T

AKIRA YOSHIMURA, scriitor japonez născut la Tokyo în 1927, este autorul a peste douăzeci de romane, culegeri de povestiri şi eseuri. în scrierile sale se inspiră din vechile legende nipone, din istoria recentă a Japoniei, din cotidianul fierbinte — incluzând chiar rubricile de fapt divers —, ca şi din propria biografie. Câteva dintre temele recurente sunt libertatea, vinovăţia, supravieţuirea sau inadaptarea. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Shojo kakei (Supliciul unei adolescente), 1959, Ishi no Bisho (Surâsul pietrelor), 1962, Hoshi e no tabi (Călătorie spre stele), 1966 — care i-a adus Premiul Osamu Dazai, Toi hi no senso (Războiul vremurilor îndepărtate), 1978, Hasen (Naufragii, primul roman al autorului tradus în engleză), 1982, Hagoku (Evadare), 1983, Kari shakuho (Libertate condiţionată), 1988, Amerika Hikozo (Hikozo), 1999.

yoshimura
supliciul unei adolescente
urmat de

akira

surâsul pietrelor
Traducere din japoneză de ANCA FOCSENEANU

VV

HUMANITAS
BUCUREŞTI

BWWImW^SB*»^^

W ţftj^^an ip , fjia

J> Jvngittb u ifî

a

*

Coordonatorul colecţiei ALEXANDRA RUSU Coperta colecţiei GABI DUMITRU

Supliciul unei adolescente
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României YOSHIMURA, AKIRA Supliciul unei adolescente / Akira Yoshimura; trad.: Anca Focşeneanu. - Bucureşti: Humanitas, 2006 ISBN 973-50-1140-9 I. Focşeneanu, Anca (trad.) 821.521-31=135.1

SHOJO KAKEIIISHI NO BISHO by Akira Yoshimura © 1959, 1962 by Akira Yoshimura Original Japanese edition published by Shinchosha Co., Ltd. Romanian translation rights arranged with Akira Yoshimura through Japan Foreign-Rights Centre/Simona Kessler International Copyright Agency Ltd. © HUMANITAS, 2006, pentru prezenta versiune românească EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/317 18 19, fax 021/317 18 24 www.humanitas.ro Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: C.P.C.E. - CP 14, Bucureşti tel. 021/311 23 30, fax 021/313 50 35 cpp@humanitas.ro www.librariilehumanitas.ro ISBN 973-50-1140-9

1

Din clipa în care mi-am dat ultima suflare, m-a învăluit deodată un aer proaspăt, ca şi cum ceaţa deasă din jurul meu s-ar fi risipit pentru o vreme. Mă simţeam înviorată, de parcă întreg trupul mi-ar fi fost scăldat în apă limpede şi rece de izvor, îmi dădeam seama că simţurile mele erau neobişnuit de treze şi vigilente. Intre streaşină noastră şi cea a casei din spate atârna ca un hamac o pânză de păianjen presărată cu rouă care strălucea prin fereastră, orbin-dumă. Acolo, în umbra streşinii casei vecine, am putut distinge clar un păianjen mic care se odihnea în taină, la adăpost de ploaie. Am putut chiar să văd picăturile fine de apă strălucind albe în vârful nenumăratelor firişoare de păr de pe pântecele lui umflat ca un mugure. Şi auzul meu era extrem de ascuţit. Auzeam sunetul picăturilor de ploaie care cădeau de pe marginile acoperişului şi realizam chiar şi diferenţele de timbru în funcţie de locul de care se loveau.
7

Sunetul monoton şi sec, semănând cu cel al unui obiect care se sparge, era cel al picăturilor care cădeau pe pragul de piatră de la intrarea în bucătărie. Celălalt sunet, vesel şi zglobiu, era al picăturilor care cădeau pe cărăruia pietruită de sub fereastră. Distingeam chiar şi sunetul pietricelelor lovindu-se una de alta în băltoacele mici formate la căderea fiecărei picături de ploaie. Deodată reveria simţurilor mele a fost curmată. Un sunet de claxon slab, dar ascuţit, venind dinspre uliţa din faţa casei, înghiţi muzica limpede şi veselă a picăturilor de ploaie. Sosise maşina care urma să mă ia. Mi-am încordat auzul. Portiera maşinii se deschise cu zgomot şi apoi se auziră paşi care se apropiau de casă, evitând băltoacele. Am privit cu atenţie geamul uşii de la intrare. In acel geam mat se reflecta vag o siluetă albă, şi apoi nişte degete rozalii apucară strâns marginea uşii care se deschise scârţâind. — Familia Mizuse, nu-i aşa? Suntem de la spital, îşi arătă faţa un bărbat slab care purta un halat alb, scurt şi nu prea curat. In acea clipă, tata şi mama îşi întoarseră privirile rătăcite către intrare, şi apoi, realizând ce se întâmpla, se ridicară brusc şi, grăbiţi, începură să strângă lucrurile din încăpere. In mijlocul camerei strâmte zăcea trupul meu întins pe spate, iar măştile albe pe care mama le picta pentru a mai câştiga un ban în plus erau îngrămădite dezordonat într-un colţ.
8

Mama de-abia se întorsese de zece minute de la primărie, unde fusese pentru formalităţi, şi nici ea, nici tata nu îşi închipuiseră că maşina avea să vină atât de curând. — Ne scuzaţi, este foarte dezordine... îngăimă mama politicos, invitându-1 înăuntru pe băr bat şi netezindu-şi obsesiv cu vârful degetelor marginea chimonoului. Acesta îşi scoase imediat pantofii şi intră fără ezitare pe tatami*-uhle înnegrite. Era un bărbat <^u o faţă osoasă, roşu în obraji. — Când a decedat? întrebă el ca din obişnuin ţă, de îndată ce se aşeză lângă trupul meu întins pe tatami. — Puţin după ora nouă. Mama îl ţintui cu ochi cocheţi. Bărbatul păru deodată că ezită să-i vorbească politicos acestei femei cu părul răvăşit şi haine ponosite. — Pare încă tânără, spuse el încurcat, privind spre chipul meu acoperit cu o pânză. — Da, avea şaisprezece ani. — Ce nenorocire! spuse bărbatul, compunându-şi o mină tristă. Halatul pe care îl purta era uzat şi jumătate dintre nasturi atârnau gata să cadă. — îmi pare rău că trebuie să vă tulbur, dar mi-aţi putea arăta aprobarea pentru incinerare? Mama, părând să nu înţeleagă pentru un moment, îl privi întrebător.
* Rogojini din pai de orez. (N. t.) 9

— Hârtia pe care cu siguranţă v-au dat-o de la primărie... înţelegând de data asta, clătină din cap, se întoarse puţin şi scoase din mâneca chimonoului o hârtie împăturită de mai multe ori, întinzând-o cu grijă bărbatului. Tata, cu ochii roşii şi tulburi, stătea nemişcat într-un colţ al camerei. — Vă rog, de asemenea, să puneţi aici ştam pila dumneavoastră*... Dacă nu aveţi ştampilă, puteţi să puneţi şi amprenta digitală, spuse băr batul, cu un aer vădit grăbit, întinzând pe tatami o hârtie prin care părinţii mei consimţeau ca tru pul meu să fie folosit pentru disecţie. — Da, imediat, răspunse mama binevoitoare. Se ridică şi se aşeză îndată în faţa dulăpiorului încastrat în dulapul mare din perete, apoi scoase dintr-un raft o ştampilă mică, învechită, legată cu o sfoară. O aduse şi, pentru că nu mai avea tuş, suflă de câteva ori peste sigiliu. — Vreau să vă asigur încă o dată că, după ce trupul fiicei dumneavoastră va fi investigat cu grijă la spital, îl vom incinera şi vă vom aduce apoi osemintele. Toate cheltuielile necesare în acest timp vor fi suportate bineînţeles de către noi. Glasul bărbatului avea o solemnitate care părea să vină din faptul că spusese aceste vorbe de nenumărate ori.
* în Japonia, fiecare persoană are un sigiliu personal care este folosit în loc de semnătură. (N. t.)

Mama, clipind din ochi cu o expresie misterioasă, încuviinţă. — A, mai e ceva... Bărbatul duse mâna la buzunarul interior al halatului şi scoase un pachet învelit în hârtie albă. Pe el era scris cu cerneală „pentru îmbălsămare". — Din partea spitalului, spuse bărbatul cu o figură ceremonioasă, punând pachetul în faţa mamei. — Vă mulţumim foarte mult, zise mama, şi, puţin jenată, îşi plecă adânc capul. Tata, care stătea umil în colţ, o imită. — De asemenea... începu bărbatul cu o voce şi mai oficială. Mama îl privi, înclinându-şi capul cu o expresie de o nemărginită umilinţă. — Conform regulamentului spitalului, corpul fiicei dumneavoastră va fi ţinut acolo cel puţin o lună... Ar fi bine să hotărâm acum când să vi-1 aducem. Bărbatul căuta să citească reacţia mamei. — Mulţumim, îngăimă mama cu un surâs încurcat, neştiind parcă ce să răspundă. — Peste două luni e bine? propuse bărbatul, nerăbdător să termine cât mai repede. Părând că tot nu ştie ce să răspundă, mama se întoarse cu o privire rugătoare către tata, care stătea în colţul camerei. Privirile li se întâlniră, dar el nu făcea decât să clipească timid. Pentru prima dată o vedeam pe mama aruncându-i tatei o astfel de privire. Tata păru şi el descumpănit de privirea ei. — E bine aşa?
li

10

Purtând doar o cămaşă. deşi privirea îmi era împiedicată de pereţii sicriului şi de caroseria maşinii. Scândurile erau aspre şi la un moment dat umărul 13 meu ieşit din cămaşă se lovi puternic de un nod al lemnului. iar pe faţă i se citea îngrijorarea. iar degetele cu unghii lăcuite îmi erau împreunate. Pe chipul mamei reveni îndată expresia aspră şi obosită pe care o avea de obicei. care se ridică grăbit din colţul camerei şi sprijini ne îndemânatic una din părţile sicriului. şi bărbatul în halat alb intră cu spatele. notând cu stiloul pe faţa plicului „două luni".. Portierele din spate fură deschise şi sicriul meu fu împins în maşină de către cei doi bărbaţi. Luă repede pachetul cu bani şi-1 puse pe cutia cu mandarine aşezată lângă căpătâiul meu. vedeam limpede uliţa inundată de ploaie. reflectând cu claritate şirul de case cu streşinile îngrămădite unele în altele. Lemnul era însă nou. Privea pachetul ca şi cum i-ar fi cântărit conţinutul. ca şi cum aş fi privit prin pereţii străvezii ai unui acvariu cu apa proaspăt schimbată.'. sicriul fu pus alături de trupul meu. îl îndemnă mama pe tata. şi mâinile cărnoase ale bărbatului tânăr m-au apucat de pulpe. Acel zgomot al ploii umplu sicriul. La uşă se auziră voci ciudat de vesele. Pe acea uliţă nu trecuse niciodată până atunci o maşină atât de luxoasă. De cealaltă parte sicriul era purtat de un bărbat îmbrăcat tot în halat alb. Mâinile osoase ale slăbănogului cu obraji roşii se strecurară sub şalele mele. Capacul fu pus şi cei doi ridicară sicriul din faţă şi din spate. în cameră nu mai era loc nici să te mişti. plin de vine. — Atunci totul e în regulă. căci în sicriu plutea o aromă plăcută. unele curioase. Deodată ploaia începu să răpăie pe capac. Presată de vocea nerăbdătoare a bărbatului. cum mi le aşezase mama. spălată de ploaie. Pentru că odaia era foarte strâmtă. Nici tata nu-şi desprindea ochii de la pachet. înghesuindu-se lângă sicriul meu.•. — Ajută-i şi tu. Cei doi bărbaţi în alb urcară în maşină. Mă duc să aduc coşciugul. Bărbaţii îmi ridicară trupul şi-1 aşezară în sicriu. Poate pentru că trupul meu era îngheţat. — E îngrozitoare ploaia asta! 13 . — Putem merge. La porţile caselor îngrămădite de-a lungul uliţei se iviseră feţe care priveau lacome. Astfel susţinut. mama îşi mtoarse mecanic faţa spre el şi încuviinţă. In mod ciudat. zăceam întinsă pe spate. am simţit că mâinile celor doi mă ardeau. tânăr. neagră care. sicriul trecu prin uşă înclinat într-o parte. împrăştiind urmele de rumeguş albicios. adăugă şi ieşi. altele dispreţuitoare. îi spuseră şoferului. Fu deschis capacul şi pătura subţire care îmi acoperea trupul fu dată la o parte. cărând un sicriu de lemn. cu un păr bogat. -^»«*ii!^»eiiSsaM*iaiil« «. lucea încântător. zise bărbatul. Maşina oprită în faţa casei era o maşină luxoasă.

Apropiindu-se. pe o parte a drumului am zărit un tânăr cu o faţă palidă. Adio.. tata arătându-şi numai pe jumătate chipul speriat prin uşă. Tomio cu un buchet de flori.îşi scoaseră batistele şi-şi şterseră fruntea şi mâinile. Am avut mare noroc. arătându-şi dinţii înnegriţi de tutun. Deodată. — Când a murit? întrebă bărbatul tânăr. Avea trăsături delicate şi când se tundea zero creştetul capului său strălucea în nuanţe albăstrii. Un bătrân cu o pelerină de ploaie peticită se ivi cu mişcări lente dintr-o baracă veche şi eliberă drumul.. care părea o ciupercă în ploaie. — Ce loc mizerabil! murmură şoferul. La un moment dat. îmi aminteam chipul lui. îi spuse apoi şoferului. şoferul claxona. — Domnule Murakami. Faţa prelungă a mamei privindu-mă din poarta casei. Era un fost coleg de gimnaziu. sau atingeau cu degetul caroseria. 15 . Cei de la laborator se vor bucura.. pierind în ploaie. Faţă de şirurile de case decolorate de pe ambele părţi ale drumului culoarea vie a florilor reflectată 14 în celofan părea de o extremă frumuseţe şi puritate. Maşina continua să înainteze pe drumul sinuos. Ştergătoarele se mişcau rapid. răspunse şoferul degajat.. am murmurat. purtân-duşi umbrela pe umăr.. — Da. Tomio Fujiwara. hainele lui erau totdeauna foarte curate. trebuia din când în când să încetinească. L-am văzut pe Tomio cum se depărtează pe drumul ud de ploaie. din câte mi-au spus. Adio. se văzu o căruţă chiar în mijlocul drumului. i-am spus şi lui. Purta o salopetă albastră de muncă şi ţinea cu grijă la piept un buchet de flori învelit în celofan. zâmbi slăbănogul. ne grăbim pentru că trebuie să-i preleveze organele cât sunt încă proaspete. conducând cu grijă. Am privit în urmă. Maşina înainta lent.. ca şi ceilalţi elevi. Ieşind de pe uliţă. Deşi venea îmbrăcat modest la şcoală. — Am înţeles. Dar pentru că drumul era îngust. Parbrizul era plin de apă. Mi se părea o combinaţie nepotrivită. Amândoi se depărtau. Culoarea florilor persista încă în ochii mei. Am privit în urmă până când umbrela. scoţându-şi o ţigară din buzunar. Maşina porni încet. lăsând o dâră subţire. nu s-a mai văzut. maşina luă viteză. Umbrela se lovi uşor de maşina noastră. Femei şi copii adăpostiţi sub streşini se aplecau să vadă mai bine prin parbrizul maşinii care trecea pe lângă ei. fără să se întoarcă. Maşina înainta cu greu pe uliţa îngustă. adăpostindu-se sub o umbrelă de hârtie cerată. — Deci de vreo două ore. Tomio se lipi şi mai strâns de peretele de scândură al casei prin faţa căreia trecea. — Puţin după ora nouă.

străjuit de un zid de piatră dintr-un cartier rezidenţial. trei ori cu mâna geamul aburit din cauza ploii şi privi la râul lat. privit de sus până jos. Căsătorită cu fiul unei familii bogate. holbându-se fără jenă la toate formele trupului meu.) 17 . scurse de pe frunzele copacilor. Aşa se cunoscuseră. Zgomotul ploii fu înlocuit de sunetele claxoanelor şi de zarva oraşului care prindea viaţă. spuse slăbănogul. Bărbatul tânăr şterse de două. Un aer proaspăt şi răcoros pătrunse în interior. Mama era fiica cea mai mică dintr-o familie de preoţi shintoişti*. — Nu mai plouă. La o cotitură a drumului începu să se zărească soarele. Mama tresărise o clipă şi. încruntându-şi jignită sprâncenele.i mă simţeam umilită de trupul meu expus astfel.-*. într-o doară: — Mieko. (N. Bărbatul tânăr deschise geamul. începi să semeni cu mama ta când era tânără. o alungaseră imediat. dar părinţii. — Da. trecu peste un pod lung de lemn pe unde circulau multe maşini. se pare că nu avea decât şaisprezece ani. Curând ploaia se domoli. — E o fată foarte tânără. Maşina străbătu oraşul şi. Frunzişul verde se reflecta în pupilele lui. maşina continuă pe un drum în pantă. fugise şi venise acasă. Trupul meu acoperit doar de cămaşă fu ţintuit de privirile lui. cada vrele se strică repede. strângând din ochi pentru a se feri de lumină. Mi-era ruşine de-mi venea să intru în pământ . Soarele atingea creştetele arborilor care se ridicau peste zid şi verdele lor dens se reflecta în geamurile maşinii. fiindcă din când în când se auzeau căzând pe capota maşinii picături mari. urcând puţin. dar trupul ei e bine dez voltat pentru vârsta asta. apoi îmi aruncă o privire. După un an. Ajunserăm într-un cartier animat. — Are faţă de copil. Privea afară. îmi aruncase o privire. când tata îmi spusese aşa. caracterizată mai ales prin cultul strămoşilor. Din bulevard. ridicând capacul sicriului. bărbatul îmi privea chipul ca şi cum ar fi măsurat din priviri un peşte aruncat într-un coş. Se dispreţuia pentru faptul că se căsătorise şi făcuse un copil cii un om de obârşie modestă ca tata. — Ce ghinion avem! Când e umezeală.' fftfdttkttiftitilitiiia&i. 16 Binedispus. Deodată mi-am dat seama de ruşinea pe care probabil că o simţise mama într-o zi. * Shintoismul este religia cea mai veche a Japoniei. Slăbănogul îşi fuma până la capăt ţigara. spuse slăbănogul. Bătea probabil vântul. învăluit de ceaţă. t. fugise din nou şi se angajase chelneriţă la o rotiserie unde tatăl meu era bucătar. care suferea însă de o boală mintală. Tânărul nu zise nimic. care primiseră bani pentru a accepta căsătoria. nemaiputând suporta. fără să-şi dezlipească privirile de la mine.

— Ce ghinion avem! Când e umezeală. Ajunserăm într-un cartier animat. Zgomotul ploii fu înlocuit de sunetele claxoanelor şi de zarva oraşului care prindea viaţă. o alungaseră imediat. fugise din nou şi se angajase chelneriţă la o rotiserie unde tatăl meu era bucătar. Slăbănogul îşi fuma până la capăt ţigara. — Nu mai plouă. fiindcă din când în când se auzeau căzând pe capota maşinii picături mari. Frunzişul verde se reflecta în pupilele lui. Mi-era ruşine de-mi venea să intru în pământ . Privea afară. urcând puţin. se pare că nu avea decât şaisprezece ani. nemaiputând suporta. spuse slăbănogul. fără sâ-şi dezlipească privirile de la mine. Căsătorită cu fiul unei familii bogate. care primiseră bani pentru a accepta căsătoria. fugise şi venise acasă. îmi aruncase o privire.i mă simţeam umilită de trupul meu expus astfel. Curând ploaia se domoli. Mama era fiica cea mai mică dintr-o familie de preoţi shintoişti*. când tata îmi spusese aşa. Un aer proaspăt şi răcoros pătrunse în interior.i Maşina străbătu oraşul şi. începi să semeni cu mama ta când era tânără. Deodată mi-am dat seama de ruşinea pe care probabil că o simţise mama într-o zi. Mama tresărise o clipă şi. strângând din ochi pentru a se feri de lumină. Aşa se cunoscuseră. trecu peste un pod lung de lemn pe unde circulau multe maşini. ridicând capacul sicriului. scurse de pe frunzele copacilor. într-o doară: — Mieko. dar trupul ei e bine dez voltat pentru vârsta asta. La o cotitură a drumului începu să se zărească soarele. Soarele atingea creştetele arborilor care se ridicau peste zid şi verdele lor dens se reflecta în geamurile maşinii. — E o fată foarte tânără. Bărbatul tânăr deschise geamul. * Shintoismul este religia cea mai veche a Japoniei. Bătea probabil vântul. cada vrele se strică repede. maşina continuă pe un drum în pantă. Din bulevard. trei ori cu mâna geamul aburit din cauza ploii şi privi la râul lat. 16 Binedispus.«'M^riMtHytotattilMttuktt . — Are faţă de copil. încruntându-şi jignită sprâncenele. caracterizată mai ales prin cultul strămoşilor. spuse slăbănogul. holbându-se fără jenă la toate formele trupului meu. Bărbatul tânăr şterse de două. străjuit de un zid de piatră dintr-un cartier rezidenţial. apoi îmi aruncă o privire. După un an. Se dispreţuia pentru faptul că se căsătorise şi făcuse un copil cu un om de obârşie modestă ca tata. învăluit de ceaţă. (N.) 17 . bărbatul îmi privea chipul ca şi cum ar fi măsurat din priviri un peşte aruncat într-un coş. dar părinţii. Tânărul nu zise nimic. — Da. privit de sus până jos. Trupul meu acoperit doar de cămaşă fu ţintuit de privirile lui. care suferea însă de o boală mintală. f.

că a murit. De vreo doi. Mă simţeam revoltată auzindu-i că vorbesc astfel despre părinţii mei. începea muzica. cu tenul frumos parcă o vedeam pe ea. Specificul acelei trupe de cabaret era că foloseau patine cu rotile. vorbele ei. De câte ori îmi priveam în oglindă chipul fin şi prelung. Dar chiar şi când îl lovea astfel avea o anume nobleţe. încât îşi pierduse slujba. nu ştiam să merg nici pe bicicletă. după ce îşi rula cu grijă jambierele în jurul picioarelor. Mi se părea că a pretinde că semăn cât de puţin cu ea era un sacrilegiu. intram una câte una. ca pentru a se scuza că se holba aşa. în fiecare dimineaţă. Tata îmi spunea mereu că mama era de obârşie nobilă. Dar această asemănare cu ea mă tulbura. dar pe undeva şi dintr-un sentiment de vinovăţie faţă de faptul că mama era nevoită să ducă un trai plin de lipsuri. care îmi permitea să aduc cât mai mulţi bani în casă. Părul meu era vopsit într-un roşcat-deschis. neîndemânatică de felul meu.Ştiam că semănăm cu mama. Noi. Apoi tot schimbasem slujbe bine plătite. Desigur. iar unghiile de la mâini şi de la picioare erau lăcuite cu roşu. îl lovea cu un băţ. Eu. trei ani. iar noaptea nu puteam dormi din pricina durerii. înfăţişarea ei. cu fruntea lipită de tatami. făceam asta din motive tinanciare. Tot gândul la mama mă făcuse să aleg din instinct o slujbă ca aceasta. toate dovedeau multă distincţie. aşa că în timpul exerciţiilor pe patine am căzut de nenumărate ori. îi vând şi trupul. 18 — După ce au pus-o să muncească pentru ei. abandonasem slujba de chelneriţă pe care o avusesem şi intrasem într-o trupă de dansatoare de cabaret. spuse bărbatul tânăr privind peste umărul celuilalt. îi şi pierdea la joc. când aproape că m-au obligat să apar pe scenă. manierele ei. Când venea acasă fără nici un ban. spuse bărbatul slăbănog pe un ton compătimitor. Pentru mine era o fiinţă care crescuse întro lume cu totul diferită de lumea mea şi a tatei. Tata. împreună cu echipa. începusem antrenamentul de vreo patru zile. lunecând în cercul luminos din centrul 19 . iar mama se vedea nevoită să picteze măşti. pleca pentru a lucra ca zilier pe un şantier. acum. îndura fără să crâcnească această pedeapsă severă a mamei. Că muncisem pentru părinţii mei era adevărat. iar când se aşeza în genunchi să salute pe cineva. Deodată m-am întristat. pierzându-mi chiar şi cunoştinţa. pe rotile. graţia cu care îşi împreuna mâinile arăta că fusese obişnuită din fragedă copilărie cu astfel de gesturi printr-o educaţie strictă. mama. Dar o făcusem din propria mea voinţă. Din această pricină eram săraci lipiţi pământului.. Cu o lună înainte. Tata era atât de pasionat de jocurile de noroc. de ciudă. — Nu pare să fie chiar inocentă. Picioarele mi se umpleau de vânătăi. Prima dată mă angajasem imediat după terminarea gimnaziului. ■. Cum câştiga ceva bani.

abia ţinân-du-mă pe picioare. în acea seară am mers din cabaret în cabaret cu o viteză uimitoare. la locul stabilit. Partenerul era fie membrul unei trupe de muzică. renunţau. Melodia se apropia de sfârşit. Lumina îşi schimba culoarea. şi într-o seară ajungeam să câştig până la trei mii de yeni. care de obicei îşi netezea întruna cu grijă părul subţire. mă ţinea strâns de mână şi de mijloc ca să nu cad. — Pe şeful nostru nu-1 atrag femeile. începea o melodie dulceagă. ieşeam în grabă pe uşa destinată angajaţilor cabaretului. Era un bărbat care începea să îmbătrânească şi care nu mânca niciodată decât lucruri moi. dar febra nu-mi scădea deloc. spusese odată dispreţuitor una dintre dansatoare. lovindu-mă tare la şold. nesuportându-1. uitam de ruşine. speriată că o s-o lovim. ^tunci când cineva lipsea pe neaşteptate sau întârzia chiar şi numai un minut de la ora de întâlnire. Dar. cum ştiam că dacă aş fi lipsit mi-ar fi oprit din bani. dispăream una câte una în umbra cortinei. Ne luam poziţiile diferite de final şi. In cabine ne băgăm repede rotilele în genţi de sport. Luam un taxi şi ne îndreptam spre alt cabaret. în astfel de ocazii se schimonosea de supărare de nici nu-1 mai recunoşteai. iar eu eram prima care îşi desprindea eşarfa din jurul coapselor. Deşi era întâia dată în viaţă când făceam aşa ceva. Cu două seri în urmă. fie un chelner. în ritmul melodiei alunecam ca nişte valuri. ne reţinea ca pedeapsă şi din banii de spectacol. salutând zâmbitoare publicul. ne întorceam pe ring descriind un semicerc. ne luam lucrurile în braţe şi. singurul bărbat din cei patru membri ai grupului. tocmai când mă pregăteam să plec de acasă. Mă duseseră acasă. Palmele şefului au răsunat ca prin vis pe obrajii mei. ne pocnea cu toată puterea peste faţă cu palma convulsionată. în ultimul cabaret abia mai realizam ce se întâmplă în jurul meu şi m-am prăbuşit pe scenă. afişând un zâmbet neîntrerupt pe faţa acoperită cu un strat gros de fard. fiind prea preocupată să nu cad. în plus. m-am dus. Spunea că şeful provoca scandaluri cu băieţi tineri cam de două. Sau chiar un necunoscut întâlnit pe stradă. scotea un strigăt ascuţit.scenei. dar el le înlocuia îndată cu altele noi şi avea talentul ca în trei zile să le pregătească astfel încât să poată apărea pe scenă. mi-am dat seama că aveam febră mare. Eu primeam în medie pentru o reprezentaţie opt sute de yeni. Ne învârteam pe toată scena până aproape de scaunele spectatorilor. neputându-şi stăpâni furia. Dar. Când câte o femeie din public. Lângă mine. având un stomac sensibil. E ceva în neregulă cu el. iar pânza umedă de pe fruntea mea se încingea 21 . apoi îmi scoteam sutienul. trei ori pe an. se înroşea tot şi. care era şi şeful nostru. Erau şi fete care. I 20 Era trecută de treizeci de ani şi avea o faţă comună. îmbrăcate lejer. Şeful. Şeful vorbea totdeauna cu o voce piţigăiată ca de femeie şi se purta suspect de blând cu noi.

nu am făcut nimic. înnebunită de durerea care mă apăsa în piept. 23 22 . Pronunţa unul după altul cuvinte neînchipuit de grosolane. spuse cu un ton dojenitor doctorul tânăr cu ochelari care venise să mă vadă. spuse deodată calm: — Se pare că trece un convoi. îi eram recunoscătoare până la lacrimi mamei pentru că chemase doctorul pentru mine. că aveam să mor. deşi ştiam că avea destui bani din cei aduşi de mine. Am murit de pneumonie. imediat. şoferul întoarse capul şi se uită în spate. Se uită şi şoferul pe geam. iar conductorii cu chipiu scoteau capetele pe fereastră. copii şi trecători care priveau cu toţii în susul drumului. bărbatul tânăr. cu buze tremurân-de. în spate se înşiruiau deja vreo zece maşini şi altele continuau să sosească. Respiram cu greutate şi priveam fix. temurând violent. murmură şoferul ca pentru el. Dacă nu vom putea lua organele cât sunt proaspete. şi plecase fără să închidă uşa. De la căpătâiul meu încins de febră mama îi vorbise extrem de răstit. Atunci. — De ce nu m-aţi chemat mai devreme? S-ar fi putut trata aşa de uşor. — Ce naiba fac? spuse înfuriat. Valurile de oameni începură să se unduiască şi poliţişti de la circulaţie. îi răspunsese indiferentă. Chiar dacă nu mai putusem fi salvată. Mama se întoarse ofensată şi nu-1 servi nici măcar cu un ceai. Când tata îi spusese umil. era prea târziu ca să mai pot fi salvată. la aceste cuvinte îmi dăduseră lacrimile. încruntându-şi sprâncenele: — E doar o simplă răceală. în faţă se înşirau ca nişte cărăbuşi multe maşini cu caroseria strălucind. Ce-ar fi să dai în spate şi să încercăm să ocolim? La aceste vorbe. — O fi vreun accident. Era prima dată în viaţa mea când venea să mă vadă un doctor.mm. le atrăgeau atenţia să nu iasă pe carosabil. Bărbatul slab începu să se neliniştească. privind prin parbriz. — Destul ai exploatat-o! Deşi eram aproape inconştientă. Maşina se oprise şi nu mai înainta deloc. Pe trotuarul umbrit se înghesuiau femei. pe fondul unei melodii demodate. într-adevăr. Şeful se ridicase brusc. cu banderole verzi pe braţ. Nu-mi venea să cred că făcea toate astea pentru bani. Simţeam cuprinsă în ele toată dragostea mamei. — Ce-o fi? întrebă bărbatul slab. Şeful trupei trecuse pe la noi să ceară despăgubiri pentru că îi stricasem spectacolul. Atunci se auzi la megafon vocea ascuţită a unei femei. — Ce ne facem? spuse iritat bărbatul slab. ude de ploaie. care se uita afară. — N-avem cum să mai ieşim de aici. Maşinile aşteptau. Când m-a consultat doctorul. Se opriseră şi câteva autobuze. suspicios. aplecându-se pe geam să se uite. Nu eram revoltată că mama nu chemase doctorul decât în ultima clipă.

— Mi-a plăcut! In maşină continuă fără oprire o conversaţie animată şi veselă. Eu zăceam în sicriu nemişcată. Printre grupurile de maşini se auziră fluierele poliţiştilor. Unele dintre ele îşi fluturau mâna mecanic. iar la colţurile gurii se vedea că îi vine să plângă. moartă. Am zărit pe faţa fardată a femeii mici firişoare de păr. încetaseră şi fluierele poliţiştilor. în timp ce eu. mare. muzica şi vocea de la microfon a femeii se depărtară. Părea obosită şi plictisită să zâmbească şi să facă semne cu mâna. Femeia fusese machiată cu grijă. şi cei din maşini râdeau. Muzica şi sunetul megafonului se apropiară. Bărbatul slab se înroşi puţin de enervare. altele erau tinere şi zâmbitoare şi salutau neobosite mulţimea. mai trecu în viteză o maşină decapotabilă în care erau două femei cu chipuri inexpresive. purtând haine strălucitoare şi patinând cu o faţă zâmbitoare. fardul întărit forma mici cute la baza nasului. exagerat împodobită. La început trecu lent o maşină de reclamă. când maşina trebui să se oprească din nou pentru un timp. Fluierul poliţistului răsună ascuţit. Şi apoi mai trecură multe maşini decapotabile in care erau câte două fete cu trupul înfăşurat în eşarfe pe care scria „Miss din districtul X". privind pe geam. iar parada luă sfârşit. Cu un zâmbet forţat pe faţa obosită. potrivindu-se de minune cu chipul ei fin. Ea. pentru că şi fardul. şi coafura erau în perfectă ordine. în final. Şi pietonii. Dar era un râs timid. Bărbaţii în alb se reaşezară cu feţe zâmbitoare. Probabil simţeau o anumită jenă faţă de aceste fete aproape dezbrăcate cu eşarfele lor. Zâmbetul ei era nenatural şi crispat. vie. De-abia pornisem. Slăbănogul îşi pierdu expresia iritată şi începu să râdă întruna. toată lumea se înveseli. de câte ori zâmbea. difuzând muzică şi anunţuri. Bărbatul slab îi făcu semn cu mâna în glumă. Pe urmă. înveşmântată în straie strălucitoare. cu mâinile împreunate. Absolut firesc. Am văzut şi cum. In maşină. — Este parada de Miss a districtului X spuse bărbatul tânăr cu entuziasm. I 24 25 . fără să zâmbească măcar.Hie **^>i « i a«U W&^V <"IL i — Ce se întâmplă? întrebă şi slăbănogul cu oa recare interes. şi atmosfera se încinse. le făcea încontinuu semne cu mâna pietonilor de pe trotuar şi oamenilor din maşini. In silueta ei m-am revăzut pe mine la cabaret. eram întinsă doar în cămaşă într-un sicriu noduros. stătea în picioare într-o maşină decapotabilă. în care şedea o femeie tânără purtând pe cap o coroană şi îmbrăcată într-o mantie roşie. înfăşurată în ghirlande şi flori artificiale. dar simţeam că această deosebire era prea mare. parcă regizat. Şirul de pietoni se risipi. Urmă o maşină decapotabilă. în maşină se răspândi un râs vesel.

Trupul nu i s-a întărit încă. — E bine. Nici nu trecuseră bine cinci minute şi îşi făcură apariţia doi bărbaţi tineri în halate albe.Sicriul meu fu introdus prin uşa din spaie a spitalului şi dus imediat într-o încăpere dintr-o clădire veche de beton. deschise capacul coşciugului meu şi brusc mă apucă puternic de braţe. acoperite cu un capac de lemn. apăsând butonul ascuns în perete. Bărbatul cel înalt se apropie cu paşi mari. iar pe o masă din colţul camerei erau puse în dezordine cutii pătrate de lemn şi urne. Apoi îmi ridică şi-mi lăsă de câteva ori braţele cu degetele încleştate. întorcându-se spre bărbatul cu ten palid. 27 . celălalt avea un ten palid şi era neras. pereţii şi tavanul erau cimentate şi aveau o culoare cenuşie din cauza igrasiei. semănând cu nişte acvarii mari. In fundul camerei se aflau şase bazine de ciment cu margini de cărămidă. Unul era negricios la faţă şi extrem de înalt. apoi îşi puse nişte mănuşi de cauciuc de pe raftul din colţul camerei şi aprinse lumina. Podeaua. spuse el.

— Cam asta ar fi. bisturiul pătrunse în pielea de pe obraji. La început. de pe cap şi chiar de pe buze plutea legănându-se în formol. — Să-i deschidem abdomenul. O dată la două zile mă depilam cu cremă şi pe piele abia se ghiceau rădăcinile fine ale părului. învăluindu-mă cu o privire. Mâinile cu mănuşi se plimbară de câteva ori în sus şi în jos pe pielea mea. — Şmecherii ăia sunt tare lacomi. — Aparatul genital şi glandele mamare. Să profităm. zise bărbatul neras. Bisturiul se mişca în unghiuri drepte şi îmi decupa pielea în forma unor mici pătrate care erau ^poi rând pe rând azvârlite într-un recipient cu formol. — Ce zici. Era pentru prima dată în viaţa mea când vedeam atât de aproape faţa unui bărbat. nu e un corp splendid? Păcat că a murit aşa tânără. înşirând pe o masă de lemn instrumentele de disecţie. trăgându-şi mănuşile. — O să scot eu aparatul genital. zise: — Cei de la dermatologie au spus că de la un cadavru proaspăt orice e bun. pentru că sângele începuse să se închege în locurile care fuseseră tăiate. — Bine.Lampa cu abajurul de un alb transparent precum coaja de ou se reflecta pe tavan. ca nişte seminţe de susan. Apoi. Cei doi îmi cercetară trupul cu privirea. 28 Dar se apucă să înşire pe masă recipientele cu formol. 29 . spuse bărbatul înalt. ce organe luăm? întrebă bărbatul înalt. tăie de sus până jos în linie dreaptă cămaşa mea nou-nouţă pe care o cumpărasem cu numai câteva zile înainte. Apoi. şi deodată trupul meu rămase gol în lumina lămpii. — E bine făcută! se apropie de pat bărbatul neras. — Să luăm şi plămânii. ca o tuşieră. Bărbatul neras îşi trecu uşor mâna peste sânii mei. Trupul meu semăna acum cu modelul roşiatic al unui afiş publicitar. agăţându-se uşor de sfârcurile mele tari. — Ei. îmi tăie apoi complet şi lenjeria. Curând. ca şi când şi-ar fi amintit brusc de ceva. îmi fură ridicate braţele şi tăiată până şi pielea de la subsuori. Apoi bisturiul se deplasă pe toată suprafaţa corpului meu. luând de alături o foarfecă. râse acesta în silă. Sunt viguroşi. de pe burtă. pentru că e tânără. fără să lase din mână bisturiele. Simţeam că mă înăbuş şi aş fi vrut să-mi întorc capul. Bărbatul negricios îmi desfăcu degetele încleştate. Faţa bărbatului negricios se aplecase concentrată asupra mea. privind chipul bărbatului înalt cu o expresie poznaşă. spuse cu dispreţ cel neras. Nişte angajaţi scoaseră trupul meu din coşciug şi-1 aşezară pe spate pe o platformă de piatră cu margini revărsate în afară. pielea de pe coapse. cu un zâmbet crispat.

recăpătându-şi expresia gravă. îmi apucă pulpele şi mi le desfăcu larg. îşi înălţă capul bărbatul care îmi decupa concentrat '^urta. Curând sfârcurile deveniră viorii.ună un sunet sec. Poziţia în care mă aflam mi se părea extrem de vulgară şi am început să mă sufoc. după ce tăie şi îndepărtă muşchii. dar nu simţeam dispreţul pe care îl simţisem sub privirile bărbaţilor în halate albe. nu te mai lăuda atât.' '^-^ I- J -^"^W"*^ I l'-1I3i-J' Bisturiul pătrunse adânc la baza gâtului şi de acolo merse în linie dreaptă până sub stomac. lucru mai puţin obişnuit la bărbaţi. Atunci am ştiut că mă tăiase de tot. Am avut deodată senzaţia că ceva m-a atins uşor între picioare. Mi-am dat seama că bărbatul neras avea o faţă foarte bine proporţională şi că pleoapele aveau două straturi. Bărbatul înalt se aplecă şi desprinse dintr-o mişcare muşchii abdominali. Bărbatul înalt îmi smulse cu o viteză uimitoare sânii şi-i puse pe masa de lângă pat. m-am liniştit. — Eu ştiam deja. râzând uşor. îl înfipse la baza coastelor mele. Am avut ceva emoţii. — Hai. Eram extrem de conştientă că privirea bărbaţilor se oprise insistent la baza interioară a pulpelor mele. O vreme. secţionandu-le una după alta cu grijă. Ce înseamnă oare himen? m-am întrebat. îl apostrofă cel neras. mi-am simţit pieptul vid. pentru că părea să nu fie virgină. Privirea lui mă făcea să-mi fie puţin ruşine. în încăpere ră--. Cum apare un cadavru nou ni-1 dă ime diat nouă. — Hai. mirosind a tutun pe drumul de acasă la spital. am simţit cum mă străpunge un fior. — A. amândoi mânuiră bisturiele în linişte. Bărbatul neras se apropie de picioarele mele. Bărbatul înalt scoase dintr-o cutie un cuţit cu iarnă strălucitoare şi. — Câte luni or fi trecut de când nu am mai avut un cadavru aşa de proaspăt? Pielea îmi fu dată la o parte şi bisturiul muşcă iar din acelaşi loc de la baza gâtului. Bărbatul care era aplecat asupra pieptului meu mi se părea încordat. Părul meu pubian era ca un smoc de alge scurte. dar apoi pe faţa lui se imprimă o expresie ciudat de dură. 31 . Asta pentru că şeful se descurcă. dar excitant. Era un sunet slab. nu te prosti! exclamă bărbatul înalt. Ajunge să mă uit la sâni ca să-mi dau seama imediat dacă o fată este sau nu virgină. Când mi-am dat seama că ceea ce mă atinsese era degetul bărbatului. cu figuri foarte grave. Am simţit o ruşine nemărginită. Bărbatul neras îşi retrase mâna cu un zâmbet ruşinat. Am auzit foşnetul acelor alge la contactul cu degetele lui. Are himenul. introduse cu grijă vârful bisturiului sub pântecele meu. Când mi-au scos şi plămânii. Mi-au scos coastele şi le-au pus pe masă. Zăceau încli30 1 ■P naţi acolo ca două bucăţi mari însângerate de carne. care m-a electrizat. puternic. — Există o înţelegere cu cel de la biroul de la primărie. Apoi.

printre bucăţi de carne de toate mărimile. vezi dumneata. lăsând să se vadă gingiile rozalii. dar. iar gura fără dinţi i se deschise pe jumătate. şi şeful mi-a spus că pentru prima încercare pe un schelet uman îmi dă un cadavru de fată. pentru a face scheletul anatomic. adăugă rece bărbatul cel înalt. Bărbaţii începură să mişte bisturiele aplecaţi peste trupul meu. privind mişcarea bisturielor. dând un ocol trupului meu. nemişcat. * Una dintre artele marţiale japoneze în care se folosesc spade de lemn. fără să se mai sinchisească de el. în ochii lor licări un zâmbet dispreţuitor. iar faţa este acoperită cu o mască. încât aproape că nu se distingea ce spune. fiind încă fascinat de trupul meu. iar gura i se schimonosi ca şi cum ar fi fost gata să izbucnească în hohote de plâns. în vreme ce pe masă se înmulţiseră bucăţile de carne. — Domnule Fukuzawa. Avea faţa albă şi pielea îi atârna. îi tremurau uşor mâinile. Bătrânul se apropie de patul unde zăceam. uşa se deschise deodată vijelios şi în încăpere intră grăbit un bătrân îmbrăcat într-un halat murdar. îşi îndreptă instinctiv privirea spre masă. fata asta a murit abia de două ore. Dar apoi în ochii lui începu să plutească o lumină slabă. (N. Am reuşit. Luaţi prin surprindere. Bătrânul părea că îşi dă seama cât de ridicol e să stea acolo.^şip»w«pv- ^>4tâ&mmetâk&L. — Cadavrul ăsta e al meu! Vocea îi tremura atât de tare. curbate ciudat de parcă erau o mască strălucitoare de kendo*. Mai stătu o vreme acolo.) 32 — M-am străduit mult să fac schelete de un alb transparent pentru lecţiile de anatomie. adăugă bărbatul înalt cu o voce calmă. încremeni. tre buie să-1 laşi să putrezească. dar apoi. t. se depărta de pat şi 33 . te înţelegem perfect. Bătrânul. străluceau coastele mele însângerate. folo sind animale. Oricum. dar nu îi venea să plece. ca şi cum de-abia atunci ar fi priceput despre ce era vorba. văzând pieptul meu deschis. Bărbaţii se priviră din nou. în picioare. privindu-mă fix în continuare. — Şeful a spus că dacă primim vreun cada vru de fată mi-1 dă mie. Trupul bătrânului fu cuprins deodată de un spasm uşor. In ochii bătrânului străluciră lacrimi. când la trupul meu. întrerupându-şi lucrul. Deci poţi folosi şi un cadavru mai vechi. îi privi cu ochi injectaţi de sânge pe cei doi bărbaţi. privea tăcut când la feţele bărbaţilor. Se holba la mine. Te asigurăm că ai să pri meşti negreşit următorul trup tânăr care va veni. bărbaţii se uitară unul la altul. Apoi. i-am scos deja coastele. Bărbaţii se întoarseră. Acolo. — Şi apoi. Zărindu-mă. Bătrânul nu putu să spună nimic. ca şi cum ceva l-ar fi ţinut în loc. Avem nevoie să prelevăm organele proaspe te. Petele maronii de pe pielea lui albă se mişcau în ritmul contracţiilor feţei.

ca şi cum un vânt îngheţat ar fi răzbătut printr-un spaţiu gol. — Chiar asta o fi tot? Bărbatul neras mă mai cercetă o dată cu privirea. îşi continuară treaba fără să mai schimbe o vorbă. să vadă dacă nu mai găseşte ceva. de nu se mai vedea nimic. înfăşurată în pânza albă. fără să lase bisturiele din mâini. — Nu mai e nimic. bărbaţii râseră ironic. îndreptându-se din şale. Faptul că organele interne şi pielea mea fuseseră astfel schimbate pe nişte bani efemeri mi se părea extrem de straniu. — Ce zici. — Da. La ferestre stăruia parcă la infinit lumina prânzului. Nesfârşirea timpului mă sufoca. Am simţit că o pace nemărginită se răspândeşte precum ceaţa în tot trupul meu. După-amiaza acelei zile trecu greu. Eu stăteam pe o parte. apoi 134 aprinse un chibrit. Avea un mers nesigur. precis s-ar fi ţinut de capul nostru până i-1 dădeam. Cu asta puseră în sfârşit pe masă bisturiele însângerate. plină cu lichid dezinfectant. spuse bărbatul înalt. După ce terminară. Deodată se lăsă o linişte mormântală. cred că e tot. apoi se apucă să taie din nou în linişte. Oare ce sens mai avea trupul meu lipsit de organele feminine şi toate organele interne? Nu mi-aş fi închipuit că pachetul pe care îl primise mama fusese dat în schimbul acestei schilodiri. Apoi stinseră lumina şi părăsiră camera târ-şâinduşi picioarele în papuci de piele. Aveam un curios sentiment de vid. De la piept la abdomen aveam o senzaţie de răceală. îmi desfăcură pulpele. Apoi îşi scoaseră mănuşile şi se spălară pe mâini. spuse încruntat bărbatul înalt. înfăşurată în pânza albă. Cum o fi vrând să-i dăm un trup aşa de proaspăt? spuse bărbatul neras pe un ton enervat. — Moşul ăsta e chiar impertinent. 35 . Dacă nu i-am fi scos coastele. şi mă acoperiră cu o folie neagră de cauciuc. Unul scoase un pachet de ţigări din buzunar. Fumau amândoi privind tăcuţi trupul meu de pe pat şi bucăţile de carne de pe masă. Mi se părea că trupul îmi devenise ciudat de uşor. de parcă şi-ar fi pierdut simţul echilibrului. ca şi cum apariţia bătrânului le-ar fi stricat dispoziţia. După un timp. m-am gândit că destinul trupului meu se încheia aici.se duse spre uşă. după ce se clătiseră într-o chiuvetă smălţuită. Când uşa cu geam se închise cu zgomot. Se şterseră cu un prosop şi se aşezară pe sicriul în care fusesem eu cărată. — S-o fi scrântit la cap. mai avem ce lua? Bărbatul neras căută cu mănuşa de cauciuc în abdomenul meu deschis. îmi înveliră bine trupul cu o pânză albă. îi dădu şi celuilalt una. pentru că din tinereţe nu face decât munca asta. traseră vasele de sânge ale acestora cu bisturiul şi-mi injectară în ele mult formol.

Privind-o de aproape. Eu stăteam nemişcată pe o parte. Ziua următoare mi-am dat seama că venele şi arterele mele se coloraseră de la lichidul roşiatic injectat cu o zi înainte. Angajatul mă dezveli. îşi desfăcu aripile uşor transparente. Se îndrepta puţin câte puţin spre abdomen. căci ochii îi erau congestionaţi şi căsca des. merse în încăperea alăturată şi aduse recipientul cu instrumentele de disecţie. Călugăriţa îşi freca aripile ei fine şi transparente de picioruşele din spate ca nişte sârmuliţe. de acolo. Când ajunse în dreptul genunchiului meu îşi redresa trupul. Până şi capilarele cele mai fine de la mâini fuseseră inundate şi păreau un ghem încâlcit de râme. — Astăzi îi scoatem creierul. începea să mă învăluie înserarea. tremurând fără încetare. am auzit un zgomot slab pe deasupra pânzei. A doua zi am fost dezvelită pe jumătate şi.' PW PP 1 " **mrpmşn Când lumina zilei începu să scadă. de culoare roşie. Mi-am încordat privirea. Probabil că lucrase până noaptea târziu. O călugăriţă mică îşi legăna capul cât vârful unei stamine de crin. şi vârful cozii mişcându-se vioi. mi s-a introdus un lichid limpede. pe deasupra pânzei. In cameră se instala din nou liniştea mormântală. cu un sunet sec. îşi înălţa lent capul cu ochi mari şi îşi ridica picioruşele din faţă. Bărbatul îşi puse mănuşile de cauciuc fără tragere de inimă. repetând de nenumărate ori acele mişcări. Din când în când. zbură afară. îmi scoase pânza albă de pe cap. In după-amiaza acelei zile intrară împreună bărbatul înalt şi un angajat de la sala de disecţie. Oare trupul meu golit de organe mai urma să fie folosit la ceva? Arăta ca o hartă rutieră viu colorată pe care o priveam cu îngrijorare. de dedesubt. plin de striaţii. 37 I -----P-i^—«■««■■■■■■■■■1 . Apoi am fost din nou acoperită şi lăsată să zac aşa toată ziua. Era în dreptul gâtului meu. nu? — Da. în acelaşi loc unde mi se injectase formol cu o zi înainte. îi vedeam corpul umflat. şi de câte ori se atingeau aripile tremurau fin. se îndreptă spre fereastră şi.

Fusesem aşezată astfel încât faţa mea o atingea pe cea a unei bătrâne cu gura căscată. şi rămase aşa. mi-am dat seama că trupul meu se întărise de-a binelea. Trupul meu fu pus pe primul pat.Bărbatul îmi mângâie absent capul. Purta o mască chirurgicală şi umerii i se mişcau întruna. — Am terminat. ieşeau în afară. apoi introduse bisturiul în craniul meu. contrastând puternic cu maroniul degetelor. Numai baza unghiilor lungi era ciudat de albă. Oare câte zile trecuseră? Când corpul meu se colorase de nu mai putea fi deosebit de celelalte patru cadavre din jurul meu. Apoi introduse bisturiul şi cu ambele mâini scoase fără nici o greutate creierul. M-am izbit şi unul dintre picioare mi se ridică uşor. mare cât o cadă de baie. Pune-1. A apărut apoi un alt angajat care îmi aruncă o privire. Aplecat deasupra unui pat din fundul camerei. Trupul meu fu luat de o parte şi de alta de cei doi angajaţi care purtau mănuşi de cauciuc şi fu pus într-o cuvă de ciment. ridicând un colţ al pânzei. Probabil că se făcea economie. Aşadar. Apoi am fost cărată de către angajaţi în camera mare de alături. în abdomenul golit. Bărbatul luă de pe masă un fierăstrău mic. Creierul îmi fu introdus într-un borcan mare de sticlă plin cu formol. Datorită acelui contact brusc. târşâindu-şi picioarele. Angajaţii împinseră câteva cadavre într-o parte şi mă împinseră cu forţă între ele. Pe urmă îmi apucă scalpul cu păr de o parte şi de alta şi-1 desfăcu de parcă ar fi descojit o păstaie de fasole. se vedea un bătrân care stătea cu spatele. astfel încât să mă cufund puţin în lichid. angajaţii mă apucară de glezne cu mănuşile de cauciuc şi mă scoaseră din cuvă. acoperite cu o pânză grosolană. apoi întinseră pânza şi închiseră capacul de lemn. te rog. Imediat se văzură oasele craniului sub vasele sangvine fine şi încâlcite. Pe pereţi se înşirau ferestre luminoase care străluceau. în formol. In bărbie 38 simţeam înţepătura unor unghii albicioase ale nu se ştie cui. dar acum am văzut că mâinile mele îşi schimbaseră complet culoarea şi că îmi crescuseră mult unghiile. în gură şi în nas. Acolo se înşirau unul lângă altul vreo zece paturi de piatră. In lichidul maroniu nu putusem să-mi dau seama. Mici particule albe şi firişoare roşii se ridicară la suprafaţă. tăind în linie dreaptă de la ceafă spre frunte. ca al unui manechin. tăie circular în jurul calotei şi o îndepărtă ca şi cum ar fi deschis capacul unei cutii de conserve. trecând exact prin creştetul capului. 39 m am iăm m im m m m mă^m mm ămm m M m itKm itm im . pentru că în cuvă era foarte puţin alcool şi cadavrele maronii. rolul trupului meu nu se terminase? Eram neliniştită simţind cum trupul începea să mi se coloreze şi cum alcoolul pătrundea adânc în capul meu fără creier. Trupul îmi fu aruncat pe patul de ciment. Bărbatul părăsi camera. îngrămădite unele peste altele.

Fără să-mi dau seama. părând să nu dea nici cea mai mică atenţie celor din jur. Ochii ei mici se concentrau imperturbabili asupra trupului meu. bravează. în colţurile gurii îi apăru umbra unui surâs rece. .. Vom începe imediat disecţia. aşa cum v-am spus mai devreme în amfiteatru. Profesorul fixă vârful bisturiului pe braţul meu şi tăie perfect pielea.Se auziră zgomote de paşi dinspre intrarea din fundul camerei. Studenţii în alb se aşezară câte doi de o parte şi de alta. Mi-am amintit expresia ochilor injectaţi ai bătrânului care spusese cu buzele tremurânde că vrea cadavrul meu. Printre studenţi se găsea şi o fată. Aşezaţi-vă de o parte şi de alta a patului în rânduri de câte doi. Uitaţi-vă bine la mine. în mod curios.. conştientă de privirile bărbaţilor. însă. Pe sub halat vedeam din când în când strălucind bisturiul pe care îl mânuia. Examinaţi apoi vasele de sânge de sub piele şi sistemul nervos. Bărbatul mai în vârstă spuse. aşa cum li se spusese. cu feţe serioase. în primul rând era şi fata. nu simţeam această ruşine faţă de persoanele de sex opus. fără să clipească măcar. Pentru că de când fusesem adusă la spital trupul meu fusese înconjurat numai de bărbaţi. i-am scrutat faţa. era încă vie în pieptul meu. îndemnat parcă de exemplul fetei. în timp ce îl introducea la rădăcina braţului meu îşi muşcă uşor buzele. Cât aşteptaţi să vă vină rândul. făcând un pas înapoi. devenisem 40 probabil oarecum imună la privirile lor. îmi îngheţă inima în piept. Erau tăcuţi. Era concentrată asupra a ceea ce făcea. folosindu-se de trupul meu dezgolit? Sau în pieptul ei există o plăcere înnăscută de a tăia şi mărunţi astfel un corp omenesc? Fata folosea bisturiul cu mult calm şi siguranţă. — Aţi înţeles? întrebă el. ca să puteţi exersa toţi. pe care o crezusem uitată. Era o privire care aproape mă înfrunta. Când ajunseră în dreptul patului meu se opriră. începând cu cei din faţă. Desigur. conduşi de un bărbat cam de vârsta a treia şi un bărbat de vârstă mijlocie. Erau nişte studenţi în halate albe. Prima care a luat bisturiul a fost fata. ci faţă de studentă. — Mai întâi luaţi bisturiul şi tăiaţi pielea su perficială. întorcându-se alene spre ei: — în cazul acestui cadavru moartea a survenit acum o lună. Băieţii îl priveau pe cel care părea a fi profesor. Făcu toate acestea cu multă îndrăzneală. acest lucru se datora faptului că vanitatea feminină. un student luă bisturiul şi începu să îmi sfârtece uşor membrele 41 . cu o privire rece. Cel mai mult mă durea că trupul meu gol şi maroniu era văzut de o femeie tânără. vă rog să priviţi cu atenţie.Silueta întoarsă îmi era cunoscută. Oare studenta asta cu ten negricios îmi priveşte trupul deformat şi îngălbenit cu un aer de superioritate? Sau poate. Mă apăsa un puternic sentiment de jenă. Fata. se uita numai la mine. apoi tăie în linie dreaptă. Purta ochelari şi avea un ten negricios.

— Ce zici. Trupul meu fu din nou abandonat pe pat. — Eu de obişnuit m-am obişnuit. ca şi cum ar fi scos rufele din apă. Pe faţa lui pătrată miji un zâmbet trist şi dureros. Pe uşa cu geam intrară cei doi angajaţi care se apropiară de patul meu şi-mi mutară trupul pe un pat de fier cu rotile. am grijă să mă schimb din cap până în picioare.. trecându-şi bisturiul unul altuia. proiectată prin fereastra scăldată în lumina amurgului. profesorul scoase cu brutalitate organele mele interne. dar bineînţeles că nu ştie că eu car cadavre în braţe toată ziua. cei doi începură să împingă targa mobilă. Eu. uitându-se spre camera vecină: — Oare cum poate să-i placă lui Fukuzawa ăsta astfel de lucruri? Trebuie să fie un miros 43 . In ochii lor plutea o lumină tristă. legănându-şi exagerat corpul. în fundul camerei. Din când în când arunca zgomotos în găleata lungă de lângă pat bucăţi mari de carne. angajaţii se aşezară unul lângă altul pe banca din colţul camerei.în mai multe locuri. bătrânul cu mască mânuia violent bisturiul. şi începu să le explice funcţiile lor. Pe spatele bătrânului se desena fin umbra complicată a frunzelor copacilor. După aceea amândoi tăcură. te-ai obişnuit cu munca asta? îl întrebă bărbatul cu faţa pătrată. paşii studenţilor şi ai profesorului se îndepărtară. După ce-i aruncară o privire bătrânului din fundul sălii de disecţie. în lumina amurgului. doar hainele lui albe ieşeau în evidenţă. Deodată. Odată ajunşi în sala unde se afla cuva cu apă. I-am spus de la început soţiei că lucrez la spitalul universitar şi intru în sala de disecţie. pe celălalt bărbat. şi toţi aveau acea fermitate brutală a fetei. care purta ochelari şi avea trăsături delicate. lăsând să se vadă vasele roşiatice şi nervii albicioşi. Apoi fu acoperit cu pânza aspră şi se turnă peste el formol ca să nu intre în putrefacţie. Bărbatul cu figura pătrată zise cu voce joasă. care părea de la ţară. Ochii timizi ai bărbatului cu ochelari se înceţoşară. — Dar ce i-ai spus? — I-am spus că m-am angajat la o firmă de medicamente. îmi luaseră aproape toată pielea de pe mâini şi de pe picioare. Ştii. Se perindară apoi şi ceilalţi. Profesorul îşi suflecă mâneca albă cu o mişcare rapidă şi se uită la ceas. înainte de a mă duce acasă. După ce studenţii terminară. — Asta nu e bine. aşezat pe patul din colţul cel mai îndepărtat al camerei vecine. Curând. Zice că trupul meu a căpătat un miros. mirosul de cadavru e unul aparte. trupul meu fu mutat imediat pe patul de piatră... dar nevasta e pe cale să mă părăsească. 42 Odată terminată treaba. Fata stătea tot în faţă şi scruta organele mele din mâna profesorului. care scârţâi. priviră amândoi la bătrânul încovoiat..

fără să-mi dau seama. — După ce le lasă aşa cel puţin şase luni. Se întâmpla din ce în ce mai des ca toate bucăţile trupului meu să fie depuse într-o cutie lungă de lemn ca o ladă de zestre. unghiile şi părul care îmi mai rămăsese la tâmple. Scoate aşa muşchii şi organele interne şi lasă numai oasele. Bărbatul îşi luase la revedere de la bărbatul cu faţa pătrată şi ieşise cu paşi repezi. cam o dată pe săptămână trupul meu era dus în sala de disecţie şi mărunţit puţin câte puţin de bisturiele studenţilor. Mă voi duce să vorbesc cu ea şi cu părinţii ei şi mă voi strădui s-o aduc înapoi.insuportabil atunci când tai corpuri intrate în putrefacţie sau scoţi cu mâna organele interne. Am auzit că face munca asta de vreo patruzeci de ani şi între timp a avut mai multe neveste. avură loc schimbări de personal la sala de disecţie. mi-au dispărut până şi globii oculari. îi strălucesc ochii de bucurie. Nemaisuportând mirosul care se degaja din trupul lui. De un cârlig agăţat de tavan atârnau coastele lui albicioase ca piesele demontate ale unei biciclete. Apoi îmi voi căuta altă slujbă. Soarele pălise în vest. — Nevastă-mea a plecat la ai ei. ca să nu mai vorbesc de mâini şi de picioare. bărbatul cu ochelari trebuind să renunţe. Pune acolo oasele pe care a mai rămas carne şi le lasă special să putrezească. Nu-1 slăbeau pe bătrân din ochi. având o expresie extenuată pe chip. Era de culoare maro şi lucea straniu. Cadavrul la care lucra bătrânul devenise numai un schelet întins pe pat. şi întunericul invadase sala de disecţie. E un tip ciudat. dar toa te l-au lăsat. De atunci.. nu? Bărbatul arătă spre o găleată adâncă cam de un metru aşezată lângă perete. E şi firesc. Zicea că vrea să ne despărţim cu orice preţ. — în găleată încape un schelet întreg. — Dar ce face de fapt? — Face modele de schelete pentru lecţiile de anatomie. Fukuzawa. Cu toate astea. 45 . le scoate şi le fierbe. groaznică muncă. Bărbatul cu ochelari privi neliniştit spre găleată. când se apucă de lucru devine însufleţit şi vioi ca un tânăr. Şira spinării mi-a fost porţionată bucată cu bucată. Vezi că are o găleată acolo jos. soţia îl părăsise. Intre timp. Mi-a fost sfârtecată toată pielea şi. De-aia trebuie să renunţ. apoi le lustruieşte cu o perie.. deşi nu e decât un moş care de-abia merge. Doar ce trece pe lângă tine şi simţi un miros groaznic.

scoase de acolo scheletul înfăşurat în pânză albă. cu păr cărunt. Bătrânul deschise capacul şi. Numai părţile groase ale oaselor aveau o nuanţă puţin gălbuie. dar toate străluceau ca diamantul. scăpat ca prin minune de mâinile bătrânului. dar asta însemna să rămâi încă mulţi ani nemişcată într-o sală de anatomie. în după-amiaza acelei zile. In mâinile bătrânului încovoiat puteai să te transformi într-un schelet frumos. 1-1 va arăta şefului aici.Bărbatul cu faţă pătrată mormăise ceva nemulţumit. Scheletul părea trist. 46 Oasele erau oarecum albicioase. — Deci ăsta e? zise şeful. Dar de fapt din trupul meu nu mai rămăsese decât o grămadă de bucăţi maronii de carne şi oase veştejite.. — S-o punem aici! Lada fu pusă în picioare pe podea. împreună cu bătrân vil. Bărbatul în alb şi angajatul se uitau şi ei la oase. Consideram că sunt mai norocoasă decât acel schelet. Ai fi zis chiar că plânge cu faţa lăsată în jos. — E un trup de femeie. — Excelent! spuse vădit impresionat bărbatul tânăr care stătea cu mâinile încrucişate. Aveam senzaţia stranie că acele oase erau ale mele. — Domnule Fukuzawa. oase albicioase. intră un laborant tânăr. răspunse bătrânul politicos. Acea uşurare învăluită în linişte şi adâncă singurătate. Rolul meu odată îndeplinit până la capăt. unul după altul. aduseră cu grijă o ladă lungă de lemn. Privi din cap până în picioare scheletul cu o expresie încurcată. contemplând oasele. dar pe faţa lui se aşternuse o expresie de tristeţe adâncă. pe când angajatul cu faţa pătrată turna singur formol peste un cadavru. tuns scurt. Se părea deci că misiunea trupului meu se apropia de sfârşit. Poţi să ne ajuţi să-1 aducem? Angajatul încuviinţă. încât puteai vedea prin ele umbrele lucrurilor din spate. — Domnul Fukuzawa tocmai a terminat sche letul. ajutat de angajat. se spălă imediat pe mâini şi plecă împreună cu bărbatul în alb. 47 | . întorcându-se către bătrân. în cameră se aşternu pentru o clipă tăcerea. La intrare se auziră paşi şi apăru un bărbat mic de statură. Simţeam că ţinea capul plecat pentru a-şi ascunde ruşinea de a fi astfel privită de toţi. să mai fie de vreun folos cuiva. ai făcut o treabă minunată. Toţi îl salutară cu o plecăciune. — întocmai. Toate oasele reflectau o lumină puternică. spuse bărbatul cărunt. Era de neimaginat ca trupul meu.. înroşindu-se uşor. Peste puţin timp. lină. Scheletul părea să fie al unei adolescente. Bătrânul îndepărtă pânza albă şi începură să apară. îndeosebi părţile mai subţiri erau atât de transparente. nu-i aşa? întrebă bărbatul cărunt. aşa disecat cum era. Craniul lui era uşor aplecat şi avea un aer inocent. poate că avea să mi se permită şi mie în sfârşit odihna hărăzită morţilor. ca pântecele unui peşte plin de icre.

în mod curios. pe holul întunecat se ivi silueta albă a bătrânului. — Asta înseamnă că au trecut două luni şi jumătate. încruntându-şi sprâncenele şi oprindu-se din măturat. mai spu se bărbatul grizonat puţin mai tare. ţinând capacul ridicat. răspunse angajatul. — Pe 27 septembrie. — Da. ca orbit de soare. — Când a fost adus la noi? îl întrebă bărba tul pe angajat. După ce bărbatul în alb ieşi din cameră. şi nici în străinătate un schelet aşa de frumos. e timpul să punem şi resturile cadavrului ăstuia într-o urnă! murmură laborantul. scheletul stătea strălucind în camera obscură. Peste puţin timp. nu? — Da. Nu trecu mult şi se auzi de la intrare vocea iritată a angajatului: — Domnule Fukuzawa. Bătrânului îi năvăli sângele în obraji. — Atunci îl incinerăm astăzi. de atunci tot îl priveşte. trupul meu încăpu perfect înăuntru. Ţintuit de privirile lui. Nu mai rămăsese nimic întreg din trupul meu. Apoi aduse o cutie de lemn şi începu să pună în ea. Era o cutie mică şi totuşi. — Nu cred să mai existe nici în Japonia. se mistui tăcut în întunericul nopţii. iar organele interne îmi fuseseră tăiate bucăţele. pe rând. conform contractului trebuia înapoiat în răstimp de două luni. c 3 — Ei. 49 . Acesta. ridicând capacul lăzii de lemn şi privindu-mă. oasele îmi fuseseră secţionate. să ştii că trebuie să în chid. angajatul îşi puse mănuşile de cauciuc şi deschise capacul. bărbaţii în alb părăsiră camera. Imediat se stinse lumina în camera cea mică.Bătrânul clipi din ochi. Angajatul se uită în registru. spuse bărbatul în alb către angajat şi trânti cu zgomot capacul. fiecare bucăţică din trupul meu. E timpul să-1 înapoiem părinţilor. Privea fix scheletul. Scheletul fu dus de către angajat în camera mică de alături. intră laborantul. dar trebuie să plec şi eu în curând. Se făcu seară. — încă îşi contemplă opera? întrebă el în şoaptă. ca şi cum ar fi fost făcută la comandă. După ce capacul de lemn fu închis cu zgomot. Pe când angajatul spăla podeaua cu furtunul. fără să-1 salute pe angajat.

cu o mică fereastră rotundă. dar nici unul nu părea să fi realizat că eram acolo şi nu-mi aruncară nici măcar o privire. spuse cu o voce falsă bărbatul slăbănog şi luă cutia cu trupul meu. Am ajuns repede la crematoriu. Bărbatul care supraveghea focul îşi sprijini drugul de perete. Fu imediat distrusă. am văzut crengile uscate şi dezgolite ale copacilor. în cameră fu adus un nou coşciug. luminos şi orbitor. Am rămas acolo o vreme. cu guler înalt. Nu are pe nimeni. se ridicau flăcări de un galben clar. şi trupul meu se răspândi în interiorul cuptorului. — A. — Am mai adus una. Bărbaţii şi femeile de pe stradă purtau deja haine de iarnă. Poate pentru că ardea grăsimea. Bărbatul în haine albastre încuviinţă. se apropie de mine şi ridică neglijent cutia. Pe parbrizul maşinii negre parcate la umbră căzuse o frunză veştedă. da? Atunci trebuie să o înapoiem părinţilor. iar soarele îşi proiecta razele obosite pe vitrinele şirului de magazine. {ÎS gv x 51 /^\C^ T. Un fum negru se înălţa din clădire. adresân-du-se unui bărbat în haine albastre. iar la fiecare trosnitură se împrăştiau în jur scântei mici ca o pudră de aur.î ^4. iar bărbatul în alb puse cutia mea de lemn într-unui din colţurile coridorului întunecat şi plecă. 50 Maşina opri în partea laterală a clădirii. Revedeam după multă vreme oraşul. iar cutia mea de lemn fu cuprinsă de flăcări într-o secundă. Trecură pe lângă mine mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în albastru. Cei doi aşezară coşciugul pe podea. dar pe măsură ce focul îmi mistuia trupul începură dintr-odată să se contureze diferite modele colorate./ p\ ^j V|X\£GI>^ . E fata aia tânără pe care aţi adus-o acum două luni şi ceva. maşina porni. cu gulere înalte.Peste puţin timp. spuse pe un ton familiar bărbatul slăbănog. duceţi şi cutia asta la crematoriu. imediat ce intră. adunaţi în mici grupuri. — In regulă. prevestind anotimpul rece. De îndată ce cutia mea fu încărcată. Flăcările avuseseră o culoare simplă la început. în picioare sau pe vine. Uşa de fier. — Cu ăsta ce-i? întrebă angajatul. Angajatul le spuse: — Dacă tot aţi venit. Imediat. Culoarea văpăilor era aprinsă şi frumoasă. Maşina se îndreptă spre intrare. Pe terenul liber din faţa clădirii de cărămidă stăteau moleşiţi. — E de la un cămin de bătrâni. Cuptorul de ardere era înnegrit de funingine. şi uneori se auzeau trosnituri. s^fâ&tlflitEt***. se deschise şi se auzi imediat o vâlvătaie.- . care supraveghea arderile folosindu-se de un drug de fier. Tocmai am contactat crematoriul şi pe părinţi. nu-i aşa? — Exact. '^ît\i . femei şi bărbaţi în doliu. Privind în sus. bărbatul în alb duse cutia mea de lemn la intrarea din spate. Era purtat din faţă şi din spate de bărbatul slăbănog şi de tânărul care mă luaseră şi pe mine de acasă.

Era îngustă şi denivelată. 52 Maşina porni. 53 . iar când ardea altceva. ca aceea a unui cărbune de bună calitate. Aşteptă să treacă un dric viu decorat şi convoiul de maşini care îl urmau. De la oase se răsfrângeau flăcări de un albastru transparent. în urnă era plăcut şi călduţ. şi am fost vărsată într-o cutie de fier cu fund plat. Am auzit un zgomot de aparat care mi-era cunoscut. trei ori conţinutul urnei. ţinând urna mea în mână. Unele oase scârţâiau încet. dar se opri la poartă. îngrămădite. Mi-am privit cu atenţie oasele. Dansul dezlănţuit al flăcărilor încetă brusc şi pereţii din jur redeveniră negricioşi. Numai ochii îi ardeau. apoi. domoale.Flăcările îşi schimbau necontenit culorile. Când omul în alb coborî. Curând vâltoarea focului începu să scadă. Nu mai rămăseseră din mine decât oase de diferite forme amestecate cu cenuşă de un violetpal. însoţite de mici trosnituri. Deodată uşiţa de jos a cuptorului se deschise. roşiatice şi galbene se învolburau contopindu-se strălucitoare în jurul meu. ieşi din crematoriu. Amestecă violent de două. spunând: — Mă scuzaţi că vă deranjez. privi plăcuţa mică de lemn pe care era scris cu cerneală ştearsă şi intră. Copii murdari. ochii le sclipeau de curiozitate. Nu mă mai săturam privind fix cum se contopeau reflectându-se una în alta culorile luminii. ame-ţindu-mă. Dar pentru mine era un loc drag. claxonând tot timpul. bine ars. Bărbatul se opri în faţa porţii casei mele. apărură de nu se ştie unde şi se strânseră în jurul maşinii. Culoarea văpăilor deveni din ce în ce mai uniformă şi până la urmă am fost învăluită de flăcări portocalii. pe drumul şerpuitor. dar aveam impresia că în capătul acesteia se afla casa lui Tomio. La acea cotitură am aruncat o privire pe o uliţă laterală. printre nişte case joase. Cutia de fier fu trasă şi bărbatul de statură mică îmbrăcat în albastru îmi luă cu două beţe de fier oasele şi le aruncă rând pe rând într-un vas de pământ ars. pe care îi mai văzusem. Acesta o duse la maşină. Maşina străbătu oraşul şi traversă un pod lung de lemn care îmi era cunoscut. Formau un model care se schimba întruna. Urna fu învelită într-o pânză albă şi înmânată bărbatului slăbănog. unde credeam că mi-aş fi putut găsi liniştea de veci. precum colcăitul unor râme. albăstrii. Câţiva dintre ei îl urmară pe uliţă. turnă restul de cenuşă şi apoi puse capacul. Nu eram sigură. Pe uliţă nu erau decât o camionetă şi o fetiţă care stătea singuratică pe vine. Emiteau o lumină roşie transparentă. Apoi am trecut. flăcări verzui. Iarba de pe maluri era veştejită. Am zărit firma roşie a unei tutungerii. Maşina se opri exact acolo de unde venea zgomotul. în sfârşit. Un om cu ochelari şi pielea înnegrită de soare se întoarse spre noi din fundul casei de care atârna o plăcuţă indicând o fabrică de mine de creion. ca şi cum ar fi fost argintaţi.

ţinându-mă la piept. Pe faţa mamei aproape că se ivi un surâs politicos. cu mâna pe tocul uşii. — Cică nu vor osemintele. ignorându-1. — Chiar nu le vreţi? mai întrebă bărbatul o dată. Era şi o fetiţă care. faceţi ce vreţi cu ele. Mi-a zis să facem ce vrem cu ele. Bărbatul. Pe noi nu ne interesează. îi spuse mama. ne-am mirat că am primit doar atâta. privea când la bărbat. Mama. apoi. trântind violent portiera şi zvârlind urna mea pe jos. chiar dacă le-am lua. în spatele lui copiii care îl urmaseră se înghesuiau să arunce o privire în casă. N-aş vrea să par nepoliticoasă. Asta e tot ce oferă spitalul? Bărbatul tăcea palid. care pluteau lent îndreptându-se spre mare. Vehiculul traversă podul de lemn. la picioarele lui. Maşina merse din nou pe uliţa care şerpuia printre case. M-a scos din fire. iată cenuşa. aici nu avem un loc unde să le aşezăm. după ce aţi plecat. adăugă ea. dezmeticindu-se. 54 — Din moment ce vi le-am dat. spuse dregân-du-şi vocea: — Nu doriţi osemintele? Mama se uită spre noi înfuriată: — După ce că am primit numai trei mii de yeni. Să fi văzut pe ce ton mi-a spus că le-am dat prea puţini bani. Bărbatul încă stătea în picioare în prag. Părul îi era răvăşit ca întotdeauna. 55 . — V-am adus osemintele fiicei dumneavoastră. reîncepând să vopsească măştile. că ei nu-i trebuie. — Nu. Bărbatului i se albiseră buzele. dar atunci. Am încremenit. ieşi închizând uşa. legate unul de altul. îşi îndreptă privirea spre noi. văzându-1 că se întoarce cu urna. — Ce s-a întâmplat? îl întrebă suspicios bărbatul tânăr. apoi. să ne mai alegem şi cu osemintele? N-avem bani să le depozităm la templu. Copiii îi făcură loc să treacă. în jurul ei zăceau grămadă măşti albe. Mama se oprit din lucru şi privi clipind pe bărbatul în alb şi urna mea. tăcu uluit câteva clipe. repetă bărbatul în alb strângând la piept urna. E o femeie groaznică. Nasul ei ascuţit şi subţire pălise. de-mi venea să zvârl osemintele acolo. fără ca măcar să se mişte. spuse bărbatul. în faţa casei. când la urna mea. Şi cu aceste cuvinte mama îşi reluă pensula. cât şi pentru propria mea mamă. încruntându-se. Mi-era milă de mine că devenisem o povară atât pentru bărbaţii în alb.Tata nu era acasă. pe care le vopsea folosind o pensulă. pălind. — Am incinerat trupul. îl privi şi spuse cu o voce obosită: — Nu am nevoie de ele. Apoi îşi continuă treaba. După cum vedeţi. Dedesubt se vedea un şir de vapoare. Mama stătea singură în mijlocul camerei. cu un aer de reproş. luat prin surprindere. iar în ochi îi plutea o lumină obosită. Mi-era ruşine până şi de faptul că mergeam aşa cu această maşină.

urcă scara şi o puse pe un raft. — O dată pe an se aruncă acolo conţinutul ur nelor. pâlcurile aveau o culoare bătând în negru. şi iarba uscată din jur erau scăldate în lumina strălucitoare a amurgului. Cu aceste cuvinte indiferente. Era împrejmuit de pereţi rotunzi. — Aici sunt aduşi morţii neidentificaţi şi cei care nu au familie. angajatul luă o scară rezemată de perete şi o propti în dreptul unui raft de lângă intrare. fără nici un spaţiu între ele. Semăna cu ecoul greu care răsună în interiorul unei biserici. în care nu a mai rămas decât puţină cenuşă pe fund. ultimele ecouri începură să se stingă şi în locul lor se aşternu liniştea. Angajatul cu cheia se apropie de o poartă de la baza turnului care avea o încuietoare mare. Bărbatul tânăr intră temător în urma angajatului. îşi roti privirea în încăpere. astfel încât să se vadă numele. Cea de lângă a mea părea adusă de curând şi pe etichetă era scris „femeie.. nume necunoscut. incredibil de puternic. păreau mici ca nişte ouă. Pe acele etajere erau puse în ordine. La capătul drumului se vedea o pădurice deasă de conifere. etajere de lemn până aproape de tavanul circular. De-a lungul pereţilor în formă de arc erau îngrămădite. iar cele de pe rafturile de sus. pe peluza scăldată în lumina minunată a apusului. Urna mea înainta. Se auzi un zgomot metalic şi poarta groasă de fier se deschise. in troducând în broască o cheie mare. îi spuse el bărbatului tânăr. Interiorul părea îngrozitor de mare. Pe acel raft mai erau trei urne. In duşumeaua sălii era o gaură pătrată de ciment. Şi clădirea. Deasupra vârfurilor copacilor se înălţa un turn cu formă cilindrică. cu o cheie mare în mână. — E neplăcută situaţia. Seara. de credeam că nu se mai termină. — Vezi groapa aia de acolo. cu o bordură de beton. Luând urna mea din mâna bărbatului tânăr şi ţinând-o cu îndemânare în podul palmei. columbarul este foarte aglomerat. ca un puţ? spu se angajatul arătând spre centrul camerei. nenumărate urne albe. Era o construcţie de piatră cilindrică. 57 . 56 Tânărul se opri şi. ca o ceaţă. zgomotul cheii răsucite în broască.Pe urnă scriseseră cu vopsea maronie „Mizuse Mieko. Bărbaţii duseră scara la locul ei lângă perete şi părăsiră sala. După un timp. decedată la 27 septembrie".. de lângă tavan. decedată la 30 august". strălucind puternic în razele amurgului. după ce-i încredinţa urna mea unui angajat tânăr. Prin contrast cu întunericul pădurii părea aurit. una lângă alta. Deja cuprinse de înserare. ţinută de bărbatul tânăr. Se auzi. începând cu cele mai vechi. . spuse plictisit laborantul cu pensula în mână. Am străbătut păduricea şi am ajuns la baza turnului. Sunetul se răsfrânse prelung în sală. nemişcat. în multe straturi. bărbatul cu faţa pătrată porni spre uşa din dos a camerei.

întunericul se instala încet-încet prin colţuri. în sală se răspândi o linişte mormântală. Deşi tot slab... Oasele vechi se sfărâmau încet-încet în interiorul urnelor. In sală se lăsă un întuneric gros. nemişcată. Printre ele se auzea din când în când sunetul unor oase care.. stricând echilibrul din interiorul urnelor.. în ferestruica de sus mai zăboveau câteva urme de lumină. Era o lume invadată de ecouri. îşi înteţiră mişcarea. Am ascultat cu încordare. Ecourile oaselor care se sfărâmau lent. Am încercat să văd din ce direcţie venea zgomotul. dar apoi şi acolo se aşternu un întuneric greu ca metalul. Era poate liniştea proprie morţii. Când sunetul cheii încetase şi se lăsase o tăcere totală în sală. Oasele mele fură învăluite de tăcere. Poate o insectă prăvălită în zbor 58 pe duşumea? Am ascultat din nou. ca nişte suliţe. descompunându-se. Puteam în sfârşit să zac în pace. . sunetul se auzi din nou. In fereastra întunecată începură să apară luminile câtorva stele. Eram sigură că este un sunet. Se succedau unul după altul. Apoi se auzi din nou sunetul. Am ciulit urechile. Toată odaia fusese cuprinsă de sunete. Lumina puternică a soarelui apunând intra prin fereastra dinspre apus şi. Osemintele mele încremeniră în mijlocul acelor ecouri înfricoşătoare. până deveneau pulbere. se transformau în pulbere. Câteva urne atinse de vârful luminii sclipiră o clipă orbitor. razele întârziate se înălţară puţin câte puţin şi. De data asta am auzit un scârţâit clar. în acea încăpere nu se instala niciodată liniştea deplină. după o fărâmiţare lentă. Era o iluzie? Liniştea invada din nou odaia. Sunetul se auzi de câteva ori la rând. M-am simţit cuprinsă de tihnă. luminând urnele. Numai şirurile albe de urne străluceau. fără întrerupere. Atunci am înţeles. Dar deodată mi s-a părut că aud un sunet slab. se revărsa înăuntru iluminând capela ca nişte reflectoare.în capelă era un frig pătrunzător. Ici şi colo pătrundeau câteva raze de lumină întârziată. Venea din dreptul rafturilor învechite. Sunetul venea fără nici o îndoială din interiorul urnelor vechi. Urna mea stătea neclintită. formând pe tavan un cerc care în cele din urmă dispăru. ocolind parcă ferestrele pătrate din apropierea tavanului înalt.

3 (/> .0 "o.

Această reacţie de spaimă. un tânăr în uniformă de student. Acesta.1 Silueta care mergea în faţa lui îi era cunoscută. gâtul subţire. îl lovi pe student. Paşii întorşi puţin înăuntru. în final. Eichi tocmai terminase cursurile şi străbătea aleea pietruită care ducea spre poarta universităţii. săltă de câteva ori pe pietriş şi.. 63 . Tufele stufoase de pe marginea aleii foşniră deodată. Enigma fu dezlegată din întâmplare. cuprins pentru o clipă de o nelinişte de neînchipuit. avu imboldul să o ia la fugă. şi o minge de fotbal cu urme roşiatice de zgură pe ea zbură vâjâind dintr-acolo. îşi amintea perfect toate aceste amănunte. târ-şâind picioarele şi ridicând praf în jur. umerii căzuţi. La câţiva metri în faţa lui mergea agale. nefirească pentru un om tânăr.. îi păru extrem de ridicolă şi caraghioasă lui Eichi. Pe Eichi începea să-1 intrige acea siluetă. Ştia că era de ajuns un indiciu pentru ca toate acele fragmente disparate de amintire să se cristalizeze şi să capete conturul clar al persoanei în cauză.

Când îl ajunse din urmă. ca din inerţie. Trenul sosi.Mingea se izbi de servieta de piele neagră a studentului. Apoi. privindu-1 în faţă. apoi începu să privească maşinile care treceau pe drum. Tăcură amândoi până ajunseră pe peron. Kitaoka Eichi. — Tot acolo unde locuiam şi înainte. mă mai ţii minte. Eichi îşi dădu seama că în acel moment privirea lui Sone alunecase spre insigna universităţii care îi lucea în piept. Cu faţa îmbujorată. Sone. pornind pe alee. indiscretă. — Sunt eu. Tufele stufoase foşniră din nou. privindu-1 cu o faţă inexpresivă pe Eichi. ca şi cum ar fi uitat de prezenţa lui Eichi. îi spuse pe un ton neînchipuit de rece: — Salut. Se simţea umilit de privirea de om cu experienţa vieţii pe care i-o aruncase Sone. Eichi îl urmă. tu eşti? Studentul se opri şi se întoarse. apoi porni grăbit în urma studentului. mânjită ici-colo de sudoare şi zgură. trecu în viteză prin faţa acestuia. Studentul privi spre tufe. vădit indispus. şi de data aceasta apăru un băiat în costum lejer de sport. Dar nici după ce se convinse 64 că frecventau aceeaşi universitate Sone nu păru impresionat. — Mergem? spuse şoptit Sone. Eichi îl strigă. Atunci Eichi luă mingea şi i-o aruncă. Sone încuviinţă din cap. cu spatele întors spre Eichi. Deodată Eichi se simţi foarte dezamăgit. Eichi îl însoţi cu privirea. răspunse scurt la rândul lui Eichi. mai degrabă stânjenit. trecând de controlul de bilete. câteva clipe. Apoi. legănându-se în ritmul mişcării trenului. gâfâind uşor: — Hei. Eichi privi imediat spre băiat. Şi mai surprinzător era faptul că frecventau aceeaşi universitate. nu-i aşa? spuse Eichi apropiindu-se cu ochi stră lucitori. Studentul se uită la el. 65 . Eichi regreta că îl oprise. pasagerii se revărsară ca un şuvoi pe peron. In vocea aceea se simţea o undă de nesfârşită aroganţă. scuturându-şi de praf servieta. Când se deschiseră uşile. nemişcat. Era surprinzător că Sone nu se schimbase aproape deloc din vremea copilăriei. şi apoi fu înghiţit de mulţi mea de studenţi şi studente care se urcau împingându-se în tren. Era o privire cercetătoare. — Unde locuieşti acum? îl întrebă Sone cu o voce calmă. De pe peron. îi făcu rugător semn studentului să îi arunce mingea înapoi. lăsând să i se vadă profilul. Acesta se uita uluit cum studentul se îndepărta. Sone stătea rezemat cu umerii săi plăpânzi de bara subţire şi lustruită. trupul lui. spuse Sone. cu o urmă de zâmbet în colţul gurii. — Pe curând. apoi se rostogoli la picioarele acestuia. dar apoi îşi continuă indiferent drumul.

Cineva. precum şi câini şi pisici abandonate. dar. Probabil din cauza ploii violente din noaptea precedentă. cu voci nerăbdătoare. ochii i se măriseră.. în ziua aceea se sculase devreme şi. dar vârful lor nu atingea pământul. într-o dimineaţă de vară. existenţa lui era ştearsă ca o umbră. se oprise instinctiv. încât aproape că uitau de el. dezvelind partea interioară a acelor albicioase. Picioarele în ciorapi tabi de culoare albă erau bine întinse. libelule. Jocurile lui Eichi şi ale celorlalţi copii aveau în centru cimitirul. Deodată îl zăriseră pe Sone stând nemişcat în mijlocul unei alei înguste.. Dar. Se apropiase uşor pe cărăruie. nu mai era în spatele lor şi îl strigase.. zărind ceva alb în faţa ochilor. ca un stigmat. care ducea coşul de sârmă în care puneau insectele capturate. Ciorapii albi şi poalele chimonoului erau stropite de noroi. o pornise pe 66 aleile înguste din cimitir cu ochii la vârfurile copacilor. Eichi se cutremurase. cu copaci de toate felurile şi cu mulţimea de alei care duceau spre templu. II strigaseră apoi din nou amândoi. situat între cimitir şi calea ferată care trecea prin vale. sau să se ia la întrecere aruncând cu pietricele într-o ţintă pe care o conturau pe o piatră de mormânt. Celălalt băiat îşi dăduse deodată seama că Sone. mut de spaimă. Pentru ei. Sone însă nici nu se clintise. care lipsea des de la şcoală şi umbla chiar şi vara cu un fular alb de mătase la gât.. 67 . această existenţă se întipărise pentru totdeauna în sufletul lui Eichi. Felul în care erau îndoite era nefiresc.. se întâmpla uneori să smulgă scândurile mici de pe mormintele noi. Atât el. Se simţise deodată răvăşit. ca să vâneze libelule cu aripile încă umede de rouă. Eichi îşi încordase privirea. cu labirintul lui complicat de pietre funerare. împreună cu Sone şi un alt prieten. Joaca lor consta dintr-un arsenal bogat. de care nu se plictiseau niciodată — flori diferit colorate în funcţie de anotimp. Dar. După figura lui. ci doar alerga gâfâind în urma lui şi a celorlalţi. dar în acel cartier izolat ca o insulă era nevoit de multe ori să se mulţumească numai cu el. Deşi faţa îi era ascunsă de frunzele de camelie. Când ningea. folosin-dule drept schiuri. greieri. Eichi îl strigase. şi. în zori de zi. păsări şi nevăstuici. în fundul cimitirului. se vedea stând acolo o persoană care purta parcă un chimono lejer de vară. Sone privea către un pin ale cărui crengi fuseseră aranjate pentru a împiedica rouă să se scurgă pe morminte. cât şi Sone copilăriseră într-un cartier rezidenţial foarte liniştit. Eichi crezuse că pândeşte o libelulă.Toate amintirile despre Sone erau strâns legate de cimitirul imens care se întindea dincolo de zidurile casei lui Eichi. îşi amintea că el nu participa niciodată la aceste jocuri antrenante. când privirile lui se îndreptaseră spre poalele chimonoului. Sone nu reprezentase tovarăşul dejoacă pe care şi l-ar fi dorit Eichi. ca date cu o pudră fină. Cât despre Sone.. pe acelaşi drum pe care veniseră. Fiind un copil bolnăvicios. o porniseră înapoi. continuând să privească la vârfurile copacilor. când văzuseră că nu primesc nici un răspuns.

şi în casă se instalaseră nişte străini. Au fost puse lipite unul de altul în maşina mortuară. doar cu o servitoare bătrână. câteva nopţi la rând Eichi avusese coşmaruri care-1 făceau să se trezească ţipând din somn. iar incidentul neaşteptat tulburase întreg cartierul. Faptul că erau două atenua oarecum senzaţia de pustiu şi singurătate care însoţeşte de obicei moartea unui om. cu sânge rece. Din ziua aceea. Tatăl său şi slujnica lor. în acea zi. aruncânduse legaţi unul de altul în faţa trenului din vale. Nu. Eichi începuse să-1 privească pe Sone cu alţi ochi. Poate şi pentru că distanţa era atât de mică. salutându-le cu o plecăciune. Erau ţânţari. După o săptămână avu loc înhumarea osemintelor. privind nemişcat. Şi acestea erau pătate ici şi colo de noroi. Mama lui Sone. Erau o mulţime de puncte negre printre care se întrezăreau mici pete roz. Sone. Mormântul familiei lui Sone se găsea chiar în cimitirul de lângă casa lui Eichi. iar trăsăturile îi erau aspre ca şi cum pielea şi-ar fi pierdut supleţea. La sfârşitul şcolii primare dispăruse deodată. parcă pentru a-1 înspăimânta şi mai tare. îşi amintea că auzise spunându-se că se mutase nu departe de districtul Shimojujo. pe jos. cadavrul femeii care se spânzurase. Eichi îngheţase deodată. împreună cu o femeie care părea a-i fi rudă. se omorâseră. în rarele ocazii când zâmbea. astfel încât tot chipul i se acoperea de riduri forţate. 69 . Familia lui Eichi plecase imediat spre casă. care locuia în altă parte. toţi muşchii feţei se contractau înverşunaţi. Eichi îi povesti surorii lui mai mari că se întâlnise din întâmplare cu Sone. când se întoarse acasă. puţinele persoane care asistaseră la înmormântare. cu care acesta avea o legătură. Şi. de fapt nu era noroi. 68 Cum tânăra slujnică nu avea familie care să se ocupe de trupul ei neînsufleţit. Scena celor două trupuri care fuseseră aduse în sicrie albe era neobişnuită.Eichi se uitase instinctiv la mâinile care atârnau inerte. apărea de fiecare dată silueta lui Sone. Circula zvonul că tatăl lui Sone fusese cel care o forţase pe tânăra fată să accepte o astfel de moarte. Iar în acele coşmaruri. descoperindu-i şirul de dinţi albi şi dându-i un aer de om bătrân. alb ca varul. lui Eichi i se păruse că ceremonia fusese neînchipuit de scurtă. Ochii Iui emanau o lumină calmă şi reflectau maturitate. înmormântarea i se făcuse odată cu cea a tatălui lui Sone. Ceremonia de înhumare se terminase repede. Sângele îi năvălise în tâmple într-o clipă şi simţise cum îşi pierdea cunoştinţa. nu venise la ceremonie. După aceea Sone trăise singur în casă. De atunci. Eichi era în penultimul an de şcoală primară când în familia lui Sone avusese loc o înmormântare. Până în acea zi nu-şi dăduse seama că prietenul lui nu avea vioiciunea proprie vârstei sale. până atunci extrem de liniştit. întâmpinase. ca şi cum ar fi fost divorţată. El şi familia sa urmăriseră ceremonia din spatele unei pietre funerare.

care era singurul băiat din familie. Şi cu cine zici că te-ai întâlnit? — Cu Sone. contur de ochi maro. pe pieptul fiecărei hăinuţe broda un mic model colorat. Deşi fusese căsătorită trei ani.— Care Sone? îşi ridică ea chipul intens fardat. Eichi îşi ascunsese atunci un zâmbet ironic. Când acea femeie rămăsese însărcinată. care râdea deseori cu o voce cristalină. iubita lui. ca şi cum ar fi privit un animal ciudat. sora lui se apuca de lucru. plini de o durere pe care Eichi nu şi-o putea închipui. — Era în familia aia cineva de vârsta ta? mur mură ea. — începi o afacere? o întrebase Eichi suspicios. Sora lui stătu puţin pe gânduri. o schimbaseră atât de mult. între imposibilitatea de procreare a surorii lui ca femeie şi acele lucruşoare de copii părea să existe o legătură strânsă şi a-i interzice această activitate ar fi fost o cruzime din partea lui. Când o să am o sută. altădată luminoşi şi vii. nu era altceva de făcut decât să accepte tacit acea cheltuială. De atunci mai stătuse cu soţul un an. Dar. In fiecare dimineaţă. da. nu licărea nici o umbră de dorinţă. Desigur anii aceia de căsnicie. ca şi cum obosise să îi dea explicaţii. iar în ochii ei mari. Se transformase într-o femeie cu ochi inexpresivi şi care se mişca puţin şi lent. în mijlocul camerei. cu două luni în urmă. Soacra sa însă îl îndemnase pe soţul ei. Când le termina. cincizeci de fetiţe şi cincizeci de băieţei. şi mergând la un control i se spusese că are sterilitate congenitală. Nu-ţi aminteşti? Familia aia în care tatăl şi servitoarea. cu mişcări de copil. parcă-mi amintesc. — A. sora sa fusese alungată din casă. reluându-şi lucrul. s-au sinucis. a cumpăra pânză însemna cu siguranţă a face risipă. ruj de buze. Chipul ei îşi pierduse şi culoarea. cosea de zor la maşină. ăla care locuia la două case de noi. ca şi cum s-ar fi resemnat. ăla care era de vârsta mea. — Sone. în fiecare zi îşi farda chipul cu un strat gros de fard. Ţinând cont de traiul de zi cu zi pe care îl duceau din cele câteva acţiuni pe care le primiseră moştenire de la părinţi şi din închirierea unei camere a casei părinteşti. când o văzuse venind de la cumpărături cu un pachet plin cu tot felul de pânze. Eichi o privea pe sora lui mirat. creion 71 70 . să aibă legături cu o altă femeie. — Am să confecţionez hăinuţe de copii. fusese o femeie cu mişcări vioaie. Mişcându-şi cu atenţie degetele cu unghii lăcuite în roşu. după ce se farda cu grijă. şi strălucirea. E la aceeaşi universitate cu mine. sora lui nu avusese copii. Şi de atunci. Tatami-u-rile deveniseră maronii şi erau moi din cauza umezelii. Eichi se întinse pe spate pe tatami. dacă astfel ea îşi putea umple timpul şi uita de necazuri. le voi dona unui orfelinat. în fiecare zi. Tocmai terminase broderia fină de forma unei mici petale de pe pieptul unei hăinuţe de fetiţă. Din contră. Albastru pe pleoape. spusese ea. înainte să se căsătorească. oprindu-se din cusut. ba de băieţei. cosea întruna ba hăinuţe de fetiţe.

deşi nu se văzuseră de atâţia ani..) 73 . când se întoarse de la cursuri. ca gudronul uscat. Jm A doua zi. Pare un om tare simpatic. în fiecare zi. iar apoi le va dona. stătea în cameră şi lucra. (N. cincizeci de fetiţe şi cincizeci de băieţei.. iar hăinuţele pe care le termina le punea una peste alta într-o ladă din dulapul din perete. ţi-a lăsat asta. neinvitat. Sone. hranei şi hotelului le achita el. Apoi. Costul călătoriei. Oare cum va fi viaţa surorii lui după ce va termina una câte una cele o sută de hăinuţe. răspundea ea cântărind din ochi hăinuţa pe care o ţinea pe genunchi. Eichi se încruntă gândindu-se că Sone îşi permisese să vină aşa. faimoasă pentru minele ei de aur. — Câte ai făcut? o întrebă şi în acea zi Eichi pe sora sa. f. * Insulă din Marea Japoniei.) ** Gară din Tokio. şi în plus îi plătea în avans trei mii de yeni pentru cele trei zile de muncă.pentru sprâncene. t. spuse sora lui întinzându-i un plic alb. Apoi privi bănuitor literele mici scrise cu creionul pe plic. de dimineaţă până seara. constituind un nod feroviar important. pentru a-1 însoţi. orfelinatului? Eichi se gândea uneori cu îngrijorare la faptul că acea activitate avea să se termine într-o zi. răspunse ea cu inocenţă. adăugă zâmbind : — Mi-a povestit tot felul de lucruri. aşa cum dorea. — Cincizeci şi două. Sone îi scria că pleacă la muncă în insula Sado* şi îl ruga să vină chiar în acea seară cu un rucsac cât mai încăpător în gara Ueno**. după o scurtă clipă de gândire. Şi. Eichi află că în lipsa lui Sone trecuse pe la ei neanunţat. — Câte ai făcut? o întreba din când în când Eichi. — Un domn Sone te-a aşteptat până mai adi neauri. iar pe gene un strat gros şi lipicios de culoare. Pentru că nu te mai întorceai. — Treizeci şi două şi o treime. şi cam nouă zecimi. cu o figură cochetă. care tocmai se ocupa de broderia unei hăinuţe. (JV.

Puse la un loc o salopetă. aşa cum îşi ascultă un angajat patronul. Eichi moştenise casa părinţilor. şi dormi întruna. îl conduse şi îi spuse.Citind aceste rânduri Eichi se schimbă la faţă. contând pe faptul că se duce cu el. răspunse Eichi cu o voce înviorată. 74 — Pleci undeva? îl întrebă sora lui cu o privire înspăimântată. Coborâră din autobuz în centrul oraşului A. Locul de muncă al lui Sone era în oraşul A. nu-i aşa? spuse Sone. — Ce alb e oraşul ăsta. din punctul de vedere al lui Sone. Apoi. Probabil că Sone. Dar conţinutul scrisorii părea că ignoră acest lucru.) 75 . un refuz indiferent din partea lui Eichi ar fi fost de neacceptat. Eichi. (N. îi spusese şi lui Eichi să încerce să doarmă cât mai bine. Era imposibil ca Sone să aibă bani de facultate din fondurile familiei lui destrămate. învechit. atâta vreme cât el venise în mod special până la Eichi acasă să îl roage şi îi mai lăsase şi o scrisoare. găsi un rucsac mare. * Oraş situat în nord-estul insulei Sado. — Mă duc cu Sone în insula Sado. nu simţea nici un pic de oboseală după lunga călătorie de noapte. Mă întorc poimâine. îl ascultă. ca să fie odihnit când aveau să ajungă la lucru. când Eichi cu rucsacul în spate se pregătea de plecare. Tot căutând în dulapul din perete. Sone dormise buştean. Singurul mod de a mai câştiga ceva bani de buzunar erau meditaţiile pe care le dădea după cursuri. Se hotărî să se ducă. atât în tren. cât şi pe vapor. El era singurul în măsură să hotărască dacă se ducea sau nu. în plus. magazine cu produse de artizanat şi case joase de pescari. un hanorac şi o şapcă de lucru. t. Eichi îşi dădu seama că nu putea refuza. Pe drum. dar banii de-abia le ajungeau să trăiască. la o oră cu autobuzul de oraşul Ryotsu* din insula Sado. aşa că slujba atât de bine plătită propusă de Sone începuse să îl tenteze. Dar pe măsură ce se însera hotărârea lui începu să se zdruncine treptat. Aşa că. Eichi se hotărî în sinea lui să ignore acea scrisoare şi să nu se ducă. Avea expresia de îngrijorare şi dezamăgire a unei soţii care îşi ia la revedere de la soţul ei. atunci când ajunseră în oraşul A. care îşi primise banii în avans în gara Ueno. lui şi surorii sale. îl cunoştea destul de bine ca să-şi dea seama că Sone nu l-ar fi iertat niciodată dacă ar fi irosit acei bani din cauza lui. clătinând tristă din cap: — Să te întorci repede. era curios să ştie ce muncă făcea Sone de îşi permitea să-1 plătească. In afară de aceasta. Desigur că îşi plătea cursurile cu banii câştigaţi din acea muncă. De o parte şi de alta a drumului se înşirau câteva hanuri. de unde sunt asigurate legăturile cu insula principală. cumpărase deja două bilete de tren. Sora lui pregăti tăcută cina. apucând-o pe o alee îngustă care se făcea din drum. Pe plic nu erau scrise telefonul sau adresa lui Sone ca să-1 poată anunţa în caz de refuz.

Partea aceea zim ţată e locul unde săpau ei sub cerul liber. Cu rucsacul gol în spate. adăugă Sone cu un zâmbet. Te rog să nu vorbeşti nimănui despre locul unde mergem acum. jos. Sone urca pe cărăruia îngustă şi abruptă. care nu e departe. A fura înseamnă a lua lucrurile cuiva fără să ceri permisiunea. privirile lui Eichi fură reţinute de forma ciudată a unui munte care se înălţa în faţa lor. privindu-1 fix. semănând cu nişte fructe kaki zaharisite. Dar ceea ce vom strânge noi acum nu aparţine nimănui. Pe măsură ce resursele de aur ale minei au secat. Dintr-odată. pe care apoi le vindea la nişte magazine de antichităţi pentru străini. cât şi gardurile de zăbrele. Sone privi pentru un timp muntele. îi spuse încruntat lui Eichi: — îţi mai spun o dată. Pentru că trecuse sezonul. în oraş nu mai era picior de turist. — Adică le furi.) 77 . apoi pleacă. t.) 76 La o cotitură. Scândurile din care erau făcute casele joase erau decolorate şi crăpate. Sone spunea că munca lui consta în a aduna pietre funerare budiste. la picioarele lor începu să se distingă culoarea mării. * Zeitate budistă care protejează copiii. Acum nu mai sunt însă exploatate. nu-i aşa? spusese Eichi. şi femeile uşoare. dar şi neguţătorii. Chiar şi cei mai aventuroşi nu merg decât până la fostul cartier al plăcerilor. ca să nu uiţi. urmele adevăratei bogăţii ale acestui oraş se află de cealaltă parte a muntelui. se opri şi privi spre munte. t. mai ales stele funerare şi mici statuete reprezentând zeitatea budistă ]izo*. în epoca Edo* oamenii fără un acoperiş deasupra capului din capitală erau aduşi cu forţa aici şi puşi să muncească în minele de aur. când îşi dăduse pentru prima dată seama despre ce este vorba. văzând că Eichi este interesat. urmaşii lor au părăsit * Epocă din istoria Japoniei situată între 1600-1867. în vale. — Se numeşte muntele Kaneyama. ca şi cum ar fi fost puternic frecate cu o perie. continuând să meargă agale. — Te rog să nu vorbeşti aşa! se încruntase Sone. de fapt. Ai să te convingi singur când ajungem. atât pereţii de scândură. (N. Majoritatea oamenilor vin aici numai pentru a admira ruinele din muntele Kaneyama. E locul unde se adunau aventurierii veniţi să caute aur. Eu l-am descoperit şi e o sursă importantă de venit pentru mine. Şi cu aceste cuvinte Sone tăcuse. apoi. iar mai jos sunt o mulţime de galerii ca pânza unui pă ianjen. părând foarte indispus. (N. era acoperit de praf alb. parcă amintindu-şi de ceva. s-a extins până aici. Vârful acelui munte părea retezat şi avea forma lamei unui fierăstrău. — Ala e muntele? Sone. Tot ce se vedea. Totul era scăldat în lumina şi liniştea zilei de toamnă. Probabil culoarea Siberiei. De fapt.Şi nordul peninsulei Tsugaru e tot aşa de alb. Dar. Oare unde au dispărut toţi aceşti oameni? îşi dorm somnul de veci în spatele muntelui.

pe ambele părţi ale drumului începură să se înşire morminte. Acolo nu era de fapt un cimitir. pornind la drum. în cimitirul care se întindea pe dealuri nu se simţea această senzaţie apăsătoare. Nimic nu lăsa să se simtă nici cea mai vagă prezenţă a omului. Şi peste tot. Deodată. pentru că din iarbă se vedeau ici şi colo ruinele unor garduri. (N. Apoi drumul se îngustă brusc. apoi îşi reluă drumul. Apoi. Pe măsură ce urcau. puteai să-ţi croieşti drum cu uşurinţă. şi avusese senzaţia apăsătoare că este privit. Sone pipăi uşor suprafaţa unui felinar de piatră. Dacă nu ar fi părăsit. în primul loc pe care îl ochise Sone nu găsiră ce căuta acesta. Deci. plictisit de măsurile de precauţie ale lui Sone şi de bogatele Iui cunoştinţe despre acel loc. apoi 79 . Eichi desluşise legăturile de familie între diferite morminte. nu poate fi vorba de furt. ca şi cum ar fi fost acoperite în întregime de muşchi. se vedeau pietre de mormânt înghesuite una în alta. încadrate perfect în peisajul dinjur. Apoi se îndreptă hotărât spre un loc pe care îl fixase cu privirea. Toate aleile aparţineau acelui spaţiu străin omului şi orice trecător necunoscut era un intrus. cât vedeai cu ochii. ca pietrele dintr-o carieră. pierzându-se printre tufişuri. ci doar un loc de depozitare a pietrelor. pe dealuri şi în văi. fără nici o legătură cu fiinţa umană. astăzi ar trebui să fie puse flori pe morminte pentru sărbătoarea morţilor*. Acolo se rostogoliseră nenumărate pietre de mormânt. Majoritatea căzuseră unele peste altele. zise Sone. Mormintele erau ca nişte pietre singuratice. se adânceau din ce în ce mai mult în desişul pădurii şi. t. Dealurile şi văile ondulau ca nişte valuri imense. după plăcuţele aşezate pe acestea. după o vreme. De aceea şi cimitirul este părăsit. Eichi se opri fără să vrea în faţa peisajului ce se întindea * Obiceiul tradiţional de a aduce ofrande morţilor în timpul echinocţiului. iar câteva de-abia se mai vedeau din pământ. iar mormintele din văile umbrite erau toate de un verde-închis. Sone scrută acel spaţiu întunecat de sub copaci. demult. Printre pietrele de mormânt nu păreau să existe poteci.aceste locuri. Sone se uită cu atenţie la grămezile de pietre. Apoi tăcu. nu păreau să fie făcute de mână de om. când ajunseră pe vârful unei mici coline. Dar prin tufişurile de bambus. Eichi se aplecă şi el şi privi printre frunze. dacă avem grijă să evităm mormintele cu flori. gândi Eichi. pe jumătate îngropate şi acoperite de muşchi gros. Ştii ce zi e azi? Douăzeci şi opt septembrie. de-o parte şi de alta a drumului pietros fuseseră case.) 78 în faţa lor. Mormintele aflate pe partea însorită a dealurilor se înşiruiau albe. — Să mergem. puţin înalte. Sone se opri şi privi în tufişurile dese de bambus sasa care creşteau de-a lungul drumului. nu-i aşa? Eichi se văzu obligat să încuviinţeze. înalt de cel puţin un metru. părând să nu fi descoperit acolo vreo pradă care să-1 intereseze. Mergând pe aleile cimitirului din vale. Asta nu e un cimitir. Probabil că.

am venit aici fiind convins că voi găsi astfel de lucruri.) 80 aceasta este o zeiţă Kanon cu o mie de feţe şi o mie de braţe. — De fapt. Sone se entuziasma din nou. t. Sone se apucă să îndese statuetele în rucsacul lui şi al lui Eichi. râse Sone. în sfârşit. — Numai cu ăsta şi ne ies banii de drum. pe cer apăruseră stelele şi totul era cufundat în întuneric. Se întunecase deja şi pe colină începu să adie un vânt rece. Strânse pe loc vreo zece Jizo. Mai ales pleoapele clar conturate printr-o linie sculptată în profunzime dădeau figurii statuetei expresia unui surâs trist. (N. Pentru că globul ocular seamănă cu o caisă. Apoi începu din nou să meargă.) 81 . iscodind cu privirea în toate părţile. Mergeau amândoi fără să scoată o vorbă. Peste vreo oră. Apoi. Dar mai ales senzaţia de răceală şi duritate pe care o simţea în spinare şi faptul că statueta se legăna într-o parte şi în alta îi făceau mersul anevoios. Timpul trecu fără să-şi dea seama. Sunt ascunse în astfel de locuri şi sunt greu de găsit. toţi de mărimea unui biberon. ajunseră la drumul mare de unde începură să se vadă case luminate. cu faţa strălucind de fericire. sunt numiţi ochi migdalaţi. Sone. t. Era o grămadă de peste o sută de Jizo. Nu mi-am închipuit că o să găsim aici aşa ceva! spuse Sone. Rucsacul era greu.se dădu puţin în spate pentru a privi întregul pe care acesta îl constituia împreună cu un alt felinar identic. Faţa îi era graţioasă. luându-i pe fiecare în parte în mână şi privindu-le expresia. Amândoi îşi croiră drum grăbiţi printre pietre şi tufişurile de bambus. reprezentată cu o mie de braţe. iar în vârfurile fiecăreia din cele o mie de mâini erau sculptaţi ochi. îi explică lui Eichi că * Zeiţă a compasiunii şi fecundităţii. dar tocmai acest amănunt îi conferea un farmec deosebit. (N. Soarele asfinţitului cobora încet şi făcea să strălucească orbitor toată suprafaţa colinelor. îţi dai seama? înviorat. ca şi cum ar fi fost deformat. Era cioplită parcă neîndemânatic şi avea capul mare şi alungit. Prima pradă a fost o statuetă care reprezenta zeitatea Jizo sub forma unui copil. Aceste statuete Jizo se fac în memoria copiilor sacrificaţi*. Când ajunseră în sfârşit la potecă. arătându-şi şirul de dinţi albicioşi şi mângâind pleoapele mari şi umflate ale statuetei. cerându-i lui Eichi să-şi deschidă rucsacul pentru a introduce în el statueta. coborî în vale cu paşi mici şi şovăitori. Sone descoperi într-o vale mică o grămadă de Jizo în formă de copii. care îşi pusese în rucsac statuia Kanon. Pe când se îndreptau spre drum printre morminte. De departe păreau un pâlc de ciuperci. îşi dădu jos rucsacul şi pătrunse în mijlocul grămezii. Parcă am dat peste un cimitir de elefanţi. * Practică a familiilor sărace de a sacrifica toţi copiii care păreau plăpânzi pentru binele restului familiei. Sone descoperi o statuetă minunată şi delicată a zeiţei Kanon* cu o mie de braţe. Sone.

Eichi se schimbă la faţă. îi era cu siguranţă complice. să ne sinucidem. privind faţa obosită a lui Sone. de data asta însoţitorul meu e bărbat. Faptul că poliţistul ştia numele lui Sone demonstra că acesta era cunoscut în oraş ca făcând astfel de lucruri. — Atunci e bine. că se înroşi până în vârful urechilor. repetă: — Atunci ne-am înţeles. dacă ar muri pentru mine şi ea a zis că da. — Sunt de la poliţie. se auzi o voce de bărbat şi uşa se deschise cu zgomot. — Am venit aici împreună cu o femeie. Acesta încuviinţă. — Nici vorbă. spuse Sone şi se întinse pe spate pe tatami. Sone negă. O slujnică veni şi cei doi o urmară. purtând un impermeabil murdar. — Oare nu vom da de bănuit cu rucsacurile astea mari? întrebă Eichi îngrijorat. Sone. Am urcat 83 . dar. într-o doară. cu ochi strălucitori. Se ivi un bărbat mic de statură. uitându-se la Eichi. Dar nici nu bău bine jumătate de pahar. — S-a întâmplat acum o jumătate de an. încă alb la faţă. spuse Sone cu un ton de copil răsfăţat. — Tu eşti prietenul lui? întrebă detectivul. şi. aşa. Eşti Sone Kusuo. râse. Faţa lui Sone era încă schimonosită. — Tocmai de-asta am ales cel mai bun han. 82 — Ce onoare! îi răspunse Sone zâmbind detectivului. — Scuzaţi. Apoi îşi plecă misterios privirile spre masă.. întorcându-şi privirea rece spre Eichi. Şi în plus. nu-i aşa? se adresă el lui Sone. Dacă aş face lucruri din alea deseori. Făcură baie şi apoi merseră să cineze. nu? întrebă aces ta. — El este cunoscut aici pentru fapte murda re.. ca şi cum ar fi stat să izbucnească în râs dintr-o clipă în alta. sau poate îi văzuse cineva când adunau statuile. trăgând încet uşa glisantă. Camera lor avea vedere spre mare şi strălucea de curăţenie. Era linişte ca şi cum n-ar fi fost şi alţi călători. Consideră că am venit la mină. Nu ştiuse exact de la început ce afaceri făcea Sone. privindu-1 din nou pe Sone. Probabil cei de la han îi bănuiseră şi anunţaseră în taină poliţia. privind spre Eichi. Am întrebat-o aşa. Sone. Aici nu te întreabă nimeni nimic. comandă două beri. Sone îl conduse pe drumuri lăturalnice prin orăşel. — E vorba despre statuete. ar trebui să am o mie de vieţi.Eichi mergea în urma lui Sone. Nu faci nimic rău! Apoi plecă. cu rucsacurile în spate pe un coridor pustiu. spuse Sone zâmbitor. Ăsta e un oraş liniştit şi nu e bine să-1 tulburi. — Lasă asta! Cei de la han se tem că iar ai venit să faci isprăvi din alea. bine dispus. lac de sudoare. adăugă el. până ajunseră la intrarea unui han mare. în măsura în care-1 ajutase. Ai şi tu mare grijă. — Am înţeles. mai mult chel.

chiar voiam să mor. Spunea. Acesta. nu fi rău cu mine! adăugă el răsfăţându-se puţin. A doua zi dimineaţă plecară din oraşul A cu autobuzul de ora şase. puţin ameţit de băutură. era incapabil să iubească fără să simtă moartea în preajmă. Desigur că acesta simţea o fericire nespusă la gândul că o fiinţă umană putea să moară pentru el. Ea a murit imediat.) 85 | . — Nu. . Când Eichi îl iscodea. dar la poliţie m-au acuzat că eu am luat mai puţine pilule decât ea. şi probabil că Sone. Noaptea. Eichi înţelegea în sfârşit expresia de bucurie care se aşternuse pe faţa lui Sone. care era sânge din sângele lui. dar cu siguranţă şi aceasta îl abandonase şi trebuise să se descurce tot timpul singur. Capul lui Sone se vedea de sub aşternut. am dat peste grupurile de morminte. cu falsă seriozitate. — A! de-asta ai renunţat să mori? întrebă Eichi uluit. cred că am vrut să mor. în trupul acela plăpând sălăşluia poate un duh al răului care avea o forţă imensă şi misterioasă. aşadar. violente care doarme încolăcită pe câmp. Eichi îl privi intrigat la culme: — Chiar voiai să mori? întrebă cu o voce stinsă. — Căutând cu ea un loc potrivit. iar eu m-am întors singur a doua zi în zori în oraş. — Nu ştiu nici eu prea bine. Eichi simţea o imensă uşurare că putuseră să plece fără să fie interogaţi de poliţie. Sone ezita să vorbească despre mama lui. * Prefectură din insula principală cu ieşire la Marea Japoniei. apoi după-amiaza plecară din Niigata* cu rapidul local şi ajunseră în gara Ueno din To-kyo pe la nouă seara. reuşise să reziste morţii tatălui său şi destrămării familiei. (N. Tatăl lui murise într-adevăr din dragoste. Şi-1 aminti pe micul Sone privind fix cadavrul acoperit de ţânţari. Era incredibil că. Eichi îşi aminti brusc de moartea tatălui lui Sone.pe munte şi acolo am luat pilule. merseră să cineze într-un restaurant din subsolul gării. adormi şi începu să sforăie imediat ce se băgă în aşternut. spuse el şi ochii lui străluciră umezi. faptul că a murit pentru mine mi-a dovedit că sentimentele ei erau adevărate. Şi poate că acel duh îl îndemna să devasteze morminte şi să facă o femeie să moară pentru el. Eichi se culcă în aceeaşi cameră cu Sone. — Mia făcut plăcere să călătoresc cu tine.. în ciuda slăbiciunii lui. că numai moartea acelei femei putuse să-1 convingă că ea îl iubea. Da. Oricum. negă Sone precipitat. t. Din Ryotsu merseră două ore şi jumătate cu vaporul.. 84 în copilărie se spunea despre Sone că era bolnăvicios şi nu se dezvolta normal. spuse Sone zâmbind. îl privea cum doarme. Cu statuetele în spate. Silueta lui ghemuită se asemăna în ochii lui Eichi cu cea a unei sălbăticiuni mici. Hai.

Luminile firmelor străluceau. Apoi continuă să se plângă de grosolănia gazdei actuale. Sora mea se ocupă de problemele astea. încât străzile păreau nişte râuri întunecate. spuse Sone. că tare mi-ar plăcea să locuiesc în car tierul unde am copilărit? Ei. De regulă o închiriau oricui care plătea. spuse Eichi evaziv. m-am liniştit. La aceste vorbe Eichi îşi ridică privirea.Eichi schiţă în silă un surâs. Dar pentru Eichi era neliniştitor ca acela să fie Sone. Trupul delicat al lui Sone părea că de-abia suportă greutatea rucsacului. şi camera de la răsărit era liberă. Când am trecut pe la tine zilele trecute sora ta mi-a spus că aveţi o cameră liberă. se îndreptă spre staţia de taxiuri. — Vreau să mai discut ceva cu tine. de faptul că fata ei era murdară şi că 86 fumul de la crematoriul din apropiere intra în camera lui. familia care stătuse cu chirie la ei se mutase de curând. Chiar ar fi fost mai bine să ştie acolo un prieten. Dar faptul că în lipsa lui Sone vorbise astfel de lucruri cu sora lui îl indispuse şi mai tare. N-ai vrea să mi-o închiriezi. . Eichi întrebă. dându-i o hârtie de cinci sute de yeni. da? Eichi nu mai avu ce să zică. făcându-i semn cu mâna puţin ridicată.. te rog. — Oh. iar mersul său era nesigur ca acela al unui bătrân împiedicat. Ia un taxi. cu condiţia să nu aibă copii. Apoi. îi spuse Sone.. Ideea că acesta putea să locuiască sub acelaşi acoperiş cu el îl indispuse total. Ca şi cum şi-ar fi amintit deodată. că sunt prea grele. Mulţumesc mult. Sigur. Eichi îl privi ţintuit locului. Dacă tot mă mut. zise Sone bucuros — A. Trebuie să vorbesc întâi cu ea. — Nu ştiu ce să zic. ce zici? Eichi îl privi şi nu răspunse imediat. După această călătorie simţea chiar că ar fi vrut să nu mai aibă niciodată de-a face cu el. uitându-se la Sone: — Cu statuetele din rucsac ce fac? — Du-le la tine. — Locul unde stau acum în gazdă e oribil. adăugă Sone. Şi pune-le. — Atunci e în regulă. Sone achită nota de plată şi urcară amândoi treptele. sorbind cu poftă din ceai. în camera mea. Peste o vreme. iar noaptea care învăluia oraşul era atât de adâncă. Pe ea am întrebat-o când am trecut pe la tine şi mi-a spus că pot să vin când vreau.

— Prietenul ăsta al tău e cam ciudat! Şi-a înşirat în cameră o grămadă de statuete budiste. departe de sufrageria lui Eichi şi a surorii sale.m <S Peste două zile Sone se mută la ei. Simţea totuşi o oarecare satisfacţie constatând că nici sora lui nu părea să-1 placă pe Sone. 89 . apăru Sone în saboţi geta. gata să izbucnească. încruntându-şi sprâncenele. într-o doară. ce altceva puteam să spun? răspunse ea cu un ton de parcă ar fi socotit că numai el era de vină. din fundul grădinii. spuse sora lui Eichi înfiorată. — Eu am spus-o aşa. Doar e prietenul tău. Eichi începu să fumeze cu gesturi neîndemânatice. Sone spunea că avusese nevoie de trei căruţe mari ca să-şi aducă toate lucrurile. Pe seară. îmbufnat. — Doar tu i-ai spus că poate să se mute aici! zise dur Eichi. Camera pe care i-o închiriaseră fusese folosită pe vremuri drept spaţiu pentru ceremonia ceaiului şi se afla în fundul grădinii.

deşi frecventau aceeaşi universitate. purtând în mână ceva ca o statuie budistă învelită într-o pânză mov. nu-i aşa? Eichi confirmă. Lui Eichi purtarea extrem de rezervată a lui Sone îi dădea de bănuit. I-am spus oricum că nu ştiu dacă te-ai întors. într-o seară sună cineva. spuse Sone încruntându-se. Când îl strigă. se retrase în camera lui. spuse ea palidă. ieşind din cameră şi pornind pe hol. şi când Eichi deschise văzu o fată cu o figură ştearsă. răspunse evaziv Eichi cu o expresie bănuitoare. Sone deschise şi apăru în faţa lui în pulover. şi îl întrebă cu o voce clară: — Nu serviţi ceaiul cu noi? Dar Sone refuză politicos invitaţia şi. Fata purta haine de culoare închisă. simţind pericolul după lumina hotărâtă din ochii fetei. îşi schimbase oare atitudinea de până atunci. Din acea zi. cum făcea totdeauna. din mijloc. Eichi începu să-1 spioneze continuu pe Sone. — Te caută o fată. făcând o plecăciune politicoasă şi oferindu-le o cutie de prăjituri. părând să se preocupe de soarta lui Sone. — Salut. — Domnul Sone Kusuo locuieşte aici. — Are un chip rotund nu-i aşa? Precis i-a întrebat adresa pe cei care m-au ajutat la mutat. dar probabil că mergea să vândă micii fizo şi pietrele funerare furate pe care le ţinea în cameră. simţind că sora sa nu-I plăcea? Sau îndelungata lui experienţă de viaţă îl învăţase eticheta dintre chiriaş şi gazdă? Sora lui nu părea în mod special suspicioasă faţă de comportamentul lui Sone. Acest mod de viaţă al lui Sone explica de ce. Se vedea influenţa bunei creşteri pe care o primise în copilărie. Apoi se duse spre camera de ceai pe coridorul întunecat. fără urmă de îndoială. murmură. în cameră era lumină. — Nu ştiu dacă s-a întors. cât era de tânără. spu se el. Dar el continua să folosească numai poarta din spate. nu se întâlniseră niciodată până atunci. spuse Eichi. 91 . — E fata fostei mele gazde. dar în sufletul lui Eichi stăruia o umbră de îngrijorare. aşa că nu aveau ocazia să-1 vadă. lăsând-o să aştepte. I 90 — Ar putea să vină din când în când să stăm de vorbă! spunea uneori şi sora lui. — Vă rog să-1 chemaţi! Vreau să-i vorbesc. O pacoste de fată. în fiecare zi pleca îmbrăcat într-un costum bleumarin. Sora lui Eichi îi răspunse cu o plecăciune exagerată. atitudinea aceea reţinută a lui Sone avu darul să-1 mai liniştească pe Eichi. Dar pe faţa lui se citea mai degrabă încurcătura copilului prins cu o poznă. Spunea că are afaceri cu magazine de antichităţi pentru străini. dar şalul roşu care se întrezărea de sub gulerul mantoului arăta. străbătând grădina cu paşi repezi. Oricum. Dar din seara mutării sale în casa lor acesta nu mai veni să-i vadă. privind faţa nera-să a lui Sone. cu o voce metalică.— Vă mulţumesc mult că m-aţi primit. zise el zâmbitor. In plus.

Se auzea cum fata spunea ceva înspăimântată. fără nici o milă. dacă tot ai venit. Sora sa avea un ton categoric. Le ademeneşte şi pe urmă. se auzi scârţâitul uşor al paşilor ei timizi. de vreo cincizeci de ani. în urma paşilor lui Sone. dar vocea surorii sale trăda sentimentele unei femei divorţate care nu condamna felul rece în care Sone o trata pe fată. — Fata fostei gazde a lui Sone. neştiind ce să creadă. Eichi şi sora lui se priviră. Părea că plecase în grabă de acasă. Intră şi trase peretele glisant. Eichi se posomori. După conversaţia lor. cu siguranţă. Vreo iubită de-a lui. le aruncă aşa. răsună până în sufragerie vocea dură a lui Sone. După cât de aspru îi vorbise. pentru că era îmbrăcată într-un chimono obişnuit de interior şi era nepieptănată. Eichi alergă neliniştit la intrare. — Unde este fiica mea? Zice că se sinucide îm preună cu Sone. speriat de paloarea femeii. Acesta încuviinţă mecanic. 93 . — Nu vreau să te văd. Eichi. Dar când îi văzu faţa brăzdată de un zâmbet rece. — Chiar aşa o fi? zise sora lui gânditoare. de îndată ce îl văzu pe Eichi. nu-i aşa? întrebă cu buze tremurânde o femeie slabă. întrerupându-se din lucru. încercă instinctiv s-o oprească. — Ce imprevizibil e domnul Sone! spuse de odată. Dar. Era desigur posibilă şi o astfel de situaţie. poate cu doi. spuse Eichi indiferent şi se întinse pe jos ca să citească ediţia de seară a ziarului pe care îl desfăcuse larg. Fata era cam de vârsta lui Sone. Nu numai că nu îl învinovăţea. surprins de mişcarea ei. trei ani mai mare. nu-i aşa? Eichi confirmă. ca pentru sine. — E meşter în a atrage femeile. aş zice că ea e cea care se ţine de 92 capul lui. pentru că vorbele ei puteau avea un dublu înţeles. probabil că o considera bunul lui. Eichi privi profilul surorii sale. — Cum de m-ai găsit? se auzi vocea răstită a lui Sone. Se părea că fata intrase. — Cine e? întrebă în şoaptă sora lui Eichi. se abţinu şi tăcu. cu o voce joasă. — Ea e aici. intră şi închide. dar îi mai găsea şi scuze. şi scoţându-şi încălţări le năvăli deodată în hol. Pe coridor. sora lui. El s-a mutat la noi tocmai ca să scape de ea. pentru că se săturase. — Aici locuieşte cineva pe nume Sone. după ce le are. Peste o vreme se auzi iar soneria şi în acelaşi timp cineva intră pe poartă fără să mai aştepte să fie invitat. — Vreau s-o văd imediat! Unde este? întrebă femeia cu voce ascuţită. Apoi începu să tragă cu urechea la conversaţie. A lăsat testament.Eichi îl urmă până în dreptul sufrageriei. Ii venea s-o contrazică.

respira greu. Când îşi dădu seama că Eichi revenise. în cameră era o atmosferă îngheţată. — Ţine-o bine! Sone o ţinea pe fată care. Se înclină spre Eichi cu ochii umezi. Fata era desigur în pericol. şi se repezi să intre în casă. privind-o pe fată. Apoi pe faţă îi reveni îngrijorarea şi. încerca să se arunce. Fiica ei îşi puse unul câte unul pantofii pe care mama sa îi aranjase cu grijă. care până atunci se zbătuse. îi făcu semn cu capul şi o conduse pe hol. de parcă n-ar mai fi avut pic de putere. Eichi rămase o vreme nemişcat. Ieşiră din cameră şi merseră încet pe coridor. Trupul fetei. Vă mulţumim pentru tot ajutorul. cu o figură inexpresivă. aplecată pe fereastra jumătate deschisă. — Mineko. femeia coborî în hol. de venirea mamei ei. Oare fata venise la Sone hotărâtă să moară? îşi aminti deodată povestea cu femeia care murise. urmat de un strigăt scurt al fetei. Fata se ridică fără să se împotrivească. Tresărind. Ajunsă la intrare. Una dintre ele. o luă de umeri pe fată. ca de lucruri aruncate. ajutând-o să se ridice. se mişcau cu rapiditate. Eichi se repezi în cameră şi îl ajută să tragă trupul fetei pe tatami. Cred totdeauna că numai ceilalţi sunt vinovaţi. zbătându-se să scape de Eichi. voise să fugă. 94 — N-ai ce căuta la acest bărbat. apucând bine cu amândouă mâinile braţul fiicei sale. în cameră erau câteva statuete fizo acoperite cu pânză mov. Pe faţa acestuia apăru un surâs amar. ieşi afară. Eichi şi femeia stăteau în picioare. îşi ridică privirile umbrite şi spuse cu un surâs încurcat de copil prins cu o poznă: — Părinţii nu recunosc niciodată când copiii lor greşesc. aruncându-i o privire rece şi ucigaşă lui Sone. îşi dădu deodată seama că femeia era mama fetei cu şalul roşu. aşezat pe tatami. pe care o auzise la hanul din Sado. spuse femeia care părea că îşi regăsise calmul. Sone. De-aia urăsc eu toţi părinţii. 95 . haide. şi până şi pe fata asta am ajuns să o urăsc. Camera era deschisă şi Sone stătea sprijinit cu spatele de un stâlp şi cu picioarele întinse. Deodată se auzi un zgomot puternic. — Mineko! se auzi strigătul ascuţit al mamei. Apoi îşi aminti de Sone şi se întoarse pe coridor. Eichi începu să alerge şi deschise larg uşa de la camera lui Sone. se prăbuşi fără vlagă şi umerii începură să-i tremure violent. Desigur că şi în lăzile îngrămădite lângă perete erau îndesate statuete. fusese răsturnată pe jos. Eichi înţelegea clar disperarea acelei mame răvăşite de spaimă. Eichi continua să-1 privească în tăcere.Ochii femeii. Dân-du-şi seama probabil. — Ne scuzaţi pentru deranj. hai să mergem acasă! zise femeia. Eichi le urmă buimac. — Haide. Nu vezi că sea mănă moartea în jurul lui? spuse femeia. animaţi de o emoţie violentă.

Dar ce spunea el nu era în totalitate neadevărat. — I-ai vorbit lui Sone despre problema mea. nu-i aşa? Dar el a fost drăguţ. desigur îi sporise disperarea. nu? întrebă Sone. — Apropo. 96 Mergeau pe drumul pietruit din cimitir care ducea spre gară. La vârf. — N-a zis nimic. şezând nemişcată în lumina slabă din cameră. ca şi cum ar fi îmbrăţişat-o. Dimineaţa următoare. în orice caz. Frunzele copacilor care umpleau cimitirul începuseră să se veştejească şi ici şi colo se ridica fumul de la grămezile pe care le ardea îngrijitorul cimitirului.Cuvintele lui Sone sunau ca o justificare. avea o expresie duioasă şi strângea la piept o bucată de piatră. Sone străbătu grădina şi veni să-1 ia pe Eichi. acea piatră avea forma unui copil nefiresc de mare. avea o imagine preconcepută despre părinţi. cu ochi învioraţi. — Probabil mă consideră un ticălos. spuse el ruşinat. e puţin intrigată de toate statuetele alea pe care le-ai adus în casă. Statueta asta repre zintă un Jizo protector al creşterii şi dezvoltării co piilor. Probabil că Sone îi propusese fetei să se sinucidă şi ea venise hotărâtă s-o facă. îmi vine greu s-o înţeleg. îmbrăcat în uniformă de student. Simţea instinctiv că vrea cu orice preţ să îl ţină pe Sone departe de sora lui. cusută pe jumătate. după ce îşi terminase lecţiile private pe care le dădea în Kanda. Plecară amândoi. Eichi văzu deodată în alcov o statuetă cu o formă ciudată şi o întrebă ce-i cu ea. Din cauza asta a fost alungată de familia soţului şi confecţionează acele hăinuţe ca să le doneze unui orfelinat. spuse Eichi sec. — A. dar sora ta de ce face atâtea hăinuţe de copii? întrebă Sone. lucru pe care nu-1 mai făcuse niciodată până atunci. In acea zi Eichi se întoarse seara. A devenit o obsesie. în mână. faţă de care Sone simţea şi aşa destulă ură. Ca bărbat. El. luând statueta pe genunchi. Sone privea la podea indispus. umăr la umăr. Sora sa rupse aţa cu dinţii şi se apropie de alcov cu o rochiţă de fetiţă. şi dragostea oarbă a mamei care tocmai i se înfăţişase nu făcea decât să-i intensifice acea ură. înclinând capul spre sora lui Eichi care strângea masa. în care nu se mai citea nimic din tulburarea serii precedente. — Sora ta s-a mirat tare. aia? Mi-a dat-o domnul Sone. Silueta lui. La aceste cuvinte. privindu-1 pe Eichi. pe la nouă. Cum piatra nu avea o formă 97 . părea că se preschimbase într-una dintre acele statuete pe care le colecţiona. — Vă rog să mă scuzaţi pentru situaţia de ieri. Eichi se schimbă la faţă aflând de acest gest exagerat al lui Sone. Sora sa stătea aplecată peste maşina de cusut şi apăsa de zor pedala. spuse ea. spuse Eichi cu un ton vizibil critic. — Nu cred. care fusese lipsit de dragostea părintească. E o statuetă rară şi sigur foarte scumpă. — N-a putut să aibă copii. Sone zâmbi trist. Acest act fiind întrerupt exact de mamă. Dar. într-adevăr statueta părea să reprezinte o femeie.

Eichi nu-şi mai putu înăbuşi îngrijorarea pe care o simţea pentru sora lui. îngrijorat. Desigur că respingerea familiei soţului nu avusese ca motiv numai sterilitatea ei. desigur. fără îndoială.clară de copil. mâinile ei deveniseră din ce în ce mai pricepute şi mai rapide. ca un fetus. după ce fusese respinsă de familia soţului ei. dădea impresia că este vorba de o formă de viaţă delicată. Dar ea nu făcea altceva decât să coasă hăinuţe de copil. Pentru o femeie care avusese legături trupeşti cu un bărbat timp de patru ani ar fi fost ceva normal. spuse ea cu o voce ciudat de veselă. în pericol. Probabil că avea şi o problemă psihică. — Ce o să faci după ce le donezi orfelinatu lui? La colţurile ochilor îi apărură mici riduri: — Mă voi simţi uşurată.. — A câta e? întrebă Eichi. Poate că de la început nu existase nici un pericol. Pentru femei care nu ştiau ce este maternitatea era desigur ceva ce putea constitui obiectul unor speranţe nerezonabile. ar fi fost de aşteptat ca. era un spectacol dureros de viu al instinctelor sale sexuale şi materne. iar în partea de sus era tocită ici şi colo. — A şaptezeci şi una. In vocea ei se simţea o undă de înviorare. Sar fi putut spune că fiinţa ei era lipsită de posibilitatea de a mai iubi. Cu timpul. Simpatia pe care ea i-o arăta lui Sone părea să se concentreze de fapt asupra pietrei cu formă 99 . era. O zeitate feminină ţinând în braţe un fetus. Sora sa ţinea în braţe statueta care avea la piept fetusul. 98 Din acea zi. Probabil că blestemul ascuns în interiorul statuetei pusese stăpânire pe întreaga ei fiinţă mult mai mult decât îşi închipuia Sone. Era poate prematur să gândeşti că pentru o astfel de femeie faptul că strângea în braţe statueta adusă de Sone însemna că începuse să se simtă atrasă de el. Sora sa. ţinând astfel în braţe statueta. Nu voi regreta. întorcându-şi privirile spre statueta din alcov. închisă în casă. sora sa să nu piardă nici o ocazie de a ieşi şi a căuta să facă noi cunoştinţe. Faţa ei era luminoasă. Gândind logic. Eichi fu înspăimântat de viclenia cu care Sone alesese acel obiect. din zori şi până seara. strângând în braţe statueta cu fetusul. Mai am douăzeci şi nouă. în mijlocul peticelor de pânză în dezordine. Părea deja prizonieră în mrejele lipicioase pe care i le întinsese Sone.. Silueta surorii lui. Sora sa reaşeză cu grijă statueta în alcov şi se apucă să festoneze găurile pentru nasturi ale rochiţei. dar Eichi intuia că nu avea strălucirea firească a unei femei normale.

— Da. Din când în când se oprea din cusut şi o îmbrăţişa. nici în alcov. Ii aminteşte nenorocirea ei cea mai mare. Mângâia fetusul statuii cu blândeţe. apoi căscă. Eichi era . Sone desigur nu o va forţa. Embrionul acela capta toate sentimentele ei de femeie sterilă. avea să se despartă de ea numai la cererea lui Sone? Sone îi va spune probabil că a venit să o ia pentru că aşa îi ceruse el. Oare sora sa. îngrijorat pentru 101 . Dar statueta nu era nicăieri. Eichi nu avu o clipă de linişte. într-o dimineaţă. o aşeza la îndemână. i-o iau înapoi. Eichi se silea să se liniştească. Eichi se întoarse acasă cu inima grea. Şi cu o lumină stranie în ochi adăugă: — Dacă vrei. Eichi.mirat. spuse Eichi. aşa să faci! Nu suport să văd cum o strânge în braţe. Să fi înapoiat statueta fără să se opună? Şi în plus nu părea nici măcar dezamăgită că o pierduse. de parcă ar fi uitat de prezenţa lui Eichi. E o cruzime să-i oferi o astfel de statuetă. care dormea strângând în braţe statueta. Toată ziua cât a stat la facultate. Nici Sone nu se mai arătase de atunci. ca şi cum l-ar fi alintat. cât mai aproape de ea. iar faţă de cel care i-1 dăruise nu simţea decât recunoştinţă. — Acum doarme cu ea. privindu-i faţa cu spaimă. spuse Sone încruntat. O să i-o cer înapoi chiar azi. nici pe tatami. nici indispoziţie. Sone încă dormea şi ridicându-se din aşternut îşi aranja părul dezordonat. — Desigur. sentimentul surorii lui faţă de statuetă părea extrem de puternic. Totuşi. — Statueta ta? întrebă Eichi. Se duse direct în camera lui Sone şi îi spuse nemulţumit: — Statueta pe care i-ai dăruit-o nu-i face de cât rău. Eichi regreta imprudenţa de a-i fi cerut lui Sone să ia înapoi statueta. Când cosea aşezată pe tatami. — Să-mi bat joc?! Ochii lui Sone aruncară scântei. spu se Sone indispus. Poate că ea se va supăra pe el şi nici nu o va înapoia până la urmă lui Sone. ba din contra. probabil că va intensifica simpatia surorii lui faţă de Sone. Sora sa cosea în sufragerie.de embrion pe care statueta o ţinea în braţe. Pe faţa ei nu se citea nici supărare. ca după o baie fierbinte. şi nici comportamentul surorii lui nu îi dădea motive de îngrijorare. dar o umbră vagă de durere i se reflecta pe chip. Eichi îngheţă când zări capul albicios al statuii ieşind din aşternutul surorii lui. Te rog să nu-ţi mai baţi joc de ea cu astfel de lucruri. 100 — Am înţeles. — Ce tot spui? Eu i-am adus-o gândindu-mă că poate să o consoleze. Vocea ei era proaspătă. Cererea lui nu va avea desigur efect. Era puţin îmbujorată. zâmbind amar. ci doar se va retrage cu un zâmbet ironic. îi privi pe ascuns expresia feţei. — I-am dat-o înapoi lui Sone. Oare sora lui putea îndura pierderea statuetei? Sau aflase de la Sone că Eichi.

Se uita ore întregi la vârfurile copacilor uscaţi. nu i-ar fi înapoiat-o în nici un caz lui Sone. privind-o îngrijorat. şi îi era ruşine de ataşamentul ei nebunesc faţă de statuetă? Pe Eichi îl durea expresia feţei ei. ronţăind fără poftă pâine prăjită. 102 — Da' hotărăşte-te odată! Ba zici s-o iau. Eichi îi scrută faţa. cu ochelari de soare pe nas. spuse sora lui cu o voce extenuată. Pe măsură ce zilele treceau. Dacă ar fi fost atât de ataşată de aceasta. nu vrei să mai mergi cu mine să mă ajuţi la adunat statuete? îl întrebă 103 . Nu înceta să se acuze. Sone sorbi laptele cu înghiţituri mici. Eichi se duse îndată în camera lui Sone. cu privirea pierdută în zare. renunţă deodată cu totul să mai coasă. Ea îşi înălţă capul şi îşi îndreptă privirea spre alcov. Ii răspunsese fără să-1 privească. Dar îndată îşi rezemă din nou capul de jilţ şi încremeni cu ochii în zare. iar fumul vioriu care se ridica de la arderea grămezilor de frunze ajungea şi în grădina lor.ea. — Cum merge afacerea? îl întrebă cu o voce voit prietenoasă. ca pacienţii unui sanatoriu. punându-1 pe acesta să-i ia statueta. ştii. îl rugase să facă acest gest. trecând peste ziduri. Se auzea în apropiere cum îngrijitorul mătura frunzele uscate. Poate că expresia de tristeţe a surorii lui nu avea legătură cu statueta. Atunci. — Azi nu coşi? o întrebă Eichi. gândind că de fapt el fusese mult mai crud decât Sone. în vocea ei nu era nici un pic de entuziasm. Dar de fapt mi-e indiferent. — Am obosit. Era anotimpul când cimitirul era cufundat în tăcere. îl zări pe Sone în cantina facultăţii. stând la plajă. Oare atât de mult o ajutase acea statuetă să îşi menţină echilibrul psihic? — Să-i spun lui Sone să aducă înapoi statue ta? o întrebă Eichi. Adică din ziua când Sone venise aici ca să i-o ia. Eichi se apropie de masa acestuia şi se aşeză în mod intenţionat lângă el. Tocmai am promis-o unui cumpărător. lucru neaşteptat. pe neaşteptate. Apoi îi spuse surorii lui: — Am adus-o înapoi. A doua zi. ba zici c-o vrei iar înapoi. cu o privire pierdută. se suprapuse faţa surorii lui. astea sunt lucruri din care eu fac bani. îşi strânse toate acele şi hăinuţele şi se instala pe scaunul din răchită pus pe veranda care dădea spre grădină. întinzându-i statueta. Pentru că. peste chipul pe care îl avea dinaintea ochilor. răspunse Sone detaşat. Schimbarea din atitudinea surorii lui începuse din ziua în care statueta dispăruse din cameră. sora lui începu să coasă din ce în ce mai puţin. Eichi se întoarse în sufragerie şi o puse în alcov. îl străbătu o vagă bănuială. privindu-i neliniştit chipul. Când trecuseră zece zile de când dispăruse statueta. O fi oare supărată? Eichi îi observă atent faţa. — Dacă tot veni vorba. spuse Sone înfuriat. — Dacă vrei. îi veni în minte faţa palidă a lui Sone. — Merge. Şi.

Cealaltă aproba din cap. alergând uşor cu paşi mici. zâmbind straniu. Una dintre ele făcu o plecăciune politicoasă şi spuse: — Aici locuieşte doamna Kitaoka Sachiko? Suntem de la institutul Airin. fără măcar să pară dezamăgit. Eichi. Tocmai atunci. şi scoaseră strigăte de uimire 105 . ridicând privirea ca şi cum şi-ar fi amintit ceva aşa. făcând mai multe drumuri să aducă pachetele cu hăinuţe. că au căzut frunzele copacilor.Sone. — Vă mulţumesc mult că aţi venit până aici să le luaţi. Apoi. Nu se mai zărea nici fumul grămezilor de la frunzele arse şi nu mai rămăseseră decât mormintele. ce ciudat! spuse Sone cu o voce inocentă. într-o doară. — A. gustând din porţia de orez curry. Statuete din acelea făcute pentru copiii sacrificaţi sunt foarte căutate şi au preţ bun. puţin descumpănite. Sone îi pândea reacţia. Eichi. e mult mai uşor de căutat. apoi una dintre ele spuse: — Am venit pentru că am auzit că doamna Kita oka doreşte să ne doneze multe hăinuţe de copii. privindu-le suspicios: — Despre ce este vorba? Cele două femei tăcură. fără să înţeleagă prea bine despre ce e vorba. Privi pentru un timp inexpresiv cantina care răsuna de vocile studenţilor şi zdrăngănitul tacâmurilor. zâmbind întruna. adăugă şi fugi în sufragerie. — Chiar aşa? spuse Sone indiferent. — Nu prea cred. întrebă. începu să care în hol pachetele cu hăinuţele din dulapul din perete. Le aduc imediat. — Nu vrei? Hai. Vreau să plec cât de curând şi voiam să te întreb dacă nu mergi cu mine. o ajută. îl întrebă pe Eichi: — Ce face statueta surorii tale? Buzele lui Eichi se crispară şi răspunse ironic: — îmi pare rău. le salută ea cu o privire strălucitoare. care sperase să ghicească ceva din intenţiile lui Sone. trei locuri ca acela pe care l-am descoperit data trecută. Lui Eichi numele acela nu-i spunea nimic. sunară la poartă două femei îmbrăcate sobru. dar se pare că pe sora mea n-o mai interesează deloc. Sunt câţiva clienţi care mi-au spus că mai vor şi mă tot presează. într-o duminică. Să mi-o iau înapoi? adăugă. că de data asta plata e mult mai bună. S-au vândut până la ultima. într-o doară. ca şi cum ar fi vrut să-1 întărâte pe Eichi. simţi o mare nemulţumire în urma acestei conversaţii. toţi copacii îşi pierduseră frunzele. 104 în cimitir. părând că auzise conversaţia. Nu mi se potriveşte munca asta. Femeile se mirară văzând că era vorba de lucruri nou-nouţe. Cred că în insula Sado mai sunt două. înşiruindu-se ca într-o expoziţie. Acum. apăru şi sora sa dinspre sufragerie. Eichi se încruntă. în afară de conifere.

dăruind în sfârşit hăinuţele unui orfelinat. îşi îndreptă iarăşi privirea spre grădină. e imposibil. chiar şi destinaţia acelei călătorii pentru a-şi schimba dispoziţia era un loc care avea legătură cu sterilitatea ei. Dar.când aflară că sora lui le confecţionase ea însăşi. apoi plecară pe drumul din cimitir. — M-aş duce întâi la coafor. dacă nu pot avea copii. iar el se obişnuise cu ea aşa. se simţea uşurată. Se apropie de ea. îşi luă un pardesiu lejer pe umeri şi plecă în grabă. o urmă pe verandă. Rezerva ei îl impresiona pe Eichi. — Ce o să faci acum? o întrebă el. spuse Eichi serios. Mă simt foarte uşurată. pentru că eu sunt cea care doreşte să aibă copii. Probabil că. în tăcere. văzând-o deodată aşa de vioaie şi nerăbdătoare. una trăgând şi cealaltă împingând căruţul doldora de hăinuţe. E un loc rustic. Ar fi bine să mai ieşi şi tu din când în când. — Va veni şi directoarea. se purta cu deferentă faţă de el. Apoi se aranja puţin în oglindă. nu? — Nu neapărat. grijuliu. una câte una. Eichi îşi dădu seama că aştepta un răspuns din partea lui. şi chiar obosisem. Se întinse ca după somn.) 107 . acum că le-am dat. dar m-aş duce. moştenitorul oficial al familiei. Privea întruna grădina. Dar. Eichi regreta că atinsese acest subiect dureros. să vă mulţumească personal. spuse ea cu o voce ascuţită. — Sigur. revenind. nu ieşise deloc şi continuase să coasă hăinuţe de copil. t. — De ce nu te-ai duce? spuse el imediat. — Optzeci şi patru. Apoi aduseră un căruţ în care încărcară pachetele. Oare atât de tare tânjea trupul ei după un copil? * Prefectură din nordul insulei pricipale a arhipelagului japonez. — Cum? Şi le-ai donat înainte să ajungi la o sută? Sora lui zâmbi trist. Sora sa. şi. — O. unde trebuie să îţi găteşti singur. Fugi pe verandă. care părăsise odată casa părintească. dar nu are nici un rost. — Doar nu făcusem un legământ să fie nea părat o sută. Faţa ei se lumină din nou. privi ca un copilaş grădina. molipsit de veselia ei. — M-aş căsători din nou. După tonul ei. Cele două femei salutară politicos. Eichi se simţea descumpănit. Apoi. Eichi. — Chiar ai fi de acord? îl privi ea îngrijorată. 106 — Am auzit că în prefectura Fukushima* e un loc cu ape termale care vindecă sterilitatea. Faţa ei era luminoasă cum n-o mai văzuse de mult. după ce le condusese. dar în mod straniu vocea surorii lui era liniştită. (N. Sunt şi bărbaţi care nu-şi doresc cu orice preţ copii. — Câte hăinuţe ai făcut? întrebă Eichi. murmură ea deodată. zburdalnică. punându-şi mâinile în şold. De când fusese alungată.

sora sa se sculă devreme. spuse ea pregătindu-se de plecare. Şi era posibil ca acea fiinţă să rămână acolo la nesfârşit. Sora sa îşi întinse lângă pernă un geamantan scos din dulap. 108 Era deja îmbrăcată cu o fustă maro şi un pulover alb şi se machiase. cu o pălărie ca acelea pe care le poartă fetele de douăzeci de ani. — La ce oră ai tren? — La zece. — Dacă vine directoarea orfelinatului. Apoi. cu o faţă confuză. desfăcând pachetul. Eichi îngheţă. care nu mai ieşise de atâta vreme din casă. Eichi zâmbi trist la acel mod copilăresc de a se bucura al surorii sale. Eichi se întoarse în casă. făcu ordine şi pregăti micul dejun. în care îndesă prosoape şi cosmetice. Când silueta ei dispăru după cotitură. Era un salut formal şi rece ca al unui străin. se simţea uşurat ca pe vremea când ea era căsătorită şi el ducea o viaţă independentă. părea ciudat de dur şi îi schimba complet înfăţişarea. spuse şi. — Mi-am cumpărat o pălărie şi un pulover.. Eichi o conduse până la poartă. scoase o pălărie de mohair alb. răspunse forţat. care deja începuseră să se amestece cu pământul. mergea pe drumul pietruit cu paşi nesiguri în pantofii ei cu toc înalt. salutări din partea mea. Gâtul era golaş. la cotitura drumului. Apoi îşi puse pe cap un fileu şi se culcă. A doua zi. te rog. Se făcuse ora de culcare.Desigur însă că va veni un timp când va renunţa şi la acest lucru. cu geamantanul în mână. iar faţa căpătase trăsături aspre. Acolo o întrebă deodată: — Câte zile lipseşti? — Aşa e. Văzând-o pe sora sa. oare câte zile? zise ea.. Apoi spuse blând: — Nu-ţi face griji. In acelaşi timp. Avea un sentiment de nelinişte provocat de prezenţa acelei fiinţe umane care nu avea nici un ţel. ca luată prin surprindere. privi înapoi şi cu corpul întors pe jumătate îl salută ceremonios din cap. poţi să stai cât vrei. Fără să-şi dea seama. care o îmbătrâneau. aranjat după multă vreme. Eichi luă mătura şi începu să adune frunzele veştejite din grădină. transmite-i. Şi-o potrivi cu grijă ca să nu-şi strice coafura şi întrebă: — îmi vine bine? Pe faţă i se formară multe riduri mici şi numai ochii erau ca de fată tânără. I se întâmpla uneori să spere ca ea să-şi găsească un soţ şi să plece de acasă. putea s-o lase să facă tot ce voia. Sora sa. Pentru tânărul Eichi sora lui era o povară. Acest lucru era de 109 | . Părul ei. avea o piele mai strălucitoare ca de obicei şi tunsoarea devenise deodată lejeră. Aerul din cimitir era extrem de limpede. Probabil pentru că dormise adânc. Până atunci. Eichi fu descumpănit. Sufrageria i se păru straniu de pustie fără ea. încercând să-şi ascundă asprimea expresiei. îţi vine bine. — Da. Sora lui se întoarse abia pe înserat.

Faptul că Sone. In dreptul camerei lui Sone. în mintea lui Eichi se produse un moment de confuzie. In tot trupul îi zvâcni sângele. în timp ce un tren vopsit în culori vii sosea de-a lungul peronului. Apoi ieşi din sufragerie şi porni pe coridorul rece. Eichi apucă balustrada de fier. Eichi îşi îndreptă grăbit privirea spre peron. Nu avea în minte decât imaginea surorii lui. Bău o sticlă de lapte cu înghiţituri mari. In sfârşit începură să se vadă scările de piatră care coborau spre gară. salutându-1 ceremonios de la cotitura drumului. îşi îndreptă privirea asupra peronului aglomerat la acea oră de vârf. Era. Această linişte era nefirească. ca un brâu lat.dorit nu numai pentru liniştea lui. Nu se simţea nici o răsuflare. ademenită de Sone. ştiu cu siguranţă că era pălăria de mohair. Poate că. Sone spusese că vânduse până la ultima acele statuete. Uitându-se mai bine. Nu primi nici un răspuns. Picioarele lui. aranjate ca într-un cimitir. pentru că un şuvoi de oameni se revărsa de pe scări pe peron. pentru a-şi satisface orgoliul. până în adânc. începu să alerge pe drumul străjuit de pietre de mormânt. Printre ele erau şi câţiva Jizo pentru copiii sacrificaţi pe care îi adunaseră împreună.. Simţi cum calmul îl pătrunde încet-încet. sora sa hotărâse să moară. nu era la acea oră în camera lui îi dădea de gândit. ci şi pentru împlinirea destinului ei de femeie. Apoi. exact după sosirea trenului. Dar punctul alb dispăru împins în tren. negru. obişnuite din copilărie cu cimitirul. La megafon se auzeau tare anunţuri amestecate cu fluierături. care dormea de obicei până spre prânz. amestecându-se în vâltoarea 111 . Eichi se ridică ca ars. Şi deodată zări cu colţul ochiului un punct de culoare albă. găseau cu uşurinţă drumul printre pietrele mormintelor. Nu înţelesese de ce sora lui se grăbise să doneze hăinuţele de copii înainte să ajungă la o sută. îşi aduse aminte că Sone îi spusese că urma să plece în curând în căutare de statui. Eichi şedea nemişcat în acel ocean de linişte. Străbătu în fugă holul şi se încălţă. In toată casa era linişte. ca pe vremea când locuia singur. Camera pusă în ordine era cufundată în întuneric. se opri şi îl strigă. Coborî în grabă scările. se pare. ca şi cum seninătatea cimitirului ar fi ajuns până acolo. în umbră se zăreau statuetele budiste. Acum era sigur că Sone. de formă. îşi dădu seama cu spaimă că era singur în toată casa. Eichi deschise uşa glisantă cu grijă. ştiind dinainte că îl va refuza? Echi scrută camera din prag.. o îndemnase la acest gest. Şi cu no toate acestea în cameră se simţea o boare ca şi cum cineva ar fi fost acolo până cu o clipă mai înainte. Cu siguranţă doar el respira în casă. obloanele fiind trase. Oare nu plecase de fapt din alt motiv în călătorie? Nu l-o fi întrebat dacă merge doar aşa. deodată.

R. care la sfârşit înghiţise siluetele oamenilor. un bărbat nervos întinse mâna şi introduse prin faţa lui moneda în fanta îngustă a aparatului. neştiind ce să facă. Unirea. spunându-i că merge la băi în Fukushima. reprezentând valoarea timbrului literar ce se virează Uniunii Scriitorilor din România. ca un buştean luat de curent. Filiala sector 1. Nu mai credea ce îi spusese sora lui. Bucureşti Redactor MONAANTOHI Tehnoredactor MANUELA MAXINE ANU Corector ELENA STUPARU Apărut 2006 BUCUREŞTI . simţi cum începe să i se răspândească treptat în tot trupul un gol imens. Să mă duc oricum în gara Ueno. La preţul de vânzare se adaugă 2%. Apoi.C. Se aşeză în faţa aparatului. Suceava .ROMÂNIA Lucrare executată la ACCENT PRINŢ. R044 RNCB 5101 0000 0171 0001 B. Trenul. Eichi stătea stingher. privind absent la acel aparat ciudat care înghiţea una după alta monedele călătorilor. Stătea cu moneda în mână. se gândi. Cont nr. Scoase o monedă de zece yeni din buzunarul pantalonilor.oamenilor. închise uşile cu grijă şi se îndepărtă în viteză. îşi reaminti vocea surorii lui. Dar pe măsură ce coada înainta. Coborî în fugă scările. Simţi un brânci în umeri. Ajunse la cozile din faţa aparatelor de cumpărat bilete. imobil ca un robot.

Portret în sepia Mărio Vargas Llosa. Intimitate şi alte povestiri Pierre Boulle. Iniţierea Antonio Lobo Antunes. Din inima Africii Nick Hornby. Podul de pe răul Kzvai Laura Esquivel. Imprîmatur Vladimir Nabokov. Bărbaţi celebri care au trecut prin Sunnc Yann Martel. Moarte pocitaniilor Goran Tunstrom. Povestaşul Yukio Mishima. Maestrul şi Margareta Isabel Allende. La fel de iute ca dorinţa James R. nici unul şi o sută de mii Julian Barnes. Kitchen Salvador Dalî. Unul. Isprăvile şi necazurile gabiendui Maqroll Jose Mauro de Vasconcelos. Despre eroi şi morminte Mihail Bulgakov. Lăstarul meu de portocal Banana Yoshimoto. Sfârşitul orelor Jose Luîs Landero. Lumânările ard până la capăt Arundhati Roy. înfruntarea Ernesto Sâbato. Soldaţii de la Salamina Isabel Allende. Abaddon. Răul . Ca apa pentru ciocolată Andres Trapiello. Să ucizi o pasăre căutătoare Hanif Kureishi. Arborele scenariilor posibile şi alte povestiri Monaldi&Sorti. Confesiunile unei măşti Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Povestiri de iarnă Sândor Mărai. Amicii crimei perfecte Mihail Bulgakov. Jocuri ale vârstei târzii Javier Cercas. împăratul muştelor Anthony Burgess. Oraşul şi câinii Ernesto Sâbato. Voi scuipa pe mormintele voastre Karen Blixen. Portocala mecanică Harper Lee. Viaţa lui Pi Bernard Werber. Scrisori către un tânăr romancier William Golding. Spuma zilelor Gellu Naum. Incest Mărio Vargas Llosa. Exterminatorul Luigi Pirandello. Casa spiritelor William Golding. Apărarea Lujin Pierre Boulle. Totul despre băieţi Mărio Vargas Llosa. Ghepardul William Golding. Chipuri ascunse Karen Blixen. Vineri noaptea în oraş Âlvaro Mutis. Cuvânt către crocodili Laura Esquivel. Metroland Antonio Lobo Antunes. Roman teatral Boris Vian. Paradisul de după colţ Vladimir Nabokov. Wallen. Planeta maimuţelor Mărio Vargas Llosa. întoarcerea caravelelor Thomas Brussig.în colecţia RAFTUL ÎNTÂI au mai apărut Boris Vian. Zenobia Anais Nin. Aleea soarelui Christophe Dufosse. Dumnezeul lucrurilor mărunte Boris Vian. Pnin Jan Guillou.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful