CARL GUSTAV JUNG (1875-1961), psiholog şi psihiatru elveţian.

Născut la Keliwil (cantonul Thurgau), a făcut studii de medicină generală şi psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zurich şi medic-şef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. S-a consacrat însă precumpănitor psihoterapiei clinice şi, concomitent, cercetării experimentale şi teoretice. în 1904 întemeiază la Zurich un laborator de psihopatologie experimentală, valorificind observaţii personale şi descoperiri în domeniul asociaţiilor verbale normale şi patologice, al demenţei precoce şi al complexelor, între 1907 şi 1912 colaborează intens cu Freud, atras în special de cercetările acestuia legate de isterie şi de vise. Ruptura cu Freud, provocată mai cu seamă de rigiditatea concepţiei acestuia, înseamnă pentru Jung angajarea fermă pe un drum propriu. Ea îl va duce la elaborarea unui sistem autonom de gîndire, axat pe reintroducerea spiritului ca dimensiune fundamentală a fiinţei şi pe un ansamblu de concepte noi, deduse în temeiul unei îndelungate şi vaste experienţe clinice. Inconştient colectiv, arhetip, individuale, anima, animus, umbră, persona etc. au lărgit cîmpul cunoaşterii şi au revoluţionat disciplina, orientînd-o către o înţelegere infinit mai nuanţată şi mai aproape de totalitate a psihicului uman. între 1921 şi 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona, în Kenya, Uganda şi India. în 1935 este ales preşedinte al proaspăt întemeiatei „Societăţi elveţiene pentru psihologie şi domeniile conexe". în 1944 i se creează la Basel o catedră de „psihologie medicală", în 1948 se înfiinţează la Zurich Institutul C. G. Jung, iar în 1958, inspirată de cercetările sale, „Societatea internaţională de psihologie analitică". Ultimii ani de viaţă şi-i petrece la Bollingen, lingă Zurich, locuind în faimosul turn, unde îşi redactează şi parţial îşi dictează memoriile. Opera sa imensă va rămîne un monument al secolului prin influenţa exercitată. Din ea se cuvin menţionate cel puţin: Ober die Psychologie der Dementia praecox (1907), Wandlungen und Sym-bole der Libido (1912), Psychologische Typen (1921), Psychologie und Eniehung (1926), Die Beziehungen zwischen dem Ich und dem Unbewufiten (1928), Psychologie und Religion (1940), Ober die Psychologie des Unbewufiten (1943), Psychologie und Alchimie (1944), Die Psychologie der Ubertragung (1946), Symbolik des Geistes (1948), Antwort auf Hiob (1952), Synchronizităt als ein Prinzip akausaler Zusammenhănge (1952), Von den Wurzeln des Bewufitseins (1954), Gegenwart und Zukunfi (1957), Ein mo-derner Mythus (1957). La cîteva luni după moartea lui îi apar memoriile, Erinnerungen, Traume, Gedanken, consemnate şi editate de Aniela Jaffe.

C. G. JUNG

TIPURI PSIHOLOGICE
Traducere din germană de VIORICA NIŞCOV

HUMANITAS

Editura Humanitas foloseşte calculatoare

INTRODUCERE

Z E N IT H O
DATA SYSTEMS&UJ

oferite de

Bull

Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE C. G. JUNG PSYCHOLOGISCHE TYPEN Walter-Verlag Olten und Freiburg im Breisgau Ediţia a noua, revizuită © Walter-Verlag AG, Olten, 1971 © HUMANITAS, 1997, pentru prezenta versiune românească ISBN 973-28-0662-1

Platon şi Aristotel! Ei nu sînt doar cele două sisteme, ci şi tipurile a două naturi umane diferite ce se opun, mai mult sau mai puţin vrăjmaş, sub toate hainele, din timpuri imemoriale. Tot lungul Evului Mediu, mai cu seamă, şi pînă astăzi, ele sau luptat astfel, iar această luptă este principalul conţinut al istoriei Bisericii creştine. Se vorbeşte mereu de Platon şi de Aristotel, chiar dacă sub alte nume. Naturile exaltate, mistice, platonice dezvăluie din abisurile sufletelor lor ideile creştine şi simbolurile corespunzătoare. Naturile practice, ordonatoare, aristotelice construiesc din aceste idei şi simboluri un sistem solid, o dogmatică şi un cult. Biserica îmbrăţişează in cele din urmă ambele naturi, din care unii se ascund de cele mai multe ori in rindul clerului, iar ceilalţi in viaţa monahală, continuind să se războiască însă neîntrerupt. H. Heine, Deutschland, I.

1.în cursul practicii medicale cu bolnavii de nervi ni-a izbit încă de mult faptul că, pe lingă numeroase diferenţe individuale de psihologie umană, există şi deosebiri tipice, şi anume m-au izbit mai întîi două tipuri, pe care le-am numit tipul introvertit şi, respectiv, extravertit. 2.Examinînd cursul vieţii oamenilor, observăm că destinele unora sînt mai degrabă determinate de obiectele intereselor lor, în vreme ce ale altora, mai degrabă de fiinţa lor lăuntrică, de subiectul lor. Şi deoarece noi toţi înclinăm fie într-o parte, fie în alta, ne simţim, fireşte, îndemnaţi să înţelegem de fiecare dată totul în sensul propriului nostru tip. 3.Amintesc această împrejurare încă de aici, pentru a preîntîmpina posibile neînţelegeri. Fireşte că ea îngreunează con siderabil încercarea de a înfăptui o descriere generală a tipurilor,

TIPURI PSIHOLOGIC E

produsul unei idilic-netulburate activităţi în cabinetul de studiu. Mă îndoiesc însă că atare ignoranţă califică în vederea unui exerciţiu critic competent. Septembrie 1937 C.G. JUNG

PREFAŢĂ
Această carte este rodul unei munci de aproape douăzeci de ani în domeniul psihologiei practice. Proiectul ei s-a închegat treptat, mai întîi din nenumăratele impresii şi experienţe legate de practica psihiatrică şi neuropatică, precum şi din contacte cu oameni aparţinînd tuturor straturilor sociale, apoi din confruntările mele personale cu prieteni şi adversari, în fine, din critica particularităţilor psihologice care îmi sînt proprii. Miam propus să nu împovărez cititorul cu cazuistică, în schimb am ţinut să integrez, atît istoric, cît şi terminologic, fondului de cunoştinţe deja existent, ideile extrase din experienţă. Am întreprins această operaţie mai puţin din raţiuni de echitate istorică şi mai mult cu intenţia de a scoate experienţele specialistului în medicină din domeniul său profesional îngust şi de a le situa într-o serie de raporturi mai generale, raporturi ce îngăduie şi profanului cultivat să beneficieze de experienţele unei discipline anume. N-aş fi cutezat să procedez în acest mod, care ar putea fi lesne interpretat greşit ca intervenţie în alte sfere de preocupări, dacă nu aş fi convins că punctele de vedere psihologice înfăţişate aici au semnificaţie şi aplicabilitate generală şi că deci ele pot fi mai bine tratate într-un context general, decît sub forma unei ipoteze ţinînd de un domeniu ştiinţific particular. Potrivit scopului urmărit, m-am limitat la confruntarea cu ideile acelor autori care au studiat problema de faţă şi am renunţat să menţionez tot ceea ce s-a spus în legătură cu această chestiune. Abstracţie făcînd de faptul că a atinge fie şi numai o completitudine aproximativă

8

TIPURI PSIHOLOGICE

în elaborarea unui registru corespunzător de materiale şi de opinii mi-ar întrece cu mult puterile, o asemenea colecţie nu ar contribui cu nimic serios la lămurirea şi lărgirea problemei în discuţie. Am lăsat de aceea fără părere de rău la o parte multe lucruri pe care le adunasem de-a lungul anilor şi m-am limitat, pe cît posibil, la esenţial. Acestei renunţări i-a căzut victimă şi un document preţios, ce mi-a fost de marc folos. Este vorba de o corespondenţă întinsă cu prietenul meu, domnul dr. med. H. Schmidt din Basci, corespondenţă legată de problema tipurilor. Datorez acestui schimb de opinii o sumă importantă de clarificări care au trecut în cartea mea într-o formă, fireşte, modificată şi de repetate ori prelucrată. în esenţă, această corespondenţă ţine de lucrările preliminare a căror publicare ar crea mai multă confuzie decît claritate. Sînt însă dator să aduc aici cuvenitele mulţumiri strădaniilor prietenului meu. Kiisnacht/Ziirich, primăvara anului 1920 C.G.JUNG

CUVÎNT ÎNAINTE LA EDIŢIA A ŞAPTEA
Această nouă ediţie apare neschimbată, ceea ce nu vrea să însemne că lucrarea nu ar mai avea nevoie de completări, de îmbunătăţiri şi de adaosuri. în special, descrierile cam scurte ale tipurilor ar putea fi substanţial lărgite. De dorit ar fi şi o luare în considerare a lucrărilor tipologice publicate de psihologi după apariţia primei ediţii. Dar în forma ei actuală, cartea este deja atît de voluminoasă, îneît doar o necesitate stringentă m-ar putea determina să o lărgesc. în plus, nu ar avea practic-nici un rost să se complice problematica tipologică, atîta timp cît nici măcar elementele ei nu sint cu adevărat înţelese. Critica face adesea greşeala de a presupune că tipurile sînt, ca să spun aşa, deliberat inventate şi întrucîtva impuse materialului experimental. împotriva acestei presupuneri mă simt obligat să subliniez faptul că tipologia mea este rezultatul unei experienţe practice de ani de zile, al unei experienţe oricum pe deplin inaccesibile psihologului de catedră. Eu sînt in primul rînd medic şi psihoterapeut practician şi toate formulările mele psihologice izvorăsc din experienţele unei profesiuni dificile, exercitată zi de zi. Ceea ce afirm, prin urmare, în această carte este, propoziţie cu propoziţie, verificat de sute de ori prin terapia practică şi este iniţial izvorît din ea. Aceste experienţe medicale sînt, fireşte, accesibile şi inteligibile doar celui obligat să se ocupe in linie profesională de tratarea complicaţiilor psihologice. De aceea nu este de luat în nume de rău neprofesionistului dacă unele constatări ii par stranii sau dacă îşi închipuie chiar că tipologia mea ar fi

10

TIPURI PSIHOLOGICE

INTRODUCERE

11

în aşa fel îneît, dacă vreau să sper că voi fi corect înţeles, trebuie să presupun o marc bunăvoinţă din partea cititorului meu. Ar fi relativ simplu, dacă fiecare cititor ar şti cărei categorii îi aparţine. Este insă adesea destul de dificil de hotărît dacă cineva ţine de un tip sau de altul, mai ales cînd c vorba de propria persoană. Judecata privind personalitatea proprie este întotdeauna extraordinar de nesigură. Aceste nesiguranţe de judecată cunosc o răs-pîndirc atît de mare deoarece în fiecare tip declarat sălăşluieşte o anumită tendinţă către compensarea propriei unilateralităli, tendinţă oportună din punct de vedere biologic, căci slujeşte păstrării echilibrului sufletesc. Prin compensare apar caractere secundare sau tipuri care oferă o imagine extrem de greu descifrabilă, alît de greu, îneît te simţi îndemnat să negi existenţa în genere a tipurilor şi să o mai accepţi doar pe aceea a diferenţelor individuale. 4. Trebuie să scot în evidenţă aceste dificultăţi, pentru a justifica o anume particularitate a expunerii ce urmează: s-ar zice că drumul cel mai simplu ar fi acela de a descrie şi analiza în paralel două cazuri concrete. Fiecare om posedă insă ambele mecanisme, atît pe cel al extraversici, cit şi pe cel al introversici, şi doar relativa predominanţă a unuia sau a altuia determină tipul. Pentru a conferi imaginii relieful necesar, ar trebui procedat la o rcluşare energică, ceea ce ar însemna de fapt o înşelăciune mai mult sau mai puţin pioasă. Se adaugă faptul că reacţia psihologică a oamenilor este atît de complicată, incit capacitatea mea de expunere abia dacă ar fi în măsură să-i traseze in mod absolut exact imaginea. Sînt, de aceea, sil it să mă limitez la înfăţişarea principiilor pe care le-am extras din mulţimea de fapte individuale observate. Nu este vorba aici, aşa cum eventual ar putea să pară, de o deductio a priori, ci de expunerea deductivă a unor puncte de vedere formate pe calc empirică. Aceste puncte de vedere sînt, după cum nădăjduiesc, o contribuţie clarificatoare la o dilemă care a dus şi continuă să ducă nu doar in domeniul psihologiei analitice, ci şi în acela al altor ştiinţe, şi mai ales în raporturile interumane, la neînţelegere şi discordie. Se înţelege astfel de ce existenţa a două tipuri diferite este un fapt de mult cunoscut, care, întrun fel sau altul, a izbit atît observaţia

cunoscătorului de oameni, cît şi reflecţia scormonitoare a gîndi-torului, sau s-a înfăţişat bunăoară intuiţiei unui Goethe sub forma principiului larg cuprinzător al sistolei şi diastolei. Numele şi noţiunile sub care a fost sesizat mecanismul introversiei şi al extraversiei sînt foarte diferite, adaptate de fiecare dată punctului de vedere individual al observatorului. în ciuda deosebirilor în formulare, iese mereu în evidenţă ceea ce este comun în privinţa concepţiei fundamentale, anume o mişcare a interesului în direcţia obiectului, într-un caz, o mişcare a interesului de la obiect către subiect şi către propriile procese psihologice, în celălalt caz. în primul caz, obiectul acţionează ca un magnet asupra tendinţelor subiectului, îl atrage şi îl condiţionează în mare măsură, îl înstrăinează chiar de sine însuşi şi îi schimbă calităţile în sensul unei armonizări cu obiectul, într-atît îneît s-ar zice că obiectul ar avea pentru subiect o importanţă superioară, în ultimă instanţă decisivă, şi că faptul de a se abandona cu totul obiectului ar reprezenta vocaţia absolută, sensul vieţii şi al destinului subiectului. în cel de al doilea caz, subiectul este şi ră-mîne in centrul tuturor preocupărilor. S-ar putea spune că este ca şi cum, în ultimă instanţă, întreaga energie a subiectului s-ar cheltui pe căutarea neîntreruptă a unor modalităţi de a împiedica obiectul să capete o influenţă covîrşitoare asupra sa. Este ca şi cum energia obiectului s-ar scurge, ca şi cum subiectul ar fi magnetul care ar atrage obiectul către sine. 5. Nu este uşor de caracterizat, în mod accesibil şi limpede, acest comportament contradictoriu faţă de obiect şi există riscul serios de a recurge la formulări absolut paradoxale care ar stîrni mai degrabă confuzie decît claritate. Foarte general, punctul de vedere introvertit ar putea fi socotit acela care în toate împrejurările caută să supraordoneze eul şi procesele psihologice subiective obiectului şi procesului obiectiv, sau cel puţin să le afirme în raport de acestea. Atare atitudine conferă de aceea subiectului o valoare mai mare decît obiectului. Corespunzător, obiectul se află întotdeauna situat la un nivel valoric mai co-borît, el are o importanţă secundară, ba chiar ocazional funcţionează ca semn exterior, obiectiv, al unui conţinut subiectiv, de pildă ca încorporare a unei idei, împrejurare în care esenţială

Este limpede că psihologia care ia naştere pe baza acestor puncte de vedere opuse se bifurcă. Alternarea ritmică a celor două forme de activitate psihică ar trebui să corespundă cursului normal al vieţii. subordonează subiectul obiectului. ale dispoziţiei noastre psihice individuale îngăduie rareori o desfăşurare pe deplin netulburată a activităţii vieţii psi hice. am consacrat ultimul capitol al acestei cărţi definirii noţiunilor psihologice cu care am operat. poate şi mai complicate. ci şi după diferitele funcţii psihologice fundamentale. Aceste identificări s-au dovedit inconsistente la o elaborare mai temeinică a problemei. potrivit cu atitudinea sa faţă de obiect. prin urmare. a intui. efectul este predominanţa unuia dintre mecanisme. Potrivit experienţei mele.Poziţiile opuse nu sînt. să facem un pas mai departe. O cercetare amănunţită a psihologiilor individuale care cad intr-o grupă sau în alta arată de îndată că există diferenţe mari între indivizii ce aparţin aceleiaşi grupe. 6. în mod foarte general. mai întîi. indivizii se deosebesc nu numai după diferenţa universală dintre extraversie şi introversie. de cealaltă parte. respectiv o atitudine compor tamentală în care unul dintre mecanisme predomină constant. Dacă această stare se cronicizează într-un fel sau altul. p. Dar condiţiile ex terioare complicate in care trăim. sau este materia unui sentiment. Spre a asigura claritatea absolut necesară în lucruri atît de complicate. Punctul de vedere extravertit. Die Psyclwlogie der unbewufiten Prozesse. o concentrare sistolică şi o des prindere a energici de la obiectul luat in posesie. în cadrul a două comunicări consacrate tipurilor psihologice. care să posede exclusiv un singur mecanism în paguba celuilalt. pot spune că. tipul senzaţie şi tipul intuiţie. 1 Zur Frage der psychologischen Typen. procesul subiectiv apare uneori ca anexă supărătoare şi inutilă a unor fapte obiective. rezultă din ea un tip. Fiecare din aceste tipuri poate fi pe deasupra introvertit sau extravertit.Constatarea existenţei introversiei şi a extraversiei a per mis mai întîi să se distingă între două grupuri mari de indivi- dualităţi psihologice. atribuind acestuia din urmă valoarea preeminentă. ci am identificat tipul gîndire cu cel introvertit. în mod necesar. apare tipul corespunzător. importanţă secundară. în acest caz. în schimb. O atitudine tipică înseamnă întotdeauna doar predominanţa relativă a unuia dintre mecanisme. Acestea. fireşte însă fără a-1 putea suprima complet pe celălalt. Pentru a evita neînţelegerile. 58 (reeditare în Ober die Psyclwlogie des Unbewujlten. tipul simţire. în Gesam-melte Werke. Subiectul are întotdeauna. Fireşte. în care principală rămîne trăirea sentimentului şi nu individualitatea reală a obiectului. împrejurări exterioare şi dispoziţii interioare favorizează foarte adesea unul din mecanisme şi îl limitează sau îl împiedică pe celălalt să funcţioneze. Dacă predomină comportamental una din aceste funcţii. respectiv funcţiile care se deosebesc atît genuin. aş vrea să-1 rog pe cititor să reţină distincţiile de mai sus. VII). nu am dezvoltat aceste distincţii. nimic altceva decît me canisme opuse: o ieşire diastolică înspre obiect şi o luare în po sesie a acestuia. 7. Una din acestea priveşte totul din unghiul concepţiei sale. căci şi acesta ţine neapărat de activitatea vieţii psihice. nu întîmplător desemnat de Goethe prin noţiunile fiziologice care denumesc activitatea cardiacă.12 TIPURI PSIHOLOGICE INTRODUCERE 13 rămîne ideea. total atrofiat. îneît ea nu îngăduie decît diferenţieri la fel de generale. cît şi esenţial de alte funcţii sînt — după experienţa mea — a gîndi. . a avea senzaţii. Motiv pentru care deosebesc: tipul gîndire. spre a preciza în ce constau deosebirile dintre indivizii aparţinînd aceleiaşi grupe. Fiecare om posedă ambele mecanisme ca expresie a rit mului său de viaţă normal. Dar această împărţire este atît de superficială şi de generală. pe de-o parte. De aceea nu poate să apară niciodată un tip pur. cealaltă din unghiul faptului obiectiv. aşa cum am arătat mai sus. iar tipul 1 simţire cu cel extravertit. a simţi. Trebuie. ca şi condiţiile. în două orientări absolut diferite.

dacă se poate spune aşa. desigur. ci în descoperirea legii. Pentru ştiinţa vremurilor vechi era valabilă propoziţia după care: conţinutul de psihologie subiectivă creşte în absenţa psihologiei obiective. Această evaluare compensatoare în raport cu punctul de vedere antic este pentru estimarea personală — unică bază posibilă a unei psihologii obiective — la fel de nefavorabilă ca şi evaluarea biologică. dar concepute cumva unitar. Dar idealul şi scopul ştiinţei nu stau în descripţia pe cît mai exact cu putinţă a faptelor — ştiinţa nu poate concura cu înregistrările cinematice şi fonografice —. Astăzi însă. pline de psihologie. Despre psihologia Antichităţii. cu punctul de pornire în ideea valorii eterne a sufletului uman. Psihologie a existat dintotdeauna. Antichitatea cunoştea o evaluare aproape exclusiv biologică. nu puţini specialişti care sînt de părere că o psihologie se poate scrie şi ex cathedra. după cum reiese din obiceiurile şi raporturile juridice ale acelor timpuri. ce-i drept. care nu e altceva decît expresia abreviată a unor procese variate. cei mai mulţi sînt convinşi că o psihologie obiectivă trebuie să se sprijine în primul rînd pe observaţie şi pe experienţă.PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI A ANTICHITĂŢII ŞI A EVULUI MEDIU 1. Există. scopul ştiinţei depăşeşte experimentul pur. Ceea ce probabil a fost deter-' minat. Această bază ar fi ideală. a omului de către semenul său. dacă ar fi posibilă. dar ră- . Evul Mediu a cultivat o evaluare metafizică a aproapelui. în măsura în care a exprimat în genere o judecată de valoare. Tertullian şi Origene 8. de cînd există şi lumea a cărei istorie o cunoaştem. Graţie interpretării. De aceea operele anticilor sînt. de particularitatea raporturilor interumane din Antichitate şi din Evul Mediu. dar o psihologie obiectivă există doar de puţină vreme încoace. dar prea puţin poate fi socotit obiectiv în ea. într-o măsură deloc neglijabilă.

Lip1 L. ca şi. sînt o condiţie fundamentală pentru dreapta apreciere ştiinţifică a unui psihic. De aceea nu este de mirare că atitudinea colectivă. Vedem ceea ce sintem capabili să vedem cel mai bine prin noi înşine. Pretenţia ca el să vadă doar obiect i v nici nu ar trebui ridicată. el poate să fie îndeajuns de bine informat doar dacă se eliberează într-o măsură importantă de influenţele compensatoare ale judecăţilor colective şi ajunge astfel la o concepţie clară asupra propriei sale individualităţi. vedem în primul rînd paiul din ochiul fratelui nostru. temperamentele nefiind aproape nimic altceva decît complexiuni psiho-fiziologice. Tocmai din cauza acestei lipse de gîndire psihologică. Ceea ce se înţelege prin noţiunea de „individ" reprezintă o cucerire relativ tîrzie a istoriei spiritului uman şi a istoriei culturii. Există şi o ecuaţie psihologică personală. Distincţia dintre cele patru temperamente. în acest caz. diferit de acela al subiectului care observă. în oarecare măsură.16 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 17 mîne întotdeauna. Exemple izbitoare oferă în acest sens începuturile interpretării filozofice a lumii. cum am spus. Astfel. Ceea ce explică de ce scrierile transmise de Antichitate sînt atît de firave în materie de psihologie obiectivă. Levy-Bruhl. Or. bîrna din ochiul propriu nu demonstrează. Dcpsihologizarca ştiinţei obiective merge mină în mînă cu dezvoltarea individualităţii şi a diferenţierii psihologice condiţionate a oamenilor. orice obiectivare ştiinţifică a proceselor psihologice individuale. în felul acesta ne ferim şi de o recoltă prea bogată de fapte psihologice experimentale. dar nu şi lungimi de undă. Nu am încredere în principiul „observaţiei pure". ai ta-histoscopului sau ai altor aparate „psihologice". descoperim că acolo noţiunea de individ nici nu există. Ecuaţia personală se pune şi mai mult in valoare o dată cu prezentarea sau comunicarea datelor observate. De această bine cunoscută constatare trebuie să se ţină seama în psihologie mai mult ca oriunde. în ciuda valabilităţii ei generale. Faptul că observaţia şi interpretarea subiectivă coincid cu datele obiective ale obiectului psihologic este probant pentru interpretare doar în măsura în care aceasta nu pretinde să fie generală. . respectiv umplută cu psihologie proiectată. nu doar una psiho-fizică. cunoaşterea a fost „psihologizată". Iar dacă mergem mai jos către psihologia primitivă. în constituirea teoriilor şi a noţiunilor ştiinţifice hazardul personal joacă un rol important. în această măsură. un produs al constelaţiei psihologice subiective a cercetătorului. Dar stînjenirca vederii ar putea lesne prilejui o teorie generală despre faptul că toate paiele sînt bîrne. abia dacă mai poate fi considerată o tipizare psihologică. pe care am preluat-o din Antichitate. în loc de individualitate. adică să fie în stare să vadă nu doar într-un singur fel. bîrna din propriul ochi ne îndreptăţeşte tocmai să găsim paiul din ochiul fratelui nostru. căci aşa ceva e cu neputinţă. în aşa-numita psihologie obiectivă. Les foiKtions mentales daiis Ies socie'te's infe'rieures. prin faptul că spiritul branşat pe colectiv este tocmai incapabil să gîndcască şi să simtă altminteri dccît proiectind. ci îşi propune să fie valabilă numai pentru domeniul luat în considerare al obiectului. 9. Eficacitatea ecuaţiei personale începe o dată cu observaţia. găsim doar o raportare colectivă sau o participation inysliqueK Atitudinea colectivă împiedică însă cunoaşterea şi aprecierea unei psihologii diferite de a subiectului. cu atît vedem că personalitatea dispare sub stratul colectivităţii. Ar trebui să fim mulţumiţi dacă nu vedem prea subiectiv. Fără îndoială. ci şi în celălalt fel. în genere. Recunoaşterea şi luarea în considerare a condiţionării subiective a cunoştinţelor în genere. decît dacă ea se limitează la ochelarii cronoscopului. probate. paiul este acolo. că fratele nostru nu are nici un pai în ochi. dar bîrna c în ochiul nostru — şi ar trebui să ne împiedice. puternică în vremurile vechi. Această condiţie este îndeplinită doar atunci cînd observatorul este suficient de bine informat în legătură cu dimensiunea şi natura propriei personalităţi. Noi vedem culori. şi mai ales a cunoştinţelor psihologice. a împiedicat cu totul aprecierea psihologică obiectivă a diferenţelor individuale. vederea. pentru a nu mai vorbi de interpretarea şi abstractizarea materialului experimental! Nicăieri nu este mai indispensabilă dccîl în psihologie exigenţa fundamentală ca observatorul şi cercetătorul să corespundă obiectului. Cu cît ne întoarcem mai mult în istorie.

A devenit autorul a nenumărate scrieri ce-i oglindesc inconfundabil caracterul. trebuie să fi exercitat o mare putere de atracţie asupra intelectualului din sînul Bisericii. Este prin urmare de înţeles de ce conţinuturile precumpănitor cognitive ale gno zei. ci este totodată de o însemnătate fundamentală pentru locul ocupat de gnoză în viaţa spirituală şi în curentele 2 religioase ale vremii. în vreme ce altul o evacuează tot atît de complet prin violente simptome reactive. în special docetismul a dat de furcă Bisericii. şi-ar fi dat viaţa." Modul pătimaş de a gîndi îi era atît de necruţător. XXIX. care e tocmai o patimă a gîndirii şi a cunoaşterii. La fel de contradictoriu s-au comportat unul în raport cu celălalt Origene şi Tertullian. E creatorul latinei bisericeşti. corespunzînd poate celor trei funcţii psihologice fundamentale: gîndirii. Cuprindea puţine idei. senzaţiei. susţinînd că Cristos a avut doar un trup aparent şi că întreaga sa viaţă pămîntească. dar care zăvorau gîndirea. el mînuieşte cu feroce măiestrie o limbă strălucitoare ca o spadă.Trebuie să ne gîndim la diferenţa dintre tipuri şi atunci cînd examinăm lupta îndelungată şi nu lipsită de primejdii pe care Biserica a dus-o încă de la primele ei începuturi împotriva gnosticismului. spre deosebire de creştinism. dar şi-au şi sporit-o substanţial. pneumaticul ar fi fost deci depreciat în măsura în care se distingea doar prin faptul că era posesorul gnozei. .Astfel." 12. p. de fapt. Tertullian s-a născut la Cartagina în jurul anului 160. care în lumina dezvoltării de azi a gîndirii nu numai că nu şi-au pierdut din valoare. în interiorul gîndirii creştine. 11. Lupta cu gnoza ne întîmpină în chipul cel mai desluşit în două figuri care au fost nu doar Părinţi ai Bisericii. precum şi suferinţele îndurate de el nu au fost decît aparenţă. Ele au reprezentat de fapt. opunîndu-se simţirii omeneşti. Este vorba de Tertullian şi de Origene. dedat vieţii de luxură a cetăţii sale pînă spre vîrsta de 35 de ani. La fel îi era şi etica. Gnoza. în această afirmaţie gîndul pur trece pe primul plan. Regula fidei era prea strimtă şi nu îngăduia nici un fel de mişcări independente. Schultz scrie despre ei: „Un organism oarecare este capabil să absoarbă hrana aproape complet şi să o asimileze potrivit constituţiei sale. ce-i drept de imensă valoare practică. şi cel care a fixat terminologia tinerei Biserici: „De îndată ce înşfăca un punct de vedere. al cunoaşterii. 10. Faţă de neîndoielnica orientare precumpănitor practică a creştinismului timpuriu şi în măsura în care nu se pierdea. înflăcărarea. 3Loc. Cerea stăruitor să se caute martirajul. filozofia gnostică a stabilit existenţa a trei tipuri. p. împrejurare care ne interesează în mod special în cadrul de faţă. ci şi personalităţi de covîrşitoare importanţă. în polemică apologetică. Se recunosc desluşit mai cu seamă zelul său nobil. iar orice ordine raţională îi zăcea zdrenţuită la 3 picioare. combatant necrţtor ce se consideră victorios doar cînd adversarul îi e total anihilat. nu admitea o a doua căsătorie şi pretindea ca persoanele de sex femeiesc să poarte întotdeauna văl. filozofia şi 2Dokumente der Gnosis. ce avea să dureze mai bine de o mie de ani. Reacţia lor la gnoză nu le defineşte doar caracterele şi concepţiile de viaţă. aproximativ contemporani. XXV. trebuia — biciuit parcă de o oaste a iadului — să-1 dezvolte pînă la ultimele consecinţe.18 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 19 sa de informaţii nu vrea să însemne însă că în istoria de idei a Antichităţii nu există urme ale acţiunii contrariilor psihologice în discuţie. fără precedent. cultivînd o unilateralitate genială de dragul unui adevăr recunoscut. la finele veacului al doilea. Fanatic. Prin cipiile creştine ale iubirii şi credinţei erau însă nefavorabile cu noaşterii. intolerant. temperamentul pătimaş şi interioritatea adîncă a concepţiei religioase. Intelectualul era lovit într-o măsură mult mai mare decit sensi bilul (der Fiihlende) de sacrificium intellectus. Preţuirea mai mică acordată psihicilor corespunde spiritului gnozei care. A fost păgîn. în plus. nu să se fugă de el. ispita lumii.. intelectualul nu izbutea să o scoată la capăt. era săracă în cunoaştere pozitivă. Gîndirea ar corespunde pneumaticii lor. îneît se înstrăina tot mai mult exact de acel lucru pentru care. simţirii. chiar şi atunci cînd dreptatea nu mai era de mult de partea lui. insista asupra valoni cunoaşterii. simţirea — psihicilor. senzaţia — hilicilor. pentru ci. cînd s-a creştinat. urniîndu-şi instinctul de luptă. natură de luptător fără pereche. plină de o aspră severitate. cit.

Aşadar. Intelectul său apreciabil.S-ar putea spune că Tertullian este un reprezentant clasic al gîndirii introvertite. anume o fiinţă raţio nală. pp.„Chem un nou martor. De carne Christi. prorsus credibile est. dresat în şcoli. căci muritor. devenind astfel creatorul raporturilor conceptuale ce astăzi încă stau la temelia sistemului catolic. O dată cu sacrificium intellectus. pe care îl simţea în sine. capabilă să. la amputarea celui mai preţios organ — idee mitică de asemenea conţinută în simbolul grandios şi exemplar al sacrificiului fiului lui Dumnezeu. căci e absurd. Cînd Biserica s-a văzut constrînsă din ce în ce mai mult să încheie compromisuri cu masa. ceea ce e sigur. împreună cu montanismul. 1-a împins la jertfă. Et sepultus resurrexit.în cursul vieţii. Şi a înviat din mormînt. Procesul psihologic al dezvoltării. îi citez cuvintele: 14. simplu şi neinstruit. După o relatare a lui Augustin. sau mai degrabă un martor care este mai cunoscut decît orice monument literar. quia ineptum est. care eşti 4 „Şi fiul lui Dumnezeu a murit. s-a raportat la mărturia propriei lumi interioare. ajungînd astfel. ulterior ar fi intrat în conflict şi cu montaniştii şi ar fi întemeiat o sectă pro prie. 17. fie că eşti alcătuit din numere sau din atomi. îi era în chip necesar detestabilă. Realitatea lăuntrică iraţională era pentru el de natură esenţialmente dinamică. Dokumente der Gnosis. din colţul străzii." 13. neajutorat şi neexperimentat. înfăţişează-te. din atelier. pe care îl numim creştin. te chem.20 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR lN ISTORIA DE IDEI 21 ştiinţa. de fapt puţin diferite de ea. 16. nu. ori deloc dumnezeiesc. Cel mai preţios organ al său era tocmai intelectul şi cunoaşterea clară mijlocită de el. în formula incomparabilă anima naturaliter christiana. filozofia şi ştiinţa. este flancat de o evidentă senzualitate. suflete. aşa cum te afli la cei care nu te au decît pe tine. mai mult sau mai puţin extra ecclesiam. Acestora le-a dat formă. extrem de as cuţit. fie că eşti dumnezeiesc şi veşnic. era principiul şi fundamentul pe care îl opunea lumii. căci ea reprezenta tocmai calea pe care o părăsise spre a îmbrăţişa principiul simţirii. 5 Schultz. mai răspîndit decît orice înştiin ţare publică. Tertullian a atacat politica papei Calixtus I. Tocmai de 5 neştiinţa ta am nevoie. suflete. sufle te. hrănit şi îndestulat în academii şi sub porticuri atice. şi-a dat seama de starea jalnică a cunoştinţelor filozofice şi gnostice şi Ie-a respins cu dispreţ. mai dezbătut decît orice sistem de învăţătură. Sacrificium intellectus i-a închis calea către o dezvoltare pur raţională. urm. A rezumat necesitatea procesului religios. ştiinţei şi filozofiei general valabile sau raţionale. Lui i se atribuie mărturisirea sublimă: credo quia absurdum est (cred pentru că este absurd). indiferent care îţi este obîrşia şi în ce fel faci din om ceea ce este el. consecutiv şi gnoza şi-au pierdut pentru el orice importanţă. erau combătute de el cu fanatică intoleranţă. care. a temeliei reale a credinţei sale. trăsăturile descrise mai sus i s-au accen tuat. propovăduieşti înţelepciune. . felul specific intelectual în care aceasta utiliza fenomenele dinamice din adîncul sufletului. 5). precum fireşte crede singur Epicur — se va cuveni să minţi atunci cu atît mai puţin —. Dar nu pe tine. Mutilarea pe care şi-a impus-o Tertullian prin sacrificium intellectus 1-a condus către recunoaşterea fără rezerve a realităţii interioare iraţionale. tu. obligîndu-1 să iden tifice în dinamica iraţională din adîncul sufletului său temelia propriei fiinţe. profet frigian extatic care susţinea prin cipiul absolutei negări a lumii şi al spiritualizării totale. Logica gnozei. căci e cu neputinţă" (Tertullian. fie că îţi începi existenţa o dată cu trupul ori că eşti mai apoi introdus în trup. fie că vii din cer sau că te naşti pe pămînt. quia 4 impossibile est. la propriile realităţi lăuntrice care erau una cu credinţa pe care o îmbrăţişase. în pam flete violente. XXV ş. o. chem anu me ceea ce constituie omul în integralitatea lui. precum cred unii filozofi — vei minţi atunci cu atît mai puţin —. aşa cum vii din uliţă. el s-a revoltat şi a devenit discipolul lui Montanus. ci ţie. vreau să-ţi vorbesc. Ceea ce nu corespunde întru totul adevărului istoric. mai mare decît toată făptura omenească. căci el spusese doar: „Et mortuus est dei filius." îs. umblat prin biblioteci. certum est. perceapă şi să cunoască. în schimb. ţie.Avînd o minte ascuţită. ceea ce e pe deplin credibil.

Teo logia lui. p ap a A nas tasie I a p ro n u n ţa t co n d a m n a re a . spunea despre el că ducea o viaţă de creştin. ce ea ce s e v e de d in a ten ţia co n ştiin cio a s ă cu ca re e l e xa m in e a z ă fap te le ob ie ct ive şi co nd iţio năr ile lo r şi d in fo rm u lare a a ce lu i pr in cipiu su p rem a l luia m o r et visio D ei. Ca scriitor a fost extrem de fecund. un gnostic creştin. El însuşi a crescut în acea foarte particulară atmosferă spirituală în care se amestecau ideile Orientului cu cele ale Occidentului. O ricu m . în privinţa opiniei pe care o nutrea despre lucruri şi despre dumnezeire. he rm e n e ut ică ) ca re to p it s pr e a for m a u n co s m o s d e id e i. în Origene aflăm polul absolut opus al lui Tertullian. dimpotrivă. dar nu sînt istoric atestate. Exercita o mare influenţă asupra celor din jurul său şi avea un discurs convingător. s-a produs încă înainte de 211. Este a bs olut caracter istic faptu l că Tertu llia n săv îrş eştesa crificiu m in tellectus. O rig en esa crificiu m ph a lli. în fapt. Origene nu s-a refuzat influenţei gnosticismului. conducea o şcoală. şia însuşit tot ceea ce era demn de ştiut în acele vremuri. S-a remarcat ca profesor la o şcoală de catiheţi. spunea Harnack. ia r în 5 43 u n s in o d c o n v o ca t d e Iustinian a ana te m izat er ezia . a n atem a s-a m e n ţin ut şi în v er d icte le con ciliilor u lte rioare . dar potrivnică legii. în Antio-hia a ţinut prelegeri de teologie chiar pentru împărăteasa mamă. rela ţie care s-a e x prim at d in totde a una s im b o lic pr in se x ua lita te . 2 0. O rien tare a sa fu nd am e nta lă m e rg e în d ire cţia ob ie ct ului. dez-voltînd totodată şi o impunătoare activitate didactică. spre d eoseb ire de aceea a lu i Tertullian . " (a 19. bătrîn. Filozoful păgîn Porphyrios. p.22 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 23 18. Era de o extraordinară erudiţie şi dispunea de o uimitoare capacitate de a cerceta cu grijă lucrurile. 1-a adus pe acesta sub o formă atenuată în sînul Bisericii sau cel puţin a dorit să o facă. Ori-gene s-a născut în jurul anului 185. d u p ă c e O r ig e n e .O rig en e este un rep rez en tan t clasic al tip ulu i ex trav ertit.ră ihn indu -se feri . m a i e x a ct: s a cr ific a r e a a ce le i fu n c ţii ca re e s te s o co t ită a fi c e a . A descoperit manuscrise vechi ale Bibliei şi a dobîndit merite speciale în critica de texte. elenistice şi egiptene. fusese m ar tiriza t în tim p u l p rig o a n e i îm p o triva cre şt in ilo r . asimilînd întreaga bogăţie de idei din epoca alexandrină ce i se oferea sub formă de bunuri creştine. „A fost un mare învăţat. XXII. el elcniza şi substituia 6 reprezentările greceşti miturilor străine. Spre deosebire de Tertullian. Poziţia lui faţă de credinţă şi ştiinţă este descrisă de Harnack prin următoarele cuvinte. Era întotdeauna înconjurat de elevi şi de o armată întreagă de stenografi care prindeau vorbele de preţ ce cădeau de pe buzele învăţătorului venerat. cit. m o tiv pe n tru care an u m it e te orii r e d u c toa te fu n cţiile d e ba z ă a le su fle tu lu i to cm a i la s e xu a lita te . în 39 9. La Cezareea. întradevăr. do ar od cită legă tura d intre sp irit ul izvor ît d in D um n eze u a l făp tu r ii ş i D u m n e z e u în s u ş i m o r et v is io ). m u lîn d u -s e p e rfe ct p e tip ar u l u n e i if lo z o fii n e o p la t o n ic e . semnificative din punct de vedere psihologic: „Biblia 6 Loc. este e s en ţia lm en te filo z o fică . D e a ce e a c astrare a este e x pre s ia a decva tă a sacrificiu lu i celei m ai pr eţioase fu ncţii. Cu mare sete de învăţătură. judecînd după gîndirea şi după concepţiile fundamentale ce îi sînt proprii.a p r o d u s a b i a p o s t u m . Mamaea. p e d e alta . în O r ig e n e s e în tr e p ă tr u n d în c h ip p a ş n ic ş i arm o nio s s fere le filo zo fiei g rece şt i şi a le g noz e i. Pro ce s u l cr e ş tin d e d e z v o l are t a î n t î l n it î n O r i g e n e u n t i p c a r e s e î n t e m e i a z ă pe relaţia cu ob ie ct ul. le e st e în e g a lă m ă su ră n e ce sa r ă ş i u n or a şi a lto ra : cre d in cio ş ii îş i ia u d in e a fa p te le ş i co m a nd a m en te le d e ca re a u n e v o ie . El însuşi este. Tatăl său a fost martir creştin. iaştiuto rii îi d escifre ază id e ile şi r îşi e xtra g d in e a fo rţe le care că lău ze s c sp re îi co n te m p lare a ş i iu b ire a d e D u m ne z e u — a st fe l în e ît tot ce ea ce e m a te r ia l ap are p rin inte rpr e ta re re lig io a s ă (e x e g e z ă a le go r ică . s u b D cciu s . R e zu lt a tu l a ce st e i în g ăd u in ţ e ş i e ch ită ţ i la rg co m p re h e ns iv e a fos t că ş i O rig e n e a av u t de st i n u l ce lo r co n d a m na ţ i de B is e r ică . ş i m u rise la s cu rt ă v re m e în ur m a to rtu rilo r. iudaice. elev al lui Plotin.. singurul învăţat adevărat pe care 1a avut vechea Biserică". în Alexandria. îşi întrerupea adesea activitatea didactică din pricina călătoriilor întinse pe care le întreprindea. Autocastrarea la care s-a supus şi ale cărei motive particulare pot fi ghicite. co n d am n ar e a d e fin i t iv ă s . p e d e -o p ar te . ba în ce le d in u rm ă to tu l es t e b iru it p rin as ce n n e ş i de p ă ş it s iu ca tr ea p tă ş i răm în e s in g u. a le id e ilo r cre ştin e . ci v ia ţa iar că cre ş tină p retin d e su spe nda rea tota lă a le gă tu rii sen zuale cu obiectu l.

Vedem aici cum. la rîndu-i. devine învăţat şi se pierde în logică. Pentru el. modul răsturnat de a privi lucrurile nu explică de ce Tertullian şi-a văzut în gîndire adversarul cel mai primejdios. căci intelectul era acela care îl lega cel mai puternic de realitate. în vreme ce Tertullian. Tertullian şi-a jertfit intelectul." 21. prin sacrificiul său intelectual. S-ar putea răspunde că amîndoi s-au înşelat. iţi jertfesc un porc negru şi frumos. 22.24 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 25 mai preţioasă. păs-trîndu-şi fiecare logica şi consecvenţa proprie. Acestora din urmă le aparţineau şi nicolaiţii. cel mai pătimaş dintre toţi gînditorii. sacrificiul este pus în slujba domesticirii. fireşte. ca pe acesta. îneît răs turnarea pe care au trăit-o sub influenţa creştinismului nu a fost nici viclenie. a rămas în urma lui Origene prin faptul că el. foarte potrivit. şi-a sacrificat legătura senzuală cu lumea. Va înţelege pe deplin sacrificium intellectus. la o profunzime a sentimentului religios pe care Origene n-a atins-o niciodată. Acei oameni erau consecvenţi şi din punct de vedere practic. în ciuda sentimentului evident de uşura re pe care omul obişnuit îl trăieşte atunci cînd asistă la demo larea a ceva grandios. a nici unei impudori oricît de respingătoare. Cine vrea să ştie ce înseamnă din punct de vedere etic un intelectualism îndrăzneţ şi generos cultivat să cerceteze istoria eticii gnostice. cu toată aparenţa ei foarte „biologică". potrivit cu anume precepte. arhonticii etc. . dacă ne reamintim cu această ocazie ce înseamnă din punct de vedere psihologic de turnarea instinctului de pe orbita lui firească. trebuie să recunoaştem că întreaga lor atitudine este atît de gravă. tocmai pe această cale." în ce mă priveşte. „este faptul că a trăit în adîncul sufletului fiecare cuvînt. E uşor. cred că. lăsînd la o parte faptul că în felul acesta diferenţa tipologică nu se suprimă. să inversăm raţionamentul şi să spunem că Tertullian a fost dintotdeauna un om al sentimentu lui. trăindu-şi ideile pînă la absurd. într-un libertinism absolut. ci inima. gînditorul penetrant. deturnare ce pare a constitui procesul (sacrificial) creştin: rezultă anume din cele de mai sus că răsturnarea semnifică totodată trecerea către o altă 7 Dokumente der Gnosis. condiţie totodată a senzualităţii. Cît de apropiate erau aparentele contrarii se vede din exemplul arhonticilor care s-au împărţit într-o direcţie encratică şi una antinomistă. deoarece pentru el ca reprezenta calea ocolită de a ajunge la intelectualitate. în schimb. în vreme ce Origene 1-a văzut în sexualitate. de fapt. a nici unei perversităţi. a bunului celui mai de preţ. explicaţia devalorizantă nu este în orice împrejurare corectă. Din punct de vedere biologic. Există doar şi printre primitivi astfel de şmecheri care apar în faţa fetişului lor cu o găină neagră sub braţ şi declară: „lată. evident. s-a zăvorit în faţa gnozei. la desfrînări fără limite. că nu raţiunea 1-a înflăcărat. ajungînd însă. scrie Schultz. ca şi cei numiţi. în măsura în care ştim cîte ceva de natură personală despre aceste două personalităţi de anvergură din istoria gîndirii. Tertullian. borboricni. el s-a eliberat de senzualitatea împerecheată cu gnosticismul şi a putut astfel să se lase fără teamă în voia bogăţiei de gîndire a acestuia din urmă. a instinctului celui mai puternic. în cadrul procesului creştin ti pul originar s-a inversat. nu intelectul reprezenta o primejdie specială. Este şi acesta un punct de vedere al cărui principiu are o valabilitate recunoscută. Dar.Nu ne pierdem pe căi lăturalnice. a fost la un pas de a respinge cunoaşterea în genere şi de a extinde la întreaga gîndire umană lupta împotriva 7 gnozei. să ofere spiritului posibilităţi noi de evoluţie. iar Origene un intelectual. Se deosebeau astfel encratiţii (abstinenţi) de antitacţi sau antinomişti (adversari ai ordinii şi ai legii). „Ceea ce îl deosebeşte de Origene". din punct de vedere psihologic însă el urmăreşte. ci continuă să dăinuie. ar trebui să presupunem însă că amîndoi au sacrificat ceea ce în ochii lor avea o valoare mai mică şi că deci ei ar fi „tras pe sfoară" des tinul. cealaltă se pierde în anomism etic. Origene. Prin castrare. Origene însă. dedîndu-se deliberat. ci mai degrabă simţirea şi senzaţia ce leagă de obiect. gnosticismul se împarte într-adevăr în două direcţii: una tinde către o spiritualizare depăşind orice măsură. în acest caz. prin desfacerea vechilor legături. nici înşelăciune. Combătea gnoza. XXVII. devine un om al sentimentului. care nu se dă înapoi din faţa nici unui viciu. iar ca argument s-ar putea aduce deznodămîntul fatal al existenţelor ambilor. ci realitate şi adevăr. Corespunzător acestui fapt. mutilîndu-se. p. care păcătuiau din principiu.

2. Ebioniţii sau iudeii botezaţi. ar fi necesar din punct de vedere psihologic. Compensaţia însă nu poate fi obţinută decit printr-o amputare (sacrificiu) a atitudinii unilaterale de pînă atunci. Astfel. socotit de ei fiul Măriei şi al lui Iosif. altul pe alta. 24. se făceau raportări nu doar la vîrsta copilăriei. Deficitul în adaptare care este causa efficiens a procesului de răsturnare se manifestă subiectiv sub forma unui sentiment de nelămurită nemulţumire. . obiectul nu pare să fie decît parţial sesizat. Sau. De asemenea. V).Sacrificiul pe care l-au făcut Tertullian şi Origene e dras tic. în măsura în care fiecare om posedă. în calitate de fiinţă relativ stabilă. după felul de a fi al părinţilor şi după împrejurări. ebioniţii se situau în această ches8 Reeditare: Symbole der Wandlung (Gesammelte Werke. precum toate în natură. faţă de docetişti. Controversele teologice ale Bisericii vechi 25. ca el să le şi utilizeze pe acestea în mod egal. Exp lic aţia ac estu i fap t re zultă din unilateralitatea atitudinii psihologice care devenise atît de m arcată. 23.în cartea meaW andlungen und Symbole der Libido* am lăsat deschisă problem a originii orientării propriu-zise a libidoului în procesul creştin. deci ale atitudinii an tice. ci cu argumentele ştiinţei de atunci. Atitudinea („tipică") unilaterală lasă un deficit în capacitatea psihologică de adaptare. duce mai devreme sau mai tîrziu la tulburări de adaptare ce împing subiectul către o compensaţie. de altminteri atît de bogată în controverse. toate funcţiile psihologice de bază. încît com pensaţia încerca să irum pă din inconştient. Gnosticism ul a proiectat percepţia interioară subiectivă a proc esului de schim b are a ati tudinii sub form a unui sistem cosm og onic şi a crezu t în realita tea figurilor sale psihologice. în vederea adaptării sale perfecte. ori mai multă participare afectivă. inventîndu-se nenumărate sisteme care demonstrau tot ceea ce se p etrecuse în trecu tul înd epărtat şi din care rezul aseră m ai ap oi stări nefaste p en tru t um anitate. Nu lipseau nici reprezentanţii teoriei vieţii trăite din plin care operau nu cu „biologie". doar că în acele vremuri cauzalismul nu era atît de limitat pe cît este acela al ştiinţei noastre. Astăzi e aproape inutil să rem arcăm că a vorb i d espre vrem urile noastre sau desp re vre m u rile d e a c um d ouă m ii d e ani este t otu n a. Aceasta era atmosfera care domina momentul de răscruce de la începutul erei noastre. din care rezultă diferite tipuri. identici probabil cu primii creştini. Este tocm ai mişcarea gnostică din prim ele veacuri ale creştinis m ului care ara tă în ch ip u l c el m ai d esluşit cu m în m om en te le de c om p en s are c onţin u tu rile in c on ştien te izb u cn e sc în a fară . care abia ulterior ar fi primit consacrarea prin Duhul Sfînt. care. credeau în umanitatea exclusivă a lui Cristos. ceva mai multă reţinere şi reflecţie. Se înţelege astfel limpede care este cauza răsturnării şi în ce măsură Tertullian are dreptate atunci cînd concepe sufletul ca naturaliter christiana: direcţia firească a instinctului urmează. O extraordinară şi uimitoare nevoie de mîntuire pusese stăpînire pe oameni. prea drastic pentru gustul nostru. principiul minimului efort. apare o stază temporară a energiei şi o debordare a ei în canalele neutilizate încă pe cale conştientă. acumulîndu-sc in cursul vieţii. nu mai conteneau speculaţiile asupra motivelor pentru care oamenii o duceau atît de rău. Căci trebuie să existe un motiv pentru care dispunem de diferite modalităţi de adaptare psihologică: probabil că o singură cale e insuficientă. dar el corespunde spiritului em i nam e n te c o nc r eti st a l vr e m i i. Se formează astfel automat anumite atitudini preferenţiale. Or.26 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 27 atitudine. A c e sta e st e s piri tul în ca r e gnoza şi-a interpretat viziunile ca pur reale sau cel puţin ca referindu -se n em ijlocit la real şi în care Tertullian şi-a consid erat realitatea sim ţirii ca obiec tiv valabilă. adaptarea la primul mediu al copilăriei pretinde. doar gîndit sau doar simţit. ci şi la cosmogonie. Creştinismul însuşi a însem nat prăbuşirea şi sacrificarea valori lor culturii. în felul acesta. a Bisericii creştine din primele veacuri. Am vorbit atunci de scindarea libidoului în d ouă jum ătăţi orientate op ozitiv. un om este înzestrat mai mult pe o direcţie. Nu este improbabil să întîlnim opoziţia tipurilor în istoria schismelor şi a ereziilor. dar pregătite în inconştient. ducînd la acea înflorire nemaivăzută de culte posibile şi imposibile din Roma antică.

a d ică : p ro ce s u l o b ie ctiv a l n atu rii r e s e d e s fă ş o a ră în c a d r u l ca u n e i le g it ă ţi im p e rs o n a le . p e ca r e n ic i o re fle cţie . a l că ro r su b ie ct e ste fu n cţia . cre s c. a d ou a o ar ă . s-ar zice să revolta monofiziţilor (care susţineau unitatea absolută a naturii lui Cristos) împotriva formulei diofizite a sinodului de la Calcedon (care admitea natura dublă. pe disputa dogmatică. Am e le pu ncte de v ed e re îşi n eag ă re cip ro c b v alo are a fu nda m enta lă . poa te cu cele m ai b u ne inte nţii. care. ca Einapnâvri. u lt im u l p u n ct d e ve d ere n u ţin e se am a d e om . Opoziţia s-a perpetuat vreme îndelungată. în favoa rea fu ncţiei. ea va fi stat în faptul că se ofereau pe această cale formulele prin care instinctele grosolane ale masei erau măgulitor etichetate. o ricît d e ascu ţită. în v iz iu n e a lu i A u gu st in . constringere aştrilor şi a destinului. indivizibilă a lui Cristos. că z u tă ne co n d iţio na t în p ute re a d ia v o lu lu i. d in co lo d e se n z a ţ ia u m a n ă că r e ia îi slu je ş te c h ia r d e te m e lie . într-o formă schimbată. co nd a m na tă . în vreme ce homoousia reprezintă un punct de vedere pur logic şi abstract. . al cărui subiect este dacă nu întotdeauna o senzaţie umană personală. în schimb. a d e v e n it la A u g u s t in . Arie respingea formula propusă de Biserica ortodoxă xrâ natpi ouooiknoc. observăm că lio-moiousia pune accentul pe senzual şi pe simţirea umană. pă ca tu lu i or ig in ar i se op u n e ha ru l m în tu ito r a l lu i D um ne zeu cu in stituţia crea tă de el: B is erica . do ct rin a p e s im is t ă ş i a tît d e c a r a c t e r is t ic ă a p ă c a tu lu i s tr ă m o ş e s c . Pentru ea. din unghiul politicii clericale. E l n u m a i e d e fa p t d e cît o b ia tă cre a tu ră . fără nici o legătură cu diferendele teologice. ca su port ind is pe n sab il. îl duce pe om la greşeală şi la pierzanie. o ricît d e pro fun d ă. Ceea ce nu vrea să însemne că pentru cei care declanşaseră controversa. în m u lte pr iv in ţe a se m ăn ă to r lu i T ert u llia n . c i ş i li b e r t a t e a m o r a l ă ş i a u t o d e t e r m in a r e a om u lu i. Examinînd mai îndeaproape istoria marii controverse arianice legată de homoousie şi de homoiousie (identitatea şi asemănarea fiinţei lui Cristos cu Dumnezeu). Cu cît repre zent anţii lor se id e ntifică m a i h otăr ît cu teze le pr o cu a tît ei în cear că prii. nici un fel de motivaţie. ceea ce o frămînta erau problemele şi revendicările puterii politice. din nou. p o triv it că re ia om u l n ici d u pă b o t e z n u p o a t e e v it a p ă c a t u l.U n e i co n c e p ţ ii a t ît d e a p ă s ă to a r e i s -a îm p o t r iv it m e re u s e n t im e n tu l lib e rtă ţii ş i a l v a lo r ii m o ra le a o m u lu i. am spune: libido nestăpînit. cu atît m a i m u lt va loa rea ş i im portan ţa id eii d e B is e rică .28 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR IN ISTORIA DE IDEI 29 tiune la polul opus. ş i n ici o lo g ică . Tot astfel. afirmaţia că valoarea şi importanţa fundamentală se află de partea perceptibilului senzorial. întotdeauna o se n z aţ ie u m a n ă pro ie ctată . să ş i le im pu nă u nii celorlalţi. crezul ebionit în umanitatea pură a lui Cristos unită cu dumnezeirea lui relativă („aparentă") şi crezul docetist în dumnezeirea pură a lui Cristos unită cu materialitatea lui doar aparentă. 27. în fav o ar e a co m plu i xu le fu n cţ io n a l care e om u l. cit şi în controversa monofizită. Dacă diferenţa tipurilor va fi avut aici în genere o importanţă oarecare. în s ch im b . a dm i nistra toar e a m ijlo ace lo r de salvare . va lo a re a o m u lu i e ste foa rte s că z u tă . homoousia şi homoiousia erau chestiuni mai puţin grave. o astfel de chestiune subtilă nu avea. d a c ă n u s e îm p ă rt ă ş e ş t e d e h a r u l d iv in p rin in t e rm e d ie r e a B is e ricii a to t m în tu it o a r e . D is p a r m a i m u lt s a u m a i p u ţ in a s tfe l n u d o a r v a lo a r e a . Pr imp u n ct d e ul v e d e re n u ţin e s ea m a d e fu n cţie . Se impune totodată evidenţei faptul că atît în mişcarea lui Arie. iar nu şi pentru marea masă care pusese stăpînire. în mod partizan. m ai m u lt. (asemenea Tatălui). 9 Lăcomie. mai tăioasă. ea a reapărut în jurul anului 320 în erezia lui Arie. a fir m a ţia că v a lo ar e a fu n d am e n ta lă se a flă d e p a rt e a a b s tra cţ iu n ii ş i a e xtr a um a nu lu i. 26. punctul de vedere abstract şi non-reprezentabil faţă de cel natural şi senzual al formulei diofizite.O a lt ă fa ţ ă a o p o z iţ ie i t ip u r ilo r p a re s ă s e m a n ife s te în co n tr o v e r s a p e la g ia n ă d e la în c e p u tu l v e a c u luV -a l i lea. 28. Căci dincolo de ele se ascundeau. dar mai moderată din unghiul conţinutului. în acele vremuri. atît istoric. problema dogmatică subtilă era esenţială doar pentru acele spirite care o iniţiaseră. d o c tr in ă a c ă r e i e s e n ţă 9 c o n s tă în id e e a d e n c u p isc en tia m o ş t e n ită d e la co A d u n i. în co n co rd a n ţă cu p rog ram u l form u la t de Au g us tin în C ivita s D ei. E x p e rie n ţa a d în c tră ită d e Te rtu llia n . Iar sub acest strat găsim din nou marea schismă psihologică. vio le n tînd u -ş i astfel re cipro c lo are a va fu n d a m e nta lă . în ace astă co n cepţ ie . cît şi psihologic. O dată. respectiv natura omenească şi dumnezeiască într-una) valorifică.

31. ceea ce. Numea păgînă ideea după care Măria ar fi fost mama lui Dumnezeu. urmăriţi de adversarii lor. De succes a avut însă parte Radbertus. Caelestius. . care nu ştia să gîndească. călugăr britanic. încheiată în cele din urmă cu schisma Bisericii care îi poartă numele. Un adversar hotărît a găsit Radbertus în Scotus Eriugena. pătruns cum era de spiritul veacului ce pretindea concretizarea fenomenelor religioase. poate total în răspăr cu spiritul vremii. cu prăbuşirea impe riului rom an şi cu declinul civilizaţiei antice. ci cea care îl născuse doar pe Cristos. 30. Stareţ fiind la Malmesbury. mitropolitul Constantinopolului. realiter. la cîteva sute de ani. de simplu şi de omenesc gin-dea. anume punctul de vedere abstract. diferenţele psihologice au început din nou să se manifeste. fără ca prin aceasta să se bucure de succes. Problema transsubstanţierii 29. a fost ucis în jurul anului 889 de către propriii săi călugări. Kirchengeschichte. El este acela care a declanşat disputa nestoriană.. Dar oricît de clar. 3. duă cum scrie Hase in istoria sa 10 bisericească . pe măsura dezvoltării culturii. E drept că nu mai erau aceleaşi probleme care tulburaseră vechea Biserică.A. Scotus Eriugena nu era pătruns de spiritul vremii în care trăia şi nici de dorinţele celor din jur. călugăr în aceeaşi mînăstire în care Radbertus era stareţ.30 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 31 nu au izbutit pînă la urmă să-1 suprime. el ştia să gîndească pe cont propriu. Nestorie ţinea de asemenea să se considere că Măria era nu cea care îl născuse pe Dumnezeu. celebrate de Isus cu ucenicii săi. a unei anumite stabilităţi. au găsit refugiu la Nestorie. Se recunosc fără dificultate în această controversă elementele fundamentale pe care le-am întîlnit şi în disputele mai sus înfăţişate. euharistia nu era nimic altceva dccît amintirea cinei celei din urmă. ci apăruseră forme noi. Scotus Eriugena ştia să gîndească raţional şi logic. căci. dogma după care metamorfozarea se produce vere. ele sînt totuşi în substanţă carnea şi sîngele lui Cristos. . crede orice om rezonabil din orice timp. respectiv ideea că vinul şi hostia se transformă încomuniune în sîngeleadevărat şi în car nea adevărată a lui Cristos. Doctrina lor s-a întemeiat pe libertatea morală a omului. substantialiter. aliaţi deasupra oricărei discuţii. filozof important şi gînditor plin de cutezanţă care a trăit în Evul Mediu timpuriu şi care se afla atît de sus şi atît de departe în raport cu contemporanii lui. opunîndu-se învăţăturii lui Ciril despre (pixjiKf) EVGXTIC. în care reprezenta doctrina transsubstanţierii. Scotus Eriugena aşeza raţiunea deasupra autorităţii. cum se ştie. ceea ce se poate vedea şi din împrejurarea uciderii sale de către propriii săi soţi monahali.O dată cu marile răsturnări politice. îneît anatema Bisericii 1-a ajuns abia cîteva secole mai tîrziu. proiectîndu-le grosolan la nivelul perceptibilului. respectiv piinea şi vi nul. de altfel. împotriva acestei extreme concretizări a unui simbol a cutezat să ridice unele obiecţii Ratramnus. în modul lor caracteristic. care respinge 10 K. unitatea fizică a lui Cristos ca om-Dumnezeu. pentru care filozofia adevărată era totodată religie adevărată. tot mai intens. Chiar acelor eminenţi Părinţi ai Bisericii. şi aceste contro verse au luat sfîrşit. mai întîi timid. Nestorie sublinia separarea celor două naturi ale lui Cristos. în schimb. Hase. dar îndatorînd cert veacurile ce aveau să vină. şi oricît de puţin înclinat era să micşoreze cu ceva sensul şi valoarea ceremoniei sacre. OEOTOKOC. nu era un adept orb al autorităţii şi al ideilor primite. După el. îşi păstrează înfăţişarea. Legitimitatea sentimen tului de valoare umană şi-a aflat apărătorul în persoana lui Pelagius. apoi. Dar după instalarea. stareţul Paschasius Radbertus s-a făcut cunoscut cu o scriere despre euharistie. Această concepţie a devenit. XpioxoTOKoc. şi în aceea a elevului său. Scotus Eriugena. ca rea-litat dată. spre deosebire de majoritatea contemporanilor săi. s-a priceput să „transsubstan-ţieze" simbolicul şi plenaritatea de sens. deşi „accidentele". dar psihologia ascunsă în spatele lor era aceeaşi.Pe la mijlocul veacului al IX-lea. Este semnificativ pentru înrudirea dintre punctul de vedere pelagian şi concepţia diofizită faptul că pelagienii. el le admitea autoritatea doar în măsura în care scrierile lor închideau comori de inteligenţă.

4. exercitate asupra individului de credinţa în atare dogmă. iar logica lui. se cuvine să învăţăm însă că gîndirea introvertitului nu este măsurabilă prin aceea a extravertitului. total lipsită de originalitate. Ca urmare a unei valori prea ridicate. precum. Şi invers. Prin nominalism se înţelege acea orientare care susţinea că aşa-numitele universalia. avînd o inteligenţă limitată. biologic. nu trebuie să ne simţim îndemnaţi a o declara lipsită istoriceşte de valoare. Este vorba de opoziţia dintre nominalism şi realism. şi punctul de vedere concre-tizant. dacă s-ar dovedi că era susţinut de un mediu caracterizat oricum de common sense şi care consideră că exprimarea corespunzătoare a acestuia din urmă era oportună şi binevenită — ceea ce însă. trebuie să ne suspendăm însă judecata. Din motive de cunoaştere insuficientă. aplecat asupra obiectului. Ştim atîta doar că a spus ceva potrivnic modului general de a gîndi al oamenilor. căci. ar trebui să cercetăm amănunţit cum a acţionat ea în viaţa religioasă a acelor veacuri şi ce îi datorează indirect epoca noastră. Tocmai fiindcă această dogmă pare absurdă pentru spiritul modern. dar că a dedus. Anatole France afirma: „Et qu'est-ce que penser? Et comment pense-t-on? Nous pensons avec des mots — songes-y. adică noţiunile generale sau categoriale. Despre Radbertus nu ştim aproape nimic. dar lipsa ei de valoare nu rezultă eo ipso. depreciatoare la adresa lui Radbertus şi a prestaţiei sale. tocmai pentru Scotus Eriugena. sau cuvinte desemnate batjocoritor şi prin flatus vocis. Pe marginea acestui caz. Disputa euharistică din secolul al IX-lea nu a fost decît începutul unei controverse cu mult mai ample care a despărţit spiritele veacuri de-a rîndul şi care a închis în sine urmări imprevizibile. nu am urmărit nici într-un caz epuizarea psihologiei individuale a celor doi autori. complet şi fundamental diferite. destramă şi distruge funcţia gîndirii orientate. căci cele două forme de gîndire sînt. Din această simplă reflecţie rezultă. nu este defel atestat. căci ea concretiza ceea ce îşi dorea fiecare. de exemplu. specific religioase. Nu trebuie trecut cu vederea că tocmai credinţa în realitatea acestui miracol pretinde o desprindere a procesului psihic de perceptibilul pur. cu o logică sigură a sentimentului. Ceea ce ştim despre Scotus Eriugena personal — destul de puţin — nu este suficient pentru a-i diagnostica precis tipul. el pătrunde continuu în psihic. Prin aceste observaţii. a mers doar pînă la deducerea unei concluzii la îndemînă din premisele puse la dispoziţie de Părinţii Bisericii în scrierile lor. dintr-un unghi de vedere intelectual. concluzia cea mai adecvată aşteptărilor acelor vremi. Scotus Eriugena ar fi putut să fie un extravertit. Ea reprezintă. opinia lui Scotus Eriugena trebuia să pară rece şi distrugătoare. mai cu seamă în cazul lui Radbertus. 32. ştim şi cît de mare era nostalgia acelei epoci după realitatea miracolului religios. mai înainte de a o condamna. cea a extravertitului însă e programatică. lucrurile ar putea să stea şi altminteri. în vreme ce afirmaţia lui Radbertus trebuia să fie resimţită ca vitalizantă. Ceea ce ştim despre el pledează în favoarea tipului introvertit. o judecată unilaterală. ce-i drept. pe atît de puţin ne este îngăduit să depreciem prestaţia lui Radbertus. binele. Din unghiul de vedere al acestei particularităţi a spiritului vremii. fără doar şi poate. căci. Este tot atît de posibil ca el să fi fost un introvertit care. în raport cu determinările lor. spune că: gîndirea introvertitului este raţională. Departe de noi ideea de a formula. Pe de altă parte. sensul practic al unor astfel de rituri şi dogme care tocmai din acest punct de vedere rezistă şi unui mod de examinare pur oportunist. pour consti- . o piesă de lux pentru orice colecţie de erori umane. omul etc. eventual. S-ar putea. desprindere care nu poate rămîne fără urmări asupra naturii înseşi a acestui proces. frumuseţea. nu ar fi altceva decît nomina (nume). vreau să subliniez explicit. un metaphysicien n'a. fără a mai vorbi de efectele directe. bazată tocmai pe excluderea nonadecvării. Nominalism şi realism 33. Pe cît de mult îl preţuim pe Scotus Eriugena. nu a depăşit în nici un fel concepţiile mediului său. animalul. fapt care ar pleda în favoarea tipului extravertit.32 TIPURI PSIHOLOGICE P R OB LEM A TIP U R ILOR ÎN ISTO R IA D E ID EI 33 orice amestec cu obiectul concret. Procesul gîndirii orientate devine absolut imposibil atunci cînd perceptibilul posedă o valoare de prag prea ridicată.

El venea de la periferie. respectiv faptul c ă noţiunile g enerale îşi au existen ţa p entru si n e. XâOcov înseamnă băiat sau bărbat. întreaga şcoală era alcătuită din proletari. n om ina lism ul este un cu ren t sc eptic c are c on testă existen ţa sp ecific ă. Realismul strict aşază. căruia * „Şi ce este gîndirea? Şi cum gîndim? Gîndim cu ajutorul cuvintelor — reflectaţi la faptul că un metafizician nu are la îndemînă. care îşi ataşase cognomenul Kyon. c are se îm p ăcau g reu cu sp iritul p laton ic . El reprezintă un fel de scepticism şti inţific în in teriorul d ogm atic ii rigid e. îşi bătea joc de groaza care îi cuprindea pe spectatori. După cum se ved e din referin ţa la teoria platonică a id ei lor. înrudită în multe privinţe cu cinicii era şcoala megarică. a) Problem a universaliilor în A ntichitate 35. de vreme ce carnea omului n-ar putea revendica o condiţie de excepţie faţă de alte feluri de carne. este vorba în acest caz de un conflict m ult mai vechi. i s-a servit la masă. au putut împinge în prim-plan simţirea şi senzaţia concretă au fost nu puţine: mai întîi. accentul realităţii pe abstract. 34. modelul filozofiei cinice. un grec pursînge. Anecdote rurale neghioabe erau numite la Atena „glume megarice". spunea el. pe universal.34 TIPURI P SIH O LO G ICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 35 tuer le systeme du monde. această şi-cau ză p rim ă era. f. în urma unei lupte cu fratele său pentru moştenirea regatului. antropofagia n-ar fi ceva atît de rău. Atît aceasta. simbolizată din vechime de falus. După Antistene. cu m am văzut. şi tot afară. fiul lui Pelops. De altfel. An tistene. pe atît de necruţătoare era demolarea a tot ceea ce era sfînt în ochii contemporanilor săi. realismul susţine existenţa universaliilor ante rem. nu doar lui. Megara doar era nefericita rivală a Atenei! După un început promiţător. dar sub aspect sexual — căci oâOcov vine de laaăOri. cît şi 11 Lui Tieste. Antistene însă era un păgîn precreştin. percepţia simţurilor. situat ante rem (înaintea lucrului). P en tru creştinu l Orig ene. decît strigătul perfecţionat al maimuţelor şi al clinilor" (n.). iar neşansa unui incest nu ar fi vreo nenorocire specială. aşa cum se vede din pilda de învăţăminte pe care ne-o oferă animalele noastre domestice. N oţiu n ea lui d e realitate coin cide în m od n ecesar cu realitatea percep tibilă a lucru rilor. în care Megara se distinsese prin întemeierea Bizanţului şi a Megarei Hiblaia din Sicilia. în ciud a clericalităţii lui. pe idee. an um e la cinici şi la megarici. după cum se ştie. el era un proletar care făcea din invidie o virtute. pe calea bine cun oscută nou ă a p roiecţiei. Invidia celui inferior. deşi ap ropiat atm osferei spirituale socratice şi prieten chiar cu Xenofon. îi mai stătea încă la inimă. în faţa porţilor Atenei. . penis — fapt prin care Antistene sugera d elicat. dup ă care a trecut n estingherit în lum ea b ogat îm podobită a ideilor. cîine. tocm ai dem onul p e care a înc erc at să-1 răp un ă au tocastrîndu-se. a căror individu alitate reprezintă realul faţă de ideea abstractă. a cui c auză intenţion a să o ere împotriva lui ap Pla ton . carnea propriilor săi copii. ci. în schimb. au izbucnit curînd tulburări interne care au împins cetatea într-o stare de vegetare vecină cu prăbuşirea şi au dus-o în situaţia de a fi depăşită în toate privinţele de Atena. pentru a constitui sistemul lumii. în care num ele acestuia ărea n ecu viin ap cios schimbat în locfkov. cărora le era proprie critica nimicitoare a valorilor transmise. era explicit nefavorabil lumii frum oase a ideilor platonice. Cîtev a observaţii veninoase la Platon în legătură cu „m oşnegii întîrziaţi la învăţătu ră" şi „săracii c u d uh ul" se referă la rep rezentan ţii a d ou ă şc oli filozofice înrud ite. împărtăşit şi de Nietzsche. Invers. que le cri perfectionne des singes et des chiens. unul din reprezentanţii cei mai de vază ai şcolii a fost Diogene. Reprezentantul prim ei şcoli. Nu era un iQayEviiţ. îşi ţinea prelegerile şi se străduia să aibă un comportament proletar. al cărei laitmotiv era: înapoi la natură! Motivele care. El a scris chiar o lucrare polem ică îndreptată împotriva lui Platon. suptă o dată cu laptele mamei. sau cel puţin din persoane „periferice". căci. particulară a abstracţiunii. întregii şcoli cinice. care conc ep e raţiunea ca p e o „m etafizică a lim bii". ar putea să explice nu puţine din elementele caracteristice filozofiei megarice. Pe cît de caldă era dragostea ce o purta acesta semenilor săi şi pe cît de uman înţelegătoare îi era fiinţa. urmărind la teatru ospăţul lui 11 Tieste sau tragedia incestuoasă a lui Oedip. în felul ideilor platonice. în cazul lui Antistene. şi al cărui monument funerar era chiar împodobit cu un cîine cioplit în marmură de Păros."* Acesta este nom inalism ul extrem .

în him b. 12 Gom perz a sintetizat-o clar sub form a problem ei inerentei şi a predicatei. determinînd „realitatea" predicatului sau a ideii abstracte. fără doar şi poate. în acest sens. Noi doar „ne gîndim" . evident. firesc. Dacă e să trecem acum la noţiunea generică imediat superioară de „temperatură". avem în ved ere lucru ri „cald e" şi „rec i". Anume. respectiv este gîndit. necesar. îneît. de pildă. nu este vorba de faptul că gîndul abstract ar fi arbitrar ipostaziat şi transferat într-o lume de dincolo de obîrşie. Dar şi capacitatea de reprezentare continuă să fie strins legată de percepţia senzorială.rryopeî 9«i. fără nici un fel d e sub stanţialitate. caracterul concret şi. 143. respectiv ecoul psihic al senzaţiei. în virtutea ecoului pe care îl are percepţia la nivelul abstracţiunii. de ordin natural. d esp re „c ald " şi „rece". el a văzut pe Acropole sta tu ia su p erbă a lu i iF s. concretul. nici pe acela). ci de faptul că procesul istoric real este tocmai invers. în cel m ai dia pur stil m eg aric. Atunci cînd. Cîn d vorbim .36 TIPURI PSIHOLOGIC E P R O BL EM A T IP U R IL O R ÎN IST OR IA D E ID E I 37 filozofia cinică erau em inam ente nom inaliste. 38. el vede şi aude. cînd este reprodusă. în care „cald" şi „rece" sîn t atribu te. vom simţi şi aici. c ă c i p e n t ru P laton tocm ai id eile au o valabilitate şi o d urată veşn ică şi n e schimbătoare. II. stîrnind continuu în minţile oamenilor o maximă confuzie gnoseologică. ca să spun aşa. An tistene p rop ovăd uia lucru ri asem ăn ătoare. ci un ce specific. Concreteţea logicului pur. respectiv predicate sau enunţu ri. fără dificultate. vom observa că aici dispare. dar se deschide astfel conflictul legat de „natura" energiei.Această opoziţie evidentă şi fundam entală. ci a lui Fidias. într-o anumită măsură. Astfel. de orice abstracţiune prin originea însăşi a acesteia. Acc en tul c ad e p e luc rul in divid u al. imaginea {imago). apriorică. Enun ţul se referă la ceva per c ep u t şi e xist en t în ch ip re al. căci om nu d e semnează o\)X -tovSu ouxeTOV£E (nici pe acesta. învăţatul nominalist din zilele noastre este convins că „energie" e un simplu nume şi „jeton" al calculului nostru intelectual. 36. calitatea de reprezentabilitate. şi anume la aceea de energie. doar o strălucire e fe m e ră. nici recun oscu tă în spirit d e ac ela care iden tifică anum ite obiecte lungi. este atît de puternică şi de evident colorată senzorial. an um e la u n co rp cald sau rec e. „căldură" şi de „răceală". de pild ă. concreteţea predicatului este. adică atunci cînd apare ca imagine spontan rememorată. precizia senzorială. un primitiv îşi reaminteşte imaginea mamei sale defuncte. şi un ce de natură concretă. în opoziţie strictă cu realism ul ideilor lui Platon. 1 se atribuie prin tradiţie pro p oziţia: „Lungim ea nu este nici văzută cu ochii. nu este un produs artificial şi nici ipostazierea arbitrară a unei noţiuni. ce-i drept. voi. sofist şi contem poran cu Socrate. Ne este de-a dreptul greu să suprimăm concretul din abstracţiune. deoarece Stilpon îşi învăţa discipolii că noţiu n ile gen erice nu au realitate şi valabilitate g en erală şi c ă cin e vorb eşte d esp re om nu vorbeşte d esp re n im eni. care se insinuează atît de firesc în procesul nostru de abstractizare. în această glum ă se exprim ă întreg spiritul gîndirii m egarice. „căldura" şi „răceala" sînt pentru noi ceva real. operaţie în care intră nemijlocit. dar el nu se poate opune uzului curent al limbii care manipulează „energia" ca pe ceva absolut concret. Dintr-o m u ltitu dine de astfel d e c azuri ab strag em n oţiu n ea d e 12 Griechische Denker. şi anume întrebarea dacă aceasta este doar logic abstractă sau este ceva „real". potri a vit c ăreia c eva nu p oate sp un e nim ic d esp re altc eva. negarea substanţia lităţii noţiunilor generice. poate ocazional asuma chiar calitatea de halucinaţie. Dacă urcăm la o noţiune generică şi mai înaltă. p. Acest m od particular de judecată sub m i n ea ză în or i c e c a z t e m e li a id e il o r p l at o n ic e . la primitiv. Fireşte. iar „realitatea" şi „multitudinea". Cel m ai vech i rep rezentan t al acestui m od d e judec ată p are să fi fost An tifon din Rh am nu s. Plu£ tarh îi atribuie propoziţia: ăiepov exepov uf) Kcn. d espre care se povesteşte urm ătoarea anecdotă ca rac teristică: venind od ată la Atena. la fel de artificială. c s desc om pune din punctul de ved ere al realului acele noţiuni g enerice în num e (nomina) pu r c azuistice şi d esc rip tive. spiritul ei. 37. prin faptul că el se leagă. re prez entînd -o pe A te na . de fapt. a ţinu t să observe că statuia nu este a fiicei lui Zeus. C rit icism u l cin ico -m eg aric . Prin urmare.U n rep rezen tan t ilu stru al ac estei d irec ţii a fost S tilp on din Megara. care însă nu şi-a pierdut." Din această propoziţie reiese.

spre a apleca talerul balanţei în defavoarea extraversiei. trebuie să şi acţioneze. p. 40. pe loc. prin intermediul unei semnificaţii absolute. Un exemplu concludent îl oferă iniţierea misticului mahomedan Tewekkul-Beg de către Mollâ15 Shâh . ca haină exterioară a gîndului. şi anume. Doar ulterior critica i-a retras abstracţiei caracterul real. simplu." Spencer şi Gillcn spun: „What a sa vage expcriences during a dream is just as real to him as what 14 he sees when he is awake. credinţa în realitatea magică a noţiunii era atît de mare. se bazează credinţa în spirite. Poţi să-1 recunoşti pe acest om cu faţa acoperită? Nu. adică vizionarul. după ce m-a legat la ochi.»" Maestrul îl lămureşte că aceasta e prima viziune a iniţierii sale. fireşte cu rezervele mai sus amintite. Am văzut că în interiorul meu era ceva care semăna cu un pahar răsturnat. lat-o: „Poţi să-ţi recunoşti tatăl? Da. dacă gîndesc. Un exemplu simplu îl constituie concluzia falsă. urm. Tewekkul-Beg istoriseşte: „După aceste cuvinte. prin harul lui Dumnezeu şi cu ajutorul spiritual al şeicului. o dată ce drumul către realitatea imaginii primitive fusese deschis. [„Ceea ce un primitiv expe rimentează în timpul visului este pentru el la fel de real ca şi ceea ce vede în stare de veghe" — n. încît filozofii considerau rentabil să inventeze concluziicapcană sau concluzii false pentru a forţa. are deci efect „real". De aici vine credinţa primitivă în spirite. un simţămînt de nemărginită fericire a pus stăpînire pe fiinţa mea. căci fiind real. şi mi-a poruncit să produc propria lui imagine înăuntrul meu şi. respectiv pe autonomia imaginii faţă de autonomia receptării prin simţuri. el are aceeaşi eficienţă ca fapta. [„Dar confuzia confuziilor este acea caracteristică universală a primitivului — con fuzia obiectivului cu subiectivul" — n. adică noi am învăţat să gîndim „abstract". Tot de aici vine şi acţiunea magică a gîndului. cine se ocupă de psihologia analitică e nevoit să le amintească şi europenilor „cultivaţi" care îi sînt pacienţi că „a gîndi" nu înseamnă „a face". gîn-duri. a căror realitate este atît de credibilă. Practica mistică se străduie chiar să refacă realitatea imaginii prin introversie artificială. Gîndul are pentru primitiv caracter vizionar." Ceea ce am constatat eu însumi în legătură cu psihologia negrilor confirmă aceste referinţe. este întotdeauna şi gînditorul tribului care mijloceşte revelaţia spiritelor sau a zeilor. Te contrazici. altora deoarece cred 13Sketch of the Mythology of the North American Indians.38 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 39 la morţi. el are de fapt viziuni. căci cuvîntul stîr-neşte imagini rememorate „reale". Buber. Prin urmare. Powell afirmă: „But the confusion of the confusions is that universal habit of savagery — the confusion of the 13 objective with the subjective. t. Cît de uşor reapare realitatea originară a imaginii psihice ne arată visul în cazul omului normal şi halucinaţia în cazul pierderii echilibrului mintal. numită enkekalymmenos (cel acoperit) a lui Eubulides din Megara. poţi şi nu poţi să-ţi recunoşti 15 M. Motiv pentru care vrăjitorul. la fel şi cuvîntul. ca şi cum un alt Tewekkul-Beg ar sta în faţa unui alt Mollâ-Shâh. cînd acest obiect a fost aşezat drept.] 14The Northern Tribes of Central Australia. încă din vremea lui Platon. Am ascultat şi. Ne uimesc superstiţiile primitive doar pentru că noi am izbutit să desenzorializăm profund imaginea psihică. mi-a spus să mă aşez în faţa lui (a lui MollâShâh). mi s-a deschis inima. unora pentru că îşi închipuie că e suficient dacă gîndesc ceva. Curînd urmează într-adevăr şi alte apariţii. primitivul îi percepe. auditiv şi de aceea revelator. . 20. încît el confundă continuu psihicul cu realul. tocmai datorită senzorialităţii extraordinare a imaginilor sale spirituale. Pe atare fapt fundamental al realismului psihic. mi-a cerut să-mi concentrez toate puterile sufletului asupra inimii. un răspuns absurd. în timp ce simţurile îmi erau ca ameţite. atribuită fantezist acestuia doar de către europeni. Spiritele sînt ceea ce noi numim. Ekstatische Konfessionen. I-am spus maestrului: «Văd în sufletul meu o imagine întocmai a acestei chilii în care stau în faţa ta. Realitatea predicatului este dată apriori. 31 ş. Oricum.] că. Căci acest om acoperit e tatăl tău. pp. /. Cînd primitivul „gîndeşte". 39. şi nu pe o necesitate explicativă oarecare a primitivului. căci ea a existat dintotdeauna în spiritul uman.

Coarne n-ai pierdut." înşelăciunea stă în aceea că cel chestionat presupune în mod naiv că verbul „a recunoaşte" se referă mereu la una şi aceeaşi stare de fapt. iar un cuvînt îl desem nează în chip convenţional. tot la fel îi poate şi realistul replica nominalistului. susţinut de Antistene. Mutarea accentului valoric de pe o latură pe alta ţine de poziţia individuală şi de psihologia momentului istoric res pectiv. în felul acesta era atacată şi realitatea noţiunii generice care. 16 Griechische Denker. de fapt.Iată însă că ideea de „energie". în legătură cu care a subliniat următoarele: „Minte robustă. se atribuie „semnificaţie reală" şi noţiunii generice care o desem nează ca atare. încît socie tatea pe acţiuni a unei uzine electrice plăteşte pe baza ei divi dende. nici mai mare decît aceea a cuvîntului care numeşte lucrul individual. De aceea. Domina pe atunci mai degrabă credinţa naivă potrivit căreia sfera noţiunii şi sfera de utilizare a cuvîntului corespunzător trebuiau să se acopere în mare de 16 fiecare dată. Deci ai coarne. nu redă nicicînd adecvat lucrul sau conformitatea lucrurilor. care nu poate fi negată şi care îşi dovedeşte zi de zi. care. Este ceea ce Gomperz a identificat şi la Antistene. nimic de a face cu lucrul „iarbă". cînd în realitate valabilitatea lui e limitată la anumite cazuri. înşelăciunea constă în naivitatea celui întrebat care presupune o anumită stare de fapt dată în premisă. în măsura în care conformitatea lucrurilor este reală." Faţă de concepţia privind sensul absolut. în măsura în care ideile sînt simple nume — ipoteză ce ar trebui demonstrată —. sub forma ideii platonice. repul sie faţă de orice formă de exaltare. care presupune că prin el este întotdeauna dat şi conţinutul obiectiv al lucrului. Ea demonstrează izbitor neputinţa limbii. 41. Principiul inerentei suferă în mare măsură de vechea fetişizare a cuvîntului care presupunea naiv coincidenţa dintre cuvînt şi lucru. slăbiciunea principiului inerentei stă în faptul că şi o judecată de identitate nu are nimic de a face cu lucrul. ci cuvin te pe care le pune drept lucruri. şi în modul cel mai izbitor. dar nu poate fi enunţat nici un predicat diferit de el. Gomperz afirmă: „Oamenii nu aveau acea neîncredere în limbă pe care o nutrim noi şi care ne face adesea să recunoaştem în cuvinte o expresie atît de puţin adecvată realităţii lor. în măsura în care lucrul este real. este atît de extraordinar de reală." Şi aici.Potrivit principiului inerentei. Reacţia iritată de apărare a lui Platon a fost de aceea pe deplin întemeiată. deşi simplu concept re cunoscut ca atare. atunci cînd desemnează asemănări sau conformităţi între lucruri. poate şi forţă a sentimentului individual pentru care personalitatea particulară şi deci şi fiinţa . de spre un subiect nu numai că nu pot fi enunţate mai multe pre dicate. magic al cuvîntului. critica sofiştilor e pe de-a-ntregul întemeiată. cuvîntul „iarbă" nu are. Se pune în acest caz întrebarea dacă aceste conformităţi sînt obiective sau nu. Ele cuprind tot atît real cît cuprinde descrierea exactă a unui lucru. cînd. şi cuvîntului îi revine „semnificaţie reală". evident. Antistene a considerat valabile doar enunţurile identice cu su biectul. Chiar şi dacă pune pentru fie care lucru în parte un cuvînt anume. 158. atacul la adresa lui Platon este justificat. şi anume o semnificaţie care nu este nici mai mică. căci nici acesta nu manevrează lucruri. Atacul nominalist la adresa teoriei ideilor este în principiu un abuz nejustificat. p. II. Pe acelaşi principiu se bazează şi keratines (încornoratul). dacă nominalistul îi spune realistului: „Visezi. Deosebirea stă în aceea că noţiunea generică este o descriere sau o desemnare a conformităţii lucrurilor. ele există. 42. ci în expresia lingvistică a acestora.40 TIPUR I PSIHOLOGICE PR O BLEM A T IP U R ILO R ÎN ISTO R IA D E ID EI 41 tatăl. în sine. de unde şi faptul că noţiunile generice corespund unei realităţi. care sună astfel: „Ceea ce nu ai pierdut. Lăsînd la o parte faptul că astfel de propoziţii de iden titate (precum „dulcele este dulce") nu spun absolut nimic şi sînt de aceea absurde. te războieşti cu himere de cuvinte!". Noţiunile generice însă încetează să fie simple nume. într-adevăr. continui să ai. „Energie" desemnează tocmai conformitatea fenomenelor energetice. Slăbiciunea se află nu în noţiune sau în idee. crezi că ai de a face cu lucruri. Consiliul de administraţie nu s-ar lăsa defel convins de irealitatea şi metafizica energiei. voi. avea chiar existenţă metafizică şi valabilitate exclusivă. exis tenţa. tot numai de cuvinte e vor ba şi nu de lucruri în sine.

individual. care îmbrăţişează mulţimea dezordonată a lucrurilor individuale.. apărînd un nominalism extrem. concret. în mod firesc. ci structura unei dorinţe de unitate. iar o psihologie aprofundată lipsea aproape cu desăvîrşire. Acestei orientări esenţialmente critice i se opune lumea de idei a lui Platon în esenţialitatea ei veşnică. fie şi prin demolarea valorii altora. Această întreprindere este la fel de imposibilă ca şi valabilitatea exclusivă a principiului predicaţiei care urmăreşte să ridice enunţarea unei multitudini de lucruri individuale la nivelul substanţei eterne. fireşte. fiecărui om. pierd toa19 Griechische Denker. După opinia mea. situată nemăsurat de sus în raport de individual şi de cazuistic. Luîndu-se drept model lumea animală şi omul primitiv. atunci decad în sălbăticie şi sufăr pierderi grele. să ne gîndim la statuile. Absolut exclusă era izbînda ei într-o lume în care înţelegerea istorică era absentă. suitoare. Acest lucru e caracteristic în mod special pentru cinic. O astfel de atotcuprinzătoare unitate optimistă nu 17Loc." 44. Judecata constructivă. iar strădania mea izbîn-deşte. şi ceea ce e neînsufleţit poate să revendice pe această cale cruţare. în mare. Euclid a oferit astfel o compensaţie pentru disoluţia critică a judecăţii constructive în simple cuvinte-lucruri. Gîndirea lui Platon abstrage din multitudinea lucrurilor şi creează noţiuni sintetic-constructive care desemnează şi exprimă conformităţilc generale ale lucrurilor ca fiind existentul propriu-zis. altceva decît o noţiune generică de cel mai înalt ordin. Euclid din Megara. iar lumea fenomenală în multitudinea ei. doar spre a avea prilejul să-şi ofere sfaturile cuiva. II. încearcă să-şi depăşească atitudinea critic negativă.42 TIPURI PSIHOLOGICE 17 PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 43 individuală trec drept tipul deplinei realităţi. Este limpede că psihologia aceluia care a creat o astfel de lume este diametral opusă judecăţii critic destructive mai sus descrise. în aşa fel îneît „existentul" era identic cu „binele". Descoperim nu rareori la acest fel de oameni o noţiune generică unitară. Xenofon considera că toate încercările de explicare a lumii sînt absurde. cit. la mormintele şi la drapelele soldaţilor. îneît nu mai exprimă conformitatea lucrurilor. ci şi inevitabil. Ambele moduri de judecată sînt legitime. Pericolul. Căci este imposibil să te întemeiezi exclusiv pe principiul inerentei. Şi el continuă: „Asemenea corpului lipsit de viaţă. dar mai puţin însemnate să le împingă în fundal pe cele ascunse. atcntîndu-se astfel la multe din roadele unei dezvoltări de miriade de 19 ani. Gomperz afirmă pertinent în această ordine de idei: „O astfel de încercare este de presupus că va eşua în toate timpurile. Chiar dacă aceste idei sînt acum neînsufleţite. 43. Indivizibilitatea şi supraumanitatea lor este exact opusul concretismului propriu principiului inerentei care urmăreşte să reducă substanţa gîndirii la unic. era aici ca avantajele cele mai evidente şi mai clare. Chr. se retezau excrescenţele culturii. Acestora le făcea opoziţie doar „răul nonexistent". de o extraordinară neverosimilitate şi arbitrarietate. a produs idei generale ce se numără printre cele mai nobile bunuri ale culturii. El a 18 îmbinat principiul eleat al „existentului" cu „binele". p. este. . dar în realitate mai importante. Dar dacă mă silesc să sfîşii această ţesătură. pentru care nimic nu este sfint din ceea ce aparţine altuia şi care nu se dă în lături nici să spargă liniştea unei case." Adăugăm şi invidia celui care nu e cetăţean pursînge. 137. Această atotcuprinzătoare unitate este atît de îndepărtată şi de vagă. care în opoziţie cu inerenta vizează conformitatea lucrurilor. în jurul anului 500 a. nu numai ameninţător. a proletarului. ea nu este un tip. după cum ambele sînt proprii. cinstire şi dăruire devotată. doar simplă aparenţă. p. Sîmburele doctrinei sale stă în ideea după care unitatea şi imuabilitatea existenţei reprezintă singura realitate. lucrul acesta se vede cel mai bine în faptul că tocmai întemeietorul şcolii megarice. O astfel de dorinţă se impune tuturor acelora care. ne leagă de ele încă fire de indestructibilă tărie. a omului pe care destinul 1-a dăruit cu prea puţină frumuseţe şi care vrea să ajungă pe culme. care caută mereu altora nod în papură. 18Şcoala eleată în filozofie a fost întemeiată de Xenofon din Elea. a conceput o unitate universală inaccesibilă. aşa cum spune Gomperz. cxistînd dincolo de orice caducitate. o noţiune care îmbrăţişează existentul în sine şi care contrazice totodată orice evidenţă într-o măsură mult mai mare decît ideile platonice. 148.

se sprijină orice rafinament. Particularitatea cazului stă în implicarea pozitivă şi negativă a senzaţiei personale. în ce-i priveşte pe ceilalţi. de lucruri individuale în dezordine va fi în cel mai bun caz subordonată unei vagi unităţi atotcuprinzătoare. Dacă relaţia cu obiectul se află în prim-plan. p. Pe baza unei extrem de minuţioase cercetări a scrierilor autentice ale lui Platon. şi nu se va ajunge vreodată. Pe valoarea înaltă acordată acestei luxuriante. Acolo însă unde ponderea cade pe procesul spiritual. II. ce-i drept. există o graniţă dincolo de care nu putem să dăm ascultare guvernării principiului asociativ. Atîta timp cît cele două moduri de gîndire provin din deplasarea accentului valoric. ci şi pentru că în legătură cu ea nu s-a ajuns încă. lucrează dezintegrarea anarhică. cît mai mult cu putinţă în procesul spiritual pe care îl iposta-ziază. Dacă cineva ar face dovada că Platon aparţine tipului extravertit nu m-ar mira.44 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 45 te acele senzaţii care par să îmbrace solul dur de stîncă al realităţii cu un înveliş bogat de viaţă înfloritoare. 138. astfel rezultată. Fireşte — dar asta nu trebuie să li se recunoască de bunăvoie lor şi nici puţinilor lor discipoli moderni —. pe preţuirea a tot ceea ce s-ar putea numi valori dobîndite. Şi aici trebuie să ne punem în treacăt întrebarea dacă psihologia teoriei platonice a ideilor ne îndreptăţeşte să presupunem că Platon însuşi aparţine tipului introvertit şi dacă psihologia cinicilor şi a megaricilor ne îngăduie să-i atribuim pe Antistene. Ne-am ocupat atît de amănunţit de problema inerentei şi a predicaţiei nu doar pentru că ea reapare în nominalismul şi realismul scolastic. Avem de a face aici cu conflictul special între principiul inerentei şi acela al predicaţiei. Nu e de mirare că tocmai filozofia proletară a fost aceea care a adoptat principiul inerentei. în aşa fel incit gîndirea să devină critic negativă." 45. dar ele creează o imagine a contrariilor care. ca „documents humains". capătă realitate. pe Diogene şi pe Stilpon tipului extravertit? Un răspuns la această întrebare e absolut imposibil de dat. Acolo unde valoarea lucrului individual suspendă tipul (noţiunea generică). Căci e vorba şi aici. s-ar putea eventual deduce tipul căruia el personal îi aparţine. Ambele poziţii sînt extreme şi inechitabile. Eu însumi nu îndrăznesc să formulez în această privinţă o judecată pozitivă. în care valoarea determinantă coincide cu însuşi procesul de gîndire. dar el nu are caracter destructiv dacă interesul i se îndreaptă doar către natura obiectului şi ţine la distanţă implicarea senzaţiei personale. orice înnobilare a instinctelor animale. 46. tipul. la împăcare şi la echilibru. în ultimul caz.. senzaţia personală însă se transformă 20 Loc. nu lasă nimic de dorit şi care tocmai prin exagerare subliniază acele trăsături care. Ideea este cît se poate de depersonalizată. sau chiar de superstiţia ce se altoieşte 20 pe guvernarea fără limite a acestui principiu. procesul spiritual este mijlocul ce ţinteşte punerea în valoare a personalităţii. orice podoabă şi graţie a vieţii. subordonat. într-o formă mai estompată şi mai puţin manifestă. îneît o decizie este. Acolo unde tipul (noţiunea generică) reprimă lucrul individual pînă la a face din el o umbră. 47. atunci procesul spiritual este deja. fără a fi acuzaţi de nebunie. cit. tradiţia este atît de lacunară. în ce-1 priveşte pe extravertit. din nou. cu neputinţă de luat. după părerea mea. gîndirea şi simţirea vor deveni critic negative. tot la fel ca şi orice exerciţiu artistic şi orice desfătare legată de artă — tocmai acelea pe care cinicii se străduiau fără scrupul şi cruţare să le nimicească. al cărei caracter de deziderat este mai mult sau mai puţin transparent. ideea. . accentul valoric este la el situat pe relaţia cu obiectul. Acumularea. de opoziţia tipică dintre punctul de vedere abstract. Oriunde există suficiente motive de a se pune accentul pe simţirea individuală. în ce priveşte claritatea. este fireşte la fel de posibil ca în cazul unui introvertit senzaţia personală să fie împinsă din anumite motive în prim-plan şi să fie supraordonată gîndirii. rezultatul creaţiei spirituale va fi supraordonat multitudinii ca idee. dar nu în mod necesar pe relaţia personală cu acesta. şi punctul de vedere în care orientarea gîndirii şi a simţirii este (conştient sau inconştient) guvernată de obiectul senzorial. ca un caz particular ce îşi va găsi în cursul cercetării de faţă o tratare mai adîncită. prin carenţă de energie pozitiv-creatoare (care este anume orientată către ţelurile personale). vor analiza şi reduce totul la detaliul concret.

u n ive rsa lia a n te re mg en e ra lu l sau id ee a. Nici m ă ca r o a bstra ctiza re a van a sa tă elem e n telor p erso n ale în fav oare a va lorii ge n era le nu po ate e lim in a c u t o t u l in g e r in ţ e le d e o r d in p e r s o n a l. care a constituit. et utru m sep ara ta a sen sibilib u s an in sen sibilib u s posita et circa h aec co n sisten tia. p u r u r e a id e n t ic s ie ş i c a fiin d d e u n s in g u r c h ip . P r o b le m a c e lo r d o u ă m o d u r i d e ju d e ca t ă a r ă m a s nere zo lv a tă . indivizi.") Pro b le m a a fost . în perfect acord cu felul de a fi al lui Aristotel. si. fr u m o s d in ca r e s e îm p ă r tă ş e ş te t o t ce -i p e lu m e fru m o s . „strongly held by the reality of indivi-duals" . St ă p în u l gd eşte şi sim te a ltfe l în de cît slu g a.46 TIPUR I PSIHOLOGICE P R OB LEM A TIP U R ILOR ÎN ISTO R IA D E ID EI 47 ap a rţ in at ît e s e n ţe i t ip u lu i in tro ve rtit. siv e sub sisten tia co rpo ralia sin t an in co rp o ralia. după cum remarcă potrivit 22 Taylor. ceea ce 1-a făcut pe Roscellinus să ajungă de fapt 21Banchetul. între aceste două concepţii se situează aceea mai moderată şi mai realistă a lui Aristotel. [ţinut energic de rea litatea individualului" — n. în a ceas tă form ă. cu ta re ş tiin ţă . ch ia r da că e vorb a de pe rs ona lităţi la ca re senz a ţia p erson a lă n u ste îm p in s ă p e pr im u l p la n .bt e u rani. universaliile erau doar nomina re rum. că ci — tertiu m no n d atu r. Teoriei platonice i s-a opus. ex is tîn d (în sp a ţiul ceresc) total d esprins de ele âv ov pavicp d upă xoiua. Se d istin ge pun ctu l de ve de re p lato n ic. d e p ild ă . Nu stă în intenţia mea — fie şi din pricina unei competenţe insuficiente — să intru în detaliile acestei dispute. 52. ce n u s ă lă ş lu ie şte în a ltă fiin ţ ă d e cît s in e .L. gînd ire a şi sim ţir ea cu p rind a ce le ten dinţedes tr u ctiv e car e p ro v in d in au toa fir m are a p e rs o an e i fa ţă d e racteru l n efa vora b il a l ca co n diţiilor socia le . trebuie spus. 340. după cum am văzut. sa u p a ra d ig m ă a t utu ro r lu cru r ilo r in d iv id u a le .U. ca m od e l . potrivit căreia noţiunile generice sînt simple cuvinte. d a c ă sînt m ateria le sau im ate ria le .] . [Traducere de Cezar Papacostea. în ce r . Aristotel a fost un om al realităţii. re d in c a u z a e x is te n ţe i te n d in ţe lo r p e r s o n a le . The Medieval Mind. p. fr u m o s ce ră m în e e l în s u ş i în tr u s in e . Punctul de vedere al lui Aristotel este o încercare concretistă de mediere. sau. de fapt." 50. a cărui şcoală a căzut mai apoi pradă unui misticism pitagoreic. Aceste trei forme de gîndire oferă şi criteriile de împărţire a punctelor de vedere în marea controversă medievală a universaliilor.\ 22H.o P orphy A rio s E v u lu i M ed iu : „ M ox d e g en e rib u s e t s p e c ie b u s illu d q u id em s iv e su b sista nt siv e in n ud is in tellectib u s p o sita sin t. Soluţia lui corespunde concretismului acelui common sense antic. s a u o r iu n d e a iu re a . Că ci e e o m a re d e o se b ir e d e e s e nţ ă d a că . şi esenţa scolasticii. Am fa ce însă o m ag r e ş e a lă d a că . care cuprindea multe elemente de gîndirc concretă. idealul este posterins. cu br aţe sa u cu a lte în tru ch ip ă ri tru pe ş t i. flatus voci. A c e a st a a r fi o p s e u d o p s ih o lo g ie . t. d a că sînt sep a rate de lu cr urile se n sibile sa u sîn t în e le . al realităţii vremurilor antice. după cum spune tradiţia. II. Bucureşti. s p ir itu a lu l e s tă p în sa u e ste s lu g ă . n u r e z id ă n în tr-u v ie ţu ito r . revizuită de Con stantin Noica. 1968 . fără ca prin apariţia şi dispariţia obiectelor frumoase el să sporească. El era. Pentru el nu existau decît lucruri individuale.. Ş i în m ă s u ra în care a ce stea ex istă . Concluzia imediat următoare era aceea de a-1 gîndi şi pe Dumnezeu doar ca individ şi de a dezmembra trinitatea în trei persoane. Această opinie este desemnată prin formula universalia post rem. în p ă m în t . cum spu n e în ţe le a p tă D io tim a într -o co n v o rb ire d e s p re „ fru m o s " cu S o crate: 49. b. b ) Pr o b le m a u n iv e rs a liilo r în s co la s t ic ă 48. pr eluată de E v ul Me d iu . vre a să am re d u ce m ş i va lor ile ge n e ra le la cu re nţi p e rs o n a li s.n. care presupune că forma (eîSoq) şi substanţa coexistă. E. Dialoguri. Controversa s-a iscat o dată cu opiniile lui Johannes Roscellinus. fru m o s ce n u -i cu ta re g în d . în: Platon. către finele veacului al Xl-lea. t. o ri în juru l lor. voi. ipoteza critică. cît ş i a ce lu i ex tra v e rt it. „ Fru m o s ce n u s e-n fă ţiş ea ză cu faţ ă . pe care epocile ulterioare le-au trecut în inventarul spiritului uman. Mă voi mulţumi doar să formulez cîteva sugestii orientative. nume de lucruri. stfel a tran sm is. Faţă de transcendentalismul învăţătorului său Platon. dicere recusab o"(„ în ce e a ce priv e şte noţiu n ile d e g e n ş i spe cie . care poate fi desemnată prin formula universalia in re. O. să se micşoreze ori să îndure o cît de 21 mică ştirbire. Taylor. 211 a. în acest caz realul este prius. D a r e x is t ă ş i a c e a s ta . Potrivit acestuia. p ro b le m a e s t e d a că e le s în t s u b s ta n ţ ia le s a u in t e le c t u a le .

De aceea lor le era pur şi simplu imposibil să accepte presupunerea că ceea ce în ochii lor avea cel mai mare preţ şi cea mai mare însemnătate nu exista şi în chip real. * „Nu poate exista doar în intelect" — (n. reprezentat fiind în veacul al XlX-lea de Hegel. Şi de aici deduce că: „Sic ergo vere est aliquid quo maius cogitari non potest. 53. decît una din numeroasele forme de gîndire umană. .\ anume de oameni. un realist extrem. adusă de ci. Astfel de contradicţii nu sînt de atribuit unei lipse considerabile de logică sau unei şi mai mari orbiri. Potrivit cu opiniile maestrului său. Predominant în epocă. părintele scolasticii. el propovăduia că unul şi acelaşi lucru poate să existe concomitent în totalitatea sa în diferite lucruri individuale. în logosul divin. în 1092. Presupunerea că ar exista doar o singură psihologie. De cealaltă parte se afla Guillaume de Champeaux. Faţă de extraordinara eficientă a ideii. p. De partea realismului se afla şi Anselm din Canterbury. 110. ci doar o varietate de „accidente". ceea ce însă nu a împiedicat argumentul ontologic să fiinţeze pînă în vremea din urmă. 120. în aşa fel îneît pentru ei aceasta reprezenta o valoare reală. care este tocmai o realitate." Potrivit opiniei lui Anselm. Domine Deus noster. între lucrurile individuale nu ar fi nici un fel de diferenţă esenţială. pe idee. obiecta deja că reprezentarea frecventă a unei insule fericite şi perfecte (un fel de ţară a feacilor) nu demonstra în chip necesar şi existenţa reală a acesteia. îneît sînt necesare explicaţii psihologice în legătură cu motivele care au determinat un spirit ca Anselm să construiască o astfel de argumentaţie. A proceda astfel ar fi absurd. Oricît de ştiinţific s-ar proceda în astfel de cazuri. p. respectiv în faptul că atît o clasă 23 Psychologie. Realitate este ceea ce acţionează asupra sufletului omenesc. Ei deţineau dovada cea mai izbitoare a eficienţei punctului lor de vedere în faptul că îşi orientau manifest viaţa. Ei aveau o noţiune ideală şi nu senzualistică a realităţii. profesorul lui Abelard. voi. Un adversar al lui Anselm. Mai degrabă este vorba de diferenţe psihologice profunde care se cer identificate şi reţinute.48 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 49 la un triteism. t. Această dovadă probează existenţa lui Dumnezeu pe baza ideii de Dumnezeu. sau doar un singur principiu psihologic fundamental. [„Există într-adevăr ceva în comparaţie cu care nu ne putem reprezenta nimic mai mare şi acela eşti Tu. Tot aşa se vorbeşte mereu de realitate. Astfel de obiecţii şi altele similare au fost adesea ridicate în cursul secolelor. Fichte şi Lotze. II. contemporan cu el. dovadă denumită ontologică. ca şi cum ar exista una singură. ut nec cogitari possit non 24 esse: et hoc es tu. cît şi anumite grupuri de oameni puneau accentul valoric. pur platonician. Motivul cel mai la îndemînă trebuie căutat în dispoziţia psihologică generală a realismului. anume Gaunilo. opiniile lui Roscel-linus au fost condamnate.) 24 Proslogion seu Alloquium de Dei existentia. realismul nu putea îngădui aşa ceva. La el. Obiecţie. piinea şi vinul ca atare sînt „accidente". nu trebuie uitat că ştiinţa nu este „summa" vieţii şi că ea nu reprezintă decît una din atitudinile psihologice posibile." Slăbiciunea logică a argumentului ontologic este atît de evidentă. dar de nuanţă aristotelică. dar aceasta este întotdeauna redusă la formula „nu e nimic altceva decît". a existentei lui Dumnezeu. evident rezonabilă. invizibilitatea ei nu îi aducea nici un prejudiciu. Fichte a formulat pe scurt acest argument astfel: „Existenţa ideii unui nedeterminat în conştiinţa noastră demonstrează existenţa reală a acestui 23 nedeterminat. şi nu ceea ce unii oameni presupun că acţionează şi ceea ce ei generalizează în chip tendenţios. corespunzător curentului vremii lor. respectiv o valoare de viaţă mai mare decît realitatea lucrurilor individuale. Doamne Dumnezeul nostru" — n. J. noţiunea de fiinţă supremă existentă în intelect include şi calitatea existenţei acesteia („non potest esse in intel-lectu solo"*). gîndirea şi simţirea pe direcţia lui. 54. universaliile sînt situate. reprezintă o insuportabilă tiranie exercitată de prejudecăţile pseudoştiinţifice privitoare la insul normal.H. la sinodul din Soissons. tot aşa după cum in dogma transsubstanţierii. de o parte ori de alta. f. Această din urmă noţiune caracterizează diferenţele reale dintre lucruri ca fiind întîmplătoare. Se vorbeşte întruna de om şi de „psihologia" lui. importantă psihologic. Din perspectiva acestui punct de vedere trebuie înţeleasă şi dovada.

ea fiind însă. s-ar cuveni să se lăm u reasc ă orice prin fap tul. d e a înţelege p erech ile d e c on trarii — id ealism -realism . Consensus gentium dovedeşte că Anselm avea dreptate atunci cînd constata că Dumnezeu este. să conceapă un ul din tipu ri d rep t o n eîn ţeleg ere ven in d din p artea c eluilalt şi nu trebuie niciod ată să încerce în m od serios să reducă un tip la altul.în favoarea dovezii ontologice nu există nici un argum ent log ic c are să corespun d ă in telec tului m od ern . o realitate c are atinge. et in re" (Există deci. încît nu mai au nevoie de nici un fel de argumentare. decît a fost Evul Mediu timpu riu. perceptibile. prin faptul că şi ideea unei insule fericite apare frecvent. mai puţin eficientă decît ideea de Dumnezeu. Aici e un adevăr evident. dincolo de care nu poate fi gîndit nimic mai mare. Dar tocm ai în ac easta se vădeşte valabilitatea de nezd runcin at a ar gum ent ului . de o realitate psihologică a cărei apariţie şi eficienţă sînt atît de copleşitor de evidente. dar şi „quod est extra animam" („ceea ce este în afara sufletului"). Toma din Aquino numeşte „res". în ciud a lic hid ării ap aren t d efinitive a ar gu m en tului on tologic d e c ătre K ant. „realitate"]). ci era pur şi simplu un ecou al senzorialităţii primitive a gîndului. trebuie să evite. . p. n u pu ţin i au fost filozofii p ostkan tien i care l-au preluat din nou . c a şi cum orice entitate diferită nu ar fi decît funcţie de un ce c unosc u t. Noţiunea de „res" se afla situată în viziunea scolasticii la aceeaşi înălţime ca noţiunea de gînd. care cel puţin dispunea d e o con cepţie unitară desp re lum e. Psi h ologia trebu ie să se d escu rce c u existen ţa acestor d ouă (sau a m ai m ultor) tipuri. Sen zu alistul se prevalează de c ertitu dinea „realităţii" sale. Iar astăzi sîn tem tot atît d e d ep arte. 109. Această remarcabilă apropiere lasă să se întrevadă.). căreia îi revine. spiritualism m aterialism . nici în intelect. o realita te p sih olo g ic ă. pentru că este gîndit. Astfel. ulterior intelectualizat sau raţionalizat. Ab stracţie făcînd d e c ele spu se aic i în favoarea acestei ip oteze. et in intellectu. 25 Loc. „quod est in anima" („ceea ce e în suflet").Arg u m en tu l on to log ic n u este u n a rg um en t şi nu este o d ovad ă. sau c hiar m ult m ai d ep arte. in clusiv problemele secundare —-. principiile explicative nu sînt multiplicabile" (n. vred nic d e a fi rem arcat. în concepţia proprie acelor vremuri. Ceea ce n u vrea să în sem n e su sp endarea prin cipiului ştiinţific. argumentului ontologic vine din aceea că el urmăreşte o demonstraţie logică acolo unde este vorba de cu mult mai mult decît atîta. fărăpetitio principiisau fără alte sofism e nu s-ar fi putu t înfăptui. distingea entia rationalia. Dionisie Areopagitul. în forma în c are n i 1 -a l ăsat An selmn îistor ie. Argum en tu l on tologic nu are în sine nim ic de a face cu logica. ceva. în orice condiţii."* Căci nece sitatea unei m ul titudini de prin cipi i psi hologice e xplicati ve există. ca să spun aşa. şi c ă u n f conse ns us ge ntiu m îl p rob ea ză ca p e o rea li ta te g en eral ad m isă.. Din perspectiva acestei stări de spirit se înţelege uşor şi psihologia argumentului ontologic. cit. potrivit căru ia „prin cipia explicandi praeter necessitatem non sunt multiplicanda. el este. simpliciter existentia (entităţi raţionale. Demonstraţia „logică" este inutilă şi în plus este fatală. în a p tu l c ă e l există. pur şi simplu existînde). în tru cît eroare a „Exceptind necesitatea. quo maius cogitari 25 non valet. drept urmare. anume. sensibi-lia. ale cărui scrieri au exercitat o influenţă importantă asupra filozofiei Evului Mediu timpuriu. Ipostazierea ideii nu reprezenta deloc un pas esenţial înainte. De lu at în c alc u l este realitatea. urmele concreteţei („realităţii") primitive a gîn-dului. Argumentul contrar al lui Gaunilo nu este din punct de vedere psihologic suficient.50 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 51 55. aşa cum dovedeşte consensus gentium. ceea c e. fireşte. şi nu sofism u l argum en tării ei. lim ita lum ii perc eptibile. intellectualia. intelectuale. incon testab il. fără îndoială. cert. nici în lucru [concreteţe. în măsura în care Anselm ţine să demonstreze realitatea concretă a ideii sale de Dumnezeu. ba chiar nimic altceva decît o propoziţie de identitate. ci c on statarea psih olog ică a fap tului c ă există o c lasă d e oam eni p en tru care o anum ită id ee are eficien ţă şi realitate. t. după cum om ul ideii stăruie asupra propriei realităţi psihologice. 56. El afirmă: „Existit ergo procul dubio aliquid. o „valoare de realitate" mai înaltă. că.

Căci n ecesitatea ab solută a ju d ecăţii este doar o n ecesitate con diţionată a luc rului sau a pre dicatului în jud ec ată.] minţi şi-au dat seama de acest lucru nu a fost nici pe departe în măsură să stîrpească din toate capetele ideea superstiţioasă de forţă inerentă noţiunii formulate. Răspund: voi aţi şi comis o contradicţie cînd aţi strecurat în conceptul unui lucru pe care aţi voit să-1 gîndiţi numai în ce priveşte posibilitatea lui. Paralogismul (concluzia eronată) se introduce în acelaşi fel în argumentul ontologic. dacă este dată condiţia c ă un triungh i există (este dat). ci numai ceea ce pune predicatul în relaţie cu subiectul. Judecata: Dumnezeu este atotputernic conţine două concepte care îşi au obiectele lor. la care Ka nt fac e aluzie aici ." Pu tere a iluziei. în cît după ce ne-am format despre un lucru un conceptpriori astfel încît. Da r fa p tu l c ă an u m ite 26 Kant.]. explicată de Kant după cum urmează: el vorbeşte mai întîi despre afirmaţia privitoare la „subiecte absolut necesare". la ea.52 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 53 57. atunci în m od ne cesar există (în el) şi trei unghiuri. Cu toate acestea. Traducere de Nicolae Bagdasar şi Elena Moisuc.n. micul cuvînt este nu e vreun predicat în plus. voi aţi cîştigat în aparenţă. pentru că prezintă o legitimitate existenţială. ediţia românească Critica raţiunii pure. adică în condiţia că eu pun acest obiect ca dat (ca existînd). evident. [Pentru citatele care urmează din această lucrare v. După Kant. căreia însă pînă acum nu i s-a acordat suficientă atenţie." 60. [Ed cit. Bucureşti.} . de al căror concept este intim legat conceptul de existenţă pur şi simplu şi care deci nu pot fi suprimate fără contradicţie internă. fiin dc ă existen ţa ei este g îndită în ac elaşi tim p într-un con cept arbitrar adm is şi cu condiţia că eu pun obiectul lui." 58. p. dar în realitate n-aţi spus nimic. adică un concept despre ceva care s-ar putea adăuga conceptului unui lucru. ci pun numai subiectul în sine cu toate predicatele lui. La această propoziţie se referă atunci cînd continuă: „Judecata precedentă nu afirm a că trei unghiuri sînt absolut necesare. Evident. Editura Ştiinţifică. acest verb este numai copula unei judecăţi.. c el pu ţin în princ ip iu . a t u n ci şi e x is te n ţ a l ui e st e p u s ă în m o d n e c e sa r (d u p ă re g u l a iden tităţii) şi că. Ci este numai poziţia unui lucru sau a unor anumite determinări în sine. necesitatea log i că a d ov ed i t o at ît d e m are p u tere d e ilu zi e. Dumnezeu şi atotputernicia. în folosirea logică. ad ică o sim plă id ee a cărei realitate obiectivă nu e nici pe departe dovedită prin faptul c ă raţ iu ne a a re n e vo ie d e ea . Dacă însă iau subiectul (Dumnezeu) cu toate predicatele lui (dintre care face parte şi atotputernicia) şi zic: Dumnezeu este sau este un Dumnezeu." 59.D ar „nec es it at ea n ec on diţion at ă a ju d ec ăţilo r n u este o necesitate absolu tă a lucru rilor. nu înseam nă şi nu p rod u c e d e fiec are d at ă realit at e. 1969. proprie în chip tainic şi noţiunii. Dacă vă îngăduim acest lucru. este suprimată şi posibilitatea internă a lucrului. N e vom referi d e aceea. însă în realitatea totală este cuprinsă şi existenţa. K an t m enţion ase ca exem p lu de jude cată n ecesară faptul că un triunghi are trei unghiuri. spuneţi voi. 475. a d u p ă p ărerea n oastră.Pu ţin m ai în ain te. adică printr-o iluzie. în c onsecinţă. pp. deoarece existen ţa este atrib uită în m od necesar obiectu lu i ac estui con cept.n.. deci existenţa este inclusă în conceptul de posibil. Kritik der reinen Vernunft. ceea ce este contradictoriu. are toată realitatea şi voi sînteţi îndreptăţiţi să admiteţi ca posibilă o astfel de fiinţă [. această fiinţă este ea însăşi ab solut n ec esară. t. este în această superstiţie „instinctivă" ceva care nu vrea să fie stîrpit. „A fi nu este. Iar dacă acest lucru este suprimat. un predicat real.. Argu m en 26 tarea lu i K an t ar trebu i socotită d efin itivă. p e scurt. nu e nim ic altceva decîtputerea prim itivă. în eroarea lu i An selm . indiferent sub ce nume ascuns. „conceptul unei fiinţe ab solut n ecesare este u n concept p ur al raţiunii. existen ţ a să fie c up rin s ă în sfera lui. „Această fiinţă. 478 . căci 27 voi aţi comis o simplă tautologie. şi anume obiec27 Kritik der reinen Vernunft. 476-477 . t.Toţi c ei care au preluat ulterior argum entul ontologic au c ăzu t. conceptul existenţei lui. m agică a cuvîntului. ci că.cuvîn tul. A fost n ecesară o lungă evoluţie pînă c e oam enii au înţeles tem einic căjlatus voc i. eu nu adaug un nou predicat la conceptul despre Dumnezeu. d e aic i s-a crezut c ă se poate con chide cu certitudin e că. Acest concept ar fi acela al „fiinţei infinit reale".

159. d e alt fe l. a rs d e re b i iu p en tru 29 Kritik der praktischen Vernunft.] po s tu la t a l ra ţiu n ii p ra ct ice . v iz în d b u n u l s u p re m şi ca p rem is ă d e cu rg în d d e a ici a 29 re a lităţ ii o b ie ctive a aceleiaşi". „ E s s e in a n im a " e s t e o s t a r e d e fa p t p s ih o lo g ic ă . d u p ă c u m s e ş t ie . cu a lte cu v in te . e a în să e s t e o s u p o z iţ ie p e ca r e n u 28 o pu tem ju stifica prin n im ic. e x p e r ie n ţe i. ştiin ţa." 61. D r e p t u r m a r e . 64. d e s ig ur. . p. că ci a lt m in t e r i.„O ricare ar fi de ci co n ţin ut u l ş i s fecon cep tulu i n ostru ra d e sp re u n obiect. c e a s tă în ce r ca r e d e e c h ilib r a re e s te A o p e ra lu i A b e la rd . n 19 ). i. în le g ă tu r ă c u c a re s e ce re d o a r p r e c iz a t d a că a p a re o d a tă .H e g el ie ş a re pro şa t lu i Ka n t că n oţiu n e a d e D u m n e z e u n u p oa te fi co m pa rat ă cu o s u tă d e ta ler i im a g ina r i. a şa cu m in d ică şi ter m en ii. Ex istă u nii. în să co n ş tiin ţa n o a st ră d es p r e o r ice e x iste nţă (fie n e m ijlo cit p r in p e rc e p ţ ie .„ D a r la a v e r e a m e a . re a lu l n u con ţine ast n im ic m ai m u lt de cît sim plul po s ib il. cu a tît m at pu ţin în realitate . [Ed cit. Ş i fe l.sută de taleri rea li O nu conţin nim ic m a i m ult de cît o sută d e taleri p osib ili. d up ă cum s p u ne p e b u nă d r e pt ate Ka n t. lo g ica fa ce a bs tr a cţie d e or ice co n ţin ut . d e ex em p lup e lă co m ia d e p u t e r e s a u p e . Psihologia indiv idului atea se d ep la se az ă .. II. t o cm a i d eo a re ce g ăs im a ici ce a m a i p u ră d is t in c ţ ie în t r e sse in in te lle c tu i es se in re. înte m e iată e xclu siv p e un instin ct fu nda m en ta l o a recare .A ce as tă lu n g ă r em e m o ra re a an a liz e i fu n da m en t a le a lu i Ka nt m i s -a p ăru t n e ces a ră . care re z u ltă d in res p e ctu l cu no s cu t a prio ri „ p en tru le g e a m o ra lă ca m ob il n e ces a r . c o re s p u n z ă to r d e fin iţ ie i d e m a i sus. d a c ă a r p r e v a la u n c o n ţ in u t o a r e c a r e . o s u tă d e t a le ri re a li în s e a m n ă mai m u lt d e c ît s im p lu l c o n c e p t d e s p re o s u tă d e t a le r i (a d ic ă a p o s ib ilit ăţii lor). S ta r e a d e fa pt n u m ită D u m ne z e u ş i form u lată dre pt „b u n u l su p re m " se m n ifică ." 63. ca în to td e aun u . re pr e z e n tare a că r e ia i se co n fer ă s a u îi re v in e e fe ct iv im p o rt a n ţa ce a m a i m a re ş i g e n e ra lă în r a p o rt cu dete rm inare a acţiu nii şi g în d irii no as tre . cee a ce core sp un d e. b an u l. t. în a ş a fe l în e ît o „te o rie p s ih o lo gică ". pu tere a . a d ică d in p u n ctu l d e v ed e re a l lo g ic ii. între varian te le sau -sa u ale un e i a lter native. fie p rin ra ţ io n a m e n te c a r e le a g ă c e v a c u p e r c e p ţ i a ) a p a r ţ in e c u t o t u l u n i t ă ţ ii e x p e r ie n ţ e i . a p lica tă u n u i in d iv id d e altă o rien tar e nu va p u tea n icio d ată e x p lic a a d e cv a t d e c ît tră s ă t u ri d e im p o r ta n ţă s e c u n d a ră . uv 6 8eo q f] Ko iW r a . to tu şi treb uie să ie ş im din e l pe ntru a-i atribu i e x iste nţa . ş i d e a ce e a la co n ce p t u l ca re e x p r im ă n u m a i ps ib ilitat e a n u s e po a te ad ă u ga n im ic o m a i m u lt pr in fa pt u l că e u g în d e s c o b ie ctu l lu i ca ab s o lut d a t (p rin ex p r es ia : e l es te ). în m o d a b s o lu t c a im p o s ib ilă . 481 . fo a rt e d ife r it lo ca lizată . ce l p u ţin in ce p riv e şte trăs ă tu r ile e i fu n d a m e nta le . A p os to l Pa ve l că tr e F ilip e3. d a r p e n tr u o b ie c t e le g în d ir ii p u r e n u e x is t ă lu t n ici u n ab so m ijlo c d e a c u n o a ş t e e x is t e n ţ a lo r . c) în c erc are a d e u n ifica re a lu i A b ela rd 65. Că ci cea m a i în a ltă v alo are a ct iv ă a s u fle t u lu i u m a n e s t e . N u e s t e lip s it d e i n t e r e s s ă s e e x a m in e z e f enu l î l c a re s co la s t ic a a în c e r c a t s ă s t in g ă c o n tr o v e r s a u n iv e rs a liilo r ş i s ă c r e e z e u n e c h ilib r u în tr e o p o z iţ iile t ip o lo g ic e . e a a r în c e t a s ă m a i fie log ică . I. s e x u a lita t e . iar ac es t „ ess e in an im a " fac e în trea g a arg u m e n tare o n to lo g ică in u tilă . ş i o e x iste nţă în a fara a ce s tu i cîm p nu p o a t e fi d e cla ra tă . K a n t în s uş i a în tre p r in sKîn ritik d er p ra ktisch en V ernunftîn ce rca rea g ene roa să de a-1 on o ra pr in re flecţ filozo ie fic ă p e „ e s s e in a n im a " . în fu n cţie d e lo ca liz are a b u n u lu i su p re m . con ce ntr ea z ă în s in e ce a m a i m a re ca n tita teelibid o (en ergie d p si h ic ă ).n. E l îl in t ro d u ce a co lo p e D u m n e ze u c a 28 Kritik der reinen Vernunft. D u m n e z e u n u e s t e n ic i m ă ca r în id e e o fiin ţ ă sta b ilă . în lim b a ju l p sih o lo g ie i a n a litice . d e o a r e c e e a a r t r e b u i cuno scută co m p let a prio ri. D a r . D a r în tre „in t e lle ctus " ş i „re s " e x is tă ş i „a n i m a". a a ce lu i b ă r b a t n e fe ricit ca r e .54 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR tN ISTORIA DE IDEI 55 tu l. n o ţ iu n e a d e D u m n e z e u a s u fle t u lu i a r fi e fectiv dife rită în fun cţie de in d iv id . A m be le treb u ie să con ţină e xact a ce la ş i lu cru . d e s p ă r ţ it e p r in te rtiu m no n da tu r. va lo a re a su fle tea s că ce a m a i în a lt ă sa u . pp. se xua lit etc. de mai m u lte o r i s a u în c h ip u n iv e r s a l în p s ih o lo g ia u m a n ă . L a o b ie ct e le s im ţ urilo r se re a liz e az ă a ce as ta p rin le g ă t u r a c u v r e u n a d in p e r c e p ţ iile m e le d u p ă le g i e m p ir ic e . 480. n oţ iu n e a d e D u m n e ze u co in cid e cu a ce l co m p le x d e r e p r e z e n t ă ri ca r e ." 62. a l căror Du m ne ze u este p în tecu l{ Ep is to la S f.e x is tă o a na treia p o s ib ilita te . în rela ţie cuconcep tu l m eu . III.

şi să fie oare filozofia lui Abe lard acest haos?" — n. qui est pour lui plus transcendante qu'experimentale. în genere. claritate şi unitate.\ De la realism. singura posibilitate reală de anulare a divergenţei dintre nominalism şi realism şi de readucere a lor într-o singură matcă. Abelard preia adevărul potrivit căruia universaliile sînt „cuvinte". a preluat totuşi „din ele tot ceea ce era adevărat şi rezistent". în sensul de convenţii spirituale exprimate prin limbă. Ies genres et Ies especes se fondent sur la maniere dont Ies etres . ci întotdeauna ceva particular. noţiunea colectivă este. Empatia şi abstragerea reunite dau acea funcţie care stă la baza noţiunii de conceptualism. în favoarea asemănării generale dintre ele. Unii l-au interpretat ca fiind nominalist. nu dispunea de nici un fel de psihologie. Aceluia însă care este psihologic orientat pe perceperea mai cu seamă a diferenţei dintre lucruri. care este temelia însăşi a ideii. preia mai departe adevărul după care un lucru nu este în realitate nimic general.56 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 57 Heloîse. t. II. în segmentul în care se referă la universalii. care le clasifică pe acestea în baza asemănării dintre ele în genuri şi specii şi care le aduce astfel de la multitudinea lor absolută la o relativă unitate. fiecare în parte. asemănarea acestora nu îi este intuitiv dată. psihologic vorbind. en effet. încercarea de a cîn-tări şi echilibra opoziţiile duce însă la confuzie şi la o concluzie care în raport cu sensul tipurilor este nesatisfăcătoarc. decît să gîndeşti corespunzător ambelor tipuri. deoarece e mult mai uşor să gîndeşti corespunzător cu un anume tip. împrumută adevărul după care „genurile" şi „speciile" sînt îmbinări de factori individuali şi de lucruri individuale. iar substanţa nu e niciodată universală. Scrierile lui Abelard sînt. De la nominalism. a trebuit să-şi plătească pasiunea cu pierderea virilităţii. Abelard ar fi ridicat pe „esse in anima" la rangul unei formule mediatoare. Ies universaux ne sont que Ies termes d'un lan-gage de convention. în absenţa unei poziţii intermediare. p. cu evidenţa de nedezminţit a percepţiei senzoriale. ce vaste et incoherent ensemble de doctrines dans la tete d'un 31 seul homme. Dacă ar fi existat pe atunci psihologia. deşi a criticat şi a respins toate teoriile formulate pe seama universaliilor. Ceea ce Remusat a înţeles perfect: „Dans la logique pure. nici pe celălalt. 31Loc. Deşi Evul Mediu ştia să spună cuvinte mari despre suflet. căci autorul lor cîntăreşte continuu toate argumentele şi toate aspectele. qui est sa veritable ontologie. 67. Pentru acela care. cit. ci a încercat să înţeleagă şi să împace contrariile. Pe cît de indubitabile sînt multitudinea şi varietatea lucrurilor individuale. alţii ca fiind realist. El exclamă: „Faut-il admettre. pe atîta este şi existenţa similitudinilor care face posibilă reunirea lor în concept. ci individuală.. rămînînd logic şi consecvent în interiorul lui. şi tocmai faptul că nu a dat întî-ietate nici unui punct de vedere declarat. Remusat îl caracterizează pe Abelard drept un eclectic care. Acesta se sprijină pe funcţia psihologică. S-ar zice că empatia (Einfuhlung) cu obiectul este acel proces psihologic care pune într-o lumină deosebit de puternică tocmai deosebirea dintre un obiect şi altul. una din cele mai noi ştiinţe. ca să spun aşa. a făcut ca nici discipolii săi să nu îl înţeleagă corect. greu accesibile şi confuze. Dans la physique. iar abstragerea din obiect este acel proces destinat în mod special să treacă peste deosebirea reală dintre obiectele individuale. et la philosophie d'Abelard est-elle le chaos?" 66. Punctul de vedere mediator este pentru el conceptualismul. ci doar diversitatea lor care i se impune cu aceeaşi evidenţă cu care i se impune celuilalt asemănarea. Atâlard. 119. Această neînţelegere este caracteristică. 30Charles de Remusat. Cine cunoaşte viaţa lui Abelard ştie în ce măsură propriul său suflet adăpostea acele perechi de contrarii a căror reconciliere filozofică îi stătea atît de 30 mult la inimă. cît şi curentul realist conduc. [„E într-adevăr de admis acest ansamblu vast şi incoerent de doctrine în mintea unui singur om. aceasta fiind. în temeiul asemănărilor lor incontestabile. dată. adică se impune expres. la rigoare. Atît curentul nominalist. care se cuvine înţeles ca o funcţie ce conferă inteligibilitate obiectelor individual percepute. t. deoarece nu poate mulţumi pe deplin nici pe unul. este precumpănitor axat pe perceperea asemănării dintre lucruri. Remusat a extras din scrierile lui Abelard o întreagă serie de afirmaţii contradictorii în legătură cu subiectul de faţă.

p. II. Et docuit voces res significando notare. m agică sau m istică dintre cuvînt şi realita tea obiectiv ă. ia r prin ac ea sta .. s tră d an ia lu i Ab ela rd n u înseam nă m ai m u lt decît o a rg uţie sco la stică în p lu s. însermo. trăia universalul. El n u v o rb eşt e d esp verb um . 112. U n ep itaf la adresa lui. Scientismul veacului al XlX-lea a împins din nou problema în direcţia nominalistă. evi dent. căci în ciuda gravelor restricţii pe care critica lucidă le descoperă în nominalismul sau con- 69." 68.Or.\ . id e a le . p e r c e p u t e p ri n g în d ir e a l e obiectelor. şi numai acolo. adevărata lui ontologie. Ab ela rd a fost soc otit şi nom inalist. în fine." 32Loc. ii y a un milieu et comme une science mitoyenne. c a şi a c elui m e diev al. deci o definiţie care uzează. qu'on peut appeler une psychologie. Enfin. g î n d i te . fără a Ic forţa în nici un fel. ii le devance. Oricum . era în s c h im b . cit. De-a lungul timpului. în fa p tu l d e a fi id d e za rticu la t tem einic identitatea prim itivă. îl anticipează. încercarea lui Abelard cap ătă pen tru noi o im portanţă considerabilă. La lumiere qui blanchit au matin l'horizon est deja celle de l'astre encore invisible qui doit 33 eclairer le monde. că c i în re a c c ep ţia nom inalismului acesta nu este decît flatus voci. ou Abelard recherche comment s'engendrent nos concepts. cuvîntu l vox . 140. în esenţă era vorba de aceeaşi veche problemă. t. et retrace toute cette genealogie intellectuelle des etres. în lim b a ju l lu irmo . în acest sens. Această posibilitate ţine de esenţa psihologiei. a lc ă tu it ă în v ed er ea u n u i s en s a n u m e. prea tem einic pentru tipul um an care îşi are rădăcinile nu în obiecte. E x p rim area co nc ep tu alism ului îl va fi co stat sc um p p e Ab elard. II l'annonce. pe nedrept. p ro p o ziţia . universalia ante rem şi post rem au rămas obiect de controversă pentru toate secolele care au urmat. t. îl făgăduieşte. c ăc i d oc trin a s e a g reg a se în m o d nec esa r din c on tra dicţii. t. ci în abstragerea ideii despre obiec te. son esprit est bien l'esprit moderne â son origine. d e s c ria el e m e n te le c o m u n e . faptul că ad evă rul unuia dintre tipuri reprezint ă ero area c eluila lt. pe ntru el. şi în care Abelard cercetează felul în care iau naştere conceptele noastre şi trasează toată această genealogie intelec tuală a fiinţelor. spiritul său este tocmai spiritul modern la obîrşia sa. genurile şi speciile se înteme iază pe felul în care flintele sînt într-adevăr produse şi constituite. ii le promet. care poate fi numită psihologie. car. entre la logique pure et la physique. Pentru acela ca re trece cu ved erea existenţa tipu rilor psi hologic e. ceptualismul ce i se impută. de o ştiinţă mediatoare. Abelard caută punctul de ve dere interm ediar în sermo. de m ai m u lte c u v in te. Abelard era un sp prea larg spre a fi putut trece cu irit vederea valo area nom inalism u lu i. p res ta ţie p siho lo gică a n o m ina lism ului a ntic . dar nimeni nu poate să afirme că pînă acum psihologia şi-ar fi îndeplinit această misiune. între logica pură şi fizică. cred. mai degrabă transcendentă decît experimentală —. Din acest m otiv u şor de înţeles.) 33Loc. D a r da că recu no a ş tem existenţa am belor tipuri. m area vox. El îl anunţă. to cm ai în a ceasta rez ă . o idee perfectă despr e caracteru l parad oxal al în văţă turii sale: Hic docuit voces cum rebus significare. universalul av ea o realitate m ai m are d ecît cuv în tul. c ît p ro p o zi ţia fo rm a t ă . în sem n a se c u m u lt m a i m u lt.58 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 59 sont reellement produits et constitues. Chiar dacă şi-au lepădat haina scolastică şi au apărut într-o nouă travestire. p. cit. prin care înţelege nu atît „discursul". în scopul fixării sensului ei. capabilă să îmbine în mod unic ideea şi obiectul. în fizică — pentru el.. c ă ci a d u c ea c u s in e u n s en s c o n s titu it. [„în logica pură universaliile nu sînt decît termenii unui limbaj convenţional. trebuie să dăm dreptate afirmaţiei lui Remusat după care: „Abelard a donc triomphe.n . tablou sau simbol al ierarhiei şi al existenţei IOT reale" — n. ne dă. [„Prin urmare. 70. încercările de soluţionare a ci au făcut să se aplece balanţa cînd de partea realismului. păstrat într-un m anuscris din O x ford. cînd de cea a nominalismului. malgre Ies graves restrictions qu'une critique clairvoyante decouvre dans le nominalisme ou le conceptualisme qu'on lui impute. Dar opoziţiile nu mai sînt acum atît de acuzate ca pe vremea lui Abelard. tableau ou symbole de 32 leur hierarchie et de leur existence reelle. există un punct la jumătatea drumului şi oarecum o ştiinţă mediană. Abelard a triumfat. Lumina care albeşte orizontul în zori este deja aceea a astrului încă invizibil care trebuie să lumineze lumea" . II. căci pentru el. t. după ce filozofia de la începutul aceluiaşi veac dăduse în cel mai înalt grad satisfacţie realismului. Dispunem de o psihologie.

Cel transformat prin compensare în logician rămîne însă cu lumea sa de idei în orbita obiectelor. pentru punctul de vedere extravertit. Hic genus et species in sola voce locavit. Nu trebuie să uităm că diferenţa fundamentală dintre nominalism şi realism este nu doar de natură logică intelectuală. Cu aceste observaţii ajungem la partea slabă a gîndirii lui Abelard. Sic et homo et nullus homo species vocitatur. Cel orientat ideal este. A corectat erorile de gen. de esenţa celor două poziţii psihologice opuse.TIPURI PSIHOLOGICE Errores generum correxit." Ex presia logic intelectuală este absolut incapabilă. ci una a raporturilor repetate. atunci orice form ulare unilaterală. căci ea vine în întregim e d in direcţia ab stractă şi ign oră cu desăvîrşire rea litatea concretă. Ea trebuie să procedeze astfel. Oric e form u lare logic-intelectu ală — oric ît d e p erfectă — deposedează im presia pe c are o lasă obiectul de vivacitatea şi im ediatitatea ce îi sînt proprii. Şi totu şi om u l nu p oate — chiar dac ă sp iritul său p oate — să stăruie în acest conflict care nu este doar problem ă de filozofie o îndepăr tată. fie şi ca sermo. Sic animal nullumque animal genus esse probatur. cuvintele desemnează lucruri. nominalist — „numele e vorbă goală şi fum" —. atit faţă de obiect. în măsura în care nu s-a deprins încă să-şi compenseze atitudinea orientată pe direcţia obiectului. Acela a cărui atitudine este ideală va sesiza totul şi va reacţiona la tot din unghiul de vedere al ideii. ita specierum. aşa cum am vă34 Acesta ne-a învăţat că. Ce este în definitiv ideea. Dezvoltarea compensatorie transformă acest tip. cit şi faţă de idee. în măsura în care se tinde către o expresie care să se sprijine. Et genus et species sermones esse notavit. Şi pe ntr u că . 73. în cazul de faţă pe punctul de vedere intelectual. în principiu. este esen ţial. să ne ofere acea formulă m ediană capabilă să dea seam a. 72. Şi ne-a învăţat că semnificînd. N u există d e aceea nici o p osib ilitate d e a găsi în direc ţia uneia sau a alteia dintre ati tudini o form ulă unificatoare. doar împreună cu lucrurile. Opoziţia abia dacă se poate sintetiza altminteri decît prin paradox. de fapt. despre această problemă este vorba. conflictul nici nu poate fi rezolvat printr-o discuţie argumentată nominalist sau realist. dacă psi hicul nu îi m ijloce şte o valoare vie? Şi ce este lucrul obiectiv. zut în cazul lui Tertullian. la fel pe cele de specie. Insul branşat pe obiect este. Acesta a aşezat genul şi specia într-un singur cuvînt Şi a observat că gen şi specie sînt un fel de a spune Aşa se dovedeşte că fiinţă şi nici o fiinţă constituie un gen Aşa şi om şi nici un om se numeşte specie. ale cărui simţiri rămîn însă în orbita ideilor sale. întrucîtva m ulţum itoare. lui esse in re îi lip seşte spiritul. într-un om al sentimentului. arunci s-ar putea pune întrebarea de ce în final nu ar fi p osibilă şi o altă form ulare în afară d e cea paradoxală. ci şi psihologică. 34 PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 61 71. dacă are abilitatea necesară. fireşte. în m od egal. Luiesse in intellectu îi lipseşte realitatea palpabilului. Ideea şi lucrul se întîlnesc însă în psihicul omului. logic-intelectuală trebuie să se sfirşească în paradox. metodă şi ariditate. dacă psihicul îi retrage forţa ce condiţionează impresia senzo- . într-un logician riguros care nu îşi află perechea în exactitate. Este nevoie de soluţia unui al treilea punct de vedere mediator. Dacă în cazul opoziţiei din tre n om in alism şi realism ar fi vorba doar d e o confruntare logico-intelectuală. fireşte. pe unul din cele două puncte de vedere. aceasta din urmă reductibilă în cele din urmă la o deosebire tipică de atitudine psihologică. Pentru că este vorba însă de o opoziţie psihologică. şi invers. de zi cu zi. logic. de fapt. anum e rap ortarea la obiec tul real. Soluţia sa este unilaterală. ale omului cu sin e în su şi şi cu lu m e a din ju r . celuilalt. el nu poate înţelege şi aprecia manualul de logică. spre a se putea constitui ca atare. Abstracţia îl interesează abia în al doilea rînd. motiv pentru care. cuvintele au sens. Acela care este însă orientat pe direcţia obiectului va sesiza şi va reacţiona din unghiul de vedere al senzaţiilor sale. Dar în felul acesta se pierde tocm ai ceea ce. motiv pentru care tot ceea ce trebuie să fie gîndit pe marginea obiectelor i se pare mai puţin important. care ţine cumpăna între ele. „Sic et homo et nullus hom o species vocitatur. El se transformă.

Fantezia a fost şi este întotdeauna puntea de legătură între revendicările ireconciliabile ale obiectului şi ale subiectului. de fapt. fantezia le are în comun cu visul. Ea este înainte de toate activitatea creatoare din care izvorăsc răspunsurile la toate întrebările rezolvabile. 74. conţinutului conştiin- ţei. cum de altfel s-a văzut din chiar succesul său. amîndouă. Creştinismul manifestă tendinţa certă.62 TIPURI PSIHOLOGIC E PR O BLEM A TIPU R ILO R ÎN ISTO R IA D E ID EI 63 rială? Ce este realitatea. de a reprima pe cît posibil inconştientul individului şi de a-i paraliza astfel fantezia. Dar în imperiul ştiinţei. Dacă Cristos ar fi înţeles greşit. prin esse in anima. dacă ea nu există în noi înşine. Reprezentările simbolice ale tuturor religiilor sînt figurări de procese inconştiente în forme tipice. ci şi pe acela al fanteziei mediatoare. Aici însă intervine marea dificultate: în cea mai mare măsură fantezia este un produs al inconştientului. general obligatorii. Forma sub care Cristos a înfăţişat lumii conţinutul inconştientului său a fost preluată şi declarată universal obligatorie. învăţătura religioasă oferă informaţii aşa zicînd definitive despre „lucrurile" ultime. Aceste calităţi. observăm că figurile doctrinei îi apar chiar întemeietorului ei drept revelaţii. asemenea tuturor contrariilor psihologice. nici ca organ executiv al ideilor eterne. ca şi acela . psihologia se va vedea silită să recunoască nu doar punctul de vedere al sentimentului. fantezia este tabu. un act creator neîntrerupt. componente conştiente. ale extraversiei şi ale introversiei. dacă nu esse in animal Realitatea vie nu este dată în chip exclusiv nici prin atitudinea obiectivă. ci doar prin îmbinarea amîndurora în procesul psihologic viu. percepţia senzorială atinge acea adîncime a impresiei. Evanghelia după Matei ne-a păstrat un fragment privind acest proces din viaţa lui Cristos: în relatarea ispitirii. Nu pot denumi această activitate altminteri decît prin termenul de fantezie. ca orice proces vital. De cîte ori avem posibilitatea să urmărim apariţia unei religii. reală a lucrurilor. După gradul de predominanţă a raţionalismului. interpretînd-o în sens propriu. individul va fi mai mult sau mai puţin înclinat să se lase în voia inconştientului şi a produselor acestuia. care nu se poate explica nici ca reacţie reflexă la stimuli senzoriali. De aceea fantezia îmi pare a fi expresia cea mai limpede a activităţii psihice. el oferă viziuni simbolice cu relief solid. Doar prin activitatea vitală. el ar fi trebuit să se refere la fantezie în vederea formulării expresiei unificatoare. Dacă vom identifica însă natura psihologică a opoziţiei fundamentale. concretistic. tot atît de mult intuiţie pe cît este senzaţie. Opiniile exprimate ocazional în acest sens din direcţie psihiatrică nu sînt decît ridicole palavre raţionaliste. Doar în fantezie sînt reunite ambele mecanisme. destinate să înlocuiască total inconştientul individului. părţi componente indispensabile ale unei realităţi vii. Dacă Abelard ar fi ajuns pînă la cunoaşterea deosebirii psihologice dintre cele două puncte de vedere. La rîndu-i. cînd drept produsul ultim şi cel mai cutezător al sintezei tuturor facultăţilor. Formele izvorîte din inconştientul acestuia sînt declarate general valabile şi înlocuiesc astfel fanteziile individuale ale altora. dar este în esenţă involuntară şi se opune. Nu există nici o funcţie a psihicului care să nu se lege indistinct prin ea de celelalte funcţii psihice. 75. Nu a fost un paranoic. Fantezia este tot atît de mult sentiment pe cît este gînd. străine de înţelegerea unor astfel de fenomene din istoria omenirii. iar ideea acea forţă eficientă care sînt. de altfel ca orice formă închisă de religie. această fantezie. vedem cum ideea de regalitate se ridică din inconştientul lui Cristos sub forma vedeniei diavolului care îi oferă puterea peste împărăţiile lumii. Această activitate proprie psihicului. aşa cum o dovedesc destinul mişcării gnostice. Raportul omului cu fantezia este în bună parte determinat de raportul său cu inconştientul în genere. la fel şi sentimentul. această din urmă relaţie este determinată de spiritul vremii. Dar el şi-a respins concretismul fanteziei şi şi-a făcut intrarea în lume ca un rege peste împărăţiile cerului. Toate fanteziile individuale şi-au pierdut astfel valabilitatea şi valoarea. lumea dinăuntru şi cea din afară. deci concretizări ale fanteziei sale inconştiente. Ea cuprinde. Ea ne apare cînd drept ceva primordial. ea este mama tuturor posibilităţilor în care sînt viu îmbinate. am fi avut un nebun în plus pe lume. în locul lor. este. ca o prezenţă străină. particulară a psihicului. care însă este într-o măsură şi mai mare involuntar şi straniu. fireşte. despre spaţiul situat dincolo de conştiinţa umană. devenind chiar obiect de persecuţie. nici prin formula ideii.

aşa cum au uitat părinţii lor numele Meu pentru Baal?" „Proorocul care a văzut vis. prin voinţa lui Dum nezeu.Anton povesteşte: „Odată mi-a apărut un diavol avînd o purtare cu deosebire trufaşă şi fără ruşine. Să ne îm brăcăm . şi mi-a apărut în faţă . chiar dacă vorbele pe care le spun sînt vorbe adevărate. dar noi n-am fost în stare. Crezi că duhul nu mi-a dezvăluit ce-ai făcut. cum i-a spus Cel Rău. Şi s-a întîmplat chiar ca ei (diavolii) să ne sm ulgă de la rugăciunea de seară şi să ne îm pingă să ne sculăm. şi dacă ci nu are habar de viclenia demonului. Ei zic: «Am visat.„Există răstimpuri în care nu vedem pe nim eni şi totuşi auzim zgomotul lucrărilor diavoleşti. dar să ne tem em atunci cînd dia volii încep să vorbească m ai mult despre lucruri adevărate şi să-i mustram apoi necruţător [. povestinduvă închipuirile inimii lor [subl. am văzut în vis. Diavolul este. fireşte. t. ş i s ă fa cem ce ea ce e drept. zicînd: «Cum poţi tu să trăieşti? C ăci ai păcătuit şi ai săvîrşit în m ulte privinţe ne dreptăţi. şi chiar dacă ar ceva. Tot aşa. Şi ne amăgesc infăţişîndu-ni-se cu chipuri asemănătoare călugărilor sau acelora care jelesc (adică pustnicilor). cîn d a m a j u ns l a el e. spre a fi de învăţătură călugărilor săi. Citez mai jos cîteva pasaje din această carte greu accesibilă. Ele arată limpede felul sistematic în care inconştientul a fost înăbuşit şi devalorizat: 35Citatele provin din Biblia sau Sf. Hieronymus etc. să intrăm în ca s e le n o a s tre.. E. fraţi ai mei. pe care şi le povestesc unul altuia. Căci ar fi o ruşine pentru noi să ne fie învăţători aceia care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu. Antony in The Book of Paradise by Palladius. zice Domnul?" 76. şi sînt întocmai acelea pe care le-am auzi. care vă profeţesc.\ 36Life of St. săgeţi duhovniceşti.64 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 65 al ereticilor de mai tîrziu. Jung] şi nimic din cele ale Domnului. Scriptură. 25-28) : „Aşa zice Domnul Savaot: «Nu ascultaţi de cuvintele proorocilor. Iubiţii mei.»" „Am auzit ce zic prooroci care profeţesc minciuni în numele Meu. Şi se apro pie de noi. renunţă la această înşelăciune şi se slujesc de alta. în platoşa dreptăţii şi să ne aco perim cu coiful mîntuirii. Informaţii deosebit de preţioase ne oferă în această privinţă arhiepiscopul 36 Atanasie din Alexandria în biografia Sfîn-tului Anton. dacă cineva ar citi din carte (din Biblie). sau crezi că nu ştiu că ai făcut asta şi asta?» De aceea. să ne păzim .. i f puterea lor nu ar avea nimic într-însa care i-ar îngădui să se împotrivească forţei crucii. De aceea. vedem cum în Evul Mediu. Editor.»" „Pînă cînd proorocii aceştia vor spune minciuni şi vor vesti înşelătoria inimii lor?" „Cred ei cu visele lor. glasul propriului inconştient al anahoretului care se revoltă împotriva reprimării violente a naturii individuale. cu excepţia acelor cazuri în care ara repro dus — şi menţionat ca atare — versiunea lui Vasile Radu şi Gala Galaction (1938)." 78. că vă înşală. Aici el descrie. întocmai spune şi profetul 35 Ieremia (23: 16. primejdiile sufletului. va deznădăjdui şi va suferi o cădere. Ce legătură poate fi între pleavă şi grăuntele de grîu curat. La aceeaşi ediţie trimit şi celelalte citate bi blice din cuprinsul lucrării de faţă.G. mai apropiată episodic de varianta germană a lui Luther. Bucureşti. lui C. El îi învaţă cît de abil se travesteşte diavolul pentru a-i prinde pe sfinţi în capcană. 1968. şi încep să spună cu vinte potrivite a scădea înţelegerea celor slabi de înger: «Este acum a o lege asupra întregii făpturi ca să iubim pustiirea. atunci duhul lui se va tulbura. ca dintr-un arc întins. dacă un frate cu mintea sim plă crede astfel de lucruri şi simte înlăuntrul său că într-adevăr el aşa a făcut. iar în clipa luptei să slobozim din cu getul credinţei.n. nu trebuie să ne înspăimînte toate acestea. ca să nu ne plecăm urechile la vorbele lor. [Tipărită cu aprobarea Sfintului Sinod. respectiv la tină. Wallis Budge.A. utilizată de Jung . apariţiile şi vedeniile.]. şi e ca şi cum cineva ar cînta un cîntec cu glas tare. 77. episcopii se străduiau cu zel să stîrpească efectele inconştientului individual al călugărilor. ca şi cum ar veni de departe. să facă uitat poporului Meu. care îl asaltează pe cel care se roagă şi posteşte în singurătate. numele Meu. Căci ei (diavolii) nu sînt nim ic. ca şi cum o fiinţă vie iar repeta cuvintele. povestească-1 ca vis.» Iar dacă nu izbutesc să-şi impună astfel voinţa. iar cel ce are cuvîntul Meu să spună cuvîntul Meu adevărat. şi în alte răstimpuri e ca şi cum am auzi cuvintele Sfintei Scripturi.

ş i e x p rim e m a te r ia în a b s tra cţii. i-am zis: «Ce cauţi?» A răspuns." Şi mi-a spus mai departe: «Ce voieşti ca să-ţi dau? Cere şi vei primi!» Atunci am suflat asupra lui şi l-am respins în numele lui Cristos [. sfirşeşte cu ci. a en e r g ie i p s ih ic e . N e m u lţ u m im doar cu o b s e r v a ţia c ă in c o n ş t ie n tu l a fo s t re p r im a t . lăudînd îndurarea Domnului nostru: «Cum se face că tu. socotind că e drept să se poarte aşa. L ib id o u l a s t fe l r e c u p e r a t a s lu jit la co n s tru ire a ş i d e z v o lt a r e a a t it u d in ii c o n ş t ie n t e p e b a z a c ă r e ia s . iar cu am ieşit să văd cine bate şi mi-am ridicat ochii şi am văzut un bărbat deosebit de mare şi de puternic la înfăţişare.. atunci cînd îngrămădesc blesteme asupra mea. s-a mistuit ca pulberea şi a ieşit pe uşa mea ca fumul. cînd posteam.a p lă m ă d it tr e pt a t o n o uă con ce p ţie d e s p re v ia ţă . A ce a st ă re p r im a r e co n stă — ps iho lo g ic vo rbind — în retra ge rea lib id o ului. s -a fă cu t nu n e v ă zu t ş i vo rb e le lu i s-a u is p ră v it. s ă . proprii un ş tiinţe. devine acum sim plu m ijlo c auxiliar. C a r e e s t e în s ă s it u aţ ia ps ih o lo g ie i? în m ă su ra în care s e co n s id e ră ştiin ţă . sub chipul unui frate care aducea pîine şi a început să-mi dea sfaturi. dar ele nu po t ap ărea caprin cipii autonom e. Şi odată. instrum ent ştiinţific . Av a n ta je le ne în d o ie ln ice car e au d ecurs d e a ici au întărit.ş i fo rm u le z e ş i s ă . într-o noapte. Intelectul este suveranul do m eniului ş tiinţific . zicînd: «O. A lta e îns ă situ aţia în co n diţiile în ca re ştiinţa îşi găseşte o aplicare practică. şi de ce îngrămădesc necontenit blesteme asupra mea?» Mi-am luat capul în mîini.» La care iam răspuns. cu toa te c ă e l s p u n e a în m o d t ra n s p a r e n t a d e v ă r u l. şi sînt gata în tot ceasul să fugă de la mine.. D a r v a p u t e a p s ih o lo g ia să d e a se a m ă în a ce st e con d iţii d e o b ie ctu l e i? F ie care ştiin ţă ca u tă . eviden t. Am îngenuncheat în linişte şi rugîndu-mă m-am căit. trebuie să-i leg în lanţuri căci ei nu ţin la mine. folosindu-se de orice împrejurare. zicînd: «Nu eu sînt cel ce-i chinuie.66 TIPURI PSIHOLOGIC E PR O BLEM A TIP U R ILO R ÎN ISTO R IA D E ID EI 67 cu larma tumultuoasă a unei mulţimi de norod şi a cutezat să-mi spună: «Eu şi tocmai eu sînt puterea lui Dumnezeu. zicîndu-mi: «De ce mă ponegresc călugării şi pustnicii şi ceilalţi creştini. Satana s-a apropiat de casa mea şi a bătut la uşă. 79. d eci şi p siho log ia ar putea şi poa te să trad ucă în ab stracţii intelectua le proces ele lega te de se ntim en t. pînă şi pustiul e plin de mînăstirile şi lăcaşurile lor. Doamne. De aceea. ai fost aruncat în străfundurilecele m ai adineişi că rădăcinile g reşelii tale au s t st îrp ite din pă m în t?» înd fo C Satana a au zit pom enindu-se m e le lu i C ristos . acea stă atitu d in e.]. n-am nici un loc unde aş putea să stau. că dacă nu leaş fi strigat că eu sînt duşmanul. s-a isprăvit cu el. care mi-a spus: «Sînt Satana.» l-am ascultat vorbele. deşi te-ai obişnuit să minţi? Este adevărat că atunci cînd a venit Cristos pe lume. A şa d a r n u e s t e d e m ir a r e c ă p s ih o lo g ia n o a s tr ă s e c a r a c t e r iz e a z ă pre cum p ăn ito r printr-o at itu d in e d e res p in ger e a in co n ştie ntu lu i. A c es tea din u rm ă p otd o ar fi m en ţion a teîn cadrul unei psihologii ştiinţifice. Ş tiinţa ste în toate ei e îm pre jurările o chestiun e intelectului. d e se n za ţie şi d e fan te z ie .» Atunci. spui acum adevărul? Şi cum se face că spui acum adevărul. eu şi tocmai eu sînt domnul lumilor. 81. zicînd: «Ridică-te şi po-toleşte-ţi inima cu pîine şi apă şi odihneşte-te un pic după truda ta nemăsurată. cum te-ai obişnuit să faci dintotdeauna. cît şi p e ce l a l fa n t e z ie i.N u e st e d o a r d e în ţe le s . mi-am păstrat liniştea şi m-am ferit să-i răspund. Să se păzească. c i e s te ş i a b s o lu t n e c e s a r fa p tu l că ş tiinţe le ex clu d atît pu n ctu l d e ve d e re a l se n tim e n t u lu i. căci mi s-a întîmplat să văd într-o împrejurare oarecare. s-ar fi omorît de tot între ei.A ce s te p as a je ar ată fe lu l în ca re in co nş tie n tu l in d iv id u lu i a fo st re pu d iat cu ajutoru l cre dinţe i g e ner al îm părtăş ite . Creştinii au umplut toată lumea şi. care în toate celelalte împrejurări ai minţit. apoi. F a p t u l c ă a fo s t r e pu d iat îş i are cauz ele sa le spe ciale istoria gîndirii. pînă de curînd rege. doar eşti om şi oricît de sus ai fi. căci cei care mă slujesc mă dispreţuiesc de tot şi. nici sabie lucitoare şi nici măcar oameni care sămi fie cu adevărat supuşi. n u în să şi pe ace la al ce lo rla lte pu n cte de vede re psiho log icp osibile . minunat de sminteala lui şi i-am zis: «De ce îi chinuieşti?» La care răspunse. nu eşti inveş-mîntat decît cu trup muritor şi ar trebui să te temi de boli şi de mîhnire. in ce le d in u r m ă . în altă împrejurare. tr e b u ie s ă fa că ş i e a a ce la ş i lu c ru . A ce a s tă tra t a r e a s ig u ră d re l p u n ctu lu i d e v ed ere tu p in te le ctua l ab stract . iată.» Şi de cum am spus aceste vorbe. Intelectul. T o cm a i d e a c e e a s în t ş t iin ţe . ci ei se chinuie singuri. iar a acestuia îi sînt subordonate celelalte funcţii psiho logice ca o biecte. mi-a apărut Vicleanul." 80. N u n e în inte r e s e a z ă s ă le lă m u r i m p e a c e s t e a a i c i . petrecută aievea.

cît şi fantezia care zămisleşte totul. Este şi aceasta „psihologie". căci e maica amîndurora — mai mult chiar. anchilozat în calitate de scop al ştiinţei.68 TIPUR I PSIHOLOGIC E P R O BL EM A T IP U R IL O R ÎN IST O R IA D E ID E I 69 rafinat. ar fi o mare greşeală să i se atribuie ştiinţei din acest motiv un scop în sine. el se opune intelectului. de îndată ce este vorba de viaţa însăşi care trebuie dezvoltată. un ideal înalt. Ştiinţa trebuie să-şi dovedească însă valoarea vitală prin aptitudinea de a fi nu numai stăpînă. proliferînd în mod funest. cît şi necesară. afară de acela care îi este propriu. ştiinţa este indispensabilă atîta vreme cît în joc e propria ei dezvoltare. este o psihologie în sensul mai larg al cuvîntului. Iată de ce reprimarea fanteziei în cadrul culturii creştine a fost o necesitate istorică. ce-i drept. 82. îneît avem nevoie de o punte de legătură. în plus. se află aici în slujba puterii şi a intenţiei creatoare. şi la îndepărtarea lor de lume şi de viaţă şi. Dar aceste hotare nu pot fi niciodată constituite de limitele artificiale puse de intelect sau de sentimentul raţional. Deşi ştiinţa ne-a mijlocit cunoaşterea dizarmoniilor şi tulburărilor psihicului şi deşi intelectul care stă la baza ei merită toată preţuirea noastră. căci orice altceva afară de sine nu este pentru el decît fantezie. ci simplă condiţie. fantezia nu e decît dorinţa proiectată în vis. Sîntem de aceea obligaţi să interpretăm universalitatea idealului nostru ca pe o limitare şi să ne căutăm un spiritus rector în măsură să ofere. dar nicidecum acea to- talitate a vieţii. viaţa însăşi preia rolul conducător. ţelul care uneşte contrariile. ci ele sînt date de necesitate şi de realitatea incontestabilă. ci şi la acela al psihicului celui care s-a specializat prin diferenţiere progresivă sau a regresat. El se teme să facă pasul capabil să-1 ducă dincolo de sine şi se teme să-şi nege propria valabilitate universală. la acumularea de domenii speciale care îşi pierd treptat orice legătură unele cu celelalte. în loc să se vorbească de fantezie productivă. care nu e nici ştiinţă. dar înfăptuirea lui consecventă produce atîtea scopuri în sine cîte ştiinţe şi arte există. ea poartă la sîn pruncul. consecutiv. după cum tot o necesitate istorică a fost reprimarea ei. Obiectivele diferă în funcţie de epoca istorică şi abia ulterior se poate recunoaşte cu certitudine . nu mai ajungem la viaţă. prin care ştiinţa îşi exprimă orice formă de subestimare. dar. din alt unghi de vedere. Ea nu se dezonorează nicidecum astfel. căci. Aceasta ne este dată de fantezia creatoare. dacă nu i se pun hotare ferme. 83. nici simţire. atîta timp cît nu îşi jertfeşte de bunăvoie primatul şi nu recunoaşte demnitatea altor scopuri. Cînd Faust exclamă „sentimentul este totul". Intelectul rămîne captivul lui însuşi. desigur. Intelectul. o mai mare garanţie de universalitate psihologică decît oferă intelectul. afirmînd cealaltă latură opusă acestuia. ajunge să-şi suprime izvorul de viaţă. devenind un rău. Dacă psihologia rămîne doar o ştiinţă. ci slujim scopul în sine al ştiinţei. pe de altă parte însă. o activitate psihologică de natură creatoare. capabilă să unească simţirea şi gîndirea într-un al treilea ce superior. în cadrul căreia primatul îi revine fanteziei productive. Dacă pătrundem însă cu intelectul şi cu ştiinţa lui în viaţa reală. nenumărate sînt exigenţele realităţii exterioare care stimulează activitatea fanteziei creatoare. ceea ce duce la o mare diferenţiere şi specializare a funcţiilor luate de fiecare dată în considerare. deci a propriului psihic. care să o împiedice să funcţioneze ca simplu instrument. dar se opune oricărui alt scop. totuşi doar unealtă. ne dăm de îndată seama că sîntem închişi în limite care ne zăvorăsc accesul la alte domenii ale vieţii. în epoca noastră. Acest ţel al totalităţii nu poate fi recunoscut nici de ştiinţă. fireşte. nu însă ştiinţă. Ea ne conduce. Ca scop în sine. fantezia care concepe şi creează este cea care se slujeşte de ştiinţă ca de un mijloc. care îi este atît plăcută. Ştiinţa şi simţirea trebuie să-şi slujească reciproc de mijloc auxiliar. căreia îi lipseşte viziunea gîndirii. Se pun astfel bazele unei sărăciri şi goliri nu doar la nivelul domeniului special. Nu trebuie uitat nici că fantezia creatoare poate degenera. nu scop în sine. Ştiinţa ca scop în sine este. dar contrastul dintre ele este atît de mare. faţă de revendicările unei vieţi depline. şi nici de simţire. la cunoaşterea faptelor. a ştiinţelor naturii. aşa cum am sugerat deja. s-ar putea tot atît de bine spune că într-o psihologie practică de acest gen. Pentru el. ceea ce încetează să mai fie valabil. Dar ce lucru grandios a existat vreodată care să nu fi fost mai înainte fantezist? Şi iată cum intelectul. atît un ţel practic. ci şi slujitoare. şi o dată cu el ştiinţa. Acest al treilea ce mai înalt poate fi. la fel de importante. pe de-o parte. care îşi este propriul ţel.

voi. 84. de pildă. dar într-un fel care celui ce se ocupă de psihologia eului îi apare ca negativul propriei sale teorii. Corespunzător. iese totuşi şi pe această cale la iveală un adevăr demonstrabil. dimpotrivă. Prima este o psihologie a instinctului. el este un program. Cel care le va privi din unghiul pulsiunii va găsi uşor în ele „satisfacerea dorinţei". Animozitatea caracteristică ce există între reprezentanţii celor două puncte de vedere vine din faptul că în mod consecvent acestea îşi semnifică reciproc devalorizarea şi discreditarea. Atîta timp cît deosebirea dintre psihologia instinctului şi psihologia eului nu este recunoscută. La ambii autori se manifestă tendinţa ştiinţifică de a reduce totul la propriul principiu şi apoi de a deduce iarăşi totul din acesta. Esenţa psihologiei eului stă tocmai în această deosebire. 88. Doar istoria decide. nu este un fenomen biologic general. 85. cînd altul. O-mul apare ca un fasciscol de dorinţe care sînt doar parţial adaptabile obiectului. diferenţierii individuale care. prin faptul că ele nu se adaptează la realitate precum funcţiile conştiinţei care au caracter orientat obiectiv. Prezentul este dominat de fiecare dată de conflictul dintre convingeri. Interpretarea exclusiv dintr-o direcţie sau din alta este întotdeauna un act silnic şi arbitrar. educaţia şi condiţiile obiective împiedică * Spre deosebire de instinct (v. parţial. 37 Heraclit. Interpretarea lui Freud reduce fantezia la procesele instinctive elementare cărora le atribuie rol cauzal. ultima o psihologic a eului. cu atît un adevăr este mai lipsit de viaţă şi de valoare. mai sus). căci „războiul este părintele tuturor 37 lucrurilor" . scopul ei fiind descrierea procesului prin care eul se diferenţiază de instinctul colectiv. în calitate de ştiinţă. tot aşa după cum individul ca personalitate se deosebeşte întotdeauna de colectivitate. care se suprapune pulsiunii. 53. care nu poate pretinde valabilitate generală. „căci eul îşi datorează existenţa principium-u\u\ individuationis. în aşa fel îneît eul se înfăţişează doar ca o funcţie a pulsiunii. fiecare din ele îşi consideră. cel care le va examina din unghiul eului va descoperi la fel de uşor intenţiile elementare privind garantarea şi diferenţierea eului. O psihologie bazată pe el va neglija. psihologia instinctului nu ar putea construi şi o teorie a proceselor eului. Ceea ce nu vrea să însemne că. el nu ne mai spune nimic. Atare operaţie se aplică deosebit de uşor fanteziilor. . au o prezenţă în genere palidă. în schimb.). evaluează fantezia ne este demonstrat de cunoscutele opinii ale lui Freud şi Adler. Principiul lui Adler constă în garantarea forţei personale. prin faptul că se suprimă astfel cînd un caracter. Valabilitatea lui nu trece dincolo de întinderea principiului lui. în domeniul celuilalt principiu. firesc. fireşte. din cauza caracterului său sporadic. chiar dacă apar ocazional la Freud. „sexualitatea refulată". căci fanteziile sînt produse mediatoare între cu şi pulsiunea generală. fiind chiar în strictă opoziţie cu acesta. La Freud. Psihologia lui Freud este caracterizată de noţiunea centrală de refulare a dorinţelor incompatibile. Tulburările sale nevrotice constau în aceea că influenţa mediului. Cu cît este „mai etern". eul. Adevărul nu este veşnic. pulsiune echivalează accepţia în care Freud foloseşte noţiunea de Trieb şi la care Jung se referă aici şi în paragrafele următoare (n. Deşi forţe biologice instinctive generale fac posibilă formarea personalităţii. în mare însă. pulsiunea este aceea care îşi supune eul. La Adler. căci fiind evident. Concepţia lui Adler. ea încetează să mai fie operantă. o reduce la intenţiile finale elementare ale eului. propria teorie ca general valabilă. Orice psihologic a eului trebuie să excludă şi să ignore tocmai elementul colectiv din psihologia instinctului. Ea poate face acest lucru.70 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR lN ISTORIA DE IDEI 71 ceea ce ar fi trebuit şi ceea ce nu ar fi trebuit să fie. Felul în care psihologia. frag. nu e mai puţin adevărat că tocmai individualul diferă esenţialmentc de instinctul general. sexualitatea apare aproape ca un vehicul care slujeşte într-un fel ori în altul intenţiilor elementare de putere. Instinctul este un fenomen biologic impersonal. Die Fragmente der Vorsokratiker. ce-i drept. De unde faptul că „pulsiunile* eului". I. „dorinţa infantilă". ci sînt pur şi simplu conforme cu pulsiunea şi cu eul. t. Din Hermann Diels. ele cuprind elemente aparţinînd ambelor părţi.

corespunzător cu teoria sa. situată la bază. s care suferă modificărisupărătoare datorate mai cu scamă influenţelor obiectelor. . în măsura în care tipul pur este un produs cu totul unilateral al dezvoltării. De la tată şi de la mamă provin pe de-o parte influenţele moralmente agravante. ultima. capabilă să suspende orice relaţie. fanteziile izvorite din inconştient la conţinutul lor pulsional. conferind subiectului o izolare intangibilă. psihologia lui Adlcr este caracterizată de noţiunea centrală desuperioritate a eului. Prim a opinie ar fi deci escnţialmente extravertită. în măsura în care reduc fanteziile şi le tratează doar ca expresii semioti 38 ce . respectiv. cea introvertită pentru tipul introvertit. la Adler totul se orientează in funcţie de superioritatea subiectului.dez voltată de aceeaemb rionar şi arhaic. ci orice ins creator datorează fanteziei tot ceea ce este grandios în viaţa lui. ca atare. cît şi cea interioară. termenul urmăreşte exclusiv sustrage rea de la obligaţia unei examinări serioase a problemelor ridi ate.Din aceste motive. prin urmare. introversia refulată. X6. Freud ar dori să garanteze curgerea netulburatâ a pulsiunilor cătreobiectele lor. la Adler. la Freud suspendarea refulăriicare face obiectul inaccesibil. Adler insă ar dori să străpungă vraja duşmănoasă a obiectelor şi să scape cui de sufocarea în propria-i platoşă. introvertitul le va reduce la intenţiile de putere. In acceptabilul fanteziei vine în principal din această particularitate a funcţiei nerecunoscute. fără să contribuie la înţelegerea sau medierea între tipuri. ca şi acela al lui Adler. Dispoziţia pul-ionalâ iniţială este ceva definitiv dat. Principiul dinamic al fanteziei este ludicul. Teoria extravertită este valabilă pentru tipul extravertit. Simbolul este însă cea mai potrivită expresie pentru o stare de fapt ce nu poate fi afirmată altminteri decît printr-o analogie mai mult sau mai puţin apropiată. imaginaţia este in utilă şi condamnabilă. este unilateral şi caracterizează un singur tip. legătura cu obiectul şi modurile imposibile în raport de obiect ale unor dorinţe joacă un rol im portant. se produce şi o disociere interioară prin faptul că parcelele celeilalte funcţii care apar în fanteziile inconştiente (vise etc. respectiv în cazul introvertitului. nu trebuie să fie inferior obiectului. Mijlocul terapeutic este la el suspendarea protejării izolatoare. că orice idee pozitivă şi orice act creator îşi au izvorul în imaginaţie şi pornesc d ceea in ce sîntem obişnuiţi să numim fantezie infantilă. Refularea pulsiunii faţă de obiect la Freud a devenit la Adler protejarea subiectului. pe de alta legă turile infantile care compromit ulterior existenţa. Se ştie. căci metoda aplicată este condiţionalăde fiecare dată de teoria propriului tip. atît cea exterioară. în plus. pare să fie incompatibil cu princi piul muncii serioase.II TIPURI PSIHOLOGICO PROBLEMA TIPURILOR ÎN ISTORIA DE IDEI 73 parţial cheltuirea pulsiunilor. Punctul de vedere al lui c Freud. în timp ce la Frcud dorinţa de a avea un obiect. in schimb. doar tipul dat. Refularea nu este anulată nici prin psihanaliză. fanteziile înseamnă mai mult decît atît: ele sînt totodată şi reprezentantele celuilalt mecanism. este/orfo subiectului care protejează in mo cel mai dul eficient îm potriva obiectelor. extravertitul îşi va reduce. Acest mod de analiză întăreşte. introvertită. Ceea ce Freud numeşte simboluri nu sînt altceva decît semne pentru procesele instinctive elementare. propriu şi copilului. extraversia refulată. 88. şi care. Dar fără acest joc cu fanteziile nici o operă 38 Spun „semiotic" în opoziţie cu „simbolic". Schema fundamentală este de aceea la Freud sexualitatea care exprim ă relaţia cea mai puternică dintre subiect şi obiect. pentru oricine care şi-a făcut din adap tarea la realitate un principiu fundamental. oricum. abstracţie făcînd de faptul că fiind răuvoitor. Omul apare în primul rînd ca un punct al cului care sub nici un motiv nu arc voie. De aceea. selărgeşte şi mai mult. de aceea s-ar zice că mijlocul terapeutic necesar stă în cheltuirea cit pe posibil mai netulburată a pulsiunilor pe scama unor obiecte convenabil alese. 87. prăpastia dintre ele. un anume critic avea întrucîtva dreptate afirmînd că teoria lui Freud este nevrotică. sale Cîştigul obţinutprin astfel de analize revine de fiecare dată preponderenţei prealabil existente. Nu doar artistul.Ambele teorii resping principiul imaginaţiei. în schimb. în această stare ea este incompatibilă cu nivelul cel mai înalt al funcţiei conştiente. Invers. în realitate. el nu are în mod necesar nici o contrapondere. Funcţia refulată este însă inconştientă. Hipertrofierea unei funcţii înseamnă refularea celeilalte.) sînt depreciate de fiecare dată şi refulate din nou. Dimpotrivă. în cazul extravertitului.

prezentă în chip real. Luther a ţinut neclintit la trăirea nemijlocită a impresiei senzoriale. potrivit căruia cuvîntul singur. pretinsă de această supoziţie. în fapt însă cu recu- 5. Logo sul ca mediator a avut faţă de sermo avantajul de a fi răspuns. căci tocmai el a făcut dovada că poate să arunce peste bord formele tradiţionale de credinţă. Doctrina transsub-stanţializării a fost sancţionată de sinodul de la Lateran. se cuvin amintite protestantismul şi mişcarea Reformei. fanteziile sînt şi lipsite de valoare. De aceea el afirma că trupul şi sîngele lui Cristos sînt realmente prezente în euharistie. Cu toate că încercarea lui Abelard are o extraordinară importanţă în ce priveşte sensul ei. în felul acesta. ele nu posedă însuşirea de a fi valorifi cate. dacă forţa de şoc a pasiunii nu i-ar fi fost distrusă de un destin tragic. El nu vedea în acestea doar un simplu semn. toate scrupulele raţiunii umane. mişcarea evanghelică îndreptîndu-se tocmai împotriva instituţiilor catolice. îneît. consumarea euharistiei era. pe de altă parte. alături de substanţa pîinii şi a vinului. cred. Dintre opoziţiile care au frămîntat ulterior spiritele. Spre a se verifica această impresie. să se com pare ceea ce au izbutit să facă din aceeaşi problemă a concep tualismului minţi strălucite precum Schiller sau. Luther nu s-a putut elibera de impresia senzorială nemijlocită a consumării pîinii şi vinului. în linie umană. iar nu ceremonialul. însemnătatea religioasă a trăirii nemijlocite a obiectului era pentru el atît de mare. a fost înlocuită cu noţiunea de voliprezenţă. scmnificînd faptul că Dumnezeu este prezent oriunde vrea să fie prezent. Cu toate acestea. 92. Acest fenomen în sine este atît de complex. Lao Zi şi Zhuang Zi. este considerată. Toate încercările sale de interpretare se află de aceea sub semnul acestei realităţi. Datorăm imens jocului imaginaţiei. doar „aspaţial". este purtător de har. şi aşteptărilor nonintclectuale. căci. Este de aceea o dovadă de miopie a trata fanteziile depreciator din pricina caracterului lor aventuros sau inacceptabil. la Luther. avem aici doar aparent-a face cu o concesie în favoarea instituţiilor Bisericii catolice. presupunînd că tocmai contactul cu „realul" şi cu substanţialul euharistiei a avut pentru Luther o importanţă afectivă mai mare decît principiul evanghelic. ce-i drept. Mă voi mulţumi deci să mă refer la un singur punct din acea mare controversă a spiritelor. fan teziile trebuie dezvoltate. care pare să fie o reeditare intelectuală unilaterală a vechii idei de logos. 89. în temeiul doctrinei aşa-zisei consubstanţialităţi. preferind să înlăture. respectiv la con- . Nu greşim. Substanţa trupului sfînt. 90. în afară de conceptualism sau sermonism. Spun poate. care creează dificultăţi deosebite înţelegerii umane. Cum am spus. a trupului lui Cristos. Nu mă pot sustrage impresiei că mintea strălucită a lui Abelard. nu s-ar fi mulţumit nicicînd cu conceptualismul său paradoxal. care a înţeles marele sic el non. troversa euharistică dintre Luther şi Zwingli. Controversa euharistică dintre Luther şi Zwingli 91. în virtutea faptului că. Se poate imagina cu greu că doar forţa tradiţiei 1-a determinat pe Luther să ţină la această dogmă. Indiferent la aceste dificultăţi. şi ea. cu explicaţii absurde şi nesatisfăcătoare. Pentru a pune în evidenţă valoarea ce le este proprie. practic ea nu a avut urmări şi nu a putut stimula nici un fel de funcţie psihologică media toare. spre a deveni obiect de examinare analitică. anume a faptului că trupul lui Cristos este prezent. în gîndirea chi neză. şi s-a constituit de atunci încoace într-o tradiţie religioasă puternică în care Luther însuşi a crescut.74 TIPU R I PSIH O L OG IC E P R O B L E M A T IP U R I L O R ÎN IS T O R IA D E ID E I 75 fecundă nu a apărut vreodată. rcnunţînd la fapta creatoare. mijlocitoare de har. Ubicvitatca. deşi cuvîntul avea o semnificaţie mîntuitoare. pentru el realitatea senzorială şi trăirea ei nemijlocită erau o necesitate religioasă indispensabilă. îneît pînă şi imaginaţia îi era fascinată de concretismul prezenţei substanţiale a trupului sfînt. ceea ce însă îmi depăşeşte posibilităţile. Rămînc deschisă întrebarea dacă opoziţia dintre cele două puncte de vedere va putea fi vreodată suspendată în mod sa tisfăcător. în ca litate de materie brută. Ideea potrivit căreia ceremonia şi desfăşurarea ei concretă asumă semnificaţia unei mîntuiri obiective contrazice în chip absolut Evanghelia. Nu trebuie uitat că tocmai în imaginaţia omului poate sălăşlui tot ceea ce acesta are mai preţios. el ar trebui mai înainte descompus în diferite procese psihologice individuale. din 1215.

E vorba în cazul lui de con su m a re a „spiritu ală " a trup ului şi a sîng elui lu i C risto s.în opoziţie cu pun ctul de ved ere al lui Luther. Luther a oferit pentru aceas ta o form ulă . co ns um a te la fel ca la Lu th er. Zw in gli ad m inis tra ş i el îm p ă rtă ş an ia . ş i la el. Zwingli a repreze ntat concepţ ia pur sim bolic ă. în ultim ă in sta nţ ă. ceea c e pentru pu nc tu l de v ed ere al sen za ţi ei şi a l sen tim e ntului este p e bu nă drepta t e in difere nt. da r co nc epţ ia lu i nu cu p rin d ea nici o fo r m u lă care să red ea ad ecvat valoare a senzaţi ei şi valoare a afectivă pro prii obiectului . fo r m u la rea lui Lu th er re prezint . dar ea s-a lo vit de raţiu ne şi de prin cipi ul ev an gh elic. c ăci la rînd u -i. El are avantajul de a nu leza principiul evangheli c şi de a evita to to da t ă o ric e ip oteză ab su rd ă . A ces t punct de v ed er e se s p rijin ă pe ra ţiu n e şi pe c on ce per e a în ide e a ceremoni ei. ia r pîin ea T IPUR I PSIH O LO G IC E şi vinu l erau . id ec a . s e in te resează tot atît de puţin de senzaţi a prod usă de ob iect. a realităţii afective.76 noaşterea. am bele pu nc te de v ed ere se exc lu d. întem eia tă în trăirea sen zorială nem ijlocit ă. 94. A cea s tă co nc epţ ie nu acceptă ceea ce Luther voia să m enţină . „p rinc ip iu l".P en tr u co nc epţ ia ex tr a v e rtită. condiţiona tă de psihologia lui Luther. anum e realitat ea im presiei s en zo ri ale ş i v alo a re a ei afec tiv ă . 93.

cea a lui Zwingli. C o m p et en ţa m ea es te c u to tu l in s u fi cientă spre a putea tra ta exhau st iv aceas tă chestiu ne com plic ată şi întinsă. . cu conştiin ţa că nu am făcut dec ît s ă rid ic o p r o b le m ă. 95. ea rezervă. Inutil să ad aug că nici un ul din subiectel e atinse aici nu a fo st tratat în m od com p let. s -a r zic e. ci el pretind e şi o form ula re. pentru pun ctul de ved ere al ideii. Dac ă am izbutit să dau cititorul ui o idee despre exis tenţa deosebi rilor dintre punctel e de vedere tipice. tot aşa după cum formu la rea ideii reclam ă poste rita tea s en tim e ntului şi a s en za ţi ei. oferind doar o concepţ ie în planul ideii. L as o ata re lu crare în sarcina celor care dispu n de mai m u lte cu n o şti nţe decît m ine în aces t do m eni u.ă un av antaj. nici senzaţia .închei aici acest capitol despre principiul tipurilor în isto ria gîndirii antice şi m ediev ale. atunci consi der că intenţia mea s-a realizat pe deplin. Se pa re în să că pu nctu l de ved ere ex tra ve rtit nu se m ulţum eş te să aibă un spaţiu de m a nevră. în care ideea să urm eze va lorii senzaţi ei. sp a ţiu şi ac ţiu nii ob iec tu l ui. D eşi form ula lui Zwingli nu siluieşte nici sentiment ul.

S cr is o ril e d e s p re e d u c aţ ia e st et ic ă a o m ul ui a) D e s p r e f u n .DE S P R E I D E I L E L U I S C H I L L E R Î N P R O B L E M A T I P U R I L O R c ţ i a v a l o r i c s u p e r i o a r ă ş i f u n c ţ i a v a l o r i c i n f e r i o a r ă 96.Atît cît am putut să-m i dau seam a cu m ijloac ele lim itate d e ca re d is pu n. s-a r zic e c ă F riedrich S chiller este ac ela care a în c erc a t p en tru p rim a dată să fa c ă o d is tin c ţ ie e x p lic it ă şi d e anvergu ră între atitudin i le tipice şi să ofere o descripţ ie exhau s tivă şi detaliat 1.

Tentativ a importa ntă de a prezent a funcţii le în discuţie şi totodat ă posibilit atea concilie rii lor apare în stu diul pu blicat în 17 95. a dresate de S chiller p rincipel u i de H olste in A ug usten b urg .ă a lor. c ît u ş i de p u ţ in n eî n s e m n a t. după cum se va vedea m a i j o s. doar el este a c ela c a re n e o feră p un cte de v ed ere elab o r a te. c ă ci m i s -a r p u te a în t îm p l a să in t e rp re t ez id eil e lu i S c h iller de o m a n ier ă d e s p re c a re a r fi p o s ib il să se a firm e că nu c o resp u n de cu c eea ce a v ru t el să spu nă . pe c a re p siho lo g ia a b ia acum în c ep e s ă le o n o re ze . C ă ci. Din un g h iu l n o s tru de v ed e re. 97. D em er s u l m eu n u v a fi p r ea u ş o r. va fi totuşi im p os ib il s ă m ă refer la ideile lui fă ră a le in- . d eşi m ă voi strădui ca în pasajel e esenţial e să citez înseşi cu vintel e autoru lui. Ober d ie ă sth eti sche E rzieh u ng des M en sc h e 1 n . m er itu l lu i S c h iller nu e st e. Lucrare a este a lc ă tu it ă d i n t ro s e ri e de s c ri s o r i . p ăt run d er ea p siho lo g ic ă a m aterie i şi orizontu l larg în ce priveşte posibilit atea soluţion ării psiholo g ic e a c on flic t u lu i m ă d et erm i nă să înfăţiş e z pe la rg şi s ă ev a luez ideile din studiul lui Schiller. care probabil nu a ben eficia t pînă acum de o tratare într-un context ca ac ela de faţă.Pro fu n zim ea ideilo r.

1 Autorul a folosit ediţia Cotta. 18. 1826. . voi.

Ca introvertit. în aşa fel încît. Se va vedea în continuare — în suficientă măsură. trebuie să deplasăm intuiţionalismul lui către zona gîndirii. Ea mi se pare necesară deoarece Schiller tratează problema în discuţie în temeiul propriei sale experienţe interioare. nici generalizare pripită. sper — că această interpretare coincide cu realitatea. de care trebuie să ţinem seama. Schiller întreţine raporturi mai bune cu lumea ideilor decît cu aceea a obiectelor. încît ele vor avea mult mai puţin în vedere problema generală a introversiei şi a extraversiei. dacă îl socotesc pe Schiller. la baza consideraţiilor mele. deoarece un individ aparţinînd altui tip psihologic ar fi putut să o exprime cu totul altfel. faptul ce nu poate fi ignorat că Schiller însuşi aparţine unui anumit tip şi. ci şi din repetatele sale mărturisiri. căci atît cel care gîndeşte. al intuiţiei instituie un fel de subclase. şi mai mult conflictul caracteristic al tipului gînditorului introvertit. motiv pentru care. Dacă subliniez deci uneori în consideraţiile ce urmează unilateralitatea şi subiectivismul lui Schiller. De aceea un introvertit poate aparţine tipului gîndirii sau tipului simţirii. Vom găsi de altfel propria imagine a lui Schiller în descrierea pe care el o dă tipului idealist. unde este aproape imposibil să trasăm o altă imagine decît aceea ale cărei trăsături fundamentale se află deja întipărite în propriul nostru suflet. 98. Dar nu numai din ele. Acolo am deosebit doua clase generale de oameni. ştim cît de puternic era la el elementul reflexiv. problema funcţiilor separate se pune în aceiaşi termeni ca şi pentru Schiller. Critica pe care i-am făcut-o episodic are de aceea mai mult semnificaţia unei transcripţii într-un mod de exprimare ce goleşte formularea lui Schiller de determinarea ei subiectivă. ambii pot sta sub primatul obiectului. Raportul cu ideile poate fi de natură mai mult afectivă sau mai mult cerebrală. precum tipul gîndirii. cît şi cel care simte pot să stea sub primatul ideilor. este constrîns. al simţirii. dacă e să-1 considerăm exclusiv ca poet. Laş ruga de aceea pe cititor să nu piardă din vedere faptul că. ţinînd seama de modul său de a fi şi de contrastul caracteristic pe care îl formează cu Goethe. el ne apare însă ca gînditor. Dar ea nu este nici abuz.78 TIPU RI PSIHOLO GIC E D ESP R E ID E ILE LU I SC HILL ER 79 terpreta într-un anumit fel. pe baza a nenumărate date. pe de alta. Ele se află la originea faptului că una dintre funcţii este reprezentată mai cuprinzător de el decît cealaltă care. împrejurarea amintită. Aici aş vrea să-1 rog pe cititorul care a fost poate determinat de publicaţii anterioare să echivaleze simţirea cu extravertirea şi gîndirea cu introvertirea să parcurgă definiţiile pe care le-am formulat în ultimul capitol al cărţii de faţă. un introvertit. Corespunzător. abordîndu-1 din unghiul de vedere al psihologiei tipului gînditorului introvertit. pe de o parte. împărţirea în tipuri funcţionale. l-am putea repartiza tipului intuitiv. alcătuind tipurile introvertite şi tipurile extravertite. are anumite trăsături inferioare. Formularea extrem de generală în care el o îmbracă ar putea să pară un abuz sau o generalizare pripită. ca atare. întrebarea care se pune este cărei subclase îi aparţine el. care ne-a preocupat în exclusivitate în primul capitol. Deduc. prin aceea că există nu puţine pasaje în scrierile lui Schiller care pledează în chip evident în favoarea ei. iarăşi. stă ipoteza pe care tocmai am schiţat-o. Din cauza acestei dependenţe. momentul intuiţiei joacă la el un rol însemnat. Fără îndoială. după cum. căci pentru o întreagă clasă de oameni. formularea sa are inevitabil limite. să ofere o descriere dintr-un singur unghi de vedere. Oricum. în vreme ce acela al lui Goethe — lăsînd la o parte intuiţia lui covîrşitoare — înclină către tipul extravertit. dacă vrem să îl înţelegem pe deplin. 99. în scrisorile despre educaţia estetică. respectiv tipului gîndirii. La aceasta mă vor obliga. Este de la sine înţeles că aceste limitări l-au făcut pe Schiller să uzeze de o terminologie improprie aplicării ei generale. dezvoltată fiind într-o mai mică măsură la tipul introvertit. în atare situaţie vom critica şi corecta expunerea autorului. că modul de a fi al lui Schiller aparţine tipului introvertit. să-1 putem înţelege mai bine. al senzaţiei. . consideraţiile mele se alătură atît de strîns celor ale lui Schiller. ci pentru a face loc şi altor formulări. chiar împotriva voinţei sale. Or. este nu pentru a ştirbi cu ceva valoarea şi importanţa problemei ridicate de el. Caracterul limitat al concepţiei şi cunoaşterii noastre nu apare nicăieri mai limpede ca în descrierile psihologice. Răspunsul nu este uşor de dat. după cum individul aparţine tipului simţirii.

2Ober die ăsthetische Erziehung des Me 3Loc. căci dife re nţiere a un e i fu ncţii d int r-u n m ă n u n c h i d e fu n cţ ii a d u c e d u p ă s in e o d e z v o lt a r e co p le ş ito a re a a ce s te ia şi n e g lija re a . la a ltu l d o a r in tele c tu l o rd o n ato r. o m cu om . Avantajul grecului consta în aceea că el era mai puţin diferenţiat decît omul epocii moderne. M a i înt îi.Ş i m a i d epa rte : „ Dacă so cie tate a face d in fu ncţie m ăsu ra o m u lu i. lim itîndu-se. da că a ici. n e p ă s ăto are fa ţă d e ca ra cte r. ca masă. „a va n ta je le p e care n e a u l om e n e sc de a stă z i. supraevaluîndu-le astfel nemăsurat. celă la lt la a ce ea a eru diţiei. Dacă însă în condiţiile primitoare ale veacului al V-lea a. co n sid e ra t în m un it a te a s a ş i a şe z a t p e ta r u l ra ţiu n ii. unui spirit ordonat şi unei conduite conforme cu legea. Chr. în aceste idei ale lui Schiller sînt cuprinse multe lucruri importante." Ch ia r şi a ceastă s in g u ră p ro p oz iţie arată în ţe le ge re a larg ă a lu i S ch ille r p e nt ru p ro b le m a n o a str ă . dar e l tre b uie să încea pă în tre ce rea în rîn dur i strîn -ş i se în tre g u l să s e m ă so a re cu în t reg u l.Cu ltu ra în să şi a fo st ace e a „ 2 car e a făcu t a ceastă ran ă um an ită ţii m ode rn e . decalaj care nu s-a recuperat nici în cursul celor o sută douăzeci de ani care s-au scurs de la redactarea lucrării lui Schiller. în m od fe r icit. Schiller are perfectă dreptate atunci cînd susţine că la noi cultura individuală nu a ţinut pasul cu cea colectivă. dar o cultură colectivă era străină de lumea antică. Diferenţierea funcţiilor s-a produs în mod cert nu din viclenie. în exemplare izolate se atingea într-adevăr nivelul unei culturi individuale înalte. în primul rînd. e l s ta b ile ş te d r ep t ca u z ă fu n d am e n ta lă d ife ren ţie re a in d iv iz ilo r. in t r ă r ile . în orice privinţă legată de cultura colectivă. din necesitate. re c la m ă d o a r c u n o ş t i n ţ e . frumuseţile Greciei. cea mai teribilă întunecare a minţii. C a re d in tre m o d ern i va ie ş i d in fro nt să lu p te . cert. „N u tă g ă d u im ". „ Ş i o d a tă cu s fer a la care ne -a m lim ita t a ctiv ita te a . d in co lo . ca r e o b iş n u ie ş t e n u o d a tă s ă n im ice a sc ă . în vre m e ce a ici im a g in aţia lux urian tă stîr peşt e p lan taţiile la bo rio s cu ltiva te a le inte le ctu lu i.a u z ă v o r it r e c ip r o c . ci. cu alţi ochi. dacă ţine ca aceste capacităţi izolate să fie dezvoltate cu o intensitate invers proporţională cu extensia îngăduită subiectului. Este de înţeles că. d in c o lo . aceasta era cu putinţă numai pentru că mii de semeni ai săi erau cu atît mai estropiaţi şi limitaţi de împrejurări mizerabile.V in a în frîn g e rii m o d ern ilo r S ch ille r o a trib u ie cu ltur ii.80 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 81 100. e l a ra tă fe lu l în ca re in telectul intuitiv şi intelectul speculativ s-au despărţ t. scrie S ch ille r. disput în d vreu n ui aten ian g lo um a n ităţii? D e u n de r ia acest rapo rt pă gu bit or a l ind ivizilo r fad e a v an taju l ţă d ep lin al sp ecie i?" 102. p rin re p r im a re . căci. căci şi dezavantajele unei asemenea condiţii s-ar cuveni să fie cel puţin tot atît de vizibile. trece c u ve der ea. epoca lui Schiller îl evalua pe grec după dimensiunea grandioasă a operelor transmise prin tradiţie. dar îi şi depăşeau de departe pe aceştia. Scrisoarea a 6-a. în condiţiile unei cunoaşteri imperfecte a Antichităţii greceşti. . d a că la un u l d in co n ce tă ţe n ii să i a p r e cia ză d o a r m e m o ria . Această cucerire i-a fost rezervată creştinismului. D e st ră m a re a cooe ră r ii a rm o n ioa s e a fo r ţe lo r p su fle t e şti în v ia ţa in stin ctiv ă e ste o ran ă a lui ca A m fortas . Schiller este preocupat. a d ică d ife re n ţie rii fu n cţ iilo r. Dacă unul din aceşti admiratori tîrzii ai cerului grecesc şi ai fericirii arcadice ar fi venit întîmplător pe lume ca hilot în Atica. De aici faptul că modernii." 103. iar d om e niile lo r d e a p lic a ţ ie ş i. n e -a m g ăs it ş i u n s t ă p în în n o i în ş in e . sp iritu l d e ab s tra cţ ie m istu ie fo cu l la ca re a r fi t re b u it s ă s e în că lz e a s c ă in im a ş i s ă s e a p r in d ă 3 fa n t e z ia . individul avea posibilităţi mai mari de a-şi dezvolta multilateral calităţile şi facultăţile. atunci de ce trebuie să ne mire că celelalte însuşiri ale sufletului sînt nesocotite spre a se oferi toată îngrijirea aceleia 4 singure care onorează şi răsplăteşte?" 104. c u g e lo z ie . d e g e ne rar e a a ce lo ra . i u nu l la s fera a rte i. io t. cit. de problem a cau ze i ş i a o rig in ii se pa răr ii ce lor d o uă fu n cţii. frumuseţea grecească îşi datora existenţa mai cu seamă contrastului cu mediul din care izvorîse. le p o a t e cîn a v e a fa ţă d e ce l m ai b u n n ea m d in lum ea ve che. nu numai că se puteau măsura cu grecii. ce le la lte a pt it u d in i. în ipoteza în care socotim aceasta un avantaj. î n s c h im b . deosebită. el ar fi văzut. în schimb. ca mai pretutindeni în natură. ci dimpotrivă: dacă nu am fi pă- chen. iar la u n a l tre ile a doar is cus in ţ a m e ca n ică ..

astfel. unii văd în cultură tocmai condiţia culturii colective. Nu oamenii contează. p e in divid . Pro clam în d su fle tu l n e p ie r it o r. Acest antagonism al forţelor este marele instrument al culturii. ci abia drumul către cultură. ba chiar se identifică în chip exclusiv cu ea. dezvo lta tă ş i d ife re n ţiată p e se am a u n ei m ajo rităţi va loric in fe r io a r e . 6 sîntem abia pe drumul care duce la ea. ci el este reprezentat doar de o singură funcţie. Individul modern decade astfel la nivelul unei simple funcţii. potrivit acestei opinii. P r in a c e s t p r o c e s p s ih o lo g ic a lu a t t re p t a t naştere o cultură co le ctiv ă . o posibilitate de viaţă. completă nu este nici o cultură. sp re p aguble i ce a ind iv id u ale. s cla vi). 106. ci s-a ales so luţia de a se a cord a în tiie tate fu ncţie i va loric su p e rio are în in d ivid. Sub prima formă. Privile giere a fun cţ ie i va lor ic su p erioar e slu jeşte în principal societăţii. căci atîta timp cît el durează. fo rm a so cia lă e xte rioa ră a cu lt urii a n t ice a fos t p s ih o lo g ic tra n s fera tă în su b ie ct . în s ch im b . d ar ca re. Schiller se înşală de altfel. m a jor it a te a va lor ic in fe rio ar ă a p o p o ru lu i nu m a i p u te a fi sa crifica tă lib e rtă ţii u n e i m a jo r ită ţi va lo ric su p e rio ar e . în vreme ce alţii îi atribuie acestei condiţii doar sensul de civilizaţie şi pretind culturii să stimuleze dezvoltarea individuală. Se poate. cuv int ele lu i S ch ille r îş i p ăstre ază ş i astăz i. Deci. decît de a le pune să se confrunte unele cu celelalte. dar du ce specia la adev ăr". a v e a d e z a v a n ta ju l d e a s e în te m e ia p e o c u ltu ră su biectiv ă d e sclav i.82 TIPUR I PSIH O L O G IC E D E SP R E ID E IL E LU I SC H IL L ER 83 trun s to t m ai ad în c în in terio rul cu ltu rii co lectiv e. ci unica lor funcţie diferenţiată. ad ică p e tra nsfera rea în ps ih ologie a sclav iză rii m a jor ită ţii. într-o m ăs ură in com par ab il m a i m are de cît A nt ichita te a. do g m a creş tin ă a firm a v a lo ar e a in d iv id u lu i. D u p ă cum s clav iz ar e a m a s e i a rep re z e n ta t o ra n ă d e s ch isă p en tru lu m e a a n tică . fie în alta. inev ita bil la eroare. de natură individuală. dar este doar instrumentul. 5 spune S chiller. Schiller îşi dă prea bine seama că o diferenţiere a funcţiei nici nu ar fi putut să se producă altminteri: „Nu exista un alt mijloc de a dezvolta aptitudinile variate ale omului. 105. căci el trece cu vederea caracterul lacunar al civilizaţiei antice care pune sub semnul întrebării valabilitatea nelimitată a culturii de atunci. alăturîndu-se exclusiv celui de al doilea punct de vedere şi opunînd cultura noastră colectivă culturii individuale greceşti. atîta vreme cît înclină fie într-o parte. d re pt u rm a r e . va la b ilitate a. n ive lu l cu lturii co le ctiv e a fo s t rid ica t . ori idealul este introvertit şi importanţa principală o deţin individul sau subiectul şi relaţiile sale cu ideea. prin aceea că se sprijină în întregime pe utilizarea maşinală a diferitelor funcţii privilegiate ale omului. doar ea. condiţia actuală a antagonismului forţelor nu ar fi încă o condiţie a culturii. astfel. to t astfe l e po ca creştină ca re i-a u rm a t a re a liz a t co n d iţia u n e i cu ltu r i co le ctiv e . ce-i drept. în co n s e cin ţă . De a ce e a. ori idealul ei este extravertit şi valoarea principală e asumată de obiect şi de relaţia cu el. încît marile organisme ale culturii noastre de astăzi tind către distrugerea totală a individului. co b o rît. fiindcă tocmai această funcţie reprezintă o valoare colectivă şi conferă de aceea. p ro ce s prin ca re s-a in t erio r iz a t o star e ca re în A n ti chitate fu sese exterioară." 107. pra ctic ate d e An tich ita te. înţelege de ce tocmai sub . Omul se înfăţişează în cultura colectivă nu ca atare. care g ara nta ind iv id ului. d u pă cu m o b işn u im să s p u n em ). şi anum e o funcţie dom inantă. n u a r fi fo st nev oie d e reacţ lente ca ace ii vio lea p erso n ificate d e spiritu l u nui S tirn er sau al un ui N ietzsch e. tr an s fe rin d cît m a i m u lt posibil a cela şi pro ce s în in d iv id (ridicîn d u-1 la treap ta s u b ie ctiv ă . ce l a l cu ltu rii in d iv id u a le în s ă .D u p ă cu m A n tich it a te a a fa v o r iz a t d e z v o lta r e a in d iv i d ua lă la n ive lu l u n ei clas e su per io are. în întreg im e . Părerile sînt de altfel împărţite aici. sub cea de a doua. ast fe l. în de trim en tul fun cţiilo r valoric in ferioar e. op rim în d o m a joritate fo r m ată d in o am en i d e rînd (hilo ţi.„ U n il a t e r a l it a t e a în e x e r c it a r e a f o r ţ e l o r î l d u c e . dar este în paguba individualităţii. cultura este de natură colectivă. De fapt. şi neagă apartenenţa la sine a celorlalte funcţii valoric inferioare. privilegia tă . to t a s t fe l s cla v ia fu n cţ iilo r v a lo ric in fe r io a r e e s t e o ra n ă p e r m a n e n t s în g e rîn d ă în s u fle tu l o m u lu i m o d e rn . Im por tanţa princip a lă a reve n it astfel une i fu ncţii va lo ric su per io a re în d e fav o a re a tu tur o r ce lo rla lte fu n cţii. Această pagubă merge atît de departe. „dre ptu rile om u lu i".

cum am spus. ci că presupune — am fi tentaţi să adăugăm: dimpotrivă — o anume delicateţe. dar. această unilateralitate faţă de societate a prezentat şi avantaje ce nu se cuvin subestimate. Funcţia diferenţiată îi creează posibilitatea existenţei colective. în ce priveşte organizarea. Absenţa lor este de aceea o lipsă. Am sugerat deja că diferenţierea în dezvoltarea culturii creează în ultimă instanţă o disociere între funcţiile fundamentale ale vieţii psihice. Cultura produce aici o diferenţiere a acelei funcţii care beneficiază de o capacitate de dezvoltare înnăscută. nu şi individualitatea sa. Va veni un moment în care „sciziunea interioară a omului va trebui să fie din nou suprimată". pentru a se da o şansă de viaţă elementelor încă nedezvoltate. valori vitale care pot conferi existenţei individului o intensitate şi o frumuseţe pe care acesta le aşteaptă zadarnic din partea funcţiei sale colective.84 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 85 influenţa mediului creştin. sub presiunea revendicării culturii. Dezvoltată este funcţia. Astfel. nu şi satisfacţia şi bucuria de viaţă pe care le poate conferi doar dezvoltarea valorilor individuale. la alţii simţirea au în mod special acces la o dezvoltare mai largă şi de aceea. depăşind. care se cuvin totuşi preţuite ca anticipînd cultura individuală. în mod sigur. căci. comportîndu-se pur şi simplu barbar. reprimate. de aceea avem astăzi o cultură colectivă foarte dezvoltată. Perfect fiind. în epoca clasicismului german. căci valorile individuale sînt subevaluate încă din principiu. al cărui principiu este iubirea creştină (iar prin asociere contrastivă. în caz contrar. ci mai rele. încercări care astăzi ne par cam lipsite de gust. S-au făcut. înclină de partea funcţiilor sale neevoluate. funcţiile valoric inferioare nu pot fi la nesfîrşit excluse de la trăire şi dezvoltare. dar de mare preţ pentru viaţa individuală. este preţuit ca funcţie în societate. adesea profund resimţită. a luat naştere o cultură colectivă în care individul era ameninţat să dispară. adică între ceea ce el reprezintă ca individ şi ceea ce reprezintă ca fiinţă colectivă. împreună cu Schiller. am putea-o compara cu o rană dureroasă. valoric inferioare. izbutim să înaripăm această singură forţă şi să o conducem mult dincolo de limitele pe care natura 7 pare să i le fi aşezat. ca individualitate. prin faptul că interesul individului s-a absorbit într-o măsură şi mai mare în preocupările colective şi că fiecare dispune de mai puţin răgaz pentru dezvoltarea propriei culturi. în vreme ce în primul caz izbuteşte să se iluzioneze. depăşind într-o oarecare măsură diferenţierea însuşirilor şi intrînd în domeniul atitudinii psihologice în genere care guvernează modul de utilizare a acestora. de altfel. iar distanţarea de ele o sciziune interioară pe care. Dar. devenită un simbol al culturii individuale. Perfectibilitatea nu înseamnă că funcţia aspiră a priori la aptitudini speciale. . doar valoarea colectivă. nu puţine încercări de a imita şi retrăi spiritul grecesc. 108. după Antichitate. dar păgubind într-o măsură crescîndă cultura individuală. De unde şi acea nostalgie specială. aşa cum excelent remarcă Schiller: „Numai astfel. printre funcţiile neglijate se pot foarte bine afla valori individuale mult mai înalte. s-au obţinut unele cîştiguri care altminteri nu ar fi putut să fie realizate." 109. insul se va ocupa într-o măsură mai mare de dezvoltarea acelei facultăţi a cărei dispoziţie îi este în chip natural deosebit de favorabilă. motiv pentru care nu este întotdeauna de căutat şi de găsit în ea valoarea individuală cea mai ridicată. în cei o sută douăzeci de ani care s-au scurs de la elaborarea studiului lui Schiller. şi anume în măsura în care această funcţie a izbutit să atingă nivelul de dezvoltare al unei valori colective. Există astăzi o prăpastie adîncă între ceea ce este şi cum se înfăţişează un ins. supraevaluată de cele mai multe ori şi idealizată adesea nemăsurat tocmai din acest motiv. Dar această dezvoltare unilaterală va duce şi trebuie să ducă la o reacţie. respectiv aptă a fi perfecţionată. el se identifică funcţiei colective. de importanţă secundară pentru viaţa colectivă. tot ceea ce i-a premers. ignorîndu-şi barbaria efectiv existentă. la unii facultatea de gîndire. labilitate şi plasticitate. ci. condiţiile culturii individuale nu au devenit mai bune. poate. numai prin faptul că ne adunăm întrun singur focar întreaga energie a spiritului şi ne concentrăm întreaga fiinţă într-o singură forţă. şi replica acesteia: afirmarea individualităţii).

prin confrun9 Oratio IV. conflictul instinctelor oar be trebuie să se stingă. 10 Fr. ar trebui să ne stea in putere a reface. iar antagonismul grosolan să înceteze pentru ca să se poată risca favorizarea diversităţii. mai înainte ca diversitatea din natura umană să poată fi supusă unităţii idealului. proprie Antichităţii tîrzii. Ceea ce Wagner a încercat să exprime în artă prin expresie simbolică. Relaţia apropiată a Antichităţii cu natura părea. mîntuindu-i." 113. Ceea ce oferea creştinismul însă nu era. După cum spune Iulian Apostatul în discursul 9 despre regele Helios . dar numai temperatura lor egală. natura să ne răpească desăvîrşirea pe care raţiunea ne-o prescrie în numele propriei finalităţi? Prin urmare.86 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 87 no. şi să producă astfel o restaurare a unei vieţi armonioase. oricum. . ca şi al strădaniilor sale. e drept. şi chiar dacă legea naturii ar tinde atît de mult spre acest sacrificiu. Tot astfel. o soluţie (Losung). Tot astfel. Schiller. 112. distrusă de ar/ă. el i-a conferit expresie simbolică în motivul restituirii lăncii pierdute şi al tămăduirii rănii. Lipsiae. ci o salvare (Erlosung). Fără să o spună explicit. Rezultă nemijlocit de aici că Loc. dezacordul elementelor din fiinţa etică a omului. trebuie să se asigure autonomia carac terului. loc. dacă desăvîrşirea naturii umane ar face necesară o asemenea jertfă? Am fi atunci argaţii omenirii. despotice. Această împrejurare a contribuit probabil esenţial la faptul că Schiller a ignorat posibilitatea mîntuirii oferită de creştinism. Este neîndoielnic că Schiller a trăit foarte adînc acest conflict în viaţa sa personală şi tocmai din acest antagonism a izvorît aspiraţia lui către unitate sau uniformitate. încordarea feluritelor puteri ale minţii poate produce oameni extraordinari. Prin exerciţii de gimnastică se formează. Sublinierile în text îmi aparţin. „Oricît de mult va fi cîştigat totalitatea lumii din această cultivare separată a forţelor umane. care pe atunci voiau la fel de imperios să participe la putere. cit. dar frumuseţea se dezvoltă numai prin jocul liber şi egal al membrelor. printr-o artă mai înaltă. din care făgăduia să-i scoată. Deci nu prin desprinderea sau prin eliberarea de funcţia valoric inferioară. pe aceia fericiţi şi perfecţi. lîncezind în sclavie. Opera omnia. Această idee 1-a tulburat şi pe Wagner în Parsifal. inima omului „este bîntuită de tumultul luptei". spiritul lui este aţintit mai degrabă asupra frumuseţii antice decît asupra doctrinei creştine a salvării. Ea nu se înalţă pînă la plăs muirea nobilă a omului fizic decît după ce lupta forţelor elemen tare din organismele inferioare s-a potolit. acea epocă de sfîşie-re interioară. corpuri atletice. trebuie să fie greşită ideea după care dezvoltarea unor forţe izolate implică în mod necesar sacrificarea totalităţii lor. care s-a manifestat printr-o confuzie fără precedent în minţile şi în inimile oamenilor. excluzîndu-le pe toate celelalte. 8 totalitatea naturii noastre. să cede 10 ze locul unei libertăţi convenabile." 111.. problema care îl preocupă este reîntoarcerea la modul şi concepţia de viaţă proprii Antichităţii. în orice caz. Pe de altă parte. Schiller s-a străduit să clarifice prin reflecţie filozofică. am face pentru ea milenii la rînd muncă de sclavi şi am întipări în natura noastră mutilată semnele umilitoare ale acestei supuneri. cit. este mîntuirea de rău. 1696. nu se poate contesta faptul că indivizii pe care ea îi afectează suferă sub povara blestemului acestei finalităţi a lumii. prin ţelurile ei. (Nota lui Jung. Scrisoarea a 7-a. în schimb. pentru ca generaţiile viitoare să-şi îngrijească în fericită trîndăvie sănătatea morală şi să-şi dezvolte statura liberă a umanităţii lor! Să fie destinul omului acela de a uita de sine în favoarea unui anume scop? Să poată. In regent Solem. Creştinismul a imprimat o anumită direcţie. dar implicit îndeajuns de limpede. „Natura ne trasează în creaţia ei fizică drumul pe care îl avem de parcurs în lumea morală. ceea ce caracterizează exemplar nu doar propria fiinţă. Şi în ce raport ne-am afla faţă de vîrsta trecută şi viitoare a lumii. deşi scopul acesteia. învăţătura creştină. capabilă să elibereze şi funcţiile reprimate. ci prin luarea ei în considerare. Iuliani Imp. să făgăduiască acea posibilitate pe care creştinismul nu o acorda. iar slugărnicia faţă de forme străine. o desprindere (Loslosung) a funcţiei valoroase de celelalte funcţii.) soluţia creştină a problemei este trecută de el cu vederea sau ignorată în mod intenţionat. ci şi întreaga epocă în care el a trăit.

" 115.. ceea ce vrea să însemne că s-au găsit şi sau făcut publice cunoştinţele care ar fi cel puţin suficiente să ne îmbunătăţească principiile practice. întrun mare avînt idealist. Simţim în aceste cuvinte ale lui Schiller proximitatea luminismului francez şi a intelectualismului fabulos al Revoluţiei. în primele ei încercări. trebuie avut în vedere că nu toate minţile cu autoritate gîndeau pe atunci aşa şi că deci acest elan al intelectualismului raţionalist se întemeiază. Iniţial ele au fost nesocotite şi refulate."* Pe de-o parte. unitatea idealului ar putea să restabilească primatul funcţiei valoric superioare în raport cu funcţiile valoric inferioare şi astfel să restaureze vechea stare de fapt. raţiunea s-a curăţat de iluziile simţurilor şi de o sofistică înşelătoare. insurecţia se va reclama de la demnitatea ei. înapoi. Simţind inferioritatea raţiunii şi a adevărului. începută sub semnul filozofiei şi al raţiunii. forţa oarbă. în chip natural.). Zeiţa raţiunii şi-a dovedit neputinţa în faţa violenţei bestiei dezlănţuite. Scrisoarea a 8-a. ci potrivit cu forma lor din momentul dat. ne aruncăm pe de-o parte în braţele unei servituti comode. ne prăvălim în anarhia sălbatică a stării naturale.Revoluţia franceză în plină desfăşurare în acei ani a con ferit frazelor lui Schiller un context pe cît de viu. fără îndoială. duhul cercetării libere a risipit conceptele iluzorii care vreme îndelungată au blocat calea către adevăr şi au scormonit pămîntul pe care fanatismul şi impostura şiau înălţat tronul. iar filozofia însăşi.88 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 89 tare. — 12 care e pricina pentru care încă mai sîntem barbari?" 116. se vor împăca. Acceptarea funcţiilor reprimate echivalează în interior cu un război civil. care ne înstrăinase mai înainte de natură. ci din cauza inimii care i s-a zăvorit şi a instinctului care nu a lucrat pentru el. a acorda libertate înseamnă a cădea în plasa conflictului dintre instincte. Se cuvine să 12 Loc. supraevaluarea importanţei şi a eficienţei raţiunii era în spiritul vremii.i. Desăvîrşire pentru care indispensabile ar fi tocmai aceste funcţii nerecunoscute ce nu se opun în esenţa lor ţelului avut în vedere. fără de care construirea unei personalităţi morale pare cu neputinţă. va inter veni şi va decide soarta conflictului zadarnic dintre principii. pe de altă parte. 163 (. ed cit. ceea ce fără o tratare despotică a forţelor beligerante pare imposibil. iar. Uzurparea va invoca slăbiciunea naturii umane. cu dezlănţuirea opoziţiilor ţinute pînă atunci sub control şi. Schiller pretinde ca adevărul însuşi să devină o forţă. contrariile. cu glas puternic şi stăruitor. p. în final. în esenţa lor profundă. la sînul ei. invers. Or. uitîndu-se cu totul că raţiunea. dacă ar fi posedat într-adevăr o astfel de forţă. cit. deoarece erau un obstacol în calea ţelurilor omului de cultură. ca să spun aşa. Dar în felul acesta s-ar compromite libertatea. Acestea constau în interese unilaterale şi nu sînt echivalente cu desăvîrşirea individualităţii umane. cu ea. Dar funcţiile valoric inferioare nu se opun funcţiei valoric superioare.„Speriaţi de libertatea care. şi pe dezvoltarea subiectivă deosebit de viguroasă a lui Schiller. * Goethe. „Veacul este luminat" — ce supraevaluare a intelectului! „Duhul cercetării libere a risipit conceptele iluzorii" — ce raţionalism! Ne vin desluşit în minte cuvintele Proctofantasmistului: „Şi dispăreţi! Doar ne-am iluminat. după cum. 114. Atîta timp însă cît ţelul cultural nu coincide cu idealul desăvîrşirii fiinţei umane. Căci de unde această domnie universală a prejudecăţilor şi această întunecare a minţilor.. ar fi avut destule ocazii să o pună în valoare. cu suspendarea „autonomiei caracterului". 11 precum decide şi soarta unui vulgar pugilat. aduşi la dis perare de o tutelă pedantă. acum. pe atît de sîn- geros. se manifestă întotdeauna duşmănos. ne cheamă. ea s-a încheiat în haosul lacom de sînge. din care a ţişnit geniul despotic al lui Napoleon. t. în ciuda luminii pe care filozofia şi experienţa au aprins-o? Veacul este luminat. . pînă cînd marea stăpînitoare a tuturor lucrurilor omeneşti. Autonomia poate fi înfăptuită doar prin aplanarea acestui conflict. pe de altă parte. aceste funcţii sînt supuse unei subevaluări şi unei relative reprimări. Faust. „Dacă pînă acum el şi-a probat atît de puţin forţa victorioasă este nu din cauza intelectului pe care nu a ştiut să îl dezvăluie. Schiller simte însă că acceptarea funcţiilor valoric inferioare poate să ducă la un „conflict de instincte oarbe".

la el. el observa că după ce începuse „să-şi cunoască şi să-şi utilizeze" forţele morale. Tocmai exemplul impresionant al Revoluţiei franceze. fie — în fine — este situată în opoziţie cu cealaltă funcţie conştientă. De aceea. căci de obicei mă zorea poetul. beneficiind adică de o anume autonomie şi comportîndu-se dinamic. Acest conflict îşi datorează existenţa împrejurării psihologice după care energia simţirii este distribuită. în aceeaşi scrisoare către Goethe. înainte de a ajunge la ţintă şi atrasă pe o cale lăturalnică. şi tră-gînd după sine sau constrîngînd funcţia conştientă. prin faptul că neunirea cu sine însuşi este întotdeauna cumva jenantă şi înjositoare. vin tocmai din perceperea pătrunzătoare a acestui conflict pe care. cum s-a observat adesea. Ceea ce nu reprezintă un cîştig neînsemnat în perspectiva unei soluţii posibile. ca un impetus sau ca o simplă intensificare. diferenţiată. atunci cînd ea se confruntă cu evenimente exterioare. în mod sigur şi evenimentele acelor zile au fost cele care au impus cu precădere atenţiei lui Schiller această problemă. şi spiritul filozofic. faţă de natura aproape perfect sintetică a lui Goethe. 1-a făcut pe Schiller să vadă cît de departe se întindea de fapt puterea zeiţei raţiunii şi în ce măsură bestia lipsită de raţiune din om triumfa. adică între 13 intuiţie şi intelect. inconştient adăugată. de faptul că ea încetează să mai fie la dispoziţia conştientului. Căci în vreme ce problema personală are la dispoziţie doar acele energii precare ale interesului conştient pentru propria persoană. Problema personală capătă astfel o demnitate de care fusese lipsită înainte. interesînd întreaga societate. 118. un aer stîngaci. intelectului şi imaginaţiei creatoare. iar raţiunea rece. Foarte probabil nu greşim presupunînd că întrebarea: „care e pricina pentru care încă mai sîntem barbari?" nu este întemeiată doar în spiritul acelor vremuri. Şi azi mi se întîmplă adesea ca imaginaţia să-mi tulbure abstracţiile. căci barbaria nu stă în eficacitatea slabă a raţiunii sau a adevărului. devenind o chestiune generală a societăţii noastre. din proprie iniţiativă. în genere în proporţie defectuoasă. Se întîmplă adesea ca o chestiune în fond personală şi aparent subiectivă să se ridice deodată la nivelul unei probleme generale. o boală fizică ameninţa să le submineze.90 TIPURI PSIHOLOGICE DESPR E IDEILE LU I SCH ILLER 91 ţinem seama şi de faptul că. ge-nerînd o situaţie interioară şi exterioară umilitoare. Dacă însă izbutim să descoperim şi să înţelegem legătura dintre problema noastră personală şi marile evenimente contemporane. mai cu seamă în tinereţe. în egală măsură. El caută. Admiraţia extraordinară a lui Schiller pentru spiritul lui Goethe. iar problema subiectivă se dilată. conflict ce rămîne nerezolvat atîta timp cît forţa perturbatoare a instinctului. Barbaria rezidă în unilateralitate şi în nemăsură. a căror psihologie cuprinde aceleaşi elemente ca şi conflictul personal. O funcţie insuficient dezvoltată este caracterizată. nu se diferenţiază 13 L a 31 a ug u st 17 94 . Lui Schiller însuşi i se părea că în el s-ar da o bătălie între imaginaţie şi abstracţie. ca şi epoca sa. rădăcinile răului pe o pistă falsă. cînd voiam să compun poezie. amesteeîndu-se inconştient. care pe atunci atinsese punctul culminant al terorii. ci în faptul că se aşteaptă o asemenea eficacitate din partea lor sau chiar că se atribuie raţiunii o astfel de eficacitate prin supraevaluarea superstiţioasă a „adevărului". el îl va resimţi de două ori dureros. ci asupra capacităţii de simţire. în sine şi nu este astfel supusă unei dispoziţii conştiente precise. poezia. atunci această coincidenţă înseamnă un fel de salvare din singurătatea condiţiei pur personale. destinate să aşeze cuvenitele hotare imaginaţiei şi intelectului. ne sfiim să ne facem publice conflictele pur personale. Schiller pare să-şi fi dat seama de această circumstanţă. modalitatea sa aproape feminină de a intra în rezonanţă cu intuiţia prietenului său. asemenea unui stat dezonorat de războaie civile. atît în cîmpul speculaţiei. intelectul predomină nu asupra intuiţiei poetice. forţele instinctuale colective vin să se îmbine cu interesele eului şi astfel apare . frecvent reflectate în corespondenţă. în aşa fel îneît aceasta este fie împinsă dincolo de limitele pe care şi le-a fixat pe baza propriei intenţii şi hotăriri. cu alte funcţii. cît şi în acela al artei poetice. cînd trebuia să filozofez." 117. Iată ce îi scria lui Goethe : „Aceasta este ceea ce mi-a dat. ci şi în psihologia subiectivă a lui Schiller. fie oprită pe loc. presupunînd că nu suferim de o excesivă supraevaluare. fără selectivitate diferenţiată.

adică tot atît de mult în sine. tout degenere entre les mains de l'homme. nous nous accrochons â tout. lui oter son existence absolue pour lui en donner une relative. ea a existat dintotdeauna şi cu cît coborîm către începuturi." 120. nu e vorba de o reprimare de dată recentă a individualităţii. Schiller priveşte şi el în urmă. 65. tout ce qui est. Fiecare se întinde.. ii ne sera jamais ni homme. Canea I. importe â chacun de nous: notre individu n'est plus que la moindre pârtie de nous-memes. Toujours en contradiction avec lui-meme.Rousseau îşi începe cartea cu faimoasa frază: „Tout est bien. et transporter le moi dans l'unite commune. Cartea a Ii-a. les temps. Rousseau afirmă în altă parte: „Nous tenons â tout. 119.Găsim acolo cîteva pasje a importante pe ntru p rob le ma noa stră : „L'hom me c iv il n 'e st qu 'u ne u nite fractionnaire qui tient au denominateur."* Această frază este caracteristică pentru Rousseau ca şi pentru întreaga sa epocă. sortant des mains de l'Auteur des choses. idealizarea şi supraevaluarea trecutului." „Cel care vrea să păstreze în ordinea civilă prioritatea sentimentelor naturii nu ştie ce vrea. Nu! Recentă este doar conştientizarea ei. legată indisolubil de ea. Schiller uită de grecul real al vieţii de fiece zi. Acest de zacord a fost adînc resimţit şi de Rousseau. cu atît existenţa ei este mai evidentă.). mereu şovăitor între propriile-i înclinaţii şi propriile-i îndatoriri. tot ceea ce este. ni citoyen. Mereu în contradicţie cu sine însuşi. t. Instituţiile sociale bune sînt acelea care ştiu cel mai bine să denatureze omul." 121.„Celui qui dans l'ordre civil veut conserver la primaute des sentiments de la nature ne sait ce qu'il veut. să-i retragă existenţa absolută spre a-i da una relativă şi a transplanta eul în unitatea comună. în faţa frumuseţii antice. Condiţia individualităţii reprimate nu este o cucerire recentă. [„Ţinem la tot. constituindu-se chiar în punctul de pornire al scrierii Emile ou de l'e'ducation. întregul absolut" (n. toujours flottant entre ses penchants et ses devoirs. les hommes. Comună însă le este amîndurora orientarea retrospectivă şi. oamenii. ca şi cum nu oricine ar fi găsit mijloace şi căi * „Omul natural e totul pentru el.. el nu va fi niciodată nici om.Putem presupune astfel că impresiile legate de eveni mentele contemporane i-au dat lui Schiller curajul de a încerca să găsească o soluţie de împăcare a conflictului dintre individ şi funcţia s ocia lă. p. în orice caz nu spre omul natural al lui Rousseau 14 Emile. individualitatea noastră nu mai e decît partea cea mai mică din noi înşine. l'entier absolu"* şi trece cu vederea faptul că omul natural e eminamente colectiv. tot ceea ce va fi contează pentru fiecare dintre noi. cît şi în celălalt şi orice în afară de o alcătuire unitară.. ii 14 ne sera bon ni pour lui.n. les choses. nici pentru ceilalţi" .. t. [„Omul civil nu este decît o unitate fracţionară care ţine de numitor şi a cărei valoare stă în raportul său cu întregul care este corpul social.). ca să spun aşa. ni pour les autres. e unitatea numerică. ci spre omul care trăia sub „cerul grecesc". Prin urmare. locurile.92 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 93 o nouă situaţie care oferă noi posibilităţi de rezolvare. sur la terre entiere.] . et dont la valeur est dans son rapport avec l'entier. les lieux. ea transportă individul dincolo de obstacolele pe care cu energia sa personală nu le-ar fi putut niciodată birui. Această forţă este evident proiectată asupra instituţiilor statale şi clericale. t. pe întreg pămîntul şi totul devine sensibil pe această mare suprafaţă .. ci reziduul acelui timp arhaic în care nu exista nici un fel de individualitate. p. — şi aici se află o deosebire esenţială între ei —. tout ce qui sera. t. ci doar de conştientizarea şi perceperea forţei copleşitoare a elementului colectiv.] * „Totul e bun aşa cum iese din mîinile Autorului lucrurilor. cit.] Est15 ce la nature qui porte ainsi les hommes si loin d'eux-memes?" 122. nu va fi bun nici pentru sine. ii est l'unite numerique. Les bonnes institutions sociales sont celles qui savent le mieux denaturer l'homme. 9. Oare natura este aceea care îi duce astfel pe oameni atît de departe de ei înşişi?" — n. Rousseau se înşală: el crede că această stare e de dată recentă. ne agăţăm de tot. cit. nici cetăţean. Ceea ce n-ar fi putut să facă niciodată forţa personală a voinţei sau a curajului poate să facă forţa instinctuală colectivă. lucrurile. 15 Loc. timpurile. qui est le corps social. totul degenerează în mîinile omului" (n. et devient sensible sur toute cette grande surface [. Chacun s'etend. Căci ceea ce descrie Rousseau nu este nimic altceva decît acea mentalitate a primitivului pe care Levy-Bruhl (loc. pour ainsi dire.) a desemnat-o perfect prin noţiunea de „participation mystique". iar Rousseau se avîntă afirmînd: „l'homme naturel est tout pour lui.

acea forţă represivă se află în inconştientul nostru. în veacul său. . Principala lui idee în această privinţă reiese din pasajele urmă16 Aluzii analoage apar deja în misterele greceşti. Orientarea spre trecut este o rămăşiţă a gîndirii antice. 123. Corespunzător unei bine cunoscute experienţe. Motiv pentru care afirmă în continuare: „Aici. ulterior. ce-i drept. Această dispoziţie a spiritului se sprijină pe o imagine înşelătoare a trecutului. în timpul arhaic al eroilor divini. a creştinismului a fost aceea care a oferit omului o speranţă de viitor. din eterul pur al naturii sale demonice. în această formulare strînsă se întrevede însă şi o limitare care îl obligă mai apoi pe Schiller la o substanţială lărgire de perspectivă. individul însuşi ajunge să fie păgubit. după cum vom vedea în continuare."'» 124. Psihicul colectiv urăşte în oarecare măsură orice dezvoltare individuală.^4 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 95 de a se eschiva eventual de la aplicarea comandamentelor morale! Aceste instituţii nu posedă nicidecum atotputernicia care li se atribuie şi pentru care sînt din cînd în cînd combătute de tot felul de nouveniţi. incontestabilă atît în particular. care s-a manifestat din ce în ce mai mult o dată cu Renaşterea. să se reîntoarcă. ba chiar de dincolo de timp. Scrisoarea a 9-a. Cîteva pagini mai jos. s-ar fi prăbuşit cumva de pe soclul său. dar încă atît de subordonată colectivităţii. „trebuie să ne pună pe gînduri faptul că. dar forma o va împrumuta de la un timp mai nobil. necontaminate de stricăciunea seminţiilor şi a timpurilor care se rostogolesc. adînc sub el. că moravurile frumoase fac pereche cu bunele moravuri. Sigur este că orientarea regresivă are şi o anumită influenţă asupra alegerii mijloacelor de educare a omului. eroii timpurilor primitive nu vor fi dus un mod de viaţă cu deosebire moral. „într-adevăr". de care am vorbit mai sus. 18Loc. făgăduindu-i înfăptuirea idealurilor sale în vremurile 16 ce aveau să vină. omenirea este decăzută şi nu se poate găsi nici măcar exemplul unui singur popor care să probeze că o cultură estetică de grad înalt şi de mare universalitate merge mînă în mînă cu libertatea politică şi cu virtutea burgheză. ci cumplit." Imitarea modelului grecesc nu putea fi mai limpede exprimată. de Ia unitatea absolută. cit. ceea ce 17Ober die ăsthetische Erziehung des Menschen." Aici apare imaginea frumoasă dar iluzorie a unei vîrste de aur. ca fiul lui Agamemnon. Scrisoarea a 10-a. Odată ajuns la vîrsta bărbăţiei. paradisiace. aproape în fiecare epocă istorică în care înfloresc artele şi guvernează gustul. diferenţierea uneia dintre funcţii. dacă aceasta nu slujeşte nemijlocit ţelurile colectivităţii. de ordinul istoriei ideilor. se ştie că întreaga mentalitate antică şi barbară presupunea existenţa unei vîrste de aur. cum am văzut. să îl hrănească cu laptele unei vîrste mai bune şi să îl lase să crească pînă la maturitate sub îndepărtatul cer grecesc." Schiller simţea probabil limpede că trebuia să se întoarcă şi mai mult în trecut. care ar fi precedat timpurile rele de astăzi. Abia marea faptă socială. Dar tot aici poetul îl depăşeşte pe gînditorul Schiller. atît Schiller. Am putea să trecem peste ea. dar nu spre a-1 bucura cu înfăţişarea sa. gînditorul cîştigă din nou teren. în care oamenii mai erau încă zei şi se desfătau privind frumuseţea eternă. toare şi care de fapt rezumă afirmaţiile de mai sus: „O divinitate binefăcătoare să smulgă la timp pruncul de la sînul maicii sale. Din cauză că nu au cunoscut condiţiile mai vechi ale psihologiei umane. el continuă: „Substanţa el şi-o va lua. în-cît. Este ceea ce îl preocupa şi pe Schiller. Astfel. Urmarea este că ei au pornit de la imaginea înşelătoare a unui tip uman desăvîrşit care ar fi existat în trecut şi care. Accentuarea mai puternică a acestei orientări spre trecut în dezvoltarea mai nouă a spiritului se leagă probabil de fenomenul acelei regresii generale către păgî-nism. iar polisarea comportării cu adevărul ei. dacă identificarea conflictului dintre tipuri şi mecanismele tipice nu ne-ar constrînge să căutăm elementul capabil să le restabilească unitatea. în care oamenii erau semizei. şi anume în mentalitatea colectivă a barbarului ce continuă să dăinuie. spune Schiller. în tulburi viitori. sub chip străin. cit şi Rousseau au căzut victime unor judecăţi eronate cu privire la valorile trecutului.. din prezent. nestrămutată a fiinţei sale. 17 spre a-1 curăţa. ţîşneşte izvorul frumuseţii. cît şi în general. constituie într-adevăr dezvoltarea unei valori individuale.

în noi şi a cărei strălucire ne transfigurează fiinţele vremurilor primitive şi ne face să cădem în eroarea de a crede că oamenii de atunci ar fi posedat ceea ce noi căutăm. are neapărată nevoie de propriul ei contrariu. arătînd că frumuseţea. Schiller îşi subminează. Nici o încercare de mediere nu va izbuti. cit. trebuie să conteze pe acceptarea serioasă a funcţiei valoric inferioare." 126. 125. la parcela de natură etern nealterată şi de frumuseţe naturală care sălăşluieşte. pe baza experienţei. ci la vechiul păgîn din sufletul nostru. reversul frumuseţii: „Dacă ţinem seama doar de ceea ce ne învaţă experienţele de pînă acum de spre influenţa exercitată de frumuseţe. influenţelor ei moleşitoare. Recunoscînd acest adevăr psihologic. Ar fi o încercare lipsită de perspectivă. de echilibrare a fiinţei umane unilateral diferenţiate. gînditorul este acela care. Poetul vorbeşte de un izvor de pură frumuseţe. cu greu se poate întemeia revendicarea adresată de Schiller frumuseţii. îi este făgăduit de poet în limbaj simbolic. observăm că libertatea şi gustul se evită reciproc şi că. întreprinsă deja de repetate ori şi eşuată de tot atîtea ori. cu riscul barbariei şi al durităţii. Este omul arhaic. ci. nu ne prea simţim îndem naţi să ne dezvoltăm sentimente care sînt atît de primejdioase pentru adevărata cultură a omului. El nici nu se referă la omul Antichităţii greceşti. Frumuseţea tre buia să devină un mediator. că nu este imposibil ca ea să exercite o influenţă nefavorabilă: „Oriunde ne îndrep tăm privirea în lumea trecutului. căci nediferenţiate. mijlocită de experienţă. ca să existe." 127. cit. 128. frumuseţea îşi întemeiază stăpînirea doar 19 pe prăbuşirea virtuţilor eroice. Acest proces poate avea loc doar în acord cu legile energeticii. Pe această constatare. în ciuda strădaniei sale. Nici o formă de energie valoric inferioară nu poate fi pur şi simplu convertită într-una valoric superioară. de fapt. în ciuda tuturor avantajelor rafină 20 rii.96 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 97 de altfel nu afirmă nici un mit grecesc sau de aiurea. inconştient dar viu. la fel ca poetul mai înainte. că frumuseţea vie îşi întinde strălucirea de aur doar înălţîndu-se deasupra unei realităţi pline de întuneric. Ceea ce însă. aşa cum de altfel se şi cuvine să se procedeze 19Loc. el ajunge chiar să constru iască. este mai bine să ne lipsim de forţa înduioşătoare a fru museţii. Din toate cele spuse pînă acum rezultă din plin că orice încercare. consumarea şi crearea frumosului. Căci toată frumuseţea de atunci s-a putut bucura de propria-i existenţă nu mai pentru că în acele vremuri nu erau nici lege penală şi nici poliţie de moravuri. aceea de a converti nemijlocit o funcţie valoric inferioară într-o funcţie valoric superioară. de chin şi de urîţenie. Conflictul dint re poet şi gînditor s-ar putea aplana în si tuaţia în care gînditorul nu ar interpreta literal. se află alături de Schiller: el nu are încredere în frumu seţe. el îşi propu sese să arate că ceea ce este despărţit se poate reuni prin con templarea. Tot atît de bine am putea încerca să creăm un perpetuum mobile. destinat să restabilească unitatea originară a fiinţei umane. adică transformarea nu poate avea loc decît pe seama funcţiei superioare. ci simbolic cu vintele poetului. 20Loc. Urmărindu-şi mai departe subiectul. situat dincolo de toate timpurile şi seminţiile şi ţîşnind în sufletul fiecărui om. înfăptuită în zilele noastre. adică trebuie să fie creată o diferenţă de nivel capabilă să ofere energiilor latente posibilitatea de a se manifesta. cu limbajul poetic. propriul proiect. Să se fi înţeles oare Schiller pe sine însuşi greşit? S-ar zice că da. decît să fim expuşi. dacă nu va declanşa energiile funcţiilor valoric inferioare şi nu le va conduce apoi pe acestea la diferenţiere. cu toată claritatea dorită. considerînd chiar. care ne apare atît de urît şi de inacceptabil şi care este totuşi purtătorul acelei frumuseţi pe care o căutăm zadarnic în altă parte. iar pe acesta gînditorul Schiller îl interpretează greşit ca model grecesc. Acum. Dar orice experienţă se împotriveşte acestei idei. decît dacă o sursă de valoare superioară conlucrează concomitent la acest proces. altminteri el nu şi-ar fi putut contraar-gumenta într-o asemenea măsură propriile poziţii. Despre acesta vorbeşte poetul Schiller. repudiat de conştiinţa noastră orientată colectiv. gînditorul nu poate deduce logic din piesele-martor care îi stau la dispoziţie. fără însă ca valoarea iniţială a formei de energie superioară să poată fi vreodată atinsă de formele valoric .

ils ne v e ule nt 23 rien inutilem ent." „Un copil nu trebuie constrins să rămînă pe loc.în n o i e x istă a m b e le n e c e sită ţi: n a tu ră ş i c u ltu ră . e l n e sfătu ieşte: „ M a i nt e n e z l'e n fa nt d a ns la se ul e d e p e n d a nc e d e s c h os e s. [„Dacă legile naţiunilor ar putea avea. dar inferioară în raport cu valoarea iniţială aparentă. t. c a r o n n e p e u t fa i r e â l a f o i l ' u n e t l'a u t re . După ce gînditorul şi-a formulat concluzia necruţătoare. v o us a u r e z s u i v i l 'o rd re d e l a n a t u re d a n s l e p ro g r e s d e s o n e d u c a ti on .î n t e m e i n d u . Concluzia inevitabilă este însă că acela care se identifică cu funcţia sa diferenţiată se instalează într-o condiţie cu adevărat echilibrată.98 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 99 inferioare." 131. cit. constringătoare. va trebui să se facă la o temperatură medie. l a m o r a l i t e q u i ic l 'e l e v e â l a v e rt u . ca şi cele ale naturii. . ajunge la următoarea concluzie: „Si Ies lois des nations pouvaient 21Loc. căci nu-i poţi face şi pe unul şi pe celălalt" (n. ci echilibrarea se va face. "* 132. Q ua n d la volonte d e s e nfa nts n'e st po int gâ te e pa r n otre fa ute. potrivit experienţei.] * „Trebuie să optezi între a face un om şi a face un cetăţean. obligîndu-1 astfel să producă o formulă capabilă totuşi să determine realizarea intenţiei iniţiale. este inevitabil descendentă îl determină pe Schiller să constrîngă intelectul logic să slujească sentimentului. precum şi despre o „cale transcendentală" care ne îndepărtează de „cercul fenomenelor şi de prezentul viu al lucrurilor".N e n o r o c i r e a e s t e c ă „ I e s l o i s d e s n a t i o n s " n u c o inc id n ic io d a tă şi în n ic i o îm p re ju ra re c u le g ile n a tu rii. 68 ş. Orice educaţie a omului care tinde către unitatea şi armonia fiinţei trebuie să se confrunte cu această realitate. u n e i n fle x i bi li te qu e j a m au s a uc i ne forc e hum a in e ne pe u t va in c re. 22Loc.). deşi imposibilitatea acestei operaţii a fost îndeajuns demonstrată." Rezistenţa subiectivă împotriva căii care. ei nu vor nimic în mod inutil" — n. Este concluzia pe care Schiller o formulează în felul său propriu. poetul ia din nou cuvîntul: „Dar poate nu experienţa este scaunul de judecată în faţa căruia se poate decide o problemă ca aceasta şi. ci tre bu ie s ă ne ra po rtă m ş i la ce ilalţi. Atunci cînd voinţa copiilor nu este viciată de erorile noastre. pp. ar trebui să fie în afară de orice îndoială că este aceeaşi frumuseţe de care vorbim 21 şi împotriva căreia depun mărturie acele exemple. cit. atunci cînd. a v oi r. Cartea a Ii-a. 129. nici să plece. Un tur de forţă asemănător întreprinde şi Rousseau. el se împotriveşte să-şi asume însă consecinţele ce decurg de aici. El crede că „frumuseţea ar trebui să se adeverească drept o condiţie necesară a omenirii"." „Menţineţi copilul doar în dependenţa lucrurilor şi veţi urma porunca naturii în progresul educaţiei lui. o inflexibilitate pe care nici o forţă omenească să nu o poată vreodată înfrînge. nu produce vicii. C in e în s ă v a v re a să a ti n g ă id e a lu l u n e i a sa u a l te ia d i n t re c o n d iţii v a tre b u i să u rm e ze sfa tu l fo rm u la t c h ia r d e R o u s se a u : „ 1 1 fa u t o p t e r e n t re f a i r e u n h o m m e o u u n c i t o y e n .s ep e a c e a s t ă r e f l e c ţ i e . c o m m e c e ll e s d e la na tu re . dependenţa de oameni s-ar reduce la dependenţa de lucruri. s-ar îmbina libertatea care-l menţine pe om lipsit de vicii şi moralitatea care îl înalţă la virtute. o n join dra it â tat la lib e rte qu i m a in tie nt l'h om m e e xe m pt v dee . spre deosebire de dependenţa de oameni. înainte de a acorda credit mărturiei ei. cu alte cuvinte: să confere frumuseţii o calitate care nu îi revine potrivit experienţei. la de pe n da nc e de s m hom es re de vi e n d ra i t a l o rs c e ll e d e s c h os e s . ba nici chiar de funcţia valoric superioară. „Cine nu cutează să se ridice deasupra 22 realităţii. o u re u ni ra it d a n s la re p u b li q u e to us I e s a v a nt a g e s d e l'e t a t n a t ur e l â c e u x de l'ceivil. urm. " „ II ne fa u t po in t c on tra i n d re u n e n fa nt d e re st e r q u a n d i i ve ut a lle r. " 1 3 0 . în republică s-ar aduna arunci toate avantajele stării naturale şi ale statului civil. r. cu riscul chiar de a trebui să renunţe la frumuseţe. Noi nu pu te m s ă f im d o a r n o i în ş ine . presupunînd că dependenţa de natură." Se vede de aici că Schiller încearcă să se aşeze deasupra experienţei. acela nu va cuceri niciodată adevărul. de aceea el vorbeşte şi despre o noţiune pur raţională de frumuseţe. T re bu ie să ex is te un d ru m c a re să nu fie u n sim p lu com 23 Emile. cînd vrea să stea pe loc. prin urmare drept o categorie necesară. cînd vrea să plece. n i d 'a lle r q ua nd ii v e ut re ste r e n p la c e. în tra tît înc ît c o n d i ţi a c iv il iz a t ă să fi e t o t o d a t ă ş i c o n d i ţi a n a tu ra lă . c i s-a r situa c on sid e ra bil sub n ive lul a c e stuia . O a s tfe l d e c o n c o rd a n ţă a r p u te a fi în g e n e re g în d ită d o a r c a u n co m p ro m is în care n ic i u na din c ele d ou ă c on diţii nu s-a r re aliz a la c ota ide a lulu i pro priu .

respe ctiv eu l şi con diţia variabilă a a fectanţei sale (Affiziertseiri). S ch ille r v rea să ajung ă la ră d ă c in a c o n fl ic t u lu i. dezvăluind contradicţia dintre dorinţă şi experienţă. De cele mai multe ori însă ele nici nu sînt înţelese. încă din timpurile lui Pita-gora omenirea ar fi avut cea mai frumoasă ocazie de a atinge toate culmile. Cu rg erea ţv ie s a le e s t e ii z ă g ă z u ită p r in o b s t a c u la r e . im p re v iz ib ilă ca d ura tă ş i ca re zu ltat. O r iu n d e s e p r o d u cstază e o a libidoului. pe calea iraţionalului.] cale curată şi cale sflntă risipiţi vor merge pe dînsa şi nu se vor rătăci". n-am depăşi din acest motiv obstacolul. ci pe căi ignorate sau socotite absurde de către contemporani şi cărora abia mult mai tîrziu li s-a dezvăluit necesitatea intrinsecă.. o „via directa ita ut stulti non errent per 24 eam. to 134. ci şi iraţionale. iar d in e n e rg ia pe ca re e le o p ie r d ia na ş te re ce l d e a l tre ile a e le m e n t. Nu au lipsit niciodată propuneri şi doctrine înţelepte. într-adevăr.. p e m in e în s u m i ş i s ă . 135. căci există nu doar adevăruri raţionale. ceva de genul a ceea ce spune profetul: o „semita et via sancta". Iar ceea ce pare imposibil pe calea intelectului se adevereşte. Ceea ce intelectul a fost în măsură să presteze a prestat deja. C o flic tu l e s te a s tfe l m u ta t în p ro p r iu l m e u n s u fle t . D ar p e n tru a gă si a cea stă ca le ş i a se p utea a n ga ja p e e a.a s c r is o r i. A c e a s tă „ in tr o ie cţ ie " a co n flict u lu i cu o b ie c tu l îm i cre e a z ă u n d e z a co r d in t e rio r . 133. în curgerea tr eru p tă a neîn v ie ţii. 35. ca s ă s p u n a ş a .P e a c e a s t ă c a le s e a n g a je a z ă S c h ille r : e l n u descop eră conflictul ca fiind între stat in divid .m i în d r e p t a te n ţ ia — d a c ă n u s în t o r b — asu pra m e a ş i s ă u rm ă re s c în m in e în s u m i jo cu l o p o z iţiilo r . contrariile unite m ai înainte." Sînt deci înclinat să-i dau dreptate şi poetului Schiller care. în o b ie c t o p a rte d in fiin ţ a m e a . ci se cuvine să le înţelegem ca pe nişte simboluri care. în acest sens „calea transcendentală" pe care se pregăteşte Schiller să se angajeze nu trebuie înţeleasă ca un raţionament de ordinul teoriei critice a cunoaşterii. căci intelectul pus în slujba poetului este un instrument înşelător. c a d u a lit a t e a „ p e rs o a n e i ş i a s t ă r ii". în t r . adesea.a d e v ă r . p e d e . D a r d ife r it e le . am putea găsi o soluţie. în trea ga m ea fiin ţă intră trepta t în re laţie cu e l. ci îl co ncep e. S ch ille r în tre prin d e o cer ceta re a d în cită a co ntr ariilo r a ctiv e . Iar dacă. 8: „[. la şi în ceputul c e le i d e a 1 1 . Oricum. ca re e ste cm ai în c ep u tu l n ou lu i d ru m .] cei p rin r aţiu n e .. căci problema nu e de a concepe sau de a găsi un adevăr raţional.100 TIPU RI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 101 promis. el tre bu ie să zăb o veas că m ai întîi vrem e înde lu ng ată în faţa d ire cţiilo r contrare în care s-a bifu rca t dru m u l p arcu rs de el pînă atu nci. In d ife re nt d e ob s ta co lu l d e ca r e n e lo v im — c u c o n d iţ ia ca e l s ă fie fo a r te d ificil — dez b in a re a d in t r e in te n ţ ia n o a s tr ă ş i o b ie cte le ca r e se îm p o t riv e s c se tra n s fo rm ă ra p id în tr-u n co n flict in te rio r. De aceea nu trebuie să luăm ad litteram propunerile lui Schiller. [. p e d e a lt a . Prin urm are . E le se e p u iz e a z ă a po i în tr-o b ăt ă lie m a i lu n gă . p ro v o cîn d o n e p u t in ţă fa ţă d e o b ie c t ş i s t îr nind astfel afecte care sînt înto tdea una sim pto m ul unei dezbină ri in te rio a re A fe c t e le m ă d e t e rm in ă în s ă s ă m ă p e r c e p . cele mai mari transformări prin care a trecut omenirea nu s-au înfăptuit pe calea unui calcul intelectual.o p a r t e e s t e vo rba de fu n cţia co nş t ie n tă a e u lu i. de re la ţion a re a co le ctiv ă . ci de a descoperi o cale acceptabilă pentru viaţa raţională. ci mai degrabă simbolic. căci legile cele mai importante ale dezvoltării noastre spirituale continuă să fie pentru noi o enigmă.. potrivit înclinaţiei sale filozofice. relaţion are a (a fe ct anţa ) sa este schim bă to are . apar înveşmîntate în haina conceptelor filozofice. în vrem e ce eu l are o re lativă con stanţă . Este de aceea zadarnic să ceri gîndirii filozofice să soluţioneze acest conflict. cu o s a rcin ă p e car e n u o po ate rez o lv a . în fe lu l a c e s ta are lo c id e nt ifica r e a u n o r p ăr ţi d in p e rs o n a lita tea m e a cu fiin ţa o biectu lu i. în cele din urmă. 1-a tratat cam brutal pe gînditor. s e scin d e a ză ş i se d e s p ar t în ca litat e d e a dar ir s ve d o r n ici d e lu p tă . ci şi o stare sau un proces în măsură să corespundă fiinţei vii. şi anum e coresp un z ă to r p u te r ii lib id o u lu i ca r e a p u s s tă p în ir e p e e l ş i ca r e tra g e .C o re s p u n z ăto r a ce s te i re g u li. Dacă numai despre aceasta ar fi fost vorba. A m b e le d e t e rm in ă r i a p a r ţin p s ih o lo g ie i u m a n e . ca acea cale pe care omul păşeşte ori de cîte ori are de a face cu o piedică pe care nu o poate birui 24 Isaia. nu sînt prea înclinat să acord o valoare specială gestului filozofic al poetului. în acest caz. C ă ci d a că m ă stră d u ie sc s ă su p u n v o in ţe i m e le o b ie ctu l ca re se îm po tr iv e şte .

a şa cu m aş vre a să ob serv aici an ticipînd . a t itu d in e a s a co n ş tie n tă d e v in e . accentul cade mai degrabă pe continuitatea relaţiei cu obiectul şi mai puţin pe ideea de eu. să transforme toate percepţiile în experienţe. Pentru introvertit. problema s-ar pune deci altfel. ea devine chiar îndreptarul suprem. res pe ctiv va loare de divinitate: id eii de statorn icie a eu lu i.102 TIPU RI PSIH O LOG ICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 103 tipuri văd de fiecare dată în altă lumină aceste realităţi fundamentale. r a p o r t u l s e s c h im b ă . p e d e p lin fap tu lu i că S ch ille r îl po a te g în d i p e D u m n e z e u n u ca deven ind . d e s c h im b ă t o r . în schimb. iată prescripţia care îi este dată prin intermediul naturii sale 25 raţionale. d e u n d e ş i fa p t u l c ă lu i îi e s t e m a i s im p a t ic u n Dumnezeu d ev enit o m . P e n t r u e x tra v e r tit . m a i m u lt p e se a m a in co n ştientu lu i. bunăoară. ca r a ct e ris tice in tro 26 Cf. e ste lă sa tă . persoana se află în afectanţa sa. este evidentă. . în funcţia relaţiei ei cu obiectul. care cob oară în calitate de d em iu rg în flu xul 26 dev en irii. introvertitul în statornic. Pentru extravertit. la polul opus situîndu-se relaţionarea sau afectanţa. A ces t a e ste în să p e n tru e l o fu n cţie de im po rta nţă secu n da ră . d e pr o ce su l v iu . S . elementul continuu şi dominanta conştiinţei. fără îndoială. ş i e a . nu în eul afectat. Din ace astă star e d e fa pt re zu ltă con se cin ţe no tab ile. om u l ar fi de ci ta te a st ator n ică ce uni ră m în e pu r ur i a ce e a ş i în ap e le s ch im b ă rii. în m o d ne ce s ar . ar spune că persoana se revelează doar în re-laţionalitatea ei. ia r în m ăsura în ca re se id en tifică cu eul ş i îl ab strag e p e e l d in c e e a ce e s ch im b ă t o r ." Atitudinea abstractivă. în cel al extravertitului. Scrisoarea a 11-a. D u m n e ze u e s te tră irea ob ie ct u lu i.. cu in tu iţie s igu ră. d ecît un leg isla to r etern im u abil. e u n de ş i d re cu n oa ş t ere a . a b so r b irea în realita te . ci ca fiin ţ în d în ete rn ita te . în v r e m e c e a fe c ta n ţ a . E l a cordă ce a m a i m a re im portan ţă eu lu i care se ab strag e d in afe cta nţa şi. în schimb. Fiecare trăire trebuie să fie de îndată înălţată la rang de experienţă. Schiller. D u m n e z e u . prin care se interzice transformarea trăirii în experienţă. în schimbător. pentru ca astfel să nu apară legi stînjeni-toare pentru viitor. ideea eului constituie. Afectanţa poate fi ceva de-a dreptul penibil. el gîndeşte ca extravertit cînd declară că persoana se revelează „în eul etern statornic şi numai în el". Eul nu este nimic de genul „etern statornic".A titu dinea co n ştient a bstra ctiza ntă care ." „ D is p o z iţia căt re d u m n e ze ire o m u l o p oa rtă in co n te s ta b il în ş i să în p erso n a litate a s a . cit. în în t r e g im e a b s t r a ct ă . v a lo a re a su p re m ă . beneficiază din plin de eu şi se teme din acest motiv de orice fel de schimbare care ar putea să-1 atingă. d u c e la o a n u m e lim ita r e ş i să ră c ir e . cu atît mai puţin în cazul extravertitului care îi acordă o atenţie neînsemnată. iar din suma experienţelor trebuie să rezulte pe loc o lege pentru toate timpurile viitoare. autoconservatoare. A ceste pun cte d e ve de re au va la bilita te . să le reducă deci la unitatea cunoaşterii şi să facă din fiecare mod al său de manifestare în timp o lege pentru toate timpurile. Ceea ce corespunde 25 Fr. în ca z u l in co nş ti e n t u l u i . dar extravertitul nu ar vrea nicicum să se lipsească de ea. Extravertitul. ca or ice introv ertit. Pentru el. Introvertitul. C on ce p ţia lui S ch ille r ara tă în să căre i fu n cţii îi atri bu ie el v alo are su pre m ă. adică sub relaţia lui. do a r p e n tru p s ih o lo g ia co nş tie n tă a tip u r ilo r . potriv it cu id ea lu l ei. Aşa. Următorul pasaj ne îngăduie să-1 recunoaştem de asemenea pe introvertit: „Să rămînă constant el însuşi în mijlocul tuturor schimbărilor. fa ce d in fie ca re tră ir e o e x p e r ie n ţă . ia r d in e x p e rie n ţe o le g e . loc. „Persoană" este doar în cazul introvertitului exclusiv eul. 137. în s ch im b . cealaltă condiţie. discursul lui Iulian despre mama zeilor. Trebuie să ţinem seama de acest punct de vedere atunci cînd urmărim în continuare reflecţiile lui Schiller. a „a se m ănă rii cu Du m ne ze u " a con diţie i id le introv e rtite: „înfă ţişa t în ea d esăv îrş ir ea sa . Eul extravertitului zace cumva sub afectanţa sa. re la ţ ia c u ob ie ctu l. d e c i d e a fe cta n ţa . în schimb. re p r ez in tă p e n t ru e l a b s t ra cţ ia ş i c o n s e r v a r e a e u lu i. Extravertitul se găseşte pe sine însuşi în variabil.A ce a s t ă c o n c e p ţ ie d e s p re fiin ţa lu i D u m n e z e u e s t e in com p ar a b ilă cu d o gm a cre şt in ă a d ev e n irii u m a ne a lu i D um n e zeu şi cu acele con cepţ ii n eo p lato nice sim ila re de spre m am a ze i lor şi de spre fiu l e i." 136. dife renţ ia ză ce l m a i m u lt a ce a st ă id e e .a r z i c e c ă S c h i l l e r a avut în ace astă priv in ţă un ele in tu iţii: în cazu l în care co n ştiin ţa lu i cre de în Du m ne z eu fiin ţîn d im u ab il. este la fel de omenească. ca le a către div in ita te este pen tr u e l d e s c h is ă d e s im ţu r i.

şi pot tocmai de aceea să-mi folosesc mai bine bunurile şi să produc. s p u n e 31 Ober die ăsthetische Erziehung des Menschen. dumneavoastră. lo cul u n e i re laţii fective cu ob ie ct ul în a ab se nt. în co nştiin ţă o fix aţie ca sen zo rială obs e da ntă p e ob ie ct. din 5 ianuarie 1798. în aşa fel încît în legătură cu toate lucrurile care mi se înfăţişează nu sînt în stare să-mi doresc nici mai multe.S im ţirea sen zo rială sa u . sim ţir ea aflată su b co n diţia se nzor ia lităţii e ste le ct ivă . 30Scrisoare către Goethe. nici mai puţine. doar doreşte şi acţio ne a z ă d in s im p lă lă co m ie . în s ta r ea d e „pa rticip are m istică". Sch ille r a recun oscut acea stă particularitate a sim ţirii senzoria le: „Atîta tim p cît el [introvertitu l] d oar sim te. D u p ă S ch ille r d e ci co n flictu l se d es fă ş oa ră în tr e s p ir it u a lit a t e c a g în d ir e ş i s e n z o r ia lit a t e c a s e n t im e n t s a u c a a f e c t a n ţ a . 139. o inte la nsificare a abstra cţiunii. varietatea care îi lipseşte conţinutului. eu doar peste o familie ceva mai numeroasă de concepte pe care tare mult aş 30 dori să o lărgesc. repetat subliniată. p e c a le a u n u i circulus vitiosus." D a r d e v r e m e c e in t r o v e rt it u l n u p o a te s ă a b s tr a c t iz e z e la n e s f ir ş it s p r e a s c ă p a d e a fe c t a n ţ a ." 138. în su ş i îi e ste su p u s e i. n u e n im ic a ltceva decît el 31 /u /w e.ad ică ea cre ează co o re la ţio na re s a u a fe cta n ţa car e îl tr an s p u n p e o m . re sp ectiv re fulat pr in a bstra ctiz a re . Dumneavoastră aveţi de guvernat peste o împărăţie. 28Scrisoare către Schiller.O a ltă co n s e cin ţă ce re z u ltă d in a ce as tă a titu d in e a co n ştiin ţe i. d eci în con diţia un e i id en tităţi pa rţiale cu ob ie ctu l p ercep u t. fa p t s e m n ifica tiv . e l s e v e d e în c e le d in u r m ă o b lig a t s ă m o d e le z e e x te r io r u l. A cea stă id en titate se m a nife stă în de p en de nţa fo r ţ a t ă d e o b ie c t u l p e r c e p u t ş i e a d u c e d in n o u . l u c r u r il e s t a u i n v e r s : r e l a ţ ia s a c u o b ie c tu l e s t e d e z v o lta tă . ave m a ici a fa ce cu o re laţie sen zo rială. Goethe afirmă semnificativ despre sine însuşi: „Eu sînt în calitate de ins contemplativ un realist incarnat. Cercul meu de idei fiind mai mic. m-aţi învăţat să privesc cu mai multă echitate multilateralitatea 29 omului lăuntric" etc. p r ez e n ta r ea lu i S ch ille r n e o fe r ă o im ag in e e x a ctă a a c e le i s ă r ă c ii ca r e o b iş n u ie ş t e s ă s e d e z v o lte ca u rm a re a u n e i a t itu d in i es e n ţia lm e n te a b stra ctiz a n te . ţu rile şi n u s im sentim en tele s înt a ce le a car e d u c. e s t e îm p re ju r a re a că in co n ş tie n t u l d e z v o lt ă în tr-u n astfel d e caz o atitud in e co m p en sato rie. Dumneavoastră vă străduiţi să vă simplificaţi lumea vastă de idei. din 27 aprilie 1798. 29Scrisoare către Schiller. pe care a caracterizat-o astfel: „Nu aşteptaţi de la mine o mare bogăţie materială de idei. se n tim en te le sa le se s lu je s c d e se n z oria litate . . şi a simţit diferenţa între ei doi. destinată an u m e s ă s u p r im e re la ţ ia s u p ă ră t o a r e ş i c o n s t r în g e r e a re z u lta t ă . Eu l s ă u se slujeşte de g în dire . fin a lm e nte .104 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 105 venitului. Scrisoarea a 11-a. d u p ă S ch ille r. iar dacă ar fi să cunoaşteţi mai îndeaproape sărăcia mea în ceea ce se cheamă cunoştinţe dobîndite. Lăsînd deoparte anumite complexe de inferioritate caracteristice introvertitului şi socotind faptul că „lumea vastă de idei" este mai puţin guvernată de extravertit. este ceea ce eu găsesc la dumneavoastră. în schimb. sau o desăvîrşire a propriei fiinţe. ca re se va d o v e d i im p or tan tă p e p a r cur su l d es fă ş ur ă rii ce r ce t ă rii n o a s tr e . prin formă. căci el a perceput natura mai extravertită a lui 27 Goethe ca opu-nîndu-i-se în chip obiectiv. La rîndu-i. 140. şi nu fac nici o diferenţă între obiecte decît aceea că unele 28 mă interesează. Nevoia şi aspiraţia mea este să fac mult din puţin. „ S p r e a n u fi d o a r lu m e . Goethe afirmă în mod caracteristic: „Dacă v-am slujit drept reprezentant al unor obiecte. la d iv in ita t e . co n cre tă ş i p e rs o n a lă . din 6 ianuarie 1798. cu a t ît a p a r e m a i m u lt în in c o n ş t ie n t o d o r in ţ ă d e o b ie c t c a r e s e m an ife stă . eu caut varietate pentru micile mele posesiuni. din 31 august 1794. m-aţi îndreptat de la observarea prea severă a lucrurilor exterioare şi a raporturilor dintre ele către mine însumi. L a e x t r a v e r t i t . C u cît ab strac t iz a r e a c o n ş t ie n t ă lim it e a z ă m a i m u lt re la ţ ia c u o b ie c t u l p r in a b u n d e n ţ a d e „ e x p e r ie n ţ e " ş i d e „ le g i" p e ca r e le creea ză." Despre influenţa lui Schiller asupra sa. iar altele nu. d a r lu m e a s a d e id e i e st e s e n z o r ia lă . îl parcurg tocmai de aceea mai repede şi mai des. Schiller a descoperit în Goethe o completare. d ar a fe ctanţ a. veţi fi probabil de acord că în unele privinţe lucrul acesta mi-a şi izbutit. Schiller le-a simţit limpede în relaţiile sale cu Goethe. D e a ceea . ci mai degrabă el 27Scrisoare către Goethe. transformînd-o într-o lume mică. to to d at ă . m ai bine zis.

Ave m aic i a fac e c u răsturnarea p rin c ip iu lu i se n z o ria l p a s iv . Ar fi problematic dacă fiecare introvertit şi-ar exterioriza lumea limitată de concepte şi ar voi să modeleze lumea exterioară după ea. lucrurile se petrec la fel de autocrat ca atunci cînd in33 trovertitul acţionează în afară . P e u n d e v a . ci pretind ca totul să se potrivească reprezentărilor mele" (27 aprilie 1798). din c îte ştiu. pe ntru „ a nu fi d oa r lu m e. cînd se ajunge la o lume de concepte atît de bogată. se ns u l pro p ri e i sa le fo rm ul e . Goethe ne oferă o admirabilă paralelă. Ambele sarcini. in a u g u ra tă u lte r io r d e N i e t zs c h e . e l n u e „ nim ic de c ît lum e ". Ceea ce înseamnă că atunci cînd extravertitul gîndeşte. E g re u de adm is c ă om u l p o a te s ă c o n fe re lu m ii sa le c o tua le a c e a nc e p e xtra o rdi n a r ă d i m e n s i u n e c a r e a r f a c e c a l u m e a m a te r i a l ă s ă ca pete o fo rm ă c o n v e n a b ilă ş i c a re a r tra n s fo rm a to to d a tă a fe c ta n ţa . în cazul introvertitului. încît obiectul nu mai e constrîns să intre într-un pat al lui Procust. în to a te e le m e n te le a lc ă tu t oa re . e l tre b uie să c onfere form ă m a teriei" . cînd se ajunge la o cunoaştere şi la 32Loc. N ie tz sc h e . de fapt. î V e d e m d e c i c ă S c h il le r îş i zea z ă fo rm u l a p e t o t c e e a ba c e p o a te fi m a i n o b i l. pe pres up u n e rea că există o d im e n siu n e id e a lă a lu m ii in te rio a re d e c o n c e p te . conduc înapoi la noţiunea de divinitate de la care am pornit. p e d e.o p a rte.o s ta re p a siv ă în tr-u n a a c tiv ă . în c ît d in a c e s a n u m a i p o a t e s ă a p a r ă n i c i o d e fo rm a r e t c a r ic a tu r a l ă î n c l i p an c a r e g în d i m îm p re u n ă c u e l ." După cum am văzut mai sus. d in tr. C a z în c a r e S c h il le r a r fi o b l ig a t s ă a d m i tă v i o le ntarea ob ie ctului ş i să ac orde d re pt n elim itat de ex is te nţă fun c ţie i a rh a ic e v a lo ric in fe rio a re . Această formulă poate deci pretinde valabilitate acolo unde este atinsă o condiţie aproape perfectă. p e d e a l t ă p a r t e . în truc ît. i 142. d e z in te re s a t d e p r o p ri a . A ta r e p re su p u n e re î n s ă n u e s te v a l a b il ă pe ntru Sc hiller." 141. formula ar suna: „A interioriza tot ceea ce e exterior şi a da formă la tot ceea ce e interior. Acest context este semnificativ. respectiv pentru tipul simţirii intuitive. în atare ordine de idei. va accepta oare acesta o atare procedură? Cu alte cuvinte. E a s e în te m e ia ză . o lu a re în co n s id e ra r e a tît d e d e p lin ă a o b ie c tu lu i. lip s it d e s c ru p u le . se va lăsa el modelat ca şi cum cel aflat în relaţie cu el ar fi creatorul său? A se juca de-a Dumnezeu în mic este doar vocaţia omului. nu m a i a p a re c a a fe c ta nţă. i a r. în a c e st c a z . F o rm ula lui a re m a i degrabă un c a rac te r to ta l n a iv ş i id e a lis t ca re s e ac o rd ă b in e c u sp iritu l v re m ii sa le . a l t m i n t e r i e l a r fi c u a d e v ă r a t su asem enea lu i D u m n e z e u . T o tu şi c um p o a te să a ib ă loc o a st fe l d e r ă s tu rn a r e ? T o c m a i a c e a st a e p ro b l e m a . t re b u i e c u m v a p u s. această reacţie i-a fost provocată lui Goethe de Schiller. se şi întîmplă în fiecare zi. n e a fe c ta tă d e n e în c re d e re a a d în c ă în fiin ţa u m a n ă ş i în a d e v ă r u l u m a n . 143. ceea ce. eu sînt în orice fel de activitate aproape — aş zice — un perfect idealist: nu mă interesează defel obiectele. a p rin c ip iuui l fo r m a l . n e p ă să to r la d r e p ta te a ş i e c h it a t e a f a ţă d e o b i e c t. c e l p u ţi n t e o re ti c . a d r e s în d a stdelzv oltă rii fe psih olog ic e a ind iv id ului preten ţii a proa pe ex orbita n te — p re su p u n în d c ă îşi re p re zin tă . iar lumea nu mai era de mult un haos în clipa în care primele maimuţe antropomorfe au început să ascută pietre. gîndite în desăvîrşirea lor supremă. extravertite. şi anume. cit. A tîta tim p c ît om ul este „sen zo rial". e l nu s -a e x p rim a t ex plic it nic io da tă în a c ea s tă priv inţă . Presupunînd că obiectul simţit senzorial este un om. situ a tă la în ă l ţim e a lu m ii s a le d e id e i. de elastică şi de expresivă.106 32 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 107 Schiller . ş i a n u m e fa p tu l c ă fo r m u l a „a e x t e r i o r i z a t o t c e e a c e e i n t e r i o r ş i a d a f o r m ă l a to t c e e ex te rior" con stituie ide alul a titu dinii c o nştien te a in trov ertitu lui. reprezentat de Goethe şi pentru tipul gîndirii intuitive. să exteriorizeze tot ceea ce e interior şi să dea formă la tot ceea ce e exterior. p e o c a p a c i t a t e i d e a l ă de utiliza re a p rinc ip iului se nz o ria l c a re . dar în definitiv şi lucrurile neînsufleţite au un drept divin asupra propriei lor existenţe. om u l tre b u ie p u s în re la ţie . 33Vreau să subliniez faptul câ toate observaţiile despre extravertit şi in trovertit pe care le-ara făcut în acest capitol sînt valabile numai pentru tipurile discutate aici. introvertite. se n zo ria lita te a . A ş a a p ro c e d a t m a i tîrziu . iar în cazul extravertitului. dar omul suferă — şi pe bună dreptate — de această asemănare cu Dumnezeu. u n l u c r u e s t e c l a r . Pentru extravertit. c i ca o p oten tă ac tiv ă. el trebuie să confere formă materiei. el îi scrie lui Schiller: „în schimb. p re c u m a fo s t e p o c a c r i ti c i s m u l u i psih o lo gic . reprezentat de Schiller.O r i c u m .F o r m u l a l u i S c h i l l e r s -a r p u t e a î n fă p tuair d r i n o p apli c a re a u n u i p u n c t d e v e d e re în fo rţă .

caracteristic e faptul că acest instinct reclamă schimbare. iar în alt moment. nu 1-a avut în vedere. Schiller se confruntă cu problema celor două instincte fundamentale cărora le consacră o descriere completă. Lăuntric.). 147. Scrisoarea a 12-a. Este absolut caracteristic pentru psihologia lui Schiller faptul că el consideră „senzaţie". de afectanţă. Schiller nu distinge îndeajuns între sentiment şi senzaţie. Se vede că el evaluează şi diferenţiază 34Loc. bunăoară. Pe vremea lui Schiller nu sosise încă momentul confruntării cu lumea de jos. potrivit regulii. acolo Omul să nu-i încerce pe zei. funcţia valoric inferioară ar putea participa la viaţă.108 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER b) Despre instinctele fundamentale 109 competenţă. fără îndoială spre a se preface că nu văd abisurile fiinţei „Dar cumplit e jos. Acest citat arată că. naive şi inconştiente. poate să apară un alt subiect şi să ia înapoi afirmaţia senzaţiei momentane" (loc. Să nu poftească nicicînd a privi Ce-acoperă ei. tră sătură semnificativă pentru introvertit. cit. manifestarea acestui instinct. Nu trebuie să uităm că aşa cum. de partea sen timentului şi a senzaţiei. tot astfel se poate dezvolta şi o atitudine inconştientă a cărei asemănare cu divinitatea este orientată în jos. el a smuls vălul naivităţii şi ne-a revelat în Za-rathustra ceva din ceea ce era sortit să fie cuprinsul viu al unor vremuri viitoare. Instinctul „senzorial" se ocupă de „aşezarea omului în limitele timpului şi de transformarea lui în materie". Iată cum elementele arhaice. dar în legătură cu esenţa căreia omenirea este acum parţial dezbinată." 146. şi nu." (Schiller. sînt contopite ca fiind insuficient dezvoltate. înapoi în hotarele prezentului. respectiv către o divinitate arhaică. în cazul lui Schiller. senzaţie şi sentiment coincid şi în uzul limbii. în calitate de unic discipol autentic al lui Schopenhauer. cit. cit. El re clamă „schimbarea pentru ca timpul să aibă un conţinut. cu noapte şi groază. din foarte liberele ei peregrinări 35 prin infinit. milostivi. Instinctul arhaic al puterii. stăruind într-o atitudine estetică. exaltată sau ludică. pe care Schiller. în Scrisoarea a 12-a. Numai într-un astfel de caz. S-ar zice că la finele veacului al XVIII-lea oamenii nu îşi dădeau bine seama de ceea ce se petrecea la Paris. ascuns pînă atunci în spatele gesturilor culturale. învăluite încă în strălucirea cuvintelor mari şi a gesturilor frumoase. De aceea. Un extravertit ar scoate în relief mai întîi caracterul dorinţei. Scufundătorul) 144." „Prin legături indestructibile. datorită punctului ei de vedere înalt şi absolut. convins fiind că ne îndreptăm către o epocă de mari bătălii." * „Omul nu este în această stare decît o unitate de mărimi. căci personalitatea îi este anula tă atîta vreme cit îl stăpîneşte senzaţia iar timpul îl tîrăşte după sine. Cel care se află sub primatul ideii aspiră la statornicie. Mai departe. pentru Schiller. de unde şi faptul că tot ceea ce tinde spre schim bare se află de partea opusă. fără putinţă de tăgadă. Ideea pr etinde imu abilitate şi eternitate. s-a ridicat în zilele noastre la suprafaţă şi a demonstrat. că „sîntem mai departe barbari". un moment plin al timpului — sau mai degrabă nu este el. 35Loc. Ceea ce dovedeşte că pentru el.. el (instinctul) încătuşează spiritul care aspiră să se înalţe dincolo de lumea simţurilor şi cheamă abstracţia. senzorialitatea are caracter reactiv. . după cum reiese din următorul pasaj: „Sentimentul poate doar să spună: aceasta e adevărat pentru acest subiect în acest moment. Aceas 3 tă stare a timpului doar plin se numeşte senzaţie. atitudinea conştientă se poate mîndri cu o anumită asemănare cu divinitatea. dorinţă senzo rială activă. în mod sigur. Nietzsche era mult mai aproape de ea. de natură senzuală şi violentă. Enantiodromia lui Heraclit este preocupată de venirea unui timp în care şi acest deus absconditus va ieşi la suprafaţă şi îl va nimici pe dumnezeul idealurilor noastre. 145. care. au izbutit să se impună şi să ne ajute să creăm „cultura" pe care o avem astăzi.

Ea asumă caracterul unei împotriviri. Revenirea la luciditate „este numită la fel de 31 corect a intra în sine . cit. nu d oa r ab stra c . ea este „limitare" extremă la materialitate şi cazuistică.E x c l u z n d s e n z o r i a l i t a t e a d e l a c o n c e p t u l ş i î do m en iul p e r s o a n e i . s-ar zice că tocmai acest aspect constituie fiinţa lui propriu-zisă şi că el este cu adevărat el însuşi. ac olo d i s p a r t o a t e l i m i t e l e . a l e g e r e a t u t u r o r in im i lo r e s t e re p r e z e n t a tă p r in fa p ta n o a s tr ă . Contrariul se produce la tipul simţirii introvertite. De aceea Schiller o compară cu afectul care îl face pe om „să-şi iasă 36 din sine" . ." în T re b u i e să n e în tr e b ă m î n s ă : o a r e s e n s u l ş i v a lo a r e a p e r so n a li tă ţi i sta u în tr-a d e v ă r n u m a i în sta to rn ic ie ? N u to t la fe l sîn t şi tra n s fo rm a re a ." 152. fire ş te . Simţirea diferenţiată poate constata şi valori generale. R ez ulta tu l e s t e o m u ti l a r e a fi i n ţe i u m a n e . c a la Sc h ille r. Pentru amîndoi. e v o lu ţia ? N u rep re zi ntă ele valori c hiar 40 m a i î n a lte d e c î t s im p la „ s fi d a re " a sc h i m b ă r ii ? 151. judec ata tuturor sp iritelor e s t e e x p r im a t ă p ri n ju d e c a ta n o a st ră . operaţie ce revine pentru tipul gîndirii introvertite funcţiei gîndirii. căreia ocazional „i se opune biruitor o voinţă fermă".E î n a fa r ă d e d i s c u ţ ie c ă g î n d ir e a i n t ro v e rtit u l u i a s p ir ă c ătre ac est h y p erio n. pă c a t n um ai c ă un itatea de id ei e ste id ea lu l 38„Instinctul formei" se suprapune la Schiller cu „forţa de gîndire". de v e nire a . a c o rd a tă 38 g î n d u l u i m o d e l a t o r. De aici rezultă fără echivoc că. v e rita b ilă v a lo a re e te rn ă . 148. el e xc lu de fun cţia se nzoria lită ţii c are îi ap are in fe rioa ră . care îl situează pe om în afara sa. 37Adică „introvertit". în ca lita te de fu nc ţie su perio ară. cf. în aceeaşi măsură în care sînt indispensabile introvertitului. dacă avem în vedere că pentru el relaţia cu obiectul este funcţia diferenţiată de mare valoare.a ri d i c a t d e l a o u n i t a t e d e m ă r i m i . n u m i t d e S c h i l l e r „ i n s t i n c t u l fo rm e i " : „ D a r i n c l i p a î n c a r e g î n d u l d e c l a r ă : a ş a e e lt e . în ce-1 priveşte pe extravertit. 1 50 . 40Mai departe. ţia 1 4 9 . căreia i se opun. şi nu funcţiei simţirii. l a c a r e î l m ă r g i n e a s i m ţu l s ă r ă c ă c i o s . fiind d re pt u rm are de na tu ră d oa r c az uistic ă. ci este mai mult sau mai puţin o împrejurare auxiliară supărătoare. s d ec id e d e.„ A c o l o d e c i u n d e d o m i n ă i n s t i n c t u l fo rm e i ş i o b i e c tu l p ur luc re ază în no i. se prod uc e o m ax im ă dila ta re a fiinţei..D e o a re c e se nt im e n tu l a re pe n t ru S c hi ll e r c a li ta te a s e n zaţie i afec tiv e . Scrisoarea a 12-a. S c h i l l e r p o a t e s ă a fi rm e c ă p e r s o a n a e s t e „ u n i t a te a a b s o l u t ă ş i i n d i v i z i b i l ă " c a r e „ n u p o a t e fi n i c i o d a t ă î n c o n t ra d ic ţi e c u si n e î n s ă ş i" . nu doar cazuistice. senzaţia afectivă nu pare să aparţină persoanei. Schiller însuşi critică acest punct. o tîrăşte după sine.o ide ală integ ri ta te. care „anulează" personalitatea. Gîndirea tipului simţirii extravertite este tot atît de afectată de prejudecata senzorialităţii pe cît este şi simţirea tipului gîndirii introvertite. 39Loc. cu no aş te „ fo arte lib ere pe re grin ă ri prin infin it". l a o u nita te de i d e i c a r e c u p ri n d e î n s i n e î n t r e g u l i m p e r i u a l f en o m e n e l o r . dincolo de cazul particular care a produs-o. c a re sfid e a ză o ric e sc h im b a re . adică a se întoarce în propriul eu. Şi trăirea obiectului 36Adică „extravertit". atunci cînd este afectat de obiect. A c e a s tă u n i ta te e st e u n d e z id e r a t a l in te lec tu lui c area r d ori să-şi m en ţină sub ie c tul într. Din descrierea lui Schiller mai rezultă că senzaţia afectivă (prin care denumesc tocmai amestecul caracteristic de sentiment şi senzaţie în cazul tipului gîndirii introvertite) este acea funcţie cu care eul nu se consideră identic. ceea ce putem înţelege. e va lu a re a m a x im ă . la compararea abstractă a tuturor cazurilor. al unui ce străin. gîndirea abstractă şi simţirea.a p u r u r i ş i î n v e c ii. din cauza caracterului ei pasiv şi reactiv. Dar este adevărat că senzaţia afectivă a tipului de gîndire introvertită este. aşi restaura persoana". de natură doar cazuistică. c a u z ă ş i o r i g i n e a dem ers ului între p rins de S c hille r.a r v a l a b i l i ta te a e n u n ţ u l u i s ă u e s te garantată 39 de p e rson alitate a s ă şi. e ste . deoarece ea nu se poate niciodată ridica. " „ N oi nu m ai sîntem in divizi.110 TIPU RI PSIHOLO GICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 111 insuficient sentimentul de senzaţie. la care sentimentul dobîndeşte caracter abstract şi general şi el poate de aceea identifica valori generale şi durabile. pentru Schiller. îl înstrăinează de el însuşi. Scrisoarea a 13-a. m o tiv p entru ca re. ci spec ie . a c o l o o m u l s.

" itfel pe oameni atît de departe de * „Natura este oare aceea care ei înşişi?" (n. căci. în a ce a s tă o p e ra ţie co n s tă în b u n ă m ă su ră ce e a ce se che a m ă a fo rm a un om . ochi buni. celelalte trei sferturi se află în umbră. De aceea doar o parte a lumii poate fi sesizată prin gîndire. din ceea ce doreşti acum înflăcărat. Gîndirea este doar o funcţie care. Acest impetus este oricum o bucată de natură. „ D e în d a t ă ce s e a firm ă ".) 41 Loc. dacă ne identificăm cu gîndirea. ci în funcţia valoric inferioară. 154. doa r în situ aţia în care n oi g în d im şi vo rbim exa ct aşa cum o a şte a p tă d e la n o i ce i a că ro r g în d ir e e s te d ife r en ţia tă ş i ad a p ta tă în ace e aş i m ă s u ră ca ş i a n o a st ră . cit. anum e cu rbarie. r es p e ctiv în a cce pţia om u lu i nu d o a r e xte rio r. cit. o alta doar prin senzaţie etc. Ş i „o p ţiu n e a tu tu ro r in im ilo r e s t e re p r e z e n ta t ă d e fa p ta n o a s tră ". 42 Loc. în m ă su ra în ca r e n o i g în d im ş i a cţ io n ă m a ş a cu m d o re s c to ţi s ă g în d im ş i să a c ţ io n ă m . refulate şi subapreciate. în genere cu o singură funcţie în exclusivitate. o m u l ră m în în d m a i d e p a rt e v e ş n ic 42 div izat.A fi id e n tici cu o fu n cţie d ife re n ţia tă în se a m n ă a fi co le ctiv i. firesc. o altă parte doar prin sentiment. în sens u l b u n al cuv în tu lu i. t. a v e m în e s e n ţ ă d e . nota din Scrisoarea a 13-a. ş i n u a rm o n ie . p ro a d u c c e le m a i m a r i d e z a v a n t a je . ci co ca co lectiv a d a p ta ţ i:„ ju d e c a ta tu t u r o r s p ir it e lo r se e x p rim ă p r in ju d e ca t a no astră ". „Nu mai sîntem indivizi. la tu r ile m a i p u ţin d e z vo lt a te a le om u lu i în să . a lt m ijlo c d e a pă s tra u n itat e a om u lu i de cît a ce la d e su p u n e n e co n d iţio n at a inst in ctu l se n z o ria l in stin ctu lu i ra ţio n a l. nu în funcţia ideală. or icu m în să nu lectiv id en tici p rim itivii. e l v a fi în s ă . scr ie S ch ille r . neîmblînzită.Fa p t care s cap ă însă ob se rva ţie i ba atîta tim p cît sîn tem h ip n otizaţi de obiectul fa pte i ş i tre cem cu ve d e rea p e cu m -u \ a cţiu n ii. U n o m a stfe l fo rm at va fi. este infin it m a i uşor a fi lăs aţi în p a c e d e u n a d v e rs a r d e z a rm a t d e cît a s tă p în i u n duşm an cu ra jo s ş i r o b u s t. în condiţii de deplină dezvoltare şi de supunere exclusivă la propriile ei legi. care sperie tipul diferenţiat. 153. Oricum. aşa cum afirmă desluşit Schiller: „Dar transformarea va tîri după ea individualitatea şi nevoia ta din clipa de faţă şi va face cîndva. re c u r g e m la ca le a m a i co m o d ă e a p u n e c a r a c te ru l la a d ă p o s t d p r in îm p ie trirea sen tim entelor. dar cu desăvîrşire străine de noi înşine.. Exceptînd acest sfert de psihic. e v id en t . atunci cînd „din întîmplare" se manifestă. D in a ce a st a în s ă p oa te s ă re z u lte d oa r m o n o t o n ie . ridică. De aceea există şi diferite funcţii psihice. ci specie".Ind ife ren t dacă ce ea ce e n e îm b lîn z it. pretenţii la generalitate. T o ţ i c r e d c ă c e l m a i b u n lu c r u ş i c e l m a i v r e d nic d e nă zu in ţă est e de a a ju n ge p e cît m ai m ult pos ib il la o id en tificar e c u fu n c ţ ia d ife r e n ţ ia t ă . lăsîndu-se tîrîtă de ea. ci ş i inte rior. atunci sîntem fiinţe colective. de valoare generală." „De oare ce este g reu să ne pă stră m fide litatea faţă d e p r in c ip ii în co n d iţii d e v iv a cita t e a s e n t im e n tu lu i. n u ex is tă . 155. fire şt e . unde este lăudată şi venerată ca entuziasm divin. căci sistemul psihic poate fi înţeles biologic doar ca sistem de adaptare. anume acea energie instinctivă. gîndirea nu poate avea decît importanţa unei treimi sau a unei pătrimi.112 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 113 unei clase de oameni limitate ca număr. Cel care aşază „unitatea ideilor" prea sus şi îşi simte senzaţia afectivă ca pe un pol opus al personalităţii sale poate fi asemuit cu un om care are. . aşa cum există probabil ochi pentru că există lumină. „u n an ta g o n ism in iţia l. fireşte. într e ce le do u ă in s t in cte . „Estce la nature qui porte ainsi Ies hommes si loin d'euxmemes?"* — este o întrebare pe care ne-o putem pune aici împreună cu Rousseau. fă ră m ăsu ră şi d is pr o p orţion a t s e m an ife s tă s u b fo rm a s e n zo r ia lită ţ ii — in a b iectissim o lo co— s au su b fo rm a s u pra ev a lu ării ş i ze ifică rii fu n c ţ ie i e x t r e m d i fe r e n ţ ia t e . p rin ur m ar e ne ce s ar . tot aşa după cum vederea este funcţia exclusiv valabilă pentru receptarea vibraţiilor luminoase iar auzul pentru aceea a vibraţiilor sonore. deşi în propria sferă ea este valabilă în exclusivitate. ci propria noastră psihologie supraevaluează în chip barbar una din funcţii. dar este complet surd şi inestetic. c ă c i a c e a s t a a d u c e c e le m a i e v id e n te av a nt a je s o cia le. Nu în primul rînd natura.a fa c e cu acelaşi lucru. 41 obiectul tău de dezgust. şi an um e . Scrisoarea a 12-a. ce-i drept. car e a lcă tu ie s c u n e or i o b u n ă pa rte d in in d iv id ua lita te sa. fireşte. a pă rat d e p e rico lu l de a de v e n i o n a t u r ă g r o s o la n ă ş i d e a a p ă r e a c a a t a re .

c el de al d oile a Inv c a z rep re zintă 43Loc. în c a z u l să u d in tr e s e n z a ţi e ş i g în d i re sa u . c ee a c e ar c oinc id e c u o răstu rn are a tip ului intro v e rtit. a c e e a ş i s pa im ă s a u a c ela ş i d is p r e ţ p e n t ru in tro v e r s i e c a ş i i n t ro v e rt itu l p e n tr u e x tra v e rs ie . cit. î n e a . c a s ă r spun aşa . ers. id e n tic c u o b ie c tu l să u ş i d e ac e e a fă ră re a ze m . o m o d e re a z ă p e c e a s e n zu a l ă . e a tr e b u i e s ă fi e u n a c t a l l ib e r tă ţi i. a d ic ă s e situ e a ză în tr. El poate să re partize zefo rţe i a c tiv e (g în d irii p o zitive x)te nsia e c a re se c u v in e fo rţe i p a siv e . a şa cu m le c o n c e p e S c h ille r în tr-u n m o d 48 f o a r t e m o d e r n .114 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 115 to to d a tă . [ .S c h i ll e r r e s im te o p o z iţia î n t re c e l e d o u ă m e c a n i s m e . a d i c ă in d i v i d u l c a d e în tr . în a l d o il e a c a z e l n u v a fi n i c i o d a t ă a lt c e v a d e c î t e l 44 în s u şi . spre evitarea unor confuzii. la obiect." 15 7. E x t ra v e rtit u l a l c ă r u i e u s e a fl ă n u î n g în d i re . d i n t re „ p a s iv it a t e ş i a c ti v i ta te " 46 ( a fe c ta n ţ a ş i g î n d ir e c a fi in dd e n e î m p ă c a t . total d e e u l s ă u ş i î l a b s o a r b e î n l e g ă tu r i ş i i d e n t i t ă ţi co lec tiv e. s ă im p i e t e z e a s u p r a in stin c tului form ei p rin instin ctu l m aterie i şi să transform e fa c ulta te a re c epto a re în fac ulta te de term in antă.î n a ce st pa sa j sînt c uprinse m ulte din ide ile pe c are le-am e x p u s m a i su s. d in tr e „ m a t e r ie ş i fo rm ă " . loc." 156. d e sc ri e r e a p u ră a t ip u l u i g în d i ri i i n t ro v e rt it e c a re s e c o n d a m n ă la ste rilita te su p rim în d u -ş i se n z a ţia a fe c tiv ă v a lo ric in fe rio a ră . Scrisoarea a 13-a. a tu n c i c a lită ţile se n z a ţie i a fe c tiv e n e d ife re n ţia t e .o fo rm ă e x tr e m ă d e ra p o rta re . de n a tu ră a rh a i c ă . e x tra v e rtitul se p ie rd e p e s in e. d re p t urm a re. cit.c e l ă l a l t l ane c e si ta te al uc ru ri lo r. 49Loc.î i este şi lui Sc hiller c u no sc ut fap tu l c ă ce le do uă fun cţii. în v rem e ce intro v ertitul se pierde prin el. d e v i n p r e d o m in a n te . 159. O a s t fe l d e s t a r e n u e s t e î n n i c i u n c a z d e confundat cu e x tra v e rs ia u n u i tip e x tra v e rtit. ci la relaţia cu el. în tr-o id e n tific a re c u o b ie c tu l sim ţit. m e re u 45 pe ntru prop ria sa re la ţie. că acest dispreţ nu se referă. Scrisoarea a 18-a. Schiller. tratată mai sus. d u p ă c u m sp u n e e l î n s u ş i. Scrisoarea a 13-a. d u p ă c u m in tro v e rtitu l s e p ie rd e în e x tra v e rsia s a . e x tra v e rtitu l sta b ile ş te în să o ra p o rta re v a lo ric in fe rio a ră la id e i c o le ctiv e. d e şi in tro v e rtitu l e s te în to td e a u n a în c lin a t s ă fa c ă o a ta re c o n fu zie ş i s ă m a n ife ste p e n tru a c e a s tă e x tr a v e r si e a c e l a ş i d i sp re ţ p e c a re î l n u tr e ş te . cit. 47Fr. „ In stin c tu l m a te rie i. C în d intro v erteş te." „ R e l a x a re a in s tin c tu lu i s e n zo ria l n u tre b u ie să fie n ic ic u m e fe c tu l u n e i n e p u tin ţe fiz ic e sa u a l u n e i a p a tii a se n z a ţie i c a re m e rită în to td e a u n a d o a r d is p r e ţ . c e e a c e î n s ă n u î l îm p i e d i c ă s ă c a d ă . a rh a ic e .o n ure p r e z e n t a re mi s e n zo ri a l ă ." a r a c e s te d o u ă D in s tin c te v o r s ă e x iste . cit. A c e a s tă sta re c o re s p u n d e u n e i a ş a -n u m itetrav e rsii v a loric ex infe rioa re.] S i m ţu r il e p o t s ă p ia rd ă d o a r în f a v o a re a p ir it us 46în opoziţie cu gîndirea reactivă. în p rim u l c a z e l n u v a fi n ic io d a tă e l în s u şi. 48Loc.. D a c ă fo r ţa g î n d ir ii p o z it iv e s e s c u r g e c ă tr e se n za ţia afec tivă . c u m a m v ă z u t.o sta re în c a re „ e l e s te to t a tît d e p ua c c e si b i l ţin u m a n it ă ţ ii d in a f a r ă c î t ş i c e l e i d in ă u n tr u . c i în relaţia a fe ctiv ă cu ob ie ctul se gă se şte p e sine tocm ai p rin ob ie c t.. c a şi in stin c tu l fo rm e i îş i ia u în se rio s e x i g e n ţe le .. c a re . 44Loc. cit. să im p ie te z e a s u p ra in stin c tu lu i m a te rie i p rin in s tin c tu l h ra n e i şi s ă su b stitu ie fac u ltă ţii re c e p to a re fa c u lta te a d e te rm in a n tă . a tu n c i c î n d u n a d i n fu n c ţ ii e s te p re fe ra tă ).în a c e astă fu nc ţie va lo ric in fe rioa ră .a d ic ă u n e i e x t ra v es i i c a r e î l d e s p r i n d e p e o m . 45Aş vrea să observ aici. c o n c re tă . . In tro ve rt itu l sim te i n s ti n c ti v o m a x im ă r e z is te n ţă îm p o tri v a a c e s te i s tă ri . „ E l p o a te să p u n ă in te n sita te a re c la m a tă d e fo rţa a c t i v ă p e s e a m a fo r ţ e i p a s i v e ( a f e c t a n ţa ) . c i e s te sim p l ă ra p o rta re . ia r c a „ e n e rg ii" . p e c a re a m p u te a . a de sea inc o nş tient. .E s te l im p e d e c ă S c h il le r a r e a ic i m e r e u î n v e d e r e tip u l i n t ro v e rt it. gînd irea şi afec ta nţa (se nzaţia a fe c tiv ă). ) „ D is ta n ţ a d i n tre s e n za ţi e ş i g în d i re " e s te „ in fi n i tă " ş i e a n u p o a t e f i d e „ a b s o lu t n im ic m e d i a t ă " . Scrisoarea a 15-a. e x t r a v e r t i t u l a r e a c e e a ş i a v e rs i u n e .. o ide ntific are c u o gînd ire c o le ctiv ă de n atură arha ic ă. în a rm a t c u p rin c ip ii îm p o triv a tu tu ro r s e n za ţiilo r n a tu i ş i v a fi t o t a tît d e p u ţ in a c c e si b i l ri 43 u m a n i tă ţi i d i n a fa ră c ît c e le i d in ă şi untru. de regulă. s e p ot substitui rec iproc (c e e a c e s e în tî m p lă . " 158. e l e ti n d c ă t r e „ r e l a x a r ş i" a u e nev o ie de ea . p e n tru c ă în c e p ri v e ş t e c u n o a ş t e re a . E l n u m a i e st e a tu n c i „ e l î n s u ş i" . u n u l s e re fe ră l a 49 r e a li ta te a. p rin in te n s ita t e a e i m o ra lă . o a c t iv it a t e a p e rso a n e i. d e fa p t . C e l e d o u ă „ s tă ri se o p u n re c ip ro c ş i e le n u p o t 47 n ic io d a tă să se c o n to p e a sc ă ..

a unei comunităţi de interese sau simbioze. reprimă şi absoarbe funcţiile valoric inferioare. considerată utilă şi stimulatoare pentru viaţă. care pe de-o parte este diferit de fiecare din ele. Prin aceasta se manifestă desluşit." Rezultă de aici că spiritul poate să piardă doar în favoarea simţurilor. Schiller acordă deci senzaţiei dreptul la proprie existenţă. opoziţia lor nu s-ar cuveni suprimată ci. pe de altă parte. ci doar creat de viaţă. Schiller nu o spune direct. fără a izbuti să-1 atingă vreodată. atunci cînd afirmă: „Acea relaxare a instinctului formei nu trebuie să fie efectul nici al unei neputinţe a spiritului şi nici al unei indolenţe a forţei de gîndire şi de voinţă. Aceste cuvinte exprimă recunoaşterea egalităţii dintre drepturile „senzorialităţii" şi cele ale spiritualităţii. în care produsul de descompunere al unei activităţi ar fi substanţa nutritivă a celeilalte. dimpotrivă. după cum se ştie. care ar înjosi omenirea." Se vede de aici că Schiller este unilateral condiţionat de tipul său. bunăoară o facultate mai înaltă. aşa cum rezultă din următoarea frază: „Dacă ar exista situaţii în care el (omul) ar face concomitent această dublă experienţă... aproape mistică. este totuşi apt să le absoarbă în egală măsură energiile. desigur. Această pretenţie se îndreaptă împotriva predominanţei unei funcţii diferenţiate şi socialmente valoroase. aşa cum spune şi Schiller. Corespunzător acestei idei. în primul rînd. atunci cînd între ele apare un novum. trebuind să fie păstrată şi susţinută. funcţiile valoric inferioare care pretind. respectiv cu renunţarea la valabilitatea generală prin intermediul unei funcţii colective. a fost dezvoltat într-o măsură deosebit de mare de creştinism. . deci un infinit de care. Doar dacă prin raţiune Schiller nu înţelege altceva de-cît ratio. Acest lucru nu poate fi conceput. Schiller afirma că „acţiunea reciprocă a celor două instincte constă în faptul că eficienţa unuia întemeiază şi totodată limitează eficienţa celuilalt şi că fiecare din ele ajunge la cea mai înaltă manifestare de sine prin calitatea celuilalt de a fi activ". fără doar şi poate. căci ea este aceea care. Rezultă de aici. dar o are în vedere. sau pe cale iraţională. Ceea ce ar fi ca un fel de revoltă a sclavilor împotriva idealului eroic care ne obligă să le sacrificăm pe toate celelalte uneia singure. sau pe nedrept. ca expresie a amîndurora şi a nici unuia. Această din urmă privinţă o are într-adevăr în vedere Schiller. altminteri nu i-ar fi venit ideea să considere acţiunea reciprocă a celor două instincte drept o „sarcină a raţiunii". aceeaşi recunoaştere ca şi aceea care îi revine funcţiei diferenţiate. pe drept 50Loc. cit. ar dori bucuros să i-o 51 impună. diferenţiată şi general adaptată.116 50 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 117 lui. în cazul gîndirii introvertite. de aceea se şi numesc contrarii. Contrariile se pot practic împăca doar prin compromis. Dar să vedem cum încearcă Schiller să rezolve problema! „Acest raport reciproc al celor două instincte este doar o sarcină a raţiunii. Este în sensul cel mai propriu al cuvîntului ideea umanităţii sale." 160. aşa cum este el. senzorialitatea însăşi trebuie să-şi afirme cu forţă victorioasă domeniul şi să se opună violenţei pe care spiritul. Scrisoarea a 13-a. 161. Scrisoarea a 14-a. ar beneficia în aceste cazuri. se eliberează. 51Loc. iar apoi a fost foarte eficient utilizat pentru reducerea acestuia la materialitate. în vederea spiritualizării omului. Opoziţia totală duce. de o intuiţie deplină a 52 Loc. cit. a recunoaşterii omului. respectiv ar avea conştiinţa libertăţii şi totodată sentimentul existenţei sale. în care s-ar simţi materie şi concomitent ar învăţa să se cunoască pe sine ca spirit. opoziţia totală între senzorialitate şi spiritualitate. el se poate tot mai 52 mult apropia. prin activitatea lui cotropitoare. Dacă se renunţă la acest principiu care. respectiv necesitatea unei recunoaşteri a individualităţii. şi absolut numai în ele. la o limitare reciprocă. căci pe cale raţională contrariile nu pot fi împăcate — tertium non datur —. Vedem totodată în acest pasaj o aluzie la o idee mai profundă. individualismul. cit. Ea trebuie să aibă drept izvor lăudabil abundenţa senzaţiilor. ceea ce echivalează psihologic cu o abolire a principiului puterii. în cursul timpului. anume la ideea unei „acţiuni reciproce" a celor două instincte. pe care omul este în stare s-o rezolve numai împlinindu-şi existenţa. cum am spune noi într-un spirit mai modern.

Cum am văzut. ci e ste . în acelaşi fel reprimate. cu rol mediator.D acă o m u l ar fi d eci în sta re să-ş i tră ias că s im u lta n am b e le fo rţ e s a u in s tin c te . admitem totuşi că deşi concluzia lui este întrucîtva defectuoasă.u n c u v în t ." 164. . o no ţ iu n e ca re cu p r in de to at e ca lităţile form a le a le lucrurilo r ş i to ate relaţiile ace stora cu forţe le g în d ir ii. Căci. C r e a r e a u n u i s im b o l n u e s t e u n p r o c e s r a ţ io n a l c ă c i acesta n u a r p u t e a s ă p ro d u c ă o im a g in e c u u n co n ţin u t în e s e n ţă in c o g no s cib il. d im p o tr iv ă . înţ e le g e re a sim b o lu lu i p r etin d e o an u m ită in tu iţie car e să re cu n oa s că a p ro x im a tiv în ţe les u l s im b o lu lu i cr ea t şi s ă-1 în corp ore z e co n şt iin ţ e i." Obiectul instinctului ludic este pentru el frumuseţea. căci cine poate garanta că un om de această speţă. şi este pe de-a-ntregul om doar atunci cînd se joacă. este intens colorată de fantezie inconştientă. E se nţa sim bo lu lu i con st ă în a ce e a că e l n u re p re z in tă u n c o n ţ in u t p e d e . ei se nu m e şte fo rm ă (G e sta lt) [. pe de alta receptoare. p r e s u p u n în d a n u m e (c e e a c e S c h ille r n u m e n 53Loc. cit. a d ic ă d r u m u l în lu n g u l că r u ia s e îm p a c ă D a c u N u . da r se află între e le ş i sat is fa ce exige n ţele a m b e lo r e s e n ţe . din tră ire a lu i (ce e a ce Schiller nu m e şte o b ie ct). De aceea. d up ă S ch il ler . senzaţia introvertitului. o fu n cţie pe n tr u s ine ca re ar p ut e a fi num ită g în dire sau înţe le ge re sim bo lică . c e e a c e s e n u m e ş t e în t r .. suspendarea refulării produce un şoc al contrariilor şi o nivelare care se sfîrşeşte cu o depreciere a valorilor pînă atunci superioare. Dar nu puţini sînt aceia la care nici senzaţia. a d ic ă s ă s im tă g în d in d ş i să g în d e a s c ă sim ţin d . omul se joacă doar atunci cînd este om în deplina accepţie a cuvîntului." O b ie ctu l fu n cţie i m e d ia to a re se n um e şt e . el constă în ceea ce am numit senzaţie afectivă. o noţiun e care se m nifică întrea ga ex iste nţă m a te ria lă şi orice pre ze nţă nem ijlo cită în sim ţ O biectul instinctului form[ . Această funcţie este numită de Schiller instinct ludic. expresie care cuprinde mai mult decît spune. Cel de-al treilea element în care se întîlnesc contrariile este activitatea fanteziei. „o noţiu ne car e de se m n ea ză toate ca lită ţile estetice ale fe n o m e n e lo r ş i.] . la aceştia. ci s u g e r e a z ă d o a r in tu it iv s e n s u l p o z itiv a l a c e s t u ia . îşi va propune tocmai să creeze o atmosferă estetică şi să con55Loc. . între contrarii se află ceva care în cazul tipului pur diferenţiat este invizibil. să v ede m cum co nsideră Schiller ese nţa ş i ap ariţia acestu i s im b ol: „O biectu l in stin ctului s e n z o r ia l [.u n s e n s 54 foarte larg frum useţe" Sim bolul pre su pun e însă o . nu jocul. într-adevăr. în a in t e d e a ne ap rop ia de psiho log ia ace stei ide i. dacă va începe să se joace. 163.. funcţia valoric inferioară este doar în parte ataşată de conştient. . cit. 56Loc. „fo rm ă v ie". fu ncţie care creează a tît s im b o lu r i." 162. de obicei afectivă. intuiţia lui este cu atît mai corectă. .a n tr e g u l in te lig ib il. Cu toate 55 că Schiller neagă în altă parte existenţa unui al treilea instinct fundamental. La introvertit. Acesta este asociat cu funcţiile valoric inferioare. ci seriozitatea ar trebui să fie la mijloc. ţionează) că senzaţia şi gîndirea ar fi funcţiile serioase. elementul fantastic. Funcţia diferenţiată este adaptată cît mai mult posibil realităţii exterioare. Schiller era de fapt conştient de ceea ce ar putea să însemne situarea „instinctului ludic" pe locul cel mai de sus. cit. Manifestarea laturii barbare a europeanului este o catastrofă culturală.118 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 119 pro priei sa le um an ităţi. a r lu a naşte re în e l. care ar fi to cm a i s im b olul un ificator a l co ntra riilor. pe de o parte creatoare. Că ci a ce a s ta d in u r m ă n u e s t e in clu s ă în cre a ţia s im b o lu lu i. socotită d e Schille r un a l tre ilea in stin ct şi n u m ită d e e ins tin ct lu d ic. nici gîndirea nu sînt pe de-a-ntregul serioase. Scrisoarea a 13-a. în accepţia noastră de astăzi. 54Loc. Scrisoarea a 15-a. cit. . ia r o biectul ca re i-ar procura -o i53 ar slu ji de sim bo l al m en irii sale îm p lin ite.. u n bo l ca re a r ex p rim a m e n irea lu i sim re a liz ată .. pe cît posibil. ] uri. „Omul trebuie doar să se joace cu frumuseţea şi el trebuie să se joace doar cu 56 frumuseţea.n u e st e a s e m ă n ă to a r e l n ici u n e ia din cele d ou ă fu n cţii. Din cauza refulării relative. ] s e n u m e ş tv ia ţ ă î n a c c e p ţ ia c e a e m a i la r g ă . în t r.A ce astă fu n cţie. ea este de fapt o funcţie a realului şi de aceea din ea se exclude. în parte se leagă de inconştient. cît ş i o a ltă fu n cţie ca r e în ţe le g e sim b o lu r ile . Schiller exclamă: „Căci spre a spune o dată desluşit..

eventual. Mai degrabă ne putem aştepta pentru început la cu totul altceva de la degradarea necesară a prestaţiei culturale. cînd de jocul cu obiectele. Similia similibus curantur — este nevoie de un al treilea element care cel puţin să le echivaleze pe celelalte două în privinţa seriozităţii. Mi se pare că Schiller sugerează aici ceva foarte important. nici raţiu58 ne. ci simţea în chip viu nevoia de a oferi omului pentru umanitatea sa o temelie mai sigură decît aceea incertă a atitudinii ludic estetice. Synesius spune despre acest spirit: „Spiritus phantasticus inter aeterna et temporalia medius est. ca orice formulare depăşită. să se încline în faţa lor. în cazul atitudinii ludice trebuie să dispară orice urmă de seriozitate. episcopul creştin din 59 Ptolemais şi elev al Hy-patiei. Instinctul se complace în a se lăsa ademenit cînd de senzaţie. ca să apară posibilitatea unei absolute determinări. tanquam ex vicinis quibusdam ab extremis utrisque. cînd obiectul funcţiilor opuse. De aceea trebuie să stabilim odată unde se situează el în fiinţa sa cea mai intimă. violent şi sălbatic ia mai întîi în stăpînire gustul rudimentar şi de nimic 57 nu fuge mai mult ca de simplitate şi de linişte. putînd fi totuşi deosebit de ele. A priori omul este atît senzaţie.. Atqui essentiae phantas58Loc." Spiritus phantasticus este acela care uneşte în sine contrariile şi de aceea el coboară în natura instinctuală pînă la animalic. instinctul estetic al jocului abia de va putea fi recunoscut. ceea ce." . a fost din punct de vedere psihologic cel mai interesant formulată de către Synesius. urmarea va fi disoluţia individului în perechi de contrarii.120 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 121 sume frumuseţe autentică? Ar fi o anticipare cu totul nejustificată. E vorba aici de o foarte veche observaţie care. în aşa fel încît trebuie să sufere instinctele sau. care poate fi cînd subiectul. problema este de a şti cum ar putea să iasă din condiţia barbariei. el atribuie practic noţiunii de spi-ritus phantasticus acelaşi loc în psihologie pe care Schiller îl atribuie instinctului ludic. Schiller declară în această 57 Loc. Căci opoziţia dintre cele două funcţii sau grupuri de funcţii este atît de mare şi de gravă. nici formă. atîta timp cît îl distingem pe acesta de ele. după cîte ştiu. La unul. sau poate chiar să le folosească. Scrisoarea a 19-a. el nu se va juca doar cu frumuseţea. căci instinctul senzorial cu capriciile sale bizare şi cu poftele sale aprige se interpune neîntrerupt." Conchidem de aici că Schiller era conştient de primejdia acestei transformări. şi este în opoziţie cu sine însuşi. el este înlăuntrul său o fiinţă care participă la ambele instincte. cît şi morală. Oricum. omul ar trebui să nu mai fie barbar. la altul prin simţire. anume posibilitatea de a distinge un nucleu individual. doar că el nu se exprimă psihologic. 60„Spiritul fanteziei. atît intelectuală. cînd de acela cu gîndurile. Schiller afirmă pe bună dreptate: „La primele sale încercări. O altă consecinţă va fi dezbinarea de sine însuşi sau decizia arbitrară în favoarea unei laturi ori a alteia şi refularea brutală a celei opuse. De aceea observăm că ceea ce e nou şi uluitor. et quae tam longe disiuncta sunt. ci deja educat estetic. aventuros şi bizar. cit. dar numai deosebindu-se de ele ca de forţe ale naturii cărora le este supus. De unde şi faptul că el nu se putea mulţumi cu soluţia găsită. ci metaforic. nu are nici o importanţă pentru scopul pe care-1 urmărim. încît jocul abia dacă ar putea să ţină în cumpănă greutatea şi gravitatea acestui conflict. occurrunt in una natura. multicolor. cele două instincte există şi acţionează în el. ocupă loc intermediar între etern şi vremelnic. cit. în cartea De somniis . unde devine instinct şi stimulează pofte demonice: „Vindicat enim sibi spiritus hic aliquid velut proprium. de unde şi faptul că. Aşa se şi cuvine să fie. quo et plurimum 60 vivimus. Ce-i drept. prins la mijloc. prin a cărui activitate trăim cel mai mult. cît şi gîndire. cînd de gîndire. căci pentru asta. Distincţia însăşi este o judecată. prin identificarea lui cu ele. dar el însuşi nu este nici materie. Scrisoarea a 27-a. nici senzorialitate. dar care rămîne întotdeauna distinct de ele. însă cu care nu se socoteşte identic. privinţă: „Această sălăşluire în om a celor două instincte fundamentale nu contrazice de altfel în nici un chip unitatea absolută a spiritului. Dacă ea nu izbuteşte sau pur şi simplu nu este afectată. iar eu fanteziei creatoare. ea se înfăptuieşte prin gîndire. 59Citez după traducerea latină a lui Marsilius Ficinus de la 1497." 165.

spiritul se face „dumnezeu şi de mon multiform". transfigu rat prin suferinţă. cele două instincte fundamentale aspiră". „sufletul suferă chinuri". „în această stare". 168." 166. Mîntuirea vine prin diferen ţiere. dacă ne amintim că. In hoc etiam anima poenas 62 exhibet. Pe de-o parte valoarea supremă." 62„Şi în consecinţă acest spirit animal pe care preafericiţii l-au numit su flet spiritual devine dumnezeu şi demon multiform şi idol. coborînd-o chiar pînă la animale care nu mai au intelect." 63 lui ludic nu se mai gîndeşte * „Umed şi grosolan" («. adică de moarte sau de orice fel de pierdere a conştiinţei.. la Schiller) s-a destrămat prin indistincţie. ar fi în măsură să se apere de instinctele separatoare? La faptul că acest lucru s-ar putea realiza pe calea instinctu nici Schiller aici. De altfel. Scrisoarea a 19-a. spune Schiller. quem beati spiritualcm quoque animam vocaverunt. spune Synesius. iar ani malul ştie multe lucruri prin această esenţă fantastică [. este ceea ce ia izbit probabil cel mai mult pe filozofii creştini sau neoplatonicieni. multaque per phantas-ticam hanc essentiam sapit animal [. dar nici unul din ele nu poate prin el însuşi să se comporte ca o forţă faţă de celălalt. îşi lansea ză chemarea." 167. demonii nu sînt altceva decît interferenţe ale inconştientului. Prin faptul că individul (cum putem spune.. prin aceea că spiritul. şi anume elemente foarte îndepărtate. cade în adînc. de o forţă importantă. dar tocmai pentru că ambele sînt necesare şi am bele aspi ră la obiecte opuse.)..122 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 123 ticae latitudinem natura per multas rerum sortes extendit. el se contopeşte cu ele şi ajunge să fie lăuntric sfîşiat. De aici. fit deus et daemon omniformis -et idolum.] în om nu există o forţă mai mare decît propria sa voinţă. Dacă deci individul se aşază consecvent de o anumită parte. pe scurt. tocmai elementul fantastic este asociat în inconştient cu funcţiile refulate. adică individualul. în mod firesc se pune acum întrebarea: care este forţa prin care indivizibilul. senzaţia şi gîndirea sînt funcţii colective în care individul (spiritul. Voinţa este deci aceea care se comportă ca o forţă în raport cu cele două instincte [. iar voinţa afirmă o libertate deplină între ele. t. el se înalţă din nou. odată devenit „humidus et crassus"*. în sine." 61„Acest spirit are ceva în el care ii este propriu.. ca şi cum elemente din zone apropiate şi din cele două extreme. la obţine rea satisfacţiei.. adică se implică în obiect. faptul că Antichitatea şi Evul Mediu considerau tulburările nevrotice grave drept cazuri de posesiune. [. deoarece Dumnezeu este o reprezen tare colectivă a fiinţei universale. adică irumperi de natură spontană ale unor complexe inconştiente în continuitatea fluxului conştient. Căci ei sînt imaginari în întreaga lor fiinţă şi sînt imaginaţi de cei în care ei apar. lila enim ex toto suo esse 61 imaginaria sunt. adică ase mănătoare cu Dumnezeu. De altfel. ea este raţiunea animalului însuşi. Participî nd la instincte. idealul cel mai înalt.. Această idee stranie devine de îndată inteligi bilă. quibus non adest ulterius in-tellectus. După cum am arătat mai sus. natura a întins peste multe feluri de lucruri această amploare a esenţei fanteziei. deosebindu-se tocmai prin calitatea ignică de constituţia umedă a locului său de şedere subteran. adică în el apare o dezbinare chinuitoare. cit. în loc de nucleu individual) nu se deosebeşte de contrarii.. „Odată dezvoltate. 63 Loc. Din punct de vedere psihologic. Deosebit de preţioasă este referinţa la natura imaginară a demonilor.. în el sufletul suferă chinuri. s-ar uni într-o singură natură.. „în mod necesar şi potrivit naturii lor. imaginata. şi libertatea sa interioară nu poate fi suprimată decît de ceea ce îl suprimă şi pe el însuşi. capabilă să-1 separe eficient pe individ de contrarii. această dublă necesitate se anulea ză. dimpotrivă. Complexele sînt comparabile cu demonii care ne tulbură capricios gîndirea şi acţiunea. „uscat şi fierbinte". inconştientul se va aşeza de cealaltă parte şi se va revolta.] Toate genurile de demoni îşi capătă esenţa dintr-o viaţă de acest fel. . în măsura în care ci reprezentau punctul de vedere al unei spiritualizări exclusive. Atque est animalis ipsius ratio. El devine astfel o fiinţă colectivă. des-cendit utique usque ad animalia. căci în acest caz e vorba de ceva serios. et iis quae fiunt intus. Synesius ne spune în această ordine de idei: „Proinde spiritus hic animalis.] Tota genera daemonum ex eiusmodi vita suam sortiuntur essentiam.]. pe de altă parte este ispita celei mai intense plăce ri.

nici o dezbinare. pp.) ni. deoarece numai simbolul poate asuma o poziţie mediatoare între contrarii. după definiţia lui Schillcr. să atingem acele temelii ale conştiinţei care mai păstrează încă instinctualitatea primitivă. acţionăm corespunzător cu un singur instinct şi împotriva judecăţii noastre raţionale. sau un apetit senzual. incapabile să creeze simboluri. simbolului îi revine acest caracter dublu de real şi ireal. Ar fi deci lipsit de perspectivă dacă ne-am adresa conştiinţei pentru a decide în conflictul dintre instincte. contrariile se anulează. voinţa ar trebui să se întemeieze pe o condiţie mediană sau pe un proces intermediar cu un conţinut echidistant faţă de cele două laturi. afect. Or. . potrivit naturii lor. nediferenţiate. Nunberg. distincţie între eu şi non-eu. urm. este în măsură să mijlocească pe cale iraţională o opoziţie logică. Acest conţinut ar trebui să fie. Atita timp cit voinţa va fi obligată să-şi extragă conţinutul fie dintrun instinct. Acolo însă unde lipseşte conştiinţa. Dacă ar fi ireal. Funcţiile raţionale sînt. el n-ar fi decît imaginaţie goală. nu există nici o reflecţie. Spre a putea aplana într-adevăr conflictul. unde instinctualitatea domină inconştient. să decidă. între subiect şi obiect. Că acestea posedă relativ puţină energie re64 H. Cedînd apetitului senzual. Simbolic poate fi doar ceea ce cuprinde în sine un anume lucru şi contrariul său. mai întîi irezolvabil.124 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 125 169. de natură simbolică. Realitatea presupusă de unul dintre instincte este alta dccît aceea presupusă de celălalt instinct. 170. în activitatea primitivă fundamentală a psihicului. Voinţa ar putea. care este univoc determinată şi nu cuprinde concomitent şi contrariul ei. nu ar mai fi simbol. ca va fi determinată într-o măsură mai marc cînd de unul. ci simple evenimente. instinc-tualitate ordonată. lăsînd judecata raţională să stingă conflictul. Lipsa de distincţivitate din inconştient provine mai întîi din legătura aproape nemijlocită a tuturor centrilor cerebrali şi. nici un fel de pro et contra. Ea singură poate declara că o funcţie anume este valoroasă iar alta lipsită de valoare şi îi poate de aceea conferi uneia forţa voinţei şi reprima celeilalte pretenţiile. (Şi anume în măsura în care instinctul nu întîlneşte situaţii la care nu este adaptat. Şi cum ar putea fi altfel decît printrun proces psihic anterior în care o judecată intelectuală ori afectivă. Realităţile celor două instincte îşi sînt reciproc ireale sau aparente. dai practic. „Ober korperliche Begleiterscheinungen assoziativer Vorgănge". Este adevărat că. Intr-un astfel de caz apar stagnare. pentru a găsi acea temelie imparţială a voinţei. funcţiile senzorialităţii nu sînt în stare să creeze simboluri. Dacă n-ar fi decit real. să confere voinţei conţinut şi scop. proporţie a vieţii. Căci conştiinţa este în esenţa ei discriminare. Evident. cînd de celălalt. Invers. Ar trebui deci. căci şi ele sînt determinate univoc de către obiect şi se conţin doar pe sine. dar numai atunci cînd se anticipează acea slare la care urmează să se ajungă. Diagnostische Assoziationsstudien. cc-i drept. Tot astfel. căci voinţa trebuie să aibă totuşi un conţinut. în: Jung. căci singură conştiinţa poate deosebi ceea ce e potrivit de ceea ce e nepotrivit sau lipsit de valoare. 2. ar putea conferi voinţei direcţia capabilă să satisfacă şi să împace ambele instincte. Semnul condiţiei barbariei este tocmai acela că voinţa este determinată unilateral de o singură funcţie. ca motiv voluntar. Problema modului în care omul iese din barbarie nu este încă rezolvată şi nu este încă instalată acea condiţie care. Pentru aceasta trebuie să mergem mai adînc. Distincţiei conştiente i se datorează de altfel separarea perechilor de contrarii. 196 ş. voi. ci să se afle încă în unirea lor primitivă. logic vorbind. singur. prin urmare. nici cea mai echitabilă repartizare a interesului nu va putea dccît să se sprijine tot pe judecata raţională şi să cedeze celuilalt instinct prerogativele asupra scnzorialităţii. lipsit de orice simbolism. acolo unde toate funcţiile psihice se varsă. în care contrariile să nu fie net separate. lipsită de orice referinţă reală şi. să ne adresăm altei instanţe. acesta nu este cazul conştiinţei. în al doilea rînd. ci fenomen real. fie din altul. căci ele produc doar raţionalitate. un scop. între da şi nu etc. din valoarea energetică relativ slabă a elementelor 64 inconştiente. O decizie conştientă ar fi un simplu act arbitrar şi nu ar putea să confere voinţei niciodată acel conţinut simbolic care. el nu ar mai fi simbol. confuzie şi panică. nu este aşa: instinctele se opun reciproc în mod activ şi provoacă un conflict. singură. anume în inconştient.

est e f eri ci t al e a să. exa ct pe măsura forţei voin ţei ce re pre zi ntă a ce a m a să d e en e rg i c de ca r e cu i di sp un e î n mo d l ib e r . 155 ş. în întregime dependentă de conţinutul său. I n t r o v c r t i r ca s e m n i f i c ă d o a r faptul că. 172. „reprezentare liberă" (Herbart). inc o n şt i e n t u l provoacă o stare anormală. prin ca re Schillcr desemnează si m b olu l . atîta timp cît valorile energetice ale con-ţinuturilor conştiinţei depăşesc valoarea sa. funcţiile devin subliminale. aşa cum am arătat de 65 exemplu pentru sunete. un fel de semn anticipativ sau de descriere a drumului de urmat între contrarii. . fără să aparţină nici uncia din ele. Spun „pot". Expre sia „form ă vie". că tr e g in d i r c. î n co n d i ţ i i n o r m a l e . f ir e şte . odată ridicate la lumina conştiinţei. motiv pentru care conştiinţa se simte stînjenită şi nu ştie ce are de făcut cu ele. în raport de conştiinţă. l ib i d ou l se în d r ea p tă . şi anume datorită unei energii particulare ce îi este proprie. dacă un element inconştient este accentuat mai puternic. Invers. ş i n e l e e st e s co p u l p o s i b i l a l v o i n ţ e i . Limba însăşi conţine nu puţine astfel de contopiri inconştiente. nonvaloare. cu alte cu vi nt e. Valorile energetice puternice ale conţinuturi-lor conştiinţei acţionează ca o iluminare intensă care permite recunoaşterea desluşită a deosebirilor dintre ele şi exclude confuziile. in care inconştientului îi revine un rol mai mare decît conştiinţei. pp. I i bi d ou l u i î i est e in t er zi să pa rt i ci p a re a l a lu p ta co n tr ar i i l or . d eo a re ce ma te r ia l u l fa nt e zi e i ca re 173. căci simbolul nu vine să ocupe eo ipso golul. acea matrice a fanteziei creatoare. r i scî nd să in t re d i n nou în conf li ct .126 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 127 zultă din faptul că. simbolurile care pot sluji la determinarea voinţei mediatoare. manifestă o natură în care intră elemente componente atît ale unei părţi. î n m ă su r a în care libidoul este disponibil. elementele cele mai eterogene se substituie reciproc. Voi n ţa d e ci d e în a ce st ca z nu i nt r e con t ra r i i . fără iasă a fi receptat de voinţa conştientă şi de funcţiile executive conştiente. Investit în instincte. el încetează să mai fie subliminal. Ţine de actul di sti nger ii şi al introve rtir ii faptu l că l ib i d ou l d i spo n i b il e st e r et r a s nu nu m ai d i n ob i e ctu l ex te r i or . va!c?. capabilă în orice clipă să plăsmuiască. este ridicat la suprafaţă închide în el imagini ale dezvoltării psi hologice a individului în stările sale succesive. ci şi d i n o b i e c t u l i n t e r i o r . precum se vede în cazul „fotismelor" (Bleuler). n u s e m a i r a p o r t e a ză l a n i m i c din ceea c e a r p u t e a s ă f i e c o n ţ i n u t c o n ş t i e n t ş i se s c u f u n d ă în incon şt i e n t . L u cr u l a c e st a s e produce — şi aici ne alăturăm ideii de distincţie sugerată de Schi ll cr — pri n deosebi rea sinel ui de contr ari i. D eo ar e ce d ru m ul că t re e xt e r io r ii e st e ba r at . u n d e i a a u t o m a t i n p r i m i r e m a t e r i a l u l disponibil al fan t e z i e i p e c a r e î l î m p i n ge i n su s. re ţ in u t d e că tr e si ne . Y l \ e st e cu at î t mai acce si bi l cu cft confl ictul st opea ză mai ener gi c dezvoltar ea. anume de inconştient. V). urm. în măsura în care posedă o analogie fie şi vagă. în a c e st c a z . revendică o poziţie intermediară autonomă Această poziţie intermediară îi conferă. e st e i n t r o v e r t i t ă . e l d e v i n e l i p si t d e o b i e ct . în inconştient. valoare însă. s i m b o l u l u i i n c o n şt i e n t t r e b u i e să i se adu că ener gie pe cal e art ifi ci ală p ent ru ca e l să-şi spor ească v a l o a r e a şi să s e a p r o p i e a st f e l d e c o n şt i i n ţ ă .re şi nonvaloare. în măsura în care tocmai indistinctibilitatea îi conferă acel caracter simbolic ce revine de drept conţinutului unei voinţe mediatoare. Devenit superliminal. î n f e l u l a c e st a . al „audiţiei colorate". 174. omul mai dispune de un mijloc auxiliar. libidoul este doar în parte di spon ibi l. o tulburare mentală. cît şi ale celeilalte şi care. în condiţii normale. în măsura în care în grupările ei nimic desluşit nu poate fi direct perceput. simbolul iese la suprafaţa conştiinţei. Chiar percepţii eterogene se contopesc. 65 WandTungen und Symbole der Libido. ci rămîne în inconştient. ci do ar î n pr i v in ţa si nelui. Deosebi rea echi v a l e a ză c u o r e t r a g e r e a I i b i d o u l u i d i n a m b e l e p ă r ţ i . a valorii lor energetice mici. El devine atunci „idee subită". iar în condiţii anormale e vorba de o răsturnare a distribuirii valorilor. pe calea procesului natural al activităţii psihice elementare. ridicîndu-se peste pragul conştiinţei. lumină şi stări afective. a d i că d i n g î n d i r c . în atare situaţie. în afară de voinţă. este întotdeauna aşa. adi că ener gia di spon ib ilă est e retrasă i n sine . tocmai datorită clarităţii lor reduse. căci datorită răsturnării valorilor. (reeditare: Sym->le der Wandlung în: Gesammelte Werke. Inconştientul ar fi acea instanţă psihică în care tot ceea ce este separat şi opus în conştiinţă se contopeşte în grupări şi forme care.

loc. căci numai cînd o determinare este anulată. în afară de voinţă — a cărei importanţă nu intenţionez să o micşorez — noi dispunem şi de fantezie creatoare. ea btre să fie uie an ulată în m ăs ura în care este lim ita re . Conflictul reînnoit duce însă în mod necesar la procesul pe care l-am descris. 175. A cea stă stare v id ă a conşt iinţe i tre b u ie s ă fie „ îm b in a t ă c u c e l m a i m a re co n ţ in u t p o s ib il" .. în primul rînd. d e ci la a ce a sta re in iţ ia lă a in co n ştie n tu lu i in care n ici o con ştiin ţă d is crim ina torie nu opu n e su biectul ş i ob ie ctul. prin urmare. Omul nu poate să treacă direct de la senzaţie la gîndire. Am numit această funcţie de mediere a contrariilor funcţie transcendentă. trebuie să înceteze ceva care a fost. ca în matematică.. singura care poate să confere voinţei un conţinut capabil să împace contrariile. că ci din ace astă sta re n tre bu ie să rez ulte nem ijlo cit v a p o z itiv . ia r „ d in a ce a st ă s ta re tre b u ie s ă re zu lte ceva po zitiv". Psychologie und Alchemie (Gesammelte Werke. se găsesc în lucrările mele Die Beziehungen zwischen dem Ich und dem Vnbewufiten. . A ce s t co n ţin ut ..„ D e t e r m in a b ilit a t e n e lim it a t ă " în s e a m n ă e v id e n t ceva a se m ă nă to r st ării d in in con ş tie nt în ca re to tu l a cţio n e a ză n e d iscrim in ato riu asup ra totu lu i. Die transzendente Funktion (Gesammelte Werke. după oarecare timp. n u p o ate fi d e cît co n ţin ut u l inconştient. Alte contribuţii la această problemă foarte complexă. ci doar o funcţie de elemente conştiente şi inconştiente sau. iar acum ro b le m a c are se p u n e este a ce ea d e a îm b in a p o ind eterm in aree g a lă ş i o e g a l d e ne lim itat ă d et e rm in a re cu ce l m a i m a re coţin u t p os ib il.] pe moment să fie liber de orice determinare şi să parcurgă o stare de pură determinabilitate. r ep lică la co n ş tiin ţa v idă . El trebuie deci [. Ober die Psychologie des Unbewufiten (Gesammelte Werke. poate intra în scenă determinarea contrară. Deci. d e ide e. prin ea nu înţeleg nimic misterios. Schiller se re fe ră ev id e nt la cee a ce s-a r p u tea n um i in tro v ertire în in co n ştient . resp ectiv g îndd u -n e la fa ptu l că S ch ille r e st e in per m a n e n t în c l in a t s ă c a u t e s o lu ţ ia la n i v e lu l v o in ţ e i r a ţ io n a l e . to to d ată . neputînd. în care 66 Subliniez faptul că prezint aici această funcţie doar in principiu. atunci cînd afirmă: „Acea forţă a senzaţiei trebuie să fie deci nimicită înainte ca legea" — respectiv voinţa raţională — „să poată fi înălţată în locul ei. Schiller a conceput fantezia ca izvor de simboluri şi a denumit-o „instinct ludic". XII). să se întoarcă într-un anumit fel la acea stare negativă a purei indeterminări. ceea ce." 176. ce e a c e im p lică d e s p r in d e re a d e o b ie ct u l in t e rio r. E l o n um e şte „stare d e 67 Schiller. el recurge la raţiune care îl duce astfel doar la una din laturi. cit. nu este de ajuns să se înceapă ceva ce încă n-a mai fost. nu s-a r pu te a ajun ge la o lip să tota lă de con ţin u t ş i d e de term in are . el trebuie să facă un pas înapoi. prin urmare. Determinarea voinţei se exercită în ambele direcţii. se a fla în a in te ca ceva an u m e să la s e o im pre sie asupr a s im ţuri or sale. VII). Spre a ajunge la conţinutul voinţei. S ch ille r a re a ici m a i în tîi în ve d ere o biectu l se n zo ria l. d es p r in d e re a lib id o u lu i d e o b ie ct e le in ter io a re ş i e xt e rioa re ş i re tr a g ere a lu i d in e le . întăreşte din nou contrariile. altm in ter i. d e oare ce u ie b tre 67 s ă a ib ă lo c o d et e rm in a b ilit a te n e lim it a tă . Se exprim ă astfel unirea d intre in co n ştie n t ş i co n şt ie nt.128 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 129 Chiar dacă activitatea discriminatorie a conştiinţei nu înţelege adesea mare lucru din aceste imagini. Pa sul în apo i e ste dis tin cţia în tre in stinc te le co n tr arii. în legătură cu care o importanţă fundamentală o are modul de receptare a materialelor inconştiente în conştiinţă. To tuş i i se im p un e ne ces itatea an ulării orică re i d e te r m in ă r i. să se mai folosească de ea pentru motivarea voinţei.A cest pa sa j dificil poa te fi u şor înţe le s în ba za ce lo r sp u se m ai su s. 177. D u p ă c a r e t o a t e a fir m aţiile lui dev in clar e. A c e s t m o m e n t t re b u ia p u s în p a r a n t e z ă . ca funcţie instinctuală şi iraţională. Scrisoarea a 20-a. D e t e rm in a r e a ce p r in s e n z a ţie t re b u ie d e c i s ă fie strată pen tru ca om u l pă să nu p iard ă rea litate a. VIII). A cest „po zitiv" este pen tru noi determ in area sim b o lică a v o in ţe i. Dar se apropie uimitor de mult de problema noastră. permiţînd de fiecare dată un nou pas înainte. intuiţiile au totuşi o forţă vie care poate acţiona determinant asupra voinţei. en tru S ch iller este o „sta re in term a ră " P edi d in care rezu ltă u nirea sen z aţiei cu g înd ire a. căci el urm ă reşte m e reu să fie de pa r tea g în d ir ii ra ţ io n a le ca re i s e p a re in d is p e n sa b ilă pen tru d eter m inar ea vo inţe i. căci un altul nu există. o funcţie comună de mărimi reale şi 66 imaginare. Trebuie. Acea stare era în să com p le t lip sită de l conţin ut.

Dar pentru că ceva trebuie să fie activ iar Schiller nu are la dispoziţie altă funcţie. Această stare este accesibilă oricărei determinări. Schiller o numeşte stare „estetică" (Ioc. p r i n f a p t u l c ă în B r a h m a n n u este cu p rin s ă e x p licit n o ţiu n e a d e s ine . în ea. E lib er a re a ur m e a z ă d u pă re tra g er e a lib id o u lu i d in to a t e co n ţin u t u r ile . S copu l urm ă rit d e ta pa s ş i d e yog a s tă în p ro d u ce r ea u ne i s tă r i inte rm e d ia re d in ca re s ă ia n a şte re e lem e n tu l cre a tor ş i e lib e r ator . D in ta co n to p ire a s i n e lu i c u r e la ţ iile lu i c u o b ie ct u l re z u lt ă id e n t ita t e a d in tre s in e (A tm a n ) ş i es e n ţa lum ii (a d ică r e la ţiile su b ie ct u lu i cu ob ie ctu l). ea trebuie în mod necesar să se desfăşoare 68 în inconştient. dar tocmai de aceea îşi anulează reciproc forţa determinantă şi produc prin opunere o negaţie.O n oţ iu n e în t r-u n an u m e se n s p a ra le lă ta pa s este cu yo ga . la „lu m in a su p re m ă " sa u n a n d a (d e s fă ta re ). deşi e l însuşi îi su blin ia se m ai îna in te cara cte rul sim b olic. A ce sta e ste ă s co p u l ultim a l e x e r c iţ iu lu i s o t e r io lo g ic . d in p u n ct d e v e d e r e t e h n ic . pe bună dreptate. im p o s ib il d e d e fin it m a i p r e c is .a n . c e e a ce p r o d u c e o in t ro v e rt ir e co m p le t ă . fără ca el să fie pentru vreuna din acestea un obiect determinat". tocmai pentru că nu e determinată de contrarii. Deoarece demersul lui Schiller este precumpănitor intelectual şi raţional. dar conştiinţa fiind „vidă". în aşa fel îne ît se re cu n oa şte id en titatea d in tre Ă tm a nu l in terio r ş i ce l e xte rio r. a p a r e în in ter. motiv pentru care aici el se contrazice.Co n ce p ţia in d ian ă p ro p ovă duieşte e libe rare a d e co n tra rii p rin care se înţe le g toa te stăr ile a fe ct ive şi toa te le gă tur ile em o ţio n a le p r iv in d o b ie ctu l. ci d o a r o star e g en e ra lă . după Schiller. p r in e x p r e sia pa s. Anularea contrariilor produce un gol pe care îl numim inconştient. cit. Schiller ar fi făcut mai bine să revină asupra noţiunii sale de simbol.). în c a r e in t e r io r u l ş i e x t e r io r u l s în t contopite. dar 1-a interpre tat ca fiind estetic. E a d e s c r ie e x ce le n t st a r e a d e m e d ita ţ ie in t e rio a ră fă r ă co n ţ in u t în c a r e lib id o u l. io m o d n ecesa r. Im ag in ea origina ră la care m ă re fer este a cea plăsm u ire ide a tică p art iculară a O rien tului care s-a co ncentrat. Scrisoarea a 21-a). N oţ iu n e a d e B ra h m a n es te d o a r cu p uţin d ife rită d e n o ţ iu n e a d e A t m a n . cum spune Schiller însuşi. su cces u l p siho lo g ic co nstă în a a jun ge la B rah m a n . senzorialitatea şi raţiunea nu pot fi concomitent „active". re sp ectiv o ide n tit ate d ep lin ă dintre in t e r io r ş i e x t e r io r . p o a te fi d e s e m n a t ă p r in t tw a m a si(a c e s ta e ş ti tu ). ele se suspendă prin negare reciprocă. Funcţia estetică mediană ar echivala deci cu ceea ce noi am socotit a fi activitatea producătoare de simboluri a fanteziei creatoare. Rezultatul atingerii „stării de spirit intermediară" este. şi-ar fi dat seama că „imaginea originară" care îi răsărise în minte avea o cu totul altă semnificaţie decît una „estetică". Pe ntr u in d ivid. iar în C hina Ă tm ş i-a gă sit re pre ze nta ntu l filoz o fic în pe rso a L ao -Zi. Pr in r e tr a g e re a to ta lă a o rică r u i in te re s p e n t ru o b ie ct . Intuiţia lui a găsit modelul inconştient care zace dintotdeauna 68 După cum spune Schiller. c a o c ă ld u ră d e in c u b a t o r . Y o ga e st e o m e to d ă p r in ca r e lib id o u l e s t e „ re tr a s " p ro g r a m a t ş i e li b erat a stfel d e le gă turile în tre ţin ute cu contr ariile. A ce s t p ro ce s p s ih o lo g ic e s t e d e s e m n a t. p rin car e se cuv in e înţe le s m a i p u ţ in o stare d e m e d itaţ ie ş i m a i m u lt o te h n ică co n ş tie n t ă d e a c ce s la co n d iţia ta pa s..130 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 131 spirit intermediară" în care senzorialitatea şi raţiunea sînt concomitent active. A ce la ş i p r o c e s e s t e în s ă g în d it ş i . în sp iritu l nostru . în învăţă tura despre Bra hm an . în starea estetică omul este nul (loc. cit. 178. E ciudat că el trece cu vederea faptul că. c a r e . t ra d u s ă ce l m a i p o triv it ta p rin a u to in c u b a ţ ie . Dacă ar fi cunoscut literatura indiană.). în locul unei astfel de definiţii vagi. lui Schiller îi lipseşte acest concept. fără ca obiectul determinat să fie doar al uneia dintre ele. căci aceasta posedă calitatea de a se referi la toate funcţiile psihice. Or. el crede că active trebuie să fie tocmai perechile de contrarii. căci. faptul că omul are „de acum încolo posibilitatea de la natură să facă din sine ceea ce voieşte — faptul că i s-a restituit în întregime libertatea de a fi ceea ce trebuie să fie" (loc. Schiller defineşte „constituţia estetică" drept relaţia unui lucru „cu totalitatea feluritelor noastre forţe (facultăţi ale sufletului). u n r în ech i va le nt al re a lităţii o b ie ctiv e. el cade victimă propriului său mod de a judeca. în Ind ia. în m od sem n ifica tiv . n a lui 179. Activitatea acestora există într-adevăr. cit. e st e co n d u s că t re p r o p r iu l s in e . Ceea ce se vede şi din alegerea expresiei „estetic". 180.

să ră c ă c io a s e în a c e a stă p ri v i n ţă d i n e p o c a l u i . ea subzistind ca mit cosmogonic explicativ. S . cit. D u p ă p ă re re a m e a . Nu este de aceea de mirare că străvechile poeme vorbesc despre acest mare eveniment dinlăuntrul omului ca de o 69 revoluţie în lumea din afară. Scrisoarea a 25-a. de ordine universală. Prin schimbarea relaţiei cu obiectul.. de o în ţe le pc iu ne su intelec tu ală şi in tu itiv ă. E x p e r i e n ţa p r a c t i c ă m i -a d o v e d i t d e sufi c i e n t e o r i c ă p e n t r u a s e p r o d u c e a s tf e l d e l e g ă t u r i n u s înt n e c e sa re tra n sm isii d ire c te . S e c uvine însă a v u t în v e d e re fa p tu l c ă .a r p u te a o b i e c ta c ă a n a lo g i a în tr e te o r ii le l u i S c h il le r ş i a c e s t e i d e i a p a r e n t î n d e p ă r t a te e s t e fo r ţ a t ă . a c e sta e s te în lo c u it d e o c la rita te filo zo fic ă pe rioa ră . c e -i d re p t. în această privinţă atitudinea religioasă indiană este diametral opusă celei occidental creştine. de nuanţă peiorativă. 181. A c e la ş i luc ru se p e tre c e c u m itu rile ş i s im b o lu rile c a re p o t apă rea c a p ro du s e a u to hto n e î n to a te c o lţurile lu m ii şi po t f i. 71Folosesc cuvîntul „estetism" ca expresie abreviată pentru „concepţie estetică de viaţă". care nu ajunge practic să fie remodelat. o cale ce trece prin mijlocul contrariilor. d a r fă ră a -1 p u rific a şi tra nfo rm a în c e va m a i î na lt. to cm a i a c e ste id e i s. E a îm b lîn ze ş te to t c e e a c e e să lb a tic . ca orice mit. m ăsură să 70Oupnek'hat (id est. pe care l-am putea numi „esteticism". C on side r n ec es ar să fac o p aralelă în tre id eile lui Sc hiller ş i c e l e a l e O r i e n t u l u i p e n t r u a l e e l i b p er a ri m e l e d e e p h a in a 71 p re a s tr i m t ă a e s t e t i s m u l u iE s t e t i s m u l n u e s t e î n . relaţiile cu obiectul sînt introvertite şi deposedate de valoare. S e n s u l v ie ţi i e st e d e a u rm a a c e a s tă c a le d e m i jl o c şi d ea e v ita d ru m u rile oc o lite p rin c o n tra rii. o proiecţie de procese inconştiente. s 182. id en tic e . în noţiunea de Brahman este cuprinsă şi noţiunea de rita (calea dreaptă). L u i L a o Z i îi lip se ş te m o m e n tu l e x ta tic . nici în afara lui nu mai este noapte. Secretam tegendum). cel de al doilea. referitor la actul estetic sau la sensiblerie. cum am arătat mai sus. O b s e rv ă m a c e e a şi a n a lo g ie şi în c a zu l l u i E c k h a r t . readaptarea la obiect nu are de altfel nici o importanţă. căci în Brahman ele sînt veşnic topite şi veşnic recreate. de oa re ce s în t plăsm u ite de ac e la şi inc on ş tien t um an de pretutin d e ni. 1801-1802. în noi asocieri cu conţinuturile inconştiente şi de unde. prin faptul că principiul creştin al iubirii este extravertit şi are neapărată trebuinţă de obiectul exterior. şi furtuna din univers se potoleşte. î n v re m e c e S c h i l l e r n u fa c e n i c i o re f e ri r e e x p lic ită la in fo rm a ţiile . Dao este „drumul drept". de îndată ce se face linişte în el. 183. . Schiller afirmă: „De îndată ce într-un om se face lumină. liberă de ele şi totuşi unindu-le 69 Loc. ră c a e i ile fă s ă fi s u fe rit d ire c t sa u in d ire c t n ic i c e a m a i m ic ă în rîu rire a a c e sto ra . în Brahman. î n si n e . unde pot intra. din nou în obiect. ale c ă ru i c on ţinu tu ri sînt infin it m a i p uţin d iferite u ne le faţă d e c elelalte d ec ît sînt ras ele şi ind iv izii. ca să spunem aşa.132 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 133 cosmogonic: din Brahman-Atman ca temelie cosmică izvorăşte întreaga creaţie. Mitul cosmogonic este. de u nd e nu au d is pă ru t n ic i a s tă zi . acesta primeşte o nouă faţă. de aceea mitul cosmogonic este un simbol excelent pentru a semnifica rezultatul exerciţiului tapas. Noţiunea de rita ne duce la aceea de dao din gîndirea lui Lao Zi. lucrurile sînt pe calea cea dreaptă. iar forţele naturii învrăjbite îşi află pacea între hotare statornice. exclusiv introvertită a exerciţiilor religioase indiene. Existenţa acestui mit dovedeşte că în inconştientul practicantuluita/ww au loc procese creatoare care trebuie înţelese ca reajustări în raport cu obiectul. ca esenţă creatoare şi temelie a lumii. plinătatea lucrărilor. inconştient proiectat. în orientarea." Prin yoga. î n p a r te ş i î n a c e l a a l l u i K a n t . Primul principiu dobîndeşte bogăţia cunoaşterii. Deci nu am în vedere acel estetism. n u c o n t e a ză c ă t ra d u c e re a l a t in ă 70 a Upanisadelor că tre A nq ue til d u P erro n fo st de i-a a c ce sibilă l u i S c h o p e n h a u e r.a u im p u s e n e rg ic g e n iu lu i lu i S c h o p e n h a u e r şi s-a u îm b i n at in tim c u sp iritul o cc ide ntal g erm a nic. c u toa te ac este a. El este ca recreat. p u ţin tim p d u p ă S c h ille r. astfel transformate.. a l e c ă ro r i d e i s înt u im ito r d e a se m ă n ă to a re c u id eU p anisad e lor. după încheierea exerciţiului tapas. n etulbu ra tă c e ţu ri m is tic e şi de c a re re p re zin tă c e l m a i în a lt g ra d d e rio p e te su rita s p iritu a lă a c c e sib ilă . din Brahman rezultă orice dezvoltare ce urmează calea ordonată. fiin d c o n se c u tiv lip sită în an e m e se a m ă su ră d e o ri c e e l e m e n t h a o t ic . ele sînt cufundate în inconştient. e a s e a fl ă l a o d i st a n ţă a s tro n o m ic ă d e to t c e e a c e e s te d e z o rd in e în lum e a re a lă .. pot reapărea. guvernarea potrivit legii.

i»4. deşi a recunoscut importanţa esteticii. Să fim bine înţeleşi. tinzînd mereu către desfătare. Dintr-o mişcare ludică de factori ale căror raporturi nu sînt fixate iniţial iau naştere grupări pe care un intelect critic. Este curios că în cursul reflecţiilor sale.134 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 135 rezolve sarcina eminamente gravă şi dificilă a educaţiei omului. atunci el e doar joc. Fără a spune ceva în acest sens şi fără a considera în chip explicit că problema sa centrală e de ordin religios. fie şi către una nobilă. Schopenhauer a insistat mai cu seamă asupra acestei laturi a problemei. de o activitate ludică a fanteziei. din recunoaşterea celeilalte laturi a naturii umane. el ajunge în cel mai bun caz să îşi refuleze contrariile. 18. nu trebuie să ne facem iluzii asupra faptului că expresiile „estetic". într-un cuvînt de sfinţenie. problema „instinctului ludic" trece pe al doilea plan. Filozofia religioasă indiană a înţeles această problemă în toată profunzimea ei şi a arătat care sînt categoriile de mijloace necesare pentru rezolvarea conflictului. ceea ce duce la refacerea condiţiei de la început. el a ajuns totuşi pe cale intuitivă la problema religioasă. căci jocul şi gravitatea se împacă anevoie. De aceea orice activi72 Cf. de fapt. Conflictul care rezultă îi produce omului o astfel de confuzie şi de suferinţă. el a văzut tot atît de limpede în „instinctul ludic" activitatea intermediară pe care o căuta. Nu se poate nega faptul că aceste două poziţii se opun întrucîtva. Spiritul creator se joacă împreună cu obiectele pe care le iubeşte. Pe de altă parte. neapărat necesară. de o abnegaţie supremă. Producerea noului cade nu în seama intelectului. datorată unei constrîngeri lăuntrice. Schiller. altminteri însă e vorba de muncă creatoare. fără coerciţii exercitate de împrejurări sau de voinţă. Este nevoie de un efort moral suprem. Dacă jocul se desfăşoară în sine însuşi. ar fi avut pentru Schiller acelaşi sens ca pentru noi. De aceea estetismul este lipsit de orice forţă de motivaţie etică. Ceea ce el numeşte „dispoziţie estetică" s-ar putea tot atît de bine chema „evlavie religioasă". Oricum însă. voi. „frumuseţe" etc. sînt apte a fi clar sintetizate. dacă spun că pentru el „frumuseţea" era un ideal religios. p. pe care a dezvoltat-o pe larg în studiile sale. Dar este un joc din constrîngere interioară. 195. 1826. din unghiul conştiinţei. în mod sigur. le poate ulterior evalua. fiind în esenţa sa doar un hedonism rafinat. ce-i drept la aceea a primitivului. se cere lesne raţiunii contraserviciul de a se orienta în gravitatea legilor ei după interesele fanteziei şi de a nu ordona voinţei fără acordul instinctelor senzoriale. stare creatoare intermediară. Şi totuşi. joc — văzut din afară. idei care pun fără dificultate în lumină profunzimea şi gravitatea acestui concept. El nu adînceşte problema pentru că evită să ia în considerare răul. e necesară o altă atitudine decît estetică. anume aptitudinea de a iubi frumosul. e drept. deoarece atitudinea estetică îl pune în imposibilitatea de a vedea consecinţele ce decurg. Schiller se străduieşte. Pentru a-1 ajuta pe om să depăşească acest conflict. căreia jocul ti este expresia exterioară. Cred că lucrul acesta nu este întîmplător. incit contemplînd frumosul. dar nu reuşeşte să convingă. chiar dacă ici-colo. Aceasta este calitatea ambiguă proprie oricărei creaţii. Gravitatea izvorăşte dintr-o constrîngere interioară profundă. ci de o trebuinţă ludică. s-ar zice. 185. ci a instinctului ludic pus în mişcare de constrîngerea interioară. cele mai bune şi mai profunde idei dintr-o operă oarecare se refuză cu îndărătnicie unei înţelegeri şi formulări limpezi. Schiller a avut cultul frumuseţii. „Pentru faptul că în cazul omului este-ticeşte rafinat fantezia se orientează după reguli pînă şi în jocurile ei libere şi că simţul nu se complace în desfătare fără acordul raţiunii. ci are o cauză precisă. Este un joc 12 grav. ceea ce se vede tocmai din paralela cu ideile Orientului. Nu exagerez. de o gravitate religioasă supremă. Adesea. să introducă o motivaţie morală. Ober die notwendigen Grenzen beim Gebrauch schoner Formen. e vorba nu de o voinţă ludică. urîtul şi dificilul. orientarea către conştiinţă. Schiller însuşi a alăturat noţiunii de „dispoziţie estetică". Mi se pare că o astfel de dificultate ar exista şi aici. fără să se elibereze de ele. în favoarea noţiunii de dispoziţie estetică ce pare să capete o importanţă aproape mistică." . dotat cu simţul observaţiei. deci din punctul de vedere al judecăţii colective. Cotta. tocmai prin faptul că pleacă de la premisa care. După cum se ştie. ar trebui să-i fie concluzie. fără însă a o epuiza. fără a produce ceva durabil şi viu. ele sînt sugerate şi deci.

cu siguranţă. p ie rzîn d u -ş i a s tfe l c a ra c te ru l a u to n o m .A c c e ptîn d re a lita te a sim bolu lui.ie "e situ ă m . nu poate exista nici o conştiinţă veritabilă." 75Am explicat pe larg acest punct de vedere în lucrarea Wandlungen und Symbole der Ubido (reeditare: Symbole der Wandlung. c o m p le x u l c o p ilă rie i e s te re a c tiv a t. A c e a stă sta re n u e s te în să c a ra c te riz a tă d e o lip să de c o n ţ in u t ş i d e d e te rm in a r e . de unde şi asemănarea cu yoga şi cu stările de „engourdissement" hipnotic. m a i a le s c om p le x u l p a re n ta l c a re e s te . a dorit să ajungă la omul în genere spre a-i acorda şi lui acea parte de avantaje şi de mîntuire pe care creatorul. . s în t re în su fle ţite m a i a le s re la ţiile c u p ă rin ţii. om e nire a a a ju ns la z e ii e i. mărturii în istoria spiritului uman. în ce îl priveşte pe insul genial care a fost Schiller. nici sentimente. are fac e din o m stăp în ul c p ăm în tu lu i. id e n tic c u c om p le x u l c o p ilă rie i. d a r c re d c ă e a e s te in c o m p le tă . cit. c a ş i t re z i re a r a p o r tu ri lo r r e l ig io a s e fil ia le fa ţă d e D u m n e ze u ş i a s e n ti m e n t e l o r i n f a n ti le c o re sp un zătoa re . S im b o liza re a în im a g in e a d iv in ită ţii s e m n ific ă u n p ro g re s u ria ş faţă d e c on c retism şi de sen zo rialitate a rem in isc e nţei. regres ia se t r a n s fo r m ă î n p ro g r e s ie . oricum. Această stare dorită este deci una a conştiinţei nediferenţiate sau a unei conştiinţe în care toate conţinuturile şi-au pierdut diferenţele prin depotenţializarea valorilor lor energetice. r e s p e c t iv s ta re a in c o n ş ti e n tă . trebuie să căutăm. r e l ig io a s ă e s te u n fe n o m e n c o l e c t iv . re s p e c tiv c o m p le x e d e re m i n is c e n ţe d in tre c u tu l in d iv id u a l. A m v ă z u t m a i sus că v id u l d e c o n ş ti in ţă . cel puţin nu pare să fie. în m o d sem nifica tiv. în care nici senzaţii. Exemplul cu Juno Ludovisi pe care îl dă în 73 treacăt în scrisorile sale ne arată că starea de „evlavie estetică" este o dăruire totală către obiectul contemplaţiei şi o trăire em73 Vber die ăsthetische Eniehung des Menschen. Deşi el însuşi. ad ic ă lare alitatea ideii. în g e n e re . m en to to d a tă n i se d e sc h id e p o s ib ilita te a a fe c d e ă e x t i n d e tiv a a t a re p u n c t e d e v e d e r e l a o m u l î n g e n e S t a r e a d e e v la v i e ra l. tehnica — spre a folosi acest cuvînt — de producere a dispoziţiei estetice. „Prin faptul că dumnezeul feminin ne imploră adoraţia. F a n te ziile izv o rite d in a c e a stă re a c tiv a re p rile juie sc a pa r iţ ia d i v i n i tă ţi lo r p a t e r n e ş i m a t e r n e . Scrisoarea a 15-a. în t im p c e e a a r ră m în e c a a ta re . Oricum. Unde aceasta lipseşte. nu le poate. este provocat d e o c u fu n d a re în in c o n ştie n t a lib id o u lu i. d in n o u în d o m e n iu l fe n o e lo r re lig io a se . sim bo lu rile p ărin ţilo r s în t c o n ş ti e n ti z a t e . nici intenţii să nu joace nici un rol. c um o co n c e p e p e b u n ă d re p ta te S c h ille r. N a s tfe l. de fapt. a ra tă în s ă c ă . fa p t e x p l ic a t d e F r e uin re fu la re a pr d i m a g o u l ui p a re n t a l d e c ă t r e r e z i s t e n ţ e l e g a t e d e i n c e s t . foarte puţini creatori cărora nu li se poate aduce învinuirea că se joacă. 1 88. 186. Pentru a decide în această chestiune.D a r m a i e x is tă ş i a l te p o si b i li tă ţi . in v o c a t c aş i a lte p a s a je . Posibilitatea de a extinde acest punct de vedere la educarea omului nu este însă de la bun început garantată. fie şi din motive de constrîngere interioară foarte puternică. în acest scop este necesar să ne reamintim baza de la care am pornit în tratarea acestei probleme: am văzut că Schiller pretinde detaşarea de contrarii pînă la obţinerea unei stări de vid total a conştiinţei. c ă c i tre c e c u v e d e r e as e n s u l e x t r a o r d i n a r a l a c e s t e i s u b s t i t u ţ i i s im b o lic e. ca întotdeauna în astfel de cazuri. a d i c ă p r in c u fu n d a r e a li b i d o u l u i î n i n c o n şt ie n t . în Gesammelte Werke. p rin fa ptul c ă a cc eptîn d „ sim bo lul" c a s im b o l rea l. Schiller nu s-a pronunţat niciodată în legătură cu felul în care îşi reprezenta. p a te tic ă în e l. V).136 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 137 tate creatoare a cărei posibilitate rămîne ascunsă mulţimii poate fi uşor interpretată ca o joacă. deşi posibilitatea conştiinţei există de fiecare dată. 187. evita. 74 S c h ille r a v e a în v e d e re id e -e a d e „ e v la v. ne simţim îndemnaţi să considerăm valabile aceste puncte de vedere. o conştiinţă veritabilă este posibilă doar acolo unde valorile produc o diferenţiere a con-ţinuturilor. Este aşadar vorba de un „abaissement du niveau mental" (Janet) de natură artificială. P rin e v la v ie . o ric u m . E v la v ia e s te . S î n t d e acord cu a c e a stă e x p lic a ţie . putem numi această stare „inconştientă". in d e p e n d e n t d e în z e stra r e a in d iv id u a lă . Drept urmare. d a c ă a ş a -n u m it u l s i m b o l a r fi d e fi n i t i v d e c l a r a t d o a rs c a n a l p ă r i n ţ i l o r a d e em 75 v ă ra ţi. o m işc a r e r e g r e s i v ă a l i b i d o u l u i c ă t r e o r i g i n e . E x e m p l u l d e m a i s u s . Există. în in c o n ş tie n t s e a flă d e ja c o n ţin u tu ri re la tiv a c c e n tu a te . Or. o c u fu n d a r e î n izv o rul 74Loc. aspirînd să treacă dincolo de omul de excepţie şi de modul acestuia de a fi. nici gîn-duri. După cîte ştiu.

Nu este de aceea întîmplător că autorul nostru a ales drept paradigmă tocmai o imagine a divinităţii. el capătă prin însuşi acest fapt importanţa unui motiv conştient. o imagine a lui Dumnezeu. în literatura beletristică. unul din acele fenomene religioase colective care nu au nici o legătură cu înzestrarea personală. Din chiar exemplul lui Faust. 190. Nu pot în cadrul de faţă să-mi propun lămurirea exhaustivă a acestei probleme. ţin să menţionez în mod special cele două lucrări ale lui Meyrink. cu atît acesta intensifică sau stăvileşte în mod nociv conţinuturile conştiinţei. Dacă i se atribuie însă o valoare oarecare. corect sau incorect. simbolului unui proces intim de unire pe care Faust şi-1 doreşte pătimaş ca pe o supremă reconciliere lăuntrică. ci simboluri care se ridică din inconştientul creator al omului viu. Impresia mea este că termenul de „dispoziţie estetică" poartă oarecare răspundere pentru această situaţie. Am ajuns la concluzia că nu trebuie să atribuim simbolului o valoare prea mică în virtutea tocmai a importanţei sale considerabile ca reprezentant al inconştientului. pe de o parte. pe de altă parte. căci spiritul epocii noastre îşi închipuie că se află chiar deasupra propriei sale psihologii. şi simbol. valoarea şi sensul simbolului religios. se vede că viziunea simbolului trimite la continuarea drumului vieţii şi că atrage libidoul către un ţel încă depărtat. Se obţine astfel. nu puţine exemple de astfel de fantezii. De aici se ridică simbolul ca o imagine a mişcării progresive incipiente care reprezintă o sinteză a tuturor factorilor inconştienţi. O psihologie adevărată nici nu se interesează de aşa ceva. respectiv el este perceput ca atare. nu a depăşit. „forma vie". N-ar trebui să vorbim despre importanţa simbolurilor. Am în vedere. Rezerv acestei probleme o cercetare ulterioară. mă preocupă de multă vreme. Goethe lasă să apară din trepiedul mumelor imaginile zeieşti ale lui Paris şi Elenei. Din raţiuni practice nu trebuie deci să se atribuie simbolului o valoare neglijabilă. adică depărtarea atitudinii conştiente faţă de conţinuturile individuale şi colective ale inconştientului. un avantaj practic substanţial: anume. iar libidoul pe care îl conţine are prilejul să se dezvolte la nivelul modului de viaţă conştient. în ce priveşte încercarea de a găsi o soluţie. contopirea lui cu activitatea psihică conştientă şi eliminarea astfel a influenţelor lui perturbatoare. în aşa fel îneît viaţa i se aprinde ca o flacără şi se avîntă fără oprire către ţeluri situate în depărtare. Schiller consideră că „dispoziţia estetică" . faza de început. Putem deci accepta şi în această privinţă posibilitatea unei extinderi a punctelor de vedere discutate la omul în general. aşa cum apare limpede din scena următoare şi cum rezultă tot atît de limpede din desfăşurarea celei de a doua părţi.138 TIPU RI PSIHOLO GICE D E SP R E ID EILE L U I SC H ILL ER 139 începutului. Cred că am arătat în felul acesta cel puţin posibilitatea teoretică de aplicare a ideilor lui Schiller la psihologia umană generală. Cu explicaţiile de mai sus despre starea intermediară am depăşit în bună măsură ideile lui Schiller de la care am pornit. in schimb. Punctul acesta de vedere. Există. din păcate însă sîntem nevoiţi să o facem. Der Golem şi Das griine Gesicht. pe Juno Ludovisi. Importanţa uriaşă a unor astfel de simboluri poate fi negată doar de acela care consideră că istoria universală începe cu ziua de astăzi. nu simboluri încremenite dogmatic. după părerea mea. 189. De aici. cum arată istoria. ei îi ajunge să ştie cum sînt lucrurile în sine. Cu cît disociaţia. am desemnat-o prin funcţie transcendentă. indiferent dacă e mică sau mare. ci au fost intens prelucrate „estetic". de cealaltă parte. fireşte. este mai mare. Dintre aceste exemple. ţin să mai adaug aici că problema relaţiilor dintre conştiinţă şi modul conştient de viaţă. Această funcţie comună. se interesează întotdeauna dacă un lucru anume este nociv sau util. cum numeşte Schiller simbolul. Altminteri ar trebui să înfăţişez toate acele materiale care rezultă din activitatea inconştientă. pe de-o parte. Simbolizarea care rezultă din starea de „evlavie" este. relaţia cu simbolul. igienico-moral. Cu toate că el a sesizat cu acuitate şi profunzime contradicţiile naturii umane. care însă nu au fost observate şi înfăţişate în toată „puritatea" lor. pe de alta. colaborarea inconştientului. Ştim din experienţa de zi cu zi în tratarea bolilor nervoase cît de eminentă este importanţa practică a interferenţelor inconştiente. dar care acţionează necontenit asupra lui. moarte. Fanteziile descrise în literatura de specialitate nu dau nici o idee cu privire la creaţiile simbolice despre care e vorba aici. într-adevăr. cuplul parental întinerit. Din raţiuni de completitudine şi claritate.

cit. ea nedreptăţeşte urîţenia care are şi ea un cuvînt de spus. p r in fa p t u l c ă e l este. ş i o p o z iţ ia re a l/ ire a l.S ch ille r s u b lin ia z ă lim p e d e a ce as tă îm p re ju 78 Loc. 192. Astfel. 77Loc." 76Ober die ăsthetische Erziehung des Menschen.. în consecinţă. corespunzător. . 193. . pe de o p arte. sp u n e a e l.. ajungem în mod necesar la epuizare [. dar ic pe d e alta . Scrisoarea a 22-a. De aceea. Această incompletitudine şi insuficienţă conceptuală explică şi împrejurarea că modul în care se poate produce starea intermediară rămîne complet neelucidat. identificînd-o cu frumosul. în c a r e o m u l e s o c o t it a fi „ n u l". b u n ă o a r ă . E l a at in s o lim it ă . 195. autonomia. ci d o ar în v irtu tea d estin u lu i lo r.A cest „tre b u ie " d e care vorb eşte a uto rul nostr u este b in e c u n o s c u t a „ o b lig a ţ ie m o r a lă " . t re b u ie s ă în v e ţ e a r îv n i 78 într-un chip m ai n obil. Pentru a fi drepţi. dar ni-1 şi face. nu core s p un d e n ici u n e i re a lit ăţi fiz ice . trebuie să convenim că ea este o realitate cu părţi luminoase şi părţi întunecate. deposedîndu-ne de receptivitate şi sporindune în egală măsură. Schiller afirmă: „Ceea ce ne măguleşte simţurile în senzaţia imediată ne deschide sufletul sensibil şi mobil oricărei impresii. către 77 gîndire abstractă şi către intuiţie. Scrisoarea a 21-a.G r an d o ar e a id e ilo r lu i S ch ille r co ns t ă în ob s e rv a ţia psi h o lo g ică şi în s e s iz a r e a in tu it iv ă a ce lo r o b s e rv a te . el nu doar confundă cauza cu efectul. mai insensibil. ş i n ici acestea con şt ie nt. o realitate p siho logă (d in ca uzaeficacit ăţiisale). devenim într-o astfel de clipă în egală măsură stăpîni atît pe forţele noastre pasive. n e d e te r m in a t . suprafeţe întunecate pe fond luminos. de o are ce s-a lo vit pr etu tin den i d e „o m u l cel m a i ur ît". „om u l trebu ie să. în calitate de frumuseţe. p r o p r ie a t ît lu i. către cedare şi către rezistenţă. A ş v re a s ă m ă m a i r e f e r a ic i la u n e le d i n i d e il e s a le c a r e m e r it ă în m o d s p e c ia l s ă fie s u b lin ia te . cit. către odihnă şi către mişcare. Ceea ce ne încordează forţele de gîndire şi le invită să-şi constituie noţiuni abstracte ne întăreşte spiritul în vederea oricărei forme de rezistenţă. Tre b u ie să s ch im bă m n at u ra o m u lu i s e n z o ria l. c ît ş i e p o c ii în c a r e a t r ă it .A cea st ă de scr ie re se o p u n e v e h e m e n t co n s id era ţiilo r d e m a i s u s p iv in d „ c o n d iţ ia e s t e t ic ă ".140 TIPURI PSIHOLOGICE 76 DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 141 este totuna cu frumosul care transpune sufletul în ea. e l n î tre b u ie s ă le im p u n ă le g e a v o in ţ e i sa le [.şi în cea p ă v iaţa m o rală în cîm p u l ind ifer ent a l celei fiz ice". a că ru i d esco p erire ave a să fie re ze rva tă vr e m u rilo r n o a s tre şi lu i N ie tz s ch e . cît şi pe cele active şi ne îndreptăm cu aceeaşi uşurinţă către lucrurile grave şi către joc. cît şi în celălalt. în v re m e ce a ici e l a p a re în ce l m a i în a lt g r a d d e te r m in a t d e fr u m u s e ţ e („ lă s a t p ra d ă e i") . atît într-un r caz. j în schimb. Scrisoarea a 22-a. an um e a sim b o lu lu i. suprafeţe luminoase pe fond întunecat.S ch iller vo ia să tra nsform e fiin ţa senz o ria lă în tr-o fiin ţă e ste tică . „frumosul" şi „esteticul" nu coincid... Funcţia intermediară devine astfel ineficientă. ci şi atribuie condiţiei „nedeterminării".. 191. E s t e in u t il s ă co n tin u ă m e xa m in ar e a a ce ste i pr o b le m e la S ch ille r. a ş a .S im b o lu l r e u n e ş t e în n a t u r a lu i c o n tr a r iile . A m v ă z u t m a i s u s c ă s t a r e a in t e r m e d ia ră es te ca ra cte r iza t ă d e p ro du ce re a u n u i ce „p o zitiv ". contrar propriei lui definiţii.. Suma tuturor culorilor este cenuşiul. in vizibil. făcîndu-ne însă în aceeaşi măsură mai puţin apţi de efort.. in v o c a t ă o r i d e c ît e ori nu m ai ex istă n ici o a ltă so lu ţie . dacă ne dăruim desfătării produse de frumuseţea adevărată. şi doar un idealist şi optimist incorigibil şi-ar putea imagina că „totalitatea" naturii umane este absolut „frumoasă". de vreme ce. o determinare univocă. Există nenumărate pasaje din care rezultă fără echivoc că „desfătarea produsă de frumuseţe" provoacă starea intermediară. ]. să r e z o lv e a c e a s t ă p r o b le m ă g ig a n t ic ă . el tre b uie să-şi „în ce apă libe rtate a ra ţiu nii în că d in interio ru l lim itelo r sale sen zo riale. Ş i a ici n e lo v im d e lim ite in e v ita b ile . o p r o b le m ă p e ca re doa r tim pu rile şi pop o are le o pot re zolva. tre b u ie „s ă s u p u n e m fo rm e i" v iaţa fiz ică . E l e ste re a lita te ş i to tu ş i ap a re n ţă ." ! 194. om u l tre b u ie să -ş i î m p li n e a s c ă „ d e s t in u l f iz ic [. ] p o t r iv it le g i lo r f r u m u s e ţ ii ".a fost cu n ep u tinţă să o d e pă şea scă. o ricît d e m ar e . căci diferitele noastre forţe sînt şi esteticeşte diferite. clin aţ iilo r sa le . Schiller defineşte „constituţia estetică" a unui lucru drept calitatea acestuia de a se raporta la „totalitatea diferitelor noastre forţe". A r fi n e d re p t s ă aş te ptă m ca u n sin g u r s p irit. Proce-dînd astfel. p e c a r e i. sînt frumoase şi urîtc.

N e r e a li z a t .im p o rta n tă d in p toa te pu nctele de ve dere. c u to tu l in se n s ib ile la s im p la a p a re n ţă . r e a li ta te a d e a p a re n ţ ă . ci de poet. el ar fi deci introvertit. „ î n t r e s t u p i d i t a t e a m a x i m ă ş i i n t e l e c t u l c e l m a i înalt e x is tă o a n u m ită a fin ita te . V o rb in d m a i s u s d e v a lo a r e a a c o rd a tă si m b o l u l u i . pe n tru a fa c e a p oi o a po logiea a a re n ţe i. 205. Această formulă simplă este seducătoare în măsura în care stabileşte două moduri diferite de relaţie cu obiectul. 80Loc. D a c ă p utem de c i să s e si ză m c a a ta re in c o nş tien tu l. Spre deosebire de distincţia pe care o facem noi între tipuri. 83Schiller." 2. 81Loc. c u a tît m a i m u l t n u v a lărgi do ar im p e riu l fru m u s e ţii. ar fi extravertit. P rim a e s te s m u ls ă d in li n i şt e a e i d o a r d e p r e z e n ţa n e m ij lo c i tă a u nu i o b ie c t în sim ţu ri. Scrisoarea a 26-a. voi. respectiv al produsului ei. Scrisoarea a 27-a. m -a m re fe rit la a v a n ta ju l p ra c tic d e c a re d isp u n e e v a lu a re a in c o n ştie n tu lu i: e x c lu d e m p e rtu rb a re a in c o n ştie n tă a fu n c ţiilo r c o n ştie n te .. p. De altfel. are la bază criterii care coincid cu punctele de vedere expuse aici. pentru a răs pînd i p este toa te o a pa renţă falsă:el apare în to tdeaun a în obiec te. în calitate nu de individ. ia r i n t e l e c tu l n u s e p o a te s i tu a s u b a d e v ă r . cit. în funcţie de caracterele epocii în care trăiesc sau în funcţie de împrejurările întîmplătoare care exercită o influenţă asupra formării lor generale şi asupra stării lor de spirit momentane. pe care o face Schiller . Cotta. t o t o d a t ă .u n c u v î n t. O astfel de interpretare. . cumva forţată. şi invers. fie 82Loc. Scrisoarea a 27-a. i oric e inc on ştie nt se căc p ro ie ctea z ă . ce-i drept. î n m ă s u r a d e c i în care tre b u in ţa d e re a lita te ş i a ta şa m e n tu l la re a lita te s în t d o a r u rm ă ri a le lip se i. d u p ă c um se ş tie. Ar fi de aceea la îndemînă să facem următoarele consideraţii: acela care caută sau rîvneşte natura ca obiect nu o are. împărţirea în naiv şi sentimental a lui Schiller nu se ocupă de mentalitatea individuală a poetului. ar avea prea puţin de a face cu punctul de vedere al lui Schiller. Tratatul despre poezia naivă şi sentimentală 198. el afirmă: „Toţi adevăraţii poeţi vor aparţine.. dar cîţi dintre moderni nu sînt predominant sentimentali? Schiller şi-a dat probabil seama de această dificultate şi de aceea a afirmat că poetul este determinat de epoca sa. în alta însă..A n ă z u i „" c ă t re a p a r e n ţa a u to n o m ă p re ti n d e o m a i m a r e c a p a c it a t e d e a b s tra c ţi e . c ă c i e l n u p o a t e s ă p u r i f i c e a p a r e n ţ a d e r e a l i ta te fără a 81 e li b e ra . S c h i l l e r s p u n e : „ A c e s t d r e p t u m a n d e suve r a n it a t e e st e e xe rs a t de e l (d e o m )aîn a p a r e n ţe iş i c u c ît e l rta . p r o s ti a n u s e p o a te ri d i c a d e a s u p ra r e a li tă ţi i. c u c ît sep ară m ai aten t esen ţa de form ă şi c u cît ştie să c on fere a c e st e i a m a i m u l tă a u to n o m i e .. ţ i n e m s e a m a d e la bun î n c e p u t d e i n c o n ş t ie n t . în s e n su l c ă am în d o u ă c a u tă d o a r re a lu l ş i c ă sîn t. l u î n d s im b o l u l î n c a l c u l . cit." 197. ci de caracterul activităţii sale creatoare. in d ife re n ţa la re a lita te ş i in te re su l p e n tru a p a re n ţă sîn t o v e r ita b il ă l ă r g i re a o m e n irii ş i u n p a s h o tă rî t sp re 80 c u l tu ră . î n tr. c e e a c e n u p o a te d e c ît a v a n ta j a a d e v ă r u l . iar el va trebui să o depăşească pe aceasta din urmă pentru a ajunge 82 la cea dintîi. d is ti n g e m a i s tr ic t c e e a c e e s te a l m e u d e c e e a c e e s te a l tă u . Ober naive und sentimentalische Dichtung. 1826. naiv. Scrisoarea a 22-a. acela care este el însuşi natură. 196. cit. c i v a p ă s tra n e a tin s e în s e şi g ra n iţe le adevă r u l u i . deci se află într-o relaţie intimă cu obiectul. 18. a m în d o u ă . p r i n a c e e a c ă . in c o n şt ie n t u l l u c re a z ă . în v rem e c e a do u a n u î şi a f lă l in iş te a d e c î t p r i n r e a d u c e r e a c o n c e p te l o r e i l a fa p t e ş i l a e x p erie n ţe . Acelaşi poet poate fi într-o poezie sentimental. Definiţia lui Schiller este simplă: poetul naiv este natură. o m a i m a re lib e rta te a in im ii ş i o m a i m a re e n e rg ie a v o in ţe i d e c ît 79Loc. O vreme mi s-a părut că împărţirea poeţilor în 83 naivi şi sentimentali. Homer este.142 79 TIPURI PSIHOLOGICE DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 143 ra re . cel sentimental caută natura. cit. în general naiv. îi trebuie omului ca să se limiteze la realitate. a tunc i d e s p r in d e m d e p e o b ie c t e a p a re n ţ a f a l să . După o matură chibzuinţă am ajuns la concluzia că lucrurile nu stau aşa.

ca orice cantitate de libido acţio-nînd din inconştient. 90Loc. în acest sens. cit. atitudinea naivă este extravertită. .) numeşte această relaţie cu obiectul „participation mystique". De fiecare dată cînd se va produce aşa ceva. p.. căci „receptivitatea atîrnă întotdeauna mai mult sau mai puţin de impresia exterioară şi doar mobilitatea neîntreruptă a capacităţii productive. dintre sentimental şi introvertit. 89Loc. Pentru poetul naiv. fie celor sentimentali. 236. „natura comună" a mediului său poate „deveni primejdioasă". 85Loc. Naivul în sine este natură. cit. ci mai degrabă de anumite caracteristici sau calităţi ale operelor individuale." Poezia naivă „este copilul vieţii şi tot ea este aceea care conduce înapoi la viaţă". sentimentul poetic se va transforma în sentiment co84Loc. identitatea dintre naiv şi extravertit. prin libertatea sa. 86Loc.. prin aceea că el introiectează obiectul. Altceva însă este atunci cînd în discuţie sînt mecanismele tipice. mun. b) Atitudinea sentimentală 200. adică nu este disponibilă pentru conştiinţă. Geniul naiv depinde în întregime de „experienţă". 87Loc." Sentimentalul „are necontenit a face cu două reprezentări şi senzaţii aflate în conflict. cit." „Prin natura sa. El „reflectează asupra impresiei pe care obiectele o fac asupra lui. Identitatea se stabileşte întotdeauna între obiect şi un conţinut inconştient. El „urmează simpla natură şi 85 senzaţie şi se limitează doar la imitarea realităţii" . nota de la p. şi îşi va împlini ideea doar dacă natura va acţiona în el potrivit unei necesităţi interioare. el poate să facă puţin. O astfel de identitate are întotdeauna caracter constringător. Relaţia sa cu obiectul are un caracter obligatoriu. S-a vorbit deja de faptul că naivul este „natură". geniul trebuie să facă totul. urm. 303 ş. Obiectul este raportat aici la o idee şi doar 90 pe această relaţie se sprijină forţa lui poetică. El împrumută astfel funcţia sa expresivă obiectului pe care îl reprezintă pe această cale. Am amintit mai sus de faptul că sentimentalul caută natura. 250." „Geniul naiv lasă natura să acţioneze nelimitat în 89 el. Prin urmare.144 TIPU RI PSIHOLOGICE 84 88 DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 145 celor naivi. autonom în el. Primatul revine obiectului. ci îl reprezintă în el însuşi. pp. 248. p. prin aceea că naivul se contopeşte cu obiectul. cînd reuşeşte nu are nevoie de nici un fel de corectură şi nu e capabilă de nici una atunci cînd dă greş. cit. pe de-o parte. de lumea care îl „atinge nemijlocit". Insul cu atitudine naivă este de aceea în mare măsură determinat de obiect. O lovitură norocoasă. 307 ş. p. Ne „bucurăm în cazul reprezentărilor naive de prezenţa 86 vie a obiectului în imaginaţia noastră. dar nu activ sau intenţionat. Se mai poate spune că: identitatea apare prin proiectarea unei asociaţii analogice inconştiente în obiect. Levy-Bruhl (loc. ca să spun aşa. cit. iar sentimentul amestecat pe care îl produce va atesta 88Loc. pp. adică se identifică inconştient cu el sau este a priori identic cu el. cit. urm. obiectul acţionează. El lasă natura să acţioneze fără oprelişti în el. se împlineşte pe sine în el. 249. are în raport cu conştientul un caracter constringător. a) Atitudinea naivă 199. iar emoţia în care se cufundă şi ne cufundă se întemeiază doar pe acea reflecţie. de cealaltă parte. nu de tipuri fundamentale.. cit. natura creează în el produsul." E vorba deci. care nu este de aşteptat din partea naturii umane. cade de îndată ce este vorba de tipuri.. El „are nevoie de un ajutor din 87 afară" . p.. căci e vorba de o anume cantitate de libido care. ar putea împiedica materia să exercite uneori o violenţă oarbă asupra receptivităţii." Se vede din aceste definiţii mai ales dependenţa naivului de obiect. cit.." „Poezia naivă este o favoare a naturii. Se vede în consecinţă limpede că un poet introvertit poate ocazional compune într-un mod atît naiv. 314. Voi înfăţişa mai întîi definiţiile pe care Schiller le-a dat acestei atitudini. cît şi sentimental. cu realitatea ca limită şi cu ideea lui ca infinit. şi pentru Schiller.

Atitudinea sa este deci introvertită. 303. Aici aş vrea doar să amintesc că naivul este caracterizat de predominanţa elementului senzorial." „Poezia 93 sentimentală este naştereaabstracţiunii. subliniată de Schiller. şi caută să-şi stabilească relaţia cu el. p. deşi printre efectele antagonismului se numără şi acela ." 201. respectiv din perce perea lui. ceea ce este de fapt rostul oricărei filozofii. 250. El „reflectează" pe seama obiectului. p. se ridică deasupra obiectului şi caută de aceea întotdeauna să domine materia şi să-i dea formă potrivit cu puncte de vedere subiective sau chiar să o violenteze fără să-şi dea seama. respectiv. 202. este identic cu el.Este uşor de văzut că. ci un material pe care îl tra tează potrivit cu propriile sale conţinuturi. cit.. Intuiţia. decît doar în cazul cîtorva rari subiecţi care din fericire au existat dintotdeauna şi vor exista mereu. El se situează astfel deasupra obiectului. care îl împiedică pe filozof. geniul sentimental este expus primejdiei de a anula cu totul natura umană şi nu num ai de a se ridica — ceea ce poate şi trebuie să facă — deasupra oricărei realităţi determinate şi limitate. ca percepţie a propriilor procese inconştiente. anume la senzaţie şi la intuiţie. „retrăgîndu-se" din obiect. „Primejdia" care îl ameninţă pe sentimental rezidă în desprinderea totală de realitate şi în cufundarea în fantezia ce izvorăşte din inconştient („exaltare"!). un antagonism responsabil de aceea că nici o operă a spiritului şi nici o faptă a inimii nu poate face hotărît fericirea unei clase anume. cit. Acest antagonism este. Dar nu în sine în suşi lucrează ci dincolo de obiect. provoacă o separare mai gravă decît aceea produsă de un conflict întîmplător de interese care ar răpi artistului şi poetului orice speranţă de a plăcea sau de a emoţiona unanim. Am bele noastre mecanism e nu sînt decît fenom ene funda m entale de natură destul de generală care sugerează doar vag 91Loc. Pentru înţelegerea naivului şi a sentimentalului trebuie să facem apel la alte două principii. Vom vorbi mai amănunţit despre aceste funcţii în cursul cercetării noastre. Impresia exterioară a obiectului nu este pentru el unce necondiţionat. extravertită cele două atitudini ale lui Schiller. ci el însuşi lucrează.. Această separare a sa de obiect produce im presia de dualitate. El este a priori separa tde o bie ct cînd începe să pro ducă ." „Geniul sentimental părăseşte realitatea pentru a se ridica la nivelul ideilor şi a-şi domina materia în activitate liberă 94 şi spontană. fără a-şi atrage prin însăşi această împrejurare condamnarea alteia. de unde „primejdia" pentru naiv de a se absorbi în obiect. întreţinînd totuşi o relaţie cu el. Schiller ajunge să stabilească existenţa a două tipuri psihologice. cit. ceea ce intră doar în obligaţiile lor. tot atît de vechi ca şi începutul culturii şi nu va putea fi lesne suprimat decît o dată cu sfîrşitul ei. ea atrage chiar subiectul în obiect.146 TIPURI PSIHOLOGICE 91 DESPRE IDEILE LUI SCHILLER 147 mereu această sursă dublă. să-şi „domine materia". nu va îngădui niciodată omului în viaţa practică să-şi vadă unanim aprobat modul de a acţiona: pe scurt.Caracterizînd drept introvertită şi. nu i-am epuizat acestuia idei le. Senzaţia leagă de obiect. 92Loc. căci el conferă obiectului valoare sau ca litate în mod arbitrar. dar. senzaţia naivă. nu . sentimen talul este caracterizat de o at itudine reflexivă şi abstractizantă. 301. în fine." „D in cauza strădaniei de a îndepărta de la ea (de la natura umană) toate barierele. p. sentimentalul de aceea a elementului intuitiv. specificul. pînă la posibilitatea absolută —deci de a idealiza —. c) Idealistul şi realistul 203.. spre deosebire de naiv. 314. din obiect. El afirmă: „Aceasta mă conduce să constat într-un veac atît de cultivat un foarte straniu antagonism psihologic între oameni: un antagonism care. 94Loc. 93Loc. El este diferit de obiect. în acelaşi tratat. cit. dar nu o relaţie de receptivitate. căci sentimentalul îşi trage substanţa din două surse. şi din sine însuşi. să convingă întreaga lume. fiind radical şi în-temeindu-se pe forma interioară a sufletului. care." „Dispoziţia sentimentală este rezultatul năzuinţei de a restabili după conţinut. se abstrage din obiect.. fără îndoială. nu obiectul lucrează în el. nota de la p. ci şi de a trece dincolo de posibilitate— deci de a exalta. chiar dacă acesta îşi dă toată silinţa. şi 92 în condiţii de reflecţie.

îndreptate mai mult sau mai puţin total către India. Aici se întîl-neşte cu Schiller — dar cît de diferită este concepţia lui despre caracterul grecesc! El vede fondul întunecat pe care este pictată lumea de aur. manifestată în aprecierea şi tratarea mai mult sau mai puţin arbitrară a obiectului. Nu putem trece însă pe lîngă Schopenhauer fără a remarca măsura importantă în care el a dezvoltat ideile orientale tratate de Schil ler sub forma unor palide scheme. în ce priveşte relaţia dintre tipurile stabilite de mine. din caracterul naiv nu mai rămîne altceva decît un spirit de observaţie lucid şi un ataşament puternic faţă de mărturia uniformă a simţurilor. Schiller ajunge să stabilească două tipuri psihologice care în concepţia sa deţin semnificaţia pe care eu am atribuit-o tipului introvertit şi celui extravertit. prin urmare. După cum se ştie. senină. Cel puţin aparent. ce-i drept. Dacă facem abstracţie de pe simismul lui Schopenhauer.. El s-a situat de partea Orientu lui. „Pentru a putea trăi. iar în linie practică. izvorît din opoziţia faţă de bucuria creştină a credinţei şi certitudinea mîntuirii. . Pentru a înfăptui această ope raţie trebuie să retragem din ele ceea ce este genial. Nietzsche.. în ce ne priveşte. examinînd meca nismele antagonice. cel care aparţine ce 91 leilalte. pp. respectiv. împinşi de cea mai imperioasă necesitate. p. „separînd atît de caracterul naiv. cit. 329 ş." 204. cit. şi multe puncte de contact cu Faust al lui Goethe. doctrina salvării este la el esenţialmente budistă. 1.în continuare. ea are însă în comun cu Schiller estetismul şi credinţa în greci. ceea ce ele au poetic" . urm. Cel care aparţine primei clase poate fi numit realist. du pă c ar e p en tru n aiv răm în d oa r a serv ir e a faţă de o biect şi autonomia lui în subiect. cit." 205. pot confirma cuvînt cu cuvînt afirmaţiile lui Schiller în legătură cu tipurile sale. fireşte. o supunere resemnată în faţa necesităţii naturii [. Schiller declară: „Din punct de vedere teoretic. 96Loc. grecii au trebuit să creeze. Această orientare către Orient se opreşte pentru Nietzsche în Grecia. 1899. idealiste şi. 206. voi. 95Loc. nu interesea ză cercetarea noastră. aici este o contrareacţie la atmosfera noastră occi dentală. există totuşi un cîş subtig stanţial în a urmări această separare atît de importantă pînă la ultimele ei izvoare şi de a reduce astfel punctul esenţial al con flictului cel puţin la o 95 formulă mai simplă. Evident.148 TIPURI PSIHOLOGICE III APOLINICUL Ş I DIONISIACUL de a zădărnici orice încercare de a-1 suprima. în con cordanţă cu cele de mai sus. El resimte Grecia şi ca pe un spaţiu de mijloc între Răsărit şi Apus. 97Loc. 331. un rigorism moral care ajunge pînă la necondiţionat în toate actele de voinţă. aceea la Schiller. cu Schopenhauer pesimismul şi motivul mîntuirii. a Olimpului. explicaţiile lui Schiller în legătură cu ti purile sale se referă exclusiv la fenomenele cunoscute ale atitu dinii realiste şi. această reacţie subzistă nu în mică măsură şi astăzi în cadrul unor mişcări variate..Din acest pasaj se vede inechivoc că. superioritatea faţă de obiect. Werke. din punct de vedere practic. Problema trăită şi parţial elaborată de Schiller a fost re luată într-un mod nou şi original 1 de Nietzsche în lucrarea Die Geburt der Tragodie din 1871." „Grecul cunoştea şi resimţea spaimele şi ororile 1 Fr. cît şi de caracterul senti 96 mental. pentru că nici una din tabere nu poate fi determinată să recunoască o lipsă de par sa şi o tea realitate de partea cealaltă. creator.. Schiller ajunge de la mecanism la tip. ci mai degrabă la Schopenhauer şi la Goethe. dintre toate aceste raportări. cea mai importantă este. Această scriere de tinereţe se raportează. aceşti zei.] Din caracterul sentimental nu rămîne altceva (în linie teoretică) decît un spirit speculativ neliniştit care ajunge pînă la necondiţionat în toate actele de cunoaştere. iar pentru sentimental. idealist. nu la Schiller.

uim. con cepţia lui Nietzsche este mai profundă şi desenează un contrast care pe una din laturile lui nu este cu nimic m ai prejos dccît frumuseţea strălucitoare a viziunii lui Schillcr. pp. Ceea ce am presupus în cazul lui Schillcr. ţap în cea de jos. prietenul oamenilor. . pînă cînd." Acea ne î ncredere uriaşă în faţa puterilor titanice ale naturii. iz bucnirea neînfrînateidynamis a naturii animale şi divine. urm. ele apar împerecheate. 19 ş.şi în această împerechere zămislesc opera de artă. ela trebuit să le opună acestora naşterea de vis. printr-un act meta fizic miraculos al «voinţei» elenice. devine în cazul scrierii lui Nietzsche o certitudine — cartea este „profund generală". 31. puterea luminii."„Seninătatea" grecilor. iar pe cealaltă latură găseşte sunete infinit mai întunecate care intensifică. totodată. cit. un argument important împotriva estetism ului moral! Nietzsche adoptă astfel un punct de vedere substanţial diferit de acela al lui Schillcr. legăm recunoaşterea faptului că în lumea greacă există. să se presimtă dincolo ele un întuneric şi de m ai adine. de unde faptul că omul apare în corul dionisiac ca satyr. în acest scop. ce-i drept. Instinctul apolinic produce sta rea comparabilăvisului. în cele din urmă. acea Moira tronînd fără milă peste orice cunoaştere.Spre a caracteriza mai îndeaproape aceste două instincte. instinctul dionisiac pe cea comparabilă beţiei.150 TIPURI PSIHOLCXÎICE A P O L IN IC U L ŞI D IO N IS IA C U L 151 existenţei. 4Loc.Nietzsche numeşteperechea sa fundamental de ă contra rii: apolinic-dionisiac. ) au fost mereu şi reînnoit biruite de greci. cit. a tragediei atice. dionisiacă şi apo 3 linică deopotrivă.„Vom fi ciştigat mult pentru ştiinţa esteticiiîn clipa in care vom fi ajuns nu doar la înţelegerea logica. Nietzsche înţelege. cum spune el însuşi. strălucitoare a olimpicnilor. să înţeleagă opoziţia din propriul suflet ca fiind aceea dintre „naiv" şi „sentimental". de Apollo şi de Dionysos. Şi in vreme ce Schillcr începe şovăitor să picteze lumini şi umbre în culori palide şi. între arta plastică. sau cel puţin învăluite şi retrase privirii ajutorul acelei lumi cu 2 artistice intermediare a olimpicnilor.Să încercăm mai intîi să ne reprezentăm natu ra lo r. cit. eliberarea instinctului fără limite.spre a putea trăi. în conflict deschis cel mai adesea. ) să-1 desemnezi pe Apollo prin su perba imagine divină a principium-ului 4 individuationis. 5Loc. în funcţie de origine şi de scopuri. 57 ş.. cit. cerul rizind al Eladei ca o iluzie lucind pe fundaluri întunecate — iată cunoaşterea rezervată modernilor. urm. apolinică. el este „zeul tuturor forţelor plastice". imboldinduse reciproc în ve derea unor noi naşteri. Dionisiacul este din acest motiv 3Loc. pp. spre a perpetua pri n ele lupta acelor opoziţii pe care cuvîntul comun «artă» doar apa rent o anulează." Dio nisiacul este. acel vultur al lui Prometcu. limitare şi stăpînire a tot ceea ce este sălbatic şi neîmblînzit". voi dama i jos o seric d e citate cu ajutorul cărora cititorul va în măsură — chiar fără fi a fi parcurs scrierea lui Nietzsche — să-ş formeze singur un punct de i ve dere şi să judece totodată opinia m ea in ce o priveşte. o enormă opoziţie. Este groaza provocată de sfărîmarea principiului individuaţiei şi totodată „extazul plin de de licii" pentru că el s-a sfărîmat. „aparenţa frumoasă a lucrurilor onirice". mai cu seamă „viziunea interioară". . număr. dar lasă. acel blestem al neamului atrizilor care îl constrînge Orestc la pe matricid ( . 22 ş. zeu în 5 partea de sus." 209. 207. 1 tarea în continuare a artei este legată de duplicitatea apolinic-dionisiac: în acelaşi fel în care generarea depinde de dualitatea sexelor în condiţiile unei lupte continue şi ale unei împăcări intervenind doar periodic. . în genere. şi arta lipsită de imagini a muzicii ca artă a lui Dionysos: cele două instincte atît de diferite merg în paralel. „Ai vrea( . 208... loc.„De cele două divinităţi ale artei. pp. mereu mai robuste. climinînd toate ascunzişurile şi abisurile naturii umane. în schimb. ci şi la certitu dinea nemijlocită a punctului de vedere potrivit căruia dezvol2 Nictzsche. Apollo „stăpîneşte aparenţa frumoasă a lumii interioa re a fanteziei". Prin „vis". . anume faptul că Bric/e iiber dic âstlietische Erzielmng se află in slujba unei cauze proprii. p. . Nietzsche compară stările psihologice specifice produse de ele cu acelea alevisului şi ale beţiei. Este mă sură. acea neînfricare a înţeleptului Oedip." 210.

contopit"). în stare dionisiacă.. p. un deziderat provocat de mizeria resimţită de jumătatea civilizată a grecului în luptă cu latura barbară care în stare dionisiacă îşi croia nestînjenită drum. De aceea nici un război din trecutul istoric nu poate rivaliza. el a devenit operă de artă: forţa artistică a 7 întregii naturi [. ostilă sau subjugată celebrează din nou sărbătoarea împăcării cu fiul ei 6 pierdut. al naturii chiar. ei au izbutit să împace treptat dionisiacul . Fiecare se simte „una" cu aproapele său („nu doar unit. acea dynamis creatoare. pe care însă. Aşa. şi cu ambiguitatea morală a obiceiurilor lor. în miezul acestor sărbători se afla o desfrînare sexuală tumultuoasă ale cărei valuri se revărsau peste fiecare familie şi peste legile ei venerabile. 1-a ridicat din cînd în cînd. Pentru cel care atinge condiţia de înfrînare apolinică." 211. desfăcut în componentele sale colective şi făcut una cu inconştientul colectiv (prin renunţarea la ţelurile individuale).. Să se pună în libertate instinctele omului civilizat! Cel care se exaltă în faţa culturii îşi închipuie că din ea izvorăşte doar frumuseţe. ci era inundat de propria fiinţă barbară. Nici la greci nu va fi fost altminteri. fără voia lui. în măsura în care fiinţa naturală tocmai nu este operă de artă în accepţia în care obişnuim să înţelegem noi „opera de artă". urm. nici măcar animal limitat la sine şi la fiinţa lui. Tocmai pentru că au trăit v »u senzaţia de groază. în starea dionisiacă. deposedat de personalitate. Se obişnuia să se atribuie în mod naiv grecilor doar ceea ce ne lipsea nouă. devenind o simplă fiinţă instinctuală. omul devine operă de artă naturală. atunci cînd se referă la orgiile dionisiace: „Aproape pretutindeni. ascun-zînd astfel problema sub un văl estetic înşelător. altminteri religia nu ar avea nici un sens practic. tocmai bestiile cele mai sălbatice ale naturii erau aici descătuşate pînă întratît încît se lăsau pradă acelui respingător amestec de 8 voluptate şi cruzime. a omis să-1 scoată în evidenţă. cu războiul naţiunilor civilizate. grecul nu devenea nicicum operă de artă. împăcarea lui Apollo cu 6Loc. „Omul nu mai este artist. Nietzsche consideră reconcilierea dintre Apollo delfic şi Dionysos un simbol al reconcilierii acestor contraste în inima grecului civilizat. 7Loc. cit. una cu „geniul speciei". p. din anumite motive. ia în stăpînire individul ca pe un obiect şi îl foloseşte ca pe un instrument sau ca pe o expresie. în temeiul tocmai al simbolului reconcilierii delfice. 24. 212. o explozie a eului închis sub influenţa lumii. ea nu este decît simplă natură neîmblînzită.152 TIPURI PSIHOLOGICE APOLINICUL ŞI DIONISIACUL 153 comparabil cu beţia care dizolvă individualul în instincte şi conţinuturi colective. Forţele instinctuale acumulate în insul civilizat sînt extrem de distrugătoare şi cu mult mai primejdioase decît instinctele primitivului care îşi trăieşte continuu şi în măsură modestă instinctele negative. între religia unui popor şi modul său de viaţă real există întotdeauna o relaţie compensatoare. că există un conflict cu deosebire vehement în fiinţa greacă. să izbucnească mai întîi o luptă aprigă.] se revelează aici sub fiorul beţiei. în amploarea ororii. 8Loc.. Dacă ar fi să concepem fiinţa naturală ca „operă de artă". Ceea ce ar putea explica dorinţa de mîntuire care a conferit misterelor acea importanţă imensă în viaţa poporului grec pe care au trecut-o pe de-a-ntregul cu vederea eleniştii exaltaţi de odinioară. Dionysos ar fi o aparenţă frumoasă. împăcat. Din raţiuni de claritate şi din motive legate de discuţia care va urma. 27.. motiv pentru care între cele două instincte trebuia. torent sălbatic în orice privinţă. cit. libidoul sub forma instinctului. în care religia iubirii a asistat cea mai întinsă baie de sînge din istoria universală. El uită însă de propria formulă compensatoare. 24 ş. faimoasă încă din Antichitate. pp. în consecinţă. Regula se confirmă începînd cu moralitatea înaltă a religiei perşilor pe de-o parte. Individualitatea sa trebuie să fie de aceea complet abolită. neîndoielnic. potrivit căreia zeii din Olimp îşi datorează lumina întunericului din sufletul grec. „chiar şi natura alienată. De aceea putem conchide. cit. de pildă." Altfel spus. Această eroare se bazează pe o lipsă de cunoaştere psihologică profundă. pe de altă parte. şi pînă în epoca noastră „creştină".. atunci. această stare de beţie care îl făcea pe om să-şi uite cu totul de sine şi de umanitatea sa. mă simt obligat să subliniez acest punct pe care Nietz-sche. De aceea în dionisiac aflăm omul în faţa omului. va fi fost ceva demn de dispreţ. omul" .

val este interpretat doar estetic. în mod cert. ci una religioasă. Trebuie să reţinem această afirmaţie. aceste lucruri posedă o latură estetică ce nu trebuie 9 nicidecum neglijată. singura adecvată în acest caz. el nu e totuşi altceva decît un înlocuitor pentru un ce veritabil care lipseşte. Avantajul procedurii nu este greu de descifrat: examinarea estetică transformă pe loc problema într-o imagine pe care contemplatorul o examinează comod. Şi astfel. Această deplasare are în mod sigur mobilul şi scopul ei psihologic. un fel de sărbători totemice. nemotivat din punct de vedere istoric şi material. O înţelegere autentică nu poate avea loc decît pe un fond identic. Ceea ce Nietzsche nu era cînd a scris Die Geburt der Tragodie absorbit fiind de estetică. Sărbătorile dionisiace ale satyrilor erau. la a cărui critică Nietzsche însuşi a adus o 10 serie de contribuţii dintre cele mai preţioase.aici vorbeşte un «ştiutor». în domeniul estetic. 213. Acelaşi avantaj e garantat de modul istoric de examinare. Atitudinea estetică ne fereşte de participare. presupune o trăire prezentă sau trecută. de amestecul personal pe care îl presupune înţelegerea religioasă a problemei. admirîndu-i atît frumuseţea cît şi urîţenia. Cultul lui Dionysos a avut în multe locuri o coloratură mitic speculativă şi a exercitat în orice caz o influenţă religioasă foarte puternică. 214. sus. ca şi aceea a lui Nietzsche. problema se înfundă în estetic — urîtul este de asemenea „frumos". căci înţelegerea religioasă. are tendinţa evidentă de a atribui artei un rol mediator şi mîntuitor. a o supune unei examinări parţiale care nu va da niciodată seamă de conţinutul ei real. a se vedea Versuch einer Selbstkritik. însoţite de identificări totemice cu strămoşii mitici sau direct cu animalul totem. Estetismul reprezintă ochelarii moderni prin care tainele psihologice ale cultului dionisiac sînt văzute într-o lumină în care anticii în mod sigur nu le vedeau şi nu le trăiau. revendică prin sine şi pentru posibilităţile proprii de creaţie şi de expresie un sens mîntuitor. de care omul modern este rareori în stare. . abominabilul. Natura de artist a lui Schiller. Partea a doua din Vnzeitgemăfien Betrachtungen. căci nimeni nu va susţine că înţelege esenţa unui pod de cale ferată. Dar cîte nu sînt lucrurile care pot face acelaşi lucru? Cîte surogate de religie absentă nu am cunoscut? Chiar dacă estetismul este un foarte nobil surogat. asemenea lui Schiller. Tot astfel. Dacă însă creştinismul medie9 Estetismul poate. Posibilitatea de a aborda doar estetic o astfel de problemă — „o problemă cu coarne". caracterul său real se falsifică şi se superficializează tot atît de mult ca atunci cînd este abordat exclusiv istoric. răul chiar strălucesc. simţindu-1 estetic. fraţi ai mei. precum şi fundamentul exclusiv religios al acestora. punctul de vedere religios a fost complet ignorat şi înlocuit cu reflecţia estetică. „Convertirea" tîrzie a lui Nietzsche la Dionysos arată de altfel cel mai bine că surogatul estetic nu a ţinut piept timpului. ce este dionisiac? — în această carte se oferă un răspuns —. 6. Iată de ce Nietzsche uită cu totul de faptul că lupta dintre Apollo şi Dionysos şi împăcarea lor finală nu era pentru greci o problemă estetică. înlocui funcţiile religioase. iniţiatul şi apostolul 11 dumnezeului său" . fireşte. Versuch einer Selbstkritik. jinduite. Faptul că tragedia a luat naştere din ceremonia religioasă primitivă semnifică tot atît cît legătura dintre teatrul nostru modern şi misterele medievale. Vom Nutzen und Nachteil der Historie Jur das Leben. ca şi cealaltă. 11Nietzsche. cum spune Nietzsche chiar de la început. p. Trebuie să ne amintim de aceste propoziţii deoarece Nietzsche. care prefaţează Die Geburt der Tragodie: „Da. cum o numeşte el — este fără îndoială ispititoare.154 TIPURI PSIHOLOGICE APOLINICUL ŞI DIONISIACUL 155 cu apolinicul „printr-un act metafizic miraculos". dionisiac însă a devenit abia scriind Zarathustra şi acel paragraf memorabil care încheie Versuch einer Selbstkritik: „înălţaţivă inimile. situat fiind la o depărtare sigură de orice simpatie şi participare. după care opoziţia în chestiune „nu este suprimată decît aparent de termenul comun «artă»". Dionysos pare să se fi răzbunat pe Nietzsche. mulţumindu-se să retrăiască doar senzitiv pasiunea din imagine. mai sus! Şi nu uitaţi de picioarele voas10Fr. în lucirea înşelătoare a frumosului estetic. din anul 1886. cît şi în acela al lui Schiller. Atît în cazul lui Nietzsche. Nietzsche. şi nu îngăduie de aceea ca problema să fie judecată doar în aspectul ei estetic. a concepe lupta dintre Apollo şi Dionysos ca pe o chestiune legată de instincte artistice contrarii înseamnă a transfera problema. potrivit oricărei analogii.

Pînă aici analogia cu mecanism ele noastre este desigur în afara oricărei îndoieli.Pe parcursul cercetării de faţă vedem că starea de introversie. ţinînd s ea m a de influenţa pu tern ică pe ca re Schopenhauer o exercita asupra lui. şi mai departe: 12 Loc. elementul psihologic al senzaţiei. 220. 14. Un torent de pu ternică simţire universală care izbucneşte irezistibil şi am eţeşte simţurile ca un foarte tare vin. El pune „voinţa" între ghilim ele. Tot aşa. atunci soluţia proble mei ar fi un „act miraculos" inconştient. legate indistinct de ele mentul senzaţie. 216. devine. ascultă de reco m andările raţiunii şi se lasă în voia acesteia ca un instrum ent docil. Sentimentul dionisiac are caracterul absolut arhaic al senzaţiei afective.Să lăs ăm de ocam da tă acea stă problem ă deo pa rte. „Metafizică" are. Un „miracol" este ira ţional. adresează se raţio nalistului.. Prezentarea lui Nietzsche lasă lim pede să se vadă că el are de astă dată în vedere o desfăşurare. în schimb. este o percepere de imagini inte rioare ale frumuseţii. voi. 218. Este vorba de o extraversie de sentimente. ci de un „act metafizic miraculos al voinţei elene". participă într-o măsură foarte m are. o diastolă. p. scriind că opo ziţia va fi anulată nu de artă. motiv pentru care le numim senzaţii afective. în cazul tipului extravertit. şi 12 m ai bine chiar: staţi şi în cap!" 215. în măsura în care devine un habitus. în vreme ce extraversia devenită obişnuinţă aduce cu sine o diferenţiere a relaţiei cu lumea obiectului. Să examinăm mai întîi dionisiacul. 219. cu m o d escr ie S chill er în o da di e F reude An (C ă tre Bucurie): „îmbrăţişaţi-vă. ciuda concepţiei în sale esteti ce. cit. Toţi cei buni. Viermelui plăcerea i-a fost dată. nu vom putea da întru totul seama de noţiunile lui Nietzsche. Com paraţia cu visul arată lim pede caracterul stării apolinice: este starea introspecţiei. ceva ce se form ează din sine fără participarea raţiunii şi a intenţiei con ştiente. semnificaţia psihologică de „inconştient". 221. ceea ce ne fa ce să credem . ca fenomen de creştere al naturii crea toare. că avem în vedere noţiunea metafizică de voinţă. din credinţă şi speranţă. aduce întotdeauna cu sine şi o diferenţiere a relaţiei cu lum ea ideilor. cum spune Goethe. deci actul este un fenom en iraţional inconştient. o revărsare în sus şi în afară. voi milioane întregi". Un sărut al lumii 217. deci o stare de introversie.Apolinicul. E xistă de a ceea m ai degrabă afecte care izbucnesc în acea stă stare. Dacă ne vom mulţumi însă doar cu ea. Acest afect cores punde erorii analoage pe care o săvîrşeşte contemplaţia estetică: ea îşi ţine problema la distanţă. ale măsurii şi ale sentimentelor în proporţii tem perate. El nu este deci pur şi sim plu diferenţiat de instinctual spre a putea deveni acel element mobil care. a contemplaţiei întoarse către interior. o mişcare ce îm brăţişează uni v ersu l. ci din aştep tarea nostalgică.156 TIPURI PSIHOLOGICE APOLINICUL ŞI DIONISIACUL „La sinul naturii Fiinţele toate sorb bucurie. către lum ea de vis a ideilor eterne. toţi cei răi Merg pe urmele-i de roze." 157 tre! Ridi ca ţi-v ă şi picioa rele. de oarece în cursul expunerii noastre vom avea prilejul să revenim mai amănunţit asupra ei. întreprins înDie Geburt der Tragodie. buni da ns atori. în ciuda certitudinilor sale estetice. Sărutări ne-a dat şi poame. D acă în form ula lui N ietzsche îl înlocuim pe „metafizic" cu „inconştient". în conceptele lui Nietzsche nu ve dem nimic dintr-o astfel de diferenţiere. prin urmare ceva instinctiv care exercită o coerciţie oarbă ce se exprim ă în afectarea sferei corporale. era atît de aproape de realitate încît experienţa dionisiacă pe care o va face ulterior pare aproape o consecinţă inevitabilă. Este o beţie în cel mai înalt sens. insensibil la orgiasticul dionisiac. sen zorială sau afectivă.Aceasta este o expansiune dionisiacă. născut nu din subtilităţile spiritului um an. pentru noi. Atacul îm potriva lui Socrate. el rezultă. şi să cercetăm mai îndeaproape noţiu nile de apolinic şi dionisiac. Nietzsche a intuit încă de atunci soluţia reală.La această stare.Profunzim ea deosebită cu care Nietzsche a înţeles pro blema. conceptul de introversie al lui Nietzsche nu în- . Iar cherubul stă în faţa Domnului. Un prieten pin' la moarte devotat.

158

TIPURI PSIHOLOGICE

APO LINICU L ŞI DIO N ISIACU L

159

treţine n ici un fel de relaţie distinctă cu ideile care, odată elibera te d e in tu iţia determ in ată sen zo ria l sa u p ro du s ă crea to r, s ă poată deveni form e abstracte şi pure. Apolin icul este o percepţie interio ară, o intuiţie a lum ii ideilor. C om para ţia cu visul a ra tă desluşit că Nietzsche gîndea această stare, pe de-o parte, ca sim in tu iţie, p e p lă de alta , c a sim p lă im a gine. 222.Aceste caracteristici au ceva particular pe care nu ne pu tem îngăd ui să-1 atribuim noţiu nii noastre de atitu dine introver tită sau extra vertită . în ca zul unui om orienta t precum pănitor pe reflecţie, starea apolinică contem plare a imaginilor de interioare prod u ce o elab o ra re a a c esto ra po trivit cu es en ţa gînd ir ii in te lectuale. Astfel iau naştere ideile. în cazul unui om orientat pre cu m p ăn itor pe sen tim ent a r e lo c u n p ro c es a s em ăn ă to r: im ag i n ile s în t s im ţite p ro fu n d şi a p a re o id e e a fec tiv ă c a r e poate să c o in c id ă în e s en ţ a ei c u id e e a p r o d u s ă d e g în d . Id ei le s în t d e aceea tot atît de m ult gînduri cît şi sentimente, de exem plu ideea de patrie, de libertate, de Du mnezeu, de nem urire etc. Principiul a m b e l o r e la b o r ă ri e st e r a ţio n a l ş i lo g ic . E x is t ă în să şi un alt punct de vedere potrivit căruia elaborarea logic raţională nu este valabilă. Acest pu nct de vedere este cel estetic. introversie el în întîrzie asupracontem plăriiideilor, dezvoltă in tu iţia şi contem plarea interio a ră; în ex tra v ersie, el în tîrzie a su pra s en za ţiei şi dezv o ltă sim ţurile, instinc tu l, a fecta nţa . Pentru aces t pu nc t d e v ed ere, gînd irea nu este în nici un ca z p rinc ip iul perc ep ţiei in terioa re a ideilor şi nici sentim entul; pentru el, gîndirea şi si m ţire a sîn t sim p le d e riv a te a le c o n t em p la ţiei in terio a r e sa u a l e sen zaţiei sim ţurilor. 223.N oţiunile lui N ietzsch e ne conduc, prin urm are, la un al treilea şi, resp ectiv, al patrulea tip psiholog ic pe care le-am pu tea denumi estetice prin raportare tipurile raţionale (al la gîndirii şi al sim ţirii). Sînt tipul intuiţieişi tipul s enzaţiei. Aceste două tipuri au com un cu tipurile ra ţionale m om entu l introv er siei şi al ex tra versiei, fă ră însă a difer en ţia , ca în tipul gîndirii, perc epe rea şi con t em pla rea im a ginilo r in terio are d e g în dire şi, p recu m tipul sim ţirii, conţinutul afec tiv al im aginilor interioa re de sen tim en t, în s c h im b , in tu itiv u l rid ic ă p erc ep e re a in c o n ştien t ă la rangul u nei fun cţii diferenţiate prin care se produce şi adaptarea sa la lum El se adap tează cu ajutorul unor directive e. inconştien-

te pe ca re le receptea ză g raţie u nei percepţii deo sebit de fine şi de ascuţite şi interpretării unor m işcări pe jum ătate conş tiente. m a ra tă o a stfel de fu nc ţie es te Cu gr eu de desc ris, d in ca u za acterului ei iraţional şi, ca car să spun aşa , inconştient. A r putea com parată cu fi daimonion-ul lui Socrate; cu deosebirea însă că atitudinea neobişnuit raţionalistă a lui Socrate refula funcţia in tuitivă, în aşa fel încît ea trebuia să se im pună într-o form ă con cret halucin atorie, deoarece nu ave a acces psihologic direct la conştiin ţă. 224.Tipul senzaţiei es te în oric e privinţă o ră sturnare a celui intuitiv. El se ba zează exclusiv pe elem entul s en za ţiei sim ţuri lor. Ps ih olo gia lu i se o rientea ză d up ă in stinct ş i d up ă s en zaţie. El s e referă d e a c eea la ex citaţia reală . 225.F aptul că N ietzsche sub lin iază tocm ai funcţia psihologi că a in tu iţiei p e de-o parte, pe ac eea a sen zaţiei şi a instinctului de cealaltă parte, este ca racteristic pentru propria sa psihologie. El aparţine, d esigur, tipului intuitiv cu înclinare spre introversie. în fa v o a rea înc ad rării în c ateg o ria in tu itiv ilor p led ea ză m od ul p red om in an t in tu itiv artis tic al prod uc ţiei sa le, p en tru c a re cu d e o s eb ir e s e m n if ic a t iv ă e s t e to c m a i sc rea D ie ier G e b ur t d er T r a g o d i e ş i, î n m a i m a r e m ă s u r ă , p r i n c ip a la s a o p e r ă , A ls o spra ch Zarathustra. Pentru latura sa introvertit intelectuală de finitorii sînt scrierile aforistice care, în ciuda colora turii lor in tens afective, atestă intelectualism em inam ente critic, de un fac tu r a c elu i fra n c e z d in v ea c u l a l X V III-lea . în fa v o a re a tip u lu i s ă u in tu itiv p led e a z ă în g en er a l lip s a d e lim ita r e şi d e u n ita te ra ţio na lă. Ţ in în d sea m a d e a c ea stă s ta re d e fap t nu n e u im eş te situarea, inconştientă, a propriei psih ologii în prim planu l scrie rilor d e început, ceea ce corespunde atitudinii intuitive care per cepe m ai degrabă exteriorul prin interior, uneori chiar în paguba realităţii. Cu ajutorul acestei atitudini, el a dobîndit şi o cunoaş tere profun dă a c alită ţ ilo r d io nisiac e a le prop riului incon ştien t a le că ru i form e p rim itive a u a tins, atît c ît ştim , s up ra fa ţa c on ş tiin ţ ei a b i a o d a tă cu izb u cn irea b o lii, d u p ă c e m a i în a in t e s e trăd a s eră la nivelu l o perei p rin nu m ero a sele a lu zii ero tice. D in p unct de ve dere psiho lo gic, este de ace ea extrem de reg retab il că scrierile, deosebit de semn ificative, descoperite la Torino, du pă declanşarea b olii, au fost distruse din scrupul m oral şi estetic.

IV PROBLEMA TIPURILOR ÎN STUDIUL OMULUI

PROBLEMA TIPURILOR ÎN STUDIUL OMULUI

161

1. Generalităţi despre tipurile lui Jorda 226.Urmărind cronologic lucrările preliminare legate de pro blema tipurilor psihologice, ajung acum la un opuscul mai ciu dat, a cărui cunoaştere o datorez preţioasei mele colaboratoare Dr Constance E. Long d in Lond ra. E vorba de Character As 1 Seen In Body and Parentage a lui Furneaux Jordan. 227.în cele 126 de pagini ale cărţuliei sale, Jordan descrie în principal două tipuri caracteriologice a căror definiţie ne in teresează din multe privinţe deşi, anticipînd, putem spune că au torul ia doar pe jumătate în considerare tipurile noastre, iar în ce priveşte cealaltă jumătate, el adoptă punctul de vedere al ti pului intuitiv şi senzorial pe care îl amestecă apoi cu celălalt punct de vedere. Dau mai întîi cuvîntul autorului, spre a-şi for mula definiţia introductivă. El afirmă: „Există două caractere fundamental diferite, două tipuri caracteriale distincte (şi un al treilea, intermediar): unul la care tendinţa către activitate este puternică, iar tendinţa către reflecţie slabă, şi un altul, la care predom ină aplecarea spre reflecţie, în vreme ce pornirea spre activitate este mai slabă. între aceste două extreme există ne numărate nuanţe. E suficient să arătăm însă că mai există şi un al treilea tip [...], la care forţa de reflecţie şi forţa de acţiune îşi ţin mai mult sau m ai puţin cumpăna. într-o clasă interme diară, pot fi grupate şi acele caractere la care există o pornire către excentricitate sau la care domină alte posibile tendinţe anormale în paguba proceselor emoţionale şi 2 nonemoţionale."
1Ediţia a M-a, Londra, 1896. 2Loc. cit., p. 5.

228. Reiese limpede din această definiţie că Jordan opune reflecţiei, gîndirii, activitatea, fapta. E de înţeles că un observator superficial al fiinţei umane este izbit mai întîi de contrastul dintre caracterul reflexiv şi cel activ şi de aceea dispus să definească opoziţia cercetată şi din acest punct de vedere. Dar chiar şi simpla reflecţie pe seama faptului că în mod necesar caracterul activ nu rezultă doar din impulsuri, ci că el poate să provină şi din gîndire, arată că este util să se definească opoziţia observată şi din această perspectivă. Jordan însuşi ajunge la asemenea concluzii, introducînd în consideraţiile sale un alt element deosebit 3 de valoros pentru noi, anume sentimentul . Astfel, el constată că tipul activ e mai puţin pasionat, în vreme ce temperamentul reflexiv se caracterizează tocmai prin pasionalitate. De aceea Jordan îşi numeşte tipurile „the less impassioned" şi „the more impassioned". Elementul pe care îl trecuse cu vederea în definiţia introductivă este ridicat deci ulterior la rangul de termen constant. Deosebirea faţă de concepţia noastră stă în faptul că Jordan consideră tipul mai puţin „pasionat" ca fiind întotdeauna şi „activ", iar pe celălalt ca „inactiv". Socotesc nefericită această confuzie, căci există naturi extrem de pătimaşe şi profunde care sînt totodată energice şi active, şi invers, naturi mai puţin pasionate şi superficiale pe care nu le caracterizează acţiunea şi nici măcar vreo formă oarecare inferioară de activitate. După părerea mea, concepţia sa altminteri valoroasă ar fi cîştigat în claritate dacă el ar fi renunţat — ca reprezentînd un cu totul alt punct de vedere — la determinarea caracteriologică, în sine importantă, a activităţii şi a inactivităţii. Se va vedea din cele ce urmează că Jordan îl descrie prin tipul „less impassioned and more active" pe extravertit, iar prin tipul „more impassioned and less active" pe cel introvertit. Ambele pot fi active sau inactive fără a-şi pierde caracteristicile tipologice, motiv pentru care consider că elementului activitate nu trebuie să i se confere un rol determinant principal, ca determinant de importanţă secundară el joacă oricum un rol oarecare, de vreme ce potrivit cu felul său de a fi, extravertitul pare de regulă mult mai mobil,

3 Loc. cit., p. 6.

162

TIPU RI PSIHOLO GICE

P R O BLEM A TIP U R ILO R ÎN STU D IU L O M U LU I

163

mai viu, mai activ decît introvertitul. Această calitate depinde în întregime de faza în care individul se află momentan în raport de lumea exterioară. Un introvertit într-o fază extravertită apare activ, un extravertit într-o fază introvertită apare pasiv. Activitatea însăşi ca trăsătură principală de caracter poate fi uneori introvertită, adică orientîndu-se către interior şi desfăşurînd o activitate intelectuală şi afectivă vie, în timp ce afară domneşte o linişte profundă; alteori, ea poate fi extravertită, apărînd sub forma acţiunii mobile, vii, în vreme ce în spatele ei se ascunde un gînd fix, imuabil sau un sentiment tot la fel. 229. înainte de a examina mai îndeaproape explicaţiile lui Jordan, ţin să mai subliniez din raţiuni de claritate conceptuală o împrejurare care, ncluată în seamă, ar putea da naştere la confuzii. Am menţionat la început că în publicaţii anterioare identificasem pe introvertit cu tipul gîndire, iar pe extravertit cu tipul simţire. M-am lămurit abia mai tîrziu, după cum am arătat, că introversia şi extraversia ca atitudini fundamentale generale trebuie deosebite de tipurile funcţionale. Aceste două atitudini sînt foarte uşor de recunoscut, în vreme ce pentru a identifica tipurile funcţionale e deja necesară o experienţă vastă. Uneori este deosebit de anevoios a decide care funcţie este predominantă. Induce în eroare faptul că introvertitul — ca urmare a atitudinii sale abstractive — lasă în mod firesc impresia unui ins reflexiv şi superior. Sîntem de aceea înclinaţi să presupunem în cazul său primatul gîndirii. Invers, extravertitul prezintă în chip natural foarte multe reacţii care fac uşor să se presupună o predominare a sentimentului. Aceste presupuneri sînt însă iluzorii, căci extravertitul poate foarte bine aparţine tipului gîndire, iar introvertitul tipului simţire. Jordan descrie în general doar pe introvertit şi pe extravertit. Acolo însă unde intră în detalii, descrierea sa lasă loc la neînţelegeri, prin faptul că el amestecă trăsăturile diferitelor tipuri funcţionale care, din cauza unei insuficiente prelucrări a materialului, nu sînt net distinse unele de celelalte. în linii mari însă, imaginea atitudinii introvertite este inechivoc conturată în aşa fel încît caracterul celor două atitudini fundamentale este pe deplin recognoscibil.

230.Caracterizarea tipurilor pe baza afectivităţii îm i pare a fi lucrul cel mai important în scrierea lui Jordan. Am văzut deja că reflexivitatea şi superioritatea fiinţei introvertitului sînt com pensate la nivelul inconştientului de o viaţă instinctuală şi sen zitivă arhaică. S-ar putea spune şi că individul este introvertit pentru că trebuie să se ridice de la un cara arhaiccter impulsiv pînă la înălţimea dătătoare de siguranţă a abstracţiei, spre a pu tea să stăpînească de acolo afectele rebele în mişcare sălbatică. Ceea ce şi este valabil în multe cazuri. Invers, s-ar putea susţine că viaţa afectivă cu rădăcini m ai puţin adînci a extravertitului se pretează mai uşor la diferenţiere şi la îmblînzire, decît gîndirea şi simţirea arhaică şi inconştientă, fantazarea care poate avea o influenţă periculoasă asupra personalităţii sale. Extravertitul caută de aceea să trăiască întotdeauna cît mai agitat şi mai intens cu putinţă pentru a evita să se oprească la sine însuşi şi la gîndurile şi sentim entele sale rele. în tem eiul acestor observaţii uşor de făcut, se explică un pasaj ce poate părea altminteri paradoxal în care Jordan (p. 6) afirmă că în cazul temperamentalului „less impassioned" (extravertit) domină intelectul care participă neo bişnuit de m ult la modelarea vieţii, în tim p ce în cazul tem pe ram entului reflexiv, tocm ai afectele sînt acelea care revendică o importanţă sporită. 231.S-ar zice la prim a vedere că această idee îm i contrazice afirm aţia după care tipul „less im passioned" ar corespunde ti pului meu extravertit. Văzute însă mai îndeaproape, lucrurile nu stau aşa, căci caracterul reflexiv încearcă să stăpînească afectele rebele, dar el este în realitate influenţat de pasiune într-o măsură m ai mare decît acela care îşi ia ca îndreptar conştient în viaţă dorinţele orientate către obiect. Acesta, respectiv extravertitul, se străduie să reuşească întotdeauna astfel, dar îşi dă în curînd seama că sentimentele şi gîndurile subiective sînt acelea care îi ies în cale, perturbîndu-1. El este influenţat de lumea sa psihică interioară într-o măsură mai mare decît îşi închipuie. Ceea ce el însuşi nu poate să vadă, în schim b observatorilor atenţi din jur nu le scapă, este intenţionalitatea personală a străduinţelor sale. D e aceea ca regulă de bază el trebuie să-şi pună necontenit în trebarea: „C e vreau de fapt? Care este intenţia m ea ascunsă?"

164

TIPURI PSIHOLO GICE

P R OB LEM A TIP U R ILOR ÎN STU D IU L O M U LU I

165

Celălalt, introvertitul, cu intenţiile sale conştiente, elaborate, nu vede niciodată ceea ce anturajul său percepe cit se poate de limpede, faptul că intenţiile sale slujesc în cele din urmă unor instincte puternice, dar lipsite de obiect şi de scop, şi sînt influenţate în mare măsură de acestea. Cel care îl observă şi îl judecă pe extravertit este înclinat să-i considere simţirea şi gîndirea scoase la vedere drept un văl subţire ce acoperă doar incomplet o intenţie rece şi ingenioasă. Cel care încearcă să-1 înţeleagă pe introvertit ajunge uşor la concluzia că el ţine cu greu în frîu, prin sofisme aparente, o pasiune violentă. 232. Ambele judecăţi sînt juste şi false deopotrivă. False atunci cînd punctul de vedere conştient, conştiinţa în genere, este puternică şi capabilă să reziste inconştientului; juste, atunci cînd un punct de vedere conştient slab se află în faţa unui inconştient puternic şi trebuie eventual să-i cedeze acestuia. într-o astfel de situaţie, izbucneşte ceea ce se află în fundal; într-un caz, intenţia egoistă, în celălalt caz, pasiunea neînfrinată, afectul elementar care nu ţine seama de nimic. Aceste reflecţii ne permit să identificăm modul de observaţie al lui Jordan: el este evident orientat spre afectivitatea elementului observat, de unde nomenclatura „less emoţional" şi „more impassioned". Dacă deci el îl consideră pe introvertit din unghiul afectului ca pasionat, iar pe extravertit din acelaşi unghi ca mai puţin pasionat sau chiar ca intelectual, putem desemna ca intuitiv modul său particular de cunoaştere. Am arătat deja că Jordan amestecă punctul de vedere raţional cu cel estetic. Dacă îl caracterizează pe introvertit ca fiind pătimaş, pe extravertit însă ca fiind intelectual, este pentru că el vede ambele tipuri din unghiul inconştientului, adică el le percepe prin inconştientul său. El observă şi recunoaşte intuitiv, ceea ce se petrece probabil întotdeauna în cazul celui care posedă o cunoaştere practică a oamenilor. Oricît de corectă şi de profundă poate fi ocazional o astfel de interpretare, ea suferă totuşi de o limitare esenţială: anume, ea trece cu vederea realitatea efectivă a ceea ce observă, judecă numai prin prisma propriei imagini inconştiente şi nu prin aceea a fenomenului real. Această eroare de judecată este proprie în genere intuiţiei, motiv pentru care raţiunea întreţine cu ea o relaţie

tensionată şi nu îi acordă decît în silă drept de existenţă, deşi în anume cazuri este obligată să se convingă de exactitatea ei obiectivă. Formulările lui Jordan coincid astfel în mare cu realitatea, dar nu cu realitatea aşa cum o înţeleg tipurile raţionale, ci cu aceea inconştientă a lor. Atare împrejurări sînt de natură a crea mai mult ca orice confuzie în aprecierea fenomenelor observate şi a îngreuna înţelegerea cu privire la ele. în această chestiune deci, să nu se poarte dispute pe seama nomenclaturii, ci să se reţină exclusiv faptul că în fenomenele observate există diferenţe care se opun. Deşi eu, potrivit felului meu de a fi, mă exprim cu totul altfel decît Jordan, clasificările noastre cu privire la fenomenele observate coincid (cu unele excepţii). 233. înainte de a trece la discutarea tipizării materialului lui Jordan, aş vrea să revin pe scurt la cel de al treilea tip, „intermediate", postulat de el. După cum am văzut, Jordan integrează aici, pe de-o parte, categoria celor echilibraţi, pe de alta, a celor neechilibraţi. Nu este inutil a reaminti în acest loc de clasificarea şcolii valentiniene: de insul hilic, subordonat celui psihic şi, respectiv, pneumatic. Omul hilic corespunde, potrivit definiţiei sale, tipului senzorial, adică acelui ins ale cărui determinări dominante sînt date în şi prin simţuri, în şi prin percepţia senzorială. Tipul senzorial nu are gîndire şi nici simţire diferenţiată, în schimb senzorialitatea îi este bine dezvoltată. Este acesta, după cum se ştie, şi cazul primitivului. Senzorialitatea instinctivă a primitivului îşi găseşte replica în spontaneitatea psihicului său. Spiritualul, gîndurile i se înfăţişează ca apariţii, ca să spun aşa. Nu el este acela care le face sau le elaborează — în acest scop îi lipsesc aptitudinile —, ci ele se fac singure şi îl năpădesc, îi apar chiar sub formă de halucinaţii. Această mentalitate poate fi numită intuitivă, căci intuiţia este percepţie instinctivă a unui conţinut psihic emergent. în timp ce, de regulă, funcţia psihologică principală a primitivului este senzorialitatea, funcţia compensatoare mai puţin aparentă este intuiţia. Pe o treaptă de civilizaţie mai înaltă, pe care unii au diferenţiat mai mult sau mai puţin gîndirea, alţii simţirea, există, şi nu puţini, care au dezvoltat într-o măsură mai mare intuiţia, pe care o utilizează ca funcţie esenţialmente determinantă. De aici rezultă tipul in-

166

TIPURI PSIHOLO GICE

PR O B LE M A T IPUR IL OR ÎN STU DIUL O M U LU I

167

tuitiv. Cred din acest motiv că grupa intermediară a lui Jordan poate fi contopită cu tipul senzorial şi cu tipul intuitiv.

2. Prezentare specială şi critica tipurilor lui Jordan 234. în ce priveşte manifestarea generală a celor două tipuri, Jordan (p. 17) subliniază faptul că tipul mai puţin em otiv pre zintă mult m ai multe personalităţi proem inente sau m arcante. Această afirmaţie vine din aceea că Jordan identifică tipul activ cu acela mai puţin em otiv, ceea ce este, după părerea mea, inad misibil. Exceptînd această eroare, rămîne evident corectă obser vaţia lui după care cel care este mai puţin emotiv, sau extraver titul, cum am spune noi, se face mai remarcat prin purtarea lui decît emotivul sau introvertitul. a) Fem eia introvertită (The More Im passioned Wom an) 235.Jordan vorbeş mai întîi de caracterulfemeii introver te tite. Amintesc rezumativ punctele principale ale descrierii sale: comportament liniştit, caracter nu prea uşor descifrabil, ocazio nal critic, chiar sarcastic; dacă uneori proasta dispoziţie se m a nifestă prea apăsat, ea nu este totuşi nici capricioasă, nici agi ta tă , nici certă rea ţă , nici „censorio us " (term en care ar trebui tradus prin „cenzorial"), nici cîrtitoare. Răspîndeşte linişte în ju rul ei, consolează şi vindecă fără să-şi dea seam a. Sub această aparenţă som nolează însă afecte şi pasiuni. Natura ei branşată pe sentiment ajunge încet la maturitate. Cu vîrsta, farm ecul ca racterului îi sporeşte. Ea este „sym pathetic", adică simte şi tră ieşte îm preună cu ceilalţi. [...] C aracterele fem inine cele m ai rele aparţin acestui tip. Ele sînt cele mai crude mam e vitrege. Pot fi, ce-i drept, mame şi soţii foarte afectuoase, dar pasiunile şi afectele lor sînt atît de puternice încît le întunecă raţiunea. Iubesc da r şi ură sc prea m ult. G elo zia le poa te transform a în fiare. Urîndu-şi copiii vitregi, îi pot tortura, fizic, de moarte. 236.Acolo unde nu dom ină răul, moralitatea însăşi este un sentiment profund care m erge pe drum ul său propriu, autonom , nu întotdeauna adaptabil opiniilor convenţionale. Pe acest drum

ea nu se angajează din spirit de imitaţie sau de supunere şi nici într-un caz din dorinţa de a fi răsplătită, aici sau în lumea de dincolo. Ea îşi dezvoltă calităţile şi defectele doar în intimitate; aici îşi arată bogăţia inimii, grijile şi bucuriile, dar şi pasiunile şi erorile, precum neîmpăcare, îndărătnicie, mînie, gelozie sau chiar desfrîu. Este supusă influenţei momentului şi puţin înclinată să se gîndească la bunăstarea celor absenţi. Poate să uite uşor de ceilalţi, cum poate să uite de timp. Cînd se comportă afectat, poza ei nu se bazează pe imitaţie, ci vădeşte o schimbare de atitudine şi de limbaj, corespunzătoare gîndurilor şi sentimentelor schimbate. Din punct de vedere social, rămîne în cele mai felurite medii cît mai egală cu sine însăşi. în viaţa casnică şi socială nu are pretenţii mari şi este uşor de mulţumit. Formulează spontan judecăţi, aprobînd sau elogiind. Ştie să liniştească şi să încurajeze. Posedă compasiune pentru toate făpturile slabe, bipede sau patrupede. „Ea se înalţă spre ceea ce e superior şi se apleacă spre ceea ce e inferior, este soră şi tovarăşă de joacă a întregii naturi." Judecata îi este blîndă şi tolerantă. Cînd citeşte, încearcă să sesizeze ideile cele mai intime şi sentimentul cel mai adînc al cărţii; motiv pentru care maltratează cartea cu sublinieri şi 4 observaţii marginale şi o reciteşte. 237. în această descriere se recunoaşte uşor caracterul introvertit. Descrierea este însă într-un anumit sens unilaterală, căci are în vedere precumpănitor latura sentimentului şi nu adînceşte tocmai acel element caracteristic căruia eu îi acord o valoare specială, respectiv viaţa interioară conştientă. Jordan aminteşte că femeia introvertită este „contemplativă", fără a intra însă în detalii. Cred însă că descripţia lui îmi confirmă afirmaţiile de mai sus despre modul său de observaţie; el se opreşte mai ales asupra comportamentului exterior constelat de sentimente şi asupra manifestărilor pasiunii, fără a intra în esenţa conştiinţei acestui tip. De aceea el nu are în vedere faptul că viaţa interioară joacă un rol decisiv pentru psihologia conştientă a acestui tip. De ce, de pildă, femeia introvertită citeşte atent? Deoarece îi place mai înainte de toate să înţeleagă şi să sesizeze gîndurile.
4 Loc. cit., pp. 17 ş. urm.

iraţional. ci îi însoţeşte opiniile de propriile ei gînduri şi sentimente care rămîn cu toate acestea valabile şi nu se dau bătute în faţa unor contraargumente. El se iluzionează sin gur în această privinţă. fără scrupule şi necesar. Şi. un torent sălbatic care nu urmăreşte. Se inte resează — la fel cum a făcut bunica ei şi cum vor . izbuteşte să influenţeze şi să atragă o parte a vieţii instinctuale. putînd fi în anumite condiţii absolut destructiv. atît într-o accepţie pozitivă. ci ele sînt adesea mai degrabă posedate de ea pînă în clipa în care. profitînd de o împrejurare favorabilă. Este incapabilă să-şi cuprindă întreaga afectivitate. activ. foarte adesea conştientă şi de care se teme pentru că o cunoaşte. ci ta doar mobilitatea proceselor active. Ea îl depăşeşte chiar pe Lordul Beaconsfield care declara că lucrurile neînsemnate nu sînt prea neînsemnate. ascultînd doar de propria-i lege.Despre femeia extravertită. tolerantă şi binevoitoare. ca şi cum numai pasiunea ar fi mama răului. în raport cu conţinuturile spirituale. Viaţa ei este de re gulă plină de nenumărate mărunţişuri. amestec care nu face decît să tulbure identificarea caracterului tipic. sta cred eu. Ea nu îl întrerupe pe acesta cu ieşiri impulsive. cît şi într-una negativă. de care femeia introvertită este. El nu are nici un gînd ascuns şi nici un fel de intenţie. instinctele şi afectele. acea deosebită bogăţie de iubire a femeilor introvertite nu este întotdeauna propria lor avuţie. ci şi pe faptul că se poate vorbi cu ea rezonabil şi coerent şi că este în stare să onoreze argumentele partenerului ei. 241. Spi ritul îi este mai sigur. Natura afectivităţii sale este prea nedomolită. Farmecul caracterului ei liniştit şi raţional se întemeiază nu numai pe o atitudine calmă. pe atît de elementar. Trebuie aici să elimin tot şi ceea ce el a amestecat in puncto activitate. iar cele însemnate nu sînt prea însemna te . pe cît posibil. afectivitatea îi este mai puţin mobilă. atunci cînd autorul vorbeşte de o anumită rapiditate a extravertitei. 238. dar nici nu evită distrugerea. Copiii pot fi chinuiţi de moarte şi altminteri decît fizic. putînd cunoaşte şi admite o serie de lucruri fără a le acoperi de elogii sau de reproşuri. b) Femeia extravertită (The Less Impassioned W oman) 240. aceea pe care nu se poate neapărat conta. Ea reflectează la sine însăşi şi are de aceea în afară o atitudine egală. căci este mai adaptat. iar uneori incapacitatea de a se lăsa rezonabil influen ţată în lucruri legate de afectivitate. femeia introvertită este perseverentă. Pe cît de logică şi de solid construită îi este conştiinţa. fără însă a o putea cuprinde şi remo-dela integral. Femeia introvertită este mult mai puţin conştientă de afectivitatea ei decît de gîndurile şi sentimentele raţionale care o animă. 239. cel puţin în aspectul ei personal. din aceea că el pune un accent prea mare pe afectivitate. Jordan afirmă că este carac terizată de o anume rapiditate şi de un anume oportunism. însuşirile pozitive ale femeii introvertite vin din faptul că gîndirea ei. îi lipseşte acestuia nota propriu-zis umană.Trecem acum la descrierea a ceea ce Jordan numeşte „less impassioned woman". o neaşteptată răceală. un fenomen natural care străpunge ordinea umană. de unde constanţa şi mo- dul ei egal de a fi de care nu este conştientă. invers. de confuz şi de nestăpînit îi este afectul. un proces care se împlineşte pe sine. spre uimirea partenerului lor. fiind disproporţionat. fără însă a le domina. dacă îi iau în calcul doar afe ctivitatea.168 TIPU RI PSIHOLOGICE P R O BLEM A TIP U R ILOR lN STU D IU L O M U LU I 169 De ce este calmă şi liniştitoare? Deoarece îşi păstrează pentru sine sentimentele şi le activează în gînduri în loc să-i împovăreze pe ceilalţi cu ele. dar are opinii utilizabile. Acestei ordini solide şi frumos structurate a conţinutu-rilor sufleteşti conştiente li se opune o viaţă afectivă haotică şi pasionată. mai degrabă decît de statornicie şi consecvenţă. Moralitatea ei neconvenţională se sprijină pe reflecţii profunde şi pe sentimente convingătoare. Deoarece viaţa afectivă îi blochează aceste însuşiri. De aceea. faptul ace vine. de unde şi îndărătnicia. nu tre buie să înţelegem prin aceas elementul energic. Viaţa afectivă a introvertitului este în genere latura lui slabă. fiind de aceea greu de schimbat. ea îşi repudiază. Aceste reflecţii pot explica de ce judecarea femei i intro vertite exclusiv din unghiul de vedere al afectivităţii este incom pletă şi nedreaptă. posedă o anume vîscozi-tate. vor manifes ta brusc. Dacă Jordan consideră că cele mai negative caractere feminine se află printre introvertite. iar alţii se iluzionează şi se deziluzionea ză în legătură cu el. o considerabilă inerţie.

de calm şi de greşeli. în lucruri importante se lasă în voia autorităţii. este fără îndoială extravertit. La optsprezece ani este tot atît de înţeleaptă ca la patruzeci şi opt. 244. îmi amintesc de un aforism plin de spirit pe care l-am citit undeva. în ele îşi află totul. în societate manifestă sentimente de bunăvoinţă. Orizontul ei spiritual nu e nici adînc. din dorinţa de a-şi întemeia viaţa pe o „bază solidă" sau de a obţine o sferă de influenţă mai mare.170 TIPUR I PSIHOLO GICE P R O BLEM A TIP U R ILO R lN STU D IU L O M U L U I 171 face şi nepoţii ei — de înrăutăţirea generală a oamenilor şi a lucrurilor. Dacă i se reproşează faptul că îi judecă şi îi mustră continuu pe cei din jur. Imită cu plă cere şi alege în acest scop cele mai bune modele. societatea — vară. Acasă arată un cu totul alt caracter decît în societate. „A gîndi e atît de greu încît cei mai mulţi judecă" A reflecta cere mai cu seam ă tim p. Lipsa vieţii spirituale interioare se m anifestă mult mai desluşit la acest tip decît prezenţa ei la tipul introvertit din descripţia de mai sus. 243. 242. Risipă de energie în treburi casnice.Acest bine cunoscut tip feminin. pp. în propria ei lume mică toate sînt aşa cum nu trebuie să fie. ceea ce se vede din întregul comportament. Relaţiile sociale constituie pentru ea o delectare. Entuziasmul ei nu durează. Modul în care ar vrea să facă bine familiei ei este cu totul diferit de felul în care ţine să-i ajute pe ceilalţi. nu e necredincioasă. în cercul ei domestic se petrec tot felul de lucruri neplăcute. este uimită. din supunerea faţă de tradiţie. Incoerenţa şi inconsecvenţa judecăţii. Adesea. fiindcă intenţia care i se asociază în totdeauna sau care poate fi descoperită în spatele ei face ca ten5 Loc. nu este altceva decît extravertirea un ei impr esii fugitive care nu are nimic d e a face cu un gînd adevărat. care sînt pentru multe dintre ele scopul exclusiv al vieţii. Este convinsă că nimic nu izbuteşte fără intervenţia ei. ajunge în posturi de conducere. Asupra claselor de sus vrea să facă impresie. Cărţile pe care le citeşte trebuie să conţină viaţă şi 5 personaje în acţiune. . Judecă pe oricine. cit. Nu se observă pe sine şi nu se critică. E în stare să înceapă ziua la bis erică şi să o încheie la o operă comică. Transform area începe în clipa în care prim eşte vizite. uitînd că şi ea însăşi va fi judecată. ci nu ştie ce să creadă. fără suportul unei reflecţii reale.Nici un fel de înclinare către asceză — respectabilitatea ei nu i-o cere. Dacă bărbatul ei aparţine tipului „impassioned". din plăcerea schimbării. 9 ş. Iubire de schim bare. Societatea tre buie să fie sprijinită şi stimulată. Este caritabilă. Modul de a judeca neîntrerupt. Dezvoltarea afectivă i se încheie timpuriu. Gustă frumuseţea poeziei. ci acceptă. plată. lipsită de idei. ospitalieră cu oricine. în lumea mare. Imposibil de prevăzut „cînd va ieşi soarele". Adesea e foarte utilă în mişcări sociale. gelozia — doar vanitate rănită. munca şi fericirea. ura — doar aversiune. fiind vă dit s uperficială. Aici se lansează în învinuiri lipsite de sens. de pasiuni. fără să-şi dea însă seam a. dependenţa ei de tra diţie şi de autoritate arată lipsa unei reflecţii autonome. Iubirea este pentru ea o chestiune de preferinţă. dar este limpede de la bun început. Nu are convingeri propriu-zise. de recreare. aproape inautentică. denumit extravertit tocmai din pricina felului său de manifestare. numit de Jordan „less impassioned". în cele mărunte trage concluzii pripite. Propria-i casă îi este iarnă. se simte jignită şi declară că nu vrea decît binele. din obişnuinţă se comportă „respectabil". Se opune instinctiv la transpunerea concluziilor raţionale în practică. Nu cercetează şi nu se îndoieşte.. Sentimentele ei sînt prea puţin influenţate de pre judecăţi. am fi înclinaţi să conchidem că afectivitatea are un cu s ur to t a tît de m a re sau şi m a i m are. e generoasă. uim. toate sînt în ordine. „dar că există oameni care nu ştiu ce este bine pentru ei". motiv pentru care cel care reflectează nu mai are prilejul să-şi exprime neîntrerupt judeca ta. tot aşa. Crede în societate şi societatea crede în ea. el îşi iubeşte copiii mai mult decît o iubeşte pe ea. lipsa de autocritică şi de autonomie a opiniei probează o func ţionare defectuoasă a judecăţii. Gospodăria trebuie să arate întot- deauna astfel încît să poată fi văzută de oricine. nici larg. mai puţin patosul acesteia. Potrivit acestei de scripţii. Nu crede. Căsătorii încheie în bună parte din vanitate. de mişcare. dar nici presimţiri rele. Credinţa sau necredinţa sînt la ea mai degrabă depline decît puternice. înzestrată. pe cele de jos să le ţină sub ordine. Nu are pasiuni puternice.

extravertitul devine incitant prin gîndurile şi s en tim en tele sale sem iconştiente pe ca re. 247. nu tu lb ur ă ş i n u in cită . devenind o funcţie de adaptare disponibilă. Exprim a rea afectului acţionează după cum se ştie suges tiv . Dacă nu ar exista aspecte diferenţiate. extravertitul stimulează viaţa societăţii care are. Spiritul nedezvoltat din inconştient conferă tendinţei afective conţinuturi şi motive secrete care lasă o impresie defavorabilă observatorului dotat cu spirit critic. altm interi stîrn esc p a siu n i la c eila lţi. caracterizată de infantilism şi arhaism. al fo rm ei frum oa se. N u po t d e-ac eea s ă fiu d e aco rd cu afirm aţia lui Jorda n p otriv it c ăreia ca ra cterele cele m a i rele s e află p rintre naturile pasionate intro vertite . A c e a s t ă c a lita te. Ex istă uim ito r d e m ulţi ex tra v ertiţi c a re se înd eletn ic esc c u a r tel e (d e c ele m a i m u lte o ri c u m u zic a ). în ciuda faptului că ocazional i se recunosc calităţi pozitive. P a s iu n e a în s ă tu lb u ră v ia ţa şi p ro s p erit a te a societă ţii. incoerent şi fără legă tură. in tr o v e rtitu l o a r e d e c el e m a i m u lte o ri d o a r în fantezie. ci pentru că astfel pot sluji societatea. în paguba. d ec ît a fec tiv it a t e a crim in ală a in tro v ertitu lu i. în v r e m e c e s p iri t u a lu l îş i p o a t e d es f ă ş u r a ef ic i en ţ a d o a r m e d ia t . a ju n g em m a i în tîi la o c o n c ep ţi e fu n d a m entală a bso lu t a n im a lică nicidecu m m ai p rejo s. neangajant. tipul este totuşi în ansamblu minimalizat. Foarte adesea se lim itează la o tendinţă educativă adap- . Extraver-tirea de aceea este necesară. n u a tî t p en tru c ă sînt dotaţi. dar care trec nebăgate în seamă de către cel fără spirit critic. E vorba în acest caz de o afectivitate socialmente diferenţiată a cărei valabilitate generală nu poate fi contestată şi care se detaşează avantajos chiar de caracterul greoi. Dacă funcţia socială a introvertitului este percepută în principal de individ. c a ş i ten d in ţa m a rc a t ă d e a fa c e a lt o r a b u c u rii. b ru ta lit a t ea ş i p ro s ti a . ci m ai degra bă ex ten siv . Cred încă că autorul subestimează lucrurile în acest caz. c i acţion ea ză rezon ab il şi ca lm . A c o lo u n d e pasiunea introv ertită se exprim ă p rin fapte brutale. cred. pentru că aruncă în primul rînd o punte către celălalt. T ot aşa. inofensiv. face să se uite prea lesne realitatea şi utilitatea adaptată a aspiraţiilor manifestate. moderat. afectivitatea femeii extravertite posedă o anume mobilitate şi profunzime scăzută datorită adaptării ei la viaţa generală a societăţii umane. trivialitatea gîndirii şi sim ţirii extravertite inconştiente s ăvîrşeşte infam ii la adresa sufletului victim ei. în u rm a u n ei t r a n s p u n e ri p e n ib ile . Chiar şi m ania d e a c ritic a n u a r e în to td e a u n a ca ra ct er n ep lă c u t s a u lip sit d e valoare. Nu ştiu ce este m ai rău. rău disimulate. D a r d up ă cu m in tro v er titul devine supărător prin vehem enţa pasiunii sale. în vr em e ce m en ta lit a te a triv ia lă în u ltim u l c a z s e a s c u n d e în sp a t ele u n u i v ăl de co m p orta m ent ac c ep ta bil. ar dispărea din viaţă tot ceea ce este uşor. şi ea. în orice caz. a vieţii spirituale interioare care străluceşte prin absenţă. A ş v rea să s ub liniez solic itu dinea s o cia lă a aces tui tip. Ne-am sufoca într-un patos neîntrerupt sau în abisul pasiunii refulate. nici spiritul d iferenţiat şi adaptat al introv er titu lu i nu este a dînc . drept la existenţă.172 TIPU RI PSIHOLO GICE PR OB LEM A TIP U R ILO R lN STU D IU L OM U LU I 173 dinţa afectivă să fie aproape lipsită de orice valoare. Ea există însă nu mai puţin în inconştient. Nu trebuie uitat că după cum bunul-simţ al femeii introvertite se bazează pe adaptarea exactă a conţinuturi lor ei spirituale la gîndirea general valabilă. Afectele diferenţia te au m ai dep art e a vantajul g ra ţiei. p artic ip a rea lu i a ctiv ă la bu nă st a rea sem en ilo r s ă i. spre a pierde mai apoi interesul pentru toate cazurile asemănătoare. 245. Ele răspîndesc o atm osferă estetic ă b inefăcă t o a re. Reunind toa te judecăţile de ac est fel şi încercînd să cons truim sintetic pe b a za lo r o p sih o lo g ie. superficial. într-o formă corespunzătoare pasiunii introvertite. le aplică ad esea sem enilor săi sub form a unor judecăţi n ecruţă to are lipsite de tact . Funcţionează aici. tenace şi pasionat al afectului introvertit. E suficient de cele mai multe ori să facem experienţe neplăcute cu unul sau mai mulţi reprezentanţi ai unui tip sau ai altuia. în c e priv eş te să lb ă ticia d ez o la n tă . o anume prejudecată a autorului. Impresia puţin îmbucurătoare pe care o produce asupra spectatorului perceperea motivelor egoiste. A f ec t e le necesa re funcţiei sociale nu trebuie să fie deloc adînci. tot aşa cum le supraestimase în cazul precedent. anume într-o stare de nedezvoltare. Printre cele extraver tite e x ist ă to t a tîta ră u t a te ş i to t a tit d e tem ein ic ă . 246. Deza vantajul în p rim u l ca z v in e d in ac eea c ă fa pta es te v izibilă . Afectivitatea diferenţiată a suprimat haoticul din patos.

Se întîmplă rareori să producă idei noi sau să deschidă drumuri noi. în anumite împrejurări e dispus totuşi să-şi admire cutezanţa ideilor eretice. reflectînd la binele semenilor săi. Tipurile se completează reciproc şi diferenţa dintre ele dă măsura tensiunii de care atît individul. 253. Tot la fel. societatea tre buie im presionată în chip plăcut sau. Dar aproape mai mult decît în cazul descripţiei femeii extraver tite. Atrage atenţia asupra primejdiilor ce ameninţă. 252. cit. judecă orice şi pe toate la un loc în mod depreciator şi este întotdeauna mulţumit de sine. în ciuda unor observaţii favorabile. dar uneori plăcerea de a obţine efecte imediate îi creează dificultăţi. de apărat. apare şi aici. de soli citat sau de contrazis. 249. Dacă a lipsit la o adunare. ca să nu fie curent. .E nefericit în odihnă şi nu ştie să se odihnească aşa cum trebuie. mulţumi Domnului pentru că ni 1-a dat şi îl putem ruga să ne vorbească. în egală măsură. atunci se va scula în picioare şi va cere cel puţin să se închidă o fereastră. Jordan afirmă: imprevizibil şi indecis în atitudine. Căci el are deopotrivă nevoie de aer şi de atenţia celorlalţi. să aplice şi să execute. Prin noi înşine. agi taţie. căci experienţele îl ajută. Dacă funcţionează într-o comisie de binefacere se in teresează de alegerea spălătoresei şi.Este precoce. Este capabil să emoţioneze prin discursul său. De cîte ori este posibil. 250. E palavragiu? Crede că are talent oratoric. Se dăruieşte cu toate forţele societăţii. dar e întotdeauna gata să urmeze. ca să intre mai m ult aer. Este înclinat să împărtăşească convingerile religioase şi politice existente işunanim acceptate. căreia i se înfăţişează ca înzestrat cu încredere în sine şi perseverenţă. să înţeleagă. judecata nu este întotdeauna rău intenţionată. fără a fi el însuşi em oţionat . sau dacă nici aşa ceva nu merge. cînd nu este posibil. la concert. ci mai degrabă contribuie la repri marea extravaganţelor şi a excrescenţelor păgubitoare care nusînt defel favor bile a vieţii şi bunăstării societăţii. atunci măcar spe riată sau zguduită.174 TIPURI PSIHOLO GICE PRO B LE M A TIPU RILO R ÎN ST UD IU L OM UL UI 175 tată care produce efecte benefice. Descoperă repede dorinţele ş i op iniile celorlalţi. Nu rareori însă idealul său este atît de înalt şi de puternic încît nimic nu îl poate împiedica să-şi formeze o concepţie largă şi corectă despre viaţă. trebuie să petreacă o seară incitantă la teatru. o va tulbura cel 6 puţin printr-o telegramă ostentativă de scuze. înzestrarea mai mică nu-i micşorează defel im portanţa. noi nu putem face nimic bun — dar putem crede în el. veracitatea şi principiile ideale. El este un salvator de profesie. iar în societate este adesea extrem de util. înclinare către dispoziţie capricioasă. Dacă însă mai apare unul. şi nu îi este neplăcut să fie recunoscut ca atare. are nemă surată încredere în ele. c) Bărbatul extravertit (The Less Impassioned Man) 248. la club sau la toate împreună. Deşi judecata îi este adesea falsă iar proiectele îi eşuează. Caracteristicile vieţii sale sînt de cele mai multe ori moralitatea. îi place să adm inistreze. E activ? Crede că e energic.Despre bărbatul extravertit. Şi-i îndatorează pe ceilalţi şi drept urmare nu rămîne nerăsplătit. nejustificat să se afirme că unul din tipuri este în anume privinţă superior celuilalt. în ge nere. Pe firm am entul său nu este loc pentru doi sori. Bărbatul extravertit are o formulă precisă pentru tot ce i se întîmplă: fie că lucrul nu este adevărat. convins fiind că oamenii îl văd aşa cum vrea el să fie văzut. cît şi so cietatea au nevoie pentru a subzista.Şi această descriere ne îngăduie să recunoaştem tipul. E întotdea una înclinat să facă ceea ce nim eni nu i-a cerut. După o zi plină de muncă. Preferă să fie preşedintele cunoscut al unei comisii alcătuite din trei membri decît binefăcătorul necunoscut al unui întreg popor. Are întotdeauna proiecte şi vădeşte o senzaţională hărnicie. aflîndu-se întîmplător într-o adunare publică. fie că este cunoscut de multă vreme. pp.Dacă. 251. sau mai degrabă să se deschidă una. cel puţin uimită. visa despre el. de aceea a preşedintelui. urm. nemulţumire şi criticism. atunci el însuşi se consideră martir. în biserică. 22 ş. în bazar. Este dispus întotdeauna să facă experienţe.. anum e ca pe cineva care nu doarme. Ar fi. organizează şi negociază abil cu adversarii. nu va avea nimic de făcut. Aşa cum spune Sydney Smith despre un celebru om politi din timpul său: era gata în fiece clipă c să preia comanda flotei din Canalul Mînecii sau să amputeze un picior. elementele 6 Loc. respectiv de propus.

Ceea ce se explică în parte prin faptul că această metodă descriptivă nu poate să dea seama în genere de caracterul extravertit. El nu vede omul pozitiv. aceasta este în virtutea unei aptitudini anume sau a unei idei pe care doreşte să o realizeze. constată cu uimire că personalitatea reală desfide descripţia. de intenţii şi altele de acelaşi gen. el nu caută plăcerea din simplă agitaţie. Or. nu ar trebui să procedeze tot la fel. căci este imposibil să se pună în lumină. valoarea specifică a extravertitului. Se poate constata. El supraevaluează uşor meritele colaboratorilor săi. accentul principal cade pe relaţia cu obiectul. să separăm pe om de umbra lui. ştie să-i aprecieze pe ceilalţi şi preferă să vadă un lucru prosperînd în mîna altuia de-cît ruinîndu-se într-a sa proprie. ca unui eu conştient. se retrage bucuros. deoarece raţionalitatea şi motivaţia conştientă a acestui tip se pot exprima prin mijloace intelectuale. Se dezvoltă încet. Critica intelectuală nu poate să nu procedeze analitic şi să nu facă deplină lumină în cazul observat prin referire la motivaţiile şi intenţiile acestuia. Despre caracterul bărbatului introvertit (The More Im-passioned And Reflective Man). Este întradevăr aşa: extravertitul. cere să se închidă sau să se deschidă fereastra. ci doar umbra lui. Pentru psihologia extravertitului rezultă însă o imagine de-a dreptul deformată. prin mijloace intelectuale. Or. ci să-1 separe net pe omul conştient de cel inconştient. Percepem la altul multe lucruri ce nu ţin de psihologia sa conştientă. dacă nu are nimic de spus. pe de alta. că extravertitul este socialmente util. în timp ce pentru toţi ceilalţi acest zgomot mărunt se pierde în larma generală a vieţii. Doar viaţa îi pune în evidenţă şi recunoaşte valoarea. pe de o parte. Dar analiza mijloacelor şi a motivaţiei sale va da întotdeauna un rezultat negativ. O dată ce şi-a încheiat munca. ţinteşte la cunoaşterea structurii psihicului. O interpretare atît de unilaterală împiedică adaptarea la atitudinea extravertită. atitudinea potrivită pe care trebuie să o ia faţă de un extravertit. la fel ca şi realitatea pasiunii sale şi a faptelor ce decurg din ea. dar vede corect în ce priveşte aspectul ideilor ascunse în inconştient.176 TIPURI PSIHO LO GICE PR OB L E M A TIPUR ILO R ÎN STU DIUL O M U LU I 177 unei devalorizări caricaturizante. ci prin asimilarea punctelor de vedere conştiente. psihologia extravertitului se manifestă tocmai în acest fel: ea ţine de evenimentele vieţii omeneşti curente şi nu semnifică nici mai mult. Iar umbra justifică o judecată în defavoarea omului pozitiv conştient. la realizarea unei înţelegeri mai bune între oameni. ceea ce în cazul introvertitului este cu mult mai uşor. Dacă ocupă o funcţie publică. de inconştient. Analiza intelectuală nu poate face altceva de-cît să atribuie extravertitului tot felul de gînduri ascunse. Pentru a da seama de ea. deci acela care reflectează. afară doar de reflexul palid al unor aspecte ascunse în inconştient. nu posedă niciodată atîta siguranţă . iar cine îşi imaginează a fi găsit. d) Bărbatul introvertit 255. făcînd abstracţie de posibila lor aplicare practică. cine observă acest lucru? Cine este izbit de el? Doar acela care încearcă să-şi dea seama de motivele şi intenţiile posibile ale unui astfel de act. la lumini auxiliare şi sferturi de ton. fără ca ei să găsească prilejul de a vedea în el un lucru sau altul. nu aparţine conducătorilor de religii. spre a înlesni înţelegerea. tot aşa după cum şi extravertitul se adaptează corect introvertitului doar dacă este în stare să ia ca atare conţinuturile spirituale ale acestuia. dar psihologul care. ce-i drept. analizează. este şovăitor. altminteri discuţia riscă o confuzie conceptuală fără pereche. reconstruieşte. Jordan afirmă: plăcerile sale nu se schimbă de la oră la oră. ci vin din inconştient. care în realitate nu există. că îşi poate dobîndi mari merite în ce priveşte progresul societăţii umane etc. La extravertit. Nu insultă şi nu poate căpăta vreodată deprinderea de a insulta. calitatea observată. trebuie eliminată orice reflecţie în ce o priveşte. Viaţa şi destinul procedează întocmai. căci valoarea principală a extravertitului nu se află în el însuşi. în schimb. Doar acela care reflectează vede mai departe şi vede greşit — în ce priveşte viaţa —. 254. ci în relaţiile reciproce pe care le întreţine cu obiectul. Cred că ar fi bine. şi ne lăsăm induşi în eroarea de a-i atribui. pe baza unei astfel de descrieri. colaterale. nici mai puţin. iubirea sa de plăcere este de natură genuină. Doar viaţa însăşi pare să dea extravertitului dreptul pe care nu i-1 poate conferi critica intelectuală. căci claritatea şi înţelegerea nu se obţin niciodată prin reducerea la aspectele de fundal.

Acest lucru ţine de spontaneitatea feno m en ului arha ic şi na tura l ca re nu s-a înclina t încă în faţa in tenţiilor civilizaţiei. să fim prudenţi în ipo teze diagnosticante.178 TIPU RI PSIHOLO GICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN STUDIUL OMULUI 179 de sine încît să ştie cu exactitate ce este o greşeală pentru care ar trebui să-şi ardă semenul pe rug. Introvertitul este în imposibilitate de aşti sau de a-şi im agina cum apare el tipului extravertit. tot astfel nici introvertitul nu este dispus să accepte carac terizarea pe care i-o face un observator şi critic extravertit. Pare a fi în genere o particularitate a sentim entului introvertit faptul că el este genuin. ci din lipsa de cunoaştere a propriei um bre. de oportunitate sau de inopor tunitate. la fel de devalorizantă. Se cuvine. El citează drept exemplu personalităţi istorice. şi invers. şi ea. tipului opus. decît doar dacă l-ar determ ina pe acesta să-i spună dinainte. Şi. urm. deoarece există din el însuşi. în timp ce tipul ex travertit se pune singur n î 7 vedetă. după cum introver titul încearcă să-1 înţeleagă pe extravertit şi nim ereşte cu totul alături. D e ce nu este aşa? 257. Căci. în acest caz este d e în ţeles că el nu a ţinut să o fere o des criere asem ănătoare aceleia pe care a făcut-o.Este semnificativ faptul că la capitolul bărbatului intro vertit de care este vorba aici. Lipseşte mai ales descrierea pasiunii. eliminînd cu totul punctul de vedere al activităţii. înzestrat cu aptitudini importante. Interpretarea mea încearcă să evite această eroare. cu riscul de a trebui mai apoi să-1 provoace la duel. 258.. pe care o face autorul introducînd criteriul activului şi pe acela al pasivului şi am estecîndu-le cu celelalte.N u m ă vo i referi aici şi la alte ca pito le din ca rtea lui Jordan. Nu aş spune că din lipsă de obiectivitate. întradevăr. 256. nu se află în slujba nici unui alt scop. cit. Nu este nimic în ea care să ducă la concluzia că există m otivaţii gîndite. pe atît de nedreaptă a tipului extravertit. extravertitul însă nu poate înţelege viaţa spirituală interioară decît ca o consecinţă a unor împre jurări exterioare. că o natură pasionată ar trebui să fie mereu pasivă. Pe drept sau pe nedrept. fireşte. nu se îm prum ută nici unuia şi se mulţumeşte să se realizeze pe sine. despre bărbatul introvertit ar fi multe de spus şi i s-ar putea trasa un contur la fel de nefavorabil ca şi acela care se desprinde din capitolul despre insul extravertit al lui Jordan. Şi care ar fi. este împins înprim-plan de cei în mijlocul cărora trăieşte. O suită de idei abstracte a căror relaţie cu obiectul nu este vizibilă probabil că îi apare extravertitului ca un fel de himeră. tot astfel extravertitul încearcă să înţeleagă viaţa inte rioară spirituală a celuilalt din unghiul de vedere al vieţii exte rioare şi nim ereşte tot atît de mult pe alături. Introvertitul face întotdeauna greşeala de a voi să deducă acţiunea din psihologia 7 Loc. Deşi nu e lipsit de curaj. 35 ş. chiar împotriva voinţei şi a aşteptărilor acestuia. pp. pentru re ca tipul este de numit „impassioned". subiectivă a extravertitului. 259. ne-am fi aşteptat ca şi prezentarea tipului introvertit să fie la fel de tem einică. deoarece îşi trage rădăcinile din natura profundă a omului. nu are atîta încredere în adevărul său infailibil încît să se lase ucis pentru el. dar acest caz pare să invite la presupunerea după care capitolul despre bărbatul introvertit este atît de lacu nar din motive subiective. autorul nu spune efectiv nimic m ai mult decît ceea ce rezultă din extrasul pe care l-am prezentat. că este. fanteziile introvertite nu sînt adesea decît aşa ceva. cu necruţătoare ascu ţim e. După descrierea pe cît de minuţioasă. starea afectivă se manifestă. oricum fără a ţine seama de drept sau de nedrept. impunîndu-se subiectului. Căci după cum extravertitul nu este înclinat să accepte descrie rea de mai sus cao imagine binevoitoare şi exactă a caracterului său. prilej cu care iese la iveală o sum ă de puncte de vedere eronate care se bazează pe greşeala mai sus amintită.Să presupunem că Jordan însuşi a fost un introvertit. El ajunge astfel să conchidă nu o dată că o personalitate activă poate fi atribuită şi tipului lipsit de pasiu ne. Oricum.Importantă mi se pare observaţia lui Jordan potrivit căre ia plăcerea introvertitului este de „natură genuină". . deoarece se înalţă cumva din sine însuşi ca propriul său scop.

" 265. 262. am avea aproape dovada inexistenţei ei. iar de va 1. metafizic." 267. persona . Ca urmare. şi tot ceea ce simt de el îmi este dăruit. Pier derea este însă incompatibilă cu esenţa acestei lumi.Dacă pe lîngă subiectele oferite poetului de complicaţiile vieţii active. din pricina relaţiei cu inconştientul.Lui Jordan îi revine însă m eritul de a fi oferit pentru prima oară (după ştiinţa mea!) o descriere caracterială relativ exactă a tipurilor emoţionale. atunci cînd sînt percepute. De aceea lui Prometeu îi apare un înger. pe introvertit. Die Beziehungen zwischen dem Ich und dem Unbewufiten (Gesammelte Werke. de partea căruia s-a s ituat Prometeu şi pe care el îl absoarbe integral în conştiinţă. şi îşi pierde astfel centrul. căci. Am în vedere lu crarea lui Cari Spitteler. Or. Fiind o funcţie de relaţie. în capitolul de faţă ne vom ocupa de o creaţie poetică. cit. p. Dăruindu-se sufletului său. Prometheus und Epimetheus. iar Epimeteu pe cel care acţionează şi gîndeşte succesiv. sufletul este constituit cumva din două părţi: una îi 2Jung. şi fericirea inimii şi toate roadele spiritului tău cu felurite chipuri". apare proiectat. toate tendinţele de adaptare la lumea exterioară sînt refulate şi cad în inconştient. Prometeu şi Epimeteu 264.Este de netăgăduit că Prometeu prezintă trăsăturile de caracter introvertite. nici pe pămînt nimic nu are sfînt a lui 3 trufie. traducînd în limbaj psihologic. 9. şi nici o lege n-o cinsteşte şi nici în cer. Preliminarii la tipizarea lui Spitteler 260. 3Spitteler. Jena. ca persona. Se naşte astfel o anume contradicţie prin faptul că şi sufletul. lăsînd să-i 2 scape. 261. între linia de dezvoltare introvertită şi cea extravertită pe care însă reprezentarea poetică a întrupat-o în două figuri autonome cu destine tipice. cît şi pe gînditorul Schiller.Deoarece Prometeu se află exclusiv de partea sufletului.PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ 181 PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ Cari Spitteler. bazată aproape exclusiv pe motivul tipurilor. loc. Prometeu îşi jertfeşte eul indi vidual sufletului. prea-bine. relaţia cu obiectul exterior. un rol impor tant. relaţiei cu inconştientul ca lăcaş matricial de imagini şi semnificaţii. E vorba în cazul acestui conflict între cele două per sonaje în primul rind d lupta care se dă în acelaşi e individ... în acelaşi m od necond iţionat în care Epimeteu se lasă în voia lumii. în calitate de contrapondere. în bucurie şi în suferinţă.„Şi. şi ea. problema tipurilor nu ar juca. 9. iată. evident un reprezentant al stăpînirii universului. mă voi lipsi de ea.Prometeu se dăruieşte astfel bunului-plac al sufletului său. ţi se va spulbera răsplata mare a multor ani. de nu te vei putea elibera de a sufletului tău nedreaptă fire. 1911. ele apar detaşate de propria personalitate şi sînt de aceea proiectate. p. fi nevoie." 1 Cari Spitteler. îngerul îi spune lui Prometeu: 266. . Prometeu se situează în a fa ra orică rei leg ături c u lu m ea încon jurătoa re şi pier de p e această cale corectivul indispensabil al realităţii exterioare. căci sufletu-ţi de nici un dumnezeu nu ştie. Corespunzător. pe ex travertit. el îmi este domn şi dum nezeu. VII).„Şi de acee a voi să-m part cu el şi slava m e a. adică funcţiei de relaţie cu lum ea interioară. Prometeu îi con feră sem nificaţie absolută de domn şi de c onducător. iar în alt loc: „Respins vei fi în ziua slavei. D e aceea şi sufletul are un caracter tainic. 263. îşi exprimă exact caracterul în 1 cuvintele pe care le adresează îngerului „Nu mi : se cuvine mie să judec faţa sufletului meu. El oferă imaginea unui introvertit fidel su fletului şi lumii sale interioare.Nu aş vrea nicidecum să declar de la început că Prome teu îl reprezintă pe acela care gîndeşte anticipativ. apărută prima dată în 1881. am văzut cum ea 1-a pasionat în egală măsură atît pe poetul. iată. îngerul este imaginea proiectată a tendinţei sale de a se adapta la realitate.Prometheus und Epimetheus {Prometeu şi Epimeteu).

în aşa fel încît din punct de vedere psihologic şi din motive pur empirice. insul trebuie să-şi trăias că propriul m it. căci nimeni nu poate scăpa de cele două realităţi.. 24 ş. tot atîta realitate pe cit o au şi lucrurile reale ale lumii din afară. Dacă se îndreaptă doar către exterior. sufletul este demonic. deoarece obiectul interior de care este legat ca relaţie. în lumină faptul că ambele realităţi exercită asupra activităţii conştiente o influenţă la fel de intensă. Mărturia istoriei de idei a umanităţii pledează în favoarea ambelor realităţi. fiind şi per- ceput ca atare.D upă cum lum ea inconştientă a im aginilor mitologice vorbeşte indirect. . la toate popoarele şi care pot fi uşor recunoscute şi în conţinuturile inconştiente ale omu lui m odern. pentru că. cealaltă obiectului relaţiei.Prom eteu refuză regatul oferit de înger.182 TIPURI PSIHOLO GIC E P RO BLEM A TIPU R ILOR ÎN LIT ER ATU R Ă 183 aparţine individului. în timp ce subiectul. trebuie să-şi viseze viaţa exterioară.cit. adică inconştientul suprapersonal. După cum persona ca relaţie este întotdeauna determinată şi de obiectul exterior. tot astfel după cum nu sîntem în măsură să facem nici o afirmaţie valabilă despre esenţa lucrurilor reale situate dincolo de capacitatea noastră psihologică. Teozofia şi spiritualismul reprezintă abuzuri de putere tot atît de mari ca şi materialismul. are o natură pur umană. Cercetarea aprofundată a psihicului uman pune. i se cere su fletul. în schimb. în acest caz inconştientului. conţine în formă concentrată întreaga serie de engrame care din timpuri im em oriale au determinat structura psihică de astăzi. ca un obiect diferit de subiect. prin trăirea lucrurilor exterioare. Nu trebuie uitat că au existat dintotdeauna numeroşi oameni pentru care conţinuturile inconştientului au avut un grad mai mare de realitate decît lucrurile lumii exterioare. şi din pricina mea ţi-au răpit a nume 4 lui tău slavă şi a vieţii fericire. urm. pp. adică respinge adaptarea la condiţiile date. Engramele funcţionale se înfăţişează ca motive logice şi ca imagini de felul acelora care apar fie identic. Iată cum se adresează Sufletul lui Prometeu: 269. chiar dacă cele două realităţi se contrazic şi par a fi complet diferite în esenţa lor. Din raţiuni gnoseologice nu sîntem în situaţia de a face nici un fel de afirmaţie valabilă cu privire la o realitate obiectivă a fenomenului psihologic complex pe care îl numim inconştient. dacă am vrea să supraordonăm una din realităţi celeilalte. motiv pentru care ea este ancorată tot atît de mult în el ca şi în subiect. chiar dacă atare pretenţii apar cu totul neverosimile unei mentalităţi îndreptate precumpănitor spre exterior. Tu însă nu ai ascultat şi toate după vor bele mele ţi s-au împlinit. vorbeşte indirect celui care se lasă în voia sufletului. atunci cînd om ul se lasă cu totul în voia ei. înclinăm — dacă nu sîntem adepţi ai filozofiei lui Hartmann — să atribuim inconştientului doar existenţa relativă a unui factor psihologic. împreună cu exigenţele ei. este reprezentat de acesta. motiv pentru care sufletul este întotdeauna cumva distinct de subiect. în raport cu activitatea conştiinţei noastre. Es te deci de înţeles fa ptul că în co nţinutu rile in conştiente apar trăsături sau elem ente absolut animalice alături Loc. indiscutabil. ca relaţie cu obiectul interior. dacă s e îndrea ptă spre interi or. Ar fi însă o pretenţie cu totul nejustificată. respectiv Prometeu." 270. Din cauza realităţii lor specifice. fie foarte asemănător. tot astfel se comportă şi lumeainconştientă a imaginilor. se vede licărind prin el. El îi apare lui Prometeu ca un totalmente di erit ce f de eul său individual. conţinuturile spirituale pot fi denumite obiecte în virtutea aceluiaşi drept care ne permite să denumim obiecte lucrurile exterioare. celui care se abandonează cu totul lum ii exterioare.„Sînt un dum nezeu al nelegiuirii ce te conduce pe căi lăturalnice şi nebătute. aşa-zis reală. considerat ca fundalul istoric al psihicului. 268. conţinuturile inconştientului revendică. Inconştientul. Din motive legate de experienţă trebuie însă să spun că. tot astfel şi aceasta din urmă. avem dreptul de a trata conţinuturile inconştientului ca fiind tot atît de reale ca şi lucrurile lumii exterioare. Se cuvine deci să ne limităm la sfera capacităţii noastre psihologice. Dacă un om se poate în întregim e dărui lumii exterioare. înseamnă că pentru el lumea continuă să fie un obiect distinct de el însuşi. în acelaşi fel şi sufletul. datorită tenacităţii şi persistenţei lor. colectiv. Engramele nu sînt altceva decît urme funcţio nale care arată m odul cel m ai frecvent şi m ai intensiv în care psihicul uman a funcţionat în medie.

cu ajutorul cărora sînt derivate în germană. El a mers pe urmele extravertirii sale şi deoarece aceas ta s-a orientat după obiectul exterior.„Şi. ieşte-mi o conştiinţă să mă-nveţe «Heit» şi «Keit»* şi orice lu cru drept.Citim la el: „Şi în vreme ce el se zbătea astfel în im pe tuozitatea zelului său.184 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR tN LITERATURĂ 185 de acele figuri sublime care l-au însoţit pe om dintotdeauna pe parcursul existenţei sale. E vorba de o întreagă lume de imagini cărei nemărginirenu a stă cu nim ic mai prejos faţă de aceea a lucrurilor reale. prin care el — în cazul în care destinul său îl va împinge să se abandoneze integral obiectului personal — vaface experienţa ambiguităţii lum ii şi a propriei fiinţe. în germană substantivul e feminin (n. cit. Doar puţ sînt aceia care ajung la ini marginea lumii.Linia vieţii pe care şi-o alege Prometeu este deci indis cutabil una introvertită. 6 Loc. o tresărire ciudată juca în jurul gurii şi pe chipul ei*. el şi-a „vîndut sufletul liber pentru «Heit» şi «Keit»". Şi se-ntoarse deci cu pas sigur. respirînd o bunăsta re viguro asă.în timp ce Prometeu este îm piedicat de exigenţele tira nice ale sufletului său să stabilească orice fel de relaţie cu obiec tul exterior şi este constrîns să aducă în slujirea sufletului cele mai crude jertfe. Intuiţia lui Spitteler a sesizat acea imagine a sufletului la care o natură candidă ar fi putut cel m ult să viseze. fals imitîndu-şi fratele introvertit. iată. mai cu seamă din adjective. seninătate (n." 272. transm ise prin tradiţie. E l a d evenit un extrav e rtit. Ele nu există pentru ea. după ce m ai îna inte trăise ani de zile în singurătate. 5 Loc. străbătînd valea. mai întîi aparent în avantajul său considerabil.). iată. condiţii etc). ca extravertit." Epimeteu nu poate rezista ispitei de a-şi împlini proriul destin şi de a se supune p punctului de vedere „lipsit de sulet". celui care se lasă cu totul în voia lumii exterioare aceasta i se înfăţişează sub chipul unei făpturi apropiate.t. sufletul nu are caracter nici dubios.gîndind anticipativ. calităţi. extrema contradicţie şi ambi guitate a imaginilor lumii. Epimeteu şi-a sim ţit statura mai înaltă şi curajul mai dîrz şi întreaga făptură îi era unită şi întrea ga fiin ţă îi era s ănătoas ă. sufletul meu se află-n mîna ta şi dacăţi place.. p. După cum . urm. pp. dăru* E vorba de personajul Suflet. Acestea sînt fenomene limită care depăşesc măsura normală şi de aceea media normală ignoră acesteenigm e pline de cruzim e. El jertfeşte prezentul şi relaţia sa cu pre zentul pentru a crea. iar pleoapele îi seînteiau neîncetat şi îi clipeau înfri gurat. se furişa asemenea foculuice în ascuns străbate cu viclenie casa şi asemenea tigruluicare unduieşte pe sub tufişuri iar din frun zişurile întunecate fulgeră intermitent corpul său 5 galben pătat. de ordine.După cum spune Prometeu..Cu totul altfel este Epimeteu: el recunoaşte că năzuinţa sa se îndreaptă către lume şi către ceea ce e valabil pentru lume. Pentru insul care se situează la mijloc. Această protecţie constă în conştiinţa înteme iată pe „noţiunile corecte". Epimeteu este mai întîi eficient apărat de pri m ejdia ce îl am eninţă pe extravertit de a se pierde cu totul în obiectul exterior. acolo de unde începe imaginea reflectată a ei. deci pe acel tezaur de nedispreţuit al înţelepciunii vieţii de care opinia pu* Referinţă posibilă la sufixele -heit şi -keit. Şi-a pierdut sufletul în favoarea fra telui său. . De avut în vedere — şi nu în ultimul rind — un eventual joc de cuvinte de tip disociativ: heit şi keit sînt constituenţii cuvîntului Heiterkeit — voioşie. Evoluţia lui către un extravertit autentic reprezintă de aceea un progres în direcţia „adevărului" şi merită recom pensa care îi este acordată. substantivele abstracte corespunzătoare (denumind stări. 10 ş. 25. tot aşa după cum nici felul de a fi al semenilor săi nu i-a apărut vreodată îndoielnic. 271. Şi dincolo de genele m oi şi fine ceva pîndea. Doar abandonul total în faţa uneia sau alteia dintre lumi naşte ambiguitatea sufletului. nici demonic. am eninţa. 273. f. iubite. cit. tot astfel celălalt îl întîmpină pe personificarea demonică a inconştientu lui care incorporează totalitatea." 275. pe drum neocolit asemenea celui care nu se tem e de nim eni.). cu privirea deschisă 6 ca cel însufleţit de amintirea propriei fapte drepte. De aceea el spuneîngerului: „Dar acum eu jinduiesc spre ade văr şi. Pasajul ar putea fi deci o aluzie la ideea de regulă. O atare involuntară „simulation dans le carac tere" (Paulhan) apare nu rareori. ridieîndu-se. Această legătură cu f lum ea este de îndată răsplătită: 274. un viitor îndepărtat. ci uman. Epimeteu s-a absorbit în dorinţele şi aşteptările lum ii. 276.

lui Epim eteu i se fixează acea lim ită care îl îm piedică să se abandoneze obiectului în aceeaşi măsură în care Prometeu se abandonează sufletului. Limitarea înţeleaptă pe care o conştiinţă ireproşabilă i-o impune lui Epim eteu îi leagă însă acestuia ochii într-atît. căci. Extra vertitul de acest fel lucrează precumpănitor cu aparenţa. căci nu ţi-e de folos a sorţii tale de pînă-acum a învăţătură. în orice su ferinţă încercată şi care miraculos tămăduieşte de arşiţă şi friguri deopotrivă. precaut.Şi ro stin d a ceste vo rbe. sprijinindu-se pe doi prieteni. it mu st b e aston ish ed. se cuvin pe loc legate admones tarea şi moralizarea. să strige se porni şi să prezică.» 280. salută şi rosti aceste cuvinte. lipsa spiritului autocritic. în felul acesta. şi deci spre uşurare.întîlnim în scena citată un clim at aproape asem ănător. 31: „Dacă este posibil. Intro vertitul vrea s-ostrăpungă şi abuzează în acest scop de munca sa.Această scenă ilustrează perfect cuvintele lui Jordan: „Society m ust be pleased if possible. lipsa de îndoială în propria „faptă dreaptă" şi conştiinţa împăcată care îl definesc ne îngăduie să recunoaştem uşor caracterul descris deJordan." . Aşa se doreşte să fie regele. tele încrederea de sine. o unsoare am aici. iată. ceea ce face ca am bele tendinţe să se irite reciproc şi fiecare să încerce să atragă eul definitiv de partea sa. loc. iubite frate! Dară să prinzi curaj. Prometeu cade pradă sufletului. şi bunului-plac aparent al acestuia. nici uimită. De binefacere. societatea trebuie să fie satis făcută. şi aşa îl reprezintă Epimeteu pînă la sfîrşitul său lipsit de glorie.186 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ 187 blică se slujeşte la fel ca judecă torul de codul penal.Şi vorbind astfel. stăpînului crud. Comparajie între Prometeul lui Spitteler şi acela al lui Goethe 282. Epimeteu se foloseşte de această poză pentru a face impresie. însoţite de gînduri bine intenţionate : 277. apa renţa are uneori tot atît de mult succes ca prestaţia reală. p. A se compara vizita lui Epimeteu la Prometeu bolnav. însoţit fiind pînă atunci de aplauzele mulţimii ce îl fac să-şi simtă spa puternic. Iar dacă nici acestea nu prind. cit.«De mai m are pedeapsă tu cu adevărat duci lipsă. în Orient un om bogat îşi face cunoscută demnitatea prin aceea că nu apare în public decît spri jinit de doi sclavi. plătind cu nesfirşită suferinţă faptul de a fi nesocotit lumea. if it w ill not be pleased. trebuie să fie iritată şi zguduită. obţinem un om care în afară este Epim eteu şi înăuntru Prom eteu.. aprins de zel: 279. it must be pestered and shocked". Cred că am suficiente motive să presupun că Goethe aparţine mai degrabă tipului extravertit decît celui introvertit că7Loc. ca şi spre pedepsire." 281. de cum simţi mirosul şi privi unsoarea. celălalt tre buie cel puţin înfricoşat cu imaginea propriei sale josnicii. trebuie uimită. Nu este lipsit de interes să se compare acest mod de a-1 concepe pe Prometeu cu descripţia pe care i-o face acestuia Goethe. 8Jordan. 2. avînd perpetuu sentim entul că procedează bine. căci este m ereu în acord cu aşteptările generale şi este mereu încununat de succes. tu poţi s-o foloseşti. luă o vergea. Prom eteu. Căci totul se reduce la a produce impresie. 120 ş. if it will neither be pleased nor aston 8 ished.. Adică. din haină sco as e o o glindă şi toate lucrurile dintrun început îi desluşi şi deveni limbut şi gre 7 şelile lui toate le ştiu. Dară Prom eteu. regele înainta. dacă nu poate fi satisfăcută. Regele atunci glasul şi-1 schimbă. dacă nu poate fi nici sa tisfăcută. cind regele Epimeteu vrea să-şi vindece fratele în suferinţă: „Şidupă ce au săvîrşit toate acestea. celălalt de-a stînga.«Din inimă îm i pare rău de tine. O locuţiune americană ne spune că în Am erica au succes două feluri de oameni: aceia care ştiu ceva şi aceia care se prefac cu abilitate că ştiu. unul de-a dreapta. cit. cu silă îşi întoarse capul. pp. cre dinţa nestrămutată în valoarea lui obştesc acceptată. in întorcînd spatele lumii oamenilor şi conştiin ţei ei codificate.» 278. incit îl face să-şi trăiască orb mitul. de ea legă unsoarea strîns şi cu mişcări solem neîi întinse totul. Conştiinţa substituită sufletului îi terzice acest lucru. urm. îm plinind dorinţele tuturor. Dacă îi unim pe Prometeu şi pe Epimeteu într-o singură per soană.

în primul rînd în direcţie creatoare. ci Epimeteu. 2. o versiune diferită oferă Platon în Protagoras. La Goethe. Sufletul îi spune lui Prometeu: „Şi-acuma eu de tine mă despart. pp. Aşa. unde cel care distribuie forţele vieţii făpturilor tocmai plămădite din lut şi foc de către zei nu este Prometeu. Aşa sporitu-mi-au puterile. creatorul şi plămăditorul sigur pe sine. înfruntîndu-i pe zei în temeiul tocmai al propriei puteri de creaţie: „Cine m-a ajutat împotriva trufiei Titanilor? Cine m-a scăpat de la moarte. Şi la Goethe. Ipoteza mea se sprijină pe o sumă de impresii pe care nu le iau în discuţie ca fiind insuficient de probante. doar sufletul îi este creator. iată. Sufletul său este Minerva. 25.. există între ele şi o substanţială deosebire: Prometeul lui Goethe este un creator. Păstrîndu-mi-o vie şi-n clipe de restrişte. Aici. Opere." 189 mia i-1 atribui pe Spitteler. 1986. Editura Univers." S-ar zice că la Spitteler sufletul asumă fapta creatoare prometeică. în fragmentul dramatic din 1773. Raportul dintre Prometeu şi Minerva prezintă multe asemănări cu acela dintre Prometeu şi Suflet la Spitteler. cit. 197198 (n. o lucrare mare mă adastă. este pasiv. La Spitteler. Prometheusjragment. Iar cind ziceam că zei vorbesc Eu însumi doar vorbeam. Bucureşti. Prometeu este înfruntătorul. respectiv figura tradiţională a acestuia poate fi şi altminteri interpretată. Iţi aparţine din străfund Iubirea-mi pentru totdeauna!" 284. Aşa că eu nu eram eu. Nu este nevoie ca atitudinea introvertită să coincidă în mod necesar cu figura lui Prometeu. De la robie? 9 Goethe. p. t. toc. Prometeu e activ.. în Goethe. rămîn peste măsură de bogat atîta timp cît tu îmi mai rămîi şi mă numeşti «amicul meu» cu guraţi dulce şi laşi să cadă asupra mea privirea 10 chipului tău mîndru şi plin de har. O dovadă completă în sprijinul acestei presupuneri ar putea s-o aducă doar cercetarea şi analiza întinsă şi atentă a biografiei lui Goethe. găsim două versiuni.)]. De pildă. [Traducere de Mihai Isbâşescu. 9 Sorbind din ceru-ţi aer. dar activitatea sa zămislitoare rămîne ascunsă şi misterioasă. La plecare. asemenea zeilor şi dispreţuindu-i pe zei. Prometeu se adresează Minervei: „De la-nceput cuvîntul tău Mi-a fost a cerului lumină! De parcă sufletu-mi cu sine-ar fi vorbit Şi sieşi s-ar fi dezvăluit.188 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR IN LITERATURA Al soarelui ce-apune Se înfiripă înspre slăvi Din Caucazu-n neguri. La Goethe. Şi mai departe: „Aşa cum dulcele amurg . p. Teatru 1. Prometeu depinde de sufletul său." în ciuda asemănării dintre cele două figuri şi a relaţiilor lor cu sufletul. căci. cîte-o gură. Şi armonii congeniale în el din sine-ar fi vibrat: Iată ceau fost vorbele tale. Asta-i cu tine şi cu mine. Privinţă în care asemănarea cu Prometeul lui Spitteler este considerabilă. cerînd uriaşă trudă şi spre a o înfăptui de multă 11 grabă e nevoie. 11Loc. cit. Cu linişte învăluindu-mi sufletul. ca şi în mit. 28. Prometeu este în principal (în acord tocmai cu gustul antic) cel iscusit în viclenie şi inventivitate. el nu este creator. de pildă. 10Spitteler. Astfel. fiica lui Zeus. acesta se adresează Sufletului: „Şi dacă mi le-au răpit pe toate. un plăsmuitor ale cărui figuri de argilă sînt însufleţite de Minerva. 283. în vreme ce Prometeu însuşi suferă doar chinul sufletului creator. Şi cind gîndeam că eu vorbesc Vorbea o zeitate.

213. Goethe privilegiază versiunea PrometeuAtena. pe o pajişte tăcută şi pustie. p. DU Beziehungen zwischen dem Ich und dem Unbewufiten (Gesammelte Werke. aşază în spaţiu figuri modelate de el şi însufleţite de sufletul său. 13 Goethe. Der Inhalt der Psychose (Gesammelte Werke. La Spitteler. loc. tre buie să fie cu deosebire activ. este aici fiica zeilor. Inimă sfînt arzătoare?" 12 PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ 191 285. în timpul suferinţelor lui Prometeu. Goethe. Bucureşti." 286. Poezii şi poeme. în schimb. acţiunea se strămută în spaţiul de dincolo. Acestea sînt momentele în care. Indicaţiile din acest fragment dramatic sînt prea spora dice pentru a putea să identificăm pe baza lor caracterul lui Epi meteu. 287. III). Jung. sufletul. adică în inconştient. în care PrometeuPandora s-a contaminat de analogia HefaistosAtena. într-un astfel de caz. conţinuturile inconştientului au cele mai mari şanse de a dobîndi autonomie şi 14 vivacitate pînă într-acolo îneît să domine conştiinţa . cit. . Dispărînd din lume şi distrugînd ultima punte ce îl leagă de ea. întotdeauna şi oriunde. unic obiect. adică personificarea inconştientului. cu excepţia unei singure relaţii foarte profunde. cerul. fiind totodată învăţătorul şi educatorul oa menilor. El ajunge astfel „asemenea lui Dumnezeu". el este avocatul sentimentului colec tiv care nu vede în slujirea sufletului decît un fel de „îndărătni cie". Dumnezeu este fiinţa care odihneşte pretutindeni în sine şi îşi este. Potrivit principiului compensator al psihologiei noastre analitice. toţi 13 Din plin se simt a fi un tot.190 TIPURI PSIHOLOGICE Nu tu săvirşit-ai toate. Editura Tineretului. Astfel incit Interludiul Pandora este o reprezentare a ceea ce se petrece în inconştient. ea este absolut independentă de Prometeu. Anume în Pandorazwischenspiel (Interludiul Pandora). Prometeu este sustras sferei divine şi primeşte un suflet propriu. cit. fie Atena. Prometeu plăsmuieşte şi ac ţionează în lumea exterioară. La Spitteler. Starea lui Prometeu se oglindeşte în inconştient după cum urmează: „Şi în zorii aceleiaşi zile întunecate. Evident. VII). (1964). spre a deveni cumva şi mai invizibil. cu totul inferior lui Prometeu. în care femeia intrată în relaţie cu Prometeu este fie Pandora. precum la Goethe. această enigmatică figură a mitului prometeic. umple lumea de zămislirile pu terii sale creatoare. în afară de pasajul citat mai există la Spitteler o descriere completă a acestui proces de echi valenţă scontabil. de 14 Cf. trăsăturile pe care Goethe i le conferă lui Pro meteu prezintă o diferenţă tipică faţă de acelea ale personajului omolog al lui Spitteler. t. tu. Pandora. îşi este sieşi unică vecinătate.. Lucrurile care se petrec în lumea de dincolo sînt acelea care se desfăşoară în spaţiul de dincolo de conştiinţa noastră. Cînd zeii. fireşte în momentul în care toate relaţiile cu lumea ale lui Prometeu fuseseră refulate pînă la anulare. exilînduse din chiar patria sa restrînsă. care urma să deschidă ultima parte a poemului dramatic mai sus citat. căci potrivit definiţiei. tot aşa după cum el însuşi se resoarbe din lume. pe cale de a pregăti o operă care deocamdată este însă invizibilă. [De fapt. Prometeul mitic este legat sufleteşte de Pandora sau Atena. ci doar extrem de nefericit. 87 — n. Ai tăi şi lumea. potrivit experienţei noastre. După scena în care Epimeteu vine şi scuipă şi el pe mizeria lui Prometeu. în acest fragment Epimeteu este palid caracterizat. propriul obiect.\. aceste versuri figurează în oda Prometheus (probabil din 1774). 12 Goethe. sugerată — ce-i drept — şi de mitul istoric. Spitteler însă operează o remarcabilă scindare. El îi vorbeşte lui Prometeu după cum urmează: „Eşti singur doar! Te îndîrjeşti plăcerea s-o ignori. p. în schimb. Versiunea româna ii aparţine Măriei Banuş. op. în virtutea omniprezenţei sale. Prometeu nu se simte nicidecum asemenea lui Dumnezeu. Divinitatea sa şi relaţia mitică arhetipală cu Pandora se păstrează ca o contrapartidă cosmică în spaţiul celest şi acţionează pe cont propriu. Wandlungen und Symbole der Libido (reeditare: Symbole der Wandlung [Gesammelte Werke. tot ce îl priveşte pe Prometeu merge în interior. La Goethe. V]). se absoarbe în întunecimea adîncului sufletesc. Această versiune se sprijină pe istoria mitului. Prometeu se cufundă în adîncul sinelui propriu.

parcurgînd cercul blestemat.„Sub copac. şi se-aşeză apoi sm erit de-o parte. lii 288.Şi în vreme ce îşi împlinea şi azi ca-n fiecare zi destinul nemilos iar de mîhnire îşi pleca mai tare capul şi îşi tîra de obo seală mai mult pasul. privind fără răgaz spre mijlocul cercului. asupra lumii lăuntrice. 126 ş. tot astfel şi Dum ne zeul său merge „în cerc" înurul centrului lumii. iar pe bolta întunecată..192 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR tN LITERATURĂ 193 deasupra tuturor lum ilor.Cînd pentru Maya a bătut ora naşterii.. bineţe şi întrebînd cu a gurii tăcere plină de cinsti 15 re.. 291. 294. căci libidoul este o energie care nu dispare fără urmăci produce întotdeauna un . loc. Iar pe deasupra tuturo r dom nea părinteşte şi blînd copacul ales cu coroana uriaşă. iar din văzduhuri.Şi toate acele ramuri multe se aplecau iubitor şi se înco voiau spre pămînt. să dea înconjur pajiştii tăcute. iată. se ivi din noapte şi din revărsat de zori Pandora. V]) şi Psychologie undAlchemie (Gesammelte Werke. aflat sub condiţia „asemănării cu divinitatea". întregul libido asupra sufletului. şi toate m iile de frunze delicat însufleţite tremurau şi vibrau de plăcere." 290..Chiar şi albinele şi fluturii plutind în dans peste grădina în floare alergau sprepruncul minunat. aseme nea luceafărului dimineţii. . num ai ele să se bucure de farm ecul nem eritatului dar. unde ur mează să pregătească un substitut. străluceau pînă departe fulgerele dia mantine.]. cit. iar de vegherea rea a nopţii. lacom e să slăvească noua faţă m ai frum oasă a soarelui şi privind de aproape strălucirea dalbă a razelor.»" 295. potrivit cu firea stranie a bo sale tainice şi rele.. t 292. în grea cădere. p.Căci din pricina bolii nu putea desăvîrşi ocolul. izvorul vieţii secat părea să-i fie.jucîndu-se şi zbenguindu-se în jurul lui [. 293. cu haina grea şi verde. cu ochiul înceţoşat. dînd cu privi rea. creatorul a toată viaţa. ini ma li se oprea [. 289. ocrotind cu mîinile-i regale faţa pruncilor săi. loc. lucrarea pe care el o plănuieşte şi o înfăptuieşte nu este întocm ai cu aceea a Pan15 Spkteler.. Această nostalgie se exprimă în boala divinităţii. echivalent. 17Spkteler. Sufletul lui pregăteşte o lucrare hărăzită alinării suferinţelor om enirii. cu mersul greoi şi capul plecat. în umbra miezulu i de no apte. geloase.Traducînd acest proces în sfera um ană a lui Prom eteu.Este fără doar şi poate evident că Dum nezeu suferă de boala lui Prom eteu. j istovindu-se asemenea lui Prometeu care este pe cale de a se stinge. Sufletul lui Prom eteu năzuieşte astfel să ajungă la oameni. cine 17 ar fi bănuit ce giuvaer se află în mijlocul nostru. apropiindu-se cu pas şovăitor şi cuviincios de locul sfint. suferă. Giuvaerul Pandorei este o imagine inconştientă în oglindă care reprezintă simbolic adevărata lucrare a sufletului lui Pro meteu. pp. De aceea şi apariţia giuvaerului în lum e este descrisă într-un fel ca aminteşte de imaginile naşterii lui Buddha re din Lalita-vistara:Pandora aşază giuvaerul sub un nuc. se lăsau ciocîrliile în jos. în fiecare zi şi an de an. C ăci după cum acesta îşi revarsă întreaga pasiune.]. închipuind în acorduri susurate un dulce cor de glasuri pure: «Cine ar fi ştiut ce se odihneşte sub acoperişul umil. Ceea ce vrea să însemne că libidoul său a trecut în inconştient. mezina lui. um bla Dum nezeu. ca şi cum ar fi vrut să stăvilească printr-un gard privirile străine pentru ca. 107. ea a adus copilul pe lum e sub sm ochinul Plaksa ce îşi apleca crengile protector 16Referitor la motivul giuvaerului şi al renaşterii. Cu toate acestea. vezi Wandlungen und Symbole der Libido (reeditare: Symbole der Wandlung [Gesammelte Werke. Echivalentul este Pandora şi ceea ce ea îi aduce părintelui său: anum e un giuvaer încîntător pe care vrea să îl ofere oam enilor pentru a le dom oli suferinţele. cit. ci trebuia în veci. de o reînnoire a soarelui. sfielnică. urm. Din text e iese lim pede că e vorba r 16 de un dumnezeu-mîn-tuitor. dorei. adi în că adîncul inconştientului din care viaţa se naşte din nou. ardea pojar şi scînteia şi scapără fără oprire. şopteau de em oţie bu curoasă. XII). care tînjeşte după renaştere şi de aceea treaga sa forţă în vitală se scurge înapoi în centrul sinelui său. cu fruntea încreţită şi chipul schi monosit. tot aşa cum Maya naşe pruncul sub smochin. cu acelaşi pas. nu îi era dată tihna pe cărarea tălpilor sale. vom spune că: în vreme ce acesta. consacrîndu-se integral slujirii sufletului.

atitudinea prometeică şi cea epimeteică se dovedesc a fi insufi ciente. ea este în întregime creatura şi fiica titanului. cit. divinitatea este pusă pentru sine. cel ce-ntîmplarea . adică în inconştient. care se preling în conştiinţă. un lotus mare creşte sub tălpile sale şi din el. 160. Dum nezeu înseam nă în totdeauna valoarea supremă. nu sînt sesizate de elem entele epimeteice. unde el se transformă în Buddha. Bodhisattva. în consecinţă. iar faptul că Pandora este creaţia lui şi nu a zeilor arată că el este un demiurg. în imperiul lui Epimeteu însă. giuvaerul nepreţuit se pierde. în schimb. adi că posibilitatea unei noi intensificări a vieţii. pentru Spitteler. căci. Spitteler reprezintă pe larg 19 această idee în paragrafele următoare în care . Iată cum se prezintă el aici: „Ziua-mi de noapte nu se mai alege Şi-mi duc a numelui nefericire: Căci Epimetheus m-au numit zămislitorii. Prometeu e lipsit de orice caracter divin. Deja relaţia lui cu Miner-va face din Prometeu un substitut al lui Vulcan. cit. pp. nu şi sufletul. Pandora este un duplicat al sufletului lui Prometeu. să ne reîntoarcem la Prometeul lui Goethe. recunoaştem fără dificultate că darul Pandorei este o încercare de rezolvare simbolică a problemei. de vreme ce asemeni dobitoacelor ai fost atît de necioplit şi fără minte să te ascunzi de divinitatea minunatăV™ 297. fără însă a găsi ecou la Epimeteu. cu atitudinea ei iraţională. ilumina tul.194 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR lN LITERATURA 195 pînă la pămînt. îndreptată către obiectele exterioare. este incapabilă să aprecieze corect valoarea şi semnificaţia giuvaerului. 299. despre giuvaerul din lotus! Clipa renaşterii îl află pe Bodhisattva sub copacul ales Bodhi. nu este — motiv pentru care trebuie să lucreze în favoarea reînnoirii lumii. Bodhisattva incarnat emană în lume o lumină imensă. care aparţine sferei divine. 298. înainte de a merge mai departe în elucidarea acestei chestiuni. 2%. unde nu stăpîneşte decît conştiinţa. p. în Pandora lui Goethe avem din fericire a face cu o piesă care ne oferă o caracterizare mai completă a lui Epimeteu decît fragmentul discutat pînă acum. vedem cum lu mea. Această renaştere sau reînnoire este însoţită. în schimb. sustras sferei umane. Cu toate acestea.. O altă distincţie importantă este relaţia cu Pandora. natura şi zeii iau parte la naşterea lui. o redobîndire a ei. din punct de vedere psihologic. Cele două tendinţe se disociază. dominate de raporturile cu lumea. separată de uman. în schimb. Furios pe mărginirea lui. îngerul îl mustră: „Şi oare nu ţi-a fost ţie un suflet hărăzit. După cum am văzut. deci conştiinţa. acti vitatea psihologică vitală optimă. Iar cînd păşeşte pe păm înt. Ea creează astfel o nouă atitudine faţă de lume (giuvaerul dăruit lumii). versiunea lui Goethe este antică pentru că subliniază caracterul divin al titanului. cea epim eteică este în 18Loc. există deosebiri clare între Prometeul creator al lui Goethe şi acela suferind al lui Spitteler. «Cel ce gîndeşte-apoi». el se pierde pen tru totdeauna. dar toate acestea se petrec în sfe ra divină. Presimţirile evenim entului. De aici for ula tibetană de rugăciune: m om mani padme hum = oh. Spitteler reprezintă faimoasa conştiinţă a lui Epimeteu ca pe un mic animal. strălucitoare. contemplă lumea. la Goethe. în picioare. semnalată deja cu prilejul discutării scrisorilor lui Schiller: e vorba de problema unirii funcţiei diferenţiate cu cea nediferenţiată. 19Loc. în schimb. 132 ş. urm. ca şi naşterea. Din această pricină. Eu însumi doar vorbeam. chiar sufletul său nu e decît un demon neoficial. cantitatea m axim ă de libido. La Spitteler. un nou dumnezeu. armonie cu starea dată a lumii. Ea corespunde de altfel instinctului animalic al oportu nităţii. cea prometeică. de aceeaşi lumină strălucitoare şi de aceleaşi miracole ale naturiişi apariţii divine." 300. La Spitteler. Iar cînd ziceam că zei vorbesc. deci dependentă în chip absolut de el.Se vede că giuv a e rul Pa nd o rei es te o reî nno ire a lui Dumnezeu.Dumnezeul reînnoit sem nifică o atitudine reînnoită.. Vorbea o zeitate. De aceea Prometeu spune: „Şi cînd gîndeam că eu vorbesc.

Prin aceste cuvinte. Aceste cuvinte descriu exemplar intensificarea afectivă particulară a anumitor conţinuturi conştiente asociate unor conţinuturi inconştiente analoage. Oriunde sînt repartizate astfel de atribute unor personaje anume se poate cu siguranţă conchide că acestea sînt purtătoare de simboluri. Pentru bun şi frumos are-ndată răspuns. Căci acestea din urmă acţionează cu acea supraforţă descrisă mai sus şi. De-i asemui ce-i bun. porţi aripi la pas. te-nalţă cu ea. Cunoscîndo. După cum reiese limpede din aceste versuri. II. 1986. [Loc. cil. De vorbeş te. pp. Despre ea. ea îi reprezintă sufletul: de aici." 304. vibrează. de temeri şi de gînduri apăsătoare. Epimeteu îşi caracterizează fiinţa: el reflectează la trecut şi nu se mai poate desprinde de Pandora pe care (potrivit legendei antice) o luase de soţie. în special. dar aleasă drept soţie de Epimeteu. şi asta-a fost tot! Precum negura cetii." 303. împotrivă de-i stai. am înhăţat prezen t doar. chinuit de griji. mergînd pe cîmpie." PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ S-o înalţi. Dacăai in faţă oprelişti. Conţinutul dă Astfel fost-a 21 197 301. acesta spune: „De la astfel de comoară-i bun şi chinul. 400-401 n.196 TIPURI PSIHOLOGICE Grăbită-o retrăieşte-n gînd trudind Pentru-al posibilului tulbure imperiu. vezi căndată te-a-nfrint De eziţi să-i slujeşti. în cale-mi: copil şi muiere. Teatru. Grija. lăsîndu-i-o în loc pe fiica ei Epimeleia. îi cazi rob. Tu cuvinte s-o lauzi să cauţi ai vrea. pornit în viaţă Necugetat. Editura Univers. Noilor griji adăugind noi 20 chinuri. Opere. ţi iese din cale. formei nobleţe de rază — îi dă ei şi-şi dă sieşi supremă putere. lingă ea pare prost. 3. Pandora este pentru el un giuvaer de preţ. în acel mod caracterizat de Goethe excelent prin versul: „De-ai în faţă oprelişte. 21 Pandora. supremul bun chiar: „Dar pe veci a mea e ea. [Traducere de Grete Tartler. ea însăşi îl părăsise demult. t. are deci un efect „divin" sau „diabolic". După sacre măsuri străluceşte. şi luînd-o cu sine pe Elpore. dreptatea a ei vezi c-a fost. pe loc ai rămas. te-nalţă cu ea: Şi averea şi mintea-nţeleaptă ţi-ai da! Se pogoară în lume cu chipuri o mie — Pe ape pluteşte. în Goethe. 420-421 — n. se lasă în voia fanteziilor. respectiv imaginile sînt conţinuturi proiectate ale inconştientului. Epimeteu. de ea m-am legat: S-a ivit cum alai primăverile-şi scot. ea demult in inalturi umbla. Pandora. a viselor şi a amintirilor sale.) . puterea ei dumnezeiască. Bucureşti. în sus. am prins-o. t. Atîta trudă i-a fost tînărului dată încît. Speranţa. smint eala s-a dus: M-a atras spre pămînt — şi spre ceruri. pp. cea minunată! Fericirii gustat-am preaplinul bogat! Stăpînind frumuseţea. Să nu te făleşti: te-mblînzeşte de-ajuns. la pămînt. nerăbdător. adică el nu se mai poate izbăvi de amintirea ei." 302. Pandora are pentru Epimeteu semnificaţia unei imagini a sufletului. respinsă de Prometeu. Intensificarea are în ea ceva de-monic-constrîngător.. în vreme ce Prometeu este şi în Pandora acelaşi creator şi plăs-muitor care se trezeşte în zorii fiecărei zile mînat de acelaşi imbold neostoit de a zămisli şi a acţiona asupra lumii. Aici Epimeteu este înfăţişat atît de clar încît putem recunoaşte funcţia psihologică pe care o reprezintă. Pandora apare ca o creatură a lui Hefaistos. superioritatea de nezdruncinat. Dacă Deea iţi e ţinta.] 20 Ooethe.

fiica P a n d o r ei. adică maladivă a 24 Compensator. . D a c ă . A cea s tă înc erc a re de r ezolv a re a lui G o eth e. ceea ce vrea să spună că extra vertitul îşi um ple tim p u l l ib e r c u m e d it a ţ ii m e l a n c o l i c e s a u i p o h o n d r i c e . lipsită de suflet şi călău zită de exigenţele obiectu lui exte rior. P u tem d e a c ee a să spun em c ă aici (înPan dora lu i G o eth e) s -a prod us ceea c e am s ug erat m ai sus . ad ică s e află în slujba conştiinţei 22 co le ctiv e şi n u în a c ee a a lib er tă ţii. 23în locul lor poate apărea. s e lu ptă u sen tim entele de in fe rioritate care îl . sufletul începe să „lucreze" şi creea ză o operă care încear că să treacă din inconştient în conştient. izv o rînd s-a r zic e d in tr-o p siho lo gie ex trav ertită . putem conchide că funcţia valoric superioară. poate să apară in această situaţie o creşte jvităţii consacrate muncii. fixîndu-şi privirea spre inte rior. res p ec tiv a su m a rea de că tre P rom eteu a a titu dinii extra vertite. ac ea sta înseam nă că funcţia epim eteică inconştientă a ex tr a v e rtitu lu i. slujind de asemenea refulării. . se află pe punctul de a atinge conştiinţa extravertită. Pro m eteu ş i Ep im eteu seu nc. m edita tivă şi rum inătoare. El este simplă aspiraţie colectivă către activitate. leg a t d e g în direa şi sim ţirea s ecu nd ară şi pur reactiv ă a extravertitului. nechibzuită. v in a lu i P ro m et eu d e a fi r esp in s-o p e a cea sta este ră scu m pă ra tă . El es te d e a c ee a sep a ra t d e lu m ea s a in terio a r ă . 25 Phileros = acela pe care îl iubeşte Eros. este prea colec tivă . şi a s tfel . cealaltă. 306. îl regă sim tot aş a şiPand ora. Este cu to tu l d i fe rit d e p er so n a ju l o m o lo g a l lu i S p ittele r . s e în d re a p t ă s p r e i n t e ri o r .se prin a c eea că rîvn a pr im ului s e d o ved eşte a fi er o tis m n em ărturis it. c e abs trag e din lum e libidoul şi îl introverteşte.A m s pu s că . O r i d e cît e o ri apare o astfel de situaţie — şi apare foarte des — funcţia m ai puţin dez v oltată. es te s em n ific a tiv E p im el eia = G rija . îndepărtează de lume. îngrijorare r aţională care a r vrea s ă stă vileasc ă ac tivita tea productivă au i Pr om eteu şi să o lim iteze la l p rop or ţii rezon abile. în sc him b . în fra gm en tu l d ra m a tic al lu i G o ethe. de periferie. ia r perp etu a întoa rc ere în u rm ă a celui d e al doilea. E l s e a d în c e ş t e î n r e fl e c ţii. su fletu l s e a flă în l eg ă tu r ă c u fu n cţ ia m a i p u ţin d ifer en ţiată. ca introvertit. sem nificînd — p unilateralita te — o refula re a eroticii. 308. Sem nificaţia p sihologică a gestului prin care Pandora oferă lum ii darul ei este ac eea că un produs in conştient. C on ştiinţa posedă două atitudini: una prom et eic ă. „g în d eşte". 307. Psihologic. ia r de către Epim eteu a celei intro ver tite. un comerţ social intens în a cărui variaţie febrilă se caută uitarea.198 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURA 199 305. spre c entru. Această con cen trare sa u in trov ertirc cond uce tre ptat libido ul în incon ştient. Ac tivita tea con ţinuturilor inconştiente es te astfel fortifi cată. P ro m eteu este extrav ertit. în tr-u n m un te şi-a ins tala t o verita bilă întrep rind ere c a re fab ric ă artic o le d e u tilita te pentru to ată lu m ea. gîndind abia succesiv fap tei. în Pandora.A ces t P rom eteu este d ec i în fo rm ă ex tra v ertită P rom eteul introvertit al lui Spitteler. adică „cealaltă parte". P h iler o s o iu b eş te p e E p im elei a . ce dă necon tenit. spre acel „pas aj îngust" al R ena şterii.A sem enea d um n ezeu lui s ă Prom etcul lu i S p itteler se u. este întărită de o eg ocentricitate patolog ică. es te întărită de intervenţia sufletulu i. el creează în scopuri c olec tiv e. şi a n u m e to c m a i a c e a rep r ez en t a r e fa n t a s t ă . că reia îi revin toate ca racter ele funcţiei m ai puţin diferenţiate. active.Prometeu dinPandora nu mai corespunde aceluia al lui Sp ilteler. d e a c ea s tă d ată . adică de a intra în relaţie cu lum ea reală. d e c a r e leg a t r ă m în e.co c pleşesc fără voia lui şi îi tulbură nu m ai puţin starea de 24 spirit. T o tod a tă . el trebuie — precum ad es ea copiii — s ă recupereze p rin c o n s trîn g e re in c o n ş tien t ă c ee a c e p ă rin ţ ii s ă i n u a u p u tu t trăi. Ep im eteu. epim eteică. De aici şi faptul că Epimeteu este la bunul-plac al Pandorei care îi este toate privinţele în superioară. o sociabilitate sporită. cu p eren ita tea in conştientă în locul lui. Fiica lui Epim eteu. că ci în c alita te de fiu al tatălui său. respectiv di ferenţiată. Epimeteu este acela care. m editativ e. ne r ead uce la so luţia lui Spitteler pe car e am părăsit-o spre a ne ocupa de figura lui P rom eteu la Goethe. d e m are va loare. introv ertitu l. fără să dea nimic. în cu deo s ebirea că aici îi lip seş te rela ţia c u su fletu l. compensator. dacă nu 23 chiar cu fantezii isterice sau cu alte simp to m e . 22„Heit" şi „Keit" la Spitteler. rin Fiul său 25 Ph ileros es te p asiu ne ero tică p ură. Deşi latura prom eteică. e v o c ă a m intiri d in m o rm în tu l trec utului.

tot astfel tactilul se află sub influenţa senzaţiilor sexuale subiective. . refulată şi remodelată. Simbolul turnului din Litania loretană are aceeaşi origine şi se sprijină. devalorizînd relativ u-1 şi conferind subiectului o supravaloare. 10. Izvorît din acest scop şi slujindu-i. tot astfel putem presupune o origine analoagă şi în legătură cu simbolul turnului. pe un fundament analog.260 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ 261 slujeşte în acest caz de oglindă erotică. anume stabilizarea şi organizarea concepţiei despre lume şi a atitudinii creştine recent cîştigate. Este limpede că o astfel de mentalitate împie dică orice organizare superior protectoare a hoardei. în cazul de faţă a simbolului recipientului. Engram a însă cores punde unui mod funcţional ereditar care îşi datorează existenţa nu unei refulări sexuale seculare. prin care se înţeleg zvelteţea şi caracterul impunător. din reprezentări arhaice. Tatăl însă punemîna pe el şi-1 strînge pe loc de gît. iar una voioasă. Acesta este situat astfel între o determinantă exterioară şi una inferioară. dar despre care nu se poate stabili nim ic precis. Faptul că tocmai în clipa în care trebuie să îşi refuleze fantezia erotică. apoi îl plînge cu aceeaşi buim ăceală cu care îl ucisese. atît de abun dent citate de istoria sim bolurilor. Ar fi şi cu totul fals să se deducă simbolurile din izvoare personale. probabil din acest motiv. 5: „Gitul tău e stîlp de fildeş" şi „Nasul tău este ca turnul din Liban". într-o zi. Atributul „de fildeş" al turnului este neîndoielnic de natură erotică. deci de consistenţa lor plină şi fermă." Tot astfel şi în versurile 7. pe deasupra de interpretarea explicită în acelaşi sens pe care o furnizează Părinţii Bisericii. Cade obicei.Simbolul provine întotdeauna din reziduuri arhaice. lui Hermas i se impune un simbol falie. iar. în acest caz a senzaţiei de erecţie. nu este de mirare. b) Relativitatea noţiunii de Dumnezeu la Meistcr Eckhart 452. Ea este un factor nefavorabil reproducerii şi înmulţirii speciei şi trebuie de aceea. ceea ce îi oferă posibilitatea alegerii şi o relativă libert ate. După cum o stare de spirit sumbră vede totul cenuşiu. ale cărei calităţi sînt transferate asupra obiectului. la vederea patului ademenitor. Am văzut că şi alte atribute simbolice ale Bisericii-fecioare au o evidentă origine erotică. la fel ca în versul 5. prin faptul că se referă la culoarea şi netezimea pielii („pieptul lui e scut 137 de fildeş" )." Este evident vorba de relieful sinilor. destinat să încorporeze acea idee de deosebită importanţă pentru mentalitatea de atunci. 5. care nu este specifică doar speciei uma ne. copilul îi vine bucuros în întîmpinare.Acest caz arată desluşit identitatea dintre obiect şi afec tul corespunzător. După cum la baza acestui simbol se află reprezentarea originară a uterului. Aceste atribute corespund senzaţiilor tactile şi organice care sînt situate în obiectiv. 8. Am dedus provenienţa simbolului. din engrame aparţinînd istorici tribale. 15: „Stîlpi de marmoră sînt picioarele lui. Acesta ar putea aparţine seriei simbolurilor falice. 451. 14. boşimanul se întoarce supărat acasă de la pescuit. corespun zător probabil erecţiei. Diferenţierea instinctelor însă a fost şi este o mă sură biologică necesară. Fireşte. Hermas a văzut-o pe Rhoda în altă lumină. Psihologia erotică a Cintării Cîntărilor utilizează pentru obiect. „Zid sînt eu acum şi sînii mei sînt turnuri. despre a căror origine şi ve chime se poate specula mult. Procesul parcurs de Hermas reprezintă în mic ceea ce s-a petrecut în mare în psihologia Evului Mediu timpuriu: redescoperirea femeii şi crearea simbolului feminin al Graalului. imaginile trezite în subiect. Psihologia Bisericii foloseşte însă aceleaşi imagini spre a orienta libidoul asupra obiectului figurat. sim bolul retrage obiectului o anumită cantitate de libido. în vederea sporirii valorii sale. Dar şi turnul ne apare în raporturi al căror caracter erotic este limpede formulat în Cîntarea Cîntărilor. O astfel de refulare poate oferi cel mult cantitatea de li bido necesară activării engram ei arhaice. psihologia lui Hermas face mai întîi din imaginea inconştient trezită în el un scop în sine. 450. confirmată de însăşi provenienţa lor din Cîntarea Cîntărilor. în cazul unei specii cu vitalitate puternică. de exem plu din sexualitatea individuală re fulată. ci se m anifestă şi în atrofia sexuală a albinelor lucrătoare. Această supravaloare se referă însă la inconştientul subiectului. căci nu prinsese nim ic. ci faptului în sine al diferenţie rii instinctelor. dar masa de libido pusă 137 Cîntarea Cîntărilor. totul luminos şi colorat.

adică desprins de subiectul uman şi dincolo de toate condiţiile omeneşti. forţa fetişului sau prestigiul vraciului este o evaluare subiectivă inconştientă a acestor obiecte. printre care imagoul lui Dumnezeu. care le face să apară ca ţinînd de subiect şi de aceea ca subiectiv condiţionate.264 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR IN LITERATURĂ 265 456. obligată ca ştiinţă să se limiteze. anume manifestarea unei mase libidinale scindate care a activat imagoul divin. Pentru concepţia metafizică. Psihologic. Nu trebuie să înţelegem însă de aici că am avea de-a face cu o primă apariţie a ideii de relativitate a lui Dumnezeu. a bogăţiei. La primitivi există în mod natural şi în principiu o relativitate a lui Dumnezeu. Această reîntoarcere la primitivitate sau legătura neîn138 Exemplele sînt aici foarte numeroase. concepţia despre relativitatea lui Dumnezeu înseamnă că o parte importantă a proceselor inconştiente este cel puţin vag recunoscută ca fiind alcătuită din conţinuturi psihologice. la domeniul empiric. în schimb. imaginea lui Dumnezeu este expresia simbolică a unei stări psihice sau a unei funcţii. ceea ce psihologic înseamnă că nu sîntem conştienţi de fptul că acţiunea divină izvorăşte dinlăuntrul nostru. cît şi ca „medicină". este vorba deci de libidoul care se găseşte în inconştientul subiectului şi care poate fi perceput în obiect. care poate fi captată prin anumite tehnici şi utilizată pentru producerea lucrurilor necesare vieţii şi sănătăţii oamenilor. forţă a sănătăţii. 457. a căpeteniei etc. prin urmare. Primitivul simte această forţă ca situată atît înăuntru cît şi în afara lui. corespunzătoare esenţei Orientului. în fapt. Acest impuls extrem de puternic — în măsura în care funcţia lui Dumnezeu se manifestă în acţiune — sau această inspiraţie ce depăşeşte intelectul conştient provin de la o stază a energiei în inconştient. ci este o funcţie a inconştientului. în interiorul graniţelor trasate cunoaşterii noastre. şi o dotare a lor cu anume doză de conştientizare. cauză a 138 desăvîrşirii fiinţei umane în procesul religios. ori ca influenţă emanînd de la căpetenia sa. a medicinei. ocazional şi pentru obţinerea de efecte magice ostile. . adică atît ca forţă vitală proprie. iar acesta ca o funcţie a omului. Ea traduce astfel şi o desprindere totală de inconştient. Dumnezeu nu este nici măcar relativ. ci o dezvoltare constantă. ci este în anume sens dependent de subiectul uman. a sufletelor. adică Dumnezeu este o forţă divină. o reîntoarcere la stările primitive. caracterizată prin aceea că este neapărat superioară voinţei conştiente a subiectului. în aşa fel incit omul poate fi înţeles ca o funcţie a lui Dumnezeu. Reprezentările orientale înrudite ale Ătmanului individual şi supraindividual nu sint regresiuni la condiţia primitivă. V]). în amuleta pe care o poartă. Prin relativitatea lui Dumnezeu înţeleg opinia după care Dumnezeu nu este „absolut". Am indicat cîteva în Wandlun-gen und Symbole der Libido (reeditare: Symbole der Wandlung [Gesammelte Werke. Pentru psihologia noastră analitică. Relativitatea lui Dumnezeu care se manifestă în mistica medievală este. între Dumnezeu şi om funcţionînd o relaţie reciprocă şi inevitabilă. adică existînd pentru sine. Aceasta este prima reprezentare atestată a unei forţe spirituale care pătrunde şi umple totul. Ajungem astfel la sarcina propriu-zisă a acestui capitol. acea amprentă care din timpuri imemoriale este expresia colectivă a influenţelor celor mai puternice şi mai necondiţionate exercitate asupra conştiinţei de concentrările inconştiente ale li-bidoului. ştiinţă pe care trebuie să o concepem empiric. prin aceea că pe o treaptă inferioară se admite pretutindeni o viziune a lui Dumnezeu de natură pur dinamică. pentru că orice inconştient activat apare proiectat. Pentru psihologia noastră. Dumnezeu este fireşte absolut. Această opinie poate apărea. Este acesta cazul misticilor. puţind de aceea impune sau face posibile fapte şi prestaţii inaccesibile efortului conştient. fireşte. cu punctul de pornire în primitivitate şi cu păstrarea principiilor desluşit manifestate încă de atunci. ceea ce produce o retragere a conţinuturilor inconştientului din proiecţiile lor în obiecte. anume la lămurirea relativităţii simbolului. Prin această acumulare libidi-nalâ sînt însufleţite imagini pe care inconştientul colectiv le posedă ca posibilităţi latente. Reîntoarcerea la primitivitate nu ne uimeşte în măsura în care orice formă de religie cu adevărat vie organizează cultic sau etic una sau alta din tendinţele primitive ce fac să se reverse spre ea tocmai forţele instinctuale. acolo unde se acordă sufletului o atenţie mai marc decit obişnuit.

Iată de ce voi da mai jos o serie de citate din reflecţiile sale care îi pun în lumină concepţia relativistă despre Dumnezeu: 459. menţinîndu-1 într-o anumită dependenţă servilă. Dumnezeu nu a devenit încă lume. şi astăz i ra reori se m ai a ude ca oameni care nu s-au rătăcit cumva mai înainte să ajungă să înfăptuiască lucruri 139 mari. lată: cine a fost mai iubit de Domnul nostru şi mai apropiat de El decît au fost apostolii? Nu e nici unul care să nu fi căzut. H. ci aşijderea cele bune. Oricum. sursă a oricărei forţe. reprezintă contactul cu pămîntul matern.. el nu depinde de obiecte. şi atunci Dumnezeu i-ar deveni lume. acela se simte rău pretutindeni şi 143 în preajma tuturor. ca să spun aşa. II. Orice reînnoire a vieţii trece prin zone tulburi şi înaintează spre claritate. Tondi este numele forţei magice în jurul căreia se roteşte. nu doar vorbele şi lucrările rele. Cu cît clarificarea şi diferenţierea sînt mai mari. Buettner. Căci piedica este în el: în el Dumnezeu nu a devenit încă lume. iar obiectul do-bîndeşte astfel o supravaloare. Pfeifer. 1857. Dar izvoarele vieţii sînt atît limpezi. Meister Eckharts Schriften und Predigten. nu doar strada. Buettner. in J. este limpede că prin Dumnezeu el înţelege aici o valoare psihologică. obiectul exercită o influenţă nemăsurată asupra subiectului. voi. 143H.„în schimb. Buettner." Cel care posedă această valoare se simte pretutindeni bine. adică al unei mărimi absolut determinante. de aici şi de. Acest pasaj este de un deosebit interes psihologic: el ne dezvăluie o parcelă din concepţia primitivă mai sus schiţată despre Dumnezeu. în acest caz. 185. Un suflet drept îl are pe Dumnezeu la sine. loc. care face ca lumea să apară în rolul lui Dumnezeu. p. Deutsche Mysriker. Pentru concepţiile prea raţional sau prea etic diferenţiate. voi. totul. Motiv pentru care o prea mare „puritate" este lipsită de viaţă. atunci l-ar avea pe Dumnezeu (tocmai această valoare) întotdeauna ca obiect. urm. Rezultă de aici că la 141Geistliche Unterweisung. ci şi 139F." 458. II. Şi anum e îl tul bură nu doar tovărăşia rea. 557. prin oam eni sau locuri: dar tocm ai aşa nu îl are şi atunci lesne vine ceva care îl tulbură.266 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURA 267 treruptă cu ea. 8. s-ar simţi în tot locul şi în preajma tuturor oamenilor bine şi apărat: l-ar avea 141 pururi pe Dumnezeu" etc. II. 1909. p. cine este într-o stare nedreaptă de spirit. aceste forţe instinctuale sînt de natură „impură". cir. iar Dum nezeu 140 este cu adevărat om. Este posibil ca la Eckhart să fie vorba de o figură retorică. 4. Altminteri. Mei ster Eckhart este cel mai strălucit reprezentant al orientării cri tice din sînul Bisericii sfîrşitului de veac XIII. De aceea el adaugă că pentru un astfel de om. Ceea ce m arele relativist care a fost Meister Eckhart a înţeles prea bine cînd a spus: „De aceea Dum nezeu rabdă de bunăvoie stricăciunea păcatelor şi a răbdat-o adeea şi a dat-o cel mai adesea s tocmai acelora pe care i-a ales să înfăptuiască lucruri mari. Fapt atestat de propoziţia după care acela care şi-1 aduce pe Dumnezeu de afară este tulburat de obiecte. ca lume. Eckhart afirmă: „Cine este într-o stare dreaptă de spirit se simte bine pretutindeni şi în preajma tuturor oamenilor. Ceea ce El a dovedit adesea în N oul şi Vechiul Lcgăm înt prin aceia care m a i apoi i-a u fo st cei m ai iubiţi. datorită pătrunderii sale psihologice. biserica. în acelaşi text.acolo — de unde îl ca ută în chip neîndestul ător prin anum ite lucrări. adică nu are nevoie de nimic şi nu speră să obţină de la obiect ceea ce îi lipseşte.„C ăci om ul este cu adevărat Dum nezeu. de o figură care însă lasă să transpară sensul originar. 140Von den Hindernissen an wahrer Geistlichkeit." 460. deoarece lumea îi ţine loc de Dumnezeu. voi. . Cine î! are pe Dumnezeu în afară îl arc în mod necesar proiectat în obiect. p. in H. 6 ş. „A-l aduce pe Dumnezeu de 142 afară" este analog părerii după care tondi poate fi procurat de afară. loc.Pe de-o parte. toţi au păcătuit de moarte. cu atîtmai mică este intensitatea vitală. Eckhart are probabil în vedere această bine cunoscută legătură cu obiectul. 461. acela pentru care Dumnezeu nu este un ast fel de bun lăuntric trebuie să şi-1 aducă pe Dumnezeu de afară. Die Religion der Batak.. cit şi tulburi. Wameck. pe de alta datorită altitudinii simţirii şi gîndirii sale religioase. ci şi cea bună. II. cit. voi. 142Conceptul de libido la populaţia Batak. precum în India. pp. Dacă l-ar poseda în sine însuşi. tocm ai din cauza eliminării substanţelor care tulbură.

Aşa cum l-am definit..Sufletul.] în aseme nea măsură este Dumnezeu în suflet. nu se află în suflet. loc. Deoarece însă psihologia analitică se ocupă de omul real şi nu de omul cum ar trebui să fie potrivit unor anumite opinii. Deumnezeu este o stare psihică.Despre suflet este vorba căci sufletul este Totul. adică valoarea principală. II.. Noi definim sufletul. prin împărăţia lui Dumnezeu înţele gem sufletul. continuă Sfîntul Ioan. o stare parţial incon ştientă ca orice complex autonom. Ca atare. o personificare. Buettner. 144 Vom Gottesreich. forţa este în exterior. se poate în adevăr spune şi despre suflet. 464. corespunde — considerată din punct de vedere istoric — unui conţinut care trebuie să beneficieze de o anume autonomie în interiorul limitelor conştiinţei. Totul s-a făcut prin el. trebuie să se retragă din obiecte şi să ajungă în suflet. iar prin această recunoaştere obiectele îşi pierd din 145 Trebuie să evităm a înţelege greşit recunoaşterea unei proiecţii drept . după Eckhart. mai multe suflete. ci şi al celei orientale. tot ce s-a spus aici despre împărăţ lui ia Dumnezeu. fapt ce coincide cu „o stare mai înaltă". El este totul prin faptul că este o ima a lui gine Dumnezeu. su fletul se dizolvă cu totul în conştiinţa tuturor proceselor psihice.„în al doilea rînd. deci în esenţă. mai exact spus. cit. pe de alta. Acestei dezvoltări istorice generale a noţiunii de suflet i se opune concepţia psihologiei analitice potrivit căreia noţiunea de suflet nu se acoperă cu totalitatea funcţiilor psihice. Fiţi încred inţaţi: Dumnezeu este el însuşi preafericit în su463. Această ab sorbţie a sufletului este nu doar un semn al culturii occidentale. căci altminteri nu iar fi venit nimănui ideea de a atribui sufletului o esenţă autonomă. sau Dumnezeu. o stare psihodinamică.. după Eckhart. continuînd să existe doar ca punct final al acestora. adică mai multe complexe cu un grad înalt de autonomie. îl face însă faptul că Dumnezeu este în el. de regulă. H. Atunci cînd Dumnezeu este în suflet este o stare mainaltă decît atunci î cînd sufletul este în Dumnezeu: faptul că el este în Dumnezeu nu îl face încă preafericit. aceasta înseamnă că: dacă libidoului ca Dumnezeu. Chiar dacă noi elaborăm doctrina „unităţii eului". în aşa fel îneît ele i se im pun ca fiinţe separate (la fel ca în cazul unor persoane suferind de boli mintale!). Dacă înţelegem prin „beatitudine" o stare vitală deosebit de sănătoasă şi de potenţată. 462. libidoul ca Dumnezeu. nu sînt achi ziţionate şi transform ate decît prin autodezvoltare religioasă. in măsura în care Dumnezeu însuşi este această îm părăţie. Pe o treaptă superioară numărul sufletelor se micşo rează într-atît îneît pe cea mai înaltă treaptă culturală atinsă. forţele plăsmuitoare inconştiente. atunci cînd acesta e gîndit ca personificare a unui conţinut inconştient. el este asemenea sufletului. Prin urmare. p. în măsura în care este gîndit doar — sau în principal — dinamic. după care nu pot exista complexe autonome. atîta timp cît dynamis. şi ca o personificare a conţinuturilor inconştiente. totul se topeşte în conştiinţă. consecutiv. el este o imagine sau expresie. rezultă că acele fenomene care îi determină deja pe primitivi să vorbească de „suflete" continuă să se producă. Primitivul arc. El trebuie să fie un con ţinut avînd spontaneitate şi. i se 145 recunoaşte natura proiectată . deci în obiecte. Căci sufletul este alcătuit asemenea Dumnezeirii. în budism. chiar Samskâras.268 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ 269 Eckhart. Dumnezeu. după cum din unghiul de vedere al unei conştiinţe cultivate şi diferenţiate este regretabil că mai există conţinuturi inconştiente. ca relaţie cu inconştientul. tot aşa după cum există nenumărate persoane aparţinînd unor popoare europene de cultură care cred în fantome. se ascunde în obiecte. iar pentru Dumnezeu semnifică „beatitudine". ci este însă şi împărăţia lui Dumnezeu [. această noţiune cu sensuri şi interpretări mul tiple. natura se dezinteresează cu totul de atare abstracţiuni. voi. atunci ea nu există. 195. Din punctul de vedere al culturii este regretabil că mai există încă personificări ale unor conţinuturi inconştiente. spune un maestru. îneît în treaga sa fiinţă-Dum nezeu se sprijină pe su flet. adică supravalori proiectate. du pă cum se ştie. pe de-o parte. Din punct de vedere psihologic. ca şi cum ar fi un lucru obiectiv perceptibil. Atîta timp cît — după cum spune el — sufletul este doar în Dumnezeu. el nu trăieşte starea de beatitudine. Căci atîta timp cît valoarea principală. Dumnezeu este un conţinut inconştient. în măsura în care este gîndit personal. Concepţia lui Meister Eckhart este de aceea pur psihologică.

Recunoaşterea intelectuală dizolvă o proiecţie doar atunci cînd aceasta este oricum deja gata pregătită pentru a fi dizolvată. 146 William Blake. în mod convingător. Acest sentiment de beatitudine însufleţeşte toate momentele caracterizate de sentimentul unei vieţi debordante. Acest ogor e sufletul — în care stă ascunsă comoara împărăţiei lui Dumnezeu. Ceea ce nu trebuie înţeles în sensul că Dumnezeu ar fi cu totul inconştient şi că ideea însăşi de Dumnezeu ar scăpa conştiinţei. Nu obiectele sînt atunci factorii autonomi. Prin practicile religioase ei îşi procură din nou forţa magică necesară sau îşi aduc înapoi sufletul pierdut peste noapte. căci el se asociază doar condiţionat eului. ceea ce face să apară „o unitate a fiinţei" (Eckhart). Există deci o declivitate în conştient. spunea în 77i<. misticul englez. „Inocenţa" este de aceea un simbol al condiţiei interioare particulare sub care apare „beatitudinea". nu în afară. iar treptat se şi pierde pe sine în contact cu lumea. împrejurare în care nu ar mai fi autonom. voi. prin „comoara din ogor". p. 466. este vîrsta copilăriei. se află atunci în suflet. De aceea din acest moment determinant nu mai este obiectul supravalorizat. De aceea Dumnezeu e preafericit în . A scoate prin judecată intelectuală şi prin voinţă libidoul dintr-o proiecţie care nu este deja pregătită pentru aşa ceva este cu neputinţă. tăierea legăturilor. 182. potrivit limbajului religios. Supravaloarea obiectului produce în raport de subvaloarea subiectului o declivitate inversă. 465. The Writings of William Blake. cînd intr-o direcţie. unde nu este necesar a crea cine ştie ce condiţii care să promită bucurie sau plăcere. în care nu este necesar a face un lucru sau altul spre a găsi un drum sau a obţine un efect anume. atunci Dumnezeu este considerat ca ţinînd de individ şi astfel apare un sentiment vital mai înalt. este dată astfel direcţia de mişcare a libidoului către interiorul subiectului. cum numesc indienii starea de Brahman). Apoi vine dependenţa de lucruri. „Energy is eternal delight. Trebuie să ne punem acum întrebarea de 146 unde vine această beatitudine sau voluptate a vieţii (ânan-da. căci aceştia îşi pot fără dificultate urma instinctul.\. Rămîne de lămurit motivul pentru care această stare iniţială este atît de desimplu proces intelectual. Doctrina intuitivă a sistemului religios încearcă astfel să adune din nou energie. valoarea mai înaltă se află pe partea inconştientului. Dumnezeu. motiv pentru care libidoul ar curge înapoi către subiect. adică le ştim şi le simţim că vin din inconştient. Londra. adică intensitatea vitală cea mai înaltă. căci lucrurile cîştigă cu timpul în valoare. influenţat de asemenea în mare măsură de inconştient. dacă nu l-ar opri forţele conştiinţei. 1925. în vreme ce eul conştiinţei reale dispare aproape cu totul. o relaţie dintre conştient şi inconştient în care ponderea inconştientului este dominantă. Această din urmă comparaţie e folosită şi de Eckhart care o interpretează astfel: „«împărăţia cerurilor e ca o comoară ascunsă într-un ogor». spune Cristos. S-ar putea spune. De aici rezultă necesitatea jertfei. că restabilirea stării pa-radisiace de odinioară este cauza acestei beatitudini. Punctul de reper al marilor religii „nu este din această lume". Ci mai degrabă că valoarea principală se află altundeva situată. adică o nouă declivitate. în parabole. adică retragerea libidoului. ci Dumnezeu a devenit un complex psihologic autonom. capabilă încă să se reverse. ceea ce înseamnă că inconştientul apare ca mărime determinantă.270 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ 271 importanţă. Există situaţii şi stări de spirit în care totul „merge de la sine". prin „perla preţioasă". pe de-o parte. ci inconştientul. ea însăşi reprezintă prin simbolurile ei acest proces de acumulare. Retragerea generală şi introvertirea libidoului produc acolo o concentrare libidinală. ţîşneşte din interior înflăcărînd totul. t. E firesc să regăsim la primitivi practici religioase.Marriage of Heaven and Heli. în această stare. nepăsătoare la lumea din afară. adică spre inconştient. Semnul de neuitat al acestei bucurii care. lectabilă. cînd în alta. în inconştient. cu aceea a primitivului." [Energia este desfătare eternă — n. Această stare seamănă foarte bine. I. Un complex autonom este însă întotdeauna doar în parte conştient. pe de alta. respectiv înăuntru. adică niciodată în aşa fel îneît eul să îl poată cuprinde integral. A fi ca un copil înseamnă a poseda o rezervă de libido. Libidoul copilului curge în lucruri şi copilul cucereşte astfel lumea. simbolizată printr-un „obiect preţios". deci toate momentele sau stările în care stazele se curmă fără împotrivire. Din inconştient vin influenţele determinante. cu aceea a copilului.

forţa divină. iar pe o treaptă mai înaltă: Spitteler. adică idei determinan147 H. 186. în concepţiile primitivului. cit şi ceea ce este înţeles. deci cînd sufletul ca vas înţelege in conştientul şi se configurează pe sine ca imagine şi ca simbol acestuia. loc. Ajungînd la concluzia că sufletul este împărăţia lui Dumnezeu. Buettner. el încă nu a atins starea de beatitudine. atunci cîndDumnezeu este în suflet. ale atunci se produce o stare de fericire. Forţa (Dumnezeu) determinantă. atunci cînd această funcţie de percepţie este inundată în întregime dedyna-mis.272 TIPURI PSIHOLOGICE 147 PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURA 273 suflet. Ceea ce percepe el sînt simbolurile. pe de alta de lumea spiritelor. nu se produce o stare de fericire. Acestea sînt însă energii plăsmuite. cit. Iov. inaccesibile subiectului. Prin imagini.Eckhart exprimă clar ideea de dependenţă a lui Dumne zeu de suflet şi totodată faptul că sufletul este locul de naştere al lui Dumnezeu. Mcister Eckhart îl concepe ca pe o relaţie cu Dumnezeu.. viaţa în împărăţia lui. o/nu/. . el însuşi nefiind decît imagine. pentru ca în cele din urmă să îl ridice pe culmile celei mai pure idealităţi. Buettner. Eckhart mai numeşte sufletul şi imaginea lui Dumnezeu. cit. această din urmă idee este uşor de înţeles. forţe. o a patra posibilitate este utilizarea forţei cuprinse în ima148Von Jer Erfullung. Pe atunci. 1. p. adică de inconştient. aşijderea orice făptură. p. Libidoul concentrat în inconştient vine dinspre obiect. de ce facem toate lucrările bune. Sufletul este personificarea inconştientului. O a doua modali 15 1 tate de utilizare o constituie speculaţia filozofică . voi. De aceea sufletul are întotdeauna în el ceva pămîntesc şi ceva de duh. de ce [ . 151Nietzsche în Zarathustra. aşa cum spune Eckhart. răspund: «Pentru ca Dumnezeu să se nască în suflet şi sufletul. Meister Eckhart rosteşte aceste cuvinte frumoa se: „Atunci cînd sînt întrebat: «De ce ne rugăm. imagini pe care raţiunea le consideră lipsite de valoare. de ce sîntem botezaţi. Meyrink. Dacă. la rîndu-i. Dumnezeu era „în afară". Ea semnifică unitatea sau unirea cu Dumnezeu. Acelaşi lucru este valabil şi pentru forţa magică. 467. Barlach (Der rore Tag). cit.Şi astfel. în inconştient se află comoara. în schimb. deopotrivă spirituală şi afectivă. Sufletul nu îşi pierde niciodată poziţia intermediară. este comoara ascunsă. Goethe (Faust).. dă naştere. . la dynamis}*® Ceea ce zămisleşte sufletul sînt. interpretată ca „împărăţie a lui Dumnezeu". acţio-nînd din aceste adîncuri este modelată de suflet. din punct de vedere psihologic. Hoffmann. în schimb.'" 468. de ce postim. Prima lor posibilitate de utili zare este cea artistică. Funcţia de percepţie (sufletul) sesizează conţinuturile inconştientului şi. formele superioare de cultură îl separă net pe Dumnezeu de om. voi. acum acţionează din „interior". Vedem de aici starea de că fericire este o stare creatoare. voi. Wagner. în măsura în care subiectul dispune de o 150 capacitate de exprimare în domeniul artei. 1. El trebuie de aceea abordat ca o funcţie situată între subiectul conştient şi adîncurile inconştientului. p. Natura dinăuntru a oricărei seminţe semnifică griul şi orice metal sem 148 nifică aurul şi orice naştere.. iar pe Dumnezeu drept forţa care lucrează în el şi care este percepută de el. adică acesta creează simboluri şi imagini. dinspre lumea a cărei preponderenţă anterioară o determinase. I. 150Iată cîteva exemple literare: ETA. sufletul transferă conştiinţei forţele inconştientului. Potrivit consideraţiilor noastre de mai sus. 149După Eckhart sufletul este atit ceea ce înţelege. loc. II. Ceea ce exprimă evident faptul că libidoul acumulat în suflet reprezintă o relaţie cu Dumnezeu (împărăţia lui Dumnezeu). în formă simbolică. ] Dumnezeu s-a făcut om?». Ele şi sînt lipsite de valoare în sensul că nu se pot valorifica eficient şi nemijlocit în lumea obiectivă. o a treia este cea cvasireligioasă care duce la erezii şi la întemeierea de secte." Această interpretare coincide cu aprecierile noastre psihologice. adică libidoul scufundat sau absorbit în introversie. H. organ de percepţie pentru conţinuturi inconştiente. te care posedă o mare valoare. în calitate de funcţie creatoare. Concepţiile etimologice şi istorice ale sufletului lasă limpede să se vadă că el este înţeles ca un conţinut care ţine pe de-o parte de subiect. sufletul este în Dumnezeu. El este astfel recipient şi transportator. . Buettner. cu alte cuvinte. Masa libidinală este numită „împărăţia lui Dumnezeu". în Dumnezeu. 195. adică într-o stare în care o masă preponderentă de libido zace în inconştient şi determină de acolo viaţa conştientă.

Metoda reductivă şi cea sintetică se completează reciproc. Am denumit această trecere către noua atitudine funcţie transcendentă}^. Această condiţie însă nu e aceea a fericirii (cum observă just Eckhart). cit. libidoul scufundat mai înainte în inconştient. Conştientizarea imaginilor are indirect importanţă şi pentru adaptarea la realitate. procesul la care ne referim aici este de natură psihologică. din raţiuni de claritate. el se repetă aproape neîntrerupt şi doar marile sale oscilaţii ne sînt relativ conştiente. Adaptarea este desigur un ideal. într-adevăr. în raport cu viaţa zilnică. atunci „sufletul se naşte în 152 Cf. Vili)). Deoarece avem precumpănitor de-a face cu procese inconştiente. Beutt-ner. Este simbolul naşterii lui Dumnezeu. loc. căci există împrejurări în care singura adaptare posibilă este suferinţa resemnată. care din cauza diferenţei ei asigură o nouă declivitate. mai jos paragraful corespunzător din capitolul Definiţii cu studiul meu Die transzendente Funktion în Geist und Werk (volumul omagial închinat lui Daniel Brody [Gesammelte Werke. I. Eckhart vorbeşte despre naşterea lui Dumnezeu ca despre un proces frecvent repetabil. Prin noţiunile de sistolă şi diastolă Goethe a intuit corect fenomenul. în calitate de prestaţie pozitivă. nu este cu nimic micşorat de faptul că psihologia se extinde şi la aceste domenii. căci şi de acolo mă mînă nenorocirea mea: nu pot să scap de mine! Aici înăuntru vreau să stau şi aici vreau să rămîn! Von dem Zcrne der Seele und von ihrer rechten Stâne. deoarece astfel de expresii şi formule se referă în primul rînd la fapte psihologice inconştiente şi nu la fazele lunii sau la alte fenomene planetare. 469. voi. acolo aflu cel mai adînc lăcaş. Spun „dezvoltare". inconştient. pînă acum închise ştiinţei. Această formă de adaptare pasivă este mijlocită şi înlesnită de dezvoltarea imaginilor fanteziei. Ultimele două utilizări şi-au găsit în mod deosebit de limpede expresia în direcţia encratică (ascetică) şi antitactică (anarhistă) a gnosticii. Noi împingem simbolurile ceva mai înapoi şi scoatem la lumina zilei o parcelă a domeniului lor. 470. în noţiuni. Pe baza acestei dezvoltări apare o nouă atitudine faţă de lume. Pot doar să amintesc. în măsura în care relaţia cu lumea reală înconjurătoare este eliberată de adaosurile fantastice. Şi invers. de vibraţiile forţelor vitale care sînt de regulă inconştiente. pe care limba religioasă se străduie să le exprime în simboluri sacralizate de timp. Valoarea principală a imaginilor stă însă în fericirea şi bunăstarea subiectivă. ne lovim de cele mai mari dificultăţi atunci cînd este vorba să ieşim din limbajul figurat al ştiinţei noastre pentru a atinge nivelul figurat al altor ştiinţe. la o supraevaluare a realităţii şi astfel la necesitatea sacrificiului. Dar ea nu este întotdeauna cu putinţă. Cînd libidoul se retrage din obiectul exterior şi se cufundă în inconştient. 180.274 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ 275 gini pentru orişice formă de excese. independent de condiţiile exterioare favorabile sau nefavorabile.. Dumnezeu".în atitudinea reînnoită reapare. dar este mai adaptată vieţii practice decît vechea ipoteză mitologică ce se exprima în reprezentări concrete şi nu. mai adînc decît iadul însuşi. de valoare semnificativă şi de frumuseţe. respectiv metoda reductivă şi metoda sintetică. de o coborîre către deus absconditus ale cărui calităţi sînt foarte diferite de 153 acelea ale Dumnezeului care străluceşte în plină zi. Acest tratament este o chestiune de tehnică pe care nu pot să o dezvolt în acest context. de un act negativ. Aceasta ar putea fi şi motivul pentru care terminologia existentă este aici precumpănitor religioasă sau mitologică. Metoda sintetică dezvoltă fanteziile simbolice care rezultă din libidoul introvertit prin sacrificiu. că există două modalităţi de tratare. ultima dezvoltă din materialul dat un proces de diferenţiere a personalităţii. Motiv pentru care ele trebuie supuse unui tratament care să le ducă la achiziţionarea acelei forme capabile să Ic facă să evolueze la maximum. . p. deoarece fanteziile nu sînt la început decît materie primă de valoare îndoielnică. căci reducerea la instinct conduce la realitate. Ea corespunde unei adevărate întoarceri la o nouă viaţă. fără a cădea însă în eroarea de a crede că am făcut altceva decît să producem un nou simbol pentru ceea ce a fost din toate timpurile o enigmă. Este probabil vorba de un ritm al vieţii. deoarece e vorba. Respectul faţă de marile taine ale naturii. Prima metodă reduce totul la instinctele primitive. ca noi. cum pretinde adesea explicaţia ştiinţifică a miturilor. Ştiinţa noastră este şi ea o limbă de imagini. 153 Eckhart spune: „De aceea mă întorc din nou către mine însumi.

. 156Buettner. acum şi de-a pururi! Acolo mi se dă un brînci care mă ridică deasupra tuturor îngerilor. loc. Acest act echivalează cu conştiinţa deosebirii de o dyna-mis inconştientă. căci în atare privinţă eu mă exprim ca făptură. Căci eu — acel Unul — ridic toate făpturile din propriul lor sim ţăm înt într-al meu. „Ieşirea" semnifică o conştientizare a conţinutului inconştient şi a forţei inconştiente sub forma unei idei izvorîte din suflet. Aici Dumnezeu nu mai găseşte nici un lăcaş în om. p. pp. urm. cit. în urm ă cu o l v rem e am spus: «Eu sînt o cauză a faptului că Dumnezeu este Dumnezeu!» Dumnezeu se are pe sine de la suflet: faptul de a fi Dumnezeu. cit. în măsura în care sufletul se deosebeşte de inconştient şi în măsura în care percepe forţele şi conţinuturile inconştientului. căci aici omul a cîştigat din nou. dinamică şi mistică („partici-pation mystique" a primitivilor). 155Von des Geistes Ausgang und Heimkehr. devenind subiectul care nu se mai deosebeşte de eu.. care nu se ştie şi nu se are pe sine. Abia după ce m-am revărsat. Dumnezeu „devine". Aceasta pare să fie forţa demiurgică universală. Eckhart deosebeşte între Dumnezeu şi Dumnezeire. toate lucrurile au spus: «Există un Dumnezeu!» Iată. pentru că vreau să stau liber în voinţa lui Dumnezeu şi liber şi de această voinţă a lui Dumnezeu şi de toate lucrările sale şi de Dumnezeu însuşi — acolo sînt mai mult decît toate făpturile. ceea ce nu mă poate face preafericit. în torentul şi izvorul ei. 148. Dum nezeu şi D um nezeirea se deosebesc precum a face şi a nu face! Cînd mă reîntorc acasă în D umnezeu.. Aici 157 Dumnezeu este absorbit în spirit. ceea ce a fost de-a pururi şi va rămîne în veci. nici nu cresc. nu m ă întrea bă nim eni de unde vin sau unde am fo st: nimen i nu mi-a sim ţit lipsa. Dumnezeu însă apare ca izvorît din Dumnezeire şi din suflet. 15 4 îl are de la sine însuşi. Iată ce înseamnă: «Dum nezeu 156 trece». nu îmi mai este destul: căci în această străpungere. . voi." 474.„Deoarece toate făpturile îl exprimă. nu mai plăsm uiesc nimic în mine şi atunci această străpungere a mea e cu mult mai plină de splendoare decît prima mea ieşire. 176 ş.] Şi de ce nu vorbesc ele de D um nezeire? — Tot ceea ce e în Dumnezeire e Unul şi despre el nu se poate vorbi nimic! Doar Dumnezeu face ceva. Prin el ajung atît de bogat încît Dumnezeu. Buettner.Sufletul. voi. potrivit cu ceea ce este el ca Dumnezeu şi potrivit cu lucrările sale dumnezeieşti. loc. Acolo sînt ce am fost. Aceasta este cufundarea în „to157 Von der Armut am Geiste.„Dar şi D umnezeu devine şi trece. loc. Dumnezeirea fiind totul care nu se ştie şi nu se posedă pe sine.. Eckhart afirmă în altă parte: „Cînd am ieşit din Dumnezeu. Dumnezeu este. „1-a făcut pe «Dumnezeu» abia prin fiinţa lui ca creatură. Buettner. în termeni psihologici: instinctul zămislitor. Cînd mai zăboveam încă în adîncul şi la tem elia D um nezeirii. I... nici făptură: sînt ceea ce am fost şi ceea ce am să rămîn." 473. Astfel. creator. nu are nim ic de făcut [. I. penhauer. Dumnezeu ca obiect dispare. cit. şi Dumnezeu trece. 198. spune Eckhart. toate făpturile l-au vestit pe D um nezeu [. 147. cit. în reme ce Dumnezeu v apare ca o fu ncţie a sufletului. Sufletul ca făptură îl „exprimă".] şi nici nu a căutat vreodată să facă. Beuttncr." 155 472. voi. Astfel. voi. p. comparabil voinţa în cu concepţia lui Scho154Vom Schaue» Gottes und von Seligkeit. simt ceea ce eu şi Dumnezeu sîntem împreună. în aşa fel încît sădevină şi ele Unul în m inei Cînd mă întorc în adîncul şi la tem elia Dum nezeirii." 475. I.. prin sărăcia lui.. cu alte cuvinte. I. în aşa fel încît Dum nezeu nu a existat în ain te ca su fletu s ă fie cev a crea t. căci acolo sînt o nemişcare care pune toate lucrurile în mişcare. Dum nezeu devine.27 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR tN LITERATURA 277 471. de îndată ce sufletul se scufundă in „torentul şi izvorul" forţei inconştiente. nici nu scad. adică prin „tăierea" eului de lume şi prin identificarea eului cu acea dynamis activă din inconştient. o separare a eului ca subiect de Dumnezeu (adică de o dynamis inconştientă) ca obiect. acolo nu sînt nici Dumnezeu. nim eni nu mă întreba încotro voiam să ajung sau ce făceam : nu era nim eni acolo care m-ar fi putut întreba. eul ca produs relativ tîrziu diferenţiat este din nou unit cu relaţia universală. loc. în torentul şi în izvorul ei. După cum rezultă din aceste citate. p.după cum sufletul a pa re ca o fu ncţie a Dumnezeirii. Dar în străpungere. Atunci cînd separaţia este suspendată din nou prin „străpungere".Dumnezeirea nu face nimic.

" 478. al cărui destin tragic a făcut ca propria sa viziune să rămînă neînţeleasă. Prin aceas reîntoarcere este tă reconstituită o stare iniţială: improbabilitatca identităţii cu Dumnezeu care. 477. ca în acest context. purtate de curenţii subterani ai psihicului colectiv. Ele sînt întotdeauna fenomene istorice semnificative. să vopsesc Cu razele-mi marea fără culoare a Diunnezeirii întregi. îi dăruiesc atît cît El îmi dăruieşte din Sine! Dumnezeu mi-e Dumnezeu şi om: eu ii sint Lui om şi Dumnezeu. situate sub pragul conştiinţei. Nu oare împreună adine de tot uniţi sintem? La mine el ţine mai mult ca la Sine. Această reîntoarcere la natura originară. nu sînt decît pure născociri ale unor speculaţii conştiente. anonime.Este o datorie a conştiinţei morale istorice. acesta piere. gata să deschidă porţile unei noi epoci. eu nu pot fi sub El! în mine Dumnezeu e focul. Ar fi ridicol să presupunem că astfel de gînduri îndrăzneţe. podoaba mea. dynamis nu a încremenit încă în cristalul ideii abs tracte de Dum nezeu. mediatoare a salvării. e nevoit şi El să piară. Un vierme Dumnezeu nu-1 poate face fără mine. El ne este ceea ce voim. Dar dacă-1 cunoşti pe Unul. eu sint ce sînt. în felul aces- . iar El. Persoane mai autorizate decît mine le-au pus în evidenţă în cadrul unor studii amănunţite. O dată cu Reforma. e Dumnezeu. de care nu poate fi făcută răspunzătoare o istorie comună. precum acelea ale lui Meister Eckhart. Eu sint ca El la fel de mare. Dacă eu pier. Versurile sale vorbesc de la sine: „Eu ştiu că fără mine Dumnezeu nu poate nici o clipă să trăiască. la o reînnoire şi transformare spirituală. Nenumăratele analogii cu reprezentările Orientului sînt vădite. Eu sint viaţa în fiu.278 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ 279 rentul şi în izvorul ei". 158 Spencer und Gillen. tatăl sădeşte şi hrăneşte. care înfăţişează aceeaşi idee de relativi tate a lu i Du mnezeu pe care o tîlnim şi la M eister în Eckhart. Eu setea i-o potolesc. The Northern Tribes of Central Australia. Reforma a înlăturat în mare măsură Biserica. ce creşte din mine. curentul a atins suprafaţa vieţii cotidiene. în car vorbim de relativitatea simbolului lui Dumne e zeu. iar eu lumină sint in El. De nu ii îngrijesc cu El. Dumnezeu este ce este. 476. Baza comună. în cutezanţa acestor gînduri glăsuieşte lipsa de grijă şi siguranţa de nezdruncinat a spiritului inconştient care va duce. lumea este recreată. Eu sînt pruncul şi fiul Lui. mişcătoare şi profunde. El e atît de mic precum sînt eu: El nu poate să fie peste mine. Alte mii de persoane. reprezentînd o trăire foarte impre sionantă. El nu e în afara mea. această regresie în forme religioase către condiţiile psihice ale trecutului îndepărtat este comună tuturor religiilor vii în sensul cel mai adînc al termenului. e Duhul Sfînt. comun atît Orientului cît şi Occidentului. în care. şi a restabilit relaţia personală cu Dumnezeu. este substratul predispoziţiei prim itive a spiritului şi noţiunea sa energetică de Dumnezeu. tui fără influenţă directă. demonstrează însă că Eck hart gîndeşte din adîncul spiritului colectiv. Eu sînt strălucirea şi Lumina Lui. cu gînduri şi sentimente asemănătoare. produce o nouă declivitate.Ceea ce Meister Eckhart s-a străduit să exprime printro marc încordare a gîndului şi într-o limbă în multe privinţe greu inteligibilă a izbutit Silesius să ne com unice în strofe scurte. cu consecvenţa unei legi naturale. Eu nu sînt în afara Lui. eu ţin la El mai mult ca la mine. Vai de noi. dacă nu sîntem ceea ce trebuie să fim. se află în spatele lor. începînd cu identificările regresive din ceremoniile totemice ale negrilor 158 australieni şi pînă la ex tazele misticilor creştini ai vremii şi culturii noastre. Roadă. Existenţa aces paralelism. activă. El mă scapă de nevoi. să ream intim de acel bărbat solitar printre contem poranii săi. E vorba de Angelus Silesius. căci atitudinea om ului faţă de obiect s-a m odificat. El iarăşi îmi este prunc: Cum de se poate ca amindoi să fim doi? Eu însumi trebuie să fiu soare. ne cunoşti pe mine şi pe El. Dumnezeu se mlădie după noi.

este iubi rea şi bucuria. Eliberat din inconştient prin sim bol. de cealaltă parte. cel puţin sub aspect exterior.Trebuie să găsim acum un răspuns la întrebarea im por tantă care este natura giuvaerului. cit.„Ci. Eposul lui Spitteler Prometeu şi Epimeteu începe într-un astfel de punct de răscruce psihologică: el descrie prăbuşirea perechilor de contrarii care mai înainte fuseseră unite. Referitor la forţa mîntuitoare a giuvaerului. Cultul „bestiei blonde" emană de la această dezvoltare. o m odalitate de salvare din ceea ce este constringere şi silă de viaţă. 108. p.280 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR IN LITERATURĂ 281 ta s-a depăşit punctul culminant al maximei obiectivări a ideii de Dumnezeu. eu aş putea să le alin sau 160 să le-astîmpăr durerile lor multe. 160Spitteler. cit. în vederea anume a eliberării libidoului inconştient blocat. problemele principale ale timpului lor. apoi mare de oameni. al noului simbol. această operă nu îşi poate avea rădăcinile decît în experienţa intimă a creatorului ei. De îndată însă ce se produce cufundarea în instinct. „dum nezeirea" giuvaerului. La timpul cuvenit. tot aşa cum .. V]). Urmarea extremă este individualismul care reprezintă o nouă formă de „izolare" şi a cărui primejdie o constituie cufundarea în acea dynamis inconştientă. în care po etul ved e un a ducă to r de bucurie şi un m întuito r. Schimbarea în bine se produce abia prin intervenţia tendinţei prometeice care. se ridică întotdeauna. 5. sufletul trebuie să creeze şi simbolul care conţine. Jung. Am adunat deja o serie de dovezi care atestă natura „divină". Motivul reînnoirii 1 59 divinităţii este general răspîndit şi poate fi deci presupus cunoscut. 479." 482. De acum încolo. Totuşi ea s-a lovit la apariţie de indiferenţa contemporanilor. ei i-ar lipsi în bună măsură universalitatea şi perenitatea. Acest proces propriu psihicului colectiv este simţit sau intuit de acei poeţi şi artişti care creează în principal pe baza percepţiilor inconştientului sau a conţinuturilor inconştiente şi al căror orizont spiritual este suficient de larg pentru ca ei să înţeleagă. Fireşte. 132. rezistenţa împotriva informului pur. Pandora spune: 481. Acest m esaj este o paralelă la naşterea lui Cristos. deci o stare de natură paradisiacă. căci aceştia sînt întotdeauna în marea lor majoritate chemaţi să menţină şi să elogieze prezentul imediat şi să ducă astfel la acel rezultat fatal. Prometeu. a cărui complicaţie spiritul creator a presim ţit-o şi a încercat deja sâ-i afle dezlegarea. Wandlungen und Symbole der Libido (reeditare: Symbole der Wandlung [Gesammehe Werke. . societatea umană însăşi cade pradă lui Behemoth." Frunzele copacului care protejează naşterea cîntă: „Căci aici este prezenţa şi aici e feri 1 61 cirea şi aici e îndurarea. am a uz it cî ndva des pre un nea m de o am eni bogat în suferinţe şi vrednic de îndurare. ci în principal problemele colective ale epocii noastre. noţiunea de Dumnezeu se va subiectiviza din ce în ce mai mult. destructive ale unui ideal depăşit. Pandora (sufletul) creează în inconştient giuvaerul salvator care însă nu ajunge la omenire pentru că aceasa nu îl înţelege. reţine şi exprimă forţa. dispare din cercul oamenilor. Dar dacă nu ar fi fost vorba decît de elaborarea poetică a unei experienţe pur individuale. 162Loc. 161Loc. simbol al vieţii reînnoite. ia tă . Ea posedă însă valoare generală tocmai pentru că reprezintă şi tratează nu doar probleme intime. plăsmuitorul de imagini. nevoia de formă şi lege.. trăite în mod personal. slujitorul sufletului. Promerheus und Epimetheus. p. Cufundîndu-se în torent. Simbolul semnifică întot deauna faptul că această form ă cuprinde o nouă m anifestare a vieţii. S-a văzut limpede că sim bolul cuprinde posibilitatea unor noi declanşări energetice. Jena. Natura simbolului unificator la Spitteler 480. de aceea am născocit un dar prin care de tu îmi vei îngădui. a haoticului sălăşluind în simpla dynamis. în vreme ce salutul adresat 162 de zeiţa soarelui şi m iracolul naşterii care face ca oam eni aflaţi la depărtare să fie chiar în acea clipă „buni" şi să fie bi159Ci. Jahvc a înfăptuit prin creştinism trec erea către figura părintelui iubitor şi în genere către o m orală mai înaltă şi mai spiritualizată. p. Risipirea în secte reprezintă consecinţa logică a acestui proces de subiectivizare. readuce la luciditate un număr mic. 127. de pildă. libidoul re prezintă o divinitate întinerită sau în genere o nouă divinitate. ca şi multe altele ce ne particularizează epoca.Mesajul „copilului minune". prin inteligenţă şi înţelegere. 1911. adică urmărilor contrarii.

vino. Dar ele vor şi trebuie să iasă din noapte odată. Deoarece soluţia e iraţională. Raţiunea caută întotdeauna soluţia pe căi raţionale. că acele imagini nu pier. Aceasta ar fi arta de a le aduce la soare. 138. atunci ar trăi. ca să ne uităm la El. cir. p. lumină. ] ar fi un erou. şi ca o rădăcină în pămînt uscat. pp. adică iraţională. p. . 165Berlin. ambiguă. Bătrînul Kule. are loc acolo unde nu este aşteptată. cit. Dar ce inimi ar putea atunci să bată! Cu totul alte inimi. ci reapar la omul adult. unul înaintea căruia să-ţi aco peri faţa." 484.. p. copil fiind. bătînd cu totul altfel decît o fac acum. adormite încă — dar ce) care le-ar trezi ar zămisli lumii un nou chip. noul simbol. consecvente. Acela care ar putea să o facă [ . care e de natură iraţională. îmboldeşte-n noi lucrarea-ţi" etc. temelia profeţiilor mesianice. logice. cu pricepere ea ne arată că singura noastră slavă stă în a trăi şi a prinde prilejul de a cîştiga giuvaerul care se coace deasupra capului nostru. 129. cînd stau culcat şi pernele întunericului mă apasă. Duh de forţă şi putere Tu eşti sigur duhul meu. el spune în convorbirea despre statuia lui Heracles (a eroului!): „lată al imaginii înţeles.. anume acolo unde o soluţie este cel mai puţin probabilă. o. de pildă." Şi Epimeteu îşi doreşte imaginea." Ni se spune astfel limpede că fanteziile copilăriei se pot realiza. şi nici o înfăţişare ca să ne fie drag. trebuind să se împlinească. şi arc dreptate în toate situaţiile şi chestiunile de importanţă medie. de pildă: „Macbeth nu va cădea în puterea nici unui duşman atîta tim p cît pădurea din Birnam nu se va rid ica să v ină vrăjm aş împotriva castelului din Dunsinan. aceştia cîntă tocmai în felul în care Epimeteu tînjise după el. dispreţuit şi nebăgat în seamă. giuvaerul este adus preoţilor. din Der tote i65 Tag al lui Barlach rosteşte aceste cuvinte: „Noaptea.. Raţiunea este incapabilă să cre eze imaginea.Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni. loc. apariţia Mîntuitorului este legată de o condiţie imposibilă. în cele mari şi decisive însă. Din „binecuvântarea divină" aş vrea să subliniez doar acest pasaj semnificativ: faptul „că fiecare om îşi revede imaginile pe care cîndva. . vino. Dumnezeu adevărat! Forţa ta nu-i in zadar Ea ne umple ne-ncetat: 163Loc. le-a privit în strălucirea visătoare şi plină de 164 culoare a viitorului." (Despre imagini:) „Nu stau în nici un soare şi nu sînt niciunde de soare luminate. ca multe altele. pe care ochii mei o văd şi urechile mele o aud. nu avea nici chip. ^ Atunci cînd. în jurul culcuşului meu se rinduiesc icoanele frumoase ale unui viitor mai bun. 1919.Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă. om al du rerilor şi cunoscător al suferinţei. Doamne.Acest imn se află într-un paralelism perfect cu conside raţiile de mai sus. deci de graviditatea 167 Fecioarei. urm. Atunci cînd drumul raţional se înfundă — şi el se înfundă întotdeauna după o vreme — soluţia apare din direcţia din care nu este aşteptată („Ce poate veni bun din Nazaret?"). Această profeţie este. 1-3): „Cine va c re de c e e a c e n o i a m a u zi t ş i b ra ţu l D om nu lu i c u i i s e v a descoperi? 485. ea nu face faţă.28 163 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR Î N LITERATURĂ Duh. duh al vieţii. 283 necuvîntaţi constituie atribute ale naşterii lui Buddha. „O. 486. se înghesuie uneori în jurul meu lumină sunătoare. cu alte cuvinte. cit. simbolul.Naşterea Mîntuitorului. nici frumuseţe. . refuzat de Epimeteu. 7. Această lege psihologică este. 30 ş. 128. dar de o superbă frumuseţe. Profeţiile însele sînt proiecţii ale inconştientului care presimte evenimentele viitoare. Astfel Isaia spune (53. încremenite încă. străluciri Vor fin bezna inimii. giuvaerul. 164Loc. 166Spitteler. 483. Şi atunci. Faptul că preoţii care îl intonează resping noul spirit al vieţii. adică apariţia simbolului." 167 Isaia. pentru ca imediat apoi să respingă giuvaerul ceresc ce le fusese oferit şi să hulească. cu îndurarea ta". corespunde întru totul esenţei raţionaliste a creaturilor epimeteice. 14. Nu este greu să recunoaştem în începutul imnului intonat de preoţi cîntecul protestant: „Vino.

Einfuhrung in das Wesen der Mythologie [Gesammelte Werke. la Spitteler. ] 170 495. 5): „Căci prunc s-a născut nouă. Este ceea ce Frobenius numeşte „furişarea obştească 173 afară". Eroul este întotdeauna figura înzestrată cu forţă magică. 17-19. izbucnesc deodată şi încep să vieţuiască. pe care le-am stabilit mai sus. Frobenius. explicaţiile de mai sus la Scrisorile lui Schillcr. se rînduiesc icoanele frumoase ale unui viitor mai bun. Astfel. 26. subevoluate etc. ce face im168Isaia. Descriind respingerea simbolului. posibilul posibil. 11." 492.Natura simbolului mîntuitor este aceea a unui copil . Kerenyi şi Jung. potrivit căruia. Spitteler nu s-a sprijinit conştient pe modelul biblic. O dată cu naşterea simbolului. Cf. dar de o superbă frumuseţe. cît şi creatorii şi-au extras simbolurile mîntuitoare. mare şi puternică. Dumnezeu tare. cu toţii în faţa Ta! 494. ci şi sub o înfăţişare. din Noul 172 Testament. a Cărui stăpînire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: înger de mare sfat." 169 491. 169„Copilul minune".28 4 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR IN LITERATURĂ 285 487.Pruncul de ţîţă se va juca lîngă culcuşul viperei şi în v izu ina şarpelui otrăvitor cop ilu l abia înţărcat îşi va întinde 168 mîna. dureri de facere am avut şi am născut vint! Mîntuire ţării noi n-am dat [. Părinte al veacului ce va să fie. refulate. care se zvîrcoleşte şi strigă în durerea ei. De aceea spune Kule: „Şi atunci. încremenite încă. de restituire care este o formă înaltă. stazadevine flux. Simbolul este drumul de mijloc de-a lungul căruia se unesc contrariile într-o nouă mişcare. 1904. Mai degrabă el s-a adăpat din aceleaşi adîncuri din care atît profeţii. şi va omorî balaurul cel din Nil. aşa am fost noi." 497. aşa cum se vede din acest pasaj. naivitatea sau lipsa de premise a atitudinii apar ţine simbolului şi funcţiei sale. biruitor. Domn al păcii. forţa de atracţie a cauzei prime este zdro bită. eroul îşi scoate afară părinţii şi îi scoate pe toţi cei pe care monstrul îi înghiţise mai înainte.Juninca se va duce la păscut îm preună cu urs oaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc. IX/Partea I]. dispreţuite. 19. a şarpelui încolăcit. Epistola Sf.. mort.. în culcuşul meu. 488. ieşind din pîntecul balenei.Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia!" 4%. şi viţelul şi puiul de leu vor mînca împreună şi un copil îi va paşte. Das Zeitalter des Sonnengottes. Regresia se transformă în progresie. un Fiu sa dat nouă. 8. un curs de apă carerăspîndeşte fertilitate după o lungă perioadă de secetă. evoluată a ideii universal răspînditc a mitului eroului. Criteriul efectului „di vin" îl constituie forţa irezistibilă a impulsului inconştient. Mîntuirea apare nu doar acolo unde nu este aşteptată. Tensiu nea de dinaintea găsirii soluţiei este comparată cu graviditatea: 493. în actul mîntuirii se însufleţeşte ceea ce era neînsufleţit. cu alte cuvinte. adormite încă — dar cel care 170 171 172 173 Isaia. dezafectate. Cf. pe 171 cale de a se stinge în funcţia diferenţiată. sterile. Doamne. 490. două versete mai jos (27.„Ca femeia însărcinată şi gata să nască prunc. Acest motiv revine în ideea de â7TOKaTâoxaoiq Jtâvrcov." Principiul director este de natură iraţională. Apostol Pavel către Romani.Aceste determinări redau calităţile esenţiale. Sfetnic minunat. Această atitudine „copilăroasă" aduce eo ipso cu sine faptul că în locul îndărătniciei şi al in tenţiei raţionale apare alt principiu conducător a cărui „dumne zeire" echivalează cu „puterea superioară. Această corelaţie este foarte frumos exprimată de Isaia (9.Apariţia Mîntuitomlui semnifică unirea contrariilor: „Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lîngă căprioară. ale simbolului mîntuitor. 489. asu pra Leviatanului.Zămislit-am. Corelaţia cu mitul eroului este păs trată şi de Isaia. 6-8. care pentru judecata epimeteică nu are nimic vrednic de preţuire. 1): „în ziua aceea Domnul se va năpusti cu sabia Sa grea. din punct de vedere psihologic aceasta înseamnă că: acele funcţii înţelenite. motiv pentru care apare sub haina mi racolului. iar leul ca şi boul va mînca paie. regresia în inconştient a libidoului încetează. altminteri lucrul acesta s-ar observa în formulă rile sale. . Tocmai funcţia inferioară este aceea care continuă viaţa.

286

TIPURI PSIHOLOGICE

PROBLEMA TIPURILOR IN LITERATURĂ

287

le-a r tre zi a r ză m isli lu m ii u n n o u ch ip . A c ela ca r e a r p u t ea s ă o fa c ă fi un e ro u: ar M a m a : U n ero i sm cu ja le ş i n ev o i ! K u le: P o a t e c ă cin e v a a r p u tea to tu ş i! M a m a : A c e l a a r t r eb u i m a i în a in t e s ă -ş i î n g ro a p e -m a 11 ma." ' * 498.Am ilustrat abun dent cu alt prilej m otivul „m am ei zm e175 o aic e", a stfel inc it po t să n u m ai rev in iaasup ra lui. ic Apa riţia n o ii v ie ţ i şi a n o ii f ertilit ă ţi, a c o lo u n d e n u er a n im ic d e aşteptat, este desc risă şi în Is aia, 35, 5-8 : „A tunci vor deschide o c h ii celo r o rb i ş i u r ech ile c elo r su r zi v o r a u zi; 499.A tu nci va s ă ri şchiop ul c a cerb ul lim ped e v a fi i ş lim ba g î n g a v ilo r ; c ă iz v o a r e d e a p ă v o r c u r g e în p u s t iu ş i p î ra i e în păm înt însetat. 500.Pă m întul cel fă ră de ap ă se v a p refac e în b ălţi şi ţin u tu l cel însetat va fi izvor de apă. Acolo va fi veselia păsărilor, iarbă, trestie şi bălţi. soi. Ac o lo v a fi cale c urată şi ca le sjîn tă se v a c hem a şi nu va trece pe acolo nim eni necurat şi nici nu va fi acolo cale înti nată. Chiar şi c ei fără de m inte v or m erge pe dînsa şi nu se vo rătăci." r 502. S i m b o lu l m în tu ito r es te o ca le , u n d ru m p e ca re ţva a i po a te în ainta, fă ră ch in şi fă r ă co ns trîng er e. Holderlin spune în Patmos: „Aproape Şi greu de înşfăcat e Zeul. Dar unde-i primejdie, sporeşte Şi mintuirea."* 503. S ună ca şi cînd apropier ea zeului ar reprezenta o prim ej d ie, c a şi c în d d ec i c o n c en tr a re a d e lib id o d in in co n ştien t a r fi o p rim ejdie pentru viaţa conştientă . Or, lucrurile stau astfel: cu
174Barlach, Der tote Tag, pp. 30 ş. urm. 175Vezi Wandlungen und Symbole der Libido (reeditare: Symbole der Wandlung [Gesammelte Werke, V]. Sugrumării Leviatanului îi corespunde la Spitteler biruinţa asupra lui Behemoth. * Traducere de Ştefan Aug. Doinaş şi Virgil Nemoianu: J. Chr. Fr. Holderlin, Imnuri şi ode, Edit. Minerva, 1977, Bucureşti, p. 312 (n. t).

cît o masă de libidou investeşte, sau mai bine spus se investeşte, mai mult în inconştient, cu atît creşte influenţa, posibilitatea de acţiune a inconştientului; ceea ce înseamnă că toate posibilităţile funcţionale respinse, uzate, depăşite, pierdute cu totuîn cursul unor întregi l generaţii se însufleţesc şi încep să exercite o fluenţă in creseîndă asupra conştiinţei, împotriva rezistenţei adesea deznădăjduite a judecăţii raţionale. Salvarea o aduce simbolul care poate închide şi uni în sine conştientul şi inconştientul. în vreme ce libidoul de care dispune conştiinţa se epuizează treptat în funcţia diferenţiată şi se reconstituie din ce în ce mai greu şi într-un timp din ce în ce mai lung, şi în vreme ce simptomele neunirii cu sine se îndesesc, primejdia unei inundaţii şi a unei distrugeri provocate de conţinuturile inconştiente creşte concomitent cu creşterea simbolului destinat să rezolve conflictul. Or, simbolul este foarte intim legat de ceea ce e ameninţător şi pri mejdios, în aşa fel îneît el fie poate fi confundat cu acesta, fie apariţia sa cheamă răul şi distrugerea. Oricum, salvarea se leagă intim de distrugere şi pustiire. Dacă vechiul nu ar fi pregătit să dis pa ră , nim ic nou nu a r a pă rea, ia r v echiul n u a r putea şi nu ar avea de ce să fie stîrpit, atîta timp cît nu i-ar bloca noului în mod păgubitor calea. Această corelaţie psihologică firească apa la Isaia, 7, 14 ş. re urm. Acolo se spune că o fecioară va naşte un fiu pe care îl va numi Emanuel. Or, Emanuel înseamnă „Dumnezeu cu noi", adică unirea, garantată de simbolul mîntuitor, cu dynamis latentă din inconştient. Ce înseamnă mai întîi această unire se poate vedea din versetele im ediat urm ătoare: 5<M . „Că înainte ca fiul acesta să ştie să dea la o parte răul şi să aleagă binele, pămîntul de care îţi este teamă, din pricinacelor doi regi, va fi pustiit." 505.8.1.: „Şi a zis D om nul către mine: «Ia o carte m are şi s crie deasupra ei cu slove om e neşti: Ma hcr- ŞalalH aş-Baz » (grabnic-pradă-apropiat-jaf)" 506.8, 3-4: „Atunci m-am apropiat de prooro cită şi a luat în pîntece şi a născut un fiu. Şi a zis D omnul către mine: «Pune-i num ele Maher-Şalal-Haş-Baz.»

288

TIPURI PSIHOLOGICE

PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ

289

507.C ă c i în a in t e c a b ă ia t u l s ă z ic ă : « t a t ă ş i m a m ă !» , t o a tă bo găţ ia D a m as cu lu i şi prada S am ar ie i vo r fi d use îna int ea re ge lui A s irie i." 5 0 8 .8 , 6 - 7: „ « F iin d c ă p o p o r u l a c e s t a a n e s o c o t it a p e le S ilo a h u lu i, c a r e c u r g lin [...]» ." 509.I a tă a c u m c ăD o m n u l v a a d uc e p es te ei ap ele cele m ari ş i fru m o a s e a le E u fr atu lu i: p e re g e le A s ir ie i şi to at ă s tră lu cirea lu i. E le v o r t re c e p e s t e t o a t e z ă g a z u r ile ş i v o r d a a f a ră p e s t e m alu rile lu i." 510.8 , 8: „ Ş i s e v a r e v ă r s a în Iu d a , ş i s e v a u m fla , ş i îl v a î n ec a p î n ă c e v a a ju n g e la g î t ş i c u r e v ă r s ă r i le l u i întinse va a co p er i în t in s u l ţă r ii, o E m a n u ile !"* 511.A m a r ă ta t d e ja în ca r te a m e aa n d lu n g en u nd S ym b o W i7e le că n a şte r ea d iv in ită ţii e s te a m e n in ţa tă d e b a la ur , d e in u n d a ţ ii , d e p r u n c u c id e r e . C e e a c e p s ih o lo g i c înse am nă că acea d yn a m is la te n tă p o a te iru m p e ş i in u n d a co n ş tiin ţ a . O a s t fe l d e p r im e jd ie Is a ia o v e d e fig u r a tă în r e g e le s tr ă in c a re dom neşte p e s te u n r e g a t o s t il ş i p u te r n ic . P e n tr u Is a ia a ce a s tă p r o b le m ă n u este, e v id e nt , p s ih o lo g ică , ci co n cret ă , fiin d to ta lm e n te p ro iectată . La Sp ittcler , în sch im b, pro blem a este de ja ps ih o log ică , d e sprins ă d e obiectu l co n cret , d ar cxp rim în du- sc în form e foa rte a p ro p ia te d e a ce le a a le lu i Is a ia , d e ş i d e u n îm p ru m u t co n ştie n t abia d a că p o ate fi vorb a. Na ştere a sa lvato rului e ch iva le a ză cu o m a re ca t a s t ro fă , p rin fa p t u l că iru m p e o v ia ţ ă p u te rn ic ă a co lo u n d e n u s e b ă n u ia e x is te nţa v re u n e i vie ţ i, a v re u n e i fo rţe sa u a v r e u n e i p o s ib ilită ţi d e d e z v o lta r e . N o u a v ia ţ ă iz v o r ă ş te d in in co n ş t i e n t , a d i c ă d i n a c e a p a r t e a p s ih ic u l u i , v o it s a u n e v o it , ig n o ra tă ş i co n s id er a tă , d e ace e a , d e toţ i ra ţio n a liş tii ca in e x is te ntă. D in a cea stă zon ă ne g în d ită şi repu diată ap are totu şi su p li m e n tul de fo rţă n o uă — reînno ire a vieţii. Dar ce înse am nă a cest n e g în d it ş i re p u d ia t? E s t e v o rb a d e to a t e c o n ţ in u tu r ile p s ih ic e re fu late d in p r icin a in co m p atib ilit ă ţii lor cu va lor ile co n ştie n t e , d e ci u rîtu l, im ora lu l, in co re ct u l, in o p o rtu n u l, in u tiliz a b ilu l e tc, ad ică tot ce ea ce s-a în făţişat astfel in dividu lu i în cau z ă. Prim e j d ia stă în fa pt u l că o m u l p oa t e fi a tît d e t ra n s p o rtat d e forţa cu
* Ed . G a la c ti o n (n . t ) .

ca re re a pa r a ces t e lu cru r i, d e stră lu cire a lor n o u ă ş i m in u na tă , îne ît să u it e sa u s ă n ce p este b ord to ate v alo rile aru an terio are. Ce ea ce îna in te era dispr eţu it p o ate fi rid ica t a cum la ra ngu l de rin cip iu su p rem , iar ce e a ce în a in te p e ra ad e v ă r po ate d ev e n i ero a re . A ce a st ă ră st urn a re d e v a lo ri e ch iva le a ză cu d ist ru g e r ea va lo rilo r v ita le a cce p ta te p în ă at un ci, ca p u stiir e a prin in u n d aţ ie a u n e i ţ ări. 512.A s tfe l, la S p itt cle r d a ru l c e r e s c a l Pa n d o r e i a d u ce ţă r ii ş i o a m e n ilo r ne n or o cire . D u p ă cu m în le g e nd a cla s ică d in cu tia Pa nd o rei ţîşn e sc bolile car e inu n dă şi deva st ează ţa ra, tot astfe l g iu v ae r u l es te ca u za u n e i n en o ro ciri a se m ăn ă to a re . Pe n tr u a în ţe le g e aces t lucr u, tre b u ie să ved em care este na tura s im bo lu lu i. Pr im ii care gă s es c g iu va e ru l s în t ţă ra n ii, d u pă cu m p ă stor ii s în t pr im ii ca re îl salută pe sa lvato r. Ţinînd u -1 în m ină, e i î l exam i n e a z ă ră s u c in d u -1 în t r-o p a rte şi în a lta „ p în ă c în d , în c e le d in u r m ă , r ă m a se ră c u to tu l n ă u ciţi în fa ţa a p a r iţ ie i s tr ă in e , n e cu 177 v iin cio ase şi fără de leg e." C înd îl duc la rege, iar reg ele în cearcă să-1 supu nă Conştiin ţei* spre exam inare, p entru ca ea să-1 a p r o b e s a u s ă - 1 re s p in g ă , a ce a s ta s a re s p e r ia t ă d e p e d u la p p e pă m în t ş i se ascu nd e su b pa tu l „im p osib ile i pr esu p un e ri". Ca un cra b care fu ge „h olb în d u -şi otrăvitor fo arfe ce le şi z bîrlin d u -şi-lc v r ă jm a ş [. . .| , a ş a p r iv e a C o n ş t iin ţ a d e s u b p a t ş i, iată, cu cit E p im ete u a p ro p ia im a g in e a , cu a t ît ce a la ltă s e re tră g e a cu g e s tu ri d e r es p in g e re . Ş i g h e m u in d u -se d e ci a co lo , tă ce a ş i n u s co te a n ici u n c u v în t ş i n ic i u n s u n e t , o ricît s e r u g a re g e le d e c a ş i 178 o im p lo ra ş i o in cin ta cu fe lu rite rb e." vo 513.E v id e n t că n o u l s im b o l n u îi e s te s im p a t ic C o n ş t iin ţ e i, m ot iv p entr u ca re re g e le îi s fătu ieş te p e ţăran i să du că g iuv aeru l p r eo ţ ilo r . „D e cum ză r i ch ip u l im a g in ii, H ip h il-H o p h a l (m a re le p r eo t ) d e g ro a ză ş i d e scîrb ă fu cu r p ins ş i, în cru cişîn d u - şi b ra ţe le o cro t it or d e a s u p ra fru n ţii, str ig ă: 514.« D e parte de m in e cu acea stă ba tjo cu ră , că ci cev a po trivn ic d ivinităţiisă lă ş lu ie şte în e a şi in im a îi c carn a lă , iar ne obră 179 zare a i se citeşte -n och i.» "
177 Spitteler, loc. cir., p. 133. * E vorba de Gewissen, conştiinţă morală (n. t.). 178Loc. cit., p. 142. 179Loc. cit., p. 142.

176 Reeditare: Symbole der Wandlung (Gesammelte Werke, V).

290

TIPURI PSIHOLOGICE

PROBLEMA TIPURILOR IN LITERATURĂ

291

515.D upă care ţăran ii duc giuvaerul la A cadem ie. învăţătorii înaltei şc oli sînt de părere că im aginii îi lipsesc „sentim entu l şi sufletul", iar „pe dea supra, g ravitatea şi m ai cu seam ă ideea că 180 lăuzitoare." 516.B iju ti eru l, în fin e, s c o a te g iu v a er u l fa ls ,iatăd in trt o m aterie o rdinară. L a tîrg, unde ţăranii vo r să sc ape de im agine, ap are poliţia . Apă ră torii d rep tăţii exclam ă la vederea im aginii: „ S ă l ă şlu ie şte o a r e o in im ă în t ru p u l v o stru ş -a v eţi v o i oare o conştiinţă în suflet, de cutezaţi să înfăţişaţivirii pri tuturor aceas tă neob ră za tă şi la sc iv ă g olic iu ne? 517.Ş i-ac um g ră biţi-v ă să d ispă reţi! Ş i va i de vo i, d acă d in întîm plare ne veţi întina cu asem enea privelişte pruncii curaţi şi 1 81 dalbele neveste." 518.S im bolul este caracterizat de poet drept străin, necuviin c io s şi fă r ă de leg e, p otriv nic sim ţului m o ral, c on tra zieîn du -n c a tît s en tim en tu l ş i rep r ezen t a r ea su fletu lu i, cit şi n o ţiu n e a d e D um nezeu; el vo rbeşte senzualităţii, e lip sit de ruşine şi capabil s ă p e riclite ze în m a rc m ă s u ră m o ra la p u b lic ă p rin s tim u la r ea fanteziilor sexuale. Aceste atribute definesc prin urm are o fiin ţă c a re s e a fl ă în c o n tr a d ic ţie în p rim u l rîn d c u va lo rile n o a str e m orale, în al doilea rînd cu jud eca ta noastră de v aloa re estetică, d eo arece ei îi lip sesc v alorile sup erioare ale su fletului, iar ab s enţa „id eii călăuzitoa re" sugerea ză o iraţionalitate a conţin utu lui s ău de id ei. V erdictu l „p otr iv nic d ivin ităţii" p oa te fi trad us ş i p rin „a nticr eştin", c ăc i a c ea stă isto rie n u es te loc a liza tă nici în Antichitatea înd ep ăr tată, nici în China. Prin urm are, potrivit tuturor atributelor sale, sim bolul este un reprezen tant al funcţiei v aloric inferio are, d eci al conţinu tu rilor psihice ncrecuno scute. Im ag inea înfăţiş ea ză probabil — deşi nicăieri acest lucru nu se s p u n e — n u d ita tea u n ei fo rm e o m en eş ti, o „ fo r m ă v i e". 519.A cea stă fo rm ă exprim ă liberta tea d ep lin ă şi to toda tă da to r ia d e a fi ce ea c e e şt i; în c o n s ecin ţă , e a s em n ific ă cea m ai înaltă m odalitate de frum useţe estetică şi m or ală, dar frum useţe naturală n u ideală, artificial confecţiona tă, ea s em n ifică indiviLoc. cit., p. 144. Loc. cit., p. 147.

dul, aşa cum ar putea el să fie. O astfel de imagine, oferită privirii omului aşa cum este el în momentul de faţă, nu va face decît să declanşeze în el ceea ce este aţipit şi ceea ce nu a trăit încă. Dacă întîmplarea ar face ca el să fie pe jumătate civilizat şi pe jumătate încă barbar, atunci priveliştea acelui simbol ar trezi întreaga barbarie din el. Ura omului se concentrează întotdeauna asupra a ceea ce îi conştientizează propriile defecte. Astfel, destinul giuvaerului este pecetluit din însăşi clipa apariţiei sale în lume. Păstorul tăcut care 1a găsit primul este aproape omorît în bătaie de către ţăranii cuprinşi de furie, după care ei aruncă giuvaerul în stradă. Simbolul salvatorului şi-a încheiat astfel cariera scurtă dar tipică. Legătura cu ideea creştină a patimilor este evidentă. Natura salvatoare a giuvaerului se exprimă şi prin faptul că el apare doar o dată la o mie de ani; este un eveniment rar această „înflorire a comorii" şi apariţie a unui mîntuitor, a unui Saoshyant, a unui Buddha. 520. Sfirşitul carierei giuvaerului este misterios; el cade în mîna unui evreu rătăcitor: „Nu era un ovrei din această lume, şi străin peste orice măsură îi era 182 portul." Acest evreu deosebit nu poate fi decît Ahasver care nu îl recunoaşte pe adevăratul Mîntuitor şi care aici fură, ca să spun aşa, imaginea Salvatorului. Legenda lui Ahasver este o legendă creştină tîrzie, atestată nu 183 mai devreme de secolul al XVlI-lea. Ea izvorăşte psihologic dintr-o masă libidinală şi dintr-o parte a personalităţii nevalorificată în atitudinea creştină faţă de viaţă şi lume şi care este de aceea refulată. Pentru această parte refulată a personalităţii, evreii au slujit întotdeauna de simbol, de aici demenţa persecuţiilor lor în Evul Mediu. Ideea de crimă rituală cuprinde în formă accentuată ideea de respingere a Mîntuitorului, căci aşchia din ochiul propriu este văzută ca bîrnă în acela al aproapelui. Ideea de crimă rituală joacă un rol şi la Spitteler, prin aceea că evreul fură copilul-minune dăruit de cer. Avem a face aici cu proiecţia mitică a percepţiei inconştiente a faptului că acţiunea de mîntuire este mereu zădărnicită de prezenţa în in-

182Loc. cit., p. 163. 183E. Koenig, Ahasver, 1907.

292

TIPURI PSIHOLOGICE

PR OB LEM A TIPUR ILO R ÎN LITERATU RĂ

293

conştient a unui element nemîntuit. Acest element nemîntuit, nedomesticit, necultivat sau barbar care nu poate fi lăsat liber, ci doar ţinut în lanţ, este proiectat asupra acelora care nu au acceptat creştinismul; în fapt ceva din noi înşine s-a refuzat domesticirii creştine. Există o percepere inconştientă a acestui element răzvrătit, a cărui existenţă am vrea să o negăm; de aici, proiectarea. Neliniştea este o expresie concretă a lipsei de mîn-tuire. Elementul nemîntuit atrage pe loc noua lumină, energia noului simbol. Pe această cale se exprimă sub altă formă ceea ce noi am sugerat deja mai sus, vorbind de acţiunea simbolului asupra psihicului în general: simbolul stimulează toate conţinuturile refulate şi nerecunoscute, ca de pildă în cazul „păzitorilor pieţei"; tot aşa, în cazul lui Hiphil-Hophal care, potrivit rezistenţei sale inconştiente la propria religie, accentuează şi întăreşte antidivinitatea şi carnalitatea noului simbol. Afectul respingerii corespunde masei de libido refulate. Crima rituală se înfăptuieşte o dată cu transformarea darului ceresc curat in fantasmagoria apăsătoare, născocită de aceste minţi. Apariţia simbolului nu rămîne totuşi fără efect. Neacceptal în forma lui pură, el este absorbit de forţele arhaice şi nediferenţiate, proces la care contribuie estetica şi moralitatea conştientă. în acest punct începe enantiodromia, transformarea valorii de pînă acum în nonvaloa-re, a binelui în rău. 521. împărăţia celor buni, al cărei rege este Epimeteu, s-a aflat dintotdeauna în duşmănie cu 1 4 împărăţia lui Behemoth. Be-hemoth şi Leviatan * sînt în Cartea lui Iov cei doi monştri ai lui Dumnezeu, expresie simbolică a puterii şi a forţei acestuia. Ca simboluri animaliere brute, ele desemnează forţele înrudite 185 psihologic ale naturii umane. De aceea, Jahve spune: „Ia priveşte ipopotamul* pe care l-am făcut ca şi pe tine [...]
184Spitteler, loc. cit., p. 179. 185Cf. Wmtdlungen und Symbole der Libido, p. 58 (reeditare: Symbole der Wandlung [Gesammelte Werke, V], şi R. Schacrf, Die Gestalt des Satans im Alten Testament, în: Jung, Symbolik der Geistes, 1984. * Este vorba de hippopotamus amphibius în care exegeza 1-a identificat pe Behemoth. Versiunile româneşti au optat pentru forma comună a numelui (n. f.).

ra

522.Vezi, puterea lui e în foalele lui şi vîrtoşia lui e în m uş chii de p e pîntece. Coada lui e dîrză ca lem nul de c ed ru, vinele 1 86 pulpelor lui sînt numai noduri [...] El este fruntea alcătuirilor 18 7 lui Dumnezeu." 523.Să citim cu atenţie: această forţă este „fruntea alcătuiri lor lui Dumnezeu", adică a lui Jahve, a Dum nezeului evreu care în Noul Testamentrepu diază această form ă. Aici, el nu va m ai fi un Dum nezeu al n aturii. Ceea ce psihologic înseam n ă că la tura instinctuală, grosolană, a libidoului acum ulat în inconştient este m enţinută în atitudin ea creştin ă constan t în jos; astfel este refulată o jum ătate de Dum nezeu, respectiv este înscrisă în con tul vinovăţiei om ului şi repartizată, în ultim ă instanţă, dom eniu lui diavolului. Cîn d forţa in c on ştien tă încep e apoi să se ridic e c ătre suprafaţă şi să curgă, cînd „alc ătuirile lui Dum n ezeu" în c ep să se m anifeste, atunci Du m nezeu apare sub chipul lui Be 188 hem oth. S -ar putea tot atît de bine spu n e c ă D um nezeu se înfăţişează sub chipul diavolului. Aceste evaluări m orale sînt în să ilu zii optice: forţa vieţii se află dincolo d e judecata m orală. Meistcr Eckhart ne învaţă: „Dacă spun deci că Dumnezeu e bun: n u es t e a d e v ă ra t ,e u sînt bu n, D um n ez e u n u e s te bun ! M erg chiar m ai departe: eu sînt m ai bun decît Dum ne ! Căc i d oar zeu c eea ce este bun se poate face m ai bun şi d oar ceea c e este m ai bun se poate face cel m ai bun. Dum n ezeu nu este bun, d e aceea el n u se p oate face m ai b un şi, d rept u rm are, nici cel m ai bu n; d ep art e d e D um ne ze u s e a fl ă ac este trei d et erm in ări «bun », , «m ai bu n », «c el m ai bu n»; el se află d easu pra tu turor acesto."189

524. Efectul următor al simbolului mîntuitor rezultă din unirea perechilor de contrarii: astfel se uneşte împărăţia ideală a lui Epimeteu cu împărăţia lui Behemoth; cu alte cuvinte, conştiinţa morală intră într-o alianţă primejdioasă cu conţinuturile incon186Vulgata vorbeşte chiar de faptul că: „nervi testiculonim eius perplexi sunt" (vinele testiculelor sînt răsucite). La Spitteler, fiica lui Behemoth este, semnificativ, Astarte. 187Cartea lui Iov, 40, 15 ş. urm. [Citat după ed. Galaction, n. t.] 188Flournay, Une Mvstique Moderne, „Aichives de psychologie", voi. XV, 1915. 189Von der Erneuerung am Geiste, Buettner, loc. cit., voi. I, p. 165.

294

TIPURI PSIHOLOGICE

PROBLEMA TIPURILOR ÎN LITERATURĂ

295

ştiente şi cu libidoul corespunzător care le este identic. Lui Epi-meteu îi sînt încredinţaţi copiii divini, anume acele bunuri supreme ale umanităţii fără de care omul nu este altceva decît animal. Prin unirea cu propriul contrar inconştient apare pericolul pustiirii, al devastării sau al inundării, adică valorile conştiinţei s-ar putea pierde în contact cu valorile energetice ale inconştientului. Dacă acea imagine a frumuseţii şi moralităţii naturale ar fi acceptată şi păstrată şi dacă nu ar sluji, în virtutea inocentei sale naturaleţi, de stimulent impurităţii apăsătoare din adîncul culturii noastre „morale", atunci copiii divini, în ciuda alianţei cu Behemoth, nu ar fi primejduiţi, ci Epimetcu ar putea deosebi în orice clipă valoarea de nonvaloare. Dar deoarece simbolul este inacceptabil pentru limitarea, pentru diferenţierea raţiona-listă şi totodată pentru infirmitatea noastră, orice criteriu de măsurare a valorii şi nonvalorii lipseşte. Dacă unirea perechilor de contrarii se produce totuşi, apare pericolul inundării şi al distrugerii, şi anume, în mod caracteristic, prin faptul că tendinţele contrarii, periculoase sînt introduse prin contrabandă, respectiv sub paravanul „noţiunilor corecte". Se poate raţionaliza şi este-tiza chiar şi ceea ce este rău şi nociv. Astfel, copiii divini sînt, unul după altul, predaţi lui Behemoth, cu alte cuvinte valorile conştiente sînt schimbate pe instinctualitatca şi neghiobia pură. Tendinţele inconştiente, brutale şi barbare de mai înainte înghit valorile conştiente, de aici faptul că Behemoth şi Leviatan arborează drept simbol al principiului lor o balenă nevăzută, în vreme ce simbolul corespunzător al imperiului epimeteic este pasărea. Balena, ca locuitor al mării, este în genere simbolul inconştientului 190 devorator. Pasărea, ca locuitor al imperiului luminos al văzduhului, este un simbol al ghidului conştient sau chiar al idealului (aripi!) şi al Duhului Sfint. 525. Prăbuşirea definitivă a binelui este împiedicată de intervenţia lui Promcteu. El îl eliberează pe ultimul dintre copiii divini, pe Mesia, din puterea vrăjmaşilor săi. Mesia devine moştenitorul împărăţiei lui Dumnezeu, în timp ce Prometcu şi Epimeteu, personificările contrariilor separate, se retrag uniţi în „valea lor deacasă". Amîndoi sînt liberi de exerciţiul puterii, Epimeteu pentru a fi fost constrîns, Prometeu pentru a nu-1 fi
190 Atestări din belşug, în: Wandlungen und Symbole der Libido (reeditare Symbole der Wandlung [Gesammelte Werke, V]).

dorit niciodată. Formulată în termeni psihologici, ideea este că atît introversia, cît şi extraversia încetează să domine ca linie diriguitoare, unilaterală, disocierea psihicului fiind astfel stopată, în locul ei apare o nouă funcţie, reprezentată simbolic printr-un copil, numit Mesia, care doarme îndelung. Mesia e mijlocitorul, simbolul unei noi atitudini în care contrariile sînt unite. El este un copil, un băieţel asemenea prototipului antic puer aeternus, care sugerează, prin tinereţea sa, renaşterea şi revenirea a ceea ce fusese pierdut {apokatastasis). Ceea ce adusese Pandora sub formă de imagine pe pămînt, ceea ce fusese respins de oameni şi le pricinuise nenorocire se împlineşte în Mesia. Acest ansamblu simbolic corespunde unei experienţe frecvente din practica psihologiei analitice: cînd un simbol apare în vis şi este respins din motivele expuse pe larg mai sus, el provoacă o contrareacţie ce corespunde invaziei lui Behemoth. Din acest conflict rezultă o simplificare a personalităţii, o reducere la trăsăturile fundamentale individuale, existente de la începutul vieţii, care garantează legătura dintre personalitatea matură şi izvoarele de energie ale copilăriei. După cum arată Spitteler, primejdia mare în cazul acestei treceri constă în posibilitatea ca în locul simbolului să fie raţional preluate instinctele arhaice stimulate prin acest proces şi să fie integrate în formele intuitive tradiţionale. 526. W. Blake, misticul englez, afirmă: „Există două 1 clase de oameni: fecunzii ^ şi devoratorii^ Religia este 193 năzuinţa de a Ic uni." Cu aceste cuvinte ale lui Blake care sintetizează într-un mod atît de simplu ideile fundamentale ale lui Spitteler şi propriile mele consideraţii, aş vrea să închei acest capitol. Dacă i-am acordat o neobişnuită întindere este, ca şi în cazul interpretării Scrisorilor lui Schiller, pentru a da seama de bogăţia de idei şi de sugestii pe care Spitteler ni le oferă în Prometeu şi Epimeteu. M-am limitat pe cît posibil la esenţial, lăsind deliberat deoparte o scrie întreagă de probleme pe care un examen complet al acestei lucrări ar trebui să o ia în considerare.
191The prolific = fecundul, cel ce naşte din sine însuşi. 192The de\r>uring = cel care devorează, absoarbe în sine. 19* Religion is an endeavourto reconcile the rwo!" Poeticul Works, 1906, voi. I, p. 269, cf. The Marhage of Heaven and Hell, in The Writings of Wiiliam Blake, Londra, 1925, p. 190.

A ceas tă funcţie va pretinde un tim p m ai lung s au m ai scurt în raport cu intensitatea energiei cheltuite care i-a pre ers. 27 ş. A stfel. pro bab il d e1 O prezentare reelaborată. n um ită d e G ro ss fun cţie p rim a ră. nim ic nu îm pied ic ă tran sp un erea c on c lu zi ilo r l u c ră ri i l a d o m e n iu l p s ih o l o g i ei n orm ale. respe ctiv p ro du cerii ţ unui p ro c es p sih ic po zitiv. pe baza ac es tui fapt. a ş a c u m v o m v ed e a m a i j o s . Ip oteza lui G ro s s are de aceea o mare doză de verosim ilitate. 1909. d upă r ep rezentă ri intens m arca te. pp. d ec i to a te n ev ro zele şi to a te stă rile deg en era tive. căci dez ec h ilib r ele p sih ic e îi o f er ă c erc e tă to r u lu i p rileju l d e o s eb it d e fa v ora bil d e a s esiza c u o lim pezim e ex tra o rd in ară an um ite fe nom ene care în interio rul graniţelor norm ale răm în ad es ea indi s tinc te. ca re a publicat un studiu teoretic sub titlul zerebrale Die Sekundărfunktio n (1 90 2). la a lte d om en ii. II).zise a celu lei . adică o res tituire. 3Eberschweiler. G ross înţelege u n proc es celu la r cerebral care u rm ea ză „funcţiei prim are". adică unei d escom puneri chimi ce. afectiv ă şi de altă n atură . urm. Ac ea st ă în cerca re i s e da torea ză lui O tto G ro s s. bog ate în afecte semnific ă probabil o cheltuială specială de energie şi d e aici o perioadă de restituire sau o funcţie secu ndară p relungite.A m ajuns acum la încercarea în trep rinsă de un psihiatru d e a s co a te în evid en ţă d o u ă tip u ri d in v a rie ta te a n ă u c ito a r e a a ş a -n u m itelo co m plexe de inferiorita te ps ilw p a tice . frecvent atestate. şi anum e în s ensul unei lim itări selecţiei asociative a la „tem a" reprezentată de funcţia prim ară. oferă Gross în cartea Oberpsychopathische Minderwertigkeiten.Ştim pe baza exp erienţei patologic e cit de des ap ar perse v e ra ţiil e to c m a i în c a zu l le ziu n ilo r c e reb ra l e g ra v e. ceva m ai tîrziu. o rec onstituire prin n utriţie. 528. Elevul m eu Eb crsch wciler a dem on strat acelaşi fenom en într-o cerceta re ling vistică privind asonantele şi 3 aglutinările. să sp u n em . nu s-ar putea ev entual d ed uce an um e particula rită ţi psihologic e. şi cu am putut să m ă refer. în tot acest ră stim p celula se află m într-o sta re m odificată faţă de perioada anterioară. o fun cţie sec un da ră scu rtă influenţează mu lt m ai puţine asociaţii consecutive decît una lun2Jung. A ctiv itatea coresp u n d e un ui proc es e ne rg etic . G ro s s în s uşi îşi ex tind e c on cluziile. A c es tei d esc ă rc ări ac ute. E firesc să ne punem întrebarea dacă nu există ind ivizi sau chiar tipuri la care perioa da de restitu ire. p r ecu m ap op lexii. „Untersuchungen iiber die sprachliche Komponente der 1 Assoziation *. exercita tă a supra d esfăşu rării ulterio are a as ociaţiei. la aşan um ita „reprezentare principală". p rec um co m p lex ele psihice de inferioritate: intelectu ală. în cuprinsul p ropriilor m ele lucrări experim entale — ca şi m ai m ulţi dintre elevii m ei. S ta rea an o rm ală a re nu o d ată efec t de lup tă . . Diagnostische Untersuchungen (Gesammelte Werke. 530. urm ea ză funcţia îi s ecundară. ale căr ui ip oteze fun da m entale l-a u d eterm ina t să 1 p os tuleze exis ten ţa a d ou ă tip uri ps ih olog ic e.Prin „funcţie secundară". fu nc ţia s ec un da ră. tu m o ri. r A c ea s t ă grupă neobişnuit de întinsă reuneşte toate stă rile psihopatice de g ra niţă. 1908.în tr-un in terv a l d e tim p d at. d eg ener ă ri a trofic e sau de alt fel. a tipurilor. prod uc erii u nei reprezen tă ri. într-ad evăr. clanşării unei tensiuni chim ice. dem onstrabilă. Gross consideră efectul că funcţiei secundare a supra procesu lui psihic r ep rezintă o influenţă specifică . c are n u m ai a p arţin p siho zelo r p ro priu zis e.VI PROBLEM A TIPU RIL OR ÎN PSIHO PATOLO GIE PROBLEMA TIPURILOR ÎN PSIHOPATOLOGIE 297 527. s ă du reze m a i m u lt d ec ît la alţii şi dacă. dar în esenţă neschimbată. m orală. Ele se d a to r ea ză toc m ai ac es tei res tituiri an ev oio a s e. într-o stare de excitaţie care nu poate îne fără răm efect asupra desfă şurării în continu are a procesu lui p sih ic. Allgemeine Zeitschrift fir Psycluatrie. în c ap itolul fin a l. in investigaţii asem ănătoare 2 — \afenomene de perseverare-. Ac ea sta co respu n d e a c tiv i tă i i pro priu . proc es e intens marcate. D eş i m ateria lu l em p ir ic cerc etat de el este des prin s din d om en iu l co m p lex elo r p sihice de in ferio rita te. 529.

x L'rnurca firească ari\ prelungirea şi intensificarea funcţiei secundare. Incursiunea într-un domeniu străin apare ca de la sine înţeleasă şi este înlesnită de necunoaşterea valorii afective a reprezentării. de valoare diferită. im presia este profundă O consecinţă nefav ora- . după împrejurări. deci un fel de tendinţă către distragere. în fond este vorba mai mult de un impuls orb. a socia ţia consecu tivă es te influenţată într-o m ăsură m ai m arc decit in cazu l lipu lui a m intii m a i sus. de Ca pacitate a de a se în flăcăra rapid . C o n ţin u tu ri r e la t iv i zo l a t e d i s p a r in s c u rt tim p . a cutezanţei ce îşi au rădăcinile în lipsa de atitudine critică în faţa primejdiei şi în incapacitatea de a o sesiza. în unitatea de timp se bulucesc numeroase teme noi. d e a c ee a es t e in fin it m a i g r eu d e m em o riz a t u n şi r de cu vinte fă ră sen s (in co erente) cit o p oez ie.298 TIPUR I PSIH O L O G IC E PR O B L E M A T IPU R IL O R ÎN PSIH O PA T O lX X ilE 299 gă. deci o ac tivita te celulara mai bogată şi mai com pletă decite lat r a v e r t i t . pentru acţiune şi reacţiune. Această succesiune rapidă de funcţii primare exclude eo ipso trăirea valorilor afective a reprezentărilor. Rapiditatea acţiunii creează iluzia gestului hotărît. in a şa fel incit m em o ria es te d e regu lă co nsid era bil afecta tă. din pricina scurtimii funcţiei secundare. o pornire către superficialitate a legăturilor. oricum nu în sens intensiv ci extensiv. d ec i p e ve rtit. ş i in la acest ca z. G ro s s n um eşte ac est t i p „inferio rita te cu . T ipu l op us este n um it de Gr o ss: „inferio ritate c u con ştiinţa îngustă". căci ea pretinde ca mai multe reprezentări iniţiale şi efectele lor să aibă o durată mai întinsă. Persistenţa funcţiei s ecundare p rov oac ă o prelungire a efectului repr ezentării iniţiale. prelucrarea per cepţiilor şi a experienţ elor este tulburată. astfel incit la acelaşi nivel apar fapte eterogene. dintre care nici una nu este adîncită. a îndrăznelii. dar numai pe latura sa de suprafaţă şi nu în semnificaţia de adîncime. de unde o înţelegere promptă a prezentului imediat. o lipsă de relaţii mai adînci. fireşte. exis ten ţa un ei fun cţii prim are a cc entua te. 531. Restaurarea rapidă a funcţiei primare determină o reactivitate mai mare. Gindirca are caracter reprezentativ. Particularitatea imaginii psihologice a acestui caz o constituie disponibilitatea ei. entuziasm ul grabnic stins ca şi anum ite ca renţe de gust sînt caracteristici care apar în virtutea succesiunii prea iu ţi d e con ţinu tu ri et erog en e ş i a n crca liză rii v alo rilor lor afective m ult prea diferite. de aici faptul că afectivitatea nu poate fi altfel decît superficială. 533. în loc de legături semnificative. suferă.conştiinţă superficială" D acă es tom păm ac es tu ia p înă la n orm a l tră s ă tu rile îng ro ş a te. impresia unei lipse de prejudecăţi ori de prevenire şi de înţelegere. H in d em în ă s ă p r esu p u n em . deci pretinde o funcţie secundară mai lungă. o reali z a re s au a d în c irc c u p r in ză t o a r e a „ t em e i" . R ep r e z en t a r e a a rc efect persistent. Alunecarea prea rapidă pe deasupra semnificaţiilor mai adînci lasă şi ca impresia unei anumite orbiri faţă de toate lucrurile care nu se află la suprafaţa imediată. D e aici. în primul caz. Fără de care nu poate avea loc nici o adîn-cire a abstracţiei unei reprezentări sau a unui grup de reprezentări. Procesul de gîndire propriu-zis. 532. Prin prelung irea ei. Apare astfel ceea ce G ro ss nu m eşte „efect co ntrac liv ". mai strînse. funcţia primară poate să apară mult mai frecvent. n u m ic.în descrierea acestui tip cu funcţie secund ar ă scurtă am u rm ă rii in es en ţ ă c o n s id er a ţiile lu i G ro s s. d e a fi form ulat pe ntru prim a o a ră o ip oteză u nita ră ş i sim p lă priv in d orig in ea ac est ui tip . o anume incoerenţă. sau altfel spus abstracţia. a acţiunii şi a eficienţei ei asupra semenului nostru. lipsită de tact sau chiar violenţă. Reactivitatea rapidă apare şi sub forma prezenţei de spirit. o bţin em o im ag in e de ansam blu in care cititorul recu noaş te fără dificultate tipul „less em o ţi o n a l" a l lu i Jo rd a n . Dar şi că adaptările şi schimbările rapide de atitudine devin posibile.Prin urm are. De aici şi impresia unei lipse de spirit critic sau. d e c i e s t e m a i m u l t u n m o d d e r e p r e ze n t a r e ş i s u c c e s iu n e d e co nţin uturi dc cît o s uc c esiun e d e a bs trac ţiu n i şi d e sinteze. rapid şi necontenit reînnoită. uneori chiar de incomprehensibilă indelicateţe.Prin reînnoirea rapida a disponibilităţii. e xtra lui G ro ss îi rev in e m eritu l. la c a re a m adău gat cîlc va tran sc rip ţii în regis tru n orm a l. dînd impresia de „nivelare a reprezentărilor" (Wernicke). resp ec tiv o selec ţie sp ec ia l orien taită ( n s en su l re pr ezentă rii in iţia le) a a s o cia ţiilo r co ns ecu tiv e. că ci de c ele m a i m u lte o ri p o t fi u şo r r ep ro d u s e d o a r a cel e a so c i a ţii ca re a u in tra t in fo a r t e m u lt e c o m b in a ţ ii . Funcţia secundară a ac estui tip es te deo sebit de intensă şi de prelungită.

53 5. „cu fun dată în gînduri". punţ dintre ile com plexe sînt pe cît posibil tăiate prin form ularea riguroasă şi rigidă a conţinutului com ple xului. pp. 6Gross. P. o stază pu tern ică a libidoului în interior. fenomen numit de Gross (printr-un termen împrumutat de la Wcrnicke) „sejuncţie". punctul de vedere se „sminteşte". Această c o n s ecin ţă sa lu t a r ă s -a r p ro d u c e. 534. 795 ş. fireşte. în virtutea coloraturii sale afective. s e m a n ife s tă o p a rtic ip a r e r ed u s ă la v i a ţa exterio ară şi o în clinare evidentă către m izantropie şi singurăta te. adică pînă la o dominantă care sfidează orice critică şi se bucură de o deplină 4 autonomie. cit. co m p lexe pînă a tu nci deloc s a u p u ţin leg ate „s e ciocn esc" brusc. anum e prin corelarea ei cu alte complexe de rep rezentări cap abile să o lărgeasc ă şi deci 5 să o co rec ze . p rec um s în t aces tea leg a te intre ele. fire ş t e.A cum ularea d c om plex e insuficient leg a te e d eterm ină . totodată însă acest complex se închide în faţa oricărui element străin şi intră pe această cale într-o izolare asociativă. com pensată adesea de o mare iubire pentru anim ale sau plante. te ch ia r a n x i et a tefa ţă d e a s o cierea co m p lex elor s epa ra te. devenind mărime atotdominatoare sau „spleen" . Lu crur ile tr eb uie s ărăm înă net distincte. nu se întrepătrund pentru a se compensa şi corecta reciproc. Totuşi sinteza este bine susţinută. pro vocînd o fun cţie prim ară intens ă ca re declanş ea ză o fu ncţie s ecu ndară lungă. întreaga mentalitate este altfel orientată. a m a lg a m ea ză d o u ă co m p lex e . „Zur Radikalbehandlung der chronischen Paranoia". o izolare puternică de influenţele venite din afară şi. închise sever şi logic în sine. loc. p ro ces ele interio a re sînt c u a tît m ai vii. în paguba varietăţii şi a bogăţiei de gîndire. Jahrbuck fiir psychoanalytisdie Forschungen. în cazuri patologice. Gross num eşte această 6 ten dinţă „anxietate de asociaţie"Coeziunea interioară . u nilaterală d in punct de v edere intelectu al sau ip o h o n d ră . voi. D e a c eea des c op erim cu regu la rita te în a stfel d e s itu aţii o co nc en tra re extra o rd in a ră p e p ro c es e in terio a re. Urmare a sejunc-ţiei complexelor este acumularea de grupuri (sau complexe) de reprezentări necorelate sau lax corelate între ele. Complexele izolate coexistă mai întîi unele lîngă altele fără a se influenţa între ele.în sc him b . în c a z u l c e lu i o r ie n t a t p e d ir ec ţ ia ac estora. De altfel. p. O p ere a ză e v id en t şi o a n u m e p ru d en ţă . d o a r în c a zu l în c a r e 5Cf. de o a rec e. peutice co respunzătoare. distincţie între „ideea valoric superioară" şi aşanumitul „complex hipertrofiat valoric". în genere. ele sînt lipsite de influenţa corectivă a unor complexe altfel orientate.300 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN PSIHOPATOLOGIE 301 bilă este limitarea la un domeniu mai restrîns. O as tfel de încercare are ş ansă d e reuşită doar atunci cînd izbuteşte să lege fie prem isele fie concluzia com plexului de un alt com plex tot atît de s ev er şi d e log ic în ch eg at. d in cînd în cînd . 536. Bjerre. 111. „Complexul conflictului" are. cum spune Gross. 41). severă a unui astfel de complex îngreunea orice ză încerca re de influenţare din afară. Gross face. S -a r p u tea c red e c ă în a c es t fel to a te co m p lex ele a ju ng s ă s e cio cn ea sc ă în tre ele ş i s ă prod ucă o un itate şi o coeziune generală a conţinuturilor psihice. o coeziune a unui complex de reprezentări. aceasta. Personalitatea apa re frînată. pe bună dreptate. Se poate lesne întîmpla ca un complex foarte puternic şi de aceea cu deosebire închis şi neinflucnţabil să se ridice pînă la „ideea superioară valoric". . Acesta din urmă este caracteristic nu doar pentru acest tip ci şi pentru celălalt. elementele de asamblare rămînînd îndeajuns de mult timp constelate pentru ca abstracţia lor să devină posibilă. în exterior. în fu nc ţie d e felu l de a fi a l o m u l u i : p e s e n z a ţ ii. p. absorbită sau distrată. 40. pe proc esele spiritu ale în cazul c elu i o rientat intelec tual. restrîngerea la o singură temă provoacă o îmbogăţire a asociaţiilor corespunzătoare şi o corelare interioară solidă. adică o mărime absolut de neclintit care constrînge întreaga viaţă a individului să i se supună. această stare se manifestă sub forma unei personalităţi dezar-monice sau. la rîndu-i. ea devine obsesie sau idee paranoică.. urm. O ric u m . „sejunctive". O astfel de teorie privitoare la apariţia unei idei paranoice ar putea explica şi faptul că în anume stări incipiente aceasta din urmă ar putea fi corectată prin proceduri psihotera4 In alt loc {Oberpsycliopathisclie Mmderwertigkeiteii. aşa cum am spune noi. o valoare considerabilă independent de tipul la care apare.

pp. iar nenumăratele afecte în ecou desfăşoară o gamă extrem de fin nuanţată de sunete şi de percepţii. atunci cînd am discutat Scrisorile lui Schiller. D upă cum am văzut. 58 ş. respectiv un complex.. după Gross. 8Die zerebrale Sekundârfunktion. în cazul în care stim ulul se realizează. Viaţa afectivă interioară este foarte intensă. El asociază ma siv. 538. el reali zează asociaţii ce ţin de reprezentarea iniţială. acest tip manifestă tendinţa de a ţine la distanţă excitaţiile exterioare. în măsura în care nu e vorba de m ateriale aparţinînd altor com plexe. datorată solicitării interioare. iar în situaţii patologice chiar pînă la delirul de persecuţie. singura soluţie este de a se micşora intensitatea funcţiei primare — ceea ce constituie. un capitol aparte la care ne-am referit întreacăt. precumpănitor 7Loc. prin urmare. Tot acolo el subliniază faptul că realizarea valorii afective duce lesne la o supraestimare afectivă. retrăgîndu-se cît mai mult din toate şi încereînd ducă să o viaţă de pustnic.Exploziile bruşte alternînd cu stări de mutism şi cu reac ţii de apărare pot conferi personalităţii un aspect bizar. în altă parte . Re ceptivitatea lor scăzută. Un bolnav va manifesta desluşit această tendinţă. dacă nu chiar de amărăciune care se îndreaptă apoi împotriva autorilor reali sau presupuşi ai nenorocirii. Corespunzător. care de cele mai m ulte ori nu este observat din afară. apar necontenit excitaţii noi care produc funcţii secundare ce intersectează şi tulbură liniile interioare. in interiorul limitelor normale. urm. Caracterul greoi al adaptării duce la o serie de experienţe negative care declanşează inevitabil un sentiment de inferioritate. motiv pentru care apar reacţii violente de apărare. imposibil de dominat. ea e de clanşează fie o reacţie puternică. 539. Conştiinţa superficial-lărgită şi conştiinţa îngustat-aprofundată 8 sînt. influenţe de natură sentimentală şi altele de acelaşi fel sînt de la bun început respinse. de altfel. afirmaţii emoţionale. în temeiul acestei sen-zitivităţi apare fără dificultate cu timpul o anume melancolie iz-vorită din sentimentul de 7 a fi exclus din viaţă. Doar cazurile uşoare se vor putea vindeca pe această cale. Susceptibilitatea se îndreaptă împotriva stărilor emoţionale din jur. de a menţine pe cit posibil constant fluxul vieţii. el declanşează toate valorile afective. fie nu de clanşează nimic. în capitolul al V-lea al lucrării Die zerebrale Sekundărfunklion.302 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR iN PSIHOPATOLOGIE 303 schim barea din viaţa exterioară s-ar putea opri. la o „luare prea-în-se-rios". 37. atunci cînd complexul este atît de închis îneît nu perm ite penetrarea. Explozii ocazionale generează tulburări în relaţiile cu ceilalţi. cu efect prelungit. o explozie afectivă. şi anume din teama faţă de propriile emoţii care ar putea declanşa o impresie persistentă. Deoarece însă aşa ceva e cu neputinţă. Dacă o exci taţie atinge un astfel d material. cu tipul descris de Gross. are loc o reacţie afectivă puternică. Gross observă că. care se poate intensi fica pînă la a atinge pragul neîncrederii. iar jena şi perplexitatea care le urmează împiedică restabilirea lor. Accentuarea puternică a proceselor interioare şi a emoţionalului în acest portret ne permite să-1 recunoaştem uşor în el pe introvertit. în cazul unei acum ulări puternice de com plexe se instalează o atitudine cronică de apărare. să prim ească noi excitaţii. Gross afirmă că tristeţea este o caracteristică esenţială a acestui tip. pînă cînd izbuteşte să înfăptuiască toate amalgamările interioare. cit. cele două tipuri de inferioritate descrise de el prezintă diferenţe de individualitate fiziologică. 537. dar care pătrunde cu atît m ai adînc în inte rior. Ecourile efectului um plu individul. . deci o senzitivitate emoţională deosebită care se traduce în afară în sfială şi teamă faţă de stimulii afectivi sau faţă de orice situaţie capabilă să îi producă. tot ceea ce se leagă de o tem ă anum e. Descrierea lui Gross este mult mai completă decît aceea pe care Jordan o face tipului „impassioned". care însă în liniile sale principale coincide. Tipul conştiinţei lărgite este. le blo chează prezenţa de spirit şi vivacitatea. atîta tim p cît se menţin. O acum ulare de excitaţii e insuportabilă. în toate celelalte situaţii grave. care face ca indivizii în cauză să devină o enigmă pentru cei din jur. de a evita schimbarea. Se creează adesea situaţii penibile în care individul nu ştie cum să se descurce şi care reprezintă pentru el un motiv în plus pentru a se retrage din societate. îm piedicîndu-1. p. Schimbări bruşte de opinie. s-ar zice. diferenţe de caracter .Este absolut limpedecă fenomene afectivecu totul par ticulare caracterizează acest tip.

65." Cu aceasta. cit. nu pentru că ar avea o aversiune înnăscută faţă de afişarea sentimentelor şi pentru că s-ar teme să provoace prin incorectitudine excitaţii supărătoare. pe primul plan se află întotdeauna stările lăuntrice. Urmărind concepţiile lui Gross se vede clar în ce constă deosebirea de punct de vedere: omul cu funcţie secundară scurtă are pe unitatea de timp numeroase funcţii primare lax legate între ele.. abstracţiile. în mod firesc. .. pe cît posibil. Emoţiile care îl chinuie îi sînt prea bine cunoscute. p. în realitate însă sînt idei pe care le are toată lumea. El este de aceea. 63. lată de ce.306 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN PSIHOPATOLOGIE 307 le-am formulat mai sus. universalia sînt doar nomina. adică individuale. El se 11Gross. Le compară cu acelea pe care le exprimă mediul său înconjurător. el cade însă pradă aceleiaşi iluzii şi în ce priveşte propria gîndire. căci acestea sînt un instrument diferenţiat de adaptare şi de aceea lipsite de „pasiunea autentică" ce caracterizează sentimentele interioare ale tipului de gîndire introvertit. absorbit fiind de procesele sale interioare. El descoperă că ideile sale corespund prea puţin ideilor celorlalţi şi le consideră pe ale sale individuale. Deoarece introvertitul privilegiază întotdeauna reflecţia pe seama lumii exterioare în paguba 11 perceperii acesteia. Gross atinge o trăsătură esenţială a mentalităţii introvertite: introvertitul manifestă înclinaţia de a dezvolta ideea în sine. iar pe sine se socoteşte probabil un gînditor original sau îşi refulează ideile pe motiv că nimeni nu gindeşte ca el. pentru omul cu funcţie secundară lungă. 543. Pasiunea ca un ce pulsional are în sine prea puţin caracter individual. în special tipurile sentimentului extravertit şi îşi închipuia că „sentimentele" sale sînt altfel decît ale celorlalţi oameni. Trebuie să supunem unei critici minuţioase această afirmaţie a autorului. Intelectualul introvertit pe care Gross îl are aici evident în vedere nu arată în afară. individualitatea sentimentului. căci ea conţine o problemă care. care ocazional se poate intensifica pînă la pasiune şi pe care din acest motiv îl percepe desluşit. cit. în primul rînd. ideile sau universalia. Este natural ca ele să fie diferite de sentimentele tipului simţirii extravertite. acestea sînt pentru el adevărata realitate la care trebuie să raporteze toate fenomenele individuale.] 14 cufundarea în lucruri lipsite de orice interes vital imediat. el este înclinat spre relativism. precum şi fazele premergătoare ale acestora în şcoala platonică. se şterge imediat diferenţa dintre tipuri în favoarea unui „preaomenesc" general. El ajunge să creadă că „sentimentele" sale (mai exact. fireşte. în realitate. El îşi refulează sentimentul. El resimte armonia mediului înconjurător ca fiind cu deosebire 12 plăcută . „Forţa contractivă accentuată permite [. 1J Loc. p. tipurile gin-dirii introvertite. p. El le compară cu sentimentele pe care i le arată ceilalţi. realist (în sensul scolasticii). Doar ceea ce e diferenţiat poate fi individual. dar care rareori sînt exprimate cu glas tare. tipul simţirii extravertite revendică. nici un fel de sentimente. p. „Viaţa afectivă este adesea socialmente inutilizabilă. lipsite de realitate. în primul rînd.. independent 14 Loc. a dat necontenit ocazia la cele mai mari neînţelegeri legate de tipuri. după experienţa mea. dar este 13 întotdeauna individuală.. 65.. cînd am prezentat punctul de vedere nominalist şi realist. Predominarea puternică a propriilor idei îl împiedică să preia idei şi idealuri străine." 542. cit. emoţiile sale) ar fi unice. ea corespunde impulsului său interior către armonizarea propriilor complexe izolate. după părerea mea. ci opinii logic corecte şi un comportament corect. respectiv afectele semenilor săi. teme de afecte neplăcute pentru că atribuie altora senzitivitatea sa şi pentru că este întotdeauna tulburat de rapiditatea şi nestatornicia extravertitului. (Cu excepţia exploziilor afective!) în societate nu este prevenitor. După părerea mea. 64. observaţia de mai sus a lui Gross izvorăşte dintro iluzie subiectivă care este totodată o regulă generală. în schimb. ca poate fi comună tuturor oamenilor. El evită orice „comportare necontrolată" din teama de iritări supărătoare. El are idei care îl chinuie. 12Loc. Die zerebrale Sekundcirfunktion. căci sentimentele sale sînt diferenţiate. Prelucrarea lăuntrică intensă a complexelor reprezentării conferă acestora caracter eminamente individual. megarică şi cinică. în marile afecte.

. în prin cipiu. există o altă îm prejura re care atîrnă greu în b alanţă : habitu su l a titu dinii p siho lo gice s e p oa te sch im b a la un ul şi ac ela şi in d iv id în tr-u n in te rv a l s cu rt d e tim p . deoa rece se încheie cu o av catastrofă care duce ade la un hao s apro ape sea inextricabil. de G ross . pe atît d e g en ia lă." 54 5. G ross îşi ex p rim ă con ving erea că ep oc a no a stră a re nev oie m ai c u s eam ă de con ştiin ţa în g u stat-aprofundată în opo ziţie cu vrem urile trecute ca re au poseda t o conştiinţă m ai larg ă şi m ai superficială. in cit să trăiască doar funcţii prim are pozitive. ceea ce s-a recunos cut rep etat din diverse direcţii. S-a vor b it p e b u n ă d rep t a t e d e o a d ev ă r a t ă „ m ito lo g ic c er eb r a lă " . Prim ele se rapo rtează la „ realizarea practic ă". c ăci n im en i n u a v ă zu t v re o d a tă fu n c ţia sec u n d a r ă a c elu lei ce reb r a i ş le n im e ni n u ar pu tea să dovedească dacă şi de ce funcţia secundară arc. din păcate — am îndouă lipsesc om enirii de astăzi. din punct de ved ere calitativ. dim inuîndu-şi proporţional valo area vitală. D a r a s t ă z i? D a c ă c în g ă d u it î n g en e r e a e x p r im a o p ă r e r e în a cea s tă p rivinţă . Căci una nu m erge fără cealaltă şi — trebuie să recunoaştem că. fără s ă m ai vadă şi să m ai înţeleagă lucru rile. a tun ci a r trebu i să spu nem : p ro b ab il că a v em nev oie de am îndouă. D u p ă p ă r er ea m ea. Prim ejdia însă stă în faptul că su cc esiun ea d e id ei s e înd ep ărtea ză a stfel de o rice ap lica ţie practic ă. Ipo te zele fiziolog ic e sa u „org a nice " p rivin d p roc e sele psih ologic e sînt întotdeau n a su specte. Nici extrav ertitul n u stă m ai b ine. 68 ş. adică s ă nu se lege de nim ic. p o trivit definiţiei ei. El a re lu ca p ac ita tea de a -şi s cu r ta în tr-a tît funcţia secun dară. ci să zb oare d ea supra realităţii ca într-un fel d e beţie. doar că pentru el c ru rile sînt d iferite. cîn d G ro ss sc ria ace ste cu vinte . „N e bucurăm de ceea ce e idea l. de cr în primejdie" — Nietzsche). c i d oa r să le u tilizeze ca s tim ulen ţi. şi scurtarea fun c ţiei secundare la unii. 544. printre acestea . în vrem ea în care cerce tarea creierului repurtase marile ei succese. E un m are avantaj acela de a p utea s ă dezvolţi ab stract o idee. p ă lă v ră g ea la co n tin u ă d e s p re p ro g r es a d even it s u s p ec t ă şi n um a i po a te fi c red ib ilă.G ros s consideră că tipul extra vertit produce geniile „ci vilizatoare". d eşi întin derea ei este d in pă ca te lim ita tă. Ceea ce se întîm plă şi aici. ipoteza după ca re p relungirile c e lu la re s e con tra c tă în so m n — n ic i era din cele m ai nu absurde — a fost luată în serios şi supusă discuţiei „ştiinţifice". căci te ajută să ieşi din situaţii dificile („Eşti pierdut. resp ectiv fen om en e a c ă ro r n a tu ră d iferită a r fi făcut im po sibilă sim p la lo r r ed ucer e şi clas i fica r e pe ba za a lto r ip oteze. 547. sim bo lic. p ro fu nd . dincolo de orice sen zorialita te. D a c ă fu n cţia s ec u n d a r ă . es te c u to tu l d e o s eb ită d e fu n cţia sec u n d a r ă . Ea este o excelen tă ipoteză de lucru. F a c em ab strac ţie d e fa ptul că ip oteza n u e d ecît un po stula t. urm. Introv erti este întotdeaun a cum va tul am enin ţat de ev entualita tea de a se abate p rea m ult d e la viaţă şi d e a privi prea m ult lucrurile sub a sp ectul lor s im bo lic. Ac ea stă îns uş ire esun te m are avantaj. în cazul unei ipoteze atît de fericite eşti tentat să îi supra evaluezi întinderea şi aplicabilitatea. pp. cit. A ş v re a s ă o b s e rv în în ch eie re c ă o p in iile lu i Gross se acop eră în largă m ăsură cu ale m ele. A c est c on cept sim p lu perm ite s ă se d uc ă la o fo rm ulă s a tisfă că to are u n n um ăr fo a rte m a re d e fen om en e su fleteşti co m p lexe. U nuia îi lipseşte c eea ce altul posed ă din belşug — iată o form ulare prudentă pe care o adoptăm . ac elaşi efect asupra a socia ţiilo r con sec utiv e c a şi fu nc ţia prim ară . fabricarea de ipoteze fiziologice pentru proces e p sihologic e devenis e — se ştie — un fel de m an ie. ultim ele la „con cep erea a bs trac tiv ă ".E ra ev id en t. Ideea fun cţiei secundare este pe cît d e s im plă. iar cel introvertit pe a-num itele genii aş „culturale". 546.30 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN PSIHOPATOLOGIE 309 d e realita tea exterio ară . este un ezi mare dez antaj însă. Ceea ce e un a vantaj şi o p rim ejdie tot oda tă. Prin s im plitate că tre a rm o nie — 15 iată arta culturii în alte. M a i ră m îne să ex a m ină m critic ip oteza fu nd am en ta lă a lui G ro ss referito a re la no ţiun ea d e fun cţie s ec un da ră. în 19 02 . de civiliza ţie de cultură. Căci 15 Loc. pentru aşa ceva ea deţine o valoare operaţională m ult prea m are. C hia r şi term inologia m ea — ex tra v e rs ie ş i in tro v er s ie — s e ju s tific ă în ra p o rt c u id eile lu i G ro s s. lungirea ei la alţii. c a re. Ş i a c ea stă tră s ă tu ră es te su blin ia tă . 548. N u consider însă nici într-un caz ipoteza lui G ross drept „m it cere bral". L a sfîrş it.

sau este o manifestare a libidoului. este necesar să explicăm de unde vine diferenţa de intensitate şi rapiditatea reală a transformării intensităţii acestei funcţii. de regulă. trebuie să i se recunoască o durată mai mult sau mai puţin stabilă. Cf. în vreme ce la altul este slabă? Dacă reducem prin urmare problema la funcţia primară. înţeleg evident prin aceasta nu doar judecăţi logice. cit. potrivit acestor observaţii. Dacă există un grad înalt de tensiune psihică. Tensiunea psihică generală depinde. superficialitatea asocierii. şi-a schimbat atitudinea devenind introvertit în clipa în care a intrat într-o relaţie apropiată cu o personalitate net extravertită. în opoziţie cu acelea care apar ca urmare a unui efect contractiv mai neînsemnat şi pe care le socotim fără de valoare sau superficiale. atenţie. Consider că este vorba aici de un fenomen energetic dependent de atitudinea generală. în fine fuga ideilor.310 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN PSIHOPATOL(XÎIE 311 are caracter fiziologic sau organic. libido. cu alte cuvinte. Am constatat adesea că anumite influenţe personale transformă total şi rapid durata funcţiei secundare. ci şi judecăţi ale sentimentului. cu excepţia cazurilor patologice. iar din punctul de vedere al psihologiei conştiinţei. superioară aceleia a introvertitului. aşteptare etc. 550. Ober psychopathische Mindenvertigkeiten. . ea ar putea să fie tot atît de bine întemeiată pe intensitatea funcţiei primare. avînd un comportament clar extravertit. Nu este de aşteptat ca durata funcţiei secundare să se schimbe deodată. căci niciodată un caracter fiziologic sau organic nu se transformă brusc. valoare. din punct de vedere energetic. Intensitatea funcţiei primare parc a depinde în primul rînd de gradul de tensiune a disponibilităţii. fireşte. precum dispoziţie. Ceea ce ştim în privinţa cauzelor reale ale funcţiei secundare prelungite se limitează la faptul că. dar aceasta nu este întotdeauna absolut hotărîtoare. deci o stare caracterizată de o funcţie primară slabă şi de o funcţie secundară scurtă. a funcţiei secundare şi o situează pe aceasta într-un raport de dependenţă faţă de funcţia primară.. lipseşte însă orice dovadă. la rîndu-i (abstracţie făcînd de raţiuni fiziologice. atunci şi funcţia primară este deosebit de intensă şi arc consecinţe corespunzătoare. nu există nici un motiv plauzibil pentru care tipologia ar trebui să fie întemeiată pe durata funcţiei secundare. S-ar putea obiecta că durata funcţiei secundare depinde de viteza restituirii şi că există indivizi la care nutriţia cerebrală se produce prompt în raport cu alţii. Gross însuşi subliniază prelungirea specială. 549. căci durata funcţiei secundare este evident dependentă de intensitatea cheltuirii energiei. prelungirea ei este determinată de intensitatea specială a funcţiei primare. precum starea de odihnă ctc). El este şi o valoare psihologică. Pentru atare presupunere. sînt rezultatele tuturor proceselor psihice premergătoare. în fapt. de factori extrem de complecşi. creierul extravertitului ar trebui să posede o capacitate de restituire 16 Loc. la rîndul lor. foarte improbabilă. atunci apar distragerea. 30 şi 37. Am cunoscut chiar cazul cuiva care. şi Gross. dar trăind în preajma unui introvertit. p. în acest caz. la unul funcţia primară este intensă. de performanţa celulei. Procesul intensiv este „investit libidinal". Predilecţia se sprijină. 12. şi că starea iniţială se restabileşte de îndată ce influenţa străină încetează să se mai exercite. adică judecăţi de valoare care. abstracţie făcînd de stările patologice. Dacă tensiunea scade o dată cu creşterea oboselii. ci mecanisme care pot fi după plac introduse şi scoase din circuit. introversia şi extraversia nu sînt caractere. Mi se pare că. chiar şi atunci cînd e vorba de tipuri ferm conturate. numim tensiune generală. Am observat adesea că influenţele mediului sînt aproape tot atît de importante. pe o anume dispoziţie înnăscută. Deci problema propriu-zisă rezidă în funcţia primară şi se condensează în întrebarea de unde vine faptul că. De predominanţa lor obişnuită depind caracterele corespunzătoare. După cum am subliniat în repetate rînduri. în limbajul nostru tehnic. este un curent de energie de înaltă tensiune. ar trebui să se acorde mai mult interes naturii funcţiei primare. de unde faptul că înlănţuirile asociative rezultate din el sînt considerate valoroase. 16 după reprezentări intens afective. dezavantajaţi din acest punct de vedere.

estetica este psihologie aplicată şi ea se ocupă nu doar de substanţa estetică a lucrurilor. ceea ce înseamnă că. Excepţiile sînt însă numeroase chiar şi la acelaşi individ. Extraversia este caracterizată de o relaxare generală. tonus afectiv. Introve rs ia es te ca ra cteriza tă de o tensiune genera lă . poate fi ocazional identificată şi în tonusul musculaturii. ed. el se va relaxa pină la extraversia totală. indiferent dacă ceea ce s-a obiectivat merită sau nu numele de sentiment. Dacă i se oferă unui introvertit mediul armo nios care îi convine. siml ca şi cum ar veni din el sau ar zăcea în el. ca fiind de perceput. respectiv relaxare. a Ii-a. al cunoscătorului de oameni. de o funcţie prim ară slabă şi de o funcţie secundară corespunzător de scurtă. De regulă. al medicului. fără a modifica însă durabil atitudinea predilectă." Jodl oferă următoarea explicaţie: „Aparenţa sensibilă creată de artist nu este doar prilejul de a ne reaminti. Ea poate fi desem nată prin dispoziţie. 553. îneît acest contrast nu putea să nu trezească interes. el va intra în tr-o stare de tensiune în care va înregistra pînă la extrem chiar şi cel mai slab stim ul. Definiţia pe care el o dă empatiei se sprijină. empatia este „obiectivarea de sine într-un obiect distinct de eu. Dacă însă extrovertitul este plasat într-o încăpere întunecată şi liniştită unde toate complexele refulate încep să-1 roadă.în concluzie: funcţia prim ară îm i pare a fi mai im por tantă decît funcţia secundară. aşteptare etc. 1Wilhelm Worringer. 2Lipps. Ea depinde de tensiunea psihică ge nera lă . ceea ce a fost mai înainte. în ciuda unei extraversii ocazionale. introvertitul rămîne. Intensitatea funcţiei prim are re prezintă factorul hotărîtor. atenţie. 193 ş. 17 Această tensiune. ea se exprimă prin muşchii feţei. Această acumulare depinde de o stare de fapt com plexă.Atitudinea tensionată este absolut caracteristică intro 17 vertitului. pp. rezultînd din toate stările psihice premergătoare. La Lipps. ci şi — poate într-o măsură chiar mai mare — de problema psihologică a atitudinii estetice. . 552. în timp ce atitudinea relaxată îl trădează .312 TIPURI PSIHOLOGICE VII PROBLEMA ATITUDINILOR TIPICE ÎN ESTETICĂ 551. numite de Worringer empatie (Ein1 fiihlung) şi abstracţie (Abstraktion) . un impuls către un mod determinat de comportament interior. După ce am ascultat glasul filozofului. căci modul în care arta şi frumosul sînt resimţite şi contemplate este atît de diferit de la un individ la altul. ca şi extraver titul. de o funcţie prim ară intensiv ă şi de o funcţie secundară co respunză to r de lungă. aşa îneît ai putea crede că te afli în faţa unui extravertit. a di că de ca ntitatea a cum ula tă de libido dis po nibil. Acesta parc dat de el. Un fenomen fundamental precum opoziţia dintre introversie şi extraversic nu putea să scape multă vreme atenţiei esteticianului. să dăm acum cuvîntul esteticianului. în principal. există două forme fundamentale opuse. în esenţa ei. 1906. Exceptînd numeroase particularităţi individuale mai mult sau mai puţin unice ale atitudinii. pe extravertit." „Percepînd un obiect. al poetului. pe teoria lui Lipps. Tot astfel pot să acţioneze şi situaţiile schim bătoare ale vieţii şi să transforme pe loc tipul. co2 municat mie de el. 1911. cu unele excepţii. Leitfaden der Psychologie. E de la sine înţeles că toate domeniile spiritului uman care se ocupă direct sau indirect de psihologic îşi aduc contribuţia la chestiunea care ne preocupă aici. Abstraktion und Einjiililung.

ade org vărate potrivit cu natura şi dotate cu voinţă vitală. 191. Proiecţia — se cuvine precizat — este in sine şi de regulă un eveniment inconştient care nu se află sub control conştient. „frum osul şi ade v ărul n atu ral" să fie criteriu l fru m osului artistic. Frum u 7 seţea lo r es te trăir ea m ea id ea lă. Empatia este deci o extraversie. A titud in ea n oa s tră g en erală fa ţă d e a rtă a fo st dintotd eau na em pa tetic ă şi p utem s o c oti fru m os doar ac el lucru asupra că ru ia ne putem exers a empatia. voi. Lehrbuch der Psyclwlogie. p rinc ip ia l a lta. nu m a i p o a te fi v o rb a de o v oinţă artistic ă izv o rîtă dintr-o nev oie d e em p a tie. De regulă. ci prin faptul că ea se subordonează legilor generale ale 3 externalizării şi ne apare ca un ce situat în afara noastră. după cum subliniază W orringer. im p ulsu l că tre ab stra c ţiun e es te ur m a rea un ei m ari n e linişti a om ului datorată fen om enelo r lum ii exterioare şi co res7Lipps. motiv pentru care empatia este denumită în psihologia analitică şi transfer (Freud). nu coresp und creaţiei artistice a atitu dinii patetice . cd. Da c ă fo rm a a r tis tic ă a o b iec tu lu i e s t e c o n t ra r ă v ieţii. 8Worringer. form ele sînt frum oase. deci de o tend inţă d e o p rim a r e a v ieţii. pentru că în cazul acestei introiecţii a propriilor stări interioare în imagine este vorba nu doar de sentimente.. („Ceea c e percep em patetic este viaţă în m od cu to tul gene ral" — Lipps. subiectul nu se simte ca proiectat în obiect. îneît subiectul se simte. caracterizat de transferul afectiv al unui conţinui psihic esenţial în obiect. 1903. 6Worringer. ne proiectăm în ea procesele lăuntrice pe care ea le reproduce în noi şi îi conferim astfel însufleţire estetică — termen care ar fi de preferat aceluia de «cmpatie». de trăiri înrudite.. calc frumoasă doar acea formă în care poţi să te transpui. ci obiectul introiectat îi apare ca însufleţit şi vorbind din sine îasuşi. es te a d ic ă a n o rg a n ică s a u a b s tr a ct ă . ed. A c o l o u n d e c r e a ţi a d e a rt ă p ro d u ce form e c on tra re v ieţii. în felul acesta sînt fixate şi li itele teoriei em patiei." a în F orm care nu te poţi transpune este urîtă . 1908. voi. JodI. III. în schimb.. Lipps spune: „Doar în 3Prin extemalizare. ca re n eag ă voinţa vitală.în atitudinea lo r psihică faţă de univers. se deo seb eşte de via ţă şi rev endică cu to ate a c e s t e a f ru m u s e ţ e . Şi totuşi exis tă o a ltă form ă d e a rtă.314 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA ATITUDINILOR TIPICE 315 pe baza legilor asociaţiei. proiecţia transferă conţinuturi inconştiente în obiect. „P o lu l o p u s a l n ev d e e m p atie ne ii o p are 8 a fi im pu ls ul c ă tre a bs trac ţiu n" e. . occid entalii. a bs tracte. Auzim sunetele nu in ureche şi vedem culorile nu in ochi. 5Wundt. Cu toate acestea. II. em 555." 554. în obiect. p. p." Corespunzător. Worringer defineşte trăirea estetică în cursul empatiei după cum urmează: „Plăcerea estetică este plăcere de sine 6 obiectivată. p. ca să spun aşa. ca de pildă: „Dacă aţi fi tatăl meu". a n org an ic e. 4Loc. ci m ai d e g rab ă de o n evoie nem ijlocit opusă em patiei. 247. împrejurare care face posibilă situaţia empatetică. Grwtdzuge der physiologischen Psycliologie. cit. 4. ci în obiectul localizat în spaţiu. acesta este astfel asimilat subiectului şi este atît de legat de el. un s til o pu s v ieţii. m ăsura în care există empatie. Este anum e vorba de form ele de artă orientale şi exotice. O lungă tradiţie a făcut ca la noi. este posibilă imitarea conştientă a proiecţiei printr-o propoziţie condiţională. lib eră în ele. ci de 4 procese lăuntrice de orice fel. 556. cir. Aceasta este posibil atunci cînd conţinutul proiectat este legat într-o măsură mai mare de subiect dccît de obiect. p. în leg ă tu ra c u psih olog ia im pu ls ulu i c ătr e a b stra cţiu ne W o rrin g e r s p u n e: „C a re sîn t p r em is el e p s ih ic e a le im p u lsu lu i c ă tre a b s tra c ţiu n e? A v em a le c ă u ta în s en tim en tu l c o s m ic a l acelor po poare. Wundt situează empatia printre procesele elementare de asimilaţie? Empatia este deci un fel de proces de percepţie. I. a IlI-a.) Ne putem transpune doar în forme anice. p. cit. căci există opere de m artă care. 247. JodI înţelege localizarea percepţiei senzoriale în spaţiu. n u p u tem să n e t ra n s p u n em v i a ţa în ea. în vre m e ce im pulsul către em patie are drept condiţie fericită o relaţie p an teis tă d e intim itate d in tre o m şi fen om en ele lu m ii înc on ju r ă to a re. el este şi ac ela a l a rtei g rec o -rom an e şi al a rtei oc ciden ta le în gen era l (exc ep tîn d un ele s tilu ri din Ev ul M ed iu ). loc. loc. p. a V-a. 436. Ăsthetik. 16.

Empatia presupune că obiectul este cumva vid şi că ea îl poate umple cu propria-i viaţă. Prin transfer. cauză a unei bune înţelegeri. Trebuie să presupunem deci că actului de abstracţie îi premerge un act inconştient de proiecţie. o încredere a subiectului faţă de obiect. Ceea ce poate fi efectul unei fantezii inconştiente care fie devalorizează şi slăbeşte im ediat obiectul. 558. protectoare. şi în abstracţiune pe acela al introversiei. Noţiunea de abstracţiune a lui Worringer corespunde astfel atitudinii introvertite. 557.Cum empatia. Obiectul este cumva golit. Supraordonarea poate avea loc doar inconştient printr. 10 Worringer. Empatia este o mişcare disponibilă ce vine în întîmpinare. ele sînt doar voalate. respectiv un transfer. între subiect şi obiect. de aceea el se retrage în sine spre a descoperi formula salvatoare. Considerăm această stare drept o uriaşă agorafobie spirituală. anume o blocare a eficienţei obiectului. ci mai degrabă tinde să se îndepărteze de el şi să se pună la adăpost de influenţa lui. o proiecţie. dar unul de natură negativă. eventual chiar violentate. fie înalţă subiectul şi îl supraordonează obiectului. cel care întreţine un raport empatetic cu obiectul trăieşte într-o lume care are nevoie de sentim entul său subiectiv pentru a avea viaţă şi suflet. este de a ceea necesa r ca a utonom ia obiectului ca şi diferenţa lui faţă de subiect să nu fie prea mari. 16 ş. Cel care abstractizează s-ar comporta prin urmare faţă de obiect ca şi cum acesta ar poseda însuşirea de a crea spaimă. asem enea abstracţiei. Empatia poate crea asemănări şi comunităţi aparente care nu există în sine. presupune că obiectul este cumva viu şi activ şi încearcă de aceea să se sustragă influenţei sale. în schim b. o mişcare ce transferă conţinutul subiectiv în obiect şi provoacă astfel o asimilare subiectivă. Cel care abstractizează se află într. loc. într-adevăr. pp.. reale sau simulate. actul in conştient care îi prem erge trebuie să fie contrariul ei. Plin de încredere. empatia presupune o disponibilitate.o întărire a sem ni ficaţiei subiec tului. Atitudinea abstractizantă este deci centripetală. Deoarece esenţa empatiei este proiecţia de conţ inuturi subiective. vom recunoaşte fără dificultate în empatie mecanismul extraversiei. care din pricina sensibilităţii şi a realizării sale mai profunde are o . el îm prum ută lum ii însufleţire. prin aceea că subiec tul se supraordoncază inconştient şi rapid obiectului.o lum e teribil de însu fleţită care încearcă să-1 strivească cu atotputernicia ei.316 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA ATITUDINILOR TIPICE 317 punde din punct de vedere religios unei nuanţe intens transcendentale a tuturor reprezentărilor. anume o atitudine care nu vine în întîmpinarea acestuia. Acesta încearcă să-şi proiecteze viaţa în obiect şi să o experim enteze în el. 560. 9 Primul lucru creat de Dumnezeu a fost frica. fără îndoială. Se poate înţelege de aceea lesne că trebuie să existe şi un alt gen de raport estetic cu obiectul. urm. ne putem întreba dacă un act inconştient nu premerge empatiei. rit. Cînd 9 Tibul spune: „primum in mundo fecit deus timorem" . în care conţinuturi negativ accentuate sînt transferate asupra obiectului. în schimb. este un act conşti ent. în vrem e ce indi vidul care abstractizează se retrage neîncrezător din faţa demo nilor obiectelor şi îşi înalţă din construcţii abstracte o lume opu să. putem să ne gîndim că acelaşi sentiment de spaimă stă 10 la baza creaţiei artistice. Prin actul inconştient care premerge empatiei. Această însuşire aparent apriorică a obiectului este şi ea.Abia astfel apare acea declivitate de care arc nevoie em patia pentru a transfera conţinuturile subiective asupra obiectu lui. Abstracţiunea. respectiv ar avea un efect păgubitor sau primejdios de care ar trebui să se apere. 559. adică producătoare de introvertire. puterea obiectului este depotenţializată sau supracompensată. Amintindu-ne de ceea ce am spus în capitolul precedent. Un obiect pasiv poate să fie într-adevăr asimilat subiectiv fără ca să fie cu nimic modificate calităţile sale veritabile. lipsit de activitate proprie şi transform at într-un recipient apt să pri mească astfel conţinuturile subiective ale individului care prac tică em patia. declanşind in subiect o activitate psihică destinată să o paralizeze. E semnificativ faptul că el desemnează prin spaimă sau timiditate influenţa exercitată de obiect. „Starea de nelinişte interioară a omului provocată de fenomenele lumii exterioare" nu e nimic altcevadecit teama de excitaţii a introvertitului. iar acestuia îi prem erge o proiecţie inconştientă. potri vită a-i spori valoarea subiectivă astfel îneît el să poată cel puţin face faţă influenţei obiectului.

ale căror semne geom etrice posedă o valoare mai degrabă magică decit estetică. O chiul şi toate simţurile sînt în flăcări. lumea întreagă e mistuită de foc. iregularitatea şi schimbarea. Tot astfel. Orientalului lum ea trebuie s ă-i a pa ră în genere altfel decît occidentalului care îşi însufleţeşte obiectul prin empatie. 18. potrivit legendei. puternică. cit. 21.. De aceea. de focul seducţiei. 565. naşterea. Obiectele primitivului sînt vivificate dinamic. suferinţa şi deznădejdea îl aprind. După cum aceasta este întemeiată în semnificaţia şi puterea magică a obiectului.Această privelişte înspăim întătoare şi plină de suferinţă a lumii determină atitudinea abstractizantă a budistului. în anumite limbi primitive." 563. p."" 562. a obiectului vine de la participarea sa mistică la inconştientul individului cu atitudine introvertită. el nu are nevoie de empatie. aceasta din urmă poate fi mai bine exprimată de noţiunea lui Levy-Bruhl. el influenţează atît de puternic îneît constrînge la introvertirc. care se explică prin faptul că omul este din punct de vedere dinamic identic cu obiectul său. aşa cum presupune ipoteza animistă!) şi au de aceea un efect psihic direct asupra omului. După părerea mea. sînt încărcate de materie sau forţă energizantă (nu întotdeauna însufleţită. bătrîncţca şi moartea. tocm ai form ele de artă şi religiile orientale sînt acelea care atestă o atitudine abstractivă faţă de lum e. de a se delecta cu sine însuşi în ele. de focul urii. aprinse de focul iubirii. printr-o 11Loc. de fapt." 564. Proiecţia este un act care se desfăşoară. Fericirea pe care o căutau în artă nu rezida în faptul de a se cufunda în lucrurile lumii exterioare. dimpotrivă. O imagine perfectă a atitudinii orientale ne este oferită d e Buddha in Predica focului. Ceea ce reiese clar din cuvintele lui Buddha: focul casnic este identic cu focul libidoului subiectului.Worringer spune pe bună dreptate: „Chinuite de ansam blul confuz şi de jocul schim bător al fenom enelor vieţii exte rioare. este din plin dezvoltată de primitivi. 12Loc. ci corespunde unei proiecţii apriorice inconştiente. Expresia „proiecţie" apare chiar ca inadecvată pentru a desemna corect fenomenul. durerea şi jalea. astfel de popoare erau stăpînite de o im ensă nevoie de linişte. cit. în limitele legităţii. tot astfel empatia este întemeiată în semnificaţia magică a subiectului care pune stăpînire pe obiect graţie unei identificări mistice. 561. lumea întreagă se cutremură.318 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA ATITUDINILOR TIPICE 319 spaim ă efectivă în faţa schimbării prea rapide şi prea puternice a excitaţiilor. obiectele de uz curent aparţin genului animat (sufixul condiţiei animate). graţie unei noţiuni generale. obiectul este priori viu şi a dom inator. Ea separă de obiect pentru a distruge înlănţuirea de el. Ea duce pe de-o parte la crearea de forme artistice.în care se spune: „Totul c în flăcări. Abstracţiunea apare de aceea ca o funcţie care combate „participarea mistică" primordială. Pentru oriental. impresie asemănătoare a ajuns şi Buddha. pe de-o . Abstracţiunile sale au drept scop exclusiv să cap teze. ci în fa ptul de a scoate fieca re lucru a pa rţin înd lumii exterioare din condiţia sa arbitrară şi aparent întîmplătoare. Dar ca are loc pe o cu totul altă bază decît abstracţiunea. pe de alta la cunoaşterea obiectului. să-şi împlinească destinul. Tot astfel şi funcţia empatiei este un organ al creaţiei artistice. legice sînt deci singurele şi cele mai înalte în care om ul se poate odihni faţă cu im ensa confuzie 12 pe care o oferă imaginea lum ii. de a-1 înveşnici prin apropierea de form e abstracte şi de a descoperi astfel un punct neclintit în fuga fenom enelor. cu pasiunea lui arzătoare care însă îi apare acestuia ca obiect pentru că el nu 1-a diferenţiat ca funcţie subiectivă disponibilă.. unei proiecţii existînd. supărarea. Lumea întreagă e în flăcări. în esenţă magică.După cum spune Worringer. E de la sine înţeles că această procedură. p. motiv pentru care el se retrage din faţa lui şi îşi abstrage impre siile. pentru atitudinea abstractizantă obiectul este o priori vivificat şi activ. despre care e vorba aici. „participation mystique" care denumeşte raportul primordial al primitivului cu obiectul său.„Aceste forme abstracte. După cum primitivul este. Vivifierea dinamică a obiectului ca fundament al abstracţiunii este perfect exprimată de limbajul simbolic al lui Buddha. şi nu starea existentă de la început. cit şi al cunoaşterii. de la bun început. Această vivifiere nu se sprijină pe empatie. Investirea libidinală inconştientă. lumea întreagă e învăluită de fum.

schematică şi ea nu îşi propune să exprime întreaga esenţă a atitudinii extravertite sau introvertite. la tipul empatetic. în 13 acest sens ritul churinga al australienilor ). în vreme ce lipul empatetic are faţă de obiect o siguranţă apriorică. nu există nimic care lar putea oprima pe acesta sau influenţa în chip ostil. Cele două funcţii sînt de altfel tot timpul prezente în individ. Worringcr consideră că rădăcina comună a acestor două forme fundamentale de trăire 15 estetică stă în impulsul către ieşirea din sine {Selbstentăuficrung). pe sine însuşi. p. pe sine în obiect. Această caracterizare este. adică propriul său conţinut inconştient. tot astfel el este. el se de-subiectivizează. pe de altă parte. atîta 15 Loc. Obiectivizîndu-se. fără să ştie. de cele mai multe ori. iar ceea ce gîndeşte individul care abstractizează despre impresia produsă de obiect sînt propriile lui sentimente care i-au apărut în obiect. fără să îşi dea seama. Căci ceea ce transpune individul prin empatie în subiect este chiar propria-i fiinţă. omul se pierde astfel în ea. reflectînd la impresia pe care i-o face obiectul se contemplă. Din condiţia ncînsufleţirii apriorice a obiectelor rezultă şi o relaţie de încredere pe care tipul empatetic o stabileşte cu lumea. 1904. 566. S-ar putea vorbi în acest caz de o permanentă abstracţiune inconştientă. Faţă de abundenţa tulburătoare şi impresionantă a obiectelor v i i . Psihologia sa este din acest motiv aceea a oprimatului. 26. şi ele. Sîntem eliberaţi de şinele nostru individual. motiv pentru care empatia este necesară cunoaşterii esenţei obiectului. The Northern Tribes uf Central Australia. vrăjitorul şi acumulatorul de forţă magică ce conferă „încărcătură" fetişului (cf. incit adevărul său abstract se situează în cele din urmă deasupra realităţii vieţii. motiv pentru care el se teme şi este conştient de neputinţa lui şi se retrage din faţa unei prea mari atingeri cu lumea. pe care o reprimă în genere fiindcă i-ar putea tulbura desfătarea cu frumuseţea abstractă. După cum prin empatie individul se savurează. în cazul abstracţiunii. deoarece obiectul. Este de aceea limpede că pentru o înţelegere reală a obiectului sînt necesare ambele funcţii.320 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA ATITUDINILOR TIPICE 321 parte. inegal diferenţiate. Proiectîndu-şi activitatea şi viaţa în obiect. este neprimejdios. lumea este plină de obiecte puternic eficiente şi de aceea primejdioase. dată fiind lipsa lui de viaţă. în schimb. transformînd-o într-o formulă eliberatoare. cu toate că pentru conştiinţa lui lucrurile se prezintă exact pe dos.. noi sîntem în celălalt obiect. tipul empatetic se transportă şi pe sine în el. în schimb. care prezintă obiectul ca neînsufleţit. se identifică cu acesta şi se îndepărtează de sine. De aceea tipul abstracţiv foloseşte conştient abstracţiunea spre a se apăra de influenţa magică a obiectului. conţinuturile inconştiente sînt identice cu obiectul şi îl fac pe acesta să apară lipsit de viaţă şi 14 neînsufleţit . tot astfel cel care abstractizează 13Spenccr şi Gillen. Căci abstracţia are întotdeauna acest efect: ca distruge activitatea proprie a obiectului. fiindcă doar el conferă obiectului viaţă şi suflet. Depotenţializarea inconştientă a obiectului care prc-merge actului empatetic este de asemenea o stare de durată a unei accentuări scăzute a obiectului. în măsura în care se află într-un raport magic cu sufletul subiectului. 14Deoarece conţinuturile inconştiente ale tipului empatetic sînt. se identifică cu valabilitatea eternă a imaginii sale şi încremeneşte în ea. spre a crea acele idei şi formule prin care speră să deţină supremaţia. Worringcr spune: „Proiectînd această voinţă activă în alt obiect. în măsura în care conţinutul proiectat reprezintă o parte componentă esenţială a subiectului. adică o imagine abstractă generală în care impresiile sînt exorcizate într-o formă reglementară. în felul acesta el iese din sine şi îşi transferă viaţa propriei abstracţiuni. 567. influenţat magic de forţa fetişului. i lative. pentru cel care abstractizează. . omul îşi creează o abstracţiune. doar că. Această imagine posedă semnificaţia magică a unei protecţii faţă de schimbarea haotică a evenimentelor trăite. fireşte. în care se cristalizează cumva. Cufundînduse în imagine. omul tinde „prin contemplarea necesarului şi a inevitabilului să fie eliberat de întîmplătorul condiţiei umane şi de arbitrarul aparent al existenţei organice generale". de asemenea pentru creaţia de artă autentică. El se ridică astfel la nivelul abstracţiunii. cit. El devine obiect. ci doar să sublinieze unele nuanţe care însă oricum nu sînt lipsite de o deosebită importanţă.

prin ieşirea din sine. Rctrăgîndu-li-s e lib i d ou l. urm. a funcţiilor inferioare. Acestea sînt capabile să suporte un tim p m ai înd elun gat retrag er ea un ei m ase im p orta nte de libido . Vischer oferă în romanul Auch Einer o descriere perfectă a obiectelor dotate cu viaţă. Identificarea cu funcţia 16Loc. Introvertitul îşi abstractizează „linia de conduită" din experienţele sale bune şi rele legate de obiect şi se încredinţează formulei ca unui mijloc de apărare faţă de posibilităţile nemărginite ale vieţii. d ar nu a tît to tu şi îneît s ă renu nţe c u to tul şi fă ră p a g ub ă la sine. extraversie şi introversie sînt mecanisme de adaptare şi de protecţie. un zid de protecţie împotriva 17 efectelor distrugătoare ale obiectelor inconştient dotate cu viaţă. transferul asupra obiectului asigură protecţia împotriva disoluţiei prin factori lăuntrici subiectivi care constau în posibilităţile nemărginite ale fanteziei şi în impulsurile corespunzătoare către activitate. m o durile funcţionale arhaice sînt în el virtualm ente extraordinar de vii şi uşor d e activ at. a nu m e c u o r eîn to a rc ere a fun cţiei rela tiv d ezv olta te la u n s ta diu in fa ntil. cit. în schim b a trăit m u lte sute de m ii de ani în re de sta barb arie. ele reacţionea ză to tuşi. 17Fr." După cum pentru cel care abstractizează. nediferenţiate şi neo rientate. Cu c ît s e identifică m a i m u lt cu o fun cţie an um e. După cum arată experienţa psihologică curentă. (reeditare: Symbole der Wandlung [Gesammelte Werke. p. potrivit lui Adler.O m ul este fără îndoială capabil de o m ecanizare de larg i p ro po r ţii. în c ele din u rm ă a rh a ic. Po sib ilitatea ieşirii din sine prin identifica re cu funcţia orientată se sprijină nu doar pe limitarea unilaterală . Th. în felul ac esta creşte şi sem nificaţia inconştientu lui. identifica rea cu fun cţia o rientată prezintă un m are dezavantaj. 570. „Lipsirea de sine " este din punctul de vedere al m ora lităţii sociale o virtute specială. pentru tipul empatetic. ba chiar îl feresc de el. imaginea abstractă reprezintă un cadru. în in co n ştient. în măsura în care sini funcţii 1 orientate *. 569. Pe de altă parte însă. A cesta începe ap oi s ă tulbure sim ptom atic funcţia o rientată şi astfel se instalea ză acel circulus vitiosuscaracteristic pe car e îl întîlnim în ca zul atîtor nevroze: om ul încearc ă s ă com pens eze influ en ţele inc on ştien te ca r e îl tulbu ră prin pres ta ţii d eo s eb ite a l e fu n cţ iei o ri en ta t e. cu atît o inves teşte libid inal m ai m ult şi cu atît m ai m ult retrag e libid oul din alte funcţii. Ne instalăm cu impulsul nostru lăuntric 16 către activitate în limitele acestei obiectivări. V|). deci n u ex istă p un ţi între con ş tien t şi in co nş tien t. mijlocindu-i ieşirea din sine. 27. pp. o negare a diferenţierilor ei ireconciliabile. nevroticul introvertit se agaţă de o „linie de conduită fictivă". ele îl feresc pe om de primejdiile exterioare.322 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA ATITUDINILOR TIPICE 323 timp cit ne absorbim cu impulsul nostru vital lăuntric într-un obiect exterior. D a r cu m o m u l nu a t r ă it d e c î t r e l a t i v p u ţ i n e m il e n i i î n s t a r e d e c i v il iz a ţ i e . încetul c u în cetu l. într-o formă exterioară.. 568. există foarte numeroase persoane care se identifică total cu funcţia lor orientată (cu funcţia „valoroasă") — între alţii şi tipurile pe care tocmai le-am descris aici. Ne simţim individualitatea curgînd cumva între limite ferme în raport de diferenţierea nelimitată a conştiinţei individuale. ele îl eliberează pe om de instinctualul întîmplător. c u rsă c a r e s e c o n tin u ă e v en tu a l p în ă la prăbuşirea nervo asă. acela al degeneră rii individului. Această afirmare a trebuinţei noastre individuale de activitate reprezintă totodată o limitare a posibilităţilor ei nelimitabile. în atare obiectivare de sine stă ieşirea din sine. da r la un m om ent dat. tot astfel nevroticul extravertit se agaţă de obiectul transferului său. 18Ci. ele ajun g trepta t su b prag ul c on ştiinţei. b a zele lo r a rh aic e se a c tiv ea ză în in co n ştient. Cu c ît ieşirea din sine merge mai departe. C eea c e echiv alea ză cu o d ezv olta re regres ivă. După cum. Wandlungen und Symbole der Libido. în legătură cu gîndirea orientată: Jung. orientată are avantajul incontestabil de a perm adaptare ite o optim ă la aşteptările şi revend icările colectiv e şi în plus evita rea. D ac ă anum e funcţii sîn t dezintegrate prin retrag er ea libido ului. Empatie şi abstracţiune. leg ă tu ra lo r a so ciativă cu conştiinţa se relaxează şi ele se scufundă astfel. în măsura în care fac posibilă adaptarea. cu atît avansează şi arhaizarea funcţiilor inconştiente.A cea stă stare sem nifică o disociere a personalităţii prin aceea că funcţiile arhaice nu au relaţii directe cu conştiinţa. 7 ş.

tot atît de bin e ca un fap t real sau un prin cipiu." 572. 7 ş. un filozof de meserie va încerca întotdeauna. pp. funcţia orientată nu se poate realiza. o anume lipsă de seriozitate în discuţia filozofică: cea m ai însem nată dintre prem isele noastre nu este 2 niciodată amintită. El îşi doreşte o lum e care să se potri vească cu tem peram entul său şi crede de aceea în orice repre zentare a lumii care i se potriveşte. iată de ce este necesar să se ţină seama de funcţiile mai puţin avantajate ca fiind o necesitate vitală şi o sarcină inevitabilă a educaţiei neamului omenesc. Tipurile lui James 571. El afirmă: „Isto ria filozofiei este în bună măsură o ciocnire de temperamente 1 um ane (dispoziţii caracterologice). autoreglarea organismului viu pretinde firesc armonizarea fiinţei umane. De aici. în schimb. Fără refularea restului. James. VIII PROBLEMA TIPURILOR ÎN FILOZOFIA MODERNĂ 1. tem peram entul său constituie o pre judecată cu mult mai puternică decît oricare din premisele sale mai obiective.Şi îh noua filozofie pragmatică s-a descoperit existenţa a două tipuri. ducînd. incompetenţi şi filozofi slabi. după cum afectele exclud toate gîndurile supărătoare. oricît l-ar depăşi în abilitate dialectică. 2Loc. Cu toate acestea. la o con cepţie de viaţă mai sentimentală sau mai indiferentă. cit. urm.. 1911. atunci cînd va filozofa. 6. el nu poa te revendica doar din raţiuni de tem peram ent autoritate şi dis tincţie specială. . orice funcţie orientată pretinde excluderea severă a tot ceea ce nu i se potriveşte. Pragmatism. Astfel. de fapt. Dar în discuţiile publice.W. p. Filo zo ful se în crede în tem peram entul propriu. Tem peram entul conferă greutate argum entaţiei sale într-o direcţie ori în alta. Gîndirea exclude toate afectele supărătoare. să gîndească realitatea temperamentului propriu. după împrejurări." „Indiferent care îi este temperamentul. Sim te că oamenii posedînd alt temperament nu sînt corect acordaţi la caracterul real al lumii şi îi consideră. ci şi pe faptul că esenţa funcţiei orientate este un principiu care pretinde ieşirea din sine. A New Namefor Some Old Ways ofTMnking. Londra. şi anume de către William James.Jam es trece apoi la caracte rizarea celor două tem pera mente: după cum în dom eniul moravurilor şi al obiceiurilor de 1W.32 TIPU R I P SIH O L O G IC E la o singură funcţie.

s crierile lu i James nu conţin definiţii sau descrieri mai amănunţite ale celor d ouă tipuri.. James foloseşte pen5Loc. Fără îndoială că şi con troversa universal iilor ţine în primul rînd de acele opoziţii isto rice de temperamente din filozofie la care face aluzie James. există două tipuri. 9. 12 ş. realism ul corespunde principiului introversiei. în vreme ce empirismul înclină către materialism şi către un optimism doar condiţionat şi incert. p. iar pe „thick" prin „epais. tot astfel în filozofie. cit. Opoziţia lor tipică a jucat un anume rol în filozofia tuturor timpurilor. Fiecare îlconsideră pe celălat l 5 inferior. Raţionalismul (intelectualismul) este întotdeauna monist. din asumarea lor rezultă totuşi puncte de vedere absolut diferite. Cu toate că această asimilare nu rezistă. Deşi nimeni nu se poate lipsi nici de realităţi. Cel dintîi înclină în mod firesc să creadă că voinţa este liberă. Această punere în paralel atinge unele probleme pe care le-am întîlnit deja în capitolul despre nominalism şi realism. James. după cum accentul este deplasat într-o direcţie sau alta. 10 ş. 32. în politică: oameni cu convingeri autoritare şi anarhişti. în cel al tipului „toughm inded" la extravertit. Raţionalistul este uşor dog4 matic în constatările sale. este sceptic. chetif. în cele ce urmează vom avea prilejul să cercetăm mai îndeaproape aceste caracterizări. cit. începe cu partea şi face din întreg o colecţie. urm. El s-ar putea numi pluralist. James aşază pe următoarele două coloane calităţile celor două tipuri: Tender-minded: Tough-minded: raţionalist empirist (urmează principii) (urmează realităţi) intelectualist senzualist idealist materialist optimist pesimist religios ireligios indeterminist determinist. Ti pul „tender-minded" are anumite trăsă comune cu turi realistul. Flournoy îl explică pe „thin" prin „m ince. D upă cum am expli cat mai sus. iar tipul „tough-minded" cu nom inalistul. cit. pp. în schimb. Este interesantă părerea lui James despre prejudecăţile pe care cele două tipuri le nutresc unul faţă de celălalt. El începe cu întregul şi cu universalul şi uneşte lucrurile. tot astfel şi astăzi. empiristul este o fiinţă îndărătnică. în beletristică: academişti şi realişti. p. După opinia acestuia. iar pe empirist „tough-minded" (cu spirit tenace). cossu". iar „empirismul" cu „senzualismul". James îl denumeşte pe raţionalist „tender-minded" (cu spirit delicat). massif. în artă: clasici şi romantici. cel din urmă înclină către fatalism. Empirismul. într-un rind. în schimb.326 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR lN FILOZOFIA MODERNĂ 327 viaţă se disting indivizi convenţionali şi indivizi cu atitudine nonconformistă. La philosophie de W. Pentru James „raţionalismul" este sinonim cu „intelectualismul". 575. continuînd să expunem mai întîi ideile lui James. necioplit sau brutal. m aigre. de intelectualism se leagă o tendinţă idealistă şi optimistă. fatalist monist pluralist dogmatic sceptic 574. 3Loc. deşi el se referă de m a i m ulte ori la e le. Raţionalistul este „adoratorul principiilor abstracte şi veşnice". D upă ştiinţa m ea — fireş te l im ita tă — . ur . El încearcă să caracterizeze astfel natura particulară a celor două mentalităţi. nici de principii. Floumoy. respectiv „thick". Empiristul este „iubitorul de fapte reale în toată varietatea lor 3 neşlefuită" . d esem 6 nîndu-le şi prin „thin". în schimb acesta îl so coteşte pe primul lipsit de fineţe. anume „raţionalistul" şi „empiristul". Rămîne să cercetăm mai îndeaproape dacă aceste aprecieri sînt sau nu justificate. tenu. solide. „Ele se desconsideră reciproc.. Filozoful de tip «tough-minded» îl consideră pe cel de tip «tender-minded» sentimental. 6Th. Raţionalistul este un om al sentimentului. iar nom inalism ul principiului extraversiei. 4Loc. 1911." 573. Pe baza acestor corelaţii e la îndemînă să ne gîndim în cazul tipului „tender-minded" la introvertit. crede James. pp.. empiristul. ne vom rezerva pentru mai tîrziu critica ei.

greu transformabilc. Ac ea sta din urm ă se dov e eşte chiar cu deo sebire slabă şi d eb ilă. Ac est tem p eram en t extraverteşte deci. căci o va m ăsur a după soliditatea faptului concret.: „Este vorba de opoziţia dintre modul de a gindi abstracţionist — adică pur logic şi dialectic. ci in faptele exterioare care o depăşesc în valoare determ inantă. deci ad Htteram. 13: [„Faptele sînt bune. h o t ă rît o a r e es te n u r ep r ez en ta re a sen zo ri a lă . în vreme ce gîndirea abstractă îi pare slabă. laquclle se nourrit de faits d'experience ct ne quitte jamais la rcgion terre â tcrre. Solidi t at ea lu i n s e a f l ă în el . ad ică . O suită de rep r ezen t ă r i c o n c re te. c i ide e a ab stractă. «firav». căci substanţialita tea — „duritatea" — revine realită ţii exterio are şi nu gîndirii „em pirice". p. Dacă gîn-ditorul „empiric" atribuie gîndirii sale concrete o substanţialitate rezistentă. James dovedeşte că pentru el ea are ceva substanţial." Un fapt este — se zice — nu doar aşa cum este în sine. subţire. Această gîn dire este caracterizată de o serie de reprezen tări legate s enzorial pu se în m iş ca re şi m a i pu ţin d e o a ctivitate d e g in dire lă u n tric ăm ai m ult şi de schim b area perc epţiilor s enzoriale. căci lipsit de contactul cu lucrurile particulare — şi modul de a gîndi concret. în u f a p t ele p e rcep u t e d e el em p a te tic . creusc. S piritu l um an este im a g ina t c a o tab ula rasain iţia lă c a r e s e a c o p er ă m a i în tîi d e p e rcep ţia şi experienţa lum ii şi a vieţii. s enzorial dat.] ziona re. d neştiin d să s e afirm e în rapo rt cu faptele ex terio are. mais solide. Desemnînd gindirea concretă prin „thick" sau „tough". d et er m in a t ă de p erc ep ţii s en zo r ia le n ueste tocmai ceea ce tem peramentul abstract ar numi gîndire. ca şi „tender". id eea nu e n im ic altcev a d ec ît a b s trac ţia u nei s erii d e ex p erien ţe. delicat blînd. ca re prefer ă gîndirea concretă şi îi con feră a c esteia s ub sta nţia lita te. dacă e să ne alăturăm interpretării lui Flournoy. loc. Din acest punct de ved ere. cil. m ai p e sc urt: a c estu i tem p eram en t îi pa s ă m a i m u l de obiect. dispunind de o forţă redusă. palidă. semnifică moale. 577. căci nu a re soliditate în sine. f. cit. atît de îndrăgit de filozofi. care se hrăneşte din fapte ale experienţei şi nu părăseşte niciodată regiunile comune. «chetive». Flournoy explică după cum urmează ambele moduri de gîndire: „Cest Topposition entre la facon de penser abstractionniste — c'est-â-dire purement logique et dialectique. Din punctul ded ere al ve gîndirii deci. depinzînd necontenit d e datele senriale. Oricin e se situează de partea gîndirii concrete.T em peram en tul. Principles are good — give us plenty of 8 prin-ciples. d e u n d e şi c a lific a r ea d e „tough" a lui Jam es. amintind de natura substanţei. Principiile sînt bune — daţi-ne belşug de principii" — n. „Soft". ca re este . t el s e com portă cva siauton om în lum ea de repr ezentări a subiectu lui şi a trag e a stfel d u p ă s in e co nc ep ţia . găunos. spre deosebire de „thick" şi „tough" care desemnează calităţi rezistente. ci şi aşa cum îl privim. scăzut. dar solide. deci ceva slab. solide.328 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN FILOZOFIA MODERNĂ 329 tru „tender-minded" expresia „soft-headed". parce que trop sevree du contact des choses particu-licres — et la facon de penser concrete. din punct de vedere abstract aceasta este o autoilu7Flournoy. El preţuieşte ambele puncte de vedere: „Facts are good of course — give us lots of facts. uşor (abia perceptibil). gîndirea concretă este extrem de debilă şi lipsită de autonom ie. des ecailles de 7 tortucs ou autres donnees positives. părîndu-i fragil." Din acest comentariu nu trebuie însă să tragem concluzia că James privilegiază în chip unilateral gîndirea concretă. maladivă şi debilă. desigur — daţi-ne cantităţi de fapte." 8James. rezistent. este de ac eea c a rac teriza t de pre dom inanţa reprezentării senzorial determ inate asupra ac tivită ţii a p erc ep tiv e c a re izv o r ă ş t e d in tr-u n a c t v o liţio n a l s u b iect iv şi urm ăreş te să ordon eze rep rezentările m ijlocite s enzorial potrivit c u in tenţiile u nei idei. dar care lui James nu-i inspiră nici un fel de încredere. 578. carapace de ţestoase sau alte date pozitive. o chestiune de temperament.D up ă o pinia cu ren tă. „cu capul moale".. Gîndirea extravertitului este concretistă. poate chiar. oricine preferă adică reprezentările fap telor va v edea în abs tracţie ceva slab şi debil. după cum am spus. mais qui n'inspire â James aucune confiance et qui lui paraît fragile. ceea ce este. ci c ee a ce el a r c o n sid er a c el m u lt a fi o a p e rc ep ţi e p a s iv ă . loc. O astfel de interpretare este fireşte posibilă doar legind aprioric substanţialitatea de realitatea concretă. Pentru cel ca re se situ ea ză însă de partea ab str ac ţi ei. obiectul este perce put em patetic. si chere aux philosophes. ci în t ru c îtv a în a f a r a lu i. lin. 576. alergînd după zo ele şi neputînd s ă s e rid ice m ai sus de activitatea care doar clasifică sau reprezintă.

Ele s e îm b ra c ă în fap te. 579. ideea s au im ag in ea o rig in ară . dinăuntru în afară. oricum însă sub o formă nereprezen ta bilă . Ele nu sînt un punct de plecare cunoscut. sînt trezite la viaţă. ca imagini. de exemplu eterul. ideea nu este altceva decît o abstracţie epifenomenală. şi obligă la anumite concluzii sau judecăţi. într-o oarecare măsură ca scheme sau ca posibilităţi funcţionale înnăscute. D a c ă o biectu l nu este perceput em patetic şi nu dom in ă procesul spiritual. prin asemănarea motivelor lor. teoria atomului. C el c a r e a b s t r a g e . Ea răm îne relativ in ac tivă. dar virtualităţile conţinutului sînt aprioric date prin dispoziţia funcţională. unul ob s e rv ă o b iec tu l in d iv id u a l şi se in te re s e a z ă d e c o m p o rt a m en tu l in d iv id u a l a l a ce stu ia . energia. ci rămîne legată de posibilităţi preformate. aşa cum le-a interpretat şi Platon. De aici şi faptul că pînă şi cea mai liberă activitate spirituală. to t a stfel în s piritu l c elui ca re gînd eşte a b stra ct p redo m ină im a ginea o rig i nară fă ră conţinut şi d eci nereprezentabilă . care nu apercepe doar pasiv. 581.ideea după care a form at. de arhetipuri sau imagini originare. la rînd u-i m od ela tă de exp erienţe anterio are. Ştim însă că spiritul nu poate fi tabula rasa.330 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN FILOZOFIA MODERNA 331 acela al scientismului nostru empiric. nu poate să vagabondeze în nemărginire (chiar dacă poetul poate să simtă altfel). transformările şi constanţa lor. empiristul este întotdeauna încli na t să pres up un ă că cel c a re ab stra c tizea ză m o delea ză arbitra r m a teria exp erienţei du pă a nu m e ipo teze pa lide. Chiar imaginile care stau la baza teoriilor ştiinţifice atestă atare limitare. aţipite în el. în aşa fel îneît pot fi gîndite. în cel mai larg sens. de aceea mai slabă şi mai palidă decît acestea. d a r el o fo rm ea ză p otriv it n oţiu nii sa le c on crete. ci ordonează experienţele activ. el o va elabora pe baza experienţei. drept urm are ele apar ca factori activi în procesul spiritual. precum datul em p iric în gînd irea con cretă . D eo a rec e sînt d o a r p os ib ilită ţi fu nc ţion ale activ a te. este la fel de necunoscută celui care abstractizea ză ca şi em piristului teoria pe care.su b iectul este p erc epu t em p atetic şi a stfel im a ginile p refo rm a te. c um va ca reg izori n evă zu ţi. Ele a t rag m a t eri a e x p er ien ţe i în fo rm a lo r ş i n u rep r ez in tă fa p t ele . Şi emp iristul poa t e s ă -ş i s t ru c tu re ze şi să -ş i fo rm e ze m a t eri a e x p e rien ţ ei. sla b e şi ins ufi ciente. 580. Creierul sau sistemul funcţional nou apărut este deci un instrument vechi. ener gia care i se refu ză se întoarc e în subiect. această legătură cu anumite arhetipuri. extrasă a posteriori din experienţe. D u p ă c u m a m a r ă ta t în tr-u n c a p it o l a n t er io r. un precipitat al încercărilor de adaptare şi al experienţelor seriei filogcnctice. Potrivit psihologiei sale şi ap licînd m ă su ra prop riului său modu s proce den di procesu lui spiritual al abstractizatorului. Aceste ordonări se desfăşoară nu întîm-plător sau arbitrar. Psihicul nu este altceva decît rezultatul modurilor de funcţionare ale creierului seriei de strămoşi.din ia feno m enul modelat de el. condiţii formale. Psihicul nu este la început tabula rasa. constituindu-se în chiar condiţiile preformate ale acestuia. ulterior. c a să spun aşa. Basmele celor mai îndepărtate popoare dezvăluie. c i s e reprezin tă pe ele însele în fap te. Dup ă cum în spiritul celui care gîndeşte concret precum p ăn eş te şi o rien tea ză rep r ezen ta rea da tă sen zo ria l. cum nu este nici spiritul (domeniul gîndirii). ci răspund unor condiţii sever preformate care nu sînt conţinuturi de concepţii mijlocite de experienţă. d ă f o rm ă p o t r iv i t cu u n m o del in con ştien t ş i c un oa şte aba p osteriori. î n sc h i m b . Ele sînt idei ante reni. linii fundamentale. sîn t n erep rezen ta bile şi tin d c ă tr e rea liza re. în m od conştient. destinat unor scopuri precise. fantezia. ci d evin a cc es ib ile ab ia o da tă cu m od elarea inconştientă a m ateriei experienţei. Ceea ce a demonstrat însă Kant pentru gîndirea logică este valabil într-o măsură şi mai mare pentru psihic. care atribuie materiei experienţei o anume formă. adică înaintea oricărei experienţe şi apar simultan cu primul act de gîndire. im a ginile n u a u c on ţinu t. P rem isa pr op riu -zis ă . Evident lipsesc conţinuturile concrete. a ltu l o b se rv ă m a i c u s ea m ă rel a ţiile d e . ac ţio nînd din c ulise. după un n um ăr o a rec are d e ex p erim entă ri. afinitatea etc. ci reprezintă condiţiile a priori ale conceptualizării înseşi. care însă exclud alte posibilităţi sau cel puţin le limitează. ereditară şi preformată a priori. trasate aprioric. căci critica principiilor noastre de judecată ne arată că anumite categorii ale gîndirii ne sînt date aprioric. atîta tim p cît ob iectul este perceput em pa tetic şi este ri d icat la ran gu l d e fa cto r determ in an t a l g în dirii.

care sem nifică m oartea universalităţii. elaborează o ipoteză universală. Pentru primul însă relaţia de asemănare este ceva de-a dreptul supărător şi penibil. Urm area inevi tabilă va fi separatismul ştiinţific şi deci o mitologie a specialis tului. m 582. Perechile de contrarii caracteristice ale tipurilor lui James a) Prima pereche de contrarii citată de James ca trăsătură caracteristică distinctivă este raţionalismul versus empirismul. Cu cit percepe obiectul mai empatetic. dar sînt cu totul insuficiente pentru oricare altă utilizare. ea încearcă să explice un domeniu mai larg al experienţei prin principii care sînt excelente pentru lămurirea unor complexe limitate de fapte. ci şi un pericol pentru elaborarea teoretică în interiorul unei disci pline. Absenţa unor puncte de vedere generale favorizează apa ri ţia t e o riil or m i tic e to t atî t d e m u l t p e c ît a r f a c e . Dacă izbuteşte însă să perceapă empatetic şi celălalt obiect. Precum pănirea em pirism ului nu reprezin tă însă d oar op rim area gîndirii active. care îmbrăţişează un fapt individual doar din pricina asemănării sale cu altul. O rientarea p e direcţia conc retism u lu i este. Em p irism ul extrem are cel puţin avantajul de a reprezenta tcîm ai fidel posibil faptele. cu atît mai energic îşi pune ideea apriorică pecetea pe experienţă.o a b se n ţa punctelor de vedere em pirice. pe cît este gîndirea concretă de obiect. care însă este tot atît de puternic influenţată de imaginea originară „fantomatică". căci pentru el legătura. respectiv. după împrejurări. împie-dicîndu-1 chiar. m-am pronunţat mai sus în legătură cu această opoziţie pe care am formulat-o în termenii ideologism/empirism. Am evitat expresia „raţionalism". Cu cît influenţa obiectului asupra gîndirii este mai mare. să ia act de originalitatea obiectului. ceea ce necesită timp. de extravertit. Din cauza faptului că percepe empatetic întîi un obiect. d ar ele au d us la o acum u lare atît d e im en să d e m aterial em p iric în eît în tim p s-a ajuns m ai degrabă la confuzie decît la claritate. avînd orientarea unilate rală a empirismului concret. atomi. o cucerire relativ nouă. înlocuieşte obiectele individuale prin caracteristici generale şi modelează această materie a experienţei prin propria activitate de gîndire. dup ă cum se ştie. . cu atît îi recunoaşte mai mult originalitatea şi cu atît mai mult relaţia de asemănare cu un alt obiect îşi pierde pentru el orice realitate. este incapabil să aprecieze valoarea descrierii de idei. apoi altul. motiv pentru care gîndirea lui are un aspect vîseos. Cel care abstractizează sesizează rapid asemănarea. După cum va fi observat cititorul. în forma lor extremă. este mai plăcută şi mai liniştitoare. Ideologism ul extrem are însă avantajul de a reflecta formele apriorice. cu atît el îşi întipăreşte trăsăturile mai adînc în imaginea gîndirii. cel care gîn-deşte concret ajunge doar foarte încet să identifice similitudinile care le leagă. U rm ările acestei d ezvoltări sîn t u im itoare. Şi invers: gîndirea abstractă. 583. rezultatele practice ale celui din urmă se li itează la reprezentarea ideii psihologice. unitatea în risipire a diversităţii. dar care are tot atît de mult sau tot atît de puţin de-a face cu esenţa faptului concret pe cît are şi mitul. unul se exprimă concret prin celule. datînd din epoca lum inism ului. 2. vibraţii.33 TIPURI PSIHOLOGICE PR OBLEM A TIPUR ILO R lN FILOZOFIA M O DERNĂ 3 33 analogie dintre obiecte şi se situează deasupra faptului individual. S p er să fi reieşit t otu şi lim p ede din exp lic aţiile de m ai su s că c erc etarea tip olog ică a lui Jam es are în vedere aceleaşi tipuri pe care eu lc-am desemnat prin term enii de introvertit şi. Importanţa supradimensionată a obiectului empiric creează apoi în ştiinţă un fel de teorie specializată care in psihiatrie bunăoară apare sub forma cunoscutei „mitologii cerebrale".Spiritul ştiinţific contem poran. Rezultatele teoretice ale celui dinţii nu depăşesc materia experienţei.S în t de ac eea d e p ărere că term enii lu i Jam es „ten d erm ind ed" şi „tough -m inded " sînt doar în parte intuitivi. ambele moduri de gîndire produc mitologie. care reprezintă mai mult sau mai puţin pur ideea. celălalt prin id ei „eterne". atunci el este în stare să simtă şi să înţeleagă asemănarea celor două obiecte într-o măsură mult mai mare decît acela care le observă doar din afară. căci pentru el faptele sînt mai importante decît c unoaşterea form elor p rim ord iale prin c are intelectul um an le înţeleg e. în reali t at e e i tră d ează o a nu m e p re ju d e ca tă. Empatia în schimb îi este fluidă. 584. ideile sau ima ginile originare. Cu cît obiectul acţionează mai puţin în spirit.

Căci raţiunea este la Kant izvorul ideii. Considerînd că raţiunea asumă funcţia de a constitui noţiuni. din unghiul de vedere al ideologismului. Logik. § 8. p. de „sentimentul 9 obiectivitătii". ] Dacă pentru punctul de vedere al psihologiei ştiinţifice nu există nici memorie. Schopen-hauer afirmă că raţiunea are doar o singură funcţie. împreună cu „etapele lor premergătoare. Die Welt als Wille und Vorstellung. ideologică. „Este limpede că această noţiune a «intelectivului» nu e decît o rămăşiţă a psihologiei aptitudinale care suferă mai mult decît vechile concepte ca memoria. Cu toate acestea. şi că ea devine cu atît mai nedeterminată şi totodată mai arbitrară cu cit conţinuturile psihice pe care le cuprinde sînt mai variate [ . aceste valori „obiective" decurg din experienţă. care deosebesc viaţa omului de aceea a animalului. ar fi „aptitudinea" de a „judeca şi acţiona potrivit principiilor". 585. ce le furnizează substratele senzoriale indispensabile. de amestecul cu puncte de vedere logice. Ei i se opune concepţia empirică a lui Wundt după care raţiunea aparţine funcţiilor intelectuale complexe care. exterioare psihologiei. căci raţionalismul este o atitudine psihologică generală orientată pe raţionalitatea gîndirii şi a sentimentului. ra-tio şi-a pierdut caracterul pur ideal. ea este o anume atitudine călăuzită. nu există doar un raţionalism logic. pp. precum „stăpînirea afectelor şi a pasiunilor. anume aceea de „a forma noţiuni. 195. Concepînd astfel „raţionalismul" mă situez conştient în opoziţie cu interpretarea istorico-filozofică ce foloseşte termenul „raţionalist" cu sensul de „ideologic". se cer luate în considerare sau cînd conştiinţa individuală ne orientează 13 Kant. . alcătuite din elemente foarte diverse care din pricina regularităţii legăturii lor. nici raţiune şi nici fantezie. pe baza ei se explică uşor şi de la sine toate acele fenomene mai sus citate. este acea dispoziţie care face posibile gîndirea. 12 Exact cu sensul de atitudine concepe şi Jerusalem raţiunea. respectiv înţelege prin raţionalism primatul ideii. reglator al spiritului". 11Schopenhauer. ci şi un raţionalism al afectivităţii. 10Herbart. simţirea şi acţiunea conform cu valori obiective. respectiv ca pe o dispoziţie a voinţei care ne conferă aptitudinea de a ne utiliza intelectul atunci cînd trebuie să luăm o decizie şi să ne stăpînim pasiunile. 140 ş. „acţiunea coincidentă a mai multor indivizi". conservarea de experienţe timpurii" etc. Lehrbuch der Psychologie. „civilizaţia. apoi ştiinţa. Anume atunci cînd apar fenomene complexe. în plus. după Kant. fantezia etc. 312. Şi. desemnînd o facultate. Herbart declară raţiunea 10 „facultatea de a chibzui" . examinată din punct de vedere psihologic. cum spune Lipps. Din unghiul de vedere al empirismului. Raţiunea guvernează ambele forme. sînt concentrate într-o expresie generală". dar mai ales din raţiuni practice. § 117. ceea ce. Această concepţie este pur introvertită. atunci cu atît mai puţin există «inteligenţă» sau «funcţiuni intelectuale». statul. „Fenomenele mai sus citate" se referă la anumite manifestări ale raţiunii. acele noţiuni din vechiul arsenal al psihologiei aptitudinilor. iar la aplicarea sau nonaplicarca acelei funcţii se referă absolut tot ceea ce pretutindeni 11 şi întotdeauna s-a numit raţional sau ne raţional" . într-un sens modificat de unghiul de vedere psihologic. p. ele rezultă dintr-un act de evaluare al raţiunii. ci doar anumite procese psihice elementare şi corelaţiile dintre ele care în virtutea unei discriminări arbitrare sînt concentrate sub aceste denumiri.334 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN FILOZOFIA MODERNĂ 335 deoarece gîndirea concretă. 12Jerusalem. iar aceasta este o „noţiune raţională" al cărei „obiect nu poate fi nicicum aflat în experienţă" şi care conţine „imaginea originară a utilizării intelectului ca principiu reglator avînd drept scop coerenţa curentă a 13 utilizării empirice a intelectului nostru" . în cadrul filozofiilor mai noi. pe care Scho-penhauer le-a alăturat spre exemplificare. continuă să existe unele cazuri în care este necesar să se utilizeze. o voinţă. 1. I. . Handbook of Psychology. . Oricum. ba chiar un afect sau o metodă. ca noţiune unitară corespunzînd unor stări de fapte precis delimitate. empirică este tot atît de „raţională" ca şi gîndirea activă. Raţiunea este deci capacitatea de a fi raţional. Schopenhauer îi conferă totodată caracterul acelei atitudini psihice capabile să formeze noţiuni prin activitate noetică. un instinct. La Baldwin ea este „principiul constitutiv. Psychologie als Wissenschaft. capacitatea de a trage concluzii şi formula principii". 1904. raţiunea. 9 Baldwin.

a tu n c i ra ţiu n e a . Noţiunea este activă. el nu o poate recunoaşte pe aceasta dccît a posteriori. deci raţionalismul. respectiv a unui „a putea" şi „a face" venind din interior. o bi tu l este în to td eau na acce ntua t. ci gîndeşte activ. adică din forma funcţională nenăscută. (Sublinierile în text îmi aparţin. E v id en t. d oa r „fa cto rul elem enta r" ex istă c u a d ev ă rat. . Aceste două direcţii de gîndire sînt uimitor de opuse: una construieşte materia cu ajutorul ideii sale inconştiente şi ajunge pe această cale la experienţă. accentul valoric se sprijină pe noţiune şi nu pe procesele elementare coincidente cu ea şi pe care ea le rezumă. Introvertitul. drept urmare. a stfel d e no ţiun i n u p ot fi ev itate. căci materialistul poate fi. 587. nici din experienţă. acestea sînt ded uc tib ile doar din experienţă. in telec tu l. cealaltă se lasă condusă de către materie. Există un ce iritant în această opoziţie. el ec este c u m v a în a c ţiu n e ş i o b lig ă la c u n o a şt eri şi co n c lu zii r a ţio n a l e c om p licate. E de la sine înţeles că p unctul de v edere em piric n u poate gîndi decît rcductiv faţă de noţiunile generale. care nu este conştient de psihologia gîndirii sale şi care a adoptat poate ca linie de conduită empirismul la modă. în vrem e ce pentru punctul de v edere introv ertit „n oţiunile generale" precum raţiu ne. 582 ş. toate aceste în ca zuri cerc eta rea psiholo gică are evident obligaţia de a nu răm îne la noţiunile gen erale astfel form ate. după părerea mea. nu se poate apăra de această învinuire. 14 Wundt. inconştient. în m ă sura în care ştiin ţa socoteşte că doar realităţile date prin sim ţuri.) deoarece pentru acest punct de vedere. căci pentru el. com p licaţii ale proceselor elem entare. intelect etc. deci la idee. IV. em piric. în loc de ideologism." la 586. aş putea să folosesc şi termenul de „idealism". raţiunea şi ridicarea ei unilaterală la rangul de principiu. şi ajunge abia pe această cale la idee.D ar dacă. pe de o parte. în fine. fa n teziei etc. în arbitrarul pus. idei a priori. pe de alta. Ea ordonează. Această gîndire este prin ea însăşi sintetică. ele nu sînt dccît noţiuni s ecundare. ţin atît de empirism cît şi de ideolo-gism. în generalizarea pripită de experienţe limitate. C a urm a re a aces tei atitud in i. Extravertitul presupune că izvorul acestei forţe stă. care conţine proiecţia inconştientă a ideii. d eo ar ece gînd irea s a es te o rien tată p as iv ş i a p er c ep tiv în d irec ţia ex p erien ţei d eterm ina te s en zo ria l. a V-a. Am subliniat pa sajele cu deosebire caracteristice. Sper că aceste explicaţii arată destul de limpede că. după cum se vede din istoria filozofiei. de fapt din ea decurg cele mai aprinse şi mai sterile discuţii ştiinţifice. ci din idee. a dică sim p le fu ncfundam entale ii ţ care re z u m ă î n s en s u n iv o c p ro c e s el e p si h i ce d i ri ja t e d e e l e . sub forma pe care o ia materia experienţei prelucrată de gîndire. p en t ru punctul de ved ere extrav ertit. ce nu este altceva decît o proiecţie a psihologiei extravertite. El nu este conştient de această origine deoarece din cauza lipsei apriorice de conţinut a ideii. ele a r tre bu i în to td e au na „re du se la fa cto rii lor sim pli" . nu aş putea să opun pe „ideologic" lui „materialist". Grundzuge der physiologischen Psychologie. gîndirea adop t ă o a titu d in e d e a p erc ep ţie a ctiv ă .336 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN FILOZOFIA MODERNĂ 337 într-un anum e fel aptitudinile sau form area ori. Tipul gîndirii active nu îşi extrage energia activităţii de gîndire nici dintr-un arbitrar oarecare. pornind de la ideea generală a materiei. şi anume în virtutea forţei sale interioare proprii care transformă materia experienţei. d a r în p rinc ip iu . El nu cunoaşte „concepte raţionale". n o ţ iu n ea g en er a lă e n u es te d ec ît o m ă rim e s ec un da ră ca re nu exis tă în afa ra lim bii. potrivit cu schema noţiunii şi utilizează materia experienţei spre a-şi realiza ideile. anume atunci cînd nu este empirist. cîn d re ularit atea leg ăturii lor prov oac ă analiza unor g a tare d ispoziţii spirituale com plex e. pp. a un ei fa cultăţi. s în t „fa cu ltă ţi".Această concepţie este pur extravertită. decît adu-nînd şi comparînd empiric. activată prin propria sa atitudine introvertită. ia r ac estea pretind ex isten ţa u no r n oţiu ni gen erale ca re însă nu slujesc decît reunirii sub un term en colectiv a anu m itor gru pe de fen om n e. 588. deriva te. Dar acestuia i se opune „materialismul" şi. urm. deoarece. el proiectează ideca în obiect şi nu se poate ridica la concept. asu p ra c ăro ra ca d e a ccen tul v alo ric. tot atît de bine un ideolog. Pentru extravertit însă. Po triv it cu a c est p un ct de ve d ere. ed. fan tezia etc. p recum în cazul intr overtitului. ea n u p oa te recu n oa ş te d rept d e existen ţă s ep a ra tă r a ţiun ii. voi. c i pe cit 14 p osibil de a le redu ce pe ac este a factorii lor simpli. au v alo a rea un ei fun cţii fu nd am en ta le. obiectul şi procesul elementar sînt importante şi indispensabile.

591. d C onţinutul psihic apare în intuiţie tot aşa cum apare obiectul senzorial în percepţie. am în vedere senzualitatea propriu-zisă. ca şi mine. Admiţînd deci că prin materialism el înţelege acea atitu dine care pune accentul principal pe realitate. Evident. Nu poate fi vorba aici de un id idealism moral. Citatele de mai sus ne arată tocmai că el intenţiona să evite o astfel de eroare. El afirm ă că experienţa sim ţurilor este sursă unică şi ex clusivă de cunoaştere. contrar in tenţiei lui James. caracterizată de o înţelegere de natură senzitivă. Am văzut deja că idealism ul filozofic corespunde ideologism ului introvertit. Contrariul ei este atitudinea intuitivă. Am mari îndoieli că această cunoscută opoziţie după ca re se deosebesc temperamentele uman este aplicabilă tipurilor e . O atare atitudine o poate avea şi senzualistul. considerat opusul senzualismului. dincolo de orice intelect. ci că el desemnează prin „sensationalistic" probabil şi ceea ce corespunde propriu-zis senzaţiei. Din punct de vedere psihologic. întru to tul. s-ar zice. Jam es are în v edere un s enzualism intelectua l şi nu unul estetic. ci acţionează prin forma sa naturală de existenţă. izvorînd. din experienţa senzo rială. dar nu „senzuale". în măsura în care acesta din urmă este în esenţă un empirism extrem. c) Cea de a treia pereche de contrarii a lui James este idealism versus materialism. ci în aceea de atitudine psihologică în ca re m ă rim ea ca re o rientea ză şi determ ină es te m a i puţin obiectul perceput empatetic.338 TIPU RI PSIHOLO GICE PR O B LEM A T IPU R ILO R ÎN F ILO Z O FIA M O D ER N Ă 339 b) A doua pereche de contrarii dentificată de Jam es i este intelectualism versus senzualism(senzaţionalism). că prin materialism s-ar înţelege un senzualism moral. nici intelectuală. la rîndu-i. deci către exterior. în acest caz. in telectualism ul este asim ilat în mod prom iscuu raţionalism ului. 592. d) Cea de a patra pereche de contrarii este optimism versus pesimism. Această atitudine ar corespunde unei mentalităţi primitive. toate. ci participînd în amestec in istinct de am bele deodată. deci aproape o iluzie ca sau ca o halucinaţie. 589. dar nu în ac cepţia vulgară devoluptos. iar subiectul se orientează exclusiv către senzaţiile simţurilor provocate de contactul cu obiectul. Atitudinea senzualistă se orientează către obiectul dat de sim ţuri. nici afectivă. material. materialismul ar fi acea atitudine care se orientează către valori materiale. Cînd spun „ceea ce corespunde sen zaţiei". cît şi „materialistic" (şi ulterior „irreligious") mă face să mă îndoiesc că clasificarea lui are în vedere. ceea ce face ca îndoielile noastre iniţiale să se spulbere. Obiectul nu este nici cunoscut abstract. ajungem să des coperim şi în acest atribut o particularitate extravertită. m otiv pentru care „intelectualismul" nu i se opune. Opusul materialismului fiind „idealismul" cu sensul filozo fic d e punere în valo are a eii. deci un senzualism intelectual. Probabil că nu greşim presupunînd că James avea în vedere în principal sem nificaţia filozofică a expresiilor în cauză. prin acestea înţelegîndu-se ceva exterior. Această atitudine poate fi socotită reflexivă. anume atunci cînd îşi ocupă gîndirea cu noţiuni concrete. ca să spunem aşa. de aceea idcologismul ar trebui. Un idealism moral nu ar fi însă defel caracteristic ntru pe intro vertit. deţine principala valoare determ inantă. în filozofie. nici perceput empatetic. S-ar fi putut presupune şi în cazul senzualismului că Ja mes nu înţelege prin acest concept doar un empirism accentuat. intelectualismul este carac terizat de o atitudine în care intelectul. căci şi materialistul poate fi din punct de vedere moral un idealist. Faptul că James numeşte tipul „tough-minded" atît „sensationalistic". deci un fel de senzu alism moral. De aceea şi empiristul poate fi intelectual. Prin materialism se înţelege de obi cei atitudinea care se orientează către valori „m ateriale". 590. aceeaşi opoziţie tipologică. căci întreaga mentalitate depinde de senzaţia simţuri lor şi culminează în ea. Ceea ce evident nu ar corespunde intenţiei sale. cit mai degrabă simplul fapt al ex citaţiei şi senzaţiei simţurilor. ci faptice. Senzualism ul caracterize ază esenţa em pirism ului ex trem . deci cunoaşterea concep tuală. Caracterizarea lui James ar oferi aşadar un tablou nefavorabil dacă am lua aceste expresii în ac cepţia lor com ună. căci atunci ar trebui să presupunem.

puţin măgulitoare pentru tipul opus. Pentru el ea este pesimistă. materialism. Dintr-un punct de vedere mai înalt însă. ideile „eterne" este înlocuită de empirist prin-tr-o aşa-zisă credinţă religioasă în faptul real. lasă să se întrevadă o aversiune afectivă căreia nici măcar o voinţă puternică de dreptate nu îi poate face faţă. Doar afirmă chiar el: „Veneraţia pe care o avem faţă de realităţi nu a neutralizat religiozitatea din noi. Pragmatism. el are evident dreptate să considere tipul „tough-minded" şi ireligios. da. Iată de ce mi se pare că această opoziţie nu are nimic a face nici cu tipurile lui James. O lume de fapte reale înseamnă pentru el exilare şi absenţă perpetuă a patriei. a creat-o timp de miriade de ani. cît şi imaginea primordială pe care ciocnirea dintre om şi condiţiile sale interioare. 13. pe de-o parte. Acest mic 15 James.. oare. concepţia materialistă este optimistă. Aceasta taie nervul vital al ideologismului.340 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN FILOZOFIA MODERNĂ 341 lui James. căci ea îi răpeşte orice speranţă de a mai vedea vreodată ideea eternă realizată în fenomen. se află dincolo de optimism şi pesimism. şi faptele dure ale realităţii exterioare. Nu e greu de imaginat contrastul! „document humain" îmi pare a fi o dovadă preţioasă a faptului că există o deosebire iritantă între cele două tipuri. întărită de multe alte date din viaţa filozoful ui . Dar nenumărate experienţe m-au convins că asemenea sentimente reţinute în adîncul conştiinţei pot influenţa nefavorabil pînă şi raţionamentul cel mai frumos. Dăruirea necondiţionată către faptele reale nu poate fi nicicînd 16 Loc. în măsura în care atare orientare se desfăşoară doar necondiţionat. împiedicînd înţelegerea. o atare concepţie pare pesimistă. un tip introvertit pur. Ar putea să pară meschin faptul că pun accentul tocmai pe astfel de incompatibilităţi afective. faptul real este vrednic să fie factor necondiţionat tot atît de mult cît şi ideea. la fel ca marii empirişti. După cum există introvertiţi optimişti. E uşor de imaginat că şi populaţia din Cripple Creek priveşte într-un anume fel pe turistul bostonian. . De aceea pentru punctul de vedere ideologic. Dar James gîndeşte prea departe şi prea uman ca să nu vadă că atitudinea religioasă poate fi determinată şi de sentimentul religios. Cripple Creek este un bine cunoscut district minier din Colorado. Valabilitatea acestei opoziţii pentru psihologia tipurilor elaborată de James atîrnă în mod esenţial de definiţia pe care el o dă religiozităţii. La aceeaşi împrejurare trimite şi acel pasaj din Pragmatism în care James compară aversiunea reciprocă dintre tipuri cu întîlnirea dintre turiştii bostonieni şi populaţia din 1 Cripple Creek -''. Această împrejurare ar putea lămuri şi de ce „tough-min-ded" a primit epitete uşor suspecte. a cărui concepţie de viaţă e pur ideologică (la fel ca ideologismul pur al Upanişadelor). Este. există şi extravertiţi optimişti şi viceversa. ea merită epitetul „religios". p. pentru cine are o concepţie ideologică despre lume şi vede celălalt tip uman prin ochelarii unei proiecţii afective inconştiente. Faptul că James aşază materialismul în paralel cu pesimismul ar putea sugera că el personal este de partea ideologismului — presupunere ce ar putea fi. empirismul lui Darwin pesimist? Evident. p. Dar această veneraţie este ea însăşi asa-zicind religioasă. Concepînd esenţa religiozităţii integral din punct de vedere ideologic ca o atitudine în care ideea religioasă joacă un rol dominant (în opoziţie cu sentimentul). fără dificultate. în schimb. Locuitorii din Boston sînt cunoscuţi pentru estetismul lor „spiritualizat". Sau este. de pildă. Atitudinea noastră ştiinţifică este evlavioasă (our scientific temper is 16 devout). empiristă sau pozitivistă este pentru ideolog lipsită de orice speranţă. 15. gînditorul Schopenhauer. Este foarte posibil ca lui James să-i fi scăpat această eroare din cauza proiecţiei subiective mai sus amintite." Lipsa de veneraţie faţă de. a cărui forţă principală. e) Cea de a cincea pereche de contrarii este religiozitate versus ireligiozitate. Comparaţia. un optimist? Kant însuşi. pentru cel care crede în zeul „materie". Concepţia de viaţă materialistă. pe de alta. constînd in apercepţie activă şi în realizarea imaginilor primordiale este astfel paralizată. ireligios. A-ţi orienta atitudinea pe ideea de Dumnezeu ori pe ideea de materie sau a ridica faptele reale la rang de factori determinanţi ai acestei atitudini este din punct de vedere psihologic acelaşi lucru. precum senzualism. 593. cit.

A c e a s tă o p o zi ţie es te in ter es a n tă d in p u n c t d e v ed er e p sih o lo g ic . D ac ă acc eptăm ideea că Jam es nu se opreşte la lim itarea in dica tă m a i su s a n oţiu nii de „religie". fără ca. a tu nc i trebu ie s ă co n v en im c ă este din n ou v o rb a în c a zu l său de o d evia ţie afec tivă c a r e. disimilarea este ridicată chiar la rangul de principiu. identificarea cu obiectul iubit joacă în terapia analitică un rol nu mic. c ăci id eea log acţio nînd din ea în să ş i a treb uit să s e refu gieze undeva. din cauza lipsei ei de conţinut şi de reprezentabilitate. dar num ai în acest ca z. (în experienţa mea practică m-am întîlnit în mai multe rînduri cu astfel de cazuri. Psihologia primitivilor ne oferă o mulţime de exemple de disimilare în favoarea obiectului. anu în întreaga um anitate. E d e la s in e în ţel es fa p tu l că em p iris m u l g în d eşte c au zal . n u a rperm is să fi se con sidere ireligioasă o jumătate din um anitatea. După cum am văzut. dar ea poate fi şi înnăscută. Stigmatizarea sfinţilor din Evul Mediu şi pînă astăzi aparţine aceleiaşi categorii. cu s entim en tu l n eces ită ţii u nei a cţiu ni d ec urgînd dintr-o ca u ză. el are nevoie de întregul eşafodaj al teoriei cunoaşterii. 5%. acceptarea de către subiect a legăturilor cauzale obiective este uşor de înţeles. tipurile lor se vor regăsi m ult dincolo de dom eniul insului care filozofează. ideea este aprioric activă. presupunînd că el îl gîndeşte într-adevăr şi nu preferă — precum se întîmplă adesea — să posede două sertare. de pildă. Ocum .342 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN FILOZOFIA MODERNĂ 343 soc otită . o parte considerabilă din propria activitate. Ştim din psiholog ia prim itivului că funcţia relig ioasă face parte din psihic şi este întotdeauna şi pretutindeni p rezentă . asimilarea animalului totemic şi a duhurilor strămoşilor. subiectul se asimilează naturii obiectului. a tun ci Jam es are d reptate să -1 consid ere pe em pirist ireligios. iar celălalt pentru religia transmisă de părinţi şi de societate. ea . a c c ep tîn d a xio m a tic leg ă tu ra n ec e sa ră d in tre c a u z ă şi efec t. Cum am spus. iar religia de subiect. să fie însă şi conştientă. în imitatio Cliristi. du pă cum tipul „tend er-m inded" po sedă o religie ideologizantă. d eş i c el ca re percepe empatetic crede că el asimilează obiectul. cameleonică. experienţă pe care psihologul o face zi de zi. D acă religia este înţeleasă în acest m od. după ce în ştiinţă i-a c edat obiectului locul. din propria viaţă a su b iec tu lu i. e un dat al epocii culturale ri contem porane faptul că ştiinţa este dominată de obiect. de libertate faţă cu masa strivitoare de dovezi obiective de semn contrar? Determinismul empiristului este de aceea inevitabil. dar nereprezentabil. 0 C ea de a ş asea p erec h e d e con tr a rii es te in de term in ismversus determinism. irelig io as ă. Tipul „tou gh -m in ded" d is pu ne to cm a i de religia lu i em pirică . unul pentru ştiinţă. esenţa ideologismului stă în activarea inconştientă a ideii. A titud in ea em pirică est e o rienta tă de că tre ob iec tu l p er cepu t em p a tetic . Lucrurile sînt complicate de faptul că. nelămurit. predominant. Oriunde precumpăneşte obiectul. o ri. Această activare se poate sprijini pe o aversiune ulterioară.cul tivată. în m od inconştient. ca o atitudine apriorică creată şi favorizată de natură.) în această din urmă împrejurare. poate chiar me pînă acolo pînă unde s e întinde um anita cu ltiv a tă în tea gen ere. dobîndită în viaţă împotriva empatiei. D e vrem e ce filozofii nu sînt neapărat o clasă de oam eni aparte. respectiv de ideo. psihicul are astfel impresia că principiul cauzal este singurul valabil. 597. după cum se ştie. Psihologia umană este. c ît 594. Aşa. Ca să se poată apăra de atotputernicia acestei impresii. la rîndui. în calitate de dat interior. E firesc ca ac estei a titud in i s ă i s e im pun ă p siho lo gic im presia de raporturi cauzale irevocabile. F ie ş i num ai din ac es t m otiv . Identificarea proceselor psihice lăuntrice cu desfăşurarea faptelor exterioare este dată din p ricină că în actul em patetic îi revin e obiec tu lui. atitudinea empirică ne împiedică să credem în libertatea interioară. Ţinînd seama de această incontestabilă predispoziţie a psihicului uman pentru disimilare. constrîngîndu-1 la o disimulare de sine. s e p ro d u c e m u lt p r ea u şo r . d u p ă c u m a m v ă zu t.ar fi de ned iferenţia tă. de pildă. ea este c um va d eterm ina tăde fap tu l exterior. ca un fenom en c con ultural tem poran. Ce poate întradevăr spune acel sentiment palid. din punct de ved ere psiholog ic. Căci ne lipseşte orice dovadă. A c e s t a e s t e a s tfel a sim ila t o b iec tu lu i. prin întreaga ei esenţă.is m . Dacă se pune însă un accent puternic pe obiect. orice posibilitate de a o dovedi. subiectul. atunci acesta capătă o importanţă care influenţează. 595.

modelînd materia experienţei. fără de care o explicaţie nu se poate adapta esenţei obiectului. ba simte uneori chiar spaimă faţă de el. căci ea vrea în prim ul rînd să dea cuv în tul o bi ectului şi experienţei. Scepticism u l es te în acest sens chiar o condiţie prealabilă necesară oricărui em pi rism. Oricum. potrivit celor afirmate mai sus. h) Cea de a opta opoziţie este dogmatism versus scepticism. ideea posedă însuşiri dom inatoare. îi respinge influenţa. priori ca formă inconştientă. Se împotriveşte oricărei dependenţe de acesta. Şi a cea s tă pere che de o po z iţi i co nfirm ă as em ă na rea esenţială dintre tipurile lui James şi tipurile mele. fericire şi nemurire. De aici. ea îşi asimilează subiectul tot aşa cum subiectul încearcă. Introvertitul. Cu atît mai mult depinde de idee. în schimb. în primul caz. Are prin urmare loc. voi sublinia în pri ul rînd faptul că ea tratează aproape m exclusiv calităţle de gîni . ea supravieţuieşte tuturor timpurilor şi se află deasupra oricărei experienţe individuale. i se impune firesc ideea de libertate. postulatele lui Kant despre Dumnezeu. Dacă ideea este factorul orientativ principal. asimilîn-du-şi subiectul prin intermediul empatiei interioare inconştiente. Deşi există un num ăr mare de idei. exact ca în cazul atitudinii centrate pe obiect — vezi mai sus —. energia remarcabilă a ideii. Se înţelege. el trebuie să ajungă chiar la indeterminism. 59».J44 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN FILOZOFIA MODERNĂ 345 este supraordonată realităţilor „obiective". Fie că este dedusă prin abstracţie din reprezentări şi noţiuni concrete. dar şi o marcată psihologie a puterii. 602. neso co tind ideile g enerale. Tendinţa monistă aparţine atitudinii introvertite. fie că există a 17 Cf. respectiv în favoarea ideii. care îl apără de dependenţa exterioară. Dacă ideologismul său este pur. o disimilare a subiectului de el însuşi. în cel din urmă caz. eo felul în care o idee inconştientă se realizează. că atitudinea orientată de idee tinde către monism. ideea are întotdeauna caracter ie rarhic. g) Cea de a şaptea opoziţie este monism versus pluralism. lasă asupra celui din afară im presia că cel care gîndeş te po triv it ideilor plea că de la o do gm ă în ale cărei lim ite rigide este comprimată materia experienţei. de identificarea empatetică cu el şi de dependenţa voită de el. dar în sens invers. Extravertitul este influenţat de obiect în aceeaşi măsură în care aspiră să-1 asimileze. Privire critică asupra concepţiei lui Jam es 603. Este uşor de văzut şi în acest caz că dogmatismul ascultă în primul rînd de atitudinea branşată pe idee. de libertate 17 şi de veşnicie. 600. Opoziţia discutată aici caracterizează în bună măsură tipurile noastre. să-şi asimileze ideea. ea este punctul cel mai înalt al edificiului care încheie şi îmbrăţişează tot ceea ce se află sub el. ea este legislatorul inconştient care reglează posibi lităţile şi necesităţile gîndirii. în ambele împrejurări. Cînd subiectul simte activitatea liberă a ideii sale înălţate deasupra datului real. căci varietatea calităţi lor obiectelor impune un număr mare de noţiuni şi principii. Extravertitul este definit de aspiraţia către obiect. subiectul simţindu-se independent şi liber faţă de obiect în virtutea asimilării lăuntrice a ideii. Dacă e să critic concepţia lui James. ca să spun aşa prin constrîngere. Atitudinea orientată către obiect pare evident sceptică în raport cu toate ideile aprio rice. Imaginea primordială moştenită este o mărime supraordonată tuturor schimbărilor fenomenale. 3. de autonomie. conferindui sentimentul libertăţii interioare. este caracterizat de o aparentă autonomie faţă de obiect. anume că atitu dinea care se orientează către obiecte înclină întotdeauna către număr mare de un principii (pluralism). Tot atît de limpede este şi situaţia inversă. Activată. 599. exterioare şi conferă cel puţin subiectului sentimentul independenţei şi al libertăţii ce îi sînt proprii. deşi realizarea in conştientă a ideii nu este ipso dogmatism. tendinţa pluralistă celei extravertite. De unde faptul că în subiect ia naştere un sentiment de forţă. ea transferă subiectului un sentiment pronunţat de forţă. una dintre ele deţine pentru un tim p m ai scurt sau mai lung întîietatea şi constelează monarhic majoritatea elementelor psihi ce. 601.

determinişti şi ireligioşi. Este semnificativ faptul că James îşi începe expunerea concepţiei sale filozofice tocmai cu opoziţia tipurilor. p ri m ul în leg ătură cu intuiţia a fec tiv ăca re îi influ en ţea ză d ecisiv c on c ep ţia filo zofică . pesimişti.O po ziţia d intre cele do uă „a d ev ă ru ri" p retin de m a i întîi o a titu d in e p r a g m a tic ă . F. Există. el a răm a s la simpla referinţă. fără însă a o reduce pe aceasta la o formulă simplă. Se repetă în felul acesta spectacolul pe care ni 1-a oferit deja Evul Mediu timpuriu. Concepţia sa pragmatică urmăreşte să suspende opoziţiile dintre concepţiile filozofice. cu originea în filozofia engleză . în special în neoplatonism ca o com binaţie intuitivă. Bergson s-a referit oricum la intuiţie şi la posibilitateaun ei „m etod e intuitive". după cum există ideologi materialişti. M ă r efe r ev id en t laara th ustraşi n u la Z c u leg e rile d e afo rism e filoz ofice care ca atare sînt în prim ul rînd criticabile din punct de vedere zofic. Dar această unilateralitate determinată de cadru oferă uşor prilej de confuzie. intelectual işti şi raţionalişti.S. confuzia persistă. d easupra lu i. După cum se ştie. şi 605. ultim u l în leg ă tu ră c u in tu iţia idea lă c a re s tă la ba za sis tem ului s ău . în afară de posibilităţile de cu noaş tere temp eram ental nuanţate ale intelectului. Lipseşte dovada m etodei. du p ă cu m se ştie. ca re s e ju stifică p siho lo gic prin fa ptul că ea era deja curentă în A ntichita te. deşi Bergs on invoc ă noţiunile de „elan vital" şi de „duree creatrice" ca rezulta te ale in tu iţiei. Dac ă se poate în gen ere vo rbi de o „m etodă intuitivă". nu trebuie să ne facem iluzii în ce priveşte valoarea acestei soluţii: 18 Cf. Chiar dacă se poate invoca faptul că aceste expresii desemnează stări complexe de lucruri. s -a elib era t a s tfel de sim p lu l intelec t. du p ă p ă re re a m ea . importanţa extraordinară a temperamentelor pentru constituirea gîndirii filozofice. 1906. în care intră în joc o mare varietate de nuanţe. d a c ă v r em s ă fim d rep ţi c u p u n ctu l d e vedere contrar. cita ţi Sc ho penh au er ş i H eg el. Căci nu este greu a demonstra că o calitate ori alta sau chiar mai multe dintre ele aparţin şi tipului opus. nu există alte surse ca pabile să adauge noi elem ente la instituirea concepţiei filo zofi ce. şi an um e precu m pănitor în filo virtu tea m etod ei lor intelectualiste. Expresiile lui James luate separat sînt prea lungi şi oferă doar în totalitatea lor o imagine aproximativă a opoziţiei tipice. m etoda lui Bergson este intelectualistă nu in tuitivă. eventual fără a lua în considerare caracterul contestabil al unui punct de vedere sau al altuia.346 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN FILOZOFIA MODERNĂ 347 dire ale tipurilor. atunci Zarathustralui N ietzsche oferă. care recunoaşte „adevărului" o valoare limitată la utilitatea şi eficienţa sa practică. C a p rec u r s o ri a i in tu iţio n ism u lu i n ietzsc h eean a r treb u i.Sursa intuitivă a fost folosită într-o m ăsură incom parabil m ai m are de că tre Nietzsche care. idealişti. iar Abelard a fost acela care a încercat să acorde contrariile în sermonism sau conceptualism. Humanism. el concepe psihologic opoziţia şi încearcă în mod corespunzător să găsească o soluţie pragmatică. cel m a i b u n ex em p lu ş i to to d a t ă dovada con c lu d en tă că p ro b lem el e p o t fi c o n c ep u t e în tr-u n m o d n o n in te lec tu a list ş i t o tu ş i filo zo fic . la N ietzsche. religioşi. pragm atismul nu este decît un expedient care poate pretinde va labilitate atîta tim p cît. de pildă. determinate de deosebiri temperamentale. Exc eptîndviziun ea in tu itiv ă fu nd am en ta lă . elabo rîndu-şi conc ep ţia filo zo fic ă. care nici nu poate filesn e adu să. Oricît de indispensabilă este m etoda pragm atică. D a r. intuiţia s -a situ at — dacă m ă pot exprim a astfel — sub nivelu l intelectului. tipurile lui James reprezintă o completare valoroasă a imaginii tipurilor pe care am dedus-o din celelalte surse. 6(M . Dar cum gîndirea de atunci ignora cu totul punctul de vedere psihologic. soluţia lui s-a dovedit a fi în chip unilateral logic-intelectualistă. James e mai profund. Schiller. în general. 606. cu minuţie. empirişti dogmatici. de la o lucrare filozofică nici nu ne-am fi putut aştepta la altceva. ch ia r d ac ă su b o fo rm ă ş i într-o m ăs ură ca re a fă cu t c a intuiţion ism u l lui să de păş ea sc ă m ult lim itele unei viziuni filo zofice a supra lum ii şi să c on du că la un ac t a rtis tic în bu nă p arte in acc esibil c riticii filo z o fic e . De altfel.C. L a ac eş ti d oi pr ec urs o ri. Opoziţia de atunci era: nominalism versus realism. în sch im b. Oricum. fundamentînd astfel necesitatea unei viziuni pragmatice. . pragmatismul este un curent de gîndire foarte 18 răs-pîndit. c red . Lui James îi revine meritul incontestabil de a fi arătat pentru prima dată.

2Loc. destinată să pregătească drumul faptei creatoare prin înlăturarea prejudecăţilor. O caracteristică a tipului clasic este. 1Ostwald. 1910. pp. după Ostwald.| Se cuvine de asemenea subliniat că viteza de reacţie mentală este determinantă pentru stabilirea tipului căruia îi aparţine savantul. p.348 TIPURI PSIHOLOGICE IX PROBLEMA TIPURILOR ÎN BIOGRAFIE ea presupune totuşi prea multă resemnare. urm. a forţat această poartă." Tipului clasic. corelîndu-se aproape inevitabil cu o lipsă de modelare artistică. şi nici prin măsurarea pragmatică a valorii practice proprie concepţiilor logic ireconciliabile. de asemenea prin faptul că obişnuieşte să acţioneze nemijlocit asupra contemporanilor săi [.. 89. Cred că pe noul drum. el a pus în lumină existenţa unei opoziţii psihologice tipice. cit. ca în conceptualism. afirmă Ostwald. 3-a şi a 4-a. romanticul izbeşte prin calităţi opuse. Cercetători cu viteză foarte marc de reacţie sînt romantici. ci numai prin creaţie sau faptă pozitivă care absoarbe contrariile ca elemente necesare ale coordonării. pregătit de pragmatism şi la care trimite Bergson. rezolvarea conflictului dintre contrarii nu se produce nici printr-un compromis logicointelectualist. „în timp ce primul. este caracterizat prin dcsăvîrşirea în toate privinţele a fiecăreia din prestaţiile sale. 94.. prin compararea unui număr oarecare de biografii aparţinînd unor cercetători eminenţi ai naturii. şi domeniul biografiei îşi aduce contribuţia la problema tipurilor psihologice. Datorăm metodologiei de ordinul 1 ştiinţelor naturii a unui Wilhelm Ostwald faptul că. 44 ş. „nevoia stringentă de a apărea ireproşabil în faţa 4 opiniei publice. aşa cum o mişcare musculară coordonată implică întotdeauna şi inervarea an-tagoniştilor. filosofia germană — în orice caz nu cea academică — s-a angajat deja: este vorba de Nietzche care. 607. .. Fapta sa depăşeşte insuficienţa soluţiei pragmatice. Pragmatismul nu poate fi de aceea decît o atitudine tranzitorie. Cum era aproape de aşteptat. cu violenţa ce îl caracterizează. 4Loc." Clasicul are un mod lent de producţie şi uneori dă relativ tîrziu la lumină 3 roadele cele mai depline ale spiritului său. şi anume tot atît de radical pe cit recunoaşterea pragmatică a valorii vitale a unui adevăr depăşeşte — şi va depăşi în continuare — unilateralitatea uscată a conceptualismului inconştient al filozofiei de după Abelard... aceea dintre tipul clasic şi cel romantic. Grofie Mânner. cit. p. Or. 3Loc. El este definit nu atît prin dcsăvîrşirea unei lucrări anume. cit. cit prin varietatea şi originalitatea probantă a numeroase prestaţii ce se succed rapid. ed. totodată de un mod de a fi rezervat şi de o influenţă personală redusă asupra celor din jurul său. cei cu viteză mică de 2 reacţie sînt clasici.

el poate să fie orice în afară de flegmatic.. aşa cum s-a întîmplat cu Robert Mayer. 100.. Influenţa mediată de scriere a clasicului se întemeiază deci mai puţin pe calităţile exterioare stimulatoare ale acesteia. iar colericul şi melancolicul drept exagerări maladive ale caracterelor fundamentale. Oricum însă. căci lui nu îi pasă că publicul nu are habar de drumul pe care el s-a angajat. p. p. căci scrierea este în cele din urmă o expresie la fel de personală ca şi o conversaţie sau o conferinţă. la care emoţia să se desfăşoare în interior. chiar pătimaşă. 100. de regulă. 6Loc. în cele din urmă. iar o excitaţie lăuntrică foarte puternică să se exprime prin cea mai deplină Loc." Este caracteristic ceea ce îi scrie Du Bois în aceeaşi epistolă lui Helmholtz: „Ţi-am citit de cîteva ori studiul şi extrasul fără să înţeleg ce ai făcut de fapt [ . S-ar părea că pentru clasic drumul urmat. el scrie pentru sine. cit. că pot fi mulţumit de ea. Acest caz reprezintă un eveniment absolut tipic în viaţa clasicului — care izbuteşte rareori sau niciodată să „aprindă prin sufletul său suflete asemănător 7 alcătuite" şi arată că eficienţa prin scris care îi este atribuită vine în principal de la faptul că ea este. adică astfel îneît expunerea proprie să îi pară lui. p. respectiv rapide. s-ar zice. ci mai degrabă doar rezultatele obţinute. Cele patru temperamente sînt evident identificate în funcţie de afectivitate. în baza căruia şi Ostwald a diferenţiat tipul clasic de cel romantic. 280. El trece drept „flegmatic" şi este integrat flegmaticilor. cit. cu alte cuvinte că se face simţită atunci cînd omul este ulterior descoperit prin scrierile sale. Ostwald compară cele două tipuri ale sale cu 8 cele patru temperamente din Antichitate . cit. Parcurgînd biografiile lui Humphry Davy şi Liebig pe de-o parte. Potrivit acestei vechi clasificări. potrivit naturii clasicului. şi nu altora. reacţia rapidă celui sangvin şi coleric. şi această influenţă are limite.. şi din descrierea lui Ostwald că tipul clasic comunică doar rareori ceea ce face şi cum face. ea judecă exclusiv din punctul de vedere al manifestării exterioare. ireproşabilă. Ostwald consideră sangvinul şi flegmaticul drept tipuri normale medii. Du Bois-Reymond îi scrie acestuia: „Tu trebuie — nu mi-o lua în nume de rău — să ai mai multă grijă în a face abstracţie de punctul de vedere al ştiinţei tale şi a te situa în perspectiva punctului de vedere al acelora care nu ştiu despre ce este vorba şi nu ştiu ce vrei să le explici. din biografia lui Helmholtz. poate să fie o natură sensibilă. cît şi flegmatic-melancolici. 609. mai mult pe faptul că ea este în definitiv tot ce rămîne după el şi tot ceea ce permite reconstituirea ulterioară a prestaţiei omului. în realitate. după cum rezultă din următorul caz. pe care o socoteşte importantă. ultimii în schimb. postumă. un ins care se comportă liniştit şi nu atrage atenţia aparţine temperamentului flegmatic. cit. pe acelea ale lui Robert Mayer şi Faraday pe de alta." Ostwald observă în această ordine de idei: „El nu se opreşte nicidecum la problema cititorului căci. observăm fără dificultate că primii au fost inechivoc „romantici" şi totodată sangvin-colerici. . dar cred. Reiese. Aceste observaţii ale lui Ostwald mi se par întru totul convingătoare. şi 5Loc. . Şi lucrările acestuia par să fie foarte adesea lipsite de acea influenţă nemijlocit personală care convinge şi înflăcărează. Reacţia lentă corespunde temperamentului flegmatic şi melancolic. căci cele patru temperamente antice au fost foarte probabil stabilite cu pornire de la acelaşi principiu al experienţei. atît „clasici". amintit de Ostwald. a reacţiei lente." 608. ea mi-a dat de astă dată multă bătaie de cap. şi anume în funcţie de particularitatea fundamentală. Cu ocazia cercetărilor matematice ale lui Helmholtz despre efectele curenţilor de inducţie.] în cele din urmă am descoperit singur metoda ta şi 6 treptat ţi-am înţeles şi expunerea..350 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN BIOGRAFIE 351 ca o compensaţie pentru „influenţa personală scăzută. îi este conferită influenţa cu atît mai generoasă a 5 scrisului" .. 372. p." Helmholtz răspunde: „în ce priveşte expunerea articolului. 7Loc. modurile creaţiei proprii sînt de importanţă mai mică deoarece ele sînt intim legate de personalitatea sa pe care el şi-o menţine într-un plan secund. Psihologic însă această clasificare este superficială. adică de reacţiile afective manifestate.

ceea ce îi poate atrage calificativul de întârziat. de aceea. sîntem rău informaţi în ce îl priveşte pe introvertit. ci după o înţelegere mai adîncă a f naturii umane. Forma este de regulă plă cută. îneît el nu cutează să se înfăţişeze celor din jurul său decît cu produse pe care le consideră perfecte. chiar atunci cînd e neplă cută.352 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN BIOGRAFIE 353 linişte. Căci ţine de reacţia şi de exteriorizarea rapidă faptul că as upra o biectului s e transferă nu do ar ceea ce e de preţ. conţinuturile sînt puţin prelucrate şi de aceea uşor com prehensibile. de fapt un infantilism al relaţiei personale. In trovertitul în schimb îşi ascunde personalitatea. Din cauza acestei atitudini. cît şi gînduri şi afecte respingătoare. cea în interior pe introvertit. Fiindcă nu reacţionează direct în afară. Ea nu judecă după o impresie supericială. Extraver titul nu are dificultăţi speciale în a se exterioriza. care pot fi la fel de rapide ca şi cele ale ex trav ertitulu i. Publicului îi lipseşte şi relaţia personală cu el. atît ceea ce atrage. el îşi valorifică aproape involuntar prezenţa. în loc să-şi exteriorizeze nemijlocit reacţiile. treeîndu-şi re acţiile imediate sub tăcere. ca rezultat al unei lucrări interioare de lungă durată. Da r ele n u s e manifestă şi de aceea introvertitul lasă uşor impresia de lentoare. Tipul „clasic" reacţionează poate tot atît de rapid. se cuvine să adăugăm că romanticul tocmai îşi arată precocitatea. D in cauza exteriorizării şi transferării ra pide. introvertitul continuă multă vreme să-şi păstreze o anume stîngăcie. căci publicului îi lipseşte orice cunoaştere a preliminariilor şi a modului în care cercetătorul a ajuns la ele. Din pricina unei diferenţieri afective insuficiente. personalitatea sa nu se manifestă. să le prelucreze îndelung în interior şi să iasă apoi la lumină cu un rezultat gata elaborat. oricum însă com prehensibilă. dar in interior.Introvertitul. Or. Deoarece reacţiile nemijlocite sînt întotdeauna intens personale. dar îşi închide produsele proprii în sine. El aspiră să-şi epureze pe cît posibil rezultatul de orice trăsătură personală şi să-1 prezinte ca pe ceva distinct de orice relaţie personală. De regulă. ci din incapacitatea de a le exterioriza. deoarece nu îl putem vedea. 611. 610. Reacţia în afară îl carac terizează pe extravertit. Dar aceste rezultate sînt şi greu de înţeles. Interpretarea pe care Jordan o dă tipurilor ia în considerare această stare de fapt. El se dă ruieşte uşo r lum ii înco n jurătoare. Trăsăturadistinctivă fundamentală a lui Ostwald se sprijină. către trans- ferul conţinuturilor sale asupra obiectului. el preferă. Conţinuturile sale se oferă lumii exterioare într-o formă cît mai abstractă şi mai depersonalizată. El nu tinde către empatie. 612. El preferă totodată să-şi lase produsele să vorbească în favoarea lui decît să se angajeze personal pentru ele. O astfel de apreciere . El îşi trece sub tăcere reacţiile. tocmai raporturile personale sînt acelea care permit adesea să se înţeleagă ceea ce scapă intelectului. şi anum e într-o formă necesarmente comprehensibilă şi deci acceptabilă pentru mediul său. in schimb. Manifestarea personală a introvertitului este într-o asemenea măsură nesigură şi imprecisă. căci întreaga sa natură tinde să se tra ns fere asupra o biectului. ca şi modul în care el a obţinut rezultatul dorit. H u m phry D a v y şi L icbig s înt exem ple şcolare pentru tipul extravertit. după cum Robert Mayer şi Faraday. întotdeauna viaţa lui oferă publicului libertatea de a se exersa in interpretări şi proiecţii fantastice. nu îşi exteriorizează de regulă reacţiile (cu excepţia exploziilor afective!). iar ti pul „cla s ic". se observă fără difi cultate că tipul „romantic" corespunde tipului extravertit. ci şi ceea ce e lipsit de valoare. în timp ce clasicul poate că este tot atît de matur. care reacţionează mai întîi doar în interior. Trebuie să se ţină riguros scama de această împrejurare cînd e vorba să se aprecieze dezvoltarea unui introvertit. din chiar succesiunea cronologică a exprimărilor nemijlocite apare o scrie gradată de imagini care arată lim pede publicului drumul pe care s-a angajat cercetătorul. celui intro v ertit. deoarece introvertitul tace şi îşi ascunde personalitatea. pentru cel introvertit. apariţia sa pe scena lumii este amînată. Tipul său „romantic" este caracterizat de oreacţie rapidă in afară. in împrejurarea în care — de pildă graţie prestaţiilor sale — el devine obiect de interes general. Atunci cînd Ostwald afirmă că precocitatea spirituală îl caracterizează pe romantic. extravertitul nu poate decît să-şi dea la iveală personalitatea. ca şi vechea clasificare a temperam entelor.Parcurgînd biografiile lui Ostwald. nu intenţionat. pe impresia exterioară. a ceea ce englezii numesc „personality". ci către abstragerea din obiect.

p. cit. clasicul răm îne ascuns. inima extravertitului se revarsă. Romanticul întreţine o relaţie empatetică cu elevul său şi găseşte de aceea cuvîntul potrivit la momentul potrivit. el nu a fost niciodată un bun profesor: nu reacţiona pe moment. Explicaţia furnizată de Ostwald. cînd este plină. ale cărui cunoştinţe sînt insuficiente. de aceea nu înţelege ce doreşte acesta. problema intuită. să treacă peste lacunele gîndirii lui. în schimb. în vreme ce entuzias mul îi pecetluieşte introvertitului gura. posibilităţi mai favorabile de dezvoltare şi evoluţie decît clasicul. 374. mai ales că foarte ade sea nimeni nu l-ar crede în stare să spună ceva ieşit din comun. şi anume atît de rapid şi de temeinic îneît intuieşte pe loc o înlănţuire vastă de idei pe care însă nu este în măsură să o sesizeze imediat şi să o redea într-o formă abstractă şi elaborată. s-ar teme de laconism ul ex prim ării sale şi de uimirea neînţelegătoare. în virtutea căreia acesta evoluează treptat de la o lipsă de autonomie iniţială la stăpînirea deplină a domeniului ştiinţific ales. 615. Invers. ţinînd vădit de fiinţa sa lăuntrică. şicul. personalitatea lui sînt obişnuite. fireşte. ci pentru că este obiectiv imposibil să cuprindă pe moment. Drept urm are. publicul. a experienţei cuprinzătoare şi a spiritului creator care îi erau proprii.Romanticul are. 10 îneît acţiunea însăşi se pierde din chiar acest motiv. de pildă sub forma unei im aturităţi morale sau — foarte frecvent — sub forma unui izbitor infan tilism în gîndire. Nu este dovedit faptul că Helmholtz poseda o viteză de reacţie redusă. Lipsea astfel nu numai ajutorul instantaneu de care orice începător are atîta nevoie. profesorul are nevoie de atîta timp. cu toate acestea. este de natură interioară. pentru a-şi exercita acţiunea aşteptată şi dorită. manifestîndu-şi prin reacţii exterioare im portanţa personală. Cla9 Loc. decurgînd de aici. Cind un elev îl întreba ceva în laborator. nu mi se pare suficientă. p. ci şi în interior. introver titul nu aprinde flacăra entuziasm ului în cei din jurul său şi nu are un cerc de colaboratori pe potriva lui. el îi promitea să se gîndească la întrebare şi îi aducea într-adevăr răspunsul peste cîteva zile. diferenţiat către exterior. 614.354 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR ÎN BIOGRAFIE 355 superficială nu ţine seam a de faptul că infantilismul celui aparent precoce.Subliniind activitatea didactică eficientă şi strălucitoare a romanticului. Ostwald. ci la gîndurile pe care întrebarea elevului i le suscită. ar evita să facă alte tentative. . El reacţionează nu numai în afară. dar nu pentru că gîndeşte prea lent. pre venitor. Astfel el îşi face rapid nenum ărate relaţii preţioase care îi fertilizează munca şi îi favorizează dezvoltarea 9 pe orizontală. Ceea ce se manifestă abia maitîrziu în viaţa precocelui. Toate aceste deficienţe vin din faptul că profesorul nu poate să reacţioneze imediat la nevoia de învăţătură a elevului. activitatea sa cîştigă în adîncime. Ostw ald caracterizează cît se poate de nim erit acest tip. 613. lipsa de relaţii pers onale îi lim itea ză extensia dom en iului de preo cupă ri . respectiv lentoarea reacţiei introvertitului. Ostwald observă în legătură cu clasicul Helmholtz: „în ciuda ştiinţei enorme. iar roadele muncii sa le.. cu mijloace perm ise sau neperm ise. într-o singură formulă şi în toată întinderea ei. în schimb. El nu are o relaţie empatetică cu elevul. Răspunsul se afla însă la o asemenea distanţă faţă de condiţia elevului îneît acesta izbutea doar rareori să stabilească o corelaţie între dificultatea de care se izbise şi teoria completă a unei probleme generale pe care i-o prezenta profesorul. el crede că e vorba tocmai de acea problemă anume şi nu de un sfat extrem 10 Loc. Această capacitate diferenţiată de exprima re constituie un fundal favorabil ideilor importante şi ajută. în vrem e ce romanticul apare „interesant" din naştere şi posedă arta de a sublinia. expresia." 616. în durată.Entuziasm posedă am bele tipuri. se concentrează asupra propriilor gînduri şi probleme şi trece cu vederea dificultăţile de înţelegere ale elevului său. Neobservînd. că elevul nu are habar de toate acestea. ci şi îndrumarea nemijlocit calibrată pe personalitatea elevului. el nu reacţionază la dorinţa personală a elevului. a publicului. o astfel de impresie. 377. ci doar cu întîrziere.. cit. Concentrîndu-se asupra gîndurilor sale. de regulă. Pentru o judecată superficială. pe bună dreptate. aşa cum observă. El se înfăţişează publicului într-un mod evi dent şi convingător. Chiar dacă ar sim ţi dorinţa şi impulsul de a comunica.

ig n o rarea sa de c ă tr e ceilalţi exclude relaţiile cu un cerc m ai mare de cunoştinţe şi de aceea el trăieşte. ş i a s ta . m profesorul îns ă n u in tră în em pa tie c u p sih o lo gia elev ului. O st w a ld a ti ng e un p un c t f o a rte im po rtan t .M a tem a ticia nu l G au s s res im ţea a tîta neplăc ere la ideea d e a preda. 372 ş. în care lipsesc adesea toate referinţele la drum ul par curs sau la m aterialele prelucrate. cit. . chiar epuizantă. pp. O stw ald înc lină s ă exp lice ş i a c ea s tă stare de fapt printr-o viteză de reac ţie sporită. 618. 380. cred că epuizarea m ai rapidă a s av antului ex tr av ertit s e bazează în es enţă p e reacţia ex ternă care îl particu11 Loc. nici în p reţuite. 620. de regulă. „ne cesitatea de a exp rim a în prelege ri rezul tatele sale ştiinţifice. iar a uto ru l răm în e n ecun os cu t. în afa ra prim ejdiei de a s e cheltui prea u lt. n u doar de nevoie. sînt d e cele m ai m ulte ori să răcăcio ase în expresie. Ca introvertit. m otiv p en tru ca re este su ba p recia t n u d oa r d e m arele pu blic. R eacţia sa că tre interio r îl fa c e s ă m se an ga jeze m ereu pe căile lim itate ale ac tivităţii de cerceta re ca re se dov edeşte a fi foarte ob ositoare şi. p. A titudinea particula ră a profesorulu i introv ertit es te în ce priv eşte activitatea didactică foa rte nepotrivită şi nefav orab ilă im presiei p ersonale pe care el o face. Profesorul introvertit lasă im presia de lentoare. pe d e a ltă pa rte. m 619. evită repetările tem atic e în m ăsura în care nu pot aduce cev a fun dam ental nou. la rizea ză . N ep lă c erea de a p red a îl fa c e să n u ca ute disc ip oli. desfăş oa ră în scurtă v rem e o activitate publicistică şi a cad em ică in ten siv ă . r ă su c in d m a i d ep a r te firu l în tin s d eelev . ca urm are a laconism ului pregnant al com unicării ştiinţifice. fap tu l că rea cţ ia ex ternă este m ai ra pidă d ecît cea internă. încît înştiinţa pe fiecare stud ent care se înscria la ci c ă p ro b ab il c ursu l a nu nţat nu va m ai a v ea loc . El este însă de părer e că „tocm ai cei m ai m ari" pot fi fo arte ad es ea precis încadraţi întruna d in gru p e l e e x t r e m e . ci şi de cercul restrîns al colegilor debreaslă pînă în clipa în care elaboratele sale intelectuale sînt re. dacă ar fi înţeles că de el ar e nevoie elevul tocm ai în ac el m o ent spre a putea m erge m ai departe. ia r p în ă a cu m n u a fo st d o v ed it.O stw ald nu îşi consideră clasifica rea ab solută . în tim p. d e reg ulă.dite. O ricum . de ciudă ţen ie. cit. ci şi în virtutea propriei opţiuni. p en tru a s c ăp a a stfel d e o blig aţia d e a -1 ţin e. lucrările sale nu sînt nici ţeles e. d in tre cel c la s ic şi cel in tro v ertit. D eo arece sînt de p ă r er e c ă n o ţiu n e a d e v it e ză a r ea c ţiei m en t a le n u e st e n ici p e d ep a rt e lă m u rit ă ştiin ţific . rela tiv dev rem e din p ricina u nei ep ui ză ri în co ntin uă c reştere. 617. ch ia r de m ărginire. în v r e m e c e „ o a m e n i i m ă r u n ţ i " r e p r e z i n t ă d in punctul de v edere al vitezei de reacţie v erig ile 12 interm ediare. care se vede obligat să-şi caute satisfacţia doar în perfecţiunea m uncii de cerceta re. va fi fo s t p en tru el ech iv a len t cu a s e înfăţiş a un or s trăini în pija m a . M i se pare de aceea că epuizarea relativ tim purie a ge iului rom antic se sprijină pe n reacţia în afară şi nu pe o viteză a i m a re d e re a c ţie. ce lucră rile s ale s e succed la interv ale m ai m ari de tim p."" C u a c ea s tă o b serv a ţie.în concluzie. p relu cra t e şi g în tra du s e de cerc etăto rii ca re îl u rm ea ză . A com unica astfel rezultatele sale altora. Cercetătorul introvertit începe să publi m ai tîrziu. evident de o m anieră adaptată chestiunii. urm. foarte adesea refuzat clasicului. r etras. fără aceas tă preluc ra re preala bilă . aş vrea să adaug că biografiile lui Ostw ald cu prin d u n m ateria l p arţial fo a rte va lo ro s p en tru psih olog ia ti purilor şi că ele stabilesc pertin ent con co rdanţa dintre tipul ro m a n tic şi c el e x tr a v ertit p e d e-o p a r te. înainte de a le fi fixat şi cizelat în am ănunt form ularea. d u p ă cu m r em a rc a pe bună d reptate O stw ald . C eea c e i s e p ărea a fi p e n ib il în a c t iv i t a t e a d id a c ti că e r a .Os tw ald sub lin iază faptul că rom anticul trebuie s ăşi în c heie c a riera . în sensul că oricare savant ar putea fi fără problem e înfăţişat ca aparţinînd unuia din cele două tipuri. 12 Loc. ci cu prop riile s a le p ro b l em e t eo r etic e. cade greu în cum pănă faptul că succesul evid ent al rom anticului es te un stim u lent vitalizant. an u m e a v e r siu ne a m ai sus sem nalată a introvertitulu i a comunica celor din de jurul s ă u a ltc ev a d ecît inform a ţii im p erson a le. c ultivă relaţii p erso n ale cu u n c erc în tins prieteni şi de cunoscuţi şi de contribuie neobişnuit de m ult la dezvoltarea elevilor săi. d evine rep ed e cunoscut. dar ca re nu se v arsă asupra re cunoscuţilor şi a elevilor săi. nu însă şi nec e sităţii de m om ent a acestuia din urm ă. şi p ro b ab il n ic i n u v a fi. El în cep e să pu blic e fo a rte dev rem e.356 TIPURI PSIHOLOGICE PROBLEMA TIPURILOR JN BIOGRAFIE 357 de sim plu pe care ar fi fost făr ă doar şi poate în stare să 1 dea.

suferă. acţiunea acestora. Pe primele le voi numi tipuri atitudinale generale. adesea timide. aşa cum am arătat de repetate ori în capitolele precedente.în cele ce urm ează voi încerca să dau o descriere gene rală a psihologiei tipurilor. Extravertitul. care se dis ting prin direcţia interesului lor. Sîntem desigur înclinaţi să vedem în aceste deosebiri DESCRI ERE GENERA LĂ A TIPURIL OR 1. iar opoziţia dintre ele a tît de izbitoa re îneît. se comportă pozitiv faţă de obiect. dar răm în totuşi în relaţii cu ei. pînă şi cel neiniţiat în chestiuni de psihologie le rem arcă fără dificultate existenţa. de unde faptul că im po rtanţa a cestuia trebuie sporită. adesea senine sau cel puţin binevoitoare şi accesibile. tipuri funcţionale. aş a ca şi cum a r av ea de învins o forţă enorm ă intrins ecă obiectului. Oricine cunoaşte acele naturi închise. care se înţeleg sau se ceartă cu cei din jur. El afirmă im portanţa acestuia pînă într-atît îneît îşi ra portează constant atitudinea subiectivă la obiect şi şi-o orientea ză după el. 622. acţionează asupra lor.Tipurile atitudinale generale se deosebesc. greu de pătruns. C ele două tipuri sînt atît de diferite. în realitate. în schimb. prin mişcarea lor libidinală. obiectul nu are pentru el niciodată prea m ultă va lo are. la rîndu-lc. Intro duce re 621. care contrastează vehement cu naturile deschise. dacă i s e atra ge a tenţia . Introvertitul se com portă abstractiv faţă de obiect. în continua re v o i î n c e r ca s ă c a ra c t e ri z e z acele tipuri speciale a c ă ro r pa rticula rita t e s tă în fa ptul că indiv idul se a da pte a ză sau se orientează prin intermediul funcţiei sale celei mai diferenţiate. fiind tot timpul preocupat să abstragă libidoul din .D E SCRIERE G ENERA LĂ A TIPU RILO R 359 el. iar pe ultimele. sociabile. prin atitudinea lor particulară faţă de obiect. Voi începe mai întîi cu tipurile ge nerale pe care le-am numit introvertit şi extravertit.

623. dimpotrivă. lu crurile nu stau aşa. un altul extravertit. după cum s-a văzut în capitolul precedent e vorba de o opoziţie fundamentală. întradevăr. mult mai generale decît poate presupune o experienţă psi hologică limitată. în aceeaşi familie.doar cazurile individuale ale unor formaţii caracteriale particulare. Nici deosebirea dintre sexe nu joacă vreun rol.O răspîndire atît de generală nu s-ar produce dacă ar fi vorba de o chestiune de conştiinţă. fenom en general şi aparent întîmplător răspîndit. 624. tipurile se distribuie neselectiv. întotdeauna însă vizibilă atunc i cînd e vorba de indivizi cu personalitate întrucîtva marcată. ci în toate stra turile populaţiei. Astfel de oameni se găsesc nu doar printre intelectuali. Cine are însă prilejul de a cunoaşte temeinic mulţi oameni va descoperi fără dificultate că în privinţa acestei opoziţii nu e vorba de cazuri individuale izolate. căci presupune că term enii să i au unul as upra celuila lt efecte m o difica to ar e. un raport de adaptare.Rela ţi a dintre s ubiect şi o biect este întotdeauna . adică de o atitudine conştient şi intenţionat adoptată. instinctive. într-un asemenea caz atitudinea aceasta ar caracteriza o pătură restrînsă a populaţiei. ci îşi datorează probabil existenţa unei cauze inconştiente. Aceste modificări constituie adaptarea. Atitudinile tipice faţă de obiect sînt de aceea procese de adaptare. şi anum e la femei aparţinînd tuturor categoriilor sociale. nu poate fi rezultatul unei judecăţi sau in tenţii conştiente. Este posibil ca opoziţia tipurilor să aibă cumva un antecedent biologic ca fenomen psihologic general. Natura cunoaşte două căi fundamental diferite de adaptare care fac posibilă persistenţa organism elor vii. un copil este introvertit. alteori mai estompată. în condiţii în . O r. cît şi la personalităţile cele mai diferenţiate ale unei naţiuni. de unde faptul că tipurile noastre apar atît la muncitorii şi ţăranii obişnuiţi. ai cărei mem bri ar fi cu toţii beneficiarii unei anum e educaţii şi instruiri. uneori mai acu zată. Aceleaşi opoziţii se pot identifica şi la femei. tipul atitudinal. una dintre ele este fecunditatea crescută. în consecinţă. din punct de vedere biologic. ci mai degrabă de atitudini tipice.

care capacitatea de apărare şi durata de viaţă a indi vidului sînt relativ mici. cealaltă cale este înzestrarea individului .

a) Atitudinea generală a conştiinţei 628. la mame. în ultimă instanţă fiziologice. pe bună dreptate. tulburări profunde în echilibrul fiziologic al organismului. frecvent. determinată de influenţe exterioare. Faptul că atitudinile tipice se manifestă ocazional la copii încă din primii ani de viaţă ne face să presupunem că nu lupta pentru existenţă. este aceea care impune o anumită atitudine. că este inutil să o facă. de natură inconştientă. Este de atribuit în primul rînd dispoziţiei individuale faptul că în condiţii exterioare foarte asemănătoare un copil preia un anume tip. Deşi acest argument se poate raporta la realităţi incontestabile. de a se cheltui neîntrerupt şi de a se răspîndi în toate. vedem totuşi că această împrejurare este mai mult sau mai puţin decisivă. deoarece am constatat că răsturnarea tipului poate provoca. Această opoziţie biologică îmi pare a fi nu doar analogon-u\. Deşi n-aş vrea în nici un caz să subapreciez importanţa incalculabilă a influenţelor părinteşti. Din raţiuni de sistem atizare şi de claritate a expunerii este necesar ca la descrierea ace stui tip şi a celor urm ătoare să distingem psihologia conştiinţei de aceea a inconştientului. de a se apăra de exigenţele exterioare. de a se abţine pe cît posibil de la orice cheltuială de energic. din motive de călire. la fel de incontestabil. S-ar putea oricum obiecta. in accepţia curentă. Acolo unde are loc o falsificare a tipului. oricine se orientează după datele pe care i le m ijloceşte lum ea exterioară. fără a se putea constata cea mai mică schimbare în atitudinea mamei. în anumite cazuri. trebuie să depună o prestaţie de adaptare psihologică. După cum arată biologia generală. cînd este vorba de atituCf. tot astfel şi atitudinile tipice. Fireşte. Această ipoteză îmi pare probabilă. dacă nu ar fi intervenit influenţele exterioare anormale care să le tulbure. ci pentru că socoteşte că ceea ce toată lumea admiră nu este neapărat de ad mirat. pot fi impuse copiilor atitudini relativ asemănătoare prin siluirea dispoziţiilor lor individuale care. ducînd de cele mai multe ori la o epuizare adîncă. deci anormale. fiindcă toată lumea îl admiră. şi anume la particularitatea introvertitului. o nevroză vindecabilă doar prin restabilirea atitudinii care corespunde în mod natural individului. ar fi ales poate un alt tip. ambele căi sînt practicabile şi. Aş vrea să mă limitez aici la o indicaţie generală. 626. unul se supune îm prejurărilor date. pentru că experienţa . pe de o parte. că doi copii ai aceleiaşi mame pot manifesta de timpuriu tipuri opuse. nu pentru că tenorul i-ar displăcea. altul nu o face. unul îl admiră pe noul tenor. 2. sugarul chiar. în felul lor. se produce mai apoi. fie suportă mai bine un mod sau altul de adaptare. tipul opus. După cum se ştie. unul se sim te îndemnat să-şi îm brace pardesiul. cealaltă realizează printr-un monopol. nu pot să spun decît că există probabil indivizi care fie dispun de o uşurinţă sau de o aptitudine mai mare în a se adapta. Ceea ce una înfăptuieşte prin relaţii multiple. pe de altă parte.360 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALA A TIPURILOR 361 cu tot felul de mijloace de autoconservare în condiţii de fertilitate relativ scăzută. în schimb. 625. Pentru că afa ră este rece. Intuiţia lui Blake a denumit fericit aceste moduri „prolific" şi „devouring 1 type" . în ce priveşte dispoziţia particulară. am aici în vedere doar cazurile care evoluează în condiţii normale. în situaţii anormale. el devine caduc prin luarea în considerare a faptului. în vreme ce altul găseşte. iar un altul. eficiente. legată direct de obiect şi de a-şi crea. Raţiuni inaccesibile cunoaşterii noastre. intră aici probabil în joc. Tipul extravertit 627. şi la tendinţa introvertitului. pentru sine o poziţie cît mai sigură şi mai puternică. această experienţă ne obligă să tragem concluzia că factorul determinant stă în dispoziţia copilului. ci şi baza generală a celor două moduri de adaptare psihologică a noastră. că şi copilul minor. § 526 din acest volum. Ne vom ocupa mai întîi de descrierea fenom enelor conştiinţei. dini extreme. particularitatea influenţelor materne ducînd la reacţii specifice la copil.

deoarece de aici îi vine determinarea hotărîtoare şi importantă. în aşa fel îneît în mod norm al. alte pretenţii decît de a îndeplini a ceste condiţii o biective. 631. ca mărime determinantă. ci şi lucrurile îl captivează. nu fără luptă. a o mie una oară poate să se petreacă altfel etc. dar num ai pînă cînd. fără ca prin aceasta habitusulpsihologic general să fie cumva m odificat. Interesul şi atenţia lui ascultă de evenimente obiective. într-un cuvînt trăieşte în acord nemijlocit cu împrejurările obiective şi cu exigenţele acestora. atunci şi liniile subiective de conduită morală ar fi altele. in teresul nu se mai sim te atras către altceva. E l s-a inserat. Atunci cînd cineva gîndeşte. în orice condiţii. Actul se raportează evident la condiţii obiective. ci de împrejurări obiective. Nu doar persoanele. Din această atitudine fundamentală derivă toate particularităţile psihologiei sale. Ele se raportează direct la date şi determinări obiective şi sînt în întregime explicabile prin ele. Legile morale aleacţiunii se acoperă cu exigenţele corespunzătoare ale societăţii. o adaptare deplină sau chiar ideală la condiţiile de viaţă. fireşte. pe de„ o parte.362 TIPURI PSIHOLOG ICE DE SCRIER E GEN ER ALĂ A TIPUR ILO R 363 arată că este cu neputinţă să procedeze altminteri. Acelaşi lucru este valabil şi pentru interes: evenimentele exterioare po sedă un farmec inepuizabil. căci pe aceştia îi recunoaşte doar în exterior. Fiinţa sa lăuntrică cedează epimeteic în faţa cerinţelor exterioare. atît în sens bun cît şi în sens rău. din cauza păcatului com is îm potriva legilor generale ale vieţii. joacă în conştiinţa sa un rol mai mare decît opinia sa subiectivă. Tipul extravertit îşi datorează normalitatea". în măsura în care el nu este doar reactiv faţă de excitaţiile mediului. Pentru o opinie extravertită o astfel de inserare în datul obiectiv poate să pară o adaptare deplină. atunci putem vorbi de o atitudine extravertită. cu normalul. el se va prăbuşi împreună cu întreg mediul său. este de părere că ceea ce s-a petrecut identic de o mie de ori. El trăieşte astfel îneît obiectul. în măsura în care acestea nu se sprijină pe primatul unei funcţii psihologice anumite sau pe particularităţi individuale. El nu se aşteaptă de aceea niciodată să găsească în propriul său interior factori necondiţionaţi. Primul se orientează după datele exterioare. simte şi acţionează. D intr. ultimul îşi rezervă o opinie care se insinuează între el şi datul obiectiv. în schimb. în primul rînd de cele care se produc în imediata sa apropiere. Simpla inserare marchează lim itele tipului normal extra vertit. nu s-a adaptat. pentru că el de acolo o aşteaptă. avem de-a face cu tipul extravertit. Dacă orientarea după obiect şi după datele obiective precumpăneşte. Corespunzător. condiţiile obiective pot fi anorm ale. dar se află concomitent cu acesta într-o situaţie anormală faţă de legile general valabile ale vieţii. căci pentru această opinie alt criteriu nici nu există. în cazul în care concepţia general valabilă ar fi o alta. căci adaptarea pretinde m ai m ult decît o sim plă alăturare fără fricţiuni la condiţiile mediului imediat. spre pildă de a al ege pro fesia ca re . In serat în astfel de îm prejurări.) Adaptarea pretinde observarea acelor legi care sînt mai generale decît condiţiile istorice contemporane şi locale. altul. El va fi antrenat în această prăbuşire tot atît de sigur pe cît de sigur s-a inserat înainte în datul obiectiv. 630. Această determinare severă prin factori obiectivi nu în seamnă neapărat. el este întotdeauna aplicabil la împrejurări reale şi găseşte în interiorul limitelor datelor obiective un spaţiu de manevră suficient şi potrivit. şi actele sale se orientează după influenţele persoanelor şi ale lucrurilor. respectiv cu concepţia morală general valabilă. în sensul că hotărîrile şi actele cele mai frecvente şi mai importante sînt determinate nu de păreri subiective. El nu manifestă nici un fel de tendinţă serioasă de a ieşi de aici. faptului că el este inserat relativ fără fricţiuni în condiţiile date şi evident nu are. are şi el opinii subiective. un individ oarecare participă la stilul anormal al mediului său. întreaga sa conştiinţă priveşte spre exterior. 629. dar sfîrşitul este întotdeauna în favoarea condiţiilor exterioare. (Să ne am intim de Epimeteu al lui Spitteler. Ea îi vine astfel. dar forţa lor determinantă este mai mică decît aceea a condiţiilor obiective exterioare.un punct de vedere mai înalt însă nu e deloc sigur că datul obiectiv coincide. Individul poate în aceste condiţii să prospere. Exam inate din punct de vedere istoric sau local. Cînd aceasta este atitudinea obişnuită. aşa cum s-ar părea. el este extravertit. Cert. desigur.

căci ele obligă subiec tul la o auto lim itare involuntară. la el nu exis tă n im ic altc ev a . C a zu l clas ic dsterie este e i caracteriza t d e u n r a p o rt e x a g er a t cu p er s o a n ele d i n a p r o p ie r e . îl d uce la o chel tu ia lă d is prop o rţion a tă d e en erg ie. corpul ca şi su fletu l suferă. adic ă sta rea c o rp u lu i. opunîndu-se extravertirii excesi lui v e. căci potrivit m en talită ţii s a le. sau de a face. astfel incît s atisfacţia indispensabilă bunăstării fizice nu se m ai produce. ceea ce este cel m ai necesa r pentru soietate şi ceea ce ac ea sta aşteaptă de c la el. D rept urm are. o si tu a ţie p s ih o lo g ic ă a n u m e. D u p ă a c e a s t ă c a r a c t e r i z a r e g en e r a lă a a tit u d i n ii e x tr a v e r ti t e . sau de a se abţine de la oric e inova ţie ca re nu este absolut şi evid en t necesa ră. s ă s e in tro v ertcască. ace din urm ă astă îm prejurare scapă ex travertitulu i. căci tendinţa tipului s ău se îndreaptă în asem enea m ăsură către exterior incît realita tea su biectiv ă dintre to ate cea m ai sensibilă. resp ectiv ex ecuta . d e u n d e şi a cu za d e m in c iun ă isterică. p rin pa rticula rită ţile c e le sînt prop rii. prea puţin „exterioară". apare o altă categorie de simptom e. Tulburările funcţio na le (nerv o a s e) s a u cu a d ev ăra t fizic e ca re rezu ltă de aici au o sem nificaţie com p ens atoare. U n bărbat care nu m ai poate face faţă afacerilor sa le. P o a t e s ă p a r ă st r a n iu c ă v o r b e s c d e o „ a ti t u d in e a in conştientului". D acă sim ptom ele sînt funcţionale. Aici in tră m a i c u se a m ă cr eş te r e a m a la d iv ă a a c tiv ită ţii im a g in a re. g 634.Pericolul care lî am eninţă pe extrav ertit este ca el să se abso arbă şi să se piardă cu totul în ob iec te. v o m d e s crie tr a n s fo rm ă r il e p e c a r e l e s u fe ră fu n c ţiile p sih ic e fundam entale prin atitu dinea ex tra vertită.Acest fapt tangibil nu ii po sc ăpa. O incontestabilă extravertire se m anifestă şi în expansivitatea istericilor care uneori poate m erge pînă la comu nicarea u n o r co n ţ in u tu ri p u r fa n ta s tic e . ori de la ceea ce ar d ep ăşi cum va aşteptările s ociale. Un bărbat aflat pe p unctul de a s e însura cu o fem eie de car acterîn do ieln ic p e c a re o a d o ră şi o su pra ev alu ea ză n em ăsura t es tetins de un spasm al a laringelui care îl obligă s ă se m ulţum easc ă cu două căni de lapte pe zi pe care spre a le absorbi îi sîntcesare trei ore. E natural ca ate ex tra vertitul s ă-1 considere concret şi „obiectiv". n u e s t e n ici e a lu a tă su fic ien t d e m u lt in s e a m ă . 633. în virtutea reacţiei inconştientului. „C aracterul" isteric este m ai întîi o exac erb are a atitu d inii n orm a le. Ac esta anum e es te punctu l său slab . c are îl fa c e brus c să n u m ai p o a t ă l u a su n e t ele a c u t e d in c a u z a in h ib iţ ie i n e r v o a s e. eu concep relaţia . ia r p osib ilită ţile ivite trebu ie realiza te. în urma cărora ajune ra pid la alco olism isteric. este însă luată atît cu mai m ult în seam ă de am bianţa sa fam ilială. b ) A titu dinea in co nş tientului 635. C red că cea m ai frecv en tă n ev ro ză a tipu lu i ex tra v ertit es te d e depa rte is teria . după cum adaptarea im itativă la condiţiile d ate constituie o altă p articula rita te sem n ificativă. o blig ă en ergia ps ih ic ă. ele pot exp rim a sim bo lic. ob ser vă im ediat „iluzia". Pe de altă parte să . Pierderea echilibrului îi devine perceptibilă abia în clipa în care îi apar senzaţiifizice anorm ale. Du pă cum am explicat pe larg .364 TIPUR I PSIHOLO GICE D ESC R IER E G EN E R A LA A TIP U R ILO R 365 atunci şi ac olo oferă posibilităţi bogate în perspec tivă . de pildă în c a zu l în c a re o în trep r in d er e s e e x tin d e c o n tin u u p e m o tiv că exis tă co m en zi. 632. în „n orm alita tea " extra v ertitului a re drep t efec t fap tu l c ă el ia prea pu in în calcul realitatea nevoilor şi a ţ necesităţilor salesubiectiv e. al căror caracter este m ai degrabă introvertit. atingînd rapid o cotă prim ejdioasă. O ca racteristică fundam entală a istericului es te tend inţa perm anentă de a fi in ter es ant şi de a fac e im presie asupra m ediului încon jurător. L a u n b ă rb a t c a r e a j u n g e fo a r t e r a p id d e la în ce p u tu ri m o d e s t e la o poziţie socială fo arte influentă şi plină de persp ectiv e s e instalea ză toa te sim ptom ele psihogen e ale răului de altitudine. D e regulă însă. capacitatea istericului de a se lăsa influenţat de alte persoane. prin tulbu ră ri fizic e. în ne felul acesta. C orela tiva este şi sugestibilitatea proverbială. O atitu dine prea extravertită poate să se îndrep te în a sem en ea m ă su ră îm po triva su biec tu lu i în eît aces ta să fie cu totul s acrifica t a şa -num itelor exig enţe obiective. c om plic ată ap oi de reac ţii co m p en s ato rii v en in d din p artea inconştientu care. La ceilalţi. c a fiind prea puţin obiectivă. este atins de crize nervoase de sete. el este eficient îm piedicat să-şi viziteze logodnica şi obligat să se îndeletnicească doar cu hrănirea propriului corp. a că ror en orm ă pro sperita te se datorează m eritelor proprii. d e e x em p lu a c e ea a u n u i c în tă re ţ a cărui faim ă.

infantilismul şi arhaismul îşi pierd caracterul compensator iniţial. în consecinţă este de aşteptat ca o com pensaţie psihică a atitudinii conştient extravertite să accentueze în m od special m om entul subiectiv. depăşind cu mult infantilitatea şi frizînd infamia. Am arătat în amănunt consecinţele care pot decurge din exagerarea atitudinii extravertite. are un anum e caracter intro vertit. lăsîndu-le doar acea energie pe care nu le-o poate lua. Cînd Freud spune că inconştientul nu poate „decît să dorească". Fa ctorul is to ri c reprez intă îns ă o necesitate vitală căreia o economie înţeleaptă trebuie să-i vină în întîm pina re. un caracter regresiv. Daca se ajunge însă la o dezvoltare exacerbată a punctului de vedere conştient. adică asupra tuturor acelor necesităţi şi revendicări care sînt re prim ate sau refulate în virtutea unei atitudini conştiente prea marcat extravertite. Este vorba mai întîi de o exagerare absurdă a punctului de vedere conştient. Inserarea în datul obiectiv şi asimilarea cu el împiedică conştientizarea mişcărilor subiective prea slabe. lucrul acesta este valabil în mare măsură pentru inconştientul tipului extravertit. lipsită de energie. anum e reprim area nocivă a factorului subiectiv. 638. cît şi a um anităţii. Atitudinea conştientă le răpeşte potenţialul energetic relativ disponibil. opunîndu-se mai mult sau mai puţin deschis atitudinii conştiente. în m ă sura în care în aces t capitol e vorba doar de compensarea unei atitudini generale extravertite. sentimente etc. într-ade văr. poate fi considerat ca fiind instinctul originar. adică egoismul inconştient. E de la sine înţeles că aceste lucruri sînt complet inconştiente. corespunzător gradului lor de refulare. Nu intru aici în cazuistică. m ă voi lim ita la o caracterizare la fel de genera lă a atitudinii com pensatoare a inconştientului. e lesne de înţeles de ce exigenţele inconştiente ale tipului extravertit au un caracter egoist. adică poziţia predom i nantă a factorului obiectiv în desfăşurarea evenimentului psihic. inconştientului i-ar fi proprie. Omul poartă cu sine întreaga istorie. Om ul nu es te o m aşină. Es te ne cesa r ca trecutul să se ex prime cum va prin ceea ce este nou şi să participe la viaţa acestuia. o atitudine anum e. care trebuie să slujească unei reprimări a inconştientului.) capătă. a devenit inconştientă. Aici găsim înflorind acele dorinţe incestuoase pe care le descrie Freud. şi îşi păstrează eficacitatea. corespunzător forţei instinctului. cu alte cuvinte. Aceste tendinţe (gînduri. în acest scop ar fi necesară mai degrabă transformarea organică lentă a mai multor generaţii. de fapt de natură primitivă şi infantilă. putînd fi ocaz ional recondiţionată în cu totul alte scopuri şi funcţionînd altminteri la fel de regulat ca înainte.366 TIPUR I PSIHOLOGICE D ESC R IER E G EN ER A LA A TIPU R ILO R 367 conştientului cu inconştientul ca fiind de natură compensatoare. răpindu-le energia care în mod normal ar tre bui să le revină . atunci se manifestă simptomatic şi inconştientul. Tipul extravertit se simte întotdeauna îndemnat să renunţe (apa rent) la sine în fa vo a rea o biectului şi să asim ilez e s ubiectu l obiectului.Atitudinea inconştientului. 637. ci trimit la paragrafele următoare în care încerc să prezint atitudinea caracteristică a inconştientului pen tru fiecare tip funcţio na l. Atitudinea inconştientă este caracterizată de un egoism brutal. Pornind de la aceste reflecţii generale. capabilă a compensa eficient atitudinea conştientă extravertită. Instinctul nu poate fi stîrpit prin măsurile arbitrare ale unui singur individ. experienţa practică izbuteşte să aducă această dovadă. care dispune oricum de o forţă ce nu e de subestimat. cu alte cuvinte. necesităţi. 636. dorinţe. rămînîndu-i ascunse şi observatorului neavizat atî-ta timp cît atitudinea conştientă extravertită nu atinge un grad mai înalt. opinii. ca şi conştientului. Potrivit acestui punct de vedere. dar care . vom arăta că în inconştient există o tendinţă intens egocentrică. Este uşor de înţeles — după cum s-a văzut şi în capitolul precedent — că orientarea pe direcţia obiectului şi a datului obiectiv violentează nenumărate mişcări. ele devin cu atît mai infantile şi mai arhaice cu cît sînt mai puţin recunoscute. Asimilarea totală cu obiectul se loveşte de aceea de protestul minorităţii reprimate din trecut şi din tot ceea ce a fost de la început pînă în clipa de faţă. Ea concentrează energia asupra m om entului subiectiv. căci instinctul este expresia energetică a unei dispoziţii organice determinate.în capitolul precedent am subliniat tendinţa atitudinii ex travertite către o anum e unilateralitate. în ciuda faptului că. do rinţe şi necesităţi. Acest rest. Fiecare tendinţă reprimată conservă deci un considerabil potenţial energetic. atît a sa.

în loc să accepte această însuşire şi să facă din ea o preocupare secundară cu rol compensator. res pectiv p a rţia l inco nş tiente ş i s upus e într-o m ăsu ră m ult m ai mică arbitrarului conştient. dezacordul se încheie cu sinuciderea. în măsura în care sînt deposedate de energie. funcţia superioară valoric este cea mai conştientă. Aceste judecăţi corespund gîndirii sale mai puţin diferenţiate şi m ai puţin conştiente. El a mers însă prea departe şi s-a prăbuşit strivit de forţa unor exigenţe infantile. in timp ce funcţiile mai puţin diferenţiate ţin de ceea ce se întîm plă individului. Reprimarea exigenţelor infantile şi primitive. tendinţele t inconştiente alcătuiesc un bloc opus în orice privinţă atitudinii conştiente. duce uşor la nevroză sau la consumul abuziv de substanţe narcotice ca alcool. s-a ridicat de la condiţia unui simplu angajat la aceea a proprietarului autonom al unei întreprinderi de mare vază. funcţiile mai puţin diferenţiate trădează întotdeauna o condiţionare subiectivă extremă. O atitudine extravertită norm ală nu înseam nă niciodată că indivi dul se comportă întotdeauna şi pretutindeni potrivit unei scheme extravertite. supusă fiind pe de plin controlului conştiinţei şi intenţiei conştiente. Ceea ce se întîmplă atunci cînd ating nivelul corespunzător unui stadiu de cultură absolut incompatibil cu al nosru. revendicările inconştientului se impun categoric conştientului şi produc astfel un dezacord nefast care se manifestă cel mai adesea prin faptul că oamenii fie nu mai ştiu ce vor de fapt şi nu mai au chef de nimic. Catastrofa poate fi de natură obiectivă. în vreme ce funcţiile mai puţin diferenţiate sînt folosite introvertit. con-trabalansînd interesele exclusive pentru afaceri. lui îi plăcea foarte mult să picteze şi să deseneze. cu alte cuvinte. poate anume să ia forma unei prăbuşiri nervoase. în mod inconştient. î toate cazurile se observă la acelaşi n individ ne num ărate procese psihologice în care apare mecanismul introvertirii. carac terizată de un egocentrism absolut şi de prejudecăţi per-. căci funcţiile mai puţin diferenţiate sînt şi mai puţin conştiente. Pe atunci. respectiv cu o prăbuşire. Aceasta s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. care se bu cură de excelente raporturi afective cu cei din jurul său. 639. iată cum. putînd de aceea ac ţiona în mare măsură fără sc rupule. după care un om activ şi întreprinzător trebuie să concentreze totul în direcţia unui singur scop final. Un exemplu clasic îl oferă tipul simţirii extravertite. a cărui existenţă duce un conflict la deschis. Ceea ce se întîmplă ori de cîte ori opoziţia inconştientă este în măsură să paralizeze acţiunea conştientă. ele asumă caracter des- tructiv de îndată ce încetează să mai joace vreun rol compensator oarecare.Faptul că atitudinea inconştientului o com pensează pe aceea a conştientei se exprimă în genere în echilibrul psihic.368 TIPURI PSIHOLO GIC E D ES CR IER E G EN ER A LĂ A TIP U R ILO R 369 se încheie. El a acţionat potrivit unuia dintre „idealurile noastre culturale". în cazuri mai grave. de regulă. ţelurile obiective fiind treptat fals subicctivizatc. adesea necesară din raţiuni culturale. după două decenii de muncă dură. Este o particularitate probantă a tendinţelor inconştiente faptul că. Funcţia superioară valoric este întot deauna expresia personalităţii conştiente. iar el s-a lăsat tot mai mult absorbit de ea.în atitudinea extravertită. Din nefericire şi-a transformat fanteziile în realitate: a început să producă într-adevăr potrivit gustului său primitiv şi infantil. funcţia psihică cea mai diferenţiată este utilizată extravertit. cocaină etc. cu o reductio ad absurdum a atitudinii conştiente. Deznodămîntul catastrofal poate fi şi de natură subiectivă. doar parţial controlate iar pe deasupra. Nu e necesar ca acestea să fie tocmai lapsus linguae. lapsus calami sau alte greşeli de acest fel. ca urmare a refuzului de a fi recunoscute conştient. voinţei şi prestaţiei acesteia. sacrificîndu-şi aici treptat toate interesele colaterale. Numim extravertit acel habitus în care mecanismul extravertirii precum păneşte. Aşa de pildă. morfină. iar rezultatul a fost că în cîţiva ani întreprinderea i-a dat faliment. 640. un tipograf. fie vor prea mult deodată şi îşi doresc prea multe lucruri imposibile. el a canalizat-o în afaceri şi a început să fantazeze despre o dotare „artistică" a produselor sale. s-au trezit în el anumite amintiri din copilărie. dar că ruia i se întîmplă ocazional să formuleze judecăţi de inegalabilă lipsă de tact. El a fost astfel înghiţit de ea şi distrus. Din acest moment. ci ele pot izvorî din jumătăţi sau din trei pătrimi de intenţii. insuficient raportate la obiect. în acest caz. a intenţiei. 641. Miale . în vreme ce funcţiile mai puţin diferenţiate sînt şi mai puţin conştiente. în acest caz.

din surse subiective. Utilizînd însă în aceeaşi măsură percepţia şi judecata se poate uşor întîmpla ca una şi aceeaşi persoană să ne apară introvertită şi extravertită deopotrivă. fie că este reprezentată de o idee obiectivă. Gîndirea ex trav ertită este determ ina tă întro m ăsură m ai mare de aceşti din urmă factori decît de primii. ci poate să fie şi o gîndire pur ideală. E necesar să distingem care funcţie este în întregime supusă controlului şi motivaţiei conştiinţei şi care sînt funcţiile care au un caracter întîm-plâtor şi spontan. Judecata presu pune întotdeauna o măsură. căci judecata se interesează mai mult de motivarea conştientă a realităţii psihice. fie că este reprezenta tă direct de un fenom en obiectiv perceptibil prin sim ţuri. Gîndirea extravertită nu are defel nevoie să fie o gîndire concretă. Chiar dacă gîndirea mea se ocupă de obiecte concrete. inconştientul se manifestă continuu. în astfel de cazuri. educaţie şi instruire. în vreme ce percepţia înregistrează mai degrabă realitatea în sine. în vreme ce ultimele au în ele ceva anormal sau patologic. la fapte reale sau la noţiuni generale. rămîne problematică şi caracteristică întrebarea privind direcţia pe care se va angaja gîndirea. este ea exterioară sau este de natură subiectivă? 644. anum e dacă va conduce din nou la date obiective. 643. Dimpotrivă. Ocazional. Această dificultate apare în principal la persoane care se exteriorizează mai abundent decît altele. în genere. măsura împrumutată în principal îm prejurărilor obiective este valabilă şi determ inantă. doar o analiză temeinică a proprietăţilor funcţionale ne poate conduce la o interpretare corectă.37 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALA A TIPURILOR 371 care atestă legătura lor directă cu inconştientul. căci o astfel de idee este. fireşte. în ultimă instanţă din surse inconştiente. şi ea. Depinde. încît uneori observatorul are dificultăţi în a decide care dintre însuşirile caractcrialc ţin de personalitatea conştientă şi care de cea inconştientă. Prin ele. anum e de întrebarea da că gîndirea es te sau nu o rien ta tă că tre ex terior. pe de altă parte. inconştientul se revarsă continuu în procesele psihologice conştiente şi anume. căci mă pot gîndi la un obiect concret abstrăgîndu-m i gîndirea din el sau concretizîndu-mi-o prin e l. chiar şi atunci cînd este aprobată de su biect. Ca urmare a atitudinii globale extravertite. în asemenea măsură. c) Particularităţile funcţiilor psihologice fundamentale în atitudinea extravertită Gîndirea 642. a cercetătorului naturii orientarea pe direcţia obiectului es te evi dentă. împrumutat din afară. pentru judecata extravertită. un observator branşat pe judecarea faptelor va sesiza mai degrabă caracterul conştient. şi de atitudinea observatorului. Pentru gîndirea practică a negustorului. un dat exterior. fără să putem de la început şti cărei atitudini îi aparţine funcţia superioară. Din această orientare a gîndirii rezultă o particularitate marcată a ei. prima funcţie lasă impresia de normalitate. putînd fi în virtutea acestui fapt socotită extravertită. deja date.în genere. Prima funcţie prezintă întotdeauna un grad mai înalt de diferenţiere decît ultimele funcţii care pe deasupra au şi proprietăţi cumva infantile şi primitive. pe parte. din datele obiective mijlocite de percepţiile sim ţuri lor. Faptul că gîndirea se ocupă de obiecte concrete nu este o dovadă că natura ei e extravertită. pur factuală.Un alt criteriu este dat de direcţia concluziei. în vreme ce un observator orientat pe percepţie va fi influenţat mai mult de caracterul inconştient. gîndirea se alim entea ză d e-o . în măsura în care se dem onstrează că ideile de care se uzează în gîndire sînt într-o mai m are m ăsură îm prum utate din exterior. dacă el sesizează mai degrabă caracterul conştient sau inconştient al unei persoane. respectiv sînt mediate de tradiţie. Nu trebuie să ne închipuim cumva că inconştientul se află îngropat sub atîtea şi atîtea straturi şi că poate fi descoperit doar prin foraje trudnice de adîncimc. Criteriul care ne perm ite să decidem dacă o gîndire este extravertită sau nu constă deci mai întîi în faptul de a ne întreba care este măsu ra după care se orientează judecata. într-o astfel de situaţie trebuie să se va dă da că aces te idei nu sîn t decît abstra cţii s coa se din experienţa cu obiecte şi deci nu reprezintă altceva decît noţiuni colective de grad superior care închid în ele suma unor fapte . a tehnicianului. în caz ul filo zofului pot apărea îndoieli atunci cînd orientarea gîndirii aces tuia ţinteşte producerea de idei. gindirea (das Denken) se orientează pe direcţia obiectului şi a datelor obiective.

opusă tipului extravertit. Acest proces subiectiv paralel are tendinţa naturală şi doar mai mult sau mai puţin evitabilă de a subiectiviza datul obiectiv. se p o a t e lesn e d ed u ce c ă a m fo lo sit a c es t co n c ep t în a c cep ţia d e g în dire în genere. d ac ă n u întot d e a u n a e v id en t. 645. schimbă însă manifestarea ei. direcţie pe care o numesc introvertită. respecti o fo rm ă ca re nu se orientează v nici după experienţa obiectivă directă. în ciuda mobilităţii cu care evoluează în spaţiul limitat de graniţe obiective. Nu voi zăbovi aici mai îndelung asupra acestei gîndiri. nici spre idei generale nu a r m erita — s-ar putea spune — să fie num ită „gîndire" ! Sînt conş tient de faptul că epoc a no astră şi reprezen tan ţii ei de va ză cu nosc şi recunosc d oa r tipu l gînd irii ex tra v ertite. A c ea stă rela ţie este con ditio sin e q ua non . este suficient să-i constat existenţa pentru a conferi astfel gîndirii extravertite complementul necesar şi pentru a-i explica esenţa. Ea lasă din acest motiv impresia de lipsă de libertate şi uneori de miopie. Această împrejurare nu schimbă cu nimic logica gîndirii. nici nu se poate lipsi de ea. nici dup ă ideile gen erale. ca filo zo fie s a u ch ia r c a artă — fie izv o răş te n em ijlo cit din o biecte. Străduindu-mă să dau gîndirii mele o direcţie în orice privinţă obiectivă. ci dă doar măsura deosebiriidintre gînditori. ac ea stă deru la re intelec tuală nu este singurul p roc es psihic care a re m om en tan loc în mine. în consecinţă. el rămîne totuşi cursul meu subiectiv de idei. anume direcţia orientată pe subiect şi pe datul subiectiv. d in ac este d ou ă ra ţiun i. aşadar decît ca urmare a unei anumite preponderenţe acordate orientării obiective. o gîndire deci care porneşte din datul subiectiv şi se orientează către idei subiective sau fapte de natură subiectivă. . în o ric e c a z c el p u ţin în m a r e co m p r eh en sib il şi. iar gîndirea de acest tip poate fi soco tită extr avertită. Dacă accentul principal cade pe procesul subiectiv. o căc i în absenţa ei nu ar avea loc nici o desfăşurare de idei. D a c ă ră s p u n s u l este afirm a tiv.O r. Pe baza ei apare o gîndire care nu este nici determinată de fapte obiective şi nici orientată pe datul obiectiv. s-ar zice. Pare întotdeauna determinată de datul obiectiv şi capabilă a-şi formula concluziile doar in acord cu acesta. Gîndirea extravertită nu apare. s e a flă în rel a ţie co n s ta n tă c u sub iectul. Chiar atunci cind cursul meu de idei se îndreaptă pe cît posibil către datul obiectiv. şi anum e într-un fel în care direc ţia gînd irii m ele m ă readu ce la obiectul de la care am pornit. gîndirea extravertită este. Ea apare cumva în suita faptelor exterioare sau pare a-şi fi atins punctul culminant în clipa în care poate să se reverse într-o idee general valabilă. 646. este ca şi cum nu ar putea să existe fără orientarea exterioară. deosebire pe care James o concepea în termeni de temperament. nu pot totuşi împiedica producerea şi participarea de la un capăt la altul la ea a procesului subiectiv paralel. vrăjită de obiect. Orientîndu-se după datul obiectiv. C eea ce pa re.372 TIPU RI PSIHOLO GIC E D ES CR IER E GE N ER ALĂ A TIPU R ILOR 373 obiective. care nu poate nici evita intruziunea elementului subiectiv. C eea c e ţin e în pa r te d e fap tu l că. relativ valabil. m i s e p a re totuşi indispen sabil să fac încă de pe acum unele referiri la ea . Dac ă reflec tăm bine la ceea ce tocm ai am spus în legă tură cu gîndirea extrav er tit ă . Fac ab stracţie de toate senzaţiile şi sentim entele ca re p ot tulbu ra m ai m ult sa u m ai p uţ in cu rsul g în dirii m ele şi subliniez faptul că acest cu rs al gîndirii. care pleacă de la datul o b iec tiv ş i tin d e să re v in ă la el. în g en eral. Ajun g la a c ea stă a ltă fo rm ă d e g în dire în felu l urm ător: atunci cînd îm i ocup gîndurile cu un obiect concret sau cu o idee generală . a tunci şi astfel de idei ap arţin categoriei datelor obiectiv e. decît în cazul în care mi-aş suprima însuşi cursul gîndirii. este cu noscut. Se poate deci în acest sens spu ne că d o ar intelectul extra vertit. apare acea formă de gîndire. fie se v a rs ă în id ei g en erale. m ij loc ite o biectiv . 647. Această orientare pe direcţia obiectului nu schimbă deci cu nimic esenţa funcţiei gîndirii. respectiv de a1 asimila subiectului.D eş i m i-am p ro pu s s ă n u d es c riu aici ci în tr-un cap ito l urm ător esenţa gîndirii intro vertite. cel care s e o rientea ză după da tele o biectiv e. O gîn d ire c are n u s e înd rea ptă nici spre fapte obiective. orice form ă d e g în dire c a re se m an ifestă pe su p ra f a ţ a g lo b u lu i n o s tru — c a ş tiin ţ ă . e x ist ă ş i o cu to tu l a lt ă fo rm ă d e g în d ire — ş i a ic i m ă ref er la in tel ectu l in t ro v e rtit — că r eia c u g reu i s a r p u te a refuza acest nume . sau dacă (atunci cînd în m od evident nu sînt abstracţii sco ase din exp erienţele im ed iate) au fo st transm ise prin tradiţie o ri a u fo s t îm p ru m u ta te a m b ia n ţ ei sp iritu a le .

ia r co n co m it en t s e m a n ifes t ă şi ac el efec t d e u m b ră p e c a re ele ş i-1 p ro du c recip roc . atunci. dacă această gîndire are ca obiect o idee obiectivă. în chip evident şi nemijlocit. Un astfel de proces de gîndire duce firesc înapoi la datul obiectiv. nu ş i e s en ţ a . Pe de altă parte. Mentalitatea materialistă oferă în acest sens exemple convingătoare. Dacă. şi. ci în aceea de simplă imitaţie. ca o compensaţie la sărăcia acestei idei. ea ar fi o nenorocire. în timp ce aspecte mult mai valoroase şi mai semnificate ale lucrurilor dispar de regulă cu totul. care urmează să confere întregului interiormente lax o coerenţă sau cel puţin sugestia unei coerenţe. trebuind tocm ai din ac est m otiv să influen ţeze recip roc . o compensaţie psihologică. apare o acumulare cu atît mai impresionantă de fapte. în datul obiectiv. 649. De regulă. de regulă. d e p ildă . ci de o idee transmisă. După cum arată experienţa. î n a ş a f el în eî t e a n u m a i e s t e în n ic i o p r iv in ţă în s t a r e s ă s e el ib e r e z e d e el p în ă într-acolo îneît să producă. Procesul de gîndire se limitează în acest caz la o simplă „gîndire conformă cu" („Nachdenken"). un concept. Dacă gîndirea nu depinde prea mult şi în primul rînd de fapte exterioare. G înd irea orientată subiec tiv apare ca pură arb itrarieta te. d eşi n u p u ţin i a u fo st a c ei a c a re a u încerca t să o realizeze. Aceasta constă într-o idee la fel de simplă pe cît de generală. ci va rămînc într-o stare mai mult sau mai puţin tautologică. el o sterilizea ză . Idei potrivite în acest scop sînt cele de „materie" sau de „energic". Şi chiar dacă ar fi realizabilă. co bo rîn d-o la n iv e lu l u n u i s i m p lu a c c e s o r iu a l s ă u . căci am bele orientă ri sînt în sin e unilaterale şi au o valabilitate lim itată. 650. domină o . a t a r e s ep a ra ţie es te d in p ă c a t e u n lu cr u im p o sib il. deci el nu izbuteşte nici măcar să lege experienţa de o idee obiectivă. de unde şi faptul că o as tfel de judecată este de celeai m ulte ori m depreciatoare. d a c ă s -a r s ep a r a n et o b i ec tele d e n a tu r ă s u b iectiv ă d e c ele d e n a tu ră o b iec ti vă . ac ea s tă gînd ire n u es te m a i pu ţin fertilă . gîndirea extravertită se subordonează datului obiectiv. res pectiv de a le subord ona unei idei subiective.374 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALA A TIPURILOR 375 648. Po triv it cu es enţa ei. o co nv in gere su biec tiv ă s e explică analitic prin fapte obiective sau ca decurgînd şi derivînd din idei obiective. O r. în fa p t în să . in su l c a r e a re o es en ţ ă id en tic ă în ţeleg e ac ea stă gînd ire. A tun ci c în d d atul o biectiv a du ce gînd irea în tr-o m ă su r ă m ai m a re s ub in flu en ţa sa. din păcate în marc măsură. Tipul gîndire extravertită 651. funcţiile psihologice fundamentale nu ating în acelaşi individ decît rareori sau niciodată acelaşi grad de forţă sau de dezvoltare. invers. m a i pu ţin c rea to are d ec ît gînd irea intro v ertită . Ju deca rea d o a r a m anifestării nu poate să dea seama de esenţă. el n u v ed e dccît m anifestarea. nu în accepţia de „reflecţie". ca plată şi banală incom ensu rab ilita te. d oa r că pu terile ei vizează alte ţeluri.S -a r zic e c ă a c es t co n flict s -a r p u te a în c h eia fă r ă d ifi c u lta te . Am bele forme de g în d ire la s ă im p re s ia d e a b u z . dar niciodată dincolo de el. iar gîndirea ex tra vertită. A ceastă d eos ebire devin e şi m ai perc epti bilă atunci cînd gîndirea extravertită ia în posesie o m aterie care este un obiect specific al gînd irii orien tate subiectiv. acestei false orientări. d in ca uza ac estei diferen ţe de pu nct d e v ed ere. Pentru conştiinţa noastră orientată pe ştiinţele naturii. masa apăsătoare de experienţe particulare mai mult sau mai puţin legate între ele creează o stare de disocieri intelectuale care pretinde. da r n u îi în ţeleg e m an ifes ta rea . diferenţa dintre cele două form e devin e şi m ai evid en tă atunci cînd gind irea orienta tă subiectiv face încerca rea de a pu ne fap te obiective în cone xiun i care nu sîn t date obiectiv. D e a c e ea c ele d o u ă p u n c te d e v ed er e s e r ă zb o ie s c n eîn tre ru p t. ea se pierde cu totul în experienţe particulare şi produce o acumulare de materiale empirice nemistuite. în schim b. abstrăgînd din el. în sc h im b . Abundenţa ameţitoare a aşa-numitei literaturi ştiinţifice din zilele noastre îşi datorează existenţa. grupate tocmai unilateral după un punct de vedere relativ limitat şi steril.Ceea ce descriu aici nu este altce va decît sim pla impre sie p e care o face m anifesta re a gîndirii extrav ertite asupra ob servatorului plasat inevitabil într-un punct de vedere diferit. Un asem e nea ca z a pa re a tu nc i cînd . care în esenţă nu spune altceva decît ceea ce este preexistent. căci altm in teri i-a r fi im p o sibil s ă o ob s erv e. drept urmare a unei determinări accentuate prin obiect. ea nu va fi în stare să ajungă la experienţa practică particulară.

închisori. m a i e n ev o i e ş i d e iu b i re a ad ev ăra tă de aproap ele care are m ai m ult a face cu sen tim entul decît cu formu la intelectuală. După această formulă se măsoară binele şi răul. fie către idei general valabile. pentru binele propriu. spitale. trebuind întotdeauna şi pretutindeni să se realizeze. fie către fapte obiective. cu atît se fa c s im ţite co ns ecinţele nefa v o rab ile ale tira niei pe ca re ele o ex erc it ă . m tinzîn d să se în gh es uie pe sin e ş i pe a lţii într-o sim p lă sc h em ă. Aceasta nu din iubire de aproapele său. L a p erif er ie m a i p u lse a z ă a ltă v ia ţă . p en tru a c e a s ta . gustul. m a jo rita tea in d ivizilo r nu este în sta re să su po rte vrem e în de- . pare a contrazice această formulă nu este decît nedesăvîrşire. după ea se determină frumosul şi urîtul. a d e v ă ru l fo rm u lei e st e u n a d a o s p reţi o s la to t r es tu l. C u cît s e p ă t ru nedm ai ad în c în d om en iu l lo r. respectiv îm pinse cu totul în inconştient.. pasiuni şi altele de acelaşi fel sînt ad esea stîrpite. For m e iraţionale ca experienţe religioase. acestea fiind în ultimă instanţă orientate permanent către datul obiectiv. spre pildă. simţul artei. Ne vom ocupa aici mai întîi de tipul gîndire extravertită. cit şi din acela al dezvoltării. ele fiind prim ele pe care ea le fericeşte n eînd urăto r. Deoarece această formulă pare să corespundă sensului universal. căci a proceda altminteri este eronat. gîndirea. ci o conferă şi mediului său înconjurător în raport cu realitatea obiectivă. de suferinzi. ea devine şi o lege universală.376 TIPURI PSIHOLO GICE DE SCR IERE GEN ERALĂ A TIPUR ILO R 377 funcţie sau alta. acti vităţi estetice. res p ectiv o exc lu dere a alto r fo rm e im p o rtan te de via ţă ş i d e ac ti v ită ţi v it a le L a ace st tip de o m sîn t în p rim ul rînd rep rim ate . de anormali e nevoie să se facă amenajări speciale. c ap a bili să -ş i s a crific e v ia ţa un ei fo rm ule an um e. colonii etc. eşec întîmplător. Acest tip îşi conferă nu doar sieşi forţa determinantă. După cum tipul gîndire extravertită se subordonează formulei sale. a c est tip po a te ju ca u n rol ex trem d e util în v iaţa so cia lă ca reform ator. Dacă dintre funcţiile psihologice. cultivarea prieten iei etc. mai sofisticat. respectiv planurile şi proiectele aferente. este în contradicţie cu legea universală. Cu cît însă form ula e m ai îngu stă. respectiv cu formula intelectuală orientată obiectiv a acesteia. Potrivit definiţiei. d u c o existenţă în cea m ai m are parte inconştientă. Morala sa îi interzice tipului gîndire extravertită să suporte excepţiile. este în consecinţă absurd. indispensabil mîntuirii omenirii. toate form ele de viaţă dependente de sentim ent. în aşa fel încît toate acţiunile sale importante să izvorască din motive gîndite intelectual. D eşi există oam eni d e exc ep ţie. influenţele şi m a nifes tă rile a c es tor p er so na lită ţi sînt cu a tît m a i fa v o rab ile şi m ai ben efice cu cît s e situ ea ză m ai în afară . Tot ceea ce. de pildă instituţii de salvare. atît din unghiul de vedere al forţei. D a c ă form ula e ste destu l d ela rg ă. D a r cel m ai m ult s uferă su biec tu l în suşi. în caz contrar e vorba de ceva patologic. ca acuza tor public şi ca purificator de conştiinţe sau ca p rop ag ato r de inovaţii im portante. 653. imoral şi fără scrupule. F a p tu l c ă n u a e x is t a t v r e o d a t ă şi n ic i n u v a e xi s t a o fo rm u lă in tel ec tu a lă c a p a b ilă s ă în c h id ă în sin e ş i s ă ex p rim e adecvat abundenţa şi posibilităţile vieţii produce o inhibiţie. este aceea căreia îi revine primatul. Pentru a include în această formulă toleranţa faţă de bolnavi. A c e st e fo rm e d e v ia ţă . Co respunzător esenţei atitudin ii extrav ertite. 654. şi astfel ajungem la cealaltă latură a psihologici acestui tip. respectiv dacă individul îşi îndeplineşte actele vieţii lăsîndu-se în principal călăuzit de o gîndire chibzuită. Un astfel de tip poate fi introvertit sau extravertit. a i criticist ş i m ai îng îm fa t. acesta este un om care tinde — fireşte doar în măsura în care este un tip pur — să-şi subordoneze toate manifestările vieţii concluziilor intelectuale. trebuind să fie eliminat cu prima ocazie. în natura sa. şi mediul său înconjurător. A spectul lor cel m ai benefic se află la periferia sferei de influenţă ce le este pro p rie. Ac estea sîn t c ele do uă ex trem e în tre ca re s e m işc ă m ajo rit a tea reprezen tan ţilor a c estui tip. atunci avem a face cu tipul gîndire. tot astfel trebuie să procedeze. 652. m otivul echităţii şi cel al adevărului nu sînt suficiente p en tr u e x e cu t a r e a p r o i e c t e l o r. în particular ca şi în general. cu atît acest tip d evi ne mai cîrtitor. M a i a le s prop riile ru de a ju ng s ă g uste c el m a i m ult d in co nsecinţele ne gative ale unei formule extravertite. o c a zio n a l e x tr em d e im p o rta n t e. El trebuie în orice condiţii să-şi realizeze idealul despre care crede că este expresia cea mai pură a realităţii obiective şi de aceea un adevăr general valabil. De regulă. ci din punctul de vedere mai înalt al dreptăţii şi al adevărului. Acel „ar trebui de fapt" sau „ar fi ec es a r" jo a că u n ro l n în s em n a t.

Sănătatea se neglijează. Corespunzător formulei concrete dominante.378 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALĂ A TIPURILOR 379 lungată o astfel de exclusivitate. poate provoca astfel de aberaţii. toate scrupulele personale cad. poziţia socială se prăbuşeşte. evoluează . căci individul îşi îngăduie instinctiv unele moderări preventive ale formulei. au falsificat dovezi spre a-şi susţine idealul. De cele mai multe ori nu se ajunge însă atît de departe. Ele sînt inferioare în raport cu funcţia conştientă. împrejurare ce le conferă un caracter bizar. fiind profund convinşi de adevărul şi de valabilitatea generală a formulei lor. Există idealişti extravertiţi care ţin atît de mult să-şi înfăptuiască idealul spre fericirea omenirii. în măsura în care sentimentele se formulează şi se subordonează arbitrar. Din cauza susceptibilităţii inconştiente. Există în ştiinţă mai multe exemple penibile care arată că cercetători foarte merituoşi. Salvatorii voluntari sau păzitorii de moravuri sînt aceia care au brusc nevoie să fie ei înşişi salvaţi sau care se văd deodată com- promişi. propria familie este violentată în interesele ei vitale şi păgubită în ce priveşte sănătatea. prin intermediul unei deghizări raţionale potrivite. ci doar considerabil deformată. Ei au acţionat potrivit adagiului: scopul scuză mijloacele. sentimentul dispare din conştiinţă şi desfăşoară subliminal o activitate contrară intenţiilor conştiente ocazional cu efecte a căror apariţie rămîne şi pentru individul în chestiune o adevărată enigmă. Nu în pofida. tendinţele şi funcţiile excluse din atitudinea conştientă rămîn într-o stare de relativă nedezvoltare. imprimă unor acţiuni dezinteresate pecetea interesării. bunăoară. Intenţii pur etice pot să-1 pună pe individ în situaţii critice în care uneori nu doar aparenţa creează impresia că alte motive decît cele de ordin etic ar fi determinante. o parte a sentimentului nu se subordonează şi trebuie de aceea refulată. Doar o funcţie afectivă inferioară. averea. o extraordinară susceptibilitate personală şi provoacă anume prejudecăţi secrete. tăinuit şi celui în cauză şi care. în măsura în care sînt conştiente. altruismul conştient. Ca urmare a inconştienţei lor relative sau totale. Dacă atitudinea conştientă este extremă. adesea într-o asemenea măsură îneît interesele personale sînt considerabil afectate. sentimentele trădează. ele joacă un rol secundar. toate acestea puse fiind în slujba idealului. Mai devreme sau mai tîrziu — după împrejurările exterioare şi după înzestrarea interioară — formele de viaţă refulate prin atitudine intelectuală se fac indirect simţite. interesul personal pentru ceilalţi. oricum. la oameni altminteri superiori. morala. Sentimentele sînt în primul rînd atinse de inhibiţia pornită din conştiinţă. limbajul devine foarte adesea aspru. adesea extraordinar. Apar frecvent insinuări. ele trebuie să sprijine atitudinea intelectuală a conştiinţei şi să se adapteze intenţiilor ei. în măsura în care sînt inconştiente. Este creată astfel o supapă de siguranţă. de pildă. se încrucişează cu un egoism secret. 655. ci tocmai din cauza caracterului intens impersonal al atitudinii conştiente. Sentimentele sînt remanente. greşită a unei opoziţii obiective la adresa formulei drept rea-voinţă personală. Aşa. 656. Iată de ce nu rareori se întîmplă ca cercul îngust al familiei. dacă incidental nu e vorba de indivizi care se reclamă de aceeaşi formulă. inconştient. Dacă această tulburare atinge un grad ridicat. Dacă refularea izbuteşte. în vreme ce mediul social mai îndepărtat răsună de laudele aduse omeniei sale. de exemplu propriii copii. se vorbeşte de nevroză. iar pentru imaginea psihologică de ansamblu ele sînt de o considerabilă importanţă. deci şi cele relative la propria persoană. de unde şi faptul că sînt cel mai intens refulate. apare diminuat. Ceea ce e posibil doar într-o oarecare măsură. lucrînd inconştient. Cu totul extirpată nu poate fi nici o funcţie. Intenţia salvatoare care îi animă îi duce la utilizarea acelor mijloace care provoacă exact ceea ce ei vor să evite. rămîn contopite cu celelalte conţinuturi ale inconştientului. respectiv o anume disponibilitate către interpretarea. fireşte. să-şi cunoască părintele doar sub chipul unui tiran crud. sau către elaborarea necontenită de ipoteze negative în legătură cu însuşirile altuia. tulburînd comportamentul conştient. Inferioritatea sentimentului la acest tip se manifestă şi în alt chip. căci mai degrabă ele sînt cele care contrazic formula intelectuală rigidă. aceasta însă. îneît nu se dau înapoi nici în faţa minciunii sau a altor mijloace necinstite. tranşant. atitudinea conştientă este mai mult sau mai puţin personală. de fapt. propria susceptibilitate. agresiv. în orice caz. spre a-i slăbi anticipat argumentele şi a-şi proteja astfel.

s e a d u n ă în ca lit a te de con tr ap a rtidă în inconştient şi prov oacă accese de îndoială . 658. un edic vestit pentru bună m v oinţa sa ş i-a a m eninţa t u n a sistent c u c on c ed ierea pentru c ă acesta folosise un term om etru. în eît to a te celela lte p un cte de v edere ş i p o s ib ilită ţi tre c în co m p a r a ţie c u ea p e p la n u l a l d o ile a .G îndirea tipului gînd ire extra vertită este zitiv ă. V ia ţa înaintînd necontenit s e m anifestă în g îndirea s a prin ac eea că im prim ă ideilor un caracter progre- . Există d e aceea ca tego ric o înclinare spre resentim ent. însuşire derivînd d in faptul că gînd irea ac estui tip es te. analizea ză . Toa tea c ele t en d in ţe p s ih o lo g ic e. ea co nstru ieş te. al te m odificări particula re care se sprijină m ai puţin pe s entim ent sen s u strictiori. c a o p ă p u ş ic ă s en sib ilă jig n ită d e u n critic răutăcios . e nerg ia vitală ce îi este p rop rie. Ad evărul nu mai e s t e lă s a t s ă a c ţio n e ze fir esc . căci fo rm ula suna: febra se cu şte n oa du pă p uls. Pentru a combate îndoiala. în v ir tu te a id en ti fică r ii s a l e c u s u b iec tu l.380 TIPUR I PSIHOLOGIC E D ESC R IER E GE N ER A LA A TIP U R ILO R 381 tîrîş -g ră piş. cu siguranţă cunoscut cititoru lui. o v alo a re d is trusă . po adică es te creatoare. suferă datorită influ en ţei susceptibilităţii personale conştiente o transform are caracteristică: devin e rigid dog matic.c ît m a i d eg r a b ă p e a m es t ecu l a lt o r fa c to ri in c o n ş tien ţi c a re sîn t co n to p iţi cu s en tim en tu l r efu la t în in c o n ş tient. fo rm u la a s u m ă p ra ctic o a s em en ea prep o nd eren ţă. inconştientul unui astfel de bărbat se încarn ea ză într-o fem eie.Această dezvoltare d uce în cele din urm ă la o poziţie conştientă supraaccentuată şi la constituirea unei poziţii incon ştienabsolu t o p u s e. o n ou ă con cepţie ca re un eş te din no u. r efu la t e d e e a . p rin a lta. în c on co rd a nţă cu o fun cţie inferio a ră. apare. t O ricu m . ea nu are cîtuşi de puţin aface cu sfera relig io as ă. Punctul de ved ere intelectual ca re. cee a c e a fo s t d iv iza t . fie la interpretări gene rale ale u no r m a teria le d ispa ra te fu rn iza te d e exp erien ţă. 657. Afirmarea de sine a personalităţii este transferată asupra lui. e x tr em d e ira ţi o n a lă în o p o zi ţie cu raţionalism ul conştient şi ex trem de a rhaică şi de sup ersti ioa să în opoziţie cu car acterul ştiin ţific m odern ţ al pu nctului de vedere conştient. s a u a d ă u g in d c ev a la s u b s ta n ţ a d a tă .A cest tip. Pe la m ijlocul veacului trecut. în p rin cip al. nici un a rg um en t nefiin d prea du r s pre a ră m îne neutilizat. ar putea să pretind ă o acceptare unanim ă. Uneori. 660. na tism ul n efiind altc ev a d ec ît în do ia lă fa su p ra com pens a tă . că ci tra nsgr esea ză desc o m p un erea . Pe cît de generos poate să fie sacrificiul în sc op intelec tual al individuluipe atît d e m e s ch in b ă n u ito a r e. potrivit esenţei ei. s u b s titu in d u -s e c h ia r ş i a c elei c o n - cepţii generale num ită religie. Ea înlocuie şte orice con cepţie de viaţă m ai generală şi de aceea m ai m o d e s tă şi m a i a d ev ă r a t ă . C a zuri a s em ăn ă to a re ex istă d in ab un denţă. de care s-au îm piedicat m ulţi cer cetători m erituoşi. prop riu religiei. rc a lizîn d o no uă co m b in aţie. Adevă rul trebuie invoc at atît de m ult pînă cîn d publicul va începe să înţeleagă că în m od evident este m ai puţin v o rb a d e a d ev ă r c ît d e p ro m o to ru l lu i. Ea duce fie la fapte n oi. D evine o superstiţie intelectuală. p e c ît p o t s ă -m i d a u s ea m a . D a c ă ea a ju ng e s ă p r ed om in e la fem ei. 659. d ar în a lt fel. Formula devine astfel religie. ca s ă sp u n a ş a . d e p ild ă . el n u e s te n ic io d a t ă a b s o lu t d ep reci a t o r s a u des tru ctiv . . A c es t fel d e ju d ec a tă p oea fi nu m itp re d ic ativ . ci înlocuieşte în to td ea un a. dup ă ex p er ien ţa m ea . cu atit sentim entele in fluenţează m ai rău şi m ai în ascuns gîndirea. O rice in o v a ţie c a r e n u es te d eja c u p r inînă s form ulă este văzu tă printr-un văl de u ră inconştientă şi judecată cor espunzăto r. ca re te e s t e. e v o rb a . Ju de cata ei este în ge neral tetic ă Chiar şi atunci cînd sin . d u p ă c u m în g en er e la ei g în d irea e s t e o fu n c ţie c a re tin d e s ă d o m in e m u lt m a i m u lt decit la fem ei. d e ca p ric i o a se şi d e c o n s erv a t o a r e p o t fi s en tim en t ele s a le. bine cunoscute în istoria ştiinţelor.C u cît sînt mai puternic refulate. De aici. Ea dobîndeşte a stfel pecetea necondiţiona tului. fa p t c a ra c te ristic. d e o g în d ire ca r e în s o ţe şt e o a c ti vita te intelec tuală precum pănitor intuitivă. dată fiind valoarea sa reală. care altm interi poa te fi perfec t structurată. ci es te tr a ta t. Criticul este dem olat pe cit posibil cu invec tive d e o rdin p erson al. în p rin cip a l la b ă rb a ţi. acele opinii înguste şi ridicole. chiarşi atunci cîn d. prin intervenţia sentim entelor personale inconştiente. ca n a lu l p rin care se sc ur g e.D og m a tis m u l pu nc tu lu i d e v ed er e in telec tu a l c un oa ş te uneo ri. atitudinea conştientă devine fanatică. D eşi raţiu nea în să şi d ov ed eşte c ă or ic e fo rm ulă in telec tuală nu poate fi d ecît un adevăr cu valoare lim itată şi de aceea n u p o a t e p r etin d e s ă d o m in e sin g u r ă .

662. coboară aproape la rangul de reflecţie lentă. Această gîndire nu intră deci sub raza consideraţiilor de faţă. Examinarea şi cercetarea acestei gîndiri este dificilă deoarece în cazuri concrete ea este mai mult sau mai puţin refulată prin atitudinea conştiinţei. ca şi alte multe sentinţe şi concepţii pe care e inutil să le reproduc aici. Dacă între doi oameni se iveşte un conflict de natură aparent concretă. Gîndirea nu îi este stagnantă sau regresivă. în virtutea cărora o denumesc negativă. gîndirea teozofică nu este reductivă. care este gîndirea teozofică. Habitus-ul ei este cel mai bine caracterizat de cuvintele „nimic decît". gîndirea poate într-adevăr să pară pozitivă. astăzi în curs de răspîndire rapidă în toate părţile lumii. Dacă însă o funcţie. reprezentîndu-1 în dependenţă de altă banalitate. ci o experienţă într-o „altă dimensiune". Ea urmează alte funcţii. ci rămîne credincioasă propriului principiu. Mai există şi o altă formă de gîndire negativă. gîndirea are o importanţă relativ mică. dacă este conştientă şi nu se află în dependenţă directă de funcţia dominantă. domină într-o măsură mai mare conştiinţa. cu alte cuvinte se limitează cu totul la extensia substanţei sale date. 661. Atrasă astfel la suprafaţa conştiinţei. gîndirea are însuşiri caracteristice. care însă nu depăşeşte prin nimic sfera experienţei. Goethe a personificat această gîndire în figura lui Mefistofel. Ea are mai ales tendinţa de a reduce obiectul judecăţii sale la o banalitate oarecare şi de a-1 dezbrăca de orice importanţă autonomă. Aparent. nedepăşind-o niciodată. dacă nu ajunge întîmplător. Atît caracterul distructiv al acestei gîndiri.382 TIPU RI PSIH O LOG ICE D E SC R IER E G EN E R A L A A T IP U R IL O R 383 siv şî creator. pro-cedînd astfel?" Atribuită lui Moleschott. adesea în evidentă contradicţie cu legile logice proprii gîndirii. Ea trebuie de cele mai multe ori scoasă din adîncurile conştiinţei. Se poate observa această gîndire la oameni care nu pot să nu adauge unei impresii sau unei experienţe o observaţie rezonabilă şi neîndoielnic valabilă. ci şi sub aceea a experienţei particulare despre care nu afirmă nimic altceva care să nu fi fost deja cuprins în prealabil în ea. apartenenţa ei la acest cadru fiind oricum de o evidenţă neechivocâ. formu-lindu-se întrebarea cam aşa: „Ce credeţi că gîndesc eu despre acest lucru?" Această ultimă formă trebuie aleasă anume atunci cînd gîndirea propriu-zisă este inconştientă şi. voi reflecta la asta. greu de recunoscut ca atare la prima vedere. expresia „omul este ceea ce mănîncă" aparţine de asemenea acestui capitol. O astfel de judecată semnifică cel mult încadrarea unei experienţe într-un context obiectiv. Deoarece într-o astfel de situaţie elementul creator este deţinut de altă funcţie. O astfel de observaţie nu spune în esenţă decît: „Am înţeles. de aceea." Şi lucrurile rămîn aici. cit şi utilitatea ei ocazional limitată nu au nevoie de explicaţii suplimentare. atunci gîndirea negativă declară: „Cherchez la femmc!" Dacă cineva combate sau apără o cauză. ci: „Ce cîştigă. Cum într-un atare caz. devine epimeteică. Judecata ei dobîndeşte caracter de inerentă. trebuie ademenită cu întrebarea: „Dar ce gîndiţi de fapt în adîncul dumneavoastră despre asta?" Sau e necesar să se recurgă la un şiretlic. ea ridică totul la nivelul ideilor transcendente. Subordonată funcţiei predominante. să-1 disece şi să-1 digere. De aceea ea rămîne nu numai sub influenţa orientativă a datului obiectiv. ea este lipsită şi de caracterul unei activităţi vitale pozitive. atunci gîndirea capătă. care se mulţumeşte să rumege trecutul. respectiv constatarea sa se face întotdeauna în sensul importanţei obiective a experienţei. Dar ea devine astfel atunci cînd nu deţine primatul la nivelul conştiinţei. gîndirea nu mai este progresivă ci stagnantă. cu declanşare întîrziată. alta decît gîndirea. universale. proiectată. singură la suprafaţă. fără a conferi substanţei experienţei altă valoare decît aceea cuprinsă de la început în ea. sprijinind-o cu argumente. Noi ne ocupăm mai degrabă de natura acelei gîndiri care nu se poate subordona primatului unei alte funcţii. Judecata de inerentă a gîndirii se orientează după obiect. un caracter negativ. O tul- . Un vis de exemplu nu mai este doar un vis. gîndirea negativă nu se întreabă cu privire la importanţa acelei cauze. dar o cercetare mai amănunţită poate lesne demonstra că ea nu face altceva decît să se situeze în ecou faţă de funcţia predominantă. Ea se mulţumeşte cu constatări mai mult sau mai puţin abstracte. poate ca o reacţie la materialismul epocii imediat precedente. Cel mai adesea. Realitatea pentru moment încă neelucidată a telepatiei este explicată foarte simplu prin „vibraţiile" care merg de la un ins la altul. într-un moment ce scapă controlului.

Visul nu este lămurit prin aceea că este redus la un stomac supraîncărcat. ceea ce pretinde ca totul să fie simţit ca plăcut. deoarece un asemenea obiect. Acest mod de gîndire este de fapt tot atît de negativ ca şi cel materialist. Anumite particularităţi antropologice ale locuitorilor de pe coasta atlantică sînt explicate fără dificultate prin prăbuşirea Atlantidei etc. Chiar şi acolo unde ea se dovedeşte aparent autonomă faţă de calitatea obiectului concret. la concert sau la biserică. Astfel de sentimente se orientează după măsura unor determinante obiective. Căci ce este o „vibraţie?" Ambele moduri explicative nu sînt numai impotente. în virtutea acestui mod de simţire foarte mulţi oameni merg la teatru. Sentimentul devine L . adică săracă în energic creatoare. simţirea excesiv extravertită atrage personalitatea prea mult în obiect. în astfel de ocazii. Tot lui i se datorează şi moda. după cum nici telcpatia nu este explicată prin recursul la „vibraţie". de rezonabilă ca şi gîndirea extravertită. ci de un act de inserare. Estimările care rezultă din actul afectiv corespund fie direct valorilor obiective. împiedi-cînd cercetarea serioasă a problemei prin aceea că recurg la o pseudoexplicaţie.384 TIPU RI PSIHOLOGICE D ESC R IER E EN ER A LĂ A G TIP U R ILO R 385 burare nervoasă obişnuită este explicată la fel de simplu ca fiind rezultatul unei agresiuni la nivelul „corpului astral". în fine. simţirea extravertită se dovedeşte un factor creator. cu alte cuvinte. semnat de un nume cunoscut şi agăţat într-un salon este în genere presupus a fi „frumos" sau deoarece predicatul „urît" ar putea jigni familia fericitului posesor sau. Fără această simţire de exemplu. adică obiectul este determinanta indispensabilă a modului de simţire. Ele sînt ca atare genuine şi reprezintă întreaga funcţie vizibilă a simţirii. parcurgă un anume proces de diferenţiere pînă cînd se scutură de orice adaos subiectiv. obiectul absoarbe persoana. fie cel puţin unor anumite măsuri de valoare tradiţionale şi universal răspîndite. în atitudinea extravertită simţirea (das Fiihlen) se orientează după datul obiectiv. şi anume cu sentimente pozitive corect măsurate. Cine cunoaşte sentimentul doar ca pe o stare de fapt subiectivă nu va înţelege uşor esenţa simţirii extravertite. ci pentru că este convenabil a-1 numi „frumos" sau „bun". supu-nîndu-se în schimb cu totul influenţei obiectului. frumuseţea şi armonia relaţiilor sociale ar fi de negîndit. Ambele moduri de gîndire sînt sterile şi sterilizante. După cum gîndirea extravertită se eliberează pe cît posibil de influenţe subiective. şi convenabil în măsura în care o judecată opusă ar tulbura situaţia afectivă generală. ci şi distructive. în acest sens simţirea extravertită reprezintă o forţă la fel de binefăcătoare. de pildă. abătînd atenţia de la obiect şi îndreptînd-o în primul caz către stomac. Nu trebuie decît să deschidem o carte de teozofie pentru a fi striviţi de constatarea că totul a fost deja lămurit şi că „ştiinţa spiritului" nu a mai lăsat nici o enigmă. un tablou poate fi numit „frumos". Este o gîndire situată la remorca altor funcţii. ceea ce are drept rezultat faptul că simţirea îşi pierdo caracterul personal care îi conferă farmec. Simţirea este în acord cu valori obiective. în vreme ce teozofia reduce totul la conceptele metafizicii indiene. Concepînd psihologia ca pe o modificare chimică a celulelor ganglionare sau ca pe o extensie şi contragere a apendicelor celulare ori ca secreţie interioară. filantropice şi altora de natură culturală. 664. tot astfel şi simţirea extravertită trebuie să. Simţirea 663. ea stă totuşi sub înrîurirea valorilor tradiţionale sau altminteri general valabile. Eu mă pot simţi împins către predicatul „frumos" sau „bun". ca şi — ceea ce e cu mult mai preţios — sprijinul pozitiv şi larg răspîndit acordat unor demersuri sociale. întrun astfel de caz. în cazul unei judecăţi afective convenabile nu este nicidecum vorba de simulare sau de minciună. Calitatea negativă rezultă din faptul că această gîndire este indescriptibil de ieftină. nu pentru că din motive subiective aş considera că obiectul este „frumos" sau „bun". modul de gîndire materialist este la fel de superstiţios ca şi tcozofia. căci aceasta s-a eliberat pe cit posibil de factorul subiectiv. Aşa. Singura deosebire stă în faptul că materialismul reduce totul la fiziologia care nouă ne este familiară. în cel de al doilea caz către vibraţii imaginare. Efectul ei salutar însă se pierde de îndată ce obiectul capătă o influenţă exagerată. deoarece vizitatorul nutreşte intenţia de a crea o atmosferă afectivă plăcută.

Ea poate gîndi atît cît îi îngăduie sentimentul. Ceea ce nu poate simţi. După cum am arătat deja. ascunse. de inconstanţă. ci doar simţurilor sau — şi mai rău — doar intelectului. O asemenea formulare ar putea fi uşor respinsă ca ironică şi depreciatoare. în această stare. „Doar nu pot să gîndesc ceea ce nu simt". ci este întotdeauna o anexă epime-teică a simţirii. Dacă simţirea extravertită deţine primatul. se produce o asemenea asimilare a subiectului prin obiect. Aceste femei sînt soţii şi mame bune. situaţiile se înlocuiesc unele pe altele. iar în cazuri extreme. personalitatea se descompune în tot atîtea sentimente diferite. ca lasă impresia de poză. Dacă acest proces merge mai departe. Sentimentele corespund situaţiilor obiective şi valorilor general valabile.386 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALĂ A TIPURILOR 387 rece. Cum acest lucru nu este compatibil cu un subiect în-trucîtva marcat. o astfel de concluzie nu este gîndită. rangul. cu evaluări afective. este bun. dar eu sînt convins că sentimentul de iubire al unei astfel de femei corespunde în întregime alegerii făcute de ea. respectabilitatea familiei sale. Deoarece. ci pentru că el corespunde. îneît observatorului i se pare că nu mai există decît un proces. al simţirii. Nu trebuie să înţelegem de aici că o astfel de femeie nu gîndeşte deloc. ce ar putea să ducă la un rezultat capabil să tulbure sentimentul. chiar dacă factorul subiectiv este în mare măsură reprimat. şi avem impresia că personalitatea se dizolvă cu totul în sentimentul respectiv. oricît de logică. potrivit cu o evaluare obiectivă. El poate răspunde unei situaţii estetice. construit raţional. în măsura în care sentimentul este incontestabil o particularitate a psihologiei feminine. ea nu poate nici gindi conştient. Poţi simţi „cum se cade" doar atunci cînd nimic altceva nu tulbură sentimentul. de ceva pe care nu se poate conta. dar nu se mai adresează inimii. Un astfel de sentiment excesiv extravertit răspunde unor aşteptări estetice. Personalitatea apare. El trădează o intenţie secretă sau trezeşte o atare bănuială în mintea observatorului imparţial. restul nu pare să existe decît în afara eului ei. Exemplele care îmi vin aici în minte se referă fără excepţie la femei. Aparent. dar se limitează la ea şi nu are efect dincolo de ea. pe orice fel de obiect şi astfel se stabilesc numeroase relaţii care se contrazic lăuntric. avem de-a face cu un tip de simţire extravertit. mi-a spus odată o pacientă pe un ton indignat. sugerează poza. Această imagine se modifică atunci cînd importanţa obiectului sporeşte în grad. se dezvoltă o disociere ciudat contradictorie a simţirii: aceasta pune stăpînire. obiectiv şi îşi pierde credibilitatea. în viaţă. simţirea şi-a pierdut căldura umană iniţială. nu şi un subiect. declanşînd diferitele tonalităţi afective. comedia. averea. De nimic însă nu este simţirea mai tulburată ca de gîndire. Acest tip de femeie trăieşte după cum îi dictează sentimentul. oricăror exigenţe rezonabile. sentimentul are caracter personal. chiar dacă intenţia egocentrică este poate încă total inconştientă. El nu mai lasă acea impresie plăcută şi tonică ce însoţeşte întotdeauna o simţire genuină. uneori contrastînde. Şi în felul acesta ea preţuieşte sau iubeşte tot ceea ce. Subiectul este într-o asemenea măsură absorbit de diferitele procese ale simţirii. Se înţelege de aceea că acest tip îşi reprimă gîndirea la maximum. în schimb respinge a limine orice concluzie. Astfel de căsnicii „raţionale" sînt nenumărate şi nu din cele mai rele. de isterie. dimpotrivă. nu oricare altul. Ca urmare a educaţiei. sînt reprimate şi ultimele resturi ale unui punct de vedere cu adevărat personal. el este potrivit nu pentru că place esenţei subiective. Tipul simţire extravertită 665. ca adaptată condiţiilor obiective. El a devenit steril. în cazuri care nu sînt extreme. a femeii — ceea ce ea de cele mai multe ori nici nu ştie —. îneît subiectul simţirii ajunge în cele din urmă să dispară. dar gîndirea ei nu este niciodată sui generis. ea poate gîndi chiar foarte mult şi foarte bine. tipurile cele mai marcate de simţire se vor găsi la sexul feminin. Ceea ce nu se vede nicăieri mai bine ca în cazul aşa-numitei opţiuni în iubire. Pur şi simplu. drept urmare. Iubit este bărbatul „potrivit". ci dimpotrivă. acesta s-a dezvoltat ca o funcţie adaptată şi supusă controlului conştiinţei. 666. devine simţire în sine. atîta vreme cît bărbaţii şi copiii lor posedă constituţia psihică obişnuită locului în care trăiesc. Nu e vorba de ceva autentic. Simţirea îşi pierde caracterul personal. vîrsta. în ce priveşte situaţia. . mai evidentă decît gîndirea.

Ceea ce se vede mai întîi în manifestări afective exagerate. Potrivit cu gradul de disociere între eu şi starea afectivă corespunzătoare apar mai multe sau mai puţine semne ale dezbinării de sine. . 669. Din acest motiv şi gîndirea. ci mai degrabă o alterare a eului său. deci în inconştient. dacă vrea să ajungă la un oarecare rezultat inechivoc. cum am văzut. subiectul devine inconştient. Gîndirea negativă se foloseşte de toate prejudecăţile sau comparaţiile infantile susceptibile a pune sub semn de între bare valoarea afectivă şi recurge la toate instinctele primitive spre a putea explica se ntimentele printr-un „nimic decît". Dimpotrivă. cum acest tip ţine mai presus de orice la stabilirea unui raport afectiv cu cei din preajma sa. ea nu se poate realiza conform cu propr ia-i lege. Dar. cu atît mai puternică este şi opoziţia inconştientă. observatorul nu mai vede în sentimentul manifestat expresia personală a aceluia care simte. cu alte cuvinte atitudinea iniţial compensatoare a inconştientului se transformă în opoziţie deschisă. Coloana vertebrală îi este ruptă. sugerează că în acest caz ar putea fi vorba de su-pracompensarea unei rezistenţe şi că deci o astfel de judecată afectivă ar putea să sune şi cu totul altfel. su biectul se asociază cu gîndirea inconştientă şi ajută gîndirii -in conştiente să devină eventual conştiinţă. de exemplu în predicate afective gălăgioase şi inoportune. căci nimic nu e în măsură să tulbure şi să falsifice mai mult valorile afective ca gîndirea. acestea ajung să dis trugă necruţător valoarea obiectelor. desfăcindu-se în stări z afective contrarii. cum totuşi există o logică şi concluzii de o neîndurătoare exactitate. ci doar în măsura în care logica ei implacabilă impune concluzii care nu se acordă cu sentimentul. Ea este infantilă. Gîndirea de tipul „nimic decît" este aici la locul ei. Motiv pentru care conţinutul inconştient al acestuitip este în primul rînd o gîndire aparte. Ca funcţie autonomă. căci tocmai gindirea este cea mai în măsură să tulbure simţirea. al căror caracter gene ral este întotdeauna negativ şi depreciator. Rezultatul unei astfel de experienţe este că observatorul nu poate lua în serios nici una din judecăţi. trebuie să excludă simţirea. Cu cît este mai accentuată relaţia afectivă cu obiectul. ele trebuie să se desfăşoare undeva. Ceea ce duce la o înrăutăţire a situaţiei prin instituirea unui circulus vitiosus. un capriciu. la totalitatea imaginilor primordiale. căci ea distruge supremaţia sentimentului înlănţuit de obiect. altă dată.Gîndirea inconştientă ajunge la suprafaţă sub forma idei lor subite. Re marc aici — o observaţie mai mult marginală — că în acest fel se recurge şi la inconşiientul colectiv. Baza eului rămîne întotdeauna identică cu sine însăşi şi din acest motiv se opune net stărilor afective în schimbare. ea nu este cu totul refulată. Lu rul acesta se exprimă prin c faptul că tocmai obiectele cele maipreţuite adună în jurul lor idei inconştiente. în realitate însă. cu atît opoziţia inconştientă se apropie mai mult de suprafaţă. 668. Or. Dacă însă personalitatea se disociaă. cărora nu li se poate acorda credit. Ajungînd în inconştient. Ea este acceptată ca slujitoare sau mai bine spus ca sclavă a sentimentului. Or. atîta timp cît personalitatea nu este absorbită de diferitele stări afective. Drept urmare. Există de aceea la feme ile acestui tip mom ente în care cele mai rele gînduri se prind de obiectele pe care e ntimentul le evaluează la cea s mai înaltă cotă. Cu cît relaţia afectivă conştientă este mai puternică şi sentimentul se depersonalizează mai mult. dar în afara conştiinţei. Atîta şi timp cît simţirea conştientă îşi păstrează ca racterul personal.Principala formă de nevroză a acestui tip este isteria cu lumea ei de reprezentări inconştiente. Am văzut deja că tipul simţire extravertită îşi reprimă cel mai adesea gîndirea. gîndirea tipului simţire extravertită este de aceea refulată. gîndirea inconştientă funcţionează compensator. adesea de natură obsesională. Ceea ce.388 TIPUR I PSIHOLO GICE D ESC R IER E GEN ER A LA A T IP U R ILO R 389 o dată sîntem într-un fel. puţin mai tîrziu. o asemenea multiplicitate a personalităţii este cu neputinţă. sau altfel spus. sint necesare eforturi duble pentru a învinge rezerva acestora. identitatea eului se pierde. infantil sexuale care o ca racterizează. 667. arhaică negativă. din a căror prelucrare rezultă apoi din nou posibi litatea unei regenerări pe altă bază a atitudinii. se şi întimplă. Ele sună a gol şi nu conving. în cu totul alt fel. El începe prin a-şi rezerva propria judecată. Situaţia nu trebuie decît să se schimbe uşor pentru ca acelaşi obiect să fie evaluat cu totul diferit.

în cazul celui de al doilea tip. Recunosc însă că aş putea tot atît de bine interpreta şi reprezenta exact pe dos o astfel de psihologie. în totalitatea ei. şi pe acela al gîndirii. a subiectului — o garanţie sigură că acesta se va sprijini pe propria psi- hologie individuală pe care o va atribui insului observat. Sînt de asemenea convins că. De pildă. Această experienţă a constituit pentru mine un argument în plus în favoarea întemeierii descripţiei pe psihologia subiectiv conştientă a individului.Raţionalitatea conduitei conştiente a acestor două tipuri sem nifică o excludere conştientă a întîm plătorului şi a non-raţionalului. într-o astfel de situaţie el este cel com petent. ci judecata. Acest observator ar putea foarte bine să ajungă la o judecată contrară. obiectul nu ar avea nimic de spus. acceptîndu-se conştient doar ceea ce este conform cu ra ţi un ea . Este.390 TIPUR I PSIHOLOGIC E D ES CR IER E G EN ER A LĂ A TIP U R ILO R 391 Rezumatul tipurilor raţionale 670. de iraţionalitatea inconştientă. ceea ce se pe trece cu aceste tipuri este iraţional (evident. se poate ivi o situaţie în care cineva să considere. Ceea ce nu se întîmplă atunci cînd drept bază de pornire este luată psihologia conştientă a celui observat. pe de a lt ă p a r te . Individul este lăsat aici la bunul plac al observatorului care judecă. Le caracterizează în genere faptul de a-şi subordona în bună măsură viaţa judecăţii raţionale. dacă aş avea eu însumi o altă psihologie individuală. Ele sînt relativ refulate şi de aceea în stare mai puţin diferenţiată. în atare situaţie. viaţa acestui tip nu este niciodată dependentă doar de judecata raţională ci şi.Funcţiile perceptive au în anum e sens destinul sim ţirii în cazul primului tip. în aceeaşi mare măsură. 671. decît de raţionalitatea intenţiilor şi a motivaţiilor sale conştiente. 672. Voi încerca să arăt în capitolele următoare ce înţeleg prin aceste noţiuni. Judecata ar fi atunci lăsată în seama observatorului. căci num ai el îşi noaşte cu motivele conştiente. iar. sau cel puţin încearcă să le constrîngă. după părerea mea. Limitarea senzaţiei şi a intuiţiei nu este. că ambele tipuri sînt iraţionale.): ceea ce li se întîm plă însă corespunde pe de-o parte caracterului senzaţiilor infantil prim itive. Oricum însă. îmi întemeiez judecata pe ceea ce individul simte că este psihologia sa conştientă. fireşte. de la inconştient. în urma unei analize minuţioase. Deoarece există foarte mulţi oam eni care trăiesc mai m ult din ceea ce li se întîm plă d ecît din ceea ce în treprind în scop raţional. căci el ştie despre orice mai mult decît despre propriul inconştient. absolută. din unghiul lor de vedere!). Trebuie să-i dăm dreptate. doar că în acest caz produsele lor sînt supuse alegerii judecăţii raţionale. acceptînd ideea că nu de puţine ori . Cel care observă doar ceea ce se petrece. pe dc-o parte există o alegere determinată a posibilită ţilor vieţii. Oricum. şi anume atunci cînd sesizează doar intuitiv şi apoi judecă ceea ce se petrece. a u to n o m ia ş i i n fl ue nţ a a ce lo r funcţii psihice care slujesc percepţiei evenim entelor sînt sub stanţial limitate. Numesc cele două tipuri de mai sus raţionale sau judi-cative. în felul acesta. tocm ai unor astfel de intuiţii. Judecata raţională reprezintă în această psihologie o forţă care constrînge dezordinea şi accidentalul evenimentelor reale să ia forme. aş descrie ca fiind iraţionale tipurile raţionale. pe de altă parte. căci cuvintele unuia alunecă pe lingă celălalt fără să-1 atingă. cazul psihologiei lui Freud cit şi al celei a lui Adler. nu forţa absolută a senzaţiei este determinantă pentru motivarea acţiunii. cu desăvîrşire absent în eventualitatea întemeierii unei legităţi psihologice pe inconştient. poate fi uşor izbit mai mult de iraţionalitatea şi de caracterul accidental al unor anumite manifestări inconştiente ale individului. pornind invers. care este în măsură să ofere un anume sprijin obiectiv. Discuţiile care rezultă de aici sînt de regulă fără speranţă. trebuie să se ia în considerare perspectiva adoptată. Această împrejurare conferă inconştientului ambe lor noastre tipuri o marcă particulară: ceea ce oam enii fac con ştient şi intenţionat este conform cu raţiunea (conform cu raţiu nea lor'. respectiv punctul de vedere al psihologiei subiective a individului sau acela al observatorului care percepe şi judecă din afară. deoarece sînt definite de primatul funcţiilor raţionale ale judecăţii. Această împrejurare îngreunează reprezentarea şi înţelegerea realităţilor psihologice într-un mod care nu trebuie subapreciat şi sporeşte nemăsurat posibilitatea neînţelegerilor. Ele există şi aici ca pretutindeni. fără a se preocupa de economia interioară a conştiinţei individului.

această latură este refulată. sau intuiţii primitive care se pot transforma într-un adevărat chin pentru cel în cauză şi pentru cei din imediata sa apropiere. indiferent dacă ele convin sau nu judecăţii raţionale. Pentru subiectivitatea lor nu este raţional decît ceea ce trece în ochii tuturor drept raţional. Ea corespunde cu ceea ce colectivitatea consideră a fi raţional. judicativâ. în afară de senzaţie. Ca percepţie senzorială. obiectele sînt valabile şi. respingător. dar nu totul atinge acea valoare de prag pe care trebuie să o posede orice percepţie ca să fie şi apercepută. nu predomină. de unde şi faptul că există o senzaţie subiectivă care. este cel mai puternic atinsă de refulare. şi nu o dată e vorba de jumătăţi de adevăr destinate mai mult ca orice să producă neînţelegeri de cea mai veninoasă speţă. Nu există nici un alt tip uman comparabil în materie de realism cu tipul senzaţie extravertită. fireşte. în atitudinea extravertită. Dar în atitudinea extravertită. Raţionalitatea ambelor tipuri este orientată obiectiv. de obiect. senzorial perceptibile produc senzaţii. în atitudinea extravertită. Senzaţia este de aceea o funcţie vitală. Dar tot atît de firesc. în acest caz. Individul este astfel orientat doar de realitatea care cade sub simţuri. obsesivă a plăcerii.392 TIPURI PSIHOLOGIC E D E S C R IER E G E N ER ALĂ A TIPU R ILO R 393 inconştientul cuiva face o impresie mult mai puternică decît conştientul său şi că faptele sale cîntăresc adesea mai greu decît motivaţiile sale raţionale. urît sau rău. Apare astfel o dependenţă eminamente senzorială de obiect. Senzaţia este determinată precumpănitor de obiect. este cu totul diferită de senzaţia obiectivă. în măsura în care declanşează senzaţii. şi anume cu atît mai mult cu cît este mai mare importanţa obiectului. dobîndesc o influenţă constrîngătoare. fie a importanţei lor inconştiente. componenta subiectivă a senzaţiei e inhibată sau refulată. Ca urmare a influenţei puternice exercitate de conţinuturile inconştiente opuse. Am vorbit deja de gîndirea sa. senzaţia obiectului nu suferă nici excludere nici refulare (cu excepţia componentei subiective de care am amintit). Subiectul şi raţiunea subiectivă sînt de aceea întotdeauna ameninţate de refulare şi dacă se lasă acesteia pradă. Se adaugă senzaţii primitive manifestate constrîngător. Evident că funcţia opusă senzaţiei. dotată cu cel mai puternic instinct vital. pe cît îngăduie senzaţiile. în cazul nostru. Funcţia senzorială sensu strictiori este. Tot astfel. se vede şi se aude tot ceea ce e fiziologic posibil. şi anume doar senzaţii pe care oricine şi oricînd le-ar considera concrete. ea depinde şi de subiect. respectiv le realizează. cu alte cuvinte senzaţia funcţionează doar cînd atitudinea conştientă. respectiv se produce o izbitoare dependenţă de evenimente accidentale care. toate procesele obiective intră în conştiinţă în măsura în care declanşează în genere senzaţii. 673. iar obiectele care declanşează cea mai puternică senzaţie sînt esenţiale pentru psihologia individului. transformă percepţiile întîmplătoare în conţinuturi ale conştiinţei. dependentă de datul obiectiv. respectiv o oarecare nega-tivitate cu trăsături infantilarhaice. cad sub dominaţia inconştientului care în acest caz posedă particularităţi cu deosebire neplăcute. apare adesea inevitabil o transgresare a regulilor conştiente ale raţiunii. potrivit naturii ei. senzaţia depinde. Criteriul valorii lor stă doar în forţa senzaţiei condiţionată de calităţile lor obiective. Simţul obiectiv al realităţii . numai obiectele sau procesele concrete. senzaţia ca funcţie iraţională este relativ refulată atunci cînd predomină gîndirea sau simţirea. fireşte. senzaţia (das Empfinderi) este precumpănitor determinată de obiect. în măsura în care e vorba de utilizarea ei conştientă. Dar şi raţiunea este în bună măsură subiectivă şi individuală. Se adulmecă sau se presupune la alţii tot ceea ce e neplăcut şi penibil. anume percepţia inconştientă sau intuiţia. Drept urmare. de pildă. Tipul senzaţie extravertită 675. Senzaţia 674. Lucrurile se schimbă atunci cînd nici o altă funcţie. absolută. care poate îmbrăca orice formă. în virtutea fie a forţei lor senzoriale. Funcţiile judicative se situează sub realitatea concretă a senzaţiei şi posedă de aceea toate caracteristicile funcţiilor mai puţin diferenţiate. sînt înregistrate de conştiinţă. cum ar fi patima anormală.

394 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALĂ A TIPURILOR 395 este la el extraordinar de dezvoltat. va atribui un simptom psihogen unei scăderi barometrice. marile probleme ale vieţii depind de un prînz mai mult sau mai puţin copios. ci îşi poate nuanţa trăirea pînă la maxima puritate estetică. să le savureze. Izbuteşte chiar să convingă că anumite sacrificii de dragul stilului merită cu prisosinţă să fie făcute. după cît se pare. în măsura în care este normal. pe care. Nu este un ins lipsit de amabilitate. Astfel însă inconştientul este obligat să treacă de la rolul său compensator la opoziţie făţişă. Această expresie îl va face mai degrabă să zimbească. Se îmbracă bine. sînt o chestiune de gust. Un astfel de tip — de cele mai multe ori c vorba. fără a fi necredincios. El violentează şi oprimă în mod mîrşav obiectul. în fapt. şi cu cît este mai pronunţat. Idealul său este realul. supoziţiile care îl însoţesc sau îl depăşesc sînt admise doar în măsura în care îi intensifică senzaţia. în unele cazuri. reprezentînd plăcerea cea mai lipsită de scrupul a vieţii. în schimb. Realitatea palpabilă îl relaxează în orice împrejurări. Ceea ce vine dinăuntru i se pare maladiv şi condamnabil. el nu o poate primi dccît din afară. el readuce totul la o bază obiectivă. fâcînd să dispară subiectul în spatele ei. Oricît de indispensabil îi este obiectul. este de o credulitate neaşteptată. Scopul său constant este să simtă obiectul. ei nu sînt deloc. în această privinţă e plin de scrupule. Ceea ce simte îi slujeşte cel mult drept călăuză către noi senzaţii şi orice noutate ivită în cercul său de interese este dobîndită pe calea senzaţiei şi este destinată acesteia. în al doilea caz. căci pentru ci senzaţia este manifestare concretă a vieţii. dimpotrivă. potrivit naturii sale. A avea senzaţii reprezintă pentru el esenţialul. 2 Ciceronele lui Wulfcn . este confesiunea necosmetizată a unui astfel de tip. socotind-o total inadecvată. Cu cît precumpăneşte însă mai mult senzaţia. Căci adevăratul hedonism îşi are morala lui specială. la el se bea şi se mănîncâ bine. ci un ins care caută doar senzaţia cea mai puternică. izbitor căci întotdeauna vizibil. alteori un estet rafinat. Der Genufimensch. chiar în senzaţia cea mai abstractă. punctul culminant al dorinţelor sale. Fără să reflecteze prea mult. în ce îl priveşte. Ceea ce se vede în toate aspectele sale exterioare. principiului senzaţiei obiective ce îi este propriu. trăirea sa nu merită nicidecum numele de „experienţă". de bărbaţi — nu consideră că este „aservit" senzaţiei. corespunzător condiţiei sale. Mai cu seamă . căci ascultă atît de senzaţia produsă de o întîmplare iraţională. 676. în primul caz. Tipul senzaţie extravertită nu are nevoie să fie o brută senzuală. el îl devalorizează ca existînd în şi prin sine însuşi. Iubirea lui se întemeiază fără doar şi poate pe farmecul sensibil al obiectului. în măsura in care înclinăm să socotim perfect rezonabil un simţ pronunţat al realităţii. posedă adesea capacitatea agreabilă şi vie de a se desfăta. generozitatea şi spiritul lui de sacrificiu. vom considera că aceşti oameni sînt foarte rezonabili. moderaţia şi legitatea lui. 1911. în măsura în care gîndeşte şi simte. tot astfel şi moralitatea lui. Nu arc idealuri în materie de idei şi — de aceea — nici un motiv să se comporte cumva ca un străin faţă de realitatea efectivă. utilizîn-du1 doar ca prilej de senzaţie. cu atît acest tip devine mai dezagreabil. Intenţia lui vizează plăcerea concretă. El evoluează fie către o senzualitate grosolană. care nu înclină către reflecţie şi nu are intenţii dominatoare. se stă comod sau cel puţin se înţelege că gustul său rafinat poate ridica unele pretenţii faţă de cei din jur. ele 2 Willem van Wulfen. pe cît posibil. El acumulează în cursul vieţii experienţe reale. Din acest punct de vedere cartea merită să fie citită. 677. fiind uneori un chefliu bine dispus. cît şi de aceea care provine de la un eveniment raţional. ein Cicerone im rucksiclitslosen Lebensgenufi. acest tip este omul realităţii tangibile. să aibă senzaţii şi. se adaptează în chip izbitor la realitatea dată. cu atît uzează mai puţin de experienţele sale. Ataşamentul faţă de obiect este împins la extrem. Din acest punct de vedere. îi va apărea ca o reverie anormală. indiferent la distor-sionările oricît de acuzate ale logicii. nimic nu poate fi mai concret şi mai real. Pe o treaptă inferioară. fie către un estetism rafinat şi lipsit de scrupul. respectiv la influenţe venind dinspre obiect. legate de obiecte concrete. căci acest tip este nu un desfrînat obişnuit. existenţa unui conflict psihic. ea înseamnă pentru el o bogăţie de viaţă reală. Ele nu trebuie să o intensifice nicidecum într-un sens agreabil.

atunci cînd predomină. acceptă neselectiv tot ceea ce i se înfăţişează. E nevoie adesea să se recurgă la mijloace de presiune afectivă pentru a-i conştientiza acestui tip ceva. morala este moralizare seacă şi fariseism vădit. Toate acestea provin din funcţiile refulate. 678. Gîndirea. de bunăvoie. o reprezentare şi o privire introspectivă. în plus. este subtilitate personală hipertrofiată. o morală ridicol de scrupuloasă şi o religiozitate primitivă. Această constrîngere este exercitată la tipul senzaţie de către inconştient. aceasta din urmă fiind cea mai afectată. nu e mai puţin adevărat că. el riscă să fie absorbit de inconştient într-o măsură tot atît de mare pe cît fusese conştient legat de obiect. ataşamentul de obiect al tipului raţional nu deţine niciodată importanţa care revine relaţiei necondiţionate cu obiectul a tipului senzaţie. desfigurată într-o primitivitate patologică. deci tocmai către lucrurile dincolo de care intuiţia încearcă să ajungă. Intuiţia 679. Odată nevrozat.396 TIPURI PSIHOLOGICE D ESCRIERE G EN ERA LĂ A TIPU RILO R 397 intuiţiile refulate apar sub formă de proiecţii asupra obiectului. Se dezvoltă nu o dată un spirit cîrcotaş sofisticat. activ care pune în obiect tot atît cît şi ia din el. care în loc să ducă departe se pierde în îngustimea unei meschinării preaome-neşti. mai ales simptome obsesive. mai puţin diferenţiate. în care întotdeauna doar rezultatul ulterior poate să ateste partea care revine vederii în interior şi cea care revine într-adevăr obiectului. Atunci cînd atitudinea sa ajunge la o unilateralitate anormală. ea se apropie de fapt foarte mult de senzaţie. După cum îşi extrage în mod inconştient reprezentarea din obiect. atunci geloziile imaginare joacă un rol considerabil. capacitatea de instruire. funcţia intuitivă se înfăţişează ca o anume atitudine expectativă. După cum senzaţia. Deoarece în atitudinea extravertită intuiţia se orientează către obiect. naivă. deoarece funcţiile către care se îndreaptă medicul se află într-o stare relativ nediferenţiată şi de aceea se poate conta puţin sau deloc pe ele. Judecata raţională reprezintă o constrîngere conştientă pe care tipul raţional şi-o asumă. întreaga cultură a simţirii şi gîndirii apare. doar reprezentare. la fel şi stările de angoasă. Intuiţia (die Intuition) ca funcţie a percepţiei inconştiente se îndreaptă în atitudinea extravertită în întregime către obiecte exterioare. căci . tot astfel el produce inconştient şi un efect în obiect. adaptarea psihică se întemeiază aproape exclusiv pe intuiţii. superstiţioasă şi „magică" ce recurge la rituri abstruze. ci mai degrabă o actio care pune mîna pe obiect şi îl modelează. Cu toate că absenţa premiselor la tipul senzaţie nu înseamnă defel lipsa absolută a legilor şi a limitelor. prin excitaţii senzoriale inoportune care orientează privirea către suprafeţe fizice. deoarece ea. ci un proces creator. adesea de nuanţă morală şi religioasă. nu este doar un proces reactiv. fără altă importanţă pentru obiect. dacă e vorba de un obiect sexual. din unghiul de vedere al judecăţii. el este mult mai greu de tratat pe cale raţională. în calitate de funcţie senzorială conştientă. care în astfel de cazuri se opun net conştiinţei şi se manifestă cu atît mai izbitor cu cit par să se sprijine pe cele mai absurde premise. obstaculează cel mai mult intuiţia. Caracterul obsesiv special al simptomelor nevrotice reprezintă contrapartida inconştientă a relaxării morale conştiente a unei atitudini doar senzitive care. Aceste imagini posedă valoarea unor cunoştinţe anume care influenţează hotărîtor acţiunea în măsura în care accentul principal cade pe intuiţie. se dezvoltă tot felul de fobii. în acest caz. în această personalitate secundă. acest nobil dar al omului. adulmecare a fiecărui colţ. religia este superstiţie absurdă. raţiunea este sofisticare şi despicare a firului în patru. s-ar zice. Senzaţia tulbură intuiţia pură. în cazuri grave. simţirea şi senzaţia sînt relativ refulate. Conţinuturile patologice au un caracter remarcabil de irealitate. esenţa ei este foarte greu de sesizat conştient. în cazul său. limitarea esenţială izvorîtă din judecată dispare. în totală opoziţie cu simţul conştient al realităţii. lipsită de prejudecăţi. Intuiţia mijloceşte mai întîi doar imagini şi reprezentări de relaţii şi de raporturi care nu pot fi obţinute prin alte funcţii sau pot fi obţinute doar pe căi foarte ocolite. Deoarece intuiţia este în principal un proces inconştient. tot astfel şi intuiţia nu este doar percepţie. Cele mai aventuroase supoziţii ies acum la iveală. în conştiinţă. tocmai în virtutea existenţei judecăţii.

Gîndirea şi simţirea. Obiectele apar episodic ca posedînd aproape o valoare exagerată. ci oricare alta. inconfundabilă.398 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALĂ A TIPURILOR 399 este aproape tot atît de verosimil ca atitudinea de expectativă în faţa obiectelor exterioare să se poată sluji de senzaţie. ceea ce. orice valoare şi sînt îndepărtate ca anexe incomode. unanim acceptate. E necesar să se stabilească acest lucru în mod expres. Ai impresia. care mai înainte îi păruse o eliberare salutară. Ea capătă uneori o importanţă majoră şi apare în conştiinţa intuitivului sub forma unei senzaţii pure. Oricit de rezonabil şi de oportun este totul. Atîta timp cît există o posibilitate. uneori cu un entuziasm extraordinar. Ce-i drept. s-ar zice. situaţiile stabile ameninţă să-1 sufoce. şi să acţioneze în consecinţă. dar se orientează nu după ele. a găsirii unei noi posibilităţi. Ea caută necontenit ieşiri şi posibilităţi noi de viaţă exterioară. căci dacă îl voi întreba pe intuitiv după ce se orientează. a unei eliberări. Nici raţiunea. de îndată ce le-a măsurat acestora întinderea şi a intuit că nu se mai pot dezvolta considerabil în viitor. care există de multă vreme. nimic nu îl va împiedica însă ca într-o bună zi să considere aceeaşi situaţie. ea manifestă o dependenţă puternică de situaţii exterioare. deoarece numai astfel se creează aparenţa unei vieţi plenare. obiecte şi căi noi pentru ca apoi. Acolo unde domină intuiţia. Prin senzaţie înţeleg în acest caz senzaţia senzorială simplă şi directă ca dat fiziologic şi psihic ferm conturat. sînt la el . Nu cea mai puternică senzaţie fiziologică este aceea care dobîndeşte valoarea maximă. de aceea ea şi este în calitate de simplă funcţie coordonată (şi anume. cu nepăsare şi parcă fără amintire. îmi va vorbi de lucruri care seamănă riguros exact cu senzaţiile senzoriale. că a ajuns la o cotitură definitivă în viaţă şi că de acum încolo nu va mai putea să gîndească şi să simtă altminteri. atunci toate situaţiile obişnuite de viaţă se înfăţişează ca nişte spaţii închise pe care ea urmează să le deschidă. chiar dacă ea este eventual în contradicţie cu convingerile sale de pînă atunci. El arc într-adevăr senzaţii. atunci cînd nu este predominantă). Dar pentru ca intuiţia să funcţioneze. sînt solid întemeiate şi au o valoaie general recunoscută. intuitivul este legat de ea prin forţa destinului. După cum în atitudinea extravertită senzaţia tinde să aibă cea mai puternică realitate. să le abandoneze cu răceală. apare o psihologie aparte. Tipul intuiţie extravertită 681. anume atunci cînd au a se pune în slujba unei soluţii. căreia atitudinea inconştientă a intuitivului îi sporeşte sensibil valoarea. mijlocul auxiliar care acţionează automat atunci cînd nici o altă funcţie nu poate găsi o ieşire dintr-o situaţie pe toate laturile închisă. Este ca şi cum întreaga-i existenţă s-ar absorbi în noua situaţie. ci ele îi servesc drept punct de sprijin pentru reprezentări intuitive. un fel de lanţuri strivitoare ce împing la găsirea de soluţii. Nu c niciodată de găsit în situaţii stabile. cărora intuiţia nu i se poate sustrage şi cărora ea le sacrifică totul. Ele sînt alese în virtutea unor premise inconştiente. întrucît prin reprezentarea posibilităţilor presimţirea este satisfăcută în chipul cel mai plenar. dar natura acestei dependenţe este cu totul diferită de aceea a tipului senzaţie. De vreme ce se află necontenit în căutarea de noi posibilităţi. El posedă un fler fin pentru ceea ce e încă în germene şi anunţă un viitor promiţător. dar limitată. El se va sluji chiar de expresia „senzaţie". el ia în stăpînire cu o mare intensitate. drept închisoare. Dacă însă predomină intuiţia. comportamentele indispensabile ale convingerii. Un fapt real are valoare în măsura în care deschide noi posibilităţi capabile să îl transgreseze şi care totodată îl pot elibera pe individ de el. de fapt. tot aşa şi intuiţia tinde să sesizeze posibilităţile cele mai mari. De îndată însă ce şi-au îndeplinit misiunea în calitate de treaptă sau de punte. ele îşi pierd. Intuitivul nu e de găsit acolo unde sînt valori reale. nici sentimentul nu îl pot opri sau face să dea înapoi în faţa unei noi posibilităţi. Pentru atitudinea intuitivă orice situaţie de viaţă devine în scurt timp o închisoare. ci întotdeauna acolo unde avem de-a face cu posibilităţi. Intuiţia tinde să descopere posibilităţile conţinute în datul obiectiv. Deoarece intuiţia se orientează după obiect. Posibilităţile care apar sînt motive constrîngătoare. oricîte argumente ar pleda în favoarea stabilităţii. senzaţia trebuie să fie în bună măsură reprimată. 680. pe care el o împărtăşeşte. ea nici nu este.

e l a re o m o ra lă a s a a n u m e . D e a ici r e z u ltă o le g ă tu r ă o b s e s io n a lă in c o n şt ie n t ă cu o b ie c t u l. e l se înrea p tă b u cu ro s că tre în d e le tn icir i d ca re îi pe r m it să -ş i d e z vo ltee cit p os ib il m ai com p le x p în su ş irile . în n e v r o z ă . Şi totuşi d a ceste fu n cţii. în tr -u n a s tf e l d e ca z a v e m d e . D a c ă la s ă în s ă lu c r u r ile s ă a ju n g ă at ît d e d e p a rte . ci ex clu siv p e rcep erii d e p o sibilităţ i în tîm p lă t o a r e . L a s fîr ş it p le a c ă c u m îin ile g o a le . n ă s t a re a fiz ic ăa a ce sto ra Bu co n stitu ie p en tru el u n arg u m en t to t d e pu ţin tem ein ic ca şi atît p rop ria lu i bun ă stare . do ar că le lips e şte . re s p e c tiv fid e lit a t e a fa ţ ă d e pro pria intu iţie şi su p u n e re a d e b un ă vo ie fa ţ ă de fo rţa a ce s teia. sin g ure . su btilită ţii h ip e rtro fiate şi ataşam e n tu lu i o bse sion al fa ţă de se n z a ţ ia o b ie c tu lu i. p r e c u m s u p o z iţ ii s e x u a le . E l ie s e d in lim ite le im p u s e d e r a ţ iu n e ş i. e le se re fer ă d e c e l e m a i m u lt e o r i la lu c r u r i c v a s ir e a le . p oliticie ni etc. îi lip s eşte cu d e-săvîrşire. ş i a n u m e ca u rm a re a fa p tu lu i c ă a ce st e p e rs o a n e a u a t in s s fe ra d e s e n z a ţ ii a rh a ice . 683. c i d e s t in . în aş a fe l în cît tre ce n u o d a tă d re p t a ve n tur ie r im o ra l ş i lip s it d e s cr u pu le . ci în a cela că pu r ş i s im p lu . s ă în no a d e t ot fe lu l de leg ătu ri m o n d en e . o r e p re z in t ă in t u it iv c u o că ld u ră co n v in g ă t o a re . d e re fu la re a s e n z a ţiilo r re a le . e a n u e s t e c o m e d ie . în s u fle ţ in d o a m e n i ş i lu c r u r i ş i ră s p în d in d în ju ru l lu i o p le n itu d in e d e v ia ţă p e c a re în s ă n u e l o tră ie ş te .E de la s ine înţe le s că u n astfe l d e tip es te at ît d in pun ct de ve der e e con om ic. c h ia r d a c ă e l o v a a b a n d o n a în fo a rt e s c u r t t im p . M or alitat ea intu itivu lu i nu es te n ici in telectu a lă . res pe ct iv d e un b ărb at ne potriv it e i. sînt cap a bile să com p en se ze e ficie n t p rim a tu l in ten ţie i. a c ă r e i lip s ă d e p e r s p e c t iv ă e s t e c e l m a i adesea ne e ch iv o că . ci c e ila lţ i o tr ă ie s c . 682. Da că este b un d in fire . caracteru l m istic. L a e le . cu atît sub ie ctu l să u se co n tope ş te m a i m u lt cu po sibilita tea întrezăr ită . ar cu le g e roa de le m u n cii sale. tre a ge n ţi. G rija pe n tru bu nă starea ce lo r d in juru l său este m ică .I n co nştien tul in tuitivului pre zin tă o an um e a se m ăn are cu a ce la a l t ip u lu i se nz it iv . D a că a r p u t e a să s e f ix e z e la u n lu cru an u m e. D eo a re ce in t u iţia lu i se o cup ă d e o biecte exte rio are şi pr esim te p os ib ilit ăţile e xter io are. c a d e p r a d ă c o n s tr în g e r ilo r in c o n ş t ie n te . E le a p a r s u b f o rm ă d e p roiecţii in te n sive şi s înt tot at ît de abs u rde ca a celea a le tip ului se nzaţie . in t u itiv u l are şi pr o p riu l in co n ştie n t îm potriva lui. că ci in tu i t iv u l îşi ris ip e ş t e p re a u ş o r v ia ţ a . 685. co nfe rin dtuin ivu lu i judeca ta it ca re lui. G în d irea şi s im ţirea sînt re lativ refu la te ş i form e a ză în in conş tien t gînd uri şi sentim e n te infa ntil-arh aicc. A ce astă d eose b ire es te p rod us ă. s-ar z ice. el îş i p o a te d o b în d i m e r ite e n o r m e c a in iţia to r s a u ce l p u ţ in ca p ro m o to r a l o r ic ă ro r a ct iv it ă ţi d e în ce p u t . d e r e g u lă . F e m e ile d e acest ge n s e price p s ă ex p lo ate z e toa te m ijlo a ce le so cia le . o b s e r v a t e ş i p r in a c e e a c ă in t u it iv u l s e le a g ă b r u s c d e o fe m e ie n e p otriv ită lu i. să g ăsea scă b ărb aţi d e viitor. n ici a fe ct iv ă . c o m p a r a b ile c u a ce le a a le t ip u lu i o p u s . A ce s t e a d in u rm ă s e fa c . în ca litate de tip . Nu în se nsu l că s-a r so coti pe sine su p erior şi bru ta l. c a d e p ild ă fle ru l p e n tru b o li as cu nse . dar fo arte rep ede tre b u ie să alerg e du pă o n ouă p osib ilita te ş i să-şi p ără seas că pă m în tu r ile a b ia în s ă m în ţ a te d e p e ca re a lţ ii v o r s t r în g e re co lta .T ip u l in t u iţ ie e x tr a v e rtită a p a re la fe m e i m a i fr e cv e n t d e c ît la b ă r b a ţ i. E l o în su fle ţeşte. absolut cara cteristic pen tru a cest tip . o în c a rn e a ză ca s ă s p u n a ş a . în co n ş tiin ţ ă e l t ră d e a ză cu s u v e ra n ă s u p e r io r itate şi b ruta lita te sen za ţia şi ob ie ct ul p erce put . T ot atît de ţin re sp ect are şi pu p ent ru co n vin g e rile ş i ob işn uinţe le de v iaţă mle d iu lu i ae să u . E l e s te a v o c a tu l n a t ual r a l t utu ro r m in orită ţilo r care p ro m it.400 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALĂ A TIPURILOR 401 fu n cţ ii m a i pu ţ in d ife re nţia t e ca re n u d is p u n d e o g re u ta te h o-t ărito a re ş i car e ca a ta re n u s înt în m ă s u ră să o p un ă o re z iste n ţă e d urată fo rţe i in tu iţiei. sp e cu la n ţi. înpr in zător i. N im e n i ca e l n u p o s e d ă o m a i m a re cap a c it a t e d e a in s u fla s e m e n ilo r s ă i c u r a j s a u e n t u z ia s m pen tru o n o u ă c a u z ă . Num eroş i n eg u stori. Cu cît intu iţia îi est e m a i p ute rn ică.a efa c u n cu s im pto m o bsesio nal. cre d. s o fis t ic ă r ii. e l re v e n d ică a c e e a ş i lib e rt a te ş i in d e p e n d e n ţ ă ca ş i t ip u l s e n z a ţ ie . a ct iv it a t e a in t u it iv ă s e m a n if e s tă m a i p u ţ in p r o fe s io n a l ş i m a i m u lt s o c ia l. fin a n c ia re ş i d e a lt ă n a t u ră . pen tru ca a p o i s ă re n u n ţe la t o t p e n tr u o n o u ă p o s ib ilita t e . e l p o at e să -ş i „ fa c ă " o a m e n i. apa rţin ace stu i t ip . P e n tru e l. D e o a re ce e în st are să se s i ze z e in tu itiv an u m ite în su şir i şi p osibilită ţi atu n ci cîn d se o rien te a ză m a i p uţ in d up ă lu cru ri ş i m a i m u lt d u pă oa m e n i.A ce a stă o rie nt a re îş i are p rim e jd iile e i m ari. 684. cît şi din a ce la al p rovo cării cu lt urii e xtre m de im po rtan t. Ne su pun în du-şi d eciz iile ju d ecă ţii raţion a le . a d ică n u p re a ego ist.

b ru ta le ş i v io le nt e . To tu ş i. ir a ţ io n a le . el este a cces ib il ra ţiun ii. Co n ştien tiz în d în caz ul d a t. Tipu l ir aţiona l com pen se az ă ace a stă d e ca t ă de fa v or a b ilă p rin ju im pr e s ia p e ca re i-o fa ce t ip u l raţ io n a l: ve d e în el ace sta d in u rm ă o fiin ţă do a r pe ju m ăta te v ie . C e lu i car e a re o ati dine raţion a lă i s-a r pu te a uşor păre a tu că a st fe l d e oam eni ar fi potrivit caracterului lor ad evărat. a ce s t s e n t im e n t. in ciu d a s e pa r ării s a le d e s u b ie ctu l co n ştie n t. e l es t e in a cce s ib il ra ţiun ii.D enu m esciraţio n a lece le d ou ătip uri p receden te pen tru m o tiv u l d e ja a m in tit . ş i o fa c a t ît d e e x c lu s iv în e ît ju d e ca t a lo r n u p o a te d e c e le m a i m u lt e o r i s ă ţ in ă p a s u l cu e x p e rie n ţa lo r . D e a cee a . se ob s e rv ă ş i în v iaţa t ip u r ilor ira ţio na le ju d e căţi şi a ct e o pţ io na le iz b ăv it oa r e ca r e s e iv es c s u b fo rm ă d e ap a re n te s o fistică r i. Perce pţia lor se o rien teaz ă du pă e v en im cn ţialu l p ro p riu-zis. nu în să ş i a l fu n cţiilo r n o a s tre p e rce p t iv e . se m a n ife s tă m e r eu . Re laţia psihică este d es em n ată p rin noţiu n ea d e „ra port ". N e înte m e in d u-s e în n ici u n fe l p e p rin c ip iu l r a ţ iu n ii ş i p e p o s t u la t u l e i. e vo r ba a ici de zu ri e x tre m e . A şa ce va i se p are ace stuia incredibil. fu n cţiile ju d ica tiv e e x istă . E venim enţ ia lu l o b iect iv e ste le gic şi în tîm plâ tor.A ceste cons id eraţii m ă co nd u c la p rob le m a re la ţiilor psi h ice în tre rep re ze ntan ţii dive rs elor tipu ri în p sihiatr ia m a i n o uă . D e r e g u lă . A cea s tă ră u ap re cie re s -a r p o triv i îns ă d o ar in co n ş tie ntu lu i lo r. 687. Ra p ortu l con s tă în p rim ul rînd în tim en tul un ui a co rd existent p o fida sen în d eo s e b ir ii r e c u n o s c u t e c a a t a r e . a lt e o ri s în t ş i lip s it e d e co n s id er a ţie . F a p t ca r e p e n tru tip u l r a ţ io n a l e st e d e o in co n cept ib ilit ate co m parab ilă doa r cu uim ire a tipu lu i iraţion a l ca r e d e s c o p e r ă că cin e v a s itu e a z ă id e ile ra ţ io n a le m a i p re s u s d e ev en im en te le vii ş i rea le . în virt utea naturii e i ira ţio na le .Ju d e ca t d u pă ce e a ce i s e în t îm p lă . do a r că ex is ten ţa lo r s e d e s fă ş o a r ă în m a r e p a r t e în in c o n ş t ie n t . în con form itate cu natu ra lor.A r fi în s ă cu de să v îrş ire in co re ct să le co ns id e ră m „n e re z o n a b ile " p e ntr u că su b or d o n ea z ă ju d e ca ta p er ce p ţ ie i. d e m a n ie a ju d e c ă ţ ii r e c i. d u p ă c a r e clc n u îş i în t e m e ia z ă c o n d u it a pe ju de căţi raţion a le . îm pru m u tată term ino log ie i şco lii fra ncez e d e hipno ză. E le n u sîn t d ecît em p irice . s-ar p ute a ca pe ntru atitud in ea raţiona lă . e in ut il a vo i să . or ien ta tă în întreg im e p e per ce pţie . as tfe l d e o ag lo m er a re d e în tîm p lă ri a ccid e n ta le n ici să nu m e rite nu m e le d e „psiho log ie ". ci p e forţa a bsolută a per ce pţiei.40 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALĂ A TIPURILOR 403 nu ve d e o b ie ctu l v izibil o ricu i. în t r . în a ce a stă p riv in ţă . co ns titu ie d e ja u n ra p ort.în t r-u n g r a d fo a r te în a lt s e în t e m e ia z ă e x clu s iv p e e x p e r ie n ţă . în m ăs u ra în ca r e e ste co m u n ă . M o tiv ntru care ob ie ctu l se răzb u nă tîrz iu pe su b fo rm a ipo hon driilor obses io n ale . 689.a d e v ă r . a fo biilor şi a tot felul d e a lte se nzaţii fiz ice abs u r de. a n u m e că s o co t im le g ic ş a c e l a s p e ct al e ven im e n ţialului ca re ap are raţiun ii noa stre ca atare . nu m e s c a ce s te t ip u r i d e p e r ce p ţ ie . C h ia r r e c u n o a ş t e r e a d e o s e b ir ilo r ex is t en t e . e ste in acce sibilă ju de căţ ii ra ţiona le . că ci el ig no ră şi re sping e chiar or ice înţe le g ere raţio n ală. e le d eţ in o su p e ri oritate se m nifica tiv ă asup ra pr im e lo r dou ă tipu ri raţion a le . al căr ei u n ic scop ar sta în fap tul d e a p un e în la n ţurile ra ţiun ii şi de asu fo ca p r in ju d e că ţi tot ce e a ce e v iu . S -ar p ute a sp u ne i in v e rs . Re z u m a tu l tip u rilo r ira ţio n a le 68 6. E v id e n t. Ş i c u m in c o n ş t ie n t u l. în tîm p lă to r fiin d . raţiona lişti şi interesaţi în sen s . ca 688. în t r -o m ă s u r ă m u lt m a i m a r e . n u ş i ps ih o log ie i lor con ştie nte ca re. tip u l ira ţ io na l a r p u te a s ă p a ră tip u lu i ra ţ io na l u n raţ io na list de ca lita t e in fe r io ară . ci ju de ca ta raţ io na lă şi inte nţia ra ţiona lă s întacelea ca r e îi ie s în ca le . Le gic fiin d. d e s e le c ta r e a p a r e n t p r e m e d it a tă d e p er so a n e ş i s itu a ţii. şi în tîm p lă t o r . L u i n u i s e în t îm p lă . fă ră inte rv en ţia se le ctiv ă a ju d e că ţii. d e s c o p e r im că n u e s t e v o r b a d o a r d e u n s e n tim e n t d e fa ctu r ă in a n a liz a b ilă . a c e la în c a r e n u d e s c o p e r im n ic i o le g ita t e . ad ică u n se ntim e nt de con cor dan ţă. A ces te tră să tur i p oa rtă o p e ce te in fa n tilă ş i ch ia r p rim it iv ă . n im ic fo r t u it — în a s t a e s te m a estru — . u n e o r i e le s în t iz b ito r d e n a iv e . în fine . că tre ce p e ling ă e l la fel ca tipu lse n z aţie p e lîn g ă su fle tu l ob ie ct i p e care u lu n u îl ved e. to t a şa p re cu m p e ntr u tip u l ra ţio n a l id ee a d e a fa ce u n co n tr a ct fă r ă co n s u lt ă r i ş i a n g a ja m e n t e re c ip roec e d e ste n eg în d it. P o s t u la t u l unei le gităţi u niversale ră nii ne singu rul postulat al raţiunii noas tre. e le s în t de na tură iraţio na lă .i p r o p u i u n p rin cip iu în a cea stă d i re cţie. ci ş i d e o în ţe le g e r e s a u d e u n co n ţ in u t d e cu n o a ş t e re ca re r e - . d ar ele a pa r.

tot aşa după cum acestuia nu i-ar trece prin minte că relaţia sa trebuie să se sprijine pe o comunitate de opinii. hotărîtoare în problema relaţiilor umane. ia naştere ceva care seamănă cu o relaţie umană. că o rice percepţie şi oric e cunoaştere sînt nu doar obiectiv. căci raportul acestuia nu se bazează nicidecum pe judecată. citat c u titlu de ex em plu ş i d estin a t u nei s im ple ilu stră ri. ele se bazează pe o proiecţie care ulterior devine sursă de neînţelegeri. alăturîndu-se lui W eining er. tip u l intro v ertit s e deo seb eş te de c el extra v ertit prin fap tu l că el n u s e o ri e n t e a z ă . Această reprezentare raţională este exclusiv valabilă doar pentru tipul raţional. Pentru tipul raţional este aproape penibilă ideea că relaţia durează exact atît timp cît împrejurările exterioare au întîmplător ceva în comun. în vreme ce acesta din urmă intuieşte sau simte o comunitate obiectivă. Ea corespun d e p rejud ec ă ţii n utrite d e a titud in ea ex tra v ertită faţă d e es en ţa in tro v e rtitu lu i. d ar în a n s a m b lu l ec o n o m iei p s ih ic e e a s e m a n ifest ă fo a rt e v iu . la un astfel de rezultat ajunge cineva abia atunci cînd încearcă să dea seama în chip conştient de genul de relaţie pe care îl întreţine cu semenul său. în tr e perc ep ţia ob iec tu lu i şi p ro p ria s a a cţiu n e s e s trec o a ră o opinie personală care îm piedică acţiunea să capete un caracter c o resp un ză to r da tu lu i o biectiv. în orice caz. 692. am m enţiona t între altele că . nici într-un caz pentru cel iraţional. după condiţii exterioare. Pentru cultura noastră contemporană. în principiu. sau subiectivistă sau egoistă. ci pe paralelismul evenimentelor. un om pe care nu se poate conta şi cu care nu te poţi înţelege. Tipul introvertit a) A titud in ea gen era lă a c on ştiinţei 691. 3. Ac esta este fir eşte u n c a z sp e c ia l. form u lă ri m ai g en erale. se întîmplă adesea ca. A c es t tip s e o rien t ea ză d ec i d u p ă a c el factor al perceperii şi cunoaşterii reprezentînd dispoziţia subiec tiv ă cu c a re s e rec ep tea ză exc itaţia s en zo rială . atitudinea extravertită este. cineva presupune că altcineva îi împărtăşeşte opinia în cîteva puncte esenţiale. Relaţia psihică în atitudinea extravertită se reglează întotdeauna după factori obiectivi. ş i a nu me sub form a un ei rezerv a ţii a eului. sau egocentrică.404 TIPUR I PSIHOLO GICE D ESC R IER E GEN ER A LA A TIP U R ILO R 405 prezintă sub formă ideatică punctul de concordanţă. p entru a an ticipa: iar consider că este eron ată şi depreciatoare opinia care. ci după facto ri subiectivi. în ca zul intro vertitu lui. Lu m ea este nu doa r în sin e şi p entru sine. p r ec u m p ă n i to r d u p ă obiect şi după datu l obiec tiv. pe paralelismul a ceea ce se întîmplă în chip viu. Lui i se pare că aşa ceva nu ar fi cu deosebire uman. a c elaş i ob iect. în capi tolul am intit. 690. să se stabilească un raport. de pild ă. ci şi subiectiv determinate. A bstracţie fă c în d d e d ife ren ţ ele ţin în d d e a c u ita te a o rg a n el o r d e s im ţ ş i d e ecu aţia personală. Astfel de raporturi sînt din cele mai frecvente. ci este şi a şa cu m îm i . Sentimentul său de concordanţă stă în perceperea comună a unei senzaţii sau intuiţii. în ciuda diferenţei absolute de puncte de vedere. intro vertitul s e sprijină m ai cu s eam ă pe conste laţia pe ca re im presia exterio ară o p rod uc e în s ub iect. în c a zu l u nei ap erc ep ţii. da r ele n u îl vă d a s tfel îneît c ele două im agini ca re rezultă să fie absolut identice. în v r em e c e tipul extravertit se revendică precum pănitor de la ceea ce îi vine dinspre obiect. ce-i d rept. aleg e îns ă determ in an ta sub iectiv ă p e ca r e o s o c oteşte a fi c ea m a i im p o r ta n t ă . Atunci cînd situaţiile obiective concordă întîmplător.C on ş tiin ţa intro v ertită v ed e. după cum urmează: printr-o proiecţie tăcută. dar trece drept o xce pţie şi face apel la e toleran ţa celor din jur. dar nimeni nu ii cunoaşte acesteia valabilitatea şi durata. principiul introvertirii apare şi el. fireş te. în vreme ce tipul iraţional vede aici tocmai un caracter uman de o frumuseţe deosebită. deo s ebir ea po a te fi d es ig ur fo a rte d elic a tă. nu m eşte acea s tă a titu dine fila utic ă s a u a uto er o tică. A ic i treb uie să c ău tăm . Ceea ce este un individ în interiorul său nu are niciodată o importanţă decisivă. despre care acela nu are nici cea mai vagă conştiinţă şi a cărei existenţă ar contestao imediat. co nd iţiile ex te rio a re. D o u ă p erso a n e v ă d. N u tr eb u ie n ic io d a t ă u ita t c eea ce — m o du l de a ved ea ex tra vertit uită prea lesn e — . fireşte. Această probitate psihologică nefiind prea obişnuită. Insul raţional ar spune că raportul cu iraţionalul se sprijină pe date pur accidentale. a s em e n e a c el u i d i n u rm ă . există adesea deosebiri profunde în m odul şi g ra d u l d e a s im ila re p s ih ic ă a im a g in ii p erc ep u te . Urmarea este că fiecare îl consideră pe celălalt un ins lipsit de relaţii.D u p ă c u m a m a ră t a t la în c ep u tu l a c es tu i ca p ito l.

N u aş vrea însă să atribuim în nici un caz această eroare de judecată doar extravertitului ca individ. mai degrabă. chiar împotriva lui însuşi. spre deosebire de tipul extravertit. importanţa subiectului. de natură psihică. Ea nu este însă nicidecum identică pur şi simplu cu eul su biectului. 695. Cum însă d obiectul şi datul obiectiv nu rămîn mereu la fel. Factorul subiectiv este cealaltă lege univ ersală. supu e s fiind atît caducităţii cît şi hazardului. este de departe mai cuprinzător decît eul. subiectul sîntem noi. supus schimbării şi hazardului individual. Supra-apreciind capacitatea de cunoaştere obiectivă. Dezvoltarea nemăsurată a punctului de vedere introvertit în conştiinţă duce nu la o utilizare mai bună şi mai valabilă a factorului subiectiv. Este caracteristic pentru aprecierea extravertită de astăzi că termenul „subiectiv" sună ocazional aproape peiorativ şi că formula „doar subiectiv" reprezintă o armă primejdioasă. iar cel care se sprijină pe el se sprijină pe o tem elie la fel de sigură. cum s-ar putea crede după expresiile amintite mai sus.ci la o subiectivizare artificială a conştiinţei care merită reproşul de „doar subiectiv". E păgubitor să se uite că actul de cunoaştere implică un subiect şi că nu există în general nici un fel de cunoaştere şi.Deoarece atitudinea introvertită se sprijină pe o condiţie universală. punînd însă astfel limitele subiective ale oricărei cunoaşteri. în timp ce eul constituie în esenţă cen trul conştiinţei. Prin factor subiectiv desemnez acea acţiune şi reacţiune psihică ce se contopeşte cu influenţa obiectului într-o nouă stare de fapt. Trebuie de aceea să înţelegem bine accepţia în care este folosit termenul „subiectiv" în cercetarea de faţă. 694. pe care însă o întîlnim adesea examinînd judecăţile extravertitului despre intro vertit. ci. noi nu avem nici un criteriu care să ne permită să evaluăm o lume pe care subiectul n-ar putea-o asimila. Dar ce este subiectul? Subiectul este omul. în genere. căci nasc pre judecata după care ar fi vorba doar de mult iubitul nostru cu. 693. nu s-ar putea vorbi de nici un fel de realitate durabilă şi în esenţă egală cu sine însăşi. în consecinţă.406 TIPURI PSIHOLOGIC E D ESC R IER E G EN ER A LA A TIP U R ILO R 407 apare. extrem de reală şi absolut indispensabilă a adaptării psihologice. refulăm importanţa factorului subiectiv. Dacă nu ar fi aşa. dacă cineva nu poate spune: „eu cunosc". el este o realitate tot atît de solid întemeiată ca şi obiectul exterior. la rîndu-i. astăzi general răspîndite. iar un acord cu tradiţiile ar fi un lucru imposibil. valoarea lui este doar relativă. care nu se lim i tează la tipul extravertit. am nega marea îndoială cu privire la posibilitatea de cunoaştere absolută. Atît timp cît factorul subiectiv rămîne din cele mai vechi timpuri şi la toate popoarele lumii într-o foarte mare măsură identic cu sine însuşi — prin faptul că percepţiile elementare şi actele de cunoaştere sînt pretutindeni şi în toate timpurile aceleaşi —. ar fi de necon ceput că putem apărea ocazional în vise sub cu totul alte form e . poate fi pe bună drep tate învinuit că este infidel propriei sale naturi. ci este structura psihică a subiectului de dinaintea oricărei dez voltări a eului. de durabilă şi de valabilă ca şi cel care se reven ică de la obiect. Apare astfel replica la desubiectivizarea conştiinţei în atitudinea excesiv extravertită pe care Weininger o numeşte „mizautică". el reclamă întreaga demnitate a unei dimensiuni care determină lumea şi care se cuvine să nu fie nicăieri şi nici- odată scoasă din calcul. Astfel. prin faptul că el conţine şi inconştientul. şifactorul subiectiv este. Tre-cînd cu vederea factorul subiectiv. expresii ca „filautic". Acesta din urmă. Subiectul care stă propriu-zis la bază. „egocentric" şi altele de ace laşi fel sînt mai degrabă nepotrivite şi reprobabile. factorul subiectiv este ceva tot atît de inexorabil dat ca şi întinderea mării sau raza Pămîntului. ve derilor extravertite. în principiu dată ereditar şi inerentă subiectu lui. în aceeaşi măsură şi de către tipul introvertit. pe atît de arogantă. Acelaşi lucru e valabil pentru toate funcţiile psihice: ele au un subiect. în această măsură deci. în fapt. Şi tot astfel. care e tot atît de indispensabil ca şi obiectul. ci sînt reprezentate. destinată să-1 lovească pe acela care nu este pe deplin convins de superioritatea necondiţionată a obiectului. pentru noi nici lume. Dacă eul ar fi identic cu şinele. Ne-am angaja astfel pe calea acelui pozitivism găunos şi searbăd care a schimonosit epoca de trecere către veacul nostru şi am ajunge la acea lipsă de modestie intelectuală care anunţă grosolănia sentimentului şi o violenţă pe cît de stupidă. Nim ic m ai fals decît o astfel de presupunere. anume şi nele.Atitudinea introvertită se orientează în m od norm al după structura psihică.

Obiectul este o mărime de indubitabilă forţă. din raţiuni interioare sau exterioare. Această schimbare se traduce prin aceea . îşi confundă eul cu şinele propriu. Şinele şi lumea sînt mărimi comensurabile. urmîndu-şi deopotrivă înclinarea proprie şi prejudecata generală. îşi datorează existenţa subiectivizării conştiinţei. un fragment sau un reprezentant al unui fel de curent psihic. După cum în atitudinea extravertită. atunci apare firesc o intensificare. valoarea lor psihică este mai mare. de regulă. Şinele individual este o parte. Dacă este şi puţin nevrozat. în vreme ce eul este foarte limitat şi fragil. este suficient pentru a crea impresia de egocentrism accentuat. ale judecăţii sau ale percepţiilor sale subiective. Altceva ar fi dacă şinele s-ar opune obiectului. în mod eronat. în aşa fel îneît ele se suprapun tuturor impresiilor. Poziţia privilegiată a factorului subiectiv în conştiinţă semnifică o valorizare minoră a factorului obiectiv. care lasă impresia că ar exclude de la bun început orice altă părere. şi care renaşte de fiecare dată cu fiecare nouă făptură. pentru modalitatea sau forma în care este sesizat psihic obiectul. Structura psihică este identică cu ceea ce 3 Semon a numit mneme. După cum introvertitului i se pare de neconceput ca obiectul să fie întotdeauna factorul hotărîtor. modul înnăscut al acţiunii este numit instinct. Cu arhetipurile. Din cele mai vechi timpuri. el caută în afara şi nu în spatele conştiinţei sale. pomenită mai sus. lucrurile stau altminteri. Individul le interpretează. introvertitului îi lipseşte de cele mai multe ori argumentul corect: el ignoră premisele inconştiente. dar de valabilitate absolut generală. Die Mneme als erhahendes Prinzip im Weclisel des organischen Geschehens. Obiectul nu deţine acea importanţă care ar trebui de fapt să-i revină. Presupun că ceea ce se înţelege prin instinct este cunoscut. a influenţei obiectului. Conţinuturile inconştientului colectiv apar în conştiinţă sub formă de concepţii şi înclinaţii marcate. de pildă. Această prejudecată extravertită este fără îndoială întărită de introvertit prin modul său de expresie. prin care şinele este redus la valoarea zero. ca fiind determinate de obiect — de fapt. b) Atitudinea inconştientului 697. precis şi intens generalizator. în cea introvertită are prea puţin de spus. 4 „imagine primordială" . Este o particularitate caracteristică a introvertitului faptul că el.408 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALA A TIPURILOR 409 şi cu totul altfel de semnificaţii. Orice psihologie care reduce esenţa omului la instinctul inconştient al puterii ia naştere din această dispoziţie. printr-un termen împrumutat de la Jacob Burckhardt. iar eul deţine o importanţă necuvenită. iar cui este umflat fără măsură. în multe cazuri. cu rol compensator. lipsa de gust la Nietzsche. tot astfel pentru extravertit rămîne o enigmă faptul că un punct de vedere subiectiv poate fi considerat superior unei situaţii obiective. 6%. 4Vezi „Imagine" în capitolul Definiţii. el joacă un rol prea mare. inconştientul colectiv. ar crede că introvertitul se află sub influenţa unui 3Richard Semon. acesta este semnul unei identităţi inconştiente mai mult sau mai puţin depline dintre eu şi sine. am propus termenul de arhetip. Aceste înclinaţii şi concepţii subiective sînt mai puternice decît influenţa obiectului. De altfel chiar modul categoric şi rigid al judecăţii subiective. obiectului i se conferă. fie un doctrinar exaltat. care îl înstrăinează de obiect. de unde faptul că atitudinea introvertită normală are tot atîta valabilitate şi legitimitate existenţială ca şi atitudinea normală extravertită. definitorie pentru lume. în măsura în care conştiinţa introvertitului se subiectivizează. în schimb. existent în nuanţe particulare pretutindeni. Corespunzător stilului momentului. Forţa indubitabilă. o poziţie care în timp nu se poate susţine. 1904. ridicîndu-1 pe primul la rangul de subiect al procesului psihic şi înfăptuind astfel acea subiecţi vizare maladivă a conştiinţei. Mai recent. căci ele provin din structura inconştientă a psihicului şi sînt doar declanşate de acţiunea obiectului. El ajunge inevitabil la presupunerea că introvertitul este fie un egoist încrezut. ceea ce duce la o sete imensă de putere şi la un egocentrism de-a dreptul stupid. complex inconştient al puterii. fie acestea sînt absolut imposibile. înţeleg prin arhetip ceea ce am numit. supraordonată aprioric oricărui dat obiectiv. a factorului subiectiv este comprimată apoi în eu. împotriva acestei prejudecăţi. iar eu. în toate fiinţele vii. Arhetipul este o formulă simbolică ce intră în funcţiune ori de cîte ori fie nu există încă noţiuni conştiente. Dacă însă eul asumă revendicarea subiectului.

eul se străduieşte şi mai mult să se separe de obiect şi să-1 stăpînească. o însufleţire magică a obiectului. Idealul căutat este o insulă pustie. obiectul şi datul obiectiv exercită influenţe extrem de puternice. Inconştientul se îngrijeşte în primul rînd de relaţia cu obiectul. cu atît se înrobeşte mai mult datului obiectiv. care încearcă să păstreze cel puţin iluzia superiorităţii. superioritatea morală se pierde în mlaştina unor relaţii inferioare. ea se orientează însă întotdeauna. Romanul lui F. stîrnind în el afectele cele mai neplăcute şi mai durabile. spaima de obiect dezvoltă o laşitate particulară atunci cînd este vorba ca subiectul să se afirme sau să-şi afirme opinia. căci lui îi este frică de o influenţă creseîndă a obiectului. pe de alta. dar pe care crede că le percepe inconştient.410 TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALA A TIPURILOR 411 că. pentru că ea nu caracterizează numai tipul. Ca urmare. neliniştitoare. de o mare epuizare şi oboseală cronică. de o mare senzitivitate. unde nu se mişcă decît ceea ce capătă îngăduinţă să se mişte. pe de-o parte. Acesta este reprezentat cel puţin de un sentiment subiectiv al direcţiei. străine suscită spaimă şi neîncredere. ca şi cum ar ascunde primejdii necunoscute. relaţia sa cu obiectul devine primitivă şi asumă toate acele particularităţi ce caracterizează relaţia obiectuală primitivă. Introvertitul se separă astfel complet de obiect şi se uzează cu totul în măsuri defensive. în ciuda unui efort uneori de-a dreptul disperat de a asigura superioritatea eului. De unde faptul că forma nevrotică tipică pentru el este psihastenia. Analiza inconştientului personal descoperă o mulţime de fantezii ale puterii. Este ca şi cum obiectul ar poseda forţe magice. voluptatea dominaţiei se sfîrşcştc într-o jalnică dorinţă de a fi iubit. în consecinţă. Obiectele au pentru el calităţi puternice. eul se înconjoară de un sistem formal de siguranţă (aşa cum 1-a descris exact A. Deoarece relaţia sa conştientă cu obiectul este relativ refulată. s-ar zice. El se teme de afectele impresionante ale altcuiva şi abia dacă se poate apăra de spaima de a nu cădea sub o influenţă străină. c) Particularităţile funcţiilor psihologice fundamentale în atitudinea introvertită Gîndirea 700. Uneori e vorba şi de o imagine mai mult sau mai puţin completă care slujeşte cumva de măsură. orice schimbare apare ca supărătoare. Obiectul ia proporţii înfricoşătoare. în ciuda eforturilor minimalizatoare depuse de conştiinţă. în pofida voinţei sale. în încercări zadarnice de a se impune obiectului. cărora introvertitul le şi cade de fapt pradă. 699. dacă nu chiar primejdioasă. Adler). în cadrul de faţă. cu cît încearcă să fie autonom. superior şi fără îndatoriri. căci ea semnifică. care sînt cu atît mai insurmontabile cu cît cuprind pe cale inconştientă individul. am caracterizat pe scurt şi gîndirea introvertită. Libertatea de spirit este pusă în lanţurile unei mizere dependenţe financiare. 698. Gîndirea se poate ocupa de mărimi concrete sau abstracte. Aceste strădanii se încrucişează permanent cu impresiile copleşitoare pe care i le face obiectul. în consecinţă. Gîndirea introvertită se orientează în primul rînd după factorul subiectiv. în cele din urmă. care îi impune continuu. am lăsat-o deoparte. asociate cu anxietăţi în faţa unor obiecte puternic însufleţite. obiectele tradiţionale par legate cu fire nevăzute de sufletul său. şi urmărindu-1 pas cu pas. Obiectele noi. asupra căreia aş vrea să revin acum. pe de-o parte. ea trece prin inconştient unde captează calităţile acestuia. Descriind gîndirea extravertită. L . nepăsarea în acţiune se frîngc din cînd in cînd cu teamă în faţa opiniei publice. . Cu cît eul încearcă să-şi asigure toate libertăţile posibile. o boală caracterizată. pe care nu le poate analiza conştient. care determină în ultimă instanţă judecăţile. Ele sînt în primul rînd de ordin infantil-arhaic. şi anume într-un mod capabil să distrugă temeinic iluziile puterii şi fanteziile superiorităţii conştiinţei. Th. Introvertitul are nevoie mereu de o lucrare interioară enormă pentru a se putea „menţine". Vischer Auch Einer luminează în chip eminent această latură a stării sufletului introvertit şi totodată a simbolisticii inconştientului colectiv care se ascunde dincolo de ea şi pe care. de cealaltă parte. ci este de ordin general. impunîndu-sc astfel irezistibil conştiinţei. Ca urmare a relaţiei defectuoase dintre eu şi obiect — voinţa de dominaţie nu înseamnă adaptare — apare în inconştient o relaţie compensatoare cu obiectul care se manifestă in conştiinţă ca ataşament necondiţionat şi ircpresibil faţă de acesta.

absorbindu-se cu totul în obiect. Ea aspiră să ajungă la real. ultimul cogito. deschide orizonturi şi perspective către interior. este general valabil şi adevărat şi va fi astfel în eternitate. După cum în primul caz aglomerarea de fapte pur empirice mutilează gîndirea şi înăbuşă sensul. ci sînt „doar" simboluri ale incognoscibilului pur şi simplu. Forţa subiectivă de convingere a unei astfel de idei obişnuieşte să fie mare. sînt pentru ea de o importanţă capitală. Aşadar. Faptele sînt pentru această gîndire de importanţă secundară. cu condiţia să nu fie niciodată precumpănitoare. sensul demersului este de reverenţă adresată stilului extravertit. ca atare. a imaginii simbolice iniţiale. Ce ar însemna. de pildă. o cauzalitate care nu ar putea fi în nici un fel identificată în cauze şi efecte practice? 702. iar faptele se impun prin ele însele. căci ideea îşi extrage forţa de convingere din arhetipul ei inconştient. tot aşa gîndirea introvertită înclină primejdios să constrîngă faptele să intre în forma imaginii ei sau înclină chiar să le ignore. deoarece caracterul arhaic nu-i apare imediat specialistului care ignoră motivele mitologice.412 TIPUR I PSIHOLO GICE D ES C R IER E G EN ER A LĂ A TIP U R ILO R 413 în momentul hotăritor. dar cu tendinţa de a trece de la ideal la simplul imaginar. să vadă cum faptele exterioare îi umplu cadrul de idei. cea dintîi se absoarbe în reprezentarea nereprezentabilului. chiar dacă ea întreprinde incursiuni foarte întinse în domeniul faptelor reale. ideea reprezentată nu va putea să-şi renege originea situată în imaginea arhaică obscură. ci la conţinutul subiectiv. Reprezentarea faptelor este de un incontestabil adevăr. în felul . După cum aceasta din urmă coboară la nivelul reprezentării faptelor. dar se arată rezervată faţă de fapte. iar în cazuri mai grave ca „toană". gîndirea extravertită ajunge la evidenţa deplinei sale identităţi cu faptul real. Apar astfel intuiţiile a nenumărate posibilităţi. Dar acest adevăr este atît de general şi de simbolic. în vreme ce dezvoltarea şi reprezentarea ideii subiective. iar forţa ei creatoare se confirmă în producerea acelei idei care. De aceea ea nu tinde niciodată să reconstruiască în idee realul concret. el trebuie să se insereze în cunoştinţele momentane admise şi recunoscute ca atare. în schimb. Dar după cum gîndirea extravertită nu izbuteşte să smulgă faptelor concrete un concept empiric solid şi nici să producă fapte noi. care. Deşi aceluia care reprezintă ideea i se poate părea că materialul faptic sărăcăcios de care dispune constituie baza şi cauza credibilităţii şi valabilităţii propriei sale idei. Gîndirea introvertită se pierde uşor în adevărul imens al factorului subiectiv. la rîndul lor. Gîndirea introvertită împinsă la extrem ajunge la evidenţa propriei fiinţe subiective. în acest caz. Acestea sînt pentru ea bune exemple ilustrative. aparent cu referire la fapte reale sau cel puţin posibile. este totuşi expresia cea mai adecvată a acestora. Dacă totuşi se întîmplă şi aşa ceva. în ce priveşte stabilirea de fapte noi. imagini care nu mai exprimă nici o realitate exterioară. Faptele sînt adunate ca dovezi. încît pentru a deveni un adevăr practic de o oarecare importanţă vitală. fiind absentă din faptele exterioare. cu toate că introvertitul ar dori să-i dea o atare aparenţă. lucrurile nu stau aşa. cu atît mai mare cu cît vine mai puţin în atingere cu faptele exterioare. după datul subiectiv. dintre care însă nici una nu se realizează. interpretată ca „originalitate". ci să modeleze imaginea obscură. căci factorul subiectiv este exclus. în fine. După cum ultima se renea-gă pe sine. Ea conservă o trăsătură mitologică. ea nu are decît indirect valoare. ergo cogito. niciodată pentru ele însele. Ea creează teorii de dragul teoriilor. De aceea. spre a-şi putea desfăşura în voie produsul propriei fantezii. Această gîndire devine astfel mistică şi la fel de sterilă ca o gîndire care se desfăşoară doar în cadrul faptelor obiective. 70i. ergo est. îi demonstrează valabilitatea. prima se goleşte de orice conţinut şi se mulţumeşte cu simpla sa existenţă. transformînd-o într-o idee plină de lumină. la rîndu-i. ea nu duce de la experienţa concretă din nou la datul obiectiv. ci gîndirea lui începe în subiect şi duce înapoi la su biect. care nu ar putea fi tradus nici măcar în imagini. Stările de fapt exterioare nu sînt cauza şi scopul acestei gîndiri. tot astfel gîndirea introvertită nu ajunge întotdeauna să traducă imaginea sa iniţială într-o idee adecvată faptelor. căci mijloceşte precumpănitor opinii noi şi doar mult mai puţin cunoaşterea de fapte noi. şi. Primul spune: est. Ea pune probleme şi creează teorii. Sarcina gîndirii este împlinită atunci cînd ideea creată de ea pare să izvorască din faptele exterioare care. ce îi pluteşte mai mult sau mai puţin obscur prin faţa privirii interioare.

cu atit fantezia inconştientă se îmbogăţeşte cu o m ultitudine de fap de fo rm ă arhaică. El îşi va u rm a. El este. atunci apar relaţii şi judecăţi afective fantas tice. m ai o rig in ară . i exp erienţa de via ţă n u este în a ces t c a z do a r p rim itivă . ac ă îl luăm pe un D Cuvier şi îi opunem un Niet zsch e. nem aiauzite. ci din fondul subiectiv. K an t. deci a u n ei psih ast enii. ar ilustra tipul norm al al gîndirii introv ertite. D acă este vo rba de funcţia intuitivă. cu alte cuvinte că. Politeţe. în e a n u s e s im t e n im ic d in ce ea ce a r conferi obiectului o v alo are m ai înaltă. cu alte cuvinte. propriile idei. un a dv ersa r. ca şi om ologul s ău extravertit. Tipul gînd ire introvertită este caracterizat de primatul gîndirii m ai sus descrise. nem a iv o rb in d de tra v ers a rea s a lu tară a in c o n ş tien t u lu i. ci ş i sim b olic ă. atunci „cealaltă parte" este văzu tă c u oc hii u nu i Ku bin sa u u nu i M ey rin k. o n ev ro ză a vînd c a racteru l u nei uzuri intern e aso cia te cu epu iza rea c ereb rală cres eîn dă . El tinde să aprofundeze. u n D a rw in a r ilu s tra tip u l n o rm a l al gîndirii extrav ertite. n u s ă s e extindă. Tipul gînd ire intro vertită 704. dobîndesc o înfăţiş are specială. L . C eea ce îl ca racterizează pe acesta. A ceastă relaţie negativă cu obiectul. C u cit conştiinţa li m itează fun cţia gîndirii la un cerc foarte restrîns şi pe cît posibil vid. d e p ild ă . î n c o n j u r a t d e i n u t i l e m ăsuri de precau ţie. în s ch im b. în cazul cel mai bun. D u p ă c u m . atunci acesta sim te p ed e că. d e fap t. O exam inare am ănun ţită a acesto r tran sform ă ri poa te dem onstra fără dificultate ap ariţia aici a unei psihologii p rimtive c u to ate ca ra cteristic ile ei. determ inat în chip hotărîto r de idei ca re nu izv oră sc din datul obiectiv. to t a stfel cel d e al doilea se revendică de la factorul su iectiv. ca de altfel oricărui tip introvertit. anum e relaţia intensă cu obiectul. D acă obiectul ales de intro vertit este un om . D a rw in tin de că tre ch npu l la rg b al fa p telo r o biectiv e. trece întotdeau ca n a c um va d in co lo de ob iec t. Dacă. D ac ă a vem a fa ce cu funcţia sim ţirii. T r ece re a s p re „ c ea la l tă p a rt e" e st e d e c el e m a i m ulte ori îm piedicată de rezistenţa conştientă la supunerea eulu i d e c ă tr e re a lu l in co n ştien t. de caracter contradictoriu şi incom prehensibil. Sărăcirea gîndirii intro vertite în m aterie de fapte obiective este com pen de o sată ab undenţă de fapte incon ştiente. 703. dar în sens invers. lim de fap t. se v a sim ţi res pins s au chiar depreciat. în a m b ele ca zu ri. Jud ecata sa pare rec e. Starea este o disociere. b ru ta lă p en tru c ă este ra po rta tă m ai p uţin olai ect şi b m a i m u lt la su b iec t. nici măcar trecerea de „cealaltă p arte" n u izbu teşte. de la indi erenţă p în ă la resp in gere. în fine. iar în cazuri m ai grave se sim te direct respins ca fiind supărător. atunci simţurile descoperă lucruri noi. nu spr e exterio r. Dup ă cum prim ul s e exp rim ă în fapte. cu a tît este m ai a pro a p e adevăruri de viitoare. uneori cu desăvîrşire. nem aitrăite înainte în propriul corp şi în afar a lui. el se deosebeşte într-o m ăsură conside rabilă şi în m od izbitor de extrav ertit. afabilitate pot exista d a r a d e s e a c u o n u a n ţă d e în g rijo r a re care tră d ea ză in t en ţiaa scun să de d eza rm a re a a d ver sa ru lu i. ca şi extraver titul. un te pandem onium de dim ensiuni m agice iraţionale care. opoziţiile a sc u t ş i se m a i m u lt. d e c ă tr e re a lita t ea d et er m in a n t ă a obiectului inconş tient. in flexi a rb itra ră ş i b ilă. în el toa te tind să dispară şi să se a scundă. da r d acă e sens ib il. c a re tr ebu ie lin iştit s au u s red la tă c er e. este vorba de funcţia senzaţiei.ca rea purtă toa re a vieţii. Prin acea stă dispoziţie fundam entală. şi potrivit genului de funcţie care înlocuieşte gîndi. Căci tot ceea ce este vechi în in conştientul n o s tr u s em n ific ă c e ea c e u rm ea ză s ă v in ă . dar care pare să conţină întreaga plenitudine a divinului.414 TIPUR I PSIHOLO GICE D ES CR IER E G EN ER ALĂ A TIPU RILO R 415 a c es ta . în îm prejurări obişnuite. lăs în d să s e s im tă o an um e s up erioritate a subiectului. Kant b unăoar ă. Obiectul este întotdeauna cum va neglijat sau. îi lipseşte celuilalt. r efu la t ă d in funcţia de gîndire şi îndreptată către dom eniul celorlalte funcţii psihice. el este conştient de propria sa inutilitate. Fireş te. c ă c i a r p u te a d ev en i tu rb u len t. am abilitate. el nu e luat în seam ă decît în chip nega tiv. 705. îş i rezer vă o critic ă a cu no aş terii în gen ere. în a in ta r ea v ie ţii e s t e. ci spre interior. în c a zu r i m a i g r a v e . afla te pînă atunci într-o relativă inconştienţă. şi c u cît ea a re o înfăţişare m a i v ech e. El n u e ste . îl ca racter izea ză pe f o ric e intro v ertit şi fac e în gen ere ex trem de dificilă descrierea tipu lui. opus lui.

41b TIPURI PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALĂ A TIPURILOR 417 Acestui tip îi place astfel să dispară într-un nor de neînţelegeri. care devine cu atît mai dens cu cît el încearcă. Exclude influenţele străine. Emotivitatea şi sensibilitatea com- . ajutat de funcţiile sale inferioare. de regulă. în schimb este cuprins de o mare anxietate de îndată ce cutezanţa sa pare să devină realitate. întro polemică pe cît de caustică. le complică şi se lasă permanent năpădit de tot felul de scrupule. ci se şi gîndeşte la ea. adesea chiar înveninat ca urmare a prejudecăţilor sale defavorabile societăţii. dacă nu cumva se lasă antrenat. văzînd că ele nu progresează de la sine. ideile i se adîncesc. iar personal devine antipatic străinilor şi de aceea mai dependent de cei apropiaţi. prevederi. în cercuri largi trece drept o persoană dură şi autoritară. numai să nu fie tulburat în urmărirea ideilor sale. limitări. nu se dă în lături din faţa nici-unui demers oricît de temerar. el nu procedează ca o mamă grijulie cu propriii prunci. ci Ic expune doar şi se supără cel mult. Adesea. în domeniul său de specialitate suscită con-trarietăţi aprinse la care nu ştie cum să reacţioneze. Limbajul i se face mai personal şi mai dur. izvorînd. Devine uşor victima femeilor orgolioase care se pricep să exploateze lipsa lui de spirit critic faţă de obiect sau evoluează către celibatarul mizantrop cu inimă de copil. spre a evita să producă senzaţie. nu alungă nici un gînd. el trebuie negreşit să şi fie astfel. El este fie tăcut. De altfel. convingerile sale îi devin mai rigide. 706. în dezvoltarea propriilor idei. 707. de aici deduce că oamenii sînt nemăsurat de proşti. El se lasă brutalizat şi exploatat în chipul cel mai ruşinos. Iar dacă totuşi o va face. iar evaluarea obiectivă a produsului său este şi ea inconştientă. Nu observă nici măcar atunci cînd este jefuit pe la spate şi practic păgubit. obstinat şi neinfluenţabil. Aşa ceva îi este foarte neplăcut. de partea sa. inaccesibil şi orgolios. Este un profesor slab. iar ceilalţi trebuie să se supună pur şi simplu acestui adevăr. uneori e penibil de îngrijit. îndoieli. pe motiv că ar fi primejdios. căci pentru el relaţia cu obiectul nu e decît secundară. Dacă produsul propriu îi apare subiectivmente corect şi adevărat. în urmărirea ideilor lui se dovedeşte a fi îndărătnic. eretic sau jignitor. Cu concurenţii din propriul domeniu face de obicei experienţe proaste. Lipsa lui. pe atît de sterilă. Pe cît de clară îi este structura intimă a gîndu-rilor. care îl invadează din direcţia inconştientului. în lucru avansează încet. cu atît este apreciat mai favorabil. ceea ce contrastează ciudat cu sugesti-bilitatea sa la influenţe personale. adesea enormă. însăşi înfăţişarea sa exterioară are ceva neîndemînatic. Cu greu va încerca să cîştigc pe cineva. Cu cît e mai bine cunoscut. revoluţionar. căci în timpul predării nu se mulţumeşte doar să expună materia. în afară de situaţia în care îi furnizează întîmplător o problemă teoretică. dar nu se mai pot exprima suficient prin materia existentă. Dacă se întîmplă să fie înţeles. O dată cu intensificarea trăsăturilor tipologice. deoarece nu cunoaşte mentalitatea elevilor săi. Ca profesor are o influenţă scăzută. pe atît de neclar îi este locul ce le revine acestora in lumea reală şi modul în care ele aparţin lumii reale. alteori chiar remarcabil de nepăsător. de o naivitate copilăroasă. fie dă peste oameni care nu îl înţeleg. Străinilor le apare rebarbativ. El acceptă greu că ceea ce este limpede pentru el nu este limpede şi pentru ceilalţi. le dă chiar a înţelege că îi sînt complet indiferenţi. aflată însă adesea într-un contrast violent cu natura sa reală. de însuşiri practice sau repulsia faţă de orice fel de reclamă îi dau concursul în acest sens. să adopte compensator masca unei anume urbanităţi. va proceda atît de neîndemînatic îneît va obţine exact contrariul a ceea ce şi-a dorit. acest tip este extrem de accesibil tocmai elementelor inferioare valoric. atunci se lasă pradă unei supraaprecieri naive. din scrupulele sale. toate. Recunoscînd lipsa aparentă de periculozitate a obiectului. Chiar dacă îşi trimite ideile în lume. mai ales pe cineva influent. iar cei apropiaţi ştiu să-i preţuiască în chipul cel mai înalt intimitatea. nefiind niciodată capabil să le cucerească favoarea. în virtutea afectului său primitiv. Deoarece îşi gîndeşte problemele pe cît posibil pînă la capăt. învăţămîntul nu îl interesează nicidecum. mai inflexibile. Stilul îi este de cele mai multe ori îngreunat de tot felul de adausuri.

creşte lupta cu înrîurirea exercitată de inconştient. că c i s e r etr a g c a o m im o ză în fa ţ a b ru ta lit ă ţii o b iectu lu i. gîndirea devine irelevantă şi se prăbuşeşte în ea însăşi. mai adînc în conflictul care îl macină lăuntric. de regulă. să adune dovezi împotriva lor. din direcţia inconştientului şi el trebuie. oricît de întemeiate.Sim ţirea introvertită este în principal determinată de fac to ru l su b iec tiv . dar. Este fără în d o ia lă u n u l d in c el e m a i d ific ile lu cr u ri a c ela d e a r ep reze n ta intelec tu alm en te p ro cesul afectiv intro vertit sau de a-1 d escrie fie şi aproxim ativ. F a p tu l că. d oa r că în a c es t c a z es t e s im ţit c e ea ce în celă l a lt c a z e s te g în d it. pentru contemporani această gîndire are valoare atîta timp cît rămîne vizibil şi comprehensibil corelată cu faptele cunoscute în epoca respectivă. Este o sim ţire ca re ap arent dev alo rizea ză ob iec tele ş i c ar e d e a c eea s e exp rim ă m a i c u s ea m ă n e gativ. Prin urmare. ci s ă i s e suprao rdoneze. Existenţa unui sentim ent pozitiv poate fi r doa indirect de d us ă. înrîuririle străine. în schimb. să forţeze pe nimeni să-i adopte convingerile. dar ea îl împinge. de regulă. n u ş i s esi za lim p ed e. Alunec ă pe d e a s u p ra o b iec telo r. s p r e a u m p le p la n u l s e cund al subiectului. liberta te şi nem urire sînt în egală m ăsură v alori afectiv e şi id ei. 710. O pornire accentuată către singurătate ar trebui să îl apere de înrîuririle inconştiente. în virtutea lipsei de relaţie cu obiectul. t o t cee ae c sp us de spr e gîn d irea s-a intro v ertit ă s -ar p utea rap o r ta ş i la s im ţir ea in tro v ertită. El începe să confunde adevărul său subiectiv cu propria persoană. conştiinţa i se subiectivizează. esenţial i se pare a fi ceea ce se referă în secret la persoana sa. în c o n s ecin ţ ă . Funcţiile relativ inconştiente ale simţirii. Ideile sale. A d în c i m e a a c es t u i s en tim en t s e p o a te d o a r in tu i. se va împotrivi oricărei critici. Măsurile de autopro-tecţie pe care astfel de oameni obişnuiesc să le ia şi zonele de obstacole pe care obişnuiesc să le aştearnă în jurul lor sînt suficient de cunoscute spre a nu fi nevoie să mai insist aici asupra lor. gîndurile pot fi exprim ate m ai inteligibil decît sen t im en t ele f a c e în să c a s im ţir e a i n t r o v e r t it ă s ă a i b ă n ev o i e — p en tru a -ş i reprezen ta s a u a -şi c om un ic a în afa ră fie ş i a pro x i- . Toate acestea sînt puse în slujba apărării de influenţe „magice". sentim entul îm pinge în prim -plan judecă ţi nega tive de ordin afectiv o sau izbitoare in diferenţă. aici intră şi teama de sexul feminin. O dată cu izolarea de exterior. acestuia i se pot atribui toate influenţele obiectuale supărătoare cărora tipul gîndire introvertită le este supus. echiv oc. iniţial rodnice. c e ea c e fa c e c a ju d ec a t a a fec ti v ă s ă s e d eo s e beasc ă to t a tît de su bstanţial de sim ţirea ex tra vertită precum s e deosebeşte introvertirea gîn dirii de extravertirea ei. d e regulă. p e care ar fi văzu t-o cîndva. Odată mitologizată. gîndirea tipului introvertit este pozitivă şi sintetică. El aspiră la o intensitate in terioa ră la c a r e o b ie c t e l e c o n t r ib u i e c e l m u l t c u u n i m p u ls . ap arent fără să le ob serve. dup ă cum s e ştie. Deoarece. Raportată la dezvoltarea ideilor care se apropie într-o măsură crescîndă de valabilitatea eternă a imaginilor primordiale. şi anume lucruri care celor din afară le par cu totul de prisos. El îi fa c e p e o a m en i tă c u ţi şi g r eu a cc e s ib ili. pe care în exterior le respinge energic. care ajunge cu timpul să îl paralizeze. cu toate că natura particulară a acestei simţiri n e i zb e ş t e d e în d a tă c e o p er c ep e m . sim ţir ea intro v ertit ă s e m an ifestă m ult m ai puţin şi. plin de venin. 708. Pentru a se proteja. ce-i drept.418 TIPUR I PSIHOLOGIC E D ES CR IE RE G EN ER ALĂ A TIPU R ILO R 419 pensează ceea ce lipseşte. D e o a r e c e e s t e î n p r im u l rîn d supusă unor prec ondiţii subiectiv e şi doar în al doilea rînd s e o cu pă de ob iec t. înveninate fiind de amărăciune condensată. devin cu timpul distructive. intuiţiei şi senzitivităţii care se opun acestei gîndiri sînt inferioare şi au un caracter primitiv extravertit. atît id ee cît ş i sen tim en t . M o tiv p en tr u c a re id ei fu n d a m en ta l e ca Dumne zeu . Ac es t s en tim en t n u în cea rc ă să s e ad a pteze o biectului. Sim ţirea 709. se exercită asupra lui din interior. Se va izola astfel treptat în orice privinţă. Nu va încerca.Im aginile prim ord iale sînt. tinzînd inconştient s ă realizeze im aginile c a re îi slujesc d e b a ză. atunci ele se mitologizează şi devin false pentru momentul istoric dat. El c au tă d e a c eea necon ten it o im ag in e de negăsit în realitate. Dacă însă corelaţia ideilor cu experienţa obiectivă se relaxează. c a r e n u c o r es p u n d n ic io d a tă ţ elu lu i s ă u .

capabilă pe deo parte să preia simţirea subiectivă. 711. Faţă de ceva copleşitor. o astfel de femeie simte pe moment un fel de paralizie. ascunzîndu-se adesea în spatele unei măşti copilăroase sau banale. ci o atitudine de aparentă indiferenţă. ea trebuie să găsească o formă exterioară.420 TIPURILE PSIHOLOGIC E D ESC R IE RE GEN ERA LA A TIP UR ILOR 421 mativ bogăţia — de o capacitate de exprim are lingvistică şi aristică neobişnuită. se mişcă pe traiectoria sa şi nu încearcă să încrucişeze drumul altuia. acest efect se poate chiar obţine. care va atinge obiectul în punctul său cel mai nevralgic. O emoţie impetuoasă poate fi însă respinsă brutal cu răceală glacială. incomprehensibile. ea lasă inevitabil impresia de amor propriu sen timental. Această fază este de natură mistico-extatică. într-un asemenea caz. în virtutea ega lităţii interioare (ca şi exterioare) relativ mari dintre oam eni. cu alte cuvinte. refulate de sim ţire. o rezistenţă cu atît mai violentă. cu respingerea îndărătnică a pasiunii şi . să-1 impresioneze. Tipul simţire introvertită 712. Ele nu strălucesc. o egalitate de umoare simpatică ce nu ţine să-1 determine. Se simte atunci limpede mişcarea de desprindere de obiect a sentimentului. tocm ai ţ din cauza lipsei ei de raportare exterior. dacă nu însufleţeşte o imagine afectivă primordială şi nu înrobeşte simţirea acestui tip. entuziast. uneori cu o nuanţă de superioritate şi de critică. de tendinţa de-a se face interesantă şi chiar auto-contemplare maladivă. Nu există nici o participare la emoţiile propriu-zise ale obiectului. în exterior arată un mod şters dar armonios de a fi. Gîndirea inconştientă cade cu atît mai m ult pradă forţei datului obiectiv. Uneori se transmite celuilalt sentimentul zădărniciei propriei existenţe. acestea sînt temperate şi respinse sau. un calm plăcut. acest tip adoptă mai întîi o neutralitate binevoitoare. Gîndirea subiectivă t poate fi cu dificultate îneleasă în mod adecvat. acelaşi lucru la este valabil. apare bănuiala de uşoară indiferenţă şi răceală. Prim atul simţirii introvertite l-am întîlnit mai cu seam ă la femei. cu alte cuvinte. Dacă această latură exterioară este ceva mai acuzată. ce frînge uşor elanul unui obiect sensibil. „răcite" printr-o judecată negativă de ordin afectiv. deoarece se ocupă precumpănitor de ea. spre a trezi în aceasta un proces analog. ea pregăteşte trecerea către funcţiile extraver tite. greu accesibile. răceală şi chiar distanţare. aflat într-o situaţie afectivă medie. dar într-o măsură chiar mai mare. cu toate că este extrem de di ficil a găsi o formă potrivită sentim entului. to t as tfel sim ţirii introvertite i se opune o gîndire prim itivă care nu are perech e în ce priv eşte co ncreteţea şi aserv irea fa ţă de fa pte. care se simte doar pe sine. Deşi există permanent deschiderea către o înaintare calmă şi armonioasă în comun. şi pentru sim ţirea subiectivă. La timpul normal. atîta tim p cît sim ţirea se orientează întradevăr mai cu seamă către tezaurul de imagini primordiale. defecte care se pot agrava pînă la nepăsare faţă de fericirea sau nefericirea celor din jur. atunci ea devine antipatică. nu ies în evidenţă. de După cum conştiinţa subiectivă a gîndirii introvertite aspiră să ajungă la o abstracţie şi nu atinge astfel decît intensitatea maximă a unui proces de gîndire vid. dispunînd nu o dată de un temperament melancolic. Deoarece se lasă conduse în special de sentimentul lor orientat subiectiv. mobilurile lor reale rămîn de cele mai multe ori ascunse. Ele sînt de cele m ai m ulte ori tăcute. în acest caz. nici un fel de bunăvoinţă caldă. nu se manifestă nici un fel de amabilitate pentru obiectul străin. eventual să-1 îndoctrineze şi să-1 transforme pe celălalt. dacă ea nu se revarsă asupra individului din direcţia inconştientului. tot astfel simţirea egocentrică se adînceşte într-o personalitate lipsită deconţinut. atare situaţie intervine doar atunci cînd influenţa obiectului este cumva prea intensă. împotriva căreia se va ridica mai tîrziu. inevitabil. Dacă este însă falsificată de egocentrism. Simţirea se emancipează treptat de relaţia cu obiectul şi îşi cre ează o libertate de acţiune şi de conştiinţă doar subiectivă care se detaşează de orice tradiţie. Relaţia cu obiectul va fi pe cît posibil menţinută într-o stare afectivă medie. Spre a se îm părtăşi celor lalţi. pe de alta să o transm ită ce luilalt. Acompaniamentul armonios al sentimentului se produce numai atunci cînd obiectul. calmă şi sigură. Acestora li se potriveşte proverbul „apele liniştite sînt adînci". După cum gîndirii introvertite i se opune o simţire pri m itivă de care se a taş ea ză o biecte cu forţă m agică.

se dezvoltă timpul cu simptome destinate să im pună subiectului o atenţie sporită. dar se abuzează şi de virtuţi.D eoarece acest tip apare cel mai adesea rece şi rezervat. începe să simtă puterea şi semnificaţia obiectelor devalorizate. atunci cînd este conştient de această îm prejurare. Ele se dezvoltă în adîncime. căci deficitul rămîne foarte adesea inconştient. o judecată superficială îi neagă fără dificultate orice sentiment. Este năpădit de zvonuri şi trebuie să facă eforturi disperate pentru a transforma pe cît posibil în superioritate o inferioritate ameninţătoare. 714. în felul acesta subiectul devine egocentric. tipul este normal. doar pentru a avea un atu în joc. Prin ea. . Apar ne-sfirşite rivalităţi de natură secretă. insuflîndu-le tainic propriile lor pasiuni. precum anemia cu toate consecinţele ei. O astfel de evoluţie duce la epuizare. Evident. sub form a unei influenţe dominatoare. nu fără am biţia secretă de a cîş tiga astfe l o s uperio rita te a supra obiectului. o compasiune intensivă se închide în faţa oricărei forme de ex presie şi dobîndeşte o adîncime pasionată care înţelege mizeria lum ii şi încrem eneşte în ea. sau de a i-1 impune prin forţă acestuia. ceea ce are drept efect o falsificare a influenţei în sensul unei tiranii personale. Ea îşi exprimă ţelul şi conţinutul într-o religiozitate ascunsă. înregistrată ca un argument impor tant împotriva oricărei relaţii afective mai profunde cu obiectul. să spioneze. căci ea nu întreprinde ni mic vizibil. ferită cu grijă de ochii profanilor. aţîţă. sentimentele lui fiind nu extensive. în af ră şi pentru privirea oarbă a a extravertitului. ceilalţi gîndesc toate trivialităţile posibile. O astfel de neînţelegere este caracteristică pentru via ţa acestui tip şi e. iar în forţe invizibile. 715. Această evoluţie duce însă la nevroză. dar ea compensează eficient. Rezultă de aici un tip de femeie puţin stimată. ţes intrigi în secret etc. în vanitatea şi opresiunea tiranică. în schimb. eroică cu care însă nici obiectul şi nici subiectul nu pot întreţine ra porturi corecte. oricît de rău şi de trivial. să spun aşa. atunci gîndirea inconştientă trece în opoziţie şi se proiectează în obiecte. în vreme ce.422 TIPU RILE PSIHOLO GICE DE SC R IER E G EN ER ALA A TIPU RILOR 423 a nemăsurii ei. Gîndirea inconştientă este. să-i bănuiască pe ceilalţi. de natură. plănuiesc tot soiul de lucruri malefice.Cu toate că în cadrul tipului normal tendinţa arătată mai s us de a si tua des chis ş i viz ibil s entim entul se cret dea sup ra obiectului. tipul simţirii introvertite dobîndeşte o anume forţă misterioasă. Atît timp cit eul se simte inferior subiectului inconştient iar sentimentul se deschide către ceva mai înalt şi mai puternic decît eul. ci intensive. adesea greu de definit. de regulă. 713. Dar tipul normal abia dacă poate intui care este preocuparea rea lă a simţirii introvertite. arhaică. dar raportate uşor de conştiinţă la eu. din cauza ambiţiei sale lipsite de scrupule şi a cruzimii viclene ce îi sînt proprii. să combine. ca urmare a exigenţei afective inconştiente. judecata extravertită nu poate să creadă. pentru că îi atinge inconştientul. ceva din toate acestea se strecoară în efectul personal exercitat asupra obiectului. prin reducţii. preventiv. care îl poate fascina în cel mai înalt grad pe bărbatul extravertit. ce-i drept. atunci forţa tainică a sentimentului intensiv se transformă într-o banală pretenţie de dominare. obiectul se simte permanent subestimat. sau în form e poetice tot atît de grijuliu apărate de orice surpriză. iar în aceste lupte înverşunate nu numai că nu este ocolit nici un mijloc. eventuale veleităţi de a ridica eul la rang de subiect. Ceea ce nu se întîmplă întotdeauna. Această forţă provine de la imaginile simţite inconştient. nu joacă nici un fel de rol perturbator şi nu duce niciodată la o tentativă se rioasă în acest sens. Este ca şi cum un sentiment apăsător sau înăbuşitor s-ar aşterne ca o vrajă peste cei din jur. Dacă totuşi această situaţie se produce prin reprimarea totală a influenţelor reductive ale gîndirii inconştiente. Ceea ce e fundamental fals. Ea poate izbucni într-o form ă ex tensivă şi duce la o faptă uluitoare. de pildă. această com pasiune apare ca răceală. Forma de nevroză este în acest caz mai puţin isterică şi mai mult neurastenică. Dacă însă subiectul inconştient se identifică cu eul. Toate acestea trebuie preîntîmpinate prin aceea că subiectul începe chiar el să facă. putîndu-se mai apoi elibera de această impresie. la femei însoţită adesea intens de fenomene somatice. un sentiment extensiv de compasiune se manifestă oportun prin cuvinte şi fapte. Femeile care au copii pun în ei multe din toate aces tea. intrigi. Expresia sentim entului rămîne de aceea sărăcăcioasă şi. Conştiinţa începe să simtă „ceea ce gîndesc ceilalţi".

Nu trebuie de aceea să ne mirăm că tocmai în epoca noastră şi mai cu seamă în acele mişcări care devansează întrucîtva prezentul. Subapreciindu-şi propriile principii. Este vorba în acest caz. Deoarece participă convingător la stilul general. De aceea. El se află în minoritate nu faţă de extravertit. O judecată cu adevărat raţională ar trebui să se refere atît la factorul obiectiv. după cum am spus. ci potrivit sentimentelor sale. este următoarea: ne străduim să descoperim o eroare de raţionament în loc să recunoaştem o diferenţă de premise psihologice. îi par a fi exploatatorii de care trebuie să se ferească şi să se apere. ceea ce echivalează cu o catastrofă. ele nu pot evolua în paralel. în schimb. Cu cît devine mai egoist. întemeindu-se pe funcţiile raţionale judicative. produce în ansamblu opoziţii irezolvabile. Nu e nevoie să se distorsioneze logica. căci ea îi sub- minează valabilitatea aparent absolută a propriului principiu şi îl predă pe acesta opusului său.424 TIPU RILE PSIHOLO GICE DE SC R IER E G EN ER ALA A TIPU RILOR 425 Rezumatul tipurilor raţionale 716. prin urmare. şi nu din punct de vedere numeric. constrînge raţiunea să se încline. atîta vreme cît există dilema lor. Ambele mişcări însă se exclud reciproc şi. în împrejurări obişnuite nu poate exista o raţiune ideală. cu atît ceilalţi. Aceasta ar fi însă un caz ideal şi ar presupune o dezvoltare egală a extraversiei şi a in-troversiei. De aici faptul că introvertitului judecata raţiunii îi apare puţin altminteri decît extravertitului. Tipul introvertit este chiar mai mult decît cel extravertit supus acestei neînţelegeri. preexistentă oricărei atribuiri de valoare. cu atît mai iritante cu cît se ignoră mai mult deplasările minimale de punct de vedere. lipsit de gust şi caricatural. acest lanţ de concluzii care duce la factorul subiectiv îi apare introvertitului ceva mai raţional decît acela care duce la obiect. O eroare esenţială. ar fi fundamental fals să fie socotit egoist. pornirea sa către egoism devine inevitabilă. aproape imperceptibilă în fiecare caz particular. Predominanţa unuia sau a altuia dintre factori. Pentru a aminti de cazul cel mai general. a factorului subiectiv. Nu observă de cele mai multe ori că eroarea lui principală rezidă în faptul că nu ţine la factorul subiectiv cu aceeaşi fidelitate şi cu acelaşi devotament de care extravertitul dă dovadă orientînduse către obiect. Dacă ar rămîne devotat principiului său. ci cel mult se pot succeda. justificînd -astfel tocmai prejudecata pe care extravertitul o nutreşte în legătură cu el. O astfel de recunoaştere este dificilă pentru orice tip raţional. El însuşi preţuieşte prea puţin factorul subiectiv şi este bîntuit. El se prezintă din capul locului cu o valoare firesc mai mare decît aceea a factorului obiectiv. Mă refer la arta contemporană. El trebuie să devalorizeze factorul subiectiv din cauza invizibilităţii acestuia şi să se constrîngă să participe la supraevaluarea extravertită a obiectului. 717. nu fiindcă extravertitul ar reprezenta pentru el un adversar mai necruţător sau mai critic decît ar putea el însuşi să fie. determinate de premisele psihologice. determinată de o dispoziţie psihică existentă adesea încă din prima tinereţe. ci de o dispoziţie naturală. care participă aparent fără rezervă la stilul contemporan. Judecata raţională se bazează nu doar pe datul obiectiv. Cele două tipuri precedente sînt raţionale. dar care se produce regulat. iar neînţelegerile s-ar risipi. ci deoarece stilul epocii la care participă este împotriva lui. . de complexe de inferioritate. Această diferenţă. mai întîi minimă. Subaprecierea propriului principiu îl face pe introvertit egoist şi îi impune psihologia exploatatului. înaintea oricăror concluzii şi judecăţi. doar că ea se orientează mai degrabă după factorul subiectiv. ci şi pe cel subiectiv. el se subminează pe sine. cit şi la cel subiectiv şi să poată da seama în egală măsură de amîndoi. Tipurile raţionale introvertite au fără îndoială o judecată raţională. deoarece unilateralitatea este cuprinsă în premisă: premisa este predominanţa. factorul subiectiv se manifestă în mod exagerat şi. Un tip raţional are întotdeauna o raţiune tipic variată. justificarea atitudinii sale s-ar confirma prin efectele ei generale. nu de o valoare anume atribuită. ci faţă de concepţia generală de viaţă a occidentalilor. căci stilul contemporan care ţine aproape în exclusivitate cont de vizibil şi tangibil se opune principiului său.

s tră d u in d u. ci în anu m e sen s specie su b a eternitatis. N u e x istă o pe rce p ţie s en zo ria lă cor e ctă . A ce s te a în să nu co in cid în tru to tu l cu co n ţin u tu r ile co n şt iin ţ e i. pentru aş a a e p rea g enu in ă. cev D ar lasă. ş i n u d o ar cu a ce as t a . N u o în t îln im d e c it ce l m u lt s u g e r a tă în o b ie c t. n u d o a r în v irtu tea u n o r co m p et e nţ e fe lu r ite . A ceast ă re fle cta re are îns ă ca p a cita te a p a rt icu la ră de a o g lin d i co nţin uur ile a ctu a le a le con şt iinţ ei nu su b fo rm a t lor cure ntă . S enz a ţia se înt em e iază in atitu dinea in tro v e rtită p re cu m pă n itor p e la tu ra s u b ie ctiv ă a p e rce pţie i. că ci a lă tu r i d e o b ie ct u l p e r ce p u t se află un su biect care percep e şi care a dau g ă la ex cita ţia o biec tivă d is po z iţia sa sub ie ct ivă . da r n u p o a te fi d ire ct în tem e ia tă pe atitudinea obiectiv ă a lucrurilo r. E a • n u p e rcep e. A ce a s ta m ijlo ce ş te o im ag in e care re p r od u ce m a i p uţ in o b ie ct u l d e cît îl în v ă lu ie în tr-u n precip itat de ex per ien ţă su biectiv ă străv ech e ş i viitoare . le ga tă p otriv it n atu rii ci de o b ie ct. A ceste în su şiri tră deaz ă o part icip a re m a i m u lt sau m a i p uţin in te ns ă a fa cto r u lu i s u b ie ctiv . de po s ib ilit ăţi p rim ord ia le . e nza ţia in trovertită se d ezvo ltă în S a ce astă d ire cţie . Cit de p ute rn ic es te factoru l su b ie ctiv ne arată ce l m a i d eslu ş it arta .se s ă-I re de a cu fid elita te. Percepţia sub iectivă este v izib il diferită de cea obiectivă. 719.Ş i s e n za ţia . Pre dom ina nţa facto ru lu i subiectiv m er ge o ca z io nal p înă la rep rim are a tota lă a in flu e nţe i ob ie ctului ş i to tu ş i se n z aţia ră m îne se n z aţie . E a s p u ne m a i m u lt de cît s im p la im a g in e a o b ie ctu lu i. ci realitate a facto ru lui su b iectiv . căci în ea sînt re cogno scib ile elem en te ale un ei o rd in i p s ih ice su p e r ioa re . S e n za ţia int rov e rt ită s es iF z e a z ă m a i d e g r a b ă fu n d a lu l lu m ii fiz ic e d e c ît su p ra fa ţ a e i. d a r fir eş te do a r a ce lu ia p e ntr u ca re fa cto ru l s u b ie ctiv în se a m n ă în g e n ere cev au ia lt se p are . ca fiind d ete rm ina n tă . la un ele tab louri se v a putea chiar v edea o deoseb ire p s ih ică e x p r im a tă în a tm o s fer ă . S im pla presie senzor im ială se dezvo ltă astfel în direcţia bogăţiei intui din tiv e adînc. ia r in flu e n ţa o b ie ct u lu i c o b o a ră la r a n g d e sim plu stim ulato r. E vo rb a d e p rem is e s a u d is p o z iţ ii co le ct iv-in co n ş t ien te . Ea lasă im presia că ar nu fi un pro d us al co nş tiin ţei. în m iş ca re a cu lor ii . d e im am i in i g tolo gice . ad ică aşa pre cum a r pu tea s ă o v a dă o co n ştiin ţă în v îr s tă d e m ilio a ne d e a n i. Ce s e în ţ e le g e p r in a c e a s t a p o a t e fi c e l m a i b in e ilu s tr a t d e o p e r e d e a rtă care repro du c o biecte ext erioare. într -ad e v ăr . n Este un tip iraţional în . ci c ă s u b ie c tu l v e d e lucru rile cu totu l altfe l dccît ce ila lţi oam e ni sa u că ve de cu to tul altfel d e lu u ri. Ai I c ă i m p r e s ia s u b i e c t i v ă r e p r o d u s ă n u s e a m ă n ă în d ea ju n s c u b o b ie ctu l ş i d e ace e a ş i-a rata t s co p u l. Primatul senzaţiei introvertite produce un tip bine defi it. e ste su p u s ă în a t itu d in e a in tr o v e rt ită u n e i s ch im b ă ri im p o rt a n t e . în a ce s t ca z . O as tfe l d e co n ştiin ţă a r v ed e a d e v en ire a ş i d isp a riţia lu cr urilo r co n co m ite n t cu fiin ţa lo r p re z e n tă ş i m o m e nt a nă . ci se o cup ă de pe rce p ţia su biectiv ă d e clanş ată d e stim u lu l obiec720. în schim b. evidentă a luc rurilor. Ş i ca c o m p o r tă u n fa cto r s u b ie ct iv . im presia de produs psihic. ci şi cu ace e a ca re a e x ist at în a in te de d e ve n ire a e i ş i ca re va con tin u a s ă e x ist e p ă du d is p ariţia e i.F a ct o r u l s u b ie c tiv a l s e n z a ţie i e st e în e s e n ţ ă a ce la ş i c a ş i in c a z u l fu n cţ iilo r d e s c r is e m a i s u s . d ar n u z ă b o v e şt e a su p ra p ur e i a cţiu n i a o b ie ctu lu i. d o ar că e a d ev in e o p e rce pţie a fa c to r u lu i s u b ie ct iv .ş i a d e s en u lui. Perce pţia su b ie ctiv ă e s te în căr ca tă d e s em n ifica ţ ie . s u b ie ctu l p erce p e cr a ce le aş i lu cru r i ca o rişicin e . F a ici d oar d e u n s im b o l d e ca re m ă fo los e s c p e ntr u a ilu s tra cu m v a s en z aţia in t ro v ert ită .426 Sen zaţia IRURILE PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALA A TIPURILOR 427 718. M o m e n tu l a ctu a l a re p e ntru ace a stă nu co nştiin ţă n ici u n fe l d e vero sim ilit atereş it e . D a că . d e rep reze n tăr i. în timp ce senzaţia extrav ertită sesizeazăfiinţa m om entană. caracterizat de anume particularităţi. fie ca re ta b lo u v a fi d iferit. e v or b a . d a r s-a r z ice c ă o b ie ct e le n u p ă tru n d d e fa p t în s u b ie ct . s en z a ţia se re fe ră p re cu m p ă n ito r la s u b ie ct ş i a b ia in a l do ile a rind la ob ie ct. E s te o d is p o z iţie in c o n ş tien tă ca r e tra ns fo r m ă p e rce p ţia s en z oria lă d in ch ia r clip a a pa riţie i e i. an um e a im ag in ilo r prim o rd iale care re prez in tă în tota litate a lor o lum e p sih ică re fle ctată . m a i m u lţ i p icto ri p icte a ză a ce la ş i p e isa j. Tipu l s en zaţie in tro v ertită 721. re te z în d u -i a st fe l ca ra cte r u l de p ur e fe ct a l o b ie ctu lu i. a d ic ă c a p o a te fi a s e m ă n ă toa re la a lţi oa m en i. de p il d ă . realitatea ob iectului. ci în pr in cip a l ca u rm a r e a u n u i m od d ife r it d e a ved ea. cuno scută nou ă .

pentru obiect. neobişnuitul se reduce la formula „justă". cu mult timp înainte. în prezenţa unui astfel de tip eşti îndemnat să te întrebi de ce există de fapt. căci gîndirea şi simţirea lui sînt relativ inconştiente. deşi obiectul este clar perceput în întreaga sa realitate. Nu este niciodată previzibil din afară ce va face impresie şi ce nu. ca întîlneşte o neutralitate binevoitoare care trădează o participare redusă şi care se străduieşte necontenit să liniştească şi să echilibreze. Această acţiune are în raport cu realitatea obiectivă un caracter iluzoriu şi de aceea extrem de straniu. percepţia subiectivă poate. Dacă inconştientul este doar cu puţin mai întărit. provenind din inconştient. dar atractivitatea îi este retrasă. atunci iraţionalitatea acestui tip ar fi extraordinar de izbitoare. Ea dezvăluie dintr-o dată subiectivitatea străină de realitate a tipului în discuţie. şi domină conştiinţa. tipul senzaţie introvertită se orientează după intensitatea participării subiective a senzaţiei declanşate de stimulul obiectiv. în cazurile în care influenţa obiectului pătrunde. Dacă lipseşte capacitatea de exprimare artistică. bunăoară. Dar astfel de cazuri sînt excepţionale. acest tip dispune într-o oarecare măsură doar de posibilităţi arhaice de exprimare. şi acest tip produce un efect apăsător asupra celor din jur. iar în măsura în care sînt conştiente au la îndemînă doar expresii indispensabile. Evident. în vreme ce tipul senzaţie extravertită este determinat de intensitatea acţiunii obiectului. căci pentru senzaţie. o astfel de apărare protectoare se şi produce. Privind lucrurile din afară este ca şi cum influenţa obiectului nu ar pătrunde pînă la subiect. ci de ceea ce tocmai se întîmplă. capacitatea şi voinţa de expresie. Ca funcţii conştiente. prin pasivitatea sau stăpînirea raţională de sine. fireşte. Dacă însă ea este reală. ci unul aparent total disproporţionat şi arbitrar. fără ca aceasta să poată găsi expresia conştientă care s-o elibereze de impresia fascinantă. pînă la subiect. în mod normal. o interpretare iluzorie a realităţii. acest tip în varianta sa normală este determinat să acţioneze conform cu modelul său inconştient. nu este nici un raport proporţional între obiect şi senzaţie. să influenţeze într-o foarte mare măsură gîndirea. pe de altă parte. Penetrarea se poate face atît de brutal încît se creează impresia că individul se apără direct de efectele obiectului. se strecoară între subiect şi obiect. în virtutea unor împrejurări speciale. simţirea şi acţiunea. captînd acţiunea acestuia din urmă. extravaganţa se înfrinează. a unei intensităţi particulare a lui sau a analogiei totale cu imaginea inconştientă. individul devine lesne victima agresivităţii şi a despotismului altora. Ceea ce este situat prea jos se înalţă puţin. în cazuri cumva mai marcate. încît acoperă aproape în întregime acţiunea obiectului. ceea ce e situat prea sus se coboară. doar că el produce altceva decît ceea ce s-ar putea bănui în virtutea stării exterioare de fapt. stimulul obiectiv rămîne indispensabil. care în cazuri patologice merge atît de departe încît individul nu mai este in stare să distingă între obiectul real şi percepţia subiectivă. în măsura în care candoarea lui este îndoielnică. participarea subiectivă a senzaţiei devine atît de vie. ceea ce echivalează. Pentru impresiile sale. Dimpotrivă. ele sînt . totul pentru a menţine în limite necesare acţiunea obiectului. care este legitimitatea existenţială a obiectelor. el poate izbi prin liniştea. O astfel de impresie este corectă în măsura în care un conţinut subiectiv. De unde. de pildă. Ceea ce se întîmplă cînd. obiectul nu este devalorizat conştient. avem de-a face cu un artist creator. iar dificultatea de exprimare proprie introvertitului ascunde şi caracterul iraţional al acestuia. de vreme ce esenţialul se desfăşoară în afara lor. banale şi cotidiene. Drept urmare. toate impresiile se strîng în interior. pe de-o parte. ceea ce îi determină să se răzbune nepotrivit prin îndărătnicie şi rezistenţă sporită. opţiunile lui sînt determinate nu de judecăţi raţionale. sentimentul unei totale devalorizări. Aceste îndoieli pot fi întemeiate în cazuri extreme. 723. Deşi o distincţie atît de importantă dispare total abia în stări aproape psihotice. iar pentru subiect. înlocuită fiind cu o reacţie subiectivă care nu mai ţine seama de realitatea obiectului. în profunzime. cu o devalorizare a obiectului. 722. la nivel evenimenţial.428 TIPUR ILE PSIHOLOGIC E D ES CR IER E G EN ER ALĂ A TIPU RILO R 429 sensul că. De astfel de oameni se abuzează în genere. Această particularitate care induce în eroare judecata superficială îşi datorează existenţa absenţei raportării la obiect. Acolo însă unde influenţa obiectului nu pătrunde cu totul. Dacă ar exista o proporţionalitate între intensitatea senzaţiei. în mod normal însă nu. entuziasmul se domoleşte.

astfel de intuiţii ajung la suprafaţă şi îşi desfăşoară efectele nocive. acel „nas fin" pentru toate posibilităţile realităţii obiective. El judecă şi acţion ează ca şi cum a r a v ea de-a fac e cu a stfel de fo rţe. Intuiţia are. a d es ea în co ntra st v io len t cu m odul inofensiv şi binevoitor de a fi al conştiinţei. şi din particularităţi ale funcţiei intuitive. in tu iţia in conştientă are efectul un ei com pensa ţii salutare în rapo rt cu a ti tudinea uşo r fantastic ă. în ab senţa unei judecăţi com parative. d ac ă. intuiţia reprimă această latură a factorului subiectiv şi percepe imaginea care a declanşat inervaţia. devo tat fiind iraţion alităţii sale. c a se. ca r e îi orientează conştiinţa în sensul unei realităţi arhaice. C eea ce el îns ă nu conştientizează. de regulă. în principal. fireşte.D ezv olta rea s a îl îndepărtează în princip al de realita tea ob iectu lu i şi îl las ă în vo ia p erc ep ţiilo r s ale su biec tiv e. inaccesibilă nouă. raţiu nea ob iec tivă . Dacă. înc ep e să -şi d ea s eam a de a c e st lu c ru a b ia în c lip a în ca r e d es c o p er ă c ă p erc ep ţiile sa l e sînt total diferite de realita Dac ă înclină m ai m u lt către te. in dividu l s e m u lţum eşte c u în chiderea în sin e şi cu banalita tea realităţii pe ca re o tra tează. fă ră să ştie. în schimb în cea introvertită ajunge să fie o mărime decisivă.Inconştientul s ău este în prin cipal caracterizat de repri m area intuiţiei. în schim b. la percepţia fenomenelor particulare de iner-vaţie. intensitatea. m un ţi îi ap a r în pa rte c a zei b in ev oito ri. ci constituie conţinuturile inconştientului. Intuiţia 726. provocate de inconştient. fără însă a se ridica mai sus şi a pătrunde în . Atîta tim p cît individul nu se îndepărtea ză prea m ult de obiect. elementele inconştientului. el se m işcă într-o lum e m itologică. Obiectele interioare apar percepţiei intuitive ca imagini subiective ale unor lucruri care nu pot fi întîlnite în experienţa exterioară. percepîndu-i în detaliu toate calităţile. cum s-ar putea numi. în atitudinea introvertită intuiţia se îndreaptă către obiectele interioare. m u rd are şi p eric ulo a s e a le realită ţii. ea nu se opreşte totuşi la posibilităţile exterioare. acest fapt îi răm îne com plet in conştient. 724. în timp ce senzaţia introvertită se limitează. nici unei experienţe. rezultate din esenţa acestora din urmă. tot atît de relative sînt şi formele sub care apar obiectele interioare. ca şi senzaţia. în ultimă instanţă ale inconştientului colectiv. care ar e un car acter extra vertit şi arhaic. Aceste conţinuturi nu sînt în sine accesibile. Obiectele interioare se comportă faţă de conştiinţă analog celor exterioare. Chiar dacă intuiţia introvertită îşi primeşte impulsul de la obiectele exterioare. a rhaică ar e fier pentru toate dedesu bturile am bigu e. Dacă inconştientul se opune conştiinţei. şi se opreşte la ele. într-adevăr. aşa cum le percepem noi. el va p erc ep e a c ea stă d eo s ebire ca fiin d p ato lo gică. în care o am en i. 725. Nevroza rezultînd de aici este. După cum obiectele exterioare. factorul ei subiectiv. deşi. ci psihică. D e reg ulă. atunci lum ea obiectivă va fi pentru el doa r ap arenţă şi spec tacol. cineva este cuprins de un acces psihogen de ameţeală. D ar aceştia îşi exercită ca atare acţiunea asu pra judecăţilor şi faptelor sale. trenu ri. N um ai ca zurile ex trem e aju n g la acea s tă dilem ă . în clinată către credulitate a conştiinţei. în care trăsăturile isterice sînt mascate de simptome de epuizare. sub m ină to r. Intuiţia reală şi conştientă a obiectului nu înseam nă nim ic pentru intuiţia in co nş tien tă ca re pres im te to a te p o sibilită ţile st a diilo r a rha ice prem ergă to a re ale ac elei inten ţii. pe bună dreptate. flu vii. Acest tip es te de aceea deo sebit d e greu accesib il înţelegerii ob iective: de cele m ai m ulte ori el îşi es te însuşi in com prehen sibil. modul de apariţie şi de dispariţie al ei. în m od a rh a ic. senzaţia se opreşte la natura particulară a acestei tulburări. de pildă. ci zăboveşte la ceea ce exteriorul declanşează în interior. o nevroză obsesională. întun ec ate. în vre m e ce intuiţia ex tra v ertită po s ed ă acea isc us in ţă ca ra cter istic ă . intu iţia inconştientă . particularitate pe care ele o au în comun cu obiectul exterior. sînt doar relative.430 TIPU RILE PSIHOLO GICE D ES CR IER E G EN ER ALĂ A TIPU RILO R 431 cu totul im proprii pentru a reda ad ec vat percepţiile subiectiv e. deşi ele au o realitate nu fizică. In tu iţia in co nş tien tă a re c ev a de-a dreptul p rim ejd io s. în pa rte ca dem o ni^ rău voito ri. desfăşurarea în timp. tind e s ă aco rde propriei sen za ţii valoa re reală. impunîndu-se cu forţă individului şi declanşînd obsesii dintre cele mai respingătoare faţă de obiecte. care în intuiţia extravertită este reprimat la maximum. an im ale.

fără a sta bili nici o c o rela ţie între sin e şi im a g in e. c ît ş i p en t ru c e l ă l a ltp o b l e m ă ro e s t e t ic ă . Pentru intuiţie. şi această funcţie — din cîte există.432 TIPU RILE PSIHOLOGICE D E S C R IER E G E N ER A LĂ A T IPU R ILO R 433 conţinutul de la care a pornit tulburarea. Caracterul ei profetic se explică din relaţia pe care o întreţine cu arhetipurile care. ea poate chiar să prevadă mai mult sau mai puţin clar atît noile posibilităţi. pri eş te d e la s en zaţie do a r im p ulsu l că tre o m a c tivita te im ed ia tă. D eoarece însă intuiţia exclu de participarea sen za ţiei. Intuiţia introvertită înţelege imaginile care izvorăsc din temelia apriorică. Israel nu şi-ar fi avut profeţii săi. în aceste arhetipuri sînt deci reprezentate toate experienţele apărute din cele mai vechi timpuri pe această planetă. în a fin e. . a căror esenţă interioară este inaccesibilă experienţei. după cum şi tipul corespunzător ei este indispensabil vieţii psihice a unui popor. ea nu ajunge să cu noască decît în insuficientă m ăsură sau deloc tulburările de inerv aţie. 729. intuiţia introvertită oferă prin perceperea proceselor lăuntrice anumite date ce pot fi de importanţă excepţională pentru interpretarea a tot ceea ce se întîmplă. d in e x em p lu l a m in tit m ai sus . influenţele exercitate de corp prin im agin ile inconştiente. în măsura totuşi în care aceste imagini sînt posibilităţi de concepţii. la rîndul lor. dacă acest tip n-ar fi existat. adică experienţele existenţei organice în genere. îm pins de patim a etern ă a schim bării. d a r c a r e n u e m a i p u ţin re a l şi p e ca r e l-am întîlnit frecv ent la tipul intuiţie intro vertită. cît şi conştiinţa influenţei sale asupra altora. Aceas tă im agine fascinează activitatea intuitivă. intuitivul in tr o v erti t. că imginea s e s ch im bă . Intuiţia. I m a g in i le d is p a r a s t f el c a d es p ri n s e d e s u b i ec t şi ca e x i st în d pentru sine. o chestiune de percepţie.ea încearc ă să v adă ce se află ded esubt şi perc epe curind im a ginea interio ară care a pro voc at fenom enul ce o exprim ă. ev olu ea ză şi. spre a folosi limbajul lui Kant. ci mai degrabă ceva care participă la viaţă. E a este a t ît p e n t r u u n u l. Contemplarea imaginilor inconştientului pe care forţa creatoare le produce din abundenţă este în orice caz sterilă în raport de utilitate imediată. care suferă transformări interioare aflate în relaţii profunde cu nivelul evenimenţial. Ele apar cu atît mai desluşit în arhetip cu cît au fost mai frecvente şi mai intense. fapt aproape de negîndit în cazul unei persoane c u a t itu d in e ra ţi o n a lă .I n d i f e r e n ţ a c i u d a t ă a i n t u it i v u l u i e x t r a v e r t it f a ţ ă de obiectele exterioa re o are şi intuitivul intro vertit faţă de ob iec tele interioare. res pectiv acc esul de am eţeală . fără leg ătură cu persoan a. C a urm are. 728. alergînd după toate posibilităţile n ăscute din adîncul inc on ştien tu lu i. Ea v ede im aginea unui bărb at stră de o p uns s ăgeată în inim ă. în acest fel. cît şi ceea ce urmează să se întîmple efectiv. că el se „lasă în voia unor reverii sterile". a spiritului inconştient. D u pă c um lu m ea n u d evine n ic io da tă o p ro blem ă m o rală pentru cel care doar o percep e. nu bă nu ieş te d efel că im ag in ea perc ep ută se p oa te re feri cumva la el. 727. Arhetipul ar fi. capabile în cazul dat să confere energiei o nouă declivi-tate. reprezintă desfăşurarea logică a tuturor lucrurilor accesibile experienţei. intuitivul introvertit trece de la o im a gine la alta.In tu iţ ia in tr o v e rtit ă p e r e as tfel toate pro ces ele din c ep fun da lu l c on ştiinţei c u ac eea şi a cu ita te cu c a re sen zaţia extra vertită percepe obiectele exerioare. Aceste arhetipuri. tot astfel nici pentru intuitiv lu m ea im a ginilo r nu dev in e v reo da tă o p ro blem ă m or a lă. în schim b. respectiv existentă ereditar. cu vie participare. disp a re. ca re s e clatină . trecînd fără scrupule peste considera ţii um an e şi dem olînd. care se op reşte la ea. o „senzaţie". reprezintă sedimentul format în cursul funcţiilor psihice a seriei ancestrale. ceea ce tocm ai s-a term inatde construit. a tin s d e u n a c c es d e a m eţ ea l ă . cea mai străină lumii exterioare — este indispensabilă economiei psihice globale. acumulate prin milioane de repetări şi condensate în tipuri. un fel de noumenon al imaginii pe care intuiţia îl percepe şi îl produce percepînd. iscodindu-i toate detaliile. intuitivului introvertit îi dispar atît conştiinţa existenţei sale fizice. Deoarece inconştientul este nu ceva care zace asemenea unui caput mortuum psihic. D upă cum intuitivul extravertit presimte încon tinuu noi posibilităţi pe care le urm ăreşte fără să-i pese de soarta lui şi a altora. Punctul de vedere extravertit ar spune despre intuitivul introvertit că pentru el „realitatea nu există". im aginile in conştiente capătă dem nitatea lucrurilor şi a obiectelor. Ea o reţine şi constată.

adesea ce-i drept doar vag. P r o b lem a m o r a l ă i s e p a r e i n c o m p r eh en s ib il ă s a u c hiar ab s urdă şi r efu ză p e cît p o sibil s ă se g în dea sc ă la c eea ce a văzut. în inconştient există o funcţie a senzaţiei extravertite. însoţite de ataşarea nemăsurată de obiect. un person aj d ro e m an „psiholo gic". Deoarece însă în principal el se sprijină numai pe această viziune. propriu atitudinii conştiente şi îi conferă acesteia o anume greutate. p en t r u a c ea st a fiin d nev oie de o anum e intensificare a funcţiilor judicative. compensatoare. fie o hiperestezie a organelor de simţ. contrare atitudinii conştiente. firesc. cîn d n u s e m ai m u lţum eşte cu sim p la intuiţie. n u îş i p u n e d e fa p t n icio d a t ă o asem en ea întreba re. fie ataşamente obsesionale faţă de anumite persoane sau obiecte. Instinctualitatea şi lipsa de măsură sînt calităţile acestei percepţii. U ltim u l c a z es te .434 TIPUR ILE PSIHOLOGICE D ES C R IER E G E N ER A LĂ A TIP U R ILO R 435 Tipul intuiţie introv ertită 730. 732. D a că n u e a rtis t. p roble m a lui e prin excelenţă percepţia şi plăsmu irea percepţiei. primitivă. Este glasul profetului în deşert. Aceasta este o caracteristică a inconştientului său. su blim e şi biza re în ac ela şi tim p . Pro blem a m rală ap a re atun ci c în d intuitivu l intră o în re laţi e cu viziu n ea sa . de întreg. Judecata sa îi permite să recunoască. Intuitivu l se opreşte.D eşi n u ţine cu totu l de linia tipului intuiţie in tro vertită s ă fa c ă d in p er c ep ţie o p ro b lem ă m o ra l ă . fa nta stu l şi a rtistu l. d e c e a la lt ă p a r te. Intuitivul introvertit refulează de cele mai multe ori senzaţia obiectuală. u n m arc ta len t d e că zut. înglobat cumva în viziunea sa. ci unul prea subiectiv. care refulează judecata sau a cărui jud ecată s e m en ţin e în lim itele p erc ep ţiei. Altfel este cel orientat intuitiv. un fel de înţelept pe jum ăta te sm intit. iar ulterior apar senzaţii obsesionale. D a c ă est e a rtis t. că aceasta este ceva care nu trebuie doar intuit ci şi integrat vieţii subiectului. tentativa sa morală rămîne unilaterală. atunci inconştientul intră în opoziţie. Rămînînd incomprehensibil. Prin această recunoaştere. Fan ta s tul însă s e m ulţum eş te cu intuiţia prin ca re se las ă form at. în aş a fel încît el în suşi devine o ad ev ă ra tă en igm ă p en tru cei d in im ediat a s a a pro piere. sem nificative şi banale. est e su ficientă o diferenţiere relativ m ică a judecăţii pentru ca intuiţia s ă trea că din dom eniul esteticului pur în ac ela al m oralei. interesîndu-se mai puţin de posibilităţile ei estetice cît de posibilele ei efecte morale. rupte de realitate. în virtutea unei exagerări forţate a atitudinii conştiente. de regulă. că el este în calitate de om. Forma de nevroză este una obsesională ale cărei simptome sînt fie ipohondria. el se simte dator să-şi transfere viziunea în propria viaţă. împreună cu ataşarea foarte strîn-să de impresia senzorială. cu m od ela rea şi ev alua rea ei estetic ă . c i îş i p un e în tre b a r e a : c e în s e a m n ă a c e s t lu c r u p e n t ru m in e s a u p en tr u lu m e? Ce îndato rire s au sa rcină rezultă de aici pentru m ine s au pentru lum e? Intuitivul pur. în con diţii le în care ac ea sta este predom inantă tip original. p e d e-o p a rte. Acesta se ocupă de semnificaţia viziunii sale. . adaptat la sensul interior şi etern al devenirii. a tu nc i e ad es ea un geniu neîn ţeles . care împiedică „sublimarea" totală. de natură arhaică. la percepţie. Limbajul lui nu este cel utilizat de toţi. s -a r zic e. de factură inferioară. a tunci arta lui enunţă lu cruri extra ordinare. cel n o rm a l. se instituie o subordonare deplină faţă de percepţia internă. Argumentelor sale le lipseşte acea ratio care convinge. adică determ inat. su bstanţial di ferită de form a sa estetică. neadaptat însă la realitatea efectivă a momentului. fru m o a se şi groteşti. Personalitatea inconştientă s-ar putea cel mai bine descrie ca un tip de senzaţie extravertită. seînteind în luciri m ulticolore. el se lipseşte şi de efectul pe care l-ar fi putut avea asupra realităţii. izvorind pentru el din sensul conţinutului lor. Apa re a stfel o varietate a tipului intuitivului introvertit. un anum e vi s ă to ru l şi vizion a ru l m istic . O astfel de calitate compensează aerul rarefiat de înălţime. el se face pe sine şi îşi face din viaţă un simbol. în m ă s ura în care es te un a rtis t c rea to r. . dar caracteristică în acelaşi tim p p en tru el. căci întreba rea lui nu este decît „cum "-u l p e rc e p ţ iei . o îndepărtare un eori extraord inară a in dividulu i de realita tea tan gibilă. 731. Dacă însă. Adîncirea intuiţiei produce. c ă ci a c est tip înc lină în g en ere să se lim iteze la ca r ac terul p erc eptiv al intuiţiei.Particularitatea intuiţiei introvertite produce. El nu poate decît să mărturisească şi să vestească.

Din ea. Privirea le este absorbită de bogăţia evenimentelor subiective. tipurile iraţionale nu pot să înţeleagă nici de ce sînt necontenit subapreciate de opinia publică. Manifestări de acest fel provoacă fireşte prejudecăţile mediului îndreptate împotriva acestor tipuri. că orice succes şi orice fericire vin din afară şi că e nevoie doar de o metodă adecvată pentru a obţine lucrul dorit. Fireşte. fireşte. Dimpotrivă. îi arată oare viaţa profesorului său de religie acea fericire pe care o radiază bogăţia intuiţiei interioare? Fireşte. Un om de proastă calitate nu e niciodată un bun profesor. dificultăţi exterioare co- pleşitoare. care îl otrăveşte în secret pe elev. El a învăţat deja că pînă şi cea mai seacă minte. în fine. Tot ce li se întîmplă este atît de captivant şi are un farmec atît de inepuizabil. elevul mai mare nu pretinde decît să cunoască metodele utile. tipurile iraţionale reprezintă demonstraţii unilaterale ale naturii. deoarece el împărtăşeşte deja atitudinea generală care crede în biruinţa metodei. comunicarea lor este lipsită de acea căldură care ar trebui să învăluie obiectul şi care. Dacă se exteriorizează totuşi ceva. Se crede atît de tare în metode. Dat fiind că sînt introvertite şi au deci o capacitate sau o voinţă redusă de exprimare. şi viaţa ei debordantă.436 TIPURILE PSIHOLOGICE DESCRIERE GENERALĂ A TIPURILOR 437 Rezumatul tipurilor iraţionale 733. în supraes-timarea nemăsurată a transmiterii prin cuvinte şi metode a învăţăturii. Unui copil. Oricum însă această indulgenţă nu trebuie să meargă atît de departe îneît ei să fie complet dispensaţi de obligaţia de a comunica. se nutreşte chiar convingerea că el ar putea fi astfel educat. plină. se transformă în cel mai destoinic elev. ar putea să aibă forţă de convingere. pline de învăţăminte pentru cei care nu se lasă orbiţi de moda intelectuală a vremii. Evident. El îşi ascunde inferioritatea nocivă. decît foarte puţin din ceea ce trăiesc ele însele. în felul lor. deşi o fac fără să-şi dea seama şi fără intenţia de a se manifesta astfel. poate mai mult decît altor oameni. în nesfîrşită mişcare. din incapacitatea de a se comunica. totodată. ele sînt de cele mai multe ori subapreciate sau cel puţin neînţelese. Deoarece activitatea lor principală se îndreaptă spre interior. ei sînt dovada vie a faptului că lumea bogată. o comunicare omenească. aceste tipuri îi reprezintă pe oamenii cei mai nefolositori. dacă se poate face ecoul unei metode bune. îneît ele nici nu observă că informaţiile pe care le împărtăşesc mediului lor nu conţin. Acelaşi lucru e valabil şi pentru profesor. este vorba mai ales de manifestări indirecte ale funcţiilor slab diferenţiate şi relativ inconştiente. în afară nu se văd decît reticenţă. Este aproape imposibil să se judece din exterior cele două tipuri descrise mai sus. şi nu mai puţin din marea lor greşeală. Dintr-un punct de vedere superior. ci şi înăuntru. iar cuvintele şi gesturile pe care ei le adaugă nu fac decît să-1 zăpăcească pe copil. dar ele sînt. Ele nuşi dau seama că prestaţia lor îndreptată către exterior este într-adevăr de calitate inferioară. Dintr-un punct de vedere extravertit şi raţionalist. înţelegem că una din cele mai grave erori ale culturii noastre constă în superstiţia cuvîntului şi în superstiţia reprezentării. deoarece le lipseşte în mare măsură tocmai judecata. ele oferă o priză prea mică pentru o evaluare adecvată. tipurile iraţionale in- . educaţia o face viaţa părinţilor. în spatele unei metodologii strălucite şi al unei capacităţi de exprimare intelectuală. lipsă de participare sau nesiguranţă şi jenă aparent neîntemeiată. Cum ele nu se înţeleg nici pe ele însele. dacă se va şti cît de greu se transpun intuiţiile interioare într-un limbaj inteligibil. Toţi cei din jurul său vorbesc despre faptul — şi trăiesc potrivit lui —. Viaţa lor instruieşte mai mult decît spusele lor. Caracterul fragmentar şi de cele mai multe ori doar episodic al comunicărilor lor pretinde prea mult de la înţelegerea şi disponibilitatea celor din jur. cuvintele mari ale părinţilor săi îi impun. E nevoie adesea de multă stăruinţă pentru a le stoarce. ceea ce nu ar fi decît în detrimentul unor astfel de tipuri. 734. tendinţă de a se ascunde. Oamenii de această factură sînt promotori de cultură şi. la fel de strălucite. Destinul le pregăteşte lor. Aceşti oameni vor fi judecaţi mai echitabil şi vor fi înconjuraţi de mai multă indulgenţă. tipurile iraţionale arată foarte adesea către exterior o atitudine brutală de respingere. Drept urmare. în realitate. Sau. susceptibile să-i trezească din beţia provocată de intuiţiile interioare. educatori. de regulă. singură. în plus. ameţitoare nu există doar în afară. îneît se atribuie unei metode bune calitatea de a-1 sfinţi pe profesorul care o utilizează.

Le lip se s c raţiu n ea şi e tica ra ţiu nii. C e e a ce s e p r o d u ce . vo rbim indoar atunci de să caracterul co n ştie n t a l un e i fu n cţii. p ătru ns d e int uiţie . am în dou ă av în d a cee aşi fo rţă con şt ie ntă d e m otivaţie . d in r a ţ iu n i d e c la r ita t e : p r o d u s e le t u t u ro r fun cţiilor pot fi conştiente. fu n cţia a ux ilia r ă e ste po s ib ilă ş i u tilă d o a r în m ă su ra în ca res lu je ş te fu n c ţ ie i p rin c ip a le . a tu n ci c în d g în d ire a est e nu d oar refle cţie şchiopăt în dă ş i rum in a re . d a că v re a s ă ră m în ă o ţire g în d ire ad e v ăr ată ş i fid e lă p riniu lu i e i. p rim e i fu n cţ ii. D e ace e a . . E le n u s în t . d ife rită în o rice pr iv in ţă d e e s en ţa fu n cţie i pr in cip a le . a lătur i d e fun cţ ia p rincip ală co nştientă . intu iţia filo zo fică ce îşi tran sp un e viziu n e a. a lă t u r i d e fu n c ţ ia c e a m a i d if e r e n ţ ia t ă e x is t ă în t o t d e a u n a în co n ş tiin ţ ă ş i o a d o u a fu n cţ ie d e im p o rt a n ţ ă s e cu n da ră şi d e a cee a m ai puţ in d ife ren ţia tă ş i re lativ d eterm in ată . e s t e e x c l u s . C ea d e a d o u a fu n cţie n u p o a t e a v e a d e c i d e c ît o im p o r ta n ţă se c u n d a r ă .Pentru toate tipurile înt ite în practică este valabil prin îln cipiul du pă car e. d r e p t m o t iv ş i d r e p t g a r a n ţ ie a a cţiu n ii p r a ct ic e . ca fu n cţia p r im a ră . ind ispensab ilgînd irii. fir e ş te . s cot ex a ce rbat în r e lie f trăs ă tu r ile tip ice . că ci in te r ve n ţia tot a tît d e a u t o m a t ă a a lt e ia a r d u c e in e v it a b il la o a lt ă o r ie n t a r e ca re s-ar o p u n e . într -un astfel d e caz . d e p ild ă . fă ră n ic i u n fe l d e a lt ă e v id e n ţ ă . c a o a doua fu n cţie să a ib ă ace la ş i ra n g ca prim a . d ar viaţa lor instru ie şte a su pra celeila lt e po s ib ilit ăţi. cîn d n u n um a i utiliz a r e a e i e st e la d is p o ziţia vo in ţe i. căci es en ţa ei se op u ne p rea p ute rnic gînd ir ii. con fo r m e xp e rie n ţe i. ci u n p ro ce s care se în ch eie cu o con cluz ie de valabilita te g e ner ală . in tu iţia a rt is t ică ce îş i a le g e ş i re p r e z in tă im a g in ile prin int e rm e d iu l jud e căţii a fe ctive . de cît fot o g ra fii d e fa m ilie d e tip g alt onian ca re cu m u lea ză ş i. ci m a i d e g r a b ă o fu n cţ ie a u x ilia r ă s a u c o m p le m e n t a r ă . cu m a m s p u s . de e xem p lu inte le ctu l b p ractic. a socia t cu sen za ţia . f ir e ş t e . D in cer ce ta re a e xa ct ă a ca zu lu i in d iv i d u a l r e z u lt ă că . es t om p în d u -le . ci s înt fu ncţii d e p e r ce pţie ca re o feră g în d irii u n a ju to r b in e v en it. C e e a ce n u p ci e x clu d e . ca fu n c ţie ju d ica tiv ă . S im ţirea . s a u to t a tît d e b in e cu s e n z a ţia . n ici a b so lu t d e c is iv ă . a cee a a căre i lip să cu ltu ra no astră o res imîn ch ip d ure ro s. G înd ire a tre bu ie să exclu d ă cu grijă sim a . d a r . gînd irea ca fu ncţie pr in cip a lă se po a te un i uşo r cu in tuiţia ca fu n c ţie s e cu n d a r ă . fă r ă a r id ica p re t e n ţii asu p ra au ton o m iei p rin cipiu lu i ei. A ce a s tă h e g e m o n ie a b so lu t ă îi re v in e e m p iric în to td e a u na un e i fu n cţ ii a n um e şi n u p o at e rev e n i d e cît u n e ia s in g ur e . In tu iţ ia ş i s e n z a ţ ia n u se op un g în d ir ii. c e e a ce se co n firm ă şi em p iric.S ă r e p e tă m . în s fe ra in t e lig ib ilu lu i e tc . n ici a b so lu t s ig u ră . în aşa fe l în eît c o n c lu z ia lo g ic ă t re c e . 736. fa p tu l că e x is tă in d ivla icare gîndire a iz se a flă la a cee a şi înă lţim e ca s im ţirea . înt o td e a u na o na t ură d ife rită de a cee a a fu n cţie i p rin cip a le . acestea m a i p o s e d ă ş i o fu n cţ ie a u x ilia r ă re la t iv c o n ş t ie n tă .F u n cţia se cu n d a ră a re . nu po ate nicio d ată să apa ră a lăt uri d e gînd ire ca o a do u a fu n cţie .438 TIPUR ILE PSIHOLOGIC E D E SC R IE R E G EN ER A LA A TIP U R ILOR 439 trov ertite nu sîn t p rop ovă d u itor ii u n ei u m an ităţ i d esăv îrşite . to t a t ît d e d is p ro p orţ io n at. p e ce le in d iv id u a le . inte le ctul spe cu la tiv . prim 737. D in ace s te a m e ste cu ri apar im agini ine cu noscu te . S e cu n d a ră p o at e fi d o ar a cea fu n cţ ie a că re i e s e nţ ă nu se opune fun cţie i prin cipa le . g r a ţ ie u n u i in te le ct ro b u s t . de pild ă. în favo are a ir aţiona lităţii sim p lei p erce p ţ ii. n ic io d a tă cu s im ţ ir e a . c ă c i e s e n ţa lo r n u e s te in v e r s ă g în d irii — p re cu m s im ţir e a c a re . D e o a r e ce în s ă o co n d iţ ie v it a lă a p ro c e s u lu i c o n ş t ie n t d e a d a p t a r e e s te aceea de a a v e a ţ e lu r i c la r e ş i u n iv o c e . e le a r d e t e rm in a o s ch im b a re d e a t it u d in e ca re a r co n t ra z ic e t e n d in ţ a g în d irii. ci d e o g în d ire şi o s im ţ re re la tiv i n e d e z v o lt a te . ce l p u ţ in în p a rte . te F u n cţie p r in cip a lă ş i fu n cţ ie au x ilia ră 735.N u a ş v r e a ca d e s crip ţ ia d e m a i s u s s ă la s e im p re s ia că a ce ste tipur i se întîln es c d e s în pra ctica z ilnică . Im p ort an ţ a e i se cu n d ar ă re z id ă în fa p tu l că e a n u e s te . 738. E le a r fa ce an u m e d in a titu d in e a ju d ica t iv ă o a titu d in e p er ce p t ivă . s -a r re p rim a p rin cip iu l ra ţion a lit ăţii. D e în da t ă în s ă ce a r a j u n g e l a a c e la ş i n iv e l d e d if e r e n ţ ie r e c a g î n d ir e a . ci şi p rin cip iu l e i este h otă rît or pe ntru or ie n ta rea c o n ş t iin ţ e i. n u es te vo rb a d e u n tip d ife r e n ţ ia t. su b a ce astă forr nă p ură . în fe lu l a ces ta . d ar n u o p u s ă e i. co ncu rea ză cu su cces gînd ir ea — . în r ea lita t e . a lt fe l. A ce la ş i g ra d de c o n ş t ie n tiz a re ş i d e lip s ă e co nştien tiza re a fu ncţiilor d cara cter iz ea ză de ci stare a de spirit itiv ă. a d ic ă e le n u tr e b u ie n e a p ă r a t e x clu s e . în con s ecin ţă.

a d es ea . prilejuind frecvent neînţelegeri din cele mai tenace. E ste im portant ca el s ă fie la curent c u to a te ac es tea . unui in telect practic conştient îi corespunde o atitudine intuitiv-afectivă incon ştien tă. m ed ici stră du in d u -s e să d ezv o lte fun cţ ia sim ţirii la in telec tu a li d e elită direc t din inconştient. Invers. prin funcţia iraţională. . un „transfer" care poate fi stop at do ar cu brutalitate. II]. ca să spun aşa. Ac cesu l la inconştient şi la funcţia cea m ai refulată s e deschide de la sine. totod ată . Exp r esiile lor sim b olic e m a n ifestate în vise ş i în fa ntezii r e p r e z in t ă d e c e l e m a i m u lt e o ri lu p t a s a u î n f ru n t a r e a d i n t r e d o u ă a n im a le s a u d o i m o n ş tri. 1 Diagnostisclie Assoziationsstudien [Gesammelte Werke. nu poate fi pusă concret sub ochii cititorului. de pild ă.F un cţiile in co nştiente se află în tr-o s ta re a rha ic -a nim a lic ă. căci făcîndu-i-se violenţă. examinată ştiinţific. ci şi din faptul că materia experienţei. în tr-o m ăsură suficientă perce p er ea p un ctulu i d e v ed ere con ştien t. Dar cine a pătruns mai adînc în esenţa psihologiei şi pretinde mai mult de la aceasta ca disciplină ştiinţifică. Se poate vorbi de o reprezentare directă doar atunci cînd sînt comunicate stări de fapt elementare. un tip iraţional pretinde o dezvoltare m ai puternică din partea fun cţiei auxiliare raţionale. a tun ci a pa r e ob liga to riu o depend en ţă o bs es iv ă a p ac ien tului de m edic. O astfel de încercare este destinată eşecului. 740. Psihologul se vede mereu obligat să reprezinte realitatea observată de el prin descrieri perifrastice şi. adică m edicul devin e punctul său de ved ere. m enţinîndu-s e. indirecte. acela a înţeles şi faptul că o metodă experimentală nu va izbuti niciodată să dea seama de natura sufletului uman şi nici să schiţeze o imagine. A stfel. se o rganizea ză şi gruparea funcţiilor inconştiente. Am v ă zut. a fenomenelor psihice complexe. fie şi aproximativ fidelă. D ac ă izbu teş te. Am făcut însă de nenumărate ori experienţa că tocmai în lucrările de psihologie conceptele şi expresiile nu pot fi niciodată suficient de atent mînuite. Această situaţie supărătoare pare să vină nu doar din aceea că psihologia este o ştiinţă tînără.C o resp un zăto r rap o rtu lui d in tre fun cţiile c on ş tiente. Această particularitate nu prezintă interes. întrucît siluieş te exc esiv punctul de v edere conş tient. Poate că cititorului i se pare inutil faptul că adaug la sfîrşitul cercetării de faţă un capitol special consacrat definirii conceptelor.44 TIPURILE PSIHOLOGICE XI DEFINIŢII 739. Dar cît din psihologia reală a omului poare fi trăit şi observat ca fenomen sesizabil prin număr şi măsură? Astfel de fenomene există însă şi 1 cred că prin studiile mele asociative am demonstrat că şi fapte foarte complicate sînt accesibile unei metode de măsurare. căci tocmai aici. reprezentată în con ştiinţă. spre a fi m aib in e pregă tit s ă prim ea sc ă şo cu l inc on ştien tu lu i. respectiv nu acceptă ca ea să ducă o existenţă precară în limitele impuse de o metodologie care este proprie ştiinţelor naturii. 741. A ceas ta conferă pun ctului de vedere conş tient o a stfel d e persp ectiv ă asupra a ceea ce este po sib il şi a s up ra a ceea c e ur m ea ză să v in ă. susceptibile a fi numărate şi măsurate. îneît c on ş tiin ţa d o bind eş te o pro tecţie suficientă îm potriva efectulu i distructiv al inconştien tului. pacientul îşi pierd e punc tul de ved ere. mai mult ca oriunde. apar cele mai mari variaţii în utilizarea noţiunilor. atun ci cînd c alea d e dez voltare trece prin funcţia secundară. fu ncţia sim ţirii fiind relativ m ai puternic inhibată decît funcţia intuiţiei. decît pentru acela care se ocupă de tratarea psiholo gică a unor astfel de ca zuri. ce-i drept. deci în cazul unui tip raţio nal.

1907. Există de aceea atît gînduri abstracte cît şi sentim ente abstracte. aşa cum ştie orice cercetător care lucrează în acest dom eniu . The Human Mind. resim ţit ca es en ţia l. ci eu extrag o parte din pra conexiunile s a le. a ş a c u m le c o n c ep eu . m ai jo s).Pă ră sind însă dom eniul faptelor sesizabile p rin nu m ăr şi m ăs ură . fără a pretinde că această întrebuinţare e sin g u ra p o sib ilă s a u c ă e n ea p ă ra t c e a co rec tă . Unicitatea. d A b stra ct.Or.Pentru a răspund e acestei nec esităţi. Precizia p e c a re o c on feră fap telo r ob serv ate. c ev a la c a r e n u p u tem r en u n ţa p r ecu m a r e nu nţat W undt în psihologia sa fiziologică.N a h lo w s ky a d a u g ă 3 s en tim en tu l r elig io s. 746. d e leg ă tu ra cu elem ente resim ţite ca non-necesare. a că ro r com binare în întreg reprezintă ceva unic. d up ă cu m g a bs tra ctiv e pot fi sim ţirea.ia r intuiţia abstractă s -a r putea num i intuiţie sim bolică. E d e la sin e în ţeles c ă ex plic a ţiile şi definiţiile ce urm ea ză arată doa r s ensul în care utilizez eu con ceptele în d iscuţie. in acces ib il m ă su rii şi n um ă ru lu i. 1892. d e p ild ă . Eu a şez sentim entele abs trac te pe acelaşi plan cu gîndurile abstrac te. s ă n e rep r ez en t ă m to t c e ea ce a c o p er ă ea . F a ntezie ş i Intuiţie). îm i v oi explica m ai jo s. p. 2 e s t etic e ş i m o ra le. 745.) dintr-un context ca re m ai cuprinde şi alte elem ente. cu a lte c u v in te le ifer en ţia ză(v .A bstracţia este deci acea ac tivitate spirituală ca re elibe rea ză con ţinu tu l s a u fa ptul. în ordine alfab etic ă.A bs tra cţia este. II. da r c a re ex is tă în c h ip in d is cu ta b il. A r în s em n a să s u p rim ă m a s tfel o b u n ă p a r te de psihologie. d enum eşte tot ceea ce este extras d in tr-o con exiun e d e elem en te res im ţite c a no nn ec es a re în ra p ort cu sem n ificaţia lui. individual şi incom parabil. par laritatea ticu şi incom parabilitatea stînjenesc cunoaşterea. 744. Exis tă o în dire ab s trac tiv ă . din elem ente care nu-i sînt ad ecv ate. înc ît a bia da că ne p u tem în ţeleg e u n ii c u c eil a lţ i. In tenţia m ea este d e a scă p a 2Sully. 748. ultim ele numite de Sully intelectuale. o e x tr a g e r e s a u o d e s p r in d e r e a u n u i c o n ţin u t a n u m e (a u n ei sem nificaţii. T ot oda tă îl rog pe citito r s ă binev oia scă a-şi am inti de aceste lăm u riri în ca z c ă a re în do ieli. şi v o m a vea o im agine a va riabilităţii şi a m ultiplicităţii de sen s a con ceptelo r psihologic e. în acea stă lucrare corelez conc eptul de abs tracţie cu re prezenta rea un ui proces psiho energ etic de care el este legat: da c ă a d op t o a titu dine ab s tra c tiv ă fa ţă d e ob iect. Gîndirea abstractivă detaşează un conţinut ca racterizat de calită ţi intelective. im ediat a şa c ev a. fieca r e c erc etă to r a r e o blig aţia d e a d eter m ina şi fix a. principalele concepte psihologic e.P e n tru a ev ita in con ve nien tu l care dec urg e d in su praes tim area m et o dicii ş tiin ţelo r n at urii. ar corespunde se ntim en telo r „m ai înalte" sa u „id ea le" ale lui N a h lo ws k y. 7 4 3 . Das GefihMeben. sen zaţia intu iţia (vezi aceste şi concepte).A bstra cţia es te o ac tivita te prop rie în g en ere fun cţiilo r p sih o lo gice. în opo ziţie cu intuiţia fantas tică (v . m otiv pentru ca re celelalte elem ente legate de con ţinutul resim ţit ca es enţial trebu ie să p a r ă no n-nec esa re v oinţei d e c un oa ş tere. prin aceea că le distinge de ac este a. te rm en ii p e ca r e îi u tilizea ză . p utem d i z o lv a în a c est ea .A bstr a cţie. S p re a ajun ge la e le este în orice c az n ev o ie de co lab o rarea u nu i m a rc nu m ă r de p erso a n e. tot astfel senzaţia şi intuiţia. m ă s u r a şi n u m ă ru l. Sim ţirea a bs tra ctiv ă p ro c ed ea ză la fel cu u n con ţinu t de n atur ă afec tiv ă . cap. c el m a i n im erit es te să s e ex plic e sen su l fiec ă ru i term en în a ş a fel înc ît o ricine s ă po a tă înţeleg e ac c ep ţia în c are el este folo sit. fie ş i a p r o x im a tiv . ex cluzîn d pă rţile n eaferente. du pă c um ind ic ă şi c uv în tu l. nu a c es ta c a în treg ac ţionează asu m ea.442 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINIŢII 44 742. conc eptele psihologic e curente suferă de o im precizie ş i d e o m u ltip licita te d e s ensur i a tît d e m are. Senza ţia a bstrac tă s-a r p utea n um i sen za ţie es tetic ă în op o ziţie cu sen zaţia senzorială (vezi Senzaţie). S en tim e n t e l e a b s tr a c t e. n o ţiu n e a d e „ s en tim en t" . a unei car acteristici generale etc. p o a t e fi în lo c u ită r de d oa e xa c tita te a con ceptuală. S ă lu ă m . Şi totuşi această n oţiune exprim ă cev a ca ra cteristic . . 747. : 3Nahlowsky. s în tem o blig aţi să rec ur g em la con ce pte so lide . într-o accepţie m ai larg ă. d e u n fel d e con sen sus g en tium Cu m e im p os ib il d e o bţin ut . sîntem red uşi la conce pte ca re treb uie s ă n i le în lo cu ia sc ă pe aces tea . logice. n u pu tem nega ac es t o r s t ă ri d e f a p t c a lit a t e a d e f en o m e n e f u n d a m e n t a l e ş i n u le p utem înlocui cu faptele elem enta d up ă cum nu le re.

atribui afectele net marcate. Binswanger. o abstracţie care mai posedă încă reprezentabilitate sau elemente imagistice este un concept concret (v. ambele cumulîndu-se reciproc. Afectivitate). cu alte cuvinte.Numesc abstractivă o atitudine (v. adică afectele însoţite de inervaţii corporale violente. ab stracţia se îndepărtează în chip absolut de obiect şi ajunge astfel la extrema nereprezeMobilitate. „sentimentele". pe de alta. ca o stare psihică a sentimentului. pp. pe de-o parte. XXI (1907) p. 217 ş. 113. Veraguth. De aici a pornit teoria afectelor a lui James-Lange. la gradul său maxim.. Prin afect se înţelege o stare a sentimentului ca racterizată. pp. pe de-o parte. p. cînd atinge o anume intensitate. eu concep afectul. dată. în: Compus rendus de la Socidtd de Biologie. cu partea prelevată. eventual fără voinţa sau fără conştiinţa mea. Spre deosebire de Bleuer (v. în vreme ce acestea lipsesc în cazul sentimentului sau au o intensitate atît de scăzută îneît nu pot fi percepute decît cu instrumente foarte fine cum ar fi 6 fenomenul psihogalvanic. Pentru mine deci. Jung. Grundzăge der physiologischen Psychologie. revine la lumea mea de concepte dispuse sau constelate în vederea abstragerii unei părţi a obiectului. 7Bleuler. pe de alta. 750. pp. ce-i drept. ed. Ober die psychophysischen Begleiterscheinungen im Assoziationsexperiment (Gesammehe Werke. 8Loc. Idee). cit. în: Diagnostische Assoziationsstudien. Concretism). de o inervaţie perceptibilă a corpului. (Obiectul nu se poate abstractiza astfel decît în virtutea unei constelaţii subiective de concepte. Affectivităt. dar eu nu mă absorb în ea . al verosimilităţii) şi gînduri sau cunoştinţe 8 imprecise. urm. 209 ş. 5Cf. Ober das Verhalten des psychogalvanischen Phănomens etc. Tot aşa. căci orice sentiment. Afectivitatea este un concept creat de E. 6Fere. a Hl-a. Bleuler. Invers. de regulă. conţinuturi lor abstracte deja existente în subiect. Cu alte cuvine.Afect. V. abstracţia înseamnă odevalorizare energetică a obiectului. asimilează o parte resimţită ca esenţială a obiectului. 6. pe de-o parte. în vreme ce afectul. interesul meu nu mergeîn direcţia întregului. 13 ş. ci se retrage din obiect ca întreg. Funcţie). în măsura în care acestea sînt procese interioare de percepţie (de pildă. Paranoia. § 6. nu domeniului funcţiei simţire ci aceluia al funcţiei senzaţie (v. 1888. Wundt. este introvertită. pe de-o parte. Reprezentarea întregului îmi este. mi reprezint de aceea pro î cesul de abstractizare ca pe o retragere a libidoului din obiect către conţinutul subiectiv abstract. 749. 387. nu este. Cu cît un conţinut e mai abstract.) Prin „inte res" înţeleg energia=libido (v. de o tulburare specifică a cursului 5 reprezentării. Uti lizez ca sinonim cu afect termenul de emoţie. Din raţiuni practice. în: „Monatsschrift fur Psychologie und Neurologie". Căci acesta din urmă poate fi o funcţie de care putem dispune după bunul nostru plac. D. pe de alta. ci şi sentimenele uşoare sau tonalităţile de plăcere sau 7 neplăcere în registrul sentimentului" . este bine să deosebim însă afectul de sentiment. Faţă de această interpretare extremă. Afectivitate. senzaţiile simţurilor şi celelalte senzaţii corporale. unn. în ce mă priveşte. 1906. Note sur des modificalions de ta rdsistance e'lectrique etc. afectul este caracterizat prin inervaţii sensibile ale corpului. unui sentiment intens i se asociază o componentă senzitivă prin care afectul se apropie mai mult de senzaţie (v. Das psychogalvanische Reflexphănomen. în sensul că. în care afectul este derivat cauzal din inervaţiile corpului. mai jos) care. sentimentul certitudinii. p. declanşează inervaţii corporale şi se 4Kant. se influenţează una pe cealaltă. . disting sentimentul de afect. II).444 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINIŢII 445 de obiect în calitatea sa de întreg unic şi individual şi de a nu reţine decît o parte din el. Afectivitatea desemnează şi înglobează „nu doar afectele în sensul propriu al cuvîntului. Bleuler distinge de afectivitate. cu atît e mai puţin reprezentabil Mă alătur lui Kant care consideră că un concept este cu atît mai abstract „cu cît este epurat mai mult de dife 4 renţele dintre obiecte". şi revine la mine. mai jos) pe care o atribui ca va loare obiectului. deşi trece rea sentimentului în afect este fluidă. mai jos) şi se deosebeşte substanţial de starea sentimentului. cu alte cuvinte. ca o stare fiziologică de inervare. 1903. pe de altă parte. urm. 751. Suggestibilităt. transformă astfel în afect. Afectul îşi adaugă senzaţia inervaţiilor corporale declanşate de el.abstracţie pe care eu o numesc idee (v. Logik. sau pe care obiectul o atrage la sine. abstracţia este o mişcare t libidinală care se introverteşte.

s en tim en t şi sen tim en t o p u s .A nim a . situ aţie în c a re es te s u b lin ia tă în s p ecia l a s em ă n a re a n o u lu i c o n ţin u t c u m aterialul sub iectiv disponibil. de as e menea con topirea părţilor unei funcţii (audition colore'e). 37. Arhaism e ste contopirea funcţiilor psihologice (v. 322. 44. Logik. . El a fo st introdus d e M iiller şi 15 Schum an n . 9 Cf. S e distinge o ap ercep ţie activ ă de una pasivă.A p e rc ep ţi e. 11 DEFINIŢII 447 753. p. p. c i de ca lită ţi ca re au ca r a cter de relicve. Grundzuge der physiotogischen Psychologie. C ali tatea imaginii este arhaică atunci cînd are incontestabile paralele 10 m itologice. prim a este un proc es în cad rul căruia subiectul înţeleg e a tent. ultima este un proc es în c ad ru l căruia un co nţin ut n ou se im pun e din a fa ră (prin sim ţuri) sau dinăuntru (din inconştient) conştiinţei. atestată exemplu de spre opere de a r t ă d in p e r i o a d a r o m a n ă t î r z i e s a u d e „ g o t ic u l " veacului al XlX-lea. Versiunea definitivă a noţiunii a fost însă elaborată în timp. Wundt. ap oi a cea „participation m ystique" (v. Imagine. Waiidlungen und Symbole der Ubido (reeditare: Symbole der Wandlung [Gesammelte Werke. Ele m entele unor im agini-am intiri sînt transferate cumva în obiectul ex terio r.A sim ilare . p. A cestea sînt toa te tr ăsăturile psihologice car e coincid în esenţă cu însuşirile prop rii m en talită ţii p rim itiv e. Arhetip v. 16Grundrifi der Psychologie. A rh a ic ă es te rela ţi a d e id en t ita t e c u o b iec tu l (Id entita te). 15Pflugers „Archiv". Im a gine a suf le tu lu i. 16 în v rem e ce Ku lp e d efin e ş te a ti tu d in ea c a o p red isp o ziţie a centrilor senzoriali sau m otori pentru o anume excitaţie sau pen11Structura arhetipală s-a aflat dintotdeauna în centrul cercetărilor lui Jung." 757. 1. 1906. ac c en tu l ac tiv ită ţii ca d e p e eu. Lipps.A rh ais m. Si . de pild ă o idee. 1903. în a l d oilea c a z pe co nţin utul no u ca re s e im pun e. sim ţire şi intuiţie. III.de ex em p lu.A sim ila rea es te identific a rea un ui n ou c on 12 ţin u t c on ştien t cu m a teria lu l su biectiv d isp on ib il . Die Beziehungen iwischen dem leii und dem Unbewufiten. în ac es t sens W undt afirm ă: „A cest m od de fo rm are (resp ectiv asi m ilarea) se m anifestă în m od special în procesu l de reprezen ta re. deja exis tente. Ace st co nc e pt re re zin tă o c u c eri re r ela tiv p nouă în psihologie. p ercepţie)ca re se deoseb eş te la A sim p la aper cep ţie prin elem entul de identifica re cu m aterialul sub iectiv. VI]. sim ţire şi sen zaţie. v. 756. în aşa fel încît s ă po ată fi considerat înţeles. p. 20. am bitendinţă şi am bivalenţă (Bleuler). Arhaic este concretism ul gîndirii şi al simţirii. de natură arhaizantă.în c e m ă p r iv eş t e.ve zi Su fle t. percepţia senzorială înre gistrată ap are ca o iluzie ca re ne induce în ero are în leg ătură cu 14 natura reală a lucrurilor.446 TIPURILE PSIHOLOGICE 752. d e e x em p lu . ad ică produselor activităţii im agin ative incon ştiente care atinge conştiinţa. D iferenţiere). în p rim u l ca z. Cf. 155. Arhaice sîn asociaţiile analogice ale t fanteziei in c o n ş t i en t e. gata pregătite. A titu dine . p. 10 Cf. in diferen t d acă e vo rba d e u n o biect ex terio r s au de u n o biect „p sih o log ic".Asim ilarea este de fapt un pro ces de ap ercepţie (v. m ai jos). p. Jung. şi îi opun di ilarea ca identificare a subiectului cu obiec sim tul şi ca înstrăinare a subiectului fa ţă de sin e însuşi în fa vo area o biectului. arhaicu l hip este în prim ul rînd inerent fan teziilor inconştientului. ediţia a Ii-a. 45. 104. a. gîndire şi sim ţir e. 1906. adică fuziunea cu ceea ce este c o n tra r. d e a s e m e n e a s im b o li sm u l e i ( vmb o l) . în c ev id ent. Grundziige der pltysiologischen Psychologie. P rin a rh a ism în ţel eg c a ra c te ru l ch i al ve u no r conţinuturi şi funcţii psihice. anum e ca id en tificare a o biectului cu subiectul în ge nere. Arhaism e sînt totodată constrîng erea şi in ca pac itatea d e a se d om ina (aban d ona re d e sine). u tilize z term en u l în tr-u n s en s ceva m ai larg . 14Wundt. 1902. Von den Wurzeln des Bewufitseins ş. 529. E vo rba nu de acea antichitate de im itaţie. 758. Jung. A nim u s. în a ş a fel înc ît în c a zu l în c a re ob iec tu l şi elem entele reprodus e s e deos ebesc consid er ab il. I. Leiţfaden der Psychologie. 1893. uneori în defavoarea calităţii au 13 ton o m e a no ului co nţin ut. cu de la sine p utere şi din m otiv e ce îi sînt proprii un conţinutnou pe care îl asim ilează altor conţinuturi. priceput s au 9 clar. ia r cele asim ilate printr-o im presie s enzorială nem ijlocită. conştient. 13Cf. voi. 754.A p e rc ep ţi a e st e u n p ro c e s p sih ic p rin care un conţinut nou este ataşat unor conţinuturi analoage. forţînd cu m va a ten ţia şi în ţeleg erea . atun ci cînd elem en te le asim ilato are apa r p rin repro d u cere. 12Wundt.

Cel reprimat se aşteaptă întotdeauna la reprimare. o atitudine care aşteaptă permanent ceva neplăcut. urm. relativ neimportant sau şi un principiu general care determină întreg psihicul. 759. nu este posibilă apercepţia (v. o anumită atitudine. fie concep într-un fel sau altul un stimul exterior. alcătuieşte (uneori împreună cu alte conţinuturi) o anume constelaţie. 1905. căci un astfel de conţinut al conştiinţei favorizează percepţia şi apercepţia asemănătorului şi inhibă per cepţia şi apercepţia neasemănătorului. în mod firesc. contrafortul de pe ce lălalt mal. în acest sens. în timp ce conceptul de atitudine se referă exclusiv la conţinutul subiectiv disponibil. pp. cu deosebire că acesta din urmă închide în sine procesul relaţiei dintre conţinutul disponibil şi conţinutul nou. Apercepţia este cum va podul care uneşte conţinutul deja existent şi disponibil cu conţinutul nou. Fără atitudine. Distincţia între conştient şi inconştient este însă necesară. iar conţinutul nou. căci o combinaţie deja pregătită de conţinuturi va sublinia în actul de apercepţie a unui nou conţinut acele calităţi sau momente care apar ca ţinînd de conţinutul subiectiv. de aperceput. Atitu dinea ca atenţie curentă poate să nu fie decît un fenomen parţial. Un conţinut puternic ac centuat. alteori nu acţionează deloc. Ebbinghaus o concepe în sens larg. Caracterul conştient sau inconştient al obiectivului nu are nici o importanţă pentru acţiunea selectivă a atitudinii. 17 Grundzuge der Psychologie.448 TIPURILE PSIHOLOGICE 17 DEFINIŢII 449 tru un impuls permanent. Felul în care utilizăm noi termenul derivă din accepţia pe care i-o acordă Ebbinghaus. ca deprindere de a introduce obişnuitul în prestaţia individuală care se abate de la obişnuit. care pentru mine este tot una cu atitudinea. una conştientă şi alta inconştientă. indiferent dacă acesta este sau nu reprezentat. a educaţiei. Cu toate . De ceea ce este potrivit sau nepotrivit decide combinaţia sau constelaţia gata pregătite. continuu şi pînă în cele mai mici detalii. iar aşteptarea acţio nează întotdeauna selectiv şi orientativ. o anume combinaţie de factori psihici sau de conţinuturi care fie determină acţiunea într-o direcţie sau alta. alteori slab. 1. la rîndul ei. deoarece selecţia pe care o face atitudinea este dată aprioric şi de altfel ea se produce automat. Ceea ce înseamnă că conştiinţa are pregătite alte conţinuturi decît inconştientul. o adulmecă în tot locul. A fi orientat atitudinal înseamnă: a fi pregătit pentru ceva anume. echivalentă cu o anume atitudine. Ceea ce ar duce la o pierdere deplină a echilibrului dacă în psihic nu ar exista o funcţie autoreglatoare. influenţa mediului. Atitudinea semnifică o aşteptare. Aceas tă atitudine excesiv conştientă este compensată de o atitudine inconştientă orientată către plăcere. mai sus) care corec tează atitudinea conştientă. Denumind acel fenomen particular. mai sus) activă. Deosebit de limpede apare atitudinea duală în nevroză. respectiv faptul că anumiţi stimuli acţionează uneori puternic. el o alege în cursul experienţelor sale. Disponibilitatea. atitudinea lui inconştientă vizează de aceea putere şi superioritate. conceptul de atitudine este foarte important în special pentru psihologia fenomenelor sufleteşti complexe. Dispoziţia. El îşi produce astfel ati tudinea care îi corespunde. situat în orizontul conştiinţei. 760. chiar dacă acest ceva anume nu este conştientizat. deoarece există adesea două atitudini. constă în faptul că există o anume constelaţie subiectivă. căci a fi orientat atitudinal echivalează cu a avea o direcţie apriorică spre ceva precis. 681 ş. în vreme ce atitudinea este contrafortul podului de pe un mal al apei. Atitudinea este pentru noi o dispoziţie a psihicului de a acţiona sau reacţiona într-o anumită direcţie.Conceptul de atitudine este întrucîtva înrudit cu acela de apercepţie al lui Wundt. Are loc atunci o selecţie sau o judecată care exclude elementele nepotrivite. Cineva care resimte deosebit de profund caracterul neplăcut al vieţii va avea.întreaga psihologie a individului este în chiar liniile ei mari diferit orientată în funcţie de atitudinea habituală. Acest fenomen automat este o cauză esenţială a unilateralităţii orientării conştiente. experienţa generală de viaţă sau convingerile pot crea de obicei o conste laţie de conţinuturi care determină. dualitatea atitudinii este un fenomen normal care se manifestă supărător numai atunci c înd unilate ralitatea con ştientă e ste exc esivă.compensatoare (v. Atitudinea arc întotdeauna un punct de orientare care poate fi conştient sau inconştient.

loc. fără a manifesta din acest motiv simptome patologice sau limitări evidente ale capacităţii lor de realizare. în funcţie de atitudinea generală. Noţiu 20 nea a fost. al experienţelor de viaţă. anum e acelea care poartă pecetea unei repreentări colective. de fapt. Aces atitudini te determinate colectiv sint oricum foarte importante. mai jos). Există oare ceva care să nu stîrnească omului. ca să spun aşa. este colectivă acea senzaţie sau acea categorie de senzaţii şi acea intuiţie care concomitent sînt proprii unui grup mai mare de oameni. de pildă conştiin ţei morale generale etc. Ober den nervosen Charakter. Astfel de conţinuturi sînt cele descrise de Levy18 Bruhl sub num ele de „reprezentări colective m istice" (representations collectives). Ele sînt z caracterizate de diferite „isme". . încît de aici rezultă afecte globale care pun adesea sub semn de întrebare valabilitatea legilor psihologice generale. precum ideea colectivă de Dumnezeu. o atitudine tipică. De regulă. Tot astfel. cu alte cuvinte core spunde aşteptărilor generale. atunci apare şi o atitudine tipică. D ar nu num ai noţiu nile şi reprezentările pot fi denum ite colective. religie. cit. Instinctul eului sau instinctul puterii se poate pune în slujba sexualităţii sau dimpotrivă o poate supune pe aceasta. ci mai m ulţi indivizi concomitent.stfel.Colectiv. un popor sau chiar întrea ga um anitate. al educaţiei. cit. Aşa. urm. dîndu-i ascultare. deoarece reprezentările nu sint doar intelec 19 tuale ci şi emoţionale. anumite noţiuni colec tive. existenţa unei psihologii individuale ar fi exclusă. Dacă nu ar fi importanţa absolut fundamentală a atitudinii. se leagă de sentimente colective de acelaşi ordin. ştiinţă etc. Num esc colective toate acele conţinuturi psi hice care particularizează nu un individ. deci al dispoziţiei înnăscute. stat. Aici eşuează. loc. introdusă de A. în afară de aceste tipuri de atitu- dine pur psihologică. toate regulile. în schimb. al opiniilor şi convingerilor dobîndite prin diferenţiere (v. pp. 19Levy-Bruhl. 1912. simţirea ca funcţie totală poate fi co lectivă în măsura în care se identifică cu sim ţirea generală. Atitudinea generală produce însă deplasări atît de mari de energie şi schimbări în raporturile reciproce dintre diferitele funcţii. pp. fie neplăcere? Orice instinct se poate subordona altuia. 28 ş.Compensare înseamnă echilibrare sau înlocuire. 762. Intelectualul. 761. ci şi unorîntregi Juneţii (v. 28 ş. Cît de enorme sînt diferenţele individuale se vede poate cel mai bine în problema plăcerii şi a neplăcerii. există şi tipuri sociale. în măsura în care se pot distinge şi anumite funcţii psihice. ci şi sentimen tele. corespunde legilor logicii. Caracterul colectiv este propriu nu doar diferitelor elemente sau conţinuturi psihice. de drept sau de pa trie. mai jos). Fiecare funcţie diferenţiată provoacă o constelaţie de conţinuturi care determină o atitudine corespunzătoare. al influenţelor mediului. De fapt. ele nu caracterizează niciodată individul singular.. 20Adler. Gîndirea înăbuşă tot restul sau simţirea absoarbe gîndirea şi senzaţia. în practică se pot distinge anumite tipuri de atitudine. tulburări mărunte în acest domeniu pot avea consecinţe grave. în virtutea acestei valori afective colective. Contrariul caracte rului colectiv este celindividual (v. de pildă. dacă o funcţie ajunge să predomine.. proprii primitivilor. după caz. exercitarea în anumită măsură a funcţiei sexuale trece din motive fiziologice şi psihologice drept indispensabilă. fiecare. Adlerîn psihologia nevro18Levy-Bruhl. fie plăcere. mai jos). totul depinde de atitudinea care domină. în alte cazuri. prin urmare o societate. Tot a. afectivul. Aceasta este întotdeauna rezultatul tuturor factorilor capabili să influenţeze substanţial psihicul. La cei civilizaţi. există totuşi indivizi care se pot dispensa aproape complet de ea. orice funcţie se poate subordona alteia. atitudinea este un fenomen individual care se refuză modului de examinare ştiinţific. al căror num ăr s-ar putea înm ulţi. căci modul acţiunii lor este complet diferit. unele în cazuri chiar superioare ca însemnătate atitudinilor individuale. de exem plu. de pildă. el califică „reprezentările colective" drept „mystiques". al reprezentărilor colective etc. 763. Deşi. Levy-Bruhl arată că la primitivi. gîn direa ca funcţie totală poate asuma caracter colectiv în măsura în care este o gîndire general valabilă.450 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINIŢII 451 că legile psihologice generale sînt valabile pentru toţi. ca şi noţiunile generale de drept. senzitivul au. reprezentă rile colective exprimă concomitent şi sentimente colective. urm.

Importantă în această concepţie este existenţa indenega-bilă practic a unei funcţii compensatoare în domeniul proceselor psihologice. Adler afirmă: „O dată cu desprinderea de organismul matern. o autoreglare a întregului aparat psihic.Co mplexul puterii. Ober die Bedeutung des Unbewufiten in der Psychopathologie (GesommeUe Werke. în nevroză. Conştiinţa este comparată adesea de psihologi cu ochiul. suprao rdonîndu-1 acesto ra. p. eu îi atribui un sens general. 22Adler. com pens area princonştient nu in contra stea ză cu orienta rea conştientă. 765. d ar constituie. Studie uber Minderwertigkeit von Organe». 1907. 23 generală. superioare şi de 22 randamente noi. Aceas tensiune echivalează tă cu o anum e frînare a activităţii conştien ca re te. sp re a re stab ili astfel com pen sarea. mai înalte" . Prin com p lexul puterii înţeleg între gu l c om p lex a l reprezen tă rilo r şi a sp ira ţiilo r ca re tind s ă a ş eze eul deasup ra oricăro r alte influenţe. respectiv o compensare care constă în producerea unei ficţiuni destinate să echilibreze insuficienţa. 764. 73.452 21 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINIŢII 453 zelor . do a r p uţin e sîn t co nţin uturile ca re p ot să a tin gă grad ul c el m ai îna lt de co nş tiinţă şi d o ar u n n um ăr lim ita t d e c on ţinu tu ri e poate m en ţine în cîm pul s conştiinţei. po a te fi to tu şi an ulată prin tr-u n efo rt co n ştien t sp o rit. a d ic ă acţionează reglînd inconştient activitatea conştientă. p. în vreme ce Adler limitează noţiunea de compensare la echilibrarea sentimentului de inferioritate. 23Adler. corespunde etiologic unei insuficienţe organice. care se inspiră de la Anton. dar frînate de selecţia conş tientă şi a că ro r cunoaş tere ar fi in is pens a bilă co nş tientului în v ed erea u nei d deplin e a d ap tări. luptă care izbucneşte inevitabil şi cu o violenţă mai mare decît în cazul unui aparat dezvoltat normal. C onţinuturile inhibate şi excluse de direcţia aleasă cad m ai întîi la în inconştient. Ficţiunea sau „linia fictivă de conduită" este un sistem psihologic care încearcă să transforme inferioritatea în superioritate. D e a i c i fa p t u l că t er a p ia analitică urm ăreşt e o conş tientizare a conţinuturilor inconştien te.în s ta re n o rm a lă c o m p en s a re a est e in c o n ş tien t ă . III). un de o an um e De unilateralitate a orientării conştiinţei. respectiv autodirecţionării sau autoreglării organismului. s entim en te sau gîndu ri su biective. Direcţia însă pretinde excluderea a tot cee a ce este neadecvat. potenţează capacitatea de adaptare la obstacolele obişnuite şi neobişnuite şi asigură constituirea de forme noi. Selecţia pretinde direcţie. cu atît i s e opun m ai veh em ent conţin u turile de pro venienţă in conştientă. se vorbeşte de un cîmp de vedere. înacest caz c om pensa rea ap a re su b fo r m a un ei fu nc ţii co n tra stan te. Cu cît unilateralitatea atitudinii con ştiente es te m ai m are.] Totuşi caracterul foetal sporeşte totodată compensarea şi supracompensarea. prilejuieşte o „construcţie auxiliară". După 24 părerea mea. Esteorba aici d e un ca z v ex trem . Ea corespunde unei funcţii asemănătoare în domeniul fiziologiei.. ci o ech ili brea ză sau o com pletea ză pe a c ea sta. în vis to ate conţinuturile constelate de situ aţia conş tientă. Ober den nervosen Charakter. Activitatea ac esteia este selectivă. de p ildă oferă . inconştientul se află în tr-un contrast atît de puternic cu conştiin ţ a . activitatea inconştientului (v. [. ţei. aceste organe şi sisteme de organe insuficiente intră în luptă cu lumea exterioară. 24Jung. comparabil dezvoltării compensatoare a organelor în cazul insuficienţei organice. după Adler. .. in dife ren t da c ă ele vin din p artea o am en ilo r şi a îm prejură rilor sau izv o ră sc din p ro priile instinc te. şi an um e prin vise şi im agini spontan e. o contrapondere la orienta rea conştientă. D ar cu tim p ul. 766. Sentimentul de inferioritate al nevroticului care. de un punct de vedere al conştiinţei. în virtutea existenţei lor afec tive. înţelegînd prin ea o echilibrare funcţională. In co nş tientul. D e regulă. tensiunea cr eş te în asem enea m ăsură încît coninuturile inconştiente frînate intr ă ţ în conştiinţă. care sporeşte o dată cu creşterea unilateralităţii contiente şi duce în cele din urm ă la o ş tensiune perceptib ilă. 14. mai jos) compensează şi exclusivismul atitudinii generale datorat funcţiei conştiente. în c î t c o m p en s a ţi a e st e t u lb u ra t ă . Prin această comparaţie este caracterizată perfect esenţa funcţiei conştiin21Aluzii la teoria compensaţiei şi la Gross. El înţelege prin compensare echilibrare funcţională a sentimentului de inferioritate printrun sistem psihologic compensator. în a şa fel în cît s e poate vorbi de un contrast efectiv între conştiinţă şi inconştient.

Ea po rn eş te d e la prod usul inc on ştien t ca d e la o ex presie simbolică(v. fie o reduce m ereu la ea . ra po r ta te ntotdea una la senzorialitate . în i n c a p a c it a t e a d e a g în d i a ltc e v a d c c ît fa p t e n em ijlo cite sen zo ri a l. m ai sus). m ai jo s). cum va pentru a o explica pe ac ea sta din urm ă. T ot astfel. 771. In arh fluenţa m agică a fetişului nu este trăită ca o stare de afectivitate subiectivă. ci se lipeşte de fenom enul m aterial. anticipînd. . ceea c e fa ce c a ele să nu po ată a tin ge ni- velul unor fun cţii pure. nici gîndită în sine. concretism ul are drept efect o proiecţie a acestor fac to ri interni asupra faptelo r exterio are. 770. obiectul g în d irii şi a l sim ţirii s ă fie în to td e a u n a şi o b iec t a l s en z a ţiei . Prim itivul nu îşi dă seam a că ideea lui d e D u m n ezeu es te u n c o n ţin u t su b iec tiv . no ţiun ea es te îm p lîntată încă în m aterialul intuitiv m ediat sen zorial. aeder vorbeşte în M acest sens d e o ad ev ă ra tă fun cţie pro sp ectiv ă in co nş tientului. d e e v id en ţă im ed ia t ă . L a in sul civilizat. m en ţinînd ferm am bele fu nc ţii în sfera s en za ţiei. o su pra evalua re su perstiţioasă a faptului pur. (în legătură cu im portanţa factorului sen za ţie v. C on c r e t î n s e a m n ă d e fa p t „ c r e s c u t îm p re u n ă " . Sen zaţia fiind perc epţia stim ulilor fiziologici. m ai jos) care reprezintă. R ezultă în felul ac esta o ata şa re a funcţiilor psiho logice de sen zaţie care îm piedică autonom ia psihică a in dividu lui fa v o rizînd fap tele d ate s en zo ria l. A c ea stă o rien tare este fi reşte preţioa să în c e priv eşte recuno aşterea faptelor. ci cr ed e că a rb o r ele s a c ru e s t e s ă l a ş u l lu i D u m n e z eu . O a s em enea n oţiu ne nu o es te nici abs tractă. 1). Con structiv înseam nă „zidind". Ac esta este con cretism u l sentim entului. a c a re a nti25 Un exemplu detaliat în acest sens îl oferă Jung în: Zur Psychologie und genanmer occulter Phănomene (Gesammelte Werke. c oncretis m u l g în d ir ii s t ă .C oncretism . d e p ild ă . ci este resim ţită ca acţiune m agică. U n ex em p lu d e s up ra ev a lu a r e su pers tiţio a să a fa ptelo r îl c o n s titu ie ip o s ta zie re a n iuţ de en ergie în m o nism u l o nii lui Ostwald. to t a stfel concretism ul reprezintă contopi rea gîndirii şi sim ţirii cu senzaţiConcretismul face ca a. G în dul primitivu lu i nu î a re autonom ie d istinctă . un altul. D upă cum participarea m istică reprezintă o contopire a individului cu obiectele exterioa re.P rin no ţiun ea d e c on cr etism înţeleg o a nu m e particularitate de gîndire şi sim ţire. la fel ca în ca zul prim iti v u l u i . G îndirea concretis tă s e m işcă printre n oţiuni şi intuiţii exclusiv concrete şi s e rapor tea ză perm an ent la sen zo rialitate.C oncretism ul este o noţiune care cad e sub incidenţa ace leia m ai generale d e „participation m ystique" (v.G în direa ş i sim ţirea p rim itivă sîn t exclusiv c on cretis te. Senzaţie şi Tip). ci şi de factori care eventual se opun faptelor exterioare. nici distinctă. A cesta e ste concretism ul g în dirii. C on cretism ul este d e acee a un aism (v. sa u în inc ap acita tea de a distin ge sim ţirea su biec tiv ă de o biectul sen zorial dat al sim ţirii. Con c r etism u l fa c e să p red o m in e sem n ific a ţia fa p t elo r . N edifer enţiată . D eo arece însă individul nu este determ inat doa r de stimuli fiziologici. El s e rid ică c el m u lt pînă la tr ea pta an a lo giei. 769. b a c h ia r D u m n e z eu în su şi . M etoda con stru ctivă are în vedere prelucrarea produselor inconştiente (vise. m aterialism ul lui M oleschott („O m ul este ceea ce m ăn în că "). Apae astfel o p red om inare a factorului r senzaţie în orientarea psiho logică. Folos esc „constru ctiv" şi „sintetic" pentru a desem na o m etodă opusă celei rcductive.D eza v a nta ju l co nc retism ului s tă în a ta ş a rea fun cţiei d e s enzaţie. opusă abstracţiunii. O n o ţ iu n e c o n c r e t gîndită este aceea pe care ne-o reprezentăm ca fiind concrescu tă sau c on t p ită cu a lte n oţiu ni.U tilizez noţiunea într-o acc epţie sinonim ă cu sintetic. el r ep rim ă a stfel individualitatea şi libertatea ac esteia în fa vo area procesu lu i obiectiv. fan tezii). U n b u n e x e m p lu î n a c e s t s e nls o f e r ă î c o n c r e t is m u l sim ţirii lui Nietzsche şi supraaprecierea derivată de aici a dietei. iar p rin ac ea sta. concre tism ul fie m enţine ferm funcţia în sfera s en zorială. Ac ea stă contopire îm piedică o diferenţiere a gîn dirii şi sim ţirii. nu şi în ce p riv eşte interpre ta realor şi a rap o rtului lor cu ind iv id u l.454 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINIŢII 455 767. a dică în s fera ra po r tă rii s en zoriale. un frag 25 m en t de dezvoltare psihologică. ci să răm în ă subordonate senzaţiei. G în direa şi sim ţirea se sprijină p e s enzaţie şi se disting fo arte puţin d e ea. şi sim ţirea con cre tistă es te întotd eau na dep en dentă s en zo ria l. T o t a s tfel. s im ţir ea prim itivă este perm an en t raportată la fen om enul m aterial. 768. ci raportată la cev a c u ca r e s e co ntop eş te.C onstructiv.

Metoda constructivă este în chip necesar individualistă. V. 11. p. (Gesammelte Werke. încît situează corect orientarea con ştientă. Silberer se exprimă într-un mod asemănător. şi deci asi milată. în corelaţii mai generale. metoda reductivă este colectivă. Probleme der Mystik und ihrer Symbolik. ea este o metodă intuitivă. pe care îl 29 caracterizează în limbaj simbolic. 1914. 772. 775. negat a priori. Ober das Traumproblem. care se ocupă de relaţiile efective cu obiectul. de care el are nevoie ca să poată acţiona. Caracterul teleologic al tendinţelor inconştiente nu poate fi. de regulă. 773. Ober die Psychologie des Unbewuflten. în schim b. Prin conştiinţă înţeleg punerea în relaţie a conţinuturilor psihice cu eul (v. încît ea atinge acea lim pezim e care face posibilă înţelegerea conştientă. . Metoda constructivă încearcă deci să stabilească sensul produ sului inconştient faţă de atitudinea viitoare a subiectului. Conştiinţă. metoda constructivă de interpretare nu se ocupă de sursele sau materialele originare ce le stau la baza produsului inconştient. tot astfel şi interpretarea constructivă a problem e lor gîndirii se raportează la paralele din domeniul filozofiei. p. al li teraturii etc. urm. altminteri ar trebui să i se nege orice semnificaţie adecvată scopului. Freud însuşi atribuie visului un rol teleologic. După cum interpretarea reductivă se foloseşte de reprezentări compa rative din domeniul biologiei. căci ea duce de la cazul individual înapoi la atitudini sau fapte fundamentale ge nerale. visul). 647. există conştiinţă în măsura 31 în care ea este percepută ca atare de eu. 27Adler. Şi Adler recunoaşte existenţa unei funcţii 27 anticipative a inconştientului. 29Vorbind despre semnificaţia anagogică. în m ăsura în ca re nu sînt percepute de a ce sta. relaţia reală cu obiectul e mult mai puţin importantă decît în cazul procedeului reductiv. utilizată la elaborarea sensului general al unui produs inconştient. 3. 1906. Deoa rece. sînt in co nş tiente 31 Natorp. expresia simbolică ajunge să fie întreţesută. pp. VII). Ci. mai jos) de materiale care îmbogăţesc şi adîncesc în asem enea măsură expresia sim bolică a inconştientului (de exemplu. cel 28 puţin de „păzitor al somnului" . 145 ş. pp. Ober den nervosen Charakter. 149 ş. Noi considerăm de aceea că produsul inconştientului este o expresie orientată către un ţel sau scop. Această elaborare se face prin înlănţuirea asociativă (deci nu activ aperceptivă. m etoda constructivă slujeşte la clarificarea sensului exprimat simbolic. der Psyclwlogie. în felul acesta ea procură subiectului acordul cu i nconştientul. E vorba mai degrabă de atitudinea subiectivă în care obiectul este mai întîi doar un semn al tendinţelor subiectului. Tot astfel Lipps. Ideile apărute spontan în minte în legătură cu produsul inconştient sînt prin urmare examinate din unghiul ţelului şi nu din acela al provenienţei lor. m et oda constructivă utilizează şi ea anumite materiale comparative. voi. în vreme ce funcţia prospectivă este limitată de el mai cu seamă la „dorinţe". 774. îm bogăţită astfel. ţinîndu-se cu grijă seama de raportul lor cu starea conştiinţei. Sigur este faptul că produsul inconştientului nu trebuie considerat în chip unilateral ca ceva împlinit. Eu). în acest din urm ă caz. Corespunzător cu această concepţie. 28Freud.456 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINIŢII 457 cipează aproape în joacă dezvoltarea psihologică 26 viitoare. al fiziologiei. inconştientul nu este capabil să producă decît expresii sim bolice. căci o atitudine viitoare se dezvoltă doar cu pornire de la indi vid. prin analogie cu alte funcţii psihologice sau fiziologice. v. 26Maeder. urm. ci încearcă să confere produsului simbolic o expresie 30 generală şi inteligibilă. Metoda constructivă poate fi aplicată direct de subiect la m aterialele sale subiective. Deoarece este vorba de o orientare anticipativă. iar cea a problemelor intuiţiei la paralele din domeniul mitologic şi din acela al istoriei religiilor. Traumdeutung. 30Jung. ca încheiat. al folclorului. activitatea acestuia are o semnificaţie în principal de echilibrare sau de completare a stării de conştiinţă.Relaţiile cu eul. în „Jahrbuch fur psychoanalytische und psychopathologische Forschungen". căci potrivit interpretării compensatoare a inconştientului.Nici o metodă de interpretare psihologică nu se sprijină nu mai pe materialul asociativ al subiectulu i an alizat . p. Leitfader. Einleitung in die Psychologie. Ele sînt examinate din punct de vedere a ceea ce se face sau nu se face în viitor.

cu senzaţii şi fantezii. Există o atitudine de complexe psihice care nu toate sînt legate în mod 33 necesar de eu. 34Bleuler. De regulă. 1904. fiecare poziţie este însoţită vizibil de propria sa negaţie. de pildă.I. 285. ea are o condiţie arhaică (v. A stfel: „Ş i na tu ra tin d e c ă t re c e ea ce es te a n t a g o n ic. Diferenţiere înseamnă dezvoltarea deosebirilor. 776. 161. care concepe conştiinţa tot ca „activitate". o simţire nediferenţiată se amestecă. 777. P en tru d esc rierea m ai a m ă n u nţită a n oţiu nii. I. ca p itolul VII (v. ia r n u d in c e ea ce este iden tic . izolarea părţilor din întregul de care aparţine. sentimente sau intuiţii. de pildă gîndirea cu simţirea sau simţirea cu senzaţia etc. c eea ce e tînă r îm bă trîn eş te şi ceea c e a îm b ătrînit întin ereş te.„O dată născuţi." 3 5S tob aeu s. tot astfel se va reîntoarc e în el — un proces dublu car e se desfăşoa ră şi s e v a desfăşur a necon 37 tenit la răstim puri m ăsurabile. p. adică nu sînt raportate la eu astfel încît să le revină calitatea de conştiinţă. căci acesta reprezintă totalitatea conţinuturilor psihice. v. 456. 0 gîndire nediferenţiată este incapabilă să gîndească independent de alte funcţii.458 TIPURILE PSIHOLOGICE 32 DEFINIŢII 459 (v. precum sexualizarea (Freud) simţirii şi a gîndirii în nevroză. mai sus). de unde inhibiţiile caracteristice în utilizarea funcţiei nediferenţiate. 33Jung. III). rec ţia este im posibilă. 1911. ." Aceasta este en an tiodrom ia lui H eraclit. 37Gompera. în măsura în care o funcţie este în întregime sau în mare măsură inconştientă. v. Prin acea stă noţiune.Em oţie. doa r o funcţie diferenţiată se dov ed eşte a fic ap a bilă de o rienta r e. 781. 1910. Conştiinţa nu se identifică cu psihicul. cu alte cuvinte. Die Philosophie der Grieclten.Empatie. d u p ă cum a ieşit din focul prim ordial. I. Zur Theorie des schizophrenen Negativismus în „Psy chiatrisch-Neurologische Wochenschrift". şi Proiecţie). N e nu m ă ra te frag m ente d in H era clit o exp rim ă . 53.E na ntio dro m ie. Utilizez în această lucrare noţiunea de diferenţiere în principal în legătură cu funcţiile psihologice. care nu sînt toate obligatoriu legate direct de eu. C o s m o s u l în s u ş i. funcţia nediferenţiată este caracterizată şi de 34 faptul că posedă ambivalenţă şi atnbitendinţă . Conştiinţa este funcţia sau activitatea care întreţine relaţia conţinuturilor psihice cu eul. d e a ic i. Şi părţile acesteia fuzionează între ele. m ai jos) a obiec tu lu i. flu xu l ză m islirii şi a l pieirii n u s e 36 op reşte niciodată. d b a zea ză p e s ep ara rea şi ex clu d erea a c eea îi este ce im propriu. 780. căci di d irecţia unei funcţ respectiv con iţia o rientă rii ei s e ii. Griechische Denker. în Zur Einfiihrung in die Philosophie. nu este diferenţiată. potrivit interpreţilo r s ăi avizaţi. p. kL . p. 1916. Afect. orientarea devine im posibilă. 1856. ci păr32Cf. c eea ce v egh ea ză ad o a rm e ia r ceea c e a d orm it s e trezeş te. o capacitate senzorială nediferenţiată este afectată de faptul că diferitele sfere senzoriale se amestecă (au-dition colore'e).v. mai jos). nim icire şi zidire constituie norm a care îm brăţişează toate sferele vieţii naturii. Prin contopirea cu ceea ce e im propriu.En a n tio d r o m ie în s e a m n ă „ a a ler g a în sens contrar". adică în ea se amestecă fără încetare senzaţii. de pildă. 778. 60 : citix * pti* «st X i> y ov in tn ţ E iv 36Zeller." „Căci zidire şi nim icire. izv o ră şte a rm on ia ei". Em patia este ointroiec ţie(v. Diferenţie rea constă în izolarea unei funcţii de alte funcţii şi în izolarea diferitelor ei elem ente unele faţă de altele. Fără diferenţiere. Lehrbuch der Psychiatrie. 779. ca „proces". Die negative Suggestibilităt în „Psychiatrisch-Neurologische Wochenschrift". anum e concep ţia d u p ă c a r e t o t c e e a c e e x is t ă tr e c e în c o n tr a r iu l său . încît nu se poate manifesta izolat. Riehl. ţile ei se amestecă atît între ele. cît şi cu alte funcţii. ei se hotă ră sc să trăia scă şi astfel să în du re m oartea. adică nu este separată de întreg ca parte şi nu există ca atare. „Viul m o a re ia r c eea ce a m u rit în vie. Ober die Psychologie der Dementia praecox (Gesammelte Werke. pe ce l e m a i m ic i . filozofia lui 35 Heraclit de sem nează jocul contra riilor la niv elul devenirii. c a şi p e c ele m a i m a ri . ea nu este diferenţiată. Atîta timp cît o funcţie este în asemenea măsură contopită cu o altă funcţie sau cu mai multe.Disimilare. o simţire nediferenţiată este afectată de amestecul de ură şi iubire. Asimilare. chiar dacă uriaş e. pp. 92.

conţinutul ei nu corespunde unei realităţi exterioare. 788. în starea de extraversie subiectul este puternic determ inat. anu me fantasma şi activitatea imaginativă. ev entual împotriva propriei intenţii a acestuia.Aplicîndu-şi principiul psihologic. Prin fantezie în accepţia de fantasmă înţeleg un complex de reprezentări care se deosebeşte de alte com plexe de reprezentări prin aceea că nu îi corespunde un conţinut exterior real. trăsăturile arhaice ale sinelui au fost prezentate ca existînd separat de şinele „superior". Extraversia înseamnă orientarea în afară a Hbidoului (v. cît şi condiţie a conştiinţei (v." 783. Acest fenomen caracte ristic are loc aproape pretutindeni acolo unde viaţa conştientă este dominată de o tendinţă unilaterală extremă. istoria convertirii lui Raymundus Lullius. atunci subiectul se gîndeşte pe sine în obiect. precum Faust în cazul lui Goethe sau Zarathustra în cel al lui Nietzsche. l enu este identic cu totalitatea psihicului meu. al întregului cu focul. Extraversia este de aceea într-o oarecare măsură un transfer al interesului de la subiect la obiect. atunci cînd ea este intenţionată de subiect. subiectul s e sim te pe sine în obiect. ci este în . şinele ar fi o mări e ideală care înţelege eul în el însuşi. Heraclit spune: „Efesieni. 39 Vorbesc de aceea de „complexul eului" Acesta . anume în desfăşurare temporală. Tip). de obiect. U n bun exem plu de enantiodrom ie îl oferă psihologia lui Pavel şi con vertirea lui la creştinism . zeificarea de către acelaşi a lui Wagner şi mai tîrziu adversitatea faţă de el. al focului cu întregul. este atît con ţinut al conştiinţei. Die Fragmente der Vorsokratiker. în aşa fel încît în timp se dezvoltă o contrapoziţie inconştientă.Extraversie. Deş se i ea poate baza iniţia l pe rem em o ra rea unor im a gini legate de trăiri efectiv e.O stare de extraversie habituală duce la apariţia tipului extravertit (v. identificarea cu Cristos a lui Nietzsche bolnav.Fantezie. 45 (Gesammelte Werke.„Pentru suflete. la Nietzsche. atunci cînd obiectul o impune cu for ţa. al m ărfii cu aurul. în măsura în care eul nu este decît su biectul conştiinţei mele. iar şinele. în psihologia creştină sub chipul diavolului sau al lui An ticrist. Deosebesc de aceea între eu şi sine.460 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINIŢII 461 782. tot astfel. şi de o extraversiepasivă. Cineva care se află într-o stare extravertită gîndeşte. III). Prin „eu" înţeleg un complex de reprezentări care constituie centrul cîmpului conştiinţei mele şi care îmi pare a poseda un grad înalt de continuitate şi de identitate cu el însuşi. sim te şi acţionează în raport de obiect. în măsura în care eul nu este decît centrul cîmpului conştiinţei mele.„Schimbul se face alternativ. în aşa fel încît nu poate exista nici o îndoială în legătură cu atitu dinea sa pozitivă faţă de obiect. căci sînt conştient de un element psihic anume doar dacă el se portează la ra complexul eului. deci şi al celui inconştient. mai sus). mai apoi prin întreruperea direcţiei conştiente. subiectul întregului meu psi38Diels." 784. transform area lui Swedenborg din savant în vi ionar z etc. apa — suflet. pentru ca depravarea 38 voastră să apară la lumina zilei. 789.Prin enantiodromie înţeleg manifestarea opusului incon ştient. 787. chiar dacă nu exclusiv. mai jos). în Spitteler în figura lui Epime-teu. Pămîntul se face apă. 82. pp. pentru apă a deveni pămînt înseamnă moarte. Eu. Desemnez prin această noţiune o relaţie evidentă a subiectului cu obiectul în sensul unei deplasări pozi tive a interesului subiectiv faţă de obiect. 786. în acest sens. Din textul lucrării mele rezultă sensul atribuit de fiecare dată term enului. Se poate vorbi de o extraversie activă. I. m Şinele apare în fantezia inconştientă ca personalitate supraordonată sau ideală. p. hic. precum la Goethe în figura lui Mephisto. Prin fantezie înţeleg două lucruri diferite. adică atrage interesul subiectului. 1912. ci doar un complex printre altele. 39Jung. Zarathustra îşi descoperă um bra în „omul cel mai slut". a deveni apă înseam nă m oarte. ce se manifestă mai întîi prin inhibiţia randamentului con ştient." 785. dacă ea es te afectivă . Din raţiuni de idealitate. 79. Ober die Psychologie der Dementia praecox. la fel de puter nică. să nu vă lipsească niciodată bogăţia. şi anume într-un mod direct şi limpede perceptibil. după cum al aurului cu marfa. Dacă extraversia este intelectuală.

inconştient. nu s e p oa te s p rij in i de cî t p e un a nt ag o n i sm l a f el de puternic între conştient şi inconştient. V iaţa lui Pa vel oferă un bun ex em plu în ac es t s ens: convertirea lu i la c r eş tin is m a c o r es p u n s a s u m ă rii p u n c tulu i d e v ed er e in c o n ş tien t d e m a i în a in te ş i r efu lă rii p u n c tu lu i d e v ed er e a n t i creştin de pînă atunci. d e re g u lă . ca produs pe de-o parte al unei a titudini conştiente neantagonice faţă de inconştient.C a ş i în c a zu l v isu lu i (c are n u es te altc ev a d ec ît o fa n tezie pasivă). Fan tezia p a siv ă este d ec lan ş ată p ro ba bil întotdea un a d e un p ro du s inconştient. si tuaţie în ca re libidoul ia în prim ire toate elem entele izvorîte din in conştient.i . sub form a unui produs com un şi unificator. 790. 793. o deplin ă c la ri tate. a ltm interi ea pu ne în v alo a re d o a r pu nctu l de v ed ere a ntag o nic al in co nştientului. 791. fa n a teziile active sînt provocate de in tu iţie. fie este o irum pere în conştiinţă a unor conţinu turi inconştiente. care acum ulează în sine aproxim a tiv tot a tîta en erg ie c îtă po s ed ă şi a titu dinea co nş tient ă ş i ca r e. fantezia onirică nu are nevoie de o energ ie specială spre a s e pu tea opun e eficient con ştiinţei a d orm ite. că ci ea presu p u ne. este aptă s ă înving ă rezisten ţa acesteia din urm ă.D ac ă fo rm a pa siv ă a fan teziei po a r tă n u ra reo ri pec etea patologicului sau cel pu ţin a anorm alului. şi în clin ăr ii a titud in ii co nş tiente d e a prelu a sug estii sa u fra g m ente de co relaţii in co nştiente. C eea ce re prezintă. Fantezia activă. Aceste fante zii apa rţin „autom atism elor" psihice (Jan et). Fantezia pasivă are întotdeauna nevoie să fie su pu să un eic ritici co nş tien te. o p utern ic ă diso ciere c are. acesta din urm ă m anifestat apoi în crizele sale de isterie. adicăo atitudine de per ceptiv o rientată către perc eperea conţinuturilor in conştiente. în schim b. A stfel. c um am s pu s. el era deja creştin. fantezia a poate fi declanşată conş tient şi bitrar. ea n u es te altc ev a d cc ît o co m b in aţie de elem ente c on ştiente. Se poate d isting e o fantezie ctiv ă de una pa siv ă . m otiv pentru ca re a ju ng să fie perc ep ute m a i pu ţin tend in ţele con tr a rii şi m a i m u lt c ele v ag co m p en sa to a re. deş i în fan tezie el es te m ult m ai dezv olta t decît în vis. prin a s o cierea cu elem ente pa ralele. cla ritate şi relief. în consecin ţă. de regulă. fie în to talita te. o acţiune s a u un p ro du s al c om bina ţiei u no r elem en te ps ih ic e do tate cuen e rg ie. în aceea şi m ăsură. cu noţiunea de „dis po ziţie estetică " a lui Sc hiller). tive S en sul m a n i fe s t a b ia d a c ă m er it ă d e c el e m a i m u lte o r i acest nu m e. în cazul fanteziei activ e e vorba deci nu neap ăra t de o stare de diso cier e p sih ică . ci va reprezenta precu m p ăn itor pu nctu l de v ed er e a l p er so na lită ţii in co nştiente. ci doar com pensator faţă de con ştiinţă . C ă ci în ea fuzion ea ză. ci d o ar d e în ţeleg ere. es enţă doar em anarea activităţii creato are a sp iritu lui. ceea ce decurge probabil din faptul că. O fa ntezie astfel constituită poa te fi exp resia suprem ă a unităţii unei indi vidu alităţi şi poate ch iar să o producă pe aceasta din urm ă. s em nificativ d in pun ct de ved ere teo retic. ar fie în pa r te. îşi datorează existenţa nu doar unu i proces inconştient intens con trastant ci. doa r un exp erim ent a rtificial. în sc him b . fă ră o atitudine intuitivă anterio ară s au sim ultană a su biectului cunoscă tor car e răm îne absolut pasiv. a enunţului n em ijlo c it a l c o m p lex u lu i d e r ep re ze n tă ri im aag in . viziunea lui Pavel presupu ne că. fantezia este declanşa tă fie de o atitudine intuitivă. în realitatea exp erien ţei psihologice de zi cu zi. fantezia are un sens manifest şi unul latent. fan tezia activă. că ci a p ariţia lo r p res up un e su strag erea de su b co ntrol co nş tien t a u nui c ua ntum s u b st a n ţia l d e en erg ie c a r e in v es te ş te m a t eria l e in co n şti en te. fan teziile pa sive ap a r de la început sub fo rm ă de im agini. îm prejurare care a scăpat atitudinii sale con ştiente. c i m a i degra b ă d e o pa r ticipa re po zitiv ă a conştiinţei. Fantezia izv orîtă dintr-o astfel de stare prin irum perea în conştiinţă nu v a putea fi nicio dată expresia deplină a unei individualităţi unite. de aş teptare. fireşte. în m ă su ra în c a re en erg i ei p s ih ic e i s e p o a te im p rim o direcţie arbitrară. F an tezia p asiv ă n u es te. r ela tiv sla b a ccent ua te. fiind tocm ai expresia desăvîrşită a unităţii ei (cf. în p rim u l c a z. per s on alita tea co nş tien tă ş i incon ştien tă a s ub iectului. pe de altă parte al unor procese care se comp ortă nu antagonic. şi de a le c on feri.462 TIPUR ILE PSIHOLO GICE 463 792. opus conştiinţei. nu are n ev o ie de a stfel d e c ritic ă. să a p ară d oa r la o d is ociere rela tiv ă a p sihicu lu i. form a activă aparţine ad es ea celo r m ai în alte a ctivită ţi sp iritua le ale om ului. Prim ul rezultă din intuirea nem ijlocită a im agin ii fanteziei. n ic io d a tă e x p re sia u n ei in d iv id u a lită ţi a ju n să la u n ita t e. . conferindu -le. Ele pot. la rî nd u. de fapt. prin as ocierea cu m ateriale paralele.

în schimb este puţin satisfăcătoare explicaţia după care viziunea lui Petru se poate reduce la faptul că. nu rareori îl considerăm pe acesta chiar decisiv în paguba momen- . Istoria universală nu poate fi tratată ca o problemă de fiziologie sau de cronică personală scandaloasă. întotdeauna un ce care a devenit. în aşa fel încît este. cît şi înapoi. 7%. după cum absolut de înţeles este că pentru anumite temperamente acest mod de interpretare a faptelor psihologice este atît de mulţumitor încît ele renunţă la orice pretenţie de a înţelege lucrurile mai adînc. Dacă cineva care îşi reprimă sexualitatea. are fantezii sexuale. de pildă un sfint din Evul Mediu. După cum se ştie. în schimb. 795. pe de-o parte. suferind de foame. Acest punct de vedere ar fi prea limitat. Fiind în devenire. greu sesizabile. punerea de ţeluri. ea nu ar putea să atragă atenţia (libidoul conştient) în asemenea măsură asupra ei incit să poată întrerupe coerenţa conţinuturilor conştiinţei. de regulă. de pildă. în viaţa curentă adăugăm fără şovăială şi absolut instinctiv un punct de vedere final oricărei explicaţii. Deşi existenţa unui sens latent al fanteziei nu pare pentru început deloc sigură şi nimic nu se opune unei eventuale contestări a ei. o asemenea explicaţie a visului apare ca satisfăcătoare. ne declarăm. el a fost împins de inconştientul său să consume animale impure sau că hrana cu animale impure ar însemna în genere doar împlinirea unei dorinţe interzise. mai întîi într-o privinţă cauzală: psihologia individului nu este niciodată explicabilă exhaustiv prin el însuşi. Opoziţia inconştientă trebuie să fie foarte puternică pentru a putea pătrunde în conştiinţă. Se va căuta de aceea o altă semnificaţie a fanteziei. o interpretare a acesteia. antecalcularea sau premoniţia ar fi tot atîtea imposibilităţi psihologice. cît şi a lui Pavel. un ce în curs de devenire. la identificarea lui cu Cristos. la constatarea forţelor instinctive răspunzătoare de apariţia ei. un ce creator. Tot astfel nu poate satisface exigenţele noastre încercarea de a reduce. de pildă. O astfel de abordare duce. ci şi una de natură istorică. la motivele îndepărtate care au prilejuit fantezia. Altminteri. scopul. acest fapt este satisfăcător explicat prin reducere la sexualitatea reprimată. intenţia. Justificarea unei concepţii reductive este de la sine înţeleasă.464 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINIŢII 465 Fantezia stării de veghe. şi este într-un anume fel determinată. pe de alta. Ea nu este doar o problemă fiziologică. dar ele nu se află în nici un fel de raport cu psihologia istoriceşte determinată atît a lui Petru. biologică sau personală. Această cercetare a sensului latent poate fi mai întîi de natură pur cauzală: ea se poate interesa de cauzele psihologice ale apariţiei fanteziei. el este un fenomen viu. pentru a o înţelege trebuie să cunoaştem nu doar cauza care o dictează. un sens latent. Astfel de interpretări sînt prea simple şi prea facile. viziunea lui Pavel la refularea invidiei pe care i-ar fi trezit-o rolul jucat de Cristos pe lîngă compatrioţii săi şi. a revendica o înţelegere satisfăcătoare constituie un motiv suficient pentru o cercetare aprofundată. care se exprimă tocmai printr-un sens manifest pronunţat. Am denumit un atare mod de interpretare reductiv. Sensul manifest are întotdeauna caracterul unui proces intuitiv şi concret. Dacă cineva lansează un strigăt de ajutor. A explica. scopul şi intenţia ei. Şi astfel. Ambele explicaţii pot avea ceva adevărat în sine. 794. Freud a exploatat deosebit de intens această direcţie. ci trebuie să recunoaştem limpede că ea este determinată. legat indestructibil de continuitatea procesului vital. Sîntem de aceea nevoiţi să ne lărgim substanţial concepţia despre sensul latent al fanteziei. Conţinutul inconştient depinde de o foarte puternică coerenţă interioară. dacă ştim toate acestea. ci şi sensul. mulţumiţi. de împrejurările istorice corespunzătoare. care din pricina irealităţii sale obiective nu poate satisface pretenţia conştiinţei de a fi înţeleasă. Dacă cineva visează mese încărcate şi dacă se dovedeşte că înainte de culcare a fost chinuit de foame. el pregăteşte şi viitorul. altfel spus. pe de o parte. o opinie prin faptul că alta a precedat-o este cu totul insuficient din punct de vedere practic. un fapt psihologic oarecare nu poate fi niciodată explicat total prin cauzalitatea lui. Dacă ar fi constituită doar din aluzii vagi. pe de altă parte. consecutiv. acest fapt este suficient şi satisfăcător explicat prin aceea că respectivul se află pe moment în pericol de moarte. Momentul psihologic are chipul lui Janus: priveşte atît înainte. trebuie să dispună de o energie considerabilă spre a putea birui inhibiţia izvorită din atitudinea conştientă.

s u b o fo rm ă o ri a lt a . atunci trebuie să existe şi o psihologie ştiinţific ă în m ă su ră să d ea s ea m a d e a c ea stă îm p reju ra re. cu atît m ai lim itată t e es v a l a b ilita t ea s o c ia l ă a sim b o lu r ilo r p ro d u s e d e ea . u interpretarea fina listă a viziu nii s fîntului P etru. Tot astfel. considerăm viziunea lui Pa vel în rapo rt cu m isiunea lui univer sală şi ajun gem la concluzia că el îi persecuta conştient pe creş tini. preluat din eniul ştiin ţelo r dom naturii. d oa r atun ci c în d red ă a d ec v a t es en ţa fan teziei. în m ă su r a d eci în c a re izb u tim s ă d em o n s tră m leg a lit a te a fa n t ezi ei. D ac ă în experienţa de fieca re zi noi ac ţionăm astfel. da r a cea s tă leg ita te nu ne spune n ic despre esenţa visului.466 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINITII 467 tului strict cauzal. Ea este d oar o im sim plă con d iţie a visu lu i. Pentru explicaţia cauzală. ştiinţele naturii l-au demonstrat chiar sub form a legilor naturii. Or. 800. a n u m e la n o ţiu n ea d e ac tivitate im aginară . a u ju c a t şi el e u n ro l o a rec a r e. în m ăsura în care ca este sigur c ă leg ile fo rm u la t e c o n c o rd ă c u p ro c e su l o b iec ti v . 797. F antezia ca activitate im aginativă este pentru m ine pur şi sim plu expresia nem ijlocită a activităţii vitale de natură p sih ică. su gera tă Fap te le de Ap osto lilor.Existenţa s ensu lui laten t al fanteziei poate fi contestată doar dacă se contestă şi acela al proceselor n aturale. căci op erele sale au v alo area unor sim boluri care prefigurează linii de dezvoltar e viitoa re.Im aginaţia este activitatea r eproductiv ă sau creatoa re a spiritului în genere. artistul nu este doar un interpret.ci şi un crea- tor. anume nu situîndu-se şi exclusiv în planul strict cauzal.D ac ă. cît şi finalist. c ă ci „preaom enesc l" nu lipseşte de nicăieri. ea nu es te o facultate sp ecială . ci luînd în con siderare şi naturan afi a lă p sihicu lu i. V aloa rea socială m ai lim itată sau m ai generală depinde de capacitatea vitală m ai lim itată sau m ai generală a individualităţii creato are. n ic i u n m o tiv s ă p res u p u n em c ă a c es ta a r fi ca zul şi în ceea ce p riv eş te co nţin uturile in co nştientulu i. Se adm ite în g e n e r a l c ă a c e s t e a sî n t i p o t e z e p e c a r e o m u l le e la b o r e a z ă pentru a expli proc es ele naturale. p în ă la p ro b a c o n tr a r ă . dimpotrivă. în s en zaţie. d ar că inconştient îm brăţişas e d eja creştinism ul. A v is a cînd d o rm i es te lo gic. o atare ex plic aţie a în sem nă tăţii ac es to r stă ri d e fap t îm i p are m a i ad ec v a t ă d ec ît e x p lica ţi a ca r e red u c e to tu l la m o m en t e p er s o n a l e. sîn t em în dreptăţiţi să vo rbim de un sens al fenom enului m aterial. Dar sen sul descoperit este satisfăcător. Cu cît individualitatea es te m ai ano rm ală. fa n te zia a p a re c a u n bo l c a r e în c e a rc ă s ă sim c a ra cte rize ze sau s ă interp reteze cu a ju to rul m a terialelo r ex istente u n ţel an um it sau m ai degrabă o anu m e linie de dezvoltare psihologică viitoa re. cu alte cuvinte legitatea demon stra t ă m erită a c est n um e. c h ia r dacă ac es tea au pentru individualitatea respectivă o însem năta teabsolută. A do v ed i c ă fa ntezia a re u n izvo r fiziolo gic este o sim plă condiţie a exis tenţei ei. în g îndire. d u p ă c u m en er g ia fizic ă n u s e m a n ifes tă d ec ît c a stare fizică ce excită pe cale fizic ă o rganele de sim ţ. adică m ai pu ţin viabilă. nu şi o lege a es enţei ei. că ci pers on alita tea sa in co nş tientă a sp ira că tre ac es t ţel căruia i-a înţeles instinctiv necesitatea şi im portanţa. nu există . orienta rea finală a conţinu tu rilo r co nş tiinţei se află d ea su pra oric ă ro r în do ieli. probabil din pornirea de a recunoaşte m om en tul creato r prop riu fiinţei psihice.în concluzie. D acă. că a dev e n it cr e ştin p rin fa p tu l c ă la el in co n şti en tu l a p r ed o m in a t ş i a irup t. în intuiţie. D eo a r ec e fan tezia a ctiv ă es te prin cipa la ca ra cteristic ă a ac tivităţii artistice. Po triv it exp erien ţei m ele. fantezia apa re ca simptom al u nei stări fiziologic e sau personale. sîntem în dreptă ţiţi s ă v orbim şi de un sens al aces teia. 798. Dup ă cum d in pu nc t d e v ed ere en erg etic oric e sta re fizic ăeste nu altcev a .Ajungem acum la punctul al doilea al explicaţiei noa stre p rivin d n o ţiu n ea d e fa n te zie . produs de ev en im en te a n t erio a r e. d eş i. căci se poa te m anifes ta în toate form ele fundam entale ale fen om enului psihic. a en ergiei psi h ic e c a r e e st e d a tă c o n ş tiin ţei d o a r s u b fo rm ă d e im a g in i s a u c o n ţin u tu ri. n u a v em m o tive s ă co ntes tăm orien tarea finală a conţinuturilor inconştiente. cazurile în care se ajunge la o explicaţie s atisfăcă toa re doa r prin adopta rea unui punct de vedere fin al sînt foarte num eroase. 799. în experienţa ziln ică. L egea f a n t e z i e i c a f e n o m e n p s i h o l o g i c n u p o a t e f i d e c ît de natu ră psiholog ică. de pildă. P en t ru e xp lica ţ ia fin a lis t ă . putem sp une că fantezia poa te fi înţeleas ă atît cauzal. este cu m ult m ai satisfăcătoare decît o ipoteză de fiziologie personală. în s en tim en t. în s c h im b .

respectiv reduce. în măsura în care întreaga masă de libido este îndreptată către funcţia privilegiată.Funcţie valoric inferioară.Prin trecerea în inconştient a funcţiei valoric inferioare. în principiu. Ea se com portă ca numeroase conţinuturi refulate sau insuficient luate în seamă. nu psihopato logic. are o energie care îi vine de la natură. O eliberare pe calea analizei a funcţiei va loric inferioare din inconştient poate avea loc doar prin ridicarea la nivel conştient a form aţiilor imaginative declanşate de funcţia devenită inconştientă. atunci şi energia specifică ei trece în inconştient. (v. v. unele la celelalte. toate funcţiile psihologice să se dez volte concom itent. Jung. ne identificăm mai mult sau mai puţin com- plet cu funcţia cea mai privilegiată şi de aceea cea mai dezvoltată. Disting aceste funcţii între ele. ci doar să subliniez faptul că mi-am format această concepţie de-a lungul unor ani întregi de experienţă. mai jos). funcţia el. Dacă o funcţie care în mod normal ar trebui să fie conştientă cade în inconştient. cine este. Prin conştientizarea acestor fantezii este redusă în conştiinţă şi funcţia valoric inferioară. 40 Cf. privilegiată. egală cu sine. în schimb. Din acest punct de vedere se poate spune că fantezia ca fantasmă nu e nim ic altceva decît o cantitate deter minată de libido care nu poate apărea conştiinţei niciodată altfel decît sub forma unei imagini. ci doar întîrziate în raport cu funcţiile favorizate. de fapt. Ca fenom en. pre cum sim ţirea. Principiul gîndirii de pildă este absolut diferit de acela al simţirii etc. considerat din unghi energetic. fără ca să lui ştim. restul ei de energie ajunge în inconştient. 801. 803. patru funcţii fundamentale. în principiu. şi anume în sens psihologic. 802. Ele pot fi de aceea adecvat numite „inferioare". tot astfel şi atenţia. Prin funcţie psihologică înţeleg o formă anume de activitate a psihicului. două raţionale şi două iraţionale. care în condiţii schim bate răm îne egală în principiu cu sine însăşi. funcţia este o formă de manifes tare a libidoului (v. în nevroză ea este în parte. solid organizat. funcţia inferioară este conştientă. Astf în cazuri norm ale. căci funcţiile rămase în urmă nu sînt nici într-un caz pa tologice. situaţie în care ea devine incom patibilă cu funcţia conştientă. Chiar exigenţele sociale fac ca om ul să-şi diferenţieze în prim ul rînd şi cel m ai m ult acea funcţie pentru care este de la natură cel m ai dotat sa u ca re îi o feră cele m ai eficiente mijloace pentru succesul său social. Apar astfel fanteziile corespunzătoare func ţiei devenite arhaice. Deosebesc. Simbol. Aici îşi au originea tipurile (v. şi Funcţie valoric inferioară). funcţia valo r ic inferioară se dezvoltă regresiv. D in experienţă rezultă că este a proa pe im pos ibil ca. . conferindu-i-se astfel posibilităţi de dezvoltare. anume gîndirea şi simţirea. valoric inferioară rămîne. Din punct de vedere energetic. O funcţie naturală. care în condiţii schimbate rămîne. Unilateralitatea acestui proces de evoluţie întîrzie inevitabil maturi zarea unei funcţii sau a mai multora. Foarte adesea.468 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINIŢII 469 decît un sistem de forţe. 40 804. asemenea unei forţe fizice care poate fi de fiecare dată considerată ca o formă determinată de energia potenţială.Funcţie transcendentă . în mare. această funcţie de fantazare prin faptul că fantazarea îm i apare ca o form ă particulară de activi tate care se poate manifest în toate cele patru funcţii a funda m entale. însufleţindu-1 pe aces ta în mod nefiresc. care pe de-o parte sînt conştiente. sau aproape de regulă. pentru mo tivul că ele nu se pot raporta. Deosebesc. nu este altceva decît un sistem de forţe careapare conştiinţei. ea este un sistem viu. Prin funcţie valoric inferioară înţeleg acea funcţie care în procesul de diferenţiere răm îne în urm ă. sau în cea mai mare parte. care nu poate fi nicicum deposedat cu totul de energia lui. VIII). conştientă. adică se reîntoarce la stadiileei arhaice preliminare. Fantasma este o „idee-force". în pofida condiţiilor generale. cel puţin în efectele ei.Funcţie. N u aş putea să o fera priori nici un motiv pentru care socotesc fundamentale aceste funcţii. pe de alta sînt inconştiente. inconştientă. mai jos) psihologice. Voinţa îm i apare ca un fenom en psihic secundar. dar nu este recunos cută în semnificaţia ei propriu-zisă. ca de pil situa ţiile în ca re cuno aş tem dă un ins a num e după înfăţişarea exterioară. Die transzendente Fwiktion (Gesammelte Werke. Fantazarea ca activitate imaginativă este identică cu desfăşura rea procesului de energie psihică. senzaţia şi intuiţia. tot aşa şi un conţinut psihic.

Denumesc intelect capacitatea gîndirii direcţionate. ci sim plă rep rezen tare. denum esc funcţie raţională (v. la Kant „prototipul utilizării intelectului". ci care este subordonată simţirii. Se po a te vo rbi de gîndire. în m ăsu ra îns ă în ca re idee a nu fa ce altcev a decît să formuleze sensul unei imagini primordiale.Gîndire. ci gîn direa dependentă de simţire. concrete şi este doar colectivă. Gîndire). ea este colectivă. c a un pr o d us a l g în di ri i.Dacă nu are caracter mi tologic.470 TIPURILE PSIHOLOGICE DEFINIŢII 471 805. conţinuturile reprezentării. Ea este o activitate aperceptivă şi ca atare poate fi împărţită într-o formă activă şi una pasivă. în măsura în care ideea es