Karl Marx

Despre Problema evreiască
I Bruno Bauer, Problema evreiască (Braunschweig, 1843)

Evreii germani cer emanciparea. Ce fel de emancipare doresc ei? Emanciparea civică, politică. Bruno Bauer le răspunde: Nimeni nu este emancipat din punct de vedere politic în Germania. Noi înşine nu sîntem liberi. Cum vreţi voi să vă eliberăm? Voi evreii sînteţi egoişti dacă cereţi o emancipare specială pentru voi ca evrei. Obligaţia voastră ca germani este de a activa pentru emanciparea politică a Germaniei, iar ca fiinţe umane trebuie să activaţi pentru emanciparea umanităţii şi ar fi trebuit să vă daţi seama că modul în care voi sînteţi oprimaţi şi ruşinaţi nu este o excepţie a regulii ci, din contră, o confirmare a ei. Sau poate cer evreii statutul de egalitate în calitate de supuşi creştini ai statului? În acest caz, ei recunosc justificarea statului creştin precum şi subjugarea generală. De ce ar fi supărătoare subjugarea lor separată dacă aprobă subjugarea generală? De ce ar fi germanul interesat de eliberarea evreului dacă evreul nu este interesat de eliberarea germanului? Statul creştin cunoaşte numai privilegii. În acest stat, evreul posedă privilegiul de a fi evreu. El dispune de drepturi de care creştinii nu dispun. De ce ar dori evreul drepturi pe care nu le are, dar de care se bucură creştinii? Cînd evreul doreşte să se emancipeze faţă de statul creştin, el cere ca statul creştin să renunţe la prejudiciul său religios. Oare el, evreul, renunţă la prejudiciul său religios? Are el de asemenea dreptul de a cere altcuiva să renunţe la religia sa? Prin natura sa intrinsecă, statul creştin este incapabil de a emancipa evreul. Dar, adaugă Bauer, evreul nu poate fi emancipat prin însăşi natura sa. Atît timp cît statul este creştin iar evreul evreu, cu atît mai puţin ambii sînt capabili să acorde şi să accepte emanciparea. Statul creştin se poate comporta faţă de evreu numai conform modalităţii tipice a statului creştin, adică prin acordarea de privilegii sau permiterea separării evreilor de alţi supuşi, dar făcîndu-i să simtă mai intens presiunea altor diferite sfere ale societăţii, dat fiind că ei se află în opoziţie religioasă faţă de religia dominantă. Dar şi evreul nu se poate comporta faţă de stat decît evreieşte, ceea ce înseamnă ca străin, cu scopul de a confrunta naţionalitatea reală cu naţionalitatea sa himerică, legea reală cu legea sa iluzorie, presupunînd că izolarea sa de umanitate este justificată, cu scopul de a evita participarea la mişcarea istorică, aşteptînd un viitor care nu are nimic comun cu umanitatea, prin a se

auto-percepe ca parte integrală a poporului evreu şi prin a percepe poporul evreu ca popor ales. Cu ce drept voi evreii cereţi emanciparea? Pe motivul religiei voastre? Religia voastră este duşmanul de moarte al religiei statului. Ca cetăţeni? În Germania nu există cetăţeni. Ca fiinţe umane? Voi nu sînteţi fiinţe umane mai mult decît cei la care faceţi apel. Bauer a formulat într-un nou mod problema emancipării evreilor, în urma examinări critice a formulărilor şi a soluţiilor anterioare date acestei chestiunii. El pune întrebarea: care este natura evreului care urmează să fie emancipat şi a statului creştin care trebuie să-l emancipeze? Replica sa este dată prin critica iudaismului precum şi prin analiza antagonismului religios dintre iudaism şi creştinism, după care urmează elucidarea esenţei statului creştin, autorul făcînd toate acestea cu curaj, cu înţelepciune, în mod profund şi tranşant, într-un stil de scriere care este atît precis cît şi concis, plin de conţinut şi viguros. Deci, cum rezolvă Bauer problema evreiască? Care este rezultatul? Formularea problemei este soluţia sa. Critica problemei evreieşti este soluţia problemei evreieşti. Sumar, aceasta ar fi după cum urmează: Trebuie să ne emancipăm pe noi înainte de fi capabili să emancipăm pe alţii. Antagonismul religios este antagonismul cel mai rigid dintre evreu şi creştin. Cum este rezolvat acest antagonism? Prin transformarea sa într-o imposibilitate. Cum este redus la imposibilitate un antagonism religios? Prin abolirea religiei. Din momentul în care evreul şi creştinul vor recunoaşte că fiecare din respectivele lor religii nu sînt decît diferite faze ale evoluţiei spiritului uman, diferite piei lepădate chiar de om, relaţia dintre ei nu va mai fi religioasă ci numai critică, ştiinţifică şi umană. Uniunea lor constă în ştiinţă. Dar antagonismele în ştiinţă se rezolvă prin ştiinţa însăşi. Evreul german este confruntat în mod deosebit cu permanenta absenţă a emancipării politice precum şi cu caracterul profund creştin al statului. În orice caz, în concepţia lui Bauer, problema evreiască are o semnificaţie universală, nelegată de circumstanţele specific germane. Aceasta este chestiunea relaţiei dintre religie şi stat, a contradicţiei dintre constrîngerea religioasă şi emanciparea politică. Emanciparea faţă de religie este o condiţie care se impune atît evreului care se vrea emancipat politic, cît şi statului, care ar trebui să efectueze emanciparea şi este emancipat în esenţa sa. "Foarte bine", pretinde atît opinia generală cît şi ceea a evreilor, "evreul trebuie să fie emancipat nu ca evreu, nu pentru că este evreu, nu pentru că posedă un atît de minunat principiu universal uman de morală; în orice caz, evreul se va retrage în spatele cetăţeanului şi va fi cetăţean, chiar dacă este evreu şi va rămîne evreu. El este şi rămîne evreu, cu toate că este cetăţean şi trăieşte în condiţii universal umane: esenţa sa limitată şi evreiască triumfă finalmente întotdeauna asupra obligaţiilor sale umane şi politice. Existenţa sa în stat va fi numai o aparenţă sau va avea numai un caracter tranzitoriu împotriva naturii. Prejudiciul subsistă în ciuda faptului că este anulat de principii

Pe de altă parte. cum prezintă Bauer scopul statului.64) "În Franţa. Deci. acestea ar trebuii să fie lăsate la discreţia lor drept o chestiune pur privată. "Recent. ca evreul să renunţe la iudaism iar umanitatea.aşa cum a făcut în toate celelalte probleme politice spectacolul unei vieţi care este liberă.71) Aşadar. din acelaşi motiv (şi acest motiv este foarte bine întemeiat) declaraţia că Sabat-ul nu mai obligă evreul ar fi o proclamarea abolirii iudaismului. nu mai există nici o religie." (p.57) Să vedem.65) "Atunci cînd nu există religie privilegiată. care este încă dominată şi divizată de privilegii religioase.generale dar.domină restul. ar trebui să fie anulat. iar problema evreiască nu a fost încă soluţionată fiindcă libertatea legală . în general. pe de o parte.adică egalitatea tuturor cetăţenilor . chiar şi al unei biserici privilegiate. dacă ar dori să rămînă evreu. numai aparenţa ar deveni esenţială şi ar triumfa.65) Deci.este limitată în viaţa adevărată. viaţa sa în cadrul statului ar fi numai o aparenţă sau numai o excepţie temporară a regulei. declarînd aşadar că este numai o aparenţă iar pe de altă parte contrazicînd prin fapt libera sa lege. pe de altă parte. dar care a revocat libertatea prin lege. ("Capacitatea evreilor şi a creştinilor contemporani de a deveni liberi". Dacă un oarecare număr de persoane sau poate chiar o mare majoritate ar persista să se considere obligaţi să-şi îndeplinească obligaţiile religioase. p. el crede foarte serios că abolirea politică a religiei este egală cu abolirea religiei per se. Bauer cere. de exemplu.97)."(p. cu scopul de a atinge emanciparea civică. dacă subsistă . cînd ar fi rezolvată în Franţa chestiunea evreilor? "De exemplu. cunoaşterea religioasă garantează siguranţa statului. Negînd puterea exclusivă a religiei. "Desigur. Această lipsă de libertate în viaţă constrînge legea să sancţioneze divizarea cetăţenilor . Einundzwanzig Bogen. să renunţe la religie.66) "Aşa cum d-l Martin du Nord a considerat propunerea de a omite menţiunea duminicii în lege ca fiind o modalitate de a declara că creştinismul a încetat să mai existe. . ea nu va mai exista. în general.dealtfel liberi între asupriţi şi asupritori." ("Problema evreiască". cu alte cuvinte. evreul ar înceta cu adevărat să mai fie evreu dacă şi-ar permite să nu fie împiedicat de legile sale să-şi îndeplinească datoria faţă de stat şi concetăţeni." (p. Statul care presupune religia nu este încă un stat mai adevărat şi mai real. Franţa ne-a arătat (Dezbaterile Camerei Deputaţilor. dacă de Sabat s-ar prezenta în Camera Deputaţilor şi ar participa la activităţile oficiale. Dar a cărui stat? Cărui fel de stat?" (p. 26 Decembrie 1840) în legătură cu chestiunea evreiască . adică. p. Evreul ar fi capabil să rămînă evreu în viaţa statală numai la modul sofistic şi aparent." (p. Orice privilegiu religios. libertatea universală nu este încă lege.

Evreul se află în opoziţie religioasă faţă de statul care recunoaşte creştinismul drept fundamentul său. chestiunea evreiască este o problemă de constituţionalism. Cînd Bauer afirmă despre oponenţii emancipaţiei evreieşti că: "Greşeala lor constă numai în faptul că au presupus că statul creştin este singurul real şi nu au aplicat acestei noţiuni critica adusă iudaismului" (op. deci stat ca stat. Acest stat este teologic ex professo. stipulează condiţii care pot fi explicate numai prin confuzia necritică a emancipării politice cu emanciparea umană generală. În Germania. El emite probleme neincluse în domeniul său şi soluţionează chestiuni care lasă problema nerezolvată. Bauer nu cercetează relaţia dintre emanciparea politică şi emanciparea umană şi. el se complică în contradicţii. Dacă Bauer pune evreilor întrebarea "Din punctul vostru de vedere. care este un stat constituţional.chestiunea evreiască îşi pierde semnificaţia teologică şi devine o problema laică cu adevărat. oricît de critic am activa în cadrul ei. atitudinea evreului şi a omului religios în general faţă de statul politic. noi constatăm că eroarea sa constă în faptul că el supune criticii numai "statul creştin" dar nu "statul ca atare". 3 ). adică ceea a religiei adoptate de majoritate. El promovează termeni care nu sînt fondaţi pe însăşi natura emancipării politice. adică politic. Critica aici este critica teologiei. în existenţa sa pură. În Franţa. Critica acestei relaţii încetează să fie critică teologică. din momentul în care statul încetează să adopte o atitudine teologică faţă de religie. apare în modul său caracteristic. din momentul în care se comportă faţă de religie ca stat. continuăm să activăm în sfera teologică. chiar dacă într-o formă contradictorie şi lipsită de conţinut. Sub nici o formă nu era suficient să fie pusă întrebarea: cine este cel care emancipează? Cine este cel care trebuie emancipat? Critica ar fi trebuit să cerceteze un alt treilea punct: despre ce fel de emancipare este vorba? Care sînt condiţiile tipice invocate de emanciparea stabilită? Numai critica emancipării politice ar fi fost critica conclusivă a problemei evreieşti şi adevărata sa anulare în "chestiunea generală a epocii". Numai acolo unde statul politic există sub forma sa cea mai dezvoltată. o critică cu două tăişuri: critica teologiei creştine precum şi critica teologiei iudaice. Numai în statele nord americane libere . p. Critica . formularea unilaterală a chestiunii evreieşti devine evidentă. în consecinţă. iar omului abolirea religiei? Chestiunea evreiască are diferite forme. aveţi voi dreptul de a dori emanciparea politică?". unde nu există stat politic. Deci.cel puţin în unele din ele .cit.. chestiunea evreiască este pur teologică. o problemă de parţialitate a emancipării politice. noi punem întrebarea inversă: oare punctul de vedere al emancipării politice conferă dreptul de a cere evreului abolirea iudaismului. deci relaţia dintre religie şi stat. legătura dintre evreu şi stat reţine asemănarea unei opoziţii religioase. teologice. Dat fiind că numai aparenţa unei religii de stat este păstrată aici. în funcţie de statul în care trăieşte evreul.La acest punct. Dat fiind că Bauer nu a pus problema la acest nivel.

cit. după cum nu există nici preeminenţa unui cult asupra altuia. Dar. "Il n'existe aux Etats-Unis ni religion de l'état. p. cînd se afirmă ca stat. în general. Paris. 214)." (Marie ou l'esclavage aux Etats-Unis. Noi criticăm slăbiciunea religioasă a statului politic prin faptul că criticăm construcţia sa laică. După ce istoria a fost destul timp rezolvată prin superstiţie. 1835. noi rezolvăm superstiţia prin istorie. Noi pretindem că ei vor învinge limitările religioase atunci cînd vor scăpa de limitările laice. Noi transformăm probleme teologice în probleme laice. în cadrul contradicţiei dintre stat şi premisele sale în general. făcînd abstracţie de dificultăţile religioase. de religie. în modul caracteristic naturii sale. p. de G." (op.Chestiunea este aceea a raportului dintre emanciparea politică completă şi religie. Contradicţia dintre stat şi o anumită religie. în general. etc. Problema raportului dintre emanciparea politică şi religie devine pentru noi problema raportului dintre emanciparea politică şi emanciparea umană. În forma sa proprie. 225) Cu toate acestea. cînd problema încetează să mai fie teologică. ca o contradicţie dintre stat şi oricare religie. critica lui Bauer încetează să mai fie critică. este considerată de noi ca o formă umană a contradicţiei unor elemente laice definite. dar posedă o nouă şi robustă vitalitate." (op.224) În orice caz. "on ne croit pas aux Etats-Unis qu'un homme sans religion puisse être un honnête homme [în Statele Unite. statele nord-americane sînt numai un exemplu momentan. Emanciparea politică a evreului. o ţară a religiozităţii. În acest moment. lumea nu crede că un om fără religie poate fi un om cinstit]. există state nord americane în care "la constitution n'impose pas les croyances religieuses et la pratique d'un culte comme condition des privilège politiques [constituţia nu impune o credinţă religioasă sau o practică religioasă drept condiţie a drepturilor politice]. în primul rînd. În orice caz. L'état est étranger à tous les cultes [În Statele Unite nu există o religie de stat sau o religie declarată a majorităţii. Într-adevăr.. cit. din contra. În consecinţă. atunci cînd statul ca stat nu practică vreo religie ci. noi explicăm prejudiciul religios al cetăţenilor liberi prin intermediul prejudiciului laic. de Beaumont. p. Noi nu pretindem că ei trebuie să anuleze limitarea religioasă cu scopul de a suprima limitările laice. statul ca stat se emancipează de religie prin emanciparea sa de religia de stat. ni religion déclarée celle de la majorité ni prééminence d'un culte sur un autre. creştinism şi.. existenţa religiei înseamnă existenţa unui defect. iar cauza defectului poate fi căutată chiar în esenţa statului. religia nu numai că există. a creştinului şi. Statul este străin de toate cultele]. Noi nu transformăm probleme laice în probleme teologice. a omului religios este emanciparea statului de iudaism. pentru noi.. Emanciparea politică de religie nu este o emancipare totală de religie fiindcă emanciparea politică nu este modalitatea absolută de emancipare umană. America de Nord este. de exemplu iudaismul. Noi nu mai considerăm religia ca fundamentul ci ca fenomenul limitării laice.devine atunci critica statului politic. Dacă vom descoperi că în ţara emancipării politice complete. Tocqueville precum şi englezul Hamilton. . dupa cum ne asigură în unanimitate Beaumont. aceasta ar fi dovada că religia nu se află în contradicţie cu perfecţiunea statului.

anularea politică a proprietăţii private nu numai că nu reuşeşte să anuleze proprietatea privată dar o consideră ca premiză. Religia este numai recunoaşterea omului în modul circular.. el se erijează peste această limitare întrun mod abstract. după cum s-a petrecut în numeroase state din America de Nord.Limitele emancipării politice sînt imediat evidente prin faptul că statul se poate elibera de o restricţie fără ca omul să fie cu adevărat liber de aceea restricţie precum şi prin faptul că statul poate fi un stat liber. Edinburgh. p. deci inclusiv monopolul unei biserici privilegiate. Precum Cristos este intermediarul căruia omul îi atribuie întreaga sa divinitate. 65). În consecinţă. Hamilton interpretează foarte corect acest fapt ca avînd următoarea semnificaţie: "Masele au avut o victorie asupra proprietarilor şi asupra bogăţiei financiare" [Thomas Hamilton. Chiar şi Bauer admite tacit acest lucru atunci cînd enunţă următoare condiţie a emancipării politice: "Orice privilegiu religios. educaţie. numai atitudinea oamenilor. În consecinţă. prin intermediar. În cazul în care un număr de persoane sau chiar o mare majoritate sar considera obligaţi să îndeplinească îndatoriri religioase. "Problema evreiască". Omul se eliberează din punct de vedere politic de o limitare atunci cînd. proprietatea privată. statul anulează diferenţele de origine. ar trebui să fie complet abrogat.statul este intermediarul căruia omul îi atribuie greşit întreaga sa ne-divinitate şi întreaga sa nelimitare umană. ocupaţie atunci cînd declară că . de exemplu. chiar dacă se proclamă ateu prin intermediul statului . clasă socială. prin intermediar. Următoarea concluzie este că omul se eliberează din punct de vedere politic în mod circular.adică dacă omul proclamă statul ca ateist .el rămîne totuşi în capcană tocmai pentru că el se recunoaşte pe sine numai în mod circular. este posibil ca statul să se fi emancipat de religie chiar dacă majoritatea covîrşitoare mai este religioasă. faţă de religie. Concluzia finală este că omul. Mai mult chiar. 1833. în contradicţie cu el însăşi. majoritatea covîrşitoare nu încetează să fie religioasă prin a fi religioasă în particular. prin intermediar. această îndatorire ar trebui să fie lăsată la latitudinea lor ca o afacere pur personală. fără ca omul să fie un om liber. chiar dacă acesta este indispensabil. omul se eliberează prin intermediul statului. p. Dar atitudinea statului şi a statului liber în special este. Elevaţia politică a omului deasupra religiei are toate defectele şi toate avantajele elevaţiei politice în general. Men and Manners in America. Cu toate acestea. Dintr-un punct de vedere politic. iar omul declară prin mijloace politice." (Bauer. Statul este intermediarul dintre fiinţa umană şi libertatea sa. 2 vol. limitat parţial. Statul ca stat anulează. că proprietatea privată este abrogată atunci cînd suprimă censul [1] pentru dreptul electoral activ şi pasiv. în ultima instanţă.146. Prin modalităţile sale.] Proprietatea privată nu este oare anulată ca idee atunci cînd ne-proprietarul devine legislator pentru proprietar? Censul este ultima formă politică prin care este recunoscută proprietatea privată. a membrilor statului. întreaga sa limitare religioasă .

Atitudinea statului politic faţă de societatea civilă este la fel de spirituală ca atitudinea cerului faţă de pămînt. percepîndu-se ca stat politic care îşi afirmă universalitatea prin antagonismul lor. în societatea civilă. omul este o fiinţă generică. ocupaţie sînt nepolitice. Dar. Aceasta este sofistica statului politic însuşi. celestă şi terestră.] statul să devină realitate morală a spiritului care se cunoaşte pe sine. statul permite ca proprietatea privată. Această separare se produce numai în măsura în care partea eclesiastică ajunge la separare în propriul său cadru. irespectiv de aceste diferenţe. această sofistică nu este de ordin personal. s-o restaureze şi să-şi permită să fie dominat de ea. în contrast cu existenţa sa materială. Pe de altă parte. bourgeois-ul. declară că fiecare membru al poporului este asociat egal în suveranitatea poporului. Departe de a anula aceste diferenţe factuale. educaţie. statul există mai curînd ca rezultat al prezumpţiei lor. Desigur! Numai fiind deasupra diferitelor elemente caracteristice.. cu sine însuşi şi cu restul membrilor comunităţii se reduce la diviziunea laică dintre statul politic şi societatea civilă. cu sensul de societate burgheză] în afara sferei statului.şi să-şi exercite influenţa lor caracteristică. cînd se consideră individ real şi este considerat ca atare de alţii. Conflictul dintre om. Statul politic se află în acelaşi antagonism faţă de societatea civilă şi o supune în acelaşi mod în care religia supune ignoranţa lumii profane: este obligat s-o recunoască. în cadrul statului. statul a obţinut şi a creat universalitatea gîndirii. statul se constituie ca universalitate. dar şi în realitate. atunci cînd. omul duce o dublă existenţă. degradîndu-se singur la poziţia de ustensilă. unde este considerat membru în general şi în societatea civilă. el este un fenomen fictiv. un membru al unei suveranităţi imaginare. rămîne numai în mod sofistic în viaţa de stat. În realitatea sa cea mai imediată. atunci cînd tratează toate elementele vieţii poporului din punctul de vedere al statului. nu numai în gîndire. de ocupaţie . ceea ce constituie principiul formei sale. în viaţă. ca şi evreul. în comuniunea politică [în original: "Gemeiwesen"]. existenţa generică a omului. prima ediţie. de educaţie. Toate precondiţiile acestei vieţi egoiste continuă să existe în societatea civilă [2] [în original: "bürgerliche Gesellschaft". Bineînţeles. Pentru bourgeois [aici cu sens de membru al "societăţii civile". educaţia. "viaţa în cadrul statului este numai o aparenţă sau o excepţie momentană de la esenţial şi de la regulă". prin natura sa. în conştiinţă. ocupaţia să evolueze în modul lor caracteristic. adică în calitate de proprietate privată. p.. dintre muncitorul zilier . unde activează ca om privat şi unde face uz de alţi oameni ca ustensile. frustrat de o viaţă individuală autentică şi saturat de o generalitate ireală. dar sub forma de calităţi ale societăţii civile. după cum citoyen-ul [participantul la viaţa politică] rămîne numai în mod sofistic evreu sau bourgeois.diferenţele de origine. omul este o fiinţă profană. Hegel determină absolut corect relaţia dintre statul politic şi religie atunci cînd afirmă: "Pentru ca [. Cu toate acestea. adică al societăţii burgheze]. Acolo unde statul politic a ajuns la adevăratul său apogeu. ca practicant al unei oarecare religii. Aici. clasă socială. 346). Numai elevîndu-se peste diferitele biserici. fiind o minge de joc pentru forţe străine. Filozofia dreptului. Diferenţa dintre omul religios şi cetăţean [în original: "Staatsbürger"] este diferenţa dintre negustor şi cetăţean. Statul politic perfect este. este indispensabilă separarea sa de autoritate şi credinţă." (Hegel.

adică nevoia care asigură societăţii civile existenţa şi îi garantează indispensabilitatea. Acest conflict laic la care se reduce.chiar dacă într-un mod limitat. 8-9).şi cetăţean. Infinita fragmentaţie a religiei în America de Nord. Societatea civilă. Fragmentarea omului în evreu şi cetăţean. dintre proprietarul funciar şi cetăţean. sciziunea dintre statul politic şi societatea civilă. Ea a fost relegată la numărul intereselor particulare şi exilată din comunitatea politică în calitate de comunitate politică. Religia nu mai este esenţa comunităţii ci esenţa diferenţei. toate aceste contradicţii laice sînt lăsate de Bauer să persiste atunci cînd polemizează împotriva expresiei lor religioase. al bellum omnium contra omnes [războiul tuturor contra tuturor]. a capriciului privat şi al arbitrarului. Religia a devenit spiritul societăţii civile. forma unei afaceri strict individuale. chestiunea evreiască. Ea este expresia separării dintre om şi comunitatea sa. persoană religioasă şi cetăţean nu este o minciună împotriva cetăţeniei şi nici o divagaţie a emancipării politice: . schimbarea permanentă. Dar nimeni să nu-şi facă iluzii despre limitele emancipării politice.fie ele elemente materiale precum proprietatea particulară sau elemente spirituale precum cultura şi religia .acest conflict dintre interesele generale şi interesele private. care a fost formulat după ideiile hegeliene fundamentale despre filozofia dreptului. dintre individul viu şi cetăţean. protestant şi cetăţean. Contradicţia în care omul religios se află faţă de omul politic este aceeaşi contradicţie dintre bourgeois şi citoyen [3]. ea nu este ultima formă a emancipării umane în general. de mizerie şi prosperitate. Fracţionarea omului în om public şi om privat. al sferei egoismului. Omul se emancipează politic de religie prin exilarea acesteia din sfera dreptului public în sfera dreptului privat. dintre el şi alţi oameni aşa cum aceasta exista la origine. este recunoscută ca necesară fiindcă statul politic este recunoscut ca necesar. de exemplu. în contrast cu statul politic. raportul dintre statul politic şi premisele sale . întreţine în ea un element de incertitudine şi generează acel amalgam continuu şi permanent variabil de sărăcie şi bogăţie. conform căruia omul se comportă . dislocarea religiei din stat în societatea civilă nu sînt o treaptă a emancipării ci finalizarea emancipării politice care nu suprimă şi nu aspiră să suprime religiozitatea reală a omului. Desigur. emanciparea politică este un mare pas înainte. Ea nu este decît recunoaşterea abstractă a absurdităţii particulare. Religia nu mai este spiritul statului. îi acordă chiar din exterior. reală. " (p. "Chiar acesta este fundamental său. Într-adevăr.ca o fiinţă generică aparte în comunitate cu alţi oameni. dar este ultima formă a emancipării umane în orînduirea lumii pînă în prezent. Este de la sine înţeles că aici este vorba despre emanciparea practică. în ultimă instanţă. acest element care o pune în pericole permanente. 8) A se compara întregul capitol "Societatea Civilă" (p. aceeaşi contradicţie dintre membrul societăţii civile şi pielea lui politică de leu. într-o formă specifică şi într-o sferă delimitată .

religia devine politica imperfectă. religia devine în mod inevitabil un mijloc şi. viaţa politică aspiră să sufoce premisele sale primordiale . umană. nu este realizarea statală a creştinismului. aşa numitul stat creştin . la fel ca şi atunci cînd reduce religia la o simplă aparenţă. Evident. în realitatea sa ca stat. dat fiind defectul său inerent ca stat imperfect. care mai profesează oficial credinţa creştină. Este o mare diferenţă dacă statul perfect consideră religia ca una din prezumpţiile sale din cauza defectului inerent provenit din natura generală a statului sau dacă statul imperfect declară religia ca unul din fundamentale sale. fiindcă se mai bazează încă pe forma ireală şi imaginară a acestui fundament uman. a proprietăţii private şi tuturor elementelor societăţii civile. prin confiscare. în perioadele în care statul ca stat politic se naşte violent din societatea civilă. este un stat ipocrit. lipsită de contradicţii. pînă la maximum. însăşi imperfecţiunea politicii perfecte devine evidentă în religie. nu a reuşit încă. nu o practică în forma adecvată a statului.fundamentul căruia este creştinismul. statul denumit creştin se comportă politic faţă de religie şi religios faţă de politică atunci cînd reduce formele statului la o aparenţă. În realitate. nu are nevoie de religie pentru realizarea sa politică. prin suprimarea vieţii. Aşa numitul stat creştin nu este decît un simplu non-stat. creştinismul fiind sublima sa expresie.nu este finalizarea statului creştin ci. mai curînd statul ateist. Dar.cu scopul de a se constitui ca viaţă generică adevărată a omului. În momentele în care statul este conştient în mod special de propria sa forţă. statul în care religia este retrogradată printre restul elementelor componente ale societăţii civile.aceasta este însăşi metoda politică de emancipare a omului faţă de religie. statul poate şi trebuie să aspire pînă la anihilarea religiei. statul care adoptă o atitudine exclusivistă faţă de alte religii . În prima situaţie. Aşa numitul stat creştin este negarea creştină a statului dar. fiindcă nu creştinismul ca religie ci numai fondul uman al religiei creştine este cel care se poate realiza în adevăratele creaţii umane. să proclame realul său fundament uman într-o forma laică. atunci cînd eliberarea proprie umană aspiră să se finalizeze sub forma de eliberare proprie politică. este modul politic de emancipare faţă de religie. prin guillotine. În consecinţă. sub nici o formă. numai prin declararea revoluţiei ca permanentă. pentru statul creştin. recunoscut ca religie de stat. În mod contradictoriu. pînă la anularea religiei dar numai în modul în care acţionează cu scopul de a anula proprietatea privată. fundamentul uman al religiei este realizat în mod laic. . care nu îndrăzneşte să se proclame ca stat. prin impozit progresiv.societatea civilă şi componentele sale . Statul care practică creştinsmul sub formă de religie. finalul inevitabil al acestei drame politice fiind restaurarea religiei. Aşazisul stat creştin este imperfect iar religia creştină este considerată ca suplimentarea şi sanctificarea acestei imperfecţiuni. Mai mult chiar. prin urmare. dat fiind că are în continuare o atitudine religioasă faţă de religie . statul democrat poate ignora religia fiindcă în cadrul său. acest scop poate fi realizat numai prin antagonizarea violentă [a statului] cu propriile sale condiţii de viaţă. statul real. aşa cum războiul se termină prin pace. Statul democrat. În ceea de a doua situaţie.adică acest stat nu este aplicarea reală a bazei umane a religiei. statul democrat. Statul denumit creştin are nevoie de religia creştină pentru a se desăvîrşi ca stat. Statul care mai este teologic.

aşa cum legile unui astfel de popor nu sînt creaţia sa ci adevărate revelaţii. abolirea condiţiilor laice. conform intereselor lor. a cărei existenţă reală constă în şeful statului. (p." (p. Acest stat. Aceasta este evaziunea de la stat. fiindcă Scriptura este sfîntă pînă la cuvînt. căruia îi este supus şi care este străin prin natura şi originea sa. "pentru a demonstra imposibilitatea sau inexistenţa unui stat creştin. adică fiind dat de Dumnezeu şi impus fără nici o contribuţie din partea sa. trebuie să se confrunte cu cuvintele Sfintei Scripturi. aceasta se datorează numai faptului că acest spirit este exprimat în forme statale. 55) În continuare. adică în forme care sînt împrumutate de la statul laic. insolubilă din punctul de vedere al conştiinţei religioase atunci cînd se face referinţă la acele enunţuri ale Evangheliei cu care "nu numai că nu se conformează dar nici nu se poate conforma. În statul creştin-germanic. au fost mai frecvent menţionate enunţurile autoritative ale Evangheliei. supunerea faţă de autoritatea revelaţiei. dacă trebuie considerat ca o afacere religioasă. să considerăm construcţia [de idei] dată de Bauer statului. evaziunea de la stat. dacă nu în viziunea omenirii. dacă nu doreşte să se dizolve complet ca stat". etc. Separarea dintre "spiritul evanghelic" şi "litera evanghelică" este un act ireligios. nu ar trebui să fie considerat ca o chestiune gospodărească". cel puţin în viziunea propriei sale religii. iar Biblia drept "Charte" [cartă] [4] a sa. Ce ne pretind nouă enunţurile evanghelice? Abnegaţia supranaturală. aşa cum masele în sine sînt divizate într-o multitudine de sfere. Şi de ce nu ar vrea să se dizolve complet? Statul propriu-zis nu-şi poate da un . este implicat într-o contradicţie dureroasă. comite sacrilegiu.Pentru a elucida această contradicţie. 108) În statul creştin-germanic. statul creştin pretinde şi întruneşte toate aceste condiţii. cu care statul nu numai că nu se conformă dar nu are posibilitatea să se conforme. nu mai poate fi politică după cum spălatul vaselor. aşa şi şeful suprem are nevoie de intermediari privilegiaţi pentru legătura cu adevăratul popor. Într-adevăr. dacă nu intenţionează să se dizolve complet [ca stat]. religia este încă o "chestiune gospodărească" precum "chestiunea gospodărească" este religia. ca şi gunoiul uman pe care este fondat. lipsit de voinţă proprie. cu masele. Statul care permite ca Evanghelia să vorbească în alţi termeni decît termenii spiritului sanct. acestea devenind numai o falsă aparenţă degradată. create şi determinate accidental. acceptînd ca privilegiu permisiunea de se izola mutual. 56) Chiar singur Bauer afirmă: "Politica. "Recent" spune Bauer. Bauer susţine că poporul unui stat creştin este numai un ne-popor. (p. dacă trebuie să nu fie altceva decît religie. Statul care recunoaşte creştinismul ca suprema sa normă. realizată prin intermediul formelor statale. construcţie provenită din perspectiva statului creştin-german. Statul creştin a asimilat spiritul Evanghelei şi dacă nu reproduce acest spirit în termeni identici cu Evanghelia. dar care sînt o reîncarnare religioasă pe care este obligat să o facă. separate prin patimile şi prejudiciile lor. Dar problema nu este rezolvată chiar atît de uşor. dominaţia religiei este religia dominaţiei.

produsul despotismului şi al fanteziei. În democraţia perfectă. iar puterea laică este neputincioasă. spiritul religios nu poate fi cu adevărat laicizat fiindcă. statul este neputincios. în viziunea căreia religia apare ca scopul lumii. Democraţia politică este creştină atunci cînd. în propria sa viziune. datorită faptului că tratează viaţa politică a statului .intră într-un conflict insolubil cu sinceritatea conştiinţei sale religioase. legată direct de cer şi de Dumnezeu. statul creştin oficial este un imperativ. Nu creştinismul ci fundamentul uman al creştinismului este fundamentul acestui stat. fiind obiectul unei viziuni ostile a lumii. între viaţa societăţii civile şi viaţa politică. al vieţii de apoi. suveranitatea omului. [dar] a omului adevărat . spiritul religios nu este încă cu adevărat laicizat. incert şi problematic. În faţa propriei sale conştiinţe.răspuns nici lui însuşi şi nici altora. spiritul societăţii civile. În faţa acestei biserici. Membrii statului politic sînt religioşi în măsura în care religia este. nesocial. într-un cuvînt. omul care a fost corupt de întreaga organizare a societăţii noastre. în existenţa sa accidentală. Creştinismul realizează aici expresia practică a semnificaţiei sale religioase universale prin faptul că grupează cele mai diverse .toate acestea devin în democraţie o realitate concretă şi imediată. postulatul creştinismului. dar omul necivilizat.ca şi cum aceasta ar fi viaţa reală.o zonă aflată dincolo de individualitatea reală . Acest stat se poate salva de propria sa tortură interioară numai dacă devine agentul executor ["zbirul"] al Bisericii Catolice. ce este spiritual religios dacă nu o formă nelaică printre fazele dezvoltării spiritului uman? Spiritul religios nu se poate realiza decît în măsura în care stadiul de dezvoltare este constituit şi manifestat în forma sa laică. oricare om. În aşa numitul stat creştin. un obiect de dubiu. neseculară a aderenţilor săi. în realitate. spiritul religios.pentru care religia este o mască . Membrii statului politic sînt religioşi datorită dualismului între viaţa individuală şi viaţa de specie [5] [sau "publică"]. este lipsită de consecinţe politice şi scopuri lumeşti. omul aşa cum este el. constiinţa religioasă şi teologică devine. în aparenţă. Critica este pe deplin justificată atunci cînd induce statul fondat pe Biblie într-o confuzie totală a conştiinţei. realitatea existenţei sale poate fi realizată numai dacă se minte pe el însuşi şi astfel rămîne întotdeauna. aflat sub dominaţia unor condiţii şi elemente inumane. în cadrul său. Creaţia imaginară. omul acesta nu este încă o fiinţă-specie reală [6] [sau "umană"]. o maximă laică. înstrăinat. Singurul om care contează este regele. mai religioasă şi teologică cu cît. în ciuda pretenţiile sale de proprietate asupra spiritului religios. omul care s-a pierdut pentru el însuşi. contează înstrăinarea. dat fiind că religia este forma ideală a stadiului de dezvoltare umană atinsă în acest stat. în prezentul context. care declară că puterea laică este totalmente la ordinele sale. Religia rămîne conştiinţa ideală. nu omul. fiinţă supremă. astfel încît acesta să nu mai discearnă dacă este fondat pe o iluzie sau pe o realitate şi dacă infamia scopurilor sale lumeşti . Relaţiile prevalente aici sînt încă relaţii fondate pe credinţă. el fiind o creatură religioasă. în propria sa viziune. expresia unui spirit intolerant. visul. Dar. În consecinţă. fiind expresia religioasă a spiritului uman. exprimînd distanţarea şi separarea omului faţă de om. este considerat suveran. Acest lucru se petrece în statul democrat. separat în mod explicit de restul oamenilor. nu numai un singur om ci omul. a cărui realizare este imposibilă.

mai curînd. poate fi emancipat politic şi poate primi drepturi civice. în faţă căreia esenţa umană trebuie să cedeze. evreul afirmă că natura separată care îl face evreu este natura sa adevărată. Aşa cum statul evanghelizează atunci cînd. Emanciparea statului faţă de religie nu este emanciparea adevăratului om faţă de religie. evreii. pretinzînd numai o oarecare religie în general (vezi lucrarea lui Beaumont. împărtăşiţi un prejudiciu general. pretinde drepturi civice. aşadar: emanciparea politică faţă de religie permite. Contradicţia în care se află aderentul unei anumite religii faţă de statutul său de cetăţean este numai un aspect al contradicţiei laice generale dintre statul politic şi societatea civilă. Dacă voi.care ar fi trebuit să-l ataşeze ca om de alţi oameni . dobîndită numai prin lupte contra tradiţiilor istorice în care omul a fost educat pînă acum.ea este inerentă în esenţa şi categoria emancipării. Aşadar. noi le spunem: dat fiind că voi puteţi fi emancipaţi din punct de vedere politic fără a renega iudaismul în mod complect şi irefutabil. Aşadar.adică evreul care recunoaşte el însuşi că este constrîns de adevărata sa natură să trăiască într-o perpetuă recluziune . citată mai sus). în ciuda faptului că este evreu. drepturile omului nu sînt un dar al naturii şi nici o moştenire a istoriei anterioare ci sînt trofeul luptei împotriva accidentalităţii naşterii şi împotriva privilegiilor care pînă acum au fost perpetuate de istorie de la o generaţie la alta." "Ideea drepturilor omului a fost descoperită pentru lumea creştină în secolul trecut [sec. Prin această disociere.şi care îl va disocia de ne-evrei. sublimă. mai mult decît atît. Dar. poate el pretinde şi primi aşa-numitele drepturi ale omului? Bauer neagă acest lucru. Dacă acest prejudiciu vă predomină. în continuare. Conştiinţa religioasă se delectează prin abundenţa contradicţiilor şi a diversităţii religioase. Am demonstrat." . esenţa limitată care îl face să fie evreu este orientată să triumfe asupra naturii umane .viziuni ale lumii şi. "Poate evreul să posede cu adevărat aceste drepturi? Atîta timp cît este evreu. dacă omul. al XIII-lea].este capabil să primească şi să acorde altora drepturile universale ale omului. Apogeul statului creştin este statul care se recunoaşte drept stat şi ignoră religia membrilor săi. doriţi a fi emancipaţi din punct de vedere politic. cu toate că este evreu. aşa şi evreul politizează atunci cînd. se comportă creştineşte faţă de evreu. noi nu spunem evreilor ca Bauer: voi nu vă puteţi emancipa din punct de vedere politic fără a vă emancipa în mod radical de iudaism. fără emanciparea umană. emanciparea politică în sinea ei nu este emancipare umană. existenţa religiei. această atitudinea de contradicţie şi jumătate de măsură nu există numai la voi . Această idee nu este înnăscută omului ci a fost. fără să impună practica exclusivă a creştinismul. "Problema este dacă evreul ca atare . în ciuda faptului că este stat. Aceste drepturi sînt fructul culturii şi numai cine le-a cîştigat şi le-a meritat. chiar dacă nu ca religie privilegiată. Din contră. le poate poseda".

aceste drepturi ale omului sînt. în speţă la comunitatea politică." [Constituţia Pensilvaniei. să ridice sau să sprijine vreun loc de slujbă sau să susţină vreun oficiu religios. secţiunea XIV a constituţiei din 1795. a iudaismului. după cum am observat. 354. care. Participarea la comunitate. Déclaration des droits de l'homme et du citoyen 1791. adică nord-americanii şi francezii! Parţial. sub categoria de drepturi civile. statală aceasta formează conţinutul lor. pentru a fi mai precis. Constitution de Pensylvanie. nu presupun sub nici o formă abolirea incontestabilă şi pozitivă a religiei. paragraful 3: "Toţi oamenii au primit de la natură dreptul natural şi irevocabil de a sluji pe Atot Puternicul Dumnezeu. art. drepturi care pot fi exercitate numai în comunitate cu alţii. Nici o autoritate umană nu poate. intervenir dans les questions de conscience et contrôler les pouvoirs de l'âme. să controleze sau să se amestece în drepturile de conştiinţă sau să controleze puterile sufletului". et nul ne peut légalement être contraint de suivre. aşa-numitele drepturi ale omului sau. Ele aparţin de categoria libertăţii politice."În mod similar. drepturile omului în forma lor autentică. articolul 10: "Nimeni nu va fi perturbat din cauza părerilor sale. 1791. Privilegiul credinţei este rescunoscut în mod expres fie ca un drept al omului. creştinul în calitate de creştin. [Necesitatea de a enunţa aceste drepturi presupune fie prezenţa. nu poate acorda drepturile omului" (p. Printre aceste drepturi este inclusă libertatea de conştiinţă şi dreptul de a practica orice cult ales de om. se mai declară "La nécessité d'énoncer ces droits suppose ou la présence ou le souvenir récent du despotisme". Rămîne deci de examinat cealaltă parte a drepturilor omului . aceea pe care o au la descoperitorii lor. drepturi politice. [Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului. inclusiv părerilor sale religioase"]. instituer ou soutenir contre son gré aucun culte au ministère religieux. după cum le dictează conştiinţa. Într-adevăr. Nulle autorité humaine ne peut. al libertăţii. § 3: "Tous les hommes ont reçu de la nature le droit imprescriptible d'adorer le Taut-Puissant selon les inspirations de leur conscience. omul trebuie să sacrifice "privilegiul credinţei" pentru a fi capabil să accepte drepturile universale ale omului. article 9. [Libertatea fiecărui om de a exercita cultul religios de care aparţine] Déclaration des droits de l'homme et du citoyen [Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului] din 1793 prevede la articolul 7: "Le libre exercice des cultes" [Libertatea de exercitare a cultelor]. în legătură cu dreptul omului de a-şi exprima gîndurile şi opiniile. article 10. 19. fie ca o consecinţă a unui drept al omului. pentru un scurt moment. şi prin urmare. 20) După Bauer.] . "Nul ne doit être inquiété pour ses opinions mêmes religieuses". fie memoria recentă a despotismului]. 9. A se compara cu art. La titlul 1 al Constituţiei din 1791 este garantată "La liberté à tout homme d'exercer le culte religieux au quel il est attaché". sub nici o formă. Să examinăm.les droits de l'homme [drepturile de om] în măsura în care acestea diferă de droits du citoyen [drepturile de cetăţean]. dans aucun cas. nimeni nu va fi obligat de drept şi împotriva voinţei sale să fie prezent.

Să ascultăm ce are de spus ceea mai radicală constituţie. aşa cum hotarul dintre două cîmpuri este determinat de o piatră de hotar. Prin urmare." ["Libertatea constă în a fi capabil de a face ceea ce nu prejudiciază pe alţii"]. la sûreté."] (Beaumont. constatăm faptul că aşa numitele drepturi ale omului. Cine este homme. Drepturile de constiinţă se numără printre ele. adică drepturile unui om egoist. droits de l'homme. nu sînt decît drepturile unui membru al societăţii civile. al unui om separat de alţi oameni şi de comunitate. la propriété. art.Constitution de New-Hampshire. distincte de droits de citoyen. diferit de citoyen.. distincte de droits du citoyen. dreptul omului de fi religios este inclus explicit printre drepturile omului. evreul este incapabil de a accepta drepturile omului? . Les droits de l'homme. (les droits naturels et imprescriptibles) sont : l'égalité. cit. cetăţean? Nimeni altul decît membrul societăţii civile. În primul rînd. Article 2: "Ces droits etc. din contra. De ce nombre sont les droits de conscience. după părerea lui Bauer. De ce membrul societăţii civile este denumit "om". parce que rien n'en peut être l'équivalent. 214)."] Ce constituie la liberté? Articolul 6. pur şi simplu om şi de ce drepturile sale sînt numite drepturi ale omului? Cum poate fi explicat acest lucru? Acest lucru poate fi explicat prin relaţia dintre statul politic şi societatea civilă. Limitele în care poate activa cineva fără a prejudicia pe altcineva sînt stabilite prin lege. proprietatea. article 5 et 6: "Au nombre des droits naturels. anumite drepturi sînt inalienabile dat fiind că nimic nu le poate înlocui. libertatea este dreptul de face şi de a profesa tot ceea ce nu prejudiciază pe altul. prin natura emancipării politice. drepturile de cetăţean. securitatea." ["Aceste drepturi etc. Constituţia din 1793. la liberté. în sinea lor. p. articolele 5 şi 6: "Printre aceste drepturi naturale. retrasă în sinea lui. libertatea. Incompatibilitatea dintre religie şi drepturile omului este atît de absentă din conceptul de drepturi ale omului încît. 2: Déclaration des droits de l'homme et du citoyen. op. om. "La liberté est le pouvoir qui appartient à l'homme de faire tout ce qui ne nuit pas aux droits d'autrui" ["Libertatea este puterea posedată de om de a face tot ceea ce nu prejudiciază drepturile altora"] sau.213. Privilegiul credinţei este un drept universal al omului." [Constituţia statului New Hampshire. conform Declaraţiei drepturilor omului din 1791: "La liberté consiste à pouvoir faire tout ce qui ne nuit pas à autrui. drepturile omului sînt. (drepturile naturale şi imprescriptibile) sînt: egalitatea. Este vorba de libertatea de om ca monadă [7] izolată. De ce. quelquesuns sont inaliénables de leur nature.

" Dar dreptul omului la libertate nu este bazat pe asocierea dintre om cu om ci pe disocierea dintre om cu om. descrisă mai sus. Iar sûreté [siguranţa]? Article 8. du fruit de son travail et de son industrie. mai presus de orice. Dar. soit qu'elle protège. de ses revenus. de fructele muncii şi a sîrguinţei sale"]. de ses revenus. (Constitution de 1795): "L'égalité consiste en ce que la loi est la même pour tous. este proclamat dreptul omului "de jouir et de disposer à son gré de ses biens." [Articolul 16 (Constituţia din 1793): "Dreptul la proprietate constă în faptul că fiecare cetăţean are dreptul să se bucure şi să dispună la discreţia sa de bunurile şi veniturile sale. în felul următor: Article 3." [Articolul 3. fie că pedepseşte. nu este altceva decît egalitatea libertăţii."]. în sensul său non-politic. monadă. dreptul individului limitat la el însuşi. adică fiecare om este în aceeaşi măsură privit ca entitate autonomă. În ce constă dreptul omului la proprietatea privată? Article 16 (Constitution de 1793): "Le droit de propriété est celui qui appartient à tout citoyen de jouir et de disposer à son gré de ses biens. Mai rămîn celelalte drepturi ale omului: égalité [egalitatea] şi sûreté [siguranţa]. Acesta este dreptul la disociere. de fructele muncii şi ale sîrguinţei sale"]. du fruit de son travail et de son industrie. soit qu'elle punisse. dreptul omului la proprietatea privată înseamnă dreptul său la interesul său propriu. conform acestei semnificaţii. Aplicarea practică a dreptului omului la libertate este dreptul omului la proprietatea privată. (Constitution de 1793): "La sûreté consiste dans la protection accordée par la société à chacun de ses membres pour la conservation de sa personne. fie că apără. fiecare om vede în alţi oameni nu realizarea libertăţii sale ci bariera libertăţii sale. independent de societate. natura delimitată care îl face să fie evreu va predomina faţă de esenţa umană care ar trebui să-l asocieze cu alţi oameni şi îl va disocia de ne-evrei. dreptul individului limitat. de ses droits et de . Egalitatea. Datorită acestui drept. (Constituţia din 1795): "Egalitatea constă în faptul că legea este aceeaşi pentru toţi."Atît timp cît el este evreu. Acest drept individual şi aplicarea sa sînt fundamentul societăţii civile. Dreptul omului la proprietatea privată este deci dreptul său de a se bucura de proprietatea sa la discreţia sa ("à son gré"). Constituţia din 1795 defineşte conceptul de egalitate. irespectiv de alţi oameni." ["de a se bucura şi a dispune la discreţia sa de bunurile şi veniturile sale.

nevoia şi interesul privat. nici unul din aceste aşa-numite drepturi ale omului nu depăşeşte omul egoist. de 1793). într-un moment în care sacrificarea tuturor intereselor societăţii civile trebuie să fie la ordinea zilei." (Déclaration etc.specie [generică].) ["Scopul oricărei asociaţii politice este prezervarea drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului" (Declaraţia drepturilor omului etc. Surprinzător este şi faptul că această proclamaţie se repetă într-un moment în care numai devotamentul cel mai eroic este capabil să salveze naţiunea şi.) "Le gouvernement est institué pour garantir à l'homme la jouissance de ses droits naturels et imprescriptibles. siguranţa este asigurarea egoismului. omul ca membru al societăţii civile. adică un individ retras în sinea sa. ca o restricţie a independenţei lor iniţiale.. fiinţa specie însăşi. (Déclaration des droits de l'homme etc. . a drepturilor sale şi a proprietăţii sale. în delimitările intereselor sale private şi ale capriciilor sale private. Aşadar. separat de semenii săi şi de comunitate. În acest sens. Singura legătură prin care membrii societăţii sînt menţinuţi împreună sînt necesitatea naturală. este surprinzător faptul că nu omul ca citoyen ci omul ca bourgeois este considerat omul adevărat. articolul 2. Din contra. (Constituţia din 1793): "Siguranţa înseamna apărarea acordată de societate fiecăruia dintre membri săi pentru prezervarea persoanei sale. În ultima instanţă. a drepturilor sale şi a proprietăţii sale. Mai surprinzător este să vedem că emancipatorii politici merg pînă la reducerea cetăţeniei şi a comunităţii politice într-un simplu mijloc de conservare a aşa-ziselor drepturi ale omului şi că cetăţeanul este declarat servitorul omului egoist şi sfera în care activează omul în calitate de fiinţă socială este degradată la un nivel inferior. iar egoismul trebuie pedepsit drept crimă. de 1791 article 2. ar trebui să se facă apel la el în mod imperativ. 1793. Pentru un popor care de numai scurtă vreme a început să se elibereze. conceptul de poliţie exprimînd faptul că întreaga societate există numai în scopul de a garanta fiecăruia dintre membrii săi prezervarea persoanei sale. este destul de surprinzător faptul că proclamă solemn (Déclaration de 1791) drepturile omului egoist. Conceptul de siguranţă nu elevează societatea civilă dincolo de egoismul său. În cadrul drepturilor omului. de 1793 article 1. segregat de comunitate. Hegel a denumit societatea civilă drept "statul nevoii şi al raţiunii". societatea.ses propriétés. 1791. prezervarea proprietăţii şi a persoanele lor egoiste. să sfărîme toate barierele dintre diferiţii săi componenţi şi care începe să stabilească o comunitate politică. apare drept cadrul exterior al indivizilor."] Siguranţa este cel mai înalt concept al societăţii civile.) "Guvernul este instituit cu scopul de a garanta omului posesiunea drepturilor sale naturale şi imprescriptibile." [Articolul 8. în care el activează ca fiinţă incompletă. în consecinţă. Articolul 1)]." (Déclaration des droits etc. Din contra. omul este departe de a fi definit ca o fiinţă ." (Declaraţia etc. "Le but de toute association politique est le conservation des droits naturels et imprescriptibles de l'homme.

unitatea statului ca şi conştiinţa. Vechea societate civilă avea un caracter politic imediat adică. această organizare a vieţii poporului nu a elevat proprietatea sau munca la gradul de elemente sociale. exact aşa cum au transformate activitatea şi situaţia sa civilă particulară într-o situaţie şi activitate generale. al cărui scop este viaţa societăţii civile. adică ele au izolat individul faţă de stat ca entitate. cu alte cuvinte. Din acest motiv. dreptul omului la libertate încetează să mai fie un drept în momentul în care intră în conflict cu viaţa politică. adică relaţia sa politică. avînd în vedere că siguranţa este declarată ca unul din drepturile omului. în timp ce mijlocul pare să fie scopul. chiar dacă numai de ordin psihologic. sau. funcţiile vitale şi condiţiile de viaţă ale societăţii civile au rămas politice chiar dacă în sensul feudal. 28. În timp ce la "liberté indéfinie de la presse" (Constitution de 1793. Iluzia optică a spiritului lor ar rămîne o enigmă. De exemplu. au transformat relaţia specială dintre corporaţie şi stat ca entitate într-o relaţie generală faţă de viaţa poporului. din contră. T. în acelaşi timp. violarea secretului corespondenţei particulare este declarată făţiş ca fiind ordinul zilei. Care era caracterul vechii societăţi? Acest lucru poate fi definit printr-un singur cuvînt: feudalismul. Este adevărat că practica sa revoluţionară este în contradicţie flagrantă cu teoria sa. de exemplu proprietatea. dizolvarea vechii societăţi pe care este fondată puterea de stat alienată de popor. Ca o consecinţă a acestei organizări. 28 p. iar teoria este regula. cu aceste drepturi ale omului. a claselor sociale şi a corporaţiei. chiar în momentele în care entuziasmul său îşi păstrează prospeţimea juvenilă şi este intensificat la maximum prin forţa circumstanţelor. 159) ["libertatea presei nu ar trebui să fie permisă atunci cînd periclitează libertatea publică". practica este numai excepţia. viaţa politică se declară numai un simplu mijloc. care este singura garanţie a drepturilor omului şi a individului. relaţia sa de separare şi excludere faţă de alţi componenţi ai societăţii. ["libertatea nelimitată a presei" (Constituţia din 1793. art.122)] este garantată ca o consecinţă a dreptului de om la libertate individuală. iar acest conflict este în contradicţie cu idea teoretică conform căreia viaţa politică. "Historie parlementaire de la Revolution française" de Buchez şi Roux. familia sau modalităţile de muncă. par să fie afacerea particulară a unui suveran izolat de popor şi a slujitorilor săi. 159)]. Astfel. p. . art. vol. au fost elevate la nivelul de elemente ale vieţii politice sub forma proprietăţii funciare senioriale. elementele vieţii civile.Prin urmare. ("Robespierre jeune". Revoluţia politică este revoluţia societăţii civile. Enigma este rezolvată cu uşurinţă. Emanciparea politică este. teoretic. Chiar dacă cineva ar considera practica revoluţionară ca prezentarea corectă a relaţiei. tot ar persista enigma: de ce relaţia este inversată în minţile emancipatorilor politici şi scopul apare ca mijloc. libertatea presei este totalmente suprimată dat fiind că "la liberté de la presse ne doit pas être permise lorsqu'elle compromet la liberté publique" (Robespierre jeune. elementele mai sus menţionate determinau relaţia dintre individul izolat şi statul în totalitatea sa. Sub această formă. 122). puterea suverană. voinţa şi puterea generală a statului. trebuie să fie abandonată în momentul în care este în contradicţie cu scopul său. această organizarea a vieţii poporului a reuşit să le separare de stat ca entitate şi mai curînd le-a constituit drept societăţi separate în cadrul societăţii. Dar. "Histoire parlementaire de la revolution française" par Buchez et Roux. Cu alte cuvinte.

elementele spirituale şi materiale care constituie conţinutul vieţii şi poziţia socială a acestor indivizi. membrul al societăţii civile este. independent la modul ideal faţă de aceste elemente particulare ale vieţii civile. au devenit interesul general al fiecărui individ şi funcţia politică a devenit generală. Acest om. El nu a fost eliberat de egoismul afacerilor.a căror relaţie unul cu altul este reglementată prin lege. Les droits de l'homme [Drepturile omului] par a fi droits naturels [drepturi naturale] iar activitatea conştientă este concentrată asupra actului politic. Revoluţia politică a unit elementele dezbinate ale spiritului politic. omul ne-politic. Dar împlinirea idealismului de stat a fost în acelaşi timp împlinirea materialismului societăţii civile. Activitatea şi situaţia distinctă a unei persoane au fost reduse numai la semnificaţia lor individuală. aşa cum relaţiile interpersonale în sistemul de clase sociale erau reglementate prin privilegiu . el a primit libertatea religioasă. el a primit libertatea de a face afaceri.a lovit în mod inevitabil toate patrimoniile. Revoluţia politică a descătuşat spiritul politic care pînă atunci fusese dezbinat. Revoluţia politică descompune . indefinite a elementelor spirituale şi materiale. Constituirea statului politic şi disolvarea societăţii civile în indivizi independenţi . apare în mod inevitabil ca omul natural. pe de altă parte. un rezultat pre-existent. care a făcut ca puterea politică să fie o chestiune de interes general.Revoluţia politică . un obiect de imediată certitudine şi. Acestea nu mai constituiau legătura generală dintre individ şi stat în totalitate. omul egoist. aşadar. l-a eliberat de la imixtiunea cu viaţa civică şi l-a stabilit ca sferă a comunităţii. prin urmare. dat fiind că toate erau manifestări ale separării poporului de comunitate. El este recunoscut ca atare de către stat în drepturile sale de om. care sînt conţintuul vieţii sale. Eliberarea de sub jugul politic a însemnat în acelaşi timp eliberarea de la obligaţiile care au delimitat spiritual egoist al societăţii civile.cea care a răsturnat această putere suverană şi a determinat ca afacerile de stat să fie afacerile poporului. Statul îl recunoaşte sub forma drepturilor sale de om. În acelaşi timp. omul nu a fost eliberat de religie. Omul egoist este rezultatul pasiv al societăţii dizolvate. el a primit libertatea proprietăţii.este îndeplinită prin unul şi acelaşi act. dar aşa cum a fost realmente fundamental său. indivizii. Libertatea omului egoist precum şi recunoaşterea acestei libertăţi sînt mai degrabă recunoaşterea mişcării nemărginite. chiar şi de aparenţa unui conţinut general. baza. Revoluţia politică a sfărîmat societatea civilă în ingredientele sale. Prin urmare. adică să constituie un stat real . ca interesul general al poporului. Omul ca membru al societăţii civile. precondiţia statului politic. breslele şi privilegiile. pe de o parte. El nu a fost eliberat de proprietate. segmentat şi descompus în diferitele cărări înfundate ale societăţii feudale. Societatea feudală a fost redusă la elementul său fundamental: omul. Revoluţia politică a abolit în acest mod caracterul politic al societăţii civile. corporaţiile. un obiect natural. Afacerile publice prin definiţie. emanciparea politică a însemnat emanciparea societăţii civile faţă de politică.

p. ca homme. qui per lui-même est un tout parfait et solitaire. 56-71 . iar pe de altă parte.care este în sinea sa un întreg perfect şi solitar . fără să revoluţioneze esenţa lor sau să le supună criticii. ca o precondiţie care nu necesită nici o dovadă suplimentară şi deci o consideră fundamental său natural. În final. Orice emancipare este o reducere a umanităţii şi a raporturilor între oameni la omul însuşi.într-un component a unui întreg mai mare de la care. interesele private. numai cînd omul îşi va recunoaşte şi îşi organiza "ses forces propres" ["propriile sale forţe"] ca forţe sociale şi. în munca sa particulară. II Bruno Bauer. Emanciparea politică este.omul ca o persoană alegorică. Londra 1782. de transformer chaque individu. pe de o parte. imediată. 67]. să transforme fiecare individ . iar omul adevărat este perceput numai sub forma citoyen-ului [cetăţeanului] abstract. dreptul privat ca fundamentul existenţei sale. de persoană juridică. "Capacitatea evreilor şi a creştinilor contemporani de a deveni liberi" Einundzwanzig Bogen aus der Schweiz. juridică. această persoană trebuie să se simtă capabilă să schimbe o existenţă morală parţială cu existenţa fizică şi independentă. O asemenea persoană trebuie să deposedeze omul de puterile sale proprii pentru a îi da în schimb puteri străine pe care să le poată utiliza numai prin intermediul altor oameni." ("Contract social". va interioriza esenţa cetăţeanului abstract iar ca fiinţă umană individuală va deveni o fiinţă generică în viaţa de toate zilele. Il faut qu'il ôte à l'homme ses forces propres pour lui en donner qui lui soient étrangères et dont il ne puisse faire usage sans le secours d'autrui. Revoluţia politică consideră societatea civilă. de substituer une existence partielle morale à l'existence physique et indépendante. în existenţa sa senzorială. p. reducerea omului la poziţia de membru al societăţii civile. omul ca membru al societăţii civile este perceput ca omul propriu-zis. en partie d'un plus grand tout dont cet individu reçoive en quelque sorte sa vie et son être. Omul real este recunoscut numai ca individ egoist." ("Contrat Social".) ["Oricine îndrăzneşte să-şi asume stabilirea instituţiilor unui popor. numai atunci emanciparea umană va fi deplină. lumea necesităţilor. livre II. trebuie să se simtă în stare să schimbe natura umană. Londres 1782. individuală. II. de individ egoist şi independent. individul îşi primeste viaţa şi existenţa. într-un anumit sens. Abstracţia omului politic este just descrisă de Rousseau: "Celui qui ose entreprendre d'instituer un peuple doit se sentir en état de changer pour ainsi dire la nature humaine. p. Numai atunci cînd individul. în consecinţă.viaţa civilă în elementele sale constitutive. omul real. munca. în timp ce omul politic este numai un om abstract. artificial . nu va mai separa de sine puterea sa socială sub forma puterii politice. la poziţia de cetăţean. 67.

Bauer percepe iudaismul numai ca o critică religioasă grosolană a creştinismului şi. iudaismul încetează să mai fie o ofensă. trebuie să înfrîngă nu numai natura sa evreiască. Atitudinea lor faţă de critică este atitudinea lor faţă de "capacitatea de a deveni liberi". după cum afirmă chiar el. 65) Prin urmare. Bauer tratează relaţia dintre iudaism şi creştinism precum şi atitudinea acestora faţă de critică." (p. dacă el singur renunţă la întregul său iudaism". concluzia sa este justă atunci cînd afirmă că: "Evreul nu contribuie cu nimic umanităţii dacă el singur îşi ignoră legea.Sub aceasta formă. emanciparea evreului nu este rolul creştinului. adică în iluminism. Din momentul în care viziunea creştinului încetează să mai fie religioasă. . Dubiul teologic dacă evreul sau creştinul au o şansă mai bună de a ajunge la eterna beatitudine este repetat aici într-o formă iluminată: care dintre aceste două religii este mai capabilă de emancipare.71) În acest mod. În esenţa sa. ei ar trebui să profeseze credinţa nu în creştinism ci în creştinismul descompus. care este un interes teoretic. în critică şi. problema se pune invers: ce face omul mai liber. dar nu profesarea credinţei în creştinism ci profesarea credinţei în creştinismul în curs de dizolvare. Aşadar. aceea a religiei sale" şi. prin urmare. Iudaismul ofensează viziunea religioasă al creştinului. aceasta este o chestiune de profesare a credinţei. o pretenţie care. era de aşteptat ca şi emanciparea evreilor să fie transformată în sistemul său într-un act filosofic-teologic. să devină liber. Bauer consideră că natura ideală. vede în el "numai" o semnificaţie religioasă. negarea iudaismului sau negarea creştinismului? "Dacă evreii vor să devină liberi. abstractă a evreului şi religia sa ca fiind întreaga sa esenţă. raportul dintre evrei şi creştini devine următorul: singurul interes al creştinului în emanciparea evreului este interesul uman general. pe de altă parte. "Evreul. dezvoltare care i-a rămas străină". dar şi dezvoltarea spre perfecţiunea religiei sale. Concluzia sa este următoarea: "Pentru a renunţa complet la religie. prin urmare. Nu se mai pune problema: omul este eliberat de iudaism sau de creştinism? Din contra. în religia descompusă în general. Dat fiind că la sfîrşitul lucrării sale "Problema evreiască".(p. (p. creştinul trebuie să depăşească numai o singură fază suplimentară. în umanitatea liberă.70) Pentru evrei. Bauer transformă aici chestiunea emancipării evreieşti într-o chestiune pur religioasă. nu rezultă din dezvoltarea iudaismului. Bauer cere evreilor să renunţe la esenţa religiei creştine. prin urmare.

dacă evreul recunoaşte că această calitate practică a naturii sale este inutilă şi deci face tot posibilul pentru eradicarea ei. nu evreul de Sabat al lui Bauer. Foarte bine. Evreii au avut o contribuţie substanţială la acest detestabil aspect care. Acest element a fost adus la înaltul său stadiu actual prin evoluţia istorică." (p. Pentru noi. dar şi pe ceea a creştinului. problema capacităţii evreului de a se emancipa devine următoarea problemă: care anume element social trebuie suprimat pentru a suprima iudaismul? Noi punem problema aşa fiindcă pentru evreul de azi. în consecinţă. Să considerăm evreul laic. deci! Emanciparea de negustoria ambulantă măruntă şi de ban şi. Care este cultul laic al evreului? Negustoria măruntă şi sordidă. lumesc]? Banul. el se eliberează de dezvoltarea sa precedentă. adică "Critica sinopticelor". Conştiinţa sa religioasă s-ar spulbera ca o negură insipidă în aerul adevărat şi vital al societăţii. evreul trebuie să împlinească nu numai misiunea sa. a ajuns la punctul său culminant. dar istoria nu poate fi bagatelizată. de unde este eminamente necesar să înceapă descompunerea sa. . interesul egoist. emanciparea evreilor este echivalentă cu emanciparea umanităţii de iudaism. În ultima instanţă. Această atitudine este o repercursiune inevitabilă provenită de la situaţia specială a iudaismului în lumea contemporană înrobită. În consecinţă. capacitatea sa de emancipare este atitudinea iudaismului faţă de emanciparea lumii de azi. descoperim în iudaism un element anti-social general al timpurilor prezente. Pe de altă parte.aceasta ar fi auto-emanciparea vremurilor noastre. Care este Dumnezeul său profan [laic. O organizare socială care ar aboli precondiţiile măruntei negustorii sordidă şi ambulantă şi care ar aboli deci posibilitatea acestei modalităţi comerciale. evreul de toate zilele. "Viaţa lui Isus" etc. în cazul în care doreşte să se emancipeze. Să nu căutăm secretul evreului în religia sa ci să căutăm secretul religiei sale în evreul adevărat. în momentul de faţă. ar face imposibilă existenţa evreului. "Să aibă grijă ei singuri: soarta lor este în propriile lor mîini. Care este fundamentul laic al iudaismului? Necesitatea practică.71) Noi încercăm să depăşim formularea teologică a problemei.Pe de altă parte. de iudaismul practic şi real . aspiră la emanciparea umană ca atare şi se orientează împotriva expresiei supreme şi practice a înstrăinării umane.

op. banul a devenit o forţă mondială şi spiritul practic evreiesc a devenit spiritul practic al naţiunilor creştine. nu are nici un drept în cel mai mic stat german. p. În timp ce corporaţiile şi breslele refuză să accepte evrei. Comerţul i-a acaparat toate gîndurile şi el nu are altă preocupaţie decît schimbul obiectelor.)] După Bauer. Dacă pentru un moment îşi pierde din ochi treburile sale. decide soarta Europei.. cit. (Beaumont. s-a făcut popă. de exemplu. ca să spun aşa." Într-adevăr. o face numai pentru a-şi băga nasul în treburile concurenţilor săi. Aux yeux d'un grand nombre. dar din momentul în care a avut la dispoziţie o anumită sumă de bani. le ministère religieux est une véritable carrière industrielle. il s'est fait ministre. lumea nu este decît o bursă de schimb iar el este convins că nu are altă menire pe acest pamînt decît aceea de a deveni mai bogat decît vecinul său. se apucă de afaceri. "Evreul care la Viena. el a părăsit amvonul pentru a se face negustor.. mais dès qu'il a eu quelque somme d'argent à la disposition. "Problema evreiască".186. este numai tolerat. care s-a îmbogăţit. p. Pentru foarte multă lume. Cel de-al doilea a debutat prin sacerdoţiu. este . eventual. Evreul s-a emancipat într-o modalitate evreiască. scrie în modul următor: "Locuitorul devotat şi liber din punct de vedere politic din New England este ca un Laocoon care nu face nici cel mai mic efort pentru a scăpa de şerpii care îl sugrumă. nu numai dat fiind că a acumulat potenţă financiară. decide soarta întregului Imperiu prin potenţa sa financiară. p. dar şi din cauză că prin el. Evreii s-au emancipat în măsura în care creştinii au devenit evrei. misiunea religioasă este o adevărată carieră de afaceri". În viziunea sa. son commerce étant tombé. Bauer. Mammon este idolul pe care îl adoră. l. ca de altfel şi în mod separat de el. dominaţia practică a iudaismului asupra lumii creştine a ajuns să se exprime la modul normal şi clar prin faptul că predicarea Evangheliei şi preoţia creştină au devenit obiecte de comerţ. sau încă nu au adoptat o atitudine favorabila faţă de ei. Evreul care. Cînd se preumblă dintr-un loc într-altul. averea şi tejgheaua sa şi vorbeşte numai despre dobîndă şi profit. il a bissé la chaire pour le négoce. temeritatea industriei batjocoreşte temeritatea instituţiilor medievale. 185. Căpitanul Hamilton.Evreul s-a emancipat deja în modalitatea iudaică. ["Acel pe care îl vedeţi în fruntea unei congregaţii respectabile a început ca negustor. în America de Nord.114) Acesta nu este un fapt izolat. 185. (Beaumont. "Tel que vous le voyez à la tête d'une congrégation respectable a commencé par être marchand. nu numai cu buzele ci şi cu toată forţa trupului şi a sufletului. cînd negoţul său a eşuat. Negustorul falit comercializează Evanghelia exact aşa cum predicatorul Evangheliei. (B.186). el cară în spinare. de exemplu. c. cet autre a débuté par le sacerdoce.

Prin urmare. politica a devenit sclavul capitalului. cu toate că este diminuată en détail. Banul este Dumnezeul pizmuitor al Israelului în faţă căruia nici un alt Dumnezeu nu poate exista." . Iudaismul s-a menţinut alături de creştinism. Această esenţă străină domină omul iar el o venerează. Care a fost. banul a jefuit întreaga lume . Iudaismul s-a menţinut nu în pofida istoriei ci datorită istoriei. Cu toate că. În acest sens. iar acest lucru a devenit absolut evident în momentul în care societatea civilă a dat naştere deplină statului politic. Thomas Münzer declara [într-un pamflet din 1524] că este intolerabil "ca toate creaturile să fie transformate în proprietăţi: peştii din apă. teoretic. p. Dumnezeul nevoii practice şi al interesului egoist este banul. în practica actuală. Dumnezeul evreilor a fost laicizat şi a devenit Dumnezeul întregii lumi. Evreul este creat în perpetuitate de către societatea civilă din propriile sale măruntaie. egoismul. iudaismul. s-a menţinut şi a ajuns la gradul său cel mai înalt de dezvoltare tocmai în cadrul societăţii creştine." (Problema evreiască". Monoteismul evreului este în realitate politeismul multiplelor necesităţi. dat fiind că spiritul evreiesc practic. este numai o manifestare particulară a iudaismului societăţii civile. natura există în religia iudaică. păsările din cer. în timp ce în realitate el are o putere imensă şi îşi exercită influenţa sa politică en gros. Nevoia practică.atît lumea oamenilor cît şi lumea naturală . Banul este esenţa înstrăinată a muncii omului şi a existenţei sale.de valoarea lor intrinsică. Într-adevăr."o stare de fapt fictivă cînd. Dumnezeul său este numai o bancnotă imaginară. Bancnota este adevăratul Dumnezeu al evreului. plantele de pe pamînt. nu numai ca personificarea dubiului asupra originii religioase a creştinismului dar şi. 114) Contradicţia existentă între puterea politică practică a evreului şi drepturile sale politice este contradicţia dintre politică şi puterea banilor în general. în egală măsură. în teorie evreul este privat de drepturi politice. şi aceste fiinţe trebuie să devină libere. Banul este valoarea universală de sine stabilită a tot ceea ce există. Viziunea naturii provenită de sub dominaţia proprietăţii particulare şi a banului este o adevărată sfidare a naturii şi o înjosire a sa în fapt. care există ca un membru distinct al societăţii civile. dar numai în imaginaţie. un politeism care face chiar şi din camera de toaletă obiectul legii divine. fundamentul religiei iudaice? Nevoia practică. Evreul. de fapt. Banul degradează pe toţi idolii omului şi îi transformă în mărfuri. prima ar fi superioară în comparaţie cu ceea de a doua. egoismul. nu numai ca o critică religioasă a creştinismului. sînt principiul societăţii civile.

Prin însăşi esenţa sa. în mod necesar. lipsită de bază şi temei. în esenţă.elemente pe care religia iudaică le conţine într-o formă abstractă . . Iezuitismul iudaic .sînt punctul de vedere real şi conştient al omului banului. iudaismul putea numai să atragă în sfera activităţii sale noile creaţii şi relaţii ale lumii. Creştinismul s-a reabsolvit în iudaism. şi faţă de om ca un scop în sinea sa . societatea civilă a putut să se separe complet de viaţa de stat. a omului venal în general. dar societatea civilă devine completă numai în lumea creştină. Creştinismul s-a dezvoltat din iudaism. este numai caricatura religioasă a unei moralităţi şi a unui drept nefondat în general. legătura supremă a omului este legătura legală. tocmai dat fiind că adevărul său este practica. Creştinismul face ca toate condiţiile naţionale. chiar şi evoluţia lumii în cadrul acestor legi este. este pasivă şi nu se extinde după voie. Iudaismul nu ar fi putut crea o nouă lume. o permanentă anulare a legii. principala artă fiind dejucarea acestor legi. să rupă toate legăturile generice ale omului. Necesitatea practică se regăseşte extinsă ca rezultat al dezvoltării permanente a condiţiilor sociale.este raportul dintre lumea interesului egoist şi legile care guvernează această lume. Iudaismul îşi atinge apogeul odată cu desăvîrşirea societăţii civile. dat fiind că noţiunea nevoii practice a lumii este. ci numai în practică. devin un obiect mercantil. religia necesităţii practice şi-ar fi putut găsi realizarea. Iudaismul nu îşi mai putea continua dezvoltarea ca religie. limitată şi este epuizată în cîteva mişcări. Chiar şi în acest caz. fiind virtutea sa. naturale morale şi teoretice într-o entitate exterioară omului.acelaşi iezuitism practic a cărui existenţă în Talmud este dovedită de Bauer . fiindcă necesitatea practică. să pună egoismul şi nevoia egoistă în locul acestor legături generice şi să dizolve lumea umană într-o lume de indivizi separaţi prin atomism şi aflaţi în relaţii reciproce de oponenţă ostilă. nu mai putea să se dezvolte din punct de vedere teoretic. Legea evreului. naturale. iar devierea de la ele este pedepsită prin răzbunare. Femeia este cumpărată şi vîndută.Dispreţul faţă de teorie. morale şi teoretice să fie extrinseci omului. care transformă toate legăturile naţionale. a cărei raţiune este egoismul. Da. ci pentru că acestea sînt legile care domină. nu în teorie. Naţionalitatea himerică a evreului este naţionalitatea negustorului. artă. Chiar şi relaţiile dintre bărbat şi femeie etc. conform legilor care sînt în vigoare pentru el. nu pentru că ar fi legile propriei sale voinţe şi naturi. Numai sub dominaţia creştinismului. a unor rituri pur formale cu care se înconjoară lumea interesului egoist.

care nu este decît concepţia ideală a necesităţii practice.necesitatea practică va fi umanizată. ca religie complet realizată. articole negociabile supuse sclavagiei micului comerţ sordid şi a nevoilor egoiste. Creştinismul a avut o înclinaţie sufletească prea nobilă. deoarece baza subiectivă a iudaismului . În practica sa perfectă. Creştinismul a învins numai în aparenţă adevăratul iudaism. iar creştinul practic a redevenit evreu. egoismul creştin al beatitudinii celeste se transformă în egoismul fizic al evreului. necesitatea sublimă este transformată în necesitatea lumească. Dar această aplicare nu ar fi putut deveni generală decît după ce creştinismul. Numai după acestea a putut iudaismul să atingă dominaţia universală şi să facă din omul înstrăinat şi din natura înstrăinată obiecte capabile de înstrăinare. nu numai ca o limitare a evreului ci ca limitarea evreiască a societăţii. egoismul. mai curînd. Alienarea obiectelor [Veräusserung: înstrăinarea bunurilor prin comerţ] este practica alienării [Entäusserung] omului de sine. creştinul era evreul teoretizant. pentru a elimina cruditatea nevoii practice prin oricare alt mijloc. în aceeaşi măsură. Prin urmare. prin baza umană a religiei sale: nevoia practică.existenţa evreului va deveni imposibilă. deoarece va fi abolit antagonismul dintre existenţa individual-senzorială a omului şi existenţa sa ca specie.De la primele începuturi. deoarece conştiinţa sa va rămîne fără obiect. societatea civilă nu a putut convinge evreul de irealitatea naturii sale religioase.micul comerţ şi precondiţiile sale . Emanciparea socială a evreului este emanciparea societăţii de iudaism. În momentul în care societatea va reuşi să anuleze esenţa empirică a iudaismului . constatăm esenţa evreului contemporan nu numai în Pentateuch şi Talmud dar şi în societatea contemporană: nu sub forma unei esenţe abstracte ci ca o caracteristică aflată la cel mai înalt grad empiric. prea spiritualistă. Dat fiind că esenţa reală a evreului în societatea civilă adevărată s-a realizat complet şi sa laicizat. . el poate fi activ din punct de vedere practic şi capabil să producă obiecte în fapt numai prin a-şi pune produsele şi activitatea sub dominaţia unei esenţe străine şi prin a le acorda semnificaţia unei esenţe străine: aceea a banului. Atît timp cît omul este aservit religiei. sub dominaţia nevoii egoiste. În consecinţă. Creştinismul este idea sublimă a iudaismului. iar subiectivismul este transformat în egoism. cu excepţia elevării în ceruri. iar iudaismul este aplicarea practică şi vulgară a creştinismului. evreul este creştinul practic. el este capabil să-şi ipostazieze esenţa numai prin transformarea ei într-o esenţă străină fantastică. Noi explicăm tenacitatea evreului nu prin religia sa ci. a îndeplinit teoretic înstrăinarea omului faţă de el însăşi şi faţă de natură.

se face aici aluzie la om ca entitatea primară a societăţii. Termenul german "Monade" este eventual mai bine ilustrat prin traducerea "corp monovalent unicelular". "Societate civilă" (în limba germană bürgerliche Gesellschaft sau societate burgheză) se referă la sistemul de relaţii sociale bazate pe asocierea independentă de stat şi de familie. (Nota trad. (Nota trad. (Nota trad. "privată".) [6]. Evident. Etimologic. deţinător al drepturilor politice. acesta ar fi antinomul termenului "viaţă individuală". "Viaţa de specie" în prezentul context ar fi viaţa de "fiinţă umană". [3]. cu caracteristicile enumerate de autor. [4]. "Citoyen" / "Staatsbürger" ["cetăţean"] înseamnă participant la viaţa politică a comunităţii.[1]. "bourgeois" / "Bürger" ["burghez"] reprezintă participant la viaţă economică. Termenul german în original este "Gattungsleben". "particulară".) . de exemplu. (Nota trad.) [2]. Cotă de impozit prevăzută prin legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de a alege sau de a fi ales. care a apărut pentru prima oară în secolul al XVII-lea în Europa. (Nota trad. "carta" este un document constituţional fundametal ca.) [5]. Termenul german în original este "Gattungswesen". În contextul prezent.) [7]. "Magna Carta" sau "Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite". deţinător al drepturilor sociale.