Câmpuri fizice

Câmpul fizic este formă de interacţiune dinamică a substanţei cu spaţiul fizic. Este tot structura dinamică, deoarece pleaca de la substanţă, este legat (este generat) de substanţă, care este ea însăşi structura dinamică, cu existenţa (întindere şi dimensiune) în spaţiu şi timp. Un câmp fizic înseamnă o distribuţie de valori ale unei mărimi fizice. Această distribuţie este spaţială (iar prin spaţiu se înţelege o cantitate fundamentală, care nu se defineşte în raport cu alte mărimi ci prin ideea de dimensiune - concretizată prin numărul de coordonate independente necesare pentru stabilirea poziţiei unui punct în acel spaţiu şi prin ideea de distanţă -concretizată diferit funcţie de tipul de spaţiu - euclidian, riemannian, etc.) Noţiunea de câmp fizic s-a impus în fizică începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca noţiune fundamentală pentru explicarea transmiterii interacţiunilor din aproape în aproape şi de la distanţă. Noţiunea de câmp fizic este asociată cu descrierea în fiecare punct a proprietăţilor unei regiuni din spaţiu, proprietăţi determinate de corpurile prezente în regiunea respectivă. Expresiile funcţiilor care descriu în fiecare punct proprietăţile spaţiului, includ în mod obligatoriu mărimi fizice asociate proprietăţilor specifice ale corpurilor sursă de câmp. Indiferent de natura fizică a câmpului, prezenţa acestuia într-un anume punct este detectată prin acţiuni specifice exercitate asupra unui corp plasat în câmp, numit corp de probă. Câmpul fizic există independent de prezenţa corpului de probă iar prezenţa acestuia nu trebuie să perturbe proprietăţile câmpului existent. De obicei, pentru câmpul fizic, se defineşte câte o funcţie vectorială şi una scalară, relaţionate între ele în fiecare punct al câmpului, numite intensitatea câmpului, respectiv potenţialul câmpului. Cunoscând intensitatea câmpului în fiecare punct, se poate determina forţa exercitată de corpul sursă a câmpului asupra oricărui alt corp plasat în orice punct din câmp. Cunoscând potenţialul în fiecare punct, se poate determina energia potenţială corespunzătoare interacţiunii dintre corpul sursă a câmpului şi oricare alt corp plasat în orice punct din câmp. Câmpul gravitational: În urma observaţiilor astronomice, J. Kepler a stabilit ăn anul 1619 legile care descriu mişcarea planetelor in jurul Soarelui. Numite şi legile lui Kepler, sunt următoarele: -Planetele se mişcă pe elipse ce au Soarele situat într-unul dintre focare. -Raza vectoare a planetei descrie arii egale în intervale de timp egale. -Pătratele perioadelor de revoluţie sunt direct proporţionale cu cubul semiaxelor adică: unde prin perioada de revoluţie T se înţelege timpul în care planeta descrie o elipsă completă. Dacă raza vectoare a planetei descrie ariile SAA’ si SBB’ în intervale egale de timp, conform legii a doua a lui Kepler, aceste arii sunt egale. În cele ce urmează vom trata Soarele şi planetele ca pe nişte puncte materiale, având în vedere că dimensiunile lor sunt neglijabile în comparaţie cu distanţele ce le separă.

În anul 1697, I. Newton a reuşit să explice legile mişcării planetelor presupunând că Soarele exercită o forţă de atracţie asupra planetelor. Această forţă de atracţie se manifestă ca forţa de atracţie din partea Soarelui care acţionează asupra planetei Pământ şi este proportională cu produsul dintre masele acestora şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele, fiind îndreptată către Soare după direcţia PS, atunci pot fi exemplificate cele trei legi ale lui Kepler, s-a presupus deci că forţa este dată de relaţia: unde MS este masa Soarelui, MP este masa planetei iar k o constantă de proporţionalitate. Câmpul electric: În fizică, prin câmp electric se înțelege starea unei regiuni a spațiului manifestată prin proprietatea că un mic corp încărcat electric plasat în această regiune este supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat. Unitatea de măsură a câmpului electric este N/C (newton pe coulomb). Această unitate este echivalentă cu V/m (volt pe metru). Matematic, cîmpul electric este un cîmp tridimensional de vectori. Conceptul de cîmp electric a fost introdus de Michael Faraday. Un exemplu elementar este campul electric produs de o sarcină punctiformă. Intensitatea acestui câmp electric este direct proporțională cu mărimea sarcinii care generează câmpul și descrește invers proporțional cu pătratul distanței de la aceasta. Un alt exemplu de câmp electric este spațiul dintre două plăci metalice paralele între care se aplică o tensiune. Dacă plăcile metalice au o întindere infinită (în două dimensiuni), atunci câmpul electric dintre ele este uniform, are intensitatea egală cu U/d (U: tensiunea aplicată; d: distanța dintre plăci), orientarea perpendiculară pe plăci și sensul de la placa pozitivă la cea negativă. Un mic corp încărcat electric pozitiv plasat între cele două plăci va fi supus unei forțe electrice orientate spre placa negativă.Un alt exemplu: Câmpul electric are proprietatea de a actiona asupra corpurilor electrizate. Câmpul magnetic: Este o mărime fizică vectorială ce caracterizează spațiul din vecinătatea unui magnet, electromagnet sau a unei sarcini electrice în mișcare. Acest câmp vectorial se manifestă prin forțele care acționează asupra unei sarcini electrice în mișcare (forță Lorentz), asupra diverselor materiale (paramagnetice, diamagnetice sau feromagnetice după caz). Poate fi măsurat cu magnetometrul. Mărimea care măsoară interacțiunea dintre câmp magnetic și un material se numește susceptibilitate magnetică. Câmpul magnetic și câmpul electric sunt cele două componente ale câmpului electromagnetic. Prin variația lor, cele două câmpuri se influențează reciproc și astfel undele electrice și magnetice se pot propaga liber în spațiu sub formă de unde electromagnetice. Gherman Roxana Clasa a XII-a F