea învinuitului. fie cînd întrebările şi răspunsurile. participă interpretul. Este inadmisibil ca la verificarea declaraţiilor la faţa locului să se pune întrebări sugestive. De asemenea nu se admite atragerea concomitentă a mai multor persoane ale căror declaraţii necesită a fi verificate. cu respectarea consecutivităţii se înscriu la rînd. dar şi la efectuarea celorlalte acţiuni procesuale fiind aplicabile regulile stabilite de articolul 115. Acţiunea procesuală presupune şi depunerea declaraţiilor la locul comiterii infracţiunii. 2. Reprezentantul organului de urmărire penală. învinuitului. Procesul verbal trebuie să fie semnat de către persoana care l-a întocmit cît şi de persoana care a participat la această acţiune procesuală. Pe parcursul verificării declaraţiilor la locul infracţiunii pot fi descoperite şi unele corpuri delicte sau documente care. Înainte de a începe verificarea declaraţiilor tuturor participanţilor li se anunţă drepturile şi obligaţiile sale. În toate cazurile cînd participă bănuitul sau învinuitul. Obiectul declaraţiilor este acelaşi ca şi în cadrul audierii. inculpatului şi a părţii vătămate. Dacă în urma rezultatului verificării declaraţiilor apare necesitatea de reconstituire a faptei aceasta va fi o acţiune procesuală independentă. decide de a efectua această acţiune procesuală. Imprimările vor fi anexate la procesul verbal. Cerinţa de a nu leza demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la verificarea declaraţiilor la faţa locului şi de a nu le pune în pericol sănătatea lor este caracteristică şi altor acţiuni procesuale. La procesul verbal pot fi anexate. în scopul stabilirii veridicităţii acestor informaţii. bănuitului. inclusiv în domiciliu. 6. În caz de necesitate poate să participe şi specialistul. cu scopul de a concretiza. 4. de a verifica . 2. reieşind din împrejurările concrete fixate în locul respectiv. cercetarea la faţa locului. Reieşind din importanţa acestei acţiuni procesuale. 1. sau printr-o altă formă să se influenţeze asupra rezultatelor verificării declaraţiilor la locul infracţiunii. pe lîngă imprimările care au fost efectuate şi diferite schiţe. participă şi apărătorul. 5. Martorul şi partea vătămată pot cere ca la efectuarea acestei acţiuni procesuale să participe şi avocatul lor. În caz cînd persoanele nu cunosc limba în care se desfăşoară procesul. În timpul verificării declaraţiilor la locul infracţiunii se întocmeşte un proces verbal unde se înscriu toate declaraţiile persoanei. este deosebit de important de a efectua înregistrările video sau în caz de imposibilitate de a fotografia decurgerea acestei acţiuni procesuale. cît şi celelalte persoane care au asistat. specialistul. Ca participanţi obligatorii ai acestei acţiuni procesuale sunt persoanele a căror declaraţii necesită a fi verificate – martorul. dar această cercetare nu este identică cu cercetarea propriu – zisă şi se efectuează numai cu scopul de a compara declaraţiile cu împrejurările reale. Verificarea declaraţiilor include în sine şi cercetarea la faţa locului. Persoana este în drept să refuze de a participa la această acţiune procesuală.

dacă le poate descrie. etc. dacă dispune de anumite particularităţi 134 . în ce condiţii a fost efectuată observarea. luând în consideraţie calităţile memorizate şi cele prezentate depune declaraţii privind asemănările sau deosebirile dintre acestea. După natura sa. partea vătămată. din spate. Aplicarea la efectuarea acţiunilor procesuale a înregistrărilor audio sau video nu înlocuiesc procesele verbale fiind utilizate concomitent. Prezenţa imprimărilor poate crea un tablou mai clar privind efectuarea acţiunii procesuale. bănuitul). prenumele). 4. 2. prezentarea mersului persoanei . martorul. cine a mai urmărit sau putea să observe. 5. Înregistrarea audio sau video trebuie să se efectueze de la începutul acţiunii procesuale şi pînă la sfârşit. Cel mai des utilizat în practică este prezentarea spre recunoaştere frontală. a vocii. În procesul audierii celui chemat spre a recunoaşte este necesar de a constata anumiţi factori obiectivi de urmărire: în ce împrejurări a fost observată sau auzită persoana. şi anume: în ce împrejurări a fost observată persoana prezentată spre recunoaştere. Pot fi prezentate spre recunoaştere bănuitul. persoana chemată să recunoască. Codul de procedură Penală face divizare în două articole între prezentarea spre recunoaştere a persoanelor şi prezentarea spre recunoaştere a obiectelor. Practica mai cunoaşte şi asemenea prezentări spre recunoaştere cum ar fi a textelor. în legătură cu ce împrejurări cel care recunoaşte se afla în locul respectiv. unei persoane i se prezintă alte persoane sau obiecte cu scopul constatării asemănărilor sau deosebirilor cu persoanele sau obiectele examinate anterior. 3. prezentarea spre recunoaştere este o acţiune procesuală pe parcursul căreia. în împrejurări care au legătură cu fapta examinată. animalelor. 7. 6. învinuitul. Prezentarea spre recunoaştere este precedată de audierea persoanei care este chemată spre a face recunoaşterea. Astfel. înscrierea să fie de la prima persoană şi. reconstituirea faptei şi experimentul. În calitate de persoană chemată spre a face recunoaşterea pot participa persoane care au urmărit infracţiunea sau circumstanţele ce au atribuţie la infracţiune. 4. sau în cazul cînd persoana chemată spre recunoaştere nu cunoaşte datele personale a celui prezentat (numele. instanţa poate să se ciocnească de dificultăţi. deoarece la asemenea acţiuni procesuale nu participă martori asistenţi. Înregistrarea trebuie să fie fără întreruperi. 3. ora întreruperii. Lipsa martorilor asistenţi la asemenea acţiuni procesuale poate duce la abuzuri din partea organelor de urmărire şi la aprecierea rezultatelor acestor acţiuni procesuale. 5. 6. dacă ambii nu neagă faptul că se cunosc. despre aceasta se indică în procesul verbal. au memorizat anumite calităţi individuale a persoanelor sau obiectelor care au o relevanţă la infracţiune (martorul. dacă destul de bine a memorizat persoana. Este necesar de a obţine răspuns la anumite chestiuni. inclusiv indicându-se motivele întreruperii înregistrării. În timpul prezentării spre recunoaştere. Nu poate fi prezentată spre recunoaştere o persoană altei persoane. care au fost condiţiile de iluminare. Estre necesar ca în procesul verbal. etc. calităţile memoriei. cît timp a fost efectuată observarea. dacă a atras atenţia la anumite calităţi individuale. Articolul 116 Prezentarea persoanei spre recunoaştere 1. care influenţează asupra obiectivităţii perceperii: starea văzului şi a auzului. pe cât se poate. aceste imprimări vor contribui la pronunţarea unei hotărâri legale şi întemeiate. cuvînt în cuvînt. însă cel prezentat spre recunoaştere neagă acest fapt.examinarea corporală. în ce timp al zilei sau nopţii a fost efectuată observarea. Pe parcursul audierii se constată circumstanţe care au precedat momentul perceperii persoanei. examinînd numai procesul verbal. În cazul când apare necesitatea unor întreruperi. ca şi repetarea specială pentru înregistrare. cadavrelor. dar poate fi şi prezentarea din profil. cu indicarea orei şi datei pe peliculă. Persoana trebuie prezentată spre recunoaştere dacă o altă persoană la audiere declară că a văzut pentru prima dată această persoană în circumstanţe ce ţin de fapta urmărită. Nu se admite înregistrarea unei părţi a acţiunii procesuale. Înregistrarea audio sau video nu poate înlocui procesul verbal. această persoană nu a cunoscut-o mai înainte. sau o cunoaşte. a construcţiilor. cît timp a durat observarea. a terenurilor . partea vătămată. cât şi momentul reluării înregistrării. învinuitul. cît şi factorii subiectivi.

Despre aceasta în mod obligatoriu se face menţiune în procesul verbal. 8. coafurii. pe lîngă datele prevăzute de articolul 260 trebuie să includă: date privind persoana chemată spre a recunoaşte. 17. statutul său procesual. Nu este admis de a prezenta o persoană spre recunoaştere mai multor persoane consecutiv. 18. 20. 9. Acesta este un proces psihologic care poate fi lămurit şi nu mărturiseşte despre contradicţii în declaraţiile anterioare. forma şi culoarea feţii. cît şi responsabilitatea prevăzută pentru nerespectarea acestor obligaţii. decurgerea acestei acţiuni procesuale. la audierea care anticipează prezentarea spre recunoaştere. 135 . cît şi aceeaşi distanţă de fotografiere . la analiza unor astfel de situaţii este necesar de stabilit dacă celelalte calităţi individuale. Legea interzice efectuarea prezentării spre recunoaştere repetat la care participă aceleaşi persoane (atât cel prezentat cât şi cel chemat). 10. dacă nu au anumite semne particulare. 14. 16. Organul de urmărire este obligat să-i propună persoanei care urmează a fi recunoscută să ocupe locul pe care-l doreşte printre asistenţii procedurali. forma corpului. ochilor. Ignorarea cerinţelor legii privind prezentarea spre recunoaştere a persoanei cu cel puţin patru asistenţi procesuali de acelaşi sex. Datele obţinute în timpul recunoaşterii nu pot fi recunoscute ca probe care prevalează asupra altor probe. deoarece învinuirea nu poate să se bazeze pe recunoaşterea exprimată fără o convingere suficientă.individuale care-i deosebeşte de alţi indivizi. asemănători la exterior. Propunând persoanei să ocupe oricare loc printre asistenţii procedurali este necesar de luat în consideraţie că chiar respectînd această prevedere recunoaşterea va fi considerată neveridică. culoarea şi modelul îmbrăcămintei. În cazul cînd i se prezintă spre recunoaştere. În procesul verbal se includ date privind asistenţii procedurali. date privind apărătorul. Reieşind din importanţa acestei acţiuni procesuale şi din necesitatea asigurării drepturilor şi garantării drepturilor persoanei prezentate spre recunoaştere. Aceeaşi situaţie este şi cînd apar dubii în privinţa corectitudinii concluziilor persoanei care recunoaşte. reieşind din faptul că declaraţiile lor vor depinde una de alta. 15. La prezentarea fotografiilor trebuie de respectat cerinţele alineatului 3 al articolului 116 privind asemănarea persoanei. La efectuarea acţiunii procesuale. este necesar ca la această acţiune procesuală să participe apărătorul. 11. În situaţia cînd persoana se află în căutare sau fiind grav bolnavă se află la tratament într-o instituţie medicală. date privind persoanele prezentate spre recunoaştere. persoana care efectuează prezentarea spre recunoaştere este obligată să constate dacă persoana chemată spre a recunoaşte este convinsă în concluziile sale. cel care face recunoaşterea poate să-şi amintească toate calităţile individuale ale persoanei observate. el poate să-şi amintească despre asemenea calităţi despre care nu a indicat în timpul audierii prealabile. dar trebuie apreciate în cumul cu celelalte probe. înălţime. În procesul verbal al prezentării spre recunoaştere. poate fi făcută prezentarea spre recunoaştere după fotografii. corespund cu calităţile persoanei prezentate spre recunoaştere. este o încălcare gravă care duce la pierderea valorii probante a datelor obţinute. dacă e în stare să identifice persoana în rândul altor persoane asemănătoare. deoarece obiectivitatea recunoaşterii va fi pusă la îndoială. În cazul cînd a fost efectuată prezentarea spre recunoaştere în baza fotografiei. dacă persoana care urmează a fi recunoscută a fost pusă în asemenea condiţii care îl evidenţiau din cercul persoanelor prezentate spre recunoaştere. În acest sens este deosebit de important de a indica în baza căror criterii persoana a indicat anume la persona dată. Este necesar ca în procesul verbal să se indice date despre anunţarea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor. 12. Declaraţiile persoanei chemate spre a recunoaşte se înscriu pe cît de posibil de detaliat. părului. Nu în toate cazurile. este necesar de menţionat în procesul verbal motivele neprezentării spre recunoaştere a persoanei. Fotografiile trebuie să fie de aceeaşi mărime (alb-negru sau color). 13. iar calitatea scăpată din vedere este mai greu de memorizat. invocate de către cel chemat spre a face recunoaştere. 19. În acelaşi timp. Este deosebit de important respectarea prevederilor legale privind procedura de prezentare spre recunoaştere. Se consideră că persoanele sunt asemănătoare dacă acestea nu se deosebesc după: vârstă. Doar în situaţia cînd prezentarea spre recunoaştere este imposibilă se poate efectua recunoaşterea după fotografia acestuia. condiţii de efectuare a acţiunii procesuale.

8. De regulă. în biroul unde se află cei prezentaţi spre recunoaştere se stabileşte o cameră care-i fixează toţi cei prezentaţi. Această acţiune procesuală constă în cercetarea vizuală a locului faptelor. (vezi comentariul la articolul 116). 6. alte obiecte pentru care este imposibil de a alege şi prezenta un analog. Persoana recunoscută poate face cunoştinţă cu procesul verbal fie la o etapă a urmăririi cînd consideră necesar ofiţerul de urmărire penală sau procurorul. 22. (vezi comentariul la articolul 279). 7. Spre deosebire de alte acţiuni procesuale. culoare. fie la terminarea urmăririi cînd face cunoştinţă cu toate materialele cauzei. ofiţerul de urmărire sau procurorul poate pune în sarcina medicului legist de a efectua toaleta cosmetică. formă. evident nu-l semnează. Această prevedere legală este îndreptată spre asigurarea secretului urmăririi penale. inclusiv. Obiectele printre care se află şi obiectul prezentat spre recunoaştere trebuie să fie necunoscute persoanei care este chemată spre recunoaştere. Din aceste considerente. dar şi aceleaşi dimensiuni. la prezentarea spre recunoaştere a persoanelor. persoana chemată spre recunoaştere şi cei prezentaţi spre recunoaştere se află în diferite birouri cu un perete comun. De asemenea. Ofiţerul de urmărire penală sau procurorul poate pune în sarcina specialistului curăţirea obiectului prezentat spre recunoaştere de murdărie. cadavrelor umane sau ale animalelor. în care se află un geam cu sticlă specială. La prezentarea spre recunoaştere a obiectelor trebuie de ţinut cont de faptul că omogene sunt nu numai obiectele care au aceeaşi denumire şi destinaţie. 21. 4. iar sarcinile . recunoaşterea cadavrului se efectuează în situaţiile cînd este imposibil de a obţine anumite date privind decedatul după acte. Cadavrul se prezintă în hainele în care a fost descoperit.Procesul verbal se semnează de către toţi participanţii. Obiectele se prezintă cu cel puţin alte două obiecte. Excepţie de la regula generală privind numărul de exemplare o face şi situaţia cînd se prezintă spre recunoaştere un obiect de anticariat. asupra semnelor şi particularităţile distinctive pe care le-au memorizat în legătură cu aceasta întocmindu-se un proces verbal. în procesul verbal sunt indicate şi obiecţiile participanţilor la aceste acţiuni procesuale. 5. dacă pe acestea se pot observa anumite semne particulare care ar permite de a stabili personalitatea decedatului (spre exemplu. Dacă persoana chemată spre recunoaştere nu a memorizat un obiect oarecare acţiunea procesuală nu se efectuează. Persoanele sunt audiate în prealabil asupra circumstanţelor în care au văzut obiectul. Condiţia în acest caz este că aceasta nu trebuie să-l distrugă ca mijloc de probă. (de exemplu prezentarea cerealelor sustrase fără un anumit ambalaj). Nu este raţional de a efectua prezentarea spre recunoaştere dacă lipsesc anumite calităţi distinctive ale obiectului. tip. Articolul 118 Cercetarea la faţa locului 1. obiectelor. tatuajul). rugină şi alte stratificări. 2. a terenurilor. animalelor. documentelor. indiferent de faptul dacă a fost recunoscut sau nu ia cunoştinţă cu procesul verbal. Articolul 117 Prezentarea obiectelor spre recunoaştere 1. inclusiv circumstanţele infracţiunii. unul dintre participanţi care este persoana prezentată spre recunoaştere. Cercetarea la faţa locului este o acţiune procesuală care poate fi efectuată pînă la pornirea urmăririi penale. a încăperilor. Scopul cercetării la faţa locului constă în descoperirea urmelor infracţiunii şi mijloacele materiale de probă. 3. Se admite prezentarea spre recunoaştere ale unor părţi ale cadavrului. pentru a stabili circumstanţele care au importanţă pentru cauză. În al doilea caz cel prezentat spre recunoaştere şi cel chemat spre recunoaştere se află în diferite birouri. pentru ca acesta să nu cunoască anumite particularităţi sau caracteristici individuale. model. 9. Prezentarea în afara spaţiului vizibilităţii celui care urmează a fi recunoscut se efectuează în două forme: 1. Prezentarea spre recunoaştere a obiectelor are o particularitate care se exprimă prin faptul că aceste obiecte de regulă sunt corpuri delicte. Prezentarea obiectelor spre recunoaştere se efectuează după aceleaşi reguli procesuale ca şi prezentarea persoanelor.în cercetarea şi 136 . sau în cazul cînd exteriorul este considerabil schimbat. pînă la prezentarea spre recunoaştere aceste obiecte se cercetează. La prezentarea cadavrului spre recunoaştere nu se aplică regula privind un număr oarecare de exemplare. Dacă exteriorul cadavrului a fost supus unor modificări esenţiale.

ofiţerul de 137 . La efectuarea cercetării la faţa locului pot participa specialişti din diferite domenii. Cercetarea repetată este necesară în cazurile cînd a fost efectuată cercetarea la faţa locului în condiţii climaterice nefavorabile şi în legătură cu care a fost imposibil de a stabili unele circumstanţe sau dacă sunt temeiuri de a constata că cercetarea a fost efectuată necalitativ (de exemplu nu a participat un specialist ). Procurorul poate efectua cercetarea la faţa locului în orice cauză penală. modul. capacităţi. 5. 7. în baza ordonanţei motivate a procurorului (vezi comentariul la articolul 301). Cercetarea efectuată de către specialist sau expert nu este o cercetare separată dar se include fie în cercetarea la faţa locului propriu zisă fie la cercetarea obiectului în cadrul expertizei. diferite devieri psihice. consecinţele infracţiunii. sau care efectuează urmărirea penală. După regula generală cercetarea la faţa locului se efectuează imediat după sesizarea organului de urmărire penală. experimentului. În cazul de necesitate. vârsta aproximativă. Judecătorul de instrucţie autorizează efectuarea cercetării la faţa locului în domiciliu printr-o încheiere (vezi comentariul la articolul 305). biologi. audierea. poate fi efectuată cercetarea suplimentară sau cercetarea repetată. însă. ridicării.a. chimişti.fixarea împrejurărilor în care s-a comis infracţiunea cu scopul de a descoperi caracterul şi mecanismul fenomenului. prezenţa anumitor deprinderi. 6. descoperirea circumstanţelor care ar contribui la comiterea infracţiunii. stabilirea unor circumstanţe care caracterizează latura obiectivă a infracţiunii. 4. Cercetarea se efectuează de către ofiţerul de urmărire penală. cercetarea vizuală nu constituie o acţiune procesuală independentă. În cazul atragerii specialiştilor. Cercetarea la faţa locului se poate efectua de câte ori este necesar însă cea mai utilă este cercetarea în urma infracţiunii proaspăt săvârşite. verificării la faţa locului. 9. descoperirea unor elemente care ar caracteriza motivul şi scopul infracţiunii. iar dacă este posibilitate de a invita specialistul care a participat la cercetarea iniţială. descoperirea unor semne caracteristice persoanelor care au participat la comiterea infracţiunii (numărul lor. experimentul. percheziţiei. etc. după regula generală. cît şi cunoaşterea de către făptuitor a unor date privind activitatea victimei). permite efectuarea unor activităţi operative de investigaţie. reconstituirii faptelor ş. Efectuarea cercetării la faţa locului permite de a obţine anumite date iniţiale pentru efectuarea altor acţiuni procesuale (expertiza. sechestrării corespondenţei. prezentarea spre recunoaştere). La pregătirea pentru efectuarea suplimentară sau repetată este necesar de a face cunoştinţă cu procesul verbal de cercetare iniţială. 10. Cercetarea suplimentară se efectuează în situaţia cînd unele obiecte care erau la locul infracţiunii şi despre care s-a cunoscut mai târziu (de exemplu din audierea martorului ocular) nu au fost examinate sau au fost examinate insuficient. însă în cazul cercetării la faţa locului în domiciliu este obligatorie emiterea ordonanţei şi înaintarea unui demers judecătorului de instrucţie (vezi comentariul la articolul 304). întocmirea unei ordonanţei. În acest caz. Rezultatele cercetării la faţa locului permit de a întreprinde anumite acţiuni pentru reprimarea activităţii criminale sau preîntâmpinarea comiterii altor infracţiuni. scopul descriindu-se în obiectele respective. 8. Pentru efectuarea cercetării la faţa locului nu este necesară emiterea. timpul. Cercetarea la faţa locului se efectuează de ofiţerul de urmărire penală care atrage forţele poliţiei pentru a asigura efectuarea normală a cercetării. Efectuarea tardivă a cercetării la faţa locului poate prejudicia considerabil calitatea urmăririi penale. descoperirea şi ridicarea urmelor infracţiunii care în continuare poate să servească ca corpuri delicte. Cercetarea vizuală a obiectelor poate avea loc şi în cadrul reţinerii. acesta este organul de urmărire penală sesizat. ingineri. După examinarea acestor obiecte se întocmeşte un proces verbal unde se indică faptul efectuării cercetării suplimentare. datele fizice. legătura cauzală dintre faptă şi consecinţe. Doar în cazuri excepţionale cercetarea la faţa locului în domiciliu poate avea loc fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. 3. acţiunile făptuitorului. procuror sau după caz de către instanţă. Realizarea sarcinilor cercetării permite de a obţine anumite date iniţiale care sunt deosebit de importante şi contribuie la descoperirea infracţiunii. Cercetarea poate fi efectuată atît în cadrul urmăririi penale cît şi în cadrul examinării cauzei în instanţa de judecată. cum ar fi criminalişti. Legea nu stabileşte în competenţa cărui organ se include efectuarea cercetării la faţa locului. medici. 2.

fotografieri. inculpatului. 3. persoanele sus-numite. de către specialist.urmărire penală este obligat de a constata datele personale. 13. învinuit. însă poate fi examinată concomitent îmbrăcămintea. partea vătămată. filmări. 12. schiţe. Examinarea corporală este o modalitate a cercetării specificul căreia constă în obiectul de cercetare care este corpul omenesc. Organul de urmărire penală poate lua decizia examinării corporale şi fără acordul bănuitului. apărător. 5. Examinarea corporală 1. Este raţional de a plica înregistrarea video în cazurile când: a) dacă cercetarea la faţa locului se începe până la terminarea evenimentului când starea de lucruri este în permanentă modificare. Articolul 119. 4. În asemenea cazuri este necesară emiterea ordonanţei în care se indică motivele efectuării acestei acţiuni procesuale. Obiectul de cercetare poate fi corpul bănuitului. Procesulverbal de cercetare la faţa locului constituie un mijloc de probă. care examinând demersul înaintat emite o încheiere privind admiterea sau respingerea demersului ce are ca una din consecinţe efectuarea examinării corporale. dacă aceştia au participat la această acţiune procesuală. Efectuarea cercetării la faţa locului pot fi aplicate şi înregistrarea video sau sonoră. de a stabili cazuri de incompatibilitate. (vezi comentariul la art. 2. partea vătămată. dar există necesitatea fixării urgente a întregului complex de omoruri. În urma examinării corporale pot fi descoperite urme. martorului şi al părţii vătămate. toate datele obţinute fiind incluse într-un singur proces-verbal. e) când din cauza anumitor condiţii climaterice (ploaie. b) este raţională efectuarea înregistrării video în cazul când este necesitate de a înlătura urgent consecinţele fenomenului. se semnează de către persoana care efectuează urmărirea. f) când locul infracţiunii reprezintă un teritoriu imens şi complicat. Aceeaşi situaţie este şi în cazul când este necesar un timp mai îndelungat pentru examinarea detaliată a tuturor obiectelor ridicate şi în asemenea situaţii toate aceste obiecte se împachetează. În cazurile când examinarea corporală este efectuată de către organul de urmărire penală fără consimţământul persoanei examinate este obligatorie autorizaţia judecătorului de instrucţie. competenţa. Obligatoriu trebuie de împachetat şi de sigilat obiectele ridicate care se transmit expertului. 11. Toate chestiunile de participare se soluţionează în dependenţă de etapa urmăririi. martorul. învinuitul. inclusiv şi apărătorul pot înainta un demers privind efectuarea examinării corporale. martorii aceştia sunt avertizaţi despre obligaţia de nedenunţare a datelor obţinute în urma cercetării. inculpatului. Organul de urmărire penală decide efectuarea sau nu a examinării corporale. În situaţia când participă specialiştii. În toate cazurile persoana care efectuează cercetarea la faţa locului decide participarea unui sau altui subiect. martorului sau al părţii vătămate. zăpadă). 124). cât şi în cazurile când această acţiune procesuală se efectuează la cererea lor. 14. sau din alte cauze este pericolul de dispariţie a urmelor infracţiunii. 138 . învinuitului.). cât şi fiecare obiect în detaliu. partea vătămată. La cercetarea la faţa locului poate participa bănuitul. încălţămintea. 15. La examinarea în detaliu a oricărui obiect se poate de făcut mulaje şi tipare. de leziuni etc. d) pentru redarea dinamicii împrejurării care este deosebit de dificil de a o reda în procesul verbal. cercetarea la faţa locului are sarcini specifice. cât şi de faptul dacă participarea acestor persoane va facilita efectuarea eficientă a acţiunii procesuale. În cazul când persoana refuză de a participa la examinarea corporală ea poate fi adusă forţat şi efectuată examinarea corporală forţată. inclusiv drepturile şi obligaţiile potrivit articolului 87. martor. învinuitului. fapt ce duce la modificarea stării iniţiale (de exemplu: în cazurile de accidente rutiere). În dependenţă de infracţiunea comisă. 6. Apărătorul participă în toate cazurile când participă bănuitul sau învinuitul. Persoana care efectuează cercetarea examinează atât tabloul integru. cu scopul descoperirii urmelor infracţiunii (spre exemplu urme de arsuri. măsurări. c) în situaţia când este necesară modificare împrejurării pentru descoperirea urmelor infracţiunii sau a corpurilor delicte. La examinarea tabloului integru o persoană care efectuează cercetarea poate întocmi diferite scheme. de către bănuit.

Înainte de începerea acestei acţiuni procesuale este necesar ca ofiţerul de urmărire penală să informeze persoana despre efectuarea unei asemenea acţiuni procesuale. tatuaje. Examinarea cadavrului în sensul articolului 120 se efectuează în cazul când cadavrul a fost descoperit la alt loc decât locul presupus de comitere a infracţiunii. Examinarea corporală nu se efectuează în cazurile când pentru constatarea anumitor semne ale infracţiunii pe corpul omului este obligatorie expertiza medico-legală. Examinarea exterioară a cadavrului nu exclude efectuarea expertizei. Organul de urmărire penală este obligat să informeze judecătorul de instrucţie în termen de 24 ore despre această acţiune. inclusiv informând persoana că această ordonanţă este obligatorie pentru persoană. deoarece medicul legist asistând ofiţerul de urmărire penală indică care date trebuie incluse în procesul verbal. Doar în caz de delict flagrant (vezi articolul 6. 8. mai mult. cât şi în practică nu este stabilit mecanismul de efectuare a examinării corporale în caz când persoana renunţă de a participa la această acţiune. Acest fapt a determinat prevederea acestei acţiuni procesuale într-un articol separat. 7. înregistrarea video. Examinarea cadavrului Examinarea cadavrului ca o acţiune procesuală independentă care se efectuează în cazurile când nu s-a efectuat cercetarea la faţa locului în infracţiunile ce au ca consecinţe decesul persoanei. sau vechimea leziunilor corporale. sau un medic. În unele cazuri semnele descoperite facilitează identificarea făptuitorului sau constată faptul cauzării unor leziuni corporale. La examinarea corporală ofiţerul de urmărire penală nu este în drept de a cere de la medic ca acesta să întocmească raportul privind unele chestiuni ce ţin de medicina legală. Iniţial persoana trebuie convinsă că o asemenea examinare îi poate crea facilităţi în proces indiferent de statutul său procesual. unele leziuni corporale. În cazul în care examinarea determină dezbrăcarea persoanei. zgârieturi. 13. 12. a fost îngropat şi altele). punct 10) examinarea poate fi efectuată fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. 2. Inclusiv nu se efectuează examinarea corporală când unele chestiuni nu pot fi soluţionate decât prin efectuarea expertizei (de exemplu: constatarea mecanismului de vătămare. Atât în legislaţie. În asemenea cazuri este raţional de a pune în discuţie chestiunea dată cu persoana care va fi supusă examinării. În toate cazurile la examinarea exterioară a cadavrului obligatoriu trebuie să participe un specialist din domeniul medicinii legale. diferite (cum se numesc ele) şi alte semne prin care se poate de constatat atribuţia persoanei la infracţiunea urmărită. ofiţerul de urmărire penală nu este în drept să participe chiar dacă această persoană acceptă participarea ofiţerului de urmărire penală. La efectuarea examinării corporale reprezentantul organului de urmărire penală poate aplica fotografierea. Participând la examinarea corporală medicul nu este în drept de a întocmi un raport în urma constatării. inclusiv să-i prezinte materialele. 10. (de exemplu: a fost aruncat întrun lac. unele defecte ale constituţiei corpului. sau pune în pericol sănătatea. Articolul 120. când prezenţa medicului legist este imposibilă. În cazul când examinarea corporală a fost efectuată în privinţa bănuitului sau învinuitului poate participa şi apărătorul.) 11. inclusiv obligativitatea autorizării de către judecătorul de instrucţie. 9. ceea ce înseamnă că probele obţinute sunt inadmisibile. În aceste cazuri specialistul poate să participe în proces şi în calitate de expert (vezi comentariul la articolul 89). Specificul examinării corporale constă în faptul că la această acţiune procesuală pot fi afectate drepturile la viaţă intimă a persoanei. În asemenea cazuri examinarea se efectuează de către medic. gradul leziunilor corporale. Aplicarea forţei în asemenea cazuri trebuie să fie ca o măsură excepţională. indicând anumiţi termeni din 139 . Ofiţerul de urmărire penală nu poate efectua examinarea corporală dacă acţiunea dată poate înjosi demnitatea persoanei. În cazul acesta examinarea cadavrului se efectuează în cadrul cercetării la faţa locului. Este raţional în asemenea cazuri ca la această acţiune procesuală să participe procurorul. Această înregistrare poate fi efectuată însă cu acordul persoanei care a fost examinată. 1. În caz de constatare a unor erori la efectuarea acestei acţiuni procesuale rezultatul este nul. cicatrice. Judecătorul de instrucţie din oficiu examinează legalitatea efectuării examinării corporale. această acţiune procesuală este ca o etapă de pregătire a expertizei. Dacă examinarea corporală necesită dezbrăcarea persoanei de sex opus. semne din născare. ordonanţa şi procesul verbal de examinare corporală.componente chimice. apărătorul de sex opus nu poate participa.

vârsta aproximativă. Articolul 122. cât şi luate anumite probe (de piele. el obligatoriu trebuie să fie fotografiat după regulile fotografiei judiciare.  Reconstituirea faptei dă posibilitatea de a verifica datele de fapt obţinute în urma audierii făptuitorului. 3. La experiment nu este necesară sau obligatorie prezenţa făptuitorului. Experimentul se face fără reconstituirea momentelor faptei. Acordul însă nu este obligator pentru organul de urmărire penală. Nerespectarea cerinţelor privind efectuarea reconstituirii faptei în condiţii maximale ajustate poate fi apreciată ca încălcarea cerinţelor legii procesual-penale. prezenţa leziunilor. Articolul 121.  La reconstituirea faptei obligatoriu participă făptuitorul. Reconstituirea faptei este asociată în multe cazuri cu experimentul în procedura penală. cât şi rezultatul ei. corespunderea lor cu deteriorările pe îmbrăcăminte. sau de a efectua expertiza medico-legală (inclusiv expertiza suplimentară sau contraexpertiza). cercetării la faţa locului. Asemenea cadavre nu se poate de cremat. 4. aceasta se descrie şi se examinează. ş. în buzunare. Ofiţerul de urmărire penală trebuie să ia măsuri pentru expedierea cadavrului la instituţia de expertiză medico-legală. ci doar înştiinţarea acestora. Exhumarea cadavrului 1. Deshumarea se efectuează cu scopul de a examina cadavrul. locul înmormântării. organul de urmărire penală trebuie să emită o ordonanţă în care să indice care cadavru trebuie exhumat. Din aceste considerente este necesar de a face unele precizări:  Reconstituirea. 4.  O cerinţă pentru reconstituirea faptei este efectuarea acesteia în condiţii maximale ajustate la condiţiile în care s-a comis fapta care se reconstituie. 5. Constatarea prealabilă a posibilei cauze a morţii. care este scopul efectuării unei asemenea acţiuni procesuale. situaţiilor sau altor circumstanţe în care s-a produs fapta. În cazul când cadavrul nu este identificat. 3. fapt ce poate duce la pierderea valorii probante a datelor obţinute. Obligator. 2. presupune în toate cazurile refacerea unor momente ale faptei respective. Ea se face numai în strânsă legătură cu împrejurările în care a fost săvârşită fapta. Pentru a efectua exhumarea cadavrului. fie totală şi indiferent dacă se face la faţa locului ori nu. Anunţarea serviciului sanitar epidemiologic este obligatorie pentru evitarea unor epidemii în localitatea dată. starea îmbrăcămintei. În 140 . Reconstituirea faptei se face cu participarea făptuitorului prin reproducerea acţiunilor. Dacă la examinare cadavrului a fost descoperită şi arma cu care a fost comisă infracţiunea. Medicul legist va asista ofiţerul de urmărire la formularea chestiunilor puse în faţa expertului.domeniul medicinii care nu îi sunt cunoscuţi ofiţerului de urmărire penală. poziţia cadavrului. inclusiv şi în haine. În legătură cu examinarea cadavrului se întocmeşte un procesverbal. Exhumarea (deshumarea) este o acţiune de dezgropare a osemintelor unui cadavru. organele genitale. sau a altor acţiuni procesuale. starea diferitor părţi a corpului (membrele. Date care caracterizează starea cadavrului: faptul şi timpul survenirii morţii. Reconstituirea faptei 1. Sarcinile examinării cadavrului la locul aflării lui constau în stabilirea şi fixarea: locului descoperirii cadavrului şi plasarea lui în raport cu împrejurările sau poziţia cadavrului în raport cu obiectele şi urmele descoperite. fie parţială. Chiar dacă rudele sunt împotrivă organul de urmărire penală obţinând autorizaţia judecătorului de instrucţie este în drept de a efectua exhumarea. Serviciul sanitar epidemiologic poate să delege o persoană care va asista la exhumare. a. Experimentul în multe cazuri implică concursul specialistului. sânge şi altele). urmele pe cadavru şi pe îmbrăcăminte. burta. la exhumarea cadavrului este prezenţa procurorului şi a specialistului în domeniul medicinii legale. cît şi a altor subiecţi. sexul. Articolul 121 nu prevede ca obligatoriu acordul rudelor.  La efectuarea reconstituirii prezenţa unui specialist nu este obligatorie. de a-l prezenta spre recunoaştere. Descoperirea anumitor obiecte care se află în apropierea cadavrului. Este raţional ca până la efectuarea exhumării rudele să fie înştiinţate şi să se obţină un acord din partea acestora.) unele indicii care vor indica asupra corespunderii locului descoperirii cadavrului cu locul unde s-au comis leziunile descoperite la examinarea cadavrului.

Articolul 123. Au importanţă oricare date obţinute în urma experimentului. Aceasta o decide organul de urmărire. automobilul etc. Experimentul poate avea diferite obiective: fie constatarea posibilităţii perceperii anumitor împrejurări. În toate cazurile responsabil pentru efectuarea experimentului este organul de urmărire penală. ş. cît şi negative ale reconstituirii faptei. Experimentul constă în efectuarea anumitor acţiuni în scopul verificării şi precizării unor date ce au importanţă pentru cauză. În toate cazurile trebuie să fie întocmit un proces verbal în care să se redea condiţiile efectuării reconstituirii faptei. În cazul când sunt necesare cunoştinţe speciale va fi numită o expertiză. Decizia în toate cazurile o ia organul de urmărire. tatăl. 2. care confirmă. sau de infirmat posibilitatea existenţei unui anumit fenomen. Pentru efectuarea experimentului nu este necesară o ordonanţă specială. Experimentul poate fi efectuat doar în cadrul urmăririi penale. Este necesar în prealabil de a stabili locul şi timpul fix cînd va fi efectuată reconstituirea faptei. În dependenţă de caracterul acţiunilor efectuate. La reconstituirea faptei în faza de urmărire pot asista în afară de făptuitor şi alţi subiecţi la discreţia organului de urmărire penală. ofiţerul de urmărire penală sau procurorul în toate cazurile constată necesitatea participării învinuitului.a. motocicleta. a. Apărătorul participă în toate cazurile la reconstituirea faptei. fie instanţa. 1. În afară de aceasta trebuie de luat în consideraţie faptul că reconstituirea faptei nu poate să aibă ca consecinţă cauzarea unui prejudiciu bunurilor. cu sau fără utilizarea anumitor mijloace tehnice (spre exemplu: bicicleta. Prin anumite acţiuni experimentale se poate de confirmat.  Valoare probantă au atît rezultatele pozitive.  Reconstituirea faptei se face fie din oficiu de către organul de urmărire penală. 6. efectuării anumitor acţiuni (se poate de verificat posibilitatea confecţionării unui obiect dintr-un anumit material. sau infirmă posibilitatea existenţei unui anumit fenomen. 3. cu utilizarea anumitor instrumente. Aceasta este raţional deoarece în unele cazuri experimentul are ca scop verificarea datelor declarate de către aceste persoane. În cadrul judecării cauzei asistă toţi participanţii. într-o anumită unitate de timp. Experimentul poate fi efectuat din oficiu de către ofiţerul de urmărire penală sau la cererea părţilor. sau a unor norme a moralităţii. încălcării securităţii publice. nu este raţional ca la reconstituirea faptei să participe rudele apropiate ale victimei (mama. bănuitului. Specificul experimentului se evidenţiază prin aceea că la efectuarea acestor acţiuni nu sunt necesare anumite cunoştinţe speciale. ş. Experimentul poate fi efectuat pentru stabilirea mecanismului evenimentului (de exemplu.). Acest fapt le poate produce suferinţe suplimentare. sau a percheziţiei.  Această acţiune procesuală poate fi efectuată repetat de câte ori este necesar. survenirii anumitor consecinţe. de câte ori vor fi efectuate aceste acţiuni. fie de către instanţă la cererea părţilor. posibilitatea deschiderii unui lacăt cu anumite chei care au fost găsite în timpul cercetării la faţa locului.). În alte cazuri experimentul va avea o importanţă tactică pentru a dovedi imposibilitatea existenţei anumitor împrejurări declarate de bănuit sau învinuit.acelaşi moment în urma reconstituirii faptei pot fi obţinute şi alte date care pot confirma sau nega informaţia deţinută prealabil. Aceasta este determinat de faptul că reconstituirea faptei se face cu participarea făptuitorului care poate fi bănuit. 141 . stabilirea mecanismului de producere a unui fenomen (spre exemplu mecanismul de formare a urmelor). Experimentul poate fi efectuat pentru verificarea posibilităţii reale de a traversa un anumit teritoriu. sau care înjosesc unora şi demnitatea persoanei. 5. Experimentul în procedura de urmărire penală Privitor la deosebirea între experiment şi reconstituirea faptei a se vedea comentariul la articolul 122. 4. învinuit sau inculpat.  Eficacitatea reconstituirii faptei este condiţionată în multe cazuri de pregătirea prealabilă a acestei acţiuni procesuale. participanţii la această acţiune procesuală. martorului. într-un timp respectiv). Reconstituirea faptei nu poate să fie efectuată în cazurile cînd apare pericolul pentru sănătatea persoanei. care acţiuni vor fi efectuate. Pentru efectuarea reconstituirii faptei nu este necesară emiterea unei ordonanţe. În cazul cînd au fost comise infracţiuni care au avut ca consecinţă moartea victimei. fie la cererea părţilor. În dependenţă de natura experimentului ofiţerul de urmărire penală sau procurorul poate atrage un specialist.

sau prin atragerea unui specialist efectuează măsurări. cât şi articolul 12 al Codului de procedură penală. obiectele care au fost descoperite şi fixate. sau audio. Scopul percheziţiei este căutarea. articolul (_________). persoanele care au participat la acţiunea procesuală. fără a avea voinţa sau acordul proprietarului sau posesorului. sonor. 5. procesul verbal al exhumării.) Consultaţiile specialistului nu vor avea o importanţă probantă separată şi vor fi incluse în procesul verbal a acţiunii procesuale respective. cât şi în alt loc. Este necesar de indicat faptul dacă au fost utilizate anumite mijloace tehnice la efectuarea cercetării. 1. inviolabilitatea fiind garantată de lege. se descriu împrejurările care au apărut în timpul efectuării cercetării (spre exemplu schimbarea stării climaterice). Poate aplica fotografierea. Aceste motive trebuie incluse în procesul verbal. întocmeşte schiţe. Ofiţerul de urmărire penală de sinestătător. 163). sau fotografiată. a. În caz când persoana este împotriva examinării corporale este necesar de constatat motivele pe care le invocă această persoană. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei 6. Fotografiile se anexează la procesul-verbal. În partea descriptivă se descriu toate acţiunile persoanelor care efectuează cercetarea. locul. condiţiile în care s-a efectuat cercetarea la faţa locului (a fost o iluminare diurnă sau întuneric. În cazul când cercetarea cadavrului şi recunoaşterea au fost efectuate la locul exhumării. inclusiv în partea introductivă este necesar de inclus datele privind anunţarea drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor. Dacă cadavrul a fost deplasat pentru recunoaşterea sau examinarea în alt loc. Conţinutul percheziţiei constă în faptul că această acţiune procesuală se efectuează prin constrângere. La examinarea cadavrului procesul-verbal include atât acţiunile procesuale efectuate. atunci se întocmeşte un proces verbal separat. 260. condiţiile meteorologice care ar putea influenţa la cercetare. Cu toate acestea legea admite o asemenea intervenţie în scopul asigurării interesului social – lupta cu criminalitatea. precum şi alte obiecte sau 142 . (În toate cazurile trebuie de întocmit un proces-verbal separat. mulaje. cât şi rezultatele obţinute. de asemenea se descrie care tehnici au fost utilizate. În cazul când persoana (proprietarul sau posesorul) predă benevol lucrurile căutate. percheziţia nu se efectuează).Articolul 124. Faţă de procesul-verbal de cercetare la faţa locului sunt înaintate anumite cerinţe: În primul rând este necesar de a include toate datele privind persoana care a efectuat acţiunea procesuală. § 1 a CEDO stipulează că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. Cercetarea şi prezentarea spre recunoaştere a cadavrului poate fi efectuată atât la locul exhumării. Procesele verbale întocmite în urma efectuării acţiunilor procesuale se consideră ca mijloace de probă (vezi comentariul la art. Percheziţia aduce la atingere inviolabilităţii domiciliului. de exhumare a cadavrului. inclusiv sunt înscrise opiniile specialistului. 4.). sau ridicate la efectuarea cercetării se descrie dacă au fost împachetate şi cui au fost transmise. înregistrarea sonoră. de examinare corporala. inclusiv a specialiştilor. 2. fotografii. Articolul 8. 2. faptul că la procesul verbal sunt anexate diferite schiţe. 1. ş. tipare. datele obţinute în urma acestor acţiuni se includ în procesul verbal general. Examinarea corporală forţată poate fi efectuată doar în cazul când aceste motive înaintate de persoană nu sunt întemeiate. casete audio sau video. obiecte şi valori dobândite în urma infracţiunii. 124 sunt întocmite după regula generală (vezi comentariul la art. diferite declaraţii a specialistului legate de descoperirea obiectelor (vezi comentariul la articolul 87). Înregistrările devin parte componentă a procesului-verbal. descoperirea şi ridicarea anumitor instrumente care au servit la săvârşirea infracţiunii. Decurgerea experimentului poate fi înregistrată video. În partea deductivă se indică timpul terminării cercetării. timpul şi altele. 261). Procesul-verbal de cercetare la fata locului. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. data. Experimentul poate fi efectuat de câte ori este necesar. unele obiecţii ale participanţilor. de reconstituire a faptei si de efectuare a experimentului Procesele verbale ale acţiunilor procesuale enumerate în art. La efectuarea reconstituirii faptei este raţional de a aplica înregistrarea video. Articolul 125. Prevederi analogice se întâlnesc în Constituţia Republicii Moldova. 3. Toate cheltuielile legate de exhumare şi ulterioara înmormântare sunt suportate de către stat.

Procurorul ca responsabil de urmărirea penală înaintează demersul judecătorului de instrucţie. documente sau persoane ce au implicaţie în cauza penală urmărită. motivele efectuării percheziţiei. Articolul 126. Efectuarea percheziţiei până şa pornirea urmăririi se consideră ca o încălcare flagrantă a legii procesual penale şi rezultatele obţinute nu pot avea valoare probantă. fie încăpere. ordonanţa dată trebuie să mai conţină şi argumentarea necesităţii efectuării percheziţiei fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. în care după presupunerea întemeiată a organului de urmărire penală pot fi obiecte. ş. sau au fost comise încălcări în timpul efectuării percheziţiei. pot să înainteze o plângere judecătorului de instrucţie prin care să ceară declararea nulităţii percheziţiei. însă prin acţiunile organului de urmărire au fost încălcate drepturile lor. substanţe narcotice. Percheziţia poate fi efectuată în orice etapă a urmăririi. fie că aceste persoane sunt subiecţi ai procesului penal. fie că sunt în afara procesului. Această acţiune procesuală se efectuează doar în cazul când este cunoscut cu certitudine locul aflării obiectelor sau 143 . dispariţia persoanelor. toxice.). Materialele de investigaţie operativă trebuie să fie transmise oficial organului de urmărire penală de către serviciile respective. 8. adică să fie motivată. Aceste obiecte şi substanţe de asemenea sunt ridicate. Efectuarea tardivă a percheziţiei poate prejudicia considerabil urmărirea penală (dispariţia lucrurilor căutate. 11. În cazul când efectuarea percheziţiei este determinată de infracţiunea proaspăt săvârşită (delict flagrant) percheziţia se poate de efectuat fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. a unor cadavre. Plângerea se înaintează în condiţiile prevăzute de articolul 313 al Codului de procedură penală. 7. etc. Probele care dau temei de efectuare a percheziţiei trebuie să fie administrate cu respectarea legii procesual-penale inclusiv cu indicarea sursei de provenienţă. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea efectuării percheziţiei şi se pronunţă prin rezoluţie în cazul când nu depistează încălcări ale legii. ceea ce înseamnă că percheziţia poate fi efectuată la orice persoană. muniţii. cât şi a locului unde acestea se găsesc. indiferent de faptul este parte sau nu în cauza penală urmărită sau în general nu este subiect în cauza penală. inclusiv să prezinte ordonanţa sa şi toate materialele obţinute în urma percheziţiei. a. Actul procedural al ridicării de obiecte sau documente este o activitate care se deosebeşte de percheziţie prin aceea că presupune cunoaşterea atât a însuţi documentelor sau obiectelor care au legătură cu cauza penală. să fie indicate timpul şi locul efectuării percheziţiei. (Articolul ______ al Legii cu privire la activitatea operativă de investigaţie). imediat după ce au apărut temeiurile de efectuare. (vezi comentariul la articolul 304). Percheziţia se poate efectua în orice loc. ş. etc. 5. 10. Verificarea se efectuează în baza articolului 301. Temeiurile pentru ridicarea de obiecte sau documente 1. Condiţii pentru efectuarea percheziţiei este presupunerea întemeiată a organului de urmărire penală bazată pe probele sau materialele de investigaţie operativă. a. Percheziţia poate fi efectuată doar după pornirea urmăririi penale. În timpul percheziţiei pot fi descoperite şi alte obiecte care nu sunt căutate. 6. Constatând necesitatea efectuării percheziţiei organul de urmărire penală întocmeşte o ordonanţă în care obligatoriu trebuie să fie indicat motivul efectuării percheziţiei. date care confirmă existenţa temeiului de efectuare a percheziţiei. 9. Încălcările pot fi de orice gen: fie nu a fost motivul efectuării percheziţiei. Persoanele ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate. 4. ilegal percheziţia a fost efectuată fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. circularea liberă a cărora este interzisă: (arme. 3.). În asemenea situaţii este necesară ordonanţa procurorului privind efectuarea percheziţiei.documente care ar putea avea importanţă pentru cauză şi descoperirea unor persoane căutate. Pe lângă faptul că ordonanţa trebuie să corespundă criteriilor prevăzute de articolul 304. Procurorul este obligat ca imediat să anunţe judecătorul de instrucţie despre efectuarea percheziţiei fără autorizaţia acestuia.. Examinarea demersului se efectuează în conformitate cu articolul 305 a Codului de procedură penală. În cazul când au fost depistate încălcări la efectuarea percheziţiei judecătorul de instrucţie emite o încheiere prin care declară percheziţia ilegală. Cercul de persoane la care se poate de efectuat percheziţia nu este stabilit. substanţe explozibile. fie teritoriu. Absenţa argumentării în ordonanţa procurorului poate determina recunoaşterea percheziţiei ca ilegală.

a părţii vătămate.a. inclusiv datele obţinute pe cale operativă. ş. 5. reprezentantul organului de urmărire penală poate lua cunoştinţă cu alte documente. Ridicarea poate fi efectuată numai în cazul când urmărirea penală a fost pornită.m.). bancar. Legea cu privire la sănătate. Legea cu privire la bănci şi activitatea bancară. organul de urmărire penală atrage un interpret. În cazul când este necesară ridicarea unui document. Temeiuri faptice sunt anumite date care permit a constata anumite calităţi individuale ale obiectului care necesită a fi ridicat şi locul aflării lui. Ridicarea este o limitare a inviolabilităţii vieţii private a persoanei. 4. Percheziţia şi ridicarea este efectuată de către reprezentantul organului de urmărire penală. 4. Reprezentantul organului de urmărire poate atrage un specialist la efectuarea percheziţiei când consideră necesar acest fapt (spre exemplu. 5. taina bancară. Din aceste considerente. iar interesele urmăririi nu permit amânarea efectuării percheziţiei la efectuarea acestei acţiuni procesuale se invită reprezentanţii autorităţii executive a administraţiei publice locale. 2. În toate cazurile este vorba de anumite documente care conţin anumită informaţie accesul la care este limitat. cum ar fi declaraţiile martorilor. Legea cu privire la serviciu de stat. sau la percheziţie în toate cazurile când consideră necesar poate participa şi procurorul. ş. sau a rudelor apropiate sau a altor persoane care reprezintă interesele este imposibilă din motive întemeiate. ridicarea este aplicată pentru documente şi obiecte în diferite instituţii şi organizaţii. vezi tot aici dacă este în activitatea bancară ceva ce ţine de conturile bancare ale persoanei şi când este vorba de asigurarea socială). 2. ş. ş. reprezentanţi ai Departamentului Vamal. taina impozitelor. Organul de 144 . În procesul verbal al percheziţiei sau ridicării este necesar de menţionat atât faptul că persoana la care se efectuează percheziţia nu asistă. Temeiuri formale pentru efectuarea ridicării sunt ordonanţa motivată a organului de urmărire penală în care obligatoriu trebuie să fie indicat care obiect sau document necesită a fi ridicat (denumirea. este obligatorie prezenţa persoanei la care se face această acţiune procesuală. ş. taina notarială. Persoanele prezente la efectuarea percheziţiei sau ridicării de obiecte si documente 1. În cele mai dese cazuri.a.a. Potrivit Legii cu privire la secretul de stat _________________ (vezi dacă este legea cu privire la secretul comercial. Acesta poate fi atât proprietarul. urmărind de asemenea ca persoanele prezente la locul efectuării percheziţiei sau ridicării să nu întreprindă tentative pentru a împiedica desfăşurarea normală (încercarea de a distruge unele documente sau obiecte. de a le ascunde. a învinuitului din diferite documente. vezi ce înseamnă informaţia privind convorbirile telefonice. Aceste date pot fi obţinute din diferite surse procesuale. La ridicare. alin. etc.. Legea cu privire la telecomunicaţii. Legea cu privire la presă. La efectuarea percheziţiei sau ridicării. unele semne individuale. 2 a. când este necesitatea de a identifica anumite documente. În cazuri excepţionale când prezenţa persoanei la care se efectuează percheziţia. aceste persoane trebuie să asigure activitatea normală a reprezentanţilor organelor de urmărire penală.d.).) se permite de a efectua percheziţia în lipsa acestei persoane. Articolul 127. Legea cu privire la sursele de informare în masă. 6. Ridicarea poate fi benevolă sau forţată. cât şi posesorul obiectelor sau documentelor căutate sau ridicate.a. articolului 126 stabileşte anumite situaţii când ridicarea poate avea loc doar cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. Serviciul de Informare şi Securitate. 3.). secretului. de a forţa uşi. Pentru asigurarea bunei desfăşurări a acestei acţiuni procesuale pot fi atraşi şi reprezentanţii organelor de forţă (poliţia.a. tratament într-o instituţie medicală. inclusiv când sunt temeiuri formale şi faptice privind efectuarea acestei acţiuni procesuale. dar cu prezenţa unor membri adulţi ai familiei sau a reprezentanţilor lui. locul aflării lor. În cazul când din motive întemeiate (aflarea după hotarele localităţii. pentru identificarea documentului respectiv. Legea cu privire la garanţiile şi drepturile electorale.). Informaţia privind convorbirile telefonice. vezi în Codul civil dacă este taina comercială. În cazurile când persoanele la care se efectuează percheziţia nu cunosc limba în care se desfăşoară procesul.documentelor. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei. 3.a. cât şi motivele absenţei acesteia. ş. Ridicarea poate avea loc când sunt anumite probe sau materiale de investigaţie operativă care indică exact locul aflării acestor obiecte sau documente.

Încălcarea acestor prevederi duce la recunoaşterea ca ilegală a percheziţiei sau ridicării. Prezenţa apărătorului este facultativă. ş. punctul 10). vârsta. În continuare. La efectuarea căutărilor reprezentantul organului de urmărire este obligat să evite oricare deteriorări a încăperilor sau a altor bunuri. Efectuarea percheziţiei în timpul nopţii este o excepţie de la regula generală. La efectuarea percheziţiei sau ridicării în organizaţii instituţii. percheziţia sau ridicarea trebuie efectuată în timp de zi (ora 600 – 2200). ş. Percheziţia poate fi efectuată doar după pornirea urmăririi penale. iar amânarea pentru a doua zi poate prejudicia considerabil urmărirea penală.). 4.m. La pregătirea către efectuarea percheziţiei este necesar de analizat şi structura încăperii în care se va efectua dacă este posibil percheziţia. 6. Apărătorul este în drept de a participa la toate acţiunile legate de percheziţie sau de ridicarea obiectelor sau documentelor. intrările şi altele. După regula generală. Doar în cazul când nu au fost predate toate obiectele. Până la începerea percheziţiei.d.m. vieţii private etc. în orice încăpere.d. caracterul iluminării. sau au fost predate doar o parte din obiectele indicate în ordonanţă organul de urmărire are dreptul să efectueze percheziţia. întreprinderi şi a unităţilor militare este necesară asistenţa persoanelor responsabile pentru păstrarea sau utilizarea obiectelor sau documentelor căutate sau ridicate. 7. reprezentantul organului de urmărire este obligat să dea lămurire asupra lor. 3. În cazul când vor fi ridicate anumite bunuri materiale este necesară prezenţa persoanei responsabile pentru aceste bunuri materiale. Dacă obiectele care sunt căutate sunt predate benevol. reprezentantul organului de urmărire penală este obligat 145 . reprezentantul organului de urmărire se limitează doar la ridicarea acestora.a. încălzirii. Neprezentarea acesteia nu poate fi ca obstacol la efectuarea acţiunilor procesuale. starea familială. Fără ordonanţă motivată poate fi efectuată doar percheziţia corporală în cazuri strict determinate de lege (vezi comentariul la art. 130). Până la deschiderea forţată. Nu se permite de a efectua alte măsuri de investigaţie în caz când la cererea organului de urmărire penală au fost predate benevol toate obiectele. care se admite doar în cazuri de delict flagrant (vezi comentariul la articolul 6. Aceste documente trebuie să fie puse la dispoziţie în asemenea mod ca cei prezenţi să aibă posibilitatea reală de a lua cunoştinţă cu ele. 8. 2. În scopul eficientizării percheziţiei sau ridicării este necesar ca în prealabil persoana care va efectua aceste acţiuni procesuale să se informeze privind datele persoanelor la care se va efectua această acţiune (activitatea lor. Aceleaşi drepturi le au şi reprezentanţii acestor persoane. posesia transportului. Procedura efectuării percheziţiei sau ridicării de obiecte si documente 1. în baza unei ordonanţe motivate a organului de urmărire penală. În caz când unii termeni indicaţi în aceste documente nu sunt clari. Este raţional de a analiza planul încăperii. autorizată de judecătorul de instrucţie. date privind persoanele care locuiesc împreună cu ea. Articolul 128. 5. Organul de urmărire este în drept de a efectua oricare căutare. reprezentantul organului de urmărire penală este obligat de a pune la dispoziţia persoanelor aflate în încăpere copia ordonanţei privind efectuarea percheziţiei. 8. 7. reprezentantul administraţiei publice locale va putea fi citat ca martor în instanţa de judecată.urmărire este obligat să informeze reprezentantul autorităţii publice locale privind acţiunea procesuală care va fi efectuată.a. Analiza acestor date facilitează efectuarea eficientă a percheziţiei sau ridicării. loc. Participarea apărătorului şi reprezentantului nu este pasivă. relaţiile cu învinuitul sau bănuitul. inclusiv să dispună de timpul necesar pentru a lua cunoştinţă. cât şi privind drepturile acestei persoane de a asista la toate acţiunile întreprinse de către organul de urmărire penală. Deteriorările în acest caz trebuie minimalizate. ei au dreptul în orice situaţie de a face obiecţii sau de a face anumite declaraţii care obligatoriu trebuie consemnate în procesul verbal al percheziţiei sau ridicării. fapt ce determină inadmisibilitatea probelor obţinute în urma acestor acţiuni procesuale. Doar în cazuri excepţionale când proprietarul sau posesorul refuză de a deschide anumite încăperi se admite deschiderea forţată a acestora. În unele cazuri practica admite continuarea percheziţiei după ora 2200 dacă a început în timp de zi. La efectuarea percheziţiei sau ridicării este necesar de respectat principiul inviolabilităţii domiciliului. armelor.

La acestea se atribuie substanţele narcotice.de a aduce la cunoştinţa persoanei obligaţia de a deschide încăperea şi consecinţele care pot surveni în cazul deschiderii forţate (eventualele deteriorări). Spre deosebire de alte modalităţi ale percheziţiei organul de urmărire penală nu poate impune persoana să predea anumite bunuri sau documente. Percheziţia sau ridicarea efectuată în localurile misiunilor diplomatice poartă un caracter deosebit de celelalte modalităţi ale percheziţiei sau ridicării. 2. Organul de urmărire este în drept nu numai de a indica despre necesitatea păstrării în secret a datelor privind viaţa intimă. la efectuarea acestor acţiuni procesuale. În procesul percheziţiei obligatoriu sunt ridicate şi obiectele sau documentele circulaţia liberă a cărora este interzisă. chiar dacă acestea nu au importanţă în cauza penală. De exemplu. 146 . Aceasta se datorează faptului că această acţiune procesuală poate avea loc doar cu acordul sau la cererea misiunii diplomatice respective. cât şi momentul terminării percheziţiei sau ridicării. explozibile. cât şi oricare altă dată ce ţine de viaţă intimă. trebuie în procesul verbal de indicat motivul întreruperii filmării. 11. 15. inclusiv trebuie să fie înregistrată ora când s-a efectuat filmarea. cum ar fi înregistrarea video. La efectuarea percheziţiei persoana care o efectuează este în drept de a interzice celor care se află în încăpere de a comunica între ei sau de a părăsi încăperea. sau a membrilor familiei lor. 12. comercializarea. În urma efectuării percheziţiei sau ridicării se întocmeşte un proces verbal (vezi comentariul la articolul 131). în caz de întrerupere. iar în caz de necesitate să efectueze căutarea şi ridicarea lor forţată. cât şi celorlalte persoane. şi altele. 14. Toate obiectele descoperite sau ridicate sunt prezentate atât proprietarului. Este necesar de a utiliza mijloacele tehnice. comentează-l). Este necesar de asemenea de indicat în procesul verbal că se aplică o asemenea măsură. 9. a obiectelor. 4. Particularităţile percheziţiei şi ridicării în localurile misiunilor diplomatice deosebită de alte modalităţi se datorează statutului acestor instituţii într-un stat. psihotrope. 10. atât momentul depistării anumitor obiecte sau documente. în Legea cu privire la arme (citeşte legea şi caută în ce cazuri sunt ridicate armele). începutul filmării. dar şi de a preîntâmpina despre răspunderea în cazul încălcării unor asemenea obligaţii. În asemenea caz organul de urmărire penală poate atrage un specialist pentru efectuarea acestor acţiuni. Procedura percheziţiei sau ridicării efectuate în localurile misiunilor diplomatice 1. În legătură cu aceasta reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să ia toate măsurile necesare spre exemplu de a preîntâmpina persoanele care asistă la efectuarea acestei acţiuni procesuale despre necesitatea păstrării în secret a datelor aflate în legătură cu efectuarea percheziţiei. 3. organul de urmărire penală înaintează un demers Procurorului General care la rândul său prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe a Republicii Moldova solicită consimţământul Şefului Misiunii Diplomatice. sau a documentelor importante pentru cauză. chiar dacă există o singură ordonanţă autorizată de judecătorul de instrucţie pentru. fie că aceste obiecte sunt ale misiunii. fie că ale unor membri ale misiunilor. Se ridică acele obiecte sau documente care nu pot fi obiectul unor tranzacţii civile în baza unor raporturi de drept civil (vezi Codul Civil. Percheziţia se efectuează în aşa mod ca să fie verificate toate eventualele locuri de ascundere a bunurilor. Nu se admite darea publicităţii circumstanţele privitor la viaţa intimă a persoanei constatate în legătură cu efectuarea percheziţiei sau ridicării. otrăvitoare. Articolul 129. ceea ce exclude elementul „de forţă” la efectuarea acestei acţiuni procesuale. Obligatoriu sunt ridicate obiectele pentru confecţionarea. 13. Privind secretul de stat care documente se ridică. fie la domiciliul acestora. Nu în toate cazurile obiectele care nu sunt în libera circulaţie sunt ridicate. Se interzice a da publicităţii atât datele care au atitudine sau referinţă la cauza urmărită. radioactive. inclusiv de a aduce la cunoştinţă că repararea acestor deteriorări nu poate fi pusă în seama organului de urmărire penală reieşind din comportamentul necuviincios al proprietarului sau posesorului. Se admite efectuarea percheziţiei sau ridicării şi în încăperile locuite de mai multe familii dacă acestea au intrări comune. În cazul când sunt date că în misiunea diplomatică respectivă există anumite documente sau obiecte importante pentru cauză. sau păstrarea cărora este prevăzută răspunderea penală.

Percheziţia corporală în asemenea situaţii este ca o parte a acţiunii procesuale de bază. Se recomandă ca percheziţia în asemenea locuri să fie efectuată de către procuror. 8. Percheziţia corporală şi ridicarea se efectuează după regulile generale de efectuare a acestor acţiuni procesuale. c) în cazul în care există suficiente temeiuri de a presupune că persoane prezentată în încăpere unde se efectuează percheziţia sau ridicarea poate purta asupra sa documente sau alte obiecte care pot avea importanţă probatorie în cauza penală. adică efectuarea percheziţiei fără autorizarea şefului misiunii diplomatice respective cu respectarea procedurii de obţinere a unei asemenea autorizaţii. Judecătorul de instrucţie se pronunţă asupra legalităţii sau ilegalităţii acestei acţiuni. autorizaţia judecătorului de instrucţie nu este obligatorie. 9. dar pot fi examinate sau cercetate şi suplimentar în cadrul unei acţiuni procesuale independente. cât şi procesul verbal al acestei acţiuni procesuale. încălţămintea persoanei. 6.5. b) la aplicarea faţă de bănuit / învinuit / inculpat a măsurii preventive de arestare. 5. sau în locuinţele membrilor misiunilor diplomatice. Alineatul 2 al articolului 130 stabileşte trei cazuri când se poate de efectuat percheziţia fără anumite autorizări: a) la reţinerea bănuitului / învinuitului / inculpatului.d. Procesul verbal al percheziţiei sau ridicării se întocmeşte de regulă în procesul efectuării percheziţiei sau ridicării şi se semnează la sfârşit. documente sau lucruri de preţ care pot avea importanţă în cauza penală. 10. sau a altor teritorii este obligatorie prezenţa procurorului şi a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe. corpul. 3. De regulă. La efectuarea percheziţiei corporale şi ridicării este necesară ordonanţa organului de urmărire penală cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.). Pot fi supuse şi obiectele sau documentele ridicate de la persoană în timpul percheziţiei corporale (cum ar fi genţi. 7.m. La efectuarea percheziţiei corporale pot fi supuse verificării hainele. La un asemenea gen de percheziţie sau ridicare nu este acceptabil cazul de delict flagrant. în cauzele penale privind infracţiunile comise împotriva membrilor misiunii diplomatice. dar care face obligatorie şi efectuarea percheziţiei corporale. 7. Percheziţia corporală şi ridicarea 1. 2. Alineatul 2 al articolului 130 stabileşte anumite situaţii când percheziţia corporală trebuie efectuată de urgenţă şi în asemenea situaţii legea admite ca organul de urmărire penală să nu întocmească atât ordonanţa de efectuare a percheziţiei cât şi să solicite autorizaţia judecătorului de instrucţie. În unele cazuri scopul percheziţiei corporale poate fi şi descoperirea anumitor obiecte cu care se poate de cauzat anumite leziuni. În toate cazurile la efectuarea percheziţiei corporale organul de urmărire este obligat de a asigura respectarea demnităţii umane. cât şi de a asigura excluderea oricărui pericol pentru sănătatea celui percheziţionat. Percheziţia corporală sau ridicarea constă în cercetarea îmbrăcămintei. Aceste lucruri pot fi anexate la dosar în calitate de mijloace materiale de probă. La efectuarea percheziţiei în localurile misiunilor diplomatice. Percheziţia sau ridicarea poate fi efectuată şi la cererea Misiunii Diplomatice în dependenţă de cauza penală examinată (spre exemplu. 147 . Există reguli speciale privind percheziţia deputaţilor Parlamentului. Obiectele şi documentele ridicate la percheziţia corporală trebuie examinate în cadrul aceleiaşi acţiuni procesuale.a. sau de către membrii misiunilor diplomatice). În asemenea situaţii judecătorului de instrucţie i se transmit copia ordonanţei de efectuare a percheziţiei şi ridicării corporale. Articolul 130. procesul verbal se înscrie de mână. judecătorilor şi alţii (descriere mai detaliată reieşind din legile lor). În cazul reţinerii sau arestării persoanei se ridică lucrurile care potrivit Legii cu privire la arestarea preventivă nu se admit de a avea în locurile de detenţie preventivă. ş. corpului omenesc şi a lucrurilor care se află la persoană cu scopul de a descoperi şi a ridica anumite obiecte. 4. În unele cazuri pentru efectuarea percheziţiei corporale poate fi atras un specialist care poate fi inclusiv şi un medic. valize. sie însuşi sau altor persoane. De asemenea pot fi şi obiectul unei cercetări în cadrul unei expertize. dar el trebuie anunţat în termen de până la 24 ore. 6. În cazul de delict flagrant. sau în automobilele lor.

cât şi datele personale ale participanţilor. În caz când unul din participanţi refuză să semneze sau este în imposibilitate de a semna se procedează conform articolului 261. de asemenea trebuie reflectat şi faptul dacă au fost redate benevol sau au fost ridicate forţat. semnându-l. Înmânarea obligatorie a copiei de pe procesul-verbal al percheziţiei sau ridicării 1. Copia se înmânează contra semnătură în procesul verbal original. 8. considerându-se o parte componentă a procesului verbal. cât şi declaraţiile acestora. sau de ridicare. Persoana care efectuează percheziţia este obligată în măsura posibilităţilor să le împacheteze. În procesul verbal de reţinere sunt enumerate lucrurile ridicate de la persoane în timpul percheziţiei. sau fotografieri. 3. În cazul absenţei acestei persoane. În procesul verbal se înscriu şi obiecţiile participanţilor privind legalitatea acţiunilor organului de urmărire penală. 6. Obiectele descoperite trebuie enumerate şi descrise amănunţit cu indicarea numărului. 148 . În timpul arestării (punctul 2) procesul verbal privind percheziţia se întocmeşte separat. dacă aceasta a urmat cu ridicarea. unor calităţi individuale şi în măsura posibilităţii altor caracteristici ale acestor obiecte. se face o menţiune în procesul verbal. 11. 10. cât şi copia listei obiectelor ridicate.Articolul 131. În cele mai dese cazuri în procesul percheziţiei. În procesul verbal se înscriu anumite acţiuni de încălcare a ordinii de către participanţi dacă acestea au fost întreprinse. 7. inclusiv date despre persoana la care s-a efectuat percheziţia. dacă a fost efectuată în mai multe încăperi. a le ascunde. Se interzice percheziţionarea persoanei fără întocmirea procesului verbal de reţinere. Persoana care efectuează percheziţia sau ridicarea trebuie să ia măsuri de păstrare a obiectelor sau documentelor ridicate. Procesul verbal al percheziţiei sau ridicării trebuie să conţină şi date privind locul şi împrejurările în care au fost descoperite obiectele şi documentele ridicate. În vederea asigurării drepturilor constituţionale ale persoanei la care s-a efectuat percheziţia sau ridicarea legea obligă organul de urmărire penală care a efectuat percheziţia să-i înmâneze copia procesului verbal. de care persoană anume. Persoanei i se înmânează atât copia procesului verbal ca atare. Refuzul reprezentantului organului de urmărire penală de a înscrie declaraţiile şi obiecţiile este interpretat ca o încălcare a procedurii de efectuare a percheziţiei. Pachetele sigilate sunt semnate atât de către persoana care efectuează percheziţia cât şi de cea la care se efectuează percheziţia. 9. În procesul verbal sunt indicate acţiunile procesuale concrete. Dacă la percheziţie a asistat persoana a căror lucruri au fost ridicate. 5. Copia se înmânează persoanei care a asistat la percheziţie. 12. La reţinerea persoanei faptul percheziţiei este indicat în procesul verbal de reţinere. să le sigileze. Obligator este necesar de indicat în procesul verbal dacă au avut loc înregistrări video. Toate persoanele participante la aceste acţiuni trebuie să facă cunoştinţă cu procesul verbal de percheziţie. 13. În procesul verbal este obligatoriu de indicat timpul fix de începere a percheziţiei şi de terminare. La percheziţionarea persoanei în asemenea cazuri participă şi apărătorul ales sau numit din oficiu. mărimii. 3. De asemenea se indică dacă percheziţia se efectuează în baza autorizaţiei judecătorului de instrucţie sau fără autorizaţie în caz de delict flagrant. făcând o menţiune despre aceasta în procesul verbal. 2. se înmânează unui membru al familiei. inclusiv consecutivitatea efectuării percheziţiei. copia se înmânează inclusiv acestei persoane. În procesul verbal se indică şi cazul când au fost întreprinse încercări de a distruge obiectele. În afară de datele personale ale participanţilor este necesar ca în procesul verbal să fie menţiunea privind faptul că acestora li s-au explicat drepturile şi obligaţiile.Procesul-verbal al percheziţiei sau ridicării 1. 4. care măsuri au fost întreprinse de către organul de urmărire penală pentru a persecuta asemenea tentative. administraţiei publice locale. Articolul 132. sau reprezentantului autorităţii executive. greutăţii. 2. se întocmeşte o listă a lucrurilor ridicate care este o anexă. În listă sunt enumerate obiectele ridicate cu indicarea tuturor calităţilor despre care s-a vorbit mai sus. În cazul când persoana refuză de a primi copia sau nu este în stare să semneze.

lăzi. etc. radiogramă . inclusiv într-o formă. cu condiţia că prin alte procedee probatorii nu pot fi obţinute probe şi deci nu poate fi stabilit adevărul în cauză. poşta electronică . fie că primeşte corespondenţa. asigură secretul corespondenţei. dar reieşind din valoarea dreptului pe care îl afectează. Acţiunea procesuală poate fi întreprinsă nu în toate cauzele penale. expediat de obicei prin poştă. Sechestrul se instituie pe un termen care nu poate să depăşească termenul urmăririi penale. 7. Organul de urmărire este obligat să explice modul de contestare a acţiunii procesuale.. 4. fie să se micşoreze dacă va fi iraţional ca în unele instituţii să se păstreze sechestrul. 3. Alineatul 2 al articolului 133 determină cercul de obiecte care se consideră corespondenţă: scrisori . Sechestrarea coletelor sau a containerelor poştale poate avea ca scop obţinerea unor documente sau obiecte care pot avea importanţă pentru cauză. Privitor la modul de contestare a se vedea comentariul la articolul 313. legea stabileşte doar în infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. transmisă prin mijloacele cele mai rapide (telefon. formularul completat în acest scop în baza căruia se face transmiterea sumei. Sechestrarea poate fi instituită atât asupra corespondenţei primite. (___) şi Codul de Procedură Penală. în scopul de a exclude posibilitatea comunicării între anumite persoane.ambalaje în formă de rame. articolul 14.pachet relativ mic şi uşor de mânuit. Persoana care expediază către bănuit sau învinuit corespondenţa poate fi oricare persoană. Este interzisă sechestrarea corespondenţei altor persoane care nu au statut de bănuit sau învinuit. care sunt relaţiile între ele. 5. inclusiv formularul pe care este scrisă această comunicare. 149 . Raţionamentul stabilirii sechestrului este dictat de circumstanţele cauzei urmărite. În toate cazurile una din părţi a corespondenţei trebuie să fie bănuitul sau învinuitul. În cele mai dese cazuri aceasta este instituţia poştală de la locul de trai al bănuitului sau învinuitului. Constituţia. În acest sens nu sunt necesare anumite probe care vor confirma că în corespondenţă se va conţine anumită informaţie ce are importanţă pentru cauză. mandat poştal . Concluzia că sunt temeiuri suficiente trebuie să se bazeze pe circumstanţele infracţiunii comise. fie fizică.poşta prin intermediul căreia utilizatorul beneficiază de serviciile internetului. care servesc la transportul produselor. 5. În toate cazurile această apreciere este în dependenţă de atitudinea subiectivă a ofiţerului de urmărire penală. colet . Potrivit articolului 14 limitarea acestui drept se admite numai în baza unui mandat judiciar. 8. fie juridică. Despre aceasta de asemenea trebuie să se facă o menţiune în procesul verbal. Sechestrarea corespondenţei constă în interdicţia de a transmite corespondenţa adresatului.serviciul poştal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatorului. telegraf). Sechestrarea poate avea ca scop şi constatarea faptului dacă persoanele se cunosc între ele. 2. Legea nu dă definiţia de temeiuri suficiente deoarece această apreciere este în dependenţă de cauza concretă urmărită. Reprezentantul organului de urmărire penală este obligat să înmâneze copia reprezentantului instituţiei. întreprinderii.telegramă transmisă prin radiocomunicaţie (radiotelegramă). Aceasta nu înseamnă însă că sechestrul poate fi stabilit doar într-o anumită instituţie. fie ca această persoană expediază. Sechestrul se stabileşte într-o instituţie poştală respectivă. cât şi a celei expediate.4. 6. adică orice informaţie obţinută prin intermediul aparatului respectiv. a procurorului şi a judecătorului de instrucţie care admite efectuarea unei asemenea acţiuni procesuale. Sechestrarea corespondenţei 1. adică a transmiterii anumitei informaţii.o comunicare scrisă trimisă cuiva prin poştă sau prin intermediul unei persoane. containere poştale . Sechestrul poate fi stabilit în toate instituţiile poştale în care pot fi primite sau din care pot fi expediate anumită corespondenţă care necesită a fi sechestrată. Pentru a efectua această acţiune procesuală sunt necesare temeiuri suficiente de a presupune că corespondenţa poştală primită sau expediată de către bănuit/învinuit poate conţine informaţii ce au importanţă probatorie în cauză. 9. organizaţiei sau unităţii militare care a participat la percheziţie dacă această acţiune procesuală a fost efectuată în cadrul acestor instituţii. unde locuieşte persoana care a expediat corespondenţa şi alte date. În dependenţă de urmărire pot fi descoperite noi adrese la care poate fi expediată corespondenţa şi reieşind din aceste împrejurări numărul instituţiilor poştale poate fie să crească. telegramă comunicare scurtă la distanţă. Comunicarea prin fax. art. Articolul 133.

7. Pe lângă prevederile articolului 260 procesul verbal trebuie să conţină şi anumite date care caracterizează această acţiune procesuală. După expirarea termenului. Judecătorul de instrucţie în dependenţă de ordonanţa procurorului stabileşte durata sechestrului. 1. Examinarea corespondenţei se efectuează de către reprezentantul organului de urmărire penală. alineatul 3. 13. reprezentantul organului de urmărire penală poate ridica total sau parţial sau poate face copii de pe această corespondenţă. anularea sechestrului poate fi efectuată de către organul care a emis ordonanţa. 6. Procurorul este persoana în atribuţiile căruia este pusă întocmirea ordonanţei privind sechestrarea corespondenţei. În toate cazurile organul de urmărire penală decide raţionamentul unei sau alte forme de sechestru. În cadrul efectuării acestei acţiuni procesuale se întocmeşte un proces verbal după regula generală prevăzută de articolul 260 şi 261. 2. corespondenţa se transmite adresatului. În situaţia în care reprezentantul organului de urmărire penală nu a depistat în corespondenţa examinată date care sunt importante pentru cauza penală. şi anume motivarea dispunerii sechestrului. În cazul când s-a emis o singură ordonanţă. şi anume. genul de corespondenţă care se sechestrează şi durata sechestrului. sechestrarea şi examinarea corespondenţei. examinarea şi ridicarea corespondenţei sechestrate.10. În cazul în care s-au depistat date care au importanţă pentru cauză. Durata sechestrului nu poate fi mai mare decât durata urmăririi penale. în care corespondenţă s-au depistat anumite date ce au importanţă pentru cauză. 4. cum ar fi coletele sau scrisorile. adresa exactă a acestor persoane. Ordonanţa se întocmeşte după regula generală cu respectarea unor prevederi prevăzute de articolul 113. Pot fi puse sub sechestru orice gen de corespondenţă. procurorul care a emis ordonanţa este obligat să sesizeze instituţia poştală în vederea anulării sechestrului. În vederea asigurării secretului corespondenţei. Corespondenţa poate fi ridicată şi anexată la dosar în calitate de documente. Articolul 14 asigură secretul corespondenţei. denumirea instituţiei poştale asupra căreia se pune obligaţia de a reţine corespondenţa. sau de către procurorul ierarhic superior şi evident de către judecătorul de instrucţie după examinarea expirarea termenului. Sechestrul poate fi stabilit pe o anumită durată. În procesul verbal trebuie indicată toată corespondenţa care a fost examinată indiferent de faptul dacă conţine sau nu date importante pentru cauză. 5. sau doar anumite genuri. persoana care a efectuat examinarea şi ridicarea corespondenţei. În dependenţă de tactica luată de către organul de urmărire penală. 3. Poate fi pus sechestrul asupra întregii corespondenţe sau corespondenţei primite de la anumite persoane. În cazul în care s-au depistat documente false în corespondenţă acestea se anexează la dosar în calitate de corpuri delicte. Articolul 134. Examinarea corespondenţei are ca consecinţe două soluţii. constatând că limitarea secretului corespondenţei se exprimă prin sechestrarea. 12. numele şi prenumele persoanei a cărei corespondenţă trebuie să fie reţinută. Asupra cărei corespondenţe au fost făcute copii. În practică este mai raţional de a emite o singură ordonanţă privind ridicarea. ce mijloace 150 . ordonanţa este înmânată în prealabil până la declanşarea procedurii de sechestrare. Examinarea si ridicarea corespondentei sechestrate Examinarea şi ridicarea corespondenţei sechestrate se efectuează în baza unei ordonanţe a organului de urmărire penală. Cu toate că judecătorul de instrucţie dispune sechestrul anularea sechestrului. persoana a cărei corespondenţă a fost sechestrată trebuie informată după anularea sechestrului că o parte din corespondenţă a fost sechestrată (caută ceva din jurisprudenţa Curţii Europene). Durata sechestrului stabilită de judecătorul de instrucţie nu poate fi mai mare decât cea solicitată de către procuror. fapt despre care se face o înscriere în procesul verbal a examinării şi ridicării. 14. În cazul când a fost emisă ordonanţa privind examinarea şi ridicarea corespondenţei poştale reprezentantul organului de urmărire penală o aduce la cunoştinţa şefului acestei instituţii. genul corespondenţei. cât şi activitatea judecătorului de instrucţie. corespondenţa poate fi transmisă adresatului chiar dacă conţine date importante pentru cauză. 11. Acest fapt facilitează atât examinarea rapidă a cauzelor penale. etc. În caz de necesitate la examinare participă specialistul şi traducătorul.

soarta în continuare a corespondenţei: a fost ridicată sau a fost transmisă adresatului. prin radio. Totuşi în toate cazurile concluzia privind necesitatea efectuării interceptărilor trebuie să se bazeze pe anumite materiale administrate în cauza penală. La formarea concluziilor pot fi utilizate şi rezultatele activităţii operative de investigaţie. 7. dar şi apărătorii. în care va fi indicat faptul că există ameninţări de aplicare a violenţei prin intermediul comunicărilor. Confirmarea are ca consecinţe continuarea interceptării. fie a oricărui abonat. el fiind şi responsabil pentru interceptarea neîntemeiată a comunicărilor în lipsa autorizaţiei judecătorului de instrucţie. inclusiv din hotel. 6. avocatul martorului dacă există ameninţări reale de aplicare a violenţei. cât şi privind răspunderea penală prevăzută de articolul 178 (_____________) şi 315 din Codul Penal. Ordonanţa privind interceptarea comunicărilor trebuie să fie emisă de către procuror. În toate cazurile acesta poartă un caracter de probabilitate. etc. iar datele obţinute neputând fi utilizate în calitate de probă iar înregistrările necesită a fi nimicite. fie cel personal. 8. Interceptarea convorbirilor se admite doar în anumite infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave. Procurorul este persoana care determină că situaţia respectivă este caz de urgenţă. Judecătorul de instrucţie din oficiu după ce a fost informat este obligat să se pronunţe asupra legalităţii ordonanţei emise de către procuror. canalul de la locul său de trai. etc. În asemenea caz este necesar de a constata că bănuitul. Modalitatea şi locul efectuării interceptărilor este determinat de către organul de urmărire penală. adică pot cere interceptarea comunicărilor nu numai partea vătămată. În caz când anunţarea imediată a fost imposibilă. Interceptarea comunicărilor Interceptarea comunicărilor este o intervenţie în viaţa privată a persoanei. În noţiunea de comunicaţie în sensul articolului 135 se înţelege oricare feluri de convorbiri telefonice. reprezentanţii. Acestea sunt cazurile în care sunt încercări de a ascunde urmele infracţiunii. procurorul poate dispune efectuarea interceptărilor în lipsa autorizaţiei judecătorului de instrucţie. Cazurile de urgenţă sunt cazurile când tergiversarea efectuării interceptărilor poate prejudicia considerabil urmărirea penală. Articolul 135. în sens contrar. de dispariţie a făptuitorilor. În cadrul interceptărilor poate fi utilizat canalul de la întreprinderi. de comitere a altor infracţiuni. de estorcare sau de comitere a altor infracţiuni împotriva acestora. În toate cazurile este necesară cererea persoanelor a căror convorbiri vor fi ascultate. Prevederile alineatului 3 al articolului 135 trebuie interpretate extinsiv. termenul de informare nu trebuie să depăşească 24 ore. Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţie stabileşte __________________. 8. Interceptarea comunicărilor poate avea loc pe orice canal.tehnice au fost utilizate. 151 3. martorul sau membrii familiei lor expres. judecătorul dispune încetarea imediată a interceptărilor. Acest fapt determină reglementarea minuţioasă a acestei acţiuni procesuale. 1. Despre faptul prevenirii se face o consemnare în procesul verbal care este semnat de către toţi participanţii. Încălcarea acestor prevederi poate să aducă o atingere drepturilor constituţionale ale persoanei cauzându-i un prejudiciu moral. sau altor utilizări tehnice. La efectuarea examinării organul de urmărire trebuie să asigure secretul corespondenţei. fapt ce poate permite persoanei de a cere recompensa prejudiciului cauzat. învinuitul sau alte persoane utilizează anumite canale comunicând şi în aceste comunicări se pot conţine date utile pentru soluţionarea cauzei penale. de eschivare de la răspundere. 2. . Dacă au fost interceptate comunicările în lipsa autorizaţiei judecătorului de instrucţie procurorul este obligat imediat să informeze judecătorul de instrucţie. Prin noţiunea de altor convorbiri se subînţelege utilizarea sistemelor de ascultare de diferite genuri. Orice acţiune care duce o atingere a vieţii private a persoanei necesită a fi aprobată de către judecătorul de instrucţie. Concluzia despre necesitatea efectuării interceptării comunicărilor se ia de către organul de urmărire penală. inclusiv şi celor care aparţin persoanelor juridice. 5. cunoscuţilor. 4. Reieşind din aceasta ofiţerul de urmărire penală care efectuează examinarea sau ridicarea este obligat de a preveni toţi participanţii la efectuarea acestei obligaţiuni procesuale privind obligaţia de a nu divulga informaţia conţinută în corespondenţa examinată. În cazul în care nu suferă urmare (în caz de urgenţă). 9. canalele prietenilor. sau alt prejudiciu.

Se înregistrează sursele de telecomunicaţii: numele.. motivul efectuării interceptărilor cît şi alte date. Specificul interceptărilor necesită indicarea unor date suplimentare la datele de ordin general.10... 13.. La interceptarea comunicaţiilor se întocmeşte un proces verbal. etc. adică termenul de 6 luni este un termen restrictiv. procurorul consemnează anexându-le la dosar. Dacă pe parcursul efectuării interceptărilor au dispărut motivele.. telefoanele.. 7. Articolul 136 Efectuarea interceptării. În vederea asigurării inviolabilităţii vieţii private. După verificarea conţinutului procesului verbal şi al casetelor. În toate cazurile. Termenul interceptării convorbirii este limitat ( 30 de zile ).. 2... care conduce cu urmărirea penală. 12.. Când este necesară prelungirea interceptărilor. 3. Se interzice a include în procesul verbal alte date care nu au referinţă la cauza penală. Articolul 137 152 .. Reprezentantul organului de urmărire penală este obligat să explice aceste obligaţii. Reieşind din faptul că interceptarea comunicărilor se efectuează în cadrul urmăririi penale... Persoanele care sunt chemate să asigure tehnic înregistrarea. Datele interceptate în urma comunicărilor care nu au referinţă la cauza penală.. În toate cazurile procurorul este obligat ca să anunţe judecătorul de instrucţie care examinează această modificare a căilor de interceptare după regula prevăzută de alineatul 2 al articolului 135. interceptarea. termenul în care a fost efectuată interceptarea.). procurorul este obligat de a înainta un demers judecătorului de instrucţie. Procesul verbal se întocmeşte după regula generală prevăzută de articolul 260. Aceasta însă nu înseamnă că procurorul nu este în drept de a efectua interceptarea şi a altor căi de comunicare (a altor numere de telefon. În ordonanţa de efectuare a interceptărilor este raţional de indicat eventualele căi de interceptare şi locul efectuării interceptării. ora şi numele judecătorului de instrucţie care a autorizat interceptarea... numerele de telefon şi alte date în cazul cînd sunt cunoscuţi posesorii acestor numere. în care trebuie să indice motivele care determină prelungirea interceptărilor. 4. durata de interceptare nu poate depăşi momentul terminării urmăririi penale. 11.. Indiferent de durata urmăririi penale. înregistrării comunicărilor şi certificarea lor 1. Procurorul nu se poate limita la fraze generale. 6. persoanele care efectuează înregistrarea sunt obligate să păstreze în secret. organul de urmărire este obligat să anuleze interceptarea indiferent de momentul expirării termenului interceptărilor. În procesul verbal se include conţinutul integru al comunicărilor. 5. judecătorul de instrucţie şi instanţa care examinează cauza penală.. În vederea asigurării dreptului la viaţă privată. fiind obligat să indice date complete care determină necesitatea prelungirii interceptării comunicaţiilor .. acest fapt aducând atingere principiului inviolabilităţii vieţii private. Se menţionează în primul rînd data.. pot fi instituţia de telecomunicaţie şi organul care efectuează activitatea operativă de investigaţie (a se vedea Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţie)... Responsabili pentru păstrarea fonogramelor în calitate de corpuri delicte sunt reprezentantul organului de urmărire penală... iar persoanele cărora li se explică să consemneze în procesul verbal... indiferent de opinia procurorului.... După întocmirea procesului verbal.. sunt indicate şi numele acestora etc. În situaţia cînd au fost interceptate mai multe surse de comunicaţie.. judecătorul de instrucţie este obligat din momentul terminării interceptării să anunţe persoana ale cărei convorbiri au fost interceptate sau înregistrate. adresele. datele care le-au fost cunoscute în legătură cu efectuarea acestei acţiuni procesuale. În asemenea situaţie judecătorul trebuie să consulte opinia procurorului. nu pot fi utilizate în alte cauze penale. procurorul trebuie să indice în ordonanţă care surse vor fi în continuare interceptate.. organul de urmărire îl transmite pentru confirmare procurorului. persoana trebuie anunţată nu mai târziu de terminarea urmăririi penale referitor la faptul interceptării... Procurorul este responsabil de a include în procesul verbal anumite date care pot comunica vreo informaţie privind cauza urmărită.. durata interceptărilor nu poate depăşi 6 luni. Traducătorul care se atrage pentru efectuarea traducerii în caz de necesitate este preîntîmpinat pentru răspundere penală potrivit articolelor 178 şi 115 Cod Penal. Anunţarea se efectuează printr-o înştiinţare în scris semnată de către judecătorul de instrucţie în care se indică sursele care au fost interceptate.

La efectuarea înregistrării prin imagini pot fi atraşi specialişti din domeniul respectiv. dacă nu a fost falsificată. 3. cum ar fi: perioada efectuării înregistrării de imagini. a doua de la greceasca phone – sunet şi grapho – scrie ). importante pentru cauza penală. În ordonanţa privind efectuarea înregistrării de imagini este necesar de indicat atât date generale cât şi particulare. Articolul 138 Verificarea înregistrării interceptărilor 1. Se pun aproximativ următoarele întrebări în faţa expertului: Dacă fonograma care a fost prezentată pentru expertiză reprezintă un tot întreg? Înregistrarea a fost efectuată încontinuu sau înregistrarea a fost cu întreruperi? Dacă nu sunt indici că fonograma a fost efectuată prin spicuire (prin alegere)? Dacă fonograma prezentată este în original sau copie? Dacă fonograma a fost supusă unui montaj: mecanic. anexarea la dosar a materialelor obţinute (fotografiilor). 7. 2. Înregistrările obţinute prin activitatea operativă de investigaţie pot fi admise în procesul penal numai în cazurile în care au fost verificate prin intermediul mijloacelor de probă (vezi comentariul la articolul 93). înregistrarea într-un loc deschis). Verificarea ulterioară se va efectua prin intermediul expertizei. aparatajul la care se va efectua înregistrarea(tipul aparatului de înregistrat. Înregistrarea prin imagini poate fi efectuată doar după pornirea urmăririi penale în baza unei ordonanţe a procurorului. inclusiv şi faptul dacă vocea aparţine uneia sau altei persoane. O modalitate mai nouă a expertizei tehnice este expertiza holoscopică sau fonografică (prima provine de la traducerea din grecească „urmărirea sunetului”. În vederea soluţionării acestor probleme.? 153 . În baza efectuării înregistrării se întocmeşte un proces verbal în care se indică toate acţiunile întreprinse de către persoanele care au efectuat înregistrarea. etc. în cele mai dese cazuri apare necesitatea verificării interceptării cu scopul constatării autenticităţii acestora. la cererea părţilor sau din oficiu. instanţa de judecată.)? Care date privind împrejurările exterioare s-au înregistrat pe peliculă (de exemplu caracterul încăperii. Există anumite cazuri cînd apare necesitatea de a cerceta special înregistrările audio. prin cîteva căi: audierea persoanelor care au efectuat înregistrările (inclusiv a specialistului). pelicula etc. persoana care va efectua înregistrarea de imagini. electroacustic. prin programare.Înregistrările de imagini 1. aparatului de telefon. În situaţia cînd este necesar de a stabili în ce condiţii a fost efectuată înregistrarea în faţa expertului pot fi puse asemenea întrebări: Dacă fonograma prezentată a fost înregistrată prin intermediul unui singur aparataj sau a mai multor? De ce tip este casetofonul şi microfonul? Dacă fonograma a fost înregistrată la aparatajul prezentat expertului? Dacă aparatajul avea unele defecte la înregistrare. 4. La procesul verbal se anexează materialele obţinute în urma înregistrării (fotografiile. etc. 4. cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. 3. acţiuni. 2. Este deosebit de important care chestiuni vor fi puse în faţa expertului la efectuarea expertizei tehnice. Inclusiv în procesul verbal se menţionează datele privind tipul aparatajului. casetele audio sau video). Înregistrarea de imagini constă în fixarea prin intermediul mijloacelor tehnice a anumitor fapte. pelicula) şi alte date care vor confirma în instanţă legalitatea efectuării înregistrării. În practică. 5. etc. În primul caz cînd apar dubii privind faptul că înregistrarea audio nu a fost modificată într-un fel sau altul. imprimărilor sonore sau video înregistrate prin intermediul mijloacelor tehnice. 6. printr-o încheiere va dispune efectuarea expertizei tehnice. care sunt incluse în obiectul probaţiunii. Rezultatele înregistrării se anexează la dosar.? 5. şi dacă da – care anume? De ce tip a fost pelicula cu care s-a înregistrat? A fost utilizată o peliculă nouă sau o peliculă reciclată? Care sunt alte surse decît vocea înregistrată (de exemplu sunetul automobilului.

. vîrsta . vîrsta... condiţiile de vizibilitate etc. etc. ele făcînd dovada prin coroborarea celorlalte probe din dosar. în rest este necesar de prezentat originalul (în unele cazuri prin intermediul copiei este imposibil de a efectua expertiza ).... Aparatajul cu care a fost efectuată înregistrarea (marca casetofonului sau dictafonului... 2. Condiţiile în care s-a efectuat imprimarea: mărimea şi caracteristica încăperii în care s-a efectuat imprimarea.. defectele vorbirii...... Activitatea lor se limitează doar la rezolvarea anumitor probleme ce ţin de specialitatea lor (în cazul unor accidente de circulaţie. Aceasta nu înseamnă că în timpul judecăţi nu pot fi efectuate anumite constatări medico-legale.... etc.. 4. naţionalitatea. etc.....? 7..... În cazul unor infracţiuni contra persoanei se poate de efectuat constatarea medico-legală dacă tergiversarea ar determina pierderea urmelor. aceasta depinzînd de durata tratamentului medical fapt ce intră în competenţa medicului legist. locul aflării persoanei care a fost înregistrată.. viteza de înregistrare. În unele cazuri constatările medico-legale pot determina calificarea infracţiunii. Dacă fonograma prezentată este original sau copie ( copia poate fi prezentată în cazul cînd originalul a fost distrus sau a fost pierdut.) 5..) 9. dacă sunt defecte ale vorbirii.. fie ca dovadă a lipsurilor de pregătire. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi medico-legală este mijloc de probă şi probele obţinute prin asemenea mijloace au aceeaşi valoare probantă ca şi celelalte probe din dosar... O mare importanţă o are care date şi materiale vor fi puse la dispoziţia expertului. (vezi articolele.... cînd la locul accidentului estre stabilită poziţia autovehiculului. 8. Cînd apare necesitatea de a stabili date despre persoane vocea cărora a fost înscrisă vor fi puse următoarele chestiuni: Dacă este înregistrată vocea uneia sau a mai multor persoane? Câte persoane au luat parte la discuţie? Despre ce calităţi ale persoanei se poate de constatat analizînd vocea persoanei (sexul. dacă aceasta este posibil. Efectuarea constatării ştiinţifice şi medico-legale este determinată de necesitatea unor lămuriri urgente ale unor fapte sau împrejurări ale cauzei. (dacă toate acestea sunt cunoscute de către organul de urmărire penală).. prezenţa altor surse de sunet etc. Articolul 139 Condiţiile efectuării constatării tehnico-ştiinţifice şi medico-legale 1. distanţa pînă la microfon... naţionalitatea. Legislaţia nu acordă situaţie privilegiată acestor mijloace de probă. tipul microfonului. În cazul cînd înregistrarea este neclară. (spre exemplu în cadrul exhumării. 3. Date despre persoana vocea căreia trebuie identificată (sexul. Caracteristicile acustice ale încăperii.6. Constatările medico-legale de regulă se fac în faza de urmărire penală după ce a fost comisă fapta cît sunt păstrate urmele. 154 . Există situaţii cînd aceste probe pot să nu reflecte realitatea. Specialiştii care efectuează constatările tehnico-ştiinţifice nu pot fi asimilaţi cu organele de urmărire penală şi nu îşi pot însuşi anumite atribuţii ale organelor de urmărire penală sau a organelor de control. Caracteristica lentei magnetice care necesită să fie cercetată...) 6.)? este vocea anumitei persoane înregistrată pe fonogramă? Vocea înregistrată este expusă liber sau se citeşte sau este ceva învăţat prealabil pe de rost. alte date necesare)... În ordonanţa privind efectuarea expertizei este necesar de indicat: Circumstanţele care au determinat efectuarea expertizei. experţilor li se poate pune sarcina de a descifra vocea prin intermediul mijloacelor tehnice de care dispune. fie datorită altor cauze şi în aceste situaţii valoarea lor probatorie se apreciază cu întreg ansamblul probelor.. Raportul de expertiză va avea aceeaşi valoare probantă ca şi alte date obţinute pe parcursul urmăririi penale. sau în accidente de muncă.... determinate de pericolul dispariţiei unor mijloace de probă sau schimbarea unor situaţii de fapt....

4. la examinarea sau la exhumarea cadavrului. Articolul 140 Modul efectuării constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale 1. existenţa urmelor infracţiunii. constatarea se include în această acţiune procesuală şi nu se efectuează o acţiune procesuală separată. Constatarea în vederea stabilirii pe corp a unor urme ale infracţiunii se efectuează în exclusivitate de medicul legist. Concluziile nu sunt complete în situaţia cînd specialistul nu a dat răspuns la toate întrebările care au fost puse în faţa lui. cu examinarea cadavrului sau cu exhumarea cadavrului. În cazul cînd s-a efectuat examinarea corporală. În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală sunt incluse date privind metoda utilizată la constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală cît şi concluziile care s-au făcut în urma efectuării investigaţiei. evident. se întocmeşte un singur raport. însă în toate cazurile cînd părţile pun la îndoială veridicitatea constatărilor specialistului care funcţionează în cadrul organului de urmărire penală este necesară efectuarea unei expertize. 6. 9. Pentru constatarea urgentă legea admite ca specialiştii care efectuează constatarea tehnicoştiinţifică să funcţioneze în cadrul organului de urmărire penală. Constatările medico-legale se efectuează de către medici specialişti în domeniul medicinii legale.7. Specialiştii din medicina legală trebuie să funcţioneze în cadrul unei instituţii medicale sau să dispună de licenţă prin care se admite practicarea medicinii. Specialistul nu este în drept să caute alte materiale din propria sa iniţiativă. În toate cazurile acestea sunt acţiuni procesuale distincte care au sarcinile deosebite una de alta. 2. Aceeaşi situaţie este în cazul cînd din raportul de 155 . nu se întocmeşte un raport separat care să conţină rezultatele constatării dar constatarea se include în acţiunea procesuală respectivă şi. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală. Organul de urmărire sau instanţa anunţă părţile privind efectuarea constatării. părţile pot propune anumite întrebări puse în faţa specialistului. În ordonanţă sau încheiere este necesar de indicat care este obiectul constatării. materialele pentru specialist sunt puse la dispoziţie de către organul de urmărire sau de către instanţă. 8. 7. 5. prin natura lor determinată de regula rapidităţii sunt efectuate potrivit unor proceduri mai simplificate comparativ cu expertiza. La efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice pot fi atraşi specialişti din cadrul altor organe sau specialişti independenţi carte dispun de o calificare respectivă. 2. La efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice. În caz de necesitate. indiferent de faptul dacă constatarea s-a dispus de către organul de urmărire din oficiu sau la cererea părţilor. Constatările se dispun într-o ordonanţă a reprezentantului organului de urmărire sau a procurorului sau printr-o încheiere a instanţei de judecată. În cazuri de excepţie pot întocmi raport de constatare şi specialişti din alte domenii ale medicinii. Dispunerea expertizei se efectuează în cazurile cînd concluziile nu sunt complete sau nu sunt precise. instanţa poate dispune efectuarea acestei acţiuni procesuale doar la cererea părţilor. a părţii vătămate. 3. 8. Organul de urmărire penală poate dispune efectuarea constatărilor atît din oficiu cît şi la cererea părţilor . În cazul cînd specialistul participă la cercetarea la faţa locului. inclusiv termenul în care se va efectua constatarea. Constatarea medico-legală poate fi efectuată şi cu scopul de a descoperi pe corpul învinuitului. Este important de stabilit termenul fix de efectuare a constatării reieşind din faptul că constatarea se efectuează în situaţia cînd sunt necesare acţiuni urgente. Cererile părţilor în asemenea situaţii trebuie să fie motivate. Aceasta nu este o încălcare a „dreptului la un proces echitabil”. el trebuie să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei. de enumerat chestiunile la care trebuie să răspundă specialistul. Constatările medicului legist în asemenea situaţii se includ în procesul verbal al examinării corporale. (verifică dacă-i aşa) 10. 9. Articolul 141 Raportul de constatare tehnico-ştiinţificăsau medico-legală 1. Constatarea medico-legală nu trebuie confundată cu participarea specialistului la cercetarea la faţa locului.

organul de urmărire sau instanţa poate respinge cererea numai în cazul cînd există împrejurările prevăzute de articolul 89. 89 „dacă nu se constată incompetenţa”. experimentul. Totuşi 156 . Acestea se manifestă prin dreptul de a cere unele materiale din cauză. 10. Raportul se prezintă organului de urmărire şi este anexat la dosar. În practică sunt cunoscute cazuri cînd organul de urmărire sau instanţa utilizează cunoştinţele unui specialist în domeniu. Privitor la calitatea expertului vezi comentariul la articolul 88. Obiectul expertizei poate să se refere la orice ramură a ştiinţei. 3. cum ar fi cercetarea la faţa locului. 2. Articolul 142 Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei 1. exhumarea cadavrului. Această cercetare a specialistului nu înlocuieşte expertiza. reconstituirea faptei. Expertul care efectuează expertiza la cererea părţilor are aceleaşi drepturi ca şi expertul desemnat de către organul de urmărire sau de către instanţă. Dreptul părţilor de a înainta cerere privind efectuarea expertizei din iniţiativa sa proprie şi pe cont propriu este o instituţie nouă pentru procedura penală. 9. alineatul 1 a art. 89. atunci cînd opinia expertului numit de judecată susţine constatările procurorului. În asemenea situaţie specialistul întocmeşte un raport într-o formă liberă. 7. 4. În cazul cînd părţile propun expertul pe cont propriu. reieşind din faptul că partea are dreptul să ceară efectuarea expertizei de către expert care dispune de o anumită calitate. Organul de urmărire penală transmite cererea părţii expertului sau instituţiei de expertiză. Organul de urmărire sau instanţa are dreptul de a respinge cererea constatând unele împrejurări de incompatibilitatea a expertului. exploatări a anumitor mecanisme. dar nu efectuează cercetări care sunt caracteristice expertizei. Este exclus de a efectua expertiza în domeniul dreptului. privind corectitudinea raportului de constatare. examinarea corporală. Este raţional ca înainte de a dispune efectuarea expertizei de consultat specialiştii referitor la posibilitatea numirii expertizei. etc. Părţile având dreptul de a propune chestiuni de efectuare a expertizei au dreptul şi de a recomanda un expert pentru participare la efectuarea expertizei. Expertul trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute de articolul 88. care verifică dacă nu sunt împrejurările prevăzute de articolul 89. tehnicii. Cererea se înaintează organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. Cererea privind recomandarea unui expert se înaintează organului de urmărire sau instanţei. se întocmeşte un singur proces-verbal în care sunt incluse şi constatările specialistului. Textul alineatului 3 litera d) se referă la martori şi nu la experţi. Raportul de expertiză este un mijloc de probă (vezi comentariul la articolul 93). În cauzele BONISCH şi BEANDSTETTER Curtea a constatat că dreptul la un proces echitabil nu impune o obligaţie asupra instanţelor naţionale de a numi experţi la solicitarea apărării. În faţa expertului pot fi puse totuşi chestiuni ce ţin de anumite norme speciale: spre exemplu cele care asigură securitatea transportului.constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală nu se poate de făcut o concluzie clară privind chestiunile care au importanţă în cauza dată. 6. de a răspunde şi la alte chestiuni decît sunt incluse în expertiză. inclusiv nu înlocuieşte expertiza şi cazul cînd specialistul participă la anumite acţiuni procesuale. Organul de urmărire este obligat să dispună efectuarea unei expertize în cazul cînd sunt unele dubii. 3. în evitarea abuzului unei părţi. Instanţa poate dispune efectuarea expertizei doar la cererea uneia dintre părţi. Articolul 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului nu menţionează expres regulile aplicabile depoziţiilor experţilor. Raportul prezentat de către expert are aceeaşi valoare probantă ca şi raportul prezentat de către expertul desemnat de către organul de urmărire sau instanţă inclusiv ca şi celelalte probe în dosar. etc. alineatul 1. În asemenea cazuri. 4. Excepţie în cazul de faţă o face punctul 6. Totuşi. punctul 1-5. înlăturarea expertului care nu este competent ţine de dreptul părţii din contul căreia s-a efectuat expertiza. etc. La efectuarea altor acţiuni procesuale la care participă specialistul. 5. 8. folosind anumite materiale şi cunoştinţele sale. Expertiza constituie o cercetare în urma căreia se elaborează anumite concluzii care formează obiectul raportului de expertiză. securitatea muncii. În cerere trebuie să se conţină şi chestiunile puse în faţa expertului. materialului prezentat. jurisprudenţa CEDO a dezvoltat anumite norme în baza prevederilor găsite în alineatele 1 şi 3. examinarea cadavrului. etc.

de exemplu cînd sunt date că persoana oboseşte repede. etc. opinia acuzatului poate avea importanţă dar nu poate fi decisivă. Dacă persoanele citate de apărare nu sunt interogate în aceleaşi condiţii. În competenţa expertului nu se include răspunsul la întrebarea dacă a fost omor sau sinucidere. Curtea Europeană a dezvoltat astfel această analiză: un expert poate fi considerat drept fiind martor dacă există dubii în privinţa neutralităţii sale. 8. Dubiile în privinţa neutralităţii şi obiectivităţii în mod obiectiv pot fi considerate drept fiind justificate dacă suspiciunea penală emană din partea expertului şi acest expert este numit în calitate de expert oficial. în scopul contestării părerii experţilor. din instituţiile medicale unde persoana s-a tratat. Expertiza în ceea ce priveşte p. nu a fost încălcat principiul egalităţii armelor dacă tratamentul inegal se referă la chestiuni care nu sunt decisive la determinarea vinovăţiei sau inocenţei bănuitului. 12. buletine de boală. Este necesar de a lua în consideraţie şi datele care caracterizează comportamentul făptuitorului în perioada de pînă la comiterea infracţiunii. acesta poate fi ascultat în timpul judecăţii. atunci este încălcat principiul egalităţii armelor. În asemenea situaţii soluţionarea cauzei se face în baza altor probe din dosar. dacă martorul apărării. Aceste dubii trebuie obiectiv justificate.4 se efectuează de către un medic şi psiholog. cît şi la stabilirea gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale se efectuează expertiza medico – legală. litera d) analogic cu modalitatea de aplicare a expertizelor dacă aparenţele în mod obiectiv sugerează că expertul are un rol de martor al învinuirii. În cazuri cînd apare necesitatea. În obiectul expertizei nu se include şi constatarea „deosebitei cruzimi” reieşind din faptul că aceste noţiuni nu sunt noţiuni medicale. 5.Curtea Europeană este determinată să aplice articolul 6. are o atenţie dispersată. dar numai dacă persoanele citate de apărare în orice rol. se efectuează expertiza psihiatrico-psihologico complexă. privind unele calităţi ale persoanei. Fără efectuarea expertizei medico-legale poate fi examinat dosarul privind omorul unei persoane doar în cazul cînd cadavrul nu a fost descoperit şi au fost epuizate toate posibilităţi de a-l descoperi. date privind maladiile de care a suferit persoana şi altele. 7. 4. dacă în dosarul penal sunt anumite acte ale instituţiilor medicale. alineatul 3. 2. Cu alte cuvinte: chiar dacă martorul apărării în comparaţie cu expertul învinuirii a fost dezavantajat. Poate fi efectuată şi expertiză complexă psihologico-psihiatrică. Articolul 143 Cazurile cînd efectuarea expertizei este obligatorie 1. Pentru punctele 3-5 se efectuează o expertiză psihiatrică unde sunt utilizate cunoştinţele în domeniul psihologiei. inculpatului este necesar de analizat caracterul şi motivul infracţiunii. În asemenea situaţii se întocmeşte un raport de constatare medico-legală care nu poate substitui raportul de expertiză. 3. Totuşi. încălcarea nu apare dacă interogarea nu a avut loc în întregime conform aceloraşi condiţii. comportamentul persoanei în timpul comiterii infracţiunii şi după aceasta. La stabilirea cauzei morţii. 157 . Autopsia se efectuează nu numai în baza ordonanţei de efectuare a percheziţiei dar şi în baza ordonanţei de efectuare a constatării medico-legale în scopul de a descoperi anumite semne care ar servi ca temei pentru pornirea urmăririi penale. sunt interogate în aceleaşi condiţii ca şi expertul. o stare emoţională nestabilă. de fapt a avut posibilitatea să conteste afirmaţiile expertului cu aceleaşi argumente şi procedee. expertul poate cere diferite acte. La constatarea stării psihice a bănuitului. deoarece expertul stabileşte doar cauza morţii şi caracterul vătămărilor corporale. 11. cînd persoana a atins vîrsta de pensionare. Organul de urmărire penală sau instanţa poate să refuze cererea de renunţare la apărător dacă sunt temeiurile prevăzute de articolul 69 şi 71. 6. În unele cazuri poate fi numită o expertiză psihologică pentru a constata dacă starea psihică a persoanei la momentul comiterii fenomenului dat era predispusă către sinucidere. Atunci cînd expertul poate fi considerat drept martor al învinuirii. Rolul expertului în timpul procesului şi maniera în care-şi îndeplineşte funcţia sunt deosebit de hotărâtoare. dacă acestea confirmă comiterea omorului. În asemenea situaţii. învinuitului.

inclusiv obiectele de cercetare. domeniul cunoştinţelor speciale necesare pentru efectuarea expertizei. În partea introductivă sunt indicate locul şi data întocmirii ordonanţei. dacă plantele examinate sunt în categoria culturilor care conţin substanţe narcotice. prin Hotărârea Plenului nr. Atît bănuitul. mostre pentru cercetare comparativă. 12. 11. dar şi cînd este imposibil de a le obţine. În unele cazuri. În acest caz. de asemene se indică forma de sigilare a obiectelor. ziua de naştere se consideră ultima zi a anului stabilit de expertiză. sunt enumerate materialele care sunt puse la dispoziţia expertului. Se consideră de asemenea obligatorie expertiza în cazul cînd este necesar de a stabili dacă materialul prezentat se atribuie la substanţe narcotice. Nedispunerea expertizei în cazul cînd legea prevede efectuarea obligatorie este motiv de casare a hotărîrii judecătoreşti. Expertiza se recunoaşte ca obligatorie în cazul cînd este necesar de a stabili dacă obiectul dat se referă la armă de foc. sustragerea armelor de foc. spre exemplu. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor”. privind caracteristica obiectelor descoperite în cazul cînd este necesar de a stabili dacă acestea sunt muniţii. capacitatea memoriei. adică începând cu următoarea zi. 16. date privind dezvoltarea acestei persoane. otrăvuri. sunt formulate chestiunile puse în faţa expertului. date despre maladiile de care a suferit. numele persoanei care a întocmit-o. dacă din exemplarul armei de foc prezentat poate fi deschis focul. temeiurile pentru efectuarea expertizei. etc. comercializarea ilegală. Referitor la vîrsta bănuitului.9. 14. Soluţionând cauza privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor (articolul 103 al Codului Penal) este necesar actul de constatare medico-legală. numele şi prenumele expertului sau denumirea instituţiei de expertiză în care trebuie să fie efectuată expertiza. etc. a muniţiilor sau a substanţelor explozive. elemente radio-active. 158 . partea descriptivă conţine pe scurt împrejurările cauzei. etc. anumite materiale din dosarul penal care vor fi necesare expertului (de exemplu procesul verbal de cercetare la faţa locului.1998 „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul). la expirarea orei 24 a zilei considerate ziua de naştere. Pentru constatarea capacităţii sexuale a părţii vătămate se dispune efectuarea expertizei medicolegale sau complexe medico-psihologice. inculpatului sau a părţii vătămate. 15. 18 ani. La constatarea stării psihice şi fizice a părţii vătămate şi a martorului este necesar de a lua în considerare şi particularităţile comportamentului. fabricarea. Gravitatea unor vătămări psihice cauzate părţii vătămate se stabileşte de către expertiza psihiatrică. 31 din 09. În partea rezolutivă sunt indicate felul expertizei .) În ordonanţă sunt indicate inclusiv şi locul aflării acestor obiecte (sunt anexate la dosar sau se află în alte locuri). diferite fotografii. ziua de naştere se consideră ultima zi a anului care corespunde numărului minimal de ani. 16.11. Dacă expertiza determină un număr maximal sau minimal de ani. Pot exista şi alte cazuri cînd expertiza poate fi determinată ca obligatorie. expertiza se efectuează doar dacă prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză. Curtea Supremă de Justiţie recomandă instanţelor de a efectua obligatoriu expertiză. trebuie de luat în consideraţie că. expertiza se numeşte nu numai dacă actele lipsesc sau prezintă dubii. date despre condiţiile în care a fost perceput fenomenul. inculpatul cît şi partea vătămată şi martorul pot fi supuşi expertizei pentru constatarea stării organelor receptive în cazul cînd este necesară verificarea declaraţiilor acestor persoane. 17. La constatarea vârstei. Articolul 144 Procedura dispunerii expertizei 1. învinuitului. Ordonanţa sau încheierea de efectuare a expertizei constă din partea introductivă. explozibile. punctul 3. păstrarea (deţinerea). transportarea. lasă la discreţia organului de urmărire sau a instanţei oportunitatea efectuării expertizei. descriptivă şi rezolutivă. Persoana se consideră că a împlinit vîrsta de 14. În cazul cînd în act nu sunt date suficiente poate fi dispusă expertiza medico-psihiatrică. practica cunoaşte asemenea cazuri. ora 00. 10. în urma expertizei. Punctul 6 al articolului 143. învinuitul. 13. acest fapt dă expertului posibilitatea de a hotărî dacă este necesar de a lua cunoştinţă cu materialele cauzei care se referă la obiectul expertizei . datele.

Expertul nu este în drept de sine-stătător de a căuta. 6. Dispunerea expertizei include alegerea obiectelor care vor fi supuse cercetărilor cît şi a mostrelor pentru cercetare comparativă. În situaţia cînd expertului nu i se pun la dispoziţie suficiente materiale acest fapt poate pune la îndoială posibilitatea efectuării cercetărilor şi poate forma o îndoială de neînlăturat privind veridicitatea concluziilor. 4. De regulă. etc. Aducerea la cunoştinţă trebuie să fie efectuată în cel mai scurt timp după întocmirea ordonanţei pînă la transmiterea ordonanţei expertului sau în instituţia de expertiză. Expertiza psihiatrică sau medico-legală în privinţa părţii vătămate şi martorului se efectuează fără acordul acestora (vezi comentariul la articolul 60 şi articolul 90). 5.2. înregistrări a obiectelor aflate la locul comiterii infracţiunii sau alte date poate fi citat un specialist. de a indica şi de a folosi materialele care nu sunt puse la dispoziţia lui în ordinea stabilită de lege. Expertiza fără acordul părţii vătămate şi martorului se efectuează doar în cazuri cînd prin alte probe nu pot fi constatate împrejurările importante pentru cauză. Expertiza poate să fie efectuată doar de către o persoană care este desemnată pentru efectuarea acestei cercetări în conformitate cu legea procesual penală. 2. Luarea cunoştinţei cu ordonanţa de efectuare a expertizei este dreptul părţilor. O deosebită importanţă o are aducerea la cunoştinţa părţilor a obiectului expertizei. 8. În caz de refuz. Specialistul nu efectuează de sine-stătător cercetarea şi nu substituie efectuarea expertizei. întocmind în acest sens un proces verbal.) obţinute la cererea organelor de urmărire penală şi a instanţelor nu pot fi recunoscute ca raport de expertiză. Ordonanţa sau încheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituţie sau persoana abilitată să efectueze expertiza. de a pune întrebări care se referă la obiectul expertizei. studiile. Expertiza pe contul propriu al părţilor se efectuează în aceleaşi condiţii ca şi expertiza din oficiu. 9. cu permisiunea organului de urmărire. Expertiza psihiatrică se efectuează în Spitalul Republican de Psihiatrie. Dacă pentru efectuarea expertizei este citat un expert care nu activează în cadrul instituţiei. organul de urmărire şi instanţa trebuie să constate motivele acestui refuz. Organul de urmărire penală şi instanţa însă trebuie obligator să constate atitudinea acestor persoane faţă de expertiza care va fi efectuată şi acceptul sau refuzul lor de a fi supuse unei asemenea expertize. Aceasta se efectuează cu scopul ca părţile să 159 . Articolul 145 Acţiuni premergătoare efectuării expertizei 1. Acte referitoare la rezultatele unor controluri departamentale privind anumite împrejurări. 3. În ordonanţa de dispunere a expertizei trebuie să fie indicate aceste împrejurări. etc. Chestiunile puse în faţa expertului nu trebuie să depăşească limitele cunoştinţelor speciale pe care le deţine această persoană. expertiza se efectuează în Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Expertizei Judiciare a Ministerului Justiţiei. Organul de urmărire penală este obligat de a pune la dispoziţia expertului toate obiectele şi materialele necesare expertizei. Expertiza poate fi efectuată şi pe contul părţilor (vezi comentariul al articolul 142). îndeosebi cînd se colectează mostre. Constatarea stării psihice sau fizice a părţii vătămate şi a martorului se efectuează fără acordul persoanei doar în cazurile cînd declaraţiile lor ulterior vor fi puse în mod exclusiv sau principal în baza hotărîrilor în cauza penală şi alte probe nu există sau acestea sunt insuficiente. de a participa sau de a asista la efectuarea acţiunilor procesuale.) 7. 3. Dacă sunt necesare unele fixări. În acelaşi moment. În toate cazurile expertiza în privinţa acestor persoane se efectuează în condiţii de ambulator. (vezi cum se numesc toate acestea). organul de urmărire penală sau instanţa verifică dacă nu sunt împrejurări de incompatibilitate a expertului cît şi calificarea acestuia ( specializarea. expertul este în drept. Expertiza medico-legală se efectuează în Institutul de Expertiză medico-legală. doar în cazurile cînd persoana nu dispune de cunoştinţele respective sau invocă anumite motive de incompatibilitate ea este în drept să nu efectueze această expertiză. Expertului desemnat i se remite lista întrebărilor propuse de către părţi. care poartă denumirea de expertiză (calitatea mărfii.

este necesar de a indica formularea propusă de către părţi. În cazul cînd expertul nu este în stare în termenul respectiv să efectueze expertiza el este obligat să informeze organul de urmărire sau instanţa inclusiv invocând şi motivele unei asemenea tergiversări. Prezenţa este utilă în cazul cînd se efectuează anumite expertize economice. 7. Acest expert este preîntîmpinat ca şi ceilalţi despre răspunderea penală pentru concluzia falsă potrivit articolului 312 al Codului Penal. merceologice. Persoanei care înaintează refuz trebuie să i se dea posibilitatea de a motiva refuzul. Apărătorul are dreptul de a lua cunoştinţă cu ordonanţa din momentul cînd este desemnat în calitate de apărător în cauza dată. de regulă părţile trebuie să fie admise. de a constata dacă expertul este de profilul respectiv. motivele sunt incluse în procesul verbal al acţiunii premergătoare efectuării expertizei. 5. Conducătorul instituţiei de asemenea determină şi componenţa nominală a comisiei. Expertul recomandat de către părţi participă împreună cu expertul desemnat de către organele de urmărire penală la efectuarea expertizei. De obicei expertiza de comisie se efectuează în cazurile complicate. După primirea raportului de expertiză organul de urmărire penală sau instanţa trebuie pe cît se poate de urgent să facă cunoştinţă părţilor cu acest raport. de asemenea cînd sunt expertize criminalistice complicate. Acestea pot fi înscrise de către persoana care a înaintat cererea sau incluse în procesul verbal al acţiunii premergătoare efectuării expertizei.a. apărătorului sau părţii vătămate la efectuarea expertizei facilitează examinarea obiectivă şi completă şi întocmirea unui raport complet. Toate contraexpertizele de regulă trebuie efectuate în comisie. aceştia de asemenea au dreptul să facă cunoştinţă cu raportul de expertiză. Dacă ordonanţa privind efectuarea expertizei a fost întocmită pînă la identificarea bănuitului sau învinuitului această ordonanţă trebuie să fie pusă la dispoziţia persoanei imediat după ce făptuitorul a căpătat statut de bănuit sau învinuit.4. unul din membrul comisiei este preşedintele care organizează activitatea comisiei. În practică. expertizele de comisie se organizează în cazurile cînd este vorba de expertiză psihiatrică sau neurologică. 2. chiar dacă aceasta nu este corectă. 8. dacă va fi efectuată de un singur expert. învinuitului. Participarea bănuitului. sau de a cere numirea unui expert recomandat de către acestea. De asemenea se efectuează expertiza de comisie în cazul cînd este o probabilitate că investigaţiile pot purta un caracter subiectiv. În cazul cînd părţile cer numirea unui expert recomandat de către ele. auto-tehnice ş. Aceasta se întîmplă în cazurile cînd expertiza este efectuată în afara instituţiei de expertiză. numărul total de experţi care sunt incluşi în comisie este determinat de conducătorul instituţiei de expertiză. Dreptul de a înainta recuzarea expertului persoana şi-l poate realiza în cazul cînd în ordonanţă este indicat expertul concret. De regulă. alt membru este raportor care în prealabil a examinat toate documentele 160 . în comisia de efectuare a expertizei sunt incluşi nu mai puţin de 3 experţi. 1. Părţile au dreptul să ia cunoştinţă cu raportul de expertiză cît şi înştiinţarea privind imposibilitatea efectuării expertizei. Articolul 146 Expertiza de comisie Expertiza de comisie este expertiza care se efectuează de mai mulţi experţi de aceeaşi specialitate. 6. este necesar de a da posibilitate ca partea să argumenteze necesitatea includerii expertului. De obicei. cererile privind modificarea sau completarea chestiunilor trebuie admise dacă bănuitul. în acelaşi moment indicînd în ordonanţă că formularea este propusă de către părţi. aceste date fiind incluse în procesul verbal. Dacă cererea de participare a părţilor a fost respinsă lămuririle scrise ale părţilor trebuie să fie puse la dispoziţia expertului. La efectuarea expertizei de comisie. unele expertize medico-legale. aibă posibilitatea de a face observaţii privind chestiunile puse în faţa expertului. inclusiv este obligatoriu de a anunţa drepturile persoanei. În situaţia cînd partea vătămată sau martorul au fost supuse unei expertize. În cazul cînd participarea părţilor nu creează obstacole pentru întocmirea unui raport obiectiv. În asemenea cazuri. de a cere modificarea. învinuitul sau apărătorul insistă la formularea proprie. expertize auto-tehnice. 9. În unele cazuri cînd sunt expertize deosebit de complicate pot fi incluşi şi mai mulţi experţi. Termenul fixat de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este obligatoriu pentru expert.

este în drept să întocmească un raport separat privind chestiunile cu care el este de acord. semnîndu-le. Pot examina documentele şi toţi membrii comisiei. De asemenea ei stabilesc care va fi volumul investigaţii efectuate. La întocmirea concluziilor generale pot participa experţi. 3. 7. este acelaşi ca şi expertiza de comisie. Aceasta nu poate fi motiv de a constata că concluziile sunt neîntemeiate.prezentate comisiei. În cazul cînd expertiza este efectuată de către specialişti din diferite instituţii. fiecare expert indică conţinutul cercetărilor. În cazul cînd unul din membrii comisiei nu este de acord cu opinia celorlalţi. Expertiza se dispune prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei. Cercetările pot fi efectuate în comun sau fiecare expert poate efectua cercetările sale. 4. Conducătorii instituţiilor de expertiză care sunt responsabili pentru efectuarea expertizei determină care investigaţii sunt necesare în primul rînd şi coordonează aceasta cu organul de urmărire şi instanţa. iar raportul poate fi întocmit în comun cînd nu există divergenţe. Deosebirea esenţială care caracterizează expertiza complexă constă în faptul că expertiza se efectuează de cîţiva experţi de diferite specialităţi sau diferite specializări în cadrul unei specialităţi. reieşind din obiectivele expertizei. Efectuarea expertizei în comisie este determinată de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în cazurile cînd este prevăzut de lege sau cînd aceştia consideră necesară efectuarea expertizei date. Întocmind raportul. competenţa cărora ţine de întreg obiectul expertizei. anunţând despre aceasta organul de urmărire penală sau instanţa. În baza concluziilor fiecărui expert se întocmesc concluziile generale. Metodele nu sunt aceleaşi pentru toate cercetările în cadrul expertizei complexe. 2. organul de urmărire penală sau instanţa trebuie să transmită o copie a ordonanţei sau a încheierii în fiecare din aceste instituţii. el indică chestiunile cu care nu este de acord. Procedura dispunerii efectuării expertizei complexe. 4. 3. Articolul 147 Expertiza complexă 1. Interdicţia de a nu semna partea raportului care nu ţine de competenţa sa se răsfrânge şi asupra tuturor experţilor membri ai grupului. Drepturile experţilor sunt egale şi fiecare expert este responsabil pentru partea sa. Efectuarea expertizei în comisie poate fi determinată şi de către conducătorii instituţiei respective. în cazul cînd acesta consideră util. Conducătorii instituţiilor stabilesc persoanele care vor efectua expertiza. Expertiza complexă are multe elemente comune cu expertiza de comisie. Expertiza poate fi efectuată atît în instituţia de expertiză cît şi poate fi efectuată de către specialişti din diferite instituţii. După ascultarea raportului membrii comisiei constată dacă materialele prezentate sunt suficiente pentru efectuarea expertizei. materialele examinate. materialele necesare pentru efectuarea expertizei se transmit în instituţia în care se vor efectua cercetările iniţiale. Raportorul anunţă despre rezultatele examinării materialelor. Aceasta nu înseamnă însă că atribuţiile membrilor comisiilor diferă. Toţi membrii au aceeaşi competenţă şi aceleaşi drepturi şi obligaţii. financiar bancare. care stabileşte termenele şi modalitatea de efectuare a investigaţiilor. Părţile pot cere efectuarea expertizei în comisie inclusiv pot propune un expert de către ele. 8. În asemenea 161 . principiul colegialităţii expertizei. Totuşi este util ca grupul de experţi să fie condus de către preşedinte care dispune doar de atribuţii organizatorice şi nu este în drept să se expună asupra părţii raportului în care el nu este specialist. 6. Expertul semnează doar partea sa de raport. 5. În cazul cînd expertiza este efectuată de către specialişti din instituţia respectivă. metodele aplicate. În cele mai dese cazuri sunt efectuate expertize medicocriminalistice. concluziile care au fost făcute în baza cercetărilor. În cazul cînd un expert nu este de acord. 9. etc. în sarcina conducătorului este pusă organizarea comisiei de experţi după ce ordonanţa privind dispunerea efectuării expertizei şi materialele necesare au fost transmise în adresa acestei instituţii. O particularitate a expertizei complexe constă în faptul că fiecare specialist efectuează cercetările cu metodele specifice ce corespund specializării sale. De asemenea obiectele de cercetare nu în toate cazurile sunt aceleaşi. În situaţia cînd expertiza se efectuează în mai multe instituţii. 10. inclusiv semnînd tot raportul de expertiză. Expertul poartă răspundere doar pentru partea de raport în care se conţin concluziile sale. efectuarea expertizei.

Expertiza suplimentară şi contra-expertiza poate fi dispusă doar după ce a fost efectuată expertiza iniţială. cât şi alte chestiuni. inculpatul. când datele obţinute intră în contradicţie cu datele de fapt care există în cauză. dar părţile pot înainta o cerere repetată în cadrul judecării cauzei privind efectuarea expertizei suplimentare sau contra-expertizei. 4.cazuri. Din aceste considerente contraexpertiza în toate cazurile se pune în sarcina altui expert sau altui grup de experţi. cât şi în faza de judecare a cauzei să solicite efectuarea expertizei suplimentare şi contra expertizei. ş. poartă răspundere pentru întreg raportul de expertiză şi nu numai pentru partea sa de raport. sau altui grup de experţi.a. în cazul când au fost descoperite alte date care ar putea influenţa esenţial asupra concluziilor expertului. În cazul când consideră că este necesară efectuarea unei expertize suplimentare sau contra-expertize. În hotărârea de efectuare a contra-expertizei se includ toate chestiunile care au fost puse în faţa expertului la expertiza iniţială. Expertiza suplimenatră poate fi efectuată de acelaşi expert care a efectuat expertiza iniţială sau conducătorul instituţiei de expertiză poate numi şi un alt expert. În cazul în care procurorul a lăsat fără modificări hotărârea organului de urmărire penală privind respingerea cererii de efectuare a expertizei suplimentare sau contra-expertizei nu există o cale de atac a hotărârii procurorului. persoanele pot înainta o plângere procurorului. în cazurile când sunt contradicţii esenţiale în opiniile experţilor la efectuarea unei expertize de comisie. în cazul când este posibilă o cointeresare a expertului în rezultatele examinării cauzei. bănuitul. 7. De asemenea pot apărea neclarităţi în cazul când datele raportului au fost confruntate cu alte materiale din cauza penală şi au fost descoperite anumite contradicţii sau au fost obţinute alte probe care intră în contradicţie cu datele expuse în raportul de expertiză. poate fi pusă chestiunea privind analiza metodelor aplicate la efectuarea expertizei iniţiale. Este necesar de deosebit neclaritatea sau insuficienţa unor date în raportul de expertiză. Efectuarea contra-expertizei în toate cazurile se pune în sarcina altui expert. De exemplu. nu s-au examinat toate obiectele. 162 . Expertiza suplimenatră se dispune nu numai când nu sunt insuficiente sau neclare datele din raportul expertului.Expertiza suplimentară şi contraexpertiza 1. bănuitului. În cazul când ofiţerul de urmărire penală respinge cererea părţilor de a efectua expertiza suplimentară sau contra-expertiza. În unele cazuri materialele pot fi înaintate într-o altă instituţie de expertiză. Articolul 148. 6. acestea de asemenea pot determina necesitatea efectuării unei expertize suplimentare. învinuitul. Deosebirea esenţială între expertiza suplimentară şi contraexpertiza constă ţi în faptul că la efectuarea contraexpertizei toate chestiunile sunt examinate din nou. 8. Spre exemplu. Părţile au dreptul atât în faza de urmărire. Dacă în raportul de expertiză expertul indică asupra anumitor circumstanţe care au importanţă pentru cauza penală. 2. fapt ce determină efectuarea unei contra-expertize. Expertiza suplimentară se dispune în cazul în care sunt necesare anumite lămuriri sau completări. sau partea vătămată pot înainta o cerere atât ofiţerului de urmărire penală sau procurorului dacă cauza este la faza de urmărire. sau au fost descoperite unele încălcări flagrante ale regulilor de efectuare a expertizei (inclusiv dacă s-a descoperit încălcarea drepturilor învinuitului. dar şi în cazul când în cadrul urmăririi apar alte chestiuni determinate de limitarea obiectului de cercetare. când nu sunt în corelare datele iniţiale puse la dispoziţia expertului şi concluziile. apărătorul său. 5. 9. sau instanţei de judecată. nu s-a dat răspuns la toate întrebările puse în faţa expertului etc. inculpatului). Expertiza suplementară şi contra-expertiza poate fi dispusă de către organul de urmărire penală sau instanţă din oficiu. Contraexpetiza se dispune în cazurile când spre exemplu s-a descoperit incompetenţa expertului. refuzul de a aplica anumite metode şia ltele. dacă cauza este în faza de judecare. 3. ceea ce determină efectuarea unei expertize suplimentare cu insuficienţa investigaţiilor şi cercetărilor. experţii care au semnat raportul final. În situaţia cînd experţii desemnaţi pentru întocmirea raportului final nu sunt de acord cu concluziile unui expert dintr-un anumit domeniu vor indica în raport acest fapt şi în asemenea cazuri nu vor purta răspundere pentru partea respectivă a raportului. Expertiza suplimenatră se efectuează în cazurile când viciile de care este contaminat raportul de expertiză nu pot fi înlăturate prin audierea expertului. Totuşi.

12. 16.pentru a facilita efectuarea unei expertize obiective. care au fost obţinute după efectuarea expertizei iniţiale. În caz când este indicată doar insituţia de expertiză.). Persoanele din afar instituţiei de expertiză care activează prin contract cu instituţia dispun de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca experţii aflaţi în statele instituţiei. La efectuarea expertizei suplimentare expertul efectuează investigaţii doar în partea în care nu s-a efectuat la expertiza iniţială. el nu semnează nici un act de expertiză. În cazul când se efectuează o expertiză a unor documente sau obiecte descoperite în timpul urmăririi după efectuarea expertizei iniţiale se efectuează o altă expertiză care nu este nici suplimentară. dacă personal a prezentat materialele. 11. Hotărârea prin care se dispune efectuarea expertizei suplimentare sau contra-expertizei este asemănătoare cu hotărârea prin care se dispune efectuarea expertizei ordinare iniţiale. Instituţia de expertiză poate încheia un contract cu o persoană din afară. Este recomandabil ca transmiterea să se efectueze prin intermediul curierului pentru a asigura operativitatea şi înlătura pericolul dispariţiei materialelor. 4. 90). 14. Persoanele incluse trebuie să dispună de licenţă eliberată de Ministerul Justiţiei pentru efectuarea unui gen anumit de expertize. 3. primeşte un certificat în care sunt indicate toate materialele primite de instituţia de expertiză. Spre deosebire de expertiza suplimentară. În ordonanţă şi încheiere pe lângă toate datele care trebuie obligatoriu incluse în aceste acte procedurale. pentru efectuarea expertizei concrete sau includerea unei persoane într-o comisie de experţi. Conducătorul instituţiei de expertiză informează organul de urmărire penală sau instanţa printr-o scrisoare oficială indicând numele experţilor care vor efectua expertiza. Dacă rezultatele contra-expertizei nu corespund rezultatelor expertizei iniţiale este necesar ca în partea analitică a raportului să fie indicate motivele divergenţelor. Dacă este necesar de a efectua expertiza în staţionar a stării psihice a părţii vătămate sau a martorului este obligatorie acceptul acestei părţi (vezi comentariul la art. Conducătorul instituţiei de expertiză primind materilale. dar în raportul său el poate să facă trimitere şi la expertiza iniţială. se procedează conform prevederilor art. Transmiterea se face prin intermediul instituţiilor poştale sau prin curier. 2. trebuie indicat şi numele expertului care va efectua expertiza. În cazul când sunt necesare investigaţii suplimentare determinate de constatarea că inculpatul a săvârşit o altă infracţiune. 17. Expertiza poate fi efectuată nu numai de către lucrătorii aflaţi în statele instituţiei.Efectuarea expertizei în instituţia de expertiză 1. 15. În sarcina organului de urmărire penală sau a instanţei este pusă transmiterea către instituţia de expertiză a anumitor materiale şi anume a ordonanţei sau a încheierii privind efectuarea expertizei în care poate fi indicat numele expertului care va efectua această expertiză. Suplimentar în hotărâre trebuie să fie indicate motivele de efectuare a expertizei suplimentare sau contra-expertizei. Articolul 149. conducătorul acestei instituţii numeşte un expert şi anunţă organul care a dispus efectuarea expertizei. şi a tuturor materialelor care sunt necesare pentru efectuarea expertizei. 60 şi art. Expertiza suplimentară sau contra-expertiza se dispune printr-o ordonanţă a organului de urmărire penală sau printr-o încheiere a instanţei de judecată. la contra-expertiză expertul este obligat personal să efectuze toate investigaţiile necesare şi nu este în drept să facă trimitere la expertiza iniţială. În acelaşi moment. La hotărâre se anexează şi raportul expertizei iniţiale cu toate anexele (spre exemplu: fotografii. nici contraexpertiză. materiale experimentale etc. 10. inclusiv este necesară o expertiză. Rezultatele obţinute în urma efectuării investigaţiilor au aceeaşi valoare probantă ca şi rezultatele expertizei iniţiale şi se apreciază în comparaţie cu alte probe. 13. Curierul sau însăşi ofiţerul de urmărire penală. ia cunoştinţă şi le transmite expertului sau grupului de experţi care trebuie să efectueze expertiza. Când apar unele dubii privind veridicitatea rezultatelor obţinute în urma efectuării unei expertize psihiatrice de ambulator este necesară efectuarea unei expertize psihiatrice în staţionar. Persoana care primeşte materialele respective le înregistrează în registrul special transmiţându-se conducătorului instituţiei. 163 . La hotărâre pot fi anexate şi anumite materiale suplimentare care pot avea atribuţie la investigaţie. 326. mostre. expertul care a efectuat expertiza iniţială poate fi invitat pentru a da anumite explicaţii. inclusiv demersurile înaintate de către părţi.

În cazul când efectuarea expertizei este insuficientă. Expertizele de acest gen se efectuează de regulă de specialiştii din instituţiile de cercetări ştiinţifice de prfilul dat. Dacă dispune informaţii despre o altă instituţie care poate efectua expertiza în acest domeniu. 312 Cod penal). specialitatea. arte. acesta anulează ordonanţa în care este indicată nominal persoana şi emite o altă ordonanţă identificând o altă persoană. Articolul 150. 7. sau a încheierii instanţei de judecată la cererea părţilor. Conducătorul instituţiei de expertiză poate să renunţe la efectuarea expertizei iniţial dacă constată că nu sunt specialişti pentru efectuarea acesteia. Efectuarea expertizei în afara instituţiei de expertiză este determinată de faptul că în cadrul instituţiei nu se efectuează toate genurile de expertiză. În sarcina acestuia este pusă de asemenea şi asigurarea calităţii expertizei. fapt determinat de insuficienţa materialelor prezentate conducătorul instituţiei de expertiză poate să indice privind necesitatea completării materialelor cu alte materiale necesare. sau instanţa de judecată să constate toate împrejurările care permit persoanei să efectueze expertiza.Efectuarea expertizei în afara instituţiei de expertiză 1. însă părţile sunt obligate de sinestătător să prezinte conducătorului instituţiei de expertiză materialele de care dispun. 2. Faptul că a fost preîntâmpinat de răspunderea penală pentru concluzii false nu exclude şi menţionarea despre aceasta ordonanţă şi încheiere. organul de urmărire sau instanţa trebuie în primul rând să stabilească persoana care va efectua expertiza. (A se vedea toate actele normative a Institutului de expertiză privind termenii etc. nu exclude şi obligaţia expertului de a indica în raportul său despre faptul preîntâmpinării. Poartă un caracter separat expertiza efectuată la iniţiativa şi din contul părţilor. stabileşte persoana. Dacă expertiza va fi efectuată în afara instituţiei. Este raţional ca până la emiterea ordonanţei organul de urmărire penală. În cazul când s-a constatat că persoana poate efectua expertiza ea se preîntâmpină de răspunderea penală pentru prezentarea cu bună-ştiinţă a unor concluzii false. Dacă în anumite situaţii prin instituţia de expertiză nu poate fi efectuată investigaţia organul de urmărire penală sau instanţa poate atrage la efectuarea expertizei şi o persoană care dispune de cunoştinţe speciale într-un domeniu. obiectelor de valoare etc. inclusiv de a-l preîntâmpina de răspunderea penală pentru prezentarea cu bună-ştiinţă a concluziei false (art. 164 . Conducătorul instituţiei de expertiză stabileşte termenul de efectuare a expertizei şi poartă răspundere personală pentru respectarea acestui punct. cât şi care ar trebui să fie conţinutul investigaţiei şi concluziile. de a răspunde la toate chestiunile puse în faţa acesteia şi altele. spre exemplu expertiza în domeniul artei. iar părţile primesc un certificat în care sunt înscrise toate materialele care au fost prezentate la instituţia de expertiză.5.). Acest fapt este determinat de solicitarea nu atât de frecventă de efectuare a unor astfel de expertize. În asemenea situaţii conducătorul remite materialele ofiţerului de urmărire penală sau instanţei. Reieşind din faptul că conducătorul instituţiei de expertiză are o atribuţie administrativă privind efectuarea expertizei el nu poate da indicaţii privind metodele car necesită a fi efectuate la efectuarea expertizei. 8. Dacă după prezenţa expertului organul de urmărire penală a constatat că sunt anumite împrejurări care nu îi permit expertului să efectuze expertiza. competenţa acestei persoane. Aceasta nu poate însă servi ca temei pentru remiterea ordonanţei sau încheierii şi a materialelor la organul care a dispus expertiza. Pentru aceasta organul de urmărire sau instanţa citează persoana înmânându-i ordonanţa sau încheierea. Această expertiză de asemenea se efectuează în baza ordonanţe. 9. stabileşte dacă nu este o stare de incompatibilitate.. el trebuie să informeze organele despre un asemenea fapt. La terminarea expertizei şi întocmirea raportului expertul transmite toate materialele conducătorului instituţiei care la rândul său informează organele de urmărire sau instanţa despre acest fapt transmiţând raportul şi materialele. Expertiza în afara instituţiei de expertiză se efectuează în cazul când sunt necesare anumite cercetări specifice într-un domeniu al ştiinţei. capacitatea persoanei de a efectua calitativ investigaţia. alte chestiuni importante pentru cazul dat. meserii etc. 6. cât şi să-i explice drepturile şi obligaţiile. Materialele prezentate se înregistrează în registrul special. Conducătorul instituţiei de expetiză este obligat de a explica expertului drepturile şi obligaţiile.

materialele care au fost utilizate de către expert. temeiurile de efectuare a expertizei. care utilaje şi preparate au fost utilizate. 2.3. autorul. el este în drept de a menţiona despre aceste rezultate în raportul său. partea respectivă încheie un contract cu expertul în conformitate cu normele procedurii civile (vezi care contract ar fi posibil de încheiat). Menţionând despre ordonanţa sau încheierea care a servit drept temei pentru efectuarea expertizei. În raport se conţin rezultatele investigaţiei efectuate de către o persoană care dispune de cunoştinţe speciale în domeniul dat.Întocmirea şi prezentarea raportului de către expert 1. În caz de imposibilitate de a satisface cererile expertului organul de urmărire sau instanţa întocmeşte o ordonanţă sau o încheiere separată în care sunt indicate toate motivele de incapacitate de a satisface cererea. obiectul investigaţiilor. specialitatea. Partea anlitică trebuie să fie elaborată într-un limbaj clar pentru persoane care nu dispun de cunoştinţe speciale în acest domeniu. În partea introductivă de asemenea se includ şi date despre persoanele care au participat la efectuarea expertizei. partea analitică şi concluziile. cât şi prezentarea unor materiale suplimentare pentru investigaţie. în cazul când expertul obţine rezultate care depăşesc volumul chestiunilor puse în faţa lui. 165 . Chestiunile la care dă răspuns expertul trebuie să fie incluse în raportul de expertiză identice cu cele din ordonanţa sau încheierea privind dispunerea expertizei. organul şi persoana care a coordonat efectuarea expertizei. Expertul face trimiteri şi la literatura ştiinţifică în baza căreia a fost efectuată expertiza. inclusiv şi se lămureşte expertului forma de întocmire a raportului. În partea introductivă se menţionează de asemenea integral toate chestiunile puse în faţa expertului. inclusiv cu prezenţa persoanelor participarea cărora este utilă la efectuarea expertizei. sau slaba calificare a sa. În caz de necesitate expertul poate formula anumite cereri sau a declara despre anumite împrejurări care se includ în ordonanţa organului de urmărire penală sau în încheierea instanţei. Expertul poate să refuze de a efectua expertiza dacă constată necalificarea sa în domeniul dat. În partea introductivă se includ şi date privind locul şi timpul efectuării expertizei. Raportul de expertiză este format din 3 părţi: partea introductivă. inclusiv metoda aplicată. care metodici au fost utilizate. În partea analitică de asemenea se fac trimiteri la materialele dosarului care au fost utilizate de către expert cu trimiterea la filele din dosar. Articolul 151. În caz de necesitate expertul poate să se adreseze la persoana care a dispus efectuarea expertizei pentru lămurirea unor formulări în întrebările puse în faţa expertului. cât şi data când materialele dosarului au fost puse la dispoziţia expertului. Expertul este liber de a indica în partea analitică orice împrejurare care o consideră el că este necesar de menţionat. date despre expert. La emiterea ordonanţei şi constatarea capacităţii persoanei de a efectua expertiza sunt stabiliţi şi termenii de efectuare a expertizei. Raportul de expertiză este un mijloc de probă care are o importanţă deosebită în procesul penal. El trebuie să fie preîntâmpinat pentru răspunderea penală în cazul prezentării cu bună-ştiinţă a unor concluzii false. sau persoana la cererea căreia a fost efectuată expertiza în cazul când expertiza a fost efectuată la cererea părţilor şi pe contul lor. Expertul dă răspuns la chestiuni din numele său propriu şi poartă răspundere personală. În a doua parte a raportului de expertiză – partea analitică se descrie procesul de efectuare a investigaţiilor. faptul că expertul a fost preîntâmpinat pentru răspundere în caz de prezentare cu bună-ştiinţă a unor concluzii false. Metoda şi volumul cercetărilor este determinată de către expert. indicând sursa. inclusiv şi cele profesionale (studiile. Confirmarea prin semnătură şi aplicarea sigiliului instituţiei respective se efectuează cu scopul atât de a confirma efectuarea investigaţiilor. 3. vechimea în muncă). Faptul prevenirii despre răspunderea penală este menţionat în ordonanţă sau în încheierea de efectuare a expertizei. Nu se admite redactarea întrebărilor puse în faţa expertului. În cazul efectuării expertizei din cont propriu a părţilor. Organul de urmărire penală sau instanţa sunt obligaţi să asigure cu materiale expertul. ediţia şi alte date care sunt necesare pentru identificarea lucrării care a fost utilizată. circumstanţele care au fost descoperite în urma efectuării investigaţiilor. 4. expertul trebuie să indice data emiterii acestei hotărâri. 4. cât şi de a confirma faptul că el a fost preîntâmpinat despre răspunderea penală pentru prezentarea cu bună-ştiinţă a unor concluzii false. inclusiv dacă va invoca şi insuficienţa materialelor puse la dispoziţie pentru efectuarea expertizei.

Organul de urmărire. În cazul respingerii cererii părţilor.Termenii ce ţin de specialitate trebuie să fie lămuriţi. unei contra-expertize. 6. În cazul în care persoana este ţinută în stare de arest în faza de urmărire internarea în instituţia medicală se efectuează de asemenea cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. în toate cazurile. Dacă în timpul efectuării investigaţiilor expertul a constat şi alte împrejurări decât cele care se cereau de constatat. Obiecţiile sunt incluse în procesul verbal al şedinţei de judecată. Audierea expertului 1. În cazul când expertul nu a fost în stare să răspundă la toate întrebările el trebuie să menţioneze motivul care a condiţionat o asemenea imposibilitate. Pot fi luate în consideraţie şi alte împrejurări. Articolul 153. Părţile pot cere efectuarea unei expertize suplimentare. 152 nu dă o definiţie a noţiunii de supraveghere îndelungate (vezi regulamentul Ministerului Sănătăţii). În partea a treia a raportului sunt menţionate concluziile la care a ajuns expertul. În ordonanţa sau încheierea de internare în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei trebuie să fie indicată instituţia medicală unde se va efectua expertiza. În situaţia când este imposibil de a da răspuns la o chestiune. 7. fie cu declaraţia expertului privind imposibilitatea prezentării concluziilor. Art. Internarea în instituţia medicală se efectuează de regulă după examinarea persoanei în condiţii de ambulator. indiferent care a fost răspunsul expertului întocmeşte un proces verbal. precum şi privind procesul verbal de audiere a expertului. Internarea în instituţia medicală se face în baza unei ordonanţe a organului de urmărire sau încheiere a instanţei. În partea analitică se includ de asemenea orice act normativ care a fost utilizat de către expert în cadrul investigaţiilor efectuate. 2. învinuitului. 5. Internarea în instituţie medicală duce la limitarea libertăţii persoanei şi de aceea se autorizează de către judecătorul de instrucţie în baza demersului procurorului în faza de urmărire sau de către instanţă fie la cererea părţilor. În situaţia în care expertiza a fost efectuată în faza de judecare a cauzei raportul de expertiză. Internarea are loc în cazurile când este necesară o supraveghere îndelungată. Din momentul finisării efectuării expertizei psihiatrice persoana trebuie imediat externată din instituţia medicală. De asemenea se menţionează şi opinia expertului în caz când nu este posibil de a da un răspuns clar la o chestiune. Articolul 152. Termenul de aflare în instituţia medicală se include în termenul de arest dacă persoana până la efectuarea expertizei se afla în stare de arest. Concluziile trebuie să fie clare şi determinate. 5. Dacă internarea a fost efectuată în timpul judecării cauzei. inculpatului de a îşi apăra de sinestătător drepturile şi interesele legitime. aceasta nu poate fi pusă în baza sentinţei. articolul 143 stabileşte efectuarea obligatorie a expertizei. Articolul 152 nu determină care este procedura în cazul când a fost numită o expertiză medico-legală sau psihiatrică în condiţiile de staţionar. sau să i se prezinte materialele pentru luare de cunoştinţă în legătură cu finisarea urmăririi. fie din oficiu în cadrul judecării cauzei. Concluziile trebuie să se bazeze pe rezultatele investigaţiilor menţionate în partea analitică. Nu se admite ca în această perioadă făptuitorul să fie pus sub învinuire. În asemenea situaţii se iau în consideraţie opiniile medicilor care au examinat persoana în condiţii de ambulator. Procesul verbal se întocmeşte în termen de 3 zile de la primirea raportului cu scopul de a asigura ca părţile să ia cunoştinţă fie cu raportul de expertiză.Internarea în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei În cazul în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea bănuitului. acestea au dreptul de a se adresa procurorului. 490). În asemenea situaţii urmărirea se efectuează după regula generală cu excepţia cazurilor când este necesar de efectuat acţiuni procesuale cu participarea bănuitului sau învinuitului. Declaraţiile expertului nu sunt un mijloc separat de probe. 166 . obiecţiile. Motivele sunt expuse în alineatul 4 al articolului 151 şi sunt exhaustive. Această instituţie este staţionarul de psihiatrie a Ministerului Ocrotirii Sănătăţii (verifică). 3. În situaţia în care expertul îşi expune opinia cu probabilitate la unele date. 7. cererile părţilor în urma luării cunoştinţei cu materialele prezentate sunt înaintate organului de urmărire. acest fapt este necesar de menţionat. Organul de urmărire admite sau respinge cererea părţilor. se aduce la cunoştinţa părţilor care luând cunoştinţă pot înainta obiecţiile sale instanţei. 1. 4. aceste împrejurări sunt expuse după darea răspunsurilor la toate întrebările puse în faţa lui. procesul se amână (vezi comentariul la art. 6. Explicaţiile.

În alte cazuri participarea specialistului asigură calitatea mostrei. specialist sau altă persoană. 5. Organul de urmărire nu este limitat în colectarea anumitor mostre. argumentarea unor metodici complicate. alte date. 2. 6. După audierea expertului părţilor trebuie să li se pună la dispoziţie procesul verbal de audiere a expertului. cât şi volumul mostrelor colectate pe cât ese posibil. 6. fie dacă aceste persoane au lăsat urme pe corpurile delicte care sunt în cauza penală. 5. se interzice de a audia expertul până la prezentarea raportului. dar un este în drept de a-l obliga. Decurgerea şi rezultatele colectării mostrelor pentru cercetare comparativă sunt înscrise în procesul verbal al acţiunii procesuale.2.Temeiurile de colectare a mostrelor 1. În asemenea situaţii se efectuează expertiza suplimentară. De la bănuit şi învinuit mostrele pot fi colectate în toate cazurile dacă acestea sunt necesare pentru efectuarea expertizei. Colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă este o acţiune procesuală particularităţile căreia constau în faptul că pe parcursul acesteia nu sunt colectate anumite date care se fixează în procesele verbale. Condiţia esenţială pentru efectuarea acestor acţiuni constă în faptul că în cadrul acţiunilor nu trebuie de aplicat metode care pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei sau înjosesc onoarea şi demnitatea acesteia. 7. statutul său procesual (bănuit. persoana de la care se vor colecta mostrele. instituţia în care activează. să participe la colectarea mostrelor. În cazul când se vor colecta mostre de la partea vătămată sau martor este necesar de indicat motivul. În legătură cu necesitatea colectării mostrelor pentru cercetare comparativă se întocmeşte o ordonanţă motivată a organului de urmărire. Pe lângă datele generale pe care trebuie să le conţină o ordonanţă este necesar de indicat şi date cu privire la persoana care le va colecta. însă în unele cazuri colectarea mostrelor este imposibilă fără participarea specialistului (spre exemplu: colectarea mostrelor de sânge. 3. în acelaşi termen ca şi raportul expertului după efectuarea expertizei (vezi articolul 151. ci se includ ca o parte componentă a expertizei. 167 . ş. Expertul se audiază în cazul când sunt necesare unele lămuriri în ce priveşte raportul deja întocmit. Audierile expertului în condiţiile articolului 153 se efectuează doar în faza urmăririi penale. 5. învinuit sau parte vătămată sau martor). Participarea specialistului sau expertului un este obligatorie conform articolului 154.a. Audierea expertului se efectuează după condiţiile de audiere a martorului.a). unor noţiuni. ş. Pe lângă datele personale se indică şi specialitatea persoanei. Reieşind din faptul că declaraţiile expertului nu se consideră ca un mijloc separat de probă. Obiectul audierii expertului ţine doar de chestiunile care au fost soluţionate în cadrul efectuării expertizei. Este raţional ca la colectarea mostrelor să participe expertul care efectuează cercetarea comparativă dacă există o asemenea posibilitate. 154). Iniţiativa de a audia expertul poate parveni atât din oficiu de la organul de urmărire penală. Toate aceste materiale transmise expertului sunt enumerate în ordonanţa de efectuare a expertizei. expert. cu alte corpuri delicte care au fost colectate în cadrul efectuării unor acţiuni procesuale. 4. 3. Articolul 154. chiar dacă expertul le cunoaşte din alte surse. 4. Organul de urmărire penală poate propune expertului. Este raţional ca la colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă să participe specialistul. În unele cazuri poate participa şi expertul dacă acesta cere participarea. 8. aceste lămuriri pot ţine de explicarea unor termeni. cât şi la cererea părţilor după ce acestea au luat cunoştinţă cu raportul de expertiză. dar are ca scop asigurarea expertului cu anumite materiale în scopul efectuării unei cercetări comparative cu urmele care au fost lăsate la locul infracţiunii. Mostrele pentru cercetare comparativă de regulă sunt transmise expertului o dată cu ordonanţa de efectuare a expertizei împreună cu alte materiale care sunt necesare pentru efectuarea expertizei. Aici vorbim despre jurisprudenţa Curţii Europene. Nu se admite de a audia expertul în cazul când este necesară obţinerea unei informaţii suplimentare. (alin. Organul de urmărire penală nu poate pune în faţa expertului alte întebări. art. De la martor şi partea vătămată mostrele pot fi colectate doar în cazurile când apare necesitatea de a verifica dacă aceste persoane fiind în locul comiterii faptei ar fi putut lăsa urme. datele personale. alineatul 5).

fonograma vocii). Colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă în faza de judecare se fectuează doar în cazul când o asemenea colectare nu a fost efectuată în faza de urmărire. Este necesar de ţinut cont că colectarea silită a mostrelor poate avea loc doar în cazuri excepţionale. 156 prevede colectarea atât a mostrelor experimentale. 168 . cum ar fi cercetarea la faţa locului. 155 vezi la fiecare mostră care specialişti le colectează). De exemplu pot fi enumerate în calitate de mostre utilizate urmele de transport. vopsele. Atât unele. cum ar fi percheziţia sau ridicarea şi pe parcursul acestei acţiuni s-au colectat şi mostre nu este necesară o ordonanţă separată. Atât în cazul admiterii. La ordonanţa de efectuare a expertizei se anexează şi atât ordonanţa cât şi procesul verbal pe colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă. b) au fost epuizate toate căile de convingere a persoanei pentru ca persoana să prezinte benevol mostra. 3. onoarea şi demnitatea persoanei Este necesar de luat în consideraţie şi faptul că unele mostre pot fi colectate doar dacă persoana acceptă acest fapt (spre exemplu înscrierile.Modul de colectare a mostrelor în baza ordonanţei organului de urmărire penală 1. la art. 4. ridicării. iar expertiza este imposibilă de efectuat fără cercetări comparative. acestea sunt insuficiente sau neutilizabile. În cazul când se efectuează altă acţiune procesuală. În cazul când colectarea mostrelor este o acţiune procesuală separată se emite o ordonanţă prin care se dispune efectuarea acestei acţiuni procesuale. 9. dar acest fapt se înscrie în procesul verbal al percheziţiei. Instanţa determină necesitatea efectuării colectării admiţând sau respingând cererea părţilor. instanţa la cererea părţilor poate dispune atât efectuarea expertizei. Atât expertul. ordonanţă care este obligatorie pentru persoana de la care se colectează mostrele. Colectarea mostrelor se face cu atragerea specialiştilor din diferite domenii. 5. Prezenţa specialistului sau expertului la colectarea mostrelor este efectivă în cele mai multe cazuri deoarece aceasta asigură suficienţa mostrelor şi utilitatea. ridicarea şi altele. expertul poate să se adreseze organului de urmărire pentru prezentarea mostrelor suplimentare.7. De regulă colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă se efectuează în faza de urmărire penală. Instanţa nu este în drept să dispună din oficiu colectarea mostrelor. Articolul 156. 6. adică mostrele colectate doar în cadrul acţiunii procesuale respective – de colectare a mostrelor. cu condiţia că: a) efectuarea expertizei este obligatorie potrivit art. sau altor acţiuni procesuale. numărul şi alte chestiuni. În cazuri când în faza de urmărire nu au fost colectate aceste mostre. cantitatea lor. cât şi a mostrelor libere. cât şi altele pot fi utilizate în calitate de mostre. cât şi a respingerii se emite o încheiere a instanţei de judecată. 8. 143 sau efectuarea expertizei este determinată de importanţa raportului de expertiză pentru soluţionarea justă a cauzei. nu au fost suficiente mostre colectate sau a fost efectuată cu încălcarea procedurii de colectare a mostrelor. adică mostrele colectate în cadrul altor acţiuni procesuale. 10. nu s-a efectuat o expertiză. c) Nu vor fi utilizate metode care vor pune în pericol viaţa şi sănătatea.Felurile mostrelor Enumerarea modelelor de mostre în art. 2. Ordonanţa este obligatorie şi pentru specialistul care este atras la această acţiune procesuală. cât şi colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă. 155 nu este exhaustivă. percheziţia. În caz de necesitate când mostrele colectate sunt insuficiente. În cazul când ofiţerul de urmărire penală nu a pus la dispoziţia expertului mostre. (Acum. Articolul 155. În unele cazuri expertul poate solicita şi participarea persoanală la colectarea mostrelor. În cazul admiterii cererii unei părţi instanţa pune în discuţie chestiunea privind mostrele care trebuie colectate. Art. expertul solicită de la organul de urmărire penală prezentarea mostrelor suplimentare. exemplare de sol şi altele. Expertul de asemenea poate să solicite participarea personală la colectarea mostrelor. cât şi specialistul nu au dreptul independent de a colecta mostre pentru cercetarea comparativă.

actele ale inspectorilor tehnici. (vezi Legea cu privire la bănci şi activitatea bancară). rapoarte ş. aceasta trebuie să fie confirmată de către pesoana care efectuează urmărirea. 6. Documentele sunt recunoscute ca mijloca de probă dacă sunt respectate cerinţele admisibilitatea. 2. Ca mijloace de probă sunt recunoscute şi documentele care parvin de la cetăţeni. ş. cât şi de corpurile delicte. sau silit mostra. În procesul verbal se înscriu pe lângă datele generale şi persoana de la care s-au colectat mostrele. pe când documentele sunt întocmite în afara procesului penal de persoane care pot să nu fie subiecţi ai procesului penal. În asemenea situaţii sunt solicitate documente din instituţia medicală..a tratat după infracţiune. date statistice.a. consecutivitatea acţiunilor. documentele pot să fie prezentate la cererea organului de urmărire sau a instanţei (spre exemplu. Documentele sunt mijloace separate de probă care se deosebesc atât de procesele verbale ale actelor de urmărire şi judecătoreşti. cât şi de către persoana de la care s-au colectat mostrele. La documente se atribuie nu numai cele scrise. ş. 5. Dacă persoana refuză să prezinte benevol mostrele este necesar de indicat motivele pe care le invocă această persoană.). sau de către instanţă. pertinenţa. cereri etc. În cazul când în dosar există copia documentului. În cazul sigilării mostrelor. un document fals). În cazul când este necesar de a utiliza o informaţie confidenţială trebuie de respectat normele prevăzute de actele normative respective. 8. cât şi care nu au legătură cu dosarul (diferite scrisori. 8.a.) 1. care mijloace au fost utilizate. la materialele dosarului penal trebuie să fie anexate şi instrucţiile respective sau extrase din anumite instrucţiuni.7. Ca probe pot servi spre exemplu datele care descriu condiţiile de viaţă şi educaţie a minorului. Procesele verbale se deosebesc de documente de prin faptul că acestea sunt întocmite în cadrul unei acţiuni procesuale. cum ar fi acte de revizie. 169 . descrierile anumitor procese şi persoane etc. Articolul 157. La examinarea unor infracţiuni ce ţin de încălcarea unor atribuţii de serviciu de către persoană. dar şi scheme grafice.).a. dacă acesta a participat. diferite rapoarte a organului de poliţie. cât şi de către specialist. ş. cât şi este necesar de descris pe cât e posibil de minuţios mostra ridicată. Sunt recunoscute în calitate de probe şi actele medicale privind starea sănătăţii a învinuitului şi a victimei. 4. Una din condiţiile obligatorii ce ţine de admisibilitatea acestei probe este faptul că în dosarul penal trebuie să existe date referitor la modul prin care documentul a fost inclus în materialele dosarului (spre exemplu. procesul verbal al unei acţiuni procesuale.Documente (Vezi în care lege se vorbeste ce înseamnă document. procesul verbal de anexare.. Modalităţile de includere a documentelor în dosarul penal sunt diferite. concludenţa şi utilitatea acestora. Procesul verbal cu privire la colectarea mostrelor se întocmeşte în cazul când aceasta este o acţiune separată. În unele cazuri pentru a fi admisibile datele care se conţin în document. În cazul când a fost comisă o infracţiune repetată sunt solicitate şi documentele care confirmă termenul real de executare a pedepsei pentru prima infracţiune. aplicarea sigiliului etc. 7. posibil legea cu privire la informaţi. În caz de necesitate aceste persoane pot fi audiate în calitate de martori. La dosar pot fi anexate şi copiile documentului în situaţia când originalul trebuie să se păstreze în instituţia unde s-a întocmit. În restul cazurilor faptul dat se înscrie în procesul verbal a acţiunii procesuale respective.a. 3. ancheta socială întocmită de serviciul de resocializare). Documentele conţin date care pot fi recunoscute ca probe derivate. pachetul sigilat trebuie să fie semnat atât de către persoana care efectuează acţiunea respectivă. datele care sunt în informaţii computerizate.). acesta trebuie să corespundă anumitei forme care este prevăzută pentru asemenea tip de document (cu semnăturile respective. Documentele pot fi ridicate în cadrul efectuării unor acţiuni procesuale (documentele contabile.. Nu poate fi recunoscut ca document caracteristica care au dat-o vecinii sau colegii de serviciu. De corpurile delicte documentul se deosebeşte prin faptul că primele constituie o sursă iniţială referitor la circumstanţele care trebuie dovedite (spre exemplu. Caracteristica trebuie să fie semnată de conducătorul instituţiei în care persoana activează exprimând în asemenea fel opinia întregului colectiv. ca documente pot fi recunoscute şi actele întocmite în urma unor controluri.). dacă victima s. faptul că a fost colectată în mod benevol. întocmite atât la cererea organului de urmărire şi a instanţei.

Dacă documentul dispune de unele calităţi ale corpurilor delicte. Este deosebit de util de utilizat în calitate de document ancheta socială întocmită de serviciul de resocializare care poate caracteriza mai complex calităţile personale ale învinuitului decât caracteristica de la locul de muncă sau de trai. 11. obiecte care s-au găsit la participanţii la infracţiune şi cu care pot fi cauzate leziuni corporale. sau inclusiv în urma realizării bunurilor obţinute în urma infracţiunii. În cauze penale în care importanţă o are soluţionarea chestiunii privind înarmarea participanţilor.a. Banii. în ţările în care Republica Moldova are acord de asistenţă juridică reciprocă şi care corespund cerinţelor generale faţă de documente nu cer reconfirmarea pe teritoriul Republicii Moldova. dacă victima deţine o armă cu care ar putea să ameninţe viaţa şi sănătatea inculpatului.9. Materialele noi care sunt prezentate de către părţi în căile de atac au importanţă procesuală ca documente servind ca motiv de probare a temeiurilor sau a lipsei de temeiuri de a reexamina cauza penală. Alin. motociclete şi alte surse de transport care apaţin făptuitorilor pot fi recunoscute în calitate de corpuri delicte cu condiţia că direct au fost utilizate în procesul de comitere a infracţiunii cu scopul de a atinge rezultatul scontat. ridicarea şi anexarea la dosar are loc potrivit articolelor 158. 3. La fixarea acestor obiecte este necesar de constatat dacă există indici că posesorul îl deţinea la moment pentru a asigura eficacitatea atacului. Documentele care au fost întocmite peste hotarele Republicii Moldova. perle. hârtii de valoare. automobil. În cazul când este inutil de anexat toate documentele la dosarul penal şi aceasta nu pune în pericol examinarea completă a cauzei. 4. 12. Mijlocul de transport poate fi recunoscut în calitate de corp delict dacă a fost utilizat în procesul de comitere a infracţiunii sau pentru realizarea scopurilor infracţiunii.). 2. În infracţiunile de braconaj sau tăiere ilegală a pădurii unităţile de transport care erau în posesia făptuitorului sunt recunoscute de asemenea în calitate de corpuri delicte. Corpurile delicte sunt anumite obiecte din lumea materială care conţin anumite informaţii importante pentru justa soluţionare a cauzei penale.Corpurile delicte 1. În cazul când datele prezentate sunt controversate instanţa în sentinţă trebuie să motiveze de ce a admis anume unele date şi a respins altele. argint. corpuri delicte pot fi recumoscute nu numai obiectele care sunt arme albe sau de foc în deplinul sens al cuvântului. Transportul auto. 1 al art. substanţele explozibile etc. 13. Obiecte care au servit la săvârşirea infracţiunii – acele obiecte din lumea materială obiectivă cu ajutorul cărora s-a realizat latura obiectivă a infracţiunii (arma. 10. dar şi alte arme. iar în caz de reexaminare servesc ca date care probează circumstanţe importante în cauză. lucruri de anticar. 170 . Materialele care au servit ca temei de pornire a urmăririi penale rămân în dosarul penal în calitate de documente. (verifică foarte minuţios la Ministerul Justiţiei). 15. inclusiv unele obiecte din aur. Organele de urmărire sunt obligate să strângă nu numai corpurile delicte care deţin o anumită informaţie în învinuire. Nu se admite respingerea anticipată a documentului din motivul că parvine de la o persoană sau alta. Neprezentarea în termen a documentului nu înlătură importanţa probantă a acestuia. Aceste împrejurări se stabilesc în următoarele audieri a făptuitorului. Articolul 158. dar şi în apărare (spre exemplu. pietre scumpe. 162. care a fost scopul concret a purtării unui asemenea obiect ş. Prin noţiunea de valori se are în vedere orice proprietate care are o oarecare valoare pecuniară. 158 ne dă o caracteristică generală a temeiurilor de recunoaştere a obiectelor în calitate de corpuri delicte. Aceiaşi situaţie este şi în cazul când unitatea de transport a fost utilizată ca făptuitorul să dispună real de bunuri. Datele care probează antecedentele penale se includ în cazierul judiciar care de asemenea se consideră document. alte metale preţioase. casă. alte valori sau obiecte şi documente care au fost obţinute în rezultatul unor acţiuni criminale sunt recunoscute de asemenea corpuri delicte. fără a le anexa la dosar. Verificarea şi aprecierea documentului are loc după regulile generale. în unele cazuri mijlocul de transport. sau prezenţa la făptuitor a unor machete şi nu a armelor reale care în esenţă confirmă faptul că pericolul nu era real). 14. platină. documentele pot fi examinate şi întocmit un proces verbal privind examinarea acestora. mobilă care au fost procurate pe banii în rezultatul comiterii unor infracţiuni.

sau prezentarea spre recunoaştere. lacate cu urme de spargere ş. Descoperirea anumitor urme pe corpurile delicte şi obiectele care au păstrat urme ale acţiunilor criminale. Prin alte acţiuni prevăzute de punctul 1 al alineatului 3 sunt considerate fotografierea obiectelor. părţii vătămate. pământului. După regula generală corpurile delicte se păstreză anexate la dosar. După efectuarea acestor acţiuni procesuale printr-o ordonanţă obiectele sunt recunoscute în calitate de corpuri delicte.a. fie victimă sau parte vătămată. În primul rând se stabileşte modalitatea de asigurare a autenticităţii corpului delict şi în al doilea rând sunt enumerate exhaustiv procedeele probatorii prin care pot fi obţinute corpurile delicte. cum ar fi martorul. Obiectele care au păstrat asupra lor urmele acţiunii criminale pot fi spre exemplu hainele cu urme de deteriorări.5. prin dovedirea necorespunderii valorii bunurilor cu veniturile legale ale persoanei). acesta nu se audiază după regula audierii bănuitului. faptul dacă obiectul nu a suferit unele modificări. va fi utilizată copia acestei urme care a fost obţinută cu respectarea prevederilor legale. Toate aceste acţiuni au ca scop evitarea unei substituiri sau modificări esenţiale a acestor obiecte care poate duce la imposibilitatea stabilirii adevărului. Nedescoperirea banilor sau a valorilor trebuie recunoscută în instanţă ca o probă de apărare. 14. 6. sau cu urme de sânge. 18. 15. Argumentele prezentate de către învinuire trebuie să respingă orice alt argument privind provenienţa acestor valori (spre exemplu. Organul de urmărire trebuie să dovedească că baniii şi alte lucruri de valoare au fost obţinute pe cale ilegală.a. 7. banii în calitate de mită. numărul aparatajului sau a armei etc. Dacă din unele motive urma nu se poate de ridicat. sau examinarea acestora de către specialist. Condiţiile sunt prevăzute de alineatul 3. 13. 158 stabileşte şi alte condiţii de admisibilitate a obiectelor în calitate de corpuri delicte. Certificatele care confirmă dreptul la hârtiile de valoare sunt corpuri delicte numai în cazul când acestea au fost falsificate. Alte modalităţi speciale de păstrare a corpurilor delicte sunt prevăzute de articolul 159.a. proba dată este inadmisibilă şi necesită a fi respinsă de către instanţă. modalitatea prin care obiectul a ajuns în posesia persoanei. 16. Certificatele originale vor fi în cauza penală ca documente. În situaţia când nu a fost emisă o ordonanţă. pot dovedi faptul aflării persoanei într-un loc concret etc. ş. La corpuri delicte se poate de atribuit şi producţia obţinută pe cale ilegală în infracţiuni ecologice. În cadrul judecării cauzei părţile pot prezenta corpuri delicte. ş. copaci tăiaţi. 8. apă. În situaţia când apărătorul prezintă un obiect. În asemenea situaţii instanţa printr-o încheiere le anexează la dosar. 10. a martorului şi altor. filmarea obiectelor. peşti. apei. În descriere îndeosebi trebuie de atras atenţie asupra semnelor particulare ale obiectelor şi asigura posibilitatea de a identifica obiectul din rândul altor obiecte omogene (spre exemplu. cum ar fi animale. trebuie să indice toate aceste împrejurări.). parte civilmente responsabilă). În toate cazurile la audierea participanţilor este necesar de a constata provenienţa obiectului. Obiectele ridicate sunt sigilate în dependenţă de volumul şi genul lor. cum ar fi lucrurile furate. cât şi alte împrejurări care ar confirma autenticitatea obiectului. Pot prezenta obiecte şi alţi subiecţi procesuali. copierea la copiator ş. învinuitului. Dacă este necesar organul de urmărire sau instanţa cere de la apărător lămuriri suplimentare. 11. 12. parte civilă. sol în infracţiunile ecologice legate de poluarea aerului. Emiterea ordonanţei este obligatorie în toate cazurile şi aceasta este o condiţie de admisibilitate a probei.a. În cazul când părţile prezintă un obiect considerând că acesta poate fi recunoscut în calitate de corp delict este obligatoriu în prealabil de a audia părţile în calitatea pe care o poartă aceştia în proces (fie bănuit. Respingerea cererii de a anexa la dosar a obiectului în calitate de corp delict poate fi doar în cazuri 171 . inculpat. În cazul când se constată pertinenţa obiectului la cauza penală acesta trebuie anexat printr-o ordonanţă la dosar. învinuit. 17. În unele cazuri este necesar de a efectua expertiză pentru a constata dacă obiectele date au atribuţie la cauza penală. dar în cererea pe care o înaintează apărătorul privind anexarea la dosar a obiectului. Art. În calitate de corpuri delicte pot fi recunoscute şi probele de aer. 9. Obiectul trebuie să fie descris detaliat în procesul verbal de efectuare a acţiunilor procesuale enumerate în punctul 2 al alineatului 3.

1998 nr. 27 din 27. care s-a folosit de situaţia de serviciu. Concomitent. 20. nr.06. 19. cât şi de ordin nepatrimonial (acordarea unui titlu sau a unui grad. (Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. însă informaţiile incluse în el. sau a altei distincţii onorifice etc. precum şi valuta străină ca ban al altui stat sub formă de bancnote ori monede metalice aflate în circulaţie (Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. licenţe. titluri şi obiecte de valoare. a expirat termenul de acţiune. certificate. Drept obiecte special adaptate pentru vătămarea integritatii corporale vor fi considerate obiectele care au fost adaptate de vinovat pentru un anumit scop din timp sau în timpul săvârşirii acţiunilor 172 . 6 din 11. sau obţinute în urma abuzului unei persoane cu funcţie de răspundere.1996 cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului din 10. − la „alte documente” sunt raportate documentele necesare pentru controlul vamal care permit trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor şi obiectelor şi sunt eliberate şi autentificate de instituţiile competente şi de persoanele cu funcţii de răspundere respective (permise de trecere a valutei străine peste hotare. nr. nemele şi posturile persoanelor. În hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 23. lucruri de uz personal. procuri etc.03. În calitate de armă urmează a fi considerate armele de foc sau albe. − obiecte – orice obiect trecut peste frontiera vamală. − document nul este documentul obţinut pe cale ilegală însă din anumite cauze şi-a pierdut valabilitatea. 23 din 29. împuternicite să îl semneze). 5 din 06. precum şi alte foloase atât de ordin patrimonial (transmiterea valorilor materiale.).06. − documentul obţinut pe cale ilegală este documentul obţinut de persoana interesată prezentând persoanei împuternicite pentru aceasta în calitate de temei pentru eliberarea lui a datelor vădit false.2001 „Cu privire la aplicarea legislaţiei cu privire la răspunderea penală pentru mituire”). fals sau original în care sunt introduse informaţii denaturate. Totodată nu are nici o importanţă dacă ele au fost pregătite în prealabil sau infractorul a folosit obiectul care întâmplător s-a aflat în locul săvârşirii infracţiunii. de exemplu. care prezintă valori culturale trecute peste frontiera vamală. autorizaţii. chitanţele.10.). procurarea gratuită a biletelor la sanatoriu şi turistice. Drept alte obiecte folosite în calitate de armă sunt considerate orice obiecte cu care pot fi cauzate leziuni corporale.).12. sau de Banca Naţională a Moldovei.10.1992 „Cu privire la practica judicară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului”. − document vamal este documentul eliberarea căruia este prevăzut în legislaţia vamală în vigoare (declaraţiile vamale.06. prestarea gratuită a unor servicii etc. 24-25 din 29. el păstrează elementele şi indicii originalului (se execută formularul oficial. sau de neglijenţa acestei persoane la eliberarea documentului. 20 din 10. − document fals este documentul totalmente fabricat. 22.1998. folosirea gratuită a unei locuinţe sau a altor valori materiale. materialele numerice sunt false.1997 cu modificările introduse prin Hotărârile Plenului nr. − document care conţine date neautentice este documentul care este autentic. textul.2001 „Despre practica Judiciară în cazurile privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale” a stabilit: prin bunuri se înţelege: − mărfuri ale persoanei fizice şi juridice trecute peste frontiera vamală pentru vânzare-cumpărare. însă participanţii au dreptul de a cere anexarea la dosar a obiectului în orice altă fază a procesului. eliberate de o bancă autorizată. însă în care sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii. 19 din 10. acordarea nelegală a premiilor. 25 din 29.10.1998 şi nr. hârtiile de valoare. inclusiv mijloace de transport. valută naţională şi străină. arendă sau alte tranzacţii economice. Prin obiecte predestinate mitei sub orice formă se înţeleg banii. periculoase pentru viaţă şi sănătate. Sub noţiunea de bani trebuie să se înţeleagă bancnote ca bilete de hârtie. valorile materiale. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. monedele metalice emise de BNM.) autentificate în modul stabilit de persoanele cu funcţii de răspundere din instituţiile vamale. 21. 38 din 20. etc. introducerea în el a unei informaţii suplimentare.07. schimb. certificatele etc.excepţionale.2001 „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi”).1999. Curtea Supremă de Justiţie în unele hotărâri a determinat noţiunea de corpuri delicte în dependenţă de caracterul infracţiunii. precum şi armele de acţiune explozivă. de exemplu pe calea nimicirii unei părţi din text. sau a documentelor contrafăcute.10.

a căror utilizare fără prescripţia medicului. b) nu sunt mijloace narcotice. struţ confecţionat din arme de vânătoare cu ţeavă lisă tăiată. 26. arsenul.). se consideră plantele. altor persoane. Prin spargere. pumnale cu tăiş etc. strihana. mlăciu. 173 . sau cu încălcarea normelor de dozare poate cauza daune grave organizmului omului (de exemplu. 25 din 29. înţepare (baionete unghiulare. astfel fabricate industrial sau confecţionate în mod meşteşugăresc. Arme de foc sunt recunoscute arme militare confecţionate prin dotarea forţelor armate a colaboratorilor organelor securităţii de stat şi a afacerilor interne. preparatele hormonale). tesacuri etc. tăiere (baionete plate. Prin înţepare. fărâmiţare (box. precum şi orice alte instrumente. pistoale: de semnalizare cu gaze. a omorî fiinţe umane cu aplicarea forţei musculare prin contact nemijlocit prin tăiere (săbii. trotilul. 31. cuţite.2001 “Cu privire la practica judiciară în cauzele despre huliganism”). dinamita.).10. escortă. 28. piedica.1988 (vezi cum se cheamă) la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului din 3. c) regimul lor juridic este reglementat de actele normative speciale.11. Principiului de funcţionare a acetuia are la bază forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse. Mijloacele narcotice.1994 (caută această listă şi acest comitet şi introdu). patul armei. 30. Substanţele menţionate se evidenţiază prin următoarele caracteristici comune: a) sunt periculoase pentru viaţa şi sănătatea omului. lovirii sau detonării.1998 „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul). încărcăturile de orice fel. sau un segment pentru efectuarea împuşcăturii cu muniţii. subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca armă de foc (dispozitivul de percuţie. 25 din 29.12.).1999 şi nr.2001 „Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice”). lichidă sau sub formă de praf.12.1997 cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului nr. Sunt considerate arme de foc şi ansamblurile. arcuri. Armă albă se consideră acea care este destinată şi adaptată pentru a vătăma. pistoane adaptate pentru efectuarea împuşcăturilor cu muniţii etc. care pot fi utilizate la armele de foc şi pot fi fabricate industrial sau pot fi confecţionate în mod meşteşugăresc. (Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.12. 27. (Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. chiar şi în condiţiile unei neînsemnate depăşiri a dozei. nunciache). trăgaciul etc. Nu se consideră armă de foc partea componentă a ei care nu poate fi utilizată pentru efectuarea împuşcăturii: ţeava. Substanţe explozive sunt: praful de puşcă. piese sau dispozitive destinate pentru a imobiliza.). ceanura de potasiu etc. materii prime şi substanţe care prezintă pericol pentru sănătatea populaţiei în cazul în care se fac abuz de ele (Hotărârea Plenului nr. prevăzute în convenţiile internaţionale. Substanţele toxice se consideră substanţele în stare solidă. păstrarea (deţinerea). dacă posedă caracteristicile unei arme militare. dacă nu sunt probe că persoana care le deţine are intenţia de a le ansambla alte segmente sau sub segmente pentru o armă. alte amestece chimice produse în mod industrial sau meşteşugăresc care au capacitatea de a exploada în urma aprinderii.11. brichetă etc. precum şi alte plante. 12 din 27. Prin muniţii se înţelege cartuşe. a ucide sau a distruge. nitroglicerina. precum şi obiectele care deşi nu au fost supuse unei prelucrări criminale. încât existenţa lor să nu fie vizibilă ori bănuită (mecanism de împuşcare a cartuşelor în formă de stilou. 12 din 20. a răni. dar au fost special adaptate de vinovat şi se aflau la el cu acelaşi scop. poate provoca moartea acesteia (sulfatul de atropină. stilete etc). cu ţeavă în stare de a produce împuşcături. 25. Prin arme de foc se înţelege acea armă a cărei funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile. instituţii şi unităţi autorizate cu funcţii de gardă. închizătorul. arbalete. clorura mercurică.10. materiile prime şi substanţele naturale şi sintetice. utilizate în acţiuni de neutralizare sau nimicire a persoanlului şi tehnicii de luptă. 31 din 09. 29. Drept arme de foc (militare) pot fi considerate şi armele ascunse.). a căror utilizare de către o persoană.1993 cu modificările introduce prin Hotărârea Plenului nr. 24. ori prin explozia unei încărcături. buzdugan. Substanţele cu efect puternic se consideră mijloacele medicamentoase şi alte mijloace. proiectilele. 38 din 20.huliganice. Listele de mijloace narcotice şi de substanţe cu efect puternic şi toxice sunt confirmate de comitetul permanent de control asupra drogurilor a Republicii Moldova în baza Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite din 19.03.

iar copia rămâne la persoana respectivă. La transmiterea cauzei de la un organ de urmărire penală la altul (vezi cum se face). 3. Referitor la soarta corpurilor delicte până la soluţionarea cauzei penale a se vedea comentariul la articolul 161. ofiţerul de urmărire penală solicită concluzia specialistului referitor la posibilitatea păstrării sau necesitatea distrugerii acestor substanţe. în caz de necesitatejudecătorul trebuie să dispună de condiţiile pentru păstrarea corpurilor delicte (safeu sau alte locuri la care accesul este limitat).Hotărîrea cu privire la corpurile delicte adoptatăpînă la soluţionarea cauzei penale 174 . La efectuarea expertizei medico-legale (vezi cum se face). Este raţional ca la procesul verbal de cercetare a corpului delict să fie anexate şi unele acte care confirmă starea obiectului (contractul de cumpărare-vânzare. organizaţiilor etc. Corpurile delicte sunt lăsate în păstrare persoanelor cu funcţie de răspundere a întreprinderilor. În cele mai dese cazuri aceasta este determinat de volumul acestor obiecte. a muniţiilor sau a substanţelor explozive. La strămutarea cauzei penale de la o instanţă judecătorească la alta (vezi cum se face). sustragerea armelor de foc. valuta naţională şi străină. perlele. cardurile. atât şi la rechizitoriu). La efectuarea expertizei sau constatărilor tehnico-ştiinţifice (vezi cum se face). În cadrul efectuării urmăririi penale obligaţia de a asigura păstrarea corpurilor delicte este pusă în seama organului de urmărire. Metodele de nimicire (vezi legea respectivă. Corpurile delicte sunt transmise în această cameră. Articolul 159. În instanţa de judecată corpurile delicte se păstrează anexate la dosar. 2. anumite obligaţii falsificate etc. Articolul 161. Metalele nobile şi pietrele preţioase. 3. Banii marcaţi care au fost transmişi în cazurile de mită. purtând un număr de identificare. vezi Legea cu privire la substanţele explozibile).Păstrarea corpurilor delicte şi a altor obiecte 1. Corpurile delicte care nu pot fi păstrate împreună cu dosarul de regulă sunt lăsate la locul unde au fost descoperite. Ofiţerul de urmărire penală înaintează un demers judecătorului de instrucţie la care anexează ordonanţa motivată cu privire la necesitatea nimicirii substanţelor explozibile. carnetele de plată. sau caută în altă parte).Asigurarea păstrării corpurilor delicte şi a altor obiecte în cadrul desfăşurării procesului penal 1. comercializarea ilegală. 5. După regula generală corpurile delicte trebuie să se păstreze în dosar împachetate şi sigilate. hârtiile de valoare. fapt ce admite păstrarea acestora. În cazul când există substanţe explozibile sau alte substanţe care pot prezenta pericol pentru viaţa şi sănătatea omului după efectuarea expertizei. obligaţiile care nu conţin semne individuale dar care pot fi recunoscute în continuare în calitate de corpuri delicte se transmit spre păstrare la instituţiile bancare (vezi instrucţiunea Băncii Naţionale sau altceva referitor la această problemă). Dacă există posibilitatea încăperile în care sunt corpurile delicte se sigiliează.. păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor”). Pe măsura creării condiţiilor în fiecare organ de urmărire penală trebuie creată o cameră pentru păstrarea corpurilor delicte. fabricarea. Obligaţia de a asigura păstrarea corpurilor delicte în organul de urmărire penală o poartă persoana responsabilă pentru camera de păstrare a corpurilor delicte. Toată responsabilitatea pentru păstrarea corpurilor delicte este pusă în seama judecătorului. 2. 4. La dosar se anexează recipisa persoanei în păstrarea căreia au fost transmise corpurile delicte referitor la obligaţia de a asigura păstrarea. Ofiţerul de urmărire penală anexează la dosar recipisa privind transmiterea bunurilor în păstrare la persoanele fizica sau juridice. La transmiterea cauzei se întocmeşte un document de însoţire (vezi ce fel de document şi vorbeşte despre toate anexele cât la document. Accesul la corpul delict îl are doar ofiţerul de urmărire penală şi procurorul. În cazul conflictului referitor la apartenenţa obiectului litigiul se soluţionează în ordinea procedurii civile (vezi în cadrul prcedurii civile). paşaport tehnic etc. se păstrează în dosar. 4. În asemenea situaţii ofiţerul de urmărire penală emite o ordonanţă privind nimicirea acestor substanţe. 5. 6.transportarea. 6. Concluzia trebuie să fie dată de un specialist în domeniu (vezi care domenii.). Articolul 160.

bunuri să fie transmise fie proprietarului. procurorul sau instanţa pot solicita consultanţa unui specialist. În caz de neecsitate ofiţerul de urmărire penală. 2. Dacă instanţa ierarhic superioară a anulat încheierea judecătorului de instrucţie privind sechestrarea automobilului sau altui mijloc de trasport acesta se transmite proprietarului sau posesorului. bunuri (este bolnav. În condiţţile alineatului 2 al art. În asemenea cazuri se emite o ordonanţă a procurorului sau după caz de încheiere a instanţei de judecată prin care se motivează faptul că aceste corpuri delicte se transmit proprietarului sau posesorului. instrumente de vânat interzise etc. Art. 4.12. deşi a fost folosit la săvârşirea infracţiunii nu este confiscabil deoarece nu aparţine condamnatului şi. Referitor la retribuirea valorii produselor către propprietar sau posesor a se vedea comentariul la articolul 162. în posesia acestuia el nu prezintă pericol. deschiderea lacătelor etc. În asemenea situaţii se admite ca aceste obiecte. şi asemenea obiecte sunt confiscabile în baza unei dispoziţii legale speciale (exemplu: cuţite sau arme improvizate. În baza concluziilor specialistului se emite o ordonanţă prin care se dispune transmiterea acestor corpuri delicte instituţiilor fiscale. 161 se referă la cazuri excepţionale când păstrarea corpurilor delicte anexate la dosar poate prejudicia drepturile persoanelor care nu au fost implicate în procesul penal sau care sunt victime în procesul penal.40 din 27. Dreptul de a transmite aceste bunuri îl are în exclusivitate procurorul dacă hotărârea se ia în faza de urmărire şi instanţa dacă hotărârea se ia în faza de judecare. unităţile de transport care au fost utilizate la comiterea infracţiunii. alte obiecte utilizarea cărora asigură sau uşurează comiterea infracţiunii sau ascunderea urmelor infracţiunii. În categoria animalelor domestice. indiferent de faptul au fost ele folosite sau nu. 175 . Se consideră obiecte necesare pentru viaţa cotidiană: (scriem ce înseamnă aceasta). cu excepţia cazului când aceste corpuri au servit la săvârşirea infracţiunii sau păstrează pe ele urmele infracţiunii. obiectele mituirii. Dacă obiectul care a servit la săvârşirea infracţiunii prezintă un pericol prin sine însăşi.). fie posesorului. Dacă obiectul care este corp delict se transmite proprietarului sau posesorului în dosar se anexează cererea persoanei cât şi recipisa că aceste bunuri au fost primite. 6. păsărilor sau altor animale se includ. instrumente şi unelte care au servit la efectuarea unor activităţi ilegale. în comiterea uneia sau mai multor infracţiuni. Transmiterea are loc doar în cazul când în însuşi instituţia fiscală sunt condiţii speciale de păstrare a cestor corpuri delicte. În cazul în care obiectul folosit la săvârşirea infracţiunii aparţine altei persoane care nu e implicată în săvârşirea infracţiunilor. Articolul 162. în tot sau în parte.1. În assemenea situaţii produsele se transmit spre realizare sau se utilizează conform destinaţiei. Condiţiile speciale de păstrare a corpurilor delicte voluminoase sunt determinate de parametrii tehnici de păstrare a acestor corpuri delicte. obiectele pregătite pentru a fi folosite sub orice mod. instrumente pentru spargerea uşilor etc. 161 pot fi transmise şi alte corpuri delicte spre păstrare. Hotărîrea cu privire la corpurile delicte adoptată la soluţionarea cauzei penale Din categoria uneltelor care au servit la săvârşirea infracţiunii se includ armele numite utilaje tehnice care au servit la spargerea încăperilor. fiind întors proprietarului. acesta urmează a fi confiscat indiferent de apartenenţă. Bunurile folosite la săvârşirea infracţiunii sunt obiectele care au servit la săvârşirea infracţiunii (exemplu: speracle. 7. Se consideră corpuri delicte voluminoase (care). 3. Dacă se transmit bunuri care nu sunt uşor alterabile de la proprietar sau posesor se ia o obligaţie că obiectul va fi păstrat până la finisarea procesului penal. sau când acapararea lor de către făptuitor a fost legată de acţiunile ilegale a însuşi proprietarului sau posesorului. Produsele uşor alterabile se transmit proprietarului sau posesorului cu excepţia cazurilor când el este necunoscut sau nu poate primi aceste obiecte. deoarece apartenenţa nu-i schimbă caracterul periculos. acest obiect.. 5.). este în deplasare) etc. Potrivit Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. Parametrii tehnici sunt enumeraţi în paşaportul tehnic a obiectului.1999 „Privind prcatica aplicării de către instanţele de judecată a dispoziţiilor legale referitoare la confiscarea averii” se confiscă: bunurile destinate pentru săvârşirea infracţiunii. Automobilul sau alt mijloc de transport nu se transmite proprietarului sau posesorului doar în cazul sechestrării. Se consideră produse uşor alterabile (dă definiţia).

iar în caz de pierdere sau distrugere se transmite contravaloarea acestora. 2. Armele şi alte obiecte care prezintă un interes criminalistic pot fi transmise în muzeie de criminalistică. În sentinţă trebuie să fie enumerate atât strict bunurile confiscate. cât şi sumele dobândite prin traficarea acestor bunuri.a. iar persoana benevol a declarat despre un asemenea fapt după transmiterea mitei şi ridicarea acesteia de către organele de urmărire banii şi lucrurile se reîntorc proprietarului. cât şi utilajului electronic. fiind rezultate prin activitatea infracţională. În cazul eliberării persoanei care a dat mită de răspundere penală obiectul mituirii se confiscă. atât în cazul bunurilor primite pentru a-l determina pe condamnat să săvârşească infracţiunea. În situaţia în care a avut loc estorcarea mitei. 8. substanţe toxice. 1. alimente sau băuturi contrafăcute ş. Obiectele care pot fi utilizate legal se transmit instituţiilor respective. substanţe cu efect puternic. Corpurile delicte care terbuie să fie transmise proprietarului sunt transmise în natură.bunuri produse prin săvârşirea infracţiunii care constituie lucruri ce nu existau înainte de săvârşirea infracţiunii.Automobilul condamnatului urmează a fi confiscat ca bun destinat sau folosit la săvârşirea infracţiunii premeditate în cazul în care el a uşurat considerabil activitatea ilicită a infractorului sau a fost folosit nemijlocit ca unealtă pentru săvârşirea infracţiunii (exemplu: folosirea automobilului noaptea pentru vânatul ilegal la lumina farurilor. de exemplu: monede. acesta fiind un mijloc de însuşire şi nu de producere a bunurilor. (spre exemplu. Bunurile rezultate din săvârşirea infracţiunilor sunt bunurile obţinute prin efectuarea acţiunii care formează elementul material al infracţiunii săvârşite. Sunt confiscate ca bunuri folosite la săvârşirea infracţiunii şi mijloacele de demonstrare a lucrărilor pornografice săvârşite prin organizarea de către condamnat a vizionării filmelor respective. de substanţe cu efect puternic şi toxice. mijloace narcotice. medicamente care conţin o doză sporită de stupefiante preparate în baza unei prescripţii medicale abuzive etc. Toate documentele referitoare la transmiterea bunurilor proprietarului. fabricarea de arme. Nu sunt confiscabile bunurile sau sumele care reprezintă contravaloarea obiectelor produse în mod ilicit. cât şi de a procura aceste obiecte. 3. Confiscarea are loc chiar dacă infracţiunea nu a fost consumată. folosirea automobilului special amenajat pentru a ascunde obiectele de contrabandă sau pentru trafic ilicit etc. cât şi de instanţă. 4. centre de cercetări ştiinţifice. obiecte pornografice. titluri de credite false. Deţinătorii legali ai corpurilor delicte sunt înştiinţaţi despre dreptul lor de a le obţine. transmiterea în venitul statului este inadmisibilă.). documente. Este raţional de a înştiinţa instituţiile respective privind dreptul de a cere corpurile delicte în cazurile prevăzute 176 . Asemenea bunuri pot fi confiscate doar în cazul în care legea interzice producerea unor astfel de bunuri sau ele prezintă un pericol social. Reprezentanţii instanţelor de judecată. cât şi în cazul bunurilor primite ca răsplată. atât casetelor video. cât şi a organelor de urmărire nu sunt în drept de sinestătător de a realiza corpurile delicte sau alte obiecte. Bunurile rezultate în urma săvârşirii infracţiunii sunt: . Banii şi cadourile primite nelegitim se confiscă. filă din dosar. sau dacă fapta constituie o altă infracţiune decât cea proiectată de făptuitor. 6. Automobilul folosit la transportarea bunurilor sustrase poate fi confiscat doar în cazul în care sustragerea bunurilor în dependenţă de modul în care a fost ea concepută şi realizată nu ar fi fost posibilă fără folosirea automobilului. arme. − bunuri dobândite prin infracţiune care existau anterior săvârşirii ei şi au ajuns direct sau indirect în posesia condamnatului prin comiterea infracţiunii. ş. de mijloace narcotice. cât şi bunurile care se realizează de către organele financiare. călcarea intenţionată a victimei cu scopul de a-l lipsi de viaţă. bani. distrugerea corpurilor delicte sunt anexate la dosar atribuindu-se o pagină. Dacă banii sau alte valori posibil obţinute pe cale criminală nu au fost recunoscute în calitate de corpuri delicte şi nu au fost examinate atât de organul de urmărire penală. nu pot fi confiscate bunurile rezultate din practica ilegală a activităţii de întreprinzător). Prin obiecte a căror circulaţie este interzisă se subînţeleg substanţele explozibile şi radioactive. 5. 9. − lucrurile care au căpătat prin săvârşirea infracţiunii o calitate sau i poziţie de fapt pe care nu ar fi putut să o dobândească decât prin căi ilegale (exemplu: lucrurile aduse în ţară prin contrabandă. 7.).a. hârtii de valoare. cât şi instituţii de învăţământ. transmiterea în instituţiile respective.

fapt care nu poate fi reparat prin alte modalităţi duce la inadmisibilitatea acestor procese verbale în calitate de probe. Documentele personale în cazul când persoana a fost achitată sau s-au aplicat unele sancţiuni neprivative de libertate se remit posesorului. acestea vor fi recunoscute ca document. procesul verbal va fi admisibil. (Hotărârea Plenului Curţii supreme de Justiţie nr. 19 din 10. 5.de punctul 1.2001 „cu privire la practica judiciară în cazurile penale despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi). 162. Verificarea şi aprecierea datelor care se conţin în procesele verbale ale acţiunilor procesuale se efectuează după regula generală de apreciere a probelor. întocmirea procesului verbal după efectuarea acţiunii procesuale.a. cât şi include cererile participanţilor la acţiunea procesuală. Anexele la procesele verbale trebuie să fie apreciate ca o parte componentă a procesului verbal. Procesele verbale ale acţiunilor procesuale sunt acte scrise în care ofiţerul de urmărire penală. procurorul sau instanţa fixează ordinea şi consecutivitatea efectuării acţiunilor procesuale. Bunurile dobândite (procurate) ca urmare a fabricării ori punerii în circulaţie a banilor falşi urmează a fi confiscate. circumstanţele care au fost constatate la efectuarea acestor acţiuni procesuale. trebuie să fie arătate motivele care au determinat efectuarea acestor acţiuni procesuale cu abatere de la regula 177 .10.. fotografiere etc. Instanţa de judecată în dependenţă de caz poate recunoaşte şi alte procese-verbale în calitate de mijloace de probă dacă aceste acţiuni au fost efectuate în conformitate cu Codul de procedură penală şi însăşi proceseleverbale au fost întocmite în conformitate cu Codul de procedură penală.a. 3.06. 11.) sunt întocmite cu respectarea cerinţelor legale. 27 din 27. Spre exemplu. 8. În cazul întocmirii altor procese verbale. (hotărârea Plenului Curţii supreme de Justiţie nr.07. ş. Mărfurile şi obiectele care constituie obiectul contrabandei. 260 şi 336. Articolul 163. În acelaşi moment. Chestiunea cu privire la remiterea documentelor persoanelor interesate se soluţionează în dependenţă de caracterul şi importanţa acestor documente. Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale 1. Încălcarea regulilor de întocmire a proceselor verbale. în domiciliu ş.2001 „Despre practica judiciară în cazurile privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale)”. referitor la înştiinţarea judecătorului de instrucţie. 6.1998. însăşi în procesul verbal de efectuare a percheziţiei. 10. cât şi în corespundere cu prevederile legale privind efectuarea acţiunii procesuale concrete. 7. Cu toate că în articolul 163 sunt enumerate acţiunile procesuale procesele verbale ale cărora pot fi recunoscute ca mijloace de probă. la efectuarea unei acţiuni procesuale. cercetarea la faţa locului încăperii. Spre exemplu: în situaţia când există un delict flagrant se admite efectuarea percheziţiei. fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. 4. această enumerare nu este exhaustivă. 2.1998 şi numerele 24-25din 29. nr. precum şi mijloacele de transport şi alte mijloace destinate.1997 cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului nr. O condiţie obligatorie a admisibilităţii proceselor-verbale ale acţiunilor procesuale în calitate de mijloc de probă este corespunderea lor cu art. 23 din 21. fără autorizaţia judecătorului de instrucţie.10. În noţiunea de procese-verbale ale acţiunilor procesuale sunt incluse doar actele procesuale întocmite de către subiecţi competenţi. acte etc.10. Bunurile personale ale persoanelor condamnate la închisoare se transmit o dată cu intrarea sentinţei în vigoare la instituţiile respective. folosite pentru transportarea sau tăinuirea acestora şi recunoscute drept instrumente ale infracţiunii ca fiind corpuri delicte pot fi confiscate în beneficiul statului. cercetării la faţa locului. În unele situaţii există excepţii de la regula generală privind admisibilitatea proceselor verbale. În caz de transmitere a documentelor este necesar de a verifica pe cât corespunde procesul verbal de examinare acestui document reieşind din faptul că dosarul poate fi examinat în căile extraordinare de atac. Documentele cu urmele infracţiunii de regulă nu este raţional de a le transmite. În cazul în care vor fi respectate prevederile legale privind măsurile pe care trebuie să le ia persoana care a efectuat percheziţia fără autorizaţie. inclusiv dacă în procesul verbal se indică faptul că acţiunea procesuală a fost efectuată cu înregistrarea video. Constituie valoare probantă datele de fapt care se conţin în anexe şi nu se conţin în procesul verbal propriu-zis. 3 şi 5 a art. 20 din 10. sau a contravenţiei administrative vamale. dacă anexele (scheme. fotografii etc.

pertinenţa. Instanţa de judecată la aprecierea admisibilităţii acestor procese verbale trebuie să verifice dacă în realitate au fost circumstanţele respective care au determinat necesitatea efectuării acestor acţiuni procesuale de urgenţă fără autorizarea judecătorului de instrucţie. 178 .1994. nu va fi ca mijloc independent de probă procesul verbal de audiere a persoanei. 10. Materialele. obiectele care au fost ridicate la efectuarea acţiunilor procesuale şi anexate la dosar. La aprecierea proceselor verbale în calitate de mijloc de probă se aplică regula generală privind admisibilitatea. va fi ca mijloc de probă procesul verbal doar dacă în el va fi descris detaliat conţinutul convorbirilor telefonice. Procesele verbale prevăzute de art. Astfel.Noţiunea de reţinere Acest articol defineşte reţinerea persoanei ca formă legală de privire a libertăţii.1997). În cazul prevăzut de art. 109. Notă: Pînă în anul 1994 aceste condiţii au fost reglementate de Regulamentul cu privire la modul de reţinere pentru scurtă durată a persoanelor bănuite de săvârşirea unei infracţiuni din 7. alin. În asemenea situaţii ca mijloc de probă separat va fi şi fonograma. Se consideră înregistrări audio – video – fotografii – mijloace de control tehnic – electronic – magnetic – optic – informaţia tehnico-electronică – (caută la fiecare ce înseamnă).1977 (Veştile RSSM.11. În amănunte a se vedea comentariul articolului 166 aliniatul 4. Articolul 164. cum ar fi urme. 135-138 şi după înregistrare se anexează integral la dosar printr-o ordonanţă a organului de urmărire penală. inclusiv în condiţiile care ar asigura menţinerea calităţii înregistrării pentru a da posibilitate de a fi cercetată.69-70 din 26. sunt mijloace independente de probă (corpuri delicte) dacă acestea contribuie la stabilirea circumstanţelor faptei. “Locurile” unde este reţinută persoana sînt izolatoarele de detenţie provizorie ale organelor afacerilor interne. 9. când aceasta se bănuieşte de săvârşirea unei infracţiuni. care trebuie probate. Înregistrările audio sau video. fotografiile şi alte forme de purtător de informaţie sunt mijloace de probă noi pentru procedura penală a Republicii Moldova. În conformitate cu Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţii din __________ Interceptarea comunicărilor se efectuează în conformitate cu art. 1. Titlul V MĂSURILE PROCESUALE DE CONSTRÎNGERE Capitolul I REŢINEREA Articolul 165. multiplicării informaţiei. dar pentru respectarea sintagmei “în locurile şi în condiţiile stabilite prin lege” urmează să fie adoptată o lege specială privind modul de executare a acestei măsuri. fie în calitate de corpuri delicte în dependenţă de conţinutul informaţiei pe care o purtau. 1977 nr.generală.04. 163 vor fi recunoscute ca mijloace de probă doar în cazul când însăşi în aceste acte se conţin date care pot fi utilizate în calitate de probă. Doar în asemenea cazuri procesele verbale vor fi admisibile în calitate de mijloace de probă. concludenţa şi utilitatea. Sintagma “O perioadă scurtă de timp. diferite obiecte.6 aliniatul 5 al Legii cu privire la arestarea preventivă din 27 iulie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. Până la adoptarea Codului nou acestea erau recunoscute fie ca documente. folosirii informaţiei de către alte persoane. fotografiile. Înregistrările audio sau video. sau alte modalităţi de înregistrare se anexează la dosar şi se păstrează sigilate în condiţiile în care ar fi exclusă posibilitatea pierderii informaţiei.4 art. inclusiv de către instanţa de judecată. etc.. Această măsură procesuală penală rezultă din articolul 5 paragraful 1 punct c) a Convenţiei pentru apărarea drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale din 1950 în toate protocoalele adiţionale. dar nu mai mult de 72 de ore” presupune timpul din momentul privării de libertate pînă la eliberarea persoanei sau aplicarea arestării preventive. La interceptarea convorbirilor telefonice spre exemplu.28) abrogat prin Legea 258-XIII din 3. fotografiile şi alte forme de purtători de informaţie Înregistrările audio sau video. art.10. 3 (audierea martorului fără prezentarea lui la judecarea cauzei) procesul verbal de audiere va fi ca mijloc de probă deoarece însăşi martorul nu va putea depune declaraţii. precum şi din articolul 25 aliniatul 3 al Constituţiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994.

246. În acest sens procesul verbal de reţinere are semnificaţia unei hotărîri prin care s-a dispus arestarea precum şi a unui act de constatare a faptului că persoana este reţinută efectiv.1990 Veştile nr. 1.3). b) să existe una din situaţiile arătate la punctele 1). inculpatului care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative de libertate conform articolului 170. Prin urmare în cazul “apariţiei nemijlocite a motivelor verosimile de a bănui că persoana a săvârşit infracţiunea” este o situaţie cînd bănuitul este prezent şi necesitatea reţinerii a apărut spontan fie în cazurile prevăzute de articolul 166 aliniatele 1 şi 2 fie în situaţia arătată la articolul 168.04. care presupune căutarea.1990. nr.Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii 1. 172 instanţa de judecată (judecătorul de instrucţie) dispune reţinerea persoanei printr-o încheiere motivată. prinderea şi aducerea la organul ce a emis această hotărîre. 1995. care are semnificaţia actului de constatare a faptului că persoana este reţinută. 179 . 2). b) reţinerea persoanei în baza încheierii instanţei de judecată în caz de infracţiune de audienţă conform articolului 171 şi c) prinderea şi aducerea la organele de poliţie a persoanei bănuite de săvârşirea unei infracţiuni de către cetăţeni în condiţiile articolului 168. iar evadarea din stare de reţinere şi de arest se contracarează cu aplicarea mijloacelor speciale şi aplicarea armei de foc în condiţiile articolelor 16 şi 17 ale Legii cu privire la poliţie din 18.0. 249 Codului cu privire la contravenţiile administrative din 29 martie 1985. Astfel “reţinerea” este o formă de privare a libertăţii cu titlu procesual ca şi “arestarea preventivă” prin faptul că se include în durata acesteia conform articolului 186. 168.02).128-129 din 13. veştile RSSM. Aliniatul 2 al articolului comentat prevede diferite forme ale reţinerii persoanei în dependenţă de temeiuri. reţinerea condamnaţilor în privinţa cărora au fost adoptate hotărîri de anulare a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori de anulare a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen sau se soluţionează problema anulării acestor categorii de hotărîri potrivit articolului 172.Măsura “reţinerii” ce este prevăzută în articolul comentat se deosebeşte după caracterul juridic de noţiuni similare de reţinere a persoanei reglementată de alte legi. dar la acestea urmează de adăugat şi alte forme de reţinere: a) reţinerea persoanei învinuite pentru a fi pusă sub învinuire conform articolului 169.2 şi 3 şi anume: a) infracţiunea săvîrşită se pedepseşte cu închisoare mai mare de un an (condiţia este prezentă chiar dacă sancţiunea are alternativă şi o altă pedeapsă). 2) reţinerea învinuitului. Ordonanţa de reţinere este emisă de organul de urmărire penală sau de procuror şi trebuie să cuprindă menţiunile arătate la articolul 255. 3) a aliniatului 1 sau aliniatul 2 (aceste situaţii formează datele verosimile că persoana a săvîrşit infracţiunea). Articolul comentat stabileşte subiectul care este abilitat să dispună reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii şi acesta este organul de urmărire penală (ofiţerul de urmărire penală şi conducătorul acestui organ). Reţinerea persoanei în baza ordonanţei se dispune în cazurile arătate la articolele 169 şi 170. totodată evadarea din stare de reţinere nu constituie infracţiune potrivit articolelor 317 Cod penal din 18. 173 şi 174. Astfel procesul-verbal de reţinere se întocmeşte potrivit articolului 167 în cazul cînd persoana bănuită de săvârşirea unei infracţiuni este prinsă şi adusă la organul de urmărire penală. c) să fie pornită urmărirea penală sau să fie înregistrată infracţiunea. 2. poate şi mai puţin) conchidem că şi procurorul poate aplica reţinerea pentru temeiurile sus menţionate. 167. Articolul 166.Moldova nr.2002 (Monitor Oficial al R. scop şi durată şi anume: 1) reţinerea persoanei bănuite de săvârşirea unei infracţiuni care este reglementată de articolele 166. Aliniatul 3 prevede actele procedurale prin care se dispune aplicarea reţinerii în dependenţă de diferite situaţii prevăzute de lege. Printr-o interpretare logică a principiului “a fortiori” (cine poate mai mult. Organul de urmărire penală este în drept să reţină persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii numai dacă sînt întrunite cumulativ condiţiile arătate la aliniatele 1. Aliniatul comentat prevede trei forme principale ale reţinerii diferitor categorii de participanţi. (de exemplu “reţinerea administrativă” conform art. În cazurile prevăzute de articolele 171.12 /321. sau este prezentă la organul respectiv în legătură cu efectuarea unor acţiuni procesuale. 2.12. În cazurile cînd reţinerea este dispusă prin ordonanţă după prinderea persoanei se întocmeşte obligatoriu şi proces-verbal de reţinere.

sau partea vătămată. Aceste date ce stau la baza aplicării reţinerii sînt declaraţiile sau comunicările unor persoane. 6. Pentru respectarea acestor dispoziţii reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să înainteze demers din timp judecătorului de instrucţie. 180 . Sintagma “dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict” presupune situaţia cînd necesitatea reţinerii a apărut spontan în legătură cu săvîrşirea unei infracţiuni flagrante (a se vedea articolul 6 punctul 10). obţinerea mijloacelor materiale de probă şi asigurarea prezenţei bănuitului la efectuarea acţiunilor de urmărire penală necesare. iar în “stricto sensu” presupune menţiunea scrisă în registrul special de evidenţă a sesizărilor privind săvîrşirea infracţiunilor. La calcularea termenelor se aplică dispoziţiile articolului 233. Faptul că “martorul ocular. controlul bagajului. în rezultatul acţiunilor de investigaţie operativă precum şi în rezultatul unor acţiuni administrative prevăzute de articolul 3 al Legii cu privire la poliţie (de exemplu: controlul mijloacelor de transport. Datele obţinute în rezultatul acestor acţiuni de regulă sînt corpuri delicte. Dacă persoana a fost reţinută potrivit articolului 249 Codului cu privire la contravenţiile administrative pe 3 ore şi după aceasta se constată ca fapta dată constituie o infracţiune. În cazul cînd infracţiunea nu este înregistrată reţinerea nu se justifică şi deci persoana se eliberează conform articolului 174. Reţinerea pentru acest temei urmăreşte scopul stabilirii identităţii bănuitului. “Înregistrarea infracţiunii” în “lato sensu” presupune sesizarea organului de urmărire penală prin unul din modalităţile arătate la articolul 262 (a se vedea comentariul articolului 262). 8. Date care confirmă prinderea în delict flagrant pot fi: 1) raportul sau procesul-verbal de constatare a infracţiunii. la domiciliul ei ori în unitatea ei de transport vor fi descoperite urme evidente ale infracţiunii” sînt date care pot fi obţinute în rezultatul cercetării la faţa locului. 4. Prin urmare în cazul cînd urmărirea penală este începută. 4) corpurile delicte şi altele. timpul reţinerii administrative se include în durata reţinerii procesual penale. Aliniatul 5 al articolului comentat prevede o dispoziţie în conformitate cu articolul 5 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. “dacă pe corpul sau pe hainele persoanei. cu condiţia cumulativă a unei din cazurile arătate la acest aliniat. Anterior dispoziţiile Codului de procedură penală vechi articolul 104 prevedea doar faptul înaintării demersului privind necesitatea arestării în instanţa de judecată. controlul corporal al pasagerilor). 3) înregistrările video. vor arăta direct” la persoana bănuită se constată în primul rînd prin acţiunile de urmărire penală (audierea. respectiv înregistrarea infracţiunii a fost făcută şi deci condiţia este realizată pentru justificarea reţinerii persoanei bănuite. 7. Reţinerea pentru temeiurile arătate la acest aliniat se aplică în scopul preîntâmpinării eschivării bănuitului de la organele de urmărire penală precum şi în scopul stabilirii identităţii acestuia. percheziţiei. Sintagma “din momentul privării de libertate” este momentul reţinerii persoanei de fapt. 5. examinării corporale. Aliniatul 3 al acestui articol menţionează faptul că persoană bănuită poate fi reţinută pentru temeiurile prevăzute de aliniatul 1 pînă la înregistrarea infracţiunii şi respectiv pînă la începerea urmăririi penale. 9. 2) lămuririle martorilor oculari sau a victimei. Astfel în timpul de 72 de ore reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să înainteze demers privind necesitatea arestării şi tot în acest timp să fie examinat în conformitate cu articolul 307. După înregistrarea infracţiunii organul de urmărire penală trebuie să decidă începerea urmării penale conform articolului 274.3. Alte circumstanţe menţionate în aliniatul 2 a acestui articol pot fi oricare date obţinute în rezultatul acţiunilor de urmărire penală sau de investigaţie operativă. prezentarea spre recunoaştere) în cazul cînd urmărirea penală este pornită sau în rezultatul unor acţiuni de investigaţie operativă. Aliniatul 4 al acestui articol stabileşte durata şi modul de calculare a acestui termen. Astfel termenul de 72 de ore curge din momentul privării de libertate. Prin urmare timpul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală şi timpul întocmirii procesului-verbal de reţinere se include în durata reţinerii. adică capturării ei cu scopul de a fi adusă la organul de poliţie. care presupune ca persoana reţinută “trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”.

Dacă persoana a fost reţinută în mod administrativ pe o durată de 3 ore şi s-a efectuat controlul corporal potrivit articolului 250 al Codului cu privire la contravenţiile administrative iar în continuare s-a dispus reţinerea procesuală penală. Aducerea la cunoştinţă a drepturilor prevăzute de lege şi a procesului verbal cu înmînarea copiei acestuia conform articolului 64 aliniatul 2) punctul 3). aceasta se va menţiona de către persoana care a întocmit procesul verbal şi se va confirma în scris de către apărător. Aliniatul 1 al acestui articol prevede succesiunea efectuării acţiunilor îndeplinite de reprezentantul organului de urmărire penală după aducerea persoanei reţinute şi anume: a. cît şi în incinta organelor de poliţie. 7. Dacă percheziţia a fost efectuată în legătură cu reţinerea persoanei rezultatele acestei acţiuni se menţionează în procesul verbal de reţinere. Înştiinţarea în scris a procurorului despre reţinerea persoanei. 8. “motivele” sînt acele date concrete care confirmă temeiurile arătate la articolul 166. Articolul comentat prevede o serie de acţiuni care trebuie îndeplinite în legătură cu reţinerea unei persoane bazate pe două principii: 1) dreptul bănuitului reţinut de a fi înştiinţat despre motivele reţinerii. În detaliu a se vedea comentariul articolului 175. Aliniatul 2 al articolului comentat prevede o dispoziţie imperativă privind participarea apărătorului la această acţiune. fără întocmirea unei ordonanţe şi fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. În cazul cînd persoana reţinută refuză să semneze procesul-verbal de reţinere. Procesul-verbal de reţinere trebuie să cuprindă o serie de rechizite care justifică legalitatea şi temeinicia reţinerii. În procesul verbal de reţinere se include rezultatele percheziţiei corporale şi explicaţiile persoanei reţinute. Totodată se indică ora reţinerii care se stabileşte în baza raportului colaboratorilor de poliţie şi explicaţiile persoanei reţinute. 3.Procedura de reţinere a persoanei 1. 6. iar faptul dat se confirmă prin semnătura persoanei reţinute în procesul verbal. 4.Sintagma “după caz eliberată” presupune că bănuitul poate fi eliberat cu aplicarea unei măsuri preventive neprivative de libertate dispuse de către procuror sau fără aplicarea acesteia. 2) dreptul bănuitului de a fi informat despre drepturile sale. Articolul 167. Potrivit articolelor 130. 181 . Această acţiune de urmărire penală se efectuează de regulă în cazurile cînd persoana bănuită este prinsă în flagrant delict. Întocmirea procesului verbal de reţinere. Aliniatul 5 prevede o altă obligaţie a organului de urmărire penală în cazul reţinerii unui minor. Dacă bănuitul reţinut nu acceptă să facă declaraţii acest fapt va fi consemnat în procesul-verbal de audiere. “fapta săvîrşită de persoana bănuită” constă în descrierea faptei prevăzută de legea penală. Potrivit articolului 64 aliniatul 2) punctul 3 persoanei reţinute la cererea ei I se înmînează în copie procesul verbal cu privire la reţinere. aceste materiale vor fi anexate la procesul verbal de reţinere. 2. b. 279 în cazul reţinerii persoanei percheziţia corporală se admite şi pînă la începerea urmăririi penale. Pînă la prima audiere bănuitul reţinut are dreptul să primească consultaţie juridică în condiţii de confidenţialitate din partea apărătorului. Participarea apărătorului la comunicarea şi înmînarea în copie a procesului-verbal de reţinere este obligatorie dar bănuitul reţinut poate renunţa de la apărător numai în cazul cînd iau fost create posibilităţi reale pentru participarea avocatului în proces (Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie “Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului. (articolul 64 aliniatul 2 punctul 4). învinuitului şi inculpatului” din 9 noiembrie 1999). care este în conformitate cu articolul 25 aliniatul 5 al Constituţiei. Astfel “temeiurile” indicate sînt trimiterile la legea procesuală penală. 5. Audierea persoanei reţinute se face atît la propunerea reprezentantului organului de urmărire penală precum şi la solicitarea bănuitului. Textul de lege dat prevede momentul iniţial de admitere a apărătorului bănuitului reţinut. Amînarea înştiinţării despre reţinerea minorului nu se admite. Sintagma “imediat se aduc la cunoştinţă” prezumă obligaţia organului de urmărire penală după întocmirea procesului-verbal de reţinere să îndeplinească acţiunea dată fără tergiversare. Percheziţia corporală a persoanei reţinute poate fi efectuată atît la locul prinderii persoanei. precum şi ora întocmirii procesului-verbal de reţinere. c. dacă au fost făcute.

adică persoana este găsită şi adusă la organul de urmărire competent se va întocmi un proces-verbal de reţinere în conformitate cu articolul 167. Această modalitate de dispunere a reţinerii învinuitului este un mijloc eficient prin care se asigură prezenţa învinuitului la examinarea demersului privind aplicarea arestării preventive conform articolului 308. În cazul cînd ordonanţa de reţinere nu poate fi executată din motivul negăsirii persoanei în cauză se va proceda în conformitate cu articolul 288 dispunîndu-se investigaţii în vederea căutării învinuitului. În cazul cînd ordonanţa de reţinere este executată. 4.Dreptul cetăţenilor de a prinde persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii 1. Persoana reţinută în condiţiile prezentului articol urmează să fie adusă fără întîrziere la organele de urmărire penală. Acest drept este prevăzut şi de articolul 8 al Legii privind activitatea particulară de detectiv şi de pază din 4. Articolul 169. În rezultatul prinderii. 2. Această condiţie presupune faptul că bănuitul (învinuitul) se sustrage de la urmărirea penală.200-203 din 19. După cum rezultă din conţinutul acestui articol reţinerea se dispune faţă de învinuit de către procuror dacă s-a întocmit o ordonanţă de punere sub învinuire în conformitate cu articolul 281 sau faţă de bănuitul care trebuie pus sub învinuire în privinţa căruia s-a întocmit un raport în conformitate cu articolul 280 de către reprezentantul organului de urmărire penală. Articolul comentat prevede dreptul victimei şi a martorilor oculari de a captura persoana bănuită prinsă în flagrant delict. înaintării acuzării conform articolului 282 şi pentru înaintarea demersului judecătorului de instrucţie privind aplicarea arestării preventive faţă de învinuit. 1. Doar în cazul infracţiunilor flagrante se admite prinderea şi aducerea forţată a bănuitului. 3. A doua condiţie necesară privind aplicarea reţinerii pentru acest temei este gravitatea infracţiunii.2003 (Monitorul Oficial al R. Ordonanţa privind reţinerea persoanei va cuprinde menţiunile arătate la articolul 255 precum şi dispoziţia de reţinere a bănuitului sau învinuitului. O altă condiţie cumulativă sînt datele că persoana bănuită sau învinuită se află în altă localitate sau locul aflării lui nu se cunoaşte. 182 .Articolul 168. În cazul predării bănuitului reţinut şi obiectelor găsite la această persoană. 3. Deţinerea persoanei reţinute bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni de către victimă şi alte persoane fără scopul de a aduce la organele de poliţie sau pe o durată mai mare de cît timpul rezonabil pentru al preda organelor respective constituie infracţiune prevăzută de articolul 166 Cod penal.03) care presupune contracararea acţiunilor ilicite împotriva drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice precum şi reţinerea vinovaţilor şi aducerea lor neîntîrziată la organul afacerilor interne. cetăţenii în cauză sînt audiaţi în conformitate cu legea de către reprezentantul organului de urmărire penală. Acest drept este şi o obligaţie profesională a persoanelor care practică activitatea particulară de detectiv şi de pază. iar în caz de necesitate şi legării persoanei bănuite I se pot cauza prejudicii care potrivit articolului 37 al Codului penal nu constituie infracţiune. adică fapta penală în cauză să se pedepsească cu închisoarea.Reţinerea persoanei în baza ordonanţei organului de urmărire penală pentru a fi pusă sub învinuire Această modalitate de dispunere a reţinerii este o alternativă la măsura aducerii forţate sau aplicării arestării preventive în lipsa învinuitului. 2.09. 2.Reţinerea învinuitului în baza ordonanţei organului de urmărire penală pînă la arestare 1. în celelalte cazuri victima sau martorii oculari urmează să facă declaraţii la organul de urmărire penală. Articolul 170. fiind aplicabile şi unele dispoziţii ale articolului 166. În cazul cînd învinuitul încalcă condiţiile unei măsuri preventive neprivative de libertate şi fapta penală se pedepseşte cu închisoare este posibilă arestarea preventivă (a se vedea articolul 176 aliniatul 2) şi respectiv se justifică reţinerea acestuia pînă la soluţionarea demersului privind aplicarea arestării preventive.07.Moldova nr. Scopul aplicării acestei reţineri este de a pune persoana sub învinuire potrivit articolului 281.

organul care exercită controlul asupra comportării acestor categorii de condamnaţi înaintează demers judecătorului de instrucţie pentru anularea eliberării condiţionate şi trimiterea condamnaţilor pentru executarea pedepsei stabilite de către instanţa de judecată. Asemenea infracţiuni se numesc infracţiuni de audienţă şi de regulă au legătură cu procesul care se judecă (de exemplu: declaraţia mincinoasă.3. dar va constata acest fapt printr-o încheiere şi va transmite acest act procurorului. În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau cel eliberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen săvîrşeşte o nouă infracţiune în termenul de probă sau după caz în termenul de pedeapsă rămas neexecutat poate fi reţinut sau arestat în 183 . 1. condamnatul poate fi reţinut dacă se eschivează de la prezentarea în instanţa de judecată sau a comis încălcări flagrante a condiţiilor de executare a obligaţiilor stabilite. fiind adus forţat de către organele care execută sancţiunile penale sau în lipsa lui. În cazul dat cînd în timpul şedinţei de judecată se săvîrşeşte o infracţiune care nu se pedepseşte cu închisoare mai mare de un an (de exemplu: refuzul sau eschivarea martorului a părţii vătămate de a face declaraţii) instanţa de judecată nu este în drept să reţină persoana. În cazul cînd executarea ordonanţei de reţinere nu este posibilă din motivul negăsirii învinuitului se va proceda în conformitate cu articolul 288. care sînt aplicabile respectiv. pentru executare. Dacă învinuitul este reţinut şi învinuirea nu i-a fost înaintată se va proceda în conformitate cu articolul 282. 2. Ordonanţa privind reţinerea învinuitului va cuprinde menţiunile arătate la articolul 255. În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. calomnierea judecătorului sau atentarea la viaţa judecătorului) precum şi alte infracţiuni care nu au legătură directă cu cauza dată şi se pedepsesc cu închisoare mai mare de un an. fiind supus răspunderii administrative sau condamnatul eliberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen potrivit articolului 91 Cod penal încalcă ordinea publică pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de către instanţa de judecată în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. Din aceste considerente preşedintele şedinţei de judecată prin încheiere constantă fapta penală şi dispune reţinerea persoanei în cauză sesizînd procurorul în vederea începerii urmăririi penale conform legii. 4. civile sau de altă natură să se săvîrşească o infracţiune de către participanţii la proces în timpul şedinţei. 6. Reţinerea condamnatului poate fi soluţionată în prezenţa acestuia. Potrivit articolului 471 aliniatul 3 participarea condamnatului în şedinţa de judecată este obligatorie. concluzia falsă sau traducerea incorectă. 1. Astfel procurorul primind materialele şi persoana reţinută v-a întocmi un proces-verbal de reţinere în conformitate cu articolul 167 şi va decide începerea urmăririi penale conform articolului 274.Reţinerea persoanei în baza încheierii instanţei în caz de infracţiune de audienţă Este posibil că cu ocazia judecării unei cauze penale. Prin urmare pe durata soluţionării chestiunii anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei sau anulării eliberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen dar nu mai mult de 10 zile. 4. În cazul reţinerii învinuitului se va întocmi un proces-verbal de reţinere în conformate cu dispoziţiile articolului 167. dacă acesta nu este găsit. 2. Articolul 171. în decursul termenului de probă. înaintîndu-se concomitent demers privind aplicarea arestării preventive în lipsa învinuitului. Încheierea judecătorului de instrucţie privind autorizarea reţinerii condamnate se transmite. încalcă în mod sistematic obligaţiile prevăzute de articolul 90 aliniatul 6 Cod penal stabilite de instanţă sau ordinea publică. iar în cazul cînd acesta se eschivează încheierea se execută de organul de poliţie. Făptuitorul acestor infracţiuni nu poate fi judecat în cadrul acestui proces fiindcă nu s-a efectuat urmărirea penală în condiţiile legii. 3. organului care execută sancţiunile penale dacă condamnatul este prezent. 5. 3. Articolul 172.

1. dar dacă se decide amînarea înştiinţării. ori rezoluţia sau după caz procesul-verbal de începere a urmăririi penale nu se confirmă de către procuror ori este confirmată rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale. iar înştiinţarea se va face imediat după expirarea acestui termen înăuntrul timpului de 72 de ore de la reţinere. 304. Articolul 174. Dacă persoana reţinută este cetăţean al unui alt stat. sau în timpul de 72 de ore nu se dispune începerea urmăririi penale. ori sînt administrate probe în apărare care combat circumstanţele arătate la articolul 166 aliniatele 1 şi 2. 6. Despre faptul reţinerii persoanei este cunoscut apărătorul care este admis în conformitate cu articolul 167. 1. Dacă în decursul a 3 ore de la momentul aducerii persoanei reţinute organul de urmărire penală nu se înregistrează infracţiunea. sau se constată că fapta penală este săvîrşită de o altă persoană. Prin urmare dispoziţiile prezentului articol nu sînt aplicabile în situaţia cînd condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau eliberat condiţionat înainte de termen săvîrşeşte o nouă infracţiune. fiind posibilă anunţarea despre reţinere şi verbal prin telefon. 2. 3. Sintagma “înştiinţarea despre reţinere poate fi efectuată în termen care nu va depăşi 72 de ore de la reţinere” din aliniatul 4 al acestui articol trebuie coroborată cu termenul de 12 ore indicat la articolul 302. Prin “o altă persoană” se înţelege persoana apropiată celui reţinut desemnată de către acesta. Dacă în cazul verificării faptului săvîrşirii infracţiunii de către persoana reţinută se stabileşte lipsa de probe în învinuire. 4. apărătorul va fi preîntîmpinat despre păstrarea confidenţialităţii potrivit articolului 212. despre aceasta se va face menţiune în procesul-verbal de reţinere.25 alin. 2. 5. 306. Înştiinţarea despre reţinere trebuie să conţină date privind timpul şi locul reţinerii. 285 şi se dispune de către procuror prin ordonanţă încetarea procesului penal sau scoaterea persoanei reţinute de sub urmărire penală pînă la expirarea termenului de 72 de ore sînt temeiuri de eliberare din stare de reţinere. Astfel judecătorul de instrucţie poate autoriza amînarea înştiinţării reţinerii cu cel mult 12 ore după care reprezentantul organului de urmărire este obligat să înştiinţeze rudele celui reţinut. despre reţinere se înştiinţează ambasada sau consulatul numai dacă cel reţinut cere să fie anunţată. În cazul lipsei 184 . Prin urmare la reţinerea unui cetăţean străin prin intermediul interpretului.Eliberarea persoanei reţinute Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărutt (art. Este un temei de eliberare din stare de reţinere. Termenul de 12 ore curge din momentul autorizării amînării de către judecător. ori după începerea urmăririi penale se constată unul din cazurile care exclud urmărirea penală arătate la articolele 275. 305.condiţiile generale prevăzute de prezentul Cod pentru săvîrşirea noii infracţiuni în cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei. dacă acesta nu cunoaşte limba de stat trebuie explicat dreptul de a fi înştiinţată reprezenţa statului respectiv şi faptul dacă acesta solicită înştiinţarea. în scris. Dacă persoana reţinută este militar se va înştiinţa unitatea militară şi rudele apropiate sau o altă persoană propusă de cel reţinut. În caz dacă înştiinţarea s-a făcut verbal. locul aflării persoanei reţinutul (cu indicarea adresei şi telefonului) ofiţerul de urmărire penală în procedura căruia se află cauza penală privind persoana reţinută.Înştiinţarea despre reţinere Înştiinţarea rudelor apropiate sau a unei alte persoane se face de regulă. În cazul cînd înştiinţarea despre reţinerea persoanei bănuite se săvîrşirea unei infracţiuni poate împiedica desfăşurarea operativă a unor acţiuni procesuale sau pentru reţinerea complicilor şi în alte cazuri pentru a asigura descoperirea infracţiunii la demersul reprezentantului organului de urmărire penală judecătorul de instrucţie poate amîna înştiinţarea rudelor apropiate sau unei alte persoane pînă la 12 ore în conformitate cu articolele 302.6 al Constituţiei). În legătură cu reţinerea unei persoane reprezentantul organului de urmărire penală are obligaţia de a verifica dacă nu este cazul şi de a proceda în conformitate cu articolul 189. Articolul 173. fiindcă chestiunea anulării condamnării condiţionate sau eliberării condiţionate se soluţionează de către instanţa de judecată cu ocazia tragerii la răspundere penală pentru noua infracţiune.

constituind un caz de încetare de drept a măsurii reţinerii potrivit articolului 195 aliniatele 5 şi 7. Capitolul II MĂSURILE PREVENTIVE Articolul 175. Măsurile preventive nu sunt categorii de pedepse penale. Constituie încălcare esenţială a legii: a.12). 5.04.4. deşi prin gravitatea lor uneori limitează libertatea persoanei ca şi pedeapsa penală (de ex.2 sau articolelor 169. În ambele cazuri să elibereze I se înmînează certificat potrivit aliniatului 3 al acestui articol. În cazul cînd faţă de bănuitul reţinut se emite o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală sau o ordonanţă de încetare a urmăririi penale de către procuror. obligă administraţia locului de deţinere a persoanei reţinute să elibereze imediat această persoană.03. chiar dacă termenul de 72 de ore n-a expirat.Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive 1. d. starea sănătăţii situaţia familiară şi alte împrejurări ce priveşte persoana reţinută nu este oportună arestarea acesteia sînt temeiuri de a elibera persoana din stare de reţinere aplicîndu-se o măsură preventivă neprivativă de libertate sau fără aplicarea măsurii preventive. arestarea preventivă). încadrarea juridică greşită a faptei. Eliberarea persoanei reţinute poate avea loc în primele 3 ore din momentul privării de libertate cînd nu se întocmeşte procesul verbal de reţinere. c. dar acestea se 185 . dacă se decide neaplicarea reţinerii în continuare. vîrsta. Eliberarea persoanei reţinute în primele 3 ore cînd nu se întocmeşte procesul verbal de reţinere se dispune de către organul de urmărire penală prin ordonanţă motivată. măsura reţinerii asimilîndu-se cu aducerea forţată la organul de urmărire penală. 9. e. reţinerea în lipsa temeiurilor indicate în articolul 166 aliniatele 1. 2). b. eliberarea celui reţinut se decide prin acest act procedural.03). 3. 170. eliberarea celui reţinut se dispune prin aceste acte procedurale. semnătura reprezentantului organului de urmărire penală. pct. 6. În cazul cînd judecătorul de instrucţie examinînd demersul privind aplicarea faţă de bănuit a arestării preventive potrivit articolului 307 respinge demersul sau aplică o măsură preventivă mai uşoară. efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei. ce nu se pedepseşte cu privaţiune de libertate mai mare de un an. Eliberarea persoanei reţinute după întocmirea procesului verbal de reţinere şi încarcerarea persoanei în camera de izolare preventivă se dispune de către procuror prin ordonanţă motivată în cazurile arătate la punctele 1).temeiurilor de a aplica arestarea preventivă faţă de bănuitul reţinut. sau luîndu-se în consideraţie ocupaţia. 4. bănuitul reţinut se eliberează imediat din sala şedinţei de judecată în baza încheierii instanţei de judecată. subiectul reţinut n-a atins vîrsta răspunderii penale sau este subiect special care se bucură de imunitate prevăzută de lege şi nu s-au respectat condiţiile speciale (de exemplu persoana este deputat. În cazul cînd faţă de bănuitul reţinut se aplică o măsură preventivă neprivativă de libertate de către procuror prin ordonanţă potrivit articolului 177. fiindcă organul de urmărire penală dispune aplicarea reţinerii şi în cazul dat se pot comite încălcări esenţiale a legii. art. 8. 171 şi 172. precum după întocmirea procesului verbal de reţinere în timp de 72 de ore. lipseşte procesul verbal sau ordonanţa cu privire la reţinere sau acestea sînt întocmite cu încălcări grave (lipseşte indicaţia cu privire la ora reţinerii. Persoana reţinută pentru temeiurile arătate la articolul 166 şi eliberată poate fi reţinută repetat numai pentru temeiurile prevăzute la articolele 169 sau 170. judecător).2003 (Monitor Oficial al RM nr. care potrivit articolului 52 aliniatul 1 punctul 13. 7. Iar constatarea acestor încălcări este o atribuţie a procurorului.e) şi art. Expirarea termenului de 72 de ore.73-75 din 18. La punctul 3) aliniatul 1 al articolului comentat considerăm că s-a strecurat o inadvertenţă în locul sintagmei “a constatat” trebuie de menţionat “a comis”. neînştiinţarea persoanei reţinute despre motivele reţinerii în prezenţa unui apărător. 3) şi 4) al acestui articol (Legea cu privire la Procuratură din 14.

care poate fi aplicată împreună cu o altă măsură preventivă. iar potrivit articolului 176. Aliniatul 3 al acestui articol prevede exhaustiv măsurile preventive. liberarea provizorie pe cauţiune şi arestarea la domiciliu sînt măsuri alternative arestării preventive şi se aplică cînd formal persistă condiţiile arestării preventive dar scopul prevăzut la aliniatul 2 al acestui articol poate fi atins şi fără izolarea totală a celui acuzat. Faţă de bănuitul. Aceste date pot fi obţinute în rezultatul acţiunilor procesuale penale prevăzute de titlul IV capitolul III al prezentului Cod precum şi în rezultatul acţiunilor de investigaţie operativă. cu excepţia cazurilor încetării de drept a măsurilor preventive prevăzută de articolul 195. Aceste măsuri sînt mijloace de influenţă psihologică sau limitative ori privative de libertate prin care se asigură comportamentul corespunzător al subiectului procesual penal de bază bănuitului (învinuitului. inculpatul care sînt deja arestaţi” menţionează faptul că la examinarea chestiunii stării de libertate în cadrul procesului penal instanţa de judecată să examineze obligatoriu posibilitatea lăsării în libertate cu prezentarea unor garanţii din partea celui acuzat. Măsurile preventive se aplică în faza urmăririi penale pentru un timp prevăzut de lege cu posibilitatea prelungirii. măsura preventivă poate fi aplicată şi pentru prevenirea săvîrşirii faptei infracţiunii. c) principale şi complementare. Impunerea unor interdicţii (obligaţii) de cît cele prevăzute de lege în cadrul măsurilor preventive este inadmisibil. inculpatului de societate. Articolul 176. Dacă măsura libertăţii provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune prezumă starea de detenţie procesuală (reţinere sau arestare) a celui acuzat. învinuitul. 6. Arestarea la domiciliu şi arestarea preventivă sînt măsuri privative de libertate şi pot fi aplicate ca măsuri excepţionale cînd prin alte măsuri preventive nu poate fi asigurată desfăşurarea normală a procesului penal de cît prin izolarea bănuitului. Procurorul sau instanţa de judecată poate aplica numai o singură măsură preventivă. 308). iar în faza judecării cauzei pînă la rămînerea definitivă a sentinţei. de regulă. inculpatului). care presupun survenirea acelor consecinţe negative arătate la articolul 176. 2. Procurorul sau judecătorul de instrucţie aplică măsurile prevăzute de lege după caz în faza de urmărire penală. b) privative de libertate şi neprivative de libertate.aplică pentru prevenirea unor consecinţe negative desfăşurării procesului penal legate de comportamentul celui acuzat.Temeiurile pentru aplicarea măsurilor preventive 1. Sintagma “numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă de bănuitul. Libertatea provizorie sub control judiciar. 307. 186 . neprivativă de libertate. Multitudinea de măsuri preventive alternative arestării preventive este în corespundere cu articolul 5 paragraful 3 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care prevede că “Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”. 4. învinuitului. 5. Aliniatul 3 al articolului comentat prevede diferite categorii de măsuri: a) generale şi speciale. Sub noţiunea de “temeiuri rezonabile” înţelegem date. În textul articolului comentat “organul de urmărire penală” se subînţelege numai procurorul (a se vedea articolul 177). inculpatul minor sau militar pot fi aplicate atît măsurile generale cît şi măsura specială preventivă – transmiterea sub supraveghere. fiind aranjate în ordinea creşterii rigidităţii limitărilor impuse faţă de cel acuzat pentru o aplicare individualizată a acestora determinate de circumstanţele cauzei. care solicită lăsarea în libertate. iar instanţa de judecată în faza judecării cauzei. arestarea la domiciliu poate fi aplicată la demersul organului de urmărire penală sau după caz a procurorului şi în situaţia cînd cel acuzat se află la libertate (a se vedea comentariul articolelor 188. 3. Aplicarea măsurilor preventive este posibilă numai după începerea urmării penale. învinuitului şi inculpatului. Măsurile preventive se aplică numai bănuitului. cu excepţia măsurii ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport. Măsurile preventive nu pot fi aplicate în alte scopuri de cît cele arătate la aliniatul 2 a acestui articol. În sens larg toate măsurile preventive neprivative de libertate pot fi considerate măsuri alternative arestării preventive dacă acestea asigură desfăşurarea normală a procesului.

191. 187 . Aplicarea arestării preventive sau a măsurilor alternative acesteia pot fi aplicate şi în cazul cînd pentru infracţiunea săvîrşită legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mică de 2 ani. cu respectarea dispoziţiilor articolului 398. În actele procesuale respective se va indica modul şi termenul de atac potrivit articolului 196. învinuit sau inculpat nici a unei astfel de măsuri. Încheierea instanţei de judecată privind arestarea la domiciliu. a săvîrşit acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului ori a săvîrşit o altă infracţiune cu intenţie. durata aplicării măsurii preventive. legea nu prevede condiţii anumite legate de sancţiunea penală pentru infracţiunea săvîrşită. Dacă pentru aplicarea măsurilor preventive neprivative de libertate. Instanţele de apel şi de recurs soluţionează chestiunea măsurilor preventive prin decizie. liberarea provizorie sub control judiciar sau cauţiune) la demersul ofiţerului de urmărire penală sau din oficiu. Chestiunea calificării infracţiunii o decide procurorul. iar la emiterea senttinţei instanţa de judecată. Articolul 177.Actul prin care se aplică măsura preventivă În faza de urmărire penală procurorul prin ordonanţă aplică orice măsură preventivă neprivativă de libertate (cu excepţia măsurilor: ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport. 5. Alte măsuri preventive de cît arestarea preventivă şi măsurile alternative acestea pot fi aplicate atît în cazul unor infracţiuni care sînt sancţionate cu pedepse neprivative de libertate cît şi a celor care prevede pedeapsa închisorii. liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune se va menţiona şi interdicţiile prevăzute de lege pentru aceste măsuri. ora. Astfel obligaţia de a se prezenta la citaţie şi de a informa organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu constituie o măsură preventivă şi se aplică atît faţă de cel acuzat precum şi faţă de martori sau partea vătămată. în actul de aplicare se va menţiona şi consecenţele încălcării acestor măsuri. măsura arestării preventive şi măsurile preventive alternative arestării pot fi aplicate numai cu condiţia că pentru infracţiunea săvîrşită se prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani. ziua. dar cu condiţia că bănuitul. Judecătorul de instrucţie aplică orice măsură preventivă privativă de libertate sau alternativă acesteia prin încheiere la demersul reprezentantului organului de urmărire penală sau după caz a procurorului precum şi a oricărei măsuri preventive neprivative de libertate în cazul cînd aplicarea unei măsuri preventive de libertate este inoportună în faza de urmărire penală. învinuitul. inculpatul se ascunde de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată. învinuitului sau inculpatului. Pentru asigurarea executării sentinţei instanţa de judecată aplică o măsură preventivă fără existenţa unor probe care presupun posibilitatea sustragerii inculpatului (condamnatului) de la executarea pedepsei.Datele ce se iau în consideraţie la aplicarea măsurilor preventive au un caracter prezumtiv. ordonanţa de punere sub învinuire sau după caz prin rechizitoriu. iar posibilitatea survenirii consecinţelor negative trebuie să fie rezonabilă. Măsurile preventive nu se aplică obligatoriu în orice cauză penală. Prin urmare la aplicarea acestor măsuri preventive importanţă deosebită o are calificarea infracţiunii incriminate celui faţă de care se aplică măsura preventivă. 4. luna şi anul întocmirii. Alte condiţii speciale care urmează să fie întrunite cumulativ cu cele arătate la aliniatul 1) al prezentului articol sînt prevăzute pentru anumite măsuri (a se vedea articolele 188. 3. În afara chestiunilor arătate la aliniatul 1) al acestui articol ordonanţa procurorului şi încheierea instanţei de judecată trebuie să cuprindă şi menţiunile prevăzute de articolul 255 aliniatul 2 precum şi datele de anchetă ale bănuitului. Pe lîngă condiţiile arătate la aliniatele 1) şi 2) la aplicarea măsurii preventive se iau în consideraţie şi unele criterii complementare. Aici criterii complementare sînt circumstanţe care determină oportunitatea aplicării unei măsuri preventive sau neaplicării faţă de bănuit. 2. În cazul aplicării măsurilor preventive neprivative de libertate precum şi a altor alternative arestării. ordonanţa de aplicare a măsurii preventive. adică de 3 ani şi mai mult. 192). Acest fapt ce confirmă prin actul de începere a urmăririi penale. Instanţa de judecată aplică orice măsură preventivă privativă prin încheiere la cererea părţilor ori din oficiu în faza de judecată precum şi prin sentinţă la deliberarea pînă la rămînerea definitivă a acesteia.

Ordonanţa sau încheierea instanţei de judecată se emite în mai multe exemplare: a. soţului şi rudelor apropiate atît în cazul cînd se examinează demersul procurorului privind necesitatea aplicării arestării preventive cît şi în alte situaţi. Bănuitului. precum şi timpul cînd expiră acest termen. 5) motivele şi temeiurile aplicării arestării preventive. 7) organul care va asigura executarea mandatului. Pentru înmînarea bănuitului. Cu acordul procurorului sau instanţei de judecată persoana poate părăsi şi localitatea pentru un anumit termen în caz de necesităţi motivate. inculpatului.Obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara Obligarea de a nu părăsi localitatea este o măsură preventivă de influenţă psihologică bazată pe încrederea că bănuitul. Dar mandatul considerăm că trebuie să aibă acelaşi conţinut ca şi încheierea privind aplicarea arestării preventive şi anume: 1) numărul. 2. învinuitului. 2. învinuitului sau inculpatului. 188 . c. starea sănătăţii şi alte date despre persoana arestată. Pentru dosar inclusiv şi la judecătorul de instrucţie cînd acesta aplică măsura preventivă. privind aplicarea arestării preventive. apărătorului. învinuitului sau inculpatului I se înmînează copia actului prin care se aplică o măsură preventivă neprivativă de libertate. data şi locul emiterii mandatului. domiciliul. acesta fiind numaidecît prezent. Acţiunea psihologică asupra conştiinţei bănuitului (învinuitului)constă în preîntîmpinarea persoanei că i se va aplica o altă măsură preventivă mai aspră. 4) faptele de săvîrşirea cărora este bănuită sau învinuită persoana şi calificarea lor conform Codului penal. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu se aplică militarilor în termen. 3. 6) durata ţinerii sub arest. locul de muncă. antecedentele penale. În cazul arestării preventive măsura dată poate fi aplicată atît în prezenţa cît şi în lipsa acestuia. Dacă arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu se aplică în faza urmăririi penale la demersul procurorului iar în faza de judecată şi din oficiu de către instanţa de judecată. 308 la aplicarea arestării preventive în faza de urmărire penală judecătorul de instrucţie întocmeşte şi mandat de arestare în baza încheierii pronunţate în şedinţă de judecată. învinuitul sau inculpatul va respecta interdicţiile şi obligaţiile impuse de această măsură. Aici noţiunea “localitate” se înţelege în sens larg stabilită de procuror sau instanţa de judecată care poate fi atît oraşul (municipiul) cît şi raionul. 2) numele şi prenumele judecătorului. data şi locul naşterii. În cadrul localităţii stabilite bănuitul (învinuitul) se poate deplasa liber cu condiţia că se va prezenta la orice citaţie în faţa organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. liberarea provizorie sub control judiciar pe cauţiune se aplică numai la cererea bănuitului. prenumele. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea se aplică numai în cazul cînd bănuitul (învinuitul) are domiciliu stabil sau reşedinţă temporară. Schimbarea domiciliului în altă localitate poate fi făcută cu acordul procurorului sau a instanţei de judecată. b. Schimbarea domiciliului este posibilă în cadrul localităţii stabilite dar cu înştiinţarea organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată. Tot această măsură nu este raţională de aplicat unor categorii de persoane care reieşind din specificul muncii prestate se deplasează pe tot teritoriul Republicii Moldova. Pentru executare anumitor organe. 3) numele. Articolul 178. În cazul dat mandatul de arestare este un act procedural prin care se pune în aplicare măsura arestării preventive în faza de urmărire penală. starea familială. fiindcă din obligaţiile de serviciu şi aşa rezultă obligaţia să nu părăsească unitatea militară. prin urmare la găsire I se va înmîna imediat o copie a încheierii sau după caz a mandatului de arestare de către organele de poliţie. Codul de procedură penală în vigoare nu conţine dispoziţiei privind structura şi conţinutul mandatului de arestare spre deosebire de Codul de procedură penală din 1961 articolul 78/1 aliniatul 7. Potrivit articolelor 307.1. 8) procedura (modul şi termenul) de atacare a măsurii arestării preventive conform articolului 311. Pentru procuror în faza de urmărire după caz şi d. în cazul nerespectării obligaţiilor luate. pentru aceste persoane se va aplica obligarea de a nu părăsi ţara. 1.

explicîndu-se consecinţele nerespectării acestor obligaţii. Faţă de bănuit aceste măsuri preventive pot fi aplicate numai pentru o durată de cel mult 10 zile (a se vedea articolul 63). Deşi legea prevede că această măsură preventivă constă în garanţia personală bazată pe autoritatea garanţiilor în faţa procurorului sau instanţei de judecată ea este de natură juridică mixtă fiind completată şi cu garanţia reală. Orice prelungire se face în cursul urmăririi penale de către procuror prin ordonanţă care este anunţată învinuitului şi trimisă organelor prevăzute în aliniatul 4 al acestui articol. Astfel la trimiterea cauzei în judecată măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara aplicată de procuror se menţine în cursul judecăţii. fiindcă faţă de inculpat măsurile preventive se aplică la judecarea cauzei pînă la rămînerea definitivă a sentinţei. 5) va respecta ordinea publică (nu va săvîrşi contravenţii sau alte infracţiuni). Ridicarea provizorie a paşaportului de către organele de frontieră se va face dacă învinuitul.3. 6. Constituie încălcări a acestor măsuri nu faptul părăsirii localităţii dar eschivarea de la urmărirea penală sau judecată. inculpatul va încerca să treacă frontiera de stat. Garanţia personală se bazează atît pe încrederea garanţilor faţă de cel bănuit sau învinuit precum şi a procurorului sau instanţei de judecată faţă de garanţi şi persoana învinuită. Garanţia personală este o măsură preventivă de influenţă psihologică din partea garanţiilor asupra bănuitului. care se anexează la dosar. învinuit sau inculpat se ia în formă scrisă angajamentul de a respecta obligaţiile prevăzute de aliniatul 1) sau 2) al prezentului articol. Garanţia personală nu se va aplica dacă garanţii urmăresc scopul sustragerii învinuitului de la urmărire penală sau judecată sau sînt date că cel acuzat va împiedica aflarea adevărului. 2. Obligarea de a nu părăsi ţara este o măsură mai blîndă comparativ cu obligaţia de a nu părăsi localitatea şi respectiv se aplică în cazurile cînd nu este raţională impunerea interdicţiei de a nu părăsi localitatea. săvîrşirea acţiunilor de împiedicare a aflării adevărului precum şi săvîrşirea unei noi infracţiuni cu intenţie. Garanţia personală poate fi aplicată din iniţiativa învinuitului. dacă instanţa de judecată nu dispune revocarea sau înlocuirea acesteia. Durata măsurilor preventive în faza de urmărire penală este de 30 de zile cu posibilitatea prelungirii de către procuror. adică cu suma bănească respectivă depusă la aplicarea acestei măsuri.Garanţia personală 1. 3. Garanţii trebuie să fie persoane demne de încredere adică să fie persoane cunoscute cu o reputaţie iresponsabilă şi cu capacităţi reale de a influenţa pozitiv asupra comportamentului celui bănuit sau învinuit. 5. 2) se va prezenta la orice citaţie. Articolul 179. La aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara de la bănuit. 4) va comunica despre orice schimbare a domiciliului. apărătorului. obligarea de a nu părăsi ţara se aplică atît cetăţenilor Republicii Moldova cît şi cetăţenilor străini sau apatrizi. 7. Totodată persoanei faţă de care se aplică această măsură I se înmînează în copie ordonanţa sau încheierea. 3) nu va împiedica aflarea adevărului. rudelor apropiate sau a garanţilor. Prin urmare termenul arătat la aliniatul 3 al acestui articol se referă numai la învinuit. 4. fiindcă această măsură include în sine şi interdicţia de a nu părăsi ţara. învinuitului sau inculpatului că acesta va respecta următoarele obligaţii: 1) nu se va sustrage de la urmărirea penală sau judecată. neprezentarea la citaţie. Dar în orice caz se cere cererea scrisă a garanţilor şi acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia. Copia actului de aplicare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara se trimite numai organelor de frontieră. 189 . În cazul încălcării acestor măsuri unice măsura preventivă eficientă să asigure desfăşurarea normală a procesului penal de regulă este arestarea preventivă dacă pentru infracţiunea săvîrşită legea penală prevede pedeapsa privării de libertate. 4. În scopul realizării eficiente a măsurilor preventive în cauză copia actului de aplicare a măsurii obligări de a nu părăsi localitatea se trimite organului de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte învinuitul şi organelor de frontieră. Pe lîngă interdicţia de a nu părăsi ţara sau localitatea bănuitul îşi asumă obligaţia să nu împiedice aflarea adevărului şi să prezinte la citaţie.

În cazul cînd învinuitul (bănuitul) se află în stare de arest preventiv chestiunea înlocuirii acestei măsuri cu măsura garanţiei persoanelor fizice sau persoanei juridice se soluţionează de judecătorul de instrucţie prin încheiere. învinuit sau inculpat (numele. Articolul 181. judecător după caz şi garanţi. inculpatului (numele. data. Astfel aceste măsuri pot fi aplicate atît cu ocazia soluţionării chestiunii privind luarea unei măsuri preventive faţă de cel acuzat. Tot odată în procesul verbal se menţionează faptul că învinuitul (inculpatul) este de acord să I se aplice această măsură precum şi faptul că este cunoscut cu connsecinţele nerespectării 190 . În cazul solicitării acordării garanţiei din partea persoanelor fizice sau persoanei juridice procurorul sau instanţa de judecată stabileşte credibilitatea acestora în baza documentelor anexate la cerere sau demers. Garanţia unei organizaţii se aplică în aceleaşi condiţii ca şi garanţia personală. Garanţii pe lîngă drepturile expres prevăzute de lege mai au şi alte drepturi care rezultă din caracterul acestei măsuri şi anume: a) dreptul de a acorda garanţie pentru o anumită durată sau pe tot procesul pînă la rămînerea definitivă a sentinţei. anul naşterii. 1. Demersul se semnează de conducătorul acestei organizaţii. precum şi în cazul soluţionării problemei prelungirii sau înlocuirii arestării preventive. 3. 6. La cererea de acordare a garanţiei se anexează copia actului de identitate a garantului precum şi a altor documente. locul de muncă) la organele de urmărire penală sau şi instanţa de judecată. 1. învinuitului. Drepturile şi obligaţiile persoanei juridice – garant sînt exercitate de către reprezentantul acesteia. domiciliul. domiciliul şi alte date ce caracterizează garantul. În cazul cînd învinuitul (bănuitul) se află la libertate procurorul prin ordonanţă poate aplica măsura preventivă garanţia personală sau a organizaţiei.Modul de dispunere şi exercitare a garanţiei de către persoane fizice şi juridice Garanţia personală şi garanţia unei organizaţii poate fi aplicată faţă de învinuit (inculpat) indiferent de starea libertăţii în care se află. anul naşterii.Cererea de acordare a garanţiei se îndeplineşte de fiecare garant aparte şi trebuie să cuprindă următoarele menţiuni: 1) locul şi data întocmirii. prenumele. comerciale sau de altă natură unde de regulă activează bănuitul. Suma care trebuie depusă de fiecare garant se stabileşte de către procuror sau instanţa de judecată după soluţionarea chestiunilor prevăzute de articolul 181 aliniatul 2. precum şi respectarea altor obligaţii. 2) faptul că garantează prezentarea la citaţia şi respectarea altor obligaţii de către bănuit. Articolul 180. A se vedea comentariul articolului 181.Garanţia unei organizaţii În calitate de garant în cadrul acestei măsuri preventive pot fi organizaţiile de stat. Acest fapt se menţionează în procesul verbal care este semnat de procuror. învinuitul sau inculpatul în cauză. 5. prenumele. Demersul de acordare a garanţiei va cuprinde următoarele menţiuni: 1) denumirea şi adresa juridică a organizaţiei. b) dreptul să fie restituită suma depusă la expirarea garanţiei. adică numai la demersul organizaţiei şi cu acordul celui bănuit sau învinuit. locul de muncă precum şi durata luării acestei garanţii. În cazul inculpatului indiferent de starea de libertate măsura garanţiei se dispune de către instanţa de judecată prin încheiere sau după caz prin sentinţă. neguvernamentale. domiciliul. 3) faptul că garantează prezentarea la citaţia a bănuitului. iar în caz de necesitate se va cere efectuarea unor acţiuni procesuale sau de investigaţie operativă privind verificarea garanţiilor. data. locul de muncă. 4. În cazul cînd termenul luării acestei garanţii nu este indicat se prezumă pînă la intrarea în vigoare a sentinţei. Suma bănească se stabileşte de către procuror sau instanţa de judecată în dependenţă de caracterul organizaţiei – garant precum şi de gravitatea faptei imputate persoanei faţă de care se ia această măsură preventivă. procurorul sau instanţa de judecată înştiinţează garanţii despre fapta incriminată învinuitului (inculpatului) despre drepturile şi obligaţiile acestora precum şi despre consecinţele nerespectării obligaţiilor sau renunţării nemotivate de la garanţia asumată. care se află la libertate. Garanţia unei organizaţii nu se va aplica dacă sînt date că învinuitul se va sustrage de la urmărirea penală sau judecată ori va împiedica aflarea adevărului. După stabilirea faptului că garanţii sînt persoane demne de încredere. 2. 29 numele. prenumele.

Dar instanţa de judecată la stabilirea pedepsei penale complementare poate lua în consideraţie timpul cît învinuitului (inculpatului) i s-a ridicat provizoriu permisul de conducere.obligaţiilor procesuale ce rezultă din măsura preventivă. 1. 3. Articolul 182. c) decesului unui garant. 4. Măsura preventivă ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se deosebeşte de pedeapsa penală privarea dreptului de a conduce mijloacele de transport prin faptul că cea din urmă se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii sau din momentul executării pedepsei principale potrivit articolului 65 aliniatul 4 Cod penal. Renunţarea nemotivată constituie renunţarea garantului făcută cu întîrziere după încălcarea învinuitului (inculpatului) a obligaţiilor procesuale ce rezultă din măsura preventivă. Prin urmare procesul verbal este semnat şi de către învinuit (inculpat). În cazul neprezentării nemotivate la citaţie. Încheierea judecătorului de instrucţie poate fi atacată de către părţi cu recurs în termen de 3 zile. prin urmare ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică pînă la intrarea în vigoare a sentinţei. 312 care aplică corespunzător. Renunţarea de la garanţie trebuie să fie motivată şi făcută înainte de survenirea consecinţelor ce constituie încălcări a măsurilor preventive. ce se aplică prin analogie. împiedicării aflării adevărului sau încălcării ordinii publice de către învinuit (inculpat) garanţii răspund solidar prin trecerea în contul statului a sumelor depuse. Recursul împotriva acestei încheieri este exercitat potrivit articolelor 437-449 care se aplică corespunzător. 191 . În cazul garanţiei personale dacă un garant renunţă iar numărul garanţiilor este mai mic de 2 procurorul sau instanţa de judecată dispune revocarea sau înlocuirea acestei măsuri anunţînd garantul care n-a renunţat de la garanţie precum şi învinuitul (inculpatul). În caz contrar se va considera renunţarea nemotivată şi va avea consecinţele prevăzute de aliniatul 5 al acestui articol. Garantul pentru asigurarea unui comportament respectiv este obligat să aplice toate mijloacele neinterzise de lege de influenţă psihologică faţă de învinuit (inculpat). Renunţarea trebuie făcută în formă scrisă înştiinţînd organul ce desfăşoară procesul penal pentru înlocuirea sau revocarea măsurii preventive. 2. înmînînd în copie învinuitului (inculpatului) actul respectiv. chiar dacă sînt invocate unul din motivele arătate la aliniatul 3 al acestui articol. potrivit articolelor 302. iar durata acestei măsuri preventive nu se include în termenul pedepsei penale complementare privarea dreptului de a conduce mijloacele de transport şi respectiv nu se deduce din durata acesteia. învinuitului sau inculpatului. Odată cu întocmirea procesului-verbal procurorul şi instanţa de judecată întocmesc ordonanţa sau încheierea de aplicare a acestei măsuri. Renunţarea de la garanţia asumată în baza altor motive de cît cele arătate în aliniatele 3 al articolului comentat de către procuror sau instanţă de judecată pot fi recunoscute întemeiate şi respectiv garantului i se va restitui suma depozitată. sustragerii de la urmărirea penală sau judecată. b) încetării de drept a măsurilor preventive. Garantul este obligat să respecte toate obligaţiile prevăzute de articolul 179 aliniatul 1 în sensul asigurării unui comportament cuvenit al bănuitului.Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport Măsura preventivă ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică în scopul executării eficiente a pedepsei penale prevăzute de articolul 65 Cod penal “Privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate” precum şi pentru prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni cu utilizarea mijloacelor de transport. Suma depozitată în scopul asigurării garanţiei se restituie în cazurile prevăzute de punctele 1) şi 2) a aliniatului 4 precum şi în cazurile: a) expirării termenului de garanţie. Trecerea în contul statului a sumelor depuse de garanţi se dispune în faza urmăririi penale de către judecătorul de instrucţie în baza demersului persoanei care efectuează urmărirea penală sau procurorului. În faza judecării cauzei chestiunea trecerii în contul statului a sumelor depuse de către garanţi se soluţionează din oficiu de către instanţa de judecată care judecă cauza prin încheiere care se include în procesul verbal al şedinţei de judecată potrivit articolului 201 aliniatul 5. La cerere garanţii pot fi înlocuiţi cu alte persoane garant şi cu acordul învinuitului (inculpatului). 5.

Măsura ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică ca măsură complementară împreună cu o măsură preventivă de regulă neprivativă de libertate. e. g. Neacordarea permisei cuvenite din amplasamentul unităţi.07.2. iar în faza judecării cauzei de către instanţa de judecată din oficiu sau la demersul procurorului. care se aplică corespunzător. Numirea peste rînd de serviciu (cu excepţia serviciului de gardă şi de alarmă) sau la munci de gospodărie. i. care respectiv legea penală nu prevede astfel de pedeapsă complementară. cît şi în cazurile cînd această pedeapsă nu este prevăzută expres precum şi pentru oricare alte infracţiuni. 312. Mustrare aspră.2002) instruirea în instituţiile de învăţămînt militar este considerată serviciu militar. Comandantul unităţii militare nu este în drept să renunţe de la exercitarea supravegherii învinuitului (inculpatului) militar. Observaţie. Ridicarea gradului de sergent. Despre executarea încheierii privind ridicarea provizorie a permisului de conducere poliţia rutieră de la locul de trai al învinuitului (inculpatului) va înştiinţa judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată. 311. Totodată această măsură poate fi aplicată şi în privinţa supuşilor militari în timpul concentrărilor precum şi persoanelor ce satisfac serviciul militar de scurtă durată.10. În faza urmăririi penale măsura ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport se dispune de către judecător de instrucţie la demersul motivat al procurorului. 192 . dar s-a utilizat mijlocul de transport la săvîrşirea acestor infracţiuni. Pentru exercitarea obligaţiilor sale asupra militarului luat sub supraveghere. Ţinerea la arest de pînă la 10 zile. comandantul unităţii militare este în drept să aplice faţă de învinuit (inculpat) militar în termen măsurile de pedeapsă disciplinară prevăzute de articolul 46 al Legii cu privire la aprobarea Regulamentului disciplinar al Forţelor Armate din 13 martie 1996 (monitorul Oficial al RMoldova nr. h. 6. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport ca măsură preventivă se deosebeşte de măsura administrativă – ridicarea permisului de conducere autor (permisului de conducere a navei fluviale sau a ambarcaţiei) prevăzută de articolul 251 aliniatul 5 al Codului cu privire la contravenţiile administrative. Măsura preventivă în cauză se aplică atît pentru infracţiunile din domeniul transporturilor prevăzute de capitolul XII al Codului Penal care prevăd pedeapsa complementară privarea dreptului de a conduce mijloacele de transport. Această măsură preventivă se poate aplica şi faţă de studenţii din instituţiile de învăţămînt militar. f. dar va fi realizat un regim de supraveghere eficient numai în privinţa militarilor ce-şi satisfac serviciul militar în termen în baza obligaţiunii militare ce se află nemijlocit sub supravegherea comandamentului militar. Retrogradarea cu un grad. Retrogradarea din funcţie. 3.2137-138 din 10. În faza urmăririi penale procedura examinării demersului procurorului privind aplicarea şi contestarea acestei măsuri este similară cu modul prevăzut de articolele 302. c. b. prin faptul că în cazul celei din urmă conducătorului i se eliberează un permis provizoriu de conducere a mijlocului de transport pînă la adoptarea deciziei definitive privind aplicarea sancţiunii administrative.46-47 din 11. Faţă de militarii angajaţi prin contract. 2. 4. Executarea supravegherii asupra militarului este înfăptuită de comandantul nemijlocit (comandantul de companie) în subdiviziunea căreia îşi satisface serviciul militar învinuitul (inculpatul). 1.Transmiterea sub supraveghere a militarului Aplicarea acestei măsuri preventive este posibilă faţă de toţi militarii. Articolul 183. Mustrare. în serviciul militar e posibilă aplicarea acestei măsuri în cazul aflării acestora în regim de cazarmă. Potrivit articolului 4 al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei din 18 iulie 2002 (Monitorul Oficial al RMoldova nr. 308. d. a.1996).

tutorilor. procurorul sau instanţa de judecată poate solicita informaţie şi de la alte organe de stat privind capacitatea persoanelor arătate la aliniatul 1 al acestui articol de a exercita supravegherea asupra minorului. tutorii. 312. precum şi de către conducătorul instituţiei de învăţămînt speciale unde învaţă minorul. 3. învinuit sau inculpat după conţinut este similară cererii de acordare a garanţiei personale (a se vedea comentariul articolului 179). 5. curator sau o altă persoană demnă de încredere. Articolul 184. 5. În perioada aplicării măsurii preventive. 2. Totodată măsura supravegherii minorului poate fi înlocuită cu alte măsuri preventive la cererea de renunţare de la exercitarea acestor obligaţii a părinţilor. Articolul 185. dacă părinţii. Dacă în cursul procesului penal învinuitul (inculpatul) atinge vîrsta de 18 ani măsura preventivă respectivă poate fi menţinută în continuare dacă nu apar temeiuri de revocare sau înlocuire a măsurilor preventive. curatorilor sau altor persoane. Cererea de transmitere sub supraveghere a minorului bănuit. 4. După verificarea capacităţii de a exercita supravegherea minorului. 104 Cod penal sau în baza hotărîrii judecătoreşti potrivit articolului 29 al Legii cu privire la drepturile copilului din 15 decembrie 1994. Copia ordonanţei sau încheierii privind aplicarea acestei măsuri se înmînează învinuitului (inculpatului) minor şi persoanei care şi-a asumat obligaţia de a exercita supravegherea. săvîrşirea acţiunilor ce împiedică aflarea adevărului sau a altor infracţiuni de către învinuit (inculpat) se dispune înlocuirea supravegherii cu măsura arestării preventive conform legii. În cazul refuzului persoanelor de a exercita supravegherea minorului procurorul sau instanţa de judecată decide aplicarea altei măsuri preventive.Transmiterea sub supraveghere a minorului Măsura transmiterii sub supraveghere a minorului este similară garanţiei personale prevăzute articolul 179. fapt consemnat în procesul verbal prin semnătura acestora. Pe lîngă informaţia de la autoritatea tutelară. Potrivit articolului 477 procurorul sau instanţa de judecată au obligaţia să discute posibilitatea aplicării acestei măsuri. invocîndu-se motive întemeiate. procurorul sau instanţa de judecată înştiinţează persoana despre esenţa faptei penale imputate învinuitului (bănuitului) şi despre obligaţii şi consecinţele încălcării acestei măsuri atît pentru părinţi şi alte persoane cît şi pentru minori. militarul transmis sub supraveghere de regulă este antrenat în munci de gospodărie sau alte activităţi fără dreptul de a purta armă fiind în permanenţă însoţit de alţi militari. Măsura preventivă transmiterea sub supraveghere a minorului se deosebeşte de măsura de constrîngere cu caracter educativ prevăzută de articolul 104 aliniatul 1 pct. 1. Pentru nerespectarea obligaţiilor de către persoanele cărora le-au fost transmise sub supraveghere minorul judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată poate aplica o amendă la demersul persoanei ce efectuează urmărirea penală sau a procurorului. 93. iar împotriva încheierii instanţei de judecată poate fi exercitat recurs potrivit articolelor 437-449. persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat” după scop şi durată. Măsura preventivă transmiterea sub supraveghere a minorului se aplică pînă la soluţionarea definitivă a cauzei penale. deşi regimul de supraveghere a minorului este similar în ambele cazuri. iar în faza de judecată din oficiu. Încheierea judecătorului de instrucţie poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile. 7. potrivit articolelor 302. “Instituţie de învăţămînt specială” se are în vedere instituţia de învăţămînt şi de reeducare sau instituţia curativă şi de reeducare unde este internat minorul prin sentinţa instanţei judecătoreşti ca măsură de constrîngere cu caracter educativ potrivit articolelor 54. cu excepţia. curatorii şi alte persoane nu au înaintat cerere de transmitere sub supraveghere a minorului. că acordul minorului pentru aplicarea acestei măsuri nu este necesar. Pentru sustragerea de la urmărirea penală sau judecată.Arestarea preventivă 193 . reieşind din faptul că se dispune numai la cererea unui din părinte tutore.b) Cod penal “încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor. 4. Comandantul unităţii şi comandanţii inferiori care nu au luat măsurile corespunzătoare pentru prevenirea consecinţelor prevăzute de aliniatul 5 al prezentului articol poartă răspundere disciplinară potrivit Regulamentului disciplinar al Forţelor Armate.3.

191. Monitorul Oficial al RMoldova nr. de refuz privind aplicarea sau înlocuirea arestării preventive nu sînt susceptibile de a fi atacate cu recurs. b. Judecătorul Curţii Constituţionale poate fi arestat numai cu acordul prealabil al Curţii Constituţionale. Condiţiile executării arestării preventive sînt prevăzute de capitolul II al Legii cu privire la arestarea preventivă.7.10. În unele cazuri prevăzute de lege. art. 2. Prin urmare încheierea instanţei de judecată de revocare a arestării preventive.19 al Legii cu privire la statutul judecătorului din 20.12. Astfel lipsa unui loc permanent de trai pe teritoriul republicii Moldova se constată prin anumite acte ce confirmă că bănuitul. învinuitul este cetăţean străin. Astfel judecătorii din toate instanţele judecătoreşti se bucură de statutul de persoană inviolabilă. Avocaţii parlamentari pot fi arestaţi numai cu acordul prealabil al Parlamentului. fie arest sau închisoare. Totodată prezenţa vizei de reşedinţă nu este suficient pentru a stabili că persoana are loc permanent de trai. Monitorul Oficial al RMoldova nr. Astfel locurile de arest preventiv sînt izolatoarele de anchetă penală ale Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei. Pentru anumite categorii de funcţionari de stat prin legi speciale care reglementează statutul acestora sînt prevăzute garanţii suplimentare la aplicarea arestării preventive.02. Deputatul Parlamentului Republicii Moldova poate fi arestat numai cu acordul Parlamentului după 194 .12. Aplicarea măsurilor alternative arestării pot fi dispuse de către instanţă dacă sînt întrunite condiţiile prevăzute de articolele 188. Arestarea preventivă este o măsură preventivă care afectează grav libertatea individuală a persoanei şi din conţinutul acestui aliniat rezultă că instanţa de judecată din oficiu va pune în discuţie şi va aplica măsuri alternative arestării. învinuitului. În cazul cînd învinuitul (inculpatul) încalcă condiţiile unei măsuri preventive neprivative de libertate iar pentru infracţiunea săvîrşită legea nu prevede pedeapsa privaţiunii dee libertate unicul mijloc eficient care asigură prezenţa învinuitului (inculpatului) la urmărirea penală sau judecată este măsura aducerii silite potrivit articolului 199. dacă prin aplicarea acestora pot fi prevenite consecinţe nefavorabile procesului penal.1994. art. în izolatoare de detenţie provizorie. 4. inculpatului neidentificat este posibilă numai în cazul cînd există suficiente probe că anume această persoană a săvîrşit infracţiunea şi nu are acte de identitate. Pe lîngă condiţiile prevăzute la articolul 176 aliniatul 2 în aliniatul 2 al prezentului articol sînt prevăzute circumstanţe concrete care sînt temeiuri rezonabile pentru aplicarea arestării preventive: a. precum şi în carceră. Încălcarea condiţiilor altor măsuri preventive de către învinuit (bănuit) sau inculpat este temei de arestare numai dacă pentru infracţiunea săvîrşită legea penală prevede o pedeapsă privativă de libertate. prelungirea. În faza de judecată numai încheierea privind aplicarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive pot fi atacate potrivit articolelor 196 aliniatul 2 şi 329 aliniatul 2.1997. În faza urmăririi penale încheierile judecătorului de instrucţie privind aplicarea.1995). Arestarea bănuitului.10. De regulă aceste situaţii se referă la persoana bănuită sau învinuită şi mai rar pentru inculpat. în cazul aplicării măsurii liberării provizorii pe cauţiune este necesar şi acordul bănuitului.Locurile şi condiţiile deţinerii bănuitului.16 al Legii cu privire la Curtea Constituţională din 13. apatrid sau cetăţean a Republicii Moldova fără viză de reşedinţă.1997.07. învinuitului. 1. 3. 192.12 al Legii cu privire la avocaţii parlamentari din 17. c. inculpatului în stare de arest preventiv sînt prevăzute de Legea cu privire la arestarea preventivă. în acest caz se va lua în consideraţie şi alte date care confirmă faptul că persoana nu locuieşte în locul indicat sau frecvent îşi schimbă locul de trai. actele de identitate sînt false sau persoana în cauză se împotriveşte la stabilirea identităţii.282-83 din 11. arestarea preventivă fiind posibilă numai cu acordul Consiliului European Suprem al Magistraturii şi al Preşedintelui Republicii Moldova sau după caz cu acordul Parlamentului în privinţa judecătorului Curţii Supreme de Justiţie (art.59-60 din 26. refuzului aplicării sau prelungirii arestării preventive se atacă cu recurs şi se soluţionează potrivit articolelor 311 şi 312. În aceste temeiuri obligatoriu se va verifica faptul dacă persoana lucrează permanent sau învaţă. persoanele arestate preventiv pot fi deţinute în alte instituţii penitenciare.1995 (monitorul Oficial al RMoldova nr. învinuitului sau inculpatului de a depune cauţiunea.1995).

3 al Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 09. 7. 308 aliniatul 4 această hotărîre se execută imediat. termenul acestei măsuri curge din momentul executării hotărîrii judecătoreşti.199 (Monitor Oficial. Fiecare lună are 30 de zile. 5. Evadarea persoanei arestate preventiv din locurile de detenţie preventivă întrerupe curgerea termenului arestării preventive. Prima condiţie se referă existenţa în continuare a posibilităţii survenirii consecinţelor nefavorabile procesului penal.04. 3. 6.1998). Aliniatul 3 al articolului comentat prevede două categorii de condiţii întrunite cumulativ care sînt temeiuri de prelungire a arestării preventive faţă de învinuit. înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii arestării preventive potrivit articolului 195 întrerupe curgerea duratei arestării preventive. art. Totodată în încheierea de aplicare a arestării preventive sau de prelungire se va indica data şi ora cînd expiră termenul acestei măsuri (pet 12. În termenul arestării preventive se include timpul reţinerii. A doua condiţie este formală determinată de infracţiunea imputată învinuitului. Totodată legea prevede posibilitatea prelungirii în cazuri excepţionale.4. Dar gravitatea faptei imputate prin ea înseşi nu legitimează o detenţie provizorie foarte lungă dacă nu există temeiuri arătate la prima condiţie. Calcularea termenelor arestării preventive se face potrivit articolului 233 în zile şi luni. Iar învinuitul reţinut în baza mandatului de arestare emis în lipsa lui.Termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui Durata arestării preventive curge din momentul reţinerii de fapt a persoanei indicat în procesulverbal întocmit conform articolului 167.70 al Constituţiei. dar este prezentă în şedinţa de judecată unde se examinează chestiunea aplicării arestării preventive. 4. reieşind din aliniatul 4. fapt care se indică în procesul-verbal (Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. care sînt lăsate la discreţia instanţei de judecată. articolul 88 al Codului penal în termenul arestării preventive se include şi timpul aflării în stare de arest preventiv pe teritoriul unui stat străin pînă la extrădare conform articolelor 541. adică din momentul găsirii şi reţinerii persoanei în cauză. 1. După trimiterea cauzei în judecată curgerea termenului arestării se întrerupe în sensul că la judecată nu este prevăzută procedura prelungirii arestării. În cazul în care persoana bănuită sau învinuită anterior nu a fost reţinută arestarea preventivă. al. fiindcă potrivit articolelor 307 aliniatul 4. Prelungirea arestării preventive se face numai în faza de urmărire penală pentru învinuit pînă la înmînarea copiei rechizitorului acestei persoane conform articolului 297.ascultarea sa (art. termenul acestei măsuri curge din momentul pronunţării încheierii judecătoreşti. nr. În cazul cînd arestarea preventivă a fost dispusă în lipsa învinuitului potrivit articolului 308 aliniatul 2. arestării la domiciliu şi timpul aflării persoanei internate într-o instituţie medicală în condiţii de staţionar în baza hotărîrii judecătoreşti. Durata arestării preventive a inculpatului se calculează pentru a fi dedusă din măsura de pedeapsă penală potrivit articolului 88 Cod Penal.10 al Legii despre statutul deputatului în Parlament din 07. 1994). Condiţia în cauză stabileşte termenul-limită de arestare preventivă în faza urmăririi penale în dependenţă de sancţiunea penală prevăzută de legea penală. Articolul 186. 2. 542. Această condiţie este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. Revocarea. Termenul iniţial de 30 de zile al arestării preventive se referă la persoana învinuită. Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestul preventiv din 9 noiembrie 1998).. inculpatul fiind ţinut în starea de arest pînă la rămînerea definitivă a sentinţei de condamnare. Dacă persoana nu este pusă sub învinuire. trebuie să fie adus de-ndată înainte instanţei care a eliberat mandatul pentru a da lămuriri şi aI anunţa motivele şi temeiurile arestării precum şi dreptul de a-l contesta în ordinea stabilită. Astfel Curtea Europeană în cazul 195 . durata arestării preventive nu poate depăşi 10 zile conform articolului 307 aliniatul 5.11. Toate acestea sînt forme de privare a libertăţii şi se calculează pentru a fi luate în consideraţie la prelungirea arestării preventive în faza urmăririi penale precum şi pentru computarea acestei durate din pedeapsa stabilită de către instanţa de judecată potrivit articolului 88 Cod penal.

persoana cu funcţii de răspundere este obligat să ia măsuri urgente pentru a transfera prevenitul într-un loc nepericulos (articolul 17 al Legii cu privire la arestarea preventivă). Efectuarea urmăririi penale cu învinuiţi arestaţi se efectuează de urgenţă şi în mod preferenţial sub controlul Procuraturii Generale. 2. (A se vedea comentariul articolului 477). La expirarea termenelor – limită de 6 luni sau după caz de 12 luni de arestare preventivă cauza penală trebuie trimisă în judecată conform articolului 297 sau urmărirea penală continuă învinuitul fiind obligatoriu eliberat din stare de arest. pentru că este un caz de încetare de drept a acestei măsuri conform articolului 195 aliniatul 5 punct 1). În cazul dat. În cazul în care prevenitului îi este necesară o asistenţă specializată urgentă ce nu poate fi acordată instituţiile curative ale sistemului penitenciar. 385). Bănuitul.26-27 din 26. Cu ocazia examinării demersului privind prelungirea arestării preventive judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa de judecată care examinează recursul împotriva încheierii judecătorului de instrucţie conform articolului 312 se va soluţiona şi chestiunea posibilităţii liberării provizorii sau înlocuirea cu arestarea la domiciliu. acesta este în drept să prezinte colaboratorului locului de arest preventiv o cerere de a fi transferat într-o încăpere unde pericolul dat lipseşte.1998). 12. Franţa. dar pînă la expirarea termenului precedent nu este temei de refuz de a prelungi arestarea preventivă. Refuzul Procurorului general sau al adjuncţilor lui de a confirma demersul privind prelungirea arestării preventive mai mult de 6 luni în faza de urmărire penală este temei de eliberare a persoanei din stare de arest preventiv după expirarea termenului stabilit anterior prin încheierea judecătorului de instrucţie. 10. Prin urmare procurorul care conduce cu urmărirea penală din timp. dar pentru confirmarea cercetării în stare de arest sînt necesare alte motive relevante şi suficiente precum şi o stăruinţă deosebită a autorităţilor la desfăşurarea procedurilor. 11.Letellier versus. Arestarea precum şi prelungirea arestării preventive a unui învinuit minor în faza de urmărire penală se dispune în cazuri excepţionale pentru săvîrşirea infracţiunilor grave. deosebit de grave sau excepţional de grave şi numai pentru o durată de cel mult 4 luni. Începînd cu soluţionarea chestiunilor legate de punerea pe rol a cauzei şi pe tot cursul judecăţii instanţa de judecată la cerere sau din oficiu examinează toate problemele privind arestarea preventivă (a se vedea comentariul articolelor 329. ţinînd cont de termenul prevăzut de aliniatul 6 al prezentului articol va înainta demersul privind prelungirea arestării preventive mai mult de 6 luni cu materialele necesare la Procuratura Generală. 14. iar în mod special după 6 luni de arest preventiv la înaintarea demersului privind prelungirea acestei măsuri se cere acordul Procurorului General sau al adjuncţilor lui. 312. a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal din 28 ianuarie 1998 (Monitorul Oficial al RMoldova nr. Înaintarea şi examinarea demersului privind prelungirea arestării preventive se face potrivit articolului 308. faţă de persoanele arestate preventiv pot fi aplicate şi alte măsuri de protecţie de stat. 9. Articolul 187. Procedura de atacare şi examinare a recursului privind prelungirea sau refuzul prelungirii arestării preventive este prevăzut de articolele 311. Astfel în cazul apariţiei vreunui pericol pentru viaţa şi sănătatea prevenitului. Termenul “nu mai tîrziu de 5 zile pînă la expirarea termenului de arestare” este un termen de recomandare şi înaintarea demersului privind prelungirea arestării preventive mai tîrziu de 5 zile. 196 . 8.Obligaţiile administraţiei instituţiilor de deţinere a persoanelor reţinute sau arestate 1. asigurîndu-I-se paza respectivă. această asistenţă I se acordă în instituţiile curative specializate ale Ministerului Sănătăţii. Refuzul administraţiei de a lua măsuri de protecţie în privinţa prevenitului poate fi atacat la procuror care are obligaţia să exercite controlul legalităţii aflării persoanelor în locurile de detenţie. 345. 13. Potrivit articolului 15 al Legii privind protecţia de stat a părţii vătămate. decizia din 26 iunie 1991 a menţionat că după expirarea unui anumit timp de detenţie pre-judiciară nu mai este suficient invocarea temeiurilor iniţiale.03. învinuitul sau inculpatul arestat indiferent de faptul dacă colaborează sau nu cu organele de urmărire penală are dreptul la securitatea personală.

Încetării de drept a măsurii arestării preventive conform articolului 195 aliniatul 5 punct 2) şi aliniatul 6). b. lucrurile banii păstraţi pe conturile personale în instituţia dată precum şi un certificat în care se indică durata aflării sub arest şi temeiurile eliberării. 9. comunicîndu-se despre aceasta prevenitului şi procurorului (articolul 18 aliniatul 5 al Legii privind arestarea preventivă). obligaţia eliberării imediate a persoanei survine şi în alte cazuri prevăzute de lege la prezentarea hotărîrilor respective: a. 6. 4. Pentru efectuarea acţiunilor procesuale cu participarea prevenitului. Pentru întrevederea apărătorului. 8. Sînt înregistrate atît plîngerile şi cererile preveniţilor ce se referă la procesul penal precum şi plîngerile şi cererile cu privire la alte chestiuni înaintate potrivit Legii cu privire la petiţionare. Preveniţilor li se interzice să expedieze cereri anonime (articolul 18 aliniatul 8 al Legii privind arestarea preventivă). prevede termenul “în curs de cel mult 3 zile din momentul primirii lor” care urmează să fie adus în corespundere cu dispoziţiile prezentului articol). “În condiţii de confidenţialitate” înseamnă întrevedere între patru ochi. adică fără prezenţa altor persoane. Procesul verbal privind refuzul persoanei deţinute de a fi adusă în instanţă trebuie să fie semnat şi de prevenit. 13. În caz de necesitate unele acţiuni procesuale cu participarea prevenitului pot fi efectuate la locul deţinerii. în lipsa acesteia persoana se eliberează imediat. cererile sau scrisorile adresate altor persoane decît instanţei de judecată. 12.70. preveniţii se transferă în izolatoarele de detenţie provizorie ale organelor afacerilor interne (articolul 6 al Legii privind arestarea preventivă). indicîndu-se motivele invocate de acesta. 307 aliniatul 5. Obligaţia administraţiei instituţiei penitenciare de a înştiinţa procurorul care conduce cu urmărirea penală cu 7 zile pînă la expirarea termenului arestării preventive subzistă în faza urmării penale. acesta este citat prin administraţia instituţiei de detenţie (a se vedea articolul 238). 10. Plîngerile. Înlocuirii sau revocării măsurii preventive potrivit articolului 195. 5. în scopul soluţionării chestiunilor prevăzute de articolul 186 aliniatul 6. 276) în această calitate. Pe lîngă cazul expirării termenului de deţinere “fixat de judecător” sau prevăzut de lege conform articolelor 186 aliniatele 3 şi 4.În cazul cauzării leziunilor corporale prevenitului la cererea acestuia examinarea medicală poate fi efectuată de lucrătorii altor instituţii curative (articolul 25 aliniatele 4 şi 5 al Legii cu privire la arestarea preventivă). c. 77. La categoria acestor acte procedurale se atribuie şi răspunsurile la plîngerile şi cererile prevenitului care trebuie înmînate tot în aceeaşi zi (articolul 18 aliniatul 7 al legii cu privire arestarea preventivă. Drept temei pentru deţinerea persoanei în stare de arest preventiv este numai hotărîrea judecătorească. 7. 3. Înmînarea copiilor de pe documentele procesuale privind acţiunile procesuale efectuate fără persoana arestată sau cînd aceasta refuză să participe la procedurile în cauză se face sub semnătura prevenitului. ci se remit spre examinare organului ce desfăşoară procesul penal. 197 . Persoanelor eliberate de sub arest li se înmînează actele. Întrevederea prevenitului cu alte persoane se face potrivit articolului 19 al Legii cu privire la arestarea preventivă. procurorului sau organelor de urmărire penală se supun controlului şi dacă aceste conţin date a căror divulgare poate să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal nu se expediază destinatarului. 11. Pentru efectuarea acţiunilor procesuale de lungă durată pe teritoriul căruia nu există izolator de anchetă. Transferul persoanelor arestate preventiv în izolatoarele disciplinare ale coloniei de corecţie sau coloniei de reeducare se dispune în cazul acesta execută pedeapsa închisorii pentru unele infracţiuni dar se cercetează pentru alte fapte penale. reprezentantului legal şi mediatorului este necesar doar confirmarea faptului că aceste persoane au fost admise în conformitate cu legea (art. Anulării arestării preventive sau anulării prelungirii duratei acesteia conform articolului 312 aliniatul 5.

La cererea rudelor sau cu acordul rudelor precum şi cu acordul minorilor. bolnave. 8. Acestea se referă la dreptul de a se deplasa liber şi de a comunica cu alte persoane. Oportunitatea aplicării arestării la domiciliu este la latitudinea instanţei de judecată în dependenţă de circumstanţele caracteristice persoanei învinuite care sînt criterii complementare condiţiilor arătate la aliniatul 2) al prezentului articol. femeilor gravide şi femeilor care au la întreţinere copii în vîrstă de 8 an pentru săvîrşirea oricăror infracţiuni. care locuiesc împreună. modului de aplicare. organul de urmărire penală. care vor fi expres menţionate în încheierea instanţei de judecată privind aplicarea acestei măsuri. cu excepţia infracţiunilor excepţional de grave. În privinţa termenului. articolului 185 aliniatele 3 şi 4 precum şi a articolului 186 sînt aplicabile şi pentru arestarea la domiciliu în sensul că pentru aplicarea acestei măsuri sînt necesare existenţa temeiurilor arestării preventive. La examinarea chestiunii privind aplicarea măsurii reţinerii. 1. Dispoziţiile articolului 176. 6. 1. Pentru supravegherea persoanei şi verificarea respectării de către aceasta a restricţiilor impuse învinuitului i se pot ordona efectuarea diferitor acţiunii. ele constituie regimul necesar al detenţiei persoanei la locul ei de trai. arestării la domiciliu sau internării persoanei într-o instituţie medicală conform articolului 152. persoanelor cu vîrsta înaintată sau bolnave pot fi lăsate sub îngrijirea acestora. 3. judecătorul de instrucţie şi instanţa de judecată după caz au obligaţie să stabilească dacă în rezultatul aplicării măsurilor privative de libertate faţă de bănuit. de asistenţă medicală sau socială de către organele competente de stat la locul de trai al persoanelor rămase fără supraveghere. Arestarea la domiciliu include restricţii obligatorii şi obligaţii facultative. 5. de prelungire a duratei şi de atac a arestării la domiciliu (a se vedea comentariul articolului 186). 4. care se aflau în îngrijirea acestora. La cererea persoanei private de libertate şi din contul ei se asigură gestionarea bunurilor rămase fără supraveghere de către rude sau alte persoane apropiate. iar la faza judecării cauzei instanţei de judecată. învinuitului sau inculpatului care a depăşit vîrsta de 60 ani. În lipsa acestora bunurile 198 . dar nu şi de membrii familiei care locuiesc împreună cu acesta. Restricţiile prevăzute la aliniatul 4 sînt aplicate obligatorii în cadrul măsurii arestării la domiciliu. care este invalid de gradul I. inculpatului de societate. 2. organul de urmărire penală. învinuit. Pentru alte persoane de cît cele arătate mai sus aplicarea acestei măsuri este posibilă numai pentru infracţiunile care se pedepsesc cu cel mult 15 ani închisoare. 9. Deşi arestarea la domiciliu este o măsură privativă de libertate. inculpat nu rămîn fără supraveghere minorii. cu vîrsta înaintată. persoanele iresponsabile.Dreptul persoanei reţinute sau arestate la măsuri de ocrotire A se vedea articolul 6 punctul 26. în comparaţie cu arestarea preventivă constituie un beneficiu pentru cel acuzat reieşind din principiul proporţionalităţii şi principiul umanismului. Pentru încălcarea restricţiilor impuse organul investit cu supravegherea executării arestării la domiciliu va prezenta raport procurorului. judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa de judecată dispune luarea măsurilor de tutelă. 2. Înştiinţarea organelor competente să înfăptuiască măsuri de ocrotire se va face imediat după aplicarea măsurilor privative de libertate sau prin dispoziţie. În cazul lipsei rudelor sau imposibilităţii de a acorda îngrijire de către acestea. cu excepţia membrilor familiei. arestării preventive. Arestarea la domiciliu constă în izolarea bănuitului. 7.Arestarea la domiciliu Arestarea la domiciliu constituie o măsură privativă de libertate alternativă arestării preventive aplicată în condiţiile prevăzute de articolul 176 aliniatele 1 şi 2 precum şi de condiţiile prezentului articol. învinuitului. La aplicarea acestei măsuri bănuitul. informîndu-se şi autoritatea tutelară. învinuitul sau inculpatul va fi preîntîmpinat despre consecinţele nerespectării restricţiilor şi obligaţii impuse. Articolul 189.Articolul 188. De regulă arestarea la domiciliu se dispune în privinţa bănuitului.

învinuitul.3 al Convenţiei. adică pînă la emiterea sentinţei. 1.urmează a fi supravegheate şi gestionate de organele de stat prin dispoziţia organului care a aplicat măsura privativă de libertate. procesulverbal de reţinere. Liberarea provizorie este facultativă deoarece acordarea ei după verificarea în prealabil a îndeplinirii condiţiilor legale este lăsată la latitudinea instanţei de judecată. 2. Sintagma “în tot cursul procesului penal” se subînţelege în cursul urmăririi penale şi în cursul judecării cauzei. Stricto senso. 3.5 alin.5 alin. 180. însă. pînă la terminarea cercetării judiciare în prima instanţă. 4. 4.Liberarea provizorie sub control judiciar a persoanei deţinute 1. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Modalitatea informării persoanei private de libertate despre luarea măsurilor de ocrotire poate fi în scris sau verbal prin telefon. despre încetarea acestor măsuri. Deci în aliniatul 4 al prezentului articol se are în vedere situaţia cînd partea vătămată a decedat în rezultatul acţiunilor criminale sau a devenit incapabilă şi au rămas fără supraveghere persoane şi bunuri. pag. sau după caz instanţa de judecată va anunţa organele de stat.179. În afară de bănuitul. rechizitoriul). Însă cererea înaintată şi admisă în condiţiile legii presupune liberarea persoanei pînă la rămînerea definitivă a sentinţei de condamnare.79). care exercită măsurile de ocrotire. dar instanţele de judecată naţionale ar trebui să examineze foarte serios orice cerere de eliberare în cazul cînd persoana deţinută oferă garanţii suficiente” (Comentariu la Decizia din 26 iunie 1991 Letellier versus Franţa. 5. învinuitul sau inculpatul este eliberat din stare de reţinere sau arest preventiv organele de urmărire penală. În cazul cînd bănuitul. Articolul 191. 3. 2. 195). Astfel Curtea Europeană a menţionat că “persoana condamnată de prima instanţă şi deţinută în timpul înaintării apelului său nu poate fi considerată “deţinută pentru a-l aduce în faţa instanţei de judecată pentru faptul că a comis o infracţiune” referitor la fapta pe care a comis-o. Prin urmare după epuizarea acestui moment inculpatul arestat pierde dreptul de a înainta cerere de liberare provizorie. 192). că există un drept absolut de a elibera pe cauţiune. Judecătorul de instrucţie nu apreciază dacă calificarea juridică a faptei prejudiciabile este făcută corect.Liberarea provizorie a persoanei arestate Potrivit articolului 5 paragraful 3 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale orice persoană reţinută sau arestată preventiv are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau să fie eliberată în cursul procedurii. Această condiţie este confirmată prin actele emise de organele de urmărire penală sau procuror care stabilesc calificarea infracţiunii (actul de începere a urmăririi penale. Din conţinutul art. care necesită luarea măsurilor de ocrotire. ordonanţa de punere sub învinuire. 199 . Măsurile de ocrotire se aplică pe durata măsurilor privative de libertate. Faţă de partea vătămată măsurile privative de libertate procesuale penale nu se aplică. inculpatul arestat preventiv şi bănuitul (învinuitul) reţinut sau în privinţa cărora s-a înaintat demers privind necesitatea aplicării arestării preventive au dreptul să ceară liberarea provizorie şi alte persoane (a se vedea articolele 191. Acest drept persistă numai în cazul cînd persoana se află în detenţie pre-judiciară. dar verifică numai faptul existenţei acestei condiţii din punct de vedere formal. Liberarea provizorie constituie o modalitate de înlocuire a măsurii arestării preventive sau măsură alternativă acesteia.5 al Convenţiei “nu înseamnă. Tot în acest sens Curtea a menţionat că încetarea deţinerii pre-judiciare duce la încetarea aplicabilităţii art. articolul 190 prevede două modalităţi de liberare provizorie: 1) sub control judiciar şi 2) pe cauţiune. fiindcă nu examinează probele ce stau la baza acestei calificări făcute de procuror. (A se vedea articolul 309 aliniatul 1). Articolul 190. 5. În sens larg învinuitul (inculpatul) arestat preventiv poate cere înlocuirea arestării cu garanţia personală sau garanţia unei organizaţii în condiţiile legii (art. Aliniatul 1 al prezentului articol prevede prima condiţie a admisibilităţii liberării provizorii sub control judiciar determinată de gravitatea infracţiunii imputate celui arestat preventiv.

judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa judecătorească înlătură una. Procedura de depunere şi examinare a cererii privind liberarea provizorie este prevăzută de articolele 309. 200 . Judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa de judecată în cazul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar în încheierea privind aplicarea acestei măsuri vor indica obligatoriu care obligaţii sau restricţii se impune celui liberat provizoriu. Ridicarea totală a controlului judiciar după consecinţe este similară situaţiei de revocare sau încetare a măsurilor preventive (a se vedea comentariul articolului 195). Pentru efectuarea controlului asupra respectării obligaţiilor stabilite. Aliniatul 2 al articolului comentat prevede o condiţie care trebuie întrunită cumulativ cu altele. 310. În cazul stabilirii restricţiei de a nu părăsi localitatea se înştiinţează şi organele de frontieră. Instituirea altor restricţii sau obligaţii de cît cele prevăzute de acest aliniat nu se admite. Ridicarea controlului judiciar asupra persoanei liberate provizoriu se deosebeşte de revocarea liberării provizorii după consecinţele diferite (a se vedea comentariul articolului 193). 1. care sînt împrejurări ce nu mai justifică menţinerea obligaţiilor impuse în legătură cu dispariţia temeiurilor care au justificat luarea măsurii arestării preventive. Infracţiunea este săvîrşită din imprudenţă sau cu intenţie ce nu depăşeşte 25 de ani închisoare. de către instanţa judecătorească.3. nu există sau nu s-a înaintat acţiunea civilă. 2. Asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune se dispune potrivit articolelor 203208. De regulă obligaţia prevăzută la punctul 2) “să comunice organului de urmărire penală sau după caz. fiind o obligaţie generală impusă participanţilor la proces. sau să fugă se probează prin oricare mijloace de probă. datele că învinuitul (inculpatul) va săvîrşi o altă infracţiune. 9. Condiţia este realizată şi în cazul cînd prejudiciul este reparat. judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa judecătorească trimite o copie de pe încheierea privind liberarea provizorie organului de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte bănuitul. c. 3. Obligaţiile prevăzute la aliniatul 3 constituie regimul controlului judiciar stabilit de instanţa judecătorească. care se referă la comportamentul penal anterior acestei fapte precum sau la comportamentul posibil în viitor ce are un caracter prezumtiv.Liberarea provizorie pe cauţiune a persoanei deţinute Aliniatul 1 al articolului comentat prevede o serie de condiţii cumulativ întrunite care determină admisibilitatea cererii de liberare provizorie pe cauţiune şi anume: a. va încerca să influenţeze asupra martorilor sau să distrugă mijloacele de probă. Să fie asigurat repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Ridicarea totală sau parţială a controlului judiciar se dispune prin încheiere. 4. deosebit de grave sau excepţional de grave se probează cu certitudine prin documente şi nu poate fi apreciată subiectiv. la cererea persoanei liberate. mai multe sau toate obligaţiile. Prezenţa acestor circumstanţe probate de către procuror prin mijloacele de probă legale este temei pentru a respinge cererea de liberare provizorie. 5. b. În dependenţă de “motive întemeiate”. învinuitul sau inculpatul. În cazul cînd procurorul prezintă date că învinuitul (inculpatul) a săvîrşit una din faptele arătate la acest aliniat este temei incontestabil de a respinge cererea de liberare provizorie. Despre cuantumul prejudiciului material şi moral a se vedea comentariul articolului 219 aliniatele 2. 6. Dacă existenţa sau lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni grave. la demersul procurorului sau din oficiu de către instanţa judecătorească. Articolul 192. Instanţa de judecată în faza judecării cauzei poate da o apreciere nouă a probelor privind calificarea infracţiunii în sensul atenuării situaţiei inculpatului. Să fie depusă cauţiunea stabilită de judecătorul de instrucţie sau după caz. 8. instanţei de judecată orice schimbare de domiciliu” rămîne în orice caz de ridicare. cu ocazia examinării cererii de liberare provizorie sub control judiciar. care la apreciere admit o doză mare de subiectivism din partea instanţei judecătoreşti (judecătorului de instrucţie). 4. Condiţia dată se consideră întrunită la admisibilitatea cererii în cazul cînd se stabileşte lipsa circumstanţelor arătate la acest aliniat. 7.

6. 10. pînă la intrarea în vigoare a sentinţei de condamnare sau pînă cînd subzistă temeiurile arestării preventive. Liberarea provizorie pe cauţiune se dispune pe o durată nedeterminată. deosebit de grave şi excepţional de grave. inculpatului. învinuitului. În încheiere privind liberarea provizorie pe cauţiune se va menţiona obligaţia prevăzută de articolul 198 şi la demersul procurorului sau din oficiu instanţa de judecată poate impune anumite restricţii prevăzute de aliniatul 3 al articolului 191. Dovada depunerii cauţiunii pe contrul procuraturii sau după caz instanţei de judecată o face partea care solicită liberarea provizorie. Cuantumul unei unităţi convenţionale este de 20 lei. 5. 2. Calificarea infracţiunii este determinată de actele organelor de urmărire penală şi procuror. care sînt temeiuri de revocare a liberării provizorii. Procedura depunerii şi examinării cererii de liberare provizorie pe cauţiune este prevăzută de articolele 309. sau după acordarea liberării se află despre existenţa condamnărilor pronunţate în străinătate şi recunoscute de instanţele de judecată a Republicii Moldova pentru infracţiuni grave. Din aceste considerente conchidem. Revocarea poate fi dispusă cînd sînt date că ar putea să săvîrşească unele acţiuni prevăzute de articolul 176 aliniatul 1 precum şi în scopul executării sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii. că obiectul cauţiunii poate fi atît banii cît şi hîrtiile de valoare. 12. În cazul stabilirii restricţiei de a nu părăsi localitatea se va înştiinţa şi organele de frontieră. în sensul dacă acestea nu au pretenţii materiale faţă de învinuit (inculpat). Cauţiunea se depune de către soţul. Punctul 1) aliniatul 1 al acestui articol prevede un temei de revocare a liberării provizorii. cererea de liberare pe cauţiune se înaintează de regulă în cazul săvîrşirii infracţiunilor cu intenţie care se pedepsesc de la 10 ani la 25 ani închisoare. cu o pedeapsă ce depăşeşte limita legală de acordare a acestei modalităţi de liberare.Revocarea liberării provizorii 1. Astfel după aplicarea liberării provizorii în faza de urmărire penală se poate modifica învinuirea în sensul agravării pentru o infracţiune. Cuantumul cauţiunii se stabileşte în limitele prevăzute de lege luîndu-se în consideraţie starea materială a celui învinuit. ca aceasta să constituie o pierdere considerabilă pentru cel care a depus-o sau pentru învinuit. Articolul 193. prin faptul că în prima situaţie se revine la starea de arest preventiv. În cazul cînd există prejudiciu dar acţiunea civilă nu este înaintată judecătorul de instrucţie sau după caz instanţa de judecată va înştiinţa victima sau partea vătămată despre examinarea cererii de liberare provizorie pe cauţiune. 8. Revocarea liberării provizorii se deosebeşte de instituţia revocării măsurilor preventive prevăzută de articolul 195 aliniatul 2. Reieşind din faptul că legea (art. Aliniatul 4 al articolului comentat se referă numai la cuantumul cauţiunii exprimat în unităţi convenţionale. 9. Pentru soluţionarea chestiunii privind cuantumul cauţiunii la cererea de liberare provizorie se va anexa şi documente privind venitul anual al familiei celui învinuit (inculpat). menţionîndu-se în cauza penală respectivă. 11. în cazul revocării liberării provizorii prevăzut de articolul 193 aliniatul 1 punctul 2). rudele apropiate sau apărătorul bănuitului. care este determinat de unele împrejurări ce nu ţine de comportamentul celui liberat provizoriu după aplicarea acestei măsuri. 7.191) prevede posibilitatea înaintării cererii de liberare provizorie sub control judiciar pentru infracţiuni săvîrşite din imprudenţă sau cu intenţie ce se pedepseşte cu închisoare pînă la 10 ani închisoare. metalele şi pietrele preţioase. iar în cea din urmă are loc desfiinţarea oricăror restricţii impuse prin măsura preventivă. 4. Aliniatul 2 al prezentului articol este similar aliniatului 2 al articolului 191 (a se vedea comentariul textului de lege respectiv). 201 . În cazul stabilirii unor restricţii prevăzute de articolul 191. La stabilirea cuantumului cauţiunii se va ţine cont şi de gravitatea infracţiunii.3. 310. potrivit articolului 64 aliniatul 2 Cod penal. în esenţă se instituie suplimentar controlul judiciar al persoanei liberate provizoriu pe cauţiune şi respectiv o copie de pe încheiere va fi trimisă organului de poliţie în raza teritorială unde locuieşte învinuitul (inculpatul). fără să prevadă expres obiectul cauţiunii.

1 pct. Se dispune prin încheiere de revocare a arestării preventive şi desfiinţare a liberării provizorii pe cauţiune. Privind cazurile prevăzute de punctul 4) al acestui aliniat (a se vedea comentariul articolului 195 aliniatul 5 punctul 3) şi a articolului 389 aliniatul 3). dispoziţia de trecere a cauţiunii la bugetul statului. 7. Încheierea judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată de revocare a liberării provizorii pe cauţiune pentru temeiurile prevăzute de articolul 193 alin. iar instanţa de judecată dispune arestarea preventivă prin încheiere sau după caz prin sentinţă. iar de către instanţa de judecată prin sentinţa de achitare sau sentinţa de încetare a procesului penal. În cazul revocării liberării provizorii în faza de urmărire penală judecătorul pe lîngă încheiere emite un nou mandat de arestare pentru o durată de cel mult 30 de zile. Se dispune prin ordonanţa procurorului de încetare a procesului penal sau de scoatere de sub urmărire. cauţiunea se restituie celui care a depus-o în condiţiile legii. Reieşind din caracterul şi consecinţele revocării provizorii această soluţie se dispune numai la demersul motivat al procurorului în faza de urmărire penală sau din oficiu de către instanţa de judecată în cursul judecării cauzei în prima instanţă sau la pronunţarea unei sentinţe de condamnare la pedeapsa închisorii. 2. fie de condamnare la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. fie cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executare. Astfel. indiferent de faptul dacă pentru această infracţiune există un temei de încetare a urmării penale. 5. în cazul emiterii sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează a fi executată. Prin urmare restituirea cauţiunii se dispune atît cu ocazia soluţionării cauzei precum şi în anumite cazuri de revocare a liberării provizorii. cu liberarea de răspundere penală se dispune restiuirea cauţiunii care se execută după intrarea în vigoare a sentinţei în condiţiile prevăzute de articolul 466 aliniatul 2. Ordonanţa procurorului de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală şi sentinţa de achitare sau de încetare a procesului penal cu dispoziţia privind restituirea cauţiunii sînt executate din momentul pronunţării. Punctul 1 aliniatul 1 (a se vedea comentariul articolului 193 aliniatul 1 punctul 1) este un temei de restituire a cauţiunii. A se vedea articolul 285 aliniatul 6. Astfel cazurile arătate la aliniatul 1 al acestui articol pot fi divizate în două categorii şi anume: 1) cazuri în care se impune rămînerea în detenţie a inculpatului (învinuitului) şi 2) cazuri în care măsura arestării preventive încetează de drept sau poate fi revocată şi în consecinţa încetează şi măsura liberării provizorii pe cauţiune. 6. Se dispune prin încheiere de revocare a liberării provizorii pe cauţiune. dar din considerente că nu a încălcat obligaţiile luate. Punctul 3 aliniatul 1 (a se vedea comentariul articolului 195 aliniatul 5 punctul 2) este temei de restituire a cauţiunii cu încetarea de drept a măsurii arestării preventive şi respectiv şi a liberării provizorii pe cauţiune. 4. deşi învinuitul (inculpatul) este arestat.Restituirea cauţiunii Reieşind din caracterul şi funcţionalitatea cauţiunii ce asigură respectarea obligaţiilor luate pînă la soluţionarea definitivă a cauzei. Articolul 194. 202 . precum şi săvîrşirea unei infracţiuni noi din intenţie. 4. iar pentru temeiurile arătate la punctul 2 al acestui articol. Punctul 2) al acestui aliniat se referă la împrejurări ce ţin de comportamentul învinuitului (inculpatului) liberat care constă în încălcare intenţionată a obligaţiilor prevăzute de articolul 191 aliniatul 3 şi stabilite în cazul dat. Încheierea judecătorului de instrucţie sau după caz a instanţei de judecată privind revocarea liberării provizorii sau refuzul judecătorului de instrucţie de a revoca liberarea provizorie constituie hotărîri prin care se dispune asupra arestării preventive şi respectiv sînt susceptibile de a fi atacate în condiţiile prevăzute de lege (a se vedea comentariul articolului 185 aliniatul 4) Iar încheierea de revocare a liberării provizorii cu trecerea cauţiunii la bugetul statului este susceptibilă de a fi atacată potrivit articolului 194 aliniatul 2. Punctul 2 al acestui aliniat (a se vedea comentariul articolului 195 aliniatul 2) este temei de restituire a cauţiunii cu desfăşurarea obligaţiilor impuse prin măsura liberării provizorii. fie fără stabilirea pedepsei.1) va conţine şi dispoziţia de restituire a cauţiunii. 1. 3.3.

5. pe parcursul judecăţii în condiţiile articolului 329 aliniatul 1. schimbarea stării sănătăţii sau situaţiei familiale. 4. 7. Toate dispoziţiile legii privind aplicarea unei măsuri preventive sînt aplicabile şi în situaţia înlocuirii măsurii preventive. cu excepţia revocării liberării provizorii (a se vedea comentariul articolului 193). 7. 8. 6. presupune faptul dispoziţiei temeiurilor ce au fost necesare luării acesteia şi inexistenţei temeiurilor de aplicare a altor măsuri preventive. Astfel în cadrul urmăririi penale este posibilă modificarea învinuirii atît în sensul atenuării cît şi în sensul agravării ei. Încheierea de revocare a liberării provizorii pe cauţiune cu trecerea în beneficiul statului poate fi atacată cu recurs în condiţiile articolelor 311. 2. sau demers. 3. pot fi înlocuite una cu alta în dependenţă de schimbarea temeiurilor ce au contribuit la luarea măsurii preventive iniţiale. în faza judecării la repartizarea cauzei pentru judecare. Chestiunea înlocuirii măsurii preventive în faza urmăririi penale se decide în dependenţă de caz de către procuror sau judecător de instrucţie. În aliniatul 2) sintagma “se revocă de către organul care a dispus-o” urmează a fi interpretată nu numai “ad litteram” fiind posibilă revocarea măsurii preventive de către judecătorul de instrucţie sau de către instanţa judecătorească cu ocazia contestării aplicării unei măsuri preventive în condiţiile legii ori cu ocazia trimiterii cauzei în instanţa de judecată. 1. Soluţia judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată de nerestituire a cauţiunii dispusă pentru temeiurile arătate la articolul 193 aliniatul 1 rămîne în vigoare indiferent de faptul dacă ulterior în privinţa inculpatului se pronunţă o sentinţă de achitare. încălcarea condiţiilor măsurii preventive luate anterior. administrarea suficientă a probelor în cazul cînd măsura preventivă s-a aplicat pentru temeiul că învinuitul ar putea împiedica aflarea adevărului. pronunţarea sentinţei de condamnare privind pedeapsa închisorii cînd inculpatului anterior îi este aplicată o măsură preventivă neprivativă de libertate. Înlocuirea măsurii preventive poate fi dispusă în faza urmăririi penale de regulă la cerere. Revocarea măsurii preventive prevede desfiinţarea tuturor obligaţiilor impuse anterior în cadrul unei măsuri preventive. revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive Măsurile preventive. Cauţiunea nu se restituie şi se face venit la bugetul de stat prin încheierea judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată după caz. fie cu liberare de răspundere penală. apărător sau rudele apropiate. Articolul 195. spre deosebire de înlocuirea măsurii preventive. 6. 5. dacă se dispune revocarea liberării provizorii determinată de încălcarea intenţionată a obligaţiei luate sau de săvîrşirea unei noi infracţiuni cu intenţie. Procurorul poate dispune prin ordonanţă motivată numai înlocuirea unei măsuri preventive neprivative de libertate cu alta neprivativă de libertate (cu excepţia liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune). Revocarea. la deliberare şi adoptarea sentinţei de către instanţa de judecată care examinează fondul cauzei. Ofiţerul de urmărire penală dacă constată necesitatea înlocuirii măsurii preventive înaintează demers procurorului. iar în faza judecării şi din oficiu de către instanţă judecătorească. De regulă oportunitatea înlocuirii sau revocării măsurii preventive este decisă la latitudinea procurorului. Dar în 203 .Înlocuirea. Hotărîrile privind restituirea cauţiunii nu sînt susceptibile de a fi atacate. fiind măsuri procesuale provizorii luate în funcţie de anumite împrejurări concrete legate de cauza penală şi de persoana făptuitorului. Odată cu revocarea măsurii preventive se ia obligaţia în scris de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi de a le informa despre schimbarea domiciliului.Dispoziţia de restituire a cauţiunii în cazurile prevăzute mai sus se menţionează în sentinţa de condamnare sau printr-o încheiere a judecătorului de instrucţie cu ocazia soluţionării privind punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti potrivit articolului 471. sînt circumstanţe de înlocuire a măsurilor preventive. încetare sau condamnare cu liberare de executarea pedepsei. dacă această problemă nu a fost soluţionată de către instanţa judecătorească prin sentinţă. 312 de către învinuit (inculpat). 8. judecătorului de instrucţie sau după caz instanţei de judecată. care apreciază faptul dispariţiei temeiurilor pentru menţinerea măsurii preventive în continuare.

privinţa măsurilor privative de libertate revocarea trebuie interpretată mult mai categoric – prin prisma dispoziţiei constituţionale (art.6 al Constituţiei) care prevede că “eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut”.25 alin. dar prin procedura după care se dispune. de către judecătorul de instrucţie sau instanţa ierarhic superioară. Prin urmare procurorul nu examinează asemenea cereri şi nu se pronunţă din oficiu asupra acestor chestiuni. 15. 10. În cazul cînd învinuitul (inculpatul) arestat nu este prezent în sala şedinţei de judecată copia hotărîrilor de înlocuire ori revocare a arestării preventive se înmînează imediat apărătorului sau reprezentantului persoanei arestate pentru a fi executată de administraţia locului de deţinere. de către procuror sau prin încheiere de către judecătorul de instrucţie sau după caz de instanţa judecătorească care nu sînt susceptibile de a fi atacate. 11. Măsura reţinerii poate fi înlocuită sau revocată şi de către judecătorul de instrucţie prin încheierea de refuz de a aplica arestarea preventivă. precum şi în alte cazuri expres arătate. Aliniatul 5 al acestui articol prevede situaţii cînd procurorul. Revocarea măsurii preventive se dispune prin ordonanţă. de judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată în condiţiile articolului 312 aliniatul 5 în faza de urmărire penală nu este necesar emiterea unei hotărîri speciale privind încetarea de drept a măsurii preventive. spre deosebire de revocarea măsurilor de prevenţie care este un act procesual a cărui oportunitate o apreciază organele judiciare. 13. 14. judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată sînt obligate să revoce orice măsură preventivă cînd adoptă anumite soluţii prevăzute de lege. încetarea de drept a măsurilor de prevenţie este un obstacol legal împotriva menţinerii acestor măsuri. Instanţa de judecată dispune revocarea măsurii preventive prin sentinţă la soluţionarea cauzei în prima instanţă. dar constatînd temeiuri de înlocuire sau revocare a măsurii preventive înaintează demers judecătorului de instrucţie sau după caz instanţei de judecată. 16. dispozitivul sentinţei sau decizia de înlocuire ori de revocare a măsurii arestării preventive se execută imediat învinuitul (inculpatul) arestat fiind eliberat din sala şedinţei de judecată. Înlocuirea sau revocarea măsurii reţinerii poate fi dispusă prin ordonanţa procurorului de eliberare din stare de reţinere înainte de expirarea termenului de 72 de ore. Astfel. unde se constată lipsa temeiurilor legale de aplicare a măsurii preventive precum şi faptul dispariţiei temeiurilor pentru menţinerea măsurii preventive în continuare. Expirarea termenului stabilit de către organul competent încetează de drept măsura preventivă în cauză chiar dacă termenul stabilit este mai mic de cît prevede legea. instanţei judecătoreşti care soluţionează cauza penală. Expirarea termenelor reţinerii de 72 de ore conform articolului 166. Ordonanţa sau după caz încheierea privind înlocuirea ori revocarea măsurii reţinerii se execută imediat de administraţia locului de reţinere. După consecinţele juridice anularea şi revocarea măsurii preventive sînt instituţii identice. de 30 de zile a arestării învinuitului conform articolului 186 aliniatul 2. de 30 de zile a obligării de nu a părăsi localitatea sau ţara de către învinuit conform articolul 178 aliniatul 3. dacă termenul de 72 ore n-a expirat. de 12 luni sau de 4 luni a arestării învinuitului în condiţiile articolului 186 aliniatele 3 şi 4. 204 . Aliniatul 3 al prezentului articol prevede prerogativa excepţională de înlocuire şi revocare a măsurilor preventive privative de libertate şi alternative arestării preventive care aparţine judecătorului de instrucţie în faza de urmărire. care sînt incompatibile cu menţinerea măsurilor de constrîngere. La expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilite de procuror. O situaţie similară revocării este soluţia anulării măsurii preventive dispusă în urma soluţionării recursului. iar în faza de judecare. Potrivit aliniatului 4 al articolului comentat încheierea. 12. de 6 luni. de 10 zile a arestării bănuitului conform articolului 307 aliniatul 5. de 10 zile a oricărei măsuri preventive aplicate bănuitului conform articolului 63 aliniatul 2. 9. copiile acestor hotărîri fiind trimise în aceeaşi zi administraţiei locului de deţinere. Deosebirea fiind nu prin efecte. Cazurile de încetare de drept a măsurilor preventive obligă organele competente să dispună desfiinţarea măsurii sau restricţiile impuse prin orice măsură preventivă care îşi pierde efectul fără decizia expresă de revocare. precum şi prin decizie la soluţionarea apelului potrivit articolului 146 sau recursului pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul conform articolului 450.

prin hotărîrile menţionate mai sus se dispune obligatoriu încetarea oricărei măsuri preventive. Scoaterea persoanei de sub urmărire penală potrivit articolului 284 sau încetarea urmăririi potrivit articolului 285 în faza urmăririi penale precum şi încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de articolul 391 sau achitarea persoanei în cazurile arătate la articolul 390 constituie soluţii prin care se confirmă nevinovăţia persoanei sau aceasta este absolvită de răspundere penală şi respectiv menţinerea restricţiilor impuse prin măsurile preventive nu mai răspund exigenţelor principiilor procesului penal. învinuit. În cazurile menţionate în aliniatul 5 punctul 2. ordonanţei procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale precum şi a sentinţelor sau dispozitivului acestora se transmite imediat administraţiei locului de deţinere pentru executare în sensul eliberării persoanei reţinute sau arestate. se va menţiona obligatoriu revocarea arestării preventive sau arestării la domiciliu. articolul 389 aliniatul 3. Dacă sentinţa de condamnare privind pedeapsa închisorii se pune în executare prin detenţia condamnatului şi epuizarea măsurii preventive este evidentă. 18. punctul 3). cu liberarea de răspundere penală. 20. 4. Printr-o interpretare logică “per a contrario” a aliniatului 1 a articolului comentat conchidem că nu sînt susceptibile de a fi atacate cu plîngere următoarele hotărîri emise de către procuror privind măsurile preventive: a. În dispoziţiile articolelor 285 aliniatul 6 şi 396 punctul 3 se menţionează termenul “revocare” care trebuie înţeles în sens de “încetare” reieşind din aliniatul 5 al articolului comentat.17. dar nu după executarea pedepsei. refuzul de a aplica sau înlocui o măsură preventivă. Aliniatul 7 al articolului comentat prevede obligaţia administraţia locurilor de reţinere sau de arestare să ducă evidenţa strictă a curgerii termenului măsurilor preventive privative de libertate şi să elibereze imediat persoana deţinută la expirarea acestora fără vre-o dispoziţie suplimentară în acest sens de la procuror sau instanţa judecătorească.Atacarea hotărîrilor privind măsurile preventive 1. 205 . 5 (a se vedea comentariul acestui articol). În asemenea cazuri inculpatul arestat se eliberează imediat din sala şedinţei de judecată (a se vedea articolul 398). punctul 2). 3. revocarea sau refuzul revocării unei măsuri preventive. a articolului comentat precum şi în cazurile arătate în articolul 389 aliniatul 3 punctele 2) şi 3) şi în cazul condamnării la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 19. 3) condamnării la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 2) condamnării fără stabilirea pedepsei. b. Plîngerea împotriva ordonanţei procurorului se înaintează şi se examinează în termenul şi condiţiile prevăzute de articolul 313 aliniatele 3. Ordonanţa procurorului privind aplicarea sau înlocuirea măsurilor preventive neprivative de libertate. care este executorie din momentul pronunţării sentinţei. în cazul punerii în executare a sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei neprivative de libertate (de exemplu a amenzii) măsura preventivă neprivativă de libertate urmează a fi încetată din momentul rămînerii definitive a sentinţei în cazurile prevăzute de articolul 466 aliniatul 2. precum şi a prelungirii măsurii obligatorii de a nu părăsi localitatea sau ţara pot fi atacate cu plîngere judecătorului de instrucţie de către bănuit. aliniatul 6). menţinerea măsurii preventive după punerea în executare a hotărîrii. copiile ordonanţei de scoatere de sub urmărire a bănuitului reţinut. articolul 389 aliniatul 3. 2. În dispozitivul sentinţei de condamnare la pedeapsa neprivativă de libertate precum şi în cazurile menţionate mai sus. măsura preventivă privativă de libertate încetează de drept şi în alte cazuri analogice: 1) condamnării cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executare. adică pînă la executarea pedepsei este contrară legii. Pe lîngă situaţia arătată în aliniatul 6 al articolului comentat. Măsurile preventive se aplică pînă la intrarea în vigoare sentinţei de condamnare şi odată cu punerea în executare a hotărîriri respective scopul măsurilor preventive este realizat şi încetarea de drept a măsurii preventive operează prin menţiunea specială în dispozitivul sentinţei. Articolul 196. Indiferent de categorie de pedeapsă penală stabilită prin sentinţă sau felul sentinţei de condamnare. apărătorul ori reprezentantul legal.

care îndeplinesc acelaşi scop ca şi primele. expert. art. În faza judecării cauzei instanţa de judecată soluţionează toate chestiunile privind măsurile preventive. învinuit sau inculpat nu poate fi aplicată amenda judiciară. c. asistent procedural. b. aplicarea liberării provizorii sau refuzului liberării provizorii (a se vedea comentariul articolului 311).4. 3) aplicarea arestării preventive sau aplicarea unei alte măsuri. Reieşind din conţinutul articolului comentat precum şi din dispoziţiile articolelor 201 şi 334 faţă de bănuit. Astfel deciziile instanţei de judecată privind: 1) anularea măsurii preventive. 2) anularea prelungirii duratei acestora. revocarea liberării provizorii (a se vedea comentariul articolului 193). învinuitului. 2. precum şi refuzul înlocuirii acestor măsuri. aplicarea sau neaplicarea arestării preventive ori arestării la domiciliu. 7. art.152. Capitolul III ALTE MĂSURI PROCESUALE DE CONSTRÎNGERE Articolul 197. apărător. procuror şi alte persoane arătate la articolul 201 aliniatul 3 se poate aplica amenda judiciară (a se vedea comentariul articolului 201). interpret. îndepărtarea din sala judecăţii. Aducerea silită (a se vedea comentariul articolului 199). 6. martor. Nu sînt susceptibile de a fi atacate încheierile judecătorului de instrucţie privind: a. Capitolul III al Titlului V precum şi articolul comentat nu reglementează toate măsurile procesuale de constrîngere. prelungirii sau refuzului de a prelungi durata măsurilor preventive de libertate. Măsuri asiguratorii în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune şi/sau pentru garantarea executării pedepsei amenzii (a se vedea comentariul articolului 202). sau cu prelungirea duratei acesteia emisă în cazurile prevăzute de articolul 312 aliniatul 5 punctul 1) nu poate fi atacate de cît cu recurs în anulare. Instanţa de judecată adoptă hotărîri privind măsura preventivă în faza urmării penale cu ocazia examinării recursului împotriva încheierilor judecătorului de instrucţie în condiţiile prevăzute de articolele 311 şi 312. traducător pot fi aplicate măsurile arătate la aliniatul 2 al acestui articol. Faţă de grefier. revocarea sau refuzul revocării arestării preventive ori arestării la domiciliu. ridicării controlului judiciar conform articolului 191 aliniatul 5. 4. Aliniatul 2 al articolului comentat prevede unele măsuri procesuale de constrîngere. înlocuirea. Obligarea de a se prezenta (a se vedea comentariul articolului 198 şi articolului 176 aliniatul 4). Pot fi atacate cu recurs încheierile judecătorului de instrucţie privind: a. 6. înlocuirii ori revocării precum şi alte hotărîri pot fi atacate cu apel sau recurs numai odată cu sentinţa potrivit articolului 400 aliniatul 2. sau inculpatului. partea civilă. Celelalte hotărîri ale instanţei de judecată privind aplicarea. partea civilmente responsabilă. Suspendarea provizorie din funcţie (a se vedea comentariul articolului 200). Astfel faţă de partea vătămată. 8. soluţionarea plîngerilor împotriva ordonanţei procurorului privind aplicarea. c. b. 7. 1. sau articolului 437 aliniatul 2. existînd şi reglementări speciale în acest sens privind măsurile: 1) internarea persoanei într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei. înlocuirea măsurilor preventive privative de libertate sau alternative arestării preventive. dar cu recurs separat pot fi atacate potrivit articolului 329 aliniatul 2. care pot fi aplicate şi altor participanţi la procesul penal de cît bănuitului. Recursul împotriva încheierilor judecătorului de instrucţie se exercită şi se examinează în condiţiile articolelor 311 şi 312. 3. faţă de bănuit. numai încheierea privind aplicarea arestării preventive sau înlocuirii unei măsuri preventive neprivative de libertate cu arestarea preventivă. 5.Alte măsuri procesuale de constrîngere În afară de reţinere şi măsurile preventive. învinuit sau inculpat pot fi luate şi alte măsuri procesuale de constrîngere arătate la aliniatul 1 al articolului comentat. 5. numai dacă sînt contrare legii. specialist. controlul judiciar asupra persoanei juridice în procedura specială reglementată de articolul 523 (depunerea unei cauţiuni nu mai mici de 206 . prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive în condiţiile articolului 313.334. revocarea sau refuzul aplicării.

acţiunile procesuale reglementate de capitolul III Titlul IV sub denumirea de “procedee probatorii”. cu excepţia cazului prevăzut de punctul 3) aliniatul 2 al prezentului articol. Articolul 199. Aliniatul 2 al prezentului articol prevede situaţii cînd aducerea silită se dispune fără citarea prealabilă a persoanei (circumstanţe arătate la punctele 2) şi 3) precum şi în cazul cînd procedura citaţiei nu poate realizată în legătură cu eschivarea persoanei de la primirea citaţiei. după citarea şi neprezentarea repetată. despre motivele neprezentării nu constituie – temei de aducere silită. domiciliul.1000 unităţi convenţionale. 5. În privinţa timpului nopţii (a se vedea articolul 6 punctul 49). 11. punctul 6). 9. 237. 4. Bănuitului. 242). Conducătorul organului de poliţie asigură executarea hotărîrii de aducere silită. învinuitului sau inculpatului pe durata procesului penal nu restrînge dreptul acestuia de a se deplasa liber şi de a-şi schimba locul de trai pe teritoriul Republicii Moldova. 8. părţii civilmente responsabile. Obligaţia de a se prezenta şi a înştiinţa despre schimbarea domiciliului impusă bănuitului. Articolul 198. 7. motivele aducerii silite şi la care persoană (ofiţer de urmărire penală. articolului 168. Partea vătămată sau martorul este adus silit. procuror sau judecător) trebuie adusă. Despre plecarea pe durată lungă sau schimbarea domiciliului peste hotarele Republicii Moldova învinuitul (inculpatul) obligatoriu va informa organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. cu excepţia cazurilor prevăzute de aliniatul 2 punctele 2) şi 3) al acestui articol. decesul rudelor apropiate. de regulă. Pînă la începerea urmăririi penale aducerea silită nu poate fi dispusă. 241.Obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă 1. dar a informat la timp organul respectiv. circumstanţele care împiedică prezentarea la citaţie (boala. deşi elementul constrîngerii persistă evident. Ordonanţa sau încheierea privind aducerea silită este trimisă spre executare organului de poliţie. 3. data. martorului. 10. interdicţia de a exercita anumite activităţi. starea de război şi altele).Aducerea silită Aducerea silită si dispune numai după citarea prealabilă a persoanelor. Procedura citării (a se vedea articolele 235. 6. părţii civile. Constituie motive întemeiate. învinuitului. procurorului sau instanţei de judecată într-o cauză penală concretă. Nu constituie aducere silită în sensul articolului comentat aducerea la organele de poliţie în condiţiile articolului 166 aliniatul 1 punctele 1) şi 3). va cuprinde şi menţiuni privind numele. 238. reţinut sau să i se aplice o măsură preventivă. precum şi însoţirea persoanei de către colaboratorii organelor de poliţie fiind citată pentru efectuarea acţiunilor procesuale urgente (a se vedea comentariul articolului 236 aliniatul 2). 207 . 2. calamităţile naturale. la latitudinea ofiţerului de urmărire penală. fapt care trebuie explicat acestuia la semnarea obligaţiei. 4. 239. 2. 1. interdicţia de a emite cecuri ori de a folosi cărţi de plată). 240. care va decide aplicarea unei măsuri preventive. anul. 8. primirea citaţiei cu întîrziere. Pentru încălcarea acestor obligaţii învinuitul (inculpatul) poate fi adus silit. Pentru încălcarea obligaţiei luate aceste persoane pot fi aduse silit şi/sau să li se aplice amenda judiciară. Necesitatea prezenţei persoanei este determinată de efectuarea acţiunilor prevăzute de prezentul Cod. locul naşterii. 236. specialistului sau expertului această măsură poate fi aplicată numai în caz de necesitate. Ordonanţa sau încheierea privind aducerea silită pe lîngă dispoziţiile prevăzute în articolul 255 aliniatul 2 sau după caz în articolul 306. În cazurile prevăzute de aliniatul 5 al prezentului articol se amînă efectuarea acţiunii preconizate sau în dependenţă de caz acţiunea procesuală se desfăşoară la locul aflării persoanei respective. 12. Dacă persoana nu s-a prezentat la citaţie. Părţii vătămate. Nu sînt măsuri procesuale de constrîngere. În privinţa cazurilor care nu suferă amînare (a se vedea articolul 6. 3. inculpatului această măsură se va lua obligatoriu în cazul cînd nu s-a aplicat nici o măsură preventivă.

precum şi de starea de incompatibilitate a funcţiei deţinute. timpul suspendării se va include în vechimea de muncă pe specialitate cu respectarea salariului mediu lunar pentru durata întreruperii activităţii respective articolele 9.Persoana responsabilă cu executarea măsurii de aducere silită anunţă hotărîrea persoanei. iar în caz contrar cu autorizarea judecătorului de instrucţie. aplicîndu-se forţa fizică şi mijloacele speciale în conformitate cu articolele 15 şi 16 ale legii cu privire la poliţie. Persoana menţionată în hotărîrea de aducere silită este însoţită de colaboratorii poliţiei pînă la locul destinat. Necesitatea aplicării măsurii suspendării provizorii din funcţie este condiţionată de caracterul infracţiunii (de exemplu: în cazul infracţiunilor săvîrşite de persoane cu funcţii de răspundere. care urmează a fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. infracţiunilor militare. de circumstanţe care presupun posibilitatea împiedicării aflării adevărului (nimicirea documentelor. 13. indicîndu-se caracterul încălcării şi martorii oculari. În cazul cînd funcţia ocupată este incompatibilă prin lege specială cu statutul de învinuit sau chiar bănuit suspendarea se dispune obligatoriu în modul prevăzut de legile speciale respective. în cazul unor infracţiuni prevăzute de capitolul II al Codului Penal. dar care practică activităţi în interes public (de exemplu: medicul. în modul prevăzut de articolele 304. 15. Dacă prezentarea hotărîrii de aducere silită. procurorul sau judecătorul. Dacă persoana care trebuie adusă silit invocă anumite motive întemeiate ce împiedică la moment prezentarea în faţa organelor respective.Suspendarea provizorie din funcţie Suspendarea provizorie din funcţie nu poate fi dispusă faţă de bănuit. pedagogul în cazul infracţiunii săvîrşite împotriva unui elev sau împotriva minorilor). 305. În cazul executării ordonanţei ofiţerului de urmărire penală sau a procurorului. capit. 306. 2. Pentru neexecutarea ordonanţei sau încheierii de aducere silită colaboratorii poliţiei responsabili de această activitate pot fi sancţionaţi cu amendă în conformitate cu articolul 201. 1. Aplicarea armei. 3. pătrunderea în încăpere este posibilă cu acordul persoanei. iar în cazul prevăzut de mai sus şi a autorizaţiei judecătorului de instrucţie. de aducere silită. cu statutul de învinuit (inculpat). anunţînd imediat ofiţerul de urmărire penală. colaboratorul poliţiei anexează la ordonanţă (încheierea) raportul cu documentele ce confirmă imposibilitatea executării acestei măsuri. Cod penal). Astfel în cazul executării încheierii instanţei de judecată privind aducerea silită. 16. însă necesitatea aplicării acestei măsuri este evidentă şi în cazul unor funcţionari publici care nu cad sub incidenţa legii serviciului public / a se vedea articolul 3 al legii menţionate) precum şi în cazul unor persoane care nu au statut de funcţionar public. Capit.1995). persoana. iar persoana în cauză este adusă la locul destinat.XV. care trebuie adusă opune rezistenţă cerinţelor legale ale colaboratorului poliţiei se întocmeşte proces verbal privind săvîrşirea contravenţiei administrative prevăzute de articolul 174/5 al Codului cu privire la contravenţiile administrative. Dacă persoana suspendată din funcţie este reabilitată în conformitate cu prevederile prezentului Cod. depăşind semnificaţia acestei noţiuni prevăzută de Legea serviciului public.05.XIV. ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti 208 .XVIII. 12 ale Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară.11. infracţiunilor contra justiţiei. influenţarea martorilor din rîndul subalternilor). Prin urmare sintagma “în interesul serviciului public” din aliniatul 1 al prezentului articol urmează a fi interpretată în sens larg.1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. cătuşelor sau legarea persoanei în legătură cu executarea aducerii silite nu se admite (cu excepţia cazurilor cînd opune rezistenţă colaboratorului poliţiei). 14. persoana împuternicită poate pătrunde în încăpere şi fără acordul persoanei.61 din 02. Persoana împuternicită cu executarea ordonanţei sau încheierii de aducere silită trebuie să respecte dispoziţiile articolului 29 al Constituţiei şi articolului 12 al prezentului Cod privind inviolabilitatea domiciliului care prevede “că nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliu sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia” de cît în cazurile prevăzute de lege. capit. În primul rînd măsura suspendării provizorii din funcţie se dispune în privinţa persoanelor cu funcţie de răspundere şi altor funcţionari publici în sensul Legii serviciului public din 04. Articolul 200.

02. Constituie abateri sancţionate cu amenda judiciară: a. dar nu judecătorului de instrucţie. manifestarea lipsei de respect faţă de judecată prin tulburarea ordinii în şedinţa de judecată şi alte acţiuni care denotă desconsiderare vădită faţă de judecată (a se vedea comentariul articolului 334 aliniatul 5). membrii Curţii de Conturi).12. Încheierea instanţei de judecată privind suspendarea provizorie din funcţie poate fi atacată cu apel sau după caz cu recurs numai odată cu sentinţa. Amenda judiciară este o sancţiune procesuală penală care se deosebeşte de amenda contravenţională sau amenda penală prin temeiul juridic şi procedura aplicării. 2.07.1996 (Monitorul Oficial al Republicii Molodva nr. potrivit articolului 64 aliniatul 2 Cod penal. Privind alte persoane cu înalte funcţii de răspundere reieşind din procedura numirii lor în funcţie de către parlament sau Preşedintele Republicii Moldova (Procurorul General.88).Amenda judiciară 1.1998). instanţa ce examinează cauza în fond dispune din oficiu măsura suspendării provizorii din funcţie. În faza judecăţii. după administrarea probelor suficiente. încetarea urmăririi penale. În cazul cînd suspendarea din funcţie a fost dispusă pentru motivul că persoana ar putea să împiedice aflarea adevărului. b.87) şi a interpretului sau a traducătorului (art. Pentru unele categorii de funcţionari publici procedura suspendării din funcţie este reglementată de legi speciale: a. Neprezentarea nejustificată a martorului (art.06. Prin urmare procurorul (în cazurile menţionate Procurorul General) va înainta demers privind suspendarea provizorie din funcţie organelor respective. specialistului (art. Procedura examinării demersului de către judecătorul de instrucţie (a se vedea comentariul articolului 305).din 25.90).1994. avocatul parlamentar. Suspendarea provizorie din funcţie se dispune pentru o durată nedeterminată – pînă la soluţionarea definitivă a cauzei.50-51 din 04.1996). la cererea persoanei această măsură poate fi revocată înainte de soluţionarea definitivă a cauzei. tergiversarea nejustificată privind executarea hotărîrii de aducere silită sau neanunţarea despre imposibilitatea executării acestei hotărîri de către colaboratorul poliţiei precum şi nerepartizarea hotărîrii spre executare de către conducătorul organului de poliţie.85).10. b. 4. articolul 20 al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii din 19. Numai pentru abaterile expres prevăzute de prezentul Cod poate fi aplicată amenda judiciară de către instanţa de judecată atît participanţilor la proces cît şi altor persoane care au obligaţii în legătură cu înfăptuirea procesului sau asistă la judecată. 3. Judecătorul este suspendat prin hotărîrea Consiliului Suprem al Magistraturii. 8. în cazul neprezentării nejustificate şi neinformării la timp de către apărător şi procuror cu condiţia că au survenit cheltuieli suplimentare judiciare (a se vedea comentariul articolului 320 aliniatul 3 şi articolului 322 aliniatul). 6. Parlamentului. 7. c. care se prezintă Preşedintelui Republicii Moldova sau după caz. Judecătorul Curţii Constituţionale prin hotărîrea Curţii Constituţionale de încuviinţare a trimiterii în judecată la demersul Procurorului general. în caz contrar sînt aplicabile dispoziţiile aliniatului 2 al prezentului articol.64 din 03. Scoaterea de sub urmărire penală. părţi 209 . expertului (art. Conţinutul unei unităţi convenţionale este de 20 lei.1998 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. articolul 16 al Legii cu privire la Curtea constituţională din 13. Procedura aplicării amenzii judiciare persoanei responsabile din administraţia locului de lucru al învinuitului (inculpatului) pentru neexecutarea încheierii de suspendare din funcţie (a se vedea comentariul articolului 201). membrii Guvernului. c. Încheierea judecătorului de instrucţie privind suspendarea provizorie din funcţie sau. 5. Articolul 201. achitarea sau încetarea procesului sînt cazuri de revocare obligatorie a suspendării din funcţie la rămînerea definitivă a acestor hotărîri. după caz a refuzului privind aplicarea acestei măsuri poate fi atacată în condiţiile articolului 302 (a se vedea comentariul acestui articol).

Nu poate fi aplicată măsura asiguratorie în alte scopuri (de exemplu pentru recuperarea cheltuielilor judiciare prevăzute de articolul 227). c. 200/8 Codului cu privire la contravenţiile administrative) instanţa de judecată aplică sancţiunea administrativă în corespundere cu articolul 209 Cod cu privire la contravenţiile administrative. Articolul 202. Hotărîrea privind aplicarea amenzii judiciare în cazul neîndeplinirii obligaţiilor procesuale prevăzute de lege sau încălcarea ordinii în timpul judecăţii se dispune din oficiu de către instanţa de judecată odată cu pronunţarea sentinţei sau la orice etapă a judecăţii prin încheiere care este parte componentă a procesului-verbal al şedinţei de judecată (a se vedea articolul 336 aliniatul 3 punctul 9) şi articolul 342 aliniatul 3). b. 8. neexecutarea hotărîrii de suspendare provizorie din funcţie de către administraţia locului de lucru. articolul 200 aliniatul 4. Pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Dispoziţiile aliniatului 5 al prezentului articol sînt aplicabile şi în cazul şedinţei de judecată desfăşurată de către judecătorul de instrucţie în condiţiile prezentului Cod. În cazul cînd abaterea constituie o contravenţie administrativă (de exemplu prevăzute de articolele 200/7. nerespectarea măsurilor pentru a preveni pierderea. persoana care efectuează urmărirea penală întocmeşte un demers motivat. 313. substituirea sau amestecul corpurilor delicte şi altor obiecte de către persoanele fizice sau conducătorii persoanelor juridice. În cazul cînd abaterea constituie o infracţiune. 312. folosite în acest scop sau rezultate din infracţiune.Măsura procesuală de constrîngere asiguratorie se aplică în următoarele scopuri: a. 320 Cod penal). În dependenţă de circumstanţele abaterii şi motivele invocate de către persoana în privinţa căreia se examinează chestiunea aplicării amenzii. judecătorul de instrucţie poate respinge demersul şi decide prin încheiere refuzul aplicării acestei măsuri de constrîngere. neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute de articolul 149 de către conducătorul instituţiei de expertiză. care se aplică corespunzător. instanţa de judecată procedează conform articolului 335 pentru tragerea persoanei la răspundere penală (de exemplu în cazul infracţiunilor prevăzute de articolele 304.Măsuri asiguratorii pentru repararea prejudiciului şi garantarea executării pedepsei amenzii 1. anexînd materiale necesare ce confirmă această abatere. neîndeplinirea de către asistentul procedural al obligaţiilor prevăzute de articolul 82. 305. 5. Neprezentarea părţii civile şi părţii civilmente responsabilă nu este temei pentru a aplica amenda judiciară acestor participanţi. d.323 aliniatul 5) precum şi neinformarea la timp despre imposibilitatea prezentării. alterarea. Pentru garantarea executării pedepsei amenzii. determinarea.vătămate (art. 10. tergiversarea efectuării expertizei de către expert sau a traducerii actelor procedurale de către traducător în condiţiile articolului 15 aliniatul 4. Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea amenzii poate fi atacată cu apel sau recurs numai odată cu sentinţa în condiţiile articolelor 400-418 sau după caz a articolelor 437-450. h. Încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea amenzii judiciare este susceptibilă de a fi atacată în condiţiil