IONUŢ RADU RĂCĂNEL

CONSPRESS 2007

BUCUREŞTI

Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a României RĂCĂNEL, IONUŢ RADU Stabilitatea podurilor metalice cu imperfecţiuni de executie / Ionuţ Radu Răcănel. – Bucureşti: Conspress, 2007 Bibliogr. ISBN 978-973-100-006-2

ISBN 978-973-100-006-2

CONSPRESS B-dul Lacul Tei 124 sector 2 Bucuresti Tel.: 021 242 27 19 / 183

PREFAŢĂ
Problema stabilităţii unei structuri de pod metalic în ansamblul ei pleacă de la constatarea că fenomenul de pierdere a stabilităţii se amorsează în zona în care predomină solicitarea de compresiune. În cazul podurilor simplu rezemate realizate sub formă de grindă cu zăbrele, aceste zone sunt desigur tălpile superioare. Fenomenul este mai puternic la podurile metalice fără contravântuire superioară. Am putea spune că, chiar dacă există legături între cele două tălpi superioare, dar numai sub formă de rigle fără a exista şi diagonale (adică fără să se formeze o grindă cu zăbrele la partea superioară), această soluţie se apropie mai mult de schema podului fără contravântuiri decât cea cu o contravântuire superioară propriu zisă (sub formă de grindă cu zăbrele). Prin aceste consideraţii se justifică orientarea studiilor autorului către tabliere sub formă de grinzi cu zăbrele dar fără legături la partea superioară. Preocupându-se de efectul imperfecţiunilor, cea mai mare parte a lucrării este destinată calculului de ordinul II, deoarece structura pleacă de la bun început cu o deformată preexistentă ceea ce aduce chiar din primul pas momente încovoietoare. Este, deci, firesc ca autorul volumului de faţă să acorde un spaţiu larg aspectelor teoretice de bază privind problemele de stabilitate elastică a structurilor, ceea ce se face în cadrul capitolelor II, III şi IV. Este de menţionat aici că se alocă o parte importantă problemei de stabilitate a barei pe mediu elastic care răspunde cel mai bine comportării tălpilor superioare ale grinzilor principale fără legături superioare între ele. O trecere bine pusă la punct de la elemente strict teoretice la cele de aplicabilitate practică se face în capitolul V unde sunt analizate şi prespcripţiile tehnice de proiectare naţionale şi europene. Răspunzând tematicii alese, autorul examinează cu atenţie problema imperfecţiunilor şi originea lor în capitolul VI şi plecând de la caracterul lor aleator, în a doua parte a capitolului VII, este analizată problema posibilităţilor de modelare a acestora în vederea introducerii în calcul atât sub aspect calitativ (forma acestora) cât şi sub aspect cantitativ (mărimea şi problemele de limitare ale lor). Elementele de inexactitate de execuţie sau abateri de la liniaritate sau planeitate consituie un sistem de constatări aleatorii şi de aceea a fost necesară o schematizare convenţională pentru a se putea prinde în calcul. Capitolele VII si VIII sunt consacrate diferitelor metode de analiză efectivă a stabilităţii barei şi structurii de pod cu imperfecţiuni, modalităţilor de abordare simplificată a calculului, toate acestea fiind însoţite de studii de caz, sugestii pentru proiectare, abace etc.

Parcurgând lucrarea putem desprinde o serie de elemente meritorii atât în plan teoretic cât şi în planul propunerii de metodologii şi programe care să permită aplicarea lor în practica de proiectare, care sunt prezentate pe scurt în continuare. Autorul realizează un studiu teroretic privind calculul de ordinul II şi de stabilitate a unei bare aşezate pe mediu elastic continuu, încărcată numai la capete cu forţe longitudinale, în literatură întâlnindu-se numai o dezvoltare parţială. Autorul completează studiul, arătând că există două grupe de soluţii în funcţie de discriminantul ecuaţiei caracteristice (pozitiv sau negativ) şi întocmeşte un program de calcul care constă în evoluţia valorii discriminantului prin paşi mici de variaţie a parametrului inclus în ecuaţia de stabilitate, până când determinantul se anulează. Desigur algoritmul şi programul alcătuit nu corespund strict cazului unei tălpi de pod nici ca variaţie a forţei axiale, dar pot constitui o orientare asupra ordinului de mărime. În ceea ce priveşte abaterile şi imperfecţiunile, se selectează câteva tipuri de imperfecţiuni care ar putea fi întâlnite în practică sub o formă care să-i permită autorului să o aleagă pe cea mai periculoasă. De altfel, programul cu elemente finite folosit a evidenţiat faptul că pentru tipurile de tabliere examinate se pun în evidenţă trei semiunde. Urmărind evoluţia în calculul de ordinul II apar, evident, eforturi transversale chiar de la bun început şi în acest caz autorul propune două criterii, unul de limitare a efortului unitar maxim la valoarea σc şi altul de limitare a deplasării maxime. Limitarea la valoarea σc a tensiunii maxime se bazează pe faptul că de fapt aceasta ajunge să se realizeze într-o singură secţiune şi într-un singur punct. Evident, această limitare asigură faptul că elementul studiat este în întregime în domeniul elastic. S-ar putea pune întrebarea ce se întâmplă după aceasta situaţie dar aceasta constituie o altă problemă: calculul neliniar geometric şi fizic care depăşeşte cu mult conţinutul volumului de faţă. Era de aşteptat ca luând în considerare influenţa excentricităţilor, limitarea de mai sus să conducă la scăderi ale raportului dintre sarcina limită şi cea de exploatare, dar în orice caz în toate exemplele studiate nu s-a ajuns la valori neacceptabile. Autorul arată că în anumite situaţii problema limitării deplasării maxime este mai restrictivă decât cea a limitării efortului unitar. În considerarea tălpii superioare ca o grindă aşezată pe reazeme elastice laterale discrete, reazeme care să simuleze aportul adus de cadrul transversal (montanţi şi antretoaze), autorul aduce o contribuţie luând în considerare şi diagonalele, dacă sunt prezente, la nodul respectiv. În plus ia în considerare şi rigiditatea la torsiune a unor elemente, fapt care apropie rezultatele şi mai mult faţă de situaţia de referinţă obţinută prin program. Autorul sesizează o anumită imperfecţiune a modelului şi anume: în calculul de stabilitate şi de ordinul II intervin deplasările longitudinale ale tălpii. Coroborând acest lucru cu existenţa unor penduli elastici de simulare rezultă că orientarea acestor pendului se schimbă şi forţele lor axiale intervin ca forţe parazitare longitudinale în grindă. Pe scurt, aceşti pendului dacă sunt scurţi, devin un fel de

frână mărind artificial forţa critică. Pentru înlăturarea acestui neajuns, autorul face câteva teste prin utilizarea unei lungimi mai mari a pendulilor (dar cu acelaşi răspuns elastic). Din aceste testări rezultă că mărind lungimea lor, rezultatul se apropie de cel de referinţă. Autorul, utilizând programul LUSAS, constată că rezultatele sunt diferite dar nu cu procente însemnate. Pe baza structurilor studiate, autorul propune introducerea unui factor de ajustare. Acest factor exprimă de fapt că modelarea este dificil de făcut pentru structura spaţială ca grindă izolată. Modelarea este dificilă deoarece talpa superioară are o comportare mai complexă, face parte dintr- o structură complexă, are şi deplasări verticale şi este prezentă şi solicitarea la torsiune. Aceste elemente de diferenţiere fac necesară introducerea factorului de corecţie. Introducerea modelului simplificat este utilă pentru a studia rapid structurile, în diferite variante, în faza de proiectare. O observaţie interesantă care rezultă din lucrare este aceea că dispunerea imperfecţiunilor la cele două tălpi superioare în aceeaşi parte este mai periculoasă decât cea simetrică. Concluzia este oarecum contrară cu intuiţia dar la o examinare mai atentă se dovedeşte că dispunerea în acelaşi sens a imperfecţiunilor (adică nesimetric) constituie o situaţie mai agravantă, deoarece se ia în considerare şi deplasarea de ansamblu la care se adună şi fenomenul de ordinul II la tălpi. Lucrarea de faţă constituie o continuare mai veche a preocupărilor autorului materializată şi în teza de doctorat, dar aducând, faţă de aceasta, contribuţii teoretice însemnate, mai ales în aplicarea metodei elementelor finite la studiul stabilităţii. Volumul aduce pe lângă elementele teoretice adâncite, programe şi metodologii noi şi originale pentru aplicarea în practica de proiectare a podurilor metalice.

Prof.univ.consultant.dr.ing. Nicolai ŢOPA

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

CUPRINS
I. INTRODUCERE II. SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE
II.1 SCHEMATIZAREA STRUCTURILOR II.1.1 Structuri continue, structuri discrete II.1.2 Structuri reale, structuri ideale II.1.3 Structuri cu comportare elastică, structuri cu comportare inelastică II.2 SCHEMATIZAREA ACŢIUNILOR II.2.1 Acţiuni statice şi dinamice II.2.2 Acţiuni conservative şi neconservative II.2.3 Acţiuni uni- şi multiparametrice II.3 SCHEMATIZAREA COMPORTĂRII STRUCTURILOR II.3.1 Comportarea precritică II.3.2 Comportarea critică II.3.3 Comportarea postcritică 10 12 12 13 15 15 17 18 23 1 6 6 8 8

III. CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR
III.1 GENERALITĂŢI III.2 TIPURI DE CALCUL DE ORDINUL II III.3 CALCULUL DE ORDINUL II GEOMETRIC NELINIAR III.3.1 Speficul calculului geometric neliniar III.3.2 Suprapunerea efectelor în calculul geometric neliniar III.4 CALCULUL DE STABILITATE III.4.1 Specificul calculului de stabilitate III.4.2 Metode pentru determinarea încărcării critice III.4.2.1 Metoda energetică III.4.2.2 Câtul Rayleigh III.4.2.3 Câtul Timoshenko III.4.2.4 Metoda variaţională Rayleigh-Ritz 26 26 27 32 32 36 37 37 43 43 45 47 48

I

2 Metoda deplasărilor 50 51 52 56 58 IV.2 Consideraţii privind comportarea post-elastică IV.1.1 Statica de ordinul II a barei comprimate aşezată pe mediu elastic IV. PROBLEMA LIMITĂRILOR ÎN CALCULUL DE ORDINUL II IV.1.5.3.3 STABILITATEA BARELOR PE MEDIU ELASTIC IV.2.2 Statica de ordinul II a barei comprimate cu imperfecţiuni aşezată pe mediu elastic IV.CUPRINS III.2 Bara comprimată excentric IV.2.6 Metoda aproximaţiilor succesive III.3.3.3 Bara cu mici încărcări transversale accidentale IV.3 Condiţionări de deformabilitate IV.2.1 Stabilirea limitei de comportament elastic IV.5 Metoda variaţională Galerkin III.1 Metoda eforturilor III.3.2 Program de calcul pentru determinarea valorii încărcării critice IV. CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE IV.1 Determinarea încărcării critice prin metoda energetică IV.2.2.3.5.2.4.1 Determinarea încărcării critice IV.1.1 Bara cu mici curburi iniţiale IV.1.2 Model simplificat de abordare cu I=Iech IV.5 CALCULUL STRUCTURILOR PRIN METODELE GENERALE III.3 Program de calcul pentru determinarea valorii încărcării critice 101 95 95 97 88 79 85 67 67 73 77 79 62 62 63 65 62 II .1.2 BARA SIMPLU REZEMATĂ CU IMPERFECŢIUNI.2.1 CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI CU IMPERFECŢIUNI IV.2.3.4.3.

IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE VI. PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE V.1 GENERALITĂŢI V.2 CURBELE EUROPENE DE FLAMBAJ V.3 Prevenirea defectelor de planeitate VI.2.1 Bazele experimentale ale curbelor europene de flambaj V.1 Distribuţia tensiunilor reziduale VI.2.2.2.2.2 Grinzi VI.4 INFLUENŢA IMPERFECŢIUNILOR ASUPRA COMPORTĂRII ELEMENTELOR STRUCTURALE 171 168 142 142 143 143 150 152 157 157 159 160 163 165 III .2.4 PRESCRIPŢII NAŢIONALE ŞI EUROPENE PRIVIND FLAMBAJUL LATERAL AL TĂLPILOR COMPRIMATE LA PODURILE METALICE CU GRINZI CU ZĂBRELE 133 125 104 104 109 109 112 122 VI.3 Adoptarea celor patru curbe de flambaj V.2 Originea imperfecţiunilor geometrice VI.3 TENSIUNI REZIDUALE LA SECTIUNILE SUDATE VI.1 Stâlpi comprimaţi VI.3 PRESCRIPŢII NAŢIONALE ŞI EUROPENE PRIVIND VERIFICAREA LA FLAMBAJ A ELEMENTELOR STRUCTURILOR DE PODURI METALICE V.2.2.4.2 Bazele teoretice ale curbelor europene de flambaj V.1 Imperfecţiuni ale secţiunilor sudate VI.1 GENERALITĂŢI VI.4 Verificarea elementelor structurale cu imperfecţiuni VI.3.2 Influenţa tensiunilor reziduale asupra capacităţii portante a barelor comprimate VI.4.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE V.2 IMPERFECŢIUNI GEOMETRICE VI.2.4.3 Grinzi-coloane VI.3.2.

EFORTURI ŞI DEPLASĂRI ÎN CALCULUL GEOMETRIC NELINIAR VII.5 METODE DETERMINARE A SOLUŢIEI ÎN CALCULUL GEOMETRIC NELINIAR VII.2 FORMULĂRI MATEMATICE UTILIZATE ÎN METODA ELEMENTELOR FINITE VII.1 GENERALITĂŢI VII.5.2 Formularea incrementală (matricea de rigiditate tangentă) VII.1 Prezentarea structurilor analizate VII.7.1 Influenţa formei imperfecţiunii asupra stabilităţii tălpii comprimate VII.7 ANALIZA GEOMETRIC NELINIARĂ ŞI DE STABILITATE A PODURILOR METALICE CU GRINZI CU ZĂBRELE VII.7.3 Metoda controlului deplasării VII.5.2 Tipuri de elemente finite utilizate în analiză VII.1 Formularea directă (matricea de rigiditate secantă) VII.5.2 Metoda Newton-Raphson VII.5 Modalităţi de considerare în modelare a imperfecţiunilor geometrice VII.5.3 EFORTURI UNITARE ŞI DEFORMAŢII.4 CALCULUL GEOMETRIC NELINIAR UTILIZÂND METODA ELEMENTELOR FINITE VII.5 Metoda controlului energiei VII.5.5.4 Determinarea încărcării critice de flambaj a tălpii comprimate VII.4.CUPRINS VII. ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE VII.7.2 Influenţa mărimii imperfecţiunii asupra stabilităţii tălpii comprimate 258 245 245 239 218 218 226 234 216 203 204 207 210 212 214 195 197 200 189 183 182 182 IV .3 Necesitatea unei analize geometric neliniare VII.7.7.7.4 Metoda lungimii arcului VII.5.4.6 ANALIZA DE STABILITATE UTILIZÂND METODA ELEMENTELOR FINITE VII.7.1 Metoda pur incrementală VII.

6 Influenţa imperfecţiunilor tălpii inferioare asupra stabilităţii tălpii superioare 281 275 270 264 VIII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE VII.3 Determinarea practică a încărcării critice VIII.3.2.7.3 Considerarea comportării neliniare a materialului VIII.3.5.1 Prezentarea problemei.3.3 Influenţa variaţiei înălţimii grinzilor principale asupra stabilităţii tălpii comprimate VII.2.3 MODEL SIMPLIFICAT DE CALCUL PROPUS VIII.7.4 Efectul prezenţei ranforţilor cadrelor transversale asupra stabilităţii tălpii comprimate VII.7.3.5. ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE VIII.7.2 Calculul tălpilor comprimate cu rezemare elastică VIII.4 Abace de calcul Bibliografie Anexa 289 289 293 302 307 309 316 327 335 345 286 286 V .5.2.5.2 MODELE SIMPLICATE DE CALCUL EXISTENTE ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE VIII. Sisteme statice utilizate VIII.1 GENERALITĂŢI VIII.2 Analiza comparativă model simplificat-model spaţial VIII.1 Prezentarea modelului VIII.5 Influenţa tipului de contravântuire superioară asupra stabilităţii tălpii comprimate VII.

dar şi cantitativ. Modul în care este cunoscut şi interpretat răspunsul unei structuri în diverse etape ale exploatării influenţează decisiv măsurile ce trebuie întreprinse pentru a asigura o exploatare viitoare în siguranţă. În practica curentă de proiectare. fisuri ale materialului sau modificări ale geometriei elementelor structurale). în diverse stadii de solicitare. dar şi a introducerii unor noi tehnologii de execuţie. Interpretarea răspunsului poate fi făcută fie calitativ. după evaluarea nivelului solicitărilor secţionale şi deplasărilor diverselor puncte. prin limitarea deformaţiilor elastice la valori admisibile menţionate în norme. Complexitatea de alcătuire a structurilor de rezistenţă a crescut odată cu dezvoltarea noilor metode de analiză şi calcul. Siguranţa în exploatare se bazează de fapt pe analiza aprofundată a fenomenelor care generează răspunsul unei structuri pe perioada ei de exploatare. în ambele situaţii. într-o anumită ipoteză de încărcare. pentru instalaţii aeroportuare etc. de simplitate în execuţie şi de economicitate. Cunoaşterea răspunsului structurii presupune stăpânirea în detaliu a legilor de comportare a materialelor din care este realizată structura. forme şi alcătuiri diverse (construcţii civile. cât şi prin menţinerea valorilor eforturilor secţionale în anumite limite se obţin rezultate bune. situaţie bazată în exclusivitate pe observarea vizuală a unor parametri (deformaţii sau deplasări excesive. construcţii pentru infrastructura transporturilor. stabilirea soluţiei de proiectare a unei structuri are la bază conceptele de siguranţă în exploatare sub încărcări exterioare. industriale. prin realizarea unor structuri cu destinaţii.). apărute în fiecare element din structură. dar şi a modalităţilor în care elementele structurale. În general. 1 . răspund acţiunilor exterioare.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE INTRODUCERE Evoluţia societăţii omeneşti de-a lungul timpului s-a materializat şi în domeniul construcţiilor.

există tendinţa de a se realiza elemente structurale cu dimensiuni tot mai mari fără însă a se aduce prejudicii importante din punct de vedere al costurilor. ce pot modela cu un anumit grad de acurateţe fenomenul studiat. în problemele inginereşti. de cele mai multe ori fiind indispensabil apelul la metode numerice de rezolvare şi la calculatoarele electronice. de cele mai multe ori. În prezent. Totuşi.CAPITOLUL I INTRODUCERE Răspunsul unei structuri de rezistenţă sub acţiunea încărcărilor exterioare presupune stabilirea unor modele matematice teoretice de comportare pentru fenomenele fizice reale. În decursul timpului s-au utilizat diferite modalităţi de schematizare a comportării structurilor de rezistenţă. De aceea. chiar dacă modelul matematic ales este suficient de elaborat. rezolvabile utilizând mijloace elementare de calcul şi un număr suficient de restrâns de operaţii. Există totuşi şi situaţii în care modelele matematice cu formulare liniară nu surprind corect fenomenele reale apărute. în domeniul construcţiilor metalice în general şi în cel al podurilor metalice în particular. fiind necesară considerarea în analiză a unor parametri suplimentari. se porneşte de regulă de la modele matematice simple. Aceste modele matematice pot evolua de la forme foarte simple. Acest lucru implică două aspecte şi anume: pe de-o parte îmbunătăţirea semnificativă a caracteristicilor mecanice ale materialului. iar după interpretarea rezultatelor modelul ales poate fi extins şi îmbunătăţit introducându-se în studiu alţi parametri. ca o măsură a complexităţii modelului. Un model matematic de calcul pentru un anumit tip de analiză este eficient atunci când el conduce la soluţia problemei cu un anumit grad de precizie şi cu costuri minime din punct de vedere al calculelor şi timpului afectat. iar pe de 2 . Siguranţa unui model matematic ales rezidă în aceea că soluţia problemei analizate poate fi estimată cu gradul de precizie dorit. răpsunsul structurii nu poate fi evaluat cu exactitate datorită complexităţii fenomenelor fizice reale din natură. Cele mai simple dintre acestea considerau că structurile se comportă liniar. răspunsul obţinut fiind de multe ori de partea siguranţei. utilizând numeroase tipuri de modele matematice. la unele foarte complexe ce necesită un volum mare de calcule.

Îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice ale materialelor. Toate aceste accidente au influenţat concepţia ulterioară a structurilor de rezistenţă prin considerarea în analizele de dimensionare. West Gate Bridge din Melbourne şi a podului peste Rhin la Koblenz. a fenomenelor de flambaj. soldate de cele mai multe ori cu pierderi de vieţi omeneşti şi cu însemnate pagube materiale. respectiv voalare şi au impulsionat cerectările în domeniu. De-a lungul timpului. În prima situaţie. la cupola sălii de expoziţie din Bucureşti. s-au produs o serie de accidente majore. ca urmare a necunoaşterii suficiente a fenomenelor de pierdere a stabilităţii şi a factorilor care le influenţează. Merită amintite aici accidentele produse la turnurile de răcire din Ferrybridge şi Ardeer din Anglia. accidentul a scos în evidenţă diferenţa între bara ideală studiată de Euler şi bara reală din structură. Prima teorie are la bază studiile toretice şi practice întreprinse de Leonhard Euler cu privire la flambajul barei drepte şi are la bază o serie de ipoteze simplificatoare referitoare la materialul şi geometria barei. Mildford Heaven din Anglia. Analizarea stabilităţii structurilor pe baza conceptului eulerian de stabilitate a fost satisfăcătoare până la apariţia unor accidente. mai ales în domeniul podurilor metalice. la podurile metalice peste Dunăre la Viena. în special pentru elementele structurale puternic comprimate. Laurenţiu din Canada. în speţă ale oţelurilor carbon aliate. voalarea tolelor subţiri). cum au fost cele de la podul de cale ferată de la Mönchenstein din anul 1891 şi a podului de pe fluviul Sf. Toţi aceşti factori concură la posibilitatea apariţiei fenomenelor de instabilitate (flambajul barelor comprimate.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE altă parte eliminarea pe cât posibil din procesele de fabricaţie şi montaj a imperfecţiunilor de execuţie. conduce la tendinţa utilizării unor elemente structurale cu secţiuni transversale având dimensiuni mai reduse şi deci având rigidităţi mai mici odată cu creşterea coeficienţilor de zvelteţe. În modelarea fizică a fenomenului de flambaj al barelor drepte există două teorii fundamentale şi anume : teoria bifurcării echilibrului. respectiv teoria divergenţei echilibrului. în a doua situaţie evidenţiindu-se efectul forţei tăietoare asupra 3 . cât şi la condiţiile de rezemare.

deformata elementului structural afectat de imperfecţiuni este spaţială. pentru structurile reale tridimensionale alcătuite din bare. cunoscut şi sub denumirea de limitare a echilibrului este mai cuprinzător şi poate oferi rezultate mai apropiate de realitate în studiul flambajului barelor. întrucât se pot include atât în comportarea fizică. constând în abateri de la forma perfectă a elementului atât în sens longitudinal.CAPITOLUL I INTRODUCERE flambajului barelor cu secţiune compusă. Totuşi. Mai mult. Modelul divergenţei echilibrului. ca urmare a modificării semnificative a geometriei axei elementului structural. comportarea structurii poate fi estimată şi după producerea fenomenelor de pierdere a stabilităţii. Imperfecţiunile apărute la elementele structurilor metalice realizate pe cale industrială pot fi geometrice. Recent au apărut şi au fost dezvoltate concepte noi privind comportarea critică şi postcritică la stabilitate a structurilor. cât şi în formularea matematică diferitele imperfecţiuni ce pot apărea în procesele de fabricaţie şi montaj ale diverselor elemente structurale (profile laminate. Limitarea în acest model poate surveni. Potrivit acestor noi concepte. pe lângă componenta din încovoiere apărând şi o componentă rezultată din torsiune. Abordarea fenomenului de flambaj al barelor utilizând metoda divergenţei echilibrului este mai realistă. dar şi mecanice sau de 4 . numărul mare de tipuri de imperfecţiuni posibile în procesele tehnologice de execuţie şi montaj face practic imposibilă stabilirea unor modele matematice de comportare universal valabile pentru studiul flambajului barelor şi necesită mai degrabă o tratare probabilistă. fie în domeniul elastic. fie în domeniul post-elastic. cât şi transversal. ca urmare a alterării caracteristicilor materialului (plastifiere parţială sau totală a secţiunii elementelor structurale). grinzi sudate sau îmbinări ale acestora în cadrul unei structuri). În urma acestor evenimente s-a ajuns la concluzia că analizarea stabilităţii structurilor utilizând teoria lui Euler şi modelul bifurcării echilibrului este nesatisfăcătoare. prin analizarea unor forme cuplate de instabilitate rezultate în urma unor bifurcări instabile foarte sensibile la prezenţa imperfecţiunilor.

al căror obiect de studiu au fost câteva tabliere de poduri metalice cu grinzi cu zăbrele cale jos. fac posibilă în prezent analizarea fenomenelor de instabilitate a structurilor cu considerarea imperfecţiunilor de execuţie. Evoluţia tehnicii de calcul prin apariţia calculatoarelor şi metodelor numerice. Totuşi.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE material. Pornind de la aceste considerente. la anumite valori prezente în codurile de proiectare. Normele europene recomandă efectuarea şi a unor calcule de ordinul II pentru proiectarea şi verificarea structurilor metalice de poduri. Pornind de la premiza că imperfecţiunile de execuţie nu pot fi total eliminate. Este clar faptul că fiecare dintre cele două tipuri de imperfecţiuni influenţează defavorabil comportarea la stabilitate a elementelor structurilor metalice. a căror formă şi distribuţie sunt greu de stabilit şi deci greu de cuantificat prin valori în normele de proiectare. Pentru aceste structuri a fost analizată influenţa imperfecţiunilor geometrice. obiectivele lucrării de faţă sunt de a demonstra şi cuantifica într-o oarecare măsură influenţa imperfecţiunilor geometrice de execuţie asupra stabilităţii şi calculului de ordinul II al structurilor metalice de poduri. ele pot consta în prezenţa tensiunilor reziduale. În ceea ce priveşte imperfecţiunile mecanice ce pot apărea ca urmare a proceselor tehnologice de sudare sau a tratamentelor termice a profilelor laminate. tratamente termice). în anumite situaţii de solicitare. efectul defavorabil al unuia dintre tipurile de imperfecţiuni amintite anterior poate fi diminuat de prezenţa celuilalt tip de imperfecţiune. s-a propus limitarea mărimii imperfecţiunilor geometrice. analizate utilizând metoda elementelor finite. mai ales datorită proceselor tehnologice complexe de fabricare a elementelor structurilor metalice (laminare. 5 . valori numite toleranţe de execuţie. dar şi a altor parametri. sudare. asupra stabilităţii generale a tălpii comprimate. dublată de dezvoltarea şi implementarea unor tehnici de calcul neliniar al structurilor. ce se manifestă în structura materialului şi determină comportarea necorespunzătoare acestuia. Aspectele teoretice sunt dublate de o serie de exemple. pentru structuri complexe.

ele se alcătuiesc pe baza formei şi dimensiunilor generale reale ale structurii ce constituie schema geometrică. deformaţii din variaţii de temperatură etc.1 SCHEMATIZAREA STRUCTURILOR În general. cedări de reazeme. modelul iniţial devenind din ce în ce mai complex. ele conducând la un răspuns al structurii ce diferă de cel real. pentru a obţine informaţii generale privind comportarea structurii sub acţiunea încărcărilor considerate. Acurateţea rezultatelor obţinute în urma analizelor efectuate asupra unei structuri depind. Pe măsură ce influenţa anumitor parametri asupra comportării structurii este intuită. plastică) din care este alcătuită structura şi în fine. se adoptă în faza iniţială de proiectare modele simplificate de calcul şi experimentale. post-elastică. pe baza unor legi constitutive de comportare a materialului (comportare elastică. se poate trece gradual la introducerea acestora în studiu. de exactitatea şi complexitatea modelelor teoretice de calcul alese pentru modelarea tuturor factorilor ce influenţează răspunsul structurii.CAPITOLUL II SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE II. pe baza rezemărilor structurii la teren (interacţiunea structură-teren).). desigur. forţe de inerţie ca urmare a mişcării bazei de rezemare. în practică. Indiferent de gradul de complexitate al acestor modele. Totuşi. ce influenţează comportarea structurilor de rezistenţă. Este evident că prin 6 . dinamice de tip şoc. pe baza modelării acţiunilor exterioare ce o solicită. discret. acţiuni care pot fi încărcări sau deplasări impuse (forţe statice. În general. indiferent de complexitatea modelelor alese. analiza comportării structurilor de rezistenţă are la bază stabilirea unor modele teoretice de calcul. datorită numărului mare de factori existenţi în natură. modelele au de cele mai multe ori un caracter punctiform.

Gradul de siguranţă obţinut în vederea exploatării în siguranţă a unei structuri depinde în mod direct de gradul de aproximare acceptat în studiu.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE metodele de studiu adoptate se urmăreşte apropierea într-o cât mai mare masură de răspunsul real al structurii.1 7 . ACTIUNI EXTERIOARE STRUCTURA LEGATURI (REZEMARI) TEREN MODEL DE CALCUL=SCHEMA GEOMETRICA + LEGI CONSTITUTIVE MODELAREA INCARCARII MODELAREA STRUCTURII MODELAREA INTERACTIUNII STRUCTURA-TEREN MODELAREA REZEMARILOR RESORTURI ELASTICE σ σ ε ε COMPORTAREA STRUCTURII RASPUNSUL STRUCTURII Figura II.1. Un model simplificat de studiu al răspunsului unei structuri considerând parametri principali ce-l influenţează este arătat în figura II.

1 Structuri continui. structura continuă este simplificată.1. Prin urmare. În cazul unei structuri discrete este suficient să se cunoască deplasările nodurilor pentru a descrie deformata întregii structuri. structuri ideale Datorită modului de execuţie şi mediului în care este construită şi exploatată o structură. între structura elaborată şi ceea ce era prevăzut în stadiul de proiect vor exista anumite nepotriviri. De regulă. şaibe) sau tridimensionale. Descrierea poziţiei deformate a unei structuri continui necesită un număr infinit de grade de liberate. bidimensionale (plăci. într-un sistem de coordonate la care s-a făcut raportarea. structuri discrete În realitate o structură fizică este formată dintr-o infinitate de puncte materiale răspândite în întregul ei volum.CAPITOLUL II SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE II. elementele ce înlocuiesc structura continuă analizată pot fi unidimensionale (bare drepte sau curbe). O astfel de structură se numeşte continuă. a fiecărui punct din structură. rezolvarea unei astfel de probleme se poate face prin intermediul ecuaţiilor diferenţiale soluţia fiind analitică. II. aşa cum s-a precizat anterior. Convenabil a fi utilizate pentru structuri discrete sunt metodele numerice de calcul. În metoda elementelor finite. Procesul prin care se trece de la o structură continuă la una discretă se numeşte discretizare. între care metoda elementelor finite se evidenţiază ca fiind una dintre cele care conduce la rezultate dintre cele mai bune. Erorile de construcţie ce conduc la comportări ale 8 . modelul rezultat nu ar putea fi analizat datorită complexităţii sale. rezultând o structură discretă. în acest caz numărul gradelor de libertate fiind limitat. deoarece poziţia deformată a structurii este definită de poziţia în spaţiu. În elaborarea modelului de calcul este imposibil să se ţină seama de toate legăturile între punctele materiale care definesc structura şi chiar dacă acest lucru ar fi posibil.1. legate între ele prin forţe de interacţiune.2 Structuri reale. presupunându-se că ea este subdivizată într-o serie de elemente izolate.

aplicarea excentrică a încărcării pe bară datorită unor erori de montaj sau apariţia accidentală a unor sarcini perturbatoare a stării de echilibru . [107]. când se atinge limita de curgere a materialului într-un punct al secţiunii transversale. Normele de calcul şi proiectare ale structurilor metalice aflate în vigoare în diferite ţări [102]. care diferă în funcţie de tehnologia de execuţie. . Acestea au un rol determinant în studiul comportării unei structuri şi cu precădere în cazul fenomenelor de pierdere a stabilităţii structurilor. 9 . [111] prevăd toleranţe de execuţie pentru diferite tipuri de imperfecţiuni ce pot apărea în decursul elaborării pe cale industrială a elementelor componente ale unei structuri.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE structurii neconforme cu cele existente în stadiul de proiect poartă denumirea de imperfecţiuni. Imperfecţiunile apărute la execuţia unei structuri ce pot afecta gradul de stabilitate al structurii se împart. În evaluarea răspunsului structurilor sub acţiunea diferitelor tipuri de încărcări.imperfecţiuni mecanice (sau de structură). procese de sudare) şi se manifestă sub forma tensiunilor reziduale sau poate apărea în exploatare ca efect al deformaţiilor peste limitele admise ale elementelor structurale sau structurii în ansamblu. care se referă la modificarea caracteristicilor materialului. structura este numită ideală. Structurile afectate de imperfecţiuni sunt structurile reale.imperfecţiuni geometrice. Aceasta poate fi rezultatul proceselor complexe de elaborare (răciri bruşte sau tratamente termice ale profilelor laminate. [106]. în două categorii: . cât şi în condiţiile de exploatare. şi pot fi de natura unor abateri de la forma rectilinie a axei barei. În cazul în care imperfecţiunile apărute în procesele de elaborare ale diferitelor elemente structurale nu sunt considerate. [103]. Comportarea structurii reale se poate stabili. un element deosebit de important este cel al schematizării modului de comportare al structurii reale prin considerarea diferitelor tipuri de imperfecţiuni. după evaluarea răspunsului structurii ideale. [104]. de multe ori acoperitor. de regulă. ţinând seama de mărimea imperfecţiunilor şi limitarea valorilor acestora atât în procesele de execuţie.

structuri cu comportare inelastică Caracteristicile fizico-mecanice ale materialului din care sunt alcătuite structurile au o importanţă majoră în ceea ce priveşte comportarea şi răspunsul structurii sub sarcini. respectiv neamortizate (Fig. II. Dacă însă se iau în considerare şi deformaţiile plastice. Deformaţiile specifice de tip vâscos sunt studiate de ştiinţa numită reologie şi se produc de regulă în timp.2g).CAPITOLUL II SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE II. II. II. ideal elastoplastice cu zonă de consolidare neliniară (Fig. În general. după aplicarea sarcinilor pe structură şi înlăturarea acestora. De regulă aceste caracteristici sunt evidenţiate de curba caracteristică a materialului determinată pe cale experimentală. ideal elasto-plastice (Fig. II.2f) şi elasto-plastice cu variaţie neliniară pe tot domeniul (Fig. vâscos). apoi menţinându-se constante.3b). ideal elasto-plastice cu zonă de consolidare liniară (Fig. în curba caracteristică. dar există şi situaţii în care valorile deformaţiilor se accentuează în timp. II. când se acceptă ca universal valabilă legea lui HOOKE sau neliniare. valorile lor putând creşte până la un anumit nivel. pornind de la curba caracteristică şi utilizând principiile rezistenţei materialelor şi teoriei elasticităţii sunt utilizate legi constitutive pentru fiecare tip de comportare a materialului (elastic. Se vorbeşte în aceste situaţii de deformaţii specifice vâscoase amortizate (Fig. iar curbele caracteristice se schematizează. în modelele de calcul adoptate. atunci structura este considerată inelastică.2a şi b). descărcarea va urma acelaşi traseu. II. elasto-plastic.2e). ca şi la încărcare (Fig.3a). În ambele situaţii. Atunci când pentru studiul unei structuri se iau în considerare numai eforturile unitare şi deformaţiile specifice în domeniul elastic structura se comportă elastic. II. iar pierderea de stabilitate se produce tot în domeniul elastic. În cazul deformaţiilor plastice există mai multe moduri de schematizare a comportării materialului: ideal-plastice (Fig.3 Structuri cu comportare elastică.2d). La rândul lor deformaţiile elastice por fi liniare. iar instabilitatea ei va fi numită inelastică.2c). II. plastic.1. 10 .

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În cazul structurilor metalice nu apar deformaţii specifice de tip vâscos. acestea au fost amintite aici numai cu titlu de informaţie. însă pentru evidenţierea modului de comportare al materialului.2 g) 11 . a) b) c) d) e) f) Figura II.

forţele rezultate din fenomenele de contracţie şi curgere lentă (pentru structuri din beton).2. Încărcările sunt considerate statice. forţele de frânare.1 Acţiuni statice şi dinamice b) Pe toată perioada de serviciu o structură de pod este supusă unor acţiuni exterioare asimilate ca încărcări. în această situaţie încărcarea fiind denumită statică. atunci pe structură apar forţe de inerţie ce nu pot fi neglijate şi în acest caz încarcarea este denumită dinamică. în funcţie de modul în care acestea se manifestă pe structură. creşterea încărcării este proporţională cu intervalul de timp în care aceasta s-a produs.CAPITOLUL II SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE a) Figura II.3 II. În cazul structurilor de poduri încărcări considerate ca fiind aplicate static sunt greutatea prorpie a structurii de rezistenţă. ar face practic imposibil de apreciat răspunsul structural.2 SCHEMATIZAREA ACŢIUNILOR II. de şerpuire. Complexitatea în manifestare a acestor încărcări. motiv pentru care în analiza structurilor de rezistenţă se face apel la diferite scheme de încărcare care să modeleze cât mai fidel efectul încărcărilor considerate. suprasarcinile permanente (greutatea căii şi a instalaţiilor de pe pod). În situaţia în care încărcarea variază lent de la valoarea zero la valoarea ei normată finală. ca urmare a acţiunii lor pe structura. Dacă încărcările (forţele) aplicate pe structură evoluează într-un interval scurt de timp de la valoarea zero la valoarea finală. forţele 12 . respectiv dinamice.

În cazul podurilor de deschideri mari. În aceste situaţii perioadele proprii de vibraţie cresc şi încărcările dinamice pot influenţa semnificativ apariţia fenomenelor de pierdere a stabilităţii de care trebuie ţinut seama în procesul de proiectare. În figurile II. 4 II.2 Acţiuni conservative şi neconservative b) În cazul fenomenelor de instabilitate. Din punct de vedere pur matematic se spune că aceste forţe provin dintr-un potenţial. iar cel mai simplu exemplu îl constituie greutatea proprie a unei structuri ce nu-şi modifică nici orientarea şi nici mărimea indiferent de nivelul de deformare al 13 . rigiditatea lor diminuându-se considerabil. atunci ele pot fi considerate conservative (Fig. respectiv una de tip dinamic.5a). din acţiunea seismică. încărcările provenite din acţiunea vehiculelor care circulă pe structură. II.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE rezultate din variaţii de temperatură sezoniere sau anuale. se urmăreşte realizarea unor suprastructuri de greutate mică. forţele provenite din izbirea anumitor elemente structurale de către vehicule se consideră ca fiind aplicate dinamic. a) Figura II. pe măsură ce structura se deformează. dacă forţele ce acţionează pe structură nu-şi schimbă poziţia şi mărimea. Pe de altă parte. din acţiunea vântului. zvelte.4 a şi b sunt reprezentate schematic o încarcare de tip static.2.

a) Forţe axiale în talpă b) Figura II. urmărind axa longitudinală a tălpii ce devine tot mai curbă ca urmare a încovoierii. De regulă fenomenele de instabilitate produse de forţe conservative se pot studia prin minimizarea energiei potenţiale a structurii. Un exemplu pentru această situaţie îl constituie flambajul general al tălpii superioare comprimate a unui pod cu grinzi cu zăbrele. ele se numesc neconservative (Fig.5b) şi nu provin dintr-un potenţial. forţa axială îşi modifică permanent orientarea.CAPITOLUL II SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE structurii. II. 5 14 . Există însă situaţii în care forţele îşi modifică mărimea chiar dacă orientarea acestora în raport cu structura nu se schimbă. Pe măsură ce talpa îşi pierde stabilitatea. În cazul în care forţele îşi modifică poziţia pe parcursul deformării structurii.

Acţiunile corespunzătoare încărcărilor ce sunt definite prin mai multe legi de variaţie.3 Acţiuni uni. În calculele de ordinul II şi de stabilitate al structurilor. De regulă însă acţiunile ce apar pe durata de exploatare a unui pod sunt complexe şi variază în timp după legi total diferite. Astfel.3 SCHEMATIZAREA COMPORTĂRII STRUCTURILOR În general. caracteristicile şi legile ce guvernează comportarea materialului din care sunt realizate elementele componente ale structurii. Acest lucru poate fi pus în evidenţă prin exemplul simplu al unei bile situate pe o suprafaţă. În cazul în care valorile tuturor încărcărilor ce solicită structura cresc monoton de la valoarea zero la valori normate maxime. răspuns ce se materializează în diferite moduri de comportare. se numesc multiparametrice.2. geometria structurii incluzând sau nu deformaţii iniţiale. diferite în timp. În cazul în care bila se situează pe o suprafaţă 15 . prin comparaţie cu încărcările date de convoaiele rutiere sau feroviare care au un caracter aleator sau cu forţele de frânare produse de vehicule. greutatea proprie a structurii de rezistenţă are valoare constantă indiferent de momentul la care se măsoară.şi multiparametrice O structură de pod se află în exploatare sub influenţa unor acţiuni exterioare care pot avea aceeaşi lege de variaţie în timp sau legi de variaţie diferite. indiferent dacă este vorba despre încărcări statice sau dinamice. respectiv forţele generate de acţiunea vântului. răspunsul unei structuri de rezistenţă se manifestă diferit în funcţie de o serie de factori: valoarea încărcărilor şi poziţia acestora pe structură. atunci acţiunile cărora le corespund încărcările se numesc uniparametrice. II. sub acţiunea încărcărilor exterioare. Toţi aceşti parametri determină o serie de evenimente în răspunsul structurii. de regulă nivelul încărcărilor exterioare determină direct modul în care structura răspunde prin comportarea sa.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE II.

În această situaţie se spune că echilibrul este stabil. iar aceasta este numită încărcare critică.6a) şi cu ajutorul unei forţe sau unui impuls i se imprimă o tendinţă de mişcare către oricare din direcţii. II. nemairevenind la poziţia iniţială. etapă care se numeşte comportare critică şi 16 . Există însă şi o situaţie intermediară de echilibru reprezentată în figura II. dacă încărcările exterioare se situează sub valoarea încărcării critice structura nu prezintă riscuri din punct de vedere al exploatării. atunci orice mic impuls sau forţă imprimate bilei vor schimba poziţia acesteia pe suprafaţă.6c. cel instabil (Fig. de această dată însă bila schimbându-şi fundamental poziţia. etapa a II-a ce defineşte comportarea structurii când încărcările au valoarea critică. în care bila se află pe o suprafaţă orizontală. dacă încărcările pot atinge sau depăşi încărcarea critică.CAPITOLUL II SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE concavă (Fig.6 c) Analizând cele trei stadii de echilibru prezentate anterior se poate spune că există un anumit nivel al încărcării aplicate unei structuri pentru care aceasta trece din starea de echilibru stabil în cea de echilibru instabil. a) b) Figura II. Avem de-a face cu o nouă stare a echilibrului. Dacă dimpotrivă bila se situează pe o suprafaţă convexă. Astfel. rămânând în starea de echilibru indiferent.6b). numită comportarea precritică. înainte de atingerea valorii încărcării critice. oricât de mare ar fi impulsul sau forţa imprimată bilei această nu-şi va schimba fundamental poziţia. În acest caz. bila va oscila în jurul punctului cel mai de jos al suprafeţei. în răspunsul structurii există trei etape importante: prima etapă. Totuşi. II.

Se spune că. numită comportare postcritică.1 Comportarea precritică Intervalul de timp cuprins între momentul în care încărcările exterioare încep să se manifeste pe o structură şi momentul atingerii valorii încărcării critice la care structura poate ieşi din poziţia de echilibru datorită fenomenelor de instabilitate defineşte comportarea precritică a structurii. Ecuaţiile de 17 . pentru această situaţie. II. stabilă. calculul static al structurii se poate efectua prin scrierea ecuaţiilor de echilibru pe structura aflată în poziţie nedeformată. în care se manifestă o serie de fenomene după ce are loc pierderea de stabilitate. În literatura de specialitate curba încărcare-deplasare ce descrie comportarea structurii în acest domeniu precritic este cunoscută sub denumirea de cale fundamentală sau primară (curbă primară). curba încărcare-deplasare este liniară şi relaţia dintre deformaţiile specifice şi deplasări este liniară.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE o ultimă etapă.3. în cazul în care porţiunea de curbă pe care se găseşte punctul este situată înainte de atingerea valorii încărcării critice. fiecare punct de pe această curbă reprezentând o configuraţie posibilă a structurii. încărcările şi deplasările nu mai sunt proporţionale. cunoaşterea comportării postcritice oferă informaţii importante privind modul în care structura poate fi exploatată în condiţii de siguranţă. În acest interval de timp. Comportarea statică a structurilor este caracterizată calitativ. deplasările fiind mici. curba încărcare-deplasare devine neliniară. În situaţia în care pe parcursul deformării structurii apar deplasări mari. comportarea precritică este liniară (Fig. În prezent. dacă încărcările sunt direct proporţionale cu deplasările pe care le produc structurii.7a). incluzând şi termeni de ordin superior. în procesele de proiectare a structurilor în general. respectiv instabilă în caz contrar. în general. iar relaţiile de legătură dintre deformaţiile specifice şi deplasări sunt liniare sau neliniare. prin trasarea unei curbe încărcare-deplasare. II. respectiv a podurilor în particular.

3.8a). a) Figura II. II. punctul critic fiind numit punct de bifurcare. un punct critic este definit de intersecţia a două curbe una primară. definind comportarea postcritică.7b). după ce structura şi-a pierdut stabilitatea. astfel comportarea structurii devenind necontrolabilă sau doar parţial controlabilă. Aşa cum a postulat Thompson în 1970 [33]. ce defineşte comportarea precritică a structurii şi o alta secundară (calea secundară). în acest caz comportarea precritică fiind neliniară (Fig. II.CAPITOLUL II SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE echilibru ce servesc la calculul static al structurii trebuie scrise pe structura aflată în poziţie deformată. precizată anterior. cât şi neliniară.2 Comportarea critică b) Analiza fenomenelor de instabilitate care se manifestă asupra unei structuri implică de fapt calcularea mai multor stadii limită. În acestă situaţie curba precritică poate fi atât liniară. materializate prin puncte critice. În orice punct critic relaţia dintre încărcarea ce produce fenomenul de instabilitate şi deformaţia asociată nu este unică.7 II. De regulă prima situaţie caracterizează 18 . în vecinătatea cărora rigiditatea de ansamblu a structurii devine zero sau negativă pentru creşteri mici ale valorilor încărcării peste nivelul încărcării critice. Dacă cele două curbe (primară şi secundară) au pante diferite în punctul critic atunci pierderea stabilităţii are loc prin bifurcarea echilibrului (Fig.

pierderea de stabilitate realizându-se prin limitarea echilibrului (Fig. ce are loc în domeniul micilor deplasări. În cazul pierderii neliniare de stabilitate. II. Curba postcritică este în fapt o continuare a curbei precritice în această situaţie. forma neliniară devine tot mai accentuată. a) Figura II.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE pierderea liniară sau iniţială de stabilitate. Există însă şi situaţia în care curba secundară sau cea care defineşte comportarea postcritică şi cea primară au în punctul critic aceeaşi pantă.8b). întrucât deplasările fiind mari pe curba precritică. iar punctul critic este numit punct limită. o analiză de determinare a valorilor proprii de pierdere a stabilităţii şi a vectorilor proprii asociaţi. putând duce chiar la supraprecieri ale valorii încărcării crtitice. În calculele de proiectare problema stabilităţii liniare este mai cunoscută şi pentru determinarea valorii încărcării critice este suficientă. în general. de regulă egală cu zero (cele două curbe admit aceeaşi tangentă orizontală paralelă cu axa deplasărilor).8 b) 19 . Dacă pierderea de stabilitate are loc prin limitare forma liniară a curbei precritice se păstrează doar pe prima ei porţiune şi pe măsură ce nivelul încărcării creşte. stabilirea valorii încărcării critice pe baza unei analize liniare de valori proprii nu este întotdeauna suficientă. care este mult mai simplă decât pierderea de stabilitate neliniară. ecuaţiile de echilibru ar trebui exprimate în raport cu forma deformată a structurii.

9 20 .9c. simetrică instabilă.9a).CAPITOLUL II SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE Fenomenele de instabilitate produse prin bifurcare pot fi de mai multe feluri. ce au deformaţii iniţiale. dublu-simetrică. a) Y X Z b) Y X Z c) Figura II. − structurile ideale ce nu au imperfecţiuni (Fig. de cazurile de încărcare. cvasisimultană). nesimetrică). atunci fenomenul se poate încadra întruna din categoriile precizate mai sus. II. în funcţie de modul de alcătuire şi complexitatea structurii. Pierderea stabilităţii prin bifurcare se produce în general la următoarele tipuri de structuri: − structurile la care deformata premergătoare fenomenului de pierdere a stabilităţii diferă de deformata apărută după ce structura şi-a pierdut stabilitatea (Fig. dacă pierderea de stabilitate se produce prin bifurcare. respectiv bifurcarea simultană (simetrică.9b). dar la care forma imperfecţiunii nu este afină cu cea a piederii stabilităţii (Fig. vedere de sus a unui pod cu grinzi cu zăbrele cale jos .deformata tălpii superioare comprimate). − structurile reale. În cazul podurilor. II. II. aici fiind amintite bifurcarea simplă (simetrică stabilă.

Ele nu au practic o semnificaţie aparte. Astfel de structuri sunt: − structurile la care forma iniţială afectată de imperfecţiuni geometrice (materializate în general prin deformaţii iniţiale ale axei barei) este afină cu deformata de instabilitate (Fig. II. Y X Z Y Z X a) Figura II. respectiv puncte de cedare care de regulă apar după punctele de bifurcare sau cele limită la structurile cu comportare ductilă cum sunt podurile metalice.11a) nu sunt puncte critice şi au caracteristic faptul că aici. există structuri pentru care geometria iniţială şi modul de încărcare conduc spre o pierdere de stabilitate prin limitare. pe curbele încărcare-deplasare pot fi prezente şi puncte de întoarcere. deoarece nu caracterizează decât configuraţii intermediare şi nu limită ale structurii. II.10a). tangenta la curba încărcare-deplasare este verticală. Punctele de întoarcere (Fig. II.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În mod similar. − structurile la care deformata premergătoare fenomenului de pierdere a stabilităţii cuprinde şi deformata de instabilitate (Fig.10b). Ele pot avea însă semnificaţie în calculul 21 .10 b) În afară de cele două tipuri de puncte critice corespunzătoare instabilităţilor prin bifurcare şi limitare.

11a. II. II. Dacă cedarea este locală. o instabilitate prin 22 . Punctele de cedare (Fig. Aceste tipuri de imperfecţiuni conduc la modificarea răspunsului structurii. Abaterile de la forma rectilinie a axei elementelor structurale. de cele mai multe ori importante. conform teoriei instabilităţii elastice produsă prin bifurcare. aici curba încărcare-deplasare oprindu-se brusc sau căpătând o altă formă. cedarea structurii devine ireversibilă. În cazul în care însă cedarea se produce la un element principal de rezistenţă. ale capacităţii portante. prinderea excentrică a unor elemente la nodurile structurii. este posibil să nu se producă cedarea de ansamblu a structurii. adică afectează elemente structurale secundare. situaţie ce se poate observa în alura curbei încărcare-deplasare. dar şi comportarea elasto-plastică sau chiar plastică a materialului conduc la scăderi. În urma modificării semnificative a geometriei dar şi a rigidităţii structurii răspunsul structurii imediat în vecinătatea punctului critic se modifică.11 b) Structurile reale afectate de imperfecţiuni geometrice şi mecanice nu se comportă.CAPITOLUL II SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE numeric fiindcă pot afecta determinarea soluţiei prin metodele de calcul cunoscute.b) au caracteristic faptul că ele reprezintă situaţii de cedare ale structurii.11b). a) Figura II. respectiv limitare. pe curba încărcare-deplasare apărând un salt până la atingerea unei noi configuraţii de echilibru (Fig. în general. aplicarea excentrică a încărcării.

a) Figura II. în special în ultima perioadă de timp.3 Comportarea postcritică b) În practică multe structuri îşi pierd stabilitatea la nivele de încărcare mult sub valorile încărcărilor critice determinate printr-o analiză liniară de valori şi vectori proprii. Aceste situaţii au determinat. în vederea stabilirii sensibilităţii structurilor la astfel de factori. pentru studiul influenţei mărimii şi formei imperfecţiunilor de execuţie. în timp ce alte structuri pot prelua în continuare încărcări cu valori mult mai mari decât valoarea încărcării critice.12 II. 23 . manifestarea unui interes deosebit pentru studiul comportării postcritice a structurilor de rezistenţă. În figura II. iar acest lucru va fi pus în evidenţă prin exemple în capitolele următoare. Este evident faptul că tipul şi mărimea imperfecţiunilor de execuţie influenţează într-o manieră covârşitoare tipul instabilităţii şi comportarea postcritică a unei structuri de rezistenţă.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE bifurcare putând fi înlocuită de una prin limitare sau valoarea încărcării critice corespunzătoare unei pierderi de stabilitate prin limitare poate scădea mult.12a şi b sunt schematizate cu linie punctată modificările calitative survenite în comportarea critică şi postcritică a unei structuri ca urmare a prezenţei imperfecţiunilor.3.

oferă posibilitatea stabilirii modului de comportare postcritică a unei structuri. a) Figura II. configuraţiile ulterioare pierderii stabilităţii fiind definite de curba secundară. Instabilitatea generală şi cedarea structurii se produc la o valoare mai mare a încărcării prin limitare. calea primară este în acest caz neliniară. În figura II.13a şi b sunt prezentate schematic câteva modalităţi de răspuns postcritic al unor structuri afectate sau nu de prezenţa unor imperfecţiuni de execuţie.13 b) În cazul în care curba secundară urcă înseamnă că structura prezintă rezistenţă postcritică şi că încărcarea critică caracterizează în acest caz o pierdere locală de stabilitate a unui element structural care afectează în mică măsură stabilitatea generală. Studiul alurii curbei secundare poate oferi informaţii esenţiale cu privire la nivelul încărcărilor pe care structura le poate prelua în aşa fel încât să rămână în echilibru stabil.CAPITOLUL II SCHEMATIZAREA FENOMENELOR DE INSTABILITATE Trasarea curbei încărcare-deplasare până la valori ale încărcării ce depăşesc cu mult valorile corespunzătoare pierderii de stabilitate. Aşa cum prezentam şi într-un paragraf anterior. Figura II. panta curbei încărcaredeplasare devenind negativă şi rigiditatea de ansamblu a structurii reducându-se semnificativ. 24 .13b prezintă un alt tip de comportare al unei structuri. În primul caz (Fig. utilizându-se în special metode numerice de analiză a structurilor.13a) curba primară este liniară şi structura îşi pierde stabilitatea prin bifurcarea echilibrului. II.

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE iar curba secundară este descendentă şi are tangentă negativă.11b există şi situaţii în care curba postcritică este la început instabilă pentru ca mai apoi. structura nemaiavând rezerve de capacitate portantă. situaţie în care structura poate prelua în continuare încărcări. 25 . Aşa cum se poate observa în figura II. cedarea structurii făcându-se brusc până la atingerea unei noi configuraţii de echilibru stabil. Dacă cele două curbe primară şi secundară sunt relativ apropiate înseamnă că instabilitatea structurii este puternic influenţată de prezenţa imperfecţiunilor şi că instabilitatea se poate transforma din bifurcare în limitare. În această situaţie în curba încărcare-deplasare apare un salt. după atingerea unui alt punct limită să devină stabilă.

neliniare. rezultatele unor astfel de analize nu pot fi acceptate.1 GENERALITĂŢI Stabilirea răspunsului structurilor de rezistenţă sub acţiunea încărcărilor exterioare implică analizarea efectelor produse de aceste încărcări din punct de vedere al deformaţiilor structurii şi eforturilor generate în elementele structurale. al condiţiilor de rezemare. precum şi variabilitatea caracteristicilor structurii (din punct de vedere al dimensiunilor structurale. Totuşi în marea majoritate a cazurilor. Se impune astfel realizarea unor modele matematice care să descrie cu suficientă acurateţe fenomenele fizice produse ca urmare a aplicării diferitelor tipuri de acţiuni pe structură. al legilor de comportare ale materialelor din care este alcătuită) conduc la fenomene fizice reale foarte dificil de modelat prin legi constitutive simple. Acestea pot fi folosite pentru structuri simple. atât în ceea ce priveşte comportarea materialului din care este alcătuită structura (neliniaritate de tip fizic). Pentru o analiză cât mai fidelă a fenomenelor ce determină comportarea structurii sub încărcări trebuie să se recurgă la modele matematice complexe. dar şi ca valoare şi mod de manifestare (având o anumită lege de variaţie în timp). în special în cazul fenomenelor de instabilitate (flambaj. Rezultatele obţinute în aceste cazuri din punct de vedere al răspunsului structurii sunt suficient de exacte şi pot oferi nivele de siguranţă acceptabile în proiectare. de tip liniar. întrucât pot conduce la supraevaluări ale capacităţii portante a structurilor. al rigidităţii elementelor. solicitate de acţiuni a căror variabilitate nu există sau este foarte mică. Variabilitatea acţiunilor exterioare atât ca poziţie în spaţiu. dar şi influenţa pe care o are 26 .CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR III. respectiv voalare).

înseamnă că structura a ajuns într-o situaţie limită a echilibrului stabil.2 TIPURI DE CALCUL DE ORDINUL II Stabilirea tipului de calcul (analiză) de ordinul II ce se efectuează pentru o structură presupune considerarea atât a efectului produs de încărcările exterioare aplicate asupra deformării structurii. pentru care valoarea forţelor axiale conduce la fenomene de instabilitate. Calculul de ordinul II geometric neliniar şi cel de stabilitate (flambaj. considerând influenţa mărimii deplasărilor asupra eforturilor (scrierea condiţiilor de echilibru se face considerând structura în poziţie deformată). urmând să se determine o anumită valoare a încărcării exterioare aplicate. prin relaţiile încărcare – deplasare (P-Δ). urmând a se determina valorile eforturilor secţionale în elementele structurale şi deplasările structurii. mărimea forţelor axiale din structură nu este cunoscută. Calculul de stabilitate este un caz particular al calculului de ordinul II geometric neliniar. deoarece dacă. III.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE modificarea formei structurii asupra nivelului eforturilor. cât şi ca poziţie. în calculul de ordinul II geometric neliniar. cât şi a relaţiilor existente între eforturile unitare ce apar pe secţiunea transversală a elementelor structurale şi deformaţiile specifice. numită încărcare critică. analizând modul de comportare al unei structuri prin calcul de ordinul II se obţin. ca urmare a deformării produse de acţiunile aplicate (neliniaritate de tip geometric). valori foarte mari ale deplasărilor. încărcările ce acţionează pe structură sunt cunoscute atât ca valoare. definite de curbele caracteristice ale materialelor (σ-ε). 27 . Între aceste două tipuri de analize există însă o deosebire fundamentală generată de următoarele aspecte: în calculul de stabilitate. pentru un nivel al încărcărilor exterioare aplicate. voalare) se încadrează în al doilea tip de neliniaritate şi implică relaţii matematice complicate şi un volum mare de calcule.

II.CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR a) Calcul de ordinul II.2a. relaţiile între eforturile unitare de pe secţiunea elementelor structurale şi deformaţiile specifice pot fi exprimate prin funcţii a căror alură este de tipul celor prezentate în Capitolul II. 2 2 2 ⎛ ∂v ⎞ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞ ⎤ ⎟ ⎥ ε y = ⎜ ⎟ + ⎢⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎜ ∂y ⎟ 2 ⎜ ∂y ⎟ ⎜ ∂y ⎟ ⎜ ∂y ⎟ ⎠ ⎥ ⎝ ⎠ ⎢⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ ⎦ 2 2 2 ⎛ ∂v ⎞ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞ ⎤ ε y = ⎜ ⎟ + ⎢⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ ⎜ ∂y ⎟ 2 ⎜ ∂y ⎟ ⎜ ∂y ⎟ ⎜ ∂y ⎟ ⎥ ⎠ ⎥ ⎝ ⎠ ⎢⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ ⎦ 2 2 2 ⎛ ∂w ⎞ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞ ⎤ εz = ⎜ ⎟ + ⎢⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ ⎥ ⎝ ∂z ⎠ 2 ⎢⎝ ∂z ⎠ ⎝ ∂z ⎠ ⎝ ∂z ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ γ xy = γ yz = γ zx ∂u ∂v 1 ⎡⎛ ∂u ⎞⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞⎛ ∂w ⎞⎤ + + ⎢⎜ ⎟⎜ ⎟ + ⎜ ⎟⎜ ⎟ + ⎜ ⎟⎥ ⎟⎜ ∂y ∂x 2 ⎣⎝ ∂x ⎠⎜ ∂y ⎟ ⎝ ∂x ⎠⎜ ∂y ⎟ ⎝ ∂x ⎠⎜ ∂y ⎟⎦ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ∂v ∂w 1 ⎡⎛ ∂u ⎞⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞⎛ ∂w ⎞⎤ ⎟⎜ + + ⎢⎜ ⎟⎜ ⎟ + ⎜ ⎟⎜ ⎟ + ⎜ ⎟⎥ ∂z ∂y 2 ⎣⎜ ∂y ⎟⎝ ∂z ⎠ ⎜ ∂y ⎟⎝ ∂z ⎠ ⎜ ∂y ⎟⎝ ∂z ⎠⎦ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎠ ⎝ ∂w ∂u 1 ⎡⎛ ∂u ⎞⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞⎛ ∂w ⎞⎤ = + + ⎜ ⎟⎜ ⎟ + ⎜ ⎟⎜ ⎟ + ⎜ ⎟⎜ ⎟ ∂x ∂z 2 ⎢⎝ ∂z ⎠⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂z ⎠⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂z ⎠⎝ ∂x ⎠⎥ ⎣ ⎦ (III. fig. dar se admite faptul că deplasările de tip corp rigid sunt mici. ele având forma următoare: 1 [ σ x − μ( σ y + σ z )] E 1 ε y = [ σ y − μ( σ z + σ x )] E 1 ε z = [ σ z − μ( σ x + σ y )] E 2( 1 + μ ) γ xy = τ xy E 2( 1 + μ ) γ yz = τ yz E 2( 1 + μ ) τ zx γ zx = E εx = (III.2) 28 . Expresiile relaţiilor de legătură au fost stabilite pe baza legii generalizate a lui Hooke din teoria elasticităţii. elastic liniar şi geometric neliniar Pentru calculul geometric neliniar în domeniul de comportare liniar elastic al materialului.1) În calculul geometric neliniar pot apărea însă deplasări mari ale structurii şi de aceea legătura între forţele aplicate şi deplasările structurii este exprimată prin relaţii neliniare.

ε y . ⎜ . γ z din eforturile de forfecare τ xy . ⎢⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ ⎥. respectiv pentru deformaţiile de lunecare γ x .4) Sub forma generală condensată. dar şi termeni superiori. ⎢⎜ ⎟⎜ ⎟ + ⎜ ⎟⎜ ⎟ + ⎜ ⎟⎜ ⎟⎥.3) − componenta neliniară. .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Pentru exprimarea matematică a relaţiilor de legătură între deformaţii specifice şi deplasări se vor considera atât termenii caracteristici calculului de ordinul I. ε z din eforturi unitare normale σ x . expresia deformaţiei specifice totale este: {ε} = {ε L } + {ε NL } (III. de ordinul II. dată de expresia: T εL = ⎨ ⎧ ∂u ∂v ∂w ⎛ ∂u ∂v ⎞ ⎛ ∂v ∂w ⎞ ⎛ ∂w ∂u ⎞⎫ ⎟. ⎬ ⎜ ∂y ⎟ ∂x ⎜ ∂y ⎟ ⎜ ∂y ⎟ ⎪ 2 ⎢⎝ ∂z ⎠ ⎝ ∂z ⎠ ⎝ ∂z ⎠ ⎥ 2 ⎣⎝ ∂x ⎠⎝ ⎠ ⎝ ⎠⎝ ⎠ ⎝ ∂x ⎠⎝ ⎠⎦ ⎪ ⎣ ⎦ ⎪ ⎪ ⎪ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞⎛ ∂u ⎞ + ⎛ ∂v ⎞⎛ ∂v ⎞ + ⎛ ∂w ⎞⎛ ∂w ⎞⎤. În cazul în care se consideră şi deformaţiile provenind din momente încovoietoare după două direcţii ortogonale. aceste expresii capătă forma: 29 . care se poate scrie sub forma: ⎧ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞ 2 ⎛ ∂v ⎞ 2 ⎛ ∂w ⎞ 2 ⎤ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞ 2 ⎛ ∂v ⎞ 2 ⎛ ∂w ⎞ 2 ⎤ ⎫ ⎪ ⎢⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ ⎥.5) Expresiile deformaţiilor specifice axiale εx.2) pentru deformaţiile de tip alungiri ε x .τ yz . ⎪ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎪ 2 ⎢⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂x ⎠ ⎥ 2 ⎢⎝ ∂y ⎠ ⎝ ∂y ⎠ ⎝ ∂y ⎠ ⎥ ⎪ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ ⎪ ⎪ 2 2 2 ⎪ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞ ⎤ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞⎛ ∂w ⎞⎤ ⎪ = ⎨ ⎢⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ ⎥. ⎜ + ⎟.2) de mai sus se pot identifica cele două componente care definesc tensorul deformaţiilor specifice în calculul geometric neliniar: − componenta liniară.τ zx : Analizând expresiile (III. εy.2) conţin însă numai termenii stabiliţi pe baza ipotezei conform căreia asupra solidului deformabil acţionează numai forţe axiale. γ y . σ y . ⎜ + + ⎟⎬ ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎩ ∂x ∂y ∂z ⎝ ∂y ∂x ⎠ ⎝ ∂z ∂y ⎠ ⎝ ∂x ∂z ⎠⎭ (III. 1 ⎡⎛ ∂u ⎞⎛ ∂u ⎞ + ⎛ ∂v ⎞⎛ ∂v ⎞ + ⎛ ∂w ⎞⎛ ∂w ⎞⎤ ⎪ ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟⎜ ⎟⎥ ⎢⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟⎜ ⎟ ⎜ ⎟⎜ ⎟⎥ ⎪ 2 ⎢⎜ ∂y ⎟⎝ ∂z ⎠ ⎜ ∂y ⎟⎝ ∂z ⎠ ⎜ ∂y ⎟⎝ ∂z ⎠⎦ 2 ⎣⎝ ∂z ⎠⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂z ⎠⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂z ⎠⎝ ∂x ⎠⎦ ⎪ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎩ ⎣ ⎭ T ε NL (III. . rezultând forma dată de relaţiile (III. σ z . εz date de (III.

Aşa cum se arăta în Capitolul II. elastic neliniar şi geometric neliniar În acest tip de calcul se consideră că atât relaţiile încărcare-deplasare. în special în cazul fenomenelor de instabilitate considerate ca şi cazuri particulare ale calculului de ordinul II geometric neliniar. cât 30 . soluţia problemei nu este unică. cunoscut din calculul de ordinul I pentru structuri acţionate simultan de mai multe sisteme de forţe. însă rotirile de corp rigid trebuie să rămână mici.6) b) Calcul de ordinul II.CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR 2 2 2 d 2v d 2w ⎛ ∂u ⎞ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞ ⎤ −y −z ε x = ⎜ ⎟ + ⎢⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ ⎥ dx 2 dx 2 ⎝ ∂x ⎠ 2 ⎢⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂x ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ 2 2 2 ⎛ ∂v ⎞ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞ ⎤ d 2w d 2u ε y = ⎜ ⎟ + ⎢⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎜ ∂y ⎟ 2 ⎜ ∂y ⎟ ⎜ ∂y ⎟ ⎜ ∂y ⎟ ⎥ − z dy 2 − x dy 2 ⎟ ⎝ ⎠ ⎠ ⎥ ⎢⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ ⎦ 2 2 2 d 2u d 2v ⎛ ∂w ⎞ 1 ⎡⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂v ⎞ ⎛ ∂w ⎞ ⎤ + ⎢⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ −x 2 −y 2 εz = ⎜ ⎟ ⎟ ⎥ dz dz ⎝ ∂z ⎠ 2 ⎢⎝ ∂z ⎠ ⎝ ∂z ⎠ ⎝ ∂z ⎠ ⎥ ⎣ ⎦ (III. aşa cum precizam anterior. Forma neliniară a relaţiilor încărcare-deplasare face ca principiul suprapunerii efectelor. Întrucât. cât şi relaţiile efort unitar-deformaţie specifică sunt neliniare. Ca şi pentru calculul elastic liniar şi geometric neliniar. rigiditatea structurii va fi şi ea influenţată de poziţia şi valorile încărcărilor aplicate. datorită faptului că pot exista mai multe curbe încărcare-deplasare post-critice care caracterizează comportarea structurii analizate. Necunoaşterea alurii curbei încărcare-deplasare face ca soluţia atât în calculul de ordinul II elastic liniar şi geometric neliniar. curbele ce definesc aceste perechi de mărimi fiind asemănătoare celei prezentate în figura II.2b. să nu mai poată fi aplicat decât în anumite condiţii particulare ce vor fi prezentate în cele ce urmează. Ca urmare a celor prezentate anterior se poate concluziona că pentru ambele tipuri de calcul prezentate la punctele a) şi b) ecuaţiile de echilibru dintre forţele aplicate şi eforturile de pe secţiunile transversale a elementelor trebuie formulate considerând poziţia deformată a structurii. sub acţiunea forţelor deplasările pot căpăta valori semnificative în procesul de deformare. structura poate suferi deformaţii mari.

12a şi b. ca urmare a proceselor complexe din timpul fabricării elementelor structurale din oţel sau beton. fisurarea secţiunilor din oţel ca urmare a fenomenului de oboseală etc. 31 . rezultă că valorile momentelor încovoietoare plastice cresc şi deci odată cu creşterea forţelor axiale.13b. considerând încărcarea aplicată în mai mulţi paşi consecutivi. Întrucât în calculul de ordinul II efectul forţelor axiale asupra valorii momentelor încovoietoare devine important. respectiv II.). dar şi ulterior prin procese fizico-mecanice ce se dezvoltă în timp în structura materialelor (de exemplu contracţia şi curgerea lentă a betonului. Acest lucru este ilustrat cantitativ în figurile II.2c-g. Reducerea rigidităţii datorită apariţiei articulaţiilor plastice poate conduce la colapsul structurii prin aparitia fenomenelor pierdere a stabilităţii la valori ale încărcărilor mult sub cele corespunzând unor analize ce consideră o comportare în domeniul elastic al materialului. curbele obţinute din perechi de valori încărcare-deplasare. Din punct de vedere al alurii. respectiv efort unitardeformaţie specifică seamănă cu cele prezentate în figurile II. O astfel de comportare a materialului apare de regulă în situaţii reale. c) Calcul de ordinul II.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE şi în cel elastic şi geometric neliniar să se obţină printr-un calcul iterativ. Caracteristic comportării elasto-plastice a materialului din care sunt alcătuite elementele structurale este faptul că datorită încovoierii excesive există pericolul apariţiei unor articulaţii plastice. elasto-plastic neliniar şi geometric neliniar Acest tip de analiză prezintă particularitatea că alături de relaţiile încărcaredeplasare şi efort unitar-deformaţie specifică considerate neliniare şi relaţia moment încovoietor-curbură (M-φ) este neliniară. fisurarea secţiunilor din beton. rigiditatea structurală se va reduce semnificativ.

3 CALCULUL DE ORDINUL II GEOMETRIC NELINIAR III.1.CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR III. poate fi pusă în evidenţă considerând bara dublu articulată din figura III.8) .7) (III. iar MP(x) momentul încovoietor datorat forţei axiale P. manifestată prin apariţia unui moment încovoietor suplimentar. efectul pe care îl au forţele axiale în element asupra încovoierii acestuia nu mai pot fi neglijate aşa cum se întâmplă în cazul admiterii ipotezei micilor deplasări (calcul de ordinul I). În aceste situaţii. Figura III. Influenţa forţelor axiale asupra deplasărilor şi eforturilor într-un element structural. care au expresiile simple: MQ(x) = Q⋅x MP(x) = P⋅y(x) 32 (III.3.1 În figura de mai sus MQ(x) reprezintă momentul încovoietor datorat forţelor transversale Q. în secţiunea x.1 Specificul calculului geometric neliniar În calculul geometric neliniar deplasările elementelor sub influenţa încărcărilor aplicate pot deveni semnificative.

neomogenă: y '' + k 2 ⋅ y = − (III. situaţie în care surplusul de moment dat de forţele axiale P nu mai poate fi neglijat.10) se poate rescrie sub forma: y '' = − 1 ⋅ (Q ⋅ x + P ⋅ y ) EI (III. iar pentru x = l → y' = 0 .12) se obţine ecuaţia diferenţială liniară. Ţinând seama de relaţiile (III.1.14) Constantele C1 şi C2 se determină din condiţiile de margine astfel: Pentru x = 0 → y = 0 . se poate scrie pentru acest caz simplu astfel : MII(x) = MQ(x) + MP(x) = Q⋅x + P⋅y(x) (III. Momentul încovoietor total.13) Soluţia generală a acestei ecuaţii diferenţiale este de forma: y = C1 sin kx + C 2 cos kx − (III. esenţa calcului de ordinul II constă în exprimarea ecuaţiilor de echilibru pe structura aflată în poziţie deformată. Valorile momentului încovoietor total MII(x) şi deplasării maxime ymax se pot stabili integrând ecuaţia fibrei medii deformate a barei din figura III.9) relaţia (III.8) şi (III. al doilea termen din realţia (III. respectiv ymax sunt considerate deplasări de ordinul II. iar I momentul de inerţie al secţiunii transversale a barei în raport cu axa de încovoiere. de ordinul 2.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE unde y(x).11) Dacă se introduce notaţia: k2 = P EI Q⋅x EI Q x P (III.9) tinde către 0 şi deci expresia momentului încovoietor total se obţine scriind echilibrul pe structura nedeformată.9) În calculul de ordinul I. 2 33 . cunoscut şi ca moment de ordinul II. y '' = − M( x ) EI (III. valoarea forţelor axiale fiind mică. Aşa cum precizam la început.10) unde E reprezintă modulul de elasticitate al materialului barei.

17) pentru y II max Ql l⎞ ⎛ = y ⎜ ⎟ = 22 ⎝ 2 ⎠ k EIl 2 ⎛ kl kl ⎞ ⎜ tg − ⎟ ⎜ 2 2⎟ k ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ (III.18) Deplasarea de ordinul II maximă se obţine din expresia (III. iar a doua condiţie conduce la: y ' = C1 K cos kx − C 2 k sin kx − Q P l devine : 2 (III. devine: 2 max Q ⋅ l 3 ⎛ tgA − A ⎞ = ⎜ ⎟ 8 EI ⎝ A 3 ⎠ (III.17) ⎛ ⎞ ⎜ sin kx ⎟ sin kx − x⎟ = Q M II ( x ) = Q ⋅ x + Q⎜ kl ⎜ k cos kl ⎟ k cos ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ 2 2 x = l / 2 şi după prelucrări simple se poate scrie sub forma: (III.19) ce dă deplasarea maximă.9) şi (III.16) Ţinând seama de expresiile constatelor C1.1: ⎞ ⎛ ⎟ Q Q ⎜ sin kx y II ( x ) = sin kx − x = ⎜ − x⎟ kl kl P P⎜ ⎟ Pk cos ⎟ ⎜ k cos 2 ⎠ ⎝ 2 Q (III.19) Introducând notaţia y II kl = A expresia (III.15) care pentru situaţia particulară x = kl Q Q ⎛l ⎞ y ' ⎜ ⎟ = C1 k cos − = 0 → C1 = kl 2 P ⎝2 ⎠ Pk cos 2 (III.20) Exprimând forţa transversală Q aplicată pe bară în funcţie de deplasarea maximă în calculul de ordinul II vom avea: Q= 8 EI ⎛ A 3 ⎞ II ⎜ ⎟ ⋅ y max l 3 ⎜ tgA − A ⎟ ⎝ ⎠ (III. respectiv C2 şi de relaţiile (III.CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR Din prima condiţie de mai sus rezultă C2=0. în secţiunea curentă x a barei din figura III.14) se pot scrie expresiile generale ale deplasării şi momentului încovoietor de ordinul II.21) 34 .

rigidităţile unuia sau mai multor elemente ce alcătuiesc o structură de rezistenţă să se reducă foarte mult. datorită valorilor foarte mari ale forţelor axiale. de exemplu prin fenomene de prin pierdere a stabilităţii. Considerând câteva valori pentru parametrul A în domeniul de existenţă ⎡ π⎤ ⎢0 .617 2 l EI = 2.467 2 l EI = 9.154 EI l3 EI ⇒ K II (2 ) = 22.21) se poate spune că factorul: 8 EI ⎛ A 3 ⎞ ⎜ ⎟ = K II 3 ⎜ l ⎝ tgA − A ⎟ ⎠ (III.24) EI II II ⇒ K (3 ) = 18. se poate concluziona că rigiditatea barei în calculul de ordinul II depinde pe lângă E şi I şi de valoarea forţelor axiale din elementul structural. valoarea rigidităţii se reduce. Întrucât expresia lui A depinde de valoarea forţei axiale P prin intermediul mărimii introduse k.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Conform relaţiei forţă-deplasare din calculul de ordinul I. situaţie în care se produce colapsul structurii.870 2 l = 0. se poate arăta uşor că pe măsură ce forţa axială în ⎣ ⎦ element creşte.23) reprezintă tocmai rigiditatea barei la încovoiere în calculul de ordinul II. forţa pe direcţia unui grad de libertate este dată de produsul dintre rigiditate (K) şi deplasarea pe direcţia aceluiaşi grad de libertate (U): P = K ⋅U (III.632 → tgA → ∞ ⇒ K II (4 ) ≅ 0 Deci este posibil ca în calculul de ordinul II geometric neliniar să existe un moment în care.22) Extinzând acest principiu şi în calculul de ordinul II efectuat pentru bara din figura III. 35 . A(1) = π π 2 EI → P (1) = 16 64 l 2 π π 2 EI A(2 ) = → P (2 ) = 8 16 l 2 π π 2 EI A(3 ) = → P (3 ) = 4 4l 2 π π 2EI A(4 ) = → P (4 ) = 2 2 l EI l2 EI = 0.024 3 < K II (1) l (III.1 şi analizând forma expresiei (III. 2 ⎥ al funcţiei tangentă.064 3 < K (2 ) l ⇒ K II (1) = 23.

2 Momentul încovoietor într-o secţiune curenţă a barei considerate se poate scrie sub forma: M = M I + M II (III.3. neomogenă.2 Suprapunerea efectelor în calculul geometric neliniar Spre deosebire de calculul de ordinul I. Soluţia acestei ecuaţii este de forma: y = y I + y II (III.CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR III. în calculul de ordinul II suprapunerea efectelor (eforturi. Figura III. MII cuprinde efectul dat de sarcinile verticale Q. III. deformaţii) se poate face numai în anumite condiţii. deplasări.25) în care: MI este partea din moment care depinde de deplasările y şi în expresia căreia intervin la puterea întâi atât forţa axială cât şi săgeata y.27) în care yI este soluţia generală a ecuaţiei: EIy ' '+M I = 0 36 (III. cu coeficienţi constanţi. Pentru exemplificare se consideră un element dintr-o structură având rigiditatea la încovoiere constantă (EI = const) şi forţa axială N constantă pe toată lungimea (Fig. Ecuaţia axei medii deformate a barei se poate scrie sub forma: EIy ' '+M I = −M II (III.26) ceea ce reprezintă de fapt o ecuaţie diferenţială liniară.2).28) .

N ) (III. De aici se poate concluziona că y este o funcţie liniară de Q şi neliniară în N şi x.29) se poate extinde şi asupra necunoscutelor de tip rotire ϕ ≈ y' şi a momentelor încovoietoare M = -EIy".N ) = y (Q1+Q 2 . ca urmare a deformării excesive a elementelor 37 . Figura III. N şi x. III. iar yII este o funcţie de Q.28).4 CALCULUL DE STABILITATE III. III.1 Specificul calculului de stabilitate Fenomenele de instabilitate pot fi considerate ca situaţii limită în calculul de ordinul II geometric neliniar.4. deci principiul suprapunerii efectelor poate fi aplicat numai în raport cu sarcinile verticale Q şi numai dacă forţa axială N este constantă (Fig.29) Concluzia exprimată de relaţia (III.N ) + y (Q 2 . În relaţiile de mai sus yI este o funcţie neliniară de N şi de distanţa unde se evaluează momentul încovoietor.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE iar yII este o soluţie particulară a ecuaţiei (III.3 Dacă forţa axială este constantă şi asupra elementului considerat acţionează încărcările transversale Q1 şi Q2 putem scrie următoarea relaţie: y (Q1.3). în care Q intervine la puterea I. măsurată în lungul barei x.

4). q. − forţa axială în bară N este considerată constantă. − materialul rămâne în domeniul de comportare liniar elastic.CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR structurale. Dezvoltările matematice pentru stabilirea comportării barei sub încărcările aplicate au la bază următoarele ipoteze: − axa barei este considerată rectilinie (deci fără imperfecţiuni). [77] care consideră modelul static al unei bare simplu rezemate de lungime l şi articulată la capete (Fig. EI este considerată constantă în decursul deformării. [61]. dar şi cu o forţă transversală uniform distribuită destabilizatoare. − rigiditatea barei la încovoiere. 38 . Figura III. momentul încovoietor are forma: M = −Py + M 0 ( x ) (III. Pornind de la exprimarea eforturilor pe axa deformată a barei.4 Bara este încărcată axial cu forţa P de compresiune.30) relaţie în care M 0 ( x ) reprezintă momentul dat de sarcinile transversale q. Specificul calculului de stabilitate are poate fi evidenţiat pornind de la metoda lui Leonhard Euler [8]. III. Eforturile secţionale nu mai pot echilibra încărcările exterioare al căror efect creşte tocmai datorită influenţei pe care forţele axiale o au asupra momentelor încovoietoare şi elementul iese din poziţia de echilibru stabil sau indiferent.

33) care este o ecuaţie diferenţială liniară omogenă cu coeficienţi constanţi.34) Constantele A şi B se pot determina din condiţiile la limită. atunci M 0 ( x ) devine zero şi deci: y '' + k 2 y = 0 2 (III.32) Presupunând că forţa transversală este egală cu (q=0). Soluţia generală a ecuaţiei de mai sus este de forma: y = A sin kx + B cos kx (III.36) şi admiterea 39 . pentru modelul de calcul considerat este: M= EI ρ = EIy '' . care se pot scrie astfel: ⎧y = 0 x =0:⎨ ⎩M = 0 ⎧y = 0 x=l:⎨ ⎩M = 0 obţinându-se următorul sistem de ecuaţii: ⎧A ⋅ 0 + B ⋅ 1 = 0 ⎨ ⎩ A sin nl + B cos nl = 0 (III.31) şi făcând notaţia k 2 = P / EI rezultă ecuaţia diferenţială: y '' + k 2 y = 2 M0 (x ) EI (III.36) Deoarece condiţiile la limită au fost scrise în mai multe puncte.30) şi (III. soluţia ecuaţiei diferenţiale (III. pe lângă soluţia banală (y=0) existând şi soluţii nebanale (y≠0) corespunzătoare anumitor valori ale lui k.35) (III.37) nu este unic determinată.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Ecuaţia axei deformate. ţinând seama de ipoteza micilor deplasări. numite valori proprii. deoarece ρ = 1 y '' (III. Pentru rezolvarea sistemului de ecuaţii (III.31) Egalând relaţiile (III.

echilibrul trebuie exprimat considerând poziţia deformată.39) Din punct de vedere teoretic.2 . se pune condiţia ca determinantul sistemului să fie egal cu zero. Totuşi. numită formă proprie de pierdere a stabilităţii. Ecuaţia D=0 se numeşte ecuaţie de stabilitate şi pe baza ei se pot determina valorile încărcărilor pentru care bara analizată iese din poziţia de echilibru sau îşi pierde stabilitatea prin flambaj. interesează valoarea cea mai mică pentru care bara îşi pierde stabilitatea şi anume pentru n=1: Pcr .) l2 (III.1 = PE = π2 EI l2 (III. din infinitatea încărcărilor critice determinate. dar are la bază ipotezele prezentate la început. la care exprimarea echilibrului se face în raport cu poziţia nedeformată.38) Fiecărei valori a parametrului n. Încărcarea Euler reprezintă de fapt încărcarea de pierdere a stabilităţii pentru barele cu axa rectilinie. cum sunt de exemplu cele a căror axă nu este rectilinie.. valorile momentelor încovoietoare ce conduc la fenomene de instabilitate fiind influenţate atât de mărimea deplasărilor. deci: D= 0 sin kl 1 cos kl = 0 ⇒ sin kl = 0 ⇒ kl = nπ cu n = (1.3... deci fiecărei valori a încărcării critice îi corespunde o anumită formă deformată. n = ( 1.40) Relaţia de mai sus a fost descoperită de Euler în anul 1744.n = n 2π 2 EI . Acestea se numesc încărcări critice şi pot fi determinate cu relaţia: Pcr . cât şi de valorile forţei axiale. pentru elemente imperfecte..) (III.3 . Expresiile formelor deformate se pot determina considerând o funcţie de forma: w = q n sin n πx l (III. 40 .. Această condiţie reprezintă.37).2.CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR soluţiilor nebanale.

Comportarea barei corespunde modelului bifrucării echilibrului. esenţa calculului de ordinul II. Raportul l/i este numit zvelteţe şi reprezintă parametrul de bază adimensional care reflectă comportarea la flambaj a barei.41) relaţie în care i = I / A . bara poate fi în echilibru nu numai când axa sa este rectilinie.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE aşa cum precizam în paragrafele precedente. Figura III. A. prezentat în Capitolul II. Dacă relaţia (III. Pentru fiecare din valorile încărcărilor critice. reprezintă raza de giraţie a secţiunii transversale a barei considerate.40) se împarte la aria secţiunii transversale a barei. III.5 41 . a se vedea Capitolul II) şi de aceea metoda de determinare a valorilor încărcărilor critice se mai numeşte metoda echilibrului adiacent. bara iese din poziţia de echilibru şi tinde să ocupe o nouă poziţie de echilibru. se obţine expresia efortului unitar critic Euler: π2 E σE = (l / i )2 (III. Reprezentând grafic efortul unitar critic Euler σ E în funcţie de raportul l / i se obţine hiperbola Euler (Fig. În momentul în care încărcările exterioare ating valorile critice. ci şi atunci când este deformată (echilibru indiferent.5).

pierderea de stabilitate prin flambaj a barelor comprimate poate apărea atunci când zvelteţea barei depăşeşte valoarea limită: l E =π i fy (III. dublu articulate care are aceeaşi încărcare critică de flambaj ca şi bara cu rezemări particulare. Conform figurii III. distanţa dintre două puncte de inflexiune ale deformatei barei. Lungimea de flambaj reprezintă.5.42) Pentru barele imperfecte (reale).40) a fost ulterior generalizată şi pentru bare având alte condiţii de rezemare decât bara analizată. Aceasta reprezintă lungimea unei bare fictive.CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR Acest grafic are însă semnificaţie atât timp cât σ E nu depăşeşte valoarea limitei de curgere a materialului.5. din punct de vedere geometric. fy.6 42 . prin linia punctată. Relaţia (III. Hiperbola lui Euler stă la baza determinării curbelor europene de flambaj ce au o importanţă deosebită în studiul stabilităţii structurilor. deci în domeniul liniar elastic. Figura III. prin introducerea noţiunii de lungime de flambaj. graficul prezintă o zonă de tranziţie de la linia orizontală către hiperbola lui Euler schematizată în figura III.

1 Metoda energetică Este cunoscut faptul că. Metoda energetică [77] poate fi utilizată pentru determinarea valorii încărcării critice de pierdere a stabilităţii în cazul structurilor conservative. pentru structurile conservative. Folosind ca parametru lungimea de flambaj. Principiul metodei constă în minimizarea variaţiei energiei potenţiale totale utilizând relaţia: ∂∏ =0 ∂α j (III.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În figura III.2 Metode pentru determinarea încărcării critice III. exprimând relaţiile de echilibru considerând influenţa deplasărilor asupra eforturilor.2. relaţia (III. pentru cazuri uzuale de rezemare. nedeformată. lucrul mecanic al forţelor exterioare se transformă integral în energie de deformaţie.4.4. energia de deformaţie este consumată pentru a readuce structura în poziţia iniţială.1 = PE = π2 EI 2 lf (III. iar α j sunt parametrii nedeterminaţi ce definesc o curbă înlocuitoare pentru axa deformată a barei care nu este cunoscută. III.43) Pe baza celor prezentate mai sus se poate concluziona că specificul calculului de stabilitate constă în stabilirea unei valori minime a încărcărilor exterioare pentru care structura sau elementul structural îşi pierde stabilitatea. 43 .44) în care ∏ este energia potenţială. iat în cazul în care aceste forţe dispar.40) utilizată cel mai adesea pentru determinarea valorii încărcării de flambaj capătă forma: Pcr . valorile lungimilor de flambaj.6 sunt prezentate.

∏( y ' ) > ∏( y ) . atunci înseamnă că ∏( y ) =0. deci pentru orice poziţie defomată apropiată y ' . aplicarea acestei metode pentru stabilirea valorii încărcării critice este posibilă numai alegând o curbă înlocuitoare y(x) pentru forma deformată a structurii.45) Dacă se presupune că forţa axială în bară este constantă (N=P). Dacă efectul forţelor axiale asupra deplasărilor barei în poziţia y este neglijat. Pentru ca echilibrul barei să fie stabil trebuie ca energia potenţială ∏( y ) să aibă valoare minimă. III. lucru ce atestă caracterul aproximativ al metodei. Criteriul energetic de stabilitate este potrivit pentru analiza stabilităţii sistemelor structurale conservative. iar poziţiei y ' variaţia ∏( y ' ) .CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR Se consideră pentru studiu o bară simplu rezemată comprimată de forţa exterioară P în două poziţii deformate: poziţia y şi o poziţie deformată adiacentă y ' foarte apropiată de y (Fig.7 Celor două poziţii le corespund variaţii ale energiei potenţiale astfel: poziţiei y variaţia ∏( y ) .46) se poate observa că.7). din relaţia (III. Figura III.46) '2 Totuşi considerând relaţia (III. condiţia de minim a variaţiei energiei potenţiale fiind: l EIy ' ' Ny ' ∏( Δ ) = ∫ dx + ∫ dx > 0 2 2 0 0 ' l 2 2 (III. iniţial necunoscută. metoda energetică putând fi utilizată pentru 44 .45) poate fi determinată valoarea forţei critice pentru care bara îşi pierde stabilitatea: P < Pcr = 0 '' 2 ∫ EIy dx l 0 ∫ y dx l (III.

y '' )dx 0 (III. y . Totuşi valorile încărcărilor critice obţinute utilizând criteriul energetic reprezintă o limită superioară a valorii încărcării critice. Limitând problema de studiu a stabilităţii la bifurcarea echilibrului astfel încât y(x)=0 să fie poziţia de echilibru a cărei stabilitate se studiază şi presupunând că toate încărcările aplicate pe structură depind de un singur parametru P.).47) unde y(x) este o funcţie ce defineşte forma deformată a structurii. Din relaţia (III.48) În relaţia de mai sus U este expresia pătratică pozitiv definită a energiei de deformaţie independentă de încărcarea P.49) care este funcţie de forma deformată a structurii ( PR = PR [ y ( x )] ).48) se poate deduce câtul Rayleigh sub forma: PR = U / W (III. au fost dezvoltate alte procedee aproximative care pot furniza valori satisfăcătoare ale încărcării critice.2 Câtul Rayleigh Metoda [8]. care este o funcţională pătratică ( ∏ = δ 2 ∏ ) se poate exprima sub forma: ∏ = δ 2 ∏ = U − PW = ( PR − P )W (III. y ' . energia potenţială ∏ . iar W este expresia pătratică poztiv definită ce defineşte lucrul mecanic pe unitatea de încărcare. Se porneşte de la formularea variaţională a energiei potenţiale: l ∏ [ y ( x )] = ∫ Φ( x .4.2. [50] devine utilă atunci când forma deformată aproximativă poate fi intuită în aşa fel încât să nu existe decât un singur parametru necunoscut. De interes în proiectarea structurilor ar fi însă găsirea unei limite inferioare a încărcării critice ce nu trebuie depăşită.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE determinarea valorilor aproximative ale încărcărilor critice ale structurilor complexe (cazul barelor a căror rigiditate nu este uniformă. al barelor comprimate ce au forţă axială variabilă etc. 45 . III. Plecând de la aceste considerente.

dacă P < PR pentru orice funcţie y ( x ) admisibilă a formei deformate. − echilibrul este instabil. Se 46 . − echilibrul este critic. Este evident faptul că alegerea unei astfel de forme deformate se poate face însă numai dacă prima formă proprie a fost deja stabilită. Câtul Rayleigh poate fi utilizat şi pentru determinarea încărcărilor critice corespunzătoare modurilor superioare de pierdere a stabilităţii numai dacă funcţiile ce definesc deformatele barei sunt combinaţii liniare între a doua formă proprie şi formele superioare de pierdere a stabilităţii. ceea ce corespunde primei încărcări critice. În caz contrar. iar δ 2U ≠ U şi δ 2 W ≠ W .51) W ⎝W ⎠ expresie care demonstrează faptul că δ ∏ = 0 (sau δ( δ 2 ∏ ) = 0 este echivalent cu δPR = 0 .CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR Deoarece W este totdeauna pozitivă criteriul de stabilitate poate fi definit astfel: − echilibrul este stabil.50) evidenţiază faptul că pentru curba exactă deformată y(x). ca limită de pierdere a stabilităţii se consideră prima încărcare critică Pcr 1 se poate scrie că: Pcr 1 = min( PR ) (III.49) este valabilă numai dacă poziţia de echilibru a barei este caracterizată de o funcţie y(x)=0 (cazul pierderii de stabilitate prin bifurcarea echilibrului). Această condiţie mai poate fi scrisă şi sub forma: −1 U ⎛U ⎞ W δPR = W δ ⎜ ⎟ = ( W δU − UδW )W = δU − δW = δU − PR δW = δ ∏ (III. Relaţia (III. energia potenţială de deformaţie ∏ nu mai coincide cu variaţia sa de ordinul II δ 2 ∏ = δ 2U − Pδ 2 W . dacă P ≤ PR pentru orice funcţie y ( x ) admisibilă şi dacă P = PR numai pentru anumite valori ale funcţiei y ( x ) .50) relaţie care demonstrează proprietatea de limită superioară pentru încărcarea critică a câtului Rayleigh. excluzând însă prima formă proprie. δPR = 0 . aşa cum s-a arătat anterior. Deoarece. dacă P > PR pentru anumite valori ale funcţiei y ( x ) . Relaţia (III.

8a) are valoarea M = −Py .3 Câtul Timoshenko Pentru studiul structurilor static determinate există o altă metodă de găsire a limitei superioare a încărcării critice. Metoda se bazează pe evaluarea energiei de deformţie din încovoiere corepunzătoare momentului încovoietor M.4. care furnizează aproximaţii destul de bune.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE poate arăta în mod similar celui anterior că încărcarea critică cu valoare minimă este dată de relaţia: Pcr 1 δ 2U = min 2 δ W (III.8 c) Din condiţia ca variaţia energiei în stadiul critic să fie zero.2.53) expresie în care U1 este energia de deformaţie provenită din M calculată pe baza deformatei y(x). rezultă: l P ( Py )2 ⎛ dy ⎞ Φ=∫ dx − ∫ ⎜ ⎟ dx = P 2U1 − PW = 0 0 2EI 0 2 ⎝ dx ⎠ l 2 (III.52) III. care pentru bara simplu rezemată din figura (III. a) b) Figura III. metoda câtului Timoshenko [8]. iar W este lucrul mecanic al încărcării similar cu cel de la câtul 47 .

CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR

Rayleigh. Din relaţia (III.53) se poate deduce expresia câtului Timoshenko PT , ca limită superioară a valorii încărcării critice:

1 '2 y dx W 0 2 PT = = U1 l 1 ⎡ y 2 ⎤ ∫ ⎢ ⎥dx 0 2 ⎣ EI ( x ) ⎦ ∫
l

(III.54)

Relaţia de mai sus este însă valabilă doar în cazul structurilor static determinate cum sunt consola din figura III.8b şi bara încastrată cu ghidaj din figura III.8c. În cazul sistemelor static nedeterminate, cum sunt grinzile continue comprimate, pentru utilizarea câtului Timoshenko în vederea stabilirii valorii încărcării critice, se pot defini funcţii diferite y(x) ce caracterizează deformata pe fiecare deschidere pentru a putea evalua momentele încovoietoare pornind de la relaţia M = −Py . Condiţia necesară ca PT să reprezinte un minim considerând forma deformată de echilibru exactă y(x) este aceea ca δPT = 0 . Această proprietate poate fi verificată pe baza relaţiei: ⎛W ⎞ ( δW − PδU1 ) −2 δPT = δ ⎜ ⎟ = ( U1δW − W δU1 )U1 = ⎜U ⎟ U1 ⎝ 1⎠ III.4.2.4 Metoda variaţională Rayleigh-Ritz Deoarece în multe probleme nu este posibilă intuirea unei funcţii care să ofere o aproximaţie suficient de bună a curbei deformate, aceasta din urmă poate fi considerată ca o combinaţie liniară de mai multe funcţii. Soluţia problemei se poate obţine fie prin minimizarea câtului Ryleigh, prezentat anterior, fie prin minimizarea energiei potenţiale. Acesta este principiul metodei RayleighRitz [8], [50]. Se porneşte de la aproximarea formei deformate printr-o combinaţie liniară de mai multe funcţii, care se poate scrie sub forma:
y ( x ) = ∑ q k φk ( x )
k =1 N

(III.55)

(III.56)

48

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

în care qk sunt coeficienţi necunoscuţi, iar φk sunt funcţiile considerate (Fig. III.9). Expresia energiei potenţiale de deformaţie a barei dublu articulate din figura III.9 comprimată de o forţă P şi având o încărcare transversală q de formă arbitrară este:
∏=
l/2 1 l/2 ( EIy ' ' 2 −Py ' 2 )dx − ∫ qydx ∫ 2 −l / 2 −l / 2

(III.57)

Figura III.9

Introducând relaţia (III.56) în expresia energiei potenţiale (III.57) şi scriind-o sub forma:
∏ = U − PW − W p

(III.58)
∂∏ =0 ∂q k ( k = 1,2,..., N ) rezultă

impunând condiţia de minim a energiei potenţiale ecuaţia:
∂U ∂W ∂W p −P − = 0 ( k = 1,2,..., N ) ∂q k ∂q k ∂q k

(III.59)

În relaţiile de mai sus U ,W au semnificaţia prezentată anterior (pentru câtul Rayleigh şi Timoshenko), iar W p reprezintă lucrul mecanic al încărcării

transversale perturbatoare. Pentru cazul în care W p = 0 , deci când încărcarea

49

CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR

transversală lipseşte, ecuaţia (III.59) exprimată pentru diferite valori ale lui k conduce la un sistem de ecuaţii liniare ai căror coeficienţi au forma:
Akm = ( EIφ '' k , φ '' m ) = ∫ EI ( x ) ⋅ φ' ' k ( x ) ⋅ φ' ' m ( x )dx
0
l

Bkm = ( Pφ k , φ m ) = ∫ Pφ' k ( x ) ⋅ φ' m ( x )dx
' '

l

(III.60)

0

şi din anularea determinantului sistemului (având ordinul m×n) se obţine ecuaţia de echilibru critic de forma prezentată la punctul III.4.1 care conduce la determinarea valorii încărcărilor critice şi ale formelor proprii deformate ale barei. În cazul în care W p ≠ 0 , deci când există încărcare transversală destabilizatoare, soluţia ecuaţiei (III.59) tinde către infinit dacă P se apropie de valoarea critică. Minimizarea câtului Rayleigh PR este echivalentă cu minimizarea energiei potenţiale conform relaţiei următoare:
δPR = δ (
−2 −1 −1 U ) = W ( W δU − UδW ) = W ( δU − PR δW ) = W δ ∏ (III.61) W

relaţie ce a furnizat şi numele metodei Rayleigh-Ritz. III.4.2.5 Metoda variaţională Galerkin Această metodă [8], [50] se bazează în principal pe ecuaţiile diferenţiale de echilibru critic ale axei deformate şi mai puţin pe minimizarea energiei potenţiale, ea putând fi aplicată şi problemelor unde nu există energie potenţială. Ideea de bază a metodei constă în utilizarea faptului că o funcţională ψ( x ) este identic nulă în intervalul (0,l), dacă şi condiţia de mai jos :
0

∫ ψ( x )φk ( x ) = 0

l

(III.62)

este satisfăcută pentru toate fucţiile integrabile pătratice φk ( x ) (k = 1,2,..., N) considerate în aproximarea axei deformate a unei bare. Dacă se porneşte de la ecuaţia diferenţială L( y ) = 0 , cu L un operator diferenţial, atunci se poate scrie că: ψ( x ) = L [ y ( x )] = 0 şi impunând condiţia:

50

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

0

∫ L [ y ( x )] ⋅ φk ( x )dx = 0

l

(III.63)

pentru toate funcţiile φk ( x ) ( k = 1,2,..., N ) ne asigurăm că ecuaţia diferenţială este identic satisfăcută. În timp ce metoda Rayleigh-Ritz implică atât condiţii de echilibru cât şi de stabilitate, metoda Galerkin implică doar condiţii de echilibru. III.4.2.6 Metoda aproximaţiilor succesive Principiul metodei [8] constă în considerarea unei ecuaţii diferenţiale de forma:
M( y ) − PN( y ) = 0

(III.64)

în care M, N sunt operatori diferenţiali şi alegând în prima aproximaţie o funcţie care respectă condiţiile cinematice, y = y ( 1) ( x ) se procedează astfel: 1. Se evaluează p ( 1) ( x ) = N [ y ( 1) ( x )] şi se rezolvă M [ y ( 2 ) ( x )] = p ( 1) ( x ) 2. Se evaluează p ( 2 ) ( x ) = N [ y ( 2 ) ( x )] şi se rezolvă M [ y ( 3 ) ( x )] = p ( 2 ) ( x ) ….. n. Se evaluează p ( n ) ( x ) = N [ y ( n ) ( x )] şi se rezolvă M [ y ( n +1) ( x )] = p ( n ) ( x ) Dacă y ( 1) ( x ) este o funcţie ce descrie o formă proprie de pierdere a stabilităţii, atunci y ( 2 ) ( x ) diferă de y ( 1) ( x ) numai printr-un factor P atât timp cât este valabilă ecuaţia: My ( 2 ) ( x ) − Ny ( 1) ( x ) = 0 . p ( n ) ( x ) sunt funcţii cunoscute care pentru o bară simplu rezemată pot fi distribuţii ale încărcării transversale necesare pentru scoaterea barei din poziţia de echilibru. Dacă y n este o funcţie ce descrie o fromă proprie, atunci rezultă:
M( y n ) = Pcr ,n N( y n )

(III.65)

raport care se apropie de o valoare proprie a lui P atunci când n → ∞ . Pentru a elimina dependenţa de x, integrând de la 0 la l cu factorul y ( n ) ( x ) , în a n-a aproximaţie se obţine expresia încărcării critice sub forma:
51

CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR

P

(n)

=

0 l

∫y
0

l

(n)

( x )M [ y ( n ) ( x )] dx ( x )N [ y
(n)

=

0

∫y
l 0

l

(n)

( x )N [ y ( n −1) ( x )] dx ( x )N [ y
(n)

=

∫y

(n)

( x )] dx

∫y

(n)

( x )] dx

an −1 an

(III.66)

Pentru exemplificare să considerăm o bară dublu articulată cu secţiune transversală constantă, supusă unei forţe de compresiune şi a cărei soluţie este cunoscută. Ecuaţia diferenţială ce descrie echilibrul este caracterizată de operatorii diferenţiali sunt: N = 1 / EI ; M = −d 2 / dx 2 . Să considerăm în prima aproximaţie că forma deformată este descrisă de funcţia: w ( 1 ) = A sin( πx / l ) . Conform algoritmului prezentat mai sus rezultă p (1) ( x ) = ( A / EI ) sin( πx / l ) şi rezolvând rezultă
w ( 2 ) = ( Al 2 / EIπ 2 ) sin( πx / l ) . Făcând raportul funcţiilor

utilizate în primele două aproximaţii rezultă: w ( 1) / w ( 2 ) = π 2 EI / l 2 . Relaţia anterioară arată că raportul a două funcţii succesive tinde către expresia ce defineşte forma proprie de pierdere a stabilităţii. În acest caz, raportul a coincis cu expresia încărcării critice, deoarece s-a ales valoarea exactă pentru w (1).

III.5 CALCULUL STRUCURILOR PRIN METODELE GENERALE
Cele două metode de calcul ale structurilor utilizate în calculul de ordinul I, metoda generală a eforturilor şi metoda generală a deplasărilor [32], [77], [101] se utilizează şi în calculul de ordinul II şi de stabilitate, dar cu anumite modificări, determinate tocmai de caracteristica principală a calculului de ordinul II şi anume scrierea ecuaţiilor de echilibru considerând structura în poziţie deformată şi de faptul că rigiditatea structurii se modifică continuu, în funcţie de nivelul încărcărilor exterioare aplicate şi de valoarea deplasărilor din procesul de deformare. În continuare vor fi amintite pe scurt caracteristicile celor două metode utilizate pentru calculul de ordinul I. În metoda generală a eforturilor:

52

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

− sistemul de bază provine din structura reală prin suprimarea unor legături; − necunoscutele problemei sunt eforturile introduse pe direcţia gradelor de libertate suprimate; − ecuaţiile de condiţie care exprimă identificarea sistemului de bază cu structura reală sunt ecuaţii de continuitate. În metoda generală a deplasărilor: − sistemul de bază provine din structura reală prin adăugarea unor legături; − necunoscutele problemei sunt deplasările şi translaţiile nodurilor; − ecuaţiile de condiţie sunt ecuaţii de echilibru. Calculul propriuzis al structurilor prin aceste metode este precedat de o determinare a forţelor axiale din bare în baza unui calcul de ordinul I. Admiţând că distribuţia forţelor axiale rezultată în urma unui calcul de ordinul al II-lea este aproximativ egală cu distribuţia forţelor axiale rezultată din calculul de ordinul I, pentru fiecare bară aparţinând structurii se calculează factorul de încărcare axială (numit şi factor de compresiune):

ν = l0

N0 EI 0

(III.67)

cu indicele "0" fiind notate caracteristicile barei alese ca etalon în raport cu care se vor exprima toate forţele axiale ca şi factorii de încărcare axială evoluând către starea critică a sistemului. Pentru o bară oarecare se va putea scrie deci:
νj = lj Nj EI j = lj l0 N j I0 = λjν 0 N0 I j

(III.68)

Deplasările elastice în calculul de ordinul II pot fi determinate printr-o expresie analogă expresiei MAXWELL-MOHR:
Δi ,II = ∫ mxi M x ,II dx EI

(III.69)

indicele “II” exprimând faptul că echilibrul se scrie pe structura aflată în poziţie deformată. Acest lucru implică însă cunoaşterea prealabilă a diagramei de momente de ordinul al II-lea.
53

CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR

În ambele metode, identificarea sistemului de bază cu structura reală se face prin intermediul ecuaţiilor de condiţie în care necunoscutele sunt fie forţe Xi, fie deplasări de noduri
ϕ i . Coeficienţii necunoscutelor sunt funcţie de

caracteristicile geometrice-elastice ale barelor. Scriind sistemul ecuaţiilor
Di , în metoda eforturilor D

de condiţie cu ajutorul determinanţilor,

necunoscutele se pot exprima sub forma:
Xi = −

(III.70) (III.71)

φi = −

Di , în metoda deplasărilor D

D fiind determinantul realizat pe baza coeficienţilor necunoscutelor. În Capitolul II se preciza că structurile îşi pot pierde stabilitatea în mai multe moduri, lucru oglindit şi în alura curbelor încărcare-deplasare şi anume prin flambaj (bifurcarea echilibrului) sau prin deformare continuă. Pierderea stabilităţii prin flambaj (Fig. III.10a) implică faptul că în starea de echilibru stabil, adică atunci când P<Pcr, barele structurii sunt solicitate exclusiv de forţe axiale, adică se neglijează efectul scurtării sau lungirii barelor. În situaţia în care P>Pcr se produc încovoieri ale barelor. În starea de echilibru critic P=Pcr, mărimile Xi şi ϕ i rămân nedeterminate, lucru apărut ca o consecinţă a aproximării curburii în forma: de echilibru critic are forma:
D=0 1 ≅ y '' . Scrisă cu ajutorul determinantului ecuaţia ρ

(III.72)

şi se poate scrie că:
Di 0 = D 0 D 0 ϕi = − i = D 0 Xi = −

(III.73)

realţii din care rezultă existenţa nedeterminării. În cazul pierderii stabilităţii prin deformare continuă (Fig. III.10b) înainte şi după pierderea stabilităţii structurii, barele structurii sunt solicitate la încovoiere
54

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

cu forţă axială. În starea de echilibru critic p=pcr mărimile necunoscutelor Xi şi ϕ i cresc foarte mult, lucru apărut ca o consecinţă a considerării curburii în forma simplificată
1 ≅ y '' . ρ

Ecuaţia de echilibru critic are aceeaşi formă D=0, iar această creştere nelimitată a necunoscutelor se poate scrie simplificat matematic sub forma: Di →∞ D D ϕi = − i → ∞ D Xi = −

(III.74)

a)

b) Figura III.10

55

CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR

Rezolvând ecuaţia D=0 se reţine factorul de compresiune minim ν min = ν cr al barei etalon, forţa axială şi sarcina critică pentru aceeaşi bară, urmând ca pe baza acestor valori să fie calculate mărimile pentru restul barelor din structură. Se poate observa că încărcarea critică depinde numai de caracteristicile geometrice-elastice ale barelor şi de factorii de compresiune ν , prin urmare dacă se schimbă încărcările ce acţionează pe structură astfel încât să nu varieze forţele axiale, coeficientul de siguranţă la flambaj va rămâne neschimbat. III.5.1 Metoda eforturilor Calculul de ordinul II considerând forma deformată a structurii este similar calculului de ordinul I. Se alege un sistem de bază şi se alcătuieşte următorul sistemul de ecuaţii:
⎧ X 1δ11 + X 2 δ12 + ... + X n δ1n + Δ10 = 0 ⎪. ⎪ ⎪ ⎨. ⎪. ⎪ ⎪ X 1δ n1 + X 2 δ n 2 + ... + X n δ nn + Δn 0 = 0 ⎩

(III.75)

Coeficienţii δ ai necunoscutelor şi termenii liberi Δ se calculează ţinânduse seama de influenţa forţei axiale asupra încovoierii. Utilizarea metodei eforturilor prezintă avantaje pentru două tipuri de sisteme de bare: cadre cu noduri fixe care pot fi studiate alegând ca sistem de bază unul alcătuit din bare dublu articulate, respectiv cadre cu noduri deplasabile cu un singur nivel, cu stâlpi încastraţi la bază, care pot fi studiate pe un sistem de bază realizat din bare în consolă şi bare dublu articulate cu deplasări normale pe bară nule. Ordinea operaţiilor în calculul de ordinul II prin metoda eforturilor este importantă următoarele: 1. Se determină forţele axiale printr-un calcul de ordinul I; 2. Se determină factorii de compresiune ν ; pentru organizarea şi simplificarea calculului. Etapele sunt

56

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

3. Se alege sistemul de bază; 4. Se trasează diagramele de eforturi din forţe unitare şi din cele exterioare; 5. Se calculează deplasările δ ij determinaţi; 6. Se determină deplasările Δ cu expresia MAXWELL-MOHR; 7. Se rezolvă sistemului de ecuaţii; 8. Se va studia fiecare din barele sistemului sub influenţa forţelor transversale şi a forţei axiale. Pentru barele care au valoarea factorului de compresiune ν mai mică decât 20 % din valoarea factorului de compresiune maxim, efectul de ordinul II nu se ia în considerare. În vederea realizării calculului de stabilitate se urmăreşte, în prima etapă, exprimarea tuturor factorilor de compresiune ν ai barelor structurii în funcţie de factorul de compresiune etalon ν 0 . În momentul în care există tendinţa structurii de a-şi pierde stabilitatea are loc o creştere nelimitată a eforturilor deci şi a necunoscutelor Xi din sistemul de ecuaţii. Matematic, momentul pierderii stabilităţii poate fi exprimat egalând cu 0 determinantul matricei sistemului:
δ11 δ12 D= . δ n1 δ n 2 . . . . . δ1n = D(ν 0 ) = 0 (III.76)

pe baza factorilor de compresiune

. δ nn

Din ecuaţia de stabilitate de mai sus, rezultă valoarea factorului de compresiune etalon ν 0 . Dacă prin încărcare cu sarcinile exterioare se obţin în barele structurii numai forţe axiale, sistemul de ecuaţii nu are termeni liberi, fiind deci un sistem omogen, iar necunoscutele Xi au valoarea zero, ceea ce reprezintă soluţia banală a sistemului. Pentru a obţine valorile nenule ale necunoscutelor Xi, condiţia de determinant nul conduce la ecuaţia de stabilitate de mai sus. În cazul în care pe bare acţionează şi forţe transversale, atât timp cât structura se află în echilibru stabil, ecuaţiile de condiţie au forma relaţiilor (III.75) de la calculul de ordinul II. Pentru ca structura să-şi piardă echilibrul este necesar ca valorile necunoscutelor Xi să crească foarte mult, ceea ce presupune ca determinantul matricei necunoscutelor să devină egal cu zero şi se ajunge deci
57

CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR

tot la ecuaţia de stabilitate dată de relaţia (III.76). După ce se determină factorul etalon de compresiune ν 0 , sistemul de ecuaţii devine compatibil. Se alege o valoare arbitrară a necunoscutei Xi şi se determină toate celelalte în funcţie de aceasta. Studiind apoi sistemul de bază sub influenţa acestor forţe se obţine din punct de vedere calitativ forma de pierdere a stabilităţii. III.5.2 Metoda deplasărilor Similitudinea cu calculul de ordinul I se păstrează, însă în determinarea coeficienţilor necunoscutelor se ţine seama de influenţa forţei axiale. Sistemul de baza ales se consideră cu nodurile blocate la translaţii şi rotiri, iar barele componente ale sistemului de bază sunt dublu încastrate sau încastrat-articulate. Momentele încovoietoare de la capetele barei sunt puse în evidenţă prin articulaţii şi pentru a determina expresiile momentelor se va considera cazul barei din figura III.11.

Figura III.11
⎧M AB = m AB − 4i AB ⎨ ⎩M BA = mBA − 4i AB φ2 (ν ) − 2i AB φ3 (ν ) + 6i AB θ AB

B φ 2 (ν ) − 2i AB

A

A φ 3 (ν ) + 6i AB θ AB

B

(ν ) 4 (ν )
4

(III.77) (III.78)

M AB = m AB − 3i AB

'

'

A

φ1 (ν ) + 3i AB θ AB φ1 (ν )

58

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

Relaţiile (III.77) sunt valabile pentru situaţia barei dublu încastrate, iar relaţiile (III.78) pentru situaţia barei cu încastrare în A şi articulată în B. Notaţiile utilizate în relaţiile de mai sus sunt:
i AB = EI AB l AB

1 ν 2 tgν φ1 (ν ) = = α 3(tgν − ν ) 3α ν (tgν − ν ) = φ 2 (ν ) = 2 2 4α − β ⎛ ν ν⎞ 8tgν ⎜ tg − ⎟ ⎝ 2 2⎠ 3β ν (ν − sin ν ) φ3 (ν ) = = 2 2 4α − β ⎛ ν ν⎞ 4 sin ν ⎜ tg − ⎟ ⎝ 2 2⎠ ν ν 2 tg 2α + β 2 φ 4 (ν ) = = 2 2 4α − β ⎛ ν ν⎞ 12⎜ tg − ⎟ ⎝ 2 2⎠

(III.79)

Expresiile momentelor de încastrare perfectă care intervin în relaţiile momentelor încovoietoare pentru bara dublu încastrată, respectiv încastratarticulată sunt:
m AB = 6i AB mBA = 6i AB m' AB = 3i AB α + Bβ 4α 2 − β 2 2 Aα + A β 4α 2 − β 2 2
A A

(III.80)

α

Rotirea de nod în calculul de ordinul al II-lea poate fi scrisă sub forma:
φII =
I

1 P 1− PE

(III.81)

PE fiind forţa critică Euler, iar ϕI este rotirea de nod în calculul de ordinul I. Calculul de ordinul II constă în rezolvarea sistemului de ecuaţii:

59

CAPITOLUL III CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL STRUCTURILOR

⎧Z1r11 + Z 2 r12 + ... + Z n r1n + R10 = 0 ⎪ ⎨. ⎪Z r + Z r + ... + Z r + R = 0 2 n2 n nn n0 ⎩ 1 n1

(III.82)

Deducerea coeficienţilor r şi a termenilor liberi R se face utilizând principiul deplasărilor virtuale ţinând seama şi de cuplul realizat de forţele longitudinale P pentru cazul rotirilor de bară. Făcând notaţia rotirilor de noduri prin indicii j, g, h (cu j’ şi h’ noduri articulate) şi prin k, l a gradelor de libertate, se poate scrie:
r jj = − ∑ 4 i jh φ2 (ν jh ) − ∑ 3 i jh' φ1 (ν jh' ) r jg = −2 i jg φ3 (ν jg ), pentru bar a jg r jk = ∑ 6 i jh θ jh ,k φ 4 (ν jh ) + ∑ 3 i jh' ,k θ jh' ,k φ1 (ν jh' ) rkl = −∑ 12 i jh θ jh ,k θ jh ,l η2 (ν jh ) − ∑ 3 i jh' θ jh' ,k θ jh' ,l η1 (ν jh' ) + ∑ i j' h' θ j ' h' ,k θ j ' h' ,l ν 2 j ' h'
jh jh' j ' h' h h' h h'

r jg = 0, daca bara jg nu exista in structura

(III.83)

R j 0 = ∑ m jh + ∑ m' jh' R k 0 = −∑ (m jh + mhj )θ jh ,k − ∑ m' jh' θ jh' ,k + LQ ,k
jh jh' h hî

În relaţiile de mai sus θ jh ,k este rotirea barei jh ce corespunde gradului de libertate Zk=1, LQ,k este lucrul mecanic efectuat de forţele exterioare transversale parcurgând deplasările cinematice corespunzătoare gradului de libertate Zk=1, iar funcţiile η1 , η2 sunt definite astfel: ν2 η1 = φ1( ν ) − 3 ν2 η2 = φ 4 ( ν ) − 12 1. Se determină forţele axiale printr-un calcul de ordinul I; 2. Se calculează factorii de compresiune ν ; 3. Se determină coeficienţii r şi termenii liberi R din sistemul de ecuaţii; 4. Se rezolvă sistemul de ecuaţii; 5. Se calculează momentele de la capetele barelor;

(III.84)

Etapele realizării unui calcul de ordinul II utilizând metoda deplasărilor sunt:

60

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

6. Se determină eforturile în bare considerându-se bare dublu articulate încărcate transversal cu forţe exterioare şi momente de capăt şi cu forţe longitudinale, ţinând seama şi de deplasările de noduri. Pentru efectuarea calculul la stabilitate, factorii de stabilitate ai structurii se pot exprima în funcţie de factorul de compresiune etalon, iar ecuaţia de stabilitate, exprimată prin determinantul sistemului de ecuaţii, devine:
r11 D(ν 0 ) = . . r12 . . . r1n . . . . . rnn =0

(III.85)

rn 1 r n 2

Ecuaţia de stabilitate prezentată mai sus se rezolvă prin încercări. Se poate demonstra că, în cazul în care structura se află în echilibru stabil, deci pentru factori de compresiune ν 0 mai mici decât factorul de compresiune critic ν cr (pentru care structura se află în echilibru critic), valoarea determinantului sistemului este pozitivă ( D( ν 0 ) > 0 ). În cazul în care ν 0 = ν cr , echilibrul este stabil la limită şi D( ν 0 ) = 0 . Pentru a reduce numărul de încercări efectuate se poate utiliza relaţia de interpolare aproximativă:
ν cr Di ⋅ ν0 − D j ⋅ ν0 ≅ Di − D j
i j

(III.86)

în care D i , D j reprezintă valorile determinantului sistemului dat de relaţia (III.85) pentru factori de compresiune ν 0 mai mici decât factorul de compresiune critic
i

ν , respectiv pentru factori de compresiune ν 0 mai mari decât cel critic. În relaţia
(III.84) valorile determinanţilor D i , D j se introduc cu semnele lor, plus sau minus.

j

61

[90] se consideră o grindă simplu rezemată ca cea din figura IV. IV. excentricităţi în aplicarea forţelor de compresiune şi apariţia unor mici încărcări accidentale transversale.1 CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI CU IMPERFECŢIUNI Cazul barei studiate de Euler reprezintă un caz ideal.1) . Exemple ale unor astfel de imperfecţiuni sunt: deformări iniţiale ale axelor elementelor. Asimilând curbura iniţială a barei cu o sinusoidă cu o singură undă: y 0 = f sin 62 πx l (IV.1 Se presupune că grinda are secţiune transversală constantă şi este încărcată cu forţe longitudinale de compresiune P. Figura IV. foarte rar întâlnit în practică.1 Bara cu mici curburi iniţiale Pentru studiul problemei [8].1. [77].1.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE IV. unde în general barele sunt afectate de prezenţa imperfecţiunilor de diverse tipuri.

făcând notaţia: P = α= Pcr P k 2l 2 = 2 π 2 EI π 2 l (IV.2). la distanţa e faţă de axa secţiunii (Fig.2) Soluţia acestei ecuaţii este de forma: y = (A sin kx + B cos kx ) + 1 π −1 k 2l 2 2 f sin πx l (IV.3) Exprimând condiţiile la limită : ⎧y = 0 x =0:⎨ ⎩M = 0 ⎧y = 0 x=l:⎨ ⎩M = 0 rezultă forma ecuaţiei de echilibru critic: D= 0 sin kl 1 =0 cos kl (IV. În ipoteza D ≠ 0 rezultă A = 0.5) care este identică cu cea a barei fără imperfecţiune.7) IV. B = 0 şi pornind de la relaţia (IV.1.4) (IV.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE exprimând momentul încovoietor pe axa deformată a barei şi ţinând seama de expresia curburii se ajunge la următoarea ecuaţie diferenţială: y' ' + k 2 y = −k 2 f sin πx P cu k 2 = l EI (IV.3).6) se obţine soluţia descoperită de Stephen Timoshenko [90] şi anume: k= y tot α πx α ⎫ f sin y0 = ⎪ ⎪ l 1− α 1− α ⎬ πx 1 1 = y0 + y = = f sin y0 ⎪ l 1− α 1− α ⎪ ⎭ (IV. 63 . IV. Forţa axială este presupusă constantă în lungul barei (N = P).2 Bara comprimată excentric Bara considerată în studiul anterior este încărcată cu forţele longitudinale de compresiune P. aplicate excentric.

În ipoteza D ≠ 0 expresiile celor două constante din sistemul de ecuaţii.2 Expresia momentului încovoietor într-o secţiune curentă a barei este: M = P (e + y ) = −EIy' ' (IV.9) (IV. C2 = e 2 sin kl kl kl ⎛ kl ⎞ y max = e⎜ tg sin + cos − 1⎟ 2 2 ⎝ 2 ⎠ 1 M max = P (e + y max ) = Pe kl cos 2 (IV.8) P se obţine ecuaţia diferenţială de ordinul II: EI Făcând notaţia: k 2 = y '' + k 2 y = −ke (IV.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE Figura IV.11) 64 .10) 0 sin kl 1 = 0 este exact cea din care s-a cos kl având soluţia de forma: y = (C1 sin kx + C 2 cos kx ) − e Ecuaţia de echilibru critic: D = dedus expresia încărcării critice a barei încărcate cu forţele longitudinale P aplicate centric. expresiile săgeţilor grinzii şi ale momentelor încovoietoare maxime sunt: C1 = e 1 − cos kl kl = etg .

precum şi la modificarea valorii momentelor încovoietoare după relaţia: M ( x ) = M 0 ( x ) − Py ( x ) (IV. În a doua etapă este aplicată şi încărcarea axială P care conduce la sporirea deformaţiei y(x). dar de această având axa perfect rectilinie.3 Bara cu mici încărcări transversale accidentale Modelul considerat în acest caz se referă din nou la bara simplu rezemată.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE IV.12) Înlocuind în această expresie relaţia momentului ţinând seama de curbură M = EIy '' şi făcând notaţia k 2 = P / EI se obţine ecuaţia diferenţială de mai jos: y '' + k 2 y = M0 EI (IV.1.13) Dacă se dezvoltă momentele încovoietoare iniţiale în serie Fourier sub forma: 65 .3). cu secţiune transversală constantă.3 Bara se consideră încărcată în două etape: prima în care se aplică forţa p(x). Bara este încărcată transvesal cu forţa distribuită p(x) şi cu două momente încovoietoare M1 şi M2 (Fig. M1 şi M2 cărora le corespunde ca poziţie deformată y0(x). IV. iar ca efort momentul încovoietor M0(x). Figura IV.

18) şi punând condiţia P=0.20) 66 .16-IV. Rezultă astfel coeficienţii necunoscuţi q n care definesc forma deformată a barei: qn = Q0 n P − n 2 PE (IV. Înlocuind ecuaţiile (IV.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE M 0 ( x ) = ∑ Q0 n sin n =1 ∞ nπx l (IV.16) qn fiind coeficienţi necunoscuţi.15) Aceşti coeficienţi pot fi determinaţi cunoscând forma funcţiei momentelor încovoietoare iniţiale M0(x).16) satisface condiţiile de margine y(0)=y(l)=0. Fiecare din termenii ecuaţiei (IV.19) Deci exprimând forma deformată curentă a barei funcţie de forma deformată iniţială coeficienţii q n sunt: qn = q0n 1 1 − ( P / Pcr .14) în care Q0n sunt coeficienţi Fourier şi au forma: l ⎛ n πx ⎞ 1 Q0 n = 2∫ M 0 ( x ) sin⎜ ⎟ dx 0 ⎝ l ⎠l (IV. Rezultă: q 0 n = −Q0n /( n 2 PE ) (IV.15) se caută sub forma unei serii Fourier în sinus: y ( x ) = ∑ q n sin n =1 ∞ n πx l (IV. Soluţia ecuaţiei diferenţiale (IV.16) în (IV.14) şi (IV.17) Ecuaţia de mai sus trebuie să fie îndeplinită pentru orice valoare x şi ⎛ n πx ⎞ deoarece funcţiile sin⎜ ⎟ sunt liniar independente.18) Coeficienţii necunoscuţi ai formei defomate iniţiale q 0 n pot fi obţinuţi similar utilizând relaţii de forma (IV. paranteza trebuie să fie ⎝ l ⎠ egală cu zero.n ) (IV.13) se obţine ecuaţia : 2 ⎡ 2 Q ⎤ n πx ⎛ nπ ⎞ =0 ∑ ⎢k q n − ⎜ ⎟ q n − 0 n ⎥ sin 1 EI ⎥ l ⎝ l ⎠ ⎢ ⎣ ⎦ ∞ (IV.

21) care corespund unei bare simplu rezemate solicitate de o forţă transversală q(x) şi de foţele P aplicate la capete.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE în care Pcr .4): l (IV.23) Figura IV.1 Stabilirea limitei de comportament elastic Se cunoaşte faptul că. PROBLEMA LIMITĂRILOR ÎN CALCULUL DE ORDINUL II IV.22) Dacă încărcarea transversală pe bară q(x) = 0.n = n 2π 2 EI este a n-a forţă critică a barei.2.4 67 . Ecuaţia diferenţială de ordinul IV în statica de ordinul II a barei este: 1 d 4y =− 4 dx EI ⎛ d 2M ⎞ 1 ⎜ ⎟ ⎜ dx 2 ⎟ = − EI ⎠ ⎝ ⎡ d 2y ⎤ ⎢− q( x ) + P dx 2 ⎥ ⎣ ⎦ (IV.IV. în domeniul elastic se pot scrie relaţiile : d 2y M =− 2 dx EI dM =T dx dT d 2y = −q ( x ) + P dx dx 2 (IV. pe direcţia axei barei. dar avem o imperfecţiune iniţială de tip sinusoidal: e = e0 sin V ( x ) = y ( x ) + e( x ) π x atunci se poate face notaţia (Fig.2 BARA SIMPLU REZEMATĂ CU IMPERFECŢIUNI. l2 IV.

considerând o soluţie de forma: y ( x ) = α sin (IV.25) (IV. IV.25) şi rezultă: P l2 e0 2 π4 π2 2 π 2 EI π 2 α 4 − k 2 = k e0 2 → α = P l2 l l α l 1− EI π 2 P e0 Pcr Deci o altă formă finală a lui α este: α = P 1− Pcr (IV. aşa cum s-a presupus la începutul paragrafului.26) Să încercăm găsirea soluţiei particulare.4).28) (IV.27) Se înlocuieşte această formă a soluţiei în relaţia (IV. Deci în continuare putem scrie: d 4y d 2e ⎞ 1 ⎛ d 2V ⎞ 1 ⎛ d 2y ⎟ = − ⎜P = − ⎜P +P 2 ⎟ dx 4 EI ⎜ dx 2 ⎟ EI ⎜ dx 2 dx ⎟ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ d y P d y P d e P ⎛ π2 π ⎞ P π2 π e0 2 sin x + =− = − ⎜ − e0 2 sin x ⎟ = dx 4 EI dx 2 EI dx 2 EI ⎜ l l ⎟ EI l l ⎝ ⎠ 4 2 2 (IV.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE Tot ceea ce ţine de deplasările suplimentare în raport cu e.30) . condiţiile de margine sunt: ⎧y = 0 x =0:⎨ ⎩M = 0 ⎧y = 0 x=l:⎨ ⎩M = 0 68 (IV. adică d 4y dx 4 depinde de y.24) Făcând notaţia ordinul IV: P = k 2 se ajunge la următoarea ecuaţie diferenţială de EI d 4y d 2y π2 π + k2 = k 2 e0 2 sin x 4 2 dx dx l l Soluţia acestei ecuaţii diferenţiale este: y = C1 sin kx + C 2 cos kx + C3 x + C 4 + y (soluţia particulară) π x l (IV. ţine de V. iar efectul forţei exterioare P (în principal momentele încovoietoare).29) Dacă bara este simplu rezemată (Fig.

5 rezultă că diagramele încărcare-deplasare şi moment încovoietor-încărcare P sunt afine. deoarece M = P (y + e) = 0.26) a ecuaţiei diferenţiale de ordinul IV rămâne: P e0 Pcr π y= sin x P l 1− Pcr (IV.5. lucru valabil şi pentru derivata secundă a soluţiei particulare. Deci soluţia (IV.33) Diagramele de variaţie încărcare-deplasare (P-Δ) şi moment încovoietorîncărcare pentru diverse valori ale lui P au formele din figura IV. Pentru o valoare nulă a forţei (P = 0) şi valoarea momentului încovoietor M = 0. 69 . Rezultă un sistem omogen în C1.5 Din examinarea figurii IV. C3 şi C4 de unde rezultă că toate aceste constante sunt la rândul lor nule. Figura IV.4) şi scriind ca M = P·V rezultă: P P ⎡ e0 ⎢ P Pcr π π M = Pe0 sin x + P cr sin x = Pe0 ⎢1 + P l l ⎢ 1− P 1− ⎢ Pcr Pcr ⎣ M II = Pe0 sin π x l ⎤ ⎥ π ⎥ sin x l ⎥ ⎥ ⎦ (IV.31) Pornind de la premiza enunţată anterior conform căreia V = y + e (Fig.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Ţinând seama de configuraţia lui y ( x ) rezultă că soluţia particulară se anulează atât pentru x =0 cât şi pentru x = l. IV. C2.32) 1 1 = MI P P 1− 1− Pcr Pcr (IV.

să se considere ca situaţie limită aceea când fibra cea mai comprimată ajunge la limita de curgere a materialului. s. Pentru l extinderea calculului aceasta rămâne doar o notaţie.x ⎠ ⎝ 70 .6): Figura IV.x P Pe0 + A Wel . IV. în mod aproximativ.x P⎛ P ⎜1 − ⎜ A⎝ Pcr 1 = σc P 1− Pcr (IV. În punctul de maxim al secţiunii transversale a barei.34) P PΔmax + = σc A Wel .x Pcr − P2 ⎛1 σ ⎞ e 1 + P⎜ + 0 + c ⎟ − σ c = 0 ⎜A W APcr Pcr ⎟ el .35) ⎞ Pe0 ⎛ P ⎞ ⎟+ ⎟ W = σ c ⎜1 − P ⎟ ⎜ ⎟ el . putem scrie că (Fig. Considerând. efectuând un calcul de ordinul II.x (IV.6 σs = σs = P M max + A W el P M max + = σc A Wel . σ c . că limita de proporţionalitate σ p este destul de aproape de σ c . Se pune problema găsirii punctului limită până la care scenariul prezentat mai sus este valabil.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE Trebuie menţionat faptul că diagramele prezentate mai sus sunt valabile pentru o comportare elastică a materialului şi că deci Pcr = PEULER π 2 EI = 2 . aceasta ar fi o limită de valabilitate a calculului efectuat. O primă posibilitate de a găsi o limită pentru practica inginerească este ca. x cr ⎠ ⎠ ⎝ e P2 P P − + + P 0 + σc = σc APcr A Wel .

care este următoarea: e σ 1 + 0 + c ± A Wel . − momentele de inerţie sunt Ix = 29210×104 mm4.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Ultima expresie se constituie într-o ecuaţie de gradul II. y P 5m P x Figura IV.Wy = 149×103 mm3. − σc = 240 N/mm2.x Pcr APcr A 2 Wel . 500 500 maximă: e 0 = Considerând deformaţia în planul vertical. cu valoarea 1 500 l= = 1 cm. − aria este A = 118 × 102 mm4.7 Datele iniţiale cunoscute ale problemei sunt: − profilul utilizat este un profil I 40.x 2 Pcr 2 2 2 P= (IV. EXEMPLU NUMERIC Se consideră o grindă simplu rezemată ale cărei dimensiuni sunt prezentate în figura IV. iar modulele de rezistenţă sunt Wx = 1460×103 mm3. realizat din oţel OL 52.7 şi se presupune că încovoierea se face numai în planul vertical. − excentricitatea iniţială a grinzii are formă sinusoidală. după axa y (Fig. rezultă că încărcarea critică Pcr elastică (după Euler) are valoarea: 71 . necunoscută fiind mărimea forţei P. IV.7). Iy= 1160×104 mm4. Soluţia acestei ecuaţii de ordinul al II-lea în P furnizează tocmai expresia încărcării limită elastice.x A Pcr Wel .36) 2 APcr Pentru exemplificare să considerăm un caz numeric.x Pcr e σc σ σ e 1 1 e0 1 σc + 0 + c +2 +2 +2 0 −4 c A Wel .

4210 × 10 1 1 = = 8.40 × 10 −1 = 0 sau multiplicând cu 1012 rezultă: 0.15 × 10 5 ± 103.4210 M II = Plim.35 × 10 −12 P 2 − 10.15 × 10 5 P + 2.4210 2.15 ± 8.35P 2 − 10.991 × 10 −6 8 2.2597 × 10 7 N = Plim.1× 10 6 × 29210 = = 2.40 × 1011 = 0 10.107 Pcr 2.475 × 10 −5 2 A 118 × 10 e0 1 = = 0. acestei mărimi i se poate aplica un coeficient de siguranţă.290818 × 10 8 M II = + = + = 240 N/mm2 2 3 118 × 10 1460 × 10 A Wel .2597 × 10 7 0.7 Deoarece s-a considerat atingerea lui σ c în punctul extrem.el Pcr σ max Plim.36 × 1011 ( 10.7 Se reţine doar soluţia: P= 1.2597 × 10 7 × 10 × = 0.818 × 10 5 = 2. N pl = A × σ c = 118 × 10 2 × 240 = 0.el 0 .2597 = = 0.el 0.15 × 10 −7 P + 2.el e0 1 1 = 0.x 72 .107 1 − lim.4210 × 10 7 N 2 2 500 l 1 1 = = 0.333 ) × 10 5 →P = = 0 .CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE Pcr = π 2 EI π 2 × 2.043 × 1010 − 3.el 0.7 0.290818 × 10 8 N P 1 − 0.283 × 10 7 N O primă verificare este: Plim.685 × 10 −6 3 Wel .35 × 10 −12 2 6 APcr 118 × 10 × 2.x 1460 × 10 σc Pcr = 240 = 0.597 × 10 5 = 0.4210 × 10 După înlocuiri şi prelucrări se ajunge la următoarea ecuaţie de gradul al IIlea: 0.

8 73 . Figura IV. Pe de altă parte. Orice punct de pe această dreaptă respectă condiţia că σ m arg inal (din fibrele extreme ale secţiunii) este egal cu σ c . considerând valorile absolute ale lui σ şi presupunând că elementul studiat are secţiune transversală simetrică. curbă a cărei formă este similară cu cea care defineşte relaţia P − Δ .8.2 Consideraţii privind comportarea post-elastică Aşa cum s-a arătat anterior şi s-a reprezentat în principiu în figura IV.5. o dreaptă ca în figura IV.2. se poate trasa o curbă de legătură (interacţiune) între momentul încovoietor maxim şi încărcarea exterioară P. în planul N − M . Astfel. De precizat faptul că s-a presupus că materialul are un comportament liniar elastic până la atingerea lui σ c . dacă se pune problema stabilirii legăturii funcţionale între M şi N astfel încât toate punctele de pe secţiune să rămână în domeniul elastic.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE IV. între mărimile M şi N se pot stabili relaţii de condiţionare.37) Se obţine astfel. se poate scrie următoarea relaţie: σ max = N M + ≤ σc A W el (IV.

Pornind de la o curbă P − Δ cunoscută şi considerând diverse curbe de interacţiune între momentul încovoietor şi forţa axială se poate remarca faptul că aceste curbe de intercaţiune sunt intersectate în diferite puncte de curba P − Δ . dar practic se poate accepta o parabolă (bineînţeles că valorile de la capete M pl şi N pl trebuie să corespundă secţiunii). În orice caz. Dacă valorile lui P cresc. valorile încărcării mai pot creşte. Din acest motiv se vor face aici numai câteva propuneri de studiu calitativ.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE Se poate însă propune. să găsim o relaţie între M şi N astfel încât pentru o pereche de valori M . deoarece M = P (e + y ) . vom accepta că alura curbei P − Δ pe această zonă rămâne valabilă cea care a fost dedusă pâna acum (în ipoteza comportării elastice). Pentru alte tipuri de secţiuni relaţiile sunt mult mai complicate. Se cunoaşte din literatură [22]. că pentru o secţiune dreptunghiulară relaţia este: ⎛ N ⎞ M ⎟ =1 +⎜ M pl ⎜ N pl ⎟ ⎝ ⎠ 2 (IV. Problema comportării în calculul de ordinul II şi a stabilităţii în domeniul postelastic reprezintă numai o problemă practic în studiu şi depăşeşte obiectul lucrării de faţă.38) parabolică este valabilă numai pentru secţiunea Această curbă dreptunghiulară şi este arătată în principiu în figura IV. Cum numai în fibrele marginale rigiditatea se micşorează (prin atingerea limitei de curgere). vor creşte şi valorile momentului încovoietor M. [93]. Lucrarea de faţă este limitată la ipoteza comportării elastice a materialului. deoarece în acest punct secţiunea este încă integral elastică.8. Întrebarea care se pune pentru rezolvarea problemei este cum evoluează curba P − Δ începând din punctul O1 (Fig. ca şi condiţionare. Se poate accepta chiar o dreaptă în loc de curba parabolică. din punctul O1 mai departe. IV. N secţiunea să fie integral plastifiată. având în vedere faptul că limita elastică a fost depăşită. Ţinând seama de forma relaţiei restrânse între curbele limitei elastice şi plastice. 74 . rigiditatea generală nu poate să fie afectată prea mult.8).

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În aceste condiţii.25 75 .x = W pl .25 1 1 = = 0. care reprezintă intersecţia dintre curba de interacţiune plastică şi curba P − Δ .5 × 10 8 Nmm (calculat neţinând seama de încărcarea P) Având în vedere că valoarea lui Pcr este mai mare decât Npl atunci problema limitării poate fi discutată în acest caz.25 N l 5000 2 1 1 = = 8.el . Coordonatele punctelor de intersecţie ar constitui răspunsul căutat.18 × 10 3 × 240 = 4.283 × 10 7 N M lim.18 × 10 3 mm 3 = 2⎜15.x = Wel .x ⎛ 17.5 × 2.44 × ⎜ 2 ⎟ ⎝ ⎠ Eforturile secţionale în stadiul plastic se pot calcula astfel: M pl . după diagrama din figura IV. Revenind la profilul I 40 utilizat în precedentul exemplu numeric.92 + 1.1× 10 5 × 1160 × 10 4 Pcr = 2 = = 961694. o situaţie limită ar constitui-o atingerea stării de plastifiere a secţiunii (punctul O 2 ). cum s-a arătat anterior.8475 × 10 − 4 2 A 118 × 10 e0 10 = = 0.671 × 10 − 4 3 Wel . adică mărimea P = N constând în limita la care trebuie aplicat coeficientul de siguranţă corespunzător. Considerând acum flambajul în celălalt plan şi urmărind evaluarea aceloraşi mărimi ca şi în cazul precedent putem scrie că: π 2 EI π 2 × 2.84 2 ⎞ ⎟ × 10 3 = 1725.16 × 18.14 × 10 8 Nmm N pl = 0.x × σ c = 1725.812 × 10 −11 2 APcr 118 × 10 × 961694 .x × σ c = 1460 × 10 3 × 240 = 3.y 149 × 10 σc Pcr = 240 = 2.8. se poate calcula Wpl după cum urmează: W pl .4956 × 10 − 4 961694 .

5 2 × 10 3 × 240 = 62272800 Nmm 4 Dacă se calculează momentul încovoietor din acţiunea încărcării limită elastice: Ml = Pe0 707928 . Valorile momentului încovoietor limită elastic Mlim.69 Nmm 707928 .22 × 1012 − 8459 .812P 2 − 40.el şi momentului încovoietor plastic Mpl sunt: M lim.y = W pl .525 × 1011 = 707928 .9.36 × 10 = = 26828295 .25 Sistemul de curbe după care se poate studia problema în acest al doilea caz este cel din figura IV.el .14 × 10 6 P + 240 × 1011 = 0 cu soluţia acceptată: →P = 40.36 N 2 × 8.812 Sarcina critică în acest al doilea caz este mai mică decât Npl şi deci problema se studiază într-o manieră puţin diferită de precedenta.y σ c = 149 × 10 3 × 240 = 35760000 N M pl .9 76 .CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE Ecuaţia de gradul al II-lea este în acest caz: 8.14 × 10 6 ± 1611 . în ceea ce priveşte curba de interacţiune.y = Wel .32 × 15.36 P 1− 1− Pcr 961694 . Figura IV.y σ c = 1 × 4.

40) Prima relaţie presupune limitarea deformaţiei totale (provenită atât din excentricitatea iniţială a barei cât şi din deformaţiile ulterioare ale acesteia). Pe baza acestei constatări. După înlocuirea lui V(x) vom avea: y ( x ) + e( x ) 1 ≤ l n P e0 Pcr y max = P 1− Pcr emax = e0 (IV.43) 77 . 400 etc.) l n (IV. 300.42) ⎛ e n⎞ ⇒ P ≤ Pcr ⎜1 − 0 ⎟ l ⎠ ⎝ (IV.41) Rezolvând în continuare inegalitatea vom avea: P e0 Pcr + e0 P 1− Pcr en P 1 ≤ → 1− ≥ 0 l n Pcr l en P ≤ 1− 0 Pcr l (IV. în lucrare se propune să se considere drept punct limită punctul O1 .2.39) (IV.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Valorile numerice obţinute pentru cazul prezentat mai sus sugerează o relativă apropiere între cele două curbe de interacţiune.3 Condiţionări de deformabilitate Pentru această ultimă situaţie. corespunzătoare calculului geometric neliniar se poate stabili o condiţie şi anume: a) b) V 1 sau ≤ l n y 1 ≤ (cu n putând lua valorile 200. IV.

71Pcr 0. conform relaţiei (IV.002 (IV.25 = 682802 . Dacă pornim de la relaţia b) atunci ţinând seama de relaţia (IV.6Pcr ⎝ 500 ⎠ (IV.31) putem scrie că: P e0 Pcr 1 = ≤ l P n 1− Pcr y max (IV.71 × 961694 .71Pcr = 0.5Pcr să aibă valoarea limită: P ≤ 0.25 = 480847 .50 × 961694 . Deci criteriul limitării lui V(x) este destul de restrictiv în ceea ce priveşte valoarea forţei P.50Pcr = 0.48).49) Revenind la exemplul analizat.44) (IV.92 N (IV.005 Pcr → P ≤ 0.13 N 78 .47) l e0 + n l n Dacă se consideră cazul particular n = 200 rezultă: P ≤ Pcr l 200 l l + 500 200 →P ≤ 0.48) Pentru n = 500 → P ≤ 0. încărcarea trebuie Conform relaţiei (IV.45) Se poate observa că n poate varia în acest caz pâna la valoarea de 500 pentru care P = 0.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE l ⎞ ⎛ 200 ⎟ ⎜ ⎟ Pentru cazul particluar n = 200 → P ≤ Pcr ⎜1 − 500 ⎟ ⎜ l ⎟ ⎜ ⎠ ⎝ ⎛ 200 ⎞ P ≤ Pcr ⎜1 − ⎟ ⇒ P ≤ 0.46) P l l P ≤ e0 + Pcr n n Pcr P ≤ Pcr l n → P ≤ Pcr l n e0 + (IV.49) rezultă: P ≤ 0.005 + 0.

51). talpa superioară comprimată poate flamba lateral. În această lucrare se recomandă a fi utilizată forma b) a condiţiei de deformabilitate. IV.50) în care β reprezintă răspunsul mediului la o deplasare unitară a unei grinzi şi având dimensiunea [FL-2].3 STABILITATEA BARELOR PE MEDIU ELASTIC IV. iar p [FL-1]. se ştie că în stare deformată există relaţiile (IV. Pe de altă parte.10): Figura IV. tendinţei de deplasare laterală a tălpii se opun doar semicadrele transversale formate din antretoaze şi montanţi. Fie un mediu elastic caracterizat de relaţia: pel = βy (IV. IV. în sens transversal. (Fig. condiţia de deformabilitate ar putea fi mai restrictivă de cât celelalte enunţate.1 Statica de ordinul II a barei comprimate aşezată pe mediu elastic În cazul podurilor metalice cu grinzi cu zăbrele fără contravântuire superioară ce au calea situată la partea inferioară.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE De aici se poate concluziona că pentru anumite situaţii apărute în practică.10 în care q(x) este încărcarea efectivă pe bară 79 . în studiul tălpii comprimate se poate admite ca model simplificat de calcul.3. modelul barei aşezată pe mediu elastic. pentru o anumită valoare a încărcărilor exterioare. Deoarece.

55) O verificare de principiu a relaţiei (IV.58) 80 . b) Dacă P = 0 ⇒ k = 0 şi rezultă: (IV.57) Pentru rezolvarea ecuaţiei (IV.56) d 4y q( x ) + 4λ 4 y = 4 dx EI relaţie corespunzătoare grinzii pe mediu elastic.55) este următoarea: a) Dacă răspunsul mediului este nul.51) Se cunoaşte faptul că între momentul încovoietor şi deplasare există relaţia: d 2y M =− 2 dx EI d 4y P d 2y β q( x ) y= + + 4 2 dx EI dx EI EI (IV. Pentru ecuaţia omogenă.55) trebuie ţinut cont de faptul că este o ecuaţie diferenţială de ordinul al II-lea.53) Se notează: P = k2 EI β = 4λ4 EI (IV.52) Derivând încă de două ori şi presupunând EI=constant se obţine: (IV.54) ⇒ d 4y d 2y q( x ) + k2 + 4 λ4 y = 4 2 dx dx EI (IV. (IV. adică β =0 ⇒ 4 λ4 = 0 şi se ajunge la ecuaţia: d 4y d 2 y q( x ) + k2 = dx 4 dx 2 EI ecuaţie ce corespunde staticii de ordinul al II-lea a barei comprimate. ecuaţia caracteristică are forma: r 4 + k 2 r 2 + 4 λ4 = 0 (IV.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE dM =T dx dT d 2y = −q( x ) + P + βy dx dx 2 (IV.

66) 81 . [122] (adică pentru valori mici ale lui λ şi valori mari ale lui k) I.60) Rezolvarea ecuaţiei diferenţiale va fi diferită după cum discriminantul Δ este pozitiv sau negativ.63) Soluţia ecuaţiei omogene este: (IV.62) Soluţiile finale sunt: r1 = 1 k 1+ Δ ik 1 + Δ = iα unde α = 2 2 1 r2 = − ik 1 + Δ = −iα 2 1 k 1− Δ r3 = ik 1 − Δ = iβ unde β = 2 2 1 r4 = − ik 1 − Δ = −iβ 2 y om = Ae iαx + Be − iαx + Ce iβx + De − iβx (IV. Se începe discuţia cu cazul în care discriminantul este pozitiv [121]. Δ2 = 1 − 16 λ4 >0 k4 ⎧ k2 ⎪− 2 (1 + Δ ) ⎪ ⎨ 2 ⎪− k (1 − Δ ) ⎪ 2 ⎩ (IV.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE (r ) 2 2 + k 2 (r 2 ) + 4 λ4 = 0 − k 2 ± k 4 − 16 λ4 2 4 ⎛ ⎜1 ± 1 − 16 λ ⎜ k4 ⎝ Δ = k 4 − 16 λ4 r2 = (IV.59) Relaţia (IV.65) Dar e iαx = cos αx + i sin αx e −iβx = cos βx − i sin βx e iβx = cos βx + i sin βx e −iβx = cos βx − i sin βx şi înglobând i în constante se poate scrie: ⇒ y om = C1 cos αx + C 2 sin αx + C3 cos βx + C 4 sin βx iar soluţia generală este: (IV.61) k2 (1 ± Δ) Deci r = − 2 2 (IV.59) se mai poate scrie sub forma: r2 = − k2 2 ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ (IV.64) (IV.

pentru rădăcina r1: i k 1 + iΔ1 = A + iB 2 k2 (1 + iΔ1 ) = A 2 − B 2 + 2ABi − 2 ⇓ ⎧ 2 k2 A − B2 = − ⎪ ⎪ 2 ⎨ 2 ⎪2 AB = − k Δ 1 ⎪ ⎩ 2 ⎧ 2 k2 A − B2 = − ⎪ ⎪ 2 ⇔ ⎨ 4 ⎪4 A 2 B 2 = k Δ 2 1 ⎪ ⎩ 4 (IV. deci r3 = r4 =0 şi forma generală devine: y om = C1 cos kx + C 2 sin kx + C3 x + C 4 .72) (IV. adică de încărcare.55) depinde de forma funcţiei q(x). O verificare a relaţiei (IV. din relaţia (IV. iar β = 0.69) (IV.71) Să încercăm o transformare a relaţiilor (IV. Δ2 = 1 − 16 λ4 <0 k4 (IV.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE y = y om + y part (IV. Constantele de integrare se determină din condiţiile de margine.68) adică exact partea omogenă a ecuaţiei axei deformate a barei comprimate în statica de ordinul II. (IV.73) 82 .65) este următoarea: a) Dacă λ = 0 .71).60) rezultă: Δ =1 şi α = k. II.70) 2 1 r2 = − k2 (1 ± iΔ1 ) 2 λ4 unde Δ1 este aici pozitiv. adică Δ = 16 4 − 1 k Pentru ecuaţia omogenă soluţiile sunt: r1 = 1 ik 1 + iΔ1 2 1 r2 = − ik 1 + iΔ1 2 1 ik 1 − iΔ1 2 1 r4 = − ik 1 − iΔ1 2 r3 = (IV.67) y part pentru ecuaţia (IV.

84) 83 .79) (IV.83) Similar rezultă că: D2 = C2 + k2 k2 k2 k2 k2 2 2 = − 1 + 1 + Δ1 + = − 1 + 1 + Δ1 + 2 = 2 4 2 4 4 ( ) ( ) ( 1+ Δ 2 1 +1 ) (IV.74) → A2 = − 2k 2 ± 4k 4 + 4k 4 Δ1 8 2 = − k 2 ± k 2 1 + Δ1 4 2 k2 2 = − 1 ± 1 + Δ1 4 ( ) (IV.80) ⎛ k4 2 k2 ⎞ k4 2 Δ1 = 0 ⎟= 4C 2 ⎜ C 2 + Δ1 ⇒ 4C 4 + 2C 2 k 2 − ⎜ 2 ⎟ 4 4 ⎝ ⎠ 2 2 2 2 2 2 4 4 4 4 1 + Δ1 k2 2 → C 2 = − k ± k + k Δ1 = − k ± k = − 1 ± 1 + Δ1 (IV.77) (IV.76) În mod similar rezultă că: B 2 = A2 + k2 k2 k2 k2 k2 2 2 2 = − 1 + 1 + Δ1 + = − 1 + 1 + Δ1 + 2 = 1 + 1 + Δ1 2 4 2 4 4 ( ) ( ) ( ) (IV.81) 8 4 4 ( ) (IV.82) şi reţinând din paranteză partea pozitivă rezultă: ⇒C=± k 2 1 + Δ1 − 1 2 (IV.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ⎛ 2 k2 ⎞ k4 2 k4 2 4 2 2 Δ1 = 0 ⎟= 4A ⎜ A + Δ1 ⇒ 4 A + 2 A k − ⎜ 2 ⎟ 4 4 ⎝ ⎠ 2 (IV.75) de unde reţinând din paranteză partea pozitivă rezultă: ⇒ A=± k 2 1 + Δ1 − 1 2 (IV.78) ⇒ B=± k 2 1 + Δ1 + 1 2 Pentru rădăcina a doua r2. se pot scrie relaţiile: i k 1 + iΔ1 = C + iD 2 k2 (1 + iΔ1 ) = C 2 − D 2 + 2CDi − 2 − ⇓ ⎧ 2 k2 2 ⎪C − D = − 2 ⎪ ⎨ 2 ⎪2CD = − k Δ 1 ⎪ ⎩ 2 ⎧ 2 k2 2 ⎪C − D = − 2 ⎪ ⇔ ⎨ 4 ⎪4C 2 D 2 = k Δ 2 1 ⎪ ⎩ 4 (IV.

88) → E2 = − 2k 2 ± 4k 4 + 4k 4 Δ1 8 2 = − k 2 ± k 2 1 + Δ1 4 2 = k2 2 − 1 ± 1 + Δ1 4 ( ) (IV.85) Pentru a treia rădăcină r3.86) (IV.93) (IV.92) ⇒ F =± k 2 1 + Δ1 + 1 2 Pentru rădăcina a patra r4.90) F2 = E2 + k2 k2 k2 k2 k2 2 2 2 = − 1 + 1 + Δ1 + = − 1 + 1 + Δ1 + 2 = 1 + 1 + Δ1 2 4 2 4 4 ( ) ( ) ( ) (IV.87) ⎛ k4 2 k2 ⎞ k4 2 Δ1 = 0 ⎟= 4E 2 ⎜ E 2 + Δ1 ⇒ 4E 4 + 2E 2 k 2 − ⎜ 2 ⎟ 4 4 ⎝ ⎠ (IV. vom avea: i k 1 − iΔ1 = E + iF 2 k2 (1 − iΔ1 ) = E 2 − F 2 + 2EFi − 2 ⇓ ⎧ 2 k2 E − F2 = − ⎪ ⎪ 2 ⎨ 2 ⎪2EF = k Δ 1 ⎪ ⎩ 2 ⎧ 2 k2 E −F2 = − ⎪ ⎪ 2 ⇔ ⎨ 4 ⎪4E 2 F 2 = k Δ 2 1 ⎪ ⎩ 4 (IV.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE ⇒ D=± k 2 1 + Δ1 + 1 2 (IV. relaţiile de calcul sunt: i k 1 − iΔ1 = G + iH 2 k2 (1 − iΔ1 ) = G 2 − H 2 + 2GHi − 2 − ⇓ ⎧ 2 k2 G − H2 = − ⎪ ⎪ 2 ⎨ 2 ⎪2GH = k Δ 1 ⎪ 2 ⎩ ⎧ 2 k2 G − H2 = − ⎪ ⎪ 2 ⇔ ⎨ 4 ⎪4G 2 H 2 = k Δ 2 1 ⎪ ⎩ 4 (IV.91) (IV.89) şi după reţinerea părţii pozitive rezultă: ⇒E=± k 2 1 + Δ1 − 1 2 (IV.94) 84 .

99) ⇒ H=± k 2 1 + Δ1 + 1 2 Deci pentru toate rădăcinile ecuaţiei omogene (IV. r3.101) O verificare imediată a soluţiei (IV.1 Determinarea încărcării critice prin metoda energetică În vederea utilizării metodei energetice se presupune existenţa unei deformate de formă sinusoidală cu mai multe semiunde a barei studiate.95) → G2 = − 2k 2 ± 4k 4 + 4k 4 Δ1 8 2 = − k 2 ± k 2 1 + Δ1 4 2 k2 2 = − 1 ± 1 + Δ1 4 ( ) (IV. Se introduc în continuare notaţiile: k 2 k 2 k − 2 − k 2 k λ2 1 + Δ1 + 1 = δ = 4 2 +1 = k 2 2 k2 λ + 4 2 k λ2 1 + Δ1 − 1 = γ = 4 2 −1 = k 2 2 k2 λ − 4 2 k λ2 k2 2 1 + Δ1 + 1 = −δ = − 4 2 + 1 = − λ2 + 2 4 k 1 + Δ1 − 1 = −γ = − 2 (IV. aşa 85 .1.97) şi după reţinerea părţii pozitive rezultă: ⇒G=± k 2 1 + Δ1 − 1 2 H 2 = G2 + k2 k2 k2 k2 k2 2 2 2 = − 1 + 1 + Δ1 + = − 1 + 1 + Δ1 + 2 = 1 + 1 + Δ1 2 4 2 4 4 ( ) ( ) ( ) (IV.3. r4 am obţinut aceeaşi formă.98) (IV.101) este următoarea: Când k = 0 (deci nu există forţa P) rezultă: γ = δ = λ şi soluţia (IV. r2.101) capătă exact forma soluţiei corespunzătoare grinzilor pe mediu elastic.100) k λ2 k2 4 2 − 1 = − λ2 − k 2 4 Deci soluţia ecuaţiei omogene va fi de forma: y om = e γx (C1 cos δx + C 2 sin δx ) + e −γx (C3 cos δx + C 4 sin δx ) (IV.96) (IV.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ⎛ 2 k2 ⎞ k4 2 k4 2 4 2 2 Δ1 = 0 ⎟= 4G ⎜ G + Δ1 ⇒ 4G + 2G k − ⎜ 2 ⎟ 4 4 ⎝ ⎠ 2 (IV.58) r1. IV.

105) şi egalând cu (IV.106) Sumând expresiile (IV.106) rezultă: 86 .11 de mai jos.104) şi (IV.105) în care β = k reprezintă rigiditatea mediului elastic care depinde de constanta a elastică a reorturilor izolate k şi de distanţa dintre ele a.104) Energia provenită din răspunsul elastic al mediului este: Ui = β 1l/m β l/m 2 β l/m 2 β 21 l 2 mπx dx = C1 ∫ βy ydx = ∫ y dx = ∫ C1 sin 2 0 2 0 2 0 l 2 2m (IV.102) Pentru deformata y se poate considera următoarea formă: y = C1 sin mπx ⎫ ⎪ l ⎪ mπ mπx ⎪ y' = C1 cos ⎬ l l ⎪ m 2π 2 mπx ⎪ y' ' = −C1 2 sin l l ⎪ ⎭ 2 (IV. Lucrul mecanic efectuat de forţa critică poate fi scris astfel: Pcr l / m 2 Pcr l / m 2 m 2π 2 Pcr 2 m 2π 2 1 l 2 mπ Ul = cos x= C1 ∫ y' dx = ∫ C1 2 0 2 0 l2 l 2 l2 2 m (IV.103) Înlocuind relaţiile (IV.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE cum este arătat în figura IV. Figura IV.11 Energia provenită din deformaţia prin încovoiere a barei se poate scrie sub forma: Ui M = ∫ EI (y' ' ) dx 2 0 l/m (IV.103) în (IV.102) se obţine: Ui M C1 EI m 4π 4 1 l EI l / m m 4π 4 2 mπ = C1 sin xdx = ∫ 2 0 l4 l 2 l4 2 m 2 (IV.

Valoarea limită a mărimii β se găseşte din condiţia ca la această valoare limită.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE EI m 4π 4 l l 2 β + C1 C1 2 2 2 2 l 4 2m 2 2m = π EI ⋅ m + βl → Pcr = 1 2 m 2π 2 l l2 m 2π 2 C1 2 l 2 2m 2 (IV. Aceasta este cazul banal al flambajului unei bare articulate. Deci se poate scrie: 1+ βl 4 βl 4 βl 4 =4+ 4 ⇒ =4 π 4 EI π 4 EI π EI (IV. β furnizează informaţii cu privire la rezemarea elastică a barei.108) În relaţia de mai sus “m” este numărul de semiunde sinusoidale în care poate fi împărţită bara flambată. bara poate flamba fără să prezinte puncte intermediare de inflexiune. Dacă 0 < β << 1 şi considerând m =1 în ecuaţia (IV.107) π 2 EI ⎛ 2 1 βl 4 ⎞ ⇒ Pcr = 2 ⎜ m + 2 4 ⎟ l ⎜ m π EI ⎟ ⎝ ⎠ (IV. I sunt caracteristicile intrinseci ale barei.109) Scriind aceeaşi ecuaţie când numărul de semiunde trece de la m la m +1 vom obţine valoarea limită a lui β pentru acest caz: βl 4 2 βl 4 βl 4 2 ⇒ = m 2 (m 2 + 1) (IV.108) să dea aceeaşi valoare şi pentru m = 1 sau m = 2.108) care dă valoarea încărcării critice Pcr poate fi scrisă şi sub forma: 87 . E.110) m + 2 4 = (m + 1) + 2 4 4 π EI m π EI (m + 1) π EI 2 Relaţia (IV. se ajunge la situaţia în care forţa din ecuaţia (IV. iar l. forţa P dedusă din ecuaţia (IV. Pentru determinarea numărului de semiunde pentru care expresia de mai sus a încărcării critice este minimă considerăm pentru început cazul pentru care nu avem mediu elastic şi deci m=1. Dacă β > 1.108) este mai mica pentru m = 2 decât pentru m = 1 şi deci bara va flamba cu două semiunde egale.108) se poate observa că dacă mediul elastic este foarte flexibil.

3.101) a ecuaţiei omogene.113) Din cele arătate mai sus se poate observa că forţa critică de pierdere a stabilităţii pentru o bară cu reazeme marginale aşezată pe mediul elastic este de două ori mai mare decât pentru o bară dublu articulată de lungime l/m.111) L fiind cunoscută în literatură sub denumirea de lungime redusă. aşa cum s-a arătat mai înainte. Caracteristicile barei şi ale mediului elastic sunt definite.69) este îndeplinită. Valorile lungimii reduse pot fi obţinute pe baza unor tabele de valori în care au fost stabilite rapoarte L/l în funcţie de valori Din ecuaţia mai poate scrie: βl 4 l EI = m 4 sau = π4 4 π EI m β βl 4 . Se disting trei cazuri posibile: a) Cazul barei cu reazeme marginale rezemată pe mediul elastic. Formulele precedente pot fi utilizate şi în cazul unei rezemări discrete elastice a barei cu condiţia ca mărimile ce definesc bara şi mediul elastic să conducă la cazul în care unei semiunde a barei flambate să-i corespundă cel puţin trei reazeme elastice.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE Pcr = π 2 EI L2 (IV. γ. λ. IV.112) şi introducând valoarea de mai sus pentru m în relaţia (IV. δ. ecuaţia se 4 π EI (IV. prin mărimile: k.1.108) a lui P se obţine: Pcr = 2m 2π 2 EI l2 (IV.2 Program de calcul pentru determinarea valorii încărcării critice În studiul problemei de stabilitate se porneşte de la soluţia (IV. deoarece se constată că pentru cazurile frecvente din practică relaţia (IV. 88 . 16EI βl 4 2 = m 2 (m 2 + 1) neglijând pe 1 în raport cu m.

12 În cazul a) condiţiile de margine sunt: ⎧y = 0 x=0: ⎨ ⎩M = 0 ⎧y = 0 x=l: ⎨ ⎩M = 0 (IV. λ. (IV. c) Cazul barei fără reazeme marginale şi rezemată pe mediul elastic cazul forţelor conservative.114) Ţinând seama de mărimile exprimate anterior k. şi de relaţiile (IV. γ .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE b) Cazul barei fără reazeme marginale şi rezemată pe mediul elastic cazul forţelor neconservative.52) şi (IV.101) sistemul de ecuaţii omogen la care se ajunge este următorul: 89 . δ. a) b) c) Figura IV.51).

adică anulând determinantul. se pot introduce următoarele condiţii limită: ⎧M = 0 ⎪ x=0: ⎨ dv d 3v ⎪T = −EI 3 = P dx dx ⎩ ⎧M = 0 ⎪ x=l: ⎨ dv d 3v ⎪T = −EI 3 = P dx dx ⎩ (IV. În cazul b) al forţelor neconservative se pot scrie următoarele condiţii de margine: ⎧M = 0 x=0: ⎨ ⎩T = 0 ⎧M = 0 x=l: ⎨ ⎩T = 0 (IV.118) În mod similar obţinerii sistemului de ecuaţii (IV.117) În situaţia forţelor conservative. Prima valoare nulă pentru Δ' va conduce deci la soluţia căutată.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE ⎧C1 + C 3 = 0 ⎪ 2 2 2 2 ⎪C1 (γ − δ ) + 2C 2 γδ + C 3 (γ − δ ) − 2C 4 γδ = 0 (IV.115) de mai sus.115) ⎪ γl −γl ⎨e (C1 cos δl + C 2 sin δl ) + e (C 3 cos δl + C 4 sin δl ) = 0 ⎪e γl [(γ 2 − δ 2 )cos δl − 2γδ sin δl ]C + e γl [(γ 2 − δ 2 )sin δl + 2γδ cos δl ]C + 1 2 ⎪ ⎪e γl [(γ 2 − δ 2 )cos δl + 2γδ sin δl ]C 3 + e −γl [(γ 2 − δ 2 )sin δl − 2γδ cos δl ]C 4 = 0 ⎩ Rezolvând sistemul (IV.116) Aceste condiţii conduc la următorul sistem omogen de ecuaţii liniare: ⎧C1(γ2 − δ2 ) + 2C2γδ + C3 (γ2 − δ2 ) − 2C4γδ = 0 ⎪ 2 2 2 2 2 2 2 2 ⎪C1γ(γ − 3δ ) + C2δ(3γ − δ ) − C3γ(γ − 3δ ) + C4δ(3γ − δ ) = 0 ⎪eγl [(γ2 − δ2 )cosδl − 2γδsinδl ]C + eγl [2γδcosδl + (γ2 − δ2 )sinδl ]C + ⎪ 1 2 ⎨ −γl 2 2 −γl 2 2 δ ⎪+ e [(γ − δ )cosδl + 2γδsinδl ]C3 + e [(γ − δ )sinδl − 2γδcos l ]C4 = 0 ⎪eγl [(γ3 cosδl − 3γδ2 cos l − 3γ2δ sinδl + δ3 sinδl )C + (3γ2δ cosδl − δ3 sinδl + γ3 sinδl − 3γδ2 sinδl )]C + δ 1 2 ⎪ −γl 3 2 ⎪+ e [(− γ cosδl + 3γδ cosδl − 3γ2δ sinδl + δ3 sinδl )]C3 + e−γl [(3γ2δ cosδl − δ3 cosδl − γ3 sinδl + 3γδ2 sinδl )]C4 ⎩ (IV.118) se obţine şi sistemul de ecuaţii ce corespunde acestui ultim caz şi care este prezentat mai jos: 90 . În mod similar se rezolvă şi celelalte două cazuri corespunzând barei fără reazeme marginale şi rezemată pe mediu elastic (forte neconservative – cazul b) şi conservative – cazul c)). cazul c). se ajunge în cele din urmă la o ecuaţie transcendentă în k (adică în P) care se poate rezolva de exemplu printr-o reprezentare grafică în paşi foarte mici a funcţiei Δ' (determinantul sistemului de ecuaţii) pentru diferite valori ale lui k (deci ale lui P).

13 Reazemele elastice ale tălpii superioare sunt constituite din cadrele transversale realizate din antretoaze şi montanţi (Fig. Schemele logice şi programele sursă sunt date în Anexă.00 Figura IV. În aceeaşi figură este reprezentată şi secţiunea transversală a tălpii superioare considerate.47 55. EXEMPLU NUMERIC Pentru exemplificare să consdeirăm talpa superioară a unei structuri de pod cu grinzi metalice cu zăbrele ale cărei formă şi dimensiuni generale sunt date în figura IV. care furnizează valoarea încărcării critice pentru grinda aşezată pe mediu elastic ce are şi reazeme marginale. 91 .14). A-A A A 8. IV.13.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ⎧C 1 (γ 2 − δ 2 ) + 2C 2 γδ + C 3 (γ 2 − δ 2 ) − 2C 4 γδ = 0 ⎪ 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 ⎪C 1γ (γ − 3δ + k ) + C 2 δ (3γ − δ + k ) − C 3 γ (γ − 3δ + k ) + C 4 δ (3γ − δ + k ) = 0 ⎪e γl [(γ 2 − δ 2 ) cos δl − 2γδ sin δl ]C + e γl [2γδ cos δl + (γ 2 − δ 2 ) sin δl ]C + 1 2 ⎪ ⎪ −γl 2 − γl 2 2 2 ⎨+ e [(γ − δ ) cos δl + 2γδ sin δl ]C 3 + e [(γ − δ ) sin δl − 2γδ cos δl ]C 4 = 0 ⎪e γl [γ (γ 2 − 3δ 2 + k 2 ) cos δl + δ (δ 2 − 3γ 2 − k 2 ) sin δl ]C + e γl [ δ (3γ 2 − δ 2 + k 2 ) cos δl + 1 ⎪ ⎪γ (γ 2 − 3δ 2 + k 2 ) sin δl ] C 2 + e −γl [γ (3δ 2 − γ 2 − k 2 ) cos δl + δ (δ 2 − 3γ 2 − k 2 ) sin δl ]C 3 + ⎪ −γl 2 2 2 2 2 2 ⎪e [δ (3γ − δ + k ) cos δl + γ (3δ − γ − k ) sin δll ]C 4 = 0 ⎩ (IV.119) Pe baza considerentelor teoretice prezentate anterior au fost realizate programele de calcul PASFOR şi GRIMEL.

1 × 10 × 37588 × 10 2 × 2.1 × 107 tf/m2).1 × 8.47 + 7 −8 3 × 2.57 tf/m2 5.47 5.15 tf/m În relaţia de mai sus intervin următoarele mărimi: h d E Im Ia este înălţimea grinzilor principale. este momentul de inerţie al secţiunii transversale a antretoazelor.15 = = 6. după cum urmează: 92 . reprezintă distanţa dintre axele grinzilor principale. este momentul de inerţie al secţiunii transversale a montanţilor. deci de distanţa dintre cadre.14 Reacţiunea unitară a reazemului (ţinând cont de caracteristicile geometrice ale secţiunilor transversale ale montanţilor şi antretoazelor) este: r = 1 y = 1 h dh + 3EI m 2EI a 3 2 = 1 8. pe baza relaţiei: β= r 36.5 5.5 y Momentul de inerţie al secţiunii transversale a tălpii superioare a fost considerat ca o medie ponderată a momentelor de inerţie ale tronsoanelor din care este alcătuită talpa superioară. ţinând cont de distanţa dintre două reazeme elastice consecutive. este modulul de elasticitate al oţelului (E = 2.1 × 10 7 × 435910 × 10 − 8 3 2 = 36. Reacţiunea pe unitatea de lungime a reazemelor elastice se poate stabili. reprezintă deplasarea în sens transversal a tălpilor superioare cauzată de aplicarea unor forţe unitare la capetele montanţilor.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE Figura IV.

52 tf 2 2 ⎜ ⎟ l ⎝ m π EI ⎠ 44 1. aici neavând semnificaţia generală de deplasare).3.115) în funcţie de paşii de forţă.43 2 2 Această valoare a lui m introdusă în ecuaţia (IV.84 = = 1.115) şi ţinând seama de mărimile ale căror expresii au fost prezentate în paragraful IV.15.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE I TS = i =1 4 ∑ Ii li i =1 4 ∑ li = 4 l 1 (2 × 79305 + 2 × 121588 ) 79305 + 121588 = = 100446 .43 + ⎟ = 849. Pornind acum. de la ecuaţia (IV.115).98 ⎞ 2 ⎜m + 2 4 ⎟ = ⎜1.1× 10 7 × 100446 . în momentul pierderii stabilităţii. Ecuaţia de gradul al doilea este: m 2 + m − 3.46 = 0 →m= − 1 ± 1 + 13.84 − 1 + 14. Această valoare obţinută conform programului de calcul este Pcr = 747 tf.112) βl 4 2 = m 2 (m 2 + 1) şi ţinând seama de caracteristicile tălpii superioare 4 π EI se obţine o ecuaţie de gradul al II-lea în m care rezolvată furnizează numărul de semiunde m ale barei.1 şi furnizând (pe baza programului de calcul PASFOR) un număr de paşi de forţă ca una din datele de intrare ale programului GRIMEL s-a obţinut o reprezentare grafică a funcţiei determinant al sistemului de ecuaţii (IV. pentru o confruntare cu programul propus.109) conduce la următoarea valoare a încărcării critice Pcr: Pcr = π 2 EI ⎛ 2 1 βl 4 ⎞ π 2 × 2.Δ' este prezentat în figura IV. Valoarea abscisei pentru care funcţia determinant se anulează reprezintă chiar valoarea încărcării critice pentru care bara aşezată pe reazeme elastice îşi pierde stabilitatea. Δ' fiind valoarea determinantului sistemului de ecuaţii (IV.43 2 ⎠ ⎝ deci o valoare destul de apropiată de cea obţinută cu programul de calcul GRIMEL. (Graficul P . 93 .50 × 10 −8 ⎛ 11.50 cm 4l 1 2 Considerând sistemul de ecuaţii (IV.

2 -1.6 Δ' -0.8 -1.4 5 Pasi de forta P[tf] 720.00001 -0.110): 94 756.4 -0.00003 -0. care furnizează valoarea raportului L/l pe baza raportului βl 4 16EI .00 738.65 m.0 -1.00004 -0. Forţa critică Pcr rezultă în acest caz utilizând relaţia (IV. De aici valoarea lungimii reduse este (în funcţie de lungimea teoretică a barei): L = 16.00006 Figura IV.96 şi interpolând liniar în tabele se obţine valoarea raportului L/l = 0.00 747.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE VARIATIA 185 95 Δ' IN FUNCTIE DE PASII DE FORTA P 275 365 455 545 635 725 0.00005 -0.15 O valoare şi mai apropiată de cea obţinută în urma calculului prin program este cea obţinută pe baza tabelelor de valori din [101].2 -0.00 .3784.0 -0.00002 -0.00 729. Valoarea acestui raport pentru cazul considerat este 72.00 0.00000 -0.

ale căror caracteristici vor fi prezentate ulterior.16 Se consideră că valoarea totală a deplasării din încovoiere a axei grinzii provine din imperfecţiunea iniţială (e(x)).97 tf L2 16.2.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Pcr = π 2 EI π 2 × 2. IV. Deci se poate scrie relaţia: V = e(x) + y(x) Se ştie că (presupunând EI=constant): dM =T dx dT d 2V = −q ( x ) + P 2 + β y dx dx 2 d y M d 4y 1 ⎛ d 2M ⎞ 1 =− ⇒ 4 =− ⎜ 2 ⎟=− 2 ⎜ dx ⎟ dx EI dx EI ⎝ EI ⎠ (IV.3. Utilizând două tipuri de elemente finite (BM3 şi BAR2). valoarea forţei critice de flambaj găsite a fost Pcr = 751.16.1 × 10 7 × 100446 . Figura IV.45 tf.1 Determinarea încărcării critice Pentru analizarea problemei se consideră o grindă aşezată pe mediu elastic conform schemei din figura IV.120) (IV.3.50 × 10 −8 = = 750. care va fi descris într-un capitol ulterior al lucrării. la care se adaugă deformaţia suplimentară cauzată de efectul forţelor de compresiune (y(x)). după înlocuirea lui V(x) = e(x) + y(x) obţinem: 95 .121) ⎡ ⎤ d 2V ⎢− q( x ) + P dx 2 + βy ⎥ ⎣ ⎦ Trecând în membrul stâng..2 Statica de ordinul II a barei comprimate cu imperfecţiuni aşezată pe mediu elastic IV.65 2 O altă analiză a fost făcută cu ajutorul programului cu elemente finite LUSAS.

126) Termenul din partea dreaptă devine: P − EI ⎛ π2 πx ⎞ k 2π 2 πx ⎟ = 2 e0 sin ⎜ − 2 e0 sin ⎟ ⎜ l l ⎠ l l ⎝ (IV.127) O soluţie particulară a ecuaţiei diferenţiale (IV. când rezultă: (IV. 96 . Dacă de exemplu e = e0 sin → q fictiv = P π2 πx e0 sin 2 l l πx l (IV.125) (IV.123) şi poate fi considerat similar cu o încărcare fictivă: d 2e q fictiv ( x ) = −P 2 dx (IV.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE d 4y P d 2y β q( x ) P d 2 e + + − y= dx 4 EI dx 2 EI EI EI dx 2 (IV.128) (IV.122) prezentată anterior este: y = C sin πx şi înlocuind în ecuaţia diferenţială de ordinul patru rezultă: l ⎡ π4 ⎤ π2 ⎞ πx k 2π 2 πx 2⎛ 4 = 2 e0 sin ⎢C 4 + k ⎜ − C 2 ⎟ + 4 λ C ⎥ sin ⎜ ⎟ l ⎠ l l l ⎝ ⎣ l ⎦ k 2π 2 e0 l2 ⇒C = 4 π ⎛ l2 P ⎞ ⎜1 − 2 ⎟ + 4 λ4 4 ⎜ l ⎝ π EI ⎟ ⎠ P P l2 e0 e0 2 Pcr C = EI π = P P 1− 1− Pcr Pcr (IV.129) O verificare de principiu se poate face considerând λ = 0 .124) şi problema se rezolvă ca şi în cazul precedent dar cu o încărcare dată q(x)fictiv.130) ceea ce constituie un rezultat cunoscut.122) În cazul în care q(x) lipseşte şi toată solicitarea provine din excentricităţi (adică din deformata iniţială) membrul drept devine: − P d 2e EI dx 2 (IV.

134) De aici rezultă aceeaşi expresie pentru încărcarea critică ca cea prezentată în subcapitolele precedente: π 2 EI 2 ⎛ 4 λ4 l 4 ⎞ ⇒ Pcr = 2 m ⎜1 + 4 4 ⎟ ⎜ l mπ ⎟ ⎝ ⎠ (IV.2.2 Modelul simplificat de abordare cu I = Iech Pornind de la relaţiile stabilite mai sus problema poate fi studiată în următoarele variante.3. devine imperios necesar ca numitorul lui C să fie nul.17 : 97 .131) procedând ca mai înainte se obţine următoarea expresie a constantei C: k 2 m 2π 2 e0 l2 ⇒C = 4 4 mπ ⎛ l2 P ⎞ ⎜1 − 2 2 ⎟ + 4 λ4 4 ⎜ l m π EI ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ d 2 y d 2e ⎞ ⎛ d 2V π2 π2 ⎞ π = −EI ⎜ 2 + 2 ⎟ = −EI ⎜ − C 2 − e0 2 ⎟ sin x = 2 ⎜ dx ⎟ ⎜ ⎟ dx dx ⎠ l l ⎠ l ⎝ ⎝ 1 1 π 2 EI π π 2 EI = 2 (C + e0 ) sin x = 2 e0 = MI P P l l l 1− 2 1− 4 Pcr π EI ⎛ βl ⎞ ⎜1 + 4 ⎟ 2 ⎜ π EI ⎟ l ⎝ ⎠ (IV. Introducând expresia obţinută pentru constanta C (IV.108) prezentată în paragrafele anterioare pentru m=1. Deci se poate scrie că: m 4π 4 ⇒ l4 ⎛ l2 P ⎞ ⎜1 − 2 2 ⎟ + 4 λ4 = 0 ⎜ m π EI ⎟ ⎝ ⎠ (IV.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Dacă deformata iniţială se alege de forma unei sinusoide cu mai multe semiunde: e = e0 sin mπx l (IV. conform figurii IV.132) în expresia soluţiei particulare y a ecuaţiei diferenţiale şi punând condiţia ca deformaţia maximă să devină infinită pentru valoarea Pcr.135) IV.132) Se poate arăta că momentul încovoietor în statica de ordinul II este: M II (x ) = −EI (IV.133) În relaţia de mai sus s-a utilizat expresia (IV.

c) Grindă rezemată pe mediu elastic.101) (pentru discriminant negativ) la care se adaugă soluţia particulară: 98 . comportând o imperfecţiune iniţială fără reazeme marginale (cazul forţelor conservative).131). b) Grindă rezemată pe mediu elastic. condiţiile de margine se pot scrie astfel: ⎧M = 0 x = 0: ⎨ ⎩T = 0 ⎧M = 0 x = l: ⎨ ⎩T = 0 (IV. a) b) c) Figura IV. Pornind de la expresia determinantului ecuaţiei caracteristice a ecuaţiei dieferenţiale (IV.53) (în care q(x) este considerat 0) şi presupunând că excentricitatea iniţială a barei este o sinusoidă cu o singură semiundă dată de relaţia (IV.136) Soluţia ecuaţiei este dată de relaţia (IV. comportând o imperfecţiune iniţială şi având reazeme rigide la capete. comportând o imperfecţiune iniţială fără reazeme marginale (cazul forţelor neconservative).CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE a) Grindă rezemată pe mediu elastic.17 Să considerăm ca exemplu cazul c).

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE y = e γx (C1 cos δx + C 2 sin δx ) + e −γx (C 3 cos δx + C 4 sin δx ) + C sin mπ x l (IV.ymax. din rezolvarea 3 dx l l sistemului de ecuaţii se obţin constantele C1. l Ţinând seama de expresia constantei C se poate găsi o curbă de variaţie P . deci: 99 . aşadar 2 dx l l sistemul de mai sus este omogen.140) Pe măsură ce forţa P creşte (adică k2 creşte). C2.137) Relaţiile de calcul pentru momentul încovoietor şi forţa tăietoare sunt: ⎧ d 2y ⎪M = −EI dx 2 ⎪ ⎨ 3 ⎪T = −EI d y ⎪ dx 3 ⎩ (IV. Dacă dimpotrivă considerăm cazul a) al grinzii cu reazeme marginale. creşte şi deplasarea y şi tinde spre infinit când numitorul expresiei de mai sus este nul. adică C1 = C2 = C3 =C4 =0 şi rămâne soluţia ecuaţiei y = y = C sin mπ x (pentru mai multe semiunde ale excentricităţii iniţiale). pentru condiţiile de margine scrise mai sus conduc la anularea soluţiei particluare. condiţiile de margine sunt: ⎧y = 0 x = 0: ⎨ ⎩M = 0 ⎧y = 0 x = l: ⎨ ⎩M = 0 (IV. În cazul în care se presupune că excentricitatea iniţială are o singură semiundă: k 2π 2 e0 π l2 sin x ⇒y= 4 l π ⎛ l2 P ⎞ ⎜1 − 2 ⎟ + 4 λ4 4 ⎜ ⎟ l ⎝ π EI ⎠ (IV. Deci.139) În cazul discriminatului negativ. C3 şi C4.138) Se obţine astfel un sistem de patru ecuaţii cu patru necunoscute care nu este omogen deoarece T=0 nu anulează termenul cu soluţia particulară: 3 d 3y π 3 π = −Cm 3 cos x nici pentru x = 0 şi nici pentru x = l. deoarece y = C sin mπ x şi l mπx d 2y m 2π 2 = −C 2 sin se anulează şi pentru x = 0 şi pentru x = l.

pentru determinarea eforturilor unitare pe secţiunea elementului de bară se va lucra cu I şi nu cu Iech = Iλ.142). soluţia ecuaţiei diferenţiale este dată de relaţia (IV. dar având alt moment de inerţie echivalent ( I echiv = I λ ) dat de expresia: ⎛ 4 λ4 l 4 ⎞ I = I ⎜1 + ⎟ ⎜ π4 ⎟ ⎝ ⎠ λ (IV. ale cărei caracteristici geometrice sunt cunocute se poate studia de aceeaşi manieră cu o bară simplu rezemată. cu forţe neconservative.143) şi scriind că: d 2y = −EI − C1α 2 cos αx − C 2 α 2 sin αx − C 3 β 2 cos βx − dx 2 π2 π − C 4 β 2 sin βx − C 2 sin x l l 3 d y T = −EI = −EIC1α 3 sin αx − C 2 α 3 cos αx + C 3 β 3 sin βx − dx 3 π3 π − C 4 β 3 cos βx − C 3 cos x l l M = −EI (IV. dar ţinând seama de faptul că momentul de inerţie se modifică conform relaţiei (IV. Se poate spune că soluţia găsită corespunde cu cea pentru o grindă dublu articulată.53) este pozitiv şi considerând cazul barei fără reazeme marginale. Trebuie ţinut cont însă de faptul că.144) rezultă sistemul de ecuaţii de mai jos: 100 . Rescriind condiţiile de margine vom avea: ⎧M = 0 x = 0: ⎨ ⎩T = 0 ⎧M = 0 x = l: ⎨ ⎩T = 0 (IV. deci cazul b).142) Din cele arătate până acum se poate concluziona că o bară aşezată pe mediu elastic. Dacă se presupune acum că discriminantul ecuaţiei (IV.141) Din relaţia de mai sus se observă că valoarea încărcării critice pentru bara rezemată pe mediu elastic este mai mare decât cea corespunzând barei simplu rezemată pentru care λ = 0.66) la care se adaugă soluţia particulară.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE π4 + 4 λ4 4 π 2 EI P λ = l ⇒ Pcr = 2 k2 = π2 l EI 2 l ⎡ 4 λ4 l 4 ⎤ ⎢1 + π 4 ⎥ ⎣ ⎦ (IV.

cu reazeme marginale şi având o imperfecţiune iniţială. − valoarea excentricităţii iniţiale e0. C2. − caracteristicile geometrice ale barei şi materialul din care este confecţionată: E. IV.145) Din sistemul de mai sus se deduc constantele C1. fie prin intermediul relaţiei (IV.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ⎧C1α 2 + C 3 β 2 = 0 ⎪ 2 2 2 2 ⎪C1α cos αl + C 2 α sin αl + C 3 β cos βl + C 4 β sin βl = 0 3 ⎪ ⎨− C 2 α 3 − C 4 β 3 − C π3 = 0 l ⎪ ⎪ π3 ⎪C1α 3 sin αl − C 2 α 3 cos αl + C3 β 3 sin βl − C 4 β 3 cos βl + C 3 = 0 ⎩ l (IV. fie prin intermediul relaţiei (IV. λ. l. 101 . − caracteristicile elastice ale terenului. δ. Calculul mărimii ymax se poate face dând diferite valori încărcării P şi calculând la fiecare pas valorile mărimilor k. În cazul c) al forţelor conservative condiţia ce se schimbă este aceea că: T ≠ 0 → T = −EI d 3y dy =P dx 3 dx (IV. Trebuie menţionat faptul că şi acest program de calcul se utilizează în legătură cu programul de calcul PASFOR.146) şi în final se ajunge la un sistem de ecuaţii similar cu sistemul (IV.145).3 Program de calcul pentru determinarea valorii încărcării critice În scopul găsirii formei curbei P . prin mărimea β . − numărul de semiunde ale excentricităţii barei. I. C3 şi C4. ale cărui schemă logică şi sursă sunt de asemenea prezentate în Anexa acestei cărţi.ymax pentru cazul grinzii rezemate pe mediu elastic. − paşii de forţă (incrementrul forţei) P (tf). γ. Datele de intrare ale programului de calcul le constituie următorii parametrii: − secţiunile unde se calculează ymax.3. m.66).68) la care se adaugă bineînţeles soluţia particulară a ecuaţiei diferenţiale.2. a fost întocmit programul de calcul GRINEL. prin parametrul x (distanţă).

1 0.CAPITOLUL IV CALCULUL DE ORDINUL II ŞI DE STABILITATE AL BAREI IZOLATE − numărul de paşi până la atingerea forţei critice.ymax prezentate în figura IV. pentru diverse valori ale numărului de semiunde m. aşa cum rezultă şi prin efectuarea calcului cu ajutorul tabelelor de valori (adică utilizând relaţia (IV. DIAGRAMA P .15 0.111).05 0 5 75 145 215 285 355 425 495 565 635 705 775 845 915 985 1055 1125 1195 1265 1335 Pasi forta [tf] Figura IV.86. Din graficul prezentat se poate observa că valoarea minimă a lui m.4 0.18 (pentru m=1). EXEMPLU NUMERIC Considerând drept obiect de studiu tot talpa superioară a grinzii prezentată în paragraful precedent au fost obţinute curbele P . este 1. cât şi pentru cazul grinzii simplu rezemate.19 sunt prezentate curbe de variaţie a deplasărilor maxime ymax în funcţie de paşii de forţă.2 0.ymax 0. atât pentru cazul grinzii rezemate pe mediu elastic cu reazeme marginale.35 0. În figura IV. pentru care se obţine încărcarea critică de ≈ 750 tf .3 Grindå rezematå pe mediu elastic Grindå simplu rezematå Deplasarea ymax [m] 0.25 0. np.18 102 .

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE CURBE DE VARIATIE P .19 103 .15 m=1.05 0 5 65 125 185 245 305 365 425 485 545 605 665 725 785 845 905 965 1025 1085 1145 1205 1265 1325 1385 Pasi de fortå [tf] Figura IV.1 0.1 m=1.25 m=1 0.86 m=2 m=3 0.2 m=1.ymax pentru diferite valori ale numårului de semiunde 0.4 Deplasåri [m] 0.2 m=1.

sau al podurilor pe grinzi cu inimă plină calea jos la care înălţimea grinzilor este de asemenea importantă. Studiul fenomenelor de acest tip a condus la concluzia că structurile de poduri metalice cele mai periclitate sunt în general cele pentru care nu există elemente transversale de legatură suficient de rigide între grinzile principale portante. voalarea tolelor) sau. caz în care se spune că fenomenul caracterizează instabilitatea locală (flambajul local al elementelor uniaxiale. stâlpilor) sau parţial comprimate (cazul grinzilor). ci printr-un criteriu de stabilitate de formă. studiul stabilităţii unui sistem constă în determinarea încărcării exterioare pentru care sistemul se află în echilibru metastabil. Aşa cum s-a precizat anterior. încărcare care a fost denumită încărcare critică. iar semicadrele transversale sunt 104 . şaibă. datorită depăşirii încărcării critice a unui element se ajunge la depăşirea capacităţii portante a structurii în ansamblul ei. Acesta este cazul podurilor pe grinzi principale cu zăbrele sau arce cu înălţime mare. Cercetările teoretice şi experimentale efectuate în decursul timpului au condus la ideea că o structură îşi poate pierde stabilitatea prin depăşirea încărcării critice pe element. la care calea este situată la partea inferioară şi nu există contravântuire superioară. cel al limitei elastice. situaţie în care avem de-a face cu fenomenul de instabilitate generală (flambajul general al tălpii comprimate la podurile metalice).CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE V. În majoritatea cazurilor rezistenţa ultimă a elementelor comprimate nu mai este definită printr-un criteriu de rezistenţă.1 GENERALITĂŢI O structură metalică este în cele mai multe dintre cazuri realizată din elemente liniare (tip bară) sau plane (tip placă. membrană) care pot fi total comprimate (cazul coloanelor.

Teoria liniară a flambajului elastic este bazată pe abordarea fenomenului de pierdere a stabilităţii prin bifurcarea echilibrului. rezultând o ecuaţie diferenţială de forma: 105 . În cadrul acestei teorii este tratat cazul barei drepte simplu rezemate comprimate.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE singurele elemente structurale care participă la limitarea deformaţiilor în plan transversal ale tălpilor superioare comprimate.1 În figura V. Determinarea încărcării critice. iar modelul de calcul ce a stat la baza acestei teorii a fost prezentat în capitolul III. În 1744 Euler a stabilit teoria liniară a flambajului elastic. Poziţiile barei determinate de puncte intermediare situate pe cele două porţiuni de dreaptă îngroşate din figura V.1 deplasările barei au fost notate generic cu u pentru a face mai uşor legătura cu aspectele calitative privind curbele P-u preznetate şi discutate în capitolul II. în cadrul teoriei liniare a flambajului elastic. ceea ce înseamnă că în curba efort axial-deformaţie (P-u) apare un punct de bifurcare (a se vedea capitolul II). are la bază o ecuaţie de echilibru a momentelor exterioare şi interioare pentru o bară dublu articulată comprimată. Figura V. studiul având la bază o serie de ipoteze simplificatoare care de asemenea au fost prezentate în capitolul III. de ordonată P=Pcr.1 reprezintă de fapt stări de echilibru posibile.

zvelteţea barei.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE EI d 2y + Ny = 0 dx 2 (V.5. al unei bare ideale şi al unei bare realizate pe cale industrială. Pe baza încărcării critice Euler a fost stabilită şi expresia efortului unitar normal critic: σ cr N cr π 2 EI π 2 E = = 2 = 2 A l A λ (V. care introdusă în ecuaţia diferenţială şi integrată ţinând cont de condiţiile de rezemare a condus la următoarea expresie a încărcării critice de flambaj sau încărcării Euler: N cr = N E = π 2 EI l2 (V. o funcţie de tip sinusoidal. i Reprezentarea grafică a acestei relaţii a condus la descoperirea hiperbolei lui Euler a cărei formă a fost prezentată în figura III. Dacă însă relaţia de mai sus se reprezintă grafic pentru trei cazuri: cel al materialului infinit elastic. Figura V.2 106 .2. Euler a propus pentru funcţia y a deplasărilor.1) în care y este funcţia ce descrie axa deformată a barei.3) l unde s-a notat λ = . curbele σ cr − λ au apectul celor prezentate în figura V.2) S-a demonstrat că aceeaşi expresie pentru încărcarea critică poate fi obţinută prin metoda energetică şi anume exprimând egalitatea între variaţia energiei de deformaţie datorată unei deplasări impuse şi lucrul mecanic efectuat de sarcinile exterioare.

pentru valori ale zvelteţilor λk sub λmax . multe dintre ipotezele acceptate de teoria liniară a flambajului nu se mai respectă. Se poate afirma deci teoria stabilită de Euler este insuficientă pentru determinarea rezistenţei ultime a unei bare comprimate. N cr = σ cr A . Pcr . Axele barelor realizate pe cale industrială au mici abateri şi nu mai sunt perfect rectilinii. calculul încărcării critice devine o problemă de deformaţii (se ajunge la valori inacceptabile ale săgeţilor) şi nu de rezistenţă. iar pe măsură ce zvelteţile scad. 107 . în practică. − mărimea deformaţiilor iniţiale ale elementelor structurale. Acest lucru a condus la concluzia că valorile forţelor axiale N k = σ k A . dar care este mai mică decât încărcarea critică Pcr . pentru domeniul zvelteţilor mari. [8] a permis stabilirea expresiei încărcării critice de flambaj pentru situaţiile în care sunt utilizate bare ideale.3 [1]. De fapt. Cedarea unui astfel de produs industrial apare atunci când echilibrul între forţele exterioare şi interioare nu mai este posibil din cauza diminuării rezistenţei.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Se poate observa că pentru elementele din oţel realizate pe cale industrială. Toate aceste elemente conduc la eforturi axiale suplimentare în bare. aceste curbe se depărtează de curba stabilită de Euler. pentru zvelteţi mari. În realitate însă. aplicarea încărcărilor nu se face niciodată perfect centric. Teoria liniară a flambajului elastic [1]. când încărcarea atinge o valoare limită Pk . demonstrând în acelaşi timp şi faptul că zvelteţea λ are o mare influenţă asupra valorii încărcării critice. se situează sub valoarea încărcărilor critice de flambaj. iar în exploatare. Cazul acesta este corespunzător unei situaţii de pierdere a stabilităţii prin divergenţa echilibrului şi diagrama încărcare deplasare (săgeată) arată ca în figura V. Valorile limită ale încărcării Pk au fost stabilite pe baza rezultatelor cercetărilor teoretice şi experimentale ale Comisiei Europene pentru Construcţii Metalice (CECM) privind curbele de flambaj pentru profile industriale ce comportă imperfecţiuni. curbele de flambaj sunt apropiate de hiperbola Euler. Imperfecţiunile considerate au fost: − mărimea şi distribuţia eforturilor reziduale pe secţiunea transversală a elementelor.

108 . ţinând cont de forma secţiunii transversale. de modul de elaborare şi de geometria sa. E. − excentricitatea încărcărilor axiale aplicate.3 Pornind de la considerentele teoriei liniare a flambajului elastic.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE − variaţia limitei elastice. se poate afirma că nu este posibilă verificarea tuturor elementelor comprimate pe baxa unei singure curbe de flambaj. − valoarea modulului de elasticitate longitudinal. ţinând seama de cele două modele de pierdere a stabilităţii prin flambaj (bifurcarea echilibrului şi divergenţa echilibrului) şi având în vedere rezultatele cercetărilor CECM. Figura V. − toleranţele de laminare. Fiecare caz în parte trebuie analizat separat.

economic. În cadrul fenomenului de pierdere a stabilităţii prin flambaj. comisia CECM a abordat într-o primă fază cazul elementar al barei drepte. la determinarea cu o anumită probabilitate a încărcării critice. Pentru început au fost efectuate în paralel în 7 ţări europene peste 1000 de teste pe elemente ce conţineau defecte inevitabile apărute în practică (abateri de la forma rectilinie a axei barei. 109 . studiul influenţei zvelteţii s-a făcut pe câte un element din fiecare categorie de secţiuni (laminate. p. v. tensiuni reziduale rezultate în urma proceselor de sudare sau tratamentelor termice ale profilelor metalice laminate. iar pentru studiul influenţei formei secţiunii s-au efectuat teste pentru diferite tipuri de bare şi câteva valori ale zvelteţilor.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE V. p.1 Bazele experimentale ale curbelor europene de flambaj Comisia Europeană pentru Construcţii Metalice înfiinţată în anul 1955 a analizat comportarea elementelor structurale ale construcţiilor metalice. dimensiuni ale platbandelor ce compun secţiunea elementului situate în afara toleranţelor) care să conducă. v. scopul său fiind nu numai de a oferi soluţii avansate d. Pentru realizarea încercărilor experimentale. p. Cercetările comisiei aveau ca principal scop stabilirea unor reguli de proiectare aplicabile în toate ţările europene printr-o soluţie riguroasă d. ci şi de a contribui prin aceste soluţii la realizarea unor construcţii metalice din ce în ce mai sigure în procesul de exploatare. Programul de încercări a fost orientat în principal către elemente ale căror zvelteţi interesau în practică.2. Pentru limitarea numărului de încercări la o cifră rezonabilă. tehnic diverselor probleme apărute în practica inginerească. dublu articulată şi cu secţiune constantă. dar în special pentru valoarea de 90 a zvelteţii considerată capabilă să furnizeze împrăştierea cea mai mare a rezultatelor. ştiinţific şi satisfăcătoare d. v. tuburi rotunde şi tuburi rectangulare).2 CURBELE EUROPENE DE FLAMBAJ V. elementele au fost alese dintr-un eşantion reprezentativ al producţiei europene. ele prezentând imperfecţiuni întâlnite frecvent în practică.

Centrarea trebuia să conducă la situaţii de rezemare şi încărcare similare celor din practica execuţiei construcţiilor metalice. V. a) Profil IPE 160 b) Profil DIE 20 Figura V. Lungimea elementelor de probă a fost de 15-20 m cu excepţia tuburilor a căror lungime era de numai 7. încărcarea acestora s-a făcut continuu şi progresiv. Influenţa fiecărui parametru (excentricitate a încărcării. rezistenţa ultimă a elementelor testate a fost determinată analitic. Într-o primă etapă s-a urmarit stabilirea unei curbe experimentale bazată pe exploatarea statistică a rezultatelor provenite din studiul profilelor laminate IPE 160 (Fig.4 110 .) a fost evaluată pe baza măsurătorilor şi plecând de la aceste valori. Această curbă era deci aplicabilă profilelor care făceau parte din aceeaşi categorie cu profilul testat.5-10 m.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE Elementele utilizate trebuia să fie rectilinii deformaţia axei longitudinale fiind verificată vizual. Kg/mm2.4a). destul de redusă pentru a evita apariţia fenomenelor de piedere locală a stabilităţii şi pe de altă parte suficientă pentru a determina neinfluenţarea bazei de măsurare de către condiţiile de rezemare. În dimensionarea elementelor încercate s-a ţinut seama de următoarele considerente: lungimea lor trebuia să fie. curbură iniţială etc. unitatea de timp pentru aplicarea încărcării fiind minutul. iar cea pentru tensiunile măsurate pe secţiune. pe de-o parte. A fost impusă de asemenea o regulă în ceea ce priveşte centrarea elementelor studiate în presă şi încărcarea acestora. Pentru elementele cu secţiune în formă de T şi I centrarea s-a făcut după axa inimii.

pentru un tip de profil şi o anumită valoare a zvelteţii. În cercetările experimentale efectuate [80] s-a ţinut seama şi de variaţia limitei elastice a oţelului în funcţie de grosimea produsului laminat. calculate scăzând din valorile medii (σm). de două ori valoarea abaterii pătratice medii (2s) (Fig. s-a urmărit trasarea curbelor de flambaj în funcţie de parametri adimensionali.5 Din rezultatele obţinute până în momentul respectiv se putea concluziona [80] că forma curbei obţinute permitea aplicarea ei în condiţii bune la studiul profilelor tubulare. situaţie în care se elimina influenţa mărcii oţelului. În acelaşi timp însă.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Plecând de la premiza că rezistenţa ultimă. Pentru generalizarea aplicării rezultatelor cercetărilor însă. avea o distribuţie statistică apropiată de distribuţia Gauss. studiul profilelor laminate de grosimi mari sau al profilelor realizate prin sudură. a fost trasată curba de flambaj pe baza valorilor caracteristice (σk).5). nu a condus la rezultate bune. V. 111 . pe baza aceleiaşi curbe. Figura V.

s-a făcut pe o secţiune simetrică. B = Mρ A A (V.6). Cercetări efectuate în SUA au scos în evidenţă faptul că eforturile reziduale au o mare influenţă asupra valorii încărcării de cedare şi de aceea trebuie ţinut cont. Pentru a ţine cont de aceste elemente s-a impus ideea de a considera în studiul fenomenului de flambaj imperfecţiunile de tip geometric.2. În această situaţie ipotezele simplificatoare ale modelului bifurcării echilibrului au determinat practic inacceptarea acestuia pentru studii viitoare pe elemente de construcţie reale. Corespunzător acestor valori ale deformaţiilor au fost calculate eforturile unitare σ E +P care au condus la solicitările rezultante. şi de foarte multe ori forţa axială se aplică excentric. ţinând seama de prezenţa imperfecţiunilor. Deformaţiile specifice corespunzătoare stării de solicitări au fost notate astfel: − cele din eforturi reziduale preexistente din procesul de realizare pe cale industrială ε . E − cele din încărcări exterioare ε P . cupluri de valori ale lui M şi N. V.2 Bazele teoretice ale curbelor europene de flambaj Fiecare element realizat pe cale industrială posedă în realitate o curbură iniţială.4) şi 1 ε i (1 − εi ) − εa (1 − εa ) 1 = ⋅ P E ρ h ( 1 − εG )( 1 − εG ) 112 P E P E (V. numai faţă de o axă. Determinarea încărcării de cedare. a unei bare comprimate solicitată de o forţă axială N şi un moment încovoietor M (Fig. În ipoteza că secţiunea nu-şi modifică dimensiunile şi geometria sub influenţa încărcării exterioare N se pot calcula rapoarte alungire/curbură şi se poate deduce rigiditatea la încovoiere în domeniul elasto-plastic. M = ∫ σydA .CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE V. notată mai jos cu B: N = ∫ σdA .5) . în studiul profilelor realizate pe cale industrială şi de dispersia limitei elastice pe secţiunea transversală şi pe lungimea barei [10].

În studiu au fost utilizate perechi de curbe N − λ ceea ce semnifică faptul că încărcarea de cedare 113 . trebuie cunoscută rigiditatea la încovoiere a secţiunii parţial plastifiate. în funcţie de valoarea momentului încovoietor şi a efortului axial care solicită elementul. în stabilirea încărcării de cedare a unui element care comportă imperfecţiuni şi este comprimat axial. Concluzia ce s-a impus în urma acestui studiu a fost aceea că.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În relaţiile de mai sus ρ reprezintă curbura elementului analizat. Figura V.6 Determinarea încărcării de flambaj în funcţie de zvelteţe şi pornind de la concluziile anterioare s-a făcut printr-o iteraţie în doi paşi.

6) în care efortul unitar de flambaj Euler poate atinge valoarea limitei de elasticitate σe . S-a constatat totuşi.7 Stabilirea formei reale a curbelor de flambaj s-a făcut pornind de la fascicule de curbe ce definesc rigiditatea la încovoiere în domeniul elasto-plastic în funcţie de valoarea momentului încovoietor relativ aplicat pe secţiune (Fig. Zvelteţea λ depinde la rândul ei de zvelteţea: λe = π E σe (V. 114 . A fiind aria secţiunii elementului. un profil DIE 20 (Fig.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE a barei N este forţa axială corespunzătoare limitei de curgere σ e A . că o dependenţă între încărcarea de cedare şi limita elastică există în cazul prezenţei unei deformaţii iniţiale aşa cum este arătat şi în figura V. Deformaţia iniţială a fost considerată 1/1000 din lungimea elementului analizat.8).4b). independent de limita elastică şi prin urmare de calitatea oţelului din care este realizat elementul. V. Calculul încărcării de cedare poate rămâne. în anumite cazuri. V.7. f0 f0 Figura V.

9 Relaţiile utilizate în calcul au fost următoarele: N= N .7) 115 . pentru o grindă simplu rezemată încărcată cu o sarcină verticală q uniform distribuită şi comprimată de o forţă axială N (Fig.9). Figura V. Aσ e (V. V.8 Calculul valorilor ce definesc curba de flambaj s-a făcut iterativ [10].STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Figura V.

8 au fost trasate pentru fiecare tip de profil testat şi ele au fost numite diagrame fundamentale. extrasă din diagrame de tipul celei din figura V.8 şi împărţită la rigiditatea EI a barei elastice. (V. 2. Se consideră o zvelteţe iniţială a elementului analizat λ1 căreia îi este asociată o deplasare f 1 = f1 / h ( h fiind înălţimea secţiunii considerate) şi care poate fi exprimată prin aproximarea curbei necunsocute a deformatei printr-o sinusoidă.13) de unde rezultă valoarea zvelteţii: 116 .9) Ca deformată iniţială a grinzii încovoiate s-a considerat valoarea f0 = jl (unde j poate fi 1/2000.10) rezultă: ijπ j= h E σe (V. Se stabileşte curba momentelor încovoietoare M în ipoteza unui efort axial cunoscut şi adoptat N şi se construiesc curbele corespunzătoare de încovoiere cu ajutorul rigidităţii B la încovoiere.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE λ= λ E π σe .1/1000 sau 1/500).8) λ= l i (V. Scriind că: f0 = j λ în care f0 = f0 h (V. V.11) Etapele calculului iterativ sunt următoarele: 1.12) introducând λ1 şi η 1 şi notând f 10 = j λ1 se obţine: M = N e + η0 + η ( ) (V. Ţinând seama de faptul că există relaţia: l = iλ λ e (V. Curbe asemănătoare celei din Fig.

14) şi de asemenea η 2 . 4. atunci când λ n ≡ λ n −1 şi η n ≡ η n −1 . valori cu care se poate începe etapa următoare de iteraţie.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE λ2 = n 12f π mm (V. Figura V. Pentru o valoare constantă a lui N se ajunge la cuplul de valori λ − f . Calculul de mai sus se va face în continuare utilizând alte valori pentru efortul normal N până când se găseşte un număr suficient de cupluri de valori N − λ în domeniul zvelteţilor întâlnite în practică şi curba de flambaj se va trasa pe baza acestor valori (figura V. Curba de încovoiere obţinută şi valoarea calculată λ 2 constituie punctul de pornire pentru o a doua etapă de iteraţie.9. Semnificaţia lui mm se poate observa în figura V. 3. Compatibilitatea între săgeata nou calculată şi cea dată f 1 se realizează prin calcularea unei noi valori pentru zvelteţea intrinsecă λ 2 . iar n reprezintă numărul de iteraţii. 5.10 117 .10). Iteraţia trebuie repetată până când va exista o corespondenţă satisfăcătoare între săgeţile f m +1 şi f m şi între zvelteţile λ m +1 şi λ m . Se va obţine astfel un punct al curbei de flambaj λ = F (f ) şi întregul proces se va repeta cu valori crescătoare ale lui f 1 până când maximul acestei curbe va fi atins.

17) cu formula pentru Pcr: 118 .11 Eforturile unitare normale maxime pe secţiune se pot calcula cu relaţia: σ max P M II P Pe = + = + A W A W 1 P 1− Pcr (V. Figura V. (V.15) în care: M I = Pe . Se consideră ca stare limită de rezistenţă stadiul elastic limită. V. Secţiunea studiată este realizată dintr-un material a cărui curbă caracteristică este dată de diagrama PRANDTL (Fig. în care valoarea maximă a efortului unitar normal σ max în secţiunea cea mai solicitată atinge valoarea eforului de curgere σ c sub efectul forţei axiale de compresiune P şi a momentului încovoietor de ordinul al II-lea: M II = M I 1 P 1− Pcr (V.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE Forma curbelor de flambaj poate fi însă stabilită şi pe cale analitică [51].16) e fiind excentricitatea de aplicare a forţei de compresiune P.11). Pentru aceasta se va considera cazul unei secţiuni solicitate de o forţă axială de compresiune aplicată excentric.

lim λ 2 1− ⎜ ⎝ π 2E ⎛ σ λ2 ⎜1 − 0. Cu această notaţie rezultă: σ λ2 σ A σ σ P = 0 = 0 = 20 = 02 π E π E Pcr σ cr A σ cr λ2 (V.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE π 2 EI Pcr = 2 lf (V.21) Dacă se admite pentru σ max valoarea σ c şi se notează efortul unitar σ 0 cu σ 0. ca fiind efortul unitar normal (tensiunea) pe A Se introduce notaţia: σ 0 = secţiune.lim m ⎟ ⎠ (V.22) Prelucrând relaţia de mai sus rezultă: ⎞ ⎟ = σ 0.17) se poate scrie: ⎛ ⎜ eA 1 = σ 0 ⎜1 + ⎜ σ W 1− 0 ⎜ σ cr ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ σ max (V.18) P . fără excentricitate: 119 .lim ⎜1 + m ⎜ σ 0.lim )⎜ π 2E ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ (V.20) Făcând mai departe notaţia m = eA e = (s fiind distanţa limită a sâmburelui W s central al secţiunii considerate) relaţia de mai sus devine: ⎛ ⎜ 1 = σ 0 ⎜1 + m ⎜ σ 1− 0 ⎜ σ cr ⎝ ⎞ ⎛ ⎟ ⎜ 1 ⎟ = σ ⎜1 + m 0 ⎟ ⎜ σ 0 λ2 1− 2 ⎟ ⎜ ⎝ π E ⎠ ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ σ max (V.19) Introducând expresia raportului de mai sus (V.23) Dacă m=0 rezultă cazul flambajului teoretic.lim se poate scrie: ⎛ ⎜ 1 σ c = σ 0.19) în formula lui σ max (V.lim (σ c − σ 0.

28) 120 .lim = σ c rezultă: σ 0.lim λ 2 π 2E 1− = 0 şi σ 0.lim < σ c rezultă: σ 0.lim )⎜1 − 2 ⎟ = 0 ⎜ π E ⎟ ⎠ ⎝ Pentru σ o. până la limita de curgere σ c .CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE ⎛ σ 0.12).27) se ajunge la o relaţie de forma: ⎡ (1 + m )π 2 E ⎤ + σ cπ 2 E = 0 2 σ 0 . Efectul racordării punctelor în curba PRANDTL se resimte în curba (σ cr − λ) prin racordarea punctată (Fig. lim )⎜1 − 0 .lim = 2 = σ cr π 2E λ (V. lim − σ 0 . în care efortul unitar normal critic σ cr a fost extins dincolo de limita de proporţionalitate σ p . Figura V.26) Se obţine astfel o curbă simplificată a lui σ cr . dezvoltând relaţia: (σ c ⎛ σ λ2 ⎞ − σ 0 .lim λ 2 ⎞ (σ c − σ 0. lim ⎟ = σ 0 .25) Pentru σ 0. lim ⎢σ c + ⎥ λ2 λ2 ⎦ ⎣ (V.lim = σ c = σ cr şi σ cr = π 2E (Euler) λ2 (V. V.24) (V. lim m ⎜ π 2E ⎟ ⎝ ⎠ (V.12 Dacă m ≠ 0 .

13. aşa cum rezultă şi analizând figura V. V.13 121 . 0.lim A drept forţă critică de flambaj.1. Figura V. 0. lim = σc 1+ m (V. Dacă barele sunt foarte scurte. Dacă se priveşte forţa axială limită Plim = σ 0 . tipul de oţel OL37 pentru care se cunoaşte valoarea efortului unitar de curgere σ şi adoptând pentru m valorile 0.3. ….30) ca şi în cazul calculului de ordinul I.13).STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE care este o ecuaţie de gradul al II-lea în σ 0 . lim (1 + m )π 2E ⎤ − 1 ⎡σ + (1 + m )π 2E ⎤ − σ cπ 2 E 1⎡ = ⎢σ c + c ⎥ ⎥ 2⎣ 4⎢ λ2 λ2 λ2 ⎦ ⎣ ⎦ 2 (V. adică λ = 0 atunci: σ 0 . lim în raport cu λ .2.lim : σ 0 . 2 rezultă familii de curbe de flambaj (Fig. deoarece toate curbele m ≠ 0 sunt situate sub curba m = 0 . Extrăgând soluţia posibilă a acestei ecuaţii obţinem valoarea lui σ 0 .29) Considerând diverse valori ale zvelteţii. ea este totdeauna mai mică decât forţa critică corespunzătoare flambajului ideal (Pcr).

Au fost stabilite trei curbe de flambaj.14 Curbele au fost trasate pentru profilele laminate şi secţiunile sudate având tensiuni reziduale care au fost măsurate şi o săgeată iniţială de l/1000. pornind de la premiza că ele sunt suficient de depărtate ca valori astfel încât permit încadrarea corespunzătoare a diferitelor profile utilizate în construcţii (Fig. Curba c corespunde secţiunilor ale căror fibre extreme sunt supuse tensiunilor reziduale de compresiune (profile T. l fiind lungimea profilului. Curba a corespunde profilelor ale căror fibre extreme prezintă tensiuni reziduale de întindere şi acelor profile care nu au tensiuni reziduale (profile tubulare. Curba b este aplicabilă profilelor dublu T care flambează după axa lor puternică şi profilelor care nu se încadrează în categoriile a şi c. 122 .3 Adoptarea celor 4 curbe de flambaj Încercările efectuate pe elemente comprimate având forme diferite. profile dublu T flambând după axa lor de inerţie slabă). 3. Figura V.2.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE V. dar şi calculele analitice şi prelucrările statistice au condus la ideea necesităţii adoptării mai multor curbe de flambaj în care să poată fi încadrate profilele realizate pe cale industrială. V. profile laminate la rece). corniere. Repartiţia profilelor pe curbe s-a făcut în felul următor: 1.14). 2.

cu valoarea limitei elastice σ e sau cu zvelteţea λe corespunzătoare limitei elastice. S-a observat că limita elastică determinată prin încercări la tracţiune nu este neapărat necesară pentru exploatarea curbelor N − λ de flambaj. Valorile eforturilor determinate pe cele 3 curbe a. Pentru secţiuni ale elementelor structurale realizate cu ajutorul îmbinărilor sudate. În cazul profilelor de construcţie mai specială. în funcţie de tipurile de oţel. Încercările efectuate pe elemente confecţionate din diferite tipuri de oţeluri au condus la concluzia că influenţa tensiunilor reziduale asupra încărcării critice de flambaj se diminuează pentru oţelurile de înaltă rezistenţă. influenţa determinată de deformarea apărută ca urmare a procesului de sudare este comparabilă cu cea a unei excentricităţi iniţiale provenită din procesul de laminare. la oţelurile de tipul OL 37 şi OL 52 s-au considerat trei trepte pentru grosimile laminatelor. Valoarea încărcării de cedare a elementelor supuse fenomenului de flambaj pentru secţiunile cu tălpi de lăţime mare flambând după axa lor de inerţie puternică este mai redusă faţă de încărcarea ce corespunde aceloraşi profile cu tălpi mai puţin late. rezultând astfel curbele de flambaj σ fl − λ Pentru a ţine cont de diversitatea profilelor ce se laminează. studii teoretice şi experimentale au condus la ideea adoptării curbelor de flambaj 123 . dacă profilul se situează între două curbe şi există dificultăţi în alegerea curbei s-a constatat că este preferabil şi de partea siguranţei să se aleagă curba care este plasată mai jos. Reducerea este chiar mai pronunţată pentru secţiunile cu înălţime mai mică şi cu tălpi cu lăţime mare care au pereţi subţiri.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Pentru variaţia limitei elastice. Cele trei curbe recomandate pentru caracterizarea tuturor tipurilor de profile metalice existente acoperă practic categoriile de elemente realizate din OL 37 şi OL 52. b şi c au fost multiplicate. dar că limitele elastice globale determinate din încercări pe elemente scurte sunt importante în studiul fenomenului de flambaj.

a celei de-a patra curbe de flambaj (curba d). κ Hiperbola Euler Factor de zvelteţe. 3 corespunzând limitelor de grosime ale pereţilor: pentru grosimi mai mici de 20 mm indicele 1. De asemenea. în urma analizelor teoretice şi experimentale efectuate.15 124 .CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE în funcţie de diferitele grosimi ale pereţilor profilelor. noile standarde europene EUROCODE şi normele germane DIN 18800 consideră şi o a cincea curbă de flambaj (a0) repsectiv bdk – biegedrillknicken . corespunzătoare elementelor structurale ale căror secţiuni sunt realizate prin sudură. pentru grosimi cuprinse între 20 şi 30 mm indicele 2 şi pentru grosimi ce depăşesc 30 mm. astfel că reprezentarea celor 5 curbe fundamentale arată ca în figura V. λ k Figura V.flambaj lateral şi torsiune). Au fost stabilite astfel curbele de flambaj cu indicii 1.15. 2. dar şi secţiunilor ce au în componenţă grosimi de platbande ce depăşesc valoarea de 40 mm. a0 Factor de reducere. indicele 3. care au tensiuni reziduale ca urmare a procesului de sudare. De dată mai recentă este introducerea.

au fost continuate studiile teoretice şi experimentale. 1) şi cele româneşti SR1911/1998. Teil 1).STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Noile curbe europene de flambaj conduc la o reală economie de material în ceea ce priveşte procesul de dimensionare şi reprezintă un real progres în studiul fenomenului de flambaj pentru profilele realizate pe cale industrială. utilizabile la nivel european. V. utilizate pe scară largă în practica inginerească a construcţiilor. atât normele europene cât şi cele germane utilizează 4 clase de secţiuni pentru studiul fenomenului de pierdere a stabilităţii (flambaj). dar care au capacitate de rotire limitată.3 PRESCRIPŢII NAŢIONALE ŞI EUROPENE PRIVIND VERIFICAREA LA FLAMBAJ A ELEMENTELOR STRUCTURILOR DE PODURI METALICE Pornind de la cele 5 curbe fundamentale referitoare la flambajul barelor stabilite pe baza studiilor efectuate de CECM şi având în vedere modalităţile de determinare ale încărcărilor de cedare. În continuare vor fi prezentate pe scurt normele aflate în prezent în vigoare în Germania (DIN 18800. scopul urmărit fiind realizarea unor prescripţii de verificare la flambaj unitare. Clasa 2: Această clasă include acele secţiuni transversale ale elementelor structurale la care se pot dezvolta momente încovoietoare de rezistenţă plastice. Normele EUROCODE şi DIN 18800 În prezent. 125 . normele europene EUROCODE (Part 1. Cele 4 clase pot fi definite astfel: Clasa 1: Profile ale căror secţiuni transversale pot determina apariţia articulaţiilor plastice cu posibilităţi de rotaţie necesare în calculele din domeniul plastic.

de regulă adoptat în calcule cu valoare unitară dacă nu sunt făcute alte precizări.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE Clasa 3: Pentru secţiunile transversale din această clasă eforturile unitare de compresiune calculate în fibrele extreme pot atinge limita de curgere în puncte defavorabile ale secţiunii.5 1 + α λ − 0. iar γ M 1 este un coeficient de siguranţă la flambaj. Valoarea maximă a factorului de reducere este 1. χ este un factor de reducere pentru modul relevant de flambaj. pentru elemente de clasă 4 A A reprezintă aria secţiunii transversale a elementului verificat.R = χβ A A d fy γM 1 (V.31) β A fiind un coeficient de corecţie ce are următoarele valori: β A = 1. [103] pentru elementele supuse la compresiune pură se face cu relaţia: N b. În prezent verificarea pierderii de stabilitate [102]. Valoarea factorului de reducere se poate stabili pe baza relaţiei: χ= în care φ+ φ −λ 2 [ 1 2 ] 0. χ ≤1 (V. Clasa 4: Sunt elementele structurale pentru ale căror secţiuni transversale trebuie precizată explicit admisibilitatea efectelor de pierdere locală de stabilitate atunci când se determină momentele lor de rezistenţă sau rezistenţa la compresiune.5 .2 + λ [ ( ) 2 ] (V.32) φ = 0.0. 2 şi 3 βA = Aefectivå . dar nu pot utiliza rezervele plastice din cauza pierderii locale a stabilităţii.33) 126 . pentru elemente a căror secţiune transversală rămâne constantă pe lungimea elementului şi având forţa axială constantă. Factorul de reducere χ . pentru elemente de clasă 1. depinde de gradul de zvelteţe λ .

y W pl . În locul ariei secţiunii transversale intervine de această dată modulul de resitenţă W. dar în anumite cazuri poate fi determinant flambajul prin torsiune sau încovoiere-torsiune. ⎡ β A Af y ⎤ λ=⎢ ⎥ ⎣ N cr ⎦ 0. fy reprezintă limita elastică. Factorul de zvelteţe λ este funcţie de factorul β A definit mai sus. de modulul de elasticitate E şi de limita elastică a oţelului din care este alcătuit elementul respectiv.76. iar N cr este forţa critică elastică pentru modul fundamental de flambaj. ce au secţiuni transversale utilizate frecvent în alcătuirea barelor comprimate. 5 = [β A ] şi λ1 = π ⎢ ⎥ λ1 ⎢ fy ⎥ ⎣ ⎦ 0.y Weff. Pentru calculul elementelor încovoiate formula de verificare[102]. pentru elemente de clasă 1 şi 2 βW = βW = Wel .y . alcătuite din profile laminate la cald.34) În formulele de mai sus λ reprezintă zvelteţea care se consideră conform schemei statice adoptate în calcul.y d fy γM1 (V.y W pl. pentru elemente de clasă 3 . Valorile coeficientului βW se modifică după cum urmează: βW = 1.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În formula factorului φ intervine valoarea α prin intermediul căreia se iau în considerare imperfecţiunile profilelor realizate pe cale industrială. pentru elemente de clasă 4 (V.36) 127 . “c” sau “d” coeficientul α poate lua valorile 0. 0. de regulă modul relevant de flambaj este flambajul prin încovoiere.R = χ LT βW W pl.35) Semnificaţia factorilor care intervin este analogă cu cea din cadrul verificării la flambaj în cazul compresiunii pure.21. 5 ⎡E ⎤ λ 0. “b”. 5 (V. [103] este: M b. Pentru elementele structurale din oţel.34.49 sau 0. În funcţie de curba de flambaj “a”. 0.

Pentru factorul prin care se consideră imperfecţiunile. secţiuni din profile laminate α LT = 0. W pl . care intervine în calculul coeficientului φ. curba “a” de flambaj. secţiuni sudate.49 . În cazul elementelor încovoiate. “curba c” de flambaj. χ LT = 1.16 α LT = 0. iar pentru valori ale zvelteţii reduse λ LT < 0.y este modulul de rezistenţă elastic. au fost adoptate valorile (Fig. α LT . V. [104].4 . Valorile zvelteţii reduse se determină pe baza relaţiei de mai jos: 128 . pentru valori ale zvelteţii reduse mai mari decât 0. Atât aria efectivă.21 . [103].y este modulul de rezistenţă plastic. iar Weff .16): Figura V.y este modulul de rezistenţă efectiv pentru secţiunile transversale din Clasa 4.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE relaţii în care Wel .4 factorul de reducere χ se poate determina pe baza aceleaşi formule ca în cazul compresiunii. cât şi modulele de rezistenţă efective pentru Clasa 4 de secţiuni transversale se determină pe baza prescripţiilor din [102].

nici pe cale matematică.16) α LT = 0. pentru secţiuni sudate (curba II. V. După cum se poate observa.4 ( λLT = 0. Fig. discontinuitatea pentru λ LT = 0. Pentru eliminarea discontinuităţii coeficientului de reducere χ după studii teoretice s-a propus înlocuirea formulei factorului φ LT astfel: φLT = 0. Pentru clarificarea acestui aspect s-a făcut apel şi la 129 .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE λ LT ⎡ βw W pl.4 ) . în normele actuale intervin cu pondere foarte mare.37) Valorile momentului critic elastic de flambaj lateral şi torsiune M cr se determină pentru secţiunea transversală brută a elementului structural considerat ţinând seama de formulele de calcul prezentate în [102]. V. valoarea lui χ LT fiind 1.38) pentru α LT propunându-se două noi valori: α LT = 0. Diferenţe apar însă în intervalul 0.0.16)) Folosind noua relaţie pentru φ LT . Cu noile valori propuse se poate observa că în domeniul în care zvelteţea redusă a elementului este superioară valorii unitare (λ LT > 1 curbele nou ) propuse I şi II se suprapun perfect peste curbele “a“ şi “c“. [104]. se poate concluziona [48] că pentru valoarea zvelteţii reduse de 0. factorul de reducere χ . Totuşi studiind atât cele 4 curbe de flambaj şi mai ales variaţia factorului de reducere χ LT în cazul pierderii stabilităţii elementelor încovoiate. apare o discontinuitate a coeficientului de reducere χ care nu poate fi justificată nici pe cale fizică. Fig. V. Această discontinuitate are valoarea de 5% în cazul curbei “a” de flambaj şi de 11% în cazul curbei “c” (Fig.4 < λ LT < 1 .5 1 + α LT λ LT − 0. [103]. cât şi în cazul curbei “c“.4 ar fi eliminată.y f y ⎤ =⎢ ⎥ ⎣ M cr ⎦ 0.16). pentru profile laminate (curba I. Utilizarea curbelor “a” şi “c” de flambaj pentru verificarea la stabilitate are deci tendinţa de a "exagera" fenomenul de instabilitate.5 (V.60 .4 + λ LT care influenţează direct valoarea [ ( ) 2 ] (V. respectiv χ LT rezistenţei de cedare a secţiunii. atât în cazul curbei “a“.27 .

în lipsa unui calcul de ordinul doi şi presupunând că elementele nu 130 . valorile coeficientului de reducere χ LT sunt mai mici decât valorile corespunzând curbei de flambaj “a” pentru α LT = 0. Confruntând rezultatele încercărilor experimentale efectuate pe 88 de profile laminate şi 42 de secţiuni sudate. ajungându-se la valori χ LT = 1.4 + λ LT ) 2 2 ] − 4 λ LT 2 (V. Acest lucru este confirmat de următoarele elemente: − discontinuitatea pentru λ LT în tabelele de valori ale coeficientului de reducere χ LT este eliminată.R = βW W pl.4 + λ LT − ( ) 2 [1 + α (λ 2 λ LT LT 2 LT − 0. întregul domeniu al zvelteţii reduse λ LT pentru cazul barelor încovoiate: χ LT = 1 + α LT λ LT − 0. respectiv n=2.4 < λ LT < 1 toate momentele de calcul M b.4 < λ LT < 1 se poate confirma faptul că utilizând următoarea formulă. atât pentru profilele laminate cât şi pentru cele sudate.60 pentru cazul secţiunilor sudate. se acoperă practic de o manieră satisfăcătoare. cu două mici excepţii. − în intervalul 0. propusă în [48] pentru coeficientul de reducere. respectiv curbei de flambaj “c” pentru α LT = 0. În cazul solicitării simultane la efort axial de compresiune şi la moment încovoietor.5 pentru profile laminate.40) În formula prezentată mai sus valorile factorului α LT sunt 0.0 .27 pentru profile laminate şi 0. Aici coeficientul de reducere este notat KM şi are formula: 1 ⎡ ⎤n KM = ⎢ 2n ⎣1 + λ LT ⎥ ⎦ 1 (V.0 pentru secţiuni sudate).27 . pentru valori ale zvelteţii reduse în domeniul 0.1.y d fy γM1 au fost inferioare valorilor determinate pe cale experimentală. − pentru domeniul λ LT > 1.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE partea a II-a a normelor germane DIN 18800 [102].60 .39) n fiind elementul ce introduce în calcule influenţa imperfecţiunilor (n=2.

z ⎤ μ z = λ z (2 βMz − 4 )⎢ ⎥ şi μ z ≤ 0. cărora îi corespund cele două momente încovoietoare de calcul M y . Pentru elementele structurale ce au secţiuni transversale ce corespund Clasei 3 relaţia de verificare este următoarea: N Sd χ min A fy γ M1 + k y M y.44) ⎡W pl.y ⎥ şi μ y ≤ 0.90 ⎢ Wel.41) se alege ca cea mai mică valoare dintre cele ale factorilor de reducere pentru cele două direcţii. În relaţia (V.90 Wel. după cum urmează: kz = 1− μ z NSd şi k z ≤ 1.42) ⎡W − Wel. deci χ min = min( χ y .41) este corespunzătoare compresiunii cu încovoiere după cele două direcţii y respectiv z.46) relaţie în care mărimile ce intrevin au semnificaţia prezentată anterior singurele modificări fiind pentru μ y şi μ z astfel: 131 .Sd ≤ 1 fy fy Wel.Sd k M + z z.41) Formula (V. caracteristicile geometrice ale secţiunii şi factorii de reducere corespunzători încovoierii după axa z.z − Wel.y Wel.41): ky = 1− μ y N Sd χ y Af y şi k y ≤ 1.χ z ) .y ⎥ ⎣ ⎦ (V.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE sunt periclitate de deformaţii din torsiune relaţiile de verificare prevăzute în normele EUROCODE [103] şi în normele germane DIN 18800 [102] sunt: − pentru secţiunile ce se încadrează în Clasele 1 şi 2: N Sd χ min A fy γ M1 + k y M y.45) Valoarea factorului de reducere χ min din relaţia (V.5 χ z Af (V.5 (V.43) Aceleaşi relaţii sunt valabile şi pentru mărimile k z şi μ z introducând însă eforturile de calcul.y ⎤ μ y = λ y (2 βMy − 4 )⎢ pl.z γ M1 γ M1 (V.Sd şi M z .z ⎣ ⎦ (V.y W pl.Sd ≤ 1 fy fy W pl.z γ M1 γ M1 (V.Sd k M + z z.Sd .

y Weff. 132 . Relaţia are forma: NSd χ min Aeff fy γ M1 + k y (M y.9 z + 0. Wzb sunt caracteristicile geometrice brute ale secţiunii verificate. Ab. My. expresiile sunt similare celor date de relaţiile (V.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE μ y = λ y (2 βMy − 4 ) şi μ y ≤ 0.41) şi (V. Mz sunt momentele încovoietoare după cele două axe y-y respectiv z-z. modificări intervenind prin considerarea caracteristicilor geometrice efective ale secţiunii şi în plus considerarea acţiunii forţei axiale cu o anumită excentricitate în raport cu cele două axe ale secţiunii.46). Normele româneşti SR 1911/1998 Relaţia de verificare la flambaj a elementelor structurale cu secţiune unitară care sunt solicitate la compresiune centrică sau excentrică se face cu relaţia [106]: σ= My M N + 0.9 ≤ σa W yb φAb W zb (V.47) (V.48) În formulele de verificare corespunzătoare elementelor structurale ce au secţiuni transversale corespunzând Clasei 4 de secţiuni.Sd + N Sd eNz ) + ≤1 fy fy Weff. φ este coeficientul de flambaj a cărui valoare se extrage din tabele funcţie de valoarea zvelteţii elementului şi de gupa de secţiuni pentru calculul la flambaj în care se încadrează secţiunea transversală a elementului verificat.49) Mărimile βMy şi βMz se numesc factori ai momentelor încovoietoare uniforme echivalente şi se determină în funcţie de forma diagramei de momente încovoietoare.z γ M1 γ M1 (V. Wyb.90 (V.Sd + NSd eNy ) k z (M z.50) relaţie în care intervin următoarele mărimi: N este efortul axial centric de compresiune. între secţiunile considerate cu legături în plan lateral.90 μ z = λ z (2 βMz − 4 ) şi μ z ≤ 0.

Constantele elastice ale reazemelor elastice se pot determina [102]. [107] se poate face considerând talpa comprimată ca fiind rezemată continuu sau discret pe resorturi elastice şi acţionată de o forţă de compresiune N Sd . cât şi prescripţiile europene cuprind relaţii de verificare multiple pentru elementele structurale ce nu au secţiuni transversale unitare. Datorită faptului că în prezent. ca raport între lungimea de flambaj lf în raport cu axa faţă de care se verifică flambajul şi raza de giraţie i a secţiunii transversale brute în raport cu aceeaşi axă . datorită forţelor axiale de compresiune ce se dezvoltă în tălpile superioare acestea îşi pot pierde stabilitatea prin flambaj lateral. 4 PRESCRIPŢII NAŢIONALE ŞI EUROPENE PRIVIND FLAMBAJUL LATERAL AL TĂLPILOR COMPRIMATE LA PODURILE METALICE CU GRINZI CU ZĂBRELE NORMELE EUROCODE ŞI DIN 18800 În cazul podurilor metalice realizate în varianta cu grinzi cu zăbrele deschise la partea superioară. În figura V. au fost prezentate în lucrare numai relaţile de verificare din norme corespunzătoare secţiunilor unitare sudate. secţiunile elementelor de poduri metalice sunt realizate utilizând sudura. [104] analizând rigiditatea în plan lateral a cadrelor transversale alcătuite din montanţi. V. ţinând seama de schema statică adoptată.17 este prezentată schema de calcul a constantei elastice a resorturilor pentru cazul podurilor pe grinzi cu zăbrele ce au montanţi.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Zvelteţea elementului se determină. 133 . [103].51) Atât standardul românesc SR1911 [106]. pe baza relaţiei: λ= lf i (V. Verificarea la flambaj a acestor elemente componente ale structurii podului [102]. [104]. diagonale şi antretoaze ale podului studiat.

52) relaţie în care semnificaţia fiecărei mărimi poate fi dedusă din figura V.17.18. Relaţiile de calcul ale constantei elastice a resorturilor sunt în acest caz date de formula de mai jos: Cd = A + B − 2D ( EI u )d AB − D 2 (V. B şi D se determină ţinând seama de rigidităţile la încovoiere şi răsucire ale elementelor adiacente cadrului transversal considerat.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE Relaţia de determinare a constantei elastice a resorturilor este: Cd = (EIv )d h 2 bq I v hv + 3 2I q 3 (V.17 În cazul în care grinzile principale ale podurilor nu au montanţi.53) de mai sus mărimile A. pe baza următoarelor relaţii : 134 .53) În relaţia (V. Figura V. schemele de calcul sunt cele prezentate în figura V.

54) relaţii în care: nl = nr = GI 2 I ql + Tl bq Eu l GI 2 I qr + Tr bq Eu r (V.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE h 2I u d l I u a 2u A= + + nl 3I dl 3 h 2I u d r I u b 2u B= + + nr 3I dr 3 D= 1 abu 6 3 3 (V.18 135 .55) Figura V.

Deoarece în procesul de execuţie şi montaj al elementelor structurilor de poduri metalice apar imperfecţiuni.18.57) 136 . u şi bq cuprinse în formulele de mai sus sunt corespunzătoare figurii V.32). Semnificaţia rigidităţilor ce intervin în relaţiile de mai sus este următoarea: EI dl .CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE Lungimile d l . verificarea la flambaj a tălpii comprimate se poate face pe baza relaţiilor corespunzătoare flambajului lateral şi torsiune (V.21 N Sd 1− N cr (V. b. Odată determinată valoarea constantei elastice a resorturilor. d r . (V. GITr sunt rigidităţi la încovoiere ale antretoazelor. efectul acestora precum şi efectul de ordinul doi al resorturilor poate fi considerat prin introducerea unor forţe laterale adiţionale în secţiunile unde sunt resorturile. a. EI q sunt rigidităţi la încovoiere ale diagonalelor şi tălpilor în afara planului de încovoiere.35) şi (V. care de altfel apare în realitate.56) unde Af este aria brută a tălpii comprimate. sunt rigidităţi la torsiune ale tălpilor adiacente cadrului transversal considerat.38) cu modificarea că zvelteţea λ LT se determină cu formula următoare: λ LT = β A Af f y N cr (V. EI ql . EI dr . Valoarea forţelor transversale FSd se poate determina cu relaţiile: FSd = FSd = N Sd pentru lk ≤ 1. Modul relevant de flambaj şi forţa axială critică de flambaj N cr se pot determina dintr-o analiză a formelor proprii de flambaj. valorile lor putând fi reduse în cazul în care se apreciază că nodurile grinzii cu zăbrele considerate au o anumită rigiditate.21 100 l N Sd lk 80 1 pentru l k > 1. EI qr GITl .

35) calculând momentul încovoietor într-o secţiune situată la 0. Coeficientul m se stabileşte astfel: (V.2l de secţiunea unde acesta este maxim şi considerând în locul deschiderii dintre două resorturi consecutive valoarea lk determinată pe baza relaţiei (V.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În relaţiile de mai sus l este distanţa dintre reazemele elastice. În cazul în care forţa axială de compresiune nu este constantă pe lungimea tălpii comprimate şi dacă momentul încovoietor M este maxim în secţiunea unuia dintre rezemele elastice ale tronsonului de talpă ce se verifcă. l reprezintă distanţa dintre reazemele elastice ale tălpii iar Cd este constanta elastică a resorturilor determinată pe baza relaţiilor de calcul prezentate anterior.60) m= 2 π2 cL4 EI γ în care γ= (V.61) şi c= Cd l (V. 137 .58) În cazul în care forţa axială de compresiune NSd este constantă pe lungimea tălpii comprimate.62) În relaţiile de mai sus.58) în loc de l .59) L2 este forţa critică Euler. L este distanţa dintre reazemele de capăt rigide. forţa critică de flambaj N cr poate fi determinată cu relaţia: N cr = mN E 2 unde N E = π EI (V. se poate folosi pentru verificarea la flambaj lateral şi torsiune relaţia (V. iar lk se poate stabili cu formula: lk = π EI N cr (V.

respectiv finale.67) 138 . pentru a se produce deplasarea pe orizontală cu 1 cm a punctului unde talpa reazemă pe semicadru.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE NORMELE ROMÂNEŞTI SR 1911/1998 Verificarea la flambaj general a tălpii comprimate a unei grinzi cu zăbrele [106] presupune de asemenea că în plan normal pe planul grinzii talpa este rezemată elastic pe semicadrele formate din montanţi şi antretoaze.66) (V. Coeficienţii C1 şi C2 se calculează astfel: C1 = C2 = 1 + 0.19) reprezintă eforturile (în kN) aplicate extremităţilor cadrelor intermediare. V.65) Semnificaţia mărimilor ce intervin se poate considera conform figurii V.19. Relaţiile de verificare sunt următoarele: H1 ≥ C1H 0 H 2 ≥ C2H 0 (V.6αβm )2 ⎢ ⎣ ⎤ ⎥ ⎥ ⎦ (V.6αβ m 2 C1 α ⎡ 1.44αβ m ⎢1 + 1 − (1 + 0. Aceste eforturi se determină.64) iar în cazul deformării antisimetrice la poduri pe grinzi cu zăbrele oblice şi fără montanţi falşi cu relaţia: H= 3E 3 h0 ba hv + Ia Im 2 (V.63) În relaţiile de mai sus H1 şi H 2 (Fig. în cazul deformării simetrice a semicadrelor la poduri pe grinzi cu zăbrele cu relaţia: H= E ha ba hv + 2I a 3I m 2 3 (V.19. Secţiunea transversală a grinzii cu zăbrele considerate este prezentată în figura V.

Valoarea lui H 0 ce intervine în relaţiile de verificare (V. iar H 2 este rezistenţa semicadrelor finale.68) H1min fiind cea mai mică dintre valorile efortului H1 calculată pentru semicadrele intermediare.19 În relaţia (V.63) se determină în modul următor: H0 = 2.5v f N max 2 βm lmin (V. iar l min este lungimea tălpii celei mai scurte din şirul de panouri ale tălpii superioare considerate. determinaţi pentru toate panourile tălpii superioare considerate.69) în care: N max este efortul maxim de compresiune în panoul de talpă cel mai solicitat. Pentru β există relaţia: 139 . ţinând seama şi de coeficientul dinamic. definiţi în continuare.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Figura V.67) α reprezintă raportul : α= H1min H2 (V. Mărimea βm se determină ca medie artimetică a coeficienţilor β .

70) relaţie în care λ' y este zvelteţea secţiunii barei din panoul considerat în raport cu axa verticală y − y . pe baza unui coeficient de flambaj ϕ ' y : φ' y = N Ab σ a (V.71) depinde de efortul de compresiune în bară N Se poate observa că φ ' y (multiplicat cu coeficientul dinamic pentru solicitările din convoaiele de calcul) în panoul considerat. de aria brută a secţiunii transversale a barei Ab şi de rezistenţa admisibilă din bară. pe baza relaţiei: H1 ≥ H 0 (V.CAPITOLUL V PRESCRIPŢII PRIVIND CALCULUL LA FLAMBAJ AL PODURILOR METALICE β= λ' y λy (V. pentru toate cadrele intermediare. pentru determinarea coeficienţilor C1 şi C2 se poate alege o valoare C1 ≥ 1. iar C2 se poate determina cu formula: C2 = 0. În calculele efectuate frecvent în proiectarea podurilor metalice pe grinzi cu zăbrele. din tabele de valori în funcţie de grupa de secţiuni în care se încadrează secţiunea transversală a elementului ce trebuie verificat la flambaj. din tabele.72) Pentru podurile metalice pe grinzi cu zăbrele de formă parabolică. iar λy este zvelteţea determinată pentru fiecare panou de talpă. corespunzător valorii celei mai mari a lui λ' y (pentru şirul de panouri considerat). se poate aprecia că rigiditatea cadrelor transversale finale este suficientă pentru a putea considera că extremităţile tălpii superioare sunt fixe.69) se determină.36 βm C1 − 1 (V.C1 = 1.73) 140 .C 2 = ∞ şi verificarea la flambaj general se poate face. de clasa de calitate şi de gruparea de acţiuni. Coeficientul de siguranţă la flambaj v f ce apare în relaţia (V.α = 0. σ a .6C1 − 0. În acest caz particular se poate admite că H 2 = ∞.2 . în funcţie de marca oţelului.

se regăsesc şi în [16]. prezentate mai sus.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Relaţiile de verificare la flambaj a tălpii superioare comprimate în cazul structurilor de poduri metalice pe grinzi cu zăbrele. 141 . ce se găsesc în normele româneşti.

− apariţia tensiunilor reziduale. Realizarea unor astfel de elemente de construcţie presupune stăpânirea mai multor tehnologii de execuţie dintre care pot fi amintite aici realizarea profilelor metalice prin profilare la rece sau îndoire. dar prezentând o rezistenţă sporită în exploatare. a reprezentat ţelul proiectanţilor de structuri. realizarea profilelor pentru silozuri metalice. prin sudare. ceea ce implică faptul că depăşirea acestor toleranţe atrage după sine în general un aviz defavorabil al controlului de calitate.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE VI. caroserii auto şi coca navelor maritime. De obicei atunci când se vorbeşte de imperfecţiuni pentru un element din componenţa unei structuri metalice. − curburi şi răsuciri de ansamblu ale elementului.1 GENERALITĂŢI În ultimele decenii realizarea construcţiilor metalice zvelte. acestui termen i se asociază scăderea caracteristicilor de rigiditate şi rezistenţă ale respectivului element de construcţie. 142 . De cele mai multe ori realizarea acestor tipuri de profile metalice nu se poate face fără apariţia mai multor tipuri de imperfecţiuni datorate tocmai tehnologiilor utilizate. în ultima perioadă de timp perefecţionându-se metode pentru cuantificarea sa. În general autorităţile din diferite ţări europene au impus anumite toleranţe de fabricaţie ale elementelor metalice de construcţie în ceea ce priveşte imperfecţiunile. Aceste imperfecţiuni pot fi : − defecte de planeitate sau curburi ale tălpilor şi inimilor. Totuşi prejudiciul adus de existenţa imperfecţiunilor în rezistenţa şi rigiditatea unui element structural există.

Având în vedere tehnologiile de realizare pe cale industrială a profilelor metalice utilizate pentru poduri este evident că apariţia imperfecţiunilor de execuţie este absolut inevitabilă. ele sunt separat tratate în teorie şi practică. − dificultăţi întâlnite în transport şi manipulare. anumite nivele de imperfecţiune. ceea ce permite acoperirea unor deschideri importante. lucru mult mai greu de realizat. − dificultăţi în procesele de montaj pe şantier.2.2 IMPERFECŢIUNI GEOMETRICE VI.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE De cele mai multe ori însă toleranţele de fabricaţie au fost stabilite ţinând seama de alte criterii decât cele de rezistenţă şi anume: − alterarea esteticii lucrării de artă sau a elementului structural. − imperfecţiuni mecanice de tipul tensiunilor reziduale. decât să se limiteze strict valorile acestor imperfecţiuni.1 Imperfecţiuni ale secţiunile sudate Realizarea secţiunilor sudate oferă simultan două avantaje majore: − fabricarea unor elemente structurale cu zvelteţe apreciabilă. VI. prin coeficienţi de siguranţă. având inimi foarte înalte. − dificultăţi de montare a diferitelor accesorii ce trebuie poziţionate în vecinătatea elementelor structurale ce prezintă imperfecţiuni. de cele mai multe ori constând în deformaţii iniţiale. Datorită influenţei diferite pe care fiecare din aceste imperfecţiuni o asupra comportării structurilor metalice. 143 . Structurile şi elementele structurale din oţel pot fi afectate de două tipuri de imperfecţiuni şi anume: − imperfecţiuni geometrice. Normele internaţionale moderne conţin relaţii de calcul şi verificare ce includ. Deci este mai economic ca aceste imperfecţiuni să fie considerate într-o anumită măsură în calcul printr-o reducere a capacităţii portante.

Înălţimea variabilă şi domeniul mare al deschiderilor acoperite sunt încă un argument în acest sens. grosimile inimilor şi tălpilor variază în funcţie de necesităţi conducând la termenul cunoscut sub denumirea de moment de inerţie variabil. Scopul studiilor prezente şi viitoare este acela de a limita valorile imperfecţiunilor la nivele ce nu influenţează hotărâtor capacitatea portantă a elementelor structurilor cărora le aparţin. utilizate frecvent la realizarea podurilor metalice. în normele internaţionale sunt date limite ale deformaţiilor secţiunilor transversale ale unor secţiuni sudate.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE − modelarea caracteristicilor geometrice în funcţie de tipul şi variaţiile eforturilor de pe secţiune. iar greutatea lor redusă scade mult cheltuielile necesare transportului. În norme sunt 144 . Imperfecţiunile de natură geometrică. pot face inutilizabile din punct de vedere al procesului de montaj aceste elemente. distribuţia şi valoarea tensiunilor ce apar ca urmare a solicitărilor exterioare este puternic influenţată de imperfecţiuni geometrice. Zvelteţea secţiunilor sudate sporeşte însă riscul apariţiei imperfecţiunilor geometrice în decursul proceselor de fabricaţie. imperfecţiuni ce pot apărea de exemplu la platbandele ce alcătuiesc o secţiune sau chiar imperfecţiuni ale elementului structural în asamblu. Aceste tipuri de grinzi îşi găsesc o aplicabilitate largă în domeniul podurilor metalice. a fost reducerea masei secţiunilor sudate şi deci a costurilor. este bine cunoscut faptul că influenţa celor geometrice se manifestă mai puternic în cazul barelor comprimate sau supuse la forţe de compresiune. În cazul secţiunilor I sudate [5]. În ceea ce priveşte imperfecţiunile platbandelor (tolelor). manipulării şi montajului. Dimensiunile unor atfel de grinzi sudate le conferă o foarte mare supleţe şi o rezistenţă sporită. Astfel înălţimea inimilor. Pentru elementele frecvent utilizate la realizarea podurilor metalice. cum sunt răsucirea ansamblului grinzii sudate sau abaterile de la forma rectilinie a axei longitudinale. Pentru cazul imperfecţiunilor de ansamblu. flambajul tălpii comprimate afectează capacitatea portantă într-o măsură mai mare decât flambajul local (voalarea) al inimii. momente încovoietoare şi momente de torsiune. vis-à-vis de utilizarea secţiunilor sudate în detrimentul profilelor laminate la cald. Scopul urmărit în ultimii ani de constructori în general.

se poate determina o valoare 145 . unde b reprezintă lăţimea tălpii. În cazul deplanării ("ciupercării") tălpilor.1 b) Limitele maxime admise în norme pentru valoarea lui Δp (Fig. unde σ rez reprezintă tensiunile reziduale existente în tolă datorate procesului de fabricaţie. două tipuri de imperfecţiuni geometrice şi anume înclinarea tălpii în raport cu inima (Fig.1b): a) Figura V. Totuşi. VI. în cazul înclinării tălpilor reprezintă maximul valorii dintre (b/100) şi 5 mm. VI. dacă cele două tălpi sunt înclinate în sensuri opuse este posibilă apariţia unui mod de pierdere a stabilităţii în care flambajul local şi general se cuplează după o formă nesimetrică. Pornind de la valoarea cunoscută a zvelteţii unei platbande λp (pusă sub formă adimensională) şi cunoscând limita de curgere f y a materialului din care este realizată.1). Earls [27] în studii efectuate în anul 1999 sugerează că. se arată în [5]. Asemenea imperfecţiuni. precum şi raportul σ rez / f y . VI. conţine într-o formă implicită influenţa imperfecţiunilor. ce intră în componenţa unui secţiuni a unui element structural din oţel.1a).STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE considerate pentru aceste secţiuni. nu au influenţă asupra flambajului local. la elemente structurale realizate din oţel de înaltă rezistenţă slab aliate. respectiv deplanarea (“ciupercarea”) tălpii (Fig. În urma numeroaselor studii efectuate. limita maximă admisă pentru Δp se consideră valoarea maximă dintre (b/150) şi 3 mm. relaţiile prin care se estimează lăţimea activă a unei tole.

trasarea unor grafice Δp/c funcţie de λp pentru diferite valori ale raportului σ rez / f y . Δp/c OL 37 λp a) Δp/c OL 52 λp b) Figura VI. VI. 146 . Studii parametrice au permis pentru tipurile de oţel frecvent utilizate în practică OL37 (fy=235 N/mm2) şi OL 52 (fy=340 N/mm2).3. (Fig.1) pentru care întreaga lăţime de talpă devine activă. VI.2 În figura VI.2a şi b).CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE limită Δp/c (raportul între deformaţia iniţială şi jumătate din lăţimea tălpii (Fig. este mai mică pentru oţelul OL 37 decât pentru oţelul OL 52. este reprezentat raportul Δp/c funcţie de raportul c/t . t fiind grosimea tolei considerate în analiză. Se poate constata că limita pentru care întreaga lăţime a tălpii devine activă.

3 În [30] autorii au considerat o imperfecţiune geometrică ce variază de-a lungul unui element structural metalic după o funcţie sinusoidală. Este cunoscut faptul că secţiunile sudate prezintă deformaţii locale mai mari decât profilele laminate la cald.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Δp/c OL 37 OL 52 c/t Figura VI. 147 . atunci aceste imperfecţiuni nu influenţează flambajul local al tălpii. Sugestia autorilor în [30] este aceea că este mai bine să se determine zvelteţea tolelor λp pornind de la limita de curgere utilizată la dimensionare f y / γ M 1 (cu γ M 1 coeficient de siguranţă) în loc să se utilizeze limita de curgere nominală f y . Valorile limită ale raportului Δp/c pentru diferite valori ale zvelteţii λp şi pentru rapoarte ( σ rez / f y ) = 0. adică lungimea unei semiunde este egală cu lăţimea tălpii b.3 sunt date în tabelul VI. presupunânduse în analiză un raport egal cu 2.1. Ideea sugerată de către autori este aceea de a compara limita lui Δp cu ceea ce în norme se numeşte distorsiune (în cazul considerat această noţiune se referă la deformaţia iniţială a muchiei tălpii măsurată în raport cu o dimensiune longitudinală egală cu lăţimea tălpii comprimate b). Dacă se consideră că deplanarea ("ciupercarea") tălpii este aceeaşi în toate secţiunile transversale.

1 1.4 S-a arătat în capitolul IV că pentru o bară simplu rezemată. comprimată axial şi care are o deformată iniţială y0 de formă sinusoidală.0 1.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE Tabelul VI. VI.7 0.1 λp 0.2 0. săgeata totală maximă se calculează cu relaţia: y tot = în care 148 1 y0 1− α (VI. inexactităţile de execuţie conduc la elemente structurale reale a căror axă longitudinală nu mai este perfect rectilinie.8 0. ca cea din figura de mai sus.2 Δp /c 1/39 1/61 1/97 1/153 1/241 1/380 1/599 1/944 1/1488 1/2350 1/3702 Aşa cum pentru tolele ce compun secţiunea transversală a unui element structural.5 0.6 0.9 1.4 0. ci descrie o curbă oarecare în spaţiu.4). termenul de imperfecţiune geometrică este cel mai adesea asociat cu abaterea de la forma plană a tolei. pentru barele realizate pe cale industrială.3 0.1) . Această deformată iniţială provoacă eforturi unitare secundare care se manifestă prin reducerea rezistenţei ultime la flambaj (Fig. Figura VI.

deplasare nu mai sunt liniare. comportamentul barei este cvasi-liniar până la cedare.2) Pcr fiind forţa critică de flambaj elastic a barei. Se poate observa diminuarea semnificativă a capacităţii portante în funcţie de valoarea săgeţii iniţiale a barei.5 149 . Deci creşterea săgeţii (de aproximativ 50%) şi implicit a momentului încovoietor ( M = P ⋅ y ) nu se poate neglija în practică. Diagramele încărcare – deplasare (deformaţie elastică) reprezentate au fost deduse din încercări pe elemente de bară dublu articulate de secţiune rectangulară care aveau o deformaţie iniţială în planul de încovoiere. Pentru zvelteţi mari ( λ = 120 ) săgeţile finale totale sunt mult mai mari şi curbele încărcare . Studii efectuate pe un profil laminat cu secţiune I. Se poate observa că pentru o zvelteţe mică ( λ = 40 ).5 mm. λ = 120 y0=l/90 y0=l/110 y0=l/170 y0=l/330 λ = 40 ytot = y0+y ytot [mm] y0=l/90 y0=l/110 y0=l/170 y0=l/330 Figura VI. o săgeată iniţială y 0 = 4 mm şi supus unei forţe axiale de compresiune cu valoare P=820 kN au condus la o valoare a săgeţii totale ytot=3.5 se poate observa influenţa deformatei iniţiale asupra rezistenţei ultime la flambaj pentru două valori ale zvelteţii λ . având lungimea l=3500 mm.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE α= P Pcr (VI. În figura VI.

aşa cum arătam mai înainte. în zonele învecinate cordonului de sudură. Se ştie că în general secţiunea I cea mai raţională este realizată din tălpi relativ groase şi o inimă zveltă. în general.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE VI. Deci în general inimile unui element SMRS sunt cele afectate de fenomenele de ondulare.2.2 Originea imperfecţiunilor geometrice Cel mai frecvent tip de imperfecţiune întâlnit în cazul secţiunilor metalice sudate îl reprezintă. Cauza esenţială a defectelor de planeitate ale inimii şi tălpilor secţiunilor metalice realizate prin sudură (SMRS) o constituie cel mai adesea scurtarea cordonului de sudură la zona de contact dintre inimă şi talpă. Cel mai adesea cele trei platbande care alcătuiesc în mod curent un element SMRS pot absorbi eforturile unitare de compresiune din cordoanele de sudură datorate procesului de răcire. În tolele ce alcătuiesc secţiunile transversale ale elementelor podurilor metalice există tensiuni reziduale datorate procesului de laminare. Aceste procese de răcire induc în element. răcire la rece. Alte elemente care trebuie considerate sunt: − dimensiunile relative ale inimii şi tălpilor. Aceste tensiuni sunt mai mult sau mai puţin importante după modul cum s-a făcut procesul de laminare: răcire cu apă a rulourilor laminorului. Dacă tolele care alcătuiesc secţiunea sunt prea subţiri nu pot suporta aceste eforturi unitare şi voalează. cele mai groase suferind o scurtare elastică.. rectificări de planeitate etc. apariţia deplanărilor tolelor ce compun secţiunea. scurtare datorată în principal proceselor de răcire la care sunt supuse secţiunile. 150 . Variaţia grosimilor celor trei tole care alcătuiesc secţiunea se traduc. Defectele de planeitate apărute la aceste secţiuni sunt şi mai importante dacă ţinem seama de variabilitatea dimensiunilor secţiunii transversale. eforturi unitare longitudinale de compresiune. în variaţii importante ale amplitudinii ondulării inimii şi de asemenea variaţia înălţimii inimii antrenează la rândul ei variaţii ale amplitudinii şi lungimii de undă ale deformaţiilor. − tensiunile reziduale în tola de oţel. iar cele mai subţiri voalând.

− galvanizarea la cald. viteza de avansare) şi dimensiunea transversală a cordonului de sudură joacă un rol foarte important. Această operaţie făcută deja dificilă prin dimensiunile elementelor. care se realizează la o temperatură de aproximativ 600oC. În general pot rezulta alte deformaţii (ondulări) care le pot accentua pe cele deja existente. dar numai de o parte a acesteia. natura electrodului utilizat. fie că maşina de sudură se deplasează în lungul grinzii. poate modifica sensibil starea de tensiuni reziduale existentă la 151 . Decaparea cu jet de alice colţuroase sub presiune. Chiar dacă elementul SMRS este simetric. dar şi alte imperfecţiuni sunt cu atât mai importante cu cât cantitatea de energie pusă în operă în procesul de sudare este mai însemnată. Se poate întâmpla ca elementul structural să fie supus unui anumit procedeu de răcire pentru a reduce tensiunile reziduale existente. Această temperatură şi durata operaţiei conduc de asemenea la o detensionare parţială a tensiunilor reziduale cu atât mai delicată cu cât numai suprafaţa profilelor atinge temperatura băii. Pentru galvanizare elementul este introdus câteva minute într-o baie de zinc în fuziune. de cele mai multe ori distribuţia tensiunilor reziduale şi deformaţiilor nu este simetrică şi operaţia de detensionare. fie că grinda se deplasează transversal unei instalaţii fixe de sudură. la o temperatură de aproximativ 450oC. nu este adesea recomandabilă. se poate solda cu un rezultat neaşteptat. Deformaţiile inimii şi ale tălpilor. efectuată în general în vederea executării operaţiunilor de vopsire. În majoritatea cazurilor grinzile sunt realizate prin sudare continuă şi simultană a tălpilor la cele două margini ale inimii. intensitatea curentului. − tratamentele termice. De asemenea metodologia de sudare are o mare importanţă.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE − operaţiile de sudare. − tratamentele mecanice. diferenţa de potenţial. Această operaţie care urmăreşte asigurarea protecţiei oţelului împotriva fenomenului de coroziune este destul de des întâlnită. Parametri de sudare (tipul sudurii.

Faulkner a elaborat o formulă [119]. Procedeele cunoscute până în prezent nu sunt în măsură decât să controleze amplitudinea unor astfel de defecte. cel mai adesea oblic pentru realizarea înălţimii variabile a inimilor face şi mai dificilă cunoaşterea stării de tensiuni reziduale. deoarece ele nu pot fi evitate sistematic în practică. Şi chiar dacă acest lucru ar fi posibil. care dă defectul de planeitate probabil al unei tole (Fig. Deci cunoaşterea precisă a distribuţiei tensiunilor reziduale este absolut necesară pentru prezicerea defectelor de planeitate ale plăcilor ce alcătuiesc un SMRS. În urma cercetărilor efectuate pe plan mondial au fost elaborate metode menite să prevadă apariţia deformaţiilor tolelor ce compun un SMRS şi mai ales să ofere soluţii în ceea ce priveşte modalităţile de împiedicare a apariţiei acestor imperfecţiuni. Bazându-se tot pe o rezultatele unor încercări. VI.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE suprafaţa plăcilor şi în cordoanele de sudură şi de asemenea distribuţia tensiunilor reziduale pe grosimea tolelor ce alcătuiesc elementul metalic.6): δ0 = k × β2 t în care: β= h fy t E (VI.3 Prevenirea defectelor de planeitate Este cunoscut faptul că tensiunile reziduale joacă un rol important în diversele etape de fabricaţie ale unui element SMRS şi în fenomenele de apariţie ale imperfecţiunilor.10 şi 0. În acelaşi timp pare aproape imposibil de prevăzut amplitudinea şi distribuţia tensiunilor reziduale în tola de bază.4) cu k având valori între 0.2.15. 152 . VI. Existenţa sudurilor complică şi mai mult starea de tensiuni existentă în element.3) (VI. decuparea acestor tole.

6 Mărimile care intervin în formulele de mai sus sunt: δ 0 reprezintă defect de planeitate. ţinând seama de lucrările Grupului 8. în care este reprezentată imperfecţiunea relativă δ0/t în funcţie de raportul h/t în cazul particular al oţelului OL37.5) De asemenea.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Figura VI. E este modulul de elasticitate al oţelului. fy este limita de curgere a oţelului.15 β 2 .36 t t (VI. Dubas [119].05 β 2 şi 0.016 − 0. 153 . P. h este înălţimea.7. Cele trei propuneri sunt schematizate de figura VI.3 al CECM a propus un domeniu limitat de curbele ce corespund între 0. În acelaţi timp Carlsen şi Czujko [119] au propus utilizarea expresiei liniare de mai jos: δ0 h = 0.

Din studii teoretice a reieşit faptul că pentru a fi de partea siguranţei. Experimente asupra grinzilor în ansamblul lor s-au făcut mai rar. S-a constatat totuşi că modul de solicitare al elementelor structurale influenţează forma şi mărimea defectelor de planeitate. În acelaşi timp. forma geometrică a imperfecţiunii inimii sau tălpii. s-a concluzionat că există o formă geometrică defavorabilă pentru fiecare tip de solicitare în parte: încovoiere. compresiune etc. Foarte multe din încercările experimentale efectuate în ultimii 30 de ani au avut ca modele elemente izolate ale secţiunilor transversale supuse unor forţe de compresiune. 154 . ele limitându-se la zonele de reazem unde influenţa eforturilor unitare de forfecare ale inimilor este mare. considerând însă forme ale imperfecţiunilor posibil a fi întâlnite în realitate. înţelegând prin aceasta expresia matematică a deformatei sale.7 Defectele de planeitate ale inimilor profilelor SMRS sunt deci inevitabile. configuraţia geometrică cea mai defavorabilă.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE δ0/t h/t Figura VI. În plus. incluzând şi lungimea de undă a acesteia. are o influenţă asupra modului de comportare al elementului structural. trebuie reţinută. Se pot limita totuşi mărimile imperfecţiunilor controlând strict anumiţi factori ce apar în timpul fabricării tolelor. respectiv profilelor metalice. pentru fiecare tip de solicitare.

Imperfecţiunile care sunt superioare acestui nivel. iar φ un număr. nu trebuie să ducă neapărat la respingerea elementelor care sunt afectate de aceste imperfecţiuni. Tabelul VI. ci pentru acest nou nivel de imperfecţiune ar trebui condus un alt calcul utilizând dacă este cazul o formulă mai severă a lăţimilor active. Baza acestui concept este de a lua în considerare grosimea pereţilor sau a tolelor constituind secţiunea. Normele internaţionale propun limitele δ0 ce nu pot fi depăşite pentru o anumită valoare a deformatei iniţiale a inimii nerigidizate a unui element SMRS. atunci acest nivel poate fi cel acceptabil în practică. bine cunoscut şi utilizat în prezent în toate normele internaţionale pentru evaluarea rezistenţei secţiunilor cu pereţi subţiri.2 Denumirea codului sau documentului φ prEN 1090-1 DIN 18800 DASt Richtlinie 012 BS 5950 AS 1250 SIA 161 MBMA OTUA 100 250 250 150 200 150 72 50 155 . Dacă se poate determina nivelul de imperfecţiune asociat unei formule de lăţimi active pentru un anumit tip de secţiune transversală. deoarece ele au fost stabilite pe cale empirică în urma unor teste de laborator.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Un alt factor ce poate conduce la defecte de planeitate se bazează pe conceptul de lăţime activă. acoperite de formula lăţimilor active considerată. Aceste limite corespunzând toleranţelor de fabricaţie. sunt de cele mai multe ori exprimate sub forma următoare: δ0 ≤ h φ (VI. Valorile date pentru numărul ϕ diferă în funcţie de normele internaţionale utilizate aşa cum se arată în tabelul VI.2. Formulele utilizate în paralel cu noţiunea de lăţime activă sunt însă valabile numai pentru un anumit nivel de imperfecţiune.6) în care h reprezintă înălţimea inimii . precum şi pericolul apariţiei fenomenului de voalare.

numeroase norme internaţionale prevăd utilizarea combinată a conceptului de lăţime activă şi a formulei lui Winter [119] pentru calculul rezistenţei tolelor subţiri supuse la compresiune.4).) t (VI. Mai mulţi autori luând în considerare aceste inexactităţi au propus utilizarea formulei de mai jos pentru exprimarea toleranţelor pentru abaterea de la planeitate a inimii: δ0 ≤ f (. fie de parametrul β deja definit în formula (VI. variază puternic cu zvelteţea redusă a tolei şi într-o mai mică măsură cu tipul de solicitare la care este supusă. Trebuie de asemenea remarcat faptul că atunci când se vorbeşte de toleranţe sub forma raportului h/ϕ nu se face referire decât la înălţimea inimii. încovoiere şi la combinaţii ale acestor două solicitări. limita de elasticitate a materialului. Valorile adoptate de obicei în norme pentru raportul h/t care exprimă valoarea imperfecţiunii iniţiale a inimii (h/t=h/72) nu sunt importante în cele mai multe dintre cazurile din practică ale utilizării elementelor SMRS zvelte. Rangelov a propus utilizarea unei expresii de forma: δ0 ≤ f(β) t (VI.. În stadiul actual al cercetărilor.) este o funcţie fie de grosimea realtivă h/t a plăcii.7) în care f (. Deci influenţa imperfecţiunii inimii se reduce.8) pentru caracterizarea toleranţelor de execuţie. modul de solicitare) influenţează hotărâtor apariţia defectelor de planeitate ale tolelor utilizate la realizarea secţiunilor metalice.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE Se poate observa din tabelul de mai sus că valorile lui ϕ variază în raportul de 1 la 5. neluându-se în considerare alt parametru.. Din punct de vedere pur 156 . Toate aceste formule propuse pentru exprimarea toleranţelor nu ţin însă seama de faptul că inima nu intervine decât într-o anumită măsură în rezistenţa globală a secţiunii. Deci nu se ţine seama de limita elastică a oţelului din care este realizat elementul respectiv şi nici de modul de încărcare. În urma analizelor efectuate s-a ajuns la concluzia că parametri precizaţi anterior (grosimea inimii. Nivelul imperfecţiunilor acoperit de formula lui Winter.

de zvelteţea redusă a tolei. respectiv de aspectul plăcii.2. Dacă defectul de planeitate al unei tole este exprimat ca un multiplu de grosimea sa.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE teoretic.). Valoarea adoptată în prezent pentru δ0 este de h/100 şi ea poate fi încă revizuită ţinând cont de elementele expuse în ceea ce s-a prezentat până acum. Din punct de vedere practic este totuşi interesant să se raporteze defectele de planeitate ale tolelor la lăţimile lor. Valoarea de δ0 = h/72 propusă ca nivel de imperfecţiune de către MBMA (Asociaţia americană a constructorilor de structuri din oţel) nu are o incidenţă semnificativă asupra rezistenţei unei secţiuni supuse la încovoiere pură. În acest caz însă. rezistenţa relativă a tolei imperfecte faţă de cea a tolei fără defecte depinde şi de limita elastică a oţelului din care este confecţionată. de imperfecţiunile geometrice şi 157 . care dau şi toleranţele de fabricaţie. Din studiile efectuate s-a constatat că situaţia solicitării de compresiune pură este cea în care pierderea de rezistenţă este mult mai importantă. VI.4 Verificarea elementelor structurale cu imperfecţiuni VI. Se constată deci că în cazurile curente din practică de utilizare a secţiunilor sudate SMRS (grinzi încovoiate. de tipul de solicitare. în special normele EUROCODE 3 [103] ţin seama.4. defectele de planeitate ale inimii nu sunt importante. reţele de grinzi etc.1 Stâlpi comprimaţi Normele europene. Aceste condiţii sunt practic incompatibile şi situaţiile în care ele sunt efectiv întâlnite în practică nu depăşesc valoarea de 5%. în relaţiile de dimensionare şi verificare propuse. Această pierdere nu depăşeşte însă valoarea de 12% pentru o imperfecţiune a inimii δ0 = h/72 şi o zvelteţe redusă unitară.2. ar trebui ca imperfecţiunea geometrică a tolei să fie raportată la grosimea ei şi nu la lăţimea ei aşa cum indică cele mai multe dintre normele internaţionale. atunci rezistenţa relativă a platbandei imperfecte raportată la cea a celei perfecte depinde numai de imperfecţiunea astfel exprimată.

3 +8.2 +4.5 -10. h b > 1. Toate valorile presupun considerarea unei zvelteţi adimensionale unitare λ = 1 (pentru care se presupune că imperfecţiunea atinge valoarea maximă).5 -4.3 Caz Aa Ab Ba Bb C 1/250 -21.1 -27.1 +6.9 -24.6 1/2000 +5. − acelaşi tip de secţiune. dar devine importantă 158 .7 +5.3 +5. flambând după axa lor puternică ( Ba ). factorul de reducere la flambaj considerat în norme.2 flambând după axa puternică ( Aa ).0 -12.1 -10.3 -4. − profile T. Acest din urmă factor depinde de α . diferă de o valoare standard acceptată de L/1000 (unde L este lungimea de flambaj a barei). eog .5 e0g/L 1/750 -3.9 1/1500 +3.2 Din tabel se poate observa că variaţia capacităţii portante rămâne în limite acceptabile pentru valori ale săgeţii iniţiale eog L ≤ 1 750 .CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE mecanice (de tipul tensiunilor reziduale) prin introducerea unui factor de imperfecţiune α .9 -3.7 +7. Tabelul VI. În tabelul VI. cu considerarea mai multor tipuri de secţiuni transversale: − profile I laminate la cald. − profile tubulare laminate la cald ( C ).3 +4. de raza de giraţie i a secţiunii transversale a elementului analizat şi de distanţa de la fibra extremă comprimată până la centrul de greutate.8 -12. − aceleaşi secţiuni flambând după axa lor slabă ( Bb ).3 este prezentată modificarea de capacitate portantă pentru un element structural comprimat. flambând după axa lor slabă ( Ab ).5 -28 -24.8 +8. cu rapoarte înălţime/lăţime.5 -3. În [72] autorii demonstrează că dacă imperfecţiunea geometrică asimilată prin săgeata iniţială a barei.2 1/500 -8. χ poate fi determinat pornind de la un factor de imperfecţiune modificat α ∗ .

de 1 500 sau 1 250 . Secţiunea transversală a unui astfel de element se presupune a fi alcătuită din talpa comprimată şi 1 5 din înălţimea inimii. LLT este lungimea de flambaj a tălpii. propunerea autorilor în [72] de considerare a lui α ∗ devine justificată. aflate în aceeaşi situaţie de solicitare.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE la valori mai mari ale imperfecţiunii. Şi din aceste considerente se impune ideea că ar fi mai corect.2 Grinzi Considerarea imperfecţiunilor în normele germane DIN 18800 [102] s-a făcut prin a accepta. De asemenea poate fi menţionat faptul că diferenţele pentru factorul de reducere χ în raport cu valoarea standard devin mai mici (pentru orice raport eog L ) dacă zvelteţea λ diferă mult faţă de valoarea 1. v este jumătate din lăţimea tălpii comprimate. 159 . din punct de vedere practic.15 ⎛ eog ⎜ − 0. în anumite condiţii. Excepţie de la acest caz fac profilele cu pereţi subţiri. de exemplu prin verificarea la stabilitate a unui element structural fictiv comprimat. de a înlocui verificarea exactă la stabilitate printr-o verificare aproximativă.2. VI. dar la care săgeata iniţială eog este mai mare decât rotirea iniţială φ 0 . să se determine valoarea lui λ pornind de la f y γ M 1 în loc de fy . i LT este raza de giraţie a secţiunii fictive în raport cu axa de simetrie. Formula de verificare considerată este: α ∗ LT = α LT + ⎞ 90. Luând în discuţie cazul pierderii de stabilitate prin flambaj lateral şi torsiune al barelor comprimate.001⎟ ⎟ ⎛ i LT ⎞ ⎜ LLT ⎠ ⎜ ⎟⎝ v ⎠ ⎝ (VI.4.9) în care: α LT şi α ∗ LT sunt factori prin care se consideră influenţa imperfecţiunilor.

expresia factorului k y este dată explicit în normele EUROCODE 3 [103]. în expresia lui k y apare un alt factor μ y . considerând Clasele 1 şi 2 de secţiuni transversale din cele 4 clase prezentate în Capitolul V al lucrării. M Sd reprezintă solicitările.y γ M1 (VI.4.10) intervin următoarele mărimi: N Sd .CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE Şi aici. VI.10) Pentru relaţia de mai sus.3 Grinzi-coloane Cazul acestui tip de element structural este considerat în normele europene EUROCODE 3 [103]. fy γ M1 este limita de curgere a oţelului.Sd ≤1 fy W pl . χ min A.W pl .2. reprezintă aria secţiunii transversale considerate. În relaţia (VI. În norme. este sugerată ideea înlocuirii limitei de curgere fy cu f y γ M 1 pentru deducerea valorii zvelteţii λ . respectiv modulul de rezistenţă plastic al aceleaşi secţiuni. modulul de rezistenţă elastic al secţiunii şi un coeficient βM care depinde de variaţia diagramei de momente încovoietoare de-a lungul elementului structural. prevăzută în norme este: N Sd χ min A fy γ M1 + k y M y . forţa de compresiune respectiv momentul încovoietor. Relaţia de verificare. Dacă se fac notaţiile următoare: 160 .y este factorul de reducere la flambaj. care la rândul său înglobează în expresia prezentată în EUROCODE 3 [103]. este un coeficient de siguranţă al materialului din care este alcătuit elementul verificat. în cazul solicitărilor de compresiune şi încovoiere după axa puternică (axa y).

08 -0.y M NSd .y Wel .18 -0.1 şi că bara a atins limita capacităţii sale portante. încărcarea de flambaj capăta o valoare diferită N ' Sd ≠ NSd . în general.4 e/rpl 1 2 3 5 8 10 100 1/250 -20. Factorii de reducere se modifică la valoarea (1 + Δ ) χ min şi (1 + Δy )χ y .07 - 1/750 -3.90 .09 -0.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE kN = W pl . relaţia (VI.48 -4.11) dacă se înlocuieşte N Sd prin N ' Sd .12) sunt consideraţi pentru o săgeată iniţială eog L = 1 1000 .09 -0.15 .90 în timp ce pentru clasa 3. μ y = 1.11) se poate scrie sub forma: μ k kN ⎡ 1 e ⎛ ⎜1 − y N + ⎢ 1. r pl = .90 şi deci valorile din tabelul VI.12) Factorii de reducere ce apar în formula (VI.15 > 0.19 -0.04 - Pentru elementele structurale ale căror secţiuni transversale aparţin Claselor 1 şi 2.05 -0.34 -0.y = 1.45 -1. βM = 2. că μ y = 0.1 ⎢ χ min r pl ⎜ χy ⎝ ⎣ ⎞⎤ ⎟⎥ = 1 ⎟ ⎠⎥ ⎦ (VI. Tabelul VI.07 - e0g/L 1/500 -8.16 -0.5 şi λ max = λ y = 1 .4 sunt prezentate modificările lui k N (în procente) ce se datorează modificării valorii imperfecţiunii geometrice. Dacă e rămâne constant şi eog L ≠ 1 1000 . e = y .66 -0. μ y = 1 > 0.4 sunt 161 . Valoarea pentru k N se poate deduce din relaţiile (VI.59 -0.Sd (A ⋅ fy ) N Sd A (VI. Deci se poate considera. Presupunând că flambajul apare în planul barei (deci χ min = χ y şi Δ = Δy ) şi considerând valorile W pl .11) şi se presupune că γ M 1 = 1. în tabelul VI.

ambele categorii de imperfecţiuni acţionează în aceeaşi direcţie prin reducerea capacităţii portante a elementului. Problema este mult mai complexă în cazul considerării structurii în ansamblul său. ele trebuie considerate separat în analiza stabilităţii elementelor structurale comprimate. dar în acelaşi timp. În general. Se poate observa faptul că pentru flambajul în planul elementului structural studiat. Imperfecţiunile mecanice au însă efecte contradictorii: scăderea rigidităţii datorată acestor imperfecţiuni afectează capacitatea portantă a barei. incorect din punct de vedere teoretic.y A . poate fi acceptat însă din punct de vedere practic. reducerea încărcării de flambaj datorată imperfecţiunilor geometrice este importantă doar în cazul rapoartelor e r pl mici. influenţa imperfecţiunilor geometrice este mai mică şi chiar neglijabilă în anumite situaţii. Pentru excentricităţi e mai mari. concentrate sau momente de torsiune) în timp ce imperfecţiunile mecanice cauzează o reducere a rigidităţii elementului. Efectul imperfecţiunilor geometrice este în mod clar dăunător pentru elementul structural afectat. momentele de capăt la aceste elemente sunt mai mici decât la elementele structurale considerate fără imperfecţiuni. În cazul unui element structural considerat ca fiind izolat de structura din care face parte. Influenţa imperfecţiunilor geometrice globale asupra încărcării de flambaj poate fi substanţială pentru elemente comprimate (stâlpi) şi poate fi la fel în cazul flambajului lateral cu torsiune al grinzilor sau grinzilor-coloane. Datorită naturii diferite a imperfecţiunilor geometrice şi a celor mecanice.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE aplicabile şi secţiunilor transversale din Clasa 3. cu diferenţa că r pl (raza de giraţie a secţiunii în domeniul plastic) trebuie înlocuita prin r = Wel . Imperfecţiunile geometrice pot fi înlocuite prin încărcări transversale adiţionale (uniform distribuite. De aceea conceptul de imperfecţiune geometrică echivalentă. sensibilitatea unui mod de pierdere a stabilităţii la imperfecţiuni este mai mică ori de câte ori deformata de ordinul I a unui element structural determinată de încărcări exterioare conţine vectorul propriu fundamental al modului respectiv de 162 .

limitele permise în norme trebuie să fie diferite. presupunând că evaluarea capacităţii portante se face pornind de la valorile actuale ale imperfecţiunilor. deoarece desconsideră aspectul favorabil determinat de influenţa imperfecţiunilor mecanice.3 TENSIUNI REZIDUALE LA SECŢIUNILE SUDATE Tensiunile reziduale. flambajul în planul său al unei grinzi-coloană este mai puţin afectat de imperfecţiuni şi cu cât momentele încovoietoare sunt mai mari.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE pierdere a stabilităţii. influenţa tensiunilor reziduale asupra comportării unei bare comprimate este următoarea: anumite fibre ale secţiunii se plastifică înainte ca tensiunea medie să atingă limita de curgere a materialului σ c ( f y ) (Fig. 163 . Atunci când deformaţia specifică ε depăşeşte domeniul elastic. Mai mult.8a şi b). egal cu zero. decupare cu flacără şi sudare) sau de origine mecanică (îndreptare). ilustrat de figura VI. Zonele astfel plastifiate au drept consecinţă diminuarea rigidităţii secţiunii. Plim . se pot oferi chiar condiţii pentru depăşirea limitelor standardizate ale imperfecţiunilor. De aceea.8 reprezintă evoluţia zonelor plastifiate pe secţiunea unui element supus unei încărcări axiale de compresiune crescătoare. Se poate observa că rigiditatea secţiunii este crescătoare până când încărcarea exterioară atinge o valoare limită. Acest punct de vedere este important în aprecierea siguranţei unui element structural şi al momentului când trebuie efectuate operaţii de consolidare. teoretic. Acest fenomen. Din moment ce anumite categorii de imperfecţiuni au o mai mare influenţă decât altele. În general. care formează un sistem autoechilibrat pe o secţiune plană. modulul de elasticitate devine. Aplicarea noţiunii de imperfecţiune geometrică echivalentă este acoperitoare în ceea ce priveşte proiectarea structurală. cu atât este mai mică influenţa imperfecţiunilor. Această valoare limită poate fi definită ca fiind încărcarea maximă care poate fi suportată de elementul structural analizat fără ca vreo fibră a secţiunii transversale să fie plastifiată. pot fi de origine termică (laminare. VI.VI.

au demonstrat că tensiunile reziduale de întindere în vecinătatea cordoanelor de sudură sunt mai mici decât efortul de curgere al materialului de bază. 164 .CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE a) b) Figura VI. S-a constatat totodată.8 Măsurători ale tensiunilor reziduale pe elemente cu secţiuni transversale I sudate ale elementelor realizate din oţel de înaltă rezistenţă. că aceste tensiuni reziduale sunt mai mici decât în cazul secţiunilor realizate din oţel moale. ceea ce are o influenţă pozitivă asupra stabilităţii structurilor din oţel. pentru care tensiunile reziduale ating valoarea efortului de curgere în vecinătatea sudurii. Din acest motiv şi tensiunile reziduale de compresiune ce apar în tălpile unei secţiuni I sudate sunt relativ mici.

Teste efectuate pe o serie de secţiuni I sudate. Tabelul VI. ale căror rezultate sunt prezentate în [12]. Utilizând apoi această distribuţie şi efectuând simulări numerice neliniare pe computer. Preîncălzirea a fost utilizată în toate cazurile prezentate. Dimensiunile secţiunii elementelor analizate şi caracteristicile mecanice ale oţelurilor utilizate sunt prezentate în tabelul V.5. iar grosimea sudurii a fost între 7 şi 8 mm. iar grosimea sudurii a fost între 5 şi 6 mm. Această valoare poate fi apoi comparată cu cea a elementelor realizate din oţel moale. Pentru sudurile efectuate la secţiunile din grupul D.5 Grupul A B C D Tip probă P1. au confirmat faptul că tensiunile reziduale de compresiune predomină în tălpi. Sudurile executate la secţiunile din categoriile A. considerând şi flambajul. P6 D1 D2 b/t 160/15 200/15 200/15 220/12 270/12 hw/d 270/10 170/10 170/10 220/10 220/10 a 7-8 7-8 7-9 5-6 5-6 fytalpă [N/mm2] 580 580 540 873 797 fyinimă [N/mm2] 810 810 525 775 775 165 . P2 P3.3. P4 P5. B şi C prezentate în tabel au fost execuate prin trei treceri ale aparatului de sudură.1 Distribuţia tensiunilor reziduale Pe baza măsurătorilor efectuate până în prezent s-a stabilit că se poate considera o distribuţie idealizată a tensiunilor reziduale pe secţiunea transversală a unui element structural. În figura VI.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE VI. se poate determina capacitatea portantă a barelor comprimate realizate din oţel de înaltă rezistenţă. iar cele de întindere în inimă. cordoanele de sudură s-au executat într-o singură trecere. Explicaţia ar consta în faptul că inima elementelor studiate ar avea o grosime mai mică decât tălpile şi s-ar manifesta mai puternic influenţa nefastă a energiei rezultată din preîncălzirea pieselor în vederea sudării.9 este prezentată distribuţia tensiunilor reziduale pe secţiunea transversală a unor secţiuni I sudate.

CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE exterior interior Partea stângă P1 Partea dreaptă Exterior sau partea dreaptă Interior sau partea stângă Media P2 D1 P3 P4 D2 P5 P6 Figura VI.9 166 .

Din rezultatele obţinute şi prezentate în [12] s-a observat că tensiunile reziduale măsurate la marginea exterioară a tălpilor. chiar şi atunci când ele sunt relativ subţiri (în cazul studiat t=15 mm). opusă cordoanelor de sudură.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Tensiunile reziduale au fost măsurate prin metoda clasică de relaxare. Aceasta înseamnă că în vecinătatea sudurilor există un puternic gradient de tensiuni pe grosimea tălpii.10 167 . iar apoi. Figura VI. pe baza acestor deformaţii specifice au fost calculate tensiunile reziduale. conform căreia ele au fost relaxate printr-o metodă adecvată de tăiere cu fierăstrăul. în direcţie longitudinală. au valoare foarte apropiată de zero sau sunt chiar de compresiune. Au fost măsurate deformaţiile specifice reziduale pe ambele feţe ale tolelor ce compun fiecare dintre secţiunile analizate. Se presupune că acest gradient se datorează faptului că pentru oţelurile de înaltă rezistenţă (din care sunt executate piesele folosite în teste) nu apare nici o plastifiere a materialului şi nu are loc o redistribuire a eforturilor unitare în zona sudurilor. Barele au fost mai întâi tăiate în direcţie transversală şi apoi între poziţiile mărcilor tensometrice.

CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE În figura VI. Pentru urmărirea influenţei tensiunilor reziduale asupra capacităţii portante a barelor comprimate s-a ales ca model o bară dublu articulată (Fig. tensiunile reziduale cu valori mari şi plastifierea materialului în vecinatătatea sudurii sunt tipice. Se poate observa că pentru secţiunile transversale ale elementelor realizate din oţel moale.2 Influenţa tensiunilor reziduale asupra capacităţii portante a barelor comprimate Pentru proiectarea barelor comprimate cu secţiune I sudată realizate din oţel moale.11). pentru profilele laminate se pot utiliza curbele de flambaj cu un nivel mai ridicate. VI. se pot utiliza curbele de flambaj b şi c. cu valoare maximă în mijlocul deschiderii L. în timp ce pentru secţiunile sudate curbele de flambaj b şi c ca şi în cazul elementelor realizate din oţel moale. VI.3.11) ce are secţiunea transversală conform tabelului VI. grupa B de secţiuni. în conformitate cu normele EUROCODE 3 [103].5. Au fost analizate bare alcătuite din oţel de înaltă rezistenţă cu limita de curgere σ c ( f y ) = 580 N/mm 2 şi din oţel moale cu limita de curgere σ c ( f y ) = 240 N/m m 2 . care se referă la elemente realizate din oţeluri de înaltă rezistenţă. Conform anexei D a EUROCODE 3 [103]. adică a şi a0. egală cu L 1000 . iar cur ba caracteristică a oţelului utilizat a fost considerată pentru cazul ideal elasto-plastic (Fig. VI. În testele considerate de autori în [12] s-a considerat o imperfecţiune geometrică iniţială a barei de formă sinusoidală. rectangulare ale tensiunilor reziduale care se acceptă de regulă în practică. 168 .10 sunt prezentate distribuţiile idealizate. iar pentru profilele laminate se pot utiliza curbele a şi b.

realizate din oţel de înaltă rezistenţă şi oţel moale.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Figura VI. Flambaj după axa puternică Euler a.d OM – fără tensiuni reziduale κ OM – distribuţia dreptunghiulară a tensiunilor reziduale OÎR – fără tensiuni reziduale OÎR – distribuţia dreptunghiulară a tensiunilor reziduale OÎR – distribuţia dreptunghiulară a tensiunilor reziduale şi influenţa tăierii cu flacăra P-B. în formă adimensională.c.13 sunt prezentate comparativ.W. Young λ Figura VI.12 şi VI.b. capacităţile portante ultime (sub forma curbelor de flambaj) pentru bare pe a căror secţiune transversală există distribuţie de tensiuni reziduale idealizate sau fără tensiuni reziduale.11 În figurile VI.12 169 .

3 < λ < 1.9). VI. faţă de barele comprimate fabricate din oţel de înaltă rezistenţă. Ambele efecte apar ca o consecinţă a distribuţiei defavorabile a tensiunilor reziduale pe secţiunea transversală a elementelor realizate din oţel moale.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE Flambaj după axa slabă Euler a.3 şi 1.c. De asemenea.W. 170 .13 Se poate observa că din punct de vedere al capacităţii portante ultime. În realitate însă. tensiunile reziduale de întindere de la colţurile tălpilor influenţează pozitiv capacitatea portantă a barelor comprimate. În curbele de flambaj platoul apare datorită considerării distribuţiei constante a tensiunilor reziduale de compresiune pe secţiunea tălpilor. Young λ Figura VI. aceasta este mai scăzută în cazul barelor comprimate realizate din oţel moale. secţiunile transversale pentru astfel de secţiuni sudate nu prezintă în nici un caz distribuţii constante ale tensiunilor reziduale de compresiune (Fig.0 ). curbele κ. În plus.b. Acestea sunt şi motivele pentru care platoul în curbele de flambaj reale nu este chiar uşor sesizabil.d κ OM – fără tensiuni reziduale OM – distribuţia dreptunghiulară a tensiunilor reziduale OÎR – fără tensiuni reziduale OÎR – distribuţia dreptunghiulară a tensiunilor reziduale OÎR – distribuţia dreptunghiulară a tensiunilor reziduale şi influenţa tăierii cu flacăra P-B.λ pentru bare comprimate din oţel moale prezintă un platou evident în domeniul zvelteţilor cuprins între 0.0 ( 0.

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Rezultatele obţinute au permis formularea concluziei că. Din studiile efectuate şi prezentate în [12] se poate concluziona că la secţiunile I sudate realizate din oţel de înaltă rezistenţă. 171 . O consecinţă a nivelului mai scăzut al tensiunilor reziduale de compresiune rezidă într-o valoare mai ridicată a capacităţii portante a barelor comprimate cu secţiune I sudată realizate din oţel de înaltă rezistenţă. a unor deformaţii iniţiale cu valoarea de l/500 până la l/1000. VI. un lucru de mare interes în practica de proiectare este acela că pentru dimensionarea barelor comprimate cu secţiune transversală în formă de I sudată. gradientul de tensiuni în vecinătatea sudurii pe grosimea tălpii apare la grosimi mai mici ale tălpii pentru oţelul de înaltă rezistenţă faţă de oţelul moale. Totuşi. dar pot fi utilizate cu bune rezultate chiar şi curbele a şi b.4 INFLUENŢA IMPERFECŢIUNILOR ASUPRA COMPORTĂRII ELEMENTELOR STRUCTURALE În practică se ţine cont de imperfecţiunile geometrice prin adoptarea. pentru elementele metalice.14). nivelul relativ al tensiunilor reziduale de compresiune este mai scăzut în cazul oţelului de înaltă rezistenţă decât în cazul oţelului moale. în timp ce pentru cele realizate din oţel moale este recomandabilă utilizarea curbelor de flambaj b şi c. realizate din oţel de înaltă rezistenţă pot fi utilizate curbele de flambaj a şi b. Este interesant de asemenea faptul că. VI. tensiunile reziduale de întindere în vecinătatea cordonului de sudură nu ating limita de curgere a materialului şi nu depind de calitatea oţelului. pentru bare cu secţiune transversală sudată. l fiind lungimea şi se determină influenţa lor asupra încărcării de cedare (Fig. comparativ cu barele comprimate realizate din oţel moale. utilizarea după normele în vigoare a curbelor de flambaj b şi c este corespunzătoare realităţii. De asemenea.

Cele mai multe norme internaţionale utilizează în calcul această valoare pentru considerarea imperfecţiunilor geometrice.15 arată aceeaşi tendinţă de diminuare a încărcării critice.compresiune) (+ întindere) Figura VI. adoptarea unei săgeţi iniţiale de valoare egală cu l/1000 în mijlocul deschiderii grinzii sau profilului se situează de partea siguranţei. raportul grosime perete-diametru având o influenţă relativ scăzută. Profilele metalice tubulare a căror comportare este schematizată de diagrama din figura VI.14 Studiile pe anumite tipuri de profile au arătat că încărcarea critică de flambaj scade în limite cunsocute şi este practic independentă de tipul profilului metalic lipsit însă de tensiuni reziduale. presupunând că toate imperfecţiunile datorate procesului de fabricaţie apar simultan. Calculele şi încercările experimentale efectuate asupra profilelor metalice de mai multe tipuri şi forme au arătat faptul că.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE (. 172 .

profilele T se detaşează net de celelalte profile.16. în care au fost trasate curbele eforturilor de flambaj. atât timp cât profilul metalic este lipsit de tensiuni reziduale.4 Dreptunghi Figura VI. se poate observa că dintre toate profilele metalice cunsocute.16 173 .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Figura VI. Ţeavă pătrată Ţeavă circulară D/t=10. în ceea ce priveşte încărcarea critică de flambaj. În figura VI.15 Mai mult. forma profilului nu are decât o influenţă foarte redusă asupra încărcării critice de cedare.

Şi aici diferenţele mari între grosimea pereţilor şi valori mult diferite ale raportului înălţime perete lăţime perete nu au decât o influenţă scăzută asupra încărcării critice de flambaj N . Se poate observa că repartiţia tensiunilor proprii 174 . formă şi distribuţie ce depind în mod clar de geometria profilului.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE Aceste profile se caracterizează printr-o valoare mai ridicată a încărcării critice pentru talpa comprimată şi mai scăzută pentru partea comprimată a inimii. Tall [9]. de către Thürlimann.17 Lucrurile se schimbă însă în mod evident dacă se iau în discuţie şi tensiunile reziduale proprii introduse inevitabil forţat în orice profil metalic ca urmare a procesului de fabricaţie. Figura VI. S. Datorită unui program susţinut şi foarte bine organizat. Beedle şi L. În figura VI.17 este prezentată variaţia încărcării de flambaj în funcţie de zvelteţea elementelor pentru profile metalice casetate. În figura VI. influenţa tensiunilor reziduale proprii asupra sarcinii de cedare la flambaj a putut fi studiată la Universitatea Lehigh din Pennsylvania.18 este schematizată forma şi distribuţia tensiunilor reziduale proprii în diferite tipuri de profile metalice în I. L. fiind considerate în studiul efectuat profile metalice cu secţiune pătrată şi dreptunghiulară.

tensiunile proprii de întindere fiind repartizate pe toată talpa.2 tensiunile proprii de compresiune pot fi.3σ e dar cu o distribuţie mai defavorabilă pe toată talpa.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE depinde de valorile raportului înălţime-lăţime h/b.7 această tendinţă este chiar mai pronunţată şi se poate chiar produce o inversare. În timp ce pentru profilele având un raport h/b ≤ 1.5σe la extremităţile tălpilor. Cauzele acestor distribuţii foarte diferite ale tensiunilor proprii se găsesc în procesele diverse de răcire care corespund diferitelor geometrii ale profilelor.7 ele ating valori mult mai reduse cu o repartiţie mai favorabilă (numai partea exterioară a tălpii este comprimată).18 175 . Figura VI.2 < h/b < 1. fie mai reduse σE = 0. pentru valori ale raportului 1. fie relativ puternice σE = 0. aşa cum se întâmplă pentru profilele mai vechi normalizate. Pentru profile zvelte cu h/b ≥ 1.

în timp ce profilele de tipul DIE 20 au încărcările de cedare cele mai mici. Tensiuni proprii de compresiune destul de ridicate în părţile exterioare ale tălpilor se produc în secţiunile I sudate cu tălpi laminate. În figura V. Se poate observa că grinzile cu tălpi late şi cu inimă înaltă şi de asemenea profilele IPE zvelte au un comportament favorabil. Acest lucru este ilustrat şi de figura VI.p.20 a fost reprezentată influenţa exercitată de dispersia limitei elastice asupra sarcinii 176 .CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE Se poate deci concluziona. Profilele mai zvelte arată un comportament la flambaj mult mai favorabil d.19 în care au fost trasate curbele de cedare pentru diferite tipuri de profile laminate având tensiuni reziduale. ale existenţei şi distribuţiei tensiunilor reziduale. că pentru profilele laminate în formă de I se poate determina o valoare limită până la care existenţa tensiunilor reziduale proprii influenţează sarcina critică de flambaj. pentru un raport h/b aproximativ egal cu 1.19 Este cunoscut faptul că limita elastică nu este constantă pe secţiune şi că procedeele de fabricaţie sunt la originea dispersiei acestei limite.v. Figura VI.2. Aceste profile fac dovada unui comportament defavorabil la cedare similar profilelor cu tălpi mai puţin late.

profilele considerate fiind DIE 20 comportând tensiuni reziduale. Se poate concluziona că sarcina de flambaj este practic independentă de repartiţia tensiunilor reziduale dacă se consideră că în secţiunea sudurii : σ = 1. În timp ce pentru casetele cu dimensiuni reduse tensiunile reziduale de compresiune pot atinge cel mult nivelul tensiunilor de întindere. Concluzia formulată este aceea că tensiunile reziduale exercită o influenţă mai importantă asupra sarcinii de cedare decât variaţia limitei elastice. Secţiunile sudate au tensiuni puternice de întindere în zona cordonului de sudură: ( σ E = 1). ele ating valori mult mai mici prin raport cu media în profilele casetate de dimensiuni mai mari. cărora. E 177 . Repartiţia şi ordinul de mărime al acestor tensiuni depind de dimensiunile casetei.21. Figura VI. din motive de echilibru le corespund tensiuni reziduale de compresiune în zonele centrale ale peretelui.20 Influenţa exercitată de tensiunile reziduale asupra încărcării critice de cedare a profilelor casetate cu pereţi subţiri este prezentată în figura VI.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE de flambaj. Imperfecţiunile structurale au fost reprezentate prin valoarea lor intrinsecă σ E = σE/σe media globală pentru tensiunile reziduale şi σ e = σe/σe media globală pentru limita elastică.

să se transforme în 178 . (întindere) (compresiune) Figura VI.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE Figura VI.22 Măsurătorile efectuate au arătat faptul că în părţile exterioare ale inimii există în general tensiuni reziduale de întindere care pot. după caz.21 Un alt studiu important a fost cel efectuat asupra profilelor T pentru diferite ipoteze posibil de întâlnit în practică ale distribuţiei tensiunilor reziduale (Fig. 22). VI.

În figura VI. i/40). i/20. Figura VI. 22 se poate observa o reducere semnificativă a încărcării de cedare în ipoteza tensiunilor reziduale de compresiune la marginea inimii.23 sunt prezentate curbele de cedare pentru profilele I DIE 20 solicitate la flambaj după axa lor slabă de inerţie.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE tensiuni reziduale de compresiune cu valoare mică. fie având diferite excentricităţi iniţiale (i/10. se observă existenţa tensiunilor reziduale de întindere pe partea exterioară a inimii. Din figura VI. În figura VI. unde i este raza de giraţie a secţiunii transversale a profilului. Studiile efectuate au demonstrat faptul că adoptarea unei săgeţi iniţiale de l/1000 acoperă practic şi existenţa imperfecţiunilor mergând până la valoarea de i/20.23 179 . fie având o săgeată iniţială de l/1000.23 se poate deduce de asemenea că excentricităţile iniţiale de aplicare a forţei exercită. Dacă în aceste puncte există însă tensiuni reziduale de întindere se constată o creştere a capacităţii portante prin comparaţie cu profilele care sunt lipsite de tensiuni reziduale. în domeniul zvelteţilor mici. Un alt gen de imperfecţiune care influenţează sarcina de cedare este aplicarea excentrică a încărcării la extremităţile unei bare. Această schimbare a fost observată numai la secţiunile sudate. o influenţă asupra sarcinii de cedare similară celei exercitate de o coborâre a limitei de elasticitate. Pentru profilele T rezultate din decuparea grinzilor I.

5. Obiectul încercărilor experimentale au fost tot profilele I DIE 20 şi se poate observa în fig.24 variaţia sarcinii de cedare în funcţie de valoarea încărcărilor laterale. aşa cum sunt greutatea proprie a barei sau presiunea vântului exercită o influenţă asupra sarcinii de cedare la flambaj.13) datorită unui factor de corecţie k q care se poate determina cu relaţia: 180 . Cercetări ulterioare au permis stabilirea faptului că încărcări laterale de valoare scăzută. Schultz [11]. respectiv 1. Această influenţă a fost studiată de către G. VI. care nu este neglijabilă.CAPITOLUL VI IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ŞI INFLUENŢA LOR ASUPRA STABILITĂŢII PODURILOR METALICE Prin adoptarea unei lungimi de flambaj corespunzătoare. Valorile pentru încărcările laterale au fost alese de 0.5 ori mai mari decât valoarea greutăţii proprii a barei. VI.25) că influenţa încărcărilor laterale poate fi luată în considerare prin formula: N ( q = 1) = k q N ( q = 0 ) (VI. Figura VI. în special pentru barele zvelte. este posibilă eliminarea excentricităţilor datorate imperfecţiunilor şi să se considere că aplicarea încărcării pe bara comprimată se face centric la extremităţile barei. Conform diagramelor din figura VI. în calcul. 1.24 procentajul de diminuare al sarcinii de cedare creşte cu zvelteţea şi devine foarte important pentru bare foarte zvelte.24 G. Schultz a demonstrat (Fig.0.

14) Funcţia f ( λ ) poate fi reprezentată suficient de exact printr-o dreaptă.25 Eliminarea săgeţilor inadmisibil de mari ale barelor se poate face prin procedeul numit redresaj. Figura VI. 181 . Acest procedeu produce o plastifiere parţială a secţiunii şi prin aceasta o modificare a stării existente a tensiunilor reziduale. În figura VI. Pe căi teoretice.25 este prezentat cazul unui profil tubular.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE i2 k q = 1− f ( λ ) D (VI. Charles Massonet a demonstrat că redresajul are o influenţă favorabilă asupra repartiţiei tensiunilor reziduale.

că anumite 182 . fie direct. respectiv a unor condiţii la limită. Analiza răspunsului structurilor sub acţiunea încărcărilor exterioare utilizând metoda elementelor finite. cât şi în alte domenii ale ştiinţei.1 GENERALITĂŢI Este cunoscut faptul că metoda elementelor finite a devenit în utlimii ani o procedură standard de analiză structurală atât în inginerie. Metoda elementelor finite utilizează formularea integrală a fenomenelor fizice. bi.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE VII. Apariţia metodei elementelor finite poate fi datată în jurul anilor 1950. deoarece cu ajutorul metodei elemmentelor finite se pot aborda probleme de calcul ale structurilor uni-. metoda a putut fi implementată pe calculatoare electronice. metoda a cunoscut o dezvoltare rapidă şi concomitent. S-a constatat totuşi de-a lungul timpului. care altfel ar fi dificil sau imposibil de rezolvat. Această metodă are la bază modelarea matematică a fenomenelor fizice complexe din natură şi prin utilizarea unor condiţii iniţiale.şi tridimensionale. presupune aproximarea mărimilor variabile pe subdomenii având formă şi dimensiune arbitrare. face posibilă simplificarea unor procese. După apariţie. Acesta este un avantaj major. analizele efectuându-se în domeniul elastic de comportare a materialului. Algoritmii de calcul utilizaţi la inceput şi posibilităţile limitate oferite de tehnica de calcul a acelor ani a condus la posibilitatea rezolvării numai a unui număr limitat de probleme. având formă şi condiţii de rezemare arbitrare şi fiind supuse unor sisteme de forţe exterioare având intensităţi diferite şi orientări oarecare în spaţiu. datorită dezvoltării progresive a tehnicii de calcul. fie prin transformarea modelului fizic diferenţial cu ajutorul calculului variaţional.

cât şi mondial. cât şi cazul celor neliniare.2 FORMULĂRI MATEMATICE UTILIZATE ÎN METODA ELEMENTELOR FINITE Stabilirea relaţiilor matematice prin care se pot descrie fenomenele fizice în mecanica mediului continuu are la bază câteva formulări matematice. deoarece există în prezent.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE structuri pot avea un răspuns neliniar sub acţiunea încărcărilor ce le solicită şi astfel a apărut necesitatea considerării în analize a unor procedee prin care să se ţină seama atât de posibilitatea apariţiei deplasărilor mari. cu elemente finite. Scopul urmărit este de a prezenta rezultatele unor analize neliniare. dar şi depăşirii limitei de elasticitate a materialelor. lucru atestat şi de încercările ulterioare pe modele. Cele mai uzuale formulări matematice sunt 183 . s-au impus treptat algoritmi sofisticaţi de rezolvare iterativă sau incremental-iterativă a problemelor neliniare. Metoda elementelor finite a rezultat de fapt în urma formulării matriceale a metodei deplasărilor cunoscută din statica construcţiilor. în vederea stabilirii nivelului încărcărilor exterioare pentru care se pot produce fenomene de instabilitate. atât la nivel naţional. Utilizând formulări matematice din mecanica mediului continuu. utilizarea metodei constă în scrierea şi rezolvarea ecuaţiilor de echilibru pentru un sistem structural aflat sub influenţa unor factori externi perturbatori. fenomene cauzate de comportarea în timp a materialelor etc. efectuate pentru câteva structuri particulare de poduri metalice. care se diferenţiază prin tipurile de variabile şi ipotezele de calcul considerate precum şi prin tipul relaţiilor matematice folosite. Pentru aceasta s-a considerat necesară o prezentare succintă a principiilor de bază şi algoritmilor de calcul. Atât în cazul analizelor liniare cu elemente finite. ce au cea mai mare utilizare în marea majoritate a programelor de calcul existente în prezent. rezultatele obţinute descriind mult mai fidel comportarea structurilor. variaţii de temperatură. care pot fi încărcări. În lucrarea de faţă nu se urmăreşte prezentarea pe larg a metodei elementelor finite. VII. un număr impresionant de referinţe bibliografice care se referă strict la acest subiect.

− punctele care se situează în înteriorul unui element. [124]. Relaţiile matematice utilizate în formulările Lagrange total şi actualizat au la bază principiile energetice şi relaţiile matematice care decurg din utilizarea acestor principii. respectiv pe graniţa acestuia înainte de deformare. În toate cele trei tipuri de formulări exprimarea mărimilor variabile (eforturi unitare. se găsesc în interiorul elementului. În calculul geometric neliniar soluţia se obţine efectuând un calcul iterativ în cicluri de încărcare. dar şi de forfecare. respectiv pe graniţa acestuia şi pe parcursul procesului de deformare.1.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE formularea Lagrange cu cele două forme ale sale. metodelor variaţionale etc. 184 . Într-un sistem cartezian de coordonate. Formularea Lagrange [7]. [125] are la bază următoarele ipoteze: − elementele ce compun mediul continuu (structura) sunt deformabile şi pot suferi deformaţii mici sau mari. Deformaţiile specifice pot fi axiale. [21]. eforturi secţionale. totală. De aceea. respectiv actualizată. formularea Euler şi formularea co-rotaţională introdusă mai recent. [20]. măsurate în diverse puncte aparţinând elementelor. respectiv deplasări) se raportează la sisteme carteziene de coordonate. deformaţii specifice. în timp ce formulările Euler şi co-rotaţională utilizează relaţii matematice analitice de tipul ecuaţiilor diferenţiale. − deformarea elementului presupune modificarea volumului şi formei acestuia. o reprezentare a acestor configuraţii succesive poate fi cea din figura VII. deoarece răpsunsul structurii sub încărcări nu este cunoscut de la început. pentru utilizarea oricăreia dintre formulările prezentate anterior este necesară divizarea stării de încărcare a unui solid deformabil (structuri) într-un număr de configuraţii succesive de echilibru.

− punctele materiale situate în interiorul unui element din mediul continuu deformabil sau pe graniţa acestuia atunci când elementul este în poziţie 185 . [21]. Formularea Euler [7]. [125] se bazează pe următoarele ipoteze: − mediul continuu este deformabil în ansamblul său sau se găseşte în mişcare. VII. [20]. [124].3.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Figura VII. formularea Lagrange este indicată în probleme legate de mecanica solidului şi a structurilor de rezistenţă implicând deplasări mari şi utilizează eforturile unitare de ordinul II Piola-Kirchhoff şi deformaţiile specifice Green-Lagrange (a se vedea pct. Acest tip de eforturi unitare sunt însă lipsite de semnificaţie fizică în special în cazul mediilor continui în mişcare.). unde este indicat să se utilizeze formularea Euler.1 Conform acestor ipoteze.

VII. în această lucrare se vor face referiri la acest tip de formulare matematică. pot ajunge în alte elemente sau pot părăsi graniţa elementului în decursul procesului de defomare. În analizele geometric neliniare cu elemente finite ce au avut ca obiect de studiu câteva tabliere de poduri metalice şi care vor fi prezentate în continuare a fost utilizată formularea Lagrange şi ca atare. 186 . care poate fi configuraţia iniţială nedeformată C0 (Fig. cu anumite restricţii şi în analiza structurilor de rezistenţă. anterioară configuraţiei momentane (curente) a solidului C2 (Fig. Acest tip de exprimare matematică a fost preferat în trecut pentru analiza curgerii fluidelor.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE nedeformată. − deformarea elementului se face fără modificare de volum şi nu pot exista deformaţii specifice provenind din forfecare. VII. Caracterul geometric neliniar este dat tocmai de rotirea continuă a acestui sistem de referinţă.1).1). Formularea co-rotaţională [20]. ceea ce implică dificultăţi în realizarea algoritmilor de calcul. însă în prezent se utilizează. [21] reprezintă un concept mai recent şi este indicat a fi utilizată în cazul în care rotirile elementelor structurale sau ale unor părţi ale acestora sunt mari. sau ultima configuraţie de echilibru C1 (Fig. caz în care vorbim despre o formulare Lagrange totală. Principala caracteristică a acestei formulări o reprezintă faptul că variabilele sunt exprimate în raport cu un sistem de coordonate cartezian ataşat elementului şi care se mişcă odată cu acesta. Spre deosebire de formularea Lagrange. în formularea Euler eforturile unitare utilizate sunt de tip Cauchy. În formularea Lagrange toate variabilele pot fi raportate la o configuraţie de referinţă.3) Un avantaj major ale acestui tip de formulare este acela că prin tensorii eforturilor unitare şi deformaţiilor specifice utilizaţi este descrisă în mod realist comportarea materialului din care este realizat elementul structural. În formularea Euler toate variabilele sunt exprimate în raport cu configuraţia deformată C1 (Fig. Limitările sunt impuse de faptul că trebuie monitorizate în permanenţă modificările de volum.1). iar deformaţiile specifice sunt cele logaritmice (naturale)(a se vedea VII. VII.

Avantajul principal al procedurilor incrementale pentru găsirea soluţiei în calculul geometric neliniar constă în faptul că. Asociat formulării Lagrange se utilizează noţiunile de rigiditate secantă. orice structură reală poate fi asimilată ca fiind alcătuită din mai multe elemente de dimensiuni reduse (elemente finite) legate între ele în punctele de intersecţie (noduri). deformaţiile acumulate de corp în ansamblu. Presupunând că valoarea încărcării aplicată pe configuraţia C1 creşte cu o anumită valoare. ce consideră configuraţia C1 ca fiind de referinţă. tensiuni.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE VII. problema ce trebuie rezolvată este cea de găsire a unei teorii incrementale pentru exprimarea tuturor variabilelor pentru poziţia deformată C2. {f1} este vectorul forţelor iniţiale ce acţionează asupra solidului la începutul pasului (configuraţia C1). care vor fi definite în paragrafele care urmează. în procesul de deformare de la C0 la C1 sau chiar C2 pot fi mari. Exemplificarea comportării structurii între configuraţiile C1 şi C2 prezentate anterior poate fi uşor făcută. 187 . deformaţii specifice şi deplasări sunt cunoscuţi pentru configuraţia C1. În timp ce deformaţiile în pasul incremental de la configuraţia C1 la configuraţia C2 sunt presupuse ca fiind mici. Pasul de încărcare ce caracterizează procesul de deformare al corpului solid între stările C1 şi C2 se numeşte pas incremental.1) în care: [k ] este matricea de rigiditate tangentă a elementului. Ecuaţia incrementală ce exprimă relaţia între forţe şi deplasări pentru un element finit are forma: [k ]{u} = {f } − {f } 2 1 (VII. {u} este vectorul deplasărilor nodale incrementale între configuraţiile C1 şi C2.1). considerând formularea Lagrange actualizată. poate fi descompusă într-un număr de paşi incrementali în care deformaţiile sunt mici. situaţie în care formularea utilizată va fi cea Lagrange actualizată. o problemă neliniară ce implică deformaţii mari. Se consideră că toţi parametrii. Aşa cum se ştie. respectiv rigiditate tangentă.

Într-o analiză neliniară pas cu pas se presupune că toate informaţiile despre structură (coordonate ale nodurilor. Matricea de rigiditate [k ] poate fi exprimată.2) unde [k e ] este matricea de rigiditate elastică utilizată în calculul liniar de ordinul I. ecuaţiile de tipul (VII.3) unde mărimile ce intervin au aceeaşi semnificaţie ca în relaţia (VII. [k ] g este matricea de rigiditate geometrică care înglobează modificările în geometrie suferite de elementele finite şi este caracteristică analizelor de ordinul II. dar de această dată se referă la structura analizată în ansamblu. forma deformată a fiecărui element ce compune structura. Respectând condiţiile de compatibilitate a deformaţiilor în nodurile elementelor finite.2) reprezintă doar primul pas în cadrul unei analize neliniare pas cu pas şi ea poate fi scrisă pentru fiecare dintre elementele finite ce definesc structura analizată. Corespunzător.2) pot fi asamblate într-o ecuaţie structurală de forma: [K ][U ] = {P } − {P } 2 1 (VII. {P } sunt definiţi în raport cu aceste configuraţii. forţele iniţiale {f1} ce acţionează pe fiecare element şi încărcările aplicate {P1} acţionând în nodurile elementelor) sunt cunoscute la sfârşitul configuraţiei C1.2). aşa cum se va vedea ulterior. sub forma: [k ] = [k ] + [k ] e g (VII. {U }. Trebuie menţionat faptul că ecuaţia (VII. NOTĂ: Anterior au fost utilizate notaţiile C0. C2 care definesc configuraţii succesive ale unui corp în procesul de deformare şi nu se referă la clase de continuitate ale unor funcţii. Presupunând că încărcările se modifică de la {P1} la {P2 } pentru rezolvarea problemei trebuie găsite soluţiile ecuaţiilor neliniare pentru deplasările incrementale {U } ale structurii.C1.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE {f2 } este vectorul forţelor totale ce acţionează asupra solidului la sfârşitul pasului (configuraţia C2). 188 . vectorii {f }.

(Fig. EFORTURI ŞI DEPLASĂRI ÎN CALCULUL GEOMETRIC NELINIAR Definirea eforturilor unitare şi a deformaţiilor specifice este foarte importantă deoarece de ele depind atât formularea matematică utilizată. care conduc la dificultăţi în aplicarea diferitelor metode utilizate pentru stabilirea soluţiei în calculul geometric neliniar. se va considera cel mai simplu caz de solicitare şi anume solicitarea cu forţă axială (Fig.2). În această figură.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Odată cu creşterea deplasărilor {U}. trebuie stabilite mai întâi relaţiile de legătură între eforturile unitare şi deformaţiile specifice. VII. Astfel de fenomene sunt însoţite de apariţia punctelor particulare (critice) pe aceste curbe.3 EFORTURI UNITARE ŞI DEFORMAŢII. în timp ce L şi A definesc geometria barei acţionată de forţa P. VII. II. Întrucât eforturile secţionale sunt obţinute prin integrarea eforturilor unitare pe secţiunea transversală a elementelor structurale. geometria deformată a întregii structuri poate fi actualizată şi trasate curbele încărcare-deplasare pentru anumite grade de libertate ale structurii similare celor prezentate în Capitolul II. L0 şi A0 (lungimea barei şi aria secţiunii transversale) definesc geometria barei sub acţiunea forţei P0.13). 189 .11. II. curba încărcare-deplasare oferă un “istoric” al solicitării structurii şi pot fi identificate zone de echilibru stabil. Conform principiilor energetice enunţate în paragrafele precedente. corespunzător cărora structura poate fi în stadiu de încărcare dar şi de descărcare. Aşa cum s-a precizat în Capitolul II. Pentru a prezenta tipurile de eforturi unitare şi deformaţii specifice utilizate în calculul neliniar. respectiv instabil. cât şi rigurozitatea relaţiilor de calcul în analizele de ordinul II neliniare. eforturile unitare trebuie să fie compatibile cu deformaţiile specifice şi anume cu acelea care produc lucru mecanic.

2 În urma proceselor de deformare bara îşi modifică forma şi dimensiunile şi de aceea pentru definirea eforturilor unitare şi deformaţiilor specifice trebuie stabilit la ce configuraţie a barei se face raprortarea. Eforturile unitare şi deformaţiile specifice inginereşti se stabilesc alegând ca şi configuraţie a structurii pe cea finală. 190 . Eforturile unitare sunt cunoscute şi sub denumirea de tensiuni PIOLA-KIRCHHOFF de ordinul I (σPKI). Pornind de la aceste precizări simple. nedeformată. Eforturile unitare şi deformaţiile specifice inginereşti sunt cele cunoscute din calculul de ordinul întâi.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Figura. deformată. la cea iniţială nedeformată (sau foarte puţin deformată) sau la cea finală.5) ΔL L − L0 L = = −1 L0 L0 L0 Relaţia de legătură între eforturi unitare şi deformaţii specifice este: σ PKI = E ⋅ ε I (VII. în calculul de ordinul II neliniar al structurilor se utilizează mai multe tipuri de eforturi unitare şi deformaţii specifice. VII.6) unde E este modulul de elasticitate longitudinal al materialului. Relaţiile matematice care definesc aceste eforturi unitare şi deformaţii specifice sunt: σ PKI = εI = P0 A0 (VII. iar raportarea lor se face la configuraţia iniţială. liniar elastic.4) (VII. nedeformată.

VII.9) Eforturile unitare PIOLA-KIRCHHOFF de ordinul II se exprimă sub forma matematică: 191 . cu semnificaţie fizică bine precizată şi se asociază cu două tipuri de deformaţii specifice: − deformaţii specifice naturale sau logaritmice ⎛L⎞ ε N = ln⎜ ⎟ ⎜L ⎟ ⎝ 0⎠ (VII. iar dPiniţial(final) forţa pe unitatea de volum. Eforturile unitare de tip CAUCHY sunt reale.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Eforturile unitare de tip CAUCHY se determină în configuraţia finală deformată a structurii şi se raportează la această configuraţie (Fig.3. VII.3 În figura VII.1.3).7) Figura VII. niniţial(final) reprezintă normala la suprafaţă. Expresia matematică generală a acestor eforturi unitare este: σC = P A (VII.8) − deformaţii spcifice tip ALMANSI L − L0 Lmediu ⋅ L L ⎛L ⎞ L + L0 1− ⎜ 0 ⎟ 2 2 L − L0 L − L0 ⎝L⎠ = ⋅ 2 = = 2 2L 2 L L 2 εA = (VII.

pentru simplificarea calculelor. Ca şi eforturile unitare şi deformaţiile specifice. eforturile secţionale utilizate în calculul neliniar sunt de mai multe feluri. iar deformaţiile specifice în cele de tip ALMANSI. pentru verificările de rezistenţă ale secţiunilor transversale ale elementelor structurale.4). în analizele neliniare de ordinul II se utilizează eforturile unitare PIOLA-KIRCHHOFF de ordinul II şi deformaţiile specifice GREEN-LAGRANGE. VII. aceste eforturi unitare sunt transformate în cele de tip CAUCHY.3).10) dar ţinând seama de faptul că A ⋅ L = A 0 ⋅L0 rezultă: σ PKII = L0 L ⎛P ⎞ ⋅⎜ ⎟ ⎜A ⎟ ⎝ 0⎠ (VII.12) Eforturile unitare PIOLA-KIRCHHOFF de ordinul II şi deformaţiile specifice GREEN-LAGRANGE sunt stabilite în configuraţia finală deformată a structurii. În schimb. în funcţie de geometria structurii la momentul determinării lor şi de geometria structurii la care ele se raportează.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE σ PKII = A A0 ⎛P ⎞ ⋅⎜ ⎟ ⎜A ⎟ ⎝ 0⎠ (VII. VII. 192 .11) Aceste eforturi unitare sunt asociate cu deformaţiile specifice numite GREEN-LAGRANGE care sunt date de următoarea expresie: ε GL = L − L0 Lmediu ⋅ L0 L0 ⎛L⎞ ⎜ 2 ⎟ −1 ⎜L ⎟ L −L = =⎝ 0⎠ 2 2L0 2 2 2 0 (VII. VII. În general.1. Eforturi secţionale inginereşti (PIOLA-KIRCHHOFF de ordinul I) sunt acele eforturi secţionale care se determină pe structura aflată în poziţie nedeformată (C0) şi care se raportează la axele locale ale secţiunii transversale a elementului structural aflat în poziţie nedeformată (C0 ) (Fig. stabilite în poziţia finală deformată a structurii. dar se raportează la configuraţia iniţială nedeformată (Fig.

VII. Figura VII. VII.5). Ci) şi se raportează la configuraţia deformată din pasul anterior (i-1.4 Eforturile secţionale de tip PIOLA-KIRCHHOFF de ordinul II în formulare Lagrange total se determină considerând configuraţia deformată a structurii (Ci) şi se raportează la axele locale ale secţiunii transversale a elementului structural pe configuraţia iniţială nedeformată (C0) (Fig. Ci-1) şi nu la configuraţia finală (Fig.5 Eforturile secţionale de tip PIOLA-KIRCHHOFF de ordinul II în formulare Lagrange actualizat se determină pe configuraţia deformată (în pasul i.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Figura VII.6). 193 .

7).7 194 .CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Figura VII. VII.6 Altă categorie de eforuri secţionale o reprezintă eforturile secţionale de tip CAUCHY. iar raportarea se face la axele locale ale secţiunii transversale a elementului structural în aceeaşi poziţie deformată a structurii (Ci) (Fig. Figura VII. Acestea se stabilesc considerând configuraţia finală deformată a structurii (Ci).

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE VII. toate mărimile raportate la sistemul local de axe al elementului (eforturi. În metoda elementelor finite.13) 195 . Ecuaţiile de echilibru exprimate considerând structura în poziţie deformată pot fi scrise astfel: K S ⋅ u i = Pi → K S = Pi = tgα ui (VII. În capitolele precedente a fost subliniat faptul că în calculul neliniar relaţia între forţele aplicate asupra unei structuri şi deplasările produse de aceste forţe (P-u) sunt neliniare la fel ca şi relaţiile ce caracterizează comportarea materialului exprimând legătura între eforturile unitare şi deformaţiile specifice (σ-ε). însoţind deformata elementului.4 CALCULUL GEOMETRIC NELINIAR UTILIZÂND METODA ELEMENTELOR FINITE Principiul metodei elementelor finite aplicat pentru calculul structurilor în domeniul elastic este valabil şi în cazul calculului de ordinul II geometric neliniar. cum este cazul formulării Lagrange actualizat (paragraful VII. considerând forma deformată a acesteia. utilizând transformări de coordonate. Pentru scrierea ecuaţiilor de echilibru ale structurii în ansamblu. dacă se utilizează formulările Lagrange total sau Euler (a se vedea paragraful VII. Să considerăm că deformarea unei structuri sub încărcările exterioare poate fi descrisă schematic prin curba neliniară din figura VII. aşa cum s-a arătat anterior în faptul că scrierea condiţiilor de echilibru se face considerând structura în poziţie deformată. deosebirea constând. un mediu continuu (o structură) este discretizată în elemente finite care sunt conectate între ele în noduri unde se impun condiţiile de compatibilitate a deformaţiilor şi de echilibru.3) sau mobil. deplasări) se transformă.3). în mărimi similare dar raportate la sistemul global de coordonate al structurii. Analiza stării de eforturi şi deformaţii se face raportând toate mărimile de pe element la un sistem local de coordonate care poate fi fix.8.

Pi . deformată a structurii. dar şi de deplasările necunoscute u i şi deci nu pot fi determinate direct pentru o poziţie reală. la un anumit nivel de încărcare. analizarea structurilor în calculul geometric neliniar se realizează în mai multe etape succesive (cicluri de încărcare) pornind de la structura nedeformată. K T depind de nivelul de încărcare al structurii. u i sunt valorile forţei.8 În aceste expresii K S . În mod uzual. ecuaţiile de echilibru păstrându-şi forma dată de (VII.14). 196 . K T reprezintă rigidităţile secantă. sunt verificate.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE K T ⋅ (du i ) = dPi → K T = dPi = tgβ du i (VII. iar dPi .8 se poate observa că valorile rigidităţilor K S . respectiv variaţia deplasării. du i sunt variaţia forţei. respectiv tangentă.14) Figura VII. Din figura VII. Din acest motiv. Calculul se încheie în momentul în care relaţiile de echilibru pentru structura deformată. curentă. variaţiile infinitezimale ale forţelor dPi şi ale deplasărilor du i se înlocuiesc în calculul geometric neliniar cu variaţii finite mici ale forţelor δPi şi ale deplasărilor δu i . respectiv deplasării pentru un anumit nivel de încărcare.

utilizată pentru exprimarea condiţiilor de echilibru este metoda energetică.15) în care dW este variaţia energiei de deformaţie.4. deoarece aceasta este independentă de tipul mărimilor care intrevin (eforturi şi deplasări. la nivelul fiecărui element finit. Exprimând dW în funcţie de eforturile unitare şi deformaţiile specifice pe element se poate scrie: dW = ∫ {dε} {σ } dV T V (VII. Matematic relaţiile de echilibru sunt descrise astfel: dW = dL (VII.18) Se ştie din calculul de ordinul I că transformarea deplasărilor nodurilor {δ } în deformaţii specifice utilizând relaţia: {ε} se face prin intermediul matricii geometrice [B] (VII.15) rezultă: V dV ∫ {dε} {σ } = {dδ } {P }e T T (VII. iar apoi pe structură în ansamblu. eforturi unitare şi deformaţii specifice etc. iar dL este variaţia lucrului mecanic efectuat de forţele exterioare.19) 197 {ε} = [B]{δ} . Cea mai generală metodă. în funcţie de necunoscutele care sunt deplasările nodurilor. Condiţiile de echilibru se scriu exprimând egalitatea.16) Variaţia lucrului mecanic efectuat de forţele exterioare dL în funcţie de deplasările virtuale ale nodurilor elementului finit {dδ } şi de forţele echivalente actionând in noduri {P }e este: dL = {dδ } {P }e T (VII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE VII. dintre variaţia energiei de deformaţie şi variaţia lucrului mecanic (lucrul mecanic virtual) efectuat de forţele exetrioare ce acţionează pe element.).1 Formularea directă (matricea de rigiditate secantă) Formularea directă în metoda elementelor finite constă în exprimarea condiţiilor de echilibru între încărcările exterioare ce solicită o structură şi eforturile secţionale interioare pe fiecare element finit.17) Ţinând seama de relaţila (VII.

19): (VII.18) şi de (VII. deplasările nodurilor elementelor finite în coordonate locale {δ} . În acest sistem.24) Relaţia (VII. Pentru exprimarea condiţiilor de continuitate la nivelul întregii structuri.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Ţinând seama de (VII.23) {σ} = [D][B]{δ} Rezultă. i S este matricea de rigiditate secantă a elementului în coordonate 198 .26) în care [K ] globale.23) ecuaţiile de condiţie între încărcările echivalente aplicate în nodurile elementului finit şi deplasările nodurilor: ( ∫ [B ] [D ][B ]dV ){δ } = {P }e T V (VII.24) se mai poate scrie sub forma generală: [k ] {δ} = {P} S e (VII.25) [k ] S fiind matricea de rigiditate secantă exprimată în sistemul de coordonate local al fiecărui element finit.19) rezultă: {dδ}T ∫ [B ]T {σ }dV = {dδ }T {P }e V (VII.22) şi (VII.21).24) devine: [K ] {Δ} = {P} i S i i E (VII. precum şi matricile de rigiditate secante [k ]S trebuie transformate în sistemul de coordonate global al structurii. utilizând relaţiile (VII.22) (VII.20) Rezultă astfel relaţiile de echilibru între forţele echivalente aplicate la nodurile elementului şi eforturile unitare pe element sub forma: V ∫ [B ] {σ }dV = {P }e T (VII. (VII. relaţia (VII.21) Tot din calculul de ordinul I în care se consideră comportarea liniar elastică a materialui se cunoaşte că tranformarea deformaţiilor specifice {ε} în eforturi unitare {σ } se face utilizând matricea de elasticitate [D] după relaţia: {σ } = [D]{ε} şi considerând relaţia (VII.

Se poate scrie deci că: {ε} = {ε}L + {ε}NL = [B ]L {δ} + [B ]NL {δ} = ([B ]L + [B ]NL ){δ} neliniare şi poate fi scrisă sub forma: (VII.24).STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE {Δ}i reprezintă vectorul deplasărilor nodale în coordonate globale. reprezintă vectorul deplasărilor nodurilor structurii în coordonate globale.29) Revenind la relaţia (VII. ţinând seama de faptul că deformaţiile specifice pe element au componente liniare (din calculul de ordinul I) şi componente neliniare (specifice calculului de ordinul II). Scriind ecuaţiile de forma (VII. în timp ce următorii trei termeni alcătuiesc matricea de rigiditate geometrică secantă ce conţine efectul neliniarităţilor geometrice.26) pentru toate elementele finite ce compun structura se obţine sistemul de ecuaţii următor: [K ] {Δ} = {P} S (VII.24) rezultă: [ = ∫ [B ] [D ][B ]dV = ∫ [[B ]L + [B ]NL ] [D ][B ]L + [B ]NL ]dV = ∫ [B ]L [D ][B ]L dV + T + ∫ [B ] [D ][B ]NL dV + ∫ [B ] V T L V V V T NL [D][B ] L dV + ∫ [B ] V T NL [D][B] V (VII.30) NL dV Primul termen din relaţia de mai sus reprezintă matricea de rigiditate secantă din calculul liniar elastic.30) se poate scrie: [k ] S = [k ]E + [k ]GS (VII. este vectorul forţelor în nodurile structurii în coordonate globale. {P} Matricea de rigiditate a structurii [K ] s se obţine prin suprapunerea algebrică. în nodurile comune. cât şi [B] = [B] [k ] S L + [B ]NlL T T (VII.28) Rezultă deci că matricea geometrică [B] are atât componente liniare. relaţia (VII.27) în care [K ] {Δ} S este matricea de rigiditate secantă a structurii în coordonate globale. a rigidităţilor secante ale elementelor finite. Pentru a pune în evidenţă caracterul neliniar al relaţiilor utilizate în calculul geometric neliniar se reconsideră relaţia (VII. Rezumativ.31) 199 . i {P}E este vectorul forţelor echivalente în nodurile elementului în coordonate globale.

VII. curba neliniară P − u fiind descompusă într-o succesiune de porţiuni liniare pentru fiecare increment al încărcării exterioare aplicate.29) rezultă: {dσ } = {d ([D]{ε})} = [D]{dε} = [D]([B ]L + [B]NL ){dδ} d [B ] = d [[B ]L + [B ]NL ] = d [B ]NL T T T (VII. Fiecărui increment al încărcării îi corespunde un increment al deplasării.35) matricile [G]. Matricea [G] se obţine prin derivarea matricei funcţiilor de interpolare (funcţiilor de formă) utilizate pentru definirea câmpului deplasărilor elementelor finite.4.32) Considerând relaţiile (VII. (VII. respectiv [A] fiind definite în cele ce urmează.23) şi (VII. relaţia (VII.18) se scrie sub forma: d ( ∫ {dε} {σ } ) = ∫ d [B ] {σ }dV + ∫ [B ] {dσ }dV = {dP }e dV T T T V V V (VII.33) (VII. Această matrice are forma: 200 . pentru fiecare nod al elementelor finite.22). Avantajul utilizării matricei de rigiditate tangente rezidă în simplificarea relaţiilor de calcul. Utilizând variaţii infinitezimale ale eforturilor unitare şi ale forţelor echivalente în nodurile elementului finit şi utilizând procedeul de diferenţiere prin părţi. deci al structurii. utilizând noţiunea de rigiditate secantă.34) Matricea geometrică în calculul geometric neliniar [B ]NL se poate scrie sub forma: [B] NL = [A][G] (VII.2 Formularea incrementală (matricea de rigiditate tangentă) Formularea incrementală se utilizează pentru a permite aplicarea procedeelor incrementale şi incremental iterative în calculul geometric neliniar. procedee ce vor fi prezentate în paragrafele următoare.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE şi exprimă diferenţa care apare în calculul de ordinul II faţă de calculul de ordinul I.

⎥ ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ {δ}T ⎡ ∂ [N ]T ⎤ ⎥ ⎢ ∂y ⎥ ⎣ ⎦⎥ T ⎡ ∂ T ⎤ ⎥ {δ} ⎢ [N ] ⎥ ⎥ ⎦ ⎦ ⎣ ∂x 0 (VII. Considerând toate precizările anterioare.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ⎡∂ ⎤ ⎢ ∂x [N ]⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ∂ [N ]⎥{δ } [G ] = ⎢ ⎥ ∂y ⎢ ⎥ ⎢ ∂ [N ]⎥ ⎢ ∂z ⎥ ⎣ ⎦ (VII.40) T T ⎞ ⎛ [ ∫ [B ] {dσ }dV = ⎜ ∫ [[B ]L + [B ]NL ] [D ][B ]L + [B ]NL ]dV ⎟{dδ } ⎠ V ⎝V 201 .38) relaţie în care s-a ţinut seama de faptul că matricea [G] nu depinde de deplasările {δ } ale nodurilor.37) şi reluând relaţia (VII.39) (VII. Matricea [A] se scrie sub forma: ⎡ T⎡ ∂ T ⎤ ⎢{δ } ⎢ ∂x [N ] ⎥ ⎣ ⎦ ⎢ ⎢ 0 ⎢ ⎢ ⎢ 0 ⎢ [A] = ⎢ ⎡ ⎤ ∂ ⎢{δ }T ⎢ [N ]T ⎥ ⎢ ⎣ ∂y ⎦ ⎢ 0 ⎢ ⎢ ⎢ T⎡∂ T ⎤ ⎢{δ } ⎢ [N ] ⎥ ⎦ ⎣ ∂z ⎣ T T 0 {δ}T ⎡ ∂ [N ]T ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ ∂y 0 ⎦ {δ} ⎡ ∂ [N ]T ⎤ ⎢ ∂x ⎥ ⎣ ⎦ {δ}T ⎡ ∂ [N ]T ⎤ ⎥ ⎢ ∂z ⎦ ⎣ T 0 ⎤ ⎥ ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ T ⎡ ∂ T ⎤ {δ} ⎢ [N ] ⎥ ⎥ ⎣ ∂z ⎦ .36) în care [N ] este matricea funcţiilor de interpolare.34) rezultă: d [B ]NL = d [[A][G ]] = [G ] [dA] T T (VII.37) Ţinând seama de (VII. Matricea [A] conţine vectorii transpuşi ai tangentelor trigonometrice la axa deformată a elementului într-un punct curent de coordonate x.z şi depinde de tipul funcţiilor de interpolare alese pentru exprimarea câmpului deplasărilor elementelor finite. relaţiile (VII.y.36) şi (VII.32) devin: V ∫ d [B ] {σ }dV = ∫ [G ] [dA ] {σ }dV T T T V (VII.

{dΔ}i reprezintă vectorul variaţiei deplasărilor nodale în coordonate globale.39) produsul de sub semnul integralei [dA]T {σ } se poate scrie sub forma: [dA] {σ} = [M ][G]{δ} T (VII. i {dP}E este vectorul variaţiei forţelor echivalente în nodurile elementului în coordonate globale.46) se poate raporta la sistemul global de coordonate rezultând o relaţie de forma: [K ] {dΔ} = {dP } i T i i E (VII.40) şi (VII.44) Însumând relaţiile (VII.43) (VII. 202 .42) cu ⎡ 1 0 0⎤ [I 3 ] = ⎢0 1 0⎥ ⎢ ⎥ ⎢0 0 1⎥ ⎣ ⎦ Relaţia (VII.44) rezultă expresia generală a ecuaţiilor de condiţie pe element.46) Ca şi în cazul matricei de rigiditate secante. în metoda elementelor finite.39) se poate rescrie acum sub forma: T T ⎞ ⎛ ∫ d [B ] {σ }dV =⎜ ∫ [G ] [M ][G ]dV ⎟{dδ } V ⎠ ⎝V (VII.45) sau sub forma generală: [k ] {dδ} = {dP } T e (VII.47) în care [K ] i T este matricea de rigiditate tangentă a elementului în coordonate globale.41) în care matricea [M ] se defineşte în funcţie de tensorul eforturilor unitare astfel: ⎡σ x [I 3 ] τ xy [I 3 ] τ xz [I 3 ]⎤ [M ] = ⎢τ yx [I 3 ] σ y [I 3 ] τ yz [I 3 ]⎥ ⎢ ⎥ ⎢τ zx [I 3 ] τ zy [I 3 ] σ z [I 3 ]⎥ ⎣ ⎦ (VII.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE În relaţia (VII. relaţia (VII. utilizând matricea de rigiditate tangentă: ⎛ [[B ] + [B ] ]T [D ][B ] + [B ] ]dV ⎞{dδ } + ⎛ [G ]T [M ][G ]dV ⎞{dδ } = {dP } [ L ⎜∫ ⎟ ⎜∫ ⎟ L NL NL e ⎠ ⎝V ⎝V ⎠ (VII.

49) La fel ca în cazul matricii de rigiditate secante. primul termen din relaţia (VII.50) VII. Deci relaţia (VII.5 METODE DE DETERMINARE A SOLUŢIEI ÎN CALCULUL GEOMETRIC NELINIAR Dintre metodele numerice utilizate pentru stabilirea soluţiei în analizele geometric neliniare vor fi prezentate aici câteva dintre cele mai utilizate şi anume: metoda pur incrementală. pentru a pune în evidenţă componentele liniare şi cele neliniare. {dP} este vectorul variaţiei forţelor în nodurile structurii în coordonate globale. sub forma: [k ] T [ = ∫ [[B ]L + [B ]NL ] [D ][B ]L + [B ]NL ]dV + ∫ [G ] [M ][G ]dV = ∫ [B ]L [D ][B ]L dV + T T T + ∫ [B ] [D ][B ]NL dV + ∫ [B ] V T L V V T NL [D][B] L dV + ∫ [B ] V V T NL [D][B] NL dV + ∫ [G ] [M ][G ]dV T V V (VII. metoda Newton-Raphson.47) pentru toate elementele finite ce compun structura se obţine sistemul de ecuaţii următor: [K ] {dΔ} = {dP} T (VII. metoda lungimii arcului şi metoda controlului energiei.48) în care [K ] este matricea de rigiditate tangentă a structurii în coordonate globale.49) reprezintă matricea de rigiditate a elementului finit în calculul liniar elastic.49) se poate scrie mai condensat sub forma: [k ] T = [k ]E + [k ]GT (VII.45).STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Scriind ecuaţiile de forma (VII. 203 . în timp ce restul termenilor formează matricea de rigiditate tangentă geometrică care conţine efectul neliniarităţii de tip geometric. Expresia matricii de rigiditate tangente a elementului poate fi scrisă pornind de la expresia (VII. metoda controlului deplasării. {dΔ} reprezintă vectorul variaţiei deplasărilor nodurilor structurii în T coordonate globale.

Matematic acest lucru se poate exprima sub forma: [K (u )] ⋅ {δu} = {δP} T i −1 i i (VII.5. respectiv {P }i . într-un număr de paşi succesivi de încărcare {δP}. [100] face parte din categoria metodelor incrementale şi constă în divizarea încărcării {P} aplicată unei structuri într-o analiză geometric neliniară. astfel încât problema neliniară poate fi transformată într-o succesiune de probleme liniare. 204 . metoda se bazează pe formularea Lagrange actualizată şi constă în exprimarea ecuaţiilor de echilibru pentru fiecare configuraţie Ci. utilizând matricea rigidităţilor tangente determinată pentru configuraţia Ci-1. Considerând două configuraţii de echilibru ale unei structuri Ci-1 şi Ci cărora le sunt asociate nivelele de încărcare {P }i −1 .51) Figura VII.1 Metoda pur incrementală Această metodă [6].CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE VII. suficient de mici.9 NOTĂ: Relaţiile matematice sunt scrise utilizând matrici şi vectori întrucât ele au aplicabilitate în cazul structurilor cu mai multe grade de libertate.

Se procedează în mod similar pentru toate treptele de încărcare până la atingerea valorii maxime a încărcării. Treptele de încărcare {δP }i pot fi sau nu egale. obţinându-se [K (u )] .53) În aceslaşi mod deplasările acumulate de structură până la sfârşitul treptei i de încărcare se pot scrie: {u}i = ∑ {δu r } i r =1 (VII. iar diferenţele sunt cu atât mai mari cu cât incrementele de încărcare {δP }i sunt mai mari. În acest caz metoda devine însă o metodă incremental-iterativă.51) se determină incrementele deplasărilor {δu}i şi cu acestea se poate actualiza geometria deformată a structurii şi corecta rigiditatea. Soluţia exactă se poate obţine dacă la sfârşitul fiecărei trepte de încărcare se revine pe curba reală P − u prin evaluarea valorilor forţelor neechilibrate (reziduale).54) Presupunând că ecuaţiile de echilibru sunt îndeplinite pentru configuraţia Ci-1 rezultă că rigiditatea structurii (exprimată prin matricea de rigiditate) [K T (u )]i −1 este cunoscută pentru această configuraţie. variaţia rigidităţii structurii în cadrul unei trepte de încărcare se poate neglija. schematizate în figura VII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Urmărind figura VII.52) fiind forţe exterioare acţionând pe structură în configuraţiile Ci-1. Pn .9.9 se poate scrie că: {δP}i = {P}i − {P}i −1 {P}i . respectiv Ci. însă dacă acestea sunt mici. încărcările exterioare totale {P }i ce acţionează pe structură pot fi calculate ca o “acumulare” a tuturor treptelor (incrementelor) de încărcare anterioare şi pot fi exprimate sub forma: {P}i = ∑ {δPr } i r =1 (VII. T i Pentru încărcarea finală se obţine o valoare a deplasării u n care esre diferită de deplasarea reală u real . {P}i −1 (VII. Aplicând relaţia (VII. Valorile forţelor neechilibrate se determină 205 . urmărind figura VII. că metoda nu conduce la soluţia exactă. Se observă.9 prin {R}i . La sfârşitul pasului i de încărcare.

57) Cu această valoare se pot determina rigidităţile tangente ce vor fi utilizate în 206 .10). se determină forţele neechilibrate {R}i .55) de unde rezultă valoarea corectată a incrementului deplasării în pasul i+1: {δu}corectat i +1 forţei {P }i +1 : = [K T (u )]i ⋅ ({R}i + {δP }i +1 ) (VII.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE ca diferenţă între valoarea forţei {P }i în treapta i de încărcare şi rezultanta eforturilor secţionale din element pe direcţia fiecărui grad de libertate considerat.56) şi imediat se poate determina valoarea corectată a deplasării corespunzătoare {u}corectat = {u}i + {δu}corectat i +1 i +1 ecuaţiile de echilibru în treapta următoare de încărcare.10 Ecuaţia de echilibru pentru pasul i+1. (VII. Considerând că se realizează corecţia pentru revenirea pe curba reală încărcare-deplasare în treapta i de încărcare (Fig. se poate scrie sub forma: [K (u )] ⋅ {δu} T i corectat i +1 = {R}i + {δP }i +1 −1 (VII. iar în noua treaptă de încărcare dată de suma forţelor {R}i + {δP}i +1 se utilizează matricea de rigiditate tangentă din pasul i. [K T (u )]i . VII. Figura VII.

încărcarea exterioară este divizată în mai multe trepte (incremente).STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Acest algoritm conduce la curbe încărcare-deplasare mai apropiate de curba reală. [21]. precum şi forţele interne se determină dintr-o analiză liniară. VII. [127] este una dintre cele mai vechi metode utilizate şi face parte din categoria metodelor incremental-iterative. iar {E }i j −1 reprezintă eforturile secţionale (forţele interioare) pe elementul structural în treapta de încărcare i şi în iteraţia j-1 La sfârşitul fiecărui increment de forţă. în cadrul fiecărei trepte de încărcare. aşa cum se poate observa şi din figura VII. j este un indice care corespunde iteraţiei. Pentru 207 .2 Metoda Newton-Raphson Metoda Newton-Raphson [6]. cu referire însă la trepte de încărcare. pentru prima treaptă de încărcare.58) unde i reprezintă un indice ce corespunde treptei (incrementului) de încărcare. În fază iniţială. se realizează interaţii pentru restabilirea echilibrului structural şi revenirea pe curba reală P − u . [100]. iar prin aplicarea unor trepte de încărcare moderate ca valoare se poate obţine o bună convergenţă a soluţiei. [20]. pentru o structură cu comportare neliniară se pot exprima sub forma: [K (u )] T j −1 i ⋅ {δu}i = {P }i − {E }i j j j −1 (VII. dar spre deosebire de metoda pur incrementală. Ecuaţiile de echilibru. respectiv la iteraţii. Procedeul prezentat mai sus pentru situaţia unui singur grad de libertate poate fi extins la cazul structurilor complexe. având mai multe grade de libertate.10 (punctul A’ este mai aproape de curba reală decât punctul A). Ceilalţi termeni au aceeaşi semnificaţie de până acum.5. eforturile secţionale (forţele interioare) {E }ij −1 se determină integrând pe volumul elementelor structurale eforturile unitare. cu considerarea expresiilor neliniare ale deformaţiilor specifice corespunzătoare deplasărilor produse. rigidităţile şi deplasările structurii. În metodele de acest tip.

64) ˆ în care {δu}i reprezintă deplasări corespunzând încărcării exterioare de referinţă j ˆ {P }. Considerând că forţele neechilibrate se pot exprima sub forma: {} {R}ij −1 = {P}ij −1 − {E}ij −1 relaţia (VII.63) Se obsrevă că membrul drept al ecuaţiei (VII.63) este liniar în λij astfel că soluţia în deplasări se poate obţine ca o combinaţie liniară de forma: {δu}ij ˆ = λij {δu}i + {δu R }i j j (VII.59) Considerând că forţele exterioare în treapta i de încărcare şi în iteraţia j provin din forţele exterioare considerate în aceeaşi treaptă de încărcare. i-1. iar {δu } R j i sunt deplasări corespunzătoare forţelor neechilibrate {R}i j −1 şi care pot fi obţinute utilizând relaţiile de mai jos: [K (u )] [K (u )] T T j −1 j −1 i ˆ ˆ j ⋅ {δu}i = P j i ⋅ {δu R }i = {R}i {} j −1 (VII. dar în iteraţia j-1 putem scrie că: {P}ij = {P}ij −1 + {δP}ij sau ˆ {P}ij = {P}ij −1 + λij ⋅ {P } (VII.62) [K (u )] T j −1 i j j −1 ˆ ⋅ {δu}i = λij P + {R}i {} (VII.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE treapta de încărcare i se utilizează valorile acestor mărimi determinate în treapta anterioară.61) În relaţia de mai sus.58) se poate rescrie sub forma: (VII. Se poate scrie astfel că: [K (u )] = [K (u )] {E} = {E} {u} = {u} 0 i T T 0 i i −1 0 i i −1 i −1 (VII.60) (VII. încărcarea exterioară aplicată a fost exprimată în ˆ raport cu o încărcare de referinţă P prin intermediul parametrului λij cunoscut în literatură sub denumirea de factor de încărcare.65) 208 .

(VII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Cu ajutorul relaţiei (VII. O prezentare schematică a procesului incremental-iterativ Newton-Raphson pentru o structură cu un singur grad de libertate este dată în figura VII.67) Având în vedere cele precizate anterior. j = 1 λij = ⎨ ⎩0.64) se poate stabili deplasarea totală în treapta i de încărcare şi în iteraţia j. Condensat acest lucru se poate exprima matematic sub forma: ⎧constant. totuşi metoda diverge în apropierea punctelor 209 . Figura VII. metoda Newton-Raphson se mai numeşte şi metoda controlului încărcării. j ≥ 2 (VII. pentru celelalte iteraţii ( j ≥ 2 ) icrementul încărcării fiind nul.66) şi cu aceasta valoarea rigidităţii necesară continuării procesului incrementalSpecificul metodei Newton-Raphson constă în faptul că încărcările exterioare cresc cu o cantitate constantă doar în cadrul primei iteraţii (j=1).11. deplasare ce corespunde încărcării exterioare aplicate ˆ λij ⋅ P : {} {u}ij = {u}ij −1 + {δu}ij iterativ de calcul.11 Deşi metoda Newton-Raphson asigură o rată a convergenţei mai bună decât metoda pur incrementală.

Zienkiewicz 1971). în iteraţia j.3 Metoda controlului deplasării Metoda a fost prezentată de Argyris (1965) şi modificată mai târziu de (Pian şi Tong 1971. ca parametru de control pentru realizarea iteraţiilor. VII. Fie δu qj . deoarece “direcţia” fiecărei iteraţii este controlată de linia orizontală ce reprezintă nivelul actual de încărcare.i deplasarea incrementală pentru componenta q. diferenţa constând în faptul că iteraţiile sunt făcute la deplasare constantă. În această metodă este necesară stabilirea unei componente particulare a deplasării. linia orizontală ce direcţionează iteraţia nu mai intersectează curba încărcare-deplasare şi metoda diverge. [100]. să presupunem componenta q. [127] este asemănător cu al metodei Newton-Raphson. Figura VII.12 VII. [21].CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE critice de tipul punctelor limită (Fig.12). în cadrul treptei i de încarcare. Principiul metodei [20].5. Condiţia de limitare a metodei se poate scrie sub forma: 210 . Atunci când încărcările aplicate depăşesc încărcarea utlimă corespunzătoare punctului limită.

j = 1 δu qj . j ≥ 2⎪ ˆ i q ⎩ ⎭ (VII. deci şi {δu R }i = 0 0 1 Ţinând seama de relaţiile (VII. de exemplu j=1.13. forţele neechilibrate {R}i = 0 . factorul de încărcare λij poate fi scris sub forma: ⎧ δu qj .69) rezultă parametrul de încărcare incremental λij sub forma: λ = j i δu qj . iar {δu } R j i este un vector deplasare j −1 corespunzător vectorului forţelor neechilibrate în cadrul procesului iterativ.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ⎧cons tan t .69) în care {bq } este un vector cu toate elementele egale cu zero cu excepţia celui situat pe rândul q.i = ⎨ ⎩0.i = λij {bq } {δu}i + {bq } {δu R }i T j T j (VII.i ⎫ .68) Componenta q a încărcării poate fi separată în doi termeni: ˆ δu qj .68) şi de precizarea anterioară.j =1 ⎪ ⎪ j T ˆ ⎪ {bq } {δu}i ⎪ λij = ⎨ ⎬ j T {bq } {δu R }i ⎪ ⎪ ⎪− {b }T {δu}j . Din relaţia (VII. Metoda controlului deplasărilor poate diverge în cazul în care curbele încărcare-deplasare P − u prezintă porţiuni de întoarcere (“snap-back”) şi prezintă dezavantajul că pentru structuri cu un număr mare de grade de libertate selectarea deplasării corespunzătoare ce se monitorizează în procesul de calcul este dificilă.70) ˆ În relaţiile de mai sus {δu}i reprezintă vectorul deplasare corespunzător unui vector al încărcării de referinţă ˆ {P }. j ≥ 2 (VII.71) O schematizare a metodei controlului deplasărilor este dată în figura VII. 211 . {R}i .i − {bq } {δu R }i T j ˆ {b } {δu} T q i i j (VII. care are valoarea 1. Pentru prima iteraţie a fiecărui increment de forţă.

j ≥ 2 (VII. [21]. j = 1 δS = ⎨ ⎩0.72) în care {δu}i şi {δu}i reprezintă deplasările incrementale pentru prima iteraţie şi pentru iteraţia j ale pasului incremental i. ţinând seama de relaţia (VII. în prima iteraţie.5. iar δS reprezintă lungimea arcului corespunzător tangentei la curba încărcare-deplasare ( P − u ) în pasul i-1 anterior. nu există forţe neechilibrate. [100]. deci {δu R }i = 0 .13 VII.74): 1 212 . Rezultă deci. j=1. Condiţia de limitare a metodei poate fi scrisă sub forma: ⎧cons tan t .CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Figura VII.4 Metoda lungimii arcului Principiul metodei [20].74) Pentru fiecare pas incremental.69) se poate scrie relaţia: {δu}ij ˆ = λij {δu}i + {δu R }i j j (VII. în care soluţia a convers.73) Ţinând seama de relaţia (VII. [127] are la bază următoarea relaţie limită pentru determinarea incrementelor de încărcare şi pentru realizarea iteraţiilor: {δu}1 {δu}ij i T 1 + λ1 λij = (δS ) i j 2 (VII.

Figura VII. parametrul de încărcare λij rezultă: λ j i {{δu} } {δu } =− ˆ {{δu} } {δu} + λ 1 T i 1 T i R j i j i 1 i .14.76) se referă la stadiul de încărcare al structurii. nici a deplasării şi oferă posibilităţi mai bune de depăşire a punctelor limită decât metodele prezentate anterior.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ˆ {δu}1i = λ1i {δu}1i (VII.72) şi considerând j=1 conduce la : λ1 = ± i ˆ ˆ {{δu} } {δu} + 1 1 T i 1 i δS (VII. iar semnul “-“ la stadiul de descărcare.74) şi introducând-o în relaţia (VII. Semnul “+” din relaţia (VII.72) şi ţinând cont de faptul că δS = 0 pentru j ≥ 2 .75) relaţie care introdusă în (VII. Pentru j ≥ 2 . iteraţiile sunt făcute în aşa fel încât nu există modificări ale lungimii arcului δS .j ≥2 (VII. Reconsiderând relaţia (VII.14 213 .76) Această relaţie reprezintă exact factorul de încărcare ce trebuie aplicat la începutul pasului incremental i.77) Metoda lungimii arcului nu presupune nici iteraţii la valoare constantă a încărcării. O schematizare a metodei este dată în figura VII.

5. j ≥ 2 =− R j T T { ˆ {δu}ij i }{ } ˆ P (VII.78) rezultă pentru λij expresia: λ j i ˆ {{δu } } {P}. ecuaţia de limitare indică faptul că parametrul de încărcare λ1 este determinat pe baza unui increment de energie ΔW constant. j = 1 ΔW = ⎨ ⎩0.78) unde energia incrementală ΔW este definită astfel: ⎧cons tan t .5 Metoda controlului energiei Metoda propusă de Yang şi McGuire în 1985 [100] se bazează pe următoarea relaţie de limitare: ˆ {{δu} } ( λ {P}) = ΔW j T i j i (VII. Utilizând relaţia (VII. iar CSP este definit i astfel: 1 {δu}1 1 1 λ1 CSP = 1 {δu}1i 1 λi { ˆ } {P } T { }{ } T ˆ P (VII.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE VII. Relaţia propusă în acest scop de Bergan (1978.82) unde λ1 este factorul de încărcare pentru prima iteraţie.75) în (VII.81) În practică. λij este determinat din condiţia ΔW = 0 .83) 214 .78) rezultă: λ1 = ± i ˆ ˆ {{δu} } {P } 1 T i ΔW (VII. i Prin înlocuirea relaţiei (VII.80) Pentru j ≥ 2 . j ≥ 2 (VII.74) în relaţia (VII. 1980) este următoarea: 1/ 2 λ1 = ± λ1 CSP 1 i (VII. factorul de încărcare corespunzător primei iteraţii λ1 se poate i raporta la CSP (parametrul curent de rigiditate).79) Pentru prima iteraţie j = 1.

0.82) se poate face introducând în ea expresia CSP (VII. Verificarea relaţiei (VII. Rezultă: ˆ (λ {{δu} } {P}) 1 i 1 T i 1 T i 1/ 2 = λ1 {δu}1 1 ˆ ( { } {P}) 1 T 1 T 1 1/ 2 (VII. Încărcare Punct limită CSP >0 PIVmin>0 CSP <0 PIVmin<0 Deplasare a) Încărcare CSP >0 PIVmin<0 Punct de bifurcare CSP >0 PIVmin>0 Deplasare b) Figura VII.83). tendinţa lui este să crească la structurile care sunt încărcate în stadiul de rigidizare (“stiffening”) şi să scadă la cele în stadiu de scădere a capacităţii portante (“softening”).STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE în care {δu}1 şi {δu}i reprezintă incrementele deplasărilor corespunzătoare primei 1 1 iteraţii ale primului pas de încărcare şi ale pasului i de încărcare.84) sau rearanjând termenii: ˆ ˆ {{δu} } (λ {P}) = {{δu} } (λ {P})= constant 1 i 1 1 (VII.85) Pentru orice structură cu comportare neliniară CSP are iniţial valoarea 1.15 215 . O proprietate generală a acestui parametru este aceea că.

Dacă pe parcursul analizei ambii parametri precizaţi mai sus devin negativi înseamnă că a fost depăşit un punct limită (Fig. fără însă a mai exista variaţie a forţelor exterioare aplicate (deci a forţelor echivalente din nodurile elementelor finite). VII. VII. Deci condiţia de [k ] T = [k ]E + [k ]GT = 0 (VII.15b).46): [k ] {dδ} = {dP } T e (VII.86) Situaţia limită a echilibrului critic presupune că deplasările pot creşte nelimitat.49) se poate observa că matricea de rigiditate tangentă depinde liniar de eforturile unitare σ prin matricea [M ] .6 ANALIZA DE STABILITATE UTILIZÂND METODA ELEMENTELOR FINITE Pentru a stabili condiţia de echilibru stabil a unei structuri.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Urmărind valorile parametrului curent de rigiditate (CSP) şi semnul pivotului minim din matricea de rigiditate (PIVmin). se utilizează ecuaţiile de condiţie din formularea incrementală a metodei elementelor finite. date de expresiile (VII. ambele mărimi au valori pozitive. iar atunci când numai pivotul minim din matricea de rigiditate este negativ. se poate stabili natura punctelor critice întâlnite pe parcursul unei analize geometric neliniare.86). Iniţial. această situaţie se exprimă egalând cu zero determinantul coeficienţilor necunoscutelor din sistemul de ecuaţii de echilibru dat de (VII. Acest determinant este însă tocmai determinantul matricei de rigiditate tangente echilibru limită se poate scrie sub forma: [k ] T . VII. deci matricea de rigiditate geometrică tangentă [k ]GT care corespunde încărcării cr critice.87) Anularea rigidităţii tangente se materializează practic printr-o tangentă orizontală la curba încărcare-depasare ( P − u ).15a). a fost depăşit un punct de bifurcare (Fig.16). rezultând un punct care defineşte încărcarea de pierdere a stabilităţii (Fig. VII.42) şi (VII. Matematic. Analizând relaţiile (VII. se poate exprima în funcţie de matricea de rigiditate tangentă ce 216 .

fiecărei valori proprii corespunzându-i o formă prorpie de pierdere a stabilităţii definită de vectorul propriu asociat. care reprezintă de fapt o problemă de calcul de valori şi vectori proprii. care reprezintă tocmai factorul de încărcare λi ce arată de câte ori ar trebui mărită încărcarea aplicată pentru ca structura să-şi piardă stabilitatea. Soluţiile ecuaţiei de stabilitate (VII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE corespunde încărcărilor exterioare aplicate [k ]GT initial cu ajutorul unui parametru. factorul de încărcare λi se poate scrie astfel: λi = Pcr Pinitial (VII.87) şi considerând că forţele sunt de compresiune.89) Figura VII.88) Introducând această relaţie în (VII. Matematic.89) sunt tocmai valorile factorilor critici de încărcare λi .89) reprezintă ecuaţia de stabilitate în formulare matriceală utilizată în calculul cu elemente finite. 217 . numite valori proprii de pierdere a stabilităţii. deci schimbând semnul “+” cu “-“ rezultă: [k ] T = [k ]E − λi [k ]GT initial =0 (VII.16 Relaţia (VII.

Cele patru tabliere sunt poduri existente. Este de menţionat faptul că. aflate în exploatare pe reţeaua de căi ferate din România şi anume: − podul peste Canalul Jiu situat la km 21+604 pe linia Turceni-Peşteana. cu deschiderea de 42.7 ANALIZA GEOMETRIC NELINIARĂ ŞI DE STABILITATE A PODURILOR METALICE CU GRINZI CU ZĂBRELE VII. Totuşi.47 m.18 şi 8. în practică urmărindu-se ca forţele axiale din elementele comprimate să se situeze sub nivelul λ1Pinitial . o imagine completă privind rezervele de capacitate portantă pe care o structură le posedă se poate obţine numai efectuând un calcul neliniar şi trasând curba completă încărcare-deplasare ( P − u ). Domeniul de deschideri al structurilor analizate este cuprins între 32 şi 55 m.00 m al cărui proiect s-a executat la ISPCF (Institutul de Studii şi Proiectări Căi Ferate) în perioada 19851986. 218 .1 Prezentarea structurilor analizate În această parte a lucrării vor fi prezentate rezultatele analizelor geometric neliniare şi de stabilitate cu elemente finite. calculul este liniar. Structurile au fost alese astfel încât să reprezinte trei dintre cele mai frecvent utilizate soluţii constructive şi anume: grinzi cu zăbrele cu tălpile paralele în sistem trapezoidal. întrucât problema de stabilitate constă de fapt în a determina valorile proprii ale matricei [k ]T . − un tablier tipizat cu deschiderea de 55. definind încărcarea de pierdere a stabilităţii. 00 m.00. realizate în soluţia pe grinzi cu zăbrele cu calea jos. iar înălţimea grinzilor principale este situată în intervalul 4. efectuate pe patru tabliere de poduri metalice. − podul peste râul Olt cu deschiderea de 48.7. VII.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Cea mai mică dintre valorile λi este de fapt de interes în calculul de stabilitate. grinzi cu zăbrele cu tălpi paralele dreptunghiulare şi grinzi cu zăbrele parabolice.

1 din Anexă). Stabilitatea tălpii superioare a lonjeronilor este asigurată prin prevederea unui sistem de contravântuire a lonjeronilor.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE − podul situat pe linia Podul Iloaiei-Hârlău. contravântuirile au fost. Distanţa în plan. Podul este deschis la partea superioară. Podul peste Canalul Jiu (Fig.17) este situat în aliniament şi palier. Distanţa în plan între axele secţiuniii lonjeronilor. Două dintre tabliere. două dintre ele având grinzile principale realizate din bare cu secţiune unitară sudată (podul peste Canalul Jiu şi tablierul tipizat proiectat la ISPCF). barele sunt cu secţiune compusă. în sens transversal este de 1500 mm.00 m (10 panouri de câte 4200 mm) şi o înălţime a grinzilor principale de 4600 mm. Grinzile principale cu zăbrele sunt executate în sistem trapezoidal cu tălpi paralele. într-o primă fază. intenţionat eliminate. Pentru a putea însă studia comportarea acestor tabliere într-un calcul geometric neliniar. Tălpile superioare şi diagonala de capăt au secţiunile transversale casetate aşa cum reiese şi din tabelul în care sunt date caracteristicile geometrice ale secţiunilor (Tabelul A. în timp ce pentru celelalte. Deoarece deschiderea este mai mică de 60.00 m. 219 . podul este prevăzut cu un singur dispozitiv de preluare şi transmitere a forţei de frânare amplasat în mijlocul deschiderii. respectiv tablierul ISPCF şi cel peste râul Olt. datorită înălţimii mari a grinzilor principale sunt prevăzute cu sistem de contravântuire şi rigle la talpa superioară. Toate tablierele analizate sunt realizate din oţel OL37. cu deschiderea de 32. în secţiune transversală între cele două grinzi este de 4900 mm. are o deschidere de 42. VII. 05 m. iar elementele ce compun secţiunile sunt îmbinate cu nituri. iar la partea inferioară este prevăzut cu un sistem de contravântuire cu diagonale dispuse în sistem X. la km 6+327.

60 m L=42.50 m λ=4.00 m ELEVATIE H=4.00 m B= 4.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Y X Z PERSPECTIVA H=4.20m Figura VII.60 m 0' B= 4.50 m I III V III' I' 0 1 2 3 4 5 4' 3' 2' 1' VEDERE IN PLAN b=1.20 = 42.00 m VEDERE IN PLAN CONTRAVANTUIRE LONJERONI b=1.17 220 .90 m 10 x 4.90 m 10 x 4.20 = 42.

în sens transversal între axele grinzilor principale este 5100 mm. Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunilor elementelor grinzilor principale sunt date în tabelul A. având tălpile paralele şi au montanţi suplimentari. Lonjeronii sunt prevăzuţi şi ei cu sistem de contravântuire. Pentru asigurarea stăbilităţii tălpii superioare comprimate. Contravântuirea lonjeronilor este realizată din rigle dispuse transversal între secţiunile celor doi lonjeroni. Distanţa în plan. are o deschidere de 55.18).STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Tablierul tipizat proiectat la ISPCF (Fig. între axele grinzilor principale este de 5000 mm. Distanţa în plan între axele lonjeronilor este de 1800 mm. La parte inferioară este prevăzut un sistem de contravântuire ce include şi dispozitivul de preluare şi transmitere a frânării. Cadrele finale verticale. Tablierul este oblic. Tablierul podului peste râul Olt (Fig. VII. pentru reducerea deschiderii lonjeronilor şi lungimii de flambaj a tălpii superioare comprimate. oblicitatea fiind de aproximativ 68o. Tablierul este prevăzut cu sistem de contravântuire la talpa superioară cu diagonale dispuse în X şi cu rigle transversale. Grinzile cu zăbrele sunt dreptunghiulare. podul este prevăzut la partea superioară cu sistem de contravântuire cu diagonale în sistem X şi cu rigle transversale. 221 .00 m (10 panouri de căte 5500 mm) şi înălţimea grinzilor principale de 8470 mm.20 m. Forma secţiunii transversale a elementelor ce alcătuiesc grinzile principale şi caracteristicile geometrice ale secţiunilor sunt date în tabelul A. iar între axele lonjeronilor de 1800 mm.19) are deschiderea de 48. numai în panourile de capăt existând şi diagonale dispuse în sistem triunghiular. La partea inferioară există de asemenea un sistem de contravântuiri cu diagonale în X.3 din Anexă. VII. Distanţa în plan. în sens transversal.00 m (8 x 4800 + 5785 + 3815) şi înălţimea grinzilor principale de 7. alcătuite din antretoaze şi montanţi sunt mai puternice decât cele intermediare.2 din Anexă. Barele grinzilor principale sunt cu secţiune compusă şi sunt îmbinate cu nituri. secţiunea transversală a montanţilor finali fiind mai mare. Grinzile principale sunt de formă trapezoidală cu tălpi paralele şi au montanţi suplimentari. la mijlocul dechiderii fiind prevăzut dispozitivul de preluare şi transmitere a frânării.

00 m 44.50 = 55.50m Figura VII.10 m Y X PERSPECTIVA Z H=8.10 m 10 x 5.00 m VEDERE IN PLAN CONTRAVANTUIRE LONJERONI b=1.47 m L=55.18 222 .50m λ=5.00 m λ=5.80 m 10 x 5.50 = 55.47 m 0 1 2 3 4 5 4' 3' 2' 1' 0' VEDERE IN PLAN B=5.00 m ELEVATIE I II III IV V IV' III' II' I' H=8.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE VEDERE IN PLAN CONTRAVANTUIRE SUPERIOARA B=5.

80 = 48.80 m λ=4.20 m 0m L=48.47 m 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0 VEDERE IN PLAN B=5.0 ELEVATIE X IX VIII VII VI V IV III II I 0 H=8.00 m 10 x 4.00 m 10 x 4.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Y X Z PERSPECTIVA H=7.19 223 .80m Figura VII.80 = 48.00 m b=1.00 m VEDERE IN PLAN CONTRAVANTUIRE LONJERONI B=5.

CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Figura VII.20 224 .

Lonjeronii sunt prezvăzuţi cu sistem de contravântuire. prinderea lonjeron-antretoază este realizată cu talpa superioară a lonjeronilor la nivelul tălpii superioare a antretoazelor şi nu există dispozitive speciale pentru preluarea forţei orizontale provenită din frânare.05 m şi o înălţime maximă a grinzilor principale în secţiunea din mijlocul deschiderii de 4180 mm. în panourile din mijloc existând şi diagonale ascendente şi descendente care se intersectează. Deoarece înălţimile lonjeronilor şi antretoazelor sunt comparabile. pentru tablierul podului peste Canalul Jiu s-a analizat influenţa prezenţei ranforţilor asupra rigidităţii semicadrelor formate din montanţi şi 225 . iar între axele lonjeronilor de 1800 mm. Panourile au dimensiuni diferite. între axele grinzilor principale este de 5000 mm. Diagonalele contravântuirii inferioare sunt prinse de talpa inferioară a lonjeronilor. Dimensiunile. − stabilirea influenţei înălţimii cadrelor transversale asupra încărcării ultime.20) are o deschidere de 32. iar secţiunile montanţilor ce alcătuiesc aceste cadre sunt puternice. VII. Podul este deschis la partea superioară. Grinzile principale au diagonale descendente. alcătuit din diagonale şi montanţi. în ipoteza considerării comportării liniar elastice a materialului.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Podul de pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău (Fig. precum şi stabilirea încărcării la care se atinge valoarea limitei de curgere a oţelului într-un punct al secţiunii transversale a celui mai solicitat element. în sistem triunghiular. În plus. Barele grinzilor principale sunt cu secţiune compusă îmbinate cu nituri. − determinarea influenţei formei şi mărimii imperfecţiunii iniţiale asupra încărcării ultime de pierdere a stabilităţii. Analizele numerice efectuate asupra tablierelor prezentate au avut drept scop: − determinarea valorii încărcării la care se produce flambajul general al tălpii comprimate pentru fiecare structură.4 din Anexă. în sens transversal. Podul a fost realizat înainte de anul 1959 şi a fost consolidat în anul 1968. Distanţa în plan. iar la partea inferioară are prevăzut sistem de contravântuire cu diagonale sistem X. Cadrele de capăt au înălţime redusă (1260 mm). cuprinse între 2350 mm la capete şi 3715 mm pentru panourile centrale. forma şi caracteristicile geometrice ale secţiunilor reies din tabelul A.

21).7. Cele mai importante caracteristici ale lor. iar valoarea limitei de curgere pentru oţelul OL 37 din care au fost executate structurile. VII. VII. conform SR 1911 [106]. două elemente finite plane BAR2 şi BM3 şi un element finit tridimensional BS4.20. Toate elementele finite sunt astfel formulate încât permit realizarea analizelor geometric neliniare.5 (Fig.2 Tipuri de elemente finite utilizate în analiză Pentru modelarea celor patru structuri de poduri metalice a fost utilizat programul cu elemente finite LUSAS şi din biblioteca de elemente finite a acestuia au fost alese trei tipuri de elemente finite. Pentru toate cazurile analizate comportarea materialului a fost considerată liniar elastică. precum şi formulările sunt precizate în continuare. pentru tablierul ISPCF s-a analizat influenţa unor sisteme de contravântuire superioară asupra stabilităţii structurii. deci în evaluarea eforturilor unitare nu s-a ţinut seama de valoarea coeficientului dinamic cu care trebuie multiplicate solicitările provenite din încărcare. iar pentru tablierul peste râul Olt a fost evaluat efectul prezenţei unor imperfecţiuni şi la talpa inferioară asupra stabilităţii şi încărcării ultime a structurii.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE antretoaze. aşa cum reiese şi din figurile VII.17 – VII. Figura VII. ca încărcare utilă a fost folosit convoiul feroviar T8. 226 . este de 230 N/mm2. care a fost aşezat simetric faţă de mijlocul dechiderii.21 Acţiunea convoiului a fost considerată statică. În toate analizele efectuate.

Von-Mises. Gradele de libertate sunt reprezentate de deplasările u. forţe concentrate la fiecare nod. iar geometria sa este definită de coordonatele X. de-a lungul elementului aria secţiunii transversale putând fi variabilă. În cadrul analizelor geometric neliniare elementul poate fi utilizat cu formularea Total Lagrange pentru deplasări mari şi deformaţii specifice mici. Pentru modelarea comportării neliniare a materialului. 227 .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Elementul finit BAR2 prezentat în figura VII. încărcări volumice. Elementul are două noduri. Caracteristica geometrică a secţiunii transversale este aria. tensiuni reziduale în punctele de integrare Gauss şi încărcări din temperatură pe element şi la noduri. viteze iniţiale la noduri. DruckerPrager şi cu definirea proprietăţilor materialului corespunzând fluajului. Mohr-Coulomb. Elementul poate fi utilizat în cadrul analizelor static liniare considerând comportarea liniarelastică a materialului. Figura VII. eforturile interne pe element fiind doar forţe axiale.22 [113] Încărcările care pot fi utilizate cu acest tip de element finit sunt deplasările impuse la fiecare nod. Y ale fiecărui nod. elementul poate fi utilizat cu următoarele criterii: Tresca. v ale fiecărui nod. tensiuni şi deformaţii specifice iniţiale pe element şi la nodurile acestuia.22 este un element isoparametric rectiliniu bidimensional.

Din punct de vedere al formulării. Axa locală x este situată de-a lungul elementului finit în ordinea definirii nodurilor. Elementul poate avea caracteristici geometrice variabile de-a lungul său. care sunt raportate la configuraţia iniţială nedeformată.92) Forţele axiale şi deformaţiile specifice rezultate în urma unei analize geometric neliniare sunt eforturile Piola-Kirchhoff de ordinul 2 şi deformaţiile specifice Green-Lagrange. Geometria elementului este definită prin specificarea coordonatelor X. Relaţia neliniare dintre derformaţiile-specifice şi deplasări au forma: ∂u 1 ⎛ ∂u ⎞ 1 ⎛ ∂v ⎞ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ εx = ∂x 2 ⎝ ∂x ⎠ 2 ⎝ ∂x ⎠ 2 2 (VII. iar axa locală z este perpendiculară pe planul definit de axele locale x şi y. v.23). 228 . Elementul finit BM3 (Fig. pentru elementul finit BAR2 în analizele statice liniare relaţia dintre deformaţiile specifice şi deplasări este : εx = ∂u ∂x (VII. Elementul are două noduri extreme şi un nod central. precum şi deplasarea relativă a nodului central.90) iar legea constitutivă elastică a matrialului este guvernată de legea lui Hooke: σ x = Eε x (VII.91) Forţele axiale şi deformaţiile specifice sunt furnizate de către programul LUSAS în sistemul de coordonate local al elementului. Gradele de libertate sunt translaţiile nodurilor de capăt u. este un element neconform curb de grindă subţire bidimensional pentru care deformaţiile din forfecare sunt excluse.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Ca rezultate se obţin foţele axiale şi deformaţiile specifice la noduri şi în punctele de integrare Gauss. Y ale fiecărui nod. axa locală y este perpendiculară pe axa x şi coplanară cu ea. VII. rotirile nodurilor de capăt θ z . du .

rotiri mari. forţe concentrate şi momente concentrate la nodurile de capăt şi o încărcare concentrată orientată după axa locală x la nodul central. tensiuni şi deformaţii specifice iniţiale la noduri. modulul de rezistenţă plastic în raport cu axa de încovoiere. pe element şi în punctele de integrare Gauss în coordonate locale. Încărcările ce se pot utiliza cu acest tip de element finit sunt deplasările impuse la nodurile de capăt. tensiuni reziduale la noduri. aria plastică de forfecare. trebuie specificate suplimentar următoarele caracteristici geometrice ale secţiunii: aria plastică. încărcări distribuie pe element în coordonate locale şi globale. Pentru utilizarea cu un material cu comportare elasto-plastică.23 [113] Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale a elementului sunt: aria. momentul static în raport cu aceeaşi axă. momentul de inerţie în raport cu axa z. încărcări şi momente uniform distribuite în sistem local şi global de coordonate.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Variabile deplasări iniţiale Variabile deplasări finale Figura VII. încărcări punctuale pe element în sistem local şi global de coordonate. dar deformaţii specifice mici. încărcări volumetrice pe element. micilor rotiri şi micilor deformaţii specifice sau Lagrange actualizat pentru deplasări mari. Elementul poate fi utilizat în analize statice liniare dar şi în cele geometric neliniare cu formulările Total Lagrange în cazul marilor deplasări. încărcări uniform distribuite în coordonate locale. pe element şi 229 . Proprietăţile de material corespund materialelor izotropice şi elasto-plastice.

Forţele şi momentele rezultate pot fi obţinute atât în noduri dar şi în punctele de integrare Gauss.93) şi eliminând gradele de libertate transversale de translaţie şi rotire pentru nodul ∂ 2v ∂u ∂ 2v ∂v ∂ 2 u ψz = − 2 − + ∂x ∂x ∂x 2 ∂x ∂x 2 (VII. Utilizarea formulării Lagrange Actualizat ţine seama de deplasările şi rotirile mari. 230 . considerând că în cadrul unui increment al încărcării rotirile sunt mici. deformaţiile specifice axiale ε x şi deformaţiile specifice din încovoiere ψ z .94) Forţele şi deformaţiile specifice rezultate dintr-o analiză geometric neliniară sunt eforturi Piola-Kirchhoff de ordinul 2 şi respectiv deformaţii specifice GreenLagrange. momentele încovoietoare M z .CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE în punctele de integrare Gauss în coordonate locale şi încărcări din temperatură la noduri şi pe element. Condiţia Kirchhoff de deformaţie specifică din forfecare egală cu zero este aplicată în două puncte de integrare şi exprimată prin relaţia: ∂v ∂u ∂v + = − θz = 0 ∂x ∂z ∂x central. Elementul finit a fost formulat considerând că deplasările globale şi rotirile sunt iniţial funcţii pătratice şi sunt interpolate independent utilizând funcţii de formă liniare Lagrange pentru nodurile de capăt şi o funcţie pătratică pentru nodul central. În cazul unei analize geometric neliniare. y şi z au aceeaşi orientare ca cea prezentată în cazul elementului finit BAR2. elementul finit BM3 utilizat în formulare Total Lagrange presupune existenţa următoarelor relaţii de legătură între deformaţii specifice şi deplasări: ∂u 1 ⎛ ∂u ⎞ 1 ⎛ ∂v ⎞ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ εx = ∂x 2 ⎝ ∂x ⎠ 2 ⎝ ∂x ⎠ 2 2 (VII. cu referire la configuraţia nedeformată a elementului finit. cu menţiunea că acurateţea rezultatelor este mai mare în punctele de integrare. Ca rezultate se obţin forţele axiale Fx . Axele locale x. dar consideră mici defomaţiile specifice.

Elementul are 4 noduri. VII.24) este un element finit neconform curb de grindă subţire tridimensional pentru care sunt excluse deformaţiile din forfecare. se consideră că acestea sunt limitate la o valoare de 1 radian în cazul formulării Total Lagrange şi la o valoare de 1 radian. dar în cadrul unui increment al încărcării.v . precum şi Δu . Δθ y . θ x . Δv . Geometria elementului se defineşte prin coordonatele X. Gradele de libertate iniţiale ale elementului sunt translaţiile şi rotirile în sistemul local de axe u . Variabile deplasări iniţiale Variabile deplasări finale Figura VII. Caracteristicile secţionale pot varia de-a lungul elementului finit. θ y . Δθ x . Δw . θ z pentru nodurile de capăt 1 şi 3.24 [113] 231 . Y ale fiecărui nod. Δθ z pentru nodul 2 din mijloc. Elementul finit BS4 (Fig. pentru formularea Lagrange Actualizat. Restricţiile în utilizarea acestui tip de element finit sunt legate de poziţionarea nodului central (care trebuie să fie egal depărtat de extremităţi) şi de curbura excesivă a elementului. nodul 4 fiind utilizat pentru definirea planului local xy.w .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În ceea ce priveşte rotirile secţiunii transversate a elementului.

neliniare cu formularea TotaL Lagrange pentru deplasări mari. viteze iniţiale la nodurile de capăt.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Caracteristicile geometrice ale elementului sunt: aria secţiunii transversale. Ca rezultate ale analizelor cu acest tip de element finit se obţin forţa axială. Elementul poate fi utilizat în analize statice împreună cu caracteristici de elastice şi elasto-plastice ale materialului. momentele de inerţie în raport cu axele locale y. tensiuni reziduale în punctele de integrare Gauss. Din punct de vedere al încărcărilor. Elementul poate fi utilizat în cadrul analizelor geometric mici. încărcări uniform distribuite. din încovoiere şi torsiune după axele locale de coordonate. modulele de rezistenţă plastice pentru încovoierea în raport cu axele y şi z. Pentru a folosi elementul finit în analize în care comportarea materialului este considerată elasto-plastică trebuie specificate caracteristici geometrice suplimentare ale secţiunii transversale după cum urmează: aria plastică. Formularea elementului finit BS4 a fost făcută astfel încât deplasările globale şi rotirile sunt iniţial pătratice şi sunt interpolate independent utilizând funcţii de formă Lagrange liniare pentru nodurile de capăt şi o funcţie pătratică pentru nodul central. precum şi momentele de torsiune după aceleaşi direcţii. momentele statice în raport cu axele locale y şi z şi momentul de inerţie polar. Acest lucru furnizează respectarea condiţiei de clasă C0 (continuitatea deplasărilor) în planul elementului finit. încărcări din temperatură la noduri şi pe element. momentele încovoietoare după direcţiile locale y şi z. De asemenea se obţin şi deformaţiile specifice axiale. dar rotiri şi deformaţii specifice 232 . modulele de rezistenţă pentru torsiunea în raport cu axele y şi z şi aria plastică de forfecare. încărcări concentrate la nodurile extreme şi la nodul central. momentul de torsiune. tensiuni şi deformaţii specifice iniţiale la noduri şi pe element în sistemul local de coordonate. elementul finit BS4 poate fi utilizat cu următoarele tipuri de încărcări: deplasări impuse la nodurile extreme şi la nodul central. încărcări volumetrice la noduri şi pe element. respectiv z.

θ z pentru nodurile de capăt. Forţele şi eforturile unitare obţinute în urma analizelor ce se efectuează utilizând acest tip de element finit pot fi obţinute atât în nodurile elementului. θ x .v . Gradele de libertate finale pentru elementul BS4 sunt: u . Δu şi Δθ x pentru nodul central.96) ∂ 2w ∂u ∂ 2w ∂v ∂ 2v ψ xy = − − − ∂x∂y ∂x ∂x∂y ∂x ∂x 2 ∂v ∂w γ yz = ∂x ∂x În relaţiile (VII.95) şi eliminând translaţiile transversale locale şi rotirile din încovoiere la nodul central.96) ψ xz .w .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Condiţia Kirchhoff de deformaţie specifică zero este aplicată în două puncte de integrare impunând ca: ∂v ∂u ∂v + = − θz = 0 ∂x ∂y ∂x ∂w ∂u ∂w + = + θy = 0 ∂x ∂z ∂x (VII. 233 . Pentru analizele geometric neliniare legătura între deformaţiile specifice şi deplasări este dată de relaţiile de mai jos: 1 ⎛ ∂v ⎞ ∂u 1 ⎛ ∂u ⎞ εx = + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ 2 ⎝ ∂x ⎠ ∂x 2 ⎝ ∂x ⎠ 2 2 ∂ 2w ∂u ∂ 2w ∂w ∂ 2 u ∂w ∂ 2v ψy = − 2 − + + ∂x ∂x ∂x 2 ∂x ∂x 2 ∂y ∂x 2 ∂ 2v ∂u ∂ 2v ∂v ∂ 2 u ∂w ∂ 2w ψz = − 2 − − + ∂x ∂x 2 ∂x ∂x 2 ∂y ∂x 2 ∂x ψ xz ∂ 2w ∂u ∂ 2w ∂w ∂ 2v =− − − ∂x∂y ∂x ∂x∂y ∂x ∂x 2 (VII. Axa locală y este perpendiculară pe axa locală x şi cu sensul de partea unde este situat nodul 4. Sistemul local de coordonate este definit astfel: planul xy este definit de toate cele 4 noduri presupuse coplanare. ψ xy sunt deformaţiile specifice din torsiune. cât şi în punctele de integrare Gauss. acurateţea fiind mai mare în punctele de integrare. θ y . Δu reprezintă deplasarea locală relativă axială şi Δθ x rotirea datorată torsiunii pentru nodul central.

să se poată stabili încărcarea la care structura devine instabilă. ele reuşind să furnizeze informaţii cu privire la comportarea structurii sub influenţa diferitelor tipuri de încărcări. VII. ce au calea situată la partea inferioară şi nu sunt prevăzute cu sistem de contravântuire la partea de sus a tablierului. Ipotezele iniţiale pe baza cărora este formulat elementul finit limitează rotirile secţiunii la 1 radian în formularea Total Lagrange şi rotirile incrementale la 1 radian pentru formularea Lagrange Actualizat. Pentru a pune în evidenţă diferenţele care apar între analiza liniară obişnuită ce se efectuează în vederea proiectării unei structuri şi analiza geometric neliniară. Încărcările sunt considerate conservative. Totuşi. se admit rezultatele unei analize liniare. considerând structura ideală (fără imperfecţiuni). urmărind curba încărcare-deplasare. În aceste situaţii talpa superioară se poate deforma ieşind din planele verticale ale grinzilor principale. s-a analizat cazul tablierului peste Canalul Jiu în cele două variante. în proiectarea structurilor. influenţa forţelor axiale asupra momentelor încovoietoare creşte şi neglijarea acestui efect poate conduce la supraestimări ale capacităţii ultime a structurii.7. Fenomenul de pierdere a stabilităţii (flambaj general) apare în cazul podurilor cu grinzi cu zăbrele. flambând lateral. atunci când deplasările diferitelor părţi ale structurii devin mari. 234 . Restricţiile în utilizarea acestui tip de element finit sunt legate de poziţionarea nodului central (care trebuie să fie egal depărtat de extremităţi) şi de curbura excesivă a elementului.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Eforturile obţinute dintr-o analiză geometric neliniară sunt eforturi de ordinul 2 Piola-Kirchhoff şi deformaţii specifice Green-Lagrange în raport cu configuraţia nedeformată.3 Necesitatea unei analize geometric neliniare În general. Acest lucru se întâmplă şi în cazul fenomenelor de pierdere a stabilităţii când este imperios necesară efectuarea unei analize geometric neliniare pe baza căreia. această situaţie poate fi mult accentuată în cazul prezenţei imperfecţiunilor de execuţie. În plus.

Podul s-a considerat încărcat cu convoiul T8. Pentru efectuarea comparaţiei între rezultatele celor două analize. în timp ce pentru restul s-a utilizat în discretizare câte două sau trei elemente finite. structura a fost considerată pentru analiza liniară. Numărul de elemente finite s-a ales astfel încât barele comprimate ale structurii să fie modelate cu un număr mai mare de elemente. Comportarea materialului a fost considerată liniar elastică.17. Este de menţionat faptul că structura s-a analizat şi cu dispunerea unui număr mai mic de elemente finite pentru barele comprimate şi s-a constatat că atunci când se utilizează 3 elemente finite şi respectiv 4 elemente finite. valoarea maximă fiind considerată în punctul situat în secţiunea din mijlocul deschiderii şi egală cu L / 500 . S-au ales câte patru elemente finite pentru talpa superioară şi digonalele comprimate. diferenţele nu sunt semnificative. Pentru comparaţie s-a urmărit evoluţia deplasării punctului marcat în figura VII. Elementul considerat Punctul considerat Figura VII. liniară şi geometric neliniară. Au rezultat un număr de 589 de noduri şi 223 de elemente finite. precum şi evoluţia eforturilor unitare normale în elementul (cel mai solicitat) indicat în aceeaşi figură.5. În cadrul analizei geometric neliniare s-a utilizat formularea Total Lagrange. încărcarea fiind aplicată în mai multe trepte. VII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Modelul discret tridimensional de analiză a rezultat utilizând elemente finite curbe de bară subţire tip BS4 pentru care se neglijează defomaţiile din forfecare. L fiind deschiderea tablierului.25 situat pe talpa superioară. iar pentru analiza geometric neliniară a fost considerată o deformată a tălpii superioare în sens transversal podului. ideală (neafectată de imperfecţiuni de execuţie). simetric faţă de mijlocul deschiderii. dispunerea acestuia pe structură făcându-se ca în fig. Această deformată a fost aleasă o sinusoidă cu trei semiunde.25 235 .

236 . Analizând figura VII. cu precizarea că materialul a fost considerat infinit liniar elastic. iar φ este coeficientul de flambaj. M i y . pentru panoul de talpă superioară marcat în fig. rezultând de aici importanţa considerării efectului pe care îl au imperfecţiunile considerate asupra valorii deplasărilor prin considerarea analizei geometric-neliniare. M i z reprezintă eforturile secţionale ce acţionează talpa în pasul i de încărcare. În cazul analizat.26b. σc este atins în pasul 11 al analizei geometric- neliniare.W y .W z reprezintă caracteristicile geometrice ale secţiunii.6 %. ţinând seama că solicitarea panoului de talpă considerat este de încovoiere cu forţă axială: σi = Ni Miy Miz + + φA W y Wz (VII. unde curbele încărcare-deplasare sunt limitate la factorul de încărcare pentru care se atinge σc . Pentru stabilirea momentului atingerii lui σc într-un punct al secţiunii transversale. Dacă analiza este oprită la factorul de încărcare corespunzător atingerii limitei de curgere a oţelului OL 37 (σc=230 N/mm2) din care este realizat podul. A.25.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE În figura VII. În această situaţie însă.26a sunt prezentate curbele încărcare-deplasare rezultate din cele două tipuri de analize efectuate. pentru una dintre cele două situaţii (analiza liniară şi geometric neliniară) se poate stabili procentual diferenţa între rezultatele celor două analize efectuate. efortul unitar σ a fost calculat.97) în care N i . VII. se poate arăta că diferenţa între valorile celor două deplasări este de aproximativ 77. problema de stabilitate a tălpii superioare comprimate se transformă deci într-o problemă de rezistenţă.

26 237 .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curbe P-Δ 12 10 Factor de incarcare ( ) 8 6 4 2 0 0 0.2 0.8 1 Deplasare [m] Liniar_ideal Neliniar_imperfect a) Curbe P-Δ 2.05 Deplasare [m] Liniar_ideal Neliniar_imperfect b) Figura VII.5 1 0.01 0.5 0 0 0.03 0.5 2 Factor de incarcare ( ) 1.02 0.04 0.6 0.4 0.

precum şi diferenţa de dintre deplasări prezentată mai înainte 238 .00 10.00 0 500 1000 1500 2000 2 Liniar_ideal Neliniar_imperfect 2500 3000 Efort unitar. rezultate din cele două tipuri de analiză. în funcţie de factorul de încărcare. σ 12.27 În figura VII.50 2.00 2.00 Factor de incarcare ( ) 1.00 Factor de incarcare ( ) 8.00 0.00 0. σ [daN/cm ] b) Figura VII. σ 2.50 0.27a şi b sunt prezentate variaţiile eforturilor unitare σ .50 1. σ [daN/cm ] a) Variatia eforturilor unitare.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Variatia eforturilor unitare. Diferenţele ce apar între valorile eforturilor unitare (în momentul atingerii limitei de curgere pentru structura imperfectă) de aproximativ 23 %.00 0 5000 10000 15000 2 Liniar_ideal Neliniar_imperfect 20000 2500 Efort unitar.00 4.00 6.

241 elemente. Aşa cum se preciza anterior. nedeformate şi comportarea materialului a fost considerată infinit liniar elastică. − tablier peste râul Olt: 658 noduri. de regulă astfel de analize oferind valori mai mari ale încărcării de pierdere a stabilităţii decât cele reale.7. 223 elemente. 247 elemente. trasând curba completă încărcaredeplasare se poate aprecia valoarea încărcării (a factorului de încărcare λ ) la care structura devine instabilă. Aceleaşi idei au stat la baza realizării celorlalte trei modele: utilizarea unui număr de cel puţin 4 elemente pentru barele comprimate ale fiecărei structuri analizate şi câte unu. Prima formă proprie de 239 . VII. Pentru tablierul peste Canalul Jiu au fost precizate considerentele care au stat la baza realizării modelului discret. 423 elemente. efectuând o analiză geometric neliniară se poate urmări evoluţia deplasărilor unui anumit punct al structurii cu creşterea încărcării. Analizele geometric neliniare au fost precedate de analize de valori proprii la flambaj care au furnizat informaţii utile asupra valorii încărcării la care structura îşi poate pierde stabilitatea. − tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău: 1137 noduri.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE sunt argumente ce vin în sprijinul analizelor numerice geometric neliniare efectuate în această lucrare. dar şi despre formele proprii la flambaj. − tablier ISPCF: 631 noduri. Numărul de noduri şi de elemente rezultate ca urmare a operaţiei de discretizare pentru fiecare structură sunt prezentate mai jos: − tablier peste Canalul Jiu: 589 noduri. două sau trei elemente pentru barele întinse. Deşi ca rezultat nu se obţine direct valoarea încărcării de pierdere a stabilităţii.4 Determinarea încărcării critice de flambaj a tălpii comprimate Aşa cum s-a precizat în primul paragraf al acestui capitol. Toate cele patru poduri au fost analizate utilizând în modelare elementul finit BS4 care a fost prezentat în paragrafele precedente ale capitolului. Structurile au fost analizate ca structuri ideale. analiza de valori proprii de flambaj este o analiză liniară şi ea nu este suficientă pentru aprecierea valorii încărcării critice.

S.28 Podul peste Canalul Jiu Prima formă de pierdere a stabilităţii Figura VII.29 Tablier tipizat I.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE pierdere a stabilităţii obţinută în urma unei analize de valori proprii la flambaj este dată pentru cele 4 structuri în figura VII.31.28-VII.F. Prima formă de pierdere a stabilităţii 240 .C.P. Figura VII.

30 Pod peste râul Olt Prima formă de pierdere a stabilităţii Figura VII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Figura VII.31 Pod pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău Prima formă de pierdere a stabilităţii În toate analizele geometric neliniare efectuate. [21] şi au fost parcurse mai multe etape: 241 . împreună cu utilizarea metodei lungimii arcului modificat formulată de Crisfield [20]. formularea folosită a fost Total Lagrange.

deoarece de interes este doar primul punct critic întâlnit.32–VII.1. ţinând seama de rezultatele analizei de valori proprii de flambaj.4136 6. ţinând seama de parametri furnizaţi de program pe parcursul derulării analizei (valoarea factorului de încărcare în vecinătatea punctului de bifurcare. dar ele nu sunt menţionate în lucrare. pentru valori mai mari ale factorului de încărcare. deoarece apar valori proprii negative. cu limitare la σ c 2.material infinit liniar elastic 8.9992 2. extrase din curbele P − Δ . În vecinătatea primului punct critic (de bifurcare) soluţia nu a mai convers.35. el furnizând cea mai mică valoare a încărcării de pierdere a stabilităţii. iar valorile încărcării critice apreciate în punctul de bifurcare găsit pentru fiecare tablier sunt date în tabelul VII. − în a doua etapă.9990 3. în ipotezele de încărcare şi de comportare a materialului considerate. de lungimea arcului. să se atingă valoarea factorului de încărcare unde ar fi putut exista puncte critice.1 Structura λ . Pentru toate structurile. Trebuie menţionat aici faptul că odată cu reluarea analizei. în cazul în care analiza se limitează la atingerea limitei de curgere a materialului σ c . Curbele încărcare-deplasare ( P − Δ ) pentru toate cele 4 tabliere sunt prezentate în figurile VII.3989 3.9960 Pod peste Canalul Jiu Tablier tipizat ISPCF Tablier peste râul Olt Tablier Podul Iloaiei-Hîrlău 242 .CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE − în prima etapă încărcarea a fost aplicată într-un număr de paşi suficient de mare astfel încât.8993 8. de vectorul propriu asociat formei de pierdere a stabilităţii). s-a reluat analiza. într-un punct pe secţiunea transversală. pierderea de stabilitate se produce prin bifurcarea echilibrului. se găsesc şi alte puncte critice.0722 λ . Tabelul VII. determinând soluţia să urmărească o curbă alternativă celei de echilibru stabil. S-a trecut astfel la cea de-a doua etapă. de valoarea parametrului curent de rigiditate al structurii. Tot în acest tabel se regăsesc valorile factroului de încărcare λ .2798 5.

Pod peste Canalul Jiu Curba P-Δ 25 20 Factor de incarcare (λ) 15 10 Se atinge σc 5 Mod_spatial Punct de bifurcare 0 0 0.5 1 1.8 1 Mod_spatial Punct de bifurcare 1.5 2 2.33 Curba P − Δ .2 0.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curba P-Δ 18 16 14 Factor de incarcare (λ) 12 10 8 6 Se atinge σc 4 2 0 0 0.32 Curba P − Δ . tablier tipizat ISPCF 243 .5 Deplasare [m] Figura VII.6 0.2 1.4 Deplasare [m] Figura VII.4 0.

Figura VII.25.5 2 Deplasare [m] .34 Curba P − Δ . în secţiunea de mijloc a tablierului. în curbele încărcare-deplasare a fost monitorizată deplasarea punctului situat pe talpa superioară. 244 .CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Curba P-Δ 30 25 20 15 10 Factor de incarcare (λ) Mod_sp_drept Mod_sp_oblic Se atinge σc 5 0 0 0. aşa cum s-a arătat în figura VII.32–VII.5 3 Factor de incarcare (λ) Punct limitå Punct de bifurcare Se atinge σc Mod_spatial Deplasare [m] Figura VII.35 Curba P − Δ .5 Punct de bifurcare 1 1.5 2 2. pod peste râul Olt Curba P-Δ 30 25 20 15 10 5 0 0 0.35.5 1 1. pod pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău În figurile VII.

3.7.1 Influenţa formei imperfecţiunii asupra stabilităţii tălpii comprimate Pentru a studia influenţa formei imperfecţiunii de execuţie asupra valorii factorului de încărcare λ . VII.5. tendinţa de deformare a antretoazei ar fi cu un număr de semiunde m=1.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Din analizele efectuate. Conform celor arătate în paragraful IV. montanţi şi diagonale. problema de stabilitate se transformă într-o problemă de rezistenţă. la care se produce fenomenul de flambaj lateral al tălpii comprimate.5 Modalităţi de considerare în modelare a imperfecţiunilor geometrice VII. au fost considerate abateri de la forma rectilinie a tălpii în plan 245 . dacă se consideră că antretoaza se comportă ca o grindă rezemată elastic pe lonjeroni. se observă că tendinţa de flambaj a tălpii superioare este către o formă antisimetrică cu trei semiunde. Acestă valoare este mai apropiată de 2 decât de 1 şi deci ar putea constitui o explicaţie pentru forma antisimetrică a deformatei de flambaj a tuturor structurilor analizate. unde se realizează prinderea de montanţi există resoturi cu o anumită rigiditate la rotire.3 % din valoarea aceluiaşi factor corespunzând ipotezei materialului infinit liniar elastic. iar în punctele de la capete.86.7.3. În cazul în care analiza este limitată la atingerea limitei de curgere într-un punct al secţiunii transversale a tălpii superioare (care reprezintă elementul cel mai solicitat pentru toate tablierele). factorul de încărcare λ variind între 40. Urmărind formele proprii de pierdere a stabilităţii. lucrurile pot fi interpretate. atunci în lumina celor arătate în paragraful mai sus meţionat. Acest lucru poate fi interpretat dacă se are în vedere faptul că deformata tălpii superioare depinde de rigiditatea semicadrelor formate din antretoaze.9 % şi 64.2. Deşi intuiţia ar spune că tendinţa de flambaj general ar fi cu o semiundă şi cu ambele tălpi deformându-se către interiorul structurii datorită faptului că acestei forme îi corespunde valoarea minimă a energiei de deformaţie. se poate concluziona că toate structurile analizate îşi pierd stabilitatea prin bifurcarea echilibrului.

n reprezintă numărul de semiunde considerate pentru definirea funcţiei axei deformate.36. Valoarea maximă e0 a fost considerată pe baza specificaţiilor făcute în normele europene DIN 18800 şi EUROCODE 3 (Part 1. ecuaţia curbei deformate fiind de forma: e i = e0 sin nπx i L (VII.1) [102]. 246 . tablierul peste râul Olt). Abaterile de la axa rectilinie a barei au fost considerate presupunând existenţa unei deformate sinusoidale cu una.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE perependicular pe planul grinzilor principale.98) în care: e i reprezintă valoarea deformatei în secţiunea curentă. e0 reprezintă valoarea maximă a deformatei în punctul aparţinând tălpii superioare şi situat în mijlocul deschiderii podului. deoarece s-a considerat că acestea au o influenţă mai mare în fenomenul de pierdere de stabilitate. [103]. diagonale şi antretoaze ale grinzii cu zăbrele. decât imperfecţiuni ale barelor situate în planul grinzilor principale. Formele deformatei iniţiale considerate în analiză sunt prezentate în figura VII. L este deschiderea tablierului analizat. 500 tabliere. x i este abscisa curentă pentru valoarea e i a funcţiei. Studiul a fost realizat pentru toate cele 4 2000 500 L . pentru structurile care au şi montanţi suplimentari (tablierul tipizat ISPCF. două şi trei semiunde. considerând cazul cel mai defavorabil cu e0 având valoarea Forma iniţială defomată a tălpii superioare în sens transversal structurii a fost obţinută prin modificarea coordonatelor nodurilor situate la partea superioară a semicadrelor formate din montanţi. fiind adoptate valori între L L şi . sau numai din montanţi şi antretoaze.

39 pentru podul peste Canalul Jiu.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ei B ei L L a) 1 semiundă sensuri opuse (1s_so) ei b) 1 semiundă acelaşi sens (1s_as) ei B L L c) 2 semiunde sensuri opuse (2s_so) ei d) 2 semiunde acelaşi sens (2s_as) ei B L L e) 3 semiunde sensuri opuse (3s_so) f) 3 semiunde acelaşi sens (3s_as) Figura VII.36 În figurile de mai sus L reprezintă deschiderea tablierului. Pentru a putea trage o concluzie asupra formei celei mai defavorabile a imperfecţiunii. obţinându-se graficele din figurile VII.37–VII. Rezultatele analizei geometric neliniare efectuate pe cele 4 tabliere au condus la realizarea curbelor încărcare-deplasare ( P − Δ ) prezentate în figurile VII. 247 B B B .40–VII. curbele P−Δ au fost cuplate câte trei corespunzând imperfecţiunilor iniţiale în acelaşi sens. Nu s-au analizat cazuri cu o valoare n > 3 . deoarece din analiza valorilor proprii s-a dedus că prima formă proprie de pierdere a stabilităţii este cu 3 semiunde. respectiv în sensuri opuse. iar B lăţimea acestuia.41.

2 0.4 0.8 1 1S_SO 1S_AS Deplasare [m] Figura VII.2 semiunde 12 10 Factor de incarcare (λ) 8 6 4 2 0 0 0.4 0.1 0.37 Curbe P-Δ Deformata initiala .6 0.3 0.2 0.38 248 .1 semiunda 12 10 Factor de incarcare (λ ) 8 6 4 2 0 0 0.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Curbe P-Δ Deformata initiala .6 2S_SO 2S_AS Deplasare [m] Figura VII.5 0.

6 0.8 1 3S_SO 3S_AS Deplasare [m] Figura VII.40 249 .5 0.6 0.3 0.4 0.3 semiunde 12 10 Factor de incarcare (λ) 8 6 4 2 0 0 0.4 0.39 Curbe P-Δ 12 10 8 6 4 2 0 0 0.2 0.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curbe P-Δ Deformata initiala .7 1S_SO 2S_SO 3S_SO Factor de incarcare (λ) Deplasare [m] Figura VII.1 0.2 0.

una dintre grinzile principale este “ajutată” să flambeze lateral.4 0. lucru valabil pentru toate tablierele analizate. 250 . Trebuie precizat faptul că indiferent de forma imperfecţiunii iniţiale. deplasările transversale ale grinzilor fiind diferite. raportat la axa longitudinală a tablierului.8 1 1S_AS 2S_AS 3S_AS Factor de incarcare (λ) Deplasare [m] Figura VII.2 0.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Curbe P-Δ 12 10 8 6 4 2 0 0 0. din figurile prezentate mai sus.6 0. că cel mai defavorabil tip de imperfecţiune este corespunzător situaţiei în care deformata iniţială a axei barei are trei semiunde orientate în acelaşi sens.41 Se poate observa. defomata tălpii superioare tinde către o formă asemănătoare celei prezentate în figura VII.42 Prin forma imperfecţiunii iniţiale presupuse. Figura VII.42 (pentru tablierul tipizat ISPCF).

7 0. precum şi comparativ. în situaţia când defomaţiile sunt în acelaşi sens şi în sensuri opuse.43–VII. Curbe P-Δ Deformata initiala 1 semiunda 8 7 6 Factor de incarcare (λ) 5 4 3 2 1 0 0 0.2 0.47 sunt prezentate graficele corespunzătoare tablierului tipizat ISPCF pentru situaţia deformatei iniţiale cu una două şi trei semiunde.6 0.3 0.2 0.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În continuare.5 0. graficele cuprinzând toate formele deformatei iniţiale.6 0.43 Curbe P-Δ Deformata initiala 2 semiunde 10 9 8 Factor de incarcare (λ ) 7 6 5 4 3 2 1 0 0 0.9 1S_SO 1S_AS Deplasare [m] Figura VII.44 251 .4 0.4 0.8 0. în figurile VII.1 0.8 1 2S_SO 2S_AS Deplasare [m] Figura VII.

6 Deplasare [m] 0.45 Curbe P-Δ 9 8 7 Factor de incarcare (λ ) 6 5 4 3 2 1 0 0 0.6 0.8 1 1.46 252 .8 1 1.2 3S_SO 3S_AS Factor de incarcare (λ) Deplasare [m] Figura VII.4 0.2 0.4 0.2 1S_SO 2S_SO 3S_SO Figura VII.2 0.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Curbe P-Δ Deformata initiala 3 semiunde 7 6 5 4 3 2 1 0 0 0.

5 0.8 0.4 0.6 0. în figurile VII.2 0.7 0.48–VII.1 0.47 Acealeaşi grafice sunt prezentate în continuare pentru tablierul podului peste râul Olt. Curbe P-Δ Deformata initinala cu 1 semiunda 9 8 7 Factor de incarcare (λ) 6 5 4 3 2 1 0 0 0.48 253 .8 1 1.52.3 0.9 1S_SO 1S_AS Deplasare [m] Figura VII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curbe P-Δ 10 9 8 Factor de incarcare (λ) 7 6 5 4 3 2 1 0 0 0.2 1S_AS 2S_AS 3S_AS Deplasare [m] Figura VII.6 0.2 0.4 0.

49 Curbe P-Δ Deformata initiala cu 3 semiunde 12 10 Factor de incarcare (λ ) 8 6 4 2 0 0 0.7 2S_SO 2S_AS Deplasare [m] Figura VII.2 0.4 3S_SO 3S_AS Deplasare [m] Figura VII.2 1.3 0.4 0.6 0.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Curbe P-Δ Deformata initiala cu 2 semiunde 12 10 Factor de incarcare (λ ) 8 6 4 2 0 0 0.50 254 .5 0.8 1 1.1 0.6 0.4 0.2 0.

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curbe P-Δ 12 10 Factor de incarcare (λ ) 8 6 4 2 0 0 0.2 0.2 1S_SO 2S_SO 3S_SO Deplasare [m] Figura VII.6 0.8 1 1.51 Curbe P-Δ 12 10 Factor de incarcare (λ ) 8 6 4 2 0 0 0.53–VII.6 0.4 1S_AS 2S_AS 3S_AS Deplasare [m] Figura VII.57 sunt arătate graficele pentru podul de pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău.8 1 1.52 În figurile VII. ţinând seama de numărul de semiunde ale deformatei iniţiale şi de 255 .4 0.4 0.2 1.2 0.

00 4.00 8.60 0.20 0.20 0.00 Factor de incarcare (λ) 12.40 0.60 0.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE sensul în care sunt introduse abaterile de la axa rectilinie a tălpii superioare.00 16.00 2S_SO 2S_AS 0.00 6.80 0.53 Curbe P-Δ Deformata initiala 2 semiunde 16.00 Factor de incarcare (λ ) 10.00 0.00 14.00 8.90 Deplasare [m] Figura VII.00 12.10 0.00 1.50 0. precum şi cele două grafice comparative cuprinzând în acelaşi grafic toate tipurile de imperfecţiuni în sensuri opuse sau în acelaşi sens.00 4.70 0.30 0.40 0.00 2.00 2.00 6.00 0.00 0.80 1. Curbe P-Δ Deformata initiala 1 semiunda 18.00 0.20 1.00 0.00 14.00 10.54 256 .40 1S_SO 1S_AS Deplasare [m] Figura VII.

00 1.00 0.40 0.60 0.20 0.00 4.00 6.20 0.00 4.00 2.55 Curbe P-Δ 12.60 0.00 5.00 1.00 8.00 10.80 1.00 2.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curbe P-Δ Deformata initiala 3 semiunde 10.00 1.56 257 .00 9.00 0.80 1.00 3.00 1S_SO 2S_SO 3S_SO 0.00 0.00 Factor de incarcare (λ ) 7.20 Deplasare [m] Figura VII.00 Factor de incarcare (λ ) 8.00 6.20 3S_SO 3S_AS Deplasare [m] Figura VII.40 0.00 0.00 0.

500 1 1 1 1 L.5.00 8. Pe baza acestor excentricităţi iniţiale s-au stabilit 750 1000 1500 2000 poziţiile deformate ale tălpii comprimate pentru toate cele 4 tabliere de pod analizate.40 0. Analizele geometric neliniare efectuate pe toate cele 4 structuri discrete considerate au urmărit realizarea unor înfăşurători de curbe încărcare-deplasare P − Δ .00 0.20 0. 258 .00 2.00 10. L.80 1. rezultând apoi o comparaţie cu situaţia în care structura ar fi considerată ideală.00 2S_AS 3S_AS Factor de incarcare (λ ) 0.60 0.00 6. aceasta fiind cea mai defavorabilă situaţie.00 1. L .20 Deplasare [m] Figura VII.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Curbe P-Δ 14.57 VII. L. S-a urmărit de asemenea evoluţia deplasărilor pentru cele 5 valori ale lui e0 .00 12. care să reliefeze influenţa pe care o are mărimea abaterii de la axa rectilinie a barei asupra factorului de încărcare corespunzător flambajului lateral al tălpii comprimate.00 0.00 1S_AS 4.2 Influenţa mărimii imperfecţiunii asupra stabilităţii tălpii comprimate Valoarea maximă a abaterii de la axa rectilinie a barei (tălpii comprimate) a fost luată în considerare în 5 situaţii distincte şi anume: e0 = 1 L.7. aşa cum s-a demonstrat în paragraful precedent. În analizele numerice efectuate a fost luat în considerare numai cazul în care deformaţiile iniţiale sunt în acelaşi sens.

2 0.6 1.4 0.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curbe P-Δ 12 10 Factor de incarcare (λ) 8 6 4 2 0 0 0.4 1.58 Pod peste Canalul Jiu Curbe P-Δ 12 10 8 6 4 2 0 0 0.6 e0=0 e0=L/2000 e0=L/1500 e0=L/1000 e0=L/750 e0=L/500 0.8 1 1.2 0.59 Tablier tipizat ISPCF 259 .8 1 Deplasare [m] Figura VII.4 0.8 Factor de incarcare (λ ) e0=0 e0=L/2000 e0=L/1500 e0=L/1000 e0=L/750 e0=L/500 Deplasare [m] Figura VII.6 0.2 1.

2 sunt date 260 .60 0.00 5.61 sunt reprezentate înfăşurătorile curbelor P − Δ pentru toate cele 4 structuri de pod analizate.4 e0=L/2000 e0=L/1500 e0=L/1000 e0=L/750 e0=L/500 Deplasare [m] Figura VII.00 3.00 Factor de incarcare (λ ) 4.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Curbe P-Δ 12 10 Factor de incarcare (λ ) 8 e0=0 6 4 2 0 0 0.00 6.00 0.80 Deplasare [m ] Figura VII.8 1 1.00 1.20 0.4 0.6 0.10 0.00 0.61 Tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău În figurile VII.00 e0=0 e0=L/2000 e0=L/1500 e0=L/1000 e0=L/750 e0=L/500 0.58–VII.2 0.00 2.2 1. iar în tabelul VII.50 0.70 0.30 0.60 Tablier pod peste râul Olt Curbe P-Δ 7.40 0.

9992 2.78 Pod peste Canalul Jiu Tablier tipizat ISPCF Tablie peste râul OLT Tablier Podul Iloaiei-Hîrlău 2.1-59.170 1.7-35.2 λ pentru λ pentru Diferenţe la (%) λ Tablierul pentru structura cu structura cu la structura ideală la σc 1 e0 L 2000 σc 2.396 2.797 3.581 1.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE comparativ valorile factorului de încărcare λ în cazul structurii ideale. Tabelul VII.3.79 1 e0 L 500 v max 3.7 261 .593 1 e0 L 500 σc 2. s-a realizat tabelul VII.996 13.7 29.3989 3.9-44. în care sunt date comparativ valorile deplasărilor în momentul atingerii lui σ c pentru structura ideală şi pentru structura afectată de imperfecţiunile de execuţie.5 13.196 2.0-60.5-40.98 28.3-26.8 17.566 2.1-35.7 15.184 2.599 2.577 3.9990 3.6 Pentru a evidenţia influenţa mărimii imperfecţiunii asupra deplasărilor punctului situat pe talpa superioară.782 6.3 λ λ Tablierul pentru structura ideală la pentru λ pentru Diferenţe la (%) structura cu structura cu la v max 1 e0 L 2000 v max 5.1-53.78 Pod peste Canalul Jiu Tablier tipizat ISPCF Tablie peste râul OLT Tablier Podul Iloaiei-Hîrlău 7. pentru situaţia în care se atinge σ c (limita de curgere) întrun punct al secţiunii tălpii comprimate. în cazul celei mai mari valori a imperfecţiunii L/500 şi în cazul valorii celei mai mici a imperfecţiunii L/2000.589 2. Tabelul VII.9 31.367 8.068 3.5 31.384 5.594 4.

4 pentru λ pentru Diferenţe la (%) structura cu structura cu v max 1 e0 L la 2000 v max 5.594 4.367 8.98 28.170 1. deci a sporului de deplasare.068 3.79 1 e0 L 500 v max 3. atunci este posibil ca analiza să fie condusă aşa cum se va arăta în continuare. Se propune în continuare ca şi caz de studiu situaţia în care valoarea lui v .9 31. Aceasta rezidă în faptul ca V să nu depăşească valoarea L/250 ( L fiind deschiderea elementului).384 5.0-60. 2000 500 λ λ Tablierul pentru structura ideală la structurii ideale.589 2.99) unde V reprezintă deplasarea totală a punctului situat pe talpa superioară.4 sunt date valorile factorului de încărcare λ . Pornind de la ideea că deplasările totale transversale ale punctului monitorizat se compun din mărimea imperfecţiunii iniţiale e0 şi dintr-un surplus de deplasare apărut ca urmare a calculului de ordinul II (analiza geometric neliniară) notat cu v . în cazul 1 1 L şi cu e 0 = L.7 Din rezultatele prezentate în cadrul acestui paragraf se distinge clar faptul ca atât forma imperfecţiunii iniţiale cât mai ales mărimea ei au efecte defavorabile atât asupra valorii încărcării. să nu depăşească mărimea lui e0 . a celei cu e 0 = Tabelul VII.5 31. adică L/500. În tabelul VII.9-44.566 2. fie încărcare ultimă.7 29. fie ea încărcare critică de flambaj.782 6. pentru elemente izolate cu secţiune casetată ce au grosimi ale platbandelor mai mici decât 30 mm. în cazul materialului considerat infinit liniar elastic. [103].1-53. atunci se poate scrie relaţia: V = v + e0 (VII.78 Pod peste Canalul Jiu Tablier tipizat ISPCF Tablie peste râul OLT Tablier Podul Iloaiei-Hîrlău 7.577 3. valoare pentru săgeata iniţială ce se regăseşte în normele DIN 18800 şi EUROCODE 3 [102].1-59. când analiza 262 .CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Dacă s-ar adopta ca şi criteriu de limitare a analizei criteriul deplasărilor.

Cea mai defavorabilă formă pentru abaterile de la forma rectilinie a barei a rezultat cea cu trei semiunde. Se poate observa din graficele prezentate că valoarea încărcării de flambaj a tălpii superioare se reduce în mod semnificativ. să devină mai restrictiv. decât în cazul în care analiza este limitată la valoarea maximă a surplusului de deplasare v . Totuşi trebuie remarcat faptul că dacă se restricţionează foarte mult valoarea lui v . al deformatelor maxime. Indiferent de forma iniţială a imperfecţiunii. sunt diferite. Aceste valori.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE este oprită la atingerea lui σ c într-un punct al secţiunii. datorită semicadrelor transversale şi conlucrării spaţiale dintre elementele structurii. dacă se adoptă un număr suficient de mare de paşi de încărcare se poate demonstra că de la un anumit nivel al încărcarii situaţia se poate schimba în ceea ce priveşte deplasările transversale ale grinzilor principale. chiar pentru valori mici ale imperfecţiunii.2. În standardul românesc SR 1911 [106] sunt date valori cu privire la deplasarea laterală elastică a tablierelor de poduri metalice de cale ferată. VII. iar deplasarea celeilalte este limitată. una dintre grinzi fiind “ajutată “ în defomarea ei. deformata în momentul atingerii limitei de curgere pe secţiune tinde să aibă trei semiunde. atunci este posibil ca al doilea criteriu. în situaţia cea mai defavorabilă impusă de imperfecţiunea iniţială. cu R raza de curbură 5000 a deformatei) demonstrează faptul că în aceste situaţii cel mai restrictiv devine criteriul deplasărilor. Totuşi.3 şi VIî. Deplasările transversale ale celor două grinzi principale. 263 . foarte restrictive ( 1 L sau R min = 1700m . Aşa cum se poate vedea din compararea valorilor tin tabelele VII.4 rezultă că mai restrictiv este criteriul de rezistenţă când se limitează analiza la atingerea lui σ c . dar şi asupra deplasărilor transversale pe care le au în procesul de deformare tălpile superioare.

În figurile VII. Deşi au fost efectuate analize geometric neliniare pentru câte 10 valori de înălţime la fiecare dintre structuri. Astfel. totuşi în graficele ce vor fi prezentate în continuare s-a reprezentat variaţia factorului de încărcare cu înălţimea grinzii numai pentru anumite valori ale acesteia din urmă.6 pentru înălţimile maximă şi minimă considerate.5. 264 .7.5 şi VII. iar forma defomatei iniţiale a fost aleasă cu trei semiunde. Domeniul de variaţie al înălţimii a fost ales astfel încât să se păstreze parametri precizaţi de standardele în vigoare referitori la geometria podurilor metalice realizate în soluţia pe grinzi cu zăbrele.65 sunt prezentate înfăşurătorile curbelor încărcaredeplasare P − Δ . S-au ales pentru exemplificare acele valori ale înălţimii care ilustrează în mod evident influenţa variaţiei înălţimii grinzilor asupra valorii încărcării de flambaj sau ultime şi asupra deplasărilor tălpii comprimate. Acest lucru s-a datorat faptului că. rezultate din analize geometric neliniare. s-a considerat că toate cele 4 tabliere de pod analizate sunt afectate de imperfecţiunea iniţială de valoare maximă.3 Influenţa variaţiei înălţimii grinzilor principale asupra stabilităţii tălpii comprimate Pentru a studia influenţa acestui parametru asupra stabilităţii şi calculului de ordinul II al tălpii comprimate. pentru toate tablierele. limitele minimă şi maximă ale înălţimii au fost stabilite pentru toate tablierele astfel încât unghiul de înclinare al diagonalelor să fie cuprins între 45o-60o. în domeniul de variaţie al unghiurilor considerate. Valorile factorilor de încărcare λ pentru care se atinge σ c şi valorile deplasării transversale a tălpii sunt date în tabelele VII. paşii de înălţime aleşi nu variau foarte mult şi diferenţele nu erau semnificative.62– VII.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE VII.

2 1.60 m Factor de incarcare (λ) Deplasare [m ] Figura VII.62 Pod peste Canalul Jiu Curbe P-Δ 12 10 8 6 H=5.8 1 1.20 m 4 2 0 0 0.8 2 H=7.2 H=4.4 1.50 m Factor de incarcare (λ) Deplasare [m] Figura VII.63 Tablier tipizat ISPCF 265 .2 0.60 m H=5.47 m H=9.6 1.6 0.70 m H=6.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curbe P-Δ 12 10 8 6 H=4.10 m H=8.6 0.8 1 1.4 0.4 0.2 0.50 m 4 2 0 0 0.

6 0.00 0 0.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Curbe P-Δ 12 10 8 6 4 2 0 0 0.2 1.70 m H=6.2 0.00 3.80m H=7.9 H=4.00 0.00 2.3 0.18 m H=5.4 1.8 0.6 0.00 Factor de incarcare (λ) 4.4 0.65 Tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău 266 .64 Pod peste râul Olt Curbe P-Δ 7.5 0.20m H=8.1 0.80m H=5.7 0.20 m Deplasare [m] Figura VII.00 m H=5.40m Deplasare [m] Figura VII.00 1.00 6.00 5.2 0.8 1 1.6 Factor de incarcare (λ) H=4.4 0.

În ceea ce priveşte valoarea încărcării de flambaj (factorului de încărcare) în ipoteza materialului infinit liniar-elastic. cele mai solicitate.5 Tablier Pod peste Canalul Jiu Tablier tipizat ISPCF Pod peste râul Olt Tablier Podul Iloaiei-Hîrlău λ la σ c pentru Hminim 1.2 24.179 2.3 46.100 Diferenţe (%) 47.8 46.65.15 Diferenţe (%) 28.2 Tabelul VII. că aceasta scade cu creşeterea înălţimii. În figurile VII.0504 0.596 1. se poate vedea.768 2. Totuşi.7 27.0393 0. scăderea nu este la fel de pronunţată ca în cazul arătat la influenţa formei şi mărimii imperfecţiunii iniţiale.3 26.9 17.69 este reprezentată evoluţia eforturilor unitare în funcţie de factorul de încărcare λ pentru următoarele bare.0 Scăderea factorului de încărcare la care se atinge σ c odată cu creşterea înălţimii poate fi explicată prin faptul că solicitările axiale în talpa superioară scad odată cu creşterea înălţimii. ale 267 .66–VII.786 2. urmărind înfăşurătorile prezentate în fig. Se poate observa din tabelele prezentate mai sus că variaţia înălţimii influenţează şi ea într-o măsură destul de mare atât valoarea încărcării ultime cât şi valoarea deplasărilor pentru tablierele studiate.0760 Δ la σ c pentru H maxim 0.0462 0.0939 0. Ţinând seama de forma şi mărimea celei mai defavorabile imperfecţiuni de execuţie iniţiale (cu 3 semiunde şi e0 = L ) s-a analizat distribuţia eforturilor 500 unitare normale σ în câteva din barele fiecăruia dintre cele 4 tabliere metalice analizate. VII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Tabelul VII.0753 0.997 1.62–VII.0859 0.994 1.780 λ la σ c pentru H maxim 2.6 Tablier Pod peste Canalul Jiu Tablier tipizat ISPCF Pod peste râul Olt Tablier Podul Iloaiei-Hîrlău Δ la σ c pentru Hminim 0.

5 1 0. lonjeron curent.66 Pod peste Canalul Jiu Variatia eforturilor unitare σ 2.5 0 0 300 600 900 1200 1500 1800 2 2100 2400 2700 Efort unitar σ.5 2 Factor de incarcare (λ ) 1.5 2 Factor de incarcare (λ ) 1.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE fiecărui tablier: talpa superioară. Variatia eforturilor unitare σ 2. talpa inferioară.5 0 0 500 1000 1500 2 TS_III-V TI_4-5 D_0-I Antret_c Lonj_c 2000 2500 Efort unitar σ. antretoază curentă. [daN/cm ] Figura VII. diagonala de capăt.67 Tablier tipizat ISPCF 268 . [daN/cm ] Figura VII.5 TS_III-V TI_4-5 D_0-I Antret_c Lonj_cen 1 0.

5 1 0.4 0.4 1.69 Tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău 269 .5 0 0 500 1000 1500 2000 2 Factor de incarcare (λ ) TI_6-5_5-4 Diag_IX-10 Lonj_c Antret_c 2500 3000 Efort unitar σ.2 0 0 500 1000 1500 2000 2 TI_5-6 D_I-2 Lonj_c Antret_c 2500 3000 3500 Efort unitar σ.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Variatia eforturilor unitare σ 3 2.2 Factor de incarcare (λ ) 1 TS_V-VI 0.6 0.8 1. [daN/cm ] Figura VII.68 Tablier peste râul Olt Variatia eforturilor unitare σ 1. [daN/cm ] Figura VII.6 1.8 0.5 2 TS_VII-V 1.

20. ci s-a ţinut seama de existenţa ranforţilor utilizând metoda din SR 1911 [106].4 Efectul prezenţei ranforţilor cadrelor transversale asupra stabilităţii tălpii comprimate În toate analizele geometric neliniare efectuate pentru cele 4 tabliere nu s-a ţinut seama de efectul favorabil al prezenţei ranforţilor semicadrelor transversale asupra stabilităţii tălpii comprimate. s-a analizat cazul tablierului peste Canalul Jiu. nu aduc încă un aport substanţial în evaluarea eforturilor unitare. se atinge într-un punct al secţiunii valoarea lui σ c . în elementul de talpă superioară cel mai solicitat. astfel încât valorile momentelor încovoietoare M y în raport cu axa faţa de care se produce flambajul lateral (axa verticală y).100) în care: h este distanţa de la centrul de greutate al tălpii comprimate până la muchia superioară a antretoazei. 270 . Schema de discretizare a structurii nu s-a modificat.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Pentru realizarea graficelor prezentate anterior s-a considerat ca şi criteriu de oprire al analizei momentul în care. Pentru a avea o măsură a acestei influenţe. lucru ce demonstrează faptul că deplasările structurii nu au devenit foarte mari. Poziţia fiecărei bare (pentru care este dată distribuţia lui σ ) în structură se poate aprecia cu ajutorul indicilor barei şi urmărind figurile VII.5. VII. metodă în care ranfortul este împărţit în mai multe zone.17–VII. Variaţia eforturilor unitare este aproape liniară până la apariţia curgerii. caracteristicile geometrice ale montantului fiind modificate astfel încât să cuprindă şi sporul de rigiditate oferit de ranforţi.7. Relaţia de calcul pentru stabilirea momentelor de inerţie în cazul montanţilor cu secţiune variabilă sau a celor care au ranfort este: h3 Im = h 3 ni − h 3 ns ∑ In (VII.

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

hns , hni

este distanţa de la centrul de greutate al tălpii comprimate la limita superioară, respectiv inferioară, a tronsonului de montant (cu ranfort) considerat;

In

este momentul de inerţie mediu al montantului cu ranfort pe tronsonul n.

În figura VII.70 se poate vedea semnificaţia distanţelor h din relaţia (VII. 100) de mai sus. Forma secţiunii transversale a montantului la care se adaugă cea a ranfortului, precum şi modificarea caracteristicilor geometrice este dată în tabelul VII.7.

Figura VII.70

În tabelul VII.7, elementele desenate punctat alcătuiesc secţiunea ranfortului, variabilă pe înălţimea sa. Aria medie a tronsoanelor ranfortului, cât şi momentul de torsiune mediu necesare ca date de intrare în programul de calcul cu elemente finite LUSAS pentru analiza geometric neliniară, s-au calculat pe baza unor relaţii asemănătoare relaţiei (VII.100).

271

CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE

Tabelul VII.7

Curbe P-Δ
18 16 14

Factor de incarcare (λ)

12 10 8 6 4 2 0 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 Model_fara_ranfort Model_cu_ranfort

Deplasare [m]

Figura VII.71

272

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

Curbe P-Δ
2.5

2

Factor de incarcare (λ)

1.5

1 Model_fara_ranfort 0.5 Model_cu_ranfort

0 0 0.005 0.01 0.015 0.02 0.025 0.03 0.035 0.04 0.045

Deplasare [m]

Figura VII.72

Analiza geometric neliniară a fost realizată ţinând seama de cazul cel mai defavorabil al imperfecţiunii iniţiale de execuţie, cu trei semiunde şi valoarea maximă e 0 =
1 L . În figura VII.71 sunt prezentate curbele încărcare-deplasare 500

( P − Δ ) pentru cazul structurii cu deformaţie iniţială, dar fără ranfort şi ale structurii care prezintă ranfort, iar în figura VII.72 aceleaşi curbe sunt limitate la atingerea lui σ c pe secţiunea tălpii structurii care nu are ranfort. Se poate obsserva, că în situaţia în care analiza este oprită la atingerea lui σ c pe secţiune, diferenţa între deplasările transversale ale nodului situat pe talpa superioară în mijlocul deschiderii (fig. VII.25) diferă cu aproximativ 9.6 %. Pentru a vedea ce efect ar avea prezenţa ranfortului pentru o înălţime mai mare a grinzilor principale, în aceleaşi ipoteze ale deformatei iniţiale, a fost analizat şi cazul corespunzător înălţimii maxime H = 6.60 m (din considerente de geometrie), la care pot ajunge grinzile principale ale tablierului podului peste Canalul Jiu. Curbele P − Δ rezultate sunt date în figura VII.73, iar curbele limitate la atingerea lui σ c în figura VII.74.

273

CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE

Curbe P-Δ
14 12 10

Factor de incarcare (λ)

8 6 4 2 0 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 Mod_fara_ranfort Mod_cu_ranfort

Deplasare [m]

Figura VII.73

Curbe P-Δ
3 2.5

Factor de incarcare (λ)

2 1.5 1 0.5 0 0 0.01 0.02 0.03 0.04 0.05 0.06 0.07 0.08

Mod_fara_ranfort Mod_cu_ranfort

Deplasare [m]

Figura VII.74

Analizând figura VII.74 se constată că în acest caz, diferenţa înregistrată între deplasările transversale extrase din curbele P − Δ pentru acelaşi punct al structurii, se situează în jurul valorii de 6.6 %.

274

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

Din analizele efectuate pe structura cu ranfort se poate concluziona că prezenţa ranfortului influenţează într-o oarecare măsură, chiar dacă nu semnificativ, încărcărea critică de flambaj (factorul de încărcare λ ) lateral a tălpii comprimate (lucru ce se poate deduce din curba P − Δ acolo unde ea devine tangentă la o dreaptă orizontală), încărcarea la atingerea limitei de curgere şi deplasările în sens transversal ale tălpii. Se constată de asemenea că influenţa ranfortului se modifică cu înălţimea grinzilor principale, ea diminuându-se pe măsură ce înălţimea grinzilor principale creşte. Trebuie menţionat faptul că toate caracteristicile geometrice ale montantului cu ranfort au fost recalculate pentru cazul înălţimii de 6.60 m. VII.7.5.5 Influenţa tipului de contravântuire superioară asupra stabilităţii tălpii comprimate Contravântuirile sunt elemente ce asigură legătura între grinzile principale ale suprastructurii unui pod. Pentru înălţimi mari ale grinzilor principale cu zăbrele, în vederea limitării deplasărilor laterale ale tălpilor superioare, ce pot apărea ca urmare a producerii fenomenului de flambaj, dar şi pentru reducerea lungimilor de flambaj şi a solicitărilor pe secţiunea tălpii se prevăd sisteme de contravântuiri superioare. În funcţie de rigiditatea semicadrelor transversale, de înălţimea grinzilor principale şi de solicitările la care este supus tablierul de pod, contavântuirea superioară poate fi, ţinând seama de geometria ei, de mai multe feluri. Cele mai utilizate sisteme de contravântuire sunt: contravântuirile realizate doar din rigle transversale dispuse între grinzile principale (utilizate mai des la podurile în arce acolo unde arcele şi tablierul sunt foarte flexibile în sens transversal şi pot apărea fenomene de pierdere a stabilităţii), sisteme de contravântuire în K şi sisteme de contravântuire în X. Dispunerea contravântuirilor superioare trebuie să ţină seama de gabaritele vehiculelor care circulă pe pod, gabarite ce sunt specificate pentru lucrările de artă în standardul românesc STAS 4392/84 [120].
275

CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE

Pentru a analiza influenţa sistemelor de contravântuire asupra stabilităţii tablierelor de poduri metalice pe grinzi cu zăbrele a fost studiat tablierul tipizat proiectat la ISPCF ale cărui formă şi dimensiuni au fost prezentate în figura VII.18 Structura s-a considerat afectată de imperfecţiuni de execuţie, modelate prin considerarea unor abateri de la axa rectilinie, în sens transversal, ale tălpii superioare. Forma iniţială deformată a fost considerată cea cu trei semiunde în acelaşi sens, iar mărimea imperfecţiunii a presupus existenţa valorii maxime e0 = L . 500 Analiza geometric neliniară a fost efectuată în patru situaţii distincte: − pod fără contravântuire superioară; − pod cu contravântuire formată doar din rigle transversale; − pod cu contravântuire formată din rigle transversale şi diagonale dispuse în formă de X; − pod cu contravântuire formată din rigle transversale şi diagonale dispuse în formă de K. Caracteristicile geometrice ale riglelor transversale şi ale diagonalelor de contravântuire sunt cele prezentate în tabelul A.2 din Anexă. Încărcarea a fost aplicată într-un număr suficient de mare de paşi astfel încât să poată fi atins momentul când talpa superioară comprimată tinde să-şi piardă stabilitatea. În figura VII.75 sunt reprezentate curbele încărcare-deplasare P − Δ pentru situaţiile în care modelul nu are contravântuire superioară şi pentru cazul în care la partea superioară a tablierului există doar rigle transversale. În analiza geometric neliniară nu au fost întâlinite, pe parcursul soluţiei pentru numărul de paşi considerat, puncte critice, dar din analiza celor două curbe se poate distinge clar creşterea încărcării (a factorului de încărcare λ ), datorită prezenţei riglelor, la care structura tinde să-şi piardă stabilitatea. Concomitent se observă o reducere a deplasărilor punctului situat pe talpa superioară în mijlocul deschiderii.

276

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

Curbe P-Δ
18 16 14

Factor de incarcare (λ)

12 10 8 6 4 2 0 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2 Model_fara_CVS Model_cu_rigle

Deplasare [m]

Figura VII.75

Curbe P-Δ
50 45 40

Factor de incarcare (λ)

35 30 25 20 15 10 5 0 0 0.01 0.02 0.03 0.04 0.05 0.06 0.07 0.08 CVSup_X

Deplasare [m]

Figura VII.76 Tablier cu CVSup în X

277

iar valorile factorilor de încăcare ( λ ) corespunzători acestor puncte sunt: − λ = 14.1 0. în timp ce pentru valoarea lui λ diferenţele sunt mici. Urmărind figurile prezentate mai sus se poate constata cu uşurinţă faptul că cea mai mare rigiditate a structurii se obţine. diferenţa deplasărilor în momentul atingerii punctului de bifurcare este mult mai mare de 91. deplasările crescând pentru sistemul K de peste 10 ori. s-au găsit pe parcursul analizei geometric neliniare puncte de bifurcare. Diferenţele între deplasări sunt evidente şi acesta a fost şi motivul pentru care nu au fost reprezentate toate curbele P − Δ pe acelaşi grafic. − λ = 14.77 Tablier cu CVSup în K În figurile VII. în care structura este prevăzută cu sisteme de contravântuire în X. respectiv în K.4 0.2%.1%. aşa cum era de aşteptat.312 pentru sistemul K. în situţia sistemului de contravântuire în X. 278 . Pentru cele două sisteme de contravântuire X şi K.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Curbe P-Δ 50 45 40 35 Factor de incarcare (λ) 30 25 20 15 10 5 0 0 0.76 şi VII.2 0. Se poate remarca faptul că. de numai 1.77 sunt prezentate curbele P − Δ în celelalte două cazuri.3 0.5 CVSup_K Deplasare [m] Figura VII.477 pentru sistemul X.

0528 0.37 -14.911 Mz[tfm] -6. VII.78 a.997 Δ la atingerea lui σ c 0.b. pentru a ilustra modul în care diferitele sisteme de contravântuire influenţează calculul de ordinul II.9 sunt date valorile solicitărilor secţionale pentru elementul de talpă considerat în momentul atingerii limitei de curgere pe secţiune.c sunt prezentate deformatele tablierului analizat în momentul atingerii lui σ c pe secţiunea tălpii în situaţia existenţei celor trei sisteme de contravântuire.90 -851.8 Structura Tablier fără CVSup Tablier cu rigle Tablier cu CVSup în sistem K Tablier cu CVSup în sistem X λ la atingerea lui σ c 2.30 -695. în tabelul VII.8 sunt precizate valorile factorilor de încărcare şi ale deplasărilor punctului monitorizat.20 În figura VII. 279 .393 3.200 3.689 -11.58 -29.888 -2.9 Structura Tablier fără CVSup Tablier cu rigle Tablier cu CVSup în sistem K Tablier cu CVSup în sistem X N [tf] -435. Tabelul VII. Tabelul VII.60 My[tfm] -38.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În cazul în care analiza geometric neliniară este oprită în momentul atingerii limitei de curgere σ c într-un punct al secţiunii transversale a panoului de talpă considerat (Fig.0886 0.00516 0.53 -3.184 2. în momentul opririi analizei.30 -479.71 -7.000881 În tabelul VII.25).

cât şi calculul de ordinul II al acesteia. cu contravântuiri în X. de creştere pregnantă a valorii factorului de încărcare. cu limitarea la σ c fenomenul este acelaşi.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE a) Contravântuire doar cu rigle transversale (b) Contravântuire sistem K c) Contravântuire sistem X Figura VII. pornind de la sistemul fără contravântuiri.78 Din rezultatele analizelor efectuate pe tablierul tipizat proiectat la ISPCF pentru mai multe tipuri de sisteme de contravântuire se poate concluziona că tipul de contravântuire superioară influenţează în mod semnificativ atât stabilitatea tălpii comprimate a structurii. Analizând curbele încărcare-deplasare prezentate în figurile VII. În tabelul VII.75–VII.8 se poate vedea că deplasările se reduc de 280 . de la valorile aproximative (estimate din curba P − Δ ) de 6 în cazul absenţei contravântuirii superioare. până la cel mai rigid. Dacă problema de stabilitate se transformă în cea de rezistenţă. Trebuie menţionat că în toate analizele materialul a fost considerat infinit liniar elastic. până la valorea 14 în cazul sistemelor de contravântuire în K şi X. 77 se observă o creştere mare a factorului de încărcare corespunzător producerii fenomenului de flambaj. respectiv 8 în cazul existenţei riglelor.

În celelalte două situaţii însă. cu două semiunde şi respectiv cu trei semiunde. lucru determinat de reducerea deplasării structuri. Semiundele tălpii inferioare au fost considerate în toate cele trei cazuri în acelaşi sens. cu o singură semiundă. Studiul a fost făcut pentru tablierul podului peste râul Olt.9 se poate observa modul în care se schimbă ponderea eforturilor secţionale în talpa superioară. În ceea ce priveşte mărimea imperfecţiunii. valoarea maximă a acesteia a fost considerată egală cu cea a tălpii superioare. Forma imperfecţiunii a fost presupusă în trei cazuri. Totuşi. deformaţiile transversale sunt foarte mici. accentuându-se deplasările în plan vertical. Suplimentar. forma deformată nu diferă mult de situaţia în care nu este prevăzut sistem de contravântuire. s-a presupus că şi talpa inferioară a 500 transversale a tălpii. VII. Din figura VII.78 se constată că în situaţia în care există numai rigle transversale la partea superioară a grinzii. cu trei semiunde în acelaşi sens şi de valoare maximă e0 = L .5. Analizând tabelul VII.7.6 Influenţa imperfecţiunilor tălpii inferioare asupra stabilităţii tălpii superioare În continuare va fi analizată influenţa prezenţei imperfecţiunilor de diferite forme ale tălpii inferioare asupra stabilităţii şi calculului de ordinul II al tălpii superioare. chiar prin prevederea sistemelor de contravântuire tendinţa deformatei de a avea trei semiunde se păstrează. Se observă că prezenţa celor două sisteme de contravântuire determină structura să se deformeze ca ansamblu. lucru impus de faptul că 281 .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE peste 100 de ori în situaţia utilizării sistemului de contravântuire în X faţă de cazul când nu ar exista contravântuire. cu considerarea unei imperfecţiuni iniţiale la talpa superioară. odată cu rigidizarea prin dispunerea contravântuirilor superioare şi de accentuarea încovoierii în plan vertical a întregii grinzilor principale este imperfectă.

iar TI talpa inferioară. Urmărind evoluţia deplasărilor în cele trei situaţii cu variaţia factorului de încărcare λ . 1s. Comportarea materialului a fost considerată şi pentru aceste analize ca fiind infinit liniar elastică în problema studiului stabilităţii tălpii comprimate.25.79–VII. două. prin considerarea unui număr suficient de mare de paşi.82 sunt prezentate curbele P − Δ pentru cazul considerării şi deformatei tălpii inferioare cu una. toate cele trei forme de imperfecţiune de la talpa inferioară au fost studiate atât în cazul în care au acelaşi sens cu imperfecţiunea tălpii superioare. s-au putut trasa curbele încărcare-deplasare prin comparaţie cu situaţia în care doar talpa inferioară era imperfectă.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE antretoazele trebuie să-şi păstreze lungimea în sens transversal podului. iar as sau so indică sensul considerării imperfecţiunii). aşa cum s-a presupus până acum în paragrafele precedente ale acestui capitol al lucrării. 282 . raportat la sensul imperfecţiunii tălpii superioare. 3s reprezintă numărul semiundelor. Efectuând analize geometric neliniare pentru toate cazurile. 2s. TS înseamnă talpă superioară. În figurile VII. se poate observa că există o influenţă a deformaţiilor iniţiale prezente şi la talpa inferioară asupra stabilităţii. Aprecierea mărimii acestei influenţe s-a făcut considerând că analiza este oprită la atingerea limitei de curgere σ c în elementul cel mai solicitat al structurii. care şi în aceste cazuri este panoul de talpă similar cu cel din figura VII. Totuşi. cât şi in situaţia în care au sens opus acesteia. respectiv trei semiunde (trebuie menţionat faptul că în grafice. dar şi asupra rezistenţei tălpii superioare comprimate.

4 1.2 1.6 TS_3s_as TI_2s_so TI_2s_as Deplasare [m] Figura VII.8 1 1.2 0.8 1 1.2 0.6 TS_3s_as TI_1s_so TI_1s_as Deplasare [m] Figura VII.4 0.6 0.80 283 .4 0.2 1.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curbe P-Δ 16 14 12 Factor de incarcare (λ) 10 8 6 4 2 0 0 0.79 Curbe P-Δ 16 14 12 Factor de incarcare (λ) 10 8 6 4 2 0 0 0.6 0.4 1.

2 1.2 0.4 0.82 Din prezentarea figurilor anterioare se poate vedea că situaţia cea mai defavorabilă este cea în care talpa inferioară are imperfecţiunea iniţială tot cu trei semiunde ca şi cea superioară şi sensul imperfecţiunii este acelaşi cu al tălpii superioare.8 TS_3s_as TI_3s_so TI_3s_as Deplasare [m] Figura VII.6 0.4 1.2 1.4 1.8 TI_1s_as TI_2s_as TI_3s_as Deplasare [m] Figura VII.6 1. 284 .4 0.CAPITOLUL VII ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A STABILITĂŢII GENERALE A PODURILOR METALICE Curbe P-Δ 16 14 12 Factor de incarcare (λ) 10 8 6 4 2 0 0 0.8 1 1.6 0.2 0.8 1 1.81 Curbe P-Δ 16 14 12 Factor de incarcare (λ) 10 8 6 4 2 0 0 0.6 1.

structura cu imperfecţiuni numai la talpa superioară şi cea cu imperfecţiuni la ambele tălpi. Efectul acestor imperfecţiuni este cu atât mai mare cu cât forma lor este afină primei forme proprii de pierdere a stabilităţii.10 sunt date valorile lui λ şi ale deplasării Δ . în timp ce diferenţa între deplasări este destul de mare.10 Structura Imperfecţiune doar la TS Imperfecţiune la TS şi TI Diferenţe (%) λ la atingerea lui σ c 2. atunci acesta ar putea fi mai restrictiv decât cel cu considerarea lui σ c .0724 0.10 se poate observa că diferenţele între factorii de încărcare corespunzători atingerii limitei de curgere pe secţiunea tălpii superioare. s-au analizat în situaţia limitării analizelor la atingerea lui σ c .581 2.9 Din analizele numerice efectuate se constată că prezenţa imperfecţiunilor la talpa inferioară are o influenţă asupra stabilităţii şi calculului de ordinul II al tălpii superioare. 285 . chiar dacă există.0882 17.3 Δ la atingerea lui σ c 0.572 0. sunt extrem de mici. Din tabelul VII. Toate analizele efectuate demonstrează faptul că imperfecţiunile geometrice având anumite dimensiuni şi forme afectează valoarea încărcării de pierdere a stabilităţii tălpii comprimate a podurilor metalice cu grinzi cu zăbrele. Forma deformatei iniţiale a tălpii inferioare care are cea mai defavorabilă influenţă este cea cu trei semiunde când deformaţiile sunt în acelaşi sens cu cele de la talpa superioară.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Pentru a vedea ce modificări valorice aduce prezenţa imperfecţiunii tălpii inferioare asupra factorului de încărcare λ şi asupra mărimii deplasării Δ . În tabelul VII. Deci şi în această situaţie se poate aprecia că dacă se ia ca şi criteriu de limitare a analizei geometric neliniare criteriul deplasărilor transversale ale tălpii comprimate. Tabelul VII.

VIII. la podurile pe grinzi cu inimă plină cu calea jos.1 GENERALITĂŢI Stabilitatea laterală a tălpilor comprimate. Figura VIII. 286 .1). diagonale şi antretoaze să fie mai rigide în sens transversal (Fig. atunci talpa superioară comprimată trebuie asigurată împotriva fenomenului de flambaj lateral astfel încât. cunoscută sub denumirea de stabilitate generală (flambaj general). prin prevederea unor ranforţi. care formeaza cu antretoazele un cadru cu rigiditate corespunzătoare la încovoiere în sens transversal podului. Dacă în cazul podurilor cu calea jos respectarea gabaritului de liberă trecere nu permite construirea unei contravântuiri superioare. talpa superioară trebuie asigurată împotriva flambajului.1 În acelaşi timp. a reprezentat şi reprezintă în continuare un subiect de studiu pentru proiectarea în deplină siguranţă a structurilor de poduri.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE VIII. nodurile de prindere ale tălpii de semicadrele formate din montanţi.

3. pe deschideri în funcţie de forţele de întindere şi de compresiune care apar în grindă. o rezolvare a problemei în mod simplificat nu este posibilă. decât analizând fenomenul separat. o importanţă deosebită o are şi rigiditatea la încovoiere a tablierului (grinzii de rigidizare). 287 . grinda principală reazemă elastic pe montanţi în sens transversal şi pentru asigurarea împotriva flambajului general grinzii. mediu ce are un anumit coeficient de pat. VIII.2). însă pentru a fi de partea siguranţei.2 În cazul podurilor care au o singură grindă principală centrală (poduri pe grinzi cu zăbrele sau arce). ca în figura VIII. talpa rezemată elastic discret în anumite puncte. Dificultăţi în studiul flambajului tălpii comprimate apar la podurile care au placă de beton la partea superioară (structuri mixte cu conlucrare) şi ale căror tălpi inferioare pot flamba (pe reazem) dacă nu există contravântuire inferioară (Fig. Astfel. ele pot fi considerate cu aceeaşi rigiditate. datorită secţiunii diferite a montanţilor. Figura VIII. Deoarece eforturile din grindă îşi schimbă semnul în apropierea reazemului. poate fi considerată ca o grindă continuă pe mediu elastic.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Aceste cazuri de rezemare pe semicadre ale tălpii superioare comprimate pot fi tratate însă într-un mod simplificat. Constantele elastice ale resorturilor finale şi intermediare sunt în acest caz diferite între ele.

În cazul podurilor realizate în sistem grinzi cu zăbrele trebuie luat în considerare faptul că talpa comprimată formează cu elementele componente ale grinzilor principale (diagonale şi montanţi) un sistem cu rigiditate la încovoiere şi torsiune. Verificările şi calculele efectuate. o asemenea valoare defavorabilă poate fi chiar mai mare. este necesară modelarea într-un mod realist a comportării tălpilor comprimate rezemate elastic. poate ajunge la aproximativ 25%. având astfel o rigiditate mai mare 288 .3 În perspectiva realizării unei dimensionări economice. se recomandă realizarea unor grinzi principale cu înălţime relativ redusă. deformaţii apărute ca urmare a solicitărilor provenind de la vehiculele care circulă pe pod. care cuprind şi influenţa tensiunilor reziduale ce-şi au originea în solicitările de încovoiere şi torsiune la nodurile grinzilor cu zăbrele spaţiale. SCHIEBLER [16] a studiat influenţa deformaţiilor iniţiale ale semicadrelor asupra stabilităţii tălpii comprimate. o influenţă mare având şi caracterul nesimetric al încărcărilor în situaţia încărcării numai a unui fir de circulaţie. au condus la concluzia că. considerând deformaţiile iniţiale existente şi excentricităţile apărute în faza de montaj. efectul defavorabil al încărcării antretoazelor asupra stabilităţii tălpii comprimate la podurile de cale ferată simplă.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Figura VIII. Pentru evitarea apariţiei deformaţiilor iniţiale ale semicadrelor. Tratarea cât mai exactă a problemei presupune verificarea sistemului static considerat la acţiunea celei mai defavorabile combinaţii de încărcări. La podurile de cale ferată dublă având semicadre relativ zvelte.

la podurile cu două grinzi principale. a) Talpa comprimată Talpa comprimată b) Figura VIII. la care tălpile comprimate sunt asigurate împotriva fenomenului de flambaj prin asigurarea rigidităţii corespunzătoare semicadrelor alcătuite din antretoaze.2 MODELE SIMPLIFICATE DE CALCUL EXISTENTE ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE VIII. conform studiului precizat anterior.4b).4 289 .2.4a). suplimentar celor precizate anterior.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE la încovoiere.4 [61]. la o creştere a capacităţii portante de aproximativ 5%. iar antretoazele ar trebui să fie proiectate cu înălţime mare. respectiv prin asigurarea. poate conduce. a unei rigidităţi corespunzătoare la torsiune a grinzii de rigidizare (tablierului). sunt prezentate două exemple de alcătuire a suprastructurii frecvent întâlnite în domeniul podurilor metalice cu grinzi cu zăbrele. montanţi şi diagonale (Fig. VIII. VIII. Considerarea prinderilor cu rigiditate la încovoiere şi torsiune ale tălpii comprimate în nodurile superioare ale grinzilor principale. VIII. în cazul podurilor cu o singură grindă principală. La podurile cu o singură grindă nu se poate conta pe un astfel de spor. Sisteme statice utilizate În figura VIII.1 Prezentarea problemei. (Fig.

Atât timp cât la podurile deschise. rezemarea discretă poate fi înlocuită. solicitarea de compresiune în talpa superioară este centrică. pe toată lungimea podului o deformată sinusoidală cu o singură undă. aceasta s-ar transforma într-o deformată cu mai multe unde. lucru ce depinde de rezemarea transversală.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Tălpile comprimate pot fi considerate într-un calcul simplificat. trebuie stabilit în prealabil dacă resorturile sunt cuplate. Totuşi. printr-o rezemare continuă pe mediu elastic. ca grinzi continue rezemate elastic discret. Pentru stabilirea valorii constantei resorturilor în cazul rezemării elastice discrete. de exemplu. În astfel de cazuri se pune problema stării de eforturi conform teoriei de ordinul II. deoarece rezolvarea problemei prin metoda încărcării critice este de partea siguranţei. tălpile superioare comprimate se încovoaie către interior ca urmare a eforturilor apărute în grinzile principale din încărcările apărute în exploatare. la atingerea încărcării critice. reazemele elastice nu sunt cuplate. Sub încărcare constantă şi considerând aceeaşi rigiditate a cadrelor transversale. deoarece la un flambaj al tălpii apare întotdeauna (raportat la axa longitudinală a podului) o deformată de 290 . reazemele elastice se consideră că provin doar din semicadrele transversale formate din antretoaze şi montanţi (fără considerarea antretoazelor). pentru simplificare. iar la încărcarea numai a unei căi a podului apare însă încovoierea tălpii numai într-un singur sens. pentru evaluarea gradului de stabilitate al structurii încărcarea poate fi considerată perfect centrică. pentru talpa superioară comprimată a unei astfel de structuri. care poate fi antisimetrică sau simetrică. pentru ambele tipuri de structuri precizate anterior. la încărcarea ambelor căi. Totuşi. astfel încât ipotezele teoriei de ordinul II sunt respectate. Dacă s-ar considera. verificările de stabilitate ale unor astfel de tălpi comprimate pot lua în considerare rezolvările date considerând încărcările de cedare ale unor grinzi solicitate centric. Intensitatea fenomenului de flambaj care rezultă considerând o deformată iniţială este în concordanţă cu cea a flambajului ce nu ia în considerare această deformată. În cazul podurilor deschise la partea superioară. Din acest motiv. La podurile ce au o singură grindă principală centrală. axele tălpii rămân (teoretic) şi în stare deformată linii drepte.

Şi la podurile cu o singură grindă centrală portantă şi la structurile asemănătoare (de tipul structurilor cu arce de exemplu). înălţimea semicadrului trebuie considerată cu valoare redusă. cât şi în cazul deformării antisimetrice. constantele elastice corespunzătoare fiind mai mici decât în situaţia flambajului antisimetric (Fig. Dacă la un pod deschis cu calea jos se consideră şi rezemarea transversală prin intermediul diagonalelor sau dacă grinda cu zăbrele nu are montanţi.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE flambaj simetrică. Csimetric Cantisimetric Figura VIII. Deoarece talpa inferioară poate fi considerată ca indeformabilă (în sens transversal).64). se poate aprecia că forţele de compresiune îşi păstrează direcţia: toate triunghiurile formate din diagonale şi montanţi se rotesc în jurul axei tălpii 291 . atrage după sine înclinarea grinzilor principale. VIII. respectiv (V. cu relaţiile (V. apare prin torsiunea grinzii de rigidizare o cuplare a resorturilor. ci şi în nodurile vecine. atunci apare o cuplare a reazemelor elastice.5 Atât în cazul deformării simetrice ale semicadrelor.65). În cazul montanţilor cu vute sau în cazul cadrelor prevăzute cu ranforţi. deformarea tălpii superioare comprimate.5). prin introducerea unor forţe unitare la capetele semicadrelor şi evaluarea deplasărilor corespunzătoare acestor forţe. Se pune astfel problema direcţiei forţelor care vor fi introduse în talpa superioară ca urmare a forţelor axiale din diagonale. În cazul apariţiei fenomenului de flambaj. adică forţa ce apare într-un nod al tălpii superioare produce o deplasare nu numai în nodul unde acţionează. constantele elastice ale reazemelor elastice pot fi stabilite conform precizărilor din capitolul V.

N(z) Sisteme statice c(z) a) b) Figura VIII. în cazul considerării unei rezemări elastice continue depind. VIII. N(z) şi mărimea constantelor elastice ale resorturilor C.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE inferioare şi componentele longitudinale din talpa comprimată. Figura VIII. în general.6 Distribuţia forţei axiale de compresiune în talpa comprimată.7 arată cele mai importante trei variante de sisteme statice existente în literatura de specialitate [16]. de modul cum sunt alcătuite grinzile principale. precum şi coeficientul de pat dedus din acestea c(z). care provin din diagonale îşi pastrează direcţia după axa tălpii inferioare (Fig.6) Figura VIII.7 c) 292 .

Talpa comprimată poate fi considerată articulată sau cu o anumită rigiditate la rotire K. în special pentru predimensionări şi verificări. dar pentru aceasta trebuie ţinut seama de următoarele aspecte: − talpa comprimată este considerată.7c. verificarea exactă la stabilitate poate fi transformată cu suficientă acurateţe într-o problemă de bifurcare a echilibrului. care reazemă elastic sau este 293 . există remarci asemănătoare celor corespunzătoare structurilor prezentate în figura VIII. La legarea articulată a acestora pot fi introduse reazeme elastice discrete în punctele marginale ale tălpii. semicadrele de capăt au o rigiditate diferită (în general mai mare) faţă de semicadrele intermediare. de foma celor prezentate în figura VIII. a unei grinzi continui pe mediu elastic cu reazeme elastice discrete la capete. o apreciere corectă a siguranţei la flambaj. dar coeficientul de pat este relativ constant. Şi aici se poate recomanda utilizarea. coeficientul de pat este însă puternic variabil. La grinzile de formă trapezoidală ca cele din figura VIII. ca model simplificat de calcul. constanta elastică a acestor resorturi marginale fiind însă semnificativ mai mare decât a celor de pe parcursul tălpii. Pentru grinzile cu tălpi paralele şi cadre finale verticale. forţa de compresiune în talpă N(z) variază doar către panourile de capăt ale suprastructurii. în sens transversal. forţa de compresiune în talpa superioară poate fi considerată constantă. aşa cum sunt cele prezentate în figura VIII.2 Calculul tălpilor comprimate cu rezemare elastică În general. dacă se poate găsi un sistem static şi o lungime de flambaj pentru o grindă înlocuitoare.7b. utilizând modelele simplificate prezentate. Sistemul static ce poate fi ales pentru talpa superioară comprimată depinde de modul în care diagonalele de capăt sunt legate de talpă. ca o grindă continuă ideală perfect rectilinie. în general. În ciuda mărimilor şi sistemelor statice diferite rezultă. înaintea apariţiei flambajului. deoarece de regulă.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE În cazul grinzilor cu zăbrele parabolice. deci mai rigizi.7b. deoarece montanţii devin din ce în ce mai scurţi. către capătul grinzilor.2.7a. VIII.

8 b) Dacă se notează cu s distanţa dintre resorturi şi cu C constanta elastică a resortului individual. Neglijarea acestor influenţe. Modelele de calcul utilizate pentru stabilirea relaţiilor de calcul în cazul flambajului grinzilor rezemate pe mediu elastic sunt prezentate în figura VIII. ca în cazul grinzilor parabolice. În primul caz pot fi considerate formule de calcul acoperitoare. [90]: 294 . adică nu se ţine seama de reducerea încărcării critice în cazul fenomenului flambaj lateral şi torsiune. care nu schimbă caracterul de problemă de cedare. atunci această ipoteză furnizează un rezultat utilizabil numai dacă înclinarea în raport cu orizontala a tălpii este relativ mică. Pentru a cuprinde o astfel de reducere. Pentru considerarea simplificată a problemei de stabilitate a tălpii comprimate trebuie decis dacă rezemarea elastică trebuie considerată continuă sau discontinuă. curbată. în timp ce în cel de-al doilea trebuie făcut un calcul mai amănunţit. pentru care coeficientul de pat c are valoarea. montanţi şi diagonale. a) Figura VIII.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE fixată în anumite puncte. − este necesar să se considere o legătură cu rigiditate la încovoiere şi torsiune între grinzile principale. o soluţie ar putea fi introducerea în relaţiile de calcul a unor momente de inerţie reduse fată de cele considerate în cazul flambajului lateral. se situează de partea siguranţei. Dacă talpa este.8. la un număr mare de resorturi se poate considera o rezemare pe mediu elastic. precizată şi în [61]. − problema flambajului poate fi tratată plan.

5) În relaţiile de mai sus CEng reprezintă constanta elastică a resortului stabilită de ENGESSER.2) în care n reprezintă numărul resorturilor considerate. se poate determina cu formula: Pki = PEng = 2 EIc (VIII.3) PEng fiind încărcarea critică determinată de Engesser.3) cu încărcarea de flambaj Euler de ordinul II a unei grinzi înlocuitoare de lungime sk şi se are în vedere şi relaţia (V. Dacă se egalează forţa critică dată de (VIII.64) din capitolul V atunci rezultă relaţia : EI s n n ⎛ h3 h2b ⎞ ⎜ ⎟ sk = π = π 4 Is + 4 C n −1 n − 1 ⎜ 12I m 8I a ⎟ ⎝ ⎠ 4 (VIII. Încărcarea de flambaj. VIII.7c): c= C n −1 s n (VIII. VII.4) Dacă se doreşte stabilirea unui anumit coeficient de siguranţă la flambaj ν ki .8a). E modulul de elasticitate al materialului din care este realizată bara. Dacă se consideră lungimea de flambaj s k exprimată sub forma s k = βs şi EI se deduce din relaţia: π 2 EI Pki = 2 2 β s (VIII. a cărei axă deformată are mai multe semiunde în momentul flambajului. poate fi utilizată pentru stabilirea coeficientului de pat relaţia (Fig.1) Pentru a fi de partea siguranţei. după reconsiderarea relaţiilor (VIII.6) rezultă pentru constanta elastică CEng expresia: 295 . iar I momentul de inerţie constant al secţiunii transversale a barei.2) şi (VIII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE c= C s (VIII.3) rezultă: C n − 1 (ν ki P ) n (ν ki P ) c= s = ⇒ C = CEng = s n n − 1 4EI 4EI 2 2 (VIII. pentru cazul unei bare rezemate elastic şi având reazeme rigide la capete (Fig.

1 β φE φB φB − φE φB 1 1.283 1.972 0. Dacă se introduc în (VIII.805 1.500 2.479 1.4 1.3 1.ε = ⎜3 − 2 ⎟ ⎜ ⎟ s ⎝ β ⎠ ε + sin ε β (VIII. valoarea lui β pentru care rezemarea discretă a grinzii poate fi înlocuită cu o rezemare pe mediu elastic continuu este greu de dedus.2 1. De aici pare a rezulta că este necesară o valoare a lui β de cel puţin 1.8) relaţiile : C Eng = ν D ν ki D φ E .000 2. se poate observa diferenţa dintre constantele elastice (considerate ca medie a tuturor resorturilor).5% pentru β = 1.2 .276 1.9) şi se calculează valorile pentru diferite mărimi β (rezultatul este prezentat în tabelul VIII.736 1.269 1.6 2. în timp ce pentru β ≥ 1. VIII.977 4.039 0.005 296 . de către CHWALLA.001 -0.3 diferenţa este de cel mult 4%.110 0. CBleich = ki φB s s (VIII.5 ki 2 n −1 4 β s β2 s (VIII. SCHWEDA şi BLEICH [61].8) Relaţia de mai sus este valabilă pentru EI şi D constante.5 1.505 1. În urma cercetărilor efectuate. diferenţă care este de 5. a fost stabilită următoarea relaţie pentru valoarea constantei elastice a resorturilor în cazul rezemării discrete: CBleich = 2ν ki P ⎛ 1 ⎞ ε − sin ε π .7).017 0.006 -0.066 1.7) La valori variabile ale lui N(z).111 0. EI (z) şi s(z) (Fig.1 1.375 0.2 pentru a putea fi luată în considerare o rezemare continuă pe mediu elastic. Tabelul VIII.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE CEng = ν P n π 2 Pki ≅ 2.089 0.1).

(VIII.8b. Pentru acest caz este necesară o dezvoltare a teoriei.7). constanta elastică ce defineşte rigiditatea necesară a cadrelor finale poate fi stabilită cu formula: C2 = ν 2CEng (VIII. Forţa de compresiune se va considera şi în acest caz constantă (lucru ce ne situează de partea siguranţei). În ambele cazuri trebuie demonstrat că cea mai mare valoare a lui C2 este hotărâtoare pentru dimensionarea cadrelor finale.2 = nπ 2β ν1 m 1 (VIII. fie se sporeşte valoarea lui C1 şi rezultă C2 sau se procedează invers. găsise anterior soluţia pentru rezemarea discretă. constanta elastică necesară a resorturilor trebuie mărită. Prin raport cu CEng dedus din relaţia (VIII.12).12) (VIII. semnul de jos pe o formă de flambaj antisimetrică. cel de sus pe o formă de flambaj simetrică.11) în care ν2 = a1. Se 297 . Pentru o valoare aleasă a lui ν 1 . atunci rigiditatea în sens transversal a cadrelor finale rezultă mai mică.2 = β ν 1 a1 sinh b1 m a2 sin b2 π cosh b1 ± cos b2 2 m ν1 ν1 m 1 . Dacă ν 1 se alege cu valoare mare.5 Dacă ν 1 este mic.se bazează. Relaţiile (VIII.10) Factorul de mărire ν1 poate fi ales arbitrar. b1. de exemplu de la 1. Rezultă deci: C1 = ν 1CEng (VIII. adoptarea valorii pentru rigiditatea semicadrelor după relaţia (VIII. cadrele finale rezultă foarte rigide.13) au fost dezvoltate de CHWALLA.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Dacă extremităţile tălpii rezemate elastic nu sunt fixe.1 la 1. Aceasta se poate face în două feluri. SCHWEDA. constantele elastice ale resorturilor intermediare se notează cu C1 şi constantele elastice ale resorturilor de capăt cu C2.7) nu ar furniza siguranţa la flambaj dorită.13) Semnele + sau . Aşa cum se poate observa în figura VIII. dacă ν 1 = 1 rezultă C 2 = ∞ .

VIII. Calculele exacte ale problemelor de cedare prin flambaj şi în ceea ce priveşte teoria de ordinul al II-lea pot fi. Figura VIII.9 Deformaţiile iniţiale ale semicadrelor transversale apărute ca urmare a încovoierii antretoazelor încărcate direct (Fig. simplificate în modul prezentat în paragraful precedent. Aceste considerente teoretice au stat la baza relaţiilor de calcul pentru verificarea la stabilitate (flambaj lateral) a tălpii superioare comprimate din SR 1911/98 [106].2 ÷ 1.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE poate demonstra că soluţiile în cazul rezemărilor discrete şi continue pentru β ≥ 1. procedeul prezentat pentru cazul tălpilor paralele trebuie completat astfel încât cadrele finale servesc şi la rezemarea diagonalelor de capăt. prezentate în capitolul V.10) pot fi eliminate prin faptul că 298 .11) trebuie sporită cu: ΔC 2 = ν ki P ν D sau ΔC2 = k l2 l2 (VIII.14) În relaţia de mai sus ν ki P ( ν k P ) este efortul în diagonală multiplicat cu ν ki ( ν k ) şi l2 este lungimea diagonalelor.9). în multe situaţii. Pentru grinzile de formă trapezoidală. Condiţiile de margine trebuie introduse atunci cu respectarea formei de pierdere a stabilităţii (Fig. Valoarea lui C2 conform relaţiei (VIII. iar verificările se vor rezuma la o jumătate de deschidere. VIII.3 practic coincid.

Pentru utilizarea metodei matricilor de translaţie.1 apar frecvent în cazul construcţiilor moderne.10c. VIII. aceste deplasări fiind notate cu Δa 0 (Fig. VIII. ceea ce înseamnă că forţele din resorturi se deduc întâi din Δa 0 (Fig.10a). Figura VIII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE în primul rând se calculează deplasările transversale sub acţiunea unei încărcări multiplicate cu ν 1 .2. a) c) b) Figura VIII. În figura VIII.11a prezintă schematizat o talpă comprimată rezemată elastic discret pe o grindă cu un capăt liber.10b).d sunt arătate schemele corespunzătoare calculelor făcute după metoda matricilor de translaţie sau procedeul marilor deplasări. calculul trebuie condus în următoarele etape: 299 . grindă ce se poate încovoia. Cuplările resorturilor pomenite în paragraful VIII.10 d) Această stare va fi considerată momentul zero sau altfel spus starea iniţială.

11b). În punctul unde acţionează forţa unitară. δ aa . a) b) c) d) Figura VIII.11 Cu ajutorul deplasărilor este construită matricea [D ]: 300 . δ ba (Fig. Punctele vecine suferă deplasări care sunt determinate doar de încovoierea grinzii. În primul rând se calculează deplasările punctelor de legătură prin introducerea unor forţe unitare. VIII. cât şi din comprimarea resortului.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE 1. deplasarea provine atât din încovoierea locală a grinzii.

. Starea de deformaţie a problemelor de stabilitate sau de eforturi unitare corespunzând teoriei de ordinul al II-lea se poate descrie prin deplasările Δa . Reacţiunea ca urmare a acestei constrângeri furnizează coloana a în matricea [C ] .11c: toate punctele de legătură sunt fixate şi unuia (de exemplu punctului a) i se imprimă deplasarea 1. ⎥ ⎥ C ab ⎥ ⎥ . ⎢ . ecuaţiile de echilibru în sens transversal.. ⎥ ⎥ δ ab ⎥ ⎥ . Dacă sunt prevăzute n puncte de rezemare. valoarea proprie se stabileşte din condiţia ca determinantul sistemului dat de 301 . Din [D ] se construieşte matricea de revenire [C ] : ⎡C11 C12 ⎢C . . conform cu figura VIII. VIII. ⎦ (VIII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ⎡δ11 δ 12 ⎢δ . Caa C ba . ⎤ . .15) 2. În cazul unei probleme de pierdere a stabilităţii prin flambaj. ⎦ (VIII. 3. [C ] = ⎢ 21 ⎢ . δ aa δ ba .. Ecuaţiile cinematice ale deplasărilor se consideră sub forma: ψ ab = Δb − Δa l ab (VIII. .18) Înlocuirea mărimilor M şi T ale grinzii (Fig.11d se pot scrie sub forma: Tal − Tar + C aa Δa + C ab Δb + ... n ) b =1 n (VIII. ..11 d) prin formulele de bază ale procedeului marilor deplasări furnizează 2n ecuaţii pentru n unghiuri φ de rotire a nodurilor şi n deplasări nodale Δ . . ⎣ .2.n ) (VIII.17) Ecuaţiile momentelor la noduri sunt: M al + M ar = 0 ( a = 1.. = 0 Tal − Tar + ∑ C ab Δb = 0 ( a = 1. .. ⎤ .19) 4.16) Matricea [C ] se mai numeşte matrice elastică. [D] = ⎢ 21 ⎢ . Calculul în mod direct al lui [C ] este arătat în figura VIII.. ⎣ . ⎢ .2.

2.17). a) b) Figura VIII.12a). VIII. (VIII. Pentru stabilirea eforturilor în cazul unei analize de ordinul II.12b. sistemul de ecuaţii se rezolvă după deplasările nodale şi de aici se deduc mărimile pe secţiunea transversală. KLÖPPEL şi EBEL au arătat cum poate fi calculată matricea [D ] în cazul podurilor cu calea jos fără montanţi (Fig.3 Determinarea practică a încărcării critice Fenomenul de flambaj lateral poate apărea în cazul podurilor metalice realizate pe grinzi cu zăbrele atunci când încărcarea provenită din sarcinile exterioare din exploatare depăşeşte o anumită valoare. Pentru determinarea 302 . VIII.18) să fie nul. Încercări efectuate pe modele au confirmat faptul că prinderea diagonalelor de talpa comprimată prezintă rigiditate la încovoiere.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE relaţiile de echilibru (VIII.12 Pe baza multor studii parametrice efectuate a fost propus ca model de studiu înlocuitor cel din figura VIII. rigiditatea cadrelor fiind calculată neţinând seama de cuplarea resoturilor.

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE practică a valorii încărcării critice se consideră ca exemplu o grindă cu zăbrele ca cea din figura VIII. consideră talpa ca o grindă continuă pe reazeme elastice. se poate determina valoarea încărcării critice. Utilizând teorema energiei potenţiale totale. Pentru o anumită valoare a acestor forţe. poate fi considerată în comportare ca o grindă pe mediu elastic. aşa cum s-a precizat în paragraful anterior. 303 . Figura VIII. Dacă numărul de reazeme este mare şi caracteristicile acestor reazeme sunt identice.13 Talpa superioară a grinzii cu zăbrele din figura de mai sus este comprimată datorită forţelor axiale din diagonale. pentru determinarea încărcării la care talpa îşi pierde stabilitatea. atunci grinda rezemată. forţe care cresc dinspre reazeme către mijlocul deschiderii. în speţă talpa superioară. talpa superioară va flamba lateral şi se va deforma în plan orizontal. Modelul de calcul [78].13 [78].

CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE

Ţinând cont de figura VIII.13 pentru simplificarea calculelor se vor face următoarele ipoteze: − secţiunile transversale ale tălpilor comprimate sunt constante şi nu sunt rezemate decât la extremităţi unde grinzile cu zăbrele au cadre portal puternice; − montanţii sunt legaţi rigid de antretoaze, formând cadre transversale deschise la partea superioară; − rigidităţile la încovoiere ale diagonalelor întinse sunt neglijabile. Deoarece sarcinile concentrate Fi variază în trepte (Fig. VIII.13) ele pot fi înlocuite printr-o sarcină uniform distribuită cu distribuţie liniară, variind de la valoarea maximă p0 în dreptul reazemelor, până la 0 în secţiunea de la mijlocul deschiderii. Se poate admite pentru variaţia încărcării o lege de forma:
⎛ 2x ⎞ p x = p0 ⎜ 1 − ⎟ l ⎠ ⎝

(VIII.20)

Într-o secţiune oarecare x, forţa axială din talpă va avea expresia:
N=

1 [p0 + p x ]x = 1 ⎡ p0 + p0 ⎛1 − 2x ⎞⎤ x = p0 x ⎛1 − x ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2 2⎢ l ⎠ l ⎠⎥ ⎝ ⎝ ⎦ ⎣

(VIII.21)

considerând o încărcare uniform distribuită pe lungimea x, încărcare a cărei valoare este egală cu media valorilor p0 şi px. Ţinând seama de cele precizate în paragrafele anterioare, aplicând la extremitatea superioară a montanţilor cadrelor transversale deschise forţe unitare şi exprimând deplasarea relativă, în ipoteza în care tălpile superioare flambează simetric în raport cu un plan longitudinal vertical, se poate scrie (Figura IV.14, capitolul IV):
y rel h 3 dh 2 =2 + EI v EI a

(VIII.22)

Pentru o singură talpă:
y= y rel h3 dh 2 = + 2 EI v 2EI a

(VIII.23)

Forţa necesară pentru a imprima sistemului o deplasare egală cu 1 va fi:

304

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

1 1 = 3 h dh 2 y + EI v 2EI a

(VIII.24)

Pentru un mediu deformabil, aşa cum am considerat că este cel pe care reazemă talpa superioară a grinzii cu zăbrele, trebuie avută în vedere reacţiunea unitară pe metru de lungime, deci rezultă:
1 1 y = r = 3 l1 ⎛h dh 2 ⎞ l1 ⎜ ⎜ EI + 2EI ⎟ ⎟ a ⎠ ⎝ v

(VIII.25)

Admiţând pentru axa deformată a tălpii superioare o curbă de forma
y = y (x ) şi aplicând teorema variaţiei energiei potenţiale totale, ecuaţia de

echilibru critic are forma:
Π ext + Π def = 0

(VIII.26)
2

În cazul flambajului energia potenţială a forţelor exterioare este:
Π
ext l l l y' y2 x ⎞ y' y2 ⎛ = −∫ N dx + ∫ r dx = − ∫ p0 x ⎜1 − ⎟ dx + ∫ r dx 2 2 l⎠ 2 2 0 0 0 0 ⎝ l

2

(VIII.27)

iar energia potenţială de deformaţie:
Π def = 1 M2 1 '' 2 ∫ EI y dx + 2 ∫ EI y w dx 20 0
l l

(VIII.28)

Din egalarea relaţiilor (VIII.27) şi (VIII.28) rezultă:
p0 ,cr = r ∫ y 2 dx + ∫ EI y y '' dx
0 0 l l 2

x ⎞ '2 ⎛ ∫ x ⎜1 − ⎟ y dx l⎠ 0 ⎝
l

(VIII.29)

Curba

y = y (x )

are

un

număr

de

semiunde

care

depinde

de

deformabilitatea mediului. Pentru dimensiunile uzuale ale elementelor de poduri pe grinzi cu zăbrele este suficientă studierea flambajului simetric cu una şi două semiunde. În cazul flambajului simetric cu o semiundă se propune admiterea unei axe deformate a tălpii descrisă de funcţia sinusoidală:

305

CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE

w = α sin

πx l

(VIII.30)

Condiţii de margine sunt:
x = 0...y = 0; y '' = 0 x = l ...y = 0; y '' = 0 (VIII.31)

Înlocuind y, y' şi y'' în formulele lui po,cr şi efectuând integralele rezultă:
p0 ,cr = π 2 EI y l3 8.62(1 + γ )

(VIII.32)

relaţie în care
rl 4 γ = 4 π EI y

(VIII.33)

Aplicând însă teorema variaţiei energiei potenţiale totale şi admiţând o curbă înlocuitoare pentru axa deformată cu doi parametri, de forma:
y = α 1 sin πx πx + α 3 sin l l
EI y l3

(VIII.34)

rezultă:
p0 ,cr = π 2 8.24(1 + γ )

(VIII.35)

ceea ce reprezintă o soluţie mai exactă decât precedenta. Pentru flambajul antisimetric cu două semiunde se consideră o curbă de forma: w = α sin

2πx l

(VIII.36)

Condiţii de margine care se pot scrie de această dată sunt:
x = 0...y = 0; y '' = 0 x = l / 2...y = 0; y '' = 0

(VIII.37)

Înlocuind y, y' şi y'' în ecuaţia curbei adoptate şi efectuând integralele rezultă:
p0 ,cr = π 2 EI y l3 1.50(16 + γ )

(VIII.38)

306

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

Pentru determinarea reacţiunii unitare limită, care separă flambajul simetric de cel antisimetric vom egala valorile încărcărilor critice p0,cr obţinute pentru cele două situaţii:
8.62(1 + λ ) = 1.50(16 + γ )

(VIII.39)

Rezultă
γ = 2.16 = rl 4 π 4 EI y
EI y l
4

(VIII.40)

şi
r lim = 2.16π 4 = 210 EI y l4 EI y l4

(VIII.41) deformata critică

Se poate concluziona deci că în cazul în care r < 210

a tălpilor comprimate ale structurilor de poduri pe grinzi cu zăbrele are o singură semiundă, în caz contrar deformata critică având două semiunde.

VIII.3 MODEL SIMPLIFICAT DE CALCUL PROPUS
Problema stabilităţii tălpii comprimate a podurilor pe grinzi cu zăbrele a fost tratată de-a lungul timpului în diferite lucrări, de către numeroşi autori ca Timoshenko [90], Engesser, Chwalla, Bleich [61] . Deoarece la vremea respectivă nu se dispunea de mijloacele numerice şi de tehnica de calcul existentă în prezent, pentru rezolvarea problemelor de stabilitate ale unor structuri complexe, aşa cum este şi flambajul lateral al tălpii comprimate la poduri, erau propuse metode şi modele simplificate de calcul. O parte dintre aceste metode au fost prezentate în paragrafele precedente ale acestui capitol. Totuşi, modelul de calcul simplificat utilizat cel mai adesea este cel propus de Engesser [16], [39], [61], al grinzii rezemate pe mediu elastic continuu. Aşa cum s-a putut vedea din cele prezentate anterior, metoda de calcul este una aproximativă, iar modelul are la bază următoarele ipoteze simplificatoare:

307

CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE

− tălpile grinzii cu zăbrele reazemă la capete pe semicadre rigide

(indeformabile), iar în lungul suprastructurii pe un mediu elastic continuu, rezultat prin distribuirea rezemării elastice punctuale, determinată de existenţa semicadrelor formate din antretoaze şi montanţi;
− tălpile grinzilor principale sunt paralele şi au aria şi momentul de inerţie

constante pe toată lungimea (în caz contrar se pot considera acoperitor valorile medii);
− efortul axial de compresiune în talpă este considerat constant; − tălpile superioare flambează cu un număr de semiunde necunoscut, o

semiundă conţinând însă un număr întreg de panouri ale tălpii superioare. În prezent, numărul şi varietatea mare de programe şi metode numerice de calcul fac posibilă analizarea problemei de stabilitate a tălpilor comprimate la grinzile cu zăbrele, adoptând modele spaţiale de calcul, în care se ţine seama de conclucrarea între toate elementele structurale. Astfel, apropierea modelului de calcul de comportarea reală a structurii este mult îmbunătăţită şi în plus problema stabilităţii tălpii comprimate poate fi studiată într-un mod mult mai obiectiv. Ipotezele simplificatoare ce stau la baza modelului Engesser, lucru demonstrat de cercetări ulterioare în domeniu, conduc la valori mult acoperitoare ale încărcării de flambaj a tălpii comprimate. Această situaţie, dacă ar fi utilizată în proiectarea tălpilor superioare ale unei grinzi cu zăbrele, ar conduce la supradimensionări şi deci la costuri mai ridicate ale construcţiei. Chiar dispunând de programe de calcul sofisticate, cum sunt în prezent cele bazate pe metoda elementelor finite, deşi furnizează rezultate destul de bune, problema de studiat este destul de costisitoare din punct de vedere al timpului necesar pentru realizarea modelului discret şi efectuarea unor analize de calcul geometric neliniar pe baza cărora, trasând curbele încărcare-deplasare, să poată fi estimată încărcarea de flambaj. Mai mult, datorită numărului mare de elemente (cel mai adesea bare sau grinzi), în procesul de discretizare pot interveni erori de modelare sau de introducere a datelor, care pot conduce în final la rezultate

308

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE

eronate. Suplimentar, pentru modelarea şi rezolvarea unor astfel de structuri spaţiale este nevoie şi de tehnică de calcul adecvată. Acesta este motivul pentru care în acest capitol al lucrării este propus un alt model de calcul, bazat bineînţeles pe modelele existente prezentate anterior, dar ale cărui rezultate, aşa cum se va arăta în continuare, se apropie mai mult de modelul discret spaţial decât modelul simpificat propus de Engesser. Modelul simplificat oferă avantaje în ceea ce priveşte timpul necesar realizării modelului discret şi poate fi realizat şi analizat cu ajutorul unor programe de calcul cu elemente finite ce nu necesită tehnică de calcul foarte performantă.
VIII.3.1 Prezentarea modelului

Pentru analizarea celor 4 tabliere de poduri metalice prezentate în capitolul precedent au fost propuse două modele simplificate de calcul: un model pentru tablierele podurilor peste Canalul Jiu şi pentru tablierul tipizat proiectat la ISPCF care au cadrele finale înclinate şi un alt model pentru podul peste râul Olt şi podul de pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău, la care cadrele finale sunt verticale. Modelele simplificate de calcul presupun considerarea unei grinzi, a cărei lungime rezultă prin proiectarea în plan orizontal a tălpii superioare şi diagonalelor de capăt. Grinda are extremităţile fixe în cazul primului model şi rezemate discret în cazul celui de-al doilea model. De-a lungul său grinda se consideră că reazemă elastic dicret pe resorturi dispuse în secţiunile unde există semicadrele transversale formate din antretoaze, montanţi şi diagonale sau numai din antretoaze şi montanţi, pentru tablierele cu montanţi suplimentari. În aceste secţiuni s-au considerat suplimentar şi resorturi cu rigiditate la rotire determinată de intersecţia în nodurile tălpii superioare atât a tălpii şi montanţilor, cât şi a diagonalelor. Încărcarea ce produce fenomenul de flambaj lateral al tălpii s-a considerat chiar forţa axială din talpă, aplicată sub forma unor încărcări concentrate de-a lungul grinzii, în nodurile unde sunt dispuse semicadrele transversale. Aceste forţe concentrate pot fi determinate fie printr-un calcul manual al grinzii cu
309

CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE

zăbrele, considerând nodurile articulate, fie printr-un calcul spaţial, modelând discret întreaga structură şi preluând solicitările în talpa superioară ce rezultă dintr-o astfel de analiză. Utilizând programul de calcul cu elemente finite LUSAS, această ultimă metodă a fost utilizată şi în lucrare pentru determinarea valorilor forţelor axiale în talpa superioară.

a)

b) Figura VIII.14

Cele două modele simplificate de calcul sunt prezentate în figura VIII.14a şi b. Analizând cele dou figuri se observă că extremităţile grinzii, în cazul ă primului model sunt fixe, considerându-se că diagonala de capăt, care este o
310

Ţinând seama de mărimea deplasărilor transversale şi rotirilor nodurilor de pe talpa superioară (Fig. Astfel. În cazul celorlalte două structuri. Aceste precizări au fost prezentate anterior. respectiv cele din figura VIII. Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale a grinzii rezemată elastic au fost considerate cele reale. presupunând că elementele au lungimea egală cu unitatea (1 metru). în capitolul V. pe baza relaţiei: 311 . [103].16 pentru podurile peste râul Olt şi cel de pe linia Podul Iloaiei-Hârlău) introducând în nodurile situate la extremităţile superioare ale cadrelor forţe unitare. deoarece cadrele finale sunt verticale.15) ale fiecărui cadru. au fost efectuate analize statice pentru fiecare cadru în parte. Rigiditatea axială şi cea la rotire a resorturilor a fost determinată ţinând seama şi de precizările existente în standardele europene în vigoare. VIII. este prinsă în nodul de capăt. DIN 18800 şi EUROCODE 3 [102].15 pentru tablierele podurilor peste Canalul Jiu şi cel tipizat ISPCF. pentru realizarea modelului simplificat în acest caz s-au considerat rezemări elastice discrete la capătul grinzii . s-au determinat prin inversarea acestor mărimi constantele elastice ale resorturilor. astfel încât prinderea la nod împiedică translaţiile dar permite rotirea. Deoarece caracteristicile geometrice ale cadrelor transversale (ariile şi momente de inerţie) diferă pentru fiecare cadru. Aria secţiunii transversale a fost determinată ţinând seama de rigiditatea axială a resortului. montanţilor şi diagonalelor. prezentate în Capitolul VII) ce pot prelua numai solicitări axiale. deci variabile în lungul deschiderii. Pentru a determina rigiditatea axială a fiecărui resort.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE continuare a tălpii superioare. Pentru determinarea rigidităţii la rotire au fost introduse în aceleaşi noduri momente încovoietoare egale cu unitatea. fiindcă se schimbă dimensiunile secţiunilor transversale ale tălpii inferioare. Trebuie precizat faptul că resorturile cu rigiditate axială au fost modelate în programul de calcul LUSAS cu elemente finite de bară dublu articulată – penduli (BAR2. deplasările în sens transversal podului ale punctelor din vârful semicadrelor (reprezentând extremităţile grinzii simplificate) sunt libere. au fost analizate cadrele spaţiale formate din antretoaze montanţi şi diagonale (cum sunt cele din figura VIII.

în cazul modelelor simplificate. a căror descriere şi formulare a fost prezentată în Capitolul VII. a fost modelată cu elemente finite de bară subţire BM3. 312 . modulul de elasticitate al oţelului ( E = 2. determinată din analiza statică efectuată pe semicadrele încărcate cu forţe şi momente egale cu unitatea.42) în care: A reprezintă aria secţiunii transversale a resortului. este rigiditatea axială a resortului.1 × 10 5 N/mm2).15 Talpa superioară comprimată reprezentând grinda ce reazemă transversal pe resorturi. k l E Figura VIII. utilizând pentru fiecare panou de talpă dintre noduri câte 4 elemente finite.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE A= kl E (VIII. lungimea pendulilor presupusă egală cu unitatea (pentru simplificarea analizei).

b şi trebuie menţionat faptul că pentru toate cele 4 tabliere. Modelul simplificat propus de SR 1911 (cu considerarea imperfecţiunilor).STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Figura VIII. 2. utilizând pentru toate elementele semicadrului câte 4 elemente finite. Pentru a aprecia justeţea modelelor simplificate propuse. Modelul simplificat propus de Engesser. prin analize geometric neliniare efectuate cu ajutorul programului cu elemente finite LUSAS următoarele structuri statice ale tablierului peste Canalul Jiu: 1. ţinând seama de modelele simplificate propuse. VIII. modelul simplificat conduce la această formă. Modelul simplificat propus în această lucrare.16 Semicadrele spaţiale care au fost analizate (Fig. fără imperfecţiuni 313 . VIII. pentru estimarea încărcării la care se produce fenomenul de pierdere a stabilităţii şi apoi s-a trecut la efectuarea analizelor geometric neliniare pentru a aprecia comportarea celor două modele simplificate. Fig.15. Modelul spaţial ideal.14a.16) au fost modelate spaţial cu elemente de bară subţire BS4. Prima form ă proprie de pierdere a stabilităţii este prezentată în figurile VIII. Pentru toate cele 4 tabliere. 4. s-au analizat comparativ. ţinând seama de ipotezele simplificatoare. fără imperfecţiuni. 3. s-au efectuat analize de valori proprii la flambaj. comparativ cu a modelelor discrete spaţiale corespunzătoare.

20 -0.05 0.2. iar ca procedeu incremental s-a utilizat metoda lungimii arcului modificat (formulată de Crisfield). Curbe P-Δ 10 9 8 7 Factor de incarcare (λ ) 6 5 4 Engesser (b) Mod_lucr (d) Spatial (a) STAS (c) -0.15 0. Analizele geometric neliniare au fost efectuate aplicând încărcarea în paşi.17 314 . sunt prezentate în tabelul VIII. Curbele P − Δ pentru toate cele patru cazuri analizate sunt prezentate în figura VIII. detectarea tipului de punct critic ce indică natura pierderii stabilităţii şi valoarea factorilor de încărcare ce corespund atingerii acestui stadiu limită.00 0.20 3 2 1 0 0.10 -0. precum şi deplasările transversale ale punctului situat pe talpa superioară în mijlocul deschiderii la modelul spaţial. formularea utilizată pentru găsirea soluţiei a fost Total Lagrange. respectiv la mijlocul deschiderii grinzii la modelul simplificat.15 -0. Incrementarea s-a făcut automat şi prin analiză.25 Deplasare [m] Figura VIII. iar valorile factorilor de încărcare λ la care are loc fenomenul de flambaj. specificând programului instrucţiuni specifice.05 0.17.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Comportarea materialului a fost considerată pentru toate modelele ca fiind liniar elastică.10 0. s-a reuşit trasarea curbelor încărcare-deplasare ( P − Δ ) .

2 se constată că modelele (b) şi (c) sunt foarte acoperitoare. se produce o limitare a deplasărilor pe modelul simplificat.3133 5.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Tabelul VIII. lucru ce a reieşit şi din analiza de valori proprii de flambaj.184 0.8456 8. ci înclinându-se aşa cum se vede în figura VIII. În timp ce la modelul spaţial pierderea de stabilitate se produce prin bifurcarea echilibrului. 2 Modelul analizat Model spaţial (a) Modelul Engesser (b) Modelul din SR 1911 (c) Modelul propus în teză (d) Factor de încărcare λ la flambaj 8. De remarcat este faptul că deplasările ce rezultă din analiza pe toate modelele simplificate sunt mult mai mici decât cele rezultate din analiză spaţială.18. aşa cum reiese şi din figura VIII. Metoda propusă în SR 1911/98 [106]. dublu articulată şi cu forţe axiale la capete. datorită efectelor produse de penduli (care limitează deplasările şi introduc în calculul de ordinul II forţe neechilibrate mari.6349 Deplasare Δ la flambaj 0. 315 . la toate modelele simplificate. flambajul se produce prin limitare şi nu prin bifurcare cum este cunoscut că se întâmplă în cazul barei ideale Euler. ei nerămânând verticali.0964 Analizând tabelul VIII. ce ţine seama şi de prezenţa imperfecţiunilor prin introducerea forţelor concentrate în secţiunile unde există semicadre transversale oferă deci un calcul acoperitor. în timp ce factorul de încărcare furnizat de modelul (d) propus în teză este destul de aproape de factorul de încărcare ce rezultă din analiza pe modelul spaţial (diferenţa este de doar 2.5 %. prin introducerea pendulilor. ce poate fi utilizat pentru verificările curente din proiectare. Din punct de vedere al formei deformate. dar în sens descoperitor).4136 5. toate modelele simplificate tind în momentul flambajului către o formă cu trei semiunde.0367 0.14). Acest lucru se datorează faptului că.0569 0.

dar este descoperitor. încărcarea de flambaj rezultată fiind puţin mai mare (cu aproximativ 2. Pornind de la considerentul că. imperfecţiunile iniţiale de execuţie afectează.2 Analiza comparativă model simplificat-model spaţial Pentru a ilustra comportamentul celor două modele simplificate propuse în raport cu modele spaţiale. stabilitatea şi calculul de ordinul II al tălpii comprimate a podurilor pe grinzi cu zăbrele. modelele simplificate au fost şi ele analizate pornind de la premiza că sunt afectate de imperfecţiuni. VIII. s-au făcut o serie de analize ce demonstrează că modelul propus poate fi utilizat în locul modelului discret spaţial.6%) decât cea rezultată în urma efectuării analizei geometric neliniare pe modelul spaţial.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Modelul propus în teză este mai apropiat de modelul spaţial. Aceste analize au avut drept scop stabilirea diferenţelor care apar între cele două modele şi găsirea unei strategii pentru validarea modelelor de calcul simplificate. s-au realizat analize geometric nelinare pe ambele modele. Figura VIII. uneori semnificativ. dacă se consideră nişte coeficienţi de siguranţă. aşa cum s-a arătat în Capitolul VII.18 Aşa cum se va arăta mai departe în acest capitol. 316 .3.

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Imperfecţiunile au fost considerate similare cu cele presupuse la modelele spaţiale şi anume o deformată iniţială cu trei semiunde şi valoarea maximă a deformatei e0 = L .6 Mod_simplif Mod_spatial Deplasare [m] Figura VIII. Deschiderea grinzii simplificate a fost considerată egală cu 500 lungimea tălpii superioare la care s-a adăugat proiecţia pe orizontală a diagonalelor de capăt.19 Tablier peste Canalul Jiu (model simplificat şi spaţial) 317 .22.2 0. Curbele P − Δ obţinute pentru toate cele 4 tabliere şi pentru modelele simplificate corespunzătoare sunt prezentate în figurile VIII. în cazul tablierelor peste Canalul Jiu şi cel tipizat proiectat de ISPCF.4 1.19 – VIII. iar pentru tablierul podului de pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău s-a considerat de asemenea proiecţia tălpii superioare parabolice pe orizontală.4 0.6 0. comportarea materialului a fost considerată liniar elastică. Curbe P-Δ 18 16 14 12 Incarcare (λ ) Factor de 10 8 6 4 2 0 0 0. În curbele încărcare-deplasare ( P − Δ ) obţinute ca urmare a analizelor neliniare efectuate s-a monitorizat pentru toate modelele deplasarea punctului situat pe talpa superioară pe una dintre grinzi (pentru care s-a verificat că deplasările sunt mai mari) şi aflat în secţiunea din mijlocul deschiderii. În acestă etapă.8 1 1. Pentru tablierul podului peste râul Olt deschiderea grinzii simplificate a fost chiar lungimea tălpii superioare.2 1.

2 1.6 1.8 1 1.20 Tablier tipizat ISPCF (model simplificat şi spaţial) Curbe P-Δ 16 14 12 incarcare (λ) Factor de 10 8 6 4 2 0 0 0.8 2 2.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Curbe P-Δ 20 18 16 14 incarcare (λ ) Factor de 12 10 8 6 4 2 0 0 0.6 Mod_simplif Mod_spatial Deplasare [m] Figura VIII.2 0.4 1.4 0.21 Tablier peste râul Olt (model simplificat şi spaţial) 318 .6 0.2 Mod_simplif Mod_spatial Deplasare [m] Figura VIII.2 0.2 1.4 1.8 1 1.4 0.6 0.

00 2.00 ) incarcare (λ Factor de 6.00 0. se pot determina valorile factorilor de încărcare λ şi deplasărilor pentru modelele simplificate comparativ cu cele spaţiale.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curbe P-Δ 10.26 sunt reprezentate curbele P − Δ pentru modelele simplificate şi pentru cele spaţiale cu limitare la momentul atingerii lui σ c .14 din acestui capitol. în pasul de încărcare ce corespunde terminării analizelor geometric neliniare datorită atingerii limitei de curgere a materialului.00 0. 319 .00 1.80 1.00 8.22 Tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău (model simplificat şi spaţial) Dacă se limitează analizele geometric neliniare la atingerea limitei de curgere pe secţiunea transversală a panoului de talpă considerat.00 5. În figurile VIII. deformatele pe ambele modele (spaţial şi simplificat) au trei semiunde. atât în varianta modelului discret spaţial. Aceste forme deformate au fost deja prezentate în Capitolul VII pentru toate structurile spaţiale analizate şi în figura VIII.00 1.40 Deplasare [m ] Figura VIII.20 1.00 4.00 9.00 3. cât şi în varianta modelelor simplificate propuse.00 7.23 – VIII.40 0.3 sunt date valorile factorilor de încărcare λ şi ale deplasărilor Δ pentru toate cele 4 tabliere. Trebuie precizat faptul că.00 Mod_simplif Mod_spatial 0.20 0. iar în tabelul VIII.60 0.

24 Tablier tipizat ISPCF 320 .5 1 0.09 0.02 0.06 0.02 0.08 0.04 0.05 0.01 0.045 0.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Curbe P-Δ 2.5 Mod_simplif Mod_spatial 0 0 0.025 0.04 0.05 Deplasare [m] Figura VIII.01 0.1 Deplasare [m] Figura VIII.035 0.07 0.5 Mod_simplif Mod_spatial 0 0 0.5 2 Incarcare (λ ) Factor de 1. 23 Pod peste Canalul Jiu Curbe P-Δ 2.03 0.5 1 0.015 0.5 2 ) incarcare (λ Factor de 1.03 0.005 0.

08 Deplasare [m] Figura VIII.04 0.01 0.07 0.06 0.5 1 Mod_simplif 0.08 Deplasare [m] Figura VIII.00 incarcare (λ ) Factor de 1.01 0.00 0.03 0.5 incarcare (λ ) 2 Factor de 1.02 0.07 0.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Curbe P-Δ 3 2.26 Tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău 321 .00 0.06 0.03 0.00 0.05 0.50 Mod_simplif Mod_spatial 0.02 0.04 0.50 2.05 0.25 Pod peste râul Olt Curbe P-Δ 2.50 1.5 Mod_spatial 0 0 0.

Diferenţele dintre deplasări sunt însă relativ mari.600 1.32 %. Cea mai mare diferenţă corespunde modelului tablierului tipizat ISPCF. Diferenţele procentuale dintre valorile lui λ se situează în domeniul 2.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Tabelul VIII.3 Tablierul Pod peste Canalul Jiu Tablier tipizat ISPCF Tablier peste râul Olt Tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău λ la atingerea σ c simplificat 2.354 2. cea mai mare diferenţă dintre modele în privinţa factorului de încărcare fiind înregistrată în cazul modelului tablierului de pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău.780 Δ la atingerea σ c simplificat 0.4 – 7. fiind cuprinse în domeniul 28.934 λ la atingerea σ c spaţial 2.0519 0.96 %. Valoarea iniţială a CSP este 1.35.0. Acest lucru este posibil prin intermediul mărimii numită parametru curent de rigiditate (CSP – current stiffness parameter) care a fost definită în capitolul VII al acstei lucrări.0298 0.196 2. iar cea mai mică în cazul tablierului peste Canalul Jiu. Cu ajutorul programului LUSAS se poate urmări evoluţia rigidităţii globale a structurii în funcţie de evoluţia factorului de încărcare.0527 Δ la atingerea σ c spaţial 0. Trebuie menţionat că acest parametru este o măsură a rigidităţii întregii structuri şi nu a unui element particular al structurii.184 2.0573 0.0886 0. 322 . iar cea mai mică tablierului peste râul Olt.251 2.581 1.0760 Analizând tabelul de mai sus se poate vedea că valorile factorului de încărcare la atingerea limitei de curgere a materialului. ea crescând pentru structurile care sunt încărcate în stadiul de rigidizare (stiffening) şi reducându-se pentru structuri ce sunt încărcate în stadiul de “înmuiere” (softening). dar totuşi se constată că fenomenul de flambaj al tălpii comprimate se produce mai repede pe structura spaţială decât pe cea plană. σ c sunt destul de apropiate.0458 0.31% .0724 0.

2 0.8 1 1.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE O valoare pozitivă a parametrului curent de rigiditate pune totdeauna în evidenţă o porţiune stabilă a curbei încărcare-deplasare. În figurile VIII. atât pentru modelele spaţiale cât şi pentru cele simplificate.4 0.4 0.2 0.2 Factor de incarcare (λ ) Parametru rigiditate curenta. 30 este prezentată variaţia CSP cu încărcarea pentru toate cele 4 structuri.6 0.2 Parametru rigiditate curent. CSP Figura VIII.27 Pod peste Canalul Jiu Variatia rigiditatii 9 Mod_simplif Mod_spatial 8 7 6 5 4 3 2 1 0 0 0.27 – VIII.8 1 1.28 Tablier tipizat ISPCF 323 . Variatia rigiditatii 16 14 12 Mod_simplif Mod_spatial Factor de incarcare (λ) 10 8 6 4 2 0 0 0. CSP Figura VIII.6 0.

6 0.29 Pod peste râul Olt Variatia rigiditatii 9 8 7 6 Mod_simplif Mod_spatial Factor de incarcare (λ) 5 4 3 2 1 0 0 0.8 1 1. CSP Figura VIII.2 Parametru rigiditate curenta.2 0.8 1 1.2 Parametru rigiditate curenta.2 0.6 0.4 0.30 Tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău 324 .CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Variatia rigiditatii 14 Mod_simplif Mod_spatial 12 10 Factor de incarcare (λ) 8 6 4 2 0 0 0.4 0. CSP Figura VIII.

2 0.4 0.1 0.2 1.6 0. intuindu-se că în calculul de ordinul II. acest parametru ar avea o oarecare influenţă.8 1 1. în privinţa deplasărilor.5 0.2 0.4 1.31 – VIII. între modelul simplificat propus şi modelul spaţial sunt destul de mari.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Deoarece s-a observat că diferenţele.6 0. s-a încercat analizarea tuturor modelelor simplificate pentru mai multe valori ale lungimii pendulilor.7 0.32 Tablier tipizat ISPCF 325 .31 Pod peste Canalul Jiu Curbe P-Δ 12 10 8 6 4 2 0 0 0.34.8 2 Factor de incarcare (λ) Mod_simplif Mod_spatial Mod_simplif_5m Mod_simplif_10m Deplasare [m] Figura VIII. S-au obţinut astfel graficele din figurile VIII.8 0.4 0. Curbe P-Δ 10 9 8 7 Factor de Incarcare (λ) 6 5 4 3 2 1 0 0 0.6 1.3 0.9 Mod_simplif Mod_spatial Mod_simplif (5m) Mod_simplif (10m) Deplasare [m] Figura VIII.

60 Deplasare [m] Figura VIII.40 0.40 1.20 1.00 7.00 2.00 0.20 0.00 1.00 1.00 5.80 1.00 0.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Curbe P-Δ 16 14 12 Factor de incarcare (λ) 10 8 6 4 2 0 0 0.34 Podul pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău Din analizele efectuate şi prezentate în acest paragraf rezultă că modelele simplificate propuse se apropie destul de mult în comportare de modelele 326 .00 8.5 2 Mod_simplif Mod_spatial Mod_simplif_5m Mod_simplif_10m Deplasare [m] Figura VIII.00 4.00 9.00 3.00 Mod_simplif Mod_spatial Mod_simplif_5m Mod_simplif_10m 0.5 1 1.33 Pod peste râul Olt Curbe P-Δ 10.00 Factor de incarcare (λ ) 6.60 0.

în calculul de ordinul II geometric neliniar. se remarcă faptul că (urmărind aspectul curbelor P − Δ din figurile VIII. Prin limitarea analizei geometric neliniare la atingerea lui σ c pe secţiune. În privinţa factorului de încărcare. se va încerca în continuare în lucrare. Deplasările transversale ale punctului de pe talpă considerat diferă însă destul de mult.22) din punct de vedere al fenomenului de flambaj. În continuare.3. Domeniul de interes în practica inginerească fiind cel situat înainte de atingerea limitei de curgere. el are o valoare mai mare pentru modelul simplificat. Aşa cum s-a intuit. modelele simplificate sunt destul de apropiate de cele spaţiale. în domeniul elastic.3 Considerarea comportării neliniare a materialului În toate analizele efectuate. limitele fiind precizate în tabelul VIII. să se facă o echivalare a celor două modele. atât în ceea ce priveşte eforturile unitare pe secţiunea transversală. comportarea materialului a fost considerată liniar elastică.3. lucru demonstrat de tendinţa de apropiere a curbelor P − Δ ale modelelor simplificate de cea a modelului spaţial. se va încerca ilustrarea influenţei considerării şi neliniarităţii fizice (a comportării neliniare a materialului) asupra stabilităţii şi calculului de ordinul II al tălpii comprimate. Se poate deci determina o lungime a pendulilor pentru care diferenţa deplasărilor între modelul simplificat şi cel spaţial să fie în limite dorite. se constată că diferenţa între factorii de încărcare λ nu mai este foarte mare. pentru un singur model. cu toate că σ c se atinge mai întâi pe modelul spaţial şi deci modelul simplificat propus este descoperitor. lungimea pendulilor în cazul modelului simplificat are o oarecare influenţă. lucru ce conduce la concluzia că modelul simplificat plan introduce nişte restricţii din punct de vedere al deplasărilor.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE discrete spaţiale. Acest lucru conduce la concluzia că din punct de vedere al solicitărilor pe secţiune. 327 . comparativ cu factorii de încărcare.19 – VIII. astfel încât modelul simplificat să nu mai fie descoperitor. cât şi deplasările. VIII.

ci se defineşte geometria indicând coordonatele (yi. pentru care se poate defini şi neliniaritate de material. modelul considerat a fost cel simplificat propus în situaţia tablierului peste Canalul Jiu. Caracteristicile geometrice nu mai sunt însă definite direct. cu 4 noduri şi exclud existenţa deformaţiilor provenite din forfecare (Fig. curbe.35 [113] Formularea matematică a elementului finit BSX4 este identică cu cea descrisă în capitolul VII pentru elementele BS4. programul calculând automat toate caracteristicile geometrice ce intervin în matricea de rigiditate (arii. momente de tosiune.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Deoarece scopul prezentului capitol a fost propunerea unui model simplificat de calcul. Elementele finite sunt spaţiale. zi) ale fiecărui element rectangular care compune secţiunea (Fig. Pentru analiza efectuată cu programul cu elemente finite LUSAS s-au utilizat în dicretizare elemente finite de grindă subţire cu secţiune transversală (BSX4).36 [113] 328 . momente de inerţie. VIII. VIII. arii de forfecare).35). y 3 2 3 4 3 4 41 z 3 2 2 1 4 1 3 2 2 4 1 1 Figura VIII.36). Figura VIII.

putându-se simula comportarea liniar elastică a materialului. Tipurile de încărcări ce pot fi utilizate cu acest element finit sunt similare cu cele descrise pentru elementul finit BS4.37.01 0. Ca rezultate se obţin pe lângă forţa axială.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Elementul finit se poate utiliza împreună cu următoarele legi constitutive: Tresca. vâscoasă. Mohr-Coulomb. plastică. definind o curbă caracteristică de întărire izotropică pentru oţelul OL 37 . Pentru exemplificarea influenţei comportării neliniare a materialului asupra factorului de încărcare în analizele de stabilitate şi în calculul de ordinul II. Analizele geometric neliniare se pot efectua numai utilizând formularea Total Lagrange.37 329 . s-a realizat o analiză combinată: geometric neliniară şi cu considerarea neliniarităţii în comportarea materialului. care este prezentată în figura VIII. momentele încovoietoare. Pentru simularea comportării neliniare a oţelului s-a utilizat criteriul de cedare Von Mises. Restricţiile impuse în utilizarea elementului sunt legate de poziţia celui de-al 4-lea nod central şi de curbura excesivă a elementului. Drucker-Prager. din încovoiere şi din torsiune. Curba caracteristica întarire izotropica 40000 35000 30000 Efort unitar σ 2 [tf/m ] 25000 20000 15000 10000 5000 0 0 0. Von Mises. starea de fisurare. momentele de torsiune şi deformaţiile specifice axiale.03 σcurgere Deformatie specifica ε (%) Figura VIII.02 0. elasto-plastică.005 0.015 0.025 0.

y. s3 reprezintă componentele tensorului deviator ce corespund schimbării de formă. z (VIII. Relaţia propusă de Von Mises este: 1 (σ 1 − σ 2 )2 + (σ 2 − σ 3 )2 + (σ 3 − σ 2 )2 = σ c2 2 [ ] (VIII.45) σij unitare în număr de nouă. i.47) în care: I 2 ( s ) = −( s1s 2 +s 2 s 3 + s 3 s1 ) = = 1 2 2 2 σ 1 + σ 2 + σ 3 − σ 1σ 2 − σ 2 σ 3 − σ 1σ 3 = 3 1 2 2 2 2 2 2 = σ x + σ y + σ z − σ x σ y − σ y σ z − σ x σ z + 3 τ xy + τ yz + τ zx 3 [ [ ] (VIII.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Criteriul von Mises utilizat este cel mai acceptat criteriu pe plan universal pentru metale. σi: f = σi − σc = 0 (VIII. Este cunoscut faptul că.43) relaţie în care σ1. Într-o formă mai generală. în metoda elementelor finite.45) sau utilizând intensitatea tensiunilor normale. criteriul de cedare von Mises se scrie astfel: f ( σ ij . pentru exemplul studiat. k ) = 0. σ3 sunt tensiunile principale între care există relaţia: σ1 > σ 2 > σ 3 (VIII. Mărimea σi se poate exprima în funcţie de al doilea invariant al tensiunilor deviatorice sub forma: σ i = 3 ⋅ I2 ( s ) (VIII. σ2.46) reprezintă componentele tensorului eforturilor În relaţia (VIII. s2.49) 330 .48) ( )] Mărimile s1. iar k este un parametru ce diferă în funcţie de tipul materialului şi caracterizează. matricea de rigiditate elementală este dată de expresia: [k ] = ∫ [B ] [D][B ] T V (VIII. fenomenul de întărire izotropică. j = x.44) iar σc reprezintă limita de curgere a materialului.

55) Mărimea ω este un raport de depinde de alura curbei caracteristice a materialului utilizat şi este definit în [123] sub forma: σ x = Eε x (1 − ω ) (VIII.51) (VIII.56) 331 . iar [D] este matricea de rigiditate a materialului sau de transformare a deformaţiilor specifice ε în eforturi unitare σ . Relaţiile în care intervin matricile [B] şi [D] definite mai sus sunt: {ε} = [B ]{δ } {σ} = [D]{ε} {σ } = [D][B]{δ} regulă [Dω ] şi are forma: ⎡ ω1 ⎢ω ⎢ 2 ⎢ω [Dω ] = λ' ⎢ 2 ⎢0 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎣ ω2 ω1 ω2 0 0 0 ω2 ω2 ω1 0 0 0 0 0 0 ω3 0 0 0 0 0 0 ω3 0 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎥ ω3 ⎥ ⎦ (VIII.53) în care: λ' = Eν este una din constantele lui Lamé (1 + ν )(1 − 2ν ) (VIII.54) E este modulul de elasticitate al materialului ν este coeficientul lui Poisson iar mărimile ω1 .50) (VIII. matricea [D] este notată de (VIII.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE în care [B] este matricea geometrică de transformare a deplasărilor δ în deformaţii specifice ε . ω3 ce definesc comportarea elasto-plastică a materialului au expresiile: 1− ν 2 ω (1 − 2ν ) − ν 3ν ω 2 ω2 = 1 − ν + 3 3ν 1 − 2ν (1 − ω ) ω3 = 2ν ω1 = (VIII.52) În cazul comportării neliniare a materialului. ω2 .

43). σ Poziţia iniţială PoziÆ originalå ia 1 Poziţia după întårire izotropicå PoziÆ dupå întărire izotropică ia σ 3 σ 2 Figura VIII.38 332 . care se opreşte în momentul în care diferenţele între valorile eforturilor unitare şi deformaţiilor specifice calculate sunt mai mici decât o toleranţă admisă. modificate în conformitate cu legea de cedare adoptată şi apoi.52) se stabilesc eforturile unitare şi deformaţiile specifice. în elementele unde s-au înregistrat depăşiri se recalculează σi în baza relaţiei (VIII. adică materialul se comportă elastic. care creşte în dimensiune odată cu creşterea deformaţiilor specifice plastice. Se verifică apoi condiţia dată de relaţia (VIII. iar dacă această condiţie este îndeplinită calculul se opreşte. Dacă nu. considerând σ x = σ i se deduce ε x = ε i şi pe baza relaţiei (VIII.50) şi (VIII.47) şi din curba caracteristică a materialului. Aşa cum s-a precizat în capitolul anterior.56) se poate stabili o nouă valoare pentru mărimea ω . calculul se face iterativ. prin rezolvarea sistemului de ecuaţii de echilibru ce caraterizează metoda elementelor finite se pot calcula eforturile unitare şi deformaţiile specifice. VIII. se rezolvă sistemul de ecuaţii de echilibru [K ]{Δ} = {P} şi se determină deplasările nodurilor. Se alcătuieşte matricea [Dω ].CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Se pot determina astfel matricile de rigiditate ale elementelor finite. Considerarea întăririi izotropice presupune că deformaţia plastică produce o schimbare a suprafeţei de cedare. dar îşi păstrează forma iniţială (Fig. Se alcătuieşte din nou matricea [Dω ] şi se reia calculul.38). iar apoi utilizând relaţiile (VIII. inclusiv valorile σi. considerând că parametrul ω are iniţial valoarea zero.

trebuie specificat că limita de curgere a oţelului.39 Pentru a putea cunatifica influenţa considerării comportării neliniare a materialului.39. de la care începe definirea curbei de întărire izotropică.2 1. s-au urmărit două situaţii: − compararea valorii factorului de încărcare λ . rezultate din analize geometric neliniare în 333 . cu valoarea maximă e0 = L 500 aşa cum s-a considerat şi pentru modelul simplificat la care comportarea materialului a fost presupusă liniar elastică. Aplicând încărcarea în trepte s-a efectuat analiza combinată geometric neliniară şi fizic neliniară obţinându-se curbele încărcare-deplasare P − Δ prezentate în figura VIII.6 0. urmărind alura curbelor încărcare-deplasare complete. Forma deformatei iniţiale a fost considerată ca şi până acum cu trei semiunde.4 0. Curbe P-Δ 16 14 12 Factor de incarcare (λ) 10 8 6 4 2 0 0 0.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Ţinând seama de aceste minime informaţii privind modelul neliniar utilizat în comportarea materialului.4 Mat_liniar Mat_neliniar Deplasare [m] Figura VIII. Modelul discret a presupus existenţa unei imperfecţiuni iniţiale geometrice de forma abaterii de la forma rectilinie a axei barei.2 0.8 1 1. a fost considerată 240 N/mm2 (24000 tf/m2).

considerarea comportării neliniare a materialului influenţează semnificativ calculul la stabilitate şi de ordiul II al modelului simplificat propus. se poate remarca faptul că pe această zonă. Din curbele P − Δ se observă diferenţa foarte mare între încărcările de pierdere a stabilităţii prin flambaj între cele două modele cu materiale diferite (se constată o reducere a factorului de încărcare de peste 4 ori).39. 334 .4 Tipul de material considerat Liniar elastic Neliniar (întărire izotropică) λ la atingerea lui y max = L pe 500 modelul cu material elastic liniar 4. nu există diferenţe între cele două curbe încărcare-deplasare.982 Aşa cum se observă din analizarea figurii VIII.4. iar e0 mărimea imperfecţiunii iniţiale. Dacă analiza se limitează la atingerea lui σ c pe secţiune pentru modelul simplificat pentru care materialul a fost considerat cu comportare liniară. aşa 500 cum s-a procedat şi în capitolul VII. valoarea factorului de încărcare se reduce de 2. Tabelul VIII.57) V fiind deplasarea elastică totală. y este surplusul de deformaţie ce intervine în relaţia: V = y + e0 (VIII.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE cele două situaţii (cu comportare liniar elastică a materialului şi respectiv cu comportare plastică).588 1. Rezultatele au fost centralizate în Tabelul VIII.31 ori. deoarece materialul se situează încă în domeniul de comportare elastică. − compararea valorii lui λ în cazul în care deplasarea elastică suplimentară y a tălpii în sens transversal este limitată la valoarea maximă L . Alegând însă ca moment de limitare a analizei criteriul de deplasări elastice expus anterior.

Totuşi exemplul demonstrează importanţa considerării comportării reale a materialului într-o analiză de ordinul II. aportul momentului după axa normală la planul de flambaj fiind acela care determină valoarea mai mare a tensiunilor decât la modelul plan. 335 . Analiza geometric neliniară cu considerarea comportării neliniare a materialului s-a efectuat doar pentru modelul simplificat deoarece.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Din cele prezentate mai sus rezultă diferenţa evidentă între comportarea celor două modele. Acest studiu a fost prezentat numai cu titlu informativ. precum şi valorile deplasărilor Δ la acelaşi moment sunt mai apropiate de valorile reale. unde încovoierea cu forţă axială este într-un singur plan). Pentru a putea utiliza în condiţii de siguranţă modelele simplificate propuse. cuplarea celor două analize este greu de realizat pentru modele de dimensiuni mari cum sunt cele spaţiale prezentate în capitolul VII. plecând de la premiza că valorile factorilor de încărcare λ la atingerea limitei de curgere σ c într-un punct al secţiunii transversale. atunci când se ţine seama şi de neliniaritatea fizică (de material). comportarea neliniară a materialului nefăcând parte din obiectul de studiu al cărţii. În plus. s-a urmărit determinarea unor coeficienţi care să echivaleze cele două modele. în cazul considerării modelului de calcul discret spaţial. VIII.3.4 Abace de calcul Aşa cum s-a arătat anterior. deci din acest punct de vedere modelele simplificate de calcul propuse sunt descoperitoare. valorile deplasărilor sunt şi ele diferite între cele două modele. atingerea limitei de curgere σ c are loc mai repede în cazul analizelor ce consideră modelele spaţiale (pe modelul spaţial σ se determină cu formula de la încovoiere oblică. constatându-se că ele sunt mai mari în cazul modelelor discrete spaţiale.

VIII.40).CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Studiul s-a făcut presupunând ca parametru de variaţie înălţimea grinzilor principale cu zăbrele ale modelelor spaţiale.58) Valoarea unghiului de înclinare a diagonalelor este deci un parametru cu caracter mai general. Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale ale barelor au fost păstrate constante în cadrul analizelor. Studiul propus în continuare are drept scop stabilirea unor coeficienţi cu care să fie afectate eforturile unitare σ şi deplasările Δ obţinute prin analiză geometric neliniară pe modelul simplificat pentru a ajunge la limita de curgere σ c a oţelului OL37. 336 . de la valoarea lui H la valoarea corespunzătoare a lui α .40). VIII.40 Valoarea unghiului de înclinare a diagonalelor este un parametru foarte important ce defineşte geometria grinzilor principale. prin extrapolare. ţinând seama de prevederile constructive existente în standardele în vigoare. respectiv la deplasările de pe modelul spaţial considerate ca fiind apropiate de realitate. în timp ce deschiderea a fost considerată cu valoarea corespunzând situaţiei existente pentru fiecare dintre cele 4 tabliere. iar limitele sale de variaţie au fost considerate între 45-60o. el putând avea aceeaşi valoare pentru mai multe seturi de valori ale deschiderii panoului ( λ' ) şi înălţimii grinzii ( H ) (Fig. variază şi unghiul de înclinare al diagonalelor grinzilor principale α (Fig. Mărimea unghiului se poate stabili cu relaţia: α = arctan H L (VIII. Figura VIII. S-a ales această modalitate de studiu deoarece variind înălţimea grinzilor principale între anumite limite. putându-se trece uşor.

abateri de la forma rectilie a axei barei. pentru 10 valori ale înălţimii H ale grinzilor principale situate în 337 . de forma unor deformate sinusoidale cu trei semiunde (pentru structura spaţială semiundele fiind în acelaşi sens). în momentul atingerii lui σ c pe modelul spaţial. cσ Δs coeficientul de echivalare al eforturilor unitare.60) În relaţiile de mai sus intervin următoarele mărimi: σs valoarea ef. valoarea deplasărilor transversale ale nodului situat în mijlocul deschiderii grinzii pentru modelul simplificat. În analizele efectuate ambele modele au fost presupuse ca fiind afectate de imperfecţiuni de execuţie iniţiale.59) (VIII. unitare pe modelul simplificat de calcul propus la pasul de încărcare λ corespunzător atingerii lui σ c pe modelul spaţial.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Relaţiile de echivalare a eforturilor unitare şi deplasărilor în condiţiile precizate mai sus vor fi: σs ≤ σ sp cσ Δs ≤ Δsp cΔ (VIII. 500 Calculele au decurs în mai multe etape pentru fiecare dintre cele 4 tabliere analizate: − s-au efectuat mai întâi analizele geometric neliniare pe modelele discrete spaţiale. σ sp valoarea ef. valoarea maximă a deformatei fiind considerată ca şi până acum egală cu e 0 = L . cΔ coeficientul de echivalare al deplasărilor. considerată la limită egală cu limita de curgere σ c . Δsp valoarea deplasărilor transversale ale nodului situat în secţiunea de mijloc a tălpii superioare pe modelul spaţial. la atingerea lui σ c într-un punct al secţiunii tălpii pe acest model. unitare pe structura spaţială.

variaţie apărută ca urmare a modificării înălţimii semicadrelor transversale.59) şi (VIII. 338 . Eforturile unitare în cazul modelelor simplificate au fost calculate cu relaţia de la încovoiere cu forţă axială în plan. respectiv c Δ în cazul fiecărei structuri. Ca urmare a acestor analize. aşa cum s-a precizat la începutul acestui capitol.48. limitate şi ele la atingerea lui σ c pe modelul spaţial. Reprezentând grafic coeficienţii astfel determinaţi în funcţie de valorile înălţimilor grinzilor principale (valori considerate pe domeniul în care poate varia unghiul α definit anterior) s-au obţinut abacele prezentate în figurile de mai jos VIII.41 – VIII. Valorile coeficienţilor au fost corelate obţinându-se natura funcţiei şi coeficienţii de corelare prezentaţi şi ei în graficele corespunzătoare fiecăruia dintre cele 4 tabliere. la prezentarea modelului de calcul simplificat propus). Este de menţionat faptul că analizele au fost limitate la momentul când σ sp = σ c .CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE domeniul de existenţă al unghiului α obţinându-se 10 valori pentru eforturile unitare σ sp şi pentru deplasările Δ sp . − s-au efetuat analizele liniare pentru stabilirea eforturilor axiale în tălpile superioare şi diagonalele de capăt ale modelului spaţial care devin încărcări pe modelul simplificat propus (solicitările din diagonale au fost considerate proiectate pe orizontală. − s-au efectuat analizele geometric neliniare pe modelele simplificate propuse. Ţinând apoi seama de relaţiile (VIII. Valorile lui σ sp s-au determinat pe baza relaţiei corespunzând încovoierii oblice cu forţă axială prezentată în Capitolul VII.60) s-au determinat câte 10 valori pentru coeficienţii c σ . ţinând seama de variaţia secţiunii pendulilor şi de variaţia rigidităţii la rotire a resorturilor de pe modelul simplificat. s-au obţinut 10 valori pentru eforturile unitare σ s şi 10 valori pentru deplasările transversale Δs .

43 Coeficienţii c σ tablier tipizat ISPCF 339 .0632x + 0.0545x + 0.42 Coeficienţii c Δ pod peste Canalul Jiu Coefienti de echivalare tensiuni.6871 R2 = 0.1 6.5 5.4 Inaltimea grinzii.5 4.1 4.9953 0.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Coeficienti de echivalare tensiuni.5 4.1 2 2 Inaltimea tablierului.1 Inaltimea grinzii. H [m] Figura VIII.0063x + 0.0082x2 + 0.697 R = 0.41 Coeficienţii c σ pod peste Canalul Jiu Coeficienti de echivalare deplasari.1 5.1 4.6 5.1 6.4 9.0677x + 0. σ 1 Corfientul Cσ y = -0.6 7.6 6.4 10.9987 0.6 6. Δ 1 Coeficientul C∆ y = -0.9776 0. σ 1 Coeficientul Cσ y = -0. H [m] Figura VIII.6 7.4734 R2 = 0.6 5.0031x2 + 0.1 5.4 8.4 6.4 7. H [m] Figura VIII.

44 Coeficienţii cΔ tablier tipizat ISPCF Coeficienti de chivalare tensiuni.2663 R2 = 0.2 7. σ 1 Coeficientul Cσ y = 0.2 8.7 6.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Coeficienti de echivalare deplasari.5 4.4 10.326 R2 = 0.0654x + 0.0.2 6.5 5.7 Inaltimea grinzii.2 7.45 Coeficienţii c σ pod peste râul Olt Coeficienti de echivalare deplasari.4 7.0.0172x2 + 0.5 4.0003x3 . H [m] Figura VIII.4 8.9944 0.7 8.4 6.0041x2 + 0.2 6.0007x3 . Δ 1 Coeficientul C∆ y = 0.9393 0.0067x2 + 0.7 7.7 5.2 8. H [m] Figura VIII.46 Coeficienţii c Δ pod peste râul Olt 340 .2 5.7 5.4 Inaltimea grinzii.7 8. H [m] Figura VIII.7 6.0569x + 0.4 9.2 5.1509x + 0.78 R2 = 0.7 7.992 0. Δ 1 Coeficientul C∆ y = -0.7 Inaltimea grinzii.

9897 0.48 Coeficienţii c Δ tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău Valorile coeficienţilor c σ şi c Δ .9957 0.4 4.6276 R2 = 0.9 6.4 Inaltimea grinzii.1565 R2 = 0.0034x2 + 0. Δ 1 Coeficientul C∆ y = -0.9 4.47 Coeficienţii c σ tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău Coeficienti de echivalare deplasari.4 5.9 5.0105x + 0.4 5.9 6.5 – VIII. H [m] Figura VIII.8.0742x + 1. 341 .4 Inaltimea grinzii. sunt date în tabelele VIII.5 3.4 4. pe baza cărora s-au realizat abacele prezentate.0. H [m] Figura VIII.9 5.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Coeficienti de echivalare tensiuni.0062x2 . σ 1 Coeficientul Cσ y = 0.5 3.9 4.

60 4.86881 0.30 6.908265 0.578369 342 .20 cσ 0.70 7.583986 0.59312 4.47 9.40 5.70 6.10 7.872296 0.10 5.545554 0.584454 0.5 Pod peste Canalul JIU Înălţimea H [m] 4.50 7.875657 0.875044 0.50 0.925069 0.558659 5.928505 0.60 0.87604 0.922509 0.584795 0.878426 0.593824 0.927644 0.578035 0.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Tabelul VIII.90 6.582411 0.892857 cΔ 0.873362 0.919118 0.58309 0.903342 0.30 4.929368 0.568828 0.00 6.878117 0.80 5.90 8.6 Tablier tipizat ISPCF Înălţimea H [m] 5.58072 0.00 9.556793 0.580383 0.869112 cΔ 0.534474 Tabelul VIII.30 6.591366 0.87804 0.566572 0.588582 0.50 cσ 0.914913 0.575705 0.

343 .943396 0.578369 0.938967 0.60024 0.940734 0.573066 0.713776 0.8 Tablier pe linia Podul Iloaiei-Hîrlău Înălţimea H [m]* 3.60 7.558347 * În tabelul VIII.938967 0.942507 0.8 s-a specificat în coloana pentru H valoarea înălţimii semicadrului din mijlocul deschiderii.935454 0.606796 0.944287 0.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Tabelul VIII.80 6.25 5.92 cσ 0.942507 0.42 4.935454 0.961538 cΔ 0.40 0.942507 0.948767 0.70 5.90 8.69735 0.708717 0.618047 4.18 4.00 5.20 6.71736 0.700771 0.722022 Tabelul VIII.668449 5.723066 0.587544 0.95511 0.80 cσ 0.90 6.610874 0.93633 0.50 5.70 5.941 0.20 0.934579 0.50 7.593472 0.928505 cΔ 0.688705 0.683527 0.935454 0.7 Pod peste râul Olt Înălţimea H [m] 4.584112 0. deoarece grinda cu zăbrele este de formă poligonală.20 7.932836 0. înăţimea semicadrelor fiind variabilă.93633 0.50 5.20 5.

Urmărind figurile VIII. variind şi dechiderile acestora. pe un număr mai mare de tabliere.CAPITOLUL VIII ANALIZA SIMPLIFICATĂ A STABILITĂŢII GENERALE LA PODURILE CU GRINZI CU ZĂBRELE Rezultatele obţinute pe modelele simplificate de calcul propuse se apropie de o manieră satisfăcătoare de rezultatele obţinute pe modelele de calcul spaţiale. Din analizele efectuate se poate concluziona că se poate efectua calculul de ordinul II pe un model simplificat de tipul celui propus în lucrare. 344 . Toate abacele sunt funcţii polinomiale de gradul doi sau trei. că pentru stabilirea unor coeficienţi universal valabili este necesară o analiză mai aprofundată. Pentru alte valori ale înălţimii (deci şi ale unghiului α ) în domeniul considerat se poate intra în fiecare din grafice cu valoarea lui H sau α extrăgându-se valoarea corespunzătoare a coeficientului de echivalare.41 – VIII.48 şi tabelele de valori se poate vedea că diferenţele între valorile maxime şi minime ale aceluiaşi tip de coeficient nu sunt mari. cu condiţia evaluării eforturilor unitare şi deplasărilor ţinând seama de coeficienţii c σ şi c Δ prezentaţi în tabele. Trebuie specificat însă. iar coeficienţii de corelare au valori foarte bune pentru tipurile de curbe de corelare propuse.

École Polytechnique Fédérale de Lausanne. Vol. 119. 7. 8.. 15. Schultz G. Oxford. Beg D. Second century of the skyscraper. J. 1987 Stabilitätstheorie. Vol.. Beg D. 1995 Slenderness limit of Class 3 I Cross-sections made of high strength steel. VDI – Zeitschrift. Partie A. Journal of engineering mechanics. Bănuţ V. 6. Vol. 1. Nr. 124. Vol. 10. Editura Tehnică. 3. Stability and ductility of steel structures. 86. Journal of engineering mechanics. Calcul şi alcătuire. Akademie Verlag. 1998 1. 18. Construction métallique. Badoux J.. Nr. Băluţ N. Nr. 1970 Die Traglast des planmäßig mittig gedrückten Stabs mit imperfektionen. 1999 Sensitivity of Steel Structures to different categories of imperfections. Vol. 5. Bazant P. Teil II mit Erläuterungen zu den Knickund Beulverschriften. Prentice-Hall Inc. Elastic. Journal of structural engineering. Baker G. Nordic Steel Construction Conference. Journal of structural division.. Stability and ductility of steel structures. Beer H. 1969 Residual stresses at welded I-profiles made of highstrength steel and their influence on column strength. Sweden. Elsevier Science. 6. Nr. L. 4. 2. Kretzschmar H. Chan S. Cl. C. 12. Journal of Constructional steel research. Ballio G. Zdenek. Inelastic. Oxford University Press. 1979 Lateral buckling of nonprismatic cantilevers using weighted residuals.. Journal of structural division. 106. Bondariuc V. Zhou Z. Bucureşti. Nr. Council of tall buildings and urban habitat. Berlin. 11. Nr. Hladnik L. 1963 Second-order elastic analysis of frames using simple imperfect element per member. 1996 Research needs in stability of metal structures. 23. Steup H. Elsevier Science. 3. 13. 21. Beer H. 1981 Finite element procedures in engineering analysis. 10. Cedolin Luigi Beedle S.. 9. Vol. 1991 Basic column strength. Băluţ N. Vol. New York.. New York.. 1999 Calculul neliniar al structurilor. 1982 Stability of structures. Nr. 12. 19-21 June. Hladnik L. Băncilă R. Fracture and Damage Theories. Vol. 1983 Some remarks concerning the buckling reduction factors. 111. Tall L. Notions fondamentales et dimensionnement des elements de constructions metalliques. 1980 Poduri metalice. 1995 Solution of beam on elastic foundation by DQEM. Malmö. H.. 121. Moldovan A... 12. 3. 38. Bjorhovde R. 17. Bürgermeister G. 1993 Design for strength (Stability). 24. 345 . Schultz G. 1960 Bases théoriques des courbes européennes de flambement. Bathe K.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE BIBLIOGRAFIE Conception des structures metalliques. Nr. 16. Chen N. 7. 14.

4. 29. 3 – Plated structures. 1970 Structural stability design . No.. 25.C. stabilitatea şi dinamica construcţiilor. 36. Journal of Constructional Steel Researc. Eurosteel 1995. Elsevier Science. Dunai L.. 1.. Crisfield M. 1991 Non-linear finite element analysis of solids and structures. 1. Palazotto A. 34. R.B. 122. 37. Gehri E. Vol. Crisfield M. 346 . Nr. Rotterdam 22. S. Möller M. 1997 Lateral elastic post-buckling analysis of elastically rotationally restrained I beam-colums. Dalban C. Drdácky M. Gummandi L. Nordic Steel Construction Conference. Technical Working Group 8. Switzerland. Journal of engineering mechanics. Georgescu M. Stability and ductility of steel structures. Greiner R. Editura Academiei R. 1999 Nonlinear analysis of beams and arches undergoing large rotations. 2 Advanced topics.. I. Kounadis A. 1997 Stability of perforated webs. Stability and ductility of steel structures. Balkena. Offner R. Journal of Structural Engineering. 35.. Fourth International Colloquium on Structural Stability. 26. Steel structures. Sweden. 1999 A propos de l’étude théorique du flambement des barres réelles.. Gheorghiu Al. 21. 1991 Behaviour and design of steel plated structures. 20. Ivan M. Tokyo. Editura Facla. Foucriat J. Vol. 1991 Construcţii cu structură metalică. Vol. Eurosteel 1995. Kounadis 1995. 123. Japan. Vol. Zürich. John Wiley&Sons. Ediţia a IIa. Dubina D. Design curves. Editura didactică şi pedagogică. 24. 32. Nr. Dubina D. Elsevier Science. N. 1995 Non-linear finite element analysis of solids and structures. Usami T. and EUROCODE 3 Annex Z based calibration buckling curves of compression steel members. 1996 E.. Timişoara. 19-21 June. 1984 Validation of design rules for member stability of european standards – proposal for buckling rules. Dima S. 4. Şerbescu C... 23. 1983 Teoria comportării critice şi postcritice a structurilor elastice. 1999 On the inelastic failure of high strength steel I-shaped beams. Nézö J. Istanbul. Chesaru E. Elsevier Science.. Steel Structures. Stability and ductility of steel structures. 31. 1997 Ultimate Strength of Steel Outstands in compression. ECCS – Technical Committee 8 – Structural Stability. N. 49. Gioncu V. Nr.. A... On lateral torsional buckling of bridge girders near support. Dubas P. Earls C. Mediteranean Session.L.. 16-20. Vol. Fukumoto Yushi Ge H. Sept. Georgescu M. 1 Essentials. Balkena. B. A. 33. Rotterdam Interaction of stiffener-end-gap and stiffener size in the ultimate strength of thin-walled girders.Steel and composite structures. Construction métallique. Elsevier Science. 27. 1986 Interactive buckling of cold formed thin walled compression members. 28. N. Malmö.. John Wiley&Sons. Ioannidis G. 30. Ivan M. 1974 Bazele calculului structurilor la stabilitate. Collin P. Editura Didactică şi Pedagogică.BIBLIOGRAFIE 19. 1999 Statica. Kounadis 1995. Gioncu V.

Mateescu D. Journal of structural engineering. 1992 Considération sur la valeur du coefficient de réduction pour le déversement des éléments fléchis. Vol. Briquet Ch. 39. 16-20. Grow Hill Company. 54.. 1/1994 Influenţa eforturilor reziduale asupra stabilităţii unui element de oţel supus la compresiune.. T. Steel structures. Michaltsos G. Vol. Mc.. Liege. Nr. 1991 Influence of local buckling of flanges on the ultimate load of I-sections. Sherbourne A. Editura Academiei R.. Construction Métallique Nr. Finiteelement handbook. 49. 65. Petrovits N. E. Essais de flambement et exploitation statistique. Jacquet J. Elsevier Science. 1970 Poduri metalice. 40. Journal of structural engineering. Iaşi 1996 Étude comparative des diverses formules d’interaction des barres comprimées fléchies. Kounadis 1995. Nr. Vol. Mateescu D. Jantea C. 53.. Maquoi R. 2. 119. Nr. 1998 Complete stiffness matrices for buckling analysis of frames. Lindner J. Krysl P. Stability and ductility of steel structures. 1999 Geometrical imperfections on inelastic frame behaviour. 1992 The effect of shear deformation on the lateral-torsional buckling of thin-walled steel members. 3. Lindner J. Lagerqvist O. P. Eurosteel 1995.. Istanbul. Computers and Strustures. Nazmy A. R. Journal of engineering mechanics. 1993 Lateral-torsional buckling of post local buckled fibrous composite beams.. Jaspart J. 1983 Force-deformation equations for initially curved laterally loaded beam columns. Lui E. 1993 Stability of continous composite plate girders with Uframe action. Sept. Nr. N.. 118. 48. M. Instn. Journal of Construction Steel Research. Varlam Fl. 1997 Stabilitatea la compresiune a structurilor din bare de otel. Vol. 13 – 15 april.. Apeltauer I. H. Nr. Rusch A. 51. 4. 45. Stability and ductility of steel structures. Kabir M. Stability of steel structures. Note de curs. 41.. Vol. 43. Mazilu P. 1994 Stability and load-carrying capacity of three-dimensional long-span steel-arch bridges. Connel R. Part 1: Behaviour. S. 1997 Finite-element method for instability analysis. 99. 1999 Rezistance of I-girders to concentrated loads. Journal of engineering mechanics. Mohri F. 44.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE 38. 124. Mediteranean Session. Proc. Alcătuire şi calcul. Nr. Johnson R. Nr. 50.. 57. Rotterdam Behaviour and instabilities of open thin-walled elements. Mateescu D. Johansson B. 1999 Finite-element benchmarks for 2D beams and Axisymmetric Shells Involving geometric nonlinearity (Summary). 55. S.. 7. P. Elsevier Science. 1996 Shear capacity of beams with trapezoidally corrugated webs and openings. Construction Metallique. 1980 Rezistenta Materialelor. S. Sofianopoulos D. 47. Norric D. 42. Kamal E. 46.. Engineerings Structures and Building. Z. Cuteanu E. E. 1987 347 . 7. Construction métallique. vol. 2. Holsgrove S. Mc. Casa Editorială Demiurg. NAFEMS Lyons P. 56. Chen S. Nr. 118. 39. 6. Fourth International Colloquium on Structural Stability. Balkena. Preliminary report. NAFEMS. Civ. 52.

1997 Considerente privind stabilitatea laterală a podurilor metalice realizate în soluţia pe arce. 1991 Formulations d’Ayrton-Perry pour le flambement des barres métalliques. 38. Chişinău. European Workshop Thin-Walled Steel Structures.. 16-20.. Stability and ductility of steel structures. 13 – 15 april. 62.an example. Răcănel I. Thèse présentée à L’ecole Polytechnique Federale de Zürich. Nr. Pastrenak H. The 9-th International Conference on metal structures. Advanced finite element analysis in engineering practice. Plumier A. Werner F. Friedrich M.. 2000 Contravântuirile şi stabilitatea podurilor metalice pe grinzi cu zăbrele. 72. Maquoi R. Istanbul.. 67. 1999 The improvement of the load carrying capacity of webs by means of appropriate residual stresses. Sadovsky Z. E. Rangelov N. Stability of steel structures. Conferinţa TehnicoŞtiinţifică Jubiliară: Tehnologii moderne în construcţii. Balász 66. 1999 A unified concept for the stability check of metal columns. Popa N. 63. Răcănel I.. 3. J. R. Stability and Ductility of steel structures. 24-26 mai. Journal of engineering mechanics. 1996 Statik und Stabilität der Baukonstruktionen. Răcănel I. 70. Vol. 54. 1992 Influence of web imperfections in welded I-beams with slender webs. Journal of structural engineering. Journal of Construction Steel Research. 74. 1996 59. 1975 Tolerances of initial defelections of steel plates and strength of I Cross-section in compression and bending. Ortlepp O.. Stahlbau. 61. Stability and ductility of steel structures. Schilling S. Nr. 1999 Interactive buckling behaviour and ultimate load of Isection steel columns. Construction Métallique. 69. Rondal Jaques Ren Wei-Xin. Timişoara..BIBLIOGRAFIE 58.. 64. Nr. Nr. R. Rondal J. 1997 On the buckling length of bracing members in tubular lattice girder. Sept. 7. R. 73. P. 348 . Ramm E. Teodorescu M. Vol. 4. Osterrieder P. Berlin. 1979 Calcul du comportement postcritique des plaques raidies par la methode des elements finis. Mediteranean Session. 1999 Buckling of elastic columns using convex model of uncertain springs. Elsevier Science. 19-22 Octombrie. 121.. 2000 Contributions regarding the simplified stability calculation of the open truss steel bridges top chord. 68. R. 71. Elsevier Science. 2000 Strategies for tracing the nonlinear response near limit points. Rouvé B. Rasmussen K. Preliminary report. Engst W. Petersen Ch. Liege.. Elsevier Science. Revista Drumuri şi Poduri. 1982 Comparative study of a bowstring arch bridge stability with various types of wind bracings. Heft 2. 65. Pantelides C. mai – iunie. Zeng Qing-Yuan Rondal J. 60. 2 Auflage. Petrescu I. September. 1995 How welding does influence the ultimate load capacity of thin-walled structural members . Fourth International Colloquium on Structural Stability.

Construction métallique. Bucureşti. 88. Vasek M. M. 19-21 June. 1995 Particularităţi privind stabilitatea laterală a arcelor de rigidizare la tablierele de poduri tip Langer. Salzberger G. Nr. Long-span and high-rise structures. Hunt G. Editura Tehnică. p. 2. 90. Bucureşti. November 1997 Pipe-line simulation finite element analysis program – Task 4. Gazeta AICR. 43-44. James Ţopa N. 1967 Aspecte ale flambajului stâlpilor acţionaţi de forţe cu direcţie variabilă. Elasto-plastic stability of columns with an unsymmetrically strengthened I-cross section. 95. Stability and ductility of steel structures. 83.. 1999 The instability of evolving systems. 1970 Lateral stabilization by steel sheeting of structural members. 1969 Stabilitatea structurilor. Theory. Upheaval buckling. Fourth International Colloquium on Structural Stability.Vol. 1998. Thürlimann B. Stability and ductility of steel structures. R. 3. 80. Sfinţesco D. Gere M. 84. 3. 1991 Fondement expérimental des courbes européennes de flambament.. 89. Ţopa N. Teză de doctorat. Scarlat A. Program design. 1995 Stabilitatea şi calculul de ordinul II al structurilor. 2. Nr. T. 86. Nordic Steel Construction Conference. 91. 16-20. Editura Tehnică. 240 Der Einfluß von Eigenspannungen auf das Knicken von Stahlstützen. 87. 1957 Teoria stabilităţii elastice. December 1997 Studiu comparativ al metodelor pentru determinarea soluţiei în calculul neliniar al structurilor. 77.. 78. Samavedam G. Sweden. Program validation. IABSE SYMPOSIUM. Elsevier Science.. Membri Comitetului de experţi D202. 12. Bucureşti. 92.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE 75. Sokol L. Editura Tehnică. Pekös J.. 1999 Pipe-line simulation finite element analysis program – Task 1. Buletinul Ştiinţific. Stevenson & Associates Stevenson & Associates Stevenson & Associates Stevenson & Associates Teodorescu M. 79. 82. 1999 Teoria stabilităţii căii cu şine lungi sudate. Serrette R. 2. 1969 Strength of letrally unsupported flanges and panels. Nr. Sept. 3. Buletinul Ştiinţific. P. Schweizer Archiv für angewandte Wissenschaft und Technick. July 1997 Pipe-line simulation finite element analysis program – Task 2. Scarlat A. noiembrie 2000 Small strain non-linear relations for 3D Space beams systems. Elsevier Science. Construction Métallique. Istanbul. Mediteranean Session. 349 . International Association for bridge and structural engineering Considérations sur le flambement. Thomson J. 1995 Studiu asupra stabilităţii barelor pe mediu elastic. 81. Malmö. 1995 Prediction of buckling strength of stiffened plates by use of the optimum eccentricity method. Nr. September 1997 Pipe-line simulation finite element analysis program – Task 3. Rotheim M. Timoshenko St. Villette M. Solland G. Probleme speciale. 1997 94. Interdisciplinary Science Revue. 93. Ţopa N. Nr. Vol. Nr. 85. proposition de révision de l’EUROCODE 3. W. Răcănel I. Kobe. E. Număr special. 76.

98. Berlin. Kounadis 1995. *** 116. 1987 Aproximare statistică a problemei stabilităţii referitoare la abaterea de la liniaritate. Contract Nr. Teil 1. Ieremia M. M.. 101. Zürich LUSAS Finite-element system: Theory Manual 1. Journal of structural engineering. Stability of steel structures. 117. Vol. *** 104. 6. Bucureşti.. S. Liege. Bemessung und Konstruktion. Part 1. 1. LUSAS Finite-element system: Theory Manual 2. 1. Vol. Journal of structural engineering. 1: General rules and rules for buildings. 1998 Acţiuni la poduri .. European Standard. Journal of structural engineering.. Edition de 1990. 1993 Proiectarea podurilor metalice de cale ferată şi şosea având la bază metoda stărilor limită – Proiect de standard. Köln. Sociéte Suisse des ingénieurs et des architectes. Yang Y. 1. 2. Wang Y. Deutsche Norm. Liege. *** 112. Eurosteel 1995. 1995 Theory and analysis of nonlinear framed structures. 109. Balkena. 1998 Poduri metalice de cale ferată – Prescripţii de proiectare. LUSAS Finite-element system: Element Reference Manual. *** 102. *** 108.. 2. Stability of steel structures.. Steel structures. Ang K. B. FEA Ltd. Nr. R. Wright H. Construction métalliques. *** 115. 99. *** 106. C. 1994 Three-dimensional buckling analysis of tapered built-up columns. FEA Ltd. Part. Editura Tehnică. 2 . Ţopa N. 100. A. D. Version 13. 1982 Efectul imperfecţiunilor iniţiale asupra încărcării de cedare elasto-plastică la bare simple. 1993 Stahlbau Handbuch – für Studium und Praxis. 1977 DIN 18800. 2: Steel bridges. Preliminary report. Stahlbauten. FEA Ltd.. 120. Rotterdam Effect of residual stress on cold-formed steel column strength. C. Editura Tehnică. Vol. 117. 2. LUSAS Finite-element system: LUSAS Modeller User Manual. 10. Prentice-Hall Inc. 1990 EUROCODE 3: Design of Steel structures. 1991 Local stability of filled and encased steel sections. Version 13. *** 105. *** Mazilu P. 1987 SIA Norme. 1986 350 . LUSAS Finite-element system: Solver Reference Manual. 33. 1. *** 103. Ch. Weng C. *** 111. Kuo S. 97. Version 13. Version 13. FEA Ltd Aplicarea teoriei elasticităţii şi a plăcilor în calculul construcţiilor. Preliminary report. 1994 Manualul pentru calculul construcţiilor. Nr. Beam-buckling analysis via automated Rayleigh-Ritz method. *** 114. SR 1911. Contract Nr. *** 110. Emopoulos J.Proiect de standard. Version 13. K. *** 107.BIBLIOGRAFIE 96. FEA Ltd. 1. Vlahinos. European standard. 1998 EUROCODE 3: Design of steel structures. 33. 1. *** 113. 121. Wang C. Bucureşti. Nr. StahlbauVerlag-Gmbh. 2 .

L. 127. 123. 122. Studii aprofundate. Bănuţ V. Ţopa N. Braham M. P. 119. 1994 The Finite Element Method. 2000 Finite Element Methods. 130. Simion E. Vulpe A. Anul VI. 2000 A tour of nonlinear analysis. stabilitatea şi dinamica construcţiilor. 131. 120. Taylor R. 1983 L’influence des défauts de planéité de l’âme des profilés reconstitués soudés sur leur résistance en flexion et compression. II. Butterworth-Heinemann..STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Mazilu P. Voinea R. Atelierul de tipografie al I. 1989 Teoria Elasticităţii şi plasticităţii. Ieremia M. *** Teoria şi calculul plăcilor ortotrope... Construction métallique. 2000 The Finite Element Method. Stănilă N.L. Zienkiewicz O. Beleş A. P. Maquoi R. Volume 1: Solid Mechanics.. A. Voiculescu D. Editura Tehnică. 1995 STAS 4392-84. Editura Academiei. Butterworth-Heinemann. Mirzaei M. 2005 Inelastic post-buckling analysis of space frames. Volume 1: The Basis. 129. P.. Ivan A.. Lectures Notes. Vol. Ivan M. Bucureşti. Bucureşti. Fifth Edition. 118. 126. Fifth Edition.C. Gabarite. 1984 Rezistenţa Materialelor. Editura Didactică şi Pedagogică. 1958 Introducereîn mecanica solidului cu aplicaţii în inginerie. 124. Zienkiewicz O. Papadrakakis M. 121. 2004 Statica... Jeremic B.. Rangelov N. 2006 351 .C. Editura Orizonturi Univeristare.C. *** Voinea R. 132. Taylor R. 1.. 128. 1982 Esdep WG6: Concepts of Stable and Unstable Equilibrium. Note de curs.. Richard C. Editura Tehnică. Nr.. Ţopa N. Timişoara. Institutul Român de Standardizare.B. 2004 Stabilitatea cupolelor metalice simplu strat. 125.. 2000 Comportarea inelastică şi analiza neliniară a structurilor de rezistenţă.

ANEXA .

λ. 25) Evaluează ceoficienţii nec. utilizată este (IV.nr. utilizată este (IV. Iz. δ şi discriminantul ecuaţiei de gradul al doilea rezultată din ecuaţia caracteristică.valori forţă (P) i = 1.caracteristici bară şi teren (E. 12) Evaluează coeficienţii nec. aij Calculează valoarea lui Δ A-2 . aij Calculează valoarea lui Δ Tipăreşte valoarea lui Δ STOP NU Ec. paşi forţă (np) . np Determină valorile mărimilor: k. β) . dp DA dp < 0 Ec.ANEXA SCHEMA LOGICĂ A PROGRAMULUI GRIMEL START Citeşte datele de intrare: . γ.

delta. readln(inert).alfa.lambda.fout:string.6000] of extended. readln(beta).R-.np:word. begin lambda:=sqrt(sqrt(beta/(4*e*inert))).a3. readln(fout).a34.gama. pasi forta: ').di2.a23:extended. var contor. end.j.ai2.a11.X+.cc. write('NUME FISIER DATE DE IESIRE: ').g:text.a2.Q-. procedure citeste_date.ai3. write('NUME FISIER PASI FORTA: '). write('Nr.sss.S+.655360} uses dos. for contor:=1 to np do begin k:=sqrt(p^[contor]/(e*inert)). f. e.beta.ci3. for contor:=1 to np do begin readln(f.F-.bi3. alfa:=(k*sqrt(1+sqrt(dp)))/sqrt(2).a33.. cube:=(sqr(lambda)-sqr(k)/4). c. readln(np). procedure calcul_marimi. write('Momentul de inertie: ').inert.bi2.ss.beta1.N+.bi1. close(f).a41.s. delta:=sqrt(sqr(lambda)+sqr(k)/4).V+.n:integer. a24. rewrite(g). k.ccc.Y+} {$M 65520. i. crt.L+.fout). write('Deschiderea grinzii: ').T-. a1.p^[contor]).P-.E+. p.a32.a13. ai1.a44:extended. type matrice1=array[1.0.m.det:matrice2.ci2. A-3 . ').di1.di3:extended.fin). if cube < 0 then begin dp:=1-16*sqr(lambda)*sqr(lambda)/(sqr(k)*sqr(k)).l:real.a42.I+.a14. end. write('Coeficientul de pat á: ').D+. readln(l).cube:extended.ci1.a12. assign(f.B-.a31. assign(g. reset(f).contor. matrice2=^matrice1.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE SURSA PROGRAMULUI GRIMEL (TURBO PASCAL) {$A+.a21.a4:extended.O-. fin.a3.a22. begin write('Modulul de elasticitate longitudinal: readln(e).G-. readln(fin).dp.

bi2:=-a13*(a32*a44-a42*a34). a21:=sqr(gama)-sqr(delta). ai1:=a22*(a33*a44-a43*a34). a24:=0. end else begin gama:=sqrt(cube). a12:=0. a23:=sqr(gama)-sqr(delta). a11:=1. a44:=(exp(-gama*l))*((sqr(gama)-sqr(delta))*s2*gama*delta*c). di3:=a14*(a22*a33-a32*a23). a13:=1. bi1:=a12*(a33*a44-a43*a34).ANEXA beta1:=(k*sqrt(1-sqrt(dp)))/sqrt(2). a12:=0. a22:=0. a33:=(exp(-gama*l))*c. a22:=2*gama*delta. bi3:=a14*(a32*a43-a42*a33).p^[contor]. a43:=(exp(-gama*l))*((sqr(gama)sqr(delta))*c+2*gama*delta*s). a43:=-sqr(beta1)*ccc.det^[contor]). a11:=1. a44:=-sqr(beta1)*sss. s:=sin(pi*delta*l/180). ci2:=-a13*(a22*a44-a42*a24). a14:=0. a31:=(exp(gama*l))*c. a21:=-sqr(alfa). ai2:=-a23*(a32*a44-a42*a34). di2:=-a13*(a22*a34-a32*a24). a14:=0. a2:=-a21*(bi1+bi2+bi3). cc:=cos(pi*alfa*l/180). ai3:=a24*(a32*a43-a42*a33). a41:=(exp(gama*l))*((sqr(gama)-sqr(delta))*c2*gama*delta*s). sss:=sin(pi*beta1*l/180).' '. a32:=ss. a4:=-a41*(di1+di2+di3). ss:=sin(pi*alfa*l/180). a31:=cc. a34:=sss. ai1:=a22*(a33*a44-a43*a34). ci1:=a12*(a23*a44-a43*a24). a13:=1. a24:=-2*gama*delta. c:=cos(pi*delta*l/180). ci3:=a14*(a22*a43-a42*a23). a42:=-sqr(alfa)*ss. a1:=a11*(ai1+ai2+ai3). det^[contor]:=a1+a2+a3+a4. ccc:=cos(pi*beta1*l/180). a32:=(exp(gama*l))*s. a3:=a31*(ci1+ci2+ci3). a33:=ccc. writeln(g. ai2:=-a23*(a32*a44-a42*a34). di1:=a12*(a23*a34-a33*a24). a41:=-sqr(alfa)*cc. A-4 . a23:=-sqr(beta1). a34:=(exp(-gama*l))*s. a42:=(exp(gama*l))*((sqr(gama)sqr(delta))*s+2*gama*delta*c).

bi1:=a12*(a33*a44-a43*a34).det^[contor]). bi2:=-a13*(a32*a44-a42*a34). a2:=-a21*(bi1+bi2+bi3). di3:=a14*(a22*a33-a32*a23). A-5 . new(det). ci1:=a12*(a23*a44-a43*a24). det^[contor]:=a1+a2+a3+a4. end. calcul_marimi. di2:=-a13*(a22*a34-a32*a24). dispose(det). dispose(p). citeste_date. writeln(g. ci3:=a14*(a22*a43-a42*a23). a1:=a11*(ai1+ai2+ai3). close(g). a4:=-a41*(di1+di2+di3).STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE ai3:=a24*(a32*a43-a42*a33). ci2:=-a13*(a22*a44-a42*a24). end. end. bi3:=a14*(a32*a43-a42*a33).' '.p^[contor]. end. {program principal} begin clrscr. a3:=a31*(ci1+ci2+ci3). new(p). di1:=a12*(a23*a34-a33*a24).

P Se evaluează mărimea Pcr i = 1. l. β. np. C P. I.np Se evaluează mărimile k.ANEXA SCHEMA LOGICÅ A PROGRAMULUI DE CALCUL GRINEL START Se citesc valorile: E. vmax DA P < Pcr NU Tipăreşte valorile lui vmax. P STOP A-6 .m.

a1. write('Momentul de inertie: '). k.exponent:real):real. contor. writeln(g. A-7 .lambda.x:real. readln(beta).beta. readln(np). alfa:=sqr(m)*sqr(m)*sqr(pi)*sqr(pi)/(sqr(l)*sqr(l)). 1: writeln(g.pcr:5:4).e.300] of real.l.p[contor]:5:3.vmax.fout:string. label 1. for contor:=1 to np do begin readln(f. write('Numarul de semiunde ale imperfectiunii: '). write('NUME FISIER DATE DE IESIRE: ').m. function putere(baza. var f.alfa.. begin clrscr. assign(g.e0. pcr:=sqr(pi)*e*inert*a/sqr(l).a. lambda:=sqrt(sqrt(beta/(4*e*inert))). rewrite(g). close(g). readln(l). end. fin.p. begin putere:=exp(exponent*ln(baza)). assign(f.contor.fin).'Forta critica este Pcr: '. write('Coeficientul de pat á: ').vmax[contor]:10:7.'DEPLASARE INFINITA !'). end. 4)*sqr(m)). readln(fout). pcr.fout). readln(fin). a1[contor]:=sqr(k[contor])*sqr(m)*sqr(pi)*e0/sqr(l). write('Sectiunea in care se calculeaza deplasarea: '). e0:=l/750. readln(e). vmax[contor]:=(a1[contor]*s[contor])/(alfa*a2[contor]+ 4*sqr(lambda)*sqr(lambda)). write('NUME FISIER PASI FORTA: ').np:integer.' '. readln(m).g:text. pasi forta: '). reset(f). writeln(g. write('Deschiderea grinzii: ').inert. end.a2. write('Nr.s[contor]). readln(inert). readln(x). a:=sqr(m)+4*sqr(lambda)*sqr(lambda)*putere(l. end.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE SURSA PROGRAMULUI GRINEL (TURBO PASCAL) uses crt. for contor:=1 to np do begin if p[contor] > pcr then goto 1. s[contor]:=sin(m*pi*pi*x/(180*l)).s:array[1. write('Modulul de elasticitate longitudinal: '). a2[contor]:=1(sqr(k[contor])*sqr(l))/(sqr(m)*sqr(pi)). k[contor]:=sqrt(p[contor]/(e*inert)).4)/(putere(pi.p[contor]).' '.

dos.' '. begin clrscr. A-8 . end. end. i:integer. nume:string. assign(g.i*5). p:array[1. var g:text.i:2. rewrite(g).nume).ANEXA SURSA PROGRAMULUI PASFOR (TURBO PASCAL) uses crt.1800] of real. close(g). write('NUME FISIER DE IESIRE: readln(nume). for i:=1 to 300 do begin writeln(g. ')..

1 Bara 0 SECŢIUNI TRANSVERSALE BARE ŞI CARACTERISTICI GEOMETRICE PENTRU TABLIERUL PODULUI PESTE CANALUL JIU Sectiunea 1 y Pb 160x20 Pb 420x14 A [cm²] 2 I z [cm4 ] 3 I y [cm4 ] 4 I t [cm4 ] 5 LONJERONI Pb 200x15 z 136.70 y Pb 420x16 I .8 36206.5 711.16 y Pb 340x25 2-3-4 Pb 400x18 z 289 67195.40 y Pb 220x30 ANTRETOAZE Pb 840x12 z 232.95 3313.V Pb 420x25 Pb 90x30 z 348 85748.26 61472.03 y Pb 420x20 III .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Tabelul A.62 343.60 Pb 150x20 A-9 .26 69802.6 53.8 44898.III Pb 420x16 Pb 95x30 TALPA SUPERIOARA z 258.38 90851.60 68361.5 y Pb 340x10 0-1-2 Pb 400x10 Pb 120x12 z TALPA INFERIOARA 142.10 577.85 412.80 309146.40 5336.37 36947.604 162.

30 72.67 P 25 L 100x100x10 z y L 80x80x8 19.61 III .07 4-V 90 3127.37 24728.19 A-10 .97 77.4 y z Pb 250x12 Pb 300x10 74 1777.73 100.44 y z Pb 220x20 Pb 280x10 CONTRAV.15 y Pb 420x10 0-I Pb 420x12 Pb 80x14 z 165.26 777.30 Pb 250x20 DIAGONALE Pb 300x14 Pb 250x14 2 .08 41314.ANEXA Tabelul A.80 331.50 16858.67 z 24.60 MDPTF 0-1.1 (Continuare) 0 1 y Pb 340x30 2 3 4 5 TALPA INFERIOARA 4-5 Pb 400x25 Pb 150x22 z 368 91101.III z z Pb 220x10 Pb 300x10 154 13457.67 21658.60 5212. 1-2 38.20 72.17 12824.67 32.29 829.53 194.33 P 26 z y z y L 80x80x8 L 100x100x10 12.2 177 177 6.01 z I-2 Pb 280x12 y y 133. MONTANTI PRINCIPALA LONJERONI y y 116 3551.90 99762.31 23565.20 40269.67 164.80 5.20 2.26 12.40 777. CONTRAV.60 331.80 50.

Bara 0 Sectiunea 1 y A [cm²] 2 I z [cm4 ] 3 I y[cm4 ] 4 I t [cm4 ] 5 LONJERONI z 202.II .F.50 120047 5776 312 y ANTRETOAZE z 275.P.2 SECŢIUNI TRANSVERSALE BARE ŞI CARACTERISTICI GEOMETRICE PENTRU TABLIERUL TIPIZAT I.C.IV .S.50 435910 7350 380 y I .STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Tabelul A.III TALPA SUPERIOARA z 234 91124 79305 141 y III .V z 336 131035 121588 392 y 0-1-2 z TALPA INFERIOARA 188 68537 73751 62 y 2-3-4 z 288 114712 94574 295 A-11 .

ANEXA Tabelul A.60 8578 36054 53 MONTANTI 127 6753 37588 80 0-1-2-3 y z 75.20 3061 3061 73 CONTRAV. INFERIOARA 3-4-5 y 46.60 8578 36054 53 z 4-V y z y 121.4 y 121.2 (Continuare) 0 1 y 2 3 4 5 TALPA INFERIOARA 4-5 z 314 127963 106794 330 y 0-I z 256.80 93265 97828 172 z I-2 y 156 14294 544747 199 DIAGONALE z 2 .40 z 1391 1391 16 A-12 .III y 210 17867 65187 377 z III .

STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Tabelul A. CD) DPTF (BC) y z 19.2 (Continuare) 0 DPTF (AB) 1 y 92.2 177 177 7 A-13 .40 354 1071 13 3400 3400 31 2 3 4 5 CONTRAV. INFERIOARA DPTF (BD'.80 z z y 38.

55 348 y Pb 560x12 U 35 VII-V.6 36398.76 X-VII.33 79310.07 241364.2 263852.2 51542.8 41033. 9-8.49 404 A-14 .34 348 10-9.79 404 TALPA INFERIOARA Pb 350x14 y U 35 6-5.4 46420.85 88090.37 100.98 188. 5-4 z Pb 140x16 440.12 407. V-III Pb 850x10 z 345 56727. 4-2 z Pb 140x16 395.48 176.77 12640.75 126207.8 739960.3 SECŢIUNI TRANSVERSALE BARE ŞI CARACTERISTICI GEOMETRICE PENTRU TABLIERUL PODULUI PESTE RÂUL OLT Bara 0 Sectiunea 1 y Pb 210x12 L 90x90x11 Pb 515x11 A [cm²] 2 I z [cm4 ] 3 I y[cm4 ] 4 I t [cm4 ] 5 LONJERONI z 181.88 412. III-0 y Pb 560x12 U 35 z TALPA SUPERIOARA 221. 2-0 y U 35 z Pb 560x12 TALPA INFERIOARA 259.ANEXA Tabelul A.95 249 404 Pb 350x14 y U 35 8-6.14 y Pb 290x12 L 120x120x11 ANTRETOAZE Pb 850x10 z 325.50 2923.47 362.47 120843.

37 16. 6-A.38 300. 4-III IX-8.20 Pb 320x11 y 867.23 A-15 .47 D-E L 100x100x10 19. 8-3. V-4.73 532. X-10) L 120x80x10 z 108. 2-I.66 18204. PRINCIPALA z y 37.37 659.6 30960.13 46367 160.4 532.81 320 Pb 310x10 y U 35 z 179.4 Pb 320x10 y 2280. 0-9. 7-4.6 57130. 3-6 A-D.80 B-D L 100x100x10 z y z 38.62 46.4 659. III-2 y Pb 280x14 U 35 DIAGONALE z 196 21182.8 1-8.73 19.78 65359.37 40.2 177 177 8.3 (Continuare) 0 Pb 100x14 1 2 y U 35 3 4 5 IX-10.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Tabelul A.55 14700.67 26757. 9-2. D-5 y L 90x90x11 CONTRAV. 10-1.09 320 CURENTI L 90x90x9 z 97. 2-7.49 L 90x90x9 z y 31 432 432 10.06 MONTANTI FINALI (0-0.85 320 VII-6.43 121. 6-V. VII-8. I-0 Pb 350x14 z 316.

9 2666.20 103293.VI y L 80x80x12 180 Pb 90x15 Pb 390x7 Pb 140x12 z 249.86 27427.III.26 A-16 .69 34775. V .6 17157.1 85.8 ANTRETOAZE y Pb 250x12 Pb 705x9 z 123.IV y L 80x80x12 180 Pb 90x15 Pb 390x7 z Pb 300x15 215.45 103400.20 IV .29 59. III .II L 80x80x12 165 Pb 90x15 z Pb 300x15 215.9 33072.75 89.46 164.V.71 y Pb 390x7 I .20 TALPA SUPERIOARA II .86 30631.26 164.5 33621.7 3129.18 23542.ANEXA Tabelul A.4 Bara 0 SECŢIUNI TRANSVERSALE BARE ŞI CARACTERISTICI GEOMETRICE PENTRU TABLIERUL PODULUI DE PE LINIA PODUL ILOAIEI-HÂRLĂU Sectiunea 1 y A [cm²] 2 I z [cm4 ] 3 I y[cm4 ] 4 I t [cm4 ] 5 LONJERONI Pb 220x15 Pb 680x9 z 127.35 185.17 Pb 300x15 TALPA INFERIOARA y Pb 300x12 1-2 L 80x80x12 210 z 143.9 33072.

63 Pb 167x9 508.50 27.3 L 100x65x11 z Pb 155x10 83.12 110. IV .4 z Pb 300x12 143.6 y L 80x80x12 185 Pb 140x12 z 177.26 4 .49 7033.4 13617.10 20.2 17705.42 2159.22 5 .22 1709.STABILITATEA PODURILOR METALICE CU IMPERFECŢIUNI DE EXECUŢIE Tabelul A.4.61 556.VI y L 65x65x7 z Pb 166x8 48.48 11 z VI .18 19243.08 1886.91 2448.11 9.31 670.6 MONTANTI L 65x65x9 58.66 42.95 21.98 23350.5.82 y II .88 y V-6 L 65x65x7 z Pb 234x9 55.58 Pb 162x9 415.5 y L 75x75x10 z Pb 163x8 69.3.22 y Pb 220x30 I-2 L 100x65x11 z Pb 150x10 215.9 3059.44 89.86 4470.44 2564.4 (Continuare) 0 1 2 y L 80x80x12 185 3 4 5 TALPA INFERIOARA 2 .82 y A-17 .6 17157.41 y z L 70x70x9 V-5 62.32 310.95 319.25 DIAGONALE III . 3 . 5 .

42 y z MONTANTI III .51 31.08 11 .7 207 207 14.4 L 75x75x10 701.9 Pb 155x10 Pb 145x9 1709.66 3059.4 (Continuare) 0 1 z 2 3 4 5 IV .2 177 177 8.25 Pb 145x9 4578.40 901.30 659.2. 10 .37 16.47 1952.08 y 7-3 L 90x90x11 z 18.5 116 116 5.4 10 .26 89.9 Pb 155x10 836.9 102 102 11.47 A-18 .0 .ANEXA Tabelul A.2 L 100x65x11 y z 83.75 y 6-6 L 80x80x12 z 17.1 y 2L 100x100x10 z 38. 8 -4 y L 100x100x10 z 19.10.23 CONTRAVANTUIRE PRINCIPALA y 9-3 L 100x100x12 z 22.25 I-1 L 75x65x10 151.22 42.7 138 138 9.18 Pb 165x10 2717.94 y y CONTRAV LONJ. L 90x90x9 z 15.3 L 80x65x10 69.95 32.12 y z II .10.14 2422.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful