P. 1
Nu Imi Place Ziua de Joi

Nu Imi Place Ziua de Joi

|Views: 16|Likes:
Published by dormare20023484

More info:

Published by: dormare20023484 on Nov 03, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/04/2013

pdf

text

original

Nu-mi place ziua de joi !

Astăzi este joi. Trebuie să merg la Vaslui să rezolv două probleme importante. Cu ce să plec? Cu trenul? Este cam târziu. Am să plec cu un microbuz. Tot pleacă ele din oră în oră spre Vaslui. La ora 1155 mă postez în faţa Casei de Cultură din Bârlad, şi aştept răbdător microbuzul. La 1205, acesta opreşte în staţie. Mă urc. La volan, un cerber modern cu ochelarii de soare ridicaţi pe frunte, cu o privire dură şi îngustă (precum mintea). După mine se urcă încă trei indivizi cam coloraţi la ten, şi cu alămurile de rigoare, pe care le înghesuie pe intervalul dintre scaune şi peste picioarele mele. Toate locurile sunt ocupate. Noi, cei care ne-am urcat ultimii, suntem plasaţi spre spatele microbuzului. Plătesc drumul (50 de mii lei vechi) până la Vaslui. Aştept biletul! Nu-l primesc! Am ajuns în staţia de la spital. Se urcă alţi patru călători. Au şi ei locuri rezervate tot în picioare. Plătesc şi ei drumul. Aşteaptă şi ei biletele. Nu le primesc! Cu toţii aşteptăm ceva! La IRB mai urcă doi călători. Aceeaşi situaţie cu rezervarea locurilor şi cu aşteptatul. Căldură mare! Geamurile microbuzului sunt transpirate; noi suntem topiţi, atât din cauza temperaturii de afară cât şi a densităţii călătorilor pe milimetrul pătrat. Şi aşteptăm! Se transmit ştiri. „În ţară plouă pe arii extinse ... Podul de la … a fost rupt de furia apelor …” Cu toţii aşteptăm ceva! În sfârşit acel ceva se produce! Intrăm în Vaslui! Toată lumea este fericită că în curând va scăpa de căldura sufocantă din microbuz şi, implicit, de înghesuială. Rog, timid, cerberul de la volan să oprească în staţia de la stadion şi, dacă vrea, să-mi dea şi biletul pe care l-am plătit la Bârlad. Acesta îmi aruncă o privire dură, tăioasă ca o sabie de samurai şi catadicseşte să-mi dea un bilet (care cred că a mai fost vândut de vreo câteva ori). Cobor! Uf, bine că am scăpat! Cred că astăzi am avut de trecut o cumpănă! Am trecut-o cu bine. Sunt bucuros şi fericit. Rezolv problemele pentru care am fost nevoit să mă deplasez la Vaslui şi înapoi la autogară să prind un alt microbuz spre Bârlad. Este ora 1345. Am noroc! La ora 1400 pleacă un microbuz. Nu trebuie să aştept prea mult. Surpriză! Cu cine credeţi că urma să plec spre Bârlad? Cu acelaşi microbuz al S.C. LUANDI TUR S.R.L. şi cu acelaşi cerber. Când m-a văzut (cerberul) nu-i venea nici lui a crede. Mă urc şi ocup un loc. Mai sunt locuri libere, dar eu îl ocup pe ultimul. M-am învăţat minte, nu mai vreau să călătoresc în picioare. În scurt timp toate locurile sunt ocupate. Plătesc drumul. Biletul, ba. Adică nu l-

O fi costând şi acesta o avere. Primesc banii pe transport dar nu dau bilete călătorilor. indiferent dacă au curse în afara oraşului sau locale. Cobor. De ce transportatorii nu-şi plătesc şi ei taxele în mod legal ca noi toţi? Am aflat că astfel procedează toţi transportatorii. Eu am avut două în ziua de joi. tot timid. Am început să delirez în versuri. Nu uitaţi domnilor că sunteţi angajaţii noştri. dar nu plătesc biletul. La fel şi ceilalţi călători. Nimeni nu zice nimic despre bilet. Am ajuns să nu-mi placă ziua de joi. El a luat banii pentru drum şi-şi vede de cadână. dar LUANDI TUR nu mă lasă”. Cerberul nu-i bagă în seamă.am primit. Folosesc cuvinte neaoş româneşti. Unde sunt cei din comisiile. Cerberul mă vede în oglindă şi în colţul gurii îi înfloreşte un zâmbet diabolic. să-mi dea şi biletul. găini. căldură. la-ntors acasă. După ce că îi plătesc drumul. Dar nici eu nu mă las. Toţi îşi plătesc drumul. Bine că ne cere banii pentru drum şi nu pentru bilet! Cerberul se urcă la volan. Plătesc drumul. Plecăm! La ieşirea din Vaslui. de control. Încă o cumpănă de care am trecut cu bine. mă ridic de pe ultimul scaun din microbuz şi mă apropii de uşă cu intenţia de a coborî. Îi spun. referitor la condiţiile de transport în comun. Îmi răspunde. Vă place să fiţi priviţi ca nişte marionete de paie? Doru Mardare . niciodată nu am văzut vreun control din partea celor abilitaţi pentru aceasta. Asta chiar că m-a dat gata. Îmi înfing amândouă mâinile în bara laterală şi îi arunc în oglindă un zâmbet candid. cu un ton dur. Cred că am să prefer ziua de marţi. ai celor care îşi plătesc taxele şi impozitele! Dacă noi suntem înşelaţi şi voi sunteţi înşelaţi. După o oră de chin. dar era biletul meu. Ceilalţi delirează în proză. că-mi dă şi două. Cred că ei ştiau ritualurile casei. Îşi trage în dreapta o cadână pe care o soarbe din ochi (inclusiv buricul gol). Probabil că are vreun împrumut neachitat la bancă. aş vrea să zbor. te pomeneşti că mai iau şi bătaie! O frână bruscă încearcă să mă scoată din meditaţia asta transcedentală şi din echilibrul indiferent pe care îl aveam. şi alte animale. Ajung acasă. aşa-zise. dacă binevoieşte. paporniţe. Trece în viteză de staţie. opreşte în staţie şi urcă 17 persoane cu bagaje. nervi ajungem în Bârlad. domestice. Aproape de BCR. să oprească în staţia următoare şi. Cam mototolit. suferinţă. De obicei se spune că marţea sunt trei ceasuri rele. Primesc în sfârşit biletul. atât de numeroase. „acum. care sunt plătiţi tot din banii noştri ai contribuabililor? De ce nu-şi fac treaba pentru care sunt plătiţi? De câte ori am călătorit pe mijloacele de transport în comun. Căldura mi se pare mai sufocantă. Mă gândesc la taxele pe care le plătim cu toţii.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->