Traductoare pentru forţe şi cuplu

9.1 Noţiuni introductive
Traductoarele pentru forţe şi momente sunt necesare pentru
supravegherea structurilor cinematice supuse unor regimuri variabile de
încărcare variabile (de exemplu: maşini unelte, roboţi, macarale, benzi
transportoare etc.). În aceste situaţii, forţa apare ca o mărime vectorială iar
determinarea direcţiei în care acţionează forţa este esenţială. Un caz particular,
când ne interesează valoarea absolută a forţei (direcţia fiind “a priori”
cunoscută) îl reprezintă operaţia de cântărire automată, adică determinarea
greutăţii unei mase. În aceste cazuri forţa este caracterizată şi prin acceleraţia pe
care o imprimă structurii cinematice:

a m K F ⋅ ⋅ ·
(9.1)
unde F este forţa ce acţionează asupra masei m ; a - acceleraţia ; K - un
coeficient care depinde de sistemul de unităţi.
În Sistemul Internaţional (SI) pentru [m]=1kg şi [a]=1m/s
2
, K=1, iar [F]=1N.
Momentul M este produsul dintre forţă şi braţul forţei (definit prin
distanţa măsurată între punctul de aplicare a forţei şi centrul de rotaţie) :
M =
 ⋅ F
, sau
dt
d
J a J M
u
ω
· ⋅ ·
(9.2)
unde:

este braţul forţei ; J - momentul de inerţie ; a
u
- acceleraţia unghiulară.
În SI, unitatea de măsură pentru moment este [N∙m].
Momentul poate fi de: răsucire (torsiune), încovoiere sau forfecare.
Măsurarea forţelor de întindere sau compresiune se apreciază prin măsurarea
alungirii relative (apreciată prin efortul unitar) care reprezintă deformaţia
produsă de forţa ce acţionează pe unitatea de suprafaţă într-un solid:

E
σ
· ε
(9.3)
unde: ε este deformaţia ; σ - efortul unitar ; E - modulul de elasticitate.
Uzual deformaţia ε se exprimă în [mm ∕ m] sau [μm ∕ m] .
Conversia deformaţiei în semnal util este cea mai răspândită metodă pe
care se bazează funcţionarea traductoarelor de forţe şi momente, datorită
posibilităţilor tehnice de valorificare a efectului tensorezistiv. Efectul
tensorezistiv constă în modificarea rezistenţei unui conductor atunci când acesta
este supus la un efort care îi provoacă alungirea sau compresia. Acest efect a
fost pus în evidenţă încă din 1856 de lord Kelvin, dar aplicaţia a devenit
utilizabilă în tehnică după circa 75 de ani, când s-a construit prima marcă
tensometrică.
Capitolul 9
Pe lângă elementele sensibile tensorezistive, în construcţia
traductoarelor de forţă se mai utilizează elemente sensibile parametrice de tip
inductiv sau capacitiv. Deasemenea, traductoarele de forţă utilizează şi elemente
sensibile generatoare, bazate pe efecte de material (efect magnetostrictiv sau
efect piezoelectric).
9.2 Traductoare de forţă tensorezistive
9.2.1 Principiul de funcţionare al elementelor sensibile tensorezistive
Considerând un conductor uniform de secţiune A, lungime λ şi
rezistivitate ρ, variaţia rezistenţei sale electrice datorită variaţiei dimensiunilor
produse de alungirea Δλ este:

ρ ∆ + ∆ ρ − ∆
ρ
· ∆
A
A
A
A
R
2
 

(9.4)
Împărţind (9.4) prin R variaţia relativă a rezistenţei va fi:

ρ
ρ ∆
+



·

A
A
R
R


(9.5)
Întrucât variaţia relativă a ariei secţiunii transversale este dată de relaţia:


 ∆
µ − ·

2
A
A
(9.6)
unde μ este coeficientul lui Poisson – (adică raportul dintre contracţia
transversală şi alungire) şi admiţând pentru rezistivitate o variaţie liniară cu
volumul V de forma:
V
V
K

·
ρ
ρ ∆
, se obţine:

A
A
k k
A
A A
k

+

·

∆ ⋅ + ⋅ ∆
·
ρ
ρ ∆



 
(9.7)
Ţinând seama de (9.6), se obţine:

( ) µ −

·

,
_

¸
¸

µ − +

·
ρ
ρ ∆
2 1
l
k 2 k k





(9.8)
unde k este un coeficient ce depinde de natura materialului conductor.
Înlocuind (9.6) şi (9.8) în (9.5) rezultă:

( ) [ ] ε ⋅ ·

· µ − + µ −

·

K K 2 1 k 2 1
R
R




(9.9)
Întrucât în practică, elementul tensorezistiv se realizează sub forma unei
mărci tensometrice (MT), coeficientul K din relaţia (9.9) poartă numele de
factor de marcă. Din relaţia care exprimă factorul de marcă K =
( )( ) k 1 2 1 + µ ⋅ −
se
observă că acesta depinde de natura materialului folosit (prin coeficientul k) şi
de tehnologia de realizarea a MT. Altfel exprimat, factorul de marcă K
170
Traductoare pentru forţe şi cuplu
reprezintă sensibilitatea mărcii tensometrice (sensibilitatea senzorului
tensorezistiv).
9.2.2 Tipuri de mărci tensometrice şi caracteristicile acestora
Principalele caracteristici ale MT sunt determinate de natura materialului
din care acestea se realizează. Din acest punct de vedere, mărcile tensometrice
se grupează în următoarele patru categorii:
a) Mărci tensometrice din conductor metalic
Acestea pot fi: cu capete libere, aderente prin lipire, transferabile pe suprafaţă şi
mărci sudabile.
Marca tensometrică ce are capetele libere (nelipită) constă dintr-o sârmă
(cupru, nichel sau crom) cu diametru de circa 0,025 mm, întinsă între două
suporturi. Acestea se utilizează doar la doze tensometrice destinate operaţiilor
de cântărire, deoarece pentru alte aplicaţii nu oferă o precizie suficient de bună
datorită dificultăţilor de amplasare şi a sensibilităţii reduse.
Marca aderentă prin lipire (numită marcă lipită) este fixată cu un adeziv special
pe suprafaţa piesei supusă la efort. Cea mai răspândită configuraţie este cea din
figura 9.1 şi constă dintr-un filament de sârmă subţire, dispus în zig-zag şi
cimentat la bază. Conductoarele de legătură se sudează, prin procedee speciale,
la terminalele filamentului pentru a facilita conexiunile electrice externe.
Lungimea configuraţiei (exclusiv conexiunile) reprezintă lungimea activă λ a
mărcii.
Fig. 9.1 – Marcă tensometrică aderentă - cu filament
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul pentru filamentul (firul)
mărcii sunt:
• să ofere un factor de marcă K cât mai mare şi o bună liniaritate;
• coeficientul (α ) de variaţie a rezistivităţii cu temperatura să fie cât mai mic
pentru a minimiza erorile de temperatură;
• filamentul să aibă o rezistenţă mecanică ridicată pentru a evita deformările
plastice;
• potenţialul termoelectric (e
t
) de contact al joncţiunilor dintre conductoarele de
legătură şi filament să fie neglijabil (cât mai mic);
171
Capitolul 9
• coeficientul de dilatare (cu temperatura) să fie cât mai apropiat de cel al
materialului piesei pe care se lipeşte marca;
• limita de elasticitate să fie cât mai ridicată, iar histerezisul cât mai redus
posibil.
Factorul de marcă (K) este practic acelaşi la alungire şi la compresie, însă
pot apare modificări mici (≤ 5%) datorită adezivilor şi modului de dispunere a
filamentului pe suport. Valoarea uzuală a factorului K, pentru acest tip de mărci
tensometrice este cuprinsă între 2 şi 6.
Terminalele conductoare sunt de regulă din aliaje: Ni-Cu, OL-Cu, Ni-Ag,
Ni-Cr. Aceste terminalele se îmbracă în plastic sau în manşoane de sticlă (dacă
sunt utilizate în medii cu temperaturi înalte).
Mărcile transferabile se execută pe suporturi adezive, care se dispun pe
suprafaţa piesei supusă la efort, fără alt liant (ciment). Materialul suport este de
obicei plasticul (vinil) sau poliesterul, poliamida, azbestul etc.
Mărcile sudabile se montează pe suporţi metalici (de dorit acelaşi metal
ca şi suprafaţa pe care se fixează). Fiind de dimensiuni reduse, montarea pe
suprafaţa solicitată se face prin tehnici speciale de microsudură (în puncte). Se
utilizează obligatoriu în aplicaţii dificile, de exemplu, dispunerea acestora pe
pereţii rezervoarelor de lichide criogenice.
b) Mărci tensometrice din folii metalice.
Acestea sunt realizate după tehnologia circuitelor imprimate şi au
dimensiuni mai reduse. Materialul foliei este nicromul (Ni-Cr) sau constantanul.
Aceste mărci sunt utilizate atunci când pentru măsurarea forţelor mari, nu sunt
suficient de robuste mărcile din conductor metalic. În figura 9.2 se prezintă trei
configuraţii tipice de mărci tensometrice realizate din folii metalice.
Mărcile de lăţime sporită se recomandă atunci când efortul transversal
este neglijabil, deoarece disipă o putere fată de configuraţia normală.
Configuraţia de tip rozetă se utilizează în situaţiile în care nu se cunosc
direcţiile de aplicare a eforturilor.
Uzual se folosesc 3 – 4 elemente dispuse la 45
o
şi/sau 60° care permit
determinarea direcţiilor şi valorilor eforturilor.

172
Traductoare pentru forţe şi cuplu
Fig. 9.2 – Mărci tensometrice din folii: a) – lăţime normală; b) – lăţime sporită;
c) – de tip rozetă
c) Mărci tensometrice obţinute prin depuneri metalice. Aceste mărci se
realizează direct pe suprafaţa solicitată la eforturi prin metode de bombardare cu
particule după ce aceasta a fost acoperită cu un strat izolator.
Avantaje: dimensiuni reduse şi rezistenţă la temperaturi înalte (≤ 1200°C ).
d) Mărci tensometrice semiconductoare. Acestea funcţionează pe baza
fenomenului piezorezistiv întâlnit la semiconductoare. Rezistivitatea ρ a unui
semiconductor este invers proporţională cu produsul dintre sarcina electrică,
numărul de purtători şi mobilitatea acestora.
Amplitudinea şi semnul acesteia depinde de forma şi tipul materialului,
gradul de dozare şi orientarea cristalografică. Factorul de marcă poate fi negativ
sau pozitiv şi este exprimat prin relaţia:

π + µ + ·
ε
· E 2 1
R
R
K
0
(9.10)
unde R este rezistenţa modificată de efort ; R
0
- rezistenţa iniţială ; ε -
deformaţia; µ - coeficientul Poisson; E - modulul lui Young; 
π
- coeficient
piezorezistiv longitudinal.
Factorul de marcă (K ) depinde atât de variaţiile dimensionale cât şi de
rezistivitate. Ca urmare apar neliniarităţi care se pot minimiza prin utilizarea
unor scheme de conectare de tip punte, montând perechi de mărci active în
braţe adiacente.
Principalul avantaj oferit de mărcile tensometrice semiconductoare este
sensibilitatea foarte mare (K=50…200). Dezavantajul datorat neliniarităţilor
pronunţate se poate compensa prin utilizarea unor mărci care au coeficient
negativ de variaţie a rezistivităţii. O altă metodă de liniarizare a caracteristicii de
transfer constă în pretensionarea iniţială (înainte de montaj) a mărcii
semiconductoare pentru a stabili punctul de funcţionare în zona liniară.
9.2.3. Adaptoare pentru traductoare tensorezistive
173
Capitolul 9
Deoarece variaţiile rezistenţei electrice a mărcii tensometrice (MT),
când este supusă la deformaţii, sunt mici, se impune utilizarea unor adaptoare
performante. Un adaptor de acest tip cuprinde două blocuri distincte:
a) O schemă de măsurare de tip punte Wheatstone, în care se conectează
elementele sensibile (mărcile), numită punte tensometrică.
b) Un circuit final de conversie şi amplificare în semnal util (semnal unificat).
Punţi tensometrice
O punte tensometrică poate fi formată din (1…4) elemente sensibile
(MT) în funcţie de precizia (sensibilitatea) dorită. La alegerea schemei de
conectare, în funcţie de scopul urmărit, se ţine seama de faptul că efectele din
două braţe (laturi) adiacente ale punţii se scad, iar efectele din două braţe (laturi)
opuse se adună.
Cele mai utilizate tipuri de punţi sunt: sfert de punte, semipunte, punte
completă. În figura 9.3 – a se reprezintă montajul în sfert de punte, având un
singur senzor tensorezistiv (MT) notat cu R
1
şi trei rezistoare calibrate (R
2
, R
3
,
R
4
) în adaptor.
Schema din figura 9.3-b prezintă montajul semipunte, fiind alcătuit din
două mărci tensometrice exterioare, notate cu R
1
, R
2
şi două rezistoare calibrate
(R
3
şi R
4
) aflate în adaptor.
Montajul în punte completă, având în fiecare latură a punţii conectate
mărci tensometrice – este prezentat în figura 9.3-c.
a) b)
c)

Fig. 9.3 Tipuri de punţi: a) Sfert de punte (R
2
, R
3
, R
4
sunt rezistenţe calibrate);
b) Semipunte (R
3
, R
4
- rezistenţe calibrate); c) Punte completă
Aceste punţi (Wheatstone) se alimentează clasic de la o sursă de tensiune
constantă U
a
, iar pe diagonala de măsurare se obţine semnalul de ieşire din punte
174
Traductoare pentru forţe şi cuplu
U
e
care, în cazul punţilor dezechilibrate, este folosit direct ca o măsură a
variaţiei în braţele active ale punţii. De regulă, puntea se echilibrează înaintea
oricărei măsurători (prin intermediul rezistenţelor calibrate şi ajustabile sau alte
potenţiometre auxiliare legate în laturile punţii Wheatstone).
După aplicarea solicitării mecanice puntea rămâne dezechilibrată, iar U
e
≠ 0
exprimă valoarea efortului care a produs deformare (forţă sau cuplu).
Se consideră puntea completă (figura 9.3-c) pentru care, în absenţa
solicitării la effort, ecuaţia de echilibru este de forma:

( ) ( )
4 3 2 1
4 2 3 1
4 3
4
2 1
1
a
e
R R R R
R R R R
R R
R
R R
R
U
U
+ +

·
+

+
·
; (9.11)
Deci când puntea nu este solicitată la efort, iar rezistenţele se consideră egale
R
1
= R
2
= R
3
= R
4
= R; (9.12)
rezultă:

0
U
U
a
e
·
; (9.13)
După aplicarea solicitării, puntea se dezechilibrează, iar raportul dintre tensiunea
de dezechilibru (U
e
) şi cea de alimentare (U
a
) devine:

4 4 3 3
4 4
2 2 1 1
1 1
a
e
R R R R
R R
R R R R
R R
U
U
∆ + + ∆ +
∆ +

∆ + + ∆ +
∆ +
·
; (9.14)
unde ∆ R
i
, cu i = 1, 2, 3, 4 - este variaţia de rezistenţă a mărcii R
i
ca urmare a
solicitării la care este supusă aceasta.
Rezultă că, în cazul general al punţii cu 4 braţe active, tensiunea de dezechilibru
U
e
nu este liniară cu variaţiile ∆ R
i
şi deci nu este liniară cu eforturile care au
produs variaţiile respective. Pentru a găsi o relaţie liniară între U
e
şi U
a
,
considerând mărcile tensometrice identice, condiţia (9.12) valabilă, se dezvoltă
expresia (9.13) în serie Taylor şi se reţin doar termenii de ordin 1:

( ) ( )
( ) ( )
4
2
4 3
3
3
2
4 3
4
2
2
2 1
1
1
2
2 1
2
3 4
4
2 1
1
a
*
e
R
R R
R
R
R R
R
R
R R
R
R
R R
R
R R
R
R R
R
U
U

+
− ∆
+
+
+ ∆
+
− ∆
+
+
+

+
·
(9.15)
Ţinând seama de (9.12) se obţine:
175
Capitolul 9

,
_

¸
¸ ∆


+



·
1
4
1
3
1
2
1
1
a
*
e
R
R
R
R
R
R
R
R
4
1
U
U
; (9.16)
Având în vedere legea de funcţionare a mărcilor tensometrice, dată de relaţia
(9.9), rezultă:
( )
4 3 2 1
a
*
e
4
K
U
U
ε − ε + ε − ε · ; (9.17)
Relaţiile (9.16) şi (9.17) exprimă modelul matematic liniarizat al punţii
Wheatstone complete. Dacă în locul ecuaţiei reale (9.14) se foloseşte ecuaţia
liniarizată (9.16) sau (9.17) rezultă o eroare relativă de liniarizare, rel
e

exprimată prin relaţia:

[ ] % 100
U
U
U
U
U
U
e
a
*
e
a
*
e
a
e
rel


·
; (9.18)
Deci, datorită neliniarităţii punţii, între deformaţia reală ε şi deformaţia
măsurată εˆ
există relaţia:
n ˆ + ε · ε ; (9.19)
unde n reprezintă eroarea incrementală.
Observaţie:
La proiectarea adaptoarelor pentru elemente sensibile tensorezistive se folosesc
acele aranjamente (plasări) ale mărcilor în punte care asigură pe cât posibil:
liniarizarea ecuaţiei de ieşire ; obţinerea unui raport unitar între
ε
şi εˆ
;
compensarea erorilor de: temperatură ; umiditate; efort aparent etc.
Procedând similar pentru puntea cu un singur braţ activ (sfert de punte) se
obţin:
a) raportul tensiunilor pentru modelul real al punţii Wheatstone:

1
]
1

¸

⋅ ε +
⋅ ε
·


V
mV
,
10 K 2 4
10 K
U
U
6
3
a
e
, (9.20)
dacă ε se măsoară în [µ m/m].
c) raportul tensiunilor pentru modelul liniarizat:

1
]
1

¸

⋅ ε ⋅ ·

V
mV
, 10 ˆ
4
K
U
U
3
a
*
e
(9.21)
c) eroarea relativă de liniarizare:

[ ] % , 10 ˆ
2
K
e
4
rel

⋅ ε ⋅ ≅
; (9.22)
176
Traductoare pentru forţe şi cuplu
d) eroarea incrementală de măsurare a efortului:

( )
6
6 2
10 ˆ K 2
10 ˆ K
n


⋅ ε −
⋅ ε
·
; (9.23)
9.2.4. Circuite finale pentru adaptoarele cu punţi tensometrice
Semnalul util oferit de punte în diagonala de măsurare U
e
[mV/V] pentru mărci
cu factor de marcă k = 1,5 … 3 şi rezistenţă în domeniul (150 … 300)Ω depinde
de forţa solicitatoare F (respectiv de momentul M) printr-o relaţie care la
aranjamentele de mărci ce asigură dependenţă liniară este de forma:

a a
) M (
1 a
3
e
U ' K K U F K K U 10 K U ⋅ ⋅ · ⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ ε ⋅ ·

(9.24)
în care K’=1⋅ 10
-3
…2⋅ 10
–3
pentru forţele de ordinul kN.
De aceea, pentru tensiuni de alimentare de ordinul volţilor, tensiunea de
ieşire ia valori de ordinul milivolţilor. Se impune evident utilizarea unor circuite
finale care să permită amplificarea acestui semnal şi conversia în semnal unificat
(de exemplu, tensiune în gama 0 … 10 V sau curenţi în gamele 2 … 10 mA sau
4 … 20 mA).
Soluţiile constructive pentru aceste circuite finale diferă după cum puntea
este alimentată în curent continuu sau în curent alternativ.
a) Adaptoare cu punţi tensometrice alimentare în curent continuu.
Schema de principiu pentru adaptor este prezentată în figura 9.4 - a, în care pe
lângă puntea tensometrică apar: amplificatorul de curent continuu ACC,
convertorul tensiune /curent CTC, sursa de tensiune de referinţă STR.
Fig. 9.4 – a Schema bloc a adaptorului pentru punţi tensometrice alimentate în c.c.
Pentru amplificatorul de curent continuu se poate folosi o schemă de
amplificator diferenţial cu impedanţă mare de intrare, aşa cu este cel prezentat în
figura 9.4 –b, realizat cu trei amplificatoare operaţionale. Acest amplificator de
instrumentaţie oferă la ieşire o tensiune de forma:
177
Capitolul 9

( ) ( ) ( )
i 1 2 ieş
U 1 n m k V V k n m 1 U ⋅ + + ⋅ · − ⋅ ⋅ + + ·
(9.24’)
în care m, n, K sunt marcate în figura 9.4 – b.
Fig. 9.4 – b Amplificator de curent continuu
Convertorul tensiune /curent, care are rolul de a produce un curent de
ieşire proporţional cu tensiunea aplicată la intrare.
Schema electronică din figura 9.4-a nu permite însă obţinerea unei reacţii
globale care să asigure stabilitate în funcţionare şi să permită corecţia unor
eventuale neliniarităţi. O variantă perfecţionată, care utilizează în principiu
aceleaşi blocuri, este prezentată în figura 9.5.
Fig. 9.5 Adaptor în conexiune “două fire” (două conductoare)
Se constată posibilitatea injectării în punte a unui curent de reacţie,
proporţional cu semnalul util, prin intermediul potenţiometrului P. Acesta este
astfel poziţionat încât să asigure o tensiune fixă la intrarea generatorului de
curent şi, prin aceasta, un curent constant (de 4 mA în exemplul prezentat).
178
Traductoare pentru forţe şi cuplu
Asupra potenţiometrului nu se acţionează decât în situaţia în care, datorită
îmbătrânirii, parametrii punţii de măsurare se modifică. Rezistenţele R
c
au rolul
de a realiza compensarea erorilor datorite variaţiilor de temperatură.
Scheme de tipul celor din figura 9.5 se regăsesc în cazul traductoarelor
integrate de presiune, care folosesc elemente sensibile piezoelectrice difuzate în
siliciu.
Trebuie menţionată posibilitatea utilizării traductorului de tensiune
continuă, ca adaptor deoarece permite separare galvanică prin modularea
semnalului oferit de punte, amplificare în curent alternativ, demodulare şi în
final formare de semnal unificat, eventual cu reacţie de la semnalul de ieşire.
b) Adaptoare cu punţi tensometrice alimentate în curent alternativ.
Avantajul acestor scheme constă în primul rând din asigurarea separării
galvanice între tensiunea oferită de puntea tensometrică şi tensiunea de ieşire
(din adaptor). În plus, adaptoarele de acest tip se pot folosi şi cu alte tipuri de
elemente sensibile, de exemplu inductive, în variantă diferenţială (TDLV, cap.
4).
Schema de principiu pentru un astfel de adaptor este prezentată în figura
9.6, în care: GF – generator de tensiune sinusoidală de frecvenţă 2 … 5 kHz; PT
– puntea tensometrică; PA – preamplificator (selector de gamă); AF –
amplificator final; DSF – demodulator sensibil la fază; F – filtru trece-jos; CTC
– convertor tensiune /curent.
Funcţionarea schemei se bazează pe faptul că la alimentarea punţii
tensometrice cu o tensiune u
a
(t) = U
a
sinω
0
t, se obţine o tensiune de dezechilibru
u
e
(t) = U
e
sin(ω
0
t+φ), care după amplificare (în PA şi EF) devine:
u
1
(t) = U
1
sin(ω
0
t+φ),
Fig. 9.6 Schema bloc a adaptorului pentru
punţi tensometrice cu alimentare în c.a.
Elementul specific al schemei este ansamblul format din demodulatorul sensibul
la fază şi filtrul trece-jos, care asigură obţinerea în final a unui semnal
proporţinal cu variaţia tensiunii de dezechilibru obţinută la ieşirea punţii. În
figura 9.7 se prezintă schema de principiu pentru un DSF “în inel” cu diode,
care pentru u
1
(t) = U
1
sin(ω
0
t+φ) şi u
2
(t) = U
2
sin ω
0
t oferă o tensiune U
0
(t) de
forma:

( ) [ ] ϕ + ω − ϕ · t 2 cos cos
2
U U
k k ) t ( U
0
2 1
2 1 0
; (9.25)
179
Capitolul 9
în care k
1
, k
2
sunt rapoartele de transformare ale transformatoarelor de cuplaj.
Fig. 9.7 Demodulator sensibil
la fază (“în inel”)
Filtrul trece-jos oferă la ieşire doar componenta continuă:

ϕ · cos
2
U U
k k ) t ( u
2 1
2 1 f
; (9.26)
În continuare, conversia în semnal unificat se poate face cu un convertor
tensiune/ curent.
Schema de principiu prezentată în figura 9.6 stă la baza realizării
adaptoarelor pentru punţi rezistive şi inductive din seria N 2300 produse de
IEMI - Bucureşti.
9.3 Traductoare de forţă şi cuplu cu elemente sensibile nespecifice
9.3.1. Traductoare magnetostrictive
Aceste traductoare folosesc ES realizate din materiale care au proprietatea de a-
şi schimba caracteristicile magnetice (adică ciclul de histerezis) sub acţiunea
unei forţe.
a) b)
Fig. 9.8 Ciclurile de histerezis: a)- pentru nichel; b)- pentru permalloy
180
Traductoare pentru forţe şi cuplu
Dintre materialele magnetice de acest tip cele mai utilizate sunt :
nichelul pur şi pemalloy (aliaj din fier cu 68% nichel) . Efectul forţei asupra
curbei de histerezis este prezentat în figura 9.8 (a şi b).
Se constată că la nichel panta caracteristicii de histerezis scade o dată cu
creşterea efortului (magnetostricţiune negativă), iar la nermalloy această pantă
creşte (magneto-stricţiune pozitivă).
Deoarece variaţia de pantă a caracteristicii de histerezis poate fi
convertită într-o variaţie de tensiune electromotoare, rezultă că elementele
sensibile magnetostrictive sunt de tip generator fiind sunt utilizate în măsurarea
vibraţiilor (în special acustice) având ca principale avantaje: o impedanţă
mecanică ridicată la intrare (adică deflexie la efort neglijabilă) şi o impedanţă
electrică la ieşire joasă (faţă de cristalele piezoelectrice care au impedanţa
electrică de ieşire ridicată) .Aceste proprietăţi recomandă utilizarea ES
magnetostrictive la măsurarea forţelor (în special dinamice).
În figura 9.9 se prezintă schema de principiu a unui traductor de forţă
magnetostrictiv cu variaţia permeabilităţii. Variaţia permeabilităţii magnetice,
produsă la aplicarea forţei (F) asupra miezului feromagnetic, provoacă o variaţie
de inductanţă în bobina asociată, care este preluată de circuitul de adaptare CA
(adaptor de tip punte). De obicei, se utilizează un montaj diferenţial cu două
elemente magnetostictive, unul supus la compresiune şi celălalt la întindere .
Fig. 9.9 Schema de principiu a traductorului magnetostrictiv cu variaţia permeabilităţii
magnetice
Inductanţa traductorului depinde de amplitudinea şi frecvenţa curentului
de excitaţie furnizat de adaptor.
Frecvenţa trebuie bine stabilizată la variaţia temperaturii cu ajutorul
unor rezistoare de compensare, limitând eroarea de temperatură la 0,05%. O altă
soluţie de utilizare a ES magnetostrictive, constă în preluarea de către adaptor a
variaţiei inducţiei remanente, figura 9.10. Miezul magnetic al elementului
sensibil este adus la saturaţie şi se află în starea normală (nesolicitat la efort) la
inducţia remanentă
0
r
B
, (F=0) . Sub acţiunea efortului σ , inducţia remanentă
0
r
B
se modifică la valoarea r
B
(de exemplu la permalloy creşte):
181
Capitolul 9

σ ⋅ ≅ − · ∆
B r r
C B B B
0
(9.27)
unde: C
B
este constantă de material (variabilă în raport cu B), iar σ - efortul
unitar (datorat forţei F).
Fig. 9.10 Traductor magnetostrictiv cu variaţia inducţiei remanente
∆ B provoacă o variaţie de tensiune indusă în bobină:

dt
dB
nC e
r
B
·
(9.28)
unde n este numărul de spire al bobinei de ieşire
Adaptorul conţine un circuit de integrare, încât la ieşire se obţine un
semnal de tensiune U
e
:

σ ⋅ · ·
∫ B
B
B
e
nC
RC
1
edt
RC
1
U
r
0
r
(9.29)
Observaţii:
- Deoarece condensatorul poate realiza ciclurile de încărcare – descărcare, la
frecvenţe relativ mari, acest traductor poate fi utilizat la măsurarea forţelor
dinamice.
- Dacă se doreşte măsurarea forţelor dinamice de frecvenţă ridicată (de ordinul
zecilor de KHz) se recomandă utilizarea ES magnetostrictive din ferită sub
formă de “I” sau “dublu I” .
În România se construiesc ES din ferită pentru frecvenţe de 20, 50 şi 100 KHz.
Un element sensibil magnetostrictiv particular numit magnetoelastic, este
prezentat în figura 9.11 .
Acesta este realizat dintr-o coloană (formată din tole de fier moale) găurită în 4
locuri, astfel încât cele două bobine (cu câte o spiră) care trec prin cele 4 găuri
să se întretaie la 90° (unghi drept).
182
Traductoare pentru forţe şi cuplu
Fig. 9.11 Element sensibil magnetoelastic
Cele două bobine reprezintă primarul (P) şi secundarul (S) al unui
transformator. Variaţiile de permeabilitate (µ ) datorate variaţiilor de efort
modifică cuplajul magnetic între cele două bobine şi ca urmare permeabilitatea
(µ ) scade pe direcţia de aplicare a forţei de compresiune (F), deci fluxul creşte
în plan transversal şi prin aceasta creşte tensiunea indusă în (S). Efectul este
invers la solicitarea de întindere a coloanei.
9.3.2 Elemente sensibile piezoelectrice pentru traductoare de forţă
Aşa cum s-a arătat în cap. 8, elementele sensibile piezoelectrice sunt utilizate la
măsurarea forţelor dinamice, dar cu ajutorul unor amplificatoare de sarcină
electrică adecvate se pot utiliza şi pentru măsurarea forţelor cvasistatice. Astfel,
pot fi convertite (în semnale electrice) forţe dinamice cu frecvenţe de ordinul
kiloherţilor. Unităţile elastice care preiau efortul au, de obicei, forma unei
coloane având încastrat în centrul acesteia elementul sensibil (cristalul
piezoelectric), aşa cum se observă în figura 9.12.
Fig. 9.12 Element sensibil piezoelectric pentru un traductor de forţă
Semnificaţia notaţiilor din figură este: U.E. – unităţi elastice de tip coloană care
transmit efortul la cristalele piezoelectrice; C – cristale pizoelectrice (supuse la
compresiune).
183
Capitolul 9
Cristalele piezoelectrice, care preiau forţa, au între ele un electrodul
pentru captarea sarcinilor electrice (diferenţa de potenţial).
Observaţii:
- Traductoarele piezoelectrice pot fi utilizate şi pentru măsurarea forţelor de
întindere, dacă ES sunt precomprimate, astfel încât forţa dinamică aplicată să
acţioneze în raport cu un nivel static, faţă de care apar alternativ diminuări şi
intensificări de efort astfel că se pot măsura eforturi fluctuante (alternante) de
întindere şi compresiune.
- Aceste traducoare, fiind de tip generator, trebuie prevăzute cu adaptoare care
au impedanţa de intrare (Z
i
) foarte mare (peste 100 MΩ ), deoarece impedanţa
de ieşire (Z
e
)

a elementului sensibil piezoelectric este foarte mare.
9.3.3 Elemente sensibile inductive pentru traductoare de forţă
Astfel de elemente sensibile detectează forţa prin deformări elastice care
provoacă deplasări sesizabile ce pot fi măsurate cu traductoare de deplasare
(liniare sau unghiulare). Specific pentru măsurarea efortului rămâne alegerea
elementului elastic asupra căruia acţionează forţa. Frecvent utilizate sunt
elementele elastice de tip inel, diafragmă, coloană etc. În figura 9.13 este
prezentat un element sensibil inductiv elastic de tip inel, în montaj diferenţial,
care permite utilizarea unui adaptor de tip punte.
Când elementului elastic (de tip inel) i se aplică o forţă de întindere (F), acesta
tinde să se deformeze modificându-şi puţin forma sa circulară într-o formă cu
tendinţa ovală. Ca urmare, apare o mişcare relativă între cele două braţe ale
armăturii feromagnetice în formă de “U” care modifică diferit întrefierurile din
interiorul celor două bobine (δ
1
scade şi δ
2
creşte), fapt care determină variaţia
reluctanţei bobinei (1) în sens opus variaţiei reluctanţei bobinei (2).
184
Traductoare pentru forţe şi cuplu
Fig. 9.13 Element sensibil inductiv de tip inel elastic
Cele două bobine reprezintă două laturi active ale punţii de măsurare care
conţine pe laturile pasive rezistenţe ajustabile (pentru echilibrare şi compensare)
alcătuind montajul prezentat în § 4.1.
9.3.4. Traductoare de cuplu cu discuri incrementale
Traductoarele de cuplu moderne utilizează ca elemente sensibile discuri
codate de tip numeric incremental. Sunt utilizate două discuri: unul, solidar cu
axul supus cuplului de măsurat (torsiunii), care se roteşte în raport cu al doilea
disc fix (de referinţă). Defazajul dintre cele două discuri este proporţional cu
valoarea cuplului de torsiune aplicat axului.
O metodă asemănătoare este folosită în construcţia traductoarelor optice
de cuplu, la care discurile optice reprezintă elementul sensibil § 4.4. În acest caz
variaţia de cuplu este proporţională cu variaţia fluxului luminos captat de un
receptor plasat în spatele discului de referinţă (fix), iar sursa de lumină este
plasată în faţa discului mobil.
De asemenea, pot fi realizate traductoare de cuplu utilizând ca element
sensibil inductosinul circular (§ 4.3), considerând discul mobil cuplat la axul
supus torsiunii, iar discul de referinţă (fix) cu rol de stator.
9.3.5. Traductoarele inductive de cuplu.

Elementele sensibile ale acestor traductoare, în diferite realizări constructive,
sunt tratate în [19] şi [2].
Un exemplu de element sensibil inductiv destinat traductorului de cuplu este
prezentat în figura 9.14. Acesta este realizat sub forma unui transformator
rotativ, având înfăşurarea primară fixă (pe stator), iar înfăşurarea secundară
rotativă, plasată pe rotor. Fluxul magnetic φ
1
, generat în stator de tensiunea U
1
nu este transferat integral în înfăşurarea secundară de pe rotor. Pentru
minimizarea fluxului de scăpări se impune un aranjament perfect simetric al
ansamblului stator – rotor şi o axă de rotaţie fără jocuri radiale.
185
Capitolul 9
Fig. 9.14 Element sensibil inductiv pentru traductorul de cuplu: a) principiul constructiv;
b) simbolizarea înfăşurărilor
Estimarea cuplului de torsiune la traductoarele inductive se face cu
relaţiile cunoscute şi utilizate în proiectarea cuplajelor electromagnetice.
186

Deasemenea.7) (9.9) Întrucât în practică.6) şi (9.1 Principiul de funcţionare al elementelor sensibile tensorezistive Considerând un conductor uniform de secţiune A.4) prin R variaţia relativă a rezistenţei va fi: ∆R ∆ ∆A ∆ρ = − + R  A ρ (9. se obţine: ∆ρ ∆ ∆  ∆  =k + k  − 2µ ( 1 − 2µ ) =k ρ    l  unde k este un coeficient ce depinde de natura materialului conductor.5) rezultă: ∆R ∆ [1 − 2µ + k (1 − 2µ) ] = K ∆ = K ⋅ ε = R   (9. bazate pe efecte de material (efect magnetostrictiv sau efect piezoelectric).8) Ţinând seama de (9.2 Traductoare de forţă tensorezistive 9.170 Capitolul 9 Pe lângă elementele sensibile tensorezistive. traductoarele de forţă utilizează şi elemente sensibile generatoare. Din relaţia care exprimă factorul de marcă K = (1 − 2 ⋅ µ)(1 + k ) se observă că acesta depinde de natura materialului folosit (prin coeficientul k) şi de tehnologia de realizarea a MT. se obţine: ρ V ∆ρ ∆ ⋅ A +  ⋅ ∆A ∆ ∆A =k =k +k ρ ⋅ A  A (9.5) (9. coeficientul K din relaţia (9. elementul tensorezistiv se realizează sub forma unei mărci tensometrice (MT).6) Întrucât variaţia relativă a ariei secţiunii transversale este dată de relaţia: ∆A ∆ = −2µ A  unde μ este coeficientul lui Poisson – (adică raportul dintre contracţia transversală şi alungire) şi admiţând pentru rezistivitate o variaţie liniară cu volumul V de forma: ∆ρ ∆V =K . variaţia rezistenţei sale electrice datorită variaţiei dimensiunilor produse de alungirea Δλ este: ∆R = ρ   ∆ − ρ ∆A + ∆ρ 2 A A A (9.9) poartă numele de factor de marcă.2.4) Împărţind (9. factorul de marcă K .6). 9.8) în (9. lungime λ şi rezistivitate ρ. în construcţia traductoarelor de forţă se mai utilizează elemente sensibile parametrice de tip inductiv sau capacitiv. Înlocuind (9. Altfel exprimat.

cu filament Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul pentru filamentul (firul) mărcii sunt: • să ofere un factor de marcă K cât mai mare şi o bună liniaritate. Acestea se utilizează doar la doze tensometrice destinate operaţiilor de cântărire. nichel sau crom) cu diametru de circa 0.1 şi constă dintr-un filament de sârmă subţire. Conductoarele de legătură se sudează. dispus în zig-zag şi cimentat la bază.1 – Marcă tensometrică aderentă .025 mm.2 Tipuri de mărci tensometrice şi caracteristicile acestora Principalele caracteristici ale MT sunt determinate de natura materialului din care acestea se realizează. mărcii tensometrice (sensibilitatea senzorului 9. deoarece pentru alte aplicaţii nu oferă o precizie suficient de bună datorită dificultăţilor de amplasare şi a sensibilităţii reduse. Marca tensometrică ce are capetele libere (nelipită) constă dintr-o sârmă (cupru. aderente prin lipire.2. • potenţialul termoelectric (et ) de contact al joncţiunilor dintre conductoarele de legătură şi filament să fie neglijabil (cât mai mic). transferabile pe suprafaţă şi mărci sudabile. întinsă între două suporturi. Cea mai răspândită configuraţie este cea din figura 9. . mărcile tensometrice se grupează în următoarele patru categorii: a) Mărci tensometrice din conductor metalic Acestea pot fi: cu capete libere. Lungimea configuraţiei (exclusiv conexiunile) reprezintă lungimea activă λ a mărcii. • coeficientul (α ) de variaţie a rezistivităţii cu temperatura să fie cât mai mic pentru a minimiza erorile de temperatură. la terminalele filamentului pentru a facilita conexiunile electrice externe. 9. • filamentul să aibă o rezistenţă mecanică ridicată pentru a evita deformările plastice. Din acest punct de vedere. Fig. prin procedee speciale.Traductoare pentru forţe şi cuplu 171 reprezintă sensibilitatea tensorezistiv). Marca aderentă prin lipire (numită marcă lipită) este fixată cu un adeziv special pe suprafaţa piesei supusă la efort.

2 se prezintă trei configuraţii tipice de mărci tensometrice realizate din folii metalice. Configuraţia de tip rozetă se utilizează în situaţiile în care nu se cunosc direcţiile de aplicare a eforturilor. montarea pe suprafaţa solicitată se face prin tehnici speciale de microsudură (în puncte). Factorul de marcă (K) este practic acelaşi la alungire şi la compresie. dispunerea acestora pe pereţii rezervoarelor de lichide criogenice. Valoarea uzuală a factorului K. nu sunt suficient de robuste mărcile din conductor metalic. Uzual se folosesc 3 – 4 elemente dispuse la 45o şi/sau 60° care permit determinarea direcţiilor şi valorilor eforturilor. Aceste mărci sunt utilizate atunci când pentru măsurarea forţelor mari. Terminalele conductoare sunt de regulă din aliaje: Ni-Cu. Fiind de dimensiuni reduse. care se dispun pe suprafaţa piesei supusă la efort. pentru acest tip de mărci tensometrice este cuprinsă între 2 şi 6. . Se utilizează obligatoriu în aplicaţii dificile. • limita de elasticitate să fie cât mai ridicată. Ni-Ag. Acestea sunt realizate după tehnologia circuitelor imprimate şi au dimensiuni mai reduse. iar histerezisul cât mai redus posibil. Mărcile de lăţime sporită se recomandă atunci când efortul transversal este neglijabil. b) Mărci tensometrice din folii metalice. În figura 9. poliamida. de exemplu. Aceste terminalele se îmbracă în plastic sau în manşoane de sticlă (dacă sunt utilizate în medii cu temperaturi înalte). Mărcile transferabile se execută pe suporturi adezive. Ni-Cr. fără alt liant (ciment). Materialul foliei este nicromul (Ni-Cr) sau constantanul. deoarece disipă o putere fată de configuraţia normală. Mărcile sudabile se montează pe suporţi metalici (de dorit acelaşi metal ca şi suprafaţa pe care se fixează). Materialul suport este de obicei plasticul (vinil) sau poliesterul. OL-Cu. însă pot apare modificări mici (≤ 5%) datorită adezivilor şi modului de dispunere a filamentului pe suport.172 Capitolul 9 • coeficientul de dilatare (cu temperatura) să fie cât mai apropiat de cel al materialului piesei pe care se lipeşte marca. azbestul etc.

b) – lăţime sporită.coeficient piezorezistiv longitudinal. Aceste mărci se realizează direct pe suprafaţa solicitată la eforturi prin metode de bombardare cu particule după ce aceasta a fost acoperită cu un strat izolator.Traductoare pentru forţe şi cuplu 173 Fig. Rezistivitatea ρ a unui semiconductor este invers proporţională cu produsul dintre sarcina electrică. E . O altă metodă de liniarizare a caracteristicii de transfer constă în pretensionarea iniţială (înainte de montaj) a mărcii semiconductoare pentru a stabili punctul de funcţionare în zona liniară. Ca urmare apar neliniarităţi care se pot minimiza prin utilizarea unor scheme de conectare de tip punte. Factorul de marcă (K ) depinde atât de variaţiile dimensionale cât şi de rezistivitate. ε deformaţia.2.10) unde R este rezistenţa modificată de efort . Principalul avantaj oferit de mărcile tensometrice semiconductoare este sensibilitatea foarte mare (K=50…200). gradul de dozare şi orientarea cristalografică. montând perechi de mărci active în braţe adiacente. Factorul de marcă poate fi negativ sau pozitiv şi este exprimat prin relaţia: K= R = 1 + 2µ + Eπ R 0ε (9.modulul lui Young.3. R0 . 9. 9. Dezavantajul datorat neliniarităţilor pronunţate se poate compensa prin utilizarea unor mărci care au coeficient negativ de variaţie a rezistivităţii. Adaptoare pentru traductoare tensorezistive . c) – de tip rozetă c) Mărci tensometrice obţinute prin depuneri metalice. d) Mărci tensometrice semiconductoare.2 – Mărci tensometrice din folii: a) – lăţime normală.coeficientul Poisson. Amplitudinea şi semnul acesteia depinde de forma şi tipul materialului. π . numărul de purtători şi mobilitatea acestora. Avantaje: dimensiuni reduse şi rezistenţă la temperaturi înalte (≤ 1200°C ).rezistenţa iniţială . Acestea funcţionează pe baza fenomenului piezorezistiv întâlnit la semiconductoare. µ .

notate cu R1 . când este supusă la deformaţii.174 Capitolul 9 Deoarece variaţiile rezistenţei electrice a mărcii tensometrice (MT). iar efectele din două braţe (laturi) opuse se adună. fiind alcătuit din două mărci tensometrice exterioare. R4) în adaptor. a) b) c) Fig.3 Tipuri de punţi: a) Sfert de punte (R2.3-b prezintă montajul semipunte. Schema din figura 9. în funcţie de scopul urmărit. La alegerea schemei de conectare. Punţi tensometrice O punte tensometrică poate fi formată din (1…4) elemente sensibile (MT) în funcţie de precizia (sensibilitatea) dorită. R2 şi două rezistoare calibrate (R3 şi R4) aflate în adaptor. având un singur senzor tensorezistiv (MT) notat cu R1 şi trei rezistoare calibrate (R2. b) Semipunte (R3. se ţine seama de faptul că efectele din două braţe (laturi) adiacente ale punţii se scad.rezistenţe calibrate). numită punte tensometrică. semipunte. c) Punte completă Aceste punţi (Wheatstone) se alimentează clasic de la o sursă de tensiune constantă Ua. iar pe diagonala de măsurare se obţine semnalul de ieşire din punte . R4 sunt rezistenţe calibrate).3 – a se reprezintă montajul în sfert de punte. În figura 9. Montajul în punte completă. R4 . R3. punte completă. Cele mai utilizate tipuri de punţi sunt: sfert de punte. sunt mici. în care se conectează elementele sensibile (mărcile). R3. având în fiecare latură a punţii conectate mărci tensometrice – este prezentat în figura 9. b) Un circuit final de conversie şi amplificare în semnal util (semnal unificat). 9. se impune utilizarea unor adaptoare performante.3-c. Un adaptor de acest tip cuprinde două blocuri distincte: a) O schemă de măsurare de tip punte Wheatstone.

se dezvoltă expresia (9.13) După aplicarea solicitării. 4 .3-c) pentru care. Ua (9. iar rezistenţele se consideră egale R1 = R2 = R3 = R4 = R. Rezultă că. puntea se echilibrează înaintea oricărei măsurători (prin intermediul rezistenţelor calibrate şi ajustabile sau alte potenţiometre auxiliare legate în laturile punţii Wheatstone). 2. puntea se dezechilibrează. Se consideră puntea completă (figura 9. De regulă.11) Deci când puntea nu este solicitată la efort.12) valabilă. U a R1 + R 2 R 3 + R 4 ( R1 + R 2 )( R 3 + R 4 ) (9.13) în serie Taylor şi se reţin doar termenii de ordin 1: U* R1 R4 R2 R1 e = − + ∆ R1 − ∆R2 + U a R1 + R 2 R 4 + R 3 ( R1 + R 2 ) 2 ( R1 + R 2 ) 2 R3 R4 + ∆R3 − ∆R 4 2 ( R3 + R4 ) ( R3 + R4 ) 2 (9. După aplicarea solicitării mecanice puntea rămâne dezechilibrată. iar raportul dintre tensiunea de dezechilibru (Ue) şi cea de alimentare (Ua) devine: Ue R1 + ∆ R1 R 4 + ∆R 4 = − .14) unde ∆ Ri. Pentru a găsi o relaţie liniară între Ue şi Ua. 3.15) Ţinând seama de (9. în cazul punţilor dezechilibrate. în absenţa solicitării la effort. rezultă: Ue =0 . este folosit direct ca o măsură a variaţiei în braţele active ale punţii.este variaţia de rezistenţă a mărcii Ri ca urmare a solicitării la care este supusă aceasta. condiţia (9. iar Ue ≠ 0 exprimă valoarea efortului care a produs deformare (forţă sau cuplu). U a R1 + ∆ R1 + R 2 + ∆ R 2 R 3 + ∆ R 3 + R 4 + ∆ R 4 (9.12) se obţine: .12) (9.Traductoare pentru forţe şi cuplu 175 Ue care. considerând mărcile tensometrice identice. tensiunea de dezechilibru Ue nu este liniară cu variaţiile ∆ Ri şi deci nu este liniară cu eforturile care au produs variaţiile respective. cu i = 1. în cazul general al punţii cu 4 braţe active. ecuaţia de echilibru este de forma: Ue R1R 3 − R 2 R 4 R1 R4 = − = .

16) şi (9.176 Capitolul 9 U e* 1  ∆ R1 ∆ R 2 ∆ R 3 ∆ R 4  . e rel exprimată prin relaţia: U e U e* − Ua Ua e rel = ⋅ 100[ %] . obţinerea unui raport unitar între ε şi ε .14) se foloseşte ecuaţia liniarizată (9.20) dacă ε se măsoară în [µ m/m].9).17) Relaţiile (9.  V   (9.18) şi deformaţia (9.16) Având în vedere legea de funcţionare a mărcilor tensometrice. efort aparent etc. Observaţie: La proiectarea adaptoarelor pentru elemente sensibile tensorezistive se folosesc acele aranjamente (plasări) ale mărcilor în punte care asigură pe cât posibil: ˆ liniarizarea ecuaţiei de ieşire . compensarea erorilor de: temperatură .19) Deci. [ %] . Procedând similar pentru puntea cu un singur braţ activ (sfert de punte) se obţin: a) raportul tensiunilor pentru modelul real al punţii Wheatstone: Ue Kε ⋅10 −3 = U a 4 + 2Kε ⋅10 −6  mV  .22) . datorită neliniarităţii punţii. Dacă în locul ecuaţiei reale (9. . umiditate.17) rezultă o eroare relativă de liniarizare. unde n reprezintă eroarea incrementală.21) c) eroarea relativă de liniarizare: e rel ≅ K ˆ ⋅ ε ⋅ 10− 4 .17) exprimă modelul matematic liniarizat al punţii Wheatstone complete. Ua 4 (9. c) raportul tensiunilor pentru modelul liniarizat: U e* K  mV  ˆ = ⋅ ε ⋅ 10 − 3 . între deformaţia reală ε ˆ măsurată ε există relaţia: ˆ ε =ε+n. =  − + − U a 4  R1 R1 R1 R1    (9. rezultă: U e* K = ( ε1 − ε 2 + ε 3 − ε 4 ) .  Ua 4  V   (9. dată de relaţia (9. 2 (9.16) sau (9. U e* Ua (9.

Soluţiile constructive pentru aceste circuite finale diferă după cum puntea este alimentată în curent continuu sau în curent alternativ. a) Adaptoare cu punţi tensometrice alimentare în curent continuu.23) 9. sursa de tensiune de referinţă STR.a. pentru tensiuni de alimentare de ordinul volţilor. Fig. Acest amplificator de instrumentaţie oferă la ieşire o tensiune de forma: . (9. realizat cu trei amplificatoare operaţionale.2. 9.24) (M) în care K’=1⋅ 10 -3 …2⋅ 10 –3 pentru forţele de ordinul kN. Circuite finale pentru adaptoarele cu punţi tensometrice Semnalul util oferit de punte în diagonala de măsurare Ue [mV/V] pentru mărci cu factor de marcă k = 1.5 … 3 şi rezistenţă în domeniul (150 … 300)Ω depinde de forţa solicitatoare F (respectiv de momentul M) printr-o relaţie care la aranjamentele de mărci ce asigură dependenţă liniară este de forma: U e = K ⋅ ε ⋅ 10 −3 U a = K ⋅ K1 ⋅ F ⋅ U a = K ⋅ K ' ⋅ U a (9. aşa cu este cel prezentat în figura 9. convertorul tensiune /curent CTC. Pentru amplificatorul de curent continuu se poate folosi o schemă de amplificator diferenţial cu impedanţă mare de intrare.Traductoare pentru forţe şi cuplu 177 d) eroarea incrementală de măsurare a efortului: n= ˆ 2 − Kε ⋅10 −6 ˆ K ( ε) 2 ⋅10 −6 .c. tensiune în gama 0 … 10 V sau curenţi în gamele 2 … 10 mA sau 4 … 20 mA). tensiunea de ieşire ia valori de ordinul milivolţilor. Schema de principiu pentru adaptor este prezentată în figura 9.4 . De aceea.4 – a Schema bloc a adaptorului pentru punţi tensometrice alimentate în c. în care pe lângă puntea tensometrică apar: amplificatorul de curent continuu ACC.4 –b. Se impune evident utilizarea unor circuite finale care să permită amplificarea acestui semnal şi conversia în semnal unificat (de exemplu.4.

K sunt marcate în figura 9. O variantă perfecţionată. un curent constant (de 4 mA în exemplul prezentat). Acesta este astfel poziţionat încât să asigure o tensiune fixă la intrarea generatorului de curent şi. Schema electronică din figura 9. 9.4 – b.4-a nu permite însă obţinerea unei reacţii globale care să asigure stabilitate în funcţionare şi să permită corecţia unor eventuale neliniarităţi. . Fig. n.5 Adaptor în conexiune “două fire” (două conductoare) Se constată posibilitatea injectării în punte a unui curent de reacţie. proporţional cu semnalul util. care are rolul de a produce un curent de ieşire proporţional cu tensiunea aplicată la intrare. Fig. 9.4 – b Amplificator de curent continuu Convertorul tensiune /curent.24’) în care m. este prezentată în figura 9.178 Capitolul 9 U ieş = (1 + m + n ) ⋅ k ⋅ ( V2 − V1 ) = k ⋅ ( m + n + 1) ⋅ U i (9.5. prin aceasta. prin intermediul potenţiometrului P. care utilizează în principiu aceleaşi blocuri.

7 se prezintă schema de principiu pentru un DSF “în inel” cu diode. DSF – demodulator sensibil la fază.6 Schema bloc a adaptorului pentru punţi tensometrice cu alimentare în c. b) Adaptoare cu punţi tensometrice alimentate în curent alternativ. AF – amplificator final. F – filtru trece-jos. eventual cu reacţie de la semnalul de ieşire. în variantă diferenţială (TDLV. cap.Traductoare pentru forţe şi cuplu 179 Asupra potenţiometrului nu se acţionează decât în situaţia în care. 2 [ ( )] (9. care folosesc elemente sensibile piezoelectrice difuzate în siliciu. datorită îmbătrânirii. Elementul specific al schemei este ansamblul format din demodulatorul sensibul la fază şi filtrul trece-jos. 9. PT – puntea tensometrică. care asigură obţinerea în final a unui semnal proporţinal cu variaţia tensiunii de dezechilibru obţinută la ieşirea punţii. Schema de principiu pentru un astfel de adaptor este prezentată în figura 9. care după amplificare (în PA şi EF) devine: u1(t) = U1sin(ω0t+φ). Scheme de tipul celor din figura 9.6. Rezistenţele Rc au rolul de a realiza compensarea erorilor datorite variaţiilor de temperatură.25) . Trebuie menţionată posibilitatea utilizării traductorului de tensiune continuă. amplificare în curent alternativ. În plus. se obţine o tensiune de dezechilibru ue(t) = Uesin(ω0t+φ). Funcţionarea schemei se bazează pe faptul că la alimentarea punţii tensometrice cu o tensiune ua(t) = Uasinω0t. parametrii punţii de măsurare se modifică. ca adaptor deoarece permite separare galvanică prin modularea semnalului oferit de punte. Avantajul acestor scheme constă în primul rând din asigurarea separării galvanice între tensiunea oferită de puntea tensometrică şi tensiunea de ieşire (din adaptor). 4). de exemplu inductive.a. Fig. PA – preamplificator (selector de gamă). care pentru u1(t) = U1sin(ω0t+φ) şi u2(t) = U2sin ω0t oferă o tensiune U0(t) de forma: U 0 ( t ) = k 1k 2 U1 U 2 cos ϕ − cos 2ω0 t + ϕ . adaptoarele de acest tip se pot folosi şi cu alte tipuri de elemente sensibile. demodulare şi în final formare de semnal unificat. în care: GF – generator de tensiune sinusoidală de frecvenţă 2 … 5 kHz.5 se regăsesc în cazul traductoarelor integrate de presiune. CTC – convertor tensiune /curent. În figura 9.

a) b) Fig.3.7 Demodulator sensibil la fază (“în inel”) Filtrul trece-jos oferă la ieşire doar componenta continuă: u f ( t ) = k1k 2 În continuare.180 Capitolul 9 în care k1. Fig. 9.26) 9.6 stă la baza realizării adaptoarelor pentru punţi rezistive şi inductive din seria N 2300 produse de IEMI .Bucureşti.pentru nichel. k2 sunt rapoartele de transformare ale transformatoarelor de cuplaj. b).1.pentru permalloy . conversia în semnal unificat se poate face cu un convertor tensiune/ curent. Traductoare magnetostrictive Aceste traductoare folosesc ES realizate din materiale care au proprietatea de aşi schimba caracteristicile magnetice (adică ciclul de histerezis) sub acţiunea unei forţe. Schema de principiu prezentată în figura 9.8 Ciclurile de histerezis: a). 2 (9. U1U 2 cos ϕ . 9.3 Traductoare de forţă şi cuplu cu elemente sensibile nespecifice 9.

Efectul forţei asupra curbei de histerezis este prezentat în figura 9.9 se prezintă schema de principiu a unui traductor de forţă magnetostrictiv cu variaţia permeabilităţii. (F=0) . inducţia remanentă B r 0 se modifică la valoarea B r (de exemplu la permalloy creşte): . provoacă o variaţie de inductanţă în bobina asociată. iar la nermalloy această pantă creşte (magneto-stricţiune pozitivă). rezultă că elementele sensibile magnetostrictive sunt de tip generator fiind sunt utilizate în măsurarea vibraţiilor (în special acustice) având ca principale avantaje: o impedanţă mecanică ridicată la intrare (adică deflexie la efort neglijabilă) şi o impedanţă electrică la ieşire joasă (faţă de cristalele piezoelectrice care au impedanţa electrică de ieşire ridicată) . figura 9.8 (a şi b). De obicei. constă în preluarea de către adaptor a variaţiei inducţiei remanente. Fig. care este preluată de circuitul de adaptare CA (adaptor de tip punte).10. produsă la aplicarea forţei (F) asupra miezului feromagnetic.9 Schema de principiu a traductorului magnetostrictiv cu variaţia permeabilităţii magnetice Inductanţa traductorului depinde de amplitudinea şi frecvenţa curentului de excitaţie furnizat de adaptor.Traductoare pentru forţe şi cuplu 181 Dintre materialele magnetice de acest tip cele mai utilizate sunt : nichelul pur şi pemalloy (aliaj din fier cu 68% nichel) . Miezul magnetic al elementului sensibil este adus la saturaţie şi se află în starea normală (nesolicitat la efort) la inducţia remanentă B r 0 . 9. Frecvenţa trebuie bine stabilizată la variaţia temperaturii cu ajutorul unor rezistoare de compensare.Aceste proprietăţi recomandă utilizarea ES magnetostrictive la măsurarea forţelor (în special dinamice). O altă soluţie de utilizare a ES magnetostrictive. se utilizează un montaj diferenţial cu două elemente magnetostictive. Variaţia permeabilităţii magnetice. Se constată că la nichel panta caracteristicii de histerezis scade o dată cu creşterea efortului (magnetostricţiune negativă). limitând eroarea de temperatură la 0.05%. Deoarece variaţia de pantă a caracteristicii de histerezis poate fi convertită într-o variaţie de tensiune electromotoare. Sub acţiunea efortului σ . unul supus la compresiune şi celălalt la întindere . În figura 9.

11 . . este prezentat în figura 9.Deoarece condensatorul poate realiza ciclurile de încărcare – descărcare. la frecvenţe relativ mari.182 Capitolul 9 ∆B = Br − Br 0 ≅ CB ⋅ σ (9. 50 şi 100 KHz. Fig. În România se construiesc ES din ferită pentru frecvenţe de 20. astfel încât cele două bobine (cu câte o spiră) care trec prin cele 4 găuri să se întretaie la 90° (unghi drept).Dacă se doreşte măsurarea forţelor dinamice de frecvenţă ridicată (de ordinul zecilor de KHz) se recomandă utilizarea ES magnetostrictive din ferită sub formă de “I” sau “dublu I” .efortul unitar (datorat forţei F). Acesta este realizat dintr-o coloană (formată din tole de fier moale) găurită în 4 locuri. . Un element sensibil magnetostrictiv particular numit magnetoelastic.29) Observaţii: . încât la ieşire se obţine un semnal de tensiune Ue : Ue = r 1 1 ∫ edt = RC ⋅ nC B σ RC B r0 B (9. 9. iar σ .27) unde: CB este constantă de material (variabilă în raport cu B).10 Traductor magnetostrictiv cu variaţia inducţiei remanente ∆ B provoacă o variaţie de tensiune indusă în bobină: e = nC B dB r dt (9. acest traductor poate fi utilizat la măsurarea forţelor dinamice.28) unde n este numărul de spire al bobinei de ieşire Adaptorul conţine un circuit de integrare.

forma unei coloane având încastrat în centrul acesteia elementul sensibil (cristalul piezoelectric).11 Element sensibil magnetoelastic Cele două bobine reprezintă primarul (P) şi secundarul (S) al unui transformator. Efectul este invers la solicitarea de întindere a coloanei.2 Elemente sensibile piezoelectrice pentru traductoare de forţă Aşa cum s-a arătat în cap.E.12. C – cristale pizoelectrice (supuse la compresiune). 9.12 Element sensibil piezoelectric pentru un traductor de forţă Semnificaţia notaţiilor din figură este: U. Fig.Traductoare pentru forţe şi cuplu 183 Fig. Unităţile elastice care preiau efortul au. aşa cum se observă în figura 9. dar cu ajutorul unor amplificatoare de sarcină electrică adecvate se pot utiliza şi pentru măsurarea forţelor cvasistatice. deci fluxul creşte în plan transversal şi prin aceasta creşte tensiunea indusă în (S). Variaţiile de permeabilitate (µ ) datorate variaţiilor de efort modifică cuplajul magnetic între cele două bobine şi ca urmare permeabilitatea (µ ) scade pe direcţia de aplicare a forţei de compresiune (F).3. 8. Astfel. . elementele sensibile piezoelectrice sunt utilizate la măsurarea forţelor dinamice. pot fi convertite (în semnale electrice) forţe dinamice cu frecvenţe de ordinul kiloherţilor. de obicei. 9. 9. – unităţi elastice de tip coloană care transmit efortul la cristalele piezoelectrice.

deoarece impedanţa de ieşire (Ze) a elementului sensibil piezoelectric este foarte mare. apare o mişcare relativă între cele două braţe ale armăturii feromagnetice în formă de “U” care modifică diferit întrefierurile din interiorul celor două bobine (δ 1 scade şi δ 2 creşte). acesta tinde să se deformeze modificându-şi puţin forma sa circulară într-o formă cu tendinţa ovală.Aceste traducoare. Când elementului elastic (de tip inel) i se aplică o forţă de întindere (F). trebuie prevăzute cu adaptoare care au impedanţa de intrare (Zi) foarte mare (peste 100 MΩ ). astfel încât forţa dinamică aplicată să acţioneze în raport cu un nivel static.3 Elemente sensibile inductive pentru traductoare de forţă Astfel de elemente sensibile detectează forţa prin deformări elastice care provoacă deplasări sesizabile ce pot fi măsurate cu traductoare de deplasare (liniare sau unghiulare). Specific pentru măsurarea efortului rămâne alegerea elementului elastic asupra căruia acţionează forţa. coloană etc. dacă ES sunt precomprimate. fapt care determină variaţia reluctanţei bobinei (1) în sens opus variaţiei reluctanţei bobinei (2). 9. au între ele un electrodul pentru captarea sarcinilor electrice (diferenţa de potenţial). diafragmă. în montaj diferenţial. Ca urmare.184 Capitolul 9 Cristalele piezoelectrice. . care preiau forţa.13 este prezentat un element sensibil inductiv elastic de tip inel. faţă de care apar alternativ diminuări şi intensificări de efort astfel că se pot măsura eforturi fluctuante (alternante) de întindere şi compresiune.3. . Frecvent utilizate sunt elementele elastice de tip inel. Observaţii: . fiind de tip generator. În figura 9. care permite utilizarea unui adaptor de tip punte.Traductoarele piezoelectrice pot fi utilizate şi pentru măsurarea forţelor de întindere.

1. Elementele sensibile ale acestor traductoare. De asemenea.3). Traductoarele inductive de cuplu. Acesta este realizat sub forma unui transformator rotativ.4. Fluxul magnetic φ 1. în diferite realizări constructive. iar sursa de lumină este plasată în faţa discului mobil. . plasată pe rotor. Sunt utilizate două discuri: unul. Defazajul dintre cele două discuri este proporţional cu valoarea cuplului de torsiune aplicat axului. sunt tratate în [19] şi [2]. considerând discul mobil cuplat la axul supus torsiunii.3.13 Element sensibil inductiv de tip inel elastic Cele două bobine reprezintă două laturi active ale punţii de măsurare care conţine pe laturile pasive rezistenţe ajustabile (pentru echilibrare şi compensare) alcătuind montajul prezentat în § 4. pot fi realizate traductoare de cuplu utilizând ca element sensibil inductosinul circular (§ 4. 9. iar înfăşurarea secundară rotativă. În acest caz variaţia de cuplu este proporţională cu variaţia fluxului luminos captat de un receptor plasat în spatele discului de referinţă (fix).5. având înfăşurarea primară fixă (pe stator). Un exemplu de element sensibil inductiv destinat traductorului de cuplu este prezentat în figura 9. 9. O metodă asemănătoare este folosită în construcţia traductoarelor optice de cuplu.14.Traductoare pentru forţe şi cuplu 185 Fig.4.3. care se roteşte în raport cu al doilea disc fix (de referinţă). la care discurile optice reprezintă elementul sensibil § 4. Pentru minimizarea fluxului de scăpări se impune un aranjament perfect simetric al ansamblului stator – rotor şi o axă de rotaţie fără jocuri radiale. Traductoare de cuplu cu discuri incrementale Traductoarele de cuplu moderne utilizează ca elemente sensibile discuri codate de tip numeric incremental. generat în stator de tensiunea U1 nu este transferat integral în înfăşurarea secundară de pe rotor. iar discul de referinţă (fix) cu rol de stator. 9. solidar cu axul supus cuplului de măsurat (torsiunii).

. b) simbolizarea înfăşurărilor Estimarea cuplului de torsiune la traductoarele inductive se face cu relaţiile cunoscute şi utilizate în proiectarea cuplajelor electromagnetice. 9.14 Element sensibil inductiv pentru traductorul de cuplu: a) principiul constructiv.186 Capitolul 9 Fig.