ILUSTRAŢII DE IURIE DARIE

MIRCEA SÎNTIMBREANU

EDIŢIE REVĂZUTĂ ŞI ADĂUGITĂ

1973 EDITURA ION CREANGĂ BUCUREŞTI

MOTIVAREA ABSENŢE

ERA O INCREDIBILĂ DUPĂ-AMIAZĂ DE NOIEMBRIE, bîntuită de funigei şi de aroma tufănelelor, cînd cerul însuşi, uns cu mierea ultimilor faguri de vară se amestecă în viaţa ta particulară şi intimă, îţi dă o mie de motive să zaci pe banca trasă la soare şi, în acelaşi timp, o mie de ghionti să pleci, să te tot duci, să nu te mai opreşti... Ceas de cumpănă, de lenevie şi dor de ducă, de remuşcare că nu faci nimic ori că faci ceva, totdeauna parcă altceva decît s-ar cuveni, înfăşurat în dulce mantie de lumină şi roace. Şi poate nimic nu seamănă mai mult cu hoinăreala decît o jastfel de trîndavă visare... Te simţi pe fundul unei bărci, tîrîţ jla întîmplare, fără vîsle, spre larg, mereu spre larg, acolo unde mi e nici durere, nici întristare, nici ascultare, nici absentare, ci numai lenea cea fără sfîrşit... Plus un otgon, o sforicică amărîtă ce te ţine, totuşi, priponit şi care te zmuceşte brusc, taman cînd lumea ţi-e mai dragă. E şcoala, Mişule, care a început de două luni, şcoala spre care ai plecat de două-trei ceasuri, şcoala care nu ţine seama de funigei, de mierea cerului, de blinda vîslire spre nicăieri... Şi în ceasul rotund, ca un inel de aur al zilei, i e ştirbitura! N-ai ce face, Mişule, n-ai încotro, căci din splendoarea zilei acesteia, acolo, la 300 de metri distanţă, la şcoală,

nu rămîne decît o rubrică şi din tot curcubeul acestui chiul, miraculos topit în frunze galbene, crizanteme roşii, merişor verde şi dalii lila, rămîne doar zgaiba aceea neagră, de neşters: absenţa. Şi unde e absenţă e sau întristare sau... motivare, nu? Ba bine că nu... Soarele scăpată o clipă ca pentru bezeaua de despărţire. Pa, Mişulică, pa! Care va să zică, dacă e ora 4, e ora a treia. S-a dus ziua. Şi pentru şcoală, dar şi pentru mîngîioasa plutire în neant. Şi e ca şi cum ar fi venit ceasul socotelilor. Motivarea. S-a risipit tronul împărătesc al după-amiezii. Iată catedra. — Am fost bolnav? Copilării, motivare de brînzoi... Nu s-a simţit bine mama? „Salvarea" care n-a nimerit blocul U 28? Bună, dar chestia a spus-o în octombrie. Broasca la uşă care s-a blocat? Robinetul la baie ce nu putea fi închis? Alte „defecţiuni tehnice?" Prea cunoscute. Altceva ar trebui, altceva, să rupă inima clasei, să dea în lacrimi băieţii, să hohotească de plîns fetele, apoi să se bucure toţi, în frunte cu tovarăşul profesor, că Mişu a scăpat cu viaţă, să-1 mîngîie, să-1 încurajeze, ba chiar să-1 felicite toţi. O întîmplare, aşadar, gravă, neobişnuită, poate eroică, în orice caz extraordinară, şi nu un pricăjit de pretext, chitanţa ridicolă şi banală a chiulangiului începător... Se pune în mişcare, porneşte, se învîrte mintea lui Mişu ca o roată de tombolă. Care e biletul ciştigător? Un copilaş găsit? Un orb condus acasă? O servietă cu bani dusă păgubaşului? Urmărirea unui bandit? Capturarea unui cîine turbat? O fiară scăpată dintr-o menajerie? Explozia unui aragaz? Stingerea unui incendiu? Prăbuşirea unui pod? A unui bloc? Inundaţie?... Cutremur?... Taifun?... Avalanşă?... Eclipsă de soare?... ...Oră de pace, cu cer aprins de jăratecul amurgului, cu plopi abia foşnitori de chemările tremurate ale guguştiucilor. Toamna respiră molcom, răcoros şi calm. Şi numai Mişu, zgribulit şi micşorat de înserare, îşi numără degetele, îşi smulge ciuful,

mormăie şi plescăie întruna ca un motor ce nu-şi găseşte pornirea şi se frămîntă pe loc, zguduit de rateuri: —Apă... foc... nor de lăcuste... uragan... farfurii zburătoare... INVADATORII!!! Bezmetic, un funigel îi tot atinge nările şi, gîdilat, cu ochii la cerul gol din care extraterestrii întîrzie să se ivească, pe Mişu îl apucă strănutul. Şi nu-1 mai lasă. Trecînd prin fumul înserării, o bătrînică întoarce capul: —Noroc, maică, noroc şi minte...

CAI Şl BIBILICI

—TREBUIE NEAPĂRAT SĂ VISEZ UN CAL! O iapă, un mînz, musai, ce-o fi, cum o fi, murg, sur, rotat, maro, potcovit sau nu, cal să fie. Caii îmi poartă noroc, de cîte ori i-am visat am reuşit, am dat lovitura! Dar de ce oi fi visînd eu atît de greu cai? Ce naiba îmi vin aşa de rar, de ce se lasă atît de greu? Visez cîini, raţe, elefanţi, oi, bibilici, tot felul de drăcovenii, numai cai nu. De la Anul nou încoace dac-am visat trei cai. Buni şi ăştia, au fost cu baftă, de ce să nu recunosc: la geometrie am împuşcat un şase, la naturale cînd să mă asculte a sunat de ieşire, la istorie m-a amînat pentru data viitoare, adică pentru mîine. Aşadar, mîine mă ascultă, musai să visez la noapte un cal, unul mare, alb, dacă se poate, sau cum o fi, murg, sur, rotat, maro... Aşa se frămînta Biju, aflat în pat de vreo două ceasuri, cu cartea de istorie la îndemînă, potrivindu-şi în fel şi chip perna, căutîndu-şi poziţia ideală pentru un somn cu vise comandate. —Acum mă întorc cu faţa în jos, pun o mînă sub pernă şi alta peste plapumă, respir adînc, adînc... Casc. Oah, uite mi-e somn, simt că adorm, curînd o să dorm buştean, somn uşor, Bijulică, noapte bună. Şi nu uita — cum o să uit?... Hî? Ce să nu uit?
8

Biju tresare deodată buimac. E ceva în neregulă, sigur că da! — Şi dacă adorm de-a binelea, cum o să mai fiu sigur că visez cai? Mă pomenesc adormit, trag la aghioase, şi? Şi visez bibilici ca alaltăieri noaptea, cînd a doua zi m-a ascultat la gramatică, arză-le-ar focu' de bibilici, astea-s nenorocire curată, ptiu, ptiu, ptiu... Nu, Bijulică nu poate adormi oricum, aşa, de la sine, e o chestie prea importantă ca să se lase pur şi simplu furat de somn, aşa cum adoarme fitecine, vîslind nepăsător pe apa aburoasă a somnului, dus cum s-o întîmpla spre te miri ce ţărm al închipuirii. El, Bijulică, are un program, el trebuie, e obligat să-şi prefacă somnul în cai, zor nevoie, măcar într-unui singur, cît de mic, asta e buba... Şi acum e ora zece, după „Pierduţi în spaţiu", căscatul îi irînge fălcile, toropeala îl dă gata, simte cum se afundă prin pernă, cum se face una cu salteaua, cum se înşurubează în hăul atotcuprinzător... Asta, nu! Fără un cal, un căluţ, nu! Să-1 ia cu el, să-1 înhaţe întocmai ca de un căpăstru, să-1 ţină bine înainte de a păşi pragul somnului, cît încă e treaz. — Uite, pe tavan, în colţul veiozei, parcă e o umbră ca un cal, parcă e un cal de umbră... Sau pe garderob, în apele furnirului, uite-i! Unu... doi... o herghelie, să nu-i lase deloc din ochi, să - adoarmă cumva pe furiş, cu ochii la ei, să închidă, de pildă, un singur ochi, iar celălalt să îl ţină deschis, să îl ţină deschis, să îl ţină... — Bijulică, tu nu stingi lumina? E ora 11! — A?! Mai învăţ, mamă. Biju se freacă la ochi. Ca să vezi! Adormise. Şi ce-a visat? Nimic! Absolut nimic. Poate dacă ar recita nişte versuri cu cai, au învăţat ei cîndva aşa ceva, precis... Numai că acum nu isi aminteşte deloc, îi vin în minte nişte versuri răzleţe!

. pis.. Căţeluşi.„Căţeluş cu părul creţ Fură raţa din coteţ. oi..?" ..Pisicutâ. spune mama. — Sting eu? E aproape 12.. bibilici.. pis. cîmpu-i alb.. pisici.. oile negre... pis. 70 . raţe.

raţe sălbatice... dar nu nimereşte deloc. Nu dorm. bibilici. Ba nu. bibilici. bibilici. în basme e vorba de cai. Într-adevăr. Nu. călare pe Ducipal... o ştiam eu... A fost odată un peştişor de aur. zboară....Ha? Ce? Nu. repet cu ochii închişi. tot felul de cai — care vorbesc. Emisiunea noastră s-a terminat.... căţelul pămîntului.... Este o melodie cu cai. lebede. Nu!. să mi fi-1 povestit aşa. un cocoş!.. e ora 12. în coaste îl împunge cotorul cărţii de istorie. doisprezece corbi..... te rog. ca în basmul acela cu merele de aur... deschisă la poza lui Alexandru Macedon. Bijulică a adormit. Stinge radioul... din vecini.-. pe îndelete. —Halal noapte bună. mănîncă jar. Vă dorim noapte bună. .. da. ceva cu „voioşi sînt zurgălăii mei". Un basm îmi trebuia.. Biju s-a adunat covrig sub plapumă.. fiul porcului. — Ce ţi-a venit cu tranzistorul? îl ceartă mama din hol.. A fost odată un motan încălţat. bombăne Bijulică şi simte o sfîrşeală în fiecare fibră.. Şi pe dea supra apei somnului ce îl cuprinde şi îl afundă din ce în ce în adîncuri. Ştiam atîtea basme cu cai. Începe să lălăie în fel şi chip... — Poate dacă aş cînta ceva.. de undeva... se mai aude ceva ca o bolboroseală sfîrşită: —În basme. nu încă. se aude vocea crainicei: —La al şaselea semnal va fi ora 24.

caldul curcubeu al scoarţei din perete. Şi cartea de pe noptieră.. multe altele: netezimea cearşafului. fuga ireală a fulgilor de zăpadă din oglinda de la şifonier. desigur. umfla pe nesimţite pînzele imaginaţiei băiatului. din partea mea. răsfăţîndu-şi dedicaţia la vedere: „Bunului meu prieten şi coleg Vicu Cutie.. Cîte lucruri frumoase nu pot fi dăruite cu acest prilej ! Iată. cîte nu se oferă: clipsuri. numai pe o pagină din „Informaţia".. Poate două cărţi. Şi. abundenţa şi calmul ei îl invita la mari excursii sufleteşti.MĂRINIMIE VICU SE TREZISE DE DIMINEAŢĂ.. Stătea lungit în pat. pijamale matlasate. primită în ajun cadou. Sandu". produse cosmetice. poate. ca un zefir. Generozitatea. căciuli. Ceva mai deosebit. aburul cozonacilor ce-şi astîmpărau fierbinţeala în cămară. lunecată la picioarele patului. mai acătării. Şi. rotindu-şi degetele mari de la picioare şi savurîndu-şi preaplinul inimii lui. — Trebuie să-i fac şi eu lui Sandu un cadou! Dar nu o carte. Oare căciula pe care a uitat-o cîndva unchiul Gicu la noi nu i-ar fi bună? Oaie veri12 . Zăpada se grămădise în pervaze ca o fascinantă pisică de Angora şi parcă nimic altceva decît albeaţa. E doar ajun de An nou.

Dar ceas pentru eventuala curea? „Să-i dăruiesc un ceas?" E o idee. chiar dacă sînt desperecheate: o curea de pantaloni şi o curea de ceas. — Sandule. neapărat încă ceva. marcînd parcă apropierea prietenului. ca de pe un disc al norocului la Moşi. O să-i dea două.. în candida cernere nu poţi fi meschin. Ninge. O garoafă.tabila din imitaţie de lup! Plus încă ceva. Soneria insistă sacadat. habar n-ai cît am ales. Pune mîna pe telefon. împerecheate. Incompletă însă. e ajun de An nou! M-am gîndit la asta de cînd m-am trezit. ceva deosebit. Tonul se prezintă deîndată.. eventual două. cad în cascadă cadouri pentru Sandu. Vicu îşi mişcă degetele picioarelor şi la fiecare rotaţie. Pantalon are sigur.. Ce anume? Surpriză! Nici prin .. de pildă. De ce nu? Ninge. Vreau să-ţi dăruiesc ceva. Am ales mult.

Da. nu primesc! se aude in receptor vocea tăiată de emoţie a prietenului.. nu?! Nici nu mă gîndesc să nu ţi le dăruiesc! Bineînţeles. „Ce zi minunată! meditează Vicu şi mărinimia îi umple fiinţa ca un final de orgă. — De ce nu? las' să fie două. îţi dăruiesc — ştiu că o să te bucuri foarte mult — o să-ţi dăruiesc două ceasuri. Afară ninge. aşa am să fac. — Două ceasuri?! Nu. O să stau pînă la unu şi — poate. hai. că-ţi spun.. Vicu e în picioare. E mai bine aşa! Şi ştii care? De la 10 la 12. imposibil. de ce nu? — o să iau masa la el.. Simt că aş putea să-i dăruiesc mai mult bunului meu prieten. Cum. Chiar trei ceasuri.. ." Şi. dintr-un salt... A început din nou să-şi rotească degetele de la picioare. Sînt exact două ceasuri! Pa! închide telefonul. Pe amîndouă. Chiar astăzi vin eu la tine. din ce în ce mai repede.minte nu-ţi trece. Dar Vicu Cutie e generos. în casă miroase a cozonac. e cald şi bine. Ei.

dar victorioasă. cum? Babilonienii? Cine-or mai fi şi ăştia? Sînt un popor care nu mai sînt?! încurcată mai e şi istoria asta!. »O să ridic mîna la orice întrebare.HAMURABI PITITĂ ÎN BANCA SA CA-NTR-0 TRANŞEE. "„Numai de nu m-ar pocni!" Ascultă paşii grei ai profesorului printre bănci şi se lipeşte şi mai tare de pupitru. din bănci! Eugeniţa se pitulează din nou în spatele meterezului. plănuieşte mica strategă.. Uf a-nchis catalogul. ca un calcan de fundul mării. răsuflă ea uşurată şi se. asudată. Eu! Eu! Spun eu. hotărîtă să folosească toate resursele camuflajului. n-ascultă astăzi".. „M-ascultă! M-ascultă!!! Şi nici titlul lecţiei nu-1 ştiu. atacul nu va avea loc. ascunsă după meterezul din faţă — cel mai spătos coleg — Eugeniţa dintr-a cincea trăieşte emoţiile infanteristului în pragul atacului inamic. zeiţă a infanteriei fără muniţii. aşteptînd glonţul rătăcit al vreunei întrebări.. Dar nu trebuie să se vadă că nu ştiu". cu ochii închişi... tovarăşe >fesor..îndreaptă in bancă. în ce epocă au trăit? Ştiu eu? Eu! Spun eu!" Şi. «Babi. Slavă ţie. lun15 . Deodată se strîmbă ca săgetată într-o măsea: profesorul întreabă fără catalog.

. tovarăşe profesor... iar se uită la mine! Acum o să scap penarul şi-o să adun toate peniţele. strategic.. Uf. a răspuns altul.. Infanteristul a fost lovit de moarte. „Cine a fost Hamurabi? De unde să ştiu eu? Sînt pierdută.gită peste bancă.. „Eu?" Da. îi roade nervos capătul.. pare o praştie întinsă. cu mîna în aer.... M-aplec şi-1 caut.. am scăpat. Iese... Hehe.. Se ridică şovăitoare. Eu! Eu! Hait.. se uită la mine. şi îngaimă cu glasul pierdut: —Ha.. palidă.. se bucură fetiţa... ascuţitoarea. ghemuită dedesubt. căpăţelele de creion." : Stratega intră sub bancă.. A găsit creionul şi." — Să spun eu? Eugeniţa se răsuceşte cu inocenţă spre vecinul din spate.... din stînga. O să dau drumu' la creion sub bancă.. Numai de nu m-ar întreba. chiar ea.. Pînă atunci o să răspundă altul. din dreapta.. . răspunsul... întreabă pe ăi de nu: ridică mîna. Hamuba. din care^ e gata să-şi ia zborul. guma.. „Am scăpat. ştergîndu-şi absorbită genunchii de praf. Habar. n-am. Habamu..Ce războaie au dus? Au avut şi războaie?! .

din abia două linioare. te duci la fund. brusc. De fapt. mai la suprafaţă decît se temea. Biliboacă. Aşadar „necunoscuta" ce plutea aburoasă şi înfricoşătoare pe cerul ultimelor săptămâni s-a întrupat. cu anestezia blîndă a vocii profesorului: — Lasă. ca un vaccin pe braţ: 4. Uneori îţi vine parcă să crezi că înţelegi ceva-ceva. n-a trecut niciodată dincolo de toate aţele blestemate semne ale algebrei.NECUNOSCUTE -. aşteptat cu groază.. acum tavanul nu te poate ajuta. Exact cum uneori dintr-o îndelungată cădere în gol te alegi cu o minusculă zgîrietură.. s-a repezit aproape politicos. calci mai sprinten pe gheţuşul acestor cifre şi litere. dulăul ce urma să se repeadă cu zarvă clănţănindu-şi dinţii. nu mai ză17 . mai vorbim noi data viitoare. aproape cerîndu-şi scuze. Totul a decurs mai simplu. Acum s-a liniştit pentru cel puţin încă două săptămâni! Acel nenorocit de 4. si deodată gheaţa s-a rupt sub tine. toate i-au rămas străine incă şi afurisite ca nişte obiecte cărora na le-ai descurcat nici rostul. nici natura. el. dar ce n-a fost? La început a fost algebră şi a fost mizeria celui de al doilea 4.CE-A FOST AZI LA ŞCOALĂ? Ah.

La plecare. Biliboacă.. viitor campion." Şi asta după trei săptămîni de ka-rate.. Arunc-o la coş! 18 . astupă nara. în sfîrşit...Şi ce-a mai fost azi la şcoală? A fost recreaţia. Nici de data asta nu contează durerea. inexplicabilul. . Dar.. fac piruiete.. necunoscută.. Ai dat şi tu. îţi faci apoi convalescenţa la un soare oricît de chircit. Şi păruiala terminată în cancelarie. şi care tam-nisam s-a apucat să-i facă observaţie: — Ridică. să o încasezi atît de neaşteptat.. de studiu la oglindă. un patru e bun şi el la un moment dat: te scoate la suprafaţă. şi apoi s-o iei pe coajă! . Femeia înaltă.. stai întins. dar tu o aştepţi ca pe o grenadă gata să explodeze în orice clipă şi să îţi zăpăcească creierii. I dar pentru că ai luat unul singur — în nas!— totul părea altminteri. în taior negru. orele. asta doare! Să studiezi cîteva săptămîni lovitura. destui pumni. ţipă de plăcere.." şi aşa mai departe.reşti deasupra capului decît un tavan negru. sfătuit de cioporul de binevoitori: „Ţine mîna-n sus. a micilor întâmplări. hîrtia. tovarăşe profesor.. de nebiruit. tamponat de soră. Eu pentru astăzi n T am ştiut. „Cine lipseşte?" „Vă rog. cînd ceilalţi zburdă deasupra. Ce mizerabilă situaţie! Sa fii compătimit. din staţia de tramvai. atît de prosteşte. tu.. care te şi visai pe podiumul de onoare. încă o. te rog. înfrîngerea. intri şi tu în rîndul oamenilor. umilinţa. Şi ce groaznic este să te tot murezi în apa aceea gheţoasă şi rece. n-am putut.. Şi apoi. Acea apă monotonă ce poartă trimestrele. în pasta fleacurilor. şi aşa mai departe. zilele. De data aceasta o necunoscută în adevăratul înţeles al cuvîntului.. marea lovitură.Şi ce-a mai fost azi la şcoală? Linişte. blondă. Biliboacă. nu mai aştepţi cu groază acea „necunoscută" care poate fi o pişcătură de purice. „necunoscuta". iei o gură de aer.

tu ştii cine era? Inspectoarea! A fost astăzi la .. vecinul şi colegul lui mai mare de la scara a treia: — Idiotule. Bine.Dar era clar ca lumina zilei că el.. Femeia blondă nu-şi dă seama de asta? Ce dacă el. nu în public. Numai că nu nimerise. Aşa zice Chirică. la coş a vrut s-o arunce. — Nu auzi? Aude. Biliboacă. Şi încă una. Apoi se cabrează. e copil? E de batjocura lumii? Mai ridică o hîrtiuţă cu scîrbă. faci treaba asta. — Ia-o de jos. cu toţi ai tăi care rînjesc. Biliboacă. dar nu cu plăcere. E bine? Şi fuge bombănind furios. Nu mai vrea. A şi drăcuit? Nu-şi aminteşte. Se pleacă. — Dar celelalte? Celelalte nu le-a azvîrlit el.

cu sete. Şi deodată glasul cald al mamei. eterna. tîrîndu-şi paşii prin frunzele moarte. şuieră şi pufneşte. nelipsita întrebarea mamei din clipa cînd va deschide uşa: — Ce-a fost azi la şcoală? Dar nu e nimeni acasă. Şi parcă aude întrebarea. eterna. ci din ardeiul iute..noi în clasă. să plîngă. Altă necunoscută! De ciudă şi de usturime îi vine să urle. în bucătărie ciorba îşi abureşte aroma Băiatului îi e foame şi muşcă din greşeală.. să blesteme. mamă. ars parcă de tot focul zilei: — Ce să fie? Nimic. Acum Biliboacă merge spre casă. nelipsita întrebare: — Ce-a fost azi la şcoală? Biliboacă tresare. Uuuuf! Arşşş! Aaaa. Absolut nimic. 20 . nu din colţul de pîine.

etc. ca să-ţi tragi doi ciorapi de aceeaşi culoare. atunci. se mută canapelele. saltă dintr-o dată cîte zece minute.. o gumă. parcă în bătaie de joc. se trage o concluzie: 21 .CARNETUL CARNETULUI SĂ RĂTĂCEŞTI UN CREION. cearta cu ochii la ceasul care-şi vede implacabil de treaba lui şi. Şi dacă asemenea neplăceri ţi se întîmplă doar din cînd în cînd nu e nici o nenorocire. asta se poate întîmpla oricui. cînd se repetă zi cu zi şi încă — tocmai pentru că atît de des — în momentele cele mai nepotrivite. cînd — în plus — acest soi de necazuri devine nenorocirea şi spaima întregii case. se cercetează lada de gunoi. Unde mai pui nervii. se răstoarnă coşul de rufe. să nu găseşti în graba mare peria de haine.. se string covoarele. Atunci.. iei hotărîrea ca pe viitor. ca să-ţi aduni laolaltă cei doi bocanci. Cel mult. crema de ghete sau ochelarii.. Cînd însă asemenea accidente reprezintă regula. ?. să îţi pregăteşti ghiozdanul — mai ales ghiozdanul! — toată casa se preface într-un vîrtej. garderobul.. etc. să piară ca înghiţit de pămînt un nasture. se răscolesc saltelele. reproşurile. Şi pînă la urmă. o. de exemplu exact cînd trebuie să pleci la coală.. bombănind şi troscotind. să nu dai de urma unui timbru.. atunci e altceva..

— Aşa nu mai merge! De mîine fac ordine. dar nu îndrăzneau să întrerupă meditaţia băiatului. —Care carnet? —În care mi-am notat ieri totul: unde sînt ciorapii. îmi notez totul. timp de 15 minute Gigel n-a scos o vorbă. sus în dreapta . cămaşa pe spatele fotoliului albastru.. adîncit în sine ca „Gînditorul" lui Rodin. Tu nu te uiţi la ceas? Gigei se uită. n-a fost o sărbătoare. totul e scris acolo! Acum totul e simplu: ciorapii pe calorifer. nemişcat pe un scăunel. într-un carnet. îi dădeau tîrcoale privindu-se întrebător. Adio nervi şi lacrimi. Stătea în mijlocul sufrageriei. Gigel e fe22 . de luni. cărţile. adio dezordine şi căutări în coşul de rufe.Nu vă alarmaţi. trezit la ora şapte fix de către ceasul deşteptător. totul. îmi amintesc precis. Unde pun şapca. în pijama. cjimaşa. ghiozdanul în cuier. Cei din jur simţeau că nu e ceva în ordine. Şi. ca într-un borderou. scînci băiatul.. întîrzii! exclamă exasperată mama. adio uitare. carnetul să-1 găsesc. cu cel mic în gură. Băiatul se repede la carnet. De-abia cînd ceasul arăta 7 şi 20 cineva întrebă sfios: —Cauţi ceva. şi să dureze cel puţin tot anul şcolar. pe prima pagină. peria. pantofii în cămară. haina. dragă? —Carnetul. şi gata! Unde poate să fie? Pe noptieră? Pe dulap? Pe frigider? în sertarul de la bibliotecă? Sub cristalul de la măsuţă? Sub covor? Pe televizor? — E aproape 8. totul în carnet! Duminica în care Gigel a făcut treaba descrisă mai sus. Sărbătoarea urma să înceapă de a doua zi. cărţile. într-adevăr. orice mişcare... Ura! Acolo e carnetul: sub ceasul deşteptător. a doua zi. Am notat în el unde o să-1 ţin. —Unde ai hotărît să-1 ţii? —Nu ştiu. cu degetul arătător la tîmplă. Da.

. rămîne interzis: „Ce naiba am găsit? Am uitat! Am uitat cu desăvîrşire.. într-un singur loc. Dar o rezolvă. se căinează Gigei şi. exact în poarta şcolii. Asta rezolvă totul. dar deodată.. că a cheltuit şi banii de carneţele. se gîndeşte concentrat. şi că nu e nevoie. 2? Mai bine îmi cumpăr două carneţele. of. Metoda e bună! Experienţa a reuşit.. e drept. E o problemă. dar cu folos. o singură clipă. dă-mi. profund. 1. în 5 minute e gata de plecare. ca „Gînditorul" lui Rodin." în carnetul nr. de carnetul carnetului carnetului.. îi vine să plîngă. A întîrziat. în acest caz. of". Şi totuşi." Gigel ronţăie fericit covrigi cu susan. îi trecuse prin minte să îşi pună toate lucrurile în ordine. 23 .. cu arătătorul la tîmplă şi degetul mic în gură. acum. ca într-o străfulgerare: „Ura! Am găsit! Nimic mai simplu.. Gigel pleacă fericit la şcoală. 3 cum o să-i ţină evidenţa? Să facă un nod la batistă? Un bileţel înfipt cu un bold în covoraşul de la capul patului? Să roage pe careva din casă să ţină el minte acest lucru? Băiatul a încetinit pasul... 5 lei. o clipă. O singură problemă e încă nerezolvată. cît trăieşte: — Mamă.. Totul! şi cu cei 5 lei cumpăr covrigi. Extraordinar! Am uitat. 1. Of.. te rog. parcă îl încearcă o umbră de îndoială: „Dar dacă rătăcesc şi carnetul nr..ricit. 2 va scrie unde ţine carnetul nr. dar omul învaţă mereu. Şi carnetului nr. „Şi ce soluţie fantastică găsisem! Dar ce? Care? Of!" Într-adevăr. desigur. Şi era o soluţie perfectă. iar în numărul 3 unde e locul carnetului 2. Trebuie să-mi mai cumpăr un carnet în care să scriu zilnic unde ţin carnetul nr. pentru ultima dată.

Uneori parcă aţipea.. ca de bondar căzut într-o ulcică: „Mm... ca de viespe prinsă între două geamuri.. tovarăşe profesor. spune.. mm. ăăă. Din nou nu se auzea decît un bîzîit întretăiat.. Vreau să zic nici o frază. îndărătnic.. Daţi-mi voie.. — Ei. ştiu lecţia pe dinafară... am ajuns la izvoare. unde se varsă Nilul? repetă profesorul nerăb dător... Mihai îşi legăna capul întocmai ca o cămilă. tovarăşe profesor..." —N-ai învăţat? —Vai de mine.. ca pe o poezie. Numai că nu pot să sar nici o strofă. ăăă. Mm. mm... mm. Sudoarea îi şiroia pe frunte. 24 . răsfirîndu-se de la nord la sud..UNDE SE VARSĂ NILUL ? SCOS LA LECŢIE. toate lecţiile. Are aproape două pagini. —Ei? Unde se varsă? —E un fluviu foarte lung. Eu aşa învăţ lecţiile... întocmai ca nervurile albăstrii. iar printre buze îi scăpa o bolboroseală fără sfîrşit. ăăă. închipuind reţeaua apelor de pe harta pe care cel ascultat se proiecta. Am citit-o de numai ţin minte de cîte ori. şi atunci nu se auzea decît un fel de bîzîit prelung.....

aveţi toată încrederea.Gata? . aici. arată el cu degetul şi începe să citească: Băiatul mormăie zăpăcit.. tovarăşe profesor. unde stîncile şi nisipul se încing pînă la plus 70-80 de grade şi unde nu există nici o picătură de apă. un singur rînd. Mai sînt două paragrafe. pe urmă vine figura cu cămilele de sub palmieri şi. în Marea Mediterană.. apoi începu să turuie: „Acest fluviu lung de 6 500 kilometri se varsă printr-o mulţime de guri în pustiul Sahara.. dar la mine nu contează un rînd.Acuş." . se varsăl Mihai se opri. acuş se varsă.... respiră adînc. mmm... mmm. Mihai scoate cartea de geografie şi merge întins spre catedră. aşa scrie şi în carte.. sub sarcofag. subliniind cu unghia pe carte cuvât cu cuvînt." —Nilul se varsă în pustiul Sahara?! —Da... apoi se luminează fericit: — Am sărit un rînd. —Poftim.. tovarăşe profesor. Al doilea rînd de jos. îl învăţ pentru ora viitoare! „Acest fluviu lung de 6500 de kilometri se varsă printr-o mulţime de guri in..

.. dar... Se cunoaşte la fel de bine şi procedeul: elevii rup o foaie de hîrtie. nu văd nimic! Şi scrie mai mare.. Cînd a început vacanţa? La 30? În era noastră? Eşti sigur? Ah. cei care s-au pregătit.O LUCRARE SCRISĂ. că doar a fost vacanţa mică?! Stai niţel mai oblic. adică pe lucrare. a lucrărilor de control şi a tezelor. Să ştii că nu mai vorbesc cu tine niciodată. apoi se aştern pe lucru.. mă. Tace o clipă îmbufnat. (Furios): Mai vii tu pe la mine să-ţi dau pompa de bicicletă! 26 .. toate acestea se dau în scris.. mă. pe atît de disperat către colegul său de bancă: — Sst! Sst! „Vacanţă" se scrie cu v mare? De ce. Bineînţeles. să mă binoclez şi eu.. ÎNCĂ DE LA [DESCOPERIREA extemporalelor. mă. De altfel. Ceilalţi fac şi ei o lucrare scrisă.. ai un umăr care acoperă trei propoziţii. se gîndesc cîteva clipe. Tema lucrării? Oricare. mai mult vorbită.. aşa se şi cheamă: lucrări scrise. VORBITĂ SE ŞTIE CĂ.. De pildă: „Cum am petrecut vacanţa?" Şi iată-1 pe eroul nostru.. A început lucrarea printr-un apel pe cît de şuşotit.. (Rugător): Haide. Bine!. apoi reîncepe asaltul: — Ce scrii tu acolo de Ploieşti? Trebuie să scriem şi despre regiunile petrolifere? Spune-mi şi mie.

.. Continuă milog: — Ce-ai scris acolo. sau ploscă?.. în rîndul al treilea? Cloşcă. izbucneşte nefericitul copist. Las' că la prima adunare o să mă plîng detaşamentului de tine. Că scrii urît şi. Cu gîtul lungit. încordat şi plîngăreţ. Colegul întoarce cu seninătate capul: .De ce să te plîngi? Că nu te-am lăsat să copiezi? — Nu.. pare o girafă suferindă de amigdale. Troscot?! Nu vrei să-mi spui? Nu vrei. Arată-mi.(Blând) Te rog. O să vezi tu. bombăne eroul cu lacrimi în ochi.. şi in descifrabil! .. ai? Bine. că-ţi dau şi bicicleta de la pompă.

—Galben! —în lănţişorul de la gît. E un joc pasionant. şi mai ales se poate juca peste tot.. cît numără pînă la cinci. violet de trei —În călimară! Uf! De-abia l-am găsit! Fata răsuflă uşurată. chiar de recreaţii.. fără exagerare. de joc.. — Albastru! . spre uşă: 28 ori. Violet o dată. şi şoptit. spiritul de observaţie. în tramvai..— în dunga de la ciorap.. Uiţi de toate. Acasă.. violet de două ori. simţul culorilor.JOCUL CULORILOR NU-L ŞTIŢI? Păcat! Dezvoltă imaginaţia. Altfel. tu trebuie să-i arăţi un obiect în care se găseşte acea culoare. Africii. şi asta rapid. la şcoala. de lecţii şi. La tablă profesorul desenează harta. iar în clasă nu se aude decît mersul mărunt al creioanelor pe maculatoare. profesori. Cînd unul pronunţă o culoare. —Verde! —Uite! în panglica mea. . pierzi jocul. —Violet.

maro doi.. Cărămiziu! Cărămiziu de două ori. Cafeniul e cum e cafeaua. dragă. Lecţia s-a terminat.. N-aveam cărămiziu.. —Gata cu jocul! Trebuie să învăţăm. —În ibricul de pe bufet. Fie cum zici tu.. mititica de ea.. tu. Albă? —În faţa de masă! —Unde trăiesc vulpi.. Vai.... tu? —Pentru că poimîine avem lecţie de control. Şi acum.. Dar dînsul nu joacă jocul culorilor.. e cafeniu. —E tot una. Cele două prietene s-au întors acasă şi învaţă la geografie. —Unde e Marea.. — În vaca domnului! Uite...Maro unu. de trei ori. dar şiretul nu e cafeniu? —Da. —Bravo! Ai văzut ce interesant e? Ce fluviu se varsă în Marea. ce emoţie am avut!. dar tu mi-ai arătat pantoful.. —Nu e maro.. vreţi să ne însoţiţi cîteva clipe la lecţia de geografie a clasei a VII-a de la şcoala unde învaţă cele două prietene? —Maro. cum e castana... ... Uite: unde se varsă Fluviul.. La tablă profesorul vorbeşte despre Marea Roşie... —La pantoful meu. şi maroul.. Maroul nu e cafeniu? —Nu e... —Şi n-ai văzut şiretul? — Bine. s-a urcat pe bancă.. dragă. —De ce.. —Ei şi? împletim jocul cu învăţătura.. dragă. Roşu? —În lalea.... Galbenă? Galben o dată. argintii? Argintii o dată.. —Dragă. de patru ori!.. argintii de două ori.

să-1 vedeţi ieşind din fundul clasei la tablă. UN ŞMECHER LA LECŢIE VA TREBUI SĂ FACEŢI NEAPĂRAT şi cît mai degrabă cunoştinţă cu Matei. Dar unde sînt prietenele noastre? Au răspuns? Să ne uităm în catalog. rugător. căutaţi de-i faceţi cunoştinţă. în dreptul numelor lor. au fost ascultate. printre bănci: . potrivit de curat (de murdar. după cum singuri veţi putea judeca. Da.. Iar ele? Stau amîndouă galbeneverzui în banca de culoare cafenie. Dar pentru asta trebuie să-1 vedeţi scos la lecţie. Şina pentru că băiatul. gură. ar avea ceva extraordinar sau măcar deosebit în fiinţa lui. văd doi de 3 cu cerneală roşie. rotindu-şi ochii. la hartă o elevă arată cu beţigaşul în mină marile fluvii siberiene.Iată. statură potrivită.. aş fi ispitit mai curînd să spun. repet. tremurîndu-şi în aer antenele negre.. frunte potrivită. Într-adevăr. Cu toate acestea. cum îi spun colegii. Profesorul înclină capul aprobativ şi murmură satisfăcut. nas. N-o să-1 uitaţi curînd. puşi cu stiloul albastru al profesorului. dar se înţelege că murdăria nu e niciodată potrivită) etc.. vă asigur. în timp ce o gîză cărămizie se urcă pe caietul cu scoarţe cenuşii. în catalogul alb. Tilică. potrivit de gras.

Tilică se trage pe nesimţite lingă prima bancă şi-i izbeşte colegului talpa cu călcîiul: 31 . mă! Nu mă lăsaţi! —Ei.— Ce avem. Matei. mă? Ce avem? Apoi. ce lecţie am avut pentru azi? se aude întrebarea profesorului. întorcîndu-se desperat spre clasă: —Nu mă lăsaţi. oprindu-se zîmbitor în faţa profesorului: —Ah. ce bine îmi pare că m-aţi scos! Şi în aceeaşi fracţiune de secundă.

N-am înţeles întrebarea... tovarăşe profesor. tropăie. răspunde fata. oftează: — Nu pot să zic. Su-flă! — Ce titlu are lecţia de azi? Băiatul închide ochii. după ce întrebarea a fost repetată. răs punde cu siguranţă: Vasile Lupu a domnit în. —Aşa am vrut să spun şi eu! ţîşneşte băiatul. în cele din urmă. mă! Apoi. îmi stă pe limbă. Profesorul arată cu capul o fată scoasă şi ea la lecţie. 32 ...— Suflă. —Tot aşa am vrut să zic şi eu! —Cînd? —La una mie şase sute trei zeci şi. nefericitul lapsus. e un nume încurcat. biruind.. Nam înţeles-o bine. răs punde aceasta. tovarăşe profesor.. —În Moldova.. se roagă cu umilinţă Tilică.. ah! îşi înghion teşte pe furiş vecina. Nu pot să zic .. începu fata.. tovarăşe profesor. privind cu nevinovăţie drept în ochii profesorului: -.. —Unde a domnit Vasile Lupu? —Mai puneţi-mi o dată între barea. apoi.. strînge din pumni. —Despre Vasile Lupu.

Băiatul se agaţă de tablă. în Muntenia era domn al Munteniei. . Nota trei.... a avut. 3 .. — Treci la loc. se trage de ciuful frizurii... să spună Matei... tovarăşe profesor. —A avut. trăgînd discret de mînecă pe fetiţa ce ridică mîna. ştiu tovarăşe profesor.. îl ajută profesorul.. Eu am învăţat.Nu tu. sau n-a avut? —Nnnn.. începe el avîntat. —îl chema ca şi pe tine. tovarăşe profesor. dar m-am încurcat la denumirile mai grele. Profesorul o repetă silabisind. şi se opreşte rugător: N-am înţeles întrebarea.. — Mai întrebaţi-mă. da.... —A avut războaie? —Nu.. Ţîţîie şi bîţîie din picior. — Cît? —0 mie şase sute treizeci şi şapse. parcă şapte.. A avut.Recreaţia mare 33 . se repede înaripat băiatul. si.. Ce tot spune ăla din fund? Parcă şase. privind printre degete în clasă. jignit. în Muntenia era domn.. -Ei? — La una mie şase sute treizeci şi — adaugă de-abia îngăimat — şi aşpte... îmbolmăjeşte băiatul afirmaţia cu o mîrîială vag negativă. E un nume încurcat..Eu? Vasile Lupu a domnit la una mie şase sute treizeci si. parcă scos din sărite. —Aşa am vrut să spun şi eu. — A. —Şi cine era domn în Muntenia? —în Muntenia era domn. dar nu pot să zic... Tilică Vodă! Profesorul înmoaie tocul în cerneală..

.-.ţi-am spus . bombăne băiatul cu lacrimi in ochi. Matei. Tilicăăă! . Ce-s eu de vină? Poate dumneavoastră nu ştiţi. În loc de Matei.. dar m-aţi încurcat.Ştiu. . dar mie băieţii aşa îmi zice.îl chema ca şi pe tine.Denumiri grele? Dar pe voievodul Munteniei .

sentinţe. Şi cititorii? Ei sînt pe ultima pagină a cărţii. Gulliver sau Gavroche. maxime şi mai ales semnături. f. Şi-au semnalat prezenţa cu tot felul de cerneluri şi peniţe. Cu cerneală albastră: „Citită de mine azi 15 aprilie. înmuiat în gură: „Tot ce-aţi scris este valabil 35 . Puyca". citind o carte de la bibliotecă. mi-am întărit o dată mai mult convingerea că. Spre amintire semnez. faci cunoştinţă nu numai cu eroii cărţii.. Cum aşa? Simplu. Nică. şi dintr-o datate vezi înconjurat de Vitea. de la biblioteca populară din cartier.ÎNSEMNĂRI DE LECTOR AM ÎMPRUMUTAT ÎNTR-O ZI O CARTE de la biblioteca din cartier. ci şi cu cititorii ei. citeşti frumuşel pagină cu pagină. Dacă vrei să cunoşti eroii. Huck. cu cărbune şi creioane.. Cu acest prilej. lăsînd acolo cugetări. mult. Iată această „pagină a cititorului" la sfîrşitul volumului întîi din operele lui Gaidar. Cu creion roşu: „Citită de subsemnatu' De la un capăt pîn' la altu' l Alt creion roşu. Plîns paginile 1 şi urm. Plăcut f.

dar de ce nu ţi-ai dat adresa care eşti cu colivia?" Cu creion chimic: „De acord cu toate.şi semnez: indescifrabil. de-a curmezişul: „Ce fel de porumbel? Fiert sau fript?" Cu tuş negru. Nu vorbiţi cu tăticu'. strada Garoafei 3 bis. Cu creionul. ce s-a lăţit: „Citită de mine azi. Foarte frumoasă carte. bateţi în geam (câine rău)". Dau o colivie de sîrmă pe un porumbel. în curte pe stînga. Mişu Gh. 1972. sectorul IV Bucureşti. Nicu"." . Dau doi sticleţi şi un porumbel pe un scatiu (bârbâtuş). Nu înţeleg de ce zmîngâliţi cărţile care sînt un prieten ce trebuie să circule din mină în mină. Subliniat de două ori: „O minte fără cărţi e ca o pasăre fără aripi. Telefonaţi dimineaţa.

Cu o peniţă răşchirată. Schimb scatiu bună stare cu colivie idem. Răspundeţi pe cartea „Cinci săptâmîni în balon" sau pe „Toate pînzele sus". tot cu tuş negru şi subliniată de trei ori: „Fugit porumbel.. Eşti un măgar. f." . T. bună. cl. VII B». După părerea mea nu face doi sticleţi şi un porumbel. Ţi-arăt eu ţie în volumul II să păgubeşti cititorii cinstiţi cu porumbei călători. Şi. «Cartea f. ultima însemnare.. înghesuită în colţul de jos. în sfîrşit.

Era. într-adevăr. Nimic mai captivant decît enigmele. admiţînd originea foarte îndepărtata a obiectului. după atîtea studii la care a fost supus — o poate cineva face. — Presupunînd că a zăcut 5000 de ani sub dărîmăturile Ba* bilonului.Z. ci în timp.N. dar scris în ce fel de cifru? Un top de hîrtie de ambalaj pierdut de niscaiva marţieni? Dar aceasta înseamnă că marţienii cunoşteau marmelada şi slănina cu ale căror urme era pe de-a-ntregul mînjit. poate fi un obiect de uz casnic al vechilor sumerieni» Ei cunoşteau marmelada! 38 . dar în coperţi de vinilin?! Atunci un mesaj din galaxie?! Da. apelînd la arheologie sau paleontologie.? Mă rog. ciudatul obiect deveni un formidabil izvor de ipoteze. Cele mai multe vizau originea sa extraterestră. o situau nu în spaţiu. Şi astfel se face că. ceva „nemaivăzut". se ştie. din momentul descoperirii sale. aceasta fiind singura precizare pe care — acum chiar. Tulburătoare ipoteze! Alţii. — Un O. ceva mai precauţi. Că tocmai acest fapt îl impuse interesului general este uşor de înţeles.OBIECT NEIDENTIFICAT OBIECTUL FUSESE DESCOPERIT în curtea şcolii şi ceea ce izbise atenţia din prima clipă era lipsa lui totală de identitate.

nu ezita să îşi dea de zece ori pe minut cuvîntul de onoare: — Pe cuvînt că e al meu. băiatul nu poate arăta. nu puţini încercau să-i identifice natura pornind de la posibila sa întrebuinţare. cu aşa ceva se puteau înveli doar picioarele. susţineau alţii. de altfel. Nu observaţi aceste foi? Par să fie frunzele unei ferigi geologice. băieţi. pe onoarea mea. deşi argumentele nu sînt de neglijat. Obiectul a zăcut. e cenuşă şi lavă vulcanică. aveţi cuvîntul meu de onoare. brusc. Şi cel mai puternic argument rămîne faptul că persoana în chestiune. să arate în ce chip poate fi folosit un asemenea caiet de notiţe. E drept. pe jumătate carbonizate. dînd explicaţiile de rigoare. —Dar atunci de ce nu poate explica deloc nici cum şi nici la ce îl foloseşte? Să arate. obiectau alţii. zic unii. E o primă formă de ciorapi sau obiele ale Omului Zăpezilor. E maculatorul meu.. numai că locul de baştină ate fi mult mai probabil Pompeiul. De aici marea cantitate de cărbune şi grafit cu care pare acoperit.E o căciulă dintr-un fel de scoarţă de copac necunoscut. 39 . da. desigur. o armă de vînătoare de un tip special. În acest sens se şi înregistrau. înclinau să creadă cîţiva. Adevărat. Nu este exclus sa fi folosit la azvîrlirea de praf în ochii unor necunoscute fiare. poate. Aşa o fi? N-o fi aşa? —Băiatul are dreptate. cînd. E caietul meu de notiţe. Disputa era în toi şi se poate afirma că nimeni nu rămăsese în afara ei. . apăru o nouă explicaţie. Continua doar să mormăie. În sfîrşit. —Aş.. Sau. Doar nu-şi dă cuvîntul de florile mărului. nici acum toată lumea nu e încă pe deplin convinsă. presupunerile cele mai contradictorii.— E cu putinţă.

Deocamdată obiectul a fost depus la muzeu cu eticheta. foarte potrivită şi plină de prudenţă: Nu atingeţi obiectele expuse! . pe onoarea mea.— Pe cuvînt că e al meu... Cercetările continuă.

nu-i aşa? îl mîngîie directorul şi dădu să intre în casă. reţinîndu-şi un strănut. dă-i drumul.. un vînt subţire tăia sîrmele întinse în pridvor şi o zăpadă aspră. hai.. Eu asta vă cer: aprobarea să fiti de acord şi să mă ajutaţi să-i stîrpim. --Nu mîine. Storcea în pumn o coajă de portocală şi. 41 . încît îşi înmuie glasul: Zi. Ei. dezbrăcat?" vru să întrebe. —Spune. de cîteva minute. poate pentru a zecea oară. ce te frămîntă? „De ce mă ţii afară. dar citi deznădejdea pe chipul băiatului şi se opri. Băiatul avea lacrimi în ochi. oarecum enervat. —E ceva grav? Poate-mi spui mîine. Dar îl văzu atît de zgribulit şi nefericit. de aici. ce ai pe inimă? Ah. acum vreau să vă spun. îl îndemna directorul şcolii.LA VARĂ O SĂ FIE CALD — TOVARĂŞE DIRECTOR. nu mai izbutea să scoată un singur cuvînt. din comună. cîte n-avea el pe inimă?! Tocmai asta era nenorocirea că avea prea multe. de emoţie şi furie. Era frig. pentru că eu n-am să mă las pînă nu îi stîrpesc din viaţa societăţii satului nostru. Atît de multe şi de dureroase. treaba asta nu suportă amînare. ca o măzăriche. se izbea de tabla casei.

cu numele şi prenumele. sau nu. şi eu aştept o dreptate. să-i luăm ca din oală. cu adresa lor. — Ei. . pentru că dumneavoastră nu ştiţi — ei sînt prieteni nedespărţiţi şi e greu de luptat cu ei.. pentru că benzile acestea sînt periculoase pentru toată omenirea din lume. hai..... cu toate secretele lor. pe bănzi. fiecare ce are şi ce plănuieşte. şi eu sînt gata să vă ajut să facem o curăţenie totală cu aceşti indivizi periculoşi care se pretind prietenii mei şi care — dumneavoastră nu ştiţi — toţi au bricege şi lanterne colorate. vrei.. ce fac şi ce au de gînd. Pentru binele obştesc. Şi numai eu îi ştiu pe toţi.Vă spun tot..Nu pentru binele meu. dar trebuie să mă ajutaţi. ei habar să nu aibă.. dragă? Nu spui nimic?.. Da. De aceea eu am venit la dumneavoastră. pentru că dumneavoastră sînteţi cel mai bun. pentru că — dumneavoastră nu ştiţi! — la noi în comună sînt mulţi vagabonzi. să îmi spui ceva? . tovarăşe director. — Ce ai.. totul în cel mai mare secret. . Vi-i spun eu pe toţi.

nişte prafuri de adormit. să-şi ceară iertare în genunchi. două-trei radioemiţătoare ca la circulaţie. dar şi cu flotoare. — Cu ce te pot ajuta? Ce pot face pentru tine? . chiar acum ei se îndreaptă cine ştie unde.. ca la submarine. un bumerang. două-trei pistoale cu gloanţe oarbe. dar cu alianţa dumneavoastră eu îi pot captura pe toţi.. nu e timp de pierdut. pentru că e urgent. ca să putem urmări toată banda şi să-i înconjurăm. un automobil cu şenile..Enorm! Vreau să-mi spuneţi de unde pot eu să procur pînă mîine un avion.— De ce taci? Nu vrei să intrăm în casă? ...Nu. Văd că n-ai nimic să-mi spui. dar săi speriem.. . Eu nu zic să-i distrugem. — Gata! Am degerat. Eu intru în casă.

aho!". hai.. copii şi fraţi. Un vînt iute şuieră în sîrme. buhaiul. ia-ţi buhaiul. „Aho.. apoi îşi suflă cu putere nasul ud. iar măzărichea izbea ca alicele acoperişul. altul în celălalt cap al satului. aho. la Gogu? —Care Gogu? —De lîngă pod. şi parcă tot cerul se topi în hărmălaie. Fantomas! De cînd te căutăm. Şi deodată încremeni. clopoţei. Pe treapta cea mai de sus buhaiul gemea scurt şi fericit. La colţ se auzeau voci. Apoi izbucni urarea. Fusese o neînţelegere la. Intrăm la tovarăşul director. —Ei sînt! scînci băiatul. tovarăşe director? La vară o să fie cald şi bine. bicele pluguşorului. mijloc.. şi porni spre poartă. —Unde fugi. „Ai vrut să-mi spui ceva?" dori să-1 întrebe directorul pe băiat. Iar băieţaşul îi zîmbea fericit şi pieptăna buhaiul: —Aţi răcit... —Voi? Pe mine? —Păi n-a fost vorba că ne întîlnim la 6. erau două poduri — unul într-un capăt. atenţie la „aho. —Care pod? —Din capu' satului. şi vru s-o rupă la goană. Tare şi cu forţă. —Care cap? Şi deodată se lumină: erau doi de Gogu. Peste cîteva clipe directorul se afla din nou în pridvor.. De aceea nu se întîlniseră." . măi. dar un imens strănut acoperi toată zarva.Băiatul rămase în pridvor. — Acum.

. aşa că împiedicau putrezirea. şi nu altul... o poveste? —Uite. —Şi n-a putrezit?! 45 . Şi iată-i. unde toată treaba e să povesteşti.. La geometrie e altceva: nu poţi să povesteşti războiul unghiurilor extern-alteme cu cel intern-alterne sau să spui: „întrucît perimetrul trunchiului de con s-a micşorat fără încuviinţarea înălţimii Sale." —Brrr. cu arome.. „învăţînd" la istoria veche.. vă asigur.. chiar acum vom recapitula la istorie.ISTORIE. 3. VECHE 4 LA ISTORIE? LA ISTORIE 4 ? Cam ruşinos. Recapitulează.14 a pornit cu oastea împotriva sa. —„Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării. cunoscîndule hotărîrea şi baza ei.. orice s-ar zice." Nu merge. Acesta. a fost raţionamentul care stătea de cîteva mi nute la baza hotărîrii celor doi băieţi. Ei ungeau pe cel mort cu diferite arome şi oţeturi. Nu le era frică? —De ce să le fie frică? Eu am îmbălsămat o veveriţă! —Cum? —Aşa ca egiptenii. cu oţeturi. Dar la is-to-ri-e 4? La istorie.

cu clacson.. O să-ţi spun altă dată. —Serios? Cum ai prins-o? Eu toată vacanţa mare m-am ţinut după una.. „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării. Cum ai prins-o?! îmi spui? Pe urmă.. —Cine? Anghel? —Păi da' cine? Cîinele? „Egiptenii cunoşteau secretul îm bălsămării. Şi pe urmă i-am dat drumul. frate. —Cum era s-o îmbălsămez? Eram de-abia în clasa a patra.. Cum.. dar în cuşcă. care are trei cîini. — Nu e unul negricios? —Nu. Din capul străzii. şi un somnifer. 46 ... —Dar ziceai că ai îmbălsămat-o." —Hai. Acum haide să recapitulăm. Apoi s-a trezit.. —Eh. Hai sa ne jucăm. —Are şi o trotinetă cu ataş. şi tot n-am prins-o." —Ştii.. nu-1 ştii tu pe Anghel? De la şcoala 113. Parcă-s năluci. —Şi ce-i cu asta? —Păi nu învăţasem încă istoria antică. a adormit tun şi am prins-o." —Dă-i încolo de egipteni! De-o oră tot învăţăm despre ei. —Vorbeam de Anghel. fireşte. nu mai ţin minte... şi eu am încercat să îmbălsămez un arici. pentru că ea nu era egipteană! Am prins-o la Timiş as'vară.—A putrezit pentru că.. gata.. —Păi n-avea ţepi? —Nu mă crezi? întreabă-1 şi pe Anghel. învăţăm.. Va să zică: „Egip tenii cunoşteau secretul îmbălsămării... Cînd veveriţa a mîncat nuca.. nu te pricepi tu. te rog. uite: am luat o nucă sau o ghindă. i s-a făcut somn. spune-mi acum. —Bine.. E bălţat.

.d.m. hai mai bine să stăm de vorbă. că am învăţat.a. Plouă. Şi e o istorie veche.__ Tţ. Cam asta e la istorie. Uite ce zic eu: acum. Mai veche decît acel 4 — cam ruşinos. m. Şi zi: chiar are clacson? Ş.a. .d. Ş.. orice s-ar zice — de la istoria veche.

Cei din băncile dinspre perete au luat ca model ghivecele de flori de pe pervaz. Unii au ales ca model pomii cu coroana lor verde-închisă. Cei dinspre geam îşi aruncă privirea către cartea şcolii... Le-au plantat şi le îngrijesc ei înşişi. Alţii s-au oprit asupra straturilor de flori. pe cei dintr-a cincea. bănuţii şi petuniile. De-abia s-a găsit creionul cel mai potrivit pentru frunzişul teiului sau pentru veşmîntul de catifea al florilor.. Dar ora de desen e scurtă.. iar ora următoare copiii dinspre fereastră îşi aruncă din nou privirile pe geam pentru a continua 48 . deasupra colilor albe apar cuvintele: „Desen liber după natură". LA ORELE DE DESEN. Mai ales aceştia au ce desena!. lată-i. Din clasă nu se deosebesc prea bine toate culorile. ca o perniţă la piciorul fiecăruia.... Pomul şi florile rămîn în caiete pentru o săptămînă încheiată. că a şi sunat de ieşire..DESEN DUPĂ NATURĂ DIN CÎND ÎN CÎND. dar cei dintr-a cincea ştiu cum arată gherghinele pufoase. alţii acvariul în care înoată o zvîrlugă neastîmpărată şi cîţiva bibănaşi. Atunci fiecare şcolar aşterne pe caietul său orice crede de cuviinţă din tot ce ii cade sub ochi. de pildă. Săptămîna trece însă repede. înconjuraţi de un rotocol de brazde.

Cel întrebat nu se miră de fel. Băiatul din banca întîi răspunde.. că băiatul din banca întîi s-a oprit nedumerit. Am făcut-o în recreaţie din cărămizi şi a rămas acolo. fructele — nici un fel de fructe — nu sînt din hîrtie... N-o desena nici tu. Şi totuşi e cu neputinţă. Nu-1 desena! Dar tu poţi să-mi explici ce floare o fi aceea. De-abia a pus însă mîna pe creion.. iar... în primul rînd. nu cresc pe sfori. în al doilea rînd. E bara de la poarta de fotbal. în copaci. continuînd să-şi ascută creionul: —Nu e floare. Răspunde pe şoptite: — E zmeul meu care s-a agăţat în crengi. Se întoarce spre cel din spate: — Ce-i aia? Poţi să mă lămureşti? Pare un fruct ciudat în crengile teiului. roşie.. la marginea rondu lui? Săptămâna trecută nu era.desenele... Cele mai frumoase vor fi păstrate şi vor împodobi expoziţia de sfîrşit de an. .

ce fel de pomişor este? Săptămîna trecuta nu era sădit. fără cărămizi. învelitorile vechi de la caiete.colo. dar nu aşa. Nu desena pomul. că e cuier. Meritau un nou desen... şi-au agăţat hainele de pomişor. mai ştiu eu ce. că e aerodrom de zmeie. răspunde cu siguranţă celălalt. de crengi nu mai vorbesc... dar s-au dezbrăcat cei dintr-a şaptea. spre fundul curţii. Guma zolvă problema aceasta. În ora următoare de desen peisajul arăta ca totul altfel: pomii erau pomi. — Atunci ce să mai desenez? Ce-i de făcut? Într-adevăr. Era un puiet obişnuit de măr. Cu totul altul. nu desena pomişorjl. Trebuie să-şi închipuie fiecare cum ar arăta un pom. Sînt nişte hîrtii. Şi nu ni se pare deloc nepotrivit: — În prima recreaţie facem ordine... proaspăt stropite. că e hîrtie. Nu le desena. dar se ivesc altele: — Ce-i cu iarba aceea albastră lîngă grilaj? — Nu e iarbă. — Ştiu eu. Nu le desena! Numai că am şi eu o nedumerire. la modele. iar rondurile de flori... parc-ar avea nasturi... că e teren de fotbal. deşi avem vestiar.. natură.. catarame.Acum desenul e mai mult liber decît după. pentru că au gimnastică şi. Punem mîna toată grupa.. nu desena rondul de flori. Din imanaţie.. Ce-i de făcut? Cei doi găsesc şi la această întrebare răspunsul.. Nu e un pom din Marte. poftim de-1 mai colorează!l Parcă-i un pom din planeta Marte: frunze roşii. . Urma doar să-i colorez coroana în verde pal. Uite.. E tot pomişorul de săptămîna trecută. nu desena iarba. fără neie agăţate în crengi.. iarba era iarbă. şi un rond de flori. tulpina pestriţă.. Adică era. Nu aşteptau decît ca toate creioanele colorate să fie ascuţite. Acum..

n-a auzit pe strada lui. cu mîna întinsă. rînjeşte. Ilene Cosînzene se găsesc.DE CE AU DISPĂRUT ZMEII ? ACEASTA ERA ÎNTREBAREA CARE îl frămînta nu puţin pe Tudorache. Acum. micuţo? Nu-i aşa că ţie nu-ţi fac bine chiflele cu sare şi chimen? Ia dă-le 'ncoa! Zmeul le ronţăie. Atunci de ce să fi dispărut? Din cauza unor feţi-frumoşi? Nu ştie.. Aşadar. ce-i drept. — Ce mai papă zmeul? Fetiţa dă colţul zorită. nu se mai ecxzigstă unul. nu în aceeaşi). de ce să fi dispărut zmeii? De ce se mai ivesc doar în basmele de speriat copiii? Din cauza paloşului unor feţi-frumoşi? Poveşti! Or fi fost cîndva prea multe paloşe. de acord. acum în clasa a V-a prin mila domnului (de matematică) şi nebăgarea de seamă a dirigintelui (la nota de la purtare). apoi. însă. şi Tudorache se miră sincer: De ce or fi dispărut zmeii? Trebuie să fie o greşeală. şi acelea sechestrate în sicriul lor de sticlă. elev mulţi ani în clasa a IV-a (ce-i drept. dar ele au fost totdeauna la discreţia zmeilor. nu cunoaşte. ţîcă? Tu ce ai pentru nenea în ghiozdănaş? 4 * 51 . — Nu-i aşa. e loc destul pentru ei. să dai cu tunu'! Poate doar la Muzeul Militar." — Nu-i aşa..

vrem să te saturăm. şi din ghiozdanele lor începură să iasă la iveală plăcinte şi covrigi. dar cercul se strîngea în jurul său. O. nici aripi. ai şi două sticle de apă minerală. cînd vîntul scutura ultimii arţari. biscuiţi şi salam. nu slobozea flăcări pe nas şi nici vorbă de mai multe capete.. nu. N-avea solzi. Plin cu caramele şi dungă. într-o bună zi. iar Tudorache pin dea în pragul şcolii ieşirea cosînzenelor. Ai zis o dată „bau-bau!" — şi te alegi cu te miri ce: un sandvici. Atît ziseră copiii... cu altele. zîmbind strîmb: —Salut. Şi astfel prostănacul zmeu se infiripa în cartier. băieţi.Copiii sînt proşti. gogoşari şi ciocolată. — Le mănînci pe toate. Pentru un zmeu timpul trece repede. se trezi înconjurat de copii. Atît. Plus două franzele şi o halcă de slănină cu boia. de faţă cu noi. Zmeul simţi că e ceva în neregulă şi vru să-şi ia tălpăşiţa. —Ei. plin de înfruntări şi satisfacţii.. N-avea însă cum trece din strînsoarea băieţilor. bă? —Nimic. la revedere. Acum. mîine te căutăm din nou. văzîndu-i ameninţători şi tăcuţi. zise cel mai mic dintre băieţi. aşa încît. 52 . Mai ales de neprevăzut! Căci. Poftă bună! —Mănîncă-le pe toate. Ce mai faceţi? Băieţii tăceau. Tudorache avea unul singur. cugetînd ce grozav este să fi singurul zmeu din cartier. scînci speriat: —Ce-aveţi. Şi de neprevăzut. iar soarele se căznea să îşi ponteze prezenţa măcar cu cîteva raze. —Uite. Eu mă grăbesc. şi de ăla — ce să mai vorbim. gutui şi dovleac copt.. Tudorache-zmeul se bucura. o prăjitură. Uite. aşa încît clipi din ochi şi zise. ăsta mi-a lăsat un ciorap desperecheat. îşi găsise rostul..

cum au dispărut zmeii? Pentru mine e clar: exact ca în basme. n-o fi aşa. Din clipa aceea însă. zmeului îi pierise pofta de mîncare. O fi. Se zice că ultimele cuvinte pe care le-a rostit in calitate de zmeu ar fi fost: „Băieţi. exact din clipa aceea... daţi-mi voie pînă diseară". Nu duc ei casă bună cu feţi-frumoşii.. Oricît de micuţi ar fi aceştia.— Şi poimîine. .. nu ştiu. vă rog. Aşadar. Ştiu doar că din ziua aceea de e strada noastră a dispărut un zmeu.

.

în faţa biroului meu. pe care. şi continuă aproape plîngînd: Ai mei! Ai mei sînt! Eu sînt căpitanul. —Nu se poate.. Am întrebat: —Sînt din echipa adversă? —Nu! mormăi posomorit vizitatorul. Vorbi fără să-şi tragă sufletul. mi-am privit cu atenţie iritatul vizitator. Stoper. ca un şofer volanul la serpentine.. Vă spun sincer. Lăsîndu-1 cîteva clipe să-şi caute cuvintele în fundul bascului pe care-1 răsucea în mînă. —Pe toţi. Să-i daţi. Obrazul — nor. se înşirau 11 titulari şi 3 rezerve.. nu găsesc cuvinte. am întrebat nedumerit. —Pe cine? am întrebat. în vîrful peniţei.N-AM CUVINTE NĂPUSTINDU-SE PE UŞĂ. Clasa a VI-a. Furtună. Asta întrece orice. Căpitanul echipei de fotbal.. Era Cămui Aurel. BĂIATUL SE OPRI. în vîrful peniţei? 55 .. vreau să zic echipa. tremurînd de indignare. îţi dai echipajul.. Toată formaţia! Ăştia sînt! îmi întinse pe masa o hîrtie în pătrăţele. n-am cuvinte. —Vă spun sincer. Vocea — tunet. —Şi. Ochii — fulger.. în cunoscutul evantai al formaţiilor de fotbal. vă rog..

. uimit. Am fugit de la ora de matematică şi le-am dus provocarea. —Şi tot în ora de matematică. Cămui Aurel.. forfait 6:0 pentru noi! O poartă aducem noi. băiete. Vă spun sincer. le-am dus-o. na găsesc cuvinte.. în tenişi şi fără ofsaid sau cum vreţi voi. unul voi... 56 ..." Vedeţi? Aici e semnătura mea. şi noi la fel. am făcut provocarea... E scrisă cu peniţa rondă: „Sa veniţi cu numere pe spate. formaţia! Uitaţi hîrtiile. eu.. Am făcut altă provocare. Cămui Aurel." N-au vrut la sorţi. Asta e. am răspuns.. eu. în ziua în care vă convine. de echipament. —Ore de matematică. N-au vrut pe Cotroceanca. Am hotărît încă din ianuarie să „dăm" meci cu şcoala vecină. pe terenul Cotroceanca. Am făcut altă provocare. În caz de neprezentare. nu-i aşa? — De unde ştiţi? mă întreabă băiatul.. —Ciudat. A doua variantă: Rădulescu portar. restul vă priveşte. fă.. dacă e după injecţii. eu stoper. Prima variantă: Ionescu. asta-i a cincea! Ce să vă mai spun? N-am cuvinte..... Un arbitru dăm noi.. ascultaţi.. —După hîrtie...... Da.. Pe urmă. şase provocări. ocupă-te.. Ce mai? Un caiet am consumat. —Da.. Citiţi-o pe ultima. dacă e timp nefavorabil. Iacobescu.. „Vă provocăm la un meci amical. Am stabilit totul. —De unde ştiţi? —Dacă e vorba de numere. E scrisă pe trei pagini. Crihan bătrînul. Cămui. dar cu cupă.. dacă se dezumflă mingea. şi pe ăl de centru îl tragem la sorţi.. Cămui Aurel. am cusut numerele pe spate.. a ieşit. cu mîna asta.. Nu.. Aşa e. Pe urmă.—Da! izbucni cu ciudă.. ore întregi m-am gîndit.. La toate m-am gîndit.. Crihan tînărul.. Tot eu. eu singur. asta e. Eu.. Priviţi.. tot pe caietul de aritmetică.. Pînă la sfîrşit. mă rog.. —Da? Ei bine..

flori. Ma uitam la băiat.. n-am cuvinte.. Vocea . Trebuia să se fi întîmplat ceva grav. emoţii minge fluier. Obrazul nor. A. Dimpotrivă. ochii . direct la dumneavoastră. desigur.tunet. — De ce? . Priviţi.Casă-i daţi în vîrful peniţei pe toţi! Văspun. de la meci viu. vacanţa.Ba da.fulger. de pe teren. şi p-ormă antrenamentul. cupă şi.Dar ce s-a întîmplat cu băieţii? Nu s-au prezentat la meci? . Am întrebat: . Nu-i trecuse furia. Ziua meciului.Sigur. — Joacă brutal? 57 . gata echipat.. după atîta treabă..

E nemaipomenit?. Iată. nici n-am cuvinte. Şi. vă rog să mă credeţi...—A. —Da...... îmi îndeplinesc făgăduinţa: dau prin prezenta pe toţi colegii amărîtului căpitan „în vîrful peniţei". I-am promis că voi ţine seama de rugămintea Iui. Din cauza matematicii. Cămui Aurel.. Vorbea căutîndu-şi batista: —Să nu mă lase ei să joc. n-o să ghiciţi niciodată. Băiatul îşi oprea cu greutate lacrimile. Stoper. Pentru că sînt căzut la matematică. băieţi! . Vă rog sa-i daţi în vîrful peniţei. nu! —Protestează la deciziile arbitrului? —Nu există. —Atunci? —Vă spun sincer. Şi ştiţi de ce? —Ştiu. pe mine. Ei bine. Vă spun sincer. M-a impresionat. stoper.. Căpitanul echipei. Băiatul lăcrima de-a binelea.. vă spun sincer — vorba lui Cămui — n-am cuvinte. deşi nu-şi găsise încă batista. Nu m-au primit să joc! Pe mine! Cămui Aurel. Ştiţi ce-au făcut? Ştiţi de ce au fost în stare?. vă mărturisesc. nici n-am cuvinte... că pitanul echipei.... şi care mi-am sacrificat toate orele de matematică din trimestrul II pentru meciul ăsta... ca să-i felicit! Bravo..

am văzut orarul lipit pe dinăuntrul capacului meu. O să mă duc la şcoală. M-AM HOTARÎT să-ţi scriu. Dimpotrivă." Eram doar o pereche atît de reuşită! Tocmai de aceea cînd. stăpînul meu. intram de-a dreptul în clasa a VII-a. dacă ţii să afli amănunte. şi o să învăţ de toate. De altfel.SCRISOARE PE ADRESA UNU! CHIULANGIU ÎN SFÎRŞIT. deoarece — trebuie să-ţi mărturisesc — mi-ai plăcut de la prima vedere. fericită. la secţia pielărie. voinic. Sînt servieta ta. într-o bună zi de la începutul şcolii. şi cîte 59 . abia ieşită din rafturile librăriei. vitregul meu stăpîn. Trebuie să-ţi spun că nam fost totdeauna amărîtă. vesel şi sportiv. era cît p-aci să devin mănuşi de box! Aşadar. cînd nu-mi mai placi deloc — înalt. şi algebră. Erai — şi eşti şi acum. Pe vremuri. şi de alţii.. şi o să fiu respectată şi de tine. mai să mă înăbuş de fericire. Şi cum era să nu fiu. îmi ziceam acum o lună şi ceva: „Iată cum mi-a surîs norocul. cînd. şi încă la braţul tău? Aveam impresia că şi tu eşti mîndru de mine şi asta mă bucura şi mai mult. sportivă sînt şi eu. A fost o vreme — acum o lună şi ceva — cînd eram mîndră.. preaamărîta ta servietă. Aveam ce învăţa: şi fizică. şi chimie. Nu te uita că acum sînt o biată servietă.

Şi iată că la sunetul unui fluier s-a dat recreaţie. Curînd. Aşteptam. o bogăţie de noţiuni ca: Şuut! Bară! Corner! Henţ! Fault! Ofsaid! Văzîndu-te atît de inimos şi de aprins." M-ai luat. a doua. că pentru chimie trebuie „schimbate porţile”. Absolut. îmi ziceam. ora a treia. şi m-ai dus în celălalt capăt al terenului. „Acum e bine. şi cînd altă noţiune — „talpa" — mi-a julit obrazul. a început chimia. într-adevâr. alergînd cu limba scoasă. mi-a fost dat să aud exact aceleaşi noţiuni!? În plus. acest nou obiect semăna întru totul. Spre marea mea uimire însă. aşteptînd să se sfîrşeascâ odată prima lecţie. a treia. probabil. Eram mirată. aşa o fi la fizică. la vreo şapte paşi de o haină a ta. doar noţiunea ma60 .. Nu era nici o şcoală primprejur. am tăcut chitic. începe chimia. Aşa o fi în clasa a VII-a. mi-am zis. În cîteva minute — numai ochi şi urechi — am învăţat o mulţime de lucruri din fizică. dîndu-mâ vreo cîţiva paşi de-a berbeleacul. Voi cîştiga noi cunoştinţe.. Am aflat. Ţii minte cum străluceam cînd am plecat de acasă? Acum pot să-ţi mărturisesc: de fericire ! În sfîrşit.. O ţin minte şi acum pe dinafară. chimie. aşadar. matematică". am ajuns undeva şi ne-am oprit. de care nici nu auzisem.altele. dar absolut aceleaşi noţiuni: Şuut! Gol! Henţ! Fault-careu! Ofsaid! Ce să mai spun de mirarea mea cînd. şi cînd lucrarea practică numită „henţ-careu" a spart în zeci de cioburi călimara. Dar mi-am zis: „Stâpînul meu ştie mai bine ce e şi unde se predă fizica". De abia aşteptam să intru a doua zi la ore. apoi ai început să alergi împreună cu alţi cîţiva după o minge. împroşcîndu-mă toată de cerneală. Citeam îmbujorată pe orar: „Prima oră. spre încîntarea mea. la algebră. şi cînd noţiunea „şutbară" mi-a căzut ca un trăsnet în cap. M-ai aşezat — era ora 8 — jos. să deprinzi aceste noţiuni. Ea conţinea. cu fizica. la un nou şuierat de fluier.. prima lecţie. fizică. Era.

Ziua a treia aşteptam istoria şi geometria. ci de sticleţii de la geografie. Am poposit pe malul unui rîu. . În aer liber. Şi aşteptam. Apoi ne-am dus acasă şi ne-am odihnit. după cum se ştie. programa ta şcolară nu mai avea nici un secret pentru mine. Ai uns. şi nu mai pricep nimic. „Da. cînd car între despărţiturile mele plătici. în ora de română te-ai pus la pîndă. tn-ai pus deoparte şi-ai început să alergi după mingea de la fizică şi geometrie!!! De atunci. Mă credeam învăţată. şi acum. cu clei. şi româna. 61. În trei zile. pe scaieţii de la geografie. Îmi cunoşteam toate îndatoririle: la fizică. tîrîndu-te de-a buşilea. A doua zi aveam geografie. Şi. iar la istorie şi geometrie să miros a peşte. Sint zăpăcită de tot şi nefericită. La lecţia de anatomie. asta e geografie ! mi-am zis. în prima oră am poposit pe o costişă. nişte scaieţi. chimie şi algebră trebuia să încasez lovituri de picior. română şi anatomie. Eram şi eu. la geografie şi română să adăpostesc sticleţi. şi acum îmi dau seama că nu ştiu nimic. M-am dumirit curînd: diferenţa dintre istorie şi geometrie este că la istorie prinzi trei plătici. cînd mă pregăteam din nou la fizică. preţ de un ceas. la pescuit. Erai mîndru. era istorie. Aflasem ce-i geografia. în ora de istorie. iar la română. ai prins vreo trei sticleţi ce se încleiaseră. nici vorbă de plătici. îmi dau seama că nu de mine ai nevoie. Într-o jumătate de zi. tocmai cînd mă socoteam atotştiutoare. Ai plecat spre casă fericit. amârîţi. iar la geometrie numai două. ceea ce.tematică de: „4 — 0" care — mi-am dat seama — te făcea foarte fericit şi chiar respectat. în natură". cînd aşteptam să mă tîrăşti de-a buşilea pe vreo costişă. servieta ta. Simplu. Mă credeam folositoare. mereu aşa. în schimb. Şi eu. a început încurcătura. numai ochi şi urechi. într-un crîng. m-ai dus la pescuit. şi anatomia. Căci în ziua a patra.

pe mine . 6 Şi sint amarîta foc. Acum ştiu totul: eşti un chiulangiu. ' Şi poţi să afli.Mă credeam respectată.cum se zice . vitregul meu stâpîn. şi ce aud mereu? — Uite o servietă de chiulangiu! Ai auzit? Aşa îmi zic toţi. că dacă mîine o să facem din nou fizica la două porţi.m-ai pier- .

Tot n-ai nevoie de servietă. . De aceea închei cu nerăbdare şi semnez. A ta servietă amărîtă. Mă duc la fabrică si cer să mă prefacă în ceea ce era să fiu făcută de la început .într-o pereche de mănuşi de box. Ai priceput? Cred că e clar.dut de muşteriu.

şi doar alaltăieri l-am cumpărat?! Uimirea băieţandrului din clasa a IlI-a era neprefăcută. din toate şcolile? Aşa mă frămîntam într-una din zilele trecute. N-am avut pe ce. nu mor. la umbra celor două coperţi. Dacă e o molimă necunoscută pînă acum şi ea se întinde şi molipseşte toate caietele din clasa a IlI-a. smulse parcă de un vînt ciudat. nu se topesc văzînd cu ochii. martor fiind la exclamaţia băiatului. La ceilalţi copii foile caietului nu zboară. nu aveam de-a face cu unul din aceia care pitesc caietul în ghiozdan şi zic cu nevinovăţie: — Mi s-a terminat caietu'. Toate celelalte file şi-au luat zborul. 64 . tovarăşe învăţător.. acesta era cuvântul. împuţinat — ce zic eu? — s-a topit... Nu.. Nu mai rămăsese din el decît o pojghiţă de caiet.Ml S-A TERMINAT CAIETUL . N-am putut scrie tema. in toată şcoala. Atunci ce s-a întîmplat cu acest caiet? Ce rău ascuns i-a împuţinat foile? Trebuia dezlegat acest mister! Cu orice preţ. s-a topit ca o zăpadă sub razele soarelui. Caietul cu pricina se isprăvise cu adevărat! Ciudat însă: s-a.IA TE UITĂ! S-A TERMINAT.. potrivit.. da.

— Mă plimb de alaltăieri.. Cinci-şase biciclete. nu încăpea îndoială. Dar nu-i nimic. nu mă întrebaţi!? Cîte modele şi cîte zboruri de încercare! Aproape că i s-a terminat caietul. deodată. —Cine a intrat cu bicicleta în clasă? —Eu. ca să zic aşa.. aici mă întorc.. Ciudat! O foaie cu pătrăţele. ce coadă. în timp ce căutam să dezleg misterul. continuă foaia. Văd că sînteţi îngîndurat. Sînt însă singura care am mai rămas pe drum. ce fuzelaj. căci n-am plecat la o plimbare oarecare. „Aşadar. Poate pentru că la mine roata din faţă e niţel în „opt" şi n-am nici şa. Vă place zborul meu lin. fără puteri. Vorbea o foaie de caiet. ca nişte aripi jumulite. Caietul a avut alaltăieri cincizeci de file. încercînd să-mi dau seama cam cîte biciclete o fi trimis în turul clasei ciclistul nostru cînd. am răspuns. Dar mi se pare că vă deranjez cu zbîrnîitul meu. Am tresărit. Mă uitam la coperţile uscate.. ci într-o adevărată cursă ciclistă. Aterizezi pe un caiet?! —De aici am plecat... elegant? Dar cîtă străduinţă a trebuit din partea constructorului. —Ciudat! am exclamat. Dar unde or fi pierit celelalte? 5 — Recreaţia mare 65 . am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată. A uitat băieţaşul să mi-o deseneze. auzii chiar lângă mine un clinchet de bicicletă..Caietul se terminase. molima caietului a fost pasiunea pentru desen a stăpînului". —Da. în vînt. Acesta e aerodromul meu obişnuit. foile de hîrtie. Şi.... îmi ziceam. Şi nu sînt singură. un zbîrnîit ce cobora şi se îngroşa îmi îndreptă cercetările în altă direcţie. putem pedala şi aşa. Priviţi ce aripi am.. Era un avion. exact ca cele din caietul ce-1 aveam în mînă.. Noi. Spre tavan. Priviţi. cinci-şase aeromodele fac cel mult o duzină de foi. Fac o socoteală.

neîndoite! De ce nu sînteţi în caiet? 66 .. acesta nu e cusurul nostru. Întîrziau să se ivească. nici de avion. apoi esicstă. Dădusem aproape de urma întregului caiet. N-aţi avut nici un accident. să se gîndească mai bine.. Mai lipseau doar trei foi. după cîte văd. cineva sună din corn.. E al stăpînului nostru. —Poşta? —Da. o poştă demodată. Noi avem nişte cusururi mult mai mici.. Acum mă dumirisem.. ce faci? De ce stai? —Aştept încă trei foi. neînsemnată greşeală — şi din grabă face nenumărate asemenea greşeli — ne rupe.. şi tocmai mă gîndeam. cugetam. aşa cum sunau altădată poştaşii. cînd am auzit o voce: —Ei.. Cum şi unde or fi pierit? — Aici! Aici! Aici! Vocile veneau din coşul de hîrtie. Priviţi. —Cum de nu? Noi sîntem. E nervos.În aceeaşi clipă. Rupe la fiecare temă cinci-şase foi. nepătate. urgent". Am ajuns la un punct mort. —Şi atunci de ce sînteţi la coş? —O. apoi ecgzistă. Am plecat din caiet „F. — Ce-i cu voi acolo? Sînteţi tefere. Nu ies la socoteală. — Da. caiet. cum se împarte vina"... F. Trebuia să scrie cuvîntul există. pentru a ajunge la. Nici de bicicletă. dar m-am împotmolit. continuînd să adun în minte filele descoperite. Cum se iveşte o mică.. Pe prima foaie a scris ezistă. Sînt un bileţel care îşi caută adresa. Deabia pe urmă s-a gîndit. pe a doua eczistâ. „Iată. Ajunsesem la capăt. dar voi sînteţi albe. Catedră îi zice... Dar rezultatul nu era cel din. conţinînd cîteva rînduleţe. Mai aveam şi alte foi lipsă la apel. —Bine. să întrerup cercetările. nici. scădere. deci. oarecum plictisit de toată povestea.

nu. Cele trei foi aveau dreptate. în caiet? —A.. răspunseră într-un glas cele trei foi.că ne-am desprins singure. . M-am aşternut pe scris. Unele se desprind de la sine. are exact trei fo i.. Măcar să se termine cu folos. Acum povestea este gata şi. Folosiţi-ne dumneavoastră. —Şi ce să fac cu voi? Să vă aşez la loc. —Pentru 5* . Scrieţi despre năravul acestor şcolari! Caietul acesta s-a terminat tot.. după cum vedeţi. să nu se mai întîmple. Aşa se întîmplă totdeauna într-un caiet cu file rupte.

Ei nu-1 cunosc pe Gogu Buzdugan! Ei n-au văzut pe noul Argus (dublat parcă de vechiul Hercule). Nici cea mai milimetrică — dar ce zic eu? — microscopică abatere de la legile onoarei. şi la nevoie pumnii. „Onoarea mai presus de orice" pare să fie deviza sa care. cit pentru caracterul său cutezător şi generos. nescrisă pe vreo eşarfă. îl invidiez pe Gogu Buzdugan. boţită. mai ales pentru cavalerismul său. Ghemuită. întru apărarea nobilului ideal: onoarea!! Iată-1! Freamătă. scapără cu prisosinţă în ochii lui înflăcăraţi. Bocetul lor mă lasă rece. 68 . Nimic nu scapă acestor ochi. De undeva de la etaj se aade un bîzîit întretăiat ca hîrşîitul unui ac de patefon pe o placă crăpată. pare mai degrabă o salcie plîngătoare. plînsă şi despletită. Şi aşa. plînge o fetiţă. Şi nu atît pentru bicepşii lui de beton (şi la nevoie de cauciuc). cu nasul pe o policioară a colţului viu. repezindu-şi scrutător privirea. da. cu sughiţuri! O victimă? Din două salturi a şi ajuns la etaj. CU PLĂCERE CHIAR. răsărită dintr-unul din ghivecele de lut. Cavalerul cunoaşte acest zgomot: un plîns de fată. Pesimiştii n-au decît să deplîngă agonia cavalerismului. şi mai ales.CAVALERUL DREPTĂŢII MĂRTURISESC SINCER.

O ia de mînă.—De ce plîngi? o întreabă cu voce tunătoare cavalerul. răspunde fetiţa. 69 . sub sprîncenele încruntate. —M-a bă-tut un bă-iat. —Ascultă. şi el a început să mă-nghiontească. —Uite. se smiorcăie huliga nul cu ochii ţintă la bicepşii cavalerului. împletindu-şi codiţele. Un întuneric zămislitor de fulgere. mă. —Cine? Care a îndrăznit? În ochii cavalerului. huliganule. sughiţând ca pentru a despărţi cuvintele în silabe. şi ea mi-a zis „obraznic"! Fata sughiţa. întunecat... şi pe urmă.. —Hai cu mine. De fapt nici n-am atins-o. arată fata un băiat cu tricou marinăresc. se îndreptă către agresor. de ce ai lovit această biată fetiţă? Netrebnicule. Am îmbrîncito aşa. Explică: — El mi-a pus piedică şi m-a tras de coade. nu vezi ce slabă e? —Eu? Am lovit-o eu? se dezvinovăţeşte pierdut matelotul. răvăşit de indignare. răzbunător. s-a făcut întuneric. în glumă. şi eu i-am zis atunci obraznic. ăla. şi aşa..

îl bate pe umăr. să insulţi un băiat? Bine ţi-a făcut! Şterge-o.. cavalereşte: — Uite ce e. eu credeam că ai bătut-o fără nici un motiv.Cavalerul rămîne cîteva clipe pe gînduri. pe „musculiţă" ce a luat-o la fugă pe scări şi.. Cavalerismul n-a pierit. cumpănind în tăcere. amice. o musculiţă. întorcîndu-se spre marinar. Te rog să mă ierţi. Ştii. sînt de acord. Dar dacă te-a jicnit. Asta e o chestie de onoare! De aceea ziceam la început: pesimiştii n-au dreptate. tremurînd de furie reţinută. că-ţi dau un brînci de nu te vezi! Petrece din ochi. Apoi izbucneşte deodată către fată: — Care va să zică l-ai făcut obraznic? Cum îţi permiţi tu. Ei nu-1 cunosc pe Gogu Buzdugan! .

mormăi băiatul. —Aş. se auzi un alt glas. cînd l-am cunoscut. cu două sau trei veste — nu-mi amintesc precis — cu trei cravate — asta-mi amintesc precis — şi totul. înfofolit şi ud — vă rog să mă credeţi şi de data aceasta — părea exact o varză scoasă de la murat. —Amigdalită? îl întrebă o bătrînică. la un telefon public. înălţînd din umeri. Nici vorbă. Aşa. ca pe un bolnav. Şi. Poate. —Atunci laringită. gata să-i dea rîndul la telefon. Oamenii de la telefon îl priveau cu compătimire. răspunse băiatul.BĂIATUL CU SEMNELE ERA O ZI DE PRIMĂVARĂ TIMPURIE ŞI CALDĂ. dragi cititori: de data aceasta desenatorul n-a exagerat cituşi de puţin. încolo. pe băiatul desenat alături. Lăsaţi-1 să vorbească! 71 . de bună seamă. vă rog să mă credeţi. Poftim! —Nu am laringită. totul înnodat din creştet pînă în tălpi. Băiatul are treabă cu vreun spital. —Pleurită. Chiar aşa arăta. adică sigur. desi gur. cum îl vedeţi: încotoşmănat cu paltonul de sub care ieşeau pulpanele unui trenci umflat. Ai de vorbit. presupuse un tînăr. la o farmacie. ceva mai transpirat.

mare lucru nodurile! Termini cu batistele. Pentru dealurile subcarpatice.. respectiv pepit. pac-pac-pac-pac! Adio uitare! Vii la teze cu mîinile în bu zunare. Ideea asta.. Băgase în albia de rufe toată clasa elefanţilor. pac — două noduri. Sau vin la mama. ies niţel la aer.Si toţi erau gata să se dea deoparte.. fluierând. vă rog. după ce lucrasem toată zoologia. zice. pune-ţi în nas nişte pi cături.. Exemplu: Istoria. dar nu vă îngrijoraţi. cînd băiatul începu să rîdă: —Vă mulţumesc că mi-aţi dat rîndul. Cunoaşteţi metoda? E simplă: Te paşte primej dia să uiţi ceva? Pac — un nod la batistă! E vorba să nu uiţi ceva şi încă ceva? Pac. un nod cu buclă simplă — suta. Maculatorul de istorie — ba tista de la piept. pentru că a avut două domnii. Dar.. de la un nod de batistă. Hm. apoi continuă cu un surîs pe buze: — Mai ies şi încurcături. mi-a venit de la o batistă. caietul de geografie — o batistă cadrilată. Mai precis. în ajun de lucrări scrise: —Mămico dragă. într-o zi. Batracienele erau un clăbuc. mică? —Poa' să fie şi mai mică.. —Ce Gomenol? Care Gomenol? Pentru mine guturaiul e o binefacere. treci la şireturile de la pan tofi. asta înseamnă că avem despre Rareş... —Mare.. nodul 72 ... şi aşa mai departe. m-ai omorît cu batistele. Bucla dublă înseamnă o mie de ani. dacă vreţi. Direct la Textila: —Daţi-mi o batistă. Un nod. zise arătîndu-şi ţoalele. am teze. încă un nod. Nici nu mai dau pe la librărie. dezastru! Mama spăla. Gomenol.. în 65 de noduri. nu mai ai cinci batiste? —Of. la aritmetică — una în dungi. şi cînd mă întorc. Băiatul tăcu o clipă. la geometrie.. artistic. şi tocmai turna din nou apă fiartă peste dromaderi şi cămile. Eh.. fără ghiozdan. Nu am nimic.

S-a terminat un şiret? Trec la celălalt pantof: domnia a doua. şireturi mai lungi! Acum. la teze. Podul înalt.. cald al naibii — şi afară şi în clasă. Două zile am muncit să pun la punct .. unităţile le scriu pe unghie. depinde.. Călugăreni. şi le-a pierdut. Deh. merg — uite aşa — încotoş-mănat: cojoc. Războaiele le port în batiste. Nod marinăresc: bătălie navală. Uf. Nu vă închipuiţi ce greu e! Dorm cu ei în picioare. Nod pescăresc. de s-ar isprăvi odată! Măcar un bocanc să dau jos. Iau bocancii. D-aia nici nu port sandale. fulgarin. bătălie pe apă curgătoare —Vaslui.. bocanci. Una şifonată: a avut.ăsta — zece. Stau lîngă sobă. Şi e cald. O batistă călcată: n-a avut războaie. pantalon. Nu mai pot desface şireturile.

îi zise.. nepricopsitule! La coadă! ..... Nu! Am mai păţit-o odată. continuă băiatul clipind cu şiretenie din ochi. şi vestă. Nu ştiţi? Mi s-a topit toată America de Sud: avea nasturi de cazeină! Acum.. dar îl priveau cu atîta compătimire. de parcă ar fi fost suferind de toate trei boli la un loc. privindu-1 cu aceeaşi nesfîrşita milă. Fularul cu numărul cămilelor din Africa de Nord. Mi-am uitat un fular.. şi trenci. Oamenii de la telefonul public ştiau acum că băiatul nu este bolnav nici de amigdalită. dîndu-1 deoparte cu un brînci: — La urmă. dau telefon acasă. ah. pe urmă dau jos şi palton. Pe urmă. Le duc la spălătoria chimică. şi nici de pleurită.. Ce bine că mi-aţi dat rîndul la telefon! Vă mulţumesc. Dar pînă atunci nici vorbă de aşa ceva. cînd bătrî-nica se apropie de el şi. Băiatul se pregătea tocmai să formeze numărul. nici de laringită.nişte formule de chimie.

nu putem şi n-avem de gînd să ascundem că însăşi onoarea detaşamentului nostru e pătată de pionierul Dumitru D. Simplu. vechiul şi bunul său coleg de bancă. gazetăresc). generosul proprietar al veşnic umflatei serviete de muşama. Căci cum o să-1 dea Sandu pe Mitică D... pe Mitică Dumitrescu.. într-adevăr. pe Miti. pe blîndul Mitică. nu-i aşa? Rupi o foaie din caiet. vechiul articol din gazeta clasei (care nu are decît un singur chenar şi nici un titlu prea. fireşte. trînteşti un titlu „pe două coloane".. Sau. Dar numai la prima vedere. nimic mai simplu la prima vedere.DUBLA CALITATE SFÎRŞIT DE TRIMESTRU. Dumitrescu. în cel mai bun caz: „N-ar fi cazul ca unii pionieri să se trezească la realitate şi 75 . inegalabilul copist de planuri şi rapoarte de activitate? Oroare! Ar fi să scrie aşa: „In încheiere. tragi un chenar dublu cu cerneală roşie. cu peniţa rondă. Bumitrescu la gazeta şcolii? (Reţineţi: a şcolii. neobosita sa umbră. Sandu a primit sarcina să scrie la gazeta şcolii (reţineţi: a şcolii) un articol despre situaţia la învăţătură din clasa a Vil-a şi în primul rînd. mirosind toamna a gutui şi iarna a caltaboş? Pe tăcutul Mituş. care a căzut la cinci obiecte".) Da. despre situaţia pionierilor. şi pe urmă transcrii cu grijă.

Atunci? Atunci să scrie articolul în dubla lui calitate: de pionier şi de prieten. chiar lîngă sala de festivităţi — unde au loc şedinţele cu părinţii! !! Să-1 faci. în paranteză: „(Dumitrescu D.) Să nu scrie despre Mitică Dumitrescu? Imposibil. care va să zică. a oraşului! Şi asta în calitate de prieten? Peste putinţă! Dar. în calitate de pionier ce-ar putea face? Să nu scrie articolul? Nu se poate. de rîs în faţa şcolii. la urma urmei. Şi aşa a întîrziat destul.sâ-şi îndrepte situaţia pînă nu e prea tîrziu?" Şi. Dumitru ce părere are?)" Şi asta la gazeta şcolii! Aşezată în hol!! în faţa cancelariei. 76 . a cartierului. (Şi încă degrabă.

Aceasta este situaţia la învăţătură în clasa noastră. la drept vorbind. iar la matematică — atît la algebră cit şi la geometrie — deşi el personal. blîndul. ştiut fiind că o clasă neaerisită dăunează sănătăţii şi muncii noastre. îşi duce cu cinste la îndeplinire sarcina de a deschide geamurile în fiecare recreaţie. în timp ce se aşază nedumerit în bancă. Dumitrescu. bunul. nu scrie. Cinste lor ! În schimb. Dumitrescu!" A doua zi. nimic. cînd e scos la tablă. douăzeci şi cinci sînt promovaţi. La fel la botanică. aşa cum a apărut la gazetă: „Situaţia la învăţătură în clasa noastră se prezintă bine. deşi corijent la geografie. la intrarea în clasă. se preocupă zi de zi ca tabla să fie totdeauna ştearsă şi buretele ud. Din douăzeci şi opt de elevi. Cinste elevului Dumitru D. în ciuda faptului că are media patru.Iată articolul. băieţii îi întorc unul după altul spatele: — Halal pionier! Şi. elevul Dumitru D. generosul Mitică Dumitrescu se ridică ţeapăn şi se strîmbă cu gura unsă de caltaboş: — Halal prieten! . are o grijă permanentă ca toţi elevii clasei noastre să-şi cureţe bine ghetele la intrarea în clasă.

una pe săptămînă. să-1 auzi sorbind despre cărţile pe care le-a citit. De două ori am citit-o.UN BĂIAT CITIT TITI BRUMĂRESCU E UN BĂIAT GROZAV DE CITIT. începe să povestească 78 . Titi citeşte o carte (una!) pe oră. apoi. Stai să vezi. rîzi să te prăpădeşti... A. —Cu un cîine pe scoarţă? — Nu... Pufneşte în rîs cîteva clipe. de vreo două deşte.. Bună carte şi asta! Mai ales acolo unde se-ntîlnesc ăia doi cu alţi doi... Dricît ar fi de groasă! E de ajuns. Uite. —Care? —Una cu scoarţa galbenă. dom'le.. ştiu la ce te gîndeşti. de altfel. îmi amintesc! Am citit-o în ora de chimie. în cel mai bun caz... în ora de geometrie. dar pot să ţi-o povestesc.. îmi scapă titlul. Citeşte pe rupte. Aia cu cîinele e alta.. —Tu ai citit cartea aia? Grozavă carte! îşi împărtăşeşte el neobosit şi oricui entuziasmul în recreaţii.. Gro-za-vă! Desface cuvîntul în silabe. Şi nu ca alţii. o carte pe lună sau. Galbenă. cu pofta cu care ar desface o piersică mustoasă. dar e grozavă!.. dar fără cîine.. îmi scapă titlul.. ca să-ţi dai seama că ai de a face cu un adevărat maratonist al lecturii. se căinează el. azi dimineaţă. Cum naiba-i spune? Ah. înveselit.

ha. îşi suflă nasul... îmi amintesc. Aventură! Mister! Să vezi.. Cum ţi-o povestesc eu... de la bibliotecă le-am citit pe toate.. — A treia. hîhî.. vreo trei deşte grosime... A găsit batista şi. —Aş... Aia din ora de chimie era tristă. Le-am confundat. E cu unul care pleacă. ha.. dar să ţi-o povestesc... Păcat că i-am uitat titlul.. cum a terminat de povestit cartea cea tristă. şi ăsta care pleacă se desparte nu ştiu de ce de ăla cu care a plecat.. îţi garantez! .. în ora a treia.. începe el cu o voce sugrumată.. Aşa. ha... nu ştiu cum. îşi pocneşte Titi nemilos degetele. e cu una care pleacă nu mai ţin minte unde.. şi celălalt era cu alţii. O să-ţi povestesc eu una.. E aşa de tristă! Caută batista. elegiac: Acum nu mai am ce citi... Dar uite. să vezi încurcătură ha. Da. nici nu mai e nevoie s-o citeşti.... Cum îi zice? Ah. formidabilă! Am uitat cum îi zice... Ah... —Du-te la bibliotecă. a intrat tovarăşul profesor. Dar nu-i nimic.. Titi rămîne pe gînduri o clipă: —Ai dreptate!. Ah.. ha. îţi povestesc mai departe după oră. ha.. are tot vreo trei deşte grosime.. Ţine minte unde am rămas. ha. am citit-o azi.... ce carte tristă!. cu nu ştiu cine! Nu mai ştiu de ce!!! Şi pe drum se desparte.. îmi vine pe limbă. dar lacrimile au şi luat-o la vale. mă? Păi acum vine ora a treia. ha... Ştii.... se înviorează el.. n-ai s-o uiţi toată viaţa.. nu ştiu unde. care şi ei nu ştiu ce aveau cu ăla.hohotind: E cu Unu' care pleacă nu ştiu unde. de ăla cu care a plecat!!! Şi atunci să vezi încurcătură. Are aşa.. ha. cu nu ştiu cine. de vreo patru deşte de groasă. îmi scapă titlul.

unul. buchete.. asta e arma mea principală: capul! 80 . noi şi noi bucurii. cu efect. Da. joc oriunde şi oricînd.. Completarea aceasta o făcea un băiat cu tricou numerotat şi genunchii juliţi. — Fotbal. a trecut o săptămînă de vacanţă. în tenişi.. la munte sau la mare. la orice oră: din voie. marchez goluri! De toate felurile. Nu mă cunoaşteţi? Eu am marcat cele mai multe goluri în echipa cartierului. în bocanci.AUTOGOL AŞADAR. —Nu mai spune! —Nu mă credeţi? Uite şi acum: de-o săptămînă. Băiatul continuă. Din careu. şi chiar de pe acum se poate întocmi un oarecare bilanţ: plimbări. bombe. şcolarii au ieşit veseli pe poarta dinspre vacanţa mare a trimestrului trei şi s-au împrăştiat să culeagă şi să strîngă. niţel dezumflată. cu fentă. de cînd s-a dat vacanţa. şi mai ales cu capul. LA SUNETUL ULTIMULUI CLOPOŢEL. cu pieptul. nici nu mai vorbesc! Şi am marcat direct din corner. tabără de curte. fără să lase mingea de la gură: —Eu.. excursii. Sufla din răsputeri într-o minge gălbuie. Iată. Din zori şi pînă-n seară.. şpiţ. cu genunchiul.. cu boltă.

mi-am marcat un gol în propria poartă. vă asigur. am marcat numai 107 goluri... Ei bine. —În ce scop faci această contabilitate? l-am întrebat. Anul trecut.. sau să-1 scad? Fiind marcat de mine.Ţinea şiretul mingii aproape umflate. ar trebui.. pînă în prezent am marcat 108 goluri. obrajii roşii de mîndrie. fireşte. —A. şi totuşi. adăugat. 27 iunie — 25 de goluri. în vacanţă. Asta e şi mai clar! „Atunci. 28 iunie. acum se pune problema: autogolul acesta este. Fiind însă.. în aceeaşi perioadă. Mi-am notat în jurnal cum le-am marcat.. în partida a opta dinainte de prînz.. între dinţi... —Şi cam cîte goluri ai marcat? —Tocmai acum fac socoteala. ii socotesc." — Numai 8? —Da. —Autogol.. Ţin un jurnal.. fireşte. la al nouălea s-a dezumflat mingea. o să ziceţi. De fapt.. Priviţi! Scoase din sin un carneţel pe ale cărui coperţi stătea scris. Ştiţi.. aici e o mică încurcătură.. cum? Să-1 adaug. să vedeţi. e arma mea principală. A fost un gol de toată frumuseţea... sau nu? Judecaţi şi dumneavoastră: gol a fost. între două bare căptuşite de o plasă: Jurnal de vacanţă. în 28 iunie. sau nu este gol? Să-1 număr? Să-1 înregistrez. îmi controlez progresele. clar! De marcat eu l-am marcat. 81 ." Bine.. —Despre ce e vorba? —Despre un autogol. —Deci cu unul mai puţin! —Mda! De fapt. —Da. e foarte important. cu capul! V-am spus.. Bănuiam însă ochii strălucitori. socoteşte-1. dar. Am citit: „26 iunie — 16 goluri. Aţi putea să-mi daţi o mînă de ajutor.. Capul — arma principală — nici nu se mai vedea. Cele mai multe. cum să zic.. Pînă acum părerile sînt împărţite.. Bine că vă pricepeţi la fotbal..

Ştiţi.Autogol. auto golul din 28 iunie se adaugă. Dumneavoastră ce părere aveţi? N-aveţi idee ce mă frămîntă această chestiune. aceasta e şi părerea mea.. Acestea sînt şi ele autogoluri! Toate! Băiatul a rămas uimit. am răspuns.. apoi continuă: — De fapt. Nu-i aşa? De bucurie a început să sufle cu o nouă putere în sfera de piele...... aş vrea să ştiu: dumneavoastră pe ce vă întemeiaţi această părere? De ce credeţi că poate sta alături de celelalte 107? — Simplu. sau se scade din recoltă? Poate el să stea alături de cele 107. —Cum?! Ce spuneţi? Toate sînt autogoluri? Păi. si strică golaverajul.. ar trebui scăzut. Aştepta cu sufletul la gură verdictul. aceasta este recol ta noastră. sau nu poate? Am privit faţa întrebătoare a interlocutorului meu. nu vă supăraţi. a fotbaliştilor. Atunci e perfect: am în total 108 goluri! Numai că. nu ştiţi cum le-am marcat? Priviţi jurnalul! 82 . Eu cred că poate. Nu pot încheia clasamen tul ! Care va să zică. Exact.

nu pricep.— Nu e nevoie. primul punct marcat.. un imens autogol! Ai fi putut realiza şi tu. despre lucrul în grădina de flori a şcolii. —De ce? Care spuneai că e arma ta principală? —Capul! —Atunci pot nădăjdui că vei fi de aceeaşi părere. şi o să-ţi dai seama: prima ta săptămînă a fost un singur. Chema copiii la tabăra de curte. priveşte-ţi carneţelul. de fapt. un zero la puterea 108. Scăpată dintre dinţi... Chiar din această clipă. E o socoteală simplă: totul egal cu zero ce-i drept. Perfect! Era.. mingea se dezumfla cu un şuier puternic. Aşa... —Bine. despre serbările ce le pregătesc şi. alături de ei. despre spectacolele văzute. Băiatul nu părea să aibă chef să o umfle din nou. Copiii vorbesc în ele despre excursiile din aceste minunate zile de vacanţă. Spune şi tu! Se compară această recoltă cu „totalul" tău de goluri? Pune-le faţă în faţă. Am privit alte jurnale.. Rămăsese o biată bucată de piele julită. şi despre fotbal. atîtea lucruri interesante. Undeva răsună o goarnă. ca şi ei.. dar. bineînţeles. ...

Ceas de tihnă.. Sparg cu vătraiul nuci aurite şi azvîrl leneş cojile pe uşiţa deschisă. cojile astea de nuci ar fi mingii de fotbal. Dacă. — Nu ştiu cum sînt alţii. dar pentru mine prietenia însemnează în primul rind generozitate. Pe masă. şi repetă cu tonul jos. care mă înaripează. nu-1 ştii? Băiatul tutungiului din colţ. Cei doi băieţi stau la taifas. crede-mă. i-aş da lui Everestul. în odaie e cald. i-aş spune: „Ia. de elanuri zvîcnind generos în micile inimi. uite. ceas de spovedanie. dar se mulţumeşte cu un gest ce ar indica ecuatorul camerei. simt aşa.. figurile de şah fraternizează împăcate de ultima remiză. iar la ferestrele orbite aproape de înserare se cern fulgi foşnitori.. al emoţiilor înalte: TOTUL. care mă face să-i ofer totul. un imbold. glăsuieşte emoţionată gazda.DĂRNICiE VACANŢĂ DE IARNĂ. Sînt prieten cu Vintilă. dăruire. nu drămuire... abandonate. lungiţi pe covoraşul din faţa sobei de teracotă. Caută un cuvînt şi mai cuprinzător. Ei bine. să am un tort cît munţii Himalaia. Am un prieten? Ei bine. Dacă toată zăpada asta din curte ar fi halviţă sau 84 . Vintilă. Să-ţi dau un exemplu concret. cîte vrei"..

Vintilă... Aşadar.. dar aşa. . într-o doară. nu i le-ai promis? întreabă nedumerit musafirul. ştiu eu.. curmă el brusc discuţia. l-aş chema întîi pe el: „Ia. A venit să-i dau patinele mele... ia cîţi poţi. I-am spus ieri.. că dacă. Apoi se întoarce indispus. —Ba da. Apoi sparge o nucă aurită cu vătraiul şi. Du-te şi spune-i că nu sînt acasă. înalţă plictisit din umeri băiatul. —E Vintilă.frişca. Dar nu s-au făcut numai patinele mele din tot oţelul din lume.. dacă pe Dunăre ar curge nasturi.. Băiatul iese în vestibul şi se uită cercetător prin ochiul de la uşă. da.. că dacă din tot oţelul din lume s-ar fi făcut o singură pereche de patine. îmi amintesc. Dacă pe Dunăre ar curge nasturi... cu năvodul".. zvîrlind cojile în jarul roşietic.. pe vîrful picioarelor. în sfîrşit. Nu te sfii".. în general. da. Spovedania e brusc curmată de ţîrîitul soneriei.. lui i le-aş fi împrumu tat în primul rînd. băiatule. l-aş chema întîi pe el: „Ia. cară cu lopata. îmi amintesc precis. Se aşază pe covoraşul din faţa sobei şi aşteaptă ca scîrţîitul paşilor musafirului să se piardă de-a binelea... —Păi. continuă cu seninătate: — Unde am rămas? A.

. Vine Niţu flămînd mort. As'vară. stînd pe vine. dar felul doi nu 86 . Vine-ntr-o zi la masă ceva mai tîrziu. terminasem ciorba.. ăilalţi... Nu-1 ştii? Unu' mic. Simpatică mutră! Grozav ce ne distra. După muşuroiul de coji de lîngă ghiozdan. Mi se pare că i-am ascuns cămaşa în saltea. azvîrlite deoparte. sau l-am închis pe dinafară în cameră. cu ochelari. asta a fost altă dată. Adică.. la Timiş. — Astea-s de la Niţu.. am fost cu el în tabără. Interlocutorul (dacă i se poate spune astfel cuiva care încă napucase să scoată un cuvînt). cu un vîrf de cuţitaş. sau aşa ceva. da. mîncam la aceeaşi masă. Şedeam în aceeaşi vilă. îmi amintesc! îi pusesem într-un pantof un şarpe mort. pigulea. Nu-ş' de ce întîrziase. să nu mint. mănţelegi? Noi.CEL MAI BUN PRIETEN CIOLĂNOSUL. şi crănţănea fără milă. Să vezi.. Şedea la soare. hălpăie ciolănosul o nucă cu miez mare..... un băiat de vreo opt ani. A. de unul singur. călare pe o minge de fotbal. cu dinţii. Stă vizavi de cofetărie. Hihi! pufneşte în rîs. nu mai ţin bine minte. ÎMBRĂCAT ÎNTR-UN TRENING de culoarea sfeclei fierte. Altceva a fost. ciolănosul. am să ţi-o povestesc şi p-asta. era lesne de înţeles că dăduse ceva de lucru fălcilor. nişte nuci ce-i umpleau sinul. tuns la piele. cîte o fărîmă de miez din nucile mai tari.. avea chef de vorbă.

întreabă: —Şi nu s-a supărat? —Pentru atîta lucru? Se poate?! Stai să vezi alta.. Vine Niţu al meu şi se aşază la masă — chipurile. şi sughiţa.. şi din nou izbucneşte în rîs. arată ciolănosul o nucă mare. Se aşază el la masă şi muşcă dintr-o bucată de pîine. întuneric. nu s-a supă rat? —Aş. aşa un cucui i s-a făcut. M-apuc eu şi desfac pe furiş două fire de la sonerie şi aşez butonul sub un arc de la scaunul lui.venise. O scosesem din ţîţîni... Hoho-ho! Era unsă cu ardei iute! Să-1 fi văzut cum se mai strîmba. sub pături.. Au ei acasă nişte scaune cu ar curi. devenit de abia acum interlocutor. Ho-ho-ho! uite.îi cade uşa în cap. Apu că clanţa şi — trosc! .. Ho-ho-ho! Cum se aşază pe scaun — ţîrrr! — 87 .. se poate!? Pentru atîta lucru? Să vezi ce i-am făcut mai zilele trecute. Băiatul priveşte cu seriozitate nuca: —Şi.. învăţam îm preună. Vine Niţu fluierînd şi dă să intre. Noi toţi. Era într-o seară în dormitor. Apucă atunci Niţu o cană cu apă şi-o dă toată pe gît.. Ho-ho-ho! în cană turnasem sare! Băieţelul clipeşte nedumerit din ochi şi. Ho-ho-ho!.. şi.

apoi adaugă.. se uită pe stradă în dreapta. nu ţi-am pus? Mi-e cel mai bun prieten! . —Dar bine. ii vine înălţînd din umeri. în stînga. o sparge in dinţi.. Se întoarce. Ho-ho-ho! Mă prăpădesc de pe acum de rîs. trage scaunul mai înspre uşă. îl auzeam în vestibul: „Cine-i? Cine-i acolo?" Nimeni. Nimeni. nut se supăă? îl întrerupse indignat băieţaşul. Ţîrrr!! „Cine-o fi?" zice şi se ridică. Se scoală Niţu şi se duce la uşă. —Şi nu te-a dat pe uşă afară? întreabă băiatul ridicîndu-se în picioare. omule.. scuipînd cojile: Păi. Pe urmă i-am spus. şi iar se aşază.. cînd ma gîndesc ce mu tră o să facă. Ciolănosul îl priceşte cu nevinovăie: — Să se supere? Cum o să se supere? Scoate o nuca din sîn. As culta şi tu. Vine îndărăt şi dă să stea jos. Cînd să stea: Ţîrrr! Ho-ho-ho ! O oră întreagă l-am înnebunit. —Ai răbdare! Acu' pun la cale alta şi mai groza vă. Ţîrrr! Pleacă şi pîndeşte vreo două minute la uşă.soneria.

Ziua îl năpădise ca o cenuşă.. ultima frunză. Fix după o oră. La ora a doua părăsea arena şi cel mai puternic. să trîntească o uşă. Erau atît de lungi şi atît de murdare. cununa de laur de pe fruntea celui mai deştept băiat din lume îşi lepăda. era cel mai framos din lume. veştejită. atît de larg încît părea agăţat de urechi cu un gumilastic.SUPERLATIVUL LA ORA ŞAPTE DIMINEAŢA. Chiar la lecţia despre frunză. şi acesta să-i ţîşnească dintre picioare îngrozit. . Fiind el cel mai frumos şi cel mai puternic din lume. ca o statuie abia dezvelită. Era de ajuns pentru aceasta — după împrejurări — să calce pe coadă motanul costeliv. devenea dintr-o dată (şi pe deasupra) cel mai deştept.. celui mai frumos băiat din lume i se ceruse să îşi taie unghiile. Ciudat... ÎN SPĂLĂTOR. chiar la ora de educaţie fizică. Se prăbuşise la cea de-a treia flotare. I-o spunea oglinda cojită pe la colţuri care îi reflecta faţa rotundă. 89 .Pe la ora zece devenea cel mai puternic. freza năclăită şi mai ales zîmbetul larg. Era clipa cînd — după ce se uita în orar — îşi făcea ghiozdanul pregătindu-se de şcoală fără să deschidă o carte. Pe la şase se întorcea. cu pijamaua spînzurată pe un umăr. să ia în şpiţ o castană. La ora întîi. Pleca.

Pentru cincizeci de minute doar... apoi. cel mai spiritual băiat din lume.. la întîmplare. costeliv şi murdar..— Nervurile? Da. El se formează din comparativul de superioritate al adjectivului precedat de articolul demonstrativ cel. Tţ.. îşi întindea pe o felie de pîine untură şi boia.) Se terminau orele.. (Dacă tovarăşul profesor îi dă voie acasă.. oboseala. deschidea o carte. foamea îi ţineau tovărăşie. ştiu! Apar atunci cînd frunzele sînt nervoase. Se oprea lîngă motan şi îl mîngîia. dar se întorcea după douăzeci şi spunea că e uşa închisă. Amurgul. . greu al naibii! Cel mai greu lucru din lume.." Se oprea din citit şi ofta. cele. şi el se întorcea acasă. Sînt cel mai bun băiat din lume. Intra apoi în casă. care exprimă că un obiect are o însuşire în cel mai înalt grad. căci era timpul să devină şi cel mai isteţ la ora următoare. subit.. cei. — Superlativul... neavînd ce face. Gramatica. — Ce suflet bun am ! cugeta el. îl poate aduce în două minute. în timp ce acesta torcea.. Clasa rîdea şi el nu ştia dacă nu cumva a devenit. cînd spunea că şi-a uitat acasă carnetul de note. cea. — Ce avem noi la română? Superlativul? Începea sa citească: „Superlativul este unul din gradele de comparaţie ale adjectivului. Şi azvîrlea cît colo cartea.

la iarna viitoare mă răzbun eu pe toate! Sigur. iarna nu merge nimeni la ştrand.. Eh. Îi ştim toţi „figura". (Vesel băiat.. Eu citesc. ce-i pasă lui? La ora asta pariez că e pe trambulină. ce-i drept. în vacanţa de iarnă. „Ce sînt şi daţi 5 exemple în scris!" 50 dau.) Emil şterge cu ciudă ultima propoziţie şi oftează adînc: — Lasă că la iarnă. — Ce sînt ele? Simple propoziţii! Am înţeles. 91 . subordonate.. prop.. apoi sub apă.. E CALD. Deocamdată sînt la propoziţii simple. Eu sînt corijent. iarna nu e vacanţa de vară. Apa e rece.. El glumeşte. Eu sînt corijent. 5 propoziţii simple. simple. îşi ţine respiraţia cît poate. (Asta am mai scris-o. vine pe la spate tiptil şi ţi-a şi turnat o cască plină cu apă în cap. şi totuşi cînd nu-1 mai vezi te trec fiorii: „Dacă s-a înecat?" Aş. 500! E cald.. Copiii înoată. Dar de ce? Iarna nu e vacanţă? E o deosebire.. pe rînd. Sandu nu e corijent. el iese pe furiş. Eu învăţ.. Sandu!) Da. nu e mare scofală. Mai încolo e ceva mai puţin simplu: coordonate. sare „şurub". uite că a ieşit o propoziţie simplă: Sandu e vesel. Sandu sare în apă. (Asta am mai spus.. atributive. dar ce să-i fac. e cald al naibii!) Ştrandul s-a deschis.PROPOZIŢII SIMPLE A SOSIT VARA. Azi mă ocup numai de ac. Le vin eu de hac pe rînd. SE TOPEŞTE ASFALTUL.

. şi primăvara.. Trece şi asta. Dulceaţă de cireşe amare.. stăm la gura sobei." Vii. Vine iarna. ce cald e! Iarna nu e aşa cald. Abia a primit-o. închide telefonul. planuri de vacanţă.. facem oameni de zăpadă.Îşi face vînt cu o ilustrată.. —Ai alte propuneri? —Ziceam să mergem la ştrand. —Nu pot! Nu-mi mai spune. Cireşele de pădure sînt amare.. „Iarna-i grea. şi o să vină vara.. de două zile vorbesc numai în propoziţii simple! cugetă băiatul cu ochii în cartea poştală. Sună telefonul. şi trimestrul III. Mănîncă cireşe. —Ce fac? Ce să fac? Planuri. Uf.... vacanţa de vară.. Rămâne în fotoliu cu ochii închişi. se consolează Emil. Ştiu. mergem cu pluguşorul.... Ştii tu ce am de gînd? îşi dă drumul Emil. Traian. lasă. iarna. Culege zmeură.. nici gem.. — Poftim. şi trimestrul II. omătul mare. după ciuperci. Cutreieră munţii.. în pădure nu e nici dulceaţă... astea erau visurile de astăiarnă. gem de zmeură. Lasă că trece şi vara. Eşti atent? Când o să iau vacanţă — vii şi tu cu mine? — îmi iau schiurile.. două-trei borcane.. La iarnă o să mănînc şi eu cireşe amare. într-o excursie.. Traiane? —Ce ţi-a venit? se miră interlocutorul la celălalt capăt al firului.. E vecinul său. E de la Naică. Păcat că e aşa departe iarna! Nu-i nimic. Cum să nu-şi amintească? Din decembrie doar visase la aceasta.. „Trece ea. Naică e în tabără. O să rner92 .

. ce cald e! Vine iarna. Ninge." Numai asta visase.gem la pădure. facem ierbare.." — Asta nu e propoziţie simplă! Nu e deloc simplă. culegem fructe. Uf. E frig ! Ce frumos e în vacanţa de iarnă! Uf! 93 .. Merg cu schiurile. Vine vacanţa de iarnă. la pescuit. 500 dau! se înverşunează Emil şi purcede să scrie: „Trece vara. la ţară. Se ridică buimăcit şi trece la masă." 5 ? 50. Vine iarna. Oftează. O să înotăm în rîuri... Eu promovez. Afară ninge.. Se închide trimestrul I. Trece şi toamna. Stau la căldură. ne plimbăm cu bicicletele. Fac un om de zăpadă. staţi putin şi nu mânaţi!. Vine toamna. aho. Pluguşorul e gata. Eu dau corijenta. copii şi fraţi. Aho. — „Propoziţiile simple sînt acelea formate numai din subiect şi predicat.. Daţi în scris 5 exemple....

o să jucăm ţintar în cerdacul îmbrăcat în viţă (să vezi ce progrese am făcut!). Acum întrerup puţintel scrisoarea. o sâ fiu la dumneavoastră. îşi plimbă antenele pe corolele multicolore năclăite de cerneală şi. înşelată în aşteptări. O viespe lunguiaţă aterizează pe coala de hîrtie. zborul.POST-SCRIPTUM NELUŢU STĂ LA MĂSUŢA DINSPRE GEAM cu o foaie de hîrtie în faţă. prietenul meu care s-a întors de la mare. bîzîind. gustînd din dulceaţa de coacăze. o sâ mergem la pescuit păstrăvi şi raci (şi te asigur că n-o să imi mai fie frică de ei). Băiatul îşi admiră opera. am terminat cu bine anul şcolar şi am intrat în vacanţă. 0 să stăm la umbra nucului. că tocmai a intrat în curte Nicu. trece de cîteva ori peniţa prin păr şi începe să scrie cît mai caligrafic: „Dragă bunicule. îşi mişcă tălpile goale pe duşumeaua răcoroasă şi migăleşte cu peniţa nişte margarete în colţurile foii. Prin prezenta te înştiinţez că m-am hotârît să vin la dumneavoastră." 94 .. Scrie bunicului.. vopsind pe loc fiece petală în altă culoare. douăzeci şi şapte iunie. Spune-i bunicii că mi-e tare dor de dinsa şi că cel mai tîrziu duminică. o să ne plimbăm prin pădure şi o să culegem afine. îşi ia. Deodată.

Cam aşa ploua şi la dumneavoastră. iartă-mâ că n-o să vin Iuna asta la diimneavoastrâ. dar acum tocmai mă cheamă miama. grindina şi la felul trei senin. Mai bine la mare. „Nu mă mai duc la mare. Ah.. cînd stăteam în cerdac! Aşteaptă-mă! Vin precis." POST-POST-SCRIPTUM. Aşteaptă-mâ deci negreşit duminică. Cerul e limpede şi aerul proaspăt şi nvi ştiu de unde. „A stat ploaia. Precis o să plouă. Uf.. a fost duşul de la baie. dar Nicu mi-a povestit ce frumos este la mare.. „Tocmai a început să picure." POST-POST-POST-POST-SCRIPTUM. îţi mai scriu eu cîteva rînduri. Brr!. la friptură. Nu mă aştepta... la munte. Nu mă aştepta. Ba chiar să toarne rău de tot. O să plec şi eu la mare. Adică las' că-ti scriu eu mîine sau. Nu mai vin. Mi-e dor grozav de dumneavoastră. mai bine. bunicule. Ca la dumneavoastră. a început din nou să plouă! Aşa era şi la dumneavoastră anul trecut.. Neluţu. „Dragă bunicule.. să vezi ce bronzat e!." POST-POST-POST-SCRIPTUM. bunicule dragă. nu se mai vede luna. Adică vin! Mi s-a părut că plouă. Te aşezai la masă pe furtună. verişoara mea. miros trandafirii.. S-a înserat şi a ieşit luna. dragă bunicule! Mi-a spus Puica că sînt nişte călduri îngrozitoare." 95 . Pe duminică!!" POST-POST-POST-POST-POST-SCRIPTUM! „Iarăşi s-au strîns norii.. nu te supăra. îţi dau o telegramă. nu mai stă odată ploaia.POST-SCRIPTUM. mi-a arătat o grămadă de scoici şi nişte raci (ce se cheamă cai de mare!) şi în plus. să duc scrisoarea la poştă! Cu drag. că mă cheamă Puica. luai ciorba pe soare.. Tot mai bine e la dumneavoastră. la telefon.

A doua zi de dimineaţă Nelu depune prima telegramă la ghi-şeu: „Nu tnă aştepta!" După-amiază. în aceeaşi zi. o telegramă FULGER: „Aşteaptă-mă ! " Şi. seara: „Nu mă aştepta!" Era o telegramă FULGER-EXPRES !!! . în sfîrşit.

Pe horn.Scara de incendiu. A.... Soarta îl favorizează totuşi.. 3. 4m = 400 cm... Vîjjj! Cade? Da! Dar pe un cal gata înşeuat... Adică de coadă.Ml SE SPUNE FANTOMAS ETAJUL UNU! PATRU METRI DE LA SOL! Ei şi? Va sări! în definitiv.. Ptrrr! Va sări din goana calului exact pe trapa de aerisire. Turişti străini! — Oh! Etes-vous Jean Marais? 7 — Recreaţia mare 97 . dar nu mai e o secundă de pierdut! Se aud paşi. înarmat cu. prin soba de teracotă.... Hooop! Dii! Para-para-param!: A alunecat şaua? Nu-i nimic..Pe burlan.. Hop! Un zid. brrr! Zdup! Primul salt e pe pervazul ferestrei! Al doilea —se află pe acoperiş! Al treilea — e în nucul de dincolo de gard! Balans. Uşa se deschide şi.. îşi face apariţia temutul OM ÎN HALAT ALB.. nu? O idee! Ce-ar fi sa încerce evadarea pe celălalt sens al verticalei? Pe unde? Trei posibilităţi: 1. se va ţine de coamă. 2. Un autobuz? Perfect. Aer în piept şi — la aterizare — împărţi şocul pe toate membrele.. Dii ! Un gard.. putea să se fi aflat cu un etaj deasupra.

în valuri se zbenguie un delfin. Dar ce-i asta? De ce se află deasupra mării? E cursă internaţională! Nu-i nimic.. rulează pe pista de decolare... Pleosc! Şi-acum înoată..—You are Kirk Douglas! —Fantomas! Stop! Toată lumea coboară. Perfect! Îi ieşim în faţă! Vîjjj. va sări. băiete! Marş. la aeroport! Avionul a plecat? Nu. îl va apuca de ureche. Plonjon. Vorba! Şofer. Jenică! Vezi că ai o lamă în carnetul 98 . l-am apucat! Acum nare decît să-şi retragă trenul de aterizaj. Drace! Se scufundă! E submarin! Salt în apă. ultima şansă. gata. rechinulel Nu vrei? Treaba ta! Spintecă-1.

operatori şi.. încă 12 ore. S-a cărat. vă trag eu cu o mina.S. şi intrăm în port. javra. deodată. Dar ce-i asta? Ce se aude? S. Am ajuns! Ura!! „Ediţie specială" cu dînsul. Aplauze. copăcel-copăcel.de elev. întîi copiii..O. cu micul erou.. flori... UN OM ÎN HALAT ALB...! Aha. Faceţi un lanţ.. brrr! —Dumneavoastră? îngăimă Jenică pierdut..! S. înarmat cu. se scufundă un vapor! Cetăţeni. gazetari. Cu cealaltă o să ţin vaporul sa nu se scufunde! Aşa.. femeile.S.. nu vă pierdeţi cumpătul! Agăţaţi-vă de mine.. —Medicul.. fotoreporteri. bătrânii.O.. 7* 99 .

. — Cum mă cheamă? Jenică. cu submarinul.. de.. de ce? —D-aia! Ca să scap de injecţie la şcoală.. De ce m-am bătut cu re chinii? De ce? —Într-adevăr.... asta a fost? Asta a fost. o mică înţepătură antitetanica.. Nu. lăsaţi-mă! De ce-am fugit eu atîta cu calul. Mi se spunea Fantomas... a! A. au. .. vă rog. —Nu! Nu vreau! Nu. Un fleac. nu vreaauuu... Am pregătit totul... a....—De. Aau.. cu avionul.. de ce? —Poate v-aţi zgîriat.

în prima clipă cînd. la vacanţă.. pot să vă vorbesc despre ultimii paşi pe nisipul plajei şi — chiar dacă afară acum ninge — n-am nici o dificultate în a-mi închipui ce va fi peste şase-şapte luni. Pot să dau şi alte exemple.. ca staţia terminus a unei călătorii. chiar la 15 septembrie. aproape ca şi cum aş citi o scrisoare pe care eu însumi mi-aş fi expediat-o. afară de una: revelionul. Uite. Să mă explic! Cînd te gîndeşti.REVELION TOTUL DECURGEA DIN FAPTUL că de data aceasta ţineam cu orice preţ să fiu atent. Cuvîntul acesta mi-e foarte drag şi 101 . Nu ştiu cum să exprim starea aceasta. dar cred că e de ajuns. imaginaţia mea funcţionează cu precizie. dacă vreau. de ce se va întîmpla. o s-o iau razna. E ceva neclar în asta? Sau: m-am despărţit de mare. să zicem. dar nu se poate să n-o cunoaşteţi. Ce vreau să spun? Că în toate situaţiile legate de ce va fi. spre malul mării. despicînd briza sărată. E ca şi cum mi-ar fi dor de un bun prieten de care m-am despărţit. să mă şi imaginez în vacanţă. în toate. Ţin minte şi acum gustul trist al ultimei băi. Eu pot în orice zi a anului. simt de pe acum cum trosnesc scoicile sub talpa mea goală. cu şase-şapte luni în urmă. azvîrlindu-mi valiza lîngă catargul taberei. de exemplu. asta este ceva foarte clar.

ceva mă toropea deodată. dar solemn. în Kamciatka. sau o livadă. revăd plaja. cînd toată lumea. nu ştiu. acolo. nu se va întîmpla aşa. acest zor e însăşi sărbătoarea. Cuvîntul sună ca o galerie cu bolţi peste care s-a lăsat întunericul. fir cu fir. revelionul păşeşte deja undeva. telefoane. dar noi mai avem 102 . Revelionul. de pildă. dar înfricoşător. cînd mai era o singură cotitură. la capăt. De ce? Pentru că.. Ziua aceasta de 24 de ore va fi în întregime a mea. oarecum străin. alerg. pregătindu-se să ciocnească. în aer e ceva ciudat f toţi aleargă care încotro. înălţa paharele şi. moment de moment. mai e un picat!" eu adormeam. aţîţată... după un an. brusca explozie de veselie. spunea: „Vine.. Ei da. la fiecare punct sînt subpuncte.totodată.. ca toţi ceilalţi. se ridica.. de dis-de-dimineaţă pînă a doua zi în zori. Uite. însă. o pipăi. e seară. de fiecare dată. am şi treburi. sau rîul de la ţară. Astăzi mă interesează numai şi numai acest lucru. undeva. pînă la ultimul ei strop. nu puteam. strîns. nu puteam. pupături.. şi voi fi la fel de atent ca atunci cînd. adică să nu fac ceea ce fac zi de zi şi în această noapte. şi auzeam totul parcă de sub un balot: strigăte. s-au aprins luminile. se apropie. în această zi pe care o văd. la ultima treaptă. pentru că e REVELION. Eu am o listă scrisă: cumpărături.. şi nu puteam. iar eu făceam eforturi disperate să nu adorm. un singur pas. în lume. Şi eu nu pot îndrepta lanterna pînă acolo. E drept. vizite. Toată lumea păşea ca pe un covor miraculos ivit sub picioarele tuturor. ca pe o funie. dorit. O voi ţine în mînă.. timpul acestei zile. iar pînă la capăt n-am fost niciodată. zoriţi ca în nici o altă dată şi. apropiat. azi 31 decembrie. mereu tai ceva şi completez ceva. Astăzi. mărunţişuri. parcă această alergătură. alerg. se află El. Ca în povestea cu merele de aur. căci la distanţă nu se vede nimic.

..... Costumul.. tovarăşei diriginte i-ai scris?.. mamă! —Atunci scrie bileţelele pentru musafiri. Dar ce. sifoanele le-ai umplut? —Da. scobitorile. alergăm. casc. —Ionele. o damigeana s-a spart. se apropie.. bileţelele de plăcintă... se apropie..... noi alergăm. du-te tu!.. piperul şi muştarul. caşti? Şi revelionul păşeşte undeva în lume... sună telefonul. 103 . casc.cîteva turnante... Felicitările şi telegramele. Eu sînt zorit şi. Cuptorul duduie....

Ce spun? Acelaşi lucru: —Vai.. Înăbuşit. e dincolo.... Şi eu în dormitor. una singură. Oaaah! La anul şi la mulţi ani! . Îl aud.. Dorm. îl aud din ce în ce mai clar şi mai... Mai e o treaptă........ — Oaaah! —Tii. Primii paşi.. în sufragerie. Revelionul e aproape...Vin musafirii. nu-i aşa? Mai e o oră şi. ca şi cum ar călca pe un covor aşternut acum sub picioarele tuturor.. ce-a crescut!!! Un bărbat adevărat... ce băiat mare! O să rămîi cu noi de revelion. Dar ce? Caşti? —Oaaah! Aud REVELIONUL. şi...

O MINUNE A CIBERNETICII. fixîndu-i în memorie absolut toate cuvintele limbii române. după părerea unanimă. La mutarea nebunului pe e5 ştia şi Ortoepica şi-şi ruga partenerul să-i aducă Semantica. în timp ce juca pionii într-o apărare Karo-Khan cu campionul de şah al ţării. Nici n-apucase să zică primul „şah"! cînd limba română nu mai avea secret pentru el.A SE FERI DE UMEZEALĂ! ERA UN ROBOT EVOLUAT. însă totodată modest. a dicţionarelor de arhaisme. Cele două volume ale gramaticii le memorase în 10 secunde şi 2 zecimi. nici un singur cuvînt sau expresie a limbii române nu rămăsese neînregistrată în memoria lui FACTOTUM 10. inginerul îl înzestrase cu posibilitatea de a se exprima. înlăturînd astfel orice indice H (indicele dezordinei. de aceea 105 . potrivit ultimei ediţii a Dicţionarului Limbii Române Contemporane. spaima roboţilor). De cînd inginerul găsise că valoarea logaritmului K şi coeficientul entropiei este egal cu sigma minus logaritmul lui Pai. a dicţionarelor enciclopedice. era un robot evoluat. Prin ultimele experienţe. Se putea afirma că munca filologilor şi lingviştilor nu fusese mai prejos decît aceea a tehnicienilor. maşina începuse să-şi merite denumirea de FACTOTUM 10. aşa încît. provincialisme şi neologisme. Da.

doi copii discutînd pe o bancă. nu departe. FACTOTUM 10 îl rugă să mai amîne cu o zi. ca să zicem aşa. înaintea confruntării cu publicul. De aceea. Făcu şi acest lucru. cel mai primejdios agent extern.) Nu se grăbea încă să dea ochii cu publicul. umiditatea era. să aibă. Copiii erau tot pe bancă şi păreau că vorbesc din ce în ce mai înfierbîntaţi. o discuţie de antrenament. Afară era senin. de care era conştient. în lipsa inginerului. Voia ca. zărise pe geam. cum s-ar fi putut crede la prima vedere. citindu-le în timp ce-şi mînca porţia zilnică de ulei cu parafină. făcîndu-şi siesta. Nu voia să aibă nici un risc. Şi totodată îi ceru voie să citească măcar o dată cele un milion patru sute de mii de volume din Biblioteca Academiei.. să verifice el însuşi. încă de pe vremea cînd purta scutece. îşi zisese. Ceea ce şi făcu. singur.. (Era un obicei prost. consimţi să amîne cu 24 de ore evoluţia robotului. aşadar. o boare pri106 .cînd inginerul îi comunică voios că a doua zi urma să facă demonstraţii publice de limbă şi gramatică română la Pavilionul de Experimentare. O idee absolut firească pentru prestigiul său. Ideea îi venise cînd. să-mi fac un autocontrol al cunoştinţelor?" Inginerul plecase. şi plecă sa anunţe acest lucru ziarelor. „Ce-ar fi. Experienţa îi dovedise că FACTOTUM 10 nu este nici capricios şi nici timid. Aducea gripa. e drept. ceea ce ştie şi ceea ce poate la limba română. Şi ştiţi şi voi cît mai valorează o maşină gripată! Robotul rămăsese. dar numai pentru că în mintea lui de robot evoluat se ivise o idee. pe care-1 păstrase de cînd era mic şi purta abia numele de FACTOTUM 1. ci doar un robot cît se poate de exigent cu sine însuşi. şi inginerul nu se împotrivi. cu alte cuvinte. virusul său intern. nu înainte însă de a-i fixa pe piept anunţul foarte important: A SE FERI DE UMEZEALĂ! Căci dacă indicele H constituia. Dar nu pentru a reciti încă o dată cele un milion patru sute de mii de volume.

. bă! —Ce caft îi căpăcea la gioale. FACTOTUM 10 observă umiditatea: 0.măvăratică se juca prin tufişuri şi. —Lasă-te de cioace. —Haios era. Păi nu i-ai ginit moaca? Ce cărămidă avea!. Ce? Aschimodia nu i-a tărsănit un flit între felinare? —Eşti nasol.01. ... îşi spuse robotul. Cei doi rîdeau tare şi de abia după cîteva minute robotul înţelesese că-şi povesteau un film care le plăcuse grozav. Excelentă! Nu era deci nici un risc. privindu-şi ceasul de la mînă. Te-ai prins? —Sanchi. suflete? —Mişto. aşadar. Ieşi. iar eu trec pe autocontrol". „E mai bine aşa. şi pentru a nu-i speria se apropie tiptil de cei doi. în focul discuţiei. şi degetele îi tremurau de emoţie pe şnurul care îl menţinea în priză. copiii nu-1 zăriră.. O să vorbească nestingheriţi. ce zici.

. De undeva. Dar nu mai continuă. nu smulse şnurul din priză. faţă de ginere mort. Se conecta la sursa de 1000 de megawaţi. Zise doar pe şoptite. Dimpotrivă. îşi scutură apoi brusc capul şi. poate din coeficientul sigma. dar robotul. O forţă extraordinară îi apăsa creierul. Robotul rămăsese cu gura căscată. ceva bîzîia îndrăcit între milioanele lui de celule fotoelectrice. Supremul avertisment! Dar nici de data asta robotul nu 108 —Ete. creierul său scapără şi de sub calota de duraluminiu explodau parcă nişte rachete multicolore.... bă.... Continuă să-şi smucească din ce în ce mai tare capul ca şi cum o viespe i-ar fi pătruns în creierul lui electronic. . Şi. —Babacu'! M-am uşchit. Păi bine. Acum.. într-adevăr. începu să iasă fum. cu o viteză nebănuită la greutatea Iui. Avertizorul automat intră în funcţiune.iordanistu'!. firele acestuia zbîrnîiau şi vibrau gata să plesnească. Dar nu se linişti. o zbughi în laborator. umplînd cu vaierele sale încăperea. deşi ştia aceasta de la vîrsta de 5 secunde.

„Nasol? Haios?? Mişto??? N-am auzit!". Cu o viteză de neînchipuit tria milioane de cărţi citite. combină apoi într-o supremă încordare arhaico-provincialismele şi. „Sanchi? Cioace?? Gioale??? Nu cunosc..reacţiona.. totuşi. Cu întreaga lui energie.. 109 .... Dar ce? Ce?.. se prăbuşi pe un fotoliu şi suspină amar: — Sînt un incapabil!.. sute de mii de fişe." Şi cînd în laborator era numai fum. cu formidabila lui energie... era ceva în româneşte. cînd nu găsi nici aşa nimic care să-1 lămurească. oftă din rărunchi: „Şi. fotocopiile tuturor dicţionarelor." Sortă înfrigurat ultimele cotloane ale memoriei. Şi plînse. scormonea cu febrilitate cele mai tainice unghere ale memoriei sale.... unde i se fixaseră arhaismele şi provincialismele.. Asta după gramatică.

Ici... în sfîrşit. pricepeam şi eu cîte un cuvînt. A doua zi.... încolo. Şi cînd se opriră pe tăbliţa cu anunţul fatal. Celelalte însă curgeau. calcul infinitezimal. ai pierdut mii de nopţi să calculezi şi să descoperi valoarea lui minus sigma.... —Mişto! —Haios! adăugă celălalt. 110 .Primele lacrimi sfîrîiră pe obrajii lui înfierbântaţi şi se evaporară. FACTOTUM 10 trecea toate probele într-un chip strălucit. colo.. zise ferm. îl prinse de mînecă şi-i vorbi: —De ce nu m-ai lăsat să mor? Nu sînt bun de nimic. Şi asta mă descuraja şi mai tare.. Ştiu şah. Cînd. ţi-ai pus atîtea nădejdi în mine. eu. pun diagnosticul oricărei boli.. putu să vorbească. Nici nasol.. Trăgea să moară. nimic.-a găsit inginerul. Aşa 1. Vorbeau doi copii în curte şi nu înţelegeam nimic.. Credeam că stăpînesc întregul tezaur al limbii române. cînd lîngă soclul robotului se opriră doi copii. —Şi de asta plîngeai? —Da. —Tu? —Eu nu ştiu nici cît ştie un copil de 12 ani.. Umezeala lacrimilor îl dăduse gata. cel mai evoluat robot. îl priviră îndelung. nici mişto. şi eu. apoi unul dintre ei fluieră admirativ. nici gioale. 1-a reanimat.. dar blînd: —Dar asta nu e limba română. FACTOTUM 10... prostuţule! —Dar ce? —Nimic! Gunoi. Cînd. curgeau la vale. nici cioace... suspină robotul şi era gata să dea din nou apă la şoareci. —Şi nu-1 stăpîneşti? —Nu. dacă inginerul n-ar fi izbucnit în aceeaşi clipă într-un hohot nestăvilit de rîs. iar lumea se răspîndea spre ieşire. Ţi-ai jertfit talentul şi tinereţea cu mine. în sfîrşit.. Primise felicitări şi certificate din partea tuturor savanţilor. robotul devenise rece.

— Uşcheală! mai apucă să zică unul şi o tuliră amîndoi spre ieşire. încît hohotele sale umpleau de vuiet imensa sală.. rîdea în continuare.. Robotul rîdea cu lacrimi. Dar robotul rîdea. Rîdea atît de tare. robotul izbucni în rîs. ...În clipa aceea. Era înfricoşător acest rîs. Şi deodată se opri brusc. şi iarăşi umezeala îl dădu gata! Dar inginerul nu se alarmă. Rîdea şi el cu lacrimi.

mi-am zis foarte liniştit şi chiar bucuros. Aş fi pus-o drept copertă pe o carte din care n-am scris decît titlul: „Bunic la 13 ani". n-ai decît să-i spui poveşti. Nu-i sînt bunic. Mirciulică stătea cu fruntea pe genunchii mei. orice aţi zice). pentru că îi sînt doar unchi. Aşadar. în al patrulea rînd să ai cel puţin un nepot — de fapt asta merita s-o amintesc în primul rînd — în al cincilea rînd. dar ce să mă amestec eu? La urma urmei. apropiindu-mă de gura sobei care duduia — înfricoşat să nu-mi ia foc hainele noi — m-am apucat să-i povestesc." Şi. în al treilea rînd. în al doilea rînd să-ţi tremure vocea. să tot spui şi să spui la poveşti. nu sînt decît locţiitor de bunic. „Nimic mai firesc. după ce că-ţi tremură glasul. ce bine că ai venit — m-au întîmpinat ei — o să aibă cine-i spune poveşti lui Mirciulică.O POVESTE PLICTICOASĂ GREU E SĂ FII BUNIC! în primul rînd să stai mereu — aşa vor povestitorii — la gura sobei (asta e tribuna bunicilor — incomodă tribună. — O. Şi de vreo două zile mă aflu în vizită la părinţii nepotului meu. Păcat că n-am făcut o poză. 112 . eu am un nepot. Dacă ai un nepot. în prima seară. Nici demisia nu mi-o primeşte nimeni.

şi pe faţa lui mică se citea o asemenea tulburare. —Şi fata harnică şi frumoasă avea o mamă vitregă.Am început să-i povestesc.. M-am uitat cu teamă să nu şi-o frigă de plită. încruntîndu-se: —De ce avea o mamă vitregă? —Pentru că mama ei bună murise. — Ce bine îmi pare. atunci n-a murit. —Da? Nu vreau să moară.... în lume. scotocindu-mi creierul în căutarea celei mai reuşite povestiri ale mele.. am adăugat: — Bine. N-o să-mi luaţi deci în nume de rău dacă. — Bineînţeles.. —A fost? Acum nu mai este? —Nu. Nu vreau! Nu vreaaau! — Bine.. Am auzit o sfîrîitură.. Iar a clipit Mirciulică. E tare mult de atunci.. Ştiţi.. că n-am murit.. Acum zi-i mai departe. — Şi de ce nu mai este fata harnică şi frumoasă? A murit? m-a întrebat cu glasul sugrumat. dacă nu moare mama bună... încît m-am speriat şi.. —Nu vreau să moară! a ţipat băieţaşul deodată. E clar! — Şi de ce să aibă o mamă vitregă? —Pentru că dacă n-are o mamă vitregă. uitînd pentru moment de Petre Ispirescu. n-o mai alungă ni meni de-acasă..... —A fost odată ca niciodată. am început cu glas tremură tor. îi curgeau lacrimile pe sobă. nu poate să aibă o mamă vitregă. ..... Am simţit că ceva nu e în ordine. apoi încă una. dar înţelege-mă. voiam să-i fac o impresie bună. Mirciulică a lăsat buza în jos. puişorule. a oftat bucuros Mirciulică.. —Pe cine? 8 113 . am început să-i povestesc una de. şi am tresărit.. A fost odată o fată frumoasă şi harnică.. acum nu mai este. Petre Ispirescu..

. —Foarte bine. o mănîncă. sau să se facă.. —S-o alunge în lume? Nu vreau! a început el să urle atît de tare. mda.. să nuşi ascută prea tare dinţii.. —Nici nu era bolnavă rău. adică. —Dar dacă o vede. îi spun altă poveste. şi n-o mănîncă lupul.. am izbucnit la capătul răbdării.. Şi bunica ei care locuia într-o pădure era tare..—Pe fata cea harnică şi frumoasă.. —Atunci să n-o vadă. N-o mănîncă lupul. strănuta şi îi curgea nasul. Pentru că altfel fetiţa nu se duce în pădure să-i ducă bunicii un ceai fierbinte.... Dar nu.. încît mi s-a făcut şi mie milă de fata cea harnică şi frumoasă. Spune mai departe! De data asta am început să lăcrimez eu... Nici asta. Să-i spun povestea cu cei doi copii rătăciţi? Nici vorbă. cum să spân. am schimbat repede diagnosticul. Simţeam că-mi crapă ţeasta. Mi se pare că avea o gripă — adică nu. era bolnavă. —Fie. Mirciulică.. Am în ceput: A fost odată o fetiţă cuminte. am zis. O chema Scufiţa Roşie. să se facă doar că n-o vede şi să treacă pe lîngă ea.. bătînd din palme. Încurcată afacere. Cel mult.. Pe cuvîntul meu că nu se poate. sînt doar atîtea. crede-mă. nu se poate să n-o mănînce lupul.. trebuie să o vadă. se bucură. mi-a poruncit băieţaşul. Parcă o să vrea Mirciulică să se rătăcească? Atunci cu căprioara rănită. —Nu vreau să fie bolnavă. şi nu se întîlneşte cu lupul. ştiu eu. —Bine. o vede. 114 .. Atîta tot.. —Dragă Mirciulică. Ce să fac? Mă frămîntam leoarcă de sudoare. văzînd că Mirciulică nu e de acord cu gripa — un fel de guturai. —De ce să-i curgă nasul? Trebuie să-i curgă nasul? —Da.

numai acasă nu o căutase!.. s-a întîlnit cu Zmeul. dimpotrivă. Şi s-a întîlnit cu Zgripţuroaica. şi mai este şi acum. Bine? Băiatul a mormăit nemulţumit. nu m-am atins de mîncare. Am să-ţi spun o poveste cum îţi place tie. dar nici prin minte nu-i trecea că Ileana este acasă. am început : — A fost odată. dar în sfîrşit.. Am plecat şi eu. A doua zi..... A colindat Zmeul toată lumea. dar pentru că ea nu fusese răpită. pe nume Ileana Cosînzeana. Putea să-i dea un telefon.. Şi Zmeul 1-a rugat să-i taie capul. M-am rotit în jurul mesei pînă ce-am ameţit. Şi Zmeul n-a răpit-o. iar Făt-Frumos o căuta peste tot. L-am chemat la gura sobei şi. spre seară. Şi într-o zi. legat cu o prişniţă la cap. o fată.— Uite ce e. dar a plecat la culcare.. găsisem ce să-i povestesc. spunîndu-i: 8 * 115 . Pe deasupra i-a mai dat şi adresa unui medic şi a plecat mai departe. N-am închis ochii toată noaptea. dacă l-or durea vreodată. Dar Făt-Frumos.. Era o zgripţuroaica foarte cumsecade. Acum am niţică treabă. Mirciulică.. Ba. nici gînd. care i-a dat un ulcior cu apă vie... el n-o găsea nicăieri. Dar mîine seară. i-a dat şapte antinevralgice pentru cele Şapte capete.

fătul meu. ca orice bunic.. Arse. Ba la plecare i-a mai dat şi un făraş pentru jăratic. Ei. cu faţa luminată: ţi-a plăcut. Uf. greu e să fii bunic! . Şi a mers Făt-Frumos mai departe. Probabil că este acasă. —Nu. l-am întrebat repede. ca toate bătrînele. Mă simţeam gata să devin bunic de-a binelea. — Nu-i nimic! a strigat Făt-Frumos. apoi a plescăit din buze dispreţuitor: — Plicticoasă poveste! Plic-ti-coasă! Şi mi-a întors scîrbit spatele. În sfîrşit.. nu-i aşa? Mirciulică m-a privit lung. şi trăiesc desigur şi astăzi. Făt-Frumos s-a înapoiat acasă şi a găsit-o pe Ileana Cosînzeana plîngînd amarnic: i se arseseră plăcintele. Aşa îmi plac plăcintele... Îmi rotunjeam glasul. —N-ai văzut-o pe Ileana Cosînzeana? a întrebat-o Făt-Frumos. mi-am înălţat vocea şi am isprăvit: —Şi au făcut nuntă mare. apoi îl lăsam să tremure şi căutam zadarnic barba să mi-o mîngîi. pentru că n-au murit.— Să ştii. Şi 1-a ospătat cu de toate. Era o bătrînă foarte simpatică şi cu chef de vorbă. că n-o să ai nevoie de apă vie pentru că nimeni n-o să te omoare niciodată. Mirciulică nu m-a întrerupt deloc. dacă o să i se facă foame calului.. pînă s-a întîlnit cu Muma Pădurii. mare.. Făt-Frumos. Inima îmi bătea biruitor.

.. poftim! De cîteva zile nici nu mai ai unde călca de murdărie. toată osteneala. nici tu comitet de bloc.. Căci.. aici e la ţară. Sigur. Ce-i drept.. cocoşul se trezise cil coada în sus. tăceţi. Aţi fi în stare. De-abia ieri după-masă l-am rugat pe curcan s-o măture. el dispreţuitor. Creasta îi scapără de furie. Şi pe urmă. iar bunicul se şi răstise de cîteva ori la el. Iar azi. dacă v-ar cereo. n-aveţi curajul să-1 supăraţi pe tînărul nostru stăpîn. Găinile îl priveau înfricoşate.POVESTE CU UN COCOŞ DE BUNĂ SEAMĂ. adăugă. vă ştiu eu. poruncă de bunic. era în fiecare zi lovită parcă de cutremur.. Vacanţă! —Ce? N-am dreptate? ţipă cocoşul din nou.. tînărul stăpîn îşi cam făcea de cap.. şi de atunci ograda.. ÎN DIMINEAŢA ACEEA de iulie. —Eh. în sinea lor îi dădeau dreptate: da. la bunici. 717 . liniştita lor împărăţie. ferindu-se din calea lui.. zîmbise nepoţelul. pot să-mi fac de cap: nici tu administrator. de cum lăsă trîmbiţa şi sări din coteţ... Şi-a dat. găinile îl auziră cîrîind: —Asta-i curte de găini? Maidan. bunica îşi rugase nepoţelul să se mai liniştească.. Şi acum are febră musculară. săracul. Venise de o săptămînă. nu alta! M-am săturat.

îşi cârâiră la ureche cîteva găini.. Priviţi pre118 .. nu? Tînărul nostru stăpîn a fost vînător. încît vă sfătuiesc să citiţi mai departe povestea cu vată în urechi! — Alaltăieri. măsurînd cu paşi mari curtea. A curs apă ca într-o problemă de aritmetică cu hectolitri. Vînătoarea a ţinut din zori şi pînă seara. vă amintiţi. — Priviţi ce mocirlă! Tînărul nostru stăpîn a răsturnat butoiul cu apă de ploaie. Dar tocmai atunci cocoşul începu să ţipe atît de tare. Treaba voastră! Bodogănea întruna.să-i faceţi oul pătrat şi învelit în celofan sau gata fiert şi tăiat felii. — Bine că cel puţin nu mai face tărăboi. Dar eu vreau curte uscată! Ce? A auzit tînărul stăpîn că aş fi cerut postul de răţoi??? Cocoşul se plimba din ce în ce mai posomorit.

castraveţi risipiţi prin toată curtea. chiar în faţa lui. dintr-un salt. hipopotami. auzi vocea tînărului stăpîn. ştiţi bine.. nu ştiu. Apucă cu degetele murdare o aripă aflată în tavă. şi parcă începea să regrete gestul făcut. se aşeză singur la masă tînărul stăpîn. Cele cinci degete de la mîna stingă se întipăriseră pe faţa de masă. Faţa de masă era albă. Priviţi şi ghiulelele cu care voia să mă răpună. pe covor. Cînd.. dovleci. O plimbă un timp ca pe o muzicuţă între dinţi. fetelor. cugeta cocoşul. în sfîrşit.. Şi în cuptor era curat. „Ia te uită ce curat e în oală!" fu primul său gînd. uimirea cocoşului fu neţărmurită.. Căci între orele 14 şi 16 eu am fost hipopotam. iar cu cealaltă se bălăcea în paharul cu apă. se cufundă în oala ce fierbea pe plită. ridichi. în timp ce degetele mîinii drepte se încleiaseră pe pahar.. „Cîtă deosebire.. Peste o clipă. Se opri încruntat. felul doi. Cocoşul simţi că i se face negru înaintea ochilor cînd. Cartofii ce îl împrejmuiau miroseau frumos. Dacă totuşi tînărul stăpîn s-a îndreptat?" Deodată însă. Dar eu — aici glasul începu să-i tremure —eu nu mai pot. — Astăzi pun pariu că o să vrea să fie şef de trib şi o să aibă nevoie de penele noastre ca să se împodobească. tînărul nostru stăpîn a fost zidar. În schimb. cînd cocoşul se năpusti pe uşa bucătăriei şi.. De toate calibrele: cartofi. deodată. Ce-a zidit..tutindeni săgeţile de şindrilă şi şipcă cu care a început vînătoarea de.. Adio. în mijlocul mesei. Decît hipopotam viu. mai bine cocoş mort. farfuriile strălucitoare. cu o mînă scormonea în grămada de cartofi prăjiţi. că mă grăbesc! După-masă mă fac şef 1 19 .. Ieri.. paharele sclipeau. rnă duc la bucătărie. Găinile nici nu mai avură timp sa mai dea alarma. erau rumeni şi aşezaţi cu grijă pe două rînduri. nimic n-a mai rămas nedărîmat. Striga la bunica din bucătărie: — Bunico. se pomeni pe tavă. apoi o azvîrli pisicii.

dar era tot furios. L-am luat cu mine. Avea tocmai de gînd să ia bilet de tren pentru Predeal. Se ridică din tavă şi o luă la goană. . Se mai răcorise puţin. iar de la cocoş zece! Atunci cocoşul nu mai putu răbda. ca să-şi liniştească nervii.de trib! Am să smulg de la fiecare găină cîte cinci pene. — Nu. orice s-ar întîmpla. nu mai pot rămîne în casa asta nici mort! Eu l-am întîlnit în vitrina răcitorului de la Restaurantul Gării. urlă el.

această piesă animală cu numărul de inventar 1643 era mîndria lor. şi parcă alergînd cu botul întredeschis. N-aş putea expune la zi progresele făcute de curioşii 121 . lupul nostru se întîlnea în fiecare zi cu micii zoologi. în afara repausului duminical.. apoi văzîndu-1 perfect domesticit deveniseră mai îndrăzneţi.. pentru că în program erau două ore săptămînal de zoologie. aştepta. fu instalat pe o măsuţă în mijlocul muzeului. La început copiii îl mîngîiau pe ceafă. Şi pentru că nu încăpea pe rafturile vitrinelor alături de bufniţe şi iepuri. îmi amintesc prea bine. pe spinare. zbîrlit. mai puţin curajoşi. temutul carnivor. alţii. Şi pe atunci.UN MAMIFER NEVERTEBRAT SE ÎMPLINESC CINCI ANI DE CÎND în paşnica clădire a Muzeului de Ştiinţe Naturale din şcoală poposise un lup.. iar în şcoală erau nu mai puţin de trei clase care făceau zoologie. orele de zoologie. nu puţini se arătară curioşi să cunoască mai îndeaproape tainele împăierii» Un briceag bine mînuit le deschise calea spre măruntaiele de zegras.. devenit în mod fatal prin împăiere ierbivor. Cîţiva îi numărară colţii. Masiv. Aşa încît. îi încercară soliditatea cozii. De altminteri nici nu-i era dat să aştepte prea mult.. Bineînţeles. în sfîrşit. împăiat. cum s-ar zice — şi de data asta se potriveşte — cu limba scoasă.

1966 (a mai trecut un an): „Lipsit cu desăvîrşire de fulgi. cu foarte puţin pâr la ceafă şi fără coadă. (Să fie oare lupul care a înghiţit-o pe Scufiţa Roşie?) în orice caz. anima- . fără dinţi. Iată-le în ordine cronologică: 1965 (un an după data aducerii lupului la muzeu): „Piesa pe care o vedem este un mamifer probabil vertebrat. dar nişte hîrtii pe care le am în faţă mărturisesc de la sine neobişnuita meta* morfoză a fiorosului vertebrat. 1643 din Muzeul şcolii noastre". în stomacul său se găseşte niţică iarbă de mare. păr sau piele. Sînt mici extemporale cu temaj „Descrieţi piesa nr. şi de-a latul lupului.noştri de-a lungul anilor. mi asemenea animal nu se găseşte în pozele din manual". nişte cuie şi chiar o mănuşă. cu două picioare şi cu o cuşcă toracică foarte dezvoltată de o parte şi de alta a vertebrelor dorsale. N-aş putea spune cu ce se hrăneşte.

şi deoarece piesa cu nr. N-am mai văzut ceva asemănător în alte muzee. 1643 (reprezentînd . socotesc că avem în faţă o formă neobişnuită de şarpe. în alte muzee sau în fauna ţârii"." 1969.. „E un animal nevertebrat. Punct... Cred că aşa ceva nu mai există în fauna ţării. A noului administrator al 123 şcolii.. 1967. Eticheta lipseşte. Din acest an n-am nici o hîrtie. deoarece prezintă unele cartilagii.. Nici n-ar fi cu putinţă.. N-am găsit însă ceva identic în nici un atlas zoologic"." 1968. ci doar atît: „Nu mai există".. În schimb am văzut o altă hîrtie...lul pare să fie o pasăre. „Luînd în consideraţie şira spinării foarte lungă — terminată cu un craniu turtit ce nu poate fi de pasăre. Suna aşa: „. într-un eventual extemporal nu s-ar mai scrie ca altădată: „Nu există în manual.. fără a fi însă o moluscă. deoarece nu are cioc.

Nici eu n-aş crede asta. Atunci cine a putut să distrugă o piesă de muzeu? Cine? Spune şi dumneata.. E jalnic şi caraghios totodată. vă rugăm să ne trimiteţi de urgenţă o echipă de deratizare.. — Va să zică nu sînt şoareci.potrivit inventarului un lup împăiat) a fost. după toate probabilităţile. Nici nu e de crezut de altfel: elevii nu distrug bunul obştesc. Şi poate nici nu m-ar crede.. le rup.. căci mi-e ruşine să-i spun adevărul.. 1966. Poftim! Dar despre aşa ceva n-aş vrea să mai aud. Auzi! Un mamifer nevertebrat?! Hm.. Mai pricepută.. că esti mai vechi în şcoală.. Doar unul împăiat în vitrină. Bine.. Eu tac.. . distrusă de şoareci. 1967. dar n-a găsit nici un rozător. Noul administrator se mai frămîntă şi azi şi n-a renunţat la gîndul să cheme o altă echipă de deratizare. inclusiv eticheta.." Echipa a venit.. dar am hîrtiile în mînă: 1965. care l-au ros în întregime. Administratorul a căzut pe gînduri.

în tabăra de la Năvodari? îi păstrase toate scrisorile şi toate se încheiau cu rîndurile-: „Dragă Emil.. Uf! Băiatul nu-şi mai găsea astîmpărul. 18 minute. totul era pregătit din ajun: valiza. Odată cu plecarea trenului din Gara de Nord. Ce putea să mai facă să treacă timpul? Să numere tramvaiele care treceau în sus şi în jos? Să dezlege cuvinte încrucişate? Să deseneze? Şi. vacanţa începea abia peste 2 ore şi.. plasa cu mîncare. Şi iată.IMAGINAŢIE CREATOARE OFICIAL ERA ÎN VACANŢĂ DE 24 DE ORE. pentru Emil. Costel Bigică.. mai erau 2 ore şi 17 minute.. pe deasupra. Pentru el însă.. Două ore şi 18 minute? Enorm! Mai ales cînd locuieşti la o azvîrlitură de băţ de gară şi cînd. Costel". 125 . Şi parcă n-avea să-1 aştepte în gară prietenul său. vino la mine îndată ce iei vacanţă! După vreo două-trei săptămîni o să ne întoarcem împreună la Bucureşti! Bine? Al tău. a doua casă pe stînga de lîngă şcoală. o fîntînă de piatră... deodată. cartonaşul cu adresa locului de destinaţie (parcă n-ar fi ştiut-o chiar dacă ar fi fost şi trezit din somn!): Valea Izvoarelor. bunul său prieten cu care se cunoscuse în urmă cu un an la mare. o laviţă şi un nuc bătrîn.. din tablă: 264. uliţa mare. a şasea staţie. sosise vremea! Adică nu. pe care era ţintuit numărul.

Nu trecuseră nici două zile de cînd tovarăşa învăţătoare le spusese: — Prima temă pentru prima oră. şi fără să mai stea pe 126 ..dădu cu ochii de caietul de limba română. pe urmă.. Nechează? Nu! Mugesc? Behăie? Ce fac gîştele. se lumină Emil. Poate pentru că era grăbit. Ce poate fi în iarbă? Nişte boboci de gîscă? De ce nu? Scrise: „în iarba verde mişunau nişte boboci de gîscă mici şi pufoşi. care. apoi. dar pe cer nu se afla nimic? Să ne ocupăm puţin de iarbă. megafoanele anunţau sosirea şi plecarea trenurilor.. doar n-am să-mi petrec vacanţa mare în. Ura! De ce să aştepte pînă la toamnă? Avea timp berechet: 2 ore şi 13 minute pînă la plecarea trenului." — Acum va trebui să descriu puţin natura.. Niciodată! Ei şi? Citise doar atîtea lucruri în cărţi şi în ziare! Şi. — Stai! Am găsit. într-o oră va termina tema! într-un minut titlul era scris.. Nu mai fusese niciodată la ţară." — Ce fac bobocii de gîscă? Măcăie? Tţ! Asta fac raţele. oamenii se grăbeau care încotro. domnule? se întreba cu glas tare băiatul şi nu găsea nimic. poate din pricina zgomotului tramvaielor. Iarba era verde" Reciti şi plescăi din buze nemulţumit: — Asta e ca în clasa întîi. în toamnă: „Cum am pe trecut vacanţa"." — Ajunge... îşi zise. Continuă să scrie: „Curînd. Ei bine.. trenul s-a pus în mişcare. gară. Drumul a fost ca un vis şi am ajuns cu bine în comuna Valea Izvoarelor. aşa cum se obiş nuieşte! „Cerul era albastru.. apoi Emil se opri. Acolo era o forfoteală grozavă.. Dar în iarbă. nu străbătuse cu trenul sau autobuzul atîtea sate? începu să scrie: „Prima dată eu am ajuns în Gara de Nord.

." Mai departe.gînduri adăugă:. Ceva despre cîine! „Cîinele lui Costel. Guiţă? Orăcăie? Nici într-un caz! Atunci? Privirea i se opri asupra propoziţiei de deasupra. Ura! A găsit! Continuă: „.." Se opri din nou: 127 ....... „care făceau zgomot.zburau berze care făceau zgomot.." — Şi berzele ce făceau? Ce fac ele cînd zboară pe cerul albastru? Ciripesc? Parcă nu. Pe cerul albastru zburau berze care..

" Perfect. Şi deodată se linişti. oamenii se grăbeau care încotro.— Cum se spune cînd o javră se bucură? Ce face cîinele cînd dă din coadă? Chiuie? Sare într-un picior? Cam greu. megafoanele anunţaţi mişcarea trenurilor." Şi chiar aşa se întîmplă. . precis este! se chinuia băiatul cu ochii la ceas. Valiza şi..." În gară era o forfotă grozavă. care făceau zgomot. Pretutindeni domnea o linişte poetică şi adîncâ. Cloşca cu pui! La ţară sînt cloşti? Sînt! Şi ce fac ele? Cloşcănesc? Parcă aşa ceva.. Atunci? Simplu! Scrise: „O cloşcă cu pui făcea zgomot. Cîinele lui Costel făcea zgomot." Punct. Ce înseamnă să ai imaginaţie creatoare! Totul am prevăzut! se felicita el de la fereastra vagonului. Şi Emil era fericit. Curînd. Este un cuvînt. dar nu-1 găsea. Mai erau 15 minute. „Exact ca în lucrarea mea! se bucura băiatul. trenul o să se pună în mişcare întocmai ca în lucrarea mea. pot să pariez.." Bun! —Acum încă un element.. O cloşcă cu pui făcea zgomot. Pe cerul albastru zburau berze care făceau zgomot. Pe masă rămase caietul deschis: „În iarba verde mişunau boboci de gîscâ mici şi pufoşi. Nu-1 găsise odată? Scrise: „Cîinele lui Costel făcea zgomot.. Se auzea cum creşte firul de iarbă.. dar nu sînt sigur. —Asta o să-i placă mult tovarăşei învăţătoare! Începu un alineat nou şi scrise: „Pretutindeni domnea o linişte poetică şi adîncă. parcă! dar nu mai avea timp să verifice. acum va încheia. Şi puii? Puiuiesc?! Parcă. Îşi aminti o frază care îi plăcuse mult şi pe care o ţinea minte cuvînt cu cuvînt. fuga la gară. Se auzea cum creşte firul de iarbă..

că la mine e soare. aici". —Şi la mine e şi mai soare. —Dacă vii tu la mine îţi dau ceva. abandonate peste vara. dar eu am prune grase. iar. hai la mine să învăţăm! îşi strigă Nicuşor vecinul peste gard. 9 — Recreaţia mare . cuvintele: „M-ascultă!" „Ce-avem de scris?" „Hai să învăţăm împreună l" au reintrat în drepturile lor. orarul cu severele sale chenare. —Da. —Vino tu la mine. —Şi la mine stăm sub nuc. lipit cu pap. Pe pereţi a apărut din nou. —La mine nu-i nimeni acasă. —Şi eu îţi dau altceva. în caiete. aici — p. —Ale mele sînt şi mai grase. —Sandule. — Nici la mine. —La mine stăm pe verandă. creionul roşu a şi dantelat primele compoziţii. —Nu. paginile cărţilor noi au şi fost mîzgălite cu cunoscutele formule de aducere aminte: „d.CAP! SPIC! A ÎNCEPUT ŞCOALA.

—Ştii ceva? Să tragem cu banu'! Vrei? —Vreau. —Fix. A trecut mai bine de un ceas. spic latine propune Nicuşor. Cap! strigă victorios NNicuşor. dar adineauri a fost cap şi. — Va să zică de două sute nouăzeci şi nouă de ori cap şi de două sute optzeci şi nouă de ori spic.. 130 . —Cap la mine. Banul sfîrîie în aer şi se rostogoleşte printre pietre. Băieţii stau pe vine şi urmăresc zborul bănuţului. Cei doi se urnesc deodată şi se întîlnesc în „Ţara Nimănui". ştii ce? Modifică băiatul condiţiile întrecerii. bătătorind buruienile. Spic! Ai văzut? Da. cu cefele înţepenite.. şanţul ce desparte curţile.. încă o dată. e-n dungă.. Nu mă joc. Ultima dată se pregăteşte de „tras" Nicuşor. scotocindu-se în buzunare. să cîştige cine face primul trei din cinci. acceptă celălalt.

—Jură-te! —Pe ce? —Pe ochii tăi.Să n-am parte de ochii mei. din pridvorul apropiat se aude o voce de femeie: 131 . —Nu mă mai joc. şi gata! se îmbufnează băiatul şi bagă banul în buzunar. —N-ai un chibrit!? —N-am! Mai stăm niţel.—Nu-i adevărat. —Şi eu. Deodată. —Hai! — Tot pînă la trei sute? — Tot. sare Sănducu. Ai schimbat hîrtiile. aici. arată un petic de hîrtie cu liniuţe. Cei doi se aşază răbdători pe dunga şanţului. şi iese luna. —Jură-te! -. —Eu? Mă jur pe ce vrei tu. De două sute nouăzeci şi nouă de ori spic şi de două sute optzeci şi nouă de ori cap! Am scris aici. soarele. —Niciodată? —Nu. plictisit. s-a dus să se culce. —Eu pe ochi nu mă jur. —Bine! Hai de la în ceput. La scorul de o sută douăzeci şi cinci (cap) şi la o sută unsprezece (spic).

—Unde? —La Nicu.—Sandule! Sandule! „Hait! Mama!" —Aici sînt! răspunde băiatul cu glas tare. învăţăm împreună. Apoi sare sprinten gardul: Vin acumaaa! . —Nu vii la cină? Mai las-o-ncolo de carte! Sandu se ridică. îşi scoate cartea din sîn şi recapitulează cu voce scăzută: —Ţine minte: o sută douăzeci şi cinci cap. o sută unsprezece spic.

. bătrînul învăţător se bucura ca de o zăpadă proaspăt căzută.. în altul. bătrînul învăţător făcea ordine în sertarul său. recitea cîte o pagină. o pagină întreagă fără nici tin punct. neatinsă. teancuriteancuri.SE CAUTĂ O GREŞEALĂ! PREGĂTINDU-SE PENTRU ÎNCEPEREA unui nou trimestru. ca dintr-un robinet uitat deschis şi se opresc.. învăţătorul le răsfoia pe îndelete. ba chiar şi lucrări întregi. de dictare. îşi arunca privirea pe cîte un titlu. fără nici o literă mare. Erau acolo. întîmplător. Lucrările acestea nu conţineau nici o greşeală. Erau multe caiete în care creionul roşu nu păşise niciodată şi.. şi cînd dădea cu ochii de ele bătrînul învăţător ofta: — Cînd s-or isprăvi toate aceste greşeli? Iată. de gramatică. Cuvintele curg şiroi. răsfoindu-le. Stăpînul caietului de colo duce parcă o luptă neistovită cu gramatica. literele sînt sărite de la fiecare cuvînt. tot felul de caiete: de compunere. în liniştea cancelariei. iar frazele îi ies înveşmîntate 133 . de-abia într-o băltoacă de cerneală. unul după altul. şi rîndurile par ca nişte garduri cu şipcile smulse. Se aflau însă şi cîteva zgîriate parcă la sînge de creionul roşu.

fără ochelari. fără să-şi dea seama. bătrînului învăţător i se păru deodată că a şi ajuns în acea vreme fericită. nici luni. nu zile. Dar cînd se va întîmpla aceasta? Cînd? . Aşa. îşi ridică ochelarii pe frunte. ca cineva îmbrăcat cu palton.. Şi astfel. şi-ar fi dorit să mai doboare măcar un iepure oarecare. nici o greşeală nu mai sîngera privirea bătrînului învăţător — nici una! Uitînd că nu mai are ochelarii la ochi. şi o bucurie fără seamăn îi învălui inima. literele se micşorară dintr-o dată. bătrînul învăţător-simţi de la o vreme că a obosit şi... ci ani şi ani de cînd nu mai dăduse cu ochii de o greşeală şi că peste toate caietele şcolarilor. dar cu picioarele desculţe. Fără să-şi dea bine seama ce se întîmplase.. oricare! Apoi să o depună la muzeu! Cu o etichetă: „Aceasta este ultima greşeală de scriere a şcolarilor de pe întinsul ţării. acesta începu să cerceteze cu uimire un caiet după altul. înainte de a închide în sertar creionul roşu. Se făcea că a ajuns în pragul pensionării.. aşadar. Chiar de mîine. Visul atîtor generaţii de dascăli a fost împlinit!" 134 . — Ce bine ar fi să fie aşa! murmură el. într-adevăr. dar totul părea alb... paginile se albiră ca prin farmec. se aşternuse de mult zăpada scrierii corecte. pregătindu-se să-şi atîrne pentru totdeauna puşca în cui. răsfoind caiet după caiet. peste absolut toate. să mai corecteze măcar o greşeală. neatins.. prima zi a trimestrului trei! Să nu mai fie nici o greşeală de scriere în nici un caiet. Fără ochelari. ca o zăpadă proaspăt căzută. ar fi dorit şi el ca. într-o dulce visare. pe care să-1 păstreze împăiat. bătrînul învăţător se cufundă. asemenea unui încercat vînător ce. greşelile subliniate cu roşu pieriră fără urmă. prin ceaţa ce învăluia astfel caietele.anapoda. Cîteva zile mai avea de mers la şcoală şi. una singură. I se părea că au trecut nu clipe.

nu-şi isprăvi gîndul." Greşelile foiau. Dar nu cumva ţi se mai întîmplă să scrii şi acum vreo frază fără vir gulă sau fără punct? —Nu.. vă rog. din memorie îţi dau şi un exemplu. Îl găsi scriind. ba chiar mai multe.. sau: „cel mai om înalt".. deodată. închise ochii. sau: „caiet de dictare a lui elevului Ionescu” 135 . Ghaţa e lucioasă.. de mult nu mai scriu aşa. bătrînul învăţător avu o tresărie.. Gheta se rostoigoleşte. hotărî pe dată bătr înul învăţător şi.Şi. şi. subliniate cu roşu." Ionescu! Cît luptase bătrînul dascăl cu felul lui de a scrie! Grăbit. Oare să se fi îndreptat şi el? Ar fi extraordinar!! Dacă nici Ionescu nu mai are greşeli.. înloc de „gheaţă". necugetat. nu te supăra. împleticit. Erau pe vremuri cîţiva elevi care făceau greşeli cu ghiotura. tovarăşe învăţător. Repetaţi.se de la masa. ei bine. Copi rde. —Ionescule. Ce este aceea „greşeală de scriere"? —Repet. iată.. asta înseamnă că visul său de dascăl bătrîn s-a împlinit! Aceasta înseamnă..... Tr ecu pe la libr ăr i e.. ap o i îl ascuţi cu grijă şi se îndreptă tulburat spre casa lui Ionescu. —Nu mai faci nici o greşeală de scriere? —Nu pricep. sau să fi scris. în loc de „gheată". N-aş vrea să te jignesc.... De pildă: „frunzile cade". de exemplu: „Gaiţă". şi „Geta". ca nişte buburuze la soare. se simţea vioi şi uşor ca un fulg. De bucurie. îş i cu mpăr ă un cr eion nou. ba se urcau şi pe copertă: „Caiet de dictare a lui elevului Ionescu. Ionescule dragă.. ridicîndu. r oş u. şi parcă sub pleoape îi apăru o asemenea pagină: „Geta are gete noi ea seda pe gaiţă. O să meargă la Ionescu şi o să-1 roage frumos să-i arate caietele.

. le ascuţi cu grijă şi se puse pe aşteptare. ieşi în oraş. Apoi o bucurie fără margini îi cuprinse inima. Greşeala aşteptată nu se ivea. —Ştiu eu? Dacă-i aşa. oricît de mică. îi facem o fotocopie. este rugat să o predea tovarăşului învăţător.. cu o etichetă dedesubt: „Cu aceste unelte se vînau demult. de pildă. Aşa cum nu apar. în vreun colţ al ţării. Anunţurile scrise de Ionescu erau toate la locul lor: „Caut greşeli de scriere. bătrînul învăţător îşi cumpără o cutie de creioane roşii. Ionescule? —Adevărat. Se pregătea tocmai să-şi depună creionul la muzeu. Vă ajut eu. cu chirie.. să mergem la Staţia de radio a şcolii. Am putea da un anunţ: „Cine posedă în toată şcoala vreo greşeală de scriere în caiet. —Nici eu nu mai văd. nu-i aşa? — Termen de predare: un an de zile". Nu văd cum ar putea să scrie în halul acesta vreun şcolar. Spre seară. . A doua zi. elefanţii în curtea şcolii. trebuie să fie vreun şcolar care să vă ajute cu o greşeală pentru muzeu.. Bătrînul învăţător ascuţea noi cutii de creioane roşii şi aştepta cu sufletul la gură. greşelile 136 —Glumiţi. propuse atunci Ionescu.. în vi trine. te rog să mă crezi. Vedeam însă odată. Anunţul apăru la gazetă zile în şir. Gazeta se citeşte în toată ţara. Imposibil să nu vină cineva din tot oraşul cu o greşeală. Cred că e un termen prea scurt. Poate găsiţi la alte şcoli! Eu zic să lipim nişte anunţuri pe stîlpi. pentru a o depune la muzeu — pentru muzeu vă trebuie. —De ce un an. pe străzi." —Să dăm un anunţ la gazetă. contra bună recompensă. Zadarnic. Să zicem doi ani! Dar nici aşa nu cred să fie vreo speranţă.. demult. şi pe urmă i-o dăm înapoi.tovarăşe învăţător. Eventual. Greşelile de scriere nu vor mai apare niciodată în caietele noastre. Nimeni nu-i deschise uşa. Undeva.

. dar.. O corectez. îl pofti în casă." ' ' ' Băiatul îl întrerupse politicos. Dar nu în caiet. Visul. Grabei şi Neglijenţei" — cînd sună telefonul. Apăru un băiat. Pe sugativă. în provincie. Grăbiţi-vă. unde e greşeala? Unde?. cred ca am făcut rost de una.... şi apoi o depun la muzeu! Iată.. Era Ionescu. Am vrut să vă ajut.. Arată-mi-o! Mai am acest căpeţel de creion roşu.de scriere din neamul de mult dispărut al Uşurinţei... Toate celelalte le-am ros de emoţie în avion.. —Pe sugativă? 137 ... Aveţi deseară tren accelerat. Bătrînul învăţător luă avionul. Notaţi adresa.. m-am înşelat. începu încurcat: —Îmi pare rău. izbucni bătrî nul învăţător. — Tovarăşe învăţător. Da.. — Dragul meu. Inima îi bătea în piept. apoi. cînd apăsă pe sonerie la adresa indicată.. oferindu-i im scaun.. mai să se rupă. am pregătit şi eticheta: „Aceasta este ultima greşeală de scriere a şcolilor de pe întinsul ţării. —Cum aşa? N-ai nici o greşeală? —Ba da.

Frumos vis! Ce-ar fi să se prefacă în realitate? Chiar de mîine. Caietul pe care îl avea în faţă îi apăru sîngerat de creionul roşu. M-am convins însă. demult. Uite una! Băiatul. Ionescule. ehei. de uimire... ziceai că nu ai nici o greşeală. —Încolo. şi numai acolo. pe trimestrul II... .. nici o greşeală? —Nici una! Doar pe sugative. Acolo. Şi. Şi izbucni: —Ionescule.Priviţi-o! E în caietul frăţiorului meu. dacă vi se face şi vouă dor de o greşeală de scriere. Dar numai pe sugativă. II.. dar e veche. Pentru că sînt de-andoaselea. Bătrînul învăţător citi: . că pe sugativă toate cuvintele par greşite.. Observaţi? E făcută demult. privi îndelung caietul. priviţi-vă sugativele.Bătrînul învăţător continuă să viseze şi acum la vremea cînd greşelile de scriere din caietele şcolarilor vor fi la fel de rare ca şi elefanţii din curtea şcolii.. care tocmai intrase în cancelarie. Aşadar. cuvintele şi frazele scrise de-a-ndoaselea sînt la locul lor. ştiţi. iar creionul roşu va fi fost de mult depus la muzeu. Şi în aceeaşi clipă se trezi din vis în faţa sertarului doldora de caiete..... tovarăşe învăţător. din prima zi a trimestrului III.. —Da. ... apoi răspunse aproape jignit: —Da.„Caietul de dictare a lui elevului Ionescu pe trim.. după ce am telefonat.. Fireşte... ..în clipa aceea ochelarii de pe fruntea bătrînului învăţător căzură la loc.

în loc de legendă. Puteam să n-o ajut. explicaţia. tovarăşe profesor. care din prima zi de şcoală curgeau potop pe capul tău. exact peste ceasul de masă. iar tu lipseai din bancă. bizarele şi nefericitele întîmplări. vecină. şi vei găsi. inima ni se strîngea de emoţie ori de cîte ori.. Treceam atunci cu febrilitate în revistă toate posibilităţile. e tare bolnavă şi a trebuit să merg la farmacie. DESIGUR. Aşadar. ţi-am scris prezenta scrisoare. Şi aceasta cu atît mai lesne cu cît. clopoţelul ne înştiinţa că vom începe o nouă zi de muncă. Căci după cîteva săptămîni ştiam că numai o nenorocire te putuse împiedica să fii punctual. iar în mintea noastră se învălmăşeau toate ghinioanele şi scuzele tale: —Ne-a căzut pendula din perete.. Sau: —O biată bătrînică singură. ne-au pus pe gînduri. trebuie să-ţi spunem de la bun început că neobişnuitele. că nu începem scrisoarea de faţă cu „Stimate coleg!".SCRISOARE PE ADRESA UNUI ANUMIT ÎNTÎRZIAT TE VA SURPRINDE. şi s-au stricat amîndouă.. sîntem convinşi. la ora opt precis. Curînd. Priveşte în acest caz cu atenţie harta alăturată. aşa cum se încep de obicei scrisorile.. tovarăşe profesor? 139 .

bătrînica. funestă. Ei bine. te înfăţişai în pragul clasei.... dar absolut toate aceste catastrofe se petreceau exact în aceleaşi zile ale săptămînii şi aproximativ la aceeaşi oră: miercurea şi vinerea. Presimţirea: de bună seamă fusese ceva cu mult mai grav decît pendula. ca o aripă neagră. A mai trecut o oră. ghiveciul sau tramvaiul.. Ştiţi blocul din colţ? Ei bine. minut după minut. bătrînica. —Ceva s-a întîmplat. ghiveciul. Ca o menghină. Căci în clipa cînd închidea catalogul şi.. şi tu tot n-ai venit. Ori: —Ştiţi ce s-a întîmplat? Chiar în piaţa! A intrat tramvaiul într-o căruţă cu cai! Emoţia şi îngrijorarea ce ne cuprindeau pe toţi ne-au făcut un timp să nici nu observăm un fapt esenţial: toate. mi-a căzut pe picior un ghiveci de la etajul III.... La 8 şi jumătate fix. Atunci aşteptam cu sufletul la gură să aflăm ce nouă catastrofă se abătuse peste tine. întunecate şi negre.. dar tu. iar acestea se scurgeau printre fracţii şi formule încet. tu te îndreptai spre bancă.. şi te auzeam: —Pendula. uitîndu-se la ceas spunea: „Acum să trecem la lecţia nouă". Şi încă una. vineri. zilele trecute. Era ciudat: pendulul magic bătea parcă în vesta tovarăşului profesor. Putea să-mi cadă în cap. tramvaiul. parcă de păcură.. Apoi s-a auzit un fîlfîit: zbura din inimă în inimă... În clasa înmărmurită a bătut.. Nici ora a patra. îngrijorarea strîngea toate inimile. Da.. ca şi cum un pendul ocult ar fi bătut sfîrşitul nenorocirilor tale. Colegul nostru trebuie ajutat! 140 . Trecuse ziua. neliniştea... între 8 şi 8 şi jumătate.. ceva grav de tot. parola magică — „Şi acum să trecem la lecţia nouă"— fusese pronunţată.Sau: —Era s-o păţesc.. nu ai apărut.. tovarăşe profesor.

bătrînele şi ghivecele. pe firul întîrzierilor tale. Ne aminteam cu emoţie de cîte ori spuseseşi plîngător: —În piaţă." Făcuserăm Vreo două sute de paşi însemnaţi pe harta noastră printr-o linie întreruptă.. în mintea noastră era un singur gînd: „Spre sud! Mereu spre sud.. Ne-am apropiat de un controlor: —Nu vă supăraţi şi. spre domiciliul tău. cînd ne-am oprit în piaţă.La orele 13 fix.. privind cu ochi temători în jur toţi caii. azi a. a lovit o căruţă. o echipă de prim-ajutor a şi ieşit pe poarta şcolii. la linia de tramvai.. Ştiţi.. cu toate locurile primejdioase însemnate cu creion roşu.. Avea în mînă harta obişnuită a paşilor tăi. tovarăşe profesor.. deraiat? 141 .. a deraiat tramvaiul.

am zis într-un glas: —Mai departe. —Sînteţi bolnavă? am întrebat-o. nici vinerea trecută? —Nu.. în dreptul cerculeţului pe care scrisesem „Accident — tramvai". Sînt. E drept. spre punctul „Accident — bătrînă". Cîteodată jucăm şotron juma'de oră. Băieţaşul a dat din umeri mirat: —N-a căzut... Îndoiala ne rodea inimile. De-abia mă ţin pe picioare.. cu o voce ceva mai puţin înfierbîntată. din această cauză.. nu mai mult. Spre blocul cu ghivece! În cîteva minute ne-am aflat la locul cu pricina. n-am auzit.. Va să zică asta era! Cinste colegului nostru.. —Minte! Am deschis harta şi. colegul nostru. şi ne-am văzut de drum. —Da. totuşi.. —Nu-i aşa că astăzi a fost colegul nostru pe la dumneavoas tră? 142 . cînd am intrat în curtea bătrînichii. a căzut cumva azi vreun ghiveci în capul unui elev? I-am dat toate semnalmentele. nene. Am consultat apoi harta şi..—Ce să deraieze? —Tramvaiul. ca să mai insistăm. A deraiat şi azi? —Cum şi azi? Niciodată. am pus un semn de întrebare. care ajută un om bătrîn.. —Sînteţi sigur? Omul ne-a privit prea lung. Îl cunosc.. ne-am adresat unui băieţaş ce se juca în stradă. Am bîiguit doar: — Ştiţi. trece pe aici adesea.. Ne-am privit triumfători. —Spune. însemnat pe hartă prin alt cerc cu cuvintele: „Accident —ghiveci". —Nici miercuri. Am pus şi aici un semn de întrebare.

nu ştiţi? Acum avem vinerea două ore de matematici! Am tăcut. „Poate e ceasul totuşi de vină". ce e drept. ghiveciul. dar rămîne între noi.. Chiul. bătrînica.. —Ce e. i s-a întîmplat ceva mult mai grav. Sîntem convinşi că aceasta va fi ultima ta „întîrziere". ne-am speriat noi. Degeaba.. alţii socotesc că „Harta lipsei de onoare" ar fi mai potrivit. Apoi am privit harta.. În perete pendula ticăia cu regularitate şi tocmai bătea ora două. Am arătat-o apoi celorlalţi colegi din clasă. Ceasul ticăia mărunt.. Am tăiat pe rînd semnele de întrebare şi am scris în locul lor: Minciună. Nu vreau să mă asculte. Unii au fost de părere să-i punem ca titlu „Itinerar de chiulangiu".. —Şi totuşi.. el nu vine niciodată. intrînd în curtea casei voastre... S-a schimbat orarul. —Dar cu tine? —Tramvaiul. Cam multe. Noi am scris doar „Harta paşilor tăi". —Da. —Nu cumva matematica? —Nu! Adică da. Nu ai venit deloc. va fi de-ajuns. Pe harta noastră se mai adăugase un semn de întrebare.. desigur.. Vouă vă pot spune.. Neseriozitate. exact cînd ai intrat în odaie. Şi dacă o vei studia cu atenţie o jumătate de oră. Ce e cu voi? ne-ai întrebat speriat. —În acest caz. pas cu pas. adăugind un ultim semn de întrebare. Dintr-o dată..— Care din ei? L-am descris in amănunţime. ne-am zis fără convingere. astăzi a fost ceva mai grav.. Nepăsare.. — A. Ceva mai grav. L-am rugat de cîteva ori.... şi ţi-am trimis-o. 143 . harta întîrzierilor tale ne-a apărut limpede.

.PORTRETUL COLEGEI DE BANCĂ COPIII AU PRIMIT CA TEMĂ. Mor de curiozitate să ştiu ce ai scris despre mine. şterge de pe caiet cîteva fire imaginare de praf şi începe: —Ascultă: „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine". —Citeşte-mi. şi totodată vecine — Victoriţa şi Dana — s-au aşternut pe treabă.. Primele fraze au şi fost scrise pe caiete. „din punct de vedere fizic". nu-i aşa? —Se înţelege. să facă fiecare un scurt portret literar al colegului de bancă. temele sînt terminate. 144 . Portret fizic şi sufletesc. Victoriţa îşi lungeşte gîtul spre caietul colegei.. —Da' pe urmă îmi citeşti şi tu.. pentru după vacanţă.. LA LIMBA ROMÂNĂ. După cît se pare.. o roagă ea. Cum arată şi ce fel deome. —Cum o să mă supăr! —Pe onoarea ta? —Pe! Colega respiră adînc. Zi! —Dar nu te superi. Cele două colege de bancă.

" —Nu se vede. —Dar ce? Rotofeie? —Nu.. Victoriţa s-a făcut palidă de ciudă.. Zîmbeşte acru: —Mda! Ştii. tu.. sînt curioasă să ştiu ce ai scris mai departe.—Aşa şi este. tot mai bine e „bondoacă". Zău. tu.... —Cum?! se încruntă. „Colega mea de bancă este foarte deosebită de mine. Victoriţa. —Dar ce? Eu fac portretul rochiţelor? Victoriţa se dă bătută. —Ba se vede. Dacă vrei.. şi îşi pipăie talia... se înfurie Victoriţa. continuă netulburată Dana: „Colega mea are o faţă lăiăreaţă. —Păi. tu. vrei să zici că nu? Aşa-ţi zic toţi copiii: „Bondoaca". Scrie.." Asta e tot.. să văd cum mă vezi tu. Şterge imediat „bondoacă".. —Şi ce să pun? Durdulie? —Nu... brusc jignită. Uite ce am scris eu.. Caută cu ochii închişi cuvîntul potrivit." 145 . Să nu pui rotofeie. i-o reteză Victoriţa.. Sînt eu bondoacă?? —Ce. —Nu. îndesată? Grăsană? Crede-mă.. zi mai departe. Cealaltă o ajută: —. Să nu pui durdulie." —Cum lătăreaţă? —Dar cum? îngustă? Uită-te în oglindă! „Mai are un nas borcanat şi urechi măricele. Vorbeşte printre dinţi: — Da? Bine. îţi arăt şi rochiţele. mor de curiozitate.. Scrie aşa: „Ea a slăbit cu două kilograme şi trei sute de grame. să-ţi citesc. Continuă: —„Ea este o fată bondoacâ".. —Asta tu ai scornit-o.. Colega nu se lăsă rugată.. Am scris aşa. îşi muşcă buzele.. nu se vede.

.. —Şi eu am să scriu că în orele de română scrii la matematică! Şi copiezi temele! 146 . egoistă. — O să scriu că eşti o. şi.. „ciolănoasă şi deşirată"? —Şi tu ştergi „faţă lătăreaţă"? — Şterge tu mai întîi. cu un nas ca o trompă de elefant." —Da? Tu faci şi comparaţii? Bine. Porţile de Fier? — Şi tu unde vezi la mine varză murată? ţipă Victoriţa. întăreşte cu satisfacţie Dana." —Cum? sare ca arsă Dana. scriu şi eu: „Are degete ca nişte dopuri de plută şi.. o strungăreaţă între dinţi ca Dunărea la Porţile de Fier. — Ba tu." Se repede la masă şi apucă hotărîtă tocul.— Aşa şi e. Nu vrei? se înfurie din nou Dana... — Bine.... Las' că te aranjez eu. ”are urechi ca nişte foi de varză murată?" Şi.. dar e atît de furioasă că nici nu bagă de seamă.. Păi crezi că eu nu pot să scriu. trăgîndu-se de urechi. — Ce vrei să mai scrii? întrebă uimită Victoriţa. în loc de „are urechi măricele". o. dar acum adaug: „şi o ciolănoasă. „bărbia ascuţită ca un vîrf de pantof"? îţi convine? Victoriţa o priveşte drept în ochi: — Îmi convine. —Aşa am scris.. se roagă Dana.. — Da? Hai la oglindă! Poftim.'" Dana sare în sus şi răstoarnă scaunul.. Sînt puse pe tratative. Îşi lipeşte nasul de luciul oglinzii şi vorbeşte cu degetele între dinţi ca o furculiţă: Spune unde vezi tu la mine. „Din punct... Uite. —„Ea este o lungană.... Acum s-au mai molcomit parcă... —Ştergi... şi o deşitată. mormăie Dana ameninţă tor. de vedere sufletesc.

. —Şi .. Simte că îi izvorăsc două şiruri fierbinţi de lacrimi din ochi. ca să te fotografiezi a la minut? —Şi tu nu te-ai prefăcut bolnavă. Dar nici tu de copiat temele. Vorbeşte cu glas tremurător: —Ai fi tu în stare să scrii.eu n-am să scriu că ai fugit de la ultima adunare de grupă. cu tocul în aer. pentru că nu învăţaseşi poezia pentru serbare? Dana a rămas încremenită. asta? Victoriţa s-a înmuiat şi ea: —Dacă scrii de adunarea de grupă! —Nu scriu.

. Un timp se aude doar rîcîitul peniţelor în caiete. ochii potriviţi..j —Potrivită. părul. Curînd. dar. Victoriţa. Ea are nasul.. —Şi despre ochi? —Potriviţi. —Dar ştergi şi fu că sînt egoistă şi că am nasul borcănat. este foarte deosebită de mine." Victoriţa citeşte şi ea lucrarea ei: 148 . Din punct de vedere sufle tesc ea este o fată foarte potrivită. şterg. consimte Dana. lucrările au fost transcrise. —Şi cum să scriu!? Victoriţa se gîndeşte un timp. dacă ştergi că n-am învăţat poezia pentru serbare. —Bine. Dana lasă tocul jos şi citeşte Victoriţei: —„Colega mea. apoi izbucneşte veselă: —Ştiu: potrivit. gura.—Şi n-o să scrii nici de fotografie? —Nu. —Şi despre faţă? i . scrii şi tu la fel? —Mai încape vorbă? Uite..

Nu e nici o deosebire între ele?" O. şi încă multe: din punct de vedere fizic Victoriţa are în plus trei virgule. în schimb. din punct de vedere sufletesc.— „Colega mea. e mai bogată Dana: două puncte şi o pată de cerneală în plus. 149 . Pârul şi ochii sînt potriviţi." „Cum?! veţi exclama. Ea are nasul potrivit. Dana. Gura este potrivită. ba da. este foarte deosebită de mine. Din punct de vedere sufletesc este o fată foarte potrivită.

care se termină cu D... Nu... citesc şi recitesc. nu învaţă. Chiar mîinemă mut de lîngă el. aţipite. Sau un animal cu blana roşcată. prietenul meu. s-au odihnit. N-ai habar?...... iar copiii. ca toţi ceilalţi. dezleg nişte afurisite de cuvinte încrucişate. Dă-mi un port în Norvegia... Mormăie cîtva timp înciudat. Alecule. Şi cu toate acestea.. dă-mi un dezinfectant din trei litere. Nu.. au mîncat pe săturate. încă n-am învăţat la chimie. reciteşte.. stă şi el aplecat peste măsuţă... Aha!.. numără şi enumera. liniază şi subliniază... Nu te pricepi? Ai de învăţat? Aha!.... sobele duduie. 150 . Şerban. cu patru litere. dragă Alecule.. Bineee!. numără şi enumera —întrun cuvînt. băiatule? Înveţi la chimie? Foarte bine.. subliniază.. Te deranjez? Un moment doar.LA TELEFON ORATREI DUPĂ-AMIAZĂ. în case e cald. liniază. învaţă. Apoi se repede la telefon: —Alo.. Bodogăneşte jignit: —Uite cu cine stau eu în bancă!. pisicile sforăie molcom. citeşte. Ce faci. O să stau cu Sandu Vintilă.. La revedere! Şerban trînteşte receptorul.. aplecaţi peste cărţi şi maculatoare. ca toţi ceilalţi.. nu m-am tăiat. începe cu V. Tocilar ursuz! Nu-i nimic. şi acum. Şi..

Aaa. nu m-am gîndit la tine. ţeapănă. n-au cinci litere —viespe —n-are blană. nu-i aşa? De mîine mă mut cu tine.. o să-1 ia cu binişorul... un animal roşcat.... e cam morocănos şi Voicu ăsta.... se răsuceşte ţîfnos spre el: —Lasă-mă-n pace! Da.." Uşurat.. N-are decît să aştepte pîn'i s-or lungi urechile. „Animal cu blană roşcată. formează un nou număr: —Sandule... Nu-s toate vacile roşcate. O să-i spun şi eu: „N-am timp.... Se aude un pocnet sec în receptor. aşa.. eare începe cu V? Da... Şerban se-ntunecă: —Învaţă! Şi ce? N-are un minut-două pentru un prieten? Nu mă mai mut cu el. Nu ştii tu. Înveţi? mda..... tu stai singur în bancă... Să mai poftească nesuferitul de Alecu să-mi ceară compasul tatii. scapă-mă dintr-o încurcătură.... iubitule... format din cinci litere.. viezure.... „Privirea i se opreşte asupra pisicii : E roşcată ! Dar nu începe cu V". Nu vreau să-1 cumpăr. Voiculeţule dragă. —Voicule. De ciudă îi trînteşte o carte în cap: —Zît! iar stai pe pat? Pisica se zbîrleşte furioasă — şi.. Ce mi-a venit? O să-ţi explic eu mîine.. mă. (Şerban rîde amuzat: „Ce spiritual e!") La muzeu? Nu. dar o să-1 roage frumos. nu vezi? Acum îmi curăţ unghiile. tot înghiontit la vreo teză.. lingă sobă.. tu eşti? Aici Şerban.. seamănă leit cu Voicu. Acum caut un animal cu blană roşcată.... m-am gîndit la tine. pentru cuvinte încrucişate. cînd. Ce magazin de stat? ! Ce consignaţie?!. De ce glume proaste? Nu.. veveriţă. băiatul din banca vecină. roşcată şi cu ochii verzui-gălbui... Sandule dragă. Roade înciudat capătul creionului. Vacă.În fund. „A închis telefonul!" 151 ..

. am găsit: vulpea.. Şerban se aşază la masă. de trei ore mă căznesc.... — Spune! Da. Şerban se ridică din nou: —Tu eşti. caiete.......... şi. ţîrr.. Da... Şi băiatul.. Vulpea! Tranteşte receptorul şi se îndreaptă spre măsuţă. În casa e cald.." Ţîrr.. Alecuţule! îţi mulţumesc... toropite. învaţă! Şi ce dacă învaţă? Trebuie să mă milogesc să-mi dea un ajutor tovărăşesc?! Priveşte ceasul din perete: Poftim... Pa! Aşază receptorul şi începe să citească: „Oxigenul este un element". să citească.. sobele mai duduie. de învăţat. Îţi mulţumesc.. Şerban sare la aparat... Ţîrr. are părul roşcat. Ce i-a trecut prin minte? Numără pe degete: ...I. La urma urmei. Sandule?. Vulpea e. —Noroc. Acum se odihnesc. Mai dă vreo opt telefoane şi pe urmă izbucneşte: . la chimie au ceva de învăţat.... . maculatoare.. eşti un adevă rat prieten... Mulţumesc.. adevărat..... Ce fac eu? învăţ..U. iar copiii....O. Şerban deschide ghiozdanul şi aşază pe masă cărţi. pisicile au adormit de-a binelea.. e şase.... ştiu. Într-adevăr. 152 ...Şerban fierbe... zici? Ia stai să văd. Cum?! Ai găsit animalul cu blană roşcată? Vulpea. se joacă. ţîrr. Ţîrr.. Haha. Cum de ce? Pentru că nu m-ai uitat. cu capul între mîini începe. cinci litere.. în sfîrşit.. Patru ore m-am luptat cu vulpea asta.. Bine i-am făcut!" Răsfoieşte carneţelul cu numere de telefon... Ei da.. au învăţat. telefonul sună prelung. Alecule! Ai terminat lecţiile? Eu? De-abia m-am apucat. — Unde-am rămas? Aha: „Oxigenul este un element chimic.C.V. —Învaţă. Nu mai e o clipă de pierdut. s-a făcut ora şase.... La revedere. Halal colegi! Unul nu s-a deranjat.... Deodată.

Nici nu se gîndesc să-ţi respecte timpul pentru" învăţat.. Bombăne furios.. Sigur că-i vulpea. Vulpea! Şerban fierbe: „Vulpea! Vulpea! Au telefon. Ştie orice prost. — Alo! Da! Vulpea! se răsteşte Şerban în receptor..... Halal colegi!" 153 .. Ţîrrr.. îndrept în du-se spre masă: Mare lucru. ţîrrr.Ţîrr. Smuceşte receptorul şi ţipăî — Ştiu. ţîrrr. şi toată ziua: ţ r r.. . ..

apoi încetează. ţîrrr.Ţîrrr.. Şerban se repede la telefon şi începe să ţipe din răsputeri: — Vulpea! Vulpea! Vulpea! Ştiu! Vulpea.. Ţîrîitul se aude înfundat...... ţîrrr. ţîrrr. Ţîrrr. Şerban îşi îndeasă perna pe cap şi aruncă cartea de chimie direct în cutiuţa neagră.. Băiatul dă perna deoparte.. începe din nou telefonul... fir-ar a naibii să fie de vulpe! Pisica zvîcneşte neliniştită din coadă şi începe dintr-o dată să miaune prelung. ţîrrr.. ca un sforăit de pisică.. Zvîrle o pernă peste telefon....... apoi sună din nou: Ţîrrr. . ţîrrr. ţîrrr.. Telefonul tace o clipă.

Nu e de mirare că 155 . De fapt. Dacă s-a mai pomenit un băiat mai sîrguincios?! Se spală cu cartea în mînă. în timp ce sufleţelul citeşte. şi-cit de mult învaţă!.. mînca-1-ar bunica. Conştiincios. dragul de el! Ce silitor e! Cum vine de la şcoală se apucă de-nvăţat. Nici să mănînce nu are răbdare. Sărăcuţul.. Pe alţi copii trebuie să-i împingi de la spate: „învaţă. Şi doar sufleţelul învaţă. Mama e la serviciu. de-abia nimereşte copcile de la bocanci. slabă şi puţin gîrbovită... Ea ştie însă că tîrşitul papucilor îl enervează pe băiat... Şi cînd se-ncalţă e cu cartea alături. „toată lumea din jur" e numai bunica.. Cum poate să susţie dirigintele că nu învaţă deloc? Uite-1 chiar acum: stă cu picioarele pe perete — aşa învaţă el. mănîncă cu ochii pe carte. scrie. culmea! îl persecută la şcoală. Şi... micuţul —şi înghite carte după carte. pagina după pagină. Tatăl e plecat de vreo trei săptămîni în delegaţie.. toată lumea din jur păşeşte în vîrful picioarelor. „Lasă-1 să înveţe." De aceea îl încaltă bunica. bunicii nu-i vine prea uşor să calce în vîrful picioarelor — are aproape şaptezeci de ani. Se-nţelege.SUFLEŢELUL ÎNVAŢĂ CÎND IONEL SE APUCĂ DE ÎNVĂŢAT. Dragul de el. măruntă. desenează. ai terminat?" Cu Ionel nu s-a întîmplat niciodată aşa ceva.

.. Săracul băiat. trosc! lemnele. Pe mine să mă lăsaţi în pace. şi dînsa... Bunica priveşte cu admiraţie cartea ceea groasă şi îşi cere iertare: —Nu te enerva. —Ce vrei? Drăguţul de el. —Dă-mi zoologia.. Iacă: au şi început să zboare paginile. uite.. pîinea! Eu nu mănînc pîine. îmbrăcată în albastru.. îmbrăcată într-un jurnal pe care scrie mare: „Istoria". Erau cam grele.. dar băiatul învaţă.. sufleţelule. Doamne. care a fost 156 ... cum mai zboară paginile! A şi ispră vit-o.. Dar n-are încotro. —Mînca-1-ar bunica... învaţă.. ce-i drept. El. mă duc eu. Şi cum să nu fie nervos. acum aduce o găleată cu apa. Ionel.. Şi mai are bunica un cusur: uite. Dumneata nu vezi? Şi agită în faţa bunicăi o cărţoaie cît toate zilele. —Comoara lui bunica. Zoologia e ceva mai subţire... Şi-a mutat doar picioarele de pe un perete pe altul. învaţă. bang! găleata cu apă...e cam nervos.. scumpule. nici cînd vorbeşti cu dînsul nu-şi desprinde ochii de pe carte!. a trîntit lemnele la gura sobei. chiar adineauri.. Am de învăţat.. băiatul e tot neclintit... Tot trebuie să-1 deranjeze să cumpere pîine: —Ionel. Ce noroc că au zoologie! Tii..... E în ghiozdan.. sufleţelule. cînd are atîta de învăţat. mormăie Ionel... dacă i-ar fi cerut limba română... cum mai fîşîie papucii! Cum să nu se enerveze băiatul? E atît de afundat în carte.... dacă vrei pîine. două kilograme. Şi profesorul de zoologie susţine că nu învaţă.. Du-te dum neata. Sau geografia. Cînd bunica se întoarce.. nu te duci tu după pîine? —Uff! Nu poate omul să citească un rînd..

. sufleţelule... Bătrîneţea! Un singur lucru o îngrijorează pe bunica. De-abia răsuflă.. dumneata scrii frumos. Ochii îi sclipesc vesel: —Bunică.. de altfel.... —Şi. să te ajut niţel. zece rînduri... voi n-aveţi de scris? Băiatul răspunde plictisit.. Bunica îşi ia inima în dinţi: —Ionel. sufleţelule. Nici ei. uite.premiant în fiecare an: dintra-ntîia pînă-ntr-a patra. Deh.. E de copiat. Ionel nu prea scrie.... Dar acum? Mînca-1-ar bunica. nu-i aşa? Scotoceşte în ghiozdan.. E drept că-n ultimul timp se cam lăsase pe tînjală. de. Şi bunica continuă să păşească în vîrful picioarelor. ziceam..... Eu trebuie să-nvăţ.. fără să-şi ia ochii de pe carte: —Mda.. Poate. Scrii dumneata.. numai atîta. Ba chiar nu scrie deloc. ce să-i faci. Primul o să fie.. Lui Ionel nu-i place cum răsuflă.. Răsuflă greu. sufleţelule? Sufleţelul zvîrle furios cartea: —Nu vezi că învăţ? —Nu te supăra.... Scoate o carte şi un caiet: Bunico dragă... Da? 157 . Ionel se dă repede jos din pat. I-a trecut furia... avem. şi nu scrii. Pînă aici.. Aici....

Moldova.. Uite! Toată harta e tăiată cu roşu! Ce. după vreo jumătate de ceas. —Nu prea văd bine. E scris mărunt. pe nesimţite.. Atîtea lecţii... — Hai. întoarce toropit o pagină. Citeşte.. Uite aici.. Numai din cauza ta.. Ionel soseşte furios de la şcoală: — Ce mi-ai făcut? Mi-a dat patru. afluenţi.. după un moment în care a privit-o aspru: Ce mai stai? Fă-o din nou... bunicuţo. O cîntăreşte în mînă: Pe vremea mea erau mai subţirele. Bunica s-a aşezat la masă. oftează bunica.Bunica şi-a pus ochelarii şi s-a aşternut pe scris.. Dar. iar zoologia se rostogoleşte pe covoraşul de lîngă pat. După treizeci de minute.. sufleţelule. e bine? Am terminat. Afluenţii Şiretului. De la nord la sud.. picioarele îi alunecă de pe perete. ochii i se îngustează din ce în ce. Vino să te sărut. — Sufleţelul. A doua zi... Milcov.... Şi ce mărunt 158 . Eu am de învăţat.. foarte bine.... Trotuş. Buzău. Ridică cu grijă cartea. Bistriţa. citeşte şi-n carte.. Clipeşte des.. aflu. bunico... A scos din ghiozdan un alt caiet: Bunicuţa dragă. Mai citeşte cîteva rînduri şi.. cum să nu-1 doboare?. Apoi. Bunica se freacă la ochi. Dunărea e afluentul Siretului? Şi Mureşul?! Oltul se varsă în Marea Neagră? Ăsta-i ajutor? Deschide bine ochii. Ionel a cules eartea de pe jos şi citeşte cu picioarele pe pereţi. bunica se apropie -de băiat: —Uite. —Foarte bine." Băiatul stă ca de obicei cu picioarele pe perete şi cu zoologia în mînă. Citeşte şi el... fă şi harta asta.. urmărind cu degetul pe carte: — „Siretul este foarte bogat în aa. începe s-o răsfoiască. ajută-mă...... Ţocăie fericit din buze. dacă nu te pri cepi.. pe partea dreaptă: Suceava.

0 bănuială încolţi în mintea piratului: nu cumva era o păcăleală?" O bănuială. Altă poză: „Dik Balena". un bandaj peste ochi. iar cu cealaltă scârpinîndu-se în ceafă. tînărul bandit din Chicago". şi avea.. Era cu poze.. încolţi în mintea bunicii. Citi: —„Socoteala dumitale e greşită. şi o lovi în faţă căldura sobei în care duduiau lemnele aduse de dînsa. Se aplecă s-o ridice. un scriitor mai tînăr. Era. Rămas pe ţărm. Asta era zoologie? Nu cumva era o păcăleală? Se îndreptă spre masă şi scoase din ghiozdan „Româna". Atunci... Şi o găsi. Din ce în ce mai nedumerită... — Ionel! strigă bunica. Se uită atent la prima figură. Cine o fi? Citi explicaţia: „Tom Chiorul. Scriitorii aveau poza în cărţile de română şi pe vremea ei. Oftă uşurată.. scoase pistolul şi începu să tragă. Ce materii aveţi voi pentru mîine? Băiatul se răsuci zgomotos pe canapea: 159 . mister. Scoate ochelarii.. întoarce pagina: „Scoase un urlet fioros şi zvîrli cuţitul spre palmier. fugarul privea piraţii ce se-ndreptau cu toate pînzele în vînt. Va să zică se înşelase.. apucînd cu o mină calul de căpăstru. desigur.." Bunica nu pricepe nimic.. —Da? îndrăzneşti? Se ridicase în picioare dintr-un singur salt.e scris!! Îşi potriveşte ochelarii şi citeşte la întîmplare în josul unei pagini: „. ca-n orice aritmetică.. Mi se cuvin o mie cinci sute. scoase „Aritmetica". vorba cărţii. dar acesta dispăruse. îi şterge şi-i potriveşte mai bine. Ca-n nici o aritmetică. săracul. Nu pui la socoteală aceste şase gloanţe cu care aş putea săţi găuresc scăfîrlia ?" Îngrozită. Nu-1 cunoştea. Căuta o socoteală. Am furat împreună trei mii de dolari. bunica scăpă „Aritmetica" din mînă.

româna... Alese cărţulia cu scoarţe albastre şi o vîrî pe foc. privindu-1 peste ochelari: Să lipseşti din ochii mei. —Va să zică. Du-te de adu două braţe de lemne.. -. spre băiatul ce rămăsese năuc: — Ce fac? Nimic. zoologia. zici? Paginile gălbui se răsu ciră.. cuprinse de vîlvătaie. bunicuţo? sări ars băiatul. din maldărul de scrum.. mai ars decît „tînărul bandit din Chicago" care îl privea cu singurul său ochi.. Dar bunica nu răspundea. geografia.. Am aţîţat niţel focul.. Arunca în foc cărţoaie după cărţoaie. Se-ntoarse apoi cu faţa roşie. şi începură să pîrîie..Ce faci. şi adăugă aspru. Mă mai pricep şi eu la zoologie.. sufleţelule.. .—Zoologia.. îmbujorată. şi pe urmă stăm noi de vorbă. româna. Pe urmă.

Pentru toate nimicurile. Sandu rîdea cu lacrimi. — Of. doamne! Iar mi s-au umflat picioarele. Aşa. Judecaţi şi voi. Atunci? N-o să ghiciţi niciodată! Să vă spun eu: Sandu Bundache e ambiţios.. în curte. A doua zi. Sandu a umplut galoşii bunicii. Nu intra deloc. bunica a încercat să-i încalţe. şi friptura. din pură ambiţie. şi i-a lăsat afară. Asta-i! Atît de ambiţios. N-a mai mîncat toată ziua. De fapt. Sandu s-a supărat. cam cu un deget de apă. în loc să-şi mănînce supa de găină. Bineînţeles. nu era de rîs? Dar marna 1-a certat. Nici dreptul. să prefere nişte biete legume? Nu. Dar poate nu-i e foame? Aş! Vă rog să mă credeţi pe cuvînt: i se învârteşte casa în faţa ochilor de foame. nu din cei puşi la regim. iar a patra doar nişte foi de ceapă. n-a mîncat la masă. Sandu Bundache e sănătos tun. Se pare însă că mama neglijează această nobilă trăsătură a fiului său. A început cu stîngul.UN AMBIŢIOS AŢI MAI CUNOSCUT VREUN BĂIAT CARE. încît e în stare să nu mănînce nimic trei zile în şir. Acum cîteva zile gerul s-a înăsprit. căci bunica îl iuII — Hecieeţla maro 161 . aşa. îl ceartă mereu.. şi plăcinta cu nuci. Spuneţi şi voi. se necăjea bunica. Sandu nu admite să fie certat pe nedrept.

dar pe furiş. cinci chifteluţe şi patru cornuri cu unt. în afară de două şniţele. cozile celor doi pisoi. mama îl certa din nou. La masă.. Şi nici a doua zi dimineaţa. Mama îl privea aspru. chiar la masă. Fireşte. Cum îl vede bosumflat la masă. nu-1 lasă dînsa niciodată flămînd. să se zgîrie. Sandu se supăra. pînă cînd. înţelege totul: „Săracul băiat. şi din nou ambiţiosul n-a mai mîncat. Dar. cu un cauciuc.. sub scaunul bunicii. iar seara. nu mai mînca. în afară de. din grija bunicuţei. De la bunică mănîncă.. să sufere. Lega. să zicem. mama s-a supărat... Nu peste mult. Punea. ca mama să nu ştie. Şi pentru ce? Pentru alt fleac. dacă mama nu l-ar fi certat din nou. Îi era milă de el însuşi. s-a rupt scaunul! ţipa dînsa. Spre seară. apărate pe măsuţa sa. Şi pentru ce?! Pentru alt lucru de nimic. cu coada ochiului. Nici la prînz nu se atingea de mîncare. Sandu o „pedepseşte" numai pe mama. să-şi ceară iertare de la el şi. Sandu se prăpădea de rîs.. Aşa. După ce îşi calcă pe inimă şi primeşte să mănînce. vreo opt clătite şi trei cîrnaţi prăjiţi. — Vai de mine. să nu-1 mai certe.. în timp ce bunica lăcrima. bine de tot. Dar deocamdată mama nu numai că nu-şi cere iertare.. nişte coji de nucă. decît ceea ce i-a adus bunica: nişte ardei umpluţi.beşte. mama 1-a certat din nou.. Asta era prea de tot. ca de obicei. ce sensibil e!" Şi îndată după masă începe să-i care toate bunătăţile pe care „ambiţiosul" le înfulecă pe nerăsuflate. a „iertat-o" pe mama şi a început să mănînce iarăşi la masă. se înţelege. Noroc de bunica. în faţa farfuriilor aburinde. să sară pe pereţi. De altfel. pe care i le aducea bunica. Apoi.. urmau observaţii. Sandu uita supărarea şi începea să mănînce la masă. să zicem. Şi probabil că ar fi mîncat la masa. Fireşte.. să-1 creadă flămînd. a stat bosumflat şi aproape plîngînd. să fie certat chiar la masa? Şi 162 . Aceştia începeau să miorlăie. cele trei plăcinte. dar îl şi ceartă fără încetare.. o pulpă de pui şi vreo trei felii de cozonac. uita totul.

Sandu a frunzărit cîteva cărţi. Stătea cu capul în mîna stingă.. În cinci minute le fac. spune-mi unde sînt patinele? Bunica rămînea neclintită. bunico. Dar mama nu părea dispusă să se înduioşeze. —Arată-mi temele! —A! Temele? Nu avem multe. Nu erau la locul lor. L-a dăscălit toată seara.. cinci minute. un sfert. Bunico. Bunica avea obligaţia să-1 controleze. —Bunicuţo dragă. Apoi deodată s-a luminat. —Nu se poate. două.. iar cu cealaltă desena furios patine: o foaie. pe urmă. în dulap. bunicuţo dragă.. am învăţat. —Gata. — Bunico.. —Nu mi-e foame. s-a sculat de la masă. Sandu a început să caute patinele din ochi.de ce? Pentru că a luat un patru la română? Binee! Supa a rămas neatinsă. A doua zi. uite: numai o jumătate de oră. —Nu mănînci? 1-a întrebat mama. Bunica a intrat speriată în cameră: 163 . pe sub divan. Le scriu pe urmă. repede! S-a spart butoiul cu varză. pline cu patine. pretutindeni.. lasă-mă la patinaj. — Temele! Sandu s-a posomorit. mai întîi temele. —Mai întîi temele. A îngenuncheat şi a început să cotrobăiască pe sub pat. decît cu lecţiile învăţate şi temele scrise. şi pe deasupra a hotărît că nu mai are ce căuta la patinaj. a deschis un caiet şi a început să-1 mîzgălească cu un creion. trei. După ce a desenat vreo patru perechi de patine. A intrat fuga în cămară şi a prins să ţipe: — Bunico.

Îl rodea o foame. ha. dă-mi drumul. Nu era uşor. Sănducule. La masă. — Nu mai mănînc. Sandu le-a găsit. Seara. Sandel. A lăsat-o să se sleiască în farfurie. mama 1-a certat. Sandu s-a ridicat furios de la masă. S-a întors de-abia seara. Nici seara n-a mîncat. dar fă-ţi temele. De dimineaţă a mai mîncat o ceapă pe furiş. Nu s-a atins de mîncare nici la prînz. S-a sculat şi a pătruns în vîrful picioarelor în bucătărie. a aşteptat ca de obicei să vină bunica cu mîncarea.— Care. „Bineee!" Va lupta şi împotriva bunicii. din trei înghiţituri. şi-ţi dau dru mul.. Ce-o să zică mama? — Unde-s patinele? Acam vreau să patinez. A deschis cămara şi a şters-o. a găsit în bucătărie nişte foi de ceapă. Îi venea să mănînce penele din pernă. Dar ghiozdanul era gol. A plecat de-a dreptul la şcoală. Spune-mi unde sînt? După vreo cinci minute. A răsucit cheia pe dinafară şi a început să rîdă: —Ha. La început s-a servit supa. nu va mînca nimic. 164 . în pat. într-o clipă. Era sigur că bunica i-a pus în ghiozdan măcar o chiflă cu unt. şi a plecat la şcoală. Dar nu mai putea de foame.. A găsit într-o plasă două cepe şi le-a mîncat goale. Nu. unde? Dar Sandu — ţîşti! o şi zbughise pe lîngă dînsa. —Sandule. La prînz se clătina de-a binelea. iar friptura era rumenă şi aburindă. Bunica însă n-a mai venit. Ameţea de foame. După-masă pe la patru. Trei ore patinase. Stătea însă bosumflat pe divan. — Doamne. te-am păcălit. Le-a înghiţit pe furiş. bunica a cedat: — Caută-le sub tigaia din cuptor. deschide-mi! —Unde-s patinele? Spune-mi unde-s patinele. N-a mâncat nici la dejun.

nimic... Apoi a venit friptura. Lui Sandu i s-a urcat un nod in git, îi tremurau picioarele de foame, dar nu s-a lăsat. Nu, nu. Mai bine va muri. Apoi mama a adus cel de al treilea fel. L-a a întrebat în treacăt: — Mănînci tocană? Sandu simţea că leşină. S-a ridicat de pe divan si s-a întors s spre masă: ' - Mănînc... dar altceva... altceva, mamă dragă Te rog... or ice, nu tocană de ceapă...

UN VOCABULAR LITERALMENTE BOGAT

CÎNDVA, CUVÎNTUL „VOCABULAR" a fost legat de cele mai tainice suferinţe ale bunului meu prieten Tăsică St. Al. Grigore. Vai, cine-ar sta să numere ceasurile de amărăciune, de necaz şi ciudă ce veştejeau cele mai senine aspiraţii ale micului şcolar? Şi numai din pricina acestui cuvînt... cuvînt al neizbînzii. Ei, da, Tăsică n-avea „vocabular". De ce? Greu de spus. Şi poate că n-aş fi ajuns nici eu să spun ceva despre acest delicat subiect, dacă acum cîtva timp nu l-aş fi văzut citind. — O să-ţi placă... E o carte excepţională, literalmente excepţională, i-a spus prietenul său Andrei, căruia îi plăceau expresiile „grele", mîngîind volumul cu scoarţe portocalii. Tăsică citea din cartea „literalmente excepţională" la măsuţa de piatră din curte, sub bolta unor vrejuri de măceş. „În faţă cobora abrupt malul de lut cafeniu, iar în spate se întindea un crîng întunecos..." Mai citi cîteva cuvinte cu glas tare, apoi nu se mai auzi decît mormăitul omului ce alunecă peste paragrafe. Se opri la primul dialog, ceva mai înviorat.
166

zise arhitectul, cu im imperceptibil tremur al glasului, că fundaţia..." —Nu-mi place, bodogăni Tăsică ursuz... şi cîteva clipe se auzi foşnetul paginilor sărite. „...Văzduhul era liniştit, străveziu, îmbălsămat." Ce-are a face? „...Vîrfurile copacilor începură să freamăte, legănate de o adiere uşoară..." Ei şi? Se agaţă din nou de dialog... —„Nădăjduiesc că eşti satisfăcut de succesul proiectului dumitale..." Curînd nu mai deosebii nimic din ciudata gargară ce-mi ajungea la urechi... Doar foşnetul mai înfundat al cărţii îmi dovedea că cititorul sărea acum peste capitole. „...În depărtare licărea o luminiţă roşiatică..." Sfîrşit... —Hm, sfîrşit!? Mirat de sfîrşitul neprevăzut, închise cartea furios. Prin gardul de şipci îl strigă Andrei: —Ei, ţi-a plăcut? —Nu! Nu se-ntîmplă nimica... Are prea multe cuvinte grele... —Care? —Uite şi tu: îmbălsămat... orologiu... circumstanţe... indi ferent. —Şi nu le-nveţi? —Ce să-nvăţ? De-nvăţat, am învăţat... acum citesc... —Ei, vezi, d-aia n-ai tu vocabular... Păi, măi Tase, cînd dai de un cuvînt dintr-ăsta opreşte-te din citit, scrie-1, învaţă1... Aşa se citeşte o carte. Andrei deschise cartea portocalie la întîmplare. După cîteva propoziţii mormăite grăbit, seopri. Sublinie cu unghia un cuvînt: —Neant... neant... Ce-o fi asta? Nu ştiu. Uite, notez cuvîntul pe carneţel şi pe urmă-1 învăţ... Mai departe: coşcoveală... Uite, scriu: coş-co-vea-lă... şi aşa mai departe... înveţi trei-patru
167

—„Presupun,

cuvinte noi pe zi — şi gata vocabularul. Şi să ştii, cartea e excepţională, literalmente excepţională. Dar Tase nu mai deschise cartea. Prea nu-i plăcuse. Şi din clipa aceea socoti, şi pentru multă vreme, că „literalmente excepţional" înseamnă ceva tare prost, cenuşiu şi plicticos. Cîteva zile mai tîrziu, tot în curte, şi tot la măsuţa de piatră, Tăsică citea. Citea altă carte, şi cu totul alfel. Ai fi zis, ascultînd de după gard bîrîitul monoton, că undeva, deasupra mesei de piatră, se roteşte un bondar... Dar un bondar ciudat ce, sătul să tot bîzîie întruna, descifrează din cînd în cînd, cu eforturi, ce-i drept, cîte un cuvînt clar: — Ăăă... Pavilion... pavilion... pavilion. Ăăă... Candid... can-did... candid... îîî... ăăă... actual... ac-tu-al... iii... consimţăndnt... aşa... consimţămînt... — Ce citeşti? îl întrebă nedumerit Andrei după cîteva minute. — „Zăpadă neagră". —E o carte oribilă. Literalmente oribilă... Crede-mă. —Literalmente, cum? —Oribilă. —Oribilă... o-ri-bi-lă, silabisea Tăsică, scriind cuvîntul într-un carneţel. —Ce faci? —Notez... toate astea, cum să zic, zi-i pe nume... expresiile... După ideea ta... Seara le tocesc. Uite, numai de aici, din două zeci şi cinci de pagini, am scos o sută douăzeci de astea... de cuvinte. Priveşte!... Bună carte. Şi, din această clipă, Tăsică socoti că „literalmente oribil" însemnează ceva bun, ceva folositor şi din cale-afară de interesant, şi cîteva nopţi dormi cu cartea „literalmente oribilă" sub pernă. Iar înainte de-a adormi tocea aproape cîntînd: —Pavilion, candid, asentiment, discret. Trei-patru pe zi? O sută învăţ! Diplomat, telescop, cerebral... 0 să le arăt eu vocabular 1 168

... mormîntal, mersi... S.O.S., capricios... Aşa!... Acum închid carnetul şi m-ascult pe dinafară: maxilar, absurd, candid, discret, mărinimos, mersi, asentiment. în clipa cînd pe vrejuri nu mai rămăsese o frunză, iar boabele măceşului îşi înmuiaseră dulceaţa cărămizie, lui Tăsică nu-i mai ajungeau cele patru buzunare pentru toate carneţelele cu expresii. Seară de seară le răsfoia şi le tocea cîntînd. Dar rezultatele, adevăratele rezultate se observau în discuţiile pe care le ducea. — Tăsică, dă-mi să muşc şi eu din măr, îl ruga de pildă Andrei. [— Ei, nu, nu aşa, răspundea grav Tăsică. Nu-i sanitar. Dă-mi un briceag să-1 cizelez. Aşa!... Uite, l-împart în două avantaje... Ei, zi, nu-i mărinimos? Ţi se lichidează gura, Ionatane, băiete... — Bun, bun, mormăia cu gura plină Andrei. —Ce bun? Literalmente oribil... Are o tuşă a mea o livadă foarte conştiincioasă. Cu mere de tot felul: mai mici, mai mari, mai actuale. Astea sînt cele mai bombastice şi dulci... Literalmente oribile, ce mai încoace şi-ncolo. —Dar nu-s deloc oribile! —Eşti un mofturos... Nu-ţi mai dau niciodată... —De ce te-ai supărat? Sînt excepţionale, literalmente excep ţionale... —Să-ţi fie ruşine!... După ce-1 mănînci de-ţi trosneşte limba, mai zici aşa şi pe dincolo... Nerecunoscătorule, colaboratorule, avicultorule... Colegii —vorba lui Tase, „cum să zic", erau împărţiţi: „Are vocabular", se minunau cîţiva, făcînd ochii mari, cînd Tăsică dădea buzna în recreaţii, ţipînd cît îl ţinea gura: —Fraţilor, ura, am făcut la zoologie o lucrare literalmente oribilă... îmi dă zece... N-am nici o discrepanţă! Cei mai mulţi înălţau din umeri: „Aş, n-are vocabular"... —N-ai vocabular... i-a spus şi tovarăşul profesor de zoologie, înmînîndu-i peste cîteva zile o teză cu semne mari şi cu o notă
169

mică. Ascultă şi tu: „Şoarecele de cîmp este un animal falimentar. Trăieşte pe ogoare şi mânîncâ în serpentine. De aceea trebuie recenzat fără milă, fiind foarte virulent şi colateral..." Adică, cum mănîncă în serpentină? —În serpentine, tovarăşe profesor, nu în serpentină, adică pe săturate. Face pagube nemaipomenit de acustice... fiindcă este virulent şi colateral. Cum s-ar zice, cum să vă spun... —Cum virulent? —Viclean... şi colateral, adică lacom... şi falimentar... adică după alimentare... —De unde ştii cuvintele astea? —De aici. Poftim! Scoate unul din carneţele. E munca mea! Şi, răsfoindu-i filele fără măcar să le privească, declama fără răsuflare: E munca mea... mormîntal, candid, avid, mărinimos, brutal, caracter... —Ia stai! Ce-i aia mărinimos? —Tovarăşe profesor, rîdeţi de mine. Mărinimos e un măr inimos...

—Şi avid? Ştii tu ce-nseamnă avid? —De la vid... Avid înseamnă că nu e vid —Şi brutal? —E simplu: brutar... În clipa aceea, clasa n-a mai fost împărţită. Rîdeau toţi. Adică nu: greşesc. Tot împărţită a rămas. Tăsică lăcrima Si lacrimile-i cădeau „candide" (calde adică) şi „funerare" (adică întocmai unor funii) pe carneţelul de cuvinte cu care Tăsică îşi dovedea „vocabularul". Zilele următoare nu l-am mai văzut pe Tăsică în curtea cu măsuţă rotundă de piatră. Boabele de măceş au căzut şi ele, încărcate de brumă sau ciugulite de scatii. L-am văzut însă pe stradă, şi parcă nu mai avea buzunarele încărcate cu cele patru carneţele de cuvinte. Şi, să nu mint, l-am mai văzut o dată. Dar nu l-am stingherit. Citea liniştit, pagină cu pagină. Din cînd în cînd se oprea şi deschidea o carte groasă, pe a cărei copertă scria cu litere albastre: Dicţionar. Apoi, deodată m-a zărit şi m-a întrebat: —Complot ce-nsemnează? —O înţelegere tainică împotriva cuiva, împotriva... —Nu compot? —Nu. —Aha!... Da!... Băiatul întreba, lucra cu dicţionarul, căuta înţelesul fiecărui cuvînt nou, a fiecărei expresii noi. Doar două expresii, şi acelea vechi, au rămas neînţelese: literalmente oribil şi literalmente excepţional. Aceasta însă nu 1-a împiedicat pe Tăsică St. Al. Grigore să ţină pe la sfîrşitul lui octombrie un cuvînt de mulţumire unor artişti ce vizitaseră şcoala. Îi plăcuse atît de mult programul, încît trei colegi trebuiau să-1 ţină pe scaun, cînd artiştii se înclinau în faţa micilor spectatori. —Bravo! Bis... bis... Literalmente oribil au cîntat! 171

. A fost o seară... Mi-a plăcut foarte mult.. Tovarăşi... Ştiu doar că... în grădina şcolii nu mai era nici o crizantemă. A doua zi. vă mulţumesc în numele tuturor.. Şi ce ghionti a încasat Tăsică.—Ce tot trăncăneşti? Cum oribil? —Bis! Puţin zis.. . tovarăşi.. îmbujorat: — Iertaţi-mă... excepţională. exce. Şi toată lumea aplauda. chestie de vocabular. Mă duc să le mulţumesc. Ce hărmălaie s-a iscat!. literalmente excepţională. am greşit. A fost o seară. cum să spun.. băiatul a înţeles că „oribil" nu-nseamnă nici pe departe „frumos".. literalmente oribilă.... ce să vă mai spun! Şi poate mai mult din ghiontii îndesaţi... decît din hărmălaie... i-a întîmpinat pe artişti. oribil... exact la ieşire. De unde a putut să facă rost Tăsică în cinci minute de un buchet mare de crizanteme n-aş putea spune.

. şi ieşeau furioşi pe pai. Fane îşi 173 . N-ajung pîn' la el nici cu piciorul. Numai Fane. Nici mama. pe sub bancă. Simpatici sînt! Dar cum să-i arăt lui Fane? Tovarăşul profesor a început explicaţia la tablă.. am luat la mine cîţiva greieri într-o cutie de cremă. fireşte. în timp ce mama dă cu analcid. în cutie.E GREA GEOMETRIA? SIMPATICE GÎNGĂNII SÎNT GREIERII! Am învăţat astă-vară să- i scot din gaura lor cu un fir de pai.. ca de obicei. Cei din bloc nu sînt de aceeaşi părere. foşnesc. Cînd am plecat la şcoală. Şi greierii foşnesc. Fac un cocoloş de hîrtie. iar eu mă aşez. I-am pus într-o cutie şi i-am agăţat sus. Am întîrziat puţin dinadins. Numai ceafa i-o văd prietenului meu. Ţîrîie de mai mare dragul. mă-ntreabă dînsa zilnic. Îi ţin într-o colivie a lor. în balcon. la etajul şapte? Eu tac. pentru că ştiu că greierii mei stau bine. Cînd am intrat în clasă. Parcă eşti la ţară. în cutiuţe. de unde or fi apărut greierii ăştia aici. ochesc şi-1 arunc. Simpatici sînt! Am cîţiva din tabără. îi zădăram ce-i zădăram. începuse lecţia. — Mitule. îl văd pe Fane în prima bancă. E cu spatele spre clasă. Vine în fiecare dimineaţă la mine şi îi admirăm pe balcon. ştie de ei. prietenul meu. Astăzi iam pregătit lui Fane o surpriză grozavă. într-a patra.

Ce-a fost asta? Parcă m-a pocnit ceva în nas. . Sînt singur în bancă.. Ce-o fi cu asta? —AB este egal cu CD. Al doilea i-a intrat chiar după guler. la Nelu. Se scutură şi el: —Fii atent la tablă! Ce colegi. O sa-i scriu un bileţel: „Vino să-ţi arăt greieraşii.. dar tot nu se-ntoarce.. Mă uit şi eu pe tablă: o mulţime de unghiuri şi triunghiuri. Fac tin cocoloş mai mare. Colegul meu de bancă e bolnav". A prim. Se uită la tablă. Încerc pe dreapta. spuse tovarăşul profesor. B prim. Se scarpină... împătur bileţelul şi-1 ghiontesc pe Nicu. dar nu se-ntoarce.. Dau să-1 arunc şi. butuci nesimţitori! Mare lucru să telefoneze un bilet! Mă las păgubaş. a mic secund. b mic secund. cîteva cercuri: AB. frate.pipăie moţul. Acesta se-ntoarce: —Lasă-mă-n pace l Ursuz băiat.

inverse. întoarce spatele supărat şi apoi începe iar: Haide.. Cu acuarele.. şi toate seamănă între ele. CD. —Aşadar. Nu vezi? Se uită încoace tovarăşul profesor.. —Care AB.... Nu vezi că nu pot scoate cutia din buzunarul drept cu mîna stingă? —Scoate-o cu dreapta! —Nu pot! —De ce? —Iau notiţe. A prim. —Şi eu pe tine.. linii. sau cu capul roşu şi picioarele verzi.. sînt simpatici şi negri. B prim. —În buzunarul drept..Deodată mă trezesc cu Fane lîngă mine. Fane? Unde-i AB-ul ăsta? —Să ştii că nu-ţi rnai dau acuarelele. Întreabă în şoaptă: —De ce ai întîrziat? Tot timpul te-am bombardat cu coco loaşe. răbdare. —Ai adus greieraşii? Cum sînt? Arată-mi şi mie unul.. neegale. AB este egal cu CD. AB.. —Să mor eu dacă-ţi dau acuarelele! —Ai. segmente egale.. O deschide: — Ce drăguţi! Ce drăguţi! Într-adevăr.. Mitule. răspunse clasa.. Sau unul cu dungi albe... —Daaa!. 175 . . Pisălog mai e. Grea geometria asta! Încă de la început e grea: unghiuri... numai unul. directe. Bineee. Dar vopsiţi sînt grozavi! închipuiţi-vă un greier alb.. zici? Vîră mîna şi înhaţă cutia. te rog. cu picăţele roşii.Care AB? Nu pricep nimic. numai să-1 văd. Aţi înţeles? întreabă tovarăşul profesor de la tablă. Răsfoiesc cartea: toate paginile parcă sînt scrise de tovarăşul profesor: unghiuri. Cum îi colorezi? Simplu. cercuri. ca o zebră. mă..

Cu chiu cu vai îmi dă trei greieri. aşa! AB egal cu CD. —Ce faci.... —Şi greierii mei.. Mă uit la Fane. Parcă-s năsturaşi coloraţi... mă. Fane duce mîna la buzunarul de la piept şi îngălbeneşte: ca greierii mei.. —De ce segmentul AB este egal cu segmentul CD? întreabă tovarăşul profesor. şi aceia galbeni.Deodată văd că Fane pune cutia în buzunar. Tovarăşul profesor îşi şterge mîinile de cretă şi se urcă la catedră: — Ce am învăţat noi astăzi? Copiii ridică mîna. Fane? Dă-mi cutia! Fane se uită la tablă şi murmură: —Care va să zică. Întreabă cu nevinovăţie: —Mitule. Nu sînt greierii! Caută înfrigurat. cutia. — Ce e.. Pe pieptul lui ţopăie. cutia. —Ia mai taci din gură! Tu nu vezi că nu-1 găsesc pe AB? Pune echerul la gură şi şopteşte: Şi apoi au fost acuarelele mele. Fane? — S-a deschis cutia. În aceeaşi clipă se aude un ţîrîit lung de greier... Apoi se face roşu şi alb: ca greierii lui.. cutia. vreo cinci greieri. şi pensulele mele. —Dă... 176 .. zăpăciţi pesemne de lumină..... Tovarăşul profesor se apropie de noi. Ăştia galbeni n-au nici un haz... Las' că-mi cumpăr eu acuarele. Îngaimă pierdut: —Mitule. Fane? Fane se scoală în picioare. Doi greieri încep să ţîrîie. care-i AB? —Dă-mi cutia!. şi ideea mea. În buzunarul lui de la piept. Poţi să ne spui tu.

Aşa să fie? Afurisite gîngănii! 177 . Am început să pricep segmentele. la etajul şapte nu mai ţîrîia nici un greier. Noroc că a sunat! Noroc. În două ore a aflat toată şcoala. Se vede că unul din greieri s-a oploşit undeva în clasă. Doar din cînd în cînd se aude un ţîrîit. că sînt numai apă. Şi parcă-i un făcut. şi Fane.. cu Fane alături. vorba vine.Simt că năduşesc. Am auzit că. greierii ăştia trăiesc pînă în decembrie. Ah. în aceeaşi seară. Îl apucă tocmai în ora de geometrie. Dar din batistă ies alte ţîriituri. tovarăşul diriginte a fost la mine. pe la ora opt şi douăzeci. Stau în prima bancă. pe acasă. dacă dau de căldură. La opt şi douăzeci şi cinci. A trecut de atunci o săptămînă. de-aş pune mîna pe el! îl căutăm în fiecare seară —şi eu.. Scot batista şi-mi şterg fruntea.

Hotărît. Copil fiind. auzindu-i vocea de tunet..DEMOSTENE DE CE I-OR FI ZICÎND BĂIEŢII LUI TODIRIŢĂ. cu gît vînjos. Lucrurile s-au petrecut cu cîteva luni în urmă. ci jugul greu. care dovedise Adunării Poporului că ceea ce se vede strălucind în depărtare nu e cununa fericirii. încruntat şi bărbos. pe care Filip se pregătea să-1 zvîrle pe gîtul vestitei cetăţi. în clocotitoare cuvîntări. n-o să găsiţi nici o legătură. îndemna poporul ca mai degrabă să moară... marele orator. dintr-a cincea. înflăcărat ca totdeauna. profesorul vorbea despre lupta poporului atenian împotriva hrăpăreţului Filip Macedoneanul. Ce legătură poate fi între copilul liniştit şi palid. O să vedeţi şi voi... avea o voce slabă. vecinul din miazănoapte. era bîlbîit. care. O legătură însă este. Dar... cu braţele amîndouă întinse spre mulţime. piţigă178 . despre viclenele planuri macedonene şi despre Demostene.. nimeni nu bănuia ce cale spinoasă străbătuse vestitul orator. cu o înfăţişare de fetiţă. decît să se supună umilitoarei tiranii macedonene? Uitaţi-vă şi la poza acestuia din cartea de istorie: înalt.. de aramă.. oricît v-aţi strădui. şi furtunosul orator atenian de acum aproape 2 300 de ani. Era la ora de istorie. Demostene? Doar nu e nici o legătură.

declama mii de versuri. cuvînt cu cuvînt. aşa ceva. apoi s-a instalat la fereastră. Todiriţă a plecat de-a dreptul la Ian cu. cum a ajuns vorbitor.. îi arată ce au de învăţat: —La aritmetică. Apoi a uitat de orator. trecînd într-o direcţie şi alta. ca să-şi întărească muşchii limbii şi să-şi învingă bîlbîiala... unde toţi cetăţenii purtau plete bogate. Profesorul le-a explicat atît de frumos!... Dar Demostene a învins aceste greutăţi. sau aşa ceva.. Adică nu. Şi Todiriţă nu mai contenea. Citiţi din manual cutare şi cutare.. ce se sfărîmau de stînci. Şi-a amintit de-abia spre sfîrşitul săptămînii. Vorbea ore în şir cu pietricelele-n gură.. divizibilitatea. numărînd tramvaiele ce se vedeau la colţul străzii. declinarea sub stantivului... Istoria e doar atît de frumoasă!. Se rădea pe cap.. O lecţie minunată. Teneslemos. în clasă se auzea foşnetul cărţilor răsfoite.. Mergea pe malul mării şi. despre unul Temoslenes.. De la şcoală. 179 . Se înconjura cu săbii. —Deschideţi cărţile.. Apoi lecţia s-a terminat. luîndu-se la întrecere cu zgomotul talazurilor. la română. Şi-a scris în grabă la aritmetică şi română.. pentru a nu fi ispitit să-şi piardă vremea în oraş. cu degetul. şi cu nişte săbii împrejur. Ce mai e nevoie de manual? El ştie totul din clasă. E-n stare să repete totul.. şi la istorie — zice Todiriţă — o lecţie foarte uşoară.. Păcat că n-ai fost la şcoală. într-un muget continuu. în derîdere.. pe de rost.. cînd s-a uitat în orar....iată. pentru ca-n focul viitoarelor cuvîntari să-şi stăpînească mişcările dezordonate. a spus profesorul. Stă pe aceeaşi stradă şi e bolnav. Todiriţă însă nu se clintea. ca să-şi întărească vocea.. povestindu-i despre Temoslenes sau Teneslemos. un bîlbîit. iar cei fără chică erau arătaţi.. cum urla pe malul mării cu pietricele în gură.

ba se rădea pe cap. vorbească.. mirată.. Todiriţă a fost scos la lecţie.. şi. Torni.. —Avem numai de scris. Adică nu chiar mut. Am învă ţat-o din clasă. cu ochii sclipind vesel. Şi vorbea toată ziua.. un bîlbîit.. acum.. întrebările cădeau precise.. una după alta: 180 . Spre seară 1-a luat în primire frăţiorul său. Acum.—Voi n-aveţi de învăţat? 1-a întrebat bunica. Şi el nu putea vorbi. Vrei să ţi-o povestesc? Era în Grecia. A doua zi. —Şi dacă nu se rădea pe cap nu putea vorbi? întrebă bunica. îl chema.. Spune-mi-o şi mie Todiriţă! Băiatul s-a lăsat rugat. La istorie e o lecţie uşoară. —Şi pe urmă? întrebă Rică.. N-o povestise el lui Iancu.. Eu n-am apucat vremurile alea. figura lui Todiriţă s-a făcut prelungă. Mai mult bîlbîit. mişeîndu-se ca aiurit în faţa stativului.. lua pietricele în gură şi se rădea pe cap. — Da? Atunci aşa o fi....... A ieşit din bancă sigur pe sine... ca să poată vorbi. treeîndu-şi băţul dintr-o mînă într-alta.. Noi învăţăm la grădiniţă poveşti mai frumoase. Nu pusese mîna pe carte.. şi lui Rică? La primele întrebări.. la şcoală.... demult un om.... Pe urmă? —Asta e tot. pînă a-nceput să. ce ştii tu? Asta-i istorie. Privea cu ochi mari harta multicoloră.. dar lecţia o ştia din explicaţie.. Istorie antică. şi toată ziua.. Todiriţă se supără: —Prostule. A fost demult.. că era mut. şi bunicăi. —Asta e tot?...... dar apoi s-a învoit: —Ascultă.. ba se-nţepa cu săbiile. Timostene. cîndva.. Rică: —Mi-a spus bunica că ştii o poveste. îl chema Semilenos şi se certase cu un vecin care voia să-i pună un }ug de aramă. —Sigur că nu! Aşa e scris în istoria antică. ba se ducea pe plajă..

Demostenos! Şi Todiriţă.. Lemostene. Demos. întocmai ca Demostene cu pricina.. tot.... . Era ăsta... de parcă i-ar fi scăpat cuvintele dintr-o praştie: —Da... Todiriţă. da... învîrtind ca pe o elice băţul din mină se bîlbîia. ăla... cu vecinul din miază... Timos.. Deschide şi închidea gura. în mintea lui se făcu lumină.. — Ei.. da.. Semos.. se bîlbîia. parc-ar fi avut o piatră pe limbă. Demo. mişcîndu-se în dreapta şi-n stînga..... străduindu-se să acopere valul rîsului ce creştea din bănci... tot. năduşit. Staţi puţin bîlbîit era el.. care înghiţea săbii. care era bîlbîit.. adică ştiu... Semelanas.. înfuria pe toţi şi mai ales pe sine. ce orator cunoşti tu la Atena? Gîndeşte-te Ca dintr-un fulger. ştiu. miazăzi.—Arată Macedonia! Ce fel de stat era? Ce pretext au găsit macedonenii pentru a cotropi Grecia? Cine a organizat armata macedoneană? Pe faţa chinuită a lui Todiriţă curgea năduşeala.. Tenes.. Începu să vorbească...... Tenes... îmi amintesc.

Şi Demostene i-a rămas numele. .

. „Deocamdată. adică peste o mie patru sute patruzeci de ore. Aşa e şi cu recapitularea pentru Griguţă. Va veni. precis. ce şi-a păstrat încă floarea —un nepăsător? Nici vorbă.RECAPITULARE RECAPITULAREA! ÎNCEPE RECAPITULAREA! Recapitularea finală!! Nu ştiu cum răsună aceste cuvinte în inima altora. numai pentru faptul că peste două luni. dar. învaţă atît de bine? „Deh. şi vă pot garanta că în inima lui cuvintele acestea apar fără semnul exclamării. pe cerul vieţii sale şcolăreşti e încă senin. că va fi furtună. Afară e. De ce? Să fie oare Griguţă — băiatul dolofan şi blond ca un bostan copt. să nu fac ceva din ceea ce fac. Tu priveşti seninul şi admiţi. cu siguranţă." ar fi răspunsul cel mai potrivit. neîndoielnic. mai tîrziu. dar pe Griguţă îl cunosc bine... va începe 183 . adică peste şaizeci de zile. O umbră de boare clatină de-abia frunzele plopilor. începînd din luna aprilie. aşa-ntr-o doară.. gîndeşte Griguţă. Dar barometrul îşi mişcă acele spre „schimbător". Deocamdată. să zicem. ba chiar înspre „furtună". senin şi cald.. Atunci? Îngăduiţi-mi să folosesc o comparaţie..

cinci sute optsprezece mii patru sute de cuvinte. repeta el uluit. socoteşte Griguţă. într-o secundă citesc două cuvinte. adică în trei zile o citesc de şapte ori! Iar dacă scot pozele şi hărţile. doar că sînt de nuiele şi acoperite cu paie. Adică o citesc de opt ori şi ju184 ... te dai după copaci. ia forma unei liste cu date foarte concrete.care pe Griguţă nu 1-a putut hotărî nici in aprilie. în trei zile. cuvintele dobîndesc un mare semn de exclamaţie în inima băiatului. rămîn o sută nouăzeci de pagini. douăzeci şi una de mii şase sute de cuvinte. Un altul s-ar pierde cu firea.. şi pe urmă recapitularea şi încheierea mediilor anuale!" Şi de data aceasta. răspoimîine! Trei zile şi două nopţi. recapitularea se apropie însă. fiecare rînd. Asta însemnează în total şaizeci şi nouă de mii şapte sute şaizeci de cuvinte. seninul mai senin! Iar recapitularea? O abstracţiune — cum ar zice oricine cunoaşet acest cuvînt . dar interesant. dar nu Griguţă. greu e să te ascunzi de nimeni! Greu. adică şaizeci de mii opt sute de cuvinte. care fac iarba mai verde. băiatul scoate geografia din ghiozdan. în trei zile. pe la începutul lui iunie. nu poimîine. patruzeci de rînduri. în trei minute. trei sute şaizeci de cuvinte. în trei ore. „Cîte pagini are? Două sute optsprezece! Fiecare pagină. nici în mai să lase pietrele din mînă pentru cărţile din ghiozdan. „Va să zică. şi într-o bună zi.. măcrişul mai dulce. Te camuflezi.recapitularea?" Să nu mai stea cîteva minute cu undiţa la cotul Crişului? Să nu se mai joace cu iezii pădurarului? Să nu maiîntre prin colibele de pe dealul Goşei? Seamănă atît de bine cu nişte cazemate. nu mîine. Uf. Ei. opt cuvinte. cinci sute optsprezece mii patru sute de cuvinte. Oficît de abstractă. o iei pe lingă coasta pădurii. Ajuns acasă. „Inamicul" e la cincizeci de metri (paşte cu un clopot la gît). da atîtea lucruri interesante.

" Pe la douăsprezece noaptea... E ora zece.. aş putea să nu mă mai spăl seara pe dinţi. Îl bătu în perete şi-1 privi satisfăcut. şi nici dimineaţa.. cireşele astea — se gîndea Griguţă la masă. iar „Calendarul secundelor" colorat. speriată: — Griguţă. Să elimine tot ce se putea elimina. O să mă spăl eu destul în vacanţă. Să mă culc îmbrăcat. cartea îmi rămîne în mîini. ori de cîte ori mama privea aiurea. Nici una. şi scrise mare. De pildă. sus: CALENDARUL SECUNDELOR Recapitulare finală la geografie 256 200 secunde.. avea timp berechet. orele în minute şi secunde. Gimnastica am s-o fac. Aş cîştiga cîteva sute de secunde seara. A doua zi. ce de timp pierdut!" Mama nu-i dădea voie să-i înghită. Da. îşi zicea el. Să elimin tot ce se poate elimina. Griguţă le înghiţea cu sîmbure cu tot. Dar acum. să numere pagini. Vru să stingă lumina. alte sute dimineaţa. Stau pe spate şi mişc picioarele în timpul acesta.mătate". Cu condiţia să nu mai piardă nici o secundă. nu te scoli? 185 . Cîştigase cîteva zeci de secunde. Să pui sâmburii în farfurioară. un cartonaş dreptunghiular. Să simplifice totul. dar se răzgîndi: „N-o să dorm decît două-trei ore.. la repezeală. adică să nu mă mai spăl deloc seara. Alte sute de secunde. Tăie cu foarfecele... „Da. Griguţă se trezi năuc. ce-i cu tine? Eşti bolnav? Ce ţi s-a-ntîmplat? Te-ai culcat îmbrăcat. la mare." Şi se culcă îmbrăcat... planul de bătălie pentru toate materiile era gata. Iată. ai lăsat lumina aprinsă. rînduri. ce s-o mai aprind dimineaţa? Cîştig cîteva secunde. Şi Griguţă continuă să împartă zilele în ore. cuvinte. Mama îl trăgea de picioare. dar învăţînd.. „De pildă. aşa va trebui să fac.. aş putea să nu mă mai dezbrac seara.

Sumolbitropu. Dar dacă iau numai prima silabă din fiecare? Za-me-tras-gi-bico? Straşnic! Ăştia sînt Munţii Apuseni: Zametrasgibico. Sau afluenţii Şiretului: Suceava.. Socrimur. cugetă Griguţă. sau localităţile petrolifere.. se bucura Griguţă. de pildă: Zarand. „Munţii Apuseni. Bistriţa. Griguţă. Trascău.. silabisite: — Zametrasgibico. cu ochii închişi. Gilău.. Deodată fu izbită de nişte sunete ciudate. lacurile. de-aia n-am stins lumina.. rîurile. se rotea în jurul mesei.." Lui Griguţă îi bătea inima de emoţie. oraşele. Dar asemenea cuvinte nu mai auzise în viaţa ei.Greneposuca. sînt greu de ţinut minte. Important este să ştii numele proprii. În trei ore epuizase manualul. apoi din nou acele cuvinte fără noima repetate. de pilda. Metalici. îşi spunea Griguţă.— E zece? Vai de mine! Şi eu aveam de gînd să mă scol la patru. La geografie. „Bun!" se felicită el. „Aşa nu merge. Pus în formulă totul: ca la algebră. Codru. cu glas tare. Asta e economie de timp". sau orice? Totul se poate pune în formulă. La citit! Ce rost are să citesc cuvînt cu cuvînt? Şi mai ales frază cu frază? Totul trebuie prescurtat. 186 . ce se auzeau dinspre fereastra lui Griguţă. e prea multă vorbărie. Nu la secunde. Se apropie mirată de fereastră. continuînd zorit să extragă silabe. Am bălţile de pe malul Dunării... Trebuie să cîştig timp altfel. munţii.... accentuînd fiecare silabă.. Păreau cuvinte.. Asta-i esenţialul. ţinînd în mînă o foaie de hîrtie. Răspunsese la toate lecţiile. Putna. . cînd se aşternu pe lucru. Bihor. adîncit în sine. să le prescurteze. sa le potrivească. mulţumit.. Moldova. Din cînd în cînd se auzea un mormăit. Trotuş. adică Sumolbitropu. Îl avea în întregime pe o bucată de hîrtie.. Acum se asculta pe sărite. încruntat. Mama lui trebăluia prin curte.. O să le scot în caiet şi o sa le pun în formulă.

Notă apoi ceva pe ciornă. Roşia. ascultarea.-. Griguţă închise ochii. Săcărîmb. ridică mîna: — Gata. silabisi ceva şi începu. Griguţă a fost chemat printre primii. Păpiatrabu... Învaţă. Din cînd în cînd.. E o metodă a mea. Mama plecă.. În sfîrşit.Pepelonani.. se auzea aproape desluşit: — Co-frun-ghi-ie. Griguţă.. Abrud. Ce face oare Griguţă? se-ntreba mama nedumerită.. —Ce frînghie.. Voi n-aveţi geografia patriei? —Ba da. —Cum asta? —Păi da! Localităţile aurifere: Brad. şi Munţii Apuseni. începea. apoi iar începea rotirea.. îi tai pe toţi. Ce-o fi asta.... tocmai cînd Griguţă repeta în neştire: —Cofrunghie. o limbă străină? Dar ce limbă? Şi tocmai acum?" Mama veni la fereastră. brosîc? —Brabrosăc? Simplu: lecţia numărul douăzeci şi unu. Cofrunghie. ce spuneai: Bru-bra. —Nici o frînghie. deschidea ochii. se uita în foaie.. Cofrunghie. a închis ochii şi a început să-şi mişte buzele cu repeziciune.. Munţii dintre Olt şi Prahova. şi iar începu să silabisească. Peste două zile. la orele opt. 187 .. s-a aşezat în bancă. în liniştea clasei. După cîteva minute se-ntoarse la fereastră: —Griguţă. mamă. Imediat ce a auzit întrebarea... —Dar ce spui tu acolo? Griguţă zîmbi superior: —Învăţ la geografie. copiii erau în clasă. Zame-tras-gi-bi-co. Voi fi primul la geografie. Pă-pia-tra-bu. De ce? —Păi ce spui tu acolo nu prea seamănă cu limba noastră... tovarăşe profesor. ce piatră? întrebă mama..

. —Bucegi! îi ţîşni şi lui Griguţă cuvîntul.... Îi era ciuda pe sine însuşi. odată cu mîna. de-a lungul corpului.le. Altfel păţesc ca 1a geografie.... Co. adică pe toate. bi. între Mureş şi Someş... adică nu.... Con stanţa.Pă. Cozia. dar privirea lui rătăcea undeva. şovăind.. şi ăştia sînt.ie..„ Păpuşa. apoi aşeză linia în Carpaţii Răsăriteni.... Griguţă se-ndreptă spre hartă.. Frunţi. buu.... îşi zicea abătut.. Privi cîteva clipe harta. Gi. Ghiţu.. Co. în sfîrşit.. —Bucegi! îi spuse. Za.. Piatra Craiului. Zalău. adică nu. bii.... bucăţică cu bucăţică: întreaga foaie unde îşi închipuia el că are toată geografia prescurtată.... adică nu. îngăimă Griguţă. —Munţii Apuseni... Dar dacă pui doua de ce să nu pui trei.." Pînă la sfîrşitul orei rupse.. Zarand.... Bistriţa. —Acum arată-i pe hartă... —Aici. —Mda! Treci la subiectul doi. spuse profesorul. Greşise oare calculele? Calculase mai multe se cunde? Numărase prost paginile? Prescurtase prea mult? Poate ar fi trebuit două silabe din fiecare cuvînt... s-a aşezat în bancă.. spuse profesorul.. Z.. 188 . Griguţă luă linia şi se îndreptă. mai este Bu. Adică nu.. profesorul. Co.. Metalici.... spuse el cu voce moale. iar o înălţă în Carpaţii Răsăriteni.... Linia de-abia ridicată îi cădea. Sudoarea îi curgea pe frunte| —Bu.ca o mitralieră: Cozia. bu. spre hartă. Să învăţ pentru fizica şi schemele. „Nu trebuia să scot hărţile De-aia m-am încurcat.. —Arată-i pe hartă.. se uita în tavan.Iezer. Griguţă. crispat... şi fără nici o prescurtare. După ce a terminat de răspuns. amărît Nu îi era ciudă că ceilalţi copii răspundeau bine. Profesorul înclină din cap în semn de aprobare.. O coborî spre sud.

Nu se mai trezi decît cmd auzi bătăi în geam. . hai să învăţăm la fizică. dar Pe trică adaugă: —Mai întîi învăţăm. Griguţă. Vino la mine. Aşa e mai bine zis: „Calendarul secundelor pierdute. cînd se încheie mediile anuale? —O oră. Griguţă ajunse acasă şi intră grăbit în camera lui. Griguţă era cit p-aci să transforme ora în secunde. Era Petrică Viforeanu care îl chema. apoi ne scăldăm pe urmă mai lucrăm cinci-şase. Se sculă şi începu să-1 privească mai îndeaproape. Se aşeză la masă.. învăţăm împreună. Privea „Calendarul secundelor".Griguţă. Cinci-şase lecţii..La ieşirea din clasă se apropie de el Petrică Viforeanu' —Griguţă. Apoi luă creionul şi adăugă apăsat PIERDUTE. Se trînti în pat şi adormi buştean. . vii după-masă la scaldă? — La scaldă? Acum.

El ar zace pe fundul oricărei cutii poştale şi nu s-ar bucura de atenţia nici unui factor poştal. CINE NU CUNOAŞTE ACESTE INIŢIALE? P. Unde este sediul acestei poşte? în clasă. fie ca destinatar — n-a beneficiat de aceste minunate servicii ale P. fără timbru. felicitări. Fără plic.Se pot vedea pe firma oricărui oficiu poştal. Obiectul primit la expediţie? Bileţelul. dar aventuroasa sa experienţă. Mii şi mii de poştaşi şi telegrafişti se străduiesc să asigure cu promptitudine legăturile la distanţă între expeditori şi destinatari.P. Şi cine — fie ca expeditor.T. colete.T.R.. banca întîi. mandate. a doua sau oricare alta.T. mesagerii — într-un cuvînt. fără ghişee. .R.-ului — rod al civilizaţiei şi progresului? Există însă o formă de P. telegrame.T. E vorba de un anumit oficiu poştal folosit de şcolari. Şi dedesubt — spre ştirea cetăţenilor — se înşiruie serviciile pe care fiecare iniţială (şi toate la un loc) le pot executa: scrisori. o simplă hîrtiuţă împăturită.. Orele de funcţionare? Cele de curs.T. Tocmai de aceea nu merită anonimatul în care se află cufundată scurta.. mesaje. necunoscută publicului larg: fără firmă.. Bileţelul este însă la loc de cinste în poşta de care vorbim.T. 190 .R. tot felul de expediţii.T.R. bileţelul n-ar fi transmis de către nici un oficiu poştal obişnuit.T.

Iată. De ce nu-mi dai o sîrmă de ţambal. căci profesorul s-a întors cu spatele spre clasă.. lui Popescu. să-ţi dau creioane colorate? Cotul. S-a auzit vreun răspuns? Nu? Foarte bine! înseamnă că Ionescu a refuzat recepţia. care să-1 dea lui Zamfirescu. Să ştii că mă supăr pe tine. că eu i-am dat lui Virgil roata cu rulmenţi. f.. Expeditorul bombăne nemulţumit de defecţiunea produsă. — Pssst! Ionescule. Aştept răspuns. care avea să-ţi dea ţie un capac de stilou şi două timbre. Eu nu te voi uita Viaţa mea întreagă!!" Bileţelul e gata! Urmează semnătura —în toate cele patru colţuri — şi expediţia. Către Zamfirescu Ion. atunci cînd verbal trece la diateza pasivă. Prietenul meu la nevoie se cunoaşte. Aşa înţelegi tu prietenia? Bine. a început ora. După ce a citit cu elevii exemplul din carte. f. semnat în toate cele patru colţuri. urgent: „Scrisoare. pentru uşurinţă.. f. profesorul s-a întors din nou spre tablă. Nici profesorul nu 1-a auzit. e pentru tine. Un nou bileţel ia naştere.. f. Aceasta uşurează şi naşterea bileţelului. El e ocupat în acest moment cu verbele tranzitive. care pot avea două complemente. Se aude un fîşîit de hîrtie ruptă? Nu? Foarte bine.. urmează redactarea: F." 191 . Aşadar. banca întîi. —Pssst! Dă bileţelul ăsta lui Ionescu şi zi-i să-1 dea înainte.. Amintire de la mine: Cerneala-i albastră Şi tabla e neagră. Se dă şi un exemplu la tablă. Nu mai vii tu pe la mine. profesorul explică apăsat că complementul direct al unui verb la diateza activă devine subiect. La catedră. urgent. aştept răspuns.

trecând prin diferite moduri. se mai greşeşte adresantul.F." La tablă complementul direct îmbracă forma verbală. urgent. şi atunci urmează noi demersuri. scrise: „F. Va azvîrli biletul drept în banca întîi! Precizia acestei metode de a distribui poşta este îndoielnică. expeditiv. Ghicitoare: Ce trece puntea şi stă pe loc? Aştept răspuns. F. Vezi că e un bileţel F." 192 . furia expeditorului a fost un nefericit sfătuitor. Amintire: Lacrima de faţă E din al meu plîns. Treaba ta. în zigzag. N-are decît să desfacă bileţelul poposit chiar pe cataloga Iată.Nici un răspuns. Expeditorul nu se descurajează. Bileţelul a ajuns chiar pe catedră. spre a arăta că nu trebuie făcută confuzie între complementul direct şi subiectul ce răspunde la întrebarea „ce". Mă gîndesc la tine Şi aştept răspuns. exact cînd profesorul punea întrebările complementului indirect: de cine? de ce? la ce? despre ce? cui? Hm. O nouă încercare. F.F. împinge-1 pe ăla F. dar eu cu tine nu mai vorbesc. urgent langă bileţelul ăsta. fireşte.. Totul e să fii ingenios şi să ai răbdare. El este. Cui? Răspunsul e simplu. profesorul 1-a şi desfăcut şi citeşte: „Văd că faci pe grozavul.F. O nouă defecţiune pe reţea? Dar expeditorul nu mai are răbdare.F." Răspunsul întîrzie. Numai bileţelele stau pe loc. De data aceasta. Un nou bileţel e confecţionat la iuţeală: „Dragă Ionică.. Petrică.. urgent.. Răbdare pînă cînd profesorul se îndreaptă iar spre tablă. şi dă-l înapoi pe ăstaF. să-l dea lui Fănicâ? Răspunde-mi urgent pe verso.F. ce mai faci? Te-ai supărat pe mine ora trecută cînd ţi-am trimis bileţelul pt. Încearcă să ajungă la destinaţie pe altă cale.

De data aceasta răspunsul e prompt: „Poftim la lecţie!" Rezultatul? E scris in catalog. Vedeţi? Există şi în cazul acesta diriginte. în plus. şase bileţele . Semnat: Dirigintele clasei. pare a fi fost aplicata şi o taxă de timbru . în contul acestei taxe se mai expediază un bileţel: „Vă rog să treceţi pe la şcoală. Spre amintire.cîte un punct pentru fiecare bileţel. Ca la orice oficiu poştal. în legătură cu situaţia la învăţătură a fiului dvs.. Ce-i drept. .nota patru..

unde au coborît pe furiş. Principalul este că de două zile Tudorel se află în tabără. bunica şi tuşica au condus la gară pe micuţul vilegiaturist. Da. şi pe deasupra singur (adică laolaltă cu două sute de copii). dacă nu l-au lăsat adormit în tren — cum spune directoarea — atunci precis că de acasă la gară l-au dus de-a gata adormit. l-au suit în tren şi l-au însoţit pînă la Feteşti. fără mămica. doamne fereşte! Cum adică? Să plece el de acasă pentru prima oară în viaţă. pariez! Unu contra o sută! În sfîrşit. însemnează că lucrurile s-au petrecut aşa cum susţine directoarea taberei: că mămica. pentru că băiatul adormise. şi pot să jur că ecoul zguduitorului eveniment n-a scăpat nimănui.. colegi de dormitor. dacă lucrurile s-au petrecut într-un fel sau altul nu interesează acum prea mult.SCRISORI FICTIVE N-AM FOST DE FAŢĂ LA PLECAREA lui Tudorel dintr-a treia în tabără. Şi sînt în stare să pariez că. ca 194 . Nu ştiu şi nu vă pot împărtăşi nimic din cele petrecute cu acest tragic prilej. urmează pretutindeni pe cei doi băieţi mai mari. de la un capăt la altul al străzii Delfinului. bunica şi tuşica? O. şi încă pentru o lună. Iar dacă din vecini n-o să aflu nimic.. Dar o să stau de vorbă cu vecinii. nu !. Altfel. la mare. Tudorel n-ar fi plecat. Ros de melancolie.

şi lucioasă. frăţioare! îşi iese din sărite bucureş teanul. ca o com binaţie de sticlă. continuă bucureşteanul.. sughiţe băieţaşul. grasul. —Scîrţîit mai eşti. adresîndu-se celuilalt: Zi mai departe. povesteşte. Sîntem aici de-abia de alaltăieri. dar a ră mas acasă. —Of.. apoi. un băiat gras. acasă unde e mămiţica meeea. ce se ţine după o cloşcă de pripas. pe nas. aşa.. ca de spălătoreasă. _ Si cum vă spuneam. —Pentru că bunica mea stă chiar pe strada Meduzei. Acu' ce mai e? îl apostrofează. în apa limpede... gelatină şi cauciuc. îl mîngîie pe creştet: —Ei lasă.. mai lasă smiorcăiala! i-o retează. Taci.. 195 . ceva şi mâi limpede. groasă de un deget. stau toţi trei în dormitor. —Scot eu meduza din apă şi o pun în casca mea de baie. Zi.. Radule.. taci. izbucneşte într-un urlet ascuţit şi prelung: —De ce plîngi? întreabă bucureşteanul. Cînd vrei să-ţi vină scrisoarea? Şi. o să-ţi scrie.. dar moale. povesteşte cel mai mare — un bucurestea'n — văd deodată pe lîngă ţărm. acu' ce te-a apucat? —Am şi eu o minge de cauciuc. povestitorul. Tudorel îşi şterge ochii cu pumnii roşii. ca şi cum ar fi înghiţit un muştiuc de goarnă. cu nişte alifie albă. de atîtea lacrimi.. mă. şi nu mi-a scris nici o scrisoare de cînd am plecat. plictisit... —Şi tuşica mea are o rochie cu bulineee. Ce credeţi că era? —Ei? întrebă curios celălalt. —O meduză! Tudorel oftează adînc. aia cu buline. rotunjindu-şi palmele. Cel gras e mai milos. Tudorel îşi pleacă capul şi bîzîie înlăcrimat.. Acum. apucîndu-se de păr.un pui de găină rătăcit. —Ei. întinşi pe paturi. —Era ca o minge transparentă. Radule.

.. izbeşte bucureşteanul o pernă de perete. Zi mai bine cum a fost cu bicicleta poştaşului.. pentru că nu ştiu dacă v-am spus. povesteşte cum a fost cu poştaşul.— Ei şi? _ Şi nu mi-a scris deloc. — Radule. —Of. să ştii că de la Ovidiu încoace nimeni n-a mai plîns ca ăsta . că ne ameţeşte ăsta. continuă el cu lacrimi în glas... las-o moartă cu meduza.. şi mămiţica mea lucrează la poştăăă. cată să schimbe vorba grăsunul.. deloc. Tudorel se înviorează: —Da..

. cu nasul în batistă. Cine-o mai duce la plimbare cu cureluşa şi botnicuţa? Şi — adaugă copleşit de trista realitate — şi nici Mamina nu mi-a scris deloc. continuă şi mai trist Tudorel. —. —Cine-i Monica? —Tuşica.... — Douăşpe fix. —Ei. Cit o fi ceasul? Mi s-a făcut foame. —Cine-i Martica? —Purcica... Grasul dă perdeaua la o parte şi se uită înspre umbra zvârlită de catarg pe nisipul careului. 197 .. şi nu mi-a scris deloc... căutînd zadarnic o batistă uscată. mormăie băiatul. —Şi Marica cine-i? —Pisica. Dacă n-o fi plecat la Vatra Dornei. odată cu Martica.. cine? Tuşica.. Am şi-o căţeluşă... —Nu e pisica? —Nu. Tudorel se spovedeşte trist: —La ora asta Monica dă de mîncare lui Marica. Mariţa.. răvăşit de nostalgiei Am primit-o de la bunica.pe malul mării. lămureşte Tudorel. şi are reumatismmm. Pisica e Marica şi purcica e Martica. Monica e tuşica. şi bunica e Mamina. îl ia la rost bucureşteanul.Cine-i Mamina? întreabă grasul.

Poate chiar două... Ai să vezi tu.." —Ai văzut ce bucurie i-arn făcut? îşi freacă mîinile bucureşteanul.. îţi garan tez ! —Da. ai o scrisoare! scoate bucureşteanul un plic din buzunar. ... —Ştiu.. —Monica. în după-amiaza aceea. Tudorel a rămas singur în dormitor.. —Ei. Băiatul se repede la scrisoare şi rupe plicul. Poate chiar după-masă. — Nu Mariţa? Monica. ţi-am pregătit pentru cînd te întorci un borcan de dulceaţă de agrişe. —Cum i-ai făcut?! se miră grasul. Cum ziceai c-o cheamă pe bunica? Marica sau Martica? —Nu!. hai la masă. citeşte mormăind. confirmă misterios şi grasul. va să zică.. Bunica e Mamina. nu mai plînge. Bine. se scoală hotărît bucureşteanul. Ceilalţi doi au dispărut îndată după prînz. Tuşica Monica e sănătoasă şi ţi-o plimbă pe Mariţa în fiecare zi. strălucind de bucurie: „Dragă Tudorele. încărcat de timbre. Mîine o să primeşti o scrisoare. da. — Tudorele.. —Şi tuşica? întreabă bucureşteanul.. S-au reîntîlnit după gustarea de patru.... pe terasa cu fotolii împletite. —De unde ştii? se înseninează Tudorel.lasă.. Marica e pisica. cojindu-şi o pieliţă rebelă de la rădăcina nasului. cum Ui place ţie.. îl bate pe umăr bucureşteanul.

—Tudorele. doua oară. nepricopsitule. Mărita îşi vede de treburi prin curte. ţi-a mai venit o scrisoare. Tuşica Monica a plecat la Vatra Dornei. scrisoarea buclucaşă.. nu fi amărît. noi sîntem bine sănătoşi şi ni-e tare dor de tine! Sîntem sigure că te distrezi minunat.. Tudorele. Mamina e doar căţeluşa. Scoate un plic din sîn şi i-1 întinde băiatului ce citeşte pentru a. băiatule. E fictivă! —Vorbeşti serios? —Da. îl îmbie cu glas tare.. înecat de plîns. apoi dă un —Simplu. şi Monica e tuşica. Noroc că i-am scris şi eu una.. prin casă. Băiatul începe să citească din ce în ce mai vesel: „Dragul nostru. şi pisica o duce bine cu reumatismuuu'? —Mai bine nu te băgai. Ca să nu mai plîngă. Totul e în regulă. —Ce e? întrebă speriat grăsunul. şi Marica e pisica. care nu-s în stare să ţină minte că Mămica e mămica. ţipăt sfîşietor. Marica stă plictisită fărâ tine. Hai. De noi să n-ai nici o grijă.îi şopteşte tainic celălalt.. —Ce e? Ce s-a întîmplat? —Scri-soa-reaa! —Şi? Nu te bucuri? —Cum să mă bucur? Că bunica a început la optzeci de ani să lucreze la poştă. Uite. Dar în aceeaşi clipă mormăiala micuţului destinatar s-a trans format în urlet. am legat~o cu o cureluşă Şi i-am pus botniţă".. iar pe Mamina. care s-a făcut rea şi stricătoare. Ca din partea mamei lui. Repar eu totul. Am scăpat de miorlăiala. —Nuuul 199 . şuieră grasul. Ai încurcat borcanele. citeşte. eui-am scris-o.. Se întoarce şoptind spre bucureşteanul ce-şi roade nervos unghiile: Eu nu-s nătăfleţ ca alţii. Tudorel repetă ultima frază.. şi căţeluşa mi-a plecat la Vatra Dornei.

.. E bunicaaaa! .... Bunicaaaaî..Bucureşteanul îl înghionteşte satisfăcut! —Sigur că nu. E purcica. —Dar cine e? întreabă într-un glas amîndoi. Tudorel se trînteşte cu capul pe măsuţă şi se vaită pierdut —Bunica!. deşteptule! —Nuuu!.

Eh. Şi mor de necaz. Priviţi luna august: copii care se scaldă. O iarnă sadea. fără zăpadă. întorc o filă: noiembrie. zilele trecute a început să fulguiască. Cînd auzeam: 201 . Poftim — septembrie — un măr încărcat. Urmăream steluţele de nea ce se cerneau de sus. Aşa a şi fost. ploaie. Pe cîmp a rămas o pojghiţă de zăpadă de vreo două degete. aşa cum e în calendar pe fila lui decembrie: cu zăpadă groasă. Dar după vreo jumătate de oră fulguiala s-a oprit. văzînd cu ochii. vînt. Aş fi vrut să cadă toţi unul peste altul. Un sfert de ceas m-am tot uitat la nori. Cum vedeam un fulg rătăcit prin văzduh. frunze care cad. în timp ce ciorile se roteau croncănind. Tocmai în decembrie e mincinos. să crească zăpada mare. Uite. Şi mă durea inima de toţi fulgii care poposeau în băltoace. De atunci s-a mai pornit să ningă de vreo cîteva ori. deschideam aparatul de radio să ascult buletinul meteorologic.DECEMBRIE CRED CĂ SÎNTEŢI DE ACEEAŞI PĂRERE: cel mai frumos anotimp e iarna. Dar nu iarna şuie. dar anul ăsta calendarul meu e mincinos. mare. pe care se văd pierzîndu-se în zare nişte urme de schiuri. Aşa a şi fost. zgîriată de coceni şi buruieni. în fîntînă sau chiar pe nasul meu. Şi cît m-am mai scăldat eu toată lâna august în gîrla noastră! Şi acum unde-i zăpada? E drept. în desen.

„Temperatura în scădere", mi se încălzea inima. Dar pe urmă, aceeaşi şi aceeaşi poveste: „Ninsoare în munţi". În munţi, în munţi! Dar în sud-estul ţării? Eh, la urma urmei, bine că cel puţin scade temperatura. Cînd mă sculam dis-dedimineaţă, drumul era îngheţat, şanţul bocnă, toate băltoacele — ochi de gheaţă. Dar ce folos: gîrla se vedea departe, fume-gînd. „N-a îngheţat", îmi ziceam. Şi o ştergeam cu patinele în şanţul din faţa casei. Dar după două-trei ture se făcea ora opt, trebuia să plec la şcoală. Cu nici un preţ în faţa casei nu mai puteam rămîne. Mă lua mama la zor. îmi luam traista cu cărţi şi patinele şi-o ştergeam pe uliţă în sus, spre şcoală. Unde vedeam o palmă de gheaţă, mă opream, legam la repezeală patinele, şşş...şşş... în sus şi-n jos. Dar pe la zece, gheaţa se înmuia şi, încet, încet, se adeverea, din nenorocire, ceea ce ne spunea tovarăşul profesor: „Că gheaţa tot apă e". Atunci mă duceam la şcoală. Am încercat şi cu săniuţa pe dîmbul din dosul satului.. De acasă parcă zăream din loc în loc nişte peticele de zăpadă.: Dar deabia prindea săniuţa să zboare, că se şi poticnea într-un muşuroi, şi apoi luptă-te s-o scoţi. Pe urmă, în cîteva zile — halal decembrie — s-a topit şi pojghiţa asta. Au mai rămas doar nişte dungi de zăpadă, pe lîngă garduri, aşa ca de-o palmă jumate lăţime. Sania aluneca, dar eu trebuia să stau pe-o rînă şi, cînd o lua ceva mai la stînga, nimerea de-a dreptul în gard. închipuiţi-vă şi voi: să nimereşti într-un gard viu, cu spini. Cit despre schiuri, să nu mai vorbim. în decembrie ăsta, rareori aveam norocul să găsesc o pîrtie pentru amîndouă. Cînd îşi lua vînt o tălpică, cealaltă se încleia în noroi şi — poc! — cădeam în nas. Şi-apoi, gîndiţi-vă, să treci cu schiurile în picioare peste arături şi haturi fără zăpadă. La un moment dat se fac de vreo cinci ocale. Li se slăbiseră cataramele, legăturile, vreo trei şuruburi s-au şi pierdut. Rîdeau copiii de mine. Dar ce, n-aveam dreptate? Socotiţi şi voi 3... 5... 8... 10 decembrie, şi nici o zăpadă ca
202

lumea. Eram sigur, de altfel, că nici n-o să mai ningă. Stăteam seara pînă la unsprezece să ascult buletinul meteorologic: Ninge în munţi"... „în munţi ninsoare". Uf... „Precis, îmi ziceam, în sud-est nu mai ninge." Halal decembrie! Şi a doua zi... iar cu patinele în şanţ. Şi culmea! Ieri dimineaţă cînd m-am trezit, alb peste tot. Căţelul alerga roată ca un nebun, intra cu botul în zăpadă, se rostogolea, strănuta. Găinile nu îndrăzneau să coboare din coteţ. Căzuse o zăpadă grozavă: de unsprezece centimetri jumătate, dar afinată, nu se putea schia, nici patina. Atunci m-am dus la Şcoală. Dar toată vremea mă uitam pe geam şi-mi creştea inima: ningea întruna! De la ora 9 n-am mai avut răgaz să privesc pe geam. M-a scos tovarăşul profesor de matematică la lecţie. Temele n u le scrisesem, iar de cel mai mic multiplu comun nici n-auzi203

sem. Nu-i vorbă, nici de cel mai mare divizor comun n-aveam habar. Nici de luptele perşilor cu grecii, la istorie, nici de complementul circumstanţial de loc, la gramatică. Vă spun drept, nu-mi prea venea la îndemînă, dar mă gîndeam: „încă o oră, şi zburd cu schiurile pe deal". Ce conta cel mai mic multiplu comun? Bine c-a venit iarna! Şi ce iarnă! Iar deseară o să afle toată ţara: „în sud-estul ţării ninge". Ninge! în sfîrşit, clopoţelul a sunat. Ne-am ridicat ca toţii în picioare. Primul la ieşire am fost eu. Dar nu puteam ieşi. Pe umărul meu se lăsase mîna tovarăşului diriginte: —Andrei, tu rămîi la meditaţie... pînă la orele două... şi dupămasă, de la trei jumătate. Ai rămas în urmă la toate obiectele. Ce era să fac? Am rămas în clasă. Am venit şi după-masă. Pe la patru, auzeam copiii chiuind pe uliţe, iar tovarăşul diriginte îmi dădea o fracţie, apoi încă una, şi încă una. Mă trezeam cu creionul chimic între dinţi, privind pe fereastră. Departe, printre prunii din livadă se zăreau nişte mogîldeţe mişcătoare: schiorii! Cinci... ba nu, şase! Acum urcă... S-au oprit... Coboară! Tii, ce alunecă... Unul a căzuţi Cine-o fi? De aici seamănă toţi... După căciulă parc-ar fi... — Numărătorul fracţiei, se auzea vocea tovarăşului profesor. —Da... numărătorul... Am ajuns acasă seara, cu inima cătrănită şi dinţii violeţi. M-am aşternut pe cel mai mic multiplu comun. Şi pe complementul circumstanţial de loc. Am stat pînă seara tîrziu. La orele unsprezece, din aparatul de radio se auzea: „în sud-estul ţării ninge bogat". — N-are decît să ningă. Iarna asta n-are nici un farmec. Privesc fila calendarului. Nu e mincinoasă. Pe cîmpuri, zăpad e de două palme, dar prea sînt grele fracţiile astea. Uf, de nu le-o fi pus la primăvară? De ce taman în decembrie... chiar ninge atît de bogat?
204

INTRE PRIETENE

O, SUPĂRĂRILE ÎNTRE FETE! Prolog al despărţirilor de-fi-niti-ve! Sfîşietor spectacol!... Să ştii că şorţuleţele acelea pepit, ce se strîngeau buchet în orice clipă, ca într-o garderobă, îşi vor întoarce — dintr-o dată şi pe veci — spatele, iar drăgălaşele lor proprietare se vor privi fără să se vadă, ca printr-o sticlă mată! Unde, te întrebi — în inimioara lor fragilă — încape oare atîta tărie? Gîndiţi-vă! Uşor e oare să te desparţi de cea mai bună prietenă, şi încă pentru totdeauna, şi să continui totuşi să stai cu ea în bancă? Iată, de pildă, Aurica a jignit-o pe Nuşa. Cum? În ce împrejurare? N-are însemnătate. A jignit-o, asta-i de ajuns. (Şi dacă-i de ajuns pentru Nuşa, e de ajuns şi pentru dumneavoastră, cititorii.) De atunci, cele două nu-şi mai vorbesc, nu se mai privesc. Stau tot timpul cu spatele una la alta. (Se înţelege că pentru asta tot trebuie să se mai privească. Dar mimai pentru asta.) Bineînţeles că, pentru Nuşa, Aurica nici nu mai există — decît ca să-i întoarcă spatele. Există însă compasul ei nichelat Şi temele cu circumferinţa cercului la geometria plană. Şi atunci, Şi numai ca proprietară de compas, Aurica începe să fiinţeze din nou... Dar numai prin intermediar. 205

du-te şi cere-i tu compasul Aurichii... dar nu care cumva să afle că-i pentru mine. —De ce, tu? —Sîntem certate. —Vai, tu! se miră sincer mijlocitoarea. Eraţi cele mai bune prietene?! Fata îşi roteşte privirea conspirativ: —Ssst! că se uită-ncoace. Nici nu vreau să aud de ea. —Ce spui, tu? Şi eu nu ştiu nimic... De mult s-a întîmplat, tu? ciripeşte mai mult bucuroasă decît consternată Getuţa. —De mult... închide Nuşa ochii şi caută să-şi aducă aminte, ca şi cum „s-a întîm plat" cîndva, la sfîrşitul vea cului al treisprezecelea. De vreo trei zile. —Şi mie nu mi-ai spus nimic, îi reproşează prietenos amica. De ce v-aţi certat, tu? —Nu pot să-ţi spun. —Da? Să ştii că mă supăr. O îmbie apoi, împletind nu ştiu ce la o codiţă perfect împletită: Nu-mi spui tu mie, prietena ta cea mai bună? Să-ţi spun drept, dragă, alaltăieri m-aş fi împăcat cu ea, poate că ieri... Dar acum... niciodată! N-are decît să se împace ea. Eu nu mai pot.

—Getuţo,

206

Nu mai Pot si gata! Mijlocitoarea îşi strînge palmele a rugăciune: —Ah, dragă, povesteşte-mi!... Mor de curiozitate!... —Nu pot. — Bine!... M-am supărat. Adio şi n-am cuvinte... Se răsuceşte pe călcîie şi pleacă cu paşi mari. — Stai! aleargă după ea Nuşa. îţi spun. Uite, nu mă împac cu ea... Dar nu-i spui, te conjur!... Nu mă împac pentru că nu mai ţin minte de ce ne-am supărat. Am uitat, zău! — Da? Va să zică tot nu-mi spui? se smiorcăie Getuţa, revoltată. Şi mai zici că-s prietena ta cea mai bună. Eşti o falsă, prefăcut-o ! Pleacă şi priveşte absentă pe geam. —Stai! Getuţo, mi-am amintit! Uite, acum miam amintit. O cuprinde după umeri şi continuă: Ştii de ce.sînt supărată pe ea? —Ei? —M-am supărat cu ea acum trei zile, pentru că nu i-am. spus de ce eram supărată cu tine acum cinci zile! O, supărările între fete!
207

CEA MAI INTERESANTĂ ACŢIUNE

ORA OPT DIMINEAŢA. O pală de vînt joacă în opturi mlădii cîrlionţii lui Tudor, conducătorul de grupă. Băiatul stă în picioare, pe treapta a treia a scării de piatră, iar grupa ciuguleşte, la umbră, dudele negre ce au picat peste noapte. în toată curtea n-au mai rămas decît ei şi cîţiva pui mai mărişori de găină ce scurmă cu îndîrjire, dar fără folos, rămăşiţele mingii de pingpong, spartă seara tîrziu, în finala campionatului taberei de curte. Dincolo de zăplaz, la vreo cincizeci de paşi, grupa a doua stropeşte straturile de roşii şi castraveţi de pe lotul şcolar, iaui grupa a treia, formată din cei mai mici, împodobeşte cu frunze proaspete de arţar tăblia roşie de la intrare, pe care scrie mare cu alb: „TABĂRA DE CURTE". Mîngîiat de boarea dimineţii, drapelul îşi flutură umbra peste fruntea lui Tudor. Poate de aceea îngîndurarea lui părea mai adîncă, iar grupa, mînjită pe buze şi pe bărbie, i-o respecta în tăcere. Ori poate că cei opt tăceau numai pentru că dudele erau într-adevăr dulci?... Tudor răsuceşte între degete o hîrtiuţă. Hm, grea treabă e să fii conducător de grupă în vacanţă. Ai la-ndemînă zeci de acţiuni, care de care mai interesantă. Să fie asta o greutate?
208

Coboară o treaptă. pescuim.. dar conducător e altceva. că fără veste dudele prea coapte încep să le curgă în cap.. mai ştiu eu ce. urcat din nou pe treapta a treia. —La pădure! Să mergem la pădure! După fragi! După veveriţe! —Fragi! —Veveriţe! —Fragi! Veveriţe! Conducătorul grupei îşi pune degetele în urechi! — Nu ţipaţi!! De ce jucaţi într-un picior? N-am hotărît nimic. că e mai bine. Am culege flori.. apoi încă una: —Ei. alegi totdeauna pe cea mai interesantă. Te apropii de băieţi... La pădure am da de luminişuri.. ne-am urca în copaci.. totuşi. sau la scaldă? —La pădure! —La scaldă! —La pădure î La scaldă! Orătăniile aleargă care-ncotro. ciuperci. am găsi veveriţe.. fragi. Din toate acele zeci şi zeci de acţiuni interesante.. în picioare. care e cea mai interesantă? Din două acţiuni. Nu e interesant? Băieţii sar în picioare şi-şi şterg de praf pantofii de doc. Pe armă. cutare.." Ei.. Nu credeţi.. mai inte resant la scaldă? Putem face baie. —Staţi! acoperă Tudor hărmălaia. ţipă aşa de tare.. chibzuieşti împreună cu ei. gata de plecare: —La scaldă! —La scaldă! 209 .Vedeţi? Sigur. ailaltă. Să chibzuim. Să vină altul şi să-ţi spună: „Uite. şi la Z. le ceri părerea. ne-afundăm printre trestii. frăţioare. Cei opt. Staţi jos! Să chibzuim. acum facem asta. e uşor să fii simplu pionier. ce părere aveţi? Mergem astăzi la pădure. Tudor se apropie de băieţi. culegem scoici. de izvoare. apoi la ora X..

zvîrlind din mînă dudele. De pildă. zeci de acţiuni interesante..Tudor urcă neliniştit încă o treaptă.. şi p-ormă gata! Plecăm... aici. tovarăşi! Am aici. pe hîrtiuţa asta. la întîmplare? Judecăm liniştiţi. Dar nu credeţi c-ar fi mai interesant să vizităm o fermă? N-aţi vrea să vedem tractoare? Sau caii? Hm? Să călărim căluţii? Sau să dăm o mînă de ajutor la strîngerea caiselor? —La fermă! La cai! La caise! se-mbulzesc cei opt în jurul treptelor. . Flutură în rhînă hîrtiuţa: —Nu vă pripiţi.... De ce să dăm buluc... Toate sînt interesante.. ştiţi voi cum se scoate un ziar? O carte? Vedeţi! Nu suteţi de părere să vizităm o tipografie? —Să mergem.. Conducătorul grupei zîmbeşte triumfător şi coboară o treaptă: —Sigur..

Dă doar din cap pîn' ce-şi atinge pieptul cu bărbia.. Sau să. Umbra dudului s-a îngustat şi mai mult.. Umbra dudului s-a subţiat... continuă Tudor cu nasul în hîrtiuţa. Staţi jos! Să chibzuim.E ora douăsprezece.. —Sau.. —Sau să mergem la lotul şcolar. nu credeţi c-ar fi interesant să mergem la club.. brobonit şi el de sudoare. —Ei nu. plescăie din limbă şi caută cu ochii închişi ceva şi mai interesant. pitindu-se măruntă lingă trunchi. Sau facem zmeie. Soarele s-a ridicat mai sus.. Continuă propunerile: —Ce-ar fi să-i tragem un meci de volei cu tabăra nr. să jucăm şah. E ora zece. . . acum suit pe treapta a cincea. Dacă n-ar avea un nas cîrn.. fără anarhie. Sau să. fără-ndoială jumătate din el i-ar rămîne în soare.. grăsun.. tovarăşi. „Grupa" dă din cap aprobativ.. Faţa conducătorului grupei nu mai e umbrită. Credeam că ne-am înţeles. A mai rămas un singur băiat....... dă capul pe spate şi iar îl scapă spre piept. Ce-aţi zice.. mormăie cei cîţiva lungiţi cu capul la umbră şi cu picioarele în soare.. Sau.—Staţi! N-am isprăvit! flutură năduşit hîrtiuţa Tudor..... apoi tresare. de pe malul lacului? Şi pe urmă să ne plimbăm cu bărcile. 2. Acum soarele e chiar deasupra catargului. ca unsă. Străluceşte toată. am aici nişte invitaţii pentru concursul de aeromodele. Uite. Dar parcă nici băieţii nu mai sînt chiar opt. Conducătorul grupei nu observă însă fenomenul.. N-ar fi interesant? —Dar hai odată. mi cul biliard? „Grupa" nu mai răspunde. Dar grupa s-a evaporat.

Dudul îşi îngroaşă din nou umbra. —Unde-aţi fost? scrîşneşte Tudor. Nu fiindcă la trei paşi de el „grupa". hîrtiuţa făcută ferfeniţă..... să tot scurme rămăşiţele mingii de ping-pong şi atacă acum. răspunde tuturor propunerilor cu un uşor sforăit.. peste umăr: Vă-nvăţ eu să nu mai călcaţi disciplina de tabără! E ora două. Copiii se-adună unul cîte unul în jurul său: —La volei. —Şi noi la a treia.. 212 ....... O să te propun pentru evidenţiere.. —La fermă.. ci fiindcă în aceeaşi clipă pe poarta taberei intră ceilalţi şapte... rămasă cu capul în piept. pesemne. urcat dintr-un salt pe treapta a şasea... de capul nostru? —Ne-am „ataşat" la grupa a doua.Deodată.. O să vedeţi voi. smucindu-şi furios cîrlionţii ce i s-au prins de fruntea asudată. de capul vostru? —Cum. —Aşa.. pe care erau înşirate cele mai interesante acţiuni. vorbitorul se opreşte trăsnit.. bucată cu bucată. Tu eşti un pionier disciplinat.. Grăsunul se smuceşte speriat de lingă dud: —Ce? Ha? Tudor coboară şi-1 bate prieteneşte pe umăr: —Nu e vorba de tine. Iar către ceilalţi.. —Da? Asta-i anarhie! De ce să vă 'ataşaţi? Voi n-aveţi grupa voastră? O să ridic problema la prima adunare de detaşament.. Puii s-au săturat. —La Club. în curte n-a mai rămas nimeni.

amintiri. —Le vezi? explică ea. se deschide albumul Tanţei. păsărele.AMINTIRI „Ierbar. văr depărtat. Ah. venit în vizită." Cu această cugetare. voi băieţii. atrage atenţia asupra tehnicii ierborizării amintirilor: „Cine mă iubeşte Mai jos se iscăleşte.. cu un tremolo în glas. nu pricepeţi nimic! se revoltă fata.." Proprietara răsfoieşte melancolic paginile împestriţate cu chenare. petrecută printr-o inimă de tuş. artistic haşurată. —Nu cu cerneală? întreabă cu o perfidă naivitate vărul dePărtat. monograme. voi. inimioare. băiatului. album de floricele! Album. nesimţitorilor. Ce ştiţi voi. niciodată. O săgeată sîngerată... frămîntînd în pumn o batistă de mătăsică de care ar avea o acută nevoie şi năsucul ei cîrn. Toate sînt scrise cu lacrimi. ierbar de amintiri! Floricelele se usucă. semnături şi amintiri. ce însemnează să te desparţi de o prie213 .

. Ne-am despărţit..." Draga de ea. dulce şi cu guleraş — inimioară. Nu-i tot aia care mi-a scris-o p-ailaltă. parcă o văd: fină.. Respiră adînc şi îşi suflă cu demnitate nasul. patru. şase. parcă prin perete. un an. Sau.. Se întristează din nou. trei..... albumul. Sau asta — întoarce ea cîteva foi — mi-a scris-o cea mai bună prietenă. Şi cîţi stropi în curcubeu — Tot atît te iubesc eu. nouă. ştiu să număr pînă la un milion. unsprezece.. şi cu guleraş pepit! exclamă nostalgic Tanţa. opt. în aceeaşi clasă. da. —De ce numeri? — Ca să plîngi tu. poate pentru totdeauna... doi. —Păi n-a scris-o p-ailaltă? —Ba da.. privind absent.. Ascultă: „Chiar de marea furioasă Va intra-ntr-o zi în casă Şi orice va îneca. Băiatul se oferă politicos: —Îmi dai voie să continui eu? Cinci.. apoi îşi pleacă fruntea resemnată: Dar de acum e în zadar. asta a scris-o cea mai bună prietenă a mea: „Cîte fire de nisip în Oceanul Pacific.. zece. şapte. Doar iscălitura mea Va rămîne pururea. dar ce are a face? Asta-i alta. şi chiar în aceeaşi bancă... O podidesc lacrimile.. zâmbeşte Tanţa printre lacrimi.tenă cu care ai petrecut în aceeaşi şcoală. Tanţa îl priveşte mirată: —De ce să plîng? A. Au rămas doar amintirile astea. şi fină.. uite-o pe asta 214 . care mi-a scris-o pe asta.. Ascultă." Ce fată dulce..

poate că nu mai trăieşte. dar eu n-am s-o uit niciodată. Poate mai trăieşte.. ce fată dulce. I se scuturau umerii de plîns.aici. „De-ar fi cerul o plăcintă Şi o tortă luna nouă. intrigată.." — Mai ştii ceva de ea? întreabă vărul depărtat. şi cu guleraş de dantelă!. continuă fata. niciodată. Fata se încruntă încurcată: —Ce are a face numele? Se lumină însă deodată: Dar eu parcă o văd în faţa ochilor: dulce. şi fină.. scrisă cu creionul." Sau. drăguţă şi cu guleraş mov.. şi i se strîmbase guleraşul mov. 215 ..... De la cea mai fină şi mai dulce prietenă a mea: „Pana mea ar vrea să scrie Două rînduri pe vede: La necaz şi fericire Vezi prezenta suvenire. —Şi cum o chema? insistă băiatul cu o intonaţie ciudată în glas. că n-aveam cerneală în stilou.. Scria şi-i picurau lacrimile pe guleraşul mov.. —De ce? —Pentru că amintirea asta eu ţi-am scris-o.... fină. Şi eu plîngeam Şi-i îndreptam guleraşul mov. Te-aş chema numai pe tine. uite aici ultima amintire. Să le mîncăfn amîndouă. vara trecută... \ărul s-a ridicat de pe scaun şi scotoceşte în garderobă.. —Ce faci? întreabă Tanţa. neputincioasă: —Nu ştiu. —îmi pun un guleraş mov. Verişoara suspină adine.

privindu-1 cum stă nemişcat. O. Şi cine. el se visează. şi nimeni pe lume — nici colegii. pentru profesorul care umple 216 ... în orele de aritmetică. dar. sub impresia operei văzută în ajun. pentru fetele ce se hlizesc în cioturi de oglindă pitite în pupitre. şi ce visuri minunate nu iau fiinţă sub fruntea sa niţel încruntată ! Şi cum mai fierb.UN VISĂTOR GOGUŢĂ POPESCU E UN VISĂTOR: visează cu ochii deschişi. un Edison al erei atomice. în orele de fizică. în orele de desen. un Leonardo da Vinci. şi clocotesc. şi se înalţă.. ajuns la ora de muzică. în fundul clasei. şi îi e ciudă că trebuie să cînte pentru cefele netunse ale băieţilor din clasa cu pereţii acoperiţi de paltoane. nici profesorii — nu bănuiesc şi nu pot bănui nimic din tainica lor ascensiune. ar putea ghici tulburătoarea metamorfoză a micului Goguţă? Căci. purtîndu-1 în aburul lor ameţitor sus. 'Goguţă Popescu devine pe rînd matematician celebru. primadonă. sus. peste toate şi deasupra tuturor.. participant la congrese internaţionale. multiplu campion olimpic şi mondial. şi enumerarea ar putea continua. fără să-şi schimbe decît mîna pe care îşi reazămă fruntea. „Vai. cu ochii larg deschişi. în orele de gimnastică. ce voce am!" se înfioară Goguţă.

oraşul. «Nu-i nimic.. la spectacol. Se ciocneşte de colegul de bancă ce-şi bălăbăne capul în tactul notelor. al melodiei cîntate de el. E coleg cu noi. se încurajează el. gîndeşte Goguţă. tulbură. perseverează Goguţă | Eşti cea mai mare cîntăreaţă a tuturor vremurilor. Un singur suflu.. Sala e întunecată şi caldă ca o gură de cuptor. vor împînzi strada. nici becuri chioare.... Se miră numai. ascultîndu-se de unul singur. frînt şi catifelat — de flutur planat. afişe mici. Vasilescu ăsta". poimîine.» Dar o să-i creadă parcă cineva?» Şi la gîndul acesta inima lui Goguţă creşte. „Merită ei să asculte o asemenea voce?" se întreabă revoltat Goguţă şi.. bună şi caldă. apoi din ce în ce mai mari. şi mai ales colegele vor alerga prin oraş şi. pe onoarea noastră.. simte cum aria lui răscoleşte. dar asta nu-1 deranjează. făcută din tristeţe şi mîndrie.. Acum nu mai există cefe netunse. cartierul. şi acela oprit —urmărind zborul înalt de ciocîrlie.. Mîine. de cocor. Goguţă se aude cîntînd. ameţeşte sala. îl podideşte o căldură ciudată. 217 ... iar colegii. cu bancă cu tot.. ca un aluat. cum de a pătruns acesta.. tremurând de fericire. o clipă. “Ce nesimţit.. GOGUŢĂ POPESCU în rolul ROZINEI AZI ULTIMUL SPECTACOL ÎN BUCUREŞTI înainte de plecare în marele TURNEU în jurul LUMII Electricienii nu vor mai prididi cu instalarea reclamelor lor de neon. şi numai o vagă senzaţie că nu e bine văzut de la balconul II — de acolo de unde stătea el aseară — îl face să se dea mai la stînga..— prăfuit de cretă — nişte portative golaşe de pe tablă. vor spune tuturor: — E cu noi în clasă. nimeni nu mai e prăfuit de cretă. şi nimeni.. aviatorii vor ameţi scriind pe cer cu litere de fum un singur nume: GOGUŢĂ..

cum o fi. . Şi holul. Coca şi Lilica.. nestiind cum să aducă vorba. Oamenii ascultă la difuzoare.. ce voce am! Parcă-1 văd mîine pe tovarăşul profesor de muzică cum o să vină la mine. încurcat. de altfel.. toată ţara!!! Fetele din clasa mea. tot oraşul.. Şi cînd te gîndeşti că se transmite şi la radio! M-ascultă tot cartierul. Ce succes! vibrează Goguţă. se va scuza: — Goguţă.dar n-are timp să se înfurie. mor de necaz. Orchestra atacă acum marea arie. un loc pentru mine şi familie. Vai. si piaţa din faţa operei. te implor: mîine seară la „Aida". Şi pe bună dreptate. în picioare. la balcon. Sala e plină de ochi.. scumpule. cerîndu-şi iertare că nu m-a primit la cor. Meri.. Şi pe urmă.

M-a rugat directorul operei! Titularul e cam răguşit... Directorul. Ştiţi. Seara nu mai e un locşor... Goguţă va şti însă ce-1 doare şi-i va spune aşa. va auzi vorbindu-se de el şi va alerga întrun suflet. îi va spune mărinimos: — Mda. atotputernică metamor foză!) Ştiţi... Vă cunosc din clasa întîi. Dar nu garantez decît la matineu..... respectele mele.. tulburătoare. O să-1 rog pe regizor să vă pună la dispoziţie loja lui.. —O. într-o doară: —Cu locul promis e în regulă. fel de fel de delegaţii. ambasadele. cu plecăciuni. Numai că urmează să veniţi cu un scăunel de acasă. cred că se va face.... să-mi schimb costumul. O clipă numai. o să înalţe neputincios din umeri... turiştii străini.. Eventual vorbiţi cu tovarăşul director al şcolii... —Am şi alta! (Ah. Ce onoare. în faţă de tot. 219 . tovarăşe Gogu. Nu mă întrebaţi ce m-am luptat pentru asta.. tovarăşe Goguţă...Nu mă lăsa! Iar el. — O.... de după o coloană. Adică.. interpretez şi pe Don Bazilio. dar nu ştiam că aveţi o asemenea voce.. nu. care îl va pîndi. vă mulţumesc din inimă. desigur. Poate renunţă dînsul. Goguţă.. Pentru mine nu contează: tot am vocea în schimbare.. presa.

... Iată-mă înecat pînă la glezne.. Trebuie să mă înclin. E ultima excepţie. şi al lui Radames din „Aida"... mă cheamă la rampă: —Go-gu-ţă! Go-gu-ţă! Go-gu-ţă!. pînă la brîu.. . holul. 220 . să caut din mers cunoscuţii pe faţa cărora strălucesc lacrimile. Gazetarii năpădesc pe scenă cu carnetele tremurînde în mînă: —Un interviu. după cum ştiţi. maestre.. dar nu mai am timp de dumneavoastră. Am interpretat cu mult succes rolul lui Alfredo din „Traviata". balconul.. mă înăbuş! Am să rog pe uşier să interzică pe viitor accesul în sală persoanelor cu flori! Şi lumea mă aclamă. un artist aparţine publicului.. iată ce vă pot declara: cînt de la vîrsta de trei ani... şi pe Ion Vodă cel Cumplit.. —Ai adormit? Dooo! Cîntă gama! Goguţă Popescu se ridică buimăcit în picioare. re.Un „aaah" imens de uimire cuprinde parterul. în primul rînd ţin să vă repet: Nu-mi place să dau declaraţii în timp ce cînt. piaţa. Gata. —Go-gu-ţă! Go-gu-ţă 1 —H î ! E u ? E vocea profesorului de la catedră. Sîntem numai stilouri şi urechi. —Vă mulţumesc.. Ultimele turnee la Scala din Milano şi la Balşoi Teatr din Moscova mi-au adus consacrarea mondială. e un vulcan în erupţie: —Bis! Bravo! Biiis!!! Bravooo!!! —Regret... —Aveţi puţintică răbdare să-1 iau pe fa de jos. Priveşte cefele netunse ale colegilor.. maestre... —În al doilea rînd. Iată-1 cum clocoteşte. pînă la piept. —Do. Mai am de cîntat doar două-trei măsuri şi... Of..... Şi-acum ajunge. Toţi îmi aruncă flori.....pereţi acoperiţi cu paltoane..

...... fa. trezit la realitate: —Nu mai cînt. ..... uitînd de oglinzi.. Rîde fetele de mine.. se hlizesc cu neobrăzare la el. . —De ce taci? Goguţă îşi trece mîna peste fruntea presărată de fragii cîtorva coşuri şi bîzîie.portativele de la tablă nu mai sunt golaşe.....—Mi.şi fetele care. -Sol... Mi-e ruşine.. la... . tovarăşe profesor..

. stinge lumina! —Ha ha ha! —Cine rîde la doi? —Hî. iar mi-au dărîmat patuu'! —Sforrr.. îhî... -Hî.. Linişte. ca de obicei. 222 ... din spatele vilei. —Hi hi hi! Acum.. dinspre uşă. a dat ultima —şi nu totdeauna cea mai uşoară — bătălie a zilei: culcarea. picăturile unui robinet uitat deschis izbesc monoton chiuveta de tinichea a spălătorului.. Celălalt. aha.. cu limba încleiată de somn: .. mai mic.DORMITOR ÎN DOI GOARNA A SUNAT DE MULT STINGEREA. locatarii par a nu se fi culcat. la parter. tovarăşe instructor... Doar jos... hî. în vilă nu se mai aude nici un zgomot. Pic-pic-poc! Instructorul de serviciu s-a culcat şi el după ce. —Dormitorul trei. Băiatul cel mare din patul de lîngă geam povesteşte pe şoptite ultima ispravă a lui Dik — „Piratul negru". bătălia a fost cîştigata pe tot teritoriul celor două etaje. îngînă de jumătate de ceas.. sforrr. Pic-pic-poc! Doar în dormitorul de doi..

dungile de umbră de la jaluzele. Băiatul stă turceşte în mijlocul patului şi vorbeşte parcă răguşit. luna însîngerată sfîşiind lugubru norii plumburii. rezemat de tăblia patului. undeva la etaj..... Vîntul a început să bată mai tare şi trînteşte cu zgomot. Mi-a povestit odată tata cum au intrat nişte hoţi prin podul unui vecin. închipuieşte-ţi că ar atîrna de ea.. Dimpotrivă.Şi creanga aia uscată. dezvoltă bărbăţia. ca un castron de supă aurie. —Nu-i aşa că ţie ţi-e frică noaptea? N-ai decît să vii la mine-n pat. iar povestitorul. în timp ce luna îşi arată faţa de omletă afumată: Şi p-ormă.... —Puştiulică. o ador. Noaptea întreagă aş sta să le ascult. o uşă uitată deschisă. în curte. L-o fi lăsat cineva deschis. — Auzi ce zgomote sinistre. piratul a fost prins şi spînzurat. —Îhî. spînzurat. misterioasă şi neagră.. dar tUj dacă vrei. —Îhî. Pic-pic-poc! Luna alunecă grăbită printre nori.. n-ai tu idee cit de mult îmi place mie noaptea.. —Îmi pare bine! Mai stăm niţel de vorbă. foindu-se în aşternut. continuă el tremurător şi scîrţîit.. Curajosul tace brusc... parcă-s gratii.. vino la mine-n pat.. Nu vrei să vii? 223 . Grozav îmi plac!.. întu nericul.. cu furci şi cuţite în dinţi! Mie nu mi-e frică de hoţi.. Noaptea te face curajos. Să ştii că izbeşte vîntul oblonul de la pod. Ştii. .. Le vezi? Nu-i aşa. mie nu mi-e somn defel. ciulind urechea.În sfîrşit. freamătă.. Ca Piratul negru... mie niciodată nu mi-a fost frică noaptea.... tace privind pe geamul deschis.. îţi fac eu loc. Piratul negru. Ştii. ce se proiectează ca o gheară şi se mişcă şi scîrţîie. aşa ca acuma. cearşafurile puse la uscat se umflă şi se zbat. eşti treaz? întreabă deodată cel mare. în timp ce pădurea care se opreşte la zece paşi de vilă.. prinse în cirlige.

.. O pasăre de noapte foarte simpatică. Asculţi? Ce fîlfîit sinistru!. Or fi aricii de la colţul viu? Sau poate... sau poate.. Pic-pic-poc. după o pauză în care s-a zgîit înfricoşat pe geam: O fi oare miezul nopţii? Ce zici? Cel mic nu răspunde. De fapt. Te implor. delicioasă. vin eu la tine. un fluture „cap-de-mort". continuă cu voce înbuşită.. Ce nesiguranţă plăcută. poate să fie cu totul altceva. Cel dinspre perete tace. se aude ţipătul cucuvelei. Poate să fie un liliac. cu nişte ochi îngrozitori. 224 . —Asta-i cucuvaie.. nu se aude nici un zgomot.. o stafie. Pic-pic-poc! Dar de ce se umflă perdeaua ca o aripă? —Dacă nu vii la mine-n pat. Cel mare rîde albastru şi-şi umezeşte buzele uscate: —Bine că a tăcut. cic-ar prezice nenorociri. îţi mai pun o pernă. . Vino la mine în pat! Norii se destramă şi aleargă albicioşi pe cer ca nişte cîrpe de şters tabla în mîinile unui harnic elev de serviciu. Ba da. Un timp. tremurător. de pildă.. timp în care parcă toată bezna pădurii a încălecat pe geam şi a rămas acolo. dacă vrei. precizează băiatul. Lumea se sperie de ea. ameninţă plîngăcios. mai mult un zbîrnîit. Nu ştii nimic precis. Superstiţii! Auzi cum se tînguie! îţi îngheaţă sîngele în vine... Răsuflă adînc şi se întoarce spre perete. aşteptînd un răspuns. Foşneşte ceva parcă pe terasă.Tace cîteva clipe.. foarte aproape.. Frumoasă e noaptea!. . dar şi bufniţa a tăcut. nu-i aşa? Gro zav ce-mi place!. De undeva. pierdut. două staf i i ! . băiatul. Şi. agăţată de perdea. cu glasul sugrumat.... nu te mai chinui. Nu mai bate vîntul. să ştii. Nu cumva s-a aşezat pe vila noastră? Vino imediat la mine în pat! Ce mai aştepţi? Vrei să mori de frică? Şi p-ormă salteaua mea e mai moale şi.

. De ce să mori de frică? Şi izbucneşte brusc.. Sare deodată din pat._ Tu crezi că strigoii ies la miezul nopţii? chiţăie. dezvoltă frica.. şi tu eşti mic. sfîşietor: Ia-mă cu tine în paaat! 15 — Recreaţia mare . poţi să mori de frică şi... de-abia auzit. curajosul. şi se îndreaptă bîjbîind spre băieţaşul ce a început să sforăie. împiedicîndu-se în cearşafuri.. Să ştii că acest fapt nu e just.

şi totuşi. chiar din prima zi hotărîseră în secret. privind fiecare spre cealaltă cu coada ochiului: „Anul acesta eu o să fiu premianta întîi. tu ştii care este primul rege care a folosit scobitoarea? —Hamurabi. această palpitantă întrecere a început.. spunea Sanda.. o explozie de bucurie: —Sanda! —Gabriela! Aşadar. dar în clasa a IV-a B. în clasa a V-a se întîlniseră.32 DE PREMIANŢI A FOST LA ÎNCEPUT — mai precis la 15 septembrie — şi mai precis la orele 8 antemeridian. Cum fiecare se socotise nedreptăţită de această clasificare.. Sanda Prodan. O să mă străduiesc să învăţ şi mai bine". orice s-ar întîmpla. nimic n-o să-mi scape!" spunea Gabriela. Şi încă de a doua zi. Nimic. care luase premiul III în clasa a IV-a A. de asemeni premianta a treia. dar cît se poate de ferm.. în aceeaşi bancă. „Clasa a V-a va avea o singură premiantă întîi: Eu. şi Gabriela Olteanu. 226 . Lucrul nu era neobişnuit. Mai întîi prin tatonări: —Sanda. rectificăm: o dublă explozie.

10 iau la ştiinţe naturale.. caviarul .. stai să caut în carneţel . dar peste o clipă era rîndul ei să-şi ţină colega de cordon: —N-ai decît să nu-mi spui. am găsit: catarama! Vezi că nu ştii? Acasă cele două „premiante" se pregăteau.. Si Sanda se învirtea veselă pe călcîie. —Care e.. şi cînd a apărut cîntarul! Nu. Sanda... corpul ca o cratiţă şi coada ca o sită? De unde ştiu? Am găsit-o într-o revistă a lui bunicu'. tu? întreabă Sanda îngrijorată.aşa. şi. caşcavalul. Dacă mă-ntreabă.. pagina 60) susţine că batistele erau cunoscute în epoca etruscilor. Sanda se bosumflă. de prin 1900. —Tutmes al II-lea.. —Nu-ţi spun. Dacă mă-ntreabă. volumul V. citat de Quintilian... Gabriela o şi apucase însă de cordon: —Dar tu ştii ce peşte are capul în formă de lingură de supă. Tatăl lui." . etruscilor. citea: „Plinius cel bâtrîn (după cum ne informează Vatinius. dar tu n-ai habar în ce an au apărut şireturile la pantofi şi. Fiecare în felul ei....—Tţ. cu un vraf de carneţele în faţă.... dar cine? —Nu-ţi spun... 10 iau la istorie... Bunicul lui... nu.

. structura şi evoluţia moluştelor în era terţiară? La ce-mi trebuie? Cred că la naturale.. cînd am ajuns în clasa a V-a.. în timp ce profesoara se pregătea de examinare: —„Şarpele cu două cozi şi cămila fără cocoaşă ca şi cocoşul fără creastă osoasă sînt exemplare rarisime.. într-o oră de ştiinţe naturale. tu? se foi Sanda spre Gabriela... O vacă din nordul insulelor Antile! —Nu. eu sînt premianta întîi." —„Melcul Măcar Agar din Siamul de Nord rezistă la o temperatură de 100 de grade şi poate să nu mănînce 311 zile şi 2 ore. tovarăşă profesoară. ştiu eu. de ce n-aţi venit? 228 . De la poalele lui Kilimandjaro... căci profesoara continuă: —Aţi văzut cu toţii vacile de lapte ale fermei de stat.. Tu ştii? Dar nu avu timp să audă răspunsul." Apoi se auzi vocea profesoarei de la catedră: —Copii. Greşeală? Nu e Biblioteca Academiei? Scuzaţi! Cunoşteam toate acestea. tu? Care vaci? Colega ei se ridicase însă în picioare... tovarăşă profesoară. nu-i aşa? De data aceasta... se ridică şi cealaltă. la telefon: — Alo... fu rîndul Gabrielei să se foiască spre Sanda: — Ce vaci.Iar Gabi. cu faţa strălucind de bucurie: —Ştiu! Spun eu. cele două bolboroseau cu carneţelele în faţă. Ştiţi. În prima bancă. —Ce excursie. interior 27? N-aveţi o carte despre forma. vă amintiţi de excursia la care am luat parte? —Da! răspunseră în cor copiii. Profesoara coborî de la catedră şi se apropie de cele două fete: —Voi n-aţi fost în excursie.

De pildă.. probabil. mult mai simplu... nu-i aşa. şi începu să turuie: într-o expediţie din 1827 s-a desco perit o vacă cu cinci coarne. Nici un răspuns. care sînt rasele de vaci cunoscute în ţara noastră. Sanda privea în tavan.. ştiu totul! se dezvinovăţea Sanda..dar eu am învăţat acasă. tovarăşă profesoară. vacile undeva fr crăpăturile duşumelei.. Avea doar patru coarne. 229 —Da. şi nu în 1827. iar Gabriela căuta. ci în 1728.. —Nu.. . Dar profesoara o opri: —Deocamdată ne-ar interesa altceva mai simplu. Cele două fete îşi frămîntau degetele. în mai 1728. o întrerupse Gabriela pe Sanda.

Cînd le-am întîlnit din nou. A doua zi.—Cine vrea să spună? se adresă profesoara către clasă. premiantele noastre aveau o singură nedumerire: „Vor fi oare în clasa a V-a treizeci şi doi de premianţi?" .. din duzina de carnete de însemnări ale celor două premiante a mai rămas cîte unul singur. Şi chiar pe prima lor pagină am văzut aceeaşi însemnare subliniată cu roşu: „Ce am văzut la uzina 7 Noiembrie".. Şi sub ochii uimiţi ai celor două. la toate întrebările profesorului de fizică s-au ridicat treizeci şi două de mîini. se ridicară treizeci de mîini. —Eu ! Eu ! Eu ! Ce s-a mai întîmplat? Nu peste multă vreme.

dar. nu daţi crezare acestor bocitoare. Dar. fără dicţionar. să-ţi dai măcar seama că ai învăţat-o şi că o foloseşti.. cei mai mulţi din interlocutorii în cauză îşi puneau mîinile în cap şi ilustrau trista enumerare printr-un oftat adînc. N-o ştiţi? Păcat!.. în sînge. şi nici cel mai isteţ piţigoi nu se mai poate măsura cu tine fără.. translator. Nimic mai uşor decît să înveţi o limbă străină. cuvinte întortocheate. 231 .. acorduri (cu care e greu să cazi de acord). şi iar exerciţii. fără caiete şi vocabulare. excepţii la excepţii. ajunşi la acest punct. m acelaşi timp. nu trebuie să ştii bine nici măcar româneşte. expresii şi mai întortocheate" — şi exemplificarea ar fi putut continua. pentru a o învăţa. Bineînţeles că pe deasupra se mai cere un lucru (de care încă nu eşti scutit la nici o limba): exerciţii.PĂSĂREŞTE AM AUZIT PE MULŢI PLÎNGÎNDU-SE de greutatea învăţării unei limbi străine: „Reguli şi excepţii. dar afirm cu toată tăria că exagerează. Limba aceasta are un singur secret care constituie şi unica ei regulă: după fiecare silabă adaugi un pi.. Ei bine. fără. E limba păsărească. „păsăreasca" iti intră. aşa zicînd. verbe neregulate. Atîta tot. Fără profesor. cu acest preţ. avantajul la fel de mare că. Are marele avantaj că e o limbă străină şi.. Nu vreau să zic că mint.

. goarna îşi tremură solemn semna232 . împreună cu nedespărţitul Lică. căci ora opt seara e aşteptată cu nerăbdare. Cine nu va lăcrima încă de la prima strofă: „Ce frumoasâ-i limba noastră. să dea o raită spre costişa plină de fragi din apropiere. sub bolta înstelată. va fi cunoscut tuturor la primul foc de tabără.. —Viipi lapi păpidupirepi? —Penpitrupi cepi? —Lapi frapigipi. Mai e timp berechet pentru ca.. vor putea rezista ispitei de a nu-1 lua pe braţe şi de a nu-1 purta în triumf pînă la cabană. adică peste cîteva ore. în afară de cel ce face gloria excluşivă a unuia din ei: Mitică e poet.Vreţi să ştiţi cum se vorbeşte păsăreasca? îngăduîţi-mi. timpul zboară mai încet. tovarăşii ce vor sta întinşi pe pături în jurul luminosului rug. —Cîtpi epi ceapisupi? ciripeşte Mitică. sus la poalele Postăvarului. Lică şi Mitică nedespărţiţii prieteni din tabăra de la Poiana. Căci despre succes nu mai încape nici o îndoială. dar la vale e primejdios să fii purtat pe sus. să evoc pe doi aşi ai acestui nobil ciripit. încă de la şapte dimineaţa. după ce-i va vrăji cu inspiratele versuri ale ultimei sale producţii? Nu de alta.. Şi lucrul acesta. gîndeşte îngrijorat poetul. Nu voi adăuga la faptul că sînt prieteni nici un amănunt care să-i separe într-o cît de mică măsură. in acest caz. Frumoasă ca secera lunii. încă secret. În sfîrşit. —Cinpicipi făpirăpi cinpicipi.. Oare. Pe care-au doinit-o străbunii/ Frumoasă ca marea albastră." Dar deocamdată e încă devreme. Cînd însă în program e foc de tabără..

Poetul scînceşte cu sughiţuri. Cum? Ce zice? N-aţi înţeles argumentul? Iată. Poiana. glasul liric al poetului... îl îndeamnă mîngîietor celălalt şi adaugă spre îmbăr bătare. îşi înalţă fruntea înaltă spre bolta şi mai înaltă şi începe liric. în timp ce poetul tuşeşte. Mitică.lul iar pălălaia izbucneşte triumfător din cinci colţuri deodata gonind din poiană noaptea. în neagra pădure din jur. dar sînt sigur că aşa s-a întîmplat)... Limpibapi noaspitrâpi Frupimoapisăpi capi Mapireapi alpibaspitrâpi." Mai departe. Niciodată marii poeţi n-au fost înţeleşi de la înce-Put.. Rîsul a umplut întîi poiana. o scenetă — bravooo!. îi şopteşte Lică. Zice aşa: „Nu fi supărat. vi-1 traduc cuvînt cu cuvînt.. şi apoi (n-am informaţii certe. deşi din ce în ce mai ferm.. Nu plînge! Taci. Acum urmează poezia mea. neogoit. —Nupi fipi supipăpiratpi. Tapicipi. —Haipi nupi fipi tristpi. un argument de istorie literară: Nipiciopidapităpi maPiriipi popiepiţipi n-aupi fostpi înpiţepileşipi depi lapi înPicepiputpi. —Cupirajpi." 233 . Peste o oră-două Lică şi Mitică s-au regăsit în dormitor.. cu faţa spre spectatorii aşezaţi întro potcoavă luminoasă. plînge poetul. şopteşte duios amicul. dar ferm: „Cepi frupimoapisâ-ipî.... întreaga Ţară a Bîrsei.. pe urmă.. doborît de catastrofă.. —Hi-hi. n-a mai putut fi auzit. de emoţie?). Un cîntec — ropot de aplauze. Nupi plînpigepi. Mipitipicăpi. gîndeşte Mitică — bis!" şi iese îmbujorat (de foc.

de pildă. Cobora apoi pe scara de incendiu şi — odată ajuns pe pămînt — îşi vedea de treburile lui obişnuite. Veneau delegaţii din toate colţurile oraşului ca să-1 vadă. Isprăvile lui erau atît 234 . fără nici un efort. Uneori vedeau că din blocul lor de zece etaje rămăsese doar parterul. dar asta nu deranja pe nimeni. De fapt. o alee în mijlocul unui rond de flori şi viceversa. cu coroana în jos. îi plăcea.l de unul singur.URIAŞUL URCA DIN BALC0N CA PE NIŞTE TREPTE şi îşi lua micul dejun pe terasa balconului-turn. Antenele le pigulea doar. Era uriaşul cartierului şi în fiecare dimineaţă — trezindu-se din somn — oamenii alergau curioşi la ferestre să vadă ce nouă idee îi trăsnise prin minte. era suficient ca uriaşul să pună într-un anumit fel degetele pe cîteva butoane ale liftului. dar numai cu o minge plină de noroi. Muta. Uneori uriaşul nu era pe acasă. şi etajele de sus rămîneau în aer. să smulgă copacii proaspăt sădiţi şi să-i planteze din nou în gura vreunui canal. si oamenii îl arătau de departe cu degetul. Putea. să culce un bloc de patru etaje la pămînt şi — pe peretele astfel amenajat — să joace fotba. Nu mînca mult: un covrig şi ciţiva metri din cablul de la televizoarele locatarilor. jucîndu-se pur şi simplu.

235 . cutia lui craniană se dilata.T. I.) Dacă însă treceai cu vederea aceste amănunte.C. 45y500 kg. care sub impresia basmelor din copilărie şi-ar fi închipuit pe uriasi ca pe nişte.. nu puteai să nu rămîi impresionat de puterea lui cu adevărat urieşească.de formidabile. uriaşi. Cu două degete de la mîna stingă prefăcea urechile a cinci copii în zece gumilastice. fără ca cineva să-şi dea seama. Atunci. Ei bine. Avea — altfel totul rămînea de neînţeles — o forţă interioară. încît putea să zămislească în voie orice idee. încît vizitatorii rămîneau oricum cu gurile cascate Si poate că era mai bine că nu-1 vedeau. pătrat sau rombic şi bineînţeles atît de mare. decepţionaţi. oricît de titanică. La cîntar. îi trebuiau doar trei degete pentru ca o ladă cu gunoi plină. ce să mai vorbim! Cel mai adesea folosea un singur deget.. Ei bine. că micul uriaş — dacă ne putem exprima aşa — era în stare să ciocănească după plac la geamul oricărui aparatament cu faţada spre stradă..B. Uriaşul nostru nu era din speţa lui Gargantua. aşteptînd maşina I. să zicem. Cu cinci degete. să nu mai poată fi găsită decît în vitrina noului magazin din cartier. ceva asemănător cu puterea ce sălăşluieşte într-un cazan cu aburi sau. să tragă după ea o rădaşcă. se vede. (Cu cabluri. poate. faima sa trecuse de mult hotarele cartierului nostru. îl ducea la frunte. o neînsemnată furnică. poate. că geamul zbura în cioburi? Cred — şi nu e doar o părere personală — că toată puterea sa sta în degete.. ar fi fost. Căci unii dintre ei. Măsurat... Altminteri cum s-ar putea explica. capul îi devenea după caz. de pildă.B. iar cu un deget.-ului.-ul pusese curse speciale spre împărăţia noului uriaş. şi încă atît de zdravăn. putea smulge din pămînt orice pancartă. în acel mecanism greu de lămurit care face cu putinţă ca o furnică. eventual chiar de la picioare. nu te poţi îngraşă.A. nu avea mai mult de 1.59.

aşadar... se opri în dreptul şcolii.. Cel mult. Poftim.-ului telefona alarmat pentru a se „întări" linia asaltată de cîteva batalioane de curioşi veniţi special din provincie să-1 vadă. şi atunci— lucru aproape de necrezut — mergea la şcoală. Da! Acest neaşteptat concediu. apoi în bătrânul nuc care umbrea un sfert din faţadă — sări direct pe 236 . la şcoală. N-aş putea jura că lucrurile s-au întîmplat chiar aşa cum vi le voi povesti. „Şi-a luat tălpăşiţa?" „Dar încotro?" „A plecat în vacanţă?" „Exclus. încît nici chiar el nu era în stare să repete gestul în mod conştient. alimentat cu alcool în loc de motorină. De fapt.B. dar asta numai pentru că — din pricipiu — nu jur niciodată.T. Şi atunci? Ei bine. un deget la frunte. Destul că în acele clipe capul i se rotunjea după toate posibilităţile. resimţit atît de acut de toţi cei din jur ce nu-şi mai puteau concepe viaţa zilnică fără el — aşa cum nu şi-ar fi putut-o închipui fără muştar la crenvurşti — se datora unei ambiţii. asta o fac. pentru că — urcînd pe gard. şi nimănui nu i-ar fi trecut prin cap. într-o bună zi. Aşadar. Dispariţia uriaşului era un fapt de ambiţie. îmi dau cuvîntul. explicaţia era alta. cînd tocmai dispecerul I. dar atît de rar. Care deget anume şi în care poziţie. naseră de mult să se scoale cu noaptea în cap pentru a prinde un loc în autobuzele cu pricina. I se întîmpla din cînd în cînd să se trezească în această poziţie. cînd o turburătoare veste se răs.." „Bolnav?" „Cu neputinţă!" Urmele ultimei sale „distracţii" între blocuri rămăsese la vedere ca şenilele unui tanc beat. Era în plin trimestru trei. pîndi în oraş: uriaşul DISPĂRUSE! De cîteva zile nimeni nu mai dăduse ochii cu el. n-aş putea-o spune! Dar nici el însuşi.retrăgînd cîteva din direcţia grădinii zoologice ce rămăsese cu jumătate din numărul vizitatorilor obişnuiţi. oamenii se reseni... în ziua aceea plecă. Ipotezele cele mai felurite se ridicau şj cădeau ca nişte popice. uriaşul nostru se trezise cu.

putea ajunge cu uşurinţă pe coridorul de la etaj. Uriaşul nu. în cîteva clipe fu pe acoperiş. o combinaţie spontană. mulţi cu bărbia de-abia la nivelul pupitrului. De aici." Păi e simplu. De aici era un singur pas pînă la burlan. Depindea de combinaţia degetelor... Nu avea decît să întindă mîna. înmulţiţi numărul cloştilor cu cocoşeii. Dacă-i grea. adînciţi în rezolvarea unei probleme de aritmetică. Fu. Caietele din acea zi stau mărturie atît despre problema în sine. iar a două cu cinci puicuţe mai mult. —Ce faceţi voi? întrebă uriaşul. El era de cîţiva ani în clasa a patra. Ne deranjezi. Aşa se face că uriaşul nostru se pomeni în clasa a doua. pufni uriaşul. Uriaşul rămase o clipă încurcat. apoi rîse strîmbî — Sigur că glumesc. strecurîndu-se printr-un chepeng. —Cum adică grea? zise uriaşul. dacă prima a scos opt cocoşei. oriunde. apoi izbucni în rîs. tare grea. după toate probabilităţile. „Cîţi cocoşi şi cîte puicuţe au scos două cloşti avînd douăzeci de ouă fiecare. —Sst! îndrăzni o fetiţă... — Glumeşti! zîmbi un băieţaş. şi o tresărire i se citi în ochi. Răcni 237 .. de unde. împărţim puicuţele la cloşti! Rîse toată clasa. Lucrau singuri. privindu-i pe prichindei.. Cei dintr-a doua... cît şi despre modul ei de rezolvare. nici nu-i observară prezenţa..copertină. nu putem rezolva pro blema ! —Asta-i problemă?! Uahaha! în doi timpi şi trei mişcări n-am ce alege din ea. Un rîs de uriaş.. —Rezolvăm o problemă 1 —Toţi 30? —Da! E o problemă grea. Care va să zică. e pentru mine! Daţi-o-ncoa' 1 Ca un aspirator sorbi parcă vreo cîteva caiete. îşi aruncă o privire asupra lor.

—Şi care e. —Asta poate orice gură-cască. o sudoare fină îi brobonise fruntea. strîngînd caietele în pumni: —Asta-i problemă pentru mine? Eu pot rezolva probleme mult mai grele. 238 . fără praştie! —Asta poate şi vîntul! —În faţa mea tremură blocurile. E de ajuns să trânteşti uşa. închise ochii. Pe urmă scădem cloştile din cocoşei. o ciudă teribilă îi scapără în privire. Dar nici să recunoască nu putea. El e mai mare ca mine! —Ei şi? se strîmbă băieţelul. pe jumătate. —Copiii ţipă după mamele lor numai cînd mă văd! —Pentru asta e de ajuns să fii bătăuş.— Staţi! N-am terminat!... O să mai auzi tu de mine. —De exemplu? întrebă un băieţel blond din prima bancă.. Asta nu e o problemă. Nu putea să rezolve problema. şi de la 11.. —De exemplu. —D a ? —D a ! —Bine! O rezolv! scrîşni uriaşul. dacă te trăsnesc cu un singur bobîrnac te-am şi dat de-a berbeleacul! —Şi asta-i problemă? Eşti de trei ori mai mare ca mine! —Da? Atunci. Mai greu e să-1 plantezi! Atunci să te văd! —Pot să sparg un geam de la etajul 10 cu praştia. şi gata! Acum copiii rîdeau cu lacrimi. — Gura. Zise printre dinţi. că vă fac jumări! Trebuie linişte! Uriaşul se încruntă... de exemplu! Asta cu cloştile! spuse calm londul. bă.. cu trei degete pot smulge din pămînt un copac. iar cînd deschise din nou ochii.. aschimodie?! —Asta din caiet.

. de aici i se pierdu urma... în sfîrşit.. chepengul. cu cocoşeii. Uneori putea fi văzut stînd pe vine lingă un coteţ. Şi cînd copiii făcură roată în jurul său. Se trezi în zori strănutînd. în sfîrşit... Era zgîriat şi ciupit. Şi celelalte clase. O căută din zori pînă seara. La ora 8. Atunci se puse pe pîndă. După vreo două săptămîni... nene? întrebă blondul căruia soarele verii îi jupuise un rînd de piele de pe nas. Avu un singur gînd: să ajungă cît mai repede la şcoală. Era văzut din cînd în cînd pe la marginea cartierului. la marginea unei comune. Şi aşa întîrziase destul... Uriaşul sări în picioare şi o luă la goană.. De aici. Şi apoi nucul. O descoperi.. copertina.... —Ei! Voi dintr-a doua! ţipă uriaşul atît de puternic. Cîţiva puişori îl ciuguleau de nas. Ei bine... aşteptînd să scoată puii. cu capul pe cuibar. Toată şcoala! La 8 şi 6 minute era din nou în stradă.5 minute şi 30 de secunde se năpustea în clasă. Semănau. Nucul gemu sub greutatea lui şi îl zvîrli direct pe gardul şcolii. găsi o cloşcă ce clocea fix douăzeci de ouă.. şi să dea puştilor rezulatul problemei. 239 ... dar uriaşul nu izbutea deloc să afle care era cocoşel şi care puicuţă. Era plină de copii. La ora 8 şi 5 minute era pe gardul şcolii.. dînd tîrcoale cuibarelor cu cloşti. Clasa era goală. —De la problema cu cloştile. îi mai trebuia una. Adormi frînt de oboseală. încerca să numere ouăle de sub vreo cloşcă. burlanul. în clasa a doua. cocoşeilor le crescu o creastă cît măciulia de chibrit. Ieşiră în aceeaşi zi.. coridorul. că frunzele nucului începură să foşnească din senin. cu puicuţele. Trecură cîteva săptămîni de aşteptare şi de alte ciupituri. erau la fel.Zbură direct pe geam. în aceeaşi noapte îi numără. —Ce rezultat. apoi — mutîndu-se mîndru de pe un picior pe altul — zise: —Nu vă chinuiţi! Am rezultatul. uriaşul îi privi părinteşte.

Nu se poate! Imposibil! Păi trebuie trei săptămîni numai pînă se clocesc ouăle. dar noi nu sîntem cloşti! spuse blondul.. cojindu-şi o pileită de pe nas şi îi întoarse spatele. Roata copiilor se sparse şi ea.T-B. I...se dumeri băieţaşul. —Cum în cinci minute?! clipi năuc din ochi uriaşul.. din ziua aceea. Am rezolvat-o de atunci! În cinci minute.-ul n-a mai fost solicitat să întărească linia spre —A! . nu v-aş putea spune! în orice caz. —Da. Ce-a mai fost.

Era vacanţă. am aflat-o de la un copil de trei ani şi două luni. antenele şi cloştile din cartier să nu fi aflat că nu e decît un mic.. Eu. poate doar pomii..cartierul nostru. . găinar. Oamenii preferau să viziteze grădina zoologică.. Copiii la fel. de pildă.. Cît despre uriaşul nostru.

16 — Recreaţia maro .

241 .

„NECUNOSCUT LA ADRESĂ”

CEI DOI FRAŢI SĂNDULESCU L-AU CUNOSCUT pe Furtună Scarlat în tabără la Eforie. Mai precis în gară, la coborîrea din tren. Amorţiţi de drum şi răscopţi de căldură, aţîţaţi de marea ce-şi fredona atît de aproape chemarea răcoroasă, băieţii săreau din vagoane, încurcîndu-se în legături, bagaje şi geamantane de tot felul. Nerăbdători de a da buzna în mare — dar mai puţin nerăbdători de a se aşeza în rînd — băieţii se mulţumeau, deocamdată, cu priveliştea ghiolului, vasta călimară răsturnată nu departe, la picioarele lor. Rămaşi mai la urmă, fraţii Săndulescu s-au apropiat de băieţaşul ce se lupta cu două geamantane şi un rucsac. Prea mic, legănîndu-se izbea cînd un geamantan, cînd altul, de traversele cătrănite, în timp ce rucsacul din spinare îi atîrna strîmb, lovindu-i încheieturile. Pe ăsta nu-1 văzuseră! în ce compartiment se ascunsese? Se repeziră spre el, sa-1 ia în primire: —Cum te cheamă, neicuşorule? —Furtună... —Furtună? Hi-hi... Va să zică, Vijelie, ai? Taifun?! —Ha-ha-ha, Muson... Priviţi, băieţi, ce mai Muson ne-a venit în tabără... Vîjjj!...
242

Se opriră deodată din vîjîit. Cel mare îşi îndulci glasul: __ Şi mai cum, drăguţule? Zi, cam te mai cheamă? __ Scarlat, bombăni băieţaşul nedumerit. —Scarlat? Hi-hi... Scarlatină? Păi de ce nu spui, bre, să te ducem la infirmerie?! —Sigur... Pericol de infecţie... Şi, zi, Gargară te cheamă? —Şi ce rîdeţi? Aşa îl cheamă şi pe tata... se apără micuţul... —Ho-ho-ho... —Hi-hi-hi... Rîdeau cu lacrimi. De fapt, nu erau băieţi răi fraţii Sandulescu. Aveau însă meteahna asta, a poreclelor. Meteahnă o socoteau alţii. Pentru ei era o distracţie. Ce, nu e distractiv cînd pe un băiat îl cheamă, să zicem, Andrei, să-i spui... Ardei? Nu rîd toţi. Poate nu rîde nimeni, dar, la urma urmei, rîzi singur. Adică în doi. —Hi-hi-hi... —Ho-ho-ho... Aşa ca acum. Dar văzîndu-1 mic, încruntat şi năduşit, chibzuind cum să-şi aburce unul din geamantane pe umăr, încetară hlizeala: —Măi Tinctură de iod, dă să-ţi duc eu un geamantan... —Dă unu-ncoa', Ciclonule! Scarlat Furtună nu era supărăcios. Ei, şi chiar dacă la-nceput te îmbufnezi niţel, poţi să ţii supărarea cu cineva care stă cu tine zi de zi la acelaşi colţ de masă, care te învaţă să înoţi, cu care stai la soare în acelaşi pat de nisip şi te cojeşte de pieliţele primelor arsuri, sau care seara, în dormitor, face pe perete fel de fel de umbre chinezeşti, ori povesteşte, pînă la miez de noapte, lucruri nemaiauzite, cu vulcani şi elefanţi, pigmei şi gorile? E limpede: nu poţi să ţii supărarea nici două zile. Dimpotrivă. Cei trei deveniră în scurt timp cei mai buni prieteni.
16

*

243

Dar dacă poveştile n-ar fi avut sfîrşit nici în o mie şi una da nopţi, în viaţa unei tabere se întîmplă, după abia douăzeci şi una de zile, inevitabilul. Plecarea... Şi totdeauna... tocmai în ziua cea mai frumoasă. Se fac bagajele, se strîng ciorapii pierduţi, se cumpără mărgele, şi toţi copiii, sculaţi devreme, văd, în sfîrşit, ceea ce din prima zi doriseră să vadă:răsăritul soarelui din mare!! E trista despărţire de plaja pe care-ai vrea s-o strîngi într-o batistă, de valurile prietene, de zumzetul falezelor, de... (acum lăcrimezi de-a binelea, dar nu-i nici o ruşine) de toţi tovarăşii!! Tac goarnele, tac tobele, catargul despuiat... Nu, nu mai privi într-acolo, micuţule Scarlat! Aleargă mai departe din băiat în băiat, ia-le semnăturile, adresa... Ţi-ai cumpărat doar pentru asta un carnet special... Uite-i şi pe fraţii Săndulescu... Reaminteşte-le din nou, printre lacrimi: —Să veniţi neapărat în vacanţa de iarnă... —Venim... venim... —Scrieţi adresa: strada Gării, nr. 33, Piteşti... Scrieţi numele meu. —Numele? Păi ce crezi tu, măi Taifunule, o să te uităm noi vreodată? —Niciodată, măi Gargară... —Veniţi sigur, nu-i aşa? —Venim... Mai încape vorbă? ...Şi vremea a trecut... A început şcoala... Din trimestrul întîi n-a mai rămas decît amintirea şi un şir de note puse cu roşu în catalog... La masă, cu genunchii pe scaune, cei doi Săndulescu par a fi isprăvit de scris o scrisoare... — Va să zică, reciteşte cel mai mic, adăugind cîte o virgulă: „Bucureşti, 20 decembrie... Scumpul nostru prieten, nu te-arn uitat nici o clipă. Iată, se apropie vacanţa de iarnă... Vom veni
244

la tine, aşa cum ţi-am promis. O să Hdem, o să glumim. Avem atîtea să ne povestim... Aşteaptă-ne la gară, în ziua de 2 ianuarie." —Mai adăugăm ceva? —Adresa... şi la cutie! Dar tocul s-a înţepenit pe plic, încă de la primele litere. 5ăndulescu cel mic priveşte deznădăjduit peniţa răşchirată, fratele cel mare înalţă nerăbdător din sprîncene: —Scrie! Ce te-ai poticnit? —Mişule... Cum îl cheamă? —Ai uitat? Ha-ha-ha! Nu ştii cum îl cheamă? Dar rîsul îi pieri deodată şi lui de pe buze!... Adevărat!... Cum îl cheamă? A mai trecut o zi. Scrisoarea n-a fost pusă la poştă. Pe plicul alb, un singur cuvînt: „Tovarăşului..." —Şi dacă am scrie doar adresa? —Fără nume? —Fără. —Şi poştaşul cui s-o dea?

—Dar dacă plecăm aşa... fără scrisoare... — Şi dacă este într-o tabără? Sau s-a mutat? Nu se poate... rebuie să ne amintim cum îl cheamă. 24 decembrie. Cei doi nu şi-au amintit. Se plimbă în jurul mesei. Cel mai lic urmăreşte crăpăturile din tavan. Celălalt preferă duşumeaua . —Ceva, aşa, ca o furtună... —Am găsit! —Ce? —Vijelie! —Nu... Alizeu... —Aş... Un nume mai furtunos... Ca o catastrofă. —Ştiu ! Uragan! —Tţţ... Dacă-1 chema Uragan, i-am fi zis Urangutan... 246

—Aşa e... Mormăie amîndoi, rotindu-se gînditori, cu ochii închişi, în jurul mesei. —Prăpăd... Vîrtej...'Ciclon... Anticiclon... —Tunet... Crivăţ... Băltăreţ... —Avalanşă! 27 decembrie. —Ce facem? O să întîrziem... —Ştii ce? Să-i căutăm numele celălalt... numele mic. —Adevărat! Cum de nu ne-am gîndit? Cum îl cheamă? Ionel? Ghiţă? Aurel? —Nu... Ceva medical... —Exact. Gargară! Nu ţii minte? —Oim o să-1 cheme Gargară? Ai mai auzit tu să-1 cheme pe cineva Gargară? —M-da... şi totuşi... Ceva ca o boală... Gripă... Luxaţie... Bronşită... —Termină odată, se înfurie cel mare. Caută masculine! —Junghi! Prişniţ! Seringă! Migrenă... —Iar începi cu femininele? —Aşa e... Vaccin... Pansament... ăă... —Âă... ăă... 28 decembrie. —Azi trebuie neapărat s-o punem la cutie. Altfel, nu mai ajunge la timp. —Dar cum? Cui o adresăm? oftează la capătul puterilor mărunţelul. Săndulescu cel mare îşi ia o figură gravă: —M-am gîndit toată noaptea. Scriem aşa: „Strada Gării 33", iar în loc de numele destinatarului scriem după Tovarăşului... Dă plicul încoace! „Tovarăşului... Vijelie, zis Ciclon, zis Baro247

metru, zis Albastru de metilen, zis Bisturiu, zis Bicarbonat.., zis..." Cam aşa ceva. Au trecut zile. Cei doi se frămîntă, privind cu jale fila calendarului care arată patru ianuarie. Nici umrăspuns. Să nu fi primit scrisoarea? De ce nu? Era doar recomandată... Şi la urma urmei, cîţi Cicloni puteau fi în Piteşti? Sau cîţi Taifuni pe strada Gării? şi la un singur număr putea fi mai mult de un Neptun, zis Bisturiu sau cam aşa ceva? Se auzi deodată soneria de la intrare: —Poştaşul! O scrisoare! A pus la cutie o scrisoare! într-o clipă, scrisoarea se găsea în mîinile lor. O întorceau nedumeriţi pe o faţă şi pe alta: —Păi asta... este scrisoarea noastră! —Cum o să fie a noastră? Tu nu vezi ce de ştampile are, ce de semnături? —Ea noastră! E scrisul nostru, totuşi... —Nu e numai scrisul nostru, citeşte cu uimire cel mare prima însemnare... Uite ce scrie: „Tovarăşul Ciclon — necunoscut la adresă. „Privirea îi alunecă mai jos: „Tovarăşul Barometru — necunoscut pe strada Gării." — „Destinatarul Bisturiu — necunoscut... în localitate.." descifrează şi cel mic o însemnare. —Necunoscut... necunoscut... necunoscut... —Şi pe urmă? —Retur! —Ce-nseamnă retur? —înapoi... —Cine e deşteptul cu returul? se-nfurie Săndulescu cel mic. Săndulescu cel mare priveşte cu melancolie zecile de însemnari şi ştampile: —Ei lasă, omul şi-a dat toată osteneala... Şi deodată descoperă o semnătură clară în josul tuturor însemnărilor. Băiatul citeşte si ţipă, ca şi cum plicul i-ar fi luat foc în mîini: Dirigintele ofi248

ciului poştal: Furtună... Scarlat! E tatăl lui! îl chema la fel nu-ţi aminteşti? — Iute, geamantanele... Valiza! Avem tren peste o oră. Se reped spre poliţa unde stau rînduite, după mărime, cele trei bagaje, şi le apucă din zbor. Deodată se opresc în faţa calendarului... Geamantanele le-au căzut din mîini... Se aşază întunecaţi pe o lădiţă. — Unde să mai plecăm? Mîine începe şcoala...

„VOI CE AVEŢI LA ROMÂNĂ ?"

GORE SE HOTĂRÎ ÎN CELE DIN URMĂ să-i scrie. Altă soluţie nu vedea. De mult voia să stea de vorbă cu Ea. Ultima dată, alaltăieri seara, jurase, strîngînd pumnii în faţa oglinzii: —Mîine îi vorbesc! Cu orice preţ. Jur pe... Şi cum se privea încruntat în oglindă, căutînd pe ce anume să jure, găsi: —Dacă nu, să-mi iasă o bubă în vîrful nasului! Se apropiase de oglinda toaletei, turtindu-şi nasul, şi rămase înlemnit. Exact în vîrful nasului îi ieşea o bubă! Aşa nu putea sta de vorbă cu Ea. Amînase, aşadar, convorbirea, dar nu pentru mult timp. Pentru 5 minute. Ce-ar fi s-o cheme la telefon? îi ştia numărul. Cartea de telefon se deschidea singură la numărul cu pricina. Era acolo un nume apropiat, al Ei, şi unul — acelaşi — străin, de care se temea: numele tatălui. Şi dacă va răspunde tatăl?! O să închidă telefonul! Dar dacă va răspunde Ea? —Precis că voi închide şi în acest caz! recunoscu Gore necă jit şi, de furie, începu să-şi frece buba din vîrful nasului. Mama trecea, trebăluind, spre bucătărie şi — pentru a doua oară — repetă întrebarea pe care Gore nici n-o auzise:
250

— E grea problema, Gore? Băiatul tresări: __ Nici nu avem matematică! Roşi imediat. Se afla, într-adevăr, cu caietul de matematică în faţă de peste un ceas. Dar nu pentru vreun exerciţiu. în caiet, între filele de la urmă, erau însemnările lui „secrete": o poză, versuri şi un început de jurnal, fiindcă în afară de date nu mai scrisese nimic. Ce să fi scris? O cunoştea de 13 ani, erau vecini, urmau aceeaşi şcoală, numai că în clase paralele. Nu-i venea să creadă că ani şi ani vorbise cu Ea, se jucaseră împreună, uneori o înghiontise... Gore priveşte poza. E făcută la serbarea de sfîrşit de an, iar el îi punea, pe furiş, coarne. Ea plînsese de ciudă cînd îşi văzuse fotografia, iar el îi rîsese în nas. Venise apoi vacanţa mare şi, de la 15 septembrie, se reîntîlniseră la şcoală. Şi, deodată, fără să ştie de ce, din acea clipă, ori de cîte ori o vedea, îi venea să intre în pămînt. Dacă era cu alţi băieţi, începea să vorbească, să rîdă, să se caţere pe garduri. Dacă era singur, trecea roşu ca focul strada, cotea fără să întoarcă măcar capul, apoi... murea de părere de rău. Se întîlneau o dată pe săptămînă, joia, la cor. Lui Gore i se schimba vocea, şi într-o zi profesorul opri furios corul: — Cine cîntă acolo cocoşe şte? Asculta, cu rnîna pîlnie la ureche, încruntat, apoi îi indicase cu beţigaşul: — Cîntă singur! Gore se simţise pierdut. începuse să cînte cînd gros, cînd subţire, apoi se oprise, îngăimînd un „tralala" jalnic... Din ziua aceea, joia rămăsese neschimbată doar în calendarul lui Gore pe un an înainte. Se întîlneau la ieşirea de la şcoală, dar el rămînea cu băieţii, chiuia, hohotea, se mai căţăra pe cîte un gard, iar cînd ajungea acasă îi venea să se ia la palme, îşi cerceta caie251

ţul cu amintiri, şi se jura că a doua zi o să-i vorbească. Dar despre ce? O s-o întrebe: „Voi ce aveţi la română? Dar la matematică?" Şi pe urmă? Atunci să-i scrie. Dar cum? îi plăceau cîteva fraze dintr-o revistă literară şi i le-ar fi scris cu plăcere, dar nu prea aveau nici o legătură. Era vorba despre „Metafora ca instrument de investigaţie..." „Ah, dac-aş putea să scriu şi eu aşa, dar despre altceva!" —E grea problema, Gore? întrebă din nou mama. —Grea! oftă băiatul, uitînd cu desăvîrşire că nu au mate matica a doua zi. —Las' că vine tata şi o descurcaţi împreună... Gore închise imediat caietul. Tata? în aceeaşi clipă sună telefonul. Era Sile. Ce tot moşmondea? Nu era vorba să se întîlnească în staţie? Să meargă la patinaj? Gore coborî, şi peste jumătate de oră se pomeni în forfota de pe patinoar. Era începător, abia se mişca de unul singur, dar se încălzise şi îndrăznea tocmai să se amestece printre ceilalţi patinatori cînd o văzu pe Ea. Purta un pulover verde, dungat. Şi o căciulită cu un ciucure alb. Patina uşor, aproape dansînd, împreună cu fete şi băieţi din clasa lor, şi Gore simţi dorinţa de-a se apuca de mînă cu ei, dar rămase locului. Rezemat pe margine, o urmărea disperat cu coada ochiului, îngrozit cînd treceau cîteva minute fără să-i vadă căciulită, iar cînd se apropia se prefăcea zorit că are treabă la patine. Simţi că i s-a făcut frig, că e nenorocit şi singur pe lume, oftă şi... îşi pipăi nasul. —Atît ar mai trebui, să mă vadă cu nasul umflat! Se gîndi să plece pe nesimţite, cînd, chiar lîngă el, se opriră doi tineri. Roşii la faţă, voinici, grozavi în puloverele lor croşetate în noduri. —O vezi pe puştoaica de colo, aia cu pulover verde şi cu căciulită? Vrei s-o trîntim? -Îhî!
252

Cei doi trecură prin faţa fetei ca nişte năluci. Ea şovăi speriată, dar nu căzu. Chiar lingă Gore, cei doi îşi făcură semn, şmechereşte, că „atacă" din nou. Peste cîteva clipe, fata era zvîrlită pe gheaţă, iar cei doi zburau spre alt colţ al patinoarului. Gore simţi că tremură. Dar nu de frig. Porni, şovăind, pe patine spre ei, gata să cadă în orice moment, ferindu-se de cei ce alunecau ca nişte năluci, în toate sensurile. Puse ochii pe tinerii care tocmai îşi alegeau o nouă victimă şi se apropie de ei. îi privi cu dispreţ şi spuse cu o voce subţirică, pe care ar fi vrut-o cit mai bărbătească: —Golanilor! —Ce ai, bă? Nu ţi-e bine? tresări unul dintre ei. —Sînteţi nişte derbedei! mai zise Gore. Ce aveţi cu fata iceea? —Ete, ţi-e iubită? rîse gros celălalt şi — apucîndu-i nasul) între degete — strînse cu putere. Gore simţi că leşină. Cînd deschise ochii, cei doi se depăr- 1 au.

Fulgii i se opreau pe Nasturele din vîrful nasului. şi de fiecare dată nasul îi zvîcnea dureros. Ningea. A doua zi mergea spre şcoală. strănuta.El se ţinea de nas şi. şi lui îi venea să strănute întruna. înd o văzu apropiindu-se şi. dar Gore nu răspunse. Şi întrebă brusc. se simţea mîndru. demn. cu vocea lui subţirică... fără să-şi dea seama. cheamă-mă şi pe mine! —De ce? îl întrebă Ea. se pomeni orbindu-i: —Cînd mai mergi la patinaj. II apucase o nouă serie de strănuturi şi-1 durea nasul. Strănuta întruna. curat. de care nu se mai ruşina: —Voi ce aveţi la română? 254 . cu ochii plini de lacrimi. între două strănuturi. Ciudat îsă.

şi o coadă." —Amănunte. Asiei Centrale şi Turkestan.. —„Cămila are două cocoaşe". Radu citeşte cu glas tare: —„Cămila este un animal vertebrat. Ne-a spus şi la şcoală: „Nu vă pierdeţi în amănunte"." —Radule. treci mai departe. Radu şi Dinu învaţă. Cu pumnii la tâmple. amănunte.UN AMĂNUNT SFÎRŞITUL ULTIMULUI TRIMESTRU. —„Cămila trăieşte în zonele calde. rumegător. —Şi patru picioare. legănîndu-se pe picioarele dinainte ale scaunului... n-auzi? Pe noi ne interesează esenţia255 ... şi doi ochi. Mai precis: repetă. —Treci peste fleacuri.. Vezi pe la sfîrşit ce mai e. treci peste astea. frăţioare. se roagă Dinu. şi. pendulînd pe celălalt scaun. în prag de vacanţă.. Radu întoarce pagina. mamifer. Scurteaz-o.. nu te mai opri la toate mărunţişurile. —„Există mai multe feluri de cămile". dar pe picioarele dinapoi.. în deserturile Africii. Şi mai precis: repetă la zoologie. te rog. sînt amănunte. La recapitulare ne interesează lucrurile în mare....

—Vezi ce înseamnă să nu te opreşti la toate chichiţele? exclamă triumfător băiatul.. Dinu.. Zi-i mai departe. nu văd. Vezi pe pagina ailaltă. —„Balena are o lungime pînă la 25 metri şi o greutate de 150 000kg" —Amănunte.. nu e. Balena este un mamifer vertebrat. Treci mai departe.. Ca şi cămila. Radule.. Treci la ce este esenţial.. la capătul răbdării. —„Respiră prin. Atîta tot. —„Iepurele de casă.... Poate mai prindem ceva din meci.." Dinu vîntură a lehamite mîna: —Dă-i bătaie. Altceva? —Altceva nimic. —„Cămila este folositoare omului mai ales în deserturile în care." —Ca şi cămilele." —Se ştie. —„Balena*. ţi-am spus-o de o sută de ori.. mormăind înfuriat ceva despre multiplii sutei... Nu te mai opri la toate chiţibuşurile. —Foarte bine. nimicuri.." —Ca şi cămila." —Etcetera... Te opreşti la orice flecuşteţ.. —„Ea trăieşte. Asta-i reca pitulare: fără amănunte! E oare nevoie să adaug că în mai puţin de un ceas s-a recapitulat întreaga zoologie? Sau poate socotiţi că ar fi nevoie acum.. îl apostrofează. a sfîrşitul povestirii.Iul." —Ca şi iepurele. Aşa se recapitulează! Treci mai departe.. Iepurele de casă este un animal vertebrat. să-1 scot la lecţie măcar pe unul din cei 256 . Radule..." —Principalul e că se hrănesc. —„Iepurii sînt folositori omului. Unde vezi tu esenţialul? Unde-i principalul? —Păi. doar nu sîntem la lecţia de zi. —„Ei se hrănesc cu.

în general. poftim. nu este prea mare.. lăsînd deoparte amănuntele şi ceea ce nu este principal. Există însă un lucru principal şi un amănunt pe care trebuie neapărat să vi le împărtăşesc. Aşadar. şoarecele de cîmp trăieşte pe cîmp. vă împărtăşesc răspunsul lui Dinu de a doua zi la zoologie: — Şoarecele de cîmp este. Şi esenţialul este că.doi? Personal. Principalul este că lui Dinu i s-a dat o notă.. Poate că totuşi nu era esenţial să vă redau acest amănunt. nu socotesc că e un lucru esenţial. dar dacă ţineţi cu tot dinadinsul. este un animal care. este mai mic decît altele mai mari.. lăsînd deoparte amănuntele şi ceea ce nu este principal. cum am mai spus. Iar amănuntul? Că e nota trei! .. în linii mari.

parcă ar fi fost un meteorit. „0. nimeni nu se mirase cînd la bucătărie fuseseră trimişi Lică şi Mişu. melodia era frumoasă. iar cartofii prăjiţi erau slăbiciunea amîndorura. aur. Ii priveau. Noi pe tine te iubim-bim-bim!" Ce-i drept. versurile nostime. aur. voi doi faceţi lună tacîmurile. zîmbeau stingheriţi. voi trei desenaţi cartoanele cu „La revedere. 258 . — Voi doi curăţaţi cartofii! Numai că aici a început drama. De aceea. cînd s-au aflat în faţa cratiţelor pline vîrf cu cartofi. de fapt cîteva minute mai târziu. nu se puteau dumiri! Poate fiindcă lălăiau toată ziulica prin tabără.CARTOFII CUM DE-AU NIMERIT TOCMAI EI DOI la curăţat cartofi. cartofule de aur.. tuşeau. aur. Juînd un cartof şi privindu-1 lung. jsi nici unul nu avea curajul să mărturisească adevărul: Habar Baveau cum se curăţă cartofii! — Va să zică noi doi vom curăţa cartofii ăştia! mormăi Lică. tabără dragă!" etc»).. cînd grupa de serviciu îşi împărţise sarcinile («Noi doi culegem albăstrele şi nu-mă-uita pentru împodobirea meselor. se foiau pe scăunele.

mai spus-o de cinci ori! bombăni Mişu. Tabăra lua sfîrşit. privindu-1 furios. de ce nu începi? Aşteptă răspunsul şi — pentru că nu venea — zise gîtuit: —Să nu-mi spui că nu te pricepi! —De ce? şopti Mişu aproape neauzit... iar soarele trimitea un snop de raze exact pe creştetul cartofilor. aproape plîngînd: — Şi. —Ştiu! Pe soră-ta. 17 —Mi-ai * 259 ... Acum chiar că păreau de aur. Cu apă şi săpun. Copiii se pregăteau pentru ultima excursie.. — Şi acum? —E acasă! Are şi ea vacanţă. Se aflau în odăiţa din stînga bucătăriei. Lică îşi privi prietenul. Izbucni. —Şi de ce nu te-apuci de treabă? îl întrebă celălalt. —Te întrebam de cartofi.. De afară răzbăteau frînturi de cîntece şi chemări. —Dar tu de ce nu te apuci? —începe tu! Mişu zvîrli cartoful în cratiţă şi tăcu bosumflat. Să-i curăţăm. se auzea şiroitul robinetelor. ce să facem? —Dar cum? Cum? —Ştiu şi eu? Aşa cum se curăţă orice! îşi dădu el părerea. Dinspre bucătărie pătrundea pînă la ei hîrşîitul marmitelor pe plită. undeva. la urma urmei. —De unde ştii? —Aşa făceam şi eu. Cineva toca ceapă. Stătea cu mîinile pe genunchi privind în gol. Se lăsă din nou tăcere. De cîte ori era pe acasă o treabă dintr-asta o trimiteam. —Mda! Ei n-au vacanţă. —Ar fi o nenorocire: nici eu nu mă pricep. Mişu lăcrima. înspre centrul geometric al cratiţei sau poate al unui cartof.

—Au pete. pune mîna.. apucînd cratiţa grea. cadă. —Dar nici a săpun. frecaţi cu peria de duşumea. —Ce vrei? — Să-i ducem la baie. E clar... nu? Hai. şterge geamurile cu gaz. vezi! Şi totuşi cartofii nu miroseau niciodată a gaz. E apă caldă. duş.—Nu orice se curăţă cu apă şi săpun. —Atunci ii spălăm numai cu apă. —Ei. dar petele nu ies! . nu vezi? —Văd. dar cei doi nu erau mulţumiţi. Mama. —Şi mama! recunoscu obidit Lică. apă rece. de pildă. Acum erau din nou în cratiţă.. O jumătate de oră spălaseră cu nădejde fiecare cartof... unul cite unul. Şi aşa am pierdut destul timp! zise Mişu.

.... Nu miroseau nici a neofalină. deodată. — Extraordinar! explodă deodată Lică.... Ah. — Degetar? Nu degetar..—Nu.. minunîndu-se: — Tii. —Să întrebăm la bucătărie? Niciodată! Mai bine plec din ta bără.. cu ceva trebuie să iasă si ele. 261 . lasă! Mă gîndesc la ceva. Asta e! Uite.. nu aveau niciodată petele astea. muşcîndu-şi pumnul. —Ce-i ăla? —Nu ştiu! Dar cu de-ăsta mi-au curăţat acolo trenciul cînd m-am aşezat pe farfuria cu sardele. —Parc-aud că o să ne strige de la bucătărie. iar cartofii-s necurăţaţi.. cu unghia mare. ce simplu ! Apoi.... Doar soră-mea sau mama nu-i duceau la curăţătorie chimică.. cu ciudă. vorbi posomorit Mişu. —Am eu o ascuţitoare. Rîcîie! Frecau de cîteva minute. Poftim.. — Eu cred că tot prin frecare ies! Numai că trebuie frecaţi cu altceva! Mişu parcă nu-1 auzea.. Mă gîndesc că şi petele trebuie să iasă cu ceva. nu întrebăm. nici a.. —Şi totuşi. Mişu se opri: —Nu prea! Mă doare degetul. Mişule! O lamă. —Dacă nu ies petele! sughiţă Mişu. sigur că nu! vorbi speriat celălalt. un cartof lunguieţ.... acasă. în farfurie. Freacă şi tu cu. frec cu unghia şi iese pata.. un briceag.. _ _Lasă. de-aş avea un degetar... îşi muşca buzele şi rîcîia în neştire.. cu peria frecăm de-o jumătate de oră şi nu iese o pată. ceva. Celalalt îl privea. acum! —Nu.. hidrosulfat de acid oxalic. Lică îşi privea degetele roşii.

cristalele erau lună... formidabil! Lică. peste cîte va ceasuri: „La revedere.. apoi cu mai mult curaj. dar asta-i o mare des coperire ! Ia te uită ce simplu e totul! Şi cînd te gîndeşti că gospodinele îi curăţă cu hidrosulfit de nu ştiu ce. Din depărtare se auzeau frînturi de cîntece. Dacă-i aşa. —Şi atunci? —Eu zic să păstrăm secretul! Izbucniră în rîs. nu crezi? —Mda! Uite. —Merge! Dar ştii." Lică şi Mişu purtau printre mese tăvile cu cartofii aurii..ce? încape un cartof în ea? Nu. Bravo grupei de servici. uite.. tabără dragă!" Mirosul de cartofi prăjiţi umplea sala de mese.. bănuţi sau nu-mă-uita. am făcut şi eu o descoperire asemănătoare pe fundul cratiţei mele. Pentru curăţat cartofii. Copiii scandau în cor: „Foaie verde. merge? —Ştiu eu!? N-o fi prea. dar duceau repede degetul la buze. Uite! şi îi arătă un cuţit asemănător.. pe fundul cratiţei mele un cuţit. brutal? Mişu luă cuţitul. şi — din cînd în cînd — încrucişîndu-se. Ce zici. —Ştii. îţi dai tu seama ce economie e cu cuţitul? Ca să vezi ce descoperire. frunze mici. Acum fiecare masă era împodobită cu cîte un buchet de albăstrele.. ziceam să-i curăţăm cu un briceag! —Da? Lică vorbi cu îndoială. întîi cu teamă. era de la început acolo! Se vede că l-au pus cei de la bucătărie. pipăindu-i tăişul. dar cu o lacrimă în glas... se pomeneau rîzînd. — Secret! —Şi .. mă. pe mese bileţele colorate spuneau voios şi discret ceea ce fiecare urma să spună tare..

nu? Şi cînd te-a prezentat lui varăsa "ţi-a plăcut? Tovarăşul Gogul Atunci să-ţi iau eu un interviu. de la egal la egal. —Nici un dar! Băiatul îşi turteşte nasul de sticla oglinzii şi şuieră printre dinţi: —îţi convine să faci pe zmeul cu puştimea! Druţă de vizavi îţi zice Nea Gogu. Astăzi. —Auzi sau n-auzi? —A u d ! —Atunci recunoaşte: eşti laş.. alaltăieri... aşa. Goguţă se judeca de unul singur. Cu orice preţ.. 263 . E clar? în faţa şifonierului. fără „nea". arţăgos şi nemulţumiţi —Ce te uiţi aşa? —Mă uit..INTERVIU ÎN OGLINDĂ ASTĂZI. fără „tovarăşul". Acum. nu mîine. ţi-e frică? —Îhi. îţi place. dar. De îndată. dom'le Goguţă. —Care va să zică.. la oglindă. între patru ochi. poimîine — ca ieri. —Bine. ASTĂZI VA ÎNCĂLECA. Nu.

—Azi? —D a ! —Jură că da. da. . măgarul paşte pe coasta de la marginea oraşului nou. Pe jos. Poţi să pleci! Pocnetul uşii pecetluieşte totul. ciuleşte urechile.—încaleci? —Mda.. da! Ce mai vrei! —Nimic. am terminat! Mai vorbim noi deseară. cale de-un sfert de ceas. Animalul se opreşte. De vreo trei zile. Dar Goguţă îşi ia bicicleta. —Da.. în cinci minute a ajuns.

. Hooo! Nu se zice „ho" la oprire? Atunci de ce nu se opreşte? Stop! Stop.. Fireşte. se opreşte. tot o să te-ncalec.. 265 . Deocamdată însă îi dă ocol cu respect. Şi-apoi bicicleta nu poate să zvîrle din pedale. măgarul a început din nou să pascal Parcă s-a făcut mai mic. Pe mine mă cheamă Goguţă.. „Acum! Acum îl încalec! decide Goguţă. o să încerce de la vale la deal. Oare cum îl cheamă? L-aş chema mai aproape. vrei? Vrei. cum se strigă măgarii? Cuţu. Vine în faţă.. în definitiv. ce mă inte resează pe mine numele lor de familie? —Tr e i ! A sărit? Da. numai el. Măgarul a început să alerge. îşi face curaj. el la vale: O să număr 1. sau cum îi zice. ghidonul. nu. în special nii-i place cînd ajunge în partea dinspre coadă. Dar.. La 3 îi sar în spinare.. Goguţă.. Copacii parcă sînt mai mici. n-auzi? Animalul fuge mai repede şi Goguţă ţipă lipit de spinarea măgarului: —Opriti-mă! Vrea să sară.. nenorocitul ăsta de măgar e tot un fel de bicicletă. de la distanţă. Ah. în definitiv. Nici aici nu-i place. —Ei! încotro? Ce faci? De ce alergi! Nu trebuie. —Doi! Poftim! bombăne băiatul.. dar prea departe.. şi iar se depărtează... a crescut. Parcă şi dealul. Nu-i nimic. Azi o să călăresc. în general. —Ura! E sus! Goguţă priveşte triumfător. păcat că nu-1 vede nimeni! Şi deodată îl zguduie ceva. A ridicat un picior şi — nu ştiu cum — din zguduituri s-a pomenit cu... cuţu. n-a apucat bine. Şi-a luat prea mult vînt. faţa spre coadă. nu vrei.—Nu te enerva. Pe bicicletă nu-i e frică.." —Unu! începe cu glas tremurat Goguţă şi.. 2. Eu sînt la deal.. măgarul nu e nichelat. Dacă-1 muşcă? Muşcătura de măgar o fi veninoasă? Dar iată. Şi.

cu picioarele pe jos. oi şi cîţiva dulăi ciobăneşti. că scotea scîntei din copite. că l-ai adus! S-a rătăcit de trei zile.. Ăsta-i pui. se uită în stradă.—Opriţi-mă! Luaţi-1 de sub mine! Cavalcada continuă insă.. dar ce le spuneai puştilor adineauri? Că zburai ca vîntul.. —Care va să zică. Băiatul a închis ochii şi bolboroseşte pierit: —Mamă ! De ce nu m-ai luat cu mata la piaţă? Acum nu eram aici.. că. La oglindă. Goguţă alunecă jos. zice omul. Cînd vrei să călăreşti mai vină pe-aici. —Nene păstoruleee! Agale.. îţi aduceam varză. cu puştii îţi convine s-o faci pe zmeul.. în prag se opreşte. Din stradă Draţă îl strigă cit îl ţin puterile: —Nea Goguleee! Goguţă se apropie de geam. şi bun şi harnic... nu-i bun de călărit. şi cîinii tac şi se îndepărtează mîrîind. Ia să-ţi iau eu un interviu. că era un armăsar. Goguţă se priveşte încruntat. N-ai văzut? îţi atîrnau picioarele pe jos. De jur împrejur. Ei latră. ca şi cînd ar fi uitat ceva. —Mulţumesc. —Ei. Dar ce-i asta? S-a oprit? S-a oprit cu adevărat? Da! Şi latră! „Măgarii latră?" Deschide ochii.. se iveşte un om. —Aşa e. cu şuba pe umeri. aşa de la egal la egal. ai călărit? Bravo.. Goguţă.. mă! zice.. că ai sărit peste gîrlă. între patru ochi! .. Acum ce-o să fie? O să se repeadă la el! O să-1 sfîşie... şi. — Ţiba. Am să fiu ascultător. îi tremură genunchii şi nu poate scoate un cuvînt.. îşi ia şapca şi se repede spre uşă.. cartofi.... —Aş. N-a uitat nimic. Se întoarce la oglindă şi îşi împunge obrazul cu degetul arătător. pe un măgăruş.

. prin şiretenie. puternică şi. Numărul 1: îi lipeşti un timbru pe aripi şi îi dai drumul! Timbrul începe să circule pe pereţi. mă rog. La domiciliu. Dar musca-atlet? Cum se prinde o muscă vie.. orice. fac alpinism. Numărul 2: vîri musca-atlet în interiorul unei mingi de ping-pong şi aceasta se mişcă „de la sine" pe masă. Muştele banale nu prea au însă căutare. Cu condiţia să fie capturate vii. în deplinătatea facultăţilor lor. N-am văzut încă vreun anunţ redactat în termenii următori: „închiriez muşte.9 grame? 267 ... face minuni! Poţi deveni director de circ.. de pildă. ce-i drept): le legi cu un fir de aţă şi ele zboară în formaţie..CUM SE PRINDE O MUSCĂ? ÎN PRIVINŢA MUŞTEI OBIŞNUITE există o metodă clasică: prinzi cîte pofteşti şi păstrezi cîte îţi trebuie. Numărul 3 (acest număr presupune două muşte. La ce foloseşte o asemenea muscă? Simplu. contra musculiţă vioaie!" Muştele pot dobîndi însă o extraordinară căutare. nu prin violenţă. pe tavan. Muşteleatlet. vioaie. trag frînghia. o găoace de ou sau un căpeţel de aţă e la îndemîna oricui. condiţii avantajoase!" Sau: „Schimb rădaşcă bună stare. Dacă îţi trebuie. Un timbru. o minge de celuloid. de 0. după fantezia prezentatorului.

9 grame.) Era prin luna noiembrie. dăduse cu ochii de formidabila constatare înscrisă pe hîrtia ce învelea sandvişul cu magiun î Mai departe nu se putea citi. pe furiş. peticul de hîrtie era năclăit de marmeladă. care cîntăreşte nu mai mult de 0. odată cu dispariţia ultimei muşte.„Ştiaţi că o muscâ-atlet. poate să care o greutate de 100 de ori mai mare decît a corpului său?" (Căci aceasta este formularea completă a problemei ce i s-a pus lui Fănică Popescu din clasa a V-a într-un moment cît se poate de nepotrivit. brusc. pe la jumătatea trimestrului I. Fănică începuse să lingă cu grijă coaja de marmeladă şi scoase la iveală o nouă frază: 268 . din pîinea unsă cu marmeladă. Fănică înfuleca. părăsind pentru cîteva clipe demonstraţia pe care profesorul o făcea la tablă privind înscrierea unui triunghi în cerc. cînd. în ora de matematică.

O să zboare prin clasă creta de la tablă.. zefirul şi.. dar Fănică.. Fănică începu să caute.. musca-atlet. ba chiar şi catalogul. în podul palmei." Mai departe iarăşi nu putu citi — partea de ziar ce cuprindea continuarea senzaţionalei informaţii i se lipise de cerul gurii.. Dacă o să prind cîteva muşte dintr-astea.. buretele. Venise iarna. n-avea încotro! Şi iată ghioceii! Şi iată. şi cutia zboară prin clasă! Fănică rîdea de unul singur: — Eu o să stau smirnă. iar cutia de chi brituri o să zboare de la sobă la tablă.. Aşa. Primăvara care învie ghioceii. dar Fănică stătea smirnă. Numai ochii îi sclipeau victorioşi. Era însă de ajuns şi atîta. o să iasă un circ al naibii. o nouă eclipsă de soare. Pun o muscă într-o cutie goală de chibrituri. muştele. ar fi văzut. Trebuia să vină. înseamnă că 6 muşte pot zbura cu un penar! 12 muşte transportă un ghiozdan! For midabil. parcă hipnotizat de A B C-ul triunghiurilor. din clipa aceea.( . cu braţele încrucişate.. Dacă ar fi avut curiozitatea să-1 citească.S-a constatat că 3 muşte-atlet pot tîrî după ele o săgeată. Din clipa aceea ideea ţîşnise în mintea lui Fănică: — Păi dacă 3 muşte pot căra o săgeată. ca pe o muscă. în perimetrul Ferentarilor. cu braţele la piept. singur stăpîn pe secretul său. iar pe vîrful nasului i se lipise un petic de hîrtie pe care băiatul îl prinse dintr-o mişcare. cu litere mari. scris un titlu care l-ar fi scutit de multe căutări şi necazuri: „Curiozităţi din Australia". iată şi prima muscă! Numai că 269 . Chicoti. o să se izbească de gea muri. şi îl zvîrli sub bancă. potrivit unui calendar infailibil. Profesorul se întoarse de la tabla pe care ultimul cerc înghiţise ultimul triunghi. aştepta reîntoarcerea primăverii cu nerăbdarea stăpînită a unui astronom care pîndeşte.

Fănică simţea că tremură de emoţie. se oprise pe creştetul colegului din prima bancă. vino mai încoace! se ruga el. şi musca îl asculta. —Hîşşş ! făcea Fănică. apoi ieşi — lăsînd o dîră de cerneală pe caietul său. în ora de matematică. cu dorinţa să o sperie. Era o recomandare de prisos. dar Fănică nu auzea nimic.. hai. prizonieră! „Uraa!" îi venea să ţipe. încruntîndu-se. musca lui se zbătu într-o băltoacă de cerneală. —Ce ţi-a venit? Fii atent. Fănică o zări în drum spre casa.. iar căciula ateriză pe călimara colegului. 270 . Fănică încremeni. Fănică o vedea înaintînd spre o căciulă de oaie ce atîrna chiar în dreptul său. ca un autograf de adio — se întoarse cu picioarele în sus..Dar nu rămase mult acolo. Intrase în căciulă! Aşteptă ca profesorul să se întoarcă la tablă şi — în aceeaşi clipă — smulse căciula şi şi-o puse pe cap. —Ai înnebunit?! Profesorul se întorsese şi le făcea observaţii. muscă! A doua muscă nu se mai ivi în clasă. dar în aceeaşi clipă cineva din spate îi arse o palmă peste cap. pe acoperişul unui coteţ. Musca intrase pe geam. în cuier. Se aşezase pe un palton. poposise o clipă pe unghiul altern-intern de pe tablă. Adio. O prinsese! Musca zbîrnîia. apoi zburase pe tavan. Se odihnea.ea nu se ivi. spălîndu-şi lăbuţele. potrivit viselor sale. Fănică era numai ochi şi urechi. —Vino. La muscă! Aceasta se desprinsese de tavan nepăsătoare. Hîîşşş! Colegul îi trase un ghiont. direct deasupra capului său. ci la şcoală. agăţat în rînd cu celelalte. acasă. Musca.

—Acum o prind! se con+ centra Fănică. În dreptul parcului avu noroc. un cîine cît un viţel. Le auzea chiar şi bîzîitul. Se apropie tiptil. Iat-o! La cîţiva paşi.. Era din pricina foamei. un pas.. micuţul sugea în neştire. a doua bancă mai la dreapta. Din coteţ îl privea calm şi crîncen. Se aşezase pe chelia unui bătrîn ce-şi citea ziarul. Se întorcea brusc într-o parte şi alta... mîrîind pe jumătate adormit. o iau!" Dar n-o luă cu el... Zări o muscă pe căruciorul unui copil scos la soare. Fănică se apropie din spate de bătrîn. O luă bătrînul.. „Acum o să se urce pe unicul fir de păr din creştetul bătrînului şi.... Băiatul îşi lepădă ghiozdanul. dar degeaba.. adormit. Doi paşi. 271 . Era ora două şi băiatul vedea zeci de muşte parcă în jurul lui.într-o curte... dar în aceeaşi clipă copilul începu să plîngă în somn. Dar tot din trei mişcări fu îndărăt. —Credeai că o să zboare cu tine?! Mucosule! mormăi băiatul şi se depărta furios. O vedea perfect pe concavitatea lucie a cheliei. Musca îl simţise parcă şi zbura în rotocoale mici deasupra biberonului din care.. şi din trei mişcări sări dincolo de gard. odată cu musca.

îi venea să strige în gura mare: „Am prins-o! E a mea! Ura!" i deodată îl fulgeră un gînd: „Dar dacă nu e muscăatlet? Dacă u cîntăreşte 0. cu grijă. — Ei. Fănică Popescu coborî. Dar unde? Mergea.. —Tţ. „Depozit de lemne".. dar musca zburase în tramvai. vreţi să-mi cîntăriţi şi mie ceva? 272 . atent să n-o scape din ochi.. Fănică se luă după ea.9 grame?" —Trebuie s-o cîntăresc! hotărî el.. biletul! Nu iei bilet? îl apostrofă taxatorul. —Vă rog. Aici se cîntăreşte de la 100 kg în sus. Ajunse lîngă taxator exact cînd musca se aşeza în cutia cu mărunţiş. nu butuc. E muscă... Să vîre mîna? Imposibil! —Tu nu cobori? Sîntem la capul liniei! îi spuse taxatorul. citind cu atenţie firmele.. fără să ia bilet. Fănică urcă din fugă şi. ştergîndu-şi palmele asudate de emoţie. îi trecuse toată oboseala. Se repezi să o prindă.Abia în staţia de tramvai mai zări o muscă în carne şi oase. nu vă supăraţi. să n-o sperie şi. de un strop de marmeladă. dînd din coate. „Legume". Nici aici. O luă pe jos spre casă.. Băiatul păşea ca pe ouă.. îşi croi drum printre oameni... cînd musca o luă înapoi. O ţinea în pumn ca pe o comoară. în clipa aceea se lumină. Ura! Era a lui. înapoi.. prin mulţimea care protesta. Fănică se uită cruciş la ea. blestemînd toate muştele din lume. îşi acoperi brusc nasul. Chiar pe colţ era o farmacie! Cum nu se gîndise?! Pe balanţa de la farmacie se pot cîntări şi miligramele. Îi venise ameţeală de foame.. Ajunsese chiar lîngă vatman. cînd o muscă i se lăsă drept pe vîrful nasului. se pregătea să o înhaţe de pe geamul cu afişe. se vede.. Să ştii că înapoi nu te iau fără bilet. Dăduse...

ce? —O muscă. Fănică ţipă puternic şi se trezi pe duşumea. Fănică scăpă musca din palmă. într-adevăr. . Alături. un bileţel: „Mânîncă şi apucă-te de teme! Mama". Ajunse acasă frînt. —Ieşi afară.. Deasupra nasului său se roteau.—Cu plăcere. Se prăbuşi în fotoliu şi adormi pe loc. Mîncarea îl aştepta rece pe plită. obraznicule! Speriat. Dar lui Fănică nu-i ardea de mîncare. vreo 10 muşte.. Visa că 10 muşte-atlet îl cară în zbor şi că exact deasupra curţii şcolii l-au scăpat.

. sau să plătiţi omului care vă taie găinile cu condiţia să le facă scăpate. Cînd îmi strănută pisica mă simt parcă întors pe dos. vă-ntreb.. Mă doare. Alerg după ea. ca la nişte parlagii ai universului vegetal. încolo. Toamna. sau să nu puteţi da cu DDT un cîine pentru că sînteţi convins că are purici ce ar putea să moară. tovarăşe redactor. Mîinile mele poartă adînc însemnată repulsia pisicilor faţă de dezinfectante în general. Un astfel de om sînt şi eu. Sau alt exemplu. uşor de înţeles. SÎNT UN OM BUN. cînd se face prea frig — poate n-o să mă credeţi — ei bine. mă urc în copaci.S-A PIERDUT UN ORFANI (extras dintr-o scrisoare adresată redacţiei) Tovarăşe redactor. Să luăm guturaiul. singurul guturai care mă lasă rece e al meu. tovarăşe redactor: puteţi dxnnneavoastră să vă închipuiţi cum iubesc eu oamenii? 274 . Sînt sigur că vi s-a întîmplat şi dumneavoastră. absurd de fragilă. UN SENTIMENTAL!. mă uit la ei cu oroare.. Sau flori. Nu cumpăr niciodată. toamna fac focul mai mult pentru ele. o prind şi îi administrez gomenol. N-aş ucide o muscă pentru nimic în lume.. Aşa stînd lucrurile. nu-i aşa? Ei bine. Am o inimă fragilă. să zicem. Nici nu le-aş alunga. să îndreptaţi şi să lipiţi cu pap un fir de iarbă strivit. în ce priveşte pe cei care le vînd. Nu pot suporta să văd cum se ofilesc. E penibil.

) Dar să vedeţi.. Dar că părinţii nu l-au lăsat să afle ce e lemnul sau cărbunele sau cum se face focul. Scurtez. am avut un atac de cord. şi de altfel nici nu-mi vine să cred că sînt scrise de mîna mea. Că omul acesta n-a ştiut niciodată ce e frigul e de la sine înţeles. Părinţii i-au adus totul pe tavă. O... nu mă pot plînge: destinul a avut grijă ca fericirea mea să fie deplină. (Scrisoarea am inceput-o acum o săptămînâ. Căci omul acesta care mi-a umplut patru ani din viaţă nu era numai om. Nu ştiu dacă o să puteţi pricepe fericirea mea. este admirabil. cred că a mai slăbii vreo 2—3. Tatăl şi mama lui au avut faţă de el o grijă de mamă. ucis un om. Din prima clipă — mai e nevoie să adaug? — a găsit ventriculele şt auriculele inimii mele deschise. era şi nepotul meu. după cum nu voi putea niciodată mulţumi îndeajuns proniei că ţi-a îndreptat paşii spre mine. ce părinţi! Cred că şi aerul pe care îl respira băiatul lor i-l aduceau de la munte. Da. Părinţii nu-l aveau decît pe el. L-am schimbat şi l-am invitat la masă şi văzîndu-l cum mănîncă Şi porţia mea.. şi nu numai atît—era murdar.Şi cu toate acestea cred că am. mămicule.. Omul pe care cred că l-am ucis s-a mutat la mine în casă în urmă cu vreo patru ani. în schimb el avea doi părinţi. Eram prea fericit! După două săptămîni ajunsese de 60 de kg şi îmi zicea tată.. Povestindu-mi nenorocirile vieţii lui. supunindu-se legilor firii. sărman orfan! Nu. Nit. la 90. Ascultaţi pe scurt povestea lui.. legile firii! O. într-adevăr.. dar ultimele 3 cuvinte nu le-am putut scrie pînâ astăzi. La 80 de kg îmi zicea mamă.. şi pe deasupra orfan ! Singur pe lume... Anexez fotografia. Era un băiat de familie bună... Căci numai amintindu-mi de aceşti oameni minunaţi mă copleşeşte jalea. aceşti doi heruvimi— tată şi mamă ai nefericitului meu nepot — au trebuit să îmbătrînească şi apoi să moară. 275 . Pînă şi tava.. Cînd a intrat în casă avea 49 de kilograme. nu voi putea niciodată povesti nenorocirea ta cu toate amănuntele. flămînd şi strănuta.

Şi eram fericit.. 276 .. Nu făcea un pas fără privegherea mea şi în cele din urmă nu-l mai făcea nici măcar cu priveghere. Gemea de două ori: îi potriveam o pernă... Aşteptam.. Aşteptam cu sufletul la gură şi bietul orfan mai gemea o dată. O alungam... Atunci îi tăiam părul din nas.. . mâmicule. Gemea o dată: îl supăra o muscă..— Mămicule. încălzeşte-mi ceaiul. Instinctul meii matern îmi spunea totuşi că ceva nu e în ordine. Mămicule.. deschide niţel geamul. Dar nu mai era nevoie nici de asta.. fă-mi pantofii. Bietul nepot îşi regăsise pentru a doua oară în viaţă căldura unui cămin.. fericit. Ajunse la 100 de kg şi-mi zicea din cînd în cînd „mami". cum nu fusesem niciodată pe vremea cînd făceam doar focul toamna pentru muşte sau puneam gomenol pisicii mele guturăite.

scumpul meu orfan că n-aş fi fost în stare să rezist acestei încercări. tovarăşe redactor. am ahinecat şi mi-am scrîntit un genunchi! O. încît m-atn speriat. Mi-a aruncat din prag o privire de groază. pe un sărman orfan.. sărman orfan fără noroc! Căci din clipa aceea gemetelor tale orfeline nu le mai puteam răspunde decit cu alte gemete. Gîndiţi-vă şi dumneavoastră.. I-a crescut barba. din adîncul inimii vă rog: ajutaţi-mă să-l 277 . mai mult — mărinimia. Dar inima mea e din ce tn ce mai copleşită de negre presentimente. atît de slab pregătită pentru crîncena luptă cu viaţa!. De atunci au trecut patru zile. desigur.. apoi în stradă. mai bine mă tir am eu în coate şi într-un genunchi pînă la brutărie. de-o biată fiinţă neajutorată. îmi zic ca să mă liniştesc.. A avut bărbăţia. Stau şi-l aştept! Şi nu mai vine. Am alergat să-i deschid.. Dar acum.. apelez la dumneavoastră. S-o fi rătăcit. spre ruşinea mea. tovarăşe redactor. in curte.. Din suflet. apoi. A plecat. tovarăşe redactor.. în ceasul al 12-lea. Nu mai pot continua. Şi atunci.... A bătut atît de tare. să nu geamă.Dar într-o zi destinul a bătut la uşă.. să cumpere pîine! Da. N-aveţi nici o grijă.. Ştia. unghiile. şi nu s-a mai tntors.. şi eu nu mă puteam mişca! Ba mai mult — asta n-am să mi-o iert niciodată — mi s-a făcut şi mie foame. tovarăşe redactor. nimic. I-am auzit paşii trişti. n-am să-mi iert niciodată criminala tnea uşurinţă. destin necruţător care nu ştii să foloseşti soneria şi totdeauna baţi la uşă!!! O. A trebuit. un adio mut.. Ursiţi.. desigur. i s-a făcut foame. a trebuit să urce singur cîteva trepte. Simt că ameţesc gîndindu-mă la cite primejdii l-am expus. clipă nenorocită! O. am făcut acest lucru monstruos. în fond e vorba de un orfan. deznădăjduită. am avut nemernicia să-l trimit pe dinsul.. n-am mai auzit nimic.. să traverseze trăda — mă-nfior: stau pe o stradă cu circulaţie intensă! — a trebuit să meargă cîţiva paşi pe Ungă cheiul Dîmboviţei — chiar pe Ungă porţiunea fără paraPet. Presimt că nu va mai veni niciodată. Mai bine îmi smulgeam limba.

Un om cu suflet bun. un orfan! Daţi. la 18 noiembrie. care lipesc cu pap un fir de iarbăstrivit. de ziua lui. din 1972. am ucis un om. Nu mă pot obişnui cu ideea că eu. . Mă podidesc lacrimile.găsim pe nefericitul orfan. în genunchi vă rog. un comunicat! Cine ştie. Anexez fotografia. E o fotografie destul de re~ centă. Nu pot sa cred că nu veţi face această faptă bună. Căci peste cîteva zile. micul meu orfan. cine l-a văzut. 18 noiembrie. eu. cine a auzit de dînsul să dea un semn de viaţă să vă comunice dumneavoastră să-mi comunicaţi mie. Nu s-a schimbat prea mult. care nu ucid o muscă. împlinea 35 de ani! Cu mulţumiri. e chiar aniversarea zilei sale de naştere. Nu mai pot continua.

în mijlocul străzii. mai ales din caietele de aritmetică. poc! poc! poc! După o săptămînă. pe urmă. oriunde. De pildă. sfîrlezele parcă s-au dus. 279 . pe talie. moda curselor de motocicletă.SPORT. 0 să aflaţi în cîteva minute dacă se mai poartă pamblicuţe. ARTĂ Şl ISTORIE DESPRE MODĂ N-AŞ PUTEA SĂ VĂ SPUN mare lucru. în mijlocul străzii. şi toată ziua în curte. pe urmă armonicele de hîrtie... în clasă.. n-aveţi decît să răsfoiţi un jurnal. dacă.. da. Au apărut praştiile (stau încă mărturie cîteva geamuri sparte). să trageţi cu urechea la discuţiile fetelor dintr-a şaptea. bluză largă cu gumilastic sau cu fermoar.. în clasa a cincea de la şcoala noastră bîntuia într-o vreme moda sfîrlezelor lovite cu un bici şi-nvîrtite la nesfîrşit pe trotuar. Pe urmă. în clasă. să priviţi vitrinele. nu mai mult. Dacă vă interesează subiectul. Dar deocamdată vreau să vă vorbesc de altfel de mode. aici voiam să ajung. bicele parc-au intrat în pămînt şi ele. învîrtindu-se. sau. dacă vreţi să aflaţi ultimul cuvînt al modei.. aii rămas numai bicele. şosete scurte ori trei sferturi. oriunde.

le razi gămăliile. nimic nu e im posibil. încălzeau motoarele. soba de teracotă sau chiar adversarul. De altfel chiar băieţii au uitat. Ce rol anume? Probabil rolul hotărîtor. Calea devenea liberă. Totul e să-i fi văzut la concurs ! Atunci băncile din fund erau ridicate una peste alta. imitînd zgomotul motocicletei. 280 . de această disciplină sportivă. Primul ajuns la catedră vira. Ai o cheie. cu maximum de gaze. E suficient să încaleci o bancă. Uneori. a prins sa bîntuie o nouă modă: tragerea la ţintă! Tirul! De unde aveau arme? Cînd eşti ingenios. Arma e gata. nu după multă vreme. De obicei „aşii": Riza. să o apuci cu mîinile pe dedesubt şi să o cari în goană prin clasă. Iei de acasă cutia de chibrituri. ca urlete şi sughiţuri. omul scăpa de sub control maşina care izbea primul obstacol: peretele. sau — ca să nu se supere prea rău mama — numai chibriturile. Apoi. ca la orice concurs. Dar acestea nu erau decît antrenamente. dintr-o dată. schimbînd vitezele. În schimb. aplecîndu-te cînd într-o parte. Curînd doar numerele scrise cu creion chimic pe bluzele celor trei „aşi" şi scîrţîiţul groaznic al băn^ cilor mai aminteau de faptul că cei mai îndrăzneţi dintr-a cincea fuseseră cîndva motociclişti. intra în linie dreaptă şi — gata! — trecea primul linia de sosire. dîndu-i gaze şi acţionînd asupra sirenelor. Ticu şi Vlăduţ. mai ales în virajul de pe lîngă catedră. cînd într-alta. Că dirigintele clasei a avut un rol în dispariţia acestei mode e limpede. Atunci duduitul maşinii înceta pe nesimţite şi se transforma într-un bîzîit prelung. se produceau accidente. un cui şi un capăt de sfoară? Atunci totul e îh regulă. Forţa centripetă nefiind destul de mare.Motocicletele? Cînd eşti ingenios. nimic nu e imposibil. astupi apoi ţeava cheii cu cuiul legat de sfoară. umpli cheiţa. catedra. în fund se instalau trei motociclişti. la semnalul celui de pe catedră — arbitrul de concurs — maşinile porneau.

a putut scoate din mîinile lui asemenea minuni? Bineînţeles. Răstorni banca. Partea aşa-zis „tehnică" e asigurată. În schimb. jumătate din băieţi deveniseră ţintaşi. cuţitaşe aveau. Se aude un pocnet ca de armă adevărată. cum te taie capul. sau măcar lame. Nu-i aşa că v-a cuprins un sentiment de admiraţie faţă de măiestria omului care dintr-un butuc neînsufleţit. măcar numele să-ţi rămîie săpat pentru veşnicie. ce distracţie grozavă în toate orele! Să tot aluneci cu creionul pe jgheaburile sculptate. Dacă nu poţi să ciopleşti în bancă o locomotivă cu şase roţi. Nu toţi erau.. Ticu şi Vlăduţ. călcate de bocanci cu ţinte sau tocate de ciocănitori. Rămîne problema ţintelor. iar la aripi. o expoziţie de gravură sau sculptură în lemn. aţi ghicit! A apărut o nouă modă: sculptura. dispariţia ei poate fi precizată nu numai în ceea ce priveşte luna şi ziua. desenezi cu creta câteva cerculeţe. Dar. Băncile erau parcă făcute să fie sculptate. cu cel verde. După cîteva zile. aproape toţi. Săptămîni şi luni de zile să tot ciopleşti. cu o simplă daltă şi un cuţitaş. multă răbdare... şi arunci cheia. Şi apoi. în definitiv.. să tai. fireşte. Aceasta e şi mai simplă. Ticu şi Vlăduţ. artişti înnăscuţi. să scrijelezi. dovadă vie a îndemînării trăgătorului. la picioare. aşa ca Riza.. Dar „aşii" rămăseseră tot Riza.Aţi vizitat. iar pe ţintă rămine un semn. trebuie răbdare.Asta e tot. Dar setea de eternitate o aveau aproape toţi. ci şi ora: ora de dirigenţie. desigur. slavă domnului... timp aveau şi băieţii dintr-a cincea. . mai puternic sau mai slab.. o cămilă sau o păsărică. Băncile lor păreau ciupite de vărsat. iar lemn? Berechet. după calibrul armei. Ca creionul roşu. iei o distanţă oarecare — conform regulamentului — ocheşti concentrat. Şi ce simpatică este o cămilă cu copite violete şi cocoaşă multicoloră ! Şi se poate oare compara o bancă cu cea mai aerodinamică 281 . la pliscul unui botgros. da. Dar dacă apariţia acestei mode a rămas învăluită în mister.

cu tăblia spălăcită? E de mirare că în scurtă vreme unele bănci păreau mai degrabă mese de bucătărie sau adevărate tejghele de tîmplar.şi albastră locomotivă din lume pe capacul ei. şi că tinerii sculptori îşi zdreliseră coatele. cu o biată bancă obişnuită. şurluindu-le pe relieful băncilor? 282 .

să-şi cureţe băncile." Punctul doi: „Desenaţi harta Mesopotamiei". Dintr-o răsuflare. tovarăşul dirigintedînsul era şi la istorie — spuse. — Şi harta e bună! Cu Eufratul! Cu Tigrul! — Şi la mine! 283 . Cîteva clipe în clasă nu se auzi decît foşnetul caietelor şi fişîitul hîrtiilor rupte. Am scris totul: despre scrierea pe plăci de argilă crude. Uite-aşa îmi zbura creionul pe extemporal! Nici n-am avut timp să-1 revăd. —Zece îmi dă! agita Riza cartea de istorie. —Toată lumea e gata? —Daaa! răspunseră copiii în con Pe tablă apăru tema lucrării. în recreaţie. copiii discutau despre lucrare. profesorul strîngea ultimele lucrări. aţi văzut vreodată un concurs de dat la rîndea? Păcat că n-aţi fost în ziua aceea în clasa a cincea! Aţi fi jurat că Riza.. despre cercetarea cerului şi astrologie despre calendar şi împărţirea timpului. —Am scris şi eu! —Şi eu! se bucura Ticu şi Vlăduţ. Dar n-are a face. Am scris ca-n carte. Băieţii se aşternură îndată pe scris. interzicînd orice activitate artistică de acest fel? Băieţii au început. Cînd clopoţelul sună de ieşire. Punctul unu: „Cultura babilonienilor.. Ticu şi Vlăduţ sînt la concurs. Dar.Şi că tovarăşul diriginte s-a dovedit un duşman şi mai înversunat al sculpturii decît al sportului.. Ticu şi Vlăduţ rămăseseră mai departe un păienjeniş de jgheaburi şi tăieturi. Numai băncile lui Riza.. spre sfîrşitul orei. Dar să vedeţi cum s-a întîmplat! într-o zi. ce se ardeau apoi în cuptoare. înfăşurînd tablourile şi harta:' — Scoateţi o bucată de hîrtie! Dăm extemporal. unul după altul.

Printre popoarele antice. începu să citească: „Căldura Babililiecilor. Ei au făcut primul calendar împărţit în bani. Ora următoare. Se uită la hartă.— Zece ne dă! ţipa Vlăduţ.. Începuseră să rîcîie banca. S-a întors însă moale. Riza începu să răsucească hîrtia pe o parte şi alta. Ei prevedeau eclipsele de sare. cei trei se ridicau în picioare. Isprăvise de citit „extemporalul" şi acum căuta să priceapă ce legătură putea fi între Mesopotamia şi un fel de loco284 . luni. Aceasta se numeşte Astroleşie. îşi privea şi el harta. Deodată. Dar profesorul a trecut la cei cu nota nouă.. scîrţîindu-şi băncile." Riza se opri speriat din citit. Riza se auzi strigat. tăind la repezeală cu cuţitaşul în bancă un zece. Era aproape cuvînt cu cuvînt subliniată cu creionul roşu. Erau pe isprăvite şi cei cu nota cinci. O zi avea douăsprezece oase. Ticu se-ntorcea şi el de la catedră. s-a aşezat în bancă. profesorul a adus lucrările corectate. Ei secerau pe plăgi pe care apoi le acreau în contoare.. Cei trei se priveau miraţi. privind uimit hîrtia.. cu ochi mari. Apoi au devenit nervoşi. şaizeci de maimuţe. Fluviul Eufrat izvora de sub ceva ca o aripă şi se întîlnea cu Tigrul. A început să le împartă. ca de obicei. babililiecii aveau o dantură foarte dezvoltată. Acesta. Se răsuci spre dreapta. Atît doar că între cocoaşe ducea un patru. — Asta-i a noastră! şuşoteau nerăbdători. formînd o floricică deasupra unui cioc ca de botgros. Mai întîi pe cele cu zece. Mesopotamia semăna leit cu o cămilă. Se repezi la catedră.. sâptămîni şi bile.. Ei cunoşteau scrierea şi ciupitul.. Se întoarse spre Ticu.. Vlăduţ şedea cu capul între mîini. O oră... Babiloniecii studiau cerul. holbîndu-se nedumerit la lucrare. De cîte ori lua o foaie în mînă.

Aţi fi jurat că Riza. iar din păsărică nu mai rămăsese nici măcar un fulg. văzîndu-i cum îşi răzuiau băncile cu nişte bucăţi de geam. în josul căreia scrisese cu litere de tipar Harta Mezorotamiei". urmînd firul nenumăratelor tăieturi de pe bancă. taie. .. cioplesc de ţi-i mai mare dragul. Sau cînd. nici „structură".. Riza. locomotiva cu cele şase roţi. în picioare. Lucrează şi acum. aşa cum trebuie. Nu ştiu dacă Vlăduţ a înţeles legătura. de sculptură nu s-au lăsat băieţii.motivă cu şase roţi. alături de Riza şi Ticu. printre sutele de zgirieturi. amîndoi cu capetele plecate. .. cămila un sfert de cocoaşă. bancă. iar banca. asculta vorbele aspre ale dirigintelui. Au chiar dălţi cu buză rotundă şi fel de fel de ciocănaşe. arta e artă. nici „dantură" şi nici măcar „căldură".Şi totuşi. Poate că a înţeles-o deabia cînd — ridicînd hîrtia — i-a apărut tăiată în bancă. Ticu şi Vlăduţ au devenit „aşii" cercului de sculptură din şcoala noastră. Iar cînd la vreo lucrare scriu „cultură" nu mai apare la nici unul. locomotiva nu mai avea decît două roţi. Deoarece sportul e sport. Ticu şi Vlăduţ sînt la concurs.. Şi cum spuneam: nu ştiu dacă aţi văzut vreodată un concurs de dat la rindea! Dar păcat că n-aţi fost în ziua aceea în clasa a cincea. Dar băncile sînt netede ca-n palmă. în cîteva minute.

dar de îndată ce ne opream în faţa unui obiect expus se încălzea. Pe urmă. 286 . asta e!" şi trecea mai departe. Apoi deodată se posomora din nou şi. încheia sec: „Da. cargouri pe Ma rea Neagră.. regretînd parcă înflăcărarea. Se vedea că îşi dă toată silinţa să fie zgîrcit la vorbă.. în faţa unui nou exponat îl auzeam iarăşi. să demonstreze.. Asta e.. locomotive.... inimos şi înfierbîntat: —Aceasta este o hartă a patriei în relief.. Totul se mişcă timp de un minut în toate direcţiile. camioane.SECRETUL CIUDAT GHID NIMERISEM! Mă însoţea prin expoziţia de sfârşit de an a şcolii.. aproape morocănos.. ochii îi scăpărau de entuziasm şi începea să gesticuleze. —Foarte interesant —Mda. să dea explicaţii. Aţi mai văzut. asemenea hărţi. de sigur.. avioane care decolează şi aterizează pe nişte fire invizibile. Răsucim cîteva întrerupătoare.. Vedeţi? Vaporaşe fluviale pe Dunăre... Originalitatea acesteia constă în faptul că. iată. şi totul se pune în miş care. printr-un sistem de comenzi — simple comutatoare — ea poate înfăţişa întreaga reţea de transporturi din ţara noas tră. îmbufnat.

apoi îmi şopti tainic.. totul a fost executat de micii noştri meteorologi de la Palatul pionierilor: anemometrul. —Altul?! —Ssst! Aici este ideea cu piesele demontabile.... Ştiţi ce? 287 . neîndoielnic.. —E un cartier foarte frumos! —Da..Ai vreo obiecţie? . O spunea cu vădită satisfacţie. cu parcurile şi magazinele noi. pluviometrul.. Aici e un barometru cu un brotăcel. tot la Palatul pionierilor. desluşeam o vagă bîrfă: N-a fost lucrată în întregime de geografi.. înţelegeţi? Nu înţelegeam de ce acesta ar fi fost vreun cusur. ca şi cum fiecare „secret" ce mi-1 destăinuia l-ar fi răcorit de un tainic năduf.. . Dar să vă spun un secret. şi se vede ceea ce a fost înainte cu cîţiva ani. de pildă! Aceasta se ridică. dar n-am avut timp să cer alte explicaţii.. —?! —Nu pricepeţi? Scăriţa barometrului — secret! — s-a fă cut la cercul de tîmplărie.... I-au ajutat pionierii de la cercul de telecomunicaţii. Băiatul se înflăcărase din nou: —Aceasta este staţia noastră meteorologică! Aşa cum scrie si pe placardă. Priviţi. cu un ton în care... girueta. biblioteca şi noul cinematograf. Se opri apoi în faţa unei mese mari şi vorbi cu plăcere şi mîndrie. arătîndu-mi obiectul expus: —Este macheta cartierului nostru.. Privi pe furiş în jur.Casa de cultură a tineretului. Dar să vă spun un secret. —Foarte interesant! Scăriţa pe care se urcă arata presiunea atmosferică.. Şi cei de la aero şi navomodele.Nu. Meteo rologii n-au nici un amestec. nu-i aşa? —Mda! Asta e. Cu şcoala.L-am privit nedumerit..

Simţeam că fierb. O singură zi. O firmă luminoasă.. Transformatorul l-am lucrat eu! Avea un sistem de aprindere şi stingere automată la apropierea oricărui vizitator de clanţa uşii de la prima intrare în culoar.. Paharul se umpluse.... şi s-a respins. E o expoziţie straşnică! —Mda! Vedeţi? Tocmai de aceea sînt trist. Ar trebui să fii mîndru.. a clasei tale. cu litere luminoase.. —Ş i ? — Şi la cererea generală expoziţia e deschisă toată ziua! Asta e.. —Să vă spun: am lucrat şi eu ceva... am impresia că nu eşti prea entuziasmat.. Ai ceva de spus? —Mda! —Dar nu pricep ce! E munca colegilor tăi. Ideea nu le aparţine. Asta e! —Ce? —Ceva extraordinar! se îmbujora băiatul. —Şi de ce-au scos-o? Băiatul oftă adînc: —Scria pe ea: „Expoziţia deschisă de la 8 la 10. într-o excursie.. —Interesant! —Nu-i aşa? —Dar n-o văd. Am văzut ceva asemănător la Baia Mare. da.. vara trecută —Dar e minunat! —Mda! Asta e... dar l-am întrebat reţinut: —Ascultă. —Nici n-a stat decît o zi. Da.. Amărăciunea i se citea limpede pe faţă. —Nu pricep nimic. —Mda! Asta voiam să spun. 288 .—Un loc viran! Foarte interesant.

Băiatul n-a înţeles de ce l-am luat în braţe şi l-am sărutat. depărtînda-mă. dragul meu! 19 — Recreaţia mare . Am pus degetul la buze şi. Ma privea mirat. l-am imitat şoptit şi tulburat: — Secret. Asta e.

. cu scaune). i-am dus la seră. am învăţat şi un cuvînt nou: „unanimitate".. la iazul morii. Simpatici băieţi!. pe platoul dinspre Satu-Lung.. la o mină părăsită. închipuiţi-vă. 3 iulie Simpatici e puţin zis: astăzi m-au ales conducătorul grupei. Şi tot la Homorod. Ei n-au mai fost la Homorod. (O şedinţă adevărată.A FI SAU A NU FI (Din jurnalul unui conducător de grupă) 2 iulie DE DOUĂ ZILE SÎNT DIN NOU ÎN TABĂRĂ. ne-a spus tovarăşul comandant al taberei. îndată după alegeri am avut şe-din-ţă. Din prima zi i-am dus la „drumul roman"... nu-i aşa? U-na-ni-mi-ta-te.. chiar lingă vila noastră am descoperit pe al optulea. — De mîîne începem activitatea după program. E un cuvînt frumos. Totul e la fel. Stau într-un dormitor cu încă şase băieţi. le-am arătat unde şi cum se pescuiesc raci. la o stînă părăsită unde ne-am scris cu toţii numele cu cărbune pe nişte grinzi şi ne-am întors prin pădure cu sînul plin de ciuperci „gheara ursului" şi „crăiţe" rotunde şi fragede ca nişte portocale.. Iar programul trebuie respectat 290 . Cu ocazia asta. A doua zi. Parcă-parcă paturile sînt mai mici. iam dus la toate cele şapte izvoare de apă minerală pe care le cunoşteam şi. spre Căpîlniţa.

îmi venea să strig. pe lîngă că e obligatorie. uşor ameţit. cu zvîrlitură de băţ. nu eşti obosit.. Şi am observat: cu cît e mai cald.. gata parcă de luptă cu un duşman a cărui declaraţie de război tocmai ne-ar fi fost împărtăşită. Scurt pe doi: sînt sau nu sînt conducătorul vostru? Atunci — poate să fie la o zvîrlitură de băţ de chibrit. pînă hăt. Las' să fie cît de greu. cu atît pare gîrla mai aproape.punct cu punct şi minut cu minut. e cald. — Eu am să fiu un exemplu. Aceasta depinde în primul rand de voi cei de faţă.. Mă salt în genunchi: — Vreau să vă pun o întrebare. Şi cu cît pare gîrla mai aproape.. 291 . de tot.. spre Vlăhiţa. câ e vorba de „răspundere". Şi iar aud pe unul smiorcăindu-se: — Doar cinci minute. Acum ne odihnim! 5 iulie Aceeaşi poveste. Prea era cald. odihnă obligatorie. de exemplul vostru personal. departe. 4 iulie prima zi cu program adevărat. Deodată zice unul. mai e şi zilnică.. De aţipit. stai lungit în pat. şi aşteptam „programul". şi parcă vorbeam cuvintele tovarăşului comandant. ori de cîte ori auzeam că "nu e uŞor"' ca "va fi greu". nu ştiu care: — Băieţi. n-ai chef.. nici vorbă. După-masă. eşti. îmi ziceam. şi iar începe unul cu căldura. Şi e cald.. Ştiţi cu toţii ce însemnează asta: ai. odihna asta. Programu-i program. E la o zvîrlitură de băţ. ce-ar fi s-o ştergem la gîrlă? Eu sar ca ars: — Cine a pronunţat cuvîntul „gîrlă"? Ce? Ne facem de cap? Acum ne odihnim! Scurt pe doi: somn uşor! Băieţii s-au întins pe paturi tăcuţi. Dimineaţa am făcut o excursie pe firul Homorodului. Ştiţi. cu atît cearşafurile sînt mai calde şi paturile mai aspre.

29? ... Are dreptate spălăcitul. O zvârlitură de băţ. 6 iulie Nu s-a aflat. şi nu vezi nici un spor. Arini umbroşi şi brusturi cu foile cît nişte umbrele..La zece paşi. —într-adevăr. Auziţi? Nu suflă nimeni o vorbă! Mormînt. băieţi! Aici e o chestie de disciplină şi de onoa re a grupei. în treizeci de secunde eram toţi printre brusturi. Adevărat. Şi acrişoare. şi-şi linge buzele. nu ştiu care... Ce? Credeţi că eu n-aş vrea? Şi chiar aşa este. Ce-ar fi să ne odihnim pe malul apei? Tot odihnă se cheamă. susură apa. Sar şi eu. Şi am intrat din nou în apă. Calci pe fragi!.. programu-i program. Curăţ cartofi. — Dar dacă se află? mă întreabă unul mic. fraţilor.. Cureţi.. la curăţat cartofi. disciplina. Deodată unul. Dacă se află? încep să ţip: — Toată lumea afară.. ştiu nişte fragi!.. Conştiincios băiat. spălăcit. gândesc. şi parcă văd nişte fragi: roşii şi parfumate. nu alta!. — Numai cinci minute. zice: —Măi băieţi. se roagă ei de mine. Şi de acolo. Ştiţi. în apă. Astăzi sîntem de serviciu la bucătărie. repede! Şi. —Hai la gîrlă. cu mîna pe inimă: Măi. hai la gîrlă. Vorba aia: sînt sau na conducătorul grupei? — Nu se poate. Nu care cumva să se afle. Băieţii sar în picioare. Cred că am gîndit cu glas tare... cureţi. după ce am ieşit.. —Unde? Departe? Arată cu cuţitul o costişă despădurită: — Covor. Mulţi mai sînt!..

—Nu se află..Ce-i de făcut? Pot să uit că sînt conducătorul lor? De aceea zic: -. Apoi unul. îmi aruncă peste umăr: —Noi mergem la pescuit. — Bineee. Dar ştii? Mormînt... văd că-mi pun toţi.. nu ştiu care. Zic: — Ai dreptate.. Nu care cumva să se afle. cînd stropeam careul. — Ştiu o prisacă. Chiar ieri. O zvîrlitură de băţ. Conştiincios băiat! Nu se poate. Mă înfurii: —Ei! Ce înseamnă debandada asta? Sînt sau nu conducăto rul grupei? Atunci scurt pe doi: merg şi eu! —Dar dacă se află? mă-ntreabă ei. Aşa.. Adevărat. gata să apăr taina pînă la moarte. Tu trebuie să mături. fără nici o vorbă: scurt pe doi.. 10 iulie Ieri eram la măturat aleea dintre brazii din faţa clubului. răspund. Băieţii pun degetul la buze. dar ştiţi? Mormînt. unul după altul.. Nici o vorbă. fraţilor.... Fiecare cu cîte un tîrş mare de nuiele. După două-trei minute..Bineee. E o chestie de disciplină şi de onoare a grupei. Băieţii au şi lăsat stropitoarele şi sînt gata s-o şteargă.. S-a dat pe brazdă şi spălăcitul. 8 iulie Nu s-a aflat nimic.. Aici pe-aproape. măturoaiele în mînă. Eşti sau nu conducă torul grupei? Şi ştii? Mormînt!! 293 .. Simpatic băiat. Tu rămîi aici. vin şi eu. Luaţi-mă şi pe mine! Careva se încruntă şi plescăie din limbă: — Nu se poate. Dar ştii: Mormînt. vine la mine.. — Şi cartofii? întreabă spălăcitul. Băieţii ţin la onoarea grupei. Cartofii-s cartofi. Eu sar: —Măi băieţi.

săracu'!) Dar moale.. Toate mă dor.) Asta o scriu chiar în tren.. moale. de conducătorul lor. şi eu rămîn singur..... Da. Auzeam totul ca prin vis: şi ţăcănitul roţilor. singurul care ţine la autoritatea mea. (Idem. mă. la scaldă. La strîns butuci pentru focul de tabără am fost singur. 294 . Spălăcitul! Da. tot singur.. La muşeţel.. Of! Avea dreptate tovarăşul comandant — nu e deloc uşor să fii conducător de grupă.. şi ceafa.. în u-na-ni-mi-ta-te se duc la fragi (nu s-or mai fi isprăvit?). — gata.. Singur am bătut de praf toate păturile. dar pe urmă.20 iulie De atunci au mai trecut vreo zece zile. pe banchetă. Şedeam amorţit. O scriu aşa. Adineauri a fost careul de închidere a taberei. săracu'î (Bun. ca acum de pildă. seara. ca s-o ţin minte. Băieţii nici nu se mai sinchiseau de mine. vorba lor: mormînt! 21 iulie Bine că s-a terminat!.. Acum le mai duc geamantanele la gară. pînă la Ploieşti.. şi cu asta. făcut rost de cel puţin două pietrare. de abia îţi mai simţi umerii şi spinarea.. gata să-i zvîrl în cap necuviinciosului termosul ce-mi stătea la îndemînă.. simpaticul! Conştiinciosul! Singurul care ţinea la autoritatea mea! Am închis ochii şi m-am prefăcut că dorm... Şi grele mai sînt! Cred că fiecare şi-a. în u-na-ni-mi-ta-te. la zmeură. un glas cunoscut: — Barbu? Conducătorul grupei? Bun băiat. şi chiar lîngă mine. Prea m-a durut. nici nu-ţi dai seama de greutate. 300 de kilometri! Termosul îmi scăpase din mână şi în bocanci mi se bălăcărea un kilogram de borviz de Homorod.. Ştii cum îi spunem în grupă? Mormînt! Am deschis ochii. Şi cine credeţi că era? N-o să ghiciţi niciodată. şi cîntece. şi voci.. La început. cu ochii lipiţi. Numai spălăcitul şi-1 duce singur... după veveriţe.

elev în clasa a IV-a. pregătirile erau aproape isprăvite şi.O MICĂ GREŞEALĂ ANIVERSAREA ZILEI DE NAŞTERE e o zi însemnată.. Ei bine. încă de cu seară — emoţionat şi grijuliu —aştepta ziua de 29 februarie. cu atît mai aşteptat. pe trei sferturi adormit. şi Mişu. Ne-am mutat de curînd. —Apartamentul 26? se auzi o voce gîtuită. —Cine e? mormăi Mişu. —Acum şase luni nici nu locuiam aici. vine şi ea în cele din urmă. —Atunci deschide. era spre sfîrşitul lunii februarie.. —Eu sînt. se pregătea să-şi serbeze aniversarea. Caut pe elevul Mişu. în sfîrşit. Iar cînd te naşti la 29 februarie e şi mai însemnată. Poate e o greşeală. bodogăni somnoros băiatul. E suficient să priviţi calendarul: 29 februarie e un oaspete rar. apoi răzbătură alte ciocănituri. oricît de nepunctuală. Aşadar. 295 . care. în privinţa aceasta nu e nevoie de cine ştie ce explicaţii. Făcuse lista invitaţilor. Te caut de şase luni. Băiatul se urcase în pat şi era pe punctul de a aţipi — dacă nu cumva aţipise chiar — cînd auzi la uşă nişte ciocănituri.

—O să pricepi îndată. glăsui ciudatul oaspete şi începu din nou să bată în uşă. porni să deschidă.. farfurii. cîrîi arătarea. clănţănindu-şi pliscul.. pricep... Te-am căutat şi la vechea adresă. Dar pe unde nu te-am căutat? O să-ţi povestesc eu. zise: —în primul rînd. aşezîndu-se în fotoliu. dar mult mai murdară şi care tremura rebegită. cînd auzi vocea de afară parcă şi mai sugrumată: — Iată-mă-s! Bine te-am găsit! în uşa întredeschisă se afla o barză. gemu: Freacămi niţel piciorul stîng.. bîigui Mişu..— Nu e nici o greşeală. Mă tem să nu fi prins vreun reumatism. Văd că te-ai pregătit pentru sosirea mea: tacîmuri. în al doilea rînd. N-ai idee cît mă bucur că am sosit la timp. la fel.. 296 ... Dimpotrivă. rănile mă dor. te rog să nu-mi mai vorbeşti atît de rece.. Numai să-mi dezmorţesc puţin pliscul.. de data asta pe trei sferturi trezit. m-ai omorît. Mulţumesc. —Nu. Care va să zică ne-am născut amîndoi la 29 februarie. Sînt frîntă de oboseală.. aş putea să ştiu cărui prilej datorez această vizită oarecum neobişnuită? Barza părea să nu se lase intimidată. „Ăsta scoală toată casa". flori. —Pot să iau loc? întrebă barza pe băiatul ce căsca uluit ochii. Aici nu e spital veteri nar! Şi. Ridică apoi un picior subţire... Felicitările mele şi la mulţi ani. nu.... pe urmă.. O barză adevărată... Dar deschide odată vîntul suflă tare. trăgîndu-se de-a-ndaratelea spre pat. Drăguţ din partea ta.. nu mai face pe niznaiul.. —Dar ce vină am eu? se răţoi băiatul. Am degerat de-a binelea. Răsucise o dată cheia. Te pomeneşti că ai chemat şi invitaţi. ca acelea aflate în muzeul şcolii. bombăni Mişu şi. —Dar mîine e ziua mea de naştere! —Ce coincidenţă! Şi a mea. lung şi roşu şi...

apoi. înfulecă pe nemestecate o felie. —Şi de ce na ţi-o serbezi acasă la dumneata? Barza tocmai descoperise farfuria cu friptură. —Să lăsăm gluma. Acum însă necazurile au rămas în urmă. după ce plescăi de plăcere. zici? Ţi-am spus: e ziua mea de naştere. Gustă două-trei înghiţituri. Din cauza ta! Şi adăugă. răspunse la fel de calm: —De ce? Simplu. Să ciocnim. un pahar de ceai.Aproape că pierdusem orice nădejde. apoi. vorbi liniştit: —Explicaţii. după ce ciuguli o bucăţică de brînză. dintr-o sticlă. punîndu-şi pe ge- . Cer explicaţii! se răsti înfuriat băiatul. în timp ce barza îşi turna netulburată.

cu cerul ca de catifea... împăturită în patru...... Eu am rămas singură. Eu am făcut-o. o toamnă blîndă. barza scoase de sub aripă o hîrtie boţită. Data plecării mele. Am şi documente la mînă. Barza îşi întinse picioarele spre calorifer şi. mi-a spus bătrîna şefă a cîrdu298 . dar cu o undă de reproş în glas. Aşa că fii politicos măcar. zise molcom: — Te rog! Scandalizată ar trebui să fiu eu. fără să ridice tonul. Era un timp foarte frumos. recunoscu Mişu. măcar pe cît eşti de nepriceput..... uimit.... Poartă semnătura ta şi data: 20 septembrie 1972. —Cunoşti harta asta? întrebă ea. cîrdul plecase. şi o aşternu pe masă. totul e clar. mi-am amînat plecarea. —E adevărat. cu lumina ca mierea. zise cu acreală barza. în privinţa aceasta.nunchi o farfurie cu clătite: Pari nedumerit! —Puţin zis.. —Ar fi şi greu să tăgăduieşti. —Ea mea. —Ştiam că plecaţi mai devreme. „Ai să te rătăceşti". Sînt de-a dreptul scandalizat. Repet: sînt aici din cauza ta. legat şi legănat de funigei. În aceeaşi clipă.

rîzînd parcă de mine. tot după harta ta.. două. aşteptam să-mi văd suratele păşind printre nuferi şi trestii şi. Un elev nu face asemenea 299 .... Era tocmai harta de care aveam nevoie. Aşteptam să zăresc din clipă în clipă covorul vălurit al mării sub mine. —Ei bine. mi-am luat zborul.. Scris dedesubt: „Harta lumii". . harta ta. continuă barza. sub teiul de la vechea ta adresă. nu mi-am făcut nici o grijă. A treia zi. fără popas.. Numai că. cînd colo. încolo. Dar. îţi spun drept. Mereu înainte. —înapoi? —Nu.. îngrozită. doar un stol de ciori pripăşite prin nişte tufe de ţipirig.. clănţănind. Mă uitam împrejur.Îhî.. E de ajuns să mă uit pe harta unui şcolar. scria mare: TEMĂ.. temeinic.. harta ta.Ei bine.lui "As.. „Nu se poate să mă fi rătăcit — îmi ziceam cu ochii ţintă la hartă.. am decolat. zgribulită. Găsesc eu drumul spre miazăzi. mărturisesc. am pus — cum se spune — „cap compas miazăzi" şi. Ce-i drept. am rămas. Atunci am coborît. şi de-abia cînd prima brumă m-a pişcat de picioare.. îngrijit. cu tuş negru. Am studiat. nu-i aşa? —M. înainte. dar am văzut că deasupra. un ghimpe de îndoială mi-a străpuns inima: oare zburam spre miazăzi? Şi nu-mi răspundeau decît vînturile reci. Nu încăpea îndoială: după hartă zburam bine. Nu conţinea cine ştie ce: nişte amintiri şi." . m-am uitat la punctele cardinale de pe hartă... la început. încep să pricep. i-am răspuns.. nu mi-a inspirat mare încredere.. mi-am făcut valiza... mi-am luat zborul. Ce mi-am zis? Aşa o fi arătînd ţinuturile lumii pe hartă. Era doar. O zi. şi temele se fac. părea cam zmîngălită si.. Eram mîndră. consimţi încurcat Mişu. nimic. Am găsit-o în curte. Eu şi harta ta.. trebuia să fiu în delta caldă a Nilului. Pe tot oceanul albastru al tăriei vîsleam doar eu.. o „temă". iar în jurul meu toate bălţile erau îngheţate. mda..

aici. Pusesem.. —.. începu apoi să rîdă.. de-abia cînd din înălţime am zărit nişt e puncte negre înşirate ca nişte mărgele pe un cerc. iar cercul. răspunse liniştită barza. La tine. Mîine o să-mi serbez aniversarea. Ce-a fost greu a trecut. —Exact.. degerată. lăsîndu-se în fotoliu: Uf. Oftă uşurată. Pe unde nu m-am adăpostit? Prin colibe îngheţate. prin staule şi hambare părăsite... Mult n-a mai rămas. miazăzi la miază noapte şi. —îmi vine rău numai amintindu-mi.. dînd cu ochii de farfuriile pe care erau aşezate nişte cartoane înflorate. O să fie vesel. Se lăsă tăcere. Barza tăcu un timp.. pot să mă duc". şopti palid Mişu. se vede. Harta era greşită.. —Şi acum ce ai de gînd să faci? —Să mă culc. zîmbi barza. mi-am dat seama de catastrofă: mărgelele erau foci şi morse. —Nu.. invers. în miazăzi. două... Şi-ţi simt pe buze între barea: „Apoi ce ai să faci?" Simplu: am să aştept aici venirea primăverii. dar pînă la vinovat. prin hornuri reci.... am venit. invers. Aici e cald." Şi. Mişu o privea stingherit. bine că m-am văzut. aş fi fost acum în ţările calde. Şi iată.greşeli la o temă. Să ciocnim! 300 . Văd ca ai avut grijă să chemi invitaţi. mi-aş fi sărbătorit ziua de naştere în sînul familiei. —O făcusem în grabă.. încît farfuriile de pe masă zbîrnîiau. dar nu-i venea s-o dea afară. cu nume de băieţi şi fete în che nar. Aveam un singur gînd: să ajung. explică ea. —Cercul Polar. Pînă acolo nu mai am puteri să ajung. Murea de somn. îmi ziceam: „Dacă nu mă luam după harta lui. e bine. 0 lună. —Mi-am luat zborul. O apucase un tremur al pliscului şi o scuturau nişte fiori atît de puternici.

—Nu mă chinui. —Mi-e somn. am făcut şi eu şcoală: şcoala de zbor. apoi se ridică şi dintr-un salt poposi în pat. —Ia te uită! îmi cunoşti şi familia. cu gîtul. Şi altceva? Ce mai ştii? —Nimic. luînd o carte după alta. —Da? Barza se rezemase de marginea patului. o potriveşti cum vrei! Grozav! Să ştii că mă mut în baie. Noapte bună. —Ce faci? ţipă Mişu... Mişu îi auzea vocea: — Ştii că-i bine aici? Apă caldă. 301 . recită Mişu în silă. —Şi despre berze? —Şi! „Pasăre călătoare.. Barza rămase cu pliscul căscat. şi liniştea puse stăpînire pe apartamentul 26. călduţă. dacă te in teresează. Povesteşte-mi. Căci peste cîteva minute. Mîine am şcoală. Ce vrei? —Mă plictisesc singură..Sorbi prelung. din familia picioroangelor". Uite cărţile şi caietele mele pe poliţă. Peste puţin. Te urci în pat.. Nu pentru mult timp însă. Acolo? Nimerise baia şi curînd se auzi zgomotul duşului.. mormăi somnoros băiatul şi îşi smulse nuna ţîfnos. cît mă bucur. aşa murdară? Uitecum ai pătat cearşaful! —Adevărat. începu să le cerceteze una cîte una. Mişu se culcă. Să fac o baie.pliscul şi picioarele lungi. —Dormi? —Îhî. O... direct din sticlă. Voi ce învăţaţi? —Multe! i-o reteză morocănos băiatul. Ştii. Ciudatul oaspete la fel. Barza se opri în dreptul poliţei şi. Eu aici rămîn. Prin uşa în tredeschisă. Mişu simţi că e tras de mîneca pijamalei.

— Ia te uită: crocodili. ar fi fost toţi acum alături de mine. îşi zise şi se repezi spre telefon. Repede! Vreau să ştiu cîţi invitaţi ai tu şi cîte scaune rămîn pentru ai mei. — Dar pisica ştie oare? — Nu mă interesează.. A. de cînd n-am mai văzut una. în care singurele cuvinte cunoscute fură primul: „Alo" şi ultimul: „Perfect". cînd barza îl ciupi de ureche şi începu să turuie: —Ştii că e pasionant? Aflu o mulţime de lucruri de care habar n-aveam. Istoria. Un timp. suspină. apoi formă numărul cu ciocul. Căută numărul circului în cartea de telefon. nu vreau sa mai văd hărţi... găsesc precis cîţiva cunoscuţi. dacă vrei.. Uite iepurele! Lupul! Elefantul! Broasca!!! Ah.. Vorbi cîteva minute într-o limbă neînţeleasă. Nu. bombăni chinuit băiatul. apoi rămase cu ochii aţintiţi în gol: Ce dor mi s-a făcut de ai mei! Oare n-o fi rămas nici unul pe aici? Prostii! îşi răspunse sin gură.. Ştii ce? zise cuibărindu-se sub plapumă. Me-na-jeria! Cum de nu m-am gîndit? tresări barza însufleţită. 302 .. mormăind de una singură.. Ce de cu noscuţi! În acelaşi moment.. la aniversarea mea? Nu se poate să nu vină.. acasă.. Mişu tocmai aţipise şi se cuibărise cu capul sub plapumă. —Scoală-te! Dă-mi lista invitaţilor tăi.— Geografia. Chiar dacă n-am acolo rude.. papagali. Ai citit că tigrul e rudă cu pisica? —Da... —Ce? tresări nefericitul băiat. eu mă uit în zoologie. se repezi la pat şi smulse grăbită plapuma... . barza răsfoi cartea. Unde să rămînă? Poate la menajeria circului. Odată rostit şi acesta. în capul mesei: pentru elefant! —Ce-ai spus? întrebă Mişu buimac.. îl punem aici. vocea îi deveni scîrţîită. Ajută-mă să trag fotoliul. broaşte ţestoase.. piramidele? Le-am văzut anul trecut! Zoologia!!! exclamă deodată bucuroasă. Ce-ar fi să-i chem încoace. Am auzit bine? —Ce te miră? Acolo. Poţi să te culci.

Dar n-ai nici o grijă.. Lenuţa.. —A . O să se poarte ca nişte in vitaţi politicoşi. ti» grii. pe urmă un tigru. cînd se opri brusc: —Aoleu.. aici în casă? —Fireşte.. Cred că o să-i placă. unul de-al meu. Şi asta n-ar fi nimic. E obişnuită. Cum îi aşezăm? Unul de-al tău.. O să vie leii. săraca. asta o păs trăm pentru cămilă.. adăugă îngrozită barza. nu-i aşa? Aici elefantul.. Trebuie să-i dau toată cinstea. Dă-te jos din pat! în salteaua asta e iarbă de mare? întrebă. ce facem cu carnivorele? Spune-mi. E a tatălui? E în regulă. cu uscături. a. A.. o cămilă. pipăind aşternutul. . apoi Popescu Florică al tău.. . Puse pălăria de paie într-o farfurie. 303 .— E limpede.. uite şi o pălărie de paie. dar nu-i putem sta în cale cu două-trei sandvişuri.

— Opreşte-te! ţipă băiatul. însă.. —Ci. Pe poliţă. îl privea lung. e tîrziu. Mama nu înţelegea nimic. —Nu deschide! Nu!.... Doar n-o să-i primeşti în pijama. Crocodilul s-ar urca pe burlan. pe cuvîntul meu. mămico? Precis? Eşti sigură? —Deschide odată. cine să fie. O mică greşeală.. ţipă deodată cu lacrimi în glas: Mămicooo! Afară se auzea o voce supărată. apoi se lumină deodată: A... o ruga cu glasul şoptit. O să închid uşa! Mişu sări din pat şi se repezi la uşă. Uite ce drăguţă e: parcă-i vie. 304 . grăbeşte-te.. N-am să mă mai grăbesc.. —întîi că n-ar fi politicos. —Foarte bine. — Care barză? făcu ea încruntată. ce-am făcut? O mică. Am pus miazăzi la miazănoapte.. Elefantul nici n-ar băga de seamă că uşa e închisă. — Dumneata eşti.. • —întreabă barza. auzind ciocăniturile ce se înteţeau.. cine e? îngăimă Mişu pierdut. barza de porţelan? Care ţi-a trimis-o unchiul Sandu de ziua ta? E la locul ei.. dar barza începu să rida.. Dar nu greşesc tot deauna.... A uitat că în acest an nu e 29 fetruarie.. neînsemnată gre şeală.... Mişu alergă la uşă şi răsuci cheia.. n-ar folosi la nimic. Auzi? Mişu auzea. Erau bătăi în uşă.. Invitaţii trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta. apoi. —E un dezastru! Dezastru! murmura Misa alb ca peretele.. —Invitaţii. nu-i aşa? Săracul unchiul Sandu. crede-mă. De ce? La urma urmei. Girafa sar uita pe geam şi ar vedea că eşti acasă.. Ţi-am adus ceaiul. răspunse aceasta şi se îndreptă spre uşă.. Pe urmă. Acum. privind barza. Doar cînd mă grăbesc. —închide repede uşa! Cu cheia! —Dar ce s-a întîmplat? îl întrebă femeia nedumerită.

acuş' să-şi ceară biberonul!"). Bigică.. la minele romane? Ar fi putut foarte bine să se îndoape pe săturate la plecare. Bigică. pusese pachetul la răcoare. venise cu ideea: „O luăm pe scurtătură. în al treilea rînd. personal. Toată. pe la Peştera Vălişoarei. de cu seară şi. dar el.. acolo rămăsese." 20 305 . Buclucul aici era. era vinovat în definitiv. personal. — Cauţi ceva? —Hî? Nimic... în pădure!" Ar fi putut foarte bine să plece amîndoi cu autobuzul. între geamuri. Bigică. personal.. pînă la Musariu. personal.. nu şi nu: „Las-că frigem noi slănină. n-avea decît să rabde. dar el. El. El. în al doilea rînd. dar Doru? în primul rînd că era musafirul lui. personal.CAISE CU CEAPĂ DEZASTRUL ERA PE CÎT DE CLAR. Bigică. peste deal. Bigică. cine dacă nu el. Uitase acasă merindea. peste Dealul Fetii. Acum degeaba întoarce pe dos buzunarele rucsacului. Nu era să înghită lanterna sau haina de ploaie. insistase să-1 însoţească pe jos. pe atît de ireparabil. ce pretenţii puteai să ai de la el — trecuse de-abia într-a patra — („Ăsta o să înceapă acuş'.

blestemînd. Bigică. voi n-aţi învăţat. personal. de cum cobori.Două ceasuri îi tot turuise gura. Numai de nu i-ar cere micuţul ceva de-ale gurii. dar ce? Doar n-o să-i spună că a lăsat mîncarea acasă. personal. —Şi slănina? —Oho! —De ce? — Cum de ce? Păi tu eşti încărcat acum cu bioxid de acid.. personal. —Ziceai că frigem aici nişte slănină! vorbi în aceeaşi clipă băiatul. Sînt şi mure de apă pe marginea văii". slănină. Plăcintele cu brînză. Burta! Cele mai periculoase sînt plăcintele.. ceva trebuie să-i spună. la drum mîncarea-i otravă! Făcu un gest ca de harachiri şi rîse cu înţeles. nu ţi-e bine? îl repezi speriat Bigică. arătîndu-i micuţului fiecare izvor şi cireş sălbatic. caise. Se zărea laviţa de mesteacăn pe care avusese de gînd să-şi ospăteze musafirul la umbră. habar n-ai tu ce-i aia. sim306 . —Ce. lîngă izvorul pitit sub stînca înecată în muşchi umed şi gras. Privea cu furie cărarea ce şerpuia la deal. Din clipa cînd ştia că uitase mîncarea acasă îl apucase parcă o slăbire. ţi-o spun eu.. fiecare tufă de soc şi ciupercă.. slănina conţine o substanţă — ciclobarbital îi zice — care în combinaţie cu transpiraţia e nenorocire.. personal. vrei să te car în spinare? Puştiul bombăni şi o luă înainte. de parcă totul şi toate i-ar fi aparţinut lui. ceapă. Ce. într-adevăr. între geamuri? Vorbi cu toată autoritatea: — Ţi-o spun eu. —De ce? —Cum de ce? Ţi-o spun eu. cît vezi cu ochii. ca un bleg. Bigică se gîndea: „Măcar de-am ajunge în poiană! E acolo măcriş. să-i dea niscaiva explicaţii. Şi mîncarea rămăsese acasă! Toată: plăcinte cu brînză.. în urmă.

tea că îi tremură genunchii şi — dintr-o mie de fleacuri pe care le-ar fi spus altminteri — acum repeta în gînd un singur lucru: „Măcar mălaiul cucului de s-ar fi copt!" Nu mai suiau. parcă mai mult coborau.. Se face o reac ţie antitifoparatifică. n-avea ce să-i răspundă. la dreapta? Prin desiş nu se putea. de aici. Şi bine făcea. vai de burta ta. —Ocolim! —Şi chiar matale nu ţi-e foame? —Mie? Eu.. leşinat de foame. Acum însă se uita în zare cu ciudă. apoi casa în vălmăşagul de uliţe şi construcţii. nimic? Nici o caisă? —Caise?! Păi tu ştii cîtă tinctură de bicarbonat conţine un milimetru pătrat de caisă? Să-ţi explic eu. Bigică. lui Bigică îi plăcea să-şi găsească strada. Băiatul nu mai spuse nimic. întoarse capul: — Şi acum încotro? într-adevăr.. la drum sînt în stare să nu mănînc 48 de ore. acolo erau geamurile. —Nu mănînci? îl auzi din nou pe băieţaş. personal. acolo era pachetul cu mîncarea. De-abia după vreo jumătate de ceas. vorbea.. de teamă să nu-1 audă pe băieţaş scîncind: „Dă-mi atunci mie mîncarea!" Dar puştiul nu mai scotea un cuvînt. Şi Bigică... 2°* 3071 . Din vîrful Dealului Fetii vedeau orăşelul înghesuit parcă într-un lighean şi spintecat de Criş ca de-o sabie puţin strâmbă. în faţa unui desiş. nu ţi-am spus? —Nimic. Vorbea întruna. personal.. dar nici vorbă de JVIusariu. nu ţi-e bine? Ţi-am explicat o dată. de minele romane. Se aflau pe o vale mocirloasă. Sau. Mai bine să se întoarcă niţel. Totdeauna. Acolo era casa. mergeau-mergeau. —Eu? Ce. Ar fi putut să-1 întrebe: „Noi nu mai ajungem odată?" Şi el. încotro? Parcă drept înainte pînă la jnepeni. personal..

. sleită de captivitate.. se opri strîmbîndu-se şi duse fulgerător amîndouă mîinile la burtă.. Bigică gemea încetişor. —Aş. acasă. „Va mînca. acolo. —Şi l-ai mîncat? —Da. ţi-e rău? se sperie puştiul." Bucătăria era închisă.... —Adă-le! Se auzea numai hăpăitul: o ceapă.... dar Bigică ştia unde e cheia. şi. cît de sănătos e un milimetru. sfîrşit... şi tot alfabetul caloriilor din coaja de caise. Doar o muscă bîzîia stins.. şi cîte calorii conţine o foaie de ceapă. Se aflau la marginea orăşelului.. deodată.... de. Bigică! rîse băiatul şi începu să-i explice cu autoritate metabolismul caiselor.. va mînca. —Nenorocitule! Tot?! —A mai rămas nişte ceapă. între geamuri. o ceapă. 308 . pătrat. cu toată mîncarea. între geamuri. Bigică rămase trăsnit... —Ad-o! —Şi nişte caise. Bigică simţi că renaşte. — Ce ai? se sperie băieţaşul... O caisă. —De ce nu mi-ai spus? Aveam pachetul la mine. de. —Şi burta? îndrăzni băieţaşul. personal.. îi venea să chiuie şi începu să alerge... ţi-o spun eu. Să-ţi dau un sulfatiazol? Am întotdeauna la mine.Şi deodată.. opt plăcinte erau acolo. o caisă. va mînca pachetul tot.. leşiiin. Pe pat.. —Mi-e foameee. nu mai pooot. Mata ziceai că. Deschise uşa şi se repezi la fereastră.. —Ce e.. nimic. chiar lîngă podul Crişului! Mai aveau vreo trei sute de paşi pînă.. fleacuri. Şi.

Pe colţul mesei. direct spre fundul curţii. Fugea personal şi cit se poate de accelerat undeva. într-o sită. plăcintele cu brînză încă mai erau calde.Dar Bigică nu mai auzea nimic. . Băieţaşul se aşeză la masă. învelite într-un ştergar.

310 . Mi-e ruşine. săracul. care la rîndul lui e legat de pian.. lipindu-vă de zid. căptuşeală la două scaune vechi. Umblă fel de fel de zvonuri. fiţi sinceri. în uşă. Aduceţi cu voi rudele şi cunoscuţii. Dar ce s-a întîmplat? De ce? Parcă vă aud pe unii dintre voi. Ăsta e semnul de recunoaştere. Dar să nu intraţi cu pălării de paie. De două zile nu i-am dat decît apă. E legat de cuier. Iar dacă totuşi scriu aici întîmplarea enumai pentru că cei din Oradea o ştiu oarecum altfel. mai bine. Dar voi. Am o singură rugăminte: nu uitaţi să veniţi cu o mînă de iarbă sau... O să vă deschid deîndată. Ştiu. (La sonerie nu mai răspund.. n-aveţi decît să intraţi în curtea din colţ şi să bateţi de 13 ori. să nu le daţi crezare. De altminteri.O MARE RUŞINE DE PATRU ZILE-ASTĂZI A CINCEA-stau închis în casă şi nici pe geam nu îndrăznesc să mă mai uit în stradă. Las'că ştiu eu: nu mai e nimeni în Bucureşti să nu fi aflat ce am păţit. niscaiva ovăz. Şi nu e de mirare: e flămînd... iar cei din Botoşani chiar pe dos. Pentru că din casă nu ies. Vi le mănîncă pe dată calul. Ei. şi o să vedeţi calul. prin gaura cheii. dacă aveţi cumva drum pe strada Circulaţiei.) Intraţi binişor în antreu. Cel mult. haide. vă jur. nişte bucăţele de zahăr şi iarba ce-o mai aveam prin casă. copii. Pianul l-am bătut în cuie.

— Nu erau de fag... nici dulci.. Are vreo şase anişori şi e deştept. Nu fusesem prea vorbăreţ pînă atunci. băiatul gazdelor.. o frumuseţe. şi toată lumea rîdea. Primitori. erau de stejar. gazetarul povestea ceva.. nu mai ţin minte ce.. Daţi-mi voie să trag perdelele. tutungiul. fag. Uite.. ca un om mare. Ce? Ei cînd aduc un cal în casă îl urcă în pod? Şi dacă totuşi îl urcă. —Ce mai... oarecum stingherit. — Da. casa plină. un pensionar foarte cumsecade ca nevasta. Am copilărit la munte şi ştiu precis ce e fagul şi ce e stejarul. De data aceasta am privit împrejur. — Da.. Ştie oricine. întări nevastă-sa... ce spirit de observaţie la un copil. vă jur. Dar să vedeţi cum a început totul. Ştiţi cum sînt Ioneştii. mesteca alune prăjite. cum s-a auzit la Timişoara. aşa că în clipa cînd gazda vîrî un butuc în sobă. aşa cum îmi plac mie.. mă fac stacojiu de ruşine. nu în dormitor.. Dar în antreu. ca un om mare. Tocmai mă pregăteam să arăt deosebirile — mai sînt pe deasupra şi profesor de naturale — cînd îl aud pe pensionar: —Ca să vezi. Era pe la prînz. un tînăr gazetar. dar nu era după-masă. Mai era acolo — şi putea să nu fie? — mai era acolo Lică.— Şi chiar stai cu calul în casă? o să mă întrebaţi. Eu n-am reuşit. iar focul ardea vesel în sobă. chiriaşul Ioneştilor.. dar uitasem lucrul cel mai important. N-am dat importanţă întreruperii. frate. sare Lică. am zîmbit şi am continuat: — Mi-au dat lemne bune. Plăcintele erau fierbinţi. cu toate strădaniile. Cînd am intrat acolo erau de faţă: poştaşul. 31 1 . O. şi nici nu l-am urcat în podul casei cum cred cei din Constanţa. acum cînd îmi amintesc... Ce mai. îi rog să-mi scrie cum fac. deeeştept. Aşadar fusesem invitat la familia Ionescu. Aşa. zisei: — Şi eu mi-am adus lemnele ieri după-masă. cafeluţele nici amare.

. Ochelari am. cu doua. Nu puteam să-mi dau cuvîntul.. jignit. îl auzii pe poştaş. S-ar fi spus cel mult că sînt posac. Am tăcut încurcat. Nu cumva vrei să spui că n-a căzut? mă luă la zor băiatul. Eu nu jur cu una. Nu. s-o fi poticnit. murmură tutungiul admirativ. Ştiu eu? N-oi fi observat. Ai ochelari şi de aceea nu vezi. —Nu ştiu. Dar lemne de fag. Ceva de speriat! —Şi cînd a intrat în curte. Dar Lică. Erau verzi toată ziua. dar văd perfect... —Pot să jur. La urma urmei. —Imposibil! De căzut n-a căzut.. dar şi-a spart şi trei dinţi de caldarîm. Uscate.. De jurat... —Lică nu minte. străduindu-mă să-mi aduc aminte toate amănuntele. Dumneata împin geai căruţa. —Poate n-ai văzut. —Ca să vezi. Tu poţi să juri? Jură! Nu. nimic nu-i scapă. n-a căzut? —Şi nu numai că a căzut. în timp ce ea mă căzneam întruna să-mi amintesc: a căzut... îngăimai. nu puteam să jur. unul şi unul. —Pe cuvîntultău că n-a căzut? Dă-ţi cuvîntul. —Ce memorie are copilul ăsta. se şi proptise în faţa mea: —Nu ţi le-a adus nea Zaharia. zisei cu glas ceva mai tare. căruţaşul? —Ba da. 312 . interveni gazetarul. îl sărută mămica pe frunte.. Eu n-am observat. —S-a poticnit şi a căzut direct în bot. —Calul nu şi-a spart nici un dinte. —Aiurea. Ai? Spune! Nu s-a poticnit? continuă Lică. mă apostrofă îmbujorat băiatul. nu s-a poticnit calul.. o fi căzut. Am fost de faţă. împin geam căruţa..Aş fi putut să tac pînă la sfîrşit. aproape ţipînd la mine. adăugă Lică..

— Minciună! am strigat.. de ce nu şi-ar fi rupt şi coada? N-auzi ce spune Lică? —Lică nu minte. Nici asta n-ai văzut? ţipă iarăşi Lică. şi mi se adresă: —Să ştii că dacă zice Lică. Fierbeam. N-am mai putut răbda.Tăticul îl luă în braţe. —Ştii. Ai ochelari. că şi-a spart dinţii. dacă ai recunoscut că s-a poticnit.. — Bine.. am răcnit. Vă aduc calul! Toţi mă priveau cu răceală. nu şi nu: nu şi-a rupt-o!.. vorbi şi nevasta pensionarului. Şi-a spart precis dinţii. Nu. E deştept. îmbujorat.. Jur! Pot să dovedesc.. că a căzut. aşa trebuie să fie. —Şi pe urmă a căzut pe spate şi şi-a rupt coada. şi de aceea nu vezi. ca un om mare. —Dacă zice el ceva. Cumpăr calul de la nea Za- . aşa e.. o să vedeţi.. începu gazetarul stingherit. Nu şi-a rupt nici o coadă. Am sărit în picioare. adăugă tatăl privindu-mă aspru.

Patru.. Am apucat calul de căpăstru şi am intrat în prăvălie. 3. 2.. şi am cumpărat calul. te rog. de spune familiei Ionescu. M-am ţinut de cuvînt. ce zici? Hai să-i numărăm picioarele. cu coadă şi cu dinţi cu tot. şi vi-1 aduc plocon ca să-1 vedeţi. 1. Ei.haria.E.... Naş vrea să creadă că eu sînţ minci314 . Primul drum l-am făcut la tutungerie.. te implor. — Poftim! Priveşte-1! am rostit triumfător către tutungiul ce mă privea cruciş. A doua zi mi-am scos economiile de la C. Şi acum du-te..C. Are toţi dinţii? Are coadă? Sau crezi că € falsă?. 4. Mîini nu are..

are dinţi.. nimeni nu mai putea susţine că eu sînt mincinos. vezi? Cine e mincinos? Eu. Te pomeneşti că tot Lică e de vină. că a şi tras obloanele. Dar cunoscuţii. Uită-te bine: are coadă. şi cum întîlneam un cunoscut. — Ei. Tutungiul a clătinat din cap şi de abia am ieşit din prăvălie. îl duceam la cal: — îl vezi? E cal... — Ce-o fi cu ăştia? mă frămîntam nedumerit. De cum intra. l-am fotografiat şi am trimis fotografia gazetarului meu. ce părere aveţi de Lică? întrebam de departe cîte un cunoscut. picioarele. O fi răspîndit zvonul că gloaba e bolnavă de răpciugă. lăcătuşul. Era limpede. Era de la un văr: 315 . în schimb.. Am observat că cei mai mulţi vizitatori se cruceau. şi începusem să-i număr firele de păr din coadă.nos. Tocmai mă pregăteam să scot calul la plimbare şi să dovedesc oricui această nouă minciună. omul de la lumină. eu nu jur cu una. Pe pensionar nu l-am găsit acasă. de cum mă auzeau. O am aici. sau Lică? Apoi l-am dus acasă. cu o scrisoare. cînd poştaşul s-a scuzat că are de dus o telegramă fulger şi a dispărut. cînd m-am pomenit. cu doua. tresăreau şi o luau la goană. mă plimbam cu calul pe stradă. lăptarul. De abia aşteptam să-mi vină cineva în vizită.. uitînd să-mi dea bună-ziua. Oricine: un prieten. o luau la fugă. făceau cîţiva paşi înapoi şi. Calul lui nea Zaharia. Dar eu eram fericit. La gazetă nu m-au primit cu calul. I-am numărat din nou dinţii. Numai că eu nu-mi dau cuvîntul. Ieşeam pe stradă cu fruntea sus. Pe urmă n-a mai venit nimeni.. în schimb. Am luat calul de ham şi l-am dus apoi la poştă. îl întrebam: — Are dinţi? Are coadă? Ei.

Să-1 fotografieze din faţă şi din profil. Apoi să publice rezultatul." Mă aşezasem la masă. „Să-1 găsească în bună stare". Să-i numere dinţii. nenorocire! Calul îşi rupsese coada. să-i răspund. Îngrijeşte-te. flămînd cum era. aşa că l-am legat şi de coadă cu o frînghie." Am primit şi telefoane. mă feresc din calea lui. Am hotărît să cer o expertiză. mîncase arcurile de oţel de la fotolii şi îşi spărsese.." Pe fereastră mi-a fost lipită altă hîrtiuţă: „Este interzis de a chinui animalele.. Să vadă calul. Cînd m-am trezit a doua zi. De pildă: —E adevărat că meditaţi un cal? îl pregătiţi pentru examen? Sau: —Se spune că l-aţi angajat ca secretar. Picioarele. nu! Voi dovedi nu numai străzii. Ce leafă îi daţi? Şi într-o seară. trei dinţi.. ţării şi dacă va fi nevoie lumii întregi adevărul. Spitalul veterinar. Şi firele de păr din coadă. cînd ieşisem să iau ţigări. ci oraşului." Apoi. E nebun de le gat. violent şi minţea de rupea pămîntul.. cineva — probabil deputata străzii — mi-a lăsat pe trepte un plic: „Nu aveţi voie să ţineţi cai în podul locuinţei. Cum? Eu minţeam? A. Urechile. Necheza jalnic şi era agitat. M-am întors acasă şi m-am apropiat de cal. de la Ioneşti. Asta m-a durut cel mai mult. Era posac. Şi nefericitul. am auzit cu urechile mele pe pensionarul cumsecade: — Drept să-ţi spun. Să vie o comisie. Mă temeam să nu-şi rupă frîul. cînd am primit o depeşă de la o soră: „Internează-te imediat în spital.„Ce s-a întâmplat? La noi s-a zvonit că te-ai ţicnit. mi-am zis şi m-am culcat liniştit. 316 . S-a văzut încă din seara aceea.

.... .. La 10 şi un minut a plecat Pe doi din membrii comisiei.. să nu credeţi......... Veniţi sa ne sfătuim ce e de făcut... copii... si vă dau dramul in casa. ..................... aduceţi o mină de fin pentru bietul cal De atunci patru zile.... Eu am avut dreptate.................. Bateţi la uşă de 13 ori..'nu mai ies din casă.......... Mi-e rusine....... rămaşi mai la urma. Toată lumea stie ca sunt un mincinos.... SiŞ nu uitaţi.. —Tot Lică a avut dreptate.. Jur..Comisia de expertiză a sosit la orele 10.... i-am auzit vorbind pe scări: —Mare mincinos profesorul ăsta. Comisia a publicat rezultatul.. astazi a cincea ... Pe onoarea mea... Dar voi..

şi toţi din jurul focului de tabără explodează: „Bis!" — iarăşi e clar. tot aşa". tovarăşul diriginte îţi înmînează carnetul de note cu zece de sus pînă jos şi zice: „Tot aşa. ai executat cu grupa o sîrbă cu ciocane. erau destul de clare şi alte expresii. Oare cărui băiat inventiv şi descurcăreţ nu i-a fost dat să fie măcar din cînd în cînd şi mai inventiv şi descurcăreţ decît e bine să fii îndeobşte? Asta i s-a întîmplat. la urma urmei. Dar. care 318 . şi lui Ionescu. oare.UNDE ÎNCEPE Şl UNDE SE TERMINĂ O DURERE DE CAR EXISTĂ EXPRESII CLARE pentru toată lumea. de dicţionare? Şi trebuie spus. Cînd după ce. Şi unele n-aveau nimic de-a face cu untdelemnul. Ionescule. te ung la suflet ca untdelemnul? Ar fi totuşi o exagerare dacă n-am spune că pentru Ionescu chiar. fireşte. înainte. că Ionescu nu era neobişnuit cu asemenea expresii. la încheierea trimestrului. Cînd cineva. să zicem. ci mai degrabă cu muştarul. cărui băiat cu tragere de inimă la învăţătură.. inventiv. mai e nevoie. pe bună dreptate. Mai ales pentru un vechi conducător de grupă. de pildă. Cînd. după ce ai cîştigat o cursă de 60 de metri îţi zice: „Bravo!" —mai e nevoie de explicaţii? E o felicitare. fără nici o exagerare.. descurcăreţ şi vioi nu îi e dat să audă foarte des aceste expresii care.

sau: „imi pare rău". bunăoară. după ore. vîrîse un ciorap. în meciurile de baschet — mînuia un ac. echivoce. Nu prea des. vă urez ca pe acestea din urmă să le auziţi şi voi cît mai rar. Iar cînd vii cu dorinţa de a fi din nou ales conducător de grupă. pe o bancă. adevărat.cunoştea şi expresii asemănătoare muştarului. ca şi fetele. în ziua cînd l-au găsit băieţii. apoi şi-au ţuguiat din nou buzele şi-au dat drumul aceleiaşi expresii îndoielnice: 319 . Pe mîna stingă. Cînd. confuze. îşi ţesea ciorapii. — Sînt expresii foarte clare. la şcoală. Cazul lui Ionescu. Ionescu nu se frămîntă mai mult de atît. „Nu e frumos" ar avea nevoie de dicţionar? întrebaţi-1 pe Ionescu. asemenea expresii dubioase. care a uitat să primenească apa în acvarium. acesta nu are nimic de neînţeles. Şi tocmai pen tru că sînt foarte clare. Aprobare? Dezaprobare? Poţi să ştii? Ca să fim drepţi. echivoce. o să vă răspundă. nici vorbă! Şi poate că ar fi uitat cu totul. profesorul de naturale spune cuiva. Există însă expresii — ca să zic aşa — dubioase. cu o cîrpă muiată în petrol. cînd nu e cretă la tablă. confuze. dar expresiile în asemenea cazuri erau limpezi. Băieţii au început să-i dea tîrcoale. ştergea alături de cîteva fete din grupă geamurile clasei. pot să te coste chiar o mică durere de cap. alături de cîteva fete. băieţii n-ar fi intrat în clasă în clipa cînd. despre care nu ştii bine dacă exprimă aprobare sau negare. de pildă. Cît despre vreo durere de cap. iar de pe buzele ţuguiate li se desprinseră pe rînd aceste trei cuvinte: — Ia te uită! (cu trei de „ă"). „gură-cască". Sau credeţi că expresia: „Nu ma aşteptam din partea voastră". Stătea în parc. iar cu dreapta — mîna care executa necruţător loviturile de şapte metri la hambal sau aruncările la coş. Mai ales pentru Ionescu. la soare. dacă ceva mai tîrziu. au dat tîrcoale. Băieţii s-au oprit.

Iată cum începe o durere de cap.. Şi tocmai cei ce plescăiau din buzele ţuguiate trebuiau să-1 propună. Băieţii s-au oprit. în 320 . Ah.. ce înseamnă o expresie îndoielnică.. Se gîndea: „Dacă e adevărat că băieţii mă dezaprobă. în aceeaşi clipă de pe buzele lor se desprinse aceeaşi expresie buclucaşă: — Ia te uită! (parcă. Or fi socotind că e o treabă de fată. de data aceasta.. or să mă aprobe. Şi au trecut la discutarea problemelor despre alegerile pionie reşti. De data aceasta. Atît. poate. apoi. începuse să fie vorba de noile alegeri pioniereşti. ca să pună la punct alegerile de a doua zi. a doua zi. dubioasă. în schimb. cu cinci de „ă"). Ionescu ar fi vrut să-i întrebe: — Ce însemnează „Ia te uită" ăsta? Nu sînteţi de acord ca un băiat să spele geamuri? Sau. unde-s antinevralgicele? A doua zi mergea spre şcoală. în doi peri!" — Mămico. vîrîte pînă la coate în chiuvetă. parcă începuse niţică durere de cap. Dar poate că totuşi se miră fără răutate.. la drept vorbind. Mă aprobă? Mă dezaprobă? Poate că nu. pentru că în aceeaşi zi a avut loc un recital la sticlofon (bravo. o excursie la cariera de var (splendid!) şi durerea de cap — dacă a existat cumva cu adevărat — dispăruse cu desăvîrşire.. cu şorţ la brîu. spăla şi ştergea farfuriile. confuză. apoi. Da. sau nu. nu trebuie să o facă ală turi de fete? N-a întrebat. bulucindu-se în uşa bucătăriei.. Ionescule!). cu mînecile suflecate. fetele. Aşadar. „Mă dezaprobă. Vedeţi. e sigur. Ionescu tocmai ştergea farfuriile.— Ia te uită! (acum cu patru de „ă"). poate că sînt de acord... Numai că după prînz se trezi cu cîţiva băieţi acasă.. din nou în fruntea grupei. gîndea Ionescu. dar poate că da.

" De la acest cuvînt mai departe nu se gîndea. Desigur. jumătate plus una sînt fete. echivocă şi confuză însemnează foarte adesea: „Bravo!" Exact din clipa aceea nu-1 mai duru deloc capul. cînd se opri brusc. 21 — Recreaţia mare . mai bună ar fi unanimitatea. vasele de bucătărie şi le freca cu cenuşă.. pe un şezlong. Şi tocmai căuta în buzunare un antinevralgic. Paulică îşi cîrpea ciorapul. Rică spăla. La numărul 5.. şi înţelese pe dată ca expresia aceasta dubioasă.. Vestitul lui ciorap de portar vestit. îndoielnică. Porni mai departe. — Ia te uită! exclamă Ionescu fără să vrea. La numărul 10. Popescu în persoană ştergea cu hîrtie geamurile dinspre stradă.grupă.... Iar peste drum. la robinetul din curte. îl durea capul. la soare.

Era ora zece şi doream să vizitez cîţiva din elevii rămaşi în urmă la învăţătură. dacă îmi va îngădui timpul. pe Ignat. La ultima adunare de detaşament la cerusem să-mi răspundă tustrei la întrebarea: „Ce fac eu în timpul liber?" Aveam în buzunar aceste răspunsuri. Zilele trecute mă îndreptam spre şcoală mai devreme. Dacă îmi râmîne timp. cînd pleacă mămica la fabrică. apoi lecţiile din carte. Apoi să trec pe la Anghel şi. numele: Anghel Ion. La zece iau o gustare şi mă joc treizeci de minute cu frăţiorul meu. scria Anghel. iar la douăsprezece jumătate mânînc. în colţul din dreapta. repet lecţiile. „Mă scol.POŞTAŞUL LA ŞCOALA NOASTRĂ. clasa a VI-a B. CURSURILE ÎNCEP DUPĂ-MASĂ. La opt încep să învăţ. „Mă scol dimineaţa la şapte. în primul rînd. Era răspunsul lui Ignat. scrise pe nişte bileţele. îmi pregătesc cele trebuincioase şi plec la şcoală!" Scosei din buzunar un alt bilet. la orele unu jumătate. scrisese el. Citesc la început notiţele. Pînă la opt mă îmbrac şi mânînc. De la opt la zece jumă322 . Apoi îmi scriu temele şi desenez. Scosei la întîmplare unul din ele. la şapte. să-1 văd şi pe Muşat.

" „Foarte bine. se-nvioră deodată. Apoi mă joc. Cîinele latră nehotărît. încerca din toate puterile să mişte cu piciorul. —încotro. Muşat tăcea descumpănit. într-adevăr. în mai puţin de zece minute.. Era fratele lui Ignat. Avem de desenat la geografie. la care sînt corijent. —Atunci? Şi pe urmă. Muşat. al lui Masat. tovarăşe diriginte. vădit încurcat şi bîiguind un salut. privind în pămînt.tate învăţ lecţiile de zi.. o să-i găsesc învăţînd. de la tine la şcoală sînt doi paşi. decît însăşi bordura trotuarului. Dintr-o magazie ieşi un puşti bălai. eram pe strada Olăneşti. îşi muta ghiozdanul dintr-o mînă intr-alta şi. Avea.. Mă uitai la el. Ne facem temele împreună. îmi ziceam grăbind pasul. —Bine. La douăsprezece jumătate mânînc şi plec la şcoală. iar la unsprezece încep să-mi ser hi temele. De ce ocoleşti pe aici? Muşat se înroşise puternic... îl întrebai: —Voi nu aveţi ceas acasă? —Avem. Muşat? —La şcoală. nici mai puţin. La numărul optsprezece. spusei. încercă să treacă mai departe. nici mai mult. cînd la un colţ mă izbii faţă în faţă cu. Citesc mai mult la fizică şi matematică. intrarăm în curte.. 2l * 323 . Mai sînt exact trei ore pînă încep cursurile. apoi veni spre noi dînd din coadă. Haidem împreună. ghiozdanul la subsuoara. — Dar e abia zece jumătate. în cămaşă lungă. ştiţi." Tocmai căutam în buzunar al treilea bilet. Mie mi s-a rupt harta. merg şi eu la Ignat. Acesta se lipi de gard. —Mergeam pe la Ignat.

D-aia nu mă ia. amintindu-şi că nu s-a prezentat. — Şi cum faceţi? — Am avut pînă acum două vrăbii. Apoi continuă: Titi a plecat la şcoală. E la mine în ghiozdan. Ştiţi. Lică? întrebai. scaieţi. gră unţe.. tovarăşe diriginte.. —Da' eu fac gălăgie şi zboară vrăbiile. Mă aşteptau..nu e acasă. ad-o încoace! în timp ce puştiul se îndrepta spre casă..... —Vrăbii? —Da.. porumbeii călători. spuse el. Vreţi s-o vedeţi? mă-ntreabă el. —Păi nu. Şi noi n-avem porumbei. —Ş i ? —. vrăbii? —Păi. Apoi le-am adus la mine. dar încercăm... —Tu.. Dar cum faceţi? —Păi. să vedeţi.. la şcoală? Şi în ce clasă. îmi întinse mîna: Pe mine mă cheamă Lică. Ei fac şcoală cu vrăbii. —Şi ce faceţi cu vrăbiile? —Pe cele tinere le învăţăm să ducă poştă... Apoi. îl întrebai pe Muşat: — Ascultă. Şi.. Dar prindem vrăbii. zise: —După vrăbii. pîna acum n-am reuşit. am citit despre porumbeii poştaşi. unde au plecat băieţii? Acesta se codea. —Poştă? întrebai nedumerit... A plecat.. să vedeţi. Am cumpărat clei... Muşat. ridicînd capul din pămînt. Azi n-a vrut să mă ia şi pe mine la şcoală. Le-am ţinut o săptămînă la Ignat şi le-am dat să mănînce de toate: viermişori. —Cum. Trebuia să mer gem pe cîmp să încleiem ramuri.. —Sigur că da.. şi două zile 324 —Titi .. Era vorba să viu şi eu. chiar şi halva. cu Angliei.. Avem şi colivie de sîrmă. Vedeam cu coada ochiului pe Muşat încruntîndu-se şi făcînd gesturi desperate către băieţaş.

ţăruşul cade. Ştiam că. Ştiţi. îndată! Cu copaia. să nu ne vadă. şi vrabia rămîne sub lighean. Trebuia neapărat curmată această vînătoare.. Spusei: — Muşat. şi vor duce şi poşta. Tot mai bine cu clei. vor zbura la Ignat. Simplu! în schimb. pînă cade ligheanul. noi putem prinde o vrabie? Acesta se învioră: — Cum de nu. tovarăşe diriginte. sprijinind buza copaii de ţăruş. Dar e mai greu. Dac-au văzut că eu nu vin cu cleiul. Am crezut că dacă le dăm pe urmă dramul. Apoi presără nişte boabe de grîu în jurul acesteia. albia e colo. Uitaţi.. Ne-au fugit o mulţime. — Veniţi. Cînd ridici ligheanul şi bagi mîna după ea — ţîşti! — a şi şters-o. poate aveau pui. am lucrat numai cu li gheanul.. Vrăbiile sînt iuţi şi.. Ignat şi Anghel au plecat..Ş i ? — Şi s-au dus. de la începutul trimestrului trei. Acum căutăm vrăbii mai tinere. Legă într-o clipită un ţăruş de sfoara pe care o purta în buzunar. punînd un pumn de grăunţe sub copaie. Vine vrabia.nu le-am dat nimic de mîncare. Au luat ligheanele şi sfoară. Pînă acam.... Poate vor prinde şi aşa. ascuns. tragem sfoara. . aşezi ligheanul pe un ţă ruş legat de sfoară. Cînd o să in tre dedesubt. Au zburat de-a dreptul spre cîmp. s-a prins. Numai două am prins. o iei — şi gata! îmi venea să zîmbesc. îmi spuse. pui grăunţe sub lighean şi aştepţi. 325 . e foarte greu s-o scoţi. în magazie. cu un bileţel legat de picior. la mîncare. zbrr! s-au dus. începu să-mi explice Muşat. Cine ştie. n-au luat o notă de trecere. fără pui. Mă gîndeam în acelaşi timp la vremea pe care aceşti copii o irosesc. Cînd intră vrabia şi începe să ciugulească — haţ ! — tragi de sfoară.

aşezîndu-se chiar pe copaie. Peste cîteva minute apăru un vrăbioi umflat pe gardul dinspre stradă. teva sărituri. . şi dispară sub ea. privind prin uşa întredeschisă. O smucitură — şi copaia căzu cu zgomot peste pasăre. Mai făcu cî.Intrarăm în magazie. ciugulind ici-colo. Zbură apoi în curte.

văzînd pasărea. ce zici? Roşu pînă în vîrful urechilor. am scotocit în buzunar şi am scos cele trei bilete.. Nu-i aşa? Rămas cu Muşat. Lică.Ne-am apropiat în fugă. apoi îmi scriu temele şi repet lec ţiile pînă la douăsprezece jumătate? —Ei. Prinsesem vrăbioiul. Vrabia!. Lică apăru triumfător cu colivia —Am găsit-o! A ascuns-o Titi sub pat.. Alesei unul dintre ele şi-i spusei: — Citeşte cu glas tare! Foarte încurcat. L-am dezvelit şi i-am mîngîiat creasta mică. —Nu-i nimic. scoţînd pardesiul. O ridicai uşurel de un colţ. uite un leu.. A venit la halva.. zisei. am îngenuncheat.. Te duci la Alimentara şi iei halva pentru vrabie. l-am aşezat peste albie.. Muşat citi cu glas tare propriul său răspuns la întrebarea „Ce fac eu în timpul liber?": —„De la opt la zece învăţ. apoi... sără cuţa. şi imediat simţii în pumn un ghemotoc cald ce tremura şi se zbătea. Dar adăugă mîhnit: Şi eu am mîncat halvaua. începu să ţipe: Vrabia!. Apoi. acesta mîngîia moţul vrăbioiului şi şopti cu capul plecat: 327 . în acest timp.

. Ignat scoase „poştaşul" din colivie.. poştaş! Nu vezi că are poştă? Şi încă la amîndouă picioarele. în şapca lui Ignat se zbăteau trei vrăbii. Poştaşul! Titi.. aşezat la măsuţă.. Are moţ. —Cum nu e d-ai noştri? —Pai da. tovarăşe diriginte. — Ţi-am spus eu că vrăbiile sînt poştaşi. Vrăbioiul îi căzu din 328 . începuse să răsucească colivia de pe o parte pe alta. aşternui cîteva rînduri pe o bucată de hîrtie. o legai de celălalt picior al vrăbioiului. nu vezi? — Bine. Poştaşii noştri erau vrăbiuţe. aşa cum era în genunchi. De la primele cuvinte rămase trăsnit. Era ora douăsprezece jumătate..— Aşa am să fac. desfăcu sforicică şi apoi sulul.. a venit poştaşul! Poştaşul! Ig nat se repezi la colivie. Imediat ce isprăvii. privind încruntat printre sîrme. cu gura căscată. Nu e d-ai noştri.. apăsînd-o cu palmele. deschisei geamul şi plecai împreună cu Muşat. —Poştaşul! Poştaşul! ţipau ei. Rămase deodată. —Hm. —Ignat. Intraţi în casă.... Cele trei vrăbii răsturnară şapca şi o zbughiră pe fereastra deschisă... Am aflat pe urmă ce s-a petrecut la sosirea băieţilor. E umflat. Ignat şi Anghel se aşezaseră pe pat. Erau fericiţi. ţopăind cu colivia în mînă. ce tot spui? Şi ăsta ce-i? —Ăsta-i vrăbioi. L-am închis apoi în colivia pe care o pusei sub pat. Ura! Ura! După un timp însă se potoli brusc. — Scoate colivia! Anghel se vîrî sub pat şi scoase colivia. îi apucă piciorul stîng. Făcui sul celelalte două bilete şi le legai cu o sforicică de piciorul drept al vrăbioiului. Am intrat apoi în casă şi. —Ia te uită. Ignat răsturnă şapca pe masă. dar e. zise el moale. Priveşte.

avînd la piciorul drept un sul de hîrtie. Ignat se aşeză pe un scaun: — Anghele. uite ce scrie! „Dragii mei Anghel şi Ignat. tovarăşul diriginte m-a rugat să vă reamintesc că sînteţi în trimestrul trei şi că nu mai e timp de pierdut cu vînătoarea de vrăbii. poştaşul! Chemaţi-1 pe Ignat! Şi pe Anghel! —Şi pe Muşat. spre podea. 329 . E timpul să vă respectaţi planurile voastre de muncă. Din partea mea. ţin să vă spun că vă chinuiţi degeaba. De cîte ori îl vedeau zburînd deasupra curţii şcolii. ciripind ascuţit. Dacă le-aţi uitat. încercînd să ne faceţi poştaşi. apoi dintr-o dată vira către geam şi — zbrr! zbură peste casa vecină. poştaşul. ca vrăbioi. strigau alţii. strigau: —Priviţi.mină. Acesta e primul si ultimul bilet pe care o vrabie îl duce la destinaţie" Copiii din cartier au văzut apoi zile în şir un vrăbioi ce zbura de ici-colo. le veţi găsi făcute sul pe piciorul meu drept.

vrăbioiul nostru.Vrăbioiul se oprea pe dudul din curtea şcolii.. ciripind la soare. îndreptîndu-se spre cîmp. Pe piciorul drept nu mai avea decît o sforicică. Ţopăi un timp din creangă în creangă. Eram încîntat. toată lumea este mulţumită de ei. Clopoţelul suna pentru intrarea elevilor în clasă. apoi se îndrepta peste cîmpul înverzit. . cînd deodată zării pe creanga dudului. Pe poarta şcolii intrau. Priveam pe geam în curtea plină de zarvă. la soare. însă. se zbîrlea. la braţ. îl urmării cu privirea pînă ce pieri în zare. chiar. şi va ajunge printre primii la geometrie. Nu ştiu dacă Ignat. Ignat şi Muşat. La şcoală. Anghel şi Muşat mai vînează vrăbii de atunci. Anghel. Era ora tmu şi douăzeci.. încă puţin. profesorul de matematică mi-a spus: — Să ştii că Ignat merge binişor la obiectul meu. apoi zbură. Chiar zilele trecute.

. —Curînd vor fi aici. noi vom aprinde focul deodată.GOARNA ULTIMA ZI DE TABĂRĂ. Bradul uscat era adine înfipt între butuci şi cioturi. cu ferestrele luminate.. într-o stivă mare cît o claie de fin. alături de ceilalţi. Copiii din grupa de serviciu şedeau tolăniţi pe pături. alunecînd uşor din vîrful sti vei pe iarbă. Sus. Atunci. după ce se vor fi aşezat pe pături. în vale. grupa de serviciu isprăvise pregătirile pentru focul de închidere. responsabilul grupei de serviciu.. dinspre Odorhei răzbătea un răpăit înăbuşit: erau detaşamentele în marş. Departe. păreau în noaptea viorie şi blîndă nişte vaporaşe oprite în rada vrăjită a vacanţei. ţuguiată şi roşie tocmai răsărea luna. pe platoul Homorodului. căţărîndu-se dintr-un salt în vîrful stivei de uscături. 331 . iar uscăturile de rezervă stăteau clădite deoparte. de unde.. zise Mihu. mestecând în tăcere măcriş acrişor şi priveau spre căldarea întunecată a Ciucaşului. crengile erau gata stropite cu gaz şi rînduite în cinci colţuri. Se aud tobele! într-adevăr. vilele taberei. —Vin! strigă deodată Mihu. ca o gutuie fiartă. spre focul de închidere a taberei. continuă el visător.

. —Ei? Ce e cu goarna? —Am uitat-o Jos. Dacă tai de-a dreptul prin pădure. ce putea fi? Urcase doar de zeci de ori sus. în dormitor.. bombănind furioşi.. Mituş îşi rodea un ghiile. aproape plîngînd. acum.. —Păi da! —Acum. pe platou. noaptea? E. —Ne-ai făcut grupa de rîs. în cinşpe minute eşti îna poi. eu? —Tu ai uitat goarna! Haide.. Goarna! se auzi din nou scîncetul. —Prin pădure? îngăimă băieţaşul înfiorat de groază. vorbi băieţaşul de-abia şoptit şi. fără să întoarcă capul. iar goarna îşi va trîmbiţa salutul argintiu de bun rămas. Dar tăcu. păşind cu hotărîre. „Ce-o fi o fi!" îşi zise. de la vila 25. mormăi respon sabilul grupei. Şi. şi se pregătea să adauge cîteva cuvinte aspre. prin pădure. spre bolta înstelată. — Nu. tu o aduci! Ceilalţi aprobau. te duci după goarnă. —Bine. în tăcerea ce se lăsase. —Capul nu ţi-1 puteai uita? se răţoi altul. la vreo douăzeci de paşi. ce să mai pierdem vremea! Tu ai uitat-o... mă duc. Vorbise cel mai mic dintre băieţi. în tabără. porni spre tufele de porumbele ce mărgineau pădurea. pădurea se ivea neagră şi zbîrlită ca o spinare de mistreţ.. Mituş.. —Acu' ce te smiorcăi? Te duci după ea! se răsti la el unul mai mare. văzîndu-1 cum. în întuneric.. Adăugă mai molcom: Asta e. la sfîrşit. 332 .din toate cele cinci colţuri. Băiatul se ridică în picioare. se auzi deodată un scîncet: —Auleooo! —Ce e? Te-ai înţepat? . e. în defi nitiv.

Caraghios! Ştiu precis că de aici. „Ce. e crîngul de unde am strîns uscăturile.. lumina ei se despica în petice..... niţel la stînga. —Poate să-mi facă ceva? —Nu..." Se opri şi începu să-şi pună întrebări cu voce tare. De acolo intru în postata cu fagi. ziua se vede. dar după 12 ore. Asta e tot. ca pe o foaie de caiet. sub coroana copacilor. —De ce? —Pentru că nu sînt obişnuit cu el. ce se vede acolo? Ceva ghemuit.. luna aşternea o brumă lucitoare.. Sus.. alb.Intră între copaci şi zări cu bucurie scoarţa albă a mesteacănului sub care se tolănise de atîtea ori. Şi totuşi mi-e frică. ca şi ziua. De acolo cobor pe văioaga torentului şi o ţin pe cărarea de brădet pînă la vilă. după una. totul rămîne pe loc. Aici însă.. iar mai la vale era atît de întuneric. Adică ce zic eu 12 ore? După 2 ore. să „analizeze". pe platou. gîndi Mituş. buzunarul acela întunecos şi jilav? „Ia te uită! Mi-e frică. în definitiv.. E ca şi cum în miez de zi mi-aş trage pătura peste cap... pipăind în trecere cîteva trunchiuri care îi răsărisera pe neaştep tate în faţă. felii şi pătrăţele. colo în faţă. Deodată însă se opri cu răsuflarea tăiată.. Pe acolo trebuia să treacă? Să intre în. strîmbe şi răsucite. fină. şi grăbi pasul.. „De aici." — La brazi de m-aş vedea. gîndi cu glas tare.. aşa cum auzise că trebuie să faci cînd îţi este frică: —De cine mi-e frică? —De întuneric." 333 . topind în gură fragi înşirate pe un fir de pai. încît Mituş simţi că i se înmoaie genunchii. Acum 60 de minute aici era lumină. Aş putea zice chiar că noaptea e un fel de zi.. Se încuraja astfel singur.

— Uf! M-am speriat dege?ba. Se auzea un zgomot neclar. Şi mîrîitul? —Să analizez. îşi încorda privirea.Mituş simţi o căldură de nesuferit în capul pieptului.. Cine să mă urmărească? Vesel începu să şuiere primele note de la „Toreador sînt. darmite noaptea!" Bombăni apoi. 334 .. poate mîrîi? —Nu poate. Nimic. —Şi. —Poate să-mi facă ceva? —Dacă e urs... dar se opri deodată. Dar dacă e altceva? Nu apucă să-şi mai răspundă.. urs?!" încercă să se liniştească: „Pe aici nu sînt urşi ziua. ca de vreasc călcat. mare luptător". urs. dacă nu răsuflă. — însemnează că.. Se opri deodată cîteva clipe şi trase cu urechea. — Dar dacă nu poate. Piatia răsuflă? —Nu răsuflă. abia mişcîndu-şi fălcile: —De cine mi-e frică? —Să zicem că-i un.. şi nici el cu mine. Mă pitesc la pămînt şi fac pe mortul.. însemnează că. „O fi un hîrîit? Un muşinat? Un mormăit? Un. dar înlemni. —De ce mi-e frică? —Pentru că nu sînt obişnuit cu el. — Ursul! O luă la goană spre dreapta. acel ceva alb şi ghemuit începu să se mişte. Ce caraghios! „Ursul!" era piatra albă din mijlocul poienii. îşi continuă el rapid „analiza". îi ajunse la urechi. şi deodată.. privind îngrozit peste umăr.. Se auzi o pîrîitură: crac! şi im fel de zdupăitură în stînga lui.. Adica o răceală. încă nu e rău. Piatra e piatră.. rezemîndu-se de un trunchi. zbughind-o din nou la fugă. O pocnitură apropiată. nu mai e de stat aici... şi ea totuşi a mîrîit.

o flăcăruie. se auzi o voce din apropiere.. „A vorbit!" se înfiora Mituş. Nu se vede nimic. începu din nou să analizeze: ... Nimic decît.. Aud paşi. verde şi rotundă şi care se apropie şi calcă pe uscături.„Şi totuşi. şi. Se apropie !" — Staai! Vocea îi ieşise sugrumată din gîtlej. şi începu să bolborosească —Piatra vorbeşte? —Nu vorbeşte.. de-abia răsuflînd. mă urmăreşte ceva. —Cine vorbeşte? —Eu! A zis „eu".... — Stau.

—O flăcăruie umblă? —Na umblă.. scuipă el îngrozit. Cheia e la mine. e la cinci paşi. ptiu. de ce se apropie? Poate n-o fi flăcăruie.. o aud. Florin. Auzi.. —Aici sînt! se auzi din nou vocea..... —Ţi s-a lipit de mînă! E o arătare. —Ba da. la trei... vampir!... o văd. ptiu.. 336 .. —Dar dacă nu umblă. Hai. Mişcă! Se apropie! —Unde? Aici e mîna mea..... —Lasă glumele! E ceasul meu cu fosfor... Hai! Dar Mituş nu se mişcă. au trecut 5 minute. Ptiu. Am venit după tine.... Arăta cu mîna întinsă în întuneric: —Stai! Tu nu vezi? Acolo! O flăcăruie verde. un vampir. Ajungeai degeaba îa dormitor. —Cine eşti? —Nu mă vezi? Eu.. —Ce te-a apucat? Ce-mi tot scuipi pe mînă? —Flăcăruia..

. sus. simţind o usturime de urzici pe pulpă. Şi. ţi-a fost frică? —De cine? —De întuneric. Responsabilul grupei de serviciu se aplecă spre Mituş şi îl înfrebă şoptit: —Ei... de ce? La urma-urmei. noaptea e un fel de zi... care va să zică. uitînd de înţepături. dar în clipa aceea simţi o arsură de nesuferit pe pulpa piciorului.. Focul de tabără ardea luminos şi viu. lălăind din răsputeri: „Toreador sînt. dar.Mituş ar fi vrut să plece. pe platoul Homorodului. să se laude. Dar după 12 ore. începu să fugă la vale. Urzici.. începu să se scarpine cu nădejde şi tăcu mîlc. nu-i aşa? Ar fi vrut să vorbească. —Aş. mare luptător.. —Nu pot! Mă ustură! Mă înţeapă! —Cine? Ce? —Arătarea! Vampirul! —Lasă prostiile! Tu nu vezi? Te-ai înfundat într-o tufă de urzici! Mituş începu să rîdă mînzeşte: — He-he! Urzici? Ce bine-mi pare. Urzici.." Goarna îşi trimisese salutul argintiu spre bolta înstelată.

începînd de azi. bunico? Ei bine. căci numărul mlădiţelor e totdeauna mai mare decît al tulpinelor şi. şi se întreabă: —Oare nu-mi vine nepoţelul? . şi în cel al primăverii. CA S-A DAT VACANŢA DE PRIMĂVARĂ. BUNICO? ACUM.CE MAI FACI. începînd de azi. ci mai ales pentru că. privesc bătrîneşte cu mina streaşină la ochi. că o plimbare intră şi în programul vacanţei. tocmai despre acest „ce mai faci?" vrem sa stăm de vorbă. o vizită făcută bunicilor şi bunicelor e o chestiune de ore. Dar ce rost are să înşirăm motivele pentru care bunicii le sînt dragi nepoţilor. cu obrajii îmbujoraţi. acum. 338 .. acum că e primăvară cu r adevărat. vor zice: — Ce mai faci. Sau: : —Care din ei o să apară azi? Nu cred să fie bunici care să privească mult timp în gol. bunicule? Ce mai faci. Vă asigur că toţi bunicii din ţară ies. în pragul miilor de bunici se vor ivi zeci şi zeci de mii de nepoţi. în zare. Şi nu atît pentru că s-a dat vacanţă.. şi nici pentru că e primăvară. şi nepoţii bunicilor? Aşadar. mai des pe la portiţă.

îşi spune ea. nemărturisit.. Mai trec eu pe la dumneata... să văd ce mai faci. . fii sigur. pescuit.. ai mai fi rămas. Am vrut să văd ce mai faci. iar primăvara a pierit pentru o clipă. Altminteri.. o plimbare cu prietenii. Cu toate acestea.... cari apă? Spargi lemne? Mda.. Iată-1: — Ce mai faci. bunico. s-a lăsat o umbră. Ea ştie că într-o zi de vacanţă un şcolar are multe de făcut: un joc cu mingea. Se bucură de bucuria ta. totuşi.. şi. bicicletă. Te-ai răsucit pe călcîie şi ai plecat. spus ca să fie spus! De formă sau de politeţă. La revedere.Există un „ce mai faci?". în inima ei. desigur. Bunica ştie că ai treburi. Se bucură că e zi cu soare.

să fie mai cu spor. pentru că e vacanţă. — Şi.. Bunica aude zgomotul toporului. la cel de ieri. Am vrut să văd ce mai faci?! La revedere. Şi el deschide vorba cu „ce mai faci?".a doua zi priveşte din nou în lungul străzii.. un abur doar. Bunica de-abia are timp să-şi pună ochelarii. de pildă.. — Acum ce mai faci. bunico? Vedeţi? Dacă te gîndeşti bine. cu mîna streaşină la ochi.. Şi iată. e mult mai greu. Afară timpul e posomorit şi ploaia adaugă încă un rînd de perdele ferestrelor. Nici n-a apărut. Nu e o treabă prea grea pentru un nepoţel destul de mare. acesta e un alt fel de „ce mai faci?" Dacă te gîndeşti. Aşa. în casă însă parcă e mai mult soare ca ori340 .. că apa a şi fost cărată.. Nu. acum. Bunica îşi şterge ochelarii. dar este altceva. Ploua afară. fireşte.. În 15 minute sînt înapoi. căci cerul e întunecos.. lumina de pe chipul bunicii nu vine de afară. dar dă-mi voie să-ţi fac eu surcele. şi te aşteaptă. Judecaţi singuri. Pe tine.. Şi iată. A uitat. al primului nepoţel. nu de afară. Iată şi surcelele.. — Ce mai faci. Afară plouă. sau poate un alt nepoţel.. Acum se gîndeşte la altceva.. ce mai faci? Nu mă pricep la bucătă rie. îi înveleşte privirea. Aşa sînt uneori bunicii: uituci. A doua lacrimă nu se mai şterge. bunico. Bunica a avut de-abia timpul să-şi şteargă pe furiş o lacrimă.... De data aceasta stă să plouă. bunico? Cari apă? Mda.. Mai dă-mi o găleată. Pentru toată săptămîna. cerul nu s-a luminat încă. bunico? Cari apă? Dă-mi voie să te ajut eu. apare un alt nepoţel." Dar bunica nu se gîndeşte la acela. bunico? Te pregăteşti pentru piaţă? Dă-mi voie să-ţi fac eu tîrguielile. Pentru un bătrîn.. se aude portiţa din stradă. „Ce mai faci. — Acum ce mai faci.. Aşadar. Dar aburul nu e pe ochelari.

. — Ai spus ceva? 341 .cînd.. şi nici nu aude ce spune nepoţelul. Tresare. Bunica îşi lasă inima mîngîiată de aceste raze.

în casa ei a poposit vacanţa. . Ce faci după-masă.. A adus-o nepoţelul. bunico? Vii cu mine la teatru? Am luat pentru noi doi două bilete..— Da. Acum bunica ştie de unde vine lumina.

şi iar'oftează. ce cuprinde laviţa pe care. 343 . deosebită. cu totul altfel... Lumina după-amieziî s-a-mpîclit. Pe masă sînt deschise caietele de Compunere*. Doar jarul vetrei dă un rotocol de văpaie moale.. nu-i aşa? Ceva. câ : nişte arme părăsite. roşiatică. deosebită.. . S-a întunecat şi-ri ddăiei Bucăţi din ce îri fce mai dese dentuneric se prind în pervazul ferestrei. —Faptă deosebită. şi urmează alene: — Eum-am gîndit la ceva dar s-a-ntîmplat în vară. stau cei doi băietani: Ion şi Culiţă. Cei doi oftează.Povestiţi o faptă deosebită din această iarnă"... ceva deosebit. Dar tocurile zac de-a latul foii. mă rog.. . hm.. iar dedesubt: . I o n scormoneşte cu un betigaş jarul ce mocneşte. un cuvînt pe care peniţa 1-a migălit gros şi rotund: Temă. Deosebită înseamnă.' în Susul paginii.O TEMĂ GREA AMURG TIMPURIU DE IARNĂ. —Grea temă! — Eaptă. la scăldat.. cu genunchii la gură... din cale-af ară.. Ciugulesc cîteb boabă din oala cu porumb îndulcit. adică..

vara e uşor! Iarna să te văd! Ce poţi să faci iarna? Să intri cu sania în prun? Să prinzi un piţigoi? Să cazi pe gheată? Celălalt sări ca ars la cuvîntul. Nu sări? Nu-1 scoţi? —Ai sărit tu? —Ce? Crezi că mi-ar fi fost frică? Aprinde lumina. nici tu copac în care să sar. —Stai! Am găsit! Dacă se rupe gheaţa.lup. privind cărbunii aprinşi. seheuna şi zgîria cu ghearele butoiul. Uite aşa avea nişte colţi! Am stat acolo 344 . La început. Plecam eu. pac! Dintr-o să ritură am şi fost în butoi. Cînd mi-a venit inima la loc..... Deodată. Ma uit peste umăr. dar iarna asta nici n-a îngheţat gîrla. Băieţii ciugulesc în tăcere porumb fiert şi oftează. mormăie cel cu beţigaşul.. bunăoară. deosebit.. Ei bine. dihania venea în sal turi drept spre mine. Doar un butoi rămas pe cîmp de la căldarea de ţuică.. Apoi se-nseninează deodată: Ştii? Eu am văzut un.. eu o scriu pe asta.— Ehei. Ba începuse să-şi vîre şi botul pe cep. Dacă nici asta nu e faptă deosebită. Se ţinea scai de mine. —Ceva deosebit. Ce să fac? Mă uit în jur: nici tu ţipenie de om. gheaţă. —Dar dacă se rupe cu alţii? Cu un copil. —Da' el te-a văzut? Asta-i întrebarea. —Ba bine că nu.. mă las păgubaş. Grea temă! : : ' . aud un urlet de mi-angheţat sîngele-n vine.. nu cazi în apă? Nu te-neci? —Dacă te-neci nu mai scrii tema. Să vezi cum a fost. în clipa cînd dihania era lîngă mine şi-i auzeam colţii clănţănind. Fiara îmi dădea tîrcoale... am crezut că-i cîinele nostru. Burcuş.. — Mda. Eram pe dealul Poieniţei. se oprea şi el.. cum eram cu spatele la el. se urnea şi el. am în ceput să mă uit prin crăpăturile polobocului. Ma opream eu. Nu-i o faptă deosebită? —O fi.

—De patru ori. Pune nea Mitruţ paie şi-i dă foc.. să treci cu sania trasă de cîini peste gheţuri care trosnesc.. arzînd şi-1 călăresc. atunci.... Deodată.. Să vezi tu faptă deosebită! Eram la nea Mitruţ.. —Am găsit! sări Culiţă. . de pîrlit.... de două ori.. din păr face perii.. Grea temă! —Nu ţi-am spus eu? Iarna nu sînt fapte deosebite... înţeleg. oftaturile au sporit. Taman înjunghiase porcul. dar lupul nu pleca.. arzînd? —Aşa. —Ei? —Atunci sar pe porc. —De unde ştii? —Păi asta a povestit-o moş Pândele la despuiat porumb. bag de seamă că vîrîse coada pe gaura butoiului.vreo două ceasuri. Deodată.. A! N-o ştii? Păi să ţi-o spun... şi-1 călăresc pînă la gîrlă.. Ei! Nu-i deosebită? Putea să dea foc la tot satul. —Aşa e.. . O faptă deosebită. îi opăreşte. —Ţi-am spus eu că iarna nu sînt fapte deosebite. Să te-ntîlneşti în fiecare zi cu doitrei urşi albi. Atunci. A.. atunci. —Uf! Grea temă! Boabele fierte s-au împuţinat... Ar fi murit băieţii de necaz. 345 . Întîmplarea cu porcul. să pui mina pe o balenă. numai că nea Mitruţ nu pârleşte niciodată porcii.. aprinse.. —Aşa. de trei ori. Era o faptă deosebită. şi-o ia razna prin ogradă. —O fi. Aproape se-nserase. dac-am fi la Polul Nord. guiţînd... haţ! îi apuc coada cu amîndouă mîinile şi-o fac nod: o dată... o mangaliţă cît un bivol. porcul se scoală cu paiele-n cap. şi. îl apuc de urechi.. Eu.. —Păcat... deosebită..

auziră vocea baciului........... Cum de uitaseră? Şi ce faptă deosebită!. ca şi pîsla. la saivanul colectivei.... Şi pe urmă s-a pornit viscolul. —Măi Culiţă. Baciul urla şi izbea cu bîta oile. în poarta saivanului găsiseră două oi. lupii nu se-arată. ţepene. pâc. Luaţi mieii în sat.. —Vezi.. asta faptă deosebită. Da. pe bunda înecată de zăpadă a baciului. Noroc de cojoace. Şi deodată. între ele. prrr.... pac... zăpada fumega.» —Cu dinţii... auziseră behăituri. că se prăpădesc. Şi deodată izbucnesc într-un glas: — Mieii! Mieii de pe Stejăriş. drept de obraz.. — Dar aici? Gîrla nu îngheaţă. Sus. Plecaseră în ziua aceea pe vreme bună de la Musariu. atacat de lupi. cum îi mai pleznea şi-i ciupea ca nişte cauciucuri întinse de praştie. ori ca gînsacul lor furios. două ghemotoace ca de pîslă şi. să tragi cu puşca. peste deal.. pe Stejăriş. prr. cu ochii orbiţi de plasturi reci de zăpadă. iar vîntul. —Să isprăveşti cu gloanţele şi să te lupţi cu cuţitul.. sus. Zăpada li se agăţase în lînă şi le căptuşise cu o platoşă de gheaţă.. închid ochii şi parcă se văd în chip de exploratori polari. la ţintă. cu ghearele. se răsfira şi se răsucea ca nişte burghiuri în pieptul şi umerii lor. din stingă. şi pe urmă să ajungi.. ca şi cum dintr-o dată ar fi plesnit şi s-ar fi deznodat toate băierile cerului. căţărîndu-se şi alunecînd pe povîrnişuri de gheaţă. zgîlţîiţi de uragane.. pe Stejăriş. Le mîna spre gura saivanului. dar oile orbite se buluceau cap la cap. prr. pe scurtătură. în văzduh se smuceau parcă zeci de pînze cu ace. ah.. 346 —Să . vedeţi că mi-au fătat două ţurcane. Jarul scapără cîteva clipe în mărgelele dinţilor dezveliţi de zîmbet.rătăceşti în noaptea polară» prin furtuni de zăpadă.

Rîd mulţumiţi. Au aşezat mieii pe cuptor. Ba nu. încolo. —Tu s-o scrii. Deodată.. —La urma-urmei. Tu ţi-ai scos bunda. pe viscol.. Amîndoi căciulile. Culiţă şi-a dat bundiţa jos. urechile le pocneau dxireros şi nu mai puteau descleşta fălcile.. Ion... Nu muriseră...Într-o clipă.. — Da.. chiar pe cuptorul din faţă.. Da. —Şi tu cojocul.. ci negri şi creţi şi behăiau subţire... sclipirea veselă a dinţilor se stinge. Au învelit mieii ce tremurau şi au pornit-o spre sat. 347 ... cojocul. acum două ierni. pe valea Poieniţei. —Dar mi-ai dat şi şalul tău. Cînd au ajuns acasă. Peste cîteva minute nu mai erau de pîslă. dar asta a fost iarna trecută.. nu mai simţeau nimic... o scriem amîndoi.

Grea temă! Băieţii tac." —Treci mai departe. —Ştii ce? întrerupe tăcerea cel de lîngă vatră... —Adevărat. —S-o fi făcut şapte. Nu e nimic deosebit. Doar pe foile albe se mai zăresc tocurile ca nişte arme părăsite.—Şi acum ce scriem? Grea temă! Jarul mocneşte în cenuşă. „Vom apăra cei cincizeci de puieţi de atacul iepurilor şi al altor rozătoare. am făcut şi garduri. să n-alunece oa menii şi vitele. — Şi ce? E o faptă deosebită? Doar toţi băieţii au ajutat. — Şi ce e deosebit într-asta? Am strîns şi eu vreo şaptezeci." — I-am învelit pe toţi. difuzorul răspîndeşte... vezi. şi în odaia caldă s-a lăsat de mult întunericul. „Vom ajuta la facerea gardurilor pentru păstrarea zăpeziipe cîmp. Au dat drumul la staţie. ce trece vremea! 348 ' . un cîntec vesel. Ceasul din perete ticăie mărunt... nu. —Hai! Aprind becul şi încep sa răsfoiască foile caietului: „Vom strînge o mie de kilograme de cenuşă"... dar. Ei şi? Sînt astea fapte deosebite? —Şi ce? Nu sînt? Ai vrea să-şi rupă oamenii picioarele? Să se usuce prunii? Să piară puieţii? —Nu. ciugulesc ultimele boabe de porumb." „Vom curăţa de licheni toţi prunii din livada şcolii. Din uliţă. astea le facem în fiecare iarnă. am curăţat şi prunii. Hai să ne ui tăm în planul detaşamentului nostru. „Vom sparge gheţuşurile de pe uliţele satului." —Am stricat gheţuşurile... — Eu am şi strîns vreo sută de kilograme. Tii.

De la staţiunea de ţigaizare a oilor ni s-a transmis că cele trei mioare ţigaizate... Curînd ţurcanele cu lină aspră şi rară. mama i-a găsit aplecaţi peste caiete. — Ei...—Şi noi n-am scris nimic. în luna ianuarie au fost puşi pe tarlale peste optzeci de metri de garduri pentru reţinerea zăpezii pe cîmp. salvate de cei doi pionieri pe timpul viscolului. au fătat zilele acestea primii miei ţigăi ai comunei. Grupa pionierului Neagu Ion a curăţat de licheni cei peste o suta de pomi fructiferi din livada şcolii. mamă. e uşoară. se aude din difuzor. Şi cîte mai avem de povestit î . copii.. Peste o oră. e grea tema? Copiii se privesc şi rid veseli: —Nu. ce va servi ca îngrăşământ. Uite şi matale: trei pagini scrise mărunt. dar avem mult de scris. Detaşamentul I.. tare mult. condus de pionierul Culiţă Neagu. Fapte pioniereşti deosebite. a predat centrului de colectare a cenuşii cinci sute cincizeci de kilograme de cenuşă. —Aici staţia locală de radioficare.

care îi urca din inima prea plină. lentila ochelarilor — totul părea învelit în abur — dar îi lăsă deoparte. Era în septembrie. cel care scria acum din Hunedoara. împrăştiat cu furca parcă pe dealurile de piatră ale Bihariei. Hei. şi care îi zguduia întreaga fiinţă.. fostul său elev. vrăbiuţele de altă dată!... La fel. răsărită ca un abur. Venise ca învăţător în satul moţesc de ciubărari..SCRISOARE DIN HUNEDOARA OMUL PUSE PE MASĂ SCRISOAREA CITITĂ. Primăvara gheţarii fumegă pitiţi în adîncul peşterilor munţilor apuseni. apoi luă tocul de scris. amintirea lui Ursu Steavu dintr-a patra. Omul de la masă ştia că nu sînt ochelarii de vina.. 350 . un an după război. din cele mai calde adîncuri ale inimii. fără grabă. Şi parcă din foaia albă din faţa sa se înfiripa. Era altceva. Şterse îndelung. îşi trecu mîinile tremurînde peste pleoape. ca pe un ecran. bătrînul învăţător simţea o bucurie nemărginită. Şcolarii săi se avîntau spre înălţimi... vultureşte. Aşternu cîteva cuvinte pe foaia albă din faţa sa şi se opri. în faţa scrisorii abia citite...

351 . cu zîmbetul ca un plîns: — Ştiu tot ce-i în carte. domn' învăţător. Băiatul vorbi zîmbind.. ca tată. A rămas speriat.. Vorbise o singură dată. — Poţi să-mi arăţi un caiet. şi zmeură. parcă pornit strîmb din fiecare rînd.. Un zîmbet de neuitat. Băiatul se ridicase în picioare şi zîmbea.. Atunci. Scrisul n-am putut să învăţ. oricum.. Ar fi rămas. Era un copil înalt. Bună ziua. Oi recunoaşte şi eu. Altceva nu avem... domnule..În spatele munţilor abia se coceau cireşele.. îl scosese la tablă. ruşinat.. Pe băiat 1-a cunoscut în aceeaşi zi. foame.. serioşi: — Nu-1 scoateţi pe Steavu. Steavu Ursu.. sperioase ca nişte aripi de turturea. să se lumineze viaţa măcar pentru el. dînd jos geamantanul din spinarea căluţului. Ursu îi zice. Un fel de colibă din bîrne... Era un scris strîns.. era tăcut. ca un plîns ascuns.. urcînd sau coborînd ca o cărare pe marginea unei prăpăstii... învăţătorul îşi amintea. de cînd cu bă taia pe care a luat-o de la boier... cu părul cînepiu şi ochi mari sub pleoapele albăstrii.. Ursule? Băiatul veni la catedră cu trăistuţa şi învăţătorul scoase un caiet. cînd ajunsese la şcoală. că i-a pierdut nişte oi. ca e cuminte.. mult n-o să staţi pe aici.. Daţi-i certificatul. îl botezi din nou Ursu. Moţul care îl însoţea la pas.. Faceţi-mi un bine. secetă. moţul vorbise fără să-1 privească: — Domnule învăţător.. nu-1 siliţi. la noi aşa e: cînd îţi mai trăieşte un singur prunc. Am un copil — alţii nu am — în clasa a patra.. Să fie în putere.. că nu poa te. lîngă căluţ. N-avea nimeni nevoie de ciuberele lor.. Copiii ceilalţi vorbiră deodată. Daţi-i şi lui certificatul— să-1 dau la meserie. măcar că-s sărac» Voi aduce afine cînd s-or coace. în ţară era ruină.. Vă rog ceva.. copilu-i slab la carte.. Altul nu am. O să vă mulţumesc cu ce-oi putea. Puneţi-mă să povestesc.. goale. să nu-1 bateţi.

Am 352 . se izbea de fiece copac. „Ce trebuie să fac? Ce trebuie să facă un învăţător comunist?" se întreba... ca într-un zbor de liliac... Mergea pe la oameni pe acasă. Undeva. ca pentru a străpunge cu privirea o apă tulbure. un ciubărar lovea cu toporul un brad. de cînd lumea. A stat cu caietele băiatului în faţă şi. „Totul". sugrumată: — Daţi-i certificatul. la Mesteacăn. Ceruse secretarului organizaţiei de bază un cal şi o lampă de gaz. încolo... îşi dădea seama că mîna copilului aluneca pe hîrtie orbeşte..învăţătorul privea caietele. zîmbetul lui amar: — Pe noi. În noaptea aceea învăţătorul n-a dormit. burghezia ne-a băgat de-a dreptul la univer sitate. Trei din patru nu ştiau carte. moţii stăteau acasă. îşi răspunse ca pentru sine învăţătorul. Primele cuvinte se puteau citi. aproape. învăţătorului i se păru o voce tristă. domnule.. moţii. ca o rugă: — Daţi-i certificatul. lovindu-se neaşteptat de toate colţurile. Să-şi lumineze viaţa. învăţătorul îşi amintea cuvintele secretarului. * îşi amintea de zorile acelei ierni din '46. Pagina era pentru copil o pădure în care. cînd dinspre Fericeaua mijeau zorile. Copiii nu veneau la şcoală. Cînd se auzi scrîşnetul copacului doborît. încolo mergea drept. domnule. Iarna.. în iarna aceea aproape în fiecare casă s-a deschis un fel de clasă a-ntîia..... ca legat la ochi. încerca să dibuiască rădăcina răului. Am învăţat istoria la Ţebea. suferind parcă de ameţeală. îşi lucrau „marfa". urmărind literele fără noimă. literele se duceau la fund sau veneau la suprafaţă ca mîinile unui înecat.... Satul se înzăpezise. privind cu deznădejde caietele din faţă. în minte îi reveneau cuvintele sugrumate. la Lupeni. Numai la scris.

călcînd pe munţii noştri cu aur. ca să alunge strigoii. Se afla la băiat acasă. Strigoii o să-i alungăm noi. nu va putea nici cu binele. Noi. domnule... cu sare. ca să se lumineze casa..şi geologia. Le fac oamenii din coajă de cireş şi le dau foc.. — Nu vă mai chinuiţi. Şi-atunci n-o să se mai usuce nici oamenii... Punea mîna pe 23 — Recreaţia mare 353 .. Nu poate.. tatăl copilului.. şi nici cireşii. Steavu făcea focul cu vreascuri de brad.. spunea Steavu. răul. cu argint. Copilul asuda şi zîmbea vinovat şi trist. moţii. am făcut şcoli înalte. Numai clasa întîi nu ne-a învăţat nimeni. Am urmat . comuniştii.bătut toate drumurile ţării ca să învăţăm geografia.... lupii.„ Vedeţi dumneavoastră luminile acelea ce se rotesc pe Fericeaua? Moroleuci le zice.. Cît 1-a bătut domnu' dinaintea dumneavoastră! N-a putut el cu răul.

— Deschide. să poftiţi şi dumneavoastră la şedinţa în care se va discuta primirea mea în rîndurile partidului.. învăţătorul nu auzea. Gheţarii au fumegat de multe ori. Zboară. după două-trei cuvinte. se înalţă!.... o silabă.. în faţă..." învăţătorul îşi trece uşor mîinile tremurînde peste pleoape. „Vă rog. îmbrăţişaţi de primăvară.. apoi montat din nou.. domnule. — Daţi-i certificatul. Ţin mult să fiţi lîngă mine... ca o avalanşă. scrisul se prăbuşea. E cald. Dar iarna lui '46 a trecut. şi au fost de acord. Nu-şi poate opri lacrimile... — Vulturaşii mei. Pentru ca elevul să scrie literele. totul. învăţătorul îşi amintea. nestingherit. Cînd primăvara se topeau zăpezile pe Fericeaua şi răsăreau brînduşele şi agliceii.. După lunile de mers ca de melc zdrobit. îmi cunoaşteţi şi familia... Am cerut acest lucru tovarăşilor din Biroul Organizaţiei de Bază..condei şi îndată. sutele de ore cînd mîna copilului de 12 ani se mişca ameţită printre puncte. aşadar.... pentru a înfiripa cel mai simplu semn.. reţete. în această minunată primăvară ce a cuprins întreaga ţară. Aici totul trebuia demontat. zecile. mîna copilului începuse să aştearnă literele una lîngă alta. Copilul îl privea cu zîmbetul lui ca un plîns. I-a arătat primele rînduri scrise corect. deschisă. 354 . Apoi s-a dus la Hunedoara. în şiruri drepte.. stă ultima scrisoare a prim-topitorului Ursu Steavu. Aşa. învăţătorul aprinde lumina electrică. Anii au trecut.... cruciuliţe. aplecat asupra băiatului. * Ursu Steavu a terminat clasa a patra printre elevii buni. ca acuma. pe toată pagina. copilul a zîmbit. Asuda şi el. Orele.. Dumneavoastră mă cunoaşteţi de mic. uşa. bade. învăţătorul repeta de sute de ori un cuvînt.

ca la P etr oş eni. şi nu d in dr eapta. se dumiri: se mutaseră în ajun din casa veche. frecîndu-şi cucuiul. Buimăcit încă de somn. De-abia atunci. în sfîrşit. în oraşul nou. toate noi şi luminoase. „Asta merge la etaj!" îşi zise el înfiorat. în locul funicularului. şi băiatului i se păru ciudat că îl vede înălţîndu-se din stînga şoselei. Pe coridor dădu cu ochii de o scară ce ducea în sus. iar coborîrea din pat se făcea pe partea dreaptă. ce poposea pe spinarea goală a unui deal şi. 355 . plapuma în sus şi vru să sară din pat. Soarele tocmai răsărea. cu totul altceva. înşirate de-a lungul şoselei. ieşi din odaie. ca de obicei. se bucură băiatul. care căra vagonete spre turnul de spălare. dar se izbi cu fruntea de perete.VECINUL DIMINEAŢA. I s e păr u ciuda t ş i f aptu l că de la geam dă ou ochii de 0 grădină întinsă şi ver de. Ce case albe sînt aici! murmură el. zeci de case. nerăbdător s-o vadă. VICTOR ZVÎRLI. M ai mult. căci nu locuise niciodată într-o casă cu etaj şi i se păru că e ceva deosebit. — Sîntem la Uricani. băiatul se îndreptă spre fereastră şi trase perdeaua. Dar casa noastră cum e? Şi. CÎND SE TREZI. nu zărea decît cerul albastra.

îşi zise băiatul. Dar vecinul nu se mai ivi în ziua aceea. cînd se opri nedumerit. vecinul nostru e artist! — Da. sau chiar să schimbe cîteva pase. Şi aştepta cu nerăbdare să-i vor356 . sau radio? Ştie să joace şah? Copii are? Şi ce meserie? „Nu. îl găsi de-abia spre seară. răspunse tatăl. iar sub braţ ducea an toc de vioară. aşa îl chema pe vecin: Francisc. „Acum o îîă-1 cunosc". —Da. Şi el juca fotbal. Aşteptînd ca vecinul să se îndepărteze. Era îmbrăcat într-un trening vişiniu. Voia tocmai să-1 întrebe dacă este de părere că e mai bine să fii portar decît extremă. n-are copii". Fusese şi el la meciuri.Se gîndea tocmai să urce. Vecinul era tînăr. Va să zică. Şi de-abia aştepta să-1 întîlnească. Tot nu v-aţi cunoscut? Victor era şi mai bucuros. O să-i zică Feri baci. cu cămaşă albă. înalt. năpustindu-se în odaia unde tatăl sau tocmai îşi dezbrăca bluza de miner. A doua zi. Silabisi: „Oiştea Fran-cisc". vecinul nostru e fotbalist! strigă Victor. îşi zise Victor şi ieşi pe coridor. „Va să zică nu e fotbalist". Camera rămăsese tăcută toată dimineaţa. De-abia pe la trei auzi pe cineva fluierînd înăuntru. şi se visase de multe ori trombonist saa toboşar în fanfara minerilor. Dar oare e tînăr? E bătrîn? Are bicicletă? Are patefon. la Petroşeni. şi încă bun. —Tată. se dumiri în cursul zilei băiatul. Fusese de cîteva ori cu tăticu' la concerte. cu părul negru şi cu mustăcioară. să vorbească despre fotbal. cînd pe uşa din faţă zări o carte de vizită. iar în mînă o minge. îl văzu ieşind. strigă pe fereastra odăii unde tatăl tocmai citea ziarul: —Tată. De data aceasta vecinul purta haine negre. avea în picioare ghete de fotbal. Nu v-aţi cunoscut încă? Băiatul era bucuros. şi încă bun. şi Victor înţelese că acolo stătea un vecin. Nu după mult timp.

Are o singură meserie: e miner. Vecinul avea acum haine le stradă. 357 . Victor se întreba întruna. încă tot nu v-aţi cunoscut.bească vecinului. Vru din nou să-1 oprească. se gîndea el. dintr-aceea din care aveau ucenicii din fanfară. fără să poată adormi: „Dar cum poate noul vecin să fie şi artist. —Va să zică e miner.. şi atunci îl văzu pe vecin îmbrăcat cu bluză cauciucată. Victor era foarte bucuros. şi poze.. îl găsi pe tatăl său gata de plecare.. Studenţii ştiu doar atîtea." în pat. multe. —Spune-mi. şi zbură în bucătărie. Poate că o sa-i dea şi lui măcar o tobă mică. spre seară. Nu-1 văzu însă decît a doua zi. „Dacă e student. şi încă bun. Băiatul ieşi pe coridor.. dar rămase ţintuit pe loc. Şi o să-mi povestească multe. şi fotbalist? Are trei meserii? Chiar trei? Trei deodată?" Se trezi dis-de-dimineaţă. —Da. îşi zise băiatul. „Va să zică. Feri baci are trei meserii? —Nu. —Tată. tăticule. şi student.. iar sub braţ o planşă mare şi un vraf de cărţi. După cum văd. vecinul nostru se pare că e student la Petroşeni. o să-mi arate cărţile lui. nu e artist".. şopti băiatul. nu contează. cu cască şi lămpaş. sau poate măcar o piculină.

aşa. pe deasupra. — Noroc bun! Apoi se întoarse în casă. din toate puterile. şi de data aceasta adormi pe loc. . poate fi cîntăreţ şi. ieşind pe uşă. şi student. se urcă în pat..— Da. Tocmai de aceea poate juca fotbal. Şi el voia să se facă mineri Dar şi fotbalist. fugi pî nj la gard şi strigă după ei. ca noul vecin! Şi văzînd că tatăl său şi Feri baci au ieşit din curte. ca între mineri. rîse tatăl. şi încă bun. aşa. student Victor nu mai putea de bucurie. şi artist..

. în preajmă. cu părul nins — învăţătorii. Şi cu toate acestea.ELEV ÎNTR-UNA DIN ZILELE VACANŢEI DE PRIMĂVARĂ vizitasem muzeul de istorie. O filă ca toate celelalte. M-am întors. cînd deodată. zeci de copii în grupuri. Atunci. Era o filă obişnuită. nu-mi puteam lua ochii de la scrisul acela prelung. îl mai văzusem undeva. 359 . privirea îmi fu atrasă de una din file. mi-ara amintit. întîlnirea neaşteptată cu el îmi dădea sentimentul că pe aproape. de zeci. ci pe o spinare încovoiată. puţin înclinat. cineva familiar şi drag mă priveşte din spate. fulgerător. El era! Era scrisul lui! Şi la sfîrşitul şirului de nume zării iscălitura cu aceleaşi litere prelungi şi apăsate: „învăţătorul Dumitru Mironescu". La ieşire. Nu era nimeni. cu cîteva rînduri scrise sus. repet. deodată. păşind sfios. aşteptînd să-1 recunosc.. ca şi cum omul ar fi scris nu pe masă. Doar prin săli. pregătindu-mă să-mi notez impresiile. mi-era la fel de cunoscut ca propriul meu scris. cu o bucurie de nestăpînit. aproape pe vîrfuri.. urmate apoi pe două şiruri de nişte semnături. îmbulzit. cîndva. răsfoiam fără grabă cartea înnegrită cu mii de semnături.. cu linii apăsate.. şi printre ei însoţitorii. de sute de ori.. Şi scrisul acela îmi era cunoscut. sau de la distanţă. unii vîrstnici.

S-a oprit întîi cu faţa la tablă. apoi a clătinat din cap şi s-a întors spre clasă: —Cine a scris? a întrebat cu voce blinda. cu ochii arzători sub fruntea mare. a răsfoit cîteva caiete şi. ca o pădure de furculiţe. copii. fără preget. Cei „scrişi" ţipau. de curînd.. umpluse toată tabla: „Anastase şa vărsat cernla pe bănică. ca ce obicei. Flore-a deschide geamul şi se face crt. A trecut apoi prin bănci. —Rău. Ispas face pe copii să rida şii polecreşte." A citit pînă jos.Fostul meu învăţător! Intrase în clasa noastră în toamna lui 1945. înalt. se ridicau în picioare şi ridicau degetele.. ca după o boală. Aceştia sînt răii clasei. M-am ridicat din banca. Aţi învăţat pe apucate.. 360 . în timp ce toţi copiii scotoceau prin bănci şi în ghiozdane. dar slabă. l-am auzit: Şterge. te rog. a exclamat abia auzit: —Rău ! Apoi s-a oprit în faţa clasei şi ne-a vorbit: Pînă acum. Cu o manta pe umeri. S-a apropiat de mine şi.. voinic. Ge. toată tabla. şi-a smuls mantaua de pe umeri şi s-a îndreptat spre tablă.. Va tre bui să muncim serios. dar palid şi slăbit. cu rîvnă. cu mîndrie: —Eu. a fost război. (corent). pe „răii clasei" iar scrisul. mîngîindu-mă uşor. în clasă s-a făcut deodată hărmălaie. Scoateţi caietele şi copiaţi prima temă. Scrisesem. Şi. de-abia auzita. pentru a treia oară în acea zi. lăbărţat şi cu greşeli. A repetat apoi ca pentru sine: —lîlu. —Are rîcă pe mine! El strică! Pe Voicu de ce nu 1-a scris? Spun eu! Puneţi-mă pe mine să-i scriu! Eu! Eu! A ridicat mîna şi zarva a încetat. vă rog! Sînt şeful clasei..

aşteptam cu sufletul la gură ca el să scrie dedesubt.. zîmbind cu mulţumire clasei: — Copiaţi! Dar într-o zi de iarnă noi am aflat secretul.Bine. răsucit. cu fruntea brobonată de sudoare. îl priveam înmărmuriţi. şi a vorbit şoptit şi tremurat: — Va făgăduiesc ca data viitoare să scriu mai frumos. scria cu greutate. cu fruntea brobonată de sudoare. ca din abecedar. O pierduse pe front.. angajamentul să scriem tot aşa ca el. în mintea tuturor se ridica întrebarea: . dădeam caietele la control. Mai cu grijă". Ne ruşinam cel mai adesea şi ne luam. Scria cu mîna stingă. copiat parcă din abecedar. Şi. cîteodată: . iar foşnetul caietelor a încetat. sînt mulţumit". 361 . la tablă.. Priveam scrisul lui prelung. îndreptînd cu roşu literă cu literă. Ciudat... sînt mulţumit". Scriam.. Tîrziu. puţin pieziş.. Scriam mai toţi aplecat spre stînga. Pe nesimţite. mîhniţi. a doua zi: „Acum este mai bine. în timp ce el. sau. dar cîteodată literele ieşeau pocite. vedeam în josul temei aceeaşi propoziţie. în luptă cu fasciştii. îi imitam scrisul. pînă cînd ajungea să umple tabla. rînd după rînd. sau: . îngrămădite. la sfîrşit. Prin iarnă.în clipa aceea — ţin minte ca acuma — parcă o mînă ne-a oprit deodată răsuflarea tuturor. apoi se ridica îngrijorat. A doua zi.)Cum poate să scrie atît de frumos şi atît de repede cu mîna stingă?" Scria adesea în faţa noastră pe tablă cu mîna stingă. şi de fiecare dată scria în josul paginii cîteva cuvinte: „Mai atent". apăsat. şi cînd. priveam şi scrisul nostru. s-a întors spre clasă. tăcuţi şi încruntaţi. învăţătorul nostru nu avea mîna dreaptă.. Ne corecta caietele. sau: „Mai ordonat".. strîmb şi prelung. în acest timp. rupeam foile. încovoiat. şi hotărâm din nou să ne îndreptăm. cu roşu: „Mai ordonat". scria la tablă cu uşurinţă. palid. strîmbe.

.. îşi dăduse jos haina şi scria. De sus şi pînă jos era o singură literă: a mic.. a mare. învăţătorul nostru s-a apropiat apoi de tablă şi a şters-o. O să rămâneţi trăsniţi.. L-am văzut pe el. încet. Am văzut şi noi atunci toată tabla. Veniţi mîine la şcoală mai de dimineaţă. Pe urmă a început să scrie iarăşi. la tablă. şi. Nici nu se luminase pe deplin. s-a îndepărtat niţel. 362 . a mare... mai repede. o singură fereastră luminată: a clasei noastre. cuvintele „Mai atent". tot mai repede. s-a dat înapoi cîţiva paşi şi a privit. coleg cu noi.. . Am venit. unul singur: — Rău! S-a îndreptat spre burete. cu grijă. a clătinat din cap şi am auzit în clasa goală un cuvînt. apărut pe caietele clasei a patra. Nu cuprindea nici o propoziţie.. nici un cuvînt. a şters în grabă totul şi a început din nou să scrie: a mic.— Vreţi să vedeţi ceva? ne-a întrebat băiatul femeii de ser viciu. literă ca literă. Ne-am adunat sub geam şi am privit înăuntru. „Mai ordonat" nau mai. în toată şcoala.Din ziua aceea.. Cînd a umplut tabla.. cînd a isprăvit. singur.

tot cu litere prelungi şi apăsate: Elev". cu litere prelungi şi apăsate. Apoi.Vizitatorii se îngrămădeau în spatele meu.spre nedumerirea celor din jur. fericit şi tulburat de această neaşteptată întîlnire. Am privit cele două şiruri de semnături ale elevilor săi — aproape toate plecate niţel spre stingă. . Am mai privit o dată fila cu scrisul învăţătorului meu. mi-am pus şi eu semnătura dedesubtul numelui învăţătorului meu şi-am adăugat .

..CUPRINS Motivarea absenţei Cai şi bibilici Mărinimie Hamurabi Necunoscute Carnetul carnetului Unde se varsă Nilul? O lucrare scrisă. veche Desen după natură De ce au dispărut zmeii? N-am cuvinte Scrisoare pe adresa unui chiulangiu Mi s-a terminat caietul Cavalerul dreptăţii 5 8 12 15 17 21 24 26 28 31 35 38 41 45 48 51 55 59 64 68 ... vorbită Jocul culorilor Un şmecher la lecţie însemnări de lector Obiect neidentificat La vară o să fie cald Istorie.

Scrisori fictive Decembrie între prietene Cea mai interesantă acţiune 71 75 78 80 84 86 89 91 94 97 101 105 112 117 121 125 129 133 139 144 150 155 161 166 173 178 183 190 194 201 205 208 .T. Sufleţelul învaţă Un ambiţios Un vocabular literalmente bogat E grea geometria? Demostene Recapitulare P.Băiatul cu semnele Dubla calitate Un băiat citit Autogol Dărnicie Cel mai bun prieten Superlativul Propoziţii simple Post-scriptum Mi se spune Fantomas Revelion A se feri de umezeală! O poveste plicticoasă Poveste cu un cocoş Un mamifer nevertebrat Imaginaţie creatoare Cap! Spic! Se caută o greşeală Scrisoare pe adresa unui anumit întîrziat Portretul colegei de bancă La telefon .T.R.

Amintiri Un visător Dormitor în doi 32 de premianţi Păsăreşte Uriaşul „Necunoscut la adresă" „Voi ce aveţi la română?" Un amănunt Cartofii Interviu în oglindă Cum se prinde o muscă? S-a pierdut un orfan! Sport. bunico? O temă grea Scrisoare din Hunedoara Vecinul Elev 213 216 222 226 231 234 242 250 255 258 263 267 274 279 286 290 295 305 310 318 322 331 338 343 350 355 359 . artă şi istorie Secretul A fi sau a nu fi O mică greşeală Caise cu ceapă O mare ruşine Unde începe şi unde se termină o durere de cap Poştaşul Goarna Ce mai faci.

Casa Scînteii".1973. Tiparul executat sub comanda nr. 30 467 la Combinatul Poligrafic s.XI. Comanda nr. Coli de tipar 23. Apărut 1973. 646. Piaţa Scînleii nr. + legate 'h 5 000. 1.I973. Bucureşti. Tiraj 32 000 Broşate 27 000.Lector : DELIA DAMIRESCU Tehnoredactor : ŞTEFANIA MIHAI Dat la cules ÎS VI. Republica Socialistă România . Bun de tipar 19.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful