Părintele Stăniloae - darul lui Dumnezeu către poporul român

„L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Şi atunci L-am auzit spunându-mi: ÎNDRĂZNEŞTE SĂ ÎNŢELEGI CĂ TE IUBESC! Atunci, cu răbdare, m-am pus pe lucru. Astfel, am înţeles treptat că Dumnezeu e aproape, că mă iubeşte şi că, umplându-mă de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalţi. Am înţeles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu şi cu celălalt. Şi că, fără această comuniune, lumea nu e decât tristeţe, ruină, distrugere, masacre. Să vrea, numai, lumea să trăiască în această iubire, şi atunci ar cunoaşte viaţa veşnică...”. (În loc de epilog, la Mică dogmatică vorbită - Dialoguri la Cernica,Ediţia a II-a revăzută, Ed. Deisis, Sibiu, 2000, p. 219) Cultura românească şi-a afirmat în plan european şi mondial vocaţia creatoare mai ales în ultimele două secole, în care intelectuali de talie mondială (Eminescu, Maiorescu, Enescu, Brâncuşi şi mulţi alţii) au aliniat gândirea şi simţirea românească curentelor culturale internaţionale. Aşa cum remarca Teodor Baconsky în lucrarea Puterea schismei, „am dat magnifici poeţi... am avut redutabili enciclopedişti, afirmaţi pe linia Cantemir-Hasdeu-Eliade... nu ne-au lipsit nici marii istorici (Xenopol, Iorga) şi nici exegeţii fenomenului cultural, aşa cum n-am dus lipsă de brilianţi eseişti, dramaturgi, prozatori realişti sau fantastici, filologi şi etnologi de forţă” (Ed. Anastasia, Bucureşti, 2001, p. 234). Mulţi dintre aceştia însă au fost dezavantajaţi de faptul că au scris într-o limbă care, deşi manifestă capacităţi extraordinare de a reda atât cele mai profunde sentimente (vezi cuvântul dor, intraductibil, în plenitudinea sensului său, în alte limbi), cât şi cele mai rafinate concepte (vezi raportul dintre lume şi lumină), nu are circulaţie europeană, făcând ca să rămână creaţia acestora într-un cerc cultural restrâns. În cultura română au fost marcanţi doar intelectualii care au combinat cultura europeană cu cea tradiţională, producând o sinteză care să exprime aportul românesc la patrimoniul cultural universal. Cei care, dimpotrivă, au practicat forma fără fond (cf. Maiorescu) ajustând spiritul românesc la tiparele occidentale, creând o „cultură de imitaţie”, au intrat în uitare. Această din urmă tendinţă a creat, din păcate, la începutul sec. XX un cadru cultural artificial, un „dogmatism intelectual”, 1

rezultând o sinteză monumentală care a făcut ca Părintele Stăniloae să fie considerat un continuator direct al Sfinţilor Părinţi. . o afirmare a identităţii naţionale şi religioase în faţa unor ideologii diluante şi cosmopolite care urmăreau smulgerea rădăcinilor poporului român „din pământ (strămoşesc) şi din cer”. 19) Ortodoxismul gândirist nu era o ideologie fundamentalistă. în momentul în care acesta a redescoperit profunzimile metafizice ale teologiei şi metafizica vie în trăirea teologică. 1936. de imitare a teologiei occidentale aflate într-o profundă criză. Th.. Fără acest adânc. În Biserica Ortodoxă Română au existat numeroase perso-nalităţi. E. Ioan G. 18).manifestat şi în gândirea teologică printr-o tendinţă scolastică.perioada în care a activat ca profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti. primul care a creat un sistem de gândire teologică a fost Nae Ionescu. s-a bazat pe explorarea infinitelor posibilităţi de rodire spirituală pe care le oferă gândirea Sfinţilor Părinţi. Acesta era promotorul curentului cultural gândirist. Esenţialitatea românească are formă ortodoxă. Însă. Creaţia teologică a Părintelui Stăniloae.” (Ibidem. Teologia se afla. în care a activat la Sibiu ca profesor la Facultatea de Teologie şi redactor al revistei Telegraful Român. Mişcarea culturală creată de revista Gândirea era. într-un punct de criză. Popescu. în ansamblul ei. a căror creaţie a fost lumină pentru credincioşi. care se axa pe ideile de ortodoxism şi autohtonism (redescoperirea valorii Ortodoxiei şi sprijinirea creaţiei şi culturii româneşti). p. de fapt. „Religiozitatea poporului român se află în concret numai ca Ortodoxie. Prietenia cu Crainic a făcut ca întreaga operă a marelui teolog să fie marcată de această idee profundă a împletirii dintre Ortodoxie şi românism: „etnicul românesc nu poate cunoaşte şi trăi religiozitatea în altă formă decât ca Ortodoxie. Personalitatea Părintelui Stăniloae în contextul cultural al epocii sale Toţi cei care au urmărit traseul formării intelectuale a Părintelui Stăniloae identifică două „epoci”: .. majoritatea arhierei.. Vasilescu. În perioada în care a fost profesor la Facultatea din Sibiu. Între 1936-1942. la începutul secolului XX..G. Părintele Stăniloae a cunoscut pe Nichifor Crainic. nu trebuie să fie însă motiv să credem că noi am redat-o. care nu este altceva decât religiozitatea generală cu amprentele spiritului românesc” (Ortodoxie şi românism.perioada cuprinsă între 1929 şi 1947. de teologie vizionară. de care l-a legat o prietenie bazată pe împărtăşirea aceloraşi idealuri.. două 2 . Coman. Opera lui Nae Ionescu trebuia continuată în perspectiva redescoperirii tradiţiei ortodoxe. Aripa teologică a Gândirii era alcătuită din teologi de renume ca I. Savin. ne pierdem pe noi înşine. Ortodoxia este adâncul nostru. ci o recuperare a rolului Ortodoxiei în formarea poporului român. Părintele Stăniloae a luat poziţie faţă de comunism şi fascism. p. În teologia ortodoxă română a se-colelor XIX-XX s-au afirmat puţine personalităţi capabile de creaţii originale..

Stăniloae şi-a dat seama de discrepanţa dintre teologia „scrisă”. muzicianul 3 . scolastică. pe susţinerea unui umanism izvorât din repunerea în demnitatea originară a persoanei umane. şi percepţia populară asupra lui Dumnezeu. 324). pe care a însoţit-o de explicaţii profunde. un teolog a cărui gândire se axează pe interioritatea relaţiilor intratrinitare. o mişcare de renaştere a spiritualităţii răsăritene. Părintele Stăniloae a publicat în Telegraful Român articole care combăteau această tendinţă: „Faţă de comunismul ofensiv”. deşi se excludeau una pe cealaltă. Daniel Turcea. 1999. „Biserica împotriva comunismului”. metodă pe care o va pune în slujba argumentării teologice ortodoxe. Din acest cenaclu făceau parte personalităţi de marcă ale culturii: Pr. Din acest motiv. Comunicare făcută în cadrul Simpozionului Moştenirea teologică a Părintelui Stăniloae şi actualitatea sa ecumenică. Această primă perioadă a însemnat de fapt lansarea marelui teolog în lumea pu-blicisticii religioase. „Biserica şi orizontul nou socialist” (George Alexa. n-ar fi fost de conceput fără creatorul publicisticii noastre religioase. în anul 1945. autorul unor profunde poezii de inspiraţie religioasă. printre care amintim „Călătorie către locul inimii”. Încă din perioada în care studia teologia. părintele recomanda evitarea abordării polemice a ideologiei marxiste. care a fost Nae Ionescu” (Ed. Tot atunci. fără a se lăsa impresionat de atitudinea adesea condescendentă sau chiar maliţioasă a unor teologi occidentali. „Atenţie. În prefaţa lucrării Tratat de metafizică a lui Nae Ionescu. Părintele Stăniloae a dus mai departe idealurile gândiriste. Bucureşti. Voiculescu. anul morţii lui Nichifor Crainic. În anul 1992 a publicat lucrarea Amintiri despre Nichifor Crainic. Părintele Stăniloae a avut o cooperare intelectuală cu alţi doi mari români: Nae Ionescu şi Lucian Blaga (în ciuda polemicii legate de influenţa Ortodoxiei asupra sufletului românesc: Blaga a scris. Viaţa şi opera Sf. Roza Vânturilor. În Bucureşti exista. pe lângă legătura de suflet cu Crainic. Directorul „Gândirii”. Grigorie Palama. ci în sensul eliberării teologiei de construcţiile scolastice). maniera directă şi profundă în care creştinul comunică cu Divinitatea. iar la 7 februarie 1946 de la Rectoratul Academiei Teologice din Sibiu. după Al Doilea Război Mondial. „Biserica şi veacurile noi”. În spiritul revistei Gândirea.ideologii care. care a scris „Acatistul Rugului Aprins”. În această perioadă. pentru a facilita relaţia directă cu Dumnezeu (directă nu în sens neoprotestant. aveau în comun tendinţa de a distruge fiinţa spirituală a popoarelor. făcând-o astfel mai accesibilă cititorului contemporan. Religie şi spirit în care nega această legătură. În dorinţa de a aduce un suflu nou spi-ritualităţii româneşti a demarat opera monumentală de traducere a Filocaliei. pe interioritatea relaţiilor Divinităţii cu omenirea. îndreptată contra Ortodoxiei. Centrul acestei mişcări era Mănăstirea Antim. când şi-a propus să-şi însuşească metoda teologică occidentală. susţinând o viziune teologico-metafizică imanentistă. în 1942. prin unirea firii umane cu cea divină în Ipostasul Cuvântului. recomandând publicarea în revistele teologice a unor studii care să reflecte adevărata teologie. Părintele Stăniloae s-a afirmat ca un continuator al gândirii palamite. 1999). în anii ‘50. Prin lucrările de teologie Iisus Hristos şi restaurarea omului. comunismul!”. îmbogă-ţindu-le prin spiritul său enciclopedic şi viziunea filocalică. Cea de-a doua dimensiune a perso-nalităţii teologice a marelui teolog român s-a conturat în perioada în care acesta a activat ca profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti. iar Stăniloae i-a răspuns în lucrarea Poziţia domnului Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie). Tânărul teolog a înţeles că este necesară o îndepărtare a tot ce este artificial în teologie. aflându-se practic la polii gândirii politice extremiste. Din 1947. New York. Petru Groza a obţinut concedierea sa de la Telegraful Român. unde funcţiona cenaclul Rugul aprins. p. editorul (Dan Zamfirescu) spune: „Trecerea de la autorul tezei de doctorat Patriarhul Dositei al Ierusalimului şi legăturile sale cu Ţările Române la marele ziarist de la Gândirea şi Telegraful Român şi omologarea sa drept cel mai profund teolog al secolului. V. Această idee l-a preocupat şi în anii de studii în străinătate.

putem spune că activitatea Părintelui Stăniloae la Sibiu şi Bucureşti a însemnat. în slăvile unui elogiu coral” (Ibidem. Isihasmul – tradiţie şi cultură românească. 240). activitatea sa a continuat. a întăririi relaţiilor dintre teologie şi lume. în mediul teologic român. În Occident. dedicat personalităţii sale. tipărit la 4 . Cu toate acestea. Clément. Filocalia „nu a avut soarta tristă a cărţilor spirituale. pe un fundament mult mai amplu decât versiunile greacă şi rusă. care a scris Canonul.Paul Constantinescu. 184). de a face o carieră culturală” (Ibidem. p. toţi germanii le ţin la mare respect. afirmarea unei culturi divinoumane. că o au lucrările geniului german: deşi puţini înţeleg scrierile sale. Părintele Stăniloae „s-a trezit. considerate realitatea ultimă a lumii creştine. opera sa începe să fie cunoscută. Prefaţa la Le génie d’Orthodoxie. Creaţia sa este destul de puţin înţeleasă în sensurile ei profunde în cultura română. vol. principalele personalităţi fiind arestate şi condamnate la ani grei de închisoare (Pr. Dumitru Stăniloae – „cel mai mare teolog ortodox al vremurilor noastre” Opera marelui teolog nu a rămas fără ecou în lumea culturală din ţară şi din străinătate. „Este de aşteptat totuşi. – ni se spune în Diccionario de ecclesiologia. Sofian Boghiu. Datorită mişcării de renaştere isihastă. Bucureşti. Părintele Stăniloae a stat în închisoare în perioada 1958-1963. având oarecum aceeaşi soartă despre care filosoful Ioan Petrovici spunea. de subtilităţile acesteia. Daniel Turcea a murit în închisoare). va fi un an al deschiderii cât mai multor oameni către opera sa. Benedict Ghiuş. care au făcut mai uşoară înţelegerea lor. pe de o parte. 1994. o experienţă în care şi-a descoperit libertatea interioară. ca pe ceva sacru. p. I. În ciuda faptului că. datorită stilului academic şi logicii profunde. Roman Braga. Părintele Stăniloae a dezvoltat o teologie în care răspunde problemelor fundamentale ale generaţiilor contemporane. În 1958. p. Puterea schismei. gândirea sa influenţează generaţiile de studenţi de după 1990. Anul 2003. Anastasia. 1985). Baconsky. Îmbinarea dintre teologia mistică. Sintetizând. însă traducătorii se izbesc de dificultăţile ridicate de extraordinara capacitate de modelare a limbii române. Alexandru Mironescu (I. ani despre care mărturiseşte în cartea 7 dimineţi cu Părintele Stăniloae că au fost cei mai profunzi ani din viaţa sa. Clément să spună despre marele teolog că „nu a încetat să fie conştiinţa României spirituale” (O. la amurg. 241). constând din interpretări ale autorului (cunoscutele note).S. la nivelul receptării „de masă” el rămâne inaccesibil multora. p.P. când lucrările i-au fost puse în circulaţie. traducere în franceză de Dan Ilie Ciobotea. regimul comunist a întrerupt brutal activitatea Rugului Aprins. în condiţiile în care Securitatea îl urmărea. care lor le scapă. Desclée de Brouwer. 186). 12). în con-diţiile suprimării libertăţii fizice (profundă asumare a suferinţei!). în lucrarea Douăsprezece prelegeri universitare despre Immanuel Kant. o teologie ale cărei coordonate au fost conceptele de persoană şi comuniune. Ed. În acest context spiritual de renaştere a isihasmului apare Filocalia. iar pe de alta. dogmatică şi aplicarea acesteia pe filonul românităţii pe care o modelează l-au determinat pe O. Desigur. Serafim Joantă. potrivit „ritualului care îi determină pe români să-şi divinizeze postum propriile victime” (T. pe aceeaşi linie a adâncirii sensurilor teologiei. reanimarea monahismului român (Ibidem. Paris. După ieşirea din închisoare. p.

n. va revoluţiona gândirea teologică”. 121). 23/24.combina teologia şi cunoaşterea filosofică cu arta gândirii. Iaşi. Lossky şi alţii” (Virgil Nemoianu. Berdiaev. Jocurile divinităţii. Ch. caracteristică fundamentală a gândirii Părintelui D. îndemnându-i pe studenţi să formuleze principii plauzibile la nivel intuitiv. când discuta o problemă. un Părinte al Bisericii. Jürgen Moltmann îl consideră cel mai mare teolog ortodox al vremurilor noastre. o mai bună teologie a persoanei şi creaţiei.). profundele sale intuiţii trinitare să aducă o contribuţie serioasă la eclesiologie”. . să descopere sensul spiritual al tuturor evenimentelor vieţii (George Alexa.era prietenos. New York. tradusă de curând şi în spaniolă. Olivier Clément vorbeşte despre faptul că „atunci când opera lui Dumitru Stăniloae se va traduce în limbile occidentale. Teologia darului. În prefaţa lucrării La prière de Jesus et l’expérience du Saint Esprit. Bibliografia sa recurge la Sf. Alţi teologi occidentali îi recunosc certa valoare şi contribuţie la dezvoltarea teologiei: „Kalistos Ware. Părinţi ai Răsăritului. după părerea lui Evdokimov. În sintezele sale. . . din care reţinem câteva coordonate: .) va fi cunoscută şi analizată în Occident. un Heidegger al zilelor noastre. 1999)..era un maestru al cuvântului şi al sensurilor. George Alexa ne face unele mărturisiri. Sibiu. . în sensul patristic tradiţional al cuvintelor. spune Meyendorff. teologul speranţei. cei ce-l ascultau aveau în faţa ochilor nu doar problema în ansamblu. p. John Meyendorff.cit.nu dorea să mărească studenţilor volumul de cunoştinţe. în Telegraful Român. ci să dezvolte abilităţile gândirii critice.. un teolog panortodox. Călăuzitorul duhovnicesc” (Theodor Damian. p. Stăniloae. Cuvânt de deschidere la al VI-lea Simpozion dedicat Părintelui Stăniloae. 2000. „Părintele Stăniloae scrie echilibrat. Damian.Madrid –. 1). Nici gânditorii moderni ai Ortodoxiei nu lipsesc: Florenski. op. ca pe măsură ce opera sa (a Părintelui Stăniloae . dovedindu-se un teolog al speranţei” (Th. dar nu respinge cu totul nici sursele apusene. 1961. ci şi întreg sistemul în care era inclusă. Nimeni nu a realizat. Polirom. să-i facă să-şi dea seama de corelaţiile subtile dintre gândire şi cunoaştere. abordează întreaga creaţie. 5 . Profesorul. fără a face concesii simplificatoare.iniţia pe studenţi în moştenirea Bisericii Răsăritene (filocalică şi patristică). Evdokimov. Yannaras. în tradiţia ei română.n. „Doct al duhovniciei şi patriarh al scrisului” * Aceste atribute l-au făcut să îmbine capacitatea sa enciclopedică cu cea a împărtăşirii cunoştinţelor tinerilor săi studenţi. „Gândirea sa era mai mult ciclică decât lineară. curgător şi limpede.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful