Elena DAN INGINERIA MEDIULUI Curs universitar (Pt studenţii anului III al Fac.

de Construcţii, secţiile CCIA şi CFDP)

CUPRINS INTRODUCERE Cap.1 NOŢIUNI GENERALE PRIVIND MEDIUL ÎNCONJURĂTOR 1.1. Mediul înconjurător. Factori de mediu 1.2. Poluarea şi protecţia mediului 1.2.1. Poluarea mediului 1.2.2. Probleme majore ale mediului înconjurător 1.2.3. Protecţia mediului 1.2.4. Aspecte economice ale protecţiei mediului 1.2.5. Principii de perspectivă pentru protecţia mediului 1.3. Dreptul mediului înconjurător Cap.2 Locul şi rolul ingineriei mediului în protecţia, conservarea şi restaurarea factorilor de mediu Cap.3 AERUL ATMOSFERIC 3.1. Poluarea aerului 3.1.2. Surse de poluare a aerului 3.1.3. Natura poluanţilor atmosferici 3.2. Tehnologii de reţinere a poluanţilor din gazele industriale. Dispersia atmosferică 3.2.1. Desprăfuirea aerului 3.2.2. Adsorbţia 3.2.3. Absorbţia 3.2.4. Modelarea dispersiei atmosferice 3.3. Acte normative ce reglementează protecţia atmosferei Cap.4 PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA APEI 4.1. Apa ca factor de mediu Resurse naturale. Circuitul apei în natură 4.1.1. Caracteristici fizice, chimice şi biologice ale apei 4.1.2. Circuitul apei in natură 4.2. Poluarea apei 4.2.1. Surse de poluare şi tipuri de poluanţi ai apei 4.2.2. Efectele poluării apei 4.3. Apa potabilă 4.3.1. Generalităţi 4.3.2. Purificarea apei în vederea potabilizării 4.4. Ape uzate 4.4.1. Definiţii. Generalităţi 4.4.2. Epurarea apelor uzate 4.5. Gospodărirea apelor 3 6 6 9 9 11 14 16 17 18 22 28 30 32 42 46 46 47 48 50 53 56 56 56 58 59 59 60 62 62 64 65 65 67 72

1

Cap.5

Cap.6

Cap.7

Cap.8

4.5.1. Gospodărirea apelor în cadrul folosinţelor 4.5.2. Legătura dintre gospodărirea apelor şi alte discipline tehnice 4.6. Legislaţia în domeniul apelor PROTECŢIA SI REFACEREA SOLULUI 5.1. Compoziţia solului şi importanţa sa pentru ecosferă 5.2. Surse de poluare a solului 5.3. Măsuri de reducere a poluării solului 5.4. Acte normative ce reglementează protecţia solului şi subsolului PROTECŢIA AŞEZĂRILOR UMANE 6.1. Urbanism şi amenajarea teritoriului 6.2. Surse de poluare caracteristice activităţilor antropice 6.3. Gestiunea deşeurilor urbane 6.4. Legislaţia privitoare la protecţia mediului în aşezările urbane METODOLOGII DE PROMOVARE A PROIECTELOR DE INGINERIA MEDIULUI 7.1. Generalităţi 7.2. Studii de prefezabilitate 7.3. Studii de fezabilitate ROLUL INGINERIEI CIVILE ÎN IMPLEMENTAREA PRINCIPIILOR DEZVOLTĂRII SUSTENABILE A SOCIETĂŢII 8.1. Realizarea confortului în locuinţe cu consumuri energetice reduse 8.2. Casa ecologică – evitarea risipei de energie şi protecţia mediului BIBLIOGRAFIE

74 75 77 80 80 82 84 85 88 88 94 98 106 111 111 113 115 119 120 121 125

2

INTRODUCERE Capacitatea planetei de susţinere a populaţiei lumii vizează asigurarea hranei, a apei şi a spaţiului de locuit, inclusiv a condiţiilor de confort fizico-psihic. Toate cerinţele de susţinere a populaţiei se regăsesc într-o corelaţie directă cu mediul înconjurător, respectiv cu suprafeţele de pământ cultivate, resursele de apă, resursele energetice şi minerale, cu terenurile ocupate cu spaţii de habitat, cu spaţii tehnologice şi de infrastructură. Excluderea unuia sau altuia dintre factorii acestei ecuaţii ar putea conduce la o perturbare a mediului, cu efecte dramatice asupra populaţiei. Fenomene ca: deşertificarea, încălzirea globală, distrugerea habitatelor acvatice, eroziunea solului, dispariţia unor specii de animale sunt consecinţe ale unui comportament social lipsit de o bază ştiinţifică, fundamentată pe cunoaşterea reală a condiţiilor de mediu. Ignorarea sau lipsa unor cunoştinţe necesare înţelegerii capacităţii de susţinere a vieţii este periculoasă întrucât cerinţele societăţii nu pot depăşi capacitatea de susţinere a sistemelor naturale. Guvernele sunt puse în situaţia soluţionării problemelor societăţii într-un domeniu insuficient cunoscut, cel al relaţiei populaţie – resurse – mediu. În ultimii 20 de ani specialiştii şi numeroşi politicieni au înţeles imperativul de rezolvare a acestor probleme, căutând soluţii locale sau globale, economice, tehnice sau politice. Conceptele de dezvoltare au avut ca bază de analiză relaţiile dintre resursele naturale, economie şi resursele umane. Ecodezvoltarea concept introdus în anul 1972, de către Maurice Straus, secretar general al Conferinţei asupra mediului de la Stockholm exprimă relaţia dintre mediul natural, economic şi social, cu plecare de la mediu spre celelalte două. În anul 1974, în declaraţia de la Cocoyos Morelos (Mexic), din cadrul „Simpozionului asupra modelelor de utilizare a resurselor: strategii pentru mediu şi dezvoltare” s-a accentuat pe nevoia de valorificare a resurselor fiecărui ecosistem, pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, valorificarea urmând a se realiza cu multă prudenţă, fără a perturba stabilitatea ecosistemului. Ecodezvoltarea presupune o dezvoltare realistă, armonioasă şi prevăzătoare, în concordanţă cu posibilităţile ecosistemelor de a produce pentru 3

apă şi/sau resurse naturale). în relaţia lor cu mediul înconjurător şi care necesită o muncă de sinteză şi coordonare a unei echipe multidisciplinare. social şi ecologic. ce constituie habitat pentru lumea vie. Drumuri şi Poduri. în ce fel trebuie să îl protejăm şi să îl gospodărim. întrucât experienţa a dovedit că prevenţia este întotdeauna mai avantajoasă decât tratarea. Dezvoltarea economică este necesară dar nu suficientă pentru atingerea acestui deziderat. Comisia. economic. Managementul ecologic. condusă de prim ministrul Norvegiei Gro H. judecata şi disciplina intelectuală cunoştinţelor umane existente pentru a crea sau folosi tehnologia în mod util şi eficient. ce poate fi prelungit pe mai multe generaţii. Pentru a asigura un viitor durabil pentru noi şi urmaşii noştri este necesar ca fiecare om să dobândească cunoştinţe despre modul cum funcţionează mediul. Având in vedere obiectul său de activitate. Dezvoltarea durabilă înseamnă progres în bine al întregii omeniri (nu numai a unui grup de privilegiaţi). Ingineria aplică trăsături umane ca imaginaţia. astfel ca să fie asigurat progresul omenirii fără subminarea resurselor necesare generaţiilor viitoare. nu numai pe câţiva ani. Ingineria mediului aplică principiile ştiinţifice şi inginereşti în scopul îmbunătăţirii calităţii mediului (aer. Este necesară o stabilitate politică. ingineria mediului poate fi definită ca acel domeniu al tehnicii şi practicii inginereşti prin care proiectele şi activităţile se abordează sub toate aspectele: tehnic. cu scopul de a oferi viitorilor ingineri constructori cunoştinţele necesare 4 . democraţie şi o distribuţie echitabilă. Bruntland a definit dezvoltarea sustenabilă astfel: „satisfacerea necesităţilor prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”. secţiile Construcţii Civile. pentru a asigura sănătatea factorilor de mediu. la fel ca medicina are la bază principiul prevenţiei: „primum non nocere” . Industriale şi Agricole şi Căi Ferate. care a fost investit de către Organizaţia Naţiunilor Unite să analizeze critic problemele globale de mediu şi să formuleze propuneri realiste de rezolvare a lor. care să asigure participarea şi a celor săraci la beneficiile societăţii. Cursul de faţă a fost introdus in programa analitică a Facultăţii de Construcţii.uzul societăţii. Termenul „dezvoltare sustenabilă” a fost utilizat pentru prima dată în raportul din 1987 al Comisiei Mondiale a Mediului şi Dezvoltării (WCED).

metode şi tehnologii specifice de management a factorilor de mediu. ce includ noţiuni generale de ecologie si protecţia mediului. 5 .privind problematica mediului înconjurător. pentru prevenirea şi controlul poluării factorilor de mediu: aer. măsurile necesare pentru a reduce impactul activităţilor societăţii umane asupra factorilor de mediu precum şi principalele acte normative ce reglementează protecţia mediului în România. Manualul este structurat pe 8 capitole. apă. sol si subsol.

a căror viaţă o influenţează. care influenţează viaţa organismelor sau a comunităţii vegetale sau animale. Ecologia generală sau ecologia teoretică studiază raporturile generale dintre materia vie şi mediul său. Punctul de vedere ecologic constă deci în evidenţierea interacţiunilor între diferitele sisteme vii supraindividuale cu alte sisteme biologice şi cu componentele mediului. grupaţi mai ales din motive didactice în două categorii: mediul fizic (anorganic sau abiotic) şi mediul biotic (organic). ecologia pune la dispoziţia societăţii umane cunoştinţele teoretice şi practice necesare pentru amenajarea şi exploatarea raţională a ecosistemelor şi a resurselor reînnoibile ale ecosferei. Mediul geografic este constituit din ansamblul elementelor fizice. numite ecosisteme. în condiţiile interacţiunii permanente a vieţii cu mediul său. Ca ştiinţă aplicativă. distribuţiei şi degradării materie organice vii. la rândul lor. gospodărie şi „logos” = descriere. Componentele mediului înconjurător se numesc factori de mediu sau factori ecologici şi pot fi. care influenţează viaţa unui organism individual sau a unei colectivităţi de organisme. care acţionează asupra organismelor ca factori de mediu. FACTORI DE MEDIU Mediul înconjurător poate fi definit. circulaţiei. vorbire şi a fost utilizat pentru prima dată de biologul Ernst Haeckel. energetică şi informaţională. Mediul înconjurător reprezintă ansamblul tuturor elementelor materiale din Univers care influenţează viaţa unui organism individual sau a unei colectivităţi de organisme. fiind esenţial diferit de cel morfologic. 6 . în sens general. modificaţi de către acţiunile organismelor vii. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR. ca ansamblul tuturor elementelor materiale din Univers. Mediul specific este alcătuit din acele componente ale mediului geografic care influenţează nemijlocit viaţa organismelor sau a comunităţilor de organisme. chimice şi biotice de la suprafaţa Pământului.Capitolul 1 – NOŢIUNI GENERALE PRIVIND MEDIUL INCONJURĂTOR 1. pe toate nivelele de organizare. Mediul specific este format din componenţi de natură materială. a producerii. Ecologia este ştiinţa economiei naturii. anatomic sau fiziologic.1. Ecologia este definită ca ştiinţa relaţiilor dintre organismele vii şi mediul lor de viaţă de pe diferite nivele supraindividuale. Termenul de ecologie derivă din grecescul „oikos” = casă. în 1866.

căldură. climatică. rolul de factori ecologici de natură fizică. umiditate. edafică sau biotică. o antropici (societatea umană). aerul. substrat. El este deci un component al învelişului exterior al planetei.Mediul fizic este alcătuit din componente de natură geologică. prin acţiunea cărora pot fi modificaţi. lumină. In raport cu natura componentelor ecosferei. Studiul mediului înconjurător al Pământului face obiectul geografiei fizice. organice sau anorganice joacă rolul de factori ecologici. printre care şi ecologia. care interferează cu hidrosfera. atmosfera şi cu o parte a litosferei (solul biotic). Ecosfera integrează totalitatea vieţuitoarelor (flora şi faună) cu toate elementele necesare vieţii. climatică şi edafică (rocă. sol. mediul înconjurător este identic cu mediul geografic. o biotici (vegetali. Ecosfera reprezintă învelişul viu al planetei. Factorii de mediu (factori ecologici) Componentele mediului care influenţează organismele vii se numesc factori de mediu sau factori ecologici. etc. cu o vârstă cuprinsă între 2. geografică. respectiv spaţiul ocupat de materia vie. vânt. specific organismului sau comunităţii de specii. climatici. Toate componentele mediului fizic şi biotic joacă.5 – 3 miliarde de ani. întrucât ei intră în relaţii cu organismele. dar şi al altor discipline. edafici). fie influenţând densitatea populaţiilor. în raport cu un organism sau o comunitate de specii. cu cele trei elemente principale ale sale. 7 . 5): o abiotici (orografici. animali). apa şi solul. Elementele componente ale ecosferei. Factorii ecologici acţionează asupra organismelor vii fie prin eliminarea unor specii din teritorii unde exigenţele lor ecologice nu sunt satisfăcute. factorii de mediu se clasifică în trei mari grupe(vezi tab. animale şi microorganisme din spaţiul fizic. Pe suprafaţa Pământului ca planetă. în raport cu organismele sau comunităţile de organisme ale biosferei. Mediul biotic se compune din totalitatea organismelor de plante. relief. geomorfologică. fie prin favorizarea apariţiei unor modificări cantitative sau calitative de adaptare.).

vânt – Factori edafici: troficitate. în deşerturi şi stepe.clima căldură. având o influenţă preponderentă asupra speciilor şi biocenozei în ansamblu. căldură. aerisire.forme de relief .fauna. unul devine determinant.Vegetali: . căldura.Clasificarea factorilor de mediu Tabelul 1 Factori abiotici -Factorii orografici: .Animali: . printr-o rezultantă comună. 8 . umiditate. conform căreia factorii ecologici acţionează simultan şi combinat.Factori climatici: .1) este definită de legea acţiunii combinate. Factori biotici Factori antropici -societatea umană . Acţiunea factorilor ecologici asupra biosferei (fig. factorul limitativ este apa. Spre exemplu. .roci . pe când în zonele boreale şi polare.flora. De fiecare dată însă. din ansamblul tuturor factorilor ecologici.

Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi): biodegradabili si nondegradabili. Aceste dereglări ale mediului pot afecta omul direct sau indirect. Compuşii nondegradabili cum ar fi Diclor-Difenil-Tricloretan (DDT). Etimologic.1. prin urbanizare 9 . POLUAREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI 1. prin diferite efecte ca: dereglarea fluxului de energie. Poluanţii biodegradabili sunt substanţe care se descompun rapid în proces natural (cum ar fi apa menajeră). O altă clasificare a poluanţilor. Aceşti poluanţi devin o problemă când sunt adunaţi mai rapid decât pot să se descompună.2.2. determinată de degradarea peisajelor. Se poate vorbi şi de o a patra categorie de poluare. a profana. a nivelului radiaţiilor. sau care există în condiţii naturale si provoacă modificări negative ale calităţii mediului este un poluant. Poluarea este o consecinţă a activităţii umane. Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. dioxine. moleculele compuşilor toxici pot să se depună pe suprafaţa plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. a mânji (lat. Un peşte mic care se hrăneşte cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. difenili policrorurati (PCB) şi materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare şi pot să urce în lanţul trofic prin intermediul animalelor. Acest proces se numeşte bioacumulare.2). hrană şi energie. De exemplu. Degradarea mediului sau poluarea cuprinde alterarea calităţilor mediului înconjurător. a polua înseamnă a murdări. după natura lor cuprinde trei clase principale: fizici chimici şi biologici (vezi tab. cea estetică. Orice material sau substanţă introdusa artificial în ecosferă. ce provoacă degradarea mediului natural. pollutus). a compoziţiei fizico-chimice a mediului natural şi a structurii biotopului. până la starea de incompatibilitate cu desfăşurarea normală a procesului metabolic din organismele vii.1. este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu. Odată ce apare contaminarea. Poluarea mediului Poluarea este definită ca sumă a acţiunilor care duc la degradarea mediului natural şi geografic. prin degradarea resurselor sale de apă. Un peşte mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu peşti mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine.

o detergenţi. Poluarea afectează zone mult mai mari şi adeseori foarte îndepărtate de cele în care sunt situate sursele de poluanţi. • amenajări necorespunzătoare. Circulaţia atmosferică a factorilor poluanţi este favorizată de masele de aer în mişcare. iar în atmosferă de 6÷10 zile (la cca. o materiale organice fermentabile. amenajări necorespunzătoare. Tabelul 2. S-a calculat că durata medie de staţionare a poluanţilor în stratosferă este de cca. la nivelul tropopauzei circulă un curent de aer care suflă cu o viteză de cca. o introducerea de specii noi de plante şi animale care modifică biocenozele naturale. amplasarea unor obiective industriale în mijlocul unor zone naturale virgine. FIZICI o radioactivi. 2 ani. 3 km altitudine). 360 m/s. o fluoruri. Pe verticală masele de aer se pot deplasa cu viteze ce depăşesc 30 m/s. ceea ce face ca acestea să afecteze concomitent mai multe ecosisteme. o termici. la nivelul tropopauzei de 30 de zile. unde sunt transformate de către plante sau microorganisme BIOLOGICI o bacterii şi virusuri. ESTETICI Degradarea peisajului prin : • urbanizare necontrolată. care pot antrena poluanţi gazoşi. o pesticide şi alţi componenţi organici de sinteză. o fonici. • industrializare în zone virgine. 12 zile. o metale grele. o materiale plastice. 10 . Clasificarea poluanţilor CHIMICI o derivaţi gazoşi ai carbonului şi hidrocarburi lichide. traversând tot globul în cca. In emisfera nordică. o aerosoli. o derivaţi ai S şi N. lichizi sau solizi (sub formă de praf). Multe din aceste substanţe antrenate de precipitaţii se acumulează în hidrosferă sau în sol. sau puţin modificate de om.necontrolată.

Fiinţele vii . DDT). localizată în apropierea sursei de poluare. circulaţia poluanţilor în biosferă ne arată că poluarea nu se rezumă la o suprafaţă restrânsă. In concluzie. care pot acumula în organismul lor o cantitate de DDT de 70 000 de ori mai mare decât cea care apare în apa mărilor în care trăiesc.2.2. de către vegetaţia autotrofă. pentru atenuarea efectelor lor nocive s-a dovedit a avea un efect limitat. în special cele migratoare facilitează dispersia substanţelor poluante. apoi sulful este incorporat în diferiţi aminoacizi. 1. inclusiv asupra omului. Din această categorie fac parte: cartoful care poate concentra în tuberculii săi importante cantităţi de pesticide (ex. Din aproape în aproape. valabil pentru un număr foarte restrâns de poluanţi. SO3 transformat în sulfaţi. prin procesele metabolice. omul. intoxicându-se şi transmiţând agentul toxic în lanţul trofic. pe această cale se produce contaminarea tuturor verigilor lanţului trofic dintr-un ecosistem. Mai grav este faptul că organismele vii pot concentra în ţesuturile lor diverşi poluanţi. Probleme majore ale mediului înconjurător.) Orice substanţă ce contaminează mediul natural poate fi incorporată de către fiinţele vii. sau stridiile din genul Crassostrea. Capacitatea de a acumula substanţe greu sau deloc degradabile o au aproape toate speciile de plante şi animale. mărind aria zonelor contaminate. Incepând cu anii 90 au fost efectuate studii sistematice care au identificat un număr de probleme majore ce afectează ansamblul componentelor mediului. în raport cu alte fiinţe vii se expune la un efect de bumerang. în proporţii diferite. sau circuitul firesc al materiei şi energiei în natură: schimbările climatice reducerea stratului de ozon diminuarea biodiversităţii ecosferei acidifierea 11 . în aer sau în apă. care are rolul de consumator de vârf. Diluarea agenţilor poluanţi . toţi aceşti poluanţi ajungând să-i pericliteze viaţa proprie şi supravieţuirea speciei. exercitând o influenţă nefastă asupra speciilor de plante şi animale. etc. Prin poluarea ecosferei.(CO este oxidat la CO2 de către diverse bacterii.

creşterea nivelului mărilor şi oceanelor. CH4 – metan. Strategia pe termen scurt prevede într-o primă etapă stabilizarea emisiilor. 12 . Acest fenomen este datorat creşterii globale a emisiilor de gaze (CO2. Deprecierea stratului de ozon Stratul de ozon este localizat la 10-50 Km de suprafaţa pământului şi conţine aproximativ 90% din ozonul atmosferic. Stratul de ozon protejează viaţa pe pământ deoarece el absoarbe razele UV-B ( radiaţie 280 – 390 nm) radiate de soare. Schimbările climatice Prin cercetări de specialitate au fost puse în evidenţă manifestări ale „fenomenului de seră".diminuarea stratului de ozon din troposferă managementul defectuos al apelor dulci şi al zonelor de coastă degradarea forestieră managementul necorespunzător al deşeurilor stresul urban riscul chimic riscul unor accidente majore. Radiaţia UV-B este periculoasă pentru organisme (cancerul pielii. Protejarea planetei pe termen lung şi menţinerea echilibrului ei ecologic presupun concentrarea eforturilor pe reducere a emisiilor de gaze ce produc "efectul de seră". în unele zone. alături de specialişti din domenii conexe. pentru prevenirea acestor fenomene.). a fost şi de 7% în ultimul deceniu). (Atenţie!). cataracte etc. Ingineriei mediului ii revine sarcina să intervină. modificări în ciclul hidrologic etc. în special a creşterii temperaturii medii a globului şi ca o consecinţă. În ultimii ani s-a observat o reducere a grosimii stratului de ozon: circa 3% în perioada 1979-1991 (desupra Europei. astfel ca în anul 2000 emisiile să fie la acelaşi nivel ca în anul 1990. reducerea efectelor şi refacerea factorilor de mediu afectaţi. N2O – protoxid de azot).

Sunt afectate în astfel de zone organismele din apă. asupra proceselor chimice din atmosferă. În majoritatea cazurilor acest proces intră sub incidenţa poluării atmosferice transfrontaliere. prezente în clorofluorcarbon (CFC). Au fost adoptate numeroase acte periodice internaţionale (Protocolul de la Montreal. precum şi populaţia prin consumul de apă potabilă cu un pH necorespunzător. Măsurile ce se recomandă a se aplica pentru limitarea emisiilor menţionate sunt: creşterea aportului energiei nucleare desulfurarea produselor petroliere conservarea energiei creşterea eficienţei instalaţiilor energetice utilizarea unui cărbune cu o concentraţie scăzută de sulf. pot persista în aer câteva zile şi astfel pot fi transportaţi la sute de kilometri. ventilaţie. înfluenţând întreg echilibrul vieţii pe pământ. În mod similar se pun problemele şi pentru celelalte impedimente majore de mediu cu care se confruntă ţările continentului european. implicând schimbări de tehnologie în industriile menţionate. moartea unor lacuri din peninsula Scandinavă şi Canada sunt exemple de proporţii deosebite provocate de acest proces. cosmetice etc. de exemplu dioxidul de sulf (SO2) sau oxizii de azot (NOx) în special rezultaţi la arderea combustibililor fosili. unde devin prin conversie chimică acizi (sulfuric sau nitric). devastarea pădurilor din Canada şi Europa centrală. Acest proces interferă cu ecosistemele conducând la cunoscuta problematică a „acidifierii". plantele din zonă. Protocolul de la Copenhaga). dar şi asupra materialelor. Acidifierea Emisiile de substanţe ce pot provoca acidifierea în atmosferă ca. bromuri.Cauza acestui fenomen rezidă în concentraţiile crescute de cloruri. În toate cazurilor se remarcă aceleaşi politici şi etape ce se impun a fi adoptate de factorii de decizie în controlul proceselor: 13 . substanţe larg utilizate în industra frigorifică. Reducerea stratului de ozon are efecte negative nu numai asupra ecosistemelor acvatice şi terestre. care îşi propun controlul eficient al acestor tipuri de substsnţe CFC şi HCFC (hidroclorofluorcarbon).

ca şi în multe altele.3.: Dispariţia unei specii. agricultură. XX. sol. ca urmare a distrugerilor provocate de intervenţiile umane în lanţul trofic şi de dezvoltarea unei ştiinţe a echilibrului natural al viului. adaptarea şi formarea de noi specii. conservarea biotopurilor ( aer. problemele protecţiei mediului etc.2. transport. în foarte multe situaţii fiind necesară intervenţia recuperatoare a omului. Existenţa echilibrului ecologic a fost constatată empiric încă din trecut. care să promoveze tehnologii de înaltă eficienţă "curate" şi consumuri reduse de resurse. Ex. respectiv menţinerea stării unui ecosistem natural în care lanţul trofic este corect echilibrat. Considerente ce impun protecţia mediului: 14 . adoptarea unor măsuri şi practici în industrie. Protecţia mediului Protejarea ecosferei presupune menţinerea echilibrului ecologic. adaptarea şi formarea de specii noi (speciaţie). componentă esenţială a evoluţiei este echilibrată de supravieţuirea. ecologie. Baza strategiei conservării o constituie cunoaşterea aspectelor ecologice şi genetice care determină dispariţia unor specii. dar analizată şi fundamentată teoretic în sec. 1. Conservarea mediului geografic al Terrei presupune conservarea principalelor sale componente organice şi anorganice: conservarea biocenozelor (specii de plante şi animale). energie. ingineriei mediului îi revine rolul de găsire a soluţiilor tehnice care să asigure minimalizarea efectelor negative ale activităţilor umane asupra mediului. care pot contribui la atingerea obiectivului propus.- monitorizarea evoluţiei proceselor cu delimitarea zonelor afectate şi promovarea unor legislaţii corespunzătoare la nivel naţional şi regional. formarea de personal de specialitate şi acţiuni de sensibilizare a populaţiei la În toate aceste acţiuni. apă). Ca urmare a dezechilibrului ecologic provocat de ţările industrializate atât pe teritoriul lor cât şi pe teritoriul altor state s-a putut constata că natura nu dispune întotdeauna de mijloace pentru refacerea echilibrului ecologic. evidenţierea pagubelor.

organizarea ocrotirii naturii în fiecare ţară şi la nivelul ecosferei este problemă de mare răspundere şi de mare actualitate. De aceea. producând unele dereglări în structura şi activitatea ecosferei. Protecţia mediului geografic presupune: o o păstrarea nealterată a componentelor sale.. energie. In activitatea sa omul a intervenit în dezvoltarea speciilor de plante şi animale în scopul asigurării nevoilor sale crescânde de alimentaţie. Aceste intervenţii influenţează restul ecosistemelor naturale. a ciclurilor biogeochimice ale principalelor componente ale atmosferei.asigurarea nevoilor crescânde ale unei populaţii tot mai numeroase pentru: hrană. 1980). Pentru a se asigura măsurile preventive necesare pentru conservarea speciilor. Aceste considerente stau la baza acţiunilor UNESCO privind realizarea unei reţele internaţionale de rezervaţii ale biosferei (ecosferei) care să contribuie la ameliorarea bunăstării populaţiei umane prin utilizarea raţională a ecosistemelor naturale sau modificate de către om . gestionarea şi administrarea raţională a componentelor lui: patrimoniul ecologic şi genetic. prin crearea de rezervaţii sunt necesare suprafeţe întinse şi mijloace materiale care pot veni în contradicţie cu alte nevoi stringente ale populaţiei din ţările în curs de dezvoltare. hidrosferei şi a pedosferei. Studiul succesiunilor ecologice şi al dinamicii spaţio – temporale a ecosistemelor a arătat că heterogenitatea spaţială şi unele perturbări în structura şi funcţionarea ecosistemelor sunt necesare şi utile pentru menţinerea bogăţiei specifice a biocenozelor. politica de conservare a mediului şi amenajare a teritoriului trebuie să ia în considerare imperativele dezvoltării economico-sociale. După unele cercetări se pare că un efectiv eficace de 500 de exemplare (la animale) este pragul minim de asigurare a potenţialului evolutiv al unei populaţii (Franklin. etc. In acest sens trebuie alese şi 15 . Bazele ecologice şi genetice ale conservării mediului geografic impun cunoaşterea modului de organizare şi funcţionare a ecosistemelor terestre. considerente de ordin etic. estetic sau cultural. De aceea. menţinute sau recreate artificial prin intervenţia omului. odihnă. materii prime. De aici rezultă necesitatea de a fi păstrată întreaga gamă de habitate şi la nevoie.

107 lire/an. pentru reducerea cu 1 procent peste 95% a prafului din gaze necesită investiţii de miliarde. Ex. rezervaţii naturale. 1985 Au fost efectuate calcule statistice de evaluare. prin extrapolare. scăderea 16 . printr-o întreţinere corectă. efectele genetice. o In SUA. perspectiva schimbărilor climatice.Détrie. degradarea construcţiilor prin coroziune a cauzat pagube de bugetul statului. Unele daune cauzate de poluarea atmosferei cum ar fi: pierderile de vieţi omeneşti. J.10 lire /an. Paris. aerul poluat costă mai scump. Aceasta pote sesiza la timp schimbările ce intervin în starea componentelor biotice şi abiotice ale ecosferei în scopul luării celor mai adecvate măsuri de redresare. diferite ca dimensiuni. sau 60 dolari/ locuitor. o Epurarea totală a aerului necesită costuri deosebit de mari.: SUA – 11 miliarde dolari/an.an.P. bolile fizice şi psihice. grad de izolare şi protecţie ca: parcuri naţionale. a daunelor provocate de poluare.4 Aspecte economice ale protecţiei mediului „Dacă lupta împotriva poluării costă scump. Dunod. Toate problemele legate de explozia demografică. în timp util. Ocrotirea ecosferei la nivel global trebuie să se facă prin cooperare internaţională privind supravegherea continuă a stării ecosferei. diminuarea recoltelor. prin reducerea pagubelor cauzate de fum şi alţi poluanţi. parcuri naturale. rezervaţii ale biosferei. acţiune numită generic: „monitoring”.asigurată protecţia unor ecosisteme virgine reprezentative. Astfel. programul costisitor de reducere a poluării oraşului Pittsburg a avut ca urmare realizarea unor economii estimate la 27 milioane de dolari. rezervaţii ştiinţifice. monumente ale naturii. 1. în timp ce cheltuielile de prevenire a acestor efecte. 20. cu măsuri de protecţie anticorozivă (vopsire) ar necesita 4. etc.” .2. cum ar fi: o o 7 Ţările puternic industrializate plătesc pagubele datorate poluării aerului din In Anglia. distrugerea diversităţii biologice depind de conexiunile dintre influenţa activităţii speciei umane (antropogene) asupra principalele componente ale ecosferei. La pollution atmosphérique.

asigurarea resurselor naturale (aer. cu lichid. prin asigurarea realizării biociclurilor elementelor vitale (carbon. pentru obţinerea unei bune productivităţi. care necesită investiţii suplimentare trebuie să asigure: protecţia biotopurilor de interes ştiinţific. tehnologiile existente au nivele de performanţă foarte diferite. gazos sau acţionarea cu energie electrică a motoarelor. modificarea proceselor tehnologice prin adăugarea unor faze de recuperare a agenţilor poluanţi. iar disciplina tehnologică nu a ajuns la un nivel potrivit etapei actuale. etc. azot. asigurarea lanţurilor trofice normale ale biocenozelor. reducerea agenţilor poluanţi din transporturi. echilibrarea presiunii populaţiilor de predători. oxigen.productivităţii animalelor. conservarea aspectului estetic. biodegradabile. reducerea emisiilor de agenţi poluanţi din industrie. utilizarea proceselor în circuit închis. netoxice. captarea poluanţilor şi transformarea lor în forme stabile. pulberi şi gaze. iar pentru combaterea poluării sunt conjugate eforturile mai multor categorii de specialişti. Tendinţa actuală a protecţiei şi prezervării mediului se bazează pe principiul confinare – concentrare”. nu pot fi evaluate direct. etc. etc. reciclarea naturală a materiei. In ţările dezvoltate există o reţea de supraveghere şi control a gradului de poluare.. ) curate. 1. În ţara noastră. în aer sau apă. 17 Principalele măsuri tehnologice pentru reducerea şi controlul poluării sunt: - . în etapa actuală de dezvoltare socială nu mai poate fi realizată prin „dispersarea – diluarea” agenţilor poluanţi. reducerea emisiilor de agenţi poluanţi în agricultură. apă.). prin cifre. cele moderne nu sunt totdeauna bine exploatate şi întreţinute. sol.5 Principii de perspectivă pentru protecţia mediului Protecţia mediului.2. industrie. prin alegerea materiilor prime cu cel mai mic potenţial de poluare. conform căruia se pretinde găsirea de soluţii tehnice pentru controlarea emisiilor. înlocuirea combustibilului solid. etc. recreativ a mediului. Aceste tehnologii.

negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în legătură cu regulile. centralele electrice ard acum mai puţini combustibili pe bază de sulf. care a fixat date internaţionale până la care să fie reduse emisiile de substanţe chimice. În 1997 a fost creat Protocolul de la Kyõto. desprăfuirea aerului. DREPTUL MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR Fenomenele de degradare a mediului înconjurător. proiectate pentru a repara distrugerile anterioare ale poluării necontrolate şi pentru a preveni viitoarele contaminări ale mediului. Până la sfârşitul anului 2000 Protocolul de la Kyoto nu fusese încă ratificat. Intre acestea menţionăm: Protocolul de la Montréal cu privire la Substanţele care Distrug Stratul de Ozon (1987). cum ar fi CFC. instalarea unor bariere fizico-chimice în calea răspândirii agenţilor poluanţi la: epurarea gazelor. despre care se ştie că distruge stratul de ozon. Înţelegerile internaţionale au jucat un rol important în reducerea poluării globale. ventilarea incintelor.3. chemând celelalte ţări să adere la el pentru a reduce până în anul 2012 emisiile de gaze cu 5% sub nivelul din 1990. Convenţia Basel pentru Controlul Transporturilor Internaţionale ale Deşeurilor Periculoase şi Depozitarea Lor (1989) serveşte ca punct de reper pentru reglementările internaţionale ce se ocupă de transportarea deşeurilor periculoase şi depozitarea lor.- reducerea emisiilor poluante radioactive. Vehiculele din 1990 emit mai puţini oxizi de azot decât cele din 1970. 1. Ţările în curs de dezvoltare continuă să se lupte cu 18 . centrale electronucleare. Regulamentul şi legislaţia au dus la un considerabil progres în diminuarea poluării aerului şi apelor în ţările dezvoltate. Din anul 1992 reprezentanţii a mai mult de 160 de ţări s-au întâlnit în mod regulat pentru a discuta despre metodele de reducere a emisiilor de substanţe poluante care produc efectul de seră. coşurile industriale au acum filtre prin care se reduc emisiile şi nu se mai foloseşte benzină cu plumb. metodele şi penalităţile care ar trebui să fie folosite pentru a aplica tratatul. evidente in a doua jumătate a secolului XX a determinat multe naţiuni să instituie legi cuprinzătoare.

Protecţia mediului şi protecţia muncii a necesitat introducerea unor măsuri specifice de ordin legislativ. Legea reglementează protecţia mediului ca obiectiv de interes public major. Astfel. Greenpeace este o organizaţie activistă care concentrează atenţia internaţională asupra industriilor şi guvernelor care contaminează terenul. precum şi de legislaţiile naţionale dintr-o seri de state ca: Elveţia. convenţiile şi acordurile internaţionale. etc. identificarea prejudiciilor. Rusia. Anglia. Grupuri nonguvernamentale s-au format la nivel local. adoptate de organismele de specialitate ale ONU şi ale Comunităţii Europene. Reţeaua Acţiunii Pesticidelor răspândeşte informaţii tehnice cu privire la efectele pesticidelor asupra agricultorilor care le folosesc. de cele mai multe ori cu costul poluării mediului. apele sau atmosfera cu deşeuri toxice. în mediu. Suedia. dispoziţii la atingerea pragurilor de alertă. dispoziţii la atingerea pragurilor de intervenţie şi stabileşte autorităţile competente. 19 . pe baza următoarelor principii şi elemente strategice care conduc la o dezvoltare durabilă a societăţii: . naţional şi internaţional pentru a combate problemele create de poluare din toata lumea. care nu sunt implicate în procesul luării deciziilor. Problema este că ţările în curs de dezvoltare atrag investitorii străini prin forţa de muncă mai ieftină.poluarea fiindcă nu au tehnologii pentru filtrare şi curăţare şi trebuie să îşi mărească puterea economică. Germania. O mişcare bine organizată de justiţie pentru mediu s-a ridicat pentru a pleda pentru protecţia echitabilă a mediului înconjurător. Spania. Legea protecţiei mediului 265 din 2006 ţine seama de principiile. materiale brute mai ieftine şi mai puţine restricţii pentru substanţe poluante.principiul precauţiei în luarea deciziei. Legea prevede proceduri şi norme tehnice de evaluare a poluării pentru diferiţi factori de mediu. de orice fel. Admiterea României ca parte componentă a Comunităţii Europene a impus luarea unor măsuri legislative privind evaluarea poluării factorilor de mediu. stabilirea responsabilităţilor şi asigurarea unor măsuri de prevenire a emisiei de poluanţi. Multe din aceste organizaţii răspândesc informaţii şi ajută oameni şi alte organizaţii. SUA.

diminuarea diversităţii biologice. pe domenii. . . reglementează activităţile economice şi sociale cu impact asupra mediului şi procedura de autorizare a lor .utilizarea durabilă (de lungă durată). Legea prevede modalităţile de implementare a acestor principii şi strategii.crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului. modificarea negativă considerabilă a productivităţii ecosistemelor naturale deteriorarea echilibrului ecologic. componente ale unui impact asupra mediului. stabileşte regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase. . 20 . . identificabilă în prezent sau Evaluarea riscului analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor previzibilă a se manifesta în viitor. . sau de supraexploatarea resurselor naturale.dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului. .. solului. . ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor şi antropizate (locuite de oameni). cu consultarea autorităţilor de specialitate. aerului.principiul „poluatorul plăteşte”. - cauzată de fenomene de poluare a ape. cum sunt: Impact de mediu – reprezintă modificarea negativă considerabilă a: caracteristicilor fizice. deteriorate.crearea unui cadru de participare a organizaţiilor ne-guvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor. precum şi a altor deşeuri şi impune reglementarea tehnică a măsurilor de protecţie a mediului de către autoritatea centrală de protecţie a mediului. În lege se definesc unii termeni specifici. gestionarea necorespunzătoare a teritoriului.înlăturarea cu prioritate a poluanţilor ce periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor. degradarea considerabilă a calităţii vieţii în ecosistemele antropizate.menţinerea. .principiul prevenirii riscurilor ecologice şi producerii daunelor.principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural. chimice şi structurale ale factorilor de mediu.

Autoritate competentă – autoritate împuternicită .concentraţiile de factori poluanţi in apă. sau prezenţi în emisii/evacuări (ale unor instalaţii). aer. Incepând cu februarie 2004. autoritatea centrală de protecţie a mediului în ţara noastră este Ministerul Mediului. sol. 21 . sau prezenţi în emisii/evacuări la care autorităţile competente vor dispune efectuarea studiilor de evaluare a impactului şi reducerea concentraţiilor poluanţilor respectivi în emisii / evacuări. Prag de intervenţie . sol.Prag de alertă – concentraţiile de factori poluanţi in apă. aer. ce prezintă riscul unui impact potenţial asupra mediului şi care determină declanşarea unei monitorizări suplimentare în scopul diminuării lor. .

Pentru această disciplină se mai utilizează şi alţi termeni cum sunt: ingineria sănătăţii publice. In acest scop. biologice sau termice. purificarea aerului şi a apei şi reabilitarea zonelor contaminate accidental sau prin depozitarea temporară a unor gunoaie. dar şi cu evaluarea impactului asupra mediului datorat unor activităţi ce urmează a fi proiectate. poluarea datorată transporturilor. ce constituie habitat pentru oameni şi alte organisme vii şi pentru a remedia siturile poluate. Ingineria mediului poate fi implicată în reducerea poluării. Ingineria ecologică ar utiliza capacitatea naturală de asimilare a unor plante şi microbi pentru a îndepărta substanţele poluante. ca urmare a unor activităţi antropice sau a fenomenelor de eroziune. ingineria convenţională ar utiliza energie electrică pentru pompare şi aerare şi cantităţi impresionante de substanţe chimice pentru neutralizare. In cazul tratării apelor uzate. tratamentul apelor uzate şi managementul deşeurilor periculoase. ingineria ecologică ar trebui să găsească soluţii prin implantarea unor microorganisme vii. Ingineria mediului aplică principiile ştiinţifice şi inginereşti în scopul îmbunătăţirii calităţii mediului (aer. ingineria sănătăţii mediului. în scopul propunerii de măsuri ce vor fi luate de organisme abilitate pentru diminuarea şi/sau eliminarea efectelor poluărilor previzibile. CONSERVAREA ŞI RESTAURAREA FACTORILOR DE MEDIU Ingineria mediului – ca parte integrantă a ingineriei civile se ocupă cu următoarele probleme principale: tratarea deşeurilor chimice. 22 . Printre subiectele acoperite de ingineria mediului se numără purificarea apei în vederea potabilizării. - LOCUL ŞI ROLUL INGINERIEI MEDIULUI ÎN PROTECŢIA. care presupun cheltuieli de mentenanţă mai reduse. apă şi/sau resurse naturale). De exemplu: în cazul restaurării peisajului dezgolit de stratul de sol. Primele abordări ale ingineriei mediului se bazau pe utilizări excesive ale combustibililor fosili şi necesitau cheltuieli mari de mentenanţă. capabile să refacă solul. deoarece se situau în afara echilibrului cu natura. în ingineria ecologică (verde) şi în ecologia industrială. Soluţiile ingineriei mediului trebuie să se bazeze mai mult pe fluxurile energetice naturale (bazate pe energie solară).CAPITOLUL 2. atunci când sunt folosite corect şi nu produc efecte de poluare asupra mediului. ingineria mediului se ocupă cu culegerea datelor privitoare la consecinţele asupra mediului produse de activităţile antropice. pentru a asigura sănătatea factorilor de mediu.

Aflate într-o continuă dezvoltare. aceste specialităţi devin domenii ale tehnicii inginereşti. În contextul conceptelor şi instrumentelor prezentate. elaborarea de „tehnologii curate". cu elemente naturale rare sau în procent ridicat. problemele de protecţia mediului au dobândit o prioritate deosebită. Arie protejată – zonă delimitată geografic. Pentru a realiza acest obiectiv.Se consideră că ingineria mediului poate fi definită ca acel domeniu al tehnicii şi practicii inginereşti prin care proiectele şi activităţile se abordează sub toate aspectele (tehnic. a solului etc. trebuie să se supună cerinţelor ingineriei mediului. economic. ingineria mediului operează. financiar. a atmosferei. Analiză de impact – evaluarea efectului unităţilor sau activităţilor existente asupra mediului înconjurător în vederea elaborării sau realizării autorizaţiei de mediu. prin dezvoltarea efectelor favorabile şi minimalizarea celor negative. Fiecare din activităţile de mai sus s-au constituit deja în domenii de sine stătătoare. cu aplicabilitate în practica curentă. la nivel conceptual şi practic. tehnici şi tehnologii puse la punct de colective multidisciplinare de specialişti. monetar. În această direcţie. fapt ce permite sintetizarea lor în complexul domeniu al ingineriei mediului. astfel încât orice activitate umană. vibraţiilor. Antropic – cauzat sau determinat direct sau indirect de acţiunea omului. începând cu tehnologiile de proces curate şi terminând cu activitatea de monitorizare a mediului. desemnată sau reglementată şi gospodărită în sensul atingerii unor 23 . după cum urmează: Acord de mediu – reglementarea prin care sunt stabilite condiţiile de realizare a unui proiect sau activitate. dar şi o parte integrantă a protecţiei mediului. ca obiecte de activitate ale unor specialităţi deosebit de importante. ingineria mediului abordează în aceeaşi măsură activităţi ca: evaluarea impactului ecologic monitoringul mediului reglementarea tehnică a calităţii factorilor de mediu protecţia resurselor de apă. Areal – teritoriu ocupat de o specie sau de o populaţie. cu metode. controlul zgomotelor. a radioactivităţii etc. In zilele noastre. Considerăm utilă prezentarea unor noţiuni utilizate în mod curent în tratarea problemelor ce fac obiectul ingineriei mediului. social şi ecologic) în relaţia lor cu mediul înconjurător. ingineria mediului este chemată să găsească soluţii care să intervină favorabil în relaţia dintre activităţile umane şi mediul înconjurător.

Autorizaţie pentru activitatea nucleară – document prin care autoritatea competentă de reglementare autorizează titularul activităţii să amplaseze. atmosferei şi a solului. precum şi dintre complexele ecologice din care acestea fac parte şi cuprinde diversitatea din interiorul speciilor. opereze. organisme vii sau părţi din acestea pentru a fabrica sau modifica produse sau procese pentru folosinţă specifică. Biotehnologie – orice aplicaţie a unei tehnologii care foloseşte sisteme biologice. Capacitate de suport – numărul total de indivizi dintr-o populaţie pe care un ecosistem este in măsură să-l întreţină la un moment dat. primească. afectarea echilibrului biologic şi a calităţii vieţii. exporte. apărute în urma unor procese biologice sau tehnologice. rezervaţii ale biosferei. producă. dintre specii şi dintre ecosisteme. gospodărirea şi valorificarea lor deficitară. instalaţii nucleare sau amenajări pentru gospodărirea deşeurilor radioactive. posede. incluzând şi stratul de ozon. ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului. localizeze. Autorizaţia de mediu – reglementarea tehnico – juridică prin care sunt stabilite condiţiile şi parametrii de funcţionare. Deteriorarea mediului – alterarea caracteristicilor fizico chimice şi structurale ale componentelor sale naturale . Deşeuri – substanţe refolosibile sau nu. dezafecteze sau să dispună de orice sursă de radiaţii ionizante. supraexploatarea resurselor.obiective specifice de conservare şi care cuprinde: parcuri naţionale. Bilanţ de mediu – procedura de a obţine informaţii asupra cauzelor şi a consecinţelor efectelor negative cumulate (anterioare şi anticipate) şi care face parte din acţiunea de evaluare a impactului asupra mediului. folosească. pe baza acordului de mediu. reducerea diversităţii şi productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate. Biocenoza – componenta vie a unui ecosistem reprezentând o comunitate unitară şi complexă de plante şi animale. transporte. achiziţioneze. pună în funcţiune. dar care nu mai pot fi utilizate ca atare. monumente ale naturii şi altele. construiască. pentru activităţi existente şi pentru cele noi. rezervaţii naturale. Biodiversitate – variabilitatea dintre organismele vii provenite din acosistemele acvatice şi terestre. fabrice. cauzate în principal de poluarea apei. amplaseze. Atmosferă – masa de aer care înconjoară suprafaţa terestră. transfere. 24 . importe. proiecteze.

care produce o schimbare a sensului de evoluţie a stării de 25 . emisie punctuală sau difuză. dar şi al ingineriei mediului prin care se elimină din apele uzate impurităţile dobândite în cursul procesului de utilizare a apei în diferite activităţi menajere sau socio-economice. Efluent – orice formă de deversare în mediu. dar care tinde să devină de sine stătătoare. jeturi. infecţioase. precipitaţii etc. explozive. Ecologie – ştiinţă de sinteză provenită iniţial din domeniul biologiei. Fond naţional de mediu – fond special. pot dăuna plantelor. ce studiază conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă (natural şi amenajat). Dezvoltare durabilă – concept de evoluţie a societăţii care permite folosirea pe termen lung a mediului ca dezvoltarea socio-economică să rămână posibilă concomitent cu menţinerea calităţii mediului la un nivel acceptabil.Deşeuri periculoase – deşeuri toxice. biogeneză. vibraţii. umiditate. care se manifestă şi se măsoară la locul de plecare din sursă. Epurarea apelor – domeniu al tehnicii gospodăriri apelor. vidanjare sau vaporizare. Echilibrul ecologic – ansamblul de stări ale unui ecosistem a cărui dinamică asigură structura şi funcţiile acestuia. corozive. inflamabile. extrabugetar. Factori abiotici – component al mediului lipsit de viaţă. Evaluarea impactului asupra mediului – cuantificarea efectelor activităţilor umane şi proceselor naturale asupra elementelor factorilor naturali. destinat realizării obiectivelor strategiei naţionale în legătură cu reducerea poluării şi reconstrucţia ecologică a mediului deteriorat. inclusiv prin scurgere. lumină. animalelor sau omului. temperatură. dar şi a sistemelor mixte (ecosisteme). Habitat – locul sau tipul de loc în care un organism sau o populaţie există în mod natural. radioactive sau altele. care interacţionează într-o unitate funcţională. Impact asupra mediului – orice efect direct sau indirect al unei activităţi umane definită într-o anumită zonă. relief. inoculare. sănătăţii şi securităţii omului şi a bunurilor materiale. injecţie. presiune. precum şi structura. Factor biotic – acţiunea unui organism asupra mediului ambiant sau asupra altor organisme. introduse în mediu. animale şi microorganisme şi mediul lor lipsit de viaţă. radiaţii electromagnetice. Emisii – poluanţi evacuaţi în mediu. Ecosistem – orice complex dinamic de comunităţi de plante. funcţia şi productivitatea sistemelor biologice (populaţi. precum şi zgomote.

geotermică). Poluare – proces de alterare a mediilor de viaţă biotice şi abiotice şi a bunurilor create de om. la rândul lor. Monitoringul mediului – supravegherea continuă. solul şi subsolul. în scopul respectării reglementărilor privind protecţia mediului. Mediul înconjurător – ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul. Protecţia mediului înconjurător – totalitatea mijloacelor şi măsurilor întreprinse pentru păstrarea echilibrului ecologic. formaţiuni şi structuri geologice (peşteri. sub formă gazoasă sau de vapori) sub formă de energie (radiaţie electromagnetică. Prejudiciu – efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor. vegetaţie.calitate a ecosistemului. cuprinzând elementele de la a la c. consumă şi sunt consumate. sol. culturale şi estetice rezultate. floră. sau dezastre. ionizantă. Sistemele naturale în interacţiune. integritatea mediului. modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale. activităţi dăunătoare. de către autoritatea competentă. în cadrul unui ecosistem. 26 . Program pentru conformare – plan de măsuri şi etape care trebuiesc parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu. termică. Poluant – orice substanţă (solidă. dezvoltarea valorilor naturale. inclusiv valorice istorice. este calea prin care materia şi energia circulă în ecosistem. Monument al naturii – specii de plante şi animale rare sau periclitate. a patrimoniului cultural sau condiţiilor social economice. atmosferă. arbori izolaţi. Resurse naturale – includ resursele neregenerabile (minerale şi combustibili fosili) . evidenţierea schimbărilor în starea mediului şi evaluarea semnificaţiei ecologice şi a implicaţiilor sociale ale acestor schimbări urmate de măsuri care se impun. cascade. toate straturile atmosferice toate materiile organice şi anorganice ca şi fiinţele vii. fonică sau vibraţii) care. Lanţ trofic – serie de organisme care. eoliană. cauzat de activităţile umane. chei. formaţiuni fosilifere şi altele). apa. lichidă. Risc ecologic potenţial – probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului. regenerabile (apă. menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali. introdusă în mediu. martori de eroziune. faună sălbatecă) şi permanente (energie solară. prevenirea şi combaterea poluării. cât şi datorită unor fenomene naturale. care pot fi prevenite pe baza unui studiu de evaluare. bunurilor sau mediului provocat de poluanţi. schimbare ce poate afecta sănătatea omului.

prezintă risc semnificativ pentru om. toxice.orice substanţă sau produs care. Utilizare durabilă – folosire a resurselor regenerabile într-un mod şi o rată care să conducă la declinul pe termen lung al acestora. mediu sau bunurile materiale. Zonă umedă – zonă cu exces de umiditate (exceptând terenurile grele) include: mlaştinile. mutagene. iritante.Substanţe periculoase . pot fi: explozive. estuarele şi lagunele. fabricată sau utilizată ca element al al unei activităţi care poate genera expuneri la radiaţii. corozive. limanele. oxidante. menţinând potenţialul lor în acord cu necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente sau viitoare. deţine şi/sau gospodăreşte o activitate economică sau socială. concentraţii sau condiţii ce nu sunt desemnate ca periculoase. Surse de radiaţii ionizante – orice entitate fizică naturală. regiunile inundabile. Titularul proiectului sau activităţii – orice persoană fizică sau juridică care propune. prin emiterea de radiaţii ionizante sau eliberarea de substanţe radioactive sau altele. chiar folosite în cantităţi. inflamabile. radioactive şi de alt fel. 27 .

sau a aerului (denumirea curentă) s-a schimbat de-a lungul celor aproximativ 2. fum.17 până la 50 km. Atmosfera terestră are o masă de ca.92 %.0. transparenţă. Atmosfera de astăzi a Pământului conţine azot (nitrogen) bimolecular (N2) . 4. CO2 . Termosfera .5 . particule în suspensie. înveliş) este denumirea dată învelişului de aer al Pământului. ozon .8 miliarde de ani de când a luat naştere. şi altele. Ar . Stratosfera .2 %). oxigen bimolecular.în proporţie de aproape 4/5 (78. etc. în decursul cărora şi-a schimbat nu numai compoziţia chimică. bioxid de carbon. 7 km în zona polară şi 17 km la tropice.oxigen trimolecular (O3) şi alte gaze.între 0 km. Compusă aproape integral din gaze.20. partea superioară a fiecărui strat se termină cu o zonă de pauză. Compoziţia atmosferei. dar şi alte caracteristici precum ar fi densitate.2.între 7 . prezente în stare fin divizată.038% urme (variază în funcţie de zona climatică) Atmosfera este numită în vorbirea curentă aer. trecând prin mai multe faze intermediare. Mezosfera .Capitolul 3 . argon.între 50 şi 80 km. de la o atmosferă primitivă la cea actuală.9 · 1018 kg şi este alcătuită in funcţie de temperatură din mai multe straturi: Troposfera .între 80 şi 640 km 28 .0. praf.5 %. deasupra munţilor înalţi.03 %. grosime. atmosfera conţine însă şi urme de substanţe solide.AERUL ATMOSFERIC Atmosfera (athmos = aer şi spherein = sferă. Componenţi atmosferici Azot (N) Oxigen (O) Argon (Ar) Bioxid de Carbon (CO2) Apă (H2O) sub formă de vapori 77 % 21 % 1% 0. O2 .

Kr. Ar . H S . 29 . In acest strat numit HOMOSFERA. cu o trecere la spaţiul Troposfera este stratul inferior al atmosferei. Gazele care pot fi considerate "permanente" sunt gazele nobile: Ne. NO . După procese fizico-radiologice atmosfera poate fi subîmpărţită în următoarele substrate : Ionosfera Magnetosfera Ozonosfera (16 .50 km) Hemosfera Stratul cu vieţuitoare.- Exosfera .între 500 şi 1000 km până la ca. Aceşti constituenţi gazoşi pot fi împărţiţi după timpul lor de viaţă îin trei categorii: • Constituenţi cvasiconstanţi.al căror timp de viaţă este de la câteva luni până la câţiva ani.000 km.aproximativ aceeaşi sunt prezenţi in proporţii diferite. 100.20 km. constituenţii gazoşi . Xe . CO . meteorologice. CO si H) . Ar. După gradul de amestec a gazelor: Homosfera (0-100 km) Homopauza (100-120 km) Heterosfera (>120 km) Până la altitudinea de aproximativ 85 km compoziţia atmosferei este uniformă. Xe. O . al căror timp de viaţă este de câteva zile sau mai puţin. He . • • întrucât ele au surse şi pierderi neglijabile în atmosferă. „biosfera” este cuprins în intervalul de înălţime de 0 . N O . NH . al căror timp de viaţă este de ordinul miilor de ani: N. unde au loc fenomenele intraplanetar. Constituenţi care variază lent (CH . Kr. Constituenţi care variază rapid: SO . O . NO .

de substanţe sau energie cu acţiune nocivă. care ia amploare tot mai mult. respectiv confinare (izolare)-concentrare. de natură să pună în pericol sănătatea omului. să dăuneze resurselor biologice şi ecosistemelor. în mod spontan şi ireversibil. Dintre acestea troposfera este zona cu densitatea cea mai mare. De aceea principiul D-D a fost complectat cu principiul C-C. învelişul gazos al pământului este stratificată. principiul D-D. POLUAREA AERULUI ATMOSFERIC Poluarea atmosferei a fost definită. Mişcările verticale şi orizontale ale aerului ce au loc în troposferă. Problemele privind răspândirea agenţilor poluanţi rezultaţi din activităţile omului (evacuările prin coşurile focarelor de la instalaţiile de ardere sau ale instalaţiilor de ventilaţie ) în atmosferă prezintă un interes deosebit pentru realizarea unor instalaţii corespunzătoare pentru purificarea acestora. direct sau indirect. dar aceasta s-a dovedit insuficient. care nu face parte din compoziţia normală a acestuia sau care aste prezent în cantităţi anormale". Omul s-a bazat. să deterioreze bunurile materiale şi să aducă atingere sau să păgubească valori de agrement şi alte utilizări legitime ale mediului înconjurător".3. capacitatea de diluţie infinită a atmosferei.1. 30 . dirijate de la zonele cu presiune mare către cele cu presiune mai redusă. o vreme. determină fenomenele meteorologice şi formarea norilor. Atmosfera. în virtutea principiilor termodinamicii. pe verticală în 5 zone pornind de la nivelul mării (nivel o) în sus: troposfera. în diverse documente ale organismelor Europene de protecţie a mediului înconjurător astfel: " introducerea în aer de către om. mezosfera. pe tendinţa naturală de dispersie-diluare a poluanţilor. stratosfera. Răspândirea agenţilor poluanţi în atmosferă are loc prin amestecarea intimă cu aerul. termosfera şi ionosfera. deoarece se baza pe premize greşite cum ar fi. după un timp îndelungat de acţiune. neglijarea efectelor negative asupra biosului pe care le pot provoca agenţii chimici sau radioactivi. lichid sau gazos existent în atmosferă. Asociaţia Franceză de Normalizare (AFNOR) defineşte ca "poluant al aeruluiorice corp solid.

de concentrare biologică. etc. funcţie de altitudine şi de structura fiecărui strat. Majoritatea poluanţilor atmosferici sunt gaze şi aerosoli. şi de care ar putea fi absorbite. Aerosolii au particule de dimensiuni extrem de mici. Poluanţii biologici. ionizările (razele X). etc. praf. factori climatici. Unele radiaţii. cuprinse între 1 şi 3 ani.A) sunt cele mai importante. Între acestea: sedimentarea. Răspândirea poluanţilor atmosferici în biomasa terestră se produce. au o evoluţie explozivă care nu încetează decât prin intervenţia radicală şi bine studiată a omului. absorbţia şi diluţia poluanţilor până sub concentraţia maximă admisibilă (C. sau pot fi eventual neutralizaţi de către substanţele bazice din funingine. Aceasta conduce la o acumulare de particule nesedimentabile în atmosfera înaltă. 31 . factori topografici. unde pot rămâne perioade lungi de timp. la fel ca şi zgomotul se sting odată cu încetarea acţiunii sursei. prin procese fizice şi chimice. condensarea. Poluarea aerului depinde de numeroşi factori: caracteristicile sursei de poluare. Un caz particular în răspândirea agenţilor poluanţi îl reprezintă şi poluanţii fizici: radiaţiile şi zgomotul. prin reţinere şi acumulare. în schimb. S02) precursori ai acizilor ce pot forma cu umiditatea din aer ploi acide. în condiţii de calm atmosferic şi care reprezintă una din căile de eliberare a atmosferei de impurităţi solide sedimentabile.M. cu toată viteza lor mică de dispersie şi prezintă o particularitate periculoasă.Principiul D-D stă la baza procesului de autopurificare a aerului atmosferic. Sedimentarea este eficientă numai în cazul particulelor mari. în timp ce poluanţii chimici (pesticide. conducând uneori la sinteza unor compuşi toxici (N0x. ierbicide) acţionează atâta timp cât există moleculele lor. ce nu pot fi îndepărtaţi prin procesul de sedimentare. În troposferă poluanţii reacţionează cu oxigenul.

din oxizi metalici de fier.001 – 10 µm.Pb. . . O emisie de poluant se caracterizează prin următoarele caracteristici: . mangan .concentraţie – masa de substanţă eliminată de la sursă. Exemplu: smogul .un amestec fin de fum şi ceaţă. pulberile pot fi: pulberi organice: vegetale. alcătuiţi din fumuri ce conţin particule cu diametre mai mici de un µm. magneziu.Be.după acţiunea lor asupra organismului uman: pulberi toxice sistemice – ( plumb .după mecanismul de formare pulberi formate prin dezintegrare. foarte stabile cu diametre cuprinse între 0.condensoizii – rezultaţi din condensarea gazelor şi vaporilor. beriliu . în raport cu volumul afluenţilor gazoşi [ mg/m3 ] . . plumb. pulberi formate prin condensare.1. metalice ( fier . 32 . . Surse de poluare a aerului Sursele de poluare a aerului atmosferic reprezintă locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurător a poluanţilor. plumb .Pb. . zinc Zn.debit masic – masa de substanţă în aer de la o sursă.As. etc.3.după originea lor. Pulberile se clasifică la rândul lor după mai multe criterii: . Exemple: ceaţa. se clasifică după mărimea particulelor componente astfel: . zinc. Emisiile de poluanţi din surse antropice. materiale în dispersie ) – sunt dispersii sau suspensii în aer sau în gazele purtătoare de particule solide sau lichide.1. arsen . fumul.Fe. cupru .Cu.Mn. norii etc. vanadiu . animale.aerosoli ( coloizi aerieni.V ) ce pot provoca afecţiuni ale plămânilor.după diametrul mediu al particulelor: în clase de la 0 –100 µm. rezultate din dezagregarea materialelor cu dimensiuni mici. în unitate de timp [ g/h ].pulberi ( praf ) – substanţe în stare solidă. mangan – Mn ). sintetice. pulberi anorganice: minerale.

pulberi iritante ( corozive ) – varul, bicromaţii, arsenul. pulberi cancerigene - compuşi ai cromului ( cu zincul - Zn, calciu Ca ), ai nichelului ( oxidul, sulfura, carbonatul ), ai arsenului ( trioxid şi pentaoxid, acidul arsenic şi sărurile sale ), plumb, cobalt, etc. pulberi netoxice ( inerte ): cărbune, calciu, fier, aluminiu, staniu, etc. şi active: bioxid de siliciu - Si02, beriliu - Be, etc. Concentraţiile maxime admise ( CMA ) ale emisiilor poluante în aerul atmosferic, diferă de la o ţară la alta, existând diferenţe uneori flagrante, între valorile admise pentru acelaşi poluant. Standardizarea în domeniul calităţii aerului, incluzând vocabularul, eşantionarea, măsurarea caracteristicilor aerului şi exprimarea lor ( exclusiv limitele de poluare admise: CMA ) este domeniul de activitate al Comitetului tehnic european „CT 53” – Calitatea aerului. În România, de acest domeniu se ocupă Comitetul de specialitate din cadrul Asociaţiei Române de Standardizare ( ASRO ). Concentraţiile maxime admise (CMA ) sunt stabilite prin STAS 12574/1987 - " Aer din zone protejate. Condiţii de calitate". Pentru aerul ambiental şi atmosfera locului de muncă s-a elaborat un pachet de standarde ce conţin metodele de determinare a diferiţilor parametri de calitate (aparatură, mod de lucru, exprimarea rezultatelor). Clasificarea surselor de poluare a aerului se poate face funcţie de locul de producere după cum urmează: a. Surse naturale: vulcanii furtunile de praf şi nisip incendiile spontane descompunerea reziduurilor organice fenomene meteorologice (ceaţa) fenomene de descompunere din sol fenomene fizice şi chimice din atmosferă – cazanul troposferic fenomenul " El Nino "

33

b. Surse caracteristice activităţilor umane industria mijloacele de transport nişa umană (deşeuri rezultate din activităţile existenţei umane).

a. Sursele naturale de poluare aerului

Sursele naturale de poluare a aerului nu provoacă decât în mod excepţional poluări importante ale atmosferei. Cea mai comună dintre poluările naturale este poluarea cu pulberi provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vânt până la o anumită altitudine. Furtunile de praf pot constitui uneori factori de poluare care pot influenta şi asupra sănătăţii populaţiei, în apropierea unor zone aride sau de deşert. In anumite condiţii meteorologice s-au semnalat transporturi masive de praf de sol până la distanţe apreciabile de locul de producere, fenomen care s-a observat şi în ţara noastră. Intre sursele naturale de poluare putem menţiona erupţiile vulcanice, emanaţiile de gaze din sol, poluarea produsă de procese naturale de descompunere în sol a substanţelor organice, incendiile din păduri, etc. Sursele naturale produc o poluare accidentală, de cele mai multe ori posibil a fi asimilată în timp, de ciclul ecologic al biosferei. Erupţiile vulcanice aruncă în atmosferă cantităţi imense de pulberi solide, gaze şi vapori, uneori toxice, prin conţinutul mare de compuşi ai sulfului. Vulcanii activi poluează continuu prin produsele gazoase emise prin crater (fumarole), lichide si solide. Aceste emisii schimbă nu numai micro si mezorelieful zonei în care se manifestă, dar exercită influenţe negative şi asupra purităţii atmosferice. Cenuşile vulcanice, împreună cu vaporii de apă, praful vulcanic şi alte numeroase gaze sunt purjate in atmosferă, unde formează nori groşi, ce pot pluti până la mari distanţe de locul de emitere. Timpul de remanenţă în atmosferă a acestor suspensii poate ajunge chiar la 12 ani. Unii cercetători apreciază că, cea mai mare parte a suspensiilor din atmosfera terestră provine din activitatea vulcanică - o importanta sursa de poluare aer. Aceste

34

pulberi se presupune că au si influenţe asupra bilanţului termic al atmosferei, împiedicând dispersia energiei radiate de Pământ către univers şi contribuind, în acest fel, la accentuarea fenomenului de încălzire globală. Furtunile de praf şi de nisip sunt si ele un important factor in poluarea aerului. Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane, trombe de aer, etc., asociate cu eroziunea solului produc poluarea atmosferei pe întinderi mari, ce pot trece chiar de le un continent în altul. Terenurile afânate din regiunile de stepă, în perioadele lipsite de precipitaţii, pierd partea aeriană a vegetaţiei şi rămân expuse acţiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, de durată ridică de pe sol o parte din particulele ce formează "scheletul mineral" al acestuia şi le transformă în suspensii subaeriene, care sunt reţinute în atmosferă perioade lungi de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spălare exercitat de ploi se poate produce la mari distante faţă de locul de unde au fost ridicate. Pulberea ridicată la mare înălţime, odată ajunsă într-o zonă anticiclonică (de maxim barometric) începe să se depună. vestigii ale antichităţii. Zonele cele mai supuse unor astfel de fenomene sunt: Africa de nord şi de sud, Asia centrală, centrul şi sudul Americii de Nord şi centrul Australiei, cu vânturi predominante calde şi puternice, ca Simun, Khamsin, Harmatan etc. Astfel Simunul produce furtunile de nisip din Sahara, urmate de mari ravagii, care ajung uneori să treacă peste marea Mediterană, în Europa , sub numele de Sirocco. Astfel, în mai 1934, numai într-o singură zi, un vânt de o violenţă neobişnuită a produs un intens proces de eroziune eoliană pe teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma si Colorado, din Statele Unite. Norii negrii, care cuprindeau circa 300 milioane de tone de praf, după ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au întunecat Washington-ul şi New York-ul şi s-au deplasat mai departe către Atlantic. In 1928, în zilele de 26 si 27 aprilie, o furtună a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime de 12 - 25 mm, pe o su¬prafaţă de 400 mii km2 , situată în zona precaspică, a Rusiei. Evaluările făcute cu S-a estimat că anual atmosfera poartă peste 30 milioane tone de praf, ceea ce a condus de-a lungul timpului la îngroparea atâtor

35

Fenomenul este deosebit de răspândit. gradul de umiditate al pădurilor din aceasta zonă nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului. se pare că deşertul Sahara înaintează în fiecare an cu 1. a căror soluri au o ţesătură nisipoasă. mai ales in zona tropicală. Una din marile catastrofe ecologice. formând nori de fum. datorită dimensiunilor lor coloidale.400 milioane tone pulberi/an. Cercetări recente. fiind transportată pe fundul bazinelor de apă. sau sunt constituite din particule fine de aluviuni. In acest context. mare parte din structura acestor terenuri. reduc radiaţia solară şi afectează omul prin îngreunarea respiraţiei şi a vederii. sau ca urmare a exploatării necontrolate a masei lemnoase. până în anul 2010 (Brown şi Wolf-1984). în perioadele secetoase. din cantitatea totală ridicată. Incendiile naturale pot fi declanşate de trăsnete şi de temperaturile ridicate din timpul verii. în mod constant şi continuu. cu sursă din sudul Rusiei şi a avut ca efect reducerea radiaţiei solare cu 50%. numai pe teritoriul Statelor Unite s-au depus circa 148 milioane m3 de praf. datorată omului este eroziunea masivă la care este expus solul ca urmare a despăduririlor masive.acest prilej au arătat că. 36 . în general. în vederea obţinerii de terenuri cultivabile. Circulaţia prafului în atmosferă poate dura perioade de timp de ordinul lunilor. greu sedimentabile. Eroziunea eoliană este accentuată în zonele de stepă. Ele se pot întinde pe suprafeţe de sute de hectare.000 tone/zi de pulberi. În România. o cantitate de praf estimată (de NASA) la circa 10. Incendiile naturale .5 până la 10 km. eroziunea solurilor va conduce la pierderea a cca 20% din suprafaţa totală a terenurilor cultivabile în lume. deşi. cea mai puternică furtună de praf s-a înregistrat în 6-7 aprilie 1960. Din Cosmos intră în atmosfera terestră. au arătat ca eroziunea eoliană numai de pe continentul African ajunge la 100 . Pulberea de praf are efecte nocive asupra ecosferei deoarece răspândeşte agenţi patogeni.o importantă sursă de fum şi cenuşă se produc atunci când umiditatea aerului scade sub pragul critic. La scară globală a fost estimat că în absenţa unor măsuri eficace. din satelit.

Fenomenele meteorologice Ceaţa este un fenomen meteorologic care constă dintr-o aglomeraţie de particule de apă aflate în suspensie în atmosferă. chiar şi în zonele temperate. in 1992. dejecţiile umane sau animale. H2S. iar în Ghana. Acesta constituie un motiv pentru care pătrunderea în excavaţii trebuie făcută cu precauţie.. ce poate conduce la explozii şi incendii la distanţă.. se produc dese incendii ale pădurilor. H2S. NH3. sub influenţa enzimelor sau a bacteriilor. focul a distrus circa 450 000 ha. In Coasta de Fildeş. In anii deosebit de secetoşi. O sursă de poluare a atmosferei cu gaze de tip: NH3. CH4. din regiunile temperate. depărtată de sursă. a căror răşină şi terebentină le accelerează propagarea. canale. care se descompun în prezenţa sau în lipsa aerului. uneori. în apropiere de suprafaţa solului. o constituie reziduurile organice ca: frunze deşeuri organice industriale sau alimentare. etc. Se pare că situaţia climatică din deceniul 80 a extins mult suprafeţele de păduri vulnerabile la incendii pe întregul glob. în bazine. Descompunerea anaerobă. Astfel. Când la o 37 . Digestia nămolului de către bacterii. rampe de gunoi. ape stătătoare. Deosebit de periculoase sunt incendiile din pădurile de conifere. pe insula Borneo a Indoneziei şi în Malayesia au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3.La sfârşitul anului 1982 şi începutul anului 1983. în urma căreia se emană mercaptan. Incendiile emit în atmosferă o cantitate anuală de circa 34 milioane tone de fum şi cenuşă şi circa 340 mii tone hidrocarburi provenite din distilarea lemnului în timpul arderii. gaze toxice urât mirositoare şi inflamabile este numită putrefacţie. pentru a evita riscul unor explozii. staţii de epurare. cadavre etc. C02.5 milioane hectare de păduri tropicale. în 1983. Descompunerea reziduurilor organice. etc. gropi septice. zeci de ani) şi poate fi urmată de creşterea presiunii gazelor rezultate. după o succesiune de ani secetoşi au izbucnit incendii devastatoare chiar şi în pădurile Franţei şi ale Poloniei. în timpul aceleiaşi secete a fost distrusă prin foc o mare suprafaţă de păduri şi circa 10% din plantaţiile de cacao. poate dura perioade foarte lungi de timp (ani.

vaporii din atmosferă pot să devină saturaţi. în anumite perioade de timp şi perforarea stratului de protecţie a pământului. cantitatea de vapori din aer se măreşte substanţial (de exemplu. etc. din care 70% este constituită din NaCl. Ceţei dense. Formarea ionilor în atmosferă. Fenomenul are la bază intensificarea activităţii solare. MgCl2.temperatura dată. în diferite zone ale globului. etc. provocând fenomenul căruia îi spunem ceaţă. pe baza gradientului electric vertical. natural al pământului. contribuie şi ele la perturbarea echilibrului electric al atmosferei.). care reduce mult vizibilitatea. De cele mai multe ori. CaCl2. la presiune constantă. i se spune negură sau pâclă. În zonele cu mari aglomerări urbane ceaţa aste principala cauză a formării "smogului" acid. Ceaţa este mai frecventă în zonele de lângă marile bazine de apă ale planetei. umiditate. în urma evaporării intense a apei din sol). KBr. devin saturaţi şi încep să apară primele picături de lichid). deosebit de dăunător sănătăţii. Are loc un proces de concentrare electrică a ionilor pe suprafaţa particulelor de pulberi prezente în aerul atmosferic. liniile de înaltă tensiune.. care aduc în atmosfera continentală cristale de săruri (NaCl. vaporii din atmosferă nu sunt saturaţi. care lasă cale liberă radiaţiilor ultraviolete cu acţiune ionizantă.an. mări şi oceane. săruri/m2. micşorează transparenţa aerului. dar ei pot să devină saturaţi prin răcire. provenite de la diferite surse 38 . ce constituie centre de condensare a vaporilor de apă. ozonosfera. fenomen cunoscut şi ca „poluare electrică" este urmată de o etapă de separare a acestora. În această stare ei nu mai pot să se afle numai în stare gazoasă şi încep să se condenseze în mici picături de apă care. etc.) şi se manifestă prin formarea unui surplus de ioni pozitivi sau negativi. dacă temperatura aerului coboară mai jos de aşa-numitul “punct de rouă” (temperatura la care vaporii de apă din aer. Date experimentale arată că în zona de coastă a Bretaniei (Franţa) ploile depun pe sol o cantitate de cca 30 gr. fiind în suspensie în straturile de aer de la suprafaţa solului. Activităţile antropice ca instalaţiile şi materialele radioactive. Ionizarea atmosferei este un fenomen fizic şi are loc în atmosferă ca urmare a schimbărilor bruşte ale factorilor meteorologici (presiune.

sunt deja puse în practică prin comercializarea de ionometre pentru măsurarea gradului de ionizare şi de generatoare de ioni capabile să corecteze. Principalele surse de poluare datorate activităţilor umane sunt: industria. Creşterea demografică şi dezvoltarea socială supune mediul înconjurător la două tipuri principale de presiuni: creşterea rapidă a activităţilor agricole şi industriale. dezechilibrul ionic. exploatarea intensivă şi extensivă a resurselor naturale.. Cunoştinţele dobândite asupra fenomenelor de ionizare a aerului. comunicaţii. care diminuează frecvenţa cililor vibratili din trahee. Ionii negativi au rolul de a accelera transportul oxigenului şi de a grăbi eliminarea unor noxe. in spaţii reduse. o creştere a ponderii ionilor pozitivi. mijloacele de transport ce utilizează motoare cu ardere internă. Ionizarea aerului precede de obicei schimbările meteorologice şi ar fi benefică popularizarea acestor date. în buletinul meteorologic. majoritatea fiind poluante pentru mediu. Sursele artificiale de poluare a aerului datorate activităţilor umane (surse antropice) Sursele de poluare artificială. ca o măsură de prevenire pentru protecţia bolnavilor. provocând fenomene de vasoconstricţie şi o mărire a frecvenţei respiratorii. denumite şi antropice sunt mai numeroase decât cele naturale şi au un potenţial distructiv deosebit de periculos pentru mediul înconjurător.naturale sau antropice. amplificarea circulaţiei şi a sistemelor de transport. Creşterea demografică este o ameninţare pentru sănătatea planetei. dacă nu se intervine conştient şi eficient pentru controlul poluării. Sunt deja cunoscute efectele negative ale ionilor pozitivi ai bioxidului de carbon de ex. Dintre toate vieţuitoarele omul este cel mai mare poluator al mediului înconjurător. b. Aceasta are ca rezultat scăderea numărului de ioni negativi (cu rol benefic şi indispensabil vieţii) şi in consecinţă. Prin existenţa sa proprie şi ca urmare a activităţilor sale în diferite ramuri economice omul produce deşeuri. 39 .

Acţiunea agenţilor poluanţi asupra vieţuitoarelor se poate manifesta direct sau indirect. funcţie de căile de răspândire ale acestora şi poate merge de la inconfort până la acţiune toxică evidentă. în primul rând procesul de industrializare şi urbanizare. surse de poluare radioactivă. în doze medii depresante ( deprimante ). Sursele artificiale de poluare a aerului sunt mult mai importante decât cele naturale. Acţiunea toxică a poluanţilor asupra vieţuitoarelor poate îmbrăca diverse forme. iar in doze mari – distructive. înmulţirea acestora constituind cauze pentru care protecţia aerului reprezintă o problemă vitală a lumii contemporane. gustul neplăcut al apei potabile. prin dereglarea funcţiilor biologice. ce pot avea ca urmare moartea organismelor. prin alterarea proceselor biochimice ale celulelor. sau la nivel macroscopic. senzaţia de miros neplăcut. infecţie. sunt multiple. de la iritare. Aceste surse sunt o urmare a activităţii omului. vizuale. adică a senzaţiilor sale sonore. aglomerarea necontrolată claustrofobie sau agorafobie. asfixie. degradarea ambientului. olfactive. a peisajului. având drept fenomen de însoţire poluarea mediului. Căile de deteriorare ale confortului omului. murdăria şi toxicitatea produsă de fum. între care cele mai importante sunt: poluare sonoră.- nişa umană – deşeurile. alergie. până la boli incurabile. Aceste surse de poluare a aerului pot fi clasificate în surse staţionare şi surse mobile. progresul societăţii. deşeurilor care poate conduce la nevroze. surse de poluare sonoră. 40 . Acţiunea distructivă a agenţilor poluanţi se poate manifesta la nivel microscopic. În ceea ce priveşte relaţia dintre concentraţia substanţei poluante şi efectul ei asupra organismelor vii se cunoaşte ( legea Schulze – farmacodinamică ) că în doze mici unele pot fi stimulante. cum este cancerul. implicit şi poluarea aerului. intoxicaţie.

Exista o varietate mare de tipuri de cărbune folosite. existând rezerve mondiale importante. etc. Tipurile de cărbune cu puţine impurităţi sunt relativ scumpe. oxizi de fier. pe lângă vapori de apă. Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obţinerea de energie – sunt folosite în scopuri industriale (centrale electrice. zinc. în procesele de ardere utilizându-se frecvent şi cărbune inferior. etc. Fumul rezultat conţine atât suspensii – formate din cărbune şi cenuşă – cât si gaze. oxid de carbon. Teoretic. seleniu. Dintre poluanţii principali emişi. energia atomică furnizând încă o proporţie redusă din totalul energiei necesare. care condensează repede pe particulele în suspensie. în primul rând. pentru incinerarea reziduurilor şi pentru propulsia vehiculelor. depinde de tipul şi calitatea arderii. iar utilizarea energiei solare constituind o rezervă a viitorului. Rezultă deci din aceste procese de ardere o cantitate de produşi secundari. nichel. gaze naturale). oxizi de azot. precum şi. Cantitatea lor este cu atât mai mare cu cât combustibilul conţine mai multe impurităţi şi arderea este mai puţin completă.Sursele staţionare de poluare a aerului cuprind procesele de combustie şi procesele industriale diverse. în cantităţi variabile. acid fluorhidric. vanadiu. de asemenea. Principalii poluanţi emişi în atmosferă 41 . De menţionat că în momentul arderii se pot forma hidrocarburi policiclice cu efect cancerigen. Suspensiile conţin carbon. care intră în compoziţia fumului şi care sunt emişi în atmosferă. pentru realizarea energiei calorice necesare încălzirii. Cărbunele constituie combustibilul cel mai frecvent folosit. Gazele conţin. combustibili frecvent folosiţi în procesele de combustie din sursele staţionare. cadmiu. substanţe practic lipsite de nocivităţi considerabile. Produşii de petrol reprezintă.). Principalii combustibili folosiţi în prezent şi care vor fi folosiţi şi in viitorul apropiat sunt combustibilii fosili (cărbune. printr-o ardere completă a unui combustibil pur ar rezulta numai bioxid de carbon şi apă. siliciu. de calitatea cărbunelui. prezenţa impurităţilor depinzând de gradul de puritate . In practică însă nici combustibilii nu sunt puri şi nici procesul de ardere nu este complet. aluminiu. conţinutul oxizi de carbon şi oxizi de azot. bioxid de sulf. aldehide şi alte hidrocarburi. în timp ce conţinutul de cenuşă şi bioxid de sulf depinde. petrol.

Gazele naturale reprezintă combustibilul cu potenţialul poluant cel mai redus. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. precum şi rezervele mondiale limitate fac însă ca gazele naturale să fie tot mai puţin utilizate pentru combustie. printre care sunt de menţionat seleniul si vanadiul. hidrocarburi si . Pe Venus. într-o atmosferă foarte bogată în CO2. printre care şi hidrocarburi policiclice.2. temperatura atinge 470° C. 3. In mod constant. cărbuni. gaze naturale. cât datorită autointoxicării organismului. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge (hipercapnie).03% nu produce tulburări manifeste decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară si eliminarea lui prin aerul expirat. precum şi alte substanţe. aşa-numitul „efect de sera”. oxid de carbon. aeriene şi navale. Natura poluanţilor atmosferici Poluanţii emişi în atmosferă pot fi: solizi. pe lângă bioxid de carbon şi apă se emit în atmosferă oxizi de azot (NOx).1. precum şi suspensii conţinând carbon şi cenuşă bogată în sulfaţi. intervine şi solubilizarea lui în plasma 42 . la care se pot adăuga. mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior. CO2. în proporţie de 0. Sursele mobile de poluare a aerului sunt vehiculele propulsate de motoare cu ardere internă: terestre. Gazul carbonic (CO2). numit ştiinţific dioxidul de carbon este cel mai important component din ciclul carbonului. provenind din surse punctiforme. etc. oxidul de carbon. sub formă de vapori de apă lasă să treacă undele scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor Pamântului. lichizi sau gazoşi. bioxidul de sulf (dependent de concentraţia sulfului în petrol). de suprafaţă sau de volum sunt denumiţi emisii atmosferice. Poluarea datorată acestora provine din arderea combustibililor fosili (derivaţi ai petrolului. Valoarea economică ridicată. Pe măsura ce creşte concentraţia CO2 în aerul atmosferic. Bioxidul de carbon întâlnit în atmosferă.sunt oxizii de azot. inofensiv şi este catalizator pentru reacţiile de fotosinteza.uneori – particule în suspensie. ceea ce provoacă o reîncălzire a aerului.) utilizaţi. hidrocarburi. în funcţie de calitatea arderii.

43 . 1-3% din cantitatea prelucrată. cuptoare. unde procesul este acelaşi ca la procedeul uscat Temperaturile din cuptoare determină mai întâi granularea materialului. în care materiile prime sunt deshidratate. Fumul este un amestec de particule solide si coloidale cu picături fine de lichid. Sunt cunoscute şi aplicate două procedee de fabricare: procedeul uscat. Din cadrul larg al industriei materialelor de construcţii se detaşează. Procesele tehnologice descrise produc cantităţi mari de praf. procese intermediare. cenuşă si fum cuprind. în mori speciale. Praful provine din dezintegrarea unor materiale solide în particule aproape coloidale. din mori. care intră în fabricarea cimentului sunt piatra de calcar amestecată cu marne sau cu argile. toate activităţile omeneşti bazate pe arderea combustibililor lichizi. din procesele intermediare. Praful rezultat din industria cimentului este împrăştiat până la distanţe de peste 3 km faţă de sursă. o reprezintă industria materialelor de construcţie. se obţin cimentul propriu-zis. În total se pierde între 20 şi 25% din materia primă prelucrată la procedeul uscat şi 10-45% la procedeul umed. concentraţia acestuia în apropierea surselor.sanguină datorită presiunii parţiale crescute. Praful. la rândul ei în cuptoare rotative. de 10-100 nm. pulberea rezultată este arsă. în toate verigile lanţului tehnologic: uscătoare. prin măcinare. manifestată prin tulburări respiratorii (accelerarea respiraţiei). variind intre 500 si 2 000 t/km2/an. argile. cu formare de clincher iar apoi. în general. sub aspectul impactului exercitat asupra mediului ambiant. urmată de tulburări respiratorii şi circulatorii însoţite de fenomene legate de dezechilibrul acido-bazic. cenuşa şi fumul au o proporţie destul de mare în totalitatea poluanţilor care există în atmosferă. apare apoi cianoza. calcar. industria cimentului. 10%. la temperaturi înalte şi procedeul umed. în care materiile prime se amestecă cu apă. O importantă sursă industrială. Din uscătoare se elimină în atmosferă aproximativ 10% din cantitatea alimentată. Sursele artificiale generatoare de praf. apoi se macină. din cuptoarele rotative. constituit din particule foarte fine. ghips etc. care are la baza prelucrarea unor roci naturale (silicaţi. după care.). Materialele de bază. magnezit. solizi sau gazoşi. mori de materii prime. în special de praf. în stare umedă. la autointoxicare se asociază intoxicaţia exogenă. sfărâmate în mori speciale şi arse apoi în cuptoare rotative lungi. Primele tulburări apar în jurul concentraţiei de 3%. între 2 si 4%.

Fumul constituie partea invizibila a substanţelor ce se elimină prin coşurile întreprinderilor industriale şi este constituit din vapori de apă. hidrocarburi. Monoxidul de carbon (CO) este un gaz foarte periculos. pot fixa CO. Anumite plante cu flori. Restul este antrenat spre coş. gaze. ce are o pondere din ce în ce mai mare printre poluanţii devastatori. O cantitate echivalentă de CO se formează prin acţiunea omului în momentul combustiei carbonului şi hidrocarburilor. Cenuşa rezultă in exclusivitate din combustibilii solizi. Proporţia sa variază între: 5-15% la antracit (cărbune superior. puternic înglobaţi în masa cărbunelui. cenuşie sau brună. în metabolismul microorganismelor şi în cel al anumitor plante. El pătrunde în 44 .) şi alte impurităţi înglobate şi eliberate cu ocazia arderii. combustia ne-fiind completă decât dacă motoarele merg în plină viteză. transformându-se în gaz carbonic (CO2) sau în oxid de carbon (CO) . Cenuşa rămâne în cea mai mare parte în focar şi este îndepărtată prin procedee mecanice sau hidraulice. cenuşa este captată aproape în totalitate. CO este un gaz toxic pentru oameni si animale. In marile centrale termoelectrice.dacă combustia este incompletă.impurităţi (cenuşă mecanică) provenite din roca în care se află înglobat zăcământul (steril).075m). . CO este produs în lanţul de descompunere troposferică a metanului prin intermediul radicalului OH. Mari cantităţi de CO sunt fixate in sol şi sunt degradate de microorganisme. în mod natural. precum şi prezenţei în cantitate mare a cărbunelui şi a funinginii. Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie conţin carbon sub formă de combinaţii chimice.la Cenuşa se compune din : . Culoarea neagră indică o ardere incompletă. Al. Particulele de fum au dimensiuni submicronice (<0. 40-50% . Cantităţile reziduale se ridică în straturile mai înalte ale atmosferei. turbă. In aceasta categorie sunt cuprinşi compuşii de Si. la trecerea prin coş. este un compus al gazului natural. produşi incomplet arşi (cărbune. datorită lipsei de aer. El se răspândeşte în atmosferă sau se formează în stratosferă sub efectul razelor ultraviolete (UV). Fumul are o culoare albicioasă dacă arderea este completă.compuşi minerali cărbunii inferiori (lignit. Ca. etc. după cum cărbunele conţine fier. aluminiu sau mangan. Culoarea fumului poate fi rar roşcată. gudroane etc. de către puternicul curent de aer format în camera de ardere. precum morcovul. Fe. 67% din CO provine de la vehicule. Monoxidul de carbon se formează. deci cu ardere mai completă).). care se oxidează. Mg şi/sau S .

Sub influenţa razelor solare. care apoi se combină cu PAN. în special a automobilelor.organism prin plămâni şi blochează fixarea oxigenului. acroleina. proces ce duce la menţinerea NO2 în atmosferă. PAN. puterea sa de fixare este de 240 de ori mai mare decât cea a oxigenului. mai ales ultraviolete (UV). prin inhibarea fotosintezei. foarte reactiv şi puternic oxidant. Bioxidul de azot (NO2) sub acţiunea razelor UV reacţionează cu formare de oxid de azot şi oxigen atomic. bioxidul de azot (NO2) este unul din cei mai periculoşi poluanţi atmosferici. Bioxidul de sulf (SO2). din care iau naştere alte substanţe. In afară de faptul că NO2 este toxic ca atare. ca ozonul (O3). Cantităţi importante de NO2 iau naştere şi la arderea cărbunilor. Compuşii azotului (NOx) contribuie constant la poluarea atmosferei. la anumite concentraţii el contribuie nemijlocit la formarea smogului . PAN are puternice efecte toxice asupra plantelor. Sursa principală a acestui gaz o reprezintă motoarele cu ardere internă. In tre aceştia. Altă parte a oxigenului atomic se combină cu O2 şi formează ozonul. formaldehida. PAN si O3 au efecte toxice deosebit de puternice. Ozonul reacţionează cu resturile de hidrocarburi. etc. 45 . între aceşti compuşi se produc reacţii secundare şi terţiare. chiar la concentraţii mici. NO2 se formează la temperatura ridicată din ţevile de eşapament. care distrug vegetaţia şi clădirile. peroxiacetilnitrati (PAN). O parte din oxigenul atomic se combină cu oxidul de azot. un produs complex alcătuit din diverşi compuşi chimici şi având ca substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide din atmosferă). regenerând NO2.fotochimic. Dintre acestea. producând necroze ale ţesuturilor frunzelor. produs în principal de arderea cărbunelui dar prezent şi în emisiile motoarelor diesel se combină cu apa din atmosferă şi provoacă ploile acide. prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO).

filtre scrubere spălătoare. Cele mai răspândite echipamente de desprăfuire a aerului sunt: camerele de desprăfuire – utilizate pentru îndepărtarea particulelor de dimensiuni mari ( d = 40 până la 60 µm ). precipitatori electrostatici. Datorită scăderii vitezei particulelor în interiorul 46 .2. Sunt construcţii cu un grad redus de complexitate. urmează direcţia iniţială ( în jos ). Pentru îndepărtarea particulelor solide din aerul poluat şi menţinerea nivelului acestora în limitele standard. cost iniţial mic. În acest scop.DISPERSIA ATMOSFERICĂ Necesitatea menţinerii calităţii aerului atmosferic în limitele asigurării unor condiţii bune de trai pentru toate vieţuitoarele planetei. camere de desprăfuire.3. Există două tipuri de bază de camere de desprăfuire: " cu expansiune simplă " şi " cu tăvi multiple ( Howard )".1 Desprăfuirea aerului Desprăfuirea este definită ca " operaţia de separare şi de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curăţării acestora sau al recuperării unor particule solide ". bazate în principal pe următoarele procedee: desprăfuire adsorbţie absorbţie 3. în principal pe efectul gravitaţional şi inerţial al particulelor solide din aer. traversarea camerei la o viteză mai scăzută decât viteza iniţială a curentului de gaz şi evacuarea gazelor desprăfuite. Procesul de desprăfuire constă în introducerea gazelor cu praf prin conducte de alimentare. impune menţinerea emisiilor poluante în limitele standardizate. întreţinere uşoară şi eficienţă bună. ( sub valoarea CMA ) se utilizează următoarele tipuri principale de dispozitive de colectare a emisiilor poluante: cicloane.2 TEHNOLOGII DE RREŢINERE A POLUANŢILOR DIN GAZELE INDUSTRIALE. care la schimbarea direcţiei vitezei aerului. au fost elaborate tehnologii de reţinere a poluanţilor la sursă. Operaţiile de desprăfuire se bazează.

Utilajul nu are părţi în mişcare şi se utilizează de obicei ca o primă treaptă de precurăţare a gazelor înainte de epurarea lor în instalaţii mai eficiente ca: scrubere Venturi şi precipitatori electrostatici.2. Procesele de recuperare a adsorbantului sunt de obicei mai laborioase. Particulele de praf sunt antrenate de forţa centrifugă. de coeziune intermoleculară ( forţe Van der Vaals ). La adsorbţia fizică moleculele de gaz sunt atrase la suprafaţa solidă a adsorbantului prin intermediul unor forţe slabe. iar suprafaţa solidă. duşuri cu apă. În mod curent. Adsorbanţii sunt în principal materiale solide poroase care manifestă o atracţie selectivă pentru gazele din componenţa masei de aer supus epurării. de unde sunt colectate întru-n buncăr. cu diametre mai mici de 10µm. 2. adsorbţia este utilizată ca metodă de recuperare a vaporilor organici de la coşuri. În ciclon. Randamentul de separare al cicloanelor de desprăfuire poate fi îmbunătăţit prin utilizarea unor vane cotite. viteza şi temperatura curentului de aer. Procesul de adsorbţie propriu zis poate fi de natură fizică sau chimică. culisează pe peretele ciclonului şi cad la partea lui inferioară. gazele poluante se depun pe suprafaţa adsorbantului până ce aceasta devine saturată. Teoretic o cameră de liniştire cu lungime infinită ar putea colecta şi particule foarte mici. În continuare pentru menţinerea eficienţei separării adsorbantul trebuie înlocuit sau curăţat de vaporii adsorbiţi. curentul de gaz este introdus tangenţial şi primeşte o mişcare de rotaţie datorită geometriei utilajului. Moleculele de gaz îndepărtate se numesc " adsorbiţi ". colectoare se numeşte " adsorbant ". cicloanele sunt colectoare mecanice cu o structură mai complexă decât camerele de desprăfuire şi cu un randament de separare mai mare. sau prin utilizarea lor sub formă de baterii montate în serie sau în paralel.camerei ele capătă o mişcare descendentă. 47 . Performanţele utilajului sunt influenţate de geometria ciclonului. Adsorbţia Adsorbţia este procedeul de epurare a gazelor prin atragerea şi reţinerea componenţilor poluanţi gazoşi pe o suprafaţă solidă. etc. 3. se depun la partea inferioară a incintei şi se colectează în buncăre. pe toate nivelele de concentraţie.

În acest caz natura chimică a gazului adsorbit rămâne neschimbată. numit absorbant.3 Absorbţia Este o operaţie de transfer de masă de la o fază gazoasă la o fază hibridă. mobil sau fluidizat. Adsorbţia electrostatică Van der Vaals se utilizează pentru reţinerea poluanţilor de natură polară. 3. Vaporii desorbiţi sunt trimişi la un sistem de recuperare.electrostatice. etc. Instalaţiile regenerabile se utilizează la controlul curenţilor de aer cu concentraţii mai mari ale poluanţilor. Sisteme de adsorbţie regenerabile pot fi cu pat fix. Cei mai utilizaţi adsorbanţi utilizaţi în industrie sunt: carbonul activ silicagelul. Când patul adsorbant devine saturat. căldura produsă la adsorbţia fizică fiind mult mai redusă decât la chemosorbţie. iar procesul este uşor reversibil. prin dizolvarea lor întrun lichid . care realizează îndepărtarea gazelor contaminante. este înlocuit cu unul nou. În absorbţia chimică ( chemosorbţia ) între moleculele de gaz şi cele ale adsorbantului se stabileşte o legătură chimică. b. Echipamentele de epurare a aerului bazat pe procese de adsorbţie ( fizică sau chimică ) sunt în principal: a. Procesele de adsorbţie sunt exoterme. Un astfel de sistem de adsorbţie este alcătuit de obicei dintr-un număr de panouri montate într-un cadru rectangular sau într-o canistră adsorbantă. iar adsorbţia chimică pentru reţinerea poluanţilor nepolari ( organici ). curentul de aer având o mişcare descendentă de la un capăt la altul al patului adsorbant. Adsorbanţii polarizaţi reţin toţi vaporii de apă prezenţi în curentul de aer. oxidul de aluminiu. iar cei reţinuţi pe primul pat sunt desorbiţi. este preferată adsorbţia fizică. cu concentraţii foarte mici ale poluanţilor ( sub 1µm ). zeoliţii. 48 . urât mirositoare . Acest sistem se utilizează de obicei la reţinerea vaporilor de solvenţi din aerul industrial. Din acest motiv pentru controlul poluării aerului ( epurare ). Sisteme neregenerabile – utilizate la controlul gazelor de evacuare.2. mai puternică. având de regulă toxicitate mare şi miros puternic. vaporii poluanţi sunt direcţionaţi la un pat secund. Când patul adsorbant devine saturat.

) este denumit absorbit. scruberele Venturi. prin metoda Principiul de funcţionare a unui scruber Venturi se bazează pe pulverizarea de fluxul In timpul acestei faze de interacţiune dintre lichid si gaz se produce “capturarea“ particulelor solide din gaz. absorbţiei folosesc drept absorbant un lichid. Evaluarea solubilităţii se face după diagrama de echilibru a sistemului gaz – lichid ( legea lui Henry ). 49 . Pentru mărirea suprafeţei de contact dintre " absorbant " şi " absorbit " ( gazul contaminant din " gazul suport " ) se utilizează diferite " paturi " din materiale granulare. metal. Mecanismul procesului de absorbţie constă în difuzarea gazului poluant într-un lichid care îl absoarbe selectiv. aşezate în drumul gazului spre evacuarea din echipamentul de separare. Lichidul contaminant este dirijat apoi spre o instalaţie de recuperare sau de neutralizare. Principalele echipamente utilizate pentru epurarea gazelor. de aer ce conţine impurităţi care trebuiesc îndepărtate. coloanele de umplutură. porţelan. Particulele mai grele cad in colectorul de apa sau se dizolvă în precipitat.). iar gazul contaminant ( S02.Gazul supus epurării se numeşte în acest caz . Principalele tipuri de separatoare prin absorbţie sunt: lichid in coloanele de pulverizare. Cantitatea de gaz absorbit depinde de solubilitatea acestuia. Întrucât trecerea gazului prin absorbant se face cu viteză mare. care solubilizează şi reţine gazele contaminante. etc. care depinde la rândul ei de condiţiile de stare ale sistemului: temperatura şi presiunea. pulverizat în coloana de gaz. etc. acesta antrenează particule fine de lichid ce se separă prin intermediul unor dispozitive de tip plasă sau cu lame. Echipamentele utilizate pentru epurarea gazelor prin absorbţie sunt de tip: coloane de umplutură ( cu funcţionare continuă ) coloane cu talere ( cu funcţionare periodică ) multilaterale ( combinaţii ale primelor două tipuri ). H2S. rezistente la coroziune (ceramică. în lichidul absorbant. gaz suport.

permiţând diluarea lor de către curenţii de aer din atmosferă. sunt absorbite până la o anumită concentraţie fără " efecte de strat ". N0x. activităţi industriale. 50 . Diluţia contaminanţilor aerului în atmosferă este de primă importanţă în prevenirea unor nivele indezirabile ale poluării. transporturi.4. spălarea contaminanţilor de către precipitaţii. CH4. Diluţia este asociată cu mai multe mecanisme de autoepurare cum sunt: sedimentarea particulelor solide. în urma proceselor de combustie.Apa este filtrata din colectorul de apa cu ajutorul unei pompe si intră in circuitul scruberului. etc. etc ) evacuate în atmosferă. reacţii fotochimice. Cea mai simplă metodă utilizată în industrie pentru eliminarea emisiilor poluante este utilizarea coşurilor de dispersie. Modelarea dispersiei atmosferice Gazele poluante ( S0x. dar şi diseminarea lor pe suprafeţe mari.2. aceasta faza se petrece in primul compartiment al scruberului Scruberele Venturi se utilizează în toate cazurile in care este nevoie de un sistem de colectare al prafului in situaţii in care gazele vehiculate sunt infestate sau conţin particule incandescente cu risc de producere incendiu. Cocs. Capacitatea atmosferei de a dilua poluanţii este totuşi limitată de fluctuaţiile fenomenelor meteorologice în funcţie de condiţiile geografice şi meteorologice locale. 3. Acestea ridică coloana de gaze poluante la înălţime deasupra solului.

5 ori înălţimea construcţiilor sau obstacolelor înconjurătoare. Diluţia contaminanţilor în aer este deci un rezultat a doi factori: turbulenţa atmosferică şi difuzia moleculară. determinarea efectelor rezultate asupra factorilor de mediu. Turbulenţa atmosferică ce determină în cea mai mare parte difuzia atmosferică depinde de poziţia geografică şi de topografia locului unde este situată sursa de emisie a gazelor poluante. pentru a se diminua efectul turbulenţei. între care primul este determinant ( de 1000 de ori mai mare ). Condiţia primordială a dispersiei naturale o constituie prezenţa curenţilor de aer (a vântului). după cum urmează: localizarea emisiei. Un studiu de dispersie conţine în principal 4 etape.Posibilitatea modelării dispersiei atmosferice. prin dispersarea acestora într-un volum tot mai mare de aer atmosferic. Concentraţia gazelor poluante scade pe măsura depărtării de sursa emitentă. Dispersia atmosferică este un fenomen natural de diseminare a concentraţiei unui gaz provenit de la o sursă punctiformă. respectiv previzionarea modificării concentraţiei poluanţilor emişi de la o sursă prin diseminarea în aerul atmosferic. efectuarea calculelor pentru estimarea concentraţiei curentului de aer descendent rezultat din emisie. a oamenilor. ce poate fi descris sumar astfel: . se îndoaie la vârf sub acţiunea curenţilor de aer şi apoi difuzează departe de sursă. florei şi faunei şi asupra materialelor de construcţie. estimarea cantităţii de poluant şi duratei de emisie. care mai întâi creşte.un curent continuu de poluanţi se eliberează regulat în aer şi formează o " pană ". în două direcţi posibile: pe orizontală şi pe verticală. reprezintă o latură importantă a ingineriei poluării aerului. selectarea modelului de calcul adecvat. 51 . proiectarea coşului de dispersie trebuie să ţină cont de o multitudine de factori: de proces – caracteristicile şi cantitatea de emisii poluante de sursă – geometria şi structura coşului de dispersie meteorologici Din experienţa acumulată în timp la proiectarea coşului se remarcă următoarele aspecte: înălţimea coşului trebuie să fie de cel puţin 1.

viteza de evacuare a gazelor să fie mai mare de 20m/sec.001 – 1% din concentraţia gazelor la punctul de evacuare. Dispersia atmosferică a emisiilor se produce la înălţimi de 5 –10 ori mai mari decât înălţimea coşului. ) pentru a nu crea o dâră turbulentă. caz în care ridicarea penei devine imposibilă. Gazele provenite de la coşurile cu diametru mai mic de 1. turbulenţa are o influenţă nesemnificativă. ( 27 – 30 m/sec. lateral de punctul de emisie. 52 . deci vor fi cu atât mai reduse cu cât înălţimea coşului va fi mai mare. Dacă gazele de la coş sunt supuse dispersiei atmosferice. Concentraţiile la nivelul solului variază proporţional cu pătratul înălţimii efective a coşului.5m şi înălţimi mai mici de 60m pot ajunge la sol şi pot duce la o concentraţie excesivă a poluanţilor la nivelul solului. concentraţia la nivelul solului se consideră foarte bună dacă este de ordinul a 0. În general. Evaluarea corectă a emisiilor şi a dispersiei conduc la proiectarea unor coşuri eficiente şi constituie parte integrantă a programelor de control a poluării aerului. creşterea difuziei gazelor evacuate prin adăugarea unui exces de aer în coş ( aer fals ) este neglijabilă în raport cu diluarea atmosferică a penei. Totuşi excesul de aer duce la creşterea vitezei de evacuare. care este foarte importantă atunci când viteza vântului este foarte mică.

Poluanţii organici persistenţi (POP) sunt substanţe toxice persistente. utilizarea unor pesticide în agricultură. la 9 milioane de zile de tratament). Comisia de Protecţia Mediului a Organizaţiei Naţiunilor Unite a autorizat implementarea unui sistem global de monitorizare a mediului numit G. ACTE NORMATIVE CE REGLEMENTEAZĂ PROTECŢIA ATMOSFEREI Normele de calitate ale aerului stabilesc în principal " concentraţiile maxime admisibile" (CMA) în aer pentru diferite substanţe poluante. de combustie şi de prelucrarea metalelor şi sursele mobile de poluare a aerului (autovehicule).000 la 135. sănătatea oamenilor ar trebui să se îmbunătăţească. limitarea evacuărilor de gaze de la maşini. de la 400. Se are în vedere şi reducerea numărului deceselor prin creşterea nivelului de bază al ozonului (de la 21. care 53 .E. În 1979 s-a încheiat la Geneva "Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi referitoare la poluanţi organici persistenţi”. Ca urmare. cum sunt: stimulente fiscale pentru maşini ecologice. procese de incinerare a deşeurilor. în primul rând prin reducerea mortalităţii premature anuale.3. limitarea emisiilor industriale.000 de vieţi omeneşti. Rezultate se aşteaptă şi în ceea ce priveşte creşterea speranţei medii de viaţă. controlul poluării aerului. cauza pulberilor toxice. In 2001. cercetătorii au găsit că trebuie aplicate o serie de metode. cu capacitate de bioacumulare. până în 2020. care pot fi transportate pe calea aerului la distanţe mari (transfrontaliere) şi pot avea efecte negative importante asupra sănătăţii umane sau a mediului.M. Sursele dominante de poluanţi organici persistenţi sunt unele procese tehnologice din industria chimică. inovaţii pentru realizarea unui transport mai curat. cu şase luni. aşteptând rezultate pe termen lung. Uniunea Europeană a lansat „Programul pentru Aer Curat în Europa”. ajutarea noilor state membre ale UE să pună în practică legislaţia europeană privind purificarea aerului. pe an).400 la 600 pierderi anuale de vieţi omeneşti. Pentru a se obţine toate acestea. aproape sau la distanţă mare de sursele lor. Se preconizează şi limitarea numărului de zile petrecute în spitale de către bolnavii afectaţi de poluare (de la 30 de milioane de zile utilizate anual numai pentru medicaţia aparatului respirator.S. ce îşi propune să reducă poluarea cu 25-30% până in 2010.3.

CH4.G. CO. 543/2004 – referitoare la " elaborarea planurilor şi programelor de gestionare a calităţii aerului”. NOx. oxizi de azot (NOx). Plafoanele naţionale de emisie pentru dioxid de sulf (SO2). NO2.H. SF6. Obiectivul principal al tuturor acestor norme este de a controla şi reduce emisiile de poluanţi atmosferici rezultaţi din activităţile antropice (ale societăţii umane). România. HFC). . Legea 271/2003 – asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi – transpune prevederile Convenţiei de la Geneva din 1979 asupra acestui fenomen. Obiectivul legii îl constituie diminuarea fenomenelor de acidifierie şi eutrofizare a solului şi de readucere a nivelului de ozon troposferic în limite optime.O3). pulberi în suspensie. 58/2004 – „Programul de eliminare treptată a substanţelor care epuizează stratul de ozon”. Implementarea prevederilor legii se face prin reglementările cuprinse în: H. care pot produce efecte negative asupra sănătăţii omului şi a ecosistemelor naturale.H.G.H. PFC.G. H2O. 780/2006 – Schema de comercializare a permiselor de emisii a gazelor cu efect de seră (CO2. cu efect de diminuare a 54 . Pb. . SO2. ca ţară integrată în Comunitatea Europeană a elaborat şi implementat un pachet legislativ privind protecţia atmosferei şi schimbările climatice. 731/2004 – Strategia naţională pentru protecţia atmosferei (Poluanţi: benzen. COV.G. compuşi organici volatili (COV) şi amoniac (NH3). În legislaţia română prevederile acestor norme europene se regăsesc în: . Uniformizarea modului de raportare a măsurătorilor va reduce confuziile în aprecierea valorilor emisiilor poluante în zone diferite ale pământului.G.H. asupra culturilor agricole şi asupra materialelor. armonizat cu legislaţia europeană în domeniu.G. .stabileşte un set de modele de calcul a emisiilor poluante pentru a se putea evalua comparativ măsurătorile efectuate în diferite zone ale globului.H. Se urmăreşte ca prin abordări treptate să se asigure pe termen lung menţinerea emisiilor poluante sub pragurile impuse prin lege. În 1996 a fost adoptată Directiva 96/62/CE privind evaluarea şi managementul calităţii aerului şi directivele derivate din aceasta. NH3). . 1856/2005 – Plafoane naţionale pentru anumiţi poluanţi atmosferici (SOx. 586/2004 – Sistemul naţional de evaluare a calităţii aerului.

prevăzute în H. prin agenţiile sale teritoriale monitorizează toate activităţile care constituie surse de poluare. 1856/2005 vor trebui atinse până în 2010.stratului de ozon de troposferă.G. În acest sens. autoritatea naţională de mediu. întocmesc şi coordonează implementarea programelor de reducere a emisiilor poluante în colaborare cu titularii activităţilor respective. 55 .

. apa este un compus chimic al hidrogenului şi al oxigenului.1. formând unul din învelişurile acesteia. precum Curentul Golfului. APA CA FACTOR DE MEDIU. Apa este un foarte bun solvent. şi facilitează reacţiile chimice ale acestora. se încălzeşte sau îngheaţă. similar din punct de vedere chimic cu amoniacul. Din punct de vedere biologic.1. datorită eliminării unei mici cantităţi de lumină roşie care o traversează. una din cele mai răspândite substanţe pe planeta Pământ. chimice şi biologice ale apei Apa este o substanţă absolut indispensabilă vieţii. numit 56 . Având o moleculă polară stabilă. are o foarte uşoară nuanţă albastră. Deoarece absoarbe foarte mult infraroşiile. Apa îşi îndeplineşte acest rol. Din punct de vedere al caracteristicilor fizice. Culoarea albastră poate fi observată numai când apa este în cantitate mare. permiţând existenţa vieţii. Din punct de vedere chimic. particulele de apă din atmosferă joacă un rol important în absorbţia radiaţiei infraroşii. „hidrosfera”. Este un bun solvent şi are o tensiune superficială ridicată. lucru care facilitează desfăşurarea complexelor reacţii din cadrul metabolismului organismelor vii. Caracteristicile fizice. apa are numeroase proprietăţi indispensabile proliferării vieţii. şi dizolvă multe tipuri de substanţe. crucială în cadrul efectului de seră. fără de care temperatura medie la suprafaţa Terrei ar fi de -18° C. RESURSE NATURALE. apa proaspătă are densitatea maximă la 4°C. de exemplu în lacuri.Capitolul 4. permiţând astfel mişcarea compuşilor organici şi a organismelor vii. care o deosebesc de celelalte substanţe. având formula chimică brută H2O.1. această densitate scăzând pe măsură ce apa se răceşte. permiţând compuşilor organici să reacţioneze în moduri care să permită în cele din urmă replicarea celulelor vii. precum diferite săruri şi zahărul. care joacă mai multe roluri în reglarea climatului global şi regional. Apa are o căldură specifică neobişnuit de mare. CIRCUITUL APEI ÎN NATURĂ 4. mări sau oceane.PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA APEI 4.

Aproape 72% din masa corpului uman fără grăsimi este apă. apa de adâncime va fi mai caldă decât apa îngheţată. dar şi ca precipitaţii solide. mare sau ocean este practic izolat de frig. iar dacă se răceşte în continuare se va ridica. cu excepţia gheţii. dar unică şi extrem de importantă pentru mediu. Sub formă de apă dulce în stare solidă. sau ninsoare. corpul necesită între doi şi şapte litri de apă pe zi pentru a evita deshidratarea. O proprietate simplă a apei. trebuie subliniat că aproape toate celelalte substanţe chimice sunt mai dense în stare solidă şi îngheaţă de la fund spre suprafaţă. fundul unui lac. de gheaţă. sau fin difuzată în aer. Pentru aproape toate substanţele şi pentru toate celelalte 11 stări neobişnuite ale apei. Cantităţi semnificative de apă sunt utilizate de organism în digestia hranei. starea solidă este mai densă decât cea lichidă. pluteşte pe lichid. condiţii de viaţă. astfel încât gheaţa se va forma începând de la suprafaţă şi se va extinde în jos. stătătoare. Deşi acest comportament poate părea banal. Pe Pământ. Nu este cunoscută cu exactitate cantitatea de apă necesară a fi consumată de o persoană sănătoasă. şi ape freatice sau subterane. Astfel. Forma solidă a apei are o densitate mai mică decât a apei lichide. şi adesea extremelor. gheţari. apa se găseşte sub formă gazoasă alcătuind norii. Pentru o bună funcţionare. Sub formă de apă sărată există în oceane şi mări. 57 . este că în forma sa solidă. cantitatea exactă depinzând de nivelul de activitate. zăpadă. ploi. apa există sub multe forme. Apa proaspătă este cel mai densă la 4°C. Apa este o parte vitală in multe din procesele metabolismului organismelor vii. În atmosferă. Existenţa formelor solidă. şi se va scufunda prin convecţie pe măsură ce se răceşte la acea temperatură. lichidă şi gazoasă ale apei pe Pământ a reprezentat un factor important pentru colonizarea diferitelor medii ale planetei de către forme de viaţă adaptate variatelor. aisberguri. de suprafaţă. Datorită aceste proprietăţi. permiţând supravieţuirea speciilor de animale. Sub formă de apă dulce lichidă.Toate formele de viaţă cunoscute depind de apă. umiditate şi alţi factori. iar cea mai mare parte a apei de dedesubt va rămâne constantă la 4°C. precipitaţii lichide. în cele mai variate locuri. apa se găseşte în ape curgătoare. temperatură. determinând umiditatea acestuia. Viaţa pe Pământ a evoluat şi s-a adaptat acestor proprietăţi ale apei. apa se găseşte în calotele polare. datorită geometriei punţilor de hidrogen care se formează doar la temperaturi mai joase.

Pe măsura creşterii populaţiei umane. Circuitul apei are la bază cantitatea de vapori din atmosferă. 363 x 106 km2. solidă şi gazoasă. provenită din evaporarea apei din mări şi oceane (hidrosferă). Aceasta revin la sol. 80 – 90 % din greutatea organismelor vii şi se găseşte în atmosferă. apa este într-o continuă mişcare şi transformare. sub formă de precipitaţii. din totalul de 510 x 106 km2 ). Apele ce formează hidrosfera acoperă peste ¾ din suprafaţa Pământului (cca.2. Deoarece apa poate conţine numeroase substanţe diferite poate avea gusturi sau mirosuri foarte diferite. Această perpetuă mişcare a apei se numeşte ciclul apei şi constituie obiectul de studiu al meteorologiei şi al hidrologiei.1. Circuitul apei in natură La nivel planetar. de-a lungul timpului şi a folosirii intensive şi extensive a resurselor de apă susceptibile de a furniza apă potabilă. apa se scurge la suprafaţă sau se infiltrează în sol. problema apei utilizabile a devenit o problemă vitală a omenirii 4. prin alternarea fenomenelor de evaporare şi condensare. prin răcire şi condensare. respectiv solidificare şi topire. Un hectar de pădure evaporă prin transpiraţie cca. Oceanele conţin 97 % din cantitatea de apă din ecosferă. 58 .Apa care este potrivită consumului uman se numeşte apă potabilă şi compoziţia ei trebuie să fie conformă cu prevederile STAS 1342/ 91 – „Apa potabilă. se evaporă sau este absorbită de către plante şi apoi este eliminară prin transpiraţie. 20 –30t apă pe zi. La nivelul solului. hidrosferă şi litosferă sub toate cele trei stări de agregare: lichidă. Apa poate reprezenta cca.

59 . etc. în apele de suprafaţă şi în pânza freatică..) şi o poluare termică datorată apelor cu temperatură mai mare de 6-9 0C (ex. de răcire de la termocentrale). (îngrăşăminte artificiale). O altă sursă importantă de poluare a hidrosferei o constituie apele menajere. defrişării zonelor de deal.2. Răspândirea poluanţilor în hidrosferă se datorează unor caracteristici specifice ale apei cum sunt: capacitatea de a solubiliza unele substanţele poluante şi de a transporta în suspensie substanţe poluante insolubile.1 Surse de poluare şi tipuri de poluanţi Principalele surse de poluare a apelor sunt datorate activităţilor oamenilor (antropice): industria . cum ar fi îngrăşămintele şi pesticidele pot ajunge direct sau prin intermediul apelor meteorice (de precipitaţii). purtate de vânt sau de apele de precipitaţii ajung în apele curgătoare sau în bazinele de apă stătătoare. După natura lor. eroziunea solului şi a rocilor de la suprafaţa scoarţei terestre – generează pulberi minerale care.prin emisii de gaze poluante.2. Apele uzate industriale şi produsele chimice folosite în agricultură. ape uzate şi deşeuri cu conţinut agricultura – prin substanţele chimice utilizate ca fertilizatori pentru sol de substanţe chimice toxice. 4. insolubile în apă (de la flotaţii. practicării agriculturii pe soluri în pantă.4. provocând poluarea rezervelor de apă potabilă . poluanţii se clasifică în următoarele categorii mai importante: fizici: materiale de origine minerală. POLUAREA APEI Principalele surse de poluare chimică a hidrosferei se identifică cu două din cele mai importante activităţi ale omului: industria şi agricultura. insecticide şi pesticide pentru distrugerea dăunătorilor plantelor de cultură şi ierbicide pentru distrugerea plantelor din flora spontană. etc. aluviuni argiloase provenite din eroziunea solului datorată exploatărilor de roci minerale în cariere.

unde se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a algelor. 60 . alge. chiar în concentraţii reduse. Inundaţiile transportă pesticidele toxice şi deşeurile urbane şi industriale în lacuri şi râuri.substanţe chimice toxice ca: nitraţi. fosfaţi (săruri folosite în agricultură). în general. numit eutrofizare. Efectele poluării apei a.sunt toxice pentru alge. poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice. Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt deversate în lacuri şi râuri. metale grele din diverse industrii. zootehnie.chimici . materii organice fermentabile – (din apele uzate urbane.2. Detergenţii sintetici: foarte toxici pentru flora microbiană a apelor. Pescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă esenţială de proteine. În Statele Unite.2. mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri şi golfuri. mai ales pentru oamenii din ţările în curs de dezvoltare. Fauna (nevertebrate şi vertebrate) de apă dulce şi marină este foarte sensibilă la poluanţi. 4. Ierbicidele (toate) . reziduuri industriale. biologici . pesticide. Acest proces. Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul din ea. ape industriale cu conţinut de resturi menajere). etc. etc. creând un hazard major pentru sănătatea umană. poluarea din golfuri şi estuare ameninţă rezervele de peşte care şi aşa sunt aproape epuizate din cauza pescuitului excesiv. care afectează în primul rând planctonul din apele de suprafaţă poluanţii chimici se clasifică după cum urmează: Sărurile de cupru şi cromaţii: sunt letale ptr. 37% din lacuri şi estuare şi 36% din râuri sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a anului. leşii de la industria zahărului şi celulozei. Totuşi. mercur. compuşi ai plumbului (gaze de eşapament). hidrocarburi. creşterea păsărilor. Poluarea apelor de suprafaţă In funcţie de gradul de toxicitate al substanţelor poluante.agenţi de natură biologică de tipul: microorganisme (inclusiv agenţi patogeni – provocatori de îmbolnăviri). În ţările în curs de dezvoltare.

când defrişările îndepărtează învelişul de plante al versanţilor. Pământul şi nămolul duse de apă de pe dealurile defrişate.539 accidente petroliere în apele şi în jurul apelor Statelor Unite. dealurilor. De exemplu.Eroziunea contribuie şi ea la poluarea apelor. TL 50 Timpul teoretic după care 50% din indivizi au pierit sub efectul unei concentraţii mai mari decât concentraţia letală.000 barili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în Strâmtoarea "Prince William" din Alaska. un vechi şi bogat loc de pescuit.4 miliarde de litri de petrol. În 1999 s-au raportat 8. ce determină moartea tuturor indivizilor dintr-o populaţie. respectiv . într-o durată de timp prestabilită (24. etc. Chiar şi cantităţi mici de nămol pot să elimine unele specii de peşti. ploaia poate să ducă pământ şi nămol în râuri.) 61 . vărsându-se 4. pământurile arate sau de pe terenurile de construcţie pot să blocheze cursul apelor şi să omoare vegetaţia acvatică. acoperind pietrişul din albia unui râu. Definiţie: Concentraţia letală pentru 50% sau 100% din populaţia apei. În 1989. 48 ore. 260. Parametri toxicologici pentru poluarea apelor de suprafaţă Animale din ape curgătoare (limnice) sau marine CL 50 CL 100 TLM Timpul letal mediu pentru o anumită concentraţie de poluant. unde păstrăvii sau somonii îşi depun icrele.

datorate creşterii populaţiei mondiale şi creşterii contaminării rezervelor de apă prin poluare şi încălzire globală. problema apei poate fi rezolvată prin creşterea producţiei de apă potabilizată prin purificare.1 CL 100.: Hidrocarburile pot distruge întreaga biocenoză a ecosistemelor acvatice.3. criza fiind evidentă în ţările „lumii a II-a”.5 Obs. Raportul UNESCO referitor la asigurarea necesarului de apă potabilă (WWDR.Substanţe chimice toxice pentru mediu Substanţa HCl NH3 H2SO4 NH4OH CuSO4 Fenol Cromat de K Cianură de K Doza limită tolerată.1 0. 2003) din cadrul Programului de Evaluare a Apei pe Plan Mondial arată că. o distribuţie mai bună şi stoparea risipei resurselor deja existente.3. în următorii 62 .5 0. Din acest motiv. Generalităţi Datorită creşterii demografice. apa este o resursă strategică pentru multe ţări. ppm 200 750 1 25 100 10 0. situate în zone geografice cu un climat foarte cald.5 13 50 1 0. ppm 75 200 0. Au existat dea lungul timpului mai multe conflicte pentru accesul la apă şi controlul acesteia. Din acest motiv. tot mai puţini oameni beneficiază de apă potabilă.1. APA POTABILĂ 4. Experţii prevăd mai multe conflicte viitoare. ppm = părţi pe milion 4.

In prezent se cunoaşte că 40% dintre locuitorii lumii nu au apă curată suficientă pentru o igienă minimală. incoloră şi inodoră. • să aibă compoziţie acceptabilă în săruri de calciu şi de magneziu care imprimă aşa . cea mai bogată ţară din lume. iar problema asigurării necesarului de apă pentru generaţiile viitoare este tratată cu tot multă atenţie. cantitatea de apă potabilă disponibilă va scădea cu 30%. o organizaţie engleză.20 de ani. cu un conţinut mediu de substanţe minerale (carbonaţi de calciu. fiind folosită extensiv în agricultură şi industrie. Apa potabilă face parte din categoria apelor dulci. astfel încât este adecvată consumului de către om. • să fie lipsită de microorganisme patogene şi relativ patogene.2 milioane de oameni au murit în anul 2000 din cauza unor boli datorate consumului de apă contaminată sau din cauza secetei. care au un grad de puritate ridicat (referitor la conţinutul de bacterii şi substanţe toxice). În 2005. Condiţiile de potabilitate ale apei sunt următoarele: să fie incoloră. Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră. Alte surse de apă sunt ploile şi apa din râuri şi lacuri. ce are această resursă din abundenţă. Peste 2. • microflora saprofită să fie limitată strict la un număr foarte redus.numita duritate a apei. Se prevede că apa ar putea deveni preţioasă precum petrolul. presupunând că pânza de apă freatică poate să asigure un debit adecvat. însă consumatorii nu ezitau să plătească preţuri duble pentru aceeaşi cantitate. transparentă. relativ insipidă. 63 . ce ar putea fi uşor prevenite. O apă potabilă de calitate bună trebuie să fie rece ( 5°C). inodoră. Construirea mai multor asemenea puţuri ar fi o metodă pentru a produce mai multă apă. lucru care ar face din Canada. dar de apă îmbuteliată. În 2004. în SUA. să nu conţină substanţe chimice organice sau de altă natură peste limita maximă admisibilă de standardele obligatorii. Apa potabilă este de obicei colectată la izvoare sau este extrasă din puţuri artificiale. cu un gust plăcut. Water Aid a raportat că un copil moare la fiecare 15 secunde din cauza bolilor cauzate de consumul de apă (necorespunzătoare calitativ). preţurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare şi au existat temeri pentru o criză globală. săruri de sulfaţi cu metalele amintite). Apa de suprafaţă trebuie însă purificată înaintea consumului de către om. magneziu.

în suspensie sau dizolvate.3. se realizează prin respectarea unor reguli riguroase de igienă.3 l zilnic.2. Reducerea acestui consum ridicat de apă potabilă. 100 150 l de apă pe locuitor/pe zi (în această cantitate este inclusă şi apa pentru acoperirea nevoilor igienice). Purificarea apei în vederea potabilizării Această operaţiune tehnologică implică îndepărtarea substanţelor incorporate. distilarea . Specialiştii propun o folosire mai raţională a apei şi avertizează cu privire la pericolul epuizării şi a poluării în viitor a resurselor de apă 64 . pompe staţiuni de filtrare).îndeplineşte toate cele trei sarcini. pentru evitarea bolilor transmise prin apă. sau. precum şi a bacteriilor periculoase. In Europa. cu autocamioane-cisternă sau îmbuteliată. Consumul de apă potabilă pe cap de locuitor este foarte ridicat în prezent. cea mai frecvent utilizată sursă de obţinere a apei potabile este apa freatică (fântâni) şi izvoarele.Calitatea apei potabile. Transportul apei de la sursă la consumator se realizează prin instalaţiile de alimentare cu apă (conducte. nu se poate realiza în prezent din motive tehnice. In Europa acest necesar de apă atinge ca. locuinţele fiind dotate cu instalaţii comune de alimentare cu apă pentru băut şi pentru nevoi igienice. în majoritatea potabilă. ţărilor dezvoltate. In unele ţări din zonele calde ale planetei apa potabilă se obţine prin desalinizarea apei marine. tratarea cu clor şi fierberea pentru distrugerea germenilor patogeni (agenţi provocatori de îmbolnăviri). pentru îndepărtarea materiilor nedizolvate. Cantitatea de apă necesară pentru consumul unui om este de 2 . din râuri şi lacuri naturale sau artificiale. 4. O altă sursă este apa de suprafaţă. Cele mai folosite metode sunt: filtrarea cu nisip. bazine. dar este o operaţiune scumpă si produce şi o demineralizare nedorită a apei. în cazuri speciale.

desalinizarea apei sărate din mări şi oceane este o soluţie mai scumpă utilizată în unele ţări cu climatele aride de coastă (Africa, Asia). In mod curent, purificarea industrială a apei în vederea obţinerii apei potabile cuprinde, în linii mari, următoarele etape ale procesului de tratare: - captarea apei din sursa naturală (subterana sau de suprafaţă); - decantarea (sedimentarea) naturală a suspensiilor din apă; - decantarea cu coagulant şi, după caz, decolorarea apei captate; - filtrarea; - dezinfectarea. Distribuţia apei potabile are loc fie printr-un sistem de distribuţie centralizat, fie îmbuteliată. În multe ţări există programe de distribuire gratuită a apei în caz de necesitate. O soluţie pentru reducerea risipei de apă potabilă ar fi utilizarea acesteia doar pentru consumul uman. În unele oraşe, precum Hong Kong, apa de mare este folosită pe scară largă, de exemplu la toalete, în scopul conservării resurselor de apă potabilă. Poluarea apei ar putea fi cel mai mare consumator inutil de apă, risipind această resursă, indiferent de beneficiile aduse poluatorului. Medicamentele consumate de oameni ajung deseori în canalizare şi au efecte negative asupra vieţii acvatice dacă se acumulează şi nu sunt biodegradabile.

4.4. APE UZATE 4.4.1. Definiţii. Generalităţi Apa care prin folosire si-a modificat proprietăţile iniţiale se numeşte apă uzată, iar agenţii care i-au schimbat însuşirile, făcând-o improprie unei anumite utilizări se numesc poluanţi. Contaminarea este o categorie speciala de poluare, ce constă în prezenţa în apă a unor substanţe vătămătoare (toxice), sau a unor agenţi patogeni (virusuri, bacterii, etc). 65

În raport cu provenienţa lor, apele uzate se clasifică astfel: apă uzată menajeră - apa de evacuare, după ce a fost folosită pentru nevoi gospodăreşti în locuinţe şi unităţi de folosinţă publică, provenită din descărcări de la operaţii de igienă corporală, de la pregătirea alimentelor, de la spălarea îmbrăcămintei ori prin evacuări de produşi fiziologici (closete cu apa). ape uzate industriale - care se evacuează în mod concentrat după folosirea lor în procesele tehnologice de obţinere a materiilor prime sau a produselor finite. După provenienţa lor, ape uzate industriale pot fi: - ape de răcire – cea mai marea parte din volumul (principalul poluant e căldura) ; - ape de spălare - pe locul doi ca volum; apar într-o mare varietate de industrii şi rezultă din folosirea apei de alimentare pentru antrenarea şi îndepărtarea unor materiale nedorite - ape de proces - care au servit ca solvent, sau ca mediu de reacţie în procesul de prelucrare a materiilor prime; au un volum relativ redus, dar sunt foarte concentrate; Apele uzate industriale sun însoţite aproape întotdeauna de apele uzate de la grupurile sanitare, de la curăţirea spaţiilor de lucru şi a echipamentului. Apele uzate orăşeneşti sunt amestecurile de ape uzate industriale cu apa uzată menajeră, realizate prin colectarea lor într-un sistem comun de canalizare. Apele meteorice provin din precipitaţiile căzute pe terenuri amenajate şi neamenajate, intravilane şi extravilane, în interiorul centrelor populate, ale incintelor de orice natură ( inclusiv pe terenurile înconjurătoare, dacă scurgerea de pe acestea se face prin interiorul incintei respective ) şi care se îndepărtează prin colectoare închise sau deschise. Calitatea apelor uzate admise în reţelele publice de canalizare este reglementată ( NTPA 002 ) pentru: protecţia şi buna funcţionare a reţelei. protecţia mediului şi a personalului de operare. asigurarea condiţiilor de epurare normale. apelor uzate industriale

66

Reţeaua de canalizare se dimensionează prin Proiectul de Urbanizare General al unei localităţi şi cuprinde racorduri de la utilizatori, colectoare stradale, principale şi generale, precum şi construcţiile anexe: cămine, subtraversări, staţii de pompare, etc. 4.4.2. Epurarea apelor uzate Obiectivul principal al epurării apelor uzate ( industriale, menajere, meteorice, etc.) este de a îndepărta din conţinutul lor substanţe aflate în suspensie, în stare coloidală şi dizolvate cu potenţial toxic sau patogen pentru mediu ( emisar, aer, sol ). Evacuarea în mediu a apelor uzate neepurate sau epurate necorespunzător poate aduce prejudicii sănătăţii publice şi biodiversităţii. Staţiile de epurare reprezintă un ansamblu de construcţii şi instalaţii, în care apele de canalizare sunt supuse unor procese de epurare, mecanică şi biologică care le corectează calităţile, astfel încât să întrunească condiţiile de descărcare în mediul natural. Normativul NTPA - 001 prevede valorile limită admisibile pentru principalii indicatori fizici, chimici şi biologici ai apelor epurate, astfel încât acestea să poată fi descărcate într-un emisar natural, fără a produce un impact negativ asupra vieţuitoarelor. 4.4.2.1. Principii constructive orăşeneşti Cea mai mare parte a staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti, deşi diferă prin dimensiuni şi tehnologii folosite, au o schemă constructivă apropiată, orientată pe orizontală sau pe verticală. O staţie de epurare a apelor uzate se compune, în general, din următoarele părţi: o treaptă primară, mecanică; o treaptă secundară, biologică; o treapta terţiară - biologică, mecanică sau chimică, la unele staţii . ale unei staţii de epurare a apelor uzate

67

oxigen.. Pentru a trăi bacteriile consumă substanţa organică din apa uzată.). Se pot adăuga în ape şi diverse substanţe chimice cu rol de agent de coagulare sau floculare. anhidridă sulfurică ( SO3 ). Acestea se neutralizează. dar au ochiuri dese. Principalele componente rezultate din procesul de oxidare a substanţelor organice (constituite în principal din carbon. acidul azotic (HNO3). astfel că se depun şi suspensiile fine. prin absorbţie. deoarece conţine multe impurităţi organice. Deznisipatoarele sau decantoarele pentru particule grosiere asigură depunerea pe fundul bazinelor lor a nisipului şi pietrişului fin şi altor particule ce au trecut de site dar care nu se menţin în ape liniştite mai mult de câteva minute. hidrogen şi azot ) sunt bioxidul de carbon (CO2). luând drumul rampei de gunoi sau incineratorului. Nisipul depus se colectează mecanic de pe fundul bazinelor şi se gestionează ca deşeu împreună cu cele rezultate din etapele anterioare. eliminând-o continuu sub formă de produşi lichizi sau gazoşi. pietre etc. Ele se gestionează ca şi gunoiul menajer. uneori se interpun şi filtre.) se reţin şi se înlătură ("despumare") iar nămolul depus pe fund se colectează şi înlătură din bazin (de exemplu cu lame racloare susţinute de pod rulant) şi se trimite la metantancuri. Curăţarea materiilor reţinute se face mecanic. reţinând solide cu diametru mai mic.. aerobe si anaerobe din cadrul treptei biologice au loc prin intermediul bacteriilor din nămolul activ. Se introduce continuu aer. De regulă sunt grătare succesive cu spaţii tot mai dese între lamele. Sitele au rol identic grătarelor. Spumele şi alte substanţe flotante adunate la suprafaţă (grăsimi. Procese de natură biologică. prin reacţionarea cu substanţele alcaline prezente în 68 . de natură acidă. substanţe petroliere etc. textile. Decantoarele primare sunt longitudinale sau circulare şi asigură staţionarea apei timp mai îndelungat.Treapta primară constă din mai multe elemente succesive: Grătarele reţin corpurile plutitoare şi suspensiile grosiere (bucăţi de lemn. Treapta secundară constă şi ea din mai multe etape: Aerotancurile sunt bazine unde apa este amestecată cu "nămol activ" ce conţine microorganisme ce descompun aerob substanţele organice. plastic.

Decantoarele secundare sunt bazine în care se sedimentează materialele din suspensie.apele uzate. dar în practică se întâlneşte rar o asemenea situaţie. Fermentaţia anaerobă are loc prin acţiunea bacteriilor anaerobe. Treapta terţiară nu există la toate staţiile de epurare. Această treaptă poate fi biologică. Ea conţine evident încă urme de poluant. ce transformă azotatul în azot gazos. mecanică sau chimică sau combinată. În final apa epurată este restituită în emisar . care să corespundă standardelor pentru ape uzate epurate. sulfaţi. de aceea este avantajos ca debitul emisarului să fie mare pentru a asigura diluţie adecvată. de tip: nitraţi. prin nitrificare (transformarea amoniului în azotit şi apoi azotat) urmată de denitrificare. cu excepţia unei părţi din dioxidul de carbon. Pe de o parte tehnologiile de epurare se îmbunătăţesc. Dacă emisarul nu poate asigura o diluţie puternică. Eliminarea fosforului se face tot pe cale biologică.de regulă râul de unde fusese prelevată. apele epurate trebuie să fie foarte curate. rezultând mineralizarea nămolului din rezervoarele de fermentaţie. ce se degajă în atmosferă. Eliminarea azotului în exces se face biologic. Ea are de regulă rolul de a înlătura compuşi în exces (de exemplu nutrienţi: azot şi fosfor) şi de a asigura dezinfecţia apelor (de exemplu prin clorinare). după tratamentul secundar. Acest nămol este trimis la metantancuri iar gazele (ce conţin mult metan) se folosesc ca şi combustibil de exemplu la centrala termică. precipitarea chimică etc. sau chimică. în amonte de oraş. deoarece au un conţinut ridicat de nutrienţi. formate în urma proceselor complexe din aerotancuri. care rămâne în soluţie ca atare sau se degajă în aer. utilizând tehnologii clasice precum filtrarea sau unele mai speciale (cum este adsorbţia pe cărbune activat. Ideal e să aibă o calitate care să le facă să nu mai poată fi numite "ape uzate". Alte soluţii propun utilizarea pentru irigaţii a apelor uzate. carbonaţi. În urma trecerii prin aceste trepte apa trebuie să aibă o calitate acceptabilă. dar pe de altă parte ajung în apele fecaloid-menajere tot mai multe substanţe care nu ar trebui să fie şi pe care staţiile de epurare nu le pot înlătura din ape.). decantoarele cu etaj şi fosele septice ale treptei biologice de epurare. rezultând săruri solubile în apă. Acest procedeu e aplicabil dacă 69 .

4. conţinând mult metan. adaptată naturii poluantului sau poluanţilor în cauză. Preepurarea apelor uzate industriale Apele uzate industriale au de regulă nivele înalte de încărcare cu poluant şi mai ales au caracteristici frecvent foarte diferite de cele uzate fecaloid-menajere. ce trebuie epurate. unde se asigură temperatură relativ ridicată. Nămolul din decantoarele primare şi secundare este introdus în turnuri de fermentaţie. Se poate face şi o staţie complet separată pentru apele industriale. Se experimentează şi utilizarea apelor uzate ca sursă de apă potabilă. 4. deoarece apele epurate nu sunt niciodată cu adevărat de calitate apropiată celor naturale nepoluate antropic). şi condiţii anaerobe. O asemenea staţie complet separată se poate justifica economic la mari industriale uzate sunt şi cele ce provin din "spălarea" gazelor. şi apoi eventual descărcate în canalizarea orăşenească şi duse la staţia clasică de epurare.2.acele ape nu conţin toxine specifice. rezultând un nămol bogat în nutrienţi şi gaze care. numite metantancuri. singura soluţie rămânând în acest caz injectarea profundă. În acest caz nu mai este necesară treapta a III-a şi nu se mai introduc ape în emisar (fapt negativ din punct de vedere al debitului dar pozitiv pentru calitate.2. Uneori apele uzate industriale au încărcări de poluanţi pentru care nu există tehnologie de epurare adecvată. în care bacteriile fermentează nămolul şi descompun substanţele organice până la substanţe anorganice. unde apele încarcă bioxid de sulf. se utilizează ca şi combustibil. De aceea ele nu pot fi epurate direct în staţiile de epurare orăşeneşti. rezultând gaze mai puţin poluante pentru atmosferă dar ape foarte poluate. desigur cu supunerea la tratamente avansate de purificare. constantă. care să asigure epurare până la nivelul la care pot fi descărcate legal în emisar (râu de exemplu). De obicei sunt rezervoare de beton armat de mari dimensiuni. peste limitele admise şi produsele agricole rezultate nu se consumă direct. 70 . ci trebuie supuse unui proces de preepurare specifică. inclusiv a celor de la centralele termice sau termoelectrice.

În lume există o multitudine de tehnologii. Alternative sunt folosirea lui ca materie primă pentru fabricarea de cărămizi speciale şi alte materiale de construcţii. Nămolul rezidual. filtre vacuum şi presă. aceste gaze se folosesc ca şi carburanţi pentru motoare. restricţii impuse la descărcarea în emisarul ( râu. materiale de floculare apoi deshidratare prin presă sau centrifugă. După înlăturarea hidrogenului sulfurat. Managementul produselor reziduale provenite de la epurarea apelor uzate Prin epurarea apei se obţin produsele reziduale care se acumulează în cisterne sub formă de nămol şi gaze reziduale (un amestec de metan şi bioxid de carbon) produse prin procese de fermentare a bacteriilor existente în nămol. vale seacă. O practică larg răspândită în trecut şi din fericire abandonată după îndelungi scandaluri a fost deversarea în ocean a nămolului provenit din staţii de epurare a apelor. cenuşă. 71 . Utilizarea ca îngrăşământ oricum nu se face direct.) care preia apele uzate.3. Aceste cisterne compun de fapt staţia producătoare de biogaz. var. se foloseşte ca îngrăşământ în agricultură. procedee şi procese de epurare a apelor uzate. rezultat după un proces de deshidratare şi eliminare a produşilor toxici. In Germania se produc anual peste 100 de milioane de tone de nămol brut! Acesta este în final uscat prin diverse procedee şi poate fi utilizat ca îngrăşământ agricol sau după caz este transportat la rampa de gunoi şi haldat sau incinerat sau supus pirolizei. etc. ci mai întâi trebuie supus unui proces de "condiţionare" ce poate cuprinde dezinfecţie. ce urmează a fi epurate. centrale termice sau de producere a curentului electric. lac.4. Alegerea tehnologiei potrivite depinde de mai mulţi factori: debitul şi calitatea apelor uzate.2. adăugare de săruri de aluminiu şi fier.4. În ultimul timp în apele uzate ajung tot mai multe metale grele şi alţi poluanţi care fac ca nămolul să fie toxic şi neadecvat utilizării ca îngrăşământ. În Germania de exemplu doar circa 40% poate fi utilizat în agricultură. pentru uscarea nămolului.

Astfel. numai în Comunitatea Europeană s-a produs o cantitate de 18 mil. inclusiv măsurile de alarmare. Deoarece resursele de apă constituie o parte integrantă a mediului înconjurător. gospodărirea apelor este considerată adesea ca o ramură a gospodăririi mediului înconjurător. Aceste nămoluri constituie un pericol pentru sănătate datorită conţinutului lor în microorganisme patogene. Procesul de fermentare a nămolurilor are loc în bazine închise cu temperatură controlată ( 30 – 35°C ) dotate cu sisteme de omogenizare. Din procesul de fermentare a nămolului rezultă un gaz de fermentare. Deshidratarea nămolului în scopul reducerii cantitative se face prin centrifugare.- disponibilităţi tehnice şi economice. măsuri şi activităţi necesare pentru: • • satisfacerea necesităţilor de apă ale activităţilor umane. Cantităţile de nămol rezultate din epurarea apelor uzate sunt mari. Ea se ocupă studiul ansamblului de lucrări. filtrare precedată de coagulare – floculare cu reactivi şi presare. nichel. Nămolul rezultat din staţiile de epurare trebuie gestionat în scopul eliminării efectelor poluante şi a reducerii sale cantitative.5. iar puterea lui calorifică depinde de cantitatea de materii solide organice. de intervenţie şi de refacere după producerea acestor efecte. Conversia biogazului în energie se face în turbine cu gaz sau motoare cu ardere internă. dar şi în metale grele ( cadmiu. crom. 4. plumb. 72 . sau virusuri. tone de nămol de epurare. GOSPODĂRIREA APELOR Gospodărirea apelor este o disciplină tehnică având ca obiect relaţia dintre om şi apele din natură. combaterea şi eliminarea efectelor acţiunilor dăunătoare ale apelor. Cea mai mare parte a gazului rezultat se utilizează pentru încălzirea nămolului ( la temperatura de fermentare ) din bazinele de fermentaţie. 25 – 27% bioxid de carbon. Debitul de gaz depinde de temperatura de fermentare. compus în principal din 70% metan. ouă de helminţi !!!!. etc ) toxice pentru mediu. • conservarea resurselor de apă pentru generaţiile viitoare. prevenirea.

Deşi gospodărirea apelor se concentrează în special asupra influenţei exercitate de om asupra resurselor de apă. Gospodărirea apelor nu are însă în vedere ciclul natural al apei. O categorie aparte o constituie gospodărirea debitelor solide care se ocupă de materialele solide antrenate de ape. În cadrul fiecăreia dintre aceste ramuri se poate face distincţie între: • • gospodărirea cantitativă a apelor gospodărirea calitativă a apelor. • menţinerea funcţiunilor naturale ale apei. aceasta poate fi împărţită în: • • gospodărirea apelor freatice. Aceasta se datorează faptului că necesităţile practice au impus îndreptarea eforturilor cercetătorilor în special spre aceste resurse. deşi există preocupări pentru numeroase activităţi care intră în domeniul lor. de obicei de anumite fenomene naturale. 73 .• eliminarea influenţelor defavorabile ale activităţilor umane asupra apelor. asupra activităţilor umane. La rândul ei. Gospodărirea apelor subterane are drept obiect toate formele de ape subterane. cel al ‘’gospodăririi apelor în cadrul folosinţelor’’. gospodărirea apelor subterane de profunzime. Deoarece folosirea apelor este de multe ori legată de extragerea apei dintr-un punct al acestui ciclu şi de restituţia lor în alt punct al acestui ciclu. Majoritatea eforturilor tehnicienilor s-au orientat spre domeniul apelor de suprafaţă. s-a dezvoltat un domeniu aparte. obiectul ei include şi influenţa exercitată de apă. Nu toate aceste ramuri ale gospodăririi apelor s-au dezvoltat încă până la nivelul de a constitui discipline închegate. care se scurg sub nivelul solului. Ansamblul acestor activităţi intră în domeniul gospodăririi dezastrelor provocate de ape. Cele mai multe se referă la prognoza diferitelor fenomene care pot influenţa negativ activităţile umane şi la luarea unor acţiuni care să reducă aceste efecte negative.

Iniţial. gospodărirea apelor se limita doar analiza modalităţilor de satisfacere a cerinţelor sau de evacuare a dejecţiilor. În privinţa gospodăririi calităţii apelor. Totuşi. deoarece numărul substanţelor poluante este din ce în ce mai mare. Pe măsură ce gradul de solicitare a resurselor de apă a crescut. Gospodărirea apelor pentru folosinţe se ocupă astfel de modalităţile de reducere a pierderilor de apă din sistemele de alimentare cu apă ale folosinţelor. un mijloc frecvent de a reduce consumurile de apă îl constituie recircularea apei (folosirea apei în circuit închis). Eliminarea acestor 74 . căutând să le identifice pe cele care au nevoie de apă mai puţină sau care produc mai puţine deşeuri. în care cerinţele folosinţelor erau doar în mică măsură puse în discuţie. Există multe cazuri în care s-a impus renunţarea la anumite produse care degradau calitatea apelor. ea studiază comportamentele umane şi modul de a induce comportamente care să reducă consumurile de apă.4.1. ci se extinde şi asupra tehnologiilor de producţie. un exemplu în acest sens este înlocuirea detergenţilor nedegradabili (care în prezent sunt practic interzişi) cu detergenţi degradabili. în multe cazuri aceste substanţe provin numai dintr-un număr redus de surse. având un rol preponderent reactiv.5. analiza surselor de poluare în cadrul folosinţelor pot duce la soluţii eficiente. au apărut preocupări din ce în ce mai mari legate de procesele care au loc în cadrul folosinţelor. având drept obiect reducerea atât a cantităţilor de apă consumate de folosinţe cât şi a substanţelor poluante evacuate de aceste folosinţe. iar odată deversate în canalizări ele ajung să polueze cantităţi din ce în ce mai mari de apă. un exemplu clasic de a ilustra aceste preocupări ale gospodăririi apelor este cel legat de utilizarea duşurilor în locul băilor pentru curăţenia corporală ca mijloc de reducere a consumului de apă. Soluţia radicală este de a elimina complet evacuarea în ape a unor substanţe poluante sau greu degradabile. adică o reducere a concentraţiei. Obiectul ei nu se limitează însă la circuitele de apă ale folosinţelor. chiar dacă aceasta înseamnă o diluare. În domeniul industrial. Gospodărirea apelor în cadrul folosinţelor Gospodărirea apelor în cadrul folosinţelor are ca obiect resursele de apă după prelevarea lor din ciclul natural pentru diferite întrebuinţări până în momentul restituirii lor în alt punct al ciclului natural. Mai mult.

Toate dintre ele au apa drept obiect şi de aceea. care adesea le utilizează în mod incorect. Pe lângă poluările de tip permanent sau semipermanent prezentate mai sus apar şi poluări care au un caracter accidental. Gospodărirea apelor în cadrul folosinţelor are ca obiect şi măsurile de sporire a siguranţei în funcţionare a diferitelor instalaţii. adeseori datorate defecţiunilor în funcţionarea staţiilor de epurare a apelor. 4. Deşi pune la dispoziţie informaţii de bază esenţiale diferitor activităţi umane.2. multe dintre ele cu caracter tehnic. în cadrul cărora apele folosite sunt epurate şi apoi reintroduse în circuitul de alimentare a folosinţelor. chimice şi biologice. Obiectul de activitate al gospodăriri apelor în cadrul folosinţelor cuprinde şi sistemele de recirculare a apei. de exemplu. Un obiectiv important al gospodăririi apelor în cadrul folosinţelor îl constituie reducerea consumului de apă. cum sunt iazurile de decantare. de la diferite operaţii miniere.substanţe impune tratarea întregii cantităţi de apă cu procese corespunzătoare substanţei poluante respective. În locuinţe. Aceste măsuri privesc însă şi posibilităţile de oprire rapidă a instalaţiilor care produc substanţele poluante. cu distribuţia ei în timp şi în spaţiu precum şi de caracteristicile şi acţiunile fizice. înlocuirea băilor cu duşuri duce la importante economii de apă. prin realizarea unor rezervoare unde să se acumuleze apele care nu pot fi tratate. printr-o gospodărire corespunzătoare la folosinţe. precum şi cele de reducere a efectului poluant în cazuri de accidente.5. tratările se pot limita doar la apele care provin de la punctele de poluare. diferenţierile dintre aceste discipline nu sunt foarte totdeauna bine înţelese de nespecialişti. hidrologia este o 75 . Hidrologia este o ramură a ştiinţelor pământului care se ocupă cu studiul mişcării la suprafaţa pământului. Legătura dintre gospodărirea apelor şi alte discipline tehnice Există diferite alte discipline tehnice care sunt legate de gospodărirea apelor. Identificarea unor asemenea soluţii impune însă a analiză de detaliu a circuitului fiecărei substanţe poluante în parte. sau a unor instalaţii de reţinere a apelor.

Diferenţierea poate fi ilustrată considerând un proiect de baraj care realizează un lac de acumulare: elementul hidrotehnic al proiectului este barajul. de 76 . nu de procesele din jur. În mod similar apar corelaţii cu disciplinele specifice altor folosinţe ale apelor. obiectul ei fiind mediul natural şi cu lucrările de modificare a mediului. uneori. cum sunt cele legate de definirea rolului centralelor hidroelectrice în cadrul sistemelor energetice. Hidrotehnica se ocupă însă în primul rând de construcţiile în sine. care au. navigaţia. Îmbunătăţirile funciare sau „hidroamelioraţiile” sunt o ramură a agronomiei care se ocupă îmbunătăţirea condiţiilor de cultură agricolă prin modificarea regimului apelor pe terenurile cultivate. există şi altele cum sunt cele legate de exploatarea părţii hidraulice a centralelor hidroelectrice în care suprapunerile cu gospodărirea apelor sunt numeroase. apa. Hidrotehnica este o ramură a construcţiilor care se ocupă de construcţiile legate de ape. Inginerul de îmbunătăţiri funciare este interesat şi de procesele care au loc în interiorul incintei pe când specialistul în gospodărirea apelor priveşte spre exteriorul incintei şi este preocupat în special de procesele care au loc în albia râului. pe când gospodărirea apelor are ca obiect apa. piscicultura şi altele. pe când în gospodărirea apelor preocuparea majoră este cea a funcţiunilor tehnologice şi a efectelor acestor construcţii. în energie mecanică.disciplină geografică şi nu una tehnică. Diferenţierea majoră constă în faptul că hidroenergetica are ca obiect produsul final. structura care realizează lacul. care apără de inundaţii terenuri agricole. Inginerul hidrotehnician este preocupat doar de digul în sine. Diferenţierea poate fi ilustrată considerând proiectul unei îndiguiri. pe când gospodărirea apelor se ocupă de elementul primar. pe când elementul de gospodărire a apelor este lacul de acumulare. Hidroenergetica este acea ramură a energeticii care se ocupă de tehnologia transformării energiei hidraulice în energie electrică şi. Pe lângă domeniile specifice energeticii. Este evident că acestea sunt elemente care realizează măsurile structurale de gospodărire a apelor. Specificul acestei specialităţi constă în faptul că îmbunătăţirile funciare au ca obiect terenul agricol. cum sunt alimentările cu apă şi canalizările. energia.

iar realizarea practică a unor acţiuni sau lucrări legate de ape cere o colaborare a specialiştilor din diferitele discipline înrudite. 584 din data de 30 iunie 2004 3. epurarea si evacuarea apelor uzate orasenesti (Anexa 77 . 4.07. Aceste discipline au apărut ca răspuns la nevoia creării unor specializări pe fiecare subdomeniu în parte.Of nr. dar în care atenţia este concentrată asupra modului de utilizare a acesteia şi nu asupra sursei de apă. Legea nr.187. Legea 310/2004 pentru modificarea si completarea legii 107/1996 .1996 2. emisiilor si pierderilor de substante prioritar periculoase .05. HG nr.Norme tehnice privind colectarea.Sectiunea II-a Apa .Of.Of nr.428/20. capabile să aprofundeze toate cunoştinţele noi.2002 6.07.M.Of nr.LEGEA APELOR. LEGISLAŢIA ÎN DOMENIUL APELOR Cele mai importante acte de reglementare în domeniul apelor.06. apărute ca urmare a dezvoltării tehnicii. HG nr.2005 privind modificarea HG nr.Of nr. în ţara noastră sunt prezentate mai jos: 1. HG nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile .M. 171/1997 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national.M.M.20.2005 7. 100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie sa le îndeplineasca apele de suprafata utilizate pentru potabilizare si a Normativului privind metodele de masurare si frecventa de prelevare si analiza a probelor din apele de suprafata destinate producerii de apa potabila . nr.10. Legea nr.07.325/24.Of.2002 NTPA-011. 107/1996 .Of nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare în mediul acvatic a apelor uzate .272/15. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptata a evacuarilor.552/29.M. ca obiect de activitate apa.1997 4. unele masuri de protectie a calitatii resurselor de apa .6.244/8. M. nr.Of nr.M.11. Legea nr.03. 662/7.616/15.2002 5.asemenea.2005 8. M. HG nr 472/2000 priv.

398/11.1) NTPA-002/2002 .01.2005 10.2003 12.Of nr.1998 11. 1.nr 47/03.03.05.305/07.Of nr. industriale si din zootehnie (NTPA-003/1997).M.05.1241/2003 al MAPM pentru aprobarea Procedurii de modificare sau de retragere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire a apelor -M. Ordinul nr.Of nr.141/2002 al MAPM pentru aprobarea Procedurii si a competentelor de emitere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire a apelor M.M. HG nr.2003 15.773/04.Of nr.02.2003 78 . a Normelor tehnice privind Ghidul de stabilire a programelor de recoltare si analizare a probelor de apa uzata (NTPA-004/1997).21/16. Ordinul nr. Ordinul nr. Ordinul 1. si a Normelor tehnice privind metodologia de prelevare a probelor de ape uzate din efluentii finali (NTPA-005/1997) .104/19. 639/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea construcţiilor si instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti .197/27.M.Of. 35/2003 al MAPM pentru aprobarea Metodelor de masurare si analiza folosite la determinarea substanţelor prioritare/prioritare periculoase din apele uzate evacuate si apele de suprafaţă .2003 14.11.Of nr.M.Normativ privind conditiile de evacuare a apelor uzate din retelele de canalizare ale localitatilor si direct în statiile de epurare NTPA001/2002 privind stabilirea limitelor de încarcare cu poluanti a apelor uzate industriale si orasenesti la evacuarea în receptorii naturali 9.352/2005 privind modificarea si completarea HG 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in mediul acvatic a apelor uzate.2003 13.Of nr.02. Ordinul nr. Ordinul nr.146/2002 al MAPM pentru aprobarea Normativului privind obiectivele de referinta pentru clasificarea calitatii apelor de suprafaţă . 1097/1997 al MAPPM de aprobare a Normelor tehnice privind metodologia de conducere si control a procesului de epurare biologica cu namol activ în statii de epurare a apelor uzate orasenesti.Partea a II-a: Treapta biologica indicativ NP-088-03 M.

11.2003 19.M. 640/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea constructiilor si instalatiilor de epurare a apelor uzate orasenesti .Of nr. Ordinul nr.Of nr. Ordinul nr.M. precum şi a limitelor maxime admisibile pentru substanţele organohalogenate şi metale grele 79 .2004 nr.2007 aprobarea substanţele organohalogenate şi metale grele. Ordinul 647/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementarii tehnice "Ghid de proiectare a constructiilor pentru tratarea apei in vederea potabilizarii" indicativ GP-087-03 .11.Of nr. Ordinul activitatilor specifice pentru de gospodarirea listei apelor cu M.Partea a III-a: Statii de epurare de capacitate mica (5<Q<50l/s) si foarte mica (Q<5l/s).2003 18.1888/28. indicativ NP-089-03 . 646/2003 al MTCT pentru aprobarea reglementarii tehnice "Normativ pentru proiectarea constructiilor si instalatiilor de dezinfectare a apei in vederea asigurarii sanatatii oamenilor si protectiei mediului" indicativ NP-091-03 .16.44/20. 771/04. Ordinul nr.Of nr.01.M. 1069/2003 al MAPAM pentru aprobarea Metodologiei cu privire la desfasurarea 20.2003 17.771/04.773/04.11.11.

carbonul. Solul s-a format la suprafaţa scoarţei terestre. fiind alcătuit preponderent din humus şi loess şi este unicul mijloc natural de producţie vegetală. sau lente de pedogeneza. Compoziţia chimică a solului este în continuă schimbare. evoluţia. fenoli. . iar pentru 20 cm.000 de ani. Ca interfaţă dintre pamânt. azotul). astfel încât pentru a se forma pe cale naturala 3 cm de sol sunt necesari 300-1. deosebit de roca mama. CaCO3. care se află într-o continuă evoluţie sub influenţa factorilor pedogenetici. Procesul de formare a solului a avut loc sub influenta factorilor pedogenici: clima.000 de ani. 70. alcooli.substanţe organice: acizi humici. aer şi apă. celuloza. . microorganisme. FexOy. în principal.Capitolul 5 – PROTECŢIA ŞI REFACEREA SOLULUI 5.substanţe minerale: SiO2. a litosferei. hemiceluloza. distinct.produse prin descompunerea resturilor vegetale şi animale de către microflora si microfauna existente în sol. Ştiinţa care studiază geneza. aldehide. Deoarece transformarile rocilor în timp au fost profunde. afânată.rezultate din degradarea si alterarea rocilor şi a mineralelor. CaSO4 etc. vegetatie si relief. Din compoziţia solului fac parte. următoarele: . COMPOZIŢIA SOLULUI ŞI IMPORTANŢA SA PENTRU ECOSFERĂ Solul este partea superioară. cu implicaţii asupra ecosistemelor. habitate. 80 . grăsimi. Durata de generare a solului este mare. prin procese rapide. . solul este o resursă neregenerabilă care îndeplineşte mai multe funcţii vitale: • producerea de hrană/biomasă • depozitarea. structura şi distribuţia solurilor se numeşte pedologie. reprezentând stratul superficial al Pământului în care se dezvoltă viaţa vegetală. hidrosfera şi litosfera şi este stratul fertil al solului conţine substanţe nutritive pentru plante. albumine etc.1. ca rezultat al interacţiunii între componenţii litosferei cu atmosfera. filtrarea şi transformarea multor substanţe (incluzând apa. solul apare ca un corp natural. specii şi gene. aminoacizi. • sursă de biodiversitate.

Profilul de sol denumit şi profil pedogenetic este constituit dintr-o succesiune de orizonturi pedogenetice de la suprafaţa terenului până la roca de solificare. sol hidromorfic . Sunt soluri foarte productive.Tip de sol cu o structură foarte variată ce apare pe sol azonal . bogate în nutrienţi. prin fitomasa transformată în humus. Aceste straturi s-au format în decursul procesului de formare a solului şi sunt denumite orizonturi pedogenetice. grosimea orizontului.Soluri de evoluţie incipientă.Tip de sol aflat deasupra unui strat bogat în calciu.• serveşte drept platforma/mediu fizic pentru oameni si activităţile umane. • sursă de materii prime. culoarea. intensitatea de bioacumulare. după gradul de diferenţiere. neoformaţiuni. • adsorbant şi neutralizant al unor poluanţi. • formate pe depozite recente. • sursă de elemente nutritive pentru plante. plasticitatea. textura. Profilurile pedogenetice se deosebesc între ele prin gradul de dezvoltare a profilului estimat după numărul de orizonturi. bazin carbonifer . • participă la circulaţia apei si a altor elemente în natură. sol calcimorfic . Clasificarea solurilor după compoziţie cuprinde următoarele clase principale: • sol aluvionar . umiditatea. răspândite pe mici suprafeţe. după gradul de individualizare apreciat 81 . Principalii indicatori sunt: orizontul pedogenetic. prezenţa scheletului. structura. • patrimoniu geologic si arheologic. • • dominate de prezenţa unei cantităţi abundente de apă. Solul apare structurat în straturi paralele. fără orizonturi distincte. • depozit şi sursă regenerabilă de energie fosilă. tipul de humus şi volumul edafic util.Tip de sol ale cărui procese pedologice sunt luncile inundabile.

degradare fizică: compactare. cheltuieli pentru lucrări de drenaj. etc. iar depoluarea este un proces dificil. pesticide. cum ar fi poluarea: fizică. apa sau aer. industrializarea. a florei şi a faunei. se poate spune ca solul este afectat de numeroase tipuri de poluare.5. microorganisme. poluanţii prezenţi în sol pot trece în plante. Indicatorii principali ai poluării solului sunt: conţinutul de elemente.. substanţe. . construcţiile hidrotehnice. SURSE DE POLUARE A SOLULUI Activităţile umane ca: agricultura şi zootehnia. fructe sau cereale cu un conţinut prea mare de nitraţi). antierozionale. uneori chiar de nerealizat. chimică. inclusiv nivelul de fertilitate.degradare chimica: creşterea conţinutului de metale grele. despăduririle iraţionale sunt cele mai importante surse de poluare a solului. . restricţii în utilizarea furajelor din terenurile contaminate cu plumb etc. Căile de poluare a solului se datorează preponderent activităţilor antropice. creşterea cheltuielilor pentru menţinerea recoltelor la parametrii anteriori poluării. biologică şi radioactivă. creşterea nivelului de radioactivitate. Poluarea solului este strâns legată de : poluarea atmosferei. restricţii la exportul unor produse (legume. Poluarea solului se manifesta prin: . dar pot fi generate şi de fenomene naturale şi se pot clasifica după cum urmează: 82 . În plus.degradare biologica: germeni patogeni. Solul fiind un sistem mult mai complex decât aerul si apa. modificarea structurii. datorită circulaţiei naturale a materiei în ecosferă. urbanizarea. Aşadar. poluarea îi afectează proprietăţile. construcţiile de drumuri şi căi ferate.2. deprecierea calitativa si cantitativă a recoltelor. hidrosferei. modificarea pH-ului.

microorganisme. Indicatorii principali ai poluării solului sunt: • conţinutul de elemente. antierozionale etc. 83 . • restricţii la exportul unor produse (legume. • restricţii în utilizarea furajelor din terenurile contaminate cu plumb etc. • • deprecierea calitativă şi cantitativă a recoltelor. fructe sau cereale cu un continut prea mare de nitrati). steril. creşterea cheltuielilor pentru menţinerea recoltelor la parametrii anteriori poluării. • cheltuieli pentru lucrări de drenaj. substanţe.. cruste -poluare prin acoperire cu sedimente -poluare cu pesticide -poluare cu agenţi patogeni contaminanţi. deseuri -poluare cu deşeuri si reziduuri anorganice -poluare cu substanţe purtate de vânt -poluare cu materiale radioactive -poluare cu deşeuri organice din industriile alimentară si uşoară -poluare cu deseuri agricole si forestiere -poluare cu dejecţii animaliere -poluare cu dejecţii umane -poluare prin eroziune şi alunecare -poluare prin sărăturare -poluare prin acidifiere -poluare prin exces de apă (înmlăştinare) -poluare prin exces/carenţă de elemente nutritive -poluare prin compactare.-poluare prin excavare la zi -poluare prin acoperire cu halde.

MĂSURI DE REDUCERE A POLUĂRII SOLULUI Solul are o capacitate naturală de autoepurare.1500 m3/ha). neutralizare. Capacitatea de depoluator a solului depinde de salubritatea lui.În funcţie de procentul de reducere a producţiei agricole.3. Spălare –metodă aplicabilă numai solurilor cu textură grosieră (nisipoase şi lutoase). -slab poluat (reducerea cu 6-10 %) -mediu poluat (reducerea cu 11-25 %) -puternic poluat (reducerea cu 26-50 %) -foarte puternic poluat (reducerea cu 51-75 %) -excesiv poluat (reducerea peste 75 %). Astfel.: absorbţie apă de cca. 5. nebiodegradabile Metode de depoluare a solurilor: a. bogate în materie organică şi utilizarea acestuia ca îngrăşământ. utilizată în Olanda şi Germania. respectiv: transformarea în compost a deşeurilor solide. . un sol sănătos are o capacitate limitată de absorbţie şi precipitare chimică a unor substanţe. Căi de reducere a poluării solului: . solurile se clasifică în astfel: . ( Ex. în anumite limite funcţionând ca un mediu de depoluare.grad de poluare 0 – sol practic nepoluat (reducerea producţiei sub 5 %). reciclare şi transformare a unor substanţe poluante. sintetice.prin „agricultură intensivă”.interzicerea utilizării în agricultură a substanţelor chimice. 84 . direct proporţională cu cantitatea de humus şi invers proporţională cu raportul dintre conţinuturile în carbon şi azot (C/N cât mai mic). în locul celor chimice.

Dezavantajul metodei constă în aceea că este o depoluare lentă. neadecvată solurilor cu textură grea şi mijlocie. fără a dăuna mediului. 5.4. amenajarea si folosirea judicioasa a solului. prin crearea de depresiuni în sol ( Franţa). având ca efect volatilizarea poluantului. Obiective • Implementarea legislaţiei de mediu specifice in domeniul protecţiei solului.Biroul Protecţie Sol. Extracţie sub vid: metodă aplicabilă în cazul poluanţilor gazoşi. subsolului 85 . Subsol are ca obiect de activitate implementarea prevederilor legale privind protecţia. conservarea. subsolului si ecosistemelor terestre. Subsolului . Tratare biologică: recomandată în cazul unor poluanţi organici (hidrocarburi) – constând în utilizarea unor bacterii consumatoare ale poluantului respectiv. ACTE NORMATIVE DE REGLEMENTARE A PROTECŢIEI SOLULUI ŞI SUBSOLULUI Principalele opt procese de degradare a solului cu care se confrunta Uniunea Europeană sunt: • • • • • • • • eroziunea degradarea materiei organice contaminarea salinizarea compactizarea pierderea biodiversităţii solului scoaterea din circuitul agricol alunecările de teren şi inundaţiile In domeniul Protecţiei Solului.b. c.

subsolului.P. realizează baza de date pentru gestionarea sit-urilor contaminate. • aplicate la nivel naţional. in scopul asigurării legăturii cu Agenţia Europeana de Mediu. 1403 / 26. cu avizul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. Relaţii Internaţionale. precum si a calităţii resurselor naturale neregenerabile.2007 privind refacerea zonelor în care solul. Legislaţie specifică • Hotărâre de Guvern nr. in domeniul protectiei solului si subsolului.E.28/06/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului. Ordonanţă de urgenţă nr.11.R.2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului. Creşterea gradului profesional al personalului din ANPM.• • • • • Eficientizarea colaborării cu alte autorităţi.M. Hotărâre de Guvern nr./A.M.68 . Identificarea zonelor afectate/cu risc la alunecări de teren din diferite cauze. 1408 / 23. subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate. si cu alte organisme de specialitate din tara şi străinătate. • • 86 .11. • organizează instruirea personalului A. realizează baza de date referitoare la metodele de reconstrucţie ecologica colaborează cu Direcţia Programe. Atribuţii şi competenţe • • • realizează baza de date privind situaţia zonelor contaminate la nivel naţional. • Comunicare. Identificarea sit-urilor contaminate pe tipuri de activităţi poluatoare. participa la organizarea activităţii de monitorizare a solului si subsolului. Proiecte. Reducerea nivelului de poluare a solului si subsolului in România.P. ARPM si APM in domeniul protecţiei solului. instituţii. cu Agenţiile Naţionale si Federale de mediu din statele membre sau asociate ale U.

Ordinul 242/26.2004 Legea 138/27. de supraveghere.2004 privind aprobarea Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu.06. 85/2003. 265 / 29.756/03.2005 pentru aprobarea organizării sistemului naţional de monitoring integrat al solului. Legea nr.1997 pentru aprobarea Procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu.03. 237 / 07. Ordinul nr. 184/21.2004 a îmbunătăţirilor funciare. Legea minelor nr. • • • • • • • • • Ordin 36/07. control si decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole si de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile şi potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi.09.04.2004 pentru modificarea Legii minelor nr. Legea petrolului nr. Legea nr. 107 / 16.01.81/1998 privind unele masuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate.1997 pentru aprobarea Reglementarii privind evaluarea poluării mediului. 85/18.06.11. control si decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole si de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie in zone vulnerabile si potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi si pentru aprobarea Programului de organizare a Sistemului Naţional de Monitoring Integrat al Solului. de supraveghere.2003.03. 238/07. Ordinul nr.195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului.06. 87 .06.2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr.• Legea nr.1999 pentru aprobarea OG nr.

la protecţia patrimoniului natural şi construit. transparenţei. sociale. pe baza principiului parteneriatului. ecologice şi culturale.PROTECTIA ASEZARILOR UMANE 6. gestionarea responsabilă a resurselor naturale.1.1. 6. participării populaţiei în procesul de luare a deciziilor.1. conform cărora deciziile generaţiei prezente trebuie să asigure dezvoltarea. 88 . urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea. descentralizării serviciilor publice. care constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată. stabilite la nivel naţional şi local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării. respectarea specificului acestora. d. Amenajarea teritoriului are ca principal scop armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice. cu îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane. e. dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor. c. Principale obiective ale amenajării teritoriului sunt: a. precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale. Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele: a) Planul de amenajare a teritoriului naţional. AMENAJAREA TERITORIULUI SI URBANISM Gestionarea spaţială a teritoriului se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi al urbanismului. precum şi al dezvoltării durabile. conservarea şi dezvoltarea diversităţii culturale. b. Activitatea de amenajarea a teritoriului şi de urbanism trebuie să se desfăşoare cu respectarea autonomiei locale. peisajului cultural. fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare proprie.Capitolul 6 . dar şi la asigurarea coeziunii teritoriale la nivel regional. naţional şi European. cu protecţia mediului şi a utilizarea raţională a teritoriului.

c) Planul de amenajare a teritoriului judeţean. 89 . cu programele guvernamentale sectoriale.b) Planul de amenajare a teritoriului zonal. Zone de risc natural (Secţiunea V) . Turismul. înglobând părţi din judeţe sau judeţe întregi. precum şi cu alte programe de dezvoltare. subsolului. Planul de amenajare a teritoriului judeţean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului naţional. la 5-10 ani. Fiecare judeţ trebuie să deţină Planul de amenajare a teritoriului judeţean şi să îl reactualizeze periodic. b) Planul de amenajare a teritoriului judeţean are caracter director şi reprezintă expresia spaţială a programului de dezvoltare socio-economică a judeţului. regionale. în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare ale judeţului. compuse din unităţi administrativ-teritoriale de bază. comune şi oraşe. Dezvoltarea rurală. etc. Prevederile Planului de amenajare a teritoriului naţional şi ale secţiunilor sale devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază. Zone protejate (Secţiunea III). Reţeaua de localităţi (Secţiunea IV). compuse din mai multe judeţe) şi cuprinde în mod obligatoriu un capitol consacrat problemelor de protecţia mediului: identificarea şi eliminarea surselor de poluare. cu Planul de amenajare a teritoriului zonal. c) Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director şi se realizează în vederea soluţionării unor probleme specifice ale unor teritorii (intercomunale sau interorăşeneşti. interjudeţene. Prevederile Planului de amenajare a teritoriului judeţean devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism care le detaliază. a) Planul de amenajare a teritoriului naţional are caracter director şi reprezintă sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu şi lung pentru întregul teritoriu al ţării. Ape (Secţiunea II) . măsuri de protecţie a solului. epurarea apelor. Planul de amenajare a teritoriului naţional este compus din secţiuni specializate: Căi de comunicaţie (Secţiunea I).

c. servicii publice şi locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii. să îl 90 . prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt. Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate: a) operaţională.2. b) integratoare. inclusiv infrastructura. b. asigurarea accesului la infrastructuri.6. Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia.1. Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general. e) protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural. amenajări şi plantaţii. f) asigurarea calităţii cadrului construit. urmărind stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale. b) crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor. g) protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale. amenajat şi plantat din toate localităţile urbane şi rurale. definirea destinaţiilor şi gabaritelor de clădiri. Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt: a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea disfuncţionalităţilor. în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate. prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a teritoriului. în acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor. c) utilizarea eficientă a terenurilor. Documentaţiile de urbanism sunt următoarele: a. d) extinderea controlată a zonelor construite. mediu şi lung. prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor. Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia. Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor. Planul urbanistic de detaliu a) Planul urbanistic general are caracter director şi de reglementare operaţională. vârstnicilor şi ale persoanelor cu handicap. prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului localităţilor. c) normativă.

precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor. stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice şi a siturilor arheologice reperate. acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare. 91 . amenajate şi plantate. utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone. formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor. stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan. b) Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a unei zone delimitate din teritoriul localităţii. zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie. conform legii. modul de utilizare a terenurilor. Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la: organizarea reţelei stradale. dezvoltarea infrastructurii edilitare. zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel. Planul urbanistic general cuprinde prevederi şi reglementări pe termen scurt.actualizeze la 5-10 ani şi să îl aprobe. cu privire la: stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al localităţii. modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare. traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului naţional. direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu. zonal şi judeţean. evoluţia în perspectivă a localităţii. precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite. organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii urbane. mediu şi lung la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de bază. delimitarea zonelor afectate de servituţi publice.

Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general.statutul juridic şi circulaţia terenurilor. reprezintă un sistemul unitar de norme tehnice. Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementări cu privire la: asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare. dimensionare. potrivit legii. permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările. altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi. El încorporează cerinţele de protecţia mediului în cele două domenii fundamentale ale sale: reguli de ocupare a teritoriului şi reguli cu 92 . Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face de regulă în Planul urbanistic general. a parcurilor industriale. a parcelărilor. amenajarea teritoriului. în corelare cu vecinătăţile imediate. aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. pe unul sau mai multe amplasamente. 525/2006. a complexelor de odihnă şi agrement. relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea. Planul urbanistic zonal sau pentru stabilirea condiţiilor de construire. precum şi a regulamentelor locale de urbanism. protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora. juridice şi economice care stau la baza elaborării planurilor de urbanism. regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor. zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor. amenajărilor şi plantaţiilor. prin care se asigură condiţiile de amplasare. c) Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică. compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor. conformare şi servire edilitară a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente. o Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul: zonelor centrale ale localităţilor. Regulamentul general de urbanism .

planurile şi programele care pot avea efecte semnificative asupra mediului sunt supuse evaluării de mediu. secţiunea 1) şi reguli de amplasare şi conformare a construcţiilor şi a amenajărilor aferente (cap. aferent Planului urbanistic zonal. evaluare care se aplică in scopul emiterii avizului de mediu pentru planuri şi programe. în mod obligatoriu. cuprinde şi detaliază prevederile Planului urbanistic general şi ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor. 93 . precum şi de amplasare. II. evident a planurilor si programelor. In acest mod se poate focaliza pe “sursa” impactului asupra mediului si nu pe “rezolvarea” simptomelor aparute in urma producerii impactului. strategiilor si. Avizul de mediu pentru planuri şi programe reprezintă actul tehnico-juridic scris. măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi. III). de exemplu la dezvoltarea politicilor. aferent Planului urbanistic general. condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate şi măsuri de dezvoltare a spaţiilor verzi. dimensionare şi realizare a volumelor construite. emis de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului. care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau în programul supus adoptării. de protecţie sanitară a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor. amenajărilor şi plantaţiilor. La elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului trebuie prevăzute. Evaluarea de mediu sau “evaluarea strategica de mediu” se aplica la cel mai inalt nivel decizional sau de planificare. Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativteritorială. planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului.privire la păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural şi construit (cap. În scopul promovării dezvoltării durabile şi pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a mediului. sau pentru o parte a acesteia.

dezvoltarea industriei şi a transportului. politicile generale de dezvoltare locale şi naţionale. dar şi progresul societăţii în general. eficienţa energetică. orientarea spaţială a clădirilor. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. circa 70%din populaţia urbană a lumii respiră aer poluat. cu integrarea fluxurilor de resurse energetice. au drept rezultat evacuarea unor cantităţi însemnate de emisii de substanţe poluante în mediul înconjurător.prin activitatea sa a introdus o serie de elemente specifice: aşezări. managementul resurselor.Planificarea strategică urbană.2. microclimatul . SURSE DE POLUARE CARACTERISTICE ACTIVITĂŢILOR ANTROPICE Pe fondul peisajului natural. regionale. densitatea clădirilor într-un areal. 94 . bioclimatul. astfel încât pe termen lung să se producă schimbări majore de cultură şi atitudine în ceea ce priveşte utilizarea resurselor de către populaţie şi operatorii economici. la materialele de construcţii. luând în design-ul sustenabil arhitectonic în temeiul căruia se stabilesc reguli privitoare materiale. considerare problemele de mediu. căi de comunicaţie.. utilizarea mecanismelor de piaţă pentru a atinge ţinta sustenabilităţii. 6. omul . realizarea programelor şi proiectelor trebuie realizate cu respectarea următoarelor principii: dezvoltarea durabilă. Urbanizarea. financiare şi umane într-un ciclu natural. forma unei clădiri. protecţia factorilor de mediu. „structuri verzi” în jurul clădirilor. care prin caracteristicile lor dus la apariţia unor transformări in ceea ce priveşte starea şi calitatea factorilor de mediu. etc. obiective industriale.

aldehide şi alte hidrocarburi. acid fluorhidric. se emit în atmosfera oxizi de azot la care se pot adăuga. În mod constant. gaze naturale). prin depozitare de materiale nocive pe sol. care 95 . bioxid de sulf. in subsol. prin emisii . nichel. Fumul rezultat din combustia cărbunelui conţine atât suspensii de carbon. vanadiu. precum şi – in cantităţi variabile – zinc. dar şi substanţe precum seleniul şi vanadiul. siliciu. Industria reprezintă la ora actuală cea mai importantă sursă de poluare legată de activitatea umană. prin modul de funcţionare cu combustibili lichizi sau/şi gazoşi. De menţionat că în momentul arderii se pot forma hidrocarburi policiclice cu efect cancerigen. solul. Principalii combustibili folosiţi în prezent şi care vor fi folosiţi şi în viitorul apropiat sunt combustibilii fosili (cărbune. Gazele naturale sunt combustibilul cu potenţialul poluant cel mai redus. riscuri atât în exploatare. in zonele urbane. cadmiu. hidrocarburi şi . Centralele electrotermice (CET) reprezintă o altă sursa de poluare a aerului. bioxidul de sulf (dependent de concentraţia sulfului în petrol). pentru realizarea energiei calorice necesare încălzirii sau pentru incinerarea reziduurilor. aluminiu. hidrocarburi – printre care şi hidrocarburi policiclice. Produşii din petrol reprezintă de asemenea combustibili frecvent folosiţi în procesele de ardere. pe lângă bioxid de carbon şi apa. cât şi vapori de apă. apa. oxid de carbon. radioactive.Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obţinerea de energie – sunt folosite în scopuri industriale (centrale electrice. care condensează repede pe particulele în suspensie. precum şi suspensii conţinând carbon şi cenuşă bogată în sulfaţi. seleniu. oxidul de carbon. oxid de carbon. gaze – oxizi de azot.). contaminări biologice. Industria polueaza aerul. petrol. cât şi prin posibilitatea producerii unor accidente.uneori – particule în suspensie. Principalii poluanţi emişi în atmosferă sunt oxizii de azot. în funcţie de calitatea arderii. oxizi de fier. etc.

2 0. CO.deversează anual în atmosfera cantităţi importante SO2. un procent semnificativ din populaţie este expus la poluarea generată de traficul rutier. de natura combustibilului şi de condiţiile tehnice de funcţionare Determinările concentraţiilor de agenţi poluanţi emişi în diferite etape de mers ale motoarelor au scos în evidenţă valori diferite. fum. Mers încet în gol (relanti) MS MC 7. Hidrocarburi nearse . In al doilea rând emisiile se fac pe întreaga suprafaţă a localităţii.1 850 10 0. precum şi datorită absentei drumurilor ocolitoare ale localităţilor care să preia traficul de tranzit. cenuşă. CO2.0 MC Urme 30 30 0.8 650 10 0. natura şi concentraţia poluanţilor emişi depind de tipul de autovehicul. Transporturile emit o serie de poluanţi rezultaţi din arderea combustibililor : particulele in suspensie. aldehide compuşii organici volatili. NOx. Poluarea aerului realizată de autovehicule prezintă două mari particularităţi: in primul rând poluarea se produce foarte aproape de sol. care loc în interiorul ariilor locuite.0 20 300 1.0 30 10 0.5 Urme 60 20 0.04 Mers în regim (croazieră) MS MC 2.5 1100 20 0. NOx. Transporturile Traficul rutier constituie o sursă de poluare importantă în aşezările umane datorită numărului mare de autovehicule existente. diferenţele de concentraţii depinzând de intensitatea traficului şi posibilităţile de ventilaţie a străzii. Din acest motiv. Volumul.03 Poluant CO NOx aldehide R mH n UM % ppm ppm % 96 .02 Accelerare MS 1. fapt ce duce la realizarea unor concentraţii ridicate la înălţimi foarte mici.01 Frânare (decelare) MS 2. pulberi. SO2. CO.1 MC urme 250 10 0. chiar pentru gazele cu densitate mica si mare capacitate de difuziune in atmosfera.

fiziologice: creşterea adrenalinei şi a gradului de irascibilitate.definit ca o suprapunere dezordonată de sunete diferite. cu efecte negative asupra colectivităţilor umane. rezultat al industrializării şi urbanizării . determinată de diferite zgomote. depozitele de deşeuri se numără printre principale surse de poluare legate de mediul urban. probabil datorită detergenţilor şi săpunurilor. biologică. şantierele de construcţii. obiectivele comerciale şi cele industriale şi în anumite cazuri unele zone de agrement. chimică. Urmările dăunătoare ale zgomotului depind de frecvenţa. 8). Zgomotul.Nişa umană Activităţile menajere sunt generatoare de multiple forme de poluare: fizică. Acestea sursele de poluare fonică se fac responsabile de numeroase disconforturi ce afectează populaţia. ponderea cea mai mare în zgomotul urban o deţine transportul rutier. În general. fonică. corelate cu creşterea numărului de autovehicule sunt de natură să complice problema combaterii zgomotului în oraşele mari. ca urmare a lipsei unor amenajări speciale şi a exploatării deficitare. Deşeurile solide sau lichide reprezintă a sursă importantă de poluare din domeniul nişei umane. traficul aerian. Principalele surse generatoare de zgomot sunt: traficul terestru. Creşterea puterii motoarelor cu care se echipează autovehiculele şi creşterea vitezei de deplasare a acestora. poate avea efecte zgomot. Zgomot şi vibraţii în aglomerările urbane Zgomotul a devenit un factor poluant al mediului ambiant. Aşa cum rezultă din studiile efectuate. rutier şi feroviar. Apele uzate menajere au o uşoară tentinţă de alcalinizare (pH de aprox. estetică. Omul este supus unei agresiuni continue. nivelul acestuia şi de poziţia sursei de 97 .

a insectelor. noul concept arată că managementul deşeurilor nu se va mai axa pe găsirea unor noi tehnologii pentru 98 . GESTIUNEA DEŞEURILOR URBANE. care să fie eficient din punct de vedere economic şi să asigure protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător. apei. de a reduce consumul de resurse naturale. Prin acest mod de gospodărire a deşeurilor se obţine atât o modalitate mai eficientă de recuperare a unor materii prime. cât şi o reducere a volumului de gunoi ce urmează să fie depozitat. a unui management avansat al deşeurilor. evacuarea acestora în cursurile de apă. înainte de colectare.3. în ţările dezvoltate. de a valorifica şi recicla diferite materii prime şi materiale. În scopul reducerii volumului deşeurilor depozitate şi a protejării resurselor naturale este nevoie de dezvoltarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor. apariţia bacteriilor infecţioase. În acest context se impune o nouă abordare a problematicii deşeurilor plecând de la necesitatea de a prevedea spaţiul suficient de stocare şi neutralizare.1 Gestiunea deşeurilor urbane În contextul unei dezvoltări accelerate a localităţilor concomitent cu creşterea continuă a numărului populaţiei şi cu tendinţa de îmbunătăţire a condiţiilor de nivel de trai şi de confort . şi direcţionarea acestora către puncte centralizate de tratare. iar pe de altă parte datorită impactului lor negativ asupra mediului înconjurător. favorizând poluarea aerului. În acest fel. Creşterea alarmantă a cantităţilor de reziduuri a determinat aplicarea. valorificarea şi reciclarea acestora. rozătoarelor.6. Depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor. concept care desemnează separarea selectivă a deşeurilor la sursă. problema deşeurilor urbane a devenit tot mai acută datorită pe de o parte creşterii cantităţii acestora. Este vorba de aşa-numitul management integrat al deşeurilor. DEPOZITE ECOLOGICE 6. solului. arderea necontrolată reprezintă a serie de riscuri majore pentru mediul ambiant si pentru sănătatea umană.3. este nevoie de crearea infrastructurii şi implementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor.

Activitatea de gestionare a deşeurilor se bazează pe următoarele principii: • principiul protecţiei resurselor primare – este formulat în contextul mai larg al conceptului de “dezvoltare durabilă” şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor primare. corelat cu principiul utilizării “Celor mai bune tehnici disponibile” (BAT-uri). cerinţele pentru protecţia mediului. tratarea în scopul recuperării. evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase. corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cel al responsabilităţii utilizatorului – stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic corespunzător. • principiul proximităţii. pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor) trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor. alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere economic. astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor să fie suportate de generatorul acestor. ci pe stabilirea unor programe integrate de gestiune a acestora. minimizarea cantităţilor. corelat cu principiul autonomiei – stabileşte că deşeurile trebuie să fie tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare. exportul deşeurilor periculoase este posibil numai către acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare şi numai în condiţiile respectării cerinţelor pentru comerţul internaţional cu deşeuri. în plus. • principiul măsurilor preliminare. tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu. punând accentul pe utilizarea materiilor prime secundare. • principiul subsidiarităţii (corelat şi cu principiul proximităţii şi cu principiul autonomiei) – stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul 99 .depozitarea reziduurilor solide. care nu presupun costuri excesive stabileşte că. în ordinea descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea apariţiei. • principiul substituţiei – stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii prime nepericuloase. • principiul poluatorul plăteşte. în special a celor neregenerabile. • principiul prevenirii – stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor.

din gospodării. • • Figura 1.deşeuri municipale şi asimilabile: totalitatea deşeurilor generate. deşeuri stradale colectate din spaţii publice. unităţi comerciale şi prestatoare de servicii (deşeuri menajere). Priorităţile în abordarea gestionării deşeurilor Prevenire/minimizare generare deşeuri Reutilizare/reciclare Valorificarea energetică Tratare/depozitare Conform Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor (2004) toate tipurile de deşeuri generate pe teritoriul ţării sunt clasificate. dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional. spaţii 100 . în ordine descrescătoare: • prevenirea apariţiei – prin aplicarea “tehnologiilor curate” în activităţile care reducerea cantităţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare valorificarea – prin refolosire.gestionării deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare. parcuri. instituţii. • domeniu de activitate generator de deşeuri. Priorităţile în abordarea gestionării deşeurilor sunt. în: . reciclare materială şi recuperarea energiei. generează deşeuri. străzi. în mediul urban şi în mediul rural. în mod formal. eliminarea – prin incinerare şi depozitare. • principiul integrării – stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din activităţile social-economice care le generează.

verzi. . nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti. colectate în amestec sau selectiv. Noţiunea de "deşeuri urbane" sau "de tip urban" desemnează totalitatea deşeurilor rezultate atât în mediu urban. spaţii verzi şi nămolurile deshidratate rezultate din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti. străzi. cabinete medicale şi se împart în doua categorii: deşeuri medicale periculoase care sunt cele infecţioase. unităţi comerciale şi prestatoare de servicii. înţepătoare . şi alte deşeuri exclusiv cele menţionate mai sus. deşeurile provenite de la secţiile de boli infecţioase. Hotărârea de Guvern nr. deşeurile stradale colectate din spaţii publice. cât si în cel rural din gospodării.deşeuri de producţie: totalitatea deşeurilor generate din activităţile industriale. dar şi 101 . de la demolǎri sau reconstrucţia clǎdirilor existente şi/sau de la structuri de construcţii: 17 01 01 beton. 856/2002 priveşte evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile. 17 02 02 cărămizi. policlinici. inclusiv deşeurile periculoase Intre acestea sunt cuprinse deşeurile de construcţii ( grupa 17 ) . organe anatomopatologice. etc. care intră în categoria deşeuri asimilabile. parcuri.deşeuri solide provenite de la construcţii noi. 17 05 04 pământ şi pietre fără conţinut de substanţe periculoase. deşeuri din construcţii şi demolări. 19 08 05 Nămol orăşenesc de la epurarea apelor uzate menajere Termenul de “deşeuri menajere” face referinţă doar la deşeurile provenite din activităţi casnice sau asimilabile cu acestea.deşeuri generate din activităţi medicale: sunt deşeurile generate în spitale. pot fi deşeuri de producţie nepericuloase şi deşeuri de producţie periculoase.tăietoare. 17 09 04 amestecuri de deşeuri de la construcţii şi demolări fără conţinut de substanţe periculoase. . instituţii. 17 01 03 ţigle şi materiale ceramice.

cele asimilabile cu acestea (care prezintă compoziţie si proprietăţi similare) generate în instituţii, industrie, comerţ, sectorul public sau administrativ. Termenul de „deşeuri asimilabile cu deşeuri menajere” se referă la deşeurile provenite din industrie, din comerţ, din sectorul public sau administrativ, care prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu deşeurile menajere şi care sunt colectate, transportate, prelucrate şi depozitate împreună cu acestea. Termenul de “deşeuri municipale” desemnează atât deşeurile menajere cât şi deşeurile voluminoase colectate separat şi deşeurile rezultate de la curăţirea spaţiilor publice (deşeuri din parcuri, din pieţe, deşeuri stradale). Termenul de “nămol orăşenesc” se referă la nămolul rezidual de la instalaţiile de tratare a apelor uzate care tratează apele uzate urbane şi menajere şi nămolul rezidual de la fosele septice şi alte instalaţii similare de tratare a apelor menajere. Termenul de “deşeuri biodegradabile” desemnează atât deşeurile de la populaţie şi din activităţi comerciale care suferă descompunere anaeroba sau aeroba cât si deşeurile alimentare şi vegetale, hârtia şi cartonul (de calitate joasă). Deşi, hârtia şi cartonul fac parte din grupa deşeurilor biodegradabile, este indicată reciclarea şi recuperarea acestora. Termenul de “deşeuri din construcţii şi demolări” face referinţă la deşeurile rezultate din aceste activităţi, precum: construcţia clădirilor şi infrastructurii civile, renovarea, demolarea totală sau parţială a clădirilor şi infrastructurii civile, modernizarea şi întreţinerea străzilor, repararea podurilor , curăţenia asociată dezastrelor naturale. Principalele măsuri privind gestionarea acestor tipuri de deşeuri sunt: colectarea separată de la locul de generare, pe tipuri de materiale: periculoase si nepericuloase; promovarea reciclării şi reutilizării deşeurilor din construcţii şi demolări; asigurarea de capacităţi de tratare/sortare a acestora; asigurarea depozitării controlate a deşeurilor ce nu pot fi valorificate.

102

Oportunităţile de reutilizare şi reciclare a deşeurilor din construcţii şi demolări depind de abilitatea de prelucrare a deşeurilor contaminate sau separate. Materialele principale care pot fi valorificate din deşeurile din construcţii şi demolări sunt: materialul excavat – sol, nisip, pietriş, argilă, etc; materiale de la construcţia drumurilor – bitum, smoală, pavaje, nisip, pietrş, roci zdrobite; materiale de la construcţia sau demolarea clădirilor – sol, ciment, ţigle, cărămizi, beton, ipsos, lemn, metale, sticlă; materiale de pe şantierele de construcţii – lemn, plastic, hârtie, carton, metale, cabluri, lacuri, vopsele, ambalaje. Aceste deşeuri pot fi prelucrate la dimensiunile dorite, dar numai dacă nu sunt contaminate, şi pot fi utilizate la construcţia şi amenajarea de drumuri ca materiale de umplutură, la umplerea minelor goale şi dezafectate, la acoperirea straturilor de deşeuri din depozite, la fabricarea de cărămizi şi a altor materiale de construcţii; excepţie fac deşeurilor de la construcţia drumurilor unde componentele bituminoase şi minerale sunt o resursă economică importantă, Deşeurile rezultate pe şantierele de construcţii de tipul lemnului, hârtiei şi cartonului pot fi valorificate. Chiar dacă în, prezent un procent mic din deşeurile din construcţii şi demolări este valorificat, în viitor cantitatea reciclată va creşte semnificativ ca rezultat al taxelor de depozitare, dar şi al legislaţiei de mediu. Deoarece unele dintre aceste deşeuri pot fi uşor contaminate, este recomandată separarea deşeurilor periculoase de restul deşeurilor inerte sau necontaminate. În prezent, deşeurile urbane colectate sunt aproape în totalitate depozitate. Există câteva proiecte pilot pentru colectarea separată şi recuperarea deşeurilor urbane. Planul naţional de gestionare a prevede dezvoltarea unui sistem integrat de management pentru deşeurile urbane, cuprinzând colectarea separată, tratarea, recuperarea şi depozitarea în locuri amenajate conform standardelor in domeniu

103

Moloz de la demolări

Reziduuri

Staţii de tratare /sortare

Materiale de construcţii reciclate

Eliminare

Valorificare: - în construcţii civile - în construcţii de drumuri - altele

Re-utilizare: - direct la locul de producere (de ex. la renovări sau reabilitări) - la construcţia depozitelor - depozitare în subteran; - altele.

Principalele modalităţi de gestionare a deşeurilor rezultate de la demolări Ca soluţie de eliminare, depozitarea trebuie utilizată doar pentru deşeurile care nu se pot recupera sau a căror reciclare nu este eficientă din punct de vedere economic. Chiar dacă 40% din componentele deşeurilor municipale reprezintă materiale reciclabile, îm prezent, colectarea acestora se realizează selectiv într-o măsură mică, la nivel local existând proiecte pilot pentru colectarea selectivă a componentelor reciclabile (hârtie, carton, materiale plastice), dar şi a componentele biodegradabile. Colectarea selectivă a deşeurile biodegradabile are drept scop realizarea compostului, ce poate fi utilizat ulterior pe terenurile domeniului public, taluzul depozitului existent. Incinerarea deşeurilor nu reprezintă o practică obişnuită pentru tratarea/eliminarea deşeurilor municipale în România. Datorită colectării neselective, puterea calorică a deşeurilor este încă scăzută, făcând ineficient procesul de incinerare cu recuperare de energie. Incinerarea deşeurilor poate avea ca rezultat:

104

tratarea deşeurilor biodegradabile. Construcţia şi operarea unor depozite de deşeuri cu adevărat ecologice va fi foarte costisitoare şi în consecinţă. producerea de aer cald. Cerinţele din directiva europeana nr. producerea de apă caldă sau abur tehnologic supraîncălzit pentru o industrie locală. fermentabile. măcinare şi ambalare. Staţiile de tratare . minimizarea cantităţii de deşeuri nevalorificabile ce se vor depozita într-o rampă ecologică. şi în special legumicultură. Aplicarea acestui concept va conduce la reducerea suprafeţelor ocupate de depozite şi a numărului acestora. construirea.producerea de apă caldă pentru un sistem de încălzire. în care în afară de depozitarea propriu-zisă se vor realiza şi operaţii de colectare şi sortare de deşeuri reciclabile. prin producerea de compost. operarea şi închiderea depozitelor de deşeuri. îngrăşământ natural de mare calitate pentru agricultură.sortare şi transfer a deşeurilor reprezintă cea mai viabilă soluţie pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: sortarea deşeurilor care pot fi reintroducere în circuitul economic prin reciclare. din motive economice (planificarea efortului financiar necesar) se impune implementarea conceptului de “depozit zonal de deşeuri”. 1999/31/EC privind depozitarea deşeurilor au fost incluse în Hotărârea de Guvern 349/2005. Au fost elaborare normative de construcţie/exploatare a depozitelor şi reguli privind acceptarea diferitelor tipuri de deşeuri la depozitare. prelucrarea acestora prin operaţii de balotare. 105 . compostare şi chiar valorificare energetică. producerea de electricitate. precum şi apariţia unor facilităţi de gestionare integrată a deşeurilor. Unele din acţiunile enumerate mai sus vor fi organizate şi în cadrul staţiilor de transfer care vor fi prevăzute în scopul optimizării transportului de deşeuri de la surse la depozitul zonal. care cuprinde prevederi privind amplasarea. precum şi prevederi privind monitorizarea şi post-monitorizarea calităţii factorilor de mediu influenţaţi de acestea.

protecţia apelor. conservarea biodiversităţii. a ariilor protejate si a monumentelor naturii. căile de transport. întreţinerea şi dezvoltarea spatiilor verzi. a aliniamentelor de arbori si a perdelelor de protecţie stradală. În procesul de elaborare a planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului si a localităţilor este obligatorie respectarea principiilor ecologice pentru asigurarea unui mediu de viata sănătos.6. să respecte regimul de protecţie specială a zonelor de agrement. starea de sănătate şi confort a populaţiei. În acest sens.4. cu predominanţă in spaţiile şi alte obiective si activităţi. stradale şi industriale recreare. a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică. accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor. să amplaseze obiectivele industriale. ecosistemelor terestre şi o serie de prevederi legate de protecţia aşezărilor urbane şi de responsabilităţile si obligaţiile care revin autorităţilor administraţiei publice locale precum şi persoanelor juridice şi fizice. tratament şi 106 . atmosferei şi gestionarea zgomotului ambiental. LEGISLAŢIA PRIVITOARE LA PROTECTIA MEDIULUI ÎN AŞEZĂRILE UMANE Legea privind protecţia mediului prevede pe lângă măsurile în ceea ce priveşte regimul deşeurilor. precum si. a parcurilor. fără a prejudicia ambientul. prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora. staţiile de epurare. după caz. să optimizeze densitatea de locuire. autorităţile administraţiei publice locale. protecţia solului. a monumentelor istorice. reţelele de canalizare. depozitele de deşeuri menajere. să înfrumuseţeze şi să protejeze peisajul. concomitent cu menţinerea. să reglementeze. persoanele fizice si juridice au următoarele obligaţii : să îmbunătăţirea microclimatului urban. spaţiile de odihnă. estetică şi recreativă. să menţină curăţenia stradală . inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă.

Agenda Locală 21 (AL21) a fost elaborată şi adoptată la Summitul Mondial de la Rio de Janeiro în 1992. recreării şi agrementului.destinate locuinţelor. naţională. Planuri Locale de Acţiune pentru Mediu. odihnei. un proiect de viitor. echitabil pe plan social. economice şi de protecţie a mediului. precum şi cu exploatarea raţionala a resurselor şi protejarea mediului ambiant. Planuri locale de gestionare a deşeurilor. permit comunităţii să progreseze având drept obiectiv asigurarea progresului economic. Implementarea ei trebuie să conducă la definirea obiectivelor. SLDD este un demers pe termen lung. În scopul promovării principiului dezvoltării durabile la nivelul comunităţilor trebuie dezvoltate şi implementate programe şi proiecte care să urmeze această direcţie şi care să ducă la creşterea calităţii vieţii. în zonele destinate tratamentului. în cadrul Conferinţei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare. politicilor şi acţiunilor care să facă posibilă creşterea bunăstării şi dezvoltarea comunităţii locale. Strategiile locale de dezvoltare durabilă (SLDD) reprezintă un ansamblu de procese participative care. 107 . este viziunea viitorului comunităţii. Agenda Locala 21 propune un model de dezvoltare economică care sa fie în deplin acord cu rezolvarea problemelor sociale. în acelaşi timp. oferind o abordare integrată a problemelor sociale. în paralel cu eradicarea sărăciei. resursele şi mediul pentru generaţiile viitoare. Planurile şi strategiile locale trebuie sa fie în concordanţă cu documentele de planificare regională. dezvoltarea şi menţinerea unei economii viabile şi eficiente: Strategiile locale de dezvoltare durabilă. protejând. Planurile de acţiune astfel elaborate vor sta la baza Strategiei de Dezvoltare Durabilă locală. ca instrument de promovare a dezvoltării durabile. viziune împărtăşită la nivel local şi transpusă în obiective strategice şi planuri de acţiune concrete.

regionale şi în final de Planul de Dezvoltare Naţional. Planul Local de Acţiune pentru Mediu urmăreşte ca obiective generale la nivel local: să identifice. agenţilor economici şi a comunităţii locale pentru a elabora şi implementa programe de protecţie şi conservare a mediului natural. să fie în concordanţă cu viziunea comunităţii de dezvoltare durabilă . să constituie un suport real şi obiectiv în elaborarea Planului Regional şi a Planului Naţional de Acţiune pentru Mediu. să promoveze conştientizarea publică cu privire la drepturile şi obligaţiile comunităţii faţă de mediul natural. să fie în concordanta cu toate strategiile si planurile locale de acţiune în implementare la nivelul local. 108 . astfel încât obiectivele prevăzute să nu intre în contradicţie la nici un nivel asigurând sinergie şi complementaritate. mediu şi lung. stabilirea corelării dezvoltării economice cu aspectele de protecţia mediului. Planul Local de Acţiune pentru Mediu (PLAM) reprezintă un instrument eficient pentru soluţionarea problemelor şi aspectelor de mediu la nivel local . de participare a publicului în procesul de decizie al autorităţilor locale. să întărească capacitatea autorităţii locale. să stabilească priorităţile de acţiune în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de mediu. stabilirea priorităţilor de acţiune pe termen scurt. să evalueze şi să stabilească problemele şi aspectele de mediu. să respecte cerinţele legislative naţionale în domeniul mediului si sa promoveze cerinţele Uniunii Europene. Scopul PLAM-ului este evaluarea clară a problemelor de mediu.Strategiile locală de dezvoltare trebuie să ţină cont de strategiile judeţene. reprezintă angajamentul autorităţilor publice locale şi al comunităţii în asigurarea unor condiţii de viaţă mai bune şi a unei dezvoltări durabile pentru generaţiile actuale şi viitoare. să promoveze parteneriatul între actorii implicaţi în procesul decizional de mediu.

colectare. Beneficiile unui PJGD sunt reprezentate de: Facilitarea obţinerii de suport financiar din partea UE. privitoare la gestiunea deşeurilor. respectiv cadrul de planificare pentru conformarea cu politica de deşeuri şi atingerea ţintelor propuse. Stabilirea de capacităţi suficiente şi potrivite pentru gestionarea deşeurilor. Fluxuri de deşeuri cu opţiuni pentru tratarea deşeurilor în scopul asigurării capacităţilor şi sistemelor potrivite de colectare si tratare. în continuare o listă a celor mai importante norme europene şi române. opţiunile de tratare ale acestora. eficient atât din punct de vedere ecologic cât şi economic. în vigoare: 109 . aprobată cu modificări şi completări prin Legea 426/2001. Conformare la cerinţele legale. Prezentăm. Prevederile Planurilor se aplică pentru toate tipurile de deşeuri definite conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 78/2000 privind regimul deşeurilor. Identificarea zonelor in care trebuie luate masuri tehnice pentru eliminarea sau minimizarea anumitor tipuri de deşeuri. controlul măsurilor tehnologice pentru eliminarea sau minimizarea anumitor tipuri de deşeuri. prezentarea cerinţelor economice şi de investiţii. stabilirea caracteristicilor pentru gestiunea deşeurilor. autorităţile administraţiei publice locale elaborează Planuri locale de Gestionare a Deşeurilor (Planuri regionale. Luarea unor decizii pe baza analizelor si prognozelor în domeniul gestionării deşeurilor. Elaborarea unei strategii economice de gestionare a deşeurilor care poate fi realizată la nivel de judeţ. etc. Planuri judetene). Stabilirea de resurse financiare pentru operare. Principalul scop al planurilor de gestionare a deşeurilor este de a prezenta fluxurile de deşeuri. tratare.În scopul realizării cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor.

94/904/CE privind lista deşeurilor periculoase) Transpunere şi implementare • HG nr. 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor Transpunere şi implementare • HG nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de Gestionare a HG 358/2007 pentru modificarea anexei nr. inclusiv deşeurile periculoase Directiva nr. înlocuită de Directiva 2006/12/CE Transpunere şi implementare • OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor aprobată prin Legea nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor. 94/3/CE privind lista deşeurilor şi Decizia nr. 2000/532/CE amendată de Decizia nr. 757/2005 pentru aprobarea Normativului Tehnic privind depozitarea deşeurilor Decizia nr. 426/2001.75/442/EEC privind Deşeurile.1470/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor şi Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor Directiva nr. amendată prin HG 268/2005 • Ordinul Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 2 "Planul Naţional de Gestionare a modificată şi completată de OUG 61/2006. HG nr.91/689/EEC privind deşeurile periculoase Transpunere şi implementare • HG nr. 856/2002 privind obligaţia de evidenţă şi raportare a datelor privind generarea şi gestionarea deşeurilor şi pentru prelucrarea în legislaţia naţională a listei cuprinzând deşeurile. 110 . 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor • Transpunere şi implementare • HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor • Ordinul Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile. 2001/119 privind lista deşeurilor (ce înlocuieşte Decizia nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului Tehnic privind incinerarea deşeurilor Directiva nr.Directiva Cadru nr. aprobată prin Legea 27/2007 • Deşeurilor şi Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor • Deşeurilor" la HG nr. inclusiv deşeurile periculoase.

Proiectele de inginerie a mediului destinate fie a reduce emisiile de noxe în mediu. al guvernului. secundari şi terţiari de credite.1. ordonatorilor principali.CAP. simultan. potrivit prevederilor Legii privind finanţele publice şi ale prezentelor norme metodologice. Se interzice ordonatorilor de credite de a angaja şi utiliza fondurile bugetare pentru elaborarea. Trecerea de la o fază la alta de proiectare se poate face numai după elaborarea şi aprobarea fiecărei faze a documentaţiilor.7 . Se vor prezenta în continuare principalele prevederi ale acestor norme. elaborarea studiului de fezabilitate se face de către proiectantul desemnat 111 . din competenţa de aprobare a Guvernului şi a ordonatorilor principali de credite. Studiul de fezabilitate se întocmeşte potrivit machetei ce se va prezenta şi reprezintă documentaţii tehnico – economice ce au avizul prealabil al Ministerului Finanţelor. Fazele de elaborare a documentaţiilor sunt: studiu de prefezabilitate – SPF studiu de fezabilitate – SF proiect tehnic şi documentaţia de licitaţie – PT + DL detalii de execuţie – DDL Elaborarea acestor documentaţii trebuie să respecte normele metodologice aprobate de Ministerul finanţelor . Pentru obiective de învestiţii complexe şi de importanţă economică şi socială deosebită.METODOLOGII DE PROMOVARE A PROIECTELOR DE INGINERIA MEDIULUI. GENERALITĂŢI. potrivit competenţelor valorice stabilite de Legea privind finanţele publice. fie de reconstrucţie ecologică a unei zone sau factor de mediu pentru a fi realizate trebuie să urmeze o anumită metodologie de elaborare şi aprobare a documentaţiilor tehnico – economice. beneficiar al investiţiei. 7. Studiul de prefezabilitate se întocmeşte potrivit machetei ce se va prezenta şi se va aproba de către ordinatorul de credite. după caz. a mai multor faze de proiectare a documentaţiilor tehnico – economice.

câştigător al concursului organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor de proiectare a lucrărilor publice. conform prevederilor Regulamentului privind organizarea licitaţiilor. direct. cât şi cu ocazia organizării licitaţiei şi contractării execuţiei lucrărilor potrivit normelor legale. ordonatorii principali de credite vor avea în vedere corelarea acestora cu resursele pentru dezvoltare ce rămân la dispoziţia agenţilor economici cu capital de stat. atât cu ocazia elaborării listelor de investiţii. prezentarea ofertelor şi adjudecarea execuţiei lucrărilor publice se poate trece numai după ce ordonatorii de credite au obţinut acordul Ministerului Finanţelor şi au aprobat studiul de fezabilitate potrivit competenţelor valorice prevăzute de legea privind finanţele publice. După emiterea Acordului Ministerului Finanţelor. anexă la buget. La stabilirea pe obiective a cuantumului fondurilor alocate de la buget. valoarea totală (devizul general) a fiecărui obiectiv nou de investiţii. valoarea totală a investiţiei ( devizul general) este confidenţială şi se indexează potrivit evoluţiei ulterioare a lucrărilor. ordonatorul de credite – în calitate de învestitor – poate încredinţa proiectantului. cu posibilităţile 112 . După aprobarea studiilor de fezabilitate potrivit competenţelor valorice stabilite prin Legea privind finanţele publice. potrivit regulamentului de organizare a licitaţiilor. Se interzice ordonatorilor de credite să elaboreze proiectul tehnic şi caietul de sarcini pe obiecte şi lucrări şi pe părţi din obiectele şi lucrările ce intră în componenţa obiectivului de investiţii pentru care s-a elaborat şi aprobat studiul de fezabilitate. prezentarea şi adjudecarea lucrărilor publice La elaborarea proiectului tehnic şi a caietului de sarcini – precum şi a celorlalte elemente ce intră în componenţa documentelor pentru licitaţii. ordonatorilor de credite – în calitate de investitori – le revine obligaţia de a actualiza şi aprobă. Se interzice ordinatorilor de credite să aprobe majorarea valorii totale de investiţii (devizul general) determinată de nerespectarea soluţiilor tehnice şi constructive sau de înlocuirea unor obiecte ce intră în componenţa obiectivului de investiţii al cărui studiu de fezabilitate a fost aprobat potrivit prevederilor Legii privind finanţele publice. altele decât cele ce intră în prevederile acestui regulament. Pentru celelalte obiective de învestiţii. elaborarea studiului de fezabilitate. în funcţie de evoluţia preţurilor. aprobat prin hotărâre a guvernului.

investiţiei respective. ordonatorul de credite în calitate de investitor. beneficiar al investiţiei Amplasamentul: judeţ. STUDII DE PREFEZABILITATE. 6. 2. Foarte importante şi determinante pentru evoluţia întregului proiect sunt primele etape. Suprafaţa şi situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupată de obiectiv 113 . Denumirea obiectivului de învestiţii Codul (numărul) de identificare a studiului la proiectant Ordonatorul principal de credite Ordonatorul de credite. adresă. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei II. 1.acestora de a angaja credite interne şi externe. 3. modernizarea sau terminarea unor obiective începute din fondurile statului ori din fondurile proprii ale regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale cu capital de stat. precum şi de a atrage în condiţiile legii. Date tehnice ale investiţiei. 7. Date generale 1. cu antreprenorul general. 4.2. de la concept la aprobarea studiului de fezabilitate. terţi investitori în dezvoltarea . 50/1991. Piese scrise I. prevederilor legii privind autorizarea executării construcţiilor nr. Admiterea la finanţare a obiectivelor noi se face pe baza: studiului de fezabilitate aprobat potrivit competenţelor valorice stabilite prin Acordul Ministerului Finanţelor şi a raportului de expertiză privind realizarea contractului de realizare a obiectivului încheiat potrivit normelor legale de către autorizaţiei de construcţie obţinute de beneficiarul investiţiei potrivit Legea privind finanţele publice. 5. localitate. Conţinutul cadru pentru studiul de fezabilitate se prezintă în cele ce urmează: A. retehnologizarea.

în %. Valoarea totală a investiţiei din care: .. hidrofoare. Capacităţi (în unităţi fizice) 4. ascensoare etc. aria desfăşurată şi numărul de nivele b. 5. Durata de realizare a investiţiei în luni V. Eşalonarea investiţiei (INV/C+A) pe ani 3. Valoarea totală a obiectivului (devizul general) din care: a) Cheltuieli de proiectare explicitate separat pentru: b) studiul de fezabilitate c) documente de licitaţii (proiect tehnic. pentru reţele: lungimi şi diametre 4. din credite externe garantate de stat 4.cu specificarea. g) Valoarea utilajelor h) Dotări IV. nivelul maxim al apelor freatice). Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zonă seismică de calcul şi perioada de colţ. pentru clădiri: aria construită. Finanţarea investiţiei . 1.. 3. din fonduri speciale extrabugetare 114 . Utilităţi: modul de asigurarea acestora şi soluţia avută în vedere. din surse proprii 2. 1. III. Principalele utilaje de dotare ale construcţiilor: cazane de abur sau apă fierbinte.. din credite bancare 3. caiet de sarcini etc. Caracteristicile principale ale construcţiilor. a provenienţei. a..) d) detalii de execuţie e) asistenţă tehnică f) Valoarea de construcţii – montaj .construcţii montaj 2. Principalii indicatori tehnico – economici. Evaluarea costului investiţiei. după cum urmează: 1.2. natura terenului de fundaţie.instalaţii cu specificaţia valorii pentru fiecare obiect din componenţa obiectivului.

1. Piese scrise I. cheltuieli de producţie. cu date privind: condiţiile financiare de realizarea a obiectivului (rata impozitului. materialele. preţul intern de vânzare etc. din alocaţii de la buget B. garantate de către stat este necesară obţinerea prealabilă a avizului Ministerului de Finanţe pentru condiţiile financiare privind oferta de credit extern. producţia şi desfacerea (lista produselor. combustibilii şi energia consumată în procesul tehnologic forţa de muncă cheltuielile generale ale unităţii Se precizează încă odată că studiul de prefezabilitate: investiţiei se aprobă de către conducerea unităţii achizitoare (beneficiar) pentru fundamentarea elaborării SPF se poate organiza un " concurs de idei" pentru obiectivele de investiţii finanţate şi cu credite externe. Date generale 115 .) materiile prime. influenţa în timp a preţurilor. rata de schimb valutar etc.000 – 1:1000) Conţinutul cadru al studiului de prefezabilitate se va complecta. 7. perioada de scutire de impozit. Plan de amplasare în zonă (L: 25. Studiul de fezabilitate se compune din următoarele părţi: A.000 – 1:5000) 2. capacitatea anuală pe produs. Piese desenate.3. rata dobânzii la creditele bancare. Plan general (L: 5. parţial sau se întocmeşte de beneficiar şi fundamentează necesitatea şi oportunitatea la obiectivele de investiţii publice de complexitate deosebită integral.5. după caz. STUDIUL DE FEZABILITATE.

canalizare etc. Utilităţi: se va descrie modul de asigurarea acestora şi soluţiile tehnice adoptate. materiale. 3. condiţii de pozare etc. cu recomandări privind tehnologia de realizare şi condiţiile de exploatare ale fiecărui obiect în parte. Valoarea totală a obiectivului ( devizului general) din care: 116 . Structura constructivă: pentru clădiri şi reţele se va face o descriere a soluţiilor tehnice avute în vedere. 9. diametre. travee. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei II.1. aria construită. nivelul maxim al apelor freatice). beneficiar al investiţiei 5. aria desfăşurată. lăţimi. localitate. apă. 2. 2. Total personal din care personal de execuţie. forţă. 6. 8. Instalaţii aferente construcţiilor: se vor descrie soluţiile adoptate pentru instalaţiile de iluminat. Date privind forţa de muncă: 1. adresă. natura terenului de fundaţie. Ordonatorul de credite. III. Caracteristicile principale ale construcţiilor. Ordonatorul principal de credite 4. Amplasamentul: judeţ. Evaluarea costului investiţiei. 4. pentru clădiri: deschideri. ascensoare etc. Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zonă seismică de calcul şi perioada de colţ. Locuri de muncă nou create IV. Date tehnice ale investiţiei. Principalele utilaje de dotare ale construcţiilor: cazane de abur sau apă fierbinte. curenţi slabi. Denumirea obiectivului de învestiţii 2. Codul (numărul) de identificare a studiului la proiectant 3. numărul de nivele şi înălţimea acestora. 6. volumul construit 5. Suprafaţa şi situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupată de obiectiv (definitiv şi/sau temporar). 7. 1. pentru reţele: lungimi. hidrofoare.

Capacităţi (în unităţi fizice) mii lei mii lei avizat şi aprobat potrivit legii nr. comisionul băncii. Principalii indicatori tehnico – economici. Avize şi acorduri.) protecţia mediului şi a apelor consumul de combustibili alte avize de specialitate stabilite potrivit dispoziţiilor legale 1. Valoarea totală a investiţiei din care: valori de construcţii – montaj 2.1. Valoarea de construcţii – montaj. apă. supravegherea tehnică a execuţiei etc. V. Cheltuieli de proiectare din care: pentru studiul de prefezabilitate pentru studiul de fezabilitate pentru documente de licitaţii (proiect tehnic. Eşalonarea investiţiei (INV/C+M) • anul I • anul II 3. cu evaluarea pe fiecare obiect din componenţa obiectivului. 3. Utilaje 4. potrivit legislaţiei în vigoare privind: avizul ordonatorului principal de credite privind realizarea investiţiei certificatul de urbanism. Dotări 5. caiet de sarcini etc. VI. sporurile acordate prin lege pe timpul execuţiei. 6. Diverse cheltuieli pentru: organizare de şantier. canal etc. Cheltuieli neprevăzute care se evaluează la o cota maximă de 5% din valoarea lucrărilor de construcţii – montaj. Avizele şi acordurile emise de organele în drept. 50/1991 şi regimul juridic al terenului.) pentru detalii de execuţie pentru asistenţa tehnică în timpul execuţiei 2. cu încadrarea amplasamentului în planul urbanistic asigurarea utilităţilor (energie termică şi electrică. 117 .

combustibilii şi energia consumate pentru fiecare manopera (cu detaliere pe structura de personal) cheltuielile generale ale unităţii (taxe.) 118 . preţul unitar pe fiecare produs. producţia şi desfacerea (lista produselor.4. alocaţii bugetare etc. rata de schimb valutar etc. rata dobânzii la creditele bancare. după caz. durata proiectată pentru funcţionarea capacităţii pentru fiecare produs.000 – 1:5000) Conţinutul cadru al studiului de prefezabilitate se va complecta. rata internă de rentabilitate. preţul de export şi cantităţile exportate materiile prime. impozite. instruire personal.) împrumuturi. Durata de realizare a investiţiei VII. rata impozitului. cu date chirii şi/sau amortismente. capacitatea teoretică anuală pe echipamente şi dotări cu ridicarea capacităţii tehnice a acestora şi furnizorii potenţiali) produs. privind: condiţiile financiare de realizare a obiectivului (analiza cash-flow. Piese desenate 1. influenţa variaţiei în timp a preţurilor. structura financiară (surse de capital realizate din profit sau dividende. necesarul de capital pentru producţie – fondul de rulment. Finanţarea investiţiei. comisioane. produs în parte şi preţurile de procurare a acestora Plan de amplasare în zonă (L:25. maşinile şi utilajele necesare procesului tehnologic (lista principalelor utilaje. perioada de scutire de impozit. analiza raportului cost-profit. materialele. Valori în mii lei defalcate după cum urmează: din surse proprii din credite bancare din credite externe garantate de stat din fonduri speciale extrabugetare din alocaţii de la buget luni B. inclusiv cu rata de actualizare. cheltuieli de administraţie şi marketing etc. preţul intern de vânzare a produselor similare fabricate în ţară sau procurate din import.

In 1985 era descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si. Planetei.planul de susţinere a dezvoltării durabile. diversitatea biologica (conservarea speciilor) si stoparea defrişărilor masive. ceea ce pune pericol viitorul. 119 . Câţiva ani mai târziu. Termenul de dezvoltare durabilă a început să devină foarte cunoscut abia după Conferinţa privind mediul si dezvoltarea. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai multor convenţii referitoare la schimbările de climă (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon). Tot atunci a fost elaborata si Agenda 21 . îşi începea activitatea Comisia Mondială pentru Mediu si Dezvoltare (WCED). Conferinţa privind Mediul de la Stockholm din 1972 este momentul in care se recunoaşte că activităţile umane contribuie la deteriorarea mediului înconjurător. In 1987. Practic. in 1983. prin Convenţia de la Viena a început căutarea unor soluţii pentru reducerea consumului de substanţe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară Planeta. susţiunut de către doamna Gro Harlem Brundtland (fost ministru al mediului înconjurător între 1974–1979 şi prima femeie prim-ministru din Norvegia.Capitolul 8 – ROLUL INGINERIEI CIVILE ÎN IMPLEMENTAREA PRINCIPIILOR DEZVOLTĂRII SUSTENABILE A SOCIETĂŢII Conceptul de dezvoltare durabila a luat naştere acum 30 de ani. în cadrul Raportului WCED. cunoscută sub numele de “Summit-ul Pământului”. după o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”. în special a celor legate de energie. ca răspuns la apariţia problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale. la un an de la catastrofa de la Cernobâl. organizata de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro în vara anului 1992. între februarie– octombrie 1981) a fost formulată cea mai citată definiţie a dezvoltării durabile: “Dezvoltarea durabilă este cea care urmăreşte nevoile prezentului.

Agenda de la Lisabona. începand cu 1997. în contextul general de epuizare a resurselor convenţionale şi de exigenţă mereu crescândă a oamenilor faţă de confort. REALIZAREA CONFORTULUI ÎN LOCUINŢE CU CONSUMURI ENERGETICE REDUSE Una din cele mai complexe probleme ale lumii contemporane o constituie asigurarea aprovizionării societăţii umane cu energie. Unele dintre aceste provocări sunt foarte asemănătoare cu problemele întâlnite de o alta strategie a Uniunii. spre beneficiul ei. obţinută majoritar pe seama arderii combustibililor fosili. gaze naturale) sunt limitate. în 2002. la Summit-ul de la Goetheborg a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabila a UE. iar în 2001. ca : energia nucleară bazată pe fuziunea izotopilor de hidrogen. (ţiţei. dar şi pentru a oferi o şansă societăţii de mâine. Intre acestea se afla respectarea standardelor europene in ecologie si verificarea proiectelor de construcţii in privinţa compatibilităţii lor cu mediul. căreia i-a fost adăugata o dimensiune externa la Barcelona. Strategia de dezvoltare durabila a Uniunii Europene intampina mai multe provocări. neconvenţionale. pe care societatea contemporană este obligată să le soluţioneze. cărbuni. ceea ce face necesară intensificarea cercetărilor pentru valorificarea. declanşată acum mai bine de 20 de ani ridică o serie de probleme. în condiţii de rentabilitate. prin evitarea risipei. Resursele energetice convenţionale ale scoarţei terestre. a unor noi resurse energetice. cat si responsabilităţi. 120 . in realitate problema competitivităţii economice a ajuns sa domine agenda politica Aderarea României la Comunitatea Europeană implica pentru stat atât drepturi. Aşa – numita criză energetică mondială.1. când a fost inclus in Tratatul de la Maastricht. 8. Cu toate ca UE a stabilit ca dezvoltarea durabilă este principiul atotcuprinzător al tuturor politicilor europene. O cale de evitare a crizei energetice este cea a conservării energiei.Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv si al Uniunii Europeane. energia solară.

• reutilizarea căldurii reziduale. • reproiectarea aparatelor casnice (frigidere. • utilizarea instalaţiilor electrice de înaltă eficienţă. ceea ce ar duce la 8. Măsurile legate de locuinţe. Măsurile de reducere a consumurilor energetice actuale se adresează prioritar următoarelor domenii de utilizare: transporturi. Toate aceste măsuri pot duce la economii de 30% . Wens.2. energia termică a oceanelor. • proiectarea clădirilor cu sisteme solare pasive şi panouri solare. 121 .biocombustibili. respectiv de 14% la nivel general. hidroenergie. congelatoare). a mareelor. în care explica cum o casa ecologică e un fel de ecosistem. • înlocuirea becurilor de la iluminatul public şi casnic cu lămpi fluorescente şi electronice. CASA ECOLOGICĂ – EVITAREA RISIPEI DE ENERGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI Primul designer si arhitect care a vorbit despre casele ecologice a fost profesorul Philip S.SUA. comerţ spaţii publice. ar fi îmbunătăţite. a valurilor. Profesorul Wens a predat chiar si un curs la Universitatea din Berkeley . dacă tehnologiile de utilizare a combustibililor fosili creşterea eficienţei şi la reducerea poluării cu bioxid de carbon. energie eoliană. comerţ şi spaţiile publice constau în esenţă în: • reducerea pierderilor de căldură din locuinţe prin izolare termică a pereţilor şi utilizarea ferestrelor duble şi triple. S-a constatat că.la nivelul industriei . consumul total necesar s-ar reduce cu 30 – 40%. industrie. energia eoliană. energia geotermică. locuinţe. care în urmă cu doua secole s-a gândit să creeze habitate umane care sa fie integrate in ecosistemele naturale. Măsurile în domeniul industrial se referă mai mult la disponibilităţile pentru economisirea energiei decât la reducerea consumului (dependent de nivelul tehnologic actual) şi constau în: • îmbunătăţirea izolării termice.

Pe lângă materialele speciale. extinsă şi reformulată pentru o viitoare utilizare. O clădire ecologică este în fapt un imobil care se integrează într-un sistem unitar (cartier. Aşadar. dar care asigură tot confortul necesar utilizatorilor. 122 . păstrând şi randamente profitabile pentru dezvoltatori.) şi încorporează soluţii tehnice şi de design menite a facilita economisirea energetică şi utilizarea unor materiale cu un impact minim asupra mediului. o casă ecologică trebuie să imite un ecosistem natural. ce nu conţin substanţe toxice. Conceptul dezvoltării durabile este cea mai recentă exprimare a unei etici foarte vechi. casa ecologica poate sa fie un producător folositor în sistemul mai larg din care face parte. Clădirile ecologice încep să fie construite în America şi în vestul Europei pe măsură ce oamenii devin tot mai conştienţi de impactul pe care acţiunile lor le au asupra ecosistemului si implicit asupra calităţii existentei lor viitoare. oraş. vânt. Provocarea pe care secolul actual o aduce este legata de conservarea resurselor naturale pentru a nu distruge calitatea aerului din oraşe şi eliminarea pe cât posibilă a factorilor de poluare. Integrând conceptul dezvoltării durabile. aşa-numitele „clădiri verzi” reprezintă „spaţii sănătoase pentru a locui si a lucra”. Dacă in trecut erau preferate tehnologiile bazate pe materiale chimice de sinteză. Exista câteva concepte cheie ce trebuie respectate pentru a obţine o clădire cu adevărat ecologică: . care implica relaţiile oamenilor cu mediul înconjurător şi responsabilităţile generaţiilor actuale faţă de generaţiile viitoare.folosirea materialelor reciclabile. create cu ajutorul unor resurse regenerabile (soare. o casa ecologica trebuie sa aibă şi o anume orientare către soare şi o fundaţie.In opinia lui Wens. In mod ideal. nu foarte adâncă în teren. apă) care reduc considerabil costurile de mentenanţă şi consumul de energie. astăzi în arhitectură şi construcţii începe să câştige tot mai mult teren “modelul natural”. în care toate componentele să fie în conexiune. pădure etc. strategia adoptată este proiectarea pentru uşurinţa în întreţinere şi reparaţie şi creşterea flexibilităţii ce permite unei clădiri să fie refuncţionalizată.

instalaţii etc) poate fi recuperată prin dispozitive speciale. în „sistemul Greywater” pierderile de apă din surse. Acest tip de acoperiş supranumit si „natural” este alcătuit din mai multe straturi de sol. Unii constructori utilizează pentru eco-case şi ferestre confecţionate dintr-o sticlă specială. cuplată cu termoizolaţii de calitate. Sistemele de conservare a apei: canalizarea eficientă. pot fi folosite pentru activităţi non-potabile ca de exemplu: pentru igienizarea toaletelor. cum ar fi spălarea vaselor sau maşini de spălat. de asemenea esenţială.utilizarea tuturor resurselor aflate în proximitate.folosirea energiei alternative. ce împiedică acumularea excesiva a căldurii vara. energie hidraulica. ventilare şi condiţionare a aerului. care permite pătrunderea luminii. însă blochează căldura. . geotermica. energie eoliana. cele dinspre sud absorbind căldura soarelui iar cele dinspre nord lăsând-o să se piardă. ce se refera la găsirea unei game mai variate de surse energetice (energie solara. filtrează aerul si apa de ploaie. Energia eliminata odată cu apa şi aerul cald ce rezultă din funcţionarea diferitelor sisteme ale casei (încălzire. biomasa (partea biodegradabila a deşeurilor folosite pentru a produce energie). Clădirile „verzi” accentuează deseori ideea eficacităţii energetice. curăţarea peluzelor sau a maşinilor. rezultând un consum redus de energie pentru încălzire).. Spre exemplu. permiţând utilizarea energiei solare. pentru a reduce costurile de transport si gradul de poluare. Clădirile ecologice se diferenţiază foarte mult de construcţiile tradiţionale şi prin amenajarea de eco-acoperişuri. atât prin sisteme active (celule fotovoltaice) cât si pasive (utilizarea pentru faţadele însorite a materialelor ce reţin căldura. colectarea apei de ploaie. Plasarea ferestrelor este de asemenea importantă. pe care se 123 . Izolaţiile performante reduc şi ele în mod semnificativ consumul sistemelor de încălzire. Orientarea corectă a clădirii pe sit este. creând o mai mică dependenţă faţă de combustibili fosili şi o arhitectură ce ţine seama de climatele locale si de influenţele din mediul natural. reciclarea apelor uzate deţin şi ele un rol însemnat în realizarea acestor construcţii. reducând costurile specifice aerului condiţionat. realizându-se importante economii.

tarifele scad cu 30 până la 50%. dând posibilitatea locuitorilor de a avea un loc special de relaxare si/sau depozitare. Casele ecologice au devenit o modă în toată lumea. ventilaţia. „Smart home system” reprezintă un sistem de eficientizare. căldura.un consumator raţional şi determină o mai mare eficienţă a costurilor. proiectare. încorporarea de tehnologii regenerabile în proiectele clădirilor şi optimizarea sistemelor de întreţinere elimină impactul negativ asupra mediului şi reduc considerabil consumul energetic. video. Aceste sisteme se vor utiliza şi în marile centre comerciale. întreţinere si demolare) conduce la apariţia unor sisteme inteligente. Cât priveşte sectorul rezidenţial dezvoltatorii devin conştienţi de necesitatea de a construi case care să protejeze mediul înconjurător şi să reducă costurile de întreţinere. astfel încât energia sa nu fie consumată în momentul în care oamenii pleacă de la birou. Sistemul include un ecran digital încastrat în perete care funcţionează ca un panou de comandă. 90% din casele de locuit ale americanilor sunt din lemn sau din OSB – plăci din aşchii late de lemn –. Spre exemplu. de la care pot fi reglate: iluminatul interior. Adoptarea modelului ecologic pentru întreg ciclul de viată al unei clădiri (concepere. astfel. ci pentru că economisesc energia. nu pentru că sunt mai aspectuoase.interfon. care ajută la contracararea efectului de seră. întrucât transformă clădirea într. unde predomina încă monopolul oţel-beton.plantează flori şi legume. închizând lumina şi oprind căldura în camerele neutilizate. In concluzie. pornire sau oprire automată a aparatelor electrocasnice. Clădirile ecologice reprezintă astfel o încercare de 124 . Pentru clădirile de birouri s-a inventat BMS (building management system) – un sistem ce controlează lumina. sistemul de încălzire/ventilaţie. alarma. iar guvernul francez încurajează puternic folosirea materialelor ecologice. Sistemele de management energetic vor începe să fie utilizate pe scară largă. construcţie. senzori de detectare a prezenţei şi mişcării. ce au in vedere conservarea cât mai eficienta a resurselor. 60% din casele nordicilor sunt tot din material lemnos. în ultimul timp la 10-15% case din lemn. prin care încălzirea şi iluminatul pot fi programate în funcţie de nevoile proprietarului. mari consumatoare de energie. germanii au ajuns. Spre deosebire de România. costuri mici şi este un material regenerabil. străinii au înţeles că lemnul are proprietăţi deosebite.

6. W. Dacia. Ed. printr-o apropiere de natură şi preţuire a resurselor sale... MATRIX ROM. Saigo Woodworth. Cunningam.”Bazele ingineriei protecţiei mediului industrial”. Al. Bucureşti. 125 .. 7.restabilire a normalităţii. Bucureşti. Bucureşti.« Protecţia şi ingineria mediului ». Bucureşti. Ciobotaru V.Miloşan.Zaharia. Mai mult decât atât.P. Brown Publishers.. Miron Popescu (2000).. F.Mănescu. Duma. Diaconu.(2004). Wm. MATRIX ROM. ce optimizează stilul contemporan de viata. (2000. Rojanschi. Ed. F. 2.V. S. I... 4. I.. „Ecologie aplicată”. B. Economică. V. USA.« Prioritati ale managementului de mediu ». Ed. Ed..Bran.”Ingineria mediului”.M. Socolescu A. (2001) “Environmental Science – a global concerne”. Universităţii TRANSILVANIA din Braşov. Maria Popescu.I. V. G. BIBLIOGRAFIE 1. A. (2007).) “Geoecologie”.. M. Sandu.Stroe. (2006 ). eco-casele generează o stare de bine şi de confort. Geamăn. Cluj-Napoca. 3... Ed. (1997). Meteor Press. C. 5. Dobre..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful