Mihai Golu, Bazele psihologiei generale Procesele senzoriale, cap VI Golu clasifică în această categorie senzaţia şi percepţia.

Senzaţia- primul proces psihic de prelucrare, interpretare şi utilizare a informaţiei despre însuşirile obiectelor şi fenomenelor lumii externe şi despre stările mediului intern. Ea este sursa primară a cunoştinţelor. J.Loke susţinea că nihil est in intelectum quo prior non ferit in sensum. Teoria asociaţionistă susţinea că procesele psihice superioare trebuiau descrise prin senzaţii. Astfel senzaţia era absolutizată iar viaţa psihică o conglomerare de senzaţii. Această teorie a avut o susţinere de câţiva ani, după care a cazut. Acum se vorbeşte despre două tipuri de teorii, atunci când se aminteşte despre senzaţie: - teorii de factură agnostică - teorii de factură gnostică Primele neagă faptul că senzaţia ar oferi informaţii obiective despre proprietăţile reale ale obiectelor sau stimulilor externi, susţinând că, de fapt, suntem informaâi despre stările interne ale propiilor noastre organe de simţ şi ale propiilor nostri nervi. (această teorie a avut geneza într-un experiment realizat de Johanes Miller in 1840 care şi-a dat seama că, la acelaşi timul oamenii răspund diferit şi il percep diferit şi un singur stimul este perceput de mai multe organe senzoriale fără ca acestea să fie excitate extern – ex la stimulul curent electric a obţinut senzaţie vizuală, auditivă, gustativă. S-a descoperit, însă, că organele senzoriale umane sunt mult avansate şi intr-o strânsă legătură unele cu altele. De altfel, si stimulii sunt diferiti. Golu propune o clasificare a acestora în două categorii: - stimuli universali/nespecifici, la care analizatorul răspunde nespecific - stimuli specifici /modali care sunt recepţionaţi numai de analizatorii specifici (termici, olfactivi, gustativi etc) Teoriile gnostice au la bază noţiunile de reflecater si imagine.senzaţia reprezintă o urmă, o pecete sau o fotografie a stimulului extern. Organele de simţ capătă şi funcţie reflectorie, de intipărire şi redare mecanică, o reflectare subiectiv-activă. Această teorie s-a dovedit a fi cea mai concordantă cu metodologia experimentală modernă. Există o serie de fatori care îşi pun amprenta asupra modului de relizare a senzaţiei. Aceştia intervin şi acţioneză subeictiv asupra senzaţiei: - nivelul sensibilităţii analizatorului - starea lui funcţională actuală - stările afectiv-motivaţionale actuale - experienţa perceptivă anterioară - scopul/obiectivul activităţii Calităţile senzaţiei sunt: 1. modalitatea = orice senzaţie specifică este produsă de un anumit stimul şi se încaderează într-o anumită categorie: vizuală, auditivă etc. 2. reflectarea/designarea = orice senzaţie are un conţinut reflectoriu specific şi desemneză informaţional o anumită însuşire a mediului extern. 3. referenţialitatea = orice senzaţie ne relaţioneză şi ne raporteză la lumea externă, îndeplinind o funcţie de cunoştere 4. instrumentalitatea/reglarea = orice senzaţie poate comanda şi regla reacţii comportamentale adaptative ale subiectului la o însuşire sau alta a diverşilor stimuli modali din afară. 5. intensitatea = orice senzaţie are o forţă mai mare sau mai mică generând din partea subiectului răspunsuri corespunzătoare: foarte puternic, puternic, modest, slab, foarte slab. 6. durata = orice senzaţie are o anumită persistenţă în timp, corespunzătoare duratei acţiunii stimulului.

diversitatea intramodală = în interiorul oricărei modalităţi sau clase mari de senzaţie se diferenţiază calităţi specifice (de ex. Nuanţa în senzaţiile de culoare. înălţimea şi timbrul în senzaţiile auditive) 8. culturalitatea = proprietatea oricărei senzaţii umane de a se modela şi de a-şi integra în conţinut şi semnificaţie influienţele factorilor culturali.7. Sensibilitatea Este premisa biofiziologică a capacităţii de a avea senzaţii. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful