Ceea ce,s-a intamplat ,in acest an in invatamantul romanesc,depaseste orice imaginatie,din cele mai negre cosmaruri ale romanilor

.Sub asa zisa reforma facuta de acest ministru iresponsabil,al invatamantului,au fost practic desfintate,prin Instructiunea MECTS pentru aplicarea art.94 si 253 din legea 1/2011-Legea Educatiei,mii de posturi in invatamantul preuniversitar,sau au fost acordate in mod nejustificat si pe criterii numai de ei stiute, cadrelor didactice pensionate sau personalului didactic necalificat.Pana la aparitia,noilor normative de aplicare a legii educatiei,ministerul a stabilit ,ca legea intra in vigoare la 1 septembrie 2011,insa nu si articolele care prevad modalitatile de angajare,acestea fiind prevazute in aceasta Instructiune. In conformitate cu prevederile legii 329/2009,dar si cu prevederile legii 53/2003 modificata-Codul Muncii,personalul activ in munca poate sa-si desfasoare activitatea pana la varsta de 63 de ani femeile si poate cumula pensia cu salariul in conditile legii daca pensia este sub cuantumul salariului mediu brut pe economie ,adica cca 1700 ron.Se mai spune,in legea 329/2009 ca in unitatile publice,institutiile bugetare,etc.vor fi luate masuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare,ori in invatamantul preuniversitar,pe langa faptul ca au fost angajate cadre didactice pensionate,unele depasind cu mult varsta de pensionare,au cumulat pensia cu salariul insa nu au renuntat la nici una din remuneratii,au primit posturi dupa care au mai primit ,pe langa profesorii titulari si norme didactice intregi.Acum,in toata lumea civilizata,sunt cadre didactice suplinitoare CALIFICATE,deoarece au parcurs pe langa studiile de specialitate obligatorii,studii superioare,numai la noi in Romania,pentru ca,suplinitorii nostri nu au participat la niste concursuri de tot rasul,motivand faptul ca subiectele nu au respectat Programa afisata,pentru faptul ca,Metodologia privind miscarea personalului didactic a fost schimbata in "timpul jocului"si oamenii s-au vazut in fata faptului implinit,dar si pe motivatia ca in anul 2003 foarte multe cadre didactice au luat cu note mari examenul de titularizare,au disparut posturile si acesti oameni nici pana astazi nu au fost titularizati.O alta motivatie,pentru care acesti oameni nu au participat la examenele de anul acesta ,a fost aceea ca incepand cu 1 septembrie,numai scolile mai pot angaja,cadre didactice,dar a venit dl.ministru si le-a incalacat unul dintre drepturile fundamentale legiferate de piata muncii si prevazut de Constitutia Romaniei,dar si de Carta libertatilor si drepturilor fundamentale ale omului-DREPTUL LA MUNCA;Daca cititi randurile urmatoare,veti vedea ca cererea mea este cat se poate de intemeiata,pentru ca acesti oameni care au fost facuti ,paria societatii,buruieni etc au state vechi in invatamant si doar pentru faptul ca sau saturat,sa fie discriminati au incercat sa protesteze prin neparticiparea,in numar mare anul acesta la cele mai negre examene din istoria scolii romanesti. In drept,imi intemeiez cererea de protest pe dispozitiile art.16 din Constitutia Romaniei alin 1”Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice,fara privilegii si fara discriminari”,a art.41 alin.1 din Constitutia Romaniei-“Dreptul la munca nu poate fi ingradit.Alegerea profesiei,a meseriei sau a ocupatiei,precum si a locului de munca este libera”a art.5 alin 1,din Legea nr.53/2003- Codul Muncii cu modificarile ulterioare;”In cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii”.alin.2” Orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala, este interzisa.”alin.3 “Constituie discriminare directa actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevazute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in

de inregistrare si apoi cu aceste cereri sa mearga la inspectoaratele scolare.raspunde de selectia.angajarea. art.motivarea si incetarea raporturilor de munca ale personalului unitatii de invatamant”. personal didactic auxiliar si personal administrativ sau nedidactic. cu aprobarea consiliului de administratie.mergeti la scolile voastre si chiar daca.sa faceti cereri de angajare juridice si puteti sa copiati motivarea juridica.la directia juridica sa vada ca nu suntem chiar paria societatii cum ne prezinta acesti domni.” a art. dar care produc efectele unei discriminari directe. La concurs se poate prezenta orice persoana care indeplineste conditiile prevazute de legislatia in vigoare.pe directori sa v-i le primeasca. 88 alin(1) “Personalul din invatamantul preuniversitar este format din personal didactic.sa le inregistreze cu nr.” si a art. Consiliul de administratie al unitatii de invatamant aproba comisiile de concurs si valideaza rezultatele concursului.evaluarea periodica. Cercetarii. posturile didactice vacante si rezervate se ocupa prin concurs organizat la nivelul unitatii de invatamant cu personalitate juridica. alin (f)-“directorul unitatii de invatamant. 91 alin (1) “Organizarea si desfasurarea concursului de ocupare a posturilor didactice auxiliare si administrative dintro unitate de invatamant sunt coordonate de director.Oameni buni.posturile au fost ocupate cu pensionari sau necalificati rugati-i. va sfatuiesc.” si a prevederilor Legii 1/2011-Legea Educatiei Nationale.formarea.” alin (2) “Angajarea prin incheierea contractului individual de munca a personalului didactic auxiliar si administrativ in unitatile de invatamant cu personalitate juridica se face de catre directorul unitatii. (2). 90 alin (1) “Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice au caracter deschis.” a art. .4”Constituie discriminare indirecta actele si faptele intemeiate in mod aparent pe alte criterii decat cele prevazute la alin. cu aprobarea consiliului de administratie. de aici pe care sa o atasati la cererea de angajare.legislatia muncii. Tineretului si Sportului.96 privind Conducerea unitatilor de invatamant. 89 “In invatamantul preuniversitar de stat si particular.“ a art.” . conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educatiei.alin (2) “Angajarea personalului didactic in unitatile de invatamant cu personalitate juridica se face prin incheierea contractului individual de munca de catre directorul unitatii.”alin.

:570.  /.0/0700.78.

3...5038././0/0.85:30 300.9.9..43420 .:. 743 $02..90.:2:.70.. 4/: :3..90..7::20/:-7:9500...9.54.84.:8. 24/1.908. 8/081.43/900/.39:2: 8....789.08908:-.5038. 507843...3 10200854.9..5.32:3...:.7:3.

79 /343899:9.0...07070.3..042:: #!%&&.8. 50397: 1.:14891.40 2.90/05. 8:39.:2:..3/.:8.57410847 99:.3  09.9..2033..3./70//.9!747.471:.9038:390.3.8:750397:70/:..0/0.905:-.09.3 /343899:9.:/85.14898.343#42.7../3702:307..::84.789.9.9.00107.:2 394.70.9.70 .3.7....0890.:34902.:...9003:.3 :39.#42.9 -:7:0309... 8:53947348973:.0 503843.08.2030/38947.:5.5.59:..9 8. .947 89:/ 8:5074.3:..89.08:5394.:2.70 3:2.:9 5.8.31.902.2.:.59::2539 /.9478/7059:7471:3/./0503843.0890 -07..:9/043899:9.0 /.089 4.84.#42.3.070.3:./70//./9 0070.3:54. .:931.4.9.3: 14.:7850..3/:70 :72.0789.78/0..70 .0 3899:90-:09.081. 094/44.:78:7/09497.90/039020..9...10/8.59:.83/.79 ....:70850.2-.997.904-.:3.90.79 ..9.37 .3.70.9.7834720//. 50397:..70.90 50397:.7..:1489.0.07..8570.3.9.249..723.70 .3890 .3.089.4..7 .7 50.18.0.:2:9.9.70 4733.70..05..3:.. .3925: 4. 50397:.30 /.70..94....5.:5.8 ...9 ..0.:://.57.0894.: 703:39.723.9.2.5.33.5741080 .70 09.3/28.3089  3/7059 2390200.79.39:570:3..3/1.59:.9..89:/0/0850.03970 .1489.7:38.9.901 37.::/02:3.4742.:8...95038.203.59:.089.7:95489:708.2038 .9:3:/3970/7059:70 1:3/.9.43.9.7..002..20. /8.750397:1.9.79...90 570.1.#42.3 /300...9..2039.: 5.20300/0.5729 50.70.9...039/ 23897:80 ..30700.07070.2080708.:805902-70 3:2. .2033:.8:-0.2:3.98.. -079.549.70 % /04.:89.5.00.:57295489:7/:5.:20.. ..79.../0574908950/85490.70 ...9.2.2:3.9.574908900573305.90.72.09:047 -:09..0894./70//..507843.90 :300/05.7.9.:148999:./70//.3.1..30 7059:.:.79.3.09.8: 249..3: ..::.7850249.98054..0 1.2039..:3.9475:-.9.0.9 .57.9:7.:5.7..70..9.:9479.3.9.9...:28.30.790 2:90.398/4.7.. 33:2.203:/099:..

9. .9 8..5./09498.:4. 39020..3   7.79070570.3.1./0:38.3070.7/7059:747570.9.9..947 ... ./7:70..3. .908.20391.70/70.5:0.9...1:3..70.573.723.:007.7.70 3 .2:90/3970.723..90789.50 ...7903039.9.  70897.5 89:.:.  4/::3.0/8.3  43899:0/8.7907/080 47039.:903 .:90.9.90 1.:57010739..70 0930 700 459:30549.9:7.-9.7903039.  ..9430.7.2.9.8. 089039078.9..789.5.. .47.:24/1.9.8.5900/00.947/02:3.8.9050:3: 8.9.9083/.70..3   .:34...0309...47/.7..9 -.7080:.908.473.9/097..70..458.:.:7085438.:/070 /0480-70 70897.. .8907 14483908. 473084.010.:3/70.70:9074...70 /70..70. 7..9..0 .943.90081..3/.:2.930.

010.900:30 /8.703/70..590039020.9.7/70.70574/:.2:3..08.7907/0.9. .90081.5.90 8.3  43899:0/8...:90.7...0/07470.9.90324/ .00570.703950.723.570.723.3   /.90.

9.9478.90:7/.70 :7/. 0.0890.9..0/397 4:39.801.3   3. . ..3.:5.90:7/.97:.75.2.90/03.3850....5489:747//..39.0..9/0 3.7/089.:... .:..2.573 .9...438::/0.2.:7847.9.7 5489:70//..447/43.07070.8 .3   7...9.39 7..79 ..3.5733.9.70 20709.3 .:507843.:78:: ......0707/0..05733.43.0 .943. ..9/3507843.050784..70.708.9.40.39087007.5489:747//.43.07078.3:39./:.9.9..9. /0.947: :39..78507843.431472:30 2094/44 .4.:.:503843...703/0530890.90804.9/03..4280/0../70.947::39.3   !07843..85:3/0/0 800.2....9.2.708901472..39:570:3..79  .94.7/..907/08.:788054.3   3.4.79 57.574-./0...:78:7050397:4.70.089/423   .203-:3 .398:39..:39.900.2...39.9..7..70.4397.9..3:8:3902 .0070.9.:78::/04.70.:14894.:5..5479:747/02:3.070.9  50/70.:30//./7:0.:.947 /03.:788.947::39..43./02:3.70.:90/008.:.//.507843. //.4..09..7.45.70 .3...70.9008./0 . 1472.9.574-.90570039./23897.3.39: 570:3./23897.90.3 1 /70..90:7/.9.3   43.9 ..1.90.9.:23057039.9.3./0.90 .438::/0....9.9::3/.70.70./23897.90 8.:39.90/03..9.84. 8..9. 8/081..8.3:39.:.0789.9/03..-47.2.20.79 ...90.:/33.7..3.9.9 ..9.801.:7/.  00..:://.0070.../02:3. 507843..: 30.8.574-.9/03.4. .43.:://.5074/...9:08.39 . 249.90/0/70.79.4397.:5.70.0.:5..0/0.3.8.9249.39.43.9::3/.:::39.708..2.7.9.9..78.0::39.8.: 507843..3/43/:./23897.2.:.70  .90 07.9.0507843. 5489:70./:.39 .7 %30709::8$5479:: ..9..89708....2.:.0789.970 /70..54 .09.70:9.947 438:/0.507843.0.70.708.:507843.. ..:37 /0370897.43/90570.9.81.:./23897.47.39.90/03.8.83.. 8. 05720.7 8.50.9...970/70./23897.985.1.037089700.:7/...79  33.09.9.70.90/038907:/:.09.70.9.7.70.8:7./..085:9098..70./:.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful