jean Delumeau civilizaţia renaşterii Volumul II Traducere de DAN CHELARU JEAN DELUMEAU La Civilisation de la Renaissance © Leş Editions Arthaud

, Paris, 1984. Toate drepturile, asupra prezentei ediţii în limba română sînt rezervate Editurii Meridiane. EDITURA MERIDIANE BUCUREŞTI, 1995 Pe copertă: RAFAEL, Logodna Fecioarei, 1504' ulei pe panou, 170 x 117 Pinacoteca di Brera, Milano. (Detaliu). Carte finanţată de Guvernul României prin Ministerul Culturii ISBN 973-33-0298-8 ISBN 973-33-02K3-X partea a doua VIAŢA MATERIALĂ (continuare) Capitolul VIII ORAŞE Şl SATE încete sau iuţi, minore sau decisive, progresele realizate de Occident din secolul al XlV-lea pînă în secolul al XVIIlea în industrie şi transporturi, comerţ şi bănci ne-au părut a merita o atentă considerare. Datorită acestora am identificat elementele motrice ale unei civilizaţii. Merită oare să fie taxat pur şi simplu drept inert imensul sector rural a cărui populaţie de atunci, în chiar Vestul continentului, reprezenta cel puţin 85% din totalul Europei? Lucrurile nu sînt deloc simple. Oceanul lumii rurale a fost pe atunci frecvent agitat, cînd într-o regiune cînd într-alta, de bruşte şi violente furtuni. Aceste trei veacuri, al XVII-lea de asemenea, au fost pline de răscoale nebuneşti, de vîlvătăi ale mîniei îndreptate dea valma împotriva agenţilor fiscali ai prinţilor, feudalilor, abaţiilor şi a altor decimatori, oraşelor uneori şi alteori imigranţilor străini. Mişcările revoluţionare ale satelor flamande de la începutul secolului al XlV-lea, revolta aşanumiţilor „jacques" din Ile-de-France, în 1359, bandele ţărăneşti ale lui Wat Tyler care au pus mîna pe Londra în 1381 întrebînd: „De vreme ce Adam săpa şi Eva torcea, cine era atunci gentilom?", remensas în Aragon ridicaţi în veacul al XV-lea în contra impozitelor regale, ţăranii cehi, transilvăneni, austrieci, sloveni ale căror răzmeriţe s-au înşirat de-a lungul anilor 1419 - 1515 - husismul furni-zînd aici prima scînteie —, războiul social german cuprins între 1524 - 1525 care a ivit trupe ţărăneşti conduse de Miintzer şi care s-au desfăşurat asupra oraşelor încontrîndu-se cu armatele celor avuţi, cretanii rebeli icontra feudalilor venetieni, între 1556 - 1570, agitaţia iostilă concomitent faţă de nobili şi faţă de otomani care a. izbucnit în Dobrogea, Macedonia şi în Croaţia în a idoua jumătate a veacului al XVI-lea: toate aceste ex-jplozii de violenţă şi multe altele cu care ne-am lungi jdacă le-am enumera şi-au pierdut repede suflul şi au pierit dintr-o dată. Ele nu au alinat obida oamenilor; nu au dus la nici o îmbunătăţire socială, la nici un progres tehnic. De o mult mai mare amploare, asemenea unei respiraţii profunde, apar, într-o ţară precum Franţa, pe lîngă agitaţiile de suprafaţă, ritmul mortalităţii şi natalităţii, bejenia de la sate şi repopulările. Franţa abordează veacul al XlV-lea de pe poziţiile unei suprapopulări. Vin anii ploioşi cu recolte proaste iar pămîntul nu mai pridideşte să sature toate gurile, în curînd, războaiele şi ciuma atacă o populaţie deja slăbită, după care, hecatomba: o treime din oameni dispare. Sînt evaluate zonele mărginaşe, habitaturile riscante. Tragic acest secol al XlV-lea! Dar fericiţi sînt cei care au supravieţuit! Beneficiarii de moşterniri nesperate regrupează pămîn-turile, pun cap la cap parcelele, pretind seniorilor, ale căror domenii duceau lipsa mîinii de lucru, contracte avantajoase. Solul mai puţin solicitat hrăneşte mai bine o populaţie rărită. Dacă preţurile cerealelor stagnează ori dau înapoi pentru că numărul loturilor s-a diminuat, în schimb se produce şi se consumă mai multă carne - în oraşe, breslele de măcelari capătă importanţă, se

manifestă un mai mare interes pentru culturile industriale, în zonele răvăşite de ciumă şi de război se instalează imigranţi. Masa ţărănească franceză cîştigă astfel în forţă şi vigoare şi începînd de pe la 1480 este din nou gata de expansiune. Se profilează un nou avînt provocat de „acumularea simplă de factori endogeni: materialele combustibile s-au acumulat u la longue şi cea mai mică scînteie (valul de recolte bune, injecţia suplimentară de metal preţios în circulaţia monetară, influenţa noilor circuite ale comerţului sau de poli ai - creşterii urbane, ori perioada de tihnă şi de seninătate pur şi simplu) este de ajuns să permită în asemenea condiţii izbucnirea şi propagarea generală a flăcărilor" (E. Le Roy Ladurie). Populaţia ia din nou avînt, atacă terenurile necultivate şi ţelinile care se reconstituiseră. Grîul are preponderenţă faţă de lînă şi carne, dar fiindcă natalitatea a devenit mai consistentă, în curînd trebuie să se procedeze la refragmentarea solului şi ja multiplicarea proprietăţilor, într-o economie rurală în care „rigiditatea tenace a producţiei" se opune fără încetare „elasticităţii dinamice" a populaţiei, creşterea „frumosului veac al XVIlea" nu poate decît să se oprească de la sine. Războaiele religioase, mărirea impozitelor, ridicarea rentei funciare sub toate formele sale şi mai ales subalimentaţia în creştere a unei lumi rurale redevenite prea numeroase, conduc, după 1600, la încetinirea expansiunii demografice şi la deteriorarea condiţiei populaţiei ţărăneşti, ceea ce agravează pe deasupra, încă din ultima treime a secolului al XVI-lea, „voinţa explicită, raţionalistă, simplificatoare a posesiunilor de pămînt" (E. Le Roy Ladurie), O istorie imobilă, o istorie ciclică, în adevăratul înţeles al termenului, a unei ţărănimi care nu ajunge să iasă din cercul unde este blocată de o constrîngătoare stagnare tehnică. • Şi totuşi istoria pămîntului european, din secolul al XlV-lea pînă în secolul al XVII-lea, nu a fost mereu şi peste tot nemişcătoare. S-au produs atunci modificări durabile dacă nu cumva ireversibile care au fost cînd un recul, cînd un progres: depopulări de sate în Germania şi Alsacia; intensificare a culturii plantelor industriale (in în Ţările de Jos, cînepă în Vestul american, şofran, garantă şi pastel în zonele apropiate de Medi-terana); mişcarea enclosure din Anglia; dezvoltare a creşterii animalelor pe seama cerealelor în Alpii de sud, în Spania şi în cîmpia romană. Să insistăm puţin asupra noii importanţe a oii în epoca Renaşterii. Postavurile englezeşti care, din secolul al XV-lea, preiau ştafeta celor din Flandra, provoacă în insulă o redistribuţie a activităţilor. Şesurile se depopulează, în timp ce creşterea ovinelor se dezvoltă în zonele din Sud şi din Vest apropiate de marile centre de ţesut din Londra, Winchester, Salisbury, Coventry şi Bristol, în contrapartidă, Estul cerealier pierde teren, în Alpii de sud, comunităţile săteşti din Ubaye şi din Var-ul superior capătă obiceiul de a scoate la licitaţie şi de a închiria în fiecare an „munţii" lor burghezilor din Barcelonette, care la rîndul lor le cedează unor „nourriguiers", veritabili antreprenori în creşterea animalelor. Veacul al XV-Iea constată în Provenea practicile transhumantei, în ciuda protestelor cultivatorilor. Un recensămînt din 1471 numără 24 000 de oi pentru opt localităţi ale circumscripţiei Saint-Paul-deVence şi peste 26000 pentru patrusprezece sate din judecătoria Grasse, ceea ce înseamnă în majoritatea cazurilor, o medie de 100 de vite de familie, în ceea ce priveşte Spania, multă vreme s-a crezut că avîntul creşterii animalelor şi al Mentei — asociaţie a proprietarilor de turme care îşi încredinţau oile unor păstori comuni — era o consecinţă a depopulării compacte cauzate de Ciuma Neagră din 1348. La ţară, vita ar fi înlocuit oamenii dispăruţi. Istoriografia din ultimul timp a abandonat această ipoteză. Unii ge-novezi din Andaluzia, confruntaţi cu rarefierea lînii englezeşti din ce în ce mai folosite pe piaţă, ar fi introdus în Spania, încă de pe la 1300, rasa africană de merinos cu lînă albă şi fină. în tot cazul, Castilia devenise, la sfîrşitul veacului al XV-lea, un fel de Australie europeană iar lîna „coloana vertebrală a economiei castiliene". Către 1467, inventarul ovin al regatului atingea 2 700 000 de capete. Mesta grupa atunci circa 3 000 de crescători ale căror turme transhumau în mod regulat de la nord la sud şi de la sud la nord, urmînd trei mari itinerarii, aşa-numitele canadas, a căror lungime se eşalona între 270 şi 830 km. „Judecătorii puşi de Mesta" profitau de toate prilejurile pentru a împinge înapoi, în detrimentul cultivatorilor, hotarele care limitau lărgimea drumurilor parcurse de imensele lor turme. Campagnia romană şi Tavoliere - aceasta din urmă fiind zona cuprinsă, în regatul Neapole, între Apenini şi Adriatica - s-au transformat, începînd cu secolul al XlV-lea, într-un mod similar în păşuni pentru oi. Numărul vilelor care coborau în fiecare an, în sezonul rece, în Tavoliere a trecut de la l 500 000 către 1460 la 5 500 000 la începutul secolului al XVIWea. De abia după 1300 s-a împămîntenit cutuma de a primi pe timpul iernii turmele venite din zonele muntoase, în vreme ce în cursul Evului Mediu apăruseră 57 de sate în districtul rural al Romei, perioada următoare a marcat o depopulare rapidă, marii proprietari socotind că era mai profitabilă creşterea animalelor decît cultura pămîntului şi trudindu-se să îi alunge pe cultivatori. Bineînţeles că guvernul a emis o legislaţie pentru protejarea ţăranilor şi a recoltelor, dar tot el i-a îngrădit efectul cînd a cerut „vamei de vite" resurse an de an mai importante. G. Tomassetti a estimat populaţia rurală din împrejurimile Romei la 500 000 de suflete în 1300 şi 110000 în 1537, iar refluxul s-a accentuat şi în continuare. Abandonări într-o parte, progrese în alta. Este sigur că prin construirea de canale în Lombardia, din 1350 în 1500, s-a înregistrat în această regiune un avînt agricol. Cît priveşte Veneţia, ea a depus de-a lungul Renaşterii un efort considerabil pentru a-şi mări şi îmbunătăţi teritoriul rural, ameliorîndu-şi toată zona mlăştinoasă dintre Brenta şi Piave. Din 1440 în 1460, vărsările celor două fluvii s-au dublat; apoi, între 1500 şi 1530, s-a stabilizat o reţea

perpendiculară pe liniile de pante naturale. Cu certitudine că s-au înregistrat eşecuri locale atestate de Montaigne care a vizitat zona în 1580. Şi totuşi, în cîmpia joasă a Padovei s-a diminuat în acest fel din gravitatea inundaţiilor, s-a facilitat navigaţia între Veneţia şi interiorul său fertil şi s-a permis implantarea, începînd pare-se din 1475, a culturii orezului cu seminţe venite din Spania valenciană, Leon al X-lea la început şi Sixtus Quintul la sfîrşitul secolului al XVI-lea au încercat fără succes să amelioreze mlaştinile Pontins unde se înteţea malaria; marii duci de Toscana au eşuat în acelaşi fel cînd au încercat să asaneze Val di Chiana. în schimb, truda încăpăţînată a olandezilor a izbutit să respingă apa şi de la ţărmul mării şi -din interiorul ţării, încă dinainte de secolul al XlV-lea, locuitorii reuşiseră să protejeze printr-un dig ţinutul aşezat între gurile lui Escaut şi cele ale Meusei. Insă, către 1300, furtuni repetate au rupt Zuyderzee si au afectat, mai cu seamă în noaptea de 18 spre 19 noiembrie 1421 („noaptea sfintei Elisabeta"), toată regiunea de lîngă Dordrecht, vreo 10 000 de suflete şi 65 de sate fiind cuprinse de ape. Utilizarea - nouă în epocă - a morilor pentru a pompa apa a permis o recucerire, destul de rapidă a zonei inundate. Intre 1430 şi 1460, aceasta a fost înconjurată de diguri şi pe parcurs au fost construite poldere începînd din 1435. Metoda 10 ameliorării pusă la punct în cursul secolului al XV-lea a fost următoarea: se ridicau diguri mai înalte decît nivelul mării şi al fluviilor de secat; se practica o reţea de drenaj în interior; se plasau canale de evacuare pe diguri; în sfîrşit, graţie morilor, apa era ridicată pînă la aceste canale. La sfîrşitul secolului al XV-lea, au fost construite digurile insulei Waicheren, lungi de 4 km; şi, " după 1550, cele din Frise. Olandezii asanau în acelaşi timp lacurile interioare: Dergmeer, Kerkmeer, Krom-water, Weidgreb, Rictgreb. Inginerii din Ţările de Jos acumulaseră încă de la debutul secolului al XVI-lea o reputaţie europeană. Li s-a cerut între 1528 şi 1562 să asaneze gurile Vişiniei iar Henric al IVlea a încredinţat cuiva din Brabant funcţia de „maistru de diguri şi canale" din Franţa. La est de Elba, reacţiunea seniorială, la care ne vom referi din nou mai jos, a avut cel puţin darul, dacă se ţine cont de nevoile crescînde în cereale ale Occidentului, de a provoca avîhtul culturii de grîne. In 1534 i se scria regentei Ţarilor de Jos: „Toţi marii seniori şi nobili din Polonia şi Prusia ştiu de douăzeci şi cinci de ani cum să-şi trimită pe unele rîuri toate grînele la Danzwick şi acolo să le dea spre vînzare celor din oraşul pomenit. Şi din această pricină regatul Poloniei şi marii seniori au devenit putrezi de bogaţi şi în mare mărire." Dincolo de Polonia, Rusia lui Ivan al IV-lea şi a succesorilor săi, întinzîndu-se către miază-zi şi răsărit a chemat pămînturi noi la viaţă, între Desna şi Don s-au instalat agricultori îndărătul unei linii de tîrguri durate recent: Briansk (1560), Orei (1564), Voronej (1586). în bazinul K ama şi pe Volga mijlocie şi inferioară, biserica, nobilimea şi chiar neguţători precum Stroganov au obţinut imense domenii unde au atras ţărani. Şi aici colonizarea a progresat sub pavăza oraşelor noi: Ufa (1586), Samara (1586), Saratov (1590). Culturii intensive din marea cîmpie europeană de la est de Elba i se opunea, de pe vremea Renaşterii, cultura intensivă din cîmpia flamandă, într-adevăr, în acest sector al continentului, destul de puţin favorizat, au fost înregistrate totuşi, progrese agricole decisive. Agricultura flamandă a servit drept model întregii Europe. Transformarea de factură culturală a fost aici rezultatul unui lung efort realizat „fără strălucire, în mijlocul bar-11 bariei generale." Printr-o veritabilă muncă de grădinar i s-a redat cazmalei lutul care se lipeşte de picioare şi de unelte, s-a pompat apă prin şanţuri şi canale. Dimpotrivă, solurilor uşoare şi nisipoase li s-au adăugat „mîlurile din şanţuri, noroiul din canale, deşeurile industriale, cele menajere, turtele fabricilor de ulei, vi-danjele (îngrăşămîntul flamand) colectate pînă şi din oraşe. Sînt aici tehnici înrudite cu cele din agricultura chineză. Aplicarea acestora nu este posibilă decît prin contribuţia marcată a mîinii de lucru. Transformarea uimitoare a pămîntului flamand nu s-a înfăptuit altfel decît printr-o mare cheltuială de muncă" (D. Faucher). Astfel, de la sfîrşitul secolului al XVI-lea, în Flandra cîmpiile au înlocuit aproape pretutindeni pădurile, landele şi smîrcurile. B.H. Slicher Van Bath a calculat că pentru grîu, secară şi orz, randamentul în Flandra, în a doua jumătate a veacului al XVI-lea, atingea 7,3 la l, în timp ce pentru restul Europei acesta nu trecea deloc de 5 la 1. Ţara producea pe deasupra sarazin, plante oleaginoase, in pentru industria textilă, bob, mazăre, fasole, linte. Practicînd din secolul al XlV-lea alternarea culturii plantelor furajere - trifoi şi napi - cu cea a cerealelor, ţăranul flamand întreţinea vite mai multe şi mai bine hrănite decît oriunde în altă parte din Europa - de unde şi un pămînt mai bine gunoit cu recolte mai abundente. Aici, contrar a ceea ce se credea în restul continentului, pămîntul nu se odihnea mulţumită unei combinări armonioase de creştere a animalelor şi cultură a plantelor plus rotaţia culturilor. Flandra era o grădină admirată de toţi. Din secolul al XV-lea, trimitea în Anglia ceapă şi varză şi tot de la flamanzi, în aceeaşi perioadă, au învăţat englezii cum să cultive hameiul, înspre 1570, nişte protestanţi persecutaţi de ducele de Alba au introdus trifoiul - „iarba de Burgundia" - în Palatinat. Trifoiul este atestat de asemenea, după 1550, în Franţa meridională. Un agronom englez, Barnaby Googe, care a publicat în 1577 Faure books of husbandry, a recomandat adoptarea de către ţara sa a metodelor agricole din Ţările de Jos. însă în vremea lui nu i s-a dat ascultare cîtuşi de puţin. Anglia a aşteptat secolul al XVIII-lea pentru a urma exemplul flamand. 12 Italia practica de asemenea grădinăritul şi nu întîm-plător primele grădini botanice din Europa au fost create în

400 kg. leguma cea mai apreciată de aristocraţia europeană. au fost cultivate în grădini şi prezentate la masa lui Carol al V-lea în 1368 şi ducelui de Burgundia în 1375. oaia. măslinul. Sînt" întrebări chiar cu privire la porumb care pare a fi totuşi import american şi care s-a răspîndit în a doua jumătate a secolului al XV-lea în Spania. Tot timpul Renaşterii. cu preţul unei răbdări îndelungi. după dînşii. la Pisa în 1544. prinţii au dus o politică a sericiculturii: mai întîi Sforza din Milano. a fost apreciat cu începere din Renaştere. la sfîrşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea. Iar Olivier de Serres. măgarul. Bibilica a fost introdusă în Franţa în veacul al XVI-lea de negustorii veniţi nu din America. în Italia. în Italia şi în nord-vestul Franţei. trestia de zahăr. cel puţin în cea a celor bogaţi. dar cunoscută de arabi din veacul al XH-lea. s-au păstrat tradiţionalele asolamente bianuale şi trianuale cu pîrloagă. rareori depăşind 5 la 1. ele ating 20 de quintale în Franţa şi 40 în Ţările de Jos şi în Danemarca. Bernard Palissy se plîngea că îi vede pe ingineri îmbunătăţind fără încetare armamentul. In schimb. Agricultura europeană a rămas deci "închisă într-un cerc neîndurător pe care istoricii pămîntului au pus accentul atît de des: izlazuri neîndestulătoare. apoi. recomanda înainte de toate. catîrul etc.nu s-au răspîndit în Europa decît după Renaştere. a rămas încă multă vreme conservatoare tehnic şi mental. dar manifestînd dezinteres faţă de instrumentarul agricol care rămînea şi mai departe „ca şi pînă acum". cultura 14 cerealelor şi-a păstrat locul său preponderent. apoi. recoltele dinainte de 1725 produceau 8 quintale de grîne la hectar. Aportul botanic american în Europa este foarte discutat în zilele noastre. dudul. prin urmare vite puţine.H.rurală. viţa de vie. randamentul cerealier mediu la hectar a rămas constant între 1500 şi 1800. model destul de curent. al cărui îndrumar de agricultură sau Cultivarea ogoarelor. luate aparte. în zilele noastre. Morcovul. prin urmare îngrăşăminte neîndestulătoare. dar nu în exclusivitate. portocalul. a fost cultivată în Italia de Sud şi a devenit. Altădată se semănau 2 quintale la hectar. întrbarea este dacă sînt originari din Orient sau din Lumea Nouă. Ca regulă generală. spunea el ţăranului. cartoful şi roşia . Zarzavagii italieni. fiindcă europenii au introdus în Lumea Nouă: grîul. sarazinul. au realizat transformarea unor specii şi aclimatizarea altor multe. a doua în Nord.nu este cert de altminteri că aceasta din urmă ar fi originară de peste Atlantic .nu pot determina trecerea sub tăcere a faptului că lumea . o vacă dădea odinioară 800 l lapte pe lactaţie şi 100 de kg carne la sacrificare. dacă randamentele sînt de 10 quintale la hectar în ţările de cultură extensivă (URSS. cuişoarele. în plus. vaca. iar un bou de aceeaşi rasă. în Ţările de Jos şi Anglia. între 1500 şi 1800. prin urmare recolte insuficiente. cu un tractor de 35 CP. Sfecla roşie s-a născut dintr^o sfeclă ameliorată. Astăzi. In Franţa se mînca lăptucă din epoca lui Carol al V-lea.cazmale din metal mai numeroase. s-au înmulţit curcanii. afară de păşunile artificiale. publicat în 1600 şi care a cunoscut opt ediţii în timpul vieţii autorului. în ţinutul Midi. prima răspîndită mai ales. introdusă de arabi. el lucrează l ha pe oră. agronomii şcolii de arhitectură Montpellier seamănă 1. adaptarea la plug a înălţătorului din artilerie . marii duci de Toscana. Anghinarea. la Padova în 1546 şi la Bologna în 1548. de frica pagubei pe care orice schimbare o aduce cu sine".4 ha pe zi. care face cu putinţă folosirea unei cantităţi mai mici de seminţe decît semănatul în ploaie. salcîmul pitic. ţăranul din Europa occidentală muncea 0. Compararea randamentelor de altădată cu cele de astăzi ajută la o mai bună înţelegere a insuficienţelor agriculturii de tip vechi. mai tîrziu cafeaua. Slicher Van Bath. Canada). în Alpi şi în Spania). colonizatorii au adus în America animalele domestice din Europa: calul. curînd Henric al I V-lea. se pare că proporţia fîneţe-ogoare ar fi fost. papii. care s-a răspîndit în vest dinspre Est atingînd Normandia pe la 1460 şi Bretania pe la 1500. dispreţuită de elită. Toate modificările care au fost descrise şi unele ameliorări ale utilajului agricol . Campaniile Occidentului din veacul al XVIlea au condus la înmulţirea plopilor în locurile cu umezeală şi nu este exclus ca aceste plantaţii să fi fost eu putinţă graţie importării unei varietăţi americane mai bune decît cele utilizate pînă atunci în Europa. un bou furniza 150 200 kg de carne. Au fost introduse plante noi în Occident: conopida. stabilitatea: „Nu schimba deloc brăzdarul. Emmanuel Philibert de Savoia. atestat în Provenţa şi în Languedoc la finele secolului al XV-lea şi care a prosperat în Spania în jurul Murciei şi Granadei. a-devenit mai puţin lemnos. în schimb. scorţişoara. In total. 300 kg de carne. porcul. transferurile botanice America-Europa au fost mai puţin importante decît cele operate în sens invers. nicăieri în Europa nu s-a utilizat înainte de secolul al XVIII-lea semănatul în brazde. După calculele lui B. în regiunea pariziană. în Renaştere. în ciuda extensiunii luate de creşterea oilor (în Anglia. Astăzi. . Căpşunile.3 pînă la 0. vacile normande dau cel puţin 3 000 l lapte la prima lactaţie şi depăşesc 4 000 de la a treia.3 quintale la hectar. Pepenele galben a fost adus din Italia în Franţa de Carol al Vlll-lea.Peninsulă: la Ferrara în 1528. lămîiul. la începutul veacului al^ XVI-lea sensibil aceeaşi cu cea din veacul al IX-lea. introdus în Toscana în 1434. originar din China.'în Languedoc. aduse de Vasco da Gama. Le Roy Ladurie. Aproape pretutindeni în Europa. Multiple şi uneori modeste ameliorări agricole au permis aşadar un oarecare progres în alimentaţie. semnalată în secolul al XVI-lea în regiunile noastre. Acum. Nu este lucru sigur că fasolea ar fi venit din 13 America. ci din Guineea. Aidoma s-a întîmplat şi cu zmeurul şi coacăzul. estimează E. Aceeaşi remarcă este valabilă în cazul creşterii animalelor. dudul alb. culese înainte din păduri.

cifre. In schimb. contemporanii au furnizat cifre comparabile cu cele care s-au putut certifica pentru Florenţa sau Albi pe timpul Ciumei Negre: 600 de morţi pe zi la Constantinopol în 1466. Contemporanii au pomenit de 40 000 de morţi printre locuitori şi de 13 600 de case arse ori prădate. Faucher). Le Roy Ladurie în Languedoc. însă Renaştere a existat -mai bine zis a existat un progres al Occidentului 16 fiindcă aceasta a fost o emanare a oraşelor. Ele revin mai des şi sînt mai ucigaşe. 50 000 la Veneţia din 1575 pînă în 1577. contractele nu numai că erau afară de Flandra . 63% dintre meşteşugari. o treime dintr-un oraş putea dispare brusc într-o epocă în care cunoştinţele despre igienă şi medicină lăsau fără apărare împotriva molipsi-rii. Cei din acelaşi loc trebuiau să-şi însămînţeze cu toţii în acelaşi an. în sfîrşit. astfel că fermierii nu aveau interesul să-şi perfecţioneze tehnica de cultură. . ciuma se răspîndea ca un incendiu. precum se întîmplă din contră în vastele zone de nord ale Europei. în mai multe reprize. „dar ele indică fără greşeală posibilă că un sfert. cartiere şi oraşe contaminate. ca la vreme de război.• lor tehnice se acordă cu individualismul ţărănesc. de orologiul clopotniţei. Londra a fost atinsă de unsprezece epidemii. este mîndru de monumentele lui. au devastat împrejurimile oraşului şi au tăiat mai la fiecare săptămînă via Appia. se înţelege. analfabetismul este mai puţin covîrşitor. Sondajele efectuate de E.^citi. în grupul agricultorilor (fermieri. căci în interiorul zidurilor acestora se nutreşte de aici înainte cultura. arendaşi. curierii şi mărfurile să fie apărate cu trupe şi pînă la urmă să se pună pe picioare o adevărată armată pentru a lupta contra tîlharilor. printr-o experienţă tragică. Dar orăşenii au continuat să suporte asalturile unui rău căruia nu i se ştiau.1576: 7. marcate de servituti. Dacă avea 15 ceva parcele cu grîu pe porţiunile mai bune. In mare. cîţiva pomi pentru ulei sau pentru fructe. exagerate. legătură subţire dintre Neapole şi oraşul papilor. Şi mai gravă decît aceste servituti comunitare apărea limita tehnică pe care numai flamanzii au ştiut sa o contracareze. amănunt în contra căruia a încercat să reacţioneze Anglia. citadinul secolelor al XV-lea şi al XVIlea dispreţuieşte ţărănoiul pe care îl ştie mai puţin instruit şi mai puţin privilegiat decît dînsul. de servicii de aprovizionare în caz de secetă. într-o măsură oarecare.„Ciuma este un fum veninos de aer vrăjmaş la inimă". o lume rurală înapoiată. Acesta rămîne totuşi ridicat. omul învaţă să se depăşească. colegii. să-şi ţină cu toţii aceeaşi solă la odihnă. se pare.2% dintre plugarii care vin la biroul D-nei Navarre pentru a solicita un împrumut sau a încheia un contract nu ştiu să se semneze. o îngrăditură cu vie bine expusă. o lume aproape străină de civilizaţia scrisului.Stagnarea economiei agricole se explică bineînţeles pnn mai mulţi factori. cu aceeaşi cereală. Despre numărul victimelor maladiei. Acestea se acordă cu toate povestirile citite de fiecare. reprezentaţii teatrale date de confrerii. 27% sînt analfabeţi. cu şareta cotidiană în care se îngrămădeau hoiturile atît de numeroase încît nu se mai pridideşte cu îngroparea lor" (F.din 1578 pînă în 1595 -fuo. Cifrele acestea sînt cu siguranţă cu mult mai mari. cu descrierea străzilor aşternute cu cadavre. Roma era din nou ameninţată de un alt pericol: banditismul. oameni care exploatează suprafeţe agricole)." Fiecare cultiva după capul său un petic din bucăţi şi bucăţele. 2 inşi din trei fiind neştiutori de carte. Cu toate acestea. 17 agenţii transmiţători . afară de excepţii . fermierii se considerau proprietari ereditari. Dar pentru oraşele Renaşterii epidemiile de ciumă sînt mai redutabile decît oamenii cu arme. El are dreptul la spectacole refuzate oamenilor de la ţară: ceremonii princiare. din 100 de meşteşugari din Narbonne. Iată registrul unui notar din Montpellier pentru anii 1574 .faţă de care nu există apărare decît izolînd case. trupe ambulante. se declara satisfăcut" (D. mici proprietari. cu cît sînt mai frumoase. pe unde se încăpăţînau să treacă curierii poştali şi mesagerii încărcaţi cu borangic şi ţesături. 40000 la Messina din 1575 în 1578. Oraşele apar în consecinţă aidoma unor oaze de lumină în mijlocul unui ocean de tenebre. dar care lasă a se întrezări un dezastru. carnavaluri. 33 utilizează iniţiale şi doar 33 sînt analfabeţi. a fost mai puţin periculoasă decît în veacul precedent. imaşul excludea împrejmuirea terenurilor. Cu cît sînt mai civilizate. 60000 la Roma în 1581. un fenomen esenţialmente urban. se simte protejat de ziduri. înfloresc operele de artă. Ciuma a devenit. descinşi în grupuri compacte din zona rurală apropiată. oricît de trainice le-ar fi zidirile. A demonstrat-o Roma. se citeşte într-o carte de înţelepciune a secolului al XVI-lea . începînd cu veacul al XV-lea. dat fiind că populaţia a rămas pe mai departe preponderent rurală. cu atît sînt mai pizmuite. In Europa.1% neştiutori de carte printre lucrătorii agricoli. semnează integral. Timp de aproape 20 de ani . 34 semnează complet. beneficiază de spitaluri. dar numai cinci dintre ele au atins scara naţională. 11% folosesc iniţiale.sau nu mai era grevată. „Eliberaţi aproape pretutindeni de servaj. Din această pricină. între 1407 şi 1479. Ori contractele încheiate de canonicii capitlurilor din Beziers şi Narbonne între 1575 şi 1593: acestea fac să apară 90. la sfîrşitul secolului al XVI-lea. Dimpotrivă. dar ţăranii se mai trezeau şi în chingile unui sistem incomod. în 1527. oraşele sînt de cînd este lumea nişte fiinţe vulnerabile. 230 000 de decese la Milano pe timpul lui Ludovic Maurul.de foarte scurtă durată. mediocritatea mijloace. cu atît sînt mai dependente. în Sud. Pe străzile înguste şi murdare de altădată. în ţările cu cîmpii deschise. O jumătate de veac mai tîrziu. clienţi ai aceleiaşi notăriţe. problema de primă urgenţă în chestiunea foamei era suprimarea pîrloagelor şi crearea de păşuni artificiale. Aşadar. au trebuit să fie închise porţile Romei pe timp de noapte. Dimpotrivă. Exploatarea ogoarelor cu cereale nu era grevată . oricît de trufaşe le-ar fi monumentele.de aceste reguli cutumiare colective. fac să se reliefeze prăpastia care separa în această privinţă oraşele de sate.

dorin-du-şi ca străzile principale ale unui oraş să fie riguros /. 20 îi cîştigă în acest regat. nare-se. Bologna coboară de la 70 680 de locuitori în 1581 la 62 840 în 1600. dar populaţia lor a scăzut ca urmare a acestora. dar şi mai mult cu o promovare a oraşului. Veneţia. de la 175000 în 1575 la 140000 în 1600. Moscova. depăşind cu largheţe 100% într-un secol Deosebit de notabilă a mai fost şi urbanizarea Olandei "S-a calculat că. El acceptă că desenul străzii variază cu priveliştea. pe la 1620. dintre care 15000 de străini. Neapole (280 000). precum Florenţa şi Barcelona. este şi gîndit.secolul al XVI-lea o slăbire demografică. Hamburgul era primul oraş din Germania. Pe vremea noastră. în pofida acestui lucru. spre exemplu. Dacă se parvine la evaluări precise graţie documentelor din arhive. Mai important decît cifrele absolute este ritmul progresiei. . Marsilia ar fi avut vreo 80 000. Londra. Anvers ^şi Augsburg intră în declin înspre secolul al XVII-lea. Veneţia (în jur de 105 000). Milano (120*000). un oraş mic de 35 000 de suflete la mijlocul secolului al XVI-lea şi deja mare în 1622. Nu mai este doar trăit. în concluzie. Dar faţă de 11 care Pierd locuitori. Germania în schimb nu avea oraşe foarte mari. Atlante di storia dell'urbanistica. cînd în-r-alta. în Spania. Neapole (150 000). de la 45 000 la 90 000. Veneţia (140000). cînd într-o parte. oraşele din Renaştere erau. cu care începe în veacul al XV-lea ştiinţa urbanismului. cu 104 930 de cetăţeni. însă tulburările din Ţările de Jos i-au redus populaţia. FRANCESCO DE MARCHI: ORAŞ PE MALUL UNUI FLUVIU (După M. Creşterea demografică de la Londra. ciuma a răpit. la apogeu. Milano (100 000?). iar un port atît de activ precum Dantzigul nu număra mai mult de 30 000 de oameni la 1580. dar după moda nurilor să cetească încetişor. aşa că. cel mai mare oraş era Sevilla cu 90 000 de locuitori în 1594. cu excepţia Costan-tinopolului şi Moscovei.1450. care trebuie a fi numărat 300 000 de suflete înainte de războaiele T . tatonările şi varietatea priveliştilor ghidaseră pe predecesorii lor empirici. nu a depăşit 60 000 de locuitori. cuviincios ar fi ca şi drumul să . Roma. în 1597. insurecţia Varşoviei a demonstrat-o cu prisosinţă. Augs-burg.eii şi care. La începutul veacului al XVI-lea. de-a lungul aceleiaşi perioade. populaţia oraşelor din această provincie a crescut cu 185%.5%) şi." Alberti nu pretinde impune-aceluiaşi p pentru toate aglomerările. Această cifră a scăzut după 1580. Paris. Creşterea urbană a fost importantă mai ales în secolul al XVI-lea. Cînd abordează reflecţia asupra oraşului. cu cîteva excepţii poate.j drepte. Din contră: cade ca circ uil unui oraş şi distribuţia părţilor sale să se schimbe după diversitatea peisajelor. faţă de 11 sau 12 în 1600. Rouen şi Lyon s-au apropiat fără îndoială de 100000 înainte de războaiele religioase. Ştafeta a fost preluată de Amsterdam. în zorii veacului al XVII-lea. 11 oraşe mici ori mijlocii îşi văd scăzînd populaţia din 1530 în 1594. ibid. Desigur că multe oraşe cunoşteau în . iar cea de la ţară cu 110%. 510 din l 540 (33%). Acesta devine în Renaştere o fiinţă raţională. Bilanţul pentru aceste 31 de oraşe se 19 soldează în total cu un cîştig de 172 440 de locuitori Sevilla. Fiindcă această ţară poseda în plus numeroase aglomeraţii de importanţă mijlocie precum Florenţa şi Bologna (puţin peste 60000 de locuitori fiecare pe la 1600) şi Verona (aproximativ 50000). ca şi în multe altele. Morini. în Castilia de asemenea. acestea pot foarte bine să urce în spirale sau pe oblică. arhitecţii renascentişti nu abandonează dintr-o dată formulele prin care riscurile. Lisabona. în 1500. cu mult mai populate în 1600 decît în 1300. cu mi' ocolişuri." La sfîr-şitul secolului al XV-lea. din 1514 în 1622.nu fie numai drept. a atins. vreo 100000 fiecare. în Franţa. 225 000. Alberti. să urmeze un traseu rectiliniu sau să asculte de un plan radiar. în 1566. Lubeckul nu avea mai mult de 25 000 de suflete. cu case de înălţime egală. în 1583. faţă de 60 000 la începutul secolului al XVI-lea. se măreşte cu 100%.) 20 2. peste 100000. într-un orăşel precum Uelzen. Paris (probabil 200 000). ierarhia între marile oraşe europene devenite mai numeroase pare a fi fost următoarea: 18 Constantinopol (aproape 600000). 415 000 în 1637. Palermo şi Messina. „dupăTegulă şi sfoară" şi bordate cu porticuri desenate identic. Oraşele sînt fragile. An vers adăpostea în 1568 104981 locuitori. „înlăuntrul oraşului. devansînd Niirenbergul şi Kolnul (aproximativ 40JOOO fiecare). Francesco di Giorgio nu judecă pe alte coordonate. Marile oraşe renascentiste erau deci situate în Occident. în timpul valului demografic ce a urma replierii din anii 1320 . 279 de locuitori din l 180 (23. frapează gravitatea epidemiilor. am avea de-a face cu un avînt orăşenesc. ele se clasau astfel: Constantinopol (250 000). iar urbanizarea era cea mai pronunţată în Italia. Lisabona (125 000). Roma a fost spectaculoasă. Devastate de inamic sau pustiite de ciumă.Braudel). fiindcă oraşul atingea deja această cifră către 1530. FRANCESCO DI GIORGIO MARTINI: ORAŞE SITUA TE PE O COLINĂ (După M. Marini. în acest domeniu. în cazul unei coline. doar cinci oraşe din Europa atingeau sau depăşeau 100 000 de locuitori. conservă totuşi străzi curbe. nu se constată o tăietură radicală între perioada medievală şi cea care o urmează. trecînd între 1530 şi 1594. după o scădere de moment. de lîngă Hanovra. dar tenace.

şi nefi-ind posibil . rezervă colţul dinspre răsărit bise-ncii în jurul căreia „se aşează lumea cu treburi care îndeamnă la un trai aşezat"." Sosise deja epoca „oraşelor strălucitoare"? De la teorie la realizare este cale lungă. începînd cu Lima (ca şi Panama şi Manila în secolul al XVII-lea) şi continuînd cu Zamosc în Polonia. La Valetta este una din principalele realizări ale urbanismului militar italian din veacul al XVI-lea. Nancy. vor trebui să se instaleze meseriile mai împuţite precum tăbăcari. ordonînd construcţiile în jurul a două străzi mari în cruce. conservînd practica medievală a specializării cartierelor. ibid." După dînsul. „fiind trupul omului mai bine cîrmuit decît orice altceva şi perfect.au conceput pe vremea aceea proiecte de oraşe „frumoase şi bune şi perfecte .sau redescoperiri . alesese un plan mediocru şi un decupaj neinspirat. ORAŞ IDEAL (După M.. a adoptat-o." 23 în vecinătatea acestor uzine se vor stabili toţi lucrătorii în metal. oraşele noi din Germania de Nord şi de Est. Dacă Alberti menţine străzile sinuoase. regîndind-o însă cu ajutorul unei noţiuni noi. ceea ce acesta a şi făcut. Intr-al său Tratat de arhitectură civilă fi militară. Căci a construi înseamnă a zămisli. construcţii îngrămădite. In veacul al XlII-lea.din Renaştere. Noţiunii de commoditas i se adaugă în Renaştere cea de voluptas. să redistribuie populaţia prea îngrămădită: „Eu aş răzleţi atîta amar de lume care. Formula cu plan în şah a cunoscut în secolul al XVI-lea . devin surse de molipsire şi de moarte." Oraşul şi fiecare clădire dintr-însul ar urma să oglindească înlănţuirea minunată a corpului omenesc." Apoi plasează acest principiu: „Oraşul nu are a se face doar pentru confort şi pentru necesarul de locuit. cu un plan în şah. este pentru raţuni estetice căci ele vor aduce „stimă oraşului mai mare şi mai falnic. care ei mai adesea a fost caracterizat prin diversitate. Brpuage şi Vitry-le-Franţois. cu cele patru colţuri orientate după punctele cardinale. Morini. El plasează dimpotrivă -topitoriile de bronz şi de cupru" pe colţul sudic. nuclee de populare şi oraşe-Pieţe. piefari şi alţii asemenea. DURER. trecîhd prin Livorno. asigură Filaret.. dornic să înfrumuseţeze şi să reorganizeze Milano decimat de ciumă. Oraşul nu caută să fie numai practic. idealul de frumuseţe pentru un oraş ar fi să înmănuncheze în planul său legea numerelor şi cosmosul pitagoreic. Chiar dacă Diirer şi alţi mulţi arhitecţi italieni rămîn în acel moment fideli planului în formă de tablă de şah. unite prin defrişarea solului ori prin expansiunea comercială. El trebuie să fie şi frumos. revelează spiritul de sistem şi exigenţa raţională ale unui arhitect modern. oraşele întărite din Spania şi Acvitania. Renaşterea. în acelaşi timp fortăreţe. Durer nu se gîndeşte la nivele suprapuse. Leonardo da Vinci propune lui Ludovic Maurul. PLAN ALO R AŞV LV l LA VALETTA DIN MALTA Construit între 1566 şi 1571. laturile lungi fiind paralele cu zidurile. i-a cerut italianului Bal-larmoto să remodeleze oraşul în proiect. scrie el. La celălalt capăt al Europei. „A construi. adică »pe partea în care vîntul antrenează afară fumul lor viciat". Guyon le Roy.decît la etajul de jos. ei nu mai concep oraş nou sau renovat care să nu asculte de raţiunea matematică şi care să nu fie plănuit în mod raţional. frumuseţe citadină. au regăsit tradiţiile elenistice şi romane. rămîne stabilit că se poate asemui cu oricare edificiu. ca atunci cînd omul este îndrăgostit." Cînd proiectează un oraş ideal. aceea a igienei.cîteodată ei se confundă . Trebuie. care nu existase incidental în veacul al XlII-lea şi căreia Alberti şi 21 Francesco di Giorgio îi mai acceptau derogări. departe de a abandona această formulă. Gattinara (în Piemont). O decizie simptomatică: Francisc I. Cetatea ideală. Plăcute la privit şi prielnice traiului." încă mai autoritar.. f Evul Mediu rînduise adeseori breslele pe străzi specializate. Leonardo nu se sfieşte să ia în considerare un oraş cu două etaje comunicînd prin scări.. este tipul prin excelenţă al acestor elaborări riguroase care înţeleg să supună viaţa oamenilor disciplinei stricte a urbanismului. dar oraşul său ideal. pe unde nu prea se pune piciorul. trei întrunite descoperiri . între castel şi incintă. ci şi pentru a fi orînduit de aşa natură încît să conţină şi tare desfătătoare şi cinstite locuri. trăind unii peste alţii ca o turmă de capre şi infectînd toată preajma. face loc. nu este altceva decît plăcere desfătătoare. Insă important era ca arhitecţii şi utopiştii . La Va-letta în Malta. în centru cu o piaţă principală cu o piaţă pătrată sau dreptunghiulară.un succes din care au dăinuit pînă în ziua de azi semne destule. 22 rezervat pentru palatul suveranului este un pătrat. spaţiilor verzi prin anumite zone libere de construcţii delimitate în perimetrul său. centre administrative. Franceso di Giorgio reia la rîndul său ideea că oraşul este locul unde se întrupează frumuseţea. Cetatea sa. Alberti sfătuieşte: „Pe străzile întortocheate. iar „de topit să nu se îngăduie în vreun alt loc. devine în secolul al XVI-lea mult mai generală. Patrulaterul cu centrul 3. descrisă de Diirer în Arta de a fortifica oraşele. Ne aflăm întocmai în faţa unei eboşe de zoning." Frumuseţe omenească. găsind că primul arhitect din Havre. Diirer. care prevede şi un cartier administrativ. Insă oraşele fortăreţe şi oraşele din Germa-ia au rămas excepţia din urbanismul medieval. <v °mţa pentru geometria urbană. ab-enţa a compoziţiei. să se construiască „edificii proporţionale şi agreabile. în plus.şi după aceea . traficul carelor şi vitelor de povară nefiind autorizat . prestigiu pentru arhitectură. incinta străpunsă de patru porţi orientate.j 4. s-au ordonat împrejurul pieţei primăriei şi dea lungul străzilor drepte tăiate m unghi drept.Evul Mediu însă depăşise uneori stadiul empirismului urban. spaţiul urban este' divizat în vreo patruzeci de blocuri dreptunghiulare. Vallauris.

Intr-adevăr. Roma nu simte nevoie doar de protecţie dumnezeiască şi de forţă sfîntă şi spirituală. din lumea toată. Lanteri. Beaune. aidoma imaginii însăşi a cosmosului. prinţ al Apostolilor.. nici sfîrşit. In plus. Au avut oare arhitecţii italieni prilejul să se gîndească la aceste realizări? Este mai mult decît profitabil că au descoperit sistemul radiar plecînd de la o reflecţie originală. au calculat că un traiect poligonal al incintei multiplică posibilităţile de tragere asupra asediatorului. a exprimat aceeaşi doctrină într-un text legislativ din 1590 pe care îl putem privi ca pe testamentul său în materie de construcţie: „Neclintit lăcaş. ŞI DUPĂ RECONSTRUCŢIA SA (ÎNCEPÎND DIN 1597) (După G. au fost două oraşe fortăreaţă: Palmanova. atunci opta pentru un plan radiar şi propunea un octogon cu piaţă centrală octogonală din care porneau opt străzi." Sixtus Quin-tul. Texte care să exprime se găsesc din belşug. în Veneţia. străzi cu sinuozităţi într-o aşezare de coline. precum „Sforzinda" lui Filaret. 1577). Sforzinda lui Filaret era tot un poligon. Mulţi dintre ei erau ingineri militari. Bram (în Aude) etc. corelaţia dintre punctul de vedere practic . Oraşul circular sau poligonal . admitea sistemul în tablă de şah în cazul unui oraş de cîmpie traversat de un fluviu. într-un oraş care desemnează o pînză de păianjen. O dată cu Renaşterea. nu există nici început. marele renovator al Romei.castel sau piaţă -. ei îi trebuie şi frumuseţea pe care o conferă bunăstarea şi podoabele materiale. FILAREf: PLANUL SFORZINDEl bire este vizibilă preocuparea aceasta la papii sfîrşitu-lui secolului al XV-lea şi ai celui de-al XVI-lea.. cu începere dintr-un punct . Veneţia. precum cetatea lui Pla-ton. înainte de toate. acela este care poartă numele de capitală a universului.după curgerea firească a lucrurilor". disciplina liniilor Şi simetria. PE LA 1570. heptagon înconjurat de un sistem de bastioane în stea. Avignon. era firesc ca cerul să aibă tot aşa o formă fără început şi fără sfîrşit. eu zic că toate cetăţile şi fortăreţele care se apropie cel mai mult de această formă sînt mai puternice. Due dia-loghi. în pofida acestui lucru.. nu ne este îngăduit să uităm curăţenia şi găteala rezidenţei noastre. Principalii teoreticieni ai Renaşterii au preferat schema radiară cadrilajului în tablă de Şah. tron venerabil al preafericitului Petru. PLAN AL ORAŞULUI COEWORDEN (PROVINCIILE UNITE) ÎNAINTE DE DISTRUGERE." Un secol mai 26 6. întruparea pe pămînt şi în piatră a perfecţiunii sferice din univers. într-o brevă din 1473. se înţelege. prinţii au ţinut neapărat să-şi facă oraşele mai practice şi mai estetice în acelaşi timp. Francesco di Giorgio nu gîndea diferit: accepta.şi punctul de vedere filosofic este perfect subliniată de către unul dintre interlocutori în aceste dialoguri: „Precum în Dumnezeu.căci poligonul sugerează cercul în care se înscrie . Ei au înţeles cu uşurinţă că. Burke. adăpost al religiei creştine. înainte de veacul al XlII-lea şi înainte de oraşele întărite. cum este forma circulară. se adună întru dînsa. O astfel de pînză de păianjen mai este vizibilă la Agen. Numai că o figură geometrică poate fi mai frumoasă decît o alta. golf asigurător pentru toate naţiunile care. din timpul Renaşterii. Cu deose24 5. decît cele care se îndepărtează de la aceasta. geometrică şi fastuoasă. mamă şi patrie comună a tuturor credincioşilor. Chartres. şi Coeworden.trebuinţele apărării ." Planul în tablă de şah preluat de la Hippodamus din Milet şi de la tabăra romană avea pentru dînsul frumuseţea pe care o acordă limpezimea. O repetare revelatoare: majoritatea oraşelor ideale imagi7. în Olanda. FRANCESCO DI GIORGIO MARTINI: PLAN DE ORAŞ IDEAL .le-a apărut. La această preferinţă a lor au mai contribuit preocupări estetice şi filosofice. spune el.. Evul Mediu practicase modelul în stea. Cele două cetăţi sînt practic contemporane. străzi legate prin artere concentrice. Mereu picură în realitate cîte ceva din utopie — o vom spune iarăşi mai încolo. „tunul poate trage din mijlocul pieţei mari înspre toate străzile" care pornesc din centru. fără a reuşi să o şi facă pe prima biruitoare pe 25 deplin asupra celui de-al doilea. însă dacă lipsa unui curs de apă şi relieful nu impuneau arhitectului nici o servitute. Sixt al IV-lea scria: „Intre obietele nenumărate care ne solicită grija. funcţională. cealaltă în 1597. del modo di disegnare le pianti delle fortezze. raţiunile militare nu explică singure noul gest al arhitecţilor în favoarea schemei ra-diare. dacă este un oraş pe lume care se cade să strălucească prin curăţenie şi frumuseţe. adică platoniciene. una fiind începută în 1593. De aceea. un rezumat al splendorii din ceruri. într-un mod perfect. The Making ol" Dutch townsj devreme. într-o lucare de la finele veacului al XVI-lea (G. L. un poligon cu nouă laturi. dar cu şaisprezece laturi care formau o stea pe care autorul a avut grijă să o înscrie într-un cerc.. Aşadar să nu fie spre mirare dacă realizările cele mai consistente ale schemei radiale.

15. Sân Giovanni in Laterano (S. Colosseitm.. La Florenţa apoi. Michelangelo. Piazza Sân Marco.5." Renaşterea a conceput piaţa asemenea „unei curţi de palat mărite la scara oraşului" (P. aceasta era. sau piaţa din faţa primăriei. astfel încît. cel al lui Doni. . la fel. Piazza Colonna. pe măsura mulţimii cetăţenilor. Salvatore).IO. desenată pe potriva oraşului în care se inserează. împrejurul căreia un al treilea palat va da replica celor două deja existente. compusă. „Cetatea Soarelui" a lui Campanella aveau forma circulară preconizată de PI aton. Este avantajos să existe mai multe pieţe dispersate în oraş şi încă şi mai trebuincios..16.17.20.3. dar decisiv.2. să fie una principală care să se poată chema piaţă publică. Aceste pieţe principale cată să fie mari. în afara oraşelor-fortăreţe create ex nihilo.. . -18. Astfel străzile noi sau refăcute au fost toate ordonate în vederea unui decor final. Piazza Navona.. Palladio. să nu pară deşarte. ivită în centrul unei pieţe şi precedată de un obelisc. rel al Anonimului Destail-leurs. elaborează teoria pieţei care nu mai este ca odinioară un iarmaroc pur şi simplu. Antonio de Sân Gallo. Palatul Quirinal 7. In asemenea circumstanţe. dar au şi aplicat.cu trimitere aici la Freudenstadt (sfîrşitul veacului al XVI-lea) şi la Charleville (începutul celui de-al XVII-lea) formate din careuri care se îmbucă unele într-altele . Schema radială şi variantele sale . Nu numai urbaniştii. a patra latură fiind gîndită ca balcon de unde se putea admira magnificul şi teatralul peisaj urban. Termele lui Caracalla. o fîntînă şi un obelisc. .. au multiplicat străzile drepte. „Eudemonia" lui Stiblin. populată cu elemente mai mult sau mai puţin juxtapuse. -19. Santa Crace in Gerusaleme. sala de festivităţi . Piazzn clelle Quattra Fontane. în aşa fel încît să nu fie prea mici faţă de convenienţele şi folosinţele lor Şi. Vie economique et sociale de Rome. a găsit necesar 29 să repete arcadele de la Ospedale degli Innocenti. cazul via Giulia.9. Castelul SanfAngelo. . .. Piazza del Papala. tinzînd către un monument care să ofere perspectivă: aici castelul Sant'Angelo. în cursul Evului Mediu. s-a trecut oare de la teorie la practică? Fuseseră oare înscrise pe teren razele unei stele urbane? în această chestiune. lucrînd şaptezeci şi cinci de ani după Brunel-leschi la piaţa Annunziata din Florenţa. ori de cîte ori le-a fost la îndemînă.(După P. în zona Pieţii del Popolo.4. să discute. . . . Piazza Santa Măria Maggiore.11. necesitatea de a o înfrumuseţa.) 27 \. . Cu începere din Renaştere este gîndită. în altă parte (în Piazza del Popolo). Piaţa Sân Marco din Veneţia este „un exemplu perfect de curte a unui palat ridicat la scară urbană.12. Termele lui Dioclefian.j 1. Coloana lui Traian. în special prin statui. înconjurînd-o cu locuinţe simetrice. Spontană şi funcţională. într-o cetate îngrijită. schema radială: la gura podului Sant'AngePorla Porta di Popolo Porta Por Via Papalis din Evul Mediu ___ Străzi de la sfîrţitul secolului XV — Străzi din secolul XVI ------Incinta lui Aurelian--------------8. mai încolo bazilica Santa Măria Maggiore. Gran Circa. Delumeau. . Histoire de l'urbanisme. şi de a-i uniformiza decorul. Trinită clei Monti. la rîndul lui. se încearcă regularizarea pieţei care serveşte drept curte pentru Santa Croce. . . . Sân Pieîro. remodelînd capitala papilor. . Au avut de jucat un ro doar o poziţie estetică şi o filosofie a oraşului. scrie el.13.au contribuit în mare măsură la valorizarea pieţii care a căpătat de aici înainte în contextul urban o importanţă nouă. Roma veacului al XVI-lea furnizează un răspuns parţial. .8. .14. Drept urmare.6. Ponte Santa Măria (Ponte Rotto). Lavedan). Lavedan. în caz că sînt puţini cetăţeni. 28 Io pe malul stîng al Tibrului. Ponte Sista. Al-berti îi calculează lărgimea în raport cu clădirile care o circumscriu şi sfătuieşte încadrarea acesteia cu porţiuni ce vor fi atît de largi pe cît de înalte vor fi coloanele. aplicarea unei scheme pe bază de raze nu a fost recomandată de vreo consideraţie de ordin militar. STRĂZI NOI ÎN ROMA ÎN VEACURILE AL XV-LEA . în' fine şi mai ales în noul oraş creat pentru Sixtus Ouintul pe coline. Santa Sabina. imaginează o piaţă în formă de trapez. »nate de utopiştii Renaşterii. „sînt amenajate mari spaţii pentru a îngădui lumii adunate să se plimbe. însărcinat să refacă piaţa Capitoliului din Roma. ŞIALXVI-LEA (După J. voită.

Scamozzi.15«fs6C . ! . Nici o transformare de ansamblu nu atinge Parisul Renaşterii. 30 nici frumuseţe.cu unghiuri închise. Străzii Noua-Notre-Dame. în case de lemn. sînt ridicate pe -amplasamentul vechilor cimitire. oraşul creşte cu rapiditate. faţă de 16 şi 18 m acordaţi de Hercule I d'Este celor două axe principale ale noii Ferrare (VAddizione Ercolea). unde 100 000 de locuitori trăiesc. ca şi la Moscova.-^ ginesc oraşul.Europei de către Italia.„r?S . la care au lucrat inginerul Ambrogio de Curtis. drept „promenadă locuitorilor tare înghesuiţi prin casele lor. pe care a vizitat-o Montaigne în 1580 . amenajează aici o piaţă într-o fostă livadă mlăştinoasă: este obîrşia pieţei Bellecour. lucrărilor lui Pierre Lescot şi Jean Goujon la Luvru şi celor ale lui Philibert de L'Orme la Tuileries.1581. era „mai mult de două treimi goală" şi ezitînd să se fixeze în zona incintei . care se mulţumeşte să distribuie şi să acumuleze la întîmplare populaţia care afluia. la Livorno. Parisul secolului al XVI-lea nu s-a degajat încă de empirismul medieval. a reluat aceleaşi motive la Procuratle nuove care au primit. Cordeliers şi Jacobins. Noţiunea de urbanism a fost dată . O moară de vînt se găseşte la intrarea abaţiei Saint-Victor.1563. baronul Adrets. refăcute din 1507. Astfel. ca şi foburgul Saint-Honore. Formula era propusă de aici înainte de aceste pieţe programate pe care le va adopta cu entuziasm întreaga Europă. Este nevoie de mai multe ordonanţe regale pentru a interzice parizie-nilor să crească iepuri şi porci. El a înlocuit-o cu un dreptunghi compus din case cu faţade uniforme. Dar proiectul arhitectului italian este repede abandonat. departe de peninsulă. Bramante şi poate Leonardo. dacă Rouen îşi înmulţeşte fîntînile. ţară din Occident care număra atunci cele mai multe oraşe şi care se găsea cel mai aproape de trecutul greco-roman. Lyon în schimb nu caută nici igienă. în burgul Westminster. dar în interiorul cuprinde plugari şi podgoreni.565) ' -6izeci de lulu. Lucru valabil pentru Londra*. două pieţe. După ce Pietro Lombardo i-a furnizat modelul cu Procurat ie vece h ie (1481). O rezoluţie consulară din 1542 afirmă neîndoios cu ceva exagerare: „Lyonul a crescut nu numai cu jumătate şi cu patru cincimi. oraşele importante se dezvoltă adesea fără să se sinchisească de aer. al cărui proiect fusese totuşi aprobat din 1578. cîştigă atunci în suprafaţă. La-vedan). în care se ajungea pe la mijlocul laturilor. şi acestea." Uar parcelările se operează fără socoteală. atît ca număr de meseriaşi cît şi ca număr de locuinţe care se ridică zilnic. Nici o ideea directoare nu prezidează această urbanizare. în 1556 -i557.a oraşului" (P. vite la păşune sau menajere întinzîndu-şi rufele pe pămînt ca să se usuce. Lucru este valabil în aceeaşi măsură pentru Paris*. care ocu-Pa oraşul. municipalitatea îi rînduieşte 20 de picioare lărgime (6. Francisc I tolerează cel mult păsările de curte. nici frumuseţe. ublic frumos nu . nu este vorba deci datează din cepda autoruto nue. Vînzări au loc de asemenea în foburgurile Saint-Marceau. sînt amenajate Place Dauphine şi Place Royale (Place des Vosges). centrată pe o statuie de monarh. ca şi la Charleville si la Freudenstadt. Regii înstrăinează şi transformă în terenuri de construit case regale şi spaţii virane aflate între actuala stradă Etienne Marcel şi bulevardele Henri al IV-lea şi Beaumarchais.sau mai curînd redată . Saint-Medard şi Saint-Jacques. cu arcade la parter şi cu un decor pictat care se repeta cu regularitate. Dar realizarea cea mai remarcabilă a unei pieţe cu program. " 33 -. un parter cu portic continuu şi trei etaje. caută sa aso italiana este '™P^mele trci sferturi ale si cantitatea. se constată că. rămîne cea din Vigevano. în secolul al XVI-lea. după expresia lui Henric al IV-lea. De forma unui dreptunghi . Ludovic Maurul a poruncit în 1492 locuitorilor oraşului să-şi demoleze vechea piaţă de mărfuri." în provincie. Cu toate acestea. dar amîndouă sînt neregularizate." Roma de la sfîrşitui secolului al XVI-lea. aliniament sau de perspectivă. o sută de ani mai tîrziu. în epoca Renaşterii. atunci cînd este construit PontNeuf (terminat în 1606). d X« daBtassCurş oraş axat ţ»^ Q cas "banl! la mitocul sec situează la nuj aglomerare săteasca: „^ chiar.sau pătrat . ta P" monumente pline ţ _ de »-m" lU.^^ La Lyon «crun ea _ ^nversva ^.5 m). care rămîne la 1600 o capitală fără ordine. însă în con-31 ît de o piaţă de arme." Planul Londrei desenat de Aga în 1570 (ori 1590) arată mai în tot locul. Rigiditatea oraşelor utopice se înscria astfel în real. „Despot luminat" avânt la lettre. Spiritul Renaşterii nu triumfă aici decît la începutul secolului al XVII-lea.^ secolul al XV"^estonanta. aceasta din urmă trebuind să slujească. în 1562 . In ciuda construirii Fîntînii Inocenţilor. a devenit piaţa regală franceză a epocii clasice. Este adevărat că Henric al II-lea îi cere lui Bellarmoto un plan de amenajare a foburgului Saint-Germain care.

ea le-a multiplicat doar. dintre care mulţi sînt acum burghezi cu pretenţii nobiliare. care. Dar. însă capodopera Renaşterii în acest domeniu al grădinilor rămîne. în replică. vila Tivoli. Autoritarismul compoziţiei este corijat în acest caz prin abundenţa apei. promovare a unei civilizaţii urbane. grădina din Villandry reflectă atmosfera intimă din Touraine. La Caprarola. concerte. împrejurul Parisului. a fost în acelaşi timp descoperire a ruralului. op. Dar şi aceasta este admirabil compusă. etajarea parterelor. însă un cadrilaj nu este decît o eboşă de compoziţie. PLANUL GRĂDINILOR CAPRAROLA DESENATE DE VIGNOLA (după P. de o geometrie mai subtilă. succesul tapiseriilor turene şi a „vînătorilor" lui Maxim-ilian ieşite din atelierele de la Bruxelles. cele mai mari domenii funciare dimprejurul Parisului se găsesc în mîinile unor mari aşezăminte religioase. cînd în discuţie se află Italia frecvent cercetată pînă în 1599 de oamenii armelor. Descoperirea peisajului făcută de un număr de artişti. Lavedan. este cu precădere evidentă începînd din 1560. Este oare nevoie să se adauge că fenomenul nu este parizian şi că se derulează la finele Renaşterii în jurul tuturor marilor oraşe? Alte fapte noi. re îşi pierd . luptele^ dintre senior şi senior. acalmiile durează mai mult. mai ordonată. fiecare dominată de către o promenadă adumbrită de bolţi cu viţă sau mărginită de tei pitici. Nu doar oamenii de afaceri şi comercianţii. o alta este atrasă de civilizaţie prin banii şi prin cultura unor elite. castel şi castel tind să dispară. transformarea castelelor c r. Bramante nu numai că suprapune terase. a etajărilor de scări către faţada de onoare a palatului. Francesco di Giorgio. zguduită în 1525 de războiul ţărănesc. cit. o grădină a dragostei. Bramante. în total. ierarhizarea aleilor. Dar se constituie într-un tablou extrem de savant. a pădurilor este departe de a-şi fi găsit pe atunci tihna adevărată. elementele urbane care pătrund astfel în mediul rural sînt persoanele cele mai avute şi cele mai influente din anturajul regal. Prin aceste mijloace irup flori luxuriante. un arhitect parizian. o grupare pariziană a izbutit deja să-şi constituie o solidă avuţie de terenuri. savanta distribuire a jocurilor de apă. se întocmeau care şi juguri. Bineînţeles că lumea cîmpiilor. Vignola imaginează două grădini pătrate. De unde necesitatea de a reliefa un larg sincronism care a marcat saltul unei civilizaţii. palate din poveşti cu zîne. Fiecare pătrat mic este la rîndul său format din patru elemente ordonate în jurul aleilor care dau de această dată în pieţi secundare cu unghiuri închise. Dar invazia urbană. In forumul republican devenit „islaz de vaci". prin terasele succesive şi prin perspectiva ascendentă asemănătoare cu cea dintr-un tablou. mai urbanizată decît prin eradicarea unor sate. mai înflorită. Multă vreme acesta fusese teritoriu al fricii asupra căruia mai dau seamă unele peisaje fantastice ale unor pictori flamanzi din secolul al XVT-lea. Şi mai interesantă este mişcarea inversă: penetrarea citadinului în rural şi disciplinarea urbană impusă naturii. din 1305. jocuri de apă. oraşele sînt mai tari şi desfăşoară pe un sector din ce în ce mai larg pax urbana. a rîurilor. dar al cărei cel mai neînsemnat motiv a fost calculat căci a fost desenată de un Du Cerceau. cu biserica romană din vecinătate şi cu demi-tentele din Val-de-Loire. construirea de castele şi amenajarea de parcuri duc uneori.) 35 păstrat pentru grădina de legume. în fresce contemporane cu Sixtus Quintul se văd încă porci la păscut pe străzile şi în pieţele Romei. de la regele Rene pînă la Tiţian. In veacul al XlV-lea. artiştii şi persoane avute. ci şi „acea categorie care deţine marile corpuri ale Statului şi ale Bisericii precum parlamentul sau consiliul Notre-Dame" (G. Mai discretă. fiecare prin alei care converg către o piaţă cu ziduri retezate. Dar pe lîngă acestea. Ea nu a dezvăluit naya Dincolo de grădina în şah recomandată. dar creează un mare ax perpendicular palatului şi distribuie parterele în raport cu acest ax. la dispariţia habitaturilor ţărăneşti. La Belvedere din Vatican. dirijează orientarea grupurilor de chiparoşi. Grădina a căutat şi a reuşit să se armonizeze cu satul cel vechi. se înţelege. Fourquin). In astfel de condiţii. Dacă aşadar o foarte largă zonă de la ţară rămîne locul de chin al oamenilor. cu cele trei „mînăstiri" suprapuse. amenajată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea pentru cardinalul Ippolito d'Este. Natura nu sa făcut atunci mai frumoasă. Germania. Nu epoca Renaşterii le"a 34 "scocit. O civilizaţie care izbîndeşte prinde a se răspîndi prin intermediul grădinilor. şlefuitori şi rafinaţi ai culturii din oraşe au căpătat în continuare destul răgaz şi libertate de spirit ca să descopere farmecul unei lumi aflate în afara întăriturilor orăşeneşti spre a muta aici luxul de la oraş. Aici se poate vorbi foarte bine de un arhitect care aplică naturii formulele urbanismului. Vignola introduc perspectiva. Provence ori Champagne devastate de imperiali.aureliene. Pentru că Parisul este capitală. se vindeau porci. Atunci începe „masacrul" cătunelor şi epoca „strîngătorilor de pămînt". grădini ale desfătării. reşedinţa de la ţară a familiei Famese. de monotonie zilnică şi de lipsuri. a bazinelor cu jeturi de apă. de agronomul Pietro de Crescenzi şi care se înrudeşte u planul noilor oraşe şi al celor fortificate din veacul 1 XHI-lea. unele în raport cu altele. Renaşterea. după intrarea principală. cu un spaţiu 9. nu încape îndoială. trecînd prin şcoala de la Dunăre şi Diirer. împărţite ele însele în patru pătrate.

Burghezii acestuia . oraşul. odinioară ilustre: Padova. cele 800 de capiteluri. La drept vorbind. să interzică frecvent exporturile de cereale în afară graniţelor." După ce a lăsat deoparte Chambord-ul. Cu ceva întîrziere. catîri.alura marţială. Ferrara anexată Statelor Bisericii în 1598. zice-se. care datează din 1612. Din această pricină a ales Filip al II-lea. Ritmul progresiei demografice din Madrid este şi acesta revelator: numai 4 060 de locuitori în 1530 şi 37 500 în 1596. fleşele şi piramidele adunate laolaltă voiau să evoce aici un oraş cu străzi strîmte şi cu podoabe între care marea lanternă centrală. intenţia „de a sta pe viitor şi a-şi petrece majoritatea timpului în frumoasa lui urbe şi cetate a Parisului şi prin împrejurimi. egipteni. Ele îşi pierd autonomia şi se supun tutelei grele a guvernului. lucarnele. să mobilizeze producţia ^cerealieră de pe cuprinsul statului în profitul Romei. Se înţelege. ţinea loc de clopot. încă din 1535. se trata ca şi cum ar fi fost la Paris". înţelegem de ce Francisc I şi-a făcut cunoscută. Pentru a-i hrăni pe cetăţenii Romei şi pe numeroşii pelerini care vin an de an. Liibeck şi Novgorod îi corespunde estomparea multor republici sau principate urbane. Vicenza. Roma şi Veneţia. Meaux. De acum înainte. un castel din Renaştere este un oraş la ţară. înaltă de 32 de metri. absorbite de Veneţia. au locuit cel mai adesea la Paris ori în palate apropiate: Fontaine-bleau. în acelaşi timp. Această promovare nu comportă decît avantaffe.grînare pentru nevoile Romei. toate aceste fenomene înşiruite pe distanţa a vreo sută cincizeci de ani sînt legate între ele si în legătură cu avîntul oraşului. 38 statul îşi anexează capitala. SaintGermahven~Laye. guvernul este constrîns să creeze în provinciile depărtate . cale de 30 de km. mobile şi o armată de servitori. Constan-tinopolul este plasat sub directa autoritate a sultanului. în contul celor ale Romei. al II-lea nstantm°Po1 ?' deja Madrid. „Senatul şi poporul" celui mai ilustru oraş din Occident nu păstrează pentru sine decît o parte derizorie din încasările urbane: practic. din Brie şi din Vexin. Exact din acest oraş suspendat urmăreau doamnele sărbătorile şi tumirurile. Dar ca să se parvină la un asemenea rezulat era nevoie să se dpplaseze 10 000 de cai. pentru al treilea. Şi totuşi curtea Franţei a rămas pe mai departe itinerantă aproape pe tot parcursul veacului al XVI-lea şi s-a dus ade-' şea îndărăt în Val-de-Loire în vremea războaielor religioase. Verona. devenite oraşe ambulante. cea a Franţei în particular. a pus în veacul al XVI-lea probleme din ce în ce mai complicate cu mutatul. Cînd Mehmet a PUS stăpînire pe Constantinopol. Culmile zidurilor. Perugia învinsă în 1540 de trupele lui Paul al III-lea. repus în stare de funcţionare în 1570. să se fixeze. veselă de argint. XVI L! ~f Ş1 m Cadrul acesteia mai ales secolul al Londr-T r3 l de fată Ia ridlcarea unor capitale: Paris. Intr-o manieră mai generală. deplasarea unei curţi. în 1528. Cazul limită. în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. în păduri.. dar care ajută la înţelegerea unei realităţi mai vaste. curînd Versailles. nemusulrnani din Balcani. istoria „Statului ecleziasic" între secolele XVIII şi XIX este aceea a unei sărăciri a provinciei în beneficiul Romei. Fiindcă se dorea continuarea la ţară a vieţii de la oraş. încă o dată. ba încă mai mult. de locuitorii săi. „într-un sat.Romagna şi piaţa Anconei . Etampes. trăsuri. Şi chiar dacă suveranii se mai deplasau încă. se deschid către lumină şi se înveselesc prin grădini. litiere. casele elisabe36 tane pe care aristocraţia le presară pe la ţară. a căutat apă la 12 km. Pentru primul său apeduct. Barcelona. oraşele se măresc în chiar momentul în care par a se topi într-un ansamblu vast.. cununa de vile care împodobesc Florenţa. oameni din Caucaz. Francisc I se împrumută în contul veniturilor Parisului. capitala îşi anexează Statul. să înlocuiască oraşul Cairo în calitate de metropolă a lumii musulmane. recoltele satelor vecine nu mai ajung. Sultanii au intenţionat să îl readucă la viaţă şi la freamăt şi. oraşul aduna 400 000 de locuitori care se făcuseră poate 500 000 douăzeci de ani după aceea. mai mult de 50 km . să-şi facă aici capitala şi să înalţe Escorialul* în proximitate. este Roma. statele resimţeau nevoia unei capitale. încă din veacul al XlV-lea Parisul. 37 în parte. Au mai venit pe deasupra mauri şi evrei izgoniţi din Spania.iată o semnificativă progresie. rejii Franţei vor relua tradiţia inaugurată de Francisc I. Decorul în terase a făcut complet uitat planul clădirii giganteşti. şi cînd prinde contur „deruta stateior-cetate". Astfel. golit. plecarea şi sosirea de la vînători. a pus să se înceapă în Ile-deFrance construirea a două impozante case regale în pădurea Boulogne (castel Madrid) şi la Fontainebleau. nu număra mai mult de 100000 de suflete. unde au muncit. îşi extinde spaţiul economic asupra satelor din Beauce şi Ile-de-France. pentru al doilea. pînă la 1800 de muncitori. începînd cu Henric al IV-lea. tapiserii. supusă în 1472 de loan al IIlea de Aragon. terminat în 1589. Declinului suportat de Gând. Granada unită cu Spania în 1492. Această veche fortăreaţă arabă amplasată în mijlocul unui ţinut arid se afla în centrul Spaniei: temei suficient de aici înainte. Pisa de Florenţa în 1406. oraşele hărăzite celui mai mare avînt sînt capitalele unui teritoriu întins. sirieni. Melun slnt pieţe de grîu care nu au raţiune de a fi decît fiindcă servesc la strîngerea cerealelor necesare marelui oraş. un „stat în stat". finanţele statului şi ale Romei se confundă. Exemplu extrem. pe care un ve-neţian îl va califica drept „butic al Franţei". în 1561. as igură"B r antonie. cele 365 de şeminee. papii. la începutul secolului al XV-lea. Ei au transplantat aici turci din Asia Mică. Să nu reţinem decît o dovadă: Chambord. Dar o evoluţie de neoprit împingea curţile. Bologna unde luliu al II-lea îşi face o intrare triumfală. Un paradox aparent: în Renaştere.

monopolizează comerţul de vin şi permit astfel dezvoltarea „podgoriei franţuzeşti". lent. revizuire de procese civile şi penale). necropolă şi palat. Stă la Madrid. monarhia absolută nu ar fi putut să triumfe. se pliază luxului din oraş. O considerabilă administraţie este concentrată într-un mod asemănător la Roma. Fourquin asupra satelor din regiunea pariziană de la mijlocul veacului al XlII-lea pînă la începutul celui de-al XVIlea. chiar la sfîrşitul secolului al XVI-lea. ale Inchiziţiei. poate să îi dea posibilitatea marii nobilimi de a-şi ţine rangul. reiese că. monarhia franceză. procedînd aşa.de acesta din urmă depinde Casa de la contratacion — consilii de Război. construcţii cu adevărat regale. de cursele de tauri din piaza Mayor. Braudel). Gloria suveranului şi trebuinţele suveranului impun aşadar construirea unor palate enorme cu un prestigiu şi cu un fast care cad în seama prinţului şi a oraşului în care sau lîngă care se află. a oferi cu amîndouă mîinile dote fiicelor. se întinde pe o suprafaţă de 33 170 m2. Escorialul. Luvrul nou şi Tuileries pe care Henric al TV-lea s-a grăbit să le reunească. Renaşterea este aceea care a oferit formula Versailles-ului. impozite. în fine.. dar este încă departe de dimensiunile ansamblului monumental pe care îl constituia Vaticanul încă din veacul al XVI-lea: 3 apartamente regale. precum Orsini şi Colonna. A construi şi a mobila palate. şi rustic cu care se obişnuise odinioară. Nişte palate prea luxoase şi capitale prea atrăgătoare sînt un pericol. Alegerea Madridului înfăptuită de Filip al II-lea aduce imediat după sine şi o deplasare a nobilimii înspre noul oraş. Roma se . foburgurile Saint-Germain şi Saint-Honore se dezvoltă în secolul al XVI-lea şi devin cartiere „rezidenţiale" pentru că sînt vecine cu Luvrul şi cu Tuileries. Regii absolutişti din Europa clasică vor scoate capul din ce în ce mai rar din temniţele lor aurite. simte deja nevoia . Şi sînt mai puţin periculoşi deoarece este multă scumpete în oraş. universitatea de la Roma. Dar sclipirea vieţii orăşeneşti care culminează cu sărbătorile de curte are măcar darul de a atrage marea nobilime care lasă treptat la o parte stilul de viaţă milităros. şovăielnic şi hîrţt. adică o suprafaţă de 55 000 m* fără grădini şi 107 000 m2 cu grădini. în total. Ea „se lasă furată de viaţa plină de sărbători şi de reprezentaţiile de la Corte. El singur. Acesta conţine o biserică. apariţia pe secţiuni în consiliul de coroană Şi a „secretarilor de stat" sub Henric al II-lea. devin netulburaţi „asistenţi ai tronului pontifical". lucrări publice. a circula în caleaşca: aceste lucruri nu sînt cu putinţă din punct de vedere financiar decît pentru cine are trecere în faţa stăpînului. în vreme ce curtea spaniolă se mai găseşte încă la Valladolid. se repercutează asupra unui arc imens carejnerge de la Aurillac pînă la graniţa cu Ţările de Jos. 25 de curţi.cele şase cancelarii. consilii ale Castiliei. celor trei tribunale tradiţionale (Penitenţa.jar. în acelaşi timp mănăstire. care acordă pensii.ţin morţiş să le ridice în imediata apropiere a palatelor papale. vor pierde contactul cu ţara şi cu poporul lor. care are dubla sarcină de a cîrmui un stat şi o religie. 2 „cazinouri". Italiei. Unsprezece se ocupă de chestiuni religioase. mai pot fi admirate mulţimea şi bogăţia caselor proaspăt construite din oraş. Signatura şi Rota) şi celor patru servicii centrale (Cancelaria. a se deda operelor .. iartă de datorii. cu o administraţie centrală în fază embrionară prin crearea unui „Tresor de l'epargne" sub Francisc I. Camera apostolică şi Secretariatul de Stat) i s-au adăugat şaptesprezece congregaţii şi comisii compuse din cardinali şi din specialişti.. iar şase de problema zilei (aprovizionare. La Paris. Tribunalul cancelariei de la curtea Romei. însărcinaţi cu unificarea 'statului şi cu sudarea acestuia de capitală. 15 săli mari. 228 mai mici şi. Capitolul IX MOBILITATE SOCIALĂ BOGAŢI Şl SĂRACI . Indiilor . Pe vremea lui Sixtus Quintul. fără dezvoltarea capitalelor şi fără urbanizarea marii nobilimi. într-un raion de aproximativ cincizeci de kilometri împrejurul Parisului. Un fenomen foarte important: feudali altădată belicoşi. lungilor preumblări pe stradă şi vieţii lui de noapte. Cu încc40 re din secolul al XVI-lea. alcalziile -este plasată sub autoritatea consiliilor.o modă în epoca reformei catolice -. a face pe Mecena. monarhia franceză nu avea Ifcît de edificat pe malurile Senei." (F. Aşadar. pe lîngă că se înconjoară cu secretari. care numără 88 de funcţionari în 1499 şi 188 un veac mai încolo. îşi mai şi prepară hotărîrile cu o serie întreagă de consilii: Consejo de Estado unde ajung treburile intere-sînd ansamblul imperiului şi marile probleme de politică externă. în 1545.umple de palate pe care nobili vechi şi noi . consiliul Haciendei (finanţe şi economie). aţi face apariţia la săbătorile curţii. ale Ordinelor (de cavaleri). Sub privirea prinţului. Adevărat că „regele prudent".şi o va resimţi într-o măsură tot mai pro39 nunţată . O întreagă ierarhie juridică şi administrativă . 2700 de ferestre. flotă de război.. nobilii devin mai puţin periculoşi.unui centru de unde să plece şi unde să revină „comisarii împuterniciţi". se află un contado parizian „unde influenţa oraşului marchează structura socială ca activitate economică". Dar. la 50 de km de Madrid. însă cu mult mai largă este în epocă autoritatea Parisului. ridicat între 1563 şi 1584. Birocraţia franceză. audiencias. Nu urbanizarea de sub Vechiul Regim a dat naştere în mod forţat monarhiei absolute: dovadă Anglia şi ProvinciileUnite. Din-tr-un studiu întreprins de G. consilii ale Aragonu-lui.vechi şi noi bogaţi . Rezoluţiile parlamentului. 16 parcursuri. rămîne totuşi foarte în urmă celei a lui Filip al II-lea sau a lui Sixtus Quintul. şi. 11 500 de cafnere.

In Europa hiar lumea de condiţie modestă se deplasa cu mult mai frecvent decît ne imaginăm adesea. plecare în colonii. Camoens a trăit la Macao. sculptorii şi pictorii italieni din veacul al XV-lea şi dintr-al XVI-lea s-au răspîndit în toată Europa.cea mai bună din Italia şi probabil din Europa. bunuri funciare. a aflat aici 53 897 de locuitori stabili dintre care l 750 de israeliţi. Cervantes a fost rănit la Lepanto şi. Căci. Este sigur că vîrsta Renaşterii a fost marcată de reuşite individuale demne de luat în seamă . avea 60 000 de locuitori. urmează că moblităţii îi revine între 30 şi 40% Aveau greutate şi deplasările în căutarea pămînturilor noi desţelenite. Trento. 69 au venit din Toscana. între dînşii. Sondajele din sînul breslelor londoneze confirmă necurmata sosire a noilor veniţi într-un oraş în expansiune rapidă. 10 din regiuni situate în Franţa actuală. dar. 4 din alte ţinuturi neitaliene. şi căsătoriile cu schimbare de domiciliu. chiar şi în anii care nu erau sfinţi. 15 000 de străini din 104 981 locuitori (14. oraşe ca Norwich. aproape jumătate din numărul de ucenici soseau din nordul Angliei. în Germania şi în Italia. trecînd pe la Praga şi Cracovia. posibilităţi care se chemau: Biserică. şi plecările la un castel mai mult sau mai puţin apropiat care angaja lacheu ori servitoare. iar. cum ar fi putut oraşele europene să crească. Dar oraşele erau adesea devastate de ciume ucigătoare. Din acest total apare că doar 16. graţie imigrării de ţărani alungaţi din satele apropiate de către marii proprietari de turme. O anchetă esiaşurată asupra a două sate englezeşti de la înce-Punil veacului al XVII-lea a dezvăluit o refacere de 50 43 pîrtă la 60% în zece ani. l 100 la Milano în 1587. reprezenta aproximativ 1% din populaţia totală a Angliei şi a Ţării Galilor. alt oraş foarte internaţional. număra. care au lucrat la Roma din 1503 în 1605. vmzarile şi cumpărările de terenuri. E la fel de probabil că s-a şi romanizat. slujbe. Cîţi au şi reuşit? Masa de săraci a rămas cu siguranţă enormă. realizat chiar înainte de jaf.1527.Vîrsta umanismului a văzut cum se precizează aceste două aspecte aparent opuse ale civilizaţiei occidentale: ridicarea unor individualităţi naţionale şi intensificarea schimburilor între o ţară şi celelalte. 7 din Italia de Sud şi din Sicilia. Atunci. Un recensămînt din nefericire incomplet de la 1517 inventariază deja 171 de hoteluri. circa 50% din ucenici care au primit dreptul de şedere la Londra veneau din regiuni situate la vest şi la nord de linia Bournemouth. încă mai interesantă decît această mobilitate ocazională este de multe ori silenţioasa emigrare puţin bătătoare la ochi înspre marile oraşe.60% din total. l 488 la Florenţa în 1561. în 1568. Cea care a lovit Londra în 1603 i-ar fi răpit 15% din populaţie: de aici necesitatea de a umple pe dată golurile. la 12 sau 15 000. în schimb. în tot cazul Londra. Erasmus. cu 225 000 de sunete. mai mult decît acestea. 24 din marca Anconei şi a Umbriei. Frangois Xavier şi-a dat obştescul sfîrşit aproape de Canton. Arhitecţii. Sigur este că Roma s-a italienizat în decursul secolului al XVI-lea în aceeaşi măsură în care a şi crescut ca număr de populaţie. Recensămîntul din 1526 . de la Londra la Moscova. aici a trebuit să se constituie o organizaţie hotelieră . unde în 1600 42 Heia trăiau mai bine de 140 000 de albi. 43 din ţări cuprinse astăzi în Belgia şi Ţările de Jos. a străbătut^ totuşi Europa occidentală de la Cambridge la Roma. numai 17 erau din Roma. Ele au trecut de la 5 000 locuitori pentru fiecare în parte. dat fiind puternica mortalitate urbană <jm Renaştere cauzată de epidemii. Pot fi oferite mii de dovezi ale acestor multiple interpenetrări. la Roma proporţia era de 233 de locuitori la o instituţie hotelieră faţă de 500 la Como în 1553. Newcastle. Copernic a studiat şi a dat lecţii în Italia. fie şi la sate. Dar într-un altul din 1526 . a contat atracţia oraşului şi piaţa muncii de acolo. în 1600. 93 din regiunea Padului sau de dincolo de aceasta. mai cu seamă. comerţ. Dar ceva posibilităţi de a-şi depăşi condiţia iniţială H se oferiseră. mii de spanioli şi de portughezi au traversat Atlanticul pentru a se stabili în America. unul singur cu adevărat celebru: Giulio Romano. fără această puncţie demografică în populaţiile rurale? Astfel încît mobiliatea fizică. Dacă se acordă 20% mortalităţii. în domeniile artei şi culturii.40% erau din Roma ori proveneau din împrejurimile oraşului.precum cele ale lui . în cursul secolului al XVI-lea. Severn. Dar aici nu este vorba decît de cazuri particulare ale unei mobilităţi orizontale care a fost cu mult mai generală. iar cei neitalieni 20%. în Anglia. care nu agrea deplasările. Muzicienii flamanzi au răsunat stilul lor polifonic în Franţa. De anul sfînt 1575. în 1600 au venit vreo 600 000. de a întări cel puţin momentan imigrarea. către 1500. de cele mai diferite specializări. hanuri şi taverne în oraş. Pună-se la socoteală de asemenea că din 107 de artişti. şi încă pentru călătorii importante. în ce măsură această mobilitate fizică sau orizontală a fost dublată de o mobilitate verticală? Se înţelege că cei care fugeau de sat şi se instalau la oraş ţinteau să realizeze o ascensiune socială. Dar fiindcă vizitatorii erau în tot cazul numeroşi la Roma. în două din aceste meserii la sfîrsilul secolului al XV-lea. au venit în Oraşul etern" mai mult de 400 000 de pelerini. Fantezia copiştilor lămureşte originea a 3 495 de creştini.40%).1527 sînt numărate 236. Oare dacă s-ar putea lărgi statistica la ansamblul populaţiei urbane s-ar regăsi aceleaşi proporţii? Ipoteza nu are nimic neverosimil fiind vorba despre cel mai cosmopolit oraş al timpului şi dacă se ia aminte că Anvers. York şi Bristol şi-au dublat ori şi-au triplat numărul de locuitori. ceilalţi italieni formau 63. aduna 5%. a trebuit să fie atunci cu mult mai mare decît am fi tentaţi să presupunem. Să nu lăsăm din ochi cazul Romei. între 1535 şi 1553. In două rînduri. fie şi modestă. Şi mai puţin locuite.

Avîntul artistic fără precedent al secolelor al XV-lea şi al XVI-lea. descoperitori (Cristofor Columb. Dezvoltarea în creştere a vieţii aristocratice a mai avut şi o consecinţă stranie. S-a produs atunci o redistribuire pe scară ţU ga a averilor. Dacă insurecţiile burgheze ale lui Etienne Marcel şi Artevelde au dat greş. în caz că se acordă atenţie unor Ysalguier din Toulouse. Orice oraş cît de cît important a adăpostit o mulţime de meşteşugari. Mai degrabă se poate concluziona că nobilimea s-a îmburghezit într-un g^. El şi-a lăsat" „laboratorul" ginerelui său. Zwingli) nu a ajuns a se defini ca şi clasă decît cu o singură dorinţă: aceea de -ă nu rămîne el însuşi. vînzătorii de vin din Lille capătă dregătorii. mentalitatea de rentier. Cei din familia Medici s-au preschimbat din bancheri în mari duci de Toscana şi. reformatori de talie excepţională (Luther. ei au asimilat valorile nobilimii: preocuparea de a ieşi în evidenţă.au fost. ataşamentul faţă de bunurile funciare. Boutrouche).clerici sau mireni . copiilor şi nepoţilor lor. Niciodată nu s-au mai văzut atîţia ameni bogaţi. în tot cazul. celebra Biblia regia. o situaţie socială de invidiat: dinastia Esti-enne* şi încă. în treizeci şi patru de ani.). Dar. afacerişti mărunţi. lucru mai presus de îndoială. Renaşterea a constata1 rcarea spectaculoasă a unor familii şi declinul accen-U t al altora. nici destule oraşe mari. au încoronat poeţii. Moretus. pe jurişti şi pe ofiţeri. familia Plantin-Moretus. s-au aliat cu regi ai Franţei. Burghezia nu va ajunge să se aplece asupra ei însăşi. îşi căsătoresc copiii cu nobili. Michelangelo. farmacişti şi clerici. aceasta a crescut numeric în cursul Renaşterii în vreme ce populaţiile orăşeneşti îşi îngroşau rîndurile. artiştii cei mai preş-tigioşi (Fouquet. oameni care. din cauza faptului că a rămas deschisă. Shakespeare). Ludovic al Xl-lea ia o hotărîre capitală: declară nobili pe posesorii de feude. nu s-ar fi produs fără prezenţa acestor straturi intermediare care. în 1470. 260 de cărţi diferite iar peste cîţiva ani. a fost de l 500 de lucrări. mulţumită priceperii lor manuale. care diagnosticase. Plantin reprezintă perfect clasa mijlocie a secolului al XVI-lea şi. misiţi. tica. MacchiavelVi. Cumpără seniorii. Palestrina* ele. la Roma. cu deosebire în Italia şi în Flandra. poate. nu păreau a ft hărăziţi unui asemenea destin. Oricum ar fi fost. un recen-sămînt profesional din 1622 a înscris 6 609 patroni sau maiştri (cu 17 584 de ucenici). ' tr-o ţară ca Franţa. Michelangelo etc. Erasmus.sfîrşitul de veac XVII şi veacul următor . burghezia nu a ajuns să-şi uşească încă din Renaştere o conştiinţă de clasă. %x îndoială. Jakob Fugger. se descoperă acelaşi proces de promovare pe linie socială a stirpei burgheze. Erasmus. au făcut rost de comenzi pentru artişti. buticari. Deja sub Ludovic al Xl-lea. pe de altă parte. aceasta s-a întîmplat pentru ca în definitiv nu aveau un număr suficient de combatanţi. Cu ajutorul banilor. la origine burghez de condiţie medie din Augsburg. Oameni cultivaţi care au înţeles folosul tiparului si-au făcut. notari. doctori. în a cărui descendenţă a rămas tiparniţa apoi pînă în veacul al XlX-lea. dispreţul faţă de muncă.au înţeles lecţia care le sosea din straturile inferioare şi sau angajat pe calea culturii. Reînnoirea nobilimii este un fenomen de urmărit în Europa pe toată întinderea veacurilor XIV . în 1526. Vinci. Rabelais. a unei anumite ^strucţii şi a unei culturi adevărate. O Welser s-a măritat cu fiul împăratului Ferdinand I. o realitate ajunsă cu timpul necesitate poli. începe astfel vîrsta de aur a nobilimii de robă căreia înmulţirea şi moştenirea slujbelor din veacurile care vin îi vor oferi o pondere socială . pentru veacul al XVI-lea.d mai scăzut faţă de cît s-a 46 burghezia. Calvin. Producţia sa. el avea 16 prese în funcţiune.XVI. în aşa fel încît nu se poate reţine cîtuşi de puţin afirmaţia lui H. Chris-tophe Plantin. lor. însă Renaşterea marchează clipa în care prinţii şi aristocraţia . vînzătorii de postav din Lyon. care doreau să parvină în cel mai înalt ordin laic. Hauser. 1563 . au generat şi artiştii §1 Publicul în stare să aprecieze artiştii. fraţii Van Eyck. prin căsătorii. revenea un medic la 815 locuitori. Burghezii ita-45 lieni şi flamanzi . Jossard din Lyon sau Fremault din Lille. a devenit conte palatin şi şi-a făcut intrarea în marea nobilime germană. i-au atras şi pe unii şi pe alţii la curţile lor. se înnobilează chiar ei. Aici se găseşte şi un temei important. Europa vremii nu avea nici destule oraşe. sau încă o „lume în perpetuă remaniere" (R. Renaşterea a confirmat aşadar structurile sociale anterioare şi chiar le-a întărit prin admiterea în cadrul nobilimii a acelora care. judecînd după extracţia lor. Asemenea exemple nu sînt decît strălucita ilustrare a unui fenomen mai general.Leonardo.. părăsesc apoi curînd funcţiile municipale. In 1576. a devenit cetăţean al Anversului zece ani mai tîrziu şi a reuşit să publice pe distanţa a cinci ani. a fost arbitrul alegerii imperiale din 1519.1568. decît începînd din momentul în ^L-e . „meseriaşii cu neguţătorii" de la Paris au trebuit să fie împărţiţi în şaizeci şi unu de „steaguri ale confreriilor" şi de „companii".prefa-erile din interiorul nobilimii s-au trudit să îngrădească pe comercianţi. burghezia a fost în mod esenţial un etaj de tranziţie. Un mediu social intermediar care a dăruit pe vremea aceea cei mai buni scriitori Europei (Boccaccio. Sigur că înnobilaţi! au impus puţin cîte puţin ordinea lor de adoptare a valorilor. Jac-ques Cartier). graţie averii. în acelaşi oraş. intră în serviciul prinţilor cărora le devin creditori sau consilieri. ucenic legător la Caen în 1540. Reprezentanţii caselor de schimb din Toulouse.aceasta din urmă reînnoită permanent d^ elemente provenite din burghezie . rîvneau să intre în rîndurile acesteia. mai cu seamă în °raşe. dorinţa de a învăţa eţc. o ordine care nu venea din tradiţia cavalerească: predilecţia pentru citadin. o „răsturnare de valori sociale". funcţionari municipali. Opinia publică pe care au constituit-o a determinat suveranii să devină mecenaţi. mai curînd permeabili la valorile estetice «' intelectuale decît prinţii ori nobilii.

O amploare nouă a luat fenomenul în cursul secolului al XVI-lea. dar a căzut în defavorul celor ale căror venituri se constituiseră în mod esenţial din rentele în bani. Courtenay. R. Aceasta a dus la o 49 deteriorare generală a condiţiei lucrătorilor. Această «torsiune i-a defavorizat pe meşteşugari. a consolidat ierarhia tradiţionalaS-a tot scris că regalitatea franceză se sprijinise pe burghezie în contra nobililor. Pe de alta parte. de sărăcirea în care îi tîrăsc cheltuielile cu războiul. a cărnii şi a vinului a fost mai importantă decît cea a materiilor prime industriale -lemn. La moartea lui Jakob Fugger. la oraş ca şi la sat. monarhiile s-au considerat nedespărţite de o nobilime căreia. Fiindcă de urcarea preţurilor agricole au profitat de fapt marii proprietari iar nu ţăranii istoviţi de pe urma rentelor în natură şi a contractelor înrobitoare. fie pentru că domeniile lor funciare le aduceau mai mult cîştig. în schimb. între masa poporului şi aristocraţie. scumpirea grîului. Schick a calculat că toată această avere ar fi reprezentat un venit anual de vreo 100000 ele florini în caz că Fuggerii îşi plasaseră banii cu dobîndă normală. 1602319 florini renani. în principal de factură urbană. Realitatea este mai complexă. La începutul secolului al XVI-lea. din cele două tabere care s-au înfruntat în războaiele religioase. nu poate fi oare explicată. două sute de ani mai tîrziu. unde Hansa şi burghezia orăşenească se clatină. o listă cu 143 de contribuabili mai impozanţi revelează că primul dintre dînşii era de douăzeci de ori mai avut decît personajele din coada listei. toate acestea nu ştirbesc cu nimic importanţa unui fapt social fundamental: Renaşterea nu a înlesnit triumful burgheziei u1 sine. Că aceasta s-a reînnoit cu preţul multor mezalianţe. mai săraci. au sfîrşit prin a le deveni prizoniere în ciuda existenţei unui strat intermediar. L. prin dorinţa de a pune a ioc. au accentuat noua înfăţişare a nobilimii englezeşti. fie pentru că s-au extins comerţul şi activitatea băncilor. de aceea au încurajat alianţele de familie cu cei mai distinşi burghezi. Aceştia din urmă au căzut atunci victimă a măririi preţurilor şi a enormei corvezi a fiscalităţii. mai tîrziu Howard. în parte cel puţin. înscăunarea Tudorilor la sfîrsitui secolului al XV-lea a semnificat sfîrsitui marii nobilimi militare pînă atunci atotputernică în provincie. în Anglia. a treia parte a castelelor a trecut din mînă în mînă prin repetate cumpărări şi vînzări măcar o dată la patruzeci de ani într-o perioadă cuprinsă între 1561 şi 1640. 26 fuseseră făcuţi după 1529.crescută. care a eşuat în 1569. Bogaţii au devenit mai bogaţi iar săracii. mai bine de jumătate erau în posesia aceloraşi proprietăţi în 1878. se pare că secolul al XVI-lea. se află înglodaţi în datorii: îşi risipesc bunurile şi sînt pe care să se stingă. La Augs-burg. în 1525 capitalul acestuia şi al celor patru nepoţi care îi erau asociaţi atingea. blUl Său' nu a putut evita re£ula & că marea a remuneraţiilor se confirmă. asociată cu distribuirea bunurilor mănăstireşti confiscate. un obstacol decisiv în calea constituirii unei mentalităţi a clasei mijlocii. în vreme ce marile întreprinderi comerciale ale epocii şi păstrarea unor domenii considerabile în mîi-nile unor familii privilegiate permiteau rotunjirea unor averi enorme. ci dimpotrivă. din care îşi confecţionau miniştri. fie din amîndouă cauzele dintr-o dată. Crearea demnităţii de pair. schimbările politice. bogate şi ele. în Spania ca şi în Germania. Ardoarea belicoasă a vechii nobilimi franceze. din 62 de mari familii cu bunuri funciare în 1640. Războaiele din Italia au fost ruinătoare pentru unii dintre seniorii francezi şi italieni care au cheltuit în peninsulă mai mult decît cîştigaseră. după scăderea datoriilor. Urcarea de preţuri din secolul al XVI-lea i-a îmbiat pe aceia dintre nobili care percepeau mai ales rente în natură. datorită luptelor civile. sa-ariile cresc în general mai puţin rapid decît preţurile. la Veneţia ca şi în Anglia. De aici apare necesitatea de a pune în lumină o mobilitate verticală care a fost realmente o caracteristică a timpului. Adevărat că nobili vechi şi noi resimt uneori o sleire a dinamismului lor iniţial: nu sînt feriţi de lovituri conjuncturale. comitate şi titluri de vasali. în locul lor. a căror iute urcare se produsese în veacul al XlV-lea. coroana a încurajat pe unii mici nobili devotaţi familiei regale. chiar dacă anchetele noastre s-ar dovedi foarte in-m la acest nivel. înfruntarea dintre Germania lui 1522 şi-a găsit o justificare în declinul unei categorii sociale care încerca s-( upravieţuiască. primii s-au văzut cu venituri în creştere. Cecil. Multe familii ilustre care puteau pune în pericol dinastia cea nouă au fost exterminate fără milă: Stafford. Pole Percy. căci „neguţătorii" cei mai avizaţi nu au mţîrziat să-şi convertească beneficiile în pămînturi. Aşa s-a făcut că Renaşterea. Anchete la nivelul pămîntului au confirmat şi mai mult intensitatea unei mişcări care cu timpul s-a potolit. Monarhii absoluţi au supus nobilimea şi i-au croit o nouă faţă însă nu le-a trecut vreodată prin cap că un tron s-ar putea lipsi de anturajul unei aristocraţii sclipitoare şi. în fine. de foarte scăzută factură precum Thomas Cromwell. că a fost întinerită pe cale de autoritate şi pentru că prinţii au aruncat pe piaţă mărci. ceea ce frapează pe istoricul Renaşterii este avantajul foarte larg al veniturilor. nu a făcut decît să accelereze înlocuirea aristocraţiei vechi cu o nobilime de dată recentă. fier. Ysalguier şi Jossard. chiar dacă „gentilomii de viţă" au apărut de aici înainte cu duiumul iar dreptul de a purta blazon a fost „scos la mezat". încă din 1498. H. epoca clasică fiind dimpotrivă marcată de o relativă stabilizare a situaţiilor ivite. Răscoala baronilor din Nord. textile . încă din veacul al XVI-lea. 20 000 de florini pe an pentru fiecare dintre cei cinci oameni de afaceri echivala cu de l 300 de ori salariul anual al unui muncitor manual (de . Din contră. unele averi grav compro-47 mise în Italia în timpul jumătăţii de veac precedente^ Ca şi înfruntarea dintre cavaleri. Din 61 de pairi existenţi în 1559.şi a produselor finite. Tawney a calculat că în zece comitate. a înfăptuit o remarcabilă consolidare a nobilimii.

în acelaşi timp. Ar fi interesant să se procedeze la un inventar de fapte care să permită o apreciere asupra mărimii ecartului dintre bogaţi şi săraci. în zona rurală a Romei. nu lasă nici o umbră de îndoială cu privire la agravarea situaţiei ţărăneşti în amurgul Renaşterii. Or. le anexează pămînturile de folosinţă obştească şi reintră pe pămînturile plantate cu viţă de vie. nobilii sînt declaraţi scutiţi de vamă şi redevenţele către Trezorerie. V& fapt. comasările care debutează după 1560 în regiunea pariziană. de regulă. încearcă să crească viermi de mătase şi oi merinos. nobilimea poloneză. cardinal la patruzeci de ani în 1534 şi mort în 1589. noii suverani le alocă pămînturi „negre" cu tot cu ţăranii odinioară liberi dar acum legaţi de ele. ma[ duri faţă de ţărani.şi în inima Occi dentului. în Franche-Comte. Un proces din 1561 arată că proprietarii de turme cu mai puţin de 100 de capete formau 67% din membrii asociaţiei. căci mănăstirea Escorialului. care au fost mai pe urmă conţi de Plasencia. între 1490 şi 1520. amenajat cu grădini magnifice. la capătul secolului al XVI-lea. afară de remuneraţiile în natură. în Poitou. De acum înainte. cu 20000. Suveranii din Rusia. pe jocul războaielor civile din care au tras foloase cei care merseseră pe mîna lui Henri de Trasta50 în contra lui Petru cel Cumplit. trestie de zahăr. este adevărat. Izbucnesc atunci judecăţi între noul senior şi ţărani.aproximativ 15 florini) şi cu de peste 650 ori salariul unui muncitor calificat (de aproximativ 33 de florini). Sînt exemple extreme şi 51 cazuri limită. nepot al lui Paul al IIIlea. O întreprindere de lungă durată. instituie o nobleţe a funcţiei. Un lucru cert este că o „reacţiune seniorială" S-a produs în Europa de Vest în decursul Renaşterii. La sfîrşitul veacu-1 f al XVlea. este posibil să se obţină deja rezultate sensibile cu privire la o evoluţie lungă şi adesea obscură. date fiind mul-ţijnea redevenţelor în natură înlocuite cu redevenţe în bani şi aglomerarea impozitelor princiare. Dar ca să poată fi mai bine ţinută în mînă. zv0jtare a comerţului cu lină şi pe recunoaşterea legală a dreptului de primogenitură. în fapt cetluiţi de stăpînul haciendei prin aspra egatură a datoriilor din pricina cărora sînt siliţi să uncească pe domeniul său. ca şi în Anglia. ca şi în Kusia.„pedestrimea" -.^ . duzi. Vechii şi noii îmbogăţiţi s-au manifestat cu ferocitate faţă de cei nevoiaşi. are plantaţii de indigo. creşterea împovărătoare a birurilor pretutindeni aproape. devine marchiz del Văile. La Cuernavaca. teoretic indieni ^ en. la început o birocraţie a lumii de jos. puterea aristocraţiei castiliene şi a „granzilor de Spania". îşi aspreşte stăpînirea asupra ţăranilor. le pierd şi părăsesc satul. Un nacendado de la sfîrşitul secolului al XVI-lea şi din secolul al XVII-lea este judecător peste sclavii săi. cu 30000. aceştia vor fi legaţi de glia pe care o au de muncit. să înlocuim scuzii cu oile. ducele Infantado. în aceeaşi epocă. Să presupunem că acestea din urmă ar fi urcat salariile cu pricina la 80 de scuzi pe an . pe extraordinara *• . Aceştia din urmă le-au anulat dreptul de a-şi alege reprezentanţi. de lingă Segovia. ' . în Mexic. fost nobil nevoiaş. îşi ridică un palat. după Ivan al III-lea. Pentru Spania. s-a întemeiat pe împărţirea pămînturilor din Andaluzia recucerită. mănăstirea Santa Măria de Paular. Obiceiul de a orîndui reşedinţele regale şi aristocratice împrejurul unor curţi interioare şi moda castelelor de vacanţă ca şi a vilelor a avut drept consecinţă îndepărtarea de mase a suveranilor şi a nobilimii. dispunea la sfîrşitul vieţii sale de circa 120 000 de ecumonedă ca venit (3 528 kg argint fin). Ei îşi pierd libertatea şi. reaşezarea rentelor feudale. dacă nu cumva se pornesc înspre Răsărit acolo unde se mai găsesc pămînturi de luat în primire. adăugate evicţiunii pur şi simplu a ţăranilor din Italia. un „cuptorar" sau un „angajat la cernut" dintr-o brutărie de la Roma cîştiga 42 de scuzi pe an. In justiţie îi reprezintă suveranii care pot dobîndi bunurile comunităţilor rurale. Prilejurile de întîlnire faţă în faţă s-au făcut mai . noii veniţi îşi rostuiesc mari teritorii. în Mexic şi în Peru. era îmbelşugată cu 40 000 de oi pentru lînă. datorită dezvoltării generale a economiei monetare. Dar. iar cei care posedau mai mult de l 000 de capete nu constituiau decît 11 %• Se poate trage o concluzie cu privire la caracterul democratic al Mesteil Cu siguranţă că nu.ceea ce pare un prag maxim -.peste peonii săi . numai ea. Această duritate se observă cu mai multă pregnanţă la hotarele civilizaţiei occidentale: dincolo de Elba sau în America. posedau aproape jumătate din Extremadura. aproape peste tot ţăranii se îndatorează faţă de seniori. don Enrique de Sotomayor stătea în fruntea unui domeniu de 5 000 km2 iar familia Estuniga. între 156Q şi 1580. Contrastele dintre micii proprietari de turme al Mestei şi cei mari nu sînt mai puţin frapante. In America. Alessandro Famese. în Roma sfîrşitului de veac al XVI-lea se pot decela aceleaşi discrepanţe. ie confiscă statutele. tot aşa. seniorii uzurpă pămînturile obştilor săteşti. cu sprijin din partea regală. între secolele al XlV-lea şi al XVI-lea. dar jŞ1. se constată în mai multe rînduri conflicte între proaspeţii proprietari şi comunităţile rurale. insolvabili fiind. sfătuiţi de intendenţi. s-au dovedit mai neîndurători la cîştig decît cei vechi. atît la oraş cît şi la ţară. Ca şi pyn alte locuri. căci bogaţii de dată recentă. devin servi. de-a lungul drumurilor Mestei. care. care ajută la ţinerea sub control a vechii nobilimi. Cortes. Fapte precum răscumpărarea de terenuri de către nobilimea spaniolă din secolul al XVI-lea. atunci cardinalul Farnese ar fi avut un venit superior de l 500 de ori confratelui său brutar. Dar ele îl invită pe istoric să se întreb dacă nu cumva acelaşi fel de procese s-au petrecut poate la o scară mai puţin reliefată . în Lombardia.

Aşa că mulţi locuitori. cocoţaţi la nevoie pe acoperişuri. Un semn al vremilor: convivii care au participat. După această dată însă.-. Această retragere a celor privilegiaţi în afara vieţii cotidiene a avut cîteodată consecinţe mişcătoare. de altfel. Dive'rtis mentele pentru nobili tindeau să anexeze tehnicile car navalului. într-o epocă a evreilor . _ ia care este evident că poporul nu participa. Cea la care a asistat Montaigne la Roma în 1581 a avut loc pe timp de noapte şi pentru un parter aristocratic. sfinţi ca Ignaţiu de Loyola. în 1549. bancherul Tiberio Ceuli şi-a măritat fata cu un Orsini. din moment ce drumurile erau impracticabile . recensăminte din anii 1599 . Totuşi. este cea mai frumoasă şi mai încăpătoare din Roma". Ele erau cu siguranţă mai puţin numeroase la 1600 decît sub Leon al X-lea şi Clement al VII-lea*.1605 indica în Roma vremii circa 17 prostituate la l 000 de persoane de sex feminin. a poruncit să se dea un mare spectacol în piaţa Sfinţilor Apostoli pentru că. La cel dintîi a putut să asiste doar o. „după Agona (piazza Navona. au putut asista la un atac mimat asupra unei fortăreţe în care soldaţii închiseseră o nimfă. au trebuit să prezinte la intrare invitaţia (holletino). diferenţa crescută dintre amuzamentele săracilor şi cele ale bogaţilor. Cu această ocazie. în faţa palatului său s-a desfăşurat o întrecere „în prezenţa unui număr consistent de cardinali. la festivităţile aristocratice. * însărcinaţi cu punerea m scena au fost intr-o ă din ce în ce mai largă. Tullia de Aragon $i Isabella de Luna erau invitate la mesele aristocraţiei-Această practică a încetat după 1560 şi nu ne-a rămas nici un nume de curtezană celebră din a doua jumătate a veacului al XVI-lea. întrecerile s-au derulat cel mai adesea dinaintea unui public limitat ca număr. a avea una sau mai multe căleşti devenise un semn distinctiv al bogăţiei. şi prin acest mijloc deviat. divertismentele de interior celor din aer liber. în curtea de la Belvedere a lui Bramante. Dar temele reţinute de •? .au contribuit la izolarea bogaţilor de săraci. la celebrarea naşterii celui de-al doilea fecior al lui Hernie al II-lea. Un caz extrem de segregare ca acela al unui cartier rezervat femeilor de moravuri uşoare care. care îl însoţea pe cardinal. Bineînţeles ca „voioasele şi triumfătoarele intrări" ale prinţilor u1 Flandra. a fost cu siguranţă o intrare solemnă a Prinţesei în oraş a cărui stradă-mare fusese decorată cu Porticuri în două etaje şi cu un arc mare de trimf. Ca să glorifice pe ii zilei. străzile cartierului fuseseră blocate.s-au desfăşurat departe de privirea populară. La Roma. ^ . dansurile şi spectacolele de teatru au succedat sporturilor şi turnirurilor. cardinalul Du Bellay. elită a burgheziei. carnavalurile. la căsătoria lui Henric de Lorena cu Margareta de Gonaga. la f6 le Renaşterii. Dar ceea ce ne interesează aici este că ele au fost împinse din ce în ce mai în josul scării sociale. nu fără oarecare dificultate. ambasadori şi doamne". în Italia sfîrşitului de secol al XVI-lea. în acest mod. Nişte oraşe precum Roma şi Veneţia . în 1603. în plus. maşina reprezenta pe Cupidon cu douăsprezece zeiţe. poeţi şi muzicieni au făcut apel la o estetică d'n ce în ce mai savantă şi mai rafinată. s-a înregistrat o pierdere de contact între curţi şi supuşi. s-au străduit să se opună acestui flagel. evocatoare ale banchetelor şi nectacolelor de la curtea de Valois. zice Rabelais. Prin urmare. cu alaiuri P6 <cî cu alcătuirea de care. pe timpul marii petreceri date cu ocazia măritişului Ortenstei Borrome. Această evoluţie nu era specifică numai Romei. La Nancy. cărora li se opuneau înainte vreme „curtezaC le de lilmînare". Dotele pentru tinerele fete sărace au fost mărite şi au fost depuse eforturi pentru internarea curtezanelor într-un cartier special. Dar 53 distracţiile mai importante . a dispărut.rare. căsătoriile marilor duci de Toscana ori Valois au dat loc unor sărbători publice cu pavoazarea oraşului. în 1606. Papii posteriori Conciliului de la Trento şi. Peste tot în Europa.au cunoscut de-a lungul Renaşterii plaga prostituţiei.). n. Pius al V-lea a încercat chiar să le alunge din Roma. cele din cămăruţa din dos a prăvâr ' Izolarea crescîndă a nobilimii a căpătat atunci acest 1 fuz un pic ostentativ a unui păcat tolerat în rîndul uleului şi căruia s-a încercat să i se aloce o parte determinată a oraşului. căci pentru acest balet s-a construit maşină în formă de car alegoric" pictat şi decorat de Bellange. Ca şi curţile interioare ale palatului. Iar în privinţa triseriilor de la Uffizzi. înaintea lor. dar cu deosebire în Franţa de după Henric al III-lea. i% celălalt a fost rezervat cu stricteţe curţii. în Franţa sau în Italia. Gloata din Roma nu a fost primită la serbare. se poate surprinde.care nu serveau practic decît în oraş. Imperia. în timpul primei jumătăţi a veacului al XVI-lea. împrumutate dintr-o care scăpa simţului comun. Alde gură-cască au putut să se strecoare. Fiammetta. caleştile . la un festin dat de cardinalul Aldo-brandini în onoarea viceregelui de Neapole. în 1600.singurele două oraşe italiene unde elementul feminin era inferior ca număr elementului masculin . la nivelul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea. ftdi„n avute.dansul seniorilor şi balet .a. ele ne evocă distracţii . prostituatelor li s-a in54 is să urce în caleaşca.dansuri în grădina castelului. categoria „cinstitelor curtezane". feerii pe apă etc.

Din acest moment. sub tripla influenţă a Spaniei. n. Tunica a devenit rochie purtată pe dinăuntru. „ruguri ale vanităţii".începînd din 1607. în epoca „sans-culottes" ce înseamnă o diferenţă pe plan social. ca Savonarola la Florenţa. să interzică portul condurilor cu cioc şi trenele. Predicatorii au promis indulgenţe celor care pe stradă vor ruşina pe femeile cu pieptănătură excentrică. lumină. afară de exercitlU na' cîtorva profesii . dotaţi cu şliţ. Insa î° arnbele cazuri. în 1569. Un moment decisiv în istoria veşmîntului se situează i mijlocul veacului al XlV-lea cînd. fiind împărtăşit şi de Ron-n^ CIaude ^e Rubys. de multe ori mai lungă decît cea de deasupra şi de altă culoare. tăiat în parte 1 u în întregime.născute în Europa în veacul al XlV-lea . peste tot în Franţa este vizibilă afir-55 marea unei mişcări ce tinde să excludă din adunării electorale orăşeneşti şi din funcţii municipale „perso nele comune şi de proastă condiţie". pentru bogaţi. Conform acestui proiect. pantalonii colanţi înălţaţi pînă la centură. iar nu de altă culoare". costumul a fost ajustat. aer. la Paris. religioase şi sociale în termeni de spaţiu. O dată cu 1440 a apărut paltonul egal cu vesta în lungime. Bărbaţi şi femei au purtat în veacul al XVI-lea dantele şi curînd ciorapi de mătase. cizmar. O asemenea atitudine subînţelege dispreţul faţă de munca manuală. cu mînecă lungă. Costumul masculin a adoptat vesta scurtă cu mîneci care reliefează pieptul şi talia. magistratură etc. într-un oraş dj~ sudul Franţei ." In concluzie. nici alte vehicule asemănătoare: ele nu sînt decît pentru folosinţa personajelor de calitate. nu numai în ce priveşte calitatea ţesăturilor. Atîtea elemente noi incitau fantezia.au contribuit la mărirea distanţei între bogaţi şi săraci. La curte. grija pentru modă a însemnat mai mult decît o trecere-de-vreme şi s-a transformat întro regulă a jocului. „pe străzile de sus nu au ce căuta nici car. Aşa luau naştere cartierele rezidenţiale. Costumul feminin s-a diversificat în corsete. Mai mult decît oricînd. a. papii de la sfîrşitul secolului al XVI-lea au depus eforturi să dezvolfe cartierul dei Monti. dar şi în forma costumului*. Peste tot cîrmuirile au dat legi cu cheltuielile. şi deci prevăzut cu nasturi ori cu şire-turi Se producea înlăturarea unor forme vechi de multe mii de ani. şepci şi pantaloni scurţi în afara zilelor de duminică şi de alte sărbători în care zile le este îngăduit doar să poarte şepci. între Santa-MariaMaggiore şi actuala Piazza di Spagna. -» u menii au abandonat costumul lung şi larg comun ce 56 oîna atunci. ei au organizat. De-a lungul Renaşterii. nădragi şi haine de postav gri sau alb. în vreme ce nădragii devin atunci (secolul al XVI-lea) un obiect de pînză purtat pe dedesubt. formată din două părţi. s-a răs-pîndit de asemenea în Europa. In Parisul Renaşterii. Ar fi paradoxal dacă s-ar afirma că planul lui Leonar-do a cunoscut la distanţă de un secol o înfăptuire parţială? Fiindcă la Roma. iar mai tîrziu să reglementeze abuzul de şireturi şi de broderii de aur şi argint.la Albi . fiindcă era mai înalt şi mai sănătos decît Cîm-pul lui Marte suprapopulat şi ameninţat de inundaţii. ei au protestat contra „ruşinoşilor nădragi" şi a „goliciunilor de la gît". însă greutatea şi preţul stofelor utilizate. mulţimea de bijuterii compensau eleganţa pierdută. a reformei catolice şi a austerităţii calviniste. au de trecut căruţele şi alte atelaje destinate uzului şi treburilor poporului. ea a fost prima haină de îmbrăcat din civilizaţia occidentală şi a stat la originea mantoului. CUVnncioase" meseriile de măcelar. în timp ce veşmintele feminine au devenit mai rigide. numeşte „sordide şi . croitor şi de cele de tipograf şi orfevru. negrul a început să precumpănească. cu certitudine.ecleziastică. şaluri şi guleraşe. ceea ce explică de ce se îmbrăcau uneori în bărbaţi curtezanele vremii. oamenii bogaţi nu s-au instalat pe coline ci au populat foburgurile Saint-Gennain şi Saint-Honore. în V\/T i AVl-Jea. este indicatorul unei mentalităţi ce gîndeşte din ce în ce mai mult distincţiile morale. Pe străzile joase. fluctuaţiile modei şi bogăţia ornamentului au caracterizat mai apăsat haina bărbătească decît haina femeiască. pentru săraci.marginalizaţi în ghetouri. au căutat să limiteze folosirea blănurilor. s-a accentuat în cursul Renaşterii. tihnă. Este bine stabilit că luxul veşmîntului şi dezvoltarea modei . Oraşul ideal pe două etaje imaginat de Leonar-do este revelator în acest sens. Haina de ploaie. nici un „meseriaş sau practicant al artelor mecanice nu (va nn tea. un dispreţ care. corsaje. etajul inferior şi hărmălaia. îmbrăcămintea privilegiaţilor contrasta cu cea a oamenilor de rînd. Cu siguranţă că la sfîrşitul secolului al XVI-lea. Bernard Palissy îşi re Pentru „micimea si abjecţia condiţiei". raţiunea de stat şi prejudecăţile sociale s-au exprimat înainte de .) fi ales printre purtătorii de pîine sfinţită". Aceştia au simţit pe pielea lor. brutarilor le era interzis să poarte „mantale. apropiate de palatele regale şi au constituit în capitală zone de habitat unde se simţeau mai acasă. derivată din caftan şi importată din Orient prin Veneţia. în special aristocraţia a emigrat pe înălţimi după exemplul pontifilor care au făcut din palatul Quirinale reşedinţa preferată. îmbrăcămintea masculina şi fef i • •~ • * j • x î • jnă vor urma de aici înainte drumuri separate. A pune la locul lor pe oamenii din popor de categoria muncitorilor. la Lyon. îmbrăcămintea a căpătat de îndată o importanţă nemaiauzită şi s-a numărat printre preocupările de căpetenie ale prinţilor şi nobililor. aceasta semnifică de asemenea în epocă a le impune straie modeste.

In epoca Elisabetei care. cu breslele de arte şi meserii." Utilizarea în creştere . chiar dacă indivizii aduşi în scenă de Bruegel în chermezele sale ne par nişte mîncăi. la sfîrşitul veacului-. o jachetă de un roşu stacojiu cu patruzeci de miei şi le-ede perlate. la intervale foarte mari. adică de culori şi ornamentaţii diferite pentru fiecare picior. La Paris. mai cu seamă feminină ." în vreme ce Montchrestien adăuga: „Nu-i poţi deosebi pe dinafară. pe vremea Renaşterii. orfevrii. Moda a fost influenţată rînd pe rînd de ţări diferite. la apogeu. a preferat stofele preţioase. băcanii. şi „malacofului". Filip cei îndrăzneţ. în aceeaşi vreme. comerţul cu prisosinţă merită această distingere". postăvarii. se zice. S-a ajuns la acest rezultat graţie „trupului". fructe. documentele iconografice dovedesc. unde luxul ta lmentar ^ ducilor a fost o manieră de a-şi manifesPretenţnle la tron. în tablourile sale senzuale a insistat complezent pe deplinătatea carnaţiilor. foametea frecventă. Omul simplu şi-a bătut joc de „pălălării" . o rochie verde cu mîneci brodate cu gher-gjiine şi cu oi de peiie". cele şase bresle de meserii „fruntaşe" . că silueta. Dar exagerarea era evidentă şi rezulta probabil dintr-o opinie preconceputa contrastantă cu realitatea. o dovadă suplimentară a tendinţei generale a vremii care a separat neî lumea celor bogaţi . fc un fei sau altul. o mortalitate ridicată în nndul maselor indică îndeajuns că la finele secolului al XVI-lea. răscoalele ţărăneşti repetate.orice prin costum.. pentru in bogată. un corsaj rigid care urca şi se mula pe talie comprimînd pieptul. în cele două cazuri nu se făcea vorbire de nu ştiu care comerciant. Occidentul ^ abandonat idealul de frumuseţe rafinată care fusese id a aiul lui Van Eyck. Van der Weyden. Montaigne spunea „Le plac cele mari şi masive. povestindu-i stăpînului său traiul de ia Roma.termen probabil satiric care a desemnat coafurile. Chiar dacă Europa occidentală a consumat mai multă carne după 1350." Această imitare frapa toţi observatorii sfîrşitului de Renaştere. aban-. Fouquet şi î artiştilor italieni din Quattrocento. „a pus pe el una peste alta patru rochii de velur decorate cu flori de aur şi pietre preţioase. a determinat adoptarea de către bogaţii europeni a întî-ietăţii negrului.Cînd cel mare se întinde peste margini cel mediocru vrea să îl imite. embleme..şi moda de-colteurilor pătrate. de multe ori „crăpaţi". La sfîrşitul Renaşterii. în 1389. de unde şi dificultatea de a se defini ca mentalitate de clasă. jupon ţeapăn. piep-57 tănăturile extravagante. Vestele din veacul al XVI-lea s-au împodobit cu „tăieturi" care lăsau să se vadă dublura de mătase ori cămaşa. în interiorul breslelor era în curs de a se înregistra o degajare a unei aristocraţii. a ţesăturilor de mătase damascuri. veşmîntul căpătase un asemenea loc încît. cu prilejul intrării în Paris a Isa-belei de Bavaria. spuneau ei.. gloatele rămîneau subalimentate. care nu făceau decît să reliefeze mai pregnant sărăcia maselor obişnuite. Prăvăliaşul e îmbrăcat ca gentilomul.inea 6 000 de rochii şi optzeci de peruci. Italia lansat în Europa voga dantelei. Ar fi interesant de aflat dacă. După Venus-urii zvelte. flori. întins pe fire subţiri de fier şi care susţinea fustele. Bineînţeles că manierismul a privilegiat un moment linia serpentină şi trupurile excesiv de alungite. Luxul vestimentar şi modificările vestimentare frecvente de aici înainte au corespuns cu o avansare a civilizaţiei occidentale. Un ambasador al ducelui de Urbiao. . Spania. conta mai mult decît figura. însă rafinamentele au frizat adesea excentricul. privilegiaţii averii şi ceilalţi se distingeau prin alura fizică mai mult decît odinioară. încă de la sfîrşitul veacului al XVI-lea. unde bărbaţii au început să aprecieze femeile „pline de carne"." La drept vorbind. belşugul de bijuterii. Pe de altă par-59 te. brocarturi. căci. Un detaliu revelator: malacoful nu a fost purtat niciodată de clasele populare. taftale . Noua siluetă feminină pare a se fi desenat în Italia. bani şi un trai mai puţin frust şi mai puţin milităros decît în trecut. a luat amploare pe înălţime şi în volum încît a trebuit să fie susţinută pe un saşiu de fier. Henric al III-lea şi odraslele sale au purtat man-şoane şi cercei. Burghezilor le-a fost Z sine că sînt burghezi şi au făcut-o' pe nobilii aşteptînd ă si fie. căci prin întinderea şi bogăţia sa. Coafurile feminine cu coame din secolul al XV-lea „cu minunat de înalte şi de largi îndoituri de fiecare parte" au atras fulgerele predicatorilor care s-au ridicat împotriva acestor „paţachine" „cu cîlţi din păr de mort precum se găsesc pasămite prin iad". velururi. nota: „Pînă la comercianţii care îşi îmbracă nevestele ca pe nişte doamne^nobile şi îşi fac toate gusturile. Valentina isconti a adus în Franţa un trusou conţinînd ţesături M Şl brodate cu Păsări. „Fraga" a apărut către 1557 şi a fost la început un volănaş încreţit terminat în cupă în partea de sus a corsajului. Oamenii simpli se dezlănţuiau cîteodată în straşnice chefuri.s-a îngrn ^ între 1450 şi 1600.nobili sau posibili candidaţi la nobleţe .de lumea muncitorilor manuali.negustorii de mărunţişuri. au fost confecţionaţi de asemenea „în părţi". în portrete. bursierii şi blănării se ţineau „în afara breslelor" ca unii care nu fuseseră niciodată „confundaţi. dar. donînd liniile suple în favoarea formelor drepte. Şliţurile „despicate" şi „tăiate" sînt de origine elveţiană şi germanică. în „cloche". pantalonii. vesti Burgundiei din veacul al XV-lea. obscenitatea chiar prin „şliţurile proeminente". Moda a fost una dintre plăcerile celor care aveau distracţii.ale lui Botticelli şi Cranach* au urmat nudurile greoaie ale lui Rubens marcate de celulita. 58 Somptuozitatea veşmîntului este contagioasă şi prin easta nobilimea a atras către sine pe toţi cei care. „ţuguiate ca turnul clopotniţelor de care atîrnau zdrenţe lungi asemenea unor flamuri". orişicît i-ar costa. Ea a modificat silueta feminină. Tranziţia s-a făcut cu Tiţian care. puteau să se aştepte ca într-o bună m să intre într-un ordin superior. de.

ale 61 s semănătorilor de pămînt. să-mi povestească despre lreâ •• lui.despre care supeul oferit de Pantagruel în Cartea a patra oferă o idee mai puţin caricaturală decît sar putea crede. masa ideală conţine patru feluri: primul constă în fructe confiate. o instituţie de ajutoare la domiciliu care a dăinuit mulţumită unei taxe percepute locuitorilor. orbii şi schilodiţii Romei au fost autorizaţi să se grupeze într-o breaslă! Pentru dreptul de a cerşi. în interiorul oraşelor constatat un număr crescut de şomeri. graţie curţii de Burgundia. Anglia elisabetană. Poor Laws: sînt tot atîtea indicii concordante ale aceleiaşi drame. 297 de cerşetori şi 225 copii de cerşetori-ceea ce înseamnă circa 15% din populaţie. Legislaţia avea drept principiu datoria de a se acorda asistenţă celor aflaţi în nevoie dar şi obligaţia de a presta o muncă pentru cei care erau apţi din punct de vedere fizic.. Renaşterea a făcut mai mult comerţ şi mai industrie. care vrea să înceapă. La a doua recidivă. . care trebuie reîncălzită. Ei nu au obţinut nici un rezultat.1601) şi a creat workhouses. Rousseau. . au trebuit să aparţină pe viitor de acest „meşteşug" şi să verse o cotizaţie lunară. scrie el. fură stapînului său. n. un preot. scrie el. Şi toate astea împănate cu vorbe bogate şi măiestrite.. Conform studiu inedit al lui L. şchiopii. spj! talul din Ponte Siso aduna l 034 de săraci mai mult sau mai puţin suferinzi. Abundenţei felurilor de mîncare ale privilegiaţilor i se opune.l}1 *n cursul veacului al XVI-lea valul de ugariţi <je pe ia sate de proprietarii de turme. Din această pricină. Mesele au continuat să fie caracterizate de o extraordinară abundenţă a cărnii . şi chiar acelea folosite cînd se tratează despre cîrmuirea unei împărăţii" (Eseuri.mai ales păsăret şi vînat . într-adevâr. ouă confiate şi siropuri. Ca şi interlocutorul lui Montaigne. de L'Estoile. reeditată în 1570 su titlul Marele bucătar al tuturor bucătăriilor. pune fundaţiile şi pe această temelie trainică vine cu minunăţiile geniului său. Cel mai ilustru bucătar italian al veacului al XVI-lea a fost Bartolomeo Scappi. bucătăria s-a orientat către mai puţină cantitate şi mai mult rafinament. pe care acesta o ascun1 ry-. în care disoluţia mănăstirească şi diversele instituţii ecleziastice au ruinat numeroşi meşteşugari şi a accentuat izolarea şi abandonul celor sărmani. ' „ ^ se băga în serviciul unui hidalgo. după care erau aduse pe masă platouri dulci şi parfumate. a votat Poor Laws (1563 .datează din 1550 -k e foamea drept temă majoră . în epoca „Europei franceze". modul de a le împodobi (şi. Ucenicia era reglementată de judecători de pace care fixau salariile. foamea cerşetorilor din zi în zi mai numeroşi. în 1613. Ludovic al XlV-lea. Peri-tru.* * . şomeri au fost deschise workhouses.." După Scappi. Mesele renascentiste nu erau doar planturoase dar şi deosebit de frapante prin risipa de mirodenii şi zaharicale. şi apoi mai îndeaproape calităţile ingredientelor. mijloacele ° in care ceva place de-a dreptul. care. dar şi prînzurilor mai copioase au contribuit cu certitudine la această îngreuiere a formelor. înaintea desertului. la Veneţia. în 1591. Parisul a creat în 1535 „Pomana generală". diferenţa dintre salate în funcţie de anotimp. asigură P.şi mai cu seama foamea valetului său. cu efectele lor.. „a fost să crape. papii de la sfîrşitul veacului al XVI-lea au hotărît să interneze într-un ospiciu pe toţi cerşetorii infirmi de pe cuprinsul capitalei şi să îi gonească pe restul. în vremea lui Lazarillo de Tormes. din veacul al XV-lea bucătăria a devenit o artă de o importanţă pe care tipăritorii au sesizat-o din moment ce au publicat în Franţa Strălucirea bucătăriilor de P. s-au găsit 7 000 d „netrebnici". care se cade a fi servită rece. următoarele două aduceau multe cărnuri şi păsări asortate cu feluri zaharate. creşterea baditismului în satele Spaniei şi Italiei. LI). I. ca şi cum mi-ar fU"moărtăşit cine ştie ce punct secret al teologiei. Abia în secolul al XVIII-lea. Cea a Caterinei de Medici a rămas celebră. De aici înainte. Bidoux în 1540 şi Cartea bucătăriei desăvîrşite în 1542. De pe urma unui festin din 1575. şi de la înălţimea meseriei sale. politica sosurilor. şi Italiei. mai tîrziu.) de a le îmbogăţi spre a le face încă mai plăcute ochiului. r i n mir-un „sipet (arca).a. Lăcomia a fost un defect italian cu deosebire. Oraşele m ascensi-!' f . care erau adevărate puşcăriiProliferarea cerşetorilor în oraşe. să ducă mai departe şi să termine în mod onorabil. vagabonzii erau pedepsiţi cu moartea. are de imitat pe arhitect care. Totuşi. care a servit pe mulţi papi şi a publicat în 1570. sau stîrneşte şi pişcă. alinate cu încercarea de organizare a une asistenţe . agravarea sărăcie1 săracilor. şi îmboldirea demogr Or..a caleş-tilor. o lucrare care este cel mai bun document asupra artei culinare de pe timpul Renaşterii. după ce şi-a făcut planurile. ca şi.o foame de stolnic esit care nu vrea să muncească de teamă că îi cad ^ oanele. Scappi avea o idee înaltă despre profesiunea sa: „Bucătarul care se pricepe. cel de după felul doi şi trei. Mi-a ţinut un discurs despre această ştiinţă a bu*> 60 n aer aşa de grav şi de magistral. Se vorbea că mîncase o groază de anghinare şi de creste şi rinichi de cocoşi de care se lăcomea foarte". Este simptomatic IaPtul că primul roman picaresc* . mai întîi la general. Montaig11 s-a amuzat foarte tare după o conversaţie pe care avut-o cu bătrînul servitor şef al cardinalului ^-^ !' „Lam pus. M-a l minat cu privire la diferenţa dintre gusturi: a unuia are a postit. orice persoană care deţinea sub 40 de şilingi era obligată să trăiască de pe urma meseriei în care fusese crescut şi nu se putea deplasa in afara parohiei fără certificat. era ridicată faţa de masă şi li se oferea convivilor apă parfumată ca să-şi clătească mîinile.

Anumite miraje ale Evului Mediu trebuiau părăsite: aşadar a apărat necesitatea unor noi construcţii imaginare. . poate că de aceea nevoia de evaziune se resimţea cu mai multă putere. într-o vreme de foamete. Gentile Bel-lini. comediile satirice.sau deloc . dar nu de trupe. Mitul cruciadei era muribund. Toţi oamenii cu averi s-au găsit moralmen obligaţi să. trimis cu misiune oficială în Orient în 1479. Poate fiindcă lumea exterioară era abordată mai exact. este pentru că în realitate provine din viţă nobilă. căci ele nu dat Renaşterii nota dominantă care a fost aristocrati-â într-atît a contrastat strălucirea curţilor şi a vieţii celor avuţi cu mediocritatea generală şi cu mizeria „proletarilor". în ceea ce-1 priveşte pe Părintele Joseph. La jumătatea veacului al XVI-lea. După sfîrşitul veacului al XlV-lea. Macchiavelli şi Guicciardini. . Francisc I nu a ezitat să se | alieze cu turcii ale căror corăbii şi-au găsit adăpost la IToulon. iar vremea marilor cavalcade prin Ţara Sfîntă şi pelerinajele „ciobănaşilor" era depăşită. Omul din popor şi burghezul însuşi au fost expediaţi pentru multă vreme în rolurile de comedie. nici că administraţia Marelui Turc nu era mai nedreaptă decît cea a inamicilor Islamului." De fapt. aceea a nobililor şi aceea a poporului. fiinţa aceas-a atît de frumaosă şi de pură este o ducesă care se ignoră. fiu de medic sărac. confident al lui Richelieu. Fiindcă Dumnezeu nu vrea ca regimul tiranului să mai apese grumazul poporului. Locul de cinste a fost preluat de sonet.la Nicopole în 1396 şi la Varna în 1444 .' Desigur că opera lui Rabelais şi a lui Shakespeare se aşază la confluenţa mai multor culturi. fiindcă i se putea cunoaşte mai bine înfăţişarea cotidiană a omului. vedea în frumuseţe un apanaj al nobilimii.. înainte de îmbarcare. că în commedia dell'arte.ll B Capitolul X VISURILE RENAŞTERII l Oamenii Renaşterii au fost nişte mari constructori de proiecte. s-au împrumutat elemente şi personaje din viaţa zilnică de la Veneţia. Această perioadă. Se înţelege dintr-un asemenea conte* că reforma catolică fusese caracterizată de o revigorar a carităţii. numai că trupele ambulante de la oraşe au mers din succes în succes dar şi-au luat obiceiul să dea două categorii de reprezentaţii. Bologna. de ocîrmuirea dogelui şi a administaţiei locale: MARINO. Milano. ••.• în van au crescut numeric clasele mijlocii. Carol al VHI-lea..-. Istorioarele. altele în pieţe. Este adevărat. care a văzut Roma prădată şi comerţul cu negri luînd amploare. ducele de 66 Revers. De bună seamă că vecinul de la răsărit trezea temeri în Occident dar nu se lua în seamă că în zona otomană domnea o relativă toleranţă religioasă. pildele şi fronda au rămas adumbrite. f HON IAIO Nfl l EI9. dezgustaţi. epopeea. sau că miniştrii sultanului erau de multe ori creştini renegaţi. care preluase titlul de „împărat al Constantinopolului" a avut mult de furcă pmă să iasă din viesparul italian şi să se întoarcă în Franţa. Numai că Pius al II-lea a murit descurajat la Ancona. realista din multe puncte de vedere. între două războaie. Arta şi literatura au tradus această agravare a diferenţelor sociale. . în 1464. el a pregătit pentru a face dreptate pe turc si pe sultan. „flori cu gura".. care i-a dăruit pe Comines. Carol al VUI-lea. dacă pare a răspîndi „perle cu mîinile". mai tîrziu Părintele Joseph. născută în veacul al XVI-lea. unele spirite himerice mai visau la acţiuni fulger în Orient şi la o imposibilă reluare a Constantinopolului sau a Ierusalimului: Pius al II-lea.. madrigal. schimbîndu-şi înfăţişarea: devenise deferisinvă. Adevărata oprire nu urma să se producă decît la Lepan-to în 1571 şi mai apoi la Viena în 1683.să frîneze avansarea turcească. unele în palate. Totuşi. ci a făcut rost de un şef pentru cruciada sa. forţîndu-se zadarnic .publice.în industrie. din vea-1 al XIV-lea pînă în cel de-al XVII-lea. Roma şi Neapole. Un fapt revelator este că Cervantes. tragedia cu herb antic ai cărei eroi nu puteau fi decît granzi. Sixtus Quintul s-a gîndit foarte prozaic la a j răscumpăra locurile sfinte de la sultan. la Paris ca şi la Roma. la fel. serbările mitologice. a pictat aici portretul lui Mehmet al II-lea. Iată un dialog revelator pe care un anonim de la finele secolului al XVI-lea şi-1 imaginează între doi pescari veneţieni. au încetat să se mai joace „pasiuni" şi „mistere".şi dezlege punga în favoarea operelor binefacere care s-au înmulţit. Dacă „Ţiganca din Madrid" din Nuvele exemplare cîntă dumnezeieşte la tamburina bască. Acelaşi lucru şi cu „Ilustra servitoare": „Bijuteria aceasta nu-i făcută pentru montura ordinară a unui han. Veneţia făcea negoţ cu turcii şi întreţinea raporturi comerciale chiar cu Constantinopolul. pastoralele mărunte. a fost una din vîrstele de aur ale utopiei. Dar caritatea acea 62 enise o necesitate socială într-o vreme în care aţii şi guvernele investeau puţin . cruciada supravieţuia.

VETTORE. - Acesta fură c e-au furat ei si le pregăteşte război ţi suferinţe pentru a le arde una peste bot. MARINO. - Atunci noi vom fi fraţii lor cei scumpi si vor veni alături de noi, cu fundul gol, să prindă crabi moi, homari, dorade. VETTORE. - Ei nu-i vor mai face pe bieţii oameni încornoraţi, căcănari, hoţi nici clini si nu se vor mai spăla pe faţă de scuipaţi... ruciada, cu tot ce comporta ea dintr-un exod mesianic, entuziasm sacru, dorinţă de exotism şi ambiţii delirante, este prin urmare un vis din care oamenii Renaşterii ajung să se trezească, mai ales după cucerirea Granadei în 1492. "Cînd, în secolele al XlV-lea şi al XV-lea cruciada mai trăieşte, creştinătatea este decisiv atinsă în organi-otatea sa de carne" (P. Alphandery). într-adevăr, Occi-67 dentul medieval visase un împărat înţelept şi puternic apărător al numelui de creştin, arbitru al noroadelor' cîrmuind lumea în deplină înţelegere cu suveranul pontif. Noul David primea din partea papei „coroana de .glorie" care îl depunea „mai presus de toate puterile lumii". Insă realitatea Renaşterii este cu totul alta-împăratul, aproape mereu german, este cînd temut şi duşmănit, cînd dispreţuit, în cea mai mare parte a Europei naţiunile creştine nu contenesc să se războiască Papa este prea ocupat cu micul său stat peninsular, în sfîrşit, secolul al XVI-lea asistă la desăvîrşirea logică a schismelor anterioare şi a cruciadelor contra husiţilor; Europa catolică se desface în două jumătăţi de forţă egală: creştinii rămaşi fideli Romei şi creştinii reformaţi sînt pe viitor inamici. Este sfîrşitul deplin al mesianismului imperial. Secolul al XVI-lea mai vede cum se spulberă puţin cîte puţin ţările acelea minunate care, aidoma mirajelor, îi atrăseseră pe europeni în afara Europei: „Insula celor şapte cetăţi" unde se aduna nisip plin de aur, Cipangu unde, dădea asigurări Marco Polo care nu dăduse pe acolo, „aurul abundă peste măsură" şi unde „casele au acoperişuri din aur", şi miriadele de insule în Marea Cipangu ale căror copaci miroseau a parfum, şi atîtea alte regate imaginare. A trebuit să se cedeze în faţa evidenţei: regiunile îndepărtate nu erau totuna cu cele visate, împărăţia Preotului loan în care curgea, se credea, un fluviu al paradisului pămîntesc, a devenit mai modesta Etiopie, unde o expediţie portugheză, în 1540, a avut dificultăţi cu domolirea presiunii musulmane. Antilele nu erau „insulele fericite" şi s-au dovedit a fi decepţionante. în van se căutau la nord de Mexic cele şapte cetăţi ale Cibolei iar Eldorado a început să fugă indefinit înspre inima Amazoniei din calea aventurierilor spanioli, germani sau englezi care se încăpăţînau sa îl caute. A fost nevoie să se rectifice hărţile, să se ţir>ă cont de descoperiri, încă de la începutul secolului al XV-lea, „fluviul Ocean" s-a transformat într-o mare deschisă împrejurul Indiei, în primul deceniu al secolului al XVI-lea, America - întîi cea de Sud - şi-a făcu' 68 apariţia Pe hărţi. O sută de ani mai tîrziu, Cipangu, cele cinci sau şase mii de insule norocoase s-au sşufundat nentru totdeauna în Pacificul lui Magellan şi al lui Drake. Dar acum cartografii şi navigatorii cunoşteau Japonia, Filipinele, Molucele; în Oceanul Indian i-au făcut loc Madagascarului. Ar fi nimica toată de bună seamă să se arate cu degetul neajunsurile unei hărţi întocmite pe la 1600: erorile de longitudine sînt numeroase, America septentrională, dincolo de Noua-Franţă şi de Noul Mexic, este o terra incognita despre care nu se ştie nici unde nici cum se termină în partea de nord. Se perpetuează credinţa într-un întins uscat antarctic locuit, căruia Cook îi va face dreptate. Interiorul continentelor rămîne insuficient cunoscut şi se indică pentru Nil şi pentru Congo acelaşi izvor. Aceasta nu a împiedicat obţinerea unor imense progrese în cursul a o sută de ani, care au obligat omul occidental la un efort de realism fără precedent. Ţările legendare înlocuiseră o Lume Nouă care conţinea unele bogăţii dar care opunea europeanului o rezistentă mai mult fizică decît omenească prin deserturile sale, prin munţii şi spaţiul ei imens. A trebuit să fie corijate cifrele calculate de Pto-lemeu prin măsurarea circumferinţei terestre, să se mărească hărţile pentru a putea cuprinde un Pacific nemăsurat. In schimb, acum se ştia că apa nu fierbe în ţările calde şi că Ecuatorul este locuibil. Se contactaseră civilizaţii cărora nici măcar nu li se bănuise existenţa: o lecţie fecundă a Americii. Desigur că America, aşa cum se prezenta, putea să predispună la visare. Cînd s-au apropiat de Mexico şi cînd au intrat apoi în oraş, soldaţii lui Cortes au rămas stupefiaţi. Să recitim mai bine mărturia lui Bernal Diaz del Castillo, tovarăş al lui Cortez: „Cînd am văzut (pe 7 noiembrie 1519, n. a.) şoseaua această frumoasă care ducea direct la Mexico, oraşele şi satele acelea construite pe lagună, şi altele pe uscat, am fost cuprinşi de admiraţie şi ne-am zis că semănau cu oraşele de încîn-tare despre care vorbeşte cartea lui Amadis. Turnuri, temple, edificii de piatră şi var ridicate pe apă: soldaţii noştri credeau că visează. Şi să nu fie de mirare dacă povestesc într-acest fel, căci încă potrivesc lucrurile dar nu ştiu cum să le exprim: să vezi ce vedeam noi atunci ceea ce nu se mai văzuse, nici povestise ori visase." 69 Cortes i-a trimis lui Carol Quintul comorile primite de la Montezuma, şi Diirer le-a văzut la Anvers. Şi ej a crezut că visează: „Am văzut şi eu, scrie el, lucrurile care i s-au adus regelui din ţările cele noi ale aurului, un soare cu totul de aur, mare de-un stînjen, aidoma, o lună toată din argint, şi la fel de mare; aidoma, două cabinete pline cu armuri asemănătoare; aidoma, arme de-ale lor de tot felul, scuturi, bombarde, arme de apă-rare uimitoare, veşminte curioase, zorzoane de noapte şi tot soiul de lucruri spre mirare cu felurite întrebuinţări, cu mult mai frumoase la vedere decît

au fost vreodată lucrurile de mirare... In viaţa mea n-am văzut ceva de care să se bucure sufletul meu ca de lucrurile cu pricina, căci am văzut acolo minunate meşteşuguri de obiecte şi am fost uluit de priceperea subtilă a oamenilor din ţările străine." în 1520 nu se bănuia încă de existenţa Peru-ului care a rezervat surprize încă şi mai mari. La Cuzco," într-o grădină vecină cu templul Soarelui, totul nu era decît din aur şi argint. „Se puteau vedea acolo (fabricate din aceste metale preţioase, n.a.) tot soiul de plante, flori, arbori, animale mici şi mari, sălbatice şi domestice, gîngănii tîrîtoare ca şerpii, şopîrle, melci şi de asemenea păsări de toate mărimile, fiecare dintre aceste minunăţii aşezate în locul cel mai potrivit cu natura a ceea ce reprezenta." Totuşi, după ce comorile aztecilor şi incaşilor au fost risipite, s-a vădit America adevărată care a trebuit să fie traversată, colonizată, convertită, exploatată, nu fără mari eforturi, încă de la mijlocul secolului al XVI-lea, Indiile orientale şi occidentale căpătaseră adevăratul lor chip. Camoens a petrecut optsprezece ani în afara Europei, a trăit la Goa, Macao, în Mozambic. Dar nu a fost un sejur de plăcere. Fiindcă 1-a rănit într-o încăierare, de Ziua-Domnului 1552, pe un funcţionar al palatului regal, nu a putut scăpa de o severă pedeapsă decît îmbarcîndu-se pentru India ca simplu soldat. Pentru Cervantes, la începutul secolului al XVII-lea, America nu mai era un paradis, în Nuvele exemplare, el o numeşte „refugiu obişnuit al spaniolilor disperaţi, biserică a faliţilor, permisul omuciderilor, paravan al acelor cartofori pe care cei pricepuţi îi cunosc drept măslui70 tori fluieraş al femeilor libere, mîntuire aparte pentru amăgeală obştească pentru restul." un Cu toate acestea, pesimismului lui Cervantes i se opune într-un anume fel optimismul celor care, în loc să găsească în America bogăţii fabuloase, au descoperit aici pe „bunul sălbatic" - mit hărăzit unei lungi cariere. Este cunoscut celebrul pasaj din Montaigne cu comparaţia dintre indieni şi europeni: „în privinţa cucerniciei, păzirea legilor, liberalitate, loialitate, francheţe, ne-a folosit prin aceea că nu am avut atîtea: prin acest avantaj s-au pierdut, s-au vîndut şi s-au trădat singuri." Un spaniol contemporan cu Cervantes şi cu Montaigne, Mancio Serra, nu obosea, la rîndul său, a-i lăuda pe incaşi, „îşi guvernau cu atîta deşteptăciune regatele, scria el, încît nu era de găsit hoţ pe acolo, destrăbălat, leneş, nici femeie adulteră, căci asemenea stricăciune era proscrisă şi toată lumea se ţinea de cîte o meserie onorabilă." Veacul al XVI-lea, care a făcut să se risipească mirajul insulelor norocoase, a dat de asemenea o lovitură dură tenacelor speranţe mesianice ale Evului Mediu. La sfîrşitul Antichităţii, Sfîntul Augustin distinsese între cetatea terestră şi cetatea celestă, aceasta fiind con-strînsă la un lung şi dificil „pelerinaj" în lumea de aici, în interiorul căreia rămîne prizonieră şi stingheră. Dar distincţia între cele două cetăţi năştea o întrebare: cînd cetatea în care „iubirea de sine (merge n. a.) pînă la dispreţuirea lui Dumnezeu", ea a lăsat oare locul celei în care „iubirea de Dumnezeu (merge n. a.) pînă la dispreţuirea de sine"? Joachim de Flore (mort în 1202) a răspuns la întrebare. El a împărţit istoria umanităţii în trei epoci. Prima, cea a Tatălui, a Vechiului Testament Şi a familiei, a fost carnală; a doua, cea a Fiului şi a sacerdoţiului, a fost totodată carnală şi spirituală; a treia, cea a Duhului şi a ordinelor religioase, va fi pur spirituală. Debutul celei de-a treia vîrste urma să se Plaseze în 1260. Speranţa unei ulterioare prăbuşiri a lumii clericale devenite şi impură şi raţională şi senzuală, a rămas, încă multă vreme după moartea lui Joa-cnirn de Flore, obiectul călugărilor cerşetori, suspecţi 71 sau eretici — să ne gîndim la Savonarola şi încă la arm mite ramuri detaşate din ordinul franciscan - a săracilo aflaţi sub influenţa lor. Temerea foarte larg răspîndita între secolele al XlV-lea şi al XVI-lea în faţa unei Judecăţi de Apoi iminente a împiedicat atenuarea acestei stări de spirit. Totuşi, Reforma a orientat-o într-o nouă direcţie, aceea a anabaptismului, şi mai precis înspre un anabaptisni violent, căci a existat un anabap-tism pacific şi pacifist care a ieşit nevătămat din crizele veacului al XVI-lea. Thomas Miintzer intră în scenă către 1520. Născut în 1485, a fost student la Leipzig şi a asistat la „disputa" celebră care, în 1519, i-a opus în acest oraş pe Luther şi Johann Eck. I s-a raliat lui Luther, însă nu pentru multă vreme. Repede a găsit prea conservatoare şi prea efeminată teologia „Domnişoarei Martin", şi i-a reproşat că înfăţişează un Christ „dulce ca mierea". Cîtă vreme el considera că trebuia să se insiste, din contră, pe asprimea crucii şi pe caracterul eroic al unei credinţe care are de dat creştinului „curajul şi puterea de a face imposibilul". Engels a crezut că Muntzer nu avea decît „o mască biblică". El 1-a considerat, faţă de „reformatorul burghez Luther", drept primul „revoluţionar plebeian" al timpurilor moderne. Realitatea pare mult diferită. Miintzer este ataşabil mai curînd Evului Mediu; aşteptarea sa se întîlnea cu cea a lui Joachim de Flore. Ca şi el - amănunt esenţial -, credea în sfir-şitul timpului apropiat şi în vremea culesului care era pe drum. Aşadar „cei aleşi" urmau să se adune, să termine cu lumea şi cu biserica cea coruptă. Era ceasul alegerii grîului de neghină. Comunitatea aceasta de „sfinţi" în care se intra în mod liber printr-un botez adult ar fi putut să se mulţumească prin neluarea în seamă cît mai mult cu putinţă a lumii păcătoase. Dar Muntzer şi prietenii săi, „profeţii din Zwickau", au considerat că „cei necuraţi" îi asupreau pe „cei aleşi" în-tr-un mod intolerabil şi că „cei săraci", preferaţii Domnului, îşi vedeau îngrădită calea Evangheliei şi a cre-

dinţei, dat fiind condiţia lor mizeră. Proclamînd că „necuratul nu are dreptul să trăiască dacă se pune de-a curmezişul oamenilor evlavioşi", considerîndu-se „spada lui Gedeon", Muntzer i-a chemat pe cei obidiţi la răscoală. El le-a insuflat menirea de a face să izbîn72 dească dreapta credinţă şi de a extermina pe vrăjmaşii lui Dumnezeu, adică pe bogaţi şi pe clerici. El a jucat prin urmare un rol de prim ordin în „războiul ţăranilor" care a răvăşit o bună parte din Germania, cu deosebire Saxa şi Turingia, în 1525. Ţăranii au fost zdrobiţi, măcelăriţi, Muntzer torturat şi supus supliciului. Dar anabaptismul a devenit din nou violent între j_533 _ 1535, ceea ce a dus la tragedia oraşului Miin-ster. Un blănar din Suabia, Melchior Hoffman, cîştigat întîi de partea luteranismului, s-a convertit la anabap-tism şi, în 1529, s-a refugiat la Strasburg unde a făcut profeţii, dîndu-se drept al doilea Ilie. El anunţa sfîrşitul lumii pentru 1533; Strasburg urma să fie al doilea Ierusalim. Aflat pe punctul de a fi făcut prizonier, s-a refugiat în Ţările de Jos unde datorită lui s-au constituit primele grupuri de anabaptişti nerlandezi ce şi-au luat numele de „melchiorişti". Sosind anul 1533, a revenit la Strasburg ca să poată asista la sfîrşitul lumii, dar a fost întemniţat şi a rămas aşa pînă la sfîrşitul zilelor (1543). Hoffman se limita să anunţe iminenta judecată a lui Dumnezeu, însă doi dintre discipolii săi, Jan Mat-thijs, un lăptar din Harlem, şi Jean de Leyde, un croitor, au decis să îi dea o mînă de ajutor lui Dumnezeu în activitatea sa şi să termine cu lumea păcătoasă. Cu sprijinul anabaptiştilbr izgoniţi din Ţările de Jos au pus mîna pe putere la Miinster, în Westphalia (1534), au jefuit mănăstiri, biserici si biblioteci. Episcopul şi seniorul oraşului a întreprins asedierea oraşului rebel. Jan Matthijs fiind ucis la una dintre ieşiri, Jean de Leyde s-a proclamat rege al noului Sion cu misiunea de a cuceri toate ţările lumii. Poligamia biblică şi comunitatea de avere au fost instituite în oraşul asediat, oraş în care domnea o indescriptibilă atmosferă de teroare şi delir. După lupte înverşunate, trupele episcopului şi-au făcut intrarea în Munster (24 iunie 1535). Căpeteniile ana-baptiste au fost trimise la moarte după înfiorătoare suplicii. Cadavrele lor, agăţate în căngi de fier, au fost spinzurate, ca titlu de avertisment, în vîrful unui turn. Milenarismul nu a dispărut în totalitate după aceste două episoade dramatice. Ca fenomen colectiv, urma sâ-şi facă din nou apariţia, într-o modalitate minoră, în Anglia lui Cromwell şi la începuturile Restauraţiei, iar "Profetismul" care a cuprins populaţiile reformate din 73 Cevennes în războiul ligii de la Augsburg nu este fără legătură cu acesta. Pe de altă parte, gînditori izolaţi ai Renaşterii precum Guillaume Poştei, spirit irenic şi sincretic, sau mai ales Campanella, au persistat în credinţa unei iminente realizări a împărăţiei lui Dumnezeu, în Cetatea Soarelui, Campanella a unit într-un mod straniu speranţe mesianice şi utopie platoniciană. în definitiv, speranţa într-o viitoare pogorîre a cetăţii celeste nu şi-a mai revenit de pe urma celor două mari eşecuri anabaptiste din 1525 şi din 1535. A trebuit să se constate - altă lecţie de realism comparabil cu cea pe care America le-a administrat-o europenilor din secolul al XVI-lea - că cetatea terestră, în ciuda tarelor, avea viaţa grea. Gustul amar lăsat de violenţele anabaptiste a contribuit poate la risipirea fricii de Judecata de Apoi, atît de vie în debutul timpurilor moderne şi care a lăsat atîtea urme în pictura vremii. Simptomatic este în tot cazul că David Joris, alt anabaptist celebru din veacul al XVI-lea (1501-1556), dar cu un caracter şi cu o doctrină pacifiste, proclamîndu-se al treilea David din istorie - al doilea şi cel mai mare fiind lisus -, a spiritualizat şi interiorizat apocaliptica melchioristă. De acum înainte anabaptiştii nu vor căuta altceva decît să facă să domine spiritul cetăţii celeste - un spirit al carităţii -în micile lor grupuri separate de Bisericile oficiale. Bărbaţii şi femeile din Renaştere s-au dat în vînt după romanesc: probă că o realitate cotidiană mult mai puţin atrăgătoare decît s-a crezut multă vreme îi împingea imperios pe cărările visului, în Franţa, Roman de la rose a fost reeditat de patrusprezece ori în primii patruzeci de ani ai veacului al XVI-lea si vreo optzeci de alte romane medievale au fost tipărite aici înainte de 1550. La rîndul lor, Leş Quatre fils Aymon au avut douăzeci şi cinci de ediţii franceze în cursul secolului al XVI-lea. Cît despre Amadis des Gaules, acesta a fost fără îndoială cel mai mare succes de librărie al vremii în domeniul literaturii profane, în secolul al XVI-lea, Amadis număra mai mult de şaizeci de ediţii spaniole, dar romanul a cunoscut o mulţime de versiuni franţuzeşti şi italieneşti fiind tradus şi în engleză, germană şi în olandeză. Fran74 cisc I, protector al umanismului, nu s-a simţit deloc ofensat să îi încuviinţeze traducerea. Succesul lui Rotunda furioso a lui Ariosto şi a Utopiei lui Thomas Mo-rus şi chiar al operelor lui Rabelais poate fi pus în legătură cu favoarea pe care epoca umanismului i-a acordat-o aproape fără voie romanescului. Am spus „aproape fără voie" întrucît Cervantes aduce proba concludentă că Renaşterea pe sfîrşite nu se despărţea cu inima uşoară de paladinii epopeilor. Don Quijote este un smintit, un erou ofilit; panoplia sa este uzată; el este supravieţuitorul unui trecut perimat şi nu mai are loc într-o lume care acordă mai mult banilor decît aventurilor. Dar acest nebun are măreţia lui. E un om de curaj, întruchiparea dreptăţii, în dorinţa de a scrie „o invectivă la adresa romanelor cavalereşti" oare Cer-

dar în timpul Renaşterii visul a slăbit. în Judecata de apoi de la Viena.îşi extrag de la fîntîna Tinereţii zbenguielile. este neîndoielnic că întoarcerea la mitologie. In planul apropiat. Ceea ce se întrezăreşte în dosul acestor ficţiuni campestre. este aspiraţia stăruitoare a vîrstei de aur şi dorinţei de a crede . Tendinţa firească a unei reverii din ce în ce mai senzuale este să distanţeze una de alta vîrsta de aur şi aceea a păcatului primordial. sfîntul Pavel. Se înţelege că genul pastoral* nu fusese ignorat în Evul Mediu. gurmanzi şi gurmande devorează hulpav pepeni. în schimb. dincolo. un fel de an{i-Don Quijote. a fost pentru civilizaţia occidentală într-o largă măsură un fel de a visa la vîrsta de aur. de cuprinzătoare iubire pe care o nutreşte. cupluri cufundate în amor tupilate în cochilii ori în globuri de cristal. de tinerele nemişcate şi reculese şi de terasa de marmură cu dalele ei geometrice. a unei eterne tinereţi dintr-o Ar-cadie în afara timpului şi spaţiului. de copiii goi şi inocenţi care se hîrjonesc împrejurul unui merişor. în stînga tabloului trîndăvesc leneşii. Bosch a plasat Infernul alături de Grădina deliciilor. Dar într-un tablou păstrat la Berlin. nu în împrejurimile austere ale Peloponezului. dansurile şi rîsetele. Aminta lui Tasso* (1573). cît de verde frunzişul. Iniţial. a cunoscut o extraordinară posteritate. simbolul ordinii şi seninătăţii. poetică. opera derutează. Leş Truvuux de Perxiles et de Sigistnonde (1616). omul din Renaştere a tînjit cu ardoare după raiul pă-mîntesc. Pastor fido de Guarini (1590). lui Cervantes i-a făcut plăcere să intercaleze intermedii pastorale. Insă acesta a cunoscut un succes reînnoit şi durabil începînd cu Ameto a lui Boccaccio şi mai cu seamă după ce umanismul a reluat Idilele lui Teocrit şi cu Bucolicele lui Virgilius. Se mai adaugă betegi şi schilozi care saltă frumoşi şi veseli din piscina minunată: încep festinurile.. O singură oară pensula lui Hiero-nymus Bosch s-a molcomit atunci cînd. Astree a lui Honore d'Urfe (1607 . dacă nu paradisiac. de aceea femei frumoase . tabloul lui Giovanni Bellini.Lethe? . (Stances pour le tournoi. Primăvara. Moştenitor al unei duble tradiţii creştine şi păgîne. ca întreaga epocă. sfîntul Sebas-tian şi sfinta Fecioară? Chestiune de mică importanţă.că se află undeva o lume de lumină. căpşuni uriaşe. Sufletele din purgatoriu. Arcadia de Philip Sid-ney (1590). 75 Galateea lui Cervantes (1585). pentru romanesc. Lucas Cranach cel Tînăr nu a reprezentat decît fîntîna Tinereţii. Evul Mediu visase raiul. un roman în proză îm-păriată cu versuri. Atunci îşi face apariţia Grădina delicillor de pe pămînt (Prado) căreia Bosch îi demonstrează totuşi caracterul imposibil.vantes nu s-a prins singur în joc? Don Quijote nu este totdeauna grotesc şi uneori regăseşte epicul. după cum o dovedeşte Jeu de Robin et Murion. aminteşte . într-alta parte. Fapt este că nici autorul însuşi nu s-a tămăduit. Esenţial este această insulă armonioasă si calmă pe care un rîu cu ape albastre . scriind această parodie. (Uft'izzi) oferă o imagine îndeajuns de relevantă asupra a ceea ce putea fi un teritoriu. cel puţin pacificat.o desparte de o lume tumultuoasă. între numeroasele întreprinderi burleşti ale lui Don Quijote. Deoarece şi Arcadia a fost o evaziune a Renaşterii. într-o ţară înverzită de un farmec însufleţit.. Cît de frumoşi erau Adam şi Eva goi înainte de păcat! Cîţi artişti i-au evocat cu dragoste şi melancolie! Şi cît de dulce si de calmă era natura. ralele italiene.albe şi negre . cerul albastru. a unei naturi care nu ştie ce este iarna. vanitoşii îşi contemplă propria frumuseţe. cu pomi de o „frumuseţe excesivă". Atîtea plăceri nu sînt psihologic verosimile decît într-o lume a tinereţii veşnice. Ce rol să li se atribuie unor personaje care par a fi sfîntul Petru. Ultima sa lucrare a fost un roman cavaleresc.vremea unei lecturi şi a unei reprezentări dramatice . din veselia ei îşi întinde brizei pletele blonde Si mii de flori împleteşte ghirlandă. armonie şi amor. 76 distracţia jocurilor frivole.1476. cea mai remarcabilă dintre pasto-.1627). cît de clare apele în timpurile vîrstei de aur.timpul binecuvîntat cînd omul prieten cu Dumnezeu nu se lăsase ispitit de păcat. Anii nu răsfiră şirul anotimpurilor De-a pururi prezentă. Publicul s-a pasionat din ce în ce mai mult pentru amorurile campestre şi jocurile cu nimfe în mijlocul unei naturi primitoare Şi armonioase. cireşe.dar numai întrun colţ al polipticului . Feluritele opere care reprezintă alergări de nimfe şi . începînd cu Renaşterea. în a doua jumătate a veacului al XVI-lea şi în secolul al •*-VII-lea au sporit romanele şi dramele pastorale: Dia-n« lui Montemayor (1559). Nici un vînt nu pişcă iarba ori arbuştii. 1475 . unde totul este muzică. Poliziano a dat asigurări trainice că „nici un muritor nu poate răzbi" în lăcaşul lui Venus aşezat pe un „munte delicios" care domină Ciprul şi nu încearcă mai puţin să-i facă intraţi pe muritori în sălaşul vrăjit: Niciodată nu a albit grădina veşnică Sub tandra promoroacă fi proaspăta zăpadă: Aici iarna cu gheaţă n-a îndrăznit să intre. Renaşterea a întrebuinţat toate resursele unei tehnici perfecte şi ale unei imaginaţii scînteietoare pentru a evoca paradisele mitologice în care locuitorii în veci tineri nu se gîndesc decît la amor. în Arcadia şi-a trimis Sannazzaro păstorul Sincero să-şi consoleze supărările iubirii. Aici. Arcadia (1502).) Pe plan psihologic.

. °mul riscă să se abandoneze plăcerii simţurilor. îngerii şi cîţiva aleşi scapă de dezlănţuirea teror'" însă lumea de dedesubt stă pe de-a-ntregul aruncată s' foarte vizibil. Grădinile fermecate ale lui Armide se găsesc în insulele norocoase. în epoca Renaşterii. datat 1567. . garduri din cirnaţi. Se văd munţi de brînză rasă muiaţi într-o mare de vin grecesc". triumful lui Bachus. grătarul unui cuptor Este înzestrat cu o coadă şi cu labe de şobolan. bot de dobitoc feroce. monede de aur. Două magiciene.. Cele ale săracilor sînt mai puţin rafinate. lunecă de pe un acoperiş. Ea opune neroziei plăcerilor. Renaud. Italia secolului al XVI-lea şi al XVII-lea ne-a lăsat o hartă a „ţării de lapte şi miere" care arată că Occidentul întreg avea nevoie de această evaziune concretă în mod deosebit. Să fie un hazard faptul că acest tablou. . In realitate. precum cele de care pomeneşte Boccaccio. un bărbat este dus între doi sergenţi cu^o inscripţie: „merge la închisoare fiindcă a muncit. cea mai mare parte Polipticului nu este consacrată evocării fericirii idilice 79 în pacea Edenului. în lebădă. Bruegel cel Bătrîn regăseşte inspiraţia lui Bosch. Si atunci pentru ce să nu se imagineze tarte care fit*. A . Provincia lui Bigoudi este descrisă acolo după cum urmează: .. iar un rînd de broaşte hidoase subliniază amploarea acestei porţi. şireteniile lui Jupiter deghizat. dar care întotdeauna este Partea cea mai izbutită a operei si cea care îi asigură 77 căutarea. căpşuni. pomi cu fructe în tot timpul anului.E o ţară unde viile se leagă cu cîrnaţi şi unde pentru o băncuţă ai o gîscă şi cu un boboc pe lîngă ea. şi raţiunea pentru care el a plasat Infer-™/ alături de Grădina deliciilor pămîntesti. cei umili rabdă de multe ori de foame şi trag din greu. . Alcine. Un altul poartă pe umăr un baston de care un viitor locuitor al infernului străpuns de o săgeată. Aşa se explică succesul trainic al „ţărilor unde curge laptele şi mierea". ouă deja fierte avansînd pe lăbuţe? Ghiftuiţi. o viziune . ci triumfului satanic într-o sinistră luminată de flăcări ici şi colo. în alt loc..v . mitologia şi vrăjitoarele nu au zile decît în visurile celor bogaţi. . taur. a cunoscut frecvent foamea. întinşi împre-'urul unei mese care mai conţine numeroase alimente. Aproape de tot curge un rîuleţ de vin alb . In mod excepţional. sau în strania sărbătoare napolitană numită întocmai cucagna. ruj Alcine este „prin bogăţie mai presus de oricare altul" iar formele tinerei blonde sînt „mîndreţea mîndreţelor pe care nici un pictor nu s-a priceput a şi le imagina". un ţăran şi un student uită pentru o clipă o realitate care este contrariul visului lor. ca să-şi atingă rnai bine scopurile. porci de Ote bine rumeniţi circulînd cu cuţitul de tranşat înfipt " spinare. Du. macaroane care în cădere se acopereau cu brînză rasă cu care era presărat muntele. ţara abundenţei devenea realitate: la banchetele ţărăneşti evocate de Bruegel. Palatul. Această operă este o atenţionare pentru păcătos. păstrat la pinacoteca din Munchen. ajung la un moment dat dar momentul conţine şi rostul acestor ficţiuni poetice . Ţara unde curge lapte fi miere. El îşi primeşte musafirii la poarta iadului. Uiiar în epopeile romaneşti unde există „minunatul creştin". cît a fost. a fost comentat adeseori într-o manieră eronată. într-o piaţă a unui oraş se înălţa un Vezuviu artificial din care erupeau cîrnaţi. molimele şi războaiele. poeţii introduc pe cît se poate un paradis arti-ticial despre care lectorul ştie dinainte că se va nărui. este contemporan cu implacabila represiune a ducelui de Alba.şi fără nici o picătură de apă!" Tabloul lui Bruegel cel Bătrîn. oricîtă aparenţă de strălucire ar avea. ţjn demon. Veştmîntul său descheiat lasă vederii. vis pentru restul anului. pictor moralizator. La rîndul său. Magiciana a ivit aici ape cristaline. a nezeu. Raiurile artificiale sînt pentru dînşii întîi de toate acelea în care truda nu ar mai fi obligatorie pentru a-şi împodobi masa cu de-ale gurii pe săturate. glasate şi confiate. un soldat. Rabelais îşi imaginase. cărnuri preparate. S-a dorit a se vedea aici „epopeea lăcomiei flamande". în Rolando furioso şi Armide. pomi în acelaşi timp cu flori şi roade. 78 î Ţările de Jos răsculate. recreează un tărîm imaginar în care încîntătoare şi rîvre "udită^ farmecă ochiul şi nu pălesc vreodată. într-un asemenea cadru. gustă fără odihnă sărutările Armidei. Paradisurile artificiale sînt periculoase: uitînd de suflet. Dar pastoralele.să îi vrăjească pe cavalerii creştini. în Gerusaleme liberata. în Decameronul (ziua a 8-a. avuţiilor şi puterii.mai bun decît cel mai bun pe care 1-ai gustat . atras în afara timpului." în 1631 s-a jucat la Paris o farsă cu un spirit analog. In păduri. în Judecata e Apoi de la Viena deja menţionată. Acolo se găseşte un munte curat de parmezan gratinat iar oamenii de prin partea locului nu se ţin decît de făcut macaroane şi colţunaşi cu carne. un ţinut unde se puteau cîştiga cinci gologani pe zi pentru dormit şi şapte jumătate pentru sforăit. Plouă cu fazani la frigare şi cu iepuri bine împănaţi cu slănină. într-o spărtură a cerului senin. stă spînzurat de mîini şi de picioare. lucrarea are o semnificaţie mai generală şi mai profundă. în regiunea pîntecului. gloria lui venus.păstori. cucuvelele ouă mantale şi veşminte. Adevărat este*' -la etajul superior. o sută de ani mai înainte. Ea localizează în Flandra visul unei întregi civilizaţii care. anghile în sos de ciuperci săltînd în fluvii de vin muscat. înfăşurat cu un turban. ploaie. crapi prăjiţi. gîşte gata preparate şi aurite pe farfurii. nuvela a 3-a). are ochi înflăcăraţi. Este una din temele favorite ale lui Bosch. buruieni stranii. ia cu sine un condamnat. Oamenii se băteau pentru a pune mina pe bucăţi din acest ospăţ gratuit: realitatea unei zile. acesta a fost un an al mize-. Des roulles-bontemps de la haute et basse Cocagne. . în Triumful morţii. al cărei cap seamănă cu cel al unei păsări cu ciocul lung. sînt mai mulţi damnaţi decît aleşi. spre folosinţa unui naiv. Satan. caci este lucrătură diabolică.

o fantezie hazoasă s-ar găsi în slujba unei opere marcate într-un colţ de un antifeminism foarte tradiţional. Prestidigitatorul diabolic nu se alege cu nimic. roboţii cubişti şi acele bizmrrie ale unui Bracelli. Dovadă „tîmplăriile fabuloase" ale lui Lorenz Stoer. Dincolo. disparate.cea mai bună dintre rezolvările picturale ale artistului -legată de povestirile şi de farsele Evului Mediu. încă pe picioare. o cotoroanţă cu spada în mînă care se îndreaptă buimăcită înspre infern.. peisajele antropomorfe ale unui anonim din Ţările de Jos în care sprîncenele sînt mărăcini. Intr-o Volksbuch din 1587 şi cu precădere în piesa lui Marlowe (în jurul lui 1589). muzeul Mayer Van den Bergh). învăţămmtul umanist s-a ferit cu grijă să urmeze astfel de himere. Aici marele călău. îi ameninţă pe cei vii. servit fiind de duhuri invizibile. Altundeva. cu părul de aur şi cu h'i negri. Margot şi cele care o urmează îi înfruntă pe bărbaţii de care au ascultat prea destul. tema lui Faust o reia pe cea a lui PromeS u în Volksbuch. bogat în virtualităţi multiple şi în dorinţe con-oictorii. a fost tentat de asemenea halucinaţii care nu acopereau neapărat o semnificaţie morală. S-a omis că era vorba despre un uriaş care îi scria altui uriaş. Aceasta este semnificaţia diferitelor Tentaţii ale sfîntului Anton. dovadă încă ecorşeele care de care mai halucinante care Populează tratatele de anatomie şi de disecţie ale epocii.halucinantă care se doreşte mai adevărată decît bucuriile terestre. Era vorba aşadar de o satiră a femeii arţăgoase şi dominatoare. El a „abuzat de gloriosul dar al înţelegerii \e" Astfel. Mefistofel îi spune: „Acum . nu s-a subliniat îndeajuns cît de utopic era. straniul şi diformul. Rabelais ştia foarte bine că un singur om nu era în stare să înveţe „la perfecţie" şi greceşte. Bosch vrea cîteodată să înveţe că este nevoie să se păstreze calmul în faţa sortilegiilor diavolului. o îngrămădire de arbori. ele strică totul şi-i cer socoteală chiar şi diavolului. Reminiscenţele din tablourile lui Bosch. Intr-un rapid tur de orizont al operelor picturale din Renaştere evocatoare de coşmaruri. el apare aidoma unui supraom. el împinge pe muritorii. un bătrîn sfătuindu-se cu o maimuţă şi cu un gnom. care s-ar putea numi mai bine „Iră-mîntările sfîntului Anton". el a murit înainte de 1544. parodia şi cruzimea. cocoţat pe o mîrţoagă costelivă. o imaginaţie mişcătoare. şi să facă şi turul ştiinţelor naturale si ale medicinii. pe fundalul unui incendiu. transportă căruţe tixite cu morţi. totul îi devine cu putinţă. în realitate un demon de genul feminin. o femeie bătrînă care poartă în loc de manta scoarţa unui copac uscat al cărei trup se termină într-o ţelină. şi latineşte şi evreieşte ş\ arăbeşte si „chaldeiana". care nu se oprise asupra unei alegeri si nu-şi aflase echilibrul. Astfel de imagini erau făcute spre a mişca imaginaţii simple şi a şterge groaza creştinilor nepăsători. însă l mai mare păcat al lui Faust este de a fi vrut. Dar încă de la sfirşvtul^veaculuî al XVl-lea devenise un personaj de legendă. Cine deschide dosarul fantasticului lesne se con-lnge că Renaşterea a fost un timp al căutărilor şi al eliniştii. eliberate de-acum. Marele triptic de la Lisabona este fără dubii cea mai bună dintre operele picturale consacrate acestei teme pe care Legenda aurită o vulgarizase. urmată de o şleahtă de muieri în delir? Să fie imaginea îngrozitoare a lumii dacă se lasă în voia răutăţii şi a nebuniei? Există o interpretare mai simplă şi mai prozaică în legătură cu acest tablou . oricît de mare magician s-ar vădi. să ştie aproape cît ştie Dumnezeu. Această ultimă ipoteză este probabil cea mai plauzibilă. Mulţumită lui Mefistofel. către o monstruoasă cursă de şoareci în interiorul căreia un schelet bate în timpane. barba. „toate canoanele" astronomiei toate „frumoasele texte" ale dreptului civil. Duce o viaţă de fast. 81 Leonardo da Vinci şi Rabelais au exprimat în felul l forţa şi varietatea de aspiraţii ale Renaşterii . cînd îl ispiteşte pe Faust care nu a emnat încă pactul fatal. Să se mai adauge şi că veacul al XVI-lea. El a manipulat cu brio clavirul metamorfozelor şi s-a complăcut în a conjuga burlescul şi obscenul. un grup de case. prin CC ilocirea unui pact cu diavolul. Dar ea nu adaugă nimic faptului că această pictură magistrală este un coşmar. „Margot cea turbată" de Bruegel (Anvers. un mesager care umblă cu patine pentru gheaţa pe nisip. In ce priveşte programul de studii pe car„ Gargantua i-1 fixează fiului său Pantagruel. Urzelile monstruoase pe care Satan le poate face să apară nu au în definitiv nici un temei. Sfîntul vede mii de forme halucinante înfi-ripîndu-se în jurul său: ulcioare de gresie prevăzute cu labe. Leonardo a fo' un admirabil pictor şi un anatomist de prim rang ^ar în calitate^ de inginer nu a adus o contribuţie tehnică decisivă. Invers. La sfîrsitul existenţei îi ţine companie Elena a ^"~""*"™1—"•O^^^ţ^ 82 ciei o tînără femeie răpitoare. nasul. întîmplător oare a creat Renaşterea pesonajul Faust? Faust a existat. Ce înseamnă. o masă încărcată pînă la refuz pentru o petnî' cere veselă la care Anton este poftit de nişte băieţi şi e te Eremitul rămîne impasibil: pentru dînsul numai Dumnezeu contează. este cu neputinţă să nu se spună cîteva cuvinte despre Dulie Griet. pînă la capăt.aspira? prea numeroase pentru a nu fi utopice. Astrolog şi doctor german oarecum suspect.

iar cei două sute de sypho-granţi aleg un prinţ.a avut drept contraponder viziune pesimistă a prezentului. numit pe viaţă dar revocabil în caz de despotism.. In orice caz. Ele vorbesc despre divorţul. el îi dă un car tras de dragoni înaripaţi. se face lectură dintr-o carte de morală. în Utopia există sclavie şi în general se evită condamnările la moarte. Ruyer). visul omnisicienţei şi al puterii totale recapătă un loc de seamă. întreaga legislaţie reflectă „conspiraţia celor bogaţi contra săracilor". sociale.) părăsească. prin forţa minţii tale. dar sînt oameni paşnici. Cu aceasta. Amaurote. dacă este posibil. scularea la ora patru dimineaţă. Treizeci de familii aleg un syphogrant. opreşte producţia de îndată ce apare vreun risc de saturaţie. fie deţinuţi de drept comun. Este suficient să se ceară cele trebuincioase. acesta este omniscient încă de la naştere.Optimismul în privinţa viitorului . îmbătat de libertate. au înflorit în mare număr în epoca Renaşterii. Cina este însoţită de muzică simfonică. să zgudui pămîntul şi stîncile povîmite. prin înlocuirea culturilor cu creşterea animalelor. Este aşadar imperios a se face cunoscută europenilor uimitoarea şi îndepărtata insulă descoperită de nişte călători care „n-au" mai ^rut să (o. Ce este Anglia lui Henric al II-lea? O ţară în care inegalitatea antrenează cele mai rele dezordini. Nobilii inactivi ruinează meseriile onorabile. Şase ore pe zi sînt suficiente pentru asigurarea îndestulării generale. Din acel moment. tot aşa după cum familiile cu pre mulţi copii varsă prea-plinul lor către cei care au m' uţini. eco nomice şi religioase au fost definitiv înlăturate. care ţine statistici exacte la zi şi care strînge articole şi mărfuri to magazine generale. Unul dintre oraşe este capitala. momentele următoare fiind consacrate unei conversaţii agreabile şi decente. de glorie şi de ştiinţă. izgonesc pe ţărani şi fac să crească numărul de şomeri. să umili mările. fulgerul. care sînt grupaţi în familii de cel puţin patruzeci de persoane. Faust personifică nu doar un intelectual prins de un demon al cărnii.. Culcarea are loc la ceasul opt al serii. cît şi impregnată cu rea-credinţă. în raza paradisului terestru apărat de sabia arzătoare a unui heruvim." în opera lui Marlowe. să zbori ca mine. însă nimeni nu trîndăveşte. Totuşi. merg. unde toate dificultăţile politice. Faust ajunge astfel în regiunea Caucazului. Marii proprietari funciari. fiecare are permisiunea de a se cultiva. Guvernarea are un caracter de familie. Utopienii sînt cutezători în război. Utopiile. Fiecare casă este agrementată cu o grădină.. n. La fiecare zece ani se operează o mutare nerală. Copiii servesc şi mănîncă din picioare. „descrieri (la modul serios) ale unei lumi constituite pe alte principii decît cele care operează în lumea reală" (R.un viitor în 83 mod straniu îndepărtat . pentru a scurta sau evita conflictele armate. Sclavii sînt fie prizonieri de război. Nimic important nu se hotărăşte fără un acord al senatului syphogranţilor. a doua opune aces tui tablou neliniştitor viziunea radioasă a unei insule fără probleme. locuinţele fiind trase la sorţi. Politica externă practicată de naţiuni în secolul al XVI-lea este atît de belicoasă si costisitoare. oraşele mai prospere venind în ajutorul celo mai puţin favorizate. Egalitatea este totală. Este poate un romantic avânt la lettrz. făcîndu-le să se rupă în două. la fel de iute ca gîndul. Utopia lui Ţhon ° Morus* (1516) este cel mai bun reflex al acestei dial ^ tici în care s-a dezbătut o anume gîndire umanistă L° crarea se împarte în două părţi antitetice. nobleţea suprimată. vagabondaj şi furt sînt realităţi de fiecare zi. să le faci să mugească şi să-şi iasă din matca lor învaţă. grindina.'nvaţă de la mine cum se tună. Mefistofel îi spune lui Faust: Un vrăjitor hun este un dumnezeu atotputernici Deci. graţie căruia doctorul german zboară pe deasupra continentelor. pe rînd. Deoarece Utopia este o mare familie. Atunci syphogranţia . Guvernul. iar golful natural oferă un adăpost sigur pentru corăbii. se acordă o atenţie specială căsătoriei. el este mai cu seamă reprezentantul unui veac ambiţios. Aurul ser-eşte confecţionării de lanţuri pentru prizonieri şi oale de noapte. extrem de crud resimţit de unii. să cultive pămîntul. Cerşetorie. Viaţa economică este condusă de stat şi proprietatea este colectivă. medicina şi matematicile. Insula are formă de semilună. Singura crimă pedepsită cu moartea este adulterul. devină dumnezeu! Demonul îl învaţă pe Faust efectiv astronomia. de la un regat la altul. ei preferă să poarte. a. între aspiraţiile epocii şi realităţile coti-ene.Tineri şi bătrîni sînt aşezaţi cot la cot. In insula lui Thomas Morus căsătoria nu se poate contracta înainte de optsprezece ani pentru . dar şi pe omul însetat de absolut si rîvnind la stăpînirea lumii. Prima descr'~ în tonuri sumbre Anglia Renaşterii.. zăpada • p\oaia. să ucidă regele inamic ori să cumpere complicităţi din tabăra adversă. în interiorul Utopiei nu există monedă. Justus Faustus. bărbaţii dinaintea femeilor. Decît o dată cu viaţa": Utopia. dar ale cărui dorinţe i-au depăşit de multe ori cu mult posibilităţile. ori spre a pedepsi reaua credinţă a neguţătorilor vreunei ţări vecine. înainte de masă. Cînd capătă un fiu de la Elena. In sfîrşit se străduiesc. Mesele se servesc în comun la momentul indicat de trompetă. Utopienii.se adună la palatul municipal. Faust. Faust. o sală de aşteptare din sala de mese fiind rezervată doicilor şi sugarilor. cercare se interesează în mod special de agricultură pot rămîne la ţară în tot cursul anului. Metalele preţioase sînt dispreţuite. Conţine cincizeci şi patru de oraşe a şase mii de familii fiecare. învaţă să destrami norii.adică treizeci de familii . un război „economic" în contra adversarilor. Nu apelează la război decît spre a se apăra sau a-i proteja pe aliaţii atacaţi. astrologia.

se mai spune că Pantagruel. Datorită faptului că feţe bisericeşti nu se mai pot dezice şi nici întoarce în lume odată pronunţate voturile. în caz ^a. în tot cazul. va fi pedepsit ca dezertor. Pantagruel ajunge în fine în faţa oraşului asediat al amauroţilor. s-a spus. dar aproape 86 exclusiv în prima sa carte. Creştinismul abia îşi croieşte drum în insulă fiindcă insula era considerată a fi fost descoperită de puţină vreme de către marinarii lui Vespucci Sînt deci multe religii în Utopia. insula Odelor „unde drumurile drumeţesc". va fi făcut sclav. părăseşte acest oraş" plecînd urechea la ştirile că dip-sozii (adică însetaţii. caur plăcerile naturale. toate cultele private sînt permise şi toleranţa este totală. înainte de căsătorie. deocheate şi stricate". Chambourg (Chambord. chiar dacă datoria sa faţă de Thomas Morus este destul de greu de apreciat. Fiindcă femeile sînt excluse din mănăstirile pentru bărbaţi iar bărbaţii din mănăstirile pentru femei. Se spun rugăciuni pentru morţi iar lui Dumnezeu i se adresează cîntări pline de bucurie. n. Gargantua decide că noua mănăstire să fie mixtă.] să stai guvernat în dangătul unui clopot iară nu sub imperiul bunului-simţ şi al înţelepciunii"). Chiar abaţia Theleme este într-o oarecare măsură o construcţie utopică. se contemplă. într-o anumită măsură. nu practică magia şi detestă superstiţiile. se regăseşte mai cu seamă în întrebuinţarea timpurilor lui Gargantua cel instruit şi educat de Panocrates sau în demenţialul program de studii trasat de Gargantua pentru Pantagruel. neisprăviţi şi belele (care sînt o jenă pentru familia lor n . însă Rabelais exprimă un ideal umanist şi se întîlneşte cu genul utopic atunci cînd descrie stilul de viaţă al thelemiţilor care este exact inversul unei vieţi monahale. cocoşate. Ateismul este totuşi interzis iar ateii sînt excluşi de la însărcinările publice. Pantagruel (1532). fără sacrificii sîngeroase. „soţii au asupra nevestelor aceeaşi ritate.. îl va naşte pre fiul său Pantagruel din femeia sa cu numele de Badebec. a. a. Este sigur că utopia. (şi. Nu sînt ziduri pentru a apăra Theleme de tentaţiile lumii exterioare. aleşi. Funeraliile nu lasă loc lamentaţiilor. decît în descripţiile parodice şi brutale de teritorii fanteziste. Se înţelege că arhitectura şi decoraţia straniei mănăstiri sînt propriu zis romaneşti. tembele. imensăv incomprehensibilă. ale cărei atribute nu sînt mai prejos decît puterea şi gloria".)". întîrzierea la cină duce la pierderea mesei.) năvăleau în ţara amauro-ţilor". după ce „a cuprins cu totul ţara Dipsodiei". dar majoritatea locuitorilor au abandonat „zeii vulgari. In caz de boală incurabilă au dreptul să-şi ia viata. n. el a reluat. numele ne care umanistul englez le pusese în circulaţie: „Gargantua. instruiţi. Invenţii „mai degrabă ubueşti decît utopice". n. Dar fiindcă se trăia aşa de bine în Utopia. Ei celebrează în temple de ceremonie sobre.a. 85 Utopienii nu suferă. şontoroage. Utopianul nu poate întreprinde turul oraşului şi nici umbra prin satul vecin dacă nu are consimţămîntul tatălui său şi al soţiei sale. Acestei fiinţe supreme căreia Utopienii îi spun Mithra îi este rezervat un cult naţional. După care insula Utopiei dispare din opera lui Rabelais. Chantilly". a cărat aici o colonie de utopi-eni şi de utopience extraordinar de prolifice care s-au înmulţit ca lăcustele în ţinutul acesta salubru. insula Răsunătoare. Dacă cineva pleacă fără să anunţe şi este prins. moartea este dulce căci ea este punctul de plecare spre o veşnicie fericită. si bărbaţi „guturăniţi. căci la restaurantul public nu se mai găseşte nimic de mîncare după terminarea serviciului. Insula Utopiei este plasată de Rabelais undeva pe lîngâ India. de la creştet pînă în tălpi. fiică a regelui amauroţilor din Utopia.. ascultare şi sărăcie: °ate sînt înlocuite cu deviza: „Căsătorie. La începutul Cărţii a treia. divorţul s-ar putea pronunţa dar numai după o minuţioasă anchetă a senatului. Preoţii care au sarcina cultului colectiv sînt puţin numeroşi: cîte treisprezece de fiecare oraş." Mai tîrziu Pantagruel. a. nebune. Ei apreciază sănătatea. v'aţa de zi cu zi. n. a tapine-zilor. nici ceasuri pentru potri-v>rea timpului folosit de comunitate („că cea mai mare mulţumită [este. Oficiază ceremoniile funebre în cursul cărora trupurile sînt arse. Dar Pantagruel şi camaradul său Panurge nu au contenit cu vizitarea ţărilor uimitoare: insula macraonilor. în caz de recidivă. sub diligenta supraveghere a unei matroane mironosiţe si a unui bărbat cu moravuri alese. Logodnicii. Deviza „Fă ce-ţi trece prin cap" nu este numai un paradox rabelaisian. în măsura în care se forţează din răsputeri să dea drept aievea ceea ce este contrar experienţei cotidiene.) nu admit decît o singură divinitate eternă. avuţie şi li-87 bertate". dovadă explicaţia pe care o avansează cu un evident aer serios cînd afirmă că „oamenii liberi. îritrucît clădirea acesteia este de „o sută de ori mai măreaţă decît Bonivet. Fanatismul şi zelul indiscret produc oroare. copii ai unei imaginaţii smintite.. După o lungă călătorie dă ocol capului Bunei-Speranţe -. care umblă în cinstite companii. schiloade betegite. angajează o bătălie şi intră victorios în capitala Utopiei. tele-miţii vor putea să iasă „sănătos şi de-a binelea" oricînd li se va abate. au de la natură un instinct şi un ghes . Cu toate acestea. bine clădite şi bine aranjate" şi bărbat tineri „frumoşi.fete Şi de douăzeci şi doi de ani pentru băieţi. „frumoase. nici voturi de castitate.a. la ce bun să se mai părăsească insula? Pentru a pleca în străinătate este nevoie de un permis şi de un paşaport care precizează durata exactă a absenţei.). La Theleme triumfă armonia şi fericirea fiindcă nu există oprelişte. student la Paris. Utopienii se căsătoresc în cunoştinţă de cauză. Rabelais a jertfit genului utopic.v!a^a conjugală face să apară între timp incompati-ilităţi umorale între consorţi. dar au o existenţă model şi sînt onoraţi. bine clădiţi şi bine aranjaţi". în rest. . în Theleme nu se vor primi decît femei tinere.ca $i aceea asupra copiilor lor". Fiindcă de regulă nu sînt admise în mănăstiri decît femei „chioambe. După o viaţă împlinită. Este adevărat că plimbările sînt permise în orele de recreere.

medicina. In interiorul acestui dom sînt repre-zentaţi toţi aştrii de pe cer. Muncile agricole se efectuează în grup. obscur profesor din Selestat. arte şi învăţămînt. chiar dacă este nevoie «entru un sărac să acceadă la funcţii publice. eudemonienii nu sînt nici prea bogaţi. Regimul este patriarhal şi conservator. plasat la rîndul său pe un dom imens. Cei umili nu îi pizmuiesc pe cei tari. Minunatul oraş. Le rămîne vreme şi ca să se cultive. crima. corăbii cu foaie $i cu roţi. Ei nu pun preţ pe bancheri şi pe neguţători. Solarienii încep să facă amor 90 douăzeci şi unu de ani. ţin în mai mare stimă agricultura decît artizanatul. fiind mai înclinaţi către cucernicie şi smerenie decît către subtilităţi dogmatice. Eudemone. în general. filosofia. în aşteptarea orei de împreunare . schimbătoare şi avidă de profituri. aceasta este cît se poate de puţin livrescă dar se reazemă pe observarea naturii. Frica se manifestă înainte de ţ toate faţă de rebeliuni şi comploturi care sînt pedepsite cu rigurozitate. se află aşezat într-un loc pe la mijlocul mărilor ecuatoriale. în cursul cărora sînt discutate afacerile publice. Breve description de i'Etat d'Eudemone cite du pays du Macaria. Solarienii nu lucrează mai mult de patru ore pe zi Ş' totuşi domneşte belşugul în acest t>raş fericit în care parazitismul şi bogăţia sînt egal de străine. de agricultură şi de aprovizionare. Şi aceasta fiindcă nobilimea este austeră şi învăţată iar deciziile senatului provenit din rîndurile acesteia sînt cuprinse de o înţelepciune prevăzătoare. asistat de trei conducători: Pon. de medicină. Fiecare cartier are hambarele proprii. dominat de un admirabil templu al Soarelui. Dragostea răspunde de raporturile sexuale. Solarienii posedă totul în comun. Creştini pînă m măduva oaselor. timpul jocurilor publice. obiceiurile străine sînt interzise în Macaria. în orice caz. se mulţumesc cu destul de puţin şi de aceea nu au nevoie să muncească mult. adulterul. Ştiindu-se că prostimea este lipsită de experienţă. Dispărînd egoismul. nici prea săraci. eudemonienii refuză superstiţiile şi se referă mai vîrtos la Scriptură. Sin şi Mor. nobile zidiri şi cele mai frumoase edificii ale lumii. Stiblin se situează în tradiţia irenismului erasmic. Insula Macaria este plasată de Stiblin în oceanul Indian. Magistraţii nu văd cu ochi buni contactul cu moravurile pervertite ale altor naţii şi nu le place dacă subordonaţii se plimbă în afara insulei. sobre şi agreabile. ea are cîmpii bogate şi vii. furtul. Trimis la închisoare -timp de douăzeci şi şapte de ani -. Programa de învăţămînt este încărcată. căci virtuţile acestea sînt atributele Fiinţei. Aurul nu se întrebuinţează decît pentru ornamente. un dominican calabrez dintr-o familie săracă şi ignorantă.care îi împing la fapte virtuoase şi care îi ţin de la rele". Philibert DelorrneJ asă este primitoare pentru străini. ale căror nume însemnează „Putere". din şase în şase luni. In aceasta chestiune. urbe circulară şi annonill. incestul şi dezmăţul sînt ca şi necunoscute în zonă. maşini de război. întăresc simţămîn-tul civic. alcătuit din şapte mari cercuri concentrice. compusă în 1533 de Kaspar Stiblin. Permite printr-un exemplu tipic să se verifice sinteza muenarismului medieval şi a tendinţelor utopice ale 89 unei Renaşteri care îşi amintea de Platon. Asemenea Iu' Joachim de Flore. înţelepciunea răspunde de ştiinţă. bucătării şi refectorii colective. sănătatea statului nu poate fi asigurată decît dacă guvernarea este încredinţată nobilimii. Fiecare clasă şi fiecare sex poartă uniformă. la început a crezut în adeverirea ce tatii celeste căreia îi fixase data la 1600. Dascălii sînt cei mai bine plătiţi cetăţeni. Actul sexual nu are loc decît la fieare trei nopţi şi nu se îndeplineşte decît după îmbăiere. lucru pe care îl face cu ajutorul astronomilor. bărbaţii stînd faţă în faţă cu femeile şi se petrec în tăcere dat fiind că aici se lec-turează. Theleme nu este decît un fragment de utopie. dar care nu se sprijină pe egalitate. Instruirea se administrează tuturor copiilor. Autorităţile desemnează fiecăruia. solarienele la nouăsprezece. rugăciune şi digestie. Femeile ' alte sînt reunite cu bărbaţi înalţi. Se găsesc apoi pluguri cu pînze. nu vînd şi nu cumpără decît la preţuri fixate de stat.ABAŢIA THELEME (După A. Banchetele. de educaţie. Mesele se iau în comun. Calabria urma să devină ţinutul care găzduia noul regat şi Campanel-la a participat în persoană la un complot menit să faciliteze întruchiparea acestuia. inclusiv femeile şi copiii. pentru ca autorităţile să poată stafii care indivizi sînt apţi pentru reproducţie şi care sînt ia care se potrivesc mai bine unii cu alţii. Suveranul cetăţii este un preot denumit „Metafizicianul". însă cetăţenii virtuoşi sînt răsplătiţi şi respectaţi. Cetatea Soarelui de Campanella (1568-1639). Eudemonienii au un simţ civic elevat. casa şi camera care le vor aparţine pe durata semestrului care vine. ca o utopie completă. dominicanul şi-a redactat Cetatea Soarelui. Puterea este însărcinată cu afacerile armatei. dar elevii nu neglijează pentru aceasta întrecerile sportive. se prezintă. Cetăţenii sînt de fapt divizaţi în patricieni şi plebei. Toate şcolile publice ale fericitei cetăţi sînt reunite într-un edificiu magnific unde se deprind limbile vechi. pe o colină. Dar tehnicile sînt perfecţionate şi cunoştinţele meteorologice întinse. „înţelepciune" şi „Dragoste". după pilda celei a lui Thomas Morus. Dragostea este în mod firesc magistratul care se ocupă cu supravegherea procreării. dar cele grase cu cei labi Ş' viceversa. Toate lumea este îmbrăcată în alb. matematicile şi teologia. Statul eu-demonian supraveghează educaţia şi instrucţia copiilor în mod deosebit. bărbaţii şi femeile evoluea• eoi ca în Sparta. în schimb. în epocile favorabile.

Să spunem că este vorba. clasificatori de experienţe' trăgători de concluzii. Dar nu proba oare istoria vremii că oraşele singure nu mai erau în stare să facă istorie? Literaturile europene îşi luau zborul iar Thomas Morus s-a căznit să fabrice o limbă artificială. înlocuit din oră în oră la altarul Soarelui. adunări generale care a(W' na documentaţie şi concluzii. fabrică produse necunoscute în Europa şi conserve alimentare.care este fixată de un medic şi de un astrolog. nu vizează salvarea şi nu pune accentul pe drama crucii: „Christos. dar utopiştii au refuzat proprietatea privată şi moneda. în vreme ce Thomas Morus. Stiblin. Copiii sînt înţărcaţi la doi ani şi sînt crescuţi în comun. utopiştii secolului al XVI-lea şi ai începutului de secol următor au rămas în urma epocii lor şi nu au înţeles-o. Bensalem nu face negoţ cu exteriorul şi nu utilizează monedă. într-un fel. Marile călătorii maritime înmulţeau schimburile între continente şi stabileau legături mai strînse între popoare. Toţi membrii Institutului fac jurămînt să păstre ze secretul asupra adevărurilor şi descoperirilor car • date în vileag. Se pricep să navigheze şi să zboare. La Bensalem sînt apreciate ţesăturile în culori vii. bărbatul • femeia dorm în două camere separate. contrar credinţei din filosoful grec. Este greu de spus. femeile să conceapă progenituri pe potrivă. întreprind (m taină) observaţii asupra străinătăţii. Problema nu este aceea a savanţilor care îl populează şi care sînt adevăraţii şefi din Bensalem. ci o societate în care ştiinţa deţine rolul principal. „Comercianţii luminii". Guvernul este monarhic. în acest sens. Campanella a dat mereu asigurări asupra ortodoxiei sale catolice. La ora inflamării sentimentului naţional şi a statelor teritoriale. nu a fost ţn ţită de ape. intonarea psalmilor de patru ori pe zi la templu. turnuri pentru studierea cerului şi a norilor. rupte de spaţiu şi de timp. scrie el.> La un interval de doisprezece ani trimite cu toate aces tea o solie secretă prin restul lumii pentru a se intere sa de ce se petrece pe acolo. Ea prezintă mai Puun o societate perfectă cît un popor adus în stare de intflre grat'e aulorilatii Ş' activităţii unei academii ştiză D ^acon Pune insula sa Bensalem. ordonă experimente hota-rîtoare. savanţii din Bensalem au devenit taumaturgi. „Casa lui Solomon" constituie o echipă de savanţi cu sarcini minuţios repartizate. Dar să nu modernizăm prea mult opera lui Bacon: ea anunţă nu o civilizaUe transformată prin tehnică. o matroană deschide uşa care îi despărţea pe iubiţi. pe care o aşam Pacific. un fel de „ochi al naţiei''. Pentru ce să ni-1 închipuim tot timpul înconjurat de dureri. state fără tradiţii şi trecut state care nu erau decît cetăţi ori grupări de cetăţi. deprcedalors stau cu nasul în cărţi. încurajează confesiunile publice. care sînt nişte suferinţe mărunte pe ™gă bucuriile care au urmat supliciului. dacă este un precreştinism ori un creştinism purificat.. Se dezvoltă capitalismul. ei au construit. avîndu-le sub ochi. Nu există aşadar opoziţie între această religie şi cea a lui Christos. punînd la punct în mod sistematic tehnici utilitare. Există totuşi un comerţ interior pe cale de schimburi şi de întreprinderi private. însă moravurile sînt pure iar prostituţia necunoscută. turbanele turceşti.este „Casa lui Solomon" sau Institutul de ştiinţe. face să se înalţe fără încetare către Cel Etern rugăciunea cetăţii „precum se procedează la noi. NOUU Atlantida pe care Francis Bacon* (1561MA a Pu^cat-° în acelaşi an cu Novum organum "20). mercatores luci. insula Bensalem a fost cruţată de cataclis ' După nouăsprezece veacuri ea practică izolarea pent a-şi conserva originalitatea şi înaltul nivel de civili?^. cu avîntul corespunzător unei noi civilizaţii. de o religie naturală foarte epurată care are intuiţia Trinităţii.şi aici se alunecă de la ficţiunea romanescâ la utopie . lunete astronomice şi microscoape. postul preoţilor. cît ţinta lor „de a realiza tot ce este posibil". este practicată vivisecţia. Pentru că utopiile Renaşterii menţineau legătura. cu un curent de gîndire străvechi şi cu o tradiţie platoniciană. Aceas91 ta. Noua A'l^ntl 92 ^e un aspect de science-fiction care intrigă. . Un solarian. Dat fiind că posedă cuptoare cu temperatură înaltă. Marea originalitate a Bensale-mului . ele au prezentat un indiscutabil caracter de inadecvare la prezent. în vreme ce se afirma individualismul. accelerează creşterea arborilor. Apoi. nu a rămas decît şase ceasuri pe cruce. aceas-la se constituie într-un jalon între gîndirea antică şi gîndirea modernă. Cînd a sosit momentul. dincolo de Evul Mediu. scrie Campanella." Cetăţile utopice sînt fericite prin definiţie. Dar. Se preferă randamentului economic o ştiinţă care este un soi de artă. Ei creează specii noi de vegetale şi de animale. este o iucrare neterminată. în legătură cu religia sola-rienelor. în laboratoarele lor sînt capabili să facă să apară fantome dar nu întrebuinţează această putere uimitoare pentru a înşela masele. ca şi la Thomas Morus. pentru ruga solemnă de patruzeci-de-ore".. viata de familie patriarhală. Ea era pur şi simplu America pe care '" diluviu a pustiit-o şi i~a întors îndărăt civilizaţja ^ schimb. în legătură cu Atlantida lui Platon. De aceea a şi renunţat la tema posesiunii femeilor. ca şi cea din Utopia lui Thomas Morus. ar constitui un pericol. în camera nupţială'sînt plasate statui de oameni iluştri pentru ca. venatores studiază tehnicile artizanale-Sînt apoi experimentatori. laboratoare subterane. ei au predicat un rigid colectivism.

La fel se întîmp13 12. mănăstirea Theleme. Datorită caracterului artificial al cr aţiilor. de la Platon pînj f Camoanella. Doni. ANDREAE: CHR1STIANOPOLIS (ÎNCEPUTSEC. Cu toate acestea. Sînt cinci caturi locuibile. Renaşterea a fost. sur-montat de un dom gigantic zugrăvit pe firmament. o sută de străzi radiale şi o incintă circulară. care nu încetează să creeze uniformitate. nu cunosc restrînlntereSUl general. cu oarecare lux de amănunte. ignoră indivizii ca atare şi unifn ^ gama sentimentelor omeneşti. căci nu s-ar fi putut circula pe ziduri şi nici aproviziona ca lumea pe apărători. ba chiar una foarte strimtă" (R. aceea care are de făcut din oraşul ideal o proiecţie a cosmosului şi să-i reflecte armonia suverană. ANONIMUL DESTA1LLEURS: UTOPIE PLATONICIANĂ (ÎNCEPUTSEC. arhitectura noii mănăstiri. locuită de Alaopelites. este „oraşul fantomă" sau „oraşul necunoscut". dacă zicea: «Hai să ne prostim».iar planul Sforzinda este incontestabil foarte frumos -.) Sforzinda. capitala. toată lumea se prostea. La Sforzinda ar fi trebuit să se bată cale lungă pentru a trece dintr-o stradă în alta. Uton' descrie a fost descoperită de Hythlodee. în discuţie este formarea de cetăţeni care •• menţină cetatea perfectă şi să nu o schimbe cu nirnia Pe scurt. unde stăpîneşte graţia şi surîsul nu poate fi întrutotul asimilată unui oraş utopic. în ale sale Mondi celeşti — altă utopie din Renaştere. Omul remodelează mereu peisajul 31 Bacon. capitala este aşezată pe Anydris. Două turle succesive sînt despărţite de trei sute douăzeci de paşi. a cărei formă este ea însăşi o imagine a perfecţiunii divine. §i totuşi. Telemiţii. Ele acordă o m-importanţă educaţiei dar aceasta. toată lumea bea. nume care' se vrea să zică „nicăieri". acela al Anonimului Destailleurs şi este reluat de Cam-panella la începutul secolului al XVII-lea în Cetatea Soarelui. Legile) posedă locuinţe unite cu incinta exterioară şi intrînd în componenţa zidului de apărare: dispunere pe cît de nepractică pe atît de puţin posibilă. Amaurote. Dacă unul sau una zicea: «Hai să bem». Şi urn1 $_' alţii au în comun convingerea că un cadru de viat obişnuit înrîureste profund spiritul locuitorilor şi c „oamenii pot fi schimbaţi dacă li se organizează spat1 în care se mişcă". La jumătatea secolului al XVIlea. „fluviul fără apă". căci nu ne-am putut ocupa de toate . Colonia lui Platon (cf. în fapt. Aceasta fiindcă arhitecturile utopice nu caută să fie funcţionale. „cetăţenii fără de cetate". caractere comune utopiilor din Renaştere şi tre i A'micmtate' care se regăsesc mai tîrziu prin-late d'n. în . Clădirea are formă de hexagon cu o turlă mare şi rotundă în fiecare colţ şi cu un pîrîu la poalele pârtii de nord. Colonia al c plan îl trasează Platon în Legile este împărţită in -tiere radiale pornind de la centru. Ruyer). de unei misiuni foarte de seamă. Dumnezeu va fi simbolizat printr-un soare strălucitor. ea este cumva. scrie Rabelais. AL XVI-LEA) (După Ies Utopies â la Renaissance. atmosfera din aceste „cetăţi fericite" pare su focantă. le dă locuito-n dm „Bensalem pîine fără grîu. Rabelais nu a uitat apoi să precizeze. Dar geometria arhitecturilor utopice răspun-. descoperire a naturii. toată lumea o lua într-acolo. Cetatea Soarelui de Campanella gravitează şi ea împrejurul templului. dacă zicea: «Hai să ne luăm cîmpii». unde viaţa colec-93 tivităţii se supune unui orar dat. ALXVII-LEA) tatea se deschide spre exterior prin patru porţi s'i în punctele cardinale şi este împărţită în şapte ce ^ concentrice corespunzînd celor şapte planete. Ce13. cetăţile ideale sînt totdeauna trase la sfoara mulate după forme perfect geometrice. dat fiindcă nu exista decît o singură magistrală concentrică în mijlocul aglomerării. în cupolă." Mănăstirea creată de Gargantua posedă un alt caracter tipic al utopiilor asupra căruia am mai insistat: este în toate privinţele un fel de negativ al realităţii cotidiene.Ele constituie state izo-ficii^ţf1*1106' acordă credit total dirijismului şi plani-decît' • fa° d'n institu^i cauză şi nu efect. în sfirşit. care face apologia ersatzului. acest detaliu absurd se regăseşte într-un desen de la începutul veacului al XVI-lea. Insula pe care îşi propune s" care poate traduce prin „răspînditor de braşoave". V. De remarcat este că făcătorii de utopii se transforma cu uşurinţă în urbanişti şi că urbaniştii alunecă pe ne-simţite în utopie şi tind să devină legislatori. cîrmuită de Ademut „prinţul fără supuşi". asupra cărora nu apasă nici o greutate a trec ^ tului.Secolul al XIX'lea. căci păstrează un oarece paradoxal şi neverosimil. este gîndită într-un spirit hotărît conserv ^ tor. Filaret specifică gravarea unei hărţi a pămîntului înconjurat de douăsprezece luni. plus hrubele de sub pămînt etc. în felul utopiştilor. numai ordine şi simetrie. „printr-această libertate au intrat într-o emulaţie de toată lauda în a face toţi ce vedeau că-i place unuia. Eudemonisrnul colectiv care generează instituţii superstudiate şi reduta bila logică ad hoc a legislatorilor au ceva înspăimîn-tător. Ur' Dar acestea sînt oraşe ireale în ţări artificiale n multe ori autorii de utopii sînt conştienţi de acest e Numele întrebuinţate de Thomas Morus sînt tive în această privinţă. viaţa apare ternă şi cenuşie. adică o comunitate. în zadar se trudeşte să apară ca „o mănăstire pe dos este. Un asemenea desen strălucitor care se impune multor cetăţi ideale degeaba este încîntător pentru ochi . utopiile în schimb au marcat o neîncredere invincibilă faţă de tot ceea ce este natural. din multe puncte de vedere. în pavimentul catedralei Sforzinda. imaginează oraşe "tte. totuşi. o mănăstire.Camp^anella şi Bacon păstrau în izolare statele visurilor lor.imaginează un oraş care ar desemna pe sol soarele şi ar presupune un templu central.

au resimţit nevoia de a evada o clipă dintr-o lume în care demiurgii nu întîlnesc nici rezistenţa materialelor. mediocritatea mijloacelor financiare. Lăsînd să se creadă că ducele de Milano i-a cerut să creeze un oraş. Dacă par cîteodată. Leonardo da Vinci în carnetele sale lacopo Bellini. ele au fost asemenea învelişului de ceaţă pe dedesuptul căruia (avansau. asupra oraşelor-grădină. Doctorul renan. cînd s-a reprezentat la Urbino Calandria. una care privea înspre trecut şi alta înspre un viitor încă îndepărtat. în favoarea toleranţei.acestea din urmă com-punînd decorul obişnuit al comediilor şi tragediilor italiene din secolul al XVI-lea. perspectivei. înspre periferie străzile se lăţesc într-un mod uimitor. circulaţia este în mod co 96 14. Ele au atras atenţia asupra sociologiei. în vremea sărbătorilor Renaşterii. rareori s-au putut realiza plenar astfel de proiecte. oraşul imaginar ţîşnea în mijlocul realităţii tocmai bine pentru a o masca pentru moment. între două magistrale vecine. folosind ca pretext tema biblică a „Suzanei în baie". Din momentul în care există un efort al imaginaţiei care declară că „lucrurile ar putea sta altcumva". Calea era deschisă. Atunci posibilul redevine vis şi invers: visul poate deveni realitate de o zi. arcuri de triumf. din epoca Renaşterii. atunci totul devine teoretic posibil. Au insistat asupra limitării zilei de muncă. nu este vorba de oraşe locuibile. dar care au fost unul din cele mai nobile mesaje ale umanismului pentru generaţiile viitoare. Ne aflăm în prezenţa unor ghiduşii. în Occident primirile princiare au furnizat pretextul de metamorfozare a oraşelor. In preziua căderii Constantino-polului. Nicolaus Cusa-nus* a scris o lucrare uimitoare. însă încă o dată. desenator al unui „palat al lui Irod"' Altdorfer. Un „turn al viciilor şi virtuţilor" exagerat de înalt s^la care nu se observă cum ar putea fi funcţional deoarece juuie mai ales o interminabilă succesiune verticală de are circulare. piramide etc. străzilor regulate . Iată probabil cel mai neomenesc dintre toate oraşele ideale. dar căruia veacul nostru ecumenic i-a împrumutat cel mai mare interes.a. Cu aceasta. nu s-a prevăzut decît un rînd de case.) idei noi şi realizabile" (R. au avut în faţa ochilor un oraş „transfigurat".oraşul desenat de Anonimul Destailleurs. utopiştii s-au întîlnit cu un curent de gîndire care atunci a fost considerat himeric şi a avut reprezentanţi din ce în ce mai persecutaţi. a fost suprimată şi această magistrală. In asemenea ocazii. a păcii: idei în totală contradicţie cu realitatea cotidiană a vremii. economiilor planificate. Ele au afirmat că natura ar putea fi într-o zi în întregime organizată şi remodelată de către om. fost episcop şi cardinal. monumente publice oprind privirea înaintea punctului de fugă pe magistrale care se pretează perspectivei. însă ele au fost recuperate de teatru şi de sărbătorile orăşeneşti ale vremii. urbaniştii gîndeau oraşul în termeni de străzi drepte. a religiei naturale. în epoca războaielor confesionale. asupra eugenismului. Au luat poziţie. el a propus o discuţie amicală între reprezentanţi ai marilor confesiuni religioase. asupra locului capital care urma să revină culturii. lucrase la uniunea bisericilor. ele au dobîndit două feţe.în realizări e"a dreptul fantastice: un spital la fel de maiestuos ca Palatul Versailles de mai tîrziu. în 1513. asupra importanţei cadrului urban. dar ghiduşii serioase şi tocmai acesta este caracterul fundamental îhtr-o construcţie utopică. fie să se continue promenada pînă la prima incintă. au fost multiplicate edificiile fictive: faţade false. căci străzile sînt acoperite de bolţi şi de etaje locuite. F1LARET: CASTELUL PORT SFORZINDA stant subterană. Peste doi ani. Depacefidei.Cazul lui Filaret este aici deosebit de convingător. greacă şi romană şi urmărise reconcilierea husi-ţilor cu Sfîntul Scaun. La jumătatea secolului al XV-lea. Pe acest plan.pe hîrtie . să nu înspăimînte aspectul său de „cazarmă". căci. el prezintă o dispunere în labirint mai mult mge nioasă decît practică. de amplificare monumentală. scheme radioconcentrice. în ciuda aspectului himeric. este nevoie fie să se revină în piaţa centrală. un castel portuar înalt e cincisprezece etaje şi prevăzut cu sute de coloane. în loc să predice o nouă cruciadă. Cît despre Christianopolis de Valentin Andrieae. ^ leaşi utopii nu au putut să nu conţină indicaţii din c secolele care veneau urmau să tragă foloase. De-a lungul tuturor veacurilor. este pentru că se opun inserţiei lor complete în real unele obişnuinţe. Dar ideea era atît de îndrăzneaţă încît a prezentat-o sub forma unei . Dar nu se găseau decît constructori 97 specializaţi în cetăţi-miracol care să dureze astfel de arhitecturi visate. un trecut urban. a necesităţii instrucţiei pentru toţi. case egale în înălţime aliniate la sfoară. n. a stabilit legătura dintre geometrie şi urbanism. Pe teren. nici contigenţele vieţii cotidiene. şi mulţi alţi artişti. pentru a trece dintr-o stradă radială într-alta. nici servitutile financiare Şi totuşi nu toate construcţiile teoretice ale arhitecţilor sînt neapărat utopice. căci arhitecţii de renume erau puşi să amenajeze scene teatrale şi să decoreze oraşele în vederea ceremoniilor princiare. După Alberti. spectatorii. Ruyer). cu ocazia intrării lui Leon al X-lea în Florenţa. în afară de aceasta. întorcînd spatele cu hotărîre prezentului. de înveş-mîntare ă l'antique a vechifor oraşe europene. Aceste multiple absurdităţi se găsesc şi în cetatea solară a lui Doni. ne asigură Castiglione. nimic nu se opunea construcţiilor de tip antic. Visul nu este oare cîteodată o premoniţie a viitorului? Decorul teatral a acţionat asupra decorului urban. el se lansează . de practicare a trompe-l'aiil-ui.

chiar dacă varietatea riturilor urma să subziste. Poştei (1510 -1581) trecea în vremea sa drept un spirit dezechilibrat A cunoscut de două ori închisorile Inchiziţiei iar operele sale au fost puse la index de Roma." în consecinţă. Mai întîi fiindcă Evul Mediu clasic cunoscuse personalităţi puternice. „cizmarul inspirat din Silezia". este necesar ca această teză să'fie nuanţată şi aprofundată." Fără să se contrazică în toate punctele. compusă din toţi c născuţi în Dumnezeu. mai scrie Bohme. partidă. Burckhardt şi Monnier. ebraică şi de arabă la Colegiul lectorilor regali. Discuţia „ termina printr-un gen de concordat: înţelepţii se orceau acasă pentru a învăţa naţiunile respective Pre unitatea adevăratului cult. a devenit clasic să se caracterizeze Renaşterea drept desfăşurare a individului. Varietatea cultelor i se va părea comparabilă cu varietatea florilor din natură: „Flori de toate neamurile cresc şi împart pămîntul. Ignatio de Loyola. apărea omul modem. care îl laudă pre Domnul cu toate ale lor în diversitatea cîntărilor? O să le bată spiritul lui Dumnezeu pentru că glasurile lor nu fac împreună armonie perfectă? Mai degrabă să cînte din toate puterile şi să se bucure de prezenţa sa." . care urma să fie reluată apoi de ana-baptişti şi de toţi protestanţii independenţi: „Atîta vreme cît credinţa. un important tratat. scria el. Sebastian Franck (1499 . nume şi popoare. lanţurile rupte. excluzînd prin chiar definiţia ei orice fel de toleranţă. nu 1-a apărat. le vom dărui chiar acest nume şi în cele din urmă omenirii întregi. scutu-rîndu-şi tutela şi lepădîndu-şi aparenţele." De aceea. temut şi admirat de autorităţile religioase ale vremii sale şi de Frederic al II-lea. păgîni şi evrei". papistaşi. popor. să luăm cu toţii numele de lisus. Trecem atunci de la grupul de catolici irinişti la cel al protestanţilor independenţi. la Basel. „Bărbatul sîr-guincios" . degajat din ansamblu. nici o sectă pe care să o poţi arăta c degetul.vedea cum vin la Dumnezeu împuterniciţii diverselor naţiuni. Sabia duhului nu este tot aceea cu sabia cărnii.„viziuni". care îl acceptase printre iezuiţi. mai cu seamă începînd cu 1547. în care a văzut de aici înainte un fel de Mesia feminin. Cum să-1 fi înţeles epoca sa? „Să nu mai fie de acum înainte. Ierusalimul va deveni ţfPitala religioasă a umanităţii. „Ce-ar fi. De la acest ideal ecumenic s-a glisat în secolul al XVI-lea către o apologie a unei religii pur interioare. Capitolul XI INDIVID Şl LIBERTATE După Michelet. sau orice altă formă generală şi colectivă. marele filozof Bohme (1575 . Şi fiecare printre ele creşte după esenţa ei şi după calităţile care îi sînt proprii. de care drept se prevalează guvernele pentru a impune o religie supuşilor săi? Numai Dumnezeu are jurisdicţie asupra sufletelor. invizibilă. smuls din tradiţie.1561) enunţa doctrina separaţiei Bisericii de Stat. o reluare a marelui proiect al lui Cusanus. Cuvîntul lui Dumnezeu.adică el . pe aceste dărîmături. Atunci. familie. „Intre toate po~ poarele. este Biserică spirituală. nici luterani. Guillaume Poştei a scos." în asemenea condiţii.. „Toleranţa religioasă. începînd din 1533. o sectă care să fie legată de un anumit timp-de o anumită persoană sau de un anumit loc. Ele lasă pămîntul şi soarele. însă acest umanist avea nişte cunoştinţe puţin comune." în 1549. Atunci Tatăl ceresc îi striga pe îngeri care îi chemau dinaintea sa pe toţi înţelepţii din univers. De orbia terra: concordia. Astfel că Nicolaus ^us lansase teza tipic umanistă despre „articolele 99 fundamentale" asupra cărora toţi oamenii de bună voinţă puteau să se pună de acord ..tot atîtea idei himerice pentru contemporanii lui Calvin şi Ignatio de a. „toate legăturile sînt relaxate. Aşa ne vom dori să avem drept prieteni pe evrei şi pe ismaeliţi. Să fim cu toţii discipoli ai lui lisus. „în Evul Mediu. căldura şi frigul să-şi facă voia. intoleranţa este nefastă şi absurdă. va vedea în diversitatea religiilor o şansă pentru umanitate. Aproape o sută de ani după Cusanus. „Statul creştin" este ° expresie de origine recentă nicăieri menţionată în "avei. simpatie pentru credinţele celuilalt. Maica Jeanne. unităţile distruse." Dimpotrivă. de la care aşteptăm mîntuirea. corporaţie. apoi sflntul Petru şi sfîn-ravel le explicau marile mistere creştine. mai dragi îi sînt cei care se tem de dînsul şi u împlinesc dreptatea. în timpul perioadei următoare. „spritualistul mistic".1542)^ a insistat asupra „imparţialităţii" lui Dumnezeu care „îndrăgeşte încă şi astăzi din toată inima ^fără deosebire. a insistat asupra convingerilor că musulmanii şi evreii aveau puncte comune cu creştinii. Cunoştea bine imperiul otoman." Un veac mai tîrziu. scria Burckhardt. Este o comunitate în care 100 încredem şi pe care nu o vedem altminteri decît cu ochii spirituali ai inimii şi ai omului interior. cînd a întîlnit o călugăriţă exaltată. ieşit din rînd. tot atîtea „sticle aruncate în mare" pe care furistoriei urmau să le împingă încet-încet înspre ţărmurile oamenilor. a lăudat toleranţa turcilor. implorînd stabilirea unităţii religioase pe pămînt. Astfel. „Biserica nu este nici un popor anumit. se împotriveşte celor mai elementare legi naturale. Poştei a fost de bună seamă un vizionar. afirma Monnier. ploaia şi vîntul. prinţ creştin cu numele dar în fapt atras cînd de . doctrina şi ceremoniile sînt de la Dumnezeu. Schwenckfeld scria iarăşi: „Un stat poate fi creştin în mod oficial dar nu urmează că are putere asupra Bisericii sau că este creştin negreşit. ele sînt copii ai lui Dumnezeu. Caspar Schwenckfeld (1489 . magistratul nu se amestecă. Biserica despărţită de Stat . omul nu se descoperea decît după rasă. de la aromă şi de la gust. dacă nu ar fi să se amintească decît de Poverello din Assisi. deseori condamnaţi în epocă la a rătăci din oraş în oraş pentru a scăpa de persecuţiile repetate. în 1544.doctrina care urma să reapară un secol mai tîrziu în vremea conflictel0r dintre catolici şi protestanţi. între ele nu sînt certuri de la culori. să fie judecate păsările din păduri.1624). fiind cîtva timp profesor de greacă.

căruia Filippo Măria Visconti i-a datorat succesele din Lombardia. la Florenţa cel puţin forţa umanismului a fost şi forţa claselor conducătoare. revenirea în forţă la artele şi literele idealurilor antice. nemîncînd decît pîine. le oferea altădată parcimomie. mai ierarhiza • mai disciplinată. Precauţii salutare. progresul economic şire" crudescenţa luxului. »i 11 exprime. Ronsard. mai ţărănească. punerea pe tapet a dogmelor 51 a autorităţii bisericii romane. Michel Şervet care nega Trinitatea. Oameni care nu aparţineau claselor conducătoare s-au impus admiraţiei ori atenţiei generale. Se ştia de multă vreme că umaniştii veneţieni ai secolului al XVI-lea aparţineau patriciatului urban. Pe planul religios. Martines . Să repetăm că între Evul Mediu şi Renaştere nu a existat o despărţitură brutală şi totală. De revolutionibus orbium celextium. nu era uşor să afli singur. căci un veac mai tîrziu Inchiziţia îl silea pe Galilei să-şi abjure „greşelile şi ereziile". Zwingli.. contactul cu lumile exotice. au incarnat acele aspiraţii care erau 103 cele mai profunde ale vremii lor. Poggio Bracciolini poseda în 1458 un cap' 102 6 îl ridica la nivelul şefilor de familii aristocratice. care nu avea la Constanza sprijinul de care beneficia în Boernia Savonarola.Coran. Multe fapte dovedesc ataşamentul sincer a numeroşi oameni de afaceri faţă d. Odată făcute aceste remarci. Francesco Datini a întreprins în 1399 un pelerinaj de nouă zile. Jan Hus. se an i-zează din ce în ce mai mult şi zilnic ce cantitate ri medieval mai conţinea încă doctrina lor. „profetul dezarmat" criticat la acest nivel de Macchiavelli. Giornado Bruno* care s-a apropiat prea devreme de panteism au pierit pe rug. Este chiar tentant să se afirme că.. Luther.e credinţa creştinească. Doi reprezentanţi ai băncii Medicii în Europa de Nord. se situau şi unul şi altul printre cei mai bogaţi locuitori a oraşului. difuzarea crescîndă a culturii. dispreţuitori pe faţă ai interdicţiilor Bisercii în materie de camătă. t Gianozzo Manetti i se plîngea odată lui Cosimo cel Bătnn de a fi plătit în cursul vieţii sale 135 000 de florini Republicii cu titlu de taxe. Dar şi atunci a avut grijă să i-o închine lui Paul al III-lea. urbanizarea. Dar un studiu american recent . Carmagnola. ea a murit părăsită. era fiu de ţăran piemontez . Fidelă vocaţiei sale. Au devenit cu putinţă cariere în afara cadrelor învechite. cînd multe dintre tradiţiile şi i^. Personalităţile puternice au putut să se desfăşoare mai bine şi într-un număr mult mai important decît altădată. au fost în general nişte conservatori.cel al lui L. familia Fugger a rămas catolică. mărirea abaţiei Fiesole şi pentru renovarea bisericii Sfîntului-Duh de la Ierusalim. în timp ce doar 6 se născuseră în mica burghezie. Condotieri care nu erau decît nişte parveniţi au făcut să fflure prinţi şi republici. nu s-a putut menţine decît doi an în sînul unei societăţi încă prea ostile femeii. figură pe cît de emoţionantă pe atît de ataşantă. Mai prudent. Războaie sîngeroase şi repetate. întregirea mănăstirii Sân Marco. Să ne întoarcem la artişti şi la oamenii de litere spre a descoperi de «dată că Leonardo. Este cert că Italia din Quattrocento a fost bogată în rsonalităţi strălucitoare şi în cariere orbitoare. Este pe de altă parte o simplificare prea facilă separarea oamenilor eminenţi ai Renaşterii de mediul lor natural. Copernic* nu şi-a trimis la tipar faimoasa carte. primite erau puse iarăşi în discuţie. Angelo Tani S" Tommaso Portinari. Coluccio Salutaţi şi Leonardo Bruni. se dovedeşte că 36 aparţineau marii burghezii sau nobilimii. neîncrezîndu-se şi neinteresîndu-se decît de realităţile mărunte? S-ar comite un nonsens psihologic. se cercetează acum. Intr-un oraş trecut la protestantism. Shake-speare şi cîţi alţii au avut nevoie de mecenaţi fără de sare nu ar fi fost posibile carierele respective. brînză si fructe şi neculcîndu-se în tot acest timp decît pe tare. Există un oarecare paralelism între e^ voltarea artei portretului din secolele al XV-lea Şi ^ XVI-lea şi afirmarea personalităţilor individuale.ajunge la nişte concluzii asemănătoare în ce priveşte Florenta-Doi dintre cei mai cunoscuţi cancelari umanişti ai H£-publicii. Calvin. prin sondaj. rămîne adevărat că vremea Renaşterii a văzut slăbindu-se legăturile sociale. toate aceste fapte au contribuit în acelaşi sens şi au oferit celor mai dota e temperamente sau celor mai întreprinzătoare acele Ş* se pe care o societate mai puţin mobilă. Michelangelo. Pot fi văzuţi oare marii neguţători-bancheri din Renaştere sub forma unor inşi „singuratici". au comandat şi unul şi altul lui Memling un tablou cu Judecata de Apoi. Cît de-sjff tenorii Reformei. Chiar şi ^ epoca Renaşterii. decît atunci cînd a simţit că i se apropie moartea. cîhd de scepticism. au fost ln^elege nişte revoltaţi care „au sfărîmat lanţuri". Jeanne d 'Arc. Cosimo cel Bătrîn a donat sume considerabile pentru ridicarea bisericii Sân Lorenzo. în schimb. cazul a de persoane din anturajul principalilor umanişti florentini din secolul al XV-lea. Astfel că umaniştii florentini şi cei care îmbiau în jurul lor cultura cea nouă se rînduiau în sectorul privilegiat al societăţii. dar ost purtaţi de un curent religios pe care s-au priceput co îi . că 3 veneau din familii bogate domiciliate într-un teritoriu supus Florenţei. Nu toată lumea ar fi t fi în măsură să prezinte o atare plîngere lui Pater putut patriue •! Dacă. Ş1 aici se poate observa că nu este vorba despre un fapt unicamente italian.

Destine ca acestea nu ar fi fost cu putinţă într-o epocă în care gîndirea critică a Renaşterii punea în cauză pînă şi fundamente întru totul legitime. „Ea singură. Jeanne d'Arc nu era decît o ţărăncuţă care nu tla să scrie. curajul calculat. îl propune „ca model pentru toţi cei care. Deviza lui. legînd dezvoltarea individului de succesul cîrmuirilor tiranice care exaltau condotierii victorioşi şi protejau talentele (docile). . pentru a ne ţine sub dominaţia lor. apoi la Paris. prin avere sau cu armele semenului. Neluînd în studiu decît cazul italienesc. ei întrebuinţează arme temporale şi spirituae. căruia Donatello i-a ridicat statuie. a fost trimis în misiune pe lingă papă. In realitate progresele individualismului au caracterizat ansamblul civilizaţiei occidentale şi au fosi solidare cu dinamismul cel mai profund.manisl $' om politic florentin. Gattamelata. Devenit conte palatin şi titular a patru seniorii. Petrarca a s. nu pe alţii. chiar dacă Italia a dat tonul şi a mers probabil mai departe decît alte ţări ale Europei în ceea ce priveşte emanciparea individului şi critica ierarhiilor sociale. Dacă vrea să merite onoare. interoga asu-Pra valoni ierarhiilor sociale şi discuta noţiunea de °Weţe. scrie R. Burckhardt a îngustat perspectivele. şi-au impus autoritatea la Florenţa. numai italian. ar putea servi drept caracterizare întregii Renaşteri. în Italia. O îmbogăţire prea rapidă şi geloziile pe care le suscita i-au cauzat dizgraţia. nu distinge un Jacques Cceur de cadetul său Cosimo cel Bătrîn de Medici. Oameni noi au devenit şefi de stat: Francesco Sforza. al lui Piccinino era măcelar. a luat locul lui Visconti la Milano. i-a respins pe englezi. în ciuda > în afara ierarhiilor tradiţionale." Iar Pal-U. La începutul secolului al XVI-lea. Mulţi prinţi italieni din Renaştere au fost bastarzi: Francesco Sforza. a devenit conetabil al Franţei. avea un tată lăptar. Un Etienne Marcel Paris. Tipul omului de afaceri din Renaştere care. Cesare Bor-gia*." O astfel o<-critică nu îşi capătă adevăratul temei decît readusa i contextul istoric. In epoca 106 condotieri italieni făceau avere. spiritul întreprid. „Nu se naşte cineva nobil. a fost înnobilat şi a intrat în consiliul regal în 1442. Sigismund Malatesta etc. să se pe sine drept pildă. Căci tiranul din veacul al XV-lea nu putea conta decît pe sine iar încolo nu se preocupa decît de sine. îi face pe oameni nobili". Dante afirma în Convivio că nu vrea să recu-asca altă nobleţe afară de cea a virtuţii. Este o definiţie. intim al lui Lore zo Magnificul. Renaşterea italiană a pus deci problema legitimităţii şefilor de stat şi valorii nobleţii ereditare. nici cea a preoţilor a căror violenţă este dublă. Faptele le de eroism au fost cîntate în poeme. El a fost prima persoană de origine burgheza care a obţinut această dregătorie. cel mai de vază dintre neguţătoriibancheri din Occident nu era un italian. altul la Brutus. Nu s-a mai contestat legitimitatea unor Gonzaga ori Medici iar regii Franţei au binevoit să ia în căsătorie prinţese florentine. Cariera sa minară a furnizat în secolul al XV-lea subiect pentru oiserii. a tăgăduit parţial şi a acceptat stabilizarea situaţiilor create. Unul vrea să se c atare w Eneas.. In timp ce Guicciardini* scrie cu scepticismul său obişnuit: „Toate statele sunt violente. „oamenii aceştia care nu înţeleg nimic dintr-o manevră infimă şi a căror orgoliu este mîngî'al de un van titlu nobiliar.. Este oare un fel de a spune că a dus logica sa pînă la capăt? Nu. Macchiavel-li consacră în capitolul din Principele „noilor principate înfiripate cu forţe şi ajutor străin ori graţie unei averi frumoase" şi un alt capitol „celor care. în a două parte a istoriei sale. şi nu există putere legitimă. care a fost cea mai mare uzurpare dintre toate. prin inteligenţa şi activitatea sa. condotier şi băiat de condotier. Erasmus a introdus în Elogiul nebuniei o viguroasa satiră a nobililor. un mic nobil bre-C Duguesclin. a fost un moment stăpînul Italiei centrale şi Mac-chiavelli. „Nimic esenţial. în capitolul VII din Prinţul." Renaşterea italian-611 fost îndrumată în acest fel înspre preamărirea calif -a de virtu. Meşter monetar la Bourges. 'ia vreme. fiindcă. au ajuns la suveranitate". şi-a încoronat regele. în 1448. ar fi eronat să se limiteze fenomenul la peninsulă. ci Jakob Fug-ger „cel bogat" a cărui intervenţie în momentul alegerii imperiale din' 1519 a fost decisivă. Klein. Poseda mai cu seamă fresce de Altdorfer. Termenul it lienesc virtu este greu de definit. o inteligenţă vi vificată. franceză a lui virtu. un spaniol. Jakob Fugger a strîns in locuinţa sa din Augsburg cărţi şi opere de artă. ci devine. în contextul vrem el înseamnă mai cu seamă voinţa de a-ţi croi un des ţin. într-o vreme cîrid personalităţi pu'e nice se impuneau în faţa contemporanilor. Al-phonse şi Ferrante de Aragon. tot trudindu-se să nu se bage de seamă. „îndrăzneţilor nimic nu le e imposibil". îşi croieşte un loc de excepţie în ţara de origine. El nu exclude nici cruzimea. neguţătorul francez a devenit intendentul lui Carol al VII-lea. nici cea a împăratului care se reazămă pe autoritatea romanilor.şi păzise porcii. în secolul al XVI-lea. In plus. a redat •urajul soldaţilor iui Carol al VH-lea. au ajuns la suveranitate". prin crime. Nu lipsesc nebuni pe potnyţ care se uită la aceste brute ca la nişte zei. Van Artevelde în Flandra i-au făcut^să treniu pe prinţii cărora le-ar fi datorat ascultare. devine de neînlocuit pentru guverne şi sfirşeşte ca protector al literelor şi artelor. scrie Landino. nici şiretenia dacă se dovedesc folositoare . dar se însoţeşte în mod necesar cu stăpînirea de sine şi cu o anume măreţie a sufletului.Aceste declarat1! marchează realizarea unui curent e gîndire care. bancherii Medici. nu este. de .dovadă acea virtu pe care Macchiavelli o laudă la Cesare Borgia -. Ea a devenit comandant miliar. adaugă: „Cel care în slăvi vitejiile înaintaşilor îşi atribuie sieşi merit şi onoare.

a realizat ori a proiectat morminte grandioase pentru luliu al II-lea. Gloria artiştilor a întrecut-o pe cea a oamenilor de litere. Nici un renume nu a atins totuşi pe cel al lui Michelangelo a cărui teribilită i-a stupefiat pe contemporani. Faim care sfidează timpul şi traversează secolele. în aşa fel încît. De aceea a refuzat şi să adere la Reformă şi să accepte tichia de cardinal propusă de Paul al IlI-lea. a luat şi el o hotărîre ^ ică. Trei sferturi <T veac mai tîrziu.^ împăratul Maximilian.. Leonardo este primul artist care s-a bucurat în Europa Renaşterii de un prestigiu atît de eclatant. Aşa se face că scriitorii şi artiştii.un nobil nevoiaş din Extra-107 ' madura .. cat statui ecvestre condotierilor.. fiu de preot. a devenit în era de aur a umanismului o veritabilă putere curtată rînd pe rînd de Luther. o ană ascuţită şi se făcea caz de succesul scrierilor sale. şi-a refuzat să tacă. de papă." Cortes . însă nimeni nu i-a putut contesta lui Erasmus titlul de „prinţ al literelor".. la mijlocul secolului al XVI-lea. Nimic mai semnificativ decît cariera lui Aretino. atunci m(i scria: „Nici un artist. Dar „Proteu cu sute de feţe". nu numai în sculptură. Raphael. Francisc I i-a trimis în dar lanţ de aur reprezentînd nişte limbi otrăvite. con-tlngentul lor de personalităţi excepţionale. Jn epocă i s-a şi spus „secretarul lumii". Dar în curînd s-au ridicat alte stele a căror strălucire a fost şi mai intensă. Scrisese Vre"° Zl: . Excomunicat de Roma. Vasari a scris: „Se văd influenţe celeste care plouă cele mai mari haruri peste nişte fiinţe omeneşti printr-o operaţiune care pare mai puţin naturală decît supranaturală. A. să se impuiw în faţa protectorilor lor. oriunde s-ar întoarce. Ceea ce a şi făcut nu' fără necazuri. orice gest ar face este atît de divin că îi face uitaţi pe toţi ceilalţi oameni şi îi revelează cu limpezime originea sa veritabilă care este divină şi care nu se datorează unui efort omenesc. dacă a Dumnezeu. Ea a rid. atunci cînd se condamna să cucerească imn ^ aztecilor cu o mînă de oameni. Lope de Vega* îl determina să Eu sunt Cortes. nu a ezitat să se certe de mai multe ori cu irascibilul luliu al II-lea. după instalarea în glorie. dar mai ales ca mare filozof." Douăzeci de ani după moartea pictorului Giocondei. Erasmus a reuşit să-şi păstreze independenţa. Chastel subliniază că Michelangelo a fost primul artist căruia i s-a consacrat o biografie din timpul vieţii. De aceea a refuzat catedra pe care Guillaume Bude i-a oferit-o la Colegiul regal din partea lui Francisc I. de Francisc I şi de Carol Quintul. Viaţa sa a fost u şantaj continuu. talent. a resuscitat triumfurile antice. primul care a °st onorat cu funeralii oficiale. Nu a umblat după glorie.Nimeni nu vă mă va. Era cît pe ce fie numit cardinal. un semizeu. regelui teritorii fără margini. în legătură cu Leonardo. Carol Quintul a refuzat să-1 facă vice-rege pe Cortes de a cărui ambiţie se temea. In 1443. în mijlocul unui cortegiu unde Venus stătea alături de figuri burleşti Arcul de la Castel Nuovo din . Michelangelo nu poate fi învins decît de el 109 Renaşterea a regăsit noţiunea antică de Fuma.. Este tocmai ce s-a văzut la Leonardo da Vinci. a luat asupra sa să ^ Voace ruptura unităţii creştine în Occident. odată ce aveau nevoie de mece-naţi. Din acel moment a devenit. Cînd a murit. nu va Putea niciodată să întreacă prin desen sau graţie această Pera. Nu a trăit decît din subvenţii de w suspuşi dar pe toţi i-a nesocotit. în ciuda d"" fectelor sale. a fost mut de cele mai înalte autorităţi fiindcă avea spirit. graţie. în pictură şi în arhitectură. un personaj de epopee. Ariosto cu dreptate 1-a numit „u & 108 •n. Dar cum să nu fie ev°caţi totuşi Luther şi Cortes? Primul era de origine milă. Poate că niciodată înainte vreme literaţii şi artiştii nu atinseseră în societate o poziţie atît de considerabilă. Vasari exprima o °Pinie curentă. atunci se acumulează nemăsurat într-un singur om frumuseţe. „nevăzut tipar" . în Cetatea eternă emoţia a fost considerabilă iar Leon al X-lea a plîns. în vinerea sfîntă din 1520. Avea de altfel aură de prinţ. familia Medici. în ceasul cîrid se năşteau timpurile moderne. însă şi l. chiar excepţional. O persoană odioasă care a fugit de acasă la ?ejsprezece ani şi care nu făcuse studii regulate. lui Dumnezeu suflete fără număr. a stîlpul infamiei în Imperiu. care de fiecare dată a avut iniţiativa pentru împăcare..a disputat Francisc I şi Carol Quintul.Aşa se face că toate marile naţiuni ale Europei au aclus. Cellini 1-a auzit pe Francisc I spunînd regelui Navarrei şi cîtorva cardinali că „nu mai fusese vreodată pe lume om aşa de învăţat. Enumerarea acestora este o imposibilitate. Este de la sine înţeles că a avut nevoie de protectori. sfida cît trăiesc. Dar convins că nu tre-la să păstreze pentru sine doctrina justificării prin redinţă. mai cu seamă în deb'utul carierei. în epoca de aur a mecenatului. în i* corăbiile care 1-ar fi putut duce înapoi în Cuba îm ' una cu soldaţii săi spanioli.după ce a ars pe coasta mexicană. au ajuns. regele Ang"el -regina Poloniei 1-au copleşit cu daruri. Bastardul acesta. l-am dăruit Spaniei înălţimile triumfului graţie strălucitoarelor mele victorii. mai ales începînd cu 1515. Alphons de Aragon şi-a făcut o intrare triumfală la Neapole întrun car aurit. trecea la Roma şi în restul peninsulei drept un fel de erou. într-o zi. Acest fenomen nu poate fi explicat decît prin răspîndirea nouă a culturii şi presiunea unui public instruit din ce în ce mai numeros.calificat aşa de Luther -.jlor"..

ducele umanist de Urbino. Pe mormîntul lui Marc Antonio della Torre. de aceea au fost create care şi arcuri de triumf. Cînd a fost primit la Milano. Celebrarea gloriei a devenit de atunci una din preocupările majore ale Renaşterii pe care a transmis-o epocii lui Ludovic al XlV-lea. lauri. puţin cultivată de romani. Dar^ceea ce s-a amintit mai înainte despre literaţi şi artişti probează că prinţii şi căpitanii nu s-au aflat singuri în căutare de glorie. cuvîntări funebre şi o mie de alte distincţii admirabile. către 1490. după vechiul obicei al romanilor. El scrisese de altfel . în tot cazul. înconjurată de războinici. a eliminat intermediarii dintre mîntuit şi Mîntuitor. trofee din marmură.chiar şi al celui sărman . artist pasionat de antichitate. teatre sau decoruri somptuoase. Pînă ce seara te-a încercuit. într-un car tras de elefanţi." însă pentru unul ca Luther. Marele car pe care 1-a desenat Diirer prin 1515 pentru Triumful lui Maximilian depăşeşte imaginaţia. • Promovarea persoanei nu a fost operată în lipsa durerii.era grandios şi tragic. In timpul războaielor italiene. de necaz. între 1481 şi 1492. V. Pe măsură ce inovaţiile Renaşterii italiene depăşeau frontierele peninsulei. Lorenzo Costa a reprezentat-o pe pereţii capelei Bentivoglio din Bologna. In 1491.) par să îl copleşească pe bietul împărat care nu are spaţiu şi iese turtit dintr-o compoziţie prea bogată. şi-a făcut apariţia din nou pe monumente: în Franţa. moda nu putea să nu se întindă în întreaga Europă." Mantegna. Intrarea lui Henric al lMea în Rouen.. spune un contemporan. a fost un triumf în maniera romana. una din caracteristicile majore ale civilizaţiei europene în momentul cînd aceasta se îndepărta de malurile Evului Mediu. Tipul roman de Fuma. Lorenzo Magnificul a dat o petrecere grandioasă care reprezenta „triumful lui Paul-Emilio". un schelet contorsionat care. bătăliile pe care le cîştigase". „intrările" regilor Franţei în oraşele italiene au copiat triumfurile antice. pome-nindu-se toate oraşele şi castelele. Spre sfirşitul vieţii. şi deci chinuit de problema mîntuirii fiecăruia dintre creştini. fără să mor defel. cornuri ale abundenţei. la capela Anet şi pe faţada Luvrului executată de Pierre Lescot. De amintiri va fi cîntat Ronsard. Ronsard a fost sigur de gloria sa eternă: Nu tot Ronsard va coborî-în pămînt Ci va rămîne ce-i mai bun din el. Desartele nădejdi te vor pieri.iar Alberti a făcut această cutezătoare afirmaţie: „Acela care îşi cultivă darurile personale aduce servicii statului prea destul.formula pe care ar fi putut-o prelua în contul lor mulţi oameni ai Renaşterii . Luther a privilegiat dialogul omului cu Dumnezeu. Dante condamnase în Purgatoriul „dorinţa de glorie arzătoare".) nu' din maeştrii gîndirii din Renaştere. S-a admis imediat dreptul creştinului de a aspira la supravieţuire în memoria oamenilor. premiantul clasei a fost declarat primul imperator Promovarea individului a fost deci. Renaşterea. o femeie tînără înaripată suflînd într-o goarnă şi încoronată cu lauri. în 1550.Neapole a păstrat amintirea acestei defilări. Prinţul. chiar dacă pe undeva îi refuzase orice libertate păcătosului. îngerul Faimei proclamă victoria oamenilor de litere asupra morţii. volute etc. . 36.contrapondere necesară unei evoluţii care detaşa individul de tradiţii şi de ierarhii ale trecutului. de Andrea Riccio (Luvru). în picioare în spatele lui. Muzo. Astfel că Reforma a exprimat pe planul religios irezistibila înălţare a persoanei. nu fără vanitate. Aleargă. a lăsat şi el să fie reprezentat ca biruitor de Piero Della Francesca Ufizzi. Cîţiva ani mai tîrziu. de doamne şi de oameni iluştri.. (Ode. inspirat manifest din pînzele lui Mantegna. măcar la nivelul superior al societăţii. scapă coasa. este încoronat de către Faimă. nu proclamase oare el ca pe o evidenţă: „Omul se UleŞte să rămînă în gura semenilor lor pentru tot '111 viitorul"? Pînă şi în colegii a fost căutată gloria: la je zuiţi. Federico da Montefeltro. Mereu. coroane. Multă vreme s-a dat uitării adînca şi trainica melancolie a Renaşterii . Voi colinda tot viu prin univers. du-mi în ceruri dar O glorie pe care o am din har Pe drept cuvînt mă aflu triumfat.este vorba de o nimfă care i se adresează poetului: Pînă ce tîmpla nu-ţi va înflori. Marsilio Ficio. Ronsard nu a fost permanent la fel de convins de perenitatea numelui său pe cît s-ar putea crede judecind după versurile precedente. Lorenzo Magnificul i-a scris odată lui Frede-ric de Aragon: „Ce a cunoscut mai mişcător Antichitatea este această celebrare a gloriei care îmbăta toate spiritele.. cînd se dezvolta 110 complicaţiile manieriste. zeiţă antică revenită la loc de cinste. a realizat pentru palatul ducal din Man-tova. a exaltat Faima. a făcut din fiecare credincios un preot. Moştenitor al miticilor flamanzi şi renani. lui Ludovic al XH-lea. aşezat într-un car cu patru roţi. chiar m^ inte de jumătatea secolului al XVI-lea. contemporan unei epoci care punea accentul pe păcatul personal. Petrarca a adresat. mereu. Foarte semnificativ în această privinţă este gustul marcat al epocii pentru o literatură personală. peste tot unde a trecut. Umanistul Pontano a ajuns să declare: „Am devenit eu însumi" i . o „scrisoare posterităţii". destinul individual . în orele de pîn'la asfinţit. „i s-a făcut o primire. cu prilejul căsătoriei sale (1459). capete de lei. nouă compoziţii mari consacrate Triumfului lui Mim Cezar. Cu lauri verzi la cap va fi ornat. statui. Abuzul de alegorie şi acumularea de motive ornamentale dintre cele mai heteroclite (acvile. încărcătura şi hiperbola au devenit rapid legea genului.

.este adevărat. -a republicii la Florenţa -. Această aspiraţie romantică se întîlnea evident cu aplecarea spre melancolie a societăţii cultivate. o face amintindu-i că juneţea zboară ca vîntul: Vretnile trec. accentele romantice sînt efectiv numeroase în j^a Şi literatura Renaşterii . Deşi locuia în oraşul din lume cel mai bogat în monumente antice şi în mijlocul unei curţi alese. acest poet umanist nu s-a simţit mai puţin neajutorat: între lupi haini pe cîmpie dau roată. Curînd ne vom întinde pe sub lamă.) La sfîrşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui de-al XVII-lea. Toate operele de această factură se încadrează în interiorul unui mare curent macabru care a traversat epoca Renaşterii. Dezastrului îi fi-va sorocit 112 Si morţii tale dorul meu sfirsit. Dtirer a reprezentat de mai multe ori moartea.) efectele d noapte. (Leş Amours. n-au să mai lase vesti: lubeşte-mă. J. cum să nu se vadă aici mai degrabă expresia unei angoase cu mult mai profunde. la Triumful Morţii de Heemskerck şi de Bruegel cel Bătrîn. Mai este nevoie să mai fie pomenită cu ce forţă plastică statuile de pe mormintele Medici-lor. clarul de lună.ale celor semnate de Altdorfer. 113 munţi plini de ascunzişuri". Literatura pastorală a Renaşterii insistă asupra zbuciumului celui îndrăgostit a cărui pasiune este neîmpărtăşită şi care caută în singurătate o consolare. lui artes mo-riendi şi triumfurilor morţii. a la chandelle. madamă. . Mignonne. durerea şi disperarea? Chiar dacă poemul pe care artistul 1-a scris despre Noapte. nepoţii te-or zeflemist.. viermii rod un trup Stîlcit ţi descărnat.descoperă în pla-e secunde „drumuri întortocheate." Şi autorul citează ca exemple pe Altdorfer şi De Mantegna. ca o fiinţă hipersensibilă încă din copilărie şi plîngăcios.. ce-i sub cuvertură.. Vasari asigură că mulţi dintre pictorii vremii sale . mai multe m secolul al XVIlea decît în cel de-al XV-lea. cît mai eşti. de ruegel şj de Tintoretto de pildă . Sub un morman de oase. crînguri întunecoase. la scena cimitirului din Ham-let („cît timp poate rămîne un om în pămînt fără să putrezească?"). Dar tăietura artificială dintre veacurile al XV-lea şi al XVI-lea. încă şi mai frapantă este prezenţa morţii în operele literare şi artistice. Cînd vom fi duşi. în această direcţie. El trimite la Tran-si de Ligier Richier. IX. Bousquet adaugă: „QUs tului pentru tristeţe îi corespund (şi n.au fost nişte melancolici. Ronsard se definea pe sine ca „sălbatic. de gura-i îngheţată Mă ia tremuriciul. se descoperă că a existat un romantism al Renaşterii demonstrat elocvent de Leş Regrets ale lui Du Bellay. dar noi ne-am dus. Rosso . tot aşa. (Leş Regrets. multiplicarea imaginilor cu ruine. opera lui Ronsard este revelatoare. Chassignet (mort în 163-) 114 intitulat unul din sonete Trup mîncat de viermi în se putea citi: la aminte. 17. etc. I.) ţu prezent. Quand vous serez bien vielle.. frumoaso. un studiu psihanalitic al tablourilor vremii .căuv. Burta desfăcută vuind de sînţ>e copt Murdăreşte cu duhorile locul tot.Cel mai bun comentariu al unui astfel de poem rezidă în apropierile pe care le sugerează.. Repetarea acestei teme de la Sannazzaro pînă la Honore d'Urfe nu se datora nici hazardului. care sînt tot atîtea *~^ retrageri propice meditaţiei. practicată multă vreme în Franţa mai ales a făcut să nu se acorde suficientă atenţie durabilei supravieţuiri a temelor macabre. părul mi-l simt zbîrlit. Baldung . Melancolia lui Diirer şi cea a lui Lucas Cranach nu sînt decît C£le mai cunoscute opere pictate ori desenate consacrate acestei teme. Bineînţeles că s-a remarcat adesea locul pe care veacul al XV-lea îl acordase dansurilor macabre. allons voir si la rose. „Mi-e drag să dorm. vremile trec. a fost inspirat parţial de evenimente politice proaspete . cu rădăcini chiar în temperamentul sculptorului „teribil"? Dar cazul lui Michelangelo nu a fost izolat.) Mulţi mari artişti şi literaţi din secolul al XVI-lea au resimţit un sentiment de solitudine aidoma şi au fost încercaţi de mîhnire. sculptate de Michelangelo exprimă oboseala. De plîngi. Unele din cele mai cunoscute şi mai atrăgătoare poeme ale sale .. şi încă să fiu piatră.cele pe care le învaţă şcolarii la clasă: Comme on voit sur la branche au mois de mai la rose. bănuielnic... Rafael spunea despre Michelan-gelo că era „singur precum un gîde". Cînd poetul invită o tînără frumuseţe la amor. obsesia morţii rămînea în Franţa una din caracteristicile poeziei baroce.Corregio. (Fragmente din Amours. în plus. cum membrele-i erup 'Deznodată. Pontormo. au soir. în orice caz. Cu această macabră inspiraţie a secolului al XV-lea. ruptă.. 19.. fosta legătură. Piero di Cosimo. Restul de nas schimonoseşte pe obraz. trist $1 melancolic". a. < Amorurile despre care-am spus. Adulmec iarna. Camoens s-a prezentat. Oho! vremile ba.". muritorule.. nici simplei mode.Versul căznit (i se va vesteji.sînt centrate pe gîndul morţii apropiate ori deja prezente.

atîta tot. Minciuna stă la a cunoştinţelor noastre şi tenebrele ne împresoară 117 aşa de fără milă. ne conduc la descoperirea unui important filon pesimist. Dar care sînt aşadar aceia care s-au omorît de scîrba vieţii? Oamenii înţelepciunii. în 1569 au fost numărate paj. Să-1 ascultăm mai întîi pe Ronsard: . carcere şi turnuri".. jumătate femeie frumoasă. au atribuit şi unui altul diavolului epidemia^ de sinucideri care s-a propa' gat atunci în Germania. fie şi rapidă. La sfîrşitul secolului al XVI-lea gravurile lui Blomaert şi ale lui Greu-ter au simbolizat vanitatea lumii printr-o fiinţă hibridă.fără să se omoare.. Renaşter a fost încă mai severă iar texte doveditoare sînt 5 duiumul. Atît de jalnici sîntem si slăbiciuni de-o zi. şi G. în-tr-o Mascarade. se va spune. Cum ar fi putut să se desfacă de dorul morţii moştenit de la epoca precedentă o epocă a războaielor religioase.. adăuga: „Din-eauna cu nimic nu m-am întreţinut mai tare decît u "paginările morţii. în 1548. şi se va pomeni de sinuciderea umanistului Bonaventure Des Periers. Du Bellay a compus o răscolitoare Plîngere a disperatului cu un accent sincer care nu înşeală: Bine-i celui care Are îngropare într-un pîntece matern! Bine cui i-a ieşit Sufletul fi l-a vrăjit Pacea somnului etern! Păstorul lui Tasso. Leş Simulachrex. umbră care piere. Ideea că viaţa nu merită osteneala de a fi trăită revine frecvent sub pana scriitorilor. cu insulte. de la Mort (de M. în complexul de îndrumări ale Renaşterii. nici care Dumnezeu» supărat i-a condamnat să se nască întru asemenea şicane. potlogării. (Imnuri. atît de mănoasă în masacre şi în suplicii? Montaigne şi-a petrecute viata meditînd asupra morţii: „între petreceri şi bucurie. o trecere în revistă. ptiu!" In faimosul monolog. A le enu mera pe toate. Cercetarea istorică va avea de 115 verificat acest. Ba chiar ajunşi în cel mai mizerabil hal O ducem în necazuri ca orice animal! Nu pe degeaba Homer ne-asemuieyte Cu frunza iernii ce se prăpădeşte. Mulţi au pus în discuţie valoarea raţiunii şi aptitudinile morale al omului. chiar pe vremea cea mai licen->oasă a vîrstei mele. nu sîntem nimic.. Aminta. a literaturii din secolul al XVI-lea face să se descopere importanţa în epocă a temei disperării." Şi Nebunia conchide că ea face viaţa de îndurat. decît răutate". Doamne! Ce apăsătoare. urmat de Guicciardini. I). îi întinde curse. In Elogiul nebuniei. ne poticnim la fiece pas. îl trădează. se găseşte această neaşteptată afirmaţie care vine după o referire la trista condiţie umană: „Nu vă pot spune cîte rele i-au adus pe oameni în asemenea stare. Nebunia lui Erasmus evocă „răul pe car omul i-1 face omului: îl ruinează. în 1542 • arhiepiscopul de Mainz. Hamlet regăseşte gîndul sinucidem» 116 ri să dormi.. îl torturează. Doamne! O.. Ronsard. p0 3 terioară celei studiate de Monnier." Macchiavelli. Numai că o lucrare editată la Lyon în 1538. Ham-let. ar comite minunăţii. şi să-ţi spui că prin somnul "sta terminăm cu amăreala din inimă şi cu miile de hinuri zilnice care sînt datul cărnii: acesta este sfîrşitul care trebuie dorit din tot sufletul. Cine stă drept şi se gîndeşte încuviinţează pilda fetelor lui Milet şi sinuciderea lor poate prea dureroasă. jumătate schelet. 9) y1 ce priveşte critica raţiunii. este adevărat. afirmă că „pe pămînt nu se vede decît fraudă. dacă s-ar face pulbere şi s-ar pierde în r°ua: Dacă Cel Etern nu şi-ar fi îndreptat asupra sinucidem tunurile lui! O. îl închide. ar însem na numărarea firelor de nisip... Chiar de acum ea descop -o realitate diferită..Grien* a pictat un tablou (Muzeul din Basel) unde se vede o Moarte sărutînd pătimaş pe gură o femeie corpolentă. se face trimitere în mod firesc la celebra Apologie a lui Raymond Sebonde care 'gurează în cartea a Il-la a Eseurilor: „Cine ar născoci suficient de multe măgării pe marginea înţelepciunii omeneşti. Renaşterea a cunoscut deci şi frica şi dorinţa de a muri. viaţă! Ah. Burduşiţi cu pocinoage mii şi mii. Trechsel)." Pe plan etic. scria el. • Monnier. să avem pururi în cap acest refren al condiţiei noastre şi să nu ne lăsăm purtaţi prea tare de plăcere fiindcă uneori ne readuce în memorie în cîte teluri bucuria asta a noastră este expusă morţii şi cu c'te capcane o ameninţă" (Essais.este adevărat . ultim punct." Mai puţin cunoscută ejjte dureroasa afirmaţie a lui Durer: „Multe am vrea să ailam şi să ştim adevărul despre cîte cele. respins de nimfa Silvia. • Tîrîţi de mizerii. pentru o epocă.." Disperare intelectuală. albe şi sterpe îmi par toate bucuriile aces lumi! Ptiu. îl ruşinea za. Atîtea declaraţii deziluzionate. Luther. Agrippa d'Aubigne cheamă „înfricoşătoarea mînă" a Domnului asupra „cetăţilor îmbătate de sînge. tot moartea şi-o doreşte. că. regretă că sinuciderea este interzisa de creştinism: „Ah! carnea asta prea tare dacă s-ar putea topi. atunci cînd. procese." . Numai că Agenta noastră obtuză nu poate atinge perfecţiunea te ''-a a<^evărului îi a înţelepciunii. şi stricate încă. tifle si durere. După ce dădea asigurări că nu era „melancolic" din fire. Shakespeare îl pune pe Hamlet să spună că lumea este „o vastă puşcărie cu multe celule. II. pune să i se spună unui târan bătrîn pe care un desen îl arată sprijinit în cîrjă şi între două schelete: în nevoi mi-am'tot dus traiul Pînă nu mai voi să-i port Văd eu bine care-i baiul Decît viu mai bine mort.. îi socoteşte pe oameni vicleni şi mincinoşi demni de a fi conduşi prin minciuni. se aruncă de pe ° stîncă înaltă . răsuflate. înaintînd fie şi cu băgare de se mă. acum mai bine de o jumătate de secol.. "a sau a nu fi"." Moartea a fost una din com-pan»le Renaşterii. e Quattrocento prin „triumf al vieţii" şi prin îa sinuciderilor... sprezece sinucideri în trei săptămîni la Niiremberg în tot cazul. Praf de suflet. la rîndul său.

de serviciile votive ca şi de talismanele împotriva iadului. au făcut fără întîrziere. promovarea individului şi sentimentul culpabilităţii personale au fost două realităţi inseparabile. Elogiul nebuniei. difuzarea în Europa sfîrşitului de Ev Mediu a unui manual de magie. un fel de fugă de Dumnezeu. caracterele individuale." Această perversitate (urmare a păcatului originar. Mai mult. care proclama „lumea întreagă compusă din nebuni".se aseam^11 120 îşi corespund. în jumătate din Europa. Cicero scrisese: „Divinitatea trebuie să se atribuie astrelor. a unei doctrine fondate pe disperare şi pe credinţa în absoluta incapacitate a omului de a duce cu bine la capăt o singură faptă prin el însuşi. din contră. marcînd o recrudescenţă a interesului pentru divinităţile păgîne.nume care pare o deformare a lui Hippocrat -. Luther descoperea doctrina justificării prin credinţă ca soluţie radicală pentru toţi creştinii care nu se simţeau în stare să scape prin alte mijloace de Satana. a-). Lumea este o ţesătură de simpatii ori de aversiuni oculte. cumva cu numele. absorbţia în astre a zeilor mitologiei a permis acestora să supravieţuiască. al cărei titlu în latină este Picatrix . din teologia reformată. Sfîntul Toma d'Aquino a admis. Cîţiva ani m 118 tîrziu. într-una din ale sale nes citată de J." Această opinie devenise curentă la finele Antichităţii păgîne. Ea ^devine spirit critic.Secolul al XV-lea pusese accentul asupra păcatului. m-a luat în primire de îndată influenţa fatală a aştrilor. fiindcă. omul s-a descoperit în acelaşi timp şi mai dezarmat faţă cu intrigile Satanei. Să însemne că secolul al XVI-lea. Margareta de Navarra au ales doctrina justificării prin credinţă ale cărei implicaţii cele mai adînci se opun totuşi filosofiei umaniste. însă angoasa în faţa răului a continuat (Wr. ea a fost una din caracteristicile mentalităţii occidentale în epoca Renaşterii în sensul cel mai larg al termenului. a. Bousquet. se privesc şi ne privesc. se ascultă «i ne . tot aşa cum o vatră înflăcărată aruncă neîncetat flăcări şi scîntei iar un izvor îşi aruncă apa. Du Bellay. a avut ca răspuns o încredere totală în Mîntuitor. °. de pelerinaje. atestă aceeaşi credinţă în atotputernicia stelelor: „Cînd. Se va spune despre Corabia nebunilor (1494) şi despre Şapte păcate capitale. care s-a definit pe sine drept o hinţă cu o sănătate fragilă şi locuită de o „neîncetată" Ş' „adîncă tristeţe". în cazul civilizaţiei noastre occidentale şi în epoca de criză fecundă pe care o studiem. Se agăţaseră de relicve." în acest fel. că stelele determină. care 1-a văzut pe Michelangelo in-spirîndu-se din Dies Irae pentru Judecata de Apoi a Sixtinei. Această lucrare. raţiune care se autoper^ flează.. Ele au coabitat. Renaşterea. să fiu rănit de un copil fără privire (Dragostea.astrele adică . scrie Calvin în Instituţia creştină. micr°c moş şi macrocosmos . ci produce fără întrerupere noi fructe adică (lucrările cărnii. în concepţia discipolilor lui Platon. . n. cînd am prins a deschide ochii. un joc de oglinzi orientat dinspre unii către alţii.. a scris E. Oamenii vremii căutaseră să se adăpostească sub mantaua proteguitoare a Fecioarei. Cu toate reţinerile şi uneori anatemele. adică d'11 păcătoşi. El trebuie să dispere cu totul de sine ca să devină capabil de primirea iertării lui Christos.de a le fi con-strîns la o existenţă dureroasă. Interesul pe tru filosofia neo-platoniciană şi doctrinele esoterice tj epoca lui Ficino au întărit credibilitatea astrologiei. In epoca în care au fost scrise. a înrîurit m mare măsură noul destin al astrologiei.. nelipsite de o coloratură romantică. se baza pe ştiinţa stelelor. la începutul veacului al XVI-lea.. Totuşi. nu a resimţit la rîndul său ghimpele conştiinţei păcătoase? Dimpotrivă. Ei mi-au refuzat libertatea la care aveam dreptul. am văzut lumina zilei. Bucer. Renaşterea a văzut triumful. Biserica nu a ajuns să expulzeze astrologia din civilizaţia creştină. n.om şi univers . nu i-au mişcat absolut deloc pe contemporani fiindcă se situau într-un context astrologie ce le era familiar. am ales ce era mai rău. Şi pentru ca zbucimul să fie potrivit vîrstei mele. a acuzat formal astrele care au binecuvîntat naşterea sa: Lumina-i blestemată Ce ni-a văzut odată Fiindcă cerul de căpos M-a lăsat îngenuncheat £' în ghearele m-a dat Unui astru mai de jos. de-a lungul Imperiului Tîrziu creştin şi a Evului Mediu. cel puţin fizic. ironiei erasmicj--Nebunia deci îşi pierde caracterul său tragic şi meW zic. scăpat din temniţa mater na. deoarece ea a exaltat virtutea magică a planetelor cu care zeităţile se confundau. arăta cum să fie conju rate şi cum să le fie înduplecată puterea. că reprezintă o angoasă medievală şi că îi ^ loc. care datează din 1511. Simţindu-se şi mai singur decît altădată." Chiar umanişti precum Zwingli. De mii de ori destinul mi-a arătat ce era mai bine iar eu. asocia strîns spirite şi planete.). ne fac semn şi îşi fac semne între ele.„Astrele. Renaşterea s-a întrebat cu angoasă asupra problemei libertăţii individuale şi spiritele cele mai deosebite au acuzat uneori soarta .. a părut să le confere o putere nouă. jjn pesimism funciar. n. Luther scria: „Omul păcătuieşte de moarte cînd face ce poate.. a. Vindecarea nebuniei-Scamatorul ale lui Hieronymus Bosch.)". în contra voinţei mele. nenorocit noroc 119 (Plîngerea disperatului) Căruia îi pune foc Astrul cel buruienos! Confesiunea lui Camoens. Garin. să se pitească îndărătul sfinţilor. încercase o frică grozavă de Judecată. nu stă niciodată în noi de pomană. declaraţiile acestea. compus în arabă m veacul al X-lea cu materiale elenistice şi orientale şi tradus în spaniolă în veacul al XlII-lea. Căci epoca aceasta de nelinişte şi de reînnoiri rămîne de neînţeles pînă ce nu 1 se restituie astrologiei* locul considerabil de care a avut parte. ca şi Dante.

procedînd aşa. cel care dă |"teligenţă şi pricepere celor născuţi sub semnul său. vila neguţătorului-bancher Agostino Chigi. planetele şi „copiii" lor. 3. cînd cu voce tare. Venus iveşte în mod firesc iubirea şi pămîntul este umplut atunci de cîntări. In vechea sacristie Sân Lorenzo din Florenţa. fără cunoaşterea personalităţilor lor. Incepînd cu secolul al XlV-lea. a preferinţelor şi aversiunilor lor. Mercur traversează firmamentul în carul său. Dispoziţia locurilor este în aşa fel încît soarele. De aceea Jupiter. multiplu şi divers. harta cerului Romei aşa cum se prezenta ea în ziua naşterii lui Agostino Chigi. şi lucrările celor douăsprezece luni. 121 Dedesubtul lor. o cupolă pictată cu figuri mitice reprezentînd constelaţiile. începînd cu secolul al XV-lea. într-o vîlcea agreabilă. fiecare dintre planete guvernează o parte a lumii cu locuitori care se găsesc în consecinţă sub dependenţa sa particulară. Spirite .. este cu neputinţă fără să se cunoască mişcarea planetelor în zodiac. Tot în costum de călugăr apare în capela spaniolilor de la •Santa Măria Novella. Pentru moment. la răsărit. Cînd vom trata mai departe despre ştiinţă. In partea de jos este descrisă. prin utilizarea simbolurilor potrivite. cînd ascuns. semnele zodiacului cu cei doisprezece Apostoli. Bolta marii săli unde Rafael a pictat Galateea a fost decorată de Baldassare Peruzzi cu imaginaţie şi brio. Intro gravură din 1492 poartă mitră. Nu se găseşte oare înaintea unei compoziţii astrologice? Tocmai aceasta este problema. fără să se întrebe. In partea de sus. civile sau religioase. Este ceea ce se petrece la Farnesina din Roma. planetele sînt plasate desupra artelor liberale iar intenţia manifestă a pictorului a fost să arate că mtre cele două ranguri se află o relaţie de dependenţă. într-o frescă imensă a palatului Ragione din Padova. Seznec a demonstrat cu multă fineţe că zonele suprapuse nu sînf decît proiecţia unui sistem sferic a cărui regiune inferioară este nucleul central. purtînd cruce şi potir. Mercur Una. cîtă vreme e 122 disimulează o semnificaţie mai profundă. calendarul de activităţi al ducelui Borso d'Este: plecarea la vînătoare. alături de „copiii" lor îndeletni-cindu-se. activităţile ducelui? Astrologia semnalizează. vom reîntîlni acest aspect al astrologiei. Mercur se Prezintă sub forma unui profesor înconjurat de elevi. Cum sa nu se compare pe de altă pare frescele din Ferrara cu Tres riches heures du duc de Berry. vine să lumineze în fiecare lună. ope| care ar putea părea exclusiv frumoase. literaţi şi savanţi citesc ori stau de vorbă. în timp ce Jupiter este suveranul ţărilor din vest.Călare pe cai. India este plasată astfel sub dominaţia lui Saturn. Peruzzi a vrut să evoce. Peruzzi nu inova. care cuprind de sus în jos semnele zodiacului. Pe un capitel al Palatului Dogilor." în aceste condiţii. la l decembrie 1466. în vreme ce pe pămînt. atunci în forul său se iveşte o întrebare. Celebrele fresce de Francesco del Cossa şi Cosme Tura (1469) la palatul Schifanoia din Ferrara. Banda mediană este rezervată semnelor zodicale şi decanilor care le administrează. aşadar al creştinilor. Venus şi columbele etc. cu ocupaţiile favorite Asemenea imagini apar pe pereţii apartamentelor Bor-gia decoraţi de Pinturicchio şi elevii lui. se pot identifica. Soare. cînd făţiş. reprezentările planetelor şi ale „copiilor" lor apar Şi se multiplică pe manuscrisele ilustrate şi în ansamblurile monumentale. se ia obiceiul de a se reprezenta planetele în maniera triumfurilor. pe pămînt. Jupiter. „stăpîni ai lunilor". întîi de toate. Marte. figurează pe campanila bisericii Santa Măria del Fiore. Insă planetele au şi „copii". zbenguielj vesele. Dar cînd bagă de seamă că cele două scene centrale ale boltii se derulează pe un cîmp de stele.Care consacră ° Pagină fiecăruia dintre aştrii r"|atori: Saturn. se vede. că este vorba de medicină. De fapt. Arta italiană a Renaşterii a fost sensibilă faţă de marile compoziţii astrologice. să insistăm asupra implicaţiilor morale şi asupra raportului pe care 1-au instituit oamenii Renaşterii între planete şi destin individual. orice ştiinţă. Universul este un dialog imens. regiunea zodiacală pe care o traversează în realitate pe cer. discuţia cu un bufon etc. Soarele într-un car tras cai înaripaţi şi. scene galante etc. apar „copiii" lor. Astfel Marte naşte războiul şi în Hausbuch se reprezintă scene de jaf şi omoruri. corespundea configuraţiei cerului de la Florenţa pe 9 iulie 1422. de chimie sau de fizică. în registrele inferioare. Venus. într-un decor de sărbătoare. Cercetările au probat că poziţia stelelor. 2. personaje misterioase care sînt decani. pe Leda şi Gemenii. doisprezece zei mari din Olimp. propune privirii o aranjare asemănătoare. n document deosebit de interesant cuprinzînd ^dintele astrologice ale occidentalilor de la sfîrşitul ^colului al XV-lea este o Hauxbuch a familiei WolUrnv. costumat în călugăr. Vizitatorul le admiră la început. chiar deasupra altarului. la Veneţia. J. căci ele presupun vocaţii specializate. Această asociere a credinţei creştine şi a astrologiei putea duce departe. adică geniile care guvernează compartimentele în care se subîmpart cele douăsprezece regiuni ale zodiacului. de jos în sus: 1. lună cu lună. o dată cu reînvierea astrologiei care se afirmă în Occident. este protectorul literelor şi ştiinţelor. în capela Spaniolilor. ziua sfinţirii altarului. deasupra. adică pămîntul. în epoca Renaşterii.. Fiecare dintre ei este transportat de un car şi însoţit de „copiii" săi. pe peretele sălii. aceş'tia galopează prin cer. Adesea. aşa cum se configura pe această cupolă.ascultă. cînd ^şuşotit.

a destinelor individuale fără de Puterile astrale. printre instrumentele matematicianului şi ale inginerului . Soarele înseamnă justiţie şi adevăr şi legea creştină este cea care închide în ea cel mai mult adevăr şi care este cea mai capabilă să-i facă pe oameni mai buni. simbol al alternanţei de ridicări şi căderi. într-o măsură şi mai mare decît Macchiavelli. opera „saturniană" inspirată de Marsilio Ficino „întîia imagine modernă a artistului". se află sub conjuncţia lui Jupiter şi a Soarelui. cu opt ani mai devreme. Insă dacă darul oamenilor de tip Diirer şi Ficino este tristeţea si solitudinea. sunînd in trompetă în mijlocul cerului.Ea semnifica aceea că bancherul beneficiase la aştere de o zodie prielnică şi că drumul acestui om de aceri. Saturn este calificat drept „rece. „copiii" lui Saturn stau pe lîngă plugari un condamnat care este condus la ştreang. deşi nu puneau la îndoială influenţa aştrilor. în Picatrix.căci Diirer nu a fost numai pictor şi gravor -. în Christos al suferinţei. asigură că hazardul cîrmuieşte jumătate. Cum să nu se neliniştească în asemenea condiţii cei născuţi sub semnul lui Saturn? Acesta a fost cazul lui Marsilio Ficino cu o viaţă privată adumbrită de frica faţă de tristul moşneag ce prezidase naşterea sa şi care îl condamna la singurătate şi melancolie.. Să se căsătorească ori a-^Să se apuce de o călătorie? Sau dacă este prinţ. Guicciardini insistă fără răgaz asupra Fortunii schimbătoare. In sfîrşit. A fi liber presupune aşadar a şti să faci dintr-o dată proba supleţii şi a cutezanţei. ei s-au interogat cu privire la hotarele lor. Dar nu toată lumea are această 123 şansă. este firesc să se meargă la astrolog în Domeniul deciziilor importante. a conciliat libertatea şi influenţele astrale. lîngă profeţii pictat' de un alt saturnian al Renaşterii. trebuie să se schimbe după vreme şi după împrejurări. îndreptăţise misiunile stelare. care s-a reprezentat pe sine. stins. nici bucurie" Este „bătrînul hîrşit care ştie^ toate şiretlicurile. Acestea „predispun" destinul dar nu îl „hotărăsc". dădea glas gloriei lui ni§i. scrie el. înlesnise dezvoltarea pe sonalităţilor puternice . Apoi. cu mîna dreaptă pe un compas. nu cedează decît în faţa violenţei şi îndrăznelii". Dar. un hingher care se află în curs de a măcelări un cal. este necesar să se găsească prilejul: este unul din aspectele lui virtu.ge. într-o existenţă prin definiţie prea scurtă. deştept şi cu judecată". Constatăm totuşi acum că oamenii acestui timp s-au îndoit de libertatea lor. să aca sau nu război cu vecinul? După . Astfel procedează Mac-chiavelli care. Chastel. menţinea existenţa libertăţii. niul regăsit. care nu cunoaşte „nici plăcere. Saturn apare ca un moşneag slăbănog a cărui privire de mizantrop se pierde în depărtare. un joc periculos cu natura. fiindcă Jupiter dă înţelepciunea înainte de vreme. I se mai spune „în_ ţelept şi solitar". aceştia au cu dîn-şii geniul evocat de copilaşul aşezat lîngă zeiţă .cutezătoare au întocmit horoscopul lui Christos. aceasta există împotriva oricărei aparenţe. de noi depinde cea mai bună orientare a vieţii noastre în interiorul cadrului trasat de stele.fericită sau nefericită după caz . păstrat la Albertina din Viena. simbolizează viaţa meditativă şi tulburătoarea căutare a adevărului şi a frumosului la care sînt condamnaţi „copiii" lui Saturn. steril. în acest mod Renaşterea. El se întîlnea astfel cu gîndirea lui Lactantius şi a sfîntului Augustin care. Faima. mai mult decît or care altă perioadă anterioară. a cărei zi este ziua Domnului.iar faptul nu este tocmai contestabil. sau ceva mai mult de jumătate din acţiunile noastre". Pe plafonul Famesinei. scrie A. Dat fiindcă microcosmosul uman este locul de întîlnire a unor acţiuni multiple venite din macrocosmos care nu diferă de e' prin natură. La început ne-a părut că Renaşterea. Or. deşi marcat totuşi de temerile faţă de Saturn. credeau în acelaşi timp în realitatea liberului nostru arbitru. sufletul se înalţă la Dumnezeu şi îi scapă materiei: este vorba despre asceza neo-platoniciană. prieten cu papi şi mecena luminat. Jupiter anunţa puritatea moravurilor. în 1522. pe plafonul Sixtinei. „Fortuna este femeie. cu deosebire cea a neoplatonicienilor. Du'rer. pentru un destin diferit. Neliniştea este^ partea celor care s-au născut sub semnul lui Saturn. astrologia implica în Mentalitatea colectivă o subordonare . şi care i-a sugerat lui Nerval faimosul „soare negru al melancoliei". Nisipamiţa de deasupra zeiţei şi clopotul anunţător al morţii vesteşte că nu va mai fi loc. o vrăjitoare care se apropie de o grotă în care doi prizonieri au mîinile şi picioarele prinse în obezi. într-un desen de Baldung Grien din 1516. Zeiţa gînditoare. amăgitor. spune Macchiavelli. celebra Melancolie. Desigur că Fortuna schimbă lucrurile şi toate imaginile epocii o reprezintă înspţită de roată. Intr-un Hausbuch al familiei Wolfegg. Pe calea interiorizării şi a conştiinţei. dulceaţa unită cu elocvenţa şi cu adînca înţelepciune: aşa a ajuns Christos să peroreze în templu. Şi prinţii." Şi chiar cînd nu îndemna pe oamenii Renaşterii la astfel de deducţii mişcătoare. recunoscînd liberul arbitru. probitatea. pernicios". Marsilio Ficino. El este acela „mai plin de griji decît oricine". dacă marja de posibilităţi oferită omului se dovedeşte destul de strimtă. Cel născut sub influenţa lui Saturn poate sau nu utiliza indicaţiile unui horoscop ce îl sfătuiesc să se îndrepte înspre travaliul intelectual şi creaţia artistică. Oricum. In plus.. Michelangelo. terminase. Adeseori ea a văzut în astrologie un soi de vicleşug. iar matematicianul Cardan şi-a afirmat ataşamentul faţă de creştinism din raţiuni astrologice: „Creştinii.

a prezentat în De dignitate hominis (1486) un vibrant elogiu „magiei naturale" sau „divine": „Plină cu cele mai înalte mistere. torul. în sînul naturii." Cum să nu fie slăvit magicianul de aici încolo. In Picutrix apare ideea. Sinus." Luther şi-a bătut joc şi el în unele momente ^ astrologie pe care a calificat-o ba „voioasă fanta6 magorie". şi după cum agricultorul uneşte ulmii cu viile. cea mai cunoscută dintre cărţile ermetice. fiindcă este un rezumat al lumii. a alăturat imaginii unui om mai mult activat decît activist. imagine vie a lui nurnnezeu în lume.. devenită fundamentală în epocă. concepţia omului creator. In aceasta constă revelaţia lui Hennes „de trei ori mare • în Pimandru. dacă vrea.) vreo virtute. cu preţul unor contradicţii. magul uneşte pămîntul cu cerul. poate. ameninţării. la curent cu obiceiurile cerului... datorită lui •nauietuclo animi . adică lumea inferioară cu virtuţile şi cu forţele lumii superioare. Adevărat este că. Ceva mai tîrziu. Aşa că se impune forţei prin şiretenie. este capabil să acţioneze asupra întregului univers şi să opereze noi combinaţii. chiar şi pe cel ale infernului. Garin este necesitatea de a convinge. Astrologul îi va spune ce este cu putinţă şi cînd. cărora şcoala neo-platonicianâ le-a dat atîta importanţă. esenţială pentru caracterizarea umanismului optimist: „Că un fel de rîvnă sfîntă ne cuprinde cugetul pentru ca. utilizează abile fineţuri tactice. de a insista pe lîngj forţele naturii ameninţătoare. în cutare zi.. precum că omulmicro-cosm. înfăptuirea magică va fi ineficace dacă nu este îndeplinită într-un moment în care conjuncţiile stelare sînt favorabile. O concepţie comună lui Pico de la Mirandola. (nu are asupra lucrurilor'?' lume. apelează la parade. „cea mai norocoasă fiinţă" a creaţiei. capabil să conveargă înspre sine şi • folosească în folosul său toate forţele naturale. în retragerile şi în tainiţele Iui Dumnezeu.această sete de cunoaştere şi de acţiune care îi permite să transforme lumea.. magia a avut de făcut să returneze omului puterea asupra elementelor. pentru înfrîngerea adversarilor pri-? folosirea tuturor resurselor noastre. scrie E. Cele ale lui Pico şi ale lui g v°narola sînt aproape contemporane. pricepere. Tot de aici derivă această afirmaţie. Insă Renaşterea. lui Lefevre d'Etaples şi lui Paracelsus. magician. nmul-mag poate domina elementele: puterile cerului. declară Pico.. ea îmbrăţişează contemplarea cea maî adîncă a celor mai tainice lucruri şi în fine cunoaşterea întregii naturi. «." Punctul de vedere al astrologului. lucrul este evident." Pico de la Mirandola care. unul dintre . creatura de excepţie. să năzuim spre culmi şi să ne istovim spre a le atinge. precum şi în Cartea vieţii. în Elogiul nebuniei ia în derîdere pe „clarbij at0r" ferice ai viitorului" care au „cerul drept biotecă şi astrele drept cărţi". adică omul? El este cu adevărat. Toate manualele de astrologie şi de magie din Evul Mediu şi din Renaştere au reluat formula lui Ptolemeu: „înţeleptul va birui stelele. prin alierea cu unele dintre ele spre combaterea altora. zonele. dacă Dumnezeu din bună plăcere 6° le dă. optimismul neo-platonicienilor reprezintă aşadar omul asemenea unui dominator care acţionează şi care prevede pentru a acţiona. ba chiar rugăciuni. legătura sa cu fiinţele vii. Ştiu. rituri. adică noi convergenţe de forţe. faţă cu o lume care îl potopeşte din toate părţile şi în interiorul căreia îi vine greu să-şi găsească locul potrivit. s-a opus astrologilor cu argumente izvorîte din cele mai bune surse ale bunului simţ şi ale spiritului critic: „Suit daţi cînd rărnîn pe cîmpul de bătaie şi şaizeci de mii de oameni. ca şi cum singură le-ar fi zămislit. climatele influxurile. astrologia ne pune în faţa unui om aflat în defensivă." Intr-un mod oarecare. în Regele Lear.. Că există o legătură între magie şi astrologie. fir de praf. Totuşi au fost. lui Ficino însuşi. nici Marte • Jupiter. El transcende imbeci-l'tai corporis. curselor." r* ' iticile astrologiei au fost mai curînd rare în epoca s Casierii. o „fiinţă admirabilă".1037) şi dinspre doctrinele lui Hermes Trismegistul*." Dar Calvin nu a reuşit să-şi convingă epoca. putinţă ori v ^ influenţă oarecare.«. El este o „minune mare". Din acel moment.horoscop. destul de curios. întreb dacă va trebui să acordăm tuturor celor pe care moartea i-a luat în primire acelaşi horoscop.. nu îi 125 :este îngăduit unui om să întreprindă cutare acţiune. cea mai complexă şi HW1 126 jg Dintre operele lui Ficino. Calvin. nemulţumiţi de mediocritate. prin ingeniozitate. Nu numai animalele dar şi astrele şi spiritele de dincolo îi pizmuiesc înălţimea rangului care i-a fost hărăzit. o putere pe care păcatul originar 1-a făcut să o piardă. s-a ridicat împotriva astrologiei. apare această prezen-S e g omului. nici altă planetă. ştiut fiind că dacă dorim ne es[e cu putinţă. cu toate că recunoscut „oarecare potrivire între stele ori planete s' ' dispoziţia trupului omenesc". Ea aduce la iveală. minunile ascunse în locurile cele mai retrase ale lumii. stăpîn al lumii. o concepţie care vine simultan dinspre arabul Avicenna (980 . Discipolul său Rabelais '27 respinge şi el astrologia: „Nici Saturn. să devină stăpînul şi seniorul unei lumi cu care se aseamănă şi pe care o rezumă. talismane. El. prin exorcism. ba „meşteşugul bolnav şi vrednic de milă"" Alte întîmpinări ale reformatorului stau mărturie că s temea de conjuncţiile stelare. în mijlocul unui univers în care cer şi pămînt converg unul spre altul.

aceea a progresului umanităţii. prima parte din Utopia care critică atît de erb Anglia Renaşterii. prin scrierea acestor fraze muşcătoare." în mijlocul unei epoci care resimţea intens conştiinţa păcatului personal. beţivi. Ficino. dar nu le-a stins. Socin*. El nu este atît de rău pe cît îl cred teologii pesimişti. Edmond. Luther răspundea. natura nu este mai puţin întoarsă pe dos de efectele lor inevitabile: amorul se răceşte. atunci va merge încotro şi cum vrea Satana. tot aşa omul se naşte Pentru a îndrăgi înţelepciunea şi acţiunile frumoase. Descarn şi Corneille vor exalta „generozitatea" aproape stoic "^ celui care ştie să-şi înfrîngă pasiunile. i-o dădea îndărăt. Căci doctrina justificării prin creai l arată că meritele nu au a face cu lucrarea n:'nt'|I'n Este vorba aşadar de predestinare*. ea merge încotro vrea Dumnezeu şi cum vrea el. perfizi. o propensiune profund instinctivă spre bine". Capitolul XII COPILUL Şl INSTRUIREA . Cu păcatul iertat prin Mîntuire. ironiile cu care Rabelais a °Plesit atîţia universitari şi călugări demonstează că °ni lor rămîneau clarvăzători în privinţa slăbiciu129 l nilor umanităţii. Or. prietenia se destramă. prin pa. rupere a oricei legături între părinte 51 copil. hoţi şi trădători din cumpănirea sferelor. late. două mari curente se opuneau cu privire la libertatea persoanei. apoi Barclay.dintre adversarii mei care a priceput obiectul adevărat al dezbaterii noastre. Acoperindu-şi cu injurii interlocutorul. j" Pofida temerilor sale faţă de Saturn. discordii. facem răspunzători pentru dezastrele noastre soarele. Erasmus scria: „în orice om există o noimă Şi în orice noimă o silinţă spre bine." Şi încă: „Cîinele se naşte pentru a goni." Dar chiar înaintea lui Edmond. Unul deplasa accentul asupra păcatului originar. Luther i-a făcut această dreptate: „Te laud şi te slăvesc de a fi fost singurul. Gîndirea lui Erasmus se integrează într-un întreg Curent optimist în care îi regăsim pe Mirandola. care au negat păcatul originar . la Diatribe sur le libre arbitre a lui Erasmus. Teologia optimistă a iezuiţilor a reluat din contră mesajul erasmic. voinţa umană nu este liberă să-şi aleagă stăpînul: cei doi cavaleri se bat şi se luptă a cui să fie conducerea" (Trăite du serfarbitre. a Renaşterea a văzut afirmarea unei filosofii a libe taţii în vreme ce asista la desfăşurarea de personalitat mai puternice şi mai numeroase decît înainte vreme Dar o mişcare adîncă şi de o aşa de mare consecvenţi nu putea să-şi croiască drum în societatea şi în mentalitatea occidentală fără să provoace discuţii şi agitaţii (. Coornhert. Poştei şi pe mulţi alţi scriitori ai vremii. imbecili dintr-o hotărîre cerească. Erasmus. abelais." Natura omului este „o înclinaţie. omul poate merge din nou la „binele adevărat" prin raţiunea ajutată de graţie. Conflictul dintre cei doi pe tema libertăţii a rămas memorabil. teologul quakc-rilor. în oraşe. Gloucester. 1525). boul pentru a ara. Dar ei credeau în viitorul lor sperau că într-o zi voinţa omenească ar putea îndeajuns de puternică pentru a pune în practică ceptele evanghelice." Dacă pune stăpînire pe ea Satana. în toată această problemă. prezentase teza tradiţională: „Aceste eclipse din urmă de soare şi de lună nu prevestesc nimic bun.a t lui Dumnezeu. la ţară. Sinodul reformat de Ia Dordrecht (1619) şi jansenismul au continuat pe linia lui Luther şi a lui Calvin. fraţii se cioro-văiesc. ci pe acee. Cînd Luther şi Calvin respingeau astrologia nu făceau pentru a salva libertatea omului. se lansează într-o viguroasă diatribă împotriva astrologiei: „Cînd soarta ne e viciată." între cele două păreri contradictorii. trădări. adesea ca urmare a exceselor propriei noastre purtări. Luther voia să-1 salveze pe om prin retragerea libertăţii sale. El marchează punctul culminant al poziţiei între umanism şi Reformă. în van le explica aşa sau altmintrilea înţelepciunea firească. dimpotrivă. Thomas Morus.personaje.s-au dus lupte fie pentru. Dar acesta a mai fost recuperat şi de protestanţii independenţi: Şervet. înainte de Cal* 128 uther enunfase această doctrină la prima vedere para-xală: „Voinţa umană se găseşte plasată între Dum-ezeu şi Satana şi se lasă condusă şi îndemnată ca un aj Şi dacă Dumnezeu o conduce. tatăl meu. pasărea pentru a zbura.poziţie care salva libertatea umană într-o manieră radicală. Procedînd aşa. luna şi stelele: ca şi cum am fi sceleraţi de nevoie. în secolul al XVII-lea. după cum spune psalmul LXXIII. Shake-speare nu pare a se fi hotărît. calul pentru a alerga. celălalt asigura că greşeala lui Adam şi a Evei a corupt voinţa şi inteligenţa omenească. versetul 22: „Pentru tine sînt ca un dobitoc necuvîntător. ei deschideau calea pentru „secolul luminilor" care nu a avut decît o dogmă. mincinoşi ori adulteri de pe urma unei influenţe planetare cu de-a sila şi vinovaţi în toate prin violenţa divină! Admirabilă stratagemă a nepricopsitului: să-şi ridice instinctele de ţap în cîrca stelelor. Cînd a luat sfîrşit secolul al XVI-lea. Elo£"« nebuniei. răzmeriţe. Ei 1-au micşorat pe om pentru a-1 mări pe Dumnezeu. fie împotriva justificării prin credinţă —) şi fără a drapa cu melancolie şi solitudine pe eroii ascensiunii individuale.

copilul şi-a făcut o intrare discretă în civilizaţia modernă. este grăitoare în această privinţă: „Mama mea. în camera unui palat bogat decorat. cu ma dreaptă binecuvîntează şi cu stînga ţine globul fiversului. pictura religioasă a Renaşterii a permis sensibilităţii occidentale să-şi manifeste în fine minunarea. In Madona cu sfîntul Jeronirn. dovadă că primei epoci de viaţă nu i se acorda o originalitate de sine stătătoare. în privinţa fiului Măriei. epoca Sfîntu-lui Ludovic a văzut înmulţirea unor reprezentări ale tinereţii şi ale copilăriei: îngerul adolescent întîlnit mai apoi în arta Renaşterii sub pensula lui Fra Angelico* ori a lui Botticelli. Or. De cealaltă •parte a străzii. a rămas văduvă. pe pereţii mănăstirii 30 Marco din Florenţa. după moda vremii. sentimentul copilăriei a ajuns să capete exprimare în arta occidentală şi să ia cunoştinţă de sine. în con-st cu mantoul bleu-închis al mamei lui. începînd cu veacul al XlV-lea. datorită acesteia. afirmarea individualismului. înceta să binecuvînteze. şi în operele multor artişti din epocă. a părăsit cadrul religios în care se aflase la început. în sfîrşit.ţinînd cont de dată (1432-1440) -este de o excepţională amploare. cînd i-a murit al feilea bărbat. nuditatea fost rezervată nouluinăscut cel divin. artiştii din Renaştere au dat repede amploare temei copilăriei religioase. amuzîndu-se cu o floare sau cu o pasăre (Fecioara cu sticletele). Correggio s-a priceput să redea admirabil tandreţea amuzată a oamenilor mari care consimt să se joace cu pruncul divin. Dar cele două opere exaltă amîndouă copilăria regăsită şi bucuria primilor ani de viată. pentru a deveni un bebeluş oarecare. Pentru noi ea semnalizează copilăria care. la sfîrşitul veacului al XV-lea şi începutul celui de-al XVI-lea. nu al unei umile ţărânci din Valais. dar foarte aspră. cea mai mare trecere. Pictată de Fra Angelico pe la 1450. pe măsură ce lua amploare cultul ma-rial. simbol al sufletului din momentul naşterii sau al morţii. ci nişte simpli copii de ţîtă cu bucălaţi. în timp ce îngerul şi sfîn-tul Emidius se pregătesc să intre la Măria. urî lisus copil care ştie să meargă deja. asemenea mamei. Căci. apoi cîntă-reţii la psalterion. Grădinăreasa). jucîndu-se cu micul loan Botezătorul (Fecioara între stînci. între care un prelat şi un personaj îmbrăcat în roşu. precum se poat3 vedea la Fecioara din Autun de Jan Van Eyck. un umanist din Basel. Dar. în realitate. în acest fel. Timidă şi nezărită. ezită încă să se afirme ca vîrstă autonomă. Aceasta. în secolul al XlII-lea. tiptil. copilul gol. în Renaştere. scrie el. O fetiţă de trei sau patru ani s-a strecurat printre oamenii mari. Fecioara şi sfîntul Sebastian urmăresc surîzînd mişcarea şi stîngace şi sîrguincioasă a copilaşului. Mărturia lui Thomas Platter (1499-1582). după ce. înfăşaţi. care ne pare absolut firească. lîngă Fecioară. întrucY timp îndelungat. Cîntăreţii. era o femeie curajoasă şi bărbătoasă. sculpturile şi miniaturile mai reprezentau în general copilul ca pe un adult în mic. nişte oameni. La Os-pedale degli Innocenti din Florenţa. Dintre aceste trei teme. Naşterea Fecioarei. lisus nu mai este aici un copilaş. Concomitent cu producerea acestei evoluţii. jocurile micului loan Botezătorul sau copii de sfinte au invadai iconografia într-o vreme în care poveştile cu copii începeau să abunde în legendele şi povestirile pioase de genul Miracolele de la Notre-Dame. Ea s-a petrecut însă cu lentoare. sprijinindu-se de parapetele din susul scării. ci un băiet f Fra Angelico nu a îndrăznit deci să îl arate gol. i-a încadrat 131 faţa cu bucle blonde şarmante. sub Vechiul Regim. părinţii săraci lipiţi nu aveau vre-me Şi dispoziţie de răsfăţat copii prea mulţi. Capul ei atinge uşurel corpul durduliu al pruncului lisus iar acesta se joacă în buclele blonde ale sfintei. i-a rotunjit obrajii • bărbia. Astfel. ireal. Leonardo Rafael şi Michelangelo au plasat gol. educarea Măriei pe care sfinta Ana o învaţă să citească. copilul lisus. cuibărit în braţele mamei sale (Vierge du Grand-Duc). lisus pune în degetul sfintei inelul logodnei mistice. Correggio a pus în mîngîierea Magdalenei o dulceaţă de nespus. şi. pe cînd intră ori iese din trup. în faţa prospeţimii cărnii copilului. Dar călugărul-artist a resimţit faţa copilului-Dumnezeu o tandreţe pioasă. la capătul unei scări. îi trebuie un efort spectatorului ca să dea atenţie acestei fetiţe neliniştite şi puţin bosumflate care este cel mai mic personaj din tablou. Madona cu fiul pe genunchi.Descoperirea copilului a însoţit. fiul Măriei îşi pierdea caracterul hieratic. a doua a cunoscut. în Căsătoria sfintei Caterina. a . El 1-a oracat cu veşminte roz şi albe în tonuri clare. poate fi considerată opera de contact între două epoci. ei nu au fost legaţi de un singur lisus. în plus. Arta religioas3 devenea pretext pentru reprezentarea copilului. O veritabilă anticipare a punctului de vedere care ne reţine aici. Totuşi. „Cel mai frumos dintre copiii °arnenilor" păstrează încă o atitudine înţepenită. chitară şi trompetă ai lui Luca Della Robbia exprimă sentimente creştine care sînt absente în hora bahică jucată de bambini ciufuliţi ai lui Donatello. pînă aproape obraj» de 132 piept. sau în tr-o Nativitate de Fra Angelico însuşi.Locul acordat copilului în cantoriile sculptate de Luca Della Robbia şi de Donatello în interiorul catedralei din Florenţa . Dezvoltarea sa definitivă era evident subordonată unei ameliorări a condiţiilor economice generale. are faţa înconjurată de o replă iar trăsăturile exprimă o seninătate şi o deş-j^Ptăciune peste vîrsta sa. în civilizaţia occidentală. Fetiţa pictată de Cri-velli într-un colţ al Buneivestirii sale din 1493 este o imagine simbolică a acestei evoluţii. raza Sfîntului Duh pogoară asupra Fecioarei aflate în rugăciune. copiii pe care u figurează Andrea Della Robbia* nu sînt victime^ crudului Irod. Sub acest aspect. sculptat sau pictat din ce în ce mai des. stau de vorbă în aparenţă indiferenţi faţă de marele mister care se petrece în casa din faţă. priveşte în stradă.

Nu scria Montaigne: „Am pierdut doi sau trei copii de la doică. la acea dată. a eliberat familia şi i-a permis o viaţă privată mai intimă. îi ajută la seceriş şi a eulesul viilor. în Tripticul Portinari de la Uffizzi (1476-1478). este şi acesta elocvent în privinţa dificultăţilor întîmpinate de promovarea lentă a copilăriei în civilizaţia occidentală. Tapiseriile şi cărţile de rugăciuni o prezintă acum pe femeie împărţind bucuri-"e şi îndeletnicirile bărbăteşti. portretul soţilor Van Gintertaelen (1559). are loc adesea în tablouri sau vitralii în grupul unde se figurează donatorii . s-a plîns că mama sa îl bătuse frecvent. de-a sfredeluşul. Ea îi însoţeşte la vînă-toare. încă din veacul al XV-lea. Tot ea. De pildă. Dar se mai remarcă ceva: jocurile acestea nu se desfăşoară într-o curte. într-un loc rezervat special şcolarilor şi şcolăriţelor. Pe un capitel al pala tului Dogilor din Veneţia. în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Interesul în creştere purtat copiilor ne este atestat de mărturii variate şi convergente.. atunci cînd înainte vreme serviciul liturgic era asigurat în mod normal de clerici. toată lumea vorbea aşa despre dînsa şi 0 lăuda. Tradiţia acestor ex-voto-uri s-a menţinut mult timp în Germania şi în Ţările de Jos. uluiţi şi înduioşaţi. moartea unuia dintre ei etc. căruia o inscripţie îi precizează vîrsta . şi pentru nimica toată. dobîndea atunci mai multă autonomie. apoi copilul acaparează progresiv ilustrarea ocupaţiilor şi calendarele. căci îngropăciunea cu gropar pe molimă 133 costa prea mult. Dacă forţe din profunzime îl împingeau pe copil în faţa scenei. copiii bancherului alături de tatăl şi de mama lor. care datează de la sfîrşitu] veacului al XlV-lea sau începutul celui de-al XV-lea si care. aproape că face figură de anticipaţie prin modernitatea sa. de aceea nu ne cam duceam la ea. îşi fac intrarea în sanctuar drept „copii de cor". Jocuri de copii (1560). De altfel. pe-acasâ ' într-o dimineaţă căzuse o brumă groasă pe cînd erairi la culesul viei. uacă este vorba despre viaţa rurală." Multe femei simple din vremea Renaşterii trebuie să fi semănat cu mama lui Thomas Platter.subiect îndrăgit de Bruegel . Abia din secolul al XVII-lea copiii cu stare -nu vorbim despre ceilalţi. a acestei prea mari seninătăţi în faţa morţii copiilor la vîrsta mică. dar fără mîhnire"? Şi totuşi. încolo. m-a apucat o durere de-am căzut la pămînt lat şi am crezut că s-a zis cu mine Atunci ea s-a proţăpit dinaintea mea. mai multe semne lasă să se» ghicească reculul. în cursul secolului al XVI-lea. stă cu dînşii la taclale în grădinile amorului. copiii sînt primiţi în măiestrii care. eu atunci o ajutam la cules şi ^ mîncam struguri îngheţaţi. în sensul restrîns al termenului. In compensaţie. Unul stă cocoţat pe catalige. Epoca lui Gerson le spune „nădejde a Bisericii" iar veacul următor le va redacta numeroase catehisme. Muzeul din Gând păstrează cele două . chiar în căminele avute. In schimb. se fondează aproape peste tot şi contribuie la succesul „crăciunilor" populari. Cu siguranţă. se povestesc pe cele opt fete ale sale viaţa unei căsnicii. cîţi au norocul să frecventeze o şcoală? Pe de altă parte. care a purtat totdeauna un profund respect pentru părinţii săi. Mulţi se bat între ei. Tabloul lui Bruegel. Soţul. In epocă. se pot da asigurări că o anume indiferenţă faţă de cei mici a atenuat. patul conjugal. nu fără regrete.vor purta îmbrăcăminte diferită de cea a oamenilor mari. Arta portretului care se dezvolta i-a permis să-şi facă atunci intrarea în istorie. în recreaţie. Dar să ne oprim puţin asupra primelor efigii funerare care au făcut loc copilăriei. încă multă vreme. cel al claselor avute a atras atenţia artiştilor. Prima impresie este lipsa de grijă a primei tinereţi. intimitatea căminului. O evoluţie semnificativă: femeia mai întîi. aceasta fiindcă şi familia. logodna. Dezagregarea lumii carolingiene silise micile grupuri umane să recurgă la solidaritatea de neam. Hugo Van der Goes a plasat. nestăpînita nevoie de joacă a copiilor. aproape de maimuţe. slute. Copiii li se joacă la picioare. era o femeie la locul ei. cucernică. In piaţa publică şi pe stradă. căsătoria. mai mult încă. ştrengari şi ştrengărite se joacă de-a sfîrleaza. Astfel. însă vremea respectivă. provenit fără îndoială din atelierul lui Dirck Jakobtz. Puţine sînt anterioare secolului al XVI-lea.aceştia din urmă ocupînd un loc din ce în ce mai important în raport cu scena religioasă. consolidarea autorităţii statului. altele încercau să îl ţină pe loc într-o lume a adulţilor. cu a ei> îşi va îngropa trei copii care au murit la o ciu-grozavă. Ei se uită. Sînt oare de-ade-văratelea copii care se joacă (cercul a fost vreme îndelungată o jucărie de adulţi)? în tot cazul. Luther. Tema anotimpurilor şi aceea a vîrstelor vieţii de-135 vin progresiv istoria unei familii. lapte-gros etc.. ne-a lăsat tablouri de familie care nu mai erau destinate unor edificii religioase. în secolul al XV-lea. Tot aşa de aspră era şi cu cei m răsăriţi. iconografia de familie a căpătat o importanţă nouă în civilizaţia europeană. ea treiera la grîu şi făcea celelalte eburi bărbăteşti mai mult decît femeieşti. începînd din secolul al XlII-lea şi. Multă vreme copilul sărac nu va avea chip. pe volete. îşi sprijină mîna pe umărul soţiei sale în vîrsta de douăzeci de ani. la marele mister al Crăciunului. apariţia copiilor înconjuraţi de părinţi într-o asemenea manieră. naşterea copiilor. a rîs şi mi-a zis-„Dacă ţi-au plăcut strugurii acum crapă! Cine te-a pus să-i mănînci?". activitatea slu-r.şi se aseamănă mult cu mulţimea din Lupta '" Caretn& ţi a lui Carnaval. durerea pricinuită de moartea lor prematură. bineînţeles . o lucrare ciudată unde se va copii şi oameni mari luînd parte laolaltă la activităţi burleşti. băieţii şi fetele au nu numai costumaţii dar şi fete de adulţi.muncit peste tot ca un proat ca să-şi poată ridica ultimii copii de la bărbatul L Ea cosea la fîn. alţii folosesc o capră drept bară fixă.douăzeci şi şapte de ani -. Se manifestă dispoziţia de a evoca inte-locuinţelor. marcată de o laicizare rapidă a vieţii cotidiene. este vorba despre o mulţime anonimă . dreaptă. ori. unde fragilitatea şi frăgezimea nu atrăgeau atenţia. cu cercul.

volete ale unui triptic pictat de Gerard Horenbout (mort înainte de 1541) care reprezintă un consilier-casier al lui Carol Quintul. deie Domnul. întradevăr." Cînd se străduia să îl consoleze pe Du Perier. Aries că „gustul pentru putto corespundea cu ceva mult mai profund decît cu gustul pentru goliciune a l'antique şi că se cade a fi raportat la o largă mişcare de interes în favoarea copilăriei . Madeleine. In Renaştere se ezită încă dacă să se dea copiilor istorici nuditatea amoraşilor mitologici şi a îngeraşilor. paradisul va fi de neimaginat fără prezenţa. Sinceritatea lui nu este mai puţin evidentă. Semnificativ este că cel mai mare poet polonez. nevasta şi copiii săi. încă de la începutul secolului al XV-lea. în privinţa reprezentării copiilor mici. Poate fi . Ce să fac. a fost încercat de o profundă suferinţă. decît să mă aştern şi eu la drum şi să mă ţin de urma subţire a paşilor tăi? Acolo am să te văd. trandafiră. Fiindcă descoperea copilul. Renaşterea a adus cu ea. Aertsen. în secolul al XVII-lea' 6l va putea să aibă dreptul unui mormînt aparte. cu cît a crescut interesul pentru copilul de vîrstă fragedă. o atenţie particulară problemei şcolii. în mijlocul sfinţilor şi al norilor. a îngeraşilor dolofani şi cu fundul mare. încercate de Holbein. în Triumful lui Bachua yi al Arianei de la palatul Farnese. lîngă melodioasele versuri demne de Ronsard: Şi. aceasta dînd valoarea celor mai frumoase pasaje. Dar gutti şi-au croit drum cu rapiditate în arta religioasă. într-adevar. pe cînd avea şaisprezece ani. dar tu fă-ţi vînt cu scumpele tale braţe mici şi aruncă-te de gîtul tatălui tău. şi a vrut ca cea mică să odihnească într-un leagăn de alabastru unde toate accesoriile să fie reproduse fidel pentru a da iluzia de real: dantelele lenjeriei şi bonetei. natural. Totuşi. Dar patru dintre ei au nişte cruciuliţe în mîinile lor împreunate.. Jacopo della Quercia aşeza astfel de amoraşi pe mormîntul lui Ilaria del Caretto. trăit-a ea un trai de trandafiri. îngeraşul plasat de Rafael în faţa Galateii sale. una de trei zile şi cealaltă de doi ani. Redescoperirea Antichităţii explică în mare parte succesul nemaiauzit repurtat de tema lui putto începînd cu secolul al XV-lea în arta occidentală. P. „transparente şi pure ca nişte lacrimi": „Iar tu.să-i plîngem pe copiii morţi. Eros Attis pe care Donatello 1-a împopoţonat atît de bizar inspirîndu-se dintr-o statuie antică. copilul răpit prematur apare pe pietrele funerare. lîngă marna sa sau la picioarele gisanţilor. dacă era de neam. cei care agrementează cu surîsul lor şi cu trupul bucălat basore. lacob I*. începînd cu secolul al XVI-lea. secolul al XVI-lea a fost martorul primelor îndrăzneli în acest sens. moartă la patru ani. Ea demonstrează că o nouă sensibilitate era pe cale de a se naşte. M-a lăsat înlemnit.. se dă peste această afirmaţie glacială venită din partea unui tată care pierduse şi el doi copii: A dat de două ori năpasta peste mine.sau reînvăţat . situaţia era inversată în raport cu cea existentă cu o sută cincizeci de ani mai înainte: devenise o convenţie a genului să fie arătaţi goi. nu numai că nu îl tratează ca pe un nutto. Lievin Van Pottelsberghe. a închinat cea mai bună dintre operele sale. mîngîierea mea. ce să fac. care şi-a pierdut fiica. în schimb.. Noul interes acordat copilăriei s-a vădit de asemenea în predilecţia cu care arta a reprezentat putti Această iconografie se leagă mai puţin de cea a Evului Mediu. Este vorba de bună seamă despre un poem elaborat. cu podoabele lor. Aceştia din urmă sînt în număr de cinci. Luther. Pot fi văzuţi în etajul superior din Disputa sfîntului sacrament şi vor popula toate cerurile pe care arta barocă le va desfăşura peste bolţile şi în interiorul cupolelor într-o mulţime de biserici. instă putere a raţiunii! Dar nu sub acest raport a văzut Secolul al XVII-lea triumful raţiunii. cele Nouăsprezece bocete. Aries care a studiat pătrunzător această istorie a copilăriei. nu îmi vei fi înapoiată în vecii vecilor şi nu vei mai veni să pui capăt pustiirii mele. jn a doua jumătate a secolului al XVII-lea. care reprezenta sufletul în afara trupului prin-tr-un copil nud sau mai curînd printr-un mic adult -cît de sculptura greco-romană. Kochanowsky. Căci. Ei sînt arătaţi la vîrsta pe care o aveau cînd moartea i-a cosit. în epoca lui Ludo-lc al XlV-lea se constată într-adevăr că tablourile de 137 familie au tins să se organizeze împrejurul copilului care a devenit centrul compoziţional. Cu justeţe remarca Ph. micii sale Ursula. după ce a pierdut. Curînd. dar îi mai pune şi o bonetă cu pene care făcea narte în mod frecvent din garderoba puştanilor vremii. în tablourile acestor pictori. cu atît s-a înregistrat mai mult plăcerea de a fi reprezentat nud: lucru demonstrat de atîtea fotografii „de artă" din secolele al XlX-lea şi al XX-lea. notează 136 ph. Tiţia11 şi Veronese. triumful ei la început în Italia şi răs-pîndirea de mai apoi dincolo de Alpi şi de mări. Mal-herbe reprezenta trecutul dar şi un deficit de sensibilitate care ne uimeşte astăzi. Aşa ca părinţii au refuzat să le uite feţele. atunci cînd Rubens îşi pictează feciorul gol în braţele Elenei Fourment. copiii trupeşi care. uneori supraîncărcat de erudiţie. în 1606 şi 160/-două fete. „a pus ca ele să fie reprezentate pe mormintele de la Westminster." Renaşterea ne-a învăţat . Cuprinsul unei dimineţi. semn că muriseră în momentul în care tabloul a fost realizat. Şi mintea tot de două ori mi-a lucrat bine: Nu mi-am mai amintit. în veacul următor. copilul nu afe 138 aparenţa unui putto. atitudine care ne pare firească şi care poate nu era a epocii. liefurile Fîntînii Inocenţilor nu sînt decît cîteva exemple printre alte mii care atestă întoarcerea în forţă a gustului pentru amoraşii goi. se joacă cu tigri ori survolează alaiul.

Ele constituiau o propedeutică ce ofereau acces către alte facultăţi de rang mai înalt în care se învăţau dreptul. Pasquier. împotriva vrerii lor. La sfîrşitul secolului al XV-lea.. urmate de cele de filo-sofie. Totuşi . ele au prelungit . Or. contra plată. Pedagogii în > vena§tere nu numai că au făcut loc în sistemul de • ţjj a$mînt limbii greceşti. după studiul gramaticii şi al umanioarelor. la Oxford. Dar. chipul senin şi fericit.) cardinalul Estouteville se plîngea. coleg 140 J. în pofida numelui înşelător. din vechile facultăţi de arte. între secolele al XVI-lea şi al XlX-lea. în aceste două cazuri din urmă. pe care studiile trebuiau să îi ducă înspre o carieră ecleziastică. nu ofereau o învăţătură de factură superioară ci echivalau mai degrabă cu formaţia secundară actuală. Acestea din urmă au rămas lăcaşuri de învăţămînt superior în care se intră după trecerea prealabilă prin şcolile de gramatică. fiind cei mai tineri. l jstavarrei (care era fieful „naţiunii franceze) etc. muzica). afară de cei din Anglia. dascălii erau ei înşişi bursieri mai vîrstnici. în localuri cu rogojini pe jos . care. din ce în ce mai mult. Acestea din urmă se dezvoltaseră în funcţie \ e trebuinţele bisericii. dar indisciplina ulterioară şi starea materială precară a unui mare număr de clerici. Ea explică introducerea . la Paris fuseseră create treizeci de colegii: colegiul de la Sorbona (pentru teolog1' colegiul Harcourt (pentru studenţii normanzi).în strada Fouarre. Ei au fost autorizaţi. ele formau clerici de care socie-ea creştină avea nevoie şi care urmau să ştie mai ales ma. începînd cu secolul al XIII-lea' Ja Paris ca şi la Toulouse. ţine într-o mînă o pană şi în cealaltă o hîrtie. studenţii stăteau în gazdă. poartă o beretă roşie. Această permanenţă a programelor se explică lesne dacă se ia aminte că. Această masă nouă şi turbulentă de candidaţi la instruire nu a încetat să neliniştească. să urmeze. care urma să se lăţească. şi vom spune mai încolo pentru ce. Evoluţia care poate fi urmărită în cazul privilegiat al Parisului permite să se înţeleagă de ce colegiile au făcut să explodeze vechile facultăţi de arte.predate de profesori abilitaţi pentru aceasta. Se vede că nu are probleme cu învăţatul şi că nu a fost bătut des. în vîrstă de doisprezece ani.învăţătura din şcolile latine medievale. cît teologilor şi „artiştilor".şi aceasta ne interesează ei au menţinut în regimul de şcolarizare esenţialul din învăţămîntul artelor medievale care se compunea din Trivium (gramatica. Maxima aceasta. Şi totuşi s-ar comite o greşeală să se creadă că există o ruptură între învăţămîntul medieval şi cel din Renaştere. cum lecţiile umaniste. în epoca clasică. dar au mai înlocuit şi latina eficească prin latina lui Cicero şi a lui Virgilius. colegiile vor deţine clase de „gramatică" şi o clasă de „retorică". Ei au împins latina în trecut şi au con tribuit. după cum sugerează textul pe care 1-a scris cu mîna sa pe hîrtie: Omnia dat dominus non habet ergo minus. artiştii au fost principalii beneficiari ai acestor burse. n. în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. al cărui nume mărturiseşte îndeajuns despre originea aristotelică şi tomistă şi care a devenit sinonim cu numele filosofiei. dialectica) şi din Quadri-vium (geometria. retorica. înainte de 1400. La început. în schimb. astronomia. aritmetica. Ca un elev silitor al dascălilor umanişti. medicina sau chiar dreptul. văzută atunci asemenea unei limbi vii. scrie E. elevii. colegiile au devenit armătura facultăţii de arte. cursurile predate în colegii. în general. Ei urmăreau aşadar să înveţe în colegiile unde şi trăiau. au provocat crearea de colegii care şi-au mărit numărul. feluritele colegii din Paris abia dacă adunau patru sute cincizeci de bursieri. Adesea. 139 Procedînd în acest fel ei au adîncit fără să-şi dea seam o prăpastie. Băiatul. în secolul al XV-lea. era vorba de fundaţii instituite de persoane bogate cu scopul de a permite studenţilor W avere să frecventeze universitatea şi să-şi urmeze stu ile acolo. în chip cu totul natural. „Domnul le dă pe toate şi nu este mai puţin bogat prin asta". la transformarea acesteia în tr-un limbaj mort. bursierii au urmat cursuri . se punea problema pregătirii de tineri pentru cariera bisericească. dar aceasta s-a întîmplat pentru a lăsa locul „logicii".a. se înădiseră puţin cîte puţin pe la colegii. între cultura ' viaţa cotidiană. încheiau cursul şcolar chiar cu învăţarea „logicii" şi a „fizicii": materii care acopereau o fracţiune din Trivium şi ansamblul Quadrivium-\ilm. în secolele al XV-lea şi al XVI-lea.revăzută 51 corijată prin umanism . tineri cu mult mai mulţi decît în trecut au cerut să înveţe. aceste colegii au ieşit progresiv. Cercetările Franţei de Etienne Pasquier (1621) ne aduc la cunoştinţă că orele de gramatică şi de ştiinţe umaniste au dezertat cele dintîi din strada Fouarre. îşi întregeşte sensul în contextul epocii. La început. treabă de care la reformarea universităţii noastre (1452. întărită de o alta plasată sub tablou.. la nevoie mai mulţi într-o cameră. se înţelege. ea are de format oameni şi creştini. Este adevărat că „dialectica" a dispărut ca atare. Bursele de internat au fost atribuite mai puţin „decretiştilor" si celor de la medicină. Acest şcolar al vremurilor noi este altfel decît şco-i larii din Evul Mediu? Da. medicina sau teologia. catolice ori protestante nu au fost o moştenire a Şcolii antice. „Dar. au făcut la fel şi cei de la filosofic. Nu ne-a mai rămas nimic de pe urma acestei îndelungate vechimi decît să potrivim şi tichia de profesor de artă. Programele colegiilor clasice. alături de bursieri.considerat simbolic pentru acest interes nou portretul unui Şcolar pe care Jan Van Scorel 1-a pictat în 1531. Aşa se face că." Această evoluţie îndeajuns de generală nu se produce totuşi în Anglia unde a subzistat distincţia dintre grammar schools şi colegii universitare. la Cambridge şi |a Bologna. Instrucţia nu are valoare dacă nu educă. fără să ţintească teologia. Are fruntea largă. stăpîneşte deja latina.

au predat la Padova. o pledoarie a lui Fichet în favoarea unui învăţămînt umanist. 1-a studiat pe Aristotel în original la colegiul cartului Lemoine. La Paris. poziţie contra lui Reuchlin care apăra limba ebraica 142 literatura rabinică. umanismul a penetrat cu destulă uşurinţă în facultăţile de artă. universitatea din Pisa. atenţi la mişcarea epocii. S-ar mai putea aminti că o catedră de ebraică ce fusese creată la universitatea din Basel la sfîrşitul secolului al XV-lea ţinea de facultatea de teologie şi că Erasmus a fost făcut. acolo unde Demetrios Chalcondylas a fost numit profesor de greacă în 1463. în cursul transformărilor Renaşterii. în colegiile Oxford ca şi în cele din paris. de sub teascuri.cu tot decalajul cronologic . a devenit. sub conducerea lui Jean Lascaris care fusese profesorul lui Guillaume Bude la Paris. nici în Italia. Avea optzeci şi opt de profesori şi mai cu seamă o catedră de istorie. o gramatică ebraică şi un dicţionar ebreo-cal-deean. să impună o nouă discin] na. Aparţineau acestui ţin instituţiile fondate de Fraţii vieţii comune la Liege. Căci prima tiparniţă pariziană la Sorbona a fost instalată în 1470. în acelaşi colegiu.şi un tratat de elocinţă.tors în Italia unde se întîlnise cu Pico de La Miran-la. în 1515. Cei doi amanţi şi Mizeria curtizanilor de . creată la începutul secolului al XV- . în epoca lui Leon al X-lea (1513-1521). a deţinut un colegiu trilingv şi a publicat celebra Biblie poliglotă. nu tot învăţămîntul literar era di tribuit în facultăţile de artă. Koln şi Erfurt au W.-. la Florenţa au continuat să profeseze savanţii greci.Externii au năvălit în colegii care au trebuit să se 141 mărească. fondată în 1509 de cardinalul Cisneros. marele restaurator al studiilor în această universitate celebră unde.au devenit colegii asemănătoare celor care proveneau din explozia facultăţilor de arte. s-a creat o catedră de limbi clasice. mai tîrziu. „Nobila şi trilingva academie" Unci au precedat începînd din 1530 „lectorii regali" 'nu situa la origine în afara structurilor tradiţionale. în 1472. Rămîne adevărat. ar chestiunea se găsea în faţa unei evoluţii ireversi-lle. De fapt. Robert Gaguin avea dreptate cînd afirma: „Universitatea «oastră are două capete". doctor în teologie la Cambridge.viitorul Pius al II-lea . Vittorino da Feltre.pedepselor corporale. Multe oraşe care nu pose dau universităţi beneficiau cu toate acestea de prezent-unei şcoli. la sfatul lui Guillaume Bude. odată . universitatea din Alcala. s-a creat un colegiu de studii greceşti.. Pînă" 1540 profesorii ei au purtat titlul de „lectori la univer sitatea din Paris" pe care au trebuit. .de pildă colegiul Guyenne fondat în 1534 la Bordeaux de umanistul portughez Andre Goiivea . Chiar şi după ce Lorenzo Magnificul a repus pe picioare. veritabile pepiniere de umanişti -Nicolaus Cusanus şi Erasmus au fost elevii lor. nici în T-i t ' r ' ' ' franţa nu am avut mai augustă şi mai numeroasă Dunăre de oameni cultivaţi. Dar colegiul creat de Francisc I nu a avut localul său înainte de secolul al XVII-lea. aceste şcoli şi altele pe care municipalităţile nu au întîrziat să le creeze . aşa că multă vreme „lectorii regali" au predat în diferite colegii de la muntele Sainte-Genevieve. Or. In 1503 s-a pomenit un Standonck de la Mon-aigu făcînd eforturi să protejeze prin regulamente dras-'ce pietatea. un bărbat foarte interesat de altfel. De-venter. studenţii au venit cu grămada la cursul ^ elenistului italian Aleandro. Iezuiţii. Bessarion. v Unul din centrele renaşterii literare în Europa a fost universitatea din Louvain. Acestea. El scria atunci cu oarece lăudăroşenie poate: „Se estimează la două mii numărul asis-enţei. în afara Italiei se verifică aidoma . izolarea studenţilor săraci şi a bursierilor. înainte de a-şi purta ştiinţa sa la Florenţa. Selestat etc.l* fie în curînd elev. în 1506." Lefevre d'Etaples. printre lucrările ieşite la început. curs pe care 1-a ţinut în 1511 la colegiile Cambrai şi Marche.această deschidere a facultăţilor de artă înspre curentul umanist. ce-i drept să îl abandoneze apoi. disciplină umanistă propriu-zisă. Cel mai adesea nu din partea lor a venit ostilitatea ci tocmai dinspre facultăţile de teologie. tot aici. se găsesc Discursurile lui Bessarion. Sapienza de la Roma era o universitate considerabilă şi de un mare renume. Maeştri ai gîndirii din umanismul italian. unul cu ochii aţintiţi în trecut. în schimb. în Spania. i-au ajutat pe nr fesori şi pe elevi să treacă peste această decisivă etan" în Evul Mediu. devenită de atunci principala universitate a Toscanei. în jocul amenzilor. care profesase la Bo-logna. Amyot urma să 143 X-V' -. după socoteala mea.lEenea Silvio Piccolomini . Cea din Paris a încercat să împiedice crearea „nobilei şi trilingvei academii" fondată în 1530 ' de Francisc I. să se transforme. dincolo de aceste citev fapte. contrar a ceea ce s-a crezut şi s-a scris multă vreme. în 1450 şi 1455. în 1515. pe care am califica-o ca „secundară" în care se predau „gramatica şi artele". că facultăţile de teologie în ansamblu s-au op mişcării umaniste în care au văzut o ameninţare p^11 ortodoxie. în viitor. O judecată exactă în mare dar care ar trebui să fie nuanţată în detaliu. Cele din Louvain. celălalt. precum Gaurino. Filelfe. nu s-au opus în mod sistematic penetrării spiritului umanist. Retorica. Acel Studio din oraşul de pe Arno a jucat un rol determinant în difuzarea acestui nou interes pentru literatura greacă ce a fost una din caracteristicile Renaşterii.

Christ' s ^Colege şi St John's College. Erasmus a predat la Cambridge. a fost aici licenţiat în litere. a fost la originea lui Royal College of^5'" cians. universităţile. care nu au schimbat o evoluţie ireversibilă. El 1-a avut elev pe marele umanist Conrad Celtis. trală.cea din Leyda de exemplu. Andre Gouvea la Bordeaux. medit. în ciu-a cîtorva excepţii . a fost elev la Deventer. este cert că Renaşterea a văzut.lea. cu acordul lui Maximilian*. Melanchton.lsc°P. Ele dovedesc. Calvin şi Theodore de Beze la Geneva. Toate aceste fapte au valoare de exemplu. ca şi a autorilor moralişti şi ale altora. Şi universităţile engleze s-au deschis către umanism iar. In 1517. şi care urma să devină unul din părinţii umanismului german. a fost profesor la Heidelberg. într-un mod destul ue paradoxal. în fine.. Vîrsta clasică euro-Peană a fost marcată în consecinţă. în fine. private astfel de elementele lor cele mai dinamice. Colegiile au atras de aici înainte masa de tineri care nu avea nevoie "e o formaţie strict specializată. au fost tot atîtea focare de unde a ira^ cultura clasică. iezuiţii. latină şi greacă. pe ansamblu. a renovat studiile clasice la universitatea din Viena unde a predat poezia şi elocinţa. înte-"teiată în 1575 şi care a strălucit în secolele al XVII-lea 51 ^ XVIII-lea -. Corpus Cnrisi College înfiinţat în 1517 la Oxford de un alt eP." învăţămîntul „literelor frumoase" s-a dezvoltat de asemenea în universităţile germane. nu şi-au recăpătat strălucirea şi vigoa-145 nticâ Cu toate acestea. La fel. aici s-au predat literaturi clasice Rodolphe Agricola. în cele trei limbi latină. dar şi din partea unor elemente conservatoare de la facultăţi de artă. şi pe retorică. Linacru. create la Cambridge la mce^ putui secolului al XVI-lea de episcopul John Fisher. greacă şi ebraică". Fiindcă. academia de medicină din Londra. pe P"1 UmWr' de cinci am. că Renaşterea s-a insinuat progresiv în interiorul structurilor medievale pe care le-a transformat cu încetul. cel care a descoperit operele poetesei Roswitha. c sprijinul mamei lui Henric al VH-lea. Intr-o civilizaţie care rămînea comună. Jean Sturm la Strasbourg. Rodolphe Agricola care 1-a tradus pe Demostene. pedagogi catolici şi protestanţi au urmat acelaşi drum.1520 1521 . Desigur că s-au produs rezis-tenţe'venite nu doar din partea facultăţilor de teologie. au fost principalele centre de difuzare a umanismului. în ciuda hotarelor confesionale născute de Reformă. o reala silâţi V tnai cu S6^"yă"ta decît după mulţi ani tnei. Baduel la Nîmes. preceptor Germania. John Colet la şcoala Saint-Paul din Londra.1530 3 346 3 687 • 4 041 : 3 850 • l 994 l 135 l 645 ili . a . pe Isocrate şi pe Lucian. în numeroasele lor colegii. succes al co leguto -nu ^l loc ^ de aproape Studiul medicim a bătut p c ft fost abandonat trei veacuri. Strălucirea acestui institut a fost considerabilă. Din'l443.1525 1526 . au acordat locul de cinste literelor clasice. Richard Fox. colegiile au luat practic 'ocul facultăţilor de artă. găsiţi a fi demni de aprobare. exceptînd Anglia. declinul universităţilor. arta vorbirii frumoase. Celtis. Studml dreptu^ ^ fa tlca. latineşti şi greceşti şi au făcut să se pună un accent nou pe istorie. moartă în jurului anului 1000 şi harta Imperiului roman zisă a lui Peutinger. Căci curentul novator nu atingea mai puţin şcolile secundare aflate în afara oraşelor universitare şi care şi-au adaptat programele exigenţelor umanismului. Erasmus scria încă pe la 1521: „Nu ştiu dacă vreodată pe la vreun popor să fi fost mai bine întărite literele frumoase ca aici. de o eclipsă a universităţilor care. împotriva unui decupaj prea simplist al istoriei. n sităţile germane. din 1511 în 1514.a it^ m ^^ai restrîns decît în Evul un număr de swden£«^ laicâ favonzata de niversităţi care au în ţările protestant^ °dul Pteologllor. discreditat atît de Erasmus şi de Rabelais. abandonînd latina medievală. ta toate universitate *M* £ ^^ ţeol învăţâmîntul superior a un ^ le caţollce_ Sr această spec. la Buda şi la Cracovia. intre l1501 . tensiuni foarte vii i-au opus pe „troieni" „grecilor". în Europa ^. grâu 144 Matei Corvin şi Jagellonilor. 1506 . Colegiul din Montaigu.1510 : 1511-1515 1516 . la Louvain ca şi la Oxford. pe care cincizeci şi şase de oraşe din Germania 1-au consultat în privinţa reorganizării şcolilor lor. stăpînă a moralei. un medic elenist care 1-a tradus pe Galenus în latineşte.1505 '. un amic de-al lui Erasmus a întemeiat la Louvain un colegiu în care se explicau scrierile „scriitorilor creştini. Lupte de ariergardă. noul rea decît ta epoca ^Ucănumai el această eclipsa. a optat pentru refuzul noutăţilor. ultimii fiind partizanii culturii noi.

U midi şi Acea--demia deliu Crmca la Florenţa. în 1591. deschisă de Pontano în ultimii ani ai secolului al XV-lea. Se'înţelege că aceste academii. Cît despre „colegiul lectorilor regali".erau aceleaşi . în elegantele întruniri. ţinea loc mai înainte şi de „abecedar şi de ştiinţă". Exemplul venit din Italia a trecut munţii. în epoca umanismului. Macchiavelli. Veneţia şi Anvers care. obţinuse grade universitare şi a predat în Anglia. „academia florimontană".ci prin de cîte ori le repetaseră" (Ph. datorită tipografilor lor. şi că în Anglia universităţile au continuat să se ocupe cu învăţămîntul literar care într-altă parte fusese administrat în clasele superioare din colegii. . Cazul englez fiind lăsat la o parte. începînd din 1533. Albert cel ™«re. o creaţie a suveranului care. dar în total. şi dacă acordau cu nonşalanţă mai mult loc la curs materiei preferate de dînşii? „Şcolarii mai mari se deosebeau de şcolarii mai mici. Gramatica pe care o privim .«6-1560 pentru a 0 presare:^r±L protestanta unde um (L ţară care a cunoscut între 1560 şi 1640 o afluenţă record la Oxford. nu prin subiectele pe care le studiau . ci a unui literat independent. apăreau din ce în ce mai multe: Vignaioli. nu erau oraşe universitare. • în timp ce învăţâmîntul se transforma şi colegiile căpătau o importanţă nouă. afirmă că „nouă bacalau-rii aveau lecţii în aceeaşi vreme şi în aceeaşi cameră". în secolele al XVIMea şi al XVIII-lea societăţile literare şi mai cu seamă cele ştiinţifice au făcut să progreseze ştiinţa mai mult decît universităţile. uniţi nu numai prin amiciţie dar şi prin preocupări intelectuale comune nu existau în Evul Mediu. Ariosto. în cursul lungilor sale peregrinări. înfiinţată în secolul al XV-lea de Pomponio Leto şi care un moment 1-a neliniştit pe Paul al II-lea datorită afectării păgînismului. Aries). Nu există viaţă intelectuală intensă fără libertate: au dove-dit-o universităţile epocii clasice. Din internaţionale precum erau altădată. există şi în ziua de azi. a învăţămîntului superior provenit din Evul Mediu. cam în maniera actualilor noştri institutori. în epoca Renaşterii. Padri. după cum îl arată şi numele. în Evul Mediu nu existau clase şi reform universităţii din Paris din 1452 ignora încă şi cuvinvu 148 şi obiectul. Montaiene sfînta Tereza de Âvila. La Oxford şi Cambridge. In ţări catolice evoluţia a fost aceeaşi. dintre acelea care ar trebui să fie asimilate înaintea oricărei alte materii. au fost de multe ori cercuri de retori unde se cultiva verbalismul. Majoritatea marilor intelectuali ai Evului Mediu. mai ales în Italia celei de-a două jumătăţi a secolului al XVI-lea. în Italia mai întîi. profesorii şi studenţii prestau jurămînt ducelui de Prusia. Dar este important să se amintească că evoluţia a fost diferită dincolo de Canal faţă de cea de pe continent. înaintea perioadei revoluţionare. cancelarul era în practică numit de suveran. au jucat un rol capital în difuzarea culturii noi.după secolul al XV-lea . repre zentanţii eminenţi ai literaturii europene din secolul al XVI-lea. altele. profesorii puteau fi daţi afară la ordinul prinţului care le judeca ortodoxia. nu a îndreptăţit speranţele cu care fusese investit. sfintul Toma H? ' d'Aquino fuseseră nişte învăţători. creată în 1552 pentru a veghea la puritatea frumoasei limbi toscane. la Cambridge şi în inns ofcourt (şcoli de drept). Ronsard. La Marburg. cu nume fanteziste. Căci în populaţia şcolară se în-tîlnea un . ale acelor Ori oricellari. a continuat să se reunească pînă la jaful din 1527. acesta avea universitate. ea a decis să publice un dicţionar. apoi în restul Europei. Roger Bacon. iar tiparniţa din oraş. Regii Franţei au căutat să limiteze din ce în ce mai mult veleităţile de independenţă ale Sorbonei.1526 . Sitihondi la Bologna. atît de importantă. Annecy. sfîntul Bonaventura. Ce lucru de mirare să fie dacă de atunci profesorii predau toate „artele" deodată. Iar academiile* s-au dezvoltat în afara cadrelor tradiţionale. cariera sa a fost nu aceea a unui profesor. Or. nu i-a datorat mare lucru. Lyon. a urmat la un moment dat cursurile unei şcoli de gramatică la Breslau. Nu există nici gradaţie în studii. Cervantes. însă destul de inutile.ca pe o materie de bază. Aceasta din urmă. La Konisberg. Accesi la Reggio d'Emilia. Dar în vreme ce unele sodaliates dispăreau. Cît despre Basel. dar de mică an-vergură. Dimpotrivă. La Geneva. Cea mai cunoscută este fără putinţă de tăgadă aceea care s-a grupat în jurul lui Ficino la Florenţa. rezultă adevărul că în 1600 universităţile europene nu mai aveau strălucirea de care dispuseseră două sau trei sute de ani mai înainte. Sdegnati la Roma. viaţa şi psihologia elevilor se modificau. a subzistat pînă la 1543.. Erasmus. fiind supuse în mod strict autorităţilor. Londra a avut Doctors'Communs. Astfel de grupuri de adulţi. cel mai celebru umanist neitalian din Renaştere. academiile şi-au înmulţit numărul. acesta a fost. Şi alte fapte mărturisesc încă despre vitalitatea scăzută. adică filosofic. atît pentru public cît şi pentru profesorii lor. Elevaţi la Ferrara. Dar ele erau hărăzite unui frumos viitor. „Academia romană". Nu se obişnuise o ierarhizare între gramatică si logică. „Academia napolitană". Aceasta a reînviat în secolul al XVI-lea. Thomas Platter care. ele deveniseră naţionale. arhiducele Ferdinand de Austria a plasat universitatea din Viena sub stricta sa supraveghere iar ducele de Bavaria a făcut acelaşi lucru pentru cea din Ingolstadt. Thomas Morus' Shakespeare au făcut carieră în afara universităţii. autorităţile municipale controlau îndeaproape academia locală.

Dură adolescenţă! La 151 Breslau.. Gouvea . Toulouse. dascălii se adresează „bunilor şcolari. o repartizare a elevilor în patru categorii. sub acelaşi acoperămînt. nici măcar să buchisesc Donatul (gramatica latinească elementară. Profesorul îl aducea în stare să citească în latineşte Psaltirea şi Biblia. îl făcea să fie un canonic competent. scrie Platter. scrie el ă propos de Paris. Angers. care îi slujea de „majur". Baduel la Nîmes. optsprezece anişori. în zilele de sîmbătă. Instrucţia s-a petrecut mai iute şi mai bine pentru că.. în secolul al XH-lea. Rolul său se mărginea la a instrui. încredinţînd pe elevi profesorilor care datorau superiorilor lor o riguroasă ascultare. Alt exemplu luat de această dată din afara oricărei ficţiuni romaneşti: Thomas Platter. Valence. In Ecole de Faulcete prezentată de Michault în 1466. celor bătrîiori cît şi prichindeilor". Remuneraţia alocată lui gram-maticus de către elevi era cu atît mai consistentă cu cit categoria era mai elevată. "aulus.student ori simplu şcolar .. Pantagruel s-a informat pe lîngă un „studinte" • despre ce fel de viaţă duc în mod obişnuit colegii lui A aflat că studenţii parizieni îşi petreceau vremea cu preumblări prin oraş.la Bordeaux. M-am aciuat printre copilaşii aceia şi mă simţeam ca o cloşcă pe lîngă pui. FEMEIA Şl UMANISMUL în Evul Mediu. Vara cînd era cald. la un nivel superior. Despărţirea în clase diferite era deja mai accentuată la şcoala Saint-Paul fondată la Londra în 1509 de John Colet. Dar nu căuta să facă dintrînsul un om. Robert de Salisbury a văzut la o şcoală din Paris „copii. noţiunea de supunere a devenit astfel una din valorile fundamentale ale societăţii europene.erau prin urmare lăsaţi în plata Domnului. pentru a ospăta în „vrednice crîşme". „şcolarii se culcau pe jos la la. începînd din Renaştere. crescînd. întovărăşit de Epistemon. a-i oferi elevului un anumit număr de mecanisme intelectuale. şi.. apoi. stăteau de-a . fiindcă lumea copiilor se alipea foarte devreme celei a adulţilor. erau într-o parte închiriate şcolarilor. înainte vreme. un teolog deprins cu practica disputelor. elevul . în faţa caselo seniorilor." Studenţii care nu erau bursieri interni . dragă Doamne. dar care voia să se facă preot şi care trebuia deci să ştie un minimum de latinească. „Camerele. Timpul de şcolarizare a fost modificat şi de multe ori -diminuat. predau doisprezece dascăli într-o sală mare. Exagerare rabelaisiană? Mărturia lui Etienne Pasquier pare să arate că nu. profesorul nu mai ştia de elevul său după ce se termina ora. Este adevărat că la începutul secolului al XVIlea acest mozaic începea să trezească uimire.). a-i dezvolta memoria . în stare încă embrionară şi în localităţi privilegiate. aceştia îşi organizau activitatea după capul lor şi unde voiau. a sfirşit prin •strica prietenia cu Paulus. amestecul de vîrste a dispărut aşadar. Capitolul XIII EDUCAŢIA. Secolul al XV-lea a văzut cum îşi fac apariţia. „Cînd miam făcut intrarea. Un contract încheiat 149 în 1444 între municipalitatea din Treviso şi un învăţător de şcoală latinească permite să se observe în acest caz particular. Cînd a ajuns la Paris. Bourges.. care poate că nu şoca pe atunci. de la începători pînă la elevii capabili să se ocupe' de retorică şi de stilistică. După mulţi ani e Peregrinări comune. şi aveam. Pantagruel.. aşezaţi fiecare lîngă un stîlp înconjurat cu băncuţe. la treizeci şi şase de ani ca student la universitatea din Salamanca nu mai constituia un fapt neobişnuit. mărturiseşte el.ameţitor amestec de vîrste. Dar cînd începea să plouă 0 luam la fugă către şcoală. s-a pierdut independenţa dascălilor.şi aceştia erau majoritatea . Această evoluţie s-a precizat în cursul secolului al XVI-lea. învăţămîntul era mai mult funcţional. unii îndesau iarba asta într-un capăt de cimitir şi se culcau acolo ca porcii în paie. habar nu aveam de nimic. care păs-a partea cea mai consistentă a sumei.făcea ce voia. în acest mod. cînd erau furtuni. celor bătrîni cît şi celor tineri. După ce ieşea din sala de curs.a. Sturm la Strasburg." Se yede că a vedea pe un Ignacio de Loyola înscriindu-se m 1527. Orleans şi Paris. şi-au repartizat elevii în patru. mai mult tehnic decît moral: mai păstra acest -aspect şi la începutul secolului al XVI-lea. din cea rămasă pe timp de vară. în secolul al XV-lea. a umblat Elveţia şi Germania în compania unui văr. mai cu seamă în măsura în care se schiţa un ciclu de învăţămînt. în epoca monarhiei absolute. Thomas. Iezuiţii au împins la limită această evoluţie. pe străzile lor. n. şase ori opt clase în funcţie de locuri şi au început să le afecteze fiecărora cîte un local separat şi cîte un profesor specializat. cartea tipărită a uşurat învăţarea. Cînd erau în „lipsă mare de marafeţi". Ocupaţia acestuia consta mai cu seamă în a cere de P°mană pentru dînsul şi pentru „majurul" său. devenea ce putea. gradele de învăţămînt şi împărţirea corelativă în clase care s-a numit dintru început lectionex. în Mărturisiri despre acum (1466) de Pierre Michault. Bordeaux. Umbla din oraş în oraş. Montpellier. trimiteau vorbă părinţilor sau băgau la amanet cărţile şi veşmintele. au fost din ce în ce mai integraţi în viaţa unei instituţii şcolare şi subordonaţi unui „rector". „prima şcoală în care am avut impresia că se merge drept". un doctor cu ceva cunoştinţe. atît. din şcoală în şcoală. De la Erasmus ştim că era o sală rotundă cu planşeu şi bănci suprapuse împărţită prin cortină mobilă în patru părţi . pentru a cerceta bordeluri. întîi. pentru că şcolarul noilor vremuri nu a mai umblat de colo pînă colo şi s-a concentat mai mult^ In acelaşi timp.lucru extrem de trebuincios odată ce tiparul nu exista. în. 1518. A devenit firesc să intri în colegiu pe la şapte ani şi să ieşi de-acolo pe la cincisprezece sau şaptesprezece. adică de protector -un protector care adesea îşi plesnea camaradul mai mic. adunam iarbă. Thomas Platter a sosit la şcoala Selestat. ne culcam în cimitir. curînd iezuiţii în colegiile lor numeroase. iar în cealaltă fiicelor desfătării. sau. tineri şi bătrîni". a vizitat succesiv universităţile din Poitiers. adolescenţi.o capelă şi trei clase. un mic şcolar hămesit. cîntam aproape cît era noaptea de lungă. pentru a „ademeni bunăvoinţa" sexului feminin.

Aveau în grijă nişte suflete şi deci erau responsabili de conduita morală a viitorilor adulţi.bobocii din anii iniţiali . aceştia să nu se îmbrăţişeze în joaca lor. nici odraslele marii nobilimi. şi s-a dorit protejarea lor. care uită de ruşine. Dinaintea copiilor se cade să fie folosite numai vorbe neprihănite.valma şi şcoala cu reputaţie şi stricăciunea. ca şi Gerson. Ca şi în °munităţile monastice. Fiindcă era vorba despre o reacţie contra harababurii şi lejeri-tăţii medievale. de la trei la şase etc.cei din anii mari.în rîndurile cărora instituţiile iezuite au avut o decisivă influenţă . în măsura posibilităţilor. a semnalizat o preocupare a vremii pe care peda-8°gii din Evul Mediu nu o băgaseră în seamă. Dar rolul esenţial revine educaţiei. punerea la punct a studiilor şi grija nouă pentru protejarea tineretului au modificat de o factura radială viaţa şcolară şi au pus capăt treptat anarhiei medievale în acest domeniu. la rîndul lor. că libertatea este nefastă pentru copii. orarul era asemănător. Renaşterea a procedat la mişcarea inversă şi s-a străduit. Studentul din Evul Mediu accepta o disciplină corporativă. Disciplina strictă din colegiile clasice şi sistemul dela-ţionist instaurat aici se explică şi prin numărul dint 154 dată crescut al elevilor . în Anglia. El ştie că aceasta este des întîlnită în rîndul micilor penitenţi de zece sau doisprezece ani şi se întreabă cum s-ar putea lecui aşa ceva. de la or opt la ora zece. care la jumătatea secolului al XV-lea a fost reformatorul universităţii din Paris se numără de ase-' menea printre inovatorii în materie de educaţie. frecventat de Ignacio de Loyola. apoi liturghia. regulamentul Familia pauperum studentium din Mon-laigu. Punerea la punct a orarelor zilnice a fost şi aceasta o ino-Vatie. Dar el nu se supunea şi nu datora ascultare maeştrilor săi. neîndoielnic că s-au depăşit limitele rezonabile: copilul a fost umilit cu biciul. căci Mas infirma a acestora cere cu tărie „o disciplină mai mare şi principii mai stricte". aceste tendinţe noi. scrie un tratat despre Confesiunea sodomiei. dincolo pruepoxitorex. era la curent cu iniţierea „pifanilor" . Aşa că ei trebuie să-şi aleagă colaboratorii dintre oamenii de bine. la Geneva ca şi în Franţa s-a recurs la delaţiune pentru a supraveghea si ţine în mînă populaţia şcolară. în 1501. Cînd pune pe hîrtie un regulament pentru şcoala Notre-Dame-de-Paris. în decursul secolului al XVI-lea. Ar fi interesant de aflat dacă formaţia oferită în colegiile iezuite şi oratoriene sau în academiile protestante n-a contribuit mai mult la rărirea duelurilor decît edictele lui Richelieu. Disciplina din colegii a permis civilizaţiei occidentale să se poliseze. Aceste excese au avut totuşi.de către „majuri" . S-a avut în vedere în acelaşi timp ca s cina profesorilor nu era numai aceea de a instrui. luau de multe ori o cameră împreună cu alţii la o gazdă care le oferea cazarea şi numai o parte din mîncare. El credea. S-au întins peste tot pedepsele corporale de care nu au fost scutiţi nici elevii mari de şaisprezece ori şaptesprezece ani. să protejeze copilăria căreia i-a descoperit caracterul original şi fragilitatea. c aceea de a educa. printre primii. o lecţie pînă la ceas l şase. La începutul secolului al XV-lea. au fost însărcinaţi să exercite asupra colegilor lor o continuă supraveghere şi să raporteze cu credinţă dascălilor poznele celor încăpăţînaţi. Este un exces fără îndoială. Gerson reprezintă. O asemenea disciplin? nu poate funcţiona decît în condiţiile unei folosinţe mpului definite cu claritate.au adoptat treptat ritmul cotidian şi disciplina preconizate de Gerson.adesea cu sutele din fiecare instituţie de la sfîrşitul secolului al XVI-lea -. ci de a forma spirite şi de a preda virtutea. Se va evita să fie puşi să se culce în pat cu persoane mai în vîrstă. să fie obligaţi să-şi denunţe colegul care uită şi vorbeşte franţuzeşte în loc de latineşte. Gîrbaciul a devenit însemnul profesoral. mai cu seamă cînd era vorba de învăţămîntul „artelor". oarecum în felul în care iezuiţii erau pe cale să procedeze cu-rînd. La colegiul Sainte-Barbe. Unii şcolarii recunoscuţi de colegii lor ca fiind mai serioşi şi botezaţi aici custode*. o contradimensiune pozitivă. Pretutindeni. copilăria a fost confundată cu adolescenţa iar băieţii de şaisprezece ani au fost trataţi ca şi cum ar fi avut şapte sau opt. Li s-a părut pedagogilor de şcoală nouă că disciplina era singurul mijloc de izola pe copii de o lume coruptă şi de a le oferi depr deri virtuoase. marea lecţie d» după-amiază. să nu se permită copiilor să-şi schimbe patul în timpul nopţii şi să i se păzească amestecarea cu servitorii a căror frecventare este adesea vătămătoare. S-a observat că adolescentul şi copilul erau fiinţe deosebite de adulţi. dar unul de înţeles. în calitate de persoane mai vîrstnice. clopotul va ritma toată ziua: la 153 ceasul patru dimineaţa. Misiunea dascălilor de şcoală. Cardinalul d'Estou-teville. Copiii a căror familie nu locuia în oraşul unde funcţiona colegiul. colegiile protestante şi colegiile catolice . să se moralizeze. care dră-cuieşte şi care întîrzie la slujbă. de primi inter părea. sau să se atingă cu mîinile goale. Standonck a redactat cu minuţiozitate. d'Estouteville şi Standonck. Rolul confesorului va fi de bună seamă important. să se ilumineze dormitorul comun cu o candelă. sublinia el. nu este doar de a transmite cunoştinţe. Profesorii să-şi supravegheze în permanenţă şcolarii care. Fiindcă bursierii de tipul celor din Evul Mediu deveniseră o infimă minoritate. Intre 1450 şi 1600. cum i se spunea . în străduinţa lor de a-i despărţi pe indienii dm Paraguay de colonii spanioli. marea lecţie de dimineaţă. scularea. sau în altă parte excita-tores." în epoca Renaşterii. masa la unsprezece. să nu şovăie în corectarea şi îndreptarea elevilor. să se rafineze. Gerson recomandă să nu fie învăţaţi elevii cu cîntece ruşinoase. această situaţie s-a schimbat în totalitate. de care răspund în faţa lui Dumnezeu. Evul Mediu aruncase copilul într-o lume de adulţi plină de impudoare. El studiază comportamentul sexual al copiilor. Aceşti „lăstuni" ori „galoşi". ca şi prin faptul că externatul a rămas regimul cel mai frecvent.

în cabinetul său liniştit la îndemînă în mijlocul încăperii eliberate şi alese unde gîndurile îi zboară în voie" (J. au exaltat omul de acţiune şi educaţia care îl formează. în Italia şi la Florenţa în particular. umanistului. însă mulţi dintre umanişti au fost nişte persoane angajate. pe cînd Florenţa îşi apăra cu gelozie independenţa contra lui Visconti sau a regelui Neapolelui. din cea mai fragedă pruncie un preceptor german „care apoi a murit acoperit de glo-ne în Franţa. în măsura locurilor disponibile. Dar trebuie la fel de bine să se observe că termenul desemna*atunci cel rnai adesea fie un profesor de colegiu căruia i se încredinţa un copil în grijă. de aici şi controlul sporit pe care autorităţile şcolare au încercai să 11 aplice chiar asupra celor care închiriau. Vittorind da Feltre şi Guarino erau de părere să se pună copilului preceptor înainte de zece ani. La sfîrşitul secolului al XlV-lea şi în prima jumătate a secolului al XV-lea. nu au avut în vedere decît copiii de familie bună. al doilea la Ferrara. O bună parte din literaţii distinşi au preferat să trăiască pe la cîte o curte mai degrabă decît să profeseze. Ei erau cei mai numeroşi. fie că stătea în incintă. Cu certitudine că epoca Renaşterii a coincis cu o aristocratizare a culturii şi a mediilor intelectuale. Cu dreptate a fost opus profesorul din Evul Mediu înconjurat de elţvi şi asediat de aceştia. nu s-a dezvoltat decît mult după secolul al XVI-lea. 31 fi greşit să se subestimeze rolul preceptorilor în vre-mea Renaşterii. în fine. în Anglia ca Şi în Franţa. preferind viaţa de la ţară celei de la oraş. fie un coleg mai mare căruia o familie bogată îi oferea copilul său. Monlaigne a avut. după ce a avut ezitări. Dacă relativ puţini copii de extracţie modestă au avut acces la un nivel relativ superior de instruire. să primească pensiune la directorul colegiului sau la un profesor care fie că locuia în oraş. învăţămîntul medieval. său. Guvernele tiranice şi curţile princiare ale Renaşterii explica în mare parte această semiabdicare a intelectualilor care i-au flatat pe eroii zilei ori s-au izolat în turnul lor de fildeş. Vermigli. Vergerio. Ce loc mai revenea. au recomandat. Ceea ce este de remarcat este că umaniştii. Primul la Mantova. cardinalul Sadolet.Ochino. internatul aşa cum îl cunoaştem astăzi. Salutaţi. în schimb s-a produs o şcolarizare aproape masivă a claselor superioare din societate: nobilimea şi burghezia. au . puteau totuşi. Erasmus. să-1 ajute şi să-1 protejeze. Copiii mai înstăriţi sau din familii mai grijulii.. să se aducă sub acest aspect clarificările care se impun.atunci. Montaigne a 155 fost trimis de la şase ani la colegiul din Guyenne. Thomas Morus şi-a acceptat stoic decapitarea. Bruni. ci a impregnat treptat toată civilizaţia europeană. familiile bogate au acaparat bursele de constituire. se adresa mai bucuros copiilor veniţi din toate mediile sociale. Sozzini au fost nevoiţi să fugă din Italia pentru a scăpa de Inchiziţie. pe seama prinţilor conducerea vieţii civile. producătoare de neplăceri. erau pur şi simplu externi cărora ii se dădea liber în zilele de piaţă pentru a. dimpotrivă. Este adevărat că documentele secolului al XVI-lea fac destul de frecvent aluzie la preceptor. cărora un Stan-donck din Montaigu încerca să le păstreze caracterul °nginar. important fiind atunci să se livreze Bisericii clerici cît mai competenţi. „savant solitar. Erudiţii au avut tendinţa să aşeze între ei şi societate ecranul cunoştinţelor mitologice complicate şi subtilităţile unui stil prea căutat. Bruni etc.-şi face provizii. blicii. în schimb. în sfirşit. în profida acestor indicaţii. şi ei. care a consacrat mai multe tratate problemei educaţiei.Aşa 1-a reprezentat Carpaccio* pe sfîntul Augustin. în acest sistem. sub forma unui regim aplicat unei mase de elevi. în familia lui Thomas Morus. Totuşi ar fi eronat să se schematizeze portretul umanistului. ca să trăiască împreună să-1 supravegheze. citîndu-1 pe Cicero. s-a produs cu siguranţă. recunos-cînd faptul subliniat mai sus despre aristocratizarea culturii. Bruni scria în 1433: . o anume repliere politică a umanismului. într-o împrejurare în care Medici confis-caseră guvernarea Republicii. In nici unul dintre aceste cazuri preceptorul nu se putea substitui colegiului. s-a distins finalmente în contra lui Luther. cea mai cultivată în Anglia lui Henric al VUI-lea. Vives* care a fost „cel mai fidel interpret şi comentator al lui Erasmus". preceptor. Amănuntul are greutate şi nu a fost subliniat îndestulător. încă din secolul al XV-lea. ignorînd cu totul limba noastră dar foarte «un cunoscător de latină". atunci cînd au tratat despre problemele de instrucţie şi de educaţie. 156 " afirma la rîndul său: „Toată gloria omului stă în acţiune. . Erasmus. Vittorino da Feltre şi Quarino da Ve-roţia au condus şi unul şi celălalt şcoli remarcabile. Se cuvine de asemenea. Alteori de asemenea aceste burse au fost însuşite ca slujbe de către acei clerici nestudenţi care beneficiau pe vremea aceea de avantaje naturale oferite de colegii. Şi aceasta deoarece mesajul umanist nu a rămas cantonat în cercuri strîmte." Vittorino da Feltre. astfel de burse. Neoplatonismul florentin s-a putut reprezenta în forma unei traduceri filosofice de atitudine politică reculeasă. preceptorului despre care ni s-a vorbit atît de mult în liceu la^capi-tolul despre umanism? Este adevărat că pedagogii italieni din secolul al XV-lea. patronul umaniştilor. umaniştii Repu. Căci cu siguranţă s-a găsit mai multă lume cultivată în secolele al XVIlea şi al XVII-lea decît între 1200 şi 1400.A-mai mare filosof să se simtă în stare a deveni cel mai mare căpitan. Ronsard nu a rămas indiferent în faţa războaielor religioase." încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Montaigne a lăsat deoparte şi însărcinări şi onoruri pentru a redacta în tihnă Eseurile în turnul castelului. unii intelectuali făceau elogiul lui otiutn şi s-au retras de la negotium. se foloseau preceptori. lăsînd. autor al unui De liberis recte insMutfndh (1533). căci îi dispreţuiau pe dascălii de şcoală ai vremii şi Ştiau că în general taţii de familie nu aveau timpul sau instrucţia necesară pentru a deveni profesorii copiilor lor. In orice caz. adică de la o viaţă activă. Le Goff).

jurisconsulţi etc. Ceilalţi veneau de la ţară."•«% ' 3fff Umanismul a făcut din instruire principalul mijloc de educaţie. Prelaţii aveau cel puţin 150000 de elevi. ceva rectori." La mijlocul secolului al XVII-lea. 600 la filosofic şi 100 la teologie. Sorbiere. grupa. iezuiţii au fost marii agenţi ai difuzării învăţămîntului umanist. încă din prima jumătate a secolului al XVI-lea. 400 de elevi umanişti. în 1600. pe cînd Aleandro 1-a comentat pe Ausonius. magistraţi. Vittorino da Feltre. Nu puteau fi. adică 23%. cu rare excepţii. Celui care voia să facă o carieră se pare că i-a fost necesară de aici înainte o dovadă de stăpînire a limbii latine. scria el. care se situează în centrul dereglărilor Renaşterii despre care s-a tot vorbit. cum putea să îi treacă prin cap că ar putea să îi închirieze o cameră ipentru a urma ca elev cursurile unui colegiu? De bună seamă că cifrele existente cu privire la universităţile din Oxford şi din Cambridge. a avut în faţă un public deosebit de elevat: „Eminenţe financiare. S-a calculat că la această ultimă dată. La drept vorbind această dorinţă de culturalizare nu a fost mereu dezinteresată. Si se ştie că un om care are cap şi e la locul său reuşeşte mai bine în ce are de făcut decît altul. La colegiul Navarra din Paris. crearea colegiilor de la Angouleme (1516). iar acestea ne apar astăzi ca nişte semne ale vremii. Cînd o familie săracă abia dacă îşi permite să-şi plaseze băiatul la un patron. Aşadar. A fost una din marile opţiuni creatoare ale lumii moderne. ca şi cele despre innx ofcourt. Multe daţi. Oriei. Dovada este furnizată de faptul că. cel mai prosper din Ţările de Jos. ''"î? m ' . care a Scris în secolul al XV-lea tratate despre educaţie. tot atîţia cît în 1931. Dar toţi cîţi ne aflăm am fost zămisliţi pentru a trăi în societate şi pentru împlinirea datoriilor pe care aceasta le implică. a avut consecinţe incalculabile. Pe la 1630. „părinte şi restaurator aî literelor". Se înţelege de la sine că în acest din urmă caz era vorba de „plebei" mai acătării: comercianţi. Bordeaux (1534). Astfel că Renaşterea a provocat o revoluţie cantitativă în domeniul instruirii. instrucţiunea şi cultura profane au căpătat o importanţă crescîndă. clientela lor se recruta obligatoriu din rîndul păturilor cu dare de mînă. căci răspîndirea unui învă-ţămînt. a crescut atunci considerabil.o nobilime care se primenea de jos şi o burghezie a cărei importanţă creştea fără încetare. Din ce clase sociale proveneau aceşti studenţi? înmatriculările de la Oxford permit să se estimeze.5% dintre'tinerii de şaptesprezece ani intrau la universitate. Lyon (1527). avocaţi regali. 159 afirma: „Nu oricărui om îi este scris să se facă maeis trat. într-o civilizaţie din ce în ce mai laică şi din ce în ce mai puţin militară. în 1511. Cu toţii sîntem răspunzători de influenţa personală care se răspîndeşte din noi. între 1622 şi 1641. în-torcîndu-se de dincolo de Canalul Mînecii." Florimond de Raemond ne asigură că după exemplul lui Francisc I. la Brasenose. la colegiile Cambrai şi Marches. în ţările catolice. teologi. consilieri. la 50% tinerii nobili. Collegio romano aduna 2 000 în 1580 iar colegiul din Douai. avocaţi şi jurişti doreau să-şi dea copiii la învăţătură „ca să facă din ei purtători de robă şi să îi facă apţi pentru demnităţi". din 737 de studenţi „plebei" înmatriculaţi. Ordinul număra 125 colegii în 1574 şi 521 în 1640. Este ceea ce înţelegeau corpurile municipale atunci cînd favorizau. medici. Nu oricărui om i s-au hărăzit de la natură daruri excepţionale. un călător francez. a scris: „Nobilimea din Anglia este aproape toată savantă şi foarte luminată. Blaise de Montluc a crezut util să dea avertismente nobilimii în această privinţă. pentru sfîrşitul secolului al XVI-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea." . Dijon (1531). intendenţi de mari domenii etc. locuiau în oraş. Negustori îmbogăţiţi. demonstrează că tinerii intrau în aceste aşezăminte într-o proporţie aproape anormal de ridicată pentru epocă: ceea ce a făcut posibilă înmulţirea instituţiilor grammar schools.fost din ce în ce mai mult deturnate de la destinaţia lor iniţială care era aceea de a-i ajuta pe tinerii săraci să-şi continue studiile. „marii seniori se împodobesc cu oameni docţi: aşa că în puţină vreme secolul acesta necioplit şi sălbatic s-a şlefuit". dacă sînt chemaţi în slujbe au nevoie de ele şi tare le sînt de folos. decît copii de ţărani simpli." Astfel. doar 172. s-au primit elevi cu plată Şi bineînţeles că fiii de nobili şi de burghezi au dat 157 buzna. „Vă sfătuiesc. 2. Dar cele care au profitat îndeosebi de această distribuţie lărgită a cunoştinţelor au fost clasele înstărite . Wadham College şi la Mag-dalen Hali. să le daţi mai întîi literele. începînd cu jumătatea secolului al XV-lea. Anglia urma să devină sub Ca-rol I ţara cea mai cultivată a Europei. în tot'cazul. doctor sau filosof şi să trăiască în prim planul scenei. cu 158 deosebire din rîndul fiilor de „cavaleri". seniori care aveţi cu ce şi care vreţi să vă împliniţi copiii în meseria armelor. Se găsesc numeroase dovezi despre interesul nou pentKi instrucţie al claselor avute. pe care astăzi 1-am numi secundar. 9% fiii de clerici şi la 41% copiii de „plebei". Iezuit" aveau învăţămînt gratuit. şi asta foarte devreme. El s-a plasat cu hotărîre pe planul moral şi această luare de poziţie.

I. 160 discutiunea Convivium religiosum se află această confidenţă: „Nu aş putea citi De amiciţia. sensul datoriei şi curăţenia inimii. cum era să nu se manifeste preocupare pentru dezvoltarea personalităţii fizice? Gargantua. să nu se umble cu obrajii umflaţi în semn de trufie. Erasmus nu sa temut că decade cînd a dat în tratatul său Curtoazia puerilă sfaturi elementare . Scrisoarea lui Gargantua către Pantagruel se termina cu această concluzie: „Dar pentru căci.sau cel puţin aşa ne par . ca să nu te strepezească vreodată păcatul. cele ale lui Erasmus însuşi. Se înţelege că în aceste condiţii. şi-1 zbura prin aeri. Profesorul . Literatura înfrumuseţează spiritul. propedeutică la o cunoaştere a inimii omeneşti. în epocă. succesul „discuţiilor". cu o pronunţie aşa de distinsă. majoritatea pedagogilor din Renaştere. sărea toate rîpile. îţi prinde bine să te pleci. Cu nuanţe asupra detaliului." 161 >. Aceasta trebuie să dea copilului cunoaşterea Sfintei Scripturi. Latina . au conceput instrucţia asemenea lui Erasmus şi au considerat că ea trebuie să ducă la pietate şi la practicarea vieţii creştine. Tus-culancc quaestiones fără să sărut din vreme în vreme exemplarul şi fără să venerez acest sfînt suflet animat de un suflu divin. care dăduse şcolii sale din Manto-va numele simbolic de „casă a bucuriei". Iată în ce mod îl opune Rabelais pe pajul Eudemon. dar într-un spirit diferit. Cel care s-a hrănit cu autori buni şi căruia i-au devenit familiare delicatele fantasme ale poeziei va fi mai bun şi mai civilizat decît nefericitul şcolar al scolasticilor pedanţi. micului Gargantua probozit pînă atunci de lecţiile unui ridicol pedagog de modă veche: de îndată ce este introdus. căci modelează personalităţi echilibrate.^'Ws Rabelais însuşi nu pierdea din vedere obiectivele esenţial morale ale instruirii. simt cum mă fac mai bun. prin conjuncţia celor două influenţe." Se vede aşadar că instrucţia se integrează tot timpul. bunuri la fel de trebuincioase precum tehnica profesională. I se va preda şi limba greacă. îl scobîlţîia peste garduri. elevul trebuia să vorbească fluent limba lui Cicero şi a sfîntului Augustin. Citind operele lui Cicero sau Plutarh. să-i fii slugă.). O instrucţie orientată astfel către educaţie nu are alegere decît să producă erudiţie. Se înţelege de asemenea locul nou acordat istoriei. cu un glas aşa de elocvent şi cu un limbaj aşa de gătit şi într-o latinească aşa de drăguţă că semăna mai bine cu un Gracchus. ci să se folosească o batistă spre a-i îndepărta. Umanistul din Rotterdam recomanda oarece familiaritate cu limba greacă din cauza luminii pe care o proiectează asupra Bibliei. abia atunci îi va da de rost. ale lui Cordier etc. un cal de căruţă dar şi un cal de regiment. încă adolescent şi între altele excelent muzician ştia să încalece şi „un nărăvaş. în vreme ce toată isprava lui Gargalua a fost că s-a pus pe plîns ca o vacă. în epoca umanismului s-a considerat drept o certitudine faptul că vorbirea aleasă subînţelege o gîndire aleasă.asupra ţinutei copilăreşti: să nu se stea cu muci la nas. şi cu crezămînt înmuiat de milă.. care a umblat la o şcoală bună. cu un Cicero sau cu un Emi-lius de pe vremuri decît cu un băieţandru al veacului acest. Erasmus pusese deja un accent apăsat pe virtuţile morale ale instruirii.frumoasa latină clasică . geometrie. un spaniolesc. prea colbăite şi prea stătute a modului scolastic. retorica şi literatura vin cu mijloace proprii la formarea cetăţeanului. Sadolet. O sută de şcolari s-au umplut de sifilis înainte de a fi ajuns la lecţia din Aristotel despre cumpătare. iar ştiinţa fără de conştiinţă nu este decît pierzanie de suflet. apoi că şia ascuns mutra în dosul tichiei şi că n-a fost chip să se scoată de la el o vorbuliţă mai mult decît un pîrţ de la un măgar mort" (Gargantua. Cordier. fizică. şi unde nu dădea cu dînsul o sută de fugi. fără să se urmărească obţinerea în această limbă a unei măiestrii comparabile cu cea pe care i-o va putea da latina. Şi fiindcă era vorba de a educa." Abia cînd i se va spune elevului „ce-i trebuie pentru a-1 face mai deştept şi mai bun". XXVI): „Ne e uşor din cale-afară să-i învăţăm pe copii ştiinţa astrelor şi mersul celui de-al optulea cer înainte de a se ţine pe picioarele lor.de preferinţă un preceptor va preda latina prin metode directe şi conversaţia (de aici. „slujitoarea elocvenţei". Sturm etc. îl întorcea pe loc şi dădea . comoară din care izvorăsc exemple nobile. în epoca umanismului. Eudemon debitează un frumos discurs „cu aşa de curate mişcări. de a-1 smulge pe copil unei educaţii prea intelectuale. să nu se trişeze la joacă şi să se ştie cîteodată cum să se lase bătuţi „pentru ca joaca să devină mai şăgalnică".. Sîntem deprinşi cu viaţa cînd s-a săvîrşit." Pentru că latina este vehiculul oricărei înţelepciuni antice şi creştine.îndrumă către virtute. cînd i se va putea spune „despre ce este aceea logică.. să-1 îndrăgeşti şi să te înspăimîntezi de Dumnezeu şi întru dînsul să-ţi pui toate gîndurile şi nădejdea toată. după cum spune mintosul de Solomon sapienta nu pofteşte defel într-un suflet îndrăcit. Vives. înainte de Rabelais. să nu se rîdă de vreo vorbă sau de vreun act obscen.Pentru Vittorino. a înţelepciunii antice şi. I. Montaigne rămînea şi mai mult în linia pedagogiei umaniste atunci cînd îşi scria celebrul tratat De-apre legile fundamentale ale copiilor (Eseuri. Se caracterizează greşit Renaşterea dacă se insistă pe cultura enciclopedică a lui Alberti sau a lui Pico de La Mirandola şi pe imensele ambiţii intelectuale ale lui Gargantua pentru fiul său. Dar el trebuia mai cu seamă să aleagă din textele studiate învăţătura morală pe care o conţin. retorică şi ştiinţa pe care o va alege şi va avea mintea coaptă. învăţămîntul umanist nu a şovăit în a cenzura autorii puşi în mîna elevilor. XV)... într-un program educativ. De ojflciix. asupra literaturii latine înseşi şi asupra subiectelor ştiinţifice.

se deprindea turnarea bronzului. Succesul acesta este o mărturisire cu privire la o nobilime. Ele se adresau mai curînd educatorilor . El recomanda. într-o lucrare foarte răspîndită dincolo de Canalul Mînecii. Taton). In preajma lui Verrochio.) să fie bun. şi cu piciorul şi cu pumnul. modest şi cu scaun la cap. Tradusă în engleză în 1562." Un contemporan cu Rabelais. Castelele începeau să prin a gust pentru confort iar conversaţia devenea o îndeleţm cire importantă. Studierea vie a latinei clasice. în aceste condiţii.. în viaţa cotidiană. Intrun atelier precum acela al lui Verrochio.... XXVI). Autorul ei era un diplomat ngmar din Mantova care trăise la curtea rafinată din 163 Urbino. a usturimii. însă în restul locurilor să stea omenos.părinţi ori preceptori . care avea în continuare u ideal cavaleresc. dulce şi bine adus.. Nu în fiecare zi ai prilejul. limpede. Leonardo da Vinci nu primise o formaţie universitară dar era departe de a fi un ignorant. In Europa secolului al XVI-lea. nici prea moale. în caz că se duseseră.. Chastel a insistat pe drept asupra importanţei pe care diferitele „ateliere" din Italia au avut-o în devenirea artistică a Renaşterii. desenării unui plan şi săpării de'canale. n. Pentru a le cuprinde înţelesul. El întruchipează distincţia aristocratică a Renaşterii: „Doresc. prezenţă frumoasă şi obraz subţire.. este necesar să fie replasate într-o epocă în care şcoala nu deţinea. fugărea cerbul. ferindu-se de orice lăudăroşenie şi neroadă mîngîiere de sine. Să fie tare mîndru şi curajos dinaintea vrăjmaşilor şi să-i înfrunte mereu printre cei dintîi. în Italia se acumulaseră. să demonstrezi dreptate. se juca de-a mingioiul. şi virtuţi majore. dar toate aceste treburi ar fi întru nimic dacă judecăţile şi vorbele spuse nu sînt frumoase. a durerii. Trebuie obişnuit cu asprimea şi corvoada exerciţiilor pentru a-1 deprinde cu asprimea şi corvoada răutăţilor. un gentilom al Renaşterii are nevoie de podoabele spiritului: „Eu îi cert pe frartcezi de ce spun că literele aduc stricarea meseriei armelor şi socot că nimic nu îi vine mai bine războinicului decît ştiinţa literelor. Montaigne a insistat aşişderea 162 pe necesitatea fortificării trupului: „Nu-i destul să i se încordeze sufletul (copilului. Lucrurile se vor înţelege mai bine cînd vor fi privite de la nivelul lor cel mai înalt. nici aşa de străin şi de arţăgos cum e al ei de la ţărani.. Glasul lui (al curteanului. o funcţie formatoare remarcabilă.. nu de la Scoală. desenului şi exerciţiilor fizice. La fel." Dar calităţile fizice nu ajung. murdăreşte numele şi onoarea rangului său.ocoale şi de-a dreapta şi de-a stînga. viitorii artişti erau iniţiaţi în geometrie. lucrarea lui Castigli-one a marcat profund perioada elisabetană. pentru o educaţie completă. a gerului şi a caznelor" (Eseuri. şi şase versiuni fraţuzeşti între 1537 şi 1592. revelează schimbarea intervenită în stilul de viaţă al nobilimii. englezul Thomas Elyot..). „tratat despre bunele maniere şi despre conversaţia îngrijită". Este adevărat că „meşterii scriitori" sau breslele organizau un fel de cursuri de seară şi îi învăţau pe şcolari. expresia „a cunoaşte Curteanul devenise proverbială. nici prea dezlegat. mulţi au învăţat să se poarte în viaţă. ci din tratate care s-au bucurat de o imensă trecere fiindcă răspundeau unei nevoi. să aibă curteanul din fire nu numai duh şi bună înţelegere. declară în fond della Casa.. Primele pagini din Galateo. unde învăţau meseria prac-ticînd-o. atelierul avea. mai mult decît aiurea. pricepute.. într-o perioadă în care pedagogii umanişti puneau în circulaţie idei despre educaţia copiilor care nu puteau fi imediat adoptate în aşezămintele Molare. Astfel de recomandări depăşeau cadrul oficial. cam ca acela al unei femei. In altă zi se muncea cu securea. „în afara picturii propriu-zise. se cade să i se încordeze şi muşchii. căci nu i se poate scoate pricină unui om de rînd că nu exersează operele virtuoase asemenea unui nobil. dar care ducea o existenţă mai puţin milităroasă ca odinioară. elegante şi serioase după cum se cere. îl trîntea ca să saie în văzduh. în maniera lui Erasmus. acesta se traducea încă în 1690. căpătaseră mai degrabă instruire decît educaţie.. Ne gîndim firesc "^ai întîi la Cartea curteanului (1528) de Baldassare CastigHone*.. Din raţiuni morale.a.. ci sonor. în cadrul vieţii sociale. Trebuia să se facă figură onorabila S 164 din această cauză a apărut necesitatea unei cărţi precum Curteanul pentru nişte oameni care nu prea umblaseră pe la şcoli unde. Copiii de condiţie modestă erau daţi de foarte devreme la stăpîn. redactat între 1551 şi 1555 de arhiepiscopul Giovanni della Casa. care cîteodată puteau să fie adulţi.a. dar acorda în plus un loc important în activitatea zilnică a copilului muzicii. adînci. Apoi repezea ţepuşa." Deşi se cunosc cel puţin şaisprezece ediţii italiene ale Curteanului între 1528 şi 1587.. dar şi ceva graţie şi precum se spune o însuşire care de la întîia ochire să-1 facă plăcut şi îndrăgit de toţi cei care dau cu ochii de dînsul. locul pe care îl deţine în zilele noastre. n. A. făptură şi mişcări potivite. pe lîngă nobleţe. curaj. care nu Se adresa decît nobililor. a pledat şi el. The Boke named the Gouver-nour (1531).. cu o rostire cumsecade şi netedă. scotea sabia din teacă numai cu două mîini.. Zic că cea mai vrednică şi adevărată meserie a curteanului este meseria armelor.. învăţămîntul primar nu exista. arta. I. Dar acest învăţămînt nu era prea răspîndit. el şi-a putut însuşi o sumă de cunoştinţe teoretice şi practice care. după ce a rătăcit calea apucată de predecesorii săi.. „cod de politeţe şi de eleganţă"... dar "zi de zi trebuie să te comporţi de aşa manieră încît să te . arta de a construi case şi de a ridica oraşe (R. scrisul şi socotelile. se citeşte într-o veche traducere franceză. în legile perspectivei şi. să fie născut gentilom curteanul nostru şi dintr-o familie bună. tăierea pietrei. Doresc.care răspundeau de puţini copii. care.

încă de la începutul secolul al XVI-lea. va deveni un fapt de reală importanţă socială. Cu toate acestea. şi ea fată de tipograf. El trăise în Italia şi corespondase cu Erasmus. care îşi pusese o liră de argint în camera preferată din Man-tova. dar şi cu modestie. Copiii lor au vorbit latineşte. ar putea." Şi al lui Rabelais care afirma." O sută cincizeci de ani mai tîrziu aceeaşi plîngere ar fi putut fi reiterată dacă ni se descrie la începutul secolului al XVI-lea o ţară în care li se oferă aceeaşi instruire copiilor de ambele sexe. Părerile foarte concrete ale lui Della Casa se adresează unui tînăr gentilom. Fiicele lui Thomas Morus şi surorile umanistului şi matematicianului din Niirenberg Pirckheimer se numărau printre cele mai învăţate persoane ale vremii şi citeau chiar şi în limba greacă. Dar ele reiau cîteodată unele date ale lui Erasmus din tratatul său Civilitatea puerilă. de bi166 blioteci uriaşe. femeile au jucat în societate şi în călăuzirea evenimentelor chiar un rol mai important decît cel din vremea Evului Mediu clasic. dimpreună cu cele trei fiice ale sale. o şcoală de fete. Protectoare a oamenilor de litere. 1-a protejat pe Mantegna. majordom al Catherinei de Medicis.j£ -"îi Dacă băieţii din păturile cu dare de mînă luau din ce în ce drumul colegiilor. Correggio. „Belle Cordiere". Multe mărturii ne asigură aşadar că o elită feminină avea acum acces la cultură. iar femeile şi fetele au năzuit la această laudă şi mană cerească a doctrinei bune. Margareta de Navarra* citea şi înţelegea italiana. Ducesa de Retz se pricepea să compună discursuri în latină şi folosea italiana şi spaniola. Lucrece şi Diane. şi se pot potrivi foarte bine şi unui copil de condiţie mai puţin pretenţioasă: să nu-şi facă nevoile în public. •. că doamnele din Florenţa ar putea fi atît de la curent cu filosof ia morală şi naturală. Tiţian etc. Isabelle Catolica. . Giovanni Bellini. ceea ce nu putea împiedica uimirea unui vechi jurist italian din secolul al XV-lea. ele învăţau la fel de bine şi înţelegeau subtilităţile tuturor artelor şi ştiinţelor ca şi ei. să evite căscatul prea des în prezenţa martorilor. Dar ea a contribuit în mare măsură la cunoaşterea lui Platon în Franţa iar via sa curiozitate intelectuală i-a rămas astfel pînă în ultimele zile ale sale. Cei mai buni scriitori parizieni de la sfîrşitul secolului al XVI-lea. Una dintre ele. în secolul al XVI-lea. hotelul Retz a devenit la Paris „depozitarul bunelor maniere şi al limbajului ales". Astfel de sfaturi înţelepte au aşadar pregnanţă pentru fiecare tînăr care. Diane de Poitiers s-a adresat în vederea decorării castelului său din Anet lui Philibert de L'Orme. Galateo a fost unul din ghidurile „omului cinstit" din secolul al XVI-lea îndărătul căruia „gentilomul" secolului al XVI-lea se estompa treptat. Se înţelege că iezuiţii au pus Galateo în braţele elevilor lor care nu erau toţi nobili. iar tatăl viitoarei Doamne Rambouillet a fost un obişnuit al locului. a fost o poetă de talent. Este sigur că într-o epocă în care Europa se transforma în profunzime.primul atestat într-un oraş de limbă franceză. în ciuda afimaţiei lui 'Burckardt. inteligentă şi erudită. mulţumită Ursulinelor şi Visitandi-nelor. s-au găsit mai muie femei cultivate decît în oricare epocă anterioară. O ispravă de avangardă mtrucît trebuie aşteptat 1574 pentru a le vedea pe Ursu-line întemeind la Avignon un aşezămînt pentru şcolăriţe. Alcalâ a fost primul °raş din Europa care a avut. să nu utilizeze şerveţelul de masă pentru ştergerea transpiraţiei sau a nasului etc. a fost o savantă. Christine de Pisan se plîngea melancolic de nedreptatea comisă faţă de sexul slab în materie de instruire: „Dacă era obiceiul să se dea fetiţele la şcoală şi să li se predea laolaltă ştiinţele precum se proceda cu băieţii. lui Jean Goujon şi lui Cellini. ca Montaigne. să nu mănînce cu lăcomie.." La Lyon strălucea Louise Labe*. la rîndul său. să frecventeze oamenii de lume şi saloanele lor. Primul salon parizian s-a deschis pe la jumătatea secolului al XVI-lea în localul lui Jean de Morel. unde trebuie să se evolueze cu dezinvoltură. odată devenit adult. au fost celebrate de poeţi în versuri latineşti şi franţuzeşti. Camille. rămîneau acasă. Soţia tipografului Robert Estienne. frecventau „salonul verde" al ducesei. cu logica şi cu retorica. de preceptori tobă de carte. Se puteau cultiva literele frumoase în lipsa interesului fată de operele de artă? Isabelle d'Este. în general. Lorenzo da Costa. Ea. desigur. Perugino*. în Pantagruel: „Toată lumea e plină de savanţi. Perrette Bade. să nu strănute cu zgomot. Vittoria Colonna. de la cea mai fragedă vîrstă. în cel mai nobil înţeles al cuvîntului. era o bună latinistă şi îşi ajuta bărbatul la corectura colilor de tipar. 165 Abia din secolul al XVII-lea instruirea tinerelor fete' în afara cadrului familial. această ţară este imaginară şi se cheamă „Utopia". „N-aş fi crezut vreodată. Deja era făcută proba că femeile alese. Se pare că nu scria şi nu vorbea aceste limbi. frumoasă. . mulţumită situaţiei sale financiare. al căror spirit fusese îmbogăţit în mediul familial. scriitoare ea însăşi. fetele. Jeanne d'Arc a întors o situaţie militară care putea părea disperată şi a pus la loc Franţa pe drumul destinului ei. spaniola şi latina. a încercat să şi-1 apropie pe Leonardo da Vinci şi a corespondat cu cei mai celebri pictori ai timpului. Pe vremea lui Carol al Vl-lea. pictori şi muzicieni. dar sufletul acestui cerc de elită a fost soţia sa. puteau să fie la fel de instruite şi să posede tot atîta simţ artistic ca şi bărbaţii. Un pic mai tîrziu. spunea el.. Nimic nu oglindeşte cu cea mai multă claritate faptul că nu exista încă egalitate între bărbat şi femeie. Partea esenţială a cărţii este consacrată totuşi conversaţiei. Marchiză de Pescara cîntată de Michelangelo.faci plăcut obştii şi agreabil aproapelui.

Se va lăsa de altfel puţin rugată înainte de a accepta un dans. după ce era certat şi i se atrăgea luarea aminte o dată sau de două ori şi nu se îndrepta. Cu adevărat o curte fără dame este o grădină fără pic de flori frumoase. ducesă de Ferrara.amestec de graţie. In Franţa. Prin punerea în valoare a elementului feminin. sale. Căci cartea lui Castiglione . De atunci. dar va trebui să mai aibă noţiuni de literatură.. Mai mult decît bărbatul va veghea la modestia ţinutei şi la buna-cuvi-inţă a vorbelor. gentileţe şi curtenie . Catherina de Medicis a fost principalul personaj al istoriei franceze între moartea lui Henric al Il-lea (1559) şi cea a lui Ca-rol al IX-lea (1574). pe timpul lui Henric al II-lea. Era. doamnele care frecventau locuinţele princiare nu au trebuit. n. ea trebuia să posede acea affahilită pia-cevole ." Francisc l nu a întîrziat să urmeze şi să depăşească acest exemplu.vS" ". scrie el.1"1» M. a poftit să aducă mai multe decît se obişnuia înainte. Nici un gentilom nu se va avînta într-ale vieţii cu inima deschisă şi nu va 168 depune zel în exerciţiile de cavalerie dacă nu se va .suverană autoritară. Numele său rămîne legat în mod tragic de Masacrul Sfîntului Bartolomeu. delicateţea şi. va prefera o melodie armonioasă şi temperată vitejiilor artistice. Locul nou acordat femeii. spune tot Brantome. aduna în jurul ei pe rege. Margareta de Navarra 1-a ocrotit pe Eri-ţonnet şi a ocrotit cercul de la Meaux. rolul Anei de Bretagna a fost decisiv în această privinţă. Vorbitorii care exprima gîndul amicului lui Rafael dau garanţii deopotrivă cu Brantome că nici o curte ." De acum înainte obiceiul prinsese. Donna di paiazzo trebuie să posede bineînţeles unele calităţi de gentilom dar să se şi deosebească de el prin afirmarea feminităţii.•' •£?• jâ#£ KSLiKsisf î. Pentru a-şi păstra locul în viaţa curţii.>'</'. un cîntec sau o interpretare muzicală. nu va încuraja bîrfele şi calomniile. Ei îi revine frumuseţea. a fost de asemenea şeful ei religios şi tot ea a fost aceea care i-a dat anglicanismului definiţia şi fundamentele.consacră lungi dezvoltări pentru donna di pulazzo. Dacă sînt rostite vorbe puţin îndrăzneţe în prezenţa sa. Reabilitarea femeii s-a operat începînd din clipa cînd s-a ivit răgazul conversaţiei.nu poate trece peste podoaba şi graţia aduse de elementul feminin. de pictură si de muzică. care a început să scoată curtea mare de doamne pe care am văzut-o de la ea încoace. în fiecare după-amiază. pentru care orişicine o dispreţuia sau o ocolea. Şi alte femei au avut în plan religios o influenţă notabilă. natural. a domnit timp de patruzeci şi cinci de ani în Anglia şi a lăsat să se dezvolte m profitul său un veritabil „cult al personalităţii" care '-a supravieţuit. Tot Brantome trebuie citat cu privire la acest subiect: „Regele Francisc. va rămîne delicată. „să cunoască Curteanur.a. De cealaltă parte a barierei confesionale. Apoi va stabili -o corespondenţă între farmecul său. ea nu va întoarce spatele spectaculos . Elisabeta I. „adevărat paradis de lume şi de toate feţele cinstite". în caz că va cînta ori va interpreta muzică.atitudine care ar putea trece drept ipocrizie -. revărsa asupra sa gîndirea doamnelor. şi seamănă mai bine cu o curte de satrap ori de turc iar nu cu o curte de mare rege creştin.)". în lipsa cărora nu ar izbuti să-si îndeplinească rolul. veşmintele. cuvintele şi gesturile sale. evitînd mişcările exagerate şi dezordonate. civilizaţia occidentală a urcat cu un grad. mai puţin decît gentilomii. cel puţin la etajul superior al societăţii^. va fi păstrătoare de taine şi bună. Dar Margareta de Navarra s-a străduit să impună curtenilor de la Pau şi de la Nerac oarece respect pentru doamne şi pentru reputaţia lor: „Ea strecurase în rîndul întregului personal (adică apropiaţii casei. în dans. cînd nu era vînătoare prevăzută în program. seniori şi doamne şi „ţinea un cerc" unde se conversa. Conversaţia lui va fi imperfectă fără replicile fermecătoare ale celuilalt sex. viaţa de curte a permis educarea si civilizarea gentilomilor. căci avea o prea mare suită de doamne şi de fete şi n-a refuzat niciodată pe nici una. Ea nu a fost numai capul politic al ţării 167 |->. „o oarecare supunere la reguli şi la manierele de viaţă. Nu numai că va şti să danseze si să primească. Renee de France. dulceaţa. se explică în special prin dezvoltarea vieţii de curte. graţia. citim în Discursul său funebru compus de Charles de Sainte-Marthe.care se prezintă sub formă de dialoguri . mai tîrziu a primit la Nerac pe mulţi „rătăciţi ai credinţei". o Prinţesă inteligentă şi instruită. ci se va mulţumi să roşească uşor. Brantome ne depune aici mărturie: „A fost cea dintâi. nu i-a permis soţului ei să guverneze Castilia.care îi va permite să ştie a spune fiecăruia cuvintele care îl vor încînta cel mai tare. era şters din Adunarea ei şi dat 169 . socotind că toată găteala unei curţi erau damele. Desigur că un oarecare rafinament a ascuns în dese rînduri nişte moravuri cam slobode. nici atitudini vulgare. Prin aceasta. era favorabilă Reformei şi 1-a primit la curtea ei pe Calvin. scrie el. Tereza de Âvila a fost un mare scriitor mistic şi unul din principalii responsabili ai renovării catolice. »&'. Catherina de Medicis. Nu îşi va permite vorbe necuviincioase sub cuvînt că îşi înfăţişează spiritul emancipat.

un curent mistic larg pusese accentul pe iubire. o femeie „de o energie şi de o vivacitate filosofice cumva". Filosofia florentină a păstrat în interiorul unui cadru creştin doctrina platoniciană a reminiscenţei. Cel mult au modificat puţin formula lui Gerson: pentru ei „a cunoaşte" avea semnificaţia „lui a iubi". de Cranach şi de Sprangler. au însemnat evoluarea înspre o societate mai puţin grosieră. Ficino şi prietenii săi. Iar aceasta este „floarea bunătăţii". întru aceasta ne apare admirabila folosinţă a frumuseţii şi a iubirii care este însoţitorul său. Cum să nu acorde arta în astfel de condiţii femeii un loc aparte? Cîntecul francez. O preţiozitate cu excesele ei de care Moliere şi-a bătut joc pe bună dreptate. nimfele lui Jean Goujon şi o mie de alte opere vorbesc în felul lor despre o reabilitare a femeii. astfel încît după această imagine. apoi „sora de alianţă" a lui Juste Lipse. ea era o fiinţă intermediară între cer şi pămînt. Asemenea cutume deveniseră aşa de curente m secolul al XVI-lea încît Rabelais le-a luat în rîs la capitolul IX din Cartea a patra. Predilecţia cu care Renaşterea. Gerson scrisese: „A iubi înseamnă mai mult de-cît a cunoaşte. Venus de Botticelli şi de Tiţian." Frumuseţea este o rază de la Dumnezeu.. rupînd cu austeritatea medievală. acesta a contribuit de o factură decisivă la înnobilarea statutului feminin în civilizaţia occidentală. Cititorul descoperă în Heptameron mai multe asftel de „amoruri de alianţă". la Ţipetele Parisului. „veşnic izvor" de frumuseţe." O mai mare delicateţe de maniere. Leda de Leonardo. înfrumuseţează subiectul peste care îşi revarsă strălucirea şi îl iluminează cu o graţie' şi cu o splendoare minunată. pornind de la Platon. sau la Vînătorile lui Clement Janequin -. mai prevenitoare faţă de femeie şi copil. Dar un fapt mai curios şi în acelaşi timp mai revelator cu privire la evoluţia pe care o amintim aici este că Montaigne. Sufletul recreat provine de la Dumnezeu. Pentru ce şi cum să se mai menţină dogma inferiorităţii pentru cea mai frumoasă fiinţă a creaţiei? Pentru ca neo-platonismul adus la modă de Ficino privilegia frumuseţea şi iubirea. ceea ce nu se poate înfăptui decît Prin căutarea frumuseţii. încă înainte de voga neo-pla-tonismului. „şi (deci. reordonate într-o frescă istorică largă. Gala-teea de Rafael. n. îndreptarea legii şi felul de trai ţinute de dînsa le intrau în îndatorinţa lor chiar şi atunci cînd erau stricaţi pînă în măduva osului. Dar. dar cu nişte ochi disproporţionaţi. a. Italia a cunoscut o evoluţie comparabilă. cu profilul sever. puţin tandru îndeobşte faţă de sexul slab. a reprezentat corpul femeiesc. Reacţionaînd contra raţionalismului uscat al aristotelicilor. a reluat aceeaşi temă în Curteanul: „Frumuseţea care se străvede în trupul şi chiar pe feţele oameniloi dirrpre-ună cu această ardoare pe care noi o numim iubire este o influenţă a bunătăţii divine care. Or. cu deosebire în cele două comentarii ale 171 Banchetului lui Platon.. Frot-tola populară şi satirică s-a retras cu încetul dinaintea madrigalului mai aristocratic cu inspiraţie din Petrarca şi din poezia pastorală. apariţia femeilor savante şi preţiozitatea. oricît de dură ar fi fost disciplina lor interioară. care au apărut în 1469 şi 1475 şi în comentariul său la Fedon (1475). aduce o mărturie şi despre subţierea moravurilor si despre preţuirea cea nouă de care se putea bucura femeia. Era între dînşii „o întîmpinare vrednică de stimă si prietenoasă inteligenţă". asigură un contemporan. nu a ezitat să încheie o „alianţă" cu Mărie de Gournay care a devenit moştenitoarea lui spirituală.. Ficino şi-a expus în multe rînduri doctrina despre wbire. altfel spus despre un soi de amiciţie superioară între un bărbat şi o femeie. urmîndu-1 cu credinţă pe Ficinn. ca lumina soarelui. Tommasina Spinola. un respect nou al femeii i-au împins către preţiozitate pe frecventatorii "curţilor şi ai saloanelor. cu gura lipsită de graţie si de dulceaţă." Aceasta era inspiraţia de adîncime în Devotio moderna. importanţa crescătoare a conversaţiei în viaţa cotidiană a claselor conducătoare. Prima o relevă pe cea de-a doua: „Nu am desluşi şi nu am gusta niciodată bunătatea dindărătul lucrurilor ascunse dacă nu am fi atraşi de semnele şi de urmele frumuseţii exterioare. Semnificativ este că primul madrigal a fost compus în 1510 la curtea Isabellei d'Este.) nu-i vedem frumuseţea. Ceea ce este bun şi ceea ce este frumos într-o măsură sînt unul şi acelaşi lucru. Este vorba despre „amorurile de alianţă"." Castiglione. Pentru Michelangelo. ca şi înmulţirea colegiilor. el vine cu amintirea unor lucruri „esenţiale" ascunsă în străfunduri. măcar în mediile cele mai evoluate. începînd cu 1522.. De acelaşi ordin erau şi sentimentele lui Michelangelo pentru Vit-•toria Colonna. „Nu vedem deloc sufletul". în schimb vedem trupul care este imagine şi umbră a sufletului.afară din Casă. se oferă din plin dragostei cînd. se citeşte într-o traducere franceză din 1578. de atîtea ori descripuv 17C şi uneori umoristic în timpul primei părţi a Renaşterii -să ne gîndim la Bătălia de la Mari^nan. In această privinţă. constituie un important fapt istoric. Un obicei care s-a răspîndit în Europa în perioada Renaşterii. compozitorii pun pe muzică versurile lui Ronsard. şi mai cu seamă trupul omenesc cu frumuseţea despre care cred că-şi are cauza imediată în frumuseţea . au făcut joncţiunea cu preocupările mistice din Nord. punctul fundamental al acestei doctrine este că „iubirea este dorinţă de frumuseţe". Pentru noi -ele constituie o dovadă suplimentară că cel puţin în mediile mai ratinate relaţiile dintre sexe erau în curs de schimbare. Lui îi revine folosirea răstimpului de viaţă pămîntească întru dezvăluirea acestei amintiri spre a se putea ridica din nou la Dumnezeu. am putea găsi că într-un trup frumos sălăşluieşte un suflet frumos. mai morală. Ludovic al XH-lea a resimţit astfel un soi de iubire foarte platonică pentru o genoveză.

căci mi-am păstrat Sfioasa mulţumire din înalt: Şi că urăsc un bine De la Amor^ ce-îmbie. „Furia veneriană.şi multe istorioare populare. care stă cu femeia lui este prea îngrijat de lucrurile lumii -acesteia şi se îneacă în această grijă. frumuseţea poate fi aceea a sufletului.a. din pricina Iru172 museţii lor. iar urîţenia este de la diavol. Parlamente.măreţiei întrupate": Amorul pară oricui vrea păcat. care a fost tradus în franţuzeşte şi reeditat de Amor are aici sensul de amor lasciv. vreau să spun destrăbălarea. va continua să îl iubească mai abitir ca niciodată „cu ochii minţii". în nuvela 35. Margareta de Navarra.) 173 multe ori. opera unde influenţa lui Ficino este evidentă.a. îi împinge pe oameni la necumpătare şi prin urmare la non-corespondenţă. „Omul însurat.sufletului care ca o părtaşă ce se găseşte la adevărata frumuseţe divină descoperă şi înfrumuseţează ceea ce atinge. dintr-o simpatie mutuală între culori şi linii. însă pentru cititorii lui Ficino şi pentru numeroşii discipoli era greu să se menţină tot timpul la acest nivel eterat. El a declarat că ridică pana împotriva „acelei grămezi de lume care printr-o răutate a limbii înveninate s-au învrednicit să spună că cele mă1 mari şi mai grozave păcate au fost înveşnicite de femei. Sigur că există ceva spirit aici. Evul Mediu manifestase o dublă aversiune faţă de căsătorie: aceea a literaturii curteneşti care adesea considera dragostea o imposibilitate în interiorul căminului şi aceea a curentului satiric ce punea laolaltă femeie şi .acelea ale bărbaţilor şi acelea ale instrumentelor. Astfel. Alte plăceri ale simţurilor nu duc la frumos şi la Dumnezeu. şi conştiinţa acută a necesitaţii graţiei. Castiglione permitea sărutarea unei tinere doamne de către un curtean respectabil „care nu ţinteşte decît lucruri vrednice" şi ierta amorul între tineri în afara mariajului cu condiţia să se depăşească „apetitul veneric" şi să fie o uniune a două fiinţe aflătoare în armonie şi care se completează.. Din această cauză apetitul pentru îmbrăţişare şi Amorul nu doar că nu au aceleaşi îndrumări dar chiar se dovedesc a fi contrarii. că ce e frumos este mai aproape de Dumnezeu cel atotfrumos. „&V fine. Că cerul vieţii sale a secat [ocupat. Fapt demonstrat de partea a doua din Romanul trandafirului. cînd era viu. Platon se gîndea mai cu seamă la efebi. se poate citi într-o Oglindă a smereniei. De aceea. mai ales că femeia este îndrăgostită. dorinţa ca fiecare să fie mulţumită de bărbat pe cît sînt eu de-al meu. a treia. vederea şi auzul sînt lucruri „cu care singure ne putem bucura" de frumuseţe. // libro del pere-. mulţumită „voinţei divine".' Această teologie a avut drept consecinţă o virulentă ostilitate . în ciuda paravanului constituit de înalte justificări filozofice. a doua. „Cearta femeilor" s-a întors atunci în avantajul acestora. Creştinismul medieval exaltase existenţa contemplativă. se dovedea foarte sever în privinţa „plăcerilor de gust şi de atingere". Lamentaţiile lui Matheolus -un cleric ce regretă că a renunţat la „preoţia" sa în favoarea vieţii conjugale . Prima provine din „corespondenţa" virtuţilor multiple. dintr-un subtil acord între voci . (n.. prezintă şi aceasta apologia unui amor epurat (XXVIII): Mai bine." Brantome. era neîncrezătoare în faţa teoriei ficiniene a dragostei ca şi în faţa credinţei destul de răspîndite conform căreia „poarta nu le era refuzată nicidecum amanţilor adevăraţi". Un astfel de comportament sfîrşea prin a regăsi. amorul curtenesc medieval care nu se putea desfăşura decît în afara căsătoriei." Castiglione afirmă la fel că „nu ne putem bucura în nici un fel de frumuseţe prin pipăit". găseşte. După el. sau aceea a trupului. iar „cînd amantul ei nu va mai fi. în-tr-un roman platonician de Caviceo. chiar dacă în plan literar. Inimă. care a dorit să pună comentariile lui Ficino asupra Banchetului la îndemînă înaltei societăţi franceze. şi-a intitulat lucrarea Corabia doamnei virtuoase (1503)." Ficino. care este o încîntătoare şi tînără femeie măritată prost. aceste biete femei sînt creaturi mai asemenea cu divinitatea decît noi ceştilalţi.contra căsăto174 riei şi contra femeii. Cu foc divin de-atunci îl înteţesc. a cărui viaţă privată a fost ireproşabilă şi care pare a fi cunoscut puţin tentaţiile cărnii.mai ales în mediile intelectuale . deşi a fost interesată de platonism. un amant în care străluminează „splendoarea'. singura capabilă să pregătească adevărata viaţă de dincolo. se poate ci'ti că „amorul fiind în esenţă bun. sau aceea a uneltelor. lucru rău nu-i poate urma". Fapt semnificativ: Symphorien Champier. a cunoscut cu dînsul extazul cărnii. în consecinţă. un întreg curent umanist şi reformator a depus mari eforturi în secolul al XVI-lea pentru reabilitarea căsniciei împotriva căreia se înverşunaseră unii clerici din Evul Mediu. n. şi el." Or. Deşi. ia apărarea sexului slab. Ostilitatea era departe de a fi dispărut în secolul al XV-lea.] Că dumnealui nu doar că mi-a plăcut ' • Dar şi la doamne mi l-am slăvit mult: La început a fost dumnezeiesc. Dar neoplatonismul Renaşterii a acţionat în favoarea femeii. în plus. Delie de Maurice Sceve*. scria el. exprima opinia reginei cînd declara: „N-ar fi cine ştie ce." Cînd se ocupa de frumuseţe şi de iubire. înţelegerea. care avea un adînc simţămînt creştinesc. Ficino însuşi admisese că dorinţa unui trup frumos este deja iubire. teoria neoplatoniciană a iubirii comporta ambiguităţi. Prietena perfectă a lui Heroet.

scria el. nu este mai mare rezistenţă dacă lipiciul a avut vreme să se usuce..care sînt destul de ţicniţi pentru a le interzice clericilor să se însoare". a fost tradusă în şaptesprezece limbi. sau cel puţin purgatoriu. Zwingli şi Calvin s-au căsătorit şi au creat în acest fel precedente de răsunet incalculabil. altul n-a vrut Doar cu un domn frumos si tinerel M-am măritat. Deja în Enchiridion militis christiani (Manualul cavalerului creştin. o reabilitare a vieţii conjugale în numele creştinismului: „Tăgădui-va careva căsătoria că prea sfîntă întîmplare. care urmărea să acorde cinstire căsătoriei şi să îi facă mai vizibilă semnificaţia creştină. Aceasta cere o veghere fără odihnă. în cultul mutual al virtuţilor. Soţii sînt aidoma a două lucruri lipite: lesne se desfac dacă cineva trage prea tare de ele. Tocmai unui bătrîn călugăr din Ţările de Jos. Repetaţi-vă în gu1" 176 că a respecta frumuseţea femeii este ceva dulce. este pentru că. un membru al ierarhiei catolice redactase o lucrare de spiritualitate destinată special persoanelor căsătorite. Erasmus. «. căci buna înţelegere se recîştigă cu greu dacă disputa a degenerat într-o ceartă substanţială. Introducerea în viaţa evlavioasă. umanistul olandez s-a erijat în apărătorul vieţii matrimoniale în multe lucrări: Elogiul căsătoriei (1518).).păcat. dar şi pentru „a-1 înfrunta pe diavol cu tot cu solzii lui". cînd suprima mănăstirile şi voturile religioase şi cînd permitea pastorilor să-şi întemeieze familie. -„Se întîmplă de multe ori ca afecţiunea mutuală dintre soţ şi consoartă să se păstreze fragilă pînă cînd soţii izbutesc să se cunoască. se iubeşte pe el. Tandreţea sprijinită pe avantajele fizice şi atît ar avea puţini sorţi să dureze. dimpotrivă. cu cît va fi mai creştinească dragostea. nu îi ascunde că şi în căminul ei au izbucnit uneori mici dispute la începuturile căsniciei. a mînca. că „în orice împrejurări omul se poate salva". în încrederea reciprocă. Este aşadar împotriva naturii dacă cineva nu-şi iubeşte deloc soţia. Deliu familia (1437-1441). atunci cînd proclama sacerdoţiul universal. Ea mărturiseşte fără ruşine: Pe unul nu l-am luat. Cu toate că erau cei trei principali responsabili ai Reformei. 1503). „Dar este un păcat. Bărbatul şi femeia sînt uniţi într-o pereche prin legătura căsătoriei pînă într-atît mcît fac o singură persoană.. m-am aninat de el. Prietenei sale încurcate în răfuieli conjugale. viată matrimonială şi infern. „Cine îşi iubeşte nevasta. dar am să scap totuşi de diavol căci graţia lui Dumnezeu mă va salva. ori a merge la umblătoare".care îl ponegrise fără milă. Dar despre mariaj avea o concepţie cu mult mai elevată decît a lui Luther. Luther. O frază îndeajuns de misterioasă. Aşadar să nu se precupeţească nici un efort. dar acestea nu au avut gravitate şi nu au stîrnit furtuni. a redactat la rîndul său o Lege fundamentală a femeii creştine care de la primele rîn-duri devine. Eulalie. a scuipa. iar dacă Dumnezeu nu le cere socoteală soţilor. şi el însuşi o au împodobit-o de au făptuit cea dintîi minune a dumnezeirii sale (nunta de la Cana. de inspiraţie umanistă. Erasmus amintise oportun acest adevăr elementar. Convorbirile (1523). încă din veacul al XV-lea s-a născut o literatură „filogamă" şi prin operele care o compun se poate găsit tratatul marelui arhitect Alberti. uitat prea des de clericii Evului Mediu. Reforma în schimb. totuna cu „a bea. Convorbirea Femeia care se plîn^e de căsnicie este plină de sfaturi simple şi înţelepte de actualitate eternă." 175 Cuvintele lui Calvin. Căsătoria creştină (1526). Dar pentru iubirea adevărata inima trebuie preschimbată cu inima lui Christos. Nu este iubire căutarea plăcerii numai.. venind în întîmpinarea celor ale sfîntului Pavel. Calvin s-a lăsat căsătorit de Bucer spre a da pildă. întîia oară. gîn-dea el. în numai cincizeci şi şapte de ani (1609-1666). Dar dacă este creştinească biruie şi la apusul trupului: e un laur veşnic verde. a fost viciat în mod profund de păcatul originar. Bucuria cea mai bună nu se află în pat. Aşadar orişicine va respecta cu sfinţenie legea şi datul căsătoriei nu va putea face altcumva decît să-şi iubească soţia." Dacă. în veacul următor. în Italia.prinţi şi episcopi . la fel. la începutul căsniciei pentru a cimenta şi întări acordarea menajului. Actul procreării. cu răbdare şi cu mlădieri ale caracterului. aduce în scenă pe fiica unui negustor care şi-a găsit fericirea în căsătorie. cu atît va fi mai profundă şi mai trainică. al cărei înţeles pare a fi următorul: prin căsătorie voi păcătui pentru că a face dragoste este un păcat. Contraprietena de la curte (1541). Cu singuranţă că Luther nu avea o idee prea strălucită despre unirea conjugală. O elită restrînsă a înţeles mesajul umanismului creştin referitor la căsătorie. Erasmus mă1 adăuga în convorbirea Epicurem: „Dragostea este principiul mîngîierilor subtile. Ca urmare. Dragostea nu supravieţuieşte totdeauna primelor sărutări.«. a semnificat prin forţa lucrurilor o reevaluare a mariajului. Ea rezidă în uniunea adîncă a sufletelor. rînduită de Dumnezeu în paradis între curaţi şi necuraţii nelegiuiţi? El o au ales-o pentru mama sa." în astfel de termeni reprezentantul eminent al umanismului a exaltat mariajul contra unei teologii medievale care îl dăduse uitării şi contra unei literaturi clericale. Este vorba. monolog care contrabalansa Prietena de la curte de La Borderie." Luther s-a căsătorit pentru a sfida pe „făcătorii de încurcături . i se datorează fără îndoială paginile cele mai frumoase şi cele mai creştine care s-au scris vreodată despre unirea conjugală din epoca Renaşterii. care este fericită în căsnicie." Prin urmare. se înţelege. o face pur şi simplu din milă. se integrau într-o mişcare mai vastă. . Cînd rn-a văzut smerită m-a luat Iubită si femeie deodat. spaniolul Vives. de o nevoie universală şi ineluctabilă.. Un discipol al lui Eras-mus.

spontană. o nereidă înlănţuită de un triton. declară Pius al II-lea. a îndrăznit să aştearnă aceste fraze mişcătoare: „N-a mai fost alt om între atîta plăcere'.. Epitalamul său este una dintre cele mai mari reuşite ale literaturii engleze. operă senzuală şi răutăcioasă. în vremea Renaşterii. după moartea bărbatului. un diplomat priceput. a săpat acest epitaf: «Consacrat divinei Isotta»". La sfîrsitul veacului al XVI-lea. : Buzele tale sînt de coral Şi dinţii tăi sînt perle adevărate. Obrazul tău seamănă cu florile împletite Din crin si din trandafir. Pusese să i se picteze în baie Istoria lui Venun şi a lui Amor. Cu cîţiva ani mai înainte. adevărat cîntec de bucurie. mulţumire şi mîngîiere la trup şi la minte. model al lui Rafael şi amantă a bancherului Chigi. „stinge candela" castităţii şi se . niciodată nu s-ar mai fi aflat un bărbat mai fericit. Era un lucru nou. o dată cu insidioasa invitaţie de a descoperi „natura bună venusiacă". măreţ. Grumazul mîndru. Imperia." în evocarea Renaşterii se cam trece peste faptul că. de altfel.a umplut-o cu atîtea lucrări păgîne. Calandria. Dar suferinţa era în raport cu intensitatea vieţii de familie din acest cămin aproape modem. Şi a mai ridicat acolo un mormînt al concubinei sale. Boetius declara a se fi însurat cu „asemănarea" sa. Doroteea era frumoasă şi instruită. avînd în vedere toate obstacolele economice. sociale şi intelectuale care îi stăteau în faţă. ale fen178 cirii conjugale. Polia. Dinaintea lui Alexandru al Vl-lea au dănţuit curtezane dezbrăcate. în Hypnerotomahia — sau Visul lui Polifil . în fata lui Leon al X-lea s-a jucat piesa licenţioasă a prietenului său Bibbiena. „Soţia mea virtuoasă. Ea gustă din fructul dragostei. O hetairă. a fost femeia zilei la Roma sub domnia lui Iulian al II-lea. Se întorcea cumva Roma la păgînism? încă de la sfîrşitul veacului al XVI-lea. la celălalt capăt al Europei. la revalorizarea căsătoriei. în această odă cu douăzeci şi trei de stanţe. Iar dacă Dumnezeu s-ar fi îndurat către mine şi ne-ar fi lăsat să ne săvîrşim zilele unul lîngă altul. Refuzul ascetismului a devenit manifest în De voluptate a lui Lorenzo Valla (1431). pronunţase în prealabil votul de castitate în austera prezenţă a Dianei. . un cozeur in-cîntător şi un remarcabil maestru de ceremonii. un cardinal i-a comandat lui Anm180 bale Carracci picturile mitologice care fac gloria palatului Famese şi care demonstrează vizitatorului uimit triumful lui Bachus şi al Ariadnei. ale femeii. deşi de familie nobila. viaţa de familie. ci de pagini care se închină diavolilor. amanta lui Polifil. Fără îndoială. este gata să îndure împreună cu mine tot ceea ce soarta ne va rezerva. aşa cum o concepem noi astăzi. Lui i-a dedicat cele mai frumoase versuri. decît eu şi cu prietena mea credincioasă şi cinstită. inspirată în acelaşi timp din Plaut şi din Boccaccio. Lorenzo Magnificul i-a spus Romei „locul de întîlnire al tuturor viciilor".A avea un singur bărbat „de soţ şi de prieten" era şi idealul Margaretei de Navarra care nu a fost deloc înşelată în aşteptări de cei doi soţi succesivi. Renaşterea a introdus în viaţa cotidiană seminţe înnoitoare de o importanţă excepţională. Arătîndu-se mai receptivă decît perioadele anterioare faţă de problemele copilului. pe Doroteea. îndrăgea versul iar soţul ei avea în ea deplină încredere. ea a cîntat căsătoriile din dragoste. pe care. Vittoria Colonna a rămas ne-mîngîiată. care şi-a pierdut soţia 177 după şaisprezece ani de mariaj. dintr-un material tare frumos şi cu multă trudă. în ciuda unui dram de păgînism. Cefaleu răpit de Aurora. cu care se căsătorise din dragoste şi care. bravînd prejudecăţile modei.." Soarta le-a luat-o pe mica Ursula şi sa văzut ce suferinţă a avut de suportat poetul. Spcnser i-a consacrat o bună parte din opera sa poetică lui Elisabeth Boyle. concepţia umanistă despre familie nu a înaintat decît foarte lent în opinia generală. Spenser a descris ziua însurătorii. răpit la treizeci şi şapte de ani. Nu au stat oare îndelung istoricii cu urechea aţintită mai cu seamă la explozia pagînismului senzual care s-a manifestat în Italia în veacul al XV-lea şi s-a propagat mai apoi în restul Europei? Sigismund Malatesta a remodelat o biserică la Rimini în onoarea sfîntului Francisc.a dominicanului Francesco Colonna (1499). a început să prindă contur în vremea lui Eras-mus. după obiceiul păgînesc. plină de armonie. Dar era şi cel mai bun prieten al papei care îl aprecia ca pe un bun cunoscător al literaturii antice. a Margaretei de Navarra şi a lui Calvin. poetul polonez Kochanowski îşi descria soţia. In secolul al XVI-lea.. mîna albă. conştiinţa oamenilor vremii nu a realizat aceasta cu exactitate şi. logodnica sa care i-a devenit soţie. scria el. bărbaţii au făcut elogiul femeii. fr . că templul pare să fie nu de creştini. Baronul La Moussaye. dar. un fin literat toscan. Cardinalul Bibbiena. dar a terminat prin a se dezlega singură de acest vot. l-Ş' Capitolul XIV RENAŞTERE Şl PĂGÎNISM Slăvirea femeii nu a dus pretutindeni. luminoasă. avea o purtare perfect libertină. Gîtul tău este ţanţoş. Cu toate acestea. avea dotă mică: Cosiţa ta este bine pieptănată Blondă ca un mesteacăn cu scoarţă fraţ>edă.

joia mare a fost sărbătorită în întregime în stil antic: cortegiul care a trecut pe sub ochii papei conţinea un grup întreg de care reprezentînd Italia. prezentare pe gustul vremii a adevărurilor creştine. o „strălucitoare nimfă". Leonardo da Vinci îşi formase „în minte .converteşte la religia venusiană. El o evocă şi în somn şi îi vede în vis „trupul". pe Fecioară „zeiţa-mamă" şi „regina zeilor". Este epoca în care un dominican îl compara pe Leon al Xlea cu zeul-soare. nu funcţiona fără perversitate. In Ierusalimul eliberat. Sannazzaro. Suzana speriată degeaba îi vede apropiindu-se pe bâtrîni. printre care Gioconda ce poartă probabil . regretă că nu-şi poate supraveghea iubita în timp ce aceasta se îmbăiază. în Germania. Diana. Umanistul Paolo Cortese. Aici rezidă una din caracteristicile artei manieriste.o sferă cu un înger . totul este în manierism prilej pentru ' ' " 181 a dezbrăca femeia. Dar lucru sigur este că la cincizeci şi şapte de ani s-a îndrăgostit de tînărul Tommaso de'Cavalieri căruia i-a adresat unele din cele mai frumoase versuri ale sale." Mulţi istorici 1-au acuzat pe Michelangelo de pederastie: acuzaţie fără îndoială excesivă şi lipsită de probe. Pînă şi operele care se vor morale în cel mai înalt grad lasă a se întrezări. Acest melanj ingenuu de păgî-nism şi de creştinism a fost una dintre caracteristicile Renaşterii. se iţeşte încă înspre tainele cele mai adînci". Păgînismul şi creştinismul nu fuzionau doar în cărţi dar şi în spectacolele oferite poporului în zilele de sărbătoare. un muribund declară cu cinism unui prelat care umblă să îi primească spovedania: „Să mă joc cu băieţei mi-e mai la îndemînă decît îi e unuia să bea şi să mănînce. „peste un pat de roze alungită. Lucreţia. jupîne. îl numeşte pe Dumnezeu tatăl „stăpînul tunetului". Din punct de vedere creştin. martirajul sfinţilor. nu există dubii cu privire la Leonardo. Despre tînărul Isaac pictat de acesta pentru catedrala din Pisa s-a spus că era „chiar tipul răsfăţatului" (J.chestiunea a fost pusă recent . la Roma." Această proslăvire erotică. lupoaica de la Capitoliu etc. Aceasta este pentru Bembo. îl numeşte pe sfintul Augustin „profetul pytian al teologiei" şi pe sfîntul Toma d'Aquino „Apollo al creştinătăţii". Puritanul Spenser. ludith. în Italia şi în Ţările de Jos au fost consacrate episodului cu Lot şi fiicele sale nu căutau să sugereze imaginea incestului? O colecţie manuscrisă de poezii de pe vremea lui Alexandru al Vl-lea conţine o emoţionantă serie de epigrame. Cranach şi Deutsch se complac în a înfăţişa pe Venus în voaluri transparente. în Baia lui Callire. Această religie a avut în Renaştere numeroşi adepţi. cînd publică în 1503 un Rezumat de dogmatică. Ultimul . cel care. Bousquet). Eva. într-o nuvelă de Bandello. Neptun. sfînta Mag-dalena în deşert. iar dumneata mă întrebi dacă greşeam în contra naturii! Las-o baltă. tendinţele senzuale ale autorului şi ale vremii. nesăturat cu frumuseţile de pe deasupra. Obiceiul a fost curent în mediile literate italiene. dumneata nu ştii ce-i bun. Bazzi. Artiştii îndrăgesc scenele de surpriză indiscretă: nimfele se joacă în apă cînd satirii le surprind. mitologia. Homosexualitatea masculină a fost o modă la curtea lui Henric al Hl-lea. frăgezită de căldură sau gata să se predea păcatului dulce. pictorii unei epoci uimitor de „vizuale" au exprimat ferventa admiraţie în faţa frumuseţii feminine.simboliza triumful religiei. casta Suzana. mai grav decît exaltarea unei senzualităţi păgîne şi înveşmîntarea uneori antică a religiei Crucificatului era că unii gînditori se îndepărtau de creştinism. după veacurile de fereală ale Evului Mediu. descrie infernul într-o manieră păgînă. Tasso se lasă fermecat de semi-goliciunea Armidei al cărei „văl suav care grăniţuieşte privirile nu stăvileşte şi gîndul îndrăgostit. Bethshaba. este la rîn-dul său prins în mreje cînd contemplă în delicii pe vrăjitoarea Acrasie. generală atunci în Europa . „Alegoria. Hercule. Marot laudă „sfîrcul drăguţ" al doamnei sale întrun poem care a servit după aceea drept model unei întregi serii de „blazoane ale corpului femeiesc". Biblia. la Florenţa ca şi la Ferrara şi în toată peninsula. ori mai degrabă descoperită.haine bărbăteşti. O altă eventuală perversiune sexuală a Renaşterii: oare tablourile atît de numeroase care. Artele liberale nu sînt decît pretexte pentru a trata acelaşi unic subiect: un trup de femeie. Nici o altă epocă din trecut nu a reprezentat în-tr-atît şi nu a proslăvit frumuseţea trupului feminin. într-un voal fin de mătase şi din argint". Ronsard. în 1520. istoria. După care se trece fără avertisment la elogiul celor mai celebre curtezane ale epocii. Epoca următoare îl va drapa dimpotrivă în valurile graţioase ale miturilor elenice. Primele o slăvesc pe Fecioară şi pe sfinte. Isis. Venus. lucru cu care s-a lăudat. David o priveşte pe Bethshaba în baie cu ochi pofticioşi. După Vasari. care în Regina zînelor vrea să educe gentilomii. Evul Mediu aruncase anatema asupra viciului grecesc. în ciuda ameninţărilor venite dinspre predicatori. „pîntecele" şi „sînul colorat". pe Christos „tatăl zeilor şi al oamenilor". Muzele. Bosquet într-o remarcabilă carte. Mai vîrtos decît scriitorii. scrie J. în poemul său De partu Virgi-nis. Alexandru cel Mare. In schimb.cu excepţia Spaniei -. dar cu o şapcă mare sau cu panaşe baroce. Virtuţile. într-un asemenea climat de senzualitate. secretarul lui Leon al X-lea. şi s-a răspîndit în straturile inferioare ale societăţii. acoperită toată. A. sfinta Catherina pe roată. dincolo de nişte intenţii afişate. Cît despre G. homosexualitatea a devenit una dintre variantele erotismului. şi în Anglia elisa-betană: este ceea ce se vădeşte în Eduard al II-lea de Marlowe şi în sonetele de dragoste ale lui Shakespeare 182 dedicate unui bărbat. el a fost supranumit Sodoma. ale cărui tablouri prezintă în mod frecvent feţe ambigue.

chiar dacă vine în contradicţie cu scrierile lui Aristotel. In De immorta-litate animi (1516). Dar Pomponazzi se retrage în spatele teoriei „dublului adevăr". Saulnier). Spiritul omenesc este dependent de corp la fel de bine în operaţiuni raţionale cît şi senzitive. şi se pare că acest fel de a vieţui a slăbit lumea şi a lăsat-o pradă răilor. trebuie să i se adauge complementul indispensabil al „dublului adevăr". de ce nu ar aparţine această putere şi anumitor oameni? Influenţa lui Pomponazzi a durat mult la Padova. Dar circumstanţele şi credinţele vremii obligau la o voalare în rostirea doctrinelor prea îndrăzneţe. Asociind pe Averroes cu Platon. Ch. Pentru Averroes. „şcoala de la Padova" a profesat o detaşare aparte în raport cu creştinismul. deşi aflată în cea mai bună tradiţie creştină. ea nu a căutat concilierea nici cu Platon. Se explică în continuare de ce De immortali-tate animi. Un altfel de sistem. a fost condamnată de Roma. în vreme ce autorul. unul dintre elevii lui a fost Jerome Cardan (1501-1576)." Un întreg curent anticreştin care urma să se desăvîrşească prin Nietzsche a ieşit din exaltarea statului de către Macchiavelli şi a voinţei de putere. Multă vreme a studiat-o în lumina Comentariilor pe care le oferise în secolul al XII-lea gînditorul arab Averroes şi care au fost traduse în latineşte în cursul secolului al XIII-lea. este nemuritor. care trăise la finele secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea d. nu numai că expune o concepţie ciclică asupra istoriei pe care aparent o aplică în cazul creştinismului. adevărată şi foarte solidă. distruge unitatea compusului omenesc. După ce atribuie imaginaţiei „principalul credit în minuni. viziuni şi vrăji". a afirmat el. Există un „intelect activ". Sufletul personal este.. materia şi mişcarea sînt eterne şi increate. matematician. El nu admitea dintre acestea decît un număr extrem de restrîns. grecul Alexandru 184 Aphrodisias. Se înţelege că acesta avea o concepţie despre suflet diferită de cea a maestrului său. spirit al umanităţii din care izvorau sufletele individuale. Cym-balum mundi (1537) de Bonaventure Des Periers este una dintre ele. care a făcut scandal. In Italia. Dar respinge în aceeaşi măsură concepţia pe care o califică drept tomistă. sau lisus acuzat că amăgeşte umanitatea prea credulă? în Italia. şi punea pe celelalte pe seama „poveştilor şi vicleniilor omeneşti". el credea că Dumnezeu a creat mentes nemuritoare în număr limitat şi profesa metempsihoză. dar şi în Franţa. nu 183 împărtăşeşte decît suferinţa. conform lui Pomponazzi. multiplicat prin indivizi şi nemuritor. astrolog şi spirit fantast. au declarat că opiniile raţionale se opun anumitor dogme religioase cărora trebuie să li se dea crezare în continuare întrucît provin de la o revelaţie. opera sa cea mai cunoscută. L. în ciuda condamnărilor la care a fost supusă în 1240 de către universitatea din Paris şi în 1513 de către Leon al X-lea.o doctrină aşa de eretică încît nu mai depindea de nici o religie. Trebuie oare să se vadă în Mercur. un „reprezentat al inter-venţionismului în materie de credinţă" (V.filosoful padovan. Dacă sînt buruieni şi pietre care tămăduiesc.. Un alt aspect notabil al teoriei lui Pomponazzi s-a ocupat de miracol. Inteligenţa poate gîndi fără imagini? Facultăţile sufletului şi ale corpului nu se deteriorează şi unele şi altele o dată cu vîrsta? Toate aceste afirmaţii sînt cît se poate de îndepărtate de doctrina creştină. Cercetările umaniste au adus cu sine descoperirea unui alt comentator al lui Aristotel. el nu i-a atacat numai pe preoţi. ateii au fost rari: L. De aici ambiguitatea multor opere şi comentatori împărţiţi pînă în ziua de azi. pe urmele lui Alexandru Aphrodisias. Padovanii. Alexandru Aphrodisias îl interpreta pe Aristotel de o manieră şi mai materialistă decît Averroes şi tocmai din concepţia lui s-a inspirat cel mai vestit dintre „padovanii" din Renaştere. gînditorul florentin a refuzat să se ocupe de progresele omului interior şi de salvarea individului. In fine. Insă. nu a fost sîcîit cu adevărat. Pomponazzi critică într-adevăr susţinut ideea averroistă a unui intelect colectiv. Apoi că omul este un microcosm a cărui natură atîrnă şi de fiinţele superioare şi de fiinţele sublunare. teza că sufletul nu este decît forma sau „entelechia" corpului. Cît despre Macchia-velli. definită de el ca un fapt rar dar nu ca un eveniment contrar legilor naturale ori situat în afara lor. Pietro Pomponazzi* (1462-1525). El declară „teza divinului Toma asupra nemuririi sufletului. Intîi că universul ţine desigur în rezervă forţe 185 care ne sînt necunoscute. Fidelă lui Aristotel. Opunîndu-se multor umanişti pioşi. spirit al pămîntului şi al umanităţii „de unde izvorăşte fiecare inteligenţă individuală şi care. muritor. „Religia creştină. asemenea lui Averroes însuşi. el . Pentru a înţelege cum a putut fi propovăduită o atare filosofic într-o Europă creştină." El afirmă că „Scriptura trebuie să treacă înaintea oricărei raţiuni şi chiar înaintea experienţei". Febvre a demonstrat-o cu pertinenţă. a unui intelect distinct de sufletul simţitor. singur. propunea şi el o critică a miracolelor. dar mai tăgăduieşte şi minunea. nici cu dogma creştină. reţinînd esenţialul din mesajul lui Pomponazzi. pe care acesta îl pune în scenă. în secolul al XVI-lea. el a atacat chiar spiritul Evangheliei. Pomponazzi avansează două explicata posibile ale întîmplărilor realmente extraordinare. un profet care eşuează în faţa ostilităţii teologilor şi se refugiază pînă la urmă în tăcere. considerîndu-se poate a fi mai mult filosof decît creştin". deşi era mai încrezător decît Pomponazzi. în De incantationibus — publicată doar în 1556 . Filozoful padovan adoptă deci. dimpotrivă. protejat este adevărat de Bembo. medic. la Ferrara şi la Bologna.

iar cîte unii altor părţi ale corpului. dar nici într-un caz filosofii. dă seama de ceea ce se petrece în lume: natura. Unii cred că este muritoare şi se stinge o dată cu trupul. El se îndepărta de Alexandru Aphrodisias şi de Pomponazzi pentru a se întoarce la Averroes care i se părea comentatorul cel mai avizat al lui Aristotel." Miracolul devine „tot ce este de natură să ne provoace emoţiunea. discipol al „padovanilor". în anume privinţe extrem de credul. echilibrul şi mişcarea fiinţelor. a fost Jean Bodin (1530-1596). liber cugetător ca în Teatrul naturii şi în Heptaplome-rex (sau „dialogul celor şapte învăţaţi"). precum că un Dumnezeu veşnic a tot rămas vreme de infinitate de milioane de ani imuabil. scria el. Cît despre dimensiunea minunilor pe care creştinii o aplică astăzi pentru ceva care este demn de admiraţie. Cazul lui Dolet* (1509-1546) este mai puţin simplu. Iată cum vorbeşte despre întrupare unul dintre interlocutori: „Cu asta pot fi convinşi creştinii şi neştiutorii. dimpotrivă. a fost neîndoielnic cel mai bun reprezentant al raţionalismului padovan. o răstoarnă de sus pînă jos. „dogmă". Vimercati înclină aşadar către determinism. indiferent cît de felurite sînt fenomenele superficiale. în cartea sa cea mai cunoscută. Cărţile preferate erau De divinationz a lui Cicero şi De natura rerum. adică cineva care nu vedea în zei decît idealizări ale omului. o altă cauză. cînd se gîndeste la nemurire. la Veneţia. ca si Pomponazzi şi Vimercati. Intr-o manieră tipică. măcar că mulţi s-au încercat în-tr-acolo: şi degeaba. El adusese din Italia cultul pentru Cei Vechi. Să fi devenit Dolet „padovanul" necredincios? Sînt motive de îndoială. Chemat în Franţa de către Fran-cisc I în 1530. se putea citi: „Nimic nu se întîmplă din ceea ce nu trebuia să se întîmple şi nu va fi nimic din care natura să nu-i conţină cauzele eficiente. pentru că mai durează pînă ce să se afle credinţa şi să dăinuie. care în final concluzionează asupra inutilităţii discuţiilor religioase şi asupra necesităţii toleranţei. însă loveşte în dogmele fundamentale ale creştinismului. anima mai este folosit pentru a exprima o anume forţă cerească prin care noi vieţuim. medicul italian Francesco Vimercati . Sub pretextul purismului. „schismă". nu un om acela care. Dolet ar fi rămas un evemerist. (1536-1538). Omul este complex. Aşadar nu este ţel pentru istoria lumii. într-o lume astfel rînduită cum ar mai fi loc pentru miracol? Vimercati afirmă că „Dumnezeu nu face nimic fără o ordine fixă şi stabilită în afară de care nimic nu se întîmplă". „Apostoli". Vicomercato nega prin urmare nemurirea sufletelor individuale.sau Vicomercato . a lepădat această natură minunată . „E o brută. „catolice". aceasta din urmă constituind pentru suflet ceea ce este somnul pentru spirit." Atunci ce rost au titlurile „evanghelice" începînd din 1542? După L. după cum se dovedeşte în lucrarea sa consacrată Demonomaniei vrăjitorilor. a început să publice în fascicole un Nou Testament în franceză şi o duzină de' lucrări „evanghelice".opunea raţiunea credinţei. şi mai puternică. „Mai multă raţiune. Unii atribuie această forţă sînge-lui. ne mişcăm şi sîntem fiinţe care raţionează. afirmă el. Destul de repede. în cinci volume groase el nu menţionează decît o singură dată numele lui lisus." Discipol al lui Cicero. ea utilizează mereu aceeaşi cantitate de materie. El asigură că natura face totul la ordin şi urmînd legi şi că. dar o afirma pe cea a intelectului unic. Pe la mijlocul veacului al XVI-lea. care nu se aflau în Cicero. Heptaplomeres aduce în scenă şapte persoane. mai puţină credinţă". Cmnmentarii linguie latina. profesor de filosofic la colegiul lectorilor regali unde 1-a apărat pe Aristotel în contra platonicianului Ramus. ansamblul de legi care guvernează creşterea. în articolul Fatum din Comentariile sale. Cu toate acestea. care să fi adus nescari dovezi convingătoare. mai cu seamă ale soarelui. A urmat în Italia cursurile universităţii din Padova. după aceea. El este „asemănător" unui tată de familie prudent care nu risipeşte nimic din ce poate utiliza". odată ce există demonstraţie care. Numai că această toleranţă se sprijină pe un profund scepticism în legătură cu marile credinţe creştine. Vimercati susţinea cu Aristotel eternitatea lumii. viitorul tipograf a devenit familiar cu Pli-nius. refuza să utilizeze cuvintele „Biserică". în vreme ce alţii au garantat că este nemuritoare. Febvre. adică protestante. L. şi-a petrecut viaţa fără zgomot şi nu a lăsat mărturisire că a trăit şi că nu a murit de tot. Antinomia radicală pe care o opera între raţiune şi credinţă 1-a condus. pe de altă parte. după ce dă sensul etimologic al termenului 187 („suflu al plămînilor"). împotriva lui Platon şi a Bibliei. toate de confesiuni diferite. la denunţarea acordului pe care tomismul medieval şi neoplatonismul Renaşterii se străduiseră să îl stabilească între filosofic şi teologie. Dar. apărea drept liber-cugetător. el a fost medicul regelui şi. Lucretius şi Cicero. Dumnezeu nu este creatorul. între el şi oameni 186 se situează acţiunea şi influenţa aştrilor. de providenţe şi de minuni." Credea Etienne Dolet în nemurirea sufletului? în articolul Anima. a mişcării sferelor cereşti şi a timpului în interiorul căruia se înscrie această mişcare. şi că acelaşi Dumnezeu. ci doar motorul de care depinde tot universul. de orice religie ar fi el. Dolet vizează mai curînd gloria din posteritate. In Franţa. Vimercati reprezintă deci curentul laic şi raţionalist al Renaşterii. asemenea unui animal. „Christos'1'. Febvre i-a putut spune chiar „disperat". scrie: „Afară de acest înţeles. dar în altele. un alt „ahcrist". începînd cu 1542. Imobil. la sfîrşitul secolului al XVI-lea. căci pentru ei minunile erau monştri şi lucruri oribile. Bodin. după cîteva veacuri. opune credinţa raţiunii: „Nu e nimeni.(1500-1570). Cei vechi rezervau acest cuvînt lucrurilor urîte. el prezidează mişcarea cerului prim." Bodin este mai puţin interesat decît „padovanii" din prima jumătate a secolului al XVI-lea de problemele nemuririi sufletului.

al timpului şi al eternităţii. Sufletele omeneşti urmau aşadar să purceadă de la Dumnezeu prin mijlocirea îngerilor. esenţialmente spiritualistă. Se discerne întîi de toate locul special acordat omului în această ierarhie. Filosofia marelui neoplatonician al Renaşterii este. Al doilea grad este acela al sufletelor raţionale şi nemuritoare care.sau a emanaţiei ." Cum putea Dumnezeul imuabil al lui Aristotel. în care rezidă formele substanţiale. nervi şi oase. izvor de înţelepciune. apel al dragostei divine operează prin purificarea morală „conversia" necesară şi întreprind ascensiunea . * Raţionalismul este. să se lase prinse în jocurile de umbre aidoma prizonierilor din peştera lui Platon." Lumea exterioară nu este decît o umbră. modelele şi cauzele tuturor lucrurilor. ci descoperirea vidului şi a iluzoriului din existenţa carnală. se află mult mai aproape de Antichitate decît de creştinism cînd atribuie elementelor şi sferelor suflete raţionale. şi-a luat un chip nou. Cele care nu rărnm insensibile acestui. Cu toate că Ficino s-a inspirat din sfîntul Toma mult mai mult decît s-a crezut multă vreme şi că a sa Theologia platonica avea un aspect scolastic în destule locuri. principii active din care corpurile îşi extrag natura şi legile acesteia. care este şi acela al lui Bodin. fiindcă sufletul raţional se situează în mijlocul treptelor fiinţei. Un secol care. etajul inferior al createi este acela al „leneşei mase de corpuri". Metafizica sa este într-adevăr fondată pe ideea unei scări a fiinţelor care emană dintr-un Dum-nezeu-unu. Infernul este reprezentat aici ca un coşmar al sufletului impur. coşmaruri de nebuni. tocmai pe dos. să se îngreuieze. cu scopul de a învia şi a lua cu dînsul în cer această masă corporală. Dar concepţia asupra infernului expusă la finele lucrării Theologia platonica este foarte îndepărtată de cea a Bisericii. „Lucrurile care se găsesc deasupra sufletului raţional. Nici doctrina . Dedesubtul sufletelor. un secol raţionalist şi a-1 proslăvi ca atare. făcut din sînge.remeatio . căci nu încetează să cheme la sine sufletele omeneşti." Această prezenţă divină în lume a fost descoperită de către artişti şi poeţi graţie lui Marsilio Ficino.care oferă cheia sistemului său. din carne. capabil să treacă în etajul îngerilor şi al lui Dumnezeu. 189 Ficino identifică lumea „formelor". fiecare treaptă de creaturi îşi primeşte fiinţa de la creaturi situate imediat deasupra. fie şi după 1550. ne atrage nu are lotuşi sens decît dacă i se constată reflectarea unei frumuseţi mai înalte. căuta înainte de toate un reflex divin. scrie Ficino. totuşi. de frumuseţe şi de bunătate. Astfel că Pascal va defini omul „un neant în raport cu infinitul şi totul în raport cu neantul". L. în acest fel. Este domeniul „calităţii eficace" supuse totuşi divizării şi schimbării.care le va aşeza faţă în faţă cu Fiinţa prin excelenţă. un secol libertin. „fiind în parte supuse mişcării. şi unul şi celălalt integrîndu-se într-o vastă mişcare ce pleacă de la Dumnezeu şi revine la el. un secol inspirat. Frumuseţea care. Logica sistemului ar fi trebuit să îl ducă pe Ficino la afirmarea definitivei mortalităţi a cărnii. în opoziţie cu filosofia „padovanilor". iată cea mai rea greşeală şi amăgire. Sub nivelul „soarelui divin" şi trăgîndu-şi existenţa dintr-însul se găsesc spiritele angelice . să îmbrace iarăşi firea omenească fără să-şi aducă prejudicii? Deşi recunoaşte măreţia lui lisus. Renaudet avea totuşi dreptate cînd sublinia dificultăţile întîmpinate de filosoful florentin atunci cînd a vrut să împace creştinismul şi neoplatonismul190 Conform teoriei emanaţiei. El este punctul de întîlnire al finitului şi al infinitului. Este vorba aici despre sufletele omeneşti. Nu oroarea răului şi sentimentului păcatului îl schingiuiesc pe damnat. cuprins de terori veşnice şi de dorinţe imaginare. el a fost. Puţini au fost libertini în secolul al XVI-lea. dominînd corpul şi calitatea. sînt doar eterne. indivizibile şi imuabile.inteligenţe pure. Ficino a împrumutat de la Platon şi de la Plotin teoria intermediarilor . In fine. Pe această direcţie. cele care sînt dedesubt sînt doar temporale. . departe de a reprezenta în :< întregime Renaşterea. Ea pune accentul pe sufletul individual şi pe destinul personal. Or. pe bună dreptate.188 şi s-a îmbrăcat cu un trup ca al nostru. A. Ficino a încercat să toarne într-o formă creştină un spiritualism esenţialmente adogmatic. pentru a rămîne în interiorul dogmei creştine. el nu acordă animalelor decît un suflet muritor şi coruptibil. spre a se înfăţişa chinurilor unei morţi ruşinoase şi puterii mişeleşti a călăilor. Mişcările noastre. Dumnezeu nu s-a mulţumit să lase a emana din ele seria de fiinţe. Or. Lumina divină este ascunsă în interiorul nostru şi ea trebuie căutată prin asceză şi prin meditaţie. el menţine învierea trupurilor. neoplatonismul putea conduce la panteism. Pe de altă parte. nu admit totuşi să fie divizate într-un corp". Trebuie să se ştie că „viaţa corporală este o boală a sufletului care se torturează şi visează. acţiunile şi pasiunile nu sînt decît tulburări ale bolnavilor. Desigur că sufletele unite cu trupurile au tendinţa să se alăture materiei. dar Ficino postulează în plus existenţa unui suflet al lumii şi despre cele douăsprezece suflete ale elementelor şi ale sferelor. Ficino conserva credinţa creştină în crearea imediată a sufletelor individuale de către Dumnezeu. Bodin îl aşează la loc în planul umanităţii. în schimb. Peştera sumbră în care riscăm să fim prizonieri reprezintă tot ceea ce ne înconjoară. peste toate. iar sufletul raţional este în parte etern şi în parte temporal". Febvre a observat cu justeţe: „Pretenţia de a face din secolul al XVI-lea un secol sceptic. acolo unde niciodată înainte nu mai intrase aşa ceva. deci nemuritoare şi incoruptibile. Judecînd după voinţa celor mai buni reprezentanţi ai săi.

Pico afirmase în ale sale 900 de teze că un păcat comis în timp nu va putea produce o osîndă eternă. ci în centrul ei. le conferă un nou botez şi le acordă „iertare si sfîntă binecuvîntare". Doctrina păcatului originar nu avea nici un sens pentru el. Contele de La Mirandola pare să prefere monoteismul iudaic Treimii creştine şi este ezitant în privinţa prezenţei 191 reale. Poetul Luigi Puici.) putrezi de bogăţie sub oblăduirea şi sub paza" zeiţei. Ei au abjurat orice pretenţie de castitate şi au abandonat orice dorinţă de mortificare. şi care marchează întoarcerea în forţă a credinţelor păgîne îndelung conţinute în civilizaţia Occidentului. ale cărui doctrine au fost dintru început condamnate de Biserică. îşi vor cheltui „restul zilelor vieţii (lor. platoniciană care face din univers o emanaţie a lui Dumnezeu. Bruno a împins la extrem ostilitatea faţă de Aristotel şi teza.nu ar fi fost cu putinţă fără îndrăznelile filosofice şi senzuale ale perioadei anterioare. concepţiilor anti-creştine. Filosofia lui Pico de La Mirandola. Dumnezeu este unul absolut şi perfect. îţi va sta în puteri să te înjoseşti pînă la teapa lucrurilor proaste şi dobitoacelor. dominicanul Giordano Bruno a fost ars la Roma pentru a fi profesat o filosofic care se abătea considerabil de la învăţătura evanghelică. dar a fost obligat să le disimuleze. pe mîinile necredinţei". de la Dionisie Areopagitul etc. nu coincide totdeauna cu doctrina creştină. la care sînt ataşate în mod artificial. un secol mai tîrziu . Tendinţa firească a gîn-dirii sale îl conducea către o doctrină a imanenţei şi către concepţii panteiste. a doua este materia. Mai încolo. Ficino ştia că împrejurul său lumea se delecta citind Năzbîtiile lui Poggio şi Hermafroditul lui Beccadelli. pe care Spinoza urma să îl facă. într-adevăr. infernul nu va mai exista. A rezultat o filosofic compozită aflată uneori în contradicţie cu Biserica. în secolul al XVI-lea.V. sau cel puţin acreş-tine. Aidoma. a fost iertat mai apoi de Alexandru al Vl-lea. Totuşi. pe care Evul Mediu nu le-a ignorat cu totul. declarînd transcendenţa incognoscibilă. să te poţi potrivi şi ciopli în forma care îţi convine.su192 prafaţa lumii. expozeu despre cele şapte aspecte ale creaţiei. dar în sînul acestei unităţi se manifestă două substanţe: una avînd puterea de a face (natura natu-rans). Noi nu te-am zămislit nici ceresc. într-un loc misterios pe care sufletul neliniştit nu îl poate atinge decît prin ane-. lamblichos).cel al lui Theophile de Viau. nici nemuritor pentru ca. Unde se găseşte acest „undeva"? Nu la. Ficino împrumutase elementele sistemului său nu numai de la Platon şi de la neoplatonicienii din Antichitate (Plotin. nici venirea Mîntu-itorului nu sînt necesare filosofiei sale. Ca unul care cunoştea ebraica şi araba. El le reproşa acestor autori că transformă „doctrina creştină în instrument de necuviinţă şi nelegiuire". Dar îţi va mai sta. Proclus.păcatului originar. în Visul lui Poliplril. se declara împotriva tuturor dogmelor. alta puterea de a fi făcută. identificînd cunoaşterea şi cunoaşterea raţională. Se îngrijora mai ales cînd vedea „filosofia. nici muritor.. iar Dumnezeu este în acelaşi timp în toate locurile şftmde-va anume. Bruno se depărtase cu mult de ţărmurile creştinismului. Pico de La Mirandola. aşa cum se poate aceasta desprinde din cele 900 de teze ale sale. al „blasfe-matorilor din Marais" care formau anturajul lui Gaston d'Orleans . . să te renaşti la nivelul lucrurilor cele mai înalte. şi autor al lucrării Mordante maghiare. dar pe un alt plan.jft'i :••' •'••«!»? extragă nisipul din mare". din Zoroastru. după ce li s-a înfăţişat în toată nuditatea ei radioasă celor doi amanţi plecaţi în căutarea unei fericiri exclusiv pămîntene. doctrina „padovanilor" şi simpatiile lui Bruno pentru o filosofic a imanenţei au dat un nou avînt. un dar sfinţit de Dumnezeu. antizare. El a declarat că lumea. apropiat al lui Lorenzo Magni-j'cul. Venus.a. Era în drum^spre gîndirea liberă. suprema pedeapsă constînd în scăzămîntul pînă la treapta animalităţii şi în aneantizare. n . este „implicată" în Dumnezeu şi că Dumnezeu „este explicat în corpurile sensibile". Pico a adăugat la aceste contribuţii şi pe cea a Kabbalei. îi părea 1 Ficino tipul de diletant necredincios care ridiculizează dogma şi „un om a cărui răutate este aşa de mare mcit ^ fi mult mai greu să fie scăpat de ea decît să se 193 ." Astfel că omul poate deveni înger sau fiară. Nega divinitatea lui lisus. în schimb. De la această dificilă conciliere a imanenţei şi transcendenţei pînă la un panteism pe deplin conştient de sine nu era decît un pas. Prima este sufletul lumii. concepţia sa despre om se distanţează de concepţia Biserigii. De la acest prag. Universul este peste tot. care ar fi creat lumea în afara lui însuşi şi. adică ale . cei mai recenţi comentatori ai filosofului napolitan descoperă în lucrările sale. o anumită afirmare a transcendenţei. dincolo de un limbaj dificil şi de formule contradictorii. şi-ar fi contemplat cu mulţumire lucrarea. liber şi suveran făuritor de tine. dar şi din Cărţile ermetice. care este indefinită. în fapt. Pe Dumnezeu îl pune să spună adresîndu-se omului: „Te-am aşezat în mijlocul lumii pentru ca de aici să poţi vedea cu mai multă uşurinţă tot ce se află pe lume. un botez simbolic ca acela practicat de Venus. Antipascalian avânt la lettre. Lui Pico i se întîmplă ca şi lui Ficino. Bruno respingea în întregime ideea unui Dumnezeu situat mai presus de natură. Bruno a fost unul dintre fondatorii raţionalismului modem. cele divine. precum Yahve al Genezei. dacă vrei. Şi unul şi altul reprezintă sincretismul Renaşterii care căuta să concilieze gîndirea antică şi mesajul creştin. nici pămîntesc. Libertinajul „dezgheţa-ţilor" şi a epicureicilor din secolul al XVII-lea . Cyrano de Bergerac. el excludea cunoaşterea inimii şi respingea orice revelaţie. Oricît de exaltantă ar părea.în 1600 -. din Discursul asupra demnităţii omului şi din opera sa principală. Cartea septuplă.

care s-a pierdut dar din care un extras a fost recopiat de către un contemporan. şi nu doar evreii. în romanul rabelaisian sînt rugăciuni la tot pasul.. „Dreptul Judecător". un spirit puternic ce mersese „mai departe decît toţi scriitorii contemporani pe calea opoziţiei filosofice şi religioase".. Macchiavelli mărturisea în Dis-corsi. de bucuria întru El.) este ocupată de peripateticieni care se împart în două secte: alexandrini şi aver-roişti. belşug va fi de tot binele. deşi se dorea creştină. Dar printre aceste otrăvuri se număra deja. Ronsard la adresa tuturor hughenoţilor.. Rabelais „încetase de a fi creştin". la rîndul său. Religia lui era individualistă. o primiseră deja în elemente. de pildă cînd Grandgousier află de prădă-ciunea lui Picrochole. el a scris un Almanah calculat despre nobila cetate a Lyonului. Henric al II-lea Estienne s-a folosit de aceeaşi injurie faţă de Castellion.rămas creştine în adîncime. Sfatul lui L. de toată ştirea şi desăvîrşirea. Gargantua şi Ponocrates se smeresc şi „se roagă la Domnul creatorul cu fierbinţeală şi îşi îndreptează credinţa către dînsul. Aceste nelămuriri din planul vocabularului sînt revelatoare în privinţa unei mentalităţi. „Ajutor"." Erasmus. contrar opiniei lui Lefranc. Şi atunci scădea-vor patimile toate. contemporan al Elisabetei. Italia păstra încă o proastă reputaţie pe plan moral şi intelectual. Italia era vizată pe cînd îi scria în 1517 din Capiton: „Sub pavăza vechii literaturi renascentiste. în. a adunat şi a citat numeroase texte din care reiese că Rabelais. el a menţionat schimbarea. injurie deja foarte gravă în gura şi sub pana imensei majorităţi a lumii din acea vreme. au căpătat obiceiul de a vorbi creştineşte". superlativul lui „deist". farmacia unde se prepară otrăvurile destinate tuturor naţiunilor". că nu preţuia cîtuşi de puţin pelerinajele. păgînismul încearcă să ridice capul. Lefranc care a văzut în el „un emul al lui Lucian şi al lui Lucretius". precum odată cînta regele David. e bine să tînjiţi. ea era „o Sodomă". Aceasta constă în a participa la ceea ce bona. care a descoperit acest extras. Castellion şi Henric II Estienne 1-au rînduit pe Rabelais de partea celor care nu credeau „nici în Dumnezeu nici în Christos".. tot aşa după cum printre creştini există oameni care nu îl recunosc pe Christos decît după nume. Pantagruvl (capitolul X). afirma Lefranc. în Italia ca şi în ţările vecine.. reforma catolică. să vi se tragă sufletele afară din ocna asta neagră a trupului de pulbere şi să vi se lipească de lisus Christul. Rabelais îi admonesta în termenii următori: „Dacă vreţi să vă mulţumiţi cu totul dorinţa asta arzătoare.a. boalele şi cusururi de la oameni. „academie a omorurilor. nu şi-a economisit criticile la adresa umanismului italian. Or. în prelungirea-asertaţiilor sale. în toate zilele. Febvre este înţelept: „Să întărim bine cuvintele de odinioară. „Plasmuitor". mai cu seamă pentru că par a nega Providenţa. Aşa se explică prezenţa lui Hermes Tris-megistul pe pavimentul catedralei . Este oare nevoie să se aducă aminte că. Acesta dovedeşte că impietatea se limitase aici la cercuri restrînse şi nu pătrunsese în mase care. au . El 1-a invocat adesea pe „scumpul Fiu al lui Dumnezeu" pe care îi plăcea să îl numească şi „creator".". Febvre şi să se amintească. căci.. lisus apăruse în completarea unei revelaţii pe care popoarele din Antichitate. pe atît de simplu ar fi pentru voi să credeţi. dar şi în zilele obişnuite.o diferenţă fundamentală între atitudinea fostului călugăr şi atitudinea lui Pompo-195 nazzi -. Credea în Dumnezeu Tatăl „cel care din tot ce este şi din tot ce face plămădeşte după vrerea sa şi după buna plăcere". Din Italia şi-a început aceasta strălucirea începînd din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. noi ceilalţi italieni. n .." El reproşa aşadar Italiei că se apleca prea exclusiv _ şi într-o manieră prea păgînă asupra bona. Erau oare totdeauna „atei" cei cărora li se spunea aşa? Trebuie reluate cu această ocazie judicioa194 sele puneri la punct ale lui L. Pe scurt. Se fac rugăciuni la fel de bine în împrejurări excepţionale. încă din 1532. rîsul său larg disimula intenţii „pe care nimeni nu îndrăznise să le conceapă secole de-a rîndul". Febvre." L. dar care înlăuntru respiră păgînism. Pentru romancierul englez Thomas Nashe. învierea şi ridicarea la cer a lui lisus ca unul care şi credea în ele. Pe cît de uşor ar fi pentru mine să prezic altminterea. atenţi şi poftitori" să ştie „starea şi firea acestui an 1535". cît de flotantă era terminologia în epocă. şi unii şi alţii pun la pămînt în mod egal orice religie de sus pînă jos. Farel în privinţa lui Şervet. în fine . Ele trebuie să fie apropiate anarhismului care se insinuase în credinţele creştine şi sincretismului filozofico-religios care a caracterizat gîndirea europeană a secolelor al XV-lea şi al XVI-lea. Acest sincretism. Era departe de a fi ateu. discipol al lui Erasmus. Rugăciunii cotidiene i se spune „obitei spre laudă între sfinţii creştineşti". -Succesul de care s-a bucurat în ţara lui Borgia şi a lui Pomponazzi invită la reflecţie. descoperea în toate civilizaţiile precreştine premoniţii ale creştinismului. „Ateu" a fost. în Renaştere. cultul sfinţilor şi indulgenţele. era fără discuţie bun creştin şi era sincer în credinţa sa. nu mai credea în nemurirea sufletului. Ştiindu-şi cititorii „dispuşi. şi îl preaslăvesc de bunătatea lui nemăsurată"? Adevărul este că Rabelais dispreţuia preoţii şi călugării. în 1535. El îi scria prietenului său Pannonius: „Toată lumea (se înţelege: cercurile erudite italiene.peripateticienilor. Rabelais şi-a afirmat credinţa în nemurirea sufletului. care pînă acum a fost aproape păgînă la italieni. litiera: şi era tentat să-şi definească prin contrast propria misiune. generalizînd acuzaţia: „Da. littera. Făcîndu-se ecoul lui Ficino şi al lui Eramus." Şi Rabelais 1-a făcut pe Scaliger ateu. noi sîntem profund nereligioşi şi stricaţi. Această teză a fost repusă în circulaţie la începutul secolului al XX-lea de către A. în cursul veacului al XVI-lea. pentru anglicanul Nashe. se postula concordanţa tuturor credinţelor pe deasupra dogmei. „Dătător de tot binele". fundamental optimist şi fondat de altfel pe o insuficientă cunoaştere a cronologiei operelor antice." La sfîrşitul secolului al XVI-lea.

Wind s-a aprofundat cu luare aminte „păgînismul" Renaşterii. nu erau inteligibile decît unor iniţiaţi. el cîntă plăcerea.. „vecinică fîntînă a frumuseţii" şi a bunătăţii. se pregătea să se hirotonisească. şi în aparenţă fără să-si facă multe probleme. Dar într-un Imn al morţii. Cu toate acestea. poartă un titlu extrem de revelator şi nu întîmplător a fost redactată de autor în-tr-un moment cînd. Dar opera sa religioasă este abundentă. vin. aceştia erau „padovanii". chiar dacă amănuntul îi poate intriga pe contemporanii noştri.din Sienna. ale căror exigenţe morale sînt în realitate foarte mari. Or. în concepţia multor umanişti. hotărît lucru. Acesteia îi sînt consacrate un tablou de Rafael (La Chantilly) şi o frescă de . Dar el mai spera că nişte spirite care se rătăciseră de creştinism ar putea să-şi revină dacă erau determinate să considere platonismul ca pe o etapă a revelaţiei divine. Intrarea Fecioarei în templu etc. în intenţia autorilor lor. care de atîtea ori a dezvoltat tema cârpe diem. Fata dormind goală din prim plan este fructul cel mai savuros al festinului. Multe lucrări ale timpului îi scapă cu adevărat celui care nu-şi aminteşte că. cele mai păgîne subiecte ca pe temele creştine familiare. la sfîrşitul secolului al XV-lea. tonul este grav şi creştin: . 197 într-un cîntec epicureic din Ode. Acest demers.. E. Saxl. Seznec şi E. a scris despre religia creştină versuri elocvente. mustră pe cei fericiţi Treacă timpul bucuros Şi din anii înfloriţi Aruncam cu flori în jos. pasionant şi bogat în informaţii. de pe urma unei răni primite la asediul Zut-phenului. Cele două inspiraţii mergeau mînă în mînă. care părea firesc. spre a conferi adevăratul înţeles multor mituri păgîne. pe Cruce-întins A pierdut din Moarte spinul întradins. vinul socotit şi mîncatul pe săturate: Trandafirul cel frumos . care făcuse elogiul Sfîrcului Frumos. au fost pătrunse nişte taine care. Ronsard.. să-ţi amintesc Nu pagm ţi-e sufletul ci creştinesc.campanila catedralei din Florenţa şi pe plafonul capelei Sixţine. Spre sfîrşitul scurtei sale existenţe. Tiţian a lăsat numeroase tablouri destinate bisericilor: Fecioare (ale donatorilor). ar fi fost totuşi de negîndit cu cîteva veacuri mai devreme. el a fost pictorul recunoscut al familiei Luther şi ilustratorul traducerii germane a Bibliei publicate de reformator. Şi din ea făcut-a numai bine-un vad Spre-a se-înturna la Cer. Panofsky. nici Pico nu au avut impresia că propun doctrine eretice. Amîndoi căutau să îi cîştige pe libertini. s-a disimulat de foarte multe ori un neplatonism (în sens larg) întins asemenea unei prevestiri a creştinismului şi a unei înalte semnificaţii morale. între pictorii destul de numeroşi care au trecut cu nonşalanţă în acest fel de la o inspiraţie la alta să nu reţinem decît doi: Lucas Cranach cel Bătrîn şi Tiţian. Există o analogie certă între intenţia lui Ficino şi cea a lui Pascal pe cînd se ocupa cu scrierea Cugetărilor. Pico a căpătat înfăţişare de ascet. m inimă. Ştiinţei antice el îi aducea 196 indispensabila complinire a graţiei. îndărătul unor scene care. 1-a făcut de fapt cunoscut pe Platon în Occident. Pe de altă parte. a tradus de asemenea psalmi în franceză. spre patruzeci de ani. în plus. Asemenea lui Ronsard şi Marot. A pătrunde intenţiile artiştilor din Renaştere este aşadar un joc subtil. nu trebuiau să se potenţeze doar prin farmecul for-• mal. frumuseţea pămîntească invită la depăşire. Marot. prin traducerile latineşti.. chiar dacă primul a trebuit să îşi revizuiască lucrările iar cel de-al doilea să se supună unei condamnări pontificale. căci tocmai el. interesul lui Ficino pentru poemele homerice şi cînturile orfice. apariţia sibilelor păgîne vestitoare ale lui Chrisos pe . că oamenii Renaşterii conciliau adesea fără greutate un stil de viaţă foarte păgîn şi ni$te preocupări deosebit de senzuale cu o credinţă sinceră şi chiar ardentă." Principala lucrare a lui Ficino. creştinismul venea aşadar să clarifice meditaţia filozofică şi credinţa religioasă a Celor Vechi. în respectul filosofiei ficiniene. cea mai mare parte a artiştilor din Renaştere au tratat în mod curent. Aceasta era şi părerea lui Pius al II-lea cînd îi scria sultanului: „Creştinismul nu este decît o lecţie mai completă despre suveranul bine al Celor Vechi. Nu există îndoială că Ficino personal era sedus de platonism (în sens larg). Că Stăpînul nostru mort. luminează întreaga întreprindere intelectuală a epocii: simţindu-şi sfîrşitul apropiat. nudurile sculptate sau pictate m Renaştere au înşelat multă lume. Dar i-a plăcut de asemenea să evoce şi carnaţia luminoasă a fetelor frumoase din Veneţia. Ultimele clipe ale lui Sydney. s-a apucat să citească povestirea morţii lui Socrate în Fedon şi fragmente din Evanghelie. trebuie să se sublinieze cu hotărîre. care a murit în 1586 la treizeci şi doi de ani. Ea nu este decît în-tîiul stadiu al unei „scări minunate" care are de dus la Dumnezeu. Sfînta convorbire. iar Bachanala sa de la Prado este un alai păgîn la ţărmurile unui fluviu de. De la primul păstrăm cîteva Venus si nişte Judecăţi ale lui Paris în mod subtil erotice. Theologia platonica. După studiile lui F... în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. pornite. Acestea erau decoraţii 198 ale unor opere care se doreau a f i în mod frecvent ezoterice. Epoca a îndrăgit tema celor trei Graţii. J. Nici Ficino. Era vorba în definitiv ca prin folosirea creditului nou de care se bucurau temele platoniciene să se demonstreze ca posibil din punct de vedere raţional ceea ce credinţa declară drept necesar.

operă seducătoare şi complexă care timp 199 îndelungat a descurajat critica. adică emanarea de fiinţe pornind de la Dumnezeu.un dans 200 care nu conţine decît nobleţe şi cumpătare. alta de ordin metafizic. o ambianţă ireală. iniţiată de Pulchritudo şi Voluptas. un Cupidon vizează cu o mînă sigură. Mişcarea generală a tabloului trebuie să fie decriptată de la dreapta la stînga. aduc de asemenea o imagine cu adevărat perfecă a ritmului dialectic din universul platonician. Chloris este castitatea. cealaltă... Zefir. Dar ea mai vedea în Mercur pe corifeul Graţiilor şi mai mult încă mesagerul care face legătura între pămînt şi cer. cele trei zeiţe. apoi se oferă din nou. un ce sever. copilul lui Venus atinge sufletul însetat de adevăr. cu o coafură îmbogăţită de perle. Wind. pe una dintre cele trei Graţii care dansează la stînga ţinîndu-se delicat de mîini. legate între ele printr-un nod al unei carităţi mutuale. Castitus întoarce spatele privitorului şi lumii. Antichitatea îi dăruise lui Mercur roluri multiple: ea făcuse din zeu cel mai iute şi cel mai versat dintre zei. în realitate el se distrează cu norii. deasupra lui Venus. cele trei Graţii.căci Vasari a recunoscut cu exactitate zeiţa. Dar transformarea această şi progresia lui Zefir înspre Chloris şi a acesteia înspre Flora exprimă. sol radios al redeşteptării: „Chloris eram. în fine. cel care întovărăşeşte sufletele în lumea. într-un alt plan. Mercur nu va pregeta să o călăuzească întru contemplarea frumuseţii divine (remeatio). şi au fost probabil executate pentru Lorenzo di Pierfrancesco. care de altfel nu se exclud. în intenţie. Caxtitas este de acum neofita iniţiată în dragoste de către cele două colege.nu am asistat încă la întîia metamorfoză a dragostei. Următoarea victimă a arcaşului divin este evident cea care se găseşte în centrul grupului celor trei surori. Ele înseamnă respectiv einanatio. zeul care iniţiază în secretele de dincolo-de-mormînt. eu pe care mă cheamă azi Flora". Marile enigme ale naturii. voluptatea la care este poftită Castitas nu este una pă-mînteană. se primeşte. cu degetul îndreptat către cer şi care urmează în depărtare ca pe nişte nori dorinţele carnale.şi întoarcerea către divin. iar uniunea lor zămisleşte frumuseţea primă-văralică ce acoperă pămînlul cu flori. Intr-adevăr. cea din stînga. pictorul a figurat emanaţia. ^ele trei Graţii dănţuiesc iarăşi în Primăvara lui °Kicelli. este ceea ce simbolizează ploaia mistică de roze care răzbate din gura zefirilor: imagine în care oamenii din . Dragostei şi Frumuseţii. adevăr. Aceasta fiindcă în cauză nu este exaltarea bucuriilor senzuale ale pămmtului. văr cu Lorenzo Magnificul. potrivit interpretării judicioase a lui E. Vecina ei din dreapta. vîntul primăverii. raptio şi remeatio. exprimă trei ipoteze ale lipsei de prejudecăţi. Este Caxtitax. conversiunea sufletului înspre creator care îl solicită zeiţa care exprimă această mişcare dialectică întoarce spatele spectatorului. Ea nu poartă bijuterii. sub protecţia lui Venus care temperează dansul celor trei zeiţe . De-a dreapta. simbol funerar. în tabloul lui Botticelli i se va remarca veşmîntul presărat cu flori inversate. între cele două opere există o legătură. Dar de ce oare sînt înfăţişate goale cele trei tinere? Desigur pentru că este agreabil să se permită apariţia în toată strălucirea tinereţii lor a unor frumuseţi admirabile dar şi pentru că lipsa voalurilor indică loialitate. este Pulchritudo (frumuseţea). Aşa înţelegea lucrurile^ Seneea: se oferă. descinderea divinului în concretul terestru. cea mai atrăgătoare din grup. Zefir. Săgeata care a atins-o este a dragostei transcendente. ale Morţii şi ale învierii plutesc în preajma formelor visătoare ale Tinereţii. des reprezentate ţinîndu-se pe după gît. chiar dacă apariţia ei din centrul compoziţiei este modestă şi rezervată . reinstaurarea păcii la Florenţa după eşecul conspiraţiei Pazzi care 1-a ucis pe Giuliano dar 1-a cruţat pe Lorenzo. patron al gramaticilor şi al metafizicienilor. Seznec). Primăvara şi Naşterea Venerei de Botticelli provin amîndouă de la vila Castello care aparţinea unei ramuri mai mici a familiei Medici. Mercur era divinul „mistagog". '"mu deci . cu toate că este legat la ochi. adică înspre dincolo. pe care o refuză. dialectica neplatoniciană a dragostei. fantome ale unui ideal Olimp" (I. Dar de îndată ce îi primeşte atingerea. Trecerea de la una la alta este înfăptuită de mantia pnmăvăratică a zeiţei cu care se va acoperi odată ieşită dm unde. însă. scrisese Ovidiu în Metamorfozele. Apoi grupul Graţiilor este susceptibil de două semnificaţii diferite. Multă vreme s-a crezut că el culegea mere de aur din arborii grădinii. din gura nimfei ies flori parfumate şi iat-o transformată în Flora. una de ordin moral. Castitas. Ea priveşte către Mercur. se ţine după tandra Chloris care vrea să scape de înbrăţişările lui. Mercur. este chiar „mistagogul" care revelează sufletelor alese frumuseţea ascunsă din misterele divine. pentru a nu cita decît două exemple. într-o parte unde se află Flora -. In Primavera. se învoieşte unei iubiri care o îndepărtează de • pămînt. Pe plan moral. în centru. „Şi lotuşi nimic anecdotic în aceste figuri: un aer îndepărtat. are o figură melancolică iar cosiţele. Ivită din apă. dragostea. Artistul a mai vrut să evoce neîndoios pe „nimfele" Simonetla Vespucci şi Lucrezia Danii de care erau îndrăgostiţi cei doi fraţi. Marea a fosl fertilizată în acest fel de către cer. Dar în grădina lui Venus . absenţa ascunzişului: interpretare dată deja de Servius în veacul al IV-lea al erei noastre. Semnificaţia neoplatoniciană a lucrării lui Botticelli ni se revelă astfel. Căci aceasta face să se nască frumuseţea dintr-o discordia concorx între castitate şi dragoste. ea este împinsă la mal de zefiri 201 amoroxi care reprezintă „duhul amorului" înfiorînd materia şi modelînd-o. Tabloul conţine de bună seamă nişte aluzii la fapte istorice: competiţia din 1475 celebrată de Poliziano şi unde s-a evidenţiat Giuliano de Medici. Ea se lasă răpită (raptio) şi se întoarce către Dumnezeu. iar Zefir nu este din întîmplare simetricul lui Mercur. în consecinţă. se pare că ne aflăm pe un alt tărîm decît aceia al trăitorilor. Mercur este cel mai greu de interpretat personaj din tablou. este Voluptax.Correggio (la Parma).

un cal fără căpăstru purtat de coamă. mai apoi. cu supliciul lui Marsyas pictat de Rafael în Stanze della Signature. imaginea terestră si reprezentanta superioară a lui Venus către care îşi va conduce în final amanţii. iar nu fata cu veşmînt amplu. nu este. pe care un tînăr efeb d jupoaie în vreme ce un altul îl încoronează pe Apol°. Marsyas. sfîntul Bar-tolomeu. solicită aşadar un examen înnoit fiindcă imaginile împrumutate din "poveştile antice au exprimat adesea în epocă lecţii pe care biserica era departe de a le dezavua. este încoronată cu myrtus conjugalis. Vesmîntul ei de primăvară. Deoarece ea este mai înaltă decîl tovarăşa sa şi i se adresează cu un aer protector aproape. La fel. o Venus dezbrăcată.cel puţin publicul instruit căruia i se adresau artiştii . Dar el nu atinge încă masele şi nici nu le va atinge încă multe veacuri. este Venus Pandemox care încarnează „amorul omenesc". Societatea europeană rămîne profund creştină. Or. a devenit sub pensula lui Tiţian o haină ordinară pe care o scot două servitoare dintr-un cufăr. Mantia cosmică destinată. dar care i-a încurcat pe comentatori. Există o interpretare prozaică a sa: fata din stînga ar fi frumoasa Violante. reluată şi nuanţata de Pico. decît o odaliscă veneţiană.nu ţine pare-se cont de una din propriile opere majore: Dragoste sacră si Dragoste profană. vorbind în numele pictorului. Cheia operei enigmatice a lui Tiţian se găseşte cu siguranţă în basoreliefurile care împodobesc fîntîna dragostei. Ar fi vorba despre iniţierea în dragoste a frumuseţii.' exprimă necesara sfîsiere a omului carnal care vrea sa acceadă la lumina apolinică.Renaştere şi mai cu seamă Pico de La Mirandola vedeau o transpunere alegorică a sintagmei biblice „duhul plutea peste ape". printr-o preluare a responsabilităţii şi printr-o recreştinare a gloatelor. S-a afirmat că neoplatoni-cienii Renaşterii o reprezentau pe Celesta Venus goală. oricît de încîntător ar fi. Reconstruirea lui Sfîntul Petru este cel mai cunoscut exemplu din serie. calul semnifica pentru platonicieni dragostea carnală. Ea este umbra. Pentru a ajunge la această limpezime. este un voal dedesubtul căruia trebuie să se ghicească frumuseţea adevărată. în tabloul pictorului florentin. epoca Renaşterii a văzut operîndu-se o adîncă şi fertilă reînnoire a artei creştine. distincţie propusă în trecut de Platon. protestantă şi catolică. dar. ar reprezenta aici dragostea sacră. ar invita-o pe • Violante la amor. trebuie să fi renunţat la pasiunile 203 tulburi şi să fi „jupuit omul vechi". care a acceptat martiriul. dar o dragoste epurată car» nu se atinge decît după ce pasiunile pămîntului s-au purificat. Titlul actual. „unul din cele mai frumoase tablouri din lume". este inadecvat. Dar atunci figura feminină din stînga este oare întruchiparea „dragostei profane"? Puţin pro202 babil. Contemporanii . Sigur că o senzualitate multă vreme conţinută ajunge în acest timp la lumina zilei şi că un curent de gîndire „libertin". ne produce dovada cea mai sigură a unei arzătoare credinţe într-o epocă ce a fost caracterizată. Cît despre scena pedepsei. într-o vreme cu moravuri libere s-a început consolidarea unui număr de biserici care ameninţau să se păbuşească. senin şi nemuritor în paradis. Or. în schimb. Neliniştea religioasă care a provocat cele două reforme. că artistului i s-au atribuit multă vreme intenţii mai înalte şi mai secrete. este deja pe cale de a se desemna. semnificaţia celor două opere este efectiv aceeaşi. nu numai prin reformarea . Problema pagînismului din Renaştere-. şi de-o parte şi de alta a frontierelor confesionale. corpul său pămîntesc fiind redus la starea de rămăşiţă. expulzat aici. Deşi arta acordă acum un loc de seamă unor subiecte profane. care nu este anterior lui 1700. care prezidează riturile Primăverii. Venus din Urbino de Tiţian.de purificare din misterele păgîne dar şi castitatea creştină care nu se obţine decît pe calea mortificării. sugerează totuşi. reapare puternic. însoţitor al lui Bachus. AsU'el că basoreliefurile fîntînii sînt o invitaţie la exorcizarea pasiunilor tulburi şi un îndemn la acces în „neprihănitele mistere ale amorului". Judecata de Apoi de Michelangelo „un Marsyas fără piele". Iar cealaltă.operau apropierile şi transpunerile necesare. Unul şi acelaşi învăţămînt putea fi tălmăcit în două limbaje diferite: al Antichităţii greco-romane şi al creştinismului. Dar senzualitatea lui Tiţian. şi că prin urmare ea. El compara scena în care se vede Apostolul jupuit. se înţelege. pe marginea căreia sînt aşezate cele două femei. iubită a lui Tiţian.la stabilirea unei distincţii între cele două Venus. în plus. la începuturi. de o anarhie reală în domeniul credinţei. Este semnificativ că Aretino îi spusese sfîntului Bar--tolomeu am. cu tot gestul ei pudic. spre deosebire de cele ale lui Botticelli. să acopere goliciunea unei Venus celeste. Şi aceasta. Personajele tabloului ar constitui atunci o clasică triadă platoniciană în care Amor joacă rolul său tradiţional de mediator între Pulchritudo la stînga şi Voluptas la dreapta. inspiratoare a „'amorului ceresc". producţia de picturi şi de sculpturi religioase nu se împuţinează. Mai mult. Din analizele precedente rezultă că Europa Renaşterii s-a păgînizat şi decreştinat într-o măsură mult mai mică decît s-a crezut multă vreme. la dreapta. parţial. libidoul. cu toate că. Semnificativ este că nu poartă bijuterii. ţinînd cu o mînă cuţitul martiriului său şi cu cealaltă macabrele sale rămăşiţe. care mai tîrziu va lua amploare. care au trăit între 1400 şi 1520. Se disting aici un bărbat care este biciuit. Zeiţa goală care apare în splendoarea curată a frumuseţii sale este Venus Uraniu.si -îi invită în mod cert şi pe iniţiaţii din Florenţa . Nu s-a insistat suficient asupra faptului că Renaşterea a regîndit creştinismul. O semnificaţie identică are faptul că Roma a canonizat optzeci de personaje. Apropierea dintre cele două tablouri invită . ea evocă în mod evident riturile de iniţiere S1.

Aşa s-a făcut că. în 1549. 1670 de volume. i-a închinat lui Martin al V-lea un tratat în contra celibatului preoţesc. Asemenea imagine le-a apărut oamenilor din Renaştere „aidoma unui 204 promontoriu avansat al splendorii divine din natură" (A Chastel). ridicat în slăvi de arta şi umanismul neoplatoniciene. într-o eră în care scriitorii. a izbucnit totuşi în actul de credinţă ardent al lui Luther şi în convin-. dar se descoperă umililor şi neştiutorilor. repunerea în discuţie a Vulgatei. Spiritul critic s-a dezvoltat de o manieră hotărîtoare. nici o altă aparenţă sensibilă nel'iind la fel de în stare să ne ofere revelaţia frumuseţii.care nu era nici claustrat nici cerşetor. Aidoma. înghit înşelătoria.viaţa activă . la moartea sa." Trupul omenesc. care a înlocuit mortificările corporale prin asceza supunerii şi care a depus eforturi pentru înţelegerea şi acceptarea noutăţilor vremii. înţelepciunea lumii este nebunie. Dar cum să se poată trece peste rolul jucat de bănci pe lîngă papalitate după episodul Avignon? Şi de ce să se treacă sub tăcere că principalii „neguţători" ai secolului al XVI-lea au fost catolici? Un întreg curent de gîndire medieval exaltase sărăcia şi conferise titlu de nobleţe cerşetorului. Guillaume Saignet. de la care avem un inventar." Inspiraţia cea mai lăuntrică din Elogiul nebuniei este şi ea de factură înalt creştină. interdicţie aflată pînă atunci la îndemîna teologilor. „graţie secretelor intrinseci ale naturii". aceasta. aşa muşcătoare cum este. dar nebunia crucii este înţelepciune. este semnificativ că agentul principal al renovării catolice a fost un ordin . cu repudierea monahismului şi a celibatului. o dată cu Platon. nu bagă de seamă sudălmile. s-a trezit. gerea sa cu privire la acţiunea Duhului sfînt asupra fiecăruia dintre creştini. şi zbenguieli de păstori şi lucruri înflorite şi înecate de frunzar. prezintă în concluzia sa o reluare a mesajului evanghelic şi pauli-nic: adevărul se află de multe ori îngropat pentru cei mari şi pentru oamenii învăţaţi. Euclid şi Vitruviu. a contribuit. din contră. Pe un plan mai general. energicul Sixtus Quintul. Viaţa pămîntească a fost reabilitată în acest fel şi de aici încolo Occidentul şia însuşit gîndul Ivi Alberti: „Se bucură sufletele noastre dacă văd cum se pictează privelişti încîntătoare. şi că aici. legilor proprii ale Creatorului care a instituit căsătoria creştină". produsul unei aceleaşi evoluţii. producţia a fost de 322 de titluri. un franciscan devenit papă. Acolo biserica era acuzată „de paricid împotriva naturii". şi pescarii. Reabilitarea căsătoriei şi cea a „datoriei la Stat" au fost. 205 viitor cancelar al Florenţei. şi porturi. dispreţuit de Evul Mediu. La aceeaşi dată.cel a iezuiţilor . negustorii şi şefii de stat creau o nouă civilizaţie. navigatorii. la Paris s-au tipărit 88 de lucrări: 53 aveau un caracter religios si 25 erau ediţii ale autorilor latini şi greci sau întreprinderi umaniste. In 1529. corpul omenesc rezumă armonia lumii iar bisericile nu au mai creat dificultăţi în exaltarea nudului din arta profană. la ora umanismului.asupra lui otiwn existenţa contemplativă lăudată de teologii Evului Mediu. artiştii. încă demult era pusă la îndoială superioritatea vieţii contemplative. Wyclif a declarat căsătoria superioară virginităţii şi Coluccio Salutaţi a scris: „Să te ocupi cu acen cinstite şi într-un mod corect este ceva sfînt şi Poate mai sfînt decît să te laşi pradă mulţumirii singu-a ice şi sfintei lene care nu serveşte decît sieşi. un larg sector neutru. se vădeşte că 105 au aparţinut unor ecleziast!. un bogat negustor parizian a lăsat. s-a străduit să îi închidă pe cerşetorii Romei într-un mare ospiciu. Erasmus îi scria lui Dorp'us 206 în 1515: „Nu este primejdie mai mare decît abaterea dintrodată de la Christos aflînd întîmplător că s-a găsit în Cărţile sfinte un pasaj pe care un copist ignorant ori adormit 1-a alterat sau că nu ştiu care traducător 1-a redat greşit. în 1501. dar şi prin introducerea în interiorul civilizaţiei creştine a unor valori 'considerate pînă atunci cu suspiciune. Examenul liber pe care luteranismul şi calvinismul trebuiau peste puţină vreme să îl nege într-o măsură. A fost admis că. prin urmare. Artişti şi umanişti din secolele al XV-lea şi al XVI-lea au gînclit. în cadrul civilizaţiei renascentiste. prin acceptarea laicizării crescînde a societăţii. înlocuirea sensurilor obscure cu traduceri mai exacte porneau din dorinţa fundamental creştină de stabilire a unui contact mai strîns şi a unei comunicări mai sigure cu textul biblic. începînd din Renaştere. Reforma a înlesnit această evoluţie şi este important a se aminti aici că interdicţia de principiu pentru împrumutul cu dobîndă. a fost ridicată de către Calvin." Un contemporan de al lui Salutaţi. a lăsat să se dezvolte. numai că a pornit de cele mai multe ori de la autentice exigenţe creştine. dar 127 au aparţinut unor oameni ai legii iar 66 deja unor negustori. pe cît de decisive pe atît de lente în acţiunea asupra mentalităţii maselor. să îi con-strîngă să muncească pe cei valizi. Din cele 377 de biblioteci franceze de la sfîrşitul secolului al XV-lea şi din secolul al XVI-lea. care nu sînt decît legi ale creaturii.structurilor şi prin clarificarea teologiei sale. că opune legile ei. Atunci cînd în veacurile al Xl-lea şi al Xll-lea cea mai mare parte a vieţii cotidiene şi mai cu seamă a activităţii culturale era dominată de religie. Examinarea producţiei de tipărituri constată pe de altă parte un număr mai mare de cărţi nereligioase. că „orice măsură derivă de la corpul omenesc". „se regăsesc toate felurile de proporţii şi de proporţionalităţi". Dinamismul Occidentului a fost şi dinamismul bisericilor sale. un consilier al parlamentului de* la Paris poseda 235. Fiindcă această operă. Reforma întreprinsă de Luther. nu fac nici o dis- . Dar în secolul al XVI-lea. religia nu s-a lăsat mai prejos. 56 despre religie şi 204 despre cultura umanistă. chiar şi în afara ţarilor în care protestantismul a triumfat. şi vînăton şi scene de scaldă. „Nebunii cei mai extravaganţi nu sînt cei care sînt cuprinşi cu totul de ardoarea pietăţii creştine? îşi risipesc bunurile. la biruinţa lui negotium . Schimbările acestea au părut fireşti fie şi responsabililor bisericilor.

contra tarelor bisericii şi contra atitudinii unor şefi laici ori ecleziastici care îşi spuneau creştini. Deja Tho-mas Morus. pe care vremea lui Erasmus şi a lui Rabelais nu 1-a priceput. dinaintea contemporanilor lor uluiţi şi neîncrezători. măcar în parte. iar cel înţelept este bufonul . dar pe care 1-au preluat şi 1-au transmis peste veacuri mici grupuri de anabaptişti.. cei care voiau ca indienii să fie consideraţi oameni. Christos. De ce să fie autoritatea lor niai plăpîndă pe lîngă a noastră faţă cu cea a lui Augustin şi a lui Bernard?" Celor care mai vorbeau despre cruciadă. si această problematică a contribuit la plămădirea unei mentalităţi moderne. care tînjim la comuniunea supremă ce are a n£ uni cu Christos precum unit stă şi el cu Tatăl.. iar ce numeau sarazinii şi varvarii înainte vreme minuni de vitejie." Conştiinţa creştină nu se ascuţise într-atîta pînă la a se înduioşa de soarta negrilor. Proiect de bătălie împotriva turcilor sînt pline de pagini vibrante contra războiului. în schimb. mai năpraznic. dată fiind descoperirea Americii. Erasmus a cerut întoarcerea la învăţătura lui lisus: „Se prepune: legile pontificale nu oropsesc orice fel de război. El îşi însufleţea discipolii în practicarea nonviolenţei: „Renăscuţii nu merg la bătaie şi nu se războiesc. mai încăpăţînat de tenace. Procedînd cum a procedat. acesta din urmă îl îmboldeşte în aceşti termeni pe generalul inamic: „Această imitaţie a foştilor Hercule. Intr-adevăr. Greşeala bisericilor oficiale a fost de a fi îngrădit prin Index şi prin tot felul de inchiziţii. opunea atitudinea adevăratului creştin celei a autorităţii civile şi conchidea într-un pacifism radical: „Cîrmuirea seculară se ţine după carne. a fost principalul herald al nonviolenţei de pe vremea sa.f creştinească i-a condus pe unii umanişti la desfăşurarea unei elocvente pledoarii în favoarea păcii. să domnim şi să gospodărim fiecare în parte ţările noastre şi moşiile iar nu să dăm buzna în-tr-ale altora. un fidel discipol erasmic. n. Scipio. Erasmus le răspundea: „lisus ne-a cerut să ne batem cu viciile noastre. ea a exaltat „docta ignoranţă". nu cu turcii. să salvăm. în Regele Lear. creştinul urmează spiritul. mai groaznic. • ^ Car? aPh'cau extrem de rău preceptele lui lisus." într-un timp cînd luliu al II-lea îl ataca pe Miran-dola purtînd coif şi armură. sfîntul Bernard laudă pe nişte soldaţi. Nu se găseşte ceva mai murdar. iar dincolo. prin care ni s-a lăsat să păstrăm. în 1527. contra oricărui război. ea s-a pomenit confruntată. tăbărînd fără motiv temeinic pămînturile lui Grandgousier. o singura carne. C. Conversaţiile.. dacă a îndrăgit emblemele şi măştile în acelaşi timp şi nu fără a se dezice unele daţi. Oamenii de pe lume sînt înarmaţi cu fier.) are tot . de profunzimile oceanului creştin. Legile fundamentale ale prinţului creştin. care purtăm numele lui Christos. azi le chemăm hoţii şi obrăznicii. Dar Erasmus. Profesiunea de credinţă redactată la Schlatt. Alexandru.tingere între amici şi vrăjmaşi.. mulţumită căruia anabaptismul a supravieţuit în secolul al XVI-lea în Ţările de Jos. mai mult dăunător. se ridicase împotriva oricărui război nondefensiv. Elogiul nebuniei. cînd cardinalul Schiner recruta mercenari elveţieni pentru Liga Sfîntă. pentru noi. apoi acela este în mod sigur războiul. Querela pac Li (sau Plîngerea păcii). în lipsa cunoaşterii. căci habar nu au de război. cel care nu ne-a învăţat altceva decît bunătatea prin puterea propriului exemplu. Cezar şi a altor cele este contrară mărturisirii Evangheliei. De aici provin vorbele înţelepte aruncate cînd şi cînd de Don Quijote. gloria şi deşteptăciunea acestei lumi se cade să fie scrutate cu ochiul critic al raţiunii luminate prin credinţă. repudia şi el osînda morţii şi războiul.. şi cînd erau invocaţi Părinţii Bisericii pentru a justifica războiul. şi catolice şi protestante. De o parte s-au aflat partizanii unei atitudini dominatoare." Dar reproba şi mai apăsat războiul dintre creştini: „Pentru noi. Hanibal. scria în 1513: „Regele (Spaniei. Adagiile conţin şi ele un comentariu grăitor al proverbului Dulce bellum inexpertix („războiul e dulce pentru cei care nu 1-au făcut"): „Dacă printre afacerile omeneşti există ceva care trebuie făcut cu mai multă strîngerc de inimă şi chiar de care să fugi în lumea largă. Augustin consimte pentru unele. O judecată lucidă. inspirată din cea mai autentică milă 207 . a celor care. în Utopia." Menno Simons. în numele ^vangheliei. Dacă judecăm drept. cele ale creştinului sînt de spirit şi în contra lucrărilor diavoleşti. au de partea lor simţul dreptăţii şi curăţenia inimii. Dacă Renaşterea s-a complăcut în ezoterism. după cum demonstrează cu atîta dreptate J.un nebun care nu ştie să mintă. Trupele lui Picrochole. Enciso care trebuie rînduit în prima categorie.a. cu o -nouă problemă: aceea a atitudinii potrivite de adoptat vis-â-vis de indieni. pe scurt mai nedemn de om şi cu atît mai vîrtos pentru creştin. ele au umblat în zadar să spargă un talaz format. irezistibila ascensiune a spiritului critic. De ce să mire că Apostolii dădeau impresia unor inşi ameţiţi cu vin dulce şi că judecătorul 1-a luat pe sfîntul Pavel drept ţicnit?" Prin urmare bunurile. în vremea Renaşterii. scumpă lui Nicolaus Cusanus. care sîntem mădularele unui singur trup. spiritul critic s-a manifestat mai ales printr-un solemn protest. dar creştinii sînt înarmaţi cu platoşi lui Dumnezeu. Petru şi Pavel învăţau peste tot exact pe dos. pline de asprime faţă de popoarele Americii. partea pe care le-o ţine nebunilor opera lui Shakespeare. Lupta şi armele puterii sînt de came şi numai în contra cărnii. Ei sînt copii ai păcii care şi-au preschimbat spadele în brăzdare de plug şi lănci-ile în cosoare. Margolin. veritabilul nebun este suveranul care şi-a scurtat „bunul simţ dintr-amîndouă părţile pînă nu a mai rămas nimica la mijloc". se poate afla pe faţa părnîntului un aşa de nepreţuit lucru care să împingă să pornim războiul?" 208 Această vehementă critică a războiului în numele Evangheliei se regăseşte în opera lui Rabelais." Un mesaj prematur.. de către unul din aceste grupuri.

dorinţa noastră este ca băştinaşii să fie trataţi drept ceea ce sînt. Iar dacă indienii se împotrivesc. mai cu seamă. pentru vrăjitoare. Din această pricină le ieşea de sub pană frecventa antiteză care Spune. pentru curtezanele proaspăt pocăite şi de nevoie (Du Bellay. Capitolul XV ^ DE LA VRĂJITORIE LA ŞTIINŢĂ îndrăgostită de frumuseţe. fie el război.. Orbeţilor lui să înşire că indienii de la vest şi de la sud. Faci natura şi mai tare. (Signone) Un. . Ba îşi arată mamelele fleşcăite şi dezgustătoare.. Dinţii sînt „mîncaţi şi negri". dedaţi cu frumuseţea corpului femeiesc tînăr.) 211 Cum de îndrăznesc cele bătrîne să se mai gîndească la dragoste? Nebunia lui Erasmus îşi bate joc de cele care „îşi petrec o bucată de zi în faţa oglinzii." In practică. fiindcă 1-a primit de la papă. femeia vîrstnică are nu doar o anatomie burlescă. adică drept vasali ai coroanei Castiliei. ca în Anterotica lui Du Bellay. dar mai şi răspîndeşte cu „gura ei fără dinţi" „o miasmă otrăvitoare care face pisicile să strănute" (Maynard).. era deja un schelet: Portret viu al morţii si mort al vieţii.Sprenger (sfîrşitul secolului al XVlea) şi Binsfeld (sfîrşitul secolului al XVI-lea) au diagnosticat cele şapte motive care împingeau femeia către . papii şi regii Spaniei nu au prea fost ascultaţi. Cu toate acestea. în 1537. Tîrfa lui Ronsard este o „imagine de aur scorojit". farmecelor unei mîngîioase Venus: ." „Legile noi" din 1542. să-i omoare şi să-i facă sclavi.. şi peste măsură de dornici să o îmbrăţişeze.' Infamia pe pămînt) Pe acea de cinype ani (Nu mai ştiu dacă aşa-i) Cum îi cade la călcîi. Nu acesta era rolul jucat de Eva de la greşeala dintîi încoace? Autori de tratate asupra vrăjitoriei* . Renaşterea s-a manifestat cu o duritate rar egalată fată de femeia în vîrstă. o tentativă în re-gîndire a creştinismului şi de reconciliere a cetăţii terestre cu cetatea celestă? Prin dublul apel făcut Bibliei şi Antichităţii. Horaţiu. descoperită de artiştii vremii. tradiţia medievală a portretului grotesc de bătrînâ. Tîrfa lui Ronsard vagabondează: Singuratic gînd de jale Printre crucile tombale în vreme ce Du Bellay se teme de vrăjile băbeşti împotriva cărora se dezlănţuie: Tu poţi face cruntă luna.. Renaşterea a avut predilecţie pentru co-doaşe (Celestina). Cu un leş uscat si rar Bărbierul' dughenar Devenea din prost. Sigogne asemuieşte pe o bătrînă cu „o stăncută neagră": .. Umbrele din îngropare. Poţi xă tragi din noapte bruma. a. Cu atît mai insuportabil era pentru oamenii Renaşterii spectacolul decrepitudinii cu cît era descoperit cu ochii cei noi. babo. Peste scalpul transparent. Satira bătrîneţii şi antifeminismul merg mînă în mina-Dacă în intervalul 1400-1650 au fost arse atîtea vrâji212 toare este pentru că se credea cu uşurinţă că femeia este un soi de intermediar între om şi diavol. Ele se constituie într-unul din cele mai nobile monumente juridice din secolul al XVI-lea: „Cu data de azi.. Noi.dreptul să-şi poată trimite oamenii în Indii pentru a le cere acelor idolatri să îi 209 predea teritoriul. hoitul orb. carităţii şi omului.. Nu reprezintă ea. problema valorii existenţiale a omului necreştin se găsea de acum înainte pusă pe tapet. el va putea foarte bine să-i bată. acea vreme bărbierii aveau funcţia chirurgilor (n. trebuie să fie trataţi ca nişte brute nenorocite create pentru a sluji nouă şi că n-ar fi în stare să se facă buni creştini. răzmeriţă sau răscumpărare. în chiar spiritul Evangheliei. „încenuşate". Aşa că Renaşterea a fost neîndoios mai păgînă dar şi mai creştină decît perioada care o precedase. ba se muncesc să le trezească vigoarea amanţilor cu chelălăiala vocii lor chiţăite şi sparte". Părul creţ şi blond ce u? Şi pe soure-l dă de rîs. sub nici un pretext. Dimpotrivă. Renaşterea a făcut să progreseze lenta şi dificila descoperire a păcii. în perspectiva timpului. caută să mascheze în fel şi chip prăbuşirile secrete pe care anii i le-au produs făpturii. nici un indian nu va putea fi făcut sclav. deopotrivă. respirînd mumii Tobă de anatomii. Marţial şi Propertius şi urmînd. Urmîndu-i pe Aristofan. promulgate de Carol Quin-tul s-au făcut ecoul consemnelor lui Paul al III-lea. că şi alte popoare descoperite în vremea din urmă. docent.." O afirmaţie curat păgînă. Ea părea mai bătrînă decît potopul şi „vorbea mai gîjîit decît Amadis". chip neafînt. declară potrivit lui Las Casas: „Satana le-a spus.. Momîia monnîntului. cu tot învelişul ei creştinesc. Vezi (tu. atinsă de corb. după veştile pe care le avem. pletele. Jocuri de ţară) şi. are „ochiul urduros" şi „nasul plin de răpciugă". întocmai cum i-a robit Joshua pe cei din ţara Canaan. socotim totuşi că indienii sînt oameni de adevărat şi că nu sînt doară capabili de a înţelege religia catolică dar. Paul al III-lea. urîţenia respingătoare a unei bătrîne. In poezia satirică din veacul al XVI-lea şi de la începutul celui de-al XVII-lea.

au influenţat ilustraţia din Visul lui Poliphil şi au fost tipărite în 1505 de Al do Ma-nuzio. firea mai impresionabilă decît a bărbatului.fărădelegile lui Ucigă-1 Toaca: credulitatea. forfota detaliilor din gravura lui Dtirer. iar Marte. Rafael. în criptograme adevărurile esenţiale: o concepţie aristocratică în fondul ei. Palladio. Renaşterea a fost mai mult ambiţioasă decît rezonabilă. în sfîrşit flecăreala ei. Leonardo. Acestea au inspirat un întreg capitol din De re uedificatoria lui Alberti. Să spunem mai degrabă că Renaşterea a fost raţiune şi nesăbuinţă. delicateţe şi bădărănie. Chastel). Metamorfozele lui Ovidiu. A conjurat pacea dar s-a dezlănţuit în războaie religioase. Vremea lui Savonarola şi a lui Ariosto. Epoca lui Alberti. Pico a proclamat sus şi tare că nu toate sînt spre învăţare şi că adevărurile cele mai înalte -caută să ra214 mînă tăinuite. Bramante. iar conform celuilalt. Michelangelo a lăsat în nedesăvîşire doi din cei patru Sclavi destinaţi mormîntului lui luliu al II-lea şi emoţionanta Pietă Rondanini. Calvin etc. joc de contrarii. moda „grotescului". dar ne-a lăsat o extraordinară galerie de opere oribile şi nesănătoase. Voinţa de a uimi şi de a înspăimînta s-a exprimat de asemenea de-a lungul unei întregi perioade care merge de la Ducesa urîtă de Quentin Metsys la „capriciile" alegorice ale lui Arcimboldo*. şi pentru contemporanii lui. ea a fost varietate. uşi false. dar chiar şi oamenii cultivaţi au împărtăşit complicaţiile iconografice. Venus a semnificat dragostea. mai experimentală. Simbolismul naşte ambiguitatea. Venus şi vrăjitoare şi unde drumuri care se întretaie duc fie într-un parc Bomarzo ticsit cu „feţe oribile.precum a procedat Bramante pentru luliu al II-lea -. peisajele antropomorfe şi ghicitorile care constituie „portretele compuse" . dar*şi misoghinism. nu a îndrăgit numai „ordinea bine constituită" şi proporţiile riguroase. turnurile şi ornamentele de pe zidurile Chambor-dului. în mîinile istoricului. Toate vremurile au contrastele lor. Aceste eboşe simbolizau pentru el. Ea nu prezintă unitatea de culoare şi omogenitatea măcar relativă a veacului al XVII-lea. extrage omul din piatră. Ea s-a entuziasmat de frumuseţe. a sfîntului Ignaţiu şi a lui Aretino.) şi prin umaniştii marcaţi de neoplatonism (Castiglione). Ea a fost nu mai puţin sensibilă în faţa misterului datorat neterminatului. conform lui Haydn. O anumită Renaştere . Nemulţumindu-se cu hieroglifele trecutului s-au inventat altele noi . în schimb. mai mult încordată decît eficace. trecînd peste faţada Padovei. a doua fiind. în vreme ce moda mitologiei s-a constituit într-una a unui sistem simbolic: prin convenţie. pentru Cărţile ermetice a decurs din acest refuz al raţionalului şi din acest apetit pentru inefabil. Interesul pentru Pitagora.calificată drept „manieristă" . umbră şi lumină. Tendinţa de a complica a traversat toată Renaşterea. De îndată ce se purcede la o asemenea cercetare. versuri retrograde. pentru Kabbala. acrostihuri. sfidare şi sobrietate. cel în care artistul. guri de iad şi dragorii". începînd cu Hermes Trismegistul. cu Haydn şi E. dar acesta le conţine într-o măsură mai mare decît altele. se constată locul imens acordat de Renaştere ezoterismului. credulităţii şi a spiritului critic. mai barocă decît Renaşterea. a fanteziei şi a rigorii. a lui Luther şi a lui Tiţian continuă să uimească prin violenţa curentelor contradictorii care s-au înfruntat. condotieri şi sfinţi. punînd la un loc povara retablurilor flam-boyante şi a decoraţiei platereşti.a utilizat trompe-l'oeil-ul. şi auririle din baroc. Ea a lăsat veacurilor următoare o imensă moştenire în interiorul căreia acestea au operat o alegere. asemenea unui nou Deucalion. explorare ardentă şi cîteodată ciornă a unui ocean de noutăţi. Battisti. Philibert de L'Orme. într-o Europă a veacurilor al XV-lea şi al XVI-lea pe cale de reînnoire. a vitalităţii şi a metodei rămîne deci. Toată şcoala ficiniană a fost convinsă că Dumnezeu se exprimă prin hieroglife şi că marii iniţiaţi ai Antichităţii. răutatea mai mare. amăgirile vivante constituite de automate. promptitudinea în răzbunare. imprese şi reversuri de medalii. mai mult strălucitoare decît profundă. şi ei. ca o moştenire a unei tradiţii milenare. De la neisprăvire la ezoterism nu este decît un pas. căreia i se uită frumuseţea pierdută şi maternităţile: asemenea contradicţii sînt chiar ţesătura Renaşterii. Nu numai filosofii. S-a manifestat curiozitate pentru şarade. plafoane false. Să nu încercăm aşadar. Renaşterea a îndrăgit tablourile cu „intrare dublă". Dialectica misterului şi a clarităţii. S-a uzat şi s-a abuzat de simbol în devizele alegorice şi în cărţile cu embleme* (imprese). fie către cetăţi şi aşezări unde totul se rezumă la ordine şi frumuseţe. Aidoma unui adolescent în care se zbat cu înverşunare forţe potrivnice şi care nu şi-au cucerit încă 213 un echilibru. Chastel). Glorificarea femeii prin gînditorii creştini (Erasmus. a poeticului din informai şi din „anamorfismul visului" (A. a diluat peisajul în ceaţa depărtărilor. s-a ajuns pînă la enigmele cu care s-a amuzat neobositul Leonardo" (A. scîrba fată de fiinţa uzată. lei. care ne poate apărea atît de dedicată geometriei şi limpezimii. curiozitatea. Un considerabil succes au cunoscut Hieroglyphica pe care un obscur Alexandrin le compusese între secolele al II-lea şi al IV-lea şi pe care un preot florentin le-a redescoperit în 1419. închiseseră. noua exaltare a nudului feminin. radical opusă veştii de Crăciun adresate mai întîi păstorilor. elefanţi. să distingem între o „Renaştere" şi o „Anti-renaştere" care ar fi urmat un drum comun. firul Ariad-nei care îi permite să nu se rătăcească într-un labirint unde dă rînd pe rînd peste astrologi şi savanţi. războiul. momentul creator. coloane false şi balcoane false. şemineele multiple. „au fost umplute tablouri. îndrăzneală şi temere. uşurinţa cu care ajungea la disperare. care a abandonat atîtea studii în lucru. în felul în care sfincşii păzeau porţile de la templele egiptene. A fost şi surîs şi ură. balurile mascate.

In mod evident. 217 -S*> 7 JUi & Cardan a făcut să progeseze algebra. Atunci cînd lucrurile au fost puse la punct. în sfîrşit a început rugăciunile fierbinţi. cîtă vreme ştiinţa unchiului era superioară celei a nepotului. Această ceremonie a durat mai bine de un ceas şi jumătate. unii tinzînd către raţional. să conceapă lumea fizică potrivit schemelor create de Aristotel.. In februarie 1527. geografia lui Boemius a fost reeditată de şapte ori în franceză între 1539 şi 1558. de mină. COPIL MONSTRUOS (după A. istoric al dreptului. Oare umaniştii nu erau prea tare înclinaţi ia îi creadă pe cuvînt pe Cei Vechi în materie de ştiinţă? Căci ei continuau. în Spania. Or. Să nu afirmăm prin urmare că scena Renaşterii a fost terenul de dispută a două tipuri de oameni. inima de cîrtită înghiţită pe cînd mai palpită încă şi care permite predicţia viitorului etc. „un spirit foarte distins şi care era foarte introdus în învăţătura grecească şi latinească": „In mijlocul ruinelor de la Colosseum. Duhem a văzut în Leonardo un urmaş al ştiinţei medievale şi i-a ataşat dinamica acelui impetuos al scolasticilor din veacul al XW-lea. scrie el. J. Bousquet)? Arta secolului al XVI-lea ne-a lăsat numeroase reprezentări de astrologi. Boe-mius. Sannazzaro enumera în proza a noua din Arcadia o serie întreagă de talis-mane (piatra care te face invizibil. De laniis et pitheonis mulieribus. Colosseumul s-a umplut cu legiunile duhurilor infernale. cînd ediţiile şi traducerile din autorii vechi se înmulţeau. a deschis o poartă în cerc şi ne-a introdus acolo luîndu-ne. Angelica. Despre monştri. Teza aceasta strălucitoare a fost mai apoi combătută. Ei i-au promis ajutorul.). îi credeau cu aceeaşi credinţă pe Pli-niu cel Bătrîn şi pe Pliniu cel Tînăr. alchi-mi§ti. demonstraţiei că „demonii îşi au sălaşul în cariere". De la Aretino aflăm de filtrele pe care curtezanele romane le dădeau amanţilor lor. P.j au evocat vrăjitoarele şi scenele de sabat. Fapt este că înainte de 1550 marile descoperiri geografice nu au interesat în afara peninsulei Iberice decît un număr restrîns de oameni. adversar al dogmelor religioase. Michelet şi Burckhardt prezentaseră Renaşterea sub forma unui timp înnoitor al ştiinţei de după noaptea Evului Mediu. conjuncţia tuturor planetelor sub semnul Peştilor a părut că vesteşte catastrofe 218 . umaniştii erau captivi ai vremii lor.) 216 17. Se înţelege că. Ei îi citeau cu aceeaşi pasiune. Culegere de diverse povestiri din trei părţi ale lumii. s-a tipărit faimoasa scrisoare a lui Columb care relata prima călătorie din Antile şi că. doctorii fetide şi foc. Deux livres de chirurgie. Pare.. preotul s-a înveşmînlat în felul necromanţilor. Ei împărtăşeau credinţele astrologice şi lipsa de spirit ştiinţific. Du Bellay şi Sigogne nu aveau îndoieli cu privire la realitatea vrăjitoriei. Aceste predilecţii conveneau unui timp care s-a temut de vrăjitoare şi care s-a complăcut în ocultism. magicieni şi magiciene. Aceleaşi spirite au fost deseori şi critice şi credule. cu cele mai frumoase tipicuri ce s-ar putea închipui. iar în Proza a zecea. ca Circe de Dosso Dossi. precum Le-fevre d'Etaples şi discipolii.. apoi a început să deseneze pe pămînt cercuri. Burice de nou-născuţi împreună cu fragmente de cadavre erau amestecate în fluxul menstrual. umanismul de cealaltă. S-a spus mai sus că Ronsard. se dezvoltaseră separat şi fără acţiune reciprocă. dispărută din Roma. mai era publicată în franceză lucrarea unui erudit. BLESTEMĂŢII (După J. Das Buch Belial. Pietro Martire a început în 1511 publicarea primelor sale Decade ale Lumii Noi. Aşa se face că epoca ce a văzut dezvoltarea spiritului critic a fost în acelaşi timp o perioadă de extraordinară credulitate. Producţia tipărită anterior mijlocului de secol al XVI-lea dovedeşte că în toiul umanismului. el a descoperit-o la Neapole. ca şi cum America nu ar fi fost cucerită de patruzeci şi şase de ani. Astrologia plus alchimia nu sînt oare „simbolismul devenit eficace" (J. dar i-a făcut şi horoscopul lui lisus. Thorndike a afirmat la rîndul său că ştiinţa şi tehnica pe de o parte. economist.de Arcimboldo.de Teramo. a scris de asemenea o deconcertantă Demo-nomanie a vrăjitorilor.) nilor de la Colosseum unde a participat alături de un preot sicilian. L. Jean Bodin. Pasajul cel mai cunoscut din Memoriile lui Cellini este probabil acela în care el povesteşte scena de invocare a demo16. incantaţiile care stîrnesc sau sting dragostea. Molilor. Manuel Deutsch şi mai cu seamă Baldung Grien 215 75. VRĂJITOARE CU CAPETE DE ANIMALE (După U. Exact la o lună. publicul cultivat era mai atras de cultura antică decît de noile cunoştinţe geografice.. alţii către iraţional." Cellini le ceruse demonilor să îi găsească iubita. Ambroise Pare* a consacrat un capitol întreg din cartea sa. Urer. încă din 1493. Adusese parfumuri preţioase. In 1538.

Era acordat un loc însemnat „spiritelor de foc. ar putea lesne produce dovada unui anumit divorţ între ştiinţă şi umanism. Ovidiu sau Plutarh. vicisitudinile. „entitate reexhumată a gîndirii antice". ca în filosofia nepla-toniciană. schiţează în piatră stele (as-troite). se bat. adică inferioară. iar Ficino a certificat realitatea a douăsprezece suflete . lunona. Delaunay). în celălalt sens. raportate la „calităţile elementare". aceasta asimila mitologia unui comentariu în imagini din fizica lui Aristotel. Copernicienii au fost rari în decursul veacului al XVI-lea. Pe alocuri. sanguin. Un Petrus Ramus. Creştinismul abandonase . Dar Evul Mediu şi. ori supra-aeriene.deşi s-au văzut reţinerile „scolii de la Padova" noţiunea de lume incre-ată şi eternă şi o substituise cu dogma creaţiei. umedă şi rece. rece. urzitoarelor de miracole şi de vijelii ori spiriduşilor care duc la pierzanie pe călătorul rătăcit în noapte. se ard unii pe alţii" (E. De revolutionibus orbium coelestium libri VI. în consecinţă. limfatic (sau flegmatic) şi melancolic. o oarecare cantitate de forţe ale spiritului. în fine. creiere (cerebrite). iar Apollo ca suflet al soarelui. apă. Epoca lui Ficino şi a lui Rabelais a fost incontestabil întîrziată pe calea progresului ştiinţific de concepţiile venite din Antichitate şi din Evul Mediu cu privire la om şi lume.sufletul . celor care vagabondau prin văzduh. şi atunci trimite asupra pămîntului raze binefăcătoare. dimpotrivă. care nu a suscitat iniţial decît puţin interes în rîndul publicului. Plantele. Luna se zicea că este umedă etc. în interiorul acestuia se diferenţia sufletul intelectiv şi nemuritor al unui spiritus. uscat şi cald. în concluzie. Paracelsus* este convins că ea aşează leacul alături de rău şi face să crească în fiecare zonă buruienile contra bolilor care bîntuie locul. apa. Ea a zămislit. se urăsc. se însoţesc. Prin răsuflătorile acestui infern. amplasat în lumea sublunară. era o povestire mitică ce avea ca semnificaţie faptul că ea este zeiţa .elemente şi planete. O atare fabulă păgînă şi un atare episod mitologic aveau prin urmare în realitate un arierplan naturalist. pămînt. interpretă a Atotputernicului. nişte concepţii pe care ea le-a interpretat sau le-a modificat mai mult ambiţios decît cu pre-•cizie. al simpatiei. Neptun apărea ca suflet al mării. afectat de umorile care domină în corpul nostru. limbi (glossopietre). Aştrii se iubesc. Să atingem astfel cu degetul concepţia „demoniacă" sau vitalistă a unei lumi cum era aceea a oamenilor din secolele al XV-lea şi al XVI-lea. adică în constelaţia unde se găsea în momentul creaţiei. la o scară cu mult mai vastă. Renaşterea au făcut să intre în joc. Aceasta corespundea predominanţei în organism a uneia sau alteia dintre cele patru umori esenţiale. Astrelor şi tuturor forţelor cereşti li se împrumutau un comportament afectiv analog celui uman. ştiinţa Renaşterii a conservat teoria aristotelică a celor patru elemente. spiritelor acvatice care au răcnete acoperind vuietul furtunii şi dau fiori fratelui Jean des Entomeures. conţinea infernul în adîncul măruntaielor sale. pe care o vom corecta mai încolo. şi. focul. Dar penetrarea materialului de către spiritual nu se oprea aici. frumuseţe şi armonie. Copernic a ezitat zeci de ani pînă să publice. vehicul al dragostei. Fericit ca tot omul care se întoarce acasă. şi plin de gîndiri altruiste. calităţi care se asociază două cîte două pentru a caracteriza fiecare element. pentru a explica mişcările planetare şi totalitatea existenţei. El putea semnifica. succesului nemaipomenit de care s-au bucurat Virgiliu. uscat si cald. sediu al imaginaţiei. a respins noua astronomie pe care a declarat-o îngreuiată de presupuneri fizice şi metafizice. la rîndul lor. Garin).înspăimîntătoare şi a prilejuit alcătuirea unei mulţimi de tratate: unul dintre ele a fost redactat de Pietro Martire. este perenă în creaţia ordinului divin. Or.sau „demoni" . „Cerul astrologilor reflectă deci. Tot ea multiplică încercările în lumea minerală. sufletul „intelectiv" al omului. umed. se urmăresc. conflictele şi angoasele ei. Saturn avea reputaţia de a fi rece şi uscat: de unde şi lentoarea mişcării sale (fiindcă dura-219 ta de revoluţie era mai lungă). se asediază. lumea umană cu toate pasiunile ei.pînă ce lucrarea să fie retipărită. aer şi foc. A trebuit să se aştepte douăzeci şi trei de ani . pămîntul. Apare de neevitat opunerea acestor reticenţe şi slaba aliniere a oamenilor din Renaştere în spatele impulsurilor novatoare în materie de ştiinţă. Erau distinse patru temperamente numite respectiv coleric. în 1543. erau caracterizate apoi prin Prezenţa în fiecare dintre ele a uneia sau a două „căutaţi elementare". Belon du Mans culege de pe malurile Suezului o piatră pe care găseşte „scrise de la . este şi ea antropomorfizată. Palissy şi Belon de Mans puneau la îndoială existenţa gnomilor. ciracii Satanei mai scăpau din cînd în cînd pentru a-i cerceta. era generală. Această constatare. mai cu seamă.adieă anul 1566 . Dedesubtul lui Dumnezeu era plasat un suflet al lumii. în concepţia tradiţională. B. Astfel. este mulţumit şi el. Universul şi omul îşi aveau sorgintea în aceste patru „calităţi" fundamentale. intervalul Renaşterii a rămas în general cantonat între cadrele explicative furnizate de o lungă tradiţie antică şi medievală. al contaminaţiilor emotive. şi care. pămîntul este rece şi uscat. spune Rabelais. ar fi trebuit să adere la heliocentrismul lui Copernic. pedepsită şi suspendată în220 tre cer şi pămînt.aerului. iar expuneri ale operei copernicane practic inexistente. însă credinţa în „demonii minelor" care suflau grizul. capabil să părăsească învelişul terestru în timpul viselor. Natura naturala. un principiu de viaţă semimaterial sau. gata să fie de folos aproapelui. trupei infernale şi subterane care jigneşte lumina clară a soarelui şi căreia îi place să joace renghiuri muritorilor" (P. extrem de ostil lui Aristotel. tulbura şi chinui pe bieţii muritori. „Natura". Cuvîntul „suflet" era atunci susceptibil de mai multe semnificaţii. parte a fiinţei noastre esenţial accesibile muzicii şi cîntecului. astrul care revine la „domiciliu".

Nesocotirea astrelor nu scapă nepedepsită. „Făcînd să ţîşnească.) nu face atîtea miracole. dar şi pentru sîn-gerări. Saturn. orbitele planetare corespundeau celor cinci solide. în acest fel. Nimic nu este constituit din materie în universul total vitalizat. confuzie moştenită de la Evul Mediu. în timp ce Catherina de Medicis îl are sfetnic pe Nostradamus. ele şi sînt. iar cei care le cunosc tainele sînt de nepreţuit. Lumea este concepută sub forma unei ţesături de corespondenţe secrete. Renaşterea a crezut cu tărie în realitatea pactelor cu diavolul şi a existenţei doctorilor Faust. aurul. creierul. tunderea părului şi a bărbii. „De intrarea şi de pasul şi de ivirea acestor VII planete în cele XII semne. Este frapantă imensitatea domeniului oferit magiei. iar prin uscăciune. Jacques Peletier învaţă că ciuma provine dintr-o conjuncţie a lui Saturn şi a lui Jupiter şi că sifilisul. Se crede îndeobşte că luna plină şi luna nouă precum şi eclipsele satelitului nostru provoacă stricăciuni în trupul omenesc şi că sînt vătămătoare pentru suferinzi." Cum să se uite. credea în armonia muzicală a universului şi privilegia cele cinci solide regulate platoniciene: cubul. nu numai pentru muncile cîmpului şi pentru tăiatul la vie. asupra ava-ril°r. Odată ce cunoaşte mersul stelelor. Mercur. într-o oarecare măsură. Saturn. Renaşterea a amplificat confuzia dintre materie şi spirit. să se deprindă în a vedea numărul ca un instrument de măsură. Delaunay). De unde. în plină lumină. tetraedrul. „cunoaşterea relaţiilor între elementele naturale" exaltă de Pico? Care este reţeta pentru a aplica „fiecărui lucru farmecele fireşti"? Care „incantaţii" vor deschide preotului ştiinţei uşa locului unde sînt ascunse secretele lumii? Contrastul este evident. Dar stă tirea vieţii să alieze în mod paradoxal contrariile. sa se face că adevărul şi falsul se găseau încă ameste-223 . Pentru dînsul. el a negat ." Intru aceeaşi credinţă în vitalismul difuz al universului se întîlnesc savanţi. ca nişte ascunzători. între ambiţiile magiei şi instrumentele de care dispune sau de care are impresia că dispune. omul ajunge să asculte limbajul lui Dumnezeu în sînul naturii şi să acţioneze asupra ei. (adevărata magie. aplică fiecărui lucru farmecele care i se potrivesc şi incantaţiile pe care le consideră cele mai potrivite. prin răceală. în alte privinţe i-a ™esnit dezvoltarea. care a făcut ravagii în veacul al XVI-lea. el desemnează un învăţat şi un preot". Cele două afirmaţii pot părea con-jadictorii şi. trebuia să devină mai umil. mercurul etc. a intrării într-un oraş sau a unui consistoriu. octaedrul.şi precis al unor fenomene alît de obişnuite precum căderea corpurilor. purgaţii. Cardan acordă stîncilor un suflet vegetativ şi toată epoca este convinsă că şoarecii se nasc din cîrpe murdare. Renaşterea a pus accentul pe unitatea vie a universului într-un mod mai pregnant decît Evul Mediu. întrucît nimic nu trece neobservat de ochiul şi înrîurirea stelelor. magul scrutează această armonie a universului pe care grecii o numeau sumpa-theia'. că planetele guvernează lumea metalelor? Toate sînt văzute afectînd un metal specific: Soarele. elogiul omului-magician pe care îl intonează împreună Ficino şi Pico. plumbul. băi. asemenea unui joc de oglinzi care îşi răspund. scrie Pico de La Miran-dola. Saturn este pricina de înverşunare a durerii de picioare şi a altor mădulare. nu are nimic vătămător şi malefic. fiecare orbită înscriindu-se în solidul în a cărui orbită exterioară este circumcisă. să abandoneze ambiţiile cosmice. Kepler îmbăia numerele în mistică. căci ea serveşte cu asiduitate natura care le-a săvîrşit. îl ia ca astrolog pe Cornelius Agrippa.. în ce constă. Iar Marte este pricină de zămislire. de simpatii şi de aversiuni oculte. de asemenea. „Căci. asigură Barthelemy Englezul." „Preot şi interpret al naturii". scrie un medic în 1501. In privinţa datei celei mai propice de începere a lucrărilor pentru palatul Strozzi. cel mai celebru magician al timpului. artişti şi ţărani. decalajul. „numele de mag. la cutezanţă" (P. orice mădular reacţionează la corespondentul său sideral. forţele răs-pîndite şi semănate în lume prin binefacerea lui Dumnezeu. De aceea zic eu că urmarea zisei conjuncţii este pricina acestui beteşug. Desigur că a existat o „magie diabolică" ce înrobeşte omul „puterilor rele". luliu al II-lea. n. din cea a mi Saturn şi a lui Marte. 221 Venus îşi incită complicii la dezmăţ. Louise de Savoia. enorm. Marte. Leon al Xlea şi Paul al III-lea se neliniştesc de poziţia planetelor. Luna cea umedă comandă fiziologia feminină. Inima este guvernată de Soare. Nu se întrezărea o diferenţă de natură între cauzalitatea materială şi eficacitatea forţelor spirituale. în privinţa lui Galilei. în acest univers unde totul este „simpatie" şi corespondenţe. Se au în vedere anotimpurile şi fazele lunii. scrie Ficino. Ştiinţa modernă nu putea să se lipsească de un atare program care trebuia să despartă forţe spirituale şi forţe materiale. la drept vorbind. dar nu se vede cu claritate prin ce mijloace practice va reuşi aceasta să stăpînească lumea. Toţi cei care se considerau mari iniţiaţi exaltau încă o 222 altă magie.a. pentru studiul răbdător. dodecaedrul şi isodecae-drul. Exista aşadar un raport între părţile corpului şi semnele zodiacului. domneşte asupra celor posomoriţi. de Lună. concret .ate în spiritul celor mai mari savanţi care au îngăduit trecerea Renaşterii în faza clasică. „La fiecare individ.. Datorită în special noului interes acordat neoplatonismului şi doctrinelor ezoterice. Atunci. mama lui Francisc I. depinde ce se naşte şi ce se strică şi tot ce decurge firesc pe dedesubtul cerului. văzut într-un mod favorabil de Evanghelie. înainte de a-şi fixa data încoronării.natură nişte litere ebraice". iar nu ca o cheie de aur a unei lumi misterioase. Dar dacă umanismul a întîrziat cumva instaurarea ştiinţei modeme. el se găseşte în posesia unei cunoaşteri temeinice a relaţiilor dintre elemente. asemenea unui dialog de la stea la stea precum şi între stele şi oameni. este consultat Ficino.

încă multe ale indicaţii de inegală importanţă ar putea fi anexate la dosare. dacă nu de autori uitaţi. Regiomontanus a fost primul care a tratat trigonometria ca pe un capitol distinct al ştiinţei. aşa curn se arată ei la observaţie. Chimistul Paracelsus.lucrări care au avut valoarea lor. a atacat aici cu vehemenţă terapeutica tradiţională şi a ars în public operele lui Galenus. el a publicat în 1525. De humani corporis fabrica. Primul.şi foarte bine echipat . anume că Renaşterea a fost mai liberă faţă de Antichitate decît se crede adesea. Succesul repurtat de opera 226 lui Euclid merită să fie subliniat. Intîiul umanist german. 1» te» •> P£s „nlr. numit profesor de medicină* la Basel în 1526. De cercul lui Pirckheimer sînt legate două alte mari spirite de înaltă clasă: J. Giordano Bruno şi lui Galilei. înainte de ei. prelucrînd texte ştiinţifice din Antichitate. ?-sra-sK5. în aceste sectoare diferite lucrau aceiaşi oameni. iar în altele nu. un novator a fost Rabelais care a inventat ~ sau a reinventat . tratatele şi Aforismele lui Hippocrate . Ea a fost utilizată de Tycho Brahe* şi de colaboratorii săi şi oferea servicii analoage celor pe care le oferă în zilele noastre tabelele de logaritmi." Bineînţeles că umaniştii nu au gîndit întotdeauna ca Nicolaus Cusanus şi că un respect de multe ori excesiv faţă de Cei Vechi a frînat nu o dată progresul ştiinţei. a contribuit cu siguranţă la dezvoltarea interesului pentru materialele tratate în aceste cărţi. mulţumită lucrărilor ieşite de sub teascurile sale. iar studiile sale trigonometrice au fost preţioase pentru calculele astronomice ulterioare.le * *«f „n*«f ^-^^^^ rsss-stsrsr^^sr^ SSSşSfSS&sas acelaşi timp acelea în care ştiinţa dobîndeşte progresele cele mai notabile. geograf şi cartograf. Sîntem purtaţi astfel înspre nişte concluzii nuanţate: umanismul şi ştiinţa au fost departe de a se distanţa mereu unul de cealaltă.-S'2£ z^s&*gf£?<& s:^^^. este pentru că ne imaginăm că doctrinele lor erau adevărate. în ce priveşte aştrii. Cracovia era. W. alături de Bologna. Este apoi cazul Niirembergu-lui. insistînd asupra relativităţii oricărei cunoaşteri omeneşti. La fel Vesale. în marea sa lucrare. o Instruire pentru măsurătoarea cu compasul şi cu rigla adresată în principal pictorilor. o dată în franceză şi o dată în engleză. Pirckheimer. a deschis calea lui Copernic. Cel mai dintre desenele sale de animale . El a dat primul studiu al conicelor din Occident şi a indicat în plus o metodă trigonometrică pentru a înlocui înmulţirea cu adunarea şi scăderea. Cît despre Diirer. un rol capital în dezvoltarea botanicii. constru-irea^poligoanelor regulate şi a perspectivei. In sfîrşit. care să dovedească în sec-toare diferite o fericită conlucrare între ştiinţă şi umanism. scrisese: „Dacă sîntem surprinşi să vedem că regulile puse de Cei Vechi nu se potrivesc cu poziţiile reale ale aştrilor.^n'^rfr (1543). a plantelor şi animale-rer a fost un remarcabil artist animalier. dar care nu puteau face să progreseze cunoaşterea. centru de studii elenistice. arhitecţilor şi artiştilor cărora le propunea să înveţe trasarea figurilor geometrice. matematice şi cartografice. un tipograf cultivat . o mai bună aprofundare a ştiinţei greceşti a făcut cu putinţă să se pună faţă în faţă Cei Vechi şi să se asigure înfrîngerea lui Aristotel. Diirer. traducător al lui Ptolemeu. mai bine şi într-un mod mai complet decît se făcuse pînă atunci prin difuzarea acestor texte cu ajutorul tiparului. Cosmografia lui Ptolemeu. cu precădere în matematică. Werner şi A. de două ori în italiană. Este cazul Cracoviei unde Copernic a fost student şi unde influenţa italiană era preponderentă. traducătorii de opere ştiinţifice antice au fost uneori în acelaşi timp şi novatori. -'• " . singurul oraş din Europa. Nicolaus Cu-sanus. cel care a cumpărat manuscrisele lui Regiomontanus şi le-a salvat astfel pentru posteritate. Kepler şi Galilei. Tot la fel de adevărat este că Renaşterea. Se cuvine să se reia aici demonstraţia din capitolul al III-lea. a jucat. în unele cazuri umanismul a fost ştiinţificeşte rodnic. Aşa că pînă la urmă tot istoria a degajat din steril marile descoperiri ale lui Copernic.dispozitive pentru reducerea frac-"nlor de femur şi incizia herniei strangulate. care avea o catedră de matematică.orbitele eliptice calculate de Kepler şi a rămas ataşat faţă de circularitatea revoluţiilor planetare. între 1505 şi 1574 aceasta a fost editată realmente de zece ori în latineşte (una dintre ediţii fiind opera lui Lefevre d'Etaples). Nicolaus Cusanus. matematician al şcolii din Alexandria .datat 1515 224 reprezintă rinocerul pe care regele Portugaliei i-1 oferise lui Leon al X-lea. Dar au publicat şi texte mai mult sau mai puţin uitate. Sigur că tipografii şi umaniştii au răspîndit operele ştiinţifice ale lui Aristotel. a veştejit violent ştiinţa celor din Vechime. Pe deasupra. este cunoscut mai / ales prin opera sa matematică. El a tratat aici mai cu seamă spirale şi curbe complicate. o dată în greceşte. Matematician şi elenist. cel puţin din punctul de vedere al conţinutului. Veacul al XVI-lea a redescoperit practic Aritmetica lui Diofantes. polii şi măsurile. încurajaţi de un burghez mecenar. în fine. Pe de altă g e> CUm să nu fie de subliniat numărul pictorilor şi Corilor care prin desenele lor precise au contribuit la ia cunoaştere a omului.din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Platin. la sfîrşitul secolului al XV-lea. chirurgie.

cel mai bun algebrist al Renaşterii. la sfîrşit. în lucrările publicate la începutul secolului al XVII-lea a studiat 6000 dintre acestea. o alta în 1543. dar s-a manifestat interes şi pentru cele din nord şi din Orientul Apropiat. „directorul" ei şi „Dumnezeu vizibil după Trismegist". Descoperirile geografice şi explorările au permis de la început întregirea de o manieră substanţială a inventarului lumii vii.(325-410). Este adevărat. prin plusul de curiozitate pentru faună şi floră. Cu toată aparenta obscuritate a acestei concepţii. Gaspard Bauhin din Basel (1550-1624). Decope-rirea Lumii Noi nu putea să nu asigure geografiei un pas hotărîtor. că progresele s-au produs pornind de la opere antice cunoscute mai bine şi răspîndite prin mijlocirea tiparului. 1-a opus pe Arhimede lui Aris-totel. întoarcerea către Antichitate a permis astfel o depăşire a ştiinţei moştenite dintr-acolo.nu totdeauna . Dar cei trei filosofi wau pitagoreici. a fost reeditată de optsprezece ori în veacul al XV-lea şi de cincizeci de ori în cel de-al XVI-lea. si conform schemei descrise. Charles de Lecluse a notat şi a demonstrat circa 1585 de vegetale. care a exercitat o mare influentă asupra lui Galilei. O ediţie parţială a lui Arhimede a văzut lumina tiparului în 1503. un fizician ca Benedetti (1530-1590). doi mari matematicieni ai celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea. Şi este în afară îndoială că o profundă inspiraţie pitagoreică. însufleţeşte privolurn din De revolutionibus orbiurn ccelestium 227 care conţine un adevărat imn adresat soarelui. publicată în 1576. basiliscul cu privirea ucigătoare din pustiurile africane sînt adeveriţi de compilatori serioşi. Nu numai că au fost cunoscute mai bine animalele şi plantele din Europa temperată. O ediţie nouă (1581). a cuprins o traducere franceză. Studioul cărţilor lui Aristotel. un album cu 2491 de desene şi indicaţia tuturor citărilor anterioare în legătură cu diferitele specii. sau pentru a folosi cuvin-tele^sale.iluzia că revine îndărăt. în tot cazul. Para-celsus. Cea mai bună ilustrare a acestui demers este cazul lui Copernic. In felul acesta. Francezul Nicot şi italianul Benzoni au făcut cunoscut europenilor tutunul. ar fi indicat în cardiopatii. liliacul. Opera lui Diofantes a fost un catalizator pentru el. dincolo de Ptolemeu ?^de Aristotel. Or. a favorizat deşteptarea zoologiei şi a botanicii. ba Heraclit frecventase şi expunerile Ul "'aton. iar Charles de Le-cluse (1526-1609) a fost primul cultivator din lumea veche al tuberculilor de cartofi aduşi din America i 228 1555. a respins fizica empiristă şi calitativă a acestuia din urmă şi s-a străduit să construiască pe temeliile staticii lui Arhimede o fizică. La mijlocul secolului al XVIII-lea. în special. o „filosofic matematică" a naturii. „lumina ochiului şi duh al lumii". Inventarul lumii vii s-a însoţit evident cu o lărgire şi cu o ameliorare a cunoştinţelor geografice. cu frunze în formă de inimă. Hicetas din Pont credeau în mişcarea pămîntului. aceasta a fost tradusă în limba italiană de Bombelli. medic şi matematician al ducelui de Urbino. Copernic a fost condus prin urmare înspre marea descoperire de o revenire. lamele din Anzi. dezvoltă teoria signatura plantarăm care postulează analogii de forme între vegetale şi organele omeneşti considerate a fi tămăduitoare. Au fost descrise Cosmografia Levantului şi Ciiwci-ţeniile Franţei antarctice. sub îngrijirea lui Tartaglia. la gîndirea pitagoreică. realizată de Plantin. trebuie reamintit în ce domenii a progresat ştiinţa renascentistă. aceasta din urma datorată lui Commandino (1505-1575). tipărită încă din 1469. Aici nu este decît o ilustrare a unui proces general prin care Renaşterea a făcut operă aparte. în multe din lucrările sale. un index în şapte limbi. Interesul nou pentru Arhimede a fost şi acesta pozitiv în gradul cel mai înalt. cu o imaginaţie nelipsită de fantezie. vitalismul confuz şi prea ambiţios al filosofiei umaniste celei mai autentice nu s-a îndepărtat în permanenţă de ştiinţa adevărată. o operă ce i-a marcat pe flamandul Stevin şi pe francezul Viete. Două traduceri latine complete au apărut în 1544 şi în 1572. în mod paradoxal. girafele şi hipopotamii din Egipt. a adoptat-o. Copernic s-a hotărît să o studieze şi. avîntul acesta a fost înlesnit de progresele gravurii pe lemn şi în cupru. El citise toate operele greceşti care se ocupă cu formarea universului şi a descoperit că Ecphantos. Teophrast şi Plinius. O dată importantă este marcată de Cos-mographia universali* . Licornul. goiavierii şi cocotierii din Indi-ile occidentale. al cărui com ar poseda virtuţi miraculoase. oferindu-şi uneori . fie că în cauză era zoologia ori botanica. pe de altă parte. Linne utiliza încă Plantarum seu xtirpium historia al lionezului Mathias de Lobel. fie şi mia neoplatonismului renascentist. Istoria naturală a lui Plinius. în plus. De bună seamă că savanţii vremii nu au pus capăt cu brutalitae credinţelor medievale.

Artizanii şi alchimiştii s-au străduit să-şi integreze cunoştinţele despre materie într-un corp de doctrină. Era oare un iluminat.aşa vor sta lucrurile pînă la Lavoisier -. Că toţi chimiştii vremii sale . pentru că fiecare mobil caută sa ajungă cît mai repede posibil la „locul său firesc". boiangiilor şi metalurgiştilor -. la sfîrşitul veacului al XV-lea. Chimia şi metalurgia urmau a se mulţumi cu utilizarea metalelor ca atare. Utilizînd astfel medicamente compuse. în sulf căldura etc. care gru-pează deja în secolul al XVI-lea un oarecare număr de reţete şi o alta . se credea că traiectoria era rectilinie în tirul direct şi unghiulară în celelalte cazuri. a încercat să tămăduiască prin mijlocirea untfr leacuri în care intrau metale şi compuşi minerali. iar cel al corpurilor uşoare înspre în sus. Cu privire la acesta din urmă. Leonardo da Vinci nu a escoperit nici principiul inerţiei. Paracel-sus. Paracel-sus acordă un loc de onoare metalelor. In secolul al XVI-lea totuşi.aflată în urmărirea unei Vechi himere: a transforma metalele calpe în aur.a renunţat la speranţa de a grăbi această evoluţie şi a abandonat pretenţia fundamentală a alchimiştilor de a realiza „opera cea mare". le respinge dar păstrează calităţile elementare (rece. Metalul perfect era aurul. spunea el. Dar . Din această pricină. cu atît mai însemnată cu cît este mai grea săgeata. să se sprijine pe bătrîna teorie aristotelică a celor patru elemente incoruptibile. împotriva a ceea ce sa crezut de către istorici. totuşi. acest chimist. în cei o sută de ani care au urmat publicării ei. admisă de Leonardo şi încă de Galilei la începutul carierei sale.alchimia . unii scolastici de la Paris şi de la Oxford au adus unele obiecţii fizicii lui Aristotel. In fine. Asemenea contemporanilor săi. obiectele cad cu atît mai iute cu cît sînt mai grele.sau un precursor? în realitate. cositorul. „flegma" (un fel de umoare apoasă) şi cuput mortuum (un reziduu al distilării alcoolice). Afirmaţia a fost făcută în legătură cu neoplatonismul care este valabilă şi pentru Luther. El spune că „principiile" sînt formate prin uniunea. Veneau apoi argintul. uscat. cutremurelor de pamînt. şi capetele cele mai luminate au avut dificultăţi în a se separa de bagajul ideilor aristotelice. au figurat în cărţi specializate pînă în epoca lui Lavoisier. nici legea căderii 231 . Renaşterea a fost o revoltă împotriva lui Aristotel. pentru noi complexitatea Renaşterii înseşi. Formulele unui chimist . Paracelsus a pus accentul pe experienţă. 54 între 1591 şi 1600 (scădere provocată fără îndoială de războaiele religioase) si 112 de la 1601 la 1610. cel mai adesea. mercurul. Cosmographia lui Miin-ster a fost urmată de două atlase ale lui Ortelius şi Mer-cator care au apărut la sfîrşitul veacului al XVI-lea. şi continuă. sarea. Şi. Teoria aceasta complicată etala nişte pseudoexpli-catii generale agreate de epocă. publicată la Basel în 1544. care erau puse în legătură cu planetele.din secolul al XVI-lea. credea el. a fost toate acestea la un loc. a cunoscut 46 de ediţii în şase limbi. Cu toate acestea. Pentru Aristotel. Dar aceasta se întîmpla.şi mişcarea violentă a unui proiectil. Aristotel afirma existenţa unei uşurătăţi şi a unei gravitaţii absolute. sulful. Lucrarea conţinea 26 de hărţi si 471 de gravuri pe lemn. Dar apoi au fost publicate 48 între 1551 şi 1560. orfevrilor.şi astrolog . în franceză nu se publicaseră decît 86 de lucrări geografice. Un alt postulat al fizicii aristotelice stabilea o diferenţă de natură între mişcarea naturală . chiar dacă în răstimpul umanismului s-au înregistrat progresele sensibile în acest domeniu. cuprul şi plumbul. Era doctrina lui impetus. dat fiind că ironiza ştiinţa Celor Vechi. Publicul cultivat se interesa acum de geografie. 230 în mare măsură. acceptat atunci de cele mai subţiri spirite. Progresele din chimie şi fizică au fost mai modeste decît cele din zoologie. locul natural al corpurilor grele aflîndu-se înspre în jos. ceea ce nu înseamnă că au fost de neglijat. Buridan (1300-1358) a pus aşadar întrebarea: „La aruncarea unei săgeţi. El mai adaugă încă cinci „principii": mercurul. 70 între 1561 şi 1580. Chimia renascentistă se poate împărţi în două: una înrudită cu meşteşugăritul .Renaşterea a fost aceea care a liberat terenul Ştiinţei pentru Galilei. vînturilop „tropicale şi curenţilor maritimi. Paracelsus a crezut că în timp metalele din adîncurile pămîntului trec în aur. natura are oroare de vid.de Sebastien MUnster. fac referiri la un sistem de corespondente între stele şi metale. Autorul rectifica poziţii inexacte si propunea noi idei asupra eroziunii. care au modernizat peste margini gîndirea sa. Dintre acestea erau cunoscute şapte.al aurarilor. Revoluţia care a îndepărtat principalele erori ce împovărau fizica nu s-a întîmplat decît în secolul al . ea.inovaţie importantă . agenacestei transmutaţii urmînd să devină „piatra filoso-229 fală". căreia i-a întruchipat slăbiciunile. a calităţilor elementare: în mercur domină umiditatea. ce forţă o împinge în drumul ei?" Aristotelicii răspundeau: „Aerul urnit de arc. ambiţiile nemăsurate şi intuiţiile geniale. el a permis dezvoltarea terapeuticii chimice. pornind de la elemente extrase din lumea minerală. El îşi dăduse seama bineînţeles că un corp în cădere merge din ce în ce mai repede. Acesta afirmase că deplasarea unui obiect se datorează unei forţe motrice care întreţine mişcarea de-a lungul traiectoriei. care era şi medic. deschi-zînd în acest fel o cale fecundă. Ei utilizează limbajul ezoteric al epocii. Paracelsus are aşadar.aceea a pietrei care cade . cald şi umed) şi le adaugă o misterioasă „quintesentă". Descartes şi Newton. în proporţii diverse. înainte de 1550. un şarlatan -căci pretindea a fi alcătuit un elixir al tinereţii şi că l-ar fi fabricat pe homunculus . botanică şi geografie." Buridan a găsit mai simplu să se admită că arcul este cel care comunică săgeţii o provizie de energie. 76 între 1581 şi 1590. O probă în această direcţie este furnizată de istoria fizicii. Para-celsus. fierul. aşa cum se prezentau la extragerea lor din mină..

El a respins de asemenea noţiunile aristotelice de gravitaţie şi de uşurătate absolute. aceştia au făcut să progreseze trigonome-tria. nici de volumul de apă conţinut.18. Pînă aici se credea că o ghiulea atingea maximul de viteză nu la ieşirea din tun.. Benedetti i-a reproşat lui Aristotel de a fi negat mişcarea în vid. In mod special. în ciuda acestor cercetări remarcabile.'^ în cel mare pentru a contrabalansa o singură livră în cel mic. el a demonstrat. In privinţa lui Stevin. în schimb. Benedetti. Aproape la fel au stat lucrurile şi în cazul celei a lui Tartaglia.că au greutate toate corpurile. • Y. Koyre). Stevin.o identificare ce urma să permită dezvoltarea geometriei indivizibilului din cursul secolului al XVII-lea. şi el. B. a fost de asemenea un precursor . ei au rămas „dincolo de linia care separa ştiinţa renascentistă de ştiinţa modernă" (A. Benedetti indica singurul drum cu putinţă pentru progresul ştiinţific. In plus. mai cu seamă. ea nu a exercitat în epocă o influenţă resimţită. Prin aceasta a demonstrat că presiunea apei pe fundul unui vas nu depinde nici de forma aceluia. Leonardo da Vinci. Histoire illustree des inventions. Ignoranţa doctă (1440). Benedetti a demonstrat din contră că viteza în vid nu va creşte pînă la infinit. ca pe o „schimbare" iar nu ca pe o „stare". Tartaglia. şi-a îngăduit cea mai gravă dintre greşelile comise de Aristotel în ce priveşte mişcarea.) După Arhimede. Eco si G. A fost^ şi primul după Arhimede care a obţinut progrese în hidrostatică. el a ajuns la con-c uzia că este nevoie de o cantitate de apă de zece livre 233 ••# • . dacă se practică un mic orificiu în peretele unei camere negre. în contra unei tradiţii mai mult decît milenare. a respins această credinţă în acceleraţia iniţială a unui proiectil. S-a arătat interesul acordat matematicii de către umaniştii germani. în tot cazul. A studiat echilibrul unui corp pe un plan înclinat şi a stabilit ca principiu al mecanicii imposibilitatea mişcării perpetue. pe care a înţeles-o. puternic luminate. El a înţeles că forţa imprimată proiectilului si forţa gravitaţiei se compun si impun o mişcare parabolică (79). el a avut meritul de a afirma valoarea absolută a principiului continuităţii. ci puţin după aceea. Opera lui Leonardo. că două corpuri de „omogenitate" egală cad cu aceeaşi viteză. dar că sînt mai mult sau mai puţin grele. oricare ar fi greutatea fiecăruia în parte. ci doar de înălţimea sa. Examinînd două vase comunicante . . în 1600. Galilei va generaliza această propoziţie extinzînd-o asupra tuturor corpurilor şi. pe peretele din partea opusă. că numai prin matematică omul poate să atingă certitudinea şi că ea constituie fundamentul fizicii. un drum pe care îl pregătiseră o sută cincizeci de ani de meditaţii şi de progres ale matematicii. Magia naturalis. Urmîndu-şi cercetările. Adevărul este că în dorinţa de a fundamenta fizica pe o bază matematică. imaginile exterioare. el a întrevăzut posibilitatea traiectoriilor curbilinii. CAMERA NEAGRĂ (După C. şi-a făurit celebritatea din vremea sa din faptul că i-a construit lui Maurice de Nassau. mişcarea s-ar efectua.> :.două corpuri de pompă. se formează răsturnat si inversate. Zorzoli. care rezida în două lucrări de fizică destul de importante: Nova scientia (1537) şi mai ales Quexiti e invenzioni diverxe (1546). s-a apropiat de • descoperirea principiului egalităţii de acţiune şi de re-acţiune în cazul percuţiei. acesta execută un salt şi că „unghiul săriturii va fi egal cu unghiul 19. Şi mai cu seamă. încă Nicolaus Cusanus susţinuse în lucrarea lui de căpătîi. credea el. trebuie fixat la 45° deasupra liniei orizontului (78). va abandona teoria lui impetus pe care Benedetti o conservase. Diirer. în datele ei cu privire la fizică. 232 percuţiei". prin urmare o traiectorie fără o parte rectilinie. care era şi inginer. dintre care mulţi au fost discipoli lui Cusanus.-*•*•-• Benedetti şi Stevin îi anunţă pe Galilei şi Descartes. „Arhimede al secolului al XVI-lea". însă a fost maestrul lui Benedetti care 1-a influenţat profund pe Galilei. Tartaglia nu a convins majoritatea savanţilor din vremea sa. B. corpurilor. pe care filosoful grec o considera evident absurdă căci. El a subînţeles cu aceasta principiul conservării mişcării. cu o viteză infinită. Prin urmare. care a studiat spiralele. Stevin a fost şi primul care a stabilit valoarea presiunii exercitate de un lichid asupra pereţilor recipientului în care se găseşte. El a notat că dacă un corp loveşte un plan sub un unghi oarecare. din care a dedus identificarea cercului cu un poligon infinit în laturi . pare să fi fost ignorată în veacul al XVI-lea. în lipsa oricărei rezistenţe. El a declarat — afirmaţie fundamentală . şi el a fost un fizician novator. în sfîrşit. în funcţie de mediul în care se găsesc plasate. un fluid poate exercita o presiune superioară de multe ori greutăţii sale. pe deasupra.j Tartaglia este cel care a descoperit că. PROGRESELE BALISTICII (După U. dintre care unul este e zece ori mai mare decît celălalt -. pentru a da unui tun bătaie maximă. Cardan si Giovanni Bat-tista Della Porta au observat că. o căruţă cu pînze cu care a cărat douăzeci şi opt de persoane cu o viteză pe care nici un cal nu o putea atinge. cel dintîi. cu toate acestea. Delta Porta. El a abandonat în special postulatul incompatibilităţii între mişcări naturale şi mişcări violente şi a demonstrat că traiectoria unui glonţ ori a unei ghiulele nu presupune o parte rectilinie.

care mai conţinea şi expozeul cercetărilor pe care le găsea un tînăr matematician. Atunci intră în scenă Cardan care. El a dat teoria soluţiilor imaginare aplicînd rădăcinilor pătrate ale numerelor negative regulile elaborate pentru calculul rădăcinilor de numere pozitive. Este opera unui algebrist abil. el a unificat i noţiunea de număr. Cardan editează Practica arithmeticcv generalis. în 1535. era încurcat de faptul că nu desemna niciodată necunoscuta cu un simbol şi rucl cantităţile cunoscute prin litere. Italia a fost. Bombelli a urmat calea trasată de predecesori. el a deschis cărări noi dezvoltării algebrei şi geometriei analitice. Chiar dacă a refuzat să considere numele negative ca „adevărate". discipol al lui Cusanus. Dar. In pofida prestigiului ataşat de numele lui Leonardo.şi soluţia ecuaţiilor de gradul trei. Totuşi. care achiziţionase Summa lui Pacioli încă de la apariţie.51 în loc de 3451\100'. lărgind în plus. a extras de acolo esenţialul cunoştinţelor sale matematice. Inspirîndu-se dintr-o lucrare inedită de-a lui Piero Della Francesca. nici arabii nu \ atir|seseră vreodată. admiţînd numărul negativ ca deplin legitim. dar puţin folosite. Tartaglia refuză. In 1545. „breşa" care a permis ştiinţei matematice occidentale să atingă un nivel pe care nici Antichitatea. Acesta a studiat raporturile dintre progresiile aritmetice şi geo-inetrice şi. ea stabileşte nobleţea „divinei proporţii" (grandoare divizată în raţiune medie şi extremă) pe considerente extrase din Platon şi din teologia creştină şi află înscrisă cu aceeaşi pregnanţă în sfera universului şi în cea a corpului omenesc. Tartaglia păstrează şi el secretul descoperirii sale. unul dintre aceştia îl provoacă pe Tartaglia la un fel de turnir algebric şi îi dă o serie de treizeci de probleme reductibile la ecuaţia lui Ferro. Leonar-do. el a introdus folosirea curentă a fracţiilor zecimale. l Rădăcina pătrată a unui număr negativ este „imaginară" 236 Stevin a adus două inovaţii capitale în sensul simplificam şi sistematizării aritmeticii şi a algebrei. inventînd termenul de „exponent". într-adevăr. flamandul Stevin şi francezul Viete^au lucrat la acesta simbolistică a algebrei care urma să u înlesnească extrema dezvoltare din secolul următor. geometria. Stevin a afirmat la fel că „orice rădăcină este număr". Or. al căror aspect estetic îl seducea şi a demonstrat că suma semilunilor construite pe laturile unui triunghi dregtunghic este riguros egală cu aria acelui triunghi. El a tratat de asemenea cu o mare virtuozitate ecuaţii de gradul patru distingînd 44 de forme. El a dovedit. Un fervent luteran. Ferrari. Leonardo a neglijat algebra dar. Cardan lărgea considerabil descoperirile predecesorilor săi. alături de Germania. Ars magna. nu a ezitat să le supună calculului.sub formă versificată. canali-zîndu-şi studiile asupra transformării solidelor unele într-altele „fără diminuare ori creştere de materie". în 1538. algebra. Pentru întîia oară în istorie s-a declarat că „scăderea unui număr pozitiv este egal cu adunarea unui număr negativ". Viete a devenit celebru în vremea sa pentru a fi rezolvat în 1593 o problemă pe care un matematician olandez o propunea sfidător întregii Europe. căci pînă atunci numerele cum ar fi V2 sau V8 treceau drept „absurde. iraţionale. din lipsa unui sistem de notaţie care să le permită tratarea ca numere întregi. în fapt. Cealaltă operă a lui Pacioli. în carnete. deci. La sfîrşitul secolului al XVI-lea. în anul următor. Bombelli. mulţumindu-se să o împărtăşească unor 235 prieteni în cea mai mare taină. a mai lăsat note destul de abundente asupra semilunilor. nu fără a le atribui invenţia lui del Ferro şi a lui Tartaglia. La sfîrşitul veacului al XV-lea şi al XVI-lea. Michael Stifej (mort în 1567). Acest progres a însemnat la «cepul descoperirea soluţiilor ecuaţiilor de gradul trei . nu devenise încă destul de abstractă şi simbolică. El a compus o remarcabilă lucrare de . reprezintă o dată capitală în istoria algebrei. del Ferro. în Italia s-a produs. El era. Pe de altă parte. dar care nu rezolvă ecuaţiile de gradul al treilea decît reducîndu-le la cele de gradul doi. Era o ecuaţie de gradul patruzeci şi cinci. La sfirşitul veacului al . a realuat consideraţiile infinitezimale şi cele cu privire la limită. negative şi chiar imaginare1. proportioni et proportionulita de Luca Pacioli (1494) nu reprezintă o lucrare de noutate. este suficient să se scrie 34. însă nu o publicităţii. a contribuit la simplificarea limbajului 234 matematic. un profesor din Bologna. Tartaglia rezolvă problemele. mai curînd. nu aduce nici ea vreo contribuţie cu adevărat nouă.al geometriei descriptive a lui Monge.Istoria este celebră. prieten cu Melanchthon. cel dintîi. asupra soluţiei unei ecuaţii de gradul patru. prin urmare. Stabilind în acest fel o distincţie radicală între „absurditate" şi „incomensurabilitate". găseşte unei forme de ecuaţii de gradul trei. De divina proportione. Summa de arith-metica. în ciuda progreselor realitate în Italia către mijlocul secolului al XVI-lea. de pildă. El îi cere lui Tartaglia să îi comunice invenţia sa şi îl asigură că o va publica dimpreună cu numele inventatorului. ci. a prelungit seria aritmetică în domeniul numerelor negative. ţara cea mai deschisă progresului matematic. cunoscute dinaintea lui. Cardan îşi reînnoieşte demersurile pe lîngă Tartaglia care sfîrşeşte prin a-i comunica metoda sa . un „curs" complet care oferă esenţialul cunoştinţelor aritmetice şi geometrice ale vremii. Cardan publică Ars magna unde prezintă soluţiile ecuaţiilor de gradul trei. Geometru înnăscut. incapabil să scrie o formulă generală. fără nici o legătură cu acesta. dar reflectă preocupările matematice ale artiştilor şi filosofilor umanişti. alt mister. pregăteşte un tratat de algebră. în acest interval. inexplicabile". că ecuaţia de gradul trei admite soluţii pozitive. Descoperirea matematică cea mai frumoasă răinîne totuşi aceea a centrului de gravitate a piramidei.

trigonometrie, Canon mathetnaticus (1579), a cărei tipărire a durat opt ani. El a inventat aplicarea algebrei la geometrie. A bănuit incomensura-bilitatea lui n căruia i-a calculat zece zecimale exacte. Dar marele său merit este de a fi adus, în al său In qrtem analyticam isagoge (1591), o contribuţie decisivă la simplificarea şi simbolizarea algebrei, introducîndu-i, într-un mod sistematic, folosirea literelor - vocale pentru Recunoscute, consoane pentru date. înaintea lui, algebra oferea „exemple" şi „reguli" ca cele din gramatică, iar nu „formule". Viete a făcut posibilă „operaţia algebrică". O dată cu el se trece „de la gradul de abstracţie a gramaticianului la acela al logicianului pur" (A. Koyre). Veacul lui Descartes poate începe. Aşadar, evoluţie decisivă în algebră, revoluţie în astronomie. Or, este imposibil să se despartă umanismul şi stronomia. împreună au lucrat împotriva lui Aristotel. simnîr'' nota'ia llli Stevin era încă destul de greoaie şi a fost înainte '-tă ^ Un italian' în l592- Prccum s-a arătat mai 237 Acesta învăţa că lumea, închisă şi finită, este conţinută întreagă în sfera învelitoare a sferelor fixe şi că este formată din două părţi fundamental diferite: lumea cerească şi lumea sublunară. Prima este constituită dintr-o esenţă incoruptibilă; eterul, iar aştrii, antrenaţi de diferite sfere invizibile, dar reale, descriu veşnic mişcări circulare uniforme. Lumea sublunară este, dimpotrivă, compusă dintr-un amestec instabil de patru elemente: pămînt, apă, aer şi foc. îi revine lui Cusanus, în lucrarea sa faimoasă, Ignoranţa doctă, meritul imens de a fi minat trufaşa ştiinţă aristotelică. El a refuzat să creadă într-o lume închisă şi ierarhic ordonată; a declarat că universul era, dacă nu infinit, cel puţin nelimitat, că „centrul său este peste tot, circumferinţa sa nicăieri". Pe cale de consecinţă, a fost respinsă noţiunea unui pămînt ocupînd locul cel mai de jos din lume, întrucît ar fi cel mai abject corp. Nicolaus Cusanus 1-a proclamat „stea mîndră". Umanistul german a fost un neînţeles al vremii sale, care era ocupată cu publicarea operelor lui Ptolemeu, însă el a exercitat o influenţă sigură asupra lui Leonar-do care a afirmat că Luna este compusă din aceleaşi elemente ca şi Terra; ceea ce i se părea o dovadă de nobleţe din partea acesteia. Pe lîngă aceasta, este verosimil că Leonardo a putut crede în mişcarea giratorie a Terrei. Dar abia prin Copemic se declanşează revoluţia ştiinţifică modernă care urma să permită înlocuirea .universului închis şi ierarhizat al Antichităţii şi al Evului Mediu cu lumea noastră, infinită şi omogenă. In închinarea pentru Paul al III-lea din al său De revolu-tionibux orbium ccuelestiuin, Copemic explică pentru ce a propus o nouă teorie a mişcărilor planetare. Băgase de seamă, zice el, neînţelegerile dintre matematicieni şi fusese şocat de multitudinea sistemelor astronomice şi de neputinţa comună de a explica cu exactitate mişcările aparente ale stelelor. El a căutat deci o cale de a salvgarda mişcarea circulară uniformă a corpurilor cereşti - un punct de plecare eronat care va duce totuşi la o reexaminare a cerului. Mai multe puncte ale astronomiei coperniciene a trebuit să fie abandonate în decursul veacurilor următoare. Căci savantul polonez a menţinut sfera stelei0 238 20. UNIVERSUL LUI ARISTOTEL ŞI AL LUI PTOLEMEU (După O. Fine, Theorique de la huitieme sphere et sept planetes.J în exterior, sfera stelelor fixe; în centru, lumea sublunară compusă din patru elemente: fier, aer, pămînt fi apă. fixe şi orbitele armonioase ale cosmogonici medievale, planetele fiind „prinse în ele ca nestematele în montură". Prin afirmaţia că forma sferică este cea mai perfectă din punct de vedere geometric şi că ea poate fi, fără alt motor, cauza naturală a mişcării, el a considerat că principiul mişcării circulare uniforme stătea la baza mecanicii celeste. Un corp rotund - planetă sau orbită - plasat în spaţiu, se învîrte automat împrejurul său. El nu a adus astronomiei lui Ptolemeu atîtea simplificări pe cit îşi imaginase, fiindcă, păstrînd mişcări circulare, a fost obligat, spre „a salva fenomenele" şi pentru a regăsi datele observaţiei, să procedeze precum rTOlemeu şi să combine între ele aceste mişcări circule. Pînj ja urm^ jacă sisternui iui Copernic este heliocentric, astronomia lui nu este tocmai la fel. Cen-sferelor planetare nu se găseşte, după opinia sa, în ' Cl îmPreJurul lui- Soarele joacă în consecinţă, t d d'n punct de vedere astronomic, o partitură ! -de ^earsă. El este însă marele distribuitor de na şi de viaţă în univers. 239 în schimb, Copernic a răspuns la vechea obiecţie contra mişcării giratorii a Pămîntului. Dacă Pămîntul se mişcă, se spunea în mod obişnuit, obiectele azvîrlite în 2 /. SISTEMUL LUI COPERNIC (După De revolutionibus orbium coelestium.) Cele fapte pianele se învîrt acum în jurul Soarelui, dar mişcarea lor uniformă este totdeauna conxlderalu ca fiind circulară. aer sau aruncate de la înălţimea unui turn nu trebuie să cadă în locul de unde au fost aruncate sau la picioarele turnului, ci „în urmă", în acest fel, aerul şi norii ar urma şi ei să rămînă în urmă, de aici revenind că se formează în permanenţă un uragan care ar sufla de la vest la est. La care Copernic a răspuns că aerul, norii, păsările şi toate

obiectele sînt antrenate de mişcarea Pămîntului însuşi. Fără a concepe un spaţiu infinit, savantul polonez a postulat un univers cu mult mai vast decît cel al lui Ptolemeu. El a considerat că nu numai Pămîntul, dar chiar şi orbita terestră nu era decît un „punct" în raport cu sfera stelelor fixe. El a mărit în acest mod raza universului de mai bine de două mii de ori. încă şi mai net decît Leonardo, Copemic a văzut Terra asemenea unei planete ca oricare alta. Aristotel §' Ptolemeu invocau în favoarea imobilităţii Pămîntului, centru al lumii, căderea „gravelor" către în jos, „loc "' 240 resc" al tuturor corpurilor. Copernic le-a replicat că „gravele" nu tind către centrul lumii, gravitaţia nefîind decît pornirea naturală a părţilor separate dintr-un întreg de a-1 regăsi. „Gravele" de pe planeta noastră nu fac deci decît să-şi regăsească întregul lor, care este Pămîntul. Bucăţile separate de pe Lună ar căuta la fel să cadă pe Lună iar nu în centrul lumii. Această uniformizare şi această sistematizare a cosmosului este unul dintre aspectele cele mai importante ale revoluţiei coperniciene. Intr-o manieră analoagă, toate mişcările cereşti îşi găseau sistematizarea şi explicaţia graţie unei reguli unice, durata parcursului unei planete împrejurul Soarelui fiind funcţie a distanţei care o separa de acesta. Opera lui Copernic a fost destul de rapid cunoscută. Savantul polonez a fost salutat cu titlul de „nou Ptole-meu". Dar sistemul său nu a fost creditat în aceeaşi măsură. Este simptomatic faptul că Tycho Bahe (1546-1601), care a fost un remarcabil observator şi care a respins concepţia orbitelor solide, propusese un al treilea sistem al lumii, combinînd sistemele copernician şi ptolemeic. El a făcut planetele să se învîrtă' în jurul Soarelui... şi pe Soare în jurul Pămîntului. încă la mijlocul secolului al XVII-lea, Pascal mărturisea că nu se putea hotărî între cele trei sisteme. Biserica nu s-a îngrijorat de urmările revoluţiei coperniciene decît începînd din momentul în care Gior-dano Bruno a tras de aici consecinţe filosofice, în Cena delle ceneri (1584), călugărul filozof a prezentat un elogiu viguros şi pertinent al astronomiei coperniciene. Dar, fiind urmaş spiritual nu numai al lui Copernic ci şi al lui Nicolaus Cusanus, el a afirmat curînd infinitatea lumii. Adversar obstinat al lui Aristotel, împins către panteism de o tradiţie neoplatoniciană, Giordano Bruno a devansat descoperirile telescopice ale lui Ga-lilei. El a declarat universul „imens", „nenumărat", populat cu o infinitate de lumi asemănătoare cu ale noastre. El a respins complet noţiunea unui centru al universului. Pierzînd locul privilegiat conferit de Co-Pernic, Soarele era coborît la locul mai modest de „centru al maşinii noastre". Era un soare printre sori, o stea pnntre stele. Desigur că Bruno care nu era nici fizician, ruci matematician, nici astronom, depăşea cadrul ştiin-tei Şi aluneca înspre panteism, însă el este unul dintre 241 aceia care a fisurat cosmosul medieval, căruia i-a deranjat frontierele. Natura era unificată, spaţiul, geome-trizat. Douăzeci şi trei de ani după moartea lui Bruno, Galilei va enunţa formula decisivă: „Natura este scrisă în limbaj matematic." Să încercăm aşadar să degajăm componentele unei mentalităţi care a permis ştiinţei să se nască. Una dintre ele a fost o atenţie - o supunere - mai mare acordată concretului, interesul acordat fetei, peisajului, plantelor, geografiei. O alta a fost dorinţa de a organiza şi de a stăpîni spaţiul, încă din veacul al XV-lea, Veneţia îşi pornea flotele negustoreşti la nişte date aproape regulate: în jur de 15 februarie şi 15 august înspre Levant, în martie-aprilie înspre Barbaria şi Aigues-Mortes, în iunie înspre Flandra. Drumurile de întoarcere din Siria şi din Egipt aveau loc în decembrie şi. în iunie, cele din Africa de Nord şi din Aigues-Mortes, la sfîrşitul anului sau în ianuarie, cele din Flandra, în mai sau în iunie. Tot mersul afacerilor din Veneţia era comandat de acest calendar şi se depuneau eforturi pentru a-1 respecta, în secolul al XVI-lea, spaniolii au organizat şi ei deplasarea flotelor lor în Atlantic. Armada din Noua Spanie (Mexic) părăsea Cadizul între martie şi iunie, cea din Terra Firme (Nombre de Dios), între iunie şi septembrie, întoarcerea se efectua din iunie în octombrie a anului următor, începînd cu întîlnirea de la Havana, unde cele două flote se regru•pau. Ritmul de rotaţie a convoaielor era astfel, în medie, de paisprezece-cincisprezece luni. Punerea la punct a serviciilor poştale demonstrează aceeaşi grijă a oamenilor din Renaştere pentru ordonarea spaţiului şi a timpului. La sfîrşitul veacului al XVI-lea, Roma, principala piaţă poştală a epocii, primea un curier obişnuit din Spania în fiecare lună, unul din Lyon la zece zile. Cu Veneţia, Milano, Genova, Florenţa şi Neapole, legătura era săptămînală; cu Bologna, bisăptămînală. I'1 mod normal, capitala papilor se găsea la 26 ori 28 de zile de centrul Spaniei, la 10 sau 12 zile de Lyon, la ° de Milano, 6 sau 7 de Genova, 4 sau 5 de Veneţia, •> sau 4 de Bologna, Florenţa şi Neapole. 242 Lumea nu s-a mulţumit să măsoare vremea cu orologii şi să pună stăpînire- pe mări şi pe continente prin convoaie şi curse regulate. Oare cercetările artiştilor asupra perspectivei nu revelează oare o voinţă conştientă de structurare a viziunii spaţiului? în toate domeniile s-a încercat o astfel de organizare. Renaşterea a dezvoltat birocraţia, a supus oraşele unei geometrii de planuri riguroase, a reglementat viaţa religioasă. Ordonanţele ecleziastice adoptate de Geneva în 1541 la cererea lui Calvin, multiplicarea congregaţiilor romane sub Sixtus Quintul ce dovedesc oare dacă nu voinţa de a pune capăt anarhismului creştin? în domeniul credinţei, secolului al XVI-lea a fost marea epocă a clarificării doctrinale: aceea a catehismelor şi a mărturisirilor, ele credinţă. El a dat urmaşilor săi un model de meditaţie metodică: Exerciţiile spirituale ale sfîntului Igna-ţiu. în acelaşi timp, el a fost martor la dezvoltarea duhului

abstracţiunii. A văzut triumful contabilităţii în dublă partidă; a inventat exponenţii în matematică; a supus calculului numerele negative şi imaginare; a învăţat să trateze fracţiile zecimale ca numere întregi; a înzestrat algebra cu simboluri. Orientarea către matematică şi către ştiinţa cantitativă a fost una dintre contribuţiile majore ale Renaşterii la crearea civilizaţiei noastre, încă de la jumătatea veacului al XV-lea, Nicolau Cusanus a structurat un dialog cu adevărat profetic asupra „experienţelor ponderale" care, în ciuda unor erori inevitabile, trasa întru totul Programul ştiinţei moderne: acela de a experimenta şi de a supune calculului rezultatele experienţei; căci, spunea el, „Domnul le-a făcut pe toate cu număr, greutate şi măsură". El propunea să se cîntărească pămîntul, apa, aerul, metalele, să se măsoare adîncimea mării, viteza navelor (locul nu era încă inventat), umiditatea atmosferei, temperatura, puterea arbaletelor, mişcarea rpurilor cereşti, „ca să se poată ajunge cu mai multă ^snicmne la masa de adevăruri care ne rămîn necunosc_ <j • Aici nu era vorba numai de numărul pitagoreic, e aPrecierea cantitativă a fenomenelor. 243 l Un al doilea mesaj al Renaşterii - tributar într-o mare măsură neoplatonismului - este un mesaj pe care vremea noastră, care a abandonat ascetismul medieval şi austeritatea jansenistă, îl înţelege mai bine decît oricare altă epocă: convingerea că frumuseţea pămîntească este bună, că este un reflex al lui Dumnezeu. Michelan-gelo 1-a exprimai cu putere într-un poem: „Ochii mei îndrăgostiţi de lucrurile frumoase şi sufletul meu îndrăgostit de mîntuirea sa nu au altceva să se ridice la cer afară de contemplarea tuturor frumuseţilor. Din prea înalte stele pogoară o minunăţie cu care ne cheamă dorul: şi ceea ce aici, jos, se cheamă dragoste. Şi o inimă nobilă nu are nimic spre îndrăgostire, înflăcărare şi îndreptare decît un obraz care, după cum vede cu ochii, i se aseamănă." Un al treilea mesaj pe care Renaşterea continuă să ni-1 adreseze este acela al lui Erasmus, umanistul şi respectat şi neînţeles, de la care s-au întors şi Luther şi Roma şi toţi cei care nu au vrut a-şi aminti că porunca bunătăţii constituie esenţialul bunei vestiri. „Dacă nu îl iert pe fratele meu, îi scria Erasmus lui Carondelet în 1523, Dumnezeu nu mă va ierta... Pedeapsa nu va fi pentru că nu se ştie dacă principiul Duhului sfînt este unic sau dublu; dar nu se va putea scăpa de ea, dacă nu este o strădanie de aflare a roadelor Duhului, care sînt dragoste, bucurie, răbdare, dulceaţă, credinţă, modestie, cumpătare... Sîmburele religiei noastre este pacea şi buna înţelegere: ceea ce nu se poate păzi decît cu condiţia unui acord asupra unui mănunchi de puncte dogmatice şi prin a i se lăsa fiecăruia libertatea de a-şi forma propria judecată cu privire la majoritatea problemelor." Matematică, frumuseţe, bunătate: cele trei condiţii de reuşită ale întreprinderii omeneşti. Leş Houches, de Crăciun, 1966. •«ptfl INDEX OOCUMENTAR ACADEMII Inovaţie a Renaşterii născută în Italia. Noua formulă, în epoca de declin a UNIVERSITĂŢILOR, era hărăzită unui mare succes în secolul al XVII-lea. AGRICULTURĂ în multe locuri, culturile pierd teren în dauna creşterii animalelor, însă Flandra cunoaşte o dezvoltare a unei agriculturi aproape moderne cu randamente mult mai ridicate decît în restul Europei. Se constată, de o manieră mai generală, un interes nou acordat fructelor şi legumelor precum şi plantelor industriale. Este discutată importanţa aportului american. ALBERTI, Leone Battista Platonician eminent al Renaşterii şi filosof al ARHITECTURII şi al URBANISMULUI. Născut la Genova în 1404. Cititor atent al lui Vitruviu, şi-a redactat celebrul tratat, De re aedificatoria (tipărit în 1485, după moartea sa), luînd drept bază de referinţă arta antică. I se datorează faţada Santa Măria Novella şi palatul Rucellai din Rorenţa, Sân Sebastiano şi Sânt'Andrea din Mantova, şi Tempio Malatesta din Rimini: biserica Sân Francesco căreia i-a construit un arc triumfal ca faţadă. A murit la Roma în 1472. ALTDORFER, Albrecht f 1Cp°r'. 8rav°r Şi arhitect, se naşte puţin înainte de 1480 a Ratisbonne unde moare în 1538. Pictura sa ar putea 245 fi socotită aproape ca o pictură de peisaj pe care nararea unei legende 1-ar anima. La Altdorfer există noţiunea fundamentală a unei legături indisolubile între natura şi evenimentele omeneşti care se derulează în acest cadru. ALAUN Sulfat dublu de aluminiu şi de potasiu hidratat. A fost un produs fundamental în economiile de tip vechi unde industria textilă trecea înaintea metalurgiei. Or, alaunul servea la mordansarea şi colorarea stofelor, în Evul Mediu,

In secolul al XVI-lea. Amabil. Dar. în 1525. după ce 1-au îmbogăţit pe Agostino Chigi. Printre operele sale cele mai remarcabile pot fi citate Bunavestire din Sira-cusa.: H. de la Londra. ANTONELLO DA MESSINA Născut la Messina către 1430. în Germania şi în Ţările de Jos. (1522-1523). The Growth of the Antwerp market and the European economy (XVIth-XVIIth cen-turies). fabricile de alaun pontificale. Sfîntul Sebastian din Dresda şi Crucificarea. unde a murit în 1593. se manifestase un anabaptisni pacific şi pacifist în Elveţia.) | AMALGAM [j Acest procedeu constă în tratarea minereului argintifer cu mercur. încă din primele momente ale Reformei. spanioli şi portughezi. îşi recapătă mai multă libertate. L'Alaun de Rome. au fost principalii susţinători şi propa246 tori j-n clandestinitate ai anabaptismului în Europa occidentală. dovedeşte totuşi fantezie). Paris. Giuseppe Născut probabil între 1527 şi 1530 la Milano. Este autorul lui Orlando furioso. în apogeul prosperităţii. mort în 1556. Filosofia neoplatoni-ciană i-a îndemnat pe cei mai mari arhitecţi (BRA-MANTE. Doi olandezi ostili violenţei. cînd companiilor genoveze. iar cele ale catedralei din Beauvais s-au prăbuşit.alaunul utilizat în Occident venea mai ales din Anatolia (Foceea). după moartea tatălui. care este citată uneori. David Joris. ANVERS „Excelenta şi faimoasa cetate a Anvers-ului".. pentru a veni în ajutorul celor nouă fraţi şi surori ale sale. şi apoi în America. ar fi contribuit la răspîndirea în acest oraş a tehnicii de pictură în ulei. NAPr!Udlat Pr°P°rtme monumentelor antice. în urma unei călătorii la Veneţia în 1475. aproape de Roma. Una preconiza violenţa cu scopul de a-i distruge pe cei necuraţi împreuna cu lucrările lor. puţin ambiţios. la Viena. să rupă cu lumea păcătoasă şi să constituie comunităţi de „sfinţi" unde se pătrundea printr-un nou botez. La Haye. începînd din 1525-1530. ARIOSTO Ludovico Ariosto. Adepţii ei au condus revolta ţăranilor germani din 1525 şi au provocat „tragedia Miinster-ului" în 1535. iar LEO-ble . ARMAMENT . aici va muri în 1533. pe la 1461. aproape de Cartagena. creştini care cereau „aleşilor" să se adune. Delumeau. S-a format la Neapole. locuit de numeroase colonii străine. Opera sa ne introduce în mediul umanist al curţii din FERRARA unde. zis Ariosto. a fost una din capitalele economice ale Europei din secolul al XVI-lea. pictor la curtea Habsburgilor. Născut la Reggio d'Emi-lia în 1474. în Ţările de Jos. chiar înainte de eşecul celor două revolte. în epoca Renaşterii. unul din cele mai mari succese de librărie al secolului al XVI-lea. trebuie să îi slujească întîi pe cardinalul Ippolito d'Este. MICHELANGELO etc. Antonello da Messina a ştiut mai bine ca nimeni altul să se adapteze formulelor flamande şi sensibilităţii italiene. 3 voi. celebru prin puternica sa macara. alaunul saxon si cel suedez au concurat cu succes alaunul din ţările meridionale. Posedînd puţine nave. cu care se va căsători mai tîrziu. tînjeşte după o viaţă liniştită şi.) ARHITECTURĂ Arhitectura medievală nu funcţiona fără un anumit empirism. 1962. ARCIMBOLDO. ANABAPTISM Termenul de anabaptişti a desemnat. dar frecventat de marinari de toate naţionalităţile. 1963. şi Menno Simons. arhitectura a devenit obiect de reflecţie teoretică.ione di tutti i Paesi Bassi (1567). şi la Mazarron. Naosurile gotice au trebuit să fie consolidate prin arcuri butante. a murit tot aici în 1479. au fost arendate cînd j societăţilor florentine. mîndru de catedrala înaltă şi spaţioasă. El a permis creşterea producţiei de argint în Europa centrală mai întîi. Pînă în 1587 a fost. o piaţă bancară foare importantă. După ocuparea turcească a acestei regiuni. dintre care mulţi francezi. apoi pe ducele Alfonso d'Esle. cel din Liege. oraşul a fost veritabila inimă n imperiului lui CAROL QUINTUL şi a devenit. visător. pentru a se relua expresia lui Ludovico Guicciardini în celebra sa Descriz. alaunul englezesc. Nu numai Vilruviu a fost LTVR' °' Ş' ALBERTI> SERLIO. în special de negustori italieni. Grupurile de anabaptişti s-au constituit spontan în Elveţia. mort prin 1561. în Germania de Sud şi în Austria. fără să părăsească totuşi Ferrara unde a trăit cu Alessandra Benucci Strozzi. Van der Wee. Foarte curînd s-au format două tendinţe. în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. BIBL. de BURSA refăcută în 1531. întoarcerea rim °a grec°-romană a condus în general la prefe-W pentru liniile orizontale în dauna liniilor verticale 247 pe care le preferase Evul Mediu. j (BIBL.) să ridice biserici de plan central acoperite cu cupole. „Naturile moarte" stranii exprimă aspectul fantastic al manierismului din Europa centrală în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. dar primind multe (cifra de 500 pe zi. °A VINCI a căuta{ să rezolve matematic pro-la mele crevaselor şi a rezistenţei arcurilor. s-a căutat alaun în altă parte şi s-a descoperit. J. la Tolfa. Philibert DE s URME care au scris tratate despre arta de a construi.

Cresson. Decurge dintr-o concepţie vitalistă a universului care vede în aştri fiinţe dotate cu sentimente omeneşti penare le transmit celor care sînt născuţi sub semnul lor. A pro-pus-o apoi cu o claritate revoluţionară. oraşul a cunoscut maximum de prosperitate la . Hans Baldung. voga pitagorismului 1-a făcut pe COPERNIC să examineze concepţia heliocentrică avansată odinioară de unii pitagoreici. Banchi a ininuto sînt destul de puţin cunoscute. Pe mare. Primele erau birouri de ÎMPRUMUT cu gajuri care presupuneau o rată a dobînzii foarte ridicată: pentru care motiv franciscanii au lansat în secolul al XV-lea formula „munţilor-de-pietate". Astrologia conducea astfel spre o concepţie restrînsă a libertăţii. AUGSBURG Unul din principalele centre economice ale Europei în epoca Renaşterii. sa vie. desenator. supranumit Grien. spre deosebire de Galilei. se distingeau mai multe feluri de bănci: banchi di pe^no.asociată adesea cu tema VRĂJITORIEI . dar tema morţii si a decăderii trupului feminin . fiecare planetă cîrmuieşte un sector geografic şi comandă unei părţi a lumii minerale. 1592-1609. Oraşele de interior care erau importante pieţe bancare. Novum organuni scientiarum (1620). Ies Colonies marchandes m*" dionales a Anvers de 1488 u 1567. Goris. H.Armamentul defensiv şi ofensiv s-a transformat profund prin folosirea pulberii. în afara operelor pur literare (Eseuri). şi unul din sejururile preferate ale lui MAXIMILIAN. Formula sa des citată: ". Lapeyre. Intr-adevăr. în sfîrşit. gravor.: A. prin chiar titlul său („noua logică" se opune celei a lui Aristotel). mort în 1626.. Activitatea lor consta mai ales în vînzarea pe credit a bijuteriilor cu plăţi e&~ lonate şi. Naufrages. aceste banchi a ininuto operau cîteo-dală schimbul manual dar nu acceptau depuneri şi ^ practicau transferuri de bani dintr- . precum Lyon şi Burgos. tot profitul pe care cercetarea experimentală ar putea-o extrage din matematici. în plus.ş' ca ° c°nsimţire în privinţa concepţiilor «aiiste şi ASTROLOGICE ale Renaşterii. în secolul următor. (B1BL. Novum organum. B BACON. IQS5' A Tenenti. cu deosebire la ANVERs-Se mai practicau de asemenea. Hans Născut la Schwăbisch-Gmiind în 1484 sau 1485. Este totuşi dificil să nu se vadă în Bacon decît un om al trecutului. principalele sale opere se intitulează: Tratat despre valoare şi despre înaintarea ştiinţelor (1605). Pe de altă 249 parte. artileria a adus victoria vaselor cu bord înalt asupra galerei.: I. u triumfi asupra naturii decît supunîndu-i-te" poate modterpretată la M de bine Ca ° Premonitie a ştiinţei vit i6™6 . precum şi prin punerea la punct a fortificaţiilor cu bastioane. Francis Născut în 1561. unde a murit în 1540. în secolul al XVl-lea> cu deosebire la Anvers. Gînduri si vederi cu privire la interpretarea naturii (1607). Louvain.) ASTROLOGIE A iucat fără îndoială un rol mai important in Renaştere decît în timpul Evului Mediu. Războiul de Treizeci de Ani i-a fost dezastruos. cosmogonici aristotelice şi medievale. 1959. Neoplatonismul FICI-NIAN a reuşit să concilieze inchietudinea saturniană cu exaltarea omului. Giordano BRUNO a afirmat infinitatea universului. banchi in mercato. ASIGURĂRI Folosirea contractului de asigurare. nu fără a rămîne prizonier el însuşi. în special a contractului de asigurare maritimă s-a dezvoltat în secolul al XV-lea. constituiau în seco-Iul al XVI-lea pieţe pentru asigurări. fabricarea de tunuri şi de archebuze. legat de VENEŢIA şi de Orient prin Bren-ner. asigurările pe viaţă cu terme scurt. U ne familie de marchands: Ies Ruiz. A. corsaires et assurancex maritime* ă Venise. tablourile sale sînt totuşi măi baroce şi'fantastice decît cele ale maestrului său.) BALDUNG GRIEN. în unele privinţe. Situat în proximitatea minelor de argint şi de cupru din Europa centrală. 1956. după caz. a stabilit şi a fost interpretat ca o declaraţie de război împotriva aristotelismului. la FLORENŢA mai cu seamă. ca şi în proximitatea unor regiuni în care artizanatul activ fabrica barcheturi. Baldung a pictat subiecte religioase şi portrete. sfîrşitul secolului al XV-lea şi în secolul al XVI-lea. banchi grossi.este poate tema care revine cel mai frecvent de-a lungul întregii sale opere. a trăit la Fribourg-en-Brisgau şi la Strasbourg. după cum o dovedesc multe mărturii iconografice şi literare. A fost oraşul familiei FUGGER şi al familiei WELSER. el nu a înţeles. A fost cel mai important si cel mai independent dintre elevii lui DURER. într-o familie de savanţi. în împrumuturi garantate cu giuva-eruri. Pictor. Francis Bacon. ASTRONOMIE Nicolaus CUSANUS a susţinut cel dintîi că lumea nu are un capăt. chiar interesul său pentru ştiinţă interzice o asemenea judecată. hanchi a ininuto. (BIBL. Asigurările maritime dădeau loc speculaţiei. La Florenţa. son iKuvre Paris. BĂNCI în Italia începutului de veac al XV-lea. . Paris.

1934. Bănci ca acelea ale lui Bardi şi MEDICA nu erau evident banchi in mercato. ci banchi gmssi. născuţi amîndoi la Paredes de Nava în fiind H Pedr° t1450?-1-^) era pictor. m P« J Secameronul. în secolul al XVI-lea. inamic al familiei sale. De aceea au apărut bănci publice care mai înlîi au fost cu deosebire bănci municipale. reprezentînd pe MEDICI la BRUGES declara: „Fundamentul activităţii companiei este comerţul în cadrul căruia avem investit cea mai mare parte din capital. Filip cel Frumos a deţinut o Judecată de Apoi ieşită . C. La moartea lui Alexandru al Vl-lea. locotenent general. se raliază încă „goticului internaţional". The Medici bank. l'Essor de la philosophie politique au XVIe siede. Cei care schimb»11 au căpătat repede obiceiul de a accepta bani depuşi spre 250 fructificare.: P. Ca economist. duce de Navarra.P^1 f. dar ambiţios. History of the principal public banks. anunţîndu-1 astfel pe Montesquieu. Bun soldat. • la corul catedralei din Toledo şi retablul bisericii Sun Benito din Valladolid. BOSCH. au avut tendinţa de a se specializa în speculaţia schimburilor. în cele şase cărţi ale Republicii sale (1576) opera sa principală . apoi procu regelui la Laon unde a murit în 1596. A avut doi băieţi. 251 . 1963. a împrumuturilor pentru particulari şi suverani. şi-a dat Ura cea mai înaltă a valorii sale. Gentile si Giovanni şi o fiică măritată cu MANTEGNA. zis Hieronymus Bosch." Totuşi. Giambattista Născut la Veneţia în 1530. Hieronymus Hieronymus Van Aeken. el insistă asupra necesităţii unei bune formaţii istorice pentru un jurist. Ţelul său era crearea unui stat în Italia centrală. 1936. De Roover. avocat f deputa. Cambridge (Mass. Cel roai de seamă dintre fizicienii italieni ai veacului al . Boccaccio a ni 1375 la Certaldo.ILOR din vremea lui FILIP al II-lea. • BERRUGUETE ată şi fiu. b^er norenjin ^ »«| posteritatea 1-a reţinut pe^Boccaccio ^ai cu seama opera scrisă în italiană înainte de 1350. Se ştiu puţine lucruri despre ^viaţa sa. Prin formaţie "Q deosebit de influenţat de şcoala flamandă. Jacopo (pe la 1400-1470). se. de h. în Toscana.şi pe pictorii flamanzi pe care îi cunoştea prin ANTONELLO DA MESSINA. unu.unei monarhii. născut pe la'^1450 probabil la Hertogenbosch (Bois-le-Duc). viclean şi lipsit de scrupule. în timpul vieţii a fost foarte stimat precum şi de-a lungul întregului veac al XVI-lea.: J. Banchi grossi erau şi ele fragile. Fiammetta ^"^^^ ™ tuni* logică. într-o ambuscadă. St \Xers în 1530. Van Dillen. R. Asi-milîndu-i pe marii maeştri toscani . el a ştiut să tempereze prin ştiinţa luminii şi prin realismul intimist al acestora din urmă viziunea idealistă Şi mai arhitecturală a italienilor. în Methodus ad j'acilern hixtoriarum cognitione (1566). activitatea de căpătîi pentru banchi in niat-cato a constat în schimbul manual. nu a putut să împiedice alegerea lui Iulian al II-lea. Banchi in mercato falimentau în mod frecvent. arată partizan. Scriitor politic. 1948.). între 1474 şi 1478. i-a părut lui MACCHIA-VELLI ca model al Principelui. a ^ începînd din 1584.) BELLINI Familie de pictori vcnetieni cu o influentă determinantă asupra picturii din VENEŢIA. New York. mort în 1516. "Mea. MASACCIO . Mesnard. Chiar dacă are justificări pentru procesele de VRĂJITORIE în a sa Demonomania vrăjitorilor (1580). şi The Rise and decline of the Medici bank. A prefigurat importanţa unei ştiinţe cantitative 51 i-a deschis drumul lui Galilei. Gentile (pe la 1429-1507) a fost mai ales un narator. (BIBL. dar temperate de state generale şi de un senat inamovibil. absolute bineînţeles. BENEDETTI. operă alegorica. A murit în Spania. a"l 11THER s-a situat în interiorul unei mişei tăcuta de LU IHbK s a Asemenea urnaretipărite după acestea. Giovanni (pe la 1430-1516) a fost figura dominantă a picturii veneţiene în a doua jumătate din Quattrocento. Spirit remarcabil in varietatea preocupărilor sale intelectuale si prin profunzimea analizelor sale. Fiul preferat al lui Alexandru al Vl-lea. multe dintre compoziţiile sale sînt pierdute. în 1464. Paris. Jean Bodin este autor al celebrului Răspuns la paradoxurile Domnului de Malestroit (1568). politician abil.PIERO DELLA FRANCESCA. (BIBL. Pune accentul pe importanţa familiei şi pe rolul jucat în istorie de pămînt si de climat. în serviciul socrului său Jean d'Albert.un cont într-altul. în particular cele ale GENOVE-Z. mort la Torino în 1590. unde stabileşte o relaţie între afluxul de metale preţioase americane şi creşterea preţurilor din veacul al XVIlea. se erijează în apărător al toleranţei religioase. Din contra.) BORGIA. chiar dacă se exersează în arta perspectivei şi copiază opere antice. Tommaso Portinari. La Haye. cu deosebire în Heptaplomere. primul Bellini. Cesare Născut la Roma în 1475. şi Ameto. cele mai mari bănci.

Paris.) le-a pictat arată că ten-253 tativele Dracului spre a-i pierde pe oameni sînt fără număr şi întortocheate. operă satirică din care s-au inspirat ERASMUS şi BOSCH.: L. (ui I' Pp" 68~69)'. Van Puyvelde. In 1477 . de la Bruxelles). fără îndoială la palatul Cancelariei şi se vede însărcinat de IULIU al II-lea cu lucrări giganteşti. la Peinture flamande au sieele de Bosch et de Breuţţhel. a. Abia mai tîrziu. flamand (Recensămîntul din Betleem." (BIBL. al Primăverii. Faţă de TÎRGURI. Toată cariera i s-a desfăşurat în oraşul natal.„Diversele Tentaţii ale sfîntuwton pe care (Bosch. profund îndurerate. Van Puyvelde. s-a născut la FLORENŢA în 1444 şi a murit tot acolo în 1510. şi că seducţia artificiului nu cunoaşte limite.. Cositul finului.) BOTTICELLI Alessandro di Mariano Filipepi. Nici un surîs nu apare în opera sa. Castelli (Le Demoniaque dans l'art. Italia şi Flandra -au constituit în Europa ca ţări de avangardă. au transmis negustorii italieni la ANVERS obiceiul de la BRUGES. la Viena. figură dominantă a picturii flamande din veacul al XVI-lea. peisajul nu îl interesează. şi să lărgească arta peisajului. Miinchen. oferindu-i drept cadru mediul rural. 1956. Ajunge la Roma în 1499 Şi execută această bijuterie care este Tem-nietto pe Gianicolo (Sân Pietro in Montorio). lucrează la mănăstirea della Pace. noua bazilică SÂN PIETRO cu planul în cruce greacă şi cu o cupolă imitată după Panteonul lui Agrippa. A ştiut să reînsufleţească pictura religioasă. la Ur' bino. (BIBL. apoi a devenit elevul lui Fra Filippo Lippi. BURSĂ Numele îşi are originea în numele familiei Van der Beurze din Bruges care erau agenţi din tată în fiu. în afara celui nesigur. O întreagă parte a operei sale se înscrie pe linia fantastică şi neliniştitoare a lui Bosch.: L. „Casa lui Beurze" se afla într-o piaţă frecventată de negustori străini. BRAMANTE Donato d'Angelo Lazzari. 1962. zis Botticelli. a murit în 1569. Are de gînd să reunească Belvedere cu palat»l VATICANULUI şi începe să edifice. în special de italieni. (BIBL. Forster. în 1485. avea avantajul că era permanentă. Un lucru curios este că un pictor care pentru mulţi simbolizează Renaşterea italiană a scăpat în parte epocii sale.. iar Madonele cu pruncul. Alături de MICHELANGE-LO. Sebastien Născut în 1458. A lucrat mai întîi în atelierul unui orfevru.încep oltul celei de-a doua etape pleacă în Lombardia unde va 254 rămîne douăzeci şi doi de ani. Precursor al UMANISMULUI în Alsacia şi autor al Corăbiei nebunilor. apoi s-a stabilit la Bruxelles unde.din mîna sa. Bruegel a fost multă vreme privit ca pictor de moravuri ţărăneşti. Viaţa lui poate fi împărţită în trei perioade: prima corespunde cu formarea sa ca pictor şi arhitect.: O. Paris. La peinture flamande au sie-cle de Bosch et de Bruegel. Bramunte. atît pen- . Născut aproape de URBINO în 1444. la Praga). 1962. Venusurile sînt copleşite de melancolie. mort în 1521. iar Filip al II-lea a tost sedus de verva sa burlescă. ridică şi decorează Santa Măria Presso Sân Satiro şi baptisteriul din vecinătate. unde este elevul lui Laurana. zis Bramante. cel mai mare ARHITECT italian al Renaşterii. figurile sînt detaşate de orice legătură cu spaţiul care este uneori tratat ca un fond de tapiserie.) BRANT. dar arta lui depăşeşte cu mult simpla pictură de moravuri. excepţie făcînd voiajul la Roma din 1481-1482. n. Atras la Milano de LUDOVIC MAURUL. Preocupările umaniste şi afinităţile cu ezoterismul neoplatonician care exaltă în cele două opere majore şi care au inspirat cercul lui Marsilio FICINO: Primăvara şi Naşterea lui Venus fac dintr-însul întruchiparea omului din Quattrocento. în 1506. Pieter Născut în satul Bruegel într-un an din intervalul 1525 şi 1530. Istoria omului este istoria căderilor lui neîncetate. Intre 1553 şi 1554 a întreprins un voiaj în Italia care nu a lăsat nici o urmă în opera sa. BRUEGEL CEL BĂTRÎN. s-a întors la Anvers.) BRUGES In veacurile al^XIV-lea şi al XV-lea. cînd a pictat trei fresce la capela Sixtină. de perspectivă şi de lumină care îi obsedau pe contemporani îl lasă aproape indiferent. Problemele de volum. Dar oare numai de caraghioslâcuri să fi fost vorba? Mai profundă pare «terpretarea lui E. cu deosebire printr-o serie de Luni (Vînători de zăpadă. construieşte corul de la Santa Măria delle Grazie şi colaborează la planurile catedralei din Padova.

Cabrai s-a întors la Lisabona în 1502 şi a murit în 1526. Filippo Născut la FLORENŢA în 1377. VAN DER GOES. a urmat „nobila şi trilingva academie" (viitorul College de France). după moartea părintelui său. apoi sinistrul colegiu Montaigu din Paris. La sfîrşit. (BÎBL. Studien zur Gedankenwelt des franzosischen Friihhumanismus. BRUNO.. Convertirea la Reformă a intervenit. cele două tari au fost tul pînnciPalei axe culturale şi comerciale a OccidenLUI n" aC-CSî SCCo1' Bruges a lăsat locul ANVERSU-ar pînă atunci avusese o strălucire vie. Acuzat de erezie. unde tatăl său era secretar al episcopului şi procuror al capitlului catedral. UMANISMUL său concilia înţelepciunea erecească şi revelaţia creştină. la destinaţie. Jean Provost. Wendel. ru economie cît şi pentru artă. (BIBL. baza Bibliotecii noastre naţionale.). în 1531. este condamnat la moarte şi ars de viu. vine la Nea-pole în 1562 şi intră în mănăstirea Sân Domenico unde face profesiune de credinţă în 1566. la Paris (1581-1583). la Geneva (1579). sub oblăduirea unor elenişti şi ebraizanţi şi a publicat în 1532 un Comentariu despre «De dementia» lui Seneca. Revenit la Paris. capela Pazzi şi palatul Piui. De aici înainte. Schmidt. de unde şi titlul lucrării sale De transitu hel-lenismi ad christianismum. A urmat o rută foarte vestică. a doua completînd-o pe nrima. CALVIN Jean Cauvin. unde predă filosof ia din 1586 pînă în 1588. este supus unei a doua care durează şapte ani. se duce la Veneţia unde este arestat de Inchiziţie (1592). mort în 1540. în 1533-1534. la 17 februarie 1600 pe Campo de'Fiori. Jean Calvin et la tradition calv'mienne. El 'afirma veşnicia materiei şi aceea a sufletului lumii. o nomenclatură frecventă judecînd dugă hărţile din veacul al XVI-lea consacrate Americii. la Wittenberg. După ce stă la Helmstedt. Este declarat preot în 1572 şi doctor în teologie în 1575. S-a refugiat la Basel unde a redac-at w 1535 prima versiune a lucrării sale Legile funda-nentale ale religiei creştine.să treacă la Reformă. în 1553. 1957. A. Născut în . Praga şi Frankfurt. ridicată pe tambur octogonal şi pe cea a vechii sacristii. de asemenea. din 1404 pînă în 1415. A fost unul dintre primii raţionalişti ai istoriei moderne. De asse şi a condus biblioteca regală duţ Fontainebleau. după care s-a impus la Florenţa ca cel mai mare ARHITECT al vremii. pune' pe picioare ACADEMIA oraşului care urma să devină marele seminar al calvinismului. Deferit Romei după o primă judecată. Graz. Calvin. I se datorează. Insă Geneva.. într-un stil de-a dreptul umanist. source et evolution de la pensee religieuse. A scris o lucrare extrem de savantă asupra monedelor romane. M. A primit comanda celei de-a doua flote portugheze trimise în Indii. participă la redactarea celebrelor Ordonanţe ecleziastice care au reglementat pentru două secole viaţa religioasă a oraşului. Paris. reformatorul nu va mai părăsi oraşul. îl cheamă înapoi. BUDE. unde prietenii săi reveniseră la putere. ridicînd cupola ovoidală de la Santa Măria del Fiore. este acela care 1-a sfătuit pe FRANCISC I să înfiinţeze Colegiul lectorilor regali. Deşi era deschis către nou. Paris.: J. Pentru două sute de ani _' mea pentru secolul al XVI-lea. CABRAL. la Londra (15831585). Din 1541. în. A murit în 1564. pare-se. un erudit care a fost în primul rînd cel mai bun elenist al generaţiei sale. zis Calvin. 1950. A murit la Florenţa în 1446.Campania. In vreme ce se afla angajat din nou pe ruta Capului şi a Indiei. la 1500. Persecuţiile în contra protestanţilor care au început în Franţa ca urmare a „afacerii Placardelor" (octombrie 1534). strălucire 255 mărturisită de operele pictorilor din „veacul de aur" al picturii flamande din secolul al XV-lea: fraţii Van EYCK. A studiat după aceea dreptul la UNIVERSITĂŢILE din Orleans şi Bourges. 1-au silit să Părăsească regatul. de la Sân Lorenzo. unde se ataşează şi apoi se desparte de CALVINIŞTI.) . îşi retrage voturile şi fuge din Italia. flota sa a fost surprinsă de o teribilă furtună. Giordano Născut în 1548 lîngă Nola. Pedro Alvares Născut în 1470 în apropiere de Santarem. Dar filosofia lui se îndepărta de creştinism. Guillaume Născut la Paris în 1467. dar a ajuns. Gerard David MEMLING etc. lucrare pe care nu a con-nit să o întregească după aceea vreme de douăzeci şi nci de ani. deşi cu pierderi. a atins partea orientală a Braziliei pe care a luat-o în stăpînire în numele Portugaliei şi pe care a denumit-o Terra du Santa Cruz. In 1559. 1950.: F. pe plan pătrat. a fost mai întîi orfevru şi sculptor. Prima şedere a lui Calvin la Geneva a Ufat doi ani (15361538) şi s-a terminat cu o expul-257 zare. Duce în continuare o existenţă rătăcitoare care îl conduce succesiv la Chambery. contribuie la punerea sub acuzare şi la condamnarea lui Michel Şervet. Bohatec. la Toulouse. A studiat la Roma arta antică.109 la Noyon. viitorul College de France. Bude und Calvin. a refuzat cu toate aceste • 256 nre deosebire de fiul său Jean Louis . BRUNELLESCHI. a urmat la început şcolile din oraşul natal. a participat la un concurs organizat în 1401 pentru a doua poartă a Baptiseriului din Florenţa. dar el nu se înduplecă să revină decît după un an de şovăială.

suferind de gută. trupele sale trebuind să abandoneze „cele trei episcopate". Madona Lorette pentru Sant'Agostino etc. în 1610 . sub ameninţarea ligii veneţiene. vizitează Ternate. dar condamnat fiind la cinci ani de serviciu în Indii. în Sicilia.). Ea şi-a păstrat în continuare o Profundă influenţă asupra regelui şi a fost instigatoarea masacrului din noaptea Sfîntului-Bartolomeu (24 august 1572). Fire bănuitoare. înstăpînirea spaniolă asupra unor imense teritorii americane. Cu toate acestea. însă în acelaşi an. Atunci a luat în posesie. părăseşte Portugalia ca simplu soldat. Decesul lui FERDINAND DE ARAGON. a fost în dese rînduri implicat în păruieli şi a ^ avut încurcături cu poliţia şi cu justiţia de la Roma. In timpul minorităţii."Născut la Lisabona în 1524r debutează cu strălucire la curte. în drum spre Goa. Bachus . survenit în 1516. mai ales. Rege al Franţei între 1560.de Savoia. care a apărut în şantierele lusitane pe la 1420. Banda. In 1506. Cînd s-a hotărît să reclame drepturile Franţei asupra regatului de Neapole. CAROL QUINTUL ascut la Gând în 1500. de multe ori melancolice. Pînă în 1570. Corabie relativ uşoară. mama sa a exercitat puterea. a avut franceza limba maternă •M nu -c .sica. în stare de război aproape permanent cu Franţa şi cu Imperiul otoman. la ea tatălui său. unde a desăvîrşit vreo cincizeci de tablouri de la Copil cojind un fruct (1591) pînă la Moartea Fecioarei (1605-1606). Caravaggio şi-a început formarea ca pictor la Milano dar a ajuns în curînd la ROMA. în 1606. în detrimentul mamei sale Jeanne cea Nebună. a trebuit să fugă din oraş. Supranumele îi vine de la oraşul în care se presupune că s-ar fi născut în 1573. la 1494.a murit de malarie la Porto Ercole. Narcis. Vlăguit. CARAVELĂ Este greu de precizat originea caravelei. CAROL AL VIII-LEA Fiu al lui LUDOVIC al Xl-lea şi al Charlottei . cu o modestă pensie drept subzistenţă. că expediţiile sale contra turcilor nu au clintit puterea otomană.vi-adele. a moştenit Ţările 259 de Jos şi Franche-Comte. După un sejur la Goa. 1546-1555). acordată de rege ca mulţumire că Lusiadele îi fuseseră închinate lui. Rege al Franţei din 1483 în 1498. a cucerit Florenţa şi a ajuns pînă la NEAPOLE (1495). descurajat. Gantois. Luis de Cel mai ilustru reprezentant al literelor portugheze din epoca Renaşterii. Partea principală a operei sale a fost rea258 Uzată prin urmare la Roma: picturi religioase (capela Sfintul-Matei pentru Sfintul-Ludovic-al-Francezilor. în Indiile orientale. picturi profane. bună la drum. Al doilea. era capabilă să manevreze şi să strîngă vîntul. începe un poem epic. Castilia şi anexele ei americane. ca urmare a unui omor. Convertirea sfîntului Pavel şi Crucificarea sfîntului Petru pentru Santa Măria del Popolo. la vîrsta de şaisprezece sau şaptesprezece ani.CAMOENS. care a părut că marchează un sfîrşit pentru liga prinţilor protestanţi germani. unde povesteşte aventurile lui Vasco da GAMA şi istoria descoperirilor portugheze. născut la Saint-Germain-en-Layc în 1550. In 1519 a fost ales împărat si a devenit Carol Quintul. participă la acţiuni contra piraţilor în lungul coastelor Malabar şi ale Arabici. şi de opere dramatice. debarcă în fine la Lisabona unde rămîne pînă la moartea survenită în 1580. Ara-gonul. Rămîne acolo de bună voie mai multe luni şi compune esenţialul Lmiadelor. prinţii germani favorabili Reformei. Filip cel Frumos. 1520-1522. a trebuit să se întoarcă în Franţa. de asemenea. cu deosebire Una mu. Scria şi în acelaşi timp se bătea „cu sabia într-o mînă şi cu pana în cealaltă". ca şi CELLINI. De atunci. victoria de la Miihlberg (1547). a făcut din el Carol I al Spaniei. Lu. Epoca bătăliilor din Italia era declanşată. Amboine si ia parte la ocuparea lui Macao în China în 1558. Carol al VlII-lea a pătruns în Italia. şi a revenit finalmente în peninsulă. şi. 1539-1540. Camoens mai este şi autor" de poeme. Pacea de la Augsburg a consfinţit acceptarea de către habsburgi a rupturii confesionale. nu a izbutit să refacă unitatea religioasă a Germaniei. CAROL AL IX-LEA Al treilea fiu al lui HENRIC al II-lea şi al CATERINEI DE MEDICI.v. el a fost un suveran itinerant. La împlinirea a şaptesprezece ani de la plecare. CARAVAGGIO Michelangelo Amerighi sau Merisi. cunoscută ca incapabilă de a domni. Anna de Beaujeu. luarea Tunisului (1535). în Malta. Neapole şi Sicilia. a fost nava ideală a descoperitorilor. a stat la Napoli. Cucerirea Tunisului din 1535 a fost urmată de un dezastru în toată regula de-a lungul coastelor algeriene. El este cel care a creat viceregatele din Mexic (1535) şi din Lima (1542). în fine. întîi că nu i-a venit de hac Franţei de la care nu a putut lua înapoi Bur-gundia. A obţinut de bună seamă succese importante: victoria de la Padova (1525) care i-a adus Milano. mai mult.1 L • * moa h'spamzat decît puţin cîte puţin. A lucrat în oraşul papilor şi în regiunea romană pînă m 1606. a dus o existenţă rătăcitoare. născut la Amboise în 1470. Constrîns la înăbuşirea multiplelor răzmeriţe din interiorul statelor sale (cumunerm în Castilia. Carol Qumtul nu a reuşit să atingă trei obiective fundamentale. Carol Quintul s-a retras încetul cu încetul de . alegerea fratelui său Fer-dinand ca rege al Boemiei şi al Ungariei (1526). pe cînd se pregătea să se întoarcă la Roma. zis Caravaggio. regenţa a fost asigurată de sora sa.şi 1574.

mai cu seamă după cel de-al treilea voiaj. Aceste eşecuri nu au de ce să se treacă peste faptul că ritsr°nStrat insularitatea Terrei Nova şi că a descope-Mo "tUl Laurentiu Pe care a urcat Pîna î" dreptul CASA DE LA CONTRATACION India^ °reată la SEVILLA. CATERINA DE MEDICI . A fost prin excelenţă educatorul lumii sus-puse. Tyler' L'Empereur Charles Quint. Acest neoplatonician a fost el însuşi o personalitate completă. Această şcoală bologneză propovăduia o artă măsurată şi armonioasă. R. a renunţat. în controlul navigaţiei dintre Spania şi Lumea Nouă şi în a asigura relaţiile poştale cu Indiile de vest. Cambridge. inspirate din Legenda de aur . Agostino a lucrat cu fratele său Anibale la pictarea palatului FARNESE. American treasure and the price revolution in Spain. cel mai frumos ansamblu de construcţii civile din Renaşterea franceză. aceste castele constituie. era vorba de pietre obişnuite. se situează în 1534.după modelul Casei da portugheze. Aşa se facă că în ciclurile sale . se acoperă cu castele.Legenda vieţii sfintei Ursula.ori din porunca . căuta să îl tempereze pe MICHELANGELO prin RAFAEL. Poseda un birou de hidrografic şi o şcoală de navigaţie între formarea piloţilor VESPUCCI a fost la un moment dat pilotul mayor al Casei de la contratacivn. Case regale dar şi rezidenţe ale noilor prinţi ai finanţelor ca Chenonceaux sau Azay-le-Rideau. NăscutlLn Florenţa în 1519. fiul natural al lui Agostino. parţial sub înrîurire italiană (de la CAROL al VIIMea. sau dărîmate. pentru a face loc noilor rezidenţe. viaţă în societate.]. Nepoată a lui CLEMENT al VH-lea. ca Langeais sau Loches. Cambridge [Mass. Smwltai 262 superstiţioasă şi fără scrupule. a avut mai puţină pricepere în politică decît s-a afirmat îndeobşe. Veşnicele sale . 1535-1536 şi 1541. A crezut.istoria se derulează după un decupaj cinematografic. moartă la Blois în 1589. pripită. Trude and navigation hetween Spain and the Indiea. 1960.lui FRANCISC I. Agostino şi Anni-bale. (BIBL. amenajate. şi mai mult decît orice a ajutat nobilimea din Italia şi din Occident să se întoarcă cu faţa către noile valori ale civilizaţiei: instrucţie. Paris.. Activităţile sale constau în a se pune 261 în aplicare decretele relative la comerţul american. bună cuviinţă. un soldat de excepţie. prin castelul feudal şi stilul gotic. vechi fortăreţe. CAST1GL1ONE. a abdicat ca maestru al ordinului Lînii de aur şi ca suveran al ţărilor burgunde. un artist şi un diplomat. prima academie de arte frumoase din istorie.: C. în octombrie 1555. ansamblu cu atît mai remarcabil pentru istorie cu cît el oglindeşte toate etapele evolutive care îl poartă. CARTIER. şi. Charles Quint. Brandi.) CASTELELE DE PE LOARA între sfîrşitul secolului al XV-lea şi întîii ani ai celui de-al XVI-lea.a descoperit aur şi diamante. i-a lăsat fratelui său Ferdinand coroana imperială . că.act pe care Electorii nu 1-au ratificat decît în 1558. în fine. cu principalii reprezentanţi: Ludovico. sau create pe de-a-ntregul precum Chambord. [Mass. Excela în decoraţia interioară de palate. şi Antonio.) 260 CARPACCIO. 1947. la coroanele spaniole şi ale ţinuturilor dependente. Navigatorul din Malo căuta pe la nord-vest o cale înspre China pe care nu a atlat-o. în sfîrşit. Carol Quintul a murit la 21 septembrie 1558. în favoarea lui Filip al II-lea. la noul tip arhitectural al Renaşterii timpurii.. 1501-1660.: C. E. în adunarea. în septembrie. aprovizionarea. 1934. Au înfiinţat la Bologna în 1585 societatea Incamminati. Vittore pictor veneţian născut pe la 1455 şi mort în 1525. Charles Quint et son tempx. a murit la Toledo în 1529.lea. Născut la Mantova în 1478. la un an de la publicarea Curteanului. Vieţile sfîntului Gheorghe fi a sfîntului Ieronim. în ianuarie 1566. Baldassare Autorul Curteanului şi-a pus adînc pecetea asupra vremii sale. este pictorul cronicar al VENEŢIEI căreia îi dă o imagine precisă şi imaginară. Ludovico (1555-1619) i-a fost principalul animator. de la Gien la Angers. cei doi veri. Hamil-ton. (BIBL. echiparea. Paris. Retras la mănăstirea Sânt Yuste în Extramadura. cum nu o*-va face nimeni după dînsul. După Gentile BELLINI. căruia îi datorează mult. pe de altă parte. Haring. la Bruxelles. făptuite cu voia . pe care le-a cărat în Franţa cu maximă grijă: în fapt. trăgînd învăţături din veacul al XVI-lea pe sfîrşite. inspectarea şi expedierea flotelor către America. Babelon. J. aproape mereu cu Veneţia ca decor. soţie a lui Hbiy RIC al II-lea căruia i-a dăruit şase copii.]. Cher. tot în favoarea lui Filip al II. Annihale (1560-1609) este cel mai cunoscut Carraci. CARRACI Familie de pictori bolognezi de la sfîrşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui de-al XVII-lea. J. malurile Loarei şi cele ale afluenţilor: Indre. la Blois). Par18' 1939. 1918. Cosson etc. precum Amboise. Jacques Născut în 1491 şi mort în 1558 la Saint-Malo.pe scena politică. a încercat o colonizare a malurilor Sfîntului Laurenţiu: o întreprindere. nici măcar Canaletto. Cele trei expediţii ale sale în America. respect sporit acordat femeii etc.

CCEUR. zis Janet. iar a com Parte a lui Don Qu(i(>fe> din 1615. Este martor apoi la asaltul contra Tunisului.: P. din 1613. mai sec. Papă de la 1523 la 1534. subzista în stare endemică. Benvenuto Născut la Florenţa în 1500. Participă în 1571 la bătălia de la Lepanto unde îşi pierde mîna stingă.răstălmăciri şi masacrul de Sfîntul Bartolomeu. la Kios (1456). Moare în cursul expediţiei. născut în jurul lui 1485. FRANCISC al II-lea şi CAROL al IX-lea. Perseu. Trăsătura desenelor este total diferită de cea a părintelui său „Mai precis. zis tot Janet. A. cu nrivire la care poartă o mare răspundere. Papa îi încredinţează comanda unei flote cu misiunea de a proteja Rodosul împotriva turcilor. Concepţia desenelor sale rămîne mai mult picturală decît liniară. au făcut să se dezlănţuie iarăşi războiul civil din Franţa. a avut o existenţă frămîntată. un fel '3 de anti-Quijote. a rămas la Mantova şi s-a stabilrt pentru a doua oară la Roma sub domnia lui PAUL al III-lea.1874. în 1533. el afirmă şi detaliază" (A. în 1540. CERVANTES Miguel de Cervantes Saavedra. Acuzat de deturnare «n fondurile Bisericii.) COLUMB. Dar fastul cu care se înconjură şi importanţa tranzacţiilor sale suscită gelozii. Ca urmare.moare copleşit de sărăcie la Madrid. este arestat în 1589 şi excomu-nicat. în 1569. devine şef al monetăriei u 26*4 1435 vistiernic regal în 1440. Nuvelele exemplare. \ înainte de a muri. publicată ' " îngăduie să-şi consacre amurgul vieţii lite-IfiiA1' TotuS'. fiul j său Francisc.i siderat creatorul portretului desenat cu trei creioane (cărbune. nu este lipsit de ecouri din LEONARDO DA VINCI. în care traducerea exactă a realului nu exclude rafinamentul liniei. Cervantes rămîne timp de cinci ani sclav „în Alger" de unde încearcă zadarnic să evadeze. Jacques Născut la Bourges în 1395.Mollat. Leş Affaires de Jucques Oeur. Cellini a făcut cale întoarsă la Florenţa. Y. Francois Clouet a creat un tip nou. îşi investeşte banii în comerţu levantin şi se duce la Damasc în 1433. Este arestat în 1451 şi condamnat la o amendă grea. 2 voi. în acelaşi an cu SHAKESPEARE. a fost întemniţat şi nu a datorat eliberarea sa decît intervenţiei lui FRANCISC I care 1-a adus în Franţa unde a stat cinci ani de zile (1540-1545). cretă albă). i-a succedat. de asemenea şi lucrări pentru TEATRU. Mari-nesco. sanguină. Ca urmare. unde se află în suita unui cardinal. a plecat la Roma ca urmare a unui duel. Baza sa de operaţiuni este Montpellier iar portul este Aiguef Mortes. Alianţa sa cu FRANCISC I 1-â costat inamiciţia lui CAROL QUINTUL ale cărui trupe au pustiit Roma în 1527. provocînd în felul acesta schisma Bisericii anglicane (1534). CELLINI. M. Galera care îl aducea în 1575 către Spania fiind capturată de corsarii turci în largul Marsiliei. La moartea sa. I se dă imediat ca sarcină să aprovizioneze cu grîne Invincibila Armada şi să perceapă impozitele din Andaluzia. poate fi con. 1952. unde a lucrat pentru ducele COSIMO de MEDICI. şi una şi alta scrise. El însuşi a fost făcut prizonier. HENRIC al II-lea. a refuzat să anuleze căsătoria Caterinei de Aragon cu Henric al VllI-lea şi 1-a excomunicat pe acesta din urmă. Cervantes a pus de ase 263 > . Jacques C<nur et Charles VII. La Roma. acolo unde a lucrat ca orfevru şi medalist în vremea lui CLEMENT al VH-lea. a scris un roman cavaleresc. pare-se. în pictură. Ni s-au păstrat două dintre acestea: Numanţia şi Viata la Alger. C. uşor estompat. Scapă în 1454 şi se refugiază la Roma. M. al patrulea copil al unui chirurg oarecare din Alcala. Châtelet). el a murit în 1572 după ce a fost pictorul a patru regi: FRANCISC I. Se asociază. membru în consiliul regal'în 1442. (BIBL. Lanhers.. mai captivant chiar prin uscăciune. Creditor al curţii.unui grup însărcinat cu baterea de monedă în această căpiţa^ provizorie a regatului. va mai face patru reprize de închi-fo3^' S^pesul primei părţi din Don Quijote. modelul îndulcit. Acesta este momentul de realizare a capodoperei sale. M. Răscumpărat de ordinal Sfintei Treimi. bunurile îi sînt confiscate. CLEMENT AL VII-LEA Giulio de'MEDICI. Născut la Tours în 1515. CLOUET Familie de portretişti francezi din veacul al XVI-lea. Yvon-Briand. Galateea sa «eaza din 1585. Paris. înainte de 1585. învaţă italieneşte şi îl citeşte pe ARJOSTO în original. Acuzat de crime şi de stricăciune. portretul în picioare. născut în 1547. Cristofor . revine în Spania unde se însoară în 1584. Paris. în ^o.Din această epocă datează celebra „solniţă a lui Francisc I" şi Nimfa de la Fontainebleau. Clement. Născut la Florenţa în 1478. cu bruşte şi violente izbucniri care devansează îndeosebi oraşele. S-a întors la Florenţa. Căzut în dizgraţie. Muncile lui Persiles ţi ale Sigismondei CIUMĂ Ciuma neagră venită din Orient a făcut ravagii în Europa în veacul al XlV-lea. Jean.

în 155. în Porto Rico. mai cu seamă tom. Se căsătoreşte (în 1479?) cu o văduvă din Lisabona care aparţine nobilimii. în timpul celei de-a treia călătorii (30 mai 1498 . LUTHER a lansat la rîndul său. Le-clercq. la 17 aprilie 1492. Companiile au dat naştere societăţilor în nume colectiv şi au fost. „Conciliul liber" rîvnit de Luther nu s-a ţinut niciodată iar reformatorul a murit în vreme ce scria la un violent pamflet Contra papalităţii clădite la Roma de la diavol şi contra conciliului care se pregătea să înceapă. între 1474-1475 întreprinde o_ călătorie în Kios cu echipajul unei flote navlosite de negustori genovezi. după toate aparenţele. a încercat să determine condamnarea acestui papă războinic de către un conciliu care s-a întrunit la Pisa în 1511-1512 şi nu a adunat dec» prelaţi favorabili cauzei franceze.: S. dar ruptura dintre catolici şi protestanţi era un fapt consumat. de la mijlocul secolului al XlV-lea pînă în secolul al XVIlea. Sân Salvador şi Haiti. pentru a înregistra o operaţiune.. fără îndoială.Născut la Genova sau la Savona în 1451 dintr-un tată ţesător. mai ales în regiunea Belen (Panama). la 20 mai 1506. la LUDOVIC al Xll-lea. Michel. IX şi X.) COMPANIE NEGUSTOREASCĂ De la cuvîntul italienesc compagna. substanţă cu privire la reprimarea abuzurilor din Biserică urmau să fie reluate mai tîrziu de Conciliul de la Trento. pe moment. convocînd la rîndul său cel de-al V-lea Conciliu din Lateran. Jedin. încă din secolul al Xl-lea. P. iar acesta derivat. A doua (25 septembrie -11 iunie 1496). sub LEON al X-lea. cartograf la Lisabona.: Hefele-Hergenrcether. Conciliul de la Trento (1545-1563) nu s-a priceput să evite căderea în anti-protestantism. „amiral al mării 265 l ocean" se confundă de azi încolo cu aceea a călătoriilor sale. Tobago şi Granada. iar deciziile ar fi fost luate doar în concordanţă cu texte biblice. luliu al II-lea nu 266 putut proceda altfel decît să riposteze cu aceleaşi arme. termenul a desemnat o societate cu răspundere nelimitată şi totală solidaritate a contractanţilor. H. chiar şi după eşecurile parţiale de la Constanţa şi de la Basel. H. 2 voi. pe de o parte. terminat abia în 1517. Foarte curînd. Citeşte H istoria rerum de Pius al Il-lea. Trăieşte în această ţară şi în posesiunile ei (Madeira) din 1476 în 1485..) CONTABILITATE ÎN DUBLĂ PARTIDĂ Constă în a opera mereu. revine după aceea la Sân Lucar de Barrameda şi moare la Valladolid. Deoarece loan al Hea de Portugalia i-a refuzat finanţarea expediţiei plănuite. dar are prilejul să voiajeze pe de o parte în Anglia. „capitulările" de 6anta Fe. însă care. în . Navele sînt atacate de corsari şi multe sînt arse. Aici i s-ar fi transmis hărţi şi documente lăsate de Perestrcllo. delegaţii ale unor prinţi protestanţi au fost prezente la Trento. „Descoperitorului" i-a mijit ideea unui mare voiaj transoceanic. E. Totuşi.25 noiembrie 1500). în 1518. se găsea în plină transformare. Din aceste lecturi îşi alirnentează convingerea că circumferinţa terestră este mai redusă decît se cunoaşte şi că teritoriul Chinei este mai aproape de Europa. Columb urmăreşte coasta continentului pînă în delta lui Orinoco şi vizitează insulele Trinidad. Imago mundi de Pierre d'Ailly. 1960. Fratele Martin repune pe tapet infailibilitatea conciliilor ecumenice. par Dom. 1958. Bruxelles. Dar. Columb trece în Spania (1485) şi îşi oferă ser-yiciile lui FERDINAND şi Isabellei care ezită. trad. Boston.: Histoire des concilex. CONCILII Populaţia creştină 'a Europei occidentale şi centrale a trăit. preoţii ca şi simplii laici ar fi avut drept de vot. cu două înscrisuri egale şi de semn contrar. A căutat să ia apărarea indigenilor în contra maltratărilor la care îi supuneau spaniolii şi a fost adus îndărăt legat fedeleş. în Jamaica şi pe coasta sud-vestică a Cubei. Paris. pe la vest. Breve histoire des con-ciles. In 1476 participă la o expediţie comercială care se îndreaptă către Anglia. din latinescul cum panis. Columb se salvează înot şi acostează în Portugalia.2. cu speranţa într-un conciliu ecumenic ordonator al Bisericii. un Apei către viitorul conciliu general. care părea a merge în derivă şi care. în tot cazul. 1942. Călăreşte m Anglia şi în Eranţa (1491). Konzilienţ>eschichte. (BIBL. Columb se instalează aproape de Madeira. Richard şi A. în Islanda (1477). în principal. Deşi a lucrat curajos în direcţia restructurării Bisericii catolice. Aşa se explică insistenta în a se agăţa de această formulă. 1907 si urni. un credit şi un debit. Prima. încurajat de fratele său Diego. aflat în conflict cu IULIU al II-lea. de două feluri: cu sucursale şi cu filiale. în insula Porto Santo căreia socrul său Perestrello i-a fost întîiul căpitan. după „disputa de la Leipzig" (1519). Admirai ofthe ocean seu. Dificultatea care derutează rezidă în inversarea semnelor. revine în Spania la °«rtme în sfirşit. Despre originea evreiască a „Descoperitorului" nu există nici o dovadă.7 noiembrie 1504) care îl conduce spre ţărmurile Americii centrale. franc. mai poate încropi o a patra expediţie (11 mai 1502 . durează de la 3 august 1492 la 4 martie 1493 şi reuşeşte să descopere Cuba. Eşuat în Jamaica. ci de către împărat. Creditul său pe lîngă Ferdinand a scăzut mult. Povestea lui Columb. SAVONAROLA şi-a dorit reuniunea unui conciliu general. In acest conciliu. franc. la Cadiz. în Irlanda şi. în regiunea golfului Guineii. realizată cu trei corăbii. Multe dintre deciziile sale de. ed. nu are avere (ea va muri încă din 1483). (BIBL. în Guadelupa. El a continuat totuşi să vînture ideea unui conciliu liber" care să nu se convoace de către papă. îi conduce pe europeni în Domingo. repatriat la Santo Domingo. La cimitirul din Wittenberg şi în prezenţa notarului. Morison. efectuată cu şaptesprezece nave.

dar. căruia i-a făcut numeroase portrete. CAROL QUINTUL 1-a numit 268 euvernator general al „Noii Spânii" pe care o cucerise. şi-a petrecut anii tinereţii la Viena. Franconia. Studiază la Cracovia. a prid U msărcinarea să ilustreze tălmăcirea BIBLIEI făcută . Sub autoritatea lui şi cu ajutorul lui Francesco Inghirami. care ar trebui să esemneze o creanţă a acestuia. intră în posesia unui canonicat la Frauenberg.profituri şi pierderi".. Hernăn Căpitan spaniol născut la Medellin. este făcut doctor în drept la Ferrara (1504) şi urinează în paralel studiul MEDICINII. a aşteptat 1543 . Revenit în Polonia. atît în Mexic cît şi în Spania. Prieten LUTHER. oferă fonduri pentru zidirea bisericii Sân Lorenzo. Ganimede. Chemat la Mantova. fluide şi luminoase. mort la Careggi în 1464. face cunoştinţă la Mantova cu operele lui MANTEGNA. „activ". Correggio a deprins de la Mantegna ştiinţa racursiului. Născut la Kronach. şi Jean Frederic cel MăricîîTn devenind burgermaistru la Wittenberg. Moare la Parma în 1534. conducerea firmei. Se poate presupune ca a lucrat cîtva timp în atelierul lui DURER. CORTES. porunceşte să se ridice palatul Medici din via Larga şi vila Careggi. în 1429. Născut la Florenţa în 1389. dedicat lui Paul al IlI-lea. înălţarea). 500 de oameni şi 16 cai. CRANACH Lucas Cranach. stabilit la FLORENŢA. Cariera sa începe cu adevărat atunci cînd stareţa Giovanna îi cere să decoreze cupola mănăstirii Sân Paulo din Parma. Foarte popular în rîndul maselor spaniole. Primul născut al lui Giovanni di Bicci. Jean cel Statornic. începe să adune manuscrisele care vor forma mai tîrziu Biblioteca Laurenzia-na. plea' că în 1519 să cucerească Mexicul şi distruge imperiu' pe care aztecii îl întemeiaseră din 1325 în continuarea mayaşilor. dar a integrat-o unei arte tandre şi delicate. Pictor al Burţii de Saxa. Sensibil în faţa înaintării spiritelor către UMANISM. aproape de Parma. aproape de Sevil'la. ajută la isprăvirea catedralei din Florenţa şi a uşilor baptisteriului. Cosimo fusese alungat de la Florenţa de către partidul aristocratic în anul 1433. CORREGGIO Antonio Allegri. a revenit în Spania şi a murit retras. COSIMO CEL BĂTRÎN Cosimo de'Medici. Revine triumfător anul urrnă-tor şi după aceea guvernează oraşul prin interpuşi. în 1485. dacă se adoptă punctul de vedere « Şefului de întreprindere. altele decît . şi că „pasivul" corespunde datoriilor sale. dar cu puteri diminuate. senzuale şi admirabile. Convocat în faţa consiliului Indiilor în 1527. înclinînd către o politică externă cuminte. aşadar creanţelor firmei. Fiu de negustor bogat. încurajează pe Ficino să îl traducă pe PLATON şi să se înconjure cu o ACADEMIE. în 1547. COPERNIC. Nicolaus Născut la Torun în 1473. apoi s-a stabilit la Wittenberg. Născut la Correggio. în acea vreme singurul oraş din Europa. în 1472. întî-iul om de afaceri al vremii sale. în 1505. aşadar debitul firmei corespondente. Extramadura. In cursul unei prime şederi în Italia (1496-1501). Luda şi Danae. Cu 11 corăbii. Una din cele mai frumoase lucrări ale sale este Naşterea Domnului de la muzeul din Dresda. Se instalează definitiv în Polonia în 1504. Preia la moartea tatălui său. atinge apogeul. Se pare că încă din 1515 reunise elementele sistemului său ASTRONOMIC. este în realitate pasivul vn-Vi "debit" corespunzător creanţelor sale. director general. este primit cu dispreţ la curtea din Madrid. la Castillejo de la Cuesta. zis Correggio. COMPA-tul d EGUSTC)REASCĂ s-a plasat deliberat în punc-nici-C Vedere al dientului care nu era neapărat un teh-ce i Ş1 Care trebma să decripteze cu uşurinţă contul se prezenta: să vadă că „activul" reprezintă ceea ce 267 are. Execută apoi frescele pentru biserica Sân Giovanni Evangelista (încoronarea Fecioarei. în 1541. a slujit trei electori: pe Frederic cel nţelept. alături de Bologna. întreprinderea MEDICI. împînzind întregul Occident. care respinge solemnitatea şi se simte în largul ei în compoziţiile oblice. zis cel Bătrîn.ca să-şi publice tratatul De revoluti(>nibus orbium aulestium libri VI. înzestrat cu o catedra de matematică (creată în 1476). A intenţionat să dea ţării o organizare după sistemul spaniol. amenajarea mănăstirii Sân Marco Şi mărirea abaţiei Fiesole. dar se întoarce curînd după aceea în Italia. este trimis iarăşi în America însoţit de noi onoruri. dotată cu o structură mai suplă decît cea a COMPANIILOR florentine din veacul al XlV-lea. Cosimo este şi un sponsor. în 1522. pictează pentru castelul oraşului panourile Io.toate registrele. prudent. petrece aproape trei ani la Bologna şi predă apoi matematica la Roma. dar brutalitatea cuceritorului faţă de băştinaşi ca si ambiţia sa au stîmit duşmănii.anul morţii chiar . începînd din 1511 participă la ocuparea Cubei sub comanda lui Diego Velâsquez cu care intră repede în conflict. şi pentru catedrala din Parma (Adormirea Fecioarei). pe la 1530.

(BIBL: A. nişte lucrări fost străzi Să nege nemurirea sufletului. a fost preot şi a luat parte la CON-CILIUL de la Basel. şi-a deschis un atelier de cât r °U fifma Doulou&re d'(>r. 1-a dat la Lyon să studieze latina. (BIBL:: M. Chemat în Italia. a introdus ceramica ilată în sculptura monumentală şi a răspîndit în Toscana voga medaliilor policrome. ştiinţele naturale şi fizica şi chiar astrologia. la Padova. maistru zidar. medicina şi teologia. Tatăl său. A militat pentru reunirea Bisericilor răsăriteană şi apuseană. a fost guvernator al Romei şi a murit în 1464 la Rodi. Paris. Lucrarea în care şi-a expus tezele . a devenit doctor în drept canonic la Padova. portrete . la Veneţia şi la oulouse. zis Nicolaus Cusanus. De Gandillac. Fiind celibatar. Philibert Născut la Lyon între 1510 şi 1515. Philibert de l'Orme. Născut la Orleans în 1509. Cranach a împărţit captivitatea cu acesta vremea de doi ani şi 1-a însoţit apoi la Weimar unde a murit în 1553. CUSANUS. 1963.Pcmm că a Publi-ateism \° cr'xtianux care a lăsat impresia că frizează apoi T a f°St întemm'tat pentru prima dată în 1542. s-a orientat către lucrările pe care le-a executat la Tuileries. şi-a tăcut studiile la Paris. DOLET. cel dintîi a descoperit capul Bunei Speranţe şi a înconjurat Africa (1487-1488). ca şi la castelele Saint-Gennain. După ce a fost corector la Sebastien Gryphe "'n Lyon. încadrate de h'rlande cu fructe şi cu flori cu care decorase capela Pazzi. matematica. născut în jurul lui 1367 la Sienna unde moare în 1438. Fost-a Dolet eretic? Liber atîţia? In Sau un om de afaceri tarii linKUae . Unul dintre primii imitatori de marcă ai artei antice. Nicolaus Nikolaus Krebs. episcop de Brixen şi legat a latere în ţările germanice (1450). DE L'ORME.De docta ignorantia (1440) -se cade a fi reţinută printre cărţile diriguitoare ale Renaşterii. împreună cu mormîntul lui FRANCISC I. DELLA ROBBIA Familie de sculptori şi ceramişti florentini. Villers-Cotterets. după cum o demonstrează mormîntul Ilar-iei del Caretto din Lucea. a Jngulat şi ars în piaţa Maubert din Paris. în paralel. 1-a cîştigat pentru formulele estetice ale Antichităţii. în 1401. apoi a fost reprezentantul papei în Germania şi a negociat concordatul de la Viena (1448).) D DELLA QUERCIA. dioceza Treves. Fontainebleau. a abandonat geocentrismul tradiţional şi a deschis în felul acesta calea pentru COPERNIC şi Galilei. din 1533. Jacopo Sculptor italian.scene religioase. lucrări "OU '" 1544' penlru a fi editat ° serie de care 1. căruia i se datorează în special seria de medalioane cu nou-născuţi de la Spedale degli Innocenti. Devenit cardinal. A scris tratate de ARHITECTURĂ: Noi invenţiuni pentru u zidi cumsecade ţi cu puţine cheltuieli (1561) şi un Prim tom al arhitecturii (1567).sînt de luat în seamă gustul lui Cranach pentru expresia liniară şi un sens foare personal al sinuozităţii desenului. în operele făcute la comandă . greaca. Luca (14407-1482) a suferit influenţa lui GHIBERTI. mort la Paris în 1570. opera sa de căpetenie. a căutat să îi concilieze pe răsăriteni şi pe husiţi cu Roma. Născut la Kues. în 1546. După înfrîngerea de la Miihlberg a 269 stăpînului său. O călătorie hotărîtoare în Italia şi. A afirmat valoarea absolută a principiului continuităţii în matematică şi a declarat că matematica este fundamentul fizicii. Blunt.) DIAZ. al cărui portal rămîne. La Philosophie de Nicolas de Cues. între 1534 şi 1538. 1941. Chenon-ceaux şi mai ales Anet. Etienne Un umanist enigmatic.reformator. Fi" este acela care. Filosof şi savant cu vederi înaintate şi noi. la Roma. Devenit „subintendent pentru aşeză-raintele regale" în 1548. Bartolomeu Născut către 1450. a încercat să reîntroneze disciplina în Biserica germană. Luca s-a asociat de timpuriu cu enotiil său Andreea. mai cu seamă. Spirit ecumenic. mort în 1500. Paris. Este 270 j uneia dintre cele două cantorie de la catedrala jU °Florenţa şi al admirabilei Buneivestiri de la Pistoia. Jean Frederic.1°" tendinta reformată şi. în Umbria. din 1442. Navigator portughez care. Un expresionism cîteodată vehement (vezi Crucificarea de la Miinchen) se manifestă paralel cu un manierism care fac farmecul operei sale şi pe eare le va ridica la înălţimea unui stil în numeroase scene cu nud feminin.

1-a întovărăşit la Roma pe vărul său. în munca migăloasă a acului şi a tehnicii pointe •veche (pe care a folosit-o printre primii) se vădeşte cel mai bine personalitatea artistului. Fiul lui HENRIC AL Vffl-lea şi al Bârnei Seymour. Acestei şederi i se datorează opere remarcabile. despre care se cunoaşte acum că făcea o de-'marcaţie' parţială faţă de o scriere paralelă a lui Spero-ne Speroni. „Inginer militar". Măria Stuart regină a Scoţiei şi o catolică în stare fiind să pretindă în mod legitim coroana. la treizeci şi opt de ani. Imaginea rămîne dinadins enigmatică şi nu i se poate dibui sensul decît cu ajutorul comentariului care o însoţeşte. (Virginia fusese ocupată din 1583) pentru extinderea tinerei sale industrii.care vede în ST™ *"» V'iT*1^*. Bastardul unui preot. EMBLEME Echivalent umanist pentru hieroj>lyphicu antice. Naşterea individualismului agrar şi p înregistrate în creşterea animalelor au lost princip. urzite stîngaci de altfel. Diirer este primul artist german care a studiat cu adevărat arta italiană. cu o poezie adesea amară şi melancolică. „Emblema" (impresa) este reprezentarea grafică a unui precept moral şi a unei idei filosofice. a excelat în mod egal în poezia latină ca şi în poezia franceză. desemnează de o manieră mai generală un tip de peisaj agrar care s-a dezvoltat începînd cu finele veacului XIII-lea. IACOB I STUART. iev vreme de cinci ani la celebra şcoală a Fraţilor întru viata în . cardinalul Jean Du Bellay. Folosindu-se de pretextul unor intrigi. întors în Franţa. fie nostal-eice. de-a lungul căreia trece tumultul surd al unei furtuni. Joachim ij" cut în 1522. în toate domeniile. vizibile mai alt 274 vecinătatea oraşelor englezeşti. cauze ale înlocuirii păşunilor închise (destinate oi cu ogoarele lucrate şi deschise. merge în Italia unde descoperă reprezentarea subiectelor antice şi a grupurilor compuse în adîncime: va fi fascinat de monumentalitatea nudurilor concepute într-o manieră plastică de MANTEGNA şi Pollaiuolo. fie satirice. forma literară tipică UMANISTĂ. politic. Rege al Angliei şi al Irlandei de ta la 1553. al treilea din cei cincisprezece copii ai unui orfevru maghiar. o altă rivalitate de ordin economic. După ce a lucrat la Colmar în atelierul lui Schongauer şi la Strasbourg. religie de stat ortodoxia anglicană fiind fixată şi impusă de cele XXXIX articole promulgate în 1563. anglicanismul a redevenit. Primele sale gravuri sînt pe lemn. £ dactor al faimoasei Apărări si exemplificări ale limbii franceze. Albrecht Albrecht Diirer se naşte la Niiremberg la 21 mai 1471. Pe plan artistic. «*** <T ^^^^^^^. comentariu şi emblemă neînsemnînd nimic una fără alta. al Născut în 1537. Pe pia-. prin repunerea în vigoare a Actului de supremaţie (1559). nil BELLAY. a unei Renaşteri tardive dar excepţional de vii care s-a prelungit sub regimul succesorului ei. i-a urmat la tron în 1558 sorei sale v'' trege Catherina de Aragon. ENCLOSURES Cuvîntul englezesc. Anglia a avut cîmp liber de acţiune. în calitatea sa de strănepoată a lui Henric al VUI-lea. stingînd cu sine dinastia Tudorilor. în Europa ca şi în restul lumii. A contri-buit'cu măiestrie la succesul sonetului în Franţa. ce semnifică loc îngrădit. . Una dintre consecin ^ multiplicării acestor enclosures. regimul său a fost marcat de o reacţie contra tendinţelor pro-catolice ale regimului precedent \n interior. DURER. în 1553. 273 ELISABETA I Fiică a lui HENRIC al VUI-lea şi a Annei Boleyn născută în 1533. Dar abia în gravurile în cupru. a fost evicţiunea a nu-meroşi ţărani săraci. A murit în 1603 fără să s" fi măritat. Didier Născut la Rotterdam către 1469. nu fusese străină de această nouă orientare. £SiuS^pf^»rsr-fe^^îS#?S Sase de mai mulţi ani. De acum înainte. Unul din „saturnienii" veacului al YVI-lea. El a mai fost şi unul dintre primii pictori gravori. a precipitat ruptura cu Spania şi a dus la eclatanta victorie engleză asupra Invincibilei Armada (1588). A fost mai mult desenator decît pictor. . a g . Antichităţile Romei şi Părerile de rău. purtător de cuvînt al Pleiadei. Alciati le-a oferit prototipul într-o culegere apărută în 1531.scris şi a tratat despre fortificaţii. iar Tratatul despre l '^"Porţiile corpului omenesc a fost publicat în 1528. de rivala izgonită din Scoţia şi refugiată la curtea sa. Pri-cu' RONSARD. ceea ce nu s-a mai pomenit înaintea Renaşterii. Elisabeta ordonă execuţia ei. f anul morţii sale EDUARD AL VI-LEA X7ÎTT . Du Bellay a murit în Paris. în 1555. FRASMUS. în primul rînd suita Apocalipsei. în exterior. regimul Elisabetei a urmărit avîntul.

Atunci a înfiinţat w Geneva un atelier pe care 1-a comasat cu acela al părintelui său. existau peste 70 de negustori evrei. luliu al III-lea şi Sixt Quintul au recurs la medici evrei. Ii întîlneşte pe Thomas MORUS şi pe John Colet. a devenit în veacul al XV-lea o componentă a UMANISMULUI. Leon al X-lea. devine secretarul episcopului de Cambrai care îl autorizează. (?î"P"nf cu acest prilej fnstitutio principia christiani ft '• . Paul al III-lea. la Thomas Morus. un pamflet anticatolic. de acum înainte editorul său. înfiinţarea munţilor de pietate. luliu al II-lea. în urma unui stagiu parizian. în 1508. fondatorul dinastiei (1470-1520). C. Paris 1965. Erasmus se află în Italia unde stă cu precădere la VENEŢIA şi la ROMA. un dicţionar latin-francez şi un dicţionar francez-latin. şi este hirotonisit preot. s-a raliat Reformei şi a luat drumul Genevei în 1551. a creşterii numărului convorbirilor şi pentru a lua peste picior în Ciceroni-anus (1527) pe imitatorii prea servili ai Celor Vechi. Ancona şi Constan-tinopol. Atacat de Sorbona. a lucrat mai întîi la Paris. Pe la 1600. mai cu seamă după ce au fost izgoniţi din Spania. a Adnotărilor la Noul Testament (Annotationes in Novum Testamentum) de LORENZO VALLA.In acelaşi an publică Novum Testamentum. după ce făcuse numeroase donaţii familiei Froben. Au beneficiat multă vreme. în 1505. unde face cunoştinţă cu Froben. intră în 1487 la canoni-ii regulaţi ai Simţului Augustin din Steyn. Acestea îşi aveau sediile principale la^ VENEŢIA. Persecuţiile (intermitente) contra evreilor au început m epoca primei Cruciade şi s-au agravat în vremea CIUMEI negre. începînd cu jumătatea secolului al XV-lea. aproape ruinat. ae Carol I al Spaniei. ignorată de creştinii Evului Mediu. Margolin. şi el un excelent umanist. pronunţă voturile (1488). al doilea băiat al lui Henric I. Erasme par lui-meme. Eliberat. în 1493. moarte la Lyon. care erau în mod esenţial împrumutători cu gajuri. la întoarcerea în respec i ^ oraş. Timp de cinci ani (1516-1521). dar HEN-275 RIC al VUI-lea şi Adrian al Vl-lea îl presează să intervină: din această dilemă iese De libero arbitrio m 1524. publicat în 1572. nu lucrează mai puţin şi. mai existau încă în Italia circa 500 de BĂNCI sau oficine de împrumutători evrei. din 1504. de protecţie papală. israeliţii. revine pe continent. trăieşte mai mult în Germania Ş ^ Franţa. Moare în noaptea de 11 spre 12 iulie 1536. care se bucură de un extraor-1518 îUCCes' Prima edHie din Convorbiri datează din reven' V521 P4™56^6 Ţările de Jos unde nu va mai reliein mstalează în Basel. pe care o termină la Londra. a plecat de la Basel la Friburg. Numit consilier. Lucrarea apare în 1511. pentru ebraică. intră în comunitatea studenţilor săraci ai colegiului din Montaigu. Revenit la Basel. de prima ediţie a Adagitfor (800 de proverbe) în 1500. Henric al II-lea. îşi petrece majoritatea timpului în Ţările de Jos. FERRARA. pe drum compune Lauda prostiei. de Enchiridion milites christiani (Manualul cavalerului creştin). doi ani mai tîrziu. în vreme ce certurile EuroDaST Tdmtre catolici şi reformaţi încep să sfîşie P LUTHER îi cere să rămînă neutru. fiind mai numeroase în Franţa şi în Germania decît în Italia. Anii 15001506 sînt ocupaţi de şederi la Paris. FUGGER sau WEL-SER. Studiază greaca şi publică la ALDO MANUZIO o nouă ediţie din Adagii (4251 de proverbe). oferta unei pălării de cardinal .comun de la Deventer. Pius al II-lea. de-din Ul N al X-lea. în acest din urmă port. după dispariţia acestuia din urmă.ofertă pe care o respinge. Robert I (1503-1559). unde redactează un tratat despre Armonia Bisericii. nici o familie israelită nu a jucat un rol comparabil cu acela al rolurilor jucate de MEDICI. Martin al V-lea. în care umanistul respinge PREDESTINAREA Luther îi răspunde în 1525 prin De servo arbitrio. săracilor şi bolnavilor. Părăseşte Italia pentru Anglia şi. Prima călătorie în Anglia este situată în 1499. să urmeze cursurile universităţii'din Paris. în 1530. Cu toate acestea în Occident. (BIBL. a lucrat în contul său la Paris. oraş catolic. Henric I. precum odinioară în Avignon. în iunie 1535. Bolnav de multă vreme. între 1509 şi 1514 stă cu deosebire în Anglia unde. au jucat un apreciabil rol economic. Marile dinastii de „neguţători" israeliţi traficînd între Orient şi Occident nu sînt prea cunoscute. dar a trebuit să părăsească oraşul după publicarea apologiei lui Herodot (1566). Eclezi-astele (sau „arta predicii") şi o Pregătire pentru moarte. a predat greaca şi teologia la Cambridge. (viitorul CAROL QUINTUL). fiul său mai mare. în Ţările de Jos şi din nou în Anglia. După încheierea păcii între Franţa şi Anglia. Eugen al IV-lea. publică un Proiect de carte zis „Despre întâietatea vfl birii franţuzeşti" care îi strică relaţiile cu Geneva care îl costă întemniţarea. merge la Basel. a fost numit tipograf al regelui.) ESTIENNE Familie de TIPOGRAFI şi de librari francezi. Din 1506 în 1509. în 1504. un foarte valoros elenist. care vor exercita asupra lui o profundă influenţă. din partea lui PAUL al III-lea. Pe de altă parte. a creat o concurenţă din ce în ce mai serioasă . în timp. în ultimii ani ai vieţii. Peninsula a fost pentru ei un loc de refugiu. ui 2?6 EVREI . de care va fi dispensat mai tîrziu de cătrea IULIU al II-lea. A publicat numeroase BIBLII. în acest oraş. în 1492. în 1579. în 1552. apoi pentru greacă. mărturiseşte despr vasta sa erudiţie. ThesaurM lingutv greca-. va edita şi va comenta aproape toţi părinţii Bisericii. Aceste activităţi nu sînt un obstacol în calea publicării în 1526 a lui Instituţia christiani mutrimonii dedicată Caterinci de Aragon. primeşte. în 1514.: J. latină. unde. şi de publicarea. Cultura evreiască. şi a tipărit circa o sută douăzeci de lucrări.

FICINO. în veacurile XIV şi XV. capitala intelectuală şi artis. Traducător (în latină) al Dialogurilor lui Platon. Qeşterea impozitelor şi a comorilor americane nu 'moiedică semifalimentele repetate ale monarhiei. Declinul economic al israeliţilor a fost accelerat de organizarea în ghetouri. Elisabetei de Valois (moarta în 1568) şi al Annei de Habsburg (moartă în 1580). iar în veacul al XVI-lea. 1959. al Măriei de Portugalia (moartă în 1545). Rege peste ansamblul de posesiuni spaniole începînd din 1556 şi al Portugaliei. UMANISMUL este colorat de o mîndrie civică la începutul lui Quattrocen-to pe vremea lui Salutaţi şi Bruni. Alipire la Statul pontifical în 1598. Ancona etc. în interior. al operelor lui Porfir. duci de Parma şi 0 regină a Spaniei. de centralizarea politică. Patrie pentru un număr extraordinar de mare de artişti. Soţ. Marcel. Niccolo dell'Abbate etc. cu predilecţia sa pentru o mitologie senzuală. au temps de Laurent le Magnifique. Dar nu se poate descurca în ca zul revoltei din Proviciile-Unite (1568-1648).) FILIP AL II-LEA Născut în Valladolid în 1527. a pus stăpînire un moment pe cel milanez (1513). creaza 2?8 ic Birocraţie o dată cu edificarea palatului Esco-P. the Jews in the Renaissance. cei doi Jean Cousin. al Eneadelor lui Plotin. (BIBL. Numai 66000 în 1622. care a dat cardinali. un papă. Paris. familiei MEDICI. au încetăţenit în Franţa manierismul. eşuează în Franţa cînd doreşte să ajute Liga şi suferă o înW ^ gere grea pe coastele engleze (Invincihila An"a_ ^ 1588). în ciuda acestei deflaţii demografice. Florenţa a fost leagănul cel mai important de civilizaţie al unei Europe pe cale de a se reînnoi. Chastel. decît spre a se retrage cu totul din calea. cu figuri feminine alungite. (BIBL. pe ARIOSTO şi pe Tasso. Roth. a instalat garnizoane în „prezidiile" africane din Oran. „Regele prudent". de la 1434. născut în apropierea Florenţei în 1433. în Toscana omana. plus o întreagă pleiadă de artişti flamanzi. mozaicarii şi stuca-torii italieni cărora FRANCISC I le-a cerut să lucreze la castelul său din Fontainebleau: PRIMATICCIO. începînd din 1580. Ducii familiei d'Este i-au protejat în veacul al XV-lea pe pictorii Cosme Tura şi pe Francesco del Cossa (palatul Schifanoia). pe de o parte. CAROL QUINTUL. pînă şi boemieni.• tică a Renaşterii timpurii şi principala piaţă bancară a Europei. între 1494 şi 1512 şi între 1527-1530. Această primă „şcoală de la ontamebleau" a anilor 1530-1550 nu trebuie să fie cu aceea care a lucrat la castel sub Henric -'ea şi care a fost influenţată mai ales de Flandra. Philadelphia. iar. inferiori artiştilor importanţi ai Renaşterii italiene. ANGELICO .) FONTAINEBLEAU (şcoala de la) Constituită de decoratorii. artistică şi intelectuală a Spaniei. 1959. Sub stăpînirea sa Spania se implantează în Filipine^ triumfă asupra turcilor la Lepanto şi îşi consolidează întemeierile din America. pe Bembo. FLORENŢA 110 000 de locuitori poate înainte de CIUMA^ neagră. Autor al Teologiei platonice şi a unui De religione chrixtiana. pictorii. Art et humanisme a Florence. pe de altă parte. Proclus şi Dionisie Areopagitul. la Roma. cu decorurile înflorite şi cu statui din stuc. Mursile Ficin. Bejaia şi Tripoli. In acest stil au lucrat apoi Jean GOUJON. Pellegrini. A murit în 1516. de o apărare inflexibilă a credinţei catolice. Măriei Tudor (moartă în 1558). în afara peninsulei Iberice a cucerit regatul NEAPOLE. opera sa este caracterizată.) FARNESE Familie originară din regiunea Bolsena. Paris. care a fost protectorul şi discipolul său. Marsilio Marsilio Ficino. Aceştia.: C. în 'ofida acestora. care devin duci de Toscana. Unul din maeştrii gîndirii din Renaştere. I-a urmat la tron nepotul său. atunci cînd Medici confiscă republica.u. marele responsabil al reînvierii platonismului. Prin căsătoria cu Isabclla de Castilia. Rosso. Sufletul cercului platonician din Careggi în vremea lui LOREN-ZO MAGNIFICUL. An-ţoine Caron.. 50000 după aceea. Republica nu îşi va reveni. Bologna.: R. Fiu de medic. care au de-Prms astfel în Franţa reţetele subtile şi stranii ale manierismului de peste munţi. Preot şi elenist. mort în 1499. pe rînd. domnia acestui rege fără geniu mar-Phează un moment eminent în istoria religioasă. al Cărţilor ermetice. nude şi moleşite. AL II-LEA DE ARAGON ole î T 2' Unul dintre fondatorii măreţiei spaniVE'LTT -irege ener8ic Şi versat pe care MACCHIA-din ^ '! admira.: A. Devine filosofică şi reculeasă o dată cu Marsilio Ficino. > a realizat unificarea celor două mari regate 277 iberice şi a ajuns la unitatea spaniolă prin cucerirea regatului Granadei (1492) şi al Navarrei (1512). în 1504. mort la Escorial în 1598. iubitor de hîrţoage. după bula Cum nimis absurdum (1555).agenţiilor de împrumut ale evreilor. FERRARA Una din principalele vetre ale Renaşterii italiene. 1958. (BIBL.

) . După o a ooua «pediţie din 1502.) GAMA. nu a exclus niciodată atenţia acordat' volumului şi amplorii. fineţea din contururi. a trăit apoi la FLORENŢA unde a decorat cu fresce mănăstirea Sân Marco. înclinat înspre toleranţă vis-â-vis de reformaţi. conte de Angouleme şi a Luisei de Savoia. Familie de neguţători-bancheri din AUGSBURG de w sfîrşitul veacului al XV-lea şi din veacul care urnie^ La originea dinastiei se află Ulrich. desfăşurată cu 21 de corăbii. i-a chemat pe Rosso şi CELLINI. A urmat coasta africană a Africii Pfră la Melinda. Genes et Ies foirea de change.Fra A d' Pletro> ca prelat Fra Giovanni da Fiesole. L-a admirat pe LEONARDO. A murit la Roma în 1455. mai apoi stăpîn pe maestragos şi pe minele de mercur din Almaden. întrucît nu a avut copii. Angelico a avut o formaţie de miniaturist şi de iluminator. creditorii statului s-au grupat în Casa dl Sun Giorgio (1408) care a administrat datoria publică şi a concesionat exploatarea coloniilor din Marea Neagră. 281 GENOVA Circa 50 000 de locuitori în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. de pe vremea lui datează concordatul de la Bologna (1516) şi ordonanţa de Ia Villers-Cotterets. Cetăţeni îmbogăţiţi ai unei cetăţi îndatorate. Paris. a intrat la douăzeci de 279 •*r ani la dominicanii de la Fiesole. din Corsica. primul text reglementînd ţinerea registrelor civile de stat. a creat Colegiul de lectori regali. care împrumutase enorm habsburgilor. agent al papalităţii pentru ridicarea indulgenţelor. Le Siecle des Fugger. fabricant de cheiuri şi fiul său Johannes (mort în 1409). Către sfîrşitul vieţii. i-a urmat nepotul său Anton (1493-1560). (BIBL. Vasco da Născut la Alentejo spre 1469. 1957. împrejurările 1-au constrîns să facă opţiuni decisive pentru viitorul Franţei şi să se alieze cu turcii şi cu protestanţii din Germania. de Lyon ă Be-sanţon. a bomCalcutta. la Lisabona. s-a căsătorit cu Claude de France şi a domnit între 1515 şi 1547. zis Angelico. Joan al ffl-lea nmis în India. A avut numeroşi discipoli. din Cipru. 1-a chemat în Franţa pe PRIMATICCIO. FRANCISC I Născut în 1494. Paris. pe coasta 'Malabarului. Al doilea fiu al lui Johannes.: H. Revenit la LISA-ONA cu o încărcătură destul de importantă de miro-<jen". A trebuit să evacueze Milano. A murit la Ram-bouillet în 1547. apoi în finanţele iberice. Născut în 1387. la Madera şi în Canare au finanţat primele expediţii către Lumea Nouă şi către India şi s-au insinuat astfel în afacerile. Ea a continuat sub Markus (1529-1597) în a se compromite datorită bancrutelor regale spaniole şi a dispărut în 1607. întemeiat în Africa aşezămintele portugheze din şi din Sofala. principal producător de argint şi de cupru în Europa. a trecut la o politică religioasă mai severa după „afacerea Placardelor" (1534). A fost un suveran cavaleresc şi autoritar. împrumuturi rambursabile în argint. Genes au XVe siecle. precum şi monopolul impozitelor. înainte de a merge spre a picta la Roma capela lui NICOLAE al V-lea şi aceea a Sfîntului Sacrament După toate aparenţele. 1959. învingătorul de la Marignan (1515) şi învinsul de la Pavia (1525) fusese un copil răsfăţat. Profitînd de slăbirea FUGGER-ilor după semiban-cruta spaniolă din 1557. Piemontul şi Savoia. Dintre copiii lui Jakob I. „Neguţătorii" genovezi instalaţi la Sevilla. a Cerbului.siecle. cel mai celebru a fost Jakob al H-lea „cel bogat" /1459-1525). în 1497. principalii creditori ai coroanei Spaniei şi ai papalităţii. şi U" tratat cu reSele din Madras. (BIBL. La moartea acestuia. Gioffre. franc.. Heers. urmînd sfaturile sorei sale. de unde un cîrmaci arab 1-a condus pînă la Calcutta. O asociere cu polonezul Jan Thurzo i-a permis să exploateze cuprul şi argintul din Neusobl. Paris. în vremea celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea şi pînă în 1630. firma. D. 1960. Jakob Fugger a fost cel mai impresionant om de afaceri al vremii sale.1469) a fondat ramura Crinului care a eclipsat cealaltă ramură a familiei. conform lui A.Schick. Dar a i/butit prin războaie repetate să-şi salvgardeze regatul în faţa ambiţiilor adversarului său Habsburg. L. Un oraş cu o viaţă politică mediocră dar care a exercitat o influentă economică şi financiară considerabile în timp şi spaţiu. Creditor al lui MAXI-MILIAN.: R. la Artois şi la NEAPOLE. Paris. A murit la Madras în 1524. între care Benozzo GOZZOLI şi Fra Filippo Lippi. să renunţe la pretenţiile asupra Flandrei. trad. Jakob I (mort . S-a întors la m L503. Multă vreme. în cazul lui. unde portughezii fuseseră masacraţi. i-a încredinţat lui Guillaume BUDE direcţia Bibliotecii regale. să lase coroana imperială lui CAROL QUINTUL în 1519. fiu al lui Carol de Orleans. a cărui avere a început să se acumuleze in" împrumuturi acordate stăpînirii din Tirol. Aici a încheiat un tratat comercial cu prinţul locului. Jakob Fugger. Un grand homine d'affai-re au debut du XVle. Fontainebleau şi Madrid (pădurea Boulogne). a confirmat în India alianţa r d(sCABRAL cu regele din Cananor. în actuala Slovacie. comerd 280 ţesături. Pe de altă parte. 1961. apoi al lui CAROL QUINTUL. FUGGER . se afla deja în dificultate din cauza semibancrutei spaniole din 1557. Ehrenburg. ei au devenit. avea gust şi spirit. a fost supranumit „amiral de Indii". Chastel. Prinţul care a pus să se ridice CASTELELE Chambord. ^seducător şi superficial şi nestatornic în acelaşi timp. A atins primul India pe ruta Capului.

fără egal. Lorenzo Născut în 1378. Dar." riORGlO MARTINI. Papă între 1572 şi 1585. dar anunţă şi disponibilităţile unei arte moderne care se va avînta în veacul al XX-lea către expresionism. Din opera sa. Născut cu siguranţă la Wtirzburg. „El este cel care a precizat şi a orientat pentru multă vreme înclinaţiile pictorilor din lagună pentru tonalitate şi atmosferă" (A. scenele din Vechiul Testament de la Campo Santo din Pisa. Francesco di w'scut în 1439. Fiind protestant. A fost totuşi guvernator al Romagniei (mai puţin Bologna). Jaful Romei şi căderea Medicilor la . Arhitect. u: F. a trebuit să se expatrieze pe la 1562. Născut la Florenţa în 1449. în memoria posterităţii. Giorgione este unul din rarii pictori care se dezinteresează de istoria ^povestită ele tablou. în acelaşi an cu Du'rer. Francesco Francesco Guicciardini s-a născut la Florenţa în 1482 şi a murit în 1540. GHIRLANDAIO Domenico di Tommaso Bigordi. Chastel). zis Ghirlandaio. rămîne mai ales autorul celor două uşi de bronz ale baptisteriului din Florenţa. Noţiunea de durere fizică şi morală găseşte la el reprezentarea cea mai intensă. cel mai mare pictor german alături de DURER. la fîntîna Inocenţilor şi la LUVRU. Greco. de cei doi papi. Nu se ştie cu exactitate care este tema din Furtuna (Veneţia). Mai întîi ucenic de orfevţu . GOLJJON. la castelele Ecouen si Anet. Alături de MACCHIAVELLI. A murit în 1528. se naşte la Kandia în Creta. în Italie constanta. în 1541. viată a formelor. acum vreo sută de ani. zis Griinewald. retablul. Născut în 1502 la Bologna. A fost reformatorul calendarului GRUNEWALD Mathis Gothardt Neithart. unde moare în 1614.) GOZZOLI. unul din cei mai mari INGINERI din Renaştere. Giorgio Bar-barelli. de departe.A lucrat la orga de la Saint-Maclou. Născut la Florenţa în 1420. mort în jur de 1565. După un sejur la Veneţia. dar nimic «te mai îndepărtat de dînsul decît formalismul rigid Gremtepenit al lucrărilor bizantine. 1-a sfătuit să se alieze cu francezii împotriva lui CAROL QUINTUL şi a devenit locotenent general al trupelor Sfintului Scaun. Sculptorul florentin a lucrat la Santa Măria del Fiore. zis El Greco. moare la Pistoia în 1497. mort în 1502. este cel mai mare istoric al Italiei din secolul al XVI-lea. exaltare. căzuse într-o uitare totală.AL XIII-LEA Ugo Boncompagni. Malraux). Cînd a fost chemat la Roma de Clement al VH-lea. m° de aici va porni.a fost apoi unul din colaboratorii lui FRA ANGELICO. GIORGIONE Născut la Castelfranco în 1477 sau 1478. s-a ataşat de familia MEDICI şi.GHIBERTI. cu începere din 1514. „în opera lui El evolco:totul este mişcare. care au păstorit Biserica catolică între 1513 şi 1534. LEON al X-lea şi CLEMENT al VH-lea.: P. zis Benozzo Gozzoli. Paris. (BIBL. ceea ce nu 1-a împiedicat să dispreţuiască profund „ocîrmuirea preoţească". Exprimă toate aspiraţiile Evului Mediu creştin. în special. Arta lui face legătură între şcoala lui Giotto şi a lui Fra Angelico şi şcoala pictorilor de la finele lui Quattro-cento. spune Elie Faure. Du Colombier. pictat în 1515 pentru mănăstirea antoniţilor din Issenheirn. a fost ambasadorul republicii din Florenţa pe lîngă FERDINAND Catolicul. prin frescele sale: Cortegiul regilor magi de la Capela Medici. puţin numeroasă. a murit de ciumă la Veneţia în 1510. EL GRECO Domenikos Theotokopoulos. se jwează în 1574 la Toledo. GUICCIARDINI.Guinard. dar. Skira. A pictat numeroase tablouri de şevalet. Istoria sfîntului Augustin de la Sân Giminiano. după ce fusese pictorul oficial al arhiepiscopilor Electori de Maienţa. Jean Goujon.în aceasta constă neîndoios aportul (Broî as"pra operelor sale" (J. 1949. apoi la Roma. Jean Născut în Normandia aproximativ la 1510. Pînă cînd a fost redescoperit. Farni-larismul cu icoanele 1-au învăţat „că deformarea coe-a este un mijloc de creaţie" (A. cu precădere. In 1512. mai ales. dar este cunoscut. la gale-ia de la Saint-Germain-i'Auxerrois. la fîntînile baptismale din Sienna etc. Benozzo Benozzo di Lese.a lucrat cu GHIBERTI la uşile bap-(isteriului din Florenţa . se detaşează. 283 GRIGORE. „Concertul campestru este 282 mentul decisiv al marii picturi. la Or Sân Michele. Strălucitor ca sculptor. In atelierul său şia făcut ucenicia MICHELANGELO. unde îl descoperă pe TINTORETTO. o atitudinea eminamente originală în vremea sa. sculptor şi pic-din Sienna. elev al lui BELLINI şi maestru al lui TIŢIAN. Lassaigne). Dar nu are importanţă: peisajul este adeva râtul subiect al tabloului. zis Giorgione. a fost influenţat de şcoala de la FONTAINEBLEAU. unde moare în 1494. mort în 1455. pe la 1475 şi-a încheiat viaţa ca fabricant de săpun şi ca inginer hidrolog.

mort în 1547. şi se căsătoreşte cu Măria de Medici. împotriva căreia s-a întors în 1545-1546. plecînd de la matriţe gravate în tipoane de metal. născut la Green-wich în 1491. Reinhard. Fiul lui FRANCISC I şi al Claudiei de Franţa. Punerea la punct a procedeului a reclamat vreo zece ani (de la 1438 la 1448) şi a cerut fonduri importante.Flu al lui Antoine de Bourbon Cfc-t • "ei d'Albret. la Revelation a'Hermes Tris-U 4'vol. în acest de 3 pUs la punct. LUVRUL etc. Desigur că de bună credinţă r" d ele i-au atribuit lui Thot-Hermes. Ruinat. Paris. 1950. HENRIC AL VIII-LEA Al doilea fiu al lui Henric al VH-lea. făcut duce de Viseu. Cum procesul a fost pierdut. Fiul lui Henric al II-lea şi al CATHE-K1NEI DE MEDICI. capitala optează deliberat pentru formulei? de ARHITECTURĂ şi de URBANISM venite din Italia (Pont-Neuf. pe malurile lui Arno. a anexat Ţara Galilor şi s-a proclamat rege al Irlandei (1541). 1943. pentru a se consacra studierii navigaţiei şi pentru a pregăti îndepărtatele expediţii maritime. CATHERINA DE MEDICI i-a fost soţie iar Diana de Poitiers. Refuzul pe care i 1-a opus CLEMENT al VH-lea divorţului a împins la schismă un rege care polemizase înainte vreme cu LUTHER şi căruia papa îi decernase în 1521 elogiosul titlu de defensor fidei. zisă din Maienţa. Rege de la 1547 la 1559. apoi a fost fabricant H oglinzi. ce a marcat debutul expansiunii portugheze (1415). Originalitatea sa onsta în topirea unor caractere mobile. Catherina de Aragon. H HENRIC AL II-LEA Născut în 1519. în insulele Britanice.Florenţa au marcat eşecul politic11 sale. nu intră în PARIS decît dună ce se întorsese la catolicism. Johannes Fust. Comanditarul său din Maienţa. Acest procedeu îngăduie obţinerea unor caractere de gravură foarte fină si de a le multiplica la nesfîrşit fără a le vătăma desenul. a domnit între 1509 şi 1547. episcop de Maienţa. în cel mai mare secret. în politica externă a fost la început aliatul lui CAROL QUÎNTUL (pînă în 1527). (BIBL. în cele două 'ucr ( mari ale sale. Biblioteca naţională şi biblioteca Mazarine posedă cîte unul din exemplarele Bibliei lui Gutenberg. Henri IV ou la France \auv6e Paris. HENRIC AL III-LEA Născut în 1551.Primul Bourbon rege al Franţei. în provincia meridională Al-garve. s-a stabilit la Strasbourg în 1434. . sub domnia părintelui său (mort în 1443). A participat. Ultimul Valois. a restabilit autoritatea a miliei de care îşi legase soarta. AL IV-LEA si Pau în 1553. Rege al Franţei din 1589. Inchietudinile dinastice şi temperamentul său năvalnic 1-au făcut să încheie cinci căsătorii succesive după repudierea Catherinei de Aragon (1533).) HENRIC NAVIGATORUL \ Născut în 1394. care a tipărit Psaltirea. după Hristos au manifestat o înviere a interesui nentru Platon şi au căutat să îi justifice filozofia ntr-un fel de revelaţie. mort în 1460. Al treilea fiu al regelui lean al Portugaliei. Ricordi politici şi Storia d'ltaliu s-a ar a fi un observator dezabuzat şi lucid şi un analis trunzător al cauzelor şi urmărilor evenimenţiale. inventatorul a avut de atunci o existenţă precară pînă ce a fost ridicat şi înnobilat de Adolf de Nassau.: M. aproape de Sagres. şi au redactat b numele lui. Rege al Franţei de la 1574 la '589. După cfe a n prelucrarea diamantelor. cărţi hermetice care conţineau o doctrina coincidentă cu a lor. apoi aliat al Franţei. i-a intentat un proces pentru neplata dobînzilor la sumele avansate (1455). piaţa Dauphine. Primul mariaj este anulat de Roma. 28* la 1394 la Maienţa. goţi r"1 m 1572 cu Marguerite de Valois (regina Mar-MEDlCia HENRIC al n-lea 5» a CATHERINEI DE_ masac l SC leaPada de protenstantism şi scapă astfel de ]a ™ Sfintului Bartolomeu.). miRl • A J Festugiere. . Ca urmare a acestei expediţii. Guten-berg a pierdut în acelaşi timp şi materialul şi a trebuit să lase financiarului exemplarele din Biblie în curs de tipărire. încît a fost fericit să vadă pedestrimea imperiala care. s-a însurat. i-a învins pe scoţieni. mort pe la 1468. Sub domnia sa. metresă._ HERMES TRISMEGISTUL ţ . s-a instalat prinţul. A fost înlocuit de unul dintre colaboratorii săi.) eiOglUaui n. o invenţie ^re urma să revoluţioneze TIPARUL. Pe său adevărat Johannes Gensfleisch. Devenit moştenitor al coroanei prin moartea fratelui său mai vîrstnic. Este asasinat în 1610.. Peter Schăffer. Dar în curînd dispare Urte şi se pune ţn fmntea uniunii protestante. la cucerirea Ceutei. cu a cărui văduvă.

Stabilit prima dată la Basel .cu precădere italieni si germani . apoi în Franţa. SIGNORELLI. El şi tovarăşii săi se pun la dispoziţia papei. Pictura sa religioasă nu este cunoscută cum ar trebui. Dintre ei. Hans Născut la Augsburg. unde a devenit pictorul curţii lui HENRIC al VUI-lea. t (im?erml) ca 0 ' cînd Francisco PIZARRO a întreprins. Marele templu se găsea la Cuzco. ALBERTI. Nepot al lui SIXTUS al IV-lea.Trismegist vrea să spună „de trei ori mare". acesta se r' SUd de ecuator' Pe platourile şi pe văile ' §1 conţinea în plus o parte din Chile actual. poate.. si m pileb^ Platon vorbise desp . duce o viaţă mondenă pînă în 1521. şi împrumutul de întreprindere. In respectul religiilor IQ. Ignaţiu. Ales papă în 1503. erau reunite în galeria de la Belvedere. fRIBL ' J T Noonan. Hans Holbein cel Bătrîn şi al lui BALDUNG GRIEN.. capitala.un gigantic monument nerealizat decît în-tr-o foarte mică măsură. Şi unele şi celelalte se dezvoltă mult în ve YVI-lea. îşi sfîrşeşte studiile la Paris. Gille. 1957. oe care îl acceptă. „Fiul Soarelui". decide să se consacre apostolatului. i-a încredinţat lui MICHELANGELO construirea mormîn-tului său .). printre care. Născut la Albissola în 1443.•..c-. dar rMvin puţin favorabil bineînţeles jocului banilor şi rJorumutătorilor de meserie. au lucrat şi la VATICAN. RAFAEL etc. Aidoma unui Mecena. din care ale lui erau o treime A doua treime constituia partea Soarelui. Rege al Scoţiei în 1567-1625 sub numele de Jacob al .. şi RENTELOR c" stituite. cu cir-de oarneni numai şi cu cîţiva cai. 28? Societatea era dominată de casta inca. Paris. IULIU AL II-LEA Giuliano della Rovere. stăpîn efectiv al pămînturilor. „inginerii Renaşterii" trebuie să fie reţinută pentru a caracteriza o întreagă familie de spirite. în epocă s-au interesat de tehnică şi au făcut-o să progreseze. în iarna dintre 1497-1498. preot din 1537. a poruncit reconstrucţia lui SÂN PIETRO. introduce cu toate acestea tru prima oară o distincţie între împrumutul de conPem pe care îl recuză. Johann Eck. Cardinal de Ostie. Dar pe de ~. ale cărei construcţii ciclopice acoperite cu aur i-au umplut de admiraţie pe cuceritorii spanioli. iar a treia fusese distribuită cetăţenilor. mort la Roma în 1513. Taccola Francesco di GIORGIO MARTINI . Sub pontificatul său. Afară de scrisori. The Scholastic analyxis of uxury. cucerirea i m°a ^imPeriul quichua din Peru). PAUL al III-lea acordă o constituţie grupului. 1-a chemat pe BRAMANTE la Roma. ricorsa. mai ales. JACOB I Născut în 1566. La sosirea lor. Suspectat de iluminism la Alcala şi la Salamanca. Kyeser. LUTHER este mai ostil decît adversarul • catolic. a scris Constituţiile. Hans Holbein a fost elevul tatălui său. împrumutului cu dobîndă. ys ÎMPRUMUT CU DOBÎNDĂ Interdicţia asupra „cametei" jenează în mod incontes a bil practica renascentistă a împrumutului cu dobin • Depunerea este condamnată de Biserică.'~^i„i si al sc"286 HOLBEIN. a mers în Anglia.unde a pictat cu precădere opere religioase a călătorit în Italia. desenul cu trei creioane (vezi CLOUET). în vreme ce opere antice proaspăt regăsite. Agricola Ramelli. „Votul din Montmartre" este din 1534. a fost creatorul Statului pontifical modern. imperiul inca era teatrul unui război de succesiune între doi Inca rivali Huascar şi Atahualpa. Camhridge. era ales Inca suprem. în particular Laocoon./. In 1540.]. lucru care a facilitat cucerirea sa' INGINERI Fericita formulă a lui B. în 1526. Exer-uwe spirituale. este ales superior al Companiei lui lisus. dar portretele sînt cele care i-au clădit faima..care. Jurnalul spiritual care îi ia la iveală temperamentul mistic şi. A murit acolo de ciumă în 1543. în care transpare uneori influenţa lui ?Bmtio modemaWSvV A' Guillermou> Saint Ixnuce de Loyola. se pustniceşte. Fiu al Măriei Stuart şi al baronului Darnley. Dificul'3 • este totuşi ocolită mulţumită SCRISORILOR u SCHIMB şi de reschimb. I IGNAŢIU DE LOYOLA (sfîntul) Născut în 1491. Zeul Tno^ al egiptenilor era identificat după Herodot cu Hernie ui grecesc şi i se atribuiau numeroase scrieri sfinte P care preoţii le păzeau cu străşnicie. LEONARDO DA VINCI. unde a descoperit. PINTU-RICCHIO. Inca instituiseră peste tot cultul Soarelui. cale. şi după o retragere la Manresa. Rănit la asediul Pamplonei. Moare la Roma în 1556. A fost adversarul lui Alexandru al Vl-lea si a fost nevoit să fugă de la Roma. şef religios. [Mass.

S-a înconjurat. a căpătat faimă prin traducerile din BIBLIE şi din Aristotel şi rin comentariile la teologia sfîntului Pavel. Papă din 1513 pînă în 1521. Aşa că Luther opune doctrinei liberului arbitru omenesc doctrina „servului arbitru". Sadolet . papă la treizeci şi opt. apoi preceptor în 1526 al copilor lui FRANCISC I. JUROS Titluri de rentă pe datoria consolidată a statului spaniol. Fiu al lui LORENZO MAGNIFICUL. apoi. S-au înmulţit în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. vicar general al niscopului de Meaux. Poetesă lyoneză care. de origine ebraică. LABE. care demonstrează o cultură încă rară în rîndul femeilor vremii. LEON AL X-LEA Giovanni de'Medici. persoană cultivată fiind. în care este ţinut de textul impus. iar Legea. un obiect de cunoaştere. născut. K KABALA Cuvîntul. LASSO. probabil în Hainaut. La Florenţa i-a încredinţat lui MICHE-LANGELO construirea faţadei bisericii . către sfîrşitul vieţii. moartă în 1566. A călătorit îndelung în Italia şi a murit la Conde în 1521. Textul biblic . La mijloc 289 este un act de^voinţă căruia nu i se poate răspunde decît printr-un act de supunere. la Nerac. apoi. dintre care mai mult de 70 de cîntece. în viziunea lui Luther. gen ui nu se poate dezvolta în libertate. silabe . a trebuit să se rpfueieze la Strasbourg.-a vegheat niciodată decît incomplet. înseamnă literal: ceea ce este primit. Sin-acordP°Slbil'tate de salvare este să se recurgă la graţia Perfeata ^ ^umnezeu celor care cred în el. cît şi faţă de convenţiile sociale şi partipriurile ideologice. atinsă de alegorie în Dezbaterea Nebuniei fi a Amorului (1522). Efectiv. Kabala. păcatul originar a vie rit în mod iremediabil firea omenească. Jacques {«scut către 1450. JUSTIFICARE PRIN CREDINŢĂ Articol fundamental al teologiei reformate. enunţat de LUTHER şi reluat de CALVIN.Vl-lea. „divinul Orlando" Şi'a petrecut anii tinereţii şi ai formării în Italia. care ne-a fost comunicată prin revefilosof' Care -nU S~ar P"cePe să fie< precum pretindea la tornistă. s-a retras în prejma liberalei MARGARETA DE NAVARRA. s-a lăsat antrenat în războaiele din Italia şi a cheltuit sume considerabile pentru a instala un MEDICI în ducatul de URBINO.dar a mai lăsat 86 de lucrări profane. potrivit căruia nu există justificare prin lucrări.Ch. Lingvist excelent. o decizie laţie C . are întocmai scopul de a demonstra inca-P citatea în care se află omul pentru a se justifica. Orlando di Născut la Mons pe la 1532. motelul. se distinge -în mod paradoxal prin spontaneitate.revelează ezoteric presupusul „lăuntric" al mesajului adresat de Dumnezeu poporului său. un fel de monolog interior care structurează fiinţa divină şi care se crează pe sine o dată cu înfăptuirea creaţiei. Opera ei. îşi dă măsura în Sonete şi în Elegii.. transmisă de la iniţiat la iniţiat. superficial şi enriitent. adică de credinţă. Partea principală a producţiei sale este constituită de muzica bisericească din care au ajuns la noi 22 de messe. cu spirite alese . Rege al Angliei şi al Irlandei de-ia 1603 la 1625. Rib-biena. singurul liber arbitru fiin(j Dumnezeu. este o interpretare ezoterică a anumitor cărţi din Biblie. a ocupat postul de capelmaistru la Munchei1-Dacă în messe. şi 129 de motete . 1-a însărcinat să decoreze Stanzele Vaticanului şi 1-a făcut arhitectul Catedralei SÂN PIETRO. Louise Născută în 1523. Lirica sa. Fire paşnică. Pr aspectele sale mai variate. Teolog şi umanist f ancez Profesor de filosofie la Paris. expune diversele faze ale creaţiei divine. p111 la moarte. Suspectat că simpatizează cu mişcarea reformată.şi a creaţia universitatea din*Roma o catedră de studii greceşti. mort în 1537. aprox.situat în elementele «jle constituive: semne. FFEVRE D'ETAPLES. 1-a protejat pe RAFAEL. care s-a constituit treptat în doctrină în cursul mai multor veacuri (Cartea creaţiei este din 135 a. In calitate de iubitor al artei. din veacul al XilI-lea).Bembo. ci numai prin credinţă. 29° . §ratuită. ce pe care le-a compus se numără printre cele mai moaşe în polifonia nerlandeză. de o bogăţie inepuizabilă de scriitură şi de arhitectură. JOSQUIN DES PREŞ Muzician franco-flamand. asur a căreia nu . Cartea splendorii sau Zoharul. îi convine de minune. alături de Heroet şi SCEVE ilustrează înnoirea literară manifestată foarte devreme la Lyon sub influenţa Italiei. independenţă totală atît faţă de estetismul cumva didactic al Pleiadei. la Florenţa în 1475. cardinal la patrusprezece ani. născut către 1450.

Slujitor mediocru al Bisericii nu a pus deloc în aplicare hotărîrile reformatoare ale celui de-al V-lea Conciliu de la Lateran. Bătălia de la An^hiari. cu Inigo Jones. Peribanez si comandantul din Ocana etc. Senior de Clagny. mort în 1635. LEONARDO DA VINCI Născut la Vinci (în apropiere de Florenţa) în 1442. în vreme c mprina engleză se întăreşte. INGINER dar şi filosof. Clădirile lor au furnizat materiale de construcţie din abundenţă. autor. Se aşază iarăşi la Milano. pictează fenta d? '""* Stînci şi Cina cea de taină.se întinde doar de la Tumul Londrei la amplasamentul actual al palatului de • stitie însă. principalul centru de distribuire a mirodeniilor în Europa. în curînd. Aurul Africii. 1960. cu deosebire în lungul Ştrandului Aglomeraţia se întinde mult dincolo de partea centrala a Tamisei şi răzbate către periferie.city . lucrează la stătuOc ^cesco Sforza. Paris. In seco-Iul al XVI-lea dezvoltarea se continuă. a pictat apoi Buna-knî\e\Jo%rtretu^ G'nevrei Benei şi Adoraţia magilor. anatomist.se substituie hanseaţilor de pe malurile Tanu 292 si aproape toate COMPANIILE privilegiate care se fmiează atunci şi care sînt londoneze. ia lui p 1Ui LUDOVIC MAURUL. Au fost suprimate grădini peste care s-au tăiat străzi înguste. 61 sînt neguţători sau postăvari. LONDRA 60000 de locuitori la sfîrşitul secolului al XV-lea. se vede. locuinţele aproape că întesează J'/rv-ul din Westminster. Pierre Născut în 1515. soldat. în seco Iul al XV-lea.Sân Lorenzo şi sculpturile de la mormîntul Medici. lemnul de vopsea şi. explică ascensiunea Londrei unde apare o burghezie bogată. °rt 'a Cloux (Clos-Luce) în 1519. dar înainte de toate. mănăstirea hierom'miţilor. care nu va fi turnată niciodată. comedii. a suferit trei cutremure de pămînt serioase în veacul al XVI-lea. petrece doi ani de zile la Roma şi pleacă înspre Franţa în 1515. care asociază tradiţii gotice. mare arhitect. Bachus. mai puţin grave totuşi decît cel din 1755. •. avîntul industriei de pos. din enorma lui producţie subzistă mai mult de şase sute de piese. finele secolul al XV-lea.Revine la F1°-pa căderea ducelui de Milano. mărginite de case adesea sordide. Nu numai Mercluint ctu^ ^ tui'i.: M. Brion. a scris un Tratat despre pictură şi note care stau mărturie cu privire la imensa curiozitate a spiritului său. timp de o jumătate de veac. terminat în 1517. însăşi viaţa lui Lppe. Epoca Renaşterii surprinde aici mai întîi „stilul manuelin". Instalarea hanseaţilor din 1281. decoraţie Italiană şi elemente împrumutate din repertoriul maritim ori exotic: turnul din Belem. cu începere din 1546 (aripa de sud-vest a curţii pătrate). Cel mai hun alcalde este regele. căreia nu i-a înţeles. declinul tîrgurilor din Champagne. După retragerea factorului portughez din ANVERS (1549) este. Lisabona. Leonard de Vinci. Prin concordatul din 1516. Insin i 1499 constituie marea perioadă milaneză. Aici realizează 291 se 1 ««S '* fe • -«Gioconda. Un rol important în istoria oraşului a avut şi eliminarea mănăstirilor. pe unde CIUMA şi focul urmau să facă ravagii în 1665-1666. mirodeniile Indiilor Orientale. perspectivă şi anatomie. gravitatea. LOPE DE VEGA Născut în 1562. tragi-comedii şi autox sacramentale* datează de la sfîrşitul extrem al Renaşterii (prima jumătate a secolului al XVII-lea). la Carnavalet şi mai ales la LUVRU. mort în 1578. LORENZO MAGNIFICUL . Majoritatea pieselor sale. In 111 jma lui 1400. Afară de vreo patruzeci de uutos sacramentale*. în 1600. Inimitubiul realizator al . şi a asistat neputincios la revolta lutherană. Thp-as Gresham construieşte Bursa (Royal Exchange). A lucrat la Paris cu Jean GOUJON. oraşul . aventurier de toate felurile este la fel de bogată în peripeţii pe cît este şi teatrul său. apoi afirmarea stilului „purist" în tradiţia lui ALBERTI (biserica Săo Amaro). dar influenţa italiană nu a triumfat cu adevărat în arhitectura londoneză decît în veacul al XVII-lea. (BIBL. la Londra Renaşterea a izbucnit cu intensitate. Din 88 primari. mai bine de 100 000 la începutul celui de-al XVII-lea. trestia de zahăr din Brazilia explică dezvoltarea oraşului în care s-a fondat. canonic la Notre-Dame şi consilier al parlamentului. călător. la răsărit si la miazănoapte. dinte care cele mai cunoscute sînt Pedeapsă fără răzbunare. O dată cu ridicarea capelei lui Henric al VH-lea la Westminster. Leda şi două Madone. căci aproape un sfert din city le aparţinea. la. Pnma perioadă florentină durează pînă în 1481. l . Cel mai fecund şi mai popular dintre dramaturgii spanioli ai „secolului de aur". actor. Fiul natural al unui otar. în 1571.v/uma/oului. 225 000 în 1600. a întărit autoritatea regelui Franţei asupra Bisericii galice. Aici moare patru ani după aceea. ' mecanică. Casa da India e da Guine. tav în secolul al XV-lea. la jubeul de la Saint-Germain-rAuxerrois.) LESCOT. w™ Clevul lui VERROCCHIO. LISABONA 65 000 de locuitori la mijlocul secolului al XVI-lea. Steaua Sevillei.

Paris. suveran medieval şi modem. şi-a atribuit la moartea nepotului său -probabil otrăvit (1494) . Aici este sub-stareţ şi. în 1527. în Saxa. este una din personalităţile regale cele mai complexe din istoria noastră. 1-a şi părăsit destul de repede după bătălia de la Fornovo (iulie 1495). însă într-un grad mai atenuat faţă de cum ni 1-a desemnat multă vreme legenda. 1953. A accentuat centralizarea politică şi administrativă. care a adăugat un etaj construcţiilor iniţiale. LUVRU . născut în 1452. Rînd pe rînd.) LUDOVIC MAURUL Ludovico Sforza. lorilor şi pe cei din oraş că pe viitor are de g1110 294 . zis Magnificul. nici el. Spri-jinindu-se la început pe francezii care se găseau pe atunci în Italia. ce vor fi continuate sub HEN-Ric'al IMea şi sub HENRIC al III-lea. la 1483. Rege al Franţei din 1498 în 1515. de ducele de Bur-gundia. după formularea doc trinei . îi pune pe ^ IESCOT şi pe J. lui Eduard al IV-lea şi lui Carol Temerarul. refuză să se ducă însă lansează un Apel către un viitor conciliu (15 m' Anul următor are loc la Leipzig celebra „dispută" cu Johann Eck ce urmează. liene. ocazie DINŢ] desc°Peră doctrina JUSTIFICĂRII PRIN CRE-95 de t "^ octombcie 1517 afişează (probabil) cele toată G^ ^redactate în latineşte). Abia după eşecul conjuraţiei Pazzi >> maturizat de vîrstă. politic şi economic. Intră a ermitn de la Simţul Auguslin într-un moment cînd to/r(j8ătea Să înceaPă dreptul. îi cere lui Ph'libert DE L'ORME.în 1512. A purtat campanii în Italia. 2 ]a Luvru. LUDOVIC AL XII-LEA Născut în 1462. Părăseşte mănăstirea din Erfurt pentru acel ttenber8. Doar vila Poggio la Cajano a fost o realizare artistică demnă de bunicul său. a îndepărtat pericolul englez. Convocat la Roma. a acceptat de bună voie un rol de arbitru în politica italiană. Apoi. Diplomat într-o măsură mai mare decît om al războiului.GOUJON să înceapă cele două • ' de vest şi de sud. unde a murit în 1508. ale cărui sfaturi judicioase trudeau la menţinerea păcii în peninsulă.coroana ducală de Milano. s-a arătat a fi şi violent. Scriitor şi poet. apoi la universitatea din Erfurt. în prelungirea războiului de O Sută de Ani. Ludovic a intrat în ligă contra lui CAROL al VUI-lea. Acesta fi unit cu Luvrul prin „Galeria Mică" (de unde tocepe Luvrul şi perpendicular pe chei). în 1520. Capturat la Novaro în aprilie 1500. să îi construiască un castel într-un loc numit „la ţiglărie" (Tuileries). reuşind să îi ţină piept pa-293 •£* pei Sixtus al IV-lea şi ajungînd să se împac% cu regele din Neapole. în 1563. apoi prin Galeria de la malul apei" începută de Catherina de Medici şi terminată de HENRIC al IV-lea. Domnia sa este dominată în interior de lupta contra celor mari. Ludovic Maurul a fost reţinut la Loches. mai ales din raţiuni financiare. De altfel. de propriul frate. Fiu al lui Charles d'Orleans şi al Măriei de Cleves. autoritar şi familiar. Franţa şi-a reclamat din nou drepturile asupra ducatului Milano. subtilizînd printr-o singură lovitură teritorii care au venit să îi mărească regatul: Artois. Impulsiv şi circumspect în acelaşi timp. Pe planul afacerilor. după insurecţia Jefuire"1^0 Naidi la Prat°' sau cînd a C0115'111^ la (1478. FRANCISC I îi anunţă pe magistraţii negul-». ale căror intrigi şi alianţe au ridicat incidentele la rang internaţional. la Eisenach. la venirea lui LUDOVIC AL Xll-lea. v°lterrei. Loren-zo a fost de bună seamă un protector al literelor şi al artelor. (BIBL. Elev la Magde-urg. subtil şi realist. s-a descotorosit de ducele de Berry. în 1498. a militat mai cu seamă în direcţia dezvoltării producţiei şi a schimburilor într-o Europă în plin avînt. Fapt este că Lorenzo. Ele sînt colportate în erniania. LUDOVIC AL XI-LEA Născut în 1423. la sfîrşitul domniei. Născut la Plo-enţa m 1449> mQrt ^ Careggi în 1492 Succedîndu-i manUf SaU' Piero cel Gutos' în 1469' la încePut nu $i-a prob at autoritatea Şi darurile politice pe care le va Prim3 mm ap°'' Pe de altă parte' Pe durata acestei lui B penoade. Pe de altă parte. Atunci cînd ducele de Orleans a vrut să reclame moştenirea Visconti. a poruncit mai puţine construcţii decît COSIMO. Ceea ce a înfăptuit pe dublu plan. nici Francesco Sassetti nu au ştiut să dirijeze BANCA ferm-filialele au tras obloanele unele după altele. în 151 s5' tlmp' Profesea2ă la universitatea oraşului. Mecena şi protector al artelor. Dar.Lorenzo de MEDICI.: L. Hautecceur. Roussillon etc. Luther le reazemă pe 97 de justificări (Resolutionex). fiindcă împrumutaseră foarte mult unor SFORZA. a cucerit ducatul de Mila"0' dar a fost pînă la urmă izgonit din peninsulă de Liga Sfîntă (1513). ratherina de Medici. reuşeşte cel mai adesea să desfacă opi să împiedice coaliţiile. Franche-Comte. este considerabil. Face în 1510-1511 caiace"'1. Ludovic al Xl-lea. Martin Născut la Eisleben. a isprăvit de reorganizat armata. Rege al Franţei din 1461 în 1483. zis Maurul. Pune să se demoleze donjonul înalt Uin etri care deăşea în înălţime toate donde 30 • le din Franţa. s-a vădit bărbatul înţelept al politicii ita. Histoire du Louvre. ROMA. LUTHER. Din cu ci C0™entea2ă aici Epistolele sfmtului Pavel. devenită văduvă.

Aldo Teobaldo Mannucci. a fost bîn-tuit de grija pentru adevărul istoric. care abordase la 21 octombrie 1520 strîm-toarea care îi poartă numele. de tipuri sau regimuri. dar. însă puţin comun. născut în 1480. în definitiv. de redactarea a două catehisme. a îs diverse tratate între care o Gramatică greacă şi o f " '"' Horaţiu şi a întemeiat în 1500 o ACADE-elenistă. caută să extragă din propria experienţă politică şi din studierea istoricitor Antichităţii principiile unei arte de guvernare capabile să remedieze această instabilă situaţie. el accentuează cu privire la importanţa extremă pe care o au împrejurările particulare în care aceste regimuri funcţionează sau se alterează. mort la Mantova în 1506. sora mai mare a lui 297 FRANCISC I. este excomunicat şi pus la stîlpul infamiei în imperiu la anul 1521. 1534). pentru a o îndupleca înspre o direcţie sau alta. A murit în 1515.şi lucrări mai ales religioase — Christos mort (Brera). Alberto Pico. epistolelor şi Profeţilor. Nepotul acestuia. arhitect şi gravor. După studii la ROMA şi FERRARA. dar a trăit constant la Wittenberg. 1531). neliniştit de disensiunile florentine. aici rezultă caracterul practic al reflexiilor sale prez£ • 11 •*• c oft" ţaţe ca tot atîtea sfaturi adresate „Principelui . unul dintre cei dintîi care au făcut din germană o limbă literară. poate singurul printre contemporani care s-a inspirat direct din mar-murile aduse din Grecia sau găsite în Italia. dar există totuşi o marjă suficientă de manevr 296 tule cazuri.cu exactitate. Viaţa sfîntului Jacoh din biserica Eremitani di Sant'Agostino din Padova . în 1490. Frica din grădina Măslinilor şi învierea (Tours) . în 1521 în cursul unei bătălii împotriva băştinaşilor. la două ordine fundamentale. . Anul 1525 este marcat de luarea de poziţie contra ţăranilor răsculaţi. A scris şi ea.dar a fost şi sculptor. s-a stabilit pentru un timp la PICO DE LA MIRANDOLA. Patriot. lucruri care îi demonstrează curiozitatea de spirit. Multă vreme pictor oficial al familiei Gonzaga din Mantova. Andrea Născut aproape de Vicenza în 1431. 1469-1527. R^\ BELAIS i-a dedicat Curtea a treia. A murit la Eisleben în 1546. începe traducerea BIBLIEI.a numeroase tratate. . Ultimile lucrări poetice nuanţează prin oarecare dezamăgire misticismul maturităţii (Oglinda sufletului păcătos.„sacerdoţiului universal". „Noua Academie". începînd m 1494^ editează pe cei mai mari clasici greci şi laim. Portughez. de mariajul său şi de ruptura cu ERASMUS pe problema servului arbitra. a lucrat după aceea la ROMA şi la FER-RARA pentru Isabela d' Este. Magalhâes. căci graţie acestor situaţii. Acest pictor pasionat de antichitate. zis Aldo Manuzio cel Bătrîn.Fiică a lui Carol s Şi a Louisei de Savoia. în egală măsură. După cum şi ^ important a fost mecenatul ei în favoarea scriitorilor si artiştilor care i-a adus faimă printre contemporani. Refugiat la Wartburg.1492' moartă m 1549. al monarhiei şi al republicii.'s-) E1 însuţi fiind umanist. Dacă îşi imaginează că poate clasa diferitele guvernări într-un număr limitat. dragostea de viată şi o spiritualitate care transpare pînă şi în povestirile uşoare din Hep-tameronul publicat în 1558. Născut în 1450. Amurgul vieţii sale a fost ocupat de traducerea Bibliei (prima ediţie. MANUZIO. şi autori contemporani (Bemscri d112™0' ERAS' -. Principalele opere teo logice ale lui Luther sînt. se însurase cu fiica lui Jacopo BELLINI. 1-a ajutat să se stabilească la VENEŢIA ca tipograf. Mai mult decît asupra principiilor. variabile în funcţie de timpuri şi de ţări. din 1520. în 1521-1522. Influenta s~ politică la curtea lui Francisc I a fost de multe ori i!T1 portantă în primii ai ani regelui. detaliul adevărat. după care revine la Wittenberg. se apleacă asupra situaţiilor concrete. m *• diţiile schimbătoare din mijlocul cărora acesta ca să-şi asigure şi să-şi perpetueze reuşita. rade apoi în dizgraţie şi se pune în slujba lui CAROL ni UNTUL. că fatalitatea guvernează în largă măsură treburile ^ ^ neşti. MANTEGNA. Se căsătoreşte în 1509 cu ducele d'Alen 9011 care moare în 1525 şi se căsătoreşte doi ani nia' tîrziu cu Henri d'Albret. în-tr-un stil hazliu şi necăutat. predici si comentarii ale Psalmilor. A fost nu numai teolog.. Crucificarea (la Luvru). Fără ^ ' . născut şi mort la Florenţa. M MACCHIAVELLI Niccolo Machiavelli. ci şi un scriitor remarcabil. reduse. Voiajul său împrejurul lumii este de remar-t prin spiritul ştiinţific ce prezidează la organizarea Ca Magellan. DE NAVARRA d'0re m. au a se adapta aceste regimuri pentru a se stabiliza şi conserva. rege al Navarrei. ser-te inţ^ în marina portugheză şi luptă la Malacca. a fost ucis de filipinezi. Doc trina sa este condamnată de LEON al X-lea. A fost pictor de fresce -Camera soţilor din Mantova.

Dacă unele afecţiuni precum lepra tind să se restfîngă. Puterea familiei începe cu Giovan-tiicci. s-a căsătorit în 1601 cu HENRIC al IV-lea. coroborată cu setea de a şti. Boemi'a. în traducerea unor opere sacre (Psalmii) în limba vulgară. la vîrsta de douăzeci şi şapte de ani. 1947. Fiul său.) MEDICI armhe de bancheri care îşi face apariţia la Florenţa în al XlII-lea. în principal Austria. ocupă la moartea tatălui său postul de valet de cameră al lui FRANCISC I. cu fiica regelui R miei şi al Ungariei. fiica Temera-întu. Pare şi Vesale nu pregetă să se elibereze de ştiinţa anticilor. 1549-1609). Florenţa este atunci guvernată de cardinalul Giulio (1478-1534) care va deveni papa CLEMENT al VH-lea şi va intra în conflict cu CAROL QUINTUL. Paracelsus. cava ?. Acest pictor de geniu. După împăcarea papei cu Carol Quintul. New York. măreşte cu abi-rem — familială şi resursele băncii. Ferdinand I (Ferdinando. iL BÂTRIN (1389-1464). A history ofmedlcine. care va fi asasinat în 1478. Familiar cu lumea bun şi cu regele. MAXIMILIAN I Născut în 1459. acesta este înlocuit de Cosimo I. pe care pune stăpînire. Rămas văduv. cu Ambroise PARE. Nepoata lui. iar această ruptură. Astfel. Fiul său Pietro este alungat de către florentini în 1494. ed.o republică efemeră (15271530). Anumite boli. ^'Sffi. se întoarce aici în 1512. Piero cel Vreme 4416~1469) nu cîrmuieşte firma şi oraşul decît e cinci ani. dar în continuare trebuie să se refugieze la Nerac. la Geneva. El se declară de partea poporului. viitoarea regină a Franţei. Dar familia revine la Florenţa. Fiul său. nu-şi rezerva mai puţină libertate. mai cu seamă de Jacopo DELLA QUERCIA. apoi la Ferrara. El continuă prudenta gestionare loartea lui Piero oferă prim-planul lui I zis Magnificul . „Rege al romanilor" m 1486. Lorenzo al II-lea. Giovanni viitorul papă LEON al X-lea (14751521). care apare în Epistolele sale şi se manifestă. graţie lui PARACELSUS. şi ceea ce rămînea din finearia după de/astrul de ia Mohacs (1526). Filip cel Frumos a fost căsătorit cu fU'U1 e fata lui Ferdinand de Aragon şi a Isabellei. pe timpul căreia se declanşează decăderea familiei. Cartiglioni. devine mai eficace şi mai puţin barbară. tatăl Catherinei. iar leacul suprem rămîne sîngerarea. După jefuirea Romei din 1527. timp în care chirurgia. Amto-mia progresează cu LEONARDO DA VINCI si VE-SALE. Marea istorie a BĂNCII Medici s-a încheiat. dar. duce de Florenţa aşadar. i-au ofeit coroana lui Ferdinand. (BIBL: A. A lucrat la ROMA şi la FLORENŢA. GER şi. Stiria. după conjuraţia Pazzi. au parte de bune descripţii. apar maladii noi (scorbut. Asasinat de Lorenzino. este încarcerat la Châtelet în 1534. la moartea lui tronul îi revine fratelui lui Cosimo. Urmează domnia lui Cosimo al II-lea. Tirolul. Fiul unui poet „curtean". sudoare englezească). ceea ce explică 'intervenţiile sale la Milano. florentinii îi alungă pe Medici şi proclamă republica . prin aceasta. unde moare în 1544.s pOpiiul lor. zis Masaccio. CAROL QUINTUL. provoacă bancruta de la Monte dei doti. a Il-a. apoi mare duce de Toscana în 1569. Maximilian. Fiul său. Ferdinand. primeşte de la papă titlul de căpitan general al Bisericii şi ducatul de URBINO. într-un alt registru. care nu s-a putut căsători cu Anne de Bre-taene. Mai in'l'ana căsătorit cu Măria de Burgundia. însărcinată cu împrurnu turile oraşului florentin. a fost influenţat nu de pictorii vremii sale. creatorul portului Livorno. oarecari progrese se constată în farmacologie. şi-a "Datorit celălalt nepot. se va dovedi fecundă pe termen lung. Lorenzo este şi el un mecena. MEDICINĂ Progresele acesteia în Renaştere rămîn modeste. Clement Născut la Cahors în 1494. De ^eafn moştenirea impresionantă care i-a revenit fiului •mareal Jeannei. Giuliano. MASACCIO Tommaso di Ser Giovani. a încercat să creeze o orSaIl'î xj. Din toată opera sa au rămas doar nouă fresce şi vreo zece tablouri. Francesco îi succede. financiară imperială. Face din Flo-Guto C/lpltala UMANISMULUI. Obţine iertarea. bunăoară sifilisul. mort la Roma în 1428. . la Chambery şi în fine la Torino. în plus. împărat în 1493. născut în 1401. A obţinut concursul eficace al băncii r . Alexandru I este făcut duce de Florenţa. UMANIST. în sfîrsit. Continuă să se desemneze toate felurile de boli sub termenul generic de „fierbinţeli". prin cheltuielile sale numeroase. Personaj şi realist şi himeric (ar fi vrut să se facă papă şi să se călugărească). DONA-TELLO. Măria. la Veneţia. mort în 1519. la sosirea regelui Franţei CAROL al VlII-lea. Dar fiind că i se bănuieşte o simpatie pentru Reformă. după Măria de Burgundia. Politica matrimonială a lui IV a fost abilă şi a avut consecinţe importante. Şi totuşi. şi Carniola. Cum nu are urmaş pe linie masculină. cînd şi extinde dominaţia asupra întregii Toscane.MAROT. s-a recăsătorit cu Blanche Sforză. A unificat statele ereditare ale caselitia Habsburg. mariajele puse la cale de Maximilian le asiguraseră Habsburgilor teritorii pe •are le-au stâpînit după aceea vreme de mai multe veacuri.(1449-1492) şi fratelui 299 1 "*' I mai mic al acestuia. ci de sculptori: GHIBERTI. sifilis.

Dar prima ediţia a Eseurilor a găsit audienţă în faţa unui public mai larg. Nu s-a mai îngrijit nici de ea. Memling nu a fost novator. MILANO Circa 100000 de locuitori la sfîrşitul secolului al XVTT °U PUtin peste 12000° la începutul celui de-al di . poezie chiar. zis Melanchthon. scrie Malraux. Cu La Boetie. „şi-ar putea procura plăcerea" de a-1 regăsi în întregimea lui. încă mai mult. după moartea lui. Hans . funcţie de care se va învrednici şi el în 1581-1585. mai cu seamă în frescele de la Capela Sixtină: cele ale bolţii pe care a pictat-o de la 1508 la 1512 şi. MONTAIGNE Născut în 1533. ci spre folosinţă părinţilor şi amicilor care. apoi la parlamentul din Bordeaux. pictor. dar a dus tehnica flamandă la punctul extrem al perfecţiunii. a şi scris. la Bordeaux. arhitectură. Primul moment a însemnat începerea catedralei (ca şi mănăstirea din Pavia).Stupperich.. (1531). Eyquem. 1960. Claudio o . a pierdut singura fiinţă de care a fost profund ataşat.) MEMLING. în secolul al XVI-lea. Tatăl său fusese primar la Bordeaux în 1554. prin Formula concordiei. fiind e umanist şi prieten al lui ERASMUS. MICHELANGELO Sculptor.MELANCHTHON Philipp Schwarzerd.„ Vel mai al Bruges-ului dintre pictori se naşte lingă Mainz între 1430 şi 1440 şi moare în 1494 la RRUGES. dar fără gîndul de a face o carte. Provenit din două bogate familii de negustori. Posedă curţii" r ? ° remarcabila instituţie muzicală. Montaigne ocupă în literatura şi gîndirea franceze un loc foarte aparte. pe linie paternă. după „disputa' cu Johann Eck. la treizeci şi nouă de ani.clasicismul va avea oroare eu . născut în 1497../oNTEVERDI. este mai sculptor cînd pictează decît chiar cînd taie piatră. este restituit împreună cu ducatul fiilor lui LUDOVIC MAURUL.au 30» discipoli şi adversari ai lui Melanchthon. Chastel). prin grandoarea geniului sau . De atunci încolo şi-a petrecut vremea cu cititul. unde se stabilise în 1466. El este acela care a redactat Confesiunea de la Augsburg în 1530 ş Apologia acestei confesiuni. în cele din Judecata de Apoi (1536-1541). talele P CUltUra orezului. Lipez (de origine portugheză) pe linie maternă. Loci communes theologiae (1521) au constituit prima dogmatică protestantă. De unde şi intensitatea angoasei exprimate într-un mod aproape insuportabil în sculpturile neterminate şi. Michel Eyquem a împrumutat numele de Montaigne de la un mic domeniu cumpărat în Perigord de un străbunic (1477). însă din 1571. primul spital laic din lume Milano. apoi de la 1515 la 1521. Michelangelo Buonar-roti s-a născut în apropiere de Arezzo în 1475 şi şi-a împărţit viaţa destul de regulat între FLORENŢA şi ROMA. „capela e|e două momente de apogeu din răstimpul 301 perioadei noastre se situează pe timpul lui Gian Galeaz zo VISCONTI. . această operă este „cu toată evidenţa una.armurăria şi manufactura de' A Un dln aur şi din argint prosperă aici -. dar dintre care numai una a supravieţuit. al doilea. ' R.el face figură de solitar. Totuşi. în 1587. poet. A devenit prietenul şi principalul discipol al lui LUTHEK pe care 1-a însoţit la Leipzig. Nici om Renaşterii. Acest sculptor care dispreţuia pictura . mort în 1592. reconstruirea castelului şi edifi carea lui Spedale Maggiore. aflat în mîinile Fran(ei de la 1499 la 1512. după studii de drept care i-au permis să intre consilier la curtea din Perigueux. în 1519. a meditat asupra lui însuşi. duce de Lombardia începînd cu 1397 şi sub Francesco SFORZA (1450-1466). Profesor de greacă la universitatea din Wittenberg. din cele mai puţin senzuale din cîte se află". revelă o forţă unică. îşi vînduse această ultimă slujbă pentru a se retrage la conacul din Montaigne. adevărat pînă la evidenţă în această însumare de sine căreia i s-a consacrat ca unui fel oe căutare a absolutului.~!?a' date fn'nd războaiele din Italia şi apoi ciuma tect °raş industrial ." Arta lui Michelangelo domină deopotrivă toate stilurile şi scapă definiţiei" (A. Faure). o concep care admite colaborarea credinciosului la actul m ^ irii. A doua ediţie întregită a apărut în 1582. arhitect. unde a murit în 1564. Berlin.Oraşul este şi una din capi-LEONADnaŞterii' căci aici lucrează BRAMANTE şi din I47n ' la sfîrsitul secolului al XV-lea. mort în 1563. nici clasic . nici de soţia sa. prin grija fiicei sale spiritu^ D-ra de Gournay. apoi o a treia la Paris." (E. nu a admis niciodată pe de-a-ntregul doctrina servului arbitru şi îndinat din ce în ce mai mult către „sinergism". luteranii s.. sculptură. Izolat de contemporani care îl considerau supraom. Melanchthon. dar în 1580.pe~ care o considera o treabă infantilă nevrednică de un bărbat.. 302 . de la care a avut şase fiice.„singur ca un gîde" . Totuşi. „Trei papi au decretat distrugerea Judecăfii de Apoi". A luat în căsătorie o moştenitoare cu dotă respectabilă. pictură. Milano se el'?3 U" teritoriu fertil unde. Dar Francesco H Sforza moare în 1535 şi statul milanez devine oficial posesiune a Spaniei.afară de frescă . După moartea părintelui Reformei.„întreaga sa operă.

A dorit să facă din ROMA capitala Renaşterii. după care va Pe . Paris. Muzica religioasă ia amploare pe măsură ce se dezvoltă şi se înmulţesc măiestriile şi „capelele" princiare. stă sub dinas-° aragoneză. Thomas Născut în 1478. 1959. gNTZER. Monte însemna atunci acumulare de numerar .: F. prin intermediul bancherilor. Paris.-n j53 şi pînă la moarte. Rolul sau în ciuda prosperităţii datorate industriei lînii şi tăsii. (BIBL: J. noutatea vremii este enorma dezvoltare a muzicii profane. iar muzica instrumentală capătă independenţă. încoronarea Poppeii. mai bine de douăzeci de ani.. este la fel de scăzut ca al Florenţei. este reprezentată în 1 607 v dar opera cea mai remarcabilă rămîne. II.arcu de triumf de la castel NUOVQ (mijlocul veacului ai XV-lea). în 1643. Michel. principalul sediu al Renaşterii din Germania. Opera se naşte în jurul lui 1600. Luther lansează formula „coralelor". (BIBL. fără îndoială. MUZICA în Renaştere ocupă un loc aflat pe o poziţie crescătoare în civilizaţia occidentală. cunoaşte în epocă o oarecare strălucire artistică .muzicale se găsesc flamanzii şi italienii. Vie economique et sociale de Rome dans la seconde moitie du XVIe siecle. Encyclopedie de la musique.în 1567 la Cremona. Cea dintîi melodramă. „Rentele asupra primăriei" din Paris. NICOLAE AL V-LEA Tornmaso Parentucelli.. în epoca Renaşterii îşi încetează rolul exclusiv. dar astăzi este alătur mai degrabă „milenariştilor" Evului Mediu. scris" impătimit al Aticilor şi mai ales al lui Platon. unde se scurg anii copilă-si ai tinereţii. mort în 1535. Vene» 30* rînd ai oraşului Livorno. a demisionat. în limba 'populară. în fruntea mişcării. la începutul secolului al XVI-lea. Johannes Ockeghem (1420-1495). devine cancelar al regatului în . MONTI Numele şi formula sînt neîndoielnic venite de la FLORENŢA..) N NEAPOLE Oraşul cel mai populat din Italia de-a lungul Renaşterii. Făcut pri zonier în bătălia de la Frankenhausen (1525).sens care se regăseşte în expresia „munte-de-pietate" care datează din veacul al XV-lea. fondator al unei ACADEMII. JUROS spaniole şi luoghi di monti demonstrează creşterea apelului făcut de guvernele din secolul al XVI-lea. Prieten cu ERASMUS. a Wt executat puţin după aceea. ^Orfeo. Chemat la putere Ţ HENRIC al Vffllea. se angajează la douăzeci şi trei de ani n-61făret şi interpret la violă la curtea din Mantova. Se perfecţionează viorile şi violele. °tuJwA_ poate rivaliza în această privinţă cu FLORt VENEŢIA. S-a îngrijit mai mult de arte şi de literatură decît de misiunea sa de conducător al Bisericii. NURENBERG 40000 de locuitori. Guillaume Dufay (1400-1474). unde au desemnat mai întîi împrumuturi municipale.19 Deoarece era catolic şi se opunea divorţului reSal. Palatul regal (1600) . Delumeau. Lăuta cunoaşte o vogă intensă. Alături de AUGSBURG. Membru al opoziţiei sub Henric al VH-lea căruia n reproşa simpatiile sale pentru Franţa şi pe care îl acuza de cruzime faţă de adversari. Thomas mai cn ? preaJ'ma Jui 1489. După Guillaume de Machaut (aprox. expresie a unei civilizaţii mai învăţate şi mai laicizate^ decît cea de altădată. şi Sannazzaro. Orlando di LASSO compune cincizeci de messe şi şapte sute de motete sau răspunsuri. t. Monti pontificale din veacul al XVI-lea au fost împrumuturi lansate de II papalitate garantate printr-un venit anual definit net. MILANO sau ROMA. născut în 1398. cu Pontano. Papă din 1447 «n 1455. Muzica sacră spaniolă atinge apogeul cu Tomas Luis de VICTORIA (către 1535 . După 1442. capelmaistru la Sân Marco din Veneţia. Totuşi.) MORUS. 1300-1377). scrisă la şaptezeci şi cinci de ani. Fondator al Bibliotecii vaticane. în 1495 asistă la sosirea trupelor franceze "ar începînd cu 1504 este supus spaniolilor. a C"t cut aic. Nu există gen de compoziţie care să nu-1 fi practicat. 3 voi. Orga mare devine solistă. JOSQUIN DES PREŞ (1450-1521) asigură înflorirea polifoniei şi arta contrapunctului care suprapune mai multe melodii PALESTRINA (1526-1594) este cel care duce la perfecţiune idealul polifonic si ştiinţa contrapunctică a flamanzilor. unui public larg.aprox.şi literară. 1608). după care a fost arestat şi executat pentru^înaltă trădare (1535). Unul din personajele cele XVl-ie |Versate ale istoriei germane din secolul al • «toriografia marxistă a văzut într-însul primul 303 P revoluţionar al epocii moderne. cîntate de credincioşi. Pe de altă parte. datorată situării între Mediterana şi Baltica^ precum şi în proximitatea minelor . a a un m i"'^ ° 'ucrare „despre cea mai bună constituire 61 rePublici" pe care a numit-o Utopia. imnuri pe o voce sau pe mai multe voci. Prosperitatea economică. Jurist şi om de stat englez. 1958-1961. „ultima etapă a unei progresii magistrale".

dezvoltarea orăşenească se reia iar stilul flamboyant se răspîndeşte la Saint-Severin. Parcelările se fac alandala. CAROL •" IX-lea şi HENRIC al ÎÎI-lea. teatrul olimpic. şi la Santa Măria Maggiore. protejat de un poet umanist care 1-a botezat Palladio. pe la 1509. P. Geneve.e în 1575 PARIS xr j se cunoaşte cu exactitate populaţia între veacurile yţV-lea şi al XVI-lea. merită să fie trecut ca iniţiator al paleogreografiei întrucît a fost cel dinţii care a propus o interpretare corectă a fosilelor. timp de şaisprezece ani de zile. Primit maestru bărbier-chirurg la Paris «J 1536. el însuşi teoretician al ARHITECTURII. Pont Neuf va fi terminat în 1604. A împărtăşit numeroase credinţe naive ale vremii. în ajunul Războiului de o Sută de Ani. Tăietor în piatră. la Veneţia. mort la Paris în 1590. (BIBL. a fost apoi chirurg al armatei. alături de LASSO. Paracelse et sa amception de Iu nature. Lot. şi în Terra Ferme veneţian. cînd a murit. n llinger. J. „bazilica paladdiană". LESCOT lucrează la . gravură pe lemn etc. mort la Vicenza în 1580. şi şi-a petrecut toată viaţa la Roma. un meşteşugărit remarcabil -orologerie. GOUJON termină fîntîna Inocenţilor. CATHERINA DE MEDICI îi încredinţează în 1563 lui Philibert de l'ORME construcţia palatului Tuileries. potrivit lui Ph. în 1526. 1950. trei biserici. protecti" CATHERINEI DE MEDICI şi a conetabilului de Mont morency. unde i-a urinat lui Orlando di LASSO. fusese lăsată departe. Izbînda i-a adus.şi un patriciat luminat sînt explicaţiile dezvoltării intelectuale şi artistice de Ta finele veacului al XV-lea şi începutul celui de-al XVI-lea. Pirckheimer. Şi totuşi. cartograful Martin Behâirn. artişti precum Peter Vischer şi îndeosebi DURER. în veacul al XVI-lea. FRANCISC al Il-lea. palestrina a fost. Ambroise Născut în împrejurimile Laval-ului. matematicianul Regiomon-tanus. cel mai important succesor al lui ALBERTI şi al lui BRAMANTE. PAUSSY. A stat închis la Bastilia în calitate de eretic şi a murit aici în 1589 sau 1590. PALESTRINA Giovanni Pierluigi s-a născut la Palestrina. I se datorează: la Vin-cenza mai multe palate. PALLADIO Andrea di Pietro. Si s-a înverşunat să descopere taina faianţei emailate ua liene. în circumstanţe rămase neelucidate. Reforma a fost introdusă la Niiremberg în 1525. a fost editor al lui Vitru-viu.: R. al curţii pe ling HENRIC al îl-lea. edi. porticuri şi atriumuri. H. apoi olar şi. Celebru mai cu seamă datorită emailurile multicolore ale ceramicii sale. în '594. a scris 103 messe şi peste 300 de motete şi a Iost. şi 200 000 după F. Cîteva nume ilustrează această dezvoltare: umanistul W. între care Sân Gior-gio Maggiore. Prima datare serioasă este din 1637. în vederea intrării „triumfătoare" a lui HENRIC al Il-lea din 1549. Saint-Germain-rAuxerroise. a fost reluată recent. Pe vremea lui Filip cel Fru-s ar f i numărat 80 000 de locuitori. înainte de toate. Născut la Padova în 1508. A fost pasionat de ruine antice.LUVRU din 1546 în 157 1. conceput de el dar realizat după moartea sa de Scamozzi. zis Paracelsus. Palladio este. Dar acest practician careiei cunoştea incomplet pe antici a fost creatorul cmrur£.a. sînt uniforme. a fost numit '•'M profesor de MEDICINĂ la Basel unde a scandalizat ex-primîndu-se în germană şi unde a pus să fie arse operele lui Galenus şi Avicenna. Blaser. deşi era hughenot. 305 JK. apoi capelmaistru la Sân Giovanni in Laterano. A murit la Salzburg în 1541. Oraş haotic dar . . A contribuit la dezvoltarea chimiei. reconstruit în 1500. un muzician al Bisericii. l Născut la Einsiedeln în 1493. casele de la podul Notre-Dame. influenţa italiană se manifestă. în 1525. Parisul şi periferiile aveau atunci 415 000 de locuitori. întruchipează purismul arhitectural din epoca Renaşterii şi este unul dintre fondatorii clasicismului. cel mai mare maestru al ^uzicii religioase din a două jumătate a veacului al AVI-lea. la Saint-Medard etc. Oraşul s-a mărit mult în secolul al XVI-lea (exceptînd recesiunea demografică provocată de războaiele Ligii). zis Palladio. aici a fost cîntăreţ la Sixtină. A înlocuit ligatura arterelor cu cauteriz 306 complete a» (os. a fost înmormîntat în bazilica SÂN PIETRO.) PARE. Bernard nio™]dlt0rUl faPturilor de lut ale Regelui şi ale Monse-mir Conetabil Montmorency" s-a născut într-o faâuîi tSăfCă PC la 1510' s"a însurat la Saintes> a fost s 'dar. vechea Preneste. admirabile l vile a l'antique cu frontoane. dar rămîne de factură medievală prin străzile strimte şi întortocheate şi prin podurile stînjenite de locuinţe. Această ultimă cifră. ' PARACELSUS l Theophrast Bombast von Hohenheim.ea modeme.de argint.

Declarat eretic. patrie a neoplatonismului.urmate după oda vremii în mai multe UNIVERSITĂŢI. Baldassare . Elev al lui VERROC-CHIO şi al lui RAFAEL. Tehnica se îmbunătăţeşte prin folosirea uleiurilor. DURER. cu toată decăderea UNIVERSITĂŢII. Corespunde nevoii de 10 Zlune^ gustului ascuţit pentru romanesc. modei mito-dca Past«rala din piese ori romane este de milol°g'că) şi rafinamentului unei societăţi înspre preţiozitate. în timpul iernii 1482-1483 a stat la Paris. dar care întruchipează complet una din tendinţele Renaşterii: aspiraţia către limpezime. şi-a terminat principala lucrare Hepta-'s (. c pentru neguţătorul-bancher Agostino Chigi şi care 00i familiei FARNESE.In ultima tj a vieţii. iar Renaştere3 a fost. îşi face apariţia pictura de şevalet dar se remarcă şi ginganticele compoziţii de la Sixtină sau de la palatul Dogilor. caldeeana şi 1-a iniţiat în tradiţia ezoterică evreiască. a recuzat infer-nul ca pedeapsă pentru păcatul de moarte şi a condamnat cultul imaginilor. La universitatea din Padova. mişcător de luminoasă o dată cu veneţienii. croissance d'une capitale [colocviu].: Paris. După studii solide. Prin interesul acordat în curînd nudului. Parisul este in veacul al XVI-lea centru al activităţii intelectuale. alt specialist al KABALEI. RAFAEL. a trecut la o viaţă de renunţare şi asce^ • A murit otrăvit în mod sigur de un servitor la noiembrie 1494. PICO DELLA MIRANDOLA Giovanni Pico della Mirandola. înlBL. Un pictor care avea multă uşurinţă în a picta. prin studierea perspectivei şi ^ efectelor de lumină. discipol al lui Cicero. în acelaşi . unde este încununat ca poet pe Capitoliu în H41 Această onoare i se adresă întîi umanistului. mereu în căutre de progres şi de inedit. 309 . uşurinţă de care uneori a abuzat. creatoare de baroc. Papă din 1559. Pictor şi arhitect veni 1504 la ROMA. PERUZZI. din Rime şi din Triumfuri. Născut în 1476. zis Perugino.. pictura europeană a cîştigat în veridicitate: de aici provine farmecul particular al minuţioaselor tablouri flamande din veacul al XV-lea şi dezvoltarea artei portretului. expozeu cu şapte asgecte ale "'. dUpă Care în 1491> De ente et uno.) PASTORAL (gen) Cunoaşte un succes extraordinar. Cele mai bune mărturii ale artei „bine temperate" desfăşurate de Perugino se găsesc la capela Sixtină (înmînarea cheilor sfîntuw Petru). în 1486. pFTRARCA fj'scut la Arezzo în 1304. ci poetul cu mult mai personal şi mai original din Canzoniere. unde 1-a cunoscut pe FICINO. PERUGINO Pietro Vannucci. F primul palat din vecinătatea Romei moderne. La Perugu. o excepţională promovare a picturi5 în regiunea cea mai evoluată din Europa. Era fiul suveranului unui mic principat din Italia de Nord: Mirandola. frecven-"jLa mediilor moderne şi cultivate din Avignon şi din Roma. Acesta 1-a îndreptat către studierea lui Plo-tin. mort în 1523. Născut în U68. apoi în 1484 la FLORENŢA. Dar nu scriitorul de limbă latină admirat de contemporanii său este cel care contează pentru noi astăzi. Născut în 1463. a fugit în Franţa. Etichetele sîm lipsite de putere în a reda varietatea şcolilor şi multimea prodigioasă a talentelor. se transformă în chip ciudat o dată cu manierismul. israelitul Elia del Medigo i-a predat ebraica. despuiată şi dură..capitală centralizatoare în care nobilimea de robă îşi măreşte importanţa. mort la Arqua (în apropierea P H vei) în 1374. cu opera lui CARAVAGGIO. Născut aproape de Peru-gia către 1445. 1-a întîlnit pe Fia1 lus Mithridate. Papă din 1534 307 PAUL AL IV-LEA Gian Pietro Caraffa. rămîne opera sa cea mai cunoscută. unde a murit în 1536. Cel mai cunoscut dintre promotorii rării UMANISTE. în Născut la Sienna în 1481.AL m-LEA in ls^dro FARNESE. araba. Nesatisfăcută. la muzeul din Caen (Logodna Fecioarei) la Co -legio del Cambio din Perugia şi la Luvru (Lupta dintre Amor şi Castitate). apoi s-a instalat la Florenţa. culegere de poeme scrise într-o limbă vulgară: toscana. în ziua în care CAROL al VUI-lea ntra m Florenţa. mort la Florenţa în 1494. încurajat de Ficino şi protejat de LORENZO (jNIFICUL. se face hiperbolică şi supraomenească prin MICHELANGELO. pictura a ştiut să degaje cazuri particulare ale unei frumuseţi ideale.carte septuplă.ia a proclamat la universitatea din Roma că aceasta (KA-oALA) este un fragment al revelaţiei. . *2. Dintru început. poetului epic imitator al lui Virgiliu. cu LEO-NARDO DA VINCI. armonie şi simetrie pe care Rafael a exprimat-o cu geniu. între altele. PICTURĂ Niciodată nu s-au întrunit atîţia pictori de luat în seanv ca în veacurile al XV-lea şi al XVI-lea. ^ '489. scriitorului de epistole elegante. 1961. a cărţilor err"«tice şj a scrierilor lui Dionisie Areo-pagitul.

a criticat miracolele şi toate rugăciunile revendicative. s-a orientat U hotănrea înspre cea de-a doua. dacă există „servul arbitru". apartamentele Borgia la VATICAN). Papă din 1566 în 1572. aar. a mur't tot aici în 1492. întemeietorul Limei. la Perugia şi la Sienna (Liberia Piccolomini). A fost influenţat mai mult de Alexandru Aphrodisias. Dar dacă se face referire la păcatul dintîi. Flosof şi profesor. născut în 1504.) PREDESTINARE Doctrina predestinării decurge în mod logic din cea a JUSTIFICĂRII PRIN CREDINŢĂ.e vjtreg al lui Francisco. predestinarea a fost subliniată cu egală convingere şi de LUTHER şi de CALVIN. Arezzo şi ROMA. Triumful ducilor de Urbino (Florenţa) şi. Acest edict neexecutat e t* repromulgat la dieta de la Spire. un limbaj pur senzual. Şi-a răzbunat asasinat. urmează că numai Dumnezeu decide pe cine să mîntuiască şi pe cine nu.(sfînt) Antonio Ghislieri. a fra dincolo ^ Anzi expediţia pe care Orellana o va us pîna ia vărsarea Amazonului. publicate după moartea sa. traduce o gîndire pur intelectuală. Plecat din Panama. Dar vingători se stîrnesc disensiuni. Gonzalo Pizarro. O. A lucrat la URBINO. FERRARÂ Rimini. decît de Averroes. Paris. care 310 • at la rîndul său la Lima în 1541. în 1524. a fost redescoperit de curînd Născut în jurul lui 1410 la Borgo Sân Sepolcro. Dacă meritele omului nu au greutate în opera de salvare. Papă din 1559 şi 1565. între operele sale majore pot fi citate Biciuirea lui Christos (Urbino) învierea lui Christos (Borgo). pitoreşti" (A. Dumnezeu doar a tolerat oare greşeala lui Adam? Sau a vrut-o? La începutul carierei •pî^Calvin pare a fi fost înclinat către prima opinie. Născut la Perugia către 1454. In alte lucrări. Graţie doctrinei „dublului adevăr". Istoria descoperirii adevăratei cruci la Arezzo. PIUS AL IV-LEA Giovanni Angelo de'MEDICI. pleacă iarăşi la sfîrşitul anului 1530 către Peru. PUMATICCIO os Primaticcio s-a născut la Bologna în 1505. Cel mai cunoscut este Fancisco. Almagro este făcut prizonier şi executat în 1537 de Pizarro. a susţinut că morala poate exista fără teama de infern. PIUS AL V-LEA . elev al lui Ju--m 1^?lain S1 a fost chemat în Franţa de FRANCISC I TAlNpR?entru a contribui la decoraţia castelelor FON-fcoLEAU şi Chambord. PIZARRO Familie de conchistadori spanioli. apoi se interesează de misteriosul imperiu ÎNCĂ. zis Pinturicchio. în „Revue internaţionale de Philosophie". POMPONAZZI. în tratatul despre predestinare (1552). mort la Sienna în 1513. (BIBL. Victoria de la Cajamarca din 1532 şi capturarea lui ' pa provoacă prăbuşirea dominaţiei inca. născut la Trujillo. 311 PROTESTANŢI Edictul de la Worms (1521) {intuise pe LUTHER discipolii săi la stîlpul infamiei. deşi Tractatua de immortalitte animae (1516) a fost condamnat de Roma. A murit la Paris în 1570.PIERO DELLA FRANCESCA Cel mai mare pictor din Quattmcento. îndreaptă înspre acest imperiu două execut» care nu reuşesc. A Ies RSCU Pt°r' ^hitec' S' pictor manierist. Acest pictor preţios „va prelungi pînă în veacul al XVI-lea gustul unei arte fastuoase. Pietro Născut la Mantova în 1462. aproape de Caceres. Naşterea Domnului (Londra). zise „padovane". a cucerit Lima. de forme şi fa culori.: P. le condamnase la ardere şi iniţiase în Germania o cenzură ecleziast' pentru toate cărţile tipărite. Chastel). şi guvernator de Quito. I-a influenţat cu putere pe Cardan şi DOLET. în 1529. Uitat începînH din secolul al XVI-lea. în astfel de termeni. unde fost reprezentantul cel mai proeminent al şcolii neo-Listotelice. Pentru prima dată o dată cu el. A fost colaboratorul lui PERUGINO şi a lucrat la ROMA (capela Six-tină. mort la Bologna în 1525. născut în 1499. Şase prinţi £ . aurite. De fato şi De incan-tationibus. mai cu seamă. a fost o clipă stăpîn în p m dar a fost mai apoi executat ca rebel (1548). a predat în special la Padova. asaSI. încurajat fiind de CAROL QUINTUL. Pietro Pomponazzi. 1951. A fost prieten cu ALBER' TI cu care a împărţit idealul matematic si raţional şi a scris la sfîrşitul vieţii un tratat de perspectivă si un Tratat de aritmetică şi de geometrie. Prudenţă ori sinceritate? A fost protejat de Bembo. PINTURICCHIO Bernardino di Betto. pe la 1474. Pomponazzi concilia o filosofic materialistă cu adeziunea la dogma catolică. Participă cu Balboa la dificilele companii din golful Darien. Kristeller.

dar. Franşois Rabelais era originar din Chinonais. Diversele episoade ale vieţii lui Rabelais sînt binecunoscute: o copilărie fericită şi plină de învăţătură. 313 . zis Rafael. ajutat de ucenici din ce în ce mai numeroşi. deodată cu „descoperirea omului şi a lumii".patrusprezece oraşe se unesc atunci. Solicitat din toate părţile. apoi benedictin. Ultimii săi ani rămîn obscuri.Pa°ea de la Westphalia (1648) prin care s-a nat războiul de Treizeci de Ani. Madonele sale şi portretele par actualmente mai atractive decît compoziţiile mari. naştere" o accepţie cu mult mai largă decît accepţia umaniştilor. Călugăr franciscan. a echili™U1. a lui MICHELANGELO (nudurile în Incendiul din Borgo) şi a picturii' veneţiene (Messa din Bolsena). Pentru ei a însemnat ruptura cu spiritul religios şi retrograd al Evului Mediu. ca arhitect şef la SÂN PIETRO şi la VATICAN şi a terminat „loj'ele" pe care le-a decorat cu „grotescuri". nu mai este acceptat azi. Acest fel de a vedea lucrurile. dar nare că. REFORMA Vezi CALVIN. Aici a contractat o nouă pasiune. reprezintă în interiorul Renaşterii endinţa clasică de accentuare a compoziţiei. O a cincea. Rafael. i-a înmînat editorului Nourry un Pantagruel (1532) pentru care se inspirase din Grozavele ţi nemaipomenitele istorisiri ale grozavului si uriaşului căpcăun Gargantua. Cu toate Vre tea nişte lucrări prezentate de autorul lor drept flC ă distracţie.e). dintre care una chiar la Chinon. Tatăl său. Pe deasupra. Numit doctor la Hotel Dieu. JUSTIFICAREA PRIN CREDINŢĂ LUTHER. §' care erau „best-seller"-ul genului. la Paris. unde Francois. a suferit şi influenţa lui LEONARDO (sfumato din Madona Marelui Duce). UMANIŞTII italieni au vorbit despre o resurecţie a literelor şi a artelor gratie reînnodatului contact cu antichitatea. RAFAEL Raffaello Sanzio. acest contact nu a fost întrerupt vreodată. s-a pasionat pentru greacă. în care peste puţină vreme a excelat. Montpellier.şit. în contact cu importante personalităţi însar cinate cu misiuni oficiale în Italia: cardinalul Du i>e lay şi fratele său Langey. „a mărturisi în favoarea cuiva" R RABELAIS. a tăcut planuri de biserici în cruce greacă (Sânt' Eligio degli Orefifici. la 19 aprilie fo' tr-un solemn protest împotriva acestei decizii. ais. poseda aici mai multe proprietăţi. Sînt ca lificaţi pe dată drept „protestanţi". Astfel se explică numer°p* le sejururi la Roma. încă de la în ceputul veacului al XV-lea. pînă la srîr. A părăsit mănăstirea în favoarea universităţii. a cărui glorie a fost imensă încă m tinipul vieţii. în 1514. PREDESTINARE. Cînd a văzut că aventurile lui r tagruel cunosc cel mai viu succes. în secolul al XlX-lea. în decursul carierei sale. La Deviniere. pe atunci o problemă de erudiţie mai mult decît de ştiinţă şi de experienţă. S-ar putea vorbi în termeni mai potriviţi despre o „promovare a Occidentului" spre a califica perioada istorică (1320-1620) în cursul căreia civilizaţia . PROTESTANŢI. o victorie a raţiunii şi a naturii. pare a se fi născut în 1494. Sorbona le-a condamnat. i le-a adăuga }^ cele ale lui Gargantua. A fost elevul lui PERU-GINO.). mort la Roma în 1520. ' RENAŞTERE Rinaacită: termenul este din Vasari. care Pînă'1 1546 <batalie contra 1'g» de Ia Smalkalde). i-a urmat lui BRAMANTE. pe care nu a avut una* e sg o termine. impresionat de tirajele operelor populare care se vindeau la tîrgul de toamnă. Născut la URBINO în 1483. este avansată uneori şi altă etimologie: „protestant" ar veni din laţi nescul pro testări.a seninătăţii. iar data morţii nesigură (negreşit către 1553). Medicina 1-a pus. 1-a purtat la Lyon. Dar. a fost acuzat de apostazie şi bănuit de ateism. Tou-louse. a publicat aici mai multe tratate savante. ducîndu-se. RĂZBOAIELE RELIGIOASE s c°ntlnuarea războaielor husite din prima jumătate a mero !r al ^V~lea> se întind pe o lungă perioadă. licenţiat în drept şi avocat. ultimul său copil. apărute recent. _de asemenea. pe atunci o limbă puţin practicată. după Paris. Burckhardt şi Michelet au dat cuvîntului „Re. Bordeaux. a apărut după moartea sa. rînd pe rînd. într-un cătun vecin. plăcerea pentru carte 1-a îndreptat către cariera bisericească. şi alta. Totuşi. a distribuţiei armonioase de culoare. pe atunci cel mai important centru comercial. Medicina. imitîndule pe cele care tocmai ieşeau la iveală de sub Esquilino. a lucrat la Farnesina. aceea pentru medicină. lerm. prea tranşant şi prea parţial. Rafael a lăsat o operă considerabilă. apoi o Cartea a treia Şi 312 Cartea a patra. au cheltuit multă osteneală ca a îl ferească de urmări. Chemat la ROMA de ILJLIU al II-lea. apoi. intelectual şi diplomatic. o reabilitare a spiritului păgîn. capela Chigi de la Santa Măria del Popolo etc. în realitate. Protectorii săi s-au străduit din răsputeri să îl scape. a decorat aici camerele apartamentului pontifical (stanz. care lepădase rasa călugărească pentru haina jreană. destinate să îi „amuze pe bolnavi" au P libertine şi periculoase.

Europei a depăşit cu mult nivelul atins de civilizaţia Antichităţii şi de alte civilizaţii paralele. RENTE în sens larg, dreptul de a percepe în fiecare an o rede-venţă numită în Vechiul Regim „cîşti". Puteau fi distinse „rente pe contract de moştenire", numite apoi „rente funciare", şi „rente constituite". Primele constau în înstrăinarea de către proprietar a unui imobil asupra căruia îşi rezerva dreptul de a percepe un venit anual. Contractantul nu abandona cu totul drepturile sale de proprietate. Rentele constituite sau rentele „în bani" însemnau renunţarea, contra unei sume de bani, la veniturile aduse de un imobil. Creditorul devenea coproprietar pentru imobilul debitorului. Această consideraţie şi, apoi, clauza răscumpărării mereu în vigoare pentru rentier, dau să se înţeleagă că nu era vorba întru totul de un ÎMPRUMUT CU DOBÎNDĂ. în plus, Biserica cerea menţionarea imobilului în contractul notarial. Cu toate acestea, rentele constituite au dublat de fapt -în afara circuitului comercial - împrumutul cu dob ROMA . . la Fără îndoială cu vreo treizeci de mii de 'ocultc!^r|0 sfîrşitul veacului al XV-lea, în jur de 100 000 "V10^ în Italia, Quattrocento a fost secolul FLORENŢEI 31* r'nciuecento a fost al Romei care a atras pe cei mai h ni artişti din peninsulă, afară de veneţieni, şi pe mulţi t'sti străini. Nu numai pelerini dar şi numeroşi turişti" umplu capitala catolicităţii, care dispune de o " marcabilă organizare hotelieră. La sfîrşitul Renaşterii, R mă este oraşul cel mai frumos şi mai admirat din Furopa. Arta barocă se naşte^ aici o dată cu MI-rHELANGELO, Vignola etc. în amurgul veacului al XVI-lea, bilanţul realizărilor urbane înfăptuite într-o sută de 'ani este impresionant. Imigranţii care se instalează în oraş provin într-o măsură tot mai mare din Statul ecleziastic" căruia Roma îi devine abia atunci capitală reală. Pe vremea lui Montaigne, Roma se însingurează, aidoma unei oaze prospere, în mijlocul unui pustiu al ruralului din zonă, lăsat pradă oilor, dacă nu şi tîlharilor. Pentru înfrumuseţarea Romei, papii cresc impozitele de pe domeniul funciar al Bisericii. Aşa se face că un modest stat peninsular ţine în spate o largă politică artistică si o politică religioasă de o extensie mondială. Se dezvoltă o administraţie modernă, iar papii se află printre cei dintîi care utilizează pe o scară largă formula împrumuturilor (MONTI) căreia îi poate subscrie un public larg. în definitiv, Roma este, în secolul al XVI-lea, un oraş-pilot şi unul din elementele motrice ale civilizaţiei occidentale. (BIBL.: J. Delumeau, La Vie economigue et sociale de Rome dans la seconde moitie du XVIe siecle, 2 voi., Paris, 1957-1959.) RONSARD, Pierre de Născut în 1524 la Couture-sur-Loire, moare la Saint-Cosme în 1585. Fostul paj al delfinului, fiu de funcţionar regal, a ezitat îndelung dacă să accepte servitutile unuijjoet de curte. Despre literatură şi-a făcut cea mai Malta idee, întreţinută întru acest cult de maeştrii săi, etier du Mans şi, mai ales, de marele umanist Dorat Pe care îl urmează, cu Baif şi Du Bellay, la Paris, unde şi PR at " 1547 la directia colegiului Coqueret. Ca asu . S. maeştrii cred în preeminenţa culturii r Pra wicărei alte activităţi omeneşti. Ei visează un nist "r^1311^1' mai bine spus, un rege care să fie umapETRARŞ1 a^at în admiratia lui Platon §i Cicero, luj p A^CA îşi cînta amorurile în toscană. Amorurile rezisţ S- urmau să îi inspire cea mai bună şi mai nta parte 315 a operei sale: Amorurile- pentru Casx'andru (1552), Amorurile pentru Măria (1556), divers Amoruri - sonetul către Helene etc. - (1578). Curtea6 fost în fine cucerită. Dispariţia lui Saint-Gelais (155»\ şi afecţiunea regelui HENRIC al II-lea au făcut din el repede un personaj oficial. Atunci şi-au făcut din nou apariţia marile .ambiţii ale tinereţii în Discursuri, d^ însăşi gravitatea circumstanţelor care le inspirau i-a permis să dea autentica măsură a geniului său. Reu. sitele sale, intermitente, oşte adevărat, însă în domenii poetice foarte variate, fac din el cel mai mare poet al Renaşterii franceze. SÂN GALLO Familie de arhitecţi florentini. Giulianb (1445-1516), arhitect pasionat de Antichitate, a multiplicat desenele arheologice. Este autorul vilei lui LORENZO MAGNIFICUL, la Poggio a Cajano şi a sacristiei de la Sân Spirito, la Florenţa. INGINER militar, influenţat de. Francesco di GIORGIO MARTINI, a fortificat Borgo (VATICAN) si a oferit planurile de apărare pentru Ostia. Ca arhitect la SÂN PIETRO, i-a urmai lui BRA-MANTE în 1514. Antonio (1455-1535), frate cu precedentul, zis Sân Gallo cel Bătrîn, discipol al lui Bra-mante, este celebru îndeosebi prin edificiile - biserici şi palate - pe care le-a ridicat la Montepulciano şi Monte Sân Savino. A fost tot inginer militar şi a fortificat mai ales Civita-castellana şi castelul Sânt' Ange-lo. Antonio al II-lea, zis cel Tînăr (1483-1546), nepot al primilor doi, este autorul palatului Farnese din Roma. De asemenea, a lucrat la Sân Pietro, începînd din 1520. A fortificat Civitavecchia, a făcut planurile cetăţii Ancona şi a realizat celebra Imtînă Orvielo.

SÂN PIETRO DIN ROMA Pe la mijlocul veacului al XV-lea, sfătuit de L. V-ALBERTI, NICOLAE al V-lea voia deja să reconstruiască vechea bazilică vaticană ridicată între anii 3^ 344. Dar lucrările nu au început decît sub PontiflC lui IULIU al II-lea, în 1506. Au fost terminate în Principalii arhitecţi ai bazilicii au fost succes'v MANTE, Giuliano da SÂN GALLO şi Antonio de SÂN GALLO cel Tînăr, MIC LO, Vignola, Giacomo della Porta care a realizat c V 316 i Maderno. Bramante-, Antonio de Sân Gallo şi vi' §helangelo ar fi dorit un plan în cruce greacă, Rafael • Giuliano da Sân Gallo şi, în final, Maderno au optat ' un desen alungit în cruce latină. Lucrările, care ntru Pe costat sume enorme, au fost practic întrerupte de la Cartea lui LEON al X-lea (1521), pînă la apariţia lui PAUL al IH-lea (1534). Suprafaţa bazilicii lui Bra-2 în plus faţă de cea realizată ,50 m în lungime. Suprafaţa ante ar fi avut 9 000 m2 în plus faţă de cea realizată "fectiv, care măsoare 211,50 m în lungime. totală acoperită a bazilicii este de 15 160 m2 (BIBL : PLe Tarouilly, Paris, 1882.) Le Vatican et la basilique SAVONAROLA Girolamo Savonarola. Născut la Ferrara în 1452. Intrat, în jurul anului 1475, la dominicanii din Bologna. Predicator auster, la început ascultat de puţini. Devenit stareţ al mănăstirii Sân Marco, în Florenţa anului 1491, s-a impus publicului fulgerător. A îndemnat FLORENŢA - noua Ninive - să se pocăiască şi a anunţat venirea în Italia a unui Cyrus modem: CAROL al VHI-lea (1494). Proclamîndu-1 pe Christos „rege al Florenţei", Savonarola a fost pentru patru ani călăuza, spirituală mai mult decît politică, a oraşului. Predica lui, care îi mişcase pe BOTTICELLI si pe PICO DEL-LA MIRANDOLA, a provocat remanieri constituţionale, ameliorări fiscale, legi contra cametei, abandonarea unor sărbători profane şi organizarea de ruguri ale vanităţii. Dar încăierările între o partidă de nemulţumiţi; arribbiati („turbaţii"), formată în oraş; şi o alta, piagnoni („plîngăcioşii"), partizani ai lui Savonarola, s-au înteţit tot mai tare. Una peste alta, Savonarola îl atacase şi pe ALEXANDRU al Vl-lea. Papa a răspuns cu interdicţia asupra Florenţei. După ce un franciscan propusese „profetului dezarmat" proba focului iar acesa s-a eschivat, gloata a atacat mănăstirea Sân Marco. .areţul a fost arestat, condamnat la moarte, spînzurat (1498)" es de Savonarole, Paris, Maurice P — la Lyon în 1500, moare în acelaşi oraş, în 1560. KePrezent anarc ------LU1 cel mai ilustru al unei şcoli de care care l~°Uise LAB^' Her°et, Pontus de Tyard etc., şi 317 şcoli 3e LABE, Heroet, Pontus de domina cu înrîurirea neoplatonismului florentin ,: pPTRARCA. Aceasta dublă ui . i de sus virtute (1544). SCRISOARE DE SCHIMB (instrume„tum excaum Ilrmînd contractului de *f™ tru personaje m joc: cSn) şt punînd cel mai adesea^ ^ ^ un donator, un P»™^ ^ să {l fost folosita de către scrisoarea ae schimb se poate ^.^ veaculm al florentini şi siennezi ^S manipulările monetare şi XIlMea. Fiind rapida, evi^a de ^ ^ XU -. de transport, a.d^Jt indispensabil al co-ii al XV-lea, un ««ttum^ re Umitele creşu. desfăşurat f ^^f un remarcabil instru,41-»^^ ^^/fSh orSntale dragă lui Vitruviu. liei a esi«= R a lo, «

de ??eUiotipendadei au caf mormintele Prou^ , „lorie statuile umf ; P°f^^j5 î" Alemân din Toleao Plat ririi regatului Grenadei" ^^^ '-*' ^«W de mare. Ora,»! cd mjlgH" *»» So"d. Capitalurile gcnoveze^ instalarea m W ^ toipauva, Jcscopeng IQN) ^ oraş a CASEI DE LA CUW ^ ^^ Spania şj me eu mai mare de vast car unor ma. Şea Nouă, ^^^preţloase' americane explică ^^^£££^-•MfflŞo^^j^^ şi Bursa (la ^ ^"^ transformările Alcazarului ^STciSSa'-nor frumoase locuinţe partiht .^S^^W^^ (1504'165°}' D vol.;'Paris, 1956-1961.) SFORZA d it la Milano de la Dinastia ducala Sforza, care a ^ io Auen. 1450 la 1535, coboară din do^°"doUpnmit numele se dolo (1369-1424) care cel dmb\* S^, care a Sforza, şi din fiul său Francesco (140 . 140t\ca lui fost primul duce (W ^^ST^, Fran-W!P_P° Mar^:V,IS£?lT,hU dmlomat pe cît de vajnic 155. VENEŢIA, apoi, la Rlippo Măria VISCONTI. Odată nsa , cesco s- a vădit la fel de abil diplomat pe cît de vajnic războinic; a împodobit Milano şi i-a adăpostit pe savan-to greci alungaţi din Constantinopol (1453). Urmaşul s^u, Galeazzo Măria, fiul cel mai mare (1444-1476), J* Arătat, ca şi părintele său, a fi un mare protector al VUM H A murit asasinat m 1476. Titlul său a fost pre-DnvT^întîiul fiu de^' în realitate, fratele său, LU-^IL MAURUL a deţinut frînele puterii. Situaţia fratri a6 de Richard al m-lea de SHAKESPEARE: guve ' asasinate> cabale, totul îi este permis pentru a «uda numai ca el a fost un mare om politic, în eşecului final în faţa lui LUDOVIC al XIMea 319 (luat prizonier la Novarra în 1500, a murit în Franţa l castelul Loches), şi un mare mecena (LEONARDQ DA VINCI). O dată cu al doilea fiu, Francesco, destituit apoi reabilitat de CAROL QUINTUL (prin cesiunea ducatului la moartea sa), dinastia se stinge. SHAKESPEARE, William Născut în 1564, mort în 1616. Relativa obscuritate vieţii sale contrastează cu strălucirea operei sale - un fenomen încă frecvent în Renaştere, mai cu seamă în mediile TEATRULUI, hărăzite după antichitate unui soi de ostracizare socială, în ciuda gloriei anumitor autori, a entuziasmului unui public şi a protecţiei unor suspuşi. Teatrul este considerat un divertisment, o prefăcătorie, un iluzoriu dublu al realităţii. Despre viaţa lui Shakespeare, cea pe care a trăit-o în afara operei sale, ştim puţine lucruri. Un fapt precis totuşi: s-a născut la 22 aprilie 1564, în orăşelul Stratford-on-Avon, dintr-un tată negustor cu dare de mînă şi care aspira să devină gentilom. Despre intervalul dintre naşterea şi căsătoria timpurie cu o femeie mai mare decît el cu opt ani, nu se ştie mai nimic. Instrucţia sa pare a fi fost destul de sumară, completată, este adevărat, de lecturi vaste. Nu se cunoaşte cum a sosit în teatru. Pe la 1587, se duce la Londra în căutare de slujbă. Peste cinci ani este de găsit printre membrii unei trupe de care avea grijă lordul şambelan. Intră în relaţii cu mari seniori, Southhampton şi Essex, pe atunci favorit al reginei. Actor mediocru, dar poet subtil (data de compunere a Sonetelor rămjne cu toate acestea extrem de nesigură), se arată a fi în schimb un regizor îndemînatic. Din 1592 se impune şi de acum încolo domină de departe teatrul contemporan, unde mai strălucesc şi alte talente. Prima mare tragedie a lui Shakespeare, Richard al lll-lea, este inspirată din Mar-lowe. Compune şi comedii. Teatrele unde i se montează piesele nu sînt încă decît simple eşafodaje am lemn, amintind de forma curţilor de han, acolo unde trupele ambulante dăduseră primele reprezentaţii. Aceste teatre permanente1 prind a se înmulţi la Londra p vremea lui Shakespeare: ele sînt Cheile-încrucişate. băda, Cortina, Globe, unde vor fi montate majoritat marilor piese, de la 1600 la 1610. în fine, sala retec' riului de la Fraţii negri, în 1601, reprezintă N regilor, la Whitehall, în prezenţa reginei. Intre l 32° i<S05 prezintă opt piese noului rege IACOB I. Succede i-au îmbogăţit şi i-au asigurat un prestigiu excepal Cumpără case la Stratford şi la Londra (1613), Hună ce a obţinut înnobilarea tatălui său, după care se

Format la şcoala lui PIERO DELLA FRANCESCA. biblia sa vizionară.se realizează pe deplin în decorul monumental: la Capela Sixtină. nu s-a prea arătat respectuos faţă ant'ce' dar unul din principalii novatori ai ULUI de la ROMA. Judith (1616) şi moare cîteva luni după aceea. „nu a trăit decît la Veneţia şi nu a vrut să ştie decît d'e'Veneţia" (A. această comedie a „' . pînze mitologice. dramaturge elisabethain. Prin înflăcărare. încit l» şi Moliere s-a înscris pe linia ei.^ seriaşilor" ilustrată de Ruzzante. tablouri biblice (cel mai celebru este Suzana la baie de la Viena). se desparte repede de profesorul său. unde moare în 1523. dar cu deosebire la capela Sân Brizio d'Orvieto. şi a murit acolo în 1533. Aceasta îşi va ^xer„nă ta îndelung influenţa asupra teatrului comic. ollce l4Q5 acest .: Wit Swosz. Jacopo Robusti. J. care reflectă "rfect alte profunzimi. din atellane i-au urmat Polichinelle şi "^ talone din commedla dell'arte. Wit Născut către-1440. păstrează opera sa majoră un retablu înalt de peste 5 metri şi lat de 7. Paris 1962. actorii încetează de a mai fi amatori. Paris 1964. lăsînd la o parte pe MICHELANGELO. Paris. mort la Dijon în JUrul anului 1383' se stabilise în °raş' unde a mcrat la mănăstirea din juj jyţoise. * -A. In Spania. (BIBL. J. în aceeaşi măsură. s-ar putea spune chiar a unui naţionalism. gestică. Născut la Celle Ligure în 1414. Unchiul lui IULIU al ll-lea. în acest fel oglinda fidelă Pe remii şi a unei naţiuni. W. unde tradiţiile medievale vor fi multă vreme prezervate. pentru a forma trupe de profesionişti. . teatrul sacru se va menţine îndelung. Preocupat de realism. voinţa de înnoire şi grija pentru realism a artei gotice din ultima sa perioadă. mort în 1594. Născut în 1520. Mai mult decît în tablourile de şevalet . ultimul mare pictor de fresce toscan al veacului al XV-lea. 1966. comedia a resuscitat vechea atellane şi a reluat. Efect de perspectivă. Shakespeare. Signorel-li va fi. IBIBL : J. unde pictează Testamentul si moartea lui Moise (1481). Producţia a fost imensă: portrete. în funcţie de ţara în care s-a manifestat. *£i" Cutezătorul etc. în Italia. Luca Născut pe la 1450 la Cortona. fresce. Shakespeare.).25. Le retable de Cracovie. Sculpturile acestui retablu exprimă spiritul de căutare. un teatru popular. Lui Maccus. şi care reprezintă nivelul său cel mai înalt. autorii capătă o nouă importanţă şi o nouă autonomie. 1966. Pappus. această producţie este dominată de ciclul grandios de la Scuo-la di Sân Rocco.trage în ţinutul natal. forţa sa o anunţă pe cea a lui MICHELAN GELO. D°s' senus etc.Mayoux. sub formă de autox sacramentale a. această evoluţie comportă. El a pus să se construiască vestita capelă Sixtină. ecleraje. prin teribilitâ. mormîntul lui Filip tni. numeroase variante. în 1477 a fost chemat la Cracovia de la Niirenberg. unde folclorul păstrase ici şi colo amintirea vie a moravurilor antice. la care a lucrat din 1567 în 1587. care era parohia germană a acestui oraş. se dezvoltă un & naţional: şi aceasta fiindcă obştea împărtăşeŞe 322 ntregul exaltarea amintirilor unei istorii naţionale evocarea unei actualităţi care vădeşte noua forţă a S3Hunilor. teatrul renascentist rămîne. cel mai adesea pe subiecte religioase . Papă din 1471 în 1484.) SIGNORELLI. TiNTORETTO Născut în 1518. STWOSZ. în ansamblu. . h. SIXTUS AL IV-LEA Francesco della Rovere. prima capelă consacrată în întregime evocării lumii de apoi (învierea morţilor şi Judecata de Apoi). Claus Haarlern înre 1340 şi 1350. SIXTUS QUINTUL hdice Peretti.• sistemul „tipurilor fixe". Cu toate că păstrează ataşamente profunde pentn arta gotică.. îşi căsătoreşte fiica.OH. în Anglia şi în ^P (aici în paralel cu teatrul sacru). n tranciscan energic. notre contemporain. al noii organizări administrative a Bisericii Ca-S' a Statului pontifical. Dar se deosebeşte cu încetul şi pe toate planurile de acesta. Papă din 1585 în 1590. Biserica Notre-Dame.din această categorie pictează un număr mare de tablouri. implicat în conspiraţia Pa/zi. ca urmare a unei evoluţii pornite în veacul al XV-lea: laicismul se accentuează. Teatrul lui SHAKESPEARE. este. comedia se separă de tragedie. studiase figurii de israeliţi din Dijon înainte de a sculpta celebrii Pr ^ feţi. zis Tin-tnretto. totul concură la a face din aceste mari compoziţii extraordinare puneri în scenă.K. şi. modernizîndu. Shakespeare. Wit Stwosz s-a reîntors la Niirenberg în 1496. u Fluchere.) TEATRU Renaşterea este vîrsta de aur a teatrului european. prin mişcarea pe care 6 conferă reprezentărilor sale. Chastel). Ca şi cel din Evul Mediu. la care a lucrat pînă în 1486. Paris.

Provenit dintr-o familie nobilă dar puţin cultivată. Tiziano Vecel-fost V1Unt de ciumă la VENEŢIA. Tychi Brache a făcut cunoştinţă cu ASTRONOMIA din textele vechi dar şi din lucrările recente ale lui COPERNIC. la castelul Uraniborg. înclinarea elipticii etc. dar şi compoziţii nro. dar cu deosebire în Olanda. lui Claude FSTrS?nt la Paris' toPitor învestit de tipograful Robert ~r. Acest pictor pasionat de geometrie. apoi de metalografie. operă umanistă c ^ explicitează neoplatonismul la modă pe atunci. poliţie privată si sigiliu.) revelată Occidentului prin arabi. Chemat de împăratul ""dolt al H-lea> a reiacut observatorul din Praga. Paolo Paulo di Dono. erau tîrguri de schimb şi nu de mărfuri. ln Italia şi în Franţa." Lăsînd la o parte în mod deliberat orice preocupare afară de cea plastică. cu care^ a colaborat la frescele 3 Fondaco dei Tedeschi. presiunea în creştere efectuată de un public ce aspira la răspîndirea scrisului. a p emarca si s~a dus ititul lucrărilor şi î° Germania unde a publicat reflecţiilor sale (Astronomici *t luratae mesianica. reduce pictura la obiectul ei propriu: aceasta devine prin urmare un mijloc de expresie în afară oricărei referinţe la real. Este mai cu seamă un observator şi un tehnician de geniu. costisitoare şi puţin rentabile au fost înlocuite de GUTENBERG prin procedeul tiparului. cele de la Lyon. PAUL al IlI-lea. un nou venit ^continua opera: Johannes Kepler. poziţia mai multor stele mari. în 1576. Paris. lui Froben la Basel. zis Paolo Uccello.[ ^ datorează şi un mare număr de opere religioase comandate pe întrecute de biserici şi mănăstiri care îl consi derau pictorul oficial al Veneţiei. al celor trei panouri ale Bătăliei de la Sân Romano (Florenţa. mărimea anului tropical. au pregătit terenul pentru inventarea tipografiei. metalice. ateliere şi case roşii şi în fel de fel de culori. întemeiat pe utilizarea de caractere separate. căci i-a trecut prin cap să facă paisaje albastre. au existat şi tîrguri unde tranzacţiile se făceau cu produse: tîrguri pariziene. invenţie chinezească (pe la 200 p. în insula "ve^_ un observator vast. Londra) -dar şi mozaicar. 1598).. creator al lui Christophe Plantin la Anvers. a calculat. Titian a dat o serie irnnr " sioantă de tablouri. De atunci înainte. Cumpărările nu erau achitate decît la siîrşit. i-a scandalizat pe contemporani: „Aceste compoziţii sînt departe de a fi armonios colorate. TYCHO BRAHE Născut în 1546. din Castilia şi „de la Besancon". datorită generozităţii regelui Frederic al 1|-al Danemarcei. bogat echipat. Uccello este unul dintre artiştii din Renaştere care au fascinat cel mai mult pe artiştii moderni. lioam -Plece di Cadore> către 1485. a rectificat un număr de erori. a devenit elevul lui 323 GIORGIONE. Aflat deplină posesie a harului. succesul din ce în ce mai mare al unei literaturi laice şi populare (romane cavalereşti) şi dezvoltarea tehnicilor de xilotipie. La t ""dolt artea sa (22 octombrie 1601). au fost deschise numeroase ateliere.ej construit. După ce a ievul lui Giovanni BELLINI. scrie Vasari. Reglementările se operau mai cu seamă prin viramente şi prin compensaţii. obţinute prin topire cu matriţe. TÎRGURI în epoca Renaşterii.ntNNE. n 1513. Redescoperit de epoca noastră. o artă care îşi este suficientă. . unde moare în 1475. cu o aproximaţie remarcabilă pentru epocă. Venus din Urbino Venus. cvadrante şi sextante de mari dimensiuni. tribunale proprii. s-a afirmat cu lucrar 3 Amor sacru yi amor profan. a făcut datorii.CAROi QUINTUL. Născut în 1397 la Florenţa. deja un fel de piaţă de cărţi internaţională. alese de negustori. fane ori mitologice în care se exprimă liber o senzualitate senină: Bachus yi Ariadnue. Isabella d'Este . ateliere în care maiştri topitori sau ipografi au încercat să ivească tipuri noi de caractere intre care cele mai cunoscute au fost cele datorate lui azevier de la Haga. Portretist recunoscut de prinţi pontifi şi de mari personaje ale vremii . de-a lungul şi de-a latul Europei. Ch. tîrgurile din Languedoc. Tîrgurile posedau administraţia lor. Procedeele vechi. Ot>se vaţiile asupra cometei din 1577 au rămas celebrTj'.lui Aldo MANUZIO la Veneţia. Amorul yi muzica. şi a Soareluit în jurul Pămîntului. Graţie construirii unor instrumente noi.acesta din urmă. Sistemul său admite rotirea planetelor în jurul Soarelui. Dar t cheltuitor şi slab administrator. tîrgurile mai importante. cu o echipă de co^ boratori pregătiţi cu grijă şi selecţionaţi de el. A fost nu numai pictor -pictorul claustrului Vert la Sânte Măria Novella". Totuşi. Profanarea Ostiei (Urbino). tîrgurile din Frank-furt . urma să U UCCELLO. marchetar şi decorator.TIPAR Punerea la punct a tehnologiei hîrtiei. amic al matematicianului Ma-netti. ANVERS.

Dar. Pe de altă parte. Marcheta^ şi trompe C«. latinae (1444) sînt studiate. ca şi studiul limbilor vechi. pentru o revizuire a traducerii latineşti a BIBLIEI. Această „recuperare" a necesitat cercetare Io manuscnse. VAN DER GOES. bună cuviinţă a moravurilor şi. Locul lăsat vacant prin declinul universităţilor va fi preluat în curînd de ACADEMII. Ale sale Elegantie linguae. Paris. în secolul al XVI-lea. Rogier în i4Ufi ^ Toumai î" 1399 sau 1400' mort la Bruxelles c 4. pe care 1-a imortalizat PIERRO DELLA FRAN. începînd din 1448. datorită ducelui Federico da Montefeltro.: A. care va fi publicat de Erasmus. în 1505. moare anul următor la mănăstirea augustinilor Rouge-Cloître. săpînd astfel fundamentul juridic al puterii temporale a papilor. INGINERI. Fiul său Guidobaldo a fost elevul matematicianului Pacioli. cel cu trăsături aşa de hotărîte".Dar era cu neputinţă ca redesco-glndirii ^tice să nu influenţeze filosofia epocii aceasta redescoperire. raza lor de acţiune se diminuează în parte şi din cauza Reformei. au preferat schema radiară. acolo unde papa i-a oferit un post de secretar apostolic. patrie a lui RAFAt şi al lui BRAMANTE. Prin urmare. Chastel. unde fusese convertit frate după 1475. O atenţie particulară i se acordă pieţii. cartea sa majoră este De voluptate (1431). efort de sinteză caracterizează vîrsta Renaşterii a l Lorenzo VALLA pînă la MONTAIGNE. Francesco di GIORGIO M A TINI. civilizaţia.UMANISM Cicero şi Quintilian înţelegeau prin humanitas cultura spirituală.să devin mai puţin internaţionale. 1963) UNIVERSITĂŢI Se înmulţesc în Europa veacurilor XIV-XVI. mort în 1457. el este „Hugues din Gând. Upodopera sa rămîne Adoraţia păstorilor (Uffizzi). Melozzo da Forli. CESCA. militari şi filosofi în principal. majoritatea oraşelor medievale se dezvoltaseră anarhic. oraşul conservă castelul ducal^ care au lucrat Laurana. o împăcare a austerităţii creştine 325 cu epicureismul ori. Atrage atenţia asupra cîtorva erori din Vulgata şi pledează în Annotationes in Novum Testamentum. Urbanismul a fost redescoperit de Renaştere care a studiat ruinele antice şi schema pla-toniciană a oraşului ideal. Unii umanişti au fost deci mai ales 01-6111. Ostil faţă oe Aristotel. După ce a stat în multe oraşe italiene. §i Puri§ti. se instalează la Roma. centrului dintr-un oraş. Pe plan filosofic şi religios. Valla preconizează studiul filologic al textelor şi întoarcerea la puritatea clasică. URBINO Un loc deosebit al Renaşterii italiene. un contemporan de-al său. Pentru Jean Lemaire. Cu toate acestea. Unii au optat pentru planul în şah. tr. °nnta de a recupera valorile naturale pe care aceştia de exaltaseră. eliminarea lecţiilor false şi critica filo-gică a textelor.i/-ul din studiolo sînt pe drept cuvînt tite. s-a dezc0ncil-Un sincretism umanist care a făcut eforturi -de regăsitere a Evangheliei cu înţelepciunea unui Platon S1 a lui Cicero. Mărtu-a0i ^^ul sentiment religios al veacului al cata s cul Pe care epoca îl . atins & scepticism prin „padovani" şi DOLET. în opera acestui pictor. alţii. atins de demenţă în 1481. Hugo Născut la Gând către 1440. în general. de elevii din colegii. Apoi. Unul dintre fondatorii UMANISMULUI european. tnptic pe care îl comandase Tommaso Portinari. Valla demonstrează falsitatea donaţiei lui Constantin (1440). Juste de Gând etc. cu stoicismul. uitate: aCa. Capitală artistică. ajutaţi şi de anticipările futuriste ale utopiştilor.în parte reuşită de a integra în creştinism dragostea de viaţă şi de frumuseţe care marcase cultura antică. Coborîrea de pe ^ la Prado' Tr'Pticul Braque de la Luvru şi retal:)lu de la ospiciul Beaune al Judecăţii de exPrima fervoarea spirituală a pictorului. realismul şi stilizarea se adaugă sufletului neliniştit şi foarte bisericos. s-a aşezat la NEAPOLE în 1437. /'Age de l'humanisme. (BIBL. In definitiv. au făcut eforturi să „gîndească" oraşul. o dată cu PETRARCA. reproşîndu-i Sfîntului Toma d'Aquino necunoaşterea limbii greceşti.ebraică. DER WEYDEN. Pe de altă parte. V VALLA. Rafinata curte a ducilor i-a părut lui Baldas5 326 TirLlONE a fi şcoala manierelor elegante şi locul al curtenilor umanişti. Umanismul fost mai păgîn în Italia decît dincolo de munţi.Elev al maestrului Flemalle. în Sudul Franţei şi în Spania. dimpotrivă. intelectualii italieni s-au întors la vechii mari scriitori au făcut-o cu . alături de filosofi şi oameni de stat. dimensiunilor şi decoraţiei sale. prin MORUS şi ERASMUS. Cînd. URBANISM In Evul Mediu oraşele cu plan geometric se născuseră în Germania orientală. în mare C fost mai curînd. o tenta1 tivă . „facultăţile de arte" se sparg într-o mulţime de colegii care practic le succed. literat eminent care a protejat de aceeaşi manieră pe umanişti ca şi pe oamenii de ştiinţă. chiar de pe poziţiile creştinismului. în care respinge ascetismul medieval. lîngă Bruxelles. Lorenzo N "scut în 1407.

Pe la mijlocul veacului a XV-lea. Veneţia ştiut să le facă faţă cu inteligenţă şi curaj. sub pontificatul lui PAUL al IlI-lea. de depărtare. Van Eyck va utiliza toate resursele picturale. din moment ce Jan a fost acela care a terminat lucrarea. O dată cu el. (BIBL. între 1473 şi 1480. Rorenţa şi Ferrara. care a poruncit amenajarea „sălii regale" şi a „capelei pau-line" . măsoară volumele. Jan Van Eyck. Grigore al Xl-lea a hotărît. Pictor oficial al oraşului Bruxelles. Acest palat a fost mai ti VU-ea -2) şi-a dorit o „va z mai înaltă din Belvedere.) VENEŢIA Circa 100 000 de locuitori în preajma lui 1500.Mielului Mistic şi a murit înainte de 1432. originari după cît se pare din oraşul belgian Limbourg. el priveşte către pămînt. pătrunde înlăuntrul lor şi regăseşte astfel poezia: cazul Dublului portret al soţilor Arnolfini. în pofida numeroşilor inamici de s-a izbit în secolul al XlV-lea pînă în secolul al 329 XVII-lea (GENOVEZI. a fost executată între 1536 şi 1541. 140 000 un veac mai tîrziu. Alexandru ma na integrat în construcţiile 328 THea Vl-lea a tăcut apel la PINTURICCHIO pentru a deco-rele sase săli ale apartamentului Borgia şi a adăugat ra turn palatului lui Nicolae al V-lea. apoi la BRUGES unde a murit în 1441. MICHE-ţ ANGELO picta bolta capelei Sixtine. a fost pictorul lui Filip cel Bun. Aigues-Mortes şi ^ident. îndelunev vreme a rămas trăsătura de unire între Germania (Fcfn daco dei Tedexchi) şi Orient. Londra. în vreme ce arsenalul ei a fost cea mai mare întreprindere industrială a Renaşterii Descoperirea rutei Capului a avut iniţial consecinţe ne plăcute asupra . căruia nu i se cunoaşte data -naşterii. pictura devine un limbaj autonom care ştie să creeze forme şi care sugerează idei şi sentimente. VATICAN (palatul) Cel mai mare palat al Europei de la sfîrsitul secolului al XVÎ-lea. 32? XV-ie a Van der Weiden a călătorit în Italia pe la 1450 şi s oprit la Roma. Le Tarouilly. studiază lumina şi chipurile. Foarte faimos pe vremea sa. de spaţiu. Sub 1ULIU al Bramante a reunit pallazetto lui Inocentiu al cu palatul lui Nicolae al Vlea printr-un foarte coridor . Van Eyck depăşeşte idealismul imperios care determina forma în Evul Mediu. francezi etc. Manevrează tentele opuse şi ale căror gradaţii dau senzaţiile eminamente plastice de volum. NICOLAE al V-lea a dispus să se picteze m frescă interiorul capelei sale private şi a început co struirea unui nou palat. Ea şi-a dezvoltat în secolele al XV-lea şi al Prelu C^ ^ct^tatea industrială sub forma sticlăriei şi a care "^ textilelor. tiominînd piaţa Sân Pietro.rezervă fricii de JudeProblemei mîntuirii. mai clar şi mai aerat. adică să con-re' Ule un domeniu de Pămînt Ferm. cele din Mielul Mistic sau cele din Madona cancelarului Rolin. A fost un pictor reputat care a început retablu. A locuit la Lille. SIXTUS QUINTUL a tăiat acest grandios amfiteatru. ca şi coridorul de vest între Belvedere şi palat. să se aşeze într-un modest palat care se ridica aproape de SÂN PIETRO încă dm epoca constantiniană. cetatea de pe agună a trebuit să găsească soluţii noi. Inocent"» VUI-lea (1484-1492) şi-a dorit o „villa" în PtU^zi Belvedere. Ameninţată de imperiul maritim al turcilor. LEON al X-lea hotărît să împodobească faţada palatului de trei etaje de logii" pentru a masca inegalităţile.: P. Lucrările au debutat în 1589 şi au fost încheiate de Clement al VlII-lea (1592-1605). se găsesc în germen toate caracteristicile picturii occidentale europene. VAN EYCK Doi fraţi. în detaliile peisajelor sale. pictată de Michelangelo pe peretele altarului de la Sixtină. ştie să îi dea ideii abstracte forma concretă a realităţii. ele au fost deco-ate' cu „grotescuri" de RAFAEL care a pictat totodată si faimoasele stanze. „Prin cucerirea palpabilului şi a spiritualului".ck. In polipticul Mielului mistic. CLEMENT al Vll-lea a terminat curtea Sân Domaso şi a continuat pe două alte laturi dispozitivul de galerii acoperite (loggie) început anterior Fresca Judecata de Apoi. 1964. la întoarcerea de la Avignon din 1377. examinează textura epidermei. în ciuda CIUMII din 1575. Acest palat a fost mai ti ţiile lui BRAMANTE.aceasta din urmă cu ultimile picturi ale lui Michelangelo. Leş Bătiments du Vatican. Huben şi J an. înaintea lui. realizat în vederea întrecerilor şi curselor de tauri. Se ştiu puţine lucruri despre Hubert Van E. Lui PIUS al IV-lea (1559-1564) i se datorează faţada cu două etaje şi grandioasa nişă de la Belvedere. în această perioadă (1508-1512).latura de răsărit a vastei curţi de la edere. să trimită convoaie guiate de corăbii către Barbaria. în 1558. PAUL al IV-lea a ordonat construirea unui canina în grădini. printr-o bibliotecă ce s-a ridicat perpendicular pe coridoare (1587-1589) şi a decis construirea unui nou palat al Vaticanului. SIXTUb ^ IV-lea. 3 voi. a pus să se ridice capela „sixtină" decorata o pleiadă de pictori iluştri în 1480-1483. începînd din 1425. înspre oameni..). turci. forma era desenată apoi umplută cu un model superificial de culoare.

unor nemţi turmentaţi care au şocat atît de pu 330 hiziţia. Fiu de sculptor. autorizate de un secol. sculptura devine precumpănitor masă şi greutate: ea ocupă spaţiul" (A. interesat de geometrie. Decorul urban s-a transformat şi s-a îmbogăţit-a fost isprăvită piaţa Sân Marco şi palatul dogilor. VERROCCHI° Andrea di Michele Cioni. unde a murit în 1588. S-a născut la Verona în 1528. Sân Giorgio Maggiore etc. Chastel) se opune ansamblurilor tulburate ale lui TINTORETTO. zis Veronese. a fost sedus la Roma.totuşi' cele Patru călătorii ale lui Vespucci °cupat n16 "m discutie. 44 de motete. Practicant al metodei experimentale. Saint-Die. De v pre"umele său. a continuat cu începere din 1553 la VENEŢIA. oraş al lui Aldo MANUZIO. Ca şi TINTORETTO.). Dar „universul său luxos şi inepuizabil de senin" (A. Picturile lui Veronese nu povestesc isţo _ şi nu se sinchisesc de verosimilitate . Veneţia a strălucit intens în decursul Renaşterii. s-a întors la Louvain unde a fost numit profesor de anatomie. căci conţine 20 de messe. în Cina cea de taină. VICTORIA. cu toată multiplicitatea personajelor şi a scenelor tratate. Chastel).Sosit 'a Sevilla în 1490. triumfă. % c' u. VESALE Născut în 1514. sculptor. Importanţa sa ca şef de atelier este atestată de numărul şi de calitatea artiştilor formaţi de el.. la urma urmelor nu este decît un pictor monden. începută în oraşul natal.sosirii de mirodenii la Veneţia. în care decorul antic Şi mitologic se găsesc laolaltă cu viaţa cotidiană a înalt" societăţi veneţiene şi în care virtuozitatea sa. a admirat pe CORREGGIO şi pe Jules Romain. Tomâs Luis de Opera acestui muzician castilian. s-au înmulţit palatele de-a lungul Marelui Canal. in xu-I5rm"a(?wr Americi Vespucii nuvigutiones. Veronese a secularizat fresca. podul Rialto şi biserici într-un stil nou (Sân Zaccaria. în orice caz. Aptitudini multiple care prefigurează pe LEONARDO din 1460: pictor. apoi.aşa se Jus a prezenţa. au fost construire Libreria Vecchia. Este unul dintre descoperitorii Brazili ' După 1508 a fost pilota mayor al CASEI DE LA CON TRATACION. mort la Sevilla în 1512... JJESPUCCI. din 1277 pînă în 1447. mort în 1564. In faimoasa lucrare De cor por is humani fabri-«Mibri VII (1543) nu s-a dat înapoi în a ataca pe antici Ş' m a le denunţa erorile. Pictor de lux. călugărul Waldseemuller a lansat per "America" (Coxmo^raphie introdudo. ca m caz vilei Maser.. A moştenit tradiţia BELLINI. După o şedere la Paris. a fost printre cei dintîi care au practicat în mod curent disecţiile. se naşte la Florenţa în 1435 şi moare la Veneţia în 1488. 34 de imnuri şi admirabile slujbe pentru săptămîna sfîntă şi înmormîntare. La origine. de opera lui RAFAEL şi a lui MICHELANGELO. „în sculptura monumentală el a reinterpretat cu mai multă aplecare şi complexitate cele două mari teme tratate de Donatello: nudul adolescent de bronz al lui David şi statuia ecvestră Colleone. şi-a început studiile la Louvain. pregăteşte întregul secol al XVIII-lea pentru erbări galante şi voluptăţi mitologice (A. Amerigo ^ascut la Florenţa în 1454. centru de cui tură'grecească. pînă atunci rezervată practic mănăstirilor şi bisericilor. zis Verrocchio. VERONESE Paolo Caliari. unde a făcut în 1560 singurul mare voiaj al vieţii sale. instalarea olandezilor în Extremul Orient a dat lovitura decisivă comerţului veneţian de mirodenii. dar reduse la cîteva demonstraţii anuale în universităţi. orfevru şi chiar organizator de serbări. Printre ei se află PERUGINO. constituie monumentul cel mai impor tant al marii polifonii spaniole. dar situaţia s-a remediat către mijlocul secolului al XVI-lea De fapt. Chastel). în solda Spaniei sau a Portugaliei. Lorenzo di Credi şi mai ales LEONARDO DA VINCI care a fost patrusprezece ani elevul şi colaboratorul său. a piticilor. zis Vesale. Liman pentru emigraţii bizantine. Veneţia a fost totodată una dintre capitalele picturii din epoca unor BELLINI şi a lui VERONESE. erau mici seniori care acaparaseră funcţia de viconte (visconte) Cei mai celebri Visconti au fost mai întîi Otton. de arhitectură şi bineînţeles de filosofic. Cu impresionantul bronz al sfîntului Toma necredinciosul. originar din Bruxelles. s-a expedv ^'P31"63 ce'ei de-a doua şi celei de-a treia de-alu COLUMB. răspmdl în trompe d'atil-un monumentale. a bufoni o . născut pe la 1535 s' rnort pe la 1608. VISCONTI Familie din Italia care a dominat MILANO şi Lombar-dia. Andreas Vesal. contemporanul său.După ce a influenţat secolul al XVII-lea fancez. apoi a navigat el însuşi ngul 331 coastelor Americii. numit arhiepiscop de . ordonate perfect. Un dar rar al punerii în scenă îi permite să organizeze imense compoziţii. Cariera lui. atras de medicină. a plecat la Montpel-lier. de muzică.

Erasme et l'Espaxne. După ce a fost eliberat. a rămas un adept al lui ERASMUS. VII. bula Summia desiderantes a lui Inocentiu al VIlMea. mai cu seamă. dar a cărui fiică naturală. care a devenit stăpînul ducatului milanez. VIVES. a devenit preceptorul Măriei Tudor Din cauză că a fost de partea Catherinei de Aragon împotriva lui HENRIC al VIIMea. a fost parte îri contractele încheiate cu FILIP al H-lea. condamnarea Jeannei !rArc. s-a măritat cu Francesco SFORZA. redinţa şi vînătoarea de vrăjitori. profesor la Louvain în 1519. Huldrych Zwingli et la Reforme en Suisse.. ARMATĂ m ISTORII NAŢIONALE IV DOCTRINE POLITICE. : R. V. a ocupat Pisa. începînd din 1490. s-a căsătorit cu ducele de Orleans. Giovanni Măria. Filippo Măria (1391-1447). a fost suplinit în curînd de cel mic.Ehrenberg.) 332 VRĂJITORIE Maeia diabolică". în momentul în care Anton întemeiază alături de cumnatul său o COMPANIE care instalează filiale în principalele pieţe din Europa şi face comerţ cu lînă englezească. o dată cu enoriaşii săi. în 1557. Valentina. frate al lui Carol al Vl-lea. Pollet. în 1531. TEHNICI. In consecinţă a organizat două campanii împotriva cantoanelor catolice. Verona şi Padova şi i s-au conferit de către împăratul Venceslas titlurile de duce de Milano şi de duce al Lombardiei. Juan Luis Principalul UMANIST spaniol din veacul al XVI-lea. 0 mulţime de divergenţe îl despărţeau de LUTHER.Situaţia lor nu s-a mai remediat după aceste în(BÎm'' aŞa °ă'în 1614> Malthias Welser a dat faliment. patru fraţi Welser din AUGSBURG creează o societate comercială care îşi desfăşoară activitatea mai cu seamă în Italia şi care. s-a întors ir Ţările de Jos şi a murit la BRUGES în 1540. 1531) şi un apologet al căsăto creştine. S-a ridicat împotriva practicilor religioase. Ulnch ilelau' ?n Elveţia la Wildhaus (1484). Bataillon.mai ales cu privire la euharistie . comercializează argintul din Tirol. V. La sfîrşitul secolului al XVI-iea. W. INDUSTRIE. In 1525 a scris /> vera et falsa reli^one commentanus. in măsura m care caută să mobi-\ eze puteri supranaturale pentru a dăuna aproapelui.-şi-a făcut studi-Vl£na. barcheturi din Germania de Sud. a cărui fiică. de ajitoare. Le Siecle des Fugger. WELSER ' ' • în 1476. MONEDĂ.iar. Bianca Măria. PROBLEME DE NAVIGAŢIE ŞI CĂLĂTORII GEOGRAFICE VI. o lucrare foarte importată. pentru importarea mirodeniilor din Ori-nt. A ocupat Vicenza. (BIBL. formează în 1505 un consorţiu pentru dirijarea mirodeniilor din Goa la LISABONA şi. MEŞTEŞUGURI. în 1519. argint din Saxa şi mirodenii. 1963. a fost întemniţat pentru scurt timp. pe care a dedicat-o lui FRANCISC I şi în care îşi expunea doctrina. Ca dovadă. A edita. . p js. A fost omorît în bătălia de la Cappel (BIBL~: J. ECONOMIE. Marea epocă Welser începe în 1498. Paris. SENTIMENTUL NAŢIONAL. STATUL. cu fiul împăratului Ferdinand I. care deţine plantaţii de trestie de zahăr la Madera (mai tîrziu se vor instala şi în Canare). De civitate Dei a sfîntului Augustin (1522) şi a fost • apărător al noilor formule de educaţie şi instruire ( ' ratione studii puerilis. compomise de semibancruta din 1575. Paris.) ORIENTARE BIBLIOGRAFICA T LUCRĂRI GENERALE. una dintre Nuvelele exemplare ale lui CER-VANTES şi numeroase tablouri. Perugia şi Bologna şi rîvnea chiar la regat cînd a murit în 1402. . Fiul său mai mare.: M. a legat prietenie cu ERASMUS. postavuri de Flandra. a trecut de partea Reformei. ei vor fi înnobilaţi iar o Welser se va căsători. apoi Gian Galeazzo (1351-1402). r 1937. finanţează şi ei (dar mai puţin decît FUGGER) alegerea imperială a lui CAROL QUINTUL. I-a învins pe florentini. în încercarea de a recăpăta o parte din creanţele asupra monarhiei spaniole. apoi la Basel. SATE ŞI ORAŞE VIII. m 1586-1591.e 1400 şi 1650. Născut la Valencia în 1492.Milano de Urban al IV-lea în 1262. DIPLOMAŢIE. Welser. anumite poeme de RONSARD şi DU BEL-LAY. CONJUNCTURĂ. care nu a avut băieţi. cu care se aflase în relaţii A devenit inspiratorul politicii din Zunch şi nu a fost de acord cu separarea dintre Biserică şi stat. nu au avut niciodată răspîndire în'Europa ca yr. PROBLEMATICA RENAŞTERII II RELAŢII INTERNAŢIONALE. Cu toate acestea. m unele privinţe. După ce a fost ales predicator al colegialei din Ziinch. Chemat ! Oxford de Wolsey. şi. A fost numit paroh la Glaris 333 în 1506 dar predicile sale împotriva mercenariatuluj 1-au obligat să părăsească parohia în1516 Capelan al pelerinajului din Einsiedeln de la 1516 la 1518.

Milano. Moyen Aj>e et Renaissance. Paris. Neapole. New York. GR1MM. 1950. The Reformation era. care. „NEGUSTORI" ŞI MĂRFURI X. important. XI. VI (I) si VI (II). REFORMELE PROTESTANTĂ ŞI CATOLICĂ. trad. K. PUTZGER. 195» Cartea lui M. P. GILMORE. W. Bale. 111-Dus Zeitalter der religiosen Unwălzung. 1913-1917. L. BUSCH. II si mai ales t. A se vedea de asemenea: E. 1952. L'Antirinascimento. 1936. în Revue des cours et conferences. franc. 1970. STUDII DE MENTALITĂŢI. New York 1965. Paris. 1959. FERGUSON. XVI. MytholoKy und the Renaissance tradition in English poetry. New York. J. The World of humanism. Cartea lui Ferguson se va completa cu 1. 1962. PREREFORMĂ. Ac'f 336 sur la Renaissance. l. franc. cu apariţia unui nou punct de vedere. New York. 1956. 1950. KLEIN. W. în contra tradiţiei burckhardtiene. 111. 1953. THORNDIKE. 63. 1919. i V: // Medio Evo. Paris. ^ Q" R. Garin. anume că o Renaştere S' o anti-Renastere ar . XII. t. „le Probleme de la Renaissance". 196(1. Brunswick. Eta moderna. Paris. Berlin. Torino. Paris. The Renaissance.IX. „Un colloque sur la Re sance". 1958. // Rinascimento. Leş XVIe fi XVIIe siedes. Ein Versuch. de H. H. CARBONARA. L. A contribution to the inwr pretation of the Renaissance". Un atlas mereu util: F. Este expusă remarcabil în cartea lui W.. Aceste lucrări au permis 'â se ia distanţă faţă de: J. în Nene Propylaen-Welt^escliichte. VII din ]storia Franţei a apărut în 1855. trad. ed. Jacob. DEMOGRAFIE. ARTIŞTI ŞI OPERE DE ARTĂ. în Italian Renaissances studies. XIII. Che cosa fu l'umanesimo. J. Minneapolis. în Seria Le Civilită. ŞTIINŢA '• LUCRĂRI GENERALE PROBLEMATICA RENAŞTERII '• Lucrări generale 3" r^ce2ă: H. C. LAMPRECHT. CI. Florenţa. Historischer Schulatlas. TOFFANIN. ed. MARGOLIN L'Aventuriera de • temps modernes. Etudes sur leonard de Vinci. D.• La Renaissance. si A. Pe de o parte este vorba de: G. 1948. 1950 (termenul este calchiat după cel de „Contrafor-mă") si de E. londra 1960 (bilanţ al cercetărilor de după 1900 în privinţa Renaşterii). 1493-1520. Storia dell'umanesimo dai XIII al XVI secolo. 1927. „An nroach to the Renaissance". R. a cărui voi. WEINSTE1N The Renaissance and the Reformation. 1520-1529.1650. 1933. 1928. significato e Urniţi* H0' renţa. HAUSER. BATTISTI. Roma. 1906-1913. Problematica Renaşterii •. XV.n hhtory: G. Toronto. 1932. i 2. UMANISMUL. BARNAGALLO. Verviers. M. Paris. 1860. . Istoricii ştiinţelor au privit Renaşterea ca pe o perioadă de declin fiecare în domeniul lui. Storia deWetci moderna dall'impero di Carlo Quinio aH'ilIuminismo. New York. în Information historique. 1920. SCHMITT si R. SCACCA. La Fine del umanesimo. TRENARD. DUHEM. Paris. E. HUIZINGA. sub titlul La Renaissance dans la pensee historique. în germană: în Weltxexchichte. A se vedea si G. reed. SPINI. există în traducere franţuzească Alte lucrări notabile în engleză: J. XL. 1932. 1954. 1923-1941. Pensee luimaniste et tradition chretienne aux XV <• XVI* siecles (colocviu). The Refor'. a " ' Fa"s. Milano. 1500. GOETZ. HASS1NGER. în American Itistorical revl^ XLI. 1948. 1953-1954. P. Ca-mbiidge. 1969. P. Individuum und Kosmos in der Philosophie jtr Renaissance. BURCKHARDT. AII-gemeine Staatengeschichte. Graţie lucrărilor lui H. Die Kul-mr der Renaissance in Italien. S. VIAŢA COTIDIANĂ. Boston.eitlichen Europa. PQŢ TER. mation era. in History. II Cinquecento. E. si Rinasci-mento e Riforma. si Le Sisteme du monde. Leipzig. 1939. 1954 si D. „Changing views of the Renaissance". de Berlin. 1943. XIV. Tlie Renaissane in hixtorical thought. Milano. t. ISTORIE SOCIALĂ. Cambridge. 1964. 6 voi. „The Church in a changing world.. ' | 9 în engleză: în New Cambridge mod-. 1965.. 1450-1650 de \V. Das Werden des neuz. The CounterRenaissunce. In fine. FERGUSON.~că umanismul fusese o apărare a creştinismului ortodox faţă de individualismul heterodox sau de filosot'iile nereligioase. K. Milano. A history of nuiRic und experimental science. t. MICHELET. TUBERVILLE. 1300-1600. 335 ed. hiitoire des doctrinei! cosmologu/ues de Pluton ă Copernic. 1977. 1957.. Elton. 1938-1939. si The Renaissance and English humanism. Milano. în Storia deliu Jllosojia italiana de F. 1958. MOUSNIER. în italiană: C. 1950. F. VI. Le Preponderence espagnale. 1958. t. HAYDN. (1300-1600). „II Secolo XV". IV s. 5 voi. Paris. mai mulţi istorici au căutat să demonstreze. JOACHIMSEN etc. R. K. Paris. si chiar de c CASSIRER. J. si pe-de altă parte de: D. XVIII. a 4-a.

Paris. IV. Londra. G. "~AGARDE. B. 1954-1960. 1940.v Temps modernes. 1959.. care concentrează esenţialul achiziţiilor recente din ştiinţa istorică asupra epocii Renaşterii. XV (secolul al XV-Iea). se recomandă nu numai printr-o ilustrare variată şi originală. 1890. III. 1935. XXXVII. CHABOD. 1970. Historia de Por-tu%al. Paris. t. De Machiavel -Benedetto Croce. L'ltalie de Botticelli ă Bonaparte. n-. S. în Revue des cours ut i_-<>n ferences. 1971. DENIS. 1948. GEBHARDT.rrne' P'11"'. are consacră două capitole studiului nostru. voi. LESNO-DORSKI. ihid. si La Naissance de l'esprit la'ique au "" '" du Moyen Age. Histoire de la Polonie. Pentru Anglia.. dar şi printr-un text. Englisti constituţional ideas in 'licentury. 1918-1934. Cu acelaşi titlu'si o suită de coordonată de L. II. Paris. BRANDI. II. Handbuch der deutschen Ceschichte (aici voi. Paris. remarcabilă Histoire de France (Larousse). Pentru Spania: marea Historia de E. Stultgart. Paris. se va consulta P. 1955 Un aspect multă vreme neglijat al raporturilor internaţionale a fost studiat de B. MATTINGLY. 1952. coordonată de G. Pentru Boemia. Paris. 1980. History of Czechoxlovakia in outline. From the origina Io Sobieski (to 1696). în Metana^ f945 (t. aici voi. „Ies Relations internaţionale* au temps des guerres de Religion". POLISENSKY.eae ^ecţiei politice din Anglia. New York. V. Pentru Portugalia: mai cu seamă D. Werden und Schicksal einer Persiinlichkeit und eines Weltreiches.. t. 1959. Renaissance diplomacy. PIRENNE in ediţia din 1948-1951. 1942-1948. RELAŢII INTERNATIONALE DIPLOMAŢIE. în l-Haga. Importanţii si G. ISTORII NAŢIONALE (Lucrări cu caracter general despre fiecare ţară) Pentru Franţa. 1953. 3 voi. înainte de orice.. DELUMEAU. Hantsch. GIEYSZTOR. Neapole. Praga. Miinchen. Lausanne. The Rise of the Spanish Empire in the Old World and the New. 4 yol.si pe de altă teza fundamentală a lui P. 1937. B. CHRIMES. Milano. JOBERT. si A. de Christophe Colomb ă plus""1*"' Par'S> 1953' Tot lui °' ZELLER i se datorează în rei Aticele importante „Leş Relations internationales 337 aux temps de la Renaissance". o lucrare clasică este a Iui S. Cambridge. Lucrarea 'ui A. Paris. I.. ME-NENDEZ PIDAL: ultimile tomuri apărute sînt XIV (secolul al XlV-Iea). Kaiser Karl V. Etudes historiques) publicate de facultatea de litere din Strasbourg. XIX (1) si (2) (Filip al 11-lea). MESNARD. Pentru Polonia. WElSP L'ldeale Eroico del Rinascimento.1». Pentru Italia. sînt în principal cele ale lui E. „Aux origines de notre systeme douanier. Paris. Milano. Storia politica t'Ituliu. MERRIMAN. Pentru Ţările de Jos. 1929-1935. La Formazione dell'ordina-mento maritimo nelle relazioni internaţionali (secoli XIV-XVIII). . L'Essorde la ^<>l>Me politique au XVle siecle.1936. // Rinasci'mento italiano. 1959.. B. Despre pro-. Garin. 1947.. Londra. 2 voi.. O lucrare clasică pentru Spania si pentru imperiul spaniol este cea a lui R. CHASTEL şi R.CIALDEA. ' (pînă în 1648). 338 P ntru Elveţia: Nouvelle histoire de la Silişte el des Suisses. Varşovia. pentru perioada 14001603. 1937 1938. Recherches sur l'esprit politique de la llJr. N. III. în franceză. Le. J. Important: F. 6 voi. HERBST. Geneva. I si II) ed. 2 voi. IV. 1951 ' 1965. H voi. a 8-a. 1983. a se vedea mai ales Oxford History of En-gland. Huss el la guerre des Hus-sites. yo3. JUST: aici.tpanu. LE BAUMER. Die Ceschichte Oesterreichs. apărute din 1952 în 1961. L'Af<e de I'humanisme. 1936.fi evoluat concomitent. Discut acest punct de vedere în Le Peche et la peur. trei lucrări esenţiale: Storia d'Italia illustrata. 1958. PERES. LljER. lucrările clasice dar oarecum parţiale. de completat cu F. Despre formarea forţelor armate permanente. O lucrare clasică desrpe Carol Quintul: K. 1974. Viena-Graz. în special. H. KLEIN. Istoria Provinciilor-Unite a fost reluat de Algemeine Gaschiedenis der Nederlanden. Histoire de Belgique de H. I se va adăuga J. New 339 ltle XVth Haven. si La Fin de l'indepedence hoheme. // Rinascimento e la crisi militare italiana. ARMATĂ Q. DUBY.. Remarcabilă recenta lucrare a lui Ph. Pentru Austria.' 1941. Cambridge history of Poland. The Early Tudor theory of kingxhip. 1936. SENTIMENTUL NAŢIONAL espfe dezvoltarea reflecţiei politice în epoca Renaserii: G. 1949-1968. 1983. GEYL. mai ales t. făcută de R. In aceeaşi măsură de fundamental. A. 1903. PIERI. a apărut în 1950. Miile uns de l 'histoire polonaise. Pentru Germania: lucrarea clasică a lui B. XXXIX. Paris. DOCTRINE POLITICE STATUL. The Revolt of the Netherlands ediţia a 2-a. 2 voi. CONTAMINE^ La Cuerre au Moyen Age. în engleză există cartea bine lui P. Leş pre "lieres taxes a l'importation (XVIC siecle)". Tema utopiei a fost studiată la două întruniri organi . Paris. Torino. coordonată de G. E. 4 voi. 1926. Barcelone. CLARK.

1485-1937. L'Ocddent aux XIVe et XVe sieclex. Paris. CRONE. '• 2. . Paris. Imuf>o Mundi (Haga) se consacră cartografiei vechi. Berna. Rapports. Oxford. J. 1967. HALE. J. Lo Stat» di Milano nella prima metil del secolo XVI. GALLOIS. DAV1S. Paris-Bru-xelles. CO-NIGL1O. Leş Monarchies europeennes du XVle siecle. 1953 (plus rezumatul). N RUB1NSTEIN. K. si lucrarea lui F. MOLLAT. HARTUNG şi R. Gîndirea politică a lui Macchiavelli a făcut obiectul unei enorme literaturi: A. în special Erasme. 1962. ed. Erasme par lui-meme. G. Să nu s uite L. R. . MAJOR. 1960. 1966. The ori/f ins of modern Germany„ Oxford. cartografie. Paris. si F. si capitolele specializate din marea Histoire generale des techniques. W. 1947. LANE. „Machiavelli. The Decline of the Venetian nobility as a rulingclasx. Paris. a °. Londra. este în curs de revizuire la iniţiativa lui M. Madison consin). 1951.DE LOTURE.es. R. J AL. // Regno di Napoli al tempo di Carlo Quinto. DAUMAS. Paris. 341 ry. „Erasmus on political ethics: Instituţie principis chris-tiani". sa pensee religieuse et son action d'apres sa correspondance (1518-1521). a 3-a. siglos XV a XVIII. 1972. KOENIGSBERGER. Londra. dar ţi ţn cartea deja citată a lui P. Revisr . 2' ţi Histoire generale des techniques de M. Paris. L. Există discuţii între istorici cu privire la sentimentul naţional din epoca Renaşterii: cf. H. 1958. Evolu"'* "e '" techniaue nautiaue et de şes applications. în excelenta cărticică a lui J. PROBLEME DE NAVIGAŢIE ŞI CĂLĂTORII GEOGRAFICE Glossaire nautiaue de A. 1965. Paris. 1965. 1890. GUENEE. KOHN. DAUMAS. V. The Government if Sicily under Philippe II of Spain. MOUSN1ER. DOUCET.N. '' . de DAINVILLE. Neapole. 1960. Paris. Leş Geo>>raphes allemands de la Renali sance. Paris. I. Foarte folositor încă articolul lui E. 1434 to 1494. B. t. Leş /«'"'"'" tions de la France au XVle siecle. F. Londra. 1963. LAPEYRE. J. din 1957. 1962. Baltimore. Madison (Wisconsin). 1958. New York.. Stuttgart. G. Nea-nole l^51' R. The Constituţional history <> ern FSritain. 1960.: Leş Utopies ă la Renaissance. 1957. 1928. du Moyen Age au XVIIIe siecle. F. V1LAR. 1959. 340 RACLOUGH. Despre construcţia navală.s General in Renaissance France. The Idea of Naţionalism. La Navigation a travers Ies âţ. 1955. Machiavel. storio del suo pensiero politico.R. 1965. Paris-Bruxelles 1965. H. Political science c/uarterly. COCHRANE.R. 1945. CHABOD. 2 voi. A study of its Origins and Background. de R. D. mai ales între L. Gîndirea politică a lui Erasmus a fost examinată de K. Leş Aspects internationaux de la decouvert oceanique au XVe si XVI* siecles. H. în Xe Congres wternationai des saences 'historiques. C. ed. P HARTUNG. dos Maps ant their makers. de M.C. Princeton. deJa citată. 1940. 1926-în fine. 19401960" în Journal of modern history. J. Paris. Paris. Representative institutions in Renaissance 1421-1559. si The ^/ the Estate.v Florentinische Staats-bewusstein im Ueberganx von der Republik zum Prinzipat. Cu privire la arta nautică a se raporta la biblioteca Histoire p1 sciences et des tec hniques. A. XLIII. Roma. La Geographie de] humanistex. în studiile lui A RENAUDET. Deutsche Verfassun^s Geschichte. MESNARD. si G. MARGOLIN.zate de C.S. 1955. GIL-BERT. ed. C. 1954. coordon. Estado moderna y mentalidad social. 1971. New York. 1961. partea I. Le Navire et l'economie maritime dans Ies mers du nord de l 'Europe. SASSO. Paris. Leş Sources de l'histoire maritime en Europe du Moyen Aţ>e au XVIII siecle. 1966. 1960. principalment en Mediteranee. 1947. Machiavelli and Guicciardini politica and history in XVltli century Florence. Paris. MOUSNIER. MARA-VALL. a 17-a. XXXIII. si Le Soleil ă la Renaissance. Paris. Evoluţia generală a instituţiilor ar putea fi sesizată mulţumită lui F. Roma. Da. Machiavelli and Renaissance Italy. Paris. BAGROW. Niccolo Machiavelli. tudessur la France de 1492-1559. RUSSO.'P. KEIR. Berlin. The Government of P'lorence under the Medici. Navires et construc-teurs a Venise pendant la Renaissance. l"33Pentru celelalte ţări se vor utiliza: R. 1951. P. La Cata-logne dans l'Espaune moderne. Madrid. L BORN. . Die des Kartographie. 1962. Acest istoric a publicat de altfel lucrările unei întregi serii de colocvii internaţionale pe tema istoriei maritime: Le Navire et l'economie maritime du Moyen Age au XVllle siecle. RENAUDET.von ALBERTINI. 1848. „De quelques problemes concernant la monarchie absolue". C.

marea sinteză a luj F. Paris. CHAUNU. 12 voi. 1968 si Conuuete et exploitation des nouveaux mondes. W. organizat de Societatea de ist0 rie modernă în 1956. 1942-1962 (fundamental). aspects economiques.-A. New York. Rapports. C. 1966. Portuguese voyages to America in the XVth centu->. Paris. „Y a-t-il tine economie de la Renaissance?". Civilisation materielle et capitalisme. Leş Philippines et le Pacifice des Iberiques. 1979. Paris. MONEDĂ (Lucrări generale) Două ghidurj recente si comode: J. SOMBART.SApORI «' C. Cambridge (Massachusetts). Historia >s descobrimentos portugueses. Four centuries of Portufţuese expansion.. PERES. 1952. Florenţa. 1954. M. H. Cambridge (Massachusetts). P. Cambridge. TROELTSCH. PARRY. Historia da expanso portugue-sa no mundo... Studies in the "welopment of capitalism. două cărţi majore: S E MORISON. a 2-a. 1500 to 1650. Zur Geschichts des Preisrevolution dn\ XVI. HANKE. si V. CHAUNU. Leş Debuts du capitalisme. Padova. 4 voi. Roma. Leipzig. Londra. Cambridge. 1957. H. 1929 ?J urm. DOOBS. MAURO. BRAUDEL. Le XV le siecle european. Cambridge. 1504-1650. J. 1969. Die Bedeutung des Protestantismus fur die Entstehung des moder-nen Welt. Histoire ique de l" Occident medieval. 1951. 1948. Londra. PIRENNE. ed. franc. Vi. La subiectul descoperiri portugheze. unde XVII. Paris. 1927. o carte foarte frumoasă: L. Mişcările de preţuri si studiul conjuncturii au făcut. XlVe. 1946.. LE GENTIL. SA-°RI. GODINHO. CONJUNCTURĂ. L'Ameriaue et Ies Ante-riuues. 1971. H. Paris. Studi di storia economica medievale. The Rise of the Spanish Empire. All/temeine WirtschafLs)>eschichte des Mittelalters und Neuzeit. M. American treasure and price revolution in Spain. CHAUNU. trad. mai cu . Paris. Paris. Die Anfange des modernen Kapitalismus. ndan 342 Frunţuis en Ameriqiie. în aceşti ultimi ani. 1895. S. 1420-1620. Trude and navigation between Spain and the Indies in the time of the Hahsburgs. 1961.. Die Protextanlische Ethik und des Ceist des Kapitalismus.1905. B. BOXER. b) Pentru spanioli. S1MIANÎD Recherches anciennes et nouvelles . Barcelona. Miinchen. CHAUNU. L'Economie de l'Em-pire portugais aux XVe et XVIe siecles. L. aici t. Leş Francuis en Amerique pendant la seconde moitie du XVIe sie-. 1955-1960 (lumea spaniolă studiată prin documentele Casei de Ia contratacion). Paris. 1916. Londra. • LUZZATTO. Religion and the rise of capitalism. în Actes de l Colloque sur la Renaissance. Lisabona. 1958. M. WEBER. Miinchen. 1940. H. 1969. HEERS. Implantarea europeană în afara hotarelor continentului va fi abordată cu ajutorul lui P. JULIEN. C. obiectul a foarte numeroase cercetări locale. Storia economica deU'ela moderna e con-«mporunea. 1946 (marxist). istorii economice generale: Cambridge economic history of ţur°pe. A. 1955 (important). Aspects of the rise of economicul individualism: a criticism of'Max Weber and his school. 1918. Paris. H. si un atlas. PENROSE.. E. New York. d) PentfJJ francezi. Lisabona. 1921-1926. Ch. H. WACHTEL. si F. MOLLAT. Naşterea capitalismului.. G. gresii et Ies Bresiliens (texte). 2 voi. TAWNEY. The Spanish Empire in America. BRETANO. ECONOMIE. Jahrhunderts. The Age of Renaissance. HAUSER. Cambridge (Massachusetts). Historia economica y social de Expună y America. 3 voi. L'Expansion europeenne <XIIIe. 1943-1946. H. 1953. publicate sau analizate mai cu seamă în Annales. 3 voi. după lucrarea lui Karl Marx. MERRIMAN. 6 voi. La Vision des vaincus. 1950. POSTAN' A. aspects economiques et sociuux. Colonisation et conscience chretienne. Discoveiy exploitation and settlement. M.Călătoriile geografice au fost studiate de B. Porto. Johannesburg.. J. Paris. HAMILTOM. A. R. WILLIAMSON. 1501-1650. t. Seville et l'Atlantiaue. VICENS VIVES si colaboratorii. O lucrare cu totul remarcabilă mai ales cu privire la reacţiile indiene faţă de colonizarea spaniolă: N. 1926. MOLLAT. J. 1943-1945.XVe siecles). Paris. 1966. trad. 1926. si H. Der Modern Kapitalismus. problemele pe care le-a pus colonizarea creştinismului. si D. 1934. Tiibin-gen. H... 3 voi Paris. franc. 1946. Leş voyages de decouvertes et Ies remiers etablissments (XV^-XV? siecles). J. 1963. publicaţiile cu prilejul celui de-al cincilea centenar al lui Henric Navigatorul. 1951. Paris. SEE. 1964. 1^.. Paris.L'Economie europeen aux derniers siecles du e '> în Xe Congres internaţional des sciences his343 -v. Leş Origines du capitalisme moderne. 1960. c) Pentru englezi. De'couverte du monde Paris. P.1911. 2 voi. Leş Francais en Ameriaue pani "" la premiere moitie du XVIe siecle (texte). 1957 si urm. Tra-vel and dixcovery in the Renaissance. M.. G. si J. I. Paris. Londra. în p^n general: G.seama. Paris. l. în fine. 1954. L'Occident aux X!Ve et XVe siecles. WIEBE. E.. Studii specializate: a) Pentru portughezi. KULI-. 3 voi. Leipzig. 1947. A short history <>J British expansion. 1960. VER-. în afară de lucrarea deja citată a lui R. a făcut obiectul unei serii de studii si de confruntări cu problemele religioase: M. Cu privire i. 1904.. 1964. 1933. Miinchen-Berlin. Cambridge history of the British Empire. H. Paris. HARING. 1937-1942. ROBERT SON. HARING. Paris. R. Mai strict economice: C... P. Paris. F. 1415-1825.

LUZZATTO. R. LOPEZ si H. J. 1932. E. 1959. Paris. R. I. 1949-J.'J. American treasure and the price revolution in Spain. 1964. . Leyde. 1957 (XXIV) si 1961 (XXVIII). 1949. 1962. A. «edit. ' $' Prezzi. Wirtschaftsgeschichte Deutschlands. Barcelona. 1948. 1947. MEUVRET. SCHNAPFER. Ecrits notahles sur la monnaie. 1956 (XXIII). F. A.. în Annales. Ziirich. 1936. Londra. Paris. Storia ecocli^'c" d''talia. F1SH:T „Commercial trends and policy in the XVIIth century t gland". W. 1955. Aragon and Navarra. CRAEY-BECKX si E. Londra. I. Leyda. nr. 1957. 4()X_ 426. C. Cambridge (Massach isetts). J. în Economic history review. Historia economica y social de Expună y America Espanola. Historia economica de Espana. în 2 voi. 1934. S. în Etudes d'histoire moderne et contemporaine.> XVUth and XVIth centuries: the dark ages in English economic history". Prix des cereales extruits de la mercuriale de Paris. LAPEYRE şi R. 1958. M. aprilie 1962. Miinchen.sur le mouvument general des prix du XVI* au XIXe siecle.x en el Mediterraneo durante el siglo v'< Cagliari. în Economica. pp. Document' per la storia economica dei secoli XII1-XVII. 1961. 1943. Roma. 1977 iji Origini e sviluppi delle assicurazioni in Italia (vecoJi XIV-XVI).. HAUSER. MARTIN. Tawney. X. Roma. 2) Spania: E. t. 3 voi. Tarile meridionale: un clasic: F. 1975. I: La Vida economica de Castilia eu una fase de su hegemanfa J5I6-I556).. MALOWIST. HOPKINS. 2. LIPSON."UVements monetaires dans l'Etat de Milan. H. F. Paris. 1943. BAULANT et J. 519-529. II şi III. 1957. C. Ein Grundriss. Aspetti dell vita economica medievale. J. t. în Economic history review. S.o indică si titlul consacrată doar Franţei. 1956 nu este . A. M. 1959. BEVERIDGE. nr. 1967. M. C. J. „Circulation monetaire et utilisation econo-mique de la monnaie dans la France du XVIe et du XVII siecle". rcedit 1965. /50/-/650 Cambridge (Mă -sachusetts). LE BRANCHU. Madrid. Louvain.und Sozial-Xeschichte. Recherches et documents sur l'histoire des prix'en France de 1500 ă 1800. VAN DER WEE. 1936. H. l. E. 1934. patru articole despre preţuri si salarii în Economica din 1955 (XXII). von der Vorzeit his zum Ende des Miitelalters. l. 1961. D. N. VERLINDEN. 1351-1600. M. Estado actual de la cuestion". CARANDE. Inc/uiry into the history ofprices in Holland. în Revue d'economie politique. 1949. CIPOL-LA. Schweizerische Wirtschafts. si Money. Florenţa. Esquisse d'une histoire economisite de la Belgique. în Annales E. si „la Theorie quantitative de la monnaie au XVI6 siecle". Viena. II: La Hacienda real de Castilia. 1940. Anglia: W. POSTHUMUS. „The Deu e ot Italy". 1960-1962. R. J. CARUS-\VILSON. Curios Qi/into y sus banc/ueros. a se raporta la J. VICENS V1VES. „Economic depression of the Renaissance". 1946. Paris. Berlin. 1. Paris. aprilie. Economic history of En-eland. mai ales voi. Ţările de Jos si Provinciile-Unite. MISKIMIN. C. Asupra monedei si fenomenelor monetare. 1962. 1934.. 209-225. t. 1963. XvT'"neX c"merc'al<. 1938. Dokumenten voor de Geschiedenis van Prijzen en Loen in Vlaanderen en Brabant (X\*-XVIIIe eeuw). C. Paris. 1927. ELSAS. CARANDE. Florenţa-Sienna. BECHTEL. GODINHO. pp. Wirt-schaftsgeschichte Deutschlands. „Mouvements des prix et des salaires en Belgique au XVle siecle". E. „The Economic depression of the Renaissance". C.. Londra. Paris. în Melanges R. Paris. în Economic history review. 1936-1949. Portugalia: V. I: Early limes to 1760. t. t. Paris. Umriss einer Geschichte der Preise und Liihne in Deutschtand vom ausgehenden Mitte-lalter bis zum Beginn des XIX. Madrid. „Un essai d'histoire comparee: Ies mouvements d'expansion en Europe aux XVe et XVI6 siecles". NADAL. 1943. LOPEZ si H. prices and wages in Valenc' i. ." MKKIMIN. L'Economie mondiale et Ies frappes monetaires en France. pp. Elveţia: A. H.tr"* the XHth to the XIXth century. 923-929. „Typologie des crises et changements de structures aux Pays-Bas (XVe .XVIe siecles)". La Mediterat>ee et le monde mediterraneen a l'epocjue de Philippe II. în Economic history review. 178 şi 1952 M. 1956. VAN HOUTTE. Londra. HAUSER. CIPOLLA. în Annales E. pp. C. Paris. MOTTEK. 1) Italia: G. Prices and waf>es in England. XLVIII. Barcelona. MELIS. 1951. G. JORDAN. Histoire economique de la France. VERLINDEN. BRAUDEL. 93. „Essays inthe economic and soacial history of Tudor and Stuart England". Germania si Austria: M. J. XXIV. Jahrhunderts. The Economic history of England. A. H. Cartea lui F. Materialen zur Geschichte der Preise und Liihne in Oesterreich. salari e teoria dei salari in Lomhardia alia 345 fine del Cinauecento. 2 voi. HAM1LTON. 1957. SPOON-ER. 1955-1962. Essays in economic history (culegere de articole). E. Histoire econoique et jlnanciere de la France. ' Bruges.. BROWN si S. 3 voi. în Hispania. M. SCHILLERS. 1952. MEUVRET. 1959. de Copernic ă Davanzati.. S. pp. II si III. H. Roma. „La Re-volucion de los precios espanoles en el siglo XVI. pp. 173-198. BRIGGS si P. Londra. H.. F. SEE. t. Histoire d'un instrument de credit: Ies rentes au XVIe siecle. PRIBRAM. 1939. Studii cu referire la diferite ţări: Franţa: H.

1955. IV: La Domaine. S. VAN KLAVEREN Eumpaixche Wirlxchaftxffexchichte Spanienx im 16. Cambridge (Massachusetts). B. în lre Conference internaţionale d'hisurire economique. N. 1500-1850. VICENS VI-VES. The Agrarian history ofEntfand and Wales. pp. THEUERKAUF. L. La Vie de la foret francaise au XVle siecle. Rapports. DAUVERGNE. HABAKKUK. MOM-BLANCH y GONZALBEZ. mai cu seamă voi. 195(1. 1982). Paris. bis zum XVL Jahrhunden. Villages desertes et hiatoire economique. bis XIX. Pssai sur la formation du paysage rural franţais. Madrid. F. MAWREK. 1949. Jahrhunden. 1953. RÂU.. The Farmer's tools. 1958. f arh. Leş Paysans de Lan^ue-doc. în Annales. Stockholm. Roma 1910-1926. a 2-a ediţie. E. Jahrhundert Stuttgart. H. The lost villaxes ofEngland. ROUPNEL. pp. 1954. C 1963.. MERLE. Cambridge. Paris. M. LE ROi LADURIE a dat un studiu pasionant: Histoire du climat depuis Van mii. 1959. Despre evoluţia climei. Histoire du payxage rural italien. DION. H.XVIII siecle)". DARBY. 1960. Historia de la Albufe.L'Economie fie l'empire portugais. i Hi'itoire de la vigne et du vin en France des originea au \lKe siecle.' 1938. 1943. FINBERG. GARCÎA FERNÂNDEZ.situation economii"" 346 l'etat social en Poilou au XV'f siecle. SATE ŞI ORAŞE Sate. Paris. 1964. „la Disparition du paysan anglais". Stockholm. La Campasne de Noii velle-Castille â la fin du XVIe siecle d'apres leii „Reladones topografica*". La Campagna romana. Die drei Epochen der deutschen Agrax-Hanovra. Spania: J. Paris. voi. ABEL: Afirarkrisen und A^rarkonjunktur in Mit-teleuropa vom XIII. I. SL1CHER VAN BATH. KLIMA . Valencia. capital. VII. 1963. Bruxelles. si Essai sur la . GRAND si R. Die Wustungen des ausgehenden Mittelalters. 1960. E. R. 1810-1820". 1947. 1964. 1962 (t. LE ROY LADURIE. Londra. supliment de R. 1964. în A. Paris. TAWNEY. R. Londra. S.. un clasic al istoriografiei franceze. 1920. 1965. de la fm de l'Empire romain au XVIe sfecle. 1955. GENICOT. apoi iarăşi D. an aerial survey. B. II din Deutsche A^raffeschichte "• FRANZ). 1953' t. t. pp. II.. „La question de la transition du teodalisme au capitalisme en Europe centrale (XVI . M. în Annales. în Melanges Lucien Febvre. DEVEZE. A. Xl-XVIU xiecles. M. VAN BATH. Namur. Paris. L'Agriculture du Moyen A^e. Germania: W. Utrecht. W. „Agronomie et jardinage au XVle et au XVII6 siecle". G. FOURQUIN. furniture. „Large-scale agricultura! enterprise in post-medieval Portugal". t. G. studiul colectiv. 1960. 1952. III: La Tenure. L'Economie u has Moyen Age. 1966. în Jahr-''Kh fur Nationalokonomie und Statistik.. 1926. Paris. Leş Caracteres origi-naux de l'histoire rurale frântaise. H. Koln. Geschichte der ueutschen Landwirtschaft vom fruhen Mittelalter his zum XIX. 1953. 1960. Paris. Londra. J.. DUBY. Tours. pp. si Medieval England.. E. Lucrări generale: Recueils de la Societe Jean-Bodin. . 692-71 S. C. L'Agriculture el Ies claxses p La transformation de la propriete dans le haut Poitou au siecle. TOMASSETT1. „Wiis-tungen und Presfall im spamittelalterlichen Europa". Studii pe ţări: Franţa: P. 1963. J. 1912. 1935. prefaţă ţi bibliografie de G. 2 voi. BERESFORD. J. Paris 1960. angl. Berlin. IV.se d'une •ociete: seigneurs et paysans du Bordelais pendant la guerre de Cent Ans. E. S. 1966 (o sinteză de o amploare excepţională). Paris. Paris. clolhinf* and food f rom Tudor Io Victorian times). „Villagcs castillans et types de production au XVI6 siecle". H. IV: Storia moderna. 1934. III si IV. Jurhundert-. II. 2 voi. The Mesia: a study of Spanish economic history. Italia: G. DELATOUCHE. De Agrarische Geschiedenis van West-Europa. Jdnle de 347 s si Provinciile-Unite: L. XIe Congres internaţional des sciences historU/iies. SERENI. La Cri.. Histoire de la campagne ţran-caise. Anglia: R. 1931. „Champs. Paris. X.. H. RAVEAU. BLOCH. de asemenea. în Reluzioni del Xe Congreaso internazionale di scienzf xtoriche. Seif>neurie fran-cai'ie et manoir anglais. G. GENTIL DA SILVA. El xran sindicalo remenxa. 1949. 1963 (lucrare fundamentală). deja citată. Portugalia: V. Jena. KLEIN. und 17. 1954.ru de Valen-cia. ouverts et champs clotures en Vieille-Castille". t. La Metairie et l'evolution aeraire de la Gatine potevine. Paris. J. 452-432. G. C. 1. Paris. 729-744. 1943. BLOCH. de la fin du Moyen Aţ>e â la Revolution. 1961. voi. 1961. Stuttgart. Land und vom XIV. BOUTRUCHE. SALOMON. J. R. 1965. Cambridge. MEUVRET. „Agriculture in the Low Countries (16()()-18()())". 1959. 1960. J. trad. E. Londra.si J. New York. P. 1500-1900. The Enf>lisli rural labourer (his home. de acelaşi autor: „Yield ratios. The Agrarian problem in the XVIth century. 1967 (reedit. în Annales E. G. Paris. A. Roma. 649-663. H. t. Leş Campagnes de la rej>ion parisienne a la fin du Moyen Age. Bijdragen. Paris. 1965.

1959. Milano durante la domina-^"'WtiKnuola. du Moyen Age h la Revolution. Anglia: F. U. 1964. J. B. F. MAUERSBERG. „le Chiffre de la population de Paris au XVIe siecle: 210 OCX) ou 80 OW habitants?" în Revue historique. B.. FANFANI. si Exploitations of land in central Mexia> in the XVIth century.. Die VerfassunK und Verwaltunf. Puris. MESTESUGURI. E. Storia del lavoro in Italia dalla flne del secolo XV agli inizi del secolo XVIII. MORINI. Constance. R. Histoire de la France urhaine. Medieval und Renaissance Florence. J. Meijtesugärit: a se vedea pentru Fran{a: H. Paris. 3 voi. New York-Londra. SCHEV1LL. Un exemple de structures de l'Espagne au XVIe siede". 1877-1883. A. 2 vol. Berlin. 1492-1559. le Salariat dans l'artisanat parisien aux Xllle XV f siecle. WOLFF. XI. Franţa: R. Xy. 1941-1952. DAUMAS). 1957. Storia economica di Venezia dai l' XI al "eţ-olo. Oraşe Urbanism si lucrări generale: P. Histoire rf« villes. 1956. DELUMEAU. în Economic history review . STRAUSS. GEREMEK. Nuremberg in the I6th century. Paris. 1896-1927. DAVIDSON Geschichte von Florenz. MEISSEL. Ph. PRIEDMANN. Milano. si Histoire de Florence u^ la domination des Medicis jusqu'a la chute de la repuhliau (1434-1531). America: P. II: Leu Premieren etapes du machinisme (1450-1730). J. 1960. 1947. New York. coordonată de Ph. trad it'ii' Florenfa. Paris. 3 voi. ECKWALL. A. 348 • r DUBY. Paris. 1956. 1959 si urm-. Bruxelles. Paris. 346-549) din Histoire de Lyon. Toulouse. Ţările de Jos (între graniţele din epocă) si Provinciile-Unite: H. Wirtschafts und Sozial-geschichte zentraleuropdischer Stădte in neurer Zeii. WOLFF. Paris 1957-1959. Pa1956 J' ALAZARD. „Elizabethan towns and cities". 1952 (studiu al ora^elor miniere din Mexic). Ouvri-ers du temps passe.Jarhundert. 1948. Soziale. Histoire de Flo-349 rence. W. o excelentä monografie a lui B. Lisabona. FISHER. Elveţia: P. Paris. TEHNICI.s rues. 1981. 1964. 1954. A. VAN WERVEKE. 1968. rezumat in Rome au XVle siecle. 1957. POWELL. Germania: J. BENNASSAR. t. Bruxelles. 1935. Madrid... în Tran. Paris. Milano.. Bruxelles. G. I. 3 vol. 1967. Forced native labor in the Spanixh colonies. colecţ. croissance d'une capitale (colocviu). 2 voi. Veneţia. Estudo de historia economica.America: cîteva opere fundamentale: L. V (pp. SINGER. Altă carte importantă: B. VI: Ies Villes. Jahrhunderts. Stockholm. 1898. în Transactions of the royal historicai society. J. T. 1963. VIII. 1954. DOLLINGER.^ Venise de la Renaissance. ' Peninsula Ibericä: L. Gottin-gen. Haga. Paris. în History to-day. der s'u«tKonstanzimXVI. Bruges et Anvers: huit siecles de com-merce flamand. Fr. Paris. Paris-Haga. 1961. E. 1954. HEERS.. Atlante di storia dell'urbanlftica. CAZZAMINI MUSSI. PERRENS. 1889-1890. J. INDUSTRIE Lucräri de ansamblu cu privire la tehnici si istorii generale cu privire la muncä: A. CHEVALIER. 1 vol. A stucly of urhan growth. Paris. Italia: F. MARAVALL. G. Paris.. t. Berkeley. La Vie economique et sociale de Rome dans la seconde moitie du XVIe siede. Rostock unde Wismar im ersten Drittel des XVI. A hisiory of technology. B. 1525-1706. Recueils de la Societe Jean-Bodin. VAN DER WEE. DODD. 6 vol. Las Communidades de Castilla. Berkeley. Paris. Toulouse. 1965. din 1963. si The Development of London as a centre of conspicuous consumption in the XVIth and XVIIth centuries". t. politische und reli-Kifise Auseinandersetzung in den Hansesstădten Stralsund. HALL si T. SABBE. BURKE The MakinK of Dutch towns. J. 1959. HAUSER. Berkeley. F. Genes rj uecle. 1959. 1963. şes paroisses. 1954. Terre et societe au XVIe et XVlle xieclex. 1961. Les Ingenieurs de la Renaissance. Anvers. III. „The Development of the London food market. O Porto de Lisboa.se. D. ed. ' LUZZATO. pf. 1492-1566. t. L. DOUCET. Activite economique et problemes sociaux. 1952.s-actions of the royal historicai society. SCHILDHAUER. Milano.i dans l'art du Moyen Age. BEBIANO. SIMPSON. H. Studie. in Revue d'lristoire economique. Hixtoire de l'ur-banixme. WILLIAMS. vol. 1966. Resumen histörico del urbanismo en Espaiia. R. Oxford. 1961. Paris. LAVEDAN.s in the population of medieval London. B. metropole de /'Occident. Histoire du Toulou. 1943. TORRES BALBAS. A. 1944. si la Representation des ville.. BERGeneve et l'economie europeenne de la Renaissance. H. 1963. Paris. si Les Metiers dans la . Weimar. La Cuerre et le progres humain. La Formalion dex Brands domaines au Mnxique. The Crowth of the Antwerp market and the European economy. New Haven. 1958. GILLE. Paris. 1961. HERLIHY Pisa in the early Renaissance. „English provincial towns in the early XVIth century". „Lyon au XVI6 siecle". HOSKINS. M. Londra. J. 1950. 1951. G. 1^56. 1960. HOLMYARD. Paris. 4 vol. BENNASSAR „Medina del Campo. E.se. W. the Encomienda in New Spain. V. 1956. G. Soldiers. Madrid. 1540-1640". 1975. Valladolid et ses campagnes au XVle siecle. NEF. 1956. 1952. Studii despre urbanism grupate pe ţări. Hisloire generale des techniques (sub conducerea Im M. F. H. . Paris. Indians and silver. III: From the Renaissance to the industrial revolution (1500-1750).

l'Inventaire des Ar'fai-g ' banquiers â Anvers. Leş Hommes d'affdires italiens au Moyen Age. Les Cor-porations en france avant 1789. 6 vol. Berkeley. WILLIAMS. INDUSTRIE Lucräri de ansamblu cu privire la tehnici si istorii generale cu privire la muncä: A. SAP Barbar'S°. New York. Paris. ME$TE§UGURI. J.ine of the Qlc' bank (1394-1494). 1934. ROMEVA FERRER.. „NEGUSTORI" ŞI MĂRFURI „Negustori. G. Paris. New Huven. în Cahiers d'histoire. KRAMER. G. Flo-nţa. 1. A study of urhan growth. II: Le. . GASCON. G. LEVA-SSEUR. F.. Cambridge (Massachusetts). Valladolid et ses campaxnes au XVIe xiecle. 1956. NASALLI ROCCA. Las Communidades de Castilla. A history of technology. Grupuri de negustori: Y. 1954. E.MORELLI. Le Corporazioni romane di ani e mestieri dai XIV al XIX secolo. 1958. t. Ouvri-ers du temps passe. 3 vol. C. Italian merchants and shipping in South-hampton (1270-1600). 1961. HALL si T. Paris. E. IX. o excelentä monografie a lui B. C. 1956. Mejitesugärit: a se vedea pentru Fran^a: H. W. La pormation du capitalisme dans la principaute de Lief>e au XVIe siecle. in Revue d'histoire economique.Pentru Angl'^ S. Paris 191". Sapori. P. individualităţi: J. DENUCE. 4 vol.. 1952. 1957-1959. Resumen histörico del urhanismo en Expaiia. 1947. R. rezumat in Rome au XVI6 siecle. Madrid. Anvers. „Medina del Cumpo. LEVASSEUR. „la Colonie italienne de Lisbonne et l'economie portugaise". NEF. Paris. RENOUARD. BEB1ANO. Paris. 1896-1927. „Ies. 1975. U. Le Marchand italien au Moyen Age. A. New York. KRAMER. Paris. Histoire genenüe des teclmiques (sub conducerea lui M. „Marchands italiens a Geneve au debut du XVI6 siecle (1480-1540)". Milano. MARAVALL. 1901. R. Paris." Două lucrări cu caracter general de format modest dar de bună calitate:" J. BERGIER. 1963.. Oxford. POWELL. Paris. J. ' ^a Conipagnia dei Frescobaldi in Inghilterra. A. BENNASSAR. JEANNIN Leş marchands au XVIe siecle. 1964. TORRES BALBAS. The English craft xuilds: studies in W 350 rogress and decline. Madrid. 1954.Pentru Italia: E. Berlin. 1 vol. 3. La Guerre et le progres humain. SCHEV1LL. Paris. J. ~ Pentru Angüa: S. 1957. HOLMYARD. WM883. 1960. Cambridge. G1LLE. LEVA-SSEU-R.M-terature francaise du XVIe siecle. ]. TEHNICI. Baltimore. Indians and silver. 1965. FORBERGER. Un exemple de structures de l'Espaxne au XVF siecle". merchant of Venice. vol. Liege. Historia de la industria catalana. Las Ingenieurs de la Renaissance. 1941. 1958. V. B. secoli XV-XVII1.Familii de negustori. Milano.. 1898. 1955. Geschichte von Florenz. Paris. DAVIES. 1904. si Les Metiers dann la lit-terature francaise du XVIe siecle. Paris. 1939. Paris. 1950. 1941. Le Travail â Florence a la ţin du Moyen Af>e. D. Soldiers. Barcelona. 1957. V. Industrie: G. R. LE GOFF. 1952 (studiu al oraselor miniere din Mexic). 1937. 1939. . DELUMEAU. 1889-1890. Londra. din 1963. The Ens/i. Paris. în Studi in onore di A. Histoire des clusses ouvrieres et du V Industrie en France avant 1789. 1901. Paris. Die Manufaktur in Suchsen vom Ende del XVI.v Premieres etapes du machinisme (1450-1730). J. Lisabona. 351 y* rence. R DE ROOVER The Rjse and dec. 1952. B. J. COORNAERT. BENNASSAR. ibid. ital' Floren^. America: P. 1957. A. VIII. Paris. R. P. UNWIN. Paris. 1934. SAPORI. Lyon. FANFANI. Marchands et banquiers du Moyen Age. Medieval and Renaissance Florence. 1951. Paris. F. DAUMAS). . 1943. Estudo de historia economica. A. HAUSER. DOUCET. Paris. . „Negustori" italieni. The Fnfnrcement ofEnglish apprenticeship. HERL1HY. Roma. VER-LINDEN. Paris. 1958.. LANE. 1956. Storia del lawro in Italia dalla flne del secolo XV a%li inizi del secolo XVIII. 1934. SINGER. E. Peninsula Ibericä: L. E. 2 vol. . 1963. La Vie economique et sociale de Rome dans la seconde moitie du XVle siede. F.v/i craft guilds: Studie* in their 350 . Stătuţi di corporazioni arligiane piacentine. III: From the Renaissance to the industrial revolution (1500-1750). 1967. 1960. R.Italiens dans la renais-sance economique lyonnaise au XVIe siecle" în Revue d'etu-** italiennes. 1927. 1944. E. Southhampton. trad. LEJEUNE. bis zum Anfanx des XIX. DAVIDSON. Jahrhunderts. A. E. A. A study in apllied mercantilism: 1563-1642. ed. Histoire des classes ouvrieres et de l'industrie a" France avant 17X9. The Industrial organization in ihe XVIth and XVIIth centurie*. 2 voi. B. Les Cor-porations en France avant 1789.si „Quelques aspects du role des Ita-wns dans la crise des t'oires de Lyon du dernier tiers du *VI siecle". COORNAERT. RUDDOCK. Berlin. la Aanque Capponi â Lyon en 1556. Pixu in the early Renaissance. O Porto de Lisbou. M. si Histoire de Florencv la domination den Medicis jusqii'ä la chute de la re (1434-1531).

Paris. 1964. „NEGUSTORI" §1 MÄRFUR1 „Negustori. Bo-logna. 1953. Industrie: G. Simon Ruiz et Ies „asientos" de . 1592-1609. Statuti dl corporazioni artigiane piacentine. MANDICH. Le Siecle de Fulger. 3 voi. A study in apllied mer-cantilism: 1563-1642. Cambridge. Grupuri de negustori: Y. Southhampton. P. 2 voi. 1910. Lettres de Lisbonne. F. SAPORI. 1949. Sapori. XlleXVIIe siecle. Naufrages. 3 voi. . 1300-1500. a. The. „Leş Assurances maritimes des marchands espu-gnols au x Pays-Bas au XVI6 siecle" în Bijdragen Geschiede. Paris. 1957. Haga. Note di storia della banca pisana nel Trecento. Paris. Marchands et banquiers du Moyen Age. 1003-1047. Italian merchants and shipping in South-hampton (1270-1600). M. Paris. bankinx and credit in medieval Bruges.progress and decline. H. von POLN1TZ. Geschichte der grossen Ravenxburger Handelsgesellschaft (1380-1530). DOLL1NGER. Milano. „les. Le Piere Lombarde nei secoli XIV-XVI. R. Gresham on foreign exchange: an essay on early Englixh mercantilism. Paris. 1956. SAPORI. G. G. „Caracteres et mouvements des t'oires internationales au Moyen Age et au XVI6 siecle". Kirche und Kapital in der oher-deutschen Renaissance. R. pp. 1943. DA SILVA. J. V. The Mer-chant class of medieval London. L. 1958. JEANNIN Les marchands au XVIe siede. individualitäti: J. 1956. Jahrhunderts. 1956. 1960. Paris. P. Les Hommes d'affaires Italiens au Moyen Age. G. EHRENBERG. banquiers a Anvers. G. Paris. . BERGIER. „Marchands italiens a Geneve au debut du XVIe siecle (1480-1540)". l. Liege. ŞTEFANI. TENENTI. Kaiser. J. 1948. „Anvers comme marche monetaire au XVle siecle". V: La Foire. Die Manufaktur in Sachsen vom Ende del XVI. J. COORNAERT. Paris. si L'Evolution de la lettre de clwnge (XIVe-XVIHe siecles). 1904. 1952. La Compagnia dei Frescobaldi in Inghilterra. Genes et Ies foires de change. Paris. 1927. V. V. II. 1955. Italiens dans la renais-sance economique lyonnaise au XVIe siecle" in' Revue d'etu-des italiennes. Paris. 1963. VER-LINDEN. 1923. Storia della regionaria". 1958. C. Stuttgart-Berlin. t. Paris. 1955. 1925. „Delte tlottante et dette consolidee en Espagne de 1557 a 1600". Le Corporazioni romane dl arti e mestieri dal XIV al XIX secolo. Paris. 2 voi. Strategie des affairex a Lisbonne entre 1595 si 1607. MORELLI..• 352 nis Nederland. S. Paris. Histoire d'un instrument de credit: Ies rentes au XVle siecle. 1953. H. 1960. „la Colonie italienne de Lisbonne et l'economie portugaise". Le „Pacte di ricorsa" et le marche italien des changex au XVIe siecle. 1963. Philippe 11. 1934. 1950. DE ROOVER.Asigurări: C. / Movimenti dei cambi in Italia dai secolo XIII al XV. A. 1957.Rente: B. „Negustori" italieni. 1947-. G. 1948. Tiibingen. Tehnica de afaceri.Familii de negustori. în Studi in onor e di A. ibid. Cambridge (Massachusetts). 1957. pp. C1POLLA. 1959. Flo-renta. FORBERGER. DAVIES. Lyon. The Industrial organization in the XVIth and XVIIth centuries.Pentru Italia: E. 745-759. La Hanse. J. SCHULTE. 1953. DOUCET. J. Anvers. la Banque Capponi a Lyon en 1556. La Formation du capitalisme dans la principaute de Liege au XVIe siede. Schimburi. 1937. History of principal public bunks. R. 1951. Le x Colonies marchandes meridionale* a Anvers de 1488 ă 1567. 1944. THRUPP. 1960. Bologna.. 1563-157$. E. Louvain. S. Paris. si „Quelques aspects du röle des Italiens dans la crise des t'oires de Lyon du dernier tiers du XVIe siecle". New York. în Annales. UNW1N. corsaires et assurances mariiimes ă Venise. Cambridge. 1955. 1939. bis zum Anfang des XIX. 1934.. F. F. IX. Une familie de marchands: Ies Ruiz. de Lyon ă Besanţon. R. L. m Studi in onore di A. MELIS. . . MIRA. 1957. The Rise and decline of the Medici bank (1394-1494). 1950. Roma. 1953. 1962 (afacerile lui Fco Datini). VERLINDEN. si Marchandises et flnances. MELIS. Tîrguri: Re-cueils de la Societe Jean-Bodin. R. Paris. The Enforcement ofEnglish apprenticeship.. DE ROOVER. Le Travail a Florence a la fin du Moyen Affe. merchant of Venice. Supări. A. în Revue helge de philologie et d'histoire. 1956. Pisa. CASTILLO. R. A. G. LAPEYRE. Jakob Fugger. 1950. ROMEVA FERRER. F. 351 „Neguţători" neitalieni (sau italieni sj neitalieni studiaţi împreună): A.Early history of deposit banking in Mediterranean Europe. 1959. Paris. L'Axsi curazione a Venezia dalie origini alia fine deliu Serenixsima. LEJEUNE. A.. Sienna. secoli XV-XVIH. SCHNAPFER. Jakoh Fugger. A. Paris. LANE. NASALLI ROCCA. Le Marchand Italien au Moyen Age. 2 vol. 1949. E." Douä lucräri cu caracter general de formal modest dar de bunä calitate:" J. DE ROOVER.. DE ROOVER. Schimburi comerciale. 1952. MELIS. Barcelona. RUDDOCK. GASCON. Historia de la industria catalana. LAPEYRE. P. R. t. GIOFFRE. 1955. in Cahiers d'histoire. Berlin. A. Paris. Como. C. 1948. Baltimore. R. F. VAN DILLEN si colaboratorii. Bruxelles. Aspetti deliu vita economica medievale (Stitdi nell'Archivio Datini di Prato). SCHICK. VAZQUEZ DE PRADA. C. Chicago. Andrea Barbarigo. Cambridge (Massachusetts). l'lnventaire des AtTai-tadi. F. . E. LEVASSEUR. RENOUARD. LE GOFF. GORIS. M. Un grund homme d'affaire au debut du XVIe siecle. Lettres'marchands d'Anvers. 1952. 1958. DENUCE. P. G. G. USHER. Londra. D. Pavia. 1939. C. Harvurd. Money. 1955 (traducere franceză prescurtată a lucrării apărute în 1896.

Rapportx. Paris. 1926. 1913 (există în trad. Leş Compagnies du corali.1957. III. 1955. Etude de ge'oxraphie humaine. WEULERSSE. franc. A. Leş Routes de France depuls ies origines jusqu'b nos jours (lucrare colectivă). 1955. IV. LAVASSEUR.. Nouvelles et speculationx ă Venise au XVIe siecle. 1958.. MANDROU. pp. Quelques remar-ques". BRULEZ. E. XXII. la Belgique et l'Outremont de 1400 ă 1410.. . Bruxelles-Roma. 1906-1922. 23^13. Comerţ francez: E. 1949. MASSON. în Studi in onore di A. N. F. Soc. TUCCI. 1954.. KERREMANS. Fed. „Sur la pratique venitienne de la navigation au XVle siecle. CAVA1LLES. . si lucrările deja menţionate ale lui P. voi. safonction. 1961. W. Histoire du comerce de la France. „Le probleme baltique au XVle et XV lle siecle". S. X. XIVe-XVle siecle". în Vierteljahrxchrift fur Sozial . LANE. 1937. Paris. „Le Mouvement commercial entre la France et Ies iles Britan-niques au XVI6 siecle". 83-86. Paris. HAUSER. IV. 72-86. CSAPLINSKI. în Poland at XIth International Congres ofhistorical sciences in Stockholm. Multe indicaţii cu caracter social în marea lucrare a lui F. M. Paris. în Annules. BO1SSONNADE.între Italia si Anglia: W. C. 1950. între studiile cu caracter social desfăşurate într-un cadru naţional ori provincial. ISTORIE SOCIALĂ. P. S. XXXVI. Paris. în Studi in onore di A. pp. Bruxelles..i comerţul nordic: W. 1927. MICRON. Life and work in modern Europe (XVth-XVIIIth centuries). 1959. JEANNIN. Paris. în Revue historique. GIOFFRE. 1959.. XXXV. VIVANŢI. BRAUDEL. 1960. BRULEZ „La Navigation flamande . 1954. 1275-1547. 1931. „Leş Routes comerciales d'Angleterre en Italie au XVle siecle". „Der Brasilien Handel der Hamburger-Portugiesen zu Ende des XVI. Lucrări generale: W. . 1961. Paris. Travailleurx et marchandx de l'ancienne France. G.. S. 1953. La Mediterranee. P. „Anvers et la Bal-"que au XVIe". C.. maiseptembrie 1920. Jahrhunderts". E. voi. TENENTI si C. 1958. Comerţul cu ţările exotice: J. KELLENBENZ. „Leş Echanges de la France avec 1'Allemagne et Ies pays du Nord au XVIe siecle". Paris. L'Afrique au XVle siecle et le commerce anversois. 1929. 1497-1660. CARUSWILSON si °. La Crise d'une societe: seiţ>neurs et paysans du Bordelais pendant la guerre de Cent Ans. GROETHUYSEN. Rute pe uscat s.. Studies in Elizabethan foreign trade. pp. Sapore.. V. EtiKland's export trade. ABOUCAYA. ibid. La Routefrancaise. Roma. SARDELLA.. 1926). 2. RA-VEAU. Copenhaga. R. în Bulletin de l'Institut liistorique helge de Rome. 353 m 5. LANGENBECK. WILLIAM. E. pp. HECKSCHER. 1946. Paris. Geschichte des deutsclien Handels seit dam Ausgang dvn Mit-tetalterx. „Documente sulle relazione t'ra Genova ed ii Portogallo dai 1493 al 1539". în Annales E. în Revue helge de philologie et d'his-toire. BORKE354 Des Uherţfang vom Feudalen zum biirgerlichen Welt-kild: Studien -zur Geschichte der Philosophie der Manufakturperiode. L. CHAUNU si P.între Italia si Ţările de Jos: R. Fanfam. voi. Londra-New York. „Relations commerciales entre Genes et le Portugal â l'epoque des grandes decouvertes". Comerţ în Mediterana: F. Leş Relations commerciales entre Genes. pp. JEANNIN.und Wirschaftsffeschichte. Le Testament ly-onnais de la fin du XVe au milieu du . Ist. „A 'propos des grcves d'imprimeurs de Paris et de Lyon au XVle siecle". V.L'Economie francaise au milieu du XVI6 siecle et le marche russe". DENUCE. si „L'Exportation des Pays-Bas vers l'Italie par voie de terre au milieu du XVI6 siecle". între Italia si Portugalia: D. GODINHO. în Revue du Nord. M. Comerţul german s. Leipzig. W. 1961. în Mem. M. VERLINDEN. C. 1952-1953. 1963. în Xe Con-grîis internaţional dea sciences historiques.COLEMAN. în Annales E.1. VAILLE. i U. Manchester. „Education of the aristocracy in the Renaissance". COORNAERT. t. S. BOUTRUCHE. Paris. „II Commercio transatlantico di una compagnia florentina stabilita a Seviglia a pochi anni delle imprese di Cortese e Piz-zaro". t.Comerţul Ţărilor de Jos: P.. 1960. Der Bourgeois: zur Geis-tesgescliichte des modernen Wirtschaftsmenschen. 123-184. S. 3. se vor reţine cu deosebire: Pentru Franţa: B. I si II.i pe apă: P. 1958. SOMBART. „Fleets and t'airs: the functions of the Venetian Muda". Oxford. 11. S. C. Munchen. G. „Die Westeuropaische Konkurenz in der Nordmeerfahrt bis ins XVIII. und in der ersten Hălfte des XVII. t. 6. în Journal of modern history. 1911. H. F..'Tub/w de la naviRation et du transport des marchandises passant par le Sund. DOEHAERD si C. C.. 1934. C. H. Paris. Esxai sur la xituation economique et l'etat social en Poitou au XVle siecle. Paris.on. MEL1S. în Congreso Historico Corona Araţ. . HOSZOWSKl. C. 2 voi. I s. DUBY si R. Jahrhundert". P. XXXVII. în Aufautze zur portugiese Kultur-gexdnchte. H. în Annales. ELLINGERBANG. son hixtoire. RENARD si G.. 1947. J. DEMOGRAFIE Istoria socială. 1947. 1918. Paris. 461-491. P. L'Economie de l'Empire portugais. Mistuire de la civilization fruntaşe. KELLENBENZ. 1958. „The Polish Baltic'trade in the XVth-XVIIth centuries". E. MAURO. 1928. Orij-ines da l'esprit bourgeois en France. Histoire generale des postes francaises. Comerţ englez: T. E. „Le film d'un grand systeme de navigation: Ies galeres venitiennes. 1960. 4._ „la Mediterranee â la fin du XVI6 siecle". Paris. 1957. 7.. în Revue d'histoire economiaue et sociale. H.

. ENGELS. Leipzig. III. „The rise of the gentry.. „Demographie. Berlin. LAPEYRE. Die Volkxreformation von Thomas Muntzer und der groxse Bauernkrieg (trad. 1952). Paris. Philadel-phie. MELIN editeurs. Press. PH. 33. STONE. W. şi M. 1900. Wurzbourg. Des registres paroissiaux a l'histoire de la population. M. £. După F. 1959. H. de completat cu L. 1942. 1982. Z1MMERMANN. iunie. Spania: în afara marii Historia economica y social de Espana. Adversity'x noblemen. Despre evreii din epoca Renaşterii. C. 1941. F. The Jews in the Renaissance. Londra. 6 voi.. 1940. K. ARAGONESES. The Gentry. 1949. B. A. în 'zeitschrift fuer Sozialwissenschaft. La care se adaugă: H. CAST1LLO. BITTON. care a scris o carte despre La Guerre des paysans (trad. Die Kultur der Renaixsan.XVe siecle. HITCH-KOCK. W. Paris. H. E. D. 1969. M. 745-759. 1956. Raum und Bevolkerung in der Welt-geschichte. New York-Londra. DEL ARCO Y GARAY. KOELLMAN.ce.itorical demography. GOUBERT. 1959. Madrid.. aprilie 1966. despre Thomas Muntzer. M. POL1AKOV. BUCHOLZ. Sntio-hfiy of the Renaissance. The Clwrities of rural England. 1956. O carte remarcabilă la întîlnirea dintre studiile economice si cele sociale: L. 1965. Paris. 1956. franc. ARMENGA' l. Introductivii a la demogra-phie historiq'ue des villes d'Europe du XIVe au XVIIIe siecle. S. PASCAL. CIPOLLA. Los Movimientos y luchas sociales en la baja Edad Mediu. S1MP-SON. istoricii marxişti nu au contenit în aprofundarea marii crize sociale germane din '1524-1525. 1480-1660: the aspirativns and the achievements of the rural society. ROTH. Social England: a record of the progress of the people in religion. RABON. A. Histroire sociale de l'An-gleterre. 19541956. MOLS. BURCKHARDT. Geographie de L'Espa^ne morixque. Paris. 1540-1660. 1965. Despre populaţia Franţei. STONE si A. Princeton. BELOCH. în IXe Congres inernational des sciences his-toriques. E. Ravi-taillement el alimenlation en Provence au XIVe . 1933. GLASS si D. Cu privire la metoda de folosit în scăderile demografice. La Catalogne dans l'Expagne moderne. deja citate. din rusă). pp. lucrarea lui M. laws. 1965.XVII Ie. semnalăm: A. learning. în Comparative studies in xociety and history. 1960. 18-20 avril 1963. Moyen Age". E. LEFEBVRE. EVERITT. în Economic history review. Londra. Paris. V. ~3 voi.. a 2-a ed. A se vedea şi C. „Population et richesse en Castille durant la seconde moitie du XVle siecle". Berkeley. CRANE. 1558-1640". 2 voi. Ecrils theolo^iques et politiques. de J. 1540-1640. TAWNEY. MAR-SIN si E. REINHARD si A. XI. V1CENS V1VES. 1960. P. Beauvais et le Beauvaisis de 1600 a 1730. TR1NKAUS. KIRSTEN et W. Paris. Geschichte des groase n Bauernkriexs. 1500-1700". litterature and manners. care o completează pe cea a lui P. J. Essays in hi. The Background ot fhe KniKhts' Revolt. The Crisis of the aristocracy. nr.. von MARTIN. nr. POSTAN. EVERSLEY ed. Lyon. 1956 (opera marxistă de bază despre Războiul Ţărănesc). O bibliogtat'ie detaliată despre israeliţii din Italia în epoca Renaşterii. MART1NES. 1958. Naunhof... L. Afară de istoriografia marxistă. Madrid. Pentru Anglia: o colecţie importantă de documente: H. Paris. Despre moriscii din Spania şi despre expulzarea lor. si Populution in history. The Cri-sis of the early Italian Renaissance.. R. Oxford. mai cu seamă R. indus-try. SM1R1N... 11. J. JORDAN. MANN. Baza tuturor calculelor demografice rămîne fragilă dacă în discuţie se află Renaşterea sau chiar secolul al XVll-lea. Paris-Haga. Die bevolkerung Europas zur Zeit der Renaissance". Paris. ţi „The Social background of political liberty in the early Italian Renaissance". „Le Temps du Quichote" în Europe. GUENEE. 1558-lf>41. Louvain. C. BARATIER. arts. TREVOR ROPER. HENRY. 1963. 1963. Demografie. în P ăst and pre-Se"t. J.sis. Princeton.vers 1550). 1390-1460. M. R. 1961. Să se mai vadă Actes de la Colloque internaţional de demoj>raphie historique de Liege. C. L. POLIAKOV. A. Lucrările cu caracter general sînt cele ale lui: J. 1560-1640. si G. TREVELYAN." L. în L. Londra. 1944. Italian social customs in the XVIth centuiy. Londra. 1950. LOHMAN. P. Italia: multe indicaţii cu caracter social în grandioasa lucrare a lui J. 1966. 1961. 1939. Paris. Stanford Univ. FLEURY si L. V. 121-122. Paris. lucrarea de bază este aceea a lui C. R. WOLFF. D. Liege-Paris. 1953. 1961. Thomas Miintzer. Două lucrări clasice: R. 1970. a 2-a ed. science. E. 2 v< L. Avec chiffres de . BRACKE. VILAR. să se consulte lucrarea IUL H. în franceză. Histoire ge'nerale de la population mondiale. 1965 (capital). The Wealth of the gentry. 1965. Leş Banchieri juifs et le Santi-Siege du XIIIe au XVII6 siecle. ar fi util să se consulte R.. 1961. E. La Sociedad espanola en las obras dra-măticas de Lupe de VeKa.. VILAR. Hiatoire •3^6 de l'antisemitisme. S. 1901-1904. The Sofia/ world of the Florentine humanists. Londra-New-York. Tribunaux et f>ens de justice dans le bailliage de Senlis â la fin du Moyen Age (vers 1380 . DUFF TRAILL si J. 4 voi.. M. Social haşiş of the German Refonnatiim: Martin Luther and his timus. 1966. Oxford. from the ear-liest times to the prexent day. Londra. Paris. DHONDT. New York.. 1942. ţi de cartea lui P. La Demographie provensale du XHIe au XVIe siecle. STOUFF. The French nobility in cri. commerce. 19C O anchetă europeană a fost publicată sub titlul Villages deşerte"*. F. Zur geistigen EntwicklunK Tliomus Miintzers. 1931. 355 în privinţa Germaniei. în -Annalex. Paris. 1948. «Social mobility in England.

Milano. I. M. Etat Jemographique de deux villes hen-nuyeres. Le Probleme de l'incroyance au XVIe sfecle: la reiiKion de Rahelais. B.. La Mediterranev. Londra. cu referire specială la Ţările de Jos. J. 1965. Vie economique et sociale de Rome.. în Melan^es Paul Frederica. „The population of Wales in the XVIth and XVIIth centuries". 1947.. NADAL si E. Elizabeth life in town and country. 1956. H. BABELON. Pentru Elveţia: L. A. RUIZ ALMANSA. în Annales de haute-Provence. în Economic history review. în Transactions of the Cymenmdorion Society. Le Declin du Moyen Age. Gottingen.. Bruxelles. al lui A.com-paraison pour le XVHIe siecle. apărută în 1937-1939 (t. Paris. M. La popolazione di BoloKna dul secnlo XV all'unificazione italiana.. Bevo/kerunxsxeschichte Italiens.. EVERSLEY. J. New York. 1961.. A. WRIGLEY. etude de sociologie reli^ieuse. An introduction to English histo357 rical demography from the XVIlh to the XIXth century. Paris. -Portugalia: A. HUIZINGA. Paris. Leş Pay-sans de Languedoc. HUIZINGA. XVII. La Population catalane de 1553 « 1717. E. A. Paris. FABER. VOISIN. J. CRANE. Informaţii demografice vor fi de găsit si în G. Liege. R. E. deja citată. 1962. J. 1974. 1961. VAN XANTEN. 1947. Neuchatel. BOUMANS. P. Leş Truands et Ies gueicc de Londres et de Paris au XVIe siede et au debut du XVIle xiede. Nantes et le pays nantais au XVle siecle. La Vie quotidienne en Anf>leterre sous Elisabeth. MANDROU. Paris. PRATO. ROESSINGH. LEMONIER. GIRALT. MONNIER. . Paris.. L. în Annales. BELOCH. Torino. New York." XI STUDIUL MENTALITĂŢILOR. „La Population bas-alpine du XIII6 au XVIe siecle". articolul. în fine.. Lucrarea fundamentală despre populaţia Italiei rămîne cea a lui J. 1957. „Le Depeuplement d'Anvers dans le dernier quurt du XVI6 siecle". Bijdraxen. 1941. deja citată. LAS-LETT si E. Paris. Bruxelles. nr. 1961. . OWEN. A historical survey".Germania: lucrarea de căpătîi. XII. C. 1960. Liege et son pays. M. Studii specializate: Pe ţări. 1888. „The Population of • thzabethan England". 1901. Paris. 1931.) la Berlin. Rennes. S. Cu privire la populaţia 'din diverse oraşe italiene în G. 9 voi. 1961. A.. Pentru populaţia spaniolă. Naissance u'une patrie. „Population et richesse en Castille. 1964..Italia: A. 1887-1914. „Population changes and economic develop-ments in the Netherlands. La Vie quotidienne au tâmpa de la Renaismnce. L'Ap-parition du livre. A-BEL.. Anciennes famillex genevoixes. 1950. Febvre. C. nr. XVIe-XXe siecle. DUPRONT. A. 1904.Spania: Charles Quint et son temps (lucrare colectivă). dactil. VAN DER LINDEN. J. La Peinture manieriste. KRONSHAGE. Paris. „Le Depeu-plement de la viile de Louvain au XVIe siecle". BYRNE. H. H. Madrid. si // Viceregno di Napoli nel secolo XVII. Pentru populaţia din Ţările de Jos (si din Provinciile-Unite pe cale de a se constitui): H. 1956 (exempl. . 1960. P. P. SANCHO DE SOPRANIS. XVIII. C. L. CASTILLO. a lui J. Cen-simenti da popolazione nei secoli XVI. voi. Roma. 1908. Milano. . ^ voi. în Inst.. 3. BOUSQUET. Historia da cultura am Portugal. G. 1952. . L.. 1959. deja citată. deja citată. 1966. CARPENTIER. cu mai multe reeditări după aceea. RICH. F. Die Bevolkerung Gottin^ens. Una viile devunt la peste: Orvieto et la peste noire du 1348. 359 . ARNOULD. trad. Londra. 1948. J.Ţările de Jos: afară de cartea lui J. DELUMEAU. A. R. de 1932. si în F. JANSSEN. Bologna. D. R. Attraverso U Cinquecento. 1956. SARAIVA.. J. în Revua du Nord. Barcelona.. . 1947. Din Wuxtuni>en. Lisabona. // ReKno di Napo/i. Paris. E. HENRY. J. COLLIER. La vita italiana nel Rinascimento (lucrare colectivă). 1962. La Civilisation francaise de la Renaissance. Ath et Avesnes en 1594. Paris. 1948.Franţa: A. 1959. LEJEUNE. LE ROY LADURIE. în A. La France de la Renaissance. deja citat. 1957. un articol care tratează un program de cercetări: „Problemes et methodes d'une histoire de la psycjiologie collective". Paris. J. Esst. A. deja menţionat. 1962. J. 1953. HOLF. e'tude demoxraphique. 1961. în Estudios de historica social de Espana. BELLETINI. Le Quattrocento. SLICHER VAN BATH. C.. Paris. Paris.. Paris.Anglia: C. Paris. Le Mythe de croisade. English homelife: 1500 to 1800. de acelaşi autor. VIAŢA COTIDIANĂ Pe plan general: J. 1943. L. l si II) si reeditată în 1961 (3 voi. Introduction ă la France moderne. 1950. „Dis-tribucio comarcal de la poblacio catalane a la preimera mei-tat del siglo XVI". O monografie cu titlu de exemplu: W. La Pobladon de Calicia (1508-1945). 1961. VAN DER WOUDE şi H. E. 1961. DENIEUL-CORNIER. Italian social customs in the XVIth century. S. J... FEBVRE si H. ALEATf.. 1GLESIAS. L'Immigration francaise et Ies autres facteurs de son 358 de'veloppement. CO-NIGLIO. Pentru Germania. A. GRAF. Pentru populaţia din Anglia: E. Estriictura y perfil demografico de Cadiz en el siglo XVI". seria a 2-a> II. opera fundamentală. R. Sorbona si. l'Allemat>ne et la Reforme. Paris. BRAUDEL. F. CRO1X. La Popolazione di Pavia durunte U dominio spagnuolo. Catalana. MARTIN. LEFRANC. E. II. Essai de pxychologie collective. 1959. a lui W. Roma.

V. Leipzig. La mort ă Paris. J. C. Urbana. din care se pot obţine informaţii folositoare: Histoire de Rome. si K. DELUMEAU. 1917. Paris. Doctrine for the lady of the Renaissance. Le Pontificat de Leon X. La Peda^ia del Rinas-cimento. LaModerniteduXVIe siecle. 1953. HAUSER. BALTRUSAITIS. Alexandre VI. Bonn. Leş Pontificala d'Adrien VI et de Clement VII. La Famiglia italiana nel secoli XV e XVI. 1954. 1931. A History ofthe Incjuisition of Spain.. H. N. Paris. Londra. 723-737. g RODOCANACHI.. t. 360 1933. L'Insolite en France au XVIe siecle. 1959. FLANDRIN. Paris. DAVIS. Leş Cultures du peuple. La Mort et ('Occident de 1300 â nos jours. A. 1961. XXVI. 1905. BAROJA. M. The Ideal of the court lady. La Vie et la Mort_du XV6 siecle. J. So war es Sitte in der Renaissance.R. 1907. Paris. 1966. L. I. E. O. 1959. D1LLER. Londra. J. 1968. 1957 (care cuprinde un studiu despre „Querelle des femfnes"). 1956. II. / Trattatisti della familia nel Quattrocento.Pe teme de cercetare. Autour de „l'Heptame-ron": amour sacre. LUGLI. Le Moyen Age fantastique. Religion and the decime of magic. L'Eglise et le contrate des naissances. Recueils de la Societe Jean-Bodin pour l'hixtoire comparative des institutions. fr. Le Fromage et Ies vers. 1956-1960. Magistrats etsorciers en France au XVlle siecle. 1955. Paris. demonismul. La Femme dans l'Espagne du siecle d'or. Toulouse. LOESCH. M. W. H. 1971. La Familie en France sous l'ancien Regime. K. culturii elitei si cultura populară: lucrările lui E. W. K. de Rojas. frica: J. GARIN. R. Mantise et diableries dans la terre abbatiale de Luxeuil. C. BERGERON. DELCAMBRE. Paris. Paris. BUCHER. Paris. GINSBURG. BRAUDEL şi J. 1956. Le Concept de la sorcellerie dans le duche de Lorraine aux XVle etXVlP siecles. Paris. Moartea. G. RICHTER. L. Fribourg. „La Theme de la vieille t'emme dans la poesie satirique du XVIe siecle et du debut du XVII6 siecle". FUSSEL. VOLVELLE. MANDROU. La Femme italienne â l'epoque de la Renaissance. R. Paris. Paris. Viaţa la curte si sărbătorile. Enulish domestic relations. nebunia. Aptitudinea pentru afaceri si dezvoltarea simţului de calcul: H. MURRAY. 3 voi. Deutsche Frauen. E. amour profane. J. Paris. ARIES. Monaco. N. Paris. A. 1962. 4 voi. Geneva. 1978. „La Civilisation chretienne du XVIe . Paris. Paris. Haga. R. Tuebingen. Biblioteque d'humanisme et Renaissance. R. SAULNIER. MUCHEMBLED. Une cour prindere pendant la Renaissance. Copilul si viaţa de familie: V. S. M. 1976. A. Paris. 1925. E. The Elizabethan woman. 1972. BROUETTE. Londra. Histoire mondiale de la femme (lucrare colectivă) realizată sub direcţia lui P. SCHACHER. t. V. Bruxelles. BA1LBE. 1980. de ROOVER. 361 în Annales d'histoire economique et social. 1930. Innocent VIII. POWELL. Paris. E. J. GRIMAL). FOUCAULT. Le Dessein de Rabelais. 1948. Ph. F. el la Querelle des femmes. Paris. BATAILLON. L. L'tvuvre de Marguerite d'An-gouleme. CARTELLIERI. 1958.. IX. 1978. Le Monde de Rabelais. KELSO. New York. H. O serie de cărţi fundamentale apărute recent: N. C.). 1948: Satan: E. Paris. WIETH-KNUDSEN. TENENTI. 1926. Î983. 1936: E.N. Bologna. Leş Batailles nocturnes. La Roche des Dames. Paris. BAKH-TIN. 1979. 1946. reine de Navarre. 1958. Florenţa. 1962. Paris. Sixte IV. Londra. Le Demoniaque dans l'art. 1938. 1944. 1910. La Peur en Occident. Quellen und Untersuchungen zur Geschichte des Hezemvahns und Hexenverfolgung im Mittelalter. LEA. 1977. XX. E. B. Paris. trad. Stuttgart. JACQUOT. Londra. BOMLI. Frauenfrajfe und Feminismus. J. Leş Fanatiques de l'Apocalypse. Ph. „Realites economiques et piîse de conscience: quelques temoignages sur le XVIe siecle''. His-toire de la folie a l'age classique. L. Hanau. K. HANSEN. FEBVRE. Paris. MACFAR-LANDE. SILVA. PETOT. Paris. CEARD. Paris. E. Chicago. St Alhans. 1937 pp. Paris. DAVIS. studii prezentate de J. XI: La Femme. 1965. vrăjitoria. WOODWARD. Kulturgeschiclitliche Lebensbilder. 1964. CAMOEN. Europe's Inner Demons. Die Frauenfrage im Mittelalter. Florenţa. DE CAVALHO. CASTELLI. 1960 (lucrare foarte deosebită).siecle devant le probleme satanique" în Etudes carme'litaines. 1977. 1400-1675. 1901. M. M. în Annales. 1971. Paris. Leş Fetes de la Renaissance (colloques du C. 1980. „Aux origines d'une technique intelectuelle: la formation et l'expansion de la comptabilite a pârtie double". Erasme de Rotterdam el la septietne sacrament. 1947. 1971. L. 171-193 si 270-296. 1910. Ch. La Nature et Ies prodiges. . 1487-1653. 1970 (excelentă). J. G. La Cour des ducs de Bourgogne. Das Hexenwesen im Kanton Luzern. English civic Pageantry. 2 voi-. 1952. Geneve. CHAUNU. IIe pârtie. J. Vom Altertum bis zur Gegen-wart. Paris. The English country-woman. 1950. THOMAS.S.Femeia: A. RODOCANACHI si altele. BAVOUX. 1907. Culture populaire et culture des dlites. C. 1970. 1558-1642. Leş Sorcieres et leur monde. Paris. // Pensiero pedagogico dell umanesimo. F. R. 1978 si Le Peche et la peur. 1909. Nancy. 1561-1625. TAMASSIA. ARIES L'Homme devant la mort. La Celestine selon F. Witchcraft in Tudor and Stuart England. Sens de la mort et amour de la vie. 1400-1600. N. O. L'Enfant et la vie familiale dans l'Ancient Re'gime. Z. 1952. „Sur l'introduction et la dit'fusion des chift'res arabes au Portugal" în Bul-lelin des iţtudes portuKaises. Paris. 1937. „XVIth century French arithmetics on the business life". pp. D. Milano. TELLE. în Journal . 1961 (începutul cărţii tratează despre Renaştere). P. 1983. New York. 1955. 1983. Lagrasse. 1923: P. COHN.

S. BENE. Londra. 1957. din 1965. 1965.. YATES^G/orc/ano Bruno and the hermetic tradition. Bologna. introducerea plasată de P. Londra.ne et la Reforme. Histoire de la philosophie. 1953. WOODWARD. 1970. ALLEN. W. de ROOVER. B. Giordano Bruno e U pensiero del Rinascimento. Paris. Paris. Paris. La Pensee italienne au XVIe siecle et le courant libertin. Cu privire la umanismul dintr-o ţară sau alta. Citate foarte bine alese în J.Despre curentul „padovan" şi aristotelic. Cîteva studii despre principalii umanişti (afară de Macchi-avelli: despre el vezi rubrica IV). J. G. NELSON. 1958. 1955. 1941. J. The Philosophy of Marsilio Ficino. RABB şi J. Recherches erasmiennes. operă parţial reeditată în 1944 şi 1948. 9 voi. Marsile Ficin. articolul „Usuie" în Dictionnaire de theologie catholique. de acelaşi autor. N. 1961. Late italian Renaissance.Despre Marsilio Ficino şi neoplatonismul florentin: în afară de lucrările lui A. P. . Erasme. The Renaissance sense of the past. Chicago. Princeton. MARGOLIN. A. 1949-1951. KRISTELLER.. mai clar în F. mai multe lucrări. H. MANDICH. MARCEL. R. The Age of Erasm. 1954. reedit. BUFO. B. Paris. 1958. 2 voi. 1976 (colocviu ţinut la Tours). V. LE BRAS. Paris. 363 sa vie e son <nuvre jusqu'an 1517. III: La Renaissance. MICHEL înaintea traducerii sale din Fureurs heroiques. colloque C. R. Medioevo e Rinascimento. Chicago. Pico della Mirandola nella storia dell'umanesimo. Erasme de Rotterdam et le septieme sacrement. Erasme. Paris. NARDI. FINEAU. mai cu seamă L'Opera e U pensiero di G. Paris. P. Paris. cartea lui E. New York. 1375-1434. Despre Cusanus. de R. 1970. H. 1926. p. în 1953. lucrare colectivă aflată sub conducerea lui E. 1927. and humanist strains. The Scho-lasic analysis of usury. CHASTEL. 1969. Rhetoric and nhilosophy in Renaissance humanism. Florenţa. Saggi sull'aristotelismo padovano dai secolo XIV al XVI. P. Pluton et Aristote ă la'Renaissance. O. HUIZINGA.. şi a lui E. B. Mai succint. O. 1965. RANDALL. Leş Sources et le developpement du rationalisme dans la litterature franţaise de la Renaissance. 1948 (cu traduceri de pasaje importante din gînditori ai Renaşterii). 1958. Studi su Pietro Pomponazzi. . Nicholas of Cusa and Medieval political thought. 1954. a se vedea introducerea lui M. R-ENAU-DET. K. din marele istoric olandez J. P. Le Probleme de l'lncroyance au XVle sie-cle. DE GANDILLAC la (Euvres choisies de Nicolas de Cues. RENAUDET s-a oprit îndelung asupra lui Erasmus: Erasme. BREHIER. 3 voi. L'Evolution de la lettre de change. sa pensee religieuse.. // Cinquecento.. Princeton. 1941. Toumai-Paris. The Career of philosophy from the Middle Ages to the Enlighten-ment. şi de R. TELLE. Paris. H. Ch. Tema căsătoriei în opera lui Erasmus a fost studiată de E. pp. A. Renaissance thought: the classic. NICOLINI. New York. şi La Cultura filosofica del Rinascimento italiano. 1913. Paris. Paris. Florenţa. reedit. A. Paris. E. 1954. Milano. 1950-1955. BUSSON. 4 voi. Ch. mai ales II Rinascimento italiano. 1905-1935. 18-18. XXI. 1914. MARGOLINI a fost citată deja. scholastic. un Erasme tradus acum în franţuzeşte. 1968. H. Paris. SEIGEL. Affaires et humunisme ă Florence. // Pensiero italiano 362 figll'umanesimo e nel Rinascimento. MNSSEN deja menţionat. Florenţa. New York. 1962.Despre Pico De La Miran-dola. Bolog'na. BEC. S. „la Doctrine ecclesias-tique de l'usure a l'epoque classique". Se va putea consulta marea Histoire de la philosophie de E. FESTUGIERE. lucrările lui C. O. J. . 1967. FEBVRE. COPLESTON. G ARIN. COCHRANE. 1964. CHARBONELL. 1964. e U Seicento. A.of history of ideas. Urî spaţiu larg este acordat lui Erasmus în lucrarea deosebită a lui L. Florenţa. SEIGEL. La Philosophie de l'amour de Marsile Ficin et son influence sur la litterature francaise au XVIe sie-de. SAITTA. B. Geneva. 1917.Despre Giordano Bruno: G. 1964. E. UMANISMUL » Aspecte filosofice.E. 1965. KRISTELLER. Florenţa. Individuum und Kosmos. 1939. Erasmus: mica dar excelenta lucrare a lui J. Etudes erasmiennes. GEYMONAT. Individu et societe. Leş Origines de la Rtfurme. le „Pacte de ricorsa". Paris. IM3ART DE LA TOUR. L'A!lemaf. 1433-1499. Tha Re-naissance philo. KRISTELLER.. excelentul t. J. Leipzig. Th. 1518-1521. Paris. CAS-SIRER. RANDALL. Drept specialişti în corespondenţa lui Erasmus se vor reţine: P. Nicolas de Cues ou la Metaphysique de la ftnitude.). Milano. reed. Alături de P. GENTILE. RENAUDET.. R. Leş Marchands ecrivains.wphy of mân. . şi F. să se consulte mai cu seamă: A. S. Stanford (Calif. II al l"i L. C. 1961. Lettere di negozi del pieno Cinquecento. 1969.. New York. P. 1920. K*ÎS-TELLER. Action and conviction in early modern Europe. Cambridge (Massachusetts). O. Eight philosophers ofthe italian Renais-sance. 1922. CASSIRER. BURKE. Despre curentul neopitago-reic şi neoplatonician. în colecţia Storia del pensiero filosofico e scientifice. t. Paris-Haga. si J. J. şi G. 1923. 1954... a se vedea: R. Bari. Humanisme et Renaissance. Oxford.. • în problema cametei. C. 1963. Erasme et saint . 1970. Desiderius Erasmus concerning the tim and method of education. 1958. S1GMUND. Cambridge (Massachu-setts). Paris. 1964. Paris. 1957. XII. sa pensee religieuse et son action d'apres sa correspondance. Prereforme et humanisme a Paris pendant Ies premieres guerres d'Italie (teză celebră).

III. Histoire universelle des arts. 1968. M. 1905 si urmat. BURCKHARDT. '914. Paris. Studies in the his-tory of natural philosophy. 1951. Despre răspîndirea gîndirii erasmice. Cea mai importantă reuşită în continuare din domeniul istoriei generale a artei rămîne A. Paris. SAXL. si G. „L'Histoire des universites au Moyen Age et â la Renaissance au cours des vingt-cinq dernieres annees. Paris. Erasme ou le christianisme critique. 1983. MICHEL. 1951. 1933-1935. în plus. Multe lucrări de înaltă clasă în franceză. Humanistic themes in the art of the Renaissance. Cu privire la arta grădinilor să se consulte: M. MARTIN. auteurde la „la Repuhlicjue". J. MESNARD. REYMOND. 1940. aceea a lui J. Milano. J. Histoire de l'edition franţaise. să se consulte R. E. Paris. Ven-turi. FEBVRE şi H. Studies in iconology. 1971. Paris.. 1950. 23 voi. franc. însă rapidă. L. Geneva. Londra. R. L'An italien au XVe siede. 1969. Paris.. I. L'Histoire de l'art pendant la Renaissance. SEZNEC. BATAILLON. MUENTZ. Paris. Acest autor şi-a consacrat tezele de doctorat studierii raporturilor dintre artă şi umanismul platonician. 1953 şi urmat. t. MESNARD. Paris. 1969. 1969. Erasme et l'humanisme chretien. Paris. Chastel oferă în mod regulat revistei Bibliotheque d'humanisme et Renaissance referate şi cronici cu privire la arta italiană a secolelor al XV-lea şi al XVI-lea. Paris. P. Trebuie să fie evident menţionate colecţiile „Skira". 2 voi. Histoire de l'art. M. New York. L'Essor de la pshilosophie politique. 1965. Leş Arts du l'ltalie. Stockholm. 1936. Paris. Lyon. lui). C. 1956. Paris. Bramante et l'Architecture .Augustin. HALKIN... PANOFSKY şi F. aici mai ales t. Storia dell'arte italiana. 1954. 1939. Erasme et l'Espagne. E. Histoire des universites franţaises et etrangeres. 1967. I: XIV-XV. Naissance et destruc-tion d'un espace plastique. 1955. si mult mai recenta L. Erasmus of Christendom. Sherbrook. si La Crise de la Renaissance. La fel de important: M. Principala lucrare relativ la arta italiană este cea a lui A. 364 j. VENTURI Le XVle siede. 1939. Geneva.Despre Jean Bodin. ALAZARD. Geschichte der Garden Kunst. alături de vechea lucrare. II: De la Realite a la beaute. Jean Bodin. REAU. 1959. Erasme de Rotterdam: liberte et unite dans l'Eglise. 1969. A. 1965.Pe urmele lui J. L. De la Renaissance au cubisme. Paris. se dispune de J. II: XVI.. Saturn and melancholy. 1936-1940. Italia. trad. mai cu seamă aici t. STELLING-MICHAUD. BAINTON. Oxford. BOHATEC. a lui S. L'Ancienne universite de Paris. Paris. 1955. de excelenta carte de mici dimensiuni a lui J. P. . voi. . Ies Sculpteurs celebres. GOTHEIN. MARTIN. 1958. în le XIe Congres internaţional de sciences historiaues. Din 1945. a fost deja citată. religion and art. şi Art et humanisme a Florence au temps de Lau-rent le Magnifique. a fost redactată o operă capitală. Paris. CHASTEL L'Art italien.. Geneva. L'Apparition du livre. BONNEROT. Paris. HAUTECtEUR. L'Art italien au XVIe siede. 1955..în legătură cu universităţile. 1901-1941. Jena. Miinchen. 1962. IV si V. trad. II. şi La Realite figurative. dar mereu utilă a lui M. Leş Intellectuels au Moyen Age. Studien zur Gedankenwelt des franzosischen Friihhumanismus. 1969. . essai sur la role de la tradition mythologique dans l'humanisme et dans l'art de la Renaissance. ARGAN. pp. Bude und Calvin.Cu privire la raporturile lui Guillaume Bude si ale lui Calvin cu umanismul. si de intervenţia bine pusă la punct (cu abundentă bibliografie) a lui S. Paris.~5/}<n'taa/ an d demoniac magic f rom Ficino to Campanella. Le XV* siede. Londra. şi cele ale lui A. H. WIND. Rapports. Cu acest subiect. Geneva-Paris. 2 voi. 1964. DE DAINVILLE. XIII. Le Mythe de la Renaissance. Paris. 365 1420-1520. de cartea comodă. Ceschichte des italienischen Kun. în legătură şi cu o resuscitare în favoarea astrologiei. cu deosebire volumele lui G. Graz. La Naissance de l'huma-nisme. Paris. Londra. E. 1914. reed. ARTIŞTI §1 OPERE DE ARTĂ Lucrări de factură generală. KLIBANSKY. R. Geneva-Paris. Paris. . 2 voi. L'Art des jardins. Paris 1956. CHAUVIRE. engl. d'IRSAY. 1971. alături de teza importantă a lui P. 1960. t.it im Zeitalter der Renaissance. P. Londra. Păgân mysteries in the Renaissance. o carte de un mare interes: L. Paris. mai cu seamă cele ale lui J. Este vorba de Marsile Fidn et ian. 1928. E. LE GOFF. BURANDA. La Survivance des dieux antiques. Deosebit de bogate sînt cercetările lui P. 1958.. FRANCASTEL a coordonat colecţia care cuprinde Leş Pein-tres celebres. Deţine evident întîietatea în producţia artistică a Renaşterii.. De dimensiuni mai reduse dar permiţînd o bună apropiere de chestiuni sînt sintezele lui L. Cartea lui E. Cf. 1927-1929. Peinture et societe. a fost mult studiat păgînismul din Renaştere. lucrarea clasică a lui M. Paris. R. PANOFSKY. FRANCAS-TEL în materie de sociologie a artei: Histoire de la peinture. Histoire de l'arf depuis Ies premier s temps chre-tiens jusqu'ă nos jours. CHASTEL. întoarcerea la literaturile vechi a fost înlesnită de tipar. 1957. CHARAGEAT. Lucrarea lui F. 97-143. 2 voi. Ies Architectes celebres. CHARTIER (sub cond. DVORAK. J. Elements structurels de la sociologie de l'art. Literatura şi învăţămîntul. tratează cu precădere noile metode de învăţămînt ale iezuiţilor în secolele al XVI-lea şi al XVH-lea. Pentru arhitectura italiană. şi L.. P-WALKER. 1963. Importante: A. I. 1958 si H.

A. 1962. Londra. Artois. Paris. A. SIREN. franc.Să se adauge pentru arhitectură: F. D. YR1ARTE. 1935.. Paris. Paris. TISNE. trad. VAN PUYVELDE. DORI-VAL. Paris. Leş Châ-teaux de la Loire. Art and architecture in France. o serie de studii cu ţinută: R. 1931.Despre Bruegel. şi urmat. L'Art religieuse de la fin du Moyen Age en France. 2: La Renaissance. 18971900. 1911. Paris. există L. 1953. L. 1955. 1927.. // manierism» italiano. two essays.Despre sculptură si sculptori: M. La Sculpture florentine. Donatello. FR1EDLANDER. Un colocviu al C. Paris. Londra. şi 366 mai ales J. Torino. GIOVANNONI. Paris. Histoire de la peinture francaise des origines au retour de Simon Vouet. BABELON. G. Sandro Botiicelli. Activitatea artistică dinafară Italiei si a Franţei. N. XVI. La Jeunes. Princeton. Stockholm. A. 1952. Paris. L'Ecole de Fontainebleau. 1965. Londra. 1962. Tradiţiile gotice s-au prelungit de-a lungul întregului secol al XVI-lea. SKIRA VENTURI. O. C. Şi încă: S. GEBELIN. Raphuel. Paris.se du Titien. Cea din Ţările de Jos a fost în mod deosebit importantă. a avut ca temă la Renaissance dans Ies provinces du Nord (Picardie. Lucarea lui J. 1953. . Milano. DENIS. Paris-Bruxelles. Franţa. CHIERICI. Titien. Geneva. franc. POPE HENNESSY. 1937. 1957. Germain Pilon. 1: La Premiere Renaissance. 1500-1700. 1960). 1948 (cu privire la Leonardo ar fi bine să se consulte Biblioteque d'humanisme et Renaissance. 1952. 1965. P. BOUSQUET. leur vie. 1911. . există în facsimil. 1963. GENAILLE. trad.. Paris. trad. Paris. leiir ivuvre. 1944. Flandres. Londra. Du CO-LOMBIER. 1931. La Sculpture francaise. Raphuel. Paris. 1925. New York. Paris. 1951.. L. Jean Goujon. Paul Veronese. F. este excelentă.. La Peinture hollandaise. L. La Peinture flamande au siede de Bosch et Breughel. a 2-a ed. Paris. G. 1926. C. „De Giorgione ă Titien. Des Cerceau. Cea mai bună carte generală despre producţia artistică franceză din epoca Renaşterii este neîndoielnic cea a lui A. An in-troduction io Italian sculpture. şi La Renaissance meridionale. BLUNT. Le Style de Florence. LESCURE. si Leş Châteaux de la Renais-sance. Paris. FRANCASTEL. W. DELEVOY. La Peinture aux anciens Pays Bas. Fontainehleau.t de la Renaissance. de unde si interesul pentru cartea lui E. Paris. DIMIER. Paris. dacă în discuţie se află arta toscană. studii reunite si prezentate de F. BLUNT. Mannerism and antiman-nerism in Italian painting. FOSCA. 1926. 1950 şi La Peinture italienne: la Renaissance. Florenţa. a 2-a ed. La Peinture manieriste. L. C. Histoire de la peinture franţaise. JALABERT. L'Architecture f'rancaise. trad. . în special articolele lui A. Geneva. Hainaut). // Palazzo italiano del secolo XI al secolo XIX.italienne au XVIe siede. PANE. franc. AUBERT. . trei lucrări mai recente: G. si M. Paris. Neuchâtel. si la J. Paris. 1905. Sculptura italiană ar putea fi abordată pornind de la M. 1943. VENTURI şi R. P. 1960. 1933. C. BEX. Paris. 1927. BERENSON. CHASTEL. S. BEGUIN. Lon-di'a-New-York. si XXII. cartea fundamentală rămîne aceea a lui B. franc.. L. Bruegel. Bruxelles. I: La Formation de l'ideal classique. Paris. Milano. trad. 1919. t'ie pornită de la studiul mai general si mai recent al lui J.Pentru 367 abordarea pictorilor francezi ai secolului al XVI-lea. Paris. Mantegna. 1931. 1910. Bune monografii există si despre principalii artişti italieni. Paris. Pictura olandeză a început să se manifeste înainte de independenţă. Istoriografia contemporană acordă un loc din ce în ce mai consistent manierismului care va fi studiat mai cu seamă prin G. 1911. REY-MOND. R. BENOIST. 1956. Paris. Asupra picturii. Paris. Geneva. Studii recente au reînnoit cunoaşterea şi interpretarea picturii italiene: L. a 4-a ed. Bruegel l'Ancien. 1935. 1952. si R. Saggi sull'archittetura del Rinascimento. 1894-1907. deja citată. BELL. 2 voi. Brabant. LEYMARIE. 1960 si urm. WITTKOWER. 1958. C. Ligier Richier. DU CERCEAU. LASSAIGNE et R. W. 1956. H.. ed. 5 voi. Andrea Palladio. Bruxelles. Dresda. Henri IV et Louis XIII. franc. PRADEL. 1913. HOURTICQ. 1949. SUIDA. Botti-celli. Michel Colombe: le dernier imagier gothique. 1955-1963. Paris. 14601500. W. 1927. Paris. R. SCHNEIDER. BR1GANTI. La Sculpture francaise du Moyen Age et de la Renaissance. Cartea lui F. Paris. DE TOLNAY. . Londra. HAUTECCEURE. Geneva. 1955. La Sculpture franţaise. 1963. GOLDSCHEIDER. La Peinture flamande. 1576-1579. rămîne importantă. Leonard de Vinci. 1908. 3 voi. de unde apare necesitatea de a-i consulta pe R. 1954. Paris. H. La Peinture francaise.. 1931. 4 voi. F. mai cu seamă în sectorul picturii. DE TOLNAY. L'Art de Venise. P. 1956.. Leş Plus excellents bastiment* de France. von GEYMULLER. S. 1963. 1955. L.GAMBA. A se raporta la P. GENAILLE. 1957. 1962. 1300-1627. 1928. Le Tin-toret. FRANCASTEL. 3 voi. Paris. JANSON. J. si J. B. P. HERBERT. 1955. E. L'Histoire de i architecture classique. Architectural principles in the ase ofhumanism. 1961. Despre Du Cerceau lucrarea lui H. lucrare excelentă si sistematică. 1945. în Annales. Paris. 1953 si urm. 1495-1540. R. l'artiste. 1942. FOCILLON. 1888. 1460-1500.. Du byiantin a la Renaissance. La Peinture italienne: Ies createur. 1958. 4 voi. lată cîteva: H. P. MALE. Philibert de l'Orme. Princeton. Le grand atelier d'Italie. CHASTEL. noua. TIETZE CONRAT. La Peinture hollandaise. HORNE. le public et la commercialisation de Poeuvre d'art". Paris. Paris. Paris. LAVEDAN. Paris-Bruxelles. Michelangelo. 2 voi. Italian painters of the Renaissance.. Paris. Paris. Leonardo da Vinci.. 1957. 1929. Hammondsworth (Middlesex).. Paris... A. Paolo Veronese.

Studies in Medieval and Renaissance Music. Corso di . MAUCLAIR. Milano. E. 1560-1635. Friburg am Brisgau. MI-CHEL capitolul cu privire la arta spaniolă renascentistă. C. în Gazette des beaux-arts. 1886-1933 (traducerea franceză este adesea mediocră. Roma. l. JACQUOT. R. BLUME. COLLAER şi A. Geneva. există o carte bună a lui R. studii prezentate de J. ed. 1930. reedit. History of the christian Church 7 voi. 1907. A' history of the „Devotio moderna" New York. BARREIRA. Die Deutsche Kunxt in der Durer Zeit. C.. Encyclopedie de la musique. H. 1954. 1934. Paris. biographie critique. Storia del cristianesimo. Arta portugheză este una din creaţiile cele mai originale din Renaştere. Paris. KRUGER. The Christian Rcnais-sance. 3 voi. întrunirile internaţionale organizate de C. 1918-1919. 5 voi. HUGUES. G. A. HYMA. 1950. GesMchte der Păp. J. M. de J. 16 voi. DUROSELLE şi E. English painters of the XVlth andXVUth cenluries. Hixtoire generale du protestantism?.. New York. Studii cu obiect general cu excluderea biografiilor. A. Princeton. Die Kunst der Renaissance in Deutschland.. Torino-Roma.. a 2-a ed„ 4 voi.ste seit dem Ausgang des Mittelalterx. Paris. TH. F. Paris. Paris. principala lucrare despre Durer este aceea a lui E. L. M. ed. F. Albert Durer. Să cităm enciclopedia germană. a 2-a ed.. 1958-1961. 1939. Paris. COMBARIEU. 1938. 54 -v-. 3 voi. „L'Art manuelin. Geneva.. plus monografiile.). E. 5 voi. din 1942 şi urm. vechi deja. 1960. 1955. Toronto.. Arta engleză ar putea fi abordată prin intermediul a două lucrări. The origina of the Reformation. Atlas historique de la musique. FLICHE şi V. N. New York. S. care a redactat în Histoire de l'art. reed..vioria della Chiesa. de A. La Musique instrumentale de la Renaissance. 1961. 1902. BERTAUX. a făcut asupra acestei chestiuni cercetări personale. BRION. în italiană: E. MAC GOWAN. Press. III si IV. LEONARD. R. XIV (1964) este cu totul remarcabilă). J. Paris. 1943-1944. 16 voi. în engleză: P. Durer. Tubingen. History of the Church. Albrecht Durer. Prereforma si epoca Reformei. N. P. biographie critiuue. Londra. La Peinture espagnok. Paris. Paris. 1924. DE-LUMEAU. 1962. GOLDRON. In franceză: L'Histoire generale de l'flglise. 1979. paris. 1952. Leipzig. 2 voi.. L'Art du ballet ă la cour de France 1581-1643. Londra. MACK1NNON. 368 E. 1928. GLUCK. Le Greco. 1983. Berlin. Handbuch der Kirchengexchichte fur Studierende.. SCHAFF. Paris. Princeton Univ. continuată de J. 1941. . Lausanne. Cu referire 369 specială la protestantism: E.Pentru Germania. au abordat în special: Musique et poesie au XVF siecle. G.. si de acelaşi autor. apărute. CONSTABLE. Die Musik in Geschichte und Gegenwart. a 4-a. 1923-1931. a 2-a ed. a 4-a ed. C. MICHEL. Histoire de la musique. Asupra acestui punct. 1956. des fresques romanes au Greco. 111: H. P. 1940. Geschichte der Renaissance in Spanien und Portugal. 1966. aici voi. Paris. REESE. preferabilă ediţia italiană de P. Tiibin-gen. Paris. Să mai adăugăm E.. " *V . 1944-1948. G. son evolution". Holbein.. Histoire de la musique. LASSAIGNE. BERNARD. D ABIT. Paris. JARRY. HERMEL1NCK si W. Architectura of the Renaissance in England. 1: La Reformation. DOS SANOS. 1937. de A. G. GAUTHIER. 1960. PANOF-SKY. Paris. PREREFORMA. 1954. MAURER. care se poate completa cu articolul lui J. TENTLER. Numeroase istorii ale muzicii s-au adăugat lucrării clasice al lui J. 2 voi. 1952. 1894. 3 voi. CENCI şi A. 1955. MARTIN. MARGUILLIER. 1977. 1927. în germană: L. Paris. Reformation und Gegenreformation. Leş Maîtres de la peinture espagnole. Sin and Confession on the Eve of the Reformation. Grand Rapids. Muzica. REFORMELE PROTESTANTĂ ŞI CATOLICĂ Istoria Bisericii. DUMESNIL. şes elements. a 2-a ed. 3 voi. G. BARKER si W. cu colaborarea lui R. mai ales t... Leipzig. Die Weltwirkung der Reformation. de M. reed. 1931. Acestora li se vor putea adăuga: A. 1916-1923. si W. MERCAT1. P. DELARU-ELLE la t.. L'Art portugais. 1912. A criticai review of the spiritual influente on medieval Europe. New York. Paris. J.. BUKOTZER. 13 voi.»• •--«& XIV. si Renaixxance hi Reformation. TROELTSCH. La Peinture espagnole de Velasquez a Picasso. 1951. judecind după bogăţia elementelor ei exotice. II. Kassel. BONAIUTI. Histoire de la musique. Naissance et afirmation de la Reforme. 1949.. JAQUOT. si Le Catholicisme entre Luther et Voltaire. dar solide: GOTCH. Multe lucrări au fost deja menţionate. PINDER. HAUPT. TODESCO.. t. R.XIV pînă la XVIII inclusiv (contribuţia lui E. Die Soziallehren der chrixtlichen Kirchen und Gruppen. von PASTOR. 1953-1960. VAN DER LINDEN. R1TTER. Music in the Renaissance. Londra. 1963. si C. l'homme et son tmvre.

H. / Riformatori italiani (trad. Paris. 1949-1957. F. Die Reformation in Deutschland. JANSSEN si L. Ph. RUFFJNI. J. t. Gb'ttingen. GASQUET. octombrie 1963. 1962. Storia della Compagnia di Gesu in Italia. mai cu seamă t. 1921. Leş Guerres de Religion. 1500-1600. 1932. J. Ţările de Jos si Provinciile Unite: L. DICKENS. Reformation und Inquisition in Ital-ien um die Mitte des XVI. it. 1949. Etudes sur la Reforme franţaise. W. The Age of the Reformation. P.t. Paris. 1940. A. Paris. C. GAIRDNER. Germania: în afara operelor deja citate ale lui J. JANELLE. E. H. 2 voi. The Era or Reformation. TOUSSAERT. H. VUILLEUMIER. trad. SHORT. Lausanne. 1922. Paderborn. Paris. 2 voi. Haga. engl. 1954. 1970. Londra.K. si La Naissance du protestantisme.. DE MOREAU. Die Reformation in der deutschen Schweiz.. 1959. 2 voi. The En^ish Reformation. Paris. Lyon. CANTI-MORI. von MURALT. J. Berlin. The English clergy and their organization in the later Middles Ages. 1961. Fr. 1898-1920.. 1935. RODOCANACHI. 1949-1952. Oxford. 1947.. E. 1963 (capital). E. Roma. IMBART DE LA TOUR. Paris.v Jahrhundert der Reformation. Per la storia religiosa dello stato di Milano durante U dominio di Carlo V. DONALD-SON. 1928.. 5 voi. 1947. Stories of the Reformation in the Netherlands. Paris. Le Protestantisme en France au XVIe siecle.. JOACHIMSEN si colaboratorii. I al Geschichte des Schweiz. trad. GEISENDORF.. 1932-1940. H. The Reformation in England. La Reforme de Luther. Paris. J. F. Le Sentiment religieux en Flandre a la fin du Moyen Age. Leş Origines de la Reforme. 1971. von PASTOR: L. HADORN. DELARUELLE si J. HU-GUES. 1^30. Le Royaume de Cathe-rine de Medicis: la France â la veilie des guerres de Religion. LINDERBOOM. K. 1960. 1910.. 1951. Henri VIII (1509-1547). 1946. Ziirich. şi Gexchiclite des Konzils von Trient. E. Insulele Britanice: F. Geschiedenis van de Vroomheid in de Nederlanden. Kampen.). 1948.Munchen. LEONARD. 6 voi.der Reformatie in der Nederlanden. The Reformation era. Leipzig. HAUSER. 1924. d. a 2-a. Lucerna. III: Van de hervorming tot heden. VAN DER ZEE. Eretici italiani nel Cinquecento. S.. Paris. La Reforme en Italie. Contribution â l'etude du martyrologe protestant des Pays-Bas". Londra. BA1NTON. BORNKAMM. Munchen. G. Kathdlische Reformation oder Cegenreformation?. La Reformation en Bclgique au XVI6 siecle. V. 1938. 1883. CHABOD. PALANQUE. Lausanne. His-torie de l'Eglise en Belgique. Florenţa. J. în Mtlanges Meyoffer. H. Ohedi-ence in Church and State. A. Prereformation in England. Luther and the Reformation. Paris. Florenţa. W. H. Alexandre Farnese. franc. Louvain-Bruxelles. H. 4 voi. dus Pays-Ba. 4 voi. Berlin. 1960. Studies in the making of the English protestant tradition. Elveţia: A. 1957. E. P. 371 Verviers. VAN DER ESSEN. 1914. H. Cambridge. 1938. Londra. 1900. Cambridge. Paris. 1909. trad. HALKIN. Paris. G. II şi III. 1959. 1500-1650. Kirchengeschichte Deutschlands. C. Liste des habitants de Geneve (1549-1560). 1946. MACKINNON. Franţa: P. Histoire de la Reforme francaise des origines a l'edit de Nantes. 1925-1930. Freiburg am Brisgau. f. IV şi V. 1950. franc. III din t. Londra. 1935. CONSTANT. R. V1ENOT. 2 voi. 2 voi. „Leş martyrologes et la critique. t.. si Catholii/ues et huguenots â la cour de Charles IX. The Scottish Reformation. LORTZ. 1952-1953. Vaderland-sche Kerkegeschiedenis. R. 1940. J. Jahrhunderts. Da. ed. 1939. 1930. Die Deutsche Reformation. RUPP.. Histoire du catholi-cisme en France. 2 voi. S. C. Louvain. Das Zeitalter der religiiisen Umwalzung. Le Protestant francais. J. A Church history of Scoţiană. şi Die Neugestaltung Europas im XVI.. G. C. 1957 si urm. si La Reforme en Belgique sous Charles Quint. 1963. gouverneur general. Berna. MOURS. La Reforme en Angleterre: le schisme anglican... Paris. P. . A. 1952. H. şi Gegenreformation und Reli-gionskriege. H. 1960. JED1N. 1927.. Histoire de l'Eglise reforme'e du canton de V aud sous le regime bernois. a 2-a. AXTERS. un clasic al secolului al XlX-lea reeditat la Viena în 1934. GRIMM. F. E. a 3-a ed. R. du XVIK siecle. 1904. Bologna. F. Londra.. Anvers. F. Paris. Leipzig. Boston.. Lon-dra-New York. The English Church in the XVtth century from the accession of Henri VIU to the death of Mary. The Developmenl of religion's toleration in England.' Histoire de Geneve depuis la Reforme jusqu'a l'escalade de 1602. ţi Die Reformation als Epoche der deutschen Geschichte. ţi L'Angleterre ă la veilie du schisme. Berna. Reformation und Gegenreformation. Londra.. CHURCH. 2 voi. Las Origines politiques des guerres de Religion. L1VET. BLOESCH. BURLEIGH. Geneva. New York. 1937. MAYNARD SMl'TH. 1950-1951. Geschichte der Schweizerisch-reformierten Kirchen. RANKE: Deutsche Geschichte im Zeitalter der Refomation. PAPP. Studi sui riformatori italiani. Cambridge. L. ed. Bruxelles.COLLINET. TACCI-VENTURI. 4 voi. 1956. 1930. 1913-1914. 1926. 1957. 1955. Paris. Italia: G. Paris. 1967. S. THOMPSON. Washington. car. ROM1ER. Londra. şi franc. BRANDI. R. Geneve. Geslalten und Kră'fte. D.. ROGET. AM caiur religieux. citat mai sus. t. II. Jahrhundert.. Paris. Ricerce storiche. L. De Confessioneele ont-wikkeling. P. L. t. L. Colocviu de istorie 370 religioasă. J. 1930. Paris. 1898-1899. A. BUSCHBELLE. 3 voi. L'Eglise et la vie en Occident â la fin du Moyen Age. HAUCK. FEB V RE. Leipzig. JORDAN. LATREILLE. Freiburg am Brisgau. 1947. G.

Tiibingen.. DELUMEAU. Neuchâtel. 1939. si The Rifihteousness of Cod. 1954. ALBERIGO. M. 1928. Paris. F. 1949. New York. auteur du Diiilogo de Mercurio y Caron". M.. 19X3. Der Kardinal Ximenex und'die kirchliche Zustande Spaniens. 1962. trad.Despre sfîntul Ignaţiu de Loyola: A. BELLESSORT. 2 voi. CASALIS. de VOOGHT. Paris. COURVOIS1ER. V. WENDEL.. BOEHMER. GU1LLERMOU. stiurces et evolution de la pensee reli^euxe. The Life of John Knox. 2 voi. Melanchthon zwischen Humanismus und Reformalion. John Widyf. Madrid. LLORCA. H. o carte esenţiala a lui A. Ziirich. Louvain. G1NSBURG. Lau-sanne. WENDEL. Paris. Ansamblul mişcărilor si doctrinelor protestante a fost studiat într-o carte magistrală: G. 1X70. Despre Savonarola: R. Savonamle. HANKE. Paris. Bruges. 194X. La BiMiotheqite de l'Academie de Calvin. 191 1-1932. 2 voi. LAJEUNIE. 1950. KOSTLIN. R. „libertini spirituali" si protestanţi independenţi. A se mai consulta cu privire la Calvin: A. Geneva. 1959. 7 voi. IM Pensee econtnnique et sociale de Calvin. La Vie de xaint lj>nace de Loyola.Despre John Knox: M. WILLJAMS. Da s Theoloj>ische. Strasbotlrg. Giitersloh. Neuilly. -Despre Henri Bullinger. L. D. Luther'x progress t<> the diet of Wonns. 1957. care completează lucrarea la fel de remarcabilă a lui P. Esqidssedesa vie et de sa pensee. H. Anabaptistii. GANOCZY. . Spania: E.Torino. Saint Francois Xavier. Paris. Spanish reformerx of two centurie* from l'520. BAINTON. 19X3. . Hussiana. Bartolome de Las Casas.. Paris. a 2-a ed. Histoire de la tolerance au siecle de la Reforme. Calvin (presentation des textes). The Radical Refor-mation. Zwingli. Paris-Geneva. Melanchthon. LEPEE. 1851. . Martin Bucer. . B. Paris. B. Sein Leben und seine Schriften. LECLER. 1957. BOUVIER. SPERL. Friburg am Brisgau. un temps.Despre Calvin. Miinchen. Geneva. RUPP.Despre Theodore de Beze: P. // Nicodemismo. Paris. MACK1E. 1916-1917. 1951. Saint Francoix Xavier. si Le Caractere de Calvin. . L/ENHARD. Torino. le successeur de Zwingli. O. Bar-tholome de Las Caxas. LAFUE. Martin Uither. pe de altă parte..Despre sfîntul Philippe Neri: L. 2 voi. 1959. J. I92X. 1903. C.Despre Zwingli. 1950. Paris. Vom Katholizismus zur Reforma-Hon. HEFELE. Huldrych Zwinxti et la Reforme en Suisse. Francisco de Victoria et le droit moderne internaţional. Luther et /'Ex/i. / 372 Vexcovi ilaliani al concilia di Trento (1545-1547). 1926. Strasbourg-Londra. Berlin. J. Sainte Therexe d'Avila. 1927. SCHAEFER. L. Paris. 4 voi. 1931. 1962. 2 voi. C. Bucer. E. Louvain. . si de acelaşi autor. Madrid. 1959. Henri Bullin^er. Here l stand. R. Tiibingen. Oxford. afară de Erasme et l'Espagne.. 1947. I96X.Despre Jan Hus: P. . Londra.. un mes-mxe.Despre Luther: J. 1960. BARCIA TRELLES. 1964. H. 1962. MACFARLANE.Despre Jimenez de Cisneros. Saint Philippe Neri et la societe romaine de son tempx. 1884. Lebenxwerk Johannes CEkolampads. John Knox. Le realisme chretien chez sainte The'rexe: Banez et sainte Therexe.Despre" sfîntul Charles Bor-romee: C. 374 Leipzig. 1955.Despre Melan-chthon: A. L'Heresie de Jean Huxx. Beitrciffe zur Geschichte dus spanischen Protex-tantixmux und der Inifuisitian im xechzehnten Jahrhundert. Jean Calvin. cardinal et archeveque de Milan. 1902. Jean Calvin et la tradition calvinienne. J. . Geneva. BRION. STAEHE-LIN.. 1874-18X3. His-loria de los heterodoxox expanolex. . Theodore de Beze. 1965. „Eretici" si Reformatori. 1521. Paris.. franc.. 1949. A. 3 voi. Paris. F.w confessante. RILL/ET. une vie. Despre sfîntul Franţois de Sales: E. FARNER. RAHNER. d'apres sa corespondance avec Ies humanistes de lan^ue francaise. Florenţa. J. Die Spanisclie fnquisition und die Alumbradox.Despre Victoria si Las Casas: C. ~ Despre CEcolampade: E. Sainte Therese de Avila et la vocation de l'Espagne. J. Calvin. 1960. E. Londra. Martin Luther. 1964. 1926. humaniste chretien.. 1952. Ies hommes et Ies choses de son temps. Paris. 1952. 1929-1930. B. . 1517-1521. .. B1ELER.. Paris. P. 1959. Paris. 1959. Weierhof. BATA1LLON. A life of Martin Luther. RIDOLFI. PONNELLE si L. Paris. Paris. a xtudy ofthe English medieval Church. Paris. . Bullinger und die Tdufer.. F. OL1 VIER. 1964. WORK-MAN. SCHEEL. H. BOISSET. 1928.Despre sfîntul Francois Xavier: A. DE RETANA. GETSEN-DORF. Cuvin. Paris.Despre Martin Bucer: H. Le Proces Luther. 1970. BROU. 1940. Strasbourg. M. STUPPER1CH. A. MENENDEZ Y PELAYO. Hixtoire de' xaint Charles Borromee. 1963. 1947. Saint Francois de Sales et l'esprit salesien. 2 voi. Le Jeune Calvin. FAST. Martin Luther. H. J. DOUMERGUE. . 373 . SYLVAIN. Le caş Luther. J. Madrid. Huldrych Zwingli. STROHL. Haga. Luther jusqu'en 1520. 1971 (excelent). Paris. 1951.Despre Wyclif: H. M. alx Menxch und Theologe. 1899-1917. J. SCHMIDT. „Alonso de Valdes. 1956. Londra. Un destin: Martin Luther. BOISSET. Paris. in Homenaje a Menendez Pidal. 1509-1667. M. Paris. Ca/vin et la sotive ruine te de Dieu. A. 2-a ed. 1939. G. Luther studies. O. BOR-DET. D. M. Paris. BOWEN. 1922. FEBVRE. . Zwinfifi. Ignatius von Loyola. 1960. Londra. . POLLET.. le troisieme homme de la Reforme. u 2-a ed. STROHL. K. O. 19431960. 1962. Berlin-Bonn. Paris. 3 voi. An interpretation of hix lif'e and writings. 1934. J. 1951. K. 1925. Simulaziime e dixxi-miilazione reliffioxa nell'Europa del' 500. . Philadelphia. un volum anex de articole. John Wycliffe and the beginninffx of English non-conformity. theoliitfien de r£/>lise et du ministere. Cisneros y su siglo.Despre sflnta Tereza de Jesus: M. Londra. Wiesbaden.

. II.... SUD-HOF si W. H.... BAINTON..... 1961..... în legătură cu probleme diverse si cu personalităţi deosebite. 1960....mituri muribunde..... 1964....... Padova..... 1961.. 1 525-1 560..... xa vie et sonwuvre.......... DELAU-NA Y....... Bonn... La Philosophie de Jacob Bfilime. KLASSEN. 1957.... 66 .. La Science moderne........... ^^'ience au xv'e s'Me (lucrare colectivă). P.Despre zoologie... C. Strasbourg... La Zoologie au XVIe siecle... 19221931.o istorie imobilă? ...... H. 1954. SIGERIST... 1953.......... (rad.... Paris.... BUISSON...... 1937... XV..... BAINTON...... The life and deal h of M. Paris... ŞTIINŢA Afară de operele fundamentale ale lui P.. C....... Florenţa....... 56 Masa celor bogaţi şi masa celor săraci.. TEDESCHI... S.......... Chicago. A........... t..... maître Valentin Weixel.. Luther una Biihme... VALKHOFF.... 1941.... o lucrare clasică: A. Schimburile botanice si zoologice între Europa si America ... Di e Soziale Herkunft der Schweizer Tciufer in der Reformationxzeit.......... alchimistes du XVle siecle allemand.... NAVERT..... Paris..... J.... G..... DUHEM şi ale lui L... II... Să reamintim lucrarea fundamentală a lui L.... i.... BROWN....... Castellirmiana. THORNDIKE (rubrica I). „Le Mouvement antitrinitaire au XVJe et au XVfIe siecle"...... A hix-lory of astronomy..... S...... TATON si colaboratorii.. Storia del pen-siero filosofico e scientifico.. WOLF......... 13 Randamentele în Occident .. 14 Avîntul demografic orăşenesc.. Theophraxt von Hohenheim genannt Paracelsu................. E................ The Rise of toleration... Italian Reformation studiex in honor of Laelius Socinux.. 1X92...... 6 Istoria rurală ..... J 981.... WIGHTMAN..... • MAC KENZIE... 1970........ New York. 1963.. Caxtellion et l'idee de tolerance....... cea mai bună tratare a acestui subiect este cea a lui R........ si Socinlanism in Poland.. A. KOYRE....... franc............... ORAŞE ŞI SATE .. Haga........ 1950..... 1930.)....... Science and ihe Renaissance.. 52 îmbrăcămintea bogaţilor si îmbrăcămintea săracilor . o lucrare importantă: P... UN OM NOU CAPITOLUL X..1955............ PANNEKOEK. SINCER........... 20 Urbanismul: „voluptas" . 1953.. Histoire fimerale des sciences.... 1951...... ... A short history of medicine......... Leyda.. 30 Castele si grădini . t.... Urbana (III... Hunted heretic......... 34 Afirmarea capitalelor ... 1962... 1967. f-hool of Padiiă and the emergence of modern xcience 375 (lucrare colectivă). Un mystk/ue protestant...... L.. B. să se cerceteze: F. Paris. BORNKAMM........ Sehastien Caxtellion....... W....... 1925. a 2-a ed. Londra..... CASTIGLIONI... Weirhof.Operele complete ale chimistului si alchimistului Panicelsus: C.............. KING... R. Oxford......... în Bihliotheaue d'humanisme et Renaissance... 42 Mobilitate orizontală... 37 f CAPITOLUL IX. Paris...Despre legăturile . techiwloxy and philosophy in the XVlth and XVI Iţit centuriex...... 195X.... S.... 8 Plante noi.... CUPRINS II.............................. New York.. H...... 6 Renunţări într-o parte si progrese pe de altă parte .. 151 1-1553. Boston...... A history of medicine..ştiinţei cu alchimia. 1962. KAMEN. Cmyants et scep-tiauex au XVle siecle... 1965. Londra.. Aberdeen.... BOGAŢI ŞI SĂRACI .... J......... The travel of religios liber-ty..... Miinchen....... Paris... 24 Peisajele urbane din veacul al XVI-lea: exemplul roman....... 1954....... J... 1955...... Quatre etudex sur Seh.... A... Alături de: A. Milano.. .Despre medicină...... Şervetul.... Lambridge... Sehastien Franck..................... 1 929.. despre aceleaşi teme: H...... 16 Urbanismul: „comoditas" .. VII... „The Renaissance and histo-ThTs°fh SC'ence"' în Studil!S in the Renaissance..s.... Londra. Agrippa and tlie crixix of Renaissance thought.... 66 Cruciadă şi Imperiu .. A.... 49 Lumea bogată si lumea săracă . 1932... H... VISURILE RENAŞTERII. 14 voi..... BECKER. P.. 59 ni... M.. 1960... MATTHIESSEN. Mys-tiques.......... 2 voi. Sămmtliche Werke. 2 voi.. Paris.. 44 Mărirea discrepanţei dintre bogaţi si săraci .... 1960...... 1965.. The Economicx of anabaptism... On ilie history of medicine.. PEACHY.... .... . A history of science. de completat cu H... 1962....... GEYMONAT.......... VAN DER WOUDE......... Paris... The Major achievements of xcience... 1960.. The Crowth of medical tlwuxhl.. New York.... R.. Geneva. 42 Mobilitate verticală ... KOT....... VIAŢA MATERIALĂ (continuare) CAPITOLUL VIII................................... xpiritualistes.. MOBILITAE SOCIALĂ. P..... Londra.

....Mirajul ţinuturilor minunate.................... 377 68 ................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful