Tema 3. Cultura medievală în Europa Occidentală. 1. Particularităţile formării culturii medievale în Europa Occidentală. 2. Creştinismul. 3.

Principalele tendinţe ale culturii medievale. 4. Cultura Bizanţului. Bibliografie: Маркова А.Н., Культурология., Москва, - 2005, с. 161-165, 225-244. Поликарпов В.С. Лекции по культурологии., Москва, - 1997, с. 229-241, 256-283. Силичев Д.А. Культурология., Москва, - 2004, с. 115-126. Драч Г.В. Культурология., Р-Д, - 1996, с. 164-178. История средних веков., Колесницкий И.Ф., Москва, - 1980. История средних веков., Удальцов З.В., Москва, - 1990. Каримова К.И. Культурология., Москва, - 2005, с. 95-114.

1.

Particularităţile formării culturii medievale în Europa Occidentală.

Începutul perioadei medievale a coincis cu apusul culturii antice, iar sfârşitul – cu renaşterea valorilor antichităţii în Epoca nouă (sec.V - XIV). Din punct de vedere al relaţiilor social-economice această perioadă corespunde feudalismului. Până nu demult epoca medievală era considerată ca o perioadă întunecată şi obscură, dominată de violenţă şi cruzime. Evul Mediu era asociat cu sălbăticia şi înapoierea, cu stagnarea istorică şi lipsa totală a elementelor luminoase şi îmbucurătoare. La crearea imaginii „obscurantismului medieval” au contribuit în mare măsură înşişi reprezentanţii acestei epoci. Scriitorii, istoricii, teologii, oamenii de stat din această perioadă au reflectat în operele lor o imagine sumbră a perioadei, ai cărei contemporani au fost. În descrierile lor lipsesc optimismul şi bucuria de a trăi, nu există dorinţa de îmbunătăţire a lumii existente. Dimpotrivă, persistă un pesimism profund, predomină teama şi oboseala, senzaţia sfârşitului lumii, care este aproape. De aici o atenţie mărită pentru tema morţii, care apare ca un mijloc de izbăvire de greutăţile vieţii. Fericirea şi liniştea pot fi găsite doar pe cealaltă lume. La crearea imaginii unui Ev Mediu „sumbru” au contribuit în mare măsură reprezentanţii Renaşterii. Ei au proclamat Evul mediu drept „perioada întunecată” a istoriei omenirii, iar Renaşterea care a urmat - „răsăritul”, trezirea la viaţă după un somn de o mie de ani. Perioada medievală era considerată de aceştia drept secole „pierdute”, caracterizate doar prin distrugeri şi care nu au păstrat nimic din realizările culturii antice. O astfel de atitudine faţă de Evul mediu nu este îndreptăţită în totalitate. Cercetările de ultimă oră ale specialiştilor demonstrează că Evul mediu a fost o perioadă originală şi interesantă în istoria dezvoltării civilizaţiei europene. Anume în această perioadă au apărut premisele şi unele elemente ale civilizaţiei moderne. În Evul mediu începe întemeierea naţiunilor europene. Tot atunci se formează primele state moderne şi limbile în care, cu unele modificări, se vorbeşte până astăzi. Sigur, liderul istoriei şi culturii universale din acea epocă nu a fost Occidentul, ci Bizanţul şi China, dar şi în lumea occidentală s-au petrecut evenimente importante. În materie de dezvoltare a ştiinţelor, filosofiei, artei, epoca antică a depăşit Evul mediu. Totuşi, per ansamblu perioada medievală nu poate fi caracterizată drept una de stagnare, reprezentând mai curând una de progres. La baza culturii medievale se află tradiţiile Imperiului Roman de Asfinţit, care reprezintă „baza romană”. În moştenirea culturală a Romei o importanţă majoră au avut-o dreptul, înalta cultură juridică, ştiinţa, arta, filosofia, creştinismul. Aceste tradiţii s-au înrădăcinat în timpul luptelor romanilor cu „barbarii” – triburile din Europa Occidentală (francii, bretonii, saxonii, goţii, ş.a.). În rezultatul interacţiunii elementelor „barbare” şi romane a apărut „dialogul cultural”, care a reprezentat un impuls pentru înfiinţarea şi dezvoltarea culturii medievale occidentale. 2. Creştinismul. Elementul de bază al culturii medievale a fost creştinismul, care a proclamat egalitatea tuturor oamenilor în faţa lui Dumnezeu, ceea ce a contribuit în mare măsură la abolirea sclaviei.

1

Putem identifica două tendinţe în dezvoltarea acesteia. a fost introdusă dogma despre Sfânta Treime. de care depinde roada şi prin urmare bunăstarea oamenilor. în care s-au înrădăcinat cultul plăcerilor fizice. 3.Ţinând cont de lecţiile amare ale societăţii romane. dar şi de instanţa cunoscută sub numele de inchiziţie (organizaţie creată în sec. Biserica catolică iartă orice păcat şi dăruieşte sufletelor „mântuire veşnică”. care ar fi fost primul episcop roman. Filosofia era declarată servitoare a teologiei. Catolici îşi fac semnul crucii cu toate cinci degete. Teologia în sine devine tot mai raţională: simpla credinţă în dogmele bisericii nu mai este 2 . Acest gen de filozofie a primit denumirea de scolastică. Creştinarea conducătorilor era echivalentă cu creştinarea triburilor şi a popoarelor în conformitate cu principiul „poporul împărtăşeşte credinţa regelui”. a doua se afla în subordinea puterii împăratului. să-şi înfrângă poftele fizice. ci însuşirea la nivel „de şcoală” a ceea ce fusese deja acumulat. Răspândirea creştinismului în Europa medievală a schimbat din rădăcină întregul mod de gândire. Biserica de Răsărit nu recunoaşte supremaţia Papei şi a instituţiei cardinalilor. deoarece sarcina sa principală nu consta în căutarea şi dezvoltarea unor ştiinţe noi.. Legitimitatea creştinismului. Totuşi în perioada Evului mediu timpuriu şi până în sec X. Iată de ce elementul agrarian este a doua trăsătură. Dar chiar şi în aceste condiţii vitrege gândirea filosofică a progresat. Papii au încercat să supună influenţei lor biserica din recent creştinatele ţări slave (inclusiv Bulgaria). În perioada medievală alături de religie au existat şi s-au dezvoltat alte domenii ale culturii spirituale. răsplata după moarte şi altele. care dorea să trăiască în societate. Intoleranţa (fanatismul religios) este a treia trăsătură. printre care filosofia şi ştiinţa. În a doua jumătate a sec. Slujba catolică este oficiată doar în limba latină. Teologia creştină reprezintă un sistem de reprezentări despre univers şi natură. Grigore I cel Mare (590-604) se autointitulează episcop universal. Ei au adunat proprietăţi funciare şi în anul 756 au întemeiat un stat laic – regiunea Papală. care a determinat de facto schisma în materie de dogmă şi cult dintre biserica de la Roma şi cea din Constantinopol. Prin urmare. A apărut ierarhia bisericească. Ştiinţa supremă a Evului Mediu a fost teologia. îndemnându-l pe acesta să se limiteze în toate. XIX. chiar şi în astfel de ţări ca Anglia. trebuia să fie creştin. nerecunoscând titlul similar pentru patriarhul de la Constantinopol. La ortodocşi şi preoţimea şi mirenii primesc împărtăşania sub ambele forme – pâine şi vin. Conexiunea puternică dintre biserică. iar ortodocşii doar cu trei. având rol de poliţie internaţională). Astfel au apărut două biserici – romano-catolică şi ortodoxă (greco-catolică). Neprimirea credinţei era pedepsită de gloată. Principalele tendinţe ale culturii medievale. cel agrarian şi prin intoleranţă. în timp ce biserica ortodoxă respinge o astfel de cale de „mântuire”. Prima încerca să apropie la maximum filosofia şi teologia. în timp ce la catolici mirenii primesc împărtăşania doar cu pâine. creştinismul a pus accentul pe suflet – baza spirituală a omului. credinţele păgâne continuau să exercite alături de creştinism o influenţă destul de importantă. Franţa. Relaţia dintre ele este caracterizată prin elementul legitimităţii. IX au fost determinate diferenţele dogmatice şi de cult. V episcopii romani şi-au atribuit titlul de cap al bisericii – papă. care astăzi se numeşte Europa. Sub influenţa creştinismului a început formarea unităţii cultural-politice. Elementul agrarian. Dar chiar şi această abordare a fost utilă: graţie ei s-a păstrat moştenirea gânditorilor antici. senzuale ale trupului şi să adopte un ascetism benevol. conform celei ortodocse „Sfântul Duh” provine doar de la „Dumnezeu-Tatăl” . care a acţionat până în prima jumătate a sec. este Divinitatea naturii. papii au devenit conducători religioşi şi laici independenţi ai Romei şi ai eparhiei. al treilea reprezentant al „treimii” – „Duhul Sfânt” provine în egală măsură de la „Dumnezeu-Tatăl” şi de la „Dumnezeu-Fiul”. stat şi comunitate a dus la aceea că fiecare om. În acest context apare conflictul dintre papa Nicolae I (856-867) şi patriarhul Photius. Deja la începutul sec. Dumnezeu a creat universul şi reprezintă garantul existenţei sale. indiferenţa faţă de religie sau o practicarea unei alte credinţe (religii) perturbau ordinea naturii. În cultura medievală există o deosebire clară dintre „credinţa savantă” şi „credinţa populară”. Conform perceptelor din acele vremuri. iar „Dumnezeu-Fiul” este întrupat prin Duhul Sfânt. în mod special printre oamenii simpli. Supunerea faţă de conducătorul laic şi spiritual a avut drept consecinţă legitimarea creştinismului. După anul 382 poporul roman. Profitând de absenţa unei puteri laice în Occident. Spania. considerându-se „succesori ai sfântului Petru”. La începutul perioadei medievale istoria creştinismului număra deja aproape cinci secole. Prima era suverană. Conform principiilor sale. ceea ce putea avea consecinţe catastrofice. XII-XIII. Principala diferenţă de rit este cea a împărtăşaniei. la fel ca şi triburile slave şi germanice au primit credinţa creştină prin botezarea conducătorilor lor. creând idealuri şi valori noi. cea ortodoxă – în oricare dintre limbile locale. Esenţa acestora constă în următoarele: Conform dogmei romano-catolice. Intoleranţa. Italia.

distrugând armonia antică a sufletului şi trupului. Trecerea de la lumea exterioară la cea interioară. Foarte populare devin miniaturile – ilustraţii din cărţi. care au o funcţie pur decorativă. iar caracterul barbar este eludat pas cu pas. iar din sec. acţionând asupra lui prin frumuseţea împodobirii nu atât a celei interioare. Pe lângă mănăstiri funcţionează şcoli. care au remarcat stilul similar al construcţiilor descoperite cu al celor din Roma antică (arcade în formă de semicerc. arhitectura romano-latină „îngenunchează omul” şi este percepută ca o tăcere grea. Mănăstirile sunt principalii clienţi. frumuseţea corpului. iar grecii se rugau în preajmă. Catedralele din această perioadă primeau credinciosul în interior. sec. A doua tendinţă dimpotrivă. La finele sec. un mijloc de a-l aduce pe om în sânul credinţei în Dumnezeu. Din această cauză perioada respectivă este numită „renaşterea carolingiană”. Baza 3 .) Soborurile. care aveau în general un caracter ornamental şi nu unul artistic. în Evul mediu situaţia se schimbă radical. precreştină. Sfântul Augustin redă foarte bine şi concis acest lucru prin fraza devenită celebră: „Nu rătăci în afară. biblioteci. încearcă să scoată filosofia în afara teologiei. XIX de către arheologii francezi. Arhitectura laică a stilului roman cedează vizibil în faţa celei bisericeşti. Această stare de fapt este determinată de relaţia cu ideologia creştină. Aceasta era o artă barbară. De cele mai multe ori acesta reprezintă o curte cu un turn în centru (castelul Chateau-Gaillard pe Sena. XIX. Astfel putem remarca tentativa omului medieval de a găsi. cât mai ales a acelei exterioare. care decurgea din instituţiile ce îl propagau – bisericile şi mănăstirile. Unul dintre reprezentanţii de vază ai acestei tendinţe a fost dominicanul Toma d’Aquino (s. Cărţile laice erau destul de rare. adică artei în spiritul tradiţiilor antice. Această idee este reflectată şi în arhitectonica bisericească. catedrala Notre-Dame du Porre din Clermont-Ferrand (sec. XIII). măreţie şi sobrietate. Interesul pentru stilul gotic a reapărut doar în sec. iar uneori capătă chiar o tentă sumbră. XI – XII creşte rolul mănăstirilor. ornamentelor. În epoca Evului mediu timpuriu predomină arta francilor (arta Merovingienilor). În această perioadă se dezvoltă intensiv arta aplicată. În secolele XI – XII în Europa Occidentală are loc înlocuirea stilului arhitectural romano-latin cu cel gotic. confirmarea contemporaneităţii. VIII – IX). spirituală – acesta era scopul artei. adevărul). Creştinismul respingea idealurile. (Victor Hugo se exprima astfel despre Catedrala Notre-Dame din Paris – A. Miniaturile înfrumuseţau cărţile religioase şi Evanghelia. care a promovat metoda experimentală. Din spusele sculptorului francez din sec XIX Au. senzualitatea. elementele ornamentale). Tipul principal de construcţie este castelul-cetate. În construcţii sunt folosite pe larg arcadele. a armelor. lui Dumnezeu. XII – XIII în Europa Occidentală stilul roman este înlocuit de cel gotic (din italiană gotico – «gotic». Acesta a fost supranumit „simfonie în piatră” pentru supleţea şi sculptura în piatră asemănătoare broderiei. În sec. acestea din urmă având o arhitectură greoaie. fiind considerat opusul a ceea ce era definit ca şi “roman” . Un reprezentant de seamă al acestei tendinţe a fost franciscanul Roger Bacon (sec. fiind caracterizată prin forme simpliste şi prin lipsa aproape totală a ornamentelor decorative.suficientă. deoarece statul francilor ocupă în această perioadă aproape întreg teritoriul Europei. Termenul „roman” ( sau «romano-latin») a fost introdus în circuitul ştiinţific la începutul sec. utilizată la confecţionarea hainelor. ci pătrunde înlăuntrul tău”. Adeseori sunt folosite coloane. Rodin. apăsătoare. cu elemente de păgânism şi idolatrie. bolţi cilindrice şi în formă de cruce. profundă. XII ) Cultura romană se afirma. iar ferestrele şi uşile sunt înguste. arta. să confirme independenţa acestei ştiinţe în general şi a ştiinţelor naturale în particular. XIII). a figurilor geometrice simple şi a suprafeţelor extinse. şi fiind destul de joase. medicina. XII ). predominarea liniilor verticale şi orizontale. Apogeu dezvoltării artei în Evul mediu timpuriu este atins în perioada Carolingienilor (sec. Pictorii medievali acordau o atenţie sporită lumii de dincolo. după numele tribului germanic al goţilor). unde în afară de teologie se preda dreptul. În această epocă arta exploatează activ moştenirea antică. Cultura din această perioadă este cunoscută sub denumirea „mănăstirească”. a harnaşamentului pentru cai. În sec. care inspiraseră pictorii Antichităţii (bucuria de a trăi. În cultura medievală situaţia artei a fost una destul de complicată şi contradictorie. XV în Europa existau 65 de universităţi. în timp ce catedralele gotice sunt zvelte şi se avântă către cer. Teologia predomina şi în învăţământul laic din şcolile citadine. subliniind influenţa moştenirii Romei antice. Esenţa stilului roman este reprezentată de formele geometrice. prin intermediul antichităţii. de pictură. sunt scrise şi copiate cărţi. Învăţământul avea un caracter religios. care devin principalele centre culturale. iar mai târziu şi ştiinţele naturale. care serveşte simultan drept locuinţă şi refugiu pentru apărare. Stilul roman s-a răspândit cu precădere în Franţa – biserica din Cluny (sec. XI). care comandă opere de artă. când tot ceea ce era gotic însemna “barbar”. catedralele gotice se deosebesc radical de bisericile în stil roman. Arta lor era considerată o Biblie pentru neştiutorii de carte.J. Dacă templele antice erau lăcaşuri pentru zei. Partea externă a construcţiilor se remarcă prin exactitate şi simplitate. ci este nevoie de o argumentare logică. Această denumire a apărut în epoca Renaşterii. necontribuind cu nimic la consolidarea edificiilor. XI şi în primele universităţi.

XIII – XIX). Cele mai cunoscute monumente ale stilului gotic din Franţa (leagănul stilului gotic) sunt catedralele Notre-Dame de Paris (stilul gotic timpuriu). Cultura medievală ocupă un loc destoinic în istoria culturii universale. ale cărui teritorii s-au extins pe două continente – în Europa şi în Asia -. catedrala din Chartres (sec. devenită accesibilă maselor ignorante. să nu trezească emoţii omeneşti. sculptura se înalţă. Imperiul Bizantin a apărut la hotarul dintre două epoci – declinul antichităţii târzii şi apariţia societăţii medievale – şi a existat din anul 395 până în 1453. titlul de Imperator şi însăşi ideea de monarhie mondială. În sec. prin urmare grosimea sa devine mai mică. Sinteza originală a tradiţiilor greco-latine cu cele ale Orientului apropiat şi-a lăsat amprenta asupra vieţii comunitare. Sub conducerea lui Iustinian teritoriul Bizanţului aproape s-a dublat. La fel ca şi catedrala. Însă locuitorii Bizanţului se numeau ei înşişi romani. Acest lucru s-a întâmplat după ce însuşi imperiul şi-a încetat existenţa. scufundându-l în „întunericul medieval” de tip oriental. 4. Un alt element definitoriu. peisajul dispare pentru mulţi ani din pictură (creştinismul nu acordă atenţie naturii).clădirilor în stil roman o constituia însăşi masa acesteia. XII – XIV). iar uneori ajungeau chiar şi în unele regiuni din Africa. coloane. Denumirea în cauză i-a fost atribuită de gânditorii europeni din Epoca Nouă cu scopul de a separa Bizanţul de cultura greco-romană. o „Biblie pentru neştiutorii de carte”. arcul de susţinere al ogivei. nefiind însă omniprezent. sau ogiva. este rozeta. care se deosebeşte în multe privinţe de soarta altor state. ci sunt finisate cele deja înălţate. În această perioadă aproape că nu se construiesc edificii noi. care apare la multe clădiri gotice. Imperiul Roman de Răsărit s-a numit ulterior Bizanţ. XIV apare o tehnică nouă – goticul flamboaiant. a transformat acest imperiu în puntea de legătură dintre Est şi Vest. din Reims (a. Imaginile trebuiau să fie percepute ca şi întruchiparea dumnezeiescului. care de multe ori se suprapune celui al damei inimii – personaj caracteristic Evului mediu. Criza modernă a spiritualităţii ne determină să ne adresăm experienţei medievale pentru a soluţiona din nou problema eternă a trupului şi sufletului. cât şi occidentale. XII – XV) şi catedrala din abaţia Westminster (sec. atât orientale. Peretele încetează să mai fie baza construcţiei. arcade. 1211 – 1330). Sculptura evocă cultul Fecioarei. XVIII – XIX s-a inspirat din cavalerismul medieval. cu nelipsitul trandafirul deasupra portalului. Tema principală în reprezentarea lui Hristos este suferinţa Sa. După căderea Imperiului Roman de Apus conceptul de dominaţie totală a Romei. Stilul gotic determină şi renaşterea arhitecturii laice. Graţie arcadelor gotice înălţimea clădirilor creşte (catedrala de la Amiens – 42 m. numită astfel în cinstea Împăratului Constantin. Cultura Bizanţului. Însă perioadele care au urmat au adus modificări semnificative aceste aprecieri severe. culturii societăţii bizantine. contraforturile (stâlpii care susţineau arcurile butante). Poziţia geografică a Bizanţului. Arta gotică reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale Evului mediu. galerii. Părţile corpului devin disproporţionate. ideilor religioase şi filosofice. adică cu o sculptură rafinată în piatră (unele motive decorative amintesc flăcările). iar Constantinopolul era numit oficial „Noua Romă”. care este de fapt o intersecţie longitudinală a doua bolţi clasice ale stilului romanic.pentru comparaţie înălţimea maximă a construcţiilor romane era de 20 m). corpurile sunt de cele mai multe ori rupte de la pământ. stâlpi. Acest lucru a permis arhitecţilor să mărească spaţiul intern al edificiilor. Epoca Renaşterii a dat o notă critică Evului mediu. În perioada timpurie apogeul a fost atins sub împăratul Iustinian I (a. să facă o mulţime de ferestre. Anume acest fapt a 4 . Icoanele reprezentau conexiunea emoţională cu Dumnezeu. În anul 330 pe locul polisului grecesc Bizanţ a fost întemeiată noua capitală a Imperiului Roman – Constantinopol. prezentă atât în basoreliefuri cât şi în alte forme ornamentale. Genul cel mai răspândit pictura iconografică.a. susţinută de arcade. au supravieţuit doar în Orient şi anume în Imperiul Bizantin. în Anglia – catedrala din Canterbery (sec. figurile sunt alungite. Elementul principal al picturii sunt ochii. . Pentru această tehnică era caracteristică exagerarea abundenţei detaliilor. aşa numitul arc butant. Amiens. Conche.a. Pictorii neglijează fundalul. Corby. ţara sa transformându-se în cel mai puternic şi stabil stat din bazinul mediteranean. Printre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt. iar disproporţionalitatea îi conferă o expresivitate foarte mare. XIII – XV). În arhitectura gotică graniţa dintre elementele individuale ale construcţiei dispare. În anul 395 imperiul s-a divizat în două părţi – Imperiul Roman de Apus şi cel de Răsărit. descoperind în el adevăratele idealuri şi valori umane. ci să demonstreze întristarea şi suferinţa lui Dumnezeu pentru păcătoşii săi. precum şi statutul de continuator al valorilor Imperiului Roman. Însă Bizanţul a evoluat pe calea sa istorică. Acestea sunt înfrumuseţate cu vitralii. cu statui şi basoreliefuri. Romantismul din sec. Capodopere ale goticului flamboaiant sunt considerate catedralele din Amber. Pictura medievală era considerată ca o propovăduire fără cuvinte. Erau utilizate pe larg desenele complexe şi ornamentele. 527 -565). în Germania – catedrala din Koln (sec. statalităţii.

care s-au manifestat în originalitatea studiilor filosofico-religioase ale teologilor ortodocşi. Bolţile este înfrumuseţat cu mozaic dispus în formă de cruce. În mod special se remarcă mozaicul. Vasile din Cezareea. a miniaturilor. iar în Europa au îmbogăţit cultura din epoca Renaşterii. În această perioadă a apărut criza iconoclastă. literatura. Partea estică a bazilicii sfârşeşte întrun semicerc numit apsidă. Bolţile semicilindrice.1) 2) 3) 4) determinat particularităţile sale culturale. IX şi reprezintă o clădire dreptunghiulară. fapt care se atestă în mod special în pictură. reprezentând o parte importantă a culturii universale. Către sfârşitul sec. despărţită în interior de rânduri de coloane în trei. Sofia. Ocuparea Constantinopolului de către oştirile turceşti în anul 1453 a reprezentat sfârşitul Bizanţului. nobleţea interioară. care împart spaţiul în nouă compartimente separate prin arcade şi totodată susţin cupola. Construcţiile în formă de cruce cu cupolă se răspândesc după sec. În sec. Pictarea icoanelor în Bizanţ ajunge la un nivel foarte înalt. Edificiul se remarcă şi prin faptul că întruneşte două stiluri principale de construcţie: cel bazilical şi cel al crucii cu cupolă. Sofia din Constantinopol (532-537).. în care se află altarul. liturghie şi ceremonialul bisericii ortodoxe. Trebuie să subliniem în mod special efectul său benefic asupra dezvoltării culturii ruse. ci şi a celei mondiale. care a devenit cel mai renumit monument al arhitecturii bizantine. catedrala Sf. întreaga construcţie creează impresia că este uşoară şi elegantă. cu diametrul de 31. nu interiorul. cinci sau mai multe naosuri. în sistemul valorilor etice şi estetice creştine ale Bizanţului. Dumitru din Salonic şi altele. Sofia a devenit nu doar capodopera artei bizantine. care în Bizanţ au stat la baza dezvoltării ideilor umaniste. care erau lăcaşuri ale lui Dumnezeu şi pentru care cel mai important era exteriorul. catedrala Adormiri Maicii Domnului din Niceea. care se întind către cupolă. care se află la o înălţime de 55 de metri şi de bolţi. a căror sursă era lupta pentru putere dintre nobilimea din capitală şi cea provincială. care se remarcă prin acutizarea contradicţiilor socialpolitice. Anume în acest stil este construită catedrala Sf. eleganţa formelor şi profunzimea gândirii. Catedrala Sf. care era fărâmiţată. pictarea icoanelor. IX închinarea la icoane a fost restabilită. În interiorul catedralei sunt peste 100 de coloane. dar cultura sa continuă să existe şi în zilele noastre. În primele secole ale existenţei Imperiului Bizantin se formează modelul de gândire a societăţii. Bizanţul este caracterizat de fastul solemn. Grigore din Nisa. Cele mai de seamă realizări se atestă în cultura artistică a Bizanţului. iar pereţii sunt acoperiţi cu marmură preţioasă şi mozaic. având de cele mai multe ori forma pătrată. a cărei originalitate se manifestă prin combinarea unor elemente. formează o cruce cu braţe de lungime egală. Pe de o parte. care aparent nu pot fi unite. Deosebirile ortodoxiei de catolicism. Bazilica este tipul predominant al bisericii bizantine până în sec. În sec. care se sprijină pe tradiţiile elenismului păgân şi ale creştinismului.4 m. când icoanele au fost declarate elemente ale idolatriei. iar în partea de vest se află intrarea. În acest gen de artă Bizanţul nu are egal. XIV – XV cultura bizantină trăieşte ultima fază a dezvoltării şi înfloririi sale. care a fost distrusă în timpul războiului în 1922. Imperiul Bizantin şi-a păstrat doctrinele politice statale. mausoleele din Ravena. 5 . Păstrarea în mare măsură a tradiţiilor civilizaţiei antice. rafinată. sesizăm o solemnitate înălţătoare şi o spiritualitate profundă. Principalul aport al Bizanţului în dezvoltarea culturii spirituale universale constă în primul rând în afirmarea şi dezvoltarea creştinismului ortodox. Autorii săi sunt arhitecţii Anthemiu şi Isidor. Grigore Nazianzin sunt cei care pun bazele filosofiei bizantine. ceea ce a avut o influenţă majoră asupra culturii: în perioada creşterii rolului creştinismului creaţia laică a cunoscut o dezvoltare perpetuă. deoarece rugăciunile erau oficiate în exterior). Domul are 400 de ferestre alungite şi când lumina soarelui umple spaţiul de sub acesta. Cultura Bizanţului este renumită şi prin alte genuri – mozaicul. Spre deosebire de Europa medievală. În anul 1453 Bizanţul cade sub ocupaţia turcească. Edificiul a fost nimicit de flăcări şi reconstruit pe unul din dealurile din Constantinopol. remarcăm opulenţa şi fastul. frescele. Particularităţile culturii bizantine sunt următoarele: Sinteza elementelor occidentale şi orientale în diverse sfere ale vieţii materiale şi spirituale a societăţii în perioada de predominare a tradiţiei Greco-romane. în dogmă. VIII – IX Bizanţul traversează vremuri tulbure. Cu mozaic este înfrumuseţată catedrala Sf. În interior are patru stâlpi masivi. deşi nici aspectul exterior nu-şi pierde importanţa. Pe de altă parte. IX. Pentru bisericile bizantine este caracteristică organizarea spaţiului interior (spre deosebire de templele antice. Efectul spaţiului nelimitat este creat de cupola (domul) imensă. Aceste particularităţi s-au manifestat din plin în arhitectura bisericilor bizantine.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful