Franţa

1. Aşezare geografică, vecini 2. Scurt istoric 3. Cadrul natural: 3.1. 3.2. 3.3. 3.4. 3.5. Evoluţie paleogeografică (geologie) Unităţi de relief reprezentative Climă (temperaturi, precipitaţii, tip de climă) Ape (reţea hidrografică, lacuri) Vegetaţie şi soluri

4. Cadrul uman şi economic: 4.1. Populaţia (evoluţie în timp istoric, invazii, conflicte) 4.2. Oraşele 4.3. Arhitectura 4.4. Tradiţii în Franţa 4.5. Industria (ramuri industriale) 4.6. Agricultura (tipuri de agricultură, modul de utilizare a terenurilor) 4.7. Transporturi 5. Turism

1. Aşezare geografică, vecini
Franţa este situată în emisfera nordică, aproximativ la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord între 41º20' şi 51º5' latitudine. Acest fapt ne arată că Franţa este aşezată în zona temperată, zonă ce nu cunoaşte căldurile copleşitoare din ţinuturile tropicale şi nici gerurile aspre ale regiunilor polare. Franţa se situează în extremitatea vestică a continentului european, ca o punte între Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană, deafăşurându-se pe aproape 13º longitudine. Dintre ţările din vestul continentului, este ţara care are cea mai mare suprafaţă: 551500 km ², este de 18 ori mai mare decât Belgia şi Olanda şi de două ori şi ceva mai întinsă decât România. Este o ţară mică dacă o comparăm cu Rusia, China, Statele Unite fiind, spre exemplu, de 14 ori mai mică decât SUA, dar raportată la suprafaţa Europei, este statul situat imediat după Germania şi Anglia, reprezentând circa 11% din Europa (fără Rusia). Harta Franţei poate fi asemănată cu un hexagon, cu trei laturi formate de ţărmuri maritime şi trei laturi de graniţe continentale. Are ca vecini: în nord Belgia şi Luxemburg, în nord-est Germania, în est Italia, Elveţia, Monaco, în sud-est Spania şi Andora, în vest Oceanul Atlantic, iar în sud Marea Mediterană. “Hexagonul” are un ţărm maritim la Oceanul Atlantic, Marea Mânecii, Marea Nordului, Marea Mediterană, ţărm cu puternice maree la primele două şi aproape lipsit de maree la Mediterană, unde a putut să formeze Delta Rhônului. Ţărmul vestic, nord-vestic se remarcă fie prin existenţa plajelor acoperite cu dune fixate (Regiunea Landelor), fie prin fabere: Capul La Hève domină Pas de Calais, sau estuare (Saône, Seine) şi peninsule (peninsula granitică Cotentin). Un ţărm foarte complex în largul căruia se disting: capuri (Raz), golfuri (Morbihan), estuare sau riass (Rance), numeroase insule şi peninsule îl reprezintă Peninsula Bretagne. În sud, ţărmul mediteranean este dominat fie de faleze, ca la marginea Pirineilor şi Alpilor, fie de nisipuri, cordoane, lagune şi delte precum regiunea Languedoc-Rhône. Însă Franţa nu are numai teritoriul din interiorul Europei, ci şi diverse departamente şi teritorii peste ocean, aşa numitele DOM-TOM. Republica numără 4 departamente peste mare (D.O.M): Guadalupe ( cea mai mare insulă a Antilelor Franceze) , Martinica (insulă a Antilelor Mici), Reunion ( veche insulă la est de Madagascar) şi Guyana (pe coasta de N-E a Americii de Sud). Franţa deţine 2 colectivităţi teritoriale (Mayotte şi Saint-Pierreet, Miquelon - arhipelag francez pe coasta sudică a Lumii Noi, în Oceanul Atlantic) şi teritorii peste mare (T.O.M): Polinezia Franceză (5 arhipelaguri regrupând 130 insule, insuliţe şi atoluri în estul Australiei), Noua Caledonie (insulă a Melaneziei în Oceanul Pacific), Insulele Wallis şi Futuna (arhipelag al Polineziei, Oceania, teritoriile din Australia şi Antarctica (Adelia, Insulele Kerguelen, Crozet, Saint-Paul).

2. Scurt istoric

Teritoriul Franţei, populat în antichitate de triburi celtice (galice) este cucerit în 59-51 î.Hr. de legiunile lui Caesar, transformat în provincie romană şi supus unui intens proces de romanizare. Între secolele 3 şi 5 d.Hr. Galia Romană este pustiită de popoarele migratoare (alamani, vizigoti, vandali, huni). Francii, popor germanic stabilit în secolul 5 în Galia, se contopesc cu galo-romanii şi dau naştere, în secolul următor, poporului francez, ale cărui baze au fost puse de către Clovis (481-511) din dinastia Merovingienilor. Cel mai de seamă reprezentant al dinastiei carolingiene, Carol cel Mare (768-814), poartă razboaie victorioase împotriva saxonilor, avarilor, longobarzilor şi este încoronat împarat al Occidentului (Imperiul romano-german) la Roma, în anul 800. Tratatul de la Verdun din anul 843 consacră dezmembrarea Imperiului Carolingian a cărui parte occidentală formează viitoarea Franţa. Între secolele 12-14, în timpul domniilor lui Filip II August şi Filip IV cel Frumos, sunt facuţi primii paşi pe drumul întăririi autorităţii regale şi al centralizării statului. După înfrângerile franceze din prima parte a Războiului de 100 de ani purtat împotriva Angliei (1337-1453), avântul patriotic permite încheierea victorioasă a îndelungatei confruntări. Ludovic XI (1461-1483) reprimă opoziţia marilor seniori, iar domnia lui Francis I (1515-1547) inaugurează epoca Absolutismului. Răspândirea calvinismului în prima jumătate a secolului 16 declanşează pustiitoarele războaie religioase (1562-1598) încheiate de Henric IV, întemeietorul dinastiei de Burbon. Domnia lui Ludovic XIV (1643-1715), Regele Soare, marchează apogeul absolutismului francez (“statul sunt eu“). Franţa devine astfel prima putere europeană. Frecventele războaie din timpul lui Ludovic XIV şi XV (1715-1774) accentuează tensiunile sociale, pierderea Tratatului de la Paris (10 februarie 1763), a posesiunilor din India şi a Canadei, adâncind criza economică şi cea a credibilităţii absolutismului Burbonilor. Revoluţia franceză (14 iulie 1792-cucerirea Bastiliei) culminează cu proclamarea la 22 septembrie 1792 a primei republici, cu execuţia lui Ludovic XVI (21 ianuarie 1793) şi cu dictatura iacobină. Războaiele de apărare ale Republicii Franceze sunt continuate de Napoleon Bonaparte, devenit în 1804 împarat al francezilor şi arbitru omnipotent al Europei continentale. Restaurată în 1815, domnia Burbonilor este înlăturată de revoluţia din iulie 1830 care impune monarhia constituţională a lui Ludovic Filip (1830-1848). În urma revoluţiei din februarie 1848 este proclamată a II-a Republică (1848-1852), apoi puterea este acaparată de Ludovic Napoleon (nepot al lui Napoleon Bonaparte), care se proclamă împarat al Franţei sub numele de Napoleon al III-lea. Înfrângerea din războiul franco-prusac duce la proclamarea, la 4 septembrie 1870 a celei de-a doua republici. Scurta existenţă a Comunei din Paris (martie-mai 1871) primul stat al proletariatului, este curmată brutal de represiunea burgheziei. Prin pacea de la Frankfurt pe Main (1871) Franţa pierde Alsacia şi Lorena şi este obligată să platească Germaniei 5 miliarde de franci aur despagubire de război. Cuceririle din a doua jumătate a secolului 19 şi începutul sec. 20 (Africa septentrională, ecuatorială şi occidentală, Indochina şi Oceania) transformă Franţa în a doua putere colonială în lume (dupa Marea Britanie). Alianţa cu Rusia şi Anglia pune bazele Triplei Alianţe (1904) care în primul război mondial (1914-1918) obţine victoria asupra Puterilor Centrale. Prin Pacea de la Versailles (1919) Alsacia şi Lorena sunt retrocedate de Germania Franţei.

Politicianismul şi războaiele de emancipare naţională din Indochina (1945-1954) şi Algeria (1954-1962) adâncesc criza celei de a IV-a Republici şi duc la instalarea unui guvern în frunte cu generalul de Gaulle care proclamă la 4 octombrie 1958 cea de a V-a Republică. iar cea executivă.fondat în 1984). Franţa este o republică prezidenţială. iar Franţa se retrage din organismele militare NATO şi SEATO. 3. Partidul Socialist-Francez (fondat în 1901). marea majoritate a coloniilor franceze (10. podişurile şi colinele ocupă peste 60% din suprafaţa ţării. în sud şi est. câmpii formând în ansamblu un larg amfiteatru.1. Fiecare din acestea au trăsături strâns legate de roca pe care s-au format. Activitatea legislativă este exercitată de preşedinte şi de un Parlament bicameral. Uniunea pentru Democraţie-Franceză (alianţa a patru partide fondată în 1978 ). În prezent. Din analiza formaţiunilor geologice foarte diferite ca litologie. în timp ce munţii. de altitudini. Masivul Central Francez şi Alpii înconjuraţi spre vest şi sud de poduşuri şi apoi. Evoluţia paleogeografică (geologie) Relieful Franţei se caracterizează printr-o mare varietate de forme. de preşedinte şi un Consiliu de miniştri (40 la număr) numit de preşedinte în urma alegerilor legislative. Generalul Charles de Gaulle lansează la Londra celebrul apel de continuare a luptei de către francezi şi astfel ia fiinţă o largă mişcare de rezistenţă în care Partidul Comunist Francez deţine un rol important. potrivit Constituţiei din 6 octombrie 1958.La 3 septembrie 1939 Franţa declară război Germaniei fasciste. Partidul Socialist Unificat (fondat în 1960). Regiunile joase se desfăşoară în nordul şi vestul ţării. de desfăşurarea culmilor. Acesta este dispus sub forma unor trepte cu largă extindere astfel : o regiune înaltă. doar ceva mai mult de 30%. iar cele înalte. Preşedintele « Marii Naţiuni » este ales prin vot direct pe o perioadă de 7 ani. la periferie. dar este invadată în mai 1940 şi obligată să semneze (în iunie 1940) actul de capitulare.5 km şi aproximativ 50 milioane de locuitori) îşi dobândesc neatârnarea. cu atribuţii sporite pentru şeful statului. Parisul se eliberează printr-o insurecţie victorioasă (19-25 august 1944) şi în capitala Franţei se instalează un guvern provizoriu condus de generalul de Gaulle (acesta va demisiona în ianuarie 1946). Partidul Comunist Francez (fondat în 1920 ). Parlamentul este compus din Senat şi Adunarea Naţională. Câmpiile. în timp ce Adunarea Naţională numără 491 de membri aleşi prin vot direct pe o perioadă de 5 ani. Constituţia din 1946 proclamă cea de a IV-a Republică şi transformă imperiul colonial în Uniunea Franceză. CADRUL NATURAL 3. întreţinând relaţii speciale cu Rusia şi China. Numărul partidelor politice este de 22 printre care Adunarea pentru Republică (fondat în 1976 ). Partidul Ecologist (Verzii. se observă că actualul relief al . de caracterele văilor care le străbat. Marea varietate şi complexitate a reliefului Franţei este rezultatul acţiunii agenţilor interni şi externi. Senatul este compus din 295 de membri aleşi prin vot direct pe o perioadă de 9 ani. În iunie 1944 are loc Debarcarea din Normandia. în decursul timpurilor geologice. În timpul preşedinţilor Charles de Gaulle şi Georges Pompidou. vârstă şi structură.

au fost colmatate unele golfuri etc. au fracturat şi lumea hercinică preexistentă. Soclul vechi înclină mult către vest fiind acoperit de o cuvertură sedimentară mezozoicaă şi neozoică. Era mezozoică s-a remarcat prin slabe mişcări epirogenetice care au favorizat transgresiuni însoţite de depunerea unor groase sedimente variate ca alcătuire şi consistenţă. În est. Astfel. În general. Beaujolois. instalarea glaciaţiei montane care a continuat modelarea văilor şi acumularea în cadrul acestora a unor grase depuneri morenaice. câmpii şi depresiuni (culoare). Puternicele mişcări orogenice culminând cu cele din terţiar şi continuate spre cuaternar au dat naştere pe de-o parte Alpilor şi Pirineilor. Chiar şi bazinele de sedimente au fost uşor antrenate în aceste mişcări tectonice. Tot acum. care trec de 1700 m. compact. Masivului Vosgi din nord-est si Podişului Ardeni. în regiunea Morvan. Odată cu topirea gheţarilor. uşor ondulată. se înşiră culmi a căror altitudine descreşte mai ales către nord. În evoluţia reliefului se desprind câteva etape importante şi anume: etapa cutărilor hercinice care au dat naştere pe de o parte Masivului Armorican situat în nord-vestul Franţei.Constituie un bastion hercinic intens slefuit. ridicând sau coborând compartimente ale acesteia. spre culoarul Rhône. în lungul liniilor de falie au apărut numeroşi vulcani cum sunt cei din Masivul Central Francez. nivelul apei mării a crescut. .Unităţi de relief reprezentative  Masivul Central Francez Este situat în mijlocul ţării şi prezintă o mare varietate de forme de relief şi peisaje. treapta platourilor şi treapta depresiunilor sau a bazinelor interioare. Era cuaternară se remarcă prin câteva evenimente şi anume: continuarea procesului de eroziune în sistemele de văi deja create. Charolais în jur la 1000 m până în nord. la care a fost supusă scoarţa pământului. Munţii Vivarais – o regiune uşor ondulată. apoi Masivului Central Francez. iar pe de alta. în extremitatea sudică se înalţă Munţii Cevennes. cu o altitudine medie de aproximativ 700 m. apoi Munţii Lyonnais. Astfel de sedimente.2.Franţei este în primul rând. peisajele geomorfologice se înscriu în trei trepte caracteristice şi anume: treapta montană. faliat şi compartimentat. Îndelungata şlefuire a acestora a creat o amplă suprafaţă de eroziune. Este încadrat de regiuni coborâte. dar cu grosimi mult mai mari au fost depuse şi în geosinclinalul Alpino-Pirenean. au îmbucătăţit. un rezultat al diferitelor mişcări tectonice. spre nord. cantonate în largi cuvete (bazine de sedimentare) cum sunt Bazinul Parisului şi Bazinul Aquitaniei. fiind cu această ocazie ridicat către est. 3. în această regiune. adică cele care au conturat edificiul alpin. peneplena post-hercinică. Masivul Central Francez a fost antrenat de mişcările terţiare. unde valorile înălţimilor scad sub 1000 m. în continuare. au apărut estuarele.

Bretagne. avenuri care debuşează în râuri subterane. Rennes. decupate de văi uşor adâncite doar unele dintre ale având un profil longitudinal în trepte. Cornouaille. În acest masiv altitudinile nu depăşesc 450 m în Monts d`Arée şi Noire. Totuşi regiunea vulcanică cea mai complexă poartă numele de Cantal şi se află în sudul celor prezentate anterior.  Masivul Armorican Este situat în nord-vestul Franţei în regiunile Normandiei. un ansamblu de coline granitice. Principalele depresiuni cu caracter de culoare se găsesc în centrul Masivului Central. în Auvergne. mici depresiuni circulare al căror fund este tapetat cu argile roşii. Terenurile formate pe seama curgerilor de lave au fost fragmentate de reţeaua hidrografică separându-le în planeze bazaltice sau endezitice (ex. se ridică edificii vulcanice alcătuite din mici vulcani de vârstă terţiară sau mai nouă care şi-au păstrat în mică măsură forma iniţială şi platouri vulcanice. Cea de-a treia treaptă de relief o reprezintă depresiunile (bazinele). Colinele Normandie . cu forme domoale ce se pierd uşor către Valea Loire şi bazinele Châteaulin şi Rennes sculptate în şisturi moi. scăzând în altitudine de la est către vest. peşteri. fiind câmpiile (bazinele interioare): Châteaulin. Segala). şi anume Le Creusot. pe Allier şi afluenţii Forez. Le Puy.partea cea mai ridicată a Masivului Armorican. aflate la peste 1400 m). Ea e rezultat din mişcările pe verticală suferite de întregul Masiv Central prin scufundarea unor porţiuni pe linii de flexură şi asupra cărora au acţionat ulterior agenţii modelatori definitivându-le. Mts Dore. Limousine. argile şi marne. Margeride. Aubrac). altele ceva mai jos. Vendée. doline. blocuri uşor ridicate deasupra nivelului mării. Ele se continuă cu alte depresiuni mai restrânse. Roanne pe Loire. Maine şi Anjou. destul de erodate reprezentativ fiind Plomb du Cantal (1858m). Aparate vulcanice se întâlnesc şi mai spre sud în regiunea Puy de Sancy (1886m). înălţimile fiind situate în extremitatea vestică a peninsulei Bretagne.În partea centrală a regiunii. Calcarele în pachete groase se întâlnesc la o altitudine de 1000m. dar trecând uşor peste 400 m în colinele Normandiei. chiar sub 1000 m (Marche. Cele mai joase regiuni. sunt destul de fisurate încât apa a putut pătrunde şi dizolva generând : văi uscate. cica 10. Litoralul este dominat de podişuri (Leon. O parte din acestea sunt formate pe cristalin şi se găsesc în principal în jumătatea vestică a masivului. În regiunea Vendée înălţimile coboară sub 300 m (Puy Crapaud). Laval. în jur de 100-200 m. bombările granitice Vendée. Numai în extremitatea nordică a regiunii . Limagne.  Munţii Vosgi . Alte platouri sunt dezvoltate pe o groasă cuverturaăde calcare (800-1000m) cu răspândire mai mare în sudul Masivului Central Francez. St. Prin urmare unităţile de relief sunt: Munţii Bretagne cu cele două creste Monts d`Arée şi Monts Noire. Etienne. unele situate la altitudini mai mari (ex: Forez. A doua treaptă este constituită din podişuri (platouri). Aici se întâlnesc cratere. Vannetais). înclinate sau nu către aceasta. acolo unde se găseşte Puy de Domes cu înălţime de 1465 m formele vulcanice s-au conservat mai bine. Trégorrois.

Alpii Francezi. Schlucht. Primii. Tropez. iar spre Bazinul Parisului printr-un glacis. insule(d’Hyeres) şi peninsule. nord-est începând de la Toulon si continuate pe valea Ardenes pana la Mediterana. în bună măsură calcaroase. dar mai mult în sud unde se găsesc şi marile înălţimi. Saales. Sunt străbătuţi de văi puternic adâncite cum sunt Durance. Alpii de Nord. Această disimetrie a apărut în urma misşcărilor terţiare când blocul Vosgi a fost în întregime înălţat. proprii epocii sariajului. Maures şi Esterel Masivul Ardeni se află în partea central-nordică la graniţa cu Belgia. Mai importanate sunt: Saverne.Sunt situaţi în nord-estul ţării între Bazinul Parisului în vest şi Câmpia Alsaciei în est. au apărut odată cu mişcările alpine. Masivele Maures şi Esterel sunt rămăşiţele unui vechi bloc hercinic prins în cutările alpine. lacuri glaciare (Longemer). iar altitudinea maximă nu depăşeşte 600 m (Vârful Croix-Scaille-504 m). Ele sunt situate la marginea sudică a Alpilor. Spre Câmpia Alsaciei se termină printr-un abrupt de falie.  Munţii Alpi Munţii Alpi se găsesc în partea de est a Franţei şi se desfăşoară sub forma unui arc pe circa 350 km cu convexitate spre vest. Pachete foarte groase de roci sedimentare s-au alăturat cristalinului existent care a rămas sub forma unei axe mediane. Vosgii sunt traversaţi prin trecatori impracticabile iarna. Este traversat de la sud către nord de râul Meuse şi principalul său afluent. Există trăsături care separă Alpii Francezi în două grupe şi anume: Alpii de Nord şi Alpii de Sud. gresii şi granite. Pe lângă şisturi cristaline se întâlnesc de asemenea şi roci eruptive vechi(Msv. se desfăşoară între văile Drôme. Durance până la Lacul Leman-valea Rhône. Altitudinile vârfurilor trec uşor de 700 m (Notre Dame des Anges-779 m în Maures şi Mont Vinaigre-618 m în Esterel). toate acestea dând farmecul Coastei de Azur inclusiv regiunea St. Văile de pe versantul vestic au fost modelate şi de gheţarii care coborau din puţin extinsa calotă glaciară. Sambre. mai mult sau mai puţin unitare. ca de altfel întregul sistem alpin. Este alcătuit din şisturi cristaline cenuşii şi violacee. 1426 m). Esterel). circuri glaciare.  Masivele Ardeni. Cele doua masive se termină către sud printr-un ţărm destul de articulat cu golfuri mai mult sau mai puţin deschise spre mare. Drôme. Spre Lorena Vosgii prezintă o suprafaţă de netezire uşor înclinată corespunzând peneplenei posthercinice. vecine cu Marea Mediterană şi separate de Alpi prin depresiuni alungite pe direcţia sud-vest. Se disting trei mari subunităţi : în vest – subunitatea Prealpilor . Se mai întâlnesc morene. Altitudinea maximă în Alpii Francezi depăşesc 4000 m (4807 m Mont Blanc). flanchează spre vest şi est nuclee mediane (cristaline). Isère şi Rhône. Munţii Vosgi fac parte din acelaşi sistem hercinic fiind alcătuiţi din şisturi cristaline. Altitudinile maxime se întâlnesc în jumătatea sudică şi trec de 1400 m (Ballon de Guebwiller. Individualizarea principalelor grupe sau culmi s-a facut pe seama amplelor mişcări tectonice. Aceste pachete.

Între treapta alpină şi Prealpi se găsesc masivele Oisans şi Argentera (3300m) cu relief glaciar impunător. Alpii Înalţi. sunt formaţi din şisturi cristaline. Jura are în bază un soclu cristalin peste care se aşterne o groasă cuvertură calcaroasă cutată în cute paralele. cu altitudini ce nu depăşesc 1800 m (Vârful Cret de la Neige. cu înălţimi care depăşesc 3000 m.  Munţii Pirinei Aceştia se întind pe circa 400 km de la est către vest. nu sunt excluse crestele. conglomerate. În masivele cristaline. Gheţarii de platou ca de altfel întreg relieful glaciar cu cele peste 600 de lacuri glaciare mici şi cel fluviatil evident în întregul compartiment muntos şi mai ales în cel alpin măresc frumuseţea peisajului. Pe lângă relieful carstic este prezent şi cel glaciar din care morenele au o largă extindere în sudul Munţilor Jura. doline. Pirineii Orientali se găsesc între înşeuarea Puymorens şi Marea Mediterană. Sunt alcătuiţi din blocuri cristaline ridicate. văi de sinclinal (val). granite pe seama cărora au apărut vârfuri semeţe (Pic du Midi 2877m). conglomerate. Deseori apar văi create de gheţari care. Pirineii Occidentali au caracterul unor culmi alungite care nu depăşesc 2000m. Şi aici se individualizează zona subalpină (Prealpii Francezi) cu altitudini care coboară sub 2000m. se întâlnesc creste. fie de depresiuni. labirinte. coborau din „calota pleistocenă” cu praguri. vârfuri piramidale. 1723 m). peşteri. urmată spre est de un culoar de contact (Gresivaudan) către următoarea subunitate a masivelor centrale cristaline şi apoi ultima. acoperite către sud şi nord de sedimentar cutat. Pe seama acesteia a luat naştere relieful jurasian. calcare. Prealpii francezi se desprind de Culoarul Rhodanian printr-un abrupt. de platouri usor valurate. nisipuri. văi care traversează flancurile de anticlinal (cluse). lacuri şi morene. culoare de grohotiş. faza pireneană fiind considerată ca încheind evoluţia tectonică a Pirineilor. Sunt formaţi din mai multe culmi (Canigou. Platourile sunt tăiate de văi uscate. se găsesc la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. se întinde de la râurile Drôme. culmi de anticlinal (mont). Durance până la Marea Mediterană având ca limită de vest acelaşi Culoar Rhôdanian. dar şi varfurile izolate cu forme din cele mai variate în funcţie de rocă. uşor alungite către vest sau. dar şi faliată. separate prin depresiuni tectonice clar exprimate în relief. Culmile de cele mai multe ori au aspectul unor coame domoale. Pirineii Centrali trec de 2500m. Culoarul de contact (Sillon Alpin) se lărgeste sau se îngustează după cum depozitele în care este tăiat sunt marne. Se cunosc platouri etajate (Ornans). şisturi argiloase. abrupturi marcând prezenţa unui peisaj glaciar cu un periglaciar impunător.  Munţii Jura.formaţi din sedimente cutate. deseori deformat. . Pirineii se împart în trei subunităţi: Occidentali. alături de Podişul Jura. Culmile sunt fie de chei. relieful fiind dezvoltat pe o mare diversitate de roci (calcare. formaţi din pachete groase de calcar. cascade. Aceştia au fost conturaţi puţin înaintea Alpilor. depresiuni (combe). Cea de-a doua grupă din cadrul Alpilor Francezi. Alpii de Sud. în principal Mont-Blanc. Carlitte) destul de şlefuite. conuri de pietre. gresii) cu văi adâncite cu formă de canion (Valea Verdon). Centrali şi Orientali.

Câmpia Alsaciei formată din depozite sedimentare marine şi lacustre terţiare. mulată de material morenaic. o cuvertură sedimentară. se regăsesc mici câmpii încadrate spre vest de Masivul Central Francez şi Vosgi. din care nu lipsesc calcarele. Câmpiile Rhonului Mijlociu şi inferior. Dombes şi Bas-Dauphine care au o alcătuire caracteristică şi anume: Dombes. la vest de Masivul Armorican. Bazinul Parisului este delimitat la sud de Masivul Central. În partea nordică. Câmpia Bourgogne cu văi largi. iar spre est de Prealpi şi Pădurea Neagră. Tot în Culoarul Rhodanian se găsesc şi platouri. iar la est de câmpia Saône şi Munţii Vosgi. stratele înclină spre mijlocul bazinului. bazinul a cunoscut o mişcare epirogenetica pozitivă în partea estică. Regiunea d`Armagnac (piemontul Lannemezan) este un podiş cu aspect colinar. pentru ca astăzi să . peste care se găsesc aluviuni groase cuaternare până la cele actuale. aceasta din urmă fiind vechea deltă a râului Duranace şi câmpia deltaică a Rhônului. sud-estică însoţită de o activare a eroziunii. de-a lungul Rhinului şi Rhônului. la poalele nordice ale Pirineilor cu altitudini cuprinse între 300 şi 700 m. la nord de Masivul Ardeni. un fost golf marin. nisipurile. cu versantul estic mai lung. La est de Rhône se deschid Câmpia Lanquedoc parţial mlăştinoasă şi uscată şi Câmpia Roussilon. argilele şi marnele. Culoarul Rhodanian cuprinde: câmpia argiloasă La Bresse cu un relief colinar.  Bazinul Parisului O bună parte a teritoriului ţării este ocupat de câmpii colinare situate în general sub 350 de m altitudine. În această molasă sistemul hidrografic Garonne şi-a format văi largi însoţite de terase. În regiunea Toulouse. Posterior sedimentarii. Este o importantă regiune de molasă sculptată de o reţea de văi asimetrice. În această cuvetă umplută cu depozite sedimentare mezozoice şi neozoice din ce în ce mai recente spre centru. este legată de Munţii Vosgi prin colinele subvosgiene.  Câmpia Alsaciei şi Culoarul Rhôdanian În estul şi în sudul ţării. Este formată din depozite cretoase. Multe dintre ele au fost bazine de sedimentare (mezo-meozoice) umplute cu materiale diferite ca provenienţă. nord-vestică se găseşte Câmpia Flandrei. Din impactul cu sistemele hidrografice se creeaza liniile majore ale reliefului. apele au creat însă o întinsă câmpie aluvionară. definitivat treptat. iar Bas-Dauphine un mare con de dejecţie. argiloase şi nisipoase care se aştern pe strucutra hercinică consistentă a Ardenilor.

Platourile alcătuiesc o regiune destul de întinsă între Poitou în nord şi Aveyron în sud. l’Ile de France. sunt formate predominant din calcare mascate deseori de depozite nisipoase. dar şi altele. Dispunerea stratelor a impus la contactul cu Masivul Francez apariţia cuestelor. fiind delimitată de bariera Munţilor Pirinei în sud şi Masivul Central Francez în est.  Bazinul Acvitaniei Este situat în sud-vestul Franţei şi constituie o regiune deschisă către ocean. argile. . Clima Poziţia geofrafică. dar poate şi staţiona generând în mlaştini. Franţa este situată în zona temperată. Cuprinsă între 41º20’ şi 51º5’ latitudine nordică. Bazinul este umplut cu sedimente mezozoice peste care se aştern depozite terţiare aduse mai ales din Pirinei. Există un relief de cueste din Lorena până în Champagne cu dezvoltare spaţială. Dacă nisipurile constituie suportul landelor. Izotermele lunii ianuarie arată o scădere a temperaturii pe măsură ce înaintăm spre interiorul continentului fiind aproape paralele cu litoralul oceanic şi marin. au o climă cu caracter continental. orientarea lui şi mişcările aerului sunt factorii care influenţează clima Franţei. Sunt formate pe calcare. formând cuvertura de molasă alcătuită dintr-un amestec de pietrişuri calcaroase de Lannemezan şi argile. calcarele au generat platouri pietroase. Podişurile Perigord şi Quercy situate la contactul cu Masivul Central Francez între râurile Isle şi Lot au înălţimi de până la 300m.600 m scăzând 100 m spre regiunea Landelor.reprezinte cel mai tipic şi extins relief structural din Europa Atlantica. cu relief mai înalt. nisipuri silicioase. ci celei mediterane. înălţimi. iar molasa un relief colinar. În luna iulie. Părţile sudice situate la latitudine mai mică (diferenţa de latitudine dintre părţile nordică şi sudică este de 9º) nu sunt supuse influenţei oceanice. Există regiuni de cuestă foarte bine conturate în lungul râuilor Meuse. Centrul şi estul Franţei. Câmpia nisipoasă a Landelor este presărată cu dune litorale destul de înalte. grad de fragmentare diferite de la vest către est care se continună şi în bazinul Londrei. ca şi a celorlalte regiuni învecinate cu Oceanul Atlantic se află sub influenţa modelatoare a maselor de aer (umede şi răcoroase) care vin dinspre vest. Altitudinile sunt cuprinse între 400 .  Temperatura aerului Harta temperaturilor medii anuale ne indică +15ºC în sudul Franţei (litoralul Mării Mediterane) şi +10ºC în părţile nordice. Clima Franţei. mai puţin evidente cum sunt cuestele Champagne. nisipuri de Lande. Moselle. mai îndepărtate de ocean. formate din nisipuri continentale şi marine cu grosimi destul de mari uneori cimentate în care apa se infiltrează. formele reliefului. Acest fapt ilustreză influenţa latitudinii în repartiţia temparaturii anului. 3.3.

a) Climatul regiunii pariziene se caracterizează printr-o temperatură medie a iernii mai scăzută (Paris : ianuarie +2ºC). Pirineii. mărginite de Marea Mediterană. b) Climatul Bazinului Aquitaniei . Mişcările aerului sunt provocate aici de depresiunile barice ce se dezvoltă deasupra Mării Mediterane. iar toamna lungă. scapă de sub influenţa directă a vântului de vest. • Climatul oceanic cuprinde regiunea litorală a peninsulei Bretagne şi a .  Tipuri climatice Normandiei şi se caracterizează prin veri răcoraose (temperatura medie a lunii iulie +17ºC). Masivele muntoase şi câmpiile din vest primesc o cantitate de precipitaţii mai redusă (800-1200 mm). vânturi schimbătoare. iernilor umede şi blânde. sudul Franţei primeşte umezeală la fel ca şi nordul ei. Precipitaţiile maximale cad primăvara. cea din Aquitania în raport cu latitudinea. de relief şi de latitudine. iar pe continent. Deasupra Mării Mediterane se formează ciclonii de iarnă. Regiunile din sudul Franţei.temperatura medie a aerului variază între +16ºc în regiunile din apropierea Mării Mânecii şi Oceanului Atlantic şi +23ºC în părţile sudice. tot în timpul iernii. cea din est în raport cu relieful. în fiecare sezon. Primăvara şi toamna plouă în toată Franţa. Vara este mai cald. • Climatul Franţei mijlocii (regiunea pariziană) suferă modificări în raport cu aproprierea sau depărtaarea de ocean. În aprilie şi octombrie. Vosgi. adică Alpii de Nord. în schimb vara aici este secetoasă.  Mişcările aerului (vânturile) În tot timpulul anului circulaţia aerului pe teritoriul Franţei este dirijată de dezvoltarea şi de plasarea sistemelor barice de pe Oceanul Atlantic.influenţa oceanică se resimte aici prin prezenţa ploilor abundente. violente. anticiclonul dinamic subtropical al Azorelor şi ciclonul islandic. Litoralul Mării Mediterane primeşte cele mai mici cantităţi de precipitaţii (500 mm). ciclonul termic eurasiatic. numărul zilelor cu îngheţ creşte până la 60-80 pe an. peste 200 de zile pe an. Vara este foarte călduroasă şi secetoasă. Maximul de ploi cad la sfârşitul toamnei şi în timpul verii. Plouă mult. cu cea mai mare cantitate de ploaie în timpul toamnei şi al iernii. Mării Mediterane şi continent. predomină influenţele oceanice şi cele continentale. În partea nordică a Oceanului Atlantic se află două centre de presiune atmosferică. Cantităţile mari de precipitaţii cad în timpul lunilor de iarnă. Pe tot parcursul anului.  Precipitaţiile atmosferice Primul lucru care se poate observa la acestea este distribuţia neuniformă. Cevenii (1500-2000 mm anual). Cele mai mari cantităţi de precipitaţii le primesc munţii înalţi şi mijlocii. temperatura ajungând până la 18ºC. ierni blânde (temperatura medie a lunii ianuarie +7ºC). precipitaţiile atmosferice variind în raport cu aproprierea sau depărtarea de ocean şi mare. Jura. deseori cu caracter de furtună.

Alpii sudici. cel mai cunoscut şi mai lung este Marne. Ea are numai cursul superior şi mijlociu în Franţa. de iernile lungi şi aspre. Loire îşi are izvorul în Masivul Central. Are valea scurtă (245 km) cu pantă puţin înclinată. După ce străbate podişul Bourgogne. Ile-de-France. Sena izvorăşte din podişul Langres de la altitudinea de 471 m. Principalele râuri care se varsă în bazinul Oceanului Atlantic şi mările anexe Rhinul izvorăşte din Alpi în aproprierea Rhônului şi face pe o parte a cursului său mijlociu (de la Bâle până la confluenţa cu râul Lauter) hotar între Franţa şi Germania.4. Partea de nord a Franţei este drenată de fluviul Meuse. Din Gerbier-de-Jonc unde are obârşia coboară spre nord. se varsă în Marea Mânecii printr-un larg estuar. trece în câmpie. debitul variabil. regiunea Champagne. Escaut izvorăşte din colinele Vermandois. debitul nu prea bogat (regiunea pe care o străbate primind precipitaţii puţine). iar regimul apelor destul de regulat. Pentru a feri regiunea înconjurătoare de inundaţii. pe care-l străbate printr-o vale cu numeroase chei. Somme are izvoarele comune cu ale fluviului Escaut şi se varsă în Marea Mânecii printr-un estuar. Dintre aceşti afluenţi. apoi străbate partea de sud a Masivului Armorican şi se varsă în Oceanul Atlantic. Se caracterizează prin ierni scurte şi blânde. de primăverile târzii şi de verile călduroase. cea mai mare parte din cursul lui a fost îndiguit. se îndreaptă către Belgia. regimul apelor sale este neregulat. pe care o traversează. fluviul desciind meandre numeroase şi largi. după un curs de 950 km. vale care se lărgeşte în câmpia Forez şi Roanne.diferenţa dintre temperaturile medii ale lunilor de iarnă (ianuarie 0ºC) şi de vară (iulie +20ºC). adevărate veri tropicale. Partea superioară a râului are debitul maxim la sfârşitul iernii şi minim la sfârşitul verii. Din Franţa primeşte ca afluenţi râul Ille. Valea Senei (lungă de 770 km) are panta mică. Obârşia sa este la marginea podişului Langres.În Flandra are un curs leneş şi provoacă inundaţii în câmpia pe care o străbate. Loire nu poate fi folosită pentru navigaţie . • Climatul Franţei de est : nuanţa continentală a climatului este indicată de 3. Datorită regimului neregulat. • Climatul mediteranean cuprinde ţinuturile dintre Pirineii de răsărit. Caracteristicile sale naturale au permis ca acest fluviu să devină una din arterele principaleale navigaţiei interne. Se varsă în Marea Nordului lângă portul belgian Roterdam. Datorită faptului că are bazinul în regiuni diferite. lângă Anvers. Cursul apei este domol. pe care este aşezat oraşul Stasbourg şi Moselle care trece prin oraşul Nancy. veri călduroase şi secetoase. mai la nord de Saint-Quentin. Hidrografia Cea mai mare parte dintre râuri se varsă în Oceanul Atlantic şi mările anexe. câmpia Parisului şi regiunea Normandiei. printr-o vale îngustă săpată în şisturi cristaline. Sena primeşte apele numeroşilor ei afluenţi din podişul Bourgogne şi din Champagne (exceptând râul Oise). numai câteva ajungând în Marea Mediterană. marginea de sud şi sud-est a Masivulul Central. intră în Olanda şi se varsă în Marea Nordului. valea inferioară a Rhonului şi Corsica. De-a lungul cursului superior şi mijlociu.

care au văile scurte şi pantele mari. în Spania. . Lacurile din Languedoc. periculos. El traversează lacul Geneva (Leman) şi la ieşirea din lac intră în Franţa. din apele gheţarului Furca. lacurile Saint-Point şi Nantua sunt cele mai mari.decât într-o mică măsură.5. are izvoarele pe versantul sudic al Masivului Maladetta. Blanc şi Vert. capabil să transporte foarte mult material solid. se uneşte cu râul Dordogne. Fluviul este navigabil de la Lyon la mare şi constituie în acelaşi timp o serioasă sursă de hidroenergie. Munţii Alpi sunt foarte bogaţi în lacuri de origine glaciară cum sunt. Cursul apelor sale este repede. În Masivul Central sunt numeroase lacuri de origine vulcanică.. situate în diferite forme de relief. pe stânga. aproape tot cât are debitul reunit al tuturor fluviilor care se varsă în Oceanul Atlantic. El traversează Munţii Pirinei şi pătrunde în Franţa la Pont du Roy. de origine şi dimensiuni variate. În regiunea cursului inferior Garonne. Rhônul are în tot timpul anului un debit important de apă. înainte de a ajunge la Oceanul Atlantic. iar ca lacuri glaciare de vale: Langemer. au apă sărată. Solurile şi vegetaţia Solurile . Debitul este evaluat la 1400 m³/sec. cu ajutorul căruia şi-a clădit o deltă care înaintează relativ repede în mare. ele comunicând foarte puţin cu marea sau fiind complet izolate printr-un cordon litoral (de exemplu: Lacul Leucate). Drôme şi Durance. Cel de-al doilea fluviu ca mărime al faţadei atlantice. Dintre cei mai importanţi afluenţi ai lui care vin din Masivul Central sunt Tarn şi Lot. Garonne. Ca lacuri glaciare aşezate în circuri pot fi citate lacurile: Noir. Rerournemer şi Gerardmer (Munţii Vosgi). în Munţii Pirinei există multe lacuri mici. Spre deosebire de acestea. În Munţii Jura. Acesta este cel mai important fluviu de pe faţada atlantică şi cel mai lung fluviu din Franţa. primeşte râurile: Isère. Având afluenţi numeroşi cu regim foarte variat. La Lyon se întâlneşte cu Saône şi se îndreaptă spre sud de-a lungul culoarului dintre Alpi şi Masivul Central şi după ce primeşte apele a numeroşi afluenţi ce coboară din Alpi se varsă în Marea Mediterană. Lacurile În Franţa există numeroase lacuri. Pe partea dreaptă primeşte numeroşi afluenţi mici. Ele se găsesc în special în Languedoc şi Landes. De la Lyon la Marea Mediterană. de exemplu. Annecy şi Leman (Geneva). lacurile Bourget. care sunt de mari dimensiuni. Râurile care se varsă în Marea Mediterană Rhônul are obârşia în Masivul Saint-Gothard (Elveţia). de origine maritimă. spre exemplu lacurile Bouchet şi Aydat. aşezate în circuri glaciare. 3. Nici câmpiile şi nici litoralul nu sunt lipsite de lacuri.

iar 19% de păşuni şi fâneţe. se găsesc soluri podzolice. Jura şi Pirinei. Pe înălţimile mari ale Munţilor Alpi. În centrul şi estul Franţei se întâlnesc păşuni.1. Dauphiné) sunt solurile roşii. Bretagne) cu climat tipic oceanic. se găseşte o mare diversitate de soluri. Vegetaţia naturală a fost mult modificată de om. Podzolurile mai sunt răspândite şi în Aquitania (formate pe nisipurile din Landes). cu o fertilitate. Cea mai mare arie de răspândire o au solurile brune de pădure care se alfă în regiunile Flandra. iar de-a lungul fluviilor se întind soluri aluvionare. astfel: între 900-1200 m – păduri de foiase (stejar şi fag) intercalate cu păşuni. Lorena. Ţinuturile din jurul Mării Mediterane se disting printr-o vegetaţie veşnic verde ce cuprinde şi specii rezistente la uscăciune. păduri de fag. Astfel. Populaţia Componenţa naţională a Franţei este rezultatul sintezei diferitelor grupe etnice şi popoare migratoare. stejarul de plută şi pinul sunt plantele caracteristice acestei regiuni. cât şi din acela al tradiţiilor de viaţă locală. prezentând între ele serioase diferenţe atât din punctul de vedere al rasei. în nordul Masivului Central. În Landes au fost plantate întinse teritorii nisipoase cu pini şi stejari. pe care însă omul a distrus-o în mare parte pentru a face loc păşunilor. În Bazinul Acvitaniei pădurea ocupă o mare suprafaţă. climei şi vegetaţiei. arbori rezistenţi la frig. Bazinul Parizian. păduri de stejar. vânturile violente şi absenţa verii împiedică prezenţa chiar şi a păşunilor. pe solurile sărace şi stâncoase. Pădurea de stejar se găseşte refugiată pe versanţii adăpostiţi. Măslinul. pin). formate pe calcare. “terra rosa”. CADRUL UMAN ŞI ECONOMIC 4. Pe munţii înalţi se găseşte sol scheletic. în Normandia şi Bretania. zăpada. iar în nord-est. Auvergne.În Franţa. În ţinuturile muntoase vegetaţia se repartizează în general corespunzător cu altitudinea şi clima. Masivul Central şi în cursul mijlociu al Rhônului. Vegetaţia Franţa cuprinde mai ales formele de vegetaţie care se întâlnesc în regiunile cu climă temperată. regiuni întregi fiind cultivate. datorită reliefului. Aquitania. rozmarinul. ce alcătuiesc cunoscuta pădure de maquis. domină păşunile care asigură hrana vitelor. ridicată. Languedoc. Provence. aici cresc muşchi şi licheni. stejarul verde. de la 1200-1700 m – etajul coniferelor (brad. Alsacia. păduri de carpen. În prezent 20% din suprafaţa ţării este acoperită de păduri. 4. În regiunea mediteraneană (Roussillon. în general. mirtul. de la 1700 m – arbuşti şi păşuni. . leandrul. Caracterele vegetaţiei variază în raport cu latitudinea şi altitudinea. al tipului fizic. în Morvan şi în sudul Bazilului Parizian. În nord-vestul Franţei (Normandie. sărace în săruri minerale.

basc. pe care romanii i-au numit gali. triburi germanice izolate cum erau vizigoţii. iar dialectele au continuat să fie vorbite într-un număr important de regiuni. în 1946 să ajungă la 40.3 milioane de locuitori pentru ca în 1851 să aibă 36. Romanii. Seine şi Marne erau celţii. organizate în triburi. fără să aducă un contingent apreciabil de populaţie. flamand. făcând ca aceasta să depindă din punct de vedere economic una de alta. Parisul. limba sa (dialectul roman. când Iulius Caesar întreprindea cucerirea teritoriilor de dincolo de Alpi. odată cu dezvoltarea comerţului interior şi a reţelei de drumuri. Legăturile economice deveniseră strânse între regiunile din partea de nord a Franţei care specializau producţia. provensal etc. Războiul de 100 de ani a dat o lovitură puternică acestui embrion de comunitate economică şi a adus mari pagube forţelor de producţie. Civilizaţia romană a lăsat urme care au supravieţuit Imperiului Roman. populaţia Franţei era de 28. breton. Fărâmiţarea politică din Evul Mediu şi dificultăţile de comunicaţie au favorizat constituirea grupelor provinciale. însă ritmul s-a accelerat după 1945. provinciile au fost scoase din izolarea lor. Dinamica şi structura populaţiei La începutul secolului XIX. între 1945 şi 1970 populaţia Franţei a crescut cu 12 milioane locuitori. Începând cu secolul V. normanzii (scandinavii) s-u instalat pe ţărmul Mării Mânecii. În secolul XVIII. devenise cel mai mare centru economic din nordul ţării.n. iar pe ţărmul Mării Mediterane se găseau câteva colonii greceşti. Pe la începutul secolului IX pe teritoriul vechii Galii.În secolul I î. francii au început să se infiltreze în rândurile populaţiei galo-romane existente. între Garonne.). La începutul secolului XIV capitala Franţei. Între secolele VIII-X.e. La nord de Marne trăiau germanii.8 milioane locuitori. prin .5 milioane. numărând aproape 300000 locuitori ceea ce era enorm pentru acele vremuri. Ca urmare a acestei cuceriri barbare începe procesul de asimilare a triburilor germanice de către naţionalitatea galo-romană învinsă. dominaţia engleză şi cea spaniolă a adus de asemenea contribuţia lor la formarea poporului francez. limba franceză fiind citită şi înţeleasă pretutindeni. francii se asimilaseră cu galo-romanii. trăiau ligurii. Există unele neregularităţi în caracterul evoluţiei. Fiecare provincie avea viaţa economică aparte. Unitatea politică este opera Capeţienilor. au transformat condiţiile de existenţă a popoarelor. Invaziile arabe.5 milioane. Centralizarea administrativă din ultimele secole ale monarhiei a contribuit mult la crearea comunităţii franceze astfel încât în ajunul revoluţiei de la 1789. iar în 1981 să crească la 53. dialectele şi obiceiurile. în Provence şi Corsica. prin Munţii Pirinei şi Câmpia Aquitaniei trăiau iberii.. pe pământul Franţei trăiau numeroase popoare. Abia în secolul XVII începe procesul de unire efectivă a celor două jumătăţi ale ţării într-un tot economic. în special din Galia meridională. burgunzii. însă provinciile şi-au păstrat originalitatea. Unitatea naţională s-a întărit pe măsură ce comunităţile au devenit mai uşoare şi mai rapide. În părţile sudice ale Munţilor Alpi. a început să capete o formă vie. Astfel.

În anul 1998. Metz). Evoluţia numerică a populaţiei reflectă pe de o parte raportul dintre natalitate şi mortalitate. funcţii. Asistăm la o creştere demofgrafică nesemnificativă şi o creştere prin imigraţie în declin. iar pe de altă parterolul mişcării migratorii. dar şi industriale (Marseille. Aix-en-Provence). Tourcoing)  oraşe cu activitate majoră îndreptată spre construcţiile navale (St. dar există deosebiri importante în repartiţia valorilor.8 locuitori pe km². Millau pentru fabricarea mănuşilor. Nazaire. dar pot ajunge în marile aglomerări urbane până la 10-15%. LanguedocRoussillon. ca de altfel în toată Europa Occidentală. Roquefort pentru brânzeturi. Regiunile cu un procent mai mare al imigranţilor sunt Bazinul Aquitaniei. Astăzi. Toulouse. Astfel. cu funcţii terţiare variate. Avignon) sau oraşe cu funcţii terţiare şi industriale (Paris. număr de locuitori. Nantes). în regiunea Landelor etc. numărul acestora este mult mai mare. Se disting mai multe categorii de oraşe :  oraşe industriale care pot fi miniere. în nord şi nord-est. Marseille)  oraşe nou apărute ca urmare a unor cerinţe stringente care se remarcă prin noutatea arhitectonică. Fontainbleu – un complex dominat de castelul cu acelaşi nume. Strasbourg. situaţia s-a schimbat redical. 4. ca şi în regiunea Alpilor de nord. Boulogne. Valoarea medie a densităţii populaţiei este de 105. Orléans. Bordeaux. Provence. Le Havre)  oraşe cu rol în comunicaţii (Limoges)  oraşe-porturi fie pe fluvii. S-au dezvoltat cu precădere construcţiile în centre care s-au constituit în metropole de echilibru. echiparea şi spaţiul ocupat. canale sau la mare (Toulon. valori mai mici ale densităţii se regăsesc în regiunile montane împădurite. forţa de muncă imigrantă este ocupată mai ales în industrie şi servicii. Oraşele Populaţia Franţei se repartizează în aşezări foarte diferite ca situare geografică. Aproximativ ¾ din populaţia ţării trăieşte la oraş. Arealele cu valori ridicate se suprepun: regiunile urban-industriale.urmare această explozie demografică după al doilea război mondial este moderată în raport cu creşterea vertiginoasă a populaţiei lumii.  oraşe cu preocupări în transformarea artizanală a unor materii prime în produse căutate pe piaţa naţională şi internaţională : Cognac cu licorile sale. Grenoble.4 milioane locuitori. Imigraţiile reprezintă astăzi circa 8% din populaţia totală. fie fortăreţe medievale : Carcassonne – o poartă de pătrundere dinspre Mediterană. Franţa se afla pe locul 4 între ţările europene ca număr de populaţie (Rusia. Orange – un oraş cu construcşii romane (arene) Principalele oraşe ale Franţei sunt : .  oraşe istorice fie centre romane. Regatul Unit al Marii Britanii. regiunile de culturi specializate şi cele viticole. Lyon. textile (Rubaix. Între 1965 şi 1975. Germania şi Franţa) cu 58.2. Aceste oraşe pot fi comerciale (Nice. oraşe de servicii şi administraţie (Montpellier.

La ieşire din port. La est se află Aubagne cu dealuri sterpe de stână albă. şi din multe altele. Străzile din jurul Canebière sunt frumoase. monumentele şi muzeele sunt bine cunoscute de oameni din toată lumea. viaţa de noapte fiind surprinzător de liniştită. Luteţia. Buni şi răi se adună în cluburile de noapte din Aix. Fluviul Sena desparte nordul de sudul Parisului în malul drept şi malul stâng. Întemeiat de negustorii greci în anul 600 î. demn de cel mai renumit platou. fiecare dală din paviment este un teatru pe care se desfăşoară viaţa cotidiană. unde există • La sud de Aix. capitala lumii în ceea ce priveşte eleganţa. Marsilia este încă un mare port. un oraş al artelor par excellence şi un oraş al distracţiei. Parisul are reputaţia de a fi oraşul romantismului. merg la culcare. el va învăţa la fel de multe despre Paris şi locuitorii săi plimbându-se pe străzi. La nord de oraş se găseşte un cartier real de blocuri cu apartamente megalitice construite în grabă în anii 1960 ca să găzduiască imigranţii de după războiul algerian. ceea ce-i conferă Franţei unicitate. . La sud se găsesc case elegante din secolul al XVII-lea. încât a fost descris ca un virtual oraş-stat în toată puterea cuvântului. aceasta jucând un rol dominant. este un flux uman de naţionalităţi diferite ziua. Pentru vizitator este o nesfârşită reprezentaţie. Germain. Montparnasse. poarta spre Mediterană. Parisul este împărţit în 20 de arrondissements sau districte care încep în centru. Deşii romanii şi-au impus o limbă proprie. MARSILIA este cel mai vechi şi al doilea oraş ca mărime din Franţa. Parisul este atât de diferit de restul ţării. iar locuitorii săi sunt o nesfârşită sursă de controverse. a ieşi din uz în decursul anilor. dar Marsilia se descurcă bine cu tensiunile sale urbane. la ora 10. De atunci. Un preparat culinar condimentat. NotreDame-de-la-Garde este o biserică albă ce reprezintă căminul spiritual al oraşului. spre Orient şi dincolo de acesta a fost un strălucitor port timp de mai multe secole. şi asta pentru că a primit imigranţi din tot bazinul mediteranean. Vieux Port posedă o piaţă de peşte plină de culoare şi o multitudine de restaurante cu specific. îndeosebi bazate pe fructe de mare. este peştele gras înăbuşit numit bouillabaisse. bulevardul. Poveştile despre rasism sunt fondate. O Fecioară aurită priveşte spre mare. iar la apus timpul se opreşte în loc şi Marsilia apare ca cel mai frumos loc de le pământ. În această capitală franceză. Este capitala cu cea mai mare densitate a populaţiei şi. numărul de împăraţi. speculanţi şi paria care au ajuns în acest oraş este la fel de ridicat ca şi luminile care îl împodobesc în timpul nopţii.. Primii care au ajuns pe acest meleag au fost Parisii. de asemenea. iar noaptea este un loc pustiu. se află La Canebière sau “Cutia de bere” care are acelaşi aspect ca atunci când li s-a prezentat marilor englezi în secolul al XIX-lea. Astăzi. cu primul arondisment şi continuă în spirală în direcţia acelor de ceasornic. Quartier Latin etc.Hr. Constituirea Imperiului Roman a adus cu sine un amestec ciudat de civilizaţie latină şi de civilizaţie nordică. numele oficial al oraşului. ca şi vizitând marile muzee. Colţurile străzilor sale au iz de istorie. • PARIS este centrul Europei şi al doilea oraş european după Londra. Din toate aceste motive. având ca punct central Opera. ambasadori. Oraşul este definit prin cartierele sale : Montmartre. filosofi. unde a locuit Marcel Pagnol şi unde şi-a scris poveştile cu pasiune provensală. pentru politică şi viaţă culturală.preocupare pentru problemele admistraţiei franceze. pe când ceilalţi. fiecare cu stilul şi caracterul său propriu. Cea mai renumită stradă din Marsilia. un trib de pescari şi luntraşi galezi.. St.

Pe malul râului se află Esplanade des Quinconces. Printre alte industrii se numără tipografia şi manufactura de încălţăminte şi obiecte metalice. BORDEAUX se prezintă ca un vechi oraş prosper. ci mai degrabă un stabiliment de stat care datează din secolul al XIXlea. METZ. Folosirea cuvântului “château” destinat unei proprietăţi producătoare de vin este o convenţie din Bordelais. Pe lângă comerţul cu vin. Lyon este primul oraş care a avut o bursă de valori ca emitea chiar şi cecuri. urmează Luvrul ca importanţă cu o colecţie de tablouri franceze şi europene. La un capăt se găseşte Grand Théâtre. Musée Historique des Tissus prezintă dezvoltarea tehnicilor textile din toate perioadele şi din toată lumea şi câteva din cele mai rare şi mai frumoase ţesături confecţionate vreodată. Restaurată şi imaculată. iar familiile bogate de comercianţi au şi astăzi legături britanice apropiate. a devenit centru industrial (aeronautică). mai târziu. Clasificarea originală din 1855 (modificată în 1973) se baza pe calităţile pământului. În apropierea acestuia se află Musée des Artes Décoratifs. Esenţa oraşului Bordeaux se regăseşte de-a lungul bulevardului Allées de Tourny. Bordeaux a exportat în Anglia o mare parte a producţiei de vin. iar Musée de l'Imprimerie trasează istoria comerţului european şi deţine o colecţie veche de cărţi rare. Maison du Vin oferă o documentare despre diferitele vii Bordelais. Etienne are cele mai mari vitralii din lume – unele create de Marc Chagall – şi un exterior gotic minunat. restaurat recent. acoperită de fresce. Catedrala St. Din anii 1960. iar Chapelle des Templiers. La ieşirea din fabrică. în comerţul cu coloniile franceze în Africa. dominată de regularitatea construcţiei din secolul al XVIII-lea. tipică liniilor stradale moderne din Bordeaux. rămâne un important centru industrial într-o zonă care a devenit sinonimă cu dificultăţile economice ale oţelăriei şi mineritului cărbunilor. Ste Croix dă spre o piaţă pavată largă. Încă din timpuri medievale. Un nou Musée d'Art Contemporain s-a deschis în Cité Internationale pe Quai Charles de Gaulle. care a fost adăugat mai târziu. Specifică vinurilor de Bordeaux este şi clasificarea lor oficială în multiple categorii prin creştere. Viţa-de-vie din Bordeaux începe la Château Haut-Brion. LYON-ul se poate mândri cu cele aproapre 30 de muzee ce adăpostesc colecţii permanente şi animate de frecventele expoziţii temorare. Singura excepţie de la acest model este biserica romană Ste Croix. marina sa comercială a fost activă în comerţul de sclavi şi. . • Capitala regională a Lorenei. Clădirea în sine nu este un castel adevărat. al cărei timpan sculptat are în vârf un turn ciudat asimetric. datează din secolul al XIII-lea. un loc pietruit al cărui nume se referă la aranjamenrul copacilor. Musée des Beaux Arts. Pierre-aux-Nonnais din secolul al IVlea din Vieille Ville este cea mai veche din Franţa. pe preţ şi prestigiu şi se referea doar la vinurile Médoc şi Sauternes. Biserica St. Arhitectura urbană este spaţioasă.• Al cincilea mare oraş şi al şaselea port al Franţei. camioanele încărcate cu butoiaşe de bere se rostogolesc dintre blocurile de cărămidă ale berăriilor. • Capitala mătăsii. un monument pur clasic cu coloane şi arcuri simetrice.

cel mai frecventat festival din Europa. iar britanicii au creat Promenade des Anglais având aspectul unei autostrăzi. bat clopotele. un fermecător şi aglomerat labirint de străzi întortocheate şi case în culori pastel. azi o simplă şuviţă de apă. • Nîmes. presărată cu grădini suspendate şi cărări. Alături. oraşul ce se vede din depărtare şi care îmbină în mod plăcut vechiul cu elementele de avangardă. Aceste pasaje publice. 14 şi 15. Orologiul a fost creat pentru a marca zilele de sărbătoare religioasă până în anul 2019. la Chimiez. Carée d’Art este un modern tribut de sticlă şi oţel al arhitectului britanic Norman Foster. În faţa acestuia. Nisa este străbătută de Paillon. Oraşul este împânzit cu restaurante fine în care abundă specialităţile regionale: rosette şi salam Jésus. Cours Saleya trece între oraşul vechi şi mare. o lucrare de terase. precum şi capodopera sa. Pe malul opus se găseşte cel mai vechi cartier al oraşului. pateuri produse în patiserie. lungă de 3 km şi ducând la Quai des Etats-Unis. Jean. este genovez. posedă un remarcabil ceas astronomic din secolul al XIV-lea. se deschid uşile şi figurinele ies să mimeze Buna Vestire. conform stilului. dominată de clădirea centrului de congrese Acrolopis şi Musée d’Art Contemporain cu colecţia sa de lucrări moderne aparţinând în special şcolii din Nisa a lui Yves Klein. Vieux Lyon. Arena din Nîmes găzduieşte şi concertele estivale de rock şi competiţiile sportive. Casele renascentiste au fost construite. La amiază. are cea mai renumită şcoală de coridă din Franţa şi găzduieşte anual. la orele 13. Musée Matisse adăposteşte multe din tablourile artistului. au fost recent descoperite vestigii romane incluzând băi şi un amfiteatru folosit deseori pentru organizarea festivalurilor.Lyon este capitala gastronomică de necontestat a Franţei. ci şi o masă cu charcuterie care ar trebui sa includă cârnat şi salam rosette. toate lucrările în bronz. situat în regiunea Provenţa. Catedrala St. Stilul arhitectural. raci de apă dulce. ce datează din secolul al XI-lea. Martial Raysse. De-a lungul râului Saône. coq au vin (se foloseşte poulet de Bresse). noul comlex de arte. precum şi jaret şi şuncă umplute. Hôtel de Gadagne. poduri şi bazine cu apă care datează din secolul al XVIII-lea. Messages Bibliques. Caesar şi Arman. Feria de Pentecôte – lupte cu tauri. Restaurarea cartierelor medieval şi renascentist a început pe la sfârşitul anilor ‘80. cântă cocoşii. un quai străjuit de copaci întinde o privelişte deasupra largului râu cu câteva poduri vopsite în roşu. Printre lucrurile vechi se numără şi minunata Jardin de la Fontaine. se numesc traboules. Aceasta este doar una din multitudinea de clădiri noi din Nîmes. Pe fiecare stradă există câteva curţi care în celălalt capăt au un alt pasaj boltit care dă în strada următoare. anticul templu Maison Carée este un exemplu de arhitectură romană cu elegante coloane corintice. • Prefectură a Alpilor Maritimi şi al cincilea mare oraş al Franţei. în mai. În nord. adăposteşte astăzi Musée Historique de Lyon şi Musée de la Marionnette. quenelles de brochet (ştiucă fiartă pentru pateuri). La est se întinde vechiul oraş al Nisei. o colecţie specială de păpuşi din întreaga lume. folosite şi astăzi. îmbinare de elemente medievale cu elemente aparţinând secolului al XX-lea. în jurul unei curţi la care se ajunge din stradă printr-un pasaj arcuit pe sub o casă. . NISA este o staţiune de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Mâchon-ul de la jumătatea dimineţii nu este doar o gustare. cea mai frumoasă clădire renascentistă din Lyon.

primăria oraşului. Materialul folosit avea marca “De Nîmes” şi astfel s-a născut “Denim”. iar muzicienii întreţin atmosfera în aer liber. cu capiteluri neînflorate dând loc unor forme mai sofisticate. Bazilica romană era prototipul : structura simplă şi naosuri radiante. a descoperit materialul respectiv în America şi a făcut din el haine de lucru pentru fermieri. Centrul Toulouse-ului este în Place du Capitole. i-a dat TOULOUSEului clădirile roşii-trandafirii de calitate. arcadele din piatră erau obişnuite atât pentru prevenirea incendiilor. de asemenea. Michel de pe care se poate admira perspectiva vechiului Toulouse. Oricum pe terenul francez fertil. Triumful stilului roman reflectă. cărămida roşie. Cafenelele în stil parizian străjuiesc trotuarele. şi la Notre-Dame-de-Taur. În spatele Pieţei Esquiro 1. o boltă continuă semicirculară sau cu secţiuni punctate. începe liniştitul Vieux Quartier. având o comunitate deosebit de evoluată din punct de vedere tehnologic şi intelectual. Astăzi Toulouse este oraşul care se dezvoltă cel mai repede în Franţa. Arhitectura în Franţa Tradiţia romană a cunoscut cea mai mare înflorire în regiunile cu un bogat trecut romanic sau în locurile care au avut contact cu civilizaţia italiană. coboară strada pietonală Rue St. care leagă cele două străzi.3. cea mai mare biserică romană din Europa. cu teatrul şi opera.Nîmes este şi casa spirituală a blugilor. S-a folosit piatră locală. la intrarea în Toulouse. cu o splendidă clopotniţă. calcarul suflat cu aur sau granitul cenuşiu. 4. Sistemul preferat a fost cel de boltire. este Pont St. În 1848. Les Jacobins este un complex format din biserică. care duce la bazilica romană din secolul al XI-lea St. La sud. În jos. Alături de zgomotoasa Rue d’Alsace-Lorraine şi mergând în paralel. renaşterea spirituală şi răspândirea monasticismului. oraşul s-a bucurat de o totală autonomie. un californian. dar interiorul dezvăluie stilul gotic flamboiant celebrat de bolţile cu palmieri. Un material albastru durabil a fost importat din Egipt încă în secolul al XVII-lea de către croitorii din Nîmes. cât şi ca mijloace de creare a unitaţii spaţiale : prin urmare tavanul de lemn nu se potrivea peste zidurile de piatră. Sernin. Levis-Strauss. fiind adus de lombarzi. . ele au cea mai dinamică viaţă comercială. în dreapta Capitoliului. Stilul roman a pătruns în Franţa din nordul Italiei. Bisericile se recunosc cu uşurinţă şi la asfinţit reflectă un roşu intens şi mov. Viaţa de noapte emană din Place du Président Wilson şi Alée Roosvelt. În Franţa. stilul roman a luat în curând forme proprii care au întrecut multe din modelele italiene. mănăstire şi sihăstrie. Lângă aceasta se află Rue du Taur. Rome. printre care sculptarea somptuoasă a timpanului. iar cetăţenii săi au trăit o viaţă de prosperitate şi chiar de huzur. Pereţii impozanţi din cărămidă sugerează o fortăreaţă. sufletul medieval al oraşului. cu vastul Capitole. Din secolul al IX-lea până în secolul al XIII-lea. • Singurul material produs de câmpia Garonne. gresia roz sau cărămizile trandafirii din sud.

Mai la sud stilul roman francez se contopeşte cu o adiere de stil maur . Proporţionate frumos. pe când Languedoc a preferat domurile. multe regiuni poartă comori individuale. Dacă cea mai mare concentreare a inspiraţiei arhitecturale romane se găseşte în Burgundia. a cărei frumuseţe este depăşită doar de bazilica de la Vezelay. cu bisericii înalte şi înguste. Cel mai frumos testament al glorioasei perioade gotice se găseşte în catedralele de la Paris şi Chartres. Issoire. Stiluri regionale: Burgundia ramâne o comoară descoperită întâmplător de stilul roman. Majoritatea acestor privelişti se găsesc pe drumul de pelerinaj spre Santiago de Comopstela din Spania. De asemenea. preferând domurile şi navele fără naosuri. Le Puy. Structura sa romană şi arcurile St-Trophime din Arles au fost inspirate din ruinele romane din împrejurimi. Cel mai mare complex roman din sudul Franţei este biserica-abaţie Sainte-Foy din Conques. Arta gotică: Stilul gotic îşi are originea în Ile-de-France. specifice regiunii Auvergne sunt Fecioarele Negre. De pildă. Stilul roman nordic era mai progresiv. Alsacia a fost influenţată de stilul roman de pe Rin. Capitelurile sunt adesea complicat sculptate cu teme biblice. Fontenay reprezintă abaţia burgundă perfectă. aproape de centrele puterii regale. în timp ce stilul burgund era creativ. un ambulatoriu îngust în jurul corului şi de un naos flancat de piloni puternici. statui din lemn negru care au apărut sub influenţa bizantină a cruciaţilor. cu galerii deasupra părţilor stranii. În Auvergne. care sunt purtate prin sat şi prin împrejurimi. . Cele mai interesante exemple pot fi văzute în următoarele locuri : Brioude.cum ar fi catedrala de la Le Puy. cel provensal era conservator. Clemont-Ferrand (Notre Dame du-Port). ele sunt construite din materiale locale rezistente – piatră de nisip sau lavă vulcanică – şi sunt caracterizate de o absidă proeminentă. în ziua Înălţării. Ele cuprind câteva elemente din cea mai originală. în esenţă un complex roman cu adăugiri gotice. O altă Fecioară Neagră de renume se regăseşte la Rocamadour. Saint Nectaire şi Saint Saturnin.Biserici romane: Auvergne este remarcabilă prin stilul propriu al bisericilor romane (secolele XI şi XII). Provenţa a produs o epocă de aur a stilului roman. Beauvais şi Bourges. Din contră cel din sud era hotărât mai roman. În Anjou la Fontevraud se găseşte cea mai impresionantă abaţie din Franţa. mai stingheritor. Lyon. alegând navele bisericilor cu naosuri şi turnuri gemene ca să mascheze capetele naosurilor. Le Mans şi Srasbourg. cândva cea mai mare biserică a Europei. Amiens şi Reims. Fecioara de Orcival este scoasă din biserică noaptea. simplă şi emoţionantă arhitectură din Franţa. puternicul simţ al religiei s-a manifestat într-un mod specific regiunii : procesiuni în care sfântul protector al parohiei este venerat prin intermediul unei relicve sau al unei statui. Paray-leMonial este versiunea la o scară mai mică a abaţiei pierdute de la Cluny. Tournus este o capodoperă a stilului roman. necompromiţătoare în severitatea lor. Orcival. de la Auvergne la Alsacia. de la Languedoc la Provenţa. vizibil în abaţiile cisterciene.

Frontispiciul. Stilul gotic târziu. . care se consideră că a introdus în întregime barocul în Franţa. mai înalte. Turnul medieval a fost înlocuit complet de proeminenţa centrală a unui portal. cu ordine diferite aplicate pe fiecare etaj. o clopotniţă goală şi o faţadă vestică ce constituie o capodoperă de motive decorative gotice. Influenţa barocului italian este redusă în domeniul ornamentaţiei decorative. cea mai completă colecţie de vitralii medievale din Europa. a turnuleţelor ascuţite şi a arcadelor cu rol pur decorativ. Prin stabilirea spaţiului destinat mulţimii şi celui de orchestrare. tot ansamblul se poate citi astfel ca un întreg tridimensional. Pentru prima oară. acoperit cu un acoperiş înalt. Barocul în Franţa: Centrul arhitecturii seculare baroce a fost în Franţa. Întreaga structură este lipsită de efectul decoraţiiloe excesive. în timp ce aripile laterale au fost tratate cu inferioritate ierarhică. si cu o galerie claire voie (ajur) încununată de statuile animalelor mitice. arcuri ascuţite şi contraforturi suspendate. Catedrala de la Strasbourg domină întreaga perioadă prin prezenţa unui cavou roman. Stilul gotic are ca punct de pornire restricţia tradiţiilor romane şi necesitatea firească de construire a unor biserici mai spaţioase. François Mansart. Chartres este numit „spiritul evident al Evului Mediu”. arcuri ascuţite şi spaţii noi pentru ferestre. Stilul gotic timpuriu din perioada 1180-1250 este simbolizat de Chartres. În proiectul sau pentru Maison-Laffitte (1642). ca fiind cea mai coerentă dintre catedralele gotice. mai luminoase. demonstrând totodată şi respect pentru manierismul gotic francez moştenit. unde modelul palatului cu trei aripi a fost stabilit ca soluţie conică la începutul secolului al XVI-lea. atât de tipic Romei contemporane. Stilul se caracterizează prin bolte ogivale. epoca de aur a costruirii catedralelor.Tranziţia dintre stilul roman şi cel gotic este evidentă în mănăstirea burgundă de la Pontigny. ca cele ale catedralei Beauvais. a durat din 1250 până în 1375 şi a reprezentat un spectacol ameţitor al ferestrelor înalte din turlă şi a naosurilor luminoase. XVIII. Structura este simetrică. Excesul ornamental a dus la înmulţirea frontoanelor. corpurile logiilor au fost considerate ca parte reprezentativă a unei clădiri. a statuilor. Ferestrele din clopotniţă cu barele zvelte de piatră au reprezentat pionieratul motivelor decorative gotice. în general în forma pilaştrilor. În faza lui finală. exuberanţa. Maison-Laffitte ilustrează continua tranziţie de la castelul post-medieval al secolului al XVI-lea la vila-casă de vacanţă a sec. goticul a devenit flamboiant graţie coloanelor sale în formă de flacără şi a motivelor decorative de pe vitralii. a reuşit să împace concepţiile academice şi baroce. Catedrala de la Reims se mândreşte cu un naos mai înalt decât cel de la Chartres. care a adoptat contraforturi suspendate. are o plasticitate remarcabilă. Noile tehnici au acordat mai mult spaţiu liber pentru ferestre mai mari. Palatul Luxembourg (1615-1620) al lui Salomon de Brosse a determinat direcţia sobră şi clasicizantă a barocului francez. cele mai sublime fiind vitraliile catedralei din Chartres. o congregaţie bine conservată construită între 1150 şi 1212. clădirile puteau fi mai îndrăzneţe.

Ultima extensie a Versaille-ului a fost supravegheată de Jules Hardouin-Mansart. iar linia de coastă este scăldată atât de Oc. care nu exprimă structura interioară. cât şi de Marea Mediterană. sunt subiecte de interes constant. Tânărul arhitect nu numai că a reactualizat armonia şi echilibrul lucrărilor bătrânului Mansart. pe lângă o bogaţie de fructe şi legume. dar a şi dat tonul barocului târziu francez în arhitectură. De la principala cornişă la plinta joasă. Atlantic. În oraşul pirinean Castelnou se găseşte un platou de mâncare numit cargolada. aşa cum este la Vaux-le-Vicomte (16561661). Tradiţii în Franţa BUCĂTĂRIA FRANCEZĂ: Mâncarea şi vinul. unde arhitectul Louis Le Vau. cârnaţi. a roşiilor pătrunse de soare şi a busuiocului înmiresmat care dă aromă supei pistou. Tot aceşti trei artişti au adus acest concept la scară monumentală la conacul de vânătoare şi mai târziu reşedinţa de la Versailles (1661-1690). cireşe. ciuperci cultivate în peşterile din jurul Saumur-ului şi o bogată varietate de ciuperci sălbatice din pădurile cu lacuri din Sologne. La o scară mult mai mare. dar au şi motive să fie aşa. Francezii sunt şovini în materie de gastronomie. Pasiunea naţiunii franceze pentru mâncare bună este firească pentru că Franţa oferă o mare varietate de produse. considerată cea mai importantă biserică franceză a secolului. Specialităţile condimentate din sud-vest includ foie gras (pateu din ficat de gâscă) din Gasconia. Fiecare regiune îşi are specialităţile sale atât animale. în timp ce Provenţa este ţara dovleacului Cavaillon. Valea Loirei oferă somon proaspăt din apele ei. palatul este o dezvoltare excesivă şi întrucâtva repetitiva a palatului Vaux-le-Vicomte. Colaborarea creativă dintre Le Vau şi Le Notre a marcat începutul „Manierei Magnifice” care permitea extinderea arhitecturii baroce în afara pereţilor palatului şi transformarea peisajului înconjurator întrun mozaic de privelişti exuberante.4. Are posibilitatea să o facă pentru că are un teritoriu cu o diversitate climatică şi agricolă deosebită. Hardouin-Mansart a profitat de instruirea şi planurile unchiului său şi a imprimat bisericii o grandoare imperială nemaiîtâlnită în ţările din nordul Italiei. Mannheim. 4. trufe din Perigord. designer-ul Chales Le Brun şi grădinarul André Le Notre s-a completat unul pe celălalt. Nordkirchen şi Drottningholm au fost printre reşedinţele străine pentru care Versailles lea stat ca model. prune. o friptură de melci. cotlet de miel aşezate succesiv deasupra unui foc făcut pe • .Următorul pas în dezvoltarea arhitecturii rezidenţiale în Europa a implicat integrarea grădinilor în compoziţiile palatelor. începând de la cel mai modest sortiment de brânză sau vin de pays până la foie gras sau „vintage claret”. cât şi vegetale. salam crud de Bayonne şi anşoa afumate din Collioure. Maiestuosul dom semisferic echilibrează viguroasa verticalitate a ordinelor. al cărui proiect cheie este Dome des Invalides (1676-1706). care oferă o mare varietate ispititoare de fructe de mare. palatul miniatural este îmbrăcat în aşa numitul „ordin colosa”. al XVII-lea.asparagus rotund. care face ca strucura să pară mai impresionantă decât Maison-Laffitte şi alte palate recente. A fost cea mai grandioasă şi cea mai imitată cladire din sec.

Jurancon sau Monbazillac nu sunt la modă. În Auvergne. ci şi de-a lungul coastei Mediteranei. cartofi şi măsline negre. un amestec de cărnuri diferite (vită. se întinde spre vest. de la cremosul Camembert la brânzeturile spalate în bere sau campioanele marmorate cu albastru Roquefort şi Bleu d’Auvergne. porc) înăbuşite şi cartofi. dar le eclipsează pe cele roşii cu un foie gras. dar este preparat din lapte de vacă. „Fromage fermier” este o marcă de calitate. exemple caracteristice din Champagne sunt: Brie de meaux şi Chaource. Provenţa. În Auvergne pentru a produce Cantal. carnea de porc sărată se fierbe în vin şi se serveşte cu linte măruntă Puy. aceste brânzeturi nepresate au crusta înmuiată în bere sau în eau de vie. Aceste brânzeturi sunt moi. spre Atlantic. apoi lăsat să se maturizeze mai mult de un an. Puligny Montrachet). Brânzeturile albastre făcute din lapte de vacă sau de oaie. Brie de Champagne are nevoie de 20 litri de lapte pentru un calup de brânză cu diametrul de 35 cm. Vale Ronului. Caşcavalurile tari. Inelul începe chiar sub Paris. Baeckeoffe . O pată mare în formă de inel acoperă aproape două treimi din suprafaţa ţarii. Fiecare tip de brânză îşi are propriul proces de maturizare. • . roşii. ests Champagne (cu cât mai sec cu atât mai bun) ca aperitiv. indiferent în ce regiune ne-am afla. Franţa posedă 11 regiuni mari producătoare de vin: Bordeaux. cele mai bune vinuri roşii de pe Ron (Hermitage. Varietatea regională este formidabilă. coteşte spre interior de-a lungul Mediteranei. presate precum Cantal şi celelalte brânzeturi alpine. de inimă sau în crottin. în regiunea Loirei. o brânză preparată la ferma din lapte nepasteurizat. Dacă bugetul va permite. gustul acestor brânzeturi din „lait cru” este mai profund şi mai subtil. Cote Rotie). un platou iute de batog uscat. Beaujolais. Champagne. acolo de unde a pornit. Maroilles. sunt marmorate cu albastru şi au o aromă puternică şi picantă. O hartă a Franţei care prezintă regiunile viticole arată ca şi când cineva ar fi vărsat pe ea un pahar cu vin. vinurile dulci precum Sauternes. de piramidă. dar fac crustă şi au o aromă puternică. ardei. Valea Loarei. Burgundia. apoi şerpuieşte din nou spre sud. VINURILE ÎN FRANŢA Nimeni nu poate vizita Franţa fără sa câştige un respect deosebit pentru vin. În schimb brânzeturile spălate la suprafaţă sunt mai înţepătoare. din moment ce conceptul de terroir predomină în brânzeturile franceze la fel ca în vinuri. Unele restaurante din Nisa mai oferă estocaficada. Alegerea elegantă. care se consumă în aer liber. se serveşte în hanurile de ţară din Alsacia alături de un vin regional fin. Munster. sunt preparate din lapte de vacă şi oaie. Podgoriile de viţă-de-vie străjuiesc drumurile nu numai în Burgundia şi Bordeaux. Sud-vestul şi Franche-Comté. Brânzeturile se constituie ca una din gloriile care încoronează Franţa. LanguedocRoussillon. În afară de Camembert. lângă graniţa germană şi chiar în Paris. Bleu d’Auvergne se aseamană cu Roquefort. Ele există sub toate formele şi sub toate mărimile posibile: în formă de pătrat. Acesta este omniprezent. amintiţi-vă că cele mai bune vinuri albe provin din Burgundia (Meursault. miel. Alsacia. Epoisses şi Livarot au arome distincte. laptele bătut este trecut manual prin strecurătoare de brânză şi presat. în timp ce Bleu de Bresse este produs în fabrică.vreascuri de viţă de vie. Regionalismul înseamnă totul. Faţă de brânzeturile industriale.

angajamentul casei Chanel de a lansa îmbrăcăminte mai lejeră care nu necesită ocazii sofisticate au deschis drumul unor creaţii pentru femeile cu un stil propriu mai liber. În Paris fiecare cafenea şi-a dezvoltat propriul ei caracter. Acum există o alternanţă între strălucirea tradiţională a imaginii sale şi eleganţa radicală a multora dintre creatorii de moda de azi. odată cu largirea bulevardelor.5. din această cauză fiind nevoită să importe. • • 4. CASELE DE MODĂ DIN PARIS Poiret. adică somn-metrou-muncă. Ele trezesc totuşi inspiraţia creatorilor de a-şi extinde linia de modă prin accesorii. Industria Deşi Franţa dispune de resurse naturale. majoritatea caselor de modă celebre ale secolului al XXlea au fost franţuzeşti. Dar marea lovitură a avut loc în 1960 prin moda viitorului lansată de Yves Saint Laurent. La sfârşitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dior etc. Paul Galliano şi Alexander McQueen. Cafeneaua este şi locul de întâlnire al prietenilor. Prin stilurile extravagante şi culorile şocante ale casei Christian Lacroix din 1980. a devenit o parte importantă a structurii vieţii francezilor. viaţa acestora este acum într-un grav pericol de faliment. mesele s-au răspândit pe trotuare. în secolul al XX-lea. numit după metalul propriu-zis al tejghelei. Mai multe stabilimente au luat fiinţă şi în secolul al 18lea. Chanel. dornici să discute între ei. saloanele discrete şi vendeusele lor au favorizat dezvoltarea modei. Franţa nu are nici petrol şi nici gaze naturale decât în cantitate mică. Parisul a ajuns din nou în vârf. Deşi „zincurile” autentice sunt încă uşor de găsit şi multe dintre ele sunt prospere. şi mintea se eliberează de gânduri stresante privind trecătorii. atrăgând diferite tipuri de clientelă şi. VIAŢA DE CAFENEA Cafeneaua este camera de relaxarea a parizianului. „Zincul” învecinat. înlesnind tranzitul dintre dodometro-boulot. cu rochii confecţionate din plastic şi cu corset din lanţuri. ele sunt în multe sectoare reduse cantitativ. Asigură o pauză relaxantă în care se savurează un expresso petit-noir sau un aperitiv. al cuplurilor într-o ambianţă romantică sau locul de încheiere de afaceri Prima cafenea care s-a deschis vreodată a fost Le Procope în 1686 (Rue de l’Ancienne Comedie nr. Astăzi creaţiile vestimentare haute couture sunt purtate de o mână de femei bogate. uneori neexploatabile. urmată de creaţii trăsnite de modă. parfumuri şi cosmetice. În 1950. . închizându-se foarte multe de-a lungul timpului.extraordinarul Bordeaux roşu şi vinurile din recoltele mai recente sunt o necesitate în Alsacia sau oriunde în altă parte unde ar trebui să fie oferite. ale casei Courreges şi Pacco Rabanne. având în frunte casele Dior şi Givenchy.13) şi oamenii de cultură au început curând să se întâlnească acolo. căci noul look al casei Christian Dior a dat lovitura prezentând pe scenă fuste de tot felul şi materiale de lux.

Vernon. Le Havre.-Etienne şi alte câteva mai mici: Ales. Cu o producţie destul de mică. Nilvange. Aumetz. Europa. principalul zăcământ aflându-se în centrul Lacq şi zăcământul de la Saint-Marcet. Energia electrică dată de termocentrale reprezintă doar 7% din producţia naţională. din care unele sunt porturi (Marseille. în principal zăcămintele de cărbune sunt înmagazinate de câteva bazine carbonifere: Pas-de Calais. Gargenville. a energiei nucleare (ex: centrala nucleară de la Marcoule. Este în creştere însă capacitatea rafinării datorită. Piennes. Florange. regiunea estuarului Senei care se prelungeşte pe culoarul său spre est cu centrele Port-Jerôme. Principalele termocentrale se găsesc în marile oraşe. a energiei heliotermice (centrala de la Odeillo din Pirinei). Franţa este obligată să importe fie din Olanda. regiunea Aquitaniei prin Bordeaux – La Verdon şi Nantes-Saint Nazaire cu centrele Pauillac şi Amoes. Dintre centrele siderurgice aflate foarte aproape de materiile prime mai importante sunt St. Există un bazin la vest şi nord-vest de Nancy şi unul între văile l`Orne şi Chiers (Longwy) adică pe stânga râului Moselle incluzând şi centrele sau împrejurimile acestora : Briey. Hagondange.). St.Centre extractive se mai gasesc in provinciile Bretania la Segre landa Angers. in Normandia Centrala la sud-est de Caen si in provincia Anjou. Isère. Trei regiuni primesc petrol importat din care o parte se prelucrează aici. de la Chinon.Industria energetică a înregistrat mai ales după 1950 o dezvoltare accentuată. Zăcămintele de bauxită se exploateză în departamentele din sud: . Rafinăriile sunt localizate mai cu seamă în porturi acolo unde este adus petrolul fie din ţări ale Africii (Algeria. Fos folosesc minereuri de fier importate. Petit-Couronne. Etienne şi Le Creusot ambele situate în Masivul Central Francez. În provincia Lorena se găsesc principalele centre siderurgice din nordul Franţei astfel: în nordul Lorenei Longwy. Ele însumează aproximativ 70% din rezervele potenţiale ale ţării având în vedere faptul că rezervele totale ale Franţei depăşesc 6 mld. Gazele lichefiate din Algeria sunt aduse in porturile Le Havre si Fos. cele mai importante zăcăminte găsindu-se în provincia Lorena (Pays de Fer). Thionville. Lavéra. Thionville. a hodroenergiei şi a energiei atomo-electrice în detrimentul cărbunelui. Americii de sud. tone. Din totalul energiei produse. Moyeuvre. Acestea sunt: regiunea mediteraneană prin complexele Marseille-Fos şi Sète inclusiv centrele La Mède. A crescut ponderea petrolului şi a gazelor. a zincului şi plumbului. . Gabon. circa 17% este obţinută de hidrocentrale. Gazele naturale se exploatează în sud-vestul Franţei. Asiei de sud-vest (Orientul Apropiat). Centrele siderurgice din nord-vest. a cuprului. Valenciennes. Dordogne. Rezervele de petrol sunt reduse şi se găsesc fie în regiunea Landelor. Gonfreville. Libia). Franţa ocupă din acest punct de vedere un loc superior în Europa. în primul rând. Cazaux şi trimis prin conductă la Bordeaux. Pont-a-Mousson. Berre. iar în partea meridională la nord şi sud de oraşul Nancy în centrele NeuvesMaisons. Resursele energetice. Coulomnes. fie din Algeria etc. fie în regiunea pariziană extrăgându-se la Chaily. Dunkerque ca şi cele din vest şi sud Nantes. Centre-Midi (Blanzy). Nantes-Chevire). de la Chooz etc. Lorena (bazine huilifere). Durance. Industria metalurgiei feroase se bazează pe resurse de minereuri de fier. Châteaurenard. exploatat la Porentis. Se mai obţine energie electrică prin folosirea energiei mareelor (ex: uzina din estuarul La Rance). Carmaux. cele mai importante fiind construite pe Rhône. petrolului importat. Metalurgia neferoasă este orientată spre industria aluminiului.

Roubaix. Le Havre. Nantes.industria autovehiculelor îndeosebi automobile în regiunea pariziană. Belfort şi Mulhouse. cunoaşte o structură variată. Le Havre. centrul Cholet produce tricotaje din lână şi bumbac. bumbac din SUA şi Sudan. Calais la Oceanul Atantic. Marseille. Brest. Chebourg. industria zahărului şi a uleiului. începând cu industria morăritului şi panificaţiei. favorizată de producţia agricolă performantă. industria conservării legumelor şi fructelor. . La Atlantic exista de asemenea cateva concentrari ale industriei petrochimice: Bordeaux-Le Verdon la estuarul Gironde. puternic centru al mătăsii spre care gravitează şi alte centre textile cum sunt: St. Lille. Industria mijloacelor de transport este împărţită astfel: . Lacq Industria construcţiilor de maşini reprezintă o ramură industrială foarte activă şi modernă. cel alpin. Nazaire. mătase din Asia Orientală. Etienne. Industria alimentară. iar lângă el. Perimetrul Camargue (sare gemă) şi Lacq pe seama sulfurilor din regiune. lyoneză. mase plastice).industria avioanelor produce diferite tipuri de aparate de zbor şi se întâlneşte în regiunea pariziană. Dintre exploatările mai importante amintim: Ugine. pe axa Sena-Le Havre. apoi Bordeaux. Rouen (bumbac). petrochimia. Dintre centrele acestor subramuri mai importante sunt Fessenheim. St. Dar principalele grupări ale industriei textile se găsesc în nord având ca principali producători: Lille. la Lyon. Tourcoing. În sfârşit. Rafinării cu capacitate mare de prelucrare se află în porturi. industria cărnii şi a conservelor din carne. Sète. Potasses d`Alsace (pentre îngăşăminte potasice). unde siderurgia aluminiului este prezentă valorificând marea cantitate de energie electrică furnizată de hidrocentralele situate pe reţeaua de ape din Alpi. acid sulfuric) şi cea de sinteză (cauciuc sintetic. Australia. apoi la Bordeaux. Există însă regiunea central-estică. Elbeuf şi Bolbec.Herault în centrul de exploatare Bedarieux. La Rochelle. Este dezvoltată de asemenea industria chimică de bază (produse sodice. În vest. Marseille la Marea Mediterană. Ele au contribuit la dezvoltatea unor subramuri ca industria carbochimică (Lorena). Cele mai importante centre sunt la Toulon. dominată de centrul Lyon. Nantes-St. Roanne. Valenciennes şi centrul foarte activ Cambrai. Toulouse. Există un al doilea areal. Industria textilă are o largă dispersie având la bază importurile de materie primă. lână din Argentina. A doua regiune a industriei textile a bumbacului se află în perimetrul vosgian cu două centre. Şi la poalele Munţilor Pirinei se află câteva centre cum sunt Sabart. Etienne. Multe din produse se exportă fiind deosebit de apreciate pe pieţele externe. al patrulea foaier textil se alungeşte pe valea Senei cu o serie de producători cum sunt Paris. săruri de potasiu. Le Mans. apoi Lannemezan. Montbeliard lângă Mulhouse. care obţine o largă paletă de produse şi tehnologii de la mijloace de transport la aparatură electronică şi electrotehnică. Chauny. dincolo de delta Rhônului. Bayonne. Var în centrele Brignoles. L’Argentiere. petrol.construcţia navelor este prezentă în marile porturi ale ţării fie la Oceanul Atlantic. St. dintre care cel mai mare este Marseille-Fos. Industria chimică are la bază ca materii prime cărbune. ţările Baltice. optică şi de măsurat. . iută din India. sare gemă. Bouches-du-Rhône în centrul Les Baux. Este dezvoltată şi industria farmaceutică îndeosebi la Paris. . fie la Marea Mediterană. Jeann.

4. Regiunea este un principal importator de minereuri de fier. → regiunea pariziană este dominată de industria de prelucrare. automobile şi chimie) şi Grenoble Sillon Alpin (electrometalurgie). Nantes (siderurgie neferoasă. în care se întalnesc: bazine carbonifere ce alimentează centralele electrice. Alsacia. Sistemele de cultură din Franţa se regăsesc în trei domenii şi anume: cel al culturilor (cereale asociate cu creşterea animalelor. cultura plantelor tehnice). → regiunea de est (Lorena).Modul în care se asociază şi interacţionează teritorial ramurile industriale a determinat stabilirea câtorva regiuni industriale astfel: → regiunea nordică. petrochimia (petrol importat) precum şi industria construcţiilor de maşini. Isere) şi mari centre industriale: Marseille (petrochimie. De altfel această cultură este tradiţională în Franţa. industria siderurgică cu deosebire cea litorală. Marseille). a automobilelor). Dintre regiunile importante amintim de Midi . chimia de bază.1% din populaţia activă. Aici se află trei din porturile mari ale Franţei: Dunkerque. ne amintim de Avul Mediu când via se întindea în aproape tot teritoriul francez. automobile). bumbac şi lână. siderurgie. s-a conturat siderurgia pe seama materiilor prime autohtone (cărbune. Viticultura ocupă un loc important desfăşurându-se pe mari suprafeţe de teren.6. Rhone. construcţia automobilelor şi navelor. bazinul St. a confecţiilor. multipolare (Nord şi Lorena). construcţii de maşini. Producţia de cereale situează Franţa pe locul al doilea în Europa. Calais. Boulogne. industria automobilelor. Agricultura Varietatea condiţiilor naturale a determinat şi o mare diversitate a utilizării terenurilor implicit o agricultură dintre cele mai comlexe şi competitive care antrenează în jur de 4. axe industriale (Seine. industria chimică cu petrochimia. Lyon. nucleară. electronică. apoi al creşterii animalelor (în vest îndeosebi şi în regiunile montane) şi al monoculturilor specializate (Midi. petrochimie. Loire. minereuri de fier). industria textilă. Etienne (cărbune. Franţa exportă porumb în ţările Pieţei Comune. Cultura orezului intrată destul de târziu în agricultura franceză se practică aproape excusiv în sud (delta Rhônului) şi cu irigaţii intense în regiunea Languedoc. industria textilă tradiţională dar modernizată. industria chimică de bază pe seama resurselor proprii. chimică. care de multe ori a constituit furaj pentru animale. Champagne). avioane). Există de asemenea tipuri de concentrări teritoriale industriale metropolitane (Paris. de industria automobilelor. →regiunea Sena inferioară se remarcă prin industria chimică îndeosebi industria petrochimică. grupează de fapt mai multe nuclee industriale cum sunt : aglomerarea Lyonnaise (industria mătăsii. Toulouse (aeronautică). → regiunea Rhone-Alpi. Reprezintă un foarte important nod de comunicaţii.

În anul 1996. Alpii Sudici. Se practică transhumanţa mai ales în regiunile apropiate Mediteranei (Languedoc. Etang de Berre. Bourgogne. Languedoc). Alte culturi întâlnite pe teritoriul Marii Naţiuni sunt cele de sfeclă de zahăr. Champagne. Provence şi Berry. Creşterea bovinelor constituie o preocupare majoră pentru sectorul zootehnic. nord şi est. Alpii Sudici. Nord şi Est. Franţa situându-se pe primul loc în ierarhia producătorilor europeni. Aquitania. Sfecla de zahăr este cea mai importantă cultură din categoria plantelor tehnice şi se extinde mai ales în nord şi Bazinul Parisului. peste 10 milioane de capete. Se cresc bovine pentru carne în Pirinei şi Masivul Central şi cornute mari pentru lapte în vest. Cel mai mare trafic de mărfuri se înregistrează prin ansamblul portuar Marseille ce cuprinde totalitate instalaţiilor portuare amenajate începând de la Maseille. vinuri transformate cum sunt lichiorurile (Cognac d’Armagnac) şi vinurile dulci de Roussillon.(Acvitaniei. Se cultivă viţa de vie şi în Limagne. Creşterea bovinelor constituie o preocupare majoră pentru sectorul zootehnic. Tutunul se cultivă îndeosebi în Bazinul Aquitaniei şi Alsacia. Bordeaux etc. Urmează culoarul Loara. situează Franţa pe locul 5 în Europa. Să nu uităm că Franţa deţine locul doi pe Glob la producţia de vinuri şi struguri. Alsacia. Provence).7. Nantes St. Nazaire. Dunkerque (la Marea Nordului). Se cresc bovine pentru carne în Pirinei şi Masivul Central Francez şi cornute mari pentru lapte în Vest. către vest. Preşedintele Wilson. Rouen. Numărul acestora. În ceea ce priveşte creşterea animalelor. Port de Bouc). Saint Louis du Rhône. pentru păşunat pe fâneţele şi păşunile alpine cu revenire în anotimpul de iarnă în regiunile joase).) şi porturile de la Golful Fos (Portul Lavera. Fos. Portul Caronte. Creşterea ovinelor este răspândită în Masivul Central. cu un loc foarte important în producţia mondială de lapte şi brânzeturi. Alte porturi care asigură trasportul maritim intens sunt : Le Havre (la Marea Mânecii). in şi tutun. Pinède. Gara Maritimă. Franţa situându-se pe primul loc în ierarhia producătorilor europeni. Se mai cresc şi porci şi păsări în ferme specializate. cu un loc foarte important şi în producţia mondială de lapte şi brânzeturi. în mari ferme specializate. . la gurile fluviului Rhône. obţinându-se vinuri de masă sau de consum curent (Languedoc. păsărilor. Pirinei. O gamă de nave de diferite tipuri asigură transportul maritim al mărfurilor şi al călătorilor. Creşterea ovinelor este raspândită în Masivul Central. Naţional. În acest complex portuar se pot diferenţia portul Marsilia (organizat pe mari bazine: Grande Joliette. porcilor în regiuni cu tradiţie. Foarte diversificată ete cultura legumelor în luncile unor râuri sau în apropierea marilor oraşe. apoi pomicultura şi floricultura. Provence) precum şi formele moderne care presupun asocierea creşterii animalelor cu cultura cerealelor în ferme ca în nord şi Bazinul Parisului sau creşterea animalelor pe pajişti şi păşuni (tip normand) în munţii joşi. Mirabeau etc. 4. Transporturile Franţa dispune de o reţea de căi de comunicaţie numeroasă şi diversificată. Pirinei. se îmbină formele tradiţionale (deplasări sezoniere către munte vara. Se adaugă tipul special de creştere a cailor. până la Port Saint Louis. Franţa ocupa locul al doilea după Rusia la numărul de bovine (20 milioane de capete).

iar liniile interne de Air Inter. dintre care 340 în subteran. Charles de Gaulle. satisfăcuţi. Lungimea totală a reţelei urbane este de 197 km. una din realizările inginereşti ale secolului trecut. Eurotunelul. Superexpresurile franceze denumite TGV (train de grande vitesse) sunt cele mai rapide din Europa.se întinde pe 3.000 ha şi este destinat în special aeronavelor supersonice de tip Concorde etc) cu un trafic de peste 30 milioane pasageri. permanente sau sezoniere. Bordeaux. Cel mai mare complex feroviar este Parisul cu peste 30 de staţii. Parisul – cel mai mare centru de convergenţă turistică al . dispusă pe trei nivele de galerii.spre sud-vest(Bordeaux. Nantes. valorificat într-o largă măsură. a fost iniţiat de preşedintele Mitterrand şi primul ministru al Angliei. prin traficul de călători. Liniile aeriene internaţionale sunt conduse de Societatea Naţională Air France. Lille. Francezii.727 km. de regulă. aflându-se într-o continuă extindere şi modernizare. Pentru deservirea călătorilor funcţionează 360 de staţii. Gare de Montparnasse . Sunt caracteristice marile gări din zona centrală a oraşului care dirijează traficul ăn mai multe direcţii: Gare de Lyon . O trăsătură distinctă a reţelei de şosele o constituie convergenţa lor deosebită spre oraşul Paris. care afost mult timp cel mai important. Marsilia şi Italia. Această convergenţă s-a accentuat începând cu secolul XVIII. având . “La Grande Nation” dispune de un mare potenţial turistic.Lungimea şoselelor era de aproximativ 810000 km. punctul terminus la limitele suburbiilor. Marea Britanie şi Germania. Cele mai mari aeroporturi sunt cele ale oraşului Paris (Orly.Prin reţeaua liniilor aeriene interioare. 5. Toulouse etc. Acesta este un succes pentru ambele economii.650 m. Lungimea căilor ferate franceze este de 32.are o suprafaţă de 1. Turismul Prin varietatea cadrului natural şi bogatul patrimoniu cultural. Ţara este vizitată anual de aproximativ 73 milioane turişti. serviciul britanic este trândav datorită eşecului lor de a construi o nouă legătură feroviară.528 ha şi 4 piste de 3. Lyon. aflându-se pe locul 1 în Europa şi pe locul 2 pe Glob. Numeroase areale turistice cu valenţe culturale se pot identifica: a) Paris-Champagne se suprapune Bazinului Parizian şi ariei de inflenţă a marii metropole franceze. Toulouse) etc.cu o suprafaţă de 565 ha este destinat rutelor interne. Franţa se situează printre primele ţări ale Europei. De când s-a deschis proiectul vasului amiral în 1994. Reţeaua subterană de transport a fost inaugurată în anul 1900 în Paris. pentru că traficul se dezvoltă şi transportul este mai ieftin. iar puternica infrastructură turistică permite practicarea unor forme diferite de turism.spre Lyon. din care 174 km sunt în subteran. De asemenea trebuie amintite şi aeroporturile Marseille.986 sunt electrificate. nodul rutier Paris succedând celui lyonez. Capacitatea de trafic ajunge la peste 46000 călători/oră. În prezent metroul parizian 16 linii care străbat Parisul în toate direcţiile. Franţa depăşind în această privinţă Statele Unite ale Americii. legătura terestră şi feroviară ia cel puţin o treime din traficul dintre Franţa şi Anglia. arată că pe când legătura lor feroviară este rapidă şi eficientă. Le Bourget. din care 12. din care 4700 km (în 1980) reprezintă autostrăzi.

Spirala centrală (82 m) este mărginită de două turnuri pătrate. • Etoile – Champs Elysées: Bulevardul Champs Elysées . Obiective turistice: • Ile de la Cité-Ile Saint Louis: . Fereastra se continuă în sus de-a lungul Galeriei Regilor. . Prefecturii. cu un diametru de 9 m. muzee dintre cele mai diverse. de pe vremea lui Iulius Caesar.Arcul de Triumf a fost terminat în anul 1836 şi comemorează victoriile Imperiului lui Napoleon.În Piaţa Concorde se găseşte obeliscul central. .Catedrala Notre Dame de Paris a fost construită în secolele XII. clopotul de alamă de 16 tone pe care îl trăgea cocoşatul Quasimodo din romanul lui Victor Hugo.XIII şi renovată complet în secolul al XIX-lea. biserici şi catedrale.Pei şi . Colosalul Arc de Triumf este o sculptură în piatră ce are o înăltime de 50 metri (164picioare) şi se întâlneşte în partea vestică a Bulevardului Champs Elysées. Poarta Judecăţii şi Poarta Sfintei Ana. Cele 15 vitralii de deasupra nivelului superior umplu încăperea cu lumina lor distinsă şi colorată. Lanzun (1650).palatele Elysées (1718). Bourbon . Vizitatorii pot urca să vadă Bourdon-ul . La etajul cu parvis. Capetele lor au fost descoperite recent pe un şantier de construcţii învecinat şi sunt acum expuse la Muzeul Cluny. susţinută de 80000 de bare metalice) concepută de americanul I. .clădirile Palatului Justiţiei. Paris. “Notre Dame de Paris”. când suferă mari transformări urbanistice. Între turnuri se întinde o galerie lungă. formând o aureolă deasupra statuii Fecioarei Maria.hotelurile Lambert. care a ornat mormântul lui Ramses ale II-ea la Luxor acum 3000 ani.Franţei împreună cu localităţile din împrejurimi sale. edificii arhitecturale în cele mai variate stiluri.La Muzeul Naţional Louvre se află Piramida (o cupolă din sticlă specială şi beton alb.M. par să fie construite din sticlă strălucitoare susţinută de cea mai îngustă structură de bază compusă din piatră sculptată cu ornamente. 28 de statui moderne ale regilor Iudeii ţi Israelului decapitate în timpul Revoluţiei. exponate vechi din lut găsite sub parvis. În 1020. Marea dramă a locului a avut loc la 17 ianuarie 1793. Poliţiei (stil gotic) . Fiecare este acoperită cu sculpturi complexe relatând scene biblice şi din vieţile sfinţilor. ridicat în 1836. care deţinea Coroana de spini şi alte relicve semnificative de la împăratul Constantinopolului. Clădirea este o capodoperă a artei gotice. terasa pavată din faţa catedralei. • Louvre – Touilleries: . monumente de artă plastică. pe vechea aşezare Luteţia. oraşul-cetate devine capitala Franţei în anul 1000 şi se dezvoltă continuu. iar gustul artistic se rafinează sub domnia mai multor regi. un soldat anonim a fost înmormântat la temelia arcului şi pe mormântul acestuia arde permanent o flacără. cele trei porţi ale bisericii Notre Dame de la stânga la dreapta se numesc Poarta Fecioarei. parcul Vert-Galant. În catedrală se pot admira veşminte de ceremonie şi potire. dispune de numeroase obiective turistice: monumente istorice şi de artă. iar dedesubtul ei Rozeta. în semn de amintire. de la 31m. când regele Ludovic al XVI-lea a fost ghilotinat aici. aşezat pe Sena. începând cu Saint Louis şi până la Napoleon III.celebra Sainte Chapelle este o bijuterie a artei gotice construită în 1246 de Sfântul Ludovic. Zidurile.

Complexul de 58 de etaje a fost terminat în 1973. asigurând totodată multiple intrări în galeriile celebre ale Luvrului. este situată în Piaţa Albă. Colecţiile sunt aparent infinite. . găzduiaşte astăzi Senatul. trecând prin Arcul de Triumf până la Arcul Defense. ale cărei ziduri în unele locuri erau de circa 11m grosime. călăritul măgarilor. teatru de păpuşi şi un centru adiacent de călărie. Palatul iniţial. biserici. de la micul Arc de Triumf în spate cu Obeliscul şi Concorde-ul.Faimoasa Moulin Rouge. . . din secolul al XIII-lea. moara de vânt luminată de neoane. întinzându-se pe tot traseul. • Montmartre: -Biserica Sacré Coeur a fost construită în anul 1876 pe locul de victorie al Comunei din Paris. iar astăzi este un loc nocturn şi incitant.Biserica St. preferat de artişti. Una dintre atracţii este aripa renovată Richelieu. şcolă de apicultură. cu teatrul şi biblioteca. fetele de azi sunt îmbrăcate în pene (mai ales pe cap). Dispreţuita închisoare a fost distrusă complet. Iubită sau dispreţuită. . Puţini parizieni sunt încântaţi de monument. greceşti şi egiptene până la pictura renascentistă. El ocupă cel mai înalt punct din oraş pe partea sa sudică. iar pe locul ei s-a ridicat în 1840 impozanta Colonne de Juillet. .Palatul Luxemburg construit în secolul al XVII-lea pentru Maria de Medici. Deşi danseză o versiune a vechiului cancan francez. când a fost transformat în cel mai mare muzeu din lume. Gervois. un zgârie-nori lucios. ea a căzut la 14 iulie 1789.Bastille reprezintă locul fostei închisori terifiante din secolul al XIV-lea. Hulles – Châtelet: Palatul Victoria şi bazilica Notre Dame de Victories. a fost reşedinţa regelui până în 1793. muzee. Hôtel de Ville: . fondată în 1253 drept colegiu pentru educarea studenţilor teologi săraci. Totuşi preferinţele se îndreaptă spre Mona Lisa.inaugurată în anul 1989. sub atacul violent al populaţiei înfuriate. care se înalţă deasupra gării Montparnasse. Victoria înaripată şi Venus din Milo. .Capătul sudic al Cartierului Latin este dominat de Tour Montparnasse. probabil din cauza asocierii lui cu represiunea răscoalei populare. Punctele de atracţie ale Grădinilor Luxemburg includ canotaj.Parcul Tuilleries. un café-bar în aer liber la umbră. . • • • Opera Madelaine: Palatul Royale (1678). care comemorează victimele Revoluţiei. negru.Sorbona domină centrul Cartierului Latin fiind una dintre cele mai vestite şi distinse instituţii de învăţământ din lume. cu cele două săli de sculptură inundate de lumină. navigaţie. de la vestigii romane. În capela Sorbonei este înmormântat cardinalul Richelieu. Piaţa Vosges (1605) • Institutul Quartier Latin: .Arcul de Triumf “Carrousel” desăvârşeşte una dintre cele mai lungi alei din lume. În ciuda zidurilor aparent imposibil de dărâmat. ea răspândeşte lumină asupra curţii care o înconjoară şi asupra foaierului. apărate de parapeţi înalţi şi artilerie grea.

• Faubourg – Saint Germain: Palatul Bourbon . astăzi Sala Armurilor. Rousseau. cel mai spaţios muzeu militar din lume. Burghezii din Calais. regele Ludovic-Filip a dat permisiunea să se readucă la Paris osemintele împăratului. comunicarea prin telegraf l-a salvat şi turnul a devenit staţie de difuzare. Iniţial aici era un deal împădurit când Caterine de Medici a construit un palat şi când Napoleon a plănuit să ridice un oraş imperial.Champ de Mars: . Zola şi liderul opoziţiei Jean Moulin. Invalides este probabil un obiectiv cunoscut mai ales pentru că aici se află Mormântul lui Napoleon I. creaţia aurită cântărea 11818 kg. Voltaire. Turenne şi Foch. -Panteonul este un monument din secolul al XVIII-lea care domină vârful colinei Mont St Geneviève. • Invalides . Eva. Există o mare varietate de restaurante în turn. şi adăposteşte Muzeul Armatei. carul semăna cu “un munte de aur”.Graţiosul Dom al Invalizilor. albine de aur şi 14 statui de omagiu purtând sicriul simbolic. transformată în muzeu prezintă mementouri şi manuscrise ale faimosului scriitor Balzac. sunt expuse armuri militare magnifice. . Astăzi clădirea găzduieşte mormintele eroilor armatei franceze printre care Napoleon I. el se strecura afară prin ieşirea din spate. Numele s-a păstrat când locul a fost destinat Expoziţiei Universale. Carol al X-lea şi-a instalat un fantastic teatru de vară acolo unde s-a repus în scenă bătălia Fort Trocadéro din Cadiz. Controversele de ordin estetic au continuat ani întregi. Vauban. În Panteon se odihnesc în pace francezi iluştri printre care Victor Hugo. cel mai faimos monument din Paris.Pe vârful colinei Passy. a fost desconsiderat şi dispreţuit de intelectuali şi burghezie. a fost iniţial cupola bisericii regale. Ornat cu vulturi. Casa Balzac. În fosta sală de mese. Dar clasa de mijloc a fost entuziasmată când a văzut că Eiffel însuşi a urcat în vârf ca să plaseze steagul francez. Turnul Eiffel (300m) proiectat de Gustave Eiffel.Clădirile şi terasele răspândite de-a lungul malului Senei se numesc Trocadéro.Palatul UNESCO . Poarta Infernului. . • Trocadero – Passy Auteuil: . Casa a fost ideal concepută pentru autorul mereu datornic : în timp ce creditorii băteau la intrarea principală.Construit pentru expoziţia universală din 1889. şi în aceeaşi aripă există o valoroasă colecţie de arme vechi şi îmbrăcăminte de luptă. În 1840. dar foarte scumpe. . În 1827. Camille Claudel) printre care Gânditorul. Aripa opusă este dedicată războaielor mondiale şi include unele dintre faimoasele taxiuri Marne Valley care erau folosite în Primul Război Mondial şi care au contribuit la victorie.Muzeul Rodin – fostul Hôtel Biron din secolul al XVIII-lea conţine sute de sculpturi ale lui Auguste Rodin (şi ale studentei şi iubitei lui. O mulţime gălăgioasă a întâmpinat carul funerar pe 15 decembrie. În cele din urmă.deasupra mormântului său fiind suspendată pălăria sa despre care legenda spune că va cădea când el va fi eliberat din iad. Conform spuselor lui Victor Hugo. cu o spirală în vârf şi cu o înălţime de 102m.

Celelalte camere. acesta este cel mai avansat parc Disney din puncte de vedere tehnologic. grote secrete. El este împărţit în cinci zone principale. De fiecare parte a aleii centrale care duce la punctul principal. Scările rulante care urcă la nivelele superioare ale construcţiei. teatrul şi poezia ocupă toate un loc special în programul variat al muzeului. beneficiind de cibernetica artistică numită “audio-amimatronică” unde figurine de mărime naturală şi parcă însufleţite vorbesc. restaurantele şi magazinele ghidate după o temă particulară. fiecare cu atracţiile.Arcul Défense este unul dintre marile proiecte ale lui Mitterrand. De pe treptele palatului se vede toată lungimea sa Grand Canal. în forma unei flori de crin. de unde se deschide o privelişte a centrului Parisului. În partea nordică. cuprinse în tuburi transparente. cunoscut sub numele de Beaubourg.în sud-vestul Parisului: . adăugat de Ludovic al XV-lea. Cinematografia. muzeul cu încăperi în interior şi exterior a devenit cel mai des vizitat obiectiv al oraşului. Cu formă şi structură cubică. Parcul a fost proiectat de André le Notre. situat în centrul palatului simetric construit. El funcţionează ca un centru de arte multifuncţional. • Quartier Défense: . cântă şi dansează. În apropiere se află Petit Trianon. inclusiv dormitorul lui. este mărginită pe o parte de o serie de arcuri ornate cu sticlă reflectantă. • Versailles. Bazinul lui Apollo. • Fontainbleu: Castelul de vânătoare al regelui Francisc I. eleştee cu peşti aurii. cu 36 etaje. printre care şi cea a Mariei-Antoaneta. unde putea să scape de eticheta curţii. Lifturile din sticlă urcă vizitatorul până în vârf. . copia unui sat unde Maria-Antoaneta făcea pe lăptăreasa. vrăjitori artistici şi mecanici care-şi petrec viaţa născocind atracţii minunate şi ciudate. de 70m. iar pe cealaltă de ferestre care dau spre terasă. reprezintă una dintre construcţiile monumentale ale Franţei şi este unicat pe Glob. fântâni şi straturi de flori. Deşi unii parizieni pretind că îl detestă. cea mai mare realizare din lume. sunt deschise. Ludovic al XIV-lea a construit o reşedinţă mai mică. Grand Trianon. Provins-oraşul trandafirilor. artistul peisagist care a creat imaginea grădinii regale à la française. sunt mobilate în stil Ludovic al XIV-lea. • Eurodisney – impresionantul parc de distracţii : a fost ridicat în 1992 şi are peste 40 de atracţii. • Rouen socotit oraş-muzeu: catedrala Notre Dame. care împarte grădina în două. la fel ca şi spaţiul de expoziţie. Extraordinara Sală a Oglinzilor. oglindă a Arcului de Triumf. Clădirea a fost închisă pentru renovare până în 1999. a fost proiectat de o echipă de arhitecţi italieni şi britanici şi prezintă o faţadă de sticlă susţinută în întregime de o structură externă. şi Hameau. Creat de “imaginatori”. Muzica. pădurile sunt presărate cu statui încântătoare. în timp ce biblioteca îşi are sediul temporar într-o clădire învecinată. cu multe expoziţii uimitoare în cadrul Colecţiei de artă contemporană.În interiorul Palatului Versailles (1661-1678) se pot admira apartamentele regelui.• Centrul Cultural Pompidou. una dintre cele mai frumoase şi mai mari din Franţa şi Europa şi grădini decorate cu statui.

cu valenţe culturale. având un relief muntos care cade în apă. Marsilia. Puy de Dôme.Frmuseţea cadrului natural permit practicarea unui turism rural. Toulon – staţiune balneară permanentă. peşteri). sau pe roci cristaline şi vulcanice (Cantal. etalând peisaje variate şi pitoreşti. Avignon – Palatul Popesc. speoturism şi pentru alpinism. Cele mai recunoscute centre turistice sunt: Vichy (renumita staţiune balneară cu ape minerale şi termominerale) şi Clermont – Ferrand. Briançon. Munţii Alpi constituie atracţia turistică principală în tot timpul anului şi dispune de amenajări turistice de mare anvergură. care trece spre est în Munţii Cevennes. sarcofagul lui Leonian. Chambery. pin şi stejar. domenii schiabile. pescuitul sportiv. catedrale şi castele. Moutiers. Vienne. turistic. Principapul centru turistic este Besançon. ce se dezvoltă în componentele în condiţiile unui climat montan cu nuanţe oceanice. izvoare vocluziene. Metz şi Thionville în Lorraine şi Muelhouse în Alsacia. Albertville. c) Auvergne – Bourgogne ocupă partea central-sudică a Franţei. deopotrivă. e) Riviera Franceză are ca principale staţiuni Carcassonne. fotosafari. iar în vest în Podişul Limousine. pietros Podişului Causses. abrupturi. Grenoble etc. dar şi centre turistice importante cum sunt: Strasbourg. mai scunzi şi calcaroşi. Coasta de Azur reprezintă unul dintre cele mai atrăgătoare litoraluri din Franţa şi din Europa. În această regiune se practică turismul de circulaţie. celebra vale Blanche cu gheţarul du Géant. Cadrul natural se impune prin peisaje de mare varietate şi spectaculozitate. pentru speoturism şi alpinism. păduri de fag. poarta St. Peisajul este completat prin densa reţea de ape. biserici. staţiunile Les Tignes. oferă peisaje carstice spectaculoase: cornişe. precum şi Câmpia Lorenei. iar zestrea cultural-artistică moştenită peste veacuri întregeşte patrimoniul turistic al arealului care este pus în valoare printr-o puternică infrastructurătehnică şi echipare turistică. Cadrul natural. Benezet etc. lacuri vulcanice (Bouchet). de circulaţie. Camargue .b) Lorraine – Alsacia. prezintă aspecte peisagistice variate şi pitoreşti. Castelul lui Henri V. muntos şi fragmentat. Montpellier. iar aşezările rurale profilate pe zootehnie favorizează dezvoltarea turismului rural. Dintre staţiunile turisticede faimă mondială amintim: Chamonix străjuită de masivele Mont Blanc şi Aiguilles Rouges şi reprezintă cea mai importantă staşiune pe plan mondial prin frumuseţile naturale ale masivului Mont Blanc. respectiv Masivul Central. important centru industrial şi economic şi. Lyon. situat în estul Franţei. vânătoarea. cu forme carstice spectaculoase ce dau un aspect deşertic. cuprinde podişurile şi Munţii Vosgi. aici găsindu-se şi sediul Parlamentului European. creste şi o hidrografie specifică (râuri subterane. lin între Hyeres şi Cannes şi mai . Monte Dore). cât şi prin obiectivele cultural-istorice. important nod rutier internaţional cu muzee. Munţii Jura. Montelimar – castelul Roubion. Podişul Bourgogne se impune atât prin aspecte peisagistice.unde se practică turismul deltaic. Limoges. Argentière. cu vestigii romane şi numeroase realizări artistice medievale. d) Rhône – Alpes – Jura. Vallorcine. se află la confluenţa Rhônului cu Saône şi deţine un valoros patrimoniu cultural: Palatul Bellecour. Cel mai important centru este Dijon.templul lui August şi Liviei.

bibliotecile. Cele mai importante centre turistice sunt Brest. catedrale. Bordeaux – cu ansambluri arhitecturale. iar în interior numeroase obiective cultural-istorice. Tropez şi St. Peninsulele Bretagne şi Cotentin. Dintre cele 40 de castele medievale.Chambord este cel mai mare castel de pe Loara. Rennes. Lourdes. medievale. Monaco etc. recreere şi cură heliomarină. modern-. Azay-le Rideau. . Tarbes. Antibes. plaje întinse cu staţiuni de litoral. dintre care amintim: Biaritz. vestitul amfiteatru roman). h) Loire cuprinde bazinul hidrografic al fluviului Loire. chei. galeriile subterane. Chinon. g) Aquitania – Garonne ocupă vestul Franţei. Din punct de vedere turistic se impun câteva centre şi numeroase staţiuni de pe litoralul atlantic: Toulouse – cu numeroase vestigii romane. Peisagistic şi turistic se impune ţărmul oceanului la Golful Biscaya sau la Marea Mânecii. Angers. o câmpie variată ca aspect peisagistic. de mare rafinament. clasic. câmpii colinare 300 m şi câmpii litorale cu plaje. de odihnă.abrupt în continuare. f) Pirinei se suprapune munţilor omonimi la sud-vest spre graniţa cu Spania şi se impune prin peisajele alpin şi glaciar în interiorul munţilor şi carstice de pe versantul nordic (peşteri – Lascaux.Blois – Monumentalele case ale scărilor octogonale din exteriorul castelului şi balcoanele sculptate sunt exemple superbe ale creaţiei renascentiste timpurii. pieţe. romanic. Nice. parcurile cu o peisagistică deosebită. respectiv Bazinul Aquitaniei. cascade – Gavarme. Deşi oraşul a suferit pagube severe în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. cu golfuri mlăştinoase sau înalte. sectoarele cu plaje favorabile curei heliomarine sau mici insule au permis dezvoltarea staţiunilor turistice de litoral. Blois. Arcachon. Castelele construite în diverse stiluri – gotic. Monte Carlo. Pe lotoralul atlantic. cu o bună echipare turistică. catedrale. Staţiunile de atractivitate turistică sunt Cannes. Raphael. principala formă de turism este de circulaţie cu valenţe culturale şi de tranzit. St. . Les Sables. O serie de localităţi de la poalele munţilor cu multe obiective turistice (Tarascon. i) Bretagne – Normandia ocupă partea vestică a Franţei. Le Havre. Aşadar. defilee). amintim: Amboise. Trăsătura specifică este scara dublu spiralată din centrul castelului. importantă fiind Marea Mănăstire. reconstrucţia a avut loc în stilul regional cu acoperişuri de ardezie şi şeminee de teracotă. biserici. Martin de pe insula Ré. ce traversează peisaje dintre cele mai variate: podiş 800-900 m. roşii şi roze recunoscute pe mapamond. parcuri şi vestigii romane (Marele Teatru. Chambord. Rochefort şi St. . Bazinul Loire reprezintă un compendiu al istoriei civilizaţiei franceze. unde lorzii şi doamnele se jucau de-a v-aţi ascunselea. la care se adaugă peisajele pitorşti cu renumitele podgorii cu vinurile albe. reprezintă valori internaţionale folosite aproape integral în circuitul turistic. Chenonceaux. muzee. spre est. muzee. un palat al plăcerilor într-o varietate de stiluri numit “orizontul Constantinopolului pe o singură construcţie”. grădinile etc. construit pentru Francisc I. Pau) asigură accesul în unitatea montană. Bayonne. ce se regăseşte în prezent în castelele medievale de o mare valoare istorică şi artistică. Zonele pietonale de lângă castel sunt pavate cu piatră colorată. pe lângă turismul de croazieră pe Loire.

la 75m deasupra mării. brăzdat de râuri şi canale şi influenţat de climatul oceanic. Seştie că această constrcţie a început în secolul al XI-lea şi datează din momentele de glorie ale puterii şi influenţei normande. cu ţărmuri înalte şi plaje frumoase. aşa cum tind să fie aceste locuriaspre şi sălbatice. Mănăstirea se află în vârful unei imense ridicături de granit. şi în timp ce această ridicătură de stâncă este. se înscrie printr-un peisaj tipic de câmpi colinară şi de litoral. păduri de castani şi tufişuri de maquis. Construcţia de astăzi reprezintă aproape 500 de ani de muncă. cu un relief pitoresc. dar şi prin numeroase şi valoroase obiective cultural-artistice. apogeul importanţei Normandiei în lume. turme de mufloni ce trăiesc liberi în singurul loc din Europa. nestăpânitul ocean. k) Insula Corsica este muntoasă. j) Picardie – Flandra. vile şi hoteluri. care sunt şi principalele centre turistice. Bonifacio. Fâşia de plajă este amenajată în hinterlandul oraşelor Ajaccio. aceşti normanzi neînfricaţi şi aprigi se pun sub patronajul Sfântului Mihail. un loc de meditaţie religioasă şi sacerdotală. încă din timpuri imemorabile. Dunkerque. Roubaix. . areal localizat în nord-vestul Franţei. Bastia şi Calvi. Acest loc a fost ales în mod deliberat : periculos în sine şi constant în prezenţa celui mai înfricoşător element.Mont Saint-Michel este una din cele mai mari construcţii religioase din Europa. din secolul al XI-lea. când este reflux se formează nisipuri mişcătoare. Între centrele turistice importante amintim: Lille. forme carstice interesante. ce dispun şi de monumente istorice şi de artă. cu toate că există şi elemente mai târzii.

Glăvan. Economică • Elisabeta Prisnea. Universitară. “Geogarfie regională : Europa” (2002). N. Nicolae. Marin. Ed. Silvia Neguţ. “Franţa” (1957). Bucureşti . Matei. Bucureşti • V.Bibliografie • M. Ed. H. Ed. Ştiinţifică • M. Ştiinţifică şi Enciclopedică. I. Maliţa. Marin. “Resurse turistice pe Terra” (2000). Ştefan. I. “Enciclopedia Statelor Lumii” (1981). Ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful