Modulul I. Literatura comparata si imaginar cultural.

Circulatia miturilor, sensurilor si simbolurilor in imaginarul antic

1. Ce este imaginarul? Imaginarul functioneaza ca un cuvant sincretic, avand legatura cu tot ceea ce este proces de reprezentare simbolica, cu procesele de naratiune mitica, cu mitul in care individul sau indivizii capata sens, de la credintele religioase, filosofice la creatia artistica; gandirea umana neputand sa modeleze totul in abstract, trebuie sa treaca prin naratiuni, prin simbolizari.

Ce sunt arhetipurile? Arhetipurile par a fi imagini, motive, simboluri. Insa, ca urmare a criticilor celor care au respins ideea de arhetip ca fiind complet falsa, in Analiza viselor, Jung corecteaza ideea ca arhetipurile ar fi imaginile in sine: Arhetipurile rezida in tendinta de a reprezenta asemenea motive, reprezentare care poate varia considerabil in detalii, fara a-si pierde schema fundamentala. Exista, de pilda, multe reprezentari ale motivului fratilor dusmani, dar motivul insusi ramane acelasi. Totusi nu pare ca ar contrazice ideea de arhetip ca imagine, ci a afirma faptul ca este o schema foarte generala care se imbraca cu detalii in functie de individ. Jung considera ca alaturi de constiinta, care are ca apendice inconstietul personal, mai exista si cel de-al doilea sistem psihic, al carui natura este colectiva, nonpersonala. Arhetipurile nu se formeaza in timpul vietii, ci sunt forme preexistente, mostenite ereditar, reprezinta imagini primordiale, reprezentari colective, reziduri arhaice, zestrea culturala innascuta a omenirii, avand caracter universal, fiind prezent la toti oamenii.

Care sunt textele antice si care sunt principalele lor simboluri arhetipale ? Se suprapun imagini simbolice ca : magicianul, batranul intelept, maestrul, Hermes, Orfeu, Zarathustra, care ar functiona in vise si fantasme reprezentand arhetipul spiritului , nascut pe vestigii ale arhetipurilor transformarii compensatorii a unor lipsuri sufletesti Romanele Mesei Rotunde structura tematica ce va traversa literatura lumii, atat cea sacra, cat si cea profana, maestrul si discipolul. Eroul Ghilgames alaturi de Utnapistim. Ulise alaturi de orbul Tiresias. Orice structura arhetipalsimbolica contine o valoare existentiala, adica vizeaza o realitate sau o situatie care angajeaza existenta umana.

Poemul lui Etana, din corpusul literar asiro-babilonian, isi pune eroul mitic (Etana) in situatia de a obtine raspunsul la intrebarea sa vizand posibilitatea nemuririi(prin urmasi). Textele vedice, in care zeitatile Siva (furtunosul) si Visnu (echilibrul) nu sunt individualitati separate, dupa cum in brahmanism intelepciune textelor upanisadice echivaleaza sinele uman si cel divin. Cartea Tibetana a Mortilor proiecteaza vedeniile inspaimantatoare ale mortii cu plasmuiri ale constiintei care pot fi depasite. Rig-Veda contine rituri si simboluri ale nemuririi: fuziuni de principii sun semnul unei zeitati supreme, care domina in eternitate ritmurile lumii. Roata, ca simbol al eternitatii, carul ca imaginea lumii. Calul indic, ca si taurul sumerian, reprezinta cosmosul, pana la a deveni sinonim cu creatorul lumii (Rama, din epopeea Ramayana se naste simbolic din sacrificul calului, ca avatar al lui Visnu). Calul soare are ca metamorfoza vulturul pe spinarea caruia este reprezentat Visnu-soarele. Epopeea lui Ghilgames model exemplar al cautarii umane Drumul pe care porneste un erou aflat la inceputurile cautarilor de sens din istoria culturii, Ghilgames, este o metafora a nelinistii nascute din teama de moarte, demon interior care ii apare neimblanzitului erou odata cu moartea prietenului sau Enkidu ; incercarile de tip eroic la care este supus eroul, calator prin tunelul intunecos pazit de oamenii scorpioni, timp de douasprezece trepte de intuneric, ispitirea zeitei Siduri cu tentatiile si bucuriile lumii terestre, traversarea apelor mortii, ilustreaza conditia umana dramatica, definita prin esecul in fata eternitatii. Acest sens global dat drumului parcurs de eroul sumerian este fixat pe un arhetip central, care va avea o larga circulatie : somnul . Ajuns in bratele terifiantelor spaime ale mortii, dupa ce refuza hierogamia propusa de zeita Istar, Ghilgames are ca tinta a drumului domeniul lui Utnapistim, care poate sa-i dezvaluiasca lucrul ascuns muritorilor : taina mortii . A invinge somnul inseamna a ramane treaz, o proba spirituala de concentrare, caci vointa eterna nu cunoaste somnul. Adormind, eroul se pregateste de moarte, care-l urmareste cu esecuri existentiale succesive, prezente in text prin constelatii de imagini simbolice : rataceste in pustiu si pierde floarea vietii eterne, nestapanindu-si dorinta de a intra in apa racoritoare a izvorului (o apa oglinda, a trecerii) ; nu descifreaza sensul gestului violent cu care taie copacul, episod organizat in trei trepte simbolice : un sarpe la radacina (animalul sacru, initiat, prin excelenta), un vultur in varf (semn al sacrului transcendent, al zborului), o cucuvea in scorbura (semn al vederii interioare). Distrugerea copacului axis mundi, corespunde condamnarii eroului la casa pulberii , in care se afla toti cei care au existat inaintea lui.

3. Ce inseamna profanul ?

transpunere alegorica a raporturilor sacrului cu

Vorbim despre simbol in sensul transpunerii alegorice sau metaforice a raporturilor profanului cu sacrul (reprezentarea mitica a oului primordial ca mod simbolic al genezei cosmosului), depasind astfel realitatea concreta si sugerand fondul sacru al lumii. Intr-un fel, asa functioneaza si creatia poetica, depasind metaforic jocul primar al lumii, incifrand metaforic imaginile despre lume si despre individ.

4. Identificati urmatoarele arhetipuri si plasati-le in textele in care functioneaza semnificatiile lor : a) Creatia cosmogonica b) Timp sacru/timp profan c) Calatoria si treptele ei d) Raportul etern/trecator e) Moarte/depasirea ei Cosmogoniile proiecteaza creatia pe fragmentarea unei unitati primordiale si de aici tehnicile mistice de unire a contrariilor dupa modelul mitic al androginului sau al sacrificiului. Sacrificiul vazut ca modalitate superioara de circulatie a energiei sacre in univers (sacrificiul lui Osiris, sacrificiul Ifigeniei, sacrificiul fiului lui Avraam, sacrificiul christic), are in centru moartea violenta prin care se opereaza un urias transfer : viata concentrata intr-o persoana depaseste aceasta persoana si se manifesta la scara cosmica si colectiva . O singura fiinta se transforma in Cosmos sau renaste multiplicata ; este aici schema arhetipala a totalitatii primordiale distruse si fragmentate prin actul creatiei (de aici structuri mitice avand in comun moartea cruda careia ii cad prada tinerii :Tammuz, iubitul zeitei Istar, Osiris, sotul zeitei Isis). Mircea Eliade apreciaza ca modelele umane sunt nascute din aceea ca omul imita gesturile paradigmatice ale zeilor, le repata actiunile, existand o continuitate lineara intre imaginarul religiilor arhaice si al crestinismului, islamismului sau budismului, prin imitatio dei. Analogia om-cosmos, om-univers, sta la baza constructiei simbolice, care actioneaza in egala masura asupra relatiilor omului cu sine, cat si cu transcendenta cosmica, dupa modelul in care complexul simbolic al ascensiunii ritualice (muntele) ori al zborului magic cuprinde in semnificatii relatia om-cer. Omul este prizonierul propriei finitudini, dar simbolurile sugereaza vointa transcenderii(depasirea conditiei). Aceasta nostalgie dupa unitatea primordiala (sacru-profan, etern-trecator) se simte in simbolurile religiozitatii textelor vedice, in care zeitatile Siva si Visnu nu sunt individualitati separate. 3

In Antichitate se credea ca mai toti filozofii greci au calatorit in Orient, au fost initiati in mistere, depasind contingentul, trupescul, care impiedica sufletul sa cunoasca Adevarul suprem din care provine. Tehnicile Yoga, ca si tehnicile extazului oriental, vorbesc despre o moarte pentru aceasta viata si o renastere in alta ordine. Aflat in centrul universului, omul poate dialoga cu puterile ceresti. Simboluri ale drumului spiritual plin de greutati si obstacole, scara si puntea sugereaza un pelerinaj orizontal, pentru omul european si ascendent, dupa modelul scarii rasaritene a sfantului Ioan Scararul, care descrie drumul spiritual al monahului ca o ascensiune pe treptele unei scari, in numar de treizeci : fiecare treapta semnifica un pacat ce trebuie infrant. Pe aceasta logica a simbolismului ascensiunii, toate mitologiile au un munte sacru, care este locul din care a inceput creatia, in care se manifesta sacrul si care permite trecerile de nivel (modelul muntelui sacru dezvolta simbolismul constructiilor de mediere de tip zigurat, templu, piramida, obelisc, biserica). In acelasi sens opereaza ceremoniile rituale de tip mistere in care initierea orientala presupune o moarte rituala si o renastere, dupa modelul miturilor care personifica alegoric moartea si invierea vegetatiei (apar modele arhetipale ale celor nascuti a doua oara : Osiris este taiat in 14 bucati, moare si invie, Dyonisos este nascut a doua oara, misterele orfice). Toate povestirile arhaice care includ rituri ale mortii si reinvierii, presupun ca arhetip focalizator, teama de moarte si eliberarea de ea, vazuta ca o victorie asupra mortii. Cartea Tibetana a Mortilor proiecteaza chiar vedeniile inspaimantatoare ale mortii ca plasmuiri ale constiintei care pot fi depasite.

5. Ce este hierogamia ? Care este semnificatia conceptului in miturile asiro-babiloniene ? Zeite ale fecunditatii telurice domina civilizatiile agrare (Istar sumeriana ; vaca Hathor egipteana, Demetra la greci), dar semnificatiile globale ale perfectiunii unitatii din illo tempore (acele timpuri indepartate) nu se actualizeaza decat fie sacrifcial indirect (moartea partenerului si cautarea lui in lumile subterane), fie prin multiplicarea hierogamiilor (a nuntilor cosmice). De aici locul acrodat eroticii mistice in lumea hindusa : impreunarea (vegetala, animala, umana) este imaginea care trimite la unirea sufletului individual cu cel universal, o proiectie la nivel cosmic : o hierogamie. In cazul zeitei egiptene Hathor este interesant de subliniat modul simbolic de constructie a semnificatiilor : ea patroneaza minele din care se extrag pietrele de turcoaz (a caror culoare reprezinta celestul, dupa modelul analogic sumerian in care lapis-lazuli reprezinta cerul instelat), o fuziune deci la nivelul analizei (o hierogamie) a teluricului cu celestul.

6. Ce semnificatii si reprezentari are lumina in orientul antic ? In opozitie cu ntunericul, lumina este un principiu al binelui. Ea este expresia fortelor uraniene fecundante, asociat cldurii care d viat. Este produs al focului, ea se degaj din foc si de aceea este legat de nasterea vietii. Multe mituri cosmogonice pun la originea ivirii lumii principiul: Fiat luxl Va succede ntunericului care simbolizeaz haosul (post tenebros lux). La chinezi lumina e un principiu ceresc si masculin (yang), iar ntunericul e htonian si feminin (yin). Cele dou principii se ntregesc, sunt complementare, alctuind perechea originar, din care, prin filiatie, deriv toate fpturile. Aproape n toate religiile lumii divinittile sunt luminoase

7. Ce sunt misterele orientale ? Ce loc ocupa metafora semintei in aceste mistere ? Putem spune ca mitul semintei, care ingropata, dupa proceduri violente de prelucrare a spicului, da nastere unei noi holde, reprezinta acel arhetip de larga circulatie. Il regasim prelucrat si cizelat in Evanghelia dupa Ioan. Ca si in cazul androginului, sacrificiul presupune recuperarea unei energii dinainte de creatie, avand un caracter unificator, reconstituind totalitatea (cer/pamant ; spirit/trup)

8. Ce reprezinta axis mundi ? Care sunt imaginile reprezentative ale acestui arhetip ? Axis-mundi, o scara-punte care permite atingerea lumii ceresti sau alte arhetipuri din simbolismul ascensiunii, cum ar fi mandala indica, care este o intersectie intre viata vosmica si cea mentala, pornind de la simbolismul centrului : ca aspect este o constructie geometrica alcatuita dintro serie de cercuri concentrice (intrun patrat sau nu), alcatuind o imago mundi, un posibil labirint, propriu unui ceremonial de initiere (care-l apara si-l ajuta sa se concentreze pe initiat), o constructie pur mentala care serveste ca support meditatiei, dar elementul central este o identificare a mandalei in interiorul propriului trup.

Modulul II. Modelul grec/Dialogul civilizatiei romane si a literaturii latine cu modelul grec 5

1. Care sunt toposurile reprezentative ale modelului grec ? Grecii gasesc toposuri pentru a da expresie reflectiilor lor asupra lumii : vechi legende sunt scoase la lumina si devin motive emblematice asemenea celui al lui Oedip, al lanei de aur, al lui Prometeu ; personaje istorice patrund in literatura si capata dimensiuni legendare : Socrate, Pericle, Alexandru Macedon ; altele sunt produsul imaginatiei : Dafnis si Chloe.

2. Care este legatura intre alegoriile mitice antice si toposurile lumii grecesti ? Aceasta lume de contraste, ascunsa in inima Greciei senine, este evidenta in mitul Vesnicei reintoarceri (personificat de pasarea Phoenix) : fiinta absoluta si principiul nefiintei si al materiei stau fata in fata : sufletul reintorcandu-se la spiritul pur, la divinitate ; spiritul supravietuieste dar fara a mai pastra memorie si constiinta.

3. Ce este orfismul ? Care e legatura cu misterele orientale ? Orfismul este o doctrin de mistere provenit din Tracia care s-a rspandit probabil in Grecia secolului al V-lea i.Hr., ai crei adepi se considerau urmaii lui Orfeu. Orfismul grec are la baz mai ales texte anonime, care pretind a fi anterioare operei lui Homer. Misterele orfice constau iniial in comemorarea teo- i cosmogoniei trace, reprezentat prin treptele iniierii. Numele greceti se datoreaz izvoarelor. Primele patru trepte, tetrada, semnific i cele patru ipostaze ale Zeiei Mam in conformitate cu elementele pmant, aer, ap, foc: 1. Inainte de venirea Zeiei Mame, adic inaintea existenei cosmosului, domnea linitea. 2. Zagreus ia fiin prin partenogenez. 3. Perioada cat Zeia Mam il poart pe Zagreus. 4. Naterea lui Zagreus. Aceast tetrad iniial e urmat de o triad: 5. Strlucirea fiului-soare, aflat in zenit, corespunzand crearii axei soare-foc (pentada). 6. Micarea fiului intre emisfera de sus i cea de jos, prin care e delimitat universul i spaiul sacru (hexada). 6

7. Unirea fiului cu mama intr-o nunt sfant, hierogamia (heptada), seminificand actul creaiei. De aici provine denumirea Heptis dat zeiei. Aceast hierogamie de origine trac a influenat i ritualul similar al misterelor din Eleusis. Celebrarea se fcea prin sfaierea unui taur, al crui sange trebuia s curg pe un altar sau chiar pe rana simbolizand poala Zeiei Mame. Conform sacrificiului, culoarea atribuit atunci zeului era cea roie, a sangelui i a vinului. Dup inviere, Zagreus devenea zeul celest Sabazios, caracterizat de culoarea alb. Urmtoarele dou trepte sunt: 8. Naterea unui fiu sacerdot i rege pe o a opta treapt (octada). 9. Investirea acestuia cu oficiul sacral suprem i puterea lumeasc se face prin Zeia Mam, in enead. Aceast treapt e reprezentat uneori in artele plastice.

4. Care este semnificatia arhetipala a cuplului Apollo-Dyonissos? Dionis este cunoscut drept zeul "care s-a nscut de dou ori". Dionisos este cel care a descoperit vita de vie si vinul. De aceea este considerat zeul betiei. Domina tinutul Beotiei, tinut in care introduce sarbatorile numite Bacanale. Acestea sunt renumitele festivitati in care toata populatia din acest tinut se lasa prada delirului, betiei si orgiilor. Acesta contrasteaza prin excelenta cu fratele sau Apolo. Apolo este inalt, atletic si frumos, reprezentand calmul, mandria, demnitatea, distantarea de lucrurile lumesti si efemere, lumina, gloria. Pe de alta parte, Dionisos este vanjos si gras, iubeste viata si placerile pe care aceasta le poate oferi, reprezinta nebunia, desfraul, noaptea, locurile intunecate. Chiar acest izbitor contrast reflecta cele doua aspecte ale omului, cele doua laturi ale sale- una rea si una buna. Dionisos, la fel ca si Apolo, este necesar acestei lumi pentru pastrarea echilibrului necesar dintre Rau si Bine.

5. Care este semnificatia globala a epopeii Odiseea si cum se organizeaza in trepte semnificatia intiatica din schema calatoriei? Lumea Odiseei proiecteaza universul lumii de dincolo sub semnul esecului: Ahile din Infern s-ar dori mai bine argat in lumea celor vii, decat print intre morti. Ulise rataceste intro lume careia i se refuza statutul utopic (si totusi sunt isule utopii virtuale): insulele Circei, a lui Calipso, lumea sirenelor, sau chiar utopii negative pestera lui Polifem, Scila si Caribda. Ithaca insasi nu este nici ea un tarm al fericirii sau al salvarii, ci o lume a asteptarii tensionate, a macelului sangeros, a razbunarii si a intoarcerii in nefiinta (si nu un pamant al fagaduintei, proiectat in asteptarile mentalului colectiv). Lui Ahile, conditia eroicului nu-i aduce echilibrul sau fericirea, este o alegere tragica.

6. Ce valori ale lumii antice si grecesti pun textele homerice in evidenta? Modelele exemplare. In miturile din poemele homerice, aventurile eroilor sunt aventurile sufletului exilat in lumea sensibila, care vrea sa se intoarca in patria sa adevarata. In acest sens, capcanele vrajitoarei Circe sunt legate de reincarnare, de coborare din nou a sufletului in grota obscura a lumii. Proiectarea Iliadei si a Odiseei ca poeme mistice, pune fata in fata (in imagini poetice, alegoric descifrabile), si mitul materiei, al malului (troienii, exilul sufletului), cu nostalgia culmilor spirituale (grecii), care nu se opresc la frumusestea sensibila. Pentru a ilustra imaginea rasturnarii mitului grec, Ulise devine sufletul coborat prin nastere pentru a se reincarna, insa chemat in patria sa cereasca, marea, spatiul emblematic al lumii grecesti, devenind lumea materiei, prin care sufletul leganat si agitat de pasiuni, ca de valuri, rataceste in exil (despuierea lui Ulise de hainele de cersetor ar fi dezbracarea de pasiunile tradatoare, impuse, care-l tin prizonier in trup). Valurile, lait-motiv al calatoriei lui Ulise, sunt asaltul lumii exterioare, iar insula lui Calypso, trupul de care se izbesc valurile pasiunilor, valurile lumii sensibile exterioare. Pe aceeasi linie, Ahile care plange pe malul marii, Ahile care canta la kithara, retras in cort, este sufletul care-si plange inlantuirea si-si cauta eliberarea. Odiseea s-ar transforma din aceste perspective mistice in cautarea obsesiva a drumui spre eternitate de catre sufletul pur.

7. Ce este hybrisul? Cum configureaza el universul tragic grec? Concepte si modele tematice in tragedii. Hybris-ul, sentimentul tragic al lipsei de masura care-i da omului dorinta de a deveni egalul zeilor conditioneaza la infinit tragicul. Oedip este pe de o parte mostenitorul unor acte de hybris (parintii sai, iocasta si Laios vor sa incalce destinul anuntat de oracol si abandoneaza copilul pe munte spre a fi sfasiat de fiarele salbatice, ca odinioara Paris din istoria nefericita a Troiei, abandonat de Priam si Hecuba care-l visase ca torta distrugatoare a cetatii), iar pe de alta parte creatorul in lant a altor greseli tragice: paraseste cetatea Corint si pe parintii adoptivi, vrand sa dejoace planurile destinului si ale zeilor, isi ucide tatal intrun gest de mandrie violenta, se casatoreste cu mama locasta (hybris si hamartie in acelasi timp). Uneori hybrisul este generat de starea limita, dilematica a eroului tragic, ceea ce nu inseamna mai putin o condamnare a conditiei moritoare a eroului: Antigona incalca legile cetatii, isi ingroapa ritual fratele, linistindu-i umbra, dar se sinucide. Oreste isi ucide mama, dar aduce liniste, prin razbunarea crimei umbrei nelinistite si insangerate a lui Agamemnon, acelasi Agamemnon care-si sacrificase fiica, pe Ifigenia, pe malul marii, pentru a imbuna zeitatile si a permite corabiilor grecesti traversarea marii spre Troia.

8. Mituri in dialogurile platonice. Socrate, Platon, Aristotel i gasim dialogand in textele lui Platon, intro formula care impleteste filozofia, cautarea adevarurilor eterne si cautarea de sine. Daca in teoria ideilor adevarul este singur in masura sa confere existentei o demnitate superioara, educatia bunului cetatean trebuie sa porneasca de la adevar. Dupa Platon, cunoasterea lumii sensibile este una a parerilor nesigure si nestatornice, pe cand cunoasterea lumii ideilor are un caracter cert. Mitul anamnezieiargumenteaza exitenta reprezentarilor inconstiente care se afla in suflet de la nastere si caracterul nemuritor al acestuia, fapt esential de sustinere a lumii ideilor. Ideea platoniciana exista in sine si prin sine, este eterna, absoluta si imuabila. Ideea este, la Platon, masura universala si absoluta a valorii. Sufletul, aflat deasupra lumii sensibile, este raportat la ideal si perfectiune si pus in legatura nemijlocita cu ideea. Erosul platonician (Banchetu;) urmareste transcenderea simturilor si curatirea sufletului de toate impuritatile implicate de simturi. El il aduce pe om mai aproape de adevarata sa natura spirituala, inseamna inaltare in lumea intelgibila, ii reda omului acea libertate pentru care sufletul sau este destinat inca de la nastere, prin originea sa divina si caracterul sau nemuritor. Platon isi defineste lumea conceptuala in dialoguldintre aparatorii unui punct de vedere sau al altuia, dar mai ales prin functionarea argumentatiei pe fondul unui mod mitico-narativ, ilustrativ: mitul pesterii din Republica care sugereaza ca omul traitor in lumea senzoriala este la fel cu prizonierul din pestera, care nu vede decat umbrele lucrurilor pe peretii grotei si, pentru ca nu vede decat umbrele, are pornirea de a le considera adevarata existenta. Numai filozoful care a reusit sa se elibereze din pestera senzorialului si sa participe la lumea ideilor intelege sensul cunoasterii si contemplarii lumii eterne a ideilor. Teoria lui Platon despre mit o intalnim in mai multe dialoguri (Republica, Legile) care urmaresc educatia oamenilor ideali ai cetatii sale ideale, prin forma mai explicita, in trepte, a povestirii mitice: mitul androginului, al nasterii lui Eros, al reamintirii expuse in Banchetul, acelasi mit al reamintirii prezentat in Menom, lasa sa se vada influenta orfico-pitagoreica, prin ideea cunoasterii ca reamintire a sufletului dintro existenta anterioara.

9. Dialogul civilizatiei romane si a literaturii latine cu modelul grec

Spiritualitatea greaca, parte a Bibliotecii ideale din care s-au hranit toate marile spirite europene. Thoman Mann construieste in Moarte la Venetia o mareiubire pentru echilibrul seninatatii artei grecesti care se impleteste cu intensitatea sentimentelor, a trairilor, in figura tanarului adolescent asimilat perfectiunii corpului statuilor grecesti. Frumusetea lumii decurge pentru greci din 9

nobile canoane in care spiritul isi impune materiei propria lege; versurile celebre ale lui Horatius Grecia cucerita l-a cucerit pe salbaticul invingator si a introdus artele in inca rusticul Latium, afirma ca literatura greaca a determinat geneza literaturii latine, dar si ca, intrun sens mai larg, arta greaca structureaza spiritualitatea europeana prin forme artistice in care puterea spirituala acumulata de civilizatia greaca stapaneste materia prin impunerea viziunii grecesti asupra omului in univers. Modulul III. Configuratii arhetipale si forme literare in Evul Mediu 1. Identificati Particularitati. formele literare specifice Evului Mediu.

Cronicarii isi incep povestirea faptelor contemporane cu povestea crearii lumii, incluzand si razboiul Troiei, teatrul religios reprezinta patimile christice dincolo de frontierele limbilor. Evul Mediu s-a construit putin cate putin pe ruinele lumii antice, devendind trasatura de unire dintre lumea antica si noile civilizatii romano-germanice. Continuitatea europeana a fost legata de circulatia cunostintelor genetice prin formulele literare, vazute in sens larg, incluzand traducatori, poeti, parinti ai crestinismului, cronicari, veniti din vechile spatii ale traditiei culturale, situate oarecum in afara centruluieuropean.

2. Identificati elementele de epocii/dialogul cu valorile crestinismului.

continuitate

in

atmosfera

De-a lungul Evului Mediu, calugarii vor copia in scriptoriamanastirilor operelor anticilor, contribuind la impunerea [restigiului restaurat al limbii latine care va fi purtatoarea culturii antice, sinteza a Orientului si a Occidentului. Aceasta miscare a Evului Mediu de integrare a traditiei antice apare in bilantul epocii, pe care il facea in secolul al XIV-lea Petrarca, care marturisea atasamentul din copilarie de sonoritatile scrierilor lui Cicero, ramas pentru el maestrul de neimitat al elocintei, sar si mai tarziu modelul latin al Confesiunilor Sfantului Augustin, despre care se afirma ca au fost pentru el poarta de intrare in toata literatura sacra. Este insa gresit sa credem ca Evul Mediu s-ar putea defini doar ca o perioada d asimilare intelectuala a capitalului Antichitatii, desi nu se poate concepe filozofia medievala fara gandirea greaca venind de la Platon, Aristotel, si neoplatonicieni, ale caror texte traduse echivalau cu descoperirea unei lumi noi. Dar de la originile patristice (unele opere au drept autori dintre cei convertiti la crestinism tarziu, dupa ce primisera o educatie filozofica greceasca), si pana la sfasitul secolului al XIV-lea, istoria gandirii crestine se organizeaza pe doua teme, credinta si ratiune: rationalismul restrans al unui Albert cel Mare sau al lui toma dAquino, pe care se va aseza scholastica, tinand de limitarea folosirii ratiunii in materie de teologie (interdictia de demonstra Treimii, dupa modelul aristotelic din Metafizica). 10

3. Ce scheme alegorice dominante sunr caracteristice Evului Mediu? Gasiti in textele romanului cavaleresc elementele care permit explicarea motivului Graalului. Povestirile de tipul Oueste du Graal , prin folosirea unor figuri cliseizate, permit recuperarea literaturii arthuriene pe doua paliere: cavalerie terestra si celesta. Dincolo de discursul alegoric, care canalizeaza sensul si impune regulile de codaj si de descifrare, progresia materiala si spirituala, obiectul insusi al cautarii pastreaza o latura misterioasa, un fel de indeterminare, libera fata de constrangerile alegoriei. Tentatia de a vedea peste tot manifestarea unei mentalitati simbolice este generata de faptul ca romanele arthuriene, de exemplu, au fost decupate pentru a identifica nume, numere, culori, ale caror semnificatii sunt pline de coduri subterane (descifrabile printr-o paleta larga de mijloace, de la ironie, antifraza, eufemism etc.). Graalul, n legendele mistice ale evului mediu, era un vas n care Iosif din Arimateea ar fi strns sngele lui Iisus. Se credea c acest vas ar fi fost fcut dintr-o singur piatr preioas i c ar fi fost nzestrat cu puteri miraculoase. n literatura cavalereasc a evului mediu, povestirea aventurilor imaginare ale cavalerilor plecai n cutarea "Sfntului Graal" reprezint un ciclu foarte ntins. Legenda a fost reluat de Richard Wagner n opera sa Parsifal. Diversele romane cavalereti ale Graalului l prezint pe acesta sub forma unor diferite obiecte: o cup sau un potir, o relicv a Preiosului Snge al lui Hristos, un ceaun al belugului, o tipsie de argint, o piatr czut din Ceruri, un vas, o sabie, o suli, un pete, o porumbi purtnd n cioc o ostie pentru sfnta cuminectur, o lance alb nsngerat, o carte sau o evanghelie secret, man cereasc, o lumin orbitoare, un cap tiat, o mas i multe altele. Adevrul despre Graal este c ia diferite forme. n Le Conte du Graal, a lui Chrtien de Troyes, Graalul este o tav pe care se afl o singur anafur pentru sfnta cuminectur. n povestirea lui Robert de Boron, un poet burgund care a scris n perioada 1191 1200 romanul cavalersc Joseph d'Arimathie (Iosif din Arimatea) Graalul este prezentat ca fiind potirul folosit de Iisus la Cina cea de Tain. n Queste del Saint Graal, scris n 1215 de un clugr cistercian, este farfuria din care Iisus a mncat mielul pascal i n care acum se gsete anafur pentru sfnta cuminectur. n lucrarea Parzival, scris de Wolfram von Eschenbach ntre 1197 i 1210, Graalul este o piatr pur i luminoas, czut din cer.

11

n romanul cavaleresc anonim Perlesvaus, el este descris ca cinci lucruri diferite. Nu exist o singur poveste a Graalului i nici mcar un singur Graal. Graalul i se poate arta altfel fiecruia care l caut. Poate fi un obiect pmntesc, care poate fi, sau nu, dotat cu sacralitate; poate fi i, pur i simplu, obiectivul unei cutri spirituale.

4. Cavalerii Mesei Rotunde: Principalele arhetipuri si alegorii (Masa Rotunda, Graalul, calatoria, sabia, padurea, puntea, etc.).

Scriitura mistica trece in fabula literara pastrand schema constructiva de origine, ca in modelul din Romanele Mesei Rotunde, in care Lancelot coboara in cripta staretului mort, petrece noaptea alaturi de trupul fara viata, si iese in zori din cripta, transformat iluminat. Simbolic vorbind, apa, setea, ca si itinerariile calatoriilor exprima dorinta de infinit, insatisfactia creaturii in fata necunoscutului val al tenebrelor. De la surse, parabolele christice indemnau la cautarea unui sens ascuns, secund, metoda exegetica a patristicii indemnau la detasarea celor patru sensuri din orice text al Bibliei: literal (istoric), alegoric (spiritual), tropologic (moral) si anagogic (eschatologic). Alegorizarea poetica ajunge la apogeu, acolo unde Lumina si iubirea-n cerc il prinde, o lumina circulara ca miezul galben al unui trandafir alb candida roza, reprezentand preafericitii si sfintii, atingatorii iubirii divine, proiectati intro minunata gradina de lumina. Simbolul se metamorfozeaza, pastrand insa schema generatoare de sens, padurea traversata de toate drumurile romanelor cavaleresti este reproiectata prin demersul alegoric si analogic dantesc: selva oscura terestra, semn al ratacirilor umane, al abaterilor sufletesti si spirituale de la calea cea dreapta, padurea uscata si noduroasa, din proiectia infernala a sinucigasilor, devine padurea divina, paradisiaca, spatiu al procesiunilor alegorice de pe varful muntelui Purgatoriului.

5. Ce este cavalerul-calugar arhetipurile antichitatii?

din

perspectiva

legaturii

cu

12

In acest drum alegoric si poetic se recunosc atat simpla aventura a cavalerului din romanele medievale, care devenea aventura umana arhetipala, dupa modelul eroului crestin, cavaler al lui Hristosla care cautarea cavalereasca si cultul pentru iubirea femeii se transforma in viata contemplativa a sfantului (prin analogia simbolica), cat si experienta moral-sentimentala a indragostitului din planul laic, reproiectata in Roman de la Rosem intro traversare a viciilor si virtutilor in drum spre iubire (gradina simbolica era insasi lumea spre centrul careia se indrepta eroul), respectand coerenta alegoriei. Evolutia spirituala a eroului, constient de destinul sau mistic apare in proiectie lirica in poemele mariei de france sau romanele lui Chretien de Troyes, pe o schema simbolic-alegorica valabila inca cateva secole, pana la Cervantes. Tipul de erou crestinh medieval e indreptat in principal, daca nu exclusiv, spre formarea omului interior, care se construieste printr-un proces continuu, de-a lungul intregii existente, parcurgand caile vietii si ale lumii (intrun traseu labirintic) ale caror semne le integreaza constiintei sale.

6. Care sunt alegoriile care trimit la: esoterism-initiere-confrerie religioasa in Evul Mediu?

Scenariile pe care se organizeaza epicul mitologiilor cavaleresti tin de logica miturilor concentrice ale expeditiei din proiectul eroului mesianic, un mit al Apocalipsei si al Genezei, in care apare Leviathanul moartea si eroul trebuie sa intre in trupul mortii si sa renasca (Perceval petrece o noapte intro capela langa un cavaler mort proba de intrare intro confrerie secreta, o regula de admitere transformata in veghea nocturna initiatica); un mit al exodului si al lumii de apoi, in care eroul rataceste in labirintul istoriei umane, un spatiu conflictual, fixat in cautarea Graalului (in care feciorul neprihanit Galahad reuseste acolo unde Lancelot cel vinovat da gres). Eroul traverseaza probe simbolice devenite stereotipii, cum ar fi acelea legate de traversarea unui pod sau de intrarea intrun castel, vegheata de lei, monstri, demoni, capcane, scenarii ce amintesc de trecerea in lumea cealalta, de coborarile primejdioase in infern, care intreprinse de fiinte vii, fac parte dintro initiere.

7. Care este rolul simbolisticii imaginarului artistic al Evului mediu?

crestine

in

configurarea

Textul poetic medieval functioneaza analogic arhitecturii catedralelor, presupunand atat codul simbolic respectat, cat si aspectul formal, de constructie (inclusiv o organizare interna, baza pe simbolismul numerelor), prin care codul poetic se adapteaza culturii domineante orale, presupunand audiere si vizionare: 13

o viziune sincretica in care textul recitat este dublat de cantec sau de modulatii ale glasului, de gestica si de limbaj al trupului.

8. Care sunt institutiile Evului Mediu care influenteaza geneza imaginarului?

Universitatea din Paris, Universitatea din Toulouse, Universitatea din Oxford, Scoala dominicana (cu sfantul Toma in frunte, va pune bazele Tomisului), Universitatea din Bologna.

9. Autori in finalul Evului Mediu: Giobanni Boccaccio-decameronul; Dante Alighieri-Divina Comedie Decameronul cuprinde o sut de povestiri, cte zece rostite pe durata a zece zile, de ctre zece personaje, apte doamne i trei tineri. (Simbolistica cifrelor rotunde este o constant a literaturii medievale. Dante nsui i structurase Comedia pe o sut de cnturi, mprite n trei mari uniti.) Dei au fost identificate ca surse de inspiraie ale Decameronului numeroasele aventuri galante medievale i fabliaux-urile literaturii franceze a vremii, modelul evident se regsete n povetile celor O mie i una de nopi . Aceeai tehnic a povestirilor n ram (contes tiroirs) vine s configureze ntregul material. Aceeai complexitate diegetic, prin metoda ppuilor ruseti, a nivelelor narative suprapuse i care se deschid unul din cellalt, subliniaz meteugul artistic al autorului. Iat, spre exemplu, aventura lui Bergamino (Decameron, I, 7). Naratorul ne povestete (nivelul 1) c personajul Filostrato spune o poveste (nivelul 2) despre Bergamino, care, pentru a nfrnge zgrcenia lui messer Cane della Scala, i spune o poveste (nivelul 3) despre Primasso, care are de nfruntat zgrcenia unui abate. nelegnd ncotro bate morala fabulei, messer Cane i regret propriul defect i i ndreapt greeala. Deznodmntul povetii de la nivelul 3 influeneaz asupra finalului povetii anterioare, de la nivelul 2, iar concluzia moral (anume faptul c trebuie s ne ferim de viciul zgrceniei) se ntoarce, pn la urm, la nivelul 1, de suprafa. n Decameronul avem de-a face n mod esenial cu dou registre de exprimare, tragic i comic, dintre care cel de-al doilea dobndete o preponderen semnificativ. Totui, ntre ele nu exist o demarcaie tranant i, mai ales, ele nu snt destinate s reflecte anumite clase sociale2. Exist personaje de extracie inferioar care dovedesc o nltoare noblee a tririlor, precum i numeroi nobili care tiu s aprecieze fora caustic a cuvntului de spirit.

14

Pot fi remarcate i deosebiri eseniale ntre Divina Comedie i Decameronul. n primul rnd, avem n vedere perspectiva auctorial radical diferit. Lumea dantesc este structurat n jurul unei puteri supreme, care decide asupra evoluiei fiecrui individ n parte; universul dotat cu un singur centru de autoritate este marcat de o pregnant component raional; toate aventurile, evenimentele, suferinele i destinele i au un rost predeterminat, inut sub control. Hazardul are un rol marginal, aproape inexistent. Omul, dup ce a beneficiat spre dauna sau folosul lui de liberul arbitru, este acum obiectul pasiv al pedepsei sau al recompensei. Universul boccaccesc este, dimpotriv, policentric, aparent destructurat; ntlnim aici cteva teme recurente, care cunosc ns o admirabil varietate imprevizibil de exprimare; lipsete influena decisiv a vreunei autoriti transcendente; omul, prin intermediul inteligenei, devine subiectul activ al propriei sale viei. Dac poezia lui Dante tinde s traseze canoane existeniale, stabilind pedepse i recompense i oferind un model comportamental, proza lui Boccaccio are n primul rnd rolul de a distra, de a strni ilaritatea, atunci cnd pune n lumin colurile ndeobte ascunse ale activitii umane. Dante, prin intermediul numeroaselor episoade prezentate, pare totui c are n vedere o descriere mai ampl, de natur categorial, a pcatelor i a virtuilor. Boccaccio, avnd de prea puine ori pretenii de generalizare, insist tocmai asupra unor cazuri specifice, asupra concretizrii pariale a unor componente general-umane (erosul, inteligena). Dante Alighieri Capodopera lui Dante, "Divina Commedia", alegorie n versuri de o precizie i for dramatic deosebit, a fost nceput probabil n 1306 i terminat cu puin timp nainte de a muri. Titlul iniial dat de autor a fost "Comedia", adjectivul "divina", folosit de Boccaccio n lucrarea Trattatello in laude di Dante, apare pentru prima dat ntr-o ediie din 1555. mprit n trei seciuni ("Inferno", "Purgatorio", "Paradiso"), n oper este descris o cltorie imaginar n cele trei compartimente ale lumii de dup moarte, n care poetul se ntlnete cu personaje mitologice, istorice sau comtemporane lui. Fiecare personaj este reprezentantul unei virtui sau al unui viciu, situarea n una din cele trei lumi fiind simbolic, ca rsplat sau pedeaps, adesea i dup criterii subiective (poetul i ntlnete n Infern pe adversarii lui). Dante este cluzit prin Infern i Purgatoriu de ctre poetul Virgiliu, simbol al nelepciunii. Beatrice - fiina pe care a adorat-o - fiind instrumentul voinei divine l ajut s gseasc drumul spre Paradis - acolo unde nelege c iubirea mic sori i stele (lamor che muove il sole e laltre stelle). Fiecare seciune cuprinde 33 de cntece, cu excepia primei, care are un cntec n plus servind ca introducere. Poemul este scris n "terete" (terza rima). Opera ofer o sintez a opiniilor filozofice, tiinifice i politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral i mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei cretine medievale. "Divina Commedia"

15

este alegoria purificrii sufletului i dobndirii linitei interioare prin nelepciune i dragoste.

Stud. Ctlin Pvlache

Limba i literatura romn-Limba i literatura francez, Anul 2, Grupa 1

16