Cap 1

1

FUNDAMENTELE MANAGEMENTULUI PUBLIC

Managementul public ca domeniu distinct al ştiinţei managementului a apărut în deceniul al optulea al secolului trecut, în principal ca urmare a situaţiei critice în care s-au aflat sistemele administrative din majoritatea statelor dezvoltate. Deficienţele majore ale acestor sisteme au creat disfuncţionalităţi devenite cronice care, în timp, au exercitat o presiune puternică, greu de suportat de către cetăţenii ţărilor respective şi au alimentat efectele unei crize în domeniul administraţiei. A fost necesară apariţia unei astfel de situaţii, pentru ca liderii statelor dezvoltate să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului iminent în care se afla omenirea la acea vreme, dacă teoriile clasice tradiţionale aveau să continue să domine modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor, sistemelor administrative, în general şi din ţările lor, în special. A fost „o lecţie a istoriei” pentru care unele state, chiar din grupa celor dezvoltate, mai „plătesc” şi astăzi.

1.1

Necesitatea apariţiei managementului public ca domeniu distinct al ştiinţei managementului

Greşelile trecutului, pe de o parte şi ritmul foarte lent în care au început în ultimii douăzeci de ani ai secolului trecut schimbările majore în procesele de management şi de execuţie din instituţiile publice şi în comportamentul organizaţional, au efecte majore şi astăzi în sistemele administrative din ţările dezvoltate. De altfel, la vremea respectivă analiştii

Noutăţi în managementul public

pentru sectorul public au arătat în lucrările lor dimensiunile crizei şi implicaţiile pe care aceasta le-ar putea avea pe termen mediu şi lung asupra sistemului administrativ. Specialistul american Olson Mancur a publicat în SUA şi Marea Britanie în 1982 lucrările: The Rise and the Decline of Nations şi The Logic of Collective Action în care a abordat direct cauzele şi efectele crizei iminente declanşate în sistemul administrativ american. În aceeaşi perioadă şi în acelaşi scop, Ostrom Vincent a publicat lucrarea The Intellectual Crisis in American Public Administration. Ecoul afirmaţiilor lui Schiller, formulate cu câteva sute de ani în urmă pentru a explica metaforic una din cauzele renaşterii, respectiv: „ce e vechi şi nevrednic se prăbuşeşte, timpurile se schimbă şi o viaţă nouă înfloreşte din ruine” s-a dovedit la finele secolului trecut un adevăr, pe care liderii administraţiilor din toate ţările dezvoltate ar fi trebuit să-l cunoască. A apărut astfel nevoia de schimbări majore în sectorul public, în general şi în modul de administrare a instituţiilor statului, în special, astfel încât acestea să fie eficiente şi să satisfacă deplin interesele cetăţenilor, aşteptările lor, nevoile lor. Grupuri reprezentative de cercetători din ţările dezvoltate au considerat că a sosit momentul ca rezultatele investigaţiilor şi studiilor elaborate de ei în ultimul deceniu să fie publicate. Au sperat că liderii interesaţi ai administraţiilor occidentale vor aprecia efortul lor şi vor înţelege de ce sistemul trebuia schimbat şi cum ar trebui să aibă loc schimbările necesare. În acea perioadă s-a declanşat o strategie ofensivă a specialiştilor în domeniul managementului public asupra marilor conducători ai administraţiilor din ţările dezvoltate. Rezultatul confruntării a fost apariţia unui nou domeniu al ştiinţei managementului, managementul public şi a unui nou mod de percepţie şi abordare a aparatului administrativ dintr-o ţară. Mai concret, aparatul birocratic, care a funcţionat mai bine de 50 de ani, trebuia orientat potrivit unor noi principii. Valorile noii gândiri manageriale asupra managementului instituţiilor din sectorul public au fost prezentate şi explicate în lucrări

Fundamentele managementului public

sugestive prin titlu dar mai ales prin conţinut, cum ar fi: Reinventing Government: How the Entrepreneurial Spirit is Transforming the Public Sector, scrisă de David Osborne şi Ted Gaebler, în 1992, urmată de altele la fel de utile şi interesante cum ar fi An Introduction to Public Sector Management al cărei autor este Ian Taylor, Public Sector Management: Theory, Critique and Practice a lui David Mc.Kevitt, Le Management Public a lui Poncelet Maurice, în Canada, şi altele. Mutaţii fundamentale nu puteau fi făcute de aceiaşi teoreticieni şi practicieni care aveau un mod de gândire şi comportament tradiţional, rigid, bazat pe principiile birocratice ale gândirii formaliste promovate de binecunoscutul sociolog german Max Weber. Atunci, în faţa argumentelor specialiştilor în domeniul managementului public, practicienii au înţeles un adevăr esenţial şi elementar, anume faptul că un sistem nu poate deveni funcţional şi eficient în acelaşi timp şi nu-şi poate realiza misiunea pentru care a fost creat doar pe baza unui pachet de legi, a unor reguli, norme şi regulamente elaborate de jurişti, aplicabile şi/sau aplicate în baza unor percepţii oarecare de către persoane cu pregătire generală. Era nevoie de orientarea sistemului către noile valori ale managementului public, care să asigure funcţionarea eficientă a structurilor administrative create pentru a satisface nevoile cetăţenilor, interesele generale şi individuale ale membrilor comunităţii, percepuţi drepţi clienţi ai unei imense pieţe reprezentate de societate în ansamblul ei şi de fiecare unitate administrativ teritorială în parte.

1.2

Evoluţia managementului şi în România

public

pe

plan

mondial

În prima jumătate a secolului al XX-lea, profesori celebri, cum au fost Lorenz von Stein, Charles-Jean Bonnin şi Alecsandre-François Vivien, Henry Fayol şi Frederic Taylor de la mari universităţi din Viena şi Paris

După aproape 10 ani de cercetări. a managementului public. publicată în anul 1990 la Oxford. a apărut şi s-a dezvoltat managementul public. care a iniţiat şi dezvoltat curentul numit managerialism. promovat de Max Weber. descris în lucrările: Managerialism and the Public Service: The Anglo-American Experience. În acest context. Noua gândire a fost susţinută şi dezvoltată în alte lucrări fundamentale pentru domeniul managementului public. câţiva ani . ca răspuns la modelul tradiţional al administraţiei. Cei mai cunoscuţi şi apreciaţi specialişti care au avut contribuţii semnificative în procesul de apariţie şi dezvoltare a ştiinţei managementului public sunt: Christopher Pollitt. intitulată Managerialism and the Public Services: Cuts or Cultural Change in the 1990’s publicată pentru prima dată de asemenea în Marea Britanie. în câteva ţări europene şi în SUA. cu principii şi legităţi generale şi specifice bine definite. specialiştii în domeniul managementului public au sintetizat rezultatele activităţii lor şi astfel au apărut curente de gândire care au reunit valorile de bază ale managementului public sub diferite forme de exprimare. Peters Guy a publicat lucrări de referinţă pentru ştiinţa managementului public: Strategic Management of Public and Third Sector Organization: a Handbook for Leaders. alte elemente au fost adăugate la sistemul de valori de bază ale managementului public în lucrarea lui Pollitt. Aceasta din urmă reuneşte accepţiunea autorului despre managementul public şi rolul pe care noul domeniu al ştiinţei managementului îl are în instituţiile publice din sistemul administrativ şi nu numai. din SUA şi Marea Britanie. un nou domeniu al ştiinţei managementului.Noutăţi în managementul public şi mai târziu. au dezvoltat ştiinţa managementului şi ştiinţa administraţiei. cu obiective clar determinate. care au determinat apariţia mai târziu. către jumătatea secolului trecut. Trei ani mai târziu.

Politics and Law in the Public Sector apărută în SUA. însă. ar trebui intensificat în toate ţările ce doresc o orientare reală a serviciilor oferite de administraţie către piaţă. prin rezultatele sale. Hal Rainey care a contribuit semnificativ la înţelegerea principiilor fundamentale ale noii gândiri manageriale prin lucrarea: Understanding of the Management of Public Organizations. în lucrarea Management in the Public Sector: Challenge and Change şi Kieron Walsh în lucrarea Public Service and Market Mechanisms. Chris Painter. între care Isaac Henry-Kester. publicată în 1994 la Londra. De altfel. Barry Tool şi Grant Jordan în aceeaşi perioadă au pregătit lucrarea Improving Management în Government apărută în 1995 în SUA. specialiştii în domeniu. Edward Quade cu lucrarea Analysis for Public Decisions. au demonstrat necesitatea reformării concepţiei manageriale în sectorul public.Fundamentele managementului public mai târziu lucrarea: The Future of Governing: Four Emerging Models. Stewart Ranson şi John Stewart care în lucrarea Management for the Public Domain. . Toate aceste personalităţi în domeniu au demonstrat în lucrările lor că managementul public a apărut ca o necesitate şi se dezvoltă permanent ca unul dintre cele mai importante domenii ale ştiinţei managementului care. poate avea un impact direct asupra îmbunătăţirii modului de viaţă al cetăţenilor dintr-o ţară. Este unanim acceptat faptul că schimbarea de concepţie în sectorul public şi crearea noului sistem de management public funcţional şi eficient pentru structura administrativă reprezintă un proces de durată care. au clarificat câteva din cele mai importante concepte şi abordări ale managementului public. David Rosenbloom care a publicat lucrarea: Understanding Management.

s-a folosit pentru prima dată conceptul de management în sectorul public. considera că managerialismul în Marea Britanie trebuie să se concretizeze în crearea în instituţiile publice a capacităţii manageriale de a integra cei „3E”. Rhodes. eficienţă şi eficacitate. Dincolo însă de terminologia diversă folosită. nu mai puteau răspunde pozitiv problemelor majore cu care se confrunta administraţia. În acest context a apărut managementul public. 1996). Paradigmele post-birocraţiei (Barzelay. 1993). 1992). 1991). La începutul anilor 1990.Noutăţi în managementul public În deceniul opt al secolului trecut. ca un nou mod de percepţie asupra conducerii instituţiilor publice şi asupra misiunii acestora în sectorul public. Administraţia publică orientată către piaţă (Lan. nu asupra politicii generale promovate de politicieni. respectiv. un nou model de management pentru instituţiile publice a fost conturat şi promovat în ţările dezvoltate (Farnham şi Horton. centrarea pe evaluarea performanţelor din instituţiile publice şi considerarea eficienţei economice ca forma finală de reflectare a acesteia. 1992). Acesta reunea câteva concepte şi abordări moderne formulate de cercetători: • • • • Managerialism (Pollitt. economie. pornind de la rezultatele cercetărilor lui Hood (1991). • Guvern antreprenorial (Osborn şi Gaebler. principiile şi legităţile de bază erau aceleaşi. bazate pe ierarhie şi forme birocratice diversificate. Structurile rigide. 1992). Zhizoung şi Rosenbloom. . Specialistul englez argumenta această schimbare majoră prin faptul că Noul management public se fundamentează pe următoarele valori de bază: orientarea asupra managementului în instituţiile publice. care au dominat instituţiile din administraţia publică în cea mai mare parte a secolului douăzeci. Noul management public (Hood.

Această abordare orientată în cea mai mare parte asupra organizaţiei publice implică schimbări substanţiale. 1992. . o dezvoltarea dimensiunii participative a managementului public prin exercitarea controlului din afara sistemului birocratic de către membrii comunităţii. orientarea instituţiilor publice către piaţă. o măsurarea performanţei instituţiilor publice în funcţie de rezultatele obţinute şi nu de volumul şi valoarea intrărilor. O altă accepţiune. programe.20). în special în domeniul resurselor umane.Fundamentele managementului public divizarea aparatului birocratic şi gestiunii financiare. respectiv cetăţenii. aparţine specialiştilor americani Osborn şi Gaebler. motivarea materială şi libertatea de a conduce. p. Cei doi specialişti au elaborat un set de caracteristici pentru ceea ce ei au numit guvernare antreprenorială (Osborn şi Gaebler. totuşi societatea civilă. de asemenea interesantă. în general şi al instituţiilor publice. reducerea costurilor cu întreţinerea şi funcţionarea aparatului administrativ. deşi cred în administraţia guvernamentală şi consideră că guvernul poate avea iniţiative interesante. Ei consideră că principiile şi valorile de bază pentru managementul public la nivelul administraţiei guvernamentale sunt: o promovarea competiţiei între furnizorii de servicii. Ei au arătat că. o orientarea conducerii instituţiilor publice către realizarea obiectivelor derivate din misiune şi nu pentru aplicarea unor acte normative. percepută ca o imensă piaţă este întotdeauna aceea care determină conţinutul activităţilor în cadrul unor astfel de structuri. regulamente şi norme metodologice. remodelarea stilului de management din instituţiile publice punându-se accent pe rezultatele obţinute. respectarea termenelor înscrise în strategii. Autorii au pornit de la premisa că administraţia guvernamentală “trebuie să fie reinventată”. politici. în special.

domnul Al Gore (Gore. astfel încât acesta să se orienteze asupra a patru principii fundamentale: o • orientarea asupra rezultatelor. În acelaşi context. în special la nivelul administraţiei locale. 1993) a publicat raportul cu titlul Reinventing Government: Creating a Government that Works Better and Cost Less în care prezintă noile valori de bază ale managementului public în Administraţia Centrală din SUA. o accentuarea dimensiunii previzionale a managementului public de anticipare a conţinutului serviciilor şi de prevenire a apariţiei unor situaţii problemă. Raportul domnului Gore a scos în evidenţă necesitatea schimbării culturii în cadrul Guvernului Federal American. Parcurgerea cu atenţie a conţinutului raportului demnitarului american ne determină să constatăm puternica influenţă a valorilor promovate de Osborne şi Gaebler. Publicaţia în care au apărut acestea se numeşte „National Performance Review”. o descentralizarea autorităţii şi încurajarea managementului participativ. o promovarea mecanismelor de piaţă în locul celor birocratice. o concentrarea energiilor în atragerea şi câştigarea de resurse şi nu pentru consumarea acestora. în 1993 vicepreşedintele SUA. o coordonarea şi integrarea elementelor sistemului de servicii publice furnizate de sectorul public sau privat pentru a soluţiona problemele specifice ale comunităţilor. Cei doi autori includ în lucrare câteva exemple de practici inedite în managementul public din Statele Unite ale Americii. potrivit acestui principiu personalul din structura sistemului administrativ nu urmăreşte . unde s-au aplicat aceste valori.Noutăţi în managementul public considerarea beneficiarilor de servicii drept clienţi cărora li se pune la dispoziţie o ofertă variată de servicii de către diverşi furnizori.

legi. metodologii. competenţa managerială în administraţia centrală şi locală influenţează semnificativ performanţele obţinute în sectorul public şi au început să colaboreze pentru a dezvolta şi extinde principiile şi valorile de bază ale managementului public. lăsând astfel să se înţeleagă că SUA se află cumva în urma acestor ţări în ceea ce priveşte transpunerea în practică a valorilor Noului management public. Pornind de la acest context general al ştiinţei managementului public pe plan internaţional. Noua Zeelandă şi Australia. iar acest proces trebuie să continue într-un ritm accelerat. se poate afirma că şi în ţara noastră s-au realizat . iar managerii publici trebuie să fie apreciaţi în funcţie de capacitatea de a rezolva problemele sociale generale şi specifice. de fapt. chiar pe prima pagină se menţionează că cele mai multe ţări dezvoltate au trecut la schimbări radicale în valorile culturale ale administraţiei publice. Raportul prezintă şi câteva exemple de practici inovative în Marea Britanie. Desigur că schimbările radicale în managementul public.Fundamentele managementului public să aplice reguli. În raportul pe anul 1990 al OECD. norme. managementul public în instituţiile publice trebuie orientat asupra obiectivelor şi rezultatelor. în general şi în cultura organizaţională din instituţiile publice. • • orientarea asupra clientului sistemului administrativ. Nu mai există nici un fel de dubiu asupra faptului că eficienţa şi eficacitatea în sectorul public trebuie să fie îmbunătăţite. stimularea personalului din administraţie în obţinerea celor mai bune performanţe. ci urmăreşte obţinerea de rezultate cât mai bune. Se poate constata cum preşedinţii şi şefii guvernelor din unele state dezvoltate au început să înţeleagă că. • reducerea costurilor. implică o serie de costuri pe care administraţiile din ţările dezvoltate au înţeles că trebuie să le suporte în timp pentru simplul motiv că nu există nici o cale de întors la modelul tradiţional al administraţiei publice. în special.

la specializarea Administraţie Publică. Patru ani mai târziu a fost introdus un astfel de curs şi la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. 1 Androniceanu. Bucureşti. a fost introdus pentru prima dată în România∗ un curs de Management Public în anul IV. la Summit-ul mondial din martie 2002 de la Barcelona al Primilor Miniştri şi la întâlnirea şefilor de state desfăşurată la Washington în primăvara aceluiaşi an. din motive diferite.. 1999 . iar în anul 2001 a fost publicată lucrarea Management public. În cursul anului 1999 au apărut în România şi primele lucrări în domeniul managementului public1 şi managementului public internaţional2. principial şi conceptual pe structura noilor curente în domeniu apărute în Europa Occidentală şi SUA şi adaptat la specificul sectorului public din ţara noastră. A. Cursul este orientat din punct de vedere valoric. în acceptarea principiilor şi legităţilor generale ale managementului public în sistemul administrativ şi în celelalte domenii ale sectorului public în general. autor Lucica Matei. În ultimii ani. Editura Economică. Management public internaţional. Editura Economică.Noutăţi în managementul public primele cercetări teoretice şi practice începând din ultimul deceniu al secolului trecut. Deşi în România există mari reticenţe. la care au participat şefi de state şi guverne din toate ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare şi numeroase personalităţi marcante ∗ Conferenţiar universitar dr. Lucru care se şi întâmplă de fapt prin creşterea numărului disciplinelor derivate din managementul public introduse în universităţile şi centrele regionale de perfecţionare care pregătesc viitorii funcţionari publici.. 1999 2 Androniceanu. nevoia de extindere a acestui domeniu în ţara noastră. din ce în ce mai evident. Armenia Androniceanu în anul 1996 a introdus primul curs de management public în învăţământul superior din ţara noastră. la Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa. la Facultatea Management. Management public. Apare însă. totuşi începând din anul 1996 în Academia de Studii Economice Bucureşti. A. Bucureşti.

în literatura străină de specialitate. În continuare insistăm pe clarificarea unor astfel de probleme pornind de la sensul de bază al administraţiei şi managementului. 1. există. în egală măsură. securitatea şi siguranţa acestuia.Fundamentele managementului public din structurile administrative naţionale şi internaţionale. în acest început de secol XXI. în special în ţările în curs de dezvoltare şi slab dezvoltate. s-a susţinut nevoia de schimbări radicale în sistemele administrative ale statelor şi dezvoltarea unei alte accepţiuni asupra modului de conducere a sectorului public. consacrat în ultimii cincizeci de ani ai secolului trecut. prin atenuarea diferenţelor între statele bogate şi cele sărace. atunci fără nici un fel de dificultate deducem care este misiunea complexă ce revine şefilor de state şi de guverne şi managerilor publici. cât şi în practica din ţările dezvoltate. care trebuie să înceapă cu popularizarea ideilor despre noul management public şi despre necesitatea transformării şi adaptării sistemelor administrative în funcţie de noile principii şi legităţi fundamentale ale acestuia. Dacă în acest context invocăm afirmaţia lui Richard Farmer potrivit căruia: „Managementul explică de ce o ţară este bogată sau săracă”. Este nevoie de schimbări radicale de mentalitate. . totuşi modelul tradiţionalist. care trebuie orientat asupra unor valori ce situează în centru cetăţeanul. de percepţie şi de comportament. se face o distincţie clară între conţinutul administraţiei şi cel al managementului public. îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei.3 Conţinutul managementului public Deşi atât în teorie. Acesta generează dificultăţi semnificative în înţelegerea şi acceptarea atât de către teoreticieni cât şi de practicieni a diferenţelor majore de conţinut între cele două domenii.

Deşi din punct de vedere lingvistic între cuvintele management şi administraţie există o asociere semantică. însă. coordonare. organizare. administraţia este explicată ca „totalitatea organelor administrative ale unui stat” (Dicţionarul Lingvistic . În Webster este formulată aceeaşi explicaţie pentru administraţie. În limba latină există de asemenea diferenţe semnificative de conţinut între cele două concepte. control şi evaluare în care responsabilitatea este bine definită. Management provine de la „manus”. în timp ce managementul înseamnă un ansamblu de procese de conducere şi control asupra modului în care se desfăşoară activitatea într-o organizaţie. conducerea ori urmărirea modului în care se desfăşoară o activitate percepută ca o afacere.Noutăţi în managementul public 1. acesta este descris ca actul sau arta de a conduce. nu mai puţin de 14 sensuri ale cuvântului administraţie. Diferenţa este semnificativă între „a servi” şi „a controla” pentru a obţine cele mai bune rezultate. a guverna. în timp ce managementul are un caracter practic şi un conţinut multidimensional. însemnând a servi. administrare.1 Administraţia vis-à-vis de management Administraţia este un domeniu cu un caracter teoretic şi un conţinut limitat la aspectele ce ţin de structura unui sistem administrativ şi legile. în ceea ce priveşte managementul. administraţia constă în acţiunea de a administra. aşa cum a demonstrat Dunsire în 1973. În limba engleză există.3. regulile şi regulamentele pe baza cărora acesta este organizat şi funcţionează într-o ţară. aşa cum acestea sunt prezentate în dicţionarele de specialitate. În dicţionarul limbii române moderne elaborat de Institutul de Lingvistică din Bucureşti al Academiei Române. Administraţia vine de la „minor” respectiv „ministrare”. Pentru a putea face o analiză de conţinut asupra managementului şi administraţiei. este necesară şi oportună pentru început explicarea conceptelor de bază. în special prin exercitarea funcţiilor de previziune. cele două concepte sunt foarte diferite în privinţa conţinutului. însemnând a conduce şi a controla direct. În dicţionarul Universităţii Oxford.

Administraţia publică este reprezentată de un aparat în care se desfăşoară un ansamblu de activităţi pentru elaborarea şi aplicarea de acte normative.3. .Fundamentele managementului public al Limbii Române Moderne. Administraţia publică este orientată asupra proceselor. iar administraţia este reprezentată de structuri instituţionale distincte prin care se exercită puterea statului. proceduri şi politici. regulamente şi programe politice. iar managementul înseamnă conducere. aşa cum acestea sunt particularizate în sectorul public. Aceste două elemente de bază nu au fost în mod necesar integrate în sistemul administrativ tradiţional. 1996) şi. Cu alte cuvinte. 1. Managementul public include administraţia publică (Mullins. respectiv administraţie publică şi management public există diferenţe majore de conţinut. Se poate concluziona că administraţia reuneşte un aparat format din instituţii ale statului create pentru a aplica regulamente. în plus. norme metodologice. procedurilor şi proprietăţii. iar managementul ansamblul proceselor şi relaţiilor de management din cadrul unei organizaţii prin care se urmăreşte realizarea unor obiective definite. în condiţiile asumării responsabilităţii pentru rezultatele obţinute. 1958). managerul public îşi orientează activitatea pe obţinerea de rezultate şi preia toate responsabilităţile derivate din propria misiune. acte normative etc. managementul într-o organizaţie este reprezentat de un grup de persoane responsabile pentru realizarea unor obiective. în timp ce managementul public implică mult mai mult decât instrucţiuni. urmăreşte crearea sistemului de management în cadrul instituţiei publice pentru realizarea obiectivelor cu maximum de eficienţă.2 Administraţia publică vis-à-vis de managementul public Fără îndoială că între cele două concepte. direcţie. Editura Academiei Române.

tocmai pentru faptul că este percepută ca un sistem birocratic rigid al statului. ofiţeri principali. se va insista în continuare asupra definirii conţinutului managementului public. reprezentanţii managementului public sunt recunoscuţi ca „manageri publici”(1993).Noutăţi în managementul public Este limpede că administraţia publică a pierdut semnificativ în analiză. din punct de vedere formal atât managerii publici cât şi administratorii s-au numit la început: administratori. prin care se realizează interesele publice generale şi specifice ale membrilor societăţii. Ceea ce în accepţiunea unora poate fi perceput ca „un moft” sau „o modă” (Spann. 1. Prin urmare. Cele mai importante sunt prezentate succint în continuare. Funcţionarii publici de conducere acceptă din ce în ce mai mult noua titulatură de manager public în loc de administrator.3. . există mai multe puncte de vedere referitoare la această problematică. Aşa cum remarca Pollitt. Ceea ce se constată în ţările dezvoltate este extinderea folosirii conceptului de manager public deoarece a apărut ca evidentă şi necesară o schimbare semnificativă în exercitarea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie în instituţiile publice. Este însă mai puţin important cum se numeşte sau ce funcţie ocupă o persoană dacă misiunea instituţiei publice vis-à-vis de comunitate este nerealizată. În literatura străină de specialitate. deoarece conştientizează misiunea şi responsabilităţile pentru realizarea obiectivelor generale şi specifice la nivelul administraţiei centrale şi locale.3 Definirea managementului public Considerând ca fundamentale accepţiunile prezentate. ofiţeri financiari sau directori asistenţi. 1981). comparativ cu managementul public. în percepţia altora noua titulatură implică schimbări majore. există desigur diferenţe semnificative între managerul public şi administrator. În noul context. Totuşi managementul public este recunoscut ca un sistem dinamic. Ca rezultat al acestei abordări. flexibil. nu apărea o distincţie clară între cele două concepte.

administrare a resurselor bugetare alocate. iar faptul că. calculaţie.Fundamentele managementului public Rosenbloom. considerau că managementul public este o ramură a administraţiei publice “constând în arta şi ştiinţa de a aplica metode şi tehnici în administraţia publică pentru a fundamenta programe. considera că „managementul public constă în integrarea abordărilor: managerială. Ceea ce constatăm este sensul foarte larg al conţinutului managementului public şi influenţa administraţiei. a resurselor umane integrate. Ott. În aceeaşi perioadă. Owen Hughes formula un punct de vedere sensibil diferit de cele prezentate mai sus. care în lucrarea lor Public Management Strategies. publicată în 1999 în San Francisco. unii specialişti americani considerau managementul public ca pe un domeniu care oferă tehnici pentru a desfăşura activitatea în administraţia publică. în noul context. mai grav. în 1991. respectiv furnizarea de servicii pentru societate în ansamblul ei sau pentru segmente importante ale acesteia”. în mediul social ale cărui variabile trebuie luate în considerare atunci când . că managementul public este o parte a administraţiei publice sau. Un argument a fost foarte clar formulat de Bozeman şi Straussman. Câţiva ani mai târziu. a organiza şi coordona procesele de restructurare. apreciau că „reprezentanţii managementului public sunt preocupaţi mai mult pentru aspectele de eficienţă. foarte bine reflectată de specialistul american. că între ele se poate pune semnul egalităţii”. aprecia el. De exemplu. El considera că administraţia şi managementul public sunt două concepte distincte. executive şi juridice. în 1986. „Nu se poate spune. Graham şi Hays. se vorbeşte atât de administraţie publică cât şi de management public este absolut normal. În 1998. explicau că utilizează conceptul de management public din simplul motiv că: „managementul public permite o extensie a abordării şi în afara instituţiei publice. politică şi legală în procesul de îndeplinire a mandatului autorităţii legislative. Hyde şi Shafritz. realizarea obiectivelor şi rezolvarea altor probleme de conducere şi tehnice”. în 1991. de evaluare şi auditare a instituţiilor publice”.

psihologia socială etc. . dreptul administrativ. putem conchide că ştiinţa managementul public studiază procese şi relaţii de management existente între componentele sistemului administrativ dar şi în cadrul acestora în vederea descoperirii de principii şi legităţi generale. se poate aprecia că managementul public ia în considerare influenţele tuturor factorilor mediului ambiant. politici. managementul public are coordonate de conţinut clar definite prin care se distinge semnificativ de acesta şi de alte domenii ale ştiinţelor economice şi sociale.. legislativi etc. sunt prezentate în continuare câteva coordonate esenţiale. informatica administrativă. de metode şi tehnici pentru îmbunătăţirea previziunii. Managementul public studiază procese şi relaţii de management identificate în sectorul public pe patru niveluri: în afara sistemului administrativ dintr-o ţară. fapt de altfel absolut normal. respectiv economici. nu numai pe cele ale factorilor sociali. când se precizează misiunea şi obiectivele pentru fiecare componentă a sistemului administrativ”. Completând acest punct de vedere. în relaţiile internaţionale: interstatele şi interinstituţionale. marketingul public. administraţia publică. De asemenea. Ei influenţează semnificativ conţinutul proceselor de management şi de execuţie din instituţiile publice. este important de remarcat că la o analiză atentă se pot identifica importante interdependenţe între managementul public şi alte domenii ale ştiinţelor economice şi sociale. culturali. Deşi există importante similarităţi de conţinut cu ştiinţa managementului general.Noutăţi în managementul public se proiectează strategia instituţiei publice. organizării şi coordonării. Pornind de la aceste accepţiuni. administrării resurselor şi control-evaluarii activităţilor cu scopul creşterii gradului de satisfacere a interesului public. Pentru o delimitare corectă a conţinutului managementului public. cum ar fi managementul general.

dată de domeniul pentru care acestea sunt definite. Valoarea acestor principii şi legităţi este demonstrată în practică şi se măsoară prin gradul în care fundamentul teoretic are o contribuţie semnificativă la realizarea obiectivelor domeniului respectiv. să asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public. în cadrul organizaţiilor publice care desfăşoară activităţi de interes public şi nu fac parte din structura sistemului administrativ. Ştiinţa managementului public urmăreşte identificarea principiilor şi legităţilor generale şi specifice. Obiectivul fundamental al managementului public este creşterea gradului de satisfacere a interesului public. Ştiinţa. care. Managementul public are un set de principii şi legităţi specifice3 care determină semnificativ conţinutul proceselor şi relaţiilor de management din sectorul public influenţând realizarea obiectivului fundamental pentru acest domeniu. în general. pentru sectorul public în general şi pentru instituţiile publice în special. cit. juridică. care au fost generalizate şi considerate ca având influenţă determinantă asupra modului de desfăşurare a activităţilor în sectorul public. A. fiind determinat de nevoile generale şi specifice. Sistemul de nevoi sociale generale şi specifice 3 Androniceanu. executivă.Fundamentele managementului public între componentele-instituţiile existente în structura sistemului administrativ dintr-o ţară grupate pe cele trei ramuri ale autorităţii: legislativă. are caracter teoretic şi este reprezentată prin principii şi legităţi cu o orientare specifică. op. 25 . p. prin conţinutul ei. Principiile şi legităţile managementului public sunt de fapt o rezultantă a proceselor de analiză şi sinteză a unui număr reprezentativ de situaţii practice identificate în sectorul public. prin conţinutul lor. în cadrul autorităţilor administrative ca entităţi distincte ale structurii unui sistem administrativ.

Cunoaşterea modului în care resursele atrase în sistem sunt utilizate şi identificarea gradului în care nevoile sociale generale şi specifice sunt satisfăcute determină o monitorizare permanentă prin control şi evaluarea nivelului performanţelor obţinute în sectorul public în general şi de fiecare instituţie publică în particular. respectiv resurse umane. Realizarea obiectivului fundamental al managementului public implică din partea titularilor de posturi şi funcţii publice de conducere şi execuţie în acest domeniu un plus de responsabilitate în gestionarea tuturor categoriilor de resurse de care dispune sectorul public. materiale şi financiare. asigură o previzionare realistă a întregului sistem de obiective. implicit. este un domeniu nou al ştiinţei managementului. în care coeziunea să fie dată de coordonarea excelentă la nivel de sistem şi componente şi de motivarea adecvată a resurselor umane în funcţie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul public şi pentru fiecare entitate instituţională existentă şi comunitate locală distinctă. realizarea obiectivului fundamental al managementului public. ci devine o necesitate imperativă. informaţionale. care determină coordonatele majore ale reformei în sectorul public. managementul public. reprezentanţii managementului public creează o structură adecvată a sistemului administrativ în ansamblu şi a fiecărei instituţii publice în parte. Deşi managementul public. În funcţie de acesta. Altfel există riscul alunecării .Noutăţi în managementul public determină în totalitate conţinutul interesului public. Toate acestea sunt utilizate în procesele de management şi de execuţie din instituţiile publice pentru satisfacerea nevoilor sociale şi. Informaţiile rezultate din controlul şi analizele efectuate în cadrul sistemului administrativ şi în fiecare instituţie publică reprezintă baza pentru îmbunătăţirea nivelului performanţelor manageriale obţinute în procesul de realizare a obiectivului fundamental al managementului public. aşa acum s-a arătat. În vederea realizării obiectivului fundamental. prin exercitarea funcţiilor sale de către managerii publici. în ţările dezvoltate există deja convingerea că extinderea principiilor şi abordărilor specifice lui nu este doar o chestiune relativă.

Prin urmare este necesară renunţarea la tiparele vechi clasice de percepere a sistemului administrativ.Fundamentele managementului public spre formalism accentuat. în funcţie de care se identifică formele. modalităţile de realizare şi finalitatea acestui proces complex. conţinutul schimbărilor reformei. Prin noul management public se urmăreşte proiectarea şi implementarea sistemului de management care satisface cel mai bine. în general şi a instituţiilor publice în special ca fiind aparatul administrativ birocratic în care se elaborează norme. În România. nevoile sociale determinate şi sintetizate în conţinutul interesului public. esenţa determină conţinutul obiectivelor reformei. . dimpotrivă. obiectivul fundamental al acestuia. pentru fiecare din cele patru niveluri menţionate mai sus şi fără pregătirea resurselor umane din instituţiile publice pentru a înţelege necesitatea. prin activităţile desfăşurate. schimbând câteva accepţiuni generale şi neesenţiale în detrimentul celor fundamentale. Se poate afirma fără nici un fel de îndoială că managementul public oferă coordonatele unei reforme reale în sectorul public din ţările dezvoltate. regulamente. rolul şi responsabilitatea fiecărui funcţionar public şi reprezentant ales. or realitatea a demonstrat că cele două nu pot exista una în afara celeilalte ci. reforma administrativă nu poate fi realizată fără schimbări majore de concepţie în ceea ce priveşte managementul public. legi şi prin care acestea sunt aplicate şi trecerea la noile principii şi legităţi generale ale managementului public. Altfel se va continua plasarea formei înaintea esenţei. prin care sistemul administrativ în ansamblu şi fiecare instituţie publică prin managerii publici urmăresc obţinerea unui nivel determinat al performanţei manageriale reflectate în creşterea gradului de satisfacere a interesului public general şi a nevoilor sociale specifice. reunite în noul managementul public. valorile şi principiile fundamentale ale acestuia.

învăţământ. administrative etc. prin conţinutul lor. Caracteristicile managementului public trebuie abordate în interdependenţa lor. administraţie publică etc. de exemplu: management general. de cultură. putem spune că. Astfel. tehnici etc. Deşi unii specialişti apreciază că este vorba de o pierdere a identităţii managementului public tocmai datorită acestor preluări şi adaptări de concepte. care.. principiile şi legităţile generale ale managementului public se aplică în toate instituţiile publice din administraţie. cu care se află într-o interdependenţă continuă. deoarece multe din conceptele specifice acestor domenii sunt aplicate în instituţiile publice din sectorul public.Noutăţi în managementul public 1. statistică. al managementului public rezultă din sfera foarte largă de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public.4 Caracteristicile managementului public Multidimensionalitatea şi specificul managementului public atrag. dimpotrivă. în mod evident. Caracterul integrator. Este de asemenea evident şi absolut normal faptul că managementul public identifică. adaptează şi integrează în conţinutul său principii. facilitează înţelegerea şi asimilarea conceptelor fundamentale ale acestui domeniu nou al ştiinţei managementului. pornind de la premisa că ceea ce determină conţinutul managementului public este tocmai efectul sinergic rezultat din combinarea optimă a acestora. specifice altor domenii. metode. Specificul domeniilor care compun sectorul public unde se desfăşoară procese de management necesită adaptarea conţinutului managementului public prin integrarea elementelor specifice. cultură. sănătate etc. este vorba de interdependenţe absolut obligatorii care ţin . o serie de caracteristici. De altfel efectul este diversificarea conţinutului managementului public prin delimitarea clară a acestuia în diferite instituţii: de învăţământ. drept administrativ. de sinteză.

administrează resursele şi urmăresc o cât mai bună satisfacere a nevoilor sociale pentru segmentul social pe care îl deservesc.Fundamentele managementului public de o logică elementară în baza căreia managementul public îşi identifică şi mai clar poziţia în relaţie cu celelalte domenii ale ştiinţei managementului. Este absolut evident faptul că strategiile. politicile şi programele elaborate şi avizate la nivel macro de către reprezentanţii instituţiilor din administraţia de stat influenţează la nivel micro conţinutul strategiilor instituţiilor publice care desfăşoară activităţi în diferite domenii din sectorul public. transmise pentru a fi aplicate în sectorul public şi misiunea socială a instituţiei publice care activează într-un domeniu social a cărui specificitate este dată de conţinutul nevoilor identificate la nivelul colectivităţilor locale pe care instituţiile le deservesc şi pentru satisfacerea cărora au fost înfiinţate de fapt. Managerii publici fundamentează sistemul de obiective. integraţi în structura organizatorică a instituţiilor publice. Conţinutul acestora influenţează în continuare semnificativ conţinutul programelor de acţiune din instituţiile publice. Managerii publici urmăresc să realizeze un echilibru între ceea ce de la nivel central se defineşte prin strategiile globale şi pentru domenii reprezentate în sectorul public şi interesul public general şi particular desprins din nevoile sociale reale. organizează şi coordonează activitatea. Domeniul administraţiei publice este cel în care se identifică cel mai bine şi cel mai pregnant caracterul politic al managementului public. Eficienţa managementului public în general şi a unei instituţii publice este o rezultantă directă a profesionalismului cu care managerii publici reuşesc să armonizeze în procesele de management şi de execuţie coordonatele generale ale gândirii reprezentanţilor politici din administraţie. Caracterul politic al managementului public este determinat de influenţa pe care reprezentanţii politicului. . o au asupra conţinutului proceselor de management şi de execuţie. identificate într-un domeniu al sectorului public pe segmentul de piaţă pe care instituţia publică îl deserveşte.

ca un corolar al precedentelor caracteristici. conţinutul actelor normative limitează iniţiativele managerilor publici. complexitatea este dată de varietatea nevoilor sociale din fiecare domeniu şi a variabilelor organizaţionale specifice instituţiilor publice în care managerii publici îşi exercită funcţiile de conducere. Frecvent. Frecvent se înregistrează schimbări în strategiile şi politicile naţionale. în unele ţări destul de frecvent. cu atribuţii şi competenţe bine delimitate în cadrul legislativ.Noutăţi în managementul public deoarece un număr important de posturi şi funcţii publice de conducere şi de execuţie sunt ocupate de persoane numite sau alese. instituţii publice din administraţia centrală. Este important . Prin urmare. Complexitatea managementului public este generată de asemenea şi de influenţa importantă pe care o are cadrul legislativ asupra proceselor şi relaţiilor de management din instituţiile publice. care trebuie să exercite funcţiile în regim de putere publică şi să elaboreze decizii administrative cu caracter general pentru domenii specifice. Managementul public are un caracter complex datorită sferei foarte largi de delimitare a sectorului public. influenţele factorului politic asupra managementului public generează deficienţe majore. Managementul public este practicat în toate instituţiile din sectorul public. fără îndoială. În unele state. reunesc persoane alese pe criterii politice. în modul de administrare a resurselor. ca urmare a influenţei factorului politic. Caracterul complex al managementului public poate fi explicat luând în considerare mai multe aspecte şi apare. rămânând în planul secund aspectele ce ţin de competenţa profesională şi managerială a titularilor. pe criterii politice. în politicile de motivare şi în exercitarea controlului în cadrul sistemului. care declanşează dezechilibre importante şi amplifică efectele unei crize sistemice. Mai mult decât atât. care reuneşte în structura sa domenii distincte. acestea manifestânduse adesea ca nişte constrângeri. ca urmare a mutaţiilor apărute în managementul public internaţional. dar şi în structurile organizatorice ale instituţiilor publice. în special atunci când conţinutul lor corespunde în mai mică măsură nevoilor sociale.

de vreme ce precedentele au fost satisfăcute. Schimbările în cadrul legislativ determină schimbări uneori majore în componentele sistemului de management public şi în conţinutul activităţilor desfăşurate în instituţiile publice. de dificultăţile în ceea ce priveşte urmărirea şi aprecierea nivelului performanţelor resurselor umane din administraţie. Gradul de complexitate determină. pornind de la tipul de organizaţie. deoarece reflectă nevoi sociale cu caracter de generalitate. şi suficient de detaliat şi clar delimitat în privinţa conţinutului pentru a concretiza sensul larg al misiunii managementului instituţiei publice. Domeniul administraţiei publice este cel în care caracterul complex al managementului public este cel mai evident. Caracterul de diversitate al managementului public este o consecinţă directă a numărului mare de domenii din sectorul public. limitele de competenţă pentru titularii posturilor şi funcţiilor publice. o creştere a flexibilităţii sistemului de management public tocmai pentru a împlini nevoile atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ la nivelul aşteptărilor clienţilor. în general. în mod automat. nu în ultimul rând. Complexitatea managementului public este determinată chiar de conţinutul sistemului de obiective pe care managerii publici îl au de fundamentat. pentru care se definesc aceleaşi legităţi generale şi principii a căror aplicare este . în acelaşi timp. Interesul public prin definiţie are un sens foarte larg. Chiar obiectivul fundamental al managementului public imprimă un grad de complexitate.Fundamentele managementului public de menţionat că. dar. în determinarea gradului de realizare a obiectivelor previzionate. Este important ca obiectivul fundamental al managementului public să fie general. până la drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici care activează în domenii diverse din sectorul public. se precizează aspecte importante pentru managementul public din instituţiile publice. în special şi al sistemului administrativ într-o ţară. dacă se ia în considerare faptul că nevoile sociale se schimbă pentru că aşteptările cetăţenilor sunt întotdeauna altele. prin diferite acte normative. în cuantificarea rezultatelor obţinute şi. obiectul de activitate.

îi redefinesc semnificativ conţinutul. . concepte. adesea. din ştiinţa managementului public s-au desprins alte domenii distincte cum ar fi: managementul organizaţiilor de servicii de sănătate. alături de principii. integrează şi asimilează cerinţele specifice apărute în domeniile din sectorul public care. pentru instituţiile de învăţământ etc. abordări.Noutăţi în managementul public puternic influenţată de specificul lor. deoarece managementul public preia.5 Principiile şi legităţile specifice managementului public Ştiinţa managementului public reuneşte o serie de principii considerate fundamentale pentru ca procesele de management şi de execuţie din instituţiile publice să aibă clar precizate coordonatele de bază şi să se poată realiza o coeziune între concepţie. se poate spune că managementul public oferă. managementul pentru organizaţiile de educaţie fizică şi sport. Conţinutul principiilor managementului public este determinat de specificul sectorului public şi adaptat la acesta. În accepţiunea noastră sunt câteva principii fundamentale ale managementului public pe care le prezentăm în continuare. Datorită acestui fapt. managementul pentru organizaţiile de cultură şi artă. decizie şi acţiune. Reciproca rămâne la fel de valabilă. Pornind de la afirmaţia că generalul determină particularul. În contextul definit de noul management public. managementul pentru instituţiile care reprezintă autorităţi ale statului. metode generale care urmează a fi aplicate în domenii particulare din sectorul public. integrarea principiilor reprezintă nu numai o premisă esenţială dar şi o necesitate stringentă pentru realizarea unei reforme reale în sectorul public. motiv pentru care cunoaşterea şi integrarea lor în managementul public de către managerii publici şi de reprezentanţii politici în acelaşi timp devine o necesitate care trebuie susţinută de toţi factorii de decizie. 1.

în contextul intern şi internaţional. fiind considerată esenţială şi necesară. acceptarea şi integrarea fiecăruia într-un sistem comun de valori. în acelaşi context naţional. stilul de management etc. să confere coeziune şi armonie în cadrul fiecărei componente structurale.1 Principiul conducerii unitare Principiul conducerii unitare constă în definirea şi aplicarea de către toţi factorii de decizie a conceptelor fundamentale de management public. într-o viziune unitară. funcţionalitatea unui sistem administrativ şi viabilitatea unei instituţii publice sunt puternic influenţate de respectarea acestui principiu. În mod greşit. . metodele şi tehnicile universale şi specifice a căror aplicare.Fundamentele managementului public 1. în gândire şi în capacitatea managerială a decidenţilor de a se adapta la noua abordare. conceptele.5. Desigur. însuşi procesul integrării statelor în Uniunea Europeană presupune cunoaşterea. Dacă abordăm într-un sens larg principiul conducerii unitare ca principiu de bază al managementului public. să se precizeze clar misiunea şi rolul managementului public. Este absolut necesar ca. clară asupra sectorului public. această accepţiune este rezultatul limitelor majore în pregătire. în unele state reprezentanţi ai managementului public percep acest principiu ca pe o altă modalitate de exprimare şi transpunere a elementelor centralismului. tipul de abordare managerială. fiecărui sector şi sistemului în ansamblul lui. pornind de la aceeaşi percepţie reflectată într-o viziune comună. a cărei viabilitate a fost şi este confirmată de altfel de experienţa managerilor publici din alte state. în special. unitară. într-o viziune comună asupra sectorului public în general şi asupra rolului managementului public. asupra fiecărui domeniu şi fiecărei entităţi organizaţionale distincte în parte. permiţând astfel realizarea obiectivelor pentru care a fost creat. Bunăstarea unui popor.

în funcţie de domeniile în care se aplică şi de diversitatea intereselor publice generale şi specifice identificate. pentru satisfacerea intereselor publice generale şi specifice. în ceea ce priveşte autonomia managerială. în contextul noului management public. cunoaşterea de către toţi factorii de decizie a conţinutului principiului conducerii unitare şi implementarea corectă a acestuia nu este doar necesară.2 Principiul conducerii autonome Principiul conducerii autonome. Prin urmare. Principiul conducerii autonome constă în particularizarea conţinutului managementului public. . Prin urmare. iar cealaltă de multitudinea variabilelor intra şi extra organizaţionale specifice. ca principiu al managementului public. ci devine.5. porneşte de la două premise esenţiale. practica din toate ţările democratice dezvoltate a confirmat necesitatea stringentă de a conferi reprezentanţilor managementului public acea independenţă de acţiune stimulativă pentru a obţine performanţe şi a deveni responsabili pentru nivelul acestora. Dacă în cele mai multe ţări autonomia legislativă nu este considerată ca oportună într-un stat unitar. absolut esenţială. conferindu-le managerilor publici libertatea de decizie şi acţiune. principiul conducerii autonome constă în acordarea unui grad corespunzător de autonomie managerială şi financiară instituţiilor publice. dar şi responsabilitatea pentru nivelul performanţelor obţinute.Noutăţi în managementul public Există o logică elementară potrivit căreia un sistem nu poate să funcţioneze eficient decât dacă părţile sunt armonios integrate şi coordonate şi în acest spirit trebuie perceput şi implementat principiul conducerii unitare. care imprimă un caracter distinct managementului public. Una este dată de diversitatea domeniilor în care operează managementul public. 1.

dar în special în sectorul public. în funcţie de schimbările apărute în mediul intern şi internaţional dar şi în sistemul de interese publice generale şi specifice. pot fi realizate doar printr-o adaptare adecvată a principiilor generale la realitatea specifică existentă în sectorul public. într-un echilibru permanent. în administraţia de stat. la nevoile sociale generale şi specifice. primele două principii par că se exclud reciproc. fără îndoială. 1. Deşi acest principiu are la bază o logică absolut elementară. aparent. potrivit căreia conţinutul managementului public trebuie îmbunătăţit în funcţie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate. de abilitatea şi profesionalismul reprezentanţilor managementului public de a crea un sistem de management public autonom.3 Principiul perfecţionării continue Principiul perfecţionării continue ca principiu al managementului public. Eficienţa managerială în sectorul public depinde. Deşi. reflectată în rezultate. valorile de bază promovate de fiecare. este predeterminată de capacitatea reprezentanţilor managementului public de a combina şi implementa.Fundamentele managementului public Realitatea a demonstrat că nu există modele de management public universal valabile de succes. la nivelul comunităţilor locale.5. care să fie impuse de la nivel central în sectorul public. constă în abordarea într-o dinamică permanentă a sistemului de management public. ca parte a unui întreg bine definit. dar şi de schimbările interne . fundamentat pe o viziune comună asupra rolului fiecărei componente a sistemului. se poate afirma cu certitudine confirmată de practică faptul că fiecare are un conţinut distinct. ci performanţele managementului public. identificate atât la nivel central. clar delimitat. Valoarea fiecăruia din cele două principii. într-un sistem şi în cadrul fiecărei componente a acestuia.

În mod obligatoriu se va declanşa o analiză cauzală a abaterilor.Noutăţi în managementul public şi internaţionale apărute. De altfel. În statele unde acestea apar.4 Principiul administrării eficiente Principiul administrării eficiente constă în realizarea. . orientate după abordarea birocratică tradiţionalistă. astfel încât să se poată respecta o concordanţă esenţială şi necesară între nivelul performanţelor economice şi sociale obţinute în instituţiile publice de titularii posturilor şi funcţiilor publice de conducere şi de execuţie şi cheltuiala cu care acestea sunt oferite. fie de cultura organizaţională şi managerială deficitare din cadrul lor. ambele fiind o consecinţă directă a lipsei de profesionalism a managerilor publici. sesizându-se cauzele care au avut o influenţă mai mare.5. Principiul perfecţionării continue presupune desfăşurarea de către reprezentanţii managementului public a unui proces amplu de analiză. Doar aspectul constatativ nu poate conduce automat la respectarea principiului. a gestionării eficiente a tuturor categoriilor de resurse atrase şi destinate realizării obiectivelor previzionate. care ar trebui să înceapă cu sesizarea diferenţelor între obiectivele previzionate şi rezultatele obţinute. 1. practic implementarea lui întâmpină frecvent numeroase probleme. perfecţionarea înseamnă un salt cantitativ şi/sau calitativ exprimat şi obţinut tocmai ca o consecinţă directă a profesionalismului managerilor publici de a identifica şi implementa în instituţiile publice schimbările necesare şi oportune de concepţie managerială şi de stil de management. problemele sunt de cele mai multe ori cauzate fie de structurile destul de rigide ale sistemelor administrative. prin intermediul proceselor şi relaţiilor de management din sectorul public.

Fundamentele managementului public Potrivit acestui principiu. Ceea ce este esenţial de înţeles şi acceptat de către reprezentanţii conducerii din instituţiile publice. componentele sistemului de management public sunt . ci pentru a satisface interesul public general şi nevoile sociale specifice. Pentru realizarea acestui scop managerii publici desfăşoară procese şi relaţii de management. 1. în condiţiile respectării cadrului legislativ.5 Principiul legalităţii Principiul legalităţii constă în dimensionarea. În unele state. ca urmare a serviciilor publice furnizate. este necesară acceptarea unui raţionament economic elementar referitor la cheltuiala percepută pentru întreţinerea sistemului de management public prin care se asigură realizarea intereselor generale. încă orientate pe tradiţionalismul birocratic şi centralismul excesiv. ca urmare a unei gestionări corespunzătoare a tuturor categoriilor de resurse antrenate. Fără îndoială că în managementul public influenţa factorului legislativ este semnificativ mai mare decât în sectorul privat. este că managementul public nu există pentru a pune în aplicare legi. hotărâri. prevederile legislative considerându-se ca o bază legală de luat în considerare şi nu ca un scop în sine.. În ceea ce priveşte managementul public. o instituţie publică are întâi de toate o misiune socială aceea de a satisface interesele publice. structurarea şi combinarea proceselor şi relaţiilor manageriale. regulamente etc. în condiţii de legalitate.5. Prin urmare. respectarea acestui principiu implică proiectarea şi combinarea tuturor proceselor şi relaţiilor manageriale astfel încât să se obţină maximizarea gradului de satisfacere a nevoilor sociale prin serviciile publice oferite în condiţiile minimizării costului atras. aplicarea actelor normative nu trebuie percepută de managerii publici ca un scop în sine.

cât şi pregătirea managerială. Cunoaşterea principiilor noului management public nu reprezintă doar o bază teoretică de raportare şi considerare în proiectarea. iar întrun sens mai larg. a unui sistem de management public care să servească realizării acesteia. este perceperea corectă a misiunii instituţiilor publice pe care le conduc şi crearea. . în unele ţări. În practică se întâlnesc diverse forme de manifestare acestui principiu. Acestea sunt consecinţe directe ale unei abordări limitative a rolului instituţiilor publice din sectorul administrativ şi se datorează unor serioase rămâneri în urmă atât în ceea ce priveşte concepţia. se precizează formele de organizare.Noutăţi în managementul public puternic influenţate de prevederile cadrului legislativ. este posibilă furnizarea de către instituţiile publice de servicii publice mai bune în condiţii optime preţ-calitate. de ce nu. în timp ce pentru alte instituţii nu există cadrul legislativ elementar. incompatibile de altfel cu principiile unui management public modern. printr-o analiză atentă. însă. chiar prin conţinutul unor acte normative se aprobă unele documente de formalizare a structurii instituţiilor publice. cauzele pentru care un sistem de management public dintr-o ţară este mai performant decât altul. După cum se poate destul de uşor constata din prezentarea de mai sus între principiile noului management public există o interdependenţă permanentă. ceea ce în accepţiunea noastră devine cel mai important pentru reprezentanţii managementului public. fiecare determinând semnificativ. în cadrul legislativ definit. dar şi un instrument practic de analiză. Utilizând principiile noului management public. dimensionarea şi combinarea proceselor şi relaţiilor de management. cum este posibil ca cetăţenii dintr-o ţară să aibă un nivel de trai mai bun decât alţii din altă ţară. se poate răspunde la întrebarea: cum. se pot identifica. se poate afirma cu toată certitudinea. calitatea proceselor de management din instituţiile publice.

este puternic influenţat de acesta. decizional. informaţional şi metodologic. Primul este determinat de faptul că managementul public. o instituţia publică are o misiune şi un sistem de obiective clar determinate de nevoi specifice. o în fiecare instituţie publică modernă pot fi identificate. deşi un domeniu distinct al ştiinţei managementului. cele cinci domenii de activitate din organizaţiile sectorului privat.6 Funcţiile managementului public Pentru a înţelege conţinutul funcţiilor managementului public. Al doilea aspect. cel puţin la fel de important ca şi primul. Câteva dintre acestea sunt prezentate în continuare: o instituţia publică este tot o organizaţie care se supune unor reguli de bază asemănătoare pentru constituire şi pentru funcţionare. resurse umane şi financiar-contabil. care influenţează semnificativ conţinutul . din al cărui trunchi comun s-a desprins şi particularizat în instituţiile din sectorul public. o fiecare instituţie publică dispune de toate categoriile de resurse proprii şi atrase. producţie de bunuri şi servicii. comercial. o în orice instituţie publică există un sistem de management format din cele patru subsisteme de bază: organizaţional. derivă din particularităţile sectorului public. o conducerea instituţiei publice este asigurată de o persoană sau un grup de persoane. este important să luăm în considerare cel puţin două aspecte. Argumentele pe care se bazează astfel de similarităţi sunt destul de uşor de identificat şi înţeles.Fundamentele managementului public 1. pe care le utilizează în procesele de management şi de execuţie pentru realizarea obiectivelor. cu ponderi diferite însă. identificate în domeniul din care face parte. respectiv: cercetare-dezvoltare.

exercitate în toate instituţiile din sectorul public. învăţământ. Funcţiile generale ale managementului public se regăsesc în mod evident în procesele de management şi de execuţie din toate instituţiile publice. Prin urmare. exercitarea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie se face de către membri ai corpului funcţionarilor publici şi reprezentanţi ai partidelor politice câştigătoare în scrutinul electoral. indiferent de domeniul în care aceştia activează. Desigur că între cele două categorii de funcţii există interdependenţe şi compatibilitate de conţinut absolut necesare. existenţa unui cadru legislativ unic care precizează drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici de carieră într-o ţară. Câteva aspecte sunt esenţiale: • obiectivul fundamental al managementului public este creşterea gradului de satisfacere a intereselor publice generale şi specifice. cultură etc. • • • existenţa unei ierarhii bine determinate pentru funcţionarii publici integraţi în sistemul carierei etc. există două categorii de funcţii ale managementului în instituţiile din sectorul public: funcţii ale managementului public general valabile şi funcţii specifice pentru fiecare domeniu distinct al sectorului public: administraţie. asistenţă socială. Tipologia şi conţinutul lor se particularizează şi se îmbogăţesc pentru fiecare domeniu în care desfăşoară activităţi instituţiile publice. influenţa majoră a cadrului legislativ asupra conţinutului proceselor de management şi de execuţie şi asupra unor componente importante ale sistemului de management din instituţiile publice. Realizarea misiunii acestora • .Noutăţi în managementul public funcţiilor managementului public şi modul de exercitare a acestora. sănătate. În structura acestui capitol vor fi prezentate funcţiile generale ale managementului public.

personalul. pentru identificarea unor funcţii ale acestuia cu valabilitate universală. această abordare a avut un dublu efect. în literatura străină de specialitate există mai multe accepţiuni. promovată la vremea respectivă de Frederick Taylor şi Fayol. Pe de o parte. a marcat în timp. în deplină compatibilitate de conţinut cu primele. Spre exemplu. Mihai Oroveanu în lucrarea Organizare şi metode în administraţia de stat considera că funcţiile autorităţilor publice sunt: acţională. într-un mod semnificativ. În literatura americană de specialitate. consultativă şi deliberativă. când nu se făcea încă distincţia între administraţie şi management public. raportarea şi elaborarea bugetului. coordonarea. În ceea ce priveşte funcţiile managementului public. în lucrarea Papers on the science of administration următoarele funcţii ale administraţiei: planificarea. Dincolo de limitele majore pe care le are. Câteva dintre acestea sunt prezentate în continuare. pe de altă parte. Lyndall Urwik identifica în primele decenii ale secolului trecut.Fundamentele managementului public determină exercitarea unor funcţii specifice. Contribuţii ştiinţifice importante cu privire la funcţiile managementului public şi conţinutul lor au fost aduse în ultimele decenii . conducerea. a determinat orientarea specialiştilor către cercetarea fundamentală în domeniul managementului public. Remarcăm puternica influenţă a ideilor gândirii clasice asupra managementului în general. care să asigure un grad ridicat de coeziune şi integrare a componentelor sistemului de management din instituţiile publice în obiectivele macrosistemului din care acestea fac parte. organizarea. Trebuie menţionat faptul că în literatura de specialitate română şi străină se mai menţin încă puncte de vedere asupra funcţiilor managementului public puternic marcate de dificultăţile unora de a face distincţia între management public şi administraţie publică. conţinutul proceselor de management şi de execuţie din instituţiile publice şi.

în 1982. Astfel. • Componenta 3: Mediul extern • • • Colaborare cu organizaţiile care desfăşoară activităţi în acelaşi domeniu sau în domenii diferite ale sectorului public. Colaborare cu presa şi cetăţenii. mediu organizaţional intern şi mediu extern. motivare. evaluare etc. Graham Allison.Noutăţi în managementul public ale secolului trecut de către specialiştii englezi şi americani. este important să determinăm şi să explicăm conţinutul funcţiilor managementului public. selecţie. De altfel . Elaborarea sistemului informatic de control care să permită concomitent urmărirea modului de desfăşurare a proceselor de management şi de execuţie şi nivelul rezultatelor obţinute faţă de obiectivele propuse. Repartizarea personalului şi stabilirea conţinutului activităţilor din domeniul managementului resurselor umane: recrutare. în lucrarea Public and private management: are they fundamentally alike in all unimportant respects?. Elaborarea planurilor de acţiune pentru realizarea obiectivelor. care în accepţiunea noastră sunt relevante pentru instituţiile publice. Colaborare cu organizaţiile independente. Dincolo de aceste abordări interesante. Componenta 2: Mediul organizaţional intern • • Organizarea şi distribuirea resurselor umane pentru fiecare poziţie din structură. pregătire. în accepţiunea lui funcţiile managementului public sunt: Componenta 1: Strategie • • Stabilirea obiectivelor şi priorităţilor. sintetiza câteva puncte de vedere pe care le-a prezentat ca funcţii ale managementului public grupate pe trei componente: strategie.

1. trebuie să aibă definite obiective. Argumentul este unul cât se poate de clar şi de simplu. • . În ceea ce priveşte funcţia de previziune. Specificul sectorului public imprimă procesului de fundamentare a obiectivelor o serie de particularităţi. persoane fizice sau juridice. modalităţile de realizare şi resursele necesare.Fundamentele managementului public performanţele instituţiilor publice sunt o reflectare directă a modului în care funcţiile managementului public sunt exercitate de managerii publici şi de reprezentanţii politici aleşi sau numiţi în funcţii publice de conducere. ca parte a unui macrosistem. Obiectivele instituţiei publice şi ale principalelor subdiviziuni organizatorice ale acesteia: • se determină şi în funcţie de cadrul legislativ existent pentru instituţia publică.1 Funcţia de previziune Funcţia de previziune constă în ansamblul proceselor de management desfăşurate în instituţiile publice prin care se determină principalele obiective ale acestora în strânsă interdependenţă cu cele ale altor instituţii din sectorul public şi în funcţie de nevoile publice generale şi specifice.6. se fundamentează pe sistemul de nevoi generale şi specifice ale clienţilor. pentru domeniul din care aceasta face parte sau pentru sectorul public. Prin conţinutul lor. considerate adesea drept constrângeri necesare pentru asigurarea coeziunii unui sistem. specialiştii în domeniul managementului public au un punct de vedere comun: toţi consideră această funcţie ca una din cele mai importante funcţii ale managementului public. Orice instituţie publică. managerii publici exprimă de fapt ce trebuie să realizeze instituţiile publice într-o perioadă determinată.

Procesul trebuie să continue cu stabilirea modalităţilor de realizare a obiectivelor previzionate.Noutăţi în managementul public • se armonizează. gradul de profesionalizare funcţionarilor de execuţie. material. informaţional şi financiar. a managerilor publici şi • valorile culturii organizaţionale specifice instituţiilor din sectorul public. Conţinutul lor este puternic determinat de aceleaşi condiţii care au marcat şi procesul de stabilire a obiectivelor instituţiilor publice. • se constituie ca un mod particular de exprimare a obiectivelor determinate la nivel macro în cadrul politicilor şi strategiilor globale pentru sectorul public. Exercitarea funcţiei de previziune nu trebuie redusă la determinarea obiectivelor. din punctul de vedere al conţinutului. cum încă se întâmplă adesea în unele instituţii publice.şi de următoarele: • • • potenţialul instituţiei publice: uman. de toate condiţionările descrise la procesul de stabilire a obiectivelor şi. cu obiectivele celorlalte instituţii publice care desfăşoară activităţi în acelaşi domeniu de activitate în sectorul public. desigur. în plus . . tocmai pentru că managerii publici trebuie să stabilească în mod clar cum vor proceda pentru a realiza fiecare obiectiv în parte. se integrează pe verticală cu obiectivele determinate ale instituţiilor publice situate pe nivelurile ierarhice superioare cărora li se subordonează direct sau indirect. în particular. stabilirea modalităţilor de realizare a lor necesită un plus de atenţie. Dacă obiectivele odată stabilite descriu într-un mod suficient de clar ce are de realizat instituţia publică ca entitate distinctă parte a sectorului public. în general şi pentru domeniile de activitate ale instituţiilor publice. În acest proces trebuie să se ţină seama.

Fundamentele managementului public

sistemul de cointeresare a resurselor umane pentru a amplifica gradul lor de implicare în identificarea modalităţilor etc. Prin urmare, pentru fiecare obiectiv fundamentat se identifică mai multe modalităţi de realizare. Desigur că exercitarea funcţiei de previziune a managementului public nu se încheie aici; aceasta implică şi cel de al treilea pas important prin care managerii publici şi reprezentanţii aleşi trebuie să precizeze pentru fiecare modalitate de acţiune propusă şi resursele umane, materiale, financiare şi informaţionale necesare realizării obiectivelor previzionate. De altfel, precizarea resurselor atrase în procesul de realizare a obiectivelor conferă finalitate funcţiei de previziune. Fără resursele necesare nici unul din obiective nu poate fi realizat. Se poate afirma că şi reciproca, abordată dintr-o perspectivă economico-managerială, este la fel de valabilă. Existenţa resurselor necesare nu va contribui la realizarea misiunii instituţiei publice dacă în prealabil nu au fost determinate obiective şi modalităţi de acţiune clare. Se poate afirma că raţionamentul managerial elementar pentru exercitarea funcţiei de previziune a managementului public începe cu identificarea sistemului de nevoi generale şi specifice şi continuă cu stabilirea obiectivelor, modalităţilor de acţiune şi resurselor necesare. Funcţia de previziune a managementului public se concretizează în elaborarea de prognoze, planuri şi programe pentru fiecare instituţie publică integrată în sectorul public. Prognozele se fundamentează pentru un orizont de timp de cel puţin 10 ani, în special în domeniile de activitate care au reprezentare directă în structura sistemului administrativ dintr-o ţară. Pentru sectorul public se elaborează la iniţiativa reprezentanţilor unor instituţii şi autorităţi administrative, în special din administraţia centrală a unui stat (exemplu: prognoze pentru estimarea nivelului performanţelor în domeniile: economic, sănătate, cercetare fundamentală şi aplicativă etc., prognoze pentru estimarea dinamicii populaţiei, a cererii de servicii publice etc.).

Noutăţi în managementul public

În literatura de specialitate este bine cunoscut exemplul Ministerului pentru Industrie şi Comerţ din Japonia care în 1970, folosind metoda Delphi, a elaborat primele metaprognoze pentru un orizont de timp cuprins între 20 şi 50 de ani. Domeniile în care acestea au fost elaborate sunt enumerate în continuare: chimie, medicină, informatică, agricultură, protecţia mediului, cultură, dezvoltare urbană, materiale, zboruri cosmice, cercetări marine, materii prime, circulaţie publică şi energie. Precizia previziunilor efectuate în 1971 a fost surprinzător de mare, aşa cum au confirmat rezultatele obţinute la finele anului 1991 (pentru alte detalii şi exemple vezi lucrarea Management, Fundamente, Interferenţe, Studii de caz, Soluţii, publicată de Radu Mihalcea şi Armenia Androniceanu la Editura Economică în anul 2000. Planurile se elaborează pe perioade cuprinse între unu şi cinci ani şi se utilizează pe scară largă în toate domeniile de activitate din sectorul public. Reprezintă instrumentul cu care operează managerii publici în exercitarea funcţiei de previziune. În sectorul public se identifică, alături de planurile instituţiilor publice, şi planurile elaborate de partidele politice, care, prin reprezentanţii lor, sunt implicate în procesele de management în, general şi de previziune , în special, din diferite instituţii publice. De altfel în multe ţări coordonatele politicii partidelor câştigătoare în alegeri marchează semnificativ conţinutul planurilor şi programelor guvernamentale şi, implicit, ale instituţiilor publice care desfăşoară activităţi în toate domeniile de activitate reprezentate în sistemul administrativ. Programele reprezintă o altă modalitate de concretizare a funcţiei de previziune şi au un grad mare de detaliere în funcţie de orizontul de timp pe care sunt elaborate, respectiv câteva luni până la o oră. În instituţiile publice moderne a fost redefinit semnificativ conţinutul funcţiei de previziune ca funcţie a managementului public. Astfel, exercitarea ei se bazează tot mai mult pe rezultatele cercetărilor de marketing public, pe nevoile generale şi specifice ale consumatorilor

Fundamentele managementului public

de servicii publice şi administrative mai degrabă decât pe structura politicilor promovate de partidele politice. Se porneşte de la un adevăr elementar şi esenţial, şi anume faptul că instituţiile publice sunt create pentru a servi interesele publice generale şi specifice identificate în sectorul public şi nu pentru a pune în aplicare politicile unor partide, în care interesele politice sunt determinante. Prin urmare, gradul de maturitate managerială şi politică înregistrat în marile democraţii occidentale nu permite transformarea sectorului public şi a instituţiilor cuprinse în acesta în pârghii de exercitare a puterii de către reprezentanţii politici, pentru a obţine capital electoral. Sectorul public este perceput ca un cadru instituţional armonizat şi eficient, cu un mecanism reglat pentru a servi realizării obiectivului fundamental al managementului public, satisfacerea interesului public general, prin furnizarea unor servicii publice pentru care raportul calitate-preţ reprezintă forma de apreciere permanentă a nivelului performanţelor. În acest context, prin funcţia de previziune, managerii publici determină în mod explicit un sistem al indicatorilor de performanţă pentru fiecare domeniu de activitate şi instituţie publică în parte. Astfel este posibilă o evaluare şi o motivare directă a resurselor umane, manageri publici şi funcţionari publici de execuţie, în funcţie de nivelul performanţelor obţinute şi obiectivele previzionate. 1.6.2 Funcţia de organizare-coordonare Funcţia de organizare-coordonare a managementului public constă în ansamblul proceselor de management prin care se proiectează şi se armonizează componentele cadrului organizatoric intern necesar realizării obiectivelor previzionate în instituţia publică şi în domeniul în care aceasta se încadrează. Pentru a facilita înţelegerea conţinutului funcţiei de organizare, este necesară explicarea câtorva concepte integrate în enunţul de mai sus.

ori de câte ori managerii publici consideră necesar. . a tuturor componentelor prezentate. ci continuă cu armonizarea. a tuturor componentelor prezentate. posturi şi funcţii publice de conducere şi execuţie. volumul de activitate implicat de fiecare domeniu în parte. nivelurile ierarhice din cadrul structurii organizatorice a instituţiei publice. Prin funcţia de organizare-coordonare a managementului public se proiectează şi reproiectează. din punct de vedere al conţinutului. sarcinile specifice proceselor de muncă determinate. determinarea şi dimensionarea. fiecare din elementele prezentate mai sus. Exercitarea funcţiei de organizare-coordonare a managementului public nu se reduce la stabilirea cadrului organizatoric intern. subdiviziunile organizatorice pentru fiecare domeniu. relaţiile organizatorice între subdiviziuni. posturile şi funcţiile publice de conducere şi de execuţie.Noutăţi în managementul public Cadrul organizatoric intern al instituţiei publice reuneşte următoarele elemente: domeniile de activitate distincte din cadrul instituţiei publice. din punct de vedere teoretic şi practic. Armonizarea cadrului organizatoric intern constă în ansamblul proceselor prin care se asigură o corelare corespunzătoare. Proiectarea cadrului organizatoric intern constă în analiza. atribuţiile. pe principii de raţionalitate şi eficienţă. a conţinutului fiecărei componente. procesele de muncă fizică şi intelectuală desfăşurate din fiecare domeniu şi subdiviziune organizatorică. climatul organizaţional şi celelalte elemente ale organizării informale. activităţile. ponderile ierarhice pentru posturile şi funcţiile publice de conducere. De altfel.

subdiviziunile implicate. Armonizarea componentelor cadrului organizatoric intern este un proces deosebit de complex.. numărul de funcţionari publici. Afirmaţia este perfect valabilă şi pentru macrosistemul în care sunt integrate toate instituţiile publice.Fundamentele managementului public nivelul performanţelor în orice sistem. determinată de însuşi conţinutul obiectivului fundamental al managementului public. domeniului şi sectorului public. Astfel conţinutul funcţiei de organizare-coordonare a managementului public se dezvoltă . deci şi în cel proiectat într-o instituţie publică. este influenţat în mare parte de gradul de armonizare a componentelor acestuia. procesele de proiectare şi armonizare nu se reduc la cadrul organizatoric intern. asupra cadrului organizaţional intern. Particularităţile domeniului managementului public ne determină să extindem sfera de acţiune a acesteia. Practic. ci au o conotaţie mai amplă. alături de cele din sectorul privat. satisfacerea interesului public general şi specific. Este foarte important de precizat că esenţa funcţiei de organizarecoordonare a managementului public constă tocmai în legătura între elementele trinomului obiective previzionate-componente determinaterelaţii stabilite. Prin urmare. stabilirea conţinutului posturilor şi funcţiilor publice etc. a cărui finalitate influenţează în mare parte gradul de realizare a misiunii şi obiectivelor instituţiei publice. adaptarea permanentă a conţinutului componentelor cadrului organizatoric intern. acest proces constă în: stabilirea implicaţiilor pe care le are conţinutul sistemului de obiective din cadrul instituţiei publice. repartizarea pe posturi şi funcţii publice a personalului. numărul posturilor şi funcţiilor publice. identificarea schimbărilor în cadrul organizaţional intern pentru a asigura o coeziune şi o integrare corespunzătoare: volumul de activitate. aşa cum se procedează pentru o organizaţie privată.

3 Funcţia de administrare Funcţia de administrare a managementului public constă în ansamblul proceselor de management prin care se gestionează resursele umane. funcţia de organizarecoordonare dobândeşte un plus de valoare. dar şi în domeniul şi sectorul din care face parte fiecare. materiale.6. Prin urmare. în special. financiare şi informaţionale existente şi atrase în instituţia publică în procesul de realizare a obiectivelor previzionate. care pun de fapt în mişcare componentele sistemului şi influenţează semnificativ nivelul performanţelor şi viabilitatea lui. respectiv analiză. cu cele operaţionale. atât proiectarea cadrului organizatoric intern cât şi armonizarea componentelor acestuia au acelaşi punct comun.Noutăţi în managementul public semnificativ. concepţie. potrivit funcţiei de organizare-coordonare a managementului public. şi obiectivele delimitate pe fiecare din cele patru niveluri identificate în care aceasta este direct şi/sau indirect implicată. Funcţia de organizare-coordonare combină cel mai bine procesele de muncă intelectuală. Argumentele unei astfel de aprecieri derivă din implicaţiile majore pe care le are conţinutul funcţiei asupra gradului de realizare a obiectivelor previzionate. teoretice. stabilite şi exercitate de titularii posturilor şi funcţiilor publice de conducere. deoarece managerii publici trebuie să ia în considerare în procesele de management atât obiectivele previzionate pentru instituţia publică. dar. Prin . Într-un sistem modern de management public. fiind cotată ca una din cele mai importante şi mai complexe. 1. în egală măsură. proiectare în funcţie de obiective şi priorităţi. respectiv sistemul de obiective previzionat în instituţia publică. interne şi externe. Este important să accentuăm un aspect care aparţine unei logici elementare: coeziunea componentelor unei instituţii publice este determinată în mare parte de calitatea relaţiilor organizatorice formale şi informale.

Fundamentele managementului public urmare. funcţia de administrare a managementului public răspunde la întrebarea: cum sunt gestionate şi utilizate toate resursele dintr-o instituţie publică. 1. derivată din faptul că trebuie să gestioneze bunuri care nu le aparţin în mod direct. prin funcţia de control-evaluare. acestea pot fi date în administrare instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. În ceea ce priveşte bunurile proprietate publică. statul sau subdiviziunile organizatorice ale acestuia. Considerăm că nu trebuie redus conţinutul unei funcţii a managementului public la sfera rigidă delimitată de o definiţie. Prin urmare. nu poate fi vorba decât de o interdependenţă. Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ teritoriale. respectiv unităţile . şi vom explica în cele ce urmează. afirmă ei. în general şi cele alocate obiectivelor previzionate. Particularităţile domeniului în care funcţionează instituţiile publice ne determină să considerăm funcţia de administrare a managementului public ca una din cele mai importante şi complexe. Dimensiunea materială. de ce nu. al căror proprietar este. în special. ci trebuie dezvoltat conţinutul acesteia până la punctul în care se realizează concomitent două condiţii: interdependenţa cu celelalte funcţii ale managementului şi identitatea acesteia. în accepţiunea noastră. derivată din specificul tipului de organizaţie şi de sector în care se desfăşoară activitatea. aşa cum s-a arătat mai sus. managerii publici şi funcţionarii publici de execuţie au o dublă responsabilitate. Importanţa şi complexitatea pot să fie explicate analizând următoarele patru dimensiuni şi implicaţiile pe care fiecare le are asupra proceselor de management şi de execuţie din instituţiile publice. valabilă în mare parte în organizaţiile din sectorul privat. patrimonială Instituţia publică este acea entitate distinctă din macrosistem care reuneşte în patrimoniu bunuri materiale aflate în proprietate publică. Deşi unii specialişti în domeniul managementului organizaţiei consideră că această funcţie se realizează prin cea de previziune sau. absolut normală de altfel. între toate funcţiile managementului public.

care implică răspunderea corpului funcţionarilor publici. pentru aceasta raportându-se permanent la obiectivele sectorului public. Prin prisma acestei prime dimensiuni. datorită particularităţilor pe care domeniul resurselor umane le are în unele ţări în sectorul public. formulează modalităţi de îndeplinire a acestora care atrag aceleaşi bunuri. Pe de altă parte. Exercitarea funcţiei de administrare a managementului public abordată prin prisma acestei dimensiuni dobândeşte un plus de complexitate. pentru modul în care sunt utilizate bunurile proprietate publică. se identifică o responsabilitate publică de grup. creează bunuri publice utilizând alte resurse etc. ce revine fiecărui titular de post sau funcţie publică de conducere şi de execuţie existent în structura organizatorică a instituţiei publice. Misiunea lor principală este de a le valorifica în procesele de management şi de execuţie. funcţia de administrare a managementului public constă în identificarea celui mai bun mod de gestionare a bunurilor materiale aflate în proprietate publică şi integrate în patrimoniul instituţiei publice pentru ca obiectivele previzionate să poată fi realizate. pentru realizarea obiectivelor previzionate de care răspund direct sau indirect. În acest proces. stabileşte obiective realizabile cu implicarea bunurilor din patrimoniu. identifică surse pentru creşterea valorii bunurilor proprietate publică. Câteva dintre acestea sunt prezentate în continuare: • precizarea prin lege a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea ocupa o funcţie publică. Dimensiunea umană a funcţiei de administrare a managementului public vizează modul de gestionare a resurselor umane din aparatul de lucru al instituţiilor şi autorităţilor publice. care. ca reprezentanţi ai statului.Noutăţi în managementul public administrativ teritoriale. . 2. se identifică şi o responsabilitate individuală. în funcţie de competenţa profesională şi managerială aferente.

aprobate prin legi speciale. trepte. • . managerii publici trebuie să identifice modalităţile legale. potrivit acestei dimensiuni. constă în identificarea celui mai eficient şi raţional mod de gestionare a resurselor umane din autorităţile şi instituţiile publice pentru ca obiectivele previzionate să poată fi realizate. grade. Aşa cum se poate observa. raţionale şi eficiente de: • • • dispunere a resurselor umane pe posturi şi funcţii publice de conducere şi de execuţie. definirea prin lege a structurii carierei funcţionarilor publici: clase. repartizare. concrete. Totuşi. în acest context. care limitează semnificativ libertatea de decizie şi acţiune a managerilor publici în ceea ce priveşte gestionarea resurselor umane. titularizarea pe funcţii publice şi de demnitate publică a unor persoane numite sau alese. oportune. în mare parte. dimensiunea umană a funcţiei de administrare este puternic marcată de cadrul legislativ.Fundamentele managementului public • • • • • stabilirea prin lege a funcţiilor publice de conducere şi de execuţie. precizarea prin lege a drepturilor şi obligaţiilor funcţionarilor publici etc. transfer şi rotaţie a resurselor umane pe posturi şi funcţii în cadrul instituţiei publice şi/sau domeniului de activitate în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. stabilirea unor prevederi clare pentru funcţionarii publici care au statute proprii. corelare a potenţialului funcţionarilor publici cu conţinutul posturilor şi funcţiilor publice. evaluare a titularilor de posturi şi funcţii publice de conducere şi de execuţie în funcţie de contribuţia la realizarea obiectivelor şi de nivelul performanţelor individuale obţinute. Se poate sintetiza că funcţia de administrare a managementului public.

rămâne valabilă şi pentru această dimensiune. în general şi prin prisma acestei dimensiuni. în orice stat democratic. Cu nici una nu putem fi de acord. Primul este determinat de afirmaţiile formulate de managerii publici şi/sau politicieni potrivit cărora ei ar putea să realizeze mai mult pentru clienţii autorităţilor şi instituţiilor publice. se constituie un buget public naţional care cuprinde bugetul de stat.Noutăţi în managementul public 3. cea materială. pentru că nu întotdeauna se întâmplă aşa. iar instituţiilor publice le sunt repartizate prin aceste bugete importante resurse financiare. funcţia de administrare. pe care ar putea să-l utilizeze în perioadele de fundamentare şi elaborare a strategiilor şi politicilor instituţiilor publice. în general şi a funcţiilor de previziune şi administrare. este deficitară. În plus. Se poate însă susţine că resursele financiare sunt insuficiente. Explicaţia pe care am prezentat-o pentru prima dimensiune. necesită un plus de atenţie. bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor. din păcate. afirmaţii nefundamentate. în special. în contextul actual. atâta vreme cât. În limitele definite de cadrul legislativ dintr-o ţară. în special. funcţia de administrare constă în ansamblul proceselor de management desfăşurate în instituţia publică prin care se realizează gestionarea riguroasă a resurselor financiare. de patrimoniu. Dar. este esenţial de subliniat că. argumentaţia este bogată. Dimensiunea financiară a funcţiei de administrare a managementului public. S-ar putea spune că există cel puţin două motive importante. a funcţiei de administrare a managementului public. managerii publici au un anumit grad de autonomie managerială şi financiară. oraşelor şi judeţelor. dar. care însă trebuie gestionate cu responsabilitate şi discernământ. situaţie care apare în instituţiile publice în care tocmai exercitarea funcţiilor managementului public. resursele financiare „nu există” sau sunt limitate. Mai întâi pentru că nu se poate niciodată afirma că nu există resurse financiare. Potrivit acestei dimensiuni. .

trebuie sporite şi integrate în sistem pentru satisfacerea intereselor publice generale şi specifice. Al doilea motiv este determinat de necesitatea creării şi perfecţionării unui sistem economico-financiar şi managerial foarte bine structurat şi reglat pentru: o stabilirea surselor de finanţare pentru realizarea obiectivelor previzionate. mai mult. dimpotrivă. deci pentru realizarea obiectivului fundamental al managementului public. o urmărirea modului cum acestea sunt repartizate în cadrul sistemului. însă constituie. pentru mulţi dintre autorii unor astfel de afirmaţii.Fundamentele managementului public Sigur ea nu serveşte nimănui. iar multipla responsabilitate de care trebuie să fie conştienţi fiecare înainte de numirea pe astfel de posturi şi funcţii publice de conducere implică nu numai profesionalism. că atât competenţa profesională cât şi cea managerială sunt absolut necesare oricărui titular de funcţie publică de conducere. decât unui manager dintr-o firmă privată. dar şi principii de etică şi morală. fără rezerva de a exagera. Managerii publici gestionează resurse financiare publice. Se poate susţine. atrage mari nemulţumiri în rândul clienţilor autorităţilor şi instituţiilor publice şi cetăţenilor. o atragerea resurselor financiare din diferite surse: impozite şi taxe. un mod de acoperire a incompetenţei profesionale şi manageriale. . s-ar putea spune. Aceste principii obligă la un plus de raţionalitate pentru gestionarea unor resurse financiare constituite din contribuţia tuturor clienţilor instituţiilor publice şi care. potrivit unui elementar raţionament managerial. o transferul resurselor financiare de la bugetele centrale către cele locale şi apoi către instituţiile publice. proiecte finanţate din surse rambursabile sau nerambursabile interne sau internaţionale. tocmai din considerentele pe care le-am detaliat mai sus. o nominalizarea cheltuielilor atrase pentru fiecare obiectiv şi modalitate de acţiune previzionate.

Frecvent. 4. adăugat că aceste bănci preiau o parte importantă din activităţile prin care managerii publici implementează politicile financiare ale instituţiei. Băncile astfel constituite contribuie semnificativ la îmbunătăţirea modului de gestionare a resurselor financiare(colectare. Funcţia capătă un plus de importanţă în ţările în care sistemul legislativ permite înfiinţarea unor bănci specializate în gestionarea resurselor financiare ale instituţiilor publice. mijloace de tratare a informaţiilor. alocare) ale instituţiilor publice sau atrase de acestea. Trebuie. respectiv: date. funcţia de administrare a managementului public influenţează semnificativ. . în ţările unde funcţionează astfel de bănci. se dovedeşte că obiectivul de investiţii nu este unul rentabil din punct de vedere economico-financiar. atât de necesară oricărei instituţii publice. mijlocesc acordarea de credite sau oferă alte oportunităţi pentru investiţii necesare realizării obiectivelor previzionate. Prin această dimensiune. facilitând realizarea unui plus de valoare economică. informaţii. implicate în realizarea obiectivelor previzionate. atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ procesele de management şi de execuţie din instituţiile şi autorităţile publice. procedurile informaţionale. în urma unei analize costbeneficiu. de asemenea. apar situaţii în care banca nu aprobă finanţarea unui obiectiv de investiţii propus de managerii publici. urmărire. fie pentru că el nu este identificat ca o prioritate în strategia instituţiei publice fie pentru că. Dimensiunea informaţională a funcţiei de administrare a managementului public constă în ansamblul proceselor de management prin care se gestionează toate resursele informaţionale din cadrul unei instituţii publice. În aceste situaţii managerii publici ori apelează la alte surse de finanţare externe (chiar şi externe instituţiei) ori pur şi simplu renunţă la realizarea lui.Noutăţi în managementul public o creşterea valorii acestora etc.

A doua constă tocmai în identificare a unui mod raţional şi eficient de alocare corespunzătoare a acestei baze. cel puţin două conotaţii importante care îi conferă relevanţă şi consistenţă valorică. Prima constă în formarea în cadrul instituţiei publice a unei baze informaţionale corespunzătoare.Fundamentele managementului public Se poate afirma că funcţia de administrare a managementului public. reducerea timpului necesar fundamentării şi aplicării deciziilor. Existenţa sau atragerea lor determină schimbări semnificative în structura patrimoniului (componenta materială). Prin urmare. o parte din resursele informaţionale. îmbunătăţirea procesului extraorganizaţională. de comunicare intra şi reducerea costurilor sistemului informaţional în instituţia publică. . Câteva dintre aspectele pozitive. bugetului (componenta financiară) instituţiei publice şi pregătirii resurselor umane(componenta resurse umane) pe care le vor utiliza. pentru a servi implementării modalităţilor de acţiune previzionate pentru realizarea obiectivelor. în accepţiunea prezentată mai sus. derivate din gestionarea corespunzătoare a resurselor informaţionale în instituţiile şi autorităţile publice. în practică. sunt următoarele: • • • • • reducerea gradului de birocratizare a proceselor management şi de execuţie din instituţiile publice. de îmbunătăţirea calităţii deciziilor administrative şi a deciziilor de management. se constituie în bunuri materiale publice ce determină utilizarea lor strictă în interes public. Această dimensiune a funcţiei de administrare a managementului public are. care să servească realizării obiectivelor instituţiei. abordată din perspectiva acestei dimensiuni. este condiţionată şi condiţionează semnificativ celelalte aspecte generate de precedentele trei dimensiuni.

a unor reţele neuronale interne. practic. practic. nu ar trebui să aibă vreo legătură cu managementul din instituţiile şi autorităţile publice. funcţia de administrare a managementului public dobândeşte. înregistrare. dar mai ales de managerii publici şi politicienii din unele ţări faţă de această funcţie este. în special şi din întreg sectorul public. cele patru dimensiuni ale funcţiei de administrare nu numai că au o contribuţie semnificativă la clarificarea conţinutului ei din punct de vedere teoretic. acele mijloace de culegere. de a integra şi a utiliza. Prin urmare. de o manieră . crearea unui sistem informaţional coerent care să permită urmărirea şi gestionarea eficientă a tuturor categoriilor de resurse existente într-o instituţie publică. clar şi fără nici un fel de echivoc. dar.Noutăţi în managementul public • • creşterea ponderii timpului alocat activităţilor de analiză şi concepţie în cadrul proceselor de management şi de execuţie. Şi prin această dimensiune. Am acordat o pondere mai mare acestei funcţii a managementului public nu pentru că ar fi mai importantă decât celelalte. dar în special pentru că reflectă cel mai bine. în cadrul acestora. prelucrare şi analiză a datelor şi informaţiilor. un plus de relevanţă. într-un sistem modern de management public. de ce nu. Aşa cum s-a putut observa. demonstrează de fapt că neglijenţa manifestată de unii teoreticieni. o dovadă de lipsă de profesionalism şi de responsabilitate sau. aspecte care. o dată în plus. Aceasta dacă luăm în considerare şi faptul că actualul secol a fost numit în mod generic şi deloc întâmplător „Secolul Tehnologiei Informaţionale”. astfel ca în a doua jumătate a acestui secol să se poată concretiza previziunea specialiştilor referitoare la crearea instituţiilor publice virtuale şi. de dezinteres general sau lipsă de moralitate. rolul managerilor publici este acela de a atrage. context în care va continua să se amplifice rolul dimensiunii informaţionale a funcţiei de administrare a managementului public. în procesele de management şi de execuţie din instituţiile publice.

Prin exercitarea funcţiei de motivare. crearea unui sistem clar. pentru a participa la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate. inclusiv a titularilor de funcţii de demnitate publică.6. analiza conţinutului factorilor motivaţionali şi stabilirea pe o scală valorică a intensităţii acestora şi a unei ordini a priorităţilor. . coerent şi complet de motivare a funcţionarilor publici şi reprezentanţilor managementului public. crearea unui climat organizaţional competitiv în cadrul instituţiei publice. cât şi rolul managerului public în instituţia publică modernă. managerii publici urmăresc realizarea unor obiective dintre care enumerăm: • identificarea factorilor motivaţionali care să-i stimuleze pe funcţionarii publici să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate. • • • • • dezvoltarea dimensiunii participative a managementului public. 1. identificarea factorilor motivaţionali. informarea funcţionarilor publici cu privire la recompensele şi sancţiunile aplicate în funcţie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate. diferenţierea resurselor umane din instituţia publică în funcţie de nivelul performanţelor obţinute.Fundamentele managementului public explicită.4 Funcţia de motivare Funcţia de motivare constă în ansamblul proceselor de management prin care resursele umane din instituţiile publice sunt stimulate să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate. atât misiunea managementului public în sectorul în care acesta se aplică. Realizarea obiectivelor enumerate implică parcurgerea cel puţin a următoarelor etape de către managerii publici: 1. 2.

monitorizarea şi adaptarea permanentă a sistemului de motivare în instituţia publică. 10. 7. analiza cauzală a abaterilor pozitive şi negative constatate. determinarea nivelului performanţelor resurselor umane şi compararea acestora cu nivelul obiectivelor previzionate. În statele occidentale s-a conturat şi se află deja în curs de implementare un nou sistem de motivare a resurselor umane din instituţiile publice. . 11. stabilindu-se între aceste două repere nivelul performanţei. diversificare sau eliminarea unor elemente din sistemul de motivare aplicat. oferă posibilitatea corelării rezultatelor cu obiectivele individuale previzionate. în funcţie de care se identifică formele şi mijloacele de motivare pozitivă sau negativă adecvate. 5. 4. implementarea. 6. pregătirea instituţiei publice pentru implementarea noului sistem motivaţional. Noul sistem motivaţional are cel puţin două avantaje majore: 1. analiza gradului de influenţare a resurselor umane ca urmare a sistemului de motivare aplicat. 9. 3. Un sistem modern de management public impune modificări de esenţă în conceperea şi exercitarea motivării în instituţiile publice. 12. ajustarea sistemului de motivare prin completarea. pe baza unui complex de indicatori de performanţă. identificarea abaterilor de la obiectivele stabilite. proiectarea şi popularizarea în cadrul instituţiei publice a noului sistem de motivare. administrarea de recompense sau sancţiuni persoanelor implicate în procesele de management şi de execuţie desfăşurate în instituţia publică.Noutăţi în managementul public completarea rezultatelor acestei analize cu cele ale altor cercetări întreprinse în domeniul resurselor umane în instituţiile publice. 8.

schimbări majore în mentalitatea resurselor umane. reprezentant politic sau funcţionar de execuţie. Prin exercitarea funcţiei de control-evaluare se determină finalitatea proceselor de management şi de execuţie desfăşurate în instituţiile publice.Fundamentele managementului public 2. reprezentat de principii. se verifică legalitatea activităţilor desfăşurate în cadrul şi în afara instituţiei publice. fundamentale în actualul sistem de motivare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice din ţara noastră. în special. 1.5 Funcţia de control-evaluare Funcţia de control-evaluare a managementului public constă în ansamblul proceselor de management prin care se compară rezultatele obţinute cu obiectivele previzionate. ca o condiţie eliminatorie. cu un grad mare de adaptabilitate în fiecare din contextele naţionale ale ţărilor Uniunii Europene. dacă dorim cu adevărat să ne apropiem de nivelul performanţelor obţinute în instituţiile şi autorităţile publice similare din ţările dezvoltate. în general. grad mare de adaptabilitate la caracteristicile fiecărui angajat. .6. se măsoară şi analizează abaterile şi se identifică modalităţile de corectare sau amplificare a cauzelor care le-au determinat. De altfel. în ultimii ani reprezentanţii democraţiilor Europei occidentale au iniţiat şi continuă să desfăşoare periodic numeroase runde de dezbateri prin care se urmăreşte crearea unui sistem unitar integrat de motivare a personalului care desfăşoară activitate în instituţiile publice. Prin urmare. Se aşteaptă ca noul sistem să asigure un echilibru dinamic între general. perspectiva creată ar trebui să-i impulsioneze mai mult şi pe reprezentanţii managementului public din România pentru iniţierea de schimbări majore. a managerilor publici şi liderilor politici. valori comune acceptate în sistemul de motivare şi particular. mai întâi de toate. manager public. Aceasta presupune.

oferind informaţiile pentru analiză în vederea continuării ciclului managerial. adică să se desfăşoare pe toată perioada de activitate a instituţiei publice. Dincolo de aspectele particulare de formă şi conţinut pe care le are controlul în diferite domenii de activitate din sectorul public. sunt: controlul să fie continuu. exercitarea funcţiei de control-evaluare de către reprezentanţii managementului unei instituţii sau autorităţi publice implică parcurgerea succesivă a următoarelor etape: • • • • compararea rezultatelor cu obiectivele previzionate şi cu cadrul legislativ existent. formularea modalităţilor de acţiune pentru diminuarea intensităţii cauzelor care au generat abaterile negative şi amplificarea influenţei cauzelor care au determinat abaterile pozitive. relevante. adică să se concentreze asupra aspectelor esenţiale. controlul să fie selectiv. administrative pentru aplicarea • • • urmărirea executării deciziilor şi sesizarea efectelor imediate. în special. în general şi în instituţiile publice. pe termen mediu şi lung. adaptarea permanentă a instituţiei publice pentru a asigura realizarea obiectivelor previzionate. determinarea abaterilor pozitive sau negative. controlul să fie realizat de personal specializat în domeniul de activitate al instituţiei sau autorităţii publice şi în domeniul legislaţiei. Principalele cerinţe pentru exercitarea controlului.Noutăţi în managementul public deoarece marchează încheierea unei etape. fundamentarea deciziilor propunerilor formulate. . analiza cauzală a abaterilor constatate atât din perspectiva organizaţiei cât şi din cea legală.

coerente. umane. adică să permită realizarea obiectivelor pentru care a fost declanşat cu costuri minime. adică să se bazeze pe date şi informaţii reale. care urmează a fi executate într-o perioadă de timp determinată. . respectiv: resurse materiale. adică să urmărească nu atât constatarea unor abateri. rezultate din observări şi analize directe. ◘ stabilirea necesarului de resurse financiare şi a surselor de finanţare a acestuia. Evaluarea resurselor financiare implică: ◘ analiza poziţiilor din structura bugetului public. transferul sau casarea unor bunuri din patrimoniu. ◘ analiza cost-beneficiu pentru diferite investiţii previzionate. respectiv resurse materiale etc. adică să se concretizeze în decizii clare. Evaluarea vizează cel mai adesea categoriile de resurse existente în instituţia sau autoritatea publică. Evaluarea resurselor materiale implică: ◘ determinarea structurii şi valorii patrimoniului instituţiei publice. cât mai ales identificarea cauzelor care pot crea dificultăţi în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor previzionate sau apariţia unor disfuncţionalităţi.Fundamentele managementului public controlul să fie preventiv. Cea de a doua parte a funcţiei se referă la evaluare. ◘ formularea propunerilor de achiziţii de bunuri materiale. ◘ înregistrarea. obiectiv. controlul să aibă finalitate. controlul să fie realist. controlul să fie eficient. ◘ stabilirea gradului de uzură fizică şi morală a bunurilor materiale aflate în proprietate publică. financiare şi informaţionale.

3 contrasemnarea raportului de evaluare.Noutăţi în managementul public ◘ analiza viabilităţii economico-financiare a instituţiei sau autorităţii publice. În vederea completării raportului de evaluare. proceduri informaţionale. 2 interviul. ◘ determinarea necesarului de date şi informaţii care să fie integrate în bănci de date cu acces selectiv etc. ◘ elaborarea unor antecalculaţii pentru diferite proiecte de investiţii de interes pentru clienţii instituţiilor publice. . ◘ stabilirea necesarului de know-how pentru instituţia publică. ◘ stabilirea categoriilor de informaţii cotate ca informaţii clasificate şi de interes strict profesional. ◘ determinarea gradului şi formei de prelucrare a unor categorii de date şi informaţii. de asemenea. Procedura de evaluare se realizează în trei etape: 1 completarea raportului de evaluare de către evaluator. notează criteriile de performanţă în funcţie de importanţa acestora. ◘ formularea propunerilor de buget ale instituţiilor şi autorităţilor publice etc. evaluatorul desfăşoară următoarele activităţi: • • analizează îndeplinirea obiectivelor individuale fixate. Evaluarea resurselor umane implică. informaţii. Evaluarea resurselor informaţionale implică: ◘ determinarea cantităţii şi calităţii de date. o gamă variată de activităţi desfăşurate potrivit unei metodologii specifice de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici. mijloace de tratare a informaţiilor în funcţie de conţinutul obiectivelor şi situaţia existentă constatată în instituţia publică.

Fundamentele managementului public • • • stabileşte calificativul final de evaluare a performanţelor profesionale individuale. dinamică. Interviul reprezintă un schimb de informaţii. După cum se poate constata. Raportul de evaluare elaborat se înaintează funcţionarului public ierarhic superior evaluatorului în vederea contrasemnării. prin exercitarea funcţiei de controlevaluare a managementului public se urmăreşte realizarea unui echilibru care să îmbunătăţească funcţionalitatea instituţiei publice. termenele de realizare precum şi nevoile de instruire pentru următoarea perioadă de timp pentru care se va face evaluarea etc. Evaluarea funcţionarilor publici se derulează anual şi rezultatele obţinute conferă funcţionarilor publici dreptul de a avansa în grad şi în clasă sau le oferă recompense morale şi materiale pentru rezultatele deosebite ale activităţii lor. Performanţele managerilor publici pot rezulta din combinarea lor echilibrată. stabileşte obiectivele individuale. nu se poate face o abordare separată a lor în cadrul organizaţional intern. o componentă importantă într-un . determinată de faptul că instituţia sau autoritatea publică este o entitate „vie”. Cum se observă din comentariile asupra conţinutului funcţiilor managementului public. Pornind de la această premisă generală. În instituţiile publice moderne. dar şi să amplifice gradul de motivare a resurselor umane pentru îmbunătăţirea nivelului performanţelor individuale şi organizaţionale. şi funcţia de control-evaluare a managementului public este concomitent deosebit de amplă şi complexă în privinţa conţinutului. se constată că funcţiile managementului public trebuie abordate cel puţin din trei perspective: 1. creând astfel disponibilitatea pentru realizarea obiectivelor. impresii şi puncte de vedere care are loc între evaluator şi funcţionarul public. consemnează rezultatele deosebite ale funcţionarului public.

3. 1. o adaptare de concepţie şi de stil şi o integrare permanentă a elementelor noi în “vechiul “sistem. creativ-inovativă. deoarece nu există modele. există un set de valori-principii fundamentale universal valabile care trebuie luate în considerare şi care determină semnificativ conţinutul proceselor şi relaţiilor de management din instituţiile publice. Sectorul public reprezintă o componentă a macrosistemului cu implicaţii majore asupra funcţionalităţii ansamblului.Noutăţi în managementul public 2. Integritatea unui sistem este puternic determinată de un set de valori şi principii fundamentale ce precizează. Dincolo de această diversitate. prin conţinutul lor. ele sunt influenţate de componentele sistemului din care fac parte şi influenţează semnificativ fiecare subsistem al acestuia. determinate de nevoi generale şi specifice. coordonatele de bază între care funcţionează componentele întregului. ci este necesară permanent. Acest aspect este evident dacă se ia în considerare diversitatea domeniilor de activitate integrate în sectorul public.7 Valori fundamentale pentru organizaţiile publice Organizaţiile publice nu pot exista în afara unui sistem. sistem care funcţionează pentru a servi la realizarea intereselor publice generale şi specifice. tipare universal valabile de comportament în procesele de management şi de execuţie care să poată fi preluate şi aplicate întocmai. Ele marchează semnificativ misiunea organizaţiilor . sistemică rezultată din faptul că viabilitatea managerială a unei instituţii sau autorităţi publice este influenţată în mod direct proporţional de gradul în care managerii publici reuşesc să asigure în procesele de management un echilibru permanent în exercitarea celor cinci funcţii ale managementului public.

transport. turism etc. învăţământ. 2. grad de generalitate: valori universale şi particulare Gruparea valorilor în două categorii după acest criteriu determină distincţia între valorile universale. care implică o serie de conotaţii distincte determinate de domeniul de activitate din sectorul public în care activează instituţia publică. care. democraţia. indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea instituţia publică. Este absolut evidentă compatibilitatea şi complementaritatea de conţinut între cele două categorii de valori. abordate frecvent ca principii fundamentale pentru managementul organizaţiilor publice: 1. Valorile interne vizează prin conţinutul lor acele aspecte ce ţin de activitatea organizaţională internă a fiecărei instituţii publice. trebuie respectate şi integrate în managementul tuturor organizaţiilor şi cele particulare. . apartenenţă: valori interne şi externe Asupra acestor categorii de valori se va insista în unul din capitolele următoare. sănătate. Valorile externe provin din mediul extern instituţiei publice şi determină organizarea şi managementul acestora. Un sistem de valori ar putea fi structurat după două criterii: 1. cultură..Fundamentele managementului public publice. care imprimă o notă puternică de specificitate organizării şi conducerii. specifice. sunt unanim recunoscute şi considerate ca fundamentale următoarele valori. influenţează comportamentul organizaţional al acestora şi al angajaţilor implicaţi direct în procesele de realizare şi furnizare de servicii publice sau de administrare a intereselor statului în relaţie cu cetăţenii clienţi ai instituţiilor publice. 3. gradul de diversificare a activităţilor. etica. opţiunile strategice prioritare etc. 2. Câteva dintre valorile cu impact deosebit asupra managementului instituţiilor publice sunt abordate în detaliu în continuare. indiferent de domeniul de activitate: administraţie. morala. În orice stat de drept. misiunea şi obiectivele organizaţiilor publice. în sectorul public şi în activitatea desfăşurată de instituţiile publice.

pe o perioadă mai lungă de timp. implicit. legile de dezvoltare istorică a acestora. de comportare a oamenilor între ei şi în societate. obiceiul indică un comportament constant. Pe parcursul evoluţiei lor etimologice. aveau aproximativ aceeaşi semnificaţie. deşi la origine cei doi termeni. în general şi asupra angajaţilor unei organizaţii publice. unul grecesc. asupra modalităţilor de acţiune pentru care optează managerii publici în special şi fiecare funcţionar public antrenat în procesele de management şi de execuţie. în special. în general asupra comportamentului individual al resurselor umane din instituţiile publice şi. supus unor reguli. cele două concepte se disociază. cu ce sens au apărut. în activităţile efective prin care sunt realizate şi furnizate serviciile publice. Despre etică se spune că este un domeniu al ştiinţei care studiază principiile morale.1. Despre morală se spune că este o formă a conştiinţei sociale care cuprinde normele de convieţuire. care ţine . este absolut necesară o incursiune în etimologia lor. cele două cuvinte disting două concepte: morala colectivă şi morala individuală.7. Prin bisemantismul lor. respectiv totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei societăţi sau unui grup reprezentativ din cadrul acesteia. Astfel înţelegem când au apărut.Noutăţi în managementul public Fiecare are relevanţă deosebită asupra comportamentului organizaţional. altul latinesc. 1. rolul lor în viaţa socială. Astfel.1 Etica şi morala 1. azi înţelegem prin morală un fenomen real.7.1 Conţinutul eticii şi al moralei în general Pentru a înţelege implicaţiile celor două valori ridicate la rang de principiu în sectorul public. Dezvoltând în continuare raţionamentul. se specializează şi se fixează. cum a evoluat gândirea care a dezvoltat şi clarificat conţinutul lor şi care au fost implicaţiile lor asupra membrilor societăţii.

1. care este etica şi obiectul ei. morala. ceea ce presupune eliminarea mentalităţilor întârziate şi contribuţia la modelarea unor conştiinţe care să devanseze existenţa socială actuală. a membrilor societăţii. care cuprinde atât normele. specificul obiectului eticii. Astfel. aceasta sugerează necesitatea unui acord între planul reflecţiei etice. se disting trei funcţii specifice ale eticii: . Aceste precizări facilitează înţelegerea distincţiei dintre teorie. MORALA este un fenomen real. Având în vedere aceşti factori de modelare. ETICA are misiunea de a realiza un acord optim între natura şi nivelul existenţei sociale şi conştiinţa morală. despre un comportament uman se poate spune că este moral. calitatea receptorului valorilor etice. între teorie şi practică.2 Funcţiile eticii Există o serie de factori care influenţează conţinutul eticii şi facilitează înţelegerea rolului pe care etica îl are într-o societate în general.1. cât şi toate manifestările realizate în diverse grade şi modalităţi. De fapt. în timp ce etica desemnează teoria sau ştiinţa ce investighează acest fenomen real. care să gândească şi să acţioneze prospectiv.Fundamentele managementului public de viaţa reală. sub semnul acestor norme supuse aprecierii colective şi individuale. Principalii factori determinanţi ai eticii sunt: modelul epistemologic şi axiologic al ştiinţei. dar şi etic în acelaşi timp. altfel spus necesitatea acordului între vorbă şi faptă. tradiţiile de gândire la care ne raportăm. colectiv şi individual. principiile care reglementează relaţiile umane şi tipurile umane de activităţi. chiar spontană şi nesistematică şi cel al manifestării sau al comportamentului real. natura problemelor morale.7. deşi în limbajul cotidian această distincţie nu se face întotdeauna. gradul de receptivitate şi personalitatea indivizilor.

Treapta analitico-sintetică permite identificarea componentelor intrinseci ale moralei: • • • • • • normele conştiinţa manifestarea aprecierea valorile relaţiile Fiecare din aceste componente poate fi analizată în cel puţin trei moduri: analiza intrinsecă şi conceptuală a normei. funcţia cognitivă 2. funcţia normativă 3. Este interesant să amintim aici că în accepţiunea lui Aristotel se disting trei atitudini fundamentale. relaţii morale. . mai variată şi mai intensă plăcere. proprie oamenilor care trăiesc pentru cât mai multă. atitudinea contemplativă proprie celor care trăiesc pentru cunoaşterea dezinteresată a adevărului. calităţi sau defecte morale. credinţe morale.Noutăţi în managementul public 1. atitudinea politică. pe care oamenii le pot avea în viaţa socială şi organizaţională: atitudinea hedonistă. funcţia persuasivă Funcţia cognitivă sau de cunoaştere este principala funcţie a eticii care le precede pe celelalte. conştiinţei etc.. Ea se poate realiza pe trei trepte succesive: • • descriptivă analitico-sintetică • explicativă Treapta descriptivă constă în elaborarea unor valori: atitudini morale. proprie celor care trăiesc pentru exercitarea puterii.

Treapta explicativă echivalează cu dezvăluirea factorilor cauzali sau generatori ai moralei. Exercitarea funcţiei persuasive implică apelarea la o serie de strategii. deoarece morala poate fi descrisă. intensitatea şi aria opiniei publice morale. se invocă exemple edificatoare etc.Fundamentele managementului public analiza empirică prin care se investighează numărul şi natura normelor care reglează viaţa unei colectivităţi sau calitatea. care sunt valabile şi au şanse de generalizare în viitor. Se poate atrage atenţia asupra consecinţelor comportamentului deviant al individului însuşi. Prin intermediul acestei funcţii pot fi create normele. climat moral pe care o antrenează promovarea valorilor colective prin comportamente dezirabile. după gradul lor de valoare indicându-se care sunt discutabile sau perimate. dar nu poate fi explicată numai prin ea însăşi. . Funcţia persuasivă în forma ei optimă se realizează de la început în şi prin realizarea primelor două funcţii. pe de o parte şi antivalori. suporturile şi factorii de determinare extramorală a acestor componente. cea cognitivă şi cea normativă. nonvalori. Prin strategia de constrângere sau represivă se atrage atenţia subiecţilor asupra consecinţelor unor manifestări contrare normelor morale recunoscute. întemeiată pe un comportament corect şi pe aprecierea pozitivă a colectivităţii. în viaţa morală. analiza interdisciplinară prin care sunt puse în evidenţă implicaţiile. sau o poate face. se stimulează sentimentul moral de demnitate pe care o presupune o imagine pozitivă despre sine. între care: se dezvăluie perspectiva de armonie colectivă. pe de altă parte. pseudovalori. între valori. ca şi a moralei în totalitatea ei. Strategia stimulativă poate recurge la o serie de procedee persuasive. Funcţia normativă sau axiologică Funcţia axiologică constă în distincţia pe care gândirea etică o face.

1. în general şi într-o organizaţie publică. respectiv cum trebuie să fie sau să nu fie subiectul conştient în situaţii similare pentru ca manifestarea sau felul lui de a fi să fie apreciate ca bune şi nu ca rele. . 1. 1. cristalizată.3. În sens larg.Noutăţi în managementul public Strategia euristică este mai complexă şi pleacă de la premisa că subiectul este potenţial moral şi că moralitatea lui poate fi dezvăluită. întemeiată prin problematizare.7. Prin urmare. în special. valorile. manifestarea. dialog sau dispută colocvială.7. Aceasta înseamnă că atunci când sau acolo unde morala nu iese în evidenţă. ea nu este absentă. • relaţiile. morala este un fenomen omniprezent în viaţa socială şi organizaţională.1 Componentele fundamentale ale faptului moral Pentru a înţelege implicaţiile faptului moral. Normele morale sunt enunţuri prescriptive prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu facă. este important să delimităm principalele componente ale acestuia: • • • • • normele şi principiile. prin „morală” înţelegem totalitatea fenomenului pe care cuvântul îl desemnează. indiferent de conotaţia pozitivă sau negativă. aprecierea. În sens restrâns prin morală se înţelege doar zona descrisă de valorile pozitive.1.3 Morala şi faptul moral Conţinutul moralei ca valoare poate fi explicat în sens restrâns şi în sens larg. subiectul conştient. ci există într-o formă anonimă.

În această ultimă categorie se înscriu normele cavalerismului. normele de comportare civilizată în familie şi societate etc. În această categorie se înscriu normele morale pentru angajaţii fiecărui domeniu de activitate din sectorul public. durabilitatea în timp a valorilor.2 Tipologia normelor morale Normele morale pot fi diferenţiate în funcţie de câteva criterii: numărul de subiecţi.7. normele vieţii nobiliare. Această ultimă categorie reprezintă norme elementare identificate cu “moda” în morală. o vizează relaţii şi manifestări cu totul specifice sau ocazionale. care poate fi măsurată şi evaluată. 3. 2. o reglează toate tipurile de relaţii. normele de protocol. Cea calitativă indică cum anume trebuie „să fii” sau „să faci” şi cea imperativă ce anume trebuie „să faci” sau „să fii”. o reglează tipuri de relaţii sau activităţi umane particulare. 1. normele speciale se caracterizează prin aceea că: o se adresează unor grupuri restrânse. normele particulare se caracterizează prin următoarele: o se adresează unor grupuri sau colectivităţi determinate.Fundamentele managementului public Toate normele morale au două componente fundamentale care se cristalizează în două forme: calitativă şi imperativă. o corelează toate activităţile umane. Considerând aceste criterii. norme generale sau universale cu următoarele caracteristici: o prezente în toate colectivităţile umane. .1.3. pot fi distinse trei categorii de norme: 1. tipurile de relaţii şi activităţi umane pe care determină. o durabilitate mare în timp. o au o anumită variaţie în timp. dimensiunea grupului social.

ca esenţă universală. În elaborarea normelor. când este formulată „expresis verbis” într-un Cod scris sau când este asimilată sau însuşită la nivel pur cognitiv: însuşirile morale recomandate de normă sunt percepute ca simple cuvinte. Dacă explicăm morala numai printr-un principiu fundamental. caracterul de totalitate structurată şi orientată unitar spre un sens colectiv şi individual. dar asimilată şi interiorizată şi la nivel afectiv-emoţional şi la nivel volitiv până la punctul limită la care devine o componentă a conştiinţei şi un element motivaţional al comportamentului subiectului.3. nu putem să-i înţelegem unitatea. rămâne expresia obiectivă a normei.1. Invers. Norma este abstractă atunci când este enunţată teoretic.7. a unui sistem de norme morale sau a unui grup de norme morale. Pornind de la aceste consideraţii generale. riscăm să o înţelegem formal.3 Principiile morale Principiul moral este un fundament al sistemului normativ şi totodată o modalitate de coordonare a normelor morale. Norma poate fi privită în cel puţin două ipostaze: abstractă şi concretă. eternă. Norma concretă este aceeaşi normă.Noutăţi în managementul public Se poate conchide că valoarea morală. în cadrul unui cod. sunt cunoscute trei principii morale fundamentale: . dacă explicăm morala numai prin principii particulare. ci şi strategiile de însuşire organică a acestor norme de către toţi angajaţii sectorului public şi strategiile de conversiune în procesele de training a normelor abstracte în norme concrete dezvoltate pe baza unui set de principii morale. în sens strict. ca expresii vide de conţinut sau iluzorii. Specialiştii fac distincţia între principiile generale sau fundamentale şi cele particulare. trebuie identificate nu numai valorile şi conţinutul lor. 1. aşa cum a procedat Kant.

originară. Ceea ce este însă esenţial aici este modalitatea concretă de decodificare a normelor şi deci funcţia lor concretă în cadrul unor relaţii determinate. dar exprimă în esenţă morala celor care domină. exemplare. Şi acest principiu are la bază proprietatea privată. proces şi produs apreciate de opinia publică. 3. funcţie care este contradictorie şi înstrăinată tocmai faţă de esenţa normelor. principiul renunţării principiul individualismului principiul colectivismului Principiul renunţării sau al resemnării este propriu mai multor tipuri istorice de morală. Elementele componente ale comportamentului moral sunt: . Coerenţa şi stabilitatea unei forme de colectivitate nu este posibilă fără respectarea de către toţi membrii comunităţii şi ai organizaţiei a unui minim de cerinţe morale comune. Baza socialeconomică a acestora o constituie relaţiile de inegalitate. morala creştină.Fundamentele managementului public 1. deci ceea ce specialiştii au numit etosul normativ al umanităţii. 1.1. dintre care menţionăm: morala budistă. în virtutea cărora o clasă este deposedată de bunurile şi valorile vieţii de către alta. Principiul colectivismului este considerat principiul moral al oricărei morale pozitive. nu contrazice codul de norme universale. Principiul individualismului este şi el propriu diverselor forme istorice ale moralei. indiferent de principiul care stă la baza elaborării lui. Nici un cod. morala stoică. între care cele mai reprezentative sunt variantele moralei burgheze. mai ales în forma ei primă.3.4 Comportamentul moral Comportamentul moral este produsul acestui proces de exteriorizare sau obiectivare a unui subiect conştient în conformitate cu cerinţele normelor morale. 2.7. de exploatare şi dominaţie.

reprezentări. Referindu-se la acest aspect. ansamblu obiectivat în comportamentul moral. .3. El a constatat cu timpul că. 1. că niciodată vocea nu i-a spus ce să facă. El mărturisea oricui dorea să-l asculte că. Interesant este. care. activitatea desfăşurată pentru realizarea unui scop având finalitate estrasubiectivă şi extraindividuală.7. În istoria gândirii au fost determinate mai multe modele ale conştiinţei morale.Noutăţi în managementul public • • • • atitudinea. prin modul propriu de manifestare. îl opreşte de la anumite atitudini. înţeleasă ca atitudine exteriorizată.5 Conştiinţa morală Conştiinţa morală reprezintă un ansamblu structurat şi orientat de idei. într-un cod de norme morale universale şi specifice. atunci când se află într-o situaţie mai delicată şi identifică mai multe alternative de atitudine sau acţiune. conduita. Modelul Zeul sau Daimonian a fost explicat de Socrate. sentimente. de câte ori a ascultat de această voce. ne apropie cel mai mult de profilul comportamentului moral al funcţionarului public care trebuie să se încadreze concomitent. stări de spirit. Hegel afirma că pentru prima dată ne aflam în prezenţa conştiinţei morale subiective de sine. identificate prin formele lor de manifestare. faptele lui au fost bune. intimă şi totodată imperativă. Elaborarea modelului a pornit de la o trăire specială pe care însuşi Socrate a avut-o. personalitatea morală. explicată ca o succesiune coerentă şi integrată de atitudini. după cum mărturisea înţeleptul.1. atitudini interioare. cu referire la ceea ce este bine sau rău în relaţiile dintre oameni. din care sunt prezentate câteva. ci numai ce să nu facă. Aceste elemente. marele înţelept atenian. el îşi consultă demonul său interior. sub forma unei voci misterioase.

unghiul de reflectare implicat în oglindire fiind nerelevant în comparaţie cu izomorfismul dintre realitatea oglindită şi imaginea ei virtuală. Modelul Oglinda reflectă una din funcţiile fundamentale ale conştiinţei. se poate conchide că acele comportamente morale ale funcţionarilor publici sunt o reflectare a conştiinţei lor morale restrictive. Modelul Cutia Neagră este de dată mai recentă. respectiv funcţia de reflectare sau reflectoriu cognitivă. de altfel absolut obligatorie. despre atitudini morale. precum o maşină şi este astfel asociată cu o cutie. . pe care le prelucrează prin raţionamente (mecanisme) mai simple sau mai complexe. inspirat de un raţionament cibernetic elementar. ea este o cutie neagră. în particular. Dincolo însă de limitele lui. mai profunde sau mai selective. se consideră că această conştiinţă posedă mecanisme interne de prelucrare a informaţiilor. Potrivit modelului. trebuie să le posede ca parte intrinsecă a comportamentului moral organizaţional şi individual. în general şi a celei morale. dacă ne raportăm la obiectivul fundamental al managementului public şi la misiunea organizaţiilor publice în general care are o puternică determinare morală. Dar întrucât aceste mecanisme rămân necunoscute. care limitează la maximum dimensiunea creativă a conştiinţei morale a angajatului dintr-o astfel de instituţie publică.. dominată de un sistem de valori mecaniciste. norme morale etc. ca membru al unei colectivităţi distincte. Raportând acest model de conştiinţă morală la sectorul public se poate afirma că fiecare organizaţie publică stochează în conştiinţa membrilor săi un volum reprezentativ de date şi informaţii despre conduita morală. oferind în schimb un comportament moral care se încadrează sau nu într-un cod de norme generale sau specifice. Limita acestui model constă în faptul că nu sesizează caracterul activ şi creator al conştiinţei. Potrivit acestui model. Restul enunţurilor despre conştiinţă rămân ipotetice şi speculative. ca membru al societăţii şi fiecare funcţionar public.Fundamentele managementului public Acest model face referire la conştiinţa morală pe care fiecare individ. modelul oglinzii este relevant pentru natura reflectorie a conştiinţei.

2 Democraţia şi valorile democratice La începutul acestui secol. • eul mediază conflictul între id şi supraeu. încadrate într-un sistem de norme comune specifice şi pe care le apelează în comportamentul lui individual în cadrul organizaţional. egalitatea. organizate piramidal: • • idul definit ca ansamblul de energii cu caracter instinctual. La acesta se adaugă imaginea creată în timp despre normele morale de bază care trebuie integrate în conduita morală. biologico-fiziologic. încât o mare diversitate de regimuri le proslăvesc în principiu. se disting trei instanţe sau niveluri ale conştiinţei. ci modul în care funcţionează acest aparat”. aspectul cheie îl constituie aparatul de guvernare “întrucât ceea ce face ca un sistem de guvernare să fie sau să nu fie liber nu este o teorie. interiorizare contradictorie reglată de mecanismele psihice. numeroşi observatori afirmă că există dovezi în sprijinul afirmaţiei că lumea se află în pragul unei noi epoci de libertate politică şi economică. Mai întâi este considerat fondul genetic de valori de bază pe care le are fiecare individ integrat într-o colectivitate. Rezultatul reflectării acestui model în conştiinţa morală a funcţionarului public are trei coordonate fundamentale care influenţează semnificativ conduita morală a acestuia. 1. În accepţiunea lui Freud.Noutăţi în managementul public Modelul Tensiunea Instanţelor ne înfăţişează o interpretare dinamică şi funcţională a conştiinţei. Aparatura guvernării democratice nu poate fi . A treia coordonată se situează la confluenţa primelor două şi reuneşte bilateral valorile de conduită pe care funcţionarul public le consideră potrivite. Totuşi. suveranitatea poporului sunt atât de atrăgătoare. În viziunea lui Jacques Barzun idealurile democraţiei: libertatea. supraeul este o interiorizare a imaginii paternale.7.

Burke şi Rousseau par să se afle în contradicţie directă. guvernare liberă. drepturi civile. monarhie constituţională. republică. ceea ce denotă deja un punct slab asupra teoriei democraţiei. egalitate de şanse. ne dăm seama că fiecare teoretizează cu privire la câteva dintr-un număr mare de teme care. În sfârşit. Aceste scrieri ar putea fi considerate de mulţi ca alcătuind teoria democraţiei. În plus. Astfel avem democraţie. Tocqueville invocă atât de multe dintre condiţiile specifice întâlnite de el în America. Thomas Jefferson şi Abraham Lincoln. Aşadar. John Adams contestă opiniile lui Thomas Paine şi este doar în parte de acord cu Jefferson.Fundamentele managementului public importată. volumele operei lui Alexis de Tocqueville Democracy in America şi o minunată lucrare scrisă de Walter Bagehot despre Codul Constituţional Englez. în vremurile moderne. unde se constată că un cod constituţional este viabil în practică. avem drepturi naţionale. Autorii eseurilor din The Federalist se tem de democraţie. Bagehot face acelaşi lucru în cazul Marii Britanii. Câteva exemple care demonstrează această afirmaţie sunt prezentate în continuare: Declaraţia de independenţă şi Codul Constituţional Federal al SUA. guvernare de către majoritate. egalitate în faţa legii. Mai mult decât atât. guvernare prin reprezentare. încât concluziile lui nu sunt transferabile. Apoi există sufragiul universal. să nu uităm alte câteva noţiuni care. sunt strâns asociate cu ceea ce numim procesul . lecturând aceste documente. ci trebuie să reflecte specificul istoric al fiecărei naţiuni în parte şi cultura specifică poporului respectiv. Între aceste elemente nu există însă un acord. poartă denumiri diferite. întrutotul justificabil. O lectură selectivă asupra câtorva lucrări fundamentale prin care înalte personalităţi definesc democraţia ne face să constatăm că există răspunsuri diferite. şansele de constituire a unei teorii unificate asupra democraţiei sunt neglijabile. separarea puterilor în stat şi sistemul bi sau multi partit. ele nu formează un sistem. ca să nu mai vorbim de The Federalist şi nenumărate pagini elocvente ce au fost lăsate de John Adams.

care se întâmplă să fie legate între ele în virtutea obiceiului sau uzanţei. Această gamă de idei nu poate decât să-i copleşească pe susţinătorii democraţiei. Din această istorie. Spre exemplu. În cazul tradiţiei anglo-americane. care au fost câştigate şi înscrise pe rând: „Magna Carta”. Democraţia nu posedă nici o teorie care să cuprindă funcţionarea numeroaselor ei tipuri de mecanisme. Se pune întrebarea. neîmbinând niciodată enunţurile generale cu realităţile experienţei practice şi ocolind până şi observarea unor deosebiri importante existente între abstracţii. însă. Realizarea acestor obiective implică existenţa unor mecanisme. “poporul suveran” este un termen considerat a denota totalitatea. Lock şi alţii au extras în moduri diferite preceptele şi precedentele care au influenţat elaborarea Codului Constituţional al Statelor Unite.Noutăţi în managementul public democraţiei − alegeri preliminare. „The Bill of Rights” etc. asigurarea egalităţii de şanse pentru toţi cetăţenii. cum este asigurată existenţa lor şi care sunt categoriile de cetăţeni şi indivizi care se bucură cu adevărat de aceste libertăţi sunt întrebări cu răspunsuri delicate. democraţia este considerată a fi sinonimă cu guvernarea liberă. lent. . Una este procesul lung. care sunt cele esenţiale. referendum. de cristalizare a codului constituţional englez. Ce tipuri de libertăţi sunt garantate de către stat. mecanismele necesare în acest scop au două origini. Montesquieu. majoritatea sau parte a oamenilor care trăiesc pe teritoriul unui stat. Eforturile către cristalizarea unei teorii a democraţiei demonstrează tendinţa regretabilă către o gândire limitată la abstracţii. Teoria democraţiei presupune trei obiective importante: transpunerea în realitate a voinţei cetăţenilor unei ţări. distribuirea unei diversităţi de libertăţi. la care atât teoreticienii cât şi ziariştii evită să răspundă. reprezentare proporţională şi aşa mai departe. proces care a început în 1265 cu parlamentul lui Simon de Montfort şi a continuat cu nenumăratele lupte pentru drepturi.

Fundamentele managementului public Rousseau a subliniat un aspect primordial pentru înţelegerea democraţiei. şi anume faptul că “istoria. Noţiunile de libertate şi egalitate au căpătat înţelesuri care diferă de la o ţară la alta sau chiar se contrazic. dacă nu poate folosi structurile implicate de autoguvernare. Egalitatea politică poate fi decretată. Putem înţelege cum s-a ajuns la constrângerile moderne menite să asigure drepturi. dar nu şi libertatea. Vechile inechităţi erau atât de crase. Paradoxul ar putea continua gândindu-ne la întrebarea: Cum poate învăţa un popor modul liber de funcţionare a guvernării înainte de a se bucura el însuşi de libertate şi cum îşi poate păstra un popor libertatea. caracterul. deoarece aceasta este un bun cât se poate de dificil. excluderile şi prejudecăţile erau atât de dure şi contraziceau adesea într-o atât de mare măsură chiar şi legile din vremurile respective încât numai măsurile ample luate de către stat puteau reduce contradicţiile sociale. obiceiurile. dacă aceste instituţii depind de obiceiurile formate de-a lungul timpului? O întreagă populaţie nu poate copia un sistem de guvernare prin simpla decizie de a-l adopta. Nu există nici o regulă universal valabilă”. baza economică şi nivelul de educaţie care caracterizează o naţiune trebuie luate în considerare înainte de instituirea oricărui mecanism de guvernare. Se naşte astfel o întrebare: Cum este oare posibil ca popoarele care doresc să răspândească libertatea în lume să propună drept model propriile lor instituţii. ele nu au fost nicidecum uniforme. Pentru . Deşi în ultimii 70 de ani în societăţile democratice schimbările petrecute au fost similare. Drepturile şi libertăţile nu mai sunt garantate de către un aparat politic . religia. Orientarea fermă către paritate socială şi economică în întreg ansamblul societăţii a cauzat o mare schimbare în ceea ce priveşte sursa autorităţii ce guvernează viaţa cotidiană a cetăţenilor. în general. De altfel aşa se explică şi dezinteresul lor faţă de viaţa politică şi drepturile politice. atât de iraţionale şi de nemeritate.regimul în care trăiesc americanii este astăzi de natură administrativă şi juridică.

există un aspect important şi relevant. Mai mult decât atât. Dacă s-ar limita la aceste aspecte. pe care Tocqueville l-a remarcat şi admirat. Toţi cetăţenii contribuie la luarea deciziilor. atât de complexă. Acesta era sistemul democratic al Atenei în zilele ei de glorie. toţi înţeleg obiectivele comune. iar aceasta era. El oferă drept dovadă situaţia din Noua Anglie. de la drumuri şi poliţie până la şcoli şi impozite. îi înzestrează cu putere şi pune tot ceea ce fac ei în lumina reflectoarelor. iar aceiaşi cetăţeni care îi aleg îi iau în derâdere şi îi critică necontenit. în tot ce are tangenţă cu viaţa cotidiană a individului. precum şi măsura în care orice opinie merită să fie adoptată. iar reprezentanţii aleşi o traduc în viaţă. în 1835. încât nu poate fi pe deplin înţeleasă decât de către experţi. Sistemul actual impune existenţa lor. şi părerea tuturor americanilor. aparatul de guvernare se aseamănă mai degrabă cu reţeaua de circuite a unui calculator electronic central. toţi au posibilitatea de a ocupa o funcţie de reprezentare. însă. Tocqueville ne spune că rolul primordial este jucat de municipalitate sau forurile comitatului. În ceea ce priveşte SUA. cel despre care Rousseau spunea că „este prea perfect pentru a putea fi folosit de fiinţele umane”. care sunt arareori politice.Noutăţi în managementul public a-şi exercita libertatea. puţine sunt democraţiile care ar avea cu ce se lăuda în faţa celorlalte. Aceasta este o manifestare autentică a democraţiei. La fel ca în trecut. El descoperă că aparatul de stat federal avea o mică importanţă în comparaţie cu forurile de stat ale fiecărui stat în parte. O altă caracteristică a democraţiei moderne este dispreţul cu care sunt trataţi politicienii. Astăzi. unde adunările municipale determină voinţa cetăţenilor. nu trebuie decât să-l citim pe Tocqueville şi să vedem ce considera el drept esenţa sistemului democratic american. Statul însemna pentru ei adunarea legislativă din capitala statului lor. Pentru a vedea această situaţie în perspectivă. astăzi oricine posedă o maşină de scris şi un aparat de fotocopiat poate înfiinţa o . cetăţeanul liber trebuie să acţioneze pe căi lungi şi complexe. anume obiceiul înfiinţării de asociaţii libere.

dublate de o mare varietate de modele de abordare şi aplicare. obiceiurile democraţiei americane se manifestă cu o forţă deplină. Dacă la acestea adăugăm şi cauza efectului sinergic al teoriei democratice. necesită aportul statului.Fundamentele managementului public organizaţie. pentru ca elementele teoriei democraţiei să poată deveni o . atât de legi cât şi de dezvoltarea industrială. un club. Ceea ce este important de reţinut este că o abordare retrospectivă a teoriei democraţiei în ţările dezvoltate poate oferi celor interesaţi aceleaşi sisteme de valori. Această tendinţă demnă de admiraţie permite americanilor să realizeze singuri şi în propriul lor folos lucruri care. Părerea unor specialişti este că statele aflate în plin proces de construire a democraţiei nu pot prelua nimic din ceea ce democraţiile dezvoltate au în propriul lor sistem de valori. sunt unice şi imposibil de definit. deoarece „elementele maşinăriei nu sunt detaşabile. iar societatea înconjurătoare priveşte totul ca fiind absolut firesc. în alte societăţi democratice. însă acest suport a fost slăbit progresiv. dar aceasta poate fi doar în mică măsură de ajutor cetăţenilor din alte state. a cărui aprobare nu este necesară. Libertăţile trebuie să aibă o bază materială este un alt adevăr de necontestat care ţine de teoria democraţiei. Independenţa de gândire este stimulată puternic de un venit independent. ceea ce le face inedite. să publice o gazetă – toate aceste activităţi fiind scutite de taxe fiscale şi implicarea statului. Oricare din cetăţenii unui stat democratic este capabil să exemplifice într-un fel sau altul avantajele democraţiei din statul în care trăieşte. o bibliotecă. un muzeu. iar ceea ce face ca el să funcţioneze. respectiv rolul valorilor culturale. „obiceiurile inimii” cum le numea Tocqueville. un „hink tank”. În această sferă. organismul este în realitate imposibil de definit. atunci înţelegem de ce este necesar ca cetăţenii să identifice prin reprezentanţii politici structura aparatului guvernamental reprezentativ. un spital. complexe şi foarte greu accesibile. un colegiu sau un centru pentru o activitate sau alta şi poate apoi să înceapă să strângă fonduri.

Ineditul a constat nu numai în votul exprimat prin da sau nu. Folosind acest sistem. ceea ce a reprezentat o premieră mondială la acea vreme. Combinarea celor două reprezintă democraţia semi-directă. crearea primei primării electronice din lume. Ei puteau. pe cale electronică. locuitorii oraşului au participat efectiv. cu efecte declarative şi fără efecte palpabile resimţite de membrii societăţii. Instrumentarul folosit în procesul democratic nu mai este deloc potrivit cu noile condiţii ale începutului de secol XXI. . pe loc. prin sistemul de cablu TV Qube din Columbus statul Ohio. tot prin accesare directă. În accepţiunea lui Toffler. Cu ani buni în urmă a avut loc un eveniment istoric. să solicite preşedintelui şedinţei când ar fi recomandat să se treacă la următorul punct pe ordinea de zi a şedinţei. codurile locative şi planul de construire a unei şosele. au putut vota de acasă. al doilea bloc de construcţie a sistemelor politice de mâine trebuie să fie principiul „democraţiei semi-directe” – o trecere de la dependenţa de reprezentanţi la auto-reprezentare. Acţionând un buton. propunerile legate de chestiuni practice ca împărţirea locală pe zone. la o întrunire politică a comisiei locale de planificare.Noutăţi în managementul public realitate concretă şi nu doar o ideologie formală. Spectaculoasele progrese actuale în tehnologia comunicaţiilor permit o largă diversificare a posibilităţilor de participare directă a cetăţenilor în luarea deciziilor politice. Acesta a fost doar un exemplu al implicaţiilor clare pe care tehnologia informaţională a sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI le va avea asupra conţinutului aşa numitei „democraţii semi-directe”. dar şi în posibilitatea oferită de a participa la discuţii în emisie pe parcursul dezbaterilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful