You are on page 1of 559

PREVENI REA

RI SCURI LOR
ÎN ACTIVITĂȚILE
DE MENTENANȚĂ












II
COMITETUL DE ORGANIZARE
Preşedinte
Dantes Nicolae BRATU - inspector general de stat, Inspecţia Muncii
Membri
Radu MUNTEANU – rector, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
Ionuț Bogdan BARBU- inspector general adjunct, Inspecţia Muncii
Dumitru BĂNICI – director, Inspecţia Muncii
Mircea PETRINA – prorector, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
Tiberiu RUSU - prorector, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
Emilian ROȘCA - inspector şef, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj
Ovidiu VIȘAN - inspector şef adjunct SSM, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj
Mircea BEJAN – preşedinte, filiala Cluj a AGIR

Comitetul ştiinţific şi referenţi

Prof.dr.ing. Mircea BEJAN
Prof.dr.ing. Tiberiu RUSU
Prof.dr.ing. Gilbert-Rainer GILLICH
Prof.dr.ing. Tiberiu Dimitrie BABEU
Prof.dr.ing. Gheorghe MANOLEA
Prof.dr.ing. Ioana Diana POPESCU
Prof.dr.ing. Mariana ARGHIR
Prof.dr.ing. George ARGHIR
Prof.dr.ing. Francisc WEBER
Emilian ROȘCA
Ovidiu VIȘAN
Ing. Marian CIPLEA
Ing. Claudiu CĂRPINEANU
Ing.drd. Adrian BUJOR
Dr.ing. Corneliu CRISTESCU

Coperta – Crina SINCOVICI
Tipărit în România - Editura MEGA Cluj-Napoca

Editura MEGA
Str. Parcul Feroviarilor nr. 3
400054 Cluj-Napoca
Tel./Fax: 0264-439263; 0721 453720
email: mega@edituramega.ro


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MENTENANȚA ÎN CONDIȚII DE SECURITATE -
PREVENIREA RISCURILOR ÎN ACTIVITĂȚILE DE
MENTENANȚĂ. SIMPOZION NAȚIONAL (2011; CLUJ-
NAPOCA)
Prevenirea riscurilor în activitățile de mentenanță:
lucrările Simpozionului tehnico-ştiinţific ”Mentenanța
în condiții de securitate – Prevenirea riscurilor în
activitățile de mentenanță”: Cluj-Napoca, 17-19
octombrie 2011/ed.: prof.dr.ing. Mircea Bejan - Cluj-
Napoca: Editura Mega, 2011
ISBN 978-606-543-174-4
I. Bejan, Mircea (ed.)
624(063)




Copyright © 2011, Editorul Toate drepturile sunt rezervate. Orice reproducere, totală sau
parțială, a acestor lucrări, fără acordul scris al editorului, este
strict interzisă și se pedepsește conform Legii dreptului de autor.
III


PREVENIREA
RISCURILOR
ÎN ACTIVITĂȚILE
DE MENTENANȚĂ


Lucrările Simpozionului tehnico-ştiinţific
„Mentenanţa în condiţii de securitate –
Prevenirea riscurilor în activităţile de mentenanţă”
Cluj Napoca, 17-19 octombrie 2011




Editor: Prof.Dr.Ing. Mircea BEJAN




Editura MEGA
CLUJ NAPOCA, 2011
IV
ORGANIZATORI

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Inspecţia Muncii
Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj Napoca

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca


Asociaţia Generală a Inginerilor din România
Filiala Cluj








Redactori

Mircea BEJAN
Adrian BUJOR
Crina SINCOVICI
Colecţia

Coordonator: Prof.univ.dr.ing. Mircea BEJAN


Cheltuielile de editare au fost suportate de
Filiala Cluj a Asociaţiei Generale a
Inginerilor din România



V




LOCURI DE MUNCĂ SĂNĂTOASE.
“MENTENAȚA ÎN CONDIȚII DE SECURITATE”


În fiecare an, milioane de persoane din UE sunt rănite la locul
de muncă sau sănătatea le este grav afectată, din cauze legate de
muncă. La fiecare trei minute și jumătate, cineva moare în UE; la
fiecare patru secunde și jumătate, un lucrător din UE este implicat într-
un accident.
Accidentele și bolile profesionale sunt extrem de costisitoare,
cu accent negativ asupra producției, vieții sociale, productivității,
beneficiilor etc.
Din totalul accidentelor de muncă din Europa, 20 % sunt
asociate cu mentenanţa, organizaţiile de pe întreg continentul fiind tot
mai conştiente de faptul că este nevoie de măsuri pentru a combate
pericolele asociate cu mentenanţa.
Mentenanţa este esenţială pentru a preveni riscurile de la locul
de muncă, dar, la rândul ei, este în sine o activitate cu risc ridicat
pentru lucrătorii care o desfăşoară.
Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă
(EU-OSHA), sprijinită fiind de Parlamentului European, Comisia
Europeană și partenerii sociali europeni, a lansat la 28 aprilie 2010,
noua sa Campanie de informare la nivel european „Locuri de muncă
sănătoase” pentru anii 2010-2011, prin care promovează securitatea
lucrărilor de mentenanţă în întreaga Europă.
Campania a fost gândită să treacă printr-un ciclu de doi ani, în
vederea eficientizării atingerii obiectivelor Strategiei Comunitare pentru
Sănătate și Securitate în Muncă 2007-2012.
Campania este concepută pentru a implica o gamă largă de
întreprinderi și organizații, adresându-se în special sectoarelor și
întreprinderilor mici si mijlocii (IMM) supuse unui grad de risc ridicat,
pentru a transmite mesajul esențial angajatorilor, furnizorilor,
contractanților și angajaților acestora și pentru a-i încuraja să participe
activ la realizarea obiectivelor campaniei.
Strategia Agenției Europene este să reducă accidentele de
muncă din UE cu peste 25 % în următorii ani, campania lansată
trebuind:
VI
• să ajute la sporirea gradului de sensibilizare cu privire la riscurile
legate de mentenanţă, salvând vieţi în întreaga Europă şi
• să ne apropie de obiectivul principal al Agenției de a oferi “locuri
de muncă mai sigure şi mai sănătoase”.
De la data lansării campaniei de către Agenţia Europeană
pentru Sănătate și Securitate, bunele practici în domeniul securităţii
lucrărilor de mentenanţă au fost promovate de partenerii din întreaga
Europă printr-o gamă largă de activităţi, asigurându-se multiplicarea
mesajului Campaniei Europene “Mentenața în condiții de securitate”, în
al doilea an al campaniei punându-se accentul pe evaluarea riscurilor.
În România, Inspectoratele Teritoriale de Muncă au organizat
numeroase întâlniri de lucru, seminarii şi conferinţe, cu rol de
diseminare a informațiilor, asigurarea instrumentelor, crearea resurselor
anexe și îmbunătățirea cooperării între lucrători și angajatori – ambele
părți fiind conștientizate și responsabilizate prin teme specifice, cum ar
fi
• cele mai recente produse şi servicii disponibile, în vederea
îmbunătăţirii condiţiilor în domeniul securității și sănătății în
muncă;
• sisteme care să dezvolte, evalueze şi să ateste competenţa
personalului responsabil pentru instalarea şi mentenanţa
echipamentelor în zonele periculoase;
• îmbunătățirea conditiilor de securitate și sănătate în muncă în
vederea creșterii productivității;
• crearea unei culturi de securitate și sănătate în muncă;
• evaluarea riscurilor din sistemul de muncă ca și punct de
plecare în optimizarea activității de prevenire a accidentelor de
muncă și îmbolnăvirilor profesionale.

Sunt convins că acest proiect a participat activ la mărirea
gradului de conștientizare a partenerilor sociali asupra evaluării
riscurilor, a oferit vizibilitate și a atins obiectivele ambiţioase stabilite,
înscriindu-se în rândul numeroaselor acțiuni de succes de acest gen
lansate de Agenția Europeană.

Dantes Nicolae BRATU
Inspector General de Stat,
Inspecția Muncii

VII


Cuvânt înainte

Simpozionul tehnico-ştiinţific cu tema
„Mentenanţa în condiţii de securitate – Prevenirea
riscurilor în activităţile de mentenanţă”, organizat de
Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, împreună cu
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca şi Asociaţia
Generală a Inginerilor din România – AGIR, Filiala Cluj
este cuprins în cadrul Săptămânii Europene pentru
Securitate şi Sănătate în Muncă.
Mentenanța este un concept care desemnează
ansamblul operaţiilor, activităţilor și proceselor de
întreţinere și reparaţie ale unui sistem tehnic aflat în
funcţiune (echipamente, maşini, aparate, mecanisme
diverse etc.)
1
. Rolurile pe care le capătă activitatea de
întreţinere și cea de reparaţie în viața unui sistem
tehnic, dictează, formează și caracterizează procesul
de mentenață. Astfel, rolul activităţii de întreţinere este
acela de a păstra în stare bună și foarte bună un
sistem tehnic aflat în funcţiune și exploatare cu scopul
de a face ca durata sa de viață să fie cât mai mare.
Rolul activităţii de reparaţie este acela de repunere în
funcţiune, de refacere a stării de funcţionare a
sistemului tehnic care a suferit diverse defecţiuni sau
care a atins un nivel de uzură cronică. Activitatea de
mentenanţă este foarte frecventă, vizând fiecare loc
de muncă, din fiecare sector industrial, și privește
personalul de la toate nivelurile (nu numai lucrătorii
responsabili cu efectuarea mentenanţei). Mentenanța
este importantă, fiind o necesitate, căpătând
prioritate în viața oricărei firme sau unități care are în
exploatare un sistem tehnic.

1
mentenánță s. f. Totalitatea operațiilor de întreținere și reparație ale unui
sist em t ehnic. ( < fr . maint enance) .
VIII
Există 3 perioade care determină durata de viață
a unui sistem tehnic, care se cunosc și se regăsesc,
fiind evidente pentru orice sistem tehnic aflat în
funcţiune. Perioada I sau a "tinereţii" sistemului tehnic,
este perioada care începe în momentul montării și dării
în folosință pentru prima dată a sistemului tehnic și se
încheie în momentul expirării perioadei de garanţie
oferită de producătorul sistemului tehnic. Perioada II
sau a "maturităţii" sistemului tehnic, este perioada care
începe în momentul primei revizii și întreţineri capitale
a sistemului tehnic și se încheie în momentul intrării
acestuia în perioada III. Perioada III sau a "bătrâneții"
sistemului tehnic, este perioada în care sistemul tehnic
încă mai funcţionează deşi a fost revizuit și reparat de
nenumărate ori. În această perioadă funcţionarea
sistemului tehnic se realizează la parametri foarte
scăzuţi, cu un randament redus, caracteristica
principală a sistemului fiind uzura fizică și cea morală.
Perioada III se încheie în momentul în care sistemul
tehnic este definitiv scos din uz.
În acest context intervine rolul procesului de
mentenanță și al specialiştilor din domeniu. Înţelegerea
perioadelor de funcţionare a sistemelor tehnice,
delimitarea corectă a acestor perioade, identificarea,
limitarea sau eliminarea factorilor de risc la adresa
duratei de viață a sistemelor tehnice, planificarea
corectă a perioadelor de revizii, întreţineri și reparaţii
sunt responsabilități ce revin domeniului mentenanței,
aceasta fiind importantă, vitală pentru un sistem tehnic
aflat în exploatare.
Abordarea structurată a mentenanţei în condiţii
de securitate, prevede cinci reguli de bază pe care
locurile de muncă din toate sectoarele industriale să le
poată respecta: • planificarea; • asigurarea siguranţei
zonei de lucru; • utilizarea echipamentelor
corespunzătoare; • desfășurarea activităţii conform
planificării; • efectuarea ultimelor verificări.
Mentenanța poate fi preventivă și corectivă.
Mentenanța preventivă înseamnă înţelegerea
corectă de către specialişti a condiţiilor de funcţionare,
de revizie și întreţinere a sistemului tehnic. Aceasta
IX
presupune cunoaşterea specificaţiilor de exploatare și
întreţinere existente în manualele tehnice ale
sistemului, precum și aplicarea întocmai a cerinţelor și
specificaţiilor de întreţinere tehnică periodică.
În funcţie de numărul de ore de funcţionare
acumulate sau gradului de uzură înregistrat, pentru
efectuarea reviziilor tehnice, reparaţiilor curente și a
reparaţiilor capitale controlate, utilajele și sistemele
tehnice aflate în exploatare sunt oprite în mod
controlat pe baza unor planificări riguroase realizate cu
mult timp înainte (săptămâni sau luni). Mentenanța
preventivă permite depistarea din timp, localizarea și
identificarea defecţiunii sau a pieselor uzate, precum și
calculul duratei de funcţionare în condiţii de siguranţă
a utilajului
2
.
Dacă sistemul tehnic aflat în exploatare s-a oprit
accidental datorită uzurii instaurate sau datorită
apariţiei unor defecţiuni, intervine mentenanța
corectivă prin intermediul căreia se repară sistemul
tehnic defectat, o componentă a acestuia sau un
ansamblu de componente.
Defecţiunile sau uzura cronică ale unui sistem
tehnic aflat in exploatare sunt cauzate de o serie de
factori precum: eroarea umană; lipsa de competență a
personalului care operează cu sistemul și deci
utilizarea inadecvată; montarea incorect a sistemului;
exploatarea agresivă și exagerată; lipsa sau
insuficienta operaţiunilor de revizie și întreţinere ale
sistemului tehnic prevăzute în specificaţiile și
manualele tehnice de exploatare (ignorarea
mentenantei preventive).
Acest ultim caz, ignorarea mentenanței
preventive, este cel mai frecvent factor întâlnit în
majoritatea cazurilor de defectare sau de uzură
cronică a unui sistem tehnic aflat în funcţiune și
exploatare. Mentenanța preventivă implică costuri
foarte mici în raport cu mentenanța corectivă, practica

2
În acest mod este posibilă planificarea opririi, pregătirea echipei de intervenţie,
comandarea pieselor de schimb necesare (acolo unde este cazul) și reducerea la minim
a duratei de staţionare pentru revizii, întreţinere și reparaţii.
X
dovedind clar că mentenanța corectivă este mult mai
costisitoare decât mentenanța preventivă (în foarte
multe situaţii se impune schimbarea întregului sistem
tehnic, cea mai nefericită situaţie).
Riscul producerii de accidente de muncă pe
parcursul activităţilor de mentenanţă este ridicat. Se
estimează că 10-15 % dintre accidentele de muncă
soldate cu deces și 15-20 % din numărul total de
accidente sunt asociate mentenanței. Multe dintre
accidentele de muncă sunt cauzate de activităţi de
mentenanţă a echipamentelor și utilajelor de muncă:
accidentele tipice asociate mentenanţei includ căderi
de la înălţime, striviri de către utilajele aflate în mișcare
și accidentele în care sunt implicate obiecte în cădere.
Printre problemele de sănătate cauzate de
activităţile de mentenanţă, cele mai frecvente sunt
afecţiunile musculo‑scheletale (deoarece activitatea
se desfășoară, de regulă, într-un loc foarte strâmt sau
în condiţii de frig sau umezeală excesive), și
afecţiunile respiratorii, prin inhalarea de pulberi și
vapori
3
.
La nivel european, întreţinerea locurilor de
muncă reprezintă, în primul rând, o obligaţie legală.
Începând cu 1989, au fost adoptate o serie de
directive europene care stabilesc cadrul general de
cerinţe minime privind protecţia lucrătorilor. Aceste
directive se aplică și activităţilor de mentenanţă. În
primul rând, printre acestea se numără directiva-cadru
care impune angajatorilor să desfășoare o evaluare a
riscurilor la locul de muncă.
Mai mult decât atât, angajatorii au obligaţia
morală de a proteja securitatea și sănătatea
personalului în fiecare aspect al activităţii acestuia.
Angajatorii nu trebuie să se limiteze doar la
respectarea obligaţiilor legale, ci ar trebui să
dovedească prin puterea exemplului un angajament
real faţă de securitate și sănătate.

3
În cazul lucrătorilor din domeniul întreţinerii clădirilor se poate constata, spre exemplu, o predispoziţie spre îmbolnăvire și/sau
o rată ridicată a mortalităţii asociată expunerii la azbest. Dermatitele pot fi cauzate de expunerea la substanţe periculoase.
XI
Din punct de vedere financiar, o înţelegere
greșită a activităţilor de mentenanţă este extrem de
costisitoare, putând implica pierderi ale venitului,
amenzi, cheltuieli asociate proceselor judiciare,
reducerea productivităţii întreprinderii, ajungându-se la
pierderea reputaţiei acesteia.
Mentenanţa în condiţii de securitate este în
interesul angajatorilor: gestionarea corespunzătoare a
securităţii și sănătăţii în muncă (SSM) este benefică
întreprinderii, fiind o caracteristică a organizaţiilor
eficiente. În cazul mentenanţei, se stabilește și o
legătură între gestionarea corespunzătoare a SSM și
procedurile de asigurare a calităţii
4
.
Procesul de mentenanţă se află în centrul bunei
practici de lucru în condiţii de securitate și sănătate. În
timp ce detaliile specifice variază la nivelul sectoarelor
industriale (de exemplu, în funcţie de tipurile specifice
de utilaje utilizate), există principii comune
mentenanţei propriu-zise în toate locurile de muncă
din Europa. Aceste principii comune includ necesitatea
ca mentenanţa să înceapă printr-o planificare corectă
care să acopere aspectele legate de securitate și
sănătate și să respecte o abordare structurată bazată
pe evaluarea riscurilor, cu roluri și responsabilităţi
clare pentru lucrătorii din domeniu, linii directoare clare
de respectat, pregătire și echipamente adecvate și
verificări periodice pentru asigurarea bunei desfășurări
a activităţii și a faptului că nu s-au creat noi riscuri.
Este esenţial ca mentenanţa să fie văzută ca un
proces ce trebuie gestionat în mod sistematic, și nu ca
o simplă obligaţie singulară.
Locurile de muncă din Europa au nevoie de o
abordare integrată a mentenanţei, bazată pe
evaluarea riscurilor, care să ţină seama de aspectele
privind securitatea și sănătatea la fiecare stadiu al
procesului de mentenanţă și care să implice în mod
direct lucrătorii în procesul de gestionare a
mentenanţei. Campania „Locuri de muncă sănătoase”

4
un utilaj întreţinut corespunzător va realiza produse de calitate superioară.
XII
încurajează angajatorii să respecte această abordare
integrată.
Cu ocazia acestei manifestări științifice, se
prezintă lucrări/articole/studii elaborate de inspectori
de muncă, cadre didactice universitare, cercetători
ştiinţifici şi specialişti, pentru dezvoltarea informării în
asigurarea unui mediu de muncă mai sănătos şi sigur,
în atingerea obiectivului global al campaniei europene
„Locuri de muncă sănătoase - Mentenanţa în condiţii
de securitate – Prevenirea riscurilor în activităţile de
mentenanţă”.










XIII

SPONSORII
Simpozionului tehnico-ştiinţific
PREVENIREA RISCURILOR ÎN ACTIVITĂŢILE DE MENTENANŢĂ
Cluj-Napoca 17-19 octombrie 2011



S.C. BANCA TRANSILVANIA S.A. – Cluj-Napoaca,
Str. George Bariíu, Nr. 8

S.C. BOGART Construct S.R.L. - Cluj-Napoca,
Bulevardul 1 Decembrie 1918, Nr. 38

S.C. COMPANIA DE APA SOMES S.A. - Cluj-
Napoca, B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 79

S.C. EMERSON S.R.L. - Cluj-Napoca, Str.
Emerson Nr.4, Parcul Industrial Tetarom II

S.C. HIDROCONSTRUCTIA S.A. - Sucursala
ARDEAL - Cluj-Napoca, Strada Oasului, Nr.8 – 10

S.C. TERAPIA S.A. - Cluj-Napoca, strada Fabricii,
numarul 124

S.C. MONO CONSTRUCTII S.R.L. - Cluj-Napoca,
Str. Macinului nr. 5


XV



cuprins


POLITICA COMUNITARĂ ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN
MUNCĂ ÎN ACTIVITĂŢILE DE MENTENANŢĂ ŞI TRANSPUNEREA EI ÎN
LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ, Ileana SPRIDON, Mihai Tudor MĂGDOIU 1
CULTURA PREVENIRII RISCURILOR PROFESIONALE, Partea I-a, Francisc
SZOMBATFALVI-TŐRŐK, Mihai MĂGDOIU, Delia COMŞA 11
CULTURA PREVENIRII RISCURILOR PROFESIONALE, Partea a II-a,
Francisc SZOMBATFALVI-TŐRŐK, Mihai MĂGDOIU, Delia COMŞA 19
MANAGEMENTUL RISCULUI, Diana IORGA 27
SUBSTANŢELE PERICULOASE, CAUZA BOLILOR PROFESIONALE ÎN
JUDEŢUL SIBIU, ÎN PERIOADA 2006 – 2010, Carmen VONICA, Ştefan
ŞERBULEA 33
EXECUTAREA OPERAŢIUNILOR DE MENTENANŢĂ ÎN ATMOSFERE
POTENŢIAL EXPLOZIVE, Ioan RĂDULESCU 41
PREVENIREA RISCURILOR ÎN ACTIVITĂȚILE DE MENTENANȚĂ DIN
SECTORUL CONSTRUCȚIILOR, Romulus BOTEZAN 47
MENTENANȚA ÎN CONDIȚII DE SECURITATE PE ȘANTIERE TEMPORARE
ȘI MOBILE – IMAGINE, CONCEPT ȘI BUNE PRACTICI, Georgeta Mariana
CHIOREANU, Marcel Ilie ROMAN 57
MENTENANŢA SISTEMULUI DE MUNCĂ - APLICARE PENTRU
ACTIVITATEA HOTELIERĂ, Victor BOLCHIŞ, Delia TÂRLEA 63
MENTENANŢA LENJERIEI ÎN ACTIVITATEA DE CAZARE, Victor BOLCHIŞ 71
ASIGURAREA CURĂŢENIEI - ACTIVITATE DE MENTENANŢĂ, Victor
BOLCHIŞ, Dorel PĂTRAŞCA 81
PREVENIREA RISCURILOR ÎN ACTIVITATEA DE MENTENANŢĂ LA
FABRICAREA FURTUNURILOR DIN CAUCIUC, Dumitru CHEREGI 85
SĂNĂTATEA MUNCII - PARTICULARITĂŢI ÎN ACTIVITĂŢILE DE
MENTENANŢĂ, Claudia BĂLĂNEAN, Hajnalka POLGAR, 93
SISTEMUL DE MANAGEMENT AL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ,
Julia STEJEREAN 101
XVI
RISCUL EXPUNERII LA AZBEST ÎN MENTENANŢĂ, Monica EŞANU, Claudiu
CĂRPINEANU, Marian CIPLEA 107
ROLUL MENTENANŢEI PREVENTIVE ÎN MONITORIZAREA EXPUNERII
PROFESIONALE LA ZGOMOT, Sabin POP, Claudia BĂLĂNEAN 113
SISTEMUL DINAMIC DE GESTIONARE A RISCURILOR PROFESIONALE ÎN
CADRUL UNEI ORGANIZAȚII, Gavrilă RODILĂ, Liliana MOLDOVAN 119
ANALIZA ŞI PROIECTAREA POSTULUI PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA
LA LOCUL DE MUNCĂ, Gavrilă RODILĂ, Constantin CANDREA 123
RISCUL BIOLOGIC ÎN LABORATOARELE DE ANALIZE MEDICALE, Anuţa
COMAN 127
MENTENANŢA - CERINŢĂ MINIMĂ DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE, Ioan –
Sorin BODEA 139
EVALUAREA RISCURILOR PROFESIONALE ÎN ACTIVITATEA DE
MENTENANȚĂ, Lica UNGUREANU, Dorin SENCHETRU 145
EVALUAREA RISCURILOR ÎN CONDIŢII DE CRIZĂ ECONOMICĂ, Dorin
SENCHETRU, Lica UNGUREANU 151
PREVENIREA RISCURILOR ÎN ACTIVITĂŢILE DE MENTENANŢĂ, Remus
PETRIKO, Mihai JĂDĂNEANŢ 157
CONSIDERAŢII PRIVIND MENTENABILITATEA ŞI REPARABILITATEA
SISTEMELOR TEHNICE COMPLEXE, Partea I-a, Liviu SUCIU, Mihaela
SUCIU, Marius GHEREŞ, Gavril BÂLC, Victor, ROŞ, Mircea BEJAN 163
CONSIDERAŢII PRIVIND MENTENABILITATEA ŞI REPARABILITATEA
SISTEMELOR TEHNICE COMPLEXE, Partea a II-a, Liviu SUCIU, Mihaela
SUCIU, Marius GHEREŞ, Gavril BÂLC, Victor, ROŞ, Mircea BEJAN 171
ECOLOGIA INDUSTRIALĂ ŞI MENTENANŢA, Francisc GNANDT, Radu
VASIU 181
MENTENANȚA ÎN CADRUL SUSPENSIEI MATERIALULUI RULANT, Ioan
VIDICAN, Mircea BEJAN 189
MENTENANŢA MECANISMULUI HIDRAULIC DE SERVODIRECŢIE ŞI
SECURITATEA AUTOVEHICULELOR, Corneliu CRISTESCU, Ioana ILIE,
Magdalena NEACȘU, Liliana DUMITRESCU, Constanţa CRISTESCU 197
SISTEME DE MENTENANŢĂ A AUTOVEHICULELOR, Corneliu JOLDOŞ 205
PREVENIREA RISCURILOR ÎN ACTIVITĂŢILE DE MENTENANŢĂ ALE
AUTOVEHICULELOR, Adrian FLOROIU, Valentina-Iuliana LUPAŞCU 213
ÎNTREŢINEREA MODULELOR DINTR-O INSTALAŢIE DE ZINCARE
TERMICĂ, Daniel Gheorghe LAKATOS, Nicolae BAL, Mircea BEJAN 221
XVII
MENTENANȚA INDUSTRIALĂ - APLICABILITATE ÎN SECTORUL
ZOOTEHNIC, Ioan Aurel CHERECHEȘ, Mircea BEJAN 227
CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN EXPLOATARE A ASCENSOARELOR PRIN
ECHIPARE CU MOTOARE HIDRAULICE SPECIALE, Radu VASIU, Lucia
TOADER 237
MENTENANŢA ANGRENAJELOR MAŞINILOR-UNELTE, Florin ŢEPEŞ-
BOBESCU, Mariana ARGHIR 243
ESTIMAREA EFECTELOR PSIHOACUSTICE ALE ZGOMOTULUI
STRUCTURAL EMIS DE MAŞINILE-UNELTE, Alina-Sabina PAŞCA
(căs.ŢEPEŞ-BOBESCU), Mariana ARGHIR 251
ANALIZA RISCURILOR NOI ŞI EMERGENTE ÎN CAZUL MAŞINILOR DE
TĂIAT TABLE (GHILOTINE) ŞI MODERNIZAREA ACESTORA, Nicuşor Iosif
URSA, Viorel ISPAS, Grigore COCIAN, Dumitru HALOSTĂ 259
PROBLEME DE MENTENANŢĂ ÎN PROCESUL DE AMBUTISARE LA RECE,
Mihai JĂDĂNEANŢ, Adrian BIRLAN 267
GENERATORUL DE AER CALD TIP A20 - MENTENANŢĂ, Florin MĂRCUŢ,
Mihai JĂDĂNEANŢ 273
SECURITATEA LUCRĂRILOR DE MENTENANŢĂ LA ECHIPAMENTUL DE
TIP TRANSPORTOR CU BANDĂ, Partea I-a, Alexandru CÎMPEAN, Constantin
JUJAN, Narcis Dacian ZAMFIR, Petru DRAGOESCU 279
SECURITATEA LUCRĂRILOR DE MENTENANŢĂ LA ECHIPAMENTUL DE
TIP TRANSPORTOR CU BANDĂ, Partea a II-a, Alexandru CÎMPEAN,
Constantin JUJAN, Narcis Dacian ZAMFIR, Petru DRAGOESCU 289
SECURITATEA LUCRĂRILOR DE MENTENANŢĂ LA ECHIPAMENTUL DE
TIP TRANSPORTOR CU BANDĂ, Partea a III-a, Alexandru CÎMPEAN,
Constantin JUJAN, Narcis Dacian ZAMFIR, Petru DRAGOESCU 295
SECURITATEA LUCRĂRILOR DE MENTENANŢĂ LA ECHIPAMENTUL DE
TIP TRANSPORTOR CU BANDĂ, Partea a IV-a, Alexandru CÎMPEAN,
Constantin JUJAN, Narcis Dacian ZAMFIR, Petru DRAGOESCU 305
ASPECTE PRIVIND MENTENANŢA ŞI SECURITATEA MUNCII ÎN DOME-NIUL
AERONAUTIC ÎN UTILIZAREA AERONAVELOR AEROCLUBULUI ROMÂNIEI,
Traian TOMESCU, Liviu ROMAN, Tudorel ROMAN, Dragoş POPA 311
INFORMATIZAREA MENTENANŢEI AJUTĂ LA REDUCEREA NUMĂRULUI ŞI
GRAVITĂŢII DEFECTELOR ACCIDENTALE ŞI AVARIILOR, Sorin DIMOFTE 317
SECURITATEA FUNCŢIONALĂ A SISTEMELOR ELECTRICE/ELECTRO-
NICE/ELECTRONICE PROGRAMABILE REFERITOARE LA SECURITATE,
Florin NEACŞU 325
XVIII
LOCURI DE MUNCĂ MAI SIGURE PRIN LUCRĂRI ADECVATE DE
MENTENANŢĂ INFORMATIZATĂ, Gheorghe BERINŢAN 335
PREZENTAREA METODELOR DE MENTENANŢĂ PENTRU ECHIPAMENTE
TEHNICE, Marian NOVOSIVSCHEI 347
UN NOU SET DE STANDARDE PRIVIND MANAGEMENTUL RISCURILOR
Partea I-a, Mircea PETRINA, Adrian BUJOR, Mircea BEJAN 353

UN NOU SET DE STANDARDE PRIVIND MANAGEMENTUL RISCURILOR
Partea a II-a, Mircea PETRINA, Adrian BUJOR, Mircea BEJAN 361
BUNE PRACTICI ÎN EVALUAREA RISCURILOR LA LOCUL DE MUNCĂ –
PROIECTARE, UTILIZARE, MENTENANȚĂ, Adrian BUJOR 369
DESPRE MENTENANȚĂ, Ciucă Andrei 377
REGULI DE BAZĂ ÎN ASIGURAREA SECURITĂŢII LUCRĂTORILOR ÎN
TIMPUL ACTIVITĂŢII DE MENTENANŢĂ, Vasile SUCIU 383
MENTENANŢA UTILAJELOR ŞI ECHIPAMENTELOR. FUNCŢIUNE SUPORT
ÎN CADRUL UNEI COMPANII DE SUCCES PENTRU CREŞTEREA
SIGURANŢEI ŞI SĂNĂTĂŢII LA LOCURILE DE MUNCĂ, Remus FURTUNĂ,
Laurenţiu GROBNICU 393
APRECIEREA RISCURILOR LEGATE DE MAŞINI ŞI ALTE ECHIPAMENTE DE
MUNCĂ – PROIECTARE, UTILIZARE, MENTENANŢĂ, Adrian BUJOR 403
EVALUAREA RISCURILOR PENTRU ACTIVITĂȚILE DE MENTENANȚĂ CE
IMPLICĂ CONTRACTORI, Partea I-a, Adrian BUJOR 411
EVALUAREA RISCURILOR PENTRU ACTIVITĂȚILE DE MENTENANȚĂ CE
IMPLICĂ CONTRACTORI, Partea a II-a, Adrian BUJOR 417
EVALUAREA RISCURILOR LEGATE DE EXPUNEREA LA ZGOMOT A
LUCRĂTORILOR DE MENTENANȚĂ, Adrian BUJOR 425
PERICOLE ŞI RISCURI ÎN ACTIVITATEA DE MENTENANŢĂ A
AUTOVEHICULELOR, Ovidiu MIHAIU, Marinel MITRAŞCA 435
INSTRUIREA - INSTRUMENT AL PREVENIRII ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI
ÎMBOLNĂVIRILOR PROFESIONALE, Liliana MOLDOVAN, Gavrilă RODILĂ 451
INSTRUIRE ŞI FORMARE DIN PUNCT DE VEDERE AL RELAŢIILOR DE
MUNCĂ ŞI AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ, Partea I-a, Ştefan –
Gabriel ŞERBULEA 455
INSTRUIRE ŞI FORMARE DIN PUNCT DE VEDERE AL RELAŢIILOR DE
MUNCĂ ŞI AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ, Partea a II-a, Ştefan –
Gabriel ŞERBULEA 463
XIX
EVALUAREA NECESARULUI ŞI METODELOR DE INSTRUIRE A
LUCRĂTORILOR ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ
PENTRU ACTIVITĂȚILE DE ÎNTREȚINERE-MENTENANȚĂ, Adrian BUJOR 469
EVALUAREA RISCURILOR ŞI INSTRUIREA LUCRĂTORILOR, Ovidiu Tiberiu
NAGY, Traian RAD 477
ASPECTE PRIVIND MENTENANŢA SISTEMELOR INDUSTRIALE, Ştefan
Cosmin NUŢU, Mihail Călin NUŢU 481
REALIZAREA ÎN CONDIŢII DE SIGURANŢĂ A LUCRĂRILOR DE
MENTENANŢĂ EFECTUATE LA ÎNĂLŢIME, ÎN CADRUL INSTALAŢIILOR DE
DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE, Gabriel HARAGOŞ 489
MENTENANŢA ÎN ACTIVITATEA DE FABRICARE A CIMENTULUI, Gavril
JUDEŢ 497
DATE STATISTICE PRIVIND ACCIDENTELE DE MUNCĂ DIN ACTIVITATEA
DE MENTENANŢĂ, ÎNREGISTRATE ÎN JUDEŢUL MARAMUREŞ, Traian RAD
TĂUT, Costel Iacov BORCA 505
STATISTICA ACIDENTELOR DE MUNCĂ ÎN ACTIVITĂŢILE DE
MENTENANŢĂ, Ovidiu Tiberiu NAGY, Emilian ROŞCA 513
CONSTANŢA ACCIDENTELOR, Ovidiu Tiberiu NAGY 519
CORELAREA DEFINIŢIILOR ACCIDENTELOR, Ovidiu Tiberiu NAGY, Traian
RAD 525
ÎNREGISTRAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ, Ovidiu Tiberiu NAGY 529
INDICE DE AUTORI 533
PROIECTUL „Pregătire, instruire, educare în vederea asimilării de procese
tehnologice inovative, îmbunătăţirea practicilor manageriale și a protecţiei
mediului în sectoarele calde” 535
Revista OBIECTIV 538






POLITICA COMUNITARĂ ÎN DOMENIUL
SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ ÎN
ACTIVITĂŢILE DE MENTENANŢĂ ŞI TRANSPUNEREA
EI ÎN LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ

Ileana SPRIDON, Mihai Tudor MĂGDOIU


COMMUNITY POLICY ON SAFETY AND HEALTH
IN THE MAINTENANCE ACTIVITIES AND
IT’S TRANSPOSITION IN THE NATIONAL LEGISLATION

The main objective of the European Union was the creation of the
Common Market, without internal commercial limits and with the constraint of
common levels regarding the occupational health and safety, able to allow the
free circulation of the labor force.

Cuvinte cheie: mentenanţă, securitate, pericol, risc, evaluare,
planificare
Keywords: maintenance, security, danger, risk, assessment, planning



1. Introducere

Mentenanţa este definită de standardul european EN 13306
[1], ca fiind combinaţia tuturor acţiunilor tehnice, administrative şi
manageriale pe durata ciclului de viaţă al unui echipament, având rolul
de a-l menţine sau de a-l repune într-o stare în care poate executa
funcţia dorită. Mentenanţa este un termen generic pentru o varietate de
operaţiuni din sectoare extrem de diferite şi din toate tipurile de medii
de lucru.
1
Programul de asigurare a mentenanţei constă în ansamblul
măsurilor organizatorice, responsabilităţile, procedurile şi resursele prin
care se pun în practică orientarea şi obiectivele generale de
mentenanţă şi anume:
 organizarea şi planificarea activităţilor;
 gestionarea dotărilor, echipamentelor şi materialelor
utilizate;
 alegerea şi implementarea tipurilor de mentenanţă;
 evaluarea şi analizarea rezultatelor;
 controlul costurilor.

2. Legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Scurt istoric

2.1. Sistemul legislativ în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă în România

Primele manifestări de protecţie a muncii în România au apărut
la sfârșitul secolului XIX, evoluând în strânsă legătură cu dezvoltarea
industrială. “Legea sanitară”, consemnată şi aprobată în 1874,
reglementează aspecte de sănătate în muncă.
În 1894 a apărut primul act normativ în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, “Regulamentul pentru industriile insalubre”, care
cuprindea dispoziţii obligatorii privind munca femeilor şi a tinerilor,
prevenirea îmbolnăvirilor profesionale şi a accidentelor de muncă.
Între anii 1920 și 1940, „Serviciul de Igienă Industrială” se
ocupa de aplicarea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale, funcţionând în cadrul Casei Centrale a Asigurărilor
Sociale. În Codul Penal din 1927 protecţia muncii era înscrisă în art.
488 alin 2, formal, patronul fiind pedepsit numai dacă încalcă
dispoziţiile legale de trei ori în decursul a doi ani.
În 1949 prin decretul nr. 359/1949 s-a înfiinţat Consiliul pentru
Protecţia Muncii, din subordinea Ministerului Muncii şi Prevederilor
Sociale, organism care cuprindea reprezentanţi ai Confederaţiei
Generale a Muncii, ai Consiliului de Stat al Planificării, ai Ministerului
Învăţământului şi responsabili cu protecţia muncii.
În 1965 a fost dată „Legea nr.5/1965 cu privire la protecţia
muncii” care a reuşit prin efectele ei, să se apropie de standardele
europene în materie, să contureze cadrul organizatoric şi legislativ
necesar derulării activităţii de producţie în condiţii de securitate şi
sănătate în muncă. În 1966 a fost organizat Comitetul de Stat pentru
2
Protecţia Muncii, organism independent al statului, organizat pe două
niveluri: central si teritorial.
După 1989 s-au produs multe schimbări în viaţa economică şi
socială a României, ce au impus modificarea structurii şi conţinutului
legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă. Astfel, încă din
anul 1990 s-au întreprins măsuri pentru revizuirea reglementărilor din
domeniul protecţiei muncii pentru a crea un nou sistem legislativ, al
cărui principiu fundamental să fie armonizarea cu prevederile
directivelor Uniunii Europene, cu cele ale convenţiilor şi recomandărilor
Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Tot în anul 1990 a fost reproiectată
structura organizatorică şi funcţională a instituţiei protecţiei muncii,
aceasta fiind integrată in cadrul Ministerului Muncii si Protecţiei Sociale.
Ca urmare a ratificării, la 5.04.1993, a Acordului European,
care instituia o asociere între România şi Uniunea Europeana în
vederea acceptării ulterioare a ţării noastre ca membru cu drepturi
depline al U.E. s-a început un proces lung de armonizare a legislaţiei
naţionale cu cea comunitară. Astfel prin transpunerea Directivei Cadru
89/391/CEE în “Legea nr. 90/1996″ şi în Normele metodologice de
aplicare a Legii Protecţiei muncii nr. 90/1996, au fost preluate principiile
prevenirii, precum şi o serie de măsuri care vizau îmbunătăţirea
securităţii si sănătăţii în muncă. “Legea 90/1996″ şi Normele
metodologice de aplicare a Legii nr. 90/1996, au reglementat, pe o
perioadă de 10 ani, cadrul organizatoric al protecţiei muncii şi atribuţiile
organismelor statului privind coordonarea şi controlul acestei activităţi.
În România modernă securitatea este garantată prin
Constituţie:
 art. 22 (1) „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la
integritate fizică şi psihică ale persoanelor sunt garantate”;
 art. 41 (2) „Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie
socială….”
Odată cu aderarea la Uniunea Europeana, România a fost
nevoită să transpună integral prevederile directivelor europene din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. La 1 octombrie 2006 a fost
aprobată Legea nr. 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă,
care abrogă Legea nr. 90/1996 şi Normele metodologice de aplicare, şi
prin care a fost transpusă integral Directiva Cadru a Uniunii Europene
89/391/CEE.
Legea nr. 319/2006 stabileşte principiile generale, drepturile şi
obligaţiile angajatorilor şi lucrătorilor în vederea asigurării condiţiilor de
securitate şi sănătate în muncă şi, măsurile pe care trebuie să le ia
angajatorii în acest scop.
3
2.2. Sistemul legislativ în domeniul securităţii şi sănătăţii
în UE

Uniunea Europeană reprezintă rezultatul eforturilor depuse de
către promotorii Europei comunitare începând din anul 1950.
Tratatul de la Paris din 1951 de instituire a Comunităţii
Europene a Cărbunelui şi Oţelului (ECSC/CECA) a deschis piaţa
comună a cărbunelui şi a oţelului între cele 6 state fondatoare (Belgia,
RFG, Franţa, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos).
În 1957, după ce proiectul constituirii unei armate europene s-a
izbit, în 1954, de refuzul de ratificare al Adunării Naţionale Franceze
cele 6 state membre au decis prin Tratatul de la Roma constituirea
Comunităţii Economice Europene (CEE), bazată pe libera circulaţie a
mărfurilor, serviciilor şi forţei de muncă (piaţa comună) şi a Comunităţii
Europene de Energie Atomică (EUROATOM). Doua articole din acest
tratat se referă la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă şi a
protecţiei contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
În anul 1957, ca urmare a unui grav incendiu declanșat în 1956
în minele din Belgia şi care a antrenat moartea a 264 mineri, Consiliul
de Miniştri al CECA a convocat o conferinţă tripartită referitoare la
îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă. Aceasta conferinţă s-a
finalizat prin crearea Organului permanent pentru securitate și
salubritate în minele de huilă şi alte industrii extractive (numit Organul
Permanent), al cărui rol a fost de a ajuta Comisia în pregătirea
iniţiativelor legislative (directive) din acest domeniu.
În 1974, prin decizie a Consiliului a fost creat Comitetul
Consultativ pentru securitate, igienă şi protecţia sănătăţii la locul de
muncă (Comitetul Consultativ), recunoscut de Comisie ca forum
privilegiat de consultare a partenerilor sociali. În anii 1978 şi 1984 au
fost lansate programe de acţiune în domeniul sănătăţii şi securităţii în
muncă şi adoptarea unor măsuri legislative.
În anul 1987 prin Actul Unic European se face o importantă
revizuire a Tratatului de la Roma prin introducerea art. 118a creându-se
baza juridică specifică asigurării securităţii şi sănătăţii muncitorilor. Art.
118a stipulează angajamentul statelor membre de a promova
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în scopul protejării securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor şi fixează drept obiectiv armonizarea progresivă a
condiţiilor existente în acest domeniu. În anul 1988 Comisia a
adoptat cel de al III-lea program de acţiune în domeniul sănătăţii şi
securităţii în muncă, constând dintr-o serie de propuneri de texte
legislative în domeniile în care existau probleme majore de securitate şi
sănătate, cu accent pe dimensiunea socială a realizării pieţei interne.
4
Anul 1989 marchează o serie de acţiuni importante în domeniul
social:
 adoptarea Directivei Cadru 89/391/CEE;
 Carta socială;
 Programul de acţiune referitor la punerea în aplicare a
cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale
muncitorilor.
În februarie 1992 se semnează Tratatul de la Maastricht de
înfiinţare a Uniunii Europene, care va intra în funcţiune la 1 noiembrie
1993. Printre punctele importante cuprinse în Tratatul de la Maastricht
este şi cel care se referă la extinderea Europei sociale prin punerea în
practică a Cartei Comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale
muncitorilor, adoptată în anul 1989.
La 29 octombrie 1993 Consiliul European a decis la reuniunea
de la Bruxelles, crearea Agenţiei Europene pentru securitate şi
sănătate în muncă.
Legislaţia primară a Uniunii Europene are aplicabilitate
generală, este în întregime obligatorie şi se aplică în mod direct tuturor
statelor membre.
Legislaţia primară cuprinde:
 Tratatul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
(ECSC/CECA), 1951;
 Tratatul de la Roma, 1957, de constituire a Comunităţii
Economice Europene (CEE) cu modificările din 1987
aduse prin Actul Unic European;
 Tratatul Comunităţii Europene pentru Energie Atomică
(EUROATOM), 1957;
 Tratatul de la Maastricht (UE) 1992 și alte acte.
Legislaţia secundară cuprinde:
 Directive (sunt obligatorii), care stabilesc cerinţele esenţiale
de securitate, sănătate;
 Standarde armonizate, (au caracter voluntar), care oferă o
bază de conformitate cu cerinţele (obligatorii) formulate în
directive;
 Procedurile de atestare şi marcă de conformitate, care
oferă dovada conformităţii cu cerinţele din directive.
Directivele europene din domeniul sănătăţii şi securităţii în
muncă nu sunt acte normative obligatorii prin ele însele; acestea
stabilesc doar scopul final care trebuie atins, lăsând la latitudinea
statelor cărora le sunt adresate, mijloacele prin intermediul cărora să se
realizeze acest scop. Directivele sunt adoptate de Consiliul Uniunii
5
Europene în calitatea sa „de legiuitor”, sau de Comisia Europeană a
Parlamentului European în calitate de organism cu „iniţiativă legislativă”
şi de Consiliu.
Directivele sunt în principiu, un instrument de armonizare a
legislaţiilor statelor membre ale Uniunii Europene şi reglementează
aspecte minimale care să fie preluate în legislaţiile interne ale statelor
membre vizate. Fiecare stat membru poate adopta reglementări
specifice, cu condiţia ca acestea să nu aibă prevederi mai puţin
favorabile pentru beneficiarii lor decât cele prevăzute în directive.
Directivele se adresează întregului Spaţiu Economic European
(SEE) realizat în urma acordului din 1991, respectiv atât celor 25 de
state membre ale Comunităţii Economice Europene (CEE) cât şi celor
4 state nemembre ale CEE din cadrul Asociaţiei Europene a Liberului
Schimb (Elveţia, Islanda, Norvegia şi Liechtenstein).

3. Mentenanţa în legislaţia europeană şi în legislaţia
românească

Directiva 89/391/CEE a Consiliului - „directiva-cadru” privind
punerea în aplicare a măsurilor de promovare a îmbunătăţirii securităţii
și sănătăţii lucrătorilor în muncă, transpusă în Legea 319/2006,
stabileşte obligaţiile angajatorilor legate de:
 evaluarea riscurilor;
 eliminarea factorilor de risc şi de accident;
 informarea, consultarea;
 participarea echilibrată şi formarea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor acestora.
Prevederile Directivei Cadru şi ale Legii 319/2006 se aplică „..
în toate sectoarele de activitate, ..”, art. 3.(1) din Legea 319/2006.
Securitate şi sănătate în muncă înseamnă “ansamblul de
activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune
condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii
fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la
procesul de muncă”, conform art. 5, lit. n) din Legea 319/2006. În baza
„directivei-cadru”, au fost adoptate o serie de directive individuale, toate
prezentând relevanţă pentru efectuarea mentenanţei în condiţii de
siguranţă, şi multe dintre acestea includ dispoziţii specifice privind
activităţile de mentenanţă şi cerinţele referitoare la mentenanţă pentru
a elimina pericolele de la locul de muncă.
Directivele specifice care decurg din Directiva cadru
89/391/CEE, conform art. 16.(1) şi care conţin cerinţe minime de
securitate şi sănătate în activităţile de mentenanţă sunt:
6
Directiva 89/655/CEE a Consiliului privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate pentru folosirea de către lucrători a
echipamentului de lucru la locul de muncă, transpusă în Hotărârea
Guvernului nr. 1146/2006, unde folosirea echipamentului de lucru
presupune lucrări de întreţinere, prevede că:
 angajatorul ia măsurile necesare pentru ca, pe toată durata
folosirii sale, echipamentul de lucru să fie menţinut, prin
metode de întreţinere corespunzătoare, la un nivel care să
respecte dispoziţiile art. 4(1), a) sau b), după caz;
 angajatorul ia măsurile necesare pentru ca echipamentele
de lucru, care sunt supuse unor influenţe putând genera
deteriorări ce pot fi la originea unor situaţii periculoase, să
facă obiectul: unor verificări periodice şi unor verificări
speciale pentru a asigura că sunt menţinute condiţiile de
sănătate şi securitate şi că deteriorările pot fi depistate şi
remediate în timp util;
 dacă se presupune că folosirea unui echipament de lucru
poate prezenta un risc specific pentru securitatea sau
sănătatea lucrătorilor, angajatorul se asigură că:
- folosirea echipamentului de lucru este rezervată
numai persoanelor însărcinate să îl folosească;
- în cazul lucrărilor de reparaţii, transformare,
întreţinere, lucrătorii în cauză sunt desemnaţi în
mod expres să desfăşoare o astfel de activitate.
De asemenea, directiva conţine cerinţe minime pentru
dispozitivele de protecţie şi comandă şi dispoziţii privind mentenanţa:
 operaţiunile de întreţinere trebuie să poată fi executate
când echipamentul de lucru este oprit. Dacă acest lucru nu
este posibil, trebuie luate măsuri de protecţie
corespunzătoare fie pentru executarea acestor operaţiuni,
fie pentru ca aceste operaţiuni să fie executate în afara
zonelor periculoase;
 dacă pentru echipamentul de lucru există un carnet de
întreţinere, acesta trebuie ţinut la zi;
 lucrătorii trebuie să dispună de mijloace sigure de acces la
toate zonele destinate operaţiunilor de producţie, reglare şi
întreţinere şi să poată rămâne în condiţii de securitate în
acestea.
În plus, directiva conţine dispoziţii privind utilizarea echipamentelor de
lucru prevăzute pentru lucrul temporar la înălţime, de exemplu,
dispoziţii specifice privind utilizarea scărilor mobile, schelelor.
7
Directiva 89/654/CEE a Consiliului privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate la locul de muncă, transpusă în Hotărârea
Guvernului nr. 1091/2006, include, printre altele, cerinţa ca angajatorii
să asigure:
 să fie păstrate în permanenţă libere căile de circulaţie care
conduc spre ieşirile de urgenţă şi ieşirile propriu-zise;
 să fie realizată întreţinerea tehnică a locului de muncă şi a
echipamentelor şi dispozitivelor, iar orice neconformităţi
constatate şi susceptibile de a afecta securitatea şi
sănătatea lucrătorilor să fie corectate cât mai curând
posibil;
 echipamentele şi dispozitivele de securitate destinate
prevenirii sau eliminării pericolelor să fie întreţinute şi
controlate cu regularitate.
Directiva 89/656/CEE a Consiliului privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a
echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă, transpusă în
Hotărârea Guvernului nr. 1048/2006, prevede:
 ca echipamentul individual de protecţie să fie distribuit gratuit
de către angajator;
 angajatorul garantează buna stare de funcţionare şi o stare de
igienă satisfăcătoare prin intermediul întreţinerii, reparării şi
înlocuirilor necesare a echipamentului individual de protecţie.
Directiva 98/24/CE a Consiliului privind protecţia sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor
chimici, fizici şi biologici la locul de muncă, transpusă în Hotărârea
Guvernului nr. 1218/2006, prevede că angajatorul asigură ca în
activităţile de întreţinere, unde se poate prevedea posibilitatea unei
expuneri semnificative la riscuri legate de prezenţa agenţilor chimici
care pot produce efecte dăunătoare asupra securităţii şi sănătăţii, să fie
inclusă în evaluarea riscurilor; eliminarea sau reducerea la minim a
agenților chimici periculoşi pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor la
locul de muncă prin:
 proiectarea şi organizarea sistemelor de lucru la locul de
muncă;
 asigurarea unui echipament corespunzător pentru lucrul cu
agenţi chimici şi proceduri de întreţinere care asigură sănătatea
şi securitatea lucrătorilor la locul de muncă etc.
Directiva 92/91/CEE a Consiliului privind cerinţele minime de
îmbunătăţire a protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria
extractivă de foraj, transpusă în Hotărârea Guvernului nr. 1050/2006,
8
conţine, printre altele, cerinţe minime aplicabile sectoarelor de pe ţărm
şi din larg, incluzând dispoziţii privind mentenanţa.
Directiva 92/104/CEE a Consiliului privind cerinţele minime
pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţiei sănătăţii lucrătorilor din
industria extractivă de suprafaţă şi în subteran, transpusă în Hotărârea
Guvernului nr. 1049/2006, prevede că angajatorul ia măsurile necesare
pentru a se asigura că:
 locurile de muncă sunt proiectate, construite, echipate, date în
folosinţă, exploatate şi întreţinute în aşa fel încât să permită
lucrătorilor efectuarea sarcinilor de muncă fără a pune în
pericol securitatea sau sănătatea proprie ori a celorlalţi
lucrători;
 activităţile care comportă un risc special sunt încredinţate
numai personalului competent şi se execută conform
instrucţiunilor date.
Directiva 93/103/CE a Consiliului privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate în muncă la bordul navelor de pescuit, transpusă
în Hotărârea Guvernului nr. 1135/2006, prevede că statele membre
trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că armatorii:
 asigură întreţinerea tehnică a navelor, instalaţiilor şi
dispozitivelor, iar defecţiunile constatate sunt eliminate cât mai
repede posibil.
Directiva 2002/44/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare
la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de agenţi fizici (vibraţii),
transpusă în Hotărârea Guvernului nr. 1876/2005, Directiva
2003/10/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind cerinţele
minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la
riscuri generate de agenţi fizici (zgomot), transpusă în Hotărârea
Guvernului nr. 493/2006, şi Directiva 2004/40/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de
câmpuri şi unde electromagnetice, transpusă în Hotărârea Guvernului
nr. 1136/2006, directive care includ obligaţia angajatorului de a evita
şi/sau reduce durata expunerii lucrătorilor prin “programe adecvate de
întreţinere a echipamentelor de muncă, a locului de muncă şi a
posturilor de lucru”, (art. 16 d) din HG 1136/2006).
Directiva 92/57/CEE a Consiliului privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate care se aplică pe şantierele temporare sau
mobile, a fost transpusă în Hotărârea Guvernului nr. 300/2006, şi
stabileşte obligaţiile generale ale angajatorilor în conformitate cu
9
10
prevederile legislaţiei naţionale care transpun Directiva 89/391/2006 şi
pentru activităţi de mentenanţă în construcţii sau în inginerie civilă.
Alte directive europene transpuse în acte normative româneşti
şi care aduc reglementări în domeniul mentenanţei sunt:
Directiva 92/58/CEE a Consiliului privind cerinţele minime
pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă,
transpusă în Hotărârea Guvernului nr. 971/2006;
Directiva 1999/92/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea protecţiei
sănătăţii şi securităţii lucrătorilor expuşi unui potenţial risc în medii
explozive, transpusă în Hotărârea Guvernului nr. 1058/2006;
Directiva 83/477/CEE a Consiliului din 19 septembrie 1983
privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la
azbest la locul de muncă (a doua directivă individuală în sensul
articolului 8 din Directiva 80/1107/CEE), modificată de Directiva
91/382/CEE a Consiliului, Directiva 98/24/CE a Consiliului, Directiva
2003/18/CE a Consiliului şi Directiva 2007/30/CE, transpusă în
Hotărârea Guvernului nr. 1875/2005;
Directiva 2000/54/CE privind protecţia lucrătorilor împotriva
riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici la locul de muncă,
transpusă în Hotărârea Guvernului nr. 1092/2006;
Directiva 2004/37/CE a Consiliului, privind protecţia lucrătorilor
împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau
mutageni la locul de muncă, transpusă în Hotărârea Guvernului nr.
1093/2006.

BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, Editura
SISTECH, Craiova, 2006.
[2] * * * inspectmun.ro.
[3] * * * osha.europa.ro.


Ileana SPRIDON
inspector de muncă
Mihai Tudor MĂGDOIU
inspector de muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu






CULTURA PREVENIRII RISCURILOR PROFESIONALE
Partea I-a

Francisc SZOMBATFALVI-TŐRŐK, Mihai MĂGDOIU, Delia COMŞA


THE OCCUPATIONAL RISKS PREVENTION CULTURE

The European Union Strategy on Health and Safety has identified
education and training as key factors to strengthen the prevention culture.
Education about occupational health and safety does not start with entry into
the world of work – it should be part of the school curriculum or a vocational
subject in its own right. The aim of this work paper is to present the project
developed by the Territorial Labor Inspectorate Sibiu, which tackles issues
regarding the implementation of an educational programmed for the youth,
regarding the occupational risks prevention at the work places.

Cuvinte cheie: prevenirea prin educaţie, riscuri ocupaţionale, proiect
de parteneriat, instruire elevi
Keywords: prevention through education, occupational risks,
partnership project, training students


1. Introducere

1.1. Contextul european

”Va veni o zi când toate naţiunile acestui continent, fără să-şi
piardă trăsăturile distincte sau individualitatea glorioasă, vor fuziona şi
vor forma frăţia europeană. Va veni o zi în care nu vor mai exista alte
câmpuri de bătălie decât cele în plan spiritual. Va veni o zi când
gloanţele şi bombele vor fi înlocuite cu voturi”- aceasta era profeţia
rostită de Victor Hugo în 1849, prezicere utopică pentru acea vreme. Şi
totuşi, după mai bine de un secol utopia a devenit realitate.
11
Având în vedere faptul că în cadrul politicilor sociale ale
Uniunii Europene se urmăresc aspecte cum ar fi echilibrul între viaţa
personală şi muncă, satisfacţia muncii, sănătatea şi siguranţa la locul
de muncă, pregătirea şi avansarea personalului, dreptul muncii,
securitatea şi sănătatea în muncă s-a constituit şi se constituie ca un
sector extrem de important. Acest lucru se datorează faptului că se
pleacă de la ideea că un mediu de muncă mai sănătos şi mai sigur este
un factor de performanţă pentru economie şi companii.
Încă din anul 1998, Comitetul Consultativ pentru Securitate şi
Sănătate în Muncă a aprobat la Luxemburg principiile directoare
referitoare la educaţia din stadii timpurii, precum şi strategia de instruire
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
În martie 2002, la Seminarul de la Bilbao, Agenţia Europeană
pentru Securitate şi Sănătate în Muncă în cooperare cu Comisia
Europeană, a realizat primul pas în dezbaterea aspectelor de integrare
a securităţii şi sănătăţii în muncă în politicile educaţionale şi practicile la
nivelul Uniunii Europene.
Seminarul desfăşurat la Roma în 2003, cu ocazia Conferinţei
internaţionale privind securitatea şi sănătatea în muncă în întreprinderi
mici şi mijlocii a avut tema ”Integrarea securităţii şi sănătăţii în muncă în
învăţământ – lucrătorii de mâine”. Cu această ocazie s-a convenit
asupra nevoii elaborării unei strategii europene, bazate pe obiective
calitative şi cantitative, în scopul pregătirii tinerilor pentru viaţa
profesională.
Seminarul s-a încheiat cu ”Declaraţia de la Roma privind
integrarea securităţii şi sănătăţii în muncă în învăţământ şi formarea
profesională”, a cărui principal obiectiv îl constituie pregătirea şi
susţinerea tinerilor, precum şi angajarea şcolilor şi instituţiilor de
formare profesională în acţiunile de pregătire şi asigurare a unei forţe
de muncă mai sigure şi mai sănătoase pentru Uniunea Europeană de
mâine.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv s-au avut în vedere
aspecte referitoare la pregătirea copiilor şi tinerilor pentru a face faţă
provocărilor vieţii profesionale, asigurarea securităţii şi sănătăţii la locul
de muncă, garantarea educaţiei continue pe parcursul vieţii pentru toţi
cetăţenii, şi în special pentru angajaţi, îmbunătăţirea şi implicarea
sistemului educaţional şi de formare în promovarea securităţii şi
sănătăţii la locul de muncă, focalizarea clară a strategiei pe tineri, mai
ales că, după extinderea Uniunii Europene din mai 2007 se preconiza o
creştere a numărului de tineri la circa 75 milioane de persoane.

12
1.2. Contextul românesc

În România, la fel ca în toate statele membre UE se are în
vedere faptul că tinerii joacă un rol important, tocmai pentru că ei
reprezintă una dintre cele mai importante resurse.
Însă, pentru ca modelul comunitar să fie susţinut, sunt
necesare programe şi politici cu impact social şi educaţional în rândul
tinerilor pentru a facilita tranziţia acestora de la adolescenţă spre viaţa
adultă, într-o societate aflată în permanentă schimbare. Tocmai de
aceea, în condiţiile actuale, pentru a permite adaptarea rapidă la
schimbările generate de integrarea în Uniunea Europeană şi de
globalizarea tot mai accentuată a relaţiilor economice, trebuie acordată
o importanţă mai mare educaţiei pentru profesiune ca parte integrantă
a procesului educaţional.

1.3. Factori modelatori fundamentali ai comportamentului
preventiv faţă de riscurile privind securitatea şi sănătatea
în muncă

În conformitate cu statisticile europene,
rata accidentelor de muncă în cazul lucrătorilor
tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 ani, este cu
50 % mai mare decât la orice altă grupă de vârstă
a lucrătorilor.
Legislaţia românească din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, care s-a aliniat la
cea europeană şi la principiile Declaraţiei de la
Roma, asigură protecţia lucrătorilor tineri şi solicită
în acelaşi timp mediului educaţional şi
angajatorilor să evalueze cu toată seriozitatea
riscurile la locurile acestora de muncă şi să
asigure măsurile de prevenire, instruire şi formare
specifice impuse de acestea.
În cazul când tinerii se află sub vârsta minimă de absolvire a
şcolii, angajatorul are obligaţia de a ţine cont, în procesul de evaluare a
riscurilor, de lipsa experienţei şi a informaţiilor privind riscurile pentru
securitatea şi sănătatea lor, de lipsa de maturitate a acestora în
abordarea unor activităţi la locul de muncă, având sarcina să realizeze
evaluarea riscurilor înainte ca tinerii să înceapă lucrul.
Ca regulă generală, tinerilor sub 18 ani nu trebuie să li se
permită efectuarea acelor activităţi care implică expunerea la substanţe
13
toxice sau cancerigene, la radiaţii, la temperaturi excesive, zgomot sau
vibraţii etc.

1.4. Rolul şcolii

Se ştie că şcoala
este instituţia specializată a
societăţii, care realizează
activităţile de educaţie,
conform unor obiective
pedagogice prestabilite ale
procesului de învăţământ.
Integrarea securi-
tăţii şi sănătăţii în muncă
în învăţământ constituie o
componentă cheie a
dezvoltării culturii de
prevenire a riscurilor prin
învăţarea de către tineri a
modului de a trăi şi lucra în
condiţii de securitate.
Activitatea Agenţiei
Naţionale în acest domeniu,
sprijină strategia Comisiei
Europene în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, care recomandă
ca "securitatea şi sănătatea în muncă să constituie parte a curriculei
şcolare, mai ales în vederea conştientizării acestor aspecte (mai mult
decât securitatea rutieră pentru care există formare în unele ţări) sau ca
tematică în formarea profesională privind propriile drepturi".
Această secţiune va fi actualizată permanent, întrucât este un
element cheie în efortul de a contribui la dezvoltarea culturii europene
de prevenire a riscurilor.
Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în mediul
educaţional, are menirea de a se ocupa de dezvoltarea bazei
informaţionale a personalităţii umane (care la această vârstă se află
într-un continuu proces de reaşezare şi remodelare, în funcţie de
solicitările mediului social), de întărirea încrederii în capacităţile proprii,
pentru a putea rezista la efortul fizic şi psihic impus de activităţile
profesionale, de formare şi dezvoltare a trăsăturilor pozitive de
caracter, de stimulare şi dezvoltare a dorinţei de afirmare în profesia
aleasă.
14
2. Riscurile ocupaţionale

Capacitatea de
muncă a tinerilor este
determinată în mare
măsură de particu-
larităţile morfofunc-
ţionale şi psihologice
ale adolescenţei. Pentru
ţara noastră se consi-
deră adolescenţă
perioada cuprinsă între
12 și 18 ani la fete şi
între 14 şi 20 ani la
băieţi.
O serie de tulburări ce pot apare în adolescenţă reduc
capacitatea de muncă, dintre acestea menţionându-se: dezvoltarea
insuficientă, deformaţiile şi dizarmoniile somatice, tulburările funcţionale
ca distonii, sinchinezii, tremol al extremităţilor, tulburări de coordonare a
mişcărilor, tulburări neurologice psihoafective sau neurovegetative, hipo
sau hipertrofia cordului, anemiile, obezitatea. Astfel de tulburări ridică
uneori probleme importante în ce priveşte adaptarea şcolară şi
profesională.
Se consideră în general ca organele cele mai vulnerabile la
noxe sunt cele care au activitatea cea mai intensă şi care prezintă
instabilitate funcţională, iar în adolescenţă se întâlnesc astfel de
condiţii.
a) Efortul şcolar şi profesional neraţional din punct de
vedere fiziologic poate cauza boli de suprasolicitare cu
consecinţe mai grave decât la adult. Sunt nocive îndeosebi:
suprasolicitările fizice prin efort excesiv ca intensitate şi
/sau durată; poziţiile forţate, încordate şi vicioase
prelungite; suprasolicitările psihosenzoriale.
b) Dintre noxele fizice, mai nocive pentru adolescenţi sunt
temperatura ridicată, pulberile, radiaţiile ionizante,
zgomotul şi vibraţiile. Reacţiile organismului la
temperatura înaltă sunt mai intense iar revenirea e mai
lentă decât la adult; adaptarea e mai lentă şi mai instabilă
putând dura de la câteva luni până la un an. Sensibilitatea
organismului la pulberi este mai mare, mai ales la
pulberile silicogene şi de azbest. Deşi adaptarea și
15
refacerea organismului după expunerea la zgomot sunt mai
rapide, oboseala auditivă e mai marcată, existând
posibilitatea instalării precoce a hipoacuziei şi chiar a
surdităţii profesionale.
c) Noxele chimice au şi ele efecte în general mai intense
decât la adult, la acestea contribuind atât respiraţia mai
activă, cât şi tegumentele mai fragile, care favorizează
absorbţia de substanţe toxice. Unele carenţe alimentare,
mai ales de proteine şi vitamine, scad rezistenţa la
intoxicaţii. Trebuie să se aibă in vedere atât posibilitatea
cumulului în organism a unor substanţe toxice cum sunt
plumbul, mercurul şi arsenul, cât și/sau a cumulului de
efecte funcţionale cum sunt cele ale narcoticelor, oxidului
de carbon. Unele toxice ca plumbul, mercurul, seleniul,
oxidul de carbon, au efecte de inhibitori asupra creşterii.

Deseori, riscurile fiziologice sunt aceleaşi pentru adulţi şi tineri.
Totuşi, există anumite domenii în care tinerii lucrători au nevoie de o
protecţie mai mare decât adulţii din cauza diferenţelor fiziologice, de
exemplu:
1. Munca în care ritmul de lucru este determinat de maşină
(forţa musculară nu este pe deplin dezvoltată);
2. Munca în mediu cu presiune înaltă (oasele nu sunt
dezvoltate în întregime, există riscul de vătămare pe
termen lung);
3. Radiaţii ionizante (risc ridicat de dezvoltare a cancerului şi
de efecte ereditare);
4. Vibraţii ale întregului corp (risc ridicat de afectare a
coloanei vertebrale în condiţiile în care muşchii şi oasele nu
sunt pe deplin dezvoltate) şi zgomot;
5. Expunerea la substanţe periculoase – tinerii sunt mult mai
vulnerabili la îmbolnăviri cauzate de substanţele
periculoase, deşi efectele apar mai târziu.

Printre factorii fiziologici specifici, care trebuie luaţi în
considerare, menţionăm:
1. Existenţa echipamentului individual de protecţie adaptat
tinerilor;
2. Dimensiunile corpului şi forţa în mâini în legătură cu
capacitatea de a opera comenzi (în special acţionarea
uneltelor de forţă);
16
3. Dimensiunile corpului tinerilor în relaţia cu distanţele de
securitate stabilite pentru a preveni accesul în zonele
periculoase.

3. Prevenire prin educaţie

Lucrătorii tineri ar fi mai
conştienţi de importanţa problemelor
legate de securitate şi sănătate, atunci
când încep activitatea profesională,
dacă ar fi formaţi şi educaţi
corespunzător încă de pe băncile
şcolilor.
Există nevoia de creştere a
sensibilizării şi educării de la vârste cât
mai timpurii – educarea în spiritul
noţiunii de risc şi dezvoltarea culturii
prevenirii riscurilor constituie factori
principali pentru menţinerea şi
îmbunătăţirea calităţii muncii. Aceasta
include integrarea securităţii şi sănătăţii
muncii în activităţile axate pe ocuparea
tinerilor, pe instruirea şi perfecţionarea la locul de muncă precum şi în
programele de învăţământ din şcoli, universităţi şi centre de formare
profesională.
Educarea şi formarea tinerilor în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, înainte de intrarea în lumea muncii, constituie parte
integrantă a procesului de pregătire a tinerilor pentru muncă şi viaţa
profesională, precum şi parte integrantă a procesului de educare
continuă.
Pentru a putea face o scurtă analiză despre modul cum
noţiuni despre securitatea şi sănătatea în muncă sunt implementate
prin acţiuni, activităţi, programe, în şcoli, atât în spaţiul comunitar, cât şi
în ţara noastră, vom da o serie de exemple de bune practici şi
programe de învăţământ.

BIBLIOGRAFIE

[1] Păuş, Viorica Aura, Comunicare şi resurse umane, Iaşi, Editura Polirom,
2006.
[2] Bogarthy, Z., Manual de psihologia muncii şi organizaţională, Iaşi, Editura
Polirom, 2004.
17
18
[3] Prună, Șt., Integrarea profesională, Revista Barometrul social, nr. 10/2003.
[4] Zirra, Daniela, Rolul educaţiei în gradul de ocupare a forţei de muncă,
Revista Raporturi de muncă, nr. 6/2005.
[5] Găişteanu, Mihaela, Psihologia copilului.
[6] Johns, G., Comportament organizaţional, Editura Economică, Bucureşti,
1996.
[7] Stănciulescu, Elisabeta, Sociologia educaţiei familiei, Editura Polirom, Iaşi,
1996.
[8] Ştefan, I., Cogniţie şi creativitate. Studiu psihosociologic. Editura Dealul
Melcilor, Braşov, 1999.
[9] Silion, I., Cordonean, Cristina, Bazele medicinii muncii – teorie și practică –
ediţia a III-a, Editura Pim, Iasi, 2003.
[10] Niculescu, T., Toma, I., Pavel Anca, Medicina Muncii vol. I, Editura
Medmun, 1999.
[11] * * * Strategia Comunitară în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
pentru perioada 2002-2006.
[12] * * * Directiva Consiliului 89/391/CE, privind introducerea de măsuri pentru
încurajarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă.
[13] * * * Directiva Consiliului 94/33/CE, privind protecţia tinerilor în muncă.
[14] * * * Fişa „Securitatea lucrătorilor tineri – Ghid pentru angajatori”.
[15] * * * Fişa nr. 13 privind „Managementul performant pentru prevenirea
accidentelor”.


Francisc SZOMBATFALVI-TŐRŐK
inspector șef
Mihai MĂGDOIU
inspector de muncă
Delia COMŞA
inspector de muncă
Inspectoratul teritorial de Muncă Sibiu







CULTURA PREVENIRII RISCURILOR
PROFESIONALE
Partea a II-a

Francisc SZOMBATFALVI-TŐRŐK, Mihai MĂGDOIU, Delia COMŞA


THE OCCUPATIONAL RISKS PREVENTION CULTURE

The European Union Strategy on Health and Safety has identified
education and training as key factors to strengthen the prevention culture.
Education about occupational health and safety does not start with entry into
the world of work – it should be part of the school curriculum or a vocational
subject in its own right. The aim of this work paper is to present the project
developed by the Territorial Labour Inspectorate Sibiu, which tackles issues
regarding the implementation of an educational programme for the youth,
regarding the occupational risks prevention at the work places.

Cuvinte cheie: prevenirea prin educaţie, riscuri ocupaţionale, proiect
de parteneriat, instruire elevi
Keywords: prevention through education, occupational risks,
partnership project, training students


3.1. Bune practici

Bunele practici sunt structurate în
funcţie de trei abordări diferite: o abordare
holistică, o abordare pe baza programei
şcolare şi o abordare pe baza locului de
muncă.
Cazurile bazate pe abordarea
holistică prezintă o viziune globală asupra
19
securităţii şi sănătăţii în muncă şi includ dimensiunea stării de bine -
fizice, mentale şi sociale.
Aceste cazuri sunt orientate spre ansamblul sistemului
educaţional în scopul îmbunătăţirii mediului de muncă şi de învăţare.
De exemplu în Anglia a luat naştere „Standardul naţional
pentru o şcoală sănătoasă”, un program naţional care prevede un
proces de acreditare pentru parteneriatele din domeniile învăţământ şi
sănătate. Olanda are „O şcoală în deplină securitate”, o iniţiativă
orientată spre lărgirea comunicării cu privire la securitate şi violenţă în
cadrul şcolilor şi în jurul acestora. Grecia promovează „Lumină asupra
securităţii în şcoală”, ce reprezintă dezvoltarea de proceduri globale
pentru evaluarea securităţii zilnice în şcoală şi în mediul înconjurător
şcolii prin dezvoltarea unui parteneriat public privat.
Abordarea pe baza programei şcolare prezintă cazurile în
care securitatea şi sănătatea constituie parte integrantă a programei
şcolare şi nu sunt limitate la o singură disciplină. Securitatea şi
sănătatea sunt integrate ca „teme transversale”, adică la toate nivelurile
de învăţământ şi în discipline diferite, cum sunt limbile străine şi
literatura.
Astfel, în Italia se derulează „O şcoală sigură”, un cadru
conceptual şi metodologic pentru profesori privind modul de introducere
a securităţii şi sănătăţii în muncă în programa analitică; în Anglia există
Splaat („Joaca în deplină securitate, în orice moment”) ce reprezintă
sensibilizarea la nivelul şcolii primare cu privire la aspectele de
securitate întâlnite în localul instituţiei şi dezvoltarea pachetelor de
resurse de învăţare pentru diferite discipline din programa şcolară
naţională.
Abordarea pe baza locului de muncă scoate în relief cazurile
relevante ale celei mai importante etape a procesului educaţional,
tranziţia de la şcoală la viaţa activă. Aceste exemple de bune practici
sunt consacrate integrării la locul de muncă, etapelor care conduc spre
viaţa profesională şi a riscurilor care vor trebui luate în considerare.
Integrarea efectivă a securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul
procesului educaţional va avea rezultatele formative benefice şi va
ajuta la atingerea ţelurilor scontate:
 elevii, vor dispune la absolvirea şcolii de cunoştinţele de
bază şi înţelegerea noţiunilor din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, a importanţei acestora şi a
drepturilor/responsabilităţilor lor;
 integrarea securităţii şi sănătăţii în muncă în procesul de
pregătire practică, calificarea la locul de muncă şi
20
organizarea a stagiilor de practică în ateliere ori la diferiţi
agenţi economici, va forma comportamente adecvate faţă
de riscurile locului de muncă;
 va contribui la formarea lucrătorilor tineri, care trebuie să
dispună de cunoştinţele de bază în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, să înţeleagă noţiunile şi conceptele din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, a importanţei
acestora şi a drepturilor şi responsabilităţilor pe care le au,
precum şi unde pot găsi sprijin şi informare.

4. Descrierea proiectului

Consiliul European de la Lisabona a subliniat faptul că Europa
trece printr-o tranziţie către „o economie bazată pe cunoaştere”
marcată de schimbări profunde care implică adoptarea unei noi strategii
destinată creşterii calităţii muncii prin abordarea „stării de bine la
locul de muncă”.
Punerea în operă a acestei
strategii se poate realiza doar prin
recunoaşterea necesităţii de
consolidare a unei culturi de
prevenire a riscurilor prin
responsabilizarea socială a actorilor
de pe scena securităţii şi sănătăţii în
muncă, pe baza construirii de
parteneriate.

Astfel, în anul 2006
Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu
a demarat un proiect de parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean
Sibiu, proiect intitulat „Valenţe Culturale ale Securităţii şi Sănătăţii în
Muncă”, perioada de derulare fiind 2006-2011.

Proiectul are ca public ţintă tinerii şi urmăreşte implementarea
în mod inovator a unui program educaţional realizat în spiritul
conştientizării prevenirii riscurilor în muncă, având ca element de
intensificare a activităţii didactice un suport original reprezentat de
creaţia artistică tematică (filmuleţe tematice, clipuri, creaţie grafică etc.).

Principalele direcţii urmărite de activităţile din cadrul proiectului
sunt:
21
 Elaborarea şi implementarea unui program educaţional
pentru tineri, elevi ai claselor a IX-a – a XII-a, cu privire la
formarea continuă în spiritul prevenirii riscurilor.
 Consolidarea în rândul tinerilor, a unei culturi de prevenire
a riscurilor prin realizarea şi prezentarea de creaţii artistice
cu tematică specifică.

Principalele acţiuni derulate până în prezent în cadrul acestui
proiect, sunt următoarele:
 Întâlniri cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean
Sibiu şi ai unităţilor de învăţământ, în vederea stabilirii
programului, a grupului pilot şi a perioadei exacte de
desfăşurare;
 Semnarea protocolului de parteneriat privind colaborarea în
cadrul proiectului între ITM Sibiu şi ISJ, cu clauze şi
dispoziţii specifice derulării în condiţii bune a proiectului;
 Nominalizarea celor zece unităţi şcolare care să se implice
în derularea proiectului, respectiv Grupul Şcolar Construcţii
de Maşini Independenţa Sibiu, Grupul Şcolar Energetic
Sibiu, Grupul Şcolar Construcţii de Maşini Sibiu, Colegiul
Tehnic Textil Sibiu, Grupul Şcolar Avram Iancu Sibiu,
Colegiul Tehnic de Ind. Alimentară „Terezianum” Sibiu,
Grupul Şcolar de Industrie Uşoară Cisnădie, Şcoala
Naţională de Gaz Mediaş, Grupul Şcolar Agricol Timotei
Cipariu Dumbrăveni – cu posibilitate de extindere şi la alte
unităţi şcolare interesate de acest proiect.
 Organizarea de întruniri cu cadrele didactice care fac parte
din grupul de lucru, întruniri în cadrul cărora s-au stabilit
tematicile pentru cele 15 module care urmau să fie predate
de către cadrele didactice la clasele a IX-a SAM;
 Elaborarea unui suport de curs structurat pe 15 module cu
teme specifice securităţii şi sănătăţii în muncă, ca de
exemplu, drepturile şi obligaţiile lucrătorilor, agenţii chimici,
zgomotul şi vibraţiile, accidentele de muncă şi bolile
profesionale, noţiuni de electrosecuritate etc. Pentru fiecare
modul s-a elaborat un material pe suport magnetic pentru
profesori (in extenso), un material succint pentru elevi, o
prezentare în Power point şi câte un filmuleţ tematic.
 Formarea a 28 de cadre didactice din cadrul celor 10
grupuri şcolare implicate în proiect;
22
 Desfăşurarea efectivă a cursurilor, pe parcursul
semestrului II al anului şcolar 2006-2007, la clasele a IX-a,
câte o oră pe săptămână;
 Evaluarea rezultatelor pe baza centralizării chestionarelor
de opinie completate de către toţi elevii şi profesorii
participanţi, având ca obiectiv aprecierea oportunităţii
dezvoltării proiectului.

Rezultatele obţinute la finalul programului experimental, au
condus la extinderea proiectului în cursul semestrului II al anului şcolar
2007-2008, în alte 13 judeţe: Argeş, Arad, Braşov, Brăila, Bucureşti,
Cluj, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Timiş. Tulcea şi Vaslui,
însumând aproximativ de 190 licee şi şcoli de arte şi meserii - grupul
ţintă fiind de această dată elevii claselor a X-a, a XI-a şi a XII-a din
diferite unităţi de învăţământ.

Având în vedere experienţa acumulată, observaţiile şi
propunerile celor implicaţi, ca şi acordul Ministerului Educaţiei,
Cercetării şi Inovării, Inspecţia Muncii a considerat benefică extinderea
proiectului în semestrul al II-lea al anului şcolar 2008-2009, la nivelul
tuturor judeţelor, după cum urmează:

- clasa a X-a: 14 module de câte o ora fiecare (1 modul RM,
13 module SSM);
- clasa a XI-a: 14 module de câte o ora fiecare (14 module
SSM);
- clasa a XII-a: 12 module de câte o ora fiecare (5 module
RM, 7 module SSM).

Cele 14 judeţe care au fost implicate iniţial în proiect, au derulat
cursuri pentru trei ani de studiu (cls. a X-a, a XI-a, a XII-a), cu suporturi
de curs distincte (14 module pentru cls a X-a, 14 module pentru cls. a
XI-a şi 12 module pentru cls. a XII-a). Judeţele care au participat pentru
prima dată la proiect au derulat numai cele 14 module aferente clasei a
X-a.
Cursurile au fost completate până la 16 ore pe săptămână
(câte săptămâni are semestrul al II-lea) cu recapitulări, testări, exerciţii,
concursuri tematice.
Pe parcursul semestrul II, inspectorii de muncă – coordonatori
locali – au participat prin sondaj la cel puţin 5 ore predate de profesori.

23
5. Rezultatele implementării proiectului

La finele anului şcolar 2008-2009 s-a organizat în judeţul Sibiu,
în cadrul proiectului de parteneriat „Valenţe Culturale ale Securităţii şi
Sănătăţii în Muncă”, un concurs judeţean intitulat „ŞTIU ŞI APLIC!”.
Scopul acestui concurs a fost conştientizarea profesorilor şi tinerilor
elevi, viitori lucrători, asupra riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională de la viitoarele locuri de muncă a tinerilor, obiectivele
principale ale concursului fiind:

 identificarea, stimularea şi promovarea elevilor cu aptitudini
creative şi interes sporit pentru acest domeniu de studiu:
securitate şi sănătate în muncă;
 dezvoltarea competenţelor elevilor prin activităţi de bune
practici în securitate şi sănătate în muncă;
 dobândirea de cunoştinţe suplimentare în acest domeniu,
familiarizarea cu metodele de studiu din acest domeniu, cu
termenii de specialitate.

Concursul a constat în 2 probe, organizate pe trei nivele
(echipe de 3 participanţi pentru fiecare nivel - clasa a IX-a, a X-a, a XI-
a):
 etapa I a – proiect - realizarea şi prezentarea unei lucrări
în echipă (3 elevi) care să conţină un exemplu de bună
practică (situaţii periculoase în care au fost depistate
riscuri în şcoli şi măsurile luate în scopul eliminării acestor
riscuri).
 etapa a II a - probă scrisă - “Cât ştim despre securitate şi
sănătate în muncă” - test grilă.

Comisiile de evaluare, formate din cadre didactice şi inspectori
de muncă, au apreciat lucrările de cercetare ale elevilor conform
următorului barem: prezentarea publică, orală a esenţei lucrării,
prezentare accesibilă, expunerea coerentă a informaţiei, prezentarea
vizuală, corectitudinea rezultatelor, nivelul creativ al răspunsurilor.

Comisiile de evaluare au stabilit clasamentul general în
concordanţă cu rezultatele obţinute de concurenţi, acordându-se
premiile I, II, III şi o menţiune.
S-a acordat şi premiul „Cea mai bună şcoală pe judeţ”.

24
6. Concluzii

■ Statisticile actuale din uniunea europeană arată că tinerii
lucrători au o rată de accidentare mai mare decât alte categorii de
lucrători din diferite cauze: lipsa de informare, lipsa de experienţă, lipsa
de cunoştinţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă etc.

■ Având în vedere succesul de care s-a bucurat proiectul
intitulat „Valenţe Culturale ale Securităţii şi Sănătăţii în Muncă”, putem
concluziona că introducerea disciplinei Securitate şi Sănătate în
Muncă în învăţământul preuniversitar şi universitar, constituie o
componentă cheie în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor prin
învăţarea de către tineri a modului de a lucra în condiţii de securitate şi
sănătate.

■ Mesajul nostru final este acela că suntem cu toţii responsabili
de protecţia tinerilor la locul de muncă. Angajatorii sunt cei care din
punct de vedere juridic răspund de sănătatea şi securitatea tinerilor
angajaţi, dar responsabilitatea aparţine în egală măsură părinţilor,
profesorilor, specialiştilor în protecţia muncii, şi nu în ultimul rând
factorilor politici. Trebuie să găsim împreună căile pentru a asigura
tinerilor un început în viaţa profesională în depline condiţii de sănătate
şi securitate.


BIBLIOGRAFIE

[1] Păuş, Viorica Aura, Comunicare şi resurse umane, Iaşi, Editura Polirom,
2006.
[2] Bogarthy, Z., Manual de psihologia muncii şi organizaţională, Iaşi, Editura
Polirom, 2004.
[3] Prună, Șt., Integrarea profesională, Revista Barometrul social, nr. 10/2003.
[4] Zirra, Daniela, Rolul educaţiei în gradul de ocupare a forţei de muncă,
Revista Raporturi de muncă, nr. 6/2005.
[5] Găişteanu, Mihaela, Psihologia copilului.
[6] Johns, G., Comportament organizaţional, Editura Economică, Bucureşti,
1996.
[7] Stănciulescu, Elisabeta, Sociologia educaţiei familiei, Editura Polirom, Iaşi,
1996.
[8] Ştefan, I., Cogniţie şi creativitate. Studiu psihosociologic. Editura Dealul
Melcilor, Braşov, 1999.
[9] Silion, I., Cordonean, Cristina, Bazele medicinii muncii – teorie și practică –
ediţia a III-a, Editura Pim, Iasi, 2003.
25
[10] Niculescu, T., Toma, I., Pavel Anca, Medicina Muncii vol. I, Editura
Medmun, 1999.
[11] * * * Strategia Comunitară în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
pentru perioada 2002-2006.
[12] * * * Directiva Consiliului 89/391/CE, privind introducerea de măsuri pentru
încurajarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă.
[13] * * * Directiva Consiliului 94/33/CE, privind protecţia tinerilor în muncă.
[14] * * * Fişa „Securitatea lucrătorilor tineri – Ghid pentru angajatori”.
[15] * * * Fişa nr. 13 privind „Managementul performant pentru prevenirea
accidentelor”.


Francisc SZOMBATFALVI-TŐRŐK
inspector șef
Mihai MĂGDOIU
inspector de muncă
Delia COMŞA
inspector de muncă
Inspectoratul teritorial de Muncă Sibiu









26
27






MANAGEMENTUL RISCULUI

Diana IORGA


RISK MANAGEMENT

Without risk, there is no reward or progress. Unless risk is managed
effectively, organizations cannot maximize opportunities and minimize threats.
To help industry and commerce, public and private, ISO launched in 2009 two
new international standards, ISO 31000 and CEI/ISO 31010, applicable and
adaptable to all organizations, regardless of size.

Cuvinte cheie: risc, management, incertitudine, estimare, evaluare,
responsabilitate
Keywords: risk management, uncertainty, estimation, assessment,
accountability


1. Generalități

Există analişti care susţin că recenta criză financiară
manifestată la nivel mondial, a fost cauzată de un eşec al
managementului riscului, mai degrabă decât de eşecul managerilor de
top de a gestiona efectiv riscul.
Toate activităţile unei organizaţii implică riscuri, fără riscuri nu
există răsplată sau progres. Organizaţiile gestionează riscurile prin
identificarea şi analizarea lor şi apoi evaluează cum şi dacă riscurile
trebuie modificate. Riscul se referă în fond la incertitudine sau, mai
important, la efectul elementelor incerte asupra realizării obiectivelor
propuse. Fiecare organizaţie îşi propune anumite obiective şi, pentru a
le realiza, trebuie gestionate eficient toate incertitudinile care ar putea
interfera cu realizarea lor.
28
2. Standardului internaţional ISO 31000 –
Managementul riscului. Principii şi linii directoare

În acest sens, pentru a ajuta industria şi comerţul, din domeniul
public sau privat, să depăşească cu bine astfel de crize, ISO
(Organizaţia Internaţională de Standardizare) a constituit un grup de
lucru al Biroului de Management Tehnic al ISO, responsabil cu
managementul riscului, din care au făcut parte experţi din circa 28 ţări,
reprezentând toate continentele (mai puţin Antarctica). Activitatea lor s-
a concretizat în elaborarea, în anul 2009, a standardului internaţional
ISO 31000 - Managementul riscului. Principii şi linii directoare. Ulterior,
printr-o colaborare între comitetul tehnic CEI/TC 56, Siguranţa în
funcţionare şi grupul de lucru "Managementul riscului" al ISO TMB, a
fost elaborat standardul internaţional CEI/ISO 31010:2009 -
Managementul riscului. Tehnici de evaluare a riscurilor.
Ambele standarde au fost adoptate ca standarde române, SR
ISO 31000:2010, respectiv SR EN 31010:2010.
Aceste standarde recomandă organizaţiilor să dezvolte, să
implementeze şi să îmbunătăţească continuu un cadru organizaţional al
cărui scop este integrarea procesului de management al riscului în
procesele de conducere, de strategie şi planificare, de management, de
raportare ca şi în politicile, valorile şi cultura întregii organizaţii.
Managementul riscului poate fi aplicat întregii organizaţii, în
toate domeniile şi la toate nivelurile sale, în orice moment, precum şi
funcţiilor, proiectelor şi activităţilor specifice.
Avantajele implementării managementului riscului sunt, printre
altele: încurajarea unui management proactiv, îmbunătăţirea identificării
oportunităţilor şi ameninţărilor, îmbunătăţirea încrederii părţilor
interesate, îmbunătăţirea mijloacelor de control şi a eficacităţii
operaţionale, creşterea performanţelor în domeniul sănătăţii şi
securităţii ocupaţionale precum şi în cel al protecţiei mediului.
Pentru un management eficace al riscului trebuie respectate un
număr de principii, care stipulează că managementul riscului:
1. creează şi protejează valoarea,
2. este parte integrantă în toate procesele organizaţionale,
3. este parte în luarea deciziilor,
4. abordează în mod explicit incertitudinea,
5. este sistematic, structurat şi oportun,
6. se bazează pe cele mai bune informaţii disponibile,
7. este personalizat,
8. ia în considerare factorii umani şi culturali,
29
9. este transparent şi participativ,
10. este dinamic, iterativ şi răspunde la schimbare,
11. facilitează îmbunătăţirea continuă a organizaţiei.
Cadrul organizaţional de management garantează că
informaţiile despre risc, rezultate din procesul de management al
riscului, sunt raportate şi utilizate în mod adecvat pentru luarea
deciziilor şi pentru responsabilizarea la toate nivelurile relevante ale
organizaţiei.

3. Managementul riscului

Un prim pas important este evaluarea şi înţelegerea
contextului, atât intern cât şi extern, în care funcţionează organizaţia,
deoarece acesta poate influenţa în mod semnificativ proiectarea
cadrului organizaţional. Trebuie apoi stabilită politica referitoare la
managementul riscului, care să precizeze clar obiectivele şi
angajamentul organizaţiei. Organizaţia trebuie să se asigure că există
răspunderea, autoritatea şi competenţa adecvată pentru gestionarea
riscului, incluzând implementarea şi menţinerea procesului de
management al riscului şi asigurarea adecvării, eficacităţii şi eficienţei
oricăror mijloace de control.
Pentru managementul riscului organizaţia trebuie să aloce
resursele necesare, luând în considerare: personalul (abilităţi,
experienţă şi competenţă); procesele organizaţiei, metodele şi
instrumentele acesteia utilizate pentru gestionarea riscului; procesele şi
procedurile documentate; sistemele de management al informaţiilor şi
cunoştinţelor; programele de instruire.
Organizaţia trebuie să stabilească mecanisme de comunicare
internă şi externă şi de raportare, pe parcursul tuturor etapelor
procesului de management al riscului, pentru a susţine şi încuraja
răspunderea şi asumarea proprietăţii asupra riscului. Aceste
mecanisme trebuie să implice consultarea cu toate părţile interesate,
externe şi interne, şi să asigure un schimb eficient de informaţii, în
vederea respectării cerinţelor legale şi reglementate şi pentru creşterea
încrederii în organizaţie (atât în situaţii curente cât şi în eventualitatea
unei crize sau a unei situaţii neprevăzute).
Evaluarea riscurilor încearcă să găsească răspuns la
următoarele întrebări:
• ce se poate întâmpla şi de ce (prin identificarea riscurilor)?
• care sunt consecinţele?
• care este probabilitatea apariţiei lor în viitor?
30
• există factori care atenuează consecinţa aferentă riscului sau
care reduc probabilitatea de apariţie a riscului?
• nivelul de risc este tolerabil sau acceptabil şi necesită
tratament ulterior?
Scopul evaluării riscurilor este acela de a furniza informaţii şi
analize documentate în vederea luării de decizii în cunoştinţă de cauză
privind modul de tratare a riscurilor specifice şi modul de a face o
selectare între opţiuni.
După finalizarea unei evaluări a riscurilor, tratarea riscurilor
implică selectarea şi stabilirea uneia sau mai multor opţiuni relevante
pentru a modifica probabilitatea de apariţie a acestora, efectele
riscurilor, sau ambele şi pentru implementarea acestor opţiuni.



Fig. 1 Procesul de management al riscului



Identificarea riscurilor este procesul de căutare, recunoaştere şi
înregistrare a riscurilor. Scopul identificării riscurilor este acela de a
identifica ceea ce s-ar putea întâmpla sau ce situaţii ar putea apărea
care ar putea afecta realizarea obiectivelor sistemului sau organizaţiei.


Figură preluată din SR ISO 31000:2010.
31
Procesul de identificare a riscurilor include identificarea
cauzelor şi surselor riscului (pericole în contextul unor posibile vătămări
corporale), a evenimentelor, situaţiilor sau împrejurărilor care ar putea
avea un impact material asupra obiectivelor şi naturii acestui impact.
Metodele de identificare a riscurilor pot include:
• metode documentate, de exemplu liste de verificare şi examinare
a datelor istorice
• abordări sistematice în echipă, în care echipa de experţi urmează
un proces sistematic de identificare a riscurilor prin intermediul unui
set structurat de întrebări
• tehnici de raţionament inductiv precum HAZOP (HAZard and
OPerability study sau studiul pericolelor şi operabilităţii).
Se pot folosi diverse tehnici ajutătoare pentru a îmbunătăţi
precizia şi integritatea identificării riscurilor, în principal brainstorming, şi
metodologia Delphi.
Analiza riscurilor constă în stabilirea consecinţelor şi
probabilităţilor lor pentru evenimentele identificate de risc luând în
considerare prezenţa (sau absenţa) şi eficacitatea oricăror mijloace de
control. Consecinţele şi probabilităţile lor sunt ulterior combinate pentru
a determina un nivel de risc. Trebuie identificaţi factorii care afectează
consecinţele şi probabilitatea. Un eveniment poate avea consecinţe
multiple şi poate afecta multiple obiective.
Metodele folosite la analiza riscurilor pot fi calitative, semi-
cantitative sau cantitative. Nivelul de detaliere necesar va depinde de
aplicaţia specifică, de disponibilitatea datelor de încredere şi de nevoile
organizaţiei de a lua decizii. Unele metode şi nivelul de detaliere a
analizei pot fi stabilite prin lege.
Evaluarea calitativă defineşte consecinţele, probabilitatea şi
nivelul de risc prin niveluri de importanţă, precum „ridicat”, „mediu” şi
„scăzut”, poate combina consecinţa şi probabilitatea şi evaluează
nivelul de risc rezultat în raport cu criteriile calitative.
Metodele semi-cantitative folosesc scări numerice pentru
cuantificarea consecinţelor şi probabilităţii şi le combină pentru a obţine
un nivel de risc în baza utilizării formulei. Scările pot fi liniare,
logaritmice şi sau pe baza altei relaţii; de asemenea, formulele folosite
pot varia.
Analiza cantitativă estimează valori cu aplicabilitate practică
pentru consecinţele şi probabilităţile lor şi produce valori ale nivelului de
risc în unităţi specifice definite la dezvoltarea contextului.
Tratarea riscului implică selectarea uneia sau mai multor
opţiuni pentru modificarea riscurilor şi implementarea respectivelor
32
opţiuni. Odată implementate, modurile de tratare furnizează sau
modifică mijloacele de control.
Opţiunile privind tratarea riscului pot include următoarele:
• evitarea riscului prin luarea deciziei de a nu începe sau de
a nu continua cu activitatea care dă naştere riscului;
• asumarea sau creşterea riscului pentru a urmări o
oportunitate;
• îndepărtarea sursei de risc;
• modificarea consecinţelor;
• împărţirea riscului cu altă parte sau părţi (inclusiv contracte
şi finanţarea riscului); şi
• reţinerea riscului prin decizie fundamentată.

4. Concluzii

■ Riscul, definit ca efect al incertitudinii asupra realizării
obiectivelor, este adesea caracterizat prin referire la evenimente
potenţiale şi la consecinţe, sau la o combinaţie a acestora.
■ Managementul riscului reprezintă acele activităţi coordonate
pentru a direcţiona şi a controla o organizaţie în ceea ce priveşte riscul
şi poate fi aplicat oricărui tip de risc, indiferent de natura sa, cu
consecinţe pozitive sau negative. Acest proces trebuie să devină o
parte integrantă din modul de conducere a unei afaceri de succes.

BIBLIOGRAFIE

[1] Kevin W. Knight, Future ISO 31000 standard on risk management, ISO
Focus June 2009.
[2]* * * SR ISO 31000:2010, Managementul riscului. Principii şi linii directoare.
[3] * * * SR EN 31010:2010, Managementul riscului. Tehnici de evaluare a
riscurilor.


Ing. Diana IORGA
expert principal standardizare ASRO
diana.iorga @asro.ro






SUBSTANŢELE PERICULOASE, CAUZA BOLILOR
PROFESIONALE ÎN JUDEŢUL SIBIU, ÎN PERIOADA
2006 - 2010

Carmen VONICA, Ştefan ŞERBULEA


DANGEROUS CHEMICAL SUBSTANCES - THE CAUSE OF
THE OCCUPATIONAL ILLNESSES, IN SIBIU COUNTY
DURING 2006 – 2010

Analysis regarding the occupational illnesses registered in Sibiu
County, during 2006-2010, caused by the dangerous chemical substances in
the working environment, especially in the maintenance domain.

Cuvinte cheie: boli profesionale, substanţe chimice periculoase,
mentenanţă, saturnism, evaluare nivel de risc, fişe tehnice de securitate
Keywords: occupational diseases, dangerous chemicals,
maintenance, lead poisoning, the level of risk assessment, safety data sheets



1. Introducere

Analiză a bolilor profesionale declarate în judeţul Sibiu în anii
2006 - 2010 cauzate de substanţele chimice periculoase prezente în
mediul de muncă cu predominanţă în domeniul mentenanţei.
Substanţele periculoase sunt acele substanţe chimice, utilizate
sau care apar în cursul procesului tehnologic, şi care pătrunzând în
organismul uman în timpul activităţii profesionale perturbă starea de
sănătate şi/sau capacitatea de muncă.

33
2. Analiza statisticii bolilor profesionale

În judeţul Sibiu în perioada 2006 - 2010 au fost înregistrate un
număr de 145 boli profesionale, cu următoarea repartiţie pe ani.
Tabelul 1
Număr boli
profesionale
declarate în
judeţul Sibiu
în anul
2006
Număr boli
profesionale
declarate în
judeţul Sibiu
în anul 2007
Număr boli
profesionale
declarate în
judeţul Sibiu
în anul 2008
Număr boli
profesionale
declarate în
judeţul Sibiu
în anul 2009
Număr boli
profesionale
declarate în
judeţul Sibiu
în anul 2010
77 31 27 4 6
TOTAL = 145
Din totalul bolilor profesionale înregistrate, 94,48 % (137
cazuri) au ca şi etiologie una sau mai multe substanţe chimice
periculoase prezente in mediul de muncă în special în sectorul
mentenanţă.
Tabelul 2
Număr boli
profesionale
cauzate de
substanţe
periculoase
înanul 2006
Număr boli
profesionale
cauzate de
substanţe
periculoase
în anul 2007
Număr boli
profesionale
cauzate de
substanţe
periculoase
în anul 2008
Număr boli
profesionale
cauzate de
substanţe
periculoase
în anul 2009
Număr boli
profesionale
cauzate de
substanţe
periculoase
în anul 2010
4 (96,10 %) 30 (96,77 %) 25 (92,59 %) 4 (100 %) 4 (66,67 %)
TOTAL = 137 ( 94,48 %) cauzate de substanţe periculoase


94.48 %
5.52%
Boli profesionale cauzate de
substanţe periculoase
Alte boli profesionale

Fig. 1 Repartiția bolilor profesionale în județul Sibiu

34
Factorii etiologici principali care au dus la îmbolnăvirile
profesionale sunt noxele chimice profesionale, care sub aspectul stării
de agregare se găsesc sub formă de:
 gaze sau vapori (exemple, fumuri, gaze de sudură),
 lichidă (ulei mineral, alcool etilic, alcool metilic, alcool
izoamilic, acetat de etil, aldehidă acetică - care au un grad
mare de volatilizare),
 solidă (pulberi de plumb, bioxid de siliciu).
În tabelul de mai jos prezentăm clasificarea bolilor
profesionale declarate în perioada 2006 – 2010 în judeţul Sibiu.
Tabelul 3
Nr
crt
Boala profesională 2006 2007 2008 2009 2010
74 29 25 2 3
(41) (15) (13 (2) (3)
1 Intoxicaţia cu Pb
(saturnism)
- acută (colică
saturnină)
- cronică
(33) (14) (12) - -
2 Dermatită de contact - 1 - - -
3 Fibroză pulmonară - - - 1 -
4 Intoxicaţie acută cu
vapori iritanţi. Sicas
- - - 1 -
5 Silicoză - - - - 1

Cauzele etiologice ale bolilor profesionale declarate în judeţul
Sibiu în perioada 2006 – 2010 sunt: pulberi de plumb, uleiuri minerale,
gaze şi fumuri de sudură, amestecuri de solvenţi organici, bioxid de
siliciu. Tabelul 4
Nr
crt
Boala
profesională
Noxa
chimică
2006 2007 2008 2009 2010
74 29 25 2 3
(41) (15) (13 (2) (3)
1
Intoxicaţia cu
Pb
- acută (colică
saturnină)
- cronică
Pb
(33) (14) (12) - -
2
Dermatită de
contact
Ulei
mineral
- 1 - - -
3
Fibroză
pulmonară
Gaze şi
fumuri de
sudură
- - - 1 -
4
Intoxicaţie
acută cu vapori
iritanţi. Sicas
Amestec
solvenţi
organici
- - - 1 -
5 Silicoză SiO
2
- - - - 1
35
Sectorul de mentenanţă este cel mai afectat, acesta fiind
reprezentat de servicii, recuperare deşeuri, dezasamblarea maşinilor şi
echipamentelor scoase din uz, alte lucrări de instalaţii, fabricarea
aparatelor de distribuţie şi control al electricităţii etc.
Făcând o analiză comparativă a bolilor profesionale din cei
cinci ani, s-a constatat o scădere semnificativă începând cu anul 2006
şi până în anul 2009, de la 77 la 4, după care se înregistrează o uşoară
creştere a numărului total de boli profesional, de la 4 la 6.

EVOLUŢIA BOLILOR PROFESIONALE 2006-2010
0
20
40
60
80
100
2006 2007 2008 2009 2010
N
U
M
Ă
R

B
O
L
I

P
R
O
F
E
S
I
O
N
A
L
E

Fig. 2 Evoluția bolilor profesionale 2006-2010

În ce priveşte evoluţia bolilor profesionale cauzate de
substanţele chimice periculoase, are loc o scădere progresivă de la 74
la 4, până în anul 2009, după care există o stagnare a numărului de
boli profesionale. Aceste scăderi ale numărului de boli profesionale, se
datorează restrângerii de activitate, în special pe platforma Sometra
Copşa Mică, la ora actuală desfăşurându-se doar activităţi de
conservare şi întreţinere, specifice mentenanţei.

EVOLUŢIA BOLILOR PROFESIONALE CAUZATE DE
SUBSTANŢELE CHIMICE ÎN 2006 - 2010
0
10
20
30
40
50
60
70
80
2006 2007 2008 2009 2010
N
U
M
Ă
R

B
O
L
I

P
R
O
F
E
S
I
O
N
A
L
E

Fig. 3 Evoluția bolilor profesionale cauzate de substanțele chimice

Ca şi o particularitate a judeţului Sibiu sunt intoxicaţiile cu Pb,
saturnismul, boli profesionale înregistrate la SC Sometra SA din Copşa
36
Mică, unde s-a înregistrat o scădere progresivă a numărului total de
boli profesionale de la 74 la 3.

74
29
25
2
3
0
10
20
30
40
50
60
70
80
N
U
M
Ă
R

B
O
L
I

P
R
O
F
E
S
I
O
N
A
L
E
EVOLUŢIA INTOXICAŢIILOR CU Pb LA SC SOMETRA SA Copşa Mică
2006
2007
2008
2009
2010

Fig. 4 Evoluția intoxicațiilor cu Pb

Din totalul bolilor profesionale înregistrate în perioada 2006 -
2010, intoxicaţiile cu plumb reprezintă 97,08 % (133 de cazuri), din care
55,64 % intoxicaţii acute şi 44,36 % intoxicaţii cronice.
În desfăşurarea proceselor tehnologice substanţele chimice
toxice care au dus la îmbolnăvirile profesionale, au fost întâlnite ca:
- produse intermediare (pulberile de plumb, ulei mineral, gaze şi
fumuri de sudură);
- produse întâmplătoare (amestec de solvenţi organici, alcool
etilic,, metilic, izoamilic, esteri – acetat de etil, aldehide -
acetică);
- produse adjuvante (SiO
2
)
Expunerea la substanţele chimice care au provocat
îmbolnăvirile profesionale au fost:
 frecventă (în cazul utilizării obişnuite a acestora în
procesul tehnologic ca de ex: pulberile de Pb, uleiul
mineral, gaze şi fumuri de sudură, SiO
2
) sau
 accidentală (în cazul unor avarii, defecţiuni tehnice,
omisiuni ca de ex: expunerea la un amestec de solvenţi
organici).
Din numărul total de boli profesionale înregistrate la nivelul
judeţului Sibiu, un singur caz a fost de intoxicaţie acută cu amestec de
solvenţi organici, prin expunere accidentală la un amestec de substanţe
chimice iritante(în lipsa unei ventilaţii corespunzătoare).
37
Doza recepţionată şi asimilată de organism de substanţe
toxice, a variat în funcţie de nivelul de expunere şi durata cu care
salariatul a fost în contact, respectiv:
 pentru intoxicaţia cu plumb, de la câteva luni la câţiva ani,
la doze care au depăşit valoarea limită de expunere;
 pentru fibroză pulmonară şi silicoză, au necesitat ani de
expunere la toxice profesionale, la nivele şi concentraţii
diferite de gaze, fumuri de sudură şi SiO
2

 în dermatita de contact, dozele şi valorile limită de
expunere au constat în simpla lor prezenţă, iar
 în cazul intoxicaţiei acute cu amestecul de solvenţi
organici, expunerea a fost la concentraţii ridicate, peste
limita maximă admisă de expunere, intr-un timp relativ
scurt.
Un rol important în toate îmbolnăvirile profesionale îl constituie
factorul individual, respectiv sensibilitatea fiecărui organism.
Căile de pătrundere a toxicelor în organism, au fost:
 respiratorie (în cazul saturnismului, fibrozei pulmonare,
silicozei şi intoxicaţiei acute cu solvenţi organici)
 cutanată pentru dermatita de contact.
În ceea ce priveşte anatomia patologică a bolilor profesionale
prezentate mai sus, în contact cu pielea sau pătrunse în organism
toxicele profesionale pot fi transportate ca atare, netransformate(de
ex: uleiul mineral, plumbul, SiO
2
) sau pot fi - transformate în metaboliţi
(de ex: amestecul de solvenţi organici cu alcool etilic, metilic, izoamilic,
esteri – acetat de etil, aldehide – acetică) şi transportate de umorile
organismului la diferite organe ţintă pe care le afectează: aparat
digestiv, respirator, cardiocirculator, renal, reproducător, sistem nervos,
imunitar, piele.
Ramurile de profil unde au fost înregistrate bolile profesionale,
în anii 2006 - 2010, sunt evidenţiate în tabelul 5.
Tabelul 5
Nr.
crt.
Ramura de profil
Boala
profesională
Unitatea
Nr.
Cazuri
1 Industria
metalurgiei
neferoase
Intoxicaţie cu
Pb
(saturnism)
SC Sometra SA Copşa
Mică 106
2 Servicii Intoxicaţie cu
Pb
(saturnism)
SC Ţarca Prest Srl
Mediaş 1
3 Construcţii Intoxicaţie cu
Pb
SC Alex Grup Srl
Mediaş
18

38
(saturnism)
Fibroză
pulmonară
1
4 Recuperare
deşeuri
Intoxicaţie cu
Pb
(saturnism)
SC Rombat SA Bistriţa
5
5 Dezasamblarea
maşinilor şi
echipamentelor
scoase din uz
Intoxicaţie cu
Pb
(saturnism)
SC Piro Prest Serv Srl
Axente Sever
1
6 Recuperarea
materialelor
reciclabile
Intoxicaţie cu
Pb
(saturnism)
SC Goldstar Imex Srl
Orlat 1
7 Alte lucrări de
instalaţii
Intoxicaţie cu
Pb
(saturnism)
SC Izo Prod Srl Târgu
Mureş 1
8 Producţia piese
şi accesorii auto
Dermatită de
contact
SC Compa SA Sibiu
1
9 Fabricarea
aparatelor de
distribuţie şi
control al
electricităţii
Intoxicaţie
acută cu
solvenţi
organici
SC Harting România
Manufacturing SCS
Sibiu 1
10 Fabricarea
utilajelor pentru
metalurgie
Silicoză SC Independenţa SA
Sibiu 1
TOTAL X 137

La toate unităţile unde au fost înregistrate bolile profesionale
este asigurată supravegherea medicală a salariaţilor de către personal
specializat de medicina muncii, prin cabinetele medicale proprii (la S.C.
Sometra S.A. Copşa Mica, S.C. Compa S.A. Sibiu), sau prin contract
cu servicii medicale specializate.
În scopul prevenirii şi controlul expunerii la substanţe
periculoase pentru a proteja sănătatea lucrătorilor, angajatorii au stabilit
măsuri de prevenire tehnice, organizatorice şi medicale, s-au evaluat
riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă la 5 unități (SC Sometra
SA Copşa Mica, SC Compa SA Sibiu, SC Rombat SA Bistriţa, SC
Harting România Manufacturing SCS Sibiu) la data controlului.
În unele situaţii, unde procesul tehnologic a permis, s-a recurs
la cea mai importantă metodă de prevenire şi anume, eliminarea sau
substituirea substanţelor periculoase cu altele nepericuloase sau mai
puţin periculoase (SC Harting România Manufacturing SCS Sibiu).
39
40
Unde situaţiile nu au permis eliminarea substanţelor
periculoase, s-a avut în vedere îmbunătăţirea sistemelor de ventilaţie
cu exhaustare (SC Sometra SA Copşa Mică, SC Independenţa SA
Sibiu, SC Harting România Manufacturing SCS Sibiu), dotarea şi
utilizarea echipamentului de protecţie adecvat, sau schimbarea locului
de muncă pentru angajaţii cu hipersensibilitate dobândită (fibroză
pulmonară, dermatită de contact).
Pentru cazurile de silicoză şi fibroză pulmonară s-a solicitat
evaluarea capacităţii de muncă prin cabinetele de expertizarea
capacităţii de muncă şi pensionarea pe caz de boală.
Pentru deţinerea, utilizarea şi manipularea substanţelor toxice,
în condiţii de securitate, un număr de 4 unităţi (SC Sometra SA Copşa
Mică, SC Rombat SA Bistriţa, SC Independenţa SA Sibiu, SC Harting
România Manufacturing SCS Sibiu, SC Compa SA Sibiu) au îndeplinit
măsurile necesare în vederea autorizării şi notificării la ITM Sibiu, fiind
achiziţionate inclusiv fişele tehnice de securitate pentru substanţele
respective în vederea unei mai bune informări şi instruiri a angajaţilor.
Bolile profesionale, bolile legate de profesie şi celelalte boli
cauzate de substanţele periculoase, precum şi alţi agenţi prezenţi la
locul de muncă din domeniul mentenanţei, ridică o problemă importantă
atât din punct de vedere economic cât şi financiar, datorită costurilor
care le implică (zile de spitalizare, tratamente medicale, concedii
medicale, scăderea productivităţii în unele cazuri, lipsa de personal
specializat), cât şi uman (invaliditate permanentă sau temporară, stres).

3. Concluzii

În concluzie putem afirma cu certitudine, că şi în domeniul
mentenanţei, datorită lipsei de informaţii privind substanţele chimice
periculoase, nerecunoaşterii anumitor boli profesionale, şi alţi factori,
numărul îmbolnăvirilor profesionale este mai mare decât cel înregistrat
iar costurile pe care le implică sunt subestimate.

BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Legea securităţii și sănătății în muncă nr. 319/2006.
[2] * * * Normele metodologice de aplicare a Legii SSM aprobate prin HG
1425/2006 cu completările și modificările ulterioare.

Carmen VONICA, inspector de muncă
Ştefan ŞERBULEA, inspector de muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu






EXECUTAREA OPERAŢIUNILOR DE MENTENANŢĂ
ÎN ATMOSFERE POTENŢIAL EXPLOZIVE

Ioan RĂDULESCU


EXECUTION OF MAINTENANCE OPERATIONS IN
EXPLOSIVE POTENTIAL ATMOSPHERES

The summary of the work paper: Execution of maintenance operations
in explosive potential atmospheres for equipments including technical
measures, administrative or management aimed at maintaining or returns them
in a state that can meet the necessary function, protecting them against
damage or defects.

Cuvinte cheie: mentenanţă, cerinţe minime, cerinţă esenţială,
atmosfere potenţial explozive, medii explozive periculoase
Keywords: maintenance, minimum requirements essential requirement
potentially explosive atmospheres, hazardous explosive atmospheres



1. Introducere

Mentenanţa echipamentelor, instalaţiilor, clădirilor sau a
mijloacelor de transport cuprinde măsuri tehnice, administrative sau de
management care au ca scop menţinerea sau readucerea acestora
într-o stare în care îşi pot îndeplini funcţia necesară, protejându-le
împotriva defectării sau deteriorării [1].
În conformitate cu standardul european 13306 [2], mentenanţa
reprezintă „ansamblul de măsuri tehnice, administrative şi de
management întreprinse pe parcursul ciclului de viaţă al unui
41
echipament – un punct de lucru (clădire), echipament de muncă sau
mijloc de transport – destinate menţinerii sau readucerii acestuia într-o
stare în care poate îndeplini funcţia necesară”.
Mentenanţa influenţează securitatea şi sănătatea lucrătorilor în
două moduri. În primul rând, mentenanţa periodică, planificată şi
efectuată corect este esenţială pentru ca echipamentele şi mediul de
muncă să rămână sigure şi fiabile. În al doilea rând, mentenanţa în sine
trebuie să fie efectuată în condiţii de securitate, cu protejarea adecvată
a lucrătorilor de mentenanţă şi a altor persoane prezente la locul de
muncă.
O mentenanţă periodică este esenţială pentru a păstra
echipamentul, utilajele şi mediul de lucru fiabile şi sigure. Aceasta
contribuie la eliminarea pericolelor de la locul de muncă. Lipsa
mentenanţei sau mentenanţa necorespunzătoare poate duce la situaţii
periculoase, accidente şi probleme de sănătate. Mentenanţa este o
activitate cu risc ridicat, care trebuie să fie realizată într-un mod sigur.

2. Mentenanţa – cerinţă esenţială de sănătate şi securitate
referitoare la proiectarea şi construcţia echipamentelor şi
sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere
potenţial explozive

În HG nr. 752 din 14 mai 2004 privind stabilirea condiţiilor
pentru introducerea pe piaţă a echipamentelor şi sistemelor protectoare
destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, modificată şi
completată de HG nr. 461 din 5 aprilie 2006, se face referire la
mentenanţă [3], [4]:
- echipamentele şi sistemele protectoare supuse unor condiţii
speciale de verificare şi întreţinere trebuie proiectate şi
construite având în vedere asemenea condiţii;
- toate echipamentele şi sistemele protectoare trebuie să fie
însoţite de instrucţiuni, care să includă cel puţin următoarele
detalii:
o recapitulare a informaţiilor cu care este marcat
echipamentul sau sistemul protector, cu excepţia
numărului de serie, împreună cu orice informaţie
suplimentară corespunzătoare pentru a se facilita
întreţinerea (de exemplu adresa importatorului,
reparatorului etc.);
o instrucţiuni pentru securitate:
o punere în funcţiune,
42
o utilizare,
o asamblare şi dezasamblare,
o întreţinere (reparaţii de întreţinere şi de urgenţă),
o instalare,
o reglare,
o atunci când e necesar, indicarea ariilor de pericol în
faţa dispozitivelor de descărcare a presiunii,
o atunci când e necesar, instrucţiuni de instruire;
o detalii care permit luarea unor decizii fără nici un dubiu
pentru ca să se stabilească dacă un echipament
anume dintr-o categorie specifică sau un sistem
protector poate fi utilizat în siguranţă în aria destinată
în condiţiile de funcţionare anticipate;
o parametri electrici şi de presiune, temperaturi maxime
de suprafaţă şi alte valori limită;
o atunci când e necesar, condiţii speciale de utilizare,
inclusiv detalii pentru greşeli posibile care pot să apară
după cum arată experienţa;
o atunci când e necesar, caracteristicile esenţiale ale
uneltelor care pot fi montate la echipamente sau
sisteme protectoare;
- instrucţiunile sunt redactate de către producător sau de
reprezentantul său autorizat stabilit în România ori pe teritoriul
unui stat membru al Uniunii Europene în una dintre limbile
Uniunii Europene sau, după caz, în limba română;
- la punerea în funcţiune toate echipamentele şi sistemele
protectoare trebuie să fie însoţite de o traducere în limba sau
limbile oficială/oficiale a/ale ţării în care urmează să fie folosit
echipamentul şi sistemul protector şi de instrucţiunile în limba
originală;
- această traducere se face de către producător sau de
reprezentantul său autorizat stabilit în România ori pe teritoriul
unui stat membru al Uniunii Europene sau de persoana care
introduce pe piață echipamentul ori sistemul protector;
- prin excepţie de la această cerință, instrucţiunile de întreţinere
destinate a fi utilizate de către personalul de specialitate
angajat de producător sau reprezentantul său autorizat stabilit
în România ori pe teritoriul unui stat membru al Uniunii
Europene pot fi redactate şi într-o singură limbă comunitară
înțeleasă de către acest personal;
43
- instrucţiunile trebuie să conţină desenele şi schemele necesare
pentru punere în funcţiune, întreţinere, inspecţie, verificarea
funcţionării corecte şi, unde e cazul, repararea echipamentului
sau sistemului protector, împreună cu toate instrucţiunile utile,
în special cu privire la securitate;
- toată documentaţia care descrie echipamentul sau sistemul
protector nu trebuie să contrazică instrucţiunile cu privire la
aspectele de securitate.

3. Executarea operaţiunilor de mentenanţă în atmosfere
potenţial explozive

Lucrările de mentenanţă cuprind punerea în funcţiune,
întreţinerea, inspecţia şi controlul instalaţiilor. Înainte de
începerea lucrărilor de mentenanţă, toate persoanele în cauză
trebuie informate iar lucrările trebuie să facă obiectul unei autorizări,
după caz, în cadrul unui sistem de autorizare.
Numai persoanele abilitate pot efectua lucrări de
mentenanţă.
Experienţa demonstrează că riscul de accident creşte în
timpul lucrărilor de mentenanţă. De aceea, este necesar să se
verifice cu atenţie ca toate măsurile de protecţie necesare să fie luate
înainte, în timpul şi după efectuarea lucrărilor.
În timpul lucrărilor de mentenanţă, este necesar, în cazul în
care este posibil, să se izoleze mecanic şi/sau electric aparatele sau
părţile din instalaţie a căror punere involuntară în funcţiune în timpul
lucrărilor ar putea provoca o explozie. De exemplu, în cazul în care
trebuie efectuate lucrări la cald într-un recipient, este necesar să se
izoleze de recipient şi să se echipeze, de exemplu, cu o flanşă plină
sau un dispozitiv asemănător, toate conductele de la care ar putea
proveni un mediu exploziv periculos sau care sunt legate la alte
recipiente în care ar putea exista un astfel de mediu.
Prezenţa mediilor explozive periculoase trebuie exclusă în
timpul executării de lucrări de mentenanţă care prezintă pericol de
aprindere în amplasamente periculoase. Este necesar să se asigure
respectarea acestei condiţii pe întreaga durată a lucrărilor de întreţinere
şi, după aceea, pe o perioadă limitată după încheierea lucrărilor (de
exemplu, în cazul fenomenelor de răcire).
Cu excepţia împrejurărilor excepţionale, când au fost luate alte
măsuri de precauţie adecvate, părţile de instalaţie pe care trebuie
efectuate lucrări sunt golite, depresurizate, curăţate şi epurate în funcţie
44
de necesităţi și nu trebuie sa conţină substanţe inflamabile. Astfel de
substanţe trebuie îndepărtate de la locul de muncă în timpul executării
operaţiilor.
Trebuie utilizate mijloace de protecţie adecvate (a se vedea
figura 1) pentru executarea de lucrări care pot provoca jeturi de scântei
(de exemplu laminarea, arderea, polizarea) şi, după caz, trebuie stabilit
un pichet de incendiu.
Odată finalizate lucrările de întreţinere, este necesar să se
garanteze că mijloacele de protecţie necesare împotriva exploziilor în
stare de funcţionare normală au fost reactivate. În timpul lucrărilor de
întreţinere şi punere în funcţiune, este în mod special util un sistem de
autorizare a lucrărilor. Pentru reactivarea măsurilor de protecţie
împotriva exploziilor, ar putea fi utilă folosirea unei liste de control
realizate în acest scop [5].



Fig. 1 Exemplu de mijloace de protecţie în timpul
lucrărilor care provoacă jeturi de scântei

4. Concluzii

■ Echipamentul de muncă trebuie livrat cu toate echipamentele
şi accesoriile esenţiale şi speciale care să permită reglarea, întreţinerea
şi utilizarea lui fără riscuri.
■ Putem face o comparaţie – tabelul 1 - între cerinţele minime
de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către operatori
(persoana/persoanele care are/au sarcina de a instala, a pune în
funcţiune, a regla, a întreţine, a curăţa, a repara sau de a transporta
maşinile) a echipamentelor de muncă şi cerinţele esenţiale pentru
sănătate şi securitate referitoare la proiectarea şi construirea maşinilor.
45
46
Tabelul 1
Cerinţe minime [6] Cerinţe esenţiale [7]
Operaţii de întreţinere; dispozitive
uşor de identificat, destinate separării
de fiecare din sursele de energie
Mentenanţă: acces la postul de
lucru şi la locurile de intervenţie
separare de sursele de energie
intervenţia operatorului; curăţarea
părţilor interioare


BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Association Française de Normalisation, Terminologie de la
maintenance. Norme NF-EN 13306, X 60-319, AFNOR, Saint-Denis La Plaine,
iunie 2001.
[2] * * * CEN EN 13306 Terminologie privind mentenanţa.
[3] * * * HG nr. 752 din 14 mai 2004 privind stabilirea condiţiilor pentru
introducerea pe piaţă a echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate
utilizării în atmosfere potenţial explozive, M.O. 499/03.06.2004.
[4] * * * HG nr. 461 din 5 aprilie 2006 pentru modificarea HG nr. 752/2004
privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a echipamentelor şi
sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, M.O.
383/04.05.2006.
[5] * * * Comisia Europeană, Ghid de bune practici fără caracter obligatoriu în
vederea punerii în aplicare a Directivei 1999/92/CE a Parlamentului European
şi a Consiliului, 2003.
[6] * * * HG nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă, M.O.
815/03.10.2006.
[7] * * * HG nr. 1.029 din 3 septembrie 2008 privind condiţiile introducerii pe
piaţă a maşinilor, modificată şi completată cu HG nr. 517 din 18 mai 2011, M.O.
674/30.09.2008 şi M.O. 373/27.05.2011.


Ing. Ioan RĂDULESCU
inspector de muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă al judeţului Bihor






PREVENIREA RISCURILOR ÎN ACTIVITĂȚILE
DE MENTENANȚĂ DIN SECTORUL
CONSTRUCȚIILOR

Romulus BOTEZAN


RISK PREVENTION ACTIVITIES IN BUILDING
MAINTENANCE BUSINESS

This paper explains what risk prevention methods have to put in
practice in builfding maintenance business. Emphasis is laid on predictive
maintenance since it is the most cost efficient.

Cuvinte cheie: constructii, întreţinere, documentele coordonării
Keywords: constructions, meintenance, coordination documents


1. Introducere

Mentenanța construcțiilor reprezintă ansamblul de măsuri
tehnice, administrative și de management întreprinse pe parcursul
duratei de funcționare normale a construcțiilor, destinate menținerii sau
readucerii acestora într-o stare în care pot îndeplini funcțiile necesare.
Neefectuarea lucrărilor de mentenanață poate cauza nu
numai reducerea duratei de funcționare normale a construcțiilor dar și
accidente.
De exemplu, deteriorarea acoperișului unei construcții poate
duce la căderea unor elemente ale învelitorii acestuia care pot vătăma
lucrătorii ce desfășoară activitate la locurile de muncă din construcție
sau persoane din public.
47
Lucrările de mentenanță a construcților trebuie efectuate în
condiții de securitate, cu protejarea adecvată a lucrătorilor și a
persoanelor care pot să aibă acces în perimetrul șantierului.

2. Lucrările de mentenanță a construcțiilor

Mentenanța construcțiilor include lucrări de întreținere și
lucrări de reparații ale construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor
- electricitate, apa, gaz, canalizare, climatizare etc.
Aceste lucrări sunt determinate de uzura sau degradarea
normală a construcțiilor și instalațiilor aferente în exploatare sau de
acțiunea agenților de mediu și au ca scop menținerea stării tehnice a
construcțiilor.

2.1. Lucrările de întreținere a construcțiilor sunt lucrări
curente de mică amploare care se execută periodic fără scoaterea
clădirii din funcțiune în scopul prevenirii unei deteriorari premature a
elementelor care o compun și a menținerii lor în stare normală de
funcționare sau folosință. Ca exemple de lucrări de întreținere la clădiri,
putem cita:
- curățenia jgheaburilor, burlanelor și rigolelor, a sobelor și
coșurilor de fum;
- repararea feroneriei, ușilor și ferestrelor;
- vopsitorii;
- tâmplărie;
- zugrăveli interioare și exterioare;
- întreținerea suprafețelor din sticlă ale construcțiilor (spălare,
verificarea etanșeității, întreținerea rosturilor de dilatare etc.);
- revizuirea instalațiilor, schimbarea garniturilor, desfundarea
sifoanelor, canalelor și coloanelor de scurgere;
- dezgheţarea conductelor de apă neprotejate;
- îndepărtarea zăpezii de pe acoperișuri, copertine și din jurul
clădirii etc.

2.2. Lucrările de reparații curente a construcțiilor sunt lucrări
care se execută pentru înlăturarea unor deteriorări locale ale
elementelor de construcții și instalații sau pentru înlocuirea parțială a
elementelor uzate.
Aceste lucrări nu se execută periodic, ci după necesitate și
anume, atunci când se constată că au apărut deteriorări a căror
remediere nu se poate efectua prin lucrări de întreținere și care nu mai
suportă amânare până la cea mai apropiată reparație capitală.
48
În cadrul reparațiilor curente se va da o deosebită atenție
remedierii defecțiunilor apărute la învelitori, la trotuarele de protecție din
jurul clădirilor și la instalațiile clădirii. Ca exemple de reparații curente
de clădiri putem cita:
- înlocuirea parțială sau totală a învelitorii;
- înlocuirea jgheaburilor și a burlanelor;
- repararea sau consolidarea șarpantei;
- reparații locale la zidărie;
- repararea coșurilor, cornișelor;
- înlocuirea părților deteriorate ale instalațiilor clădirii
(conducte, armături, obiecte tehnico-sanitare, cazane de încălzire etc.).

2.3. Lucrările de reparații capitale ale construcțiilor sunt
lucrări de reparații care se execută în scopul menținerii funcționării
construcțiilor pe toată durata de serviciu normată.
În cadrul acestor lucrări se efectuează înlocuirea parțială sau
totală a elemetelor de construcții și instalații sau a părților componente
ale acestor elemente deteriorate ca urmare a uzurii fizice sau uzurii
datorate mediului. Concomitent cu lucrările de reparații capitale se
execută și lucrările de întreținere și reparații necesare.
Ca exemple de reparații capitale de clădiri putem cita:
- înlocuirea integrală sau parțială a șarpantelor, tâmplăriei,
pardoselilor;
- consolidări sau înlocuiri de ziduri sau planșee degradate;
- asanarea zidurilor și planșeelor umede și înlăturarea
cauzelor;
- înlocuirea integrală sau parțială a instalațiilor funcționale etc.
Duratele normale de funcționare ale clădirilor și construcțiilor
speciale pecum și a elementelor de construcții și instalații care compun
clădirile sunt prevăzute în catalogul privind clasificarea și duratele
normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr.
2.139/2004.

2.4. Controlul preventiv al clădirilor (periodic general) se
efectuează de către un colectiv de specialiști la termenele impuse de
natura condițiilor în care se face exploatarea lor în scopul stabilirii
necesităților de reparații, a felului și volumului lucrărilor respective,
precum și a urgenței acestora. Notificarea lucrărilor care necesită a fi
efectuate se face într-un proces-verbal.
La clădiri, de regulă lucrările de reparații curente se execută
anual ori imediat ce apare deteriorarea elementelor de construcții
pentru prevenirea degradării sau distrugerii acestora.
49
3. Mentenanața construcțiilor începe din faza de proiectare
a acestora prin întocmirea dosarului de intervenții
ulterioare (DIU)

Procesul de mentenață a construcţiilor trebuie să înceapă în
etapa de proiectare și planificare a lucrărilor.
Directiva 92/57/CEE transpusă în HG 300/2006 privind
cerinţele minime de securitate și sănătate în şantierele temporare sau
mobile stabileşte că beneficiarul unei lucrări de construcții sau
managerul de proiect este responsabil cu întocmirea planului de
securitate şi sănătate și a dosarului de intervenţii ulterioare (DIU).
Aceste documente trebuie întocmite pe durata elaborării proiectului de
către coordonatorul în materie de securitate și sănătate sau proiectant,
după caz.
Încă din faza de concepţie, studiu și elaborarea proiectului
lucrării trebuie să se ia în considerare principiile generale de prevenire
în materie de securitate și sănătate a muncii și trebuie să fie prevăzute
mijloacele de intervenţie ulterioară în securitatea obiectivului. În acest
sens trebuie avut în vedere:

- accesul în siguranţă la locurile de mentenanţă ale
construcţiilor și instalaţiilor care deservesc construcţiile;
- posibilitatea de ancorare a unor echipamente de muncă
sau echipamente individuale de protecţie pentru lucrări de
scurtă durată;
- posibilitatea amplasării rapide a echipamentelor de
protecţie colectivă (balustrade de protecţie) pentru lucrări
mai importante etc.

DIU trebuie să fie transmis coordonatorului în materie de
securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării, pe baza de proces-
verbal care se ataşează la dosar.
După recepţia finală a lucrării acest dosar trebuie transmis
beneficiarului pe baza unui proces-verbal care se ataşează la dosar.
În cazul unei intervenţii ulterioare, beneficiarul trebuie sa pună
la dispoziţie coordonatorului în materie de securitate şi sănătate
desemnat pe durata intervenţiilor ulterioare și antreprenorilor un
exemplar al DIU și să efectueze eventuale modificări cerute de noile
lucrări.
DIU trebuie să conțină informaţii despre lucrările de
mentenanţă și despre orice modificare adusă în timp construcţiilor și
50
instalaţiilor aferente. De asemenea acesta trebuie să conțină informaţii
utile pentru efectuarea în siguranţă a lucrărilor de mentenanţă.
Înaintea oricăror operaţiuni de mentenanţă, antreprenorii
trebuie să consulte DIU pentru a analiza riscurile şi a-şi stabili un mod
de operare respectând principiile generale de prevenire.
Punerea la zi a DIU trebuie să fie permanentă, la fiecare
lucrare de mentenanţă a construcţiei cât și la lucrările de modificare
sau extindere aduse acesteia. La fiecare schimbare de proprietate, DIU
trebuie să fie transmis noului proprietar.

4. Conţinutul DIU

În conformitate cu Directiva 92/57/CEE, dosarul de intervenţii
ulterioare trebuie să cuprindă:

- lista lucrărilor de intervenţii ulterioare;
- documentaţia de intervenţii ulterioare (planuri şi note
tehnice);
- prevederi şi informaţii utile pentru efectuarea intervenţiilor
ulterioare în condiţii de securitate şi sănătate.

Lista lucrărilor de mentenanţă stabilite acestor lucrări, ca de
exemplu:
- acoperişurile plane – se vor curăţa anual şi se va asigura
evacuarea apelor pluviale;
- acoperişurile în pantă – necesită verificarea învelitorii și
şarpantei, a construcţiilor metalice, coşurilor de şeminee,
conductelor, antenelor, captorilor sau a paratrăznetului.

Planurile și notele tehnice necesare intervenţiilor
ulterioare trebuie să conțină planuri și note, inclusiv fotografii
referitoare la :

- căi de acces permanente pentru intervenţii;
- accesul pe terase sau acoperiş;
- accesul pe tavanele halelor;
- facilitarea întreţinerii faţadelor, curăţare și vopsire;
- amplasamentele reţelelor şi dispozitivelor utilitare:
electricitate, climatizare, apa, gaz, canalizări, ape pluviale,
stingere a incendiilor etc;
- date tehnice privind caracteristicile materialelor şi condiţiile
de utilizare a lor etc.
51
Prevederi şi informaţii utile pentru efectuarea
intervenţiilor ulterioare în condiţii de securitate şi sănătate pot să
se refere la:
- natura intervenţiei;
- localizarea intervenţiei (fotografii, scheme de acces);
- suprafaţa de lucru;
- protecţia colectivă deja instalată sau dispozitivele pentru
instalarea lor;
- materialele specifice de utilizat;
- iluminatul și ventilaţia existente;
- mijloace de aprovizionare pentru lucrare;
- informaţii privind amplasamentul unor sisteme de ancorare
a echipamentelor individuale de protecţie (EIP),
echipamentelor de protecţie colectivă (EPC) și
echipamentelor de muncă (EM), înglobate în structura
construcţiei și informaţii despre verificările periodice ale
acestora;
- interdicţii privind executarea unor procedee de lucru
periculoase care pot produce incendii sau explozii, emisii
de substanţe nocive etc.;
- informaţii despre activităţile care se desfășoară în
construcţia respectivă;
- protecţia terţilor sau a personalului de exploatare;
- alte date care se consideră necesare.
Pentru a permite antreprenorilor să găsească rapid informaţiile
necesare este recomandat ca DIU să fie stabilit sub formă de fişe şi
scheme sau planuri de reperare.

5. Regulile de bază pentru securitatea lucrătorilor de
mentenanţă

Planificarea mentenanţei construcţiilor

Planificarea mentenanţei construcţiilor este esenţială pentru a
menţine sigure construcţiilor dar și pentru a se asigura securitatea
lucrătorilor din şantiere.
În cazurile în care apar lucrări accidentale, urgente, sub
presiunea timpului, prevenirea riscurilor poate fi deficitară, cu
consecinţe negative asupra securităţii și sănătății în muncă.
Planificarea mentenanţei trebuie să aibă în vedere
următoarele obiective:
52
- identificarea pericolelor, de exemplu: curentul electric,
gazul metan, expunerea la substanţe nocive, prezența
prafului, părţi mobile ale maşinilor, căderea de la înălțime
sau printr-un anumit spaţiu, obiecte grele care trebuie
mutate, prăbuşirea unor elemente de construcţii sau părţi
componente (învelitori, tavane, coşuri de fum etc.),
surparea unor excavaţii la refacerea sistemului de
canalizare etc.
- amploarea sarcinii de muncă, având în vedere timpul
necesar pentru efectuarea lucrărilor;
- accesul în siguranţă la zona de lucru și căi de ieşire rapidă;
- blocarea accesului persoanelor care nu au atribuţii în zona
de lucru;
- informarea și instruirea adecvată a lucrătorilor;
- informarea persoanelor care lucrează în apropierea
lucrătorilor care participă la lucrările de mentenanţă etc.

Înainte de începerea lucrărilor în şantier, antreprenorii și
subantreprenorii trebuie să întocmească un plan propriu de securitate
şi sănătate pentru lucrările de mentenanţă.
Acest plan trebuie să aibă în vedere principiile generale de
prevenire și protecţie și dosarul de intervenţii ulterioare deţinut de
beneficiarul construcţiei.
Conţinutul acestui plan trebuie adus la cunoştinţa lucrătorilor
înainte de începerea lucrărilor în şantier.

Planul propriu de securitate şi sănătate trebuie să conţină
informaţii legate de:

- analiza proceselor tehnologice de execuţie care pot afecta
sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi a celorlalţi
participanţi la procesul de muncă pe şantier;
- evaluarea riscurilor previzibile legate de modul de lucru, de
materialele utilizate, de echipamentele de muncă folosite,
de utilizarea substanţelor sau preparatelor periculoase, de
deplasarea personalului, de organizarea şantierului;
- măsuri pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii lucrătorilor,
specifice lucrărilor pe care antreprenorul/subantreprenorul
le executa pe şantier, inclusiv măsuri de protecţie colectivă
şi măsuri de protecţie individuală.

53
Desfăşurarea lucrărilor într-un mediu de muncă sigur

Procedurile elaborate în etapa de planificare, plecând de la
evaluarea riscurilor trebuie puse în aplicare.
Organizarea şantierului trebuie să aibă în vedere următoarele
activități de prevenire și protecţie:

- delimitarea și protejarea zonei de lucru pentru a se preveni
accidentarea lucrătorilor sau a altor persoane care ar putea
avea acces în zona şantierului, prin amenajarea unor
îngrădiri (garduri, panouri, plase etc.) și a unor cortine sau
tunele de protecţie;
- afişarea de indicatoare de securitate cu privire la accesul în
şantier și cu privirile la riscurile din zona de lucru;
- verificarea de către lucrători a existenței unor căi sigure de
intrare și ieşire din zona de lucru;
- identificarea în mod clar a surselor de pericol și
semnalizarea corespunzătoare a acestora (cablurile
electrice subterane și aeriene, conductele de gaz metan
etc.); dacă este necesar pentru securitatea lucrătorilor,
curentul electric sau gazul metan vor fi oprite pe timpul
lucrărilor;
- fixarea într-un mod sigur a materialelor, echipamentelor și
în general, a oricăror elemente care, la o deplasare
oarecare, pot afecta securitatea și sănătatea lucrătorilor;
- verificarea suprafeţelor de lucru sub aspectul solidităţii și
rezistenței etc.

Alegerea și utilizarea echipamentelor adecvate lucrărilor

Pentru efectuarea lucrărilor de mentenanţă în condiţii de
siguranţă trebuie alese și utilizate echipamente de muncă și
echipamente individuale de protecţie adecvate lucrărilor care trebuie
executate. În alegerea făcută trebuie să se acorde prioritate măsurilor
de protecţie colectivă în raport cu măsurile de protecţie individuală.

Montarea şi demontarea echipamentelor de muncă trebuie să
fie realizate de manieră sigură, în special prin respectarea
instrucţiunilor furnizate de fabricant care trebuie să fie cunoscute de
către utilizatori.

54
Respectarea practicilor sigure de lucru stabilite în etapa
de planificare

Măsurile stabilite în planul propriu de securitate și sănătate
trebuie respectate chiar și atunci când lucrătorii se află sub presiunea
timpului, eliminarea unor etape poate avea costuri importante și poate
cauza accidente și vătămări sau daune materiale.

Verificarea condiţiilor de siguranţăa lucrărilor

Stabilitatea și soliditatea posturilor de lucru trebuie verificate în
mod corespunzător la amenajarea acestora și apoi, după orice
modificare de înălțime sau adâncime.
Posturile de lucru mobile ori fixe, situate la înălțime sau în
adâncime, trebuie să fie solide și stabile, ţinându-se seama de:

- numărul de lucrători care le ocupă;
- încărcăturile maxime care pot fi aduse și suportate, precum
și de repartiţia lor;
- influentele externe la care pot fi supuse.

Verificarea sistemelor de ancorare a EIP, EPC și EM
înglobate în structura construcţiei trebuie făcută înainte de utilizare.
Șeful de şantier și conducătorii locurilor de muncă trebuie să
verifice condiţiile de lucru înainte de începerea efectivă a lucrărilor și pe
parcursul acestora.
Atunci când se constată situaţii de pericol, lucrarea trebuie
oprită până la remedierea deficiențelor.

6. Concluzii

■ Pentru asigurarea securităţii și sănătății lucrătorilor care
execută lucrări de mentenanţă a construcţiilor, trebuie să fie implicaţi
toţi cei care participă pentru realizarea lucrărilor, de la faza de
proiectare şi planificare până la faza de execuţie a lucrării.

■ Prevenirea riscurilor în activitățile de mentenanță trebuie să
se bazeze pe elaborarea unei proceduri adecvate de evaluare a
riscurilor având în vedere și conținutul dosarului de intervenții
ulterioare.

55

BIBLIOGRAFIE


[1] * * * Hotărârea de guvern nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate
şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile. Publicată în Monitorul
Oficial nr. 252 din 21 martie 2006.
[2] * * * Hotărârea de guvern nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă a echipamentelor de muncă.
Publicată în Monitorul Oficial nr. 815 din 3 octombrie 2006.
[3] Tologea, S., Problemele privind patologia și terapeutica construcțiilor,
Editura tehnică, București, 1975.
[4] * * * Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă. Ghid de
bune practici privind coordonarea securităţii şi sănătăţii în sectorul
construcţiilor. SEFMEP, 2006.


Ing. Romulus BOTEZAN
inspector de muncă, Inspectoratul de Muncă Alba






56






MENTENANȚA ÎN CONDIȚII DE SECURITATE PE
ȘANTIERE TEMPORARE ȘI MOBILE – IMAGINE,
CONCEPT ȘI BUNE PRACTICI

Georgeta Mariana CHIOREANU, Marcel Ilie ROMAN


SAFE MAINTENANCE ON TEMPORARY AND MOBILE
CONSTRUCTION SITES - PICTURE, CONCEPT
AND GOOD PRACTICE

The summary of the work paper approaches key aspects of
maintenance works taking place in the temporary and mobile sites with
reference to the safe execution of procedural act

Cuvinte cheie: mentenanţa, şantiere temporare și mobile, pericol, risc
Keywords: mentenance, temporary and mobile sites, security
coordination, danger, risk


1. Introducere

La nivel European, întreținerea locurilor de muncă reprezintă în
primul rând, o obligație legală.
Mentenanța în condiții de securitate este în interesul
angajatorilor, gestionarea corespunzătoare a securității și sănătății
este benefică întreprinderii. În consecință este foarte important ca
procedura de mentenanță să se desfășoare corespunzător, ținând
seama de securitatea și sănătatea lucrătorilor.
Mentenanța influențeaza securitatea și sănătatea lucrătorilor în
două moduri. În primul rând, mentenanța periodică, planificată și
efectuată corect, este esenţială pentru ca echipamentele și mediul de
57
muncă să rămână sigure și fiabile. În al doilea rând, mentenanța în sine
trebuie să fie efectuată în condiţii de securitate, cu protejarea adecvată
a lucrătorilor și a altor persoane prezente la locul de muncă.
Distingem în acest context două tipuri diferite de mentenanță:
Mentenanța corectivă, atunci când acțiunile au ca scop
restabilirea stării de funcționare a unui sistem avariat (de exemplu,
repararea sau înlocuirea unor componente defecte).
Acest tip de mentenanță este cunoscut și ca mentenanță
reactivă, deoarece acțiunea este inițială atunci când are loc
evenimentul neprevăzut al avariei unui echipament.
Mentenanța preventivă, atunci când acţiunile sunt efectuate la
intervale prestabilite sau în conformitate cu criteriile prevăzute în
vederea reducerii probabilității apariției unei avarii sau a degradării
funcționării unui echipament.
În acest caz, acțiunile sunt planificate, proactive și au ca scop
controlul procesului de deteriorare care conduce la avarierea unui
sistem (exemplu, curățare, înlocuire, inspecție).
Mentenanța include mai multe profesii și vizează toate
sectoarele de activitate. Din acest motiv, este dificil de identificat
numărul exact al lucrătorilor implicați în activități de mentenanță.
Deoarece efectuează o gamă largă de activități diferite,
lucrătorii de mentenanță sunt expuşi la multe și variate pericole la locul
de muncă.
Există pericole fizice (zgomot, căldură și frig excesiv, radiații,
volum ridicat de muncă fizică), pericole chimice (lucrul cu azbestul,
sudură, expunere la substanțe periculoase), pericole biologice
(legionella, leptospiroza) și pericole psihosociale (organizarea
necorespunzatoare a locului de muncă).
În cadrul variabilei ”proces de lucru”, folosită pentru clasificarea
cauzelor și circumstanțelor accidentelor, există patru subcategorii care
sunt legate de operațiuni de mentenanță:
1. configurare, pregătire, instalare, montare, demontare,
dezasamblare;
2. mentenanța, reparare, reglare, ajustare;
3. curațare mecanică sau manuală a spațiilor și
echipamentelor de muncă;
4. monitorizarea, inspecția proceselor de fabricație, a spațiilor
de lucru, a mijloacelor de transport.
Lipsa mentenanței sau mentenanța necorespunzatoare pot, de
asemenea, conduce la situații periculoase, accidente și probleme de
sănătate.
58
2. Importanța mentenanței

Avariile cauzate de mentenanță pot contribui la dezastre la
scară largă, cu consecințe negative pentru oameni și mediu.
Se estimează că 10-15 % dintre accidentele de muncă soldate
cu deces și 15-20 % din numărul total de accidente sunt asociate
mentenanței.
În funcție de factorii de risc ce intervin în activitatea de
mentenanță și de nivelul de risc rezultat în urma evaluării riscurilor se
nominalizează măsurile propuse de executant.
Spre exemplu, în atelierul de reparații și întreținere a
echipamentelor de muncă din cadrul șantierului sau a bazei de
producție identificăm o serie de factori de risc ca: organe de mașini în
mișcare - prindere, antrenare de către axele și osiile de transmitere a
mișcării de rotație - motor electric, compresor (există apărătoare de
protecție) – la reparații, pentru care se propun măsuri în consecință.
- se vor strânge întotdeauna legăturile desfăcute în timpul
reparației și întreținerii.
- dacă reglajul, întreținerea sau reparația solicită demontarea
echipamentului de protecție acesta trebuie să fie remontat și verificat
imediat după efectuarea acestor activități.
- dacă echipamentul de muncă este oprit pentru întreținere sau
reparație trebuie să se asigure că mașina nu pornește instantaneu –
blocarea comenzilor, scoaterea cheii și atașarea unui panou de
avertizare la butonul principal.
Pentru prevenirea căderilor de la înălțime în cadrul unui șantier
și în timpul efectuării activității de întreținere la acoperișuri, instalaţii,
coșuri de fum, opritoare de zăpadă etc., se impun o serie de măsuri ca:

 împrejmuirea tuturor deschiderilor, cum sunt golurile din zona de
lucru cu bariere fiabile (de exemplu cu balustradă și parapet la
nivelul piciorului sau acoperirea acestora,
 fixarea capacului de gol și semnalizarea zonei de lucru și în
exteriorul lucrării,
 verificarea elementelor de schelă din punctul de vedere al
securității muncii, înainte de începerea operației de montaj și
după poziționarea pe amplasament,
 inspectarea scărilor înainte de urcare pentru a constata dacă
sunt în bună stare de funcționare și stabil poziționate,
 utilizarea echipamentului de oprire a căderii libere atunci când se
lucrează de pe schela și a echipamentului individual de protecţie
59
pentru lucrul la înălțime, corzi de siguranță – adaptat sarcinii de
muncă,
 evitarea aruncării materialelor rezultate din operațiile de
întreținere și reparații la un nivel inferior al schelei, către sol sau
pe plasele de securitate,
 supravegherea schelelor de către o persoană competentă și
instruirea lucrătorilor,
 prioritate pentru protecția colectivă.
Respectarea actelor normative în vigoare ce fac conexiunea cu
activitățile de mentenanță, conduc la finalizarea operațiilor de
întreținere în condiții de siguranță.
H.G.300/2006 actualizată în 2007 privind cerințele minime de
securitate și sănătate pentru șantiere temporare și mobile transpune în
legislația românească prevederile Directivei 92/57/CEE privind cerințele
minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare și mobile.
Coordonarea în materie de securitate și sănătate trebuie să fie
organizată atât în faza de studiu, concepție și elaborare a proiectului,
cât și în decursul executării lucrărilor. Sunt desemnați coordonatori în
materie de securitate și sanatate în muncă.
Înainte de deschiderea șantierului, beneficiarul sau managerul
de proiect trebuie să asigure planul de securitate și sănătate. Hotărârea
de Guvern stabileşte obligațiile legate de securitate și sănătate ale
beneficiarului, managerului de proiect – administratorul proiectului,
muncitori, lucrătorilor independenți și angajatori.

Beneficiarul
 numește coordonatorii pentru proiectare și execuție.
 solicită coordonatorului să întocmească un plan de
securitate și sănătate.
 organizează consultări cu ceilalți beneficiari (dacă sunt
mai mulți pe același șantier de construcții).

Managerul de proiect – administratorul proiectului
 transmite documentele tehnice la coordonatorul în
materie de securitate și sănătate.
 întocmește un program de lucru provizoriu în
colaborare cu coordonatorul.
 coordonează integrarea de către întreprinderi și
lucrători a măsurilor de securitate și de prevenire cu
privire la munca ce se execută simultan și la
succesiunea operațiilor.
60
 vizitează șantierul și transmite informații
întreprinderilor.
 transmite și adaptează planul de securitate și sănătate
adaptat pe măsura înaintării lucrărilor și a schimbărilor
făcute.

Întreprinderea
 transmite coordonatorului propriul său plan de
securitate și sănătate.
 asigură muncitorilor protecția sănătății și securitatea în
muncă sub toate aspectele sale.
 informează și consultă muncitorii în conformitate cu
legislaţia națională.
 ține cont de informațiile furnizate de coordonatorii în
domeniul securității și sănătății.

Lucrătorii
 se conformează instrucțiunilor angajatorlui privind
securitatea și sănătatea.
 utilizează corect echipamentele de muncă puse la
dispoziție – se va acorda prioritate măsurilor de
protecție colectivă.
 utilizează corect echipamentele individuale de protecție
 nu îndepărtează instrucțiunile de securitate specific
echipamentelor și instalațiilor și le aplică în mod corect.
 au grijă de propria lor securitate și sănătate și nu
compromit securitatea și siguranța celorlalte părți
implicate în procesul de muncă.
 semnalează imediat persoanei responsabile orice
situație periculoasă sesizată în muncă.
Lucrătorii și reprezentanții lor trebuie să fie informați asupra
măsurilor ce trebuie luate pentru securitatea lor pe șantier.
De asemenea, lucrătorii și reprezentanții lor trebuie să fie
consultați și să participle ținând seama de gradul de risc și de
importanța șantierului.

3. Concluzii

■ În sectorul construcțiilor 70 % dintre lucrători suferă de
afecțiuni osteo-musculo-articulare (la membre și spate).
61
62
■ Căderile de la înălțime sunt responsabile pentru aproximativ
43 % dintre accidentele mortale de pe șantierele din Europa.
■ Prevenirea – o problemă a tuturor. Absența unei politici de
prevenire a unor riscuri profesionale are un efect negativ pentru
angajați, întreprindere și beneficiar. Cea mai bună investiție este
prevenirea strategică. Aceasta include următoarele elemente distincte:
programarea, studiu pilot, proiect, negociere oferte, organizarea
șantierului, execuție.
■ Prevenirea strategică este profitabilă pentru întreprindere –
ea atacă problemele la sursă.
■ O mare importanță și responsabilitate pentru angajatori o
constituie evaluarea riscurilor legate de echipamentele alese,
substanțele și preparatele puse în lucru și amenajarea locurilor de
muncă.
■ Activităţile de prevenire, metodele de muncă și de execuţie
trebuie să fie integrate în ansamblul activităților ce concură la realizarea
construcției pe nivelele ierarhice.


BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Jurnal de prevenire nr.11 (3-2010) – revistă de specialitate în domeniile
Securitate și Sănătate în Muncă, Protecția Mediului, Situații de Urgență – PSI.
[2] * * * Colecţia revista Obiectiv 2008-2010 – Revista națională de specialitate
a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
[3] Ceauşu, I., şi colab. Organizarea şi conducerea activităţilor de întreţinere şi
reparaţii, Editura tehnică, Bucureşti, 1980.
[4] Rădoi, M., şi colab. Recondiţionarea pieselor, Editura tehnică, Bucureşti,
1986.
[5] * * * www.http://osha.europa.eu Facts-Agenţia Europeanǎ pentru Securitate
şi Sănătate în Muncă – Ghid de bune practici privind coordonarea securității și
sănătății.


Ing. Georgeta Mariana CHIOREANU
inspector de muncă, e-mail: chioreanu_geta @yahoo.com
Ing. Marcel Ilie ROMAN
inspector de muncă, e-mail: mroman956@yahoo.com
Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, Cluj-Napoca, str.G.Coșbuc, nr.2







MENTENANŢA SISTEMULUI DE MUNCĂ -
APLICARE PENTRU ACTIVITATEA HOTELIERĂ

Victor BOLCHIŞ, Delia TÂRLEA


THE MAINTENANCE OF THE WORK SYSTEM –
APPLICATION FOR HOTEL ACTIVITY

The summary of the work paper: Application for hotel activity of the
theoretic considerations from a former writing [1, page 211-216]. It is presented
the auxiliary activities for an authorized firm with CAEN code 5510 “Hotels and
others similar facilities of accommodation”. It is considerate cleaning activities
outsourcing (using outside organisations to carry out work) and it is analyzing
the iterative process of risk assessment for the carrying out firm of cleaning
service. For this firm it is to point out the aspects that influence the maintaining
of safety quality of properly work system find in interaction with work system of
the service beneficiary.

Cuvinte cheie: mentenanţă, sistemul de muncă, sănătate şi securitate,
prestare servicii, activitate hotelieră
Keywords: maintenance, work system, health and security services,
hotel business


1. Introducere

Aplicarea noţiunii de mentenanţă la sistemul de muncă a dus la
concluzia că „mentenanţa poate fi gândită sub aspectul menţinerii sau
readucerii calităţii de securitate a sistemului de muncă la nivelul
acceptabil existent la finele procesului iterativ de apreciere a riscurilor,
respectiv la starea de securitate” [1, pag. 213].
63
Aşa cum s-a arătat [1, pag. 214-215], prin prisma aprecierii
riscurilor, avem trei tipuri de firme:
 firme de tipul I, la care activitatea de mentenanţă este o
activitate auxiliară proprie;
 firme de tipul II, pentru care activitatea de mentenanţă este o
activitate principală (secundară) de prestări servicii desfăşurată pe
bază de comandă (contract) primită de la o firmă beneficiară, la care se
adaugă mentenanţa ca activitate auxiliară proprie;
 firme de tipul III, cu activitatea de mentenanţă externalizată în
totalitate.
Între sistemul de muncă al unei firme de tipul III şi cel al unei
firme de tipul II apare o interacţiune, care trebuie luată în seamă prin
prisma aprecierii riscurilor.
Pentru un caz concret, această interacţiune iese din domeniul
mentenanţei sistemului de muncă şi aparţine exclusiv de aprecierea
riscurilor.
Mentenanţa sistemului de muncă la o firmă de tipul II poate fi
considerată similară cu aprecierea riscurilor pentru situaţia când
interacţiunea este tratată în mod ipotetic.
În cele ce urmează, se vor face câteva consideraţii cu scop de
exemplificare practică legate de mentenanţa sistemului de muncă în
activitatea hotelieră
1
.

2. Mentenanţa sistemului de muncă de tipul I

O firmă autorizată pentru codul CAEN 5510 „Hoteluri şi alte
facilităţi de cazare similare”, asigură „cazări de scurtă durată, de obicei
zilnică sau săptămânală, pentru vizitatori,” în hoteluri şi/sau moteluri. O
astfel de firmă „asigură servicii zilnice de curăţenie şi oferă musafirilor o
gamă de servicii suplimentare, cum ar fi servicii de asigurare a hranei şi
băuturilor, parcare, servicii de spălătorie, camere de gimnastică şi
piscine, facilităţi recreative şi facilităţi pentru conferinţe şi convenţii”
[2, pag. 394].
Activitatea principală constă în cazări de scurtă durată, iar
activităţile auxiliare pot fi următoarele
2
:

1
Pentru consideraţii teoretice, vezi [1, pag. 211-216].
2
„6. Activităţile principale şi secundare sunt însoţite de activităţi auxiliare cum ar fi, de
exemplu, administraţie, ..., reparaţii, transport şi renovare.
Aceste activităţi auxiliare din cadrul unei unităţi sunt desfăşurate pentru a permite sau
pentru a facilita producţia de bunuri şi servicii pentru terţi. Produsele rezultate din
activităţile auxiliare nu sunt furnizate terţilor.” [4, Anexă, Secţiunea II, lit. C]
64
 asigurarea curăţeniei pentru toate spaţiile unde pot avea
acces oaspeţii şi pentru spaţiile unde îşi desfăşoară activitatea
personalul propriu;
 prepararea şi servirea hranei şi a băuturilor aferente, aceste
activităţi fiind destinate doar oaspeţilor cazaţi (activitate de bucătărie,
respectiv de servire la sală);
 servirea şi prepararea băuturilor doar oaspeţilor cazaţi
(activitate de bar);
 asigurarea parcării vehiculelor oaspeţilor, ale personalului
propriu şi ale firmei;
 spălarea şi călcarea lenjeriei pentru cazare şi, eventual, a
veşmintelor oaspeţilor;
 amenajarea/reamenajarea spaţiilor pentru conferinţe,
convenţii şi, eventual, a celor pentru facilităţi recreative;
 asigurarea activităţilor recreative pentru oaspeţi;
 activităţi de transport marfă şi persoane pentru oaspeţi,
respectiv pentru firmă;
 activităţi de întreţinere/revizie zilnică şi periodică pentru toate
echipamentele de muncă necesare activităţilor auxiliare;
 activităţi de întreţinere/revizie zilnică şi periodică pentru
reţelele de energie electrică, gaz metan, apă şi canalizare şi alte
utilităţi;
 activităţi de birou specifice (contabilitate, informatică,
secretariat, financiar-casierie etc.);
 aprovizionarea cu produsele necesare desfăşurării tuturor
activităţilor auxiliare şi furnizarea acestora la locurile de utilizare a lor.
Se constată că dintre aceste activităţi, numai unele aparţin de
activitatea de mentenanţă propriu-zisă: activităţile de curăţenie, de
spălare şi călcare şi activităţile de întreţinere/revizie a echipamentelor
de muncă, respectiv a reţelelor pentru utilităţi.
Prin prisma calităţii de securitate a sistemului de muncă, toate
activităţile auxiliare trebuie supuse procesului iterativ de apreciere a
riscurilor.
Sistemul de muncă poate fi pus în funcţiune numai după ce
aprecierea riscurilor pentru toate aceste activităţi a fost efectuată, iar
pentru riscurile reziduale
3
s-au stabilit măsuri cuprinse în planul de

3
Riscul rezidual - riscul care subzistă după ce au fost luate măsurile de prevenire de
către furnizorii elementelor sistemului de muncă.” [3, pag. 215].

65
prevenire şi protecţie care au ca efect reducerea şi menţinerea
acestora la un nivel acceptabil
4
.
Activitatea de mentenanţă a sistemului de muncă cuprinde
deci toate activităţile desfăşurate de firmă, indiferent dacă ele intră sau
nu în categoria mentenanţei.

3. Mentenanţa sistemului de muncă de tipul II

Firma de tipul II asigură activităţi de mentenanţă pentru terţi.
Problemele legate de activităţile auxiliare ale ei sunt similare cu cele ale
firmei de tipul I.
Fără a lua în considerare asigurarea utilităţilor (energie
electrică, gaz metan, apă, canalizare etc.), firma prezentată la pct. 2, cu
activitatea autorizată pentru codul CAEN 5510 „Hoteluri şi alte facilităţi
de cazare similare”, poate angaja, pentru activităţile auxiliare cu
caracter de mentenanţă, firme cu următoarele activităţi autorizate [2,
pag. 580-582]:

▪ cod CAEN 8121 Activităţi generale de curăţenie a clădirilor,
pentru curăţenia interioară şi a zonelor exterioare conexe;
▪ cod CAEN 8129 Alte activităţi de curăţenie n.c.a., pentru
curăţenia şi întreţinerea piscinelor, pentru deratizare şi dezinfectare şi
pentru îndepărtarea zăpezii şi a gheţii din spaţiile de parcare;
▪ cod CAEN 8130 Activităţi de întreţinere peisagistică, pentru
spaţiile verzi exterioare;
▪ cod CAEN 9601 Spălarea şi curăţarea (uscată) articolelor
textile şi a produselor din blană, pentru spălarea şi călcarea lenjeriei
pentru cazare şi, eventual, a veşmintelor oaspeţilor.

Excepţie făcând ultima activitate, care poate să se desfăşoare
fără interacţiunea sistemelor de muncă, această interacţiune apare
pentru toate celelalte activităţi.
Interacţiunea se datorează participării în comun la cele două
(sau mai multe) sisteme de muncă a unui element în totalitatea lui sau
numai parţial. În cazul general, pot fi luate în considerare mai multe
elemente. De obicei, mediul de muncă
5
este, parţial sau total,

4
„Risc tolerabil (acceptabil) – risc ce a fost redus la un nivel care poate fi suportat de
organizaţie cu privire la obligaţiile legale şi la politica proprie a organizaţiei privind S.S.M.”
[3, pag. 215].
5
„Mediul de muncă: ansamblul condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihologice în care
unul sau mai mulţi executanţi îşi realizează sarcina de muncă.” [3, pag. 213]
66
elementul comun celor două (sau mai multe) sisteme de muncă ajunse
în starea de interacţiune.
În cazul firmei de tipul II autorizată pentru codul CAEN 8121
Activităţi generale de curăţenie a clădirilor, aprecierea riscurilor, inclusiv
întocmirea planului de prevenire şi protecţie, în vederea începerii
activităţii ar trebui să aibă în vedere următoarele categorii de riscuri:

▪ riscuri generale pe firmă, inclusiv cele care ţin de alimentarea
cu energie electrică, respectiv cu gaz metan şi alte utilităţi;
▪ riscuri pentru activităţile auxiliare, inclusiv pentru activităţile de
mentenanţă proprii pentru firmă, similar cu modul de prezentare de la
pct. 2;
▪ riscuri privind desfăşurarea activităţii principale propriu-zise la
beneficiari.

Aprecierea riscurilor la beneficiar se poate face doar în mod
ipotetic, necunoscându-se situaţia concretă existentă în teren.
Aprecierea ipotetică are un caracter general şi ne-exhaustiv, atât cu
privire la riscuri cât şi în privinţa măsurilor de prevenire necesare. În
consecinţă, evaluarea riscurilor privind mediul de muncă pe locuri de
muncă/posturi de lucru şi întocmirea planului de prevenire şi protecţie
cu respectarea prescripţiile de conţinut din HG nr. 1425/2006 cu
completările şi modificările ulterioare [5, anexa 7] nu se pot face.
Prezentarea sub formă de tabel a concluziilor aprecierii
riscurilor în varianta ipotetică ar trebui să conţină următoarele coloane:

 activitatea, cu subpuncte pentru locul activităţii, respectiv
mijlocul de muncă, dacă pericolele diferă în funcţie de acestea (de
exemplu: bucătărie, culoare, săli de baie etc.);
 pericole (riscuri de accidentare şi/sau îmbolnăvire);
 măsuri de securitate cu specificarea responsabilităţii pentru
lucrători (L) şi/sau pentru angajator (A).

Aceste informaţii pot sta la baza instruirii lucrătorilor ca parte a
instruirii la locul de muncă.
Instruirea lucrătorilor prestatori de servicii continuă la
„angajatorul beneficiar al serviciilor care va asigura instruirea
lucrătorilor respectivi privind activităţile specifice întreprinderii şi/sau
unităţii respective, riscurile pentru securitatea şi sănătatea lor, precum
şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii
şi/sau unităţii, în general.” [5, art. 82 al. 2].
67
Faţă de situaţia concretă de la beneficiarul serviciilor, firma
prestatoare ar trebui să reanalizeze aprecierea riscurilor făcută în
varianta ipotetică, iar dacă este cazul, să o actualizeze şi să
completeze instruirea la locul de muncă.
Planul de prevenire şi protecţie poate urma o cale similară
aprecierii riscurilor.
În plus, poate face trimiteri directe la concluziile aprecierii
ipotetice precum şi la materialele beneficiarului serviciilor, care trebuie
anexate în acest caz.
Mentenanţa sistemului de muncă de tip II, pentru activitatea
desfăşurată la terţi, urmăreşte deci următoarele aspecte:

 faţă de situaţia concretă de la beneficiar, menţinerea calităţii
de securitate stabilită prin aprecierea ipotetică a riscurilor;
 ţinerea sub control a calităţii de securitate a sistemului de
muncă al beneficiarului, în colaborare cu acesta, pentru acele riscuri
care pot afecta lucrătorii firmei de tipul II;
 completarea pentru viitor a aprecierii riscurilor în varianta
ipotetică, având în vedere experienţele dobândite la încheierea fiecărui
contract.

Pentru activităţile desfăşurate la terţi, în cazul firmei de tipul II,
se menţionează ponderea ridicată a importanţei calităţii documentaţiei
folosită pentru instruire precum şi a instruirii propriu-zise în calitatea de
securitate a sistemului de muncă aflat în interacţiune cu alt sistem (alte
sisteme) de muncă.

4. Procesul iterativ de apreciere a riscurilor
6
pentru firma
prestatoare de servicii

Anexa la HG nr. 1425/2006 [5], la art. 15 al. (3) prevede când
trebuie revizuită evaluarea riscurilor. La pct. c) al acestui aliniat se
precizează că această acţiune trebuie făcută „la constatarea omiterii
unor riscuri sau la apariţia unor riscuri noi”.
Sub aspect legal, aceste prevederi stau la baza obligativităţii de
a completa pe viitor aprecierea ipotetică pe baza experienţei dobândite
la finalizarea contractului.
Desigur că obligaţia legală trebuie respectată şi pe parcursul
derulării contractului, dar aceasta se face la varianta actualizată pe
baza informaţiilor obţinute ce decurg din contactul cu firma beneficiară.

6
Pentru noţiuni principiale privind riscurile, vezi SR EN ISO 14121-1:2008 [6].
68
Sub aspect schematic, procesul de apreciere a riscurilor este
prezentat mai jos, împreună cu evidenţierea activităţilor de mentenanţă
ale sistemului de muncă.

Start
Aprecierea ipotetică
pentru activităţile
de la beneficiar
Aprecierea
pentru
activităţile
auxiliare
Art. 15 (3) din
HG 1425/2006
+ P.P.P.
Actualizarea aprecierii
pentru activităţile
de la beneficiar
Aprecierea riscurilor
prezentată de beneficiar
Experienţa
dobândită
Art. 15 (3) din
HG 1425/2006 + P.P.P.
Art. 15 (3) din
HG 1425/2006
+ P.P.P.
Activitate de mentenanţă
a sistemului de muncă
“+ P.P.P.” = aplicarea planului de prevenire şi protecţie


Fig. 1 Schema procesului de a ere a riscurilor şi activităţile
Prin prisma mentenanţei sistemului de muncă, se menţionează
necesita
ne să existe măsuri în ambele
planuri,


preci
de mentenanţă a sistemului de muncă pentru o
firmă prestatoare de servicii

tea ca planul de prevenire şi protecţie să conţină toate
măsurile de prevenire necesare menţinerii calităţii de securitate a
sistemului de muncă propriu, inclusiv pentru partea din acesta comună
cu sistemul de muncă al beneficiarului.
Pentru partea comună, se impu
în cel al furnizorului de servicii şi în cel al beneficiarului, cu
responsabilităţi de fiecare parte, bine delimitate şi stabilite de comun
acord.

69
70
BIBLIOGRAFIE
] Bolchiş, V., Târlea, D., Mentenanţa sistemului de muncă. În: Lucrările
al de Statistică. Centrul Naţional de Pregătire în
ă. În: Evaluarea
L CONSILIULUI din 15 martie
obarea Normelor
4121-1:2008 versiunea engleză. Securitatea maşinilor.

Ing. Victor BOLCHIŞ
inspector de muncă, In ă Maramureş,
Inspector Şef, Inspe Muncă Maramureş,




[1
simpozionului tehnico-ştiinţific „Săptămâna europeană pentru securitate şi
sănătate în muncă - Prevenirea riscurilor în activităţile de mentenanţă (revizii,
reparaţii şi curăţenie)” Sibiu, 18-20 octombrie 2010, pag. 211-216, Editura
CONSTANT, Sibiu, 2010.
[2] * * * Institutul Naţion
Statistică. CAEN Revizuit 2 şi CPSA 2008. Produse-servicii pe clase de
activitate. Note explicative. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2009.
[3] Bolchiş, V., Aprecierea riscurilor în sistemul de munc
riscurilor - Lucrările simpozionului tehnico-stiinţific "Evaluarea riscurilor - locuri
de muncă sigure şi sănătoase", Satu Mare, 13-15 octombrie 2008, Editura
UTPRES şi editura MEGA, Cluj-Napoca, 2008.
[4] * * * REGULAMENTUL (CEE) NR. 696/93 A
1993 privind unităţile statistice pentru observarea şi analizarea sistemului de
producţie comunitar. În: Jurnalul Oficial L 76, 30.3.1993, p. 1.
[5] * * * H.G. nr. 1425 din 11 octombrie 2006 pentru apr
metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.
319/2006, cu modificările şi completările ulterioare. În: Monitorul Oficial nr. 882
din 30 octombrie 2006.
[6] * * * SR EN ISO 1
Aprecierea riscului. Partea 1: Principii.

spectoratul Teritorial de Munc
e-mail: victor.bolchis@itmmaramures.ro
Ing. Delia TÂRLEA
ctoratul Teritorial de
e-mail: delia.tarlea@itmmaramures.ro
71






MENTENANŢA LENJERIEI
ÎN ACTIVITATEA DE CAZARE

Victor BOLCHIŞ


THE BEDCLOTHES MAINTENANCE
IN ACCOMMODATION ACTIVITY

The summary of the work paper: It is applied the concept of
maintenance by activities concerning bedclothes in accommodation services. It
is applied five basic rules for safe maintenance: 1) Planning; 2) Making the
work area safe; 3) Using appropriate equipment; 4) Working as planned; 5)
Making final checks.

Cuvinte cheie: mentenanţă, lenjerie, risc, măsura de prevenire,
securitate şi sănătate, cazare
Keywords: maintenance, linen, risk prevention, safety and health,
housing


1. Noţiuni introductive

Prin aplicarea definiţiei pentru mentenanţă
1
la activităţile legate
de lenjerie în serviciile de cazare se poate detalia noţiunea de
mentenanţa lenjeriei.
Se înţelege prin aceasta, ansamblul de activităţi ce se
desfăşoară pentru asigurarea lenjeriei la o calitate similară cu aceea

1
„ansamblul de măsuri tehnice, administrative şi de management întreprinse pe
parcursul ciclului de viaţă al unui echipament – un punct de lucru (clădire), echipamente
de muncă sau mijloace de transport – destinate menţinerii sau readucerii acestuia într-o
stare în care poate îndeplini funcţia necesară” [1].
72
avută la achiziţionarea şi utilizarea ei pentru prima dată, în scopul
oferirii condiţiilor de cazare care să satisfacă cerinţele clienţilor.
Prin prisma elementelor sistemului de muncă în activităţile de
cazare, lenjeria aparţine de mijloacele de producţie, intrând în categoria
„obiecte ale muncii” asupra cărora lucrătorii execută o sarcină de
muncă.
Alăturarea noţiunii de mentenanţă de acest obiect al muncii
sugerează existenţa unor riscuri de accidentare şi îmbolnăvire
profesională care impun măsuri de prevenire adecvate, ştiind că
mentenanţa, în general, este o activitate cu riscuri ridicate.

2. Activităţi în mentenanţa lenjeriei

În activitatea de cazare, după achiziţionarea şi folosirea pentru
prima dată a lenjeriei, legat de aceasta, se desfăşoară în principal
următoarele activităţi
2
:

• strângerea, transportul şi depozitarea lenjeriei murdare;
• spălarea lenjeriei murdare cu toate fazele conexe (scoaterea
petelor, prespălare, albire, stoarcere etc.);
• călcarea, împăturirea şi depozitarea lenjeriei curate;
• transportarea şi distribuirea lenjeriei curate pe camere şi
aranjarea ei pentru utilizare de către clienţi.

O parte din aceste activităţi, sau chiar toate, pot fi externalizate
(recurgerea la organizaţii externe pentru efectuarea muncii).
Pentru omogenitatea prezentării se consideră că toate
activităţile se desfăşoară în cadrul sistemului de muncă aparţinând
firmei care asigură cazarea.
Activităţile enumerate ţin de activităţile de curăţenie în general,
dintre care spălarea şi călcarea aparţin de curăţarea propriu-zisă a
lenjeriei iar celelalte de activităţile de pregătire/încheiere a curăţeniei
locului de cazare.
Prin prisma definiţiei, deoarece calitatea iniţială a lenjeriei este
definită şi de starea de utilizare (deci inclusiv aranjarea ei în camere),
toate aceste activităţi intră în categoria mentenanţei.
Din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
aceste activităţi aparţinând de mentenanţă, se poate aplica
metodologia generală pentru o mentenanţă în condiţii de securitate.

2
Se exclud cazurile de lenjerie de unică folosinţă, respectiv lenjeria ne-utilizabilă datorită
unui stadiu de uzură avansat.
73
3. Mentenanţa lenjeriei în condiţii de securitate

În general, există „cinci reguli de bază pentru o mentenanţă în
condiţii de securitate:
• planificarea;
• asigurarea siguranţei zonei de lucru;
• utilizarea echipamentelor corespunzătoare;
• desfăşurarea activităţii conform planificării;
• efectuarea ultimelor verificări.” [2, pag. 11].

3.1. Planificarea

În general, mentenanţa lenjeriei în activităţile de cazare are un
caracter continuu, însă volumul muncii este aleator şi depinde de
gradul de ocupare la un moment dat a locurilor de cazare.
Demararea mentenanţei lenjeriei se face ulterior demarării
activităţii de cazare propriu-zise, însă aceasta este condiţionată de
aprecierea riscurilor, inclusiv întocmirea planului de prevenire şi
protecţie, pentru toate activităţile auxiliare componente. Deci activitatea
de planificare se va baza pe documentaţia de securitate şi sănătate
existentă şi va trebui să aibă în vedere adaptarea conţinutului propriu la
volumul aleator de muncă.
Supra-încărcarea în muncă induce riscuri suplimentare faţă de
riscurile la un volum de lucru normal. Dintre acestea se menţionează:
• stresul profesional, inclusiv cel datorat hărţuirii în muncă;
• potenţarea fiecărui risc în parte în producerea de accidente şi
îmbolnăviri profesionale.
Pentru un nivel de muncă sub cel normal pot apare:
• stres din sub-solicitare şi munca în izolare;
• hărţuire sexuală, mai ales din partea clienţilor, când numărul
de lucrători este redus şi dispersat în clădire;
• alte riscuri datorate lipsei de ocupaţie care poate duce la
activităţi diverse ne-specifice sistemului de muncă şi care pot să nu fi
fost luate în considerare la aprecierea riscurilor.
Pe lângă luarea în considerare a riscurilor conform volumului
de muncă dintr-o perioadă de timp dată, planificarea urmăreşte
rezolvarea următoarelor aspecte:
• numărul lucrătorilor necesari, repartizarea lor pe tipul de
activităţi şi precizarea rolurilor şi responsabilităţilor fiecăruia;
• echipamentele/mijloacele de muncă ce se vor utiliza, inclusiv
cantităţile şi calităţile materialelor;
74
• faţă de lista echipamentelor individuale de protecţie din
documentaţia iniţială de securitate şi sănătate, stabilirea punctuală a
celor necesare;
• timpul alocat pentru fiecare categorie de activitate şi stabilirea
graficului orar de desfăşurare;
• persoanele responsabile pe categorii de activităţi şi modul de
comunicare între ele.
Ca o măsură eficientă de evitare a amplitudinii prea mari a
volumului de muncă în funcţie de gradul de ocupare a locurilor de
cazare, se poate menţiona crearea unui stoc de rezervă de lenjerie
curată care să se folosească în perioadele de vârf şi să se refacă în
perioadele cu număr mic de clienţi. Prin aceasta, activitatea cu
ponderea cea mai mare pe ansamblu, care este curăţarea propriu-zisă
a lenjeriei (spălare şi călcare) poate fi ţinută sub control şi se poate
realiza o flexibilizare a utilizării lucrătorilor, condiţionat de poli-
calificarea lor.
Planificarea urmăreşte deci crearea condiţiilor pentru o muncă
bine organizată care să aibă eficienţă, productivitate şi securitate
ridicate.

3.2. Asigurarea siguranţei zonei de lucru

Siguranţa zonei de lucru pentru fiecare activitate în parte este
realizată dacă riscurile reziduale
3
sunt ţinute sub control şi sunt
menţinute la niveluri acceptabile
4
.
Aceasta se realizează de obicei prin respectarea prevederilor
din planul de prevenire şi protecţie împreună cu respectarea
procedurilor şi măsurilor stabilite în etapa precedentă.
Un aspect aparte pentru mentenanţa lenjeriei este asigurarea
curăţeniei zonei de lucru, mai ales în cazul că această activitate se
realizează de alţi lucrători. Indiferent de situaţie, curăţenia trebuie
realizată astfel ca să se elimine riscurile care pot apare din lipsa ei.
Situaţia este valabilă pentru toate activităţile aparţinând de mentenanţa
lenjeriei.
Se pot aminti în acest sens riscurile de cădere la existenţa unui
sol cu substanţe care favorizează alunecarea sau riscurile de ciocnire,

3
„Riscul rezidual - riscul care subzistă după ce au fost luate măsurile de prevenire de
către furnizorii elementelor sistemului de muncă.” [3, pag. 215].
4
„Risc tolerabil (acceptabil) – risc ce a fost redus la un nivel care poate fi suportat de
organizaţie cu privire la obligaţiile legale şi la politica proprie a organizaţiei privind S.S.M.”
[3, pag. 215].
75
strivire, lovire la transportul lenjeriei pe căi de acces gâtuite de diferite
obiecte depozitate accidental.

3.3. Utilizarea echipamentelor corespunzătoare

Această cerinţă este realizată în aceleaşi condiţii cu cele de la
punctul anterior.
În perioadele cu solicitare maximă a spaţiilor de cazare, dacă
măsurile stabilite la planificare nu sunt suficiente pentru a evita apariţia
volumului de lucru în exces, este posibil ca echipamentele de muncă
5
,
inclusiv mijloacele ajutătoare de transport, să nu fie suficiente ca număr
şi/sau ca stare a calităţii de securitate.
De exemplu, la o presă de călcat sau la un calandru
dispozitivul de protecţie contra prinderii degetelor şi mâinilor este
defect. Repararea nu s-a putut face în timp util şi sub presiunea
suprasarcinilor de muncă apare tendinţa să se folosească
echipamentul tehnic având calitatea de securitate necorespunzătoare.
Utilizarea unui echipament de muncă necorespunzător din
punct de vedere al calităţii de securitate, peste care se suprapune
stresul realizării unor supra-sarcini de muncă duce la o probabilitate şi
gravitate ridicate de producere a unui accident de muncă.

3.4. Desfăşurarea activităţii conform planificării

În general, mentenanţa se desfăşoară sub presiunea timpului.
În cazul mentenanţei lenjeriei, presiunea timpului poate apare la o
trecere rapidă de la un grad de ocupare a spaţiilor de cazare redus la
un grad înalt de ocupare, dar mai ales când se utilizează spaţiile de
cazare înspre procentul de 100 % şi cu o frecvenţă ridicată a duratei de
cazare redusă.
Este important ca, mai ales în situaţiile de criză de timp, modul
de lucru planificat să se respecte. Orice improvizaţie cu scop de
scurtcircuitare a procedurilor planificate poate produce evenimente cu
efecte negative asupra lucrătorilor, proprietăţii şi clienţilor. Efectele
asupra clienţilor pot fi pentru moment doar de natură psihologică, de
reacţie la evenimentul întâmplat, dar în timp pot avea efecte economice
nefavorabile prin scăderea bunului renume şi, în final, a clientelei.
Aspectele negative trebuie să aibă un rol de îmbunătăţire a
planificării prin analiza ulterioară a lor.

5
„echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă”
[4, art. 5 pct. i)]
76
3.5. Efectuarea ultimelor verificări

În cazul mentenanţei echipamentelor tehnice, procesul trebuie
să se încheie cu verificări care să urmărească faptul că:

• sarcinile de muncă au fost îndeplinite;
• calitatea echipamentului, inclusiv calitatea de securitate, a
fost readusă la starea iniţială şi/sau este acceptabilă;
• s-a efectuat activitatea de curăţenie în bune condiţii, inclusiv
înlăturarea materialelor reziduale rezultate (fără ca să se genereze noi
pericole pentru securitate/sănătate şi pentru mediu);
• au fost înştiinţaţi factorii interesaţi despre rezultatele finale ale
mentenanţei (de regulă este necesar un raport scris prin care să se
certifice în special calitatea de securitate realizată);
• s-au colectat şi înregistrat informaţiile necesare pentru
îmbunătăţirea etapei de planificare la reluarea procesului de
mentenanţă.

Pentru mentenanţa lenjeriei, aceste aspecte rămân valabile,
dar se aplică pentru specificul respectiv, dat de faptul că „subiectul”
aparţine de categoria obiectelor de muncă iar beneficiarul direct al
mentenanţei este clientul care solicită cazarea.

În consecinţă, calitatea este privită prin prisma clientului, iar
activitatea de curăţenie se aplică în special şi asupra echipamentelor
de muncă utilizate la toate activităţile desfăşurate. În plus, informaţiile
necesare pentru feedback privesc toate elementele sistemului de
muncă în starea lor de interacţiune.

4. Exemple de bune/rele practici pentru activităţile de
spălare - călcare şi unele faze conexe
6


Principalele riscuri sunt: iritaţii ale pielii, eczeme, proiectări în
ochi, iritaţii ale căilor respiratorii, afecţiuni musculo-scheletale (pentru
spate şi articulaţii), arsuri, incendii.
La acestea se adaugă riscurile generale pentru unitate.

6
Traducere, prelucrare şi reproducere după [5].
77


Fig. 1 Grătarele antiderapante şi la acelaşi nivel cu solul
înlătură accidentele prin alunecare


Fig. 2 Zona de introducere ne-securizată a unui calandru


Fig. 3 Nu utilizaţi decât recipiente originale !
78


Fig. 4 Trebuie să se poarte ochelari şi mănuşi de protecţie când se
manipulează substanţe concentrate de spălare



Fig. 5 şi 6 O vizibilitate suficientă evită căderile la acelaşi nivel,
alunecările şi ciocnirile
79


Fig. 7 Trebuie să fie amenajat un suport sigur pentru aşezarea fierului de călcat
când nu se utilizează imediat. Într-o zonă de trecere, aşezarea călcătorului pe
planşeta de călcat nu este suficientă pentru asigurarea securităţii



Fig. 8 Depozitare corectă (bidoanele cu lichid aşezate jos)

80

BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Association Française de Normalisation. Terminologie de la
maintenance, Norme NF-EN13306, X 60-319, AFNOR, Saint-Denis La Plaine,
iunie 2001.
[2] * * * Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă. Locuri de
muncă sănătoase. Ghidul campaniei – O campanie europeană privind
mentenanţa în condiţii de securitate 2010-2011. În: http://hw.osha.europa.eu.
[3] Bolchiş, V., Aprecierea riscurilor în sistemul de muncă. În: Evaluarea
riscurilor - Lucrările simpozionului tehnico-stiinţific "Evaluarea riscurilor - locuri
de muncă sigure şi sănătoase", Satu Mare, 13-15 octombrie 2008, Editura
UTPRES şi editura MEGA, Cluj-Napoca, 2008.
[4] * * * Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă. În:
Monitorul Oficial nr. 646 din 26 iulie 2006.
[5] * * * Commission fédérale de coordination pour la sécurité au travail. Liste
de contrôle. Lingeries. Ediţia: ianuarie 2007. Referinţă: 6805.f. În:
www.suva.ch/waswo-f.

Ing. Victor BOLCHIŞ
inspector de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş,
e-mail: victor.bolchis@itmmaramures.ro







ASIGURAREA CURĂŢENIEI -
ACTIVITATE DE MENTENANŢĂ

Victor BOLCHIŞ, Dorel PĂTRAŞCA


THE CLEANING PROVIDE – MAINTENANCE ACTIVITY

The summary of the work paper: The concept application of
maintenance by cleaning activities performed towards work system elements in
generally and at service carrying out. It is making evident the affiliation of
cleaning activities at maintenance working category.

Cuvinte cheie: curăţenie, mentenanţă, sistem de muncă, sănătate şi
securitate, prestare servicii
Keywords: cleaning, maintenance, system of work, health and safety
services


1. Noţiuni introductive

Noţiunea de mentenanţă are în literatura de specialitate diferite
definiţii, după domeniul dezvoltat în lucrare.
Acelaşi aspect apare şi în standardele care definesc
mentenanţa. Astfel, SR EN 1330:2002 [1] fiind un standard de tehnică
generală din categoria „U 33 Fiabilitate”, se referă în mod expres la
echipamente tehnice, în timp ce varianta franceză a standardului [2]
extinde noţiunea şi asupra clădirilor (punctelor de lucru), uneltelor şi
mijloacelor de transport.
Elementele caracteristice pentru definiţiile mentenanţei privesc
un ansamblu de acţiuni care se aplică asupra unui subiect:
 pe toată durata de viaţă (de utilizare, de disponibilitate) a
subiectului;
81
 cu scopul de menţinere sau readucere a lui la o stare de
calitate care să satisfacă necesităţile pentru care a fost realizat iniţial;
Mentenanţa poate fi completă, dacă starea de calitate este
tratată în totalitatea ei, sau parţială pentru cazurile când se iau în
considerare doar unele elemente componente ale calităţii.
Calitatea fiind o noţiune foarte complexă, necesităţile unui
„beneficiar” putând fi diferite de la caz la caz şi schimbabile în timp,
mentenanţa completă rămâne o noţiune teoretică, situaţiile practice
privind de regulă mentenanţa parţială.
Starea de curăţenie este parte componentă a calităţii oricărui
„subiect” destinat satisfacerii unor necesităţi.
În consecinţă, orice activitate de mentenanţă priveşte şi
aspectul menţinerii şi/sau readucerii stării de calitate la starea iniţială,
prin prisma curăţeniei.
Cu alte cuvinte, în general, orice activitate de mentenanţă se
poate descompune într-o mentenanţă parţială privind curăţenia.

2. Curăţenia elementelor sistemului de muncă în general

Aşa cum este cvasi-unanim acceptat, elementele sistemului de
muncă sunt: executantul, sarcina de muncă, mijloacele de producţie şi
mediul de muncă [4, pag. 66].
Aceste elemente pot fi privite distinct sau în interacţiunea dintre
ele în cadrul sistemului de muncă
1
.
De regulă, elementele pot fi privite distinct doar dacă sunt
analizate în afara sistemului de muncă.
Mentenanţa elementelor sistemului de muncă, deci inclusiv
curăţenia, se poate aplica asupra acestora în cadrul sistemului de
muncă sau în afara lui.
Putem avea deci două situaţii:

 mentenanţă asupra elementelor sistemului de muncă aflate în
stare de interacţiune (sistemul de muncă a fost pus în funcţiune, este
autorizat);

1
„Sistemul de muncă poate fi definit ca fiind ansamblul de elemente
componente cu relaţii de intercondiţionare între ele, pe parcursul desfăşurării în
spaţiu şi timp a diferitelor activităţi, cu scopul transformării intrărilor în sistem
(materialele, subansamblele, energia, etc. cumpărate / aprovizionate) în ieşirile
din sistem (produsele, serviciile, etc. livrate / vândute) pentru satisfacerea unor
necesităţi de piaţă.” [3, pag. 212].
82
 mentenanţă asupra elementelor sistemului de muncă
externalizate (recurgerea la organizaţii externe pentru efectuarea
muncii, dar în cadrul sistemului lor de muncă).
Teoretic, toate elementele sistemului de muncă pot fi supuse
acţiunilor de curăţenie. Practic, sarcina de muncă este exclusă de la
acestea.

3. Curăţenia în activităţile de prestări servicii

În prestarea de servicii, beneficiarii activităţilor de curăţenie pot
fi lucrătorii proprii sistemului de muncă şi/sau beneficiarii prestării de
servicii.
De exemplu, în activităţile de cazare, curăţarea lenjeriei,
curăţarea şi reamenajarea camerelor de cazare cu anexele lor se face
urmărind satisfacerea necesităţilor beneficiarilor de cazare, a
oaspeţilor.
În această situaţie, oaspeţii nu fac parte din sistemul de muncă,
nu aparţin de nici un element al sistemului de muncă.
Având în vedere definiţia mijloacelor de producţie
2
cât şi a
sistemului de muncă, lenjeria, respectiv camerele de cazare cu anexele
lor, reprezintă „obiecte ale muncii” asupra cărora lucrătorii execută o
sarcină de muncă, în scopul de a le transforma în ieşiri din sistem
cerute de beneficiarii serviciilor de cazare.
Prin prisma definiţiei mentenanţei, sarcina de muncă are drept
scop menţinerea sau readucerea acestor „obiecte ale muncii” la o
stare de calitate care să satisfacă necesităţile pentru care au fost
realizate iniţial.
În consecinţă, curăţenia chiar dacă se aplică asupra unor
obiecte ale muncii, prin scopul urmărit, aceasta intră în categoria
mentenanţei (parţiale).
Această remarcă are o importanţă deosebită pentru practică
deoarece aspectele teoretice cu caracter general din punctul de vedere
al securităţii şi sănătăţii în muncă referitoare la mentenanţă pot fi
extinse şi aplicate asupra tuturor activităţilor de curăţenie, inclusiv în
prestarea de servicii.
Dintre consideraţiile teoretice se pot menţiona cele cinci reguli
de bază pentru o mentenanţă în condiţii de securitate [5, pag. 11].

2
„mijloace de producţie: totalitatea mijloacelor de muncă (instalaţii, utilaje,
maşini, aparate, dispozitive, unelte etc.) şi a obiectelor muncii (materii prime,
materiale etc.) care se utilizează în procesul muncii” [3, pag. 213].
83
84
4. Importanţa curăţeniei privită ca mentenanţă

Activităţile de curăţenie se desfăşoară în toate sectoarele de
activitate, la toate locurile de muncă şi, de la caz la caz, asupra mai
multor elemente ale sistemului de muncă.
Această cvasi-generalizare a activităţilor de curăţenie în
economie scoate în evidenţă numărul mare de lucrători angajaţi în
domeniu.
Faţă de conştientizarea faptului că mentenanţa este o activitate
cu riscuri ridicate de accidentare şi îmbolnăvire profesională,
considerarea curăţeniei ca o activitate de mentenanţă la care se
adaugă numărul mare de lucrători angajaţi în ea evidenţiază importanţa
activităţilor de prevenire şi protecţie la nivel global care se impun să se
desfăşoare pentru scăderea numărului de accidente de muncă şi
îmbolnăvire profesională.


BIBLIOGRAFIE

[1] * * * SR EN 1330:2002 versiunea engleză. Terminologia mentenanţei
(Maintenance terminology).
[2] * * * Association Française de Normalisation. Terminologie de la
maintenance, Norme NF-EN13306, X 60-319, AFNOR, Saint-Denis La Plaine,
iunie 2001.
[3] Bolchiş, V., Aprecierea riscurilor în sistemul de muncă. În: Evaluarea
riscurilor - Lucrările simpozionului tehnico-stiinţific "Evaluarea riscurilor - locuri
de muncă sigure şi sănătoase", Satu Mare, 13-15 octombrie 2008, Editura
UTPRES şi Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2008.
[4] Darabont, A., Pece, Ş., Dăscălescu, A., Managementul securităţii şi sănătăţii
în muncă, vol. 1, Editura AGIR, Bucureşti, 2001.
[5] * * * Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă. Locuri de
muncă sănătoase. Ghidul campaniei – O campanie europeană privind
mentenanţa în condiţii de securitate 2010-2011. În: http://hw.osha.europa.eu.

Ing. Victor BOLCHIŞ
inspector de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş,
e-mail: victor.bolchis@itmmaramures.ro
Ing. Dorel PĂTRAŞCA
director, Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş,
e-mail: patrasca@gmail.com









PREVENIREA RISCURILOR ÎN ACTIVITATEA
DE MENTENANŢĂ LA FABRICAREA
FURTUNURILOR DIN CAUCIUC

Dumitru CHEREGI


PREVENTING HAZARDS IN THE ACTIVITY OF
MAINTENANCE FOR RUBBER HOSES MANUFACTURING

The present work shall constitute a means of awareness of the risks
associated with maintenance tasks at work, showing what these risks are and
what measures have been taken in order to be eliminated or reduced, the
promotion of good practice, compliance with legal provisions.

Cuvinte cheie: mentenanţă, riscuri, furtunuri cauciuc, întreţinere,
accidente
Keywords: maintenance, risk, rubber hoses, maintenance, accidents


1. Introducere

Activitatea de mentenanţă este indispensabilă proceselor de
producţie.
Numărul lucrătorilor implicaţi în această activitate s-a redus
simţitor în ultimii 10 ani prin introducerea de tehnologii noi, maşini şi
utilaje şi scule mai performante, ale căror durată de funcţionare şi
interval de defectare sunt mai mari. La majoritatea microîntreprinderilor,
întreprinderilor mici şi mijlocii activitatea de mentenanţă este
externalizată.
La societăţile mai mari sau cu tehnologii complexe aceasta este
asigurată prin forţe proprii prin personal specializat.
85
Mentenanţa cuprinde totalitatea operaţiilor de întreţinere şi
reparaţie ale unui sistem tehnic. Mentenanţa este definită ca
ansamblul de măsuri tehnice, administrative şi de management
întreprinse pe parcursul ciclului de viaţă al unui echipament – un punct
de lucru (clădire), echipament de muncă sau mijloc de transport –
destinate menţinerii sau readuceri acestuia într-o stare în care poate
îndeplini funcţia necesară.
Lucrările de mentenanţă pot să fie planificate conform manualului
producătorului sau efectuate ocazional atunci când apar defecţiuni
În judeţul Satu Mare funcţionează o societate unde se produc
furtunuri de cauciuc pentru industria de automobile cu un număr mare
de salariaţi.
Activitate de fabricare a furtunurilor de cauciuc este complexă.
Prima fază a procesului este extrudarea, unde cauciucul este
transformat în tuburi de diferite dimensiuni, cu diferite inserţii textile.
După debitare, furtunurile de cauciuc sunt introduse pe dornuri
speciale, după care sunt introduse la vulcanizare, în autoclave
speciale, unde sunt menţinute la temperaturi ridicate cu ajutorul
aburului. În aceste condiţii furtunurile primesc forma necesară pentru
circuitele de benzină, lichid de răcire, aer de admisie etc., de la
motoarele autovehiculelor. După vulcanizare pe reperele din cauciuc
sunt montate accesorii apoi sunt stampilate. Unele repere sunt trecute
şi prin operaţii de tratament termic de detensionare.

Principalele riscuri de accidentare şi îmbolnăvire profesională
sunt riscurile mecanice, fizice, chimice şi electrice.
 Riscurile mecanice cele mai frecvente pot fi prinderea,
strivirea de componente ale EM în mişcare.
 Riscurile fizice sunt legate de utilizare aburului, respectiv
la aceste locuri de muncă temperatura aerului este ridicată,
pericol de arsuri de la repere şi dornuri fierbinţi, pericol de
explozie şi de opărire, deoarece se lucrează la presiuni
mari.
 Riscurile chimice sunt legate de utilizarea la extrudere a
unor substanţe chimice pentru mărirea flexibilităţii
cauciucului şi la ştampilarea produselor.
 Riscurile electrice pot fi legate de nerespectarea
procedurilor de lucru de către electricieni.

86
2. Organizarea activităţii de mentenanţă

În această activitatea lucrează aproximativ 30 de lucrători.
Activitatea este condusă de un şef mecanic care are în subordine 5
compartimente:
 aprovizionare,
 coordonare sudori şi lăcătuşi,
 coordonare electricieni,
 coordonare strungari,
 coordonare fochişti.

Personalul angajat este calificat şi au urmat programe de
pregătire în cadrul societăţii. Toţi electricienii au urmat un curs de
pregătire şi au fost autorizaţi pe diferite grupe de către ANRE.
Activitatea se desfăşoară pe trei schimburi. Atribuţiile sunt stabilite în
fişa postului, iar unele sunt transmise de către coordonatorii celor 4
compartimente.

3. Activitatea de prevenire şi protecţie

În cadrul societăţii s-a înfiinţat serviciul intern de prevenire şi
protecţie (SIPP), cu un singur lucrător, care îndeplineşte şi funcţia de
conducător. Pentru unele activităţi de prevenire şi protecţie societatea a
apelat la un serviciu extern de prevenire şi protecţie (SEPP).
Intervalul dintre două instruiri periodice este de două luni şi se
efectuează în cadrul atelierului de întreţinere, timp de 1 h.
Deoarece se lucrează în 3 schimburi sunt organizate două
şedinţe de instruire. Prezentarea materialelor se face de către
reprezentanţii celor două servicii şi de către conducătorii locurilor de
muncă.
Evaluarea riscurilor de SSM a fost efectuată de o echipă
mixtă formată din reprezentanţii ambelor servicii de prevenire,
specialişti din cadrul societăţii, conducătorii locurilor de muncă şi
medicul de medicina muncii. Au fost evaluate riscurile pentru
următoarele posturi de lucru din cadrul serviciului de întreţinere:
instalator, electrician, electromecanic, lăcătuş, prelucrător aşchiere,
sudor, stivuitorist, tâmplar, fochist şi şef atelier.
Şeful serviciului de întreţinere şi protecţie este membru în CSSM.
În cadrul ultimei întruniri trimestriale a CSSM din acest an au fost
abordate următoarele probleme:
87
 efectuarea curăţeniei la canalele acoperite cu grilaj de la
vulcanizare, cel puţin săptămânal, pentru înlăturarea unor
mirosuri pe care le degajă canalizarea,
 realizarea exhaustării locale la fiecare loc unde se degajă
substanţe volatile, lucrarea fiind executată numai în
proporţie de 50 %,
 înlocuirea bandajelor din cauciuc de la cărucioare, cu
bandaje din mase plastice pentru manevrarea mai uşoară a
acestora.
 înlocuire unor rulmenţi la rolele de la cărucioarele care se
introduc în autoclavele de vulcanizare,
 unele mănuşi de cauciuc utilizate la injectare şi cotierele de
la vulcanizare au o calitate proastă, stabilindu-se în acest
sens schimbarea furnizorului,
 sancţionarea disciplinară a lucrătorilor care nu utilizează
EIP,
 prezentarea proceselor verbale de cercetarea a
evenimentelor şi a celor de control efectuate de inspectorii
de muncă.
În cadrul societăţii funcţionează un cabinet medical de medicina
muncii unde lucrătorii pot fi consultanţi săptămânal.

4. Gestiunea activităţilor de întreţinere

Societatea a achiziţionat un program specializat, pe calculator,
cu structură arborescentă care cuprinde toate punctele de lucru:
centrală termică, aer comprimat, depozit, linie extrudere, preîncălzitor,
maşini de ştampilat, tuneluri de contracţie, dulapuri temperare. Au fost
introduse datele din cărţile tehnice ale utilajelor.
Planificarea lucrărilor se face din datele existente din cărţile
tehnice. De asemenea din carte tehnică sunt preluate şi datele pentru
întocmirea cartelelor (fişelor) de lucru: modul de lucru, măsurile de
securitate şi sănătate, ce elemente trebuie verificate.
Pentru lucrările de revizii programul scoate automat pe fiecare
punct de lucru cartela de lucru pentru lucrări de întreţinere.
O cartelă de lucru pentru verificarea unui utilaj se prezintă astfel:

A. Modul de lucru: cu oprire utilaj si asigurare împotriva pornirii
accidentale
B. Operaţii:
 se scoate de sub tensiune utilajul.
88
 se efectuează verificarea vizuală a elementelor mecanice şi
pneumatice.
 se efectuează curăţirea, se înlocuiesc piesele uzate.
C La terminarea reviziei se pune în funcţiune utilajul, se predă
operatorului şi se urmăreşte funcţionarea împreună cu operatorul, timp
de 10 minute, verificând ca maşina să aibă toate componentele care
să funcţioneze corect.
În cazul căderilor accidentale, operatorul completează cartela
defectării apoi datele sunt introduse în program.

5. Gestiunea instalaţiilor electrice

Lucrările în instalaţiile electrice sunt efectuate cu personal
calificat în meseria de electrician. Tablourile electrice sunt prevăzute cu
lacăte speciale care pot fi blocate şi semnalizate în cazul efectuării unor
intervenţii.
Prizele de pământare se măsoară anual, respectiv în mediu
umed o dată la 6 luni, de către societăţi specializate.
Pentru mărirea siguranţei în exploatare a instalaţiilor electrice s-a
încheiat un contract de prestări serviciu cu o societatea specializată în
domeniul energiei electrice care efectuează măsurători anuale pentru
depistarea prin termografie a punctelor supraîncălzite din instalaţiile
electrice. Pragul admis pentru diferenţa dintre fiecare din conexiunile
electrice analizate nu trebuie să depăşească pragul admis de 5
0
C.

6. Efectuarea verificărilor la instalaţiile sub incidenţa ISCIR

Societatea deţine o gamă variată de utilaje la care trebuie
efectuate verificările la punere în funcţiune şi periodice conform
prevederilor tehnice ISCIR:

 cazane de abur
 9 bucăţi autoclave de vulcanizare cu abur cu volum de 20
m
3
; presiunea de lucru = 10 bar
 recipiente aer comprimat
 conducte de abur
 15 stivuitoare
 120 transpalete manuale

Pregătirea utilajelor pentru efectuarea probelor de presiune se
efectuează prin personal propriu. În cadrul societăţii există 2 persoane
care sunt autorizate ca RSTVI.
89
Pentru autoclavele de vulcanizare s-a apelat la o societatea din
Germania pentru efectuarea unor verificării suplimentare a suprafeţelor
şi sudurilor cu lichide penetrante.
Pregătire şi efectuarea verificărilor la stivuitoare se face cu
personal propriu în prezenţa reprezentanţilor ISCIR Teritorial Oradea.
Tot prin serviciul de mentenanţă se urmăreşte autorizarea
stivuitoriştilor (96 persoane care au şi alte atribuţii de serviciu) şi
autorizarea internă a manevranţilor de transpalete 86 persoane.

7. Gestionarea riscului chimic

În cadrul procesului tehnologic se utilizează substanţe chimice
periculoase la operaţiile de extrudare şi la ştampilare.
Pentru instalaţia cu vid de tratare a cauciucului cu solvenţii
organici, la operaţia de extrudare s-a efectuat verificare şi autorizarea
funcţionării de către INSEMEX Petroşani. Acest loc de muncă este
păstrat închis având acces numai persoane din cadrul serviciului
mentenanţă care urmăresc parametrii funcţionali şi care asigură
alimentarea cu materie primă.
La toate locurile de muncă sunt panouri, unde pe lângă
instrucţiunile proprii SSM sunt prezente şi Fişele cu datele de
securitate pentru substanţele periculoase utilizate.
Astfel, lucrătorii pot să se informeze în caz de incidente,
deversări sau pentru a se documenta supra efectului pe care-l au
asupra sănătăţii în cazul inhalării sau contactului cu ele. Dulapurile şi
depozitele în care se păstrează substanţele şi materialele periculoase
sunt semnalizate.

8. Accidente în activitatea de mentenanţă

Cu toate măsurile de prevenire luate şi în cadrul acestei activităţi
au fost înregistrate 2 accidente de muncă.

 La maşina de debitat furtunuri de cauciuc, operatoarea a
observat că nu corespunde numărul de bucăţi tăiate cu cel indicat de
contor. A fost informat şeful de echipă care a anunţat telefonic
defecţiunea la atelierul de întreţinere. Electromecanicul a pornit maşina
de tăiat şi a observat că banda transportoare avea o mişcare întreruptă.
A demontat apărătoarea de protecţie de pe carcasa de evacuare a
furtunului şi a setat maşina pe funcţionare manuală pentru a verifica
mecanismul de antrenare şi tăiere. A efectuat mai multe tăieri
comandate manual. La un moment dat operatoarea a observat un corp
90
străin pe banda de evacuare, şi-a introdus mâna în carcasa de
evacuare fără să-l atenţioneze pe electromecanic. În acel moment
electromecanicul a dat comanda de tăiere şi cuţitul de tăiere i-a retezat
vârful de la degetul 2 mâna dreaptă. Victima a fost în incapacitate
temporară de muncă timp de 60 de zile.
Cauza accidentului s-a datorat faptului că electromecanicul nu a
observat că în timpul operaţiunilor de service, în preajma maşinii se află
alte persoane.

 La o linie de extrudare reglarea grosimii peretelui la furtun se
face cu ajutorul unui şurub frontal. Acţionarea şurubului se face cu o
flanşă cu caneluri cu diametrul de 200 mm. Operatorul a fixat cheia cu
cioc pe flanşa cu caneluri împreună cu prelungitorul şi a poziţionat-o
deasupra capului. În timpul strângerii şurubului cheia a scăpat din
canelură lovindu-l pe operator în cap. Victima a suferit o plagă zdrobită
în regiunea occipitală necesitând 3 zile de concediu medical pentru
vindecare.
Cauza producerii accidentului a fost faptul că atelierul de
mentenanţă nu a asigurat scule corespunzătoare pentru efectuarea
reglajelor.

9. Concluzii

■ Lucrarea de faţă se constituie ca un mijloc de sensibilizarea
faţă de riscurile asociate cu activităţile de mentenanţă la locul de
muncă, arătând care sunt aceste riscuri şi ce măsuri au fost luate
pentru ca să fie eliminate sau reduse, promovarea bunelor practice,
respectarea prevederilor legislative. Au fost prezentate principalele
mijloace pe care unitatea le-a luat şi pe care le utilizează pentru a
preveni riscurile în activitatea de mentenanţă.
■ Lucrătorii din activitatea de mentenanţă au avut cel mai mult de
suferit din cauza utilizării, în trecut, pe scară largă a azbestului.
Personalul de întreţinere efectuau reperaţii la utilaje având izolaţii de
azbest, la conducte cu izolaţii din azbest, la înlocuirea materiale sau
elemente de la utilaje cu conţinut de azbest.
■ La o conferinţă despre azbest din anul 2003 organizată de
Comitetul Înalţilor Responsabili cu Inspecţia Muncii (en SLIC) s-a
estimat, că numărul de decese anuale provocate de azbest în cazul a 7
ţări europene (Marea Britanie, Germania, Polonia, Elveţia, Estonia,
Norvegia, Belgia) a depăşit 15.000.

91

BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Legea nr. 319/2006, a securităţii şi sănătăţii în muncă.
[2] * * * HG nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru utilizarea în munca de către lucrători a echipamentelor de muncă.
[3] * * * Ghid 2006 privind cele mai bune practici privind reducerea riscului
”azbest” în lucrări care implică sau pot implica azbest - elaborat de SLIC.


Ing. Dumitru CHEREGI
inspector de muncă,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare

92






SĂNĂTATEA MUNCII - PARTICULARITĂŢI ÎN
ACTIVITĂŢILE DE MENTENANŢĂ

Claudia BĂLĂNEAN, Hajnalka POLGAR


OCCUPATIONAL HEALTH - PARTICULARITIES
IN MAINTENANCE ACTIVITIES

Occupational medicine specialists have to recognize all the risk factors
existing in a workplace (physical, chemical, biological, psychological,
ergonomic factors) and also they have to work with other people involved in
occupational health management in prevention of occupational diseases or
work related diseases. Employees in maintenance activities could be more
exposed than others especially during the interventions in malfunctions and
damages. Our study consists in clinical evaluation of 241 maintenance workers
and analysis of their clinical and preclinical results. We find a significant number
of ocular, cardiovascular, acoustic, digestive or joint pathology. The results
demonstrate the necessity of a special medical supervision of these workers.

Cuvinte cheie: medicina muncii, mentenanţă, profilaxia medicală,
patologie
Keywords: occupational medicine, maintenance, preventive care,
pathology


1. Rolul medicinii muncii

Scopul medicinii muncii este protecția şi promovarea sănătăţii
lucrătorilor. Medicina muncii este o disciplină medicală la frontiera
dintre medicină şi știința economică deoarece intră în atribuțiile ei:
 recunoașterea impactului factorilor de risc asupra sănătăţii
şi eficientei angajaților în cadrul întreprinderii;
93
 să evalueze efectele acestora asupra personalului angajat
şi asupra întreprinderii;
 să propună măsuri de îmbunătățire a condițiilor de muncă;
 să clarifice disfuncţionalităţile de sănătate individuale care
ar putea avea o legătură cu condiția de muncă.

Recunoașterea impactului factorilor de risc asupra sănătăţii şi
eficientei angajaților în cadrul întreprinderii

Factorii de risc care pot influenta sănătatea angajatului şi
capacitatea lui de muncă sunt de diferite tipuri. O clasificare sumară ar
deosebi:
1. factori fizico chimici şi biologici (zgomotul, vibrațiile,
microclimatul, substanțele nocive, bacterii, virusuri,
ciuperci, coloritul).
2. factori psiho-sociali (sexul, vârsta, pregătirea, formarea,
selecția profesională şi calificarea, naveta, relațiile
interumane în colectivitățile de muncă, satisfacția în
muncă).
3. solicitări fizice la locul de muncă (solicitări posturale
1
,
solicitări motorii).
4. solicitări neuro psihice (solicitări psiho motorii, solicitări
perceptive, solicitări ale gândirii, solicitări ale memoriei,
solicitări ale atenției, solicitări afective şi volitive, cerințe
prin trăsături de personalitate - o serie de aptitudini,
trăsături temperamentale, trăsături de caracter).
5. solicitări legate de regimul muncii (schimburi, pauze).
6. solicitări legate de ergonomia locurilor de muncă.

Evaluarea efectelor factorilor de risc asupra personalului
angajat şi asupra întreprinderii

Studiul relației reciproce dintre sănătate şi muncă constituie
conținutul de bază al sănătăţii ocupaționale şi implicit al medicinii
muncii. Studiul efectelor muncii şi a condițiilor de muncă asupra
sănătăţii trebuie să se bazeze pe detectarea precoce a perturbărilor
stării de sănătate printr-o anamneză profesională amănunţită, control
medical la angajare, adaptare, control medical periodic riguros.

1
POSTURÁL, -Ă adj. Referitor la o poziție. ♦ (Psih.) Care ține de atitudine; de postură. [<
fr.postural].
94
Un control eficient, un management bun al factorilor de risc şi a
condițiilor de muncă generează sănătate ocupațională, în timp ce
controlul ineficient generează oboseală, accidente de muncă, boli
profesionale şi boli legate de profesie.

Clarificarea disfuncționalităților de sănătate individuale legate
de condiția de muncă

Acest lucru se traduce printr-o anchetă amănunţită şi
semnalizarea sau declararea unor eventuale boli profesionale sau
conducerea evidenţelor speciale cu boli legate de profesie.

Propunerea măsurilor de îmbunătăţire a condițiilor de muncă

Se face în cadrul ședințelor Comitetelor de securitate şi
sănătate în muncă, în baza concluziilor examenelor medicale, a
măsurătorilor de noxe şi a inspecției locurilor de muncă. Consilierea
angajatorului este parte integrantă a managementului sănătăţii şi
securităţii în muncă.

2. Profilaxia îmbolnăvirilor profesionale

La acest capitol se înscriu ultimele două scopuri anunțate mai
sus, propunerea de măsuri de îmbunătăţire a condițiilor de muncă şi
clarificarea disfuncționalităților de sănătate individuale legate de
condiția de muncă.
Profilaxia îmbolnăvirilor profesionale se face prin mijloace
tehnice şi medicale.
Profilaxia tehnică cuprinde metode de îmbunătăţire a condițiilor
de muncă prin mijloace de protecție individuală sau colectivă (mănuși,
costume speciale, de exemplu la sablaj, ventilație performantă),
modernizarea liniilor tehnologice pentru eliminarea compușilor
periculoși sau a emisiilor necontrolate, asigurarea de aparatură audio
video pentru ședințele de instruire de securitate a muncii etc.
Profilaxia medicală cuprinde atât ședințele de educație sanitară
cât şi examinările medicale la angajare şi control medical periodic.
Angajarea presupune depistarea tuturor contraindicațiilor
medicale pentru exercitarea anumitor profesii, preîntâmpinând astfel
îmbolnăvirea profesională.
Controlul medical periodic depistează eventualele patologii în
relație cu munca (boli profesionale sau boli legate de profesie) şi bolile
obișnuite apărute pe parcursul istoricului profesional care ar putea
95
scădea capacitatea de muncă sau ar contraindica continuarea activităţii
pe postul respectiv.

3. Scopul lucrării. Material şi metodă

Scopul lucrării a fost urmărirea rezultatelor controlului medical
periodic (parte de profilaxie medicală) la 4 categorii de lucrători în
activităţi de mentenanţă: electricieni, lăcătuşi de întreținere industria
ușoară, curăţători vagoane, muncitori la revizie de căi ferate, lăcătuşi
reparații vagoane. S-au luat în lucru 241 persoane examinate în
serviciul de medicina muncii SC Sanmun SRL, în cadrul controlului
medical periodic din 2010-2011.
Au fost identificate riscurile profesionale în vederea efectuării
examinărilor medicale:
 lucru în aer liber (expunere la intemperii, ultraviolete);
 expunere la zgomot, pulberi, fumuri, radiații infraroșii;
 lucru la înălțime şi lucru sub tensiune (electricieni);
 efort fizic mare;
 lucru la înălţime;
 poziții forțate,
S-au efectuat investigațiile medicale pe meserii în funcție de
expunere (EKG, audiometrie, probe funcționale ventilatorii, măsurarea
glicemiei, examen oftalmologic, testare psihologică, examen
neurologic).
Datele obținute au fost prelucrate.

4. Rezultate

Au fost studiate rezultatele controlului medical periodic la un
număr de 241 lucrători în activităţi de mentenanţă. Componenţa lotului
studiat se poate urmări în tabelul 1.
Tabelul 1
Domeniu de activitate Meseria Nr.
lucrători
Întreținere utilaje în
industria ușoară
Lăcătuşi de întreținere, reglori, mecanici 36
Întreținere vagoane
cale ferată
Curăţător vagoane, vidanjeur,
manipulant acumulatoare
28
Întreținere căi ferate Muncitor necalificat, legător de sarcină,
mecanic utilaje, constructor căi ferate
32
96
Întreținere industria
energetică
Electricieni mentenanţă, electricieni
intervenție, electricieni tablou de
comandă
123
Reparații vagoane Lăcătuşi mecanici, electricieni, sudori,
tâmplari
22

Dacă urmărim decadele de vârstă pentru subiecții luați în lucru
se observă că sub 30 ani avem în lot 21 lucrători, între 30 şi 40 ani - 61
lucrători, între 40 şi 50 ani - 95 lucrători, 55 lucrători din decada 50-60
ani şi 9 lucrători de peste 60 ani .
În concluzie cea mai reprezentată decadă de vârstă este cea
între 40 şi 50 ani.
Repartiția pe decade de vârstă este ilustrată în figura 1.













Fig. 1 Repartiția pe decade de vârstă a lotului studiat
sub 30 ani
30-40 ani
40-50 ani
50-60 ani
peste 60 ani

S-a urmărit gruparea patologiilor întâlnite pe grupe mai mari de
boli. Astfel că patologia cardiovasculară va cuprinde aritmii-bradicardii
sau tahicardii, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, varice,
blocuri de ramură, tulburări de repolarizare.
La capitolul dorsopatii s-au reunit spondilozele, deformările
toracice algice (scolioze), patologia discală incipientă.
Patologia oculară cuprinde scăderile de acuitate vizuală,
cataractă, glaucom, conjunctivite.
S-a mai clasificat diabetul zaharat, hepatitele cronice, traumele
sonore, disfuncțiile ventilatorii.

Repartiția bolilor în lotul studiat sunt sistematizate în tabelul 2.

97
Tabelul 2
Patologie Întreti-
nere
utilaje în
industria
ușoară
Întreţi-
nere
vagoane
cale
ferată
Întreți-
nere căi
ferate
Întreţinere
industria
energe-
tică
Reparații
vagoane
Total
Patologie
cardio
vasculară
14 9 8 51 3 85
Traume
sonore
19 3 12 28 6 68
Dorsopatii 6 4 5 8 2 25
Patologie
oculară
16 8 19 48 10 101
Disfuncții
ventilatorii
7 4 7 8 3 29
Diabet
zaharat
3 0 1 4 1 9
Hepatită
cronică
0 0 0 2 1 3

Observăm că cea mai mare pondere a tulburărilor este pe sfera
oculară. Oricât de banală ar părea, scăderea acuităţii vizuale în aceste
activităţi care presupun deseori muncă de precizie şi finețe poate fi un
factor de generare a oboselii profesionale, a creșterii gradului de erori
şi nu în ultimul rând al riscului de accident de muncă.
Cred că ar trebui să se dea atenția cuvenită din partea
angajatorului la recomandările “cu corecție optică” din fişele de
aptitudine.
Pe al doilea loc se află patologia cardiovasculară, o patologie în
continuă creștere mai ales în contextul psihosocial actual şi al
alimentației incorecte. Nu de multe ori tratamentele prescrise sunt
ignorate din motive financiare sau de delăsare. Considerăm că o
educație sanitară care să sublinieze implicațiile multiple ale bolilor
netratate şi care să orienteze spre un stil de viaţă sănătos trebuie să fie
prioritatea fiecărui medic de medicina muncii.
Pe locul trei se situează afectarea ocupaţională a auzului
consecutiv expunerii la zgomot. Am remarca reticenţa angajatorilor,
98
iarăși din rațiuni financiare, pentru baterii complete de teste la
personalul din întreținere.
Nu rareori auzi “nu lucrează el tot timpul în zgomot” sau el ”stă
mai mult în atelier, acolo nu are noxe”.
Rezultatele controlului medical contrazic aceste idei
preformate, de multe ori zgomotul ocazional intermitent, subitrant
2
sau
unul de vecinătate poate declanșa hipoacuzia profesională. Aici am
sublinia necesitatea unui control mai riguros al purtării echipamentului
de protecție din parte angajatorilor. De multe ori la semnalarea din
partea medicului de medicina muncii că nu se poartă echipamentul de
protecție, răspunsul este “au primit toţi sub semnătură, avem dovada”.
Sănătatea unui om este mult mai importantă decât o hârtie care
este utilizată de regulă în fața organelor de control.
Am dorit să atragem atenția asupra patologiei digestive
prezentând cazurile deja confirmate de hepatită şi diabet deoarece
dorim să subliniem că incidenţa patologiei digestive poate fi corelată cu
unele aspecte specifice ale activităţii de mentenanţă. În cadrul acestor
activităţi pauza de masă este de multe ori sărită, mai ales în cadrul
activităților de mentenanţă corectivă. Totodată, nu rareori activitățile de
mentenanţă presupun program prelungit, nepermițând servirea mesei
de prânz. Oricum în majoritatea locurilor de muncă pauzele de masă
sunt scurte şi nu permit decât servirea unor mese rapide. Aceste
particularităţi fac ca servirea mesei să se facă atunci când ritmul de
secreție a sucurilor digestive nu mai este maxim sau nu permit o bună
digestie şi absorbție din cauza ritmului alert. Cea mai importantă masă
a zilei va deveni cina, deseori copioasă, când deja nivelul secrețiilor
digestive este minim. Primul efect este alterarea digestiei prin
instalarea balonării, crampelor, urmată apoi, dacă situația se menține la
fel, de instalarea unor boli digestive cronice. Peretele intestinal iritat nu
va mai putea sintetiza celulele implicate în imunitate deci vom asista
concomitent la scăderea imunităţii, apariția problemelor alergice
cutanate şi respiratorii.

5. Concluzii

■ Lotul studiat a evidențiat o pondere ridicată a patologiei
oculare, cardiovasculare şi a afectărilor auzului.
■ Nu este de neglijat nici numărul de dorsopatii, având în

2
Termenul subitrant nu ar trebui să fie confundat cu cel de febră intermitentă de
desemnare caracterizată prin apariţia de acces regulat spaţiat şi separat prin intervale de
temperaturi normale ale corpului.
99
100
vedere că ergonomia posturilor de mentenanţă este de multe ori
deficitară, intervenţiile având loc în poziții forțate, în spaţii înghesuite, în
microclimat nefavorabil.
■ Disfuncțiile ventilatorii pot fi explicate prin expunerea la iritanți
şi sensibilizanți prezenți în mediile de muncă (pulberi, fumuri, vapori de
acizi), munca în microclimat nefavorabil şi, nu în ultimul rând, de
accentuarea sensibilităţii aparatului respirator pe fondul scăderii
imunităţii.
■ Medicul de medicina muncii prin fişa de aptitudine va
condiționa în urma controlului medical aptitudinea în muncă a unor
lucrători cu probleme (cu corecție optică, cu tratament de specialitate,
fără eforturi fizice mari, fără lucru la înălțime etc.).
Aceste lucruri trebuie gestionate înțelept din partea
angajatorului, nu de puține ori reorientarea profesională şi schimbarea
locului de muncă fiind singura soluție.
■ Educația medicală a angajaților trebuie să conţină obligatoriu
elemente de conștientizare a necesităţii tratamentelor medicale, a unei
alimentații corecte şi a unui stil de viaţă sănătos.
■ Purtarea echipamentelor de protecție trebuie să devină o
obișnuință şi nu o obligație. Atât medicii cât şi reprezentanții
angajatorilor trebuie să conlucreze în atingerea acestui scop.


BIBLIOGRAFIE

[1] Cocârlă, A., Medicina ocupațională, Editura Medicală Universitară “Iuliu
Hațieganu” Cluj Napoca 2009.
[2] Oargă, M., Medicina muncii, Editura Medicală Universitară “Iuliu Hațieganu”
Cluj Napoca 2006.
[3] * * * Manual de formare pentru profesioniștii din domeniul sănătății
ocupaționale, Europe Aid/119644/D/SV/RO.


Dr. Claudia BĂLĂNEAN
medic primar medicina muncii
Dr. Hajnalka POLGAR
medic specialist medicina muncii






SISTEMUL DE MANAGEMENT AL SECURITĂȚII
ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ

Julia STEJEREAN


MANAGEMENT SYSTEM FOR HEALTH AND
SAFETY AT WORK

The purpose of safety and health management is to cover all risks at
work and health staff, and to evaluate them systematically reduce.

Cuvinte cheie: management, prevenire
Keywords: management, prevention


1. Introducere

Securitatea și sănătatea în muncă reprezintă în conformitate cu
Legea 319/2006 a securităţii și sănătății în muncă – ”ansamblul de
activități instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune
condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii
fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la
procesul de muncă”.
Scopul managementului securităţii și sănătății în muncă este
de a cuprinde toate riscurile existente în munca și sănătatea
angajaţilor, de a evalua și de a le reduce în mod sistematic. Securitatea
vieţii și sănătății este în fond un factor însemnat al succesului pentru
dezvoltarea economică pe termen mediu și lung a unei companii.
Organizaţiile înregistrează în mod cert un succes durabil doar atunci
când, în strategiile lor iau în considerare în mod consecvent
101
următoarele aspecte: satisfacţia clienţilor, satisfacţia angajaţilor și
protecţia mediului.
Ca urmare a cerinţelor de asigurare a unei protecţii sociale la
nivelul standardelor europene, legislativul - prin obligaţiile și
răspunderile impuse angajatorilor sau echivalenților acestora - îi
plasează, aşa cum este firesc, în postura de singuri răspunzători de
securitatea și sănătatea salariaţilor lor.
Cadrul legislativ care reglementează securitatea și sănătatea în
muncă în România este un cadru generos, legislativul având în vedere
aspectele preluate din aquis-ul comunitar, care a vizat construcţia
spaţiului economic european unic, în care România s-a integrat ca
membru cu drepturi egale. Acest cadru este generat de art. 108 din
Constituţia României, republicată.
Dintre legile și hotărârile de guvern derivate din acest articol,
care guvernează aspectul legat de securitatea muncii al desfășurării
activităţii în toate organizaţiile, cele mai importante sunt Legea
319/2006 și Hotărârea privind aprobarea Normelor metodologice pentru
aplicarea Legii securităţii și sănătății în muncă nr.319/2006.

2. Piața muncii

Un lucru pe care toţi cei care se află pe piaţa muncii, angajatori
și angajaţi deopotrivă trebuie să îl ştie este că ”Angajatorul este
singurul responsabil de sănătatea și securitatea salariaţilor săi, dar
activitatea de prevenire a riscurilor profesionale este o problemă care îi
priveşte pe toţi participanţii la procesul de muncă”. Prin implicarea
tuturor factorilor responsabili, se vor aborda conţinuturi care vizează
introducerea instrumentelor de management pentru securitatea muncii
(de exemplu: audituri, procese de îmbunătățire continuă, stabilire a
scopurilor, măsuri, prevederi interne).
Avantajele introducerii acestor instrumente de management
sunt:
 reducerea numărului de accidente de muncă;
 reducerea costurilor generate de un accident;
 identificarea și utilizarea potenţialelor de ameliorare;
 creşterea motivaţiei în rândurile angajaţilor;
 creşterea drepturilor legale în securitatea muncii;
 conştientizarea importanței pe care o are securitatea și
sănătatea, adică o mai mare răspundere din partea
angajaţilor și o necesitate mai scăzută de a-i controla;
102
 identificarea în timp util a pericolelor și evitarea lor, de
exemplu: prin managementul accidentelor iminente și al
acţiunilor nesigure sau prin controlul proceselor nesigure;
 identificarea și evaluarea rapidă a pierderilor și avariilor,
dezvoltarea unei măsuri pe baza unei analize a cauzelor;
 creşterea securităţii legale printr-un management eficient al
cerinţelor legale.

Componenta intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de
prevenire reprezintă un ansamblu de procedee și măsuri luate sau
planificate la toate stadiile de concepere, proiectare și desfăşurare a
proceselor de muncă, menită să asigure desfăşurarea proceselor de
muncă în condiţii de maximă securitate pentru sănătatea și integritatea
participanţilor la proces, prin care se elimină riscurile de accidentare
sau îmbolnăvire profesională. De aici derivă și cele două obiective
majore ale prevenirii, care suscită în principal, pe plan uman, reducerea
numărului accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale; pe
plan financiar, reducerea costurilor legate de accidentele de muncă și
îmbolnăvirile profesionale.

3. Aprecierea riscurilor profesionale

Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau
reducerea riscurilor profesionale. În acest scop trebuie întreprins un
demers global care să cuprindă: auditul de securitate a sistemelor de
muncă; evaluarea riscurilor profesionale; fundamentarea obiectivelor și
a strategiei politicii de securitate și sănătății în muncă pe baza
rezultatelor concrete ale auditului de securitate a sistemelor de muncă
și a evaluării riscurilor profesionale.
Preocuparea pentru securitate și sănătate în muncă la nivelul
întregii organizaţii necesită precizarea de către conducere a unor reguli
de bază, a unor atitudini față de problemele securităţii, pe baza lor
adoptându-se deciziile care să asigure atingerea obiectivelor dorite în
acest domeniu. Acest ansamblu de reguli și atribuții constituie politica
societarii în raport cu securitatea muncii. Trei principii sunt esenţiale în
modul de abordare a strategiei generale de prevenire a riscurilor
profesionale: globalitatea, participarea, complementaritatea.
Managementul securităţii și sănătății în muncă este reprezentat
de ansamblul de activități de organizare și de conducere în scopul
adoptării deciziilor optime în proiectarea și reglarea proceselor de
muncă prin intermediul cărora se realizează nivelul dorit de sănătate și
103
securitate în muncă pentru membrii organizaţiei respective.
Managementul securităţii și sănătății în muncă este în acelaşi timp o
componentă importantă a managementului integrat (calitate, mediu,
SSM). Managementul securităţii și sănătății în muncă vizează
cooperarea permanentă a tuturor salariaţilor în toate activităţile
referitoare la îmbunătățirea securităţii și sănătății în muncă în scopul
înregistrării unui număr cât mai redus de accidente și îmbolnăviri
profesionale. Legea 319, Norma Generală de Protecţia Muncii și
OHSAS 18001 au oferit managementului la cel mai înalt nivel două
instrumente convergente prin care să poată gestiona în timp real
evoluţia sistemului de management al SSM implementat: evaluarea
riscurilor profesionale și auditul de conformitate.
Potrivit SR EN 1050 evaluarea riscurilor profesionale reprezintă
o procedură care urmează o serie de paşi logici ce permit examinarea
într-un mod sistematic a pericolelor, a situaţiilor periculoase și a
evenimentelor periculoase (factori de risc) asociate proceselor de
muncă.
Potrivit art. 15 din Normele metodologice de aplicare a
prevederilor Legii securităţii și sănătății în muncă nr. 319/2006
evaluarea de riscuri profesionale vizează: „(1) Activităţile de prevenire
și protecţie desfăşurate prin modalităţile prevăzute la art. 14 în cadrul
întreprinderii și/sau al unitații sunt următoarele:
 identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor pentru
fiecare componentă a sistemului de muncă, respectiv
executant, sarcina de muncă, mijloace de muncă/
echipamente de muncă și mediul de muncă pe locuri de
muncă/posturi de lucru;
 elaborarea și actualizarea planului de prevenire și
protecţie”.

4. Auditul

Auditul sănătății și securităţii în muncă poate fi definit ca fiind
un proces sistematic, independent și documentat, în scopul obţinerii de
dovezi și de evaluarea lor cu obiectivitate, pentru a determina măsura
în care sunt îndeplinite criteriile de audit în conformitate cu referenţialul
ales.
În acest sens auditul securităţii și sănătății în muncă (SSM)
poate viza două aspecte complementare ale managementului: auditul
de conformitate a sistemelor de muncă (auditul sistemului de muncă) și
104
auditul managementului de securitate și sănătate în muncă (auditul
securităţii și sănătății la nivelul organizaţiei).
Recomandarea Asociaţiei Române pentru Securitate și
Sănătate în Muncă pentru manageri este aceea de a alege metode de
audit și evaluare bazate pe abordarea procesuală a activităţilor pe care
le desfășoară, astfel încât să poată urmări permanent evoluţia în timp a
organizaţiei, eficiența și eficacitatea măsurilor corective și preventive
luate. De asemenea, astfel de metode oferă acestora posibilitatea de a
cuantifica îmbunătățirea continuă a proceselor desfăşurate în cadrul
organizaţiilor pe care le conduc.
Angajatorul, în urma consultării cu angajaţii și/sau
reprezentanţii lor, trebuie să stabilească și să prezinte într-un
document, Politica de securitate și sănătate în muncă. Principiile
directoare privind sistemele de management a securităţii și sănătății în
muncă (SMSSM) enunţate în Politica de securitate și detaliate în
obiectivele și ţintele sistemului de management ca și în Planul de
prevenire și protecţie trebuie să contribuie la protejarea lucrătorilor de
factorii de risc și să elimine posibilitatea de producere de vătămari
corporale sau de afectări ale sănătății legate de muncă.
La nivelul organizaţiei, obiectivele SMSSM trebuie să dea
orientări privind integrarea elementelor sistemului de gestionare a
securităţii și sănătății din cadrul organizaţiei; să incite toţi angajaţii
organizaţiei, în special personalul de conducere și reprezentanţii
angajaţilor, să aplice principiile si metodele potrivite de gestionare a
securităţii și sănătății în muncă, permiţând îmbunătățirea continuă a
eficienței în materie de securitate și sănătate în muncă.

5. Concluzii

■ Rezultatele aplicării în viața de zi cu zi a obiectivelor enunţate
în Politică se verifică prin auditarea periodica a sistemului de
management. Datele de ieşire ale proceselor desfăşurate specifice
componentei de securitate și sănătate în muncă trebuie să fie analizate
permanent atât în cadrul analizei efectuate de management cât și în
cadrul analizelor efectuate de CSSM acolo unde este cazul.
■ Următorul pas după implementarea unui sistem de
management al SSM viabil este certificarea acestui sistem. Certificarea
sistemului de management, fie că este vorba de calitate, mediu, SSM,
securitatea alimentară, securitatea informaţiilor sau o combinaţie a
acestora, reprezintă validarea de către un organism specializat a
viabilităţii proceselor de management desfăşurate.
105
106
■ Acest lucru atrage după sine creşterea încrederii în
organizaţie din partea partenerilor de afaceri interni și internaţionali,
creşterea prestigiului în cadrul comunității, afirmarea față de angajaţi a
poziţiei top a managementului față de ei și ca urmare ajută la formarea
culturii organizaţionale de tip european către implementarea spre care
se tinde și în România.
■ Din acest motiv, trebuie acordată o atenţie deosebită
selectării organismului de certificare, care va acţiona pe viitor în calitate
de girant al seriozităţii și disponibilităţii managementului la cel mai înalt
nivel. Gradul de recunoaştere internă și internaţională a acestuia
trebuie să cântărească mult la alegerea organismului de certificare
naţional de către factorii de decizie.


BILIOGRAFIE

[1] * * * Norme metodologice de aplicare a legii 319/2006 aprobate prin HG
1425/2006, modificate şi completate cu HG 955/2010.
[2] * * * Legea securităţii și sănătății în muncă nr. 319/2006.
[3] * * * SR EN 1050 evaluarea riscurilor.


Julia STEJEREAN
Inspector sef adj. RM
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud







RISCUL EXPUNERII LA AZBEST ÎN MENTENANŢĂ

Monica EŞANU, Claudiu CĂRPINEANU, Marian CIPLEA


RISK OF EXPOSURE TO ASBESTOS IN MAINTENANCE

Progress in the European legislation which prohibits the marketing and
use of products or substances containing asbestos, is obvious. But this
progress does not eliminate the practical problem of preventing exposure to
asbestos during storage work, demolition, and maintenance. According to the
Commission, asbestos continues to be the primary carcinogen in the workplace
in most industrialized countries, annual recorded thousands of cases of lung
cancer and mesothelioma. In addition, given the close economic relations
between countries and globalization, it is clear that preventing exposure to
asbestos should occupy a priority in the prevention of risks to workers in
maintenance activities.

Cuvinte cheie: azbest, risc profesional
Keywords: asbestos, occupational risk


1. Generalități

În urma tsunami-ului din martie 2011 din Japonia, specialiştii
japonezi atrag atenţia asupra unui pericol extrem pentru sănătate care
în mijlocul munţilor de moloz şi resturi lemnoase pluteşte în aer, incolor,
inodor şi pus în umbră de pericolul nuclear: azbestul.
Ei sunt convinşi că în momentul în care va începe reconstrucţia
şi utilajele vor începe să lucreze, mii de tone de fibre de azbest se vor
ridica în aer, punând în pericol vieţile oamenilor.
Progresul în ce priveşte legislaţia europeană care interzice
comercializarea şi utilizarea produselor sau substanţelor care conţin
azbest, este evident. Dar acest progres nu elimină problema practică
107
constând în prevenirea expunerii la azbest în cursul lucrărilor de
depozitare, demolare, întreţinere, mentenanţă în general.
Conform datelor Comisiei Europene, azbestul continuă să fie
principalul agent cancerigen la locurile de muncă în cele mai multe ţări
industrializate, anual înregistrându-se mii de cazuri de cancer pulmonar
şi mezoteliom
1
. În plus, având în vedere relaţiile economice strânse
între ţări şi fenomenul globalizării, este evident că prevenirea expunerii
la azbest trebuie să ocupe un loc prioritar în ce priveşte prevenirea
riscurilor pentru sănătatea lucrătorilor în activităţile de mentenanţă.

2. Mentenanța și azbestul

Mentenanţa, reprezintă menţinerea în stare de funcţionare şi
deplină siguranţă a locului de muncă, echipamentelor şi a mediului de
muncă, lipsa ei putând da naştere unor situaţii periculoase, accidente
de muncă sau boli profesionale.
Mentenanţa fiind o activitate cu risc, lucrătorii sunt expuşi unor
pericole cum ar fi:
- fizice - zgomot, vibraţii, temperaturi extreme, radiaţii, riscuri
electrice, sarcini ridicate, lovirea de fragmente în cădere sau
contactul cu elemente mobile în mişcare ale echipamentelor;
- lucrul la înălţime sau spaţii restrânse;
- pericole chimice: lucrul cu azbest, expunere la alte substanţe
periculoase, în special când se lucrează în spaţii limitate, grăsimi,
solvenţi, substanţe corosive, expunere la praf, inclusiv pulberi de
lemn cancerigene;
- pericole biologice expunerea la bacterii precum Legionella și la
viruşii hepatitei B şi C;
- pericole psihosociale: stres, efectele negative ale organizării
necorespunzătoare a muncii, ale programelor de lucru prelungite
sau în afara programului obişnuit;
- asfixiere în spaţii închise;
- accidente de orice tip inclusiv căderile sau desprinderile de un
punct, precum şi loviturile provocate de o componentă a unui
utilaj.
Este evident că expunerea la azbest este încă principala
problemă de sănătate ocupaţională care trebuie să ocupe un loc
prioritar în activităţile noastre de prevenire.

1
MEZOTELIÓM s. n. tumoare benignă sau malignă a țesutului mezotelian. (<
fr. mésothéliome). MEZOTÉLIU, mezotelii, s.n. (Biol.) Strat de celule de origine
mezodermică care căptușește cavitățile celomice ale vertebratelor. – Din
fr. mésothélium.
108
Patologia indusă de azbest nu se rezumă doar la
pneumoconioza colagenă, azbestoză, cu sau fără afectare pleurală, ci
poate duce la cancer bronho-pulmonar, mezoteliom pleural sau
peritoneal, veruci cutanate azbestozice.
Azbestoza este o pneumoconioză colagenă manifestată prin
fibroză pulmonară, interstiţială, difuză cauzată de azbest. Reacţia
interstiţială pulmonară este ireversibilă şi progresează şi după
întreruperea expunerii la azbest.

3. Despre azbest și influența asupra organismului

Etiologie. Azbestul este în fapt denumirea generică dată unui
complex de silicaţi naturali, cristalini cu structură fibroasă. Cunoscut
încă din antichitate pentru proprietăţile lui ignifuge, îşi datorează
numele acestei calităţi, cuvântul grecesc compus asbestos însemnând
ne-combustibil. Dacă prima dovadă a utilizării lui ca izolator domestic
datează din anul 3000 î.Ch. (pe teritoriul de azi al Finlandei), el a fost
cunoscut tuturor marilor civilizaţii antice: egiptenii îl utilizau la
îmbălsămarea faraonilor, iar geograful grec Strabo a observat că mulţi
sclavi care purtau haine ţesute cu azbest sufereau de o boală
pulmonară. Tot grecii sunt cei care dau denumirea şi celei mai
cunoscute forme de azbest, crisotilul sau ”fibra de aur’’, din combinarea
cuvintelor chrysos (aur) şi tilos (fibră).
Azbestul a fost utilizat intensiv şi în secolele XIX și XX, datorită
proprietăţilor lui de izolator fonic, de bun izolator împotriva electricităţii
şi căldurii, rezistenţei la căldură, acizi şi baze.
Azbestul este un complex de silicaţi hidrataţi de Mg, Fe, Na, Ca
sau Al aflaţi în natură sub formă de fibre, împărţite în două clase:
serpentine (roci lucioase asociate cu aspectul şerpilor), reprezentate de
azbestul alb sau crisotilul şi clasa amfibolilor (minerale cristalizate care
intră în componenţa unor roci eruptive şi metamorfice) din care fac
parte mai multe varietăţi crocidolit (de culoare albastră), amozit (maro),
antofilit, actinolit şi tremolit.
Pulberile de azbest trebuie să aibă anumite caracteristici pentru
a fi azbestogene: diametrul lor trebuie să fie sub 5 µm şi lungimea între
10-20 µm.
Timpul de expunere până la debutul bolii este de 15 ani. Sunt
cunoscute şi cazuri cu leziuni pleurale care au avut o expunere de doar
câteva luni, dar la care diagnosticul a fost pus după 15-20 ani.
Locurile de muncă cu expunere la azbest sunt: industria
extractivă a azbestului, industria azbocimentului (plăci, tuburi, plăcuţe
109
de frână), industria materialelor izolante atât pentru construcţii cât şi
pentru îmbrăcămintea termoizolantă, repararea şi demolarea
structurilor cu conţinut de azbest (construcţii industriale şi civile,
centrale termice), construcţiile navale, izolările termice sau fonice
utilizate în construcţiile de clădiri, industria anvelopelor.
Cea mai importantă cale de pătrundere în organismul uman
este cea respiratorie, dar azbestul poate pătrunde şi pe cale digestivă,
străbătând peretele intestinal, sau pe cale cutanată, cu efect local,
verucile de azbest.

Tablou clinic.
 Azbestoza pulmonară debutează insidios, după 10-15 ani de la
expunere, cu dispnee progresivă, tuse iniţial neproductivă, dar
cu expectoraţie vâscoasă în faze avansate, dureri toracice,
diminuarea apetitului. În formele avansate, apare cianoza,
hipocratismul digital şi verucile azbestozice, care sunt formaţiuni
hipercheratozice situate pe faţa palmară şi dorsală a mâinilor, ce
apar ca reacţie la prezenţa fibrelor de azbest şi care regresează
la îndepărtarea lor. Examenul aparatului respirator evidenţiază
limitarea expansiunii toracice, prezenţa ralurilor crepitante,
bazale, semn al alveolitei azbestozice, frecătura pleurală.
Radiografia pulmonară standard evidenţiază opacităţi
predominant neregulate, de dimensiuni diferite, aspect
caracteristic de ,,fagure”.
 Azbeztoza pleurală este o formă independentă care apare după
20-40 ani, caracterizată prin îngroşări pleurale, urmată de
formarea de plăci calcificate, însoţite de exudate serofibrinoase
sau hemoragice.
 Carcinomul bronşic poate lua forma unui adenocarcinom, a unui
carcinom cu celule scuamoase, cu localizare frecventă în lobii
inferiori, evoluţie multicentrică, interesând şi pleura.
 Mezoteliomul are un timp îndelungat de latenţă (30 de ani) şi se
situează pleural, peritoneal sau testicular. Tumora este de
culoare alb-sidefie sau galben-cenuşie, afectează ambele
pleure, iar în evoluţie invadează plămânul. Localizarea
peritoneală se însoţeşte de ascită şi de determinări secundare în
ganglioni hilari şi abdominali, plămânul contralateral, în tiroidă şi
oase. Prezenţa tumorii e indicată de conţinutul bogat de acid
hialuronic al lichidului pleural. Simptomatologia variază în funcţie
de localizare, cu dispnee progresivă şi durere localizată la
hemitoracele afectat sau cu sindrom dispeptic, dureri
110
abdominale sau tulburări de tranzit. Radiografia pulmonară
evidenţiază o opacitate de formă neregulată, la nivelul peretelui
toracic, ce invadează parenchimul pulmonar. Prognosticul bolii
este rezervat, cu o supravieţuire la câţiva ani de la momentul
diagnosticării.

Diagnosticul pozitiv se bazează pe:
 expunerea profesională obţinută din anamneza
profesională şi obiectivată prin determinarea fibrelor de
azbest în atmosfera locurilor de muncă;
 tabloul clinic - în funcţie de forma clinică;
 examinări de laborator şi paraclinice:
 prezenţa corpusculilor azbeztozici în spută;
 RPS;
 probe funcţionale respiratorii.

Evoluţia azbestozei este lentă şi continuă chiar şi după
întreruperea expunerii. Azbestoza se poate complica cu bronşita
cronică, cordul pulmonar cronic, emfizemul pulmonar şi insuficienţa
respiratorie, dar şi cu cancer pulmonar.

Tratamentul. Este doar simptomatic, de prevenirea infecţiilor
respiratorii şi de creştere a rezistenţei generale a organismului.

Profilaxie:
 măsurile tehnico-organizatorice, ce vizează sistarea
utilizării materialelor azbestozice, izolarea surselor
generatoare de pulberi, utilizarea metodelor umede,
purtarea echipamentului adecvat de protecţie
individuală (mască), interzicerea fumatului la locul de
muncă;
 măsurile medicale: efectuarea examenului medical la
angajare, periodic

4. Concluzii

■ În SUA se admite ca limită admisă valoarea de 0,2 fibre cm
3

de aer la o expunere medie de 8 ore. Se admite valoarea de 1 fibră pe
cm
3
ca limită scurtă de expunere pe o durată maximă de 30 minute în
timpul unui schimb de lucru.
111
112
■ În România potrivit HG nr.1875 din 2005 angajatorii trebuie
să ia măsuri pentru ca nici un lucrător să nu fie expus la o concentraţie
de azbest în suspensie în aer mai mare de 0,1 fibre/cm
3
, măsurată în
raport cu o medie ponderată în timp pe o perioadă de 8 ore.
■ În România, au fost depistate, la locurile de muncă cu
expunere la azbest, şi cu vechime mare în expunere, în perioada 2000-
2007 un număr de 66 cazuri de azbestoză profesională: în 2007-10
cazuri, în 2006-10 cazuri, în 2005 -12 cazuri. În 2004 - 7 cazuri, în 2003
– 24 cazuri, 2002 – 6 cazuri, în 2001 - 2 cazuri, în 2000 – 5 cazuri.
■ Conform legislaţiei europene, comercializarea şi utilizarea
produselor sau substanţelor care conţin azbest au fost interzise în
ianuarie 2005 prin Directiva 1999/77/CE. În urma activităţii comune
SLIC şi Comisia Europeană pentru sănătate şi securitate în muncă a
fost elaborat un ,,Ghid privind cele mai bune practici pentru reducerea
riscurilor ”azbest în lucrările care implică azbest” adresat atât
angajatorilor, lucrătorilor, cât şi inspectorilor de muncă.
■ Din aprilie 2006 a intrat în vigoare Directiva 2003/18/CE, care
indică angajatorilor obligaţia de a prevedea o formare profesională
adecvată pentru toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi la azbest.
Lucrătorii trebuie să cunoască proprietăţile azbestului şi efectele sale
asupra sănătăţii, inclusiv efectul de sinergie cu fumatul; tipurile de
produse şi materiale care pot conţine azbest, practicile profesionale
sigure, controalele şi echipamentele de protecţie, rolul adecvat,
alternativele, alegerea, limitările şi modul corect de utilizare a
echipamentelor respiratoare; procedurile de urgenţă; procedurile de
decontaminare, eliminarea deşeurilor, cerinţele în materie de control
medical.

BIBLIOGRAFIE

[1] * * * inspectmun.ro
[2] * * * osha.europa.eu
[3] Oargă, M., Medicina muncii, Editura Medicală Universitară ”Iuliu Haţieganu”
Cluj Napoca, 2006.

Monica EŞANU
inspector de muncă
Ing. Claudiu CĂRPINEANU
șef serviciu
Ing. Marian CIPLEA
șef serviciu
Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj






ROLUL MENTENANŢEI PREVENTIVE ÎN
MONITORIZAREA EXPUNERII PROFESIONALE
LA ZGOMOT

Sabin POP, Claudia BĂLĂNEAN


THE ROLE OF PREVENTING MAINTENANCE IN
MONITORING THE PROFESSIONAL EXPOSURE AT NOISE

This paper aims to demonstrate the benefits of preventive
maintenance in dropping the level of noise and vibrations at are exposed the
workers from a wood processing factory. Measurements for the level of noise
were carried out in the machine sector of society before and after the
completion of maintenance work. Than were compiled the noise maps, that
demonstrates the benefits of housing or relocation of some machines, and
plating the walls with materials against noise.

Cuvinte cheie: mentenanţă preventivă, zgomot, vibraţii, hărţi sonore
Keywords: preventive maintenance, noise, vibration, noise maps


1. Mentenanţă preventivă – cea mai eficientă formă de
mentenanţă

Pentru ca munca să se răsfrângă pozitiv în sfera biologică,
socială şi profesională a individului, să fie promovată bunăstarea fizică,
mentală şi socială ea trebuie să se desfăşoare în bune condiţii
fiziologice şi igienice. Pentru realizarea acestui deziderat au fost
elaborate politici de management a securităţii şi sănătății în muncă,
politici care presupun conlucrarea mai multor părţi. Cei care contribuie
la promovarea acestor condiţii, prin activităţi de conştientizare a
patronatului şi lucrătorilor asupra necesităţii realizării şi menţinerii unor
113
condiţii de muncă adecvate sunt lucrătorii desemnaţi în domeniul
securităţii muncii, dar şi alţi specialişti a căror activitate se interferează
cu acest domeniu (medici, psihologi, ergonomiști). Pentru menţinerea
unor condiţii de muncă adecvate, în conformitate cu prevederile legale,
şi medicii de medicina muncii trebuie să cunoască cu exactitate
condiţiile de muncă şi componentele mediului de muncă.
Pe de altă parte, pentru a beneficia de lucrători sănătoşi,
pentru a avea randament şi productivitate în muncă, pentru a reduce la
minimum costurile directe şi indirecte legate de incapacitatea
temporară de muncă, angajatorii trebuie să asigure un mediu de muncă
sănătos şi sigur.
Evaluarea periodică a condiţiilor de muncă reprezintă o acţiune
de echipă la care este necesară participarea alături de medicul de
medicina muncii, a toxicologului industrial, a şefului de secţie sau
compartiment, a reprezentantului serviciului de prevenire şi protecţie,
precum şi a altor specialiști (de exemplu în psihologia muncii).
În cadrul acestor inspecții comune se pot depista anumite
anomalii de funcţionare a echipamente (vibraţii, zgomote
neconcordante cu cele din fişele tehnice).
Mentenanţa preventivă presupune măsurarea periodică a
nivelului de zgomot şi vibraţii produse de anumite utilaje, compararea
valorilor măsurate cu cele prescrise de producătorul utilajului sau cu
standardele în vigoare. Orice deviere de la acestea impune oprirea
planificată a lucrului, identificarea defecţiunii sau a piesei uzate. Este
posibilă astfel pregătirea echipei de intervenţie, comandarea
eventualelor piese lipsă şi reducerea la minim a staţionării utilajului.
În mod cert este cea mai simplă modalitate de reducere a
expunerii profesionale, de evitarea îmbolnăvirilor profesionale şi de
minimalizare a costurilor

2. Scopul lucrării

Lucrarea îşi propune demonstrarea efectului benefic al
mentenanţei preventive în scăderea nivelului de noxe la care sunt
expuşi lucrătorii unei fabrici de prelucrare a lemnului. Activitatea este
structurată în două hale de producţie, cu comunicare între ele.

3. Material şi metodă

S-au efectuat măsurători de zgomot în sectorul maşini al
societăţii înainte şi după realizarea unor lucrări de mentenanţă.
În completare se discută şi despre posibilitate de a modifica o
114
parte din fazele tehnologice pentru ca unele echipamente de muncă să
funcţioneze alternativ, pentru a se evita compunerea undelor sonore şi
creşterea nivelului de zgomot.
Menţionăm că după realizarea hărţilor sonore, ca o etapă
ulterioară, se va analiza repoziţionarea unor echipamente pentru a se
reduce nivelul de zgomot în zonele unde lucrează mulţi lucrători. Se vor
lua în calcul şi variante de carcasare a echipamentelor de muncă sau
antifonare a pereţilor.
Măsurarea nivelului de zgomot s-a făcut în prezenţa
angajatorului şi a reprezentanţilor salariaţilor de către un laborator de
toxicologie abilitat (SC SANMUN SRL).
Inspecţia sumară a locurilor de muncă a evidenţiat lipsa unor
apărători, fixarea necorespunzătoare a unor părţi de utilaje, lipsa
covoraşelor amortizoare de cauciuc.
S-a convenit ca acţiunea de scădere al nivelului de zgomot să
se desfășoare în felul următor:
 Revizie tehnică a echipamentelor de muncă cu lubrifiere,
înlocuirea garniturilor uzate, montare de apărători, amortizare
cu covoraşe de cauciuc.
 Reluarea măsurătorilor de zgomot după realizarea
îmbunătăţirilor tehnice.
După efectuarea măsurătorilor, în următoarea şedinţă a
Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă s-au dezbătut
posibilităţile de reorientare a echipamentelor de muncă, a carcasării lor
sau de antifonare a pereţilor.

4. Rezultate

Rezultatele măsurătorilor înainte şi după efectuarea
mentenanţei se regăsesc în hărţile sonore 1 și 2 întocmite.
După realizarea mentenanţei, harta sonoră subliniază două
aspecte importante: reducerea zgomotului emis de echipamentele de
muncă asupra cărora s-a intervenit şi reducerea zgomotului de
vecinătate la posturile apropiate de aceste utilaje.
S-a constatat astfel, scăderea nivelului de zgomot produs de
prese, ferăstraie, maşina de calibrat, ca urmare a intervenţiilor
efectuate. La posturile de montaj şi reparaţii unde nu există
echipamente de muncă se constată totuşi reducerea nivelului de
decibeli datorită scăderii nivelului de zgomot emis de utilajele din
apropiere, la aceste posturi fiind vorba de o importantă pondere a
componentei de expunere de vecinătate.
115
Harta sonoră 1


Harta sonoră 2


Diferenţele dintre zgomotul produs înainte şi după mentenanţă
la posturile din sectorul maşini sunt sistematizate în tabelul 1.
116
Tabelul 1
Nr.
crt.
Denumire echipament de
muncă
Nivel
zgomot 1
(db)
Nivel
zgomot 2
(db)
1 Presă evantai 1 90,1 88,4
2 Montaj 2 94,3 89,3
3 Montaj 3 93,4 89,4
4 Freză verticală 92 88
5 Ferăstrău circular 92,5 89,5
6 Maşină de calibrat 93,2 90,2
7 Presă 102,2/90,8 89,8/85,8
8 Maşină de calibrat Wiet 95/94,3 90/90
9 Maşină de găurit 88,3 88
10 IMA 1 91,4/90,9 87,2/88,9
11 IMA 2 89,1 87
12 Maşină de calibrat 92/87,6 88/87
13 Sector reparaţii 94,1/93,4 87,2/87,4
14 Cabină pulverizat 86 86
15 Centru de prelucrare CNC 88 88

Se observă că cea mai spectaculoasă reducere s-a produs la
posturile de la presă, iar cele mai modeste la maşina de calibrat şi
maşina de găurit. Chiar şi la acestea s-a reuşit apropierea nivelului
produs de cel maxim admis. Nu s-a modificat zgomotul din jurul
centrului de prelucrare CNC şi la cabina de pulverizat deoarece nu s-a
intervenit deloc asupra robotului sau asupra ventilatorului cabinei.
Graficul prezentat în figura 1 ilustrează diferenţele dintre
zgomotul produs înainte şi după mentenanţă la posturile din sectorul
maşini.

5. Concluzii

■ Nivelul de expunere la zgomot a fost semnificativ redus în
urma unor minime intervenţii de reparaţii şi întreţinere.
■ O expunere inferioară la zgomot încetineşte dezvoltarea
efectelor otice (referitoare la, sau situat în regiunea de ureche: auditive,
auriculare) şi extraotice consecutive expunerii profesionale la zgomot.
■ În consecinţă scade riscul de producere a bolilor profesionale
sau legate de profesie.
■ Această etapă din cadrul managementului securităţii şi
sănătăţii în muncă nu presupune costuri semnificative.
■ Hărțile sonore realizate pot orienta spre dezvoltarea
strategiilor de reducere a zgomotului (carcasare, antifonare,
117
reorganizarea secţiei) şi vor putea face elementul unor studii
comparative facile, în care expunerea profesională a lucrătorilor să fie
monitorizată şi eficient controlată.


Fig. 1 Diferenţele dintre zgomotul produs înainte şi după
mentenanţa la posturile din sectorul maşini

BIBLIOGRAFIE

[1] Cocârlă, A., Medicina ocupațională, Editura Medicală Universitară “Iuliu
Hațieganu” Cluj Napoca, 2009.
[2] Oargă, M., Medicina muncii, Editura Medicală Universitară “Iuliu Hațieganu”
Cluj Napoca, 2006.
[3] * * * Manual de formare pentru profesioniștii din domeniul sănătății
ocupaționale, Europe Aid/119644/D/SV/RO.

Ing. Sabin POP
inspector şef adjunct securitate şi sănătate în muncă,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare
Dr. Claudia BĂLĂNEAN
medic primar medicina muncii, SC Sanmun SRL Satu Mare
118






SISTEMUL DINAMIC DE GESTIONARE A RISCURILOR
PROFESIONALE ÎN CADRUL UNEI ORGANIZAȚII

Gavrilă RODILĂ, Liliana MOLDOVAN


DYNAMIC RISK MANAGEMENT SYSTEM WITHIN A
PROFESSIONAL ORGANIZATION

Transposing EU legislation into national law allows employers to
benefit from a great leeway to establish a security policy and health protection
staff (SSM) adapted to the situation in the organization he leads.

Cuvinte cheie: Sistem dinamic, gestiune
Keywords: dynamic system, management


1. Introducere

Transpunerea legislaţiei europene în legislaţia naţională
permite angajatorului să beneficieze de un mare spaţiu de manevră
pentru a-şi stabili o politică de securitate şi protecţie a sănătăţii
personalului (SSM) adaptată situaţiei din organizaţia pe care o
conduce.
Pentru optimizarea eficacităţii eforturilor în materie de prevenire
şi protecţie a accidentelor a fost dezvoltat un model care dă
organizaţiilor libertatea necesară pentru a-şi construi ele însele o
politică adecvată, întemeiată pe respectarea principiilor generale de
prevenire consfinţite în Directiva CEE 391/89.
În cadrul acestor reglementări, angajatorul este obligat să-şi
stabilească politica de SSM într-un sistem dinamic de gestionare a
riscurilor profesionale.
119
2. Principii, caracteristici

Angajatorul - potrivit legii – este responsabil de adaptarea
planificată şi structurată a prevenirii - ca mijloc al unui sistem dinamic
de gestiune a riscurilor profesionale.

1. Sistemul dinamic de gestiune a riscurilor profesionale
pune în operă următorul principiu de prevenire:
„A planifica prevenirea şi a realiza politica de securitate şi
protecţie a sănătăţii personalului ce îşi desfăşoară activitatea, vizând o
adaptare a sistemului ce integrează – în principal – următoarele
elemente:
 tehnica,
 organizarea muncii,
 condiţiile de viaţa la serviciu,
 relaţiile sociale,
 factorii de muncă ambientali.

2. Sistemul dinamic de gestionare a riscurilor profesionale
acoperă domenii ca:
 securitatea lucrătorului în exercitarea sarcinii de muncă;
 protecţia sănătăţii lucrătorului în muncă – Această noţiune
se raportează la ceea ce se numeşte de fapt medicina muncii.
Relaţia dintre lucrător şi mediul său de muncă este aici
fundamentală.
 sarcina psihosocială ocazionată prin muncă. Aici, accentul
este pus pe componenţa psihică a lucrătorului, influenţată de
către mediul său de muncă. Această sarcină reclamă, din
plecare, o adoptare specifică a disciplinelor psihologice şi
sociale.
 protecţia lucrătorilor contra violenţei şi hărţuirii morale la
muncă.
 ergonomia – ca ansamblu de măsuri ce au ca scop adaptarea
muncii la om.
 igiena muncii – ca ansamblu de măsuri ce au ca scop lupta
contra influenţelor nefaste legate de natura întreprinderii.
 amenajarea locurilor de muncă – noţiune care se ataşează
direct igienei muncii.
 măsurile luate de către organizaţie în materie de mediu
înconjurător. Este vorba, de fapt, de interacţiunea între
120
condiţiile de muncă menţionate mai sus şi acest mediu
înconjurător.

3. Punerea în operă a unui sistem dinamic de gestionare a
riscurilor profesionale presupune luarea în considerare a
domeniilor citate anterior, bineînţeles, în funcţie de tipul
organizaţiei, unde unul sau altul din aceste domenii va câştiga în
importanţă.
» Sistemul dinamic de gestiune a riscurilor va trebui să fie - aşa
dar - adaptat la specificul fiecărei organizaţii.
Spre exemplu: - într-un laborator, accentul va fi pus pe
securitatea muncii, protecţia sănătăţii, igiena muncii iar într-un birou
de lucru, accentul va fi pus pe ergonomia locului de muncă.

4. Aspectul dinamic al sistemului implică existenţa unui proces
continuu, care evoluează fără încetare şi care se adaptează, în
permanenţă, la condiţiile schimbătoare de muncă. Angajatorul
adaptează politica sa de SSM în funcţie de experienţa dobândită
şi de evoluţia metodelor şi / sau a condiţiilor de muncă.

5. Sistemul dinamic de gestionare a riscurilor profesionale dă
o mai mare flexibilitate angajatorului pentru a susţine o politică de
SSM adaptată condiţiilor din organizaţia sa, dar el NU primeşte „o
semnătură în alb” pentru a putea să facă ce doreşte.

6. Sistemul impune un cadru de cerinţe minimale de SSM
pentru angajator, căruia el trebuie să-i dea un conţinut concret
de rezolvare.
Altfel spus, angajatorul va avea totdeauna un anumit număr de
cerinţe şi reguli minimale, care se vor aplica obligatoriu, iar el nu
le va putea înlocui – după dorinţă – cu alte măsuri.

7. Sistemul dinamic de gestiune a riscurilor profesionale se
desfăşoară în 4 faze/ etape:
- Elaborarea de către angajator – a politicii de SSM, prin definirea
obiectivelor şi mijloacelor pe care îşi propune să le realizeze.
- Planificarea politicii de SSM
- Punerea în aplicare a politicii de securitate şi protecţie a
lucrătorilor vizând gestionarea riscurilor prin:
- identificarea şi analiza lor;
- fixarea măsurilor concrete de prevenire;
121
- Evaluarea rezultatelor unei politici de securitate şi sănătate a
muncii pentru a putea măsura performanţele în realizarea
obiectivelor stabilite.



Indiferent de modul de abordare a domeniilor analizate,
sistemul dinamic de gestiune a riscurilor implementat de către
angajator în cadrul organizaţiei pe care o conduce, va fi dezvoltat,
potrivit politicii de SSM, pe cele 4 faze/etape ale sale:

Elaborarea Planificarea Punerea în aplicare Evaluarea


BILIOGRAFIE

[1] * * * ARSSM - Ghid pentru integrarea prevenirii riscurilor.
[2] * * * Sit-ul agenţiei naţionale de securitate şi sănătate în muncă.

Ing. Gavrilă RODILĂ
inspector de muncă
Ing. Liliana MOLDOVAN
inspector de muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud
e-mail: gavrila.rodila@itmbistrita.ro, liliana.moldovan@itmbistrita.ro
122






ANALIZA ŞI PROIECTAREA POSTULUI PRIVIND
SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA LA LOCUL DE MUNCĂ

Gavrilă RODILĂ, Constantin CANDREA


ANALYSIS AND DESIGN OF THE WORKPLACE
REGARDING TO SAFETY AND HEALTH AT WORK

It is important in the analysis and design of a workstation primarily
takes into account the safety requirements of that workstation. Whatever the
competence and skills of workers selected for this work that never fails to
achieve the performance required by the employer if the circumstances of the
workstation does not meet minimum safety and security.

Cuvinte cheie: analiză, post
Keywords: analysis, post


1. Introducere

Este important în analiza şi proiectarea unui post de lucru să
ţinem cont în primul rând de cerinţele minime de securitate ale acelui
post de lucru.
Oricare ar fi competenţa şi aptitudinea lucrătorului selectat
pentru acea muncă acesta nu va reuşi niciodată să atingă performanţa
cerută de către angajator dacă postul de lucru prin condiţiile lui nu
respectă un minim de securitate şi siguranţă.
Adaptarea muncii la om nu reprezintă altceva decât
respectarea condiţiilor minime de securitate a locului de muncă prin
toate aspectele acestuia şi anume:
123
- o formare şi o instruire corespunzătoare cu munca prestată
de lucrător;
- sarcina de muncă pe care acesta o are de executat să fie
pe măsura capacitaţii lucrătorului;
- mediul de muncă şi echipamentele de muncă prin care
lucrătorul realizează sarcina de muncă să respecte cel
puţin cerinţa minimă de securitate impusă prin actele
normative în vigoare.

Analiza postului reprezintă procesul de investigaţie
sistematică a sarcinilor, îndatoririlor, cerinţelor minime de securitate şi
responsabilităţilor postului, a cunoştinţelor, abilităţilor necesare
ocupantului precum şi a trăsăturilor comportamentale ale acestuia.
Analiza postului se desfăşoară pe cele două componente ale
sale :
A. Analiza orientată pe post
B. Analiza orientată spre deţinătorul postului

Procesul de analiză a posturilor constituie temelia activităţilor
de resurse umane care se desfăşoară într-o organizaţie şi constituie
baza pentru:
- activitatea de recrutare şi selecţie personal;
- evaluarea performanţelor;
- administrarea remunerării;
- formarea profesională, perfecţionarea şi stabilirea planurilor de
carieră;
- managementul sănătăţii şi securităţii lucrătorilor pe postul de
lucru.

2. Analiza orientată pe post (descrierea postului)

Analiza presupune colectarea informaţiilor cu privire la natura
sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor prevăzute pentru un anumit
post.
Descrierea sarcinilor de muncă, cerinţele medicale, solicitările
fizice şi psihice sunt privite ca elemente care caracterizează postul, ele
fiind independente de ale persoanei care se angajează pe acel post.
Analiza orientată pe post este de fapt procesul de proiectare a
postului, pentru care se colectează informaţii privind denumirea,
localizarea postului în structura organizaţională, îndatoririle şi
responsabilităţile aferente, condiţiile generale de muncă, echipamentele
124
şi instrumentele de lucru folosite în contextul obţinerii unui randament
optim şi satisfacţie în rândul angajaţilor.
În general pentru realizarea unei analize privind descrierea
posturilor se utilizează următorii 6 paşi (smith & robertson, 1993):
1. Colectarea şi analiza documentelor referitoare la postul de
muncă analizat (manuale de instrucţiuni şi instruire, fişe tehnice
etc.);
2. Interpelarea managerilor avizaţi în legătura cu specificul
postului de muncă: detalii referitoare la obiectivele postului de
muncă, activităţile pe care le presupune acesta, relaţiile
deţinătorului postului cu alţi angajaţi pe alte posturi de muncă.
Descrierea postului se materializează cu întocmirea unei liste a
sarcinilor de muncă necesare pentru exercitarea postului
analizat.
3. Interpelarea deţinătorului postului de muncă;
4. Observarea deţinătorului postului, a modului în care lucrează şi
înregistrarea evenimentelor mai importante. De obicei aceste
observaţii se fac câteva zile la rând.
5. Încercarea de a presta activitatea de muncă impusă de postul
respectiv (opţional - atunci când aceasta nu implică o doză de
risc);
6. Redactarea descrierilor activităţilor de muncă specifice postului
respectiv (fişa post).

3. Profilul ocupaţional

Reprezintă documentul care reuneşte atât descrierea postului
cât şi specificaţia postului, el fiind documentul de referinţă în procesul
de analiză a posturilor. Profilul ocupaţional este structurat pe
următoarele capitole:
1. descrierea ocupaţiei - conţinutul muncii;
2. atribuţii şi responsabilităţi;
3. cerinţe pentru exercitare;
4. abilităţi;
5. trăsăturile comportamentale;
6. interese ocupaţionale;
7. competenţe;
8. cerinţe de educaţie, pregătire profesională etc.;
9. unelte/instrumente de lucru;
10. program de lucru;
11. cerinţe minime de securitate şi sănătate privind:
125
126
 executantul, sarcina de muncă, mijloacele de
producţie,
 mediul de muncă.
Premisa pentru îndeplinirea obiectivelor este salariaţi
competenţi şi loiali.
Criterii reprezentative:
- adaptarea muncii la om şi nu omul la muncă;
- omul potrivit la locul potrivit;
- experienţa profesională (vechimea), creativitatea.

Posturile - constituie vehiculele prin care munca (obiectivele
organizaţiei) este realizată, acestea fiind importante pentru indivizi şi
pentru organizaţie.

4. Concluzii

Principii în procesul de analiză a postului:
- să fie axată pe obiective clare;
- să vizeze sarcinile şi cerinţele postului şi nu să evalueze
persoanele;
- postul trebuie prezentat aşa cum există la momentul analizei;
- înainte de analiză se va explica titularului postului motivele şi
obiectivele analizei;
- selecţionarea şi instruirea corespunzătoare a persoanelor care
urmează a fi angajate în procesul de analiză;
- prezentarea rezultatelor analizei în formă scrisă, redactare
concisă şi uşor de înţeles.

BILIOGRAFIE

[1] Morar, L., Managementul resurselor umane.
[2] * * * Comisia Europeană - Metodologie pentru proiectarea, reproiectarea şi
analiza posturilor în cadrul companiilor excelente.

Ing. Gavrilă RODILĂ
inspector de muncă
Ing. Constantin CANDREA
Inspector şef adjunct
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud
e-mail: gavrila.rodila@itmbistrita.ro, constantin.candrea@itmbistrita.ro






RISCUL BIOLOGIC ÎN LABORATOARELE
DE ANALIZE MEDICALE

Anuţa COMAN


BIOLOGICAL RISK IN MEDICAL LABS

This paper is an overview of the relationship between biological risk
groups and levels of biosafety in laboratories for medical analysis and the basic
rules to be followed in order to avoid or minimize biological risks.

Cuvinte cheie: risc biologic, nivel de biosiguranţă, laborator de analize
Keywords: biological risk, level of biosafety, laboratory analysis


1. Introducere

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut că riscurile
biologice reprezintă o problemă importantă pe plan internaţional.
La locurile de muncă din unităţile sanitare s-a constatat că
principalul factor de risc este cel legat de expunerea la agenţi biologici.
Bolile profesionale determinate de agenţii biologici sunt boli
transmise omului prin contactul cu surse de infecţie sau infestaţie în
timpul activităţii profesionale.
Lucrătorii din spitale sunt expuşi factorilor de risc biologic atât
prin contact nemijlocit cu pacientul cât şi risc de contaminare
accidentală şi prin contact cu produsele biologice contaminate.

2. Riscuri datorate expunerii la agenţi biologici

Potrivit prevederilor HG nr. 1092/2006, privind protecţia
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în
127
muncă, pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de
expunere la agenţi biologici, angajatorul trebuie să determine natura,
nivelul şi durata de expunere, pentru a se putea evalua orice risc pentru
sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi pentru a se putea stabili măsurile
ce trebuie luate.
Agenţii biologici sunt clasificaţi în 4 grupe de risc, în funcţie de
importanţa riscului de infecţie pe care îl prezintă:

a) grupa 1 (risc infecţios individual sau comunitar scăzut
sau absent) - agenţi biologici care nu sunt susceptibili să provoace o
boală la om;
b) grupa 2 (risc individual moderat, risc comunitar scăzut) -
agenţi biologici care pot provoca o boală omului şi constituie un pericol
pentru lucrători; propagarea lor în colectivitate este improbabilă; există,
în general, o profilaxie sau un tratament eficace;
c) grupa 3 (risc individual ridicat, risc comunitar scăzut) -
agenţi biologici care pot provoca îmbolnăviri grave la om şi constituie
un pericol serios pentru lucrători; ei pot prezenta un risc de propagare
în colectivitate, dar există în general o profilaxie sau un tratament
eficace.
d) grupa 4 (risc individual şi comunitar ridicat) - agenţi
biologici care pot provoca boli grave omului şi constituie un pericol
serios pentru lucrători; ei pot să prezinte un risc ridicat de propagare în
colectivitate şi nu există în general o profilaxie sau un tratament
eficace.

Potrivit “Ghidului naţional de biosiguranţă pentru laboratoarele
medicale” din punct de vedere al biosiguranţei, laboratoarele se
clasifică astfel:

- de bază - Nivel de biosiguranţă 1
- de bază - Nivel de biosiguranţă 2
- securizat - Nivel de biosiguranţă 3
- înalt securizat - Nivel de biosiguranţă 4

Această clasificare are la bază un complex de caracteristici ce
se referă la proiectarea şi construcţia laboratorului, nivelul de
securizare, dotarea cu echipamente, practicile şi procedurile
operaţionale pe care le implică manipularea microorganismelor din
diferite grupuri de risc.
128
Fără a fi exhaustiv, tabelul 1 prezintă corespondenţa dintre
grupa de risc în care se încadrează agentul biologic şi nivelul de
biosiguranţă al laboratorului în care acesta se manipulează.

Tabelul 1
Grupa
de
risc
Nivel de
biosiguranţă
Tip de
laborator
Practici de
laborator
Echipamente de
protecţie
1
De bază -
Nivel de
biosiguranţă
1
Învăţământ,
cercetare
GMT Nici un fel;
suprafaţă
de lucru deschisă
2
De bază -
Nivel de
biosiguranţă
2

Servicii de
asistenţă
primară;
diagnostic,
cercetare
GMT plus
îmbrăcăminte
de
protecţie şi
semn de
pericol
biologic
Suprafaţă de lucru
deschisă plus HSB
pentru producerea
eventuală de
aerosoli
3

Securizat –
Nivel de
biosiguranţă
3

Servicii
speciale
de
diagnostic,
cercetare

Similar cu
nivelul 2 plus
îmbrăcăminte
specială,
acces
controlat, flux
de aer
direcţionat
HSB şi/sau alte
dispozitive primare
pentru toate
activităţile

4

Înalt
securizat
- Nivel de
biosiguranţă
4

Unităţi
pentru
agenţi
patogeni
periculoşi
Similar cu
nivelul 3 plus
intrare
etanşă, duş
la ieşire,
eliminare
specială a
deşeurilor

HSB clasa a III-a
sau
costum cu presiune
pozitivă combinat
cu
HSB clasa a II-a,
autoclav cu două
căi
de acces
(transmural),
aer filtrat
GMT = Good Microbiological Techniques (practici microbiologice corecte)
HSB = Hotă de siguranţă biologică

Desemnarea nivelului de biosiguranţă pentru lucrul în laborator
trebuie să se bazeze pe evaluarea riscului. Pentru stabilirea nivelului
corect de biosiguranţă, evaluarea va lua în considerare grupul de risc
căruia îi aparţine agentul biologic, dar şi alţi factori ce pot interveni.
129
HG 1092/2006, privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de expunerea la agenţi biologici în muncă precizează la cap. V –
secţiunea 2 măsurile speciale aplicabile laboratoarelor unde sunt
prezenţi agenţi biologici din grupele 2, 3, 4.
Aprecierea nivelului de biosiguranţă necesar desfăşurării unei
anumite activităţi este ghidată de judecata profesională bazată pe
evaluarea riscului, şi nu doar pe desemnarea mecanică a unui nivel de
biosiguranţă a laboratorului după grupul de risc căruia îi aparţine
microorganismul patogen care urmează a fi manipulat.

3. Evaluarea riscului biologic

Pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de
expunere la agenţi biologici, angajatorul trebuie să determine natura,
nivelul şi durata de expunere, pentru a se putea evalua orice risc pentru
sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi pentru a se putea stabili măsurile
ce trebuie luate, în conformitate cu prevederile art.8, al.1, din HG
nr.1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
expunerea la agenţi biologici în muncă.
Pentru toate activităţile susceptibile de a prezenta un risc de
expunere la agenţi biologici aparţinând mai multor grupe, riscurile sunt
evaluate pe baza pericolelor reprezentate de către toţi agenţii biologici
periculoşi prezenţi.
Angajatorul trebuie să reînnoiască periodic evaluarea riscurilor
şi, în orice caz, la orice modificare a condiţiilor de lucru care pot să
determine expunerea lucrătorilor la agenţi biologici, precum şi atunci
când creşte numărul bolilor profesionale pe care le-a înregistrat.
Evaluarea riscurilor profesionale se efectuează pe baza tuturor
informaţiilor existente şi, mai ales, pe baza:

- clasificării agenţilor biologici care constituie sau pot constitui un
pericol pentru sănătate;
- recomandărilor emise de inspectorii de muncă şi/sau de
inspectorii autorităţilor de sănătate publică, ce indică
necesitatea ca agentul biologic să fie controlat în scopul de a
proteja sănătatea lucrătorilor care sunt sau pot fi expuşi acestui
agent biologic, în cursul activităţii lor;
- informaţiilor asupra bolilor ce pot fi contractate datorită unei
activităţi profesionale a lucrătorilor;
- efectelor alergice şi toxicogene ce pot să rezulte ca urmare a
activităţii lucrătorilor;
130
- faptului că un lucrător suferă de o boala legată direct de munca
sa.
Pentru realizarea unei evaluări a riscului biologic trebuie luaţi în
considerare următorii factori:

 Patogenitatea agentului infecţios şi doza infectantă;
 Consecinţele posibile ale expunerii;
 Calea naturală de infectare;
 Alte căi de transmitere, rezultate în urma manipulării în
laborator (parenterală, aeriană, ingerare);
 Stabilitatea agentului infecţios în mediul extern;
 Concentraţia agentului infecţios şi volumul de material
concentrat ce se manipulează;
 Disponibilitatea unei gazde adecvate/susceptibile (umane sau
animale);
 Informaţii disponibile din studii pe animale, raportări privind
infecţii dobândite în laborator (profesionale) sau raportări de
cazuri clinice;
 Intenţia de a utiliza anumite tehnici în laborator (ultrasonarea,
aerosolizarea, centrifugarea etc.);
 Orice manipulare genetică a microorganismului care poate
duce la extinderea gamei de gazde susceptibile sau poate
modifica sensibilitatea acestuia la terapiile considerate eficace;
 Accesul efectiv la măsuri profilactice sau terapeutice eficace.

Pe baza informaţiilor obţinute prin evaluarea riscului, se
stabileşte nivelul de siguranţă biologică necesar desfăşurării activităţii
planificate, se selectează echipamentul corespunzător protecţiei
personalului şi procedurile operaţionale standard (POS) ce vor include
aspecte de siguranţă a muncii, cu scopul desfăşurării activităţii în modul
cel mai sigur posibil.

4. Reguli pentru Laboratoarele de bază – Nivelele de
biosiguranţă 1 şi 2

Ghidul naţional de biosiguranţă pentru laboratoarele medicale
prezintă cerinţele minime pentru laboratoare clasificate pe toate
nivelele de biosiguranţă, care manipulează microorganisme din
grupurile de risc 1-4. Deşi unele precauţii pentru anumiţi agenţi biologici
din grupul de risc 1 pot părea mai puţin justificate, se recomandă
131
aplicarea lor cu scopul însuşirii şi promovării practicilor microbiologice
corecte.
Toate laboratoarele medicale (de sănătate publică sau de
diagnostic clinic în ambulatorii, spitale etc.) trebuie concepute conform
unui Nivel de biosiguranţă 2 sau peste. Deoarece nici un laborator nu
are un control complet asupra probelor pe care le primeşte, personalul
din laborator poate fi expus la microorganisme din grupuri de risc
superioare celor anticipate.
Această posibilitate trebuie luată în considerare când se
elaborează planurile şi politicile de biosiguranţă. De regulă, precauţiile
standard trebuie adoptate şi aplicate întotdeauna.
Prezentăm în continuare regulile pentru laboratoarele de bază
– Nivel de biosiguranţă 1 şi 2, acestea fiind cuprinzătoare şi
fundamentale pentru toate laboratoarele, indiferent de nivelul de
biosiguranţă.

4.1 Codul de practici
Reprezintă reguli şi proceduri scrise pentru efectuarea în
siguranţă a operaţiunilor în laborator.

4.2 Accesul
Sigla internaţională de avertizare (Fig. 1) şi inscripţia «Pericol
biologic» trebuie să fie afişate pe uşile încăperilor unde sunt
manipulate microorganisme aparţinând grupului de risc 2 sau mai
mare.



Fig. 1 Sigla internaţională de avertizare

132
 Numai persoanele autorizate vor fi lăsate să intre în zonele
de lucru ale laboratorului.
purtate în
câte ori
ţii protectoare de
lete, etc.
băuturi, machiajul şi manipularea
fost
utilizată în laborator nu trebuie să fie depozitată în aceleaşi
d mintea şi încălţămintea de stradă.
ă.
l infecţios trebuie raportate responsabilului
 Uşile laboratorului trebuie să stea închise.

4.3 Protecţia individuală a personalului
o Salopetele de laborator, halatele sau uniformele trebuie
purtate tot timpul cât se lucrează în laborator.
Mănuşi corespunzătoare de protecţie trebuie o
timpul tuturor procedurilor care pot implica contactul direct
sau accidental cu materiale potenţial infecţioase
o Ochelarii de protecţie, ecranele de protecţie facială sau
alte dispozitive de protecţie trebuie purtate ori de
este necesară protecţia ochilor şi a feţei de stropi, obiecte
impactante şi surse artificiale de radiaţii ultraviolete.
Este interzisă purtarea îmbrăcămin o
laborator în afara laboratorului, de exemplu în cantine,
camere de oficiu, biblioteci, toa
o Încălţămintea decupată în partea din faţă (sandale) este
improprie purtării în laborator.
Consumul de alimente, o
lentilelor de contact sunt interzise în zonele de lucru ale
laboratorului.
o Depozitarea de alimente sau băuturi oriunde în zona de
lucru a laboratorului este interzisă.
o Îmbrăcămintea şi încălţămintea de protecţie ce a
ulapuri cu îmbrăcă

4.4 Procedurile
 Pipetarea cu gura este strict interzis
 Nici un material nu trebuie dus la gură. Etichetele nu trebuie
umectate cu limba înainte de lipire.
 Toate procedurile tehnice trebuie efectuate într-un mod care să
reducă la minimum formarea de aerosoli şi picături.
 Toate stropirile accidentale şi expunerile evidente sau posibile
cu materia
laboratorului. Se va păstra o evidenţă scrisă a acestor accidente
şi incidente.
 Se va elabora şi aplica o procedură scrisă pentru curăţarea-
inactivarea substanţelor vărsate.
133
 Lichidele contaminate trebuie decontaminate (chimic sau fizic)
înaintea evacuării lor în reţeaua de canalizare.
 Documentele ce urmează a fi scoase din laborator trebuie să fie
protejate pe toată perioada cât se află în laborator, pentru a nu fi
tă curăţenia şi ordinea, eliminându-
trebuie decontaminate după fiecare
erialele contaminate, probele şi culturile, trebuie
nte la substanţele
selor de lucru trebuie să fie impermeabilă la
osoli se execută în Hota de
ecvate.
o Trebuie să existe zone sau camere de prim ajutor echipate
ad

ă
lucrului at acestui scop şi să poată fi utilizat de
contaminate.

4.5 Zonele de lucru ale laboratorului
În laborator trebuie păstra o
se toate materialele care nu sunt necesare pentru munca
desfăşurată în laborator.
Suprafeţele de lucru o
vărsare de materiale potenţial periculoase precum şi la
sfârşitul zilei de lucru.
Toate mat o
decontaminate înainte de a fi îndepărtate sau curăţate pentru
refolosire.
o Ferestrele ce pot fi deschise trebuie prevăzute cu
plase/ecrane pentru insecte.
o Pereţii, tavanele şi pavimentele trebuie să fie netede, uşor de
curăţat, impermeabile la lichide şi reziste
chimice şi dezinfectantele folosite uzual în laborator.
Pavimentele nu trebuie să fie alunecoase.
Suprafaţa me o
apă, rezistentă la dezinfectante, acizi, baze, solvenţi organici
şi la căldură.
o Iluminatul trebuie să fie adecvat pentru desfăşurarea tuturor
activităţilor. Reflexiile şi strălucirile nedorite trebuie evitate.
Procedurile care generează aer o
siguranţă biologică. Uşile sunt menţinute închise şi marcate
cu semne de pericol ad
ecvat şi accesibile.
4.6 Echipamentele de laborator
Împreună cu procedurile şi practicile corecte, utilizarea
echipamentelor contribuie la reducerea riscului. Potrivit art. 3 din HG
1146/2006 angajatorul este obligat sa ia măsurile necesare pentru ca
echipamentul de muncă pus la dispoziţia lucrătorilor să corespund
prestat ori să fie adapt
către lucrători, fără a pune în pericol securitatea sau sănătatea lor.
Echipamentul trebuie:
134
o Să fie conceput astfel încât să prevină sau să limiteze
contactul dintre operator şi materialul infecţios.
o Să fie confecţionat din materiale impermeabile la lichide,
rezistente la coroziune şi corespunzătoare ca structură.

şi testarea în vederea certificării; ori de câte ori este posibil,
chipamentelor destinate eliminării sau reducerii riscului
biologică
cu presiune negativă
de unică folosinţă
l materialelor
/înţepătoare
e laboratoare sau instituţii
o Recipiente cu capac înşurubat
o Dis

este monitorizarea stării de sănătate în relaţie cu
factorul ocupaţional.Activitatile desfăşurate pentru îndeplinirea acestor
obiectiv

excluderea indivizilor cu susceptibilitate crescuta (femei
insarcinate) crescuta.

o Să fie confecţionat astfel încât să nu aibă asperităţi,
margini ascuţite şi părţi mobile neprotejate.
o Să fie proiectat, construit şi instalat pentru a facilita
operarea simplă şi întreţinerea, curăţarea, decontaminarea
se va evita utilizarea sticlăriei şi a altor materiale casante.

Lista e
biologic:

o Hotele de securitate
o Izolatori din folie flexibilă
o Ecran de protecţie
o Dispozitive de pipetare
o Microarzătoare pentru anse, anse
o Recipiente sigure pentru colectarea şi transportu
infecţioase în vederea sterilizării
o Containere pentru obiecte tăietoare
o Containere pentru transport într
o Autoclave manuale sau automate
pozitiv de protecţie a instalaţiei de vid
4.7 Supravegherea stării de sănătate a personalului
Angajatorul este responsabil de asigurarea unei supravegheri
adecvate a stării de sănătate a personalului laboratorului. Obiectivul
acestei supravegheri
e sunt:
- imunizarea activă şi pasivă ori de câte ori acest lucru este
indicat.
- facilitarea depistării precoce a infectiilor dobandite in
laborator.
-
din activitatile de laborator cu periculozitate
135
4.8 Informarea şi instruirea lucrătorilor
Instruirea continuă la locul de muncă privind măsurile de
prevenire şi protecţie este esenţială. Un program eficace de siguranţă
începe cu conducerea laboratorului, care trebuie să se asigure că
practicile şi procedurile de protecţie sunt integrate în instruirea de bază
a salaria

informatii despre metodele sigure in cazul procedurilor cu risc crescut.

r este metoda de elecţie pentru toate
procese
destinaţia conţinutului acestora pentru
autoclavare ş

ipulare şi eliminare a
materia
ternaţionale în domeniu.
losite,
epare-tăiere,
autoclavare
nării.
o Materialul contaminat destinat incinerării directe.
de
nalize medicale din cadrul spitalelor” din judeţul Alba
15 angajatori constatându-se o serie de neconformităţi
(tabelul 2).
ţilor.
Instruirea personalului trebuie sa cuprinda intotdeauna
4.9 Decontaminarea
Autoclavarea cu abu
le de decontaminare.
Materialele care urmează să fie decontaminate şi eliminate vor
fi puse în containere adecvate (ex. saci din plastic autoclavabil, cu
coduri de culori care indică
i/sau incinerare).
4.10 Procedurile de man
lelor contaminate şi a deşeurilor
Trebuie adoptat un sistem de identificare şi de separare a
materialelor infecţioase şi a containerelor respective. Vor fi obligatoriu
respectate reglementările naţionale şi in
Categoriile care se includ sunt următoarele:
o Deşeurile necontaminate (neinfecţioase) care pot fi refo
reciclate sau eliminate ca deşeuri generale sau menajere
o Obiectele ascuţite (tăietoare-înţepătoare) contaminate (ex. ace
hipodermice, bisturie, cuţite şi cioburi de sticlă); acestea vor fi
întotdeauna colectate în containere rezistente la înţ
prevăzute cu capace şi vor fi tratate ca infecţioase.
o Materialul contaminat destinat decontaminării prin
urmată de spălare şi refolosire sau reciclare.
o Materialul contaminat destinat autoclavării şi elimi

5. Rezultatele campaniei naţionale “Verificarea şi
conştientizarea angajatorilor privind respectarea cerinţelor
de securitate şi sănătate în muncă în laboratoarele
a

În cadrul acestei campanii în judeţul Alba s-au efectuat
controale la
136
Tabelul 2
angaja-
contro-
salariaţi
laborator consta- dispuse
angaja-
o
mente mente
Nr.
tori
laţi
Total
Total
salariaţi
Număr
defici-
enţe
tate
Număr
măsuri
Număr
tori
sancţi-
naţi
Număr
avertis-
Opriri
echipa-
15 2755 114 13 17 1 145 114

- 8 spitale din sistemul de stat
7 laboratoare private
eficienţe frecvent constatate
rate la echipamentele de muncă aflate
u măsurile corespunzătoare riscurilor identificate şi
dent sau incident grav
şi eliminarea materialelor contaminate şi a

existând riscul de expunere a
e a activităţii în domeniul
Nu erau aplicate semnalizările de securitate specifice.
. Concluzii
reguli şi bariere de
siguranţ
prevenirii producerii acestor infecţii, a
incidentelor şi accidentelor.
-

D

o Nu s-au elaborat instrucţiuni proprii pentru completarea şi
aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă
pentru activităţile desfăşu
în dotarea laboratorului;
o Nu s-au evaluat riscurile biologice la care sunt expuşi lucrătorii
din cadrul laboratorului şi nu s-a completat planul de prevenire şi
protecţie c
evaluate;
o Nu se asigură la locul de muncă instrucţiuni de securitate scrise
privind procedura de urmat în caz de acci
datorat manipulării unui agent biologic ;
o Nu s-a întocmit o procedură/instrucţiune scrisă pentru
manipularea
deşeurilor;
o Nu se păstrează separat îmbrăcămintea de stradă de
îmbrăcămintea de protecţie
lucrătorilor la agenţi biologici;
o Organizarea necorespunzătoar
securităţii şi sănatăţii în muncă;
o

6

■ Erorile umane, tehnica deficitară şi folosirea incorectă a
echipamentelor pot compromite şi cele mai bune
ă menite a proteja personalul laboratorului.
■ Un personal conştient de exigenţele impuse de regulile de
protecţie, bine informat pentru recunoaşterea şi stăpânirea pericolelor
din laborator este cheia
137
■ O instruire continuă la locul de muncă privind măsurile de
prevenire şi protecţie este esenţială.
■ Un program eficace de siguranţă începe cu conducerea
laboratorului care trebuie să se asigure că practicile şi procedurile de
protecţie sunt integrate în instruirea de bază a salariaţilor.

BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Ghidul naţional de biosiguranţă pentru laboratoarele medicale
(traducerea şi adaptarea în limba română a lucrării “Laboratory biosafety
manual” – ediţia a III-a, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Geneva, 2004,
completată cu “Clasificarea agenţilor biologici” care reprezintă traducerea
Anexei III a Directivei 2000/54 a Parlamentului European şi Consiliului din data
de 18 septembrie 2000, referitoare la protejarea lucrătorilor împotriva riscurilor
presupuse de expunerea la agenţi biologici la locul de muncă.
[2] * * * HG nr. 1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate
de expunerea la agenţi biologici în muncă.
[3] * * * HG nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă.
[4] * * * HG nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de
securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă.


Ing. Anuţa COMAN
Inspector de muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba
coman_anuta@yahoo.com



138







MENTENANŢA - CERINŢĂ MINIMĂ
DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE

Ioan – Sorin BODEA


MAINTENANCE – MINIMAL REQUIREMENTS
OF HEALTH AND SAFETY

The summary of the work paper: The equipments maintenance,
facilities, buildings or vehicles including technical measures, administrative or
management aimed at maintaining or return them in a state that can meet the
necessary function, protecting them against damage or defects.

Cuvinte cheie: mentenanţă, cerinţe minime, loc de muncă, foraj,
extracţie, echipamente de muncă, cerinţă esenţială
Keywords: maintenance, minimum, work, drilling, extraction, work
equipment, essential requirement


1. Introducere. Definiţie

Mentenanţa echipamentelor, instalaţiilor, clădirilor sau a
mijloacelor de transport cuprinde măsuri tehnice, administrative sau de
management care au ca scop menţinerea sau readucerea acestora
într-o stare în care îşi pot îndeplini funcţia necesară, protejându-le
împotriva defectării sau deteriorării [1].
În conformitate cu standardul european 13306 [2], mentenanţa
reprezintă „ansamblul de măsuri tehnice, administrative şi de
management întreprinse pe parcursul ciclului de viaţă al unui
echipament – un punct de lucru (clădire), echipament de muncă sau
139
mijloc de transport – destinate menţinerii sau readucerii acestuia într-o
stare în care poate îndeplini funcţia necesară”.
Mentenanţa influenţează securitatea şi sănătatea lucrătorilor în
două moduri. În primul rând, mentenanţa periodică, planificată şi
efectuată corect este esenţială pentru ca echipamentele şi mediul de
muncă să rămână sigure şi fiabile. În al doilea rând, mentenanţa în sine
trebuie să fie efectuată în condiţii de securitate, cu protejarea adecvată
a lucrătorilor de mentenanţă şi a altor persoane prezente la locul de
muncă.
Fără o mentenanţă corespunzătoare, lucrurile pot lua o
întorsătură dramatică la locul de muncă. O mentenanţă periodică este
esenţială pentru a păstra echipamentul, utilajele şi mediul de lucru
fiabile şi sigure. Aceasta contribuie la eliminarea pericolelor de la locul
de muncă. Lipsa mentenanţei sau mentenanţa necorespunzătoare
poate duce la situaţii periculoase, accidente şi probleme de sănătate.
Mentenanţa este o activitate cu risc ridicat. Trebuie să fie realizată într-
un mod sigur !

2. Mentenanţa – cerinţă minimă de sănătate şi securitate
pentru locul de muncă

În HG nr. 1.091 din 16 august 2006 privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate pentru locul de muncă, la art. 8 lit. b) – d), se face
referire la măsurile pe care trebuie să le ia angajatorul pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor [3]:

- să fie realizată întreţinerea tehnică a locului de muncă şi a
echipamentelor şi dispozitivelor, în special a celor menţionate
în anexele nr.1 şi 2, iar orice neconformităţi constatate şi
susceptibile de a afecta securitatea şi sănătatea lucrătorilor să
fie corectate cât mai curând posibil;

- să fie curăţate cu regularitate, pentru a se asigura un nivel de
igienă corespunzător locului de muncă, echipamentele şi
dispozitivele, în special cele menţionate la pct.6 din anexa nr.1
şi la pct.6 din anexa nr. 2 (ventilaţia în spaţii închise);

- să fie cu regularitate întreţinute şi verificate echipamentele şi
dispozitivele de securitate destinate prevenirii sau eliminării
pericolelor, în special cele prevăzute în anexele nr.1 şi 2.

140
3. Mentenanţa – cerinţă minimă de sănătate şi securitate în
industria extractivă de foraj

În HG nr. 1.050 din 9 august 2006 privind cerinţele minime
pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de
foraj, în anexa 1 pct. 4, se face referire la întreţinere [4]:
- întreţinere generală:
- este necesară stabilirea unui program adecvat privind
verificarea sistematică, întreţinerea şi, dacă este cazul, testarea
utilajelor şi instalaţiilor mecanice şi electrice;
- întreţinerea, verificarea şi testarea oricărei părţi a instalaţiei sau
a utilajului trebuie efectuate de către o persoană competentă;
- procesele-verbale de verificare şi testare trebuie întocmite şi
păstrate în mod corespunzător.
- întreţinerea echipamentului de protecţie:
- echipamentul de protecţie trebuie sa fie corespunzător, pregătit
pentru utilizare şi în perfectă stare de funcţionare în orice
moment.
- întreţinerea trebuie făcută ţinându-se seama de activităţile
exercitate.

4. Mentenanţa – cerinţă minimă de sănătate şi securitate în
industria extractivă de suprafaţă sau subteran

În HG nr. 1.049 din 9 august 2006 privind cerinţele minime
pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria
extractivă de suprafaţă sau subteran, în anexa 1 pct. 3, se face referire
de asemenea la întreţinere [5]:
- întreţinere generală:
- verificarea sistematică, întreţinerea, precum şi testarea utilajelor şi
instalaţiilor mecanice şi electrice se fac în baza unui program (grafic) de
revizii şi reparaţii stabilit conform reglementărilor tehnice;
- întreţinerea, verificarea şi testarea oricărei părţi a instalaţiei sau
utilajului trebuie efectuate de către o persoană competent;
- procesele-verbale de verificare şi testare trebuie întocmite şi păstrate
în mod corespunzător.
- întreţinerea echipamentului de protecţie:
- echipamentul de protecţie trebuie să fie adecvat, pregătit pentru
utilizare şi în stare de funcţionare în orice moment;
- întreţinerea trebuie efectuată ţinându-se seama de activităţile
exercitate.

141
5. Mentenanţa – cerinţă minimă de sănătate şi securitate
pentru utilizarea în muncă de către lucrători a
echipamentelor de muncă

În HG nr. 1.146 din 30 august 2006 privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a
echipamentelor de muncă, la art. 4 alin. (2), art. 5, art. 6, art. 9, anexa 1
pct. 2.13. şi anexa 2 pct. 1.2., se face referire la măsurile pe care
trebuie să le ia angajatorul pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor prin mentenanţă [6]:
- angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca, pe
toată durata utilizării lor, echipamentele de muncă să fie menţinute,
printr-o întreţinere adecvată, la un nivel tehnic corespunzător;
- angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca
echipamentele de muncă a căror securitate depinde de condiţiile de
instalare să fie supuse unei verificări iniţiale, după instalare şi înainte de
prima punere în funcţiune şi unei verificări după fiecare montare într-un
loc de muncă nou sau pe un nou amplasament, efectuate de persoane
competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile naţionale,
în scopul asigurării unei instalări corecte şi a bunei funcţionari a acestor
echipamente de muncă;
- pentru a garanta că cerinţele de securitate şi de sănătate sunt
respectate şi orice deteriorări sunt depistate şi remediate la timp,
angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca
echipamentele de muncă, care sunt supuse unor influenţe ce pot
genera deteriorări susceptibile de a fi la originea unor situaţii
periculoase, să facă obiectul:
 unor verificări periodice şi, dacă este cazul, unor încercări
periodice efectuate de persoane competente, în conformitate cu
legislaţia şi/sau cu practicile naţionale;
 unor verificări speciale, efectuate de persoane competente, în
conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile naţionale, de fiecare dată
când s-au produs evenimente excepţionale susceptibile să aibă
consecinţe dăunătoare asupra securităţii echipamentului de muncă,
cum ar fi modificări ale procesului de muncă, accidente, fenomene
naturale, perioade prelungite de neutilizare.
- rezultatele verificărilor trebuie să fie înregistrate şi puse la
dispoziţie Inspecţiei Muncii la solicitarea acesteia. Ele trebuie păstrate
pe o perioadă de timp corespunzătoare, de exemplu, în funcţie de
recomandările sau specificaţiile producătorului;
142
- dacă echipamentele de muncă respective sunt utilizate în
exteriorul întreprinderii, acestea trebuie să fie însoţite de o dovadă
referitoare la realizările ultimei verificări;
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale stabileşte
modalităţile de efectuare a acestor verificări;
- dacă utilizarea unui echipament de muncă este susceptibilă
să prezinte un risc specific pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru a se asigura că:
o utilizarea echipamentului de muncă este accesibilă numai
lucrătorilor însărcinaţi cu această atribuţie;
o pentru efectuarea reparaţiilor, modificărilor şi întreţinerii trebuie
desemnaţi lucrători cu atribuţii în acest sens.
o informaţiile şi fişele de lucru trebuie să cuprindă un număr
minim de date referitoare la securitate şi sănătate privind:
o condiţiile de folosire a echipamentelor de muncă;
o situaţiile anormale previzibile;
o concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienţa
acumulată în urma utilizării echipamentelor de muncă;
- lucrătorii trebuie să fie atenţionaţi în legătură cu riscurile la
care sunt expuşi, echipamentele de muncă din imediata vecinătate a
locului lor de muncă, precum şi asupra modificărilor prevăzute a fi
efectuate, în măsura în care aceste modificări afectează echipamentele
de muncă situate în imediata vecinătate a locului lor de muncă, chiar
dacă aceşti lucrători nu utilizează direct aceste echipamente.
- informaţiile şi fişele tehnice trebuie să fie pe înţelesul
lucrătorilor vizaţi;
- operaţiile de întreţinere trebuie să poată să fie efectuate când
echipamentul de muncă este oprit; dacă acest lucru nu este posibil,
trebuie să fie luate măsuri de protecţie adecvate pentru executarea
acestor operaţii sau pentru ca acestea să fie efectuate în afara zonelor
periculoase; pentru fiecare echipament de muncă care deţine un
program de întreţinere, acesta trebuie să fie respectat şi ţinut la zi.
- montarea şi demontarea echipamentelor de muncă trebuie să
fie realizate de manieră sigură, în special prin respectarea
instrucţiunilor furnizate de fabricant.

6. Concluzii

■ Echipamentul de muncă trebuie livrat cu toate echipamentele
şi accesoriile esenţiale şi speciale care să permită reglarea, întreţinerea
şi utilizarea lui fără riscuri [7].

143
144
■ Putem face o comparaţie între cerinţele minime de securitate
şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către operatori
(persoana/persoanele care are/au sarcina de a instala, a pune în
funcţiune, a regla, a întreţine, a curăţa, a repara sau de a transporta
maşinile) a echipamentelor de muncă şi cerinţele esenţiale pentru
sănătate şi securitate referitoare la proiectarea şi construirea maşinilor.

■ În tabelul 1 se prezintă această comparaţie.
Tabelul 1
Cerinţe minime [6] Cerinţe esenţiale [7]
Operaţii de întreţinere; dispozitive uşor
de identificat, destinate separării de
fiecare din sursele de energie
Mentenanţă: acces la postul de
lucru şi la locurile de intervenţie
separare de sursele de energie
intervenţia operatorului; curăţa-
rea părţilor interioare


BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Association Française de Normalisation, Terminologie de la
maintenance. Norme NF-EN 13306, X 60-319, AFNOR, Saint-Denis La Plaine,
iunie 2001.
[2] * * * CEN EN 13306 Terminologie privind mentenanţa.
[3] * * * HG nr. 1.091 din 16 august 2006 privind cerinţele minime de securitate
şi sănătate pentru locul de muncă, M.O. 739/30.08.2006.
[4] * * * HG nr. 1.050 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractiva de foraj,
M.O. 737/29.08.2006.
[5] * * * HG nr. 1.049 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractiva de foraj,
M.O. 727/25.08.2006.
[6] * * * HG nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă, M.O.
815/03.10.2006.
[7] * * * HG nr. 1.029 din 3 septembrie 2008 privind condiţiile introducerii pe
piaţă a maşinilor, modificată şi completată cu HG nr. 517 din 18 mai 2011, M.O.
674/30.09.2008 şi M.O. 373/27.05.2011.

ing. Ioan - Sorin BODEA
inspector de muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă al judeţului Bihor


”Munca grea reprezintă acumularea de lucruri uşoare
pe care nu le-ai făcut când trebuia”
John C. Maxwell


EVALUAREA RISCURILOR PROFESIONALE
ÎN ACTIVITATEA DE MENTENANȚĂ

Lica UNGUREANU, Dorin SENCHETRU


OCCUPATIONAL RISK ASSESSMENT IN
MAINTENANCE ACTIVITY

Maintenance means the maintenance and repair of a system involves
a variety of ethnic and operations equipment or equipment which are
maintained to operate in optimal parameters and maintenance time includes
the notions of "maintenance, repair." Performed regularly, reducing
maintenance operations losses due to failures and accidents at work

Cuvinte cheie: management, risc
Keywords: management, risk


1. Ce este mentenanța ?

Mentenanţa înseamnă totalitatea operaţiilor de întreţinere şi
reparaţie ale unui sistem tehnic şi presupune o varietate de operaţiuni
prin care echipamentele sau utilajele sunt întreţinute astfel încât să
funcţioneze în parametrii optimi, iar termenul de mentenanţă
înglobează noţiunile de “întreţinere, reparaţii”. Efectuate în mod regulat,
operaţiunile de mentenanţă reduc pierderile cauzate de defecţiuni şi
accidentele de muncă.
Astfel, mentenanţa poate fi clasificată după cum urmează:
 mentenanţa corectivă - în care utilajele funcţionează până la
oprirea lor accidentală datorită uzurii instaurate sau datorită
145
apariţiei unor defecţiuni. Reparaţia înseamnă înlocuirea
subansamblului avariat sau chiar a întregului utilaj.
 mentenanţa planificată - în care utilajele sunt oprite în mod
planificat, în funcţie de numărul de ore de funcţionare acumulate,
pentru efectuarea reviziilor tehnice (RT), reparaţiilor curente
(RC1, RC2 ) şi a reparaţiilor capitale RK. În acest sistem nu
contează gradul de uzură instalat ci numărul de ore de
funcţionare acumulat.
 mentenanţa preventivă şi predictivă - utilajele funcţionează în
condiţii de siguranţă până la instalarea unui anumit nivel de uzură
sau apariţia unui defect.
o În acest sistem, utilajele vor fi oprite la o dată anticipată
cu săptămâni înainte, iar reparaţia va fi făcută doar acolo
unde este nevoie.
o Acest sistem permite depistarea din timp, localizarea şi
identificarea defecţiunii sau a piesei uzate, precum şi calculul
duratei de funcţionare în condiţii de siguranţă a utilajului.
o Este posibilă planificarea opririi, pregătirea echipei de
intervenţie, comandarea pieselor de schimb necesare şi
reducerea la minim a duratei de staţionare pentru reparaţie.
 mentenanţa proactivă - utilizând aparatura specifică, se poate
urmării continuu sau periodic, starea de funcţionare a tuturor
utilajelor dinamice.
o În acest fel
 pot fi depistate defecte incipiente,
 care pot fi rezolvate într-un interval de timp dat,
 astfel încât să evite oprirea liniei tehnologice în momente
nepotrivite.
o Se vor putea face economii importante,
 prin reducerea manoperei şi
 a cantităţii de piese de schimb.
o Mai mult, putând anticipa reparaţia, se va putea şti dinainte şi
necesarul de piese de schimb.
o Dacă rezultatele monitorizării unui utilaj vor fi păstrate într-o
bază de date, se va acumula un volum de informaţii deosebit
de util pentru o analiză periodică a principalelor cauze ale
defecţiunilor şi se vor putea lua măsuri de evitare a apariţiei
unor defecţiuni viitoare.
o O astfel de abordare a problemelor, numită şi proactivă, va
putea conduce, pe termen mediu şi lung, la alte economii
importante.
146
Privit din acest punct de vedere, procesul de mentenanţă
trebuie să plece de la principiul că o planificare corectă a acestuia
trebuie să acopere şi aspectele legate de securitate şi sănătate în
muncă şi să respecte o abordare structurată pe evaluarea riscurilor, cu
roluri şi responsabilităţi clare pentru lucrătorii din domeniu, reguli clare
de urmat, pregătire şi echipamente adecvate. Este esenţial ca
mentenanţa să fie văzută ca un proces ce trebuie gestionat în mod
sistematic şi nu ca o simplă obligaţie singulară.
Mentenanţa în condiţii de securitate este în interesul
anagajatorilor, întrucât gestionarea corespunzătoare a securităţii şi
sănătăţii în muncă este benefică întreprinderii, fiind o caracteristică a
organizaţiilor eficiente. Din punct de vedere financiar, o înţelegere
greşită a activităţilor de mentenanţă este extrem de costisitoare, putând
implica pierderi materiale şi umane, reducerea productivităţii şi
pierderea reputaţiei.
Dar mentenanţa presupune adesea şi lucrări neobişnuite,
operaţiuni ieşite din rutina cotidină şi este efectuată, uneori, în condiţii
excepţionale. Operaţiile de mentenanţă presupun, în general, atât
dezasamblare, cât şi asamblare a echipamentelor de muncă, operaţii
asociate cu un risc ridicat de eroare umană.
Tocmai din acest motiv, o analiză corectă a muncii în cadrul
procesului de mentenanţă poate furniza informaţii necesare, inclusiv
pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
Analiza muncii în procesul de mentenanţă presupune
identificarea sarcinilor pentru fiecare post de lucru şi a caracteristicilor
individuale necesare lucrătorilor pentru a îndeplini aceste sarcini. În
această analiză trebuie urmărite o serie de informaţii, cum ar fi:
 activităţile de muncă ce urmează a fi desfăşurate de lucrători:
sarcini, obligaţii şi responsabilităţi;
 comportamentul uman pe care îl impune postul: înţelegerea
sarcinii de muncă, solicitări fizice şi psihice, comunicare cu ceilalţi
lucrători, luarea de decizii etc.;
 maşini, unelte, echipamente, materiale, cunoştinţe şi proceduri
utilizate;
 condiţiile de lucru: condiţii fizice ale mediului de muncă (zgomot,
temperatură, iluminat etc), program de lucru, context organizaţional
(poziţia ierarhică, gradul de autoritate etc) şi social (numărul de
persoane cu care interacţionează lucrătorul la locul de muncă, tipul de
relaţie cu ceilalţi lucrători etc);
147
 caracteristicile individuale: cunoştinţe, abilităţi, experienţă în
muncă, aptitudini, caracteristici fizice, trăsături de personalitate,
interese etc.

2. Evaluarea riscurilor profesionale – artă sau știință ?

Plecând de la informaţiile privind analiza muncii în procesul de
mentenanţă, identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor poate
furniza soluţii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale.
Pericolul este ceea ce poate afecta sau deteriora calitatea vieţii
unui individ sau a unui grup de persoane. Riscul se referă la
probabilitatea de apariţie a unor consecinţe negative asupra individului
sau grupului de persoane datorită pericolului la care este expus.
Pe de altă parte, riscul este percepţia subiectivă pe care omul o
are asupra caracteristicilor şi severităţii unei consecinţe. Emoţiile,
nivelul de pregătire, competenţa, cultura, încrederea, simpatia toate au
un rol în percepţia fiecăruia asupra riscului şi de multe ori efectele
imediate sunt evaluate ca fiind mai probabile decât pericolele cu
consecinţe pe termen lung.
De exemplu, catastrofele colective au un impact mai mare
asupra conştiinţei oamenilor şi atunci le vor percepe ca fiind mult mai
riscante. Multe persoane vor afirma că că a zbura cu avionul este mult
mai riscant decât a merge cu maşina, deşi statisticile arată cu totul
altceva. Tocmai de aceea se pune întrebarea: cât de obiectiv se
realizează evaluarea riscurilor, indiferent de metoda utilizată?
Există teorii care explică de ce oamenii evaluează diferit nivelul
de risc:
 nivelul de pregătire: oamenii de ştiinţă evaluează diferit
nivelul de risc faţă de omul normal pentru că ei ăşi bazează evaluarea
pe cifre, pe fapte concrete în timp ce omul normal se bazează pe
percepţii, pe sentimente şi pe istorioare mai mult sau mai puţin
condimentate;
 libera alegere: se consideră că oamenii vor accepta riscuri mai
mari dacă este o activitate voluntară decât dacă activitatea este
“obligatorie”;
 cunoaşterea: evenimentele care pot fi mai uşor de imaginat
sunt judecate ca fiind mult mai probabile (accidentele) decât cele
abstracte (bolile profesionale);
 exeperineţa: o situaţie cunoscută este întotdeauna percepută
ca având un nivel de ric mai mic decât o activitate necunoscută. De
148
multe ori am auzit discuţii de genul: “Lucrez la acest utilaj de 30 de ani
– nu există riscuri”;
 încrederea: percepţia celui care deţine “controlul” va fi
întotdeauna diferită faţă de cel care nu are controlul. De exemplu,
şoferul unui autovehicul percepe o viteză mare ca fiind mai puţin
riscantă decât cel din dreapta care nu are maşina sub propriul control,
sau o activitate este percepută ca fiind mult mai riscantă dacă cel care
o coordonează (şeful) nu prezintă încredere;
 genul evaluatorului: există diferenţe şi între bărbaţi şi femei în
ceea ce priveşte percepţia riscului. Astfel, femeile obişnuite să îşi
protejeze copii de toate pericolele, acordă o grvitate mult mai mare
riscurilor decât bărbaţii care sunt obişnuiţi “să se lupte cu sălbăticiunile
pentru existenţă”. Iată cât de subiectiv poate fi, deci, un proces de
evaluare a riscului, câte variabile pot interveni într-un asemenea proces.
Toate aceste aspecte trebuie luate în considerare în momentul
în care o organizaţie îşi numeşte echipa de evaluatori de risc, cu cât
mai diverse persoanele din echipă din punct de vedere al studiilor, al
cunoştinţelor despre proces, sex, ale personalităţilor individuale cu atât
nivelul de risc final va fi mai aproape de realitate.
Înainte de începerea oricărei lucrări de mentenanţă, trebuie
efectuată o evaluare a riscurilor. Lucrătorii trebuie să se implice în
evaluarea iniţială a riscurilor, existând posibilitatea ca, în timpul
desfăşurării sarcinii, aceştia să fie nevoiţi să realizeze evaluări
suplimentare. Măsurile preventive pot fi identificate şi puse în aplicare
în conformitate cu rezultatele evaluării riscurilor. Este important să se
aplice în permanenţă principiul ierarhizării măsurilor de prevenire:
eliminare – înlocuire – asistenţă tehnică – controale administrative –
utilizarea echipamentului individual de protecţie – furnizare instrucţiuni.

3. Măsuri de prevenire

Măsurile preventive au mai mult succes atunci când sunt
asociate altor măsuri. Spre exemplu, realizarea evaluărilor riscurilor şi
implementarea procedurilor de securitate şi a sistemelor de muncă
sigure trebuie dublate de iniţiative de securitate comportamentală, de
formare şi de informare.
Pentru fiecare sarcină de mentenanţă trebuie elaborat un flux
de activitate bine definit, iar procedurile sigure de muncă trebuie
înţelese și comunicate în mod clar. Trebuie instituite proceduri pentru
evenimente neprevăzute. O parte a sistemului sigur de muncă trebuie
să o reprezinte încetarea lucrului în faţa unei probleme neprevăzute
149
150
sau a unei probleme care depășește competenţele personale ale
lucrătorului. Toate informaţiile relevante referitoare la operaţiunile de
mentenanţă trebuie transmise tuturor părţilor în cauză, prin părţi în
cauză înţelegând nu doar lucrătorii implicaţi direct în sarcina de
mentenanţă, ci și lucrătorii care ar putea fi afectaţi de aceasta sau cei
care lucrează în imediata vecinătate. Este esenţială comunicarea între
membrii personalului responsabil pentru mentenanţă și cei ai
personalului de producţie, precum și între diferiţii contractanţi.
Performanţa în domeniul securităţii şi sănătăţii în timpul
operaţiunilor de mentenanţă trebuie evaluată şi îmbunătăţită în
permanenţă pe baza auditurilor şi inspecţiilor, rezultatelor evaluării
riscurilor, anchetelor privind incidentele, accidentele şi accidentele
evitate în ultimul moment, precum şi pe baza răspunsurilor oferite de
angajaţi, contractanţi şi personalul cu atribuţii în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Lucrătorii care desfășoară sarcini de mentenanţă, inclusiv
contractanţii, trebuie să posede competenţe în domeniile lor
profesionale de responsabilitate. De asemenea, aceştia trebuie să
beneficieze de formare în materie de securitate şi sănătate şi să fie
informaţi cu privire la pericolele legate de posturi specifice şi la
procedurile sigure de muncă. Angajatorii sunt obligaţi prin lege să
asigure informarea și formarea în materie de sănătate și securitate a
tuturor angajaţilor pentru care acestea sunt necesare, inclusiv a
personalului și a contractanţilor temporari.
Sarcinile de mentenanţă şi aspectele legate de sănătate şi
securitate ale acestora trebuie să facă parte din sistemul general de
gestionare a sănătăţii şi securităţii al unei companii, incluzând toate
elementele menţionate anterior, sistem care trebuie dezvoltat şi
îmbunătăţit permanent.

BIBLIOGRAFIE

[1] Bogathy, Z., Manual de psihologia muncii şi organizaţională, Editura Polirom,
2004.
[2] * * * http:osha.europa.eu
[3] * * * http://valorificare.wordpress.com
[4] * * * www.jurnaldeprevenire.ro

Lica UNGUREANU, inspector de muncă
Dorin SENCHETRU, inspector șef adjunct SSM
Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov







EVALUAREA RISCURILOR
ÎN CONDIŢII DE CRIZĂ ECONOMICĂ

Dorin SENCHETRU, Lica UNGUREANU


RISK ASSESSMENT IN CONDITIONS OF ECONOMIC CRISIS

Any organization, regardless of size and activity it carries risks faces
by which its expression may affect achievement of objectives and cause
unexpected consequences in financial terms, the image and reputation.

Cuvinte cheie: management, prevenire
Keywords: management, prevention


Fericit cel ce poate cunoaşte cauza ascunsă a lucrurilor.
Virgiliu

1. Introducere

Orice organizaţie, indiferent de mărimea şi activitatea pe care o
desfăşoară, este confruntată cu riscuri, prin a căror manifestare îi pot
afecta realizarea obiectivelor şi cauza consecinţe nebănuite în plan
financiar, a imaginii şi reputaţiei.
Crearea unui mediu corespunzător şi sigur de lucru, stabilitatea
lucrătorilor în cadrul organizatei, obţinerea unor rezultate financiare
deosebite etc., sunt dependente în mod direct de modul cum sunt
manageriate activităţile organizaţiei, respectiv modul de identificare a
tuturor factorilor de risc care ar putea perturba atingerea obiectivelor şi
respectiv adoptarea celor mai bune soluţii (măsuri preventive sau
corective) care să împiedice manifestarea acestora.
151
Este evident că de calitatea acţiunii de identificare şi de evaluare
a riscurilor depinde corectitudinea măsurilor preventive şi respectiv a
deciziei manageriale.
Experienţa arată că în situaţiile de recesiune sau de criză,
numărul factorilor de risc din interiorul organizaţiilor cresc sau se
amplifică în intensitate. Dar de foarte puţine ori, ca să nu se spună
chiar deloc, aceştia nu sunt puşi în evidenţă de cei care realizează
astfel de lucrări, pentru ca managerii să poate decide în cunoştinţă de
cauză, de multe ori managerii trebuind să aleagă o măsură care nu
neapărat asigură în totalitate siguranţa activităţii şi lucrătorului, ci poate
care atrage cele mai mici pierderi în cazul manifestării factorilor de risc.
În general situaţiile de criză sau recesiune aduc pentru organizaţii
o scădere a cererii de produse sau servicii pe care aceasta le produce
şi/sau o scădere a încasării contravalorilor produselor/serviciilor pe care
acestea le-au prestat.
Din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă factorii de
risc în situaţiile de criză sau recesiune se regăsesc şi se pot manifesta
pe toate cele patru componente ale sistemului de muncă, respectiv:
- executant;
- mijlocul de producţie;
- sarcina de muncă;
- mediul de muncă.
Putem spune că activitatea de mentenanţă este una din
activităţile la care pericolele şi factorii de risc menţionaţi mai sus se
manifestă cu o mai mare intensitate, având în vedere că în cadrul
organizaţiilor are loc o reducere mai mare a cheltuielilor cu activităţile
care nu sunt direct productive.

2. Factori de risc și criză economică

Identificarea pericolelor şi evaluarea factorilor de risc este cu atât
mai importantă cu cât în cazul analizelor făcute după producerea unor
evenimente, aceştia nu sunt studiaţi ca şi posibile cauze reale de
producere a accidentelor, caz în care şi măsurile dispuse pentru
prevenirea unor evenimente similare nu îşi vor atinge obiectivele
scontate.
În continuare prezentăm câţiva din factorii de risc/riscurile
potenţiali/potenţiale care s-ar putea manifesta în cadrul oricărei
organizaţii.
Executant. Factorii de risc/riscurile pe componenta executant
rezultă din eventuala reducere a numărului de lucrători şi cu atât mai
152
mult cu cât sarcinile de muncă în cadrul organizaţiei rămân aceleaşi,
dar pot rezulta şi din angajarea de personal cu un grad de pregătire
redus sau nepregătiţi pentru domeniul respectiv, scăderea salariilor etc.
Reducerea personalului, creează:
- situaţii de stress pentru lucrător, având în vedere că este
expus pierderii locului de muncă şi/sau diminuării
salariului (putând fi următoarea persoană disponibilizată
sau căreia i se micşorează salariul) şi implicit
scăderea/pierderea veniturilor salariale, scăderea
nivelului de trai pentru întreaga familie;
- distragerea atenţiei, ignorarea riscurilor etc. în
desfăşurarea activităţilor specifice datorită problemelor
personale (referitoare la disponibilizări, scăderea
venitului) şi respectiv predispunerea la accidente şi/sau
lucrări de slabă calitate, în cazul mentenanţei putând
afecta şi alte persoane;
- alterarea comunicării, în mod deosebit pe orizontală;
- oboseală datorată intensificării lucrului (datorită şi
reducerii numărului de personal în condiţiile rămânerii la
acelaşi nivel sau chiar a intensificării activităţilor);
- stress cauzat de: impunerea de către conducători de a
lucra la utilaje cu improvizaţii sau nesigure; desfăşurarea
de activităţi pentru care nu are pregătirea şi instruirea
necesară; impunerea de a lucra un număr mare de ore,
chiar şi în zilele libere (imposibilitatea de a rezolva
diferite treburi personale);
Mijlocul de producţie. Factorii de risc/riscurile pe componenta
mijloc de producţie, rezultă din:
- nerealizarea reviziilor şi reparaţiilor planificate sau
nerespectarea termenelor de realizare a acestora - uzura
diferitelor componente ale echipamentelor de muncă
poate provoca evenimente cu consecinţe din cele mai
grave, mai ales la cele care lucrează cu substanţe
nocive, toxice, incendiare sau explozive; aici se poate
face referire şi la eliminarea activităţilor de urmărire a
timpului de lucru, ore de funcţionare a utilajelor etc.
- utilizarea în cazul intervenţiilor la revizii şi reparaţii de
echipamente de muncă a unor piese nu sunt originale, a
unor piese de calitate şi cu proprietăţi inferioare celor
originale, dar mai ieftine; achiziţionare de piese cu o
153
oarecare uzură (chiar achiziţionare în vrac, tot datorită
costurilor).
- neaplicarea măsurilor rezultate dintr-o evaluare
anterioară;
- achiziţionarea de utilaje la mâna a doua şi la care nu s-a
făcut o verificare atentă sau nu s-a putut realiza o astfel
de verificare - utilaj care poate avea repere uzate,
necorespunzătoare etc. Achiziţionarea de echipamente
fără a avea cartea utilajului şi instrucţiunile de
utilizare/exploatare.
- achiziţionarea de echipamente care nu corespund în
totalitate cerinţelor activităţii respective;
- achiziţionare de utilaje care au fost puse pe piaţă
necertificate.
Sarcina de muncă. Factorii de risc/riscurile pe componenta
sarcina de muncă, rezultă din:
- intensificarea sarcinilor de muncă pentru lucrătorii;
- reducerea acţiunilor de formare şi perfecţionare şi chiar
a celor de instruire sau realizarea formală a acestora;
- neraportarea şi neanalizarea tuturor evenimentelor
care au avut loc în unitate şi respectiv neluarea
măsurilor corespunzătoare, care pot crea cadrul unor
evenimente ulterioare dar cu consecinţe mai grave;
- stabilirea de sarcini pentru lucrători care nu au
pregătire şi instruirea necesară sau nu au experienţa
sau calităţile necesare;
- neverificarea periodică (sau la angajare) a aptitudinilor
profesionale şi de sănătate a lucrătorilor;
- obligarea lucrătorilor de a desfăşura activitatea cu
echipamente cu improvizaţii sau care funcţionează
defectuos; desfăşurarea activităţilor în condiţii improprii
etc.;
- neachiziţionarea şi nedotarea cu echipament individual
de protecţie.
Mediul de muncă. Factorii de risc/riscurile pe componenta
mediul de muncă, rezultă din:
- afectarea mediului social prin elementele menţionate şi
anterior;
- datorită economiilor pot fi afectate condiţiile din mediul
de muncă referitoare la ambianţa termică, ventilaţie,
iluminat etc.
154
Posibilităţile de manifestare şi manifestarea diferiţilor factori de
risc/riscuri, la nivelul organizaţiilor este diferită atât ca formă cât şi ca
intensitate.
Identificarea şi evaluarea riscurilor trebuie să fie o acţiune
sistemică de analiză, care să furnizeze informaţii şi eventual soluţii
pentru manager, pentru problemele existente la nivelul organizaţiei şi
nu o acţiune formală prin care s-a bifat respectarea unei cerinţe a
reglementărilor legale în vigoare.

3. Managementul riscurilor în criza economică

Managementul riscurilor trebuie să reprezinte una dintre
activităţile de bază ale unei organizaţii, o abordare practică cu scopul
de a proteja lucrătorii de accidente şi suferinţe şi nu un set de
documente birocratice şi acoperitoare din punct de vedere legal.
Trebuie găsit un echilibru între scopul nerealizabil de securitate
absolută şi un management defectuos al riscurilor ce duce la vătămări
şi pierderi economice.
Procesul de management al riscurilor trebuie fragmentat astfel
încât să nu pară greoi şi să creeze confuzii.
Identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor este de multe ori
un exerciţiu de imaginaţie, de presupunere, de estimare şi utilizare a
judecăţii subiective: ce s-ar putea întâmpla în anumite condiţii?
De altfel, riscul este un parametru nesigur, la fel ca viitorul. Nu știi
exact când şi cum se întâmplă, poţi doar să încerci să anticipezi, să faci
tot posibilul să nu se întâmple.
Termenul “evaluarea riscului” poate să însemne un anumit pas în
cadrul procesului, legat de calcularea nivelului de risc sau poate face
referire la o metodă de stabilire a riscurilor. Cei care încearcă să
controleze, la modul practic riscurile, trebuie să ştie ce au de făcut
pentru a nu avea accidente şi îmbolnăviri profesionale, iar procesul
trebuie să descrie toţi paşii, pentru fiecare pas precizându-se: cine
face, ce face, cum face, când face.
Nu are sens evaluarea riscului unui sistem sau loc de muncă
dacă nu se elaborează planuri reale de reducere a nivelului de risc.
Efortul de reducere a nivelului de risc trebuie să fie permanent chiar
dacă nu toate riscurile reziduale necesită măsuri de reducere.
Măsurile de prevenire şi protecţie adoptate în urma evaluării
riscurilor pot fi dintre cele mai variate plecând de la măsuri
organizatorice, cum ar fi realizarea de cursuri de pregătire
/perfecţionare, selectare judicioasă a personalului, acţiuni de
155
156
socializare, respectarea termenelor de revizii/reparaţii etc. şi mergând
către măsurile tehnice, cum ar fi: achiziţionarea de utilaje
corespunzătoare, a pieselor prevăzute de producător etc.
Este interesant de a se analiza în cadrul unei organizaţii dacă
identificarea/evaluarea riscurilor este aceeaşi înainte şi în timpul unei
perioade de criză sau recesiuni.
Este important pentru un manager de a şti şi aprecia toţi factorii
de risc/riscuri care se pot manifesta şi respectiv ceea ce ar trebui făcut
şi ce se poate face în condiţiile economice date.
Este de asemenea important pentru manager de a şti dacă
măsurile dispuse până la acea dată s-au aplicat corect şi eficient.
Managerul este persoana în măsură de a analiza costurile, sub
toate aspectele sale, privind modalităţile de implementare a măsurilor
stabilite în urma unei identificări şi evaluări reale şi corecte.

4. Concluzii

■ Managementul riscurilor înseamnă a te asigura că lucrătorii
sunt protejaţi și a asigura beneficii pentru organizaţie, printr-un echilibru
între risc şi beneficii.
■ Managementul riscurilor nu înseamnă realizarea unui loc de
muncă fără riscuri; generarea de munţi de documente; sperierea
lucrătorilor prin exagerarea unor riscuri sau promovarea unor riscuri
triviale.

BILIOGRAFIE

[1] * * * Norme metodologice de aplicare a legii 319/2006 aprobate prin HG
1425/2006, modificate şi completate cu HG 955/2010.
[2] * * * Legea securităţii și sănătății în muncă nr. 319/2006.

Dorin SENCHETRU
inspector șef adjunct SSM
Lica UNGUREANU
inspector de muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov






PREVENIREA RISCURILOR ÎN ACTIVITĂŢILE
DE MENTENANŢĂ

Remus PETRIKO, Mihai JĂDĂNEANŢ


RISK PREVENTION IN MAINTENANCE ACTIVITIES

The paper presents some steps to prevent risks in maintenance
activities and hazards and risks with major effect.

Cuvinte cheie: mentenanţă, prevenirea riscurilor
Keywords: maintenance, risk prevention


1. Introducere

Mentenanţa regulată a sistemelor respectiv a echipamentelor,
maşinilor precum şi a mediului înconjurător este soluţia optimă pentru a
asigura siguranţa atât în funcţionare a acestora cât şi în activităţile de
mentenanţă. Lipsa siguranţei în mentenanţă poate duce la instaurarea
de situaţii periculoase, accidente precum şi probleme de sănătate.
Implicarea personalului participant la aceste activităţi de
prevenire a riscurilor în activităţile de mentenanţă trebuie realizată la
toate nivelurile şi mai ales trebuie realizate şedinţe de brainstorming din
care să se extragă şi să se exploateze cunoștiințele pe care aceştia le
au deja în aceste domenii precum şi noi idei şi noi metode de prevenire
a riscurilor.
Prevenirea riscurilor în activităţile de mentenanţă trebuie
efectuată încă din starea incipientă a lucrurilor şi aici ne putem referi pe
lângă alcătuirea şi instruirea corespunzătoare a celor care iau parte la
aceste activităţi şi la partea de proiectare a diferitelor utilaje, maşini,
157
clădiri, care pot fi dotate cu elemente de siguranţă atât în funcţionare
cât şi în activităţile de prevenire a riscurilor.

2. Principii directoare

Principiile directoare care ar trebui să fie luate în considerare
pe parcursul procesului de evaluare a riscurilor pot fi împărţite într-o
serie de etape:
Pasul 1. Identificarea pericolelor şi a persoanelor expuse
În cadrul acestui pas trebuie identificate elementele cu potenţial
vătămător precum şi identificarea persoanelor care se vor afla în
aproprierea acestora .
Pasul 2. Evaluarea şi prioritizarea riscurilor
În acest caz este necesar ca să aibă prioritate o estimare corectă şi cât
mai exactă posibil pentru a identifica riscurile existente în concordanţă
cu gravitatea lor, posibilitatea şi probabilitatea de apariţie a acestora,
respectiv prioritizarea acestora în ordinea importanţei.
Pasul 3. Depistarea şi clasificarea acţiunilor preventive
În cadrul acestei etape se determină de fapt tipul şi modul în care se
vor aplica măsurile corespunzătoare pentru a depista, a elimina şi
pentru a controla factorii de risc din cadrul activităţilor de mentenanţă.
Pasul 4. Trecerea efectiv la aplicarea măsurilor
Următoarea etapă constă în punerea efectivă în aplicarea a măsurilor
de prevenire şi protecţie, toate acestea având prima importanţă pe
ordinea de zi.
Pasul 5. Urmărirea continuă precum şi efectuarea modificărilor
efective dacă sunt necesare
Acţiunile care trebuie luate pentru îndepărtarea pericolelor trebuie să fie
tot timpul actualizate astfel încât echipele care realizează aceste acţiuni
să nu fie surprinse de eventuale pericole care pot apărea.

3. Pericolele şi riscurile cu efect major

Toate locurile de muncă pot rezerva elemente ce pot avea
efect nociv, în largul sens al cuvântului, şi periculos pentru cei care
lucrează în aceste locuri de muncă. Aceste elemente periculoase
trebuie identificate şi „disecate” pentru a se găsi o rezolvare de
îndepărtare sau „adormire” a acestora pe timpul în care se efectuează
lucrări de mentenanţă.
În această categorie de pericole şi riscuri se pot enumera:
- substanţele periculoase, simbolizate în figura 1:
158


Fig. 1 Imagine indicatori substanţe periculoase (www.lindegas.com)

- personalul care va efectua operaţiile de mentenanţă
(figura 2);

Fig. 2 Imagine sugestivă grup muncitor (www.dreamstime.com)

Unele probleme care trebuie rezolvate atunci când vine vorba
de acţiuni preventive în activităţile de mentenanţă o reprezintă factorul
uman care trebuie să fie disciplinat, informat şi pregătit pentru operaţiile
la care va lua parte.

- acţiunile de manipulare efectuate; trebuie prevenite
pericolele reprezentând vehiculele care se pot afla în mişcare, vehicule
care basculează, obiecte în cădere provenite de la vehicule. În acest
caz aria în care se vor efectua operaţiunile de mentenanţă trebuie
securizată.

- lucrul la înălţime; statisticile demonstrează că industriile cu
nivel de periculozitate crescut precum şi un nivel al înălţimii la care se
lucrează, deasemenea crescut, produc cele mai grave căderi de la
înălţime însă cele mai "dense” incidente se petrec în industriile unde se
lucrează totuşi la înălţimi mici.

159
- incendiile şi exploziile; în acest caz trebuie respectate
regulile generale impuse de lege atât în ceea ce priveşte mediul de
lucru cu substanţe explosive cât şi lucrul cu substanţe toxice care pot
da naştere la incendii (indicatoare folosite în figura 3).

Fig. 3 Imagine indicatoare “incendii şi explozii” (www.pyroguide.com)

- asfixierea;



Fig. 4 Imagine sugestivă (www.keison.co.uk)

Unele locuri de muncă implică expunerea la riscul de asfixiere,
adică, la o lipsă de oxigen vital. Acest lucru poate fi întâlnit în locurile
de muncă care implică spaţii închise, cum ar fi cuve, rezervoare,
reactoare sau tuburi.

- factorii psihologici;


Fig. 5. Imagine sugestivă “factori psihologici”
( science.howstuffworks.com)

Înainte de începerea oricărei
activităţi mai ales în condiţii grele de muncă
şi cu factori potenţiali de risc este de dorit şi
160
chiar obligatoriu să se cunoască starea de spirit a personalului care va
lucra şi deasemenea starea mentală sau nivelul psihologic în care se
află, totul pentru a afla dacă activităţile ce se vor desfăşura vor fi în
parametrii normali sau este necesar o regândirea a numărului de
persoane şi a persoanelor care vor desfăşura aceste activităţi.

4. Conceptul TPM

TPM este un concept inovator japonez. Originile TPM (Total
Productive Maintenance sau Mentenanţă cu productivitate totală)
datează încă din anul 1951 în momentul în care întreţinerea preventivă
a fost introdusă în Japonia. Însă cu toate acestea, conceptul de
întreţinere preventivă a fost preluat din Statele Unite ale Americii.
Nippondenso a fost prima companie care a introdus aceste acţiuni
preventive. De întreţinere preventivă în cadrul Nippodenso se ocupa
până la un moment dat un grup de muncitori special angajat pentru
aceste operaţii, însă conducerea a hotărât ca acţiunile de mentenanţă
să fie preluate de personalul care deserveşte maşinile din cadrul firmei
deoarece în acest fel scădeau costurile de mentenanţă, mai ales
datoririi scăderii numărului de muncitori implicaţi în acţiunile de
mentenanţă dar şi din alte motive.

5. Concluzii

Prevenirea riscurilor în activităţile de mentenanţă implică un
proces laborios. Acest proces este alcătuit din mai multe etape care
implică un număr considerabil de acţiuni preventive dar şi de forţă de
muncă umană.
Practic aceste acţiuni de prevenire sunt deosebit de necesare
dacă se doreşte evitarea eventualelor accidente sau evenimente ce pot
avea rezultate dintre cele mai nesatisfăcătoare din punct de vedere
economic dar şi din punct de vedere al securităţii în muncă. Printre
prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind
activitatea specifică locului de muncă se pot enumera următoarele:
■ H.G. nr.1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a
echipamentelor de muncă;
■ H.G.nr.1048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor
individuale de protecţie la locul de muncă;
161
162
■ H.G.nr 1091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru locul de muncă;
■ H.G.nr.1051/2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă
riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorso-lombare;
■ H.G. nr.1028/2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran
de vizualizare;
■ H.G. nr.1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de
securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici.


BIBLIOGRAFIE

[1] Coles A., Smith D., Tombs S., Risk management and society, 1993, Kluwer
Academic Publishers.
[2] * * * National Risk Management Research Laboratory (U.S.) Guide to
industrial assessments for pollution prevention and energy efficiency, National
Risk Management Research, 2001.
[3] Leca A., ş.a., Transfer de căldură şi masă, Editura tehnică, Bucureşti, 1998.
[4] * * * www.osha.europa.eu;
[5] * * * www.fentex.co.uk;
[6] * * * www.risk.arizona.edu;



Drd.Ing. Remus PETRIKO
Universitatea „Politehnica” din Timişoara
e-mail: petriko_remus@yahoo.com

Prof.Dr.Ing. Mihai JĂDĂNEANŢ
Facultatea de Mecanică, Universitatea „Politehnica” din Timişoara,
membru AGIR
e-mail: mihai_jadaneant@yahoo.com; mihai.jadaneant@mec.upt.ro







CONSIDERAŢII PRIVIND MENTENABILITATEA ŞI
REPARABILITATEA SISTEMELOR TEHNICE
COMPLEXE
Partea I-a

Liviu SUCIU, Mihaela SUCIU, Marius GHEREŞ, Gavril BÂLC,
Victor, ROŞ, Mircea BEJAN


CONSIDERATIONS SUR
LA MAINTENABILITE ET LA REPARABILITE
DES SYSTEMES TECHNIQUE COMPLEXES

Le travail présente quelques considérations sur les concepts de
mentenabilité et de réparabilité des systèmes techniques complexes. Pour
agrandir la fiabilité des systèmes technique, il faut assurer une bonne
fonctionalité des systèmes. Pour ça, il faut prévoir une bonne mentenabilité, en
respectant toutes ses conditions et un plan de réparabilité, ce qui présuppose
implicitement les notions de: accessibilité, diagnostic, séparation, configuration
des pièces, la redondance et baser les pièces.
 
Cuvinte cheie: mentenabilitate, reparabilitate, funcţionabilitate,
accesibilitate, diagnosticabilitate, configuraţia, redondanţa, bazarea
Mots-clés: maintenabilité, réparabilité, fonctionnalité, accessibilité,
diagnosticabilité, la configuration, la redondance, la dépendance


1. Introducere

Mentenabilitatea şi reparabilitatea sunt concepte de bază în
creşterea fiabilităţii sistemelor tehnice complexe. Aşa cum procesul
tehnologic de fabricaţie asigură realizarea indicilor de fiabilitate stabiliţi
163
prin tema de proiectare şi prin proiectul de execuţie, procesul
tehnologic de reparaţii asigură refacerea – îmbunătăţirea - fiabilităţii
maşinilor, pentru a putea funcţiona cu un grad de încredere apropiat de
cel al maşinii noi, pe o perioadă de timp aproximativ egală cu cea
iniţială. Procesul tehnologic de reparaţii al subansamblurilor,
ansamblurilor sau al maşinilor are drept scop refacerea capacităţii
funcţionale prin recondiţionarea sau înlocuirea pieselor uzate, prin
refacerea ajustajelor iniţiale ale articulaţiilor, precum şi prin refacerea
coaxialităţilor, coplaneităţilor, paralelismelor şi a tuturor condiţiilor
tehnice impuse de funcţionarea normală a sistemelor tehnice complexe
respective. Atunci când probabilitatea funcţionării fără defecţiuni a
scăzut datorită căderilor treptate sau aleatorii, atunci când indicii
funcţionali nu corespund cerinţelor iniţiale, când timpul mediu de bună
funcţionare a scăzut şi când timpul mediu de reparaţii a crescut,
sistemul tehnic trebuie introdus în reparaţie.

2. Mentenabilitatea unui sistem tehnic complex

Mentenabilitatea este carateristica ce apreciază calitativ
posibilităţile de executare, într-o perioadă cât mai scurtă de timp şi în
condiţii cât mai comode, a operaţiilor privind menţinerea în stare de
bună funcţionare a maşinilor pe perioada de exploatare.
Executarea reglajelor, verificărilor, întreţinerilor tehnice,
reviziilor şi reparaţiilor accidentale la piese şi subansambluri, în
concordanţă cu indicaţiile tehnice şi cerinţele tehnologice impuse de
condiţiile de lucru, sunt tot atâţia factori care concură la realizarea unei
bune mentenanţe, respectiv, a creşterii fiabilităţii sistemelor tehnice.
Mentenabilitatea este un parametru de concepţie al sistemelor
tehnice. Eforturile ştiinţifice şi tehnice din ultimii 50 ani pentru a
cuantifica aptitudinea la mentenanţă a unui sistem tehnic au dat
naştere la noua ramură, numită mentenabilitate, definită ca fiind o
caracteristică a unui material, sau sistem tehnic, exprimată prin
probabilitatea ca sistemul tehnic respectiv să fie repus într-o stare dată
de funcţionare, în limite de timp specificate, ţinând seama că lucrările
necesare se efectuează după procedee prescrise şi în condiţii date.

3. Mentenabilitatea şi condiţiile ei

Principalele condiţii de mentenabilitate sunt :
- structura generală a sistemului tehnic;
- accesibilitatea;
164
- interşanjabilitatea;
- uşurinţa de evaluare a performanţelor;
- reglaje continue;
- uşurinţa de etalonare a instrumentelor;
- referinţe interne;
- standardizarea subansamblelor cu aceeaşi funcţiune;
- mijloace încorporate de identificare şi diagnosticare;
- interdependenţa defectelor;
- protecţii corespunzătoare ce trebuie so reducă consecinţele
defectărilor, pentru a realiza independenţa lor;
- posibilitatea de a face apel la o sursă exterioară de energie
(dacă este cazul);
- protecţia contra manevrelor greşite ale operatorului şi ale celor
care repară sistemul tehnic.
În mod curent, obiectivul mentenabilităţii unui sistem tehnic este
dat sub forma unui timp cumulat, maxim, de imobilizare T
ci
:

T
ci
= Nc·Mc + N
p
·M
p
(1)
unde:
- N
c
reprezintă numărul de operaţii de mentenanţă corectivă;
- M
c
este media timpilor necesari alocaţi misiunilor de reparare;
- N
p
este numărul de intervenţii de mentenanţă preventivă;
- M
p
este media timpilor necesari pentru intervenţiile de
mentenanţă preventivă.
N
c
este un parametru determinat şi cunoscut în fiecare caz. Dacă
evaluarea celorlalţi parametri conduce la valori care nu satisfac T
ci
, se
impune o modificare a concepţiei sistemului sau se va acţiona asupra
politicii de mentenanţă în interiorul limitelor costurilor prevăzute.
Cu ajutorul parametrilor de mentenabilitate se poate realiza
algoritmul necesar optimizărilor atât în faza de proiectare cât şi în cea
de exploatare a sistemelor tehnice. Între principalii indicatori ai
mentenabilităţii unui sistem se poate spune că în cele mai multe cazuri,
făcând o analiză prin prisma costurilor cu achiziţionarea, respectiv, cu
întreţinerea, se constată existenţa unei anumite complementarităţi,

4. Funcţionabilitatea unui sistem tehnic

Prin funcţionabilitate se înţelege capacitatea relativă a unui
sistem tehnic şi posibilitatea sa potenţială de a realiza funcţiile pentru
care a fost creat, în limite de variaţie admisibile din punct de vedere
calitativ şi economic, în perioada de utilizare optimă în producţie.
165
Funcţionabilitatea maşinii se poate schimba în timp şi depinde de
starea elementelor componente. În majoritatea cazurilor,
funcţionabilitatea poate fi caracterizată de costurile respective impuse.
Funcţionabilitatea unui sistem tehnic poate fi separată pe părţi,
fiecare din aceste părţi exprimînd funcţionabilitatea unui element
constructiv sau tehnologic, pentru că la o maşină se deosebesc, în
general, două mari grupe de elemente: elemente constructive şi
elemente tehnologice.
Elementele constructive reprezintă toate organele unei maşini,
ale unui sistem, executate în mod separat şi care intră în componenţa
maşinii – sistemului, indiferent din ce material sunt executate, de
dimensiunile şi forma lor (exemplu: corpurile pompelor, rotoarele,
arbori, roţi dinţate, rulmenţi, şuruburi, garnituri, şaibe, rezervoare,
conducte, curele, capote etc.). Elementele tehnologice sunt
reprezentate de acele activităţi care asigură legătura necesară sau
funcţionarea normală a tuturor elementelor constructive în procesul de
lucru al maşinii – sistemului (exemplu: procesele de montaj, reglaj,
vopsit, gresat etc., care fac ca maşina să fie în stare de funcţionare
pentru a realiza operaţiile pentru care a fost construită). Aceste două
categorii de elemente creează funcţionabilitatea maşinii.
Astfel, o parte componentă a funcţionabilităţii maşinii va fi
determinată de suma funcţionabilităţilor tuturor elementelor
constructive:
n
i
i 1
c
=
¿
(2)
din care este compusă maşina - sistemul, iar a doua parte va fi
determinată de suma funcţionabilităţilor tuturor elementelor tehnologice:
n
j
j 1
Q
=
¿
(3)
Funcţionabilităţii maşinilor i se poate asocia relaţia:
n n
m i
i 1 j 1
V c
= =
= +
j
Q
¿ ¿
(4)

Funcţionabilitatea fiecărui element constructiv, c
i
, sau
tehnologic, Q
j
, depinde de timp, în limitele duratei de serviciu a
elementului. În general, fiecare element nou, constructiv sau
tehnologic, are o funcţionabilitate maximă, iar elementul uzat are o
funcţionabilitate minimă. Funcţionabilitatea elementelor poate fi
166
refăcută total sau parţial, în procesul de reparaţii. Cu ajutorul noţiunii de
funcţionabilitate se poate analiza starea maşinii în procesul de
exploatare şi îmbătrînire, precum şi schimbările care au loc în starea lor
tehnică de la începutul introducerii în producţie şi până la casarea
maşinii. Unul din elementele de apreciere a calităţii conceperii şi
realizării oricărei maşini – sistem, este coeficientul de egală
functionabilitate a elementelor componente.
Coeficientul de egală funcţionabilitate K
er
reprezintă raportul
dintre suma funcţionabilităţilor sau suma costurilor elementelor
constructive iniţiale şi suma funcţionabilităţilor sau a costurilor tuturor
elementelor de acelaşi tip uzate şi înlocuite pe toată perioada de
serviciu:
n
i
i 1
er
n
i i
i 1
c
K
n c
=
=
=
·
¿
¿
(5)
unde:
- K
er
este coeficientul de egală funcţionabilitate;
- c
i
este valoarea iniţială a elementelor constructive;
- n
i
este numărul de înlocuiri ale elementelor constructive pe
toată durata de serviciu.
Pentru calculul coeficientului de egală rezistenţă, dacă nu sunt
date referitoare la resursa pieselor, se pot folosi normele medii de
consum de piese de schimb, stabilite în condiţii medii de lucru, conform
normativelor de consum de piese de schimb.
Coeficientul partial de egală rezistenţă se calculează cu
formula:
i
pr
i m
ab
K
ab T N
=
+ ·
(6)
unde:
- a
i
este numărul de piese cu acelaşi reper de pe o maşină;
- b este numărul de maşini pentru care se calculează norma;
- T este durata de serviciu în ore, ani etc.;
- N
m
este norma medie de consum de piese în timp de un an,
la un volum mediu de lucrări.
În mod ideal, valoarea coeficientului este K
er
= 1. În practică,
valoarea coeficientului este K
er
= 0,7-0,8 pentru marea majoritate a
pompelor. În mod firesc, pentru creşterea fiabilităţii şi reducerea
cheltuelilor de mentenanţă K
er
trebuie să crească.
167
Pentru funcţionabilitatea maşinilor, în general, se stabileşte
coeficientul K
(t)
, care este coeficientul de stabilitate al montajelor,
reglajelor şi al altor elemente tehnologice ale maşinii. El este
caracterizat prin volumul de lucrări necesar pentru întreţineri tehnice şi
reparaţii şi prin gradul lor de repetare, pe toată perioada de serviciu a
maşinii. Acest coeficient este determinat de valoarea iniţială a
funcţionabilităţii elementelor tehnologice şi suma funcţionabilităţilor
tuturor elementelor tehnologice aplicate pentru asigurarea capacităţii
funcţionale pe toată perioada de serviciu:
( )
n
j
j 1
t
n
j j
j 1
Q
K
n Q
=
=
=
¿
¿
(7)
unde:
- K
(t)
este coeficientul de stabilitate al elementelor tehnologice;
- Q
j
este funcţionabiitatea iniţială a elementelor tehnologice;
- N
j
este numărul întreţinerilor tehnice şi reparaţiilor.
Un alt factor care poate caracteriza fiabilitatea este coeficientul
de durabilitate K
d
. Durabilitatea este un parametru complex care dă o
imagine generală asupra omogenităţii structurii tuturor elementelor în
raport cu durata de serviciu şi reflectă, într-o măsură corespunzătoare,
gradul de înlocuire al elementelor constructive, precum şi repetarea
elementelor tehnologice. Coeficientul de durabilitate se poate exprima
cu relaţia:
m
d
i i j j
V
K
nc n Q
=
+
¿ ¿
(8)

Utilizând relaţia de costuri se poate scrie formula:

m
d
i i j j
C
K
nC n C
=
+
¿ ¿
(9)
unde:
- K
d
este oeficientul de durabilitate;
- V
m
şi C
m
sunt funcţionabilitatea şi, respectiv, costul maşinii;
- Σc
i
şi ΣC
j
sunt funcţionabilitatea şi, respectiv, costul
elementelor constructive ale maşinii;
- ΣQ
j
şi ΣC
j
sunt funcţionabilitatea şi, respectiv, costul
elementelor tehnologice.
168
Acest coeficient K
d
variază, în funcţie de complexitatea maşinilor,
între 1 şi 0,28. El este deosebit de important pentru beneficiar,
deoarece caracterizează volumul de muncă pentru efectuarea
mentenanţei şi reparaţiilor curente în perioada de exploatare, adică
cheltuielile care se efectuează pentru lucrările de întreţineri, revizii şi
reparaţii.

5. Reparabilitatea sistemelor tehnice

Reparabilitatea este un indice de fiabilitate prin care se
apreciază adaptabilitatea maşinii la constatarea şi înlăturarea
defecţiunilor prin revizii tehnice şi reparaţii. În anumite situaţii, în
conţinutul reparabilităţii, în afara lucrărilor de constatare şi remediere a
defecţiunilor, sînt incluse toate activităţile privind întreţinerile tehnice.
Indicele de fiabilitate, care caracterizează din punct de vedere
cantitativ reparabilitatea unei maşini, este timpul mediu de reparaţii,
r
t .
Determinarea timpului mediu de reparaţii se face cu relaţia:

1 2 3 n
i
n
r r r r
r r
i 1
t t t ... t
1
t t
n r
=
+ + + +
= =
¿
(10)
unde:
- sunt timpii necesari pentru înlăturarea diferitelor
defecţiuni apărute în perioada de exploatare;
1 2 n
r r r
t ,t ...t

- n este numărul intervenţiilor pentru constatarea şi înlăturarea
defecţiunilor.
Intensitatea reparaţiilor sau rata reparaţiilor este determinată
de inversul timpului mediu de reparaţii şi se calculează astfel:
r
1
t
µ = (11)
unde:
- μ este intensitatea reparaţiilor, exprimată în număr de
reparaţii pe oră;
-
r
t este timpul mediu de reparaţii.
Dacă pentru determinarea timpului mediu de reparaţii se are în
vedere şi timpul necesar întreţinerilor tehnice, se calculează separat
timpul mediu de întreţineri tehnice zilnice şi se adună la timpul mediu
de reparaţii, deci:
m r i
t t t
t
= + (12)
169
iar:
m r it
1 1
t t t
µ = =
+
(13)
unde:
-
it
t este timpul mediu pentru întreţineri tehnice;
t
m
ilor. - este timpul mediu pentru mentenanţa maşin
Funcţia reparabilităţii reprezintă variaţia timpului mediu pentru
repa ţi ra i. În funcţie de valoarea coeficientului de variaţie V, determinată
de raportul dintre abaterea medie patratică şi valoarea timpului mediu
de reparaţii, se alege legea de repartiţie pentru funcţia reparabilităţii
(pentru V<0,33 se alege legea normală, pentru V>0,33 se alege legea
Weibul, iar pentru V=1 se alege legea exponenţială).
Din punct de vedere teoretic, funcţia reparabilităţii este dată de
relaţiile caracteristice funcţiilor de repartiţie a timpului mediu de
reparaţii. Pentru legea normală, se poate scrie:
( )
( )
2
r r
t t
1
÷
÷
2
2
R t e dt
2
o
=
o t
}
(14)
iar pentru legea Weibull:
( )
r
t
a
R t 1 e
| |
÷
|
\ .
= ÷ (15)

r pentru legea exponenenţială: ia

( )
r
t
R t 1 e
÷µ
= ÷ (16)

Această caracteristică de repa bilitate presup
oţiunile
ra une implicit şi
n de accesibilitate, diagnosticabilitate, separabilitate,
configuraţia pieselor şi subansamblurilor, redondanţa şi bazarea.

170






CONSIDERAŢII PRIVIND
MENTENABILITATEA ŞI REPARABILITATEA
SISTEMELOR TEHNICE COMPLEXE
Partea a II-a

Liviu SUCIU, Mihaela SUCIU, Marius GHEREŞ, Gavril BÂLC,
Victor, ROŞ, Mircea BEJAN


CONSIDERATIONS SUR
LA MAINTENABILITE ET LA REPARABILITE
DES SYSTEMES TECHNIQUE COMPLEXES

Le travail présente quelques considérations sur les concepts de
mentenabilité et de réparabilité des systèmes techniques complexes. Pour
agrandir la fiabilité des systèmes technique, il faut assurer une bonne
fonctionalité des systèmes. Pour ça, il faut prévoir une bonne mentenabilité, en
respectant toutes ses conditions et un plan de réparabilité, ce qui présuppose
implicitement les notions de: accessibilité, diagnostic, séparation, configuration
des pièces, la redondance et baser les pièces.
 
Cuvinte cheie: mentenabilitate, reparabilitate, funcţionabilitate,
accesibilitate, diagnosticabilitate, configuraţia, redondanţa, bazarea
Mots-clés: maintenabilité, réparabilité, fonctionnalité, accessibilité,
diagnosticabilité, la configuration, la redondance, la dépendance


6. Accesibilitatea

Un factor important în menţinerea în stare de bună funcţionare
a unui sistem tehnic pe timpul perioadei de exploatare este
accesibilitatea, adică alegerea formei constructive celei mai bune, care
să permită posibilitatea de a efectua controlul, reglajele şi, eventual,
171
măsurarea activă a parametrilor funcţionali, cât mai uşor. De
asemenea, accesibilitatea
1
presupune posibilitatea efectuării, comod şi
la timp, a întreţinerilor tehnice periodice, iar depistarea defecţiunilor şi
anormalităţilor în funcţionare să poată fi cât mai intuitivă şi operativă
pentru personalul de deservire. Accesul greoi şi lipsit de relevanţă în
locurile de intervenţie, induc tendinţa de a tărăgăna efectuarea la timp a
întreţinerilor tehnice periodice şi a verificărilor şi reglajelor necesare, cu
prejudiciile corespunzătoare. De exemplu, proiectarea de pompe care
necesită folosirea de dispozitive greu de montat, manevrat şi interpretat
pentru a accesa locurile de verificare, reglare şi întreţinere, creează un
set de verigi suplimentare, care îndepărtează momentul optim de
intervenţie sau precizia de lucru necesară şi, în acelaşi timp, ridică
preţul de cost la fabricare şi exploatare.
Pentru aprecierea uşurinţei pătrunderii – accesului, la locul
efectuării întreţinerilor şi reparaţiilor, se utilizează coeficientul de
accesibilitate C
a
:
dm
a
dm s
T
C
T T


(17)
unde: - C
a
este coeficientul de accesibilitate;
- T
dm
este volumul de muncă de bază necesar pentru
demontarea şi montarea piesei sau subansamblului defect, în om-ore;
- T
s
este volumul de muncă suplimentar pentru lucrări de
demontare-montare necesare executării lucrărilor de bază, în om-ore;
În volumul de muncă de bază sunt incluse operaţiile de control,
reglaj, ungere, alimentare, demontare şi montare a pieselor sau
subansamblurilor care se recondiţionează sau se înlocuiesc. În cadrul
volumului de muncă suplimentar sunt incluse operaţiile de demontare şi
montare a capotajelor, capacelor diferitelor ferestre, panourilor
protectoare, a izolaţiilor pentru zgomot sau căldură, demontarea şi
montarea a o serie de elemente care asigură accesul la piesa sau
subansamblul care trebuie reparat sau înlocuit. În mod obişnuit, acest
coeficient are valori cuprinse între 0,5 şi 0,6.

7. Diagnosticabilitatea

Diagnosticabilitatea este factorul constructiv care permite
menţinerea în stare bună de funcţionare a sistemelor tehnice prin
                                                            
1
  ACCESIBILITÁTE s.f. Însușirea de a fi accesibil. – Din fr. accessibilité, lat.
accessibilitas, -atis. 
172
metode de sesizare şi prevenire a eventualelor defecţiuni în
funcţionare, precum şi a precizării locului şi naturii defecţiunii fără
demontare, sau cu demontări de piese cât mai puţine şi evidenţiere cât
mai bună a stării tehnice a pieselor verificate. Aceasta se poate efectua
prin măsurare periodică sau permanentă a parametrilor funcţionali ai
sistemului: presiunea şi debitul. Prin plasarea de senzori specifici se
poate determina şi măsura nivelului vibraţiilor. Încadrarea nivelului
vibraţiilor într-un anumit interval, exprimă limitele de bună funcţionare a
sistemului. Accentuarea amplitudinii vibraţiilor denotă apropierea de
riscul de producere a avariei.
Un alt parametru care poate furniza detalii privind starea de
funcţionare a sistemelor tehnice este temperatura. Măsurarea
temperaturii de lucru a diferitelor piese sau zone ale pompei poate
indica o funcţionare normală, iar o eventuală ridicare a acesteia,
avertizează despre posibilitatea apariţiei unei defecţiuni. Creşterea
temperaturii se datorează frecărilor de avarie, când se eliberează
căldură în cantitate mare. Dacă această creştere a temperaturii este
sesizată incipient, gradul de distrugere al pieselor în frecare este mic,
iar piesele din apropiere nu sunt afectate. Simpla înlocuire a pieselor
care au cedat, restabileşte starea de bună funcţionare a sistemului
tehnic. Nu se întâmplă la fel atunci când piesele, printr-o frecare de
avarie îndelungată, nesesizată la timp, degajă o cantitate de căldură
atât de mare, încât piesele se pot topi la locul de contact, iar piesele
învecinate suferă prin încălzire modificări iremediabile.
Măsurarea nivelului de zgomot în timpul funcţionării sistemului
tehnic poate oferi şi el informaţii despre starea de funcţionare. Atâta
timp cât nivelul zgomotului produs de funcţionarea sistemului se
păstrează relativ constant, sunt indicii că nu există defecţiuni tehnice în
lanţul cinematic al sistemului. Orice modificare într-un sens sau altul al
nivelului de zgomot presupune şi apariţia unei modificări în funcţionare,
care, de obicei, sunt datorate apariţiei unei avarii. Oprirea la timp a
sistemului din funcţionare, în cazul producerii unor avarii, reduce
considerabil dimensiunea pierderilor prin deteriorarea pieselor din lanţul
cinematic implicat şi, de asemenea, reduce durata intervenţiei pentru
remediere.
Pentru analizarea din punct de vedere teoretic a diagnosticării
stării tehnice, se consideră faptul că fiecare parte componentă a
sistemului tehnic este caracterizată valoric de o mărime oarecare x
i
. În
acest caz, mulţimea valorilor numerice x
1
, x
2
, x
3
... x
n
caracterizează
sistemul tehnic la un moment dat. Aceste valori se numesc parametri
de stare, care în unele cazuri, nu pot fi determinaţi direct. În procesul
173
de funcţionare, aceşti parametri se pot modifica, influenţând direct
starea tehnică a sistemului - maşinii. Modificarea unor parametri peste
o limită admisă, provoacă apariţia unor procese anormale (zgomot,
vibraţii, căldură etc.). Toţi aceşti parametri se numesc parametri
simptomatici, care pot fi generali şi/sau particulari: cei generali
caracterizează starea tehnică a sistemului, iar cei particulari
caracterizează starea tehnică a unui subansamblu sau a unei piese.
Parametrii simptomatici şi parametrii de stare sunt legaţi prin relaţia:

y
i
= f
i
(x
1
, x
2
... x
n
), i = 1,2,3,...,n (18)

Diagnosticarea constă în rezolvarea sistemului de ecuaţii, respectiv
determinarea lui x
i
:
x
i
= F(y
1
, y
2
, ... y
n
) (19)

Dependenţa funcţională f
i
(x
1
, x
2
... x
n
) este determinată de
obicei experimental, folosindu-se aparatura de diagnosticare pentru
măsurarea parametrilor simptomatici, iar apoi, se calculează parametrii
de stare. Pentru rezolvarea problemelor de diagnosticare trebuie să se
stabilească, în prealabil, parametrii simptomatici cei mai reprezentativi.
Se determină apoi legile de variaţie ale parametrilor simptomatici şi
valorile lor limită. Se alege aparatura pentru diagnosticare şi se
stabileşte succesiunea logică de depistare a defectelor.

8. Separabilitatea

Separabilitatea este factorul constructiv care presupune o
construcţie suficient de rigidă şi în acelaşi timp, cu posibilităţi de
separare cât mai uşoară a pieselor şi subansamblurilor, faţă de piesele
relativ permanente ale sistemului tehnic complex. Datorită gradului
diferit de uzură al elementelor constructive, apare, la un moment dat,
necesitatea înlocuirii celor uzate cu altele noi sau recondiţionate.
Nivelul ridicat de separabilitate permite o înlocuire rapidă şi
uşoară a pieselor uzate cu alte piese noi sau recondiţionate. Astfel,
volumul de muncă pentru înlocuirea pieselor uzate este mult mai mic
pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului.
Atunci când separabilitatea este bine realizată, reparabilitatea,
respectiv mentenabilitatea şi, implicit, fiabilitatea creşte. Utilizatorul
preferă în general maşini şi utilaje performante, la care părţile uzate se
pot înlocui uşor şi ieftin, fără a fi nevoiţi să renunţe, datorită unor uzuri
parţiale, la piese mari şi complexe şi, în acelaşi timp, foarte scumpe
174
(cum ar fi, de exemplu: uzura unui alezaj din piesa mamă, a unui fus
sau a unui lagăr, a unui scaun de supapă sau a unui racord complex
etc.).
Demontabilitatea ansamblurilor, subansamblurilor şi pieselor
este o continuare a aspectului separabilităţii. Spre deosebire de
accesibilitate, demontabilitatea caracterizează posibilitatea de a înlocui
uşor ansamblul sau piesa respectivă cu minimum de forţă de muncă şi
minimum de cheltuieli. Demontarea uşoară este determinată de
sistemul tehnic folosit pentru fixarea ansamblurilor şi subansamblurilor,
de construcţia articulaţiilor, de greutatea şi de gabaritele elementelor
ce urmează a fi demontate etc. Piesele la care intensitatea uzurii este
ridicată, sau frecvenţa căderilor este mare, trebuie să fie uşor
demontate şi înlocuite în procesul de exploatare. Demontarea uşoară
se impune, în special, la înlocuirea elementelor defecte, în procesul de
reparaţii.
Demontabilitatea se poate aprecia cu ajutorul coeficientului de
demontare-montare a pieselor componente ale maşinii:
dmet
dm
dmet dm
T
C
T T


(20)
unde:
- C
dm
este coeficientul de demontare-montare;
- T
dmet
este volumul de muncă, în om-ore, pentru lucrările de
demontare-montare pe un ansamblu, subansamblu sau piesă luată ca
etalon;
- T
dm
este creşterea volumului de muncă pentru lucrările de
demontare-montare ale ansamblurilor, subansamblurilor sau pieselor
în comparaţie cu valoarea etaloanelor, în om-ore.
Pentru aprecierea complexă a întreţinerilor tehnice şi reparaţiilor, se
utilizează coeficientul de reparabilitate:
e
r
e s
T
K
T T


(21)
unde:
- K
r
este coeficientul de reparabilitate;
- T
e
este volumul de muncă efectivă pentru refacerea şi
menţinerea capacităţii funcţionale;
- T
s
este volumul de muncă necesar executării lucrurilor
efective pentru refacerea şi menţinerea capacităţii funcţionale.
Tot în această categorie de indicatori intră şi coeficientul de apreciere
a gradului de tipizare al elementelor constructive, care rezultă din
relaţia:
175
n
i ti
t
t i i 1
mG
C
n G



(22)
unde:
- C
i
este coeficientul de tipizare;
-

m
i
este numărul pieselor tipizate i, folosite în sistemul tehnic;
- G
ti
este greutatea medie a piesei tipizate i;
- n
t
, este

numărul total de piese din sistemul tehnic;
- G
ti
este greutatea medie a unei piese din sistemul tehnic.

9. Configuraţia pieselor şi ansamblurilor

Un factor de o deosebită importanţă care influenţează
mentenabilitatea, deci fiabilitatea, este configuraţia pieselor şi a
ansamblurilor. Aici se regăseşte toată inteligenţa actului de concepţie al
sistemului tehnic complex, cea a unei bune funcţionări, combinată cu
precizia şi eleganţa funcţionării. Reducerea la minimum a timpului şi
volumului de muncă pentru întreţinerea, exploatarea şi repararea
sistemelor tehnice complexe, presupune configurarea într-o asemenea
manieră a pieselor şi subansamblurilor, încât ansambalarea şi
dezasamblarea lor să urmeze un fir logic, uşor de intuit. Configurarea
pieselor trebuie să nu permită asamblări greşite ale pieselor conjugate,
care pot provoca înainte de pornire sau la pornire, distrugerea unor
piese sau subansambluri, nefuncţionarea în sine a sistemului tehnic,
sau nerealizarea parametrilor funcţionali ai lui. O greşeală nesesizabilă
care se poate face la montaj, poate crea, pe lângă distrugerea unor
piese scumpe din lanţul cinematic al unui sistem tehnic complex şi la
accidente de muncă cu consecinţe de multe ori foarte grave. De obicei,
operativitatea în exploatare este foarte mult agreată de utilizatori.
Racordarea sigură, uşoară şi rapidă, fără posibilităţi de a se crea
confuzii, spălarea şi întreţinerea uşoară, înlocuirea uşoară a
elementelor uzate sau defecte, demontarea uşoară şi rapidă în părţi
componente pe şi de pe sistemul tehnic complex, sunt unele dintre
atuurile principale în criteriul de eligibilitate al utilizatorilor.

10. Redondanţa

Din punct de vedere tehnic, redondanţa sau redundanţa este
un factor constructiv ce presupune operaţia de introducere a unor
dispozitive suplimentare faţă de cele de bază, prin care se asigură
funcţionarea unui sistem tehnic complex, în cazul când primul dintre
dispozitive, cu aceeaşi funcţie, a ieşit întâmplător din uz. Această
176
operaţie se face în aşa fel încât continuitatea funcţionării sistemului
tehnic complex, care include dispozitivul defectat întâmplător, să nu fie
afectată sub nici o formă de înlocuirea care se produce. Această
măsură se ia în scopul creşterii fiabilităţii produselor, atunci când
funcţionarea continuă a unui sistem este obligatorie, iar printr-o oprire
neprevăzută se pot produce accidente cu urmări grave sau pierderi
economice mari, sau distrugeri tehnice importante.

11. Bazarea

Una dintre problemele fundamentale în construcţia sistemelor
complexe este aceea a aşezării (instalării) pieselor în scopul prelucrării
mecanice. Aşezarea (instalarea) unei piese constă din bazarea şi
fixarea acesteia. Prin bazare se înţelege modul de orientare a
suprafeţelor semifabricatului în raport cu traiectoria tăişurilor sculei
aşchietoare şi totalitatea suprafeţelor, liniilor sau punctelor, faţă de care
se orientează suprafeţele piesei ce se conjugă în fabricatul finit cu alte
piese sau suprafeţe ale piesei ce se prelucrează, la operaţia
considerată. Prin fixare se înţelege imobilizarea semifabricatului pe
dispozitivul sau pe masa maşinii-unelte, cu păstrarea gradelor de
libertate, care să conducă la generarea suprafeţei respective. Unul din
factorii constructivi care poate contribui la creşterea fiabilităţii unui
sistem tehnic complex este modul de alegere al suprafeţelor de bazare
pentru fabricarea pieselor recondiţionabile. Astfel, în cadrul procesului
de recondiţionare al unei piese, suprafaţa de bazare trebuie să fie
aceeaşi cu suprafaţa de bazare iniţială de la fabricarea sistemului.
Aceasta se poate realiza prin alegerea iniţială, la fabricarea piesei, a
suprafeţelor de bazare ca fiind suprafeţe ale pieselor nesupuse nici
unui fel de uzură în timpul funcţionării sistemului tehnic complex.
Aceste suprafeţe fiind suprafeţe pasive, în timpul funcţionării nu vor
suferi uzuri, astfel că vor putea servi ca suprafeţe de bazare şi la
efectuarea prelucrărilor mecanice de recondiţionare.
După rolul pe care îl au în procesul de prelucrare mecanică,
bazele se clasifică în: baze constructive, baze de montaj, baze de
măsurare şi baze tehnologice, conform figurii 1.
Precizia bazării influenţează precizia prelucrării mecanice, când
dimensiunile piesei se obţin prin reglarea la dimensiuni (producţie de
serie). Precizia bazării depinde de eroarea metodică a dispozitivului, de
precizia fabricaţiei, de uzura dispozitivului, de eroarea de bazare.
Eroarea de bazare, 
b
, este eroarea la dimensiune sau corelaţia ce
determină distanţa între baza de referinţă şi suprafaţa ce se
177
prelucrează. Eroarea de bazare apare din cauza variaţiei poziţiei bazei
de referinţă.



Baza constructivă B
c
reprezintă totalitatea suprafeţelor,
liniilor sau punctelor faţă de care se orientează, după calculele
proiectantului, celelalte elemente ale piesei. Bazele
constructive se aleg pe baza calculelor cinematice, de
rezistenţă şi în urma rezolvării lanţurilor de dimensiuni.



































Fig. 1 Clasificarea bazelor

Baza de referinţă, B
r
reprezintă elementul semifabricatului
(suprafaţă, linie sau punct) care este legat de suprafaţa ce se

BA-
ZE
Baza de montaj B
mt
este suprafaţa piesei faţă de care se
orientează celelalte suprafeţe ale pieselor componente ale
ansamblului.
Baza de măsurare B
m
a piesei este suprafaţa (sau totalitatea
suprafeţelor) de la care se măsoară dimensiunile piesei.

Baza tehnologică B
t
a piesei reprezintă suprafaţa faţă de care
se orientează în timpul procesului tehnologic suprafaţa ce se
prelucrează. În funcţie de modul de utilizare în procesul de
prelucrare al piesei, bazele tehnologice se împart în:

a) Bază tehnologică de reazem B
trz
se numeşte suprafaţa
semifabricatului cu care acesta se sprijină pe suprafaţa
dispozitivului sau a maşinii-unelte.

b) Bază tehnologică de reglare B
trg
se numeşte suprafaţa
semifabricatului faţă de care se orientează suprafeţele
prelucrate, fiind legată de aceste suprafeţe prin dimensiuni ce
se obţin în cadrul aceleaşi aşezări.

c) Bază tehnologică de verificare B
tv
se numeşte suprafaţa
semifabricatului de la care se face verificarea poziţiei acesteia
la prelucrarea pe maşina-unealtă sau la aşezarea sculei
aşchietoare.
178
prelucrează prin dimensiuni sau corelaţii de dimensiuni ce trebuie
respectate la prelucrarea respectivă - figura 2.
Dimensiunea de bază, DB, este dimensiunea semifabricatului
de care depinde poziţia bazei de referinţă la prelucrarea considerată.
Calculul erorii de bazare a câmpului de împrăştiere al erorii de bazare
se efectuează aplicând metodologia generală a calculului erorilor.


Fig. 2 Poziţia bazei de referinţă în funcţie de cota prescrisă la prelucrarea unei
suprafeţe plane a unui arbore cu bazarea pe prismă:
a
1
, a
2
, a
3
– cote prescrise; B
r1
, B
r2
, B
r3
– baza de referinţă corespunzătoare cotelor
a
1
, a
2
, respectiv a
3
; SP – suprafaţa prelucrată; d – diametrul piesei;
1 – scula aşchietoare; 2 – semifabricat; 3 – prismă

12. Concluzii

■ Analiza factorilor care influenţează fiabilitatea sistemelor
tehnice complexe cuprinde un spectru destul de larg, care în principal
se raportează la factorii care privesc concepţia, fabricarea, utilizarea,
exploatarea, întreţinerea – mentenabilitatea şi reparabilitatea lor.
Aprecierea funcţionabilităţii presupune studierea mai multor indici
stabiliţi în diferite etape, premergătore existenţei sistemelor tehnice
complexe sau în timpul şi după încheierea funcţionării lor. Scopul
studierii fiabilităţii lor este dat de posibilitatea îmbunăţăţirii indicilor de
fiabilitate.
■ Din punct de vedere economic, analiza factorilor care
influenţează fiabilitatea, mentenabilitatea şi reparabilitatea sistemelor
tehnice complexe permite optimizarea costurilor de proiectare, de
construcţie, de exploatare, de întreţinere şi reparare ale lor. Corelarea
între indici şi cost caracterizează variaţia eficienţei economice a
179
180
diferitelor tipuri de sisteme tehnice. Crearea de aparate digitale
moderne cu ajutorul cărora se poate monitoriza comportamentul în
funcţionare a tuturor categoriilor de sisteme tehnice complexe, precum
şi facilităţile pe care le oferă softurile de prelucrare a datelor culese pe
computer, oferă cu precizie foarte mare, răspunsuri legate de fiabilitate
şi prognoza ei. Cu ajutorul acestor aparate se pot elabora procedee şi
tehnici de intervenţie promptă în cazul diagnosticării unei avarii.
■ Stabilirea diagnosticului în cazul sesizării unor semnale de
alarmă în reţeaua de senzori privind comportamentul funcţional al
sistemului tehnic complex va putea elabora instantaneu şi tehnologia
de intervenţie, pentru restabilirea funcţionării lui normale.

BIBLIOGRAFIE

[1] Baron, T., Calitatea și fiabilitatea produselor, Bucuresti, Editura didactică și
pedagogică, Bucureşti, 1998.
[2] Cordoş, N., Filip, N., Fiabilitatea autovehiculelor, Editura Todesco, Cluj-
Napoca, 2000.
[3] Cristea, Gh., Borangic, C., Maşini, Utilaje, Instalaţii, Editura Ceres,
Bucureşti, 1978.
[4] Enrick, N. L., Quality Control and Reliability (sixth edition), New York,
Industrial Press Inc., 1972.
[5] Ionuţ, V., Moldovanu, Gh., Tehnologia reparării utilajului agricol, Editura
didactică și pedagogică, Bucureşti, 1976.
[6] Ionuţ, B., Rus, I., Ionuţ, V., Ştirbei, I., Moldovanu, Gh., Mentenanţă,
Mentenabilitate, Tribologie şi fiabilitate, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 2003.
[7] Iosifescu, M., Grigorescu, S., Oprişan Gh., Popescu, Gh., Elemente de
modelare stohastică, Editura tehnică, Bucureşti, 1984.

Drd.Ing. Liviu SUCIU
Director administrativ, Facultatea de Construcţii
e-mail: liviut2009@gmail.com
Prof.Dr.Ing.Lingv. Mihaela SUCIU
e-mail: mihaelaica2007@yahoo.fr
Conf.Dr.Ing. Marius GHEREŞ
Prof.Dr.Ing. Gavril BÂLC
Prof.Dr.Ing. Victor ROŞ
Prof.Dr.Ing. Mircea BEJAN
e-mail: Mircea.Bejan@rezi.utcluj.ro
Facultatea de Mecanică, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, România

 






ECOLOGIA INDUSTRIALĂ ŞI MENTENANŢA

Francisc GNANDT, Radu VASIU


INDUSTRIAL ECOLOGY AND MAINTENANCE

This paper presents certain considerations regarding the role of
industrial ecology in product recycling processes at the end of life cycle.

Cuvinte cheie: ecologie, refolosire, recondiţionare, reciclare, depoluare
Keywords: ecology, reuse, refurbishment, recycling, remediation


1. Aspecte generale

Ecologia industrială se ocupă cu studiul ciclurilor de viaţă ale
produselor (utilajelor) şi serviciilor în relaţie cu o varietate largă de
direcţii, incluzând analiza sistemelor de fabricaţie, analiza fluxurilor de
materiale, prevenirea poluării, proiectarea ecologică, administrarea
produselor, evaluarea tehnologiilor, oferind perspective pe termen lung,
încurajând produsele, tehnologiile şi politicile pentru utilizarea
resurselor durabile şi protecţia mediului înconjurător pentru viitor.
Ciclul de viaţă al unui produs, prezentat în figura 1, are ca
etapă de început procesarea materialelor în subproduse de tip
semifabricate sau materiale primare, apoi se continuă cu procesarea
acestora în elemente componente şi apoi asamblarea şi ambalarea ca
produs finit. În urma vânzării, produsul intră în etapa de folosire
(utilizare) în vederea satisfacerii cerinţelor consumatorilor, după care
ajunge la ultima etapă, a scoaterii din uz, care presupune operaţii de
prelucrare a produsului uzat spre reutilizare, reciclare, remanufacturare,
procesare a deşeurilor etc. Etapa finală a ciclului de viaţă se rezolvă de
181
obicei prin depozitarea în structura completă, ca subansamble sau ca
elemente componente, ca deşeuri, în locuri special amenajate în
mediul înconjurător, materialele inflamabile incinerându-se.


Fig.1. Ciclul de viaţă al unui produs

Dezafectarea produselor are un impact negativ asupra mediului
înconjurător atât din punct de vedere al apariţiei materialelor incapabile
de a intra în circuitul natural fără să-l deterioreze, precum şi prin
dezechilibre energetice severe. Pentru diminuarea implicaţiilor negative
asupra mediului se urmăreşte diminuarea feedback-ului „negru” cu cele
cinci ramuri de transmitere către mediul înconjurător de deşeuri şi noxe
– prelucrarea materialelor, prelucrarea componentelor, asamblare,
folosire şi scoatere din uz – s-au dezvoltat bucle feedback „albe” de
reprocesare a deşeurilor tehnologice, întreţinere/reparare, refolosire a
unor componente sau subansamble, reprelucrare a unor componente şi
reciclare a materialelor.
Această tendinţă se poate evidenţia şi prin exemplul industriei
europene de automobile care asigură reciclabilitatea şi refolosirea a 75
% din greutatea vehiculelor uzate, acest procent crescând până în
2015 la 95 %. În ultima perioadă de timp s-au evidenţiat expertize
avansate din punct de vedere ecologic şi în alte domenii industriale
cum ar fi produsele electronice sau produsele de uz casnic.
Un produs (utilaj) se evaluează prin estimarea întregului ciclu
de viaţă. Ciclul de viaţă tradiţional al unui produs este unul secvenţial
care se dezvoltă liniar, de la faza de materie primă şi până la scoaterea
din uz a acestuia.
Recuperarea şi reciclarea alterează această evoluţie liniară în
una ciclică care îmbrăţişează un anumit grad de reciclare al produsului,
este ilustrată de figura 2.
182



Fig. 2 Ciclul de viaţă al unui produs

Recuperarea resurselor alterează ciclul de viaţă liniar,
tradiţional al produselor, care tinde mai mult la o structura cu ciclul
închis. Teoretic această structură ciclică închisă ar trebui să asigure
utilizarea într-un număr infinit de ori al unui produs fără ca acesta să
sfârşească pe rampa de gunoi. Acest lucru ar fi ideal în domeniul
reciclării, dar în realitate majoritatea produselor nu au această
proprietate şi ajung la sfârşitul vieţii utile fără a fi reciclate, aceasta fiind
numită şi „reciclare cu ciclu deschis”. Reciclarea poate să apară în
diferite stadii din timpul ciclului de viaţă al unui produs, folosindu-se şi
termenul de pre-reciclare pentru a caracteriza reciclarea deşeurilor ce
urmează din procesul de fabricaţie al unui produs.
„Reciclarea„ este cel mai utilizat termen pentru recuperarea
unui produs şi refolosirea sau descompunerea lui într-o oarecare
măsură, existând mai multe nivele după care un produs poate fi
„reciclat” (descompus) pentru a putea fi valorificat pe piaţa de produse
second-hand. Cele mai importante strategii de extindere a ciclului de
viaţă (reciclare) al unui produs (utilaj) sunt:
- refolosirea prin reparare;
- recondiţionarea/refabricarea incluzând verificarea,
recondiţionarea, recuperarea pieselor şi upgrade tehnic;
- reciclarea materialelor.
În figura 3 sunt reprezentate cele mai importante procese de pe
parcursul ciclului de viaţă al unui produs.

2. Refolosirea

Cel mai eficient mod de reducere a impactului asupra mediului
înconjurător poate fi realizat prin reutilizarea (refolosirea) produsului
(utilajului), în care formele geometrice ale produsului sunt menţinute şi
183
produsul este refolosit pentru acelaşi scop ca şi în ciclul de viaţă
anterior, sau pentru un scop secundar.
În acest caz, produsul este recuperat de la ultimul utilizator fără
prea mari alterări, defecţiuni sau schimbări, putând implica inspectarea,
curăţarea, repararea şi recondiţionarea.


Fig. 3 Procesele pe parcursul ciclului de viaţă al unui produs

Aceasta este cea mai mare prioritate din punct de vedere
ecologic, deoarece toate resursele (materie şi energie) folosite în timpul
dezvoltării produsului sunt economisite. Refolosirea are următoarele
beneficii:
 deşeurile şi spaţiile de depozitare ale acestora sunt reduse;
 energia şi consumul de materiale din timpul fabricaţiei sunt
economisite deoarece sunt utilizate componentele existente;
 utilizarea componentelor existente reduc cheltuielile
financiare.
La dezasamblarea unui produs, componentele refolosibile pot fi
plasate, direcţionate, îmbunătăţind alimentarea cu componente şi
eliminând procesul de sortare la staţiile de asamblare. Astfel pot fi
salvate cantităţi mari de resurse naturale.
184
3. Recondiţionarea/refabricarea

Recondiţionarea este reconstruirea produsului (utilajului) şi
vânzarea acestuia către un nou utilizator, sau utilizarea componentelor
produsului în alte produse.
Refabricarea este transformarea produsului uzat într-un produs
care satisface aceleaşi calităţi şi standarde ca şi produsul nou.
În Germania, refabricarea componentelor de automobile deţine
aproape 10 % din totalul producţiei. în SUA există o infrastructură mai
largă pentru refabricarea componentelor decât în Europa. În cazul
recuperării produselor pentru refabricare sau/şi refolosire există cinci
stadii de procesare:
- dezasamblarea;
- curăţirea;
- inspectarea şi sortarea;
- îmbunătăţirea sau recondiţionarea componentelor;
- reasamblarea.
Problema majoră în dezasamblarea produselor este înlăturarea
legăturilor (joncţiunilor) şi separarea componentelor, aceste probleme
fiind uneori agravate de coroziune, murdărie şi uleiuri (grăsimi)
acumulate de-a lungul timpului.

4. Reciclarea materialelor

Reciclarea materialelor implică recuperarea conţinutului de
materiale al unui produs (utilaj) pentru a putea fi folosit din nou în alte
scopuri, în care materialele sunt păstrate iar detaliile geometrice se
pierd. Distincţia dintre refolosire şi reciclare nu este întotdeauna clară
datorită interschimbabilităţii lor. În industria electronică, reciclarea
materialelor este în multe cazuri efectuată în scopul recuperării
materialelor preţioase (aur, platină).
Termenul de reciclare este adesea folosit pentru toate
activităţile care însoţesc produsul, componentele produsului sau
materialul constituent al produsului, într-un nou ciclu de utilizare.
Adesea este făcută o distincţie între reciclarea primară unde materialul
este transformat în produs la acelaşi nivel valoric ca şi în primul ciclu
(recipiente de sticlă reutilizate la o nouă îmbuteliere) şi reciclarea
secundară unde materialul este refolosit în diferite aplicaţii de nivel
valoric mai scăzut (deşeu de plastic utilizat ca şi material de umplutură
într-un material compozit). Reciclarea secundară este mai uşor de făcut
decât cea primară. Pentru reciclarea materialelor sunt luate în
185
considerare separarea materialelor, sortarea şi reprocesarea.
Ingineria ciclului de viaţă a unui produs sau proces are rolul de
a optimiza etapele ciclului de viaţă, împreună urmărind să echilibreze
câştigurile şi pierderile legate de aspectele energetice, de materiale, de
ambalare, chimice, biologice şi de prelucrare a deşeurilor. În acest sens
se evidenţiază următoarele direcţii de eco-eficienţă:
- reducerea consumurilor de materiale;
- reducerea consumurilor energetice;
- reducerea materialelor toxice;
- creşterea reciclabilităţii materialelor;
- dezvoltarea resurselor regenerabile;
- creşterea durabilităţii produselor şi serviciilor.
Modelările matematice ale diverselor etape ale ciclului de viaţă
a unui produs şi mai ales a întregului ciclu de viaţă sunt greoaie datorită
numărului mare de factori eterogeni cu implicaţii şi efecte multiple, dificil
de cuantificat. Astfel, pentru aprecierea diverselor dimensiuni ale
performanţelor ecologice au fost dezvoltate un număr mare de metode
mai mult sau mai puţin cuantificabile şi algoritmizabile. În ultima
perioadă de timp, s-au dezvoltat multe metode de tip eco-indicatori
bazate pe punctaje şi pe strategii de măsuri de reducere a impactului
ecologic general. Având la bază aceste metode s-au dezvoltat algoritmi
şi pachete software, de evaluare a performanţelor ecologice
introducând diverşi termeni specifici de la eco-eficienţă la ecologia
industrială şi design pentru mediu. Analiza ciclului de viaţă permite
evaluarea impactului asupra mediului a ansamblului de activităţi
asociate unui produs sau unui proces, începând de la faza de extragere
a materiilor prime şi până la eliminarea deşeurilor rezultate.

5. Concluzii

Orice produs (utilaj) este evaluat prin estimarea întregului ciclu
de viaţă. Ciclul de viaţă tradiţional al unui produs este unul secvenţial
care se dezvoltă liniar, de la faza de materie primă şi până la scoaterea
din uz a acestuia. Recuperarea şi reciclarea alterează această evoluţie
liniară în una ciclică care îmbrăţişează un anumit grad de reciclare al
produsului. Reciclarea unui produs presupune recuperarea şi
refolosirea sau descompunerea lui într-o măsură mai mică sau mai
mare, existând mai multe nivele după care acesta poate fi reciclat
(descompus) pentru a putea fi valorificat. Cele mai importante strategii
de extindere ale ciclului de viaţă a unui produs (utilaj) sunt refolosirea,
recondiţionarea/refabricarea şi reciclarea materialelor.
186
Recuperarea produselor pentru refabricare sau refolosire
presupune: dezasamblarea, curăţirea, controlul şi sortarea,
recondiţionarea componentelor şi reasamblarea.
Dezasamblarea componentelor unui produs uzat este
considerată o tehnică nedestructivă, ea implicând extragerea
componentelor dorite şi a materialelor recuperabile. În cazul în care
elementele obţinute în urma procesului de dezasamblare nu sunt
reutilizabile se aplică tehnici distructive. Problema majoră în
dezasamblarea produselor este înlăturarea legăturilor şi separarea
componentelor.
Cercetările actuale au ca principal obiectiv proiectarea şi
construirea unor sisteme automate pentru realizarea operaţiilor de
dezasamblare. Problemele care apar sunt legate de dificultăţile
întâmpinate în timpul procesului de dezasamblare. Există situaţii în
care produsul nu se poate dezasambla datorită uzurii. În aceste cazuri
trebuie luată o decizie privind ordinea operaţiilor astfel ca recuperarea
componentelor să fie maximă.
Sistemele informatice pentru asistarea deciziilor în conducerea
unui sistem automat de dezasamblare au rol de modelare şi simulare a
unor acţiuni şi oferă cea mai bună decizie într-o situaţie dată în funcţie
de criteriile stabilite. Aceste sisteme informatice includ un sistem de
gestiune a bazelor de date sau de cunoştinţe referitoare la sistemul de
producţie studiat, un sistem de comunicare între suporturile informatice
şi un sistem de rezolvare a problemelor ce impun luarea unei decizii.
Proiectarea pentru dezasamblare (dezmembrare) presupune o
configurare a elementelor componente, a legăturilor dintre acestea,
care să permită demontarea produsului pentru separarea
componentelor şi subansamblelor reutilizabile precum şi a materialelor
reciclabile, la costuri reduse, alegându-se varianta de dezmembrare
care asigură echilibrul între investiţii şi rezultatele obţinute.
Coordonarea procesului de proiectare după conceptul
ecodesign (proiectare pentru mediu) evidenţiază necesitatea integrării
aspectelor de mediu în toate etapele de viaţă ale produselor, strategia
ecodesign optimizând fiecare etapă a duratei de viaţă
Ecodesign-ul include concepte care sunt considerate un nou
mod de abordare pentru îmbunătăţirea performanţelor produselor care
caracterizează procesul de proiectare în toate etapele de la concepţie,
prototip, fabricaţie, marketing, exploatare, casare, dezmembrare,
reciclare şi distrugere ecologică. Impactul asupra mediului are o mare
importanţă pentru a se putea lua toate măsurile, pe fiecare stadiu al
ciclului de viaţă a produsului, încă din faza de concepție şi analiza
187
188
posibilelor influenţe negative, precum şi ponderea lor în efectul total.
Pentru îmbunătăţirea calităţii activităţilor de dezmembrare
companiile dezvoltă linii semiautomate de dezasamblare, pentru
recuperarea eficientă, curată şi ergonomică a diferitelor piese,
componente şi materiale.
Măsurile preconizate în domeniul deşeurilor industriale sunt
reducerea la sursă a cantităţii de deşeuri prin tehnologii curate şi
produse nepoluante, tratarea şi depozitarea deşeurilor prin realizarea
unei infrastructuri eficiente de tratare a deşeurilor, la nivelul UE.
.

BIBLIOGRAFIE

[1] Barde, J.P., Economie et politique de l’environnement, Editura P.U.F. Paris,
1992.
[2] Bhander G.S., Hauschild, M., Mcaloone, T., Implementing Life Cycle
Assessment în Product Development, Environ-mentally process. Technical
University of Denmark, Lyngby, 2003.
[3] Dewulf, W., Duflou, J., The Ecodesign Knowledge System–Supporting
Ecodesign Education as well as Knowledge Management, The International
Design Conference, Dubrovnick, 2004.
[4] Filip, F., Barbat, B., Informatica Industrială – Noi Paradigme şi Aplicaţii,
Editura tehnică, Bucureşti, 1999.
[5] Iancu, A., Creşterea economică şi mediul înconjurător. Editura Politică
Bucureşti,1979.
[6] Rithie, J., Virtual environments – The eco–friendly approach to product
design? in the Product Engineering. Ecodesign, Technologies and Green
Energy, Springer Publisher, 2004.
[7] Russu,

C., Reciclarea

resurselor materiale,

Editura

Ştiinţifică

şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1989.
[8] Varga, A., Cercetări privind reciclabilitatea automobilelor. Revista de Politica
Ştiintei şi Scientometrie, 2005.


CS I, Ing. Francisc GNANDT
SC TEHNOMAG SA Cluj-Napoca,
membru AGIR, e-mail: tehnomag@cluj.astral.ro
CS I, Ing. Radu VASIU
SC ICPT TEHNOMAG CUG SA Cluj-Napoca,
membru AGIR, e-mail: tehnomag@cluj.astral.ro


189






MENTENANȚA ÎN CADRUL SUSPENSIEI
MATERIALULUI RULANT

Ioan VIDICAN, Mircea BEJAN


IN MAINTENANCE OF ROLLING STOCK SUSPENSION

For all rail vehicles meet a series of general assemblies, such as:
suspension, running machine (bogie) traction device. The suspension must
ensure stable dynamic behaviour of vehicle movements in curves and
alignment, and maintaining acceptable levels of interaction forces raceway.
Because of maintenance operations performed correctly and regularly extend
the run and reduce the number of accidents, issues presented in this work
aimed at rolling stock suspension.

Cuvinte cheie: mentenanţa, suspensie, arc, instalaţie, material rulant,
element elastic
Keywords: maintenance, suspension, spring, plant, rolling stock,
elastic element


1. Scurt istoric


Mentenanţa include totalitatea operaţiunilor prin care
echipamentele sau utilajele sunt întreţinute în cadrul parametrilor optimi
de funcționare. Operaţiunile de mentenanță efectuate în mod regulat
reduc numărul de accidente de muncă. Lucrările ce trebuie efectuate la
reviziile și reparaţiile materialului rulant se stabilesc în funcţie de tipul
reviziei/reparaţiei planificate a vehiculului feroviar şi fac obiectul
documentaţiilor tehnice ce conţin prescripţiile de revizie/reparaţie a
vehiculului. Prescripţiile tehnice minimale necesare reviziei şi reparării
vehiculului sau unui subansamblu component, sunt stabilite prin
190
Normele Tehnice Feroviare (NTF). Prevederile normelor tehnice
feroviare se aplică de către operatorii de transport feroviar deţinători de
vehicule feroviare la întocmirea caietelor de sarcini în cadrul
procedurilor de achiziţii publice ale serviciilor de revizii şi reparaţii ale
acestora. După avizarea de către beneficiarii finali şi Autoritatea
Feroviară Română – AFER
1
, specificaţiile tehnice şi caietele de sarcini
pentru revizia şi repararea vehiculelor feroviare vor constitui obligatoriu
parte componentă a documentaţiei tehnice de reparaţie a vehiculelor
feroviare.
O dată cu trecerea timpului, preocupările de modernizare a
reţelei feroviare deveneau din ce în ce mai certe, ceea ce a impus și o
creştere a capacitaţii de întreţinere și reparaţii. Tracţiunea cu abur a
fost înlocuită cu tracţiunea Diesel și apoi cu cea electrică, vagoanele de
călători cu confort sporit le-au înlocuit pe cele vechi, iar vagoanele de
marfă au devenit de mare capacitate și strict specializate. Astfel putem
spune că modul de utilizare a parcului de material rulant era impus de
cerinţele traficului și de siguranţa circulaţiei. Au fost schimbări propice
care au făcut ca aceste importante sectoare de întreţinere și reparaţie a
materialului rulant să treacă printr-o perioadă de dezvoltare masivă:
reutilare, modernizare, specializarea pe tipuri de vagoane, de
locomotive și de utilaj feroviar.
Începând din anul 1991 unităţile amintite au fost transformate
în societăți comerciale pe acţiuni. A fost necesar ca într-un timp scurt
acestea să învețe să se menţină pe piaţa comercială, fiind cunoscut
faptul că pentru a supravieţui trebuie să ieşi pe piaţă cu oferte tentante.

2. Consideraţii generale despre vehiculele feroviare

Toate vehiculele feroviare conțin o serie de subansamble
generale, cum ar fi: suspensia, aparatul de rulare (boghiul), aparatul de
tracţiune. În prezent când există tendinţa de a se utiliza vehicule cu
capacitaţi mari de transport și cu viteze ridicate, optimizarea suspensiei
este foarte importantă. În timpul circulației, vehiculul este supus unor
impulsuri generatoare de vibraţii, cu efecte nefavorabile asupra calităţii
de mers. Asigurarea integrităţii mărfurilor transportate şi a construcţilor

1
Documentele istorice ale Căii Ferate atestă faptul că unităţile specializate pentru
întreţinerea și repararea materialului rulant au apărut odată cu construirea și darea în
exploatare a primelor linii feroviare, cunoscute sub diferite denumiri – Inspecţia
atelierelor, Ateliere CFR, Uzine mecanice, Întreprinderi mecanice - care funcţionau sub
directa coordonare a compartimentului de specialitate, “Serviciul A” din cadrul Direcţiei
Generale CFR.
191
vehiculului depind în mod esenţial de calitatea suspensiei şi de
capacitatea acesteia de a izola vehiculul faţă de impulsurile
perturbatorii generate în procesul de rulare a osiilor pe cale, atât în
direcţie verticală cât şi în direcţie transversală.
Suspensia trebuie să asigure o comportare dinamică stabilă la
circulaţia vehiculului în curbe și aliniament, precum și menţinerea în
limite acceptabile a forţelor de interacţiune cu calea de rulare.
La vehiculele de tracţiune, variaţiile de sarcină pe roți datorate
vibraţiilor și modului de transmitere a forţei de tracţiune influențează
greutatea, aderența și deci performanțele de tracţiune ale vehiculului.
Suspensia trebuie să contribuie la diminuarea acestor vibraţii de
sarcină, printr-o soluţie constructivă adecvată care să nu pericliteze
calitatea de rulare a vehiculului.
Pe lângă cele menţionate, suspensia trebuie să atenueze
şocurile și vibraţiile longitudinale cauzate de variaţia vitezei de mers, la
demarare, frânare și manevră. La vehiculele cu încărcare variabilă,
suspensia trebuie să asigure o săgeată sub sarcină în limitele admise
de înălțimea tampoanelor. Avându-se în vedere importanța suspensiei
în ansamblul construcţiei vehiculului, din analiza influenței principalilor
parametri ai suspensiei asupra calităţii mersului și siguranţa circulaţiei
rezultă o serie de condiţii care trebuie respectate obligatoriu în
activitățile de mentenanță
2
. La vagoanele de marfă pe două și trei osii
sau la boghiurile vagoanelor de marfă, la locomotivele diesel sau
electrice destinate serviciului de manevră se foloseşte de obicei
suspensie simplă.

3. Caracteristicile
suspensiei

Ca elemente elastice, la
suspensiile vehiculelor feroviare se
utilizează cel mai des arcuri
elicoidale și arcuri lamelare (în foi).
La arcurile elicoidale,
caracteristica de elasticitate este
liniară, adică există proporționalitate
directă între sarcina F aplicată și

2
Soluţia constructivă care se adoptă pentru realizarea unei suspensii, depinde de felul
vehiculului la care se foloseşte, de viteza de circulaţie a acestuia, de calitatea liniilor pe
care circulă, respectiv de concepţia diferiţilor proiectanţi. Ca urmare nu se poate vorbi de
tipuri unificate de suspensii.
Fig. 1 Caracteristica unui arc cu
dublă flexibilitate

192
deformaţia arcului f. Fiind lipsite de frecări, acestea nu au posibilitatea
de a disipa energie în exterior și de aceea este necesar ca suspensiile
cu astfel de arcuri să cuprindă și elemente de amortizare a vibraţiilor.
În cazul vehiculelor cu încărcare variabilă, pentru a se asigura
sensibilitatea arcurilor și la sarcini reduse, deci o calitate
corespunzătoare a mersului, se folosesc arcuri multiple, în general
duble, la care arcurile componente au înălțimi diferite. Caracteristica de
elasticitate a unui arc dublu de acest tip (numit arc cu dublă flexibilitate)
este reprezentat în figura 1.
Arcurile componente nu intră deodată în funcțiune ci încep să
lucreze împreună de la o anumită valoare a sarcinii aplicate, respectiv
sarcina de comutare F
c
căreia îi corespunde săgeata de comutare f
c
.
Arcul va avea astfel două rigidități, c
1
sau c
2
,

în funcţie de gradul de
încărcare a vehiculului.
Arcurile în foi realizează amortizarea vibraţiilor, datorită
frecărilor dintre foi. Un astfel de arc începe să înmagazineze lucru
mecanic de deformare numai după ce forţa de frecare a fost învinsă.
Din acest motiv arcul este insensibil la perturbaţii mici, pe care le va
transmite direct vehiculului, fără amortizare. Acest fapt a restrâns
domeniul de utilizare a acestor arcuri la vehiculule care nu necesită o
calitate de mers deosebită. În plus amortizarea nu este controlabilă
datorită influenței asupra frecării dintre lamele, a gradului de uzare și a
umidităţii.
Caracteristica teoretică a unui arc în foi, în lipsa frecării dintre
lamele, este o
dreaptă care
are coeficientul
unghiular tg θ
= c (figura 2).
Pentru a
arăta efectul
frecării asupra
caracteristicii
arcului se con-
sideră că aces-
ta este încărcat
cu sarcina F
0
căreia îi corespunde o săgeată f
0.
Deformaţia arcului,
prin creşterea sarcinii de încărcare, nu este posibilă decât dacă se
aplică pe arc o forţă F
i0
care să învingă forţa elastică F
0
cât și forţa
f 0 i0
F F = ϕ
corespunzătoare frecării dintre lamele,
ϕ
reprezentând
coeficentul de frecare relativă al arcului. La descărcare, frecarea își
Fig. 2

Caracte-
ristica
teoretică
a unui
arc
în foi
193
schimbă sensul, opunându-se forţei elastice, iar arcul va rămâne
nedeformat până la valoarea minimă F
d0
a forţei aplicate. Prin urmare,
pentru a realiza săgeata f
0
sub sarcina crescătoare este necesară forţa:

F
i0
= F
0
+ F
f0
= cf
0
+
ϕ
F
i0

De unde
0
i0
c f
F
1
=
− ϕ

Pentru sarcini descrescătoare rezultă

0
d0
cf
F
1
=
+ ϕ

Deci la încărcare caracteristica arcului are coeficientul
unghiular
i i
c
tg c
1
θ = =
− ϕ

Iar la descărcare
d d
c
tg c
1
θ = =
+ ϕ

Presupunând că sub acţiunea unei sarcini dinamice arcul își
modifică săgeata între f
0
-
f ∆
și f
0
+
f ∆
, va rezulta ciclul teoretic de
funcționare abcd. Energia disipată pe un ciclu de funcţionare, egală
cu lucrul mecanic al forţelor de frecare, este dată de aria suprafeţei
abcd.
Pentru a îmbunătăți comportamentul suspensiei vehiculelor cu
încărcare variabilă, aceste arcuri pot fi construite astfel încât să aibă o
dublă flexibilitate. În figura 3 se poate vedea o suspensie alcătuită din
arcuri elicoidale și arcuri în foi care produce un mers silenţios
vehiculului.

4. Aspecte privind mentenența materialului rulant

Mentenanţa materialului rulant este condiţionată de efectuarea
la timpul stabilit a reparaţiilor şi reviziilor planificate și urmărirea atentă
în parcurs a funcţionării vehiculului. Succint, din complexitatea acestei
activități, se prezintă unele aspecte privind organizarea mentenanței.
4.1 Organizarea reviziilor şi reparaţiilor vagoanelor

După volumul lucrărilor ce se execută, lucrările de întreţinere
formează trei categorii de bază:
194
- Controlul
- Revizia
- Reparaţia




Fig. 3 Suspensie pentru asigurarea unui mers silențios


Controlul este lucrarea executată zilnic de către personalul de
vagoane privind controlul tehnic şi verificarea agregatelor.
Revizia este lucrarea de verificare a stării agregatelor şi a
ansamblurilor principale şi în special a aparatelor de rulare, fără
demontări.
Reparaţia este lucrarea legată de verificarea, demontarea,
remedierea sau înlocuirea ansamblurilor şi agregatelor vagonului.
Reviziile şi reparaţiile se execută în depouri şi unități
reparatoare, după procese tehnologice care în mare parte sunt similare
ca şi la fabricaţie.
Deosebirea între fabricaţie şi reparaţie constă în special în:
- La reparaţie, o parte din subansamblurile şi instalaţiile vagonului
rămân în starea în care au fost înainte de reparaţie fiind numai
demontate.
- Reviziile şi reparaţiile se execută planificat.
195
- Cu ocazia reparaţiilor, majoritatea pieselor şi subansamblurilor se
recondiţionează la următoarea treaptă de uzură prescrisă. Restul
pieselor şi subansamblurile se înlocuiesc.
- La reviziile şi reparaţiile periodice piesele uzate se înlocuiesc cu
piese de rezervă.

4.2 Schemele reviziilor şi reparaţiilor vagoanelor

Reviziile şi reparaţiile vagoanelor se execută într-un ciclu
periodic după o schemă dată, în funcţie de prestaţiile efectuate:
kilometri parcurşi sau numărul de ore de funcţionare.
Schemele reviziilor şi reparaţiilor periodice în vigoare la C.F.R.
sunt stabilite în funcţie de kilometri parcurşi cât şi în funcţie de timpul
de funcţionare. Reviziile și reparaţiile care se efectuiază la vagoane se
notează simbolic în felul următor: RZ - revizia zilnică; R15 - revizia la
15 zile; RT- revizia tehnică; RG - revizie generală.

4.3 Consideraţii despre arcurile elicoidale şi arcurile în foi

Elementele elastice metalice, sub formă de arcuri elicoidale și
arcuri lamelare, sunt larg utilizate la vehiculele pe șine ca elemente de
suspensie.
Ca și celelalte tipuri de elemente elastice folosite la suspensii,
arcurile metalice sunt organe de maşini cu o mare elasticitate.
Datorită acestui fapt ele înmagazinează un lucru mecanic de
deformare pe care îl redau (în cea mai mare parte) când acţiunea
sarcinii a încetat. Folosirea acestei proprietăți conduce, în funcţie de
condiţiile impuse suspensiei în plan vertical și orizontal, de spaţiul
disponibil pentru montarea arcului, respectiv de mărimea și felul
solicitării, la diferite tipuri de arcuri.

5. Concluzii

■ În comparaţie cu arcurile lamelare, arcurile elicoidale au un
grad ridicat de utilizare a materialului, tehnologia de fabricaţie și
reparare este relativ simplă, nu necesită întreţinere în exploatare și
sunt sensibile la perturbaţii mici.
■ Un avantaj important al arcurilor elicoidale constă în faptul că
elasticitatea transversală a acestora poate fi folosită pentru asigurarea
rapelului transversal al cutiei vehiculului. Fiind lipsite de frecare, aceste
arcuri nu amortizează oscilaţiile și de aceea este necesar ca suspensia
care conţine astfel de arcuri să cuprindă și amortizoare.
196
■ Arcurile lamelare prezintă avantajul amortizării oscilaţiilor
datorită frecării dintre lamele, care începe în momentul în care se
aplică forţa exterioară și, prin deformarea arcului, se produce
alunecarea între ele. Arcul începe să înmagazineze lucru mecanic de
deformare numai după ce forţa de frecare corespunzătoare deformării a
fost învinsă. Şocurile provocate de variaţiile de forțe inferioare forţei de
frecare dintre lamele sunt transmise direct vehiculului, fără
amortizoare.
■ Arcul lamelar este prin urmare, insensibil la perturbaţii mici,
fapt care a restrâns domeniul de utilizare al acestuia la vehiculele care
nu necesită realizarea unui confort ridicat cum ar fi vagoanele de marfă.
■ Mentenanţa materialului rulant este condiţionată de
efectuarea la timpul stabilit a reparaţiilor şi reviziilor planificate și
urmărirea atentă în parcurs a funcţionării vehiculului. Lucrările ce
trebuie efectuate la reviziile și reparaţiile materialului rulant se stabilesc
în funcţie de tipul reviziei/reparaţiei planificate a vehiculului feroviar şi
fac obiectul documentaţiilor tehnice ce conţin prescripţiile de
revizie/reparaţie a vehiculului.


BIBLIOGRAFIE

[1] Bejan, M., Rezistența materialelor, vol. 2, ediţia a V-a, Editura AGIR
Bucureşti, 2009 și Editura MEGA, Cluj Napoca, 2009.
[2] Chesa, A., Locomotiva Diesel Hidraulică de 1250 CP, Editura ASAB
Bucureşti, 2001.
[3] Demian, T., Elemente constructive de mecanică fină, Editura didactică și
pedagogică, Bucureşti, 1980.
[4] Popescu, V., Drăgan, I., Alexandru, T., Tehnologia forjării, Editura tehnică
Bucureşti, 1980.
[5] Sebeșan, I., Dinamica vehiculelor de cale ferată, Editura tehnică, Bucureşti
1995.
[6] * * * FIȘA UIC 820 – Specificație tehnică pentru furnitura de arcuri elicoidale
de compresiune formate la cald pentru material rulant motor și remorcat.


Drd.Ing. Ioan VIDICAN
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
e-mail: ionvidi@yahoo.com
Prof.Dr.Ing. Mircea BEJAN
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
e-mail: Mircea.Bejan@rezi.utcluj.ro
membri AGIR






MENTENANŢA MECANISMULUI HIDRAULIC DE
SERVODIRECŢIE ŞI SECURITATEA
AUTOVEHICULELOR

Corneliu CRISTESCU, Ioana ILIE, Magdalena NEACȘU,
Liliana DUMITRESCU, Constanţa CRISTESCU


THE MAINTENANCE OF HYDRAULIC SERVO STEERING
MECHANISM AND THE SAFETY OF MOTOR VEHICLE

The article presents the main types of power steering used in the
direction control of vehicles, their specific problems and their development
trends, and makes a comparison between the old systems and new systems.
The article shows that to ensure continuous performance, periodic maintenance
is required of them, to give safe operation of motor vehicles that fit and specify
some of these specific maintenance activities

Cuvinte cheie: servodirecţie, mentenanţă, securitate autovehicule
Keywords: power steering, maintenance, security vehicles


1. Introducere

Unul dintre subansamblurile hidraulice specifice utilajelor
mobile este ansamblul servo-direcţiei autovehiculului care, pe lângă
volan şi mecanismul de transmitere şi realizare efectivă a comenzii de
direcţionare a autovehiculului, conţine un aşa numit aparat de
servodirecţie care asigură, cu mijloace hidraulice, forţa necesară
pentru virarea autovehiculului, în mod special la cele grele şi foarte
grele, dar şi la autoturisme. Aparatele de servo-direcţie pot fi cu centru
deschis sau cu centrul închis. Aparatele de servodirecţie au rolul de a
amplifica momentul de rotaţie aplicat asupra volanului de către
197
conducătorul unui autovehicul şi de a-l transmite la mecanismul de
direcţie al acestuia realizând bracarea roţilor de direcţie al acestuia, cu
un unghi proporţional cu unghiul de rotire al volanului.
Servomecanismele de direcţie reduc forţa necesară pentru
manevrarea volanului, contribuind asfel la uşurarea conducerii
automobilului şi la amortizarea oscilaţiile mecanismului de direcţie.
Sistemele de comandă a direcţiei s-au dezvoltat de-a lungul
timpului în strânsă legătură cu evoluţia utilajelor mobile pe plan
mondial, în special cele cu aplicaţii în agricultură, construcţii (construcţii
de drumuri, autostrăzi) şi exploatări forestiere. Domeniile menţionate au
avut dinamica cea mai spectaculoasă în ultimii ani.
Fabricanţii de echipamente hidraulice pentru sistemele de
comandă a direcţiei au urmat necondiţionat această tendinţă generală
cu scopul de a-şi menţine la rândul lor piaţa utilajelor mobile.
O problemă deosebită cu care s-au confruntat utilizatorii
sistemelor de servodirecţie a fost aceea a menţinerii performanţelor
acestora pe toată durata exploatării, pentru a nu pune in pericol
funcţionarea în condiţii de siguranţă a autovehiculelor şi a garanta
securitatea lor, mai ales dacă acestea circulă pe drumurile publice.

2. Sisteme hidraulice de servodirecţie-prezent şi viitor

În prezent, cele mai utilizate aparate de servodirecţie sunt cele
cu „centru deschis” care, deşi foarte vechi, se mai menţin şi astăzi. Cu
toate că au apărut soluţii noi, acest sistem de comandă a direcţiei este
încă foarte răspândit la unele categorii de utilaje, având unele avantaje
şi calităţi, care contează în situaţia actuală, datorită:
- simplităţii componentelor sale și a sistemului hidraulic în ansamblu;
- preţului de cost mult mai scăzut;
- pregătirii tehnice mai sumare a celor care exploatează utilajul
(sistemul e mai simplu şi nu necesită o pregătire specială).
Domeniul de aplicaţie al acestui sistem îl reprezintă în special
utilajele mobile de până la 75 CP, unde, de regulă, nu există un
consumator auxiliar alimentat de la pompa circuitului de direcţie.
În figura 1 este prezentat un sistem de direcţie clasic cu aparat
de servodirecţie cu „centru deschis”, în care graficul asociat, care redă
puterea consumată și pierderea de putere pentru un astfel de sistem,
evidenţiază pierderi mari de energie, fără posibilitate de recuperare,
evaluate la 75–80 % din totalul consumului energetic la nivelul
sistemului. În mare, sistemul de servodirecţie se compune dintr-un
aparat de servodirecţie (1), o pompă hidraulică (2) şi un cilindru
hidraulic de direcţie (3).
198


Fig. 1 Servodirecţie cu „centrul
deschis”



Fig. 2 Servodirecţie cu „centrul
închis”

Dintre soluţiile moderne care se vor dezvolta în viitor, sistemele
de comandă a direcţiei cunoscute sub denumirea de „load sensing”,
din figura 2, reprezintă soluţia ideală în ce priveşte performanţele
energetice. Ele tind să înlocuiască tot mai mult sistemele clasice cu
aparate de servodirecţie cu „centru-deschis”, utilizate şi astăzi.
Pentru a pune în evidenţă cât mai bine performanțele
energetice ale sistemului hidraulic de direcţie „load sensing” se va
analiza în continuare varianta cea mai complexă de sistem, prezentată
în figura 2, în care pompa de alimentare este cu debit variabil, ea însăşi
cu comandă tip „load sensing”. Un sistem de comandă a direcţiei cu
„load sensing” are ca element fundamental aparatul de servodirecţie cu
„centru-închis” cu sesizare de sarcină, care, pe lângă distribuţia de tip
specială, dispune de un racord (al 5-lea racord al aparatului) cu funcţie
caracteristică denumit şi priză de presiune (priză de sarcină) simbolizat
„LS”. Prin acest racord este preluat semnalul de sarcină efectivă de la
cilindrul de direcţie şi transmis direct la supapa de prioritate, ce
199
reprezintă elementul inteligent al sistemului de direcţie. Supapa de
prioritate primeşte un al 2-lea semnal de sarcină de pe circuitul „P” de
alimentare al servodirecţiei (circuitul de comandă „PP”).
Conform figurii 2, sistemul se compune din aparatul de
servodirecţie cu Load sensing (1), supapă de prioritate (2), pompă de
alimentare (3), cilindru de servodirecţie (4), motor hidraulic (5) şi
supapa de selectare (6). Graficul asociat schemei hidraulice din figura 2
redă sugestiv raportul dintre puterea consumată în mod util (zona
haşurată) şi pierderea de putere în perioada de conducere, (timpul total
de conducere al utilajului mobil), care reprezintă doar 15-25 %. Prin
performanţele energetice, sistemele Load sensing, au viitorul asigurat.

3. Componenţa şi funcţionarea sistemelor de servodirecţie

Componenţa unei servodirecţii hidraulice constă, în principiu,
din: caseta de direcţie propriu-zisă, pompa de înaltă presiune,
rezervorul de ulei, volanul cu axul şi conductele de legătură. Caseta de
direcţie propriu zisă este compusă din carcasă, prevăzută la interior cu
un cilindru în care se deplasează pistonul, ce transformă mişcarea de
rotaţie a axului volanului într-o mişcare de translaţie şi o transmite
sectorului dinţat, pe al cărui ax este montat levierul de direcţie. Pentru
aceasta pistonul este prevăzut la partea exterioară cu o dantură prin
care angrenează sectorul dinţat, iar la partea interioară cu un locaş
cilindric în care intră şurubul conducător. În interiorul pistonului se
găseşte şi piuliţa de direcţie montată cu ajutorul piuliţei inelare.
Transformarea mişcării de rotaţie a şurubului în mişcare axială a
pistonului se face cu ajutorul bilelor şi al piuliţei. În carcasa, montată pe
caseta de direcţie se găseşte mecanismul supapelor servodirecţiei,
etanşat prin capacul interior şi garniturile de etanşare. Acest mecanism
este compus din blocul portsupape, supapele axului de antrenare şi
bara de torsiune. Blocul portsupape face corp comun cu şurubul
conducător şi conţine, în plan transversal, doi cilindri (superior şi
inferior), corespunzător celor două supape. Supapele sunt de tip piston-
sertăraş, una permiţând trimiterea uleiului în spaţiul dintre casetă de
direcţie şi partea din dreapta pistonului, iar cealaltă trimiterea în parte
stângă. Ea are rolul de a transmite momentul de răsucire de la axul
volanului la şurubul conducător, precum şi de a readuce în poziţie
neutră supapele-sertăraş, atunci când conducătorul automobilului nu
mai acţionează asupra volanului.
Funcţionarea constă în aceea că, la deplasarea automobilului
în linie dreaptă, supapele-sertăraş ale servodirecţiei se găsesc în
poziţie neutră, iar centrele găurilor lor radiale de antrenare sunt în linie
200
cu centrul găurii centrale a blocului portsupape. În această situaţie, sunt
deschise atât orificiile de debitare din dreapta supapelor, cât şi orificiile
de refulare din stânga a supapelor sertăraş. Pompa de înaltă presiune
trimite uleiul în spaţiul din jurul blocului supapelor prin conductă. De
aici, o parte trece prin orificiul de debitare, deschis de supapa
superioară şi prin canal intră în caseta de direcţie în spaţiul din dreapta
pistonului. Datorită faptului că presiunea uleiului din ambele părţi ale
pistonului este aceeaşi, acesta rămâne fix, iar angrenarea cu sectorul
dinţat se face în poziţie mijlocie. După umplerea spaţiilor menţionate
uleiul debitat de pompă se întoarce în rezervorul de ulei direct din
canalele de debitare, prin orificii, canalul central al blocul supapelor şi
conducta de refulare. La acţionarea volanului pentru virarea la dreapta,
cepurile arborelui de antrenare deplasează supapa superioară spre
dreapta, mărind secţiunea de trecere a orificiilor de debitare şi de
refulare: în acelaşi timp deplasează spre stânga supapa inferioară,
închizând atât orificiile de debitare, cât şi orificiul de refulare. În acest
caz, uleiul sub presiune este trimis în caseta de direcţie numai în
dreapta pistonului prin orificiul şi conductă, realizând deplasarea
pistonului spre stânga şi rotirea sectorului dinţat şi, în consecinţă,
virarea automobilului la dreapta. În timpul deplasării pistonului, uleiul
aflat în partea stângă este refulat către rezervorul de ulei prin conductă,
orificiul de refulare, canalul central al blocului supapelor şi conductă.

4. Mentenanţa sistemelor de servodirecţie

Întreţinerea sistemului hidraulic de servodirecţie constă în:
măsurarea jocului volanului, verificarea jocului din articulaţii, reglarea
mecanismului de acţionare, verificarea şi reglarea unghiurilor de poziţie
ale roţilor de direcţie şi pivoţilor, strângerea şuruburilor de fixare a
casetei de direcţie, strângerea articulaţiilor sferice şi ungerea conform
schemei de ungere. Mentenanţa servodirecţiei constă în următoarele:
Verificare jocului de volan, care se face în modul următor: -
se aduce automobilul pentru poziţia de mers în linie dreaptă; - se
roteşte volanul spre dreapta şi apoi spre stânga până la poziţiile
maxime în care acesta se manevrează uşor fără să rotească roţile.
Jocul la volan nu trebuie să depăşească 15
0
, deoarece în această
situaţie manevrarea direcţiei devine nesigură. Cauzele jocului mare la
volan pot fi uzura articulaţiilor mecanismului de direcţie sau a pieselor
mecanismului de comandă. Reglarea mecanismului de acţionare a
direcţiei. Modul de reglare al mecanismului de acţionare a direcţiei
diferă în funcţie de tipul constructiv al acestuia. În toate cazurile însă
201
operaţia de reglare se va executa numai după înlăturarea jocurilor din
articulaţiile mecanismului.
Reglarea mecanismelor de acţionare cu melc globoidal şi
rolă comportă reglarea jocului axial al volanului (melcului) şi a jocului
din angrenaj. Înainte de reglare se decuplează levierul de direcţie de
bară de direcţie. Reglarea jocului axial al melcului se face prin
demontarea a una sau două garnituri, după care capacul se montează
la loc. Reglarea jocului angrenajului rolei cu şurub-melc se efectuează
cu ajutorul şurubului, prin deplasarea axială a rolei cu axul, reducând
jocul la volan. Controlul geometriei roţilor de direcţie. Aparatele de
măsurat şi control al geometriei roţilor de direcţie pot fi mecanice sau
optice. Aparatele mecanice sunt relative simple şi mai ieftine decât cele
optice, având însă o precizie mai redusă. Fiecare aparat are întocmite
instrucţiuni de folosire de către întreprinderea producătoare.
Corectarea unghiurilor de aşezare ale roţilor trebuie să se
încadreze în limitele prevăzute în cartea tehnică a automobilului
respectiv. Ungerea sistemului de direcţie. Piesele mecanismului de
direcţie, care necesită ungere sunt: caseta de direcţie, articulaţiile
sferice şi pivoţii. Ungerea casetei de direcţie se face de regulă cu ulei
de transmisie, respectând periodicitatea prescrisă de fabrică.
Periodic se controlează nivelul şi la nevoie, se completează
pierderile cu acelaşi tip de ulei. Dacă pierderile de ulei devin prea mari
trebuie depistată şi înlăturată cauza care le generează, pentru a evita
avariile. În cazul servodirecţiei hidraulice o dată cu înlocuirea uleiului se
schimbă şi filtrul de ulei. Articulaţiile sferice şi pivoţii se ung cu unsoare
consistentă tip U, introdusă sub presiune prin gresoarele cu care sunt
prevăzute. Periodicitatea de ungere variază între 1000 şi 2000 km.

5. Defecţiunile sistemelor hidraulice de servodirecţie

Defecţiunile sistemului de direcţie se pot manifesta sub forma: -
manevrarea volanului necesită un efort mare: - roţile de direcţie
oscilează la viteze reduse: - roţile de direcţie oscilează la viteze mari: -
direcţia trage într-o parte: - direcţia transmite volanului şocurile de la
roţi: - zgomote anormale ale direcţiei. Pentru fiecare categorie de
defecţiuni, sunt prevăzute cauzele şi modul de remediere.
Astfel, dacă scade repetat nivelul uleiului din rezervorul de ulei
al servodirecţiei şi apar pierderi de ulei pe la garniturile de etanşare a
servodirecţiei, atunci racordurile ţevilor şi ale furtunurilor din circuitul
servodirecţiei sunt slăbite, sau lipseşte capacul de la rezervor de ulei,
sau nu este bine fixat. Dacă volanul se roteşte foarte greu, în una din
202
părţi, când motorul este oprit şi puntea din faţă suspendată, s-a
defectat supapa de scurtcircuitare din blocul supapelor Dacă apare joc
mare la direcţie, s-a creat joc în articulaţia mecanismului de direcţie sau
fixarea servodirecţiei pe suport este necorespunzătoare.
Dacă manevrarea volanului necesită un efort mare, atunci: este
ulei insuficient în circuitul servodirecţiei; este aer în circuitul servoitul
servodirecţiei; antrenarea pompei de înaltă presiune este
necorespunzătoare; pompa de ulei de înaltă presiune este uzată; filtrul
este îmbâcsit; conductele sunt obturate, furtunuri strangulate; supapele
de comandă uzate; etanşările interioare din servodirecţie sunt
deteriorate, iar inelele de etanşare de pe blocul supape, defecte.
Dacă direcţia funcţionează greu numai la viraj stânga, respectiv
dreapta, atunci inelele de etanşare interioare sunt deteriorate, sau
supapele de comandă funcţionează defectuos.
Dacă direcţia nu virează în una din părţi, atunci direcţia nu este
împărţită bine, iar montarea mecanismului de acţionare a servodirecţiei
s-a făcut greşit, supapele de limitare defecte sau reglate
necorespunzător. Dacă automobilul se conduce greu în linie dreaptă,
atunci poate fi aer în circuitul servodirecţiei, sau articulaţiile
mecanismului de acţionare a direcţiei sunt neunse.
Dacă volanul vibrează, atunci roţile de direcţie sunt
dezechilibrate, geometria direcţiei este dereglată, sau este aer în
instalaţia servodirecţiei. Dacă servodirecţia funcţionează cu zgomot,
poate fi ulei insuficient în circuitul servodirecţiei, aer în circuitul
servodirecţiei, sau conductele şi furtunurile circuitului de ulei a
servodirecţiei sunt strangulate. Dacă uleiul din rezervor este aruncat
afară în momentul opririi motorului, atunci manşeta de etanşare a
axului de antrenare a pompei de ulei de înaltă presiune este deteriorată
sau pompa este uzată, sau cuplajul de antrenare a pompei de ulei de
înaltă presiune este uzat Dacă automobilul trepidează, atunci
conducerea lui devine imposibilă după atingerea 35 km/h pentru că
bara de torsiune a servodirecţiei este ruptă.
Frecări anormale în caseta de direcţie se produc datorită
gresajului insuficient, uzării sau deteriorării şurubului melc, rulmenţilor
uzaţii sau incorect montaţi, jocului insuficient între elementele casetei
sau fixării incorecte a casetei şasiu. Defecţiunile, cu excepţia gresajului
insuficient, nu se pot remedia decât la atelier.

6. Remedierea defecţiunilor servodirecţiilor hidraulice

Pentru toate defecţiunile inventariate ca aparţinând sistemului
de servodirecţie, sunt prevăzute proceduri specifice, atestate, care
203
204
asigură calitatea şi performanţele sistemului de direcţie şi, respectiv,
securitatea autovehiculelor din care fac parte. Aceste proceduri nu vor
fi prezentate în articol, deoarece spaţiul necesar ar fi mult prea mare.

7. Concluzii

■ În articol se prezintă unele aspecte specifice ale
mecanismele hidraulice de servodirecţie, evoluţia în timp a acestora,
componenţa şi funcţionarea principială şi comparativă a acestora. Se
prezintă, de asemenea, verificările, defecţiunile şi remedierile acestora.
■ Aspectele prezentate, evidenţiază clar rolul major al
mentenanţei sistemelor de servodirecţie, pentru asigurarea
performanţelor funcţionale ale sistemului hidraulic de servodirecţie şi
garantarea securităţii funcţionării autovehiculelor.
■ De asemenea, este evidenţiată necesitatea existenţei unor
proceduri atestate şi acceptate, de remediere a defectelor care pot
apărea în exploatarea mecanismelor hidraulice de servodirecţie.


BIBLIOGRAFIE

[1] Marin, V., Moscovici, R., Teneslav, D., Sisteme hidraulice de acţionare şi
reglare automată. Proiectare, execuţie, exploatare. Editura tehnică, Bucureşti,
1981.
[2] Sandu, L., Tendinţe moderne privind utilizarea acţionărilor hidraulice la
sistemele de comandă a direcţiei utilajelor. În: Volum HERVEX+2008, pag.
217-223, ISSN 1454-8003.
[3] Marin, V., Marin, Alex. Sisteme hidraulice automate–construcţie reglare
exploatare, Editura tehnică, Bucureşti, 1987.
[4] Oprean, A., Ispas, C., Ciobanu, E., Dorin, Al., Medar, S., Olaru, A, Prodan,
D., Acţionări şi automatizări hidraulice, Modelare, simulare, încercare, Editura
tehnică, Bucureşti, 1989.
[5] Călinoiu, C-tin., Senzori și traductoare (Sensors and transducers), vol. I,
Editura tehnică, Bucureşti, 2009.


Dr.Ing. Corneliu CRISTESCU, Cercetător Ştiinţific Principal gradul I,
INOE 2000-IHP Bucureşti, e-mail: cristescu.ihp@fluidas.ro - membru AGIR,
Drd.Ing. Ioana ILIE, CS III, INOE 2000-IHP Bucureşti
Ing. Magdalena NEACȘU, CS, INOE 2000-IHP Bucureşti
Ing. Liliana DUMITRESCU, CS. INOE 2000-IHP Bucureşti
Ing. Constanţa CRISTESCU, IDT III, INOE 2000-IHP Bucureşti






SISTEME DE MENTENANŢĂ A AUTOVEHICULELOR

Corneliu JOLDOŞ

MAINTENANCE SYSTEM OF AUTO VEHICLES

The paper summarizes the maintenance system of auto vehicles from
different point of view.
This auto vehicles maintenance system describes the different
methods and procedure steps to maintain in a state of proper function the auto
vehicle.

Cuvinte cheie: mentenanţa, autovehicule
Keywords: maintenance, vehicle


1. Generalități

Prin mentenanţa autovehiculelor se înţelege totalitatea
activităţilor de testare, clasificare operaţională, întreţineri, evacuare şi
reparaţii întreprinse pentru menţinerea şi restabilirea caracteristicilor
specifice tuturor autoşasiurilor, autovehiculelor şi remorcilor indiferent
de destinaţia acestora.
Autovehiculul este un vehicul autopropulsat de un motor
propriu ce se deplasează pe roţi, şenile, pe tălpi de alunecare sau pe
pernă de aer şi este utilizat pentru transportul personalului, al bunurilor
materiale sau pentru alte destinaţii.
Pentru asigurarea disponibilităţii optime a sistemelor tehnice se
considera o variantă de clasificare a mentenanţei, cu formele de
organizare (figura 1), care au ca scop final, obţinerea de performanţe
maxime pentru acestea.
205
În funcţie de starea tehnică a autovehiculelor şi de momentul
efectuării lucrărilor, mentenanţa poate fi: corectivă și preventivă.
Mentenanţa corectivă cuprinde activităţi desfăşurate pentru
restabilirea capacităţii normale de funcţionare a sistemelor defecte
(reparaţii de mică, medie sau mare amploare, cu caracter accidental) şi
repunerea în stare de funcţionare a tehnicii militare deteriorate, ca
urmare a uzurilor sau a participării la acţiuni de luptă. Astfel de activităţi
de mentenanţă cu caracter corectiv sunt: testarea (diagnoza),
localizarea şi remedierea defecţiunilor prin înlocuirea sau repararea
elementelor defecte, verificarea şi executarea reglajelor.


Fig. 1 Sisteme de mentenanţă

Conform literaturii de specialitate, mentenanţa după nevoi,
face parte din mentenanţa corectivă. Ea se compune din:
- Mentenanța curativă, care reprezinta „activităţi de mentenanţă
corectivă, care au ca obiectiv repunerea unui mijloc de
producţie într-o stare specifică de funcţionare, care îi permite
îndeplinirea funcţiilor sale". Aceste activităţi pot fi reparaţii,
modificări sau amenajări care au ca obiect suprimarea
defecţiunilor.
- Mentenanța paliativă sau după nevoi şi presupune „activităţi de
mentenanţă corectivă destinate a permite unui mijloc de
producţie, în mod provizoriu, îndeplinirea integrală sau parţială
a funcţiilor sale". Se apelează în mod curent la depanare,
această mentenanţă paliativă fiind în principal constituită din
acţiuni cu caracter provizoriu care trebuiesc urmate de acţiuni
curative.
206
Mentenanţa preventivă cuprinde acţiunile întreprinse pentru
menţinerea sistemelor tehnicii în condiţii normale de funcţionare, prin
înlocuirea sistematică a elementelor şi executarea unor lucrări de
revizie periodică, diagnosticare, control şi reglaje, planificate la intervale
de timp, kilometri sau mile parcurse, ore de funcţionare, lovituri trase
etc. Principalele tipuri de mentenanţă preventivă sunt următoarele:

- Mentenanţa sistematică, respectiv „mentenanţa realizată prin
activităţi de întreţinere, reparaţii curente, revizii şi reparaţii
capitale, constituite într-un plan tehnic normat de intervenţii,
specific fiecărui tip de utilaj în parte";
- Mentenanţa condiţională, cu semnificaţia „mentenanţei
realizate prin intermediul urmăririi parametrilor de uzură ai
elementelor sau subansamblurilor-cheie ale utilajelor, folosind
instrumente specifice (analizatoare de uzură, de vibraţii, de ulei
etc.)", urmând ca intervenţiile de mentenanţă să fie realizate
înainte de apariţia defectului;
- Mentenanţa previzionară, ce reprezintă „mentenanţa preventivă
subordonată analizei de evoluţie urmărită de parametrii
semnificativi ai degradării bunului, ce permite întârzierea şi
planificarea intervenţiilor (figura 2).

Fig. 2 Sisteme de mentenanţă

207

Fig. 3 Schema componentelor mentenanţei
Conceptul de mentenanţă abordat, cuprinde totalitatea
acţiunilor întreprinse pentru a menţine sau restabili tehnica la
caracteristicile specifice. Ea include: controlul, testarea, întreţinerea,
clasificarea din punct de vedere operaţional, recuperarea, evacuarea,
repararea, reconstrucţia şi reclamaţiile (figura 3).
Clasificarea din punct de vedere operaţional constă în
evaluarea defecţiunilor sau deteriorărilor survenite la tehnică şi
stabilirea oportunităţii reparării pe loc sau a nivelului de mentenanţă la
care tehnica trebuie evacuată, în vederea reparării şi repunerii în stare
de funcţionare.
Pentru a clarifica în continuare conceptul „nivel de
mentenanţă" este necesar să ne referim la nivelele de complexitate a
activităţilor de mentenanţă. Acestea sunt:
- activităţi de mentenanţă de nivel I. Acest nivel se referă la
activităţi de mentenanţă relativ simple, care vor fi efectuate în
principal de operatori, în cadrul procesului de automentenanţă
(exemplu: I.T.Z. – întreţinere tehnică zilnică);
- activităţi de mentenanţă de nivel II. Acest nivel se referă la
activităţi specifice, cu un grad mai ridicat de dificultate ce revin
echipei de mentenori, prin urmare nu se rezolvă prin
automentenanţă ( exemplu: I.T.1 - întreţinere tehnică nr.1; I.T.2
- întreţinere tehnică nr.2; R.C.- reparaţie curentă);
208
- activităţi de mentenanţă de nivel III. La acest nivel se
realizează consultanţa şi supervizarea activităţilor de
mentenanţă de înaltă dificultate sau cu grad redus de
repetitivitate, apărute în mod excepţional. Ele revin fie în
sarcina experţilor din compartimentul de mentenanţă fie a celor
din terţe firme sau a constructorilor (exemplu: R.M. – reparaţie
medie; R.K. reparaţie capitală).
Diagrama de relaţii a managementului mentenanţei este
prezentată în figura 4:



Fig. 4 Diagrama de relaţii a managementului mentenanţei

Având ca bază schema asigurării tehnice (figura 5), diagrama
de relaţii a mentenanţei prezentate în figura 4, împreună cu adaptările
considerate ca fiind necesare, s-au conturat ca soluţii posibile (figura 6)
domeniile de acţiune şi responsabilitate ale mentenanţei tehnicii.

2. Modelarea matematică a mentenanţei în funcţie de stare
Obiectivul principal constă în realizarea unui sistem de
conducere, organizare, coordonare şi urmărire a activităţilor de
mentenanţă şi de reducere a cheltuielilor aferente, utilizând analiza
tehnico-economică pe toată perioada de exploatare, în scopul asigurării
siguranţei în funcţionare a autovehiculelor.
209







210
Asigurarea condiţiilor pentru o funcţionare corectă, fără avarii, a
autovehiculelor are drept obiective:

 să asigure la nivelul prevăzut de constructor fiabilitatea
funcţională a sistemelor, în condiţiile unui consum raţional de
materiale şi manoperă;

 să garanteze efectuarea lucrărilor şi operaţiilor necesare într-un
timp minim şi la o calitate corespunzătoare. Aceasta presupune ca
baza de producţie a sistemului de mentenanţă să permită o
dimensionare optimă a spaţiilor productive, pentru o încărcare
optimă, şi, în al doilea rând, dotarea tehnică şi tehnologică să fie la
un nivel care să corespundă celor mai mari exigenţe actuale, în
condiţiile unei eficienţe maxime a investiţiilor alocate în acest scop;

 proiectarea procesului tehnologic pentru lucrările de
mentenanţă să fie realizată astfel încât să se asigure întregul volum
al documentaţiei elaborate, un caracter concret, accesibilitate şi
utilitate maximă, pentru a se putea aplica la toate nivelurile de
conducere şi operare. Soluţiile tehnice şi tehnologice preconizate
trebuie să garanteze stabilitatea principiilor de bază ale
documentaţiei, dar în acelaşi timp să se asigure şi flexibilitatea
metodelor de organizare a lucrărilor de mentenantă în funcţie de
condiţiile de exploatare, construcţia, calitatea şi fiabilitatea
autovehiculelor.

Se are în vedere faptul că, în cadrul intervenţiilor tehnice,
calitatea reprezintă sinteza stării funcţionale a fiecărui autovehicul la un
moment dat, care poate fi comparată cu starea de bună funcţionare,
corespunzătoare fiecărui autovehicul.

3. Concluzii

Modelul funcţional al mentenanţei în funcţie de stare (figura 7)
poate fi valid numai în condiţiile existenţei unor noi metode de
diagnosticare şi stabilire a stării tehnice a autovehiculelor, bazate pe
aparatură modernă şi tehnici noi de măsurare a diverşilor parametri,
care ne dau informaţii despre starea tehnică a autovehiculului.

211

Fig. 7 Sistemul mentenanţei în funcţie de stare
BIBLIOGRAFIE
[1] Richet, D. ş.a., Maintenance basée sur la fiabilité, Masson, Paris, Franţa,
1996.
[2] Verzea, I., Managementul activităţii de mentenanţă, Editura Polirom, Iaşi,
1990.
[3] Baciu, E., Boroiu, Al., Bazele managementului întreţinerii și reparării
utilajelor, Editura Intact, 1997.
[4] Boroiu, A., Fiabilitatea şi mentenabilitatea automobilelor, Editura Universităţii
din Piteşti, 2001.


Drd. Ing. EurIng. Corneliu JOLDOŞ
membru AGIR
212






PREVENIREA RISCURILOR ÎN ACTIVITĂŢILE DE
MENTENANŢĂ ALE AUTOVEHICULELOR

Adrian FLOROIU, Valentina-Iuliana LUPAŞCU


PREVENTION OF RISKS IN MOTOR VEHICLES
MAINTAINING ACTIVITIES

The main objective of this paper is to establish, within the context of a
thorough study, different risks prevention measures concerning the motor
vehicles maintaining activities. The first chapter presents general aspects
concerning the accomplishment of the maintaining activities. The second
chapter has been focused on the main accident risks evaluated for this kind of
activities while, in the third chapter, preventing organizing and technical
measures have been established and proposed. The fourth chapter contains
the main conclusions of this paper, elaborated on the basis of the actual
specific technical documentation and legal regulations in the field of labour
security and health.

Cuvinte cheie: fiabilitate, mentenabilitate, mentenanţă, prevenire
Keywords: reliability, maintainability, maintenance, prevent


1. Considerații generale

În timpul exploatării, modificarea stării tehnice care afectează
performanţele autovehiculelor, este determinată de aspecte privind:
a) uzarea suprafeţelor pieselor conjugate (frecare, oboseala şi
îmbătrânirea materialelor, fisurare-rupere, gripare,
coroziune etc.);
b) modificarea compoziţiei chimice (uleiuri, electrolitul din
bateria de acumulatoare etc.);
213
c) modificarea proprietăţilor fizico-mecanice ca urmare a unor
suprasolicitări termice (decălirea arcurilor ambreiajului sau
supapelor, deteriorarea izolaţiei înfăşurărilor bobinei de
inducţie etc.);
d) depuneri de substanţe (calamina din camera de ardere,
cocsarea segmenţilor sau injectoarelor, gume în instalaţia
de alimentare cu combustibil, piatra în instalaţia de răcire,
oxizi pe contactele electrice etc.);
e) avarii accidentale (deformarea sau ruperea unor piese în
urma unor suprasolicitări, obturarea jicloarelor sau orificiilor
calibrate ale unor sisteme hidraulice sau pneumatice,
contacte imperfecte etc.).

Menţinerea performanţelor autovehiculelor la nivelurile impuse
de legislaţie sau de factorii economici, este condiţionată de menţinerea
stării tehnice la nivelul corespunzător şi necesită efectuarea de:
 verificări periodice a stării tehnice;
 refacerea stării tehnice atunci când nivelul acesteia nu mai
corespunde prescripţiilor tehnice;
 efectuarea unor activităţi care să asigure menţinerea stării
tehnice la un nivel corespunzător;
 reglaje, înlocuirea periodică a lubrifianţilor;
 înlocuirea preventivă a unor piese (anvelope, bujii, curele
de transmisie, filtre etc.) [2].

Mentenanţa autovehiculelor, reprezintă ansamblul acţiunilor cu
caracter tehnico-organizatoric, asociate, efectuate în scopul menţinerii
sau refacerii autovehiculelor, în condiţiile unei exploatări tehnice cu
costuri cât mai reduse, fără a fi afectată exploatarea comercială [3].

În scopul realizării unui nivel înalt de fiabilitate şi a unei
disponibilităţi optime (maxime) a autovehiculelor, în literatura de
specialitate [4] şi în practică, se apreciază că există două sisteme de
mentenanţă (preventivă şi corectivă).

Mentenanţa preventivă este clasificată în trei categorii şi
anume: sistematică, condiţională şi previzionară.
Mentenanţa corectivă este clasificată la rândul ei în două
categorii şi anume: curativă şi paliativă.

214
La autovehiculele din dotarea unităţilor deţinătoare de parcuri
auto, se aplică un sistem preventiv-planificat, pentru lucrările de
întreţineri tehnice, revizii generale şi reparaţii medii şi capitale.
În anumite cazuri, se utilizează şi mentenanţa după necesitate
(nevoi), care face parte din mentenanţa corectivă. Aceasta se mai
numeşte mentenanţa paliativă şi constă în ,,activităţi de mentenanţă
corectivă destinate a permite unui autovehicul, în mod provizoriu,
îndeplinirea integrală (la capacitate maximă) sau parţială a funcţiilor
sale”.

2. Riscuri de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională
evaluate în activitățile de mentenanță ale autovehiculelor

Evaluarea riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională în activităţile de mentenanţă ale autovehiculelor ce se
realizează în atelierele de întreţinere şi reparaţii auto, are scop,
identificarea factorilor de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională, calculul nivelului de risc pe baza combinaţiei dintre
gravitatea şi probabilitatea consecinţei maxime previzibile [1].

Obiectivul evaluării riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională, este de a permite angajatorilor deţinători de unităţi tip
autoservice, adoptarea măsurilor de prevenire şi protecţie adecvate,
referitoare la: prevenirea riscurilor profesionale, formarea lucrătorilor,
informarea lucrătorilor şi implementarea unui sistem de management
care să permită aplicarea efectivă a măsurilor ce se impun a fi luate [4].

Evaluarea riscurilor de accidentare, a constat în studiul
sistematic a tuturor elementelor procesului de muncă, susceptibile de a
genera evenimente, a mijloacelor de eliminare a pericolelor şi a
măsurilor de prevenire şi protecţie adoptate, faţă de aceste riscuri,
luând în considerare factorii de risc privind :
 cădere la acelaşi nivel (prin alunecare, dezechilibrare);
 comenzi greşite la poziţionarea autovehiculului (cric,
canal);
 deplasări, staţionări în zone periculoase în timpul realizării
sarcinilor de muncă (zona maşinii de dejantat, manipulări
materiale);
 utilizarea unor scule de mână, dispozitive şi verificatoare
decalibrate (necorespunzătoare pentru realizarea sarcinii
de muncă);
215
 accidente de traseu (deplasare la/de la locul de muncă);
 lovire de către autovehicule la circulaţia acestora în incinta
atelierului de întreţinere şi reparaţii, sau pe platforma de
parcare;
 solicitare fizică din partea lucrătorului, în timpul efectuării
operaţiilor de asamblare, montare/demontare a
componentelor auto;
 prinderea echipamentului individual de protecţie sau a
membrelor lucrătorului, de componente în mişcare ale
autovehiculului;
 alunecare, rostogolire, cădere (piese sau scule mecanice);
 electrocutare (directă sau indirectă) de la instalaţia
electrică;
 alunecare, cădere a pieselor din mâinile lucrătorilor;
 împroşcare cu lichid de frână, antigel, ulei a lucrătorilor;
 incendii (în timpul efectuării operaţiilor de încercare, rodaj);
 inhalare gaze eşapate (motoare aflate la reglaj, rodaj);
 inhalare aerosoli/vapori substanţe chimice utilizate pentru
întreţinerea autovehiculelor (vopsele, diluant, petrol,
deruginol etc.).


3. Măsuri stabilite și propuse pentru prevenirea
riscurilor de accidentare în activitățile
de mentenanță ale autovehiculelor

Scopul organizării şi desfăşurării activităţilor de prevenire şi
protecţie în realizarea activităţilor de mentenanţă a autovehiculelor,
realizate în atelierele de întreţinere şi reparaţii, îl constituie prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale ale lucrătorilor, prin
măsuri menite să elimine, să evite sau să diminueze acţiunea factorilor
de risc asupra organismului uman.

Factorii de risc specifici fiecărui element al sistemului de
muncă, pot fi combătuţi prin măsuri de prevenire, dar nu totdeauna
există o corespondenţă biunivocă între cauză şi măsura de prevenire.

Măsurile de prevenire adoptate pentru reducerea riscurilor în
activităţile de mentenanţă ale autovehiculelor, propuse prin această
lucrare, constau în:
216
 efectuarea instructajelor pe linie de securitate şi sănătate în
muncă a lucrătorilor, evidenţiind riscurile existente la locurile de
muncă;
 completarea instructajelor pe linie de securitate şi sănătate în
muncă, cu reglementări privind circulaţia pe drumurile publice;
 respectarea de către lucrători în timpul deplasărilor, a
prevederilor privind circulaţia pe drumurile publice;
 efectuarea controalelor medicale la angajare şi periodice
lucrătorilor, funcţie de riscurile evaluate la locurile de muncă;
 respectarea regulamentului intern şi semnalizării de securitate;
 respectarea cu stricteţe a instrucţiunilor de lucru şi proprii,
funcţie de natura activităţilor desfăşurate la locurile de muncă;
 păstrarea liberă şi curată a căilor de acces;
 curăţarea zilnică a căilor de acces, a pardoselilor de lichidele
scurse pe acestea şi materialele depozitate necorespunzător;
 dotarea lucrătorilor cu echipament individual de protecţie
corespunzător (încălţăminte cu talpă antiderapantă);
 interdicţia lucrătorilor care realizează lucrări de mentenanţă ale
autovehiculelor, de a lucra, fără a purta echipamentul individual
de protecţie, prevăzut în normativul cadru de acordare a
acestuia;
 interzicerea lucrătorilor de a purta un echipament individual de
protecţie neadecvat, cum ar fi: halate, cămăşi cu mâneci largi
sau lungi, altele decât cele prevăzute în normativul cadru de
acordare a acestora;
 înlocuirea echipamentului individual de protecţie acordat
lucrătorilor (deteriorat, sau nu mai are capacitatea de
protecţie);
 verificarea şi refacerea periodică a inscripţionării
corespunzătoare a comenzilor echipamentelor de muncă;
 dotarea cu scule, dispozitive şi verificatoare corespunzătoare şi
utilizarea acestora conform instrucţiunilor de lucru de către
lucrători;
 utilizarea de scule, dispozitive şi verificatoare calibrate, fără
improvizaţii, la efectuarea reglajelor sau reparaţiilor
autovehiculelor;
 verificarea înainte de începerea lucrului de către lucrători, a
sculelor, dispozitivelor şi verificatoarelor utilizate în procesul de
mentenanţă a autovehiculelor şi înlocuirea celor cu defecţiuni;
217
 verificarea zilnică a lucrătorilor, privind starea de sănătate,
odihnă şi ţinută, privind prezentarea la program şi neadmiterea
la lucru a persoanelor obosite, sau aflate sub influenţa
băuturilor alcoolice;
 pregătirea lucrărilor zilnice de către lucrători, funcţie de
sarcinile de muncă, conform instrucţiunilor de lucru;
 organizarea judicioasă a locului de muncă;
 evitarea lucrului în poziţii vicioase, a jocurilor şi glumelor între
lucrători, sau între lucrători şi deţinătorii de autovehicule din
atelier;
 evitarea efectuării transportului de mase de către lucrători, mai
mari decât cele prevăzute în reglementările în vigoare;
 asigurarea contra căderii accidentale a pieselor sau
subansamblelor de pe bancurile de lucru, rafturi şi rastele;
 efectuarea intervenţiilor la partea electrică a autovehiculelor,
tablouri şi instalaţii electrice sau echipamentelor de muncă,
numai de către personal autorizat, instruit şi verificat în acest
scop;
 dotarea tablourilor electrice ale atelierelor de întreţinere şi
reparaţii auto, cu panouri electroizolante, realizarea
semnalizării de securitate, asigurarea şi închiderea permanentă
a acestora;
 verificarea zilnică înaintea începerii realizării activităţii de
mentenanţă a autovehiculelor, a continuităţii conductorilor
electrici, legăturilor de protecţie şi pământare, rezistenţelor
izolaţiilor electrice, a prizelor şi reţelelor electrice şi remedierea
imediată a acestora;
 efectuarea măsurătorilor profilactice la instalaţia de legare la
prizele de pământ la termenele stabilite de reglementările în
vigoare;
 efectuarea la termenele planificate a reviziilor tehnice la
echipamentelor de muncă din dotarea atelierelor de
mentenanţă;
 efectuarea verificărilor, întreţinerilor şi reparaţiilor auto în cadrul
realizării activităţilor de mentenanţă ale acestora, numai în
spaţii special amenajate şi destinate acestui scop;
 înlocuirea elementelor de legătură din instalaţiile atelierelor de
mentenanţă, respectiv furtune, ţevi, fisurate sau deteriorate;
 avertizarea privind accesul lucrătorilor în zonele cu pericol de
incendiu sau explozie, prin montarea unor tăbliţe avertizoare;
218
 interzicerea prin decizie, a lucrului cu foc deschis şi a fumatului
în zonele cu pericol de incendiu sau explozie;
 dotarea permanentă a atelierului în care se realizează lucrări
de mentenanţă la autovehicule, cu instalaţii de ventilaţie
mecanică

4. Concluzii

a) Prevenirea riscurilor în activităţile de mentenanţă ale
autovehiculelor, în atelierele de întreţinere şi reparaţii, este
obligaţia legală a angajatorului şi instrumentul principal în
asigurarea obiectivului managementului în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă.

b) Măsurile de prevenire a riscurilor, sunt măsurile pe care
angajatorul are obligaţia să le aplice pentru securitatea şi
sănătatea lucrătorilor ce realizează activităţi de mentenanţă ale
autovehiculelor.

c) Măsurile ce se aplicată în cazul producerii unor accidente, în
atelierele de mentenanţă ale autovehiculelor, sunt măsurile
care trebuie luate de către angajator, în vederea intervenţiilor în
astfel de situaţii şi prevenirii efectelor pe care acestea le pot
avea asupra lucrătorilor.

d) Instruirea şi informarea lucrătorilor asupra prevenirii riscurilor în
atelierele de mentenanţă ale autovehiculelor, este o
componentă importantă a managementului, de care depinde,
realizarea obiectivelor propuse, privind securitatea şi sănătatea
lucrătorilor.

e) Cunoştinţele practice şi competenţa lucrătorilor, din domeniul
mentenanţei auto, sunt benefice în dezvoltarea măsurilor de
prevenire, eficiente la locurile de muncă pe care aceştia le
deservesc.


BIBLIOGRAFIE

[1] Darabonţ, A., Pece, S., Dăscălescu, A., Managementul securităţii şi sănătăţii
în muncă, vol. 1. Editura A.G.I.R., Bucureşti, 2001.
219
[2] Floroiu, A., Cercetări teoretice şi experimentale privind îmbunătăţirea
performanţelor pieselor supuse intens uzurii. Teza de Doctorat, Universitatea
Transilvania, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, Braşov, 2009.
[3] Lupaşcu, I., Eficientizarea cheltuielilor publice prin utilizarea metodei de
analiză cost-beneficiu. În: Lucrarea Economic growth in conditions of
internationalization, vol. 1. Conferinţa Internaţională Ştiinţifică ediţia a V-A,
Chişinău, 21-22 octombrie, 2010.
[4] Verzea, I., Marc, G., Daniel, R., Managementul activităţii de mentenanţă.
Editura Polirom, 1999.


Dr.ing. Adrian FLOROIU
inspector de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov
Drd.ec. Valentina-Iuliana LUPAŞCU
şef unitate, S.M.R.L. Braşov








220






ÎNTREŢINEREA MODULELOR DINTR-O
INSTALAŢIE DE ZINCARE TERMICĂ

Daniel Gheorghe LAKATOS, Nicolae BAL, Mircea BEJAN


GALVANIZING INSTALATION MODULES MAINTENANCE

Steel is a key component in many fields and industrial branches. Due
to the hardness, elasticity and toughness of it came to be used in increasing
proportions.
But it has a big disadvantage: a low resistance to corrosion in both
exterior and interior environments. For this reason it is essential to prevent
corrosion and has become a major problem these days.
A method of anti corrosive protection is hot dip galvanizing. This
solution is used in increasing proportions due to long-term savings and low
maintenance cost offered by it. 

Cuvinte cheie: zincare, zincare termică, oţel, fontă
Keywords: zinc, galvanizing, steel, iron


1. Introducere

   Zincarea termică este procedeul metalurgic prin care piesele
din oţel sau fontă pot fi protejate împotriva coroziunii, dacă sunt
imersate într-o baie de zinc topit la 450-460
0
C. Procesul de zincare
termică reprezintă o difuzie treptată a zincului lichid în structura de
suprafaţă a oţelului, formând un înveliş de protecţie, caracterizat prin
rezistenţă mare la coroziune şi la abraziune.
O importanţă mare în obţinerea unui strat de zinc de calitate,
continuu şi fără impurităţi o au atât tehnologia aleasă pentru depunerea
stratului cât şi buna funcţionare a instalaţiei de zincare. Cunoaşterea şi
modernizarea tehnologiilor de zincare, împreună cu reducerea
221
costurilor şi îmbunătăţirea calităţii produselor zincate, într-un cuvânt
mentenanța acestora, sunt factori importanţi care pot influenţa
activităţile într-un atelier de zincare termică.

2. Întreţinerea instalaţiei de zincare termică

În prezent
este tot mai evident că
pentru a realiza
economii pe termen
lung, una dintre soluţii
este scăderea
costurilor de
întreţinere şi reparaţii.

Fig. 1 Hala de
producție a pieselor
zincate termic

Înainte de imersarea propriu-zisă în baia de zinc, piesele trec
prin mai multe etape premergătoare în care sunt pregătite fizic şi chimic
pentru depunerea stratului de zinc.






Fig. 2 Etapele zincării la cald

Fiecare imersare are loc într-un bazin, astfel că instalaţia de
zincare termică e formată din totalitatea bazinelor de imersare, cuptorul
de uscare cât şi echipamentele auxiliare necesare transportării,
comenzii şi depozitării pieselor zincate.
Degresarea alcalină, pe cale chimică, este încă cel mai
răspândit procedeu de degresare utilizat, obţinându-se rezultate foarte
bune în procesul de înlăturare a grăsimilor organice, saponificabile.
Cuvele de degresare alcalină sunt confecţionate din oţel de 6 mm
grosime şi sunt întărite lateral cu bare de oţel iar pe colţuri cu corniere.
Cuvele sunt protejate pe exterior cu vopsea epoxi şi au în interior o
cuvă suplimentară din polipropilenă. De regulă băile de degresare
222
conţin hidroxid de sodiu, silicaţi, fosfaţi, substanţe tensioactive şi – în
cazul sistemelor cu emulgatori – şi emulgatori. Personalul responsabil
de întreţinere va verifica periodic etanşeitatea cuvei, funcţionarea
corectă a senzorilor de temperatură, cât şi concentraţia băii de
degresare, fiind necesară purtarea unui echipament de protecţie
adecvat. Tot periodic, se vor curăţa pereții interiori ai cuvei cât şi luciul
băii de eventualele impurităţi depuse.
Spălarea este operaţia care se practică imediat după
degresare în soluţii alcaline la cald, în scopul îndepărtării urmelor de
alcalii antrenate de pe suprafaţa pieselor. De regulă, această spălare
se face în apă caldă la temperatura de 80-90
0
C. Buna funcţionare a
acestei cuve presupune verificarea etanşeităţii cuvei cât şi a senzorilor
de temperatură şi preaplin. Personalul responsabil de mentenanţă va
purta un echipament corespunzător cu o bună izolaţie la temperaturi
înalte şi va păstra o distanţă suficientă în momentul funcţionării cuvei.
Unul dintre pericolele preponderente care au loc în această zonă este
stropirea cu apă fierbinte în momentul imersării pieselor în bazin cât şi
în momentul scoaterii acestora din apă.
Operaţia de decapare se execută în scopul eliminării prin
dizolvare a oxizilor de pe suprafaţa metalică şi obţinerea unui strat
metalic curat. Ca acizi se utilizează în principal acidul sulfuric şi acidul
clorhidric. Soluţiile de acid clorhidric având concentraţia de 10-15 % se
utilizează la temperatura camerei, iar soluţiile de acid sulfuric având o
concentraţie cuprinsă între 10-20 %, se utilizează la temperaturi
cuprinse între 60-90
0
C. Din punct de vedere al protecţiei muncii, se
recomandă ca temperatura să nu depăşească 70
0
C, deoarece până la
această temperatură procesul de evaporare a acidului sulfuric este
aproape nesemnificativ.
Principalele defecte ce
pot apărea la această
etapă sunt legate de
substanţele deosebit de
periculoase cu care se
lucrează. Este foarte
importantă etanşeitatea
cuvei, urmărindu-se în
permanenţă eventualele
scurgeri de acid. Un rol
important îl are o bună
ventilare a încăperii în
care se află cuva. O
atenţie deosebită se va
Fig. 3 Cuva de decapare
 
223
acorda echipamentelor de ridicare şi transport a pieselor în cuvă şi
deasupra ei. Orice defect poate cauza scăparea accidentală a piesei în
bazin şi stropirea cu acid.
Personalul responsabil cu mentenanţa va trebui să poarte
echipament corespunzător manipulării substanţelor toxice.
Spălarea după decapare are rolul îndepărtării soluţiilor acide
antrenate care conţin ioni de fier şi nămol de decapare. Operaţia se
execută în apă curgătoare la temperatura ambiantă.
Personalul responsabil cu mentenanţa va monitoriza continuu
pompele de apă, ştuţul de alimentare cu apă, cât şi ştuţul de preaplin
care e situat diametral opus. Se va verifica periodic izolaţia cuvei care
se poate lovi din neatenție/greşeală în momentul imersării pieselor în
bazin şi fisura. Fluxarea constă în imersarea pieselor într-o soluţie de
Zn şi sare de amoniu în scopul de a proteja piesele împotriva oxidării
până în momentul imersării în zinc, dar şi de a creşte aderenţa la
suprafaţa pieselor a zincului topit.
După ce au trecut etapele pregătitoare piesele din oţel sunt
imersate în baia de zinc topit.















Fig. 4 Baie de zincare cu deschidere pneumatică a uşilor de acces

Producătorii din ziua de azi depun eforturi tehnice pentru a
proiecta şi construi cuve de zincare care să ofere multe facilităţi
utilizatorilor ca:
- construcţii care să reziste în condiţii grele de lucru;
- să asigure o protecţie a mediului ambiant;
- să capteze mai mult de 95 % din emisiile rezultate din procesul
de acoperire cu zinc;
- acces uşor pentru o uşoară întreţinere.
224
Proiectul cuptorului şi durata de viaţă a cuvei de zincare sunt în
strânsă legătură unul cu altul. Viaţa cuvei de zincare depinde în
întregime de cantitatea de căldură transferată prin pereţii cuvei şi
designul cuptorului şi capacitatea lui de a transfera căldura eficient cu
minimum de pagube (stricăciuni) aduse cuvei de zincare.
Ventilaţia încăperii este foarte importantă pentru a menţine o
temperatură ambiantă cât mai constantă. Pereţii cuvei de zincare
trebuie protejaţi prin izolaţie în apropierea arzătorului (până la circa 1
m), astfel producându-se o coroziune rapidă a pereţilor din interiorul
cuvei de zincare termică.
Mentenanţa cuptorului şi băii de zinc este foarte importantă.
Cuptorul funcţionând neîntrerupt, este necesară o atenţie sporită
senzorilor şi indicatorilor de pe panoul de comandă. Sistemul de rulare
a pieselor prin cuptor trebuie menţinut cât mai curat, iar deplasarea
pieselor prin cuptor să fie la o viteză constantă. Sistemele de protecţie
trebuie să fie verificate periodic pentru a preveni accidentele nedorite.
O instalaţie de zincare nu ar funcţiona adecvat fără utilajele
auxiliare cum ar fi:

- sistem de filtrare a grăsimilor din baia de degresare alcalină;
- instalaţii de exhaustare – filtru cu saci;
- recuperatoare de căldură.

Toate acestea necesită o mentenanţă periodică şi menţinerea
lor în condiţii optime de funcţionare.

3. Echipamente moderne folosite într-o instalaţie de
zincare termică

Noile tehnologii şi echipamente folosite în monitorizarea
procesului de pregătire a pieselor şi zincarea termică a acestora permit
un consum de energie foarte scăzut cât şi o calitate superioară a
stratului de zinc depus, pierderile de material fiind foarte reduse.
Unele dintre soluţiile moderne aplicate în întreprinderile de
zincare termică sunt:
- regulatoarele de temperatură au fost înlocuite cu un controler
Twido, care are în componenţa sa module pentru conectarea
termocuplelor;
- pentru setarea diverşilor parametri tehnologici ai băii de zincare
se folosesc terminale grafice matriciale Magelis;
- pentru înregistrarea parametrilor se poate utiliza o aplicaţie în
Visual C++ care este client OPC. Aplicaţia rulează pe o staţie
de supervizare a controlului.
225
226
4. Concluzii

■ Într-o întreprindere de zincare termică dotată cu echipamente
moderne, atât rolul personalului însărcinat cu mentenanţa cât şi a
inginerului răspunzător de baia de zincare este preluat de sisteme de
calcul şi monitorizare. Senzorii trimit informaţii în timp util către panoul
de comandă, astfel putându-se preveni orice defect, şi ca urmare
oprirea procesului de zincare.
■ Prin intermediul om-maşină se afişează mesaje de
autodiagnostic care facilitează depanarea defecţiunilor. Toţi parametrii
de funcţionare ai băilor sunt înregistrate de către staţia de supervizare
şi control şi pot fi tipărite diagramele de variaţie a acestora pe parcursul
unei perioade.
■ Echipamente folosite:
 Controller Twido – produs de Schneider Electric;
 Terminal Magelis – produs de Schneider Electric;
 Centrală de măsură Merlin Gerin, PM 500;
 Server OPC – OFS Factory Server.

BIBLIOGRAFIE

[1] Lupa, L., Studii privind recuperarea şi valorificarea zincului din deşeuri
provenite din procesul de zincare termică, Teză de doctorat, Editura
”Politehnica”, Timişoara, 2007.
[2] * * * http://www.iza.com
[3] * * * Asociaţia Naţională a Zincatorilor, Ghid pentru ingineri şi arhitecţi, 2010.
[4] Suciu, A., Reducerea impactului asupra mediului în procedeul de acoperire
prin zincare termică, Lucrare de disertaţie, Universitatea Tehnică din Cluj
Napoca, 2009.
[5] * * * http://www.berg-bg.com
[6] * * * http://www. gtiengr.com
[7] * * * http://www. electroami.com

NOTĂ: Această lucrare a beneficiat de suport financiar prin proiectul
"Creșterea calităţii studiilor doctorale în ştiinţe inginereşti pentru sprijinirea
dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere", contract:
POSDRU/107/1.5/S/78534, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Drd.Ing. Daniel Gheorghe LAKATOS
e-mail: lakatosdaniel_2005@yahoo.com
Prof.Dr.Ing. Nicolae BAL
Prof.Dr.Ing. Mircea BEJAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
membri AGIR






MENTENANȚA INDUSTRIALĂ - APLICABILITATE
ÎN SECTORUL ZOOTEHNIC

Ioan Aurel CHERECHEȘ, Mircea BEJAN


INDUSTRIAL MAINTENANCE - APPLICATION
IN LIVESTOCK

This paper briefly examines the stages of industrial development and
maintenance factors that directly affect the maintenance process. An example
of the importance of maintenance applicable in livestock and some rules are
essential for safety.

Cuvinte cheie: mentenanță, zootehnie, protecția muncii
Keywords: maintenance, animal husbandry, health and safety



1. Considerații generale

Întreprinderea este un sistem ce cuprinde echipamentele
necesare procesului de producție. Se apreciază că aproximativ 30 %,
deci o valoare semnificativă din capitalul unei întreprinderi îl reprezintă
echipamentele
1
. Din acest motiv menținerea echipamentelor în stare
de funcționare, la parametrii stabiliți, constituie o condiție a obținerii
                                                            
1
ECHIPAMÉNT, echipamente, s. n. 2. Ansamblu de piese, de dispozitive și de
mecanisme, împreună cu elementele de legătură, aparținând unei instalații, unei mașini
etc. și îndeplinind o anumită funcție în cadrul acestor sisteme tehnice. ◊ Echipament de
bord = ansamblu de aparate, mecanisme și instalații care servește pentru controlul
zborului și funcționării motorului unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de
confort în interiorul acestuia.– Din fr. équipement.  
227
eficienței întreprinderii. Această activitate este cunoscută astăzi sub
numele de mentenanță
2
[1]. Activitatea de mentenanţă este foarte frecventă, vizând fiecare
loc de muncă, din fiecare sector industrial, și privește personalul de la toate nivelurile (nu numai
lucrătorii responsabili cu efectuarea mentenanţei).
În conformitate cu Standardul European EN 13306 [2]
3
,
mentenanţa se referă la „combinaţia tuturor acţiunilor tehnice,
administrative şi manageriale pe durata ciclului de viaţă al unui
echipament având rolul de a-l menţine sau de a-l repune într-o stare în
care poate executa funcţia dorită”.
Mentenanţa este un termen generic pentru o varietate de
operaţiuni din sectoare extrem de diferite şi din toate tipurile de medii
de lucru. Activităţile de mentenanţă includ: inspecţie, încercare,
măsurare, înlocuire, reglare, reparare, întreţinere, detectarea
defecţiunilor, înlocuirea componentelor, service, lubrifiere, curăţare.
Mentenanţa este esenţială pentru a asigura continuitatea
productivităţii, pentru a fabrica produse de calitate superioară şi pentru
a menţine competitivitatea companiei. Aceasta are, de asemenea, un
impact hotărâtor asupra securităţii şi sănătăţii în muncă.
În primul rând, o bună mentenanţă este esenţială pentru
menţinerea siguranţei şi fiabilităţii utilajelor şi mediului de lucru. În al
doilea rând, mentenanţa în sine este o activitate cu risc ridicat şi trebuie
efectuată în condiţii de siguranţă, cu o protecţie adecvată a lucrătorilor
din mentenanţă şi a altor persoane prezente la locul de muncă.
Ideea de a menține echipamentele în stare de funcționare în
loc de a le înlocui cu altele noi are un aspect economic și ea s-a
                                                            
2
În limba engleză „mentenance" înseamnă „susţinere" Semnificaţia mentenanței este
aceea de administrare a întregului proces productiv pentru a-I menţine în funcţiune la
parametrii proiectaţi. Într-o definiţie larg utilizată, mentenanța reprezintă o direcţionare și
organizarea resurselor în vederea stăpânirii disponibilităţii și performanțelor unui sistem
productiv la un anumit nivel.
3
Exemple de directive europene privind mentenața în condiții de siguranță: • Directiva
89/391/CEE („directiva-cadru”) stabilește principiile generale privind protecţia lucrătorilor
împotriva accidentelor la locul de muncă și bolilor profesionale; • Directiva 89/654/CEE
prevede cerinţele minime privind securitatea la locul de muncă; • Directiva 89/655/CEE
prevede cerinţele minime de securitate și sănătate în ceea ce privește utilizarea
echipamentelor de lucru; • Directiva 89/656/CEE prevede cerinţele minime de securitate
și sănătate în ceea ce privește utilizarea echipamentelor individuale de protecţie la locul
de muncă; • Directiva 2006/42/CE prevede cerinţele esenţiale de sănătate și securitate
referitoare la proiectarea și construcţia echipamentelor tehnice (anexa I, „Cerinţe
esenţiale de sănătate și siguranţă referitoare la proiectarea și construcţia echipamentelor
tehnice”) etc.
228
conturat în domeniul militar (în anul 120 d.Hr., Hadrian
4
înființa în
Anglia ateliere de reparat arme). Până la jumătatea secolului XX,
mentenanța și-a păstrat caracterul artizanal [1].

2. Mentenanța industrială

Se consideră că teoria mentenanței a fost fondată de S.
Nakajima în anul 1971. A sesizat trei etape în dezvoltarea mentenanței:
1. mentenanța corectivă (până în 1950) ce presupune reparații
când se defectează echipamentul; ea se bazează pe noțiuni din
ingineria tehnică: uzură, defect, oboseala materialului;
2. mentenanța preventivă (până în 1970) ce presupune
reparații planificate ale echipamentelor; ea se bazează pe noțiuni ale
ingineriei economice: eficiență, ciclul de viață;
3. mentenanța sistemică
5
(numită și productivă sau totală -) ce
se bazează pe teoria calității (fiabilitate, mentenabilitate, disponibilitate),
teoria proiectării, ingineria sistemică (se încearcă obținerea unei
disponibilități crescute a întregului sistem productiv: celula de fabricație,
atelier de producție, întreprindere) și pe ingineria umană. În acest mod
teoria mentenanței are concepte fundamentale de inginerie.
În cadrul unei ferme zootehnice există instalații/echipamente
pentru alimentarea cu apă, furaje, pentru evacuarea dejecțiilor, muls
etc. Instalaţiile de alimentare cu apă sunt indispensabile oricărei
categorii de animale de fermă. Apa are un rol esenţial în desfăşurarea
proceselor vitale ale animalelor din ferme, contribuind la obţinerea unor
producţii mari, la menţinerea sănătăţii şi igienei animalelor, la
prevenirea şi combaterea bolilor [4].
O instalaţie de alimentare cu apă, figura 1, cuprinde în
general, următoarele părţi: 1 - utilaje de captare a apei de la sursă, 2 -
stație de ridicare a apei; 3, 4 - echipamente pentru corectarea calității
apei; 5 - rezervor; 6 - rețea de distribuţie; 7 - adăpost; adăpătorile şi
celelalte categorii de consumatori [5].
Importanța mentenanței decurge din fapul că:
                                                            
4
Hadrian (latină: Publius Aelius Hadrianus Augustus Trajanus, 24 ianuarie 76 - 10 iulie
138), cunoscut ca Hadrian şi după apoteoza lui Divus Hadrianus, a fost împărat Roman
117-138. Sub el, a fost ridicat în York, în Marea Britanie un altar ca o zeiţă, iar la
monedele care s-au bătut a introdus o cifră de sex feminin, personificare a Marii Britanii,
etichetate Britannia.
5
  SISTÉMIC, -Ă adj. 1. referitor la sistem; cu caracter de sistem. 2. care are în vedere
elementele globale, faptele în ansamblu. (< fr. systémique, engl. systemic). 
229
● a crescut valoarea echipamentelor industriale;
● a crescut parcul de utilaje și instalații;
● au crescut pierderile în cazul avariilor;
● au crescut cheltuielile de reparații.
Fig. 1 Schema alimentării cu apă a unei ferme zootehnice
Din acest motiv mentenanța își propune:
● menținerea utilajelor în stare de funcționare;
● evitarea opririlor accidentale;
● modernizarea utilajelor, simultan cu reparația lor;
● limitarea costurilor pentru reparații;
Unele studii arată că în timp, într-o economie, durata fabricației
de bunuri crește liniar, iar durata reparațiilor crește exponențial. Se
ajunge astfel ca 50 % din forța de muncă să lucreze în
reparații/întrețineri.
Având în vedere modalitatea de defectare, aceasta poate fi: -
parțială - încetarea unor funcții, fără a duce la ieșirea din exploatare; și
- totală - încetează toate funcțiile produsului și nu mai poate fi
exploatat.
Defectele apar din cauza unor factori materiali, umani și
economici.
2.1 Factorii materiali sunt: uzura dinamică, uzura statică și
oboseala materialelor. Uzura dinamică apare ca urmare a procesului de
frecare, are drept consecință degradarea suprafețelor de contact,
modificarea dimensiunilor, a formei geometrice și a jocurilor. Ea este un
proces progresiv în timp. Uzura statică apare ca urmare a influenței
mediului (coroziune) [1].
2.2 Factorii umani care influențează defectarea sunt
proiectanții echipamentelor, operatorii și cei care le repară. Greșelile în
proiectare apar din folosirea unor materiale nesatisfăcătoare,
230
dimensionării incorecte sau tehnologiilor neadecvate. Trebuie să se
elaboreze instrucțiuni de lucru și tehnologii de reparație. În exploatare
și reparații o importanță mare o are stabilitatea cadrelor. Aceasta
conduce la calitatea muncii. Realizarea unei mentenanțe totale cere
implicarea totală a factorilor umani, presupunând participarea flecarui
angajat la mentenanța sistemului. De aici a rezultat noțiunea de
mentenanță autonomă, desfășurată de muncitorii direct productivi.
Implicarea se poate realiza prin crearea unor grupe de lucru orientate
spre îmbunătățirea eficienței globale.
Japonezii pun accent pe însușirea conceptelor „5S”:
1. seiri — îndepărtarea a tot ce este inutil (materiale, scule,
rebuturi, documente);
2. settan — punerea lucrurilor rămase în ordine;
3. seiso — curățenia spațiului productiv (curățenia duce la
descoperirea unor defecte);
4. seiketsu — menținerea unei igiene perfecte;
5. shitsuke — respectarea disciplinei.
2.3 Factorii economici depind de durata exploatării și de
cheltuielile făcute în exploatare și mentenanță.
CicIuI de viață al produsului este un element fundamental al
teoriei mentenanței. Produsul trece printr-o etapă de concepție, o etapă
de realizare, o etapă de utilizare normală și o etapă de mentenanță,
fiecare cu anumite costuri.
Analiza costurilor pe ciclul de viață se înscrie în abordarea
globală a problemelor sistemelor productive (concept introdus de
Departamentul Apărării din SUA în 1966).
În urma unui studiu efectuat la un important vânzător local de
instalații și accesorii pentru zootehnie, s-au observat două situații:
A. dotarea fermelor pentru bovine cu un tip de adăpători care
costă 150 lei și au o durată medie de viață de 3 ani;
B. dotarea fermelor pentru bovine cu un tip de adăpători care
costă 350 lei și au o durată medie de viață de 5 ani.
Tabelul 1
Varianta Costul - lei Durata - ani Cost/an
A 150 3 50
B 350 5 70

La prima vedere, din studiul prezentat rezultă că varianta A
este cea mai economică, dar luând în considerare și faptul că varianta
A necesită 4 operații de întreținere/ciclu de viață (în tabelul 2 este
prezentată situația defectării a unui tip de adăpătoare cu clapetă), iar
231
varianta B necesită doar o intervenție iar prețul mediu al unei intervenții
este de 100 lei, rezultă că varianta B este cea mai economică.

Tabelul 2
Localizarea defectului
Bucăți
reparabile
Bucăți
nereparabile
Total
%
Spate 0 3 3
Sistem prindere 0 2 2
Cupă 0 4 4
Ax clapetă 2 1 3
Clapetă 2 0 2
Supapă 2 0 2
TOTAL 6 10 16


Considerarea costurilor totale poate duce la schimbarea
deciziilor.
Eficiența globală este un indicator al folosirii produsului în ciclul
de viață. Ea permite măsurarea precisă și corectă a producției obținută
de întreprindere, adăugând la pierderile de producție datorită apariției
defectelor și pierderile cauzate de microopriri sau încetinirea producției
din cauza stării utilajelor.

Disponibilitatea

timp întreruperi
timp disponibil
D 

Productivitatea

timp teoretic al ciclului x producţia totală
P
timp de funcţionare


Rata calității

producţie totală producţie defectă
R


producţie totală

Eficiența globală
Eg=DxPxR
232
Obsolescența
6
(uzura morală) arată pierderea înregistrată de
un utilaj învechit comparativ cu utilajele similare apărute mai târziu pe
piață.
1 2 1
2 1 2
q C V
Ob 1
q C V
   

unde, q
1
- reprezintă productivitatea utilajului în funcțiune; q
2
-
productivitatea utilajului nou; C - cheltuieli de întreținere și funcționare;
V
1
- costul utilajului vechi în acel moment; V
2
- costul de achiziție al
unui utilaj nou.
Un studiu se poate efectua și urmărind timpul de funcționare
până la defectare care este o variabilă continuă. Unei anumite valori T
a timpului îi corespunde o probabilitate p
1
de funcționare. Fiabilitatea
7

nu poate fi măsurată direct ci se determină pe baza metodelor teoriei
probabilității. Matematic, fiabilitatea se definește prin probabilitatea ca
timpul T de funcționare fără defecte să depășească timpul t prescris [1]:
R(t) p(T t)  
Despre funcţia se poate spune că este o funcţie
descrescătoare, deci în timp fiabilitatea scade, pentru că:
R(t)

t 0,R(t) 1  

Deci, la momentul punerii în funcţiune, produsul trebuie să fie
corespunzător calitativ, iar pentru:

t ,R(t)    0
                                                           

 
6
  OBSOLESCÉNȚĂ s.f. Declasare tehnologică a unui material industrial prin apariția
altuia, mai modern; uzură morală. ◊ obsolescență profesională = proces de învechire a
componentelor unei profesiuni ca urmare a asimilării progresului tehnico-științific. (<
engl., fr. obsolescence)
7
 FIABILITÁTE s.f. 1. Totalitatea calităților unui sistem tehnic care determină capacitatea
acestuia de a funcționa fără defecțiuni într-un interval de timp în anumite condiții date. 2.
Mărime care caracterizează siguranța în funcționare a unui sistem tehnic în conformitate
cu normele prescrise. ◊ Teoria fiabilității = ramură a științei care studiază măsurile
generale ce trebuie avute în vedere la proiectarea, fabricarea și exploatarea sistemelor
tehnice pentru a se asigura o maximă eficiență în utilizarea lor. [Pron. fi-a-. / cf. fr.
fiabilité].
233
Practic deci, la durate foarte mari de timp, fiabilitatea devine
nulă [6].

3. Protecția muncii în fermele de animale

Mentenanţa este o activitate cu risc ridicat, o parte din pericole
provenind chiar din natura activităţii. Lucrări de mentenanţă sunt
efectuate în toate sectoarele şi la toate locurile de muncă, lucrătorii din
mentenanţă fiind mai expuşi decât alţi angajaţi la diferite pericole.
Pentru ca mentenanța în cadrul fermelor zootehnice să fie
efectuată cu succes, trebuiesc respectate câteva condiții minimale de
securitatea și sănătatea lucrătorilor. Mentenanţa (instalaţiilor,
echipamentelor, utilajelor, locurilor de muncă) este esenţială pentru
eliminarea pericolelor la locul de muncă și crearea unui mediu de
muncă sigur. Aceasta trebuie să se desfășoare în condiţii de securitate,
lucrătorilor din domeniul mentenanţei și altor persoane prezente la locul
de muncă asigurându-li-se protecţia corespunzătoare. Mentenanţa
poate implica inspectarea sau verificarea instalaţiilor de la locul de
muncă, a echipamentelor de muncă sau a mijloacelor de transport și a
întreţinerii, reglării, reparării sau înlocuirii acestora.
Mentenanţa poate fi ușor scăpată din vedere, însă, în lipsa unei
mentenanţe periodice, accidentele pot căpăta dimensiuni catastrofale,
provocând decesul sau vătămarea gravă a lucrătorilor. Chiar și
echipamentele de mici dimensiuni, în cazul în care nu fac obiectul
întreţinerii, pot cauza probleme serioase.
Riscul producerii de accidente de muncă pe parcursul
activităţilor de mentenanţă este ridicat. Multe dintre accidentele de
muncă sunt cauzate de activităţi de mentenanţă a echipamentelor și
utilajelor de muncă. Accidentele tipice asociate mentenanţei includ
căderi de la înălţime, striviri de către utilajele aflate în mișcare și
accidentele în care sunt implicate obiecte în cădere.
Dintre măsurile comune de protecția muncii, indiferent de
specia sau categoria de animale, se evidențiază:

1. efectuarea instructajelor de protecția muncii legate de
abordarea și contenția animalelor, instruirea asupra modului de
transmitere a bolilor infecțioase, virotice și parazitare de la animale și
asupra principalelor lor caracteristici;
2. purtarea de halate și echipamente speciale;
3. existența, organizarea și funcționarea corespunzătoare
a camerelor-filtru;
234
4. asigurarea unui microclimat corespunzător (umiditate,
temperatură, concentrație gaze, praf), nu numai pentru animale și
păsări ci și pentru om prin: funcționarea corespunzătoare a instalațiilor
speciale, evacuarea permanentă a dejecțiilor și a animalelor moarte,
repararea ușilor și a ferestrelor;
5. iluminarea corespunzătoare a spațiului de lucru;
6. luarea tuturor măsurilor pentru evitarea pericolelor de
accidentare la lucrările executate cu mijloacele mecanice;
7. executarea sistematică a acțiunilor de dezinfecție, dezinsecție
și deratizare în adăposturi, folosind echipamentul de protecție specific;
8. stabilirea unor norme corespunzătoare de muncă pentru ca
personalul să lucreze cu intensitate și ritm normal;
9. camerele-filtru reprezintă o componentă obligatorie a oricărei
unități zootehnice, organizarea și funcționarea corespunzatoare a
acestora impiedicând transmiterea de boli la animale și oameni (pestă,
febră aftoasă, pseudoturbare etc);
a. în camerele filtru se asigură dezbrăcarea
echipamentului cu care personalul a venit la lucru,
îmbrăcarea echipamentului de lucru la începutul
programului și efectuarea acestor operații în sens invers la
sfârșitul programului;
b. aceste camere filtru trebuie dotate cu baie sau duș
(utilizate la terminarea programului) cu grătare speciale
care conțin substanțe dezinfectante ca: var cloros, sodă
caustică în concentrație de 3 % sau alte substanțe.
10. la intrarea în fiecare adăpost de animale trebuie amplasate
dezinfectoare (bazine cu soluții dezinfectante pentru accesul
vehiculelor și persoanelor) pentru picioare, iar la intrarea în unitatea
zootehnică un dezinfector tip șant, prin care în mod obligatoriu trebuie
să treacă orice mijloc de transport care intră sau iese [7].

4. Concluzii

■ Se analizează – succint - etapele dezvoltării mentenanței
industriale și factorii care au influență directă asupra procesului de
mentenanță.
■ Se subliniază importanța mentenanței cu aplicabilitate în
sectorul zootehnic.
■ De-a lungul lucrării sunt punctate câteva reguli esențiale de
protecție a muncii. Concluzia rezultată: procedura de mentenanţă
trebuie să se desfășoare conform unor reguli precise, ţinând seama de
securitatea și sănătatea lucrătorilor.
235
236

BIBLIOGRAFIE

[1] Pate, D.M., Managementul producției, curs anul II, Universitatea Spiru
Haret, format electronic, 2008.
[2] * * * http://www.cen.eu/cen/pages/default.aspx
[3] * * * Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă
osha.europa.eu
[4] Cherecheș, I.A., Sisteme mecanice de adăpare utilizate în zootehnie, Știință
și inginerie, vol. 20, Editura AGIR, București, 2011, pag. 465 – 472.
[5] Bărbieru, V.A., Mașini și instalații zootehnice. Construcție, funcționare și
reglaje, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2006.
[6] Suciu, L., Suciu Mihaela, Ghereș, M., Păunescu Daniela, Roș, V., Bejan, M.,
Defectarea sau căderea – componentă importantă a fiabilității, Știință și
inginerie, vol. 17, Editura AGIR, București, 2010, pag. 97 – 102.
[7] * * * http://www.gazetadeagricultura.info/zootehnie/539-Protectia_muncii_
in_fermele_de_animale.html


Notă: Lucrarea a beneficiat de suport financiar prin proiectul
"Creşterea calităţii studiilor doctorale în ştiinţe inginereşti pentru sprijinirea
dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere", contract:
POSDRU/107/1.5/S/78534, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.



Drd.Ing. Ioan Aurel CHERECHEŞ,
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
e-mail: relu_chereches@yahoo.com
Prof.Dr.Ing. Mircea BEJAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
Președintele Filialei Cluj a AGIR
e-mail: Mircea.Bejan@rezi.utcluj.ro
membri AGIR
 
237







CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN EXPLOATARE A
ASCENSOARELOR PRIN ECHIPARE CU MOTOARE
HIDRAULICE SPECIALE

Radu VASIU, Lucia TOADER


INCREASE IN OPERATING SAFETY OF ELEVATORS WITH
EQUIPMENT BY SPECIAL HYDRAULIC MOTOR

We are studying the possibility to action the hydraulic elevators with
special hydraulic engines, which will be assembled opposite or behind the cabin.
Through the engine and the entire hydraulic system’s high rigidity, to which pipes
are practically non-existent, a much safer exploitation is assured than to actual
electric-mechanical or hydraulic systems. Particularly for this special hydraulic
engine, being the fact that the linear movement of distributor pistons is directly
transformed into unlimited linear movement of the rack, for safety reasons it is
ideal to be used in elevator building, for activating equipment which assure the
movement, where high speed and rigidity can be valued, as well as movement
precision. In the case of a power failure the liquid from within the engine, being
fuelled through a one way valve and being uncompressible, the engine blocks
itself on the rack, thus blocking the elevator cabin.

Cuvinte cheie: ascensor, motor hidraulic liniar, cursă lungă
Keywords: elevator, linear hydraulic motor, long-haul


1. Stadiul actual

Există o tendinţă de înlocuire a acţionărilor electro-mecanice la
ascensoare, cu acţionarea hidraulică, din cauza funcţionării silenţioase,
lipsite de şocuri şi vibraţii, a compactităţii, a eliminării contragreutăţilor,
238
a întreţinerii uşoare etc. Acţionarea actuală a ascensoarelor cu cilindri
hidraulici necesită un spaţiu suplimentar pentru adăpostirea cilindrilor în
poziţia retras. Acest spaţiu este mai mic în cazul acţionării indirecte, prin
intermediul unui scripete, dar tot este considerabil. In cazul utilizării
cilindrilor telescopici, gabaritul transversal al acestora se măreşte cu
numărul tronsoanelor de cilindri care sunt în funcţie de înălţimea
necesară de ridicare. Din aceste motive, limita de montare a lifturilor
hidraulice este de patru etaje.
Firme de renume mondial, producătoare de ascensoare
hidraulice, ca de exemplu, firma SCHINDLER, asigură pentru
ascensoarele hidraulice următorii parametri:
- viteza maximă: 1,8 m/s;
- numărul de staţii: 2 - 4;
- sarcina maximă: 1134 kg,
- cursa maximă: 12,5 m.
Firmele KONE din SUA, FUJITEC din Japonia, au aproximativ
aceeaşi parametri pentru ascensoarele lor hidraulice.
Aceşti parametri implică o limitare a ascensoarelor hidraulice,
acestea nefiind aplicabile pentru deplasări lungi, deşi prezintă avantaje
în funcţionare, cum ar fi: fiabilitatea funcţionării instalaţiilor, silenţiozitate
în deplasare, costuri de întreţinere reduse, funcţionare fără şocuri,
siguranţă în funcţionare.

2. Soluţia propusă

În acţionările hidraulice sistemele de distribuţie au o importanţă
fundamentală, de caracteristicile şi performanţele lor depinzând în mare
măsură performanţa sistemului.
Scopul funcţional al sistemelor de distribuţie este de a dirija
lichidul de la sursa de presiune spre organul activ de lucru sau spre alte
elemente ale sistemului, precum şi de a asigura întoarcerea lui spre
rezervor după îndeplinirea funcţiei comandate.
Atât pe plan mondial cât şi la noi în ţară motoarele hidraulice
liniare nu s-au dezvoltat datorită interdependenţelor complexe între forţa
care se opune deplasării motorului, presiunea de alimentare, poziţia
cremalierei faţă de motor şi viteza cremalierei.
În cadrul general al motorului hidraulic liniar (MHL) un loc
aparte îl ocupă motorul hidraulic liniar cu pistoane distribuitor (MHLPD),
care este o descoperire relativ nouă.
Se urmăreşte reducerea gradului de neuniformitate şi controlul
precis al MHLPD.
239
În cele ce urmează se prezintă principial o soluţie constructivă a
acestui motor hidraulic liniar pentru curse lungi, teoretic nelimitate şi
care ar putea răspunde cerinţelor temei.
Motorul hidraulic liniar cu pistoane distribuitor (MHLPD), este un
motor hidraulic cu rezistenţe turbulente reglabile (de tip sertar), care
apasă pe o cremalieră special profilată, determinând deplasarea fie a
motorului, fie a cremalierei. Mişcarea liniară a pistoanelor hidraulice se
transmite perpendicular pe axa pistoanelor la cremalieră. Această
cremalieră poate fi cu lungime nelimitată, poate fi articulată, poate fi fixă
sau mobilă. Dacă cremaliera este fixată, atunci se deplasează motorul
cu pistonaşe.
Motorul hidraulic liniar cu pistoane distribuitor (MHLPD), din
figura 1, este constituit, dintr-un bloc-motor B, prevăzut cu patru alezaje
A
i
, în care lucrează pistoanele-distribuitor P
i
, şi din cremaliera CR. Intre
blocul motor B şi cremaliera CR trebuie păstrată o distanţă constantă,
fluxul de forţe închizându-se prin cadrul rigid CD. Pistoanele-distribuitor
execută o mişcare liniară în direcţie perpendiculară pe direcţia de
deplasare a cremalierei. Ele au un rol dublu: de piston motor în partea
superioară (transformă presiunea uleiului în forţă) şi de distribuitor în
zona de mijloc. Pistoanele şi alezajele (prevăzute cu canelurile radiale
Ca1 si Ca2) constituie distribuitoare de tip 3/3, cu acoperire nulă sau
negativă.



Fig. 1 Motorul hidraulic liniar cu pistoane distribuitor

Construcţia instalaţiei cuprinde o cremaliera profilata după o
funcţie periodică și patru pistoane, iar fiecare piston al blocului motor
240
are un dublu rol: de piston motor în partea superioară a curbei profilului
cremalierei și de distribuitor în zona de minim a curbelor cremalierei
astfel încât în orice poziţie în raport cu cremaliera poziţia pistonului
asigură accesul uleiului sub presiune deasupra următorului piston
asigurând deplasarea. Optimizarea motorului se poate face, în principal,
prin optimizarea curbei profilului cremalierei, prin optimizarea profilului
rezistenţelor de comandă şi prin reglaj automat (determinarea unui
algoritm de comandă).
Motorul este alimentat de la o staţie hidraulică (ce conţine, în
configuraţie minimă o pompă P
0
şi un ventil limitator de presiune VLP)
prin intermediul unui distribuitor D. În cazul în care se doreşte
controlarea precisă a comportării motorului, se utilizează în locul
distribuitorului D, un distribuitor proporţional DP sau servo, fiind necesar
în acest caz, minimum un filtru în amonte de distribuitor. Un filtru pe
aspiraţie (sorb) protejează pompa.
Motorul poate fi, în totalitatea lui, considerat ca un motor
hidraulic liniar bilateral (în anumite construcţii speciale, diferenţial). Pe
cea mai mare parte a cursei vor fi active două motoare. Când
pistoanele ajung la mijlocul înălţimii cremalierei, va lucra un singur
motor.
Pentru o arie A şi o presiune p
1
date, pentru creşterea forţei
motorului se impune creşterea numărului de pistoane. O unitate
motoare fiind constituită din patru motoare elementare cu piston-
distribuitor, rezultă necesitatea creşterii numărului de unităţi motoare.
Unităţile motoare pot fi monobloc sau separate.
Pentru un asemenea motor pot fi adaptate mai multe
cremaliere: pentru viteze mari (unghi mic al pantei cremalierei) sau
pentru forţe mari (unghi mare). De asemenea se poate construi un
MHLPD pentru viteze/forţe diferite pentru cele două sensuri de
deplasare, corespunzător unui motor hidraulic liniar cu piston diferenţial.
Caracteristicile tehnice estimate pentru acţionarea cu MHLPD
sunt:
- curse nelimitate;
- viteze realizabile de până la 10 m/s;
- performanţe dinamice ridicate;
- lucru la presiuni mari (~ 315 bar).

3. Concluzii

Prin rigiditatea mare a motorului şi a întregului sistem hidraulic,
la care conductele sunt practic inexistente, se asigură o siguranţă mult
241
mai mare în exploatare decât la sistemele actuale electro-mecanice şi
hidraulice.
Particular pentru MHLPD fiind faptul că, mişcarea liniară a
pistoanelor distribuitor se transformă direct în mişcare liniară nelimitată
a cremalierei, este ideală utilizarea, din punct de vedere al siguranţei, în
domeniul construcţiilor de ascensoare, la echipamentele de acţionare
ce asigură efectuarea cursei, unde ar putea fi pusă în valoare rigiditatea
şi viteza ridicată, la fel ca şi precizia cursei.
La ora actuală, este singura soluţie tehnică găsită în literatura
de specialitate accesibilă, care asigură obţinerea unei mişcări liniare
foarte lungi cu un lanţ cinematic scurt, având o singură transformare a
mişcării (din liniară, în liniară).
MHLPD-ul poate fi montat adiacent cabinei liftului, în partea
superioară sau inferioară şi va fi solidar cu această cabină. Acest fapt
implică lipsa ţevilor şi furtunelor care ar putea fi surse de accidente.
Prin construcţia lui este foarte compact. În caz de pană de
curent, lichidul din interiorul motorului, fiind alimentat printr-o supapă de
sens şi fiind incompresibil, motorul se blochează pe cremalieră, blocând
în acest fel cabina liftului. Fiind foarte simplu şi având puţine piese în
mişcare, probabilităţile de defectare sunt micşorate şi astfel se asigură
o mare fiabilitate a ascensoarelor.
Prin rigiditatea mare a motorului şi a întregului sistem hidraulic,
la care conductele sunt practic inexistente, se asigură o siguranţă mult
mai mare în exploatare decât la sistemele actuale electro-mecanice şi
hidraulice.
Construcţia ascensoarelor cu MHLPD, răspunde obiectivelor
strategice de dezvoltare a acţionărilor, anume: optimizarea
randamentului acţionărilor, reducerea costurilor, reducerea volumului
amenajărilor necesare acţionărilor, modularizarea tipodimensiunilor.
Unitatea de acţionare poate lucra asupra unor cremaliere de
lungimi diferite, care pot fi obţinute prin juxtapunerea unor module.
Lungimea activă a motorului este determinată de lungimea cremalierei.
Pe de altă parte trebuie evidenţiat că aceste acţionări prezintă
nişte avantaje semnificative faţă de acţionările clasice hidraulice: curse
teoretic infinite, etanşări simple și fiabile, rigiditate mare, frecvenţă
proprie ridicată, posibilitatea de obţinere a unor viteze mari.
Prin utilizarea acestor motoare se urmăreşte eliminarea
dezavantajelor specifice ale motoarelor hidraulice liniare clasice cu
cilindru - piston, în principal:

- probleme tehnologice dificil sau imposibil de rezolvat pentru
curse lungi;
242
- lucrul la presiuni mici şi debite mari, ceea ce implică DN
mari şi costuri mari ale aparaturii;
- frecvenţa de rezonanţă joasă, datorită volumelor mari de
ulei conţinute în motor;
- pierderi de ulei prin neetanşeităţi şi/sau pierderi mecanice
prin frecare între garnituri şi cilindru, respectiv tijă.


BIBLIOGRAFIE

[1] Deacu, L., Pop, I., Hidraulica Maşinilor Unelte, I.P.C.-N., 1983.
[2] Deacu, L., s.a. Tehnica hidraulicii proporţionale, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1989.
[3] Doebelin, Ernest O., Measurements systems. Application and design. Fourh
Edition, McGraw Hill Publishing Company, 1990.
[4] Oprean, A., s.a. Acţionări hidraulice, Editura tehnică, Bucureşti, 1976.
[5] Oprean, A., s.a., Acţionări hidraulice. Elemente şi Sisteme, Editura tehnică,
Bucureşti, 1982.
[6] Pop, I.Ioan, Noi elemente şi sisteme hidraulice. Hidrologistori, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1990.
[7] Reynolds, A.J., Curgeri turbulente în tehnică, Editura tehnică, Bucureşti,
1982.

Ing. Radu VASIU
CSP I, Director general S.C. ICPT TEHNOMAG CUG S.A. Cluj-Napoca,
Ing. Lucia TOADER
CSP III, S.C. ICPT TEHNOMAG CUG S.A. Cluj-Napoca
membri AGIR






MENTENANŢA ANGRENAJELOR MAŞINILOR-UNELTE

Florin ŢEPEŞ-BOBESCU, Mariana ARGHIR


MAINTENANCE OF MACHINE-TOOLS GEARS

This paper is designed to offer a better understanding of the need for
predictive maintenance for safe operation of machine-tools, minimizing idle time
and reducing repair costs. The ultimate goal of predictive maintenance is the
implementation it, and works before the equipment is damaged during the
operation.

Cuvinte cheie: vibraţii mecanice, angrenaje, maşini-unelte, predicţie,
mentenanţă
Keywords: mechanical vibration, gears, machine-tools, predictive,
maintenance


1. Introducere

Mentenanţa reprezintă totalitatea operaţiunilor prin care
echipamentele sau utilajele sunt intreţinute astfel încât să funcţioneze
în parametrii optimi [1].
Metode de mentenanţă practicate sunt:
- mentenanţa preventivă, bazată pe timp şi stare;
- mentenanţa predictivă, pe bază de măsurători directe în funcţionare;
- mentenanţa proactivă, bazată pe analiza combinată a tuturor datelor
de istoric ale evoluţiei maşinii-unelte, a mǎsurătorilor specifice
mentenanţei predictive, a informaţiilor specifice mentenanţei
preventiv-planificate, precum şi a mentenanţei corective (pentru
remedierea defectelor accidentale).
243
În cazul mentenanţei predictive, verificările sunt realizate în
timpul funcţionării echipamentelor, minimizând întreruperile activităţilor
curente [1].
Avantajele mentenanţei predictive:
- reducerea numǎrului de opriri accidentale, care presupun opriri ale
producţiei şi costuri mari de mentenanţă;
- verificările din cadrul activităţii de mentenanţă predictivă prelungesc
în mod considerabil durata de funcţionare a echipamentului;
- durata de viaţă a echipamentului poate fi prelungită prin depistarea
şi corectarea problemelor, amintind doar câteva din ele: probleme
de poziţionare (picior moale şi aliniere), dezechilibre, defectele
lagărelor, probleme hidraulice, probleme ale lanţurilor de transmisie
a puterii, probleme de lubrifiere.
La momentul efectuării mentenanţei predictive utilajele
funcţionează în condiţii de siguranţă până la instalarea unui anumit
nivel de uzură sau apariţia unui defect. Se permite depistarea din timp,
localizarea şi identificarea defecţiunii sau a piesei uzate, precum şi
calculul duratei de funcţionare în condiţii de siguranţă.

2. Studiul predictiv al angrenajelor

Angrenajul este un mecanism elementar format din două roţi
(sau sectoare) dinţate, mobile în jurul a două axe având poziţie relativă
invariabilă, una dintre aceste roţi antrenând-o pe cealaltă. Se
realizează un contact continuu prin angrenarea succesivă a dinţilor [1].
Există trei categorii principale de deteriorare a suprafeţei
dinţilor, iar deteriorarea majoră este ruperea dintelui:

a. Slăbirea rezistenţei particulelor de material care se
detaşează din dinte cauzează exfolierea în interiorul materialului, între
partea tratată şi netratată datorită adâncimii insuficientă a stratului
tratat, modificării bruşte a durităţii între stratul tratat şi cel netratat şi
pori, care apar la suprafaţă datorită fenomenului de oboseală din metal,
laminării din metal provocată de alunecarea dintre dinţi şi eforturile de
forfecare în suprafaţă provocate de creşterea fisurilor.
b. Sudura asperităţilor suprafeţelor în contact cauzează
griparea angrenajului rezultată în urma ruperii filmului de lubrifiant din
zona de angrenare şi creţuri şi striuri ce apar la viteze mici de
alunecare în cazul folosiri unui lubrifiant insuficient şi slab calitativ.
c. Uzura abrazivă este provocată de prezenţa materialelor
abrazive în lubrifiant.
244
d. Ruperea dinţilor este rezultatul general al oboselii dintelui
cauzată de efortul continuu şi repetat în timpul funcţionării. O altă cauză
ce poate produce ruperea dinţilor este introducerea accidentală în zona
de angrenare a unui corp străin dur [2].

3. Determinarea vibraţiilor forţate din angrenaj



Vibraţiile forţate cu
amortizare se compun dintr-o
vibraţie liberă amortizată, peste
care se suprapune o vibraţie
forţatǎ armonicǎ de pulsaţie p
[1].
Fenomenele dinamice
din timpul funcţionării
angrenajelor ce se iau în
considerare sunt erorile de
execuţie de montaj, efectul
giroscopic, influenţa distribuţiei
neuniforme a sarcinii de-a
lungul liniei de contact sau cea
a angrenării pe muchie datorită
modificării poziţiei roţilor dinţate
sub sarcină [3].
Fig. 1 Sistem de roţi dinţate
cilindre/conice


Pentru exemplificare, se consideră un sistem de n roţi dinţate
cilindrice sau conice de momente de inerţie J
s
, fixate pe arbori elastici.
Se va analiza interfaţa a două lanţuri cinematice ale unei
transmisii ramificate. La extremităţile sistemului mecanic se află volanţii
T
1
, T
n
, T
N
, de momente de inerţie J
1
, J
n
, J
N
.
Se va face analiza vibraţiilor a N roţi dinţate sub acţiunea unor
momente de răsucire variabile în timp, aplicate asupra volanţilor, ţinând
seama de factorii de amortizare.

În acest sens se consideră sistemul de referinţă fix
şi sistemele de referinţă mobile
în raport cu care sistemul mecanic solidar
efectuează o mişcare oscilatorie.
0 0 0 0 0
O x y z (T )
O x y z (T ,
o o o o o
s s s s
O x y z (Ts)
1,2, s 1) o = ÷ 
Se notează cu θ
1
, θ
2
, ..., θ
s
, ...,θ
n
unghiurile de rotaţie ale
roţilor dinţate motoare din lanţul cinematic principal, în raport cu poziţia
245
de echilibru , iar cu θ
n+1
, θ
n+2
, ..., θ
N
unghiurile corespunzătoare
lanţului cinematic secundar [5].
Aceşti parametrii formează următoarele matrici coloană:

T
n 1 2 n
q = u u u (
¸ ¸

(1)
T
N n n 1 n 2 N
q
÷ + +
= u u u (
¸ ¸

(2)
n
N n
q
q
q
÷
=

(3)
Se notează cu
s,s 1
k
÷
constanta elastică a arborelui pe care
sunt fixate roţile dinţate
'
s
T
1 ÷
, , iar cu
s
T
s,s 1
C
÷
coeficientul de
amortizare al elementului din cuplaj.
Expresiile cuplurilor elastice şi de amortizare aplicate asupra
roţii T
s,
au următoarea formă:

( )
s,s 1
e s,s 1 s s 1 s 1
M k i
÷
÷ ÷ ÷
= ÷ u ÷ u
(4)
. .
s,s 1
s s
r s,s 1 s 1
M c i
÷
1 ÷
÷ ÷
| |
= ÷ u ÷ u
|
|
\ .

(5)

unde, raportul de transmitere între roţile
'
s 1
T
÷
, de rază
'
s 1
r
÷
şi
s 1
T
÷
de
rază este:
s 1
r
÷
s 1
s 1
'
s 1
r
i
r
÷
÷
÷
=

(6)
La intrarea şi la ieşirea fiecărui lanţ cinematic sunt aplicate
asupra volanţilor momentele perturbatoare M
s
, de pulsaţie p şi fază
, ce au expresia:
s
pt ÷ o

s s0 s
M M cos(pt ) = ÷ o
(7)

Se consideră că al doilea lanţ cinematic este legat de primul
prin elementul T
o
. Se aplică fiecărui element al sistemului teorema
momentului cinetic şi se obţine sistemul de ecuaţii diferenţiale:
246
.. . .
1 2
1 21 21 21 1 21 2 10 1
1
.. . . .
2 ' 2
s s 1 s s 1
s s s s 1 s,s 1 s,s 1 s s 1,s s s 1,s
2
s,s 1 s s 1,s s s s 1,s s 1
.. .
2 '
1
1 , 1
J c c k k M cos(pt )
(J i J ) i c (c i c ) i c
(k i k ) i k 0
(J i J ) i c (c
÷ +
÷ ÷ ÷ + +
÷ + + +
o o÷
o o o o÷ o o÷
u + u ÷ u + u ÷ u = ÷ o
+ u ÷ u + + u ÷ u ÷
+ u ÷ u =
+ u ÷ u +


. .
2
, 1 1, 1,
2
, 1 1, 1, 1
.. . .
n n 1 n
n n,n 1 n,n 1 n,n 1 n 1 n,n 1 n no
.. . .
N N 1 N
N N,N 1 N,N 1 N,N 1 N 1 N,N 1 N No
i c ) i c
(k i k ) i k 0
J c c k k M cos(pt
J c c k k M
o o
o o÷ o o+ o o o+ o
o o÷ o o+ o o o o+ o o+
÷
÷ ÷ ÷ ÷ ÷
÷
÷ ÷ ÷ ÷ ÷
+ u ÷ u
+ u ÷ u =
u ÷ u + u ÷ u + u = ÷
u ÷ u + u ÷ u + u =


cos(
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
´
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¦
¹

(8)
Aceste relaţii se pot scrie sub formă matricială astfel:
.. .
Mq Cq Kq F + + =
(9)
unde, M este matricea diagonală de inerţie de forma:
1
2 '
2 2
2 '
n 1 n 1 n 1
n
2 '
N 1 N 1 N 1
N
J
J i J
J i J
M
J
J i J
J
÷ ÷ ÷
÷ ÷ ÷
(
(
+
(
(
+
(
=
(
(
(
+
(
(
¸ ¸






(10)
Matricea amortizărilor are expresia:

nn n,N n
N n,n N n,N n
C | C
C
C | C
÷
÷ ÷ ÷
(
(
= ÷ ÷ ÷ ÷ ÷ ÷ ÷ ÷
(
(
¸ ¸

(11)
247
în care C
nn
, este matricea lanţului cinematic principal, iar C
N-n,N-n
este
matricea lanţului cinematic secundar în care va lipsi coeficientul de
cuplaj .
n 1,
C
+ o

Matricea de elasticitate, K, are expresia:
nn n,N n
N n,n N n
K | K
K
K | K
÷
÷ ÷
(
(
= ÷ ÷ ÷ ÷ ÷ ÷ ÷ ÷
(
(
¸ ¸

(12)
Trecând în planul complex al variabilei ç , se înlocuiesc
coordonatele q
1
, q
2
, ...,q
N
prin matricea complexă:

T T T T
1 2 N
(
ç = ç ç ç
¸ ¸
 .
(13)
Soluţiile particulare, caracteristice regimului permanent:

s
i(pt )
s s o
e
÷o
ç = ç .
(14)
se introduc în relaţia mtaricealǎ (9) matricile (10), (11), (12) şi se obţine
sistemul de ecuaţii diferenţiale neomogen:

( )
2 2
o
K p M ip C e ÷ + ç = u
ipt
N
i
.
(15)
unde matricea coloană:

1 n
i i
o 1o n o No
M e 0 0 M e 0 M e
÷ o ÷ o ÷ o
(
u =
¸ ¸
 .
(16)

Matricea complexă a elongaţiei este:
-1 ipt
o
K e ç = u .
(17)

Rezultă matricea amplitudinilor:
{ }
T
0 1o 2 o s 0 n 0
q mod
No
(
= ç = | | | | |
¸ ¸
   .
(18)
şi matricea coloană pentru defazajele mişcării:
{ }
T
1
0 1 2 s n N
arg(K )
÷
o = u = o o o o o (
¸ ¸
   .
(19)
Pulsaţiile proprii
1
e ,
2
e , ... ,
n
e , ... ,
N
e ale celor N elemente
ale sistemului se obţin dacă se anulează determinantul caracteristic al
matriceai coeficienţilor de elasticitate, în ipoteza vibraţiilor libere, adică:
2
det(K p M) 0 ÷ = .
(20)
248
3.1. Mentenanţa angrenajelor pe baza analizei vibraţiilor

Analiza vibraţiilor este una din cele mai utilizate metode de
detecţie şi diagnoză a defectelor în sisteme electromecanice. Prin
aceasta metodă se determină valorilor acceleraţiilor vibraţiilor
sistemului, de obicei măsurate cu un accelerometru.
Prin vibraţii se pot detecta defecte precum: dezechilibre,
probleme în lagăre, rezonanţa structurală, defecte rotorice la maşinile
electrice, excentricităţi [4].

4. Acţiunea vibraţiilor şi zgomotelor produse de angrenaje
asupra operatorului uman
Contactul cu o sursă vibrantă transferă energia vibraţiei în
corpul uman. În timpul funcţionării maşinilor-unelte, acestea reprezintă
o sursă de zgomot şi vibraţii ce acţionează asupra organismului uman.
S-a dovedit că vibraţiile duc la afecţiuni ale sistemelor muscular
şi osos, atât la nivelul membrelor superioare cât şi ale gâtului şi ale
spatelui. Există două tipuri de vibraţii ocupaţionale: vibraţiile sistemului
mână braţ şi vibraţiile întregului corp.
Vibraţiile transmise sistemului mână-braţ duce la apariţia unor
boli specifice, cum ar fi sindromul lui Raynaud. Acestea afectează
operatorii ferăstraielor electrice, a instrumentelor de aşchiere,
ciocanelor electrice, maşinilor de găurit, polizoarelor şi a altor unelte
manuale vibratoare.
Vibraţia transmisă prin podea sau prin scaun afectează întregul
corp sau o mare parte a organelor şi pot fi produse de orice maşinǎ-
unealtǎ în timpul funcţionǎrii. Efectele vibraţiilor ce acţioneazǎ asupra
întregului corp produc modificǎri în: sistemul circular, muscular, nervos
şi duc în timp la dislocǎri ale diferitelor organe interne ( ex.tractorişti)
[5].
Zgomotul asociat vibraţiilor scade direct capacitatea de muncă
prin reducerea posibilităţii de concentrare intelectuală, scăderea
preciziei şi eficienţei mişcărilor, scăderea sau distragerea atenţiei,
dificultatea perceperii informaţiilor verbale, suprasolicitare vocală şi
cerebrală.

5. Concluzii

■ Dezvoltarea tehnicilor de monitorizare şi diagnoză şi
implementarea lor pe sistemele industriale asigură funcţionarea în
249
condiţii de siguranţă şi de performanţă a acestora, cu efecte pozitive
asupra fiabilităţii, productivităţii şi protecţiei muncii.
■ Din punct de vedere al mentenanţei predictive monitorizarea
periodică a vibraţiilor maşinilor-unelte poate furniza datele necesare
asigurării intervalului maxim între lucrările de reparaţii şi întreţinere, de
a minimiza costul întreruperilor de producţie neplanificate datorate
eventualelor defecţiuni, respectiv de a evita accidente în muncă.
■ Prin metoda analizei vibraţiilor se pot identifica diverse
defecte ce pot apărea în angrenajele din componenţa maşinilor-unelte.
■ În lucrare se prezintă o metodă matematică de determinare a
vibraţiilor angrenajelor cauzate de erorile de execuţie, de montaj,
influenţa distribuţiei neuniforme a sarcinii de-a lungul liniei de contact
sau cea a angrenării pe muchie datorită modificării poziţiei roţilor
dinţate sub sarcină.
■ Acţiunea nocivă a zgomotului şi vibraţiilor reprezintă o
componentă importantă a poluării mediului. În mediul industrial acestea
sunt mai periculoase datorită timpului de expunere mare şi a
combinaţiilor acestora cu alte surse de poluare.

NOTĂ: Această lucrare a beneficiat de suport financiar prin proiectul
"Creşterea calităţii studiilor doctorale în ştiinţe inginereşti pentru sprijinirea
dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere" abreviat Q-DOC, contract:
POSDRU/107/1.5/S/78534, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

BIBLIOGRAFIE

[1] Mariana, Arghir, Note de Curs: Stabilitatea mişcării, Universitatea Tehnică
din Cluj-Napoca, Şcoala Masterală.
[2] Mariana, Arghir, Mechanics 2, Rigid body kinematiks & dinamics, Editura
U.T.PRES, ISBN 973-8335-20-5, Cluj-Napoca, 1997.
[3] Staicu, Şt., Mecanică analitică şi vibraţii, 268 pag., Editura Matrix Rom,
Bucureşti, ISBN 973-9390-27-7, 1998.
[4] Darabont, Al., Iorga, I., Ciodaru, M., Măsurarea zgomotului şi vibraţiilor în
tehnică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1983, pag.1-113.
[5] * * * http://www.ugal.ro/doc/ugal/doctorat/Rezumat_teza_Ana_Alexandra_
PICU.pdf

Drd.Ing.Florin ŢEPEŞ-BOBESCU, Prof.Dr.Ing. Mariana ARGHIR,
Facultatea de Construcţii de Maşini,
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
e-mail: tepes_b_florin@yahoo.com, mariananaarghir@yahoo.com,
telefon: 0264 401759, 0264 401657
membri AGIR
250






ESTIMAREA EFECTELOR PSIHOACUSTICE ALE
ZGOMOTULUI STRUCTURAL EMIS DE
MAŞINILE-UNELTE

Alina-Sabina PAŞCA (căs.ŢEPEŞ-BOBESCU), Mariana ARGHIR


PSYCHOACOUSTIC EFFECTS ESTIMATION ISSUED OF
STRUCTURAL NOISE EMITTED BY MACHINE-TOOLS

It is important to identify the noise dominant source, causes and type of
transmission, order to make an objective correspondence of this pollutant with
the adverse effects on humans. This paper presents a noise induced
permanent threshold shift estimation method based on the structural noise
emitted by machine-tools using vibration measuring.

Cuvinte cheie: efecte psihoacustice, zgomot structural, vibraţii mecanice
Keywords: psychoacoustic effects, structural noise, mechanical vibration


1. Introducere

Vibraţia sau oscilaţia mecanică este o mişcare cinematică sau
dinamică ce descrie variaţia în timp a unuia sau a mai multor parametri
într-un sistem mecanic. Vibraţia unui sistem presupune transferul
alternativ de energie între energia potenţială şi energia cinetică [3].
Domeniul audibil, pentru urechea umană, este cuprins între
între limitele de frecvenţă 16 (20) Hz (pragul de audibilitate) şi 16000
(20000) Hz (pragul senzaţiei dureroase [9]. În general, aceste limite
scad odată cu înaintarea în vârstă. Valorile maxime admisibile ale
zgomotului emis de maşinile-unele, în funcţie de tipul acestora, sunt
cuprinse între 80 şi 91 dB [10].
251
Sunetele nedorite sau supărătoare pentru organismul uman
definesc noţiunea de zgomot [9].
Caracterul sunetelor radiate de o structură vibrantă depinde de
geometria suprafeţei, proprietăţilor materialului structurii care vibrează
şi de modul de asamblare a componentelor maşinilor-unelte.
Propagarea zgomotelor este influenţată de sursa de zgomot, mediul în
care se propagă unda acustică, distanţa dintre sursă şi receptor,
precum şi obstacolele întâlnite în timpul propagării.

2. Efectele psihoacustice ale zgomotelor

Zgomotul poate produce asupra personalului expus profesional
două categorii de efecte adverse: efecte otice şi efecte extra-otice.
Efectele otice (specifice) sunt reprezentate de hipoacuzie şi
surditate profesională. Aceste efecte figurează în tabelul cu boli
profesionale cu declarare obligatorie.
Hipoacuzia profesională reprezintă scăderea permanentă a
pragului auditiv (deficit auditiv definitiv) la frecvenţa de 4 kHz, cu peste
30 dB inclusiv, după aplicarea corecţiei de presbiacuzie, de tip
percepţie, în general bilaterală şi simetrică, fără interesarea
frecvenţelor conversaţionale, de etiologie profesională [5].
Se cunosc trei tipuri de hipoacuzie:
- Hipoacuzie neurosenzorială - se produce prin expunerea la
sunete cu frecvenţă joasă şi intensitate mare. Nu se tratează.
- Hipoacuzie de transmisie - se produce datorită unor leziuni ale
urechii medii; care duce la o fibrozare şi calcifiere excesivă a
sistemului tipano‐osicular. Se impune tratament chirurgical cu/fără
protezare.
- Hipoacuzie mixtă - ambele tipuri de hipoacuzie (de transmisie şi
neurosenzorială) coexistă la aceeaşi ureche.
Surditatea profesională reprezintă scăderea permanentă a
pragului auditiv la frecvenţele conversaţionale cu peste 25 dB inclusiv
după aplicarea corecţiei de presbiacuzie, de tip percepţie, în general
bilaterală şi simetrică, de etiologie profesională [5].
Pierderea auzului indusă de zgomot este cauzată, de regulă,
de expunerea prelungită la zgomot excesiv, de peste 85 dB(A). Deşi
rareori dureroasă, leziunea este permanentă.
Deficienţele auditive se clasifică în tabelul 1, conform
recomandării Biroului International pentru Audiofonologie (BIAP 02/1
Audiometric classification of hearing impairments) [12].
Efectele extra-otice (nespecifice) sunt reprezentate de
252
Tabel 1
Deficit
auditiv
Pierdere tonală Efecte
Auz
normal
< 20 dB - percepţia sonoră este normală.
Uşor 21÷ 40 dB
- cuvântul este perceput la voce
normală; dificil de perceput la voce
şoptită sau de la depărtare.
gradul I 41÷55 dB
Mediu
gradul II 56÷70 dB
- cuvântul este perceput la voce ridicată,
sunt percepute zgomote familiare.
gradul I 71÷80 dB
Sever
gradul II 81÷90 dB
- cuvântul este perceput doar cu voce
strigată în apropierea urechii, sunt
percepute zgomotele puternice.
gradul I 91÷100 dB
gradul II 101÷110 dB Profund
gradul III 111÷119 dB
- cuvântul nu poate fi perceput, sunt
percepute doar zgomote foarte
puternice.
Total
(cofoză)
120 dB - nu se percepe nici un sunet.
modificări şi tulburări ale diverselor aparate şi sisteme ale organismului,
fiind vorba de acţiunea zgomotului asupra întregului organism, care
sunt cuprinse în categoria bolilor legate de profesie şi trebuie
cunoscute, depistate şi comunicate [5].
În cazul expunerilor acute la zgomot s-au semnalat, creşterea
tensiunii arteriale, frecvenţei pulsului şi a respiraţiei, a consumului de
oxigen şi a tonusului muscular şi scăderea secreţiei gastrice.
Expunerile cronice la zgomot pot duce la creşterea rezistenţei
vasculare periferice prin vasoconstricţie, creşterea secreţiei de
hipoacizi, scăderea debitului cardiac, uşoară hipoglicemie, pierdere
moderată în greutate, scăderea eliminărilor urinare [5].

3. Metoda de estimare a zgomotului structural emis de
maşinile-unelte prin măsurarea vibraţiilor

Zgomotul structural este cauzat de vibraţiile mecanice
transmise prin structurile solide ale unei maşini-unelte şi se determină
pe baza valorilor vitezei vibraţiei sau a acceleraţiei vibraţiilor obţinute
prin măsurători făcute la suprafaţa structurii solide vibrante [4].
Pentru determinarea zgomotului radiat de o maşină-unealtă
prin măsurarea vibraţiilor se recomandă utilizarea indicaţiilor
standardului SR ISO/TR 7849:1995 Acustica. Estimarea zgomotului
aerian emis de maşini prin măsurarea vibraţiilor.
253
Avantajele metodei sunt faptul că se ţine cont de zgomotul de
fond nedorit, se poate face distincţie între zgomotul emis de o vibraţie
structurală şi zgomotul de origine aerodinamică, iar determinarea
zgomotului emis de structura unei singure părţi a maşinii-unelte se
poate face în prezenţa zgomotului emis de alte părţi ale sursei
considerată în ansamblul său.
Puterea acustică aeriană, notată P
s
, emisă de o maşină-
unealtă şi datorată vibraţiilor structurale poate fi estimată cu ajutorul [7]
cu relaţia:
2
s s
P cv S = µ o (1)
în care:
- c µ este impedanţa caracteristică a fluidului, în Rayl, undeµ
este densitatea medie a fluidului, în [kg/m
3
], iar este viteza sunetului
în fluid, în [m/s];
c
2
v este valoarea pătratică medie a vitezei vibraţiei
normale, [m/s], mediată pe aria suprafeţei S
s
[m
2
]; o este factorul de
radiaţie.

Nivelul vitezei de vibraţie [7], L
V
, în [dB], are relaţia:
2
V
2
0
v
L 10lg
v
=
(2)
unde v este valoarea eficace a vitezei vibraţiei în domeniul
reprezentativ de frecvenţă, iar v
0
este viteza de referinţă (v
0
=50nm/s).

Nivelul de putere acustică, , în [dB], a zgomotului emis
de o suprafaţă vibrantă, este proporţional cu media pătratului vitezei
vibraţiei pe suprafaţa vibrantă şi cu aria acelei suprafeţe.
ws
L
Pentru o componentă a maşinii-unelte, este dat de [7]:
ws
L
( )
s
ws V
0
0
S c
L L 10lg 10lg 10lg
S
u
= + + o +
µc

(3)
în care S
0
este suprafaţă de referinţă ( ).
2
0
S 1m =
Nivelul presiunii acustice ponderate A, L
p
, [dB], se determină
din [11] folosind următoarea relaţie:

S
L L 10lgS
p ws
= ÷
(4)
Cunoscând parametrii zgomotului produs, în continuare se va
determina posibilele efecte asupra organismului uman.
254
4. Metoda de estimare a deteriorării auzului cauzată de
zgomotul structural
Deteriorarea auzului se defineşte ca fiind o deteriorare
funcţională sau o deviaţie de la valoarea normală a nivelului de
audibilitate [6]. Metoda de estimare a deteriorării auzului se bazează pe
indicaţiile din SR ISO 1999:1996 Acustică. Determinarea expunerii la
zgomot profesional şi estimarea deteriorării auzului şi pe valorile
obţinute prin metoda descrisă anterior. Aceasta se aplică pentru
zgomot cu caracter staţionar, intermitent, fluctuant, neregulat sau de
impuls, de frecvenţe audiometrice mai mici de aproximativ 10 kHz.
Iniţial, este necesară cunoaşterea pragului de audibilitate al
unei populaţii de vârstă comparabilă, neexpusă la zgomot. Metoda de
estimare permite două variante de calcul pe două baze de date diferite:
o populaţie otologic normală (baza de date A) şi orice altă populaţie
selectată tipică mediului industrial (baza de date B). Pentru o fracţiune
(cuantilă) din populaţia expusă se selectează o limită a pragului de
audibilitate peste care se consideră că există risc de handicap [8].
Efectele negative ale expunerii la zgomot prezintă risc de
handicap auditiv atât datorită zgomotului, considerat individual, cât şi a
combinaţiei zgomot-vârstă.
Nivelul pragului de audibilitate asociat cu vârsta (HTLA-
hearing threshold level by age), notat H [dB], este raportat doar la
vârstă, fără influenţa zgomotului şi în absenţa altor cauze ale
deteriorării auditive [8].
Nivelul deplasării permanentă, reală sau potenţială a
pragului de audibilitate indusă de zgomot (NIPTS- noise induced
permanent threshold shift), N [dB], se consideră a fi consecinţa
influenţei expunerii la zgomot.
Nivelul pragului de audibilitate asociat cu vârsta şi
zgomotul (HTLAN- hearing threshold level by age noise), H’ [dB],
exprimă pragul permanent de audibilitate a unei populaţii. Pentru
calculul acestui indicator se utilizează [8] în următoarea relaţie:
HN
H' H N
120
= + ÷ (5)
Valorile medii potenţiale ale nivelului deplasării permanente a
pragului de audibilitate datorată expunerii la zgomot între 10 şi 40 de
ani, se obţin din [8] cu relaţia:
( )
2
EX,8h 0
N u vlg L L
0,50
0
(
| |
u
= + · ÷
( |
u
\ .
¸ ¸

(6)
255
unde:
- L
0
este nivelul limită de presiune acustică ce depinde de
frecvenţă, şi este dat în STAS 1999:1996; Θ reprezintă timpul
de expunere, în ani; θ
0
este timpul de expunere de referinţă, 1
an; u şi v depind de frecvenţă şi sunt daţi în STAS 1999:1996.
Pentru expuneri mai mici de 10 ani, deplasarea permanentă a
pragului de audibilitate va fi extrapolat din valoarea N pentru 10
ani, utilizând [8] din relaţia de calcul:
0,50
0,50; 10
lg( 1)
N ; 10 N
0,50
lg(11)
u=
u +
u < =
(7)
Pentru diferite cuantile de populaţie, Q, otologic normală, care
are nivelul pragului de audibilitate mai mare decât o valoare H
Q
, nivelul
pragului de audibilitate, H, precizat în funcţie de vârstă (Y) şi sex, se
calculează cu următoarele relaţii [8]:

( )
H H kS , 0.05 Q 0.50
Q 0,50 u
2
H a Y 18 H , Q 0.50
0,50 0,50;18
H H kS , 0.50 Q 0.95
Q 0,50 l
= + s < ¦
¦
¦
= ÷ + =
´
¦
= ÷ < s
¦
¹

(8)
unde: - H
0,50;18
reprezintă valoarea medie a pragului de
audibilitate al persoanelor otologic normale, de acelaşi sex, în
vârstă de 18; - factorul de multiplicare k corespunde dimensiunii
cuantilei; - coeficientul a depinde de frecvenţa audiometrică şi de sexul
populaţiei selectate (STAS 1999:1996).
Parametrii S
u
şi S sunt daţi de relaţiile:
l

u u 0,5
S b 0.445H
0
= +
(9)
l l 0,5
S b 0.356H
0
= +
(10)

Valorile b
u
si b
l
sunt prezentate în 1999:1996. STAS

5. Studiu comparativ privind deplasarea permanentă a
pragului de audibilitate indusă de zgomot

În acest scop s-au calculat valorile NIPTS pentru şase
frecvenţe (0,5, 1, 2, 3, 4, 6 kHz) şi cuantila 0,5 expusă la zgomot timp
de 10, 20, 30, 40 de ani şi nivele de expunere de 85, 90, 95 şi 100 dB.
În condiţiile precizate, valoarea NIPTS variază în funcţie de
frecvenţă aşa cum se arată în graficele din figura 1, a şi figura 1, b.
256



a) b)
Fig.1 a) Variaţiile valorilor NIPTS funcţie de frecvenţă,
b) Variaţiile valorilor NIPTS funcţie de frecvenţă
6. Concluzii

Din graficele trasate se observă următoarele:
- deplasarea permanentă a pragului de audibilitate indusă de
zgomot (NIPTS) are valori aproximativ duble pentru variaţii de 5 dB ale
nivelului de expunere la aceaşi perioadă de expunere;
- valoarea deplasării permanente a pragului de audibilitate
induse de zgomot (NIPTS) începe sǎ crească doar la frecvenţa
audiometrică de 2 kHz pentru valori ale nivelului de expunere la zgomot
de 85 dB şi 90 dB;
- cu cât expunerea la zgomot este de mai lungă durată cu atât
riscul deteriorării auzului este mai mare; deplasarea permanentă a
pragului de audibilitate indusă de zgomot atinge valor maxime la
frecvenţa audiometrică de 4 kHz.

Consecinţele asupra sănătăţii şi capacităţii de muncă a
persoanelor care lucrează în industrie, în raport cu alte sectoare sunt
mai periculoase şi mai grave, deoarece atât zgomotele cât şi vibraţiile
sunt mai puternice şi de durată mai mare, cât şi datorită interacţiunii
acestor două noxe, mai ales în situaţia în care zgomotul poate fi
amplificat prin montarea agregatelor maşinilor-unelte, utilajelor
industriale care vibrează.
257
NOTĂ: Această lucrare a beneficiat de suport financiar prin proiectul
"Creşterea calităţii studiilor doctorale în ştiinţe inginereşti pentru sprijinirea
dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere", contract:
POSDRU/107/1.5/S/78534, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

BIBLIOGRAFIE

[1] Mariana, Arghir, ş.a., Monitorizarea zgomotului traficului rutier, Editura
didactică și pedagocică, 644 pag., ISBN 978-973-30-2314-2, Bucureşti, 2008.
[2] Mariana, Arghir, ş.a., Ecologia transportului de suprafaţă în aglomerările
urbane, Editura didactică și pedagocică, 419 pag., ISBN 978-973-30-2093-6,
Bucureşti, 2008.
[3] Mariana, Arghir, Note de Curs: Note de Curs: Stabilitatea mişcării,
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Şcoala Masterală.
[4] Firon, H., Interdependenţa dintre zgomot şi vibraţii, Lucrările Simpozionului
tehnico-ştiinţific „Săptămâna europeană pentru securitate şi sănătate în
muncă”, Oradea, 18-20 octombrie 2005, pag.45-52, Editura Universităţii Petru
Maior, Tîrgu Mureş, 2005.
[5] Liutic, V.D., Influenţa zgomotului asupra funcţiilor organismului, Lucrările
Simpozionului „Săptămâna europeană pentru securitate şi sănătate în muncă”,
Sovata, 16-18 octombrie 2005, pag. 117-125, Editura Universităţii Petru Maior,
ISBN 973-7794-38-9, Tîrgu Mureş, 2005.
[6] Beranek, L., Noise and Vibration Control, Institute of Noise Control
Engineering, Poughkeepsie, New York, 1988.
[7] * * * SR ISO/TR 7849:1995 Acustică. Estimarea zgomotului aerian emis de
maşini prin măsurarea vibraţiilor.
[8] * * * SR ISO 1999:1990 Acustică. Determinarea expunerii la zgomot
deteriorării auzului.
[9] * * * STAS 1957/1-87 Acustică. Acustică psihofiziologică. Terminologie.
[10] * * * STAS 8857-87 Maşini-unelte pentru prelucrare prin aşchiere a
metalelor. Metoda de estimare a nivelului de zgomot.
[11] * * * Mechanical Engineers’ Handbook: Materials and Mechanical Design,
Volume 1, Third Edition, pp 1239, Copyright, 2006 by John Wiley & Sons, Inc.,
Edited by Myer Kutz, Phillipsburg, New Jersey.
[12] * * * www.clinicaurechii.ro
[13] * * * http://www.filestube.com/a/acustica+pdf

Drd.Ing. Alina-Sabina PAŞCA (căs.ŢEPEŞ-BOBESCU),
Prof.Dr.Ing. Mariana ARGHIR,
Catedra Mecanică şi Programare, Facultatea de Construcţii de Maşini,
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
e-mail: tepes.alina@yahoo.com, mariananaarghir@yahoo.com,
telefon: 0264 401759, 0264 401657
membri AGIR
258
259






ANALIZA RISCURILOR NOI ŞI EMERGENTE ÎN CAZUL
MAŞINILOR DE TĂIAT TABLE (GHILOTINE)
ŞI MODERNIZAREA ACESTORA

Nicuşor Iosif URSA, Viorel ISPAS, Grigore COCIAN,
Dumitru HALOSTĂ


ANALYSIS OF NEW AND EMERGING RISKS FOR SHEET
METAL CUTTING MACHINES AND UPGRADING

A stupid accident what happened to a sheet cutting machine drive to
its modernizing throught a new type grille protection, and its study is the subject
of present theme.

Cuvinte cheie: maşină de debitat tablă, ghilotină, apărătoare, grilaj,
mentenanţă, disponibilitate, deşeu, debitare, accident
Keywords: metal cutting machine, guillotine, guards, grille,
maintenance, availability, waste, cutting, accident



1. Întroducere

Un accident stupid care s-a petrecut la o maşină de tăiat table
a devenit o problemă de modernizare a utilajului şi în consecinţă o
problemă de mentenanţă.
Cazul studiat este al unui lucrător care debita repere din
cupoane de tablă rămase de la alte repere, având dimensiuni mici, care
nu puteau fi ţinute cu mâna, operaţie pentru care a ales cea mai
proastă soluţie posibilă, scoaterea din funcţiune a grilajului de protecţie
(vezi figurile 1 şi 2) în scopul apropierii mâinii de cuţit pentru a ţine table
din care rămâneau 7-8 cm deşeu.
260

2. Aspecte specifice despre accidentul de muncă
analizat

a. Descrierea echipamentului de muncă

Maşinile de tăiat table sunt destinate pentru atelierele de
lăcătuşerie, atelierele de tinichigerie, atelierele de mentenanţă sau pe
fluxuri de fabricaţie complexe. Astăzi, aceste maşini sunt echipate cu
axe numerice şi au un grad de automatizare important putând fi utilizate
în celule de fabricaţie sau linii de fabricaţie complexe.
Comanda principală pe care o efectuează operatorul constă
într-o pedală care la apăsare eliberează mecanismul port-cuţit. Masa
de lucru este dotată cu grilaje apărătoare, confecţionate din tablă, care
închid toate organele în mişcare, constituind un mijloc sigur împotriva
accidentării. Pornirea maşinii pentru operaţia de tăiere propriu-zise se
Fig. 1 Detaliu apărătoare
Fig. 2 Apărătoare ridicată
Fig. 3 Maşină pentru debitat table
261
face de la pedala de picior, iar oprirea se realizează în mod automat
când pedala ajunge din nou în poziţia iniţială.

b. Descrierea împrejurărilor

Se impune execuţia periodică a unor repere cu dimensiuni mici
care se pot executa din cupoane având dimensiuni limită rezultate din
operaţia de tăiere pe ghilotină, cu scopul valorificării mai bune a
semifabricatelor. Valorificarea mai bună a materiei prime se defineşte
prin coeficientul de scoatere şi este important ca acesta să fie cât mai
ridicat cu consecinţe asupra preţului de cost al produselor finite.
Această operaţie nu se poate executa cu grilajul de protecţie în stare
normală, deoarece distanţa dintre cuţit şi grilaj este prea mare, ceea ce
conduce la obţinerea unui cupon cu dimensiuni limită care constituie
deşeu aşa zis recuperabil parţial, condiţionat. În timpul lucrului
operatorul dezactivează grilajul de protecţie şi introduce mâna în spaţiul
supus elementelor de presare a semifabricatului şi sigur din diverse
motive mâna alunecă spre cuţit şi acţionând cu piciorul pedala s-a
întâmplat ca muchile active ale cuţitelor să secţioneze vârful degetului
(mijlociu) de la mâna stângă.

c. Evaluarea urmărilor evenimentului (costuri)

- indisponibilitatea lucrătorului 45 zile;
- comisia de cercetare a evenimentului 3 oameni x 3 zile;
- consilierea lucrătorului după concediul medical;
- 10 zile în care lucrătorul nu a ajuns la productivitatea normală;
- costuri specifice de mentenanţă pentru modernizarea utilajului.

d. Cauza producerii evenimentului

Lucrătorii, cu toate că sunt instruiţi şi certificaţi de semnătura
de luare la cunoştinţă conform prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii
în muncă nr. 319/2006, art. 22 şi 23, alin. (1), lit.a) şi c), în care se
prevede:
Art. 22. Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în
conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile
primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de
accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi
alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în
timpul procesului de muncă.
262

Art. 23 (1). În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor
prevăzute la art. 22 lucrătorii au următoarele obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele
periculioase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea,
schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate
proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice,
şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive.

e. Constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului

Conducătorul locului de muncă nu a verificat modul cum îşi
desfăşoară activitatea lucrătorul încălcându-se prevederile art.7(4) lit.
c)
1
.

f. Persoanele răspunzătore

- lucrătorul; - conducătorul locului de muncă.

g. Măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente
similare

- prelucrarea cazului cu toţi lucrătorii;
- verificarea tuturor dispozitivelor de tip apărătoare;
Operaţiile cu risc de accidentare se vor executa sub
supravegherea directă a conducătorului locului de muncă
2
;
- asigurarea grilajului de protecţie astfel încât să nu fie uşor de
demontat;
- modificarea grilajului apărătoare să permită debitarea în
siguranţă a tablelor cu lăţimi mici astfel încât deşeurile să nu
depăşească 7-8 cm lăţime după ultima tăiere.

3. Studiul procesului şi a tehnologiilor


1
Art. 7(1). În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile
necesare pentru: c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveste
securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini.
2
În astfel de situaţii, măsurile ce se iau sunt multiple şi în materialul de faţă este foarte
important să efectuăm un studiu al proceselor care au loc în condiţii similare producerii
accidentului, precum şi cerinţele tehnice şi tehnologice specifice şi să îmbunătaţim
caracteristicile tehnice ale utilajului.
263
În fapt, accidentele de muncă sunt evenimente relativ rare care
se petrec de regulă, datorită unui cumul de factori, dintre care
responsabilitatea majoră revine factorului uman. În momentul în care se
produce, acesta scoate toţi lucrătorii din apatie, mobilizează foarte mulţi
oameni care devin vocali, încearcă să explice, să ajute, să fie alături de
victime, să-şi exprime regretul şi compasiunea. Tardiv şi fără folos, de
aici rezultă că este mai bine să prevenim.
Cercetarea, atât cea fundamentală cât şi cea aplicată, este
indispensabilă pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor în domeniul sănătaţii
şi securităţii în muncă, pentru descrierea situaţiilor de expunere la
riscuri, identificarea surselor şi efectelor acestora şi pentru conceperea
de soluţii preventive şi tehnologii inovatoare. Aceasta înseamnă că mai
multe domenii de activitate conlucreză pentru ridicarea standardelor de
calitate în sistemul de sănătate şi securitate în muncă – medicina
muncii, psihologia muncii, ingineria, chimia, fizica, ergonomia – toate
vizând dimensiunea umană. Prin politici de prevenire active se obţin
rezultate concrete: reducerea costurilor datorate absenţelor, reducerea
rotaţiei personalului, creşterea motivaţiei angajaţilor, îmbunătăţirea
calităţii, şi de aici, o mai bună imagine a companiei şi a satisfacţiei
clienţilor.

Din figura 4 se observă că limita dimensiunii minime a
semifabricatului posibil de fixat este condiţionat de geometria utilajului,
respectiv suprafaţa papucului de fixare şi distanţa de la acesta până la
muchiile tăietoare.
1 - semifabricat (tablă);
2 - masa şi cuţitul fix al ghilotinei;
3 - cuţitul mobil al ghilotinei;
4 - cilindru de fixare a tablelor.
În varianta constructivă propusă de constructor apărătoarea de
tip grilaj este aşezată în faţa cilindrilor de fixare şi nu permit apropierea
mâinilor pentru fixarea tablei la o distanţă ergonomică şi sigură mai
mică de 105 ~ 110 mm. Pentru a intervenii sub incidenţa acestei
2

3

1
4

2

3

1
4

Fig. 4 Modul de fixare a tablelor
greşit corect
264
dimensiuni, înseamnă scoaterea din funcţiune a grilajului de protecţie,
ceea ce s-a şi întâmplat.
În aceste condiţii, cu grătarul de protecţie, dimensiunile
deşeului care rezultată nu pot fi mai mici de:
- 110x50 mm – pentru fixare cu un cilindru;
- 110x170 mm – pentru fixare cu doi cilindri.

4. Modernizarea maşinii de debitat

Modernizarea maşinii de debitat este o chestiune specifică de
mentenanţă.
Dacă mentenanţa este esenţială pentru a asigura continuitatea
productivităţii, pentru a fabrica produse de calitate superioară şi pentru
a menţine competitivitatea companiei, este necesar să înţelegem
importanţa noţiunii de disponibilitate în contextul în care activitatea de
producţie propriu-zisă este afectată direct atât de starea de bună
funcţionare a utilajelor, cât şi de calitatea şi productivitatea în muncă a
lucrătorilori.
Este important să constatăm că principala formă de
îmbunătăţire din punct de vedere a protecţiei lucrătorului este înlocuirea
părţii mobile a grilajului de protecţie cu o variantă de apărătoare tot de
tip grilaj dar care să permită accesul mâinii între cilindrii de fixare fără
să fie expusă în zona activă de tăiere.
Studiind cu atenţie cazul şi urmărind figura 5 s-a apreciat că o
variantă de rezolvare a problemei este confecţionarea unui grilaj fix
care să înfăşoare cilindrii de fixare.
În condiţiile echipării maşinii de debitat table cu varianta
modernizată de grătar de protecţie, dimensiunile deşeului care rezultată
nu pot fi mai mici de:
- 75x65 mm – pentru fixare cu un cilindru;
- 75x185 mm – pentru fixare cu doi cilindri.
Fig. 5 Detaliu pentru analiza noului model de apărătoare








protecţie
risc
265
Pentru stabilirea acestor dimensiuni s-a avut în vedere şi
condiţia strictă şi necesară ca suprafaţa minimă de contact între
papucul cilindrului de fixare şi tablă să nu fie mai mică de 70 % din
suprafaţa papucului.

Dacă privim problema din punct de vedere a costurilor
generate de acest eveniment, el are o semnificaţie importantă şi din
punct de vedere al mentenanţei, iar evaluarea poate fi exprimată, în
primul rând, sugestiv, prin disponibilitatea acestui utilaj, luând în
considerare inclusiv efectele psiho-sociologice.
Disponibilitatea este gradul de satisfacere de către un
utilaj industrial al condiţiilor pentru care a fost realizat,
probabilitatea ca acesta să poată să fie întrebuinţat şi se
exprimă cu raportul:
în care:
Tf este durata de funcţionare (h),
Tm este durata afectată acţiunilor de mentenanţă (h).
Durata activităţilor de mentenanţă înglobează:
- Timpul pentru verificări;
- Depistarea defecţiunilor şi defectelor;
- Pregătirea pentru remediere;
- Asigurarea condiţiilor umane şi materiale;
Fig. 6 Varianta de apărătoare modernizată
f
f m
D
T
T T
=
+
266
- Executarea intervenţiei;
- Efectuarea recondiţionării reperelor;
- Punerea în funcţiune;
- Probe;
- Timpii aferenţii indisponibilităţii operatorilor de a lucra
pe utilaj o perioadă de înţelegere şi adaptare la locul de muncă
după producerea unui accident.

5. Concluzii

Soluţia propusă de modernizare a apărătorii are următoarele
consecinţe:
■ Lucrărtorul nu trebuie să mai demonteze apărătoarea şi
poate fixa cu uşurinţă piesele din semifabricate mici fără riscuri de
accidentare;
■ Apărătoarea de tip grilaj modernizată asigură vizibilitate bună
de lucru şi este greu demontabilă;
■ Eficienţa de utilizare a semifabricatelor s-a îmbunătăţit prin
reducerea deşeurilor cu aproximativ 25 %.


BIBLIOGRAFIE

[1] Fleşer, T., Mentenanţa utilajelor tehnologice, Centrul de multiplicare UTT,
Timişoara, 1994.
[2] Cârlan, M. Studiul muncii (broşură CFP, simbol Nt 1-1).
[3] * * * S.C. RAAL S.A., Serviciul de dezvoltare, Bistriţa.
[4] Ursa, N. I., Mentenanţă, Îndrumător pentru lucrări de laborator, Universitatea
Tehnică din Cluj Napoca, 2011.
[5] * * * www.durmazlar.com.tr

Dr. Ing. Nicuşor Iosif URSA
S.C. RAAL S.A. Bistriţa
e-mail: ursaregina@yahoo.co.uk
Conf. Dr. ing. Virgil ISPAS
Facultatea de Construcţii de Maşini, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
Drd. Ing. Grigore COCIAN
S.C. RAAL S.A. Bistriţa
Dumitru HALOSTĂ
Inspector SSM, S.C. RAAL S.A. Bistriţa






PROBLEME DE MENTENANŢĂ ÎN PROCESUL
DE AMBUTISARE LA RECE

Mihai JĂDĂNEANŢ, Adrian BIRLAN


MAINTENANCE PROBLEMS IN COLD STAMPING

Cold stamping machines are increasingly required in various
parameters which are not always the right, which leads to higher wear of the
machine. Through the static and dynamic simulation models are run using
simulation programs such as ABAQUS version 6-8.1 and can be not only
functional and viable adaptation of the parameters but can be a number of
predictions about obtaining or not a good finished product.

Cuvinte cheie: ambutisare la rece, mentenanţă, simulare pe computer
Keywords: cold drawing, maintenance, computer simulation


1. Introducere

Maşinile unelte (maşinile de ambutisat la rece) sunt tot mai des
solicitate la diferiţi parametri care nu întotdeauna sunt cei potriviţi, fapt
care duce la o uzură mare a maşinii şi respectiv chiar la defectări
frecvente din cauza probării diferiţilor parametri tehnologici şi
constructivi ai formei piesei de ambutisat.
Prin intermediul modelelor de simulare statice şi dinamice care
sunt rulate cu ajutorul unor programe de simulare cum este şi Abaqus
varianta 6-8.1 în care s-a făcut rularea modelului în lucrarea de faţă, se
pot face nu numai adaptări funcţionale şi viabile a parametrilor, dar se
pot face şi o serie de predicţii cu privire la obţinerea sau nu a unui
produs finit bun, respectiv se elimină consumul de material excesiv
necesar încercărilor obţinerii produsului ambutisat şi respectiv timpii de
producţie necesari procesului aferent.
267
Pornindu-se de la ipotezele simplificatoare cu privire la
procesul de ambutisare, se face trecerea ansamblului poanson, matriţă,
foaie de tablă şi inel de reţinere toate sub forma impusă de ipotezele
simplificatoare prin diferite etape ale programului de simulare.

2. Discretizarea elementelor concurente la procesul de
ambutisare

Esenţial pentru a obţine o simulare cât mai apropiată de
experiment este etapa discretizării elementelor concurente la procesul
de ambutisare. În figura 1 se observă modul de discretizare a
procesului pe elemente active de lucru.



Fig. 1 Discretizarea elementelor concurente sub formă simplificată
în procesul de ambutisare

Rezultatele simulării în care sunt surprinse tensiunea şi
deformaţiile sunt redate printr-un colorit specific codurilor de culori a
legendei programului, evidenţiind astfel modul de propagare a
tensiunilor şi deformaţiilor în corpul tablei de ambutisat.
Programul cu acţiunea modelului propus poate determina şi
stări de tensiuni intermediare (de şoc sau brute) în timpul procesului de
ambutisare sub forma unor cadre (aşa numitor frame-uri)
1
. Frame-urile

1
FRAME [freim] – limba engleză - I.s. 2. cadru, șasiu, carcasă. 3. sistem, structură,
formă. s ramă f; cadru n; Frame, substantiv - 1. cadru (al unei construcţii), 2. constituţie,
3. structură, 4. conformaţie, 5. schelet, 6. osatură, 7. organizare, 8. sistem, 9. (şi ~ of
mind) dispoziţie (sufletească), 10. ramă, 11. cadru.
268
conduc în final la modul de vizualizare a produsului finit ambutisat aflat
sub acţiunea tensiunilor remanente înmagazinate în timpul procesului.
Programul străbate un total de 6 paşi incrementali de
încărcare, fiecare pas fiind format din mai multe frame-uri care au rolul
de a scana cu încărcări de tensiuni întregul material al foii de tablă şi a
face o predicţie asupra uneia sau mai multor puncte de secţiune
periculoasă din foaia de tablă. Dacă acele puncte de secţiune
periculoasă sunt mai mari decât limita de curgere, materialul se rupe,
simularea se întrerupe, programul afişând cauzele producerii şi
eventualele posibilităţi de evitare a fenomenului nedorit prin
remodificarea întregului schelet de parametri de intrare existenţi.
Parcurgând paşii indicați, se poate obţine un mod de distribuţie
vizual şi respectiv sub formă de grafice a tensiunii înmagazinate în
timpul procesului aşa cum se observă în continuare.

3. Reprezentarea grafică a distribuţiei tensiunilor
înmagazinate în material

Pentru pasul 1, fază în care poansonul doar atinge foaia de
material la o adâncime de 0,01 mm se observă o reacţiune a tablei
(zonă colorată cu verde) pe partea cuprinsă între matriţă și inelul de
reţinere - figura 2. Valoarea tensiunii înmagazinate se observă în
legenda pasului notată cu S Mises (Avg:75 %).



Fig. 2 Modul de distribuţie a tensiunii în foaia de material pentru
pasul 1 din modelul de simulare
269
Pentru o mai bună vizualizare se va afişa doar ce se întâmplă
cu foaia de tablă în diferite momente ale încărcării. În figura 3 se poate
vizualiza modul de evoluţie a tensiunilor în pasul 3 pe tabla
nedeformată cât şi pe cea deformată la o adâncime a poansonului de 1
mm, valorile tensiunilor fiind cele din legendă.



Fig. 3 Modul de distribuţie a tensiunii în foaia de material pentru pasul 3
din modelul de simulare

În continuare, luând o secvenţă din simularea corespunzătoare
pasului 4 se observă tensiunea brută de lucru care acţionează în
materialul foii de tablă, figura 4.



Fig. 4 Modul de distribuţie a tensiunii în foaia de material pentru pasul 4
intermediar din modelul de simulare

Acest frame 20 intermediar are rolul de a evidenţia că nu toată
tensiunea înmagazinată se va regăsi în foaia de tablă, o parte se va
descărca sub formă de căldură. Ceea ce rămâne la finele pasului 4,
marcat totodată de frame-ul 65, va fi considerată tensiune de intrare în
simulare pentru următorul pas 5, dacă nu cumva tensiunea ce rămâne
va fi una periculoasă deteriorând materialul sau foaia de tablă. La
270
finele pasului 4, dacă programul înregistrează o tensiune mai mică
decât cea de curgere, procesul de simulare continuă şi respectiv
ambutisarea la rece merge mai departe cu o adâncime mai mare, tot
aşa până când programul pe baza modelului înregistrează prima fisură.
În acest caz, simularea se opreşte şi rezultă automat
adâncimea la care s-a ajuns. Astfel, pentru obţinerea unui produs finit
bun, se merge la o adâncime superioară calculată de program.
Urmează finalul pasului 6 din figura 5.



Fig. 5 Modul de distribuţie a tensiunii în foaia de material pentru
finalul pasului 6 din modelul de simulare

4. Concluzii

■ Conform graficului din figura 6 rezultă că produsul finit se
poate realiza cu parametrii implementaţi în model; valorile negative ale
tensiunilor sunt date de faptul că materialul se deplasează între
poanson şi matriţă, valoarea tensiunii luându-se în modul pentru
cazurile paşilor unde aceste tensiuni apar negative şi totodată de faptul
că tensiunea brută sau şocul de tensiune se diminuează odată cu
deplasarea foii de material spre a se forma produsul finit.

■ Cu ajutorul modelului de simulare numerică se pot face
predicţii nu numai asupra tensiunilor aferente implementate în simulare,
ci şi a deplasărilor, deformaţiilor şi a altor factori presetaţi din model.

■ Cu ajutorul modelului de simulare rulat de programul Abaqus
se poate da o notă tehnică suplimentară celor existente în domeniu,
aceea de supervizare a procesului şi de a vedea totodată şi tensiunile
obţinute prin solicitare în piesele maşinilor de ambutisare.

271
-2000
-1500
-1000
-500
0
500
1000
1500
2000
1 33 65 97 129 161 193 225 257 289 321
Time Step 1
Stress step 1
Time Step 3
Stress step 3
Time step 4 frame 20
Step 4 frame 20
Time Step 4
Stress step 4
Time Step 5
Stress step 5
Time Step 6
Stress step 6


Fig. 6 Variaţia parametrilor implementaţi în modelul de simulare


BIBLIOGRAFIE

[1] Chakrabarty, J., Theory of Plasticity, McGraw-Hill Book Company, New
York, 1987.
[2] Toh, C.H. and Kobayashi, S., Deformation analysis and blank design in
square cup drawing, International Journal of Machine Tool Design and
Research, 1985, Vol. 25, pag. 15–32.
[3] Saran, M.J. and Samuelsson, A., Elastic-viscoplastic implicit formulation for
finite element simulation of complex sheet forming processes, International
Journal for Numerical Methods in Engineering, 1990, Vol. 30, pag. 1675–1697.
[4] * * * http://www.simulia.com/support/docaaumentation.html


Prof.Dr.Ing. Mihai JĂDĂNEANŢ
Facultatea de Mecanică, Universitatea „Politehnica” din Timişoara,
membru AGIR
e-mail: mihai_jadaneant@yahoo.com; mihai.jadaneant@mec.upt.ro
Drd.Ing. Adrian BIRLAN, Universitatea „Politehnica” Timişoara,
e-mail: a_birlan@yahoo.com

272






GENERATORUL DE AER CALD TIP
A20 - MENTENANŢĂ

Florin MĂRCUŢ, Mihai JĂDĂNEANŢ


COMBUSTION HEATER TYPE A20 - MAINTENANCE

This paper presents the characteristics of the maintenance process of
combustion heater A20. It presents operating digital cycloramas and digital
optimization of the combustion.

Cuvinte cheie: generatoare de aer cald, mentenanţă
Keywords: combustion heater, maintenance


1. Echipamentul electronic al generatorului de aer cald

Elaborarea soluţiei constructive a generatorului de aer cald nu
se poate concepe fără susţinerea oferită de un echipament de
comandă evoluat, datorită în primul rând secvenţei de pornire care
necesită ca elementele de execuţie: suflantă de aer de ardere, pompă
de combustibil, respectiv bujie să intre în funcţie într-o anumită
succesiune, la intervale de timp prestabilite şi la anumite niveluri de
încărcare care asigură aprinderea rapidă şi stabilizarea arderii în
condiţiile de mediu impuse (temperaturi minime, maxime, altitudine,
umiditate).
Aceste echipamente electronice permit reglarea unei tempe-
raturi, analogic sau digital, pentru climatizarea cabinei vehiculului,
pornirea sau oprirea funcţionării generatorului de aer cald.
Nivelul actual al echipamentelor de comandă şi control pentru
generatoarele de aer cald este ridicat atât datorită performanţelor
273
atinse în automatizări cât şi concurenţei pe piaţa generatoarelor de aer
cald.
În figura 1 se prezintă schema bloc a echipamentului de
comandă şi control a generatorului de aer cald tip A20 produs de firma
Mecord. Schema electrică bloc evidenţiază elementele de execuţie,
senzorii, panoul de comandă, blocul electronic de putere şi conexiunile
acestora.


Fig. 1 Schema bloc a echipamentului de comandă şi control
274
Programul înscris în memoria microprocesorului însumează
prin conţinutul său toate situaţiile posibile în utilizarea generatorului de
aer cald, materializate prin ciclograme de funcţionare normală şi de
avarie. Echipamentul electronic permite modificarea valorilor unui set
de parametri prin care se optimizează pe standul de probă funcţionarea
generatorului de aer cald (calitatea arderii pe toate treptele de
funcţionare, debitele de combustibil şi de aer de ardere pe toate
nivelurile de putere termică a instalaţiei, aprinderea, stingerea).

2. Managementul funcţionării generatorului de aer cald

Managementul funcţionării generatorului de aer cald este
realizat prin intermediul ciclogramelor de funcţionare.
Funcţie de comanda primită de la utilizator, echipamentul
electronic pune în funcţiune elementele de execuţie în conformitate cu
informaţiile furnizate de senzori, conform ciclogramelor de funcţionare
normală şi în regim de avarie.
Ciclogramele de funcţionare (funcţionare normală, defecte)
sunt elaborate astfel încât să permită aprinderea, arderea şi stingerea
în condiţii de siguranţă, eficienţă termică, încadrare în limitele
admisibile a noxelor din gazele de ardere (CO, HC, Nox, indicele
Bacharach) şi nu în ultimul rând funcţionare sigură din punct de vedere
electric, atât din punct de vedere al generatorului de aer cald cât şi a
vehiculului pe care se montează.
În continuare se vor prezenta câteva din ciclogramele realizate
şi stocate în memoria echipamentului electronic.

2.1. Ciclograma de funcţionare normală

Funcţionarea normală a generatorului de aer cald este dată de
situaţia când acesta furnizează agent termic conform reglajului efectuat
de utilizator în regim termostatat. În figura 2 este prezentată ciclograma
de funcţionare normală a generatorului de aer cald.
Ciclograma prezintă cu linie groasă intervalele de timp când
elementele de execuţie sunt active, respectiv când senzorii ating un
prag prestabilit.
Puterea termică, funcţie de necesarul de căldură instantaneu,
este selectată de microprocesor din 5 trepte de putere termică.

2.2. Ciclograma de funcţionare la stingerea flăcării

În figura 3 este prezentată ciclograma de funcţionare la
stingerea flăcării a generatorului de aer cald.
275

Funcţii
START
TPb
TP
STOP
tAE
START
T (s)
dAp
dA5
dA4
dA3
dA2
dA1
dC5
dC4
dC3
dC2
dC1
Bujie
dCp
S F
1…3s
t

Fig. 2 Ciclograma de funcţionare normală


















T (s)
START
SF


Bujie
Pompă
Motor

Secvenţă de pornire
120 ÷ 200
secunde
Stingere flacără
max

4 mi n

1 ÷ 3 sec.


Fig. 3 Ciclograma de funcţionare la stingerea flăcării

După iniţierea arderii şi trecerea pe o treaptă de putere termică
a arzătorului, după o perioadă de funcţionare normală, din diverse
cauze se poate stinge flacăra.
Microprocesorul comandă întreruperea alimentării cu
combustibil, suflanta fiind comandată un interval de 120 ÷ 200 sec. de
ventilare pentru eliminarea gazelor combustibile remanente.
276
2.3. Ciclograma de funcţionare în cazul opririi motorului
autovehiculului

Generatorul de aer cald este o sursă de gaze de evacuare care
în anumite situaţii pot conţine particule incandescente (calamină sau
funingine desprinsă din zonele de depunere, care se aprind la
antrenarea lor de către gazele de ardere). Din motive de siguranţă,
atunci când vehiculul staţionează în zone cu risc de incendiu este
obligatoriu ca la oprirea motorului autovehiculului să se oprească
automat şi arderea în generatorul de aer cald, în maximum 5 secunde.
În figura 4 este prezentată ciclograma de funcţionare în caz de
oprire a motorului autovehiculului.



START

T (s)

Bujie

Pompă

Motor

Secvenţa de pornire

max 5 sec

120 ÷ 200
secunde

Întrerupere circuit pompă

1 ÷ 3 sec.
















Fig. 4. Ciclograma de funcţionare în caz de oprire a motorului autovehiculului


3. Optimizarea digitală a arderii

Microprocesorul echipamentului electronic al generatorului de
aer cald, este înscris cu un set de parametri de bază (debite de
combustibil şi debite de aer de ardere) în vederea testării pe standul de
probe pentru verificarea calităţii arderii.
Echipamentul electronic permite comanda digitală a debitelor
de aer de ardere prin alimentarea cu tensiune electrică în impulsuri a
motorului electric a suflantei de aer de ardere, cuantificată printr-un
factor de umplere exprimat procentual.
Debitele de combustibil sunt comandate digital de
echipamentul electronic prin frecvenţa de lucru a pompei volumice de
motorină.
277
278
Dacă conţinutul de noxe din gazele de ardere nu se încadrează
în limitele admisibile, aceşti parametri se optimizează la standul de
probe.
Parametrii de bază memoraţi asigură în proporţie de 100 %
încadrarea în limitele admisibile pentru HC, Nox. Probleme apar în
ceea ce priveşte nivelul monoxidului de carbon din gazele de ardere,
nu pentru că depăşeşte nivelul de 1000 ppm admis de Directiva
Parlamentului şi Consiliului European nr.56/2001, ci pentru că o
funcţionare sigură şi de lungă durată a arzătorului presupune
încadrarea sub 180 ÷ 200 ppm. În caz contrar, depunerile de calamină
şi funingine vor compromite în scurt timp funcţionarea optimă a
arzătorului generatorului de aer cald.
Metoda de reducere a monoxidului de carbon este de creştere
a excesului de aer λ prin reducerea debitului de combustibil sau
creşterea debitului de aer de ardere.


BIBLIOGRAFIE

[1] Mărcuţ, F., Jădăneanţ, M. Controlul automat al funcţionării generatoarelor
de aer cald independente, destinate vehiculelor rutiere, „C. Brâncuşi” University
of Tg. Jiu, Engineering Faculty Scientific Conference – 11-th edition, Nov. 3-4,
2006, pp. 177/182, ISSN 1842-4856.
[2] *** SR 6926-14:1999 Vehicule rutiere-Metode de încercare. Verificarea
eficacităţii încălzirii.
[3] Leca A., ş.a., Transfer de căldură şi masă, Editura tehnică, Bucureşti, 1998.
[4] Mărcuţ F., Jădăneanţ M., Combustion research in burner with fuel
distribution on standing vaporizer for combustion heaters, Cofret 2008, 4-eme
edition du Colloque Francophone en Energie, Environnement, Economie et
Thermodynamique, 11-13 Juin 2008, Ecole des Mines de Nantes, ISBN
2.6905267.61.5
[5] Bejan, M., În lumea unităţilor de măsură. Ediţia a doua revăzută şi adăugită.
Editura Academiei Române şi Editura AGIR, Bucureşti, 2005.


Dr.Ing. Florin MĂRCUŢ
MECORD S.A. - Oradea
e-mail: florin.marcut@yahoo.com

Prof.Dr.Ing. Mihai JĂDĂNEANŢ
Facultatea de Mecanică, Universitatea „Politehnica” din Timişoara,
membru AGIR
e-mail: mihai_jadaneant@yahoo.com; mihai.jadaneant@mec.upt.ro







SECURITATEA LUCRĂRILOR DE MENTENANŢĂ LA
ECHIPAMENTUL DE TIP TRANSPORTOR CU BANDĂ
Partea I-a

Alexandru CÎMPEAN, Constantin JUJAN,
Narcis Dacian ZAMFIR, Petru DRAGOESCU


SAFE MAINTENANCE AT WORK EQUIPMENT
TYPE CONVEYOR BAND

Making an appropriate and effective maintenance ensures the
machinery, equipment and jobs to normal, being eliminated or reduced risk of
events that endanger the health and safety of participants in the production
process.
Any technical equipment that reduced physical functioning properly
workers resumed work is primarily in surveillance operation, the stations
located outside the hazardous area.

Cuvinte cheie: mentenanţă, transportor cu bandă, securitate, control
Keywords: maintenance, belt conveyors, security, control


1. Considerații generale

Realizarea unei mentenanţe corespunzătoare şi eficiente
asigură funcţionarea utilajelor, echipamentelor şi a locurilor de muncă
la parametrii normali, fiind eliminat sau redus riscul apariţiei unor
evenimente care să pună în pericol securitatea şi sănătatea
participanţilor la procesul de producţie.
Orice echipament tehnic ce funcţionează corespunzător
înseamnă efort fizic redus pentru lucrători, activitatea rezumându-se
279
preponderent la supravegherea funcţionării, din posturi amplasate
înafara zonei periculoase.
Este cunoscut faptul că evaluarea corectă a riscurilor este
elementul cheie pentru crearea unor locuri de muncă sănătoase. Cu
toate acestea, identificarea şi evaluarea riscurilor se poate dovedi, în
multe cazuri, destul de dificilă.
De aceea, este binevenită iniţiativa Agenţiei Europene pentru
Securitate (EU-OSHA) privind lansarea OiRA (Online interactive Risk
Assessmenttool),

INSTRUMENT ONLINE INTERACTIV DE EVALUARE
A RISCURILOR

Proiectul OiRA reprezintă un demers multinaţional bazat pe
colaborare în scopul elaborării unor instrumente electronice gratuite şi
uşor de utilizat. Este o aplicaţie electronică complexă, dar, în acelaşi
timp, gratuită şi uşor de utilizat, un ajutor pentru a pune în practică
un proces detaliat de evaluare a riscurilor pas cu pas – începând cu
identificarea şi aprecierea riscurilor de la locul de muncă, până la
procesul de decizie cu privire la acţiunile preventive şi încheindu-se
cu punerea în aplicare a acţiunilor, monitorizare şi raportare continuă.
În prezent, în proiect sunt implicate aproximativ 15 state
membre ale Uniunii Europene (guverne naţionale, parteneri sociali şi
organizaţii de cercetare). Acestea elaborează instrumente sectoriale în
propria limbă, pe care le îndreaptă apoi către utilizator.
Lansarea oficială a proiectului OiRA la cel de al XIX-lea
Congres Mondial de Securitate şi Sănătate în Muncă - Istambul, 11-15
septembrie 2011.

2. Considerații specifice

Mentenanţa corespunzătoare este un factor determinant în
scăderea numărului de accidente înregistrate anual la CNH SA.
În sprijinul acestui deziderat, al reducerii numărului de
accidente de muncă la nivelul CNH SA sunt aplicate măsuri dintre care
amintim:
- asigurarea unei instruiri corespunzătoare pentru toate
categoriile de lucrători;
- organizarea unor sesiuni de perfecţionare profesională la care
participă lucrătorii, pe categorii profesionale, în serii de maximum 20
participanţi;
280
- achiziţionarea echipamentului individual de protecţie şi a
echipamentelor de muncă şi a serviciilor din domeniul SSM cuprinse în
Programul de achiziţii/2011;



Fig. 1 Statistica privind numărul total de accidente

- reevaluarea riscurilor la locurile de muncă unde intervin
schimbări ale condiţiilor iniţiale şi dispunerea de măsuri în consecinţă;
- analiza cauzelor care au condus la producerea accidentelor
de muncă şi stabilirea de măsuri pentru evitarea producerii pe viitor a
unor cazuri similare;
- efectuarea de controale pentru urmărirea gradului de
respectare a legislaţiei în vigoare;

3. Procesul de mentenanță la echipamentul
de tip transportor cu bandă

Transportoarele cu bandă (TMB), reprezintă o soluţie eficientă
pentru transportul unor volume mari de material.
Transportoarele necesită şi încorporează multă energie, ceea
ce le face periculoase.

281


Fig. 2 Transportoarele cu bandă (TMB), reprezintă o soluţie
eficientă pentru transportul unor volume mari de material

În mod normal lucrătorii nu petrec mult timp în jurul acestor
echipamente, de aceea accidentele nu sunt ceva obişnuit. Totuşi, când
accidentele se produc, acestea sunt majore, soldându-se cu mortalitate
sau afecţiuni grave ale sănătăţii. Cei mai mulţi lucrători care au contact
cu TMB invocă inspecţiile, curăţenia şi mentenanţa. De asemenea,
accesul la locurile de muncă se face deseori prin deplasarea alături de
TMB. Riscuri asociate: praf, zgomot, cădere de material, elemente
mecanice în mişcare etc.
Datorită efortului la care sunt supuse şi a condiţiilor grele de
mediu din subteran (umiditate şi temperatură ridicată, mediu acid),
transportoarele cu bandă au nevoie de operaţiuni curente de
întreţinere.
Toate echipamentele utilizate în subteran sunt în
construcţie specială, protejate faţă de mediul generator de praf şi
gaze periculoase, rezistente la flacără (certificate ATEX pentru
utilizare în mediu potenţial exploziv).
Deficienţe constatate frecvent: lipsă sisteme de avertizare sau
dispozitive de securitate (DOTA), role lipsă sau blocate, aliniamentul
deplasat, uzură prematură a covorului de bandă, depuneri de material,
lipsă sisteme de protecţie (apărători) sau construcţii improvizate.
282
Să nu uităm că toţi lucrătorii au răspunderea pentru siguranţa
proprie şi a celor din jur.
Mentenanţa - totalitatea operaţiilor de întreţinere şi reparaţie
ale unui sistem tehnic. (< fr. maintenance), include:
a) mentenanţă preventivă sau proactivă (prevenirea
defecţiunilor).
Sunt efectuate verificări şi reparaţii sistematice chiar şi atunci
când acest lucru nu este în mod evident necesar. Aceste activităţi sunt
de obicei programate în conformitate cu instrucţiunile producătorului şi
cartea tehnică a instalaţiei sau echipamentului, cu politica managerială.
b) mentenanţă corectivă sau reactivă (intervenţia în caz de
defectare).
Sunt efectuate reparaţii neprevăzute asupra instalaţiilor şi
echipamentului de muncă după avarierea lor bruscă sau defectare.
Acest tip de mentenanţă este de obicei mai periculos decât
mentenanţa programată şi se desfăşoară în baza Procedurilor de
lucru sau a Permiselor de lucru aprobate.
Se estimează că 10-15 % dintre accidentele de muncă soldate
cu deces şi 15-20 % din numărul total de accidente sunt asociate
mentenanţei. Studiile arată că majoritatea accidentelor se produc pe
parcursul efectuării mentenanţei corective, atunci când s-a produs deja
o defecţiune la un echipament. Mentenanţa nu reprezintă un domeniu
rezervat exclusiv electricienilor şi mecanicilor. Aceasta este
responsabilitatea majorităţii lucrătorilor din fiecare sector şi se
desfăşoară atât în subteran cât şi la suprafaţă.
Mentenanţa este, prin natura sa, o activitate periculoasă. Orice
lucrător care execută operaţii de mentenanţă poate fi expus unui nivel
mai ridicat de risc faţă de lucrătorul obişnuit. Unele dintre aceste
pericole sunt:
- pericole fizice – zgomot, vibraţii, temperaturi extreme,
efort fizic ridicat, lovirea de fragmente în cădere sau
contactul cu elemente mobile în mişcare ale
echipamentelor, lucrul la înălţime sau în spaţii restrânse,
sau fenomene extreme (explozii, surpări, viituri de ape);
- pericole chimice – expunere la substanţe şi gaze
periculoase sau nocive;
- pericole biologice – expunere la bacterii, boli transmisibile
(exemplu TBC) şi la viruşii hepatitei A, B;
- pericole psihosociale – efectele negative ale organizării
necorespunzătoare a muncii sau ale programelor de lucru
pe mai multe schimburi.
283
Echipamentul (transportor cu bandă) a fost ales pentru această
prezentare datorită incidenţei accidentelor şi în special datorită gravităţii
acestora.
Mentenanţa necorespunzătoare, alături de indisciplină, au
condus de-a lungul timpului la cazuri de accidente deosebit de grave,
unele soldate cu deces.
Dintre cele mai frecvente cazuri, amintim: îndepărtarea
elementelor de protecţie de tipul apărătorilor sau îngrădirilor, intrarea în
zona de acţiune a elementelor mecanice în mişcare, circulaţie pe
bandă, accesul în zona periculoasă şi/sau intervenţii fără oprirea
funcţionării echipamentului.

4. Exemple de urmări ale acţiunilor menţionate anterior

■ Accident colectiv de muncă produs în data de 28.10.2006
iniţiat la staţia de acţionare a transportorului cu bandă nr. 3 din fluxul de
transport cu benzi de pe orizontul 300 al Exploatării Miniere Lupeni.
Lăcătuşul aflat la staţia de acţionare a transportorului cu bandă
nr. 3 a auzit o bubuitură şi a simţit un suflu puternic, a oprit
transportorul cu bandă prin acţionarea dispozitivului DOTA şi s-a
deplasat la telefon, moment în care a observat o flacără care a început
să se extindă în profilul lucrării miniere. După ce punctele de ardere au
fost lichidate şi atmosfera a revenit la normal, s-a constatat că axul de
la motorul electric de la grupul de acţionare nr. 2 este rupt în faţa
rulmentului, elementele de cauciuc ale cuplajului elastic sunt complet
arse şi cuplajul hidraulic are dopurile cu siguranţă fuzibilă distruse iar
pe covorul de bandă se observau zone de ardere.
Un număr de 4 lucrători au acuzat stări de rău ca urmare a
inhalării de fum şi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Lupeni unde
au fost reţinuţi pentru consult şi supraveghere.
Cauza producerii evenimentului: grupul de acţionare utiliza un
cuplaj hidraulic neadecvat puterii motorului electric şi nu era prevăzut
cu o apărătoare de protecţie care să prevină accesul personalului la
organele de maşini în mişcare şi de asemenea, să prevină pulverizarea
uleiului în atmosferă în cazul topirii fuzibilului la creşterea temperaturii
uleiului peste limită.

■ Accident de muncă mortal produs în data de 13.06.2002 la
staţia de sortare a Exploatării Miniere Lonea.
La pornirea transportorului cu bandă s-a produs o deviere
laterală a covorului de cauciuc, o parte din cărbune fiind transportată de
284
ramura inferioară. A fost solicitat ajutorul unei echipe de lăcătuşi, iar
unul dintre ei s-a aşezat în genunchi cu partea superioară a corpului
introdusă între cele 2 ramuri ale covorului de cauciuc şi încerca să
îndepărteze manual materialul acumulat la staţia de întoarcere. În acest
timp, un muncitor prezent în zona staţiei de întoarcere a transportorului
cu bandă respectiv şi vedea poziţia în care era lăcătuşul, a strigat către
manipulant că poate pune în funcţie transportorul cu bandă, comandă
care nu poate fi explicată.
În urma comenzii primite, transportorul pus în funcţie a surprins
şi antrenat între covorul de cauciuc şi tambură pe lăcătuş, producând
decesul acestuia.

■ Accident de muncă mortal produs în data de 26.10.2001 la
Uzina de Preparare a Cărbunelui Lupeni.
Pentru operaţia de curăţire a cărbunelui acumulat în zona
staţiei de întoarcere a transportorului cu bandă, a fost trimisă o echipă
de lucrători. Unul dintre aceştia a intrat până la brâu printre piesele
constructive ale staţiei de întoarcere pentru a curăţa cu lopata
cărbunele depus pe tambura staţiei de întoarcere, moment în care s-a
produs pornirea transportorului cu bandă fără nici un semnal de
avertizare. Pornirea transportorului s-a făcut de către o muncitoare care
nu cunoştea poziţia şi modul de funcţionare a butoanelor de
semnalizare, aceasta crezând că prin apăsarea butonului respectiv
cere confirmarea că poate pune în funcţie transportorul cu bandă.
Muncitorul a fost prins între tambura staţiei de întoarcere şi covorul de
cauciuc, fiind accidentat mortal.

5. Analiza sistemului

Exploatarea propriu-zisă
a unui zăcământ, constă în
extragerea substanţei minerale
utile din zăcământ şi transportul
acesteia la suprafaţă, în vederea
utilizării ei.
La minele de cărbuni,
procesul tehnologic minier
începe în frontul de lucru al
abatajelor şi se încheie când
masa minerală este extrasă la
Fig. 3 Transportor cu defecțiuni
285
suprafaţă, ponderea transportului în cheltuielile de producţie a unei
tone de cărbune ajungând până la 40÷50 %.
Rezultă că transportul minier reprezintă o verigă importantă a
procesului tehnologic, motiv pentru care există o preocupare
permanentă pentru optimizarea fluxurilor de transport, abordate în
cadrul unei mecanizări complexe unitare pe întreaga mină.
Există tendinţa de generalizare a transportului continuu, cu
transportoare din fronturile de lucru, până la suprafaţă (acolo unde este
posibil) sau până la
instalaţia cu skip, respectiv
de realizare a unui proces
tehnologic în flux continuu.
Una din condiţiile principale
impuse fluxului de
transport, este să asigure
evacuarea ritmică a
substanţei minerale utile,
fără întreruperi.

Fig. 4 Transportor cu bandă

Întreg sistemul de transport este dezvoltat asemeni unei structuri
arborescente.
Majoritatea producţiei mondiale de cărbune se extrage din
abataje cu front lung, iar unicul mijloc de transport agreat al cărbunelui
în aceste abataje îl constituie transportoarele cu raclete blindate.
Transportoarele cu raclete blindate, sunt folosite în exploatările
miniere subterane acolo unde condiţiile de lucru sunt grele, datorită
următoarelor mari avantaje:
- pot lucra pe vetre ondulate;
- pot avea curburi în planul vetrei, ceea ce permite să poată
fi ripate în front prin şerpuire în spatele combinei;
- construcţia solidă a jgheaburilor reprezintă rama de ghidare
pe care se deplasează maşinile de abataj (combine,
haveze şi pluguri);
- înălţimea mică a jgheaburilor permite încărcarea uşoară a
cărbunelui tăiat în orice punct pe traseu;
- rezistă la lovituri şi chiar surpări de roci;
- pot lucra sub unghiuri mari, până la φ = 30
0
;
- prezintă multă siguranţă în exploatare şi pot prelua
suprasarcini;
- se pot lungi şi scurta uşor, la intervale mici, de 0,5-1,5 m .
286
Fig. 5 Lucru la transportorul cu bandă

Transportoarele cu raclete nu sunt folosite ca mijloc
principal de transport pe lucrările miniere, datorită faptului că au
următoarele mari dezavantaje:
- sfărâmă suplimentar cărbunele în proporţie de 4...7 % la
100 m lungime de transport;
- greutatea mare pe metru liniar şi uzura intensă conduc la
consum mare de metal;
- au consum de energie de 10-15 ori mai mare decât
transportoarele cu bandă şi de circa 20 ori mai mare decât
transportul pe cale ferată;
- lungimea maximă ce o pot avea este limitată la 300- 400 m

Ulterior, pe căile principale de transport, producţia este
concentrată prin transbordare pe transportoarele cu bandă, acestea
având o capacitate mult mai mare de transport (viteză superioară), fiind
capabile să preia întreaga producţie de la nivelul abatajelor.
La suprafaţă sunt utilizate de asemenea transportoare cu bandă sau
mijloace de transport pe cale ferată pentru deplasarea producţiei către
utilizatorul final (termocentrale).
287

Fig. 6 Exploatare corectă a transportorului cu bandă

Primele mijloace de mecanizare a transportului în abataje au
fost transportoarele oscilante (Anglia) – anul 1913.
- Primele transportoare cu raclete cu un singur lanţ (Anglia) –
anul 1930.
- Primele transportoare cu raclete cu două lanţuri (firma
Westfalia-Germania) – anul 1941.


BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
[2] * * * Normele metodologice de aplicare a Legii SSM aprobate prin HG
1425/2006 cu completarile și modificările ulterioare.


Alexandru CÎMPEAN – inspector de muncă Inspecţia Muncii,
Constantin JUJAN - Director General CNH SA Petroşani,
Narcis Dacian ZAMFIR - director SSM CNH SA,
Petru DRAGOESCU - ing. şef SSM CNH SA.
288






SECURITATEA LUCRĂRILOR DE MENTENANŢĂ LA
ECHIPAMENTUL DE TIP TRANSPORTOR CU BANDĂ
Partea a II-a

Alexandru CÎMPEAN, Constantin JUJAN,
Narcis Dacian ZAMFIR, Petru DRAGOESCU


SAFE MAINTENANCE AT WORK EQUIPMENT
TYPE CONVEYOR BAND

Making an appropriate and effective maintenance ensures the
machinery, equipment and jobs to normal, being eliminated or reduced risk of
events that endanger the health and safety of participants in the production
process.
Any technical equipment that reduced physical functioning properly
workers resumed work is primarily in surveillance operation, the stations
located outside the hazardous area.

Cuvinte cheie: mentenanţă, transportor cu bandă, securitate, control
Keywords: maintenance, belt conveyors, security, control


5. Despre transportoarele cu bandă

Analiza practicii mondiale şi din ţara noastră arată că la minele
de cărbuni, transportul se face în abataje şi în zona de primire din
galeria de bază cu transportoare cu raclete, iar în continuare pe galerii
şi plane înclinate cu transportoare cu bandă pe role şi doar în cazul
unor zăcăminte cu tectonică complicată este utilizat transportul pe cale
ferată, până la suprafaţă sau până la instalaţia cu skip.
Din analiza schemelor de transport a exploatărilor miniere din
Valea Jiului componente ale CNH SA, rezultă că acestea au o structură
289
cu un număr relativ mare de abataje şi cu un număr foarte mare de
transportoare cu raclete, respectiv transportoare cu bandă, montate în
serie. Această situaţie determină o complexitate mare pentru sistemul
privit în ansamblu, existând un număr mare de puncte de transbordare
care se constituie în puncte cu fiabilitate redusă, iar în situaţii de
defecţiune se transformă în puncte de strangulare. Complexitatea
fluxurilor de transport din subteran rezultă şi din numărul mare de
transportoare cu numeroase puncte de deversare.
Pe total CNH în fluxurile de transport există :
o 259 transportoare cu raclete cu o lungime totală de
11.848 m , şi
o 85 transportoare cu bandă cu role având o lungime
totală de 17.852 m .
Tabelul 1 prezintă situaţia transportoarelor cu bandă.
Tabelul 1
TMB 800 TMB 1000 GWAREK 1000 WAMAG 1000
Buc. Lungime
[m]
Buc. Lungime
[m]
Buc. Lungime
[m]
Buc. Lungime
[m]
EM LONEA 12 2201
EM
PETRILA
7 1396
EM
LIVEZENI
2 489 12 3877
EM
VULCAN
4 430 11 1369
EM
PAROŞENI
4 980 4 1016
EM
LUPENI
14 3324 1 290
EM
URICANI
3 550 11 1930
TOTAL
CNH
9 1469 71 15077 4 1016 1 290

Din punct de vedere al elementelor componente se observă o
relativă uniformitate, deşi există şi unele excepţii. Astfel, în domeniul
transportoarelor cu bandă se utilizează în principal transportoare de tip
TMB-800 şi TMB-1000 de fabricaţie românească, având construcţia de
traseu din cabluri metalice, fie în variantă pe vatră “T”,fie suspendată
“S”. Există şi câteva situaţii în care construcţia de traseu a acestor
transportoare este în variantă pe longeroane metalice.
Excepţie de la această regulă fac exploatările miniere Lupeni şi
Paroşeni, unde există şi transportoare cu bandă de fabricaţie străină,
WAMAG respectiv GWAREK.
290
Transportoarele cu
bandă pe role se află într-o
continuă extindere,
reprezentând mijlocul principal
de transport cel mai larg utilizat
pe galerii şi plane înclinate în
industria minieră, cedând locul
altor mijloace de transport
numai la înclinări peste 18-22
o

sau pe galerii curbe. Folosirea
lor este economică dacă
debitul este de minimul 150-
200 t/h, la un timp de
funcționare de 5.000 h/an.
Aceste transportoare pot fi
semistaţionare sau staţionare.

Transportoarele semistaţionare se folosesc pe lucrările
miniere de pregătire şi secundare din limitele sectorului, au durată de
lucru până la 1-2 ani şi de obicei se lungesc sau se scurtează periodic,
odată cu avansarea fronturilor de lucru, au puteri instalate mai mici, au
viteză de transport de 1-2 m/s, iar construcţia capului de acţionare, a
sistemului de întindere şi a capului de întoarcere este compactă şi cu
dimensiuni cât mai reduse, care să nu necesite amenajări sau lucrări
miniere speciale pentru montare. La aceste transportoare, capul de
întoarcere, sistemul de întindere, iar la transportoarele uşoare chiar şi
capul de acţionare - pot fi montate fără fundaţie, ancorându-se cu
stâlpi.
Fig. 7 Părți componente ale
transportorului cu bandă
b dă

Transportoarele staţionare se folosesc pe lucrări miniere
principale de deschidere orizontale şi înclinate, au durată mare de lucru
(peste 2-3 ani) şi nu se lungesc sau scurtează, iar când asemenea
operaţii au loc, se fac la intervale mari de timp, de peste 1-2 ani.
Transportoarele staţionare pentru subteran au construcţie solidă şi
rigidă, viteză de transport de 2-4,5 m/s, sisteme de întindere cu reglare
automată, staţiile de cap sunt întotdeauna montate pe fundaţii de
beton, au lungimi şi puteri instalate mai mari.
În practică se întâlnesc frecvent transportoare semistaţionare
folosite ca transportoare staţionare.
291
Părţile componente
principale ale
transportoarelor cu bandă pe
role sunt următoarele:
banda, rolele, scheletul de
traseu, acţionarea, sistemul
de întind re şi tobele de
întoarcere.
e
Covorul de bandă este cel
mai scump element al transportorului, care ocupă până la 50-70 % din
costul transportorului şi de a cărui durată de viaţă depinde în principal
eficienţa economică a folosirii transportoarelor cu bandă.
Fig. 8 Covorul de bandă
Condiţiile principale ce trebuie să le îndeplinească benzile
pentru transportoare sunt următoarele:
- rezistenţă longitudinală mare la rupere;
- flexibilitate atât longitudinală (la înfăşurarea pe tobe) cât şi
transversală (pentru a lua forma de albie);
- rigiditate transversală limitată pentru a nu se deschide prea
mult între doi suporţi cu role;
- deformaţii longitudinale elastice şi permanente cât mai mici
sub sarcina de lucru;
- rezistenţă la exfoliere datorită trecerii peste tobe şi role;
- rezistenţă la străpungere (pentru bulgări mari de rocă);
- rezistenţă mare la uzura dată din partea materialului ce se
transportă;
- higroscopicitate cât mai redusă;
- rezistenţă la putrezire; înnădire cât mai uşoară;
- stabilitate cât mai mare la creşteri de temperatură, anti
inflamabilitate;
- să nu se încarce electrostatic;
- păstrarea caracteristicilor şi la temperaturi scăzute de –
30…-40
0
C;
- stabilitate împotriva îmbătrânirii datorită mediului
înconjurător.

Benzile folosite în subteran la minele din Valea Jiului au lăţimi
între 800 şi 1000 mm (utilizarea cea mai mare o au cele de 1000),
respectă standardul „SR 2077/3/93 – Benzi de transport cu inserţie
textilă pentru industria minieră”, având asigurată clasa de rezistenţă
292
1000, adică o rezistenţă la rupere de minim 250 daN/cm pe inserţie,
deci o rezistenţă totală la rupere pe întreaga grosime a benzii în sens
longitudinal de 1000 daN/cm (4x250 daN/cm);
În tabelele 2 și 3 sunt prezentate caracteristicile principale ale
transportoarelor cu bandă pe role folosite la exploatările miniere din
Valea Jiului. Tabelul 2 - Caracteristicile tehnice ale transportoarelor cu
bandă de fabricaţie românească; Tabelul 3 - Caracteristicile tehnice ale
transportoarelor cu bandă de fabricaţie poloneză.
Tabelul 2
TIP TRANSPORTOR CARACTERISTICILE TEHNICE ALE
TRANSPORTOARELOR
UM
TMB - 800 TMB - 1000
Debit maxim t/h 200 460
Unghiul sub care poate lucra grad -3 ÷ +18 -3 ÷ +18
Lăţimea benzii mm 800 1000
Viteza benzii m/s 1,6 2,0
Număr maxim şi puterea motoarelor kW 4 x 22 4 x 37
Diametrul tobelor de acţionare mm 400 500
Rezistenţa la rupere a benzii kN 600 1000
Diametrul rolelor mm 89 108
Lungimea maximă pe orizontală (înclinare) m 840 (210) 1000 (210 )

Tabelul 3
TIP TRANSPORTOR CARACTERISTICILE TEHNICE
ALE TRANSPORTOARELOR
UM
WAMAG 1000 GWAREK 1000
Debit maxim t/h 1200 850
Unghiul sub care poate lucra grad -14°...+16° -16°...+18°
Lăţimea benzii mm 1000 1000
Viteza benzii m/s 3,16 3,15
Număr maxim şi puterea motoarelor kW 2x132 kW 2x132
Diametrul tobelor de acţionare mm 650 630
Rezistenţa la rupere a benzii kN 1000 1000

Mentenanţa transportoarelor cu bandă pe role reprezintă
ansamblul de măsuri tehnice, administrative şi de management
întreprinse pe parcursul ciclului de viaţă al echipamentului – destinate
menţinerii sau readucerii acestuia într-o stare în care poate îndeplini
funcţia necesară, protejându-l împotriva defectării sau deteriorării.

■ Prima condiţie de care depinde buna funcţionare şi obţinerea
unui cost de transport cât mai redus este alegerea corectă a tipului şi
parametrilor principali ai transportorului, în funcţie de condiţiile concrete
de exploatare. Subdimensionarea duce la apariţia strangulărilor în
transport, a riscului unor defecte şi stânjenirea lucrului în abataje, iar
293
294
supradimensionarea duce la funcţionarea transportorului sub
capacitatea lui nominală şi respectiv la creşterea costului transportului.

■ Calculul sistemului de transport constă în calculul timpului de
lucru efectiv al subsistemelor, determinarea volumului de material
vehiculat de subsistem sau sistem, precumşi efectuarea analizei pe
baza rezultatelor obţinute, aducându-se modificări sistemului în sine
sau mediului acestuia.

■ Mentenanţa începe de fapt cu etapa de proiectare şi
planificare, asigurarea formării şi competenţelor personalului de
mentenanţă, introducerea unor sisteme de lucru sigure bazate pe o
evaluare corespunzătoare a riscurilor, comunicarea eficientă între
personalul de producţie şi cel de mentenanţă.


BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
[2] * * * Normele metodologice de aplicare a Legii SSM aprobate prin HG
1425/2006 cu completarile și modificările ulterioare.


Alexandru CÎMPEAN – inspector de muncă Inspecţia Muncii,
Constantin JUJAN - Director General CNH SA Petroşani,
Narcis Dacian ZAMFIR - director SSM CNH SA,
Petru DRAGOESCU - ing. şef SSM CNH SA.







SECURITATEA LUCRĂRILOR DE MENTENANŢĂ LA
ECHIPAMENTUL DE TIP TRANSPORTOR CU BANDĂ
Partea a III-a

Alexandru CÎMPEAN, Constantin JUJAN,
Narcis Dacian ZAMFIR, Petru DRAGOESCU


SAFE MAINTENANCE AT WORK EQUIPMENT
TYPE CONVEYOR BAND

Making an appropriate and effective maintenance ensures the
machinery, equipment and jobs to normal, being eliminated or reduced risk of
events that endanger the health and safety of participants in the production
process.
Any technical equipment that reduced physical functioning properly
workers resumed work is primarily in surveillance operation, the stations
located outside the hazardous area.

Cuvinte cheie: mentenanţa, transportor cu banda, securitate, control
Keywords: maintenance, belt conveyors, security, control


6. Mentenanța transportoarelor cu bandă

Realizarea procesului de mentenanţă constă în punerea în
aplicare a unei metode, structurată în cinci etape:

6.1. Planificarea – cuprinde colectarea de informaţii, evaluarea
riscurilor şi deciderea măsurilor necesare pentru controlul riscurilor,
precum şi informarea periodică a lucrătorilor.
În cadrul mentenanţei preventive sunt stabilite:
295
- grafice de inspecţii pentru instalaţiile şi echipamentelor
electrice aferente transportorului, la perioade stabilite prin
Regulamentul de Securitate şi Sănătate în Muncă propriu.
- pentru întreg transportorul sunt întocmite grafice de revizii
şi reparaţii periodice în baza cărţilor tehnice ale
fabricantului, în baza experienţei în exploatare şi a
statisticilor defectelor apărute în condiţiile concrete de
funcţionare.
- instrucţiuni de lucru pentru fiecare loc de muncă;
- personalul de întreţinere (electricieni, lăcătuşi etc.) sunt
calificaţi corespunzător, iar electricienii întreţinere vor fi
autorizaţi în baza unor examinări periodice din punct de
vedere profesional, medical şi psihologic la perioade
stabilite prin Regulamentul de Securitate şi Sănătate în
Muncă propriu.
- pentru condiţiile specifice instalaţiilor de transport
respective, în conformitate cu legislaţia de securitate şi
sănătate în muncă, este întocmită evaluarea riscurilor şi un
plan de măsuri necesare pentru controlul riscurilor;
- se fac analize ale funcţionării sistemului de transport în
condiţiile specifice, în vederea optimizării acestuia, prin :
o formarea unei imagini corecte a funcţionării
sistemului de transport;
o creşterii gradului de siguranţă în funcţionare;
o controlului riscurilor;
o adaptarea şi dimensionarea permanentă la
condiţiile şi modificările ce apar la locurile de
muncă;
o retehnologizarea în funcţie de progresele tehnice
în acest domeniu.

Spre exemplificare prezentăm – tabelul 4 - o parte din analiza
defectelor apărute la transportoarele cu bandă tip TMB 800 şi TMB
1000 de la EM Livezeni şi a transportoarelor cu bandă de fabricaţie
străină tip GWAREK -1000 la EM Paroşeni.
Analiza defectelor este făcută pentru principalele
subansambluri ale transportoarelor cu bandă, cuprinzând :
 total ore de întrerupere pe an a funcţionalităţii pentru
principalele subansambluri ale transportoarelor;
 procent pentru fiecare subansamblu din total ore
întrerupere a funcţionalităţii transportoarelor;
296
 histograma defectelor pentru principalele subansambluri
din componenţa transportoarelor cu bandă pe role;
 timpul de funcţionare al transportoarelor;
 cauze defecte.
Tabelul 4
Nr.
crt.
Denumire
subansamblu defect
U.M.
TMB-800,
TMB-1000
GWAREK-
1000
ore/an 422 135
1 Bandă
% 27 51
ore/an 123 -
2
Staţii de acţionare şi
de întoarcere
% 8 -
ore/an 315 120
3
Tobe de acţionare şi
de deviere
% 21 46
ore/an 385
4 Reductoare
% 25
ore/an 48 7
5
Cuplaje hidraulice şi
cuplaje elastice
% 3 3
ore/an 245
6 Motoare electrice
% 16
ore/an 1538 262
7 Total
% 100 100

0
200
400
600
800
1000
1200
1400
1600
ore/an % ore/an % ore/an % ore/an % ore/an % ore/an % ore/an %
Bandă Staţii de
acţionare şi
de întoarcere
Tobe de
acţionare şi
de deviere
Reductoare Cuplaje
hidraulice şi
cuplaje
elastice
Motoare
electrice
Total
422
27
8
21 25
3 16
100
123
315
385
48
245
1538
N
u
m
ă
r
o
r
e
p
e
a
n

Fig. 9 Histograma defectelor pentru principalele subansambluri
din componenţa transportoarelor cu bandă TMB 1000

6.2. Asigurarea securității locului de muncă – cuprinde
obţinerea autorizaţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii
de la autoritatea de funcţionare, asigurarea accesului in zona de lucru
297
şi evacuarea în condiţii de siguranţă, întreruperea alimentării cu energie
şi securizare a zonei de lucru pentru asigurarea securităţii lucrătorilor
care efectuează operaţii de mentenanţă.

0
50
100
150
200
250
300
ore/an % ore/an % ore/an % ore/an %
Covor bandă Tobe de acţionare şi de
deviere
Cuplaje hidraulice şi
cuplaje elastice
Total
135 51
46
3
100
120
7
262
N
u
m
ă
r
o
r
e
p
e
a
n


Fig. 10 Histograma defectelor pentru principalele subansambluri
din componenţa transportoarelor cu bandă GWAREK 1000

Montarea echipamentelor se face pe bază de proiecte
aprobate, iar intervenţiile la echipamentele tehnice (sau lucrările
speciale) se efectuează pe bază de permis de lucru vizat de
conducătorii compartimentelor de specialitate şi aprobat de
conducătorul unităţii şi cuprinde operaţiile şi etapele lucrărilor, locul şi
data de desfăşurare, lista nominală a lucrătorilor care participă,
personalul de supraveghere şi control, măsuri de securitate şi sănătate
în muncă, precum şi detalii privind modul efectiv de îndeplinire a
activităţii de mentenanţă, securizarea zonei de lucru pentru asigurarea
securităţii lucrătorilor care efectuează operaţii de mentenanţă. După
obţinerea autorizaţiilor şi a aprobării finale se trece la derularea
operaţiilor nominalizate in permisele de lucru.
Funcţie de natura activităţii de mentenanţă, înainte de
începerea lucrărilor sunt evaluate elementele care pot să influenţeze
desfăşurarea normală a activităţii, se efectuează măsurători la
parametrii specifici (concentraţii de gaze periculoase) astfel încât să fie
permisă începerea lucrărilor numai dacă sunt îndeplinite cerinţele
minime de securitate.
Se iau măsuri pentru întreruperea alimentării cu energie
electrica, sunt amplasate posturi de pază care interzic accesul în zona
delimitată şi se monitorizează permanent modul de desfăşurare a
activităţii de mentenanţă.
298
La montare se are în vedere ca spaţiile libere pe ambele părţi
ale transportorului să aibă o lăţime de cel puţin 0,4 m pe o parte şi 0,6
m ca spaţiu liber de circulaţie pe cealaltă parte, iar la capul de acţionare
şi de întindere 0,6 m pe ambele părţi. Spaţiul liber deasupra
transportorului trebuie să fie de minimum 0,6 m
Pentru trecerea peste transportoare se amenajează podeţe cu
balustrade. Pentru trecerile pe sub transportoare se vor amenaja poduri
de siguranţă. Trebuie să se prevadă închiderea cu panouri demontabile
a tuturor părţilor în rotaţie de la capul de acţionare şi de întoarcere şi a
sistemului de întindere, a punctului de încărcare, a punctelor de trecere
pe sub sau peste transportor.
După montarea transportorului, înainte de prima probă, în afară
de controlul montării corecte a întregului transportor, se verifică
funcţionarea corectă a traductorului de viteză (RVI), a traductorului de
deversare (IBNA), a traductorului de deviere de la aliniament, a
întrerupătorului de oprire de pe traseu (DOTA), a sistemelor de frânare,
a echipamentelor de semnalizare, legarea de protecţie la pamânt a
echipamentelor electrice, reglarea protecţiilor electrice ale
întrerupătoarelor de linie şi întrerupătoarelor motoarelor etc.
Lucrarea minieră pe care este montat transportorul trebuie să
fie întreţinută curată şi bine iluminată. De asemenea, trebuie să fie
curăţate elementele transportorului de praf şi material, iar în punctele
de încărcare să se ia măsuri pentru reducerea prafului (instalarea de
pulverizatoare aer-apă etc.)

6.3. Lucrul în condiții de securitate – cuprinde utilizarea
strictă a echipamentului corespunzător, nu doar a instrumentelor
corecte, ci şi a echipamentului individual de protecţie adecvat.
Sunt achiziţionate şi distribuite lucrătorilor cantităţile necesare
de echipament individual de protecţie (conf. L 319/2006, HG
1048/2006) şi echipament de muncă adecvat fiecărei activităţi (conf.
HG 1146/2006), corespunzător riscurilor identificate în urma evaluării.
Se insistă pe achiziţionarea de echipament performant, cu calităţi
protective ridicate, care să răspundă solicitărilor specifice, certificat
potrivit domeniului de utilizare în conformitate cu Directivele din
legislaţia comunitară sau cu transpunerea acestora în legislaţia
naţională.

6.4. Desfășurarea activității conform planificării – se
urmează planul stabilit şi sistemul acceptat de lucru, fără simplificări
sau abateri de la acesta, astfel:
299
- întreţinerea, repararea şi controlul transportoarelor cu bandă
pe role, se desfăşoară pe baza planificării periodice, conform
graficelor de revizii şi reparaţii;
- inspecţiile echipamentelor electrice se desfăşoară la
perioadele stabilite prin Regulamentul de Securitate si Sănătate
în Muncă propriu, pentru fiecare categorie de echipament al
instalaţiei;
- electricienii, lăcătuşii de întreţinere care efectuează verificările
conform graficelor de inspecţii, revizii şi reparaţii periodice, sunt
calificaţi corespunzător, iar electricienii de întreţinere sunt
autorizaţi în baza unor examinări periodice din punct de vedere
profesional, medical şi psihologic, la perioade stabilite prin
Regulamentul de Securitate şi Sănătate în Muncă propriu;
- pentru intervenţiile conform graficilor de inspecţie, revizie şi
reparaţie sunt stabilite operaţiile ce trebuie efectuate la fiecare
perioadă şi pentru fiecare categorie de echipamente;
Operaţiile şi perioadele din graficele de revizii şi reparaţii pentru
transportoarele cu bandă pe role din subteran, de tip TMB, în condiţiile
prevăzute de norme sunt prezentate în continuare.
REVIZIILE TEHNICE – RT se vor executa după fiecare
schimb, săptămânal, la 3 luni, sau la 1000 de ore de funcţionare.
Revizia tehnică după fiecare schimb presupune parcurgerea
întregului traseu al transportorului, când se înlătură materialul căzut sub
transportor, se curăţă zona în care acţionează ştergătoarele de bandă
şi se verifică fixarea şi rotirea rolelor, fixarea tamburelor, întinderea
cablurilor lonjeroane, întinderea benzii de cauciuc, poziţia
contragreutăţilor şi aparatele de măsură şi control.
Revizia tehnică săptămânală presupune curăţirea întregului
transportor şi se va verifica:
- poziţia, fixarea şi rotirea rolelor;
- centrarea şi întinderea benzii de cauciuc;
- starea şi întinderea cablurilor lonjeroane;
- poziţia contragreutăţilor;
- ancorarea cablurilor lonjeroane;
- poziţia căruciorului pentru întinderea benzii.
Se va proceda la ungerea cuplajelor cu lanţ, a rolelor, a
cablurilor de întindere, a articulaţiilor de frână.
Se verifică fixarea apărătorilor, modul de strângere a
şuruburilor, fixarea dispozitivelor de siguranţă. De asemenea, se
verifică nivelul uleiului în reductoare.
300
Revizia tehnică după 3 luni sau 1000 de ore de funcţionare
presupune toate verificările prevăzute la revizia tehnică săptămânală şi
în plus se fac următoarele verificări:
- verificarea uleiului în cuplajele hidraulice;
- funcţionarea ridicătoarelor electro-hidraulice;
- reglajul frânelor;
- reglajul pâlniei de deversare.
De asemenea se schimbă garniturile de la ştergătoarele de
bandă.
Reparaţia curentă de gradul unu RC
1
se va efectua la 6 luni
sau după 3000 de ore de funcţionare. În cadrul acestei reparaţii se
execută următoarele operaţii:
- se curăţă complet transportorul şi traseul;
- se demontează rolele, se curăţă, se gresează, se repară şi
se montează la loc;
- se înlocuieşte uleiul în reductoare şi în cuplajele hidraulice;
- se gresează tamburele;
- se gresează rolele pentru conducerea cablului de la staţia
de întindere precum şi cablul;
- se verifică banda de cauciuc şi se repară dacă este cazul.
Reparaţia curentă de gradul doi RC
2
se efectuează anual
sau după 6000 de ore de funcţionare. În cadrul acestei reparaţii se
execută următoarele operaţii:
- se curăţă complet transportorul şi traseul;
- se demontează rolele, se curăţă şi se gresează;
- se verifică banda şi dacă este cazul se repară;
- se verifică întreaga instalaţie electrică;
- se demontează şi se verifică reductoarele de turaţie şi
cuplajele hidraulice:
- se efectuează gresajul în toate punctele prevăzute;
- se schimbă uleiul în ridicătorul hidraulic.
Reparaţia capitală – RK se realizează la interval de 3 ani sau
după 18000 de ore de funcţionare. În cadrul reparaţiei capitale se vor
realiza următoarele lucrări:
- se demontează transportorul cu bandă complet şi se
verifică uzurile, se separă şi se înlocuiesc piesele uzate;
- se verifică cablurile lonjeroane şi de suspensie, cablurile
uzate se înlocuiesc;
- se verifică fundaţiile, cele deplasate sau deteriorate se refac;
- se înlocuieşte cablul de la staţia de întindere;
- se schimbă toate simeringurile;
301
- se verifică ştergătoarele de bandă, dacă este necesar se
înlocuiesc;
- se repară întreaga instalaţie electrică;
- se verifică rezistenţa de izolaţie şi căderea de tensiune;
- se revopseşte întreg transportorul;
- se refac probele de recepţie şi se încheie un nou proces
verbal.
Ciclul de reparaţii la transportoarele cu bandă de tip TMB este
sistematizat în tabelul 5. Defecţiunile posibile la transportoarele cu
bandă şi modul lor de remediere sunt prezentate în tabelul 6.
Tabel 5
Tipul
reparaţiei
Perioada
de
funcţionare
[ore]
Timpul
necesar
pentru
reparaţie
[zile]
Numărul
de
intervenţii
într-un
ciclu
Cost, % din
valoarea de
înlocuire
maximă
Revizie
tehnică
RT
1000 1 12 2,2
Reparaţie
curentă
RC
1

3000 3 3 11
Reparaţie
curentă
RC
2

6000 10 2 18
Reparaţie
capitală
RK
18000 30 1 55

Tabelul 6
Nr.
crt.
Defecţiunea
apărută
Cauze posibile Modul de depanare
1 Transportorul se
opreşte singur
S-a adunat material prea
mult la capul de deversare
şi a fost acţionat
dispozitivul de deversare.
Banda a deviat lateral prea
mult şi a acţionat
dispozitivul de deviere
laterală.
Greutăţile de întindere au
ajuns la pământ şi s-a
anulat întinderea benzii,
banda alunecă pe tambur
şi releul de viteză a
Se opresc toate
transportoarele din amonte.
Se pornesc treptat
transportoarele din aval şi se
înlătură materialul aglomerat
la capul de deversare.
Se verifică traseul
transportorului şi se înlătură
cauzele care au dus la
descentrarea benzii; dacă
este cazul se recentrează
banda.
Se verifică cine a acţionat
302
comandat oprirea
transportorului.
A fost acţionat
întrerupătorul de pe traseu
de tip DOTA.
întrerupătorul şi cauzele
pentru care a fost acţionat.
Se înlătură deficienţele
constatate.
2 S-au topit dopurile
fuzibile de la
cuplajul hidraulic
Transportorul este
supraîncărcat.
S-au înfundat cu material
capul de acţionare,
întindere sau întoarcere.
Ştergătoarele de bandă s-
au defectat şi a pătruns
material între bandă şi
tambure.
S-au grupat lagărele de la
tambure, sau de la role.
Se aduce încărcătura la
valoarea nominală şi se
reglează releul de deversare
a transportorului, ce
deversează pe acesta.
Se curăţă capul de acţionare
şi cel de întoarcere şi se
reglează releul de viteză.
Se curăţă banda şi se repară
ştergătoarele de bandă.
Se înlătură materialul şters
de pe bandă de ştergătoare.
Se verifică lagărele gripate.
Se înlocuiesc rolele.
3 Banda alunecă pe
tamburul de
acţionare, dar
greutate nu a
ajuns în poziţia de
jos
Banda de transport este
murdară şi a scăzut
coeficientul de frecare.
Greutatea este prea mică.
Căruciorul de întindere a
ajuns la capătul cursei.
Banda s-a alungit prea
mult.
Se curăţă banda şi
tamburele. Se repară
ştergătoarele de bandă.
Se majorează greutatea.
Se verifică dacă nu este
slăbit locul de îmbinare a
benzii.
Se decupează din bandă o
bucată egală cu 1,5 m din
lungimea cursei de întindere
şi se reface îmbinarea.
Totodată se repară porţiunile
defecte.
4 Banda se
descentrează
prea des
S-a depus material pe
tambure.
S-au descentrat tamburele
de deversare, de întindere
sau cel de întoarcere.
S-au descentrat rolele.
Banda s-a întins neuniform.
Se curăţă tamburele
Se verifică poziţia tamburelor
faţă de traseu şi cei care nu
sunt perpendiculari pe
traseul benzii li se
corectează poziţia cu ajutorul
culiselor.
Se verifică rolele şi se reface
centrarea.
Se verifică banda şi se
corectează prin decuparea
porţiunilor voalate.
5 Transportorul nu
poate fi pornit, cu
toate că s-au
remediat
deficienţele
iniţiale.
Apărătorile de protecţie nu
au fost montate corect.
Se verifică apărătorile de
protecţie şi se corectează
montajul astfel ca limitatorii
să nu fie acţionaţi.
303
RK RK
RC2 RC2
RC1 RC1 RC1
RT RT
o zi o zi 3 zile 10 zile 30 zile
1000 ore
3000 ore
6000 ore
18.000 ore

Fig. 11 Schema ciclului de funcţionare şi durata de staţionare
în reparaţii pentru transportoarele TMB


BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
[2] * * * Normele metodologice de aplicare a Legii SSM aprobate prin HG
1425/2006 cu completarile și modificările ulterioare.


Alexandru CÎMPEAN – inspector de muncă Inspecţia Muncii,
Constantin JUJAN - Director General CNH SA Petroşani,
Narcis Dacian ZAMFIR - director SSM CNH SA,
Petru DRAGOESCU - ing. şef SSM CNH SA.

304






SECURITATEA LUCRĂRILOR DE MENTENANŢĂ LA
ECHIPAMENTUL DE TIP TRANSPORTOR CU BANDĂ
Partea a IV-a

Alexandru CÎMPEAN, Constantin JUJAN,
Narcis Dacian ZAMFIR, Petru DRAGOESCU


SAFE MAINTENANCE AT WORK EQUIPMENT
TYPE CONVEYOR BAND

Making an appropriate and effective maintenance ensures the
machinery, equipment and jobs to normal, being eliminated or reduced risk of
events that endanger the health and safety of participants in the production
process.
Any technical equipment that reduced physical functioning properly
workers resumed work is primarily in surveillance operation, the stations
located outside the hazardous area.

Cuvinte cheie: mentenanţă, transportor cu bandă, securitate, control
Keywords: maintenance, belt conveyors, security, control


7. Întreținerea și verificarea

Durata de serviciu a transportoarelor cu bandă de tip TMB este
de 7 ani. Ungerea transportoarelor cu bandă de tip TMB are o foarte
mare importanţă în procesul de întreţinere şi se realizează respectând
calitatea lubrifiantului precum şi periodicitatea indicată pentru lubrifiere.
Echipamentele electrice aferente transportoarelor cu bandă pe
role, se supun inspectării, întreţinerii şi reparării echipamentelor
electrice antideflagrante pentru minele din Valea Jiului (mine cu regim
305
grizutos) stabilite prin Regulamentul de Securitate şi Sănătate în Muncă
propriu. Periodicitatea inspecţiilor pentru echipamentele instalaţiei
electrice aferente transportoarelor cu bandă pe role folosite în subteran
la sucursalele CNH SA, este prezentată în tabelul 7.
Tabelul 7
Periodicitatea şi tipul de inspecţie
Inspecţie
detaliată (ID)
N r.
crt.
Denumirea echipamentului
Inspecţie
vizuală
( I V )
Inspecţie
riguroasă
( I R )
Simplă
(IDS)
Complexă
(IDC)
1 Motoare electrice Z 3L 6L 2A
2 Aparataj de comutaţie Z 3L 6L 2A
3 Instalaţii de iluminat Z 3 L 12L 2A
4 Instalaţii de comandă Z 3 L 12L 2A
5 Instalaţii de semnalizare Z 3L 12L 2A
6 Instalaţii de automatizare
dispecerizare și telemecanică
Z 3L 12L 2A
7 Instalaţii de alarmare,
convorbire şi telecomunicaţii
Z 3L 6L 2A
PERIODICITATEA: Z - zilnic; S - săptămânal; L - lunar; A -anual
INSPECŢIA : IV- inspecţie vizuală; I R- inspecţie riguroasă; ID- inspecţie detaliată;
IDS - inspecţie detaliată simplă; IDC - inspecţie detaliată complexă.

INSPECŢIILE - sunt acţiuni cuprinzând examinarea minuţioasă
a unui obiect, efectuată fie fără demontare fie în plus cu demontare
parţială, după caz, pentru a se ajunge la o concluzie sigură, privind
starea obiectului în cauză.
INSPECŢIILE INIŢIALE sunt inspecţii prevăzute pentru toate
aparaturile, sistemele şi instalaţiile electrice, înainte de a fi predate în
serviciu, cu scopul de a verifica dacă tipul de protecţie ales şi condiţiile
lui de instalare sunt corespunzătoare.
Rezultatele INSPECŢIILOR INIŢIALE trebuie înregistrate.
INSPECŢIILE PERIODICE cuprinse în graficul de inspecţii
sunt:
- inspecţie vizuală - care identifică, fără echipament auxiliar sau
scule, acele defecte care pot fi identificate vizual, de exemplu şuruburi
lipsă.
- inspecţie riguroasă - care include aspectele acoperite de
INSPECŢIA VIZUALĂ şi în plus acele defecte, de exemplu şuruburi
slăbite, care pot fi evidenţiate numai prin folosirea de echipamente de
306
acces de exemplu Iere calibrate (în cazurile necesare) şi scule.
INSPECŢIA RIGUROASĂ nu necesită în mod normal deschiderea
capsulării sau scoaterea de sub tensiune a echipamentelor.
- inspecţie detaliată - care include aspectele cuprinse în
INSPECŢIA RIGUROASĂ şi în plus identifică acele defecte, de
exemplu borne terminale slăbite, care pot fi evidenţiate numai prin
deschiderea capsulării şi/sau, în cazurile necesare, folosind
echipamente de încercare.
Rezultatele tuturor INSPECŢIILOR PERIODICE trebuie
înregistrate.
În cazul unor evenimente care pot să afecteze securitatea şi
sănătatea lucrătorilor, se aplică un plan de intervenţie constând într-o
succesiune de acţiuni imediate, astfel: (1) oprirea echipamentului de
muncă şi/sau activităţii; (2) evacuarea personalului din zona
periculoasă; (3) anunţarea serviciilor specializate; (4) anunţarea
conducătorilor ierarhici; (5) eliminarea cauzelor care au condus la
apariţia stării de pericol.

Se iau măsuri pentru ca procedura de mentenanţă să fie
îndeplinită cu succes şi să nu apară riscuri suplimentare înainte de
aprobarea lucrării. Pentru exemplificare enumerăm:
- la efectuarea lucrărilor participă doar personal calificat şi
autorizat;
- ulterior efectuării lucrării sunt aplicate măsuri de verificare a
conformităţii, măsuri de securitate ce vizează controlul zonei sau a
locului unde s-a intervenit;
- se verifică echipamentele electrice respectând Normele
pentru echipamentele AGR (motoare, întreruptoare, transformatoare);
- verificarea fluxurilor de transport în amonte şi aval în ceea ce
priveşte sistemul de ancorare, prezenţa mijloacelor de protecţie
(apărători), starea de uzură a rolelor, a covorului de cauciuc,
funcţionarea integrată a echipamentelor etc.
- verificarea funcţionării echipamentului şi a elementelor de
protecţie;
- verificarea posturilor de transformare (PTS) în vederea
asigurării alimentării cu energie electrică – prize de pământare şi a
reţelei locale şi generale de alimentare, după programe periodice;
- controlul atmosferei subterane, prelevarea de probe de aer –
praf de către lucrători specializaţi, analiza acestora în Laboratorul
abilitat din cadrul SCSM şi interpretarea datelor rezultate;
- controlul traseului, a căilor de circulaţie, transport şi aeraj;
307
8. Concluzii

În vederea creşterii gradului de siguranţă în exploatare a
transportoarelor cu bandă, a reducerii costurilor, pentru eliminarea
pericolelor, este esenţială efectuarea corespunzătoare a celor două
tipuri de mentenanţă.
Este necesar să se ia toate măsurile de protejare a benzii în
punctele de încărcare şi descărcare. Atât oprirea cât şi pornirea
transportorului trebuie să se facă pe cât posibil neîncărcat, excepţie
făcând opririle accidentale. Banda trebuie să fie suficient de întinsă
pentru a se elimina alunecarea pe tobele motoare, dar în acelaşi timp
să nu fie supraîntinsă pentru a nu se uza suplimentar.
Sistemele de întindere trebuie bine întreţinute pentru a avea
rezistenţe interne cât mai mici, iar sistemele de întindere automată să
aibă limitatoare de cursă. Locurile de sub contragreutăţile de întindere
trebuie prevăzute cu îngrădituri greu accesibile în interior, vopsite cu
culoare galbenă, de securitate.
Toate piesele în rotaţie uşor accesibile de la staţiile ambelor
capete ale transportorului trebuie prevăzute cu apărători, capote sau
paravane de protecţie. Orice intervenţie, privind funcţionarea, revizia
sau remedierea defecţiunilor, precum şi îndepărtarea materialului căzut
sub capul de acţionare sau pe partea inferioară a benzii, se efectuează
numai cu utilajul oprit şi asigurat. Este interzis transportul de obiecte
(stâlpi etc.) sau circulaţia pe transportor.
Staţiile de acţionare ale transportoarelor cu bandă vor utiliza o
schemă de înfăşurare care să conducă la un unghi cuprins între
420...460°. Se vor moderniza tobele de acţionare, în principal prin
utilizarea unor materiale de acoperire.
Un rol important în asigurarea unei bune exploatări a
transportoarelor o are automatizarea comenzii şi controlului. Un grup
de transportoare aşezate în linie sau ramificat poate fi comandat
centralizat sau automat.
O foarte mare influenţă asupra costului transportului unei tone
de material o are producţia zilnică ce se transportă, influenţă ce creşte
cu lungimea transportorului.
Din Studiile privind comportarea în timp a subansamblurilor şi
pieselor componente ale utilajelor de transport, reiese faptul că:
- utilajele de transport de la exploatările miniere, au fost
utilizate mult peste durata normată de viaţă, în multe situaţii în condiţii
de exploatare inadecvate, nu au parcurs programe de modernizare şi
reabilitare şi au uzură morală fiind de concepţie relativ veche;
308
- rata căderilor este relativ mare, timpii de funcţionare relativ
mici, iar gradul de utilizare intensiv şi extensiv relativ redus;
Fig. 12 Variaţia costului
transportului unei tone, în funcţie
de producţia zilnică transportată
la diferite lungimi L şi o înclinare
de 8
0
pentru un transportor cu
lăţimea benzii de 1000 mm

- există două situaţii
în care prin deschiderea unor
noi capacităţi de producţie
(E.M. Paroşeni şi E.M.
Lupeni) sistemul de transport
aferent are caracteristicile unui echipament modern care se înscrie în
exigenţele tehnologice şi de eficienţă ale momentului actual, acest lucru
reieşind şi din histogramele defectelor pentru principalele
subansambluri ale transportoarelor cu bandă tip TMB şi cele montate în
urma retehnologizării tip GWAREK, prezentate;
C
o
s
t
u
l

t
r
a
n
s
p
o
r
t
u
l
u
i

u
n
e
i

t
o
n
e

d
e

c
ă
r
b
u
n
e

(
%
)
40
30
20
10
0
500 1000 1500 2000 2500 3000
Producția zilnică (tone/zi)
- se desprinde concluzia că pentru îmbunătăţirea
performanţelor în exploatare este necesară parcurgerea unor procese
de retehnologizare;
- se impune introducerea monitorizării şi automatizării
proceselor de transport;
- Elaborarea unui număr mai mare de variante de
retehnologizare s-a impus datorită multitudinii de parametri de influenţă
care determină structura şi echipamentele utilizate în componenţa
sistemelor de transport de tip continuu şi discontinuu:
- Varianta 1 este maximală, aproape imposibil de aplicat pentru
că presupune înlocuirea totală a tuturor transportoarelor existente şi
modificarea esenţială a structurii sistemului continuu de transport prin
reconsiderarea aproape optimală a raportului între lungimea totală a
transportoarelor cu raclete şi a transportoarelor cu bandă.
- Varianta 2 are costuri de implementare cele mai mici,
explicabil prin faptul că se modernizează integral transportoarele cu
bandă existente, iar lungimea transportoarelor cu raclete se apropie de
cea optimală pentru care se aplică într-un procent considerabil procesul
de modernizare. Vor fi înlocuite o parte din transportoarele cu raclete
rămase, iar diferenţa de lungime va fi acoperită cu transportoare cu
bandă noi.
Pentru a putea aplica prima sau a doua variantă sunt necesare
schimbări radicale ale configuraţiei incintei subterane prin simplificarea
309
310
traseelor, concentrarea producţiei şi creşterea secţiunii transversale a
lucrărilor de deschidere şi de pregătire spre valoarea de 20 m
2
. Pentru
aceste secţiuni trebuie puse în practică tehnologii de menţinere a
secţiunii transversale a galeriilor pe întreaga durată de existenţă a
acestora. Costurile totale ale retehnologizării şi restructurării incintei
subterane sunt mult mai mari ca în cazul variantei 3. Aceasta impune o
modificare mai restrânsă a structurii sistemului de transport. Rezultatele
obţinute în urma retehnologizării sunt mai modeste, în schimb poate fi
aplicată uşor în practica industrială, iar restructurarea incintei subterane
este mult mai redusă.
De asemenea, se va studia posibilitatea folosirii tehnologiilor
noi, constând în Utilizarea acţionărilor cu randamente energetice
ridicate. Acest principiu face parte dintr-un domeniu de vârf al
cercetării ştiinţifice mondiale şi anume controlul energiei prin informaţie,
având ca scop optimizarea consumului de energie electrică la
acţionările electrice de putere. Din punctul de vedere al modului de
acţionare dezideratele de mai sus sunt îndeplinite de către motorul
asincron cu rotorul în scurt circuit, alimentat prin electronica de putere
(invertor). Utilizarea acestui sistem de acţionare cu motor asincron cu
rotorul în scurt circuit alimentat prin invertor permite conducerea
optimală a instalaţiei prin software. În momentul de faţă se produc în
serie invertoare de mare putere care se pot utiliza la acţionări de
putere, cum ar fi: instalaţii de extracţie, pompe, compresoare,
transportoare magistrale etc.
Această soluţie oferă posibilitatea implementării unor algoritmi
optimali, partea hardware având electronica de putere, cu o interfaţă
grafică prietenoasă, aparate de măsură virtuale, fiabilitate şi stabilitate
ridicată, precum şi mentenanţă facilă. În acest caz, economiile de
energie depăşesc 30 %, comparativ cu metodele clasice utilizate în
prezent la noi.

BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
[2] * * * Normele metodologice de aplicare a Legii SSM aprobate prin HG
1425/2006 cu completarile și modificările ulterioare.

Alexandru CÎMPEAN – inspector de muncă Inspecţia Muncii,
Constantin JUJAN - Director General CNH SA Petroşani,
Narcis Dacian ZAMFIR - director SSM CNH SA,
Petru DRAGOESCU - ing. şef SSM CNH SA.







ASPECTE PRIVIND MENTENANŢA ŞI SECURITATEA
MUNCII ÎN DOMENIUL AERONAUTIC ÎN UTILIZAREA
AERONAVELOR AEROCLUBULUI ROMÂNIEI

Traian TOMESCU, Liviu ROMAN, Tudorel ROMAN, Dragoş POPA


MAINTENANCE AND SAFETY ISSUES IN THE USE OF
AVIATION IN AEROCLUB AIRCRAFT USE OF ROMANIA

This paper presents some aspects of maintenance and safety in the
use of aircraft equipment and have operating times defined by the designer and
owner documentation type certificates.

Cuvinte cheie: aeronave, planoare, motoplanoare, Aeroclubul
României
Keywords: aircraft, gliders, motogliders, Romanian Aeroclub


1. Consideraţii generale

Activităţile de mentenanţă şi întreţinere în domeniul aeronautic
au ca principal scop asigurarea navigabilităţii aeronavelor şi a
siguranţei în utilizarea la sol şi în zbor. Pentru aceste activităţi se
impune respectarea reglementărilor specifice care sunt stabilite şi
monitorizate de autorităţile aeronautice la nivel internaţional ca de
exemplu European Aeronautical Safety Autority - E.A.S.A. la nivelul
Europei şi la nivel naţional (A.A.C.R. – Autoritatea Aeronautică Civilă
din România).
AEROCLUBUL ROMÂNIEI are un număr de circa 285 de
aeronave din care 70 % respectiv 200 de planoare, motoplanoare şi
avioane au fost fabricate la Braşov. O parte din aeronavele realizate la
311
Braşov care se află în dotarea AEROCLUBULUI ROMÂNIEI nu se pot
utiliza deoarece au resursa expirată în timp şi necesită reparaţii care nu
au fost efectuate în ultimii ani datorită în principal lipsei fondurilor care
se alocă de la bugetul de stat Aeroclubului României prin Ministerul
Transporturilor.
De exemplu, pentru planoarele biloc IS-28 B2, din cele 25 de
aeronave care necesitau reparaţii capitale în anul 2008, datorită
bugetului insuficient au fost reparate numai 6 planoare şi au rămas 19
bucăţi pentru a fi reparate în anii următori. Din 15 motoplanoare biloc
de tipul IS 28M2, la 12 dintre ele este expirată resursa în timp fiind
necesare revizii generale (RK).
Documentaţia de întreţinere care se emite de către proiectantul
aeronavei şi se aprobă de către Autoritatea Aeronautică odată cu
emiterea Certificatului de Tip al aeronavei trebuie să conţină indicaţiile
privind durata totală de utilizare a aeronavei şi cea dintre reparaţii.
Trebuie menţionat faptul că nerepararea şi neutilizarea acestor
aeronave reprezintă o mare pierdere având în vedere că durata totală
de utilizare la majoritatea tipurilor de aeronave este limitată în timp de
la data fabricaţiei şi deci se vor deprecia inutil fără a mai fi posibilă
reintoducerea lor ulterioară în exploatare.
Majoritatea aeronavelor din dotarea Aeroclubului României deşi
nu au consumat resursele în ore de zbor au ajuns să depăşescă limita
în ani dintre reparaţii şi nu mai pot fi utilizate decât după efectuarea
reparaţiilor impuse în documentaţia de întreţinere. Este necesar ca
proiectantul care deţine certificatul de tip al aeronavei cu aprobarea
autorităţii aeronautice competente, pe baza experienţei acumulate pe
măsura utilizării aeronavelor să coreleze valorile resurselor totale, a
resurselor între reparaţii şi a duratelor de exploatare în timp în funcţie
de condiţiile concrete de exploatare din ţara respectivă.

2. Situaţia actuală şi necesarul de reparaţii

Situaţia actuală privind tipurile de aeronave din dotarea
Aeroclubului României, fabricate la Braşov şi necesarul de reparaţii,
este următorul: ● Planoare biloc
1
IS28B2 şi IS32, 112 buc din care 55
nereparate; ● Planoare monoloc IS29D2 şi IAR35,60 buc din care 28
nereparate; ● Motoplanoare biloc IS28M2 şi IAR34, 15 buc din care 12
nereparate; ● Avioane biloc IAR46, 8 buc, noi, livrate după anul 2000; ●

1
BILÓC adj., s.n. (Despre avioane) Cu două locuri. [Pl. -uri. / < bi- + loc, după fr.
biplace].
312
Avioane cu 4 locuri IAR 823, 5 buc din care 5 nereparate. Total, 200
bucăţi sau 70 % din cele 285 de aeronave din dotarea Aeroclubului
României; total de reparat 100 aeronave din cele 200 livrate de IAR şi
ICA BRAŞOV, valoarea lor rămasă şi care s-ar pierde prin casare fiind
de circa 3 milioane euro sau 13 milioane lei.
Autoritatea aeronautică competentă este responsabilă:
1. pentru supravegherea continuităţii navigabilităţii aeronavelor
individuale şi emiterea certificatelor de evaluare a navigabilităţii,
autoritatea desemnată de către Statul de înmatriculare membru;.
IS-29D2
IS-28M2
IAR-823
IAR-46

Fig. 1 Situaţia actuală privind tipurile de aeronave
din dotarea Aeroclubului României

2. pentru supravegherea unei organizaţii de întreţinere după
cum este menţionat în M.A subpartea F, autoritatea desemnată de
către Statul Membru în care este amplasat principalul sediu al
organizaţiei, sau Agenţia E.A.S.A., dacă organizaţia este amplasată
într-o altă ţară;.
3. pentru supravegherea organizaţiilor de management al
continuităţii navigabilităţii după cum este menţionat în M.A subpartea G,
autoritatea desemnată de către Statul Membru în care este amplasat
principalul sediu al organizaţiei dacă aprobarea nu este inclusă în
certificatul de operator aerian sau autoritatea desemnată de către
Statul Membru al operatorului dacă aprobarea este inclusă în
certificatul de operator aerian sau Agenţia E.A.S.A., dacă organizaţia
este amplasată într-o altă ţară.
4. pentru aprobarea programelor de întreţinere, de autoritatea
desemnată de către Statul de înmatriculare Membru sau în cazul
transportului aerian comercial, când Statul Membru al operatorului este
diferit de Statul de înmatriculare, autoritatea acceptată de către cele
două state de mai sus înainte de aprobarea programului de întreţinere.
313
Reglementările autorităţilor aeronautice stabilesc măsurile ce urmează
a fi luate pentru a asigura menţinerea navigabilităţii, inclusiv
întreţinerea.
Se precizează condiţiile ce trebuie îndeplinite de către
persoanele sau organizaţiile implicate într-un astfel de management
pentru continuitatea navigabilităţii şi responsabilităţile.
Proprietarul este responsabil pentru continuitatea navigabilităţii
unei aeronave şi se va asigura că nu are loc nici un zbor decât dacă: -
aeronava este menţinută în condiţii de navigabilitate; - orice
echipament operaţional sau de urgenţă montat este instalat corect şi în
stare de funcţionare sau este clar identificat ca nefuncţional; -
certificatul de navigabilitatea rămâne valid; - dacă întreţinerea
aeronavei este efectuată în conformitate cu programul de întreţinere
aprobat, după cum este specificat în documentaţia de întreţinere emisă
de deţinătorul certificatului de tip şi aprobată de către Autoritatea
Aeronautică competentă.
Orice persoană sau organizaţie care efectuează lucrări de
întreţinere este responsabilă pentru lucrările efectuate.

3. Situaţia resurselor şi duratelor de utilizare ale
aeronavelor din dotarea Aeroclubului României

Resursa totală – ore şi număr de aterizări, duratele de serviciu,
resursele între RK – în ore, duratele – în ani, între RK şi numărul de
aterizări între RK, pentru tipurile de aeronave din dotarea Aeroclubului
României sunt prezentate în Tabelul 1.
Tabelul 1
TIPUL
de
AERO-
NAVĂ
Resursa
totală
ore
Resursa
totală
număr
aterizări
Durată de
serviciu
ani
Resursa
între RK
ore
Dura-
tă ani
între
RK
Număr
aterizări
între RK
AVION
AN-2


20.000

9 ani
numai pt.
pânză
2.500 la
RK1
2.000 la
RK4,
1.500
RK8 şi 9

-

-
AVION
VILGA
35A


4.000


-

1.350

-

-
AVION
ZLIN 50

900


18 ani
600+30
la RK1

12

-
314
şi apoi
300+30
AVION
ZLIN
142


3.600


36 ani

1.200
cu
Revizie
parţială
la 600

12

-
AVION
ZLIN
726


5.000


-
1.200 la
RK1
1.000 la
RK 2 şi
3
600 de
la RK4
9 ani
numai
pt.
pânză

-
AVION
ZLIN
526


4.600


-

1.000
9 ani
numai
pt.
pânză

-
AVION
BILOC
IAR-.46


10.000


-

1.000


-
MOTO-
PLANO
R
IS-28M2


4.000

25.000

20 ani

750

6

-
PLA-
NOR
BILOC
IS-28B2


10.000

30.000

35 ani

1.000

12

6.000
PLA-
NOR
BILOC
IS-32


3.000

15.000

35 ani

750

6

3.000
PLA-
NOR IS-
29D2
MONO-
LOC

3.750

15.000

20 ani

750

12

3.000

Valorile resurselor şi duratelor de utilizare şi numărul de
aterizări se pot modifica în baza experienţei acumulate pe parcursul
315
316
utilizării, numai de către proiectantul şi deţinătorul certificatului de tip
prin emiterea de buletine service cu aprobarea autorităţilor aeronautice
competente.
În cazul în care se realizează prin definirea de către
proiectantul şi deţinătorul certificatului de tip întreţinerea cu efectuarea
lucrărilor de întreţinere pe toată perioada de utilizare fără limitări în ore
de zbor, număr de aterizări sau ani ale perioadelor dintre reparaţii şi se
utilizează exploatare după stare (on condition), persoana autorizată sau
organizaţie autorizată care efectuează lucrări de întreţinere este
responsabilă pentru verificările şi lucrările efectuate.
Tot în documentaţia operatorului aerian care trebuie să fie
autorizat de Autoritatea Aeronautică şi în documentaţia de întreţinere
sunt stabilite regulile pentru protecţia şi securitatea în muncă care
trebuie să fie respectate pe toată durata de utilizare a aeronavei.
Dintre cazurile de accidente cauzate de nerespectarea regulilor de
securitate şi de protecţia muncii cele privind accesul în zona interzisă
de acţiune a elicelor pot fi considerate cele mai periculoase fiind
soldate cu decesul celor care nu au fost atenţi aşa cum au fost cazurile
tragice din anii precedenţi din Aeroclubul României de la Aeroclubul
Deva şi de la Aeroclubul Clinceni.

BIBLIOGRAFIE

[1] * * * Documentaţie avioane AN2, ZLIN 50, ZLIN 142, ZLIN 726. ZLIN 526,
IAR 46.
[2] * * * Documentaţie motoplanor IS 28M2.
[3] * * * Documentaţie planoare biloc IS 28 B2 şi IS 32.
[4] * * * Documentaţie planor monoloc IS 29D2.
[5] * * * Reglementări ale Autorităţilor Aeronautice din Europa E.A.S.A. şi din
România A.A.C.R.

Ing. Traian TOMESCU
Inginer mecanic cu specializarea în Aeronave şi Instalaţii de bord, Expert
Tehnic Extrajudiciar, membru al Consiliului Director al Asociaţiei Generale a
Inginerilor din România, AGIR, Preşedintele Sucursalei AGIR Braşov
Ing. Liviu ROMAN
Aeroclubul României – Aeroclubul Teritorial Iosif Şilimon din Braşov
Ing. Tudorel ROMAN
Director de Navigabilitate la Autoritatea Aeronautică Civilă din România
Dr.Ing. Dragoş POPA
membru al Consiliului Director al Asociaţiei Generale a Inginerilor
din România – AGIR, Preşedintele Asociaţiei Experţilor
Tehnici Extrajudiciari şi Consultanţi







INFORMATIZAREA MENTENANŢEI AJUTĂ LA
REDUCEREA NUMĂRULUI ŞI GRAVITĂŢII
DEFECTELOR ACCIDENTALE ŞI AVARIILOR

Sorin DIMOFTE


CMMS HELPS COMPANIES TO CUT THE NUMBER AND
THE SEVERITY OF THE BREAKDOWNS

The repairs and the maintenance of the equipment, buildings and
machines continue to take up important financial resources, to impact the
relationship between the company and its customers, to condition the workers’
safety and health. These are the reasons that maintenance must be well
managed and computerized. An important CMMS used in Romania is the
Maintenance Management, part of the Integrated Information System SIVECO
Applications, designed, developed and implemented by SIVECO Romania. The
article describes the most important functionalities of this CMMS and shows
how companies can use it for the improvement of the maintenance. 

Cuvinte cheie: reparaţii, întreţinere, normative, defect, cauză, MTBF,
sistem informatic integrat, CMMS, tehnologie de reparaţii, piese de schimb,
resurse umane, preventiv, corectiv, predictiv, proactiv, siguranţă în funcţionare,
securitatea şi sănătatea personalului
Keywords: repair, maintenance, normative defect case, MTBF,
integrated system, CMMS, technology, repairs, spare parts, human resources,
preventive, corrective, predictive, proactive, reliability, safety and health
personnel


1. Introducere

Reparaţiile şi întreţinerea utilajelor, clădirilor, construcţiilor
speciale, maşinilor şi instalaţiilor din dotarea oricărei companii continuă
317
să consume resurse financiare importante, să influenţeze semnificativ
relaţia companiei cu clienţii săi, să condiţioneze siguranţa şi securitatea
muncii personalului deservent. Acestea sunt motive suficiente pentru ca
mentenanţei, în cadrul căreia reparaţiile şi întreţinerea au un rol de
primă importanţă, să i se acorde atenţia necesară. Pentru că, chiar
dacă mentenanţa costă, nu trebuie să se uite niciodată cât poate costa
lipsa ei: ▪ clienţi nemulţumiţi datorită produselor de slabă calitate şi/sau
a termenelor de livrare depăşite; ▪ rentabilitate mică datorată
consumurilor exagerate de materii prime, materiale, energie,
combustibili; ▪ costuri importante pentru repuneri în funcţiune după
defecte şi avarii; ▪ pericole pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, atât a
celor care deservesc utilajele, instalaţiile, clădirile cât şi a celor care
ajung la un moment dat în apropierea acestora sau în contact cu ele.
Mentenanţa, definită ca un ansamblu de activităţi care au ca
scop menţinerea în stare de funcţionare a fondurilor fixe (denumite în
continuare, pentru simplificare, utilaje), la parametrii lor nominali, pe
toată durata de viaţă, cu costuri minime, înseamnă:  reparaţii
planificate;  întreţinere;  reparaţii accidentale (neplanificate); 
urmărirea comportării în exploatare a utilajelor şi instalaţiilor, clădirilor şi
construcţiilor speciale;  asigurarea pieselor de schimb şi a materialelor
necesare reparaţiilor şi întreţinerii;  recondiţionarea pieselor de
schimb;  asigurarea documentaţiei tehnice pentru reparaţii şi
întreţinere (tehnologii, desene, scheme etc.);  modernizarea utilajelor
şi instalaţiilor;  efectuarea de măsurători şi verificări periodice etc.
Înglobând atât de multe activităţi, mentenanţa implică şi un
număr relativ mare de executanţi. Securitatea, siguranţa şi sănătatea
acestora trebuie să fie în atenţia atât a conducerilor compartimentelor
de mentenanţă cât şi a conducerii companiilor. Statisticile realizate de
European Agency for Safety and Health at Work arată [1] cifre extrem
de îngrijorătoare cu privire la numărul accidentelor şi deceselor în
Europa, cauzate de activitatea de mentenanţă propriu-zisă sau de
consecinţe ale acesteia.
Mentenanţa înseamnă şi o cantitate mare de date şi informaţii:
date generale, date constructive, parametri, specificaţii, proiecte,
desene, istoric de funcţionare, costuri, tehnologii, normative, prescripţii,
restricţii etc. În cele mai multe cazuri acestea sunt dispersate în
dulapurile şi calculatoarele diferitelor compartimente din companie.
Regăsirea informaţiei exact la momentul necesar este fie
consumatoare de timp, fie incompletă. Consecinţe: adoptarea unor
decizii sau măsuri slab fundamentate, pregătirea necorespunzătoare a
lucrărilor, întârzieri în execuţia lucrărilor, calitatea slabă a acestora.
318
Practica a arătat că singura soluţie a acestei probleme este
informatizarea mentenanţei. Compartimentele cu rol de a realiza
mentenanţa nu au nici o şansă de a-şi depăşi condiţia şi de a pune
bazele unei mentenanţe industriale moderne şi eficiente atât de
necesare, în absenţa computerului ! Acesta este singurul instrument
care permite cuprinderea şi stăpânirea uriaşului volum de date şi
informaţii specifice mentenanţei şi folosirea de metode şi tehnici
moderne în elaborarea strategiilor şi adoptarea deciziilor [2].
Componenta Managementul Mentenanţei din cadrul Sistemului
Informatic Integrat SIVECO Applications 2011 a fost proiectată şi
dezvoltată de SIVECO România astfel încât să poată fi un instrument
informatic performant pentru toate activităţile de mentenanţă
desfăşurate. Practic, sistemul îşi propune şi reuşeşte să fie un suport
informatic pentru specialiştii din mentenanţă, astfel încât aceştia să
poată obţine, prin corecta organizare a mentenanţei, disponibilitatea
maximă a mijloacelor fixe pentru producţie sau servicii, în condiţii de
siguranţă şi eficienţă [3].
Totodată, utilizarea acestui sistem facilitează implementarea
unor concepte moderne de management privind creşterea
performanţelor prin eliminarea risipei, reducerea costurilor, creşterea
calităţii etc. (exemple: lean maintenance, lean manufacturing, lean
management etc.), foarte importante în această perioadă de criză pe
care o traversăm atât la nivel naţional cât şi mondial.

2. Funcţionalităţi [3]

În contextul dat, componenta pentru Managementul
Mentenanţei permite companiei să-şi organizeze mentenanţa conform
strategiei şi organizării dorite. Sistemul nu impune o anumită metodă de
mentenanţă, dar oferă suport pentru cele mai importante metode
întâlnite:
 mentenanţa predictivă, bazată pe analiza parametrilor de
funcţionare;
 mentenanţa preventivă, bazată pe timp (calendar sau ore de
funcţionare) sau un alt tip de contor; sunt utilizate normative,
inclusiv normative proprii ce pot fi îmbunătăţite în timp chiar cu
ajutorul informaţiilor oferite de sistemul informatic;
 mentenanţa reactivă, efectuată doar la defectarea utilajelor;
 mentenanţa proactivă, o combinaţie a primelor 3 metode
optimizată pe baza utilizării sistemului informatic integrat.
319
În plus, sistemul permite şi gestionarea întreţinerii curente, pe
perioada dintre două reparaţii. Este o activitate de multe ori neglijată
sau redusă la intervenţii de repunere rapidă în funcţiune după defectele
minore, dar ea ar trebui să însemne mult mai mult. O întreţinere
corespunzătoare poate conduce la scăderea facturii reparaţiilor care
vor urma şi reduce riscul accidentelor şi îmbolnăvirilor personalului
deservent !
Pentru că una dintre ţintele declarate ale sistemului informatic o
reprezintă reducerea numărului şi gravităţii defectelor şi avariilor,
sistemul oferă diverse analize caracteristice, printre care:
 MTBF: media timpului de bună funcţionare între două opriri
cauzate de defecte;
 MTBCF: media timpului de bună funcţionare între două defecte
cauzate de defecte critice;
 MTTR: media timpului de reparare;
 PARETO pe defecte:
o lista utilajelor cu cele mai multe defecte, în ordinea
descrescătoare;
o lista defectelor cele mai întâlnite, în ordinea
descrescătoare.
 Diagrama cauză-defect pentru analiza defectelor prin prisma
cauzelor care le-au produs ş.a.
Condiţia obţinerii acestor analize o constituie doar înregistrarea
în sistem a defectelor, în ordinea apariţiei lor, împreună cu cauzele şi
condiţiile în care au apărut.
Printre celelalte funcţionalităţi importante ale sistemului se află:
 colectarea tuturor datelor specifice utilajelor şi instalaţiilor în
“cartea utilajului”;
 colectarea tuturor datelor specifice execuţiei reparaţiilor în
“manualul de service”;
 la înregistrarea unui utilaj nou în contabilitate, ca mijloc fix, el
va putea fi preluat în mentenanţă şi, pe bază de şablon, va fi
adăugat celorlalte utilaje care sunt obiect al Mentenanţei;
 sistemul permite gestionarea tuturor tipurilor de scadenţe care
au legătură cu utilajele, precum:
o scadenţa verificărilor ISCIR
o scadenţa verificărilor metrologice
o scadenţele AUTO (ITP, asigurări etc.)
o scadenţa garanţiei
o scadenţa autorizaţiilor AFER (pentru material rulant s.a.)
320
 scadenţele sunt notificate utilizatorilor interesaţi, cu un număr
(configurabil) de zile înainte de data scadenţei.
 sunt gestionate garanţiile pe care reparatorul le oferă
beneficiarului după execuţia unei reparaţii (pentru toată
lucrarea şi/sau pentru piesele de schimb montate)
 sunt gestionate, în oglindă, garanţiile primite de la executantul
reparaţiei
 utilajele filtrate după anumite criterii beneficiază de interfaţa
dedicată, ca de exemplu:
o utilajele şi instalaţiile supuse verificărilor ISCIR;
o aparatele de măsură şi control supuse verificărilor
metrologice;
o echipamentele energetice;
o mijloacele de transport.
 evidenţa pieselor de schimb, cu posibilitatea de a cunoaşte
cantitatea existentă pe un utilaj, pe utilajele dintr-o unitate
organizatorică sau în toată compania; evidenţa este importantă
deoarece fundamentează planul de aprovizionare şi resursele
materiale planificate la nivelul tehnologiilor/devizelor de
reparaţii
 existenţa unui mecanism de generare rapidă a tehnologiilor
pentru reparaţiile aflate într-o anumită structură de reparaţii
 vizualizarea structurii ciclului de reparaţii planificate şi a
modului în care el a fost realizat până la zi
 structură arborescentă de tehnologii, pe două planuri: cel al
structurii constructive a utilajului şi cel al atelierelor executante
(de exemplu, atelierul electric, atelierul mecanic, atelierul
hidraulică etc.)
 preluarea acestei structuri la nivelul comenzilor de reparaţie
 raportarea cheltuielilor planificate şi a celor realizate la
valoarea de înlocuire a utilajului şi compararea cu valori
maximale şi/sau cu valorile bugetate
 utilizarea celor două tipuri de plan uzuale în România: plan
lunar şi plan anual
 3 surse pentru fundamentarea bugetului de mentenanţă
(tehnologia, istoricul, normativul) şi combinaţii ale acestora
 integrarea cu componenta Contabilitatea de Gestiune
 antecalcul şi postcalcul pentru comenzile de reparaţii si devize
 integrarea cu componentele Managementul Stocurilor şi
Managementul Aprovizionării:
321
o calcul disponibil de resurse materiale pentru orice tip
de plan;
o emiterea bonurilor de consum la momentul lansării
comenzilor de reparaţii sau pe măsura efectuării
reparaţiei;
o flux bine definit pentru scoaterea din magazii a
materialelor şi pieselor de schimb necesare unei
reparaţii.
 integrarea cu alte componente: Managementul Producţiei,
Managementul Financiar - Contabil, Managementul
Contractelor, Managementul Bugetelor, Managementul
Resurselor Umane, Managementul Documentelor ş.a.
Principalele facilităţi puse la dispoziţia utilizatorilor finali, astfel
ca productivitatea muncii lor în sistem să fie cât mai mare:
o realizarea de “şabloane” pentru utilaje; unui utilaj nou i
se asociază un şablon pe baza căruia popularea sa cu
date se face automat;
o crearea rapidă a dispoziţiilor de lucru;
o arhivarea dispoziţiilor de lucru terminate;
o actualizarea rapidă a orelor lucrate de fiecare salariat,
pe diferite dispoziţii de lucru;
o reevaluarea rapidă a mai multor dispoziţii de lucru,
pentru închiderea lor simultană;
o vizualizarea istoricului activităţilor de întreţinere;
o generarea tehnologiilor de reparaţii ş.a.

3. Avantajele generale ale utilizării sistemului

o reducerea numărului şi gravităţii căderilor accidentale
şi avariilor;
o mărirea intervalul dintre reparaţiile planificate, fără a
periclita funcţionarea utilajelor;
o urmarirea comportării în exploatare permite stabilirea
strategiei de mentenanţă potrivită;
o reducerea frecvenţei de ardere a electromotoarelor;
o responsabilii mentenanţei accesează rapid informaţia
de care au nevoie;
o fundamentarea duratelor propuse pentru lucrările de
mentenanţă;
o fundamentarea bugetului solicitat pentru mentenanţă;
o gestionarea scadenţelor de toate tipurile;
322
o fundamentarea necesarelor de aprovizionat, reducerea
imobilizărilor în stocuri, îmbunătăţirea asigurării
materiale a reparaţiilor;
o gestionarea garanţiilor;
o obţinerea unei biblioteci de tehnologii de reparaţii într-
un timp minim şi cu efort minim din partea utilizatorilor
finali;
o creşterea spectaculoasă a productivitaţii uitilizatorilor
finali şi eliminarea multora dintre greşelile posibile.

4. Beneficii

Clienţii care utilizează sistemul informatic integrat SIVECO
APPLICATIONS, componenta pentru Managementul Mentenanţei pot
obţine următoarele beneficii:
o Siguranţă şi securitate sporite, atât pentru personalul deservent
cât şi pentru personalul care realizează activităţile de
mentenanţă, prin:
o reducerea numărului şi gravităţii căderilor accidentale;
o valorificarea înregistrărilor din baza de date cu privire
la comportarea utilajelor în funcţionare;
o trecerea de la o mentenanţă curativă la una preventivă,
bazată pe eliminarea cauzelor defectelor;
o impunerea operaţiilor de executat prin intermediul unor
tehnologii bine elaborate;
o includerea în tehnologiile de execuţie a măsurilor de
protecţia muncii şi PSI necesare;
o pregătirea lucrărilor.
o Economie de bani, prin:
o reducerea numărului şi gravităţii căderilor accidentale;
o reducerea numărului de lucrări planificate la utilajele
supuse mentenanţei predictive;
o reducerea numărului de căderi accidentale şi mărirea
intervalului de timp între două reparaţii prin realizarea
întreţinerii curente;
o îmbunătăţirea asigurării resurselor materiale necesare
(reducerea imobilizării în stocuri, aprovizionarea JIT,
asigurarea stocului de siguranţă, utilizarea indicatorului
MTTF);
o reducerea numărului de resurse umane implicate în
mentenanţă (prin scăderea numărului de lucrări şi prin
externalizarea a o parte dintre acestea).
323
324
o Economie de timp, prin:
o reducerea numărului şi gravităţii căderilor accidentale;
o reducerea numărului de lucrări planificate la utilajele
supuse mentenanţei predictive;
o reducerea numărului de căderi accidentale şi mărirea
intervalului de timp între două reparaţii prin realizarea
întreţinerii curente;
o reducerea timpului necesar aflării informaţiilor privind
piesele şi materialele existente în magazie;
o reducerea timpului de operare pentru utilizatorii
sistemului prin automatismele acestuia.
o Disponibilitate sporită pentru utilaje, prin:
o reducerea numărului şi gravităţii căderilor accidentale;
o reducerea numărului de lucrări planificate la utilajele
supuse mentenanţei predictive;
o reducerea numărului de căderi accidentale şi mărirea
intervalului de timp între două reparaţii prin realizarea
întreţinerii curente.
o Clienţi mulţumiţi, prin:
o calitatea produselor, obţinută pe utilaje care
funcţionează în parametri;
o respectarea termenelor de livrare datorită utilajelor
care se defectează mai rar.


BIBLIOGRAFIE

[1] * * * European Agency for Safety and Health at Work -
http://osha.europa.eu/en/about.
[2] Dimofte, S., Importanța practică a informatizării mentenanţei, în “Univers
ingineresc” nr.2 (336), 16-31.01.2005.
[3] * * * SIVECO România – Managementul Mentenanţei – broşură, 2011.

Dr.Ing. Sorin DIMOFTE
SIVECO România SA – Director vânzări şi consultanţă
membru AGIR
sorin.dimofte@siveco.ro






SECURITATEA FUNCŢIONALĂ A SISTEMELOR
ELECTRICE/ELECTRONICE/ELECTRONICE
PROGRAMABILE REFERITOARE
LA SECURITATE

Florin NEACŞU


FUNCTIONAL SAFETY OF
ELECTRICAL/ELECTRONIC/PROGRAMMABLE
ELECTRONIC SAFETY-RELATED SYSTEMS

Systems comprised of electrical and/or electronic elements have been
used for many years to perform safety functions in most application sectors.
Computer-based systems (generically referred to as programmable electronic
systems) are being used in all application sectors to perform safety functions. If
computer system technology is to be effectively and safely exploited, it is
essential that those responsible for making decisions have sufficient guidance
on the safety aspects on which to make these decisions.
This document is intended to aware manufacturers, users, conformity
laboratory for electrical/electronic/programmable electronic safety-related
systems about the key concept of functional safety to protect the working staff.
Around this concept was developed a series standard SR EN 61508,
Functional safety of electrical/electronic/ programmable electronic safety-
related systems, which is a basic publication for implementing functional safety
in a variety of application sectors and covering a wide range of complexity,
hazard and risk potentials.

Cuvinte cheie: securitate, securitate funcţională, ciclu de viaţă de
securitate, risc, pericol, eveniment periculos, defectare, eroare, sistem
electric/electronic/electronic programabil (E/E/EP), sistem referitor la securitate,
funcţie de securitate, integritate a securităţii, nivel de integritate a securităţii
325
Keywords: security, security functional safety life cycle, risk, danger,
dangerous event, failure, error, electric/electronic/programmable electronic (E/
E/PE) system concerning safety, security function, integrity security, integrity
level security


1. Considerații generale

Scopul acestui articol este de a aduce conceptul de securitate
funcţională în atenţia producătorilor, utilizatorilor şi certificatorilor de
echipamente electrice, electronice şi electronice programabile destinate
să asigure protecţia personalului.
În jurul acestui concept s-a dezvoltat standardul pe părţi
SR EN 61508 "Securitatea funcţională a sistemelor electrice/electronice
/electronice programabile referitoare la securitate" care reprezintă o
bază pentru implementarea securităţii funcţionale într-un larg domeniu
de aplicaţii industriale.
Ce este securitatea funcţională ? Este starea în care nu
există nici unui risc inacceptabil de rănire fizică sau de atingere adusă
sănătăţii oamenilor, fie direct, fie indirect, ca rezultat al afectării
proprietăţii sau mediului.
Securitatea funcţională este o parte a securităţii globale şi
este asigurată de un echipament sau de un sistem care trebuie să
funcţioneze corect, adică să răspundă corespunzător la datele de
intrare.
De exemplu, un dispozitiv de protecţie la supratemperatură,
care utilizează un senzor termic instalat în înfăşurările unui motor
electric, pentru a decupla alimentarea motorului înainte ca acesta să se
supraîncălzească, reprezintă un caz de securitate funcţională. Dar
prevederea unei izolaţii speciale pentru suportarea temperaturilor înalte
nu este un aspect de securitate funcţională (deşi este tot o măsură de
securitate şi poate proteja împotriva exact aceluiaşi pericol).
Nici securitatea şi nici securitate funcţională nu pot fi
determinate fără a considera sistemele ca întreg precum şi mediul în
care interacţionează.

2. Funcţii de securitate şi sisteme referitoare la securitate

În general, pericolele semnificative pentru echipament şi pentru
oricare sistem de comandă care îi este asociat, în mediul de
funcţionare destinat, trebuie identificate de elaboratorul specificaţiei
produsului sau de dezvoltator printr-o analiză a pericolelor. Analiza
326
determină dacă securitatea funcţională este necesară pentru
asigurarea unei protecţii adecvate la orice pericol semnificativ. Dacă
da, atunci trebuie luată în considerare corespunzător încă din faza de
proiectare a echipamentului.
Securitatea funcţională este doar una din metodele de a face
faţă pericolelor, celelalte metode de eliminare sau reducere a lor, cum
ar fi securitatea inerentă asigurată prin proiectare, fiind de primă
importanţă.
Termenul referitor la securitate este utilizat pentru a descrie
sisteme care sunt cerute pentru a realiza o funcţie specifică sau funcţii
specifice pentru a asigura că riscurile sunt menţinute la un nivel
acceptabil. Aceste funcţii sunt, prin definiţie, funcţii de securitate. Două
tipuri de cerinţe sunt necesare pentru realizarea securităţii funcţionale:
 cerinţe ale funcţiei de securitate (ce face funcţia) şi
 cerinţe de integritate a securităţii (probabilitatea ca o funcţie
de securitate să fie executată satisfăcător).
Cerinţele funcţiei de securitate sunt furnizate de analiza
pericolelor iar cerinţele de integritate a securităţii de evaluarea
riscului. Cu cât mai mare este nivelul de integritate a securităţii, cu atât
este mai mică probabilitatea de defectare periculoasă.
Orice sistem, implementat în orice tehnologie, care este dotat
cu funcţii de securitate este un sistem referitor la securitate. Un
sistem referitor la securitate poate fi separat de orice sistem de
comandă al echipamentului sau sistemul de comandă al
echipamentului poate executa el însuşi funcţii de securitate. În acest
din urmă caz, sistemul de comandă al echipamentului va fi un sistem
referitor la securitate.
Nivelurile superioare de integritate a securităţii necesită o mai
mare rigoare în proiectarea sistemului referitor la securitate.

3. Exemplu de securitate funcţională

Să considerăm o maşină cu o lamă rotitoare care este protejată
de un capac solid prins într-o balama.
Lama este accesată pentru curăţare de rutină prin ridicarea
capacului. Capacul este interblocat astfel încât, ori de câte ori acesta
este ridicat, un circuit electric decuplează alimentarea motorului şi
aplică o frână. În acest fel lama este oprită înainte de a putea răni pe
cineva.
Pentru a asigura securitatea sunt necesare atât analiza
pericolelor cât şi evaluarea riscului:
327
a) Analiza pericolelor identifică pericolele asociate cu curăţarea
lamei. Pentru această maşină trebuie să se impună restricţia de a nu se
putea ridica capacul cu mai mult de 5 mm fără să se activeze frâna şi
să se oprească lama. Analize suplimentare ar putea scoate la iveală că
timpul necesar de oprire a lamei ar putea fi de 1 secundă sau chiar mai
puţin. Împreună, aceste cerinţe descriu securitatea funcţională;
b) Evaluarea riscului determină cerinţele de performanţă ale
securităţii funcţionale. Scopul este să se asigure că integritatea
securităţii a funcţiei de securitate este suficientă pentru garanta că
nimeni nu este expus la un risc inacceptabil asociat cu evenimentul
periculos.
Vătămarea corporală rezultată din defectarea funcţiei de
securitate poate fi amputarea mâinii operatorului sau doar o zgârietură.
Riscul depinde de cât de des trebuie ridicat capacul, de la mai multe ori
pe zi, ca operaţie de întreţinere zilnică, sau mai puţin de o dată pe
lună. Nivelul de integritate a securităţii cerut creşte cu severitatea lezării
persoanelor şi cu frecvenţa expunerii la pericol.
Integritatea securităţii a funcţiei de securitate va depinde de
toate echipamentele care sunt necesare pentru corecta funcţionare a
funcţiei de securitate, adică dispozitivul de interblocare, circuitul electric
asociat, motorul şi sistemul de oprire. Atât funcţia de securitate cât şi
integritatea ei specifică comportamentul global cerut pentru sistem într-
un anumit mediu.
În rezumat, analiza pericolelor identifică ce trebuie făcut pentru
a se evita evenimentele periculoase asociate cu lama. Evaluarea
riscului oferă nivelul de integritate necesar pentru sistemul de
interblocare pentru ca riscul să fie acceptabil. Aceste două elemente,
"Ce funcţie de securitate trebuie aleasă ?" - cerinţele funcţiei de
securitate - şi "Ce nivel de certitudine este necesar pentru a fi
executată funcţia de securitate ?" - cerinţele de integritate a securităţii -
reprezintă bazele securităţii funcţionale.

4. Probleme ridicate de atingerea securităţii funcţionale

Funcţiile de securitate sunt, la nivelul tehnologic actual, din ce
în ce mai mult realizate prin sisteme electrice, electronice şi electronice
programabile. Aceste sisteme sunt de obicei complexe, făcând în
practică imposibilă determinarea completă a oricărui mod de defectare
sau încercarea oricărui comportament posibil. Este dificil să se prezică
performanţa de securitate, deşi efectuarea de încercări rămâne
esenţială. Dificultatea constă în a proiecta sistemul astfel încât să se
328
prevină defectările periculoase sau acestea să fie controlate când
apar.
Defectări periculoase pot apare din:
- specificarea incorectă a sistemului, hardware sau software;
- omisiuni în specificarea cerinţelor de securitate (de exemplu,
lipsa specificării tuturor funcţiilor de securitate relevante în cadrul
diferitelor moduri de operare;
- mecanisme de defectare aleatoare ale hardware-ului;
- mecanisme de defectare sistematice ale hardware-ului;
- erori software;
- defectări din cauză comună;
- erori umane;
- influenţe de mediu (de ex. fenomene electromagnetice,
mecanice, legate de temperatură,);
- perturbări ale tensiunii sistemului de alimentare (de ex. lipsa
alimentării, tensiune redusă, reconectarea alimentării).
Standardul pe părţi SR EN 61508, care este identic cu seria EN
61508 a CENELEC, care la rândul ei adoptă seria CEI 61508 a CEI,
conţine cerinţe de minimizare a acestor defectări, după cum se descrie
în următorul articol.

5. Standardul SR EN 61508-Securitatea funcţională a
sistemelor electrice/electronice/electronice programabile
(E/E/EP) referitoare la securitate

Obiective

SR EN 61508 ţinteşte să:

 utilizeze potenţialul tehnologiei E/E/EP (referitoare la sisteme
Electrice/Electronice/Electronice Programabile) pentru a îmbunătăţii
atât securitatea cât şi performanţa economică;
 permită ca dezvoltările tehnologice să fie implementate într-
un cadru global de securitate;
 ofere o abordare sistemică robustă cu suficientă flexibilitate
pentru viitor;
 ofere un standard general care poate fi utilizat direct de
industrie, dar care poate fi, de asemenea, bază pentru alte standarde
sectoriale (de ex. maşini, uzine chimice, domeniu medical, cale ferată)
sau pentru standarde de produs (sisteme de comandă de putere);
329
 ofere o modalitate pentru utilizatori şi autorităţi de
reglementare să câştige încredere în utilizarea tehnologiei
computerizate;
 furnizeze cerinţe bazate pe principii comune pentru a facilita:
- eficienţă sporită în lanţul de aprovizionare pentru subsisteme
şi componente în diverse sectoare;
- îmbunătăţiri în modul de comunicare şi cerinţe (adică,
îmbunătăţirea clarităţii specificaţiilor);
- dezvoltarea de tehnici şi metode care pot fi utilizate de-a
lungul tuturor sectoarelor, crescând resursele disponibile;
- dezvoltarea de servicii de evaluare a conformităţii.
SR EN 61508 nu acoperă precauţiile care pot fi necesare
pentru a preveni vătămarea persoanelor neautorizate şi/sau alte
consecinţe nefavorabile, în diverse alte moduri, ale securităţii
funcţionale realizate prin sistemele E/E/EP.

6. Sisteme E/E/EP referitoare la securitate

Standardul naţional SR EN 61508 tratează securitatea
funcţională realizată prin sisteme referitoare la securitate care sunt în
principal implementate cu tehnologii electrice, electronice şi electronice
programabile (E/E/EP), adică sisteme E/E/EP referitoare la securitate.
Acest standard este generic deoarece se aplică acestor sisteme
indiferent de aplicaţia lor.
Unele cerinţe ale standardului se referă la activităţi de
dezvoltare în care tehnologia de implementare nu a fost încă complet
stabilită. Acestea includ dezvoltarea tuturor cerinţelor de securitate (
proiectare, definirea domeniului de aplicare, analiza pericolelor şi
evaluarea riscului). Dacă există o posibilitate ca tehnologiile E/E/EP să
fie utilizate, standardul ar trebui aplicat astfel încât cerinţele de
securitate funcţională pentru orice sistem referitor la securitate E/E/EP
să fie determinate de o manieră metodică, pe baza riscului.
Alte cerinţe ale acestui standard nu sunt specifice doar
tehnologiei E/E/EP, şi includ documentaţia, managementul securităţii
funcţionale, evaluarea securităţii funcţionale şi competenţa în materie
de securitate funcţională.
Alte cerinţe care nu sunt specific tehnologice pot fi aplicate şi
altor sisteme care nu sunt incluse în domeniul de aplicare al acestui
standard.
Iată câteva exemple de sisteme referitoare la securitate
E/E/EP:
330
 sisteme de închidere de urgenţă în uzine care prelucrează
substanţe chimice periculoase;
 indicator de sarcină sigură pentru macarale;
 sisteme de semnalizare feroviară;
 sisteme de interblocare de siguranţă şi de oprire de urgenţă;
 comandă cu motor cu viteză variabilă, utilizat să
restricţioneze viteza, ca mijloc de protecţie
 sistem de interblocare şi control al dozei de expunere al unui
aparat medical de radioterapie;
 poziţionare dinamică (controlul mişcării navelor aflate în
proximitatea instalaţiilor de coastă);
 operarea prin pilot automat a suprafeţelor de comandă a
zborului aeronavelor;
 lumini indicatoare ale automobilului, sisteme de evitare a
blocării şi de control al motorului;
 monitorizare la distanţă, operare sau programare a uzinelor
de proces conduse prin reţea;
 instrument de asistenţă în luarea deciziilor bazat pe informaţii,
acolo unde apariţia unor rezultate eronate poate afecta securitatea.
Un sistem referitor la securitate E/E/EP acoperă toate părţile de
sistem care sunt necesare realizării funcţiei de securitate (de ex. de la
senzori, sisteme de comandă logică şi comunicaţie, până la organele
de comandă finale, inclusiv orice acţiuni critice ale operatorului uman).
Deoarece definiţia sistemelor referitoare la securitate E/E/EP
derivă din definiţia securităţii, ea se referă şi la asigurarea că nu există
nici un risc inacceptabil atât de rănire fizică cât şi de atingere a sănătăţii
oamenilor. Vătămarea se poate produce şi indirect ca urmare a
deteriorării proprietăţii sau mediului. Totuşi, anumite sisteme vor fi
proiectate primordial pentru a proteja împotriva defectărilor care conduc
la serioase implicaţii economice. SR EN 61508 poate fi utilizat pentru
dezvoltarea oricărui sistem E/E/EP care are funcţii critice, cum ar fi
protecţia echipamentelor sau produselor.

7. Abordarea tehnică

Standardul naţional SR EN 61508:
 utilizează o abordare bazată pe risc pentru a determina
cerinţele de integritate ale sistemelor E/E/EP referitoare la securitate şi
include un număr de exemple despre cum pot fi realizate;
 utilizează un model general al ciclului de viaţă global
securizat, deoarece cadrul tehnic pentru activităţile necesare asigurării
331
securităţii funcţionale este realizat de sistemele E/E/EP referitoare la
securitate;
 acoperă toate activităţile ciclului de viaţă referitor la
securitate, de la conceptul iniţial, trecând prin analiza pericolelor şi
evaluarea riscului, dezvoltarea cerinţelor de securitate, specificarea,
proiectarea şi implementarea, operarea şi mentenanţa şi modificarea,
până la scoaterea din exploatare şi/sau evacuarea ca deşeu;
 cuprinde aspecte de sistem (incluzând toate subsistemele
care realizează funcţii de securitate, atât hardware cât şi software;
 cuprinde atât prevederi pentru prevenirea defectărilor
(evitarea introducerii de defecte) cât şi cerinţe pentru controlul
defectărilor (asigurând securitate chiar atunci când defectele s-au
produs);
 specifică tehnicile şi măsurile care sunt necesare pentru
realizarea integrităţii de securitate cerute.

8. Niveluri ale integrităţii de securitate

Standardul SR EN 61508 specifică 4 niveluri ale performanţei
de securitate pentru o funcţie de securitate. Acestea sunt numite
niveluri de integritate a securităţii. Nivelul de integritate al securităţii 1
(SIL1) este cel mai de jos nivel iar nivelul de integritate al securităţii 4
(SIL4) este cel mai înalt. Standardul detaliază cerinţele necesare pentru
realizarea fiecărui nivel de integritate a securităţii. Aceste cerinţe sunt
mai riguroase la nivelurile înalte de integritate a securităţii, pentru a se
asigura o probabilitate redusă de apariţie a defectărilor periculoase.
Un sistem referitor la securitate E/E/EP va implementa de
obicei mai mult de o funcţie de securitate.
Dacă cerinţele de integritate a securităţii pentru aceste funcţii
de securitate diferă, în afara cazului în care există suficientă
independenţă a implementării între ele, cerinţele aplicabile celui mai
mare nivel relevant de integritate a securităţii trebuie aplicate întregului
sistem referitor la securitate E/E/EP.
Dacă un singur sistem E/E/EP este capabil să ofere toate
funcţiile de securitate şi integritatea de securitate cerută este mai mică
de cea specificată pentru SIL1, atunci SR EN 61508 nu se aplică.

9. Exemplul de securitate funcţională, reluat

Cerinţele funcţiei de securitate şi cerinţele de integritate a
securităţii constituie specificaţia cerinţelor de securitate funcţională.
332
Aceste cerinţe trebuie să fie complet determinate înainte de proiectarea
sistemului E/E/EP referitor la securitate;
În exemplul de mai înainte, cerinţele de securitate funcţională
pentru pericole specificate pot fi stabilite după cum urmează:
Atunci când capacul cu balama este ridicat cu 5 mm sau mai
mult, motorul trebuie decuplat de la alimentare şi frâna activată astfel
încât lama să fie oprită în 1 s. Nivelul de integritate a securităţii al
acestei funcţii de securitate trebuie să fie SIL2.
Specificaţia cerinţelor de securitate funcţională priveşte
comportarea în întregime a sistemului referitor la securitate, în cadrul
mediului de funcţionare precizat. În acest exemplu, sistemul referitor la
securitate E/E/EP include, deci, toate elementele implicate: comutatorul
de interblocare de gardă, circuitul electric, contactoarele, motorul şi
frâna.

10. Părţi ale SR EN 61508

SR EN 61508 constă din următoarele părţi, sub titlul general de
"Securitatea funcţională a sistemelor electrice/electronice/electronice
programabile referitoare la securitate":
SR EN 61508-1:2011, Securitatea funcţională a sistemelor
electrice/electronice/electronice programabile referitoare la securitate.
Partea 1: Cerinţe generale;
SR EN 61508-2:2002, Securitatea funcţională a sistemelor
electrice/electronice/electronice programabile referitoare la securitate.
Partea 2: Cerinţe pentru sistemele electrice/electronice/electronice
programabile referitoare la securitate;
SR EN 61508-3:2002, Securitatea funcţională a sistemelor
electrice/electronice/electronice programabile referitoare la securitate.
Partea 3: Cerinţe referitoare la software;
SR EN 61508-4:2002, Securitatea funcţională a sistemelor
electrice/electronice/electronice programabile referitoare la securitate.
Partea 4: Definiţii şi abrevieri;
SR EN 61508-5:2002, Securitatea funcţională a sistemelor
electrice/electronice/electronice programabile referitoare la securitate.
Partea 5: Exemple de metode de determinare a nivelurilor de integrare
a securităţii;
SR EN 61508-6:2002, Securitatea funcţională a sistemelor
electrice/electronice/electronice programabile referitoare la securitate.
Partea 6: Ghid de aplicare a CEI 61508-2 şi CEI 61508-3;
333
334
SR EN 61508-7:2003, Securitatea funcţională a sistemelor
electrice/electronice/electronice programabile referitoare la securitate.
Partea 7: Prezentare generală a tehnicilor şi măsurilor,
Părţile 1, 2, 3 şi 4 ale SR EN 61508 sunt publicaţii de bază în
securitatea funcţională. Părţile 5,6 şi 7 sunt utile ca ghiduri de aplicare.
Standardele pot fi achiziţionate de la ASRO, serviciul vânzări.

11. Concluzii

■ Securitatea funcţională conform standardului SR EN 61508
poate fi aplicată unui larg domeniu de aplicaţii industriale şi poate servi
ca bază pentru elaborarea multor altor standarde.
■ Este un concept cheie şi articolul de faţă a dorit să incite
cititorul în aplicarea cerinţelor de securitate funcţională la echipamente
începând din faza de proiectare şi până la disponibilizarea acestora,
pentru că astfel putem fi protejaţi de consecinţele nedorite ale
evenimentelor periculoase.



Ing. Florin NEACŞU
expert principal standardizare, ASRO
Secretar al comitetul tehnic 23: Măsurare,
comandă şi automatizare în procesele industriale
e-mail: florin.neacsu@asro.ro









LOCURI DE MUNCĂ MAI SIGURE PRIN LUCRĂRI
ADECVATE DE MENTENANŢĂ INFORMATIZATĂ

Gheorghe BERINŢAN


SAFER WORKPLACES BY SUITABLE
COMPUTERISED MAINTENANCE

This paper presents an informative program for maintenance for the
equipments from a factory which is producing electrical wiring for the
automobile industry.

Cuvinte cheie: mentenanţă informatizată, OPTIMAIN, structura
ferestre program, echipamente tehnice
Keywords: computer maintenance, OPTIMAIN, windows program
structure, technical equipment


1. Introducere

Definiţii:
Mentenanţa este totalitatea acţiunilor realizate pentru
menţinerea în funcţiune a unui sistem tehnic, şi este un termen generic
pentru o varietate de operaţiuni din sectoare extrem de diferite şi din
toate tipurile de medii de lucru.

Se deosebesc două tipuri de mentenanţă:
Mentenanţa preventivă sau planificată - constă în
menţinerea în stare de funcţionare a utilajelor prin efectuarea anumitor
activităţi la intervale prestabilite sau în conformitate cu anumite criterii
prevăzute, în vederea reducerii probabilităţii avariei sau a degradării
funcţionării unui echipament. În acest caz, acţiunile sunt planificate,
335
proactive şi au ca scop controlul procesului de deteriorare care
conduce la avaria unui sistem (de exemplu, înlocuire, lubrifiere,
curăţare sau inspecţie).
Mentenanţa corectivă, sau neplanificată - acţiunile au ca
scop restabilirea stării de funcţionare a unui sistem avariat (reparare
sau înlocuire componente defecte).
Acest tip de mentenanţă este cunoscut şi ca „mentenanţă
reactivă”, deoarece acţiunea este iniţiată atunci când are loc
evenimentul neprevăzut sau avaria unui echipament (urmăresc
diminuarea defectelor apărute).
Sistem Informatizat - este ansamblul de elemente implicate în
procesul de colectare, transmisie, prelucrare,de informaţii. Rolul
sistemului informaţional este de a transmite informaţia între diferite
elemente.
Mentenanţa informatizată face parte din mentenanţa
preventivă.
În cadrul acesteia operaţiile de întreţinere şi reparaţii ale unui
sistem tehnic se execută la un interval stabilit de către sistemul
informatizat şi cu lucrări definite de sistem în scopul de a nu lăsa utilajul
să ajungă la un nivel de uzură care ar periclita securitatea muncii sau
calitatea produsului.
Pentru a asigura buna funcţionare a unui sistem tehnic trebuie
mai întâi să ştim care sunt punctele ce necesită mentenanţă şi
stabilirea intervalelor la care trebuie executate operaţiile de
mentenanţă. Aceste informaţii de obicei sunt asigurate de către
producătorul sistemului tehnic şi completat ulterior de către beneficiar.
La SC DRM Dräxlmaier România Sisteme Electrice SRL Satu
Mare, parte a concernului Dräxlmaier, există peste 2000 de sisteme
tehnice care necesită mentenanţă. La acest număr de echipamente nu
s-ar putea asigura o mentenanţă continuă şi corectă fără un sistem
informatizat al mentenanţei.
În scopul asigurării unei mentenanţe la standarde cerute de
către normele ISO TS 1496 şi ISO 9001 concernul DRÄXLMAIER a
creat un program special de urmărire al mentenanţei având în baza de
date toate sistemele tehnice ale concernului şi toate lucrările de
mentenanţă asigurate fiecărui tip de sistem tehnic.
Acest program este numit sugestiv OPTIMAIN nume care este
compus din: OPTI = optimal; MAIN = mentenanţă

2. Programul OPTIMAIN

Structura ferestrei principale în OPTIMAIN:
336

Fig. 1

Structura ferestrelor
Marea majoritate a ferestrelor se deschid fără date si au în
primul bloc un filtru rapid care să ajute la obţinerea datelor căutate.
Dacă fereastra nu are filtru rapid, atunci ea se deschide deja cu date.
Utilizarea filtrului rapid
Filtrarea datelor folosind filtrul rapid poate fi efectuată doar în
funcţie de anumite valori ale câmpurilor care sunt incluse în filtrul rapid.
În fiecare din aceste câmpuri poate fi introdusă o condiţie de filtrare.
După apăsarea butonul „Căutare” vor fi afişate în blocurile inferioare
toate înregistrările care îndeplinesc condiţiile din aceste câmpuri.
Implicit, în câmpuri sunt deja introduse condiţii generale astfel încât
căutarea să găsească toate înregistrările.
Fereastra Echipamente
Fereastra “Echipamente”este situată pe prima poziție a
meniului “Date de Baza” si este structurată in 3 tab-uri: ”Echipamente”,
“Date Filtrate” si “Date Tehnice”
337


Fig. 2

Primul tab, (Echipamente) este structurat în doua blocuri:
blocul de sus conţine un filtru rapid iar blocul de jos conţine informaţii
detaliate despre echipament(e).
Nici o informaţie nu este disponibilă după ce fereastra este
deschisă. Informaţiile vor apărea in blocul de jos doar după apăsarea
butonului “Căutare” din filtrul rapid.
Implicit, după deschiderea ferestrei, simbolurile “%” (câmpul
“Echipament”) şi “- -” (câmpurile “Status”, “Locaţie” şi “Centru de Cost”)
vor apărea automat.

Fig. 3

Descriere Ferestre de informare:
 -“Echipament”- reprezintă numărul unic de echipament
care este folosit pentru a putea fi identificat.
 -“Descriere Nr. Principal”- descrierea numărului principal
este afişată aici
 -“VT”: reprezintă abrevierea pentru versiunea tehnică a
echipamentului.
 -“Descriere VT”- reprezintă descrierea versiunii tehnice a
echipamentului.
 -“Capacitate minute”- listă de valori care conţine
capacitatea de producţie a unui echipament.
 -“Status”- reprezintă statusul actual al echipamentului.
 -“Producător”- reprezintă producătorul echipamentului.
 -“Număr Producător”- reprezintă numărul de service al
producătorului şi este arbitrar.
 -“Locaţie”- reprezintă locaţia exactă a echipamentului.

338

Fig. 4

 -“Categorie” - reprezintă categoria echipamentului.
 -“Număr Inventar”- conţine numărul de inventar al
echipamentului.
 -“Modificat de”- numele de utilizator al persoanei care a
făcut ultimele modificări va apărea automat după salvare.
 -“Modificat la”- data când ultimele modificări au fost
făcute.
 -“Observaţii”- acest câmp poate conţine detalii cu privire
la echipamentul selectat.
 -“Centru de Cost”- afişează centrul de cost pe care
echipamentul a fost înregistrat.
 -“Descriere Centru de Cost”- conţine descrierea centrului
de cost.
 -“Centru de Cost de Bază”: reprezintă centrul de cost la
care s-au înregistrat.
339
 -“Descriere Centru de Cost de Bază”- când un centru de
cost de bază este selectat.
 -“Centru de Cost SAP”- indică centrul de cost comercial.
- “Locaţie de Bază”- conţine locaţia unde echipamentul a
fost introdus prima dată.
 -“An Construcţie”- câmp numeric unde anul de
construcţie al echipamentului poate fi introdus.
 -“Preţ Achiziţionare”- câmp numeric unde preţul de
achiziţionare al echipamentului poate fi introdus.
 -“MFU”- Maschinenfähigkeit unterschnung – Proba
capabilităţii Maşinii
 -“MFU”- În acest câmp este afişată data când s-a
confirmat ultimul MFU
 -“Necesita MFU”- dacă este bifat, înseamnă că pentru
respectivul echipament MFU trebuie realizat.
 -“Nec. întretinere”- dacă este bifat, înseamnă ca pentru
respectivul echipament trebuie făcută întreţinere.
 -“Moneda”- listă de valori care conţine toate abrevierile
pentru monede şi descrierile lor.
 “Duplicare Echipament”- acest buton poate fi folosit când
echipamente noi sunt introduce în sistem. După ce un
echipament este ales, iar acest buton este apăsat, o nouă
înregistrare va fi creată conţinând detaliile primului
echipament.

Când acest buton este apăsat, va apare un mesaj (“Doriţi să
copiați planul ciclic de întreţinere?”) şi va atenţiona utilizatorul dacă
doreşte sau nu copierea planului ciclic de întreţinere la noul
echipament.


Fig. 5

Dacă butonul “Da” este apăsat, activităţile ciclice de întreţinere
vor fi copiate la noul echipament. Dacă “Nu” este apăsat, noul
echipament va fi copiat fără plan de întreţinere; planul de întreţinere
trebuie introdus manual.
340
Tipărire”- după ce acest buton va fi apăsat, se va deschide un
raport ce va conţine toate detaliile echipamentului. Acest raport va
conţine de asemenea piesele de schimb, piesele confecţionate, planul
de întretinere al echipamentului, instrucţiunile de lucru şi istoricul.


Fig. 6

Toate butoanele din partea de jos a ferestrei fac legături cu alte
ferestre. Dacă butoanele sunt active, înseamnă că pentru echipamentul
respectiv există detalii în ferestrele respective.


Fig. 7

 “Istoric”- când acest buton este apăsat, fereastra “Istoric”
se va deschide pentru echipamentul selectat.
 “Poze”- când acest buton este apăsat, fereastra “Poze la
Echipamente” se va deschide pentru echipamentul
selectat.
 “Întreţinere”- când acest buton este apăsat, fereastra
“Plan de Întreţinere” se va deschide pentru echipamentul
selectat.
 “Contori”- când acest buton este apăsat, fereastra
“Asigurare Întreţinere” (tab-ul 2) se va deschide pentru
echipamentul selectat.
341
 “Eliberări”- când acest buton este apasat, fereastra
“Eliberări Echipamente / MFU” se va deschide pentru
echipamentul selectat.
 “Reparaţii”- când acest buton este apăsat, se va deschide
o fereastră care va conţine numărul de reparaţii executate
pentru echipament, timpul total consumat pentru reparaţie
în minute (suma minutelor interne şi externe din fereastra
“Contracte”) şi data când s-a întocmit ultimul contract de
reparaţie.


Fig. 8

“Fereastra Plan de Întreţinere”
Aceasta este situată în a-5-a poziţie din meniul “Întreţineri şi Contracte”.


Fig. 9

Această fereastră arată activităţile de întreţinere ale
echipamentelor, indiferent dacă activităţile de întreţinere sunt ciclice
sau dinamice (contor dependent).
Fereastra este structurată în 3 blocuri şi este doar în modul
citire.
Nici o informaţie nu va fi disponibilă după deschiderea ferestrei.
Înregistrarea va apărea după ce butonul “Căutare” din primul bloc este
apăsat. (Apăsând butonul numai când simbolul “%” este prezent în
câmpul “Echipament”, toate echipamentele vor fi prezentate cu
342
întreţinerile lor). Fiecare utilizator va avea posibilitatea să vizualizeze
planul de întreţinere pentru echipamentele din fabrica în care lucrează.


Fig. 10

Blocul al doilea din fereastră conţine rezultatele filtrului folosit
în primul bloc. El conţine numărul echipamentului, versiunea tehnică şi
descrierea versiunii tehnice, statusul echipamentului, locaţia
echipamentului şi centrul de cost. Navigarea în acest bloc este posibilă
folosind butoanele “Următoarea înregistrare” sau “Vizualizare
înregistrare”.
Al treilea bloc din fereastră conţine planul de întreţinere al
echipamentului ales în blocul din mijloc. Acest bloc este structurat în 2
părţi, primul arată care activităţi de întreţinere ar trebui făcute pentru
echipament şi al doilea activităţile de întreţinere care ar trebui făcute
când fiecare contor al echipamentului ajunge la valoarea actuală.
Acest bloc conţine următoarele câmpuri:
“Echipament”- arată numărul de echipament selectat în blocul din
mijloc;
 “Activitate Întreţinere”- textul redat în acest câmp
reprezintă activitatea de întreţinere care ar trebui făcută;
343
 “Profesia”- reprezintă profesia persoanei care va realiza
activitatea respectivă de întreţinere;
 “Timp Estimat”- reprezintă timpul în minute care este
necesar întregii activităţi de întreţinere;
 “Interval”- reprezintă perioada activităţii de întreţinere (de
exemplu: la o maşină uleiul trebuie schimbat la fiecare
lună);
 “Data”- reprezintă data când activitatea de întreţinere
trebuie realizată. (Coincidenţă cu data când lista care
include activitatea respectivă trebuie tipărită);
 “Data Depăşire”- la această dată, activitatea de întreţinere
ar trebui să fie completă. Dacă întreţinerea nu este
completă la această dată, o înregistrare va fi generată
automat în istoricul echipamentului menţionând care
întreţinere nu a fost completă la timp;
 “ID Contor”- reprezintă ID-ul contorului;
 “Valoare Actuală”- reprezintă valoarea actuală a
contorului;
 “Galben - Actual”: reprezintă valoarea rămasă a
contorului până la atingerea valorii de galben;
 “Roşu - Actual”- reprezintă valoarea rămasă a contorului
până la atingerea valorii de roşu.

“Fereastra Întreţineri Deschise / Rezolvate”
Este situată în a -2-a poziţie din meniul “Informaţii”.


Fig. 11

Fereastra are un tab şi este structurată în 4 blocuri: un filtru
rapid, un bloc cu echipamentul înregistrat, un bloc cu date despre liste
şi un bloc cu date despre activitatea de întreţinere. Informaţiile în
această fereastră sunt doar citibile. Fereastra va arăta toate activităţile
de întreţinere ale echipamentelor. Toţi utilizatorii programului vor avea
posibilitatea să vizualizeze activităţile de întreţinere pentru fabricile în
care lucrează.
După deschiderea ferestrei, nici o înregistrare nu este
disponibilă. Numai când un criteriu de căutare este pus în filtrul rapid şi
butonul “Căutare” este apăsat, datele vor apărea.
344

Fig. 12

Primul bloc al ferestrei constă într-un filtru şi conţine
următoarele câmpuri: “Număr echipament”- număr de echipament
(sau o parte din acesta urmat de simbolul %) poate fi inserat în acest
câmp. Când butonul de actualizare este apăsat, se vor căuta
echipamente care îndeplinesc condiţia din acest câmp.
Deci tipul de întreţinere are următoarele opţiuni:
 Activităţi de întreţinere deschise – căutarea se face numai pentru
activităţile de întreţinere pe liste deschise.
 Activităţi de întreţinere depăşite – căutarea se face numai pentru
activităţile de întreţinere de pe liste deschise care au data de
execuţie depăşită.
 Toate activităţile de întreţinere – căutarea se face pentru
activităţile de întreţinere pentru toate listele (tipărite, deschise,
închise…).
“Locaţie”- acest câmp este un filtru pentru locaţiile în care se caută
activităţile de întreţinere.
“Data de la” şi “Data la”- aceste câmpuri sunt folosite pentru a se
face un filtru în funcţie de dată tipăririi listelor pentru a acoperi o
perioadă de timp. În caz că “Data de la” şi “Data la” lipsesc, informaţia
afişată este numai pentru ultimele 14 luni (prezent).
Căsuţa selectare “Liste > 14 Luni”: dacă este debifată, înseamnă că
filtrul va fi aplicat la toate listele care nu sunt mai vechi de 14 luni.
Blocul secund al ferestrei va afişa rezultatele căutării filtrului
aplicat în filtrul rapid (număr echipament şi locaţia actuală a
echipamentului).
345
346
Al treilea bloc conţine informaţii legate de toate listele de
întreţinere ale numărului de echipament selectat din blocul secund şi
are următoarele câmpuri:
 “Nr. lista” - numărul(ele) de listă pentru echipamentul
selectat.
 “Data”- reprezintă data când lista a fost tipărită
 “Creator”- reprezintă cel care a creat lista de întreţinere
 “Locaţie”- locaţia unde lista a fost tipărită
 “Terminat la”- data când lista a fost confirmată. Dacă lista
nu este confirmată, data nu va apărea.
 “Tip lista”- valorile pentru acest câmp pot fi: “EG -
rezolvate”, “EI – parţial rezolvate” sau “OL – lista deschisă”.
 “Rezolvat de”- numele de utilizator al persoanei care a
terminat lista. Dacă lista este deschisă, nici o informaţie nu
va apărea în acest câmp.
Al patrulea bloc conţine informaţii legate de toate activităţile
de întreţinere la numărul de echipament selectat din blocul secund şi
lista de întreţinere selectată în al treilea bloc şi conţine următoarele
câmpuri:
 “Interval”- intervalul de întreţinere pentru care lista a fost
generată. Acest câmp nu conţine informaţii dacă lista este
dinamică.
 “Activitate întreţinere”- activitatea corespunzătoare care
a trebuit să fie executată pentru echipamentul selectat.
 “Data”- data când lista a fost tipărită.
 “Meseria”- profesia cerută persoanei care va executa
întreţinerea.

3. Concluzii

■ Aplicarea programului informatizat a demonstrat că
activităţile realizate conduc la păstrarea sau restabilirea disponibilităţii,
performanţelor, fiabilităţii şi siguranţei în exploatare a echipamentelor
de muncă utilizate.
■ Mentenanţa regulată are un rol important în eliminarea
pericolelor de la locul de muncă şi asigurarea unor condiţii de muncă
mai sigure şi mai sănătoase.

Ing. Gheorghe BERINŢAN
inspector de muncă,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare






PREZENTAREA METODELOR DE MENTENANŢĂ
PENTRU ECHIPAMENTE TEHNICE

Marian NOVOSIVSCHEI


MAINTENANCE METHODS FOR TECHNICAL EQUIPMENT

This paper explains what maintenance is and how its methods can be
put to use. It starts with a historical overview and it shows how it evolved and
how weighty it became along centuries. Then, a classification is provided with
the associated definitions for corrective, planned, preventive and predictive
maintenance. Emphasis is laid on predictive maintenance since it is the most
cost efficient. Thus, one of its methods, i.e. FFT analysis, is described in detail.

Cuvinte cheie: întreţinere corectivă, întreţinere planificată, întreţinere
preventivă, întreţinere predictivă, analiza FFT
Keywords: corrective maintenance, planned maintenance, preventive
maintenance, predictive maintenance, FFT analysis


1. Scurt istoric

Ideea de a menţine maşinile, utilajele și instalaţiile în stare de
funcţionare în loc de a le înlocui cu altele noi, are atât un aspect tehnic
cât și economic.
Aspectul în sine apare în domeniul tehnicii militare fiind
menţionat prima dată de împăratul roman Hadrian în anul 120 d.Hr.
care a înfiinţat în Insulele Engleze primele ateliere de reparat arme.
Evenimentele nu au stat pe loc în întreaga Europa, aceste ateliere
dezvoltându-se peste tot unde existau servicii militare, primind
denumirea de arsenale. Atât în Europa cât și în România arsenalele
347
militare au avut o pondere importantă în dezvoltarea tehnicilor noi cât și
a invenţiilor și inovaţiilor.
Până la jumătatea secolului XX mentenanţa şi-a păstrat un
caracter artizanal, aleatoriu.
Necesitatea reducerii costurilor de producție a determinat
evoluția în timp a diferitelor sisteme și concepte de mentenanță.

2. Mentenața – concepte, clasificări

Mentenanța corectivă (sau în avarie) în care utilajele
funcţionează până la oprirea lor accidentală datorită uzurii instaurate
sau datorită apariţiei unor defecţiuni.
Reparaţia înseamnă, de regulă, înlocuirea subansamblului
avariat sau chiar a întregului utilaj. Aceasta situaţie este cea mai
nefericită și implică în mod evident costuri de mentenanţă mari.
Mentenanșa planificată în care utilajele sunt oprite în mod
planificat, în funcţie de numărul de ore de funcţionare acumulate,
pentru efectuarea reviziilor tehnice (RT), reparaţiilor curente (RC 1, RC
2) și a reparaţiilor capitale (RK) – figura 1.
RK
K
RK
K
Fig. 1 Ciclul de reparaţii

În acest sistem nu contează gradul de uzură instalat ci numărul
de ore de funcţionare acumulat. Astfel, apare posibilitatea ca o parte
din componente și subansamble, încă funcţionale, să fie înlocuite.
Costurile de mentenanţă planificată vor fi în această situaţie mai mici
decât în situaţia prezentată anterior.
Mentenanța preventivă și predictivă în care utilajele
funcţionează în condiţii de siguranţă până la instalarea unui anumit
nivel de uzură sau apariţia unui defect. În acest sistem, utilajele vor fi
oprite la o dată anticipată cu săptămâni înainte, iar reparaţia va fi făcută
doar acolo unde este nevoie.
Sistemul de mentenanţă preventivă și predictivă permite
depistarea din timp, localizarea și identificarea defecţiunii sau a piesei
uzate, precum și calculul duratei de funcţionare în condiţii de siguranță
a utilajului. În acest fel este posibilă planificarea opririi, pregătirea
348
echipei de intervenţie, comandarea pieselor de schimb necesare și
reducerea la minimum a duratei de staţionare pentru reparaţii astfel că
în mod clar costurile de mentenanţă vor fi minime.
Pentru a ne plasa în aceasta “situaţie“ fericită, trebuie să avem
în vedere că starea tehnică de funcționare a unui utilaj poate fi
apreciată pe baza “simptomelor” pe care le manifestă în timpul
funcţionarii: vibraţii, zgomte, creșterea temperaturii lagărelor și presiunii
în circuitul de răcire etc. Dintre toate acestea, nivelul de vibraţii și
nivelul de zgo-
mot sunt princi-
palele criterii
(principalii para-
metri) de evalu-
are a stării
tehnice de func-
tionare a unui
utilaj – figura 2.
Mentenanţa pre-
ventivă presu-
pune măsurarea
periodică a vibraţiilor și
zgomotelor de pe lagăre
sau alte componente ale
echipamentului tehnic și compararea valorilor măsurate cu cele
prescrise de producătorul utilajului sau cu standardele în vigoare.
N
i
v
e
l

v
i
b
r
a
ț
i
i

Nivel admis de
producător
Nivel
măsurat
Frecvența
Fig. 2 Nivelul de vibrații și de zgomot
în funcționarea unui utilaj
În momentul în care se constată că nivelul vibraţiilor a ajuns în
domeniul “incă admisibil” este avertizată echipa de mentenanţă să fie
gata de intervenţie în orice moment.
Când nivelul vibraţiilor a depășit valoarea maxim admisibilă
este necesară oprirea utilajului, demontara acestuia pentru a determina
cauzele vibraţiilor și apoi remedirea defecţiunilor.
Mentenanța predictivă reprezintă un salt calitativ superior într-
un sistem de mentenanţă modern, indiferent de ramura industrială sau
specificul de producţie, deoarece oferă toate infomaţiile necesare
pentru:
- depistarea la timp a aparitiei defecţiunilor; - localizarea
acesora; - diagnosticarea defecţiunilor; - calculul duratei de funcționare
în condiţii de siguranță a utilajului.
Toate acestea sunt posibile prin analiza în frecvenţă a vibraţiilor
(analiza FFT).
În realitate nici un utilaj nu funcţionează fără să vibreze.
349
Totul este ca nivelul de vibraţii să se situeze în limite
admisibile. Studiul vibraţiilor a arătat că fiecare defect în parte are
propria sa frecvenţă caracteristică. În timpul funcţionării, toate sursele
de vibraţii transmit energia lor, prin lagare, la batiu și la fundaţie.
Utilajele luate sub supraveghere trebuie urmărite dacă
funcţionează normal, la intervale de timp precizate în documentaţia
furnizorilor sau în standarde.
Evidența valorilor măsurate și a numărului de ore de
funcţionare pentru utilaje sunt importante pentru diagnosticarea
defecţiunilor.
















Timp rodaj
Limita maxim admisă
Timp normat de funcţionare Timp

Fig. 3 Graficul nivelului de vibraţii pentru un lagăr

În figura 3 este prezentat graficul nivelului de vibraţii pentru un
lagăr unde, în ordonată este amlitudinea vibraţei, iar în abscisă este
durata de funcţonare fie în ore sau în zile. În momentul (T
1
) în care se
observă că amplitudinea vibraţiilor începe să aibă tendinţă crescătoare,
măsurătorile vor fi efectuate la intervale mai scurte de timp.
După un număr de măsuratori, când se obține certitudinea că
tendinţa este crescătoare (T
2
), se fac determinări mai dese pentru a
analiza frecvenţa vibraţiilor cu scopul de a localiza defecţiunea şi pentru
a detemina ce defect este, aşa cum se prezintă în figura 4.
Calculul duratei de funcţionare în condiţii de siguranță D, (figura
3) se face din momentul T
2
și până în momentul în care nivelul vibraţiilor
va ajunge la limita maxim admisibilă. O condiţie esenţială în reușita
sistemului de mentenanţă preventivă și predictivă este buna colaborare
între personalul de supraveghere și personalul de întreţinere și reparaţie.
350
Fig. 4
Determinarea
defectelor












A
m
p
l
i
t
u
d
i
n
e
a

v
i
b
r
a
ț
i
e
i

În exemplul prezentat ne-am referit la o metodă de mentenanţă
predictivă care are la bază studiul vibraţiilor, însă aceste metode de
mentenanţă se pot folosi având la bază măsurători sonometrice,
termice în cazul cazanelor, automobilelor, aparaturii de calcul etc.

3. Consecințele asupra organismului uman

Legat de funcţionarea unui aparat din punct de vedere al
noxelor cu efect nociv asupra lucrătorului care asigură mentenanţa
dispozitivului, menţionăm în primul rând vibraţiile mecanice (trepidaţiile)
şi pe cele sonore. Zgomotul profesional poate avea următoarele efecte
asupra lucrătorului:
Efecte generale, pe termen scurt - sunt cele reprezentate de
stress, tulburări vasomotorii (paloare, tahicardie, creşterea TA,
vasoconstricţie periferică); tulburări digestive (modificări de secreţie
gastrică etc), tulburări vegetative (transpiraţii, anxietate, labilitatea
pulsului). Pe termen lung, reprezentând luni sau ani de expunere (în
funcţie şi de nivelul de zgomot) apar tulburări psihice generale
(disconfort, nevroze), tulburări de somn (somn superficial, neodihnitor),
creşterea TA.
Efecte locale sunt încadrate, în funcţie de nivelul de frecvenţă
afectat în surditate şi hipoacuzie. Aceste afecţiuni, în lipsa unor
mijloace corespunzătoare de profilaxie pot fi declarate ca boli
profesionale. Încadrarea lor ca profesionale se face în funcţie de
criteriile următoare:
Surditatea profesională - este un deficit auditiv definitiv, la
frecvenţele conversaţionale (500-2000 Hz) cu peste 25 dB inclusiv,
351
352
după aplicarea corecţiei de prezbiacuzie; de tip percepţie, frecvent
simetrică, de etiologie profesională.
Hipoacuzia profesională este un deficit auditiv definitiv, la
frecvenţa de 4000 Hz cu peste 30 dB inclusiv, după aplicarea corecţiei
de prezbiacuzie; de tip percepţie, frecvent simetrică, fără interesarea
frecvenţelor conversaţionale, de etiologie profesională.
Factori etiologici favorizanţi ai apariţiei la lucrătorul expus sunt
consideraţi vârsta (înaintată), sexul (mai ales femeile), existând o
susceptibilitate individuală determinată genetic.

4. Concluzii

■ Vibraţiile mecanice cu frecvenţe de 2-20 Hz transmise
întregului corp determină deplasări ritmice ale organelor abdominale,
corpurilor vertebrale şi prin aceasta apar epigastralgii, greţuri, vărsături,
dureri paravertebrale, albuminurie, hematurie, litiază renală.
■ Vibraţiile mecanice cu frecvenţe de 20-200 Hz determină la
nivelul segmentelor de corp transmise leziuni osteoarticulare cu dureri,
tumefacţie, limitarea mişcărilor (miozite, artrite), tulburări senzitive,
motorii, trofice.
■ Profilaxie: antifoane, retehnologizare, fonoizolare, control
medical la angajare, control medical periodic.
■ Tratament: întreruperea (limitarea) expunerii la zgomot,
vibraţii, protezarea acustică, vitamine A, B, C.


BIBLIOGRAFIE

[1] Huzum, N., Rantz, G., Reparaţia maşinilor și utilajelor. Editura tehnică.
București, 1987.
[2 ] * * * Rominserv Industrial Service - SC Vibrotest SRL Iaşi.
[3] George, I., Balan, G., Mentenanța – concluzii, prezentare, organizare
generală, Universitatea Iaşi, 2009.
[4] Cocârlă, A,. Tefas, L., Petran, M., Manual de medicina muncii. Editura
Medicală Universitară „Iuliu Haţieganu”, Cluj Napoca, 2000.


Ing. Marian NOVOSIVSCHEI
Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș








UN NOU SET DE STANDARDE PRIVIND
MANAGEMENTUL RISCURILOR
Partea I-a

Mircea PETRINA, Adrian BUJOR, Mircea BEJAN


A NEW SET OF STANDARDS REGARDING
RISK MANAGEMENT

The framework of risk assessment interesting all companies and about
all kind of risks is defined in the new series of standards related to risk
management. This is an overview of this standards and their point of view.

Cuvinte cheie: evaluarea riscurilor; estimarea riscului; aprecierea
riscului, management, control risc
Keywords: risk assessment, risk assessment, risk assessment,
management, risk control


1. Introducere

Kevin W. Knight din cadrul catedrei grupului de lucru ISO care
a dezvoltat standardul explică: “Toate organizațiile, indiferent cât de
mari sau mici sunt, se confruntă cu factori interni și externi care
creează incertitudini legate de posibilitatea acestora de a putea să
atingă propriile obiectivele. Efectul acestei incertitudini reprezintă
“riscul” care este inerent în toate activitățile”. “De fapt, a continuat el,
“se poate susține că această criză financiară mondială a rezultat din
eșecul conducerii executive de a gestiona în mod eficient factorii de
risc”.
Obiectivele se pot referi la un ansamblu de activităţi,
353
 de la iniţiative strategice,
 până la activităţi operaţionale,
 procese şi proiecte,
o rezultate ale impacturilor
 strategice,
 operaţionale şi
 financiare
o sau pot pune în joc reputaţia organizaţiei.
Riscurile care afectează organizațiile pot avea consecințe
 sociale,
 legate de siguranța mediului,
 tehnologice,
 de securitate,
 culturale și
 politice.
Atunci când riscurile apar, organizațiile trebuie întotdeauna sa-
și pună întrebarea: “Exista un nivel de risc tolerabil sau acceptabil și
există nevoia de contramăsuri ?”
Managementul riscului oferă sprijin pentru luarea deciziei, prin
luarea în calcul a incertitudinii şi a efectului său asupra atingerii
obiectivelor şi la evaluarea necesităţii fiecărei acţiuni.
Evaluarea riscurilor este o parte integrantă a activității de
management al riscurilor, activitate care prevede un proces structurat
astfel încât organizațiile să identifice modalitatea în care obiectivele
proprii pot fi afectate.
Procesul este utilizat pentru a analiza riscurile din punct de
vedere al consecințelor și a probabilităților de apariție, înainte ca
organizația să decidă dacă este nevoie de contramăsuri pentru a
diminua sau elimina consecințele negative.
Evaluarea riscurilor oferă factorilor de decizie o mai bună
înțelegere a riscurilor care ar putea afecta atingerea obiectivelor,
precum și informații asupra gradului de adecvare și eficienta a
controalelor deja în vigoare.

În acest context complex, a fost elaborat un set nou de 3
standarde internaționale, pentru a ajuta organizațiile de toate tipurile și
dimensiunile să gestioneze în mod eficient riscul. Împreună, cele trei
standarde oferă organizațiilor de orice tip un set de instrumente bine
înzestrat pentru abordarea oricărui tip de situație care ar putea pune în
pericol obiectivele companiilor.
354
 Standardul ISO 31000:2009, Managementul riscului –
Principii și linii directoare, oferă o bază de decizie asupra
celei mai bune modalităţi de diminuare a factorilor de risc
precum și un cadru de fundamentare a opțiunilor operative. El
prevede principii, cadre de lucru și procese de gestionare a
oricărei forme de risc într-un mod transparent, sistematic și
credibil în cadrul oricărui domeniu de aplicare și în orice
context. Standardul recomandă ca organizațiile să dezvolte, să
pună în aplicare și să îmbunătăţească în mod continuu un
cadru de gestionare a riscului ca o componentă integrantă a
sistemului de management, așteptându-se ca prin
implementarea sa, ISO 31000 să ajute industria și comerțul,
atât la nivel public cât și privat, să iasă din criză.
 Odată cu apariția primului standard, ISO a publicat Ghidul ISO
73:2009, Vocabular de gestionare a riscului, care
completează ISO 31000, oferind o colecție de termeni și
definiții referitori la managementul riscului.
 Standardul ISO/IEC 31010:2009, Managementul riscului –
tehnici de evaluare a riscurilor, a fost dezvoltat în comun de
către ISO și partenerul sau IEC (Comisia Electrotehnică
Internațională) pentru a completa setul de instrumente pentru
gestionarea riscurilor, prezentând câteva din tehnicile de
evaluare a riscurilor.
Notă: Aceste standarde nu impun organizațiilor o certificare
ISO 31000.

2. Standardizarea

Standardizarea înseamnă consens, nu compromis. Este vorba
despre stabilirea unor reguli practice, a unor referinţe, prin contribuţiile
participanţilor.
Obiectivul noului standard este să furnizeze principii şi linii
directoare de implementare pentru managementul riscurilor flexibile,
care se adaptează unor întreprinderi din orice domeniu, de orice
mărime şi indiferent de tipul de risc.
Acest document generic trebuie să permită armonizarea
proceselor (aceasta nu înseamnă armonizarea practicilor) și să permită
consolidarea profesiei de manager al riscului, făcând ca aceasta să fie
mai bine recunoscută.
ISO 31000 este „un standard-umbrelă” care ocupă domenii
precum:
355
 calitatea,
 finanţele,
 securitatea informaţiei,
 siguranţa echipamentelor,
 sănătatea şi securitatea la locul de muncă,
 protecţia mediului.
Sunt analizate diferitele accepţii ale termenului „risc”:  „Pentru
un inginer, riscul înseamnă pericol;  Pentru un manager, înseamnă
incertitudine în raport cu obiectivele;  În domeniul sănătăţii, riscul
înseamnă ameninţare (el este, prin excelenţă, negativ);  în domeniul
finanţelor, este sinonim cu randamentul.
Organismele sunt confruntate cu diverse combinaţii de
probabilităţi de evenimente şi consecinţele lor”.

3. Managementul riscului

Redactarea standardului ISO 31000, Managementul riscului.
Principii şi linii directoare, a debutat în 2005 şi s-a încheiat în 2009. O
cartografie a documentelor existente în domeniu managementului
riscului a fost stabilită de CEN. Ea arată că există numeroase
referenţiale care tratează riscul, fie că este vorba despre:
 terminologie (Ghidul ISO/CEI 73, Ghidul ISO/CEI 51),
 cerinţe prin intermediul
o directivelor: Maşini, Atmosfere Explozive – ATEX,
o prevenirea şi reducerea integrate ale poluării – IPPC
o standardelor:
 BS 8800 (cu privire la integrarea unui sistem de
management al sănătăţii şi securităţii la locul
de muncă într-un sistem global de
management),
 CEI 61508-2, Securitatea funcţională a
sistemelor electrice/electronice/electronice
programabile referitoare la securitate,
 ISO 14001, Sisteme de management de mediu.
Cerinţe cu ghid de utilizare
 ISO 14121, Securitatea maşinilor. Aprecierea
riscului,
 OHSAS 18001,
 CEI 62198, Managementul riscului de proiect.
Ghid de aplicare,
356
 ISO 17666, Sisteme spaţiale. Managementul
riscului,
 EN ISO 17776, Industriile petrolului şi gazelor
naturale. Instalaţii marine de producţie. Linii
directoare referitoare la instrumentele şi
tehnicile de identificare a pericolelor şi
apreciere a riscurilor), sau
 instrumente
o EN 14738, Asigurarea produselor spaţiale. Analiza
pericolelor,
o ISO/CEI 15408, Tehnologia informaţiei. Tehnici de
securitate. Criterii de evaluare pentru securitatea
tehnologiei informaţiei).
În acest context, care nu îşi propune să fie exhaustiv,
următoarele referenţiale sunt deosebit de importante:
 Standardul australian AS/NZS 4360 (versiunile din 1995, 1999
şi 2004, baza standardului ISO 31000), cadrul de referinţă al
managementului riscului, al Federaţiei Asociaţiei Europene de
Management al Riscului (FERMA) – 2004 şi
 referenţialul CoSO 2, al Comitetului Organizaţiilor de
Sponsorizare a Comisiei Treadway şi întreprinderea sa de
management al riscului (ERM), o iniţiativă americană a
cabinetelor de contabilitate (2004).
Prin implementarea ISO 31000, organizaţiile pot compara
practicile lor de gestionare a riscului cu evaluări și referinţe recunoscute
la nivel internaţional, oferind principii solide pentru gestionarea eficientă
a activităţii interne.
Acest standard:  recunoaşte diversitatea caracterului, nivelului
şi complexităţii riscurilor şi  furnizează linii directoare cu privire la
principiile şi implementarea managementului riscului.
Pentru a facilita aplicarea acestor linii directoare generale într-o
situaţie dată, standardul indică modul în care o organizaţie trebuie să
înţeleagă contextul specific în care ea trebuie să implementeze
managementul riscului.
Managementul riscului poate fi aplicat la nivelul întregii
organizaţii, adică de toate sectoarele, la toate nivelurile şi în orice clipă,
precum şi la funcţii şi activităţi specifice.
Pentru numeroase organizaţii, practicile şi procesele de
management existente comportă elemente de management al riscului
şi numeroase organisme au adoptat deja un proces de management al
riscului pentru tipuri particulare de riscuri şi situaţii. Totuşi, conducerea
357
ar putea avea în vedere revizuirea practicilor şi proceselor existente, în
lumina acestui standard.
Abordarea generică descrisă în standardul internaţional
furnizează linii directoare la implementarea principalelor elemente de
management al riscului în mod transparent şi fiabil, indiferent de
domeniul de aplicare şi de context.
Standardul ISO 31000 este structurat în jurul a trei elemente:
 principiile (pentru ce practicăm un management al riscului?),
 cadrul organizaţional (cum integrăm managementul riscului în
strategia organizaţiei ?) şi
 procesul de management (cum integrăm managementul
riscului la nivel operaţional ?).
În ceea ce priveşte principiile, „managementul riscului
încurajează crearea de valoare,
 trebuie să fie integrat în procesele organizaţiei (deci să fie
operaţional),
 să fie ajustat (în funcţie de resursele disponibile şi de context),
 să ia în calcul factorii umani şi culturali”, afirmă Alex Dali
1
.
În ceea ce priveşte cadrul operaţional, „obiectivul este să se
integreze managementul riscului în cadrul sistemului global de
management. Nu este vorba despre un nou sistem de management.
Ne bazăm pe procesul iterativ de rezolvare a problemelor, PDCA (plan-
docheck-act, adică planifică, realizează, verifică, acţionează), ca în
cadrul standardului ISO 9001*. Trebuie definite clar mandatul,
indicatorii de risc şi atribuirea responsabilităţilor”, declară Alex Dali. La
nivelul procesului, Dali relevă noutatea pe care o constituie stabilirea
contextului şi partea importantă acordată comunicării şi consultării.
Utilizatorii standardului ISO 31000 sunt:  managerii: persoane
care stabilesc obiectivele şi abordările;  persoanele care se ocupă de
managementul riscului (instrument pentru luarea deciziei);  redactorii:
persoane care stabilesc practicile;  auditorii: persoane care au sarcina
de a evalua practicile;  persoanele care se ocupă de managementul
riscului în cadrul întreprinderii lor;  persoanele care au sarcina de a

1
Alex Dali, manager partener al firmei de consultanță Atlascope, a prezentat la Cercul
Asociaţiilor în Domeniul Managementului Riscului (CARM) o expunere intitulată "ISO
31000. Punctele cheie ale standardului internaţional în gestionarea riscului ", care oferă
detalii interesante. Înfiinţat în 1995, Cercul Asociaţiilor în Domeniul Managementului
Riscului (CARM) grupează membri activi, titulari ai unei diplome sau ai unui modul al
Associate in Risk Management (ARM) şi membri participanţi care posedă diplome de
masterat în domeniul managementului riscului. Organizaţia permite profesioniştilor să
schimbe opinii şi să îşi lărgească orizontul cunoştinţelor.
358
asigura că acest risc este gestionat în mod eficace în cadrul
întreprinderii;  personalul care trebuie să evalueze eficacitatea unei
întreprinderi în domeniul managementului riscului;  elaboratorii de
standarde, ghiduri, proceduri şi bune practici în domeniul
managementului riscului.
Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (International
Organization for Standardization - ISO) a identificat o serie de principii
ale Managementului Riscului în domeniul afacerilor, a cărui arhitectură
presupune respectarea unor etape bine definite concretizată în scenarii
şi măsuri concrete în direcţia diminuării, eliminării sau repartizării
riscului, dintre care cele mai importante sunt:
 identificarea riscului,
 planificarea procesului după identificarea riscului,
 analiza exhaustivă a riscului şi
 alegerea reacţiei la risc.
În literatura de specialitate se consideră ca riscul apare în
următoarele situaţii:
 un eveniment se produce sigur, dar rezultatul acestuia e
nesigur;
 efectul unui eveniment este cunoscut, dar apariţia
evenimentului este nesigură;
 atât evenimentul cât și efectul acestuia sunt incerte.

Notă:
Asociaţia de Standardizare din România – ASRO, organismul naţional
de standardizare din România, a adoptat ca standarde române următoarele
standarde [10]:
▪ ISO 31000:2009, cu indicativul SR ISO 31000:2010 şi titlul:
Managementul riscului. Principii şi linii directoare;
▪ EN 61508-2:2008, cu indicativul SR EN 61508-2:2008 şi titlul: Securitatea
funcţională a sistemelor electrice/electronice/electronice programabile
referitoare la securitate. Cerinţe pentru sistemele electrice/electronice/
electronice programabile referitoare la securitate;
▪ EN ISO 14001:2004, cu indicativul SR EN ISO 14001:2005 şi titlul:
Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid de utilizare;
▪ EN ISO 14121-1:2007, cu indicativul SR EN ISO 14121-1:2008 şi titlul:
Securitatea maşinilor. Aprecierea riscului. Partea 1: Principii;
▪ OHSAS 18001:2007, cu indicativul SR OHSAS 18001:2008 şi titlul:
Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Cerinţe;
▪ CEI 62198:2001, cu indicativul SR CEI 62198:2002 şi titlul:
Managementul riscului de proiect. Ghid de aplicare;
▪ EN ISO 17666:2003, cu indicativul SR EN ISO 17666:2004 şi titlul:
Sisteme spaţiale. Managementul riscului;
359
360
▪ EN ISO 17776:2002, cu indicativul SR EN ISO 17776:2003 şi titlul:
Industriile petrolului şi gazelor naturale. Instalaţii marine de producţie. Linii
directoare referitoare la instrumentele şi tehnicile de identificare a pericolelor şi
apreciere a riscurilor;
▪ EN 14738:2004, cu indicativul SR EN 14738:2009 şi titlul: Asigurarea
produselor spaţiale. Analiza pericolelor;
▪ ISO/CEI 15408-1:2004, cu indicativul SR ISO/CEI 15408:2007 şi titlul:
Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Criterii de evaluare pentru
securitatea tehnologiei informaţiei. Partea 1: Introducere şi model general;
▪ EN ISO 9001:2008, cu indicativul SR EN ISO 9001:2008 şi titlul: Sisteme
de management al calităţii. Cerinţe.

BIBLIOGRAFIE

[1] Beer, T., Ziolkowski, F., Environmental risk assessment: An Australian
perspective, Supervising Scientific Report 102, Supervising Scientist, Canberra,
Australia, 1995 (http://www.deh.gov.au/ssd/publications/ssr/102.html).
[2] * * * SR EN ISO 12100-2: 2004 Securitatea maşinilor. Concepte de bază,
principii generale de proiectare. Partea 2: Principii tehnice, Asociaţia de
Standardizare din România (ASRO), Bucureşti, 2004.
[3] * * * Tutorial Notes: The Australian and New Zeeland Standard on Risk
Management, AS/NZS 4360: 2004 (http://www.ucop.edu/riskmgt/erm/
documents/asnzs4360_2004_tut_ notes.pdf).
[4] * * * AS/NZS 4360: 2004 - Risk management, Standards
Australia/Standards New Zeeland, Sydney/Wellington, 2004.
[5] * * * ISO/IEC Guide 73: 2002 Risk management - Vocabulary - Guidelines
for use in standards, International Organization for Standardization, 2002.
[6] * * * ISO Guide 73: 2009 Risk management - Vocabulary, International
Organization for Standardization, 2009.
[7] * * * ISO 31000: 2009 Risk management - Principles and guidelines,
International Organization for Standardization, 2009.
[8] * * * Gestion du risque, Wikipédia - L'encyclopédie libre
(http://fr.wikipedia.org/wiki/).
[9] * * * L'histoire de l'ISO (http://www.iso.org).
[10] * * * Revista „Standardizarea” publicaţie oficială a Asociaţiei de
Standardizare din România - iunie 2011 ISSN 1220-2061.

Prof.Dr.Ing. Mircea PETRINA
prorector Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Ing. Adrian BUJOR
inspector de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj
Prof.Dr.Ing. Mircea BEJAN
președinte Filiala Cluj a AGIR, vicepreședinte ASRO






UN NOU SET DE STANDARDE PRIVIND
MANAGEMENTUL RISCURILOR
Partea a II-a

Mircea PETRINA, Adrian BUJOR, Mircea BEJAN


A NEW SET OF STANDARDS REGARDING
RISK MANAGEMENT

The framework of risk assessment interesting all companies and about
all kind of risks is defined in the new series of standards related to risk
management. This is an overview of this standards and their point of view.

Cuvinte cheie: evaluarea riscurilor; estimarea riscului; aprecierea
riscului, management, control risc
Keywords: risk assessment, risk assessment, risk assessment,
management, risk control


4. Standardul ISO 31000:2009, Managementul riscului.
Principii și linii directoare – Trecere în revistă

Potrivit ISO 31000, partea 2.1, riscul reprezintă “efectul
incertitudinii asupra obiectivelor”, caz în care un efect este o deviație
pozitivă sau negativă de la obiectivul pe care doriți să-l îndepliniți. ISO
31000 recunoaște faptul că organizațiile funcționează într-o lume
nesigură. Ori de câte ori încercăm să atingem un obiectiv, există
întotdeauna o șansă ca lucrurile să nu meargă conform planului. Există
întotdeauna posibilitatea ca noi să nu îndeplinim ceea ce ne-am propus
să îndeplinim. Fiecare pas pe care îl facem în direcția atingerii unui
obiectiv implică o doză de incertitudine. Fiecare pas conține un element
361
de risc pe care trebuie să îl gestionăm. Potrivit ISO 31000, putem
reduce incertitudinea și gestiona riscurile prin folosirea unei abordări
sistematice a managementului riscului.
Incertitudinea este o stare de lucruri care implică o deficiență
de informații care conduce la o cunoaştere sau o înțelegere inadecvate
sau deficitare. În contextul managementului riscului, incertitudinea
există ori de câte ori cunoașterea sau înțelegerea unui eveniment, a
unei consecințe sau a unei probabilităţi sunt inadecvate sau
incomplete. În consecință, putem reduce incertitudinea obținând
informații mai bune și ameliorându-ne cunoștințele și capacitatea de
înțelegere.
Standardul poate fi folosit de orice organizație. El nu este
specific niciunui sector și nici unei industrii și poate fi aplicat oricărui tip
de risc.
Atunci când implementați ISO 31000 pentru managementul
riscului și aplicați corect ISO 31000, el va vă ajuta să:
 creşteţi probabilitatea ca obiectivele să fie atinse.
 vă îmbunătăţiţi abilitatea de a identifica amenințările, dar și
oportunitățile.
 puneți la punct o bază solidă pentru planificare și luarea de decizii.
 alocați și să folosiți corespunzător resursele de tratare a
riscurilor.
 îmbunătăţiţi rezistență generală a organizației dvs.
 vă îmbunătăţiţi eficiența și eficacitatea operațiilor.
 încurajați personalul să identifice și să trateze riscurile.
 reduceți la minim pierderile organizației dvs.
 vă îmbunătăţiţi controalele privind managementul riscului.
 vă conformați cerințelor legale și regulamentare.
 vă consolidați abordarea problemelor de protecție a
mediului.
 îmbunătăţiţi eficacitatea activităților dvs. de conducere.
 creşteţi performanța organizației dvs. în domeniile sănătăţii
şi siguranţei.
 îmbunătăţiţi prevenirea pierderilor și activitățile de
gestionare a incidentelor.
 încurajați și să sprijiniți învăţarea continuă în organizație.
 îmbunătăţiţi încrederea și confidența acționarilor dvs.
 vă consolidați capacitatea de raportare obligatorie și
voluntară.
 vă conformați normelor și standardelor internaționale.
362
ISO 31000 definește o serie de îndrumări, sugestii, etape cu
aplicare benevolă, fără a reprezinta cerinţe sau obligaţii contractuale,
după cum urmează:
3. Principiile managementului riscului
Managementul riscului ar trebui să: ▪ creeze și să protejeze
valoarea; ▪ constituie o parte integrantă a tuturor proceselor; ▪ fie o
parte integrantă a procesului de luare de decizii; ▪ fie folosit pentru
gestionarea incertitudinilor; ▪ fie structurat, sistematic și de actualitate; ▪
se bazeze pe cele mai bune informații; ▪ fie conceput pe măsura
mediului din organizația dvs.; ▪ se ocupe de factorul uman și de cel
cultural; ▪ fie transparent, cuprinzător și relevant; ▪ fie dinamic, receptiv
și repetitiv; ▪ faciliteze îmbunătăţirea continuă.
4. Platforma de dezvoltare a managementului riscului
4.1 Înființare platforma de dezvoltare pentru
managementul riscului. ▪ Înființare platforma de dezvoltare
pentru managementul riscului în organizație. ▪ Folosirea
platformei de dezvoltare pentru a sprijini procesul de
management al riscului.
4.2 Luare angajament fata de managementul riscului. •
Definire politici și obiective în ceea ce privește managementul
riscului. • Alocare responsabilităţi și resurse pentru
managementul riscului.
4.3 Concepere platforma de dezvoltare a
managementul riscului în organizație.
4.3.1 Înțelegere în ce context se plasează
organizația.
4.3.2 Formulare politici în privința
managementului riscului.
4.3.3 Responsabilizarea lucrătorilor pentru
gestionarea riscului.
4.3.4 Consolidarea managementul riscului în
organizație.
4.3.5 Alocare resurse pentru managementul
riscului.
4.3.6 Stabilire mecanisme de comunicare
internă.
4.3.7 Punere la punct a unui plan de
comunicare externă.
4.4 Implementare abordarea privind managementul riscului
4.4.1 Implementare platforma de dezvoltare a
managementului riscului.
363
4.4.2 Implementare proces de management al
riscului.
4.5 Monitorizare platforma de dezvoltare a
managementului riscului. • Evaluare eficacitatea platformei de
dezvoltare a managementului riscului. • Pregătire rapoarte
privind eficacitatea platformei de dezvoltare.
4.6 Îmbunătăţire platforma de dezvoltare a
managementului riscului. • Studiere rezultatele activităților de
monitorizare a managementului riscului. • Gândire soluții de a
va îmbunătăţi platforma de dezvoltare.
5. Procesul de management al riscului
5.1 Punere în aplicare a procesul de management al
riscului. • Transformarea managementului riscului într-o parte
integrantă a abordării managementului. • Transformarea
managementului riscului într-o parte integrantă a culturii din
organizație.
5.2 Comunicare și consultare cu acționarii. •
Comunicare și consultare cu acționarii în timpul tuturor
etapelor. • Folosire o abordare de echipa pentru consultarea cu
acționarii.
5.3 Stabilirea contextului managementului riscului
5.3.1 Stabilire parametrii managementului
riscului.
5.3.2 Stabilirea contextului extern al
organizației dvs.
5.3.3 Stabilirea contextului intern al organizației dvs.
5.3.4 Stabilirea contextului unic al
managementului riscului.
5.3.5 Stabilire criterii de risc unice pentru
organizație.
5.4 Realizare proces de evaluare a riscului
5.4.1 Identificare, analiza și evaluarea riscurilor.
5.4.2 Identificarea riscurilor unice ale
organizației.
5.4.3 Analiza riscurilor unice ale organizației.
5.4.4 Evaluarea riscurilor unice ale organizației.
5.5 Formulare și implementare planuri de tratare a
riscurilor
5.5.1 Explorare opțiuni de tratare a riscurilor în
organizație.
364
5.5.2 Alegere optiuni de tratare a riscurilor în
organizație.
5.5.3 Pregătirea planurilor de implementare
pentru tratarea riscurilor.
5.6 Monitorizare și studierea procesului de
management al riscului. • Monitorizare și studiul tuturor
aspectelor procesului de managementul riscului. • Ținerea
evidentei activităților de monitorizare și studiu al riscului din
organizație. • Raportarea rezultatelor activităților de
monitorizare și studiu al riscului.
5.7 Ținerea evidenței activităților privind managementul
riscului. • Punerea la punct a evidentelor care să sprijine
procesul de management al riscului. • Folosirea acestor
evidențe pentru a sprijini procesul de management al riscului.

5. SR GHID ISO 73:2010, Managementul riscului. Vocabular
– trecere în revistă

Ghidul oferă definiţiile termenilor generici referitori la
managementul riscului. Ghidul îşi propune să încurajeze înţelegerea
reciprocă şi consecventă, abordarea coerentă a descrierii activităţilor
referitoare la managementul riscului, precum şi utilizarea unei
terminologii uniforme de management al riscului în procesele şi cadrul
organizaţional care se ocupă de managementul riscului.
Ghidul se referă la domeniul general al managementului
riscului, termenii fiind prezentaţi în următoarea ordine termeni referitori
la: ▪ risc; ▪ managementul riscului; ▪ procesul de management al
riscului; ▪ comunicare şi consultare; ▪ context; ▪ estimarea riscului; ▪
identificarea riscului; ▪ analiza riscului; ▪ evaluarea riscului; ▪ tratarea
riscului; ▪ monitorizare şi măsurare.

6. Standardul ISO/IEC 31010:2009, Managementul riscului –
tehnici de evaluare a riscurilor. Vocabular – trecere în
revistă

Standardul definește conceptele de bază, etapele procesului de
evaluare a riscului și explicitează o serie de tehnici cunoscute de
evaluare a riscului aplicabile diverselor tipuri de riscuri, unele dintre ele
standardizate, după cum urmează:
4. Concepte privind evaluarea riscurilor
4.1 Scop şi beneficii
365
4.2 Evaluarea riscurilor şi gestionarea riscurilor
4.3 Evaluarea riscurilor şi procesul de management al
riscului
4.3.1 Generalităţi
4.3.2 Comunicare şi consultare
4.3.3 Stabilire context
4.3.4 Evaluarea riscurilor
4.3.5 Tratarea riscului
4.3.6 Monitorizare şi revizuire
5. Procesul de evaluare a riscurilor
5.1 Prezentare
5.2 Identificarea riscurilor
5.3 Analiza riscurilor
5.3.1 Generalităţi
5.3.2 Evaluare controale existente
5.3.3 Analiza consecinţelor
5.3.4 Analiza risc şi estimarea probabilităţii
5.3.5 Analiza preliminară
5.3.6 Incertitudini şi sensibilităţi
5.4 Evaluarea riscurilor
5.5 Documentaţie
5.6 Monitorizarea şi revizuirea evaluării riscurilor
5.7 Aplicarea evaluării riscurilor în timpul fazelor ciclului
de viaţă
6. Selectarea tehnicilor de evaluare a riscurilor
6.1 Generalităţi
6.2 Selectarea tehnicilor de evaluare a riscurilor
6.2.1 Disponibilitatea resurselor
6.2.2 Natura şi gradul de incertitudine
6.2.3 Complexitatea
6.3 Aplicarea evaluării riscurilor în timpul fazelor ciclului
de viaţă
6.4 Tipuri de tehnici de evaluare a riscurilor
 Brainstorming
 Structured or semi-structured interviews
 Delphi
 Check-lists
 Primary hazard analysis
 Hazard and operability studies (HAZOP)
 Hazard Analysis and Critical Control Points
(HACCP)
366
 Environmental risk assessment
 Structure « What if? » (SWIFT)
 Scenario analysis
 Business impact analysis
 Root cause analysis
 Failure mode effect analysis
 Fault tree analysis
 Event tree analysis
 Cause and consequence analysis
 Cause-and-effect analysis
 Layer protection analysis (LOPA)
 Decision tree
 Human reliability analysis
 Bow tie analysis
 Reliability centred maintenance
 Sneak circuit analysis
 Markov analysis
 Monte Carlo simulation
 Bayesian statistics and Bayes Nets
 FN curves
 Risk indices
 Consequence/probability matrix
 Cost/benefit analysis
 Multi-criteria decision analysis (MCDA)

7. Concluzii

■ ISO 31000:2009 :
- oferă principiile și orientările generale privind gestionarea
riscurilor pentru orice industrie sau sector.
- poate fi utilizat de către orice întreprindere publică, privată sau de
comunitate, de asociere, de grup sau individuale.
- poate fi aplicat pe întreaga durată a unei organizații și la o gamă
largă de activităţi, inclusiv a strategiilor și deciziilor de operațiuni,
procese, funcții, proiecte, produse, servicii și bunuri.
- poate fi aplicat la orice tip de risc, indiferent de natura acestora,
indiferent dacă are consecințe pozitive sau negative.
■ Deși ISO 31000:2009 prevede orientări generice, nu este
destinat de a promova uniformitatea de gestionare a riscurilor în
organizații. Proiectarea și punerea în aplicare a planurilor de gestionare
367
368
a riscurilor și cadrelor va trebui să ia în considerare nevoile diferite ale
unei organizații specifice, obiectivele sale specifice, context, structură,
operațiuni, procese, funcții, proiecte, produse, servicii, sau active și de
practicile specifice utilizate.
■ Se intenționează ca ISO 31000:2009 să poată fi utilizat
pentru a armoniza procesele de gestionare a riscurilor în standardele
existente și viitoare. Acesta oferă o abordare comună în sprijinul unor
standarde care se ocupă cu riscurile specifice și/sau sectoare, și nu
înlocuiește aceste standarde.


BIBLIOGRAFIE

[1] Beer, T., Ziolkowski, F., Environmental risk assessment: An Australian
perspective, Supervising Scientific Report 102, Supervising Scientist, Canberra,
Australia, 1995 (http://www.deh.gov.au/ssd/publications/ssr/102.html).
[2] * * * SR EN ISO 12100-2: 2004 Securitatea maşinilor. Concepte de bază,
principii generale de proiectare. Partea 2: Principii tehnice, Asociaţia de
Standardizare din România (ASRO), Bucureşti, 2004.
[3] * * * Tutorial Notes: The Australian and New Zeeland Standard on Risk
Management, AS/NZS 4360: 2004 (http://www.ucop.edu/riskmgt/erm/
documents/asnzs4360_2004_tut_ notes.pdf).
[4] * * * AS/NZS 4360: 2004 - Risk management, Standards
Australia/Standards New Zeeland, Sydney/Wellington, 2004.
[5] * * * ISO/IEC Guide 73: 2002 Risk management - Vocabulary - Guidelines
for use in standards, International Organization for Standardization, 2002.
[6] * * * ISO Guide 73: 2009 Risk management - Vocabulary, International
Organization for Standardization, 2009.
[7] * * * ISO 31000: 2009 Risk management - Principles and guidelines,
International Organization for Standardization, 2009.
[8] * * * Gestion du risque, Wikipédia - L'encyclopédie libre
(http://fr.wikipedia.org/wiki/).
[9] * * * L'histoire de l'ISO (http://www.iso.org).
[10] * * * Revista „Standardizarea” publicaţie oficială a Asociaţiei de
Standardizare din România - iunie 2011 ISSN 1220-2061.

Prof.Dr.Ing. Mircea PETRINA
prorector Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Ing. Adrian BUJOR
inspector de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj
Prof.Dr.Ing. Mircea BEJAN
președinte Filiala Cluj a AGIR, vicepreședinte ASRO







BUNE PRACTICI ÎN EVALUAREA RISCURILOR
LA LOCUL DE MUNCĂ – PROIECTARE,
UTILIZARE, MENTENANȚĂ

Adrian BUJOR


GOOD PRACTICES ON RISK EVALUATION AL
WORKPLACE – DESIGN, USING, MEINTENANCE

What is the aim of risk assessment? Is it abstract? It is about
mathematical probabilities, or theoretical connections? It about the compare of
the existing personal, physical and organisational conditions with the relating
requirements. Plainly to contrast what „is” with what „should be”.

Cuvinte cheie: evaluarea riscurilor, estimarea riscului,
responsabilitatea angajatorului, măsuri de securitate și sănătate a muncii,
eliminarea și reducerea riscurilor, controale, supraveghere, documentare
Keywords: risk assessment, risk assessment, employer liability, health
and safety measures work, eliminate and reduce risks, controls, monitoring,
and documentation



1. Introducere

Riscul ca noţiune a fost adoptat de reglementările de
securitatea și sănătatea muncii, prin transpunerea legislaţiei Uniunii
Europene, respectiv a Directivei Consiliului 89/391/CEE privind
introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă. Într-o anumită măsură, această
noţiune reprezintă un concept avansat al vechilor concepte "pericol",
“factor de risc” sau "hazard".
369
Riscul este definit ca o funcție de gravitatea urmărilor şi
probabilitatea posibilă ca urmare a expunerii lucrătorilor la un pericol
asociat cu o situaţie dată, ținând cont de elementele de control a
riscului existente în sistem, conform bunelor practici și standardelor
referitoare la riscuri, cum ar fi:
 ISO 14121:1999 – Principii pentru aprecierea riscurilor,
 ISO12100 Principii concepție,
 EN 12100.1 – Terminologie de baza și metodologie,
 EN 12100.2 – Principii tehnice,
 ISO14121 Aprecierea riscurilor,
 EN 1050:1997 – Securitatea mașinilor – principii pentru
aprecierea riscurilor,
 EN 292-1:1991 – securitatea mașinilor. Conceptele de bază,
principii generale de design. Terminologia de bază,
metodologie,
 EN 62061 – calcul indice de risc,
 IEC 60812 - calcul indice de risc FMEA,
Evaluarea riscului, așa cum este văzută de noua legislație, nu
înseamnă o schimbare esenţială a cerinţelor de securitate și sănătate a
muncii preocupante pentru angajatori, dorindu-se o sistematizare a
activităţilor de securitatea și sănătatea muncii ale angajatorului.
Evaluarea riscul este determinarea atentă a ceea ce poate vătăma sau
de a cauza un prejudiciu pentru angajați, ceea ce poate afecta
sănătatea la locul de muncă şi ce fel de măsuri ar trebui să fie luate
pentru a preveni accidentele sau afectarea sănătăţii.
Când se efectuează o evaluare a riscurilor, nu este strict
obligatoriu să se efectueze analize de laborator sau măsurători
instrumentale, sau să se angajeze echipe de cercetători ştiinţifici sau
servicii de specialitate. În cele mai multe cazuri, conform ghidurilor
elaborate la nivelul Uniunii Europene, evaluarea riscului înseamnă
verificarea sistematică a cerinţelor esențiale și/sau minime de
securitate și sănătate a muncii, rezolvarea neconformităților, în aceste
cazuri, principalele instrumente pot să fie cunoştinţele de securitatea și
sănătatea muncii şi bunul simţ.
Îndatoririle angajatorilor legate de evaluarea riscului sunt
stabilite de legea Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, fără ca noțiunea să
fie clar definită. Noțiunile de aprecierea, respectiv estimarea riscului -
din domeniul securităţii maşinilor, a siguranţei chimice, a manipulării
manuale a maselor, a expunerii la zgomot sau vibraţii sau altor riscuri
specifice – sunt în mare parte aceleaşi. Dar, aprecierea, estimarea
riscului sunt echivalentul evaluării riscurilor numai în cazul în care
370
acestea îndeplinesc fiecare cerinţă a legislației. Angajatorul trebuie să
decidă ce metodă sau noțiune va utiliza. Cel mai logic proces este
atunci când angajatorul organizează, reunind corespunzător evaluarea
riscului şi aprecierea - estimarea riscului atunci când activitatea
desfășurată intră sub incidenta diverselor cerinţe legislative.
Scopul evaluării riscurilor nu este unul abstract ci trebuie să
aibă o aplicabilitate practică. De asemenea, nu trebuie neapărat
stabilite probabilităţi matematice și nici stabilite gravități ale
evenimentelor, de cele mai multe ori e suficient să examinam situaţiile
particulare de muncă de la locul de muncă, să identificam măsurile de
control existente și măsura în care acestea corespund cu cerințele
esenţiale şi/sau minime legale şi respectiv să determinăm exact paşii
ce trebuie urmați pentru conformare. Esența este de a compara
caracteristicile personalului existent, condiţiilor fizice – chimice –
organizaţionale - de mediu, cu cerinţele minime de securitate și
sănătate în muncă corespunzătoare. Adică, a scoate în evidență ce
"avem" cu ceea ce "ar trebui să fie".
Desigur, în anumite cazuri, trebuie făcute măsurători şi
examinări cantitative - de exemplu: estimarea riscului în cazul securităţii
chimice, a manipulărilor de mase etc. - caz în care, situaţia dată trebuie
să fie evaluată cantitativ. Trebuie luate în considerare rezultatele
măsurătorilor şi limitele specificate de legislaţie (de exemplu: limite de
expunere chimică, mase, zgomot, iluminat etc.).
Conform celor menţionate, principalul obiectiv al evaluării
riscurilor este:
o de a evita riscurile, sau cel puţin de a le reduce sub un
nivel acceptabil și respectiv
o de a stabili prioritatea măsurilor necesare şi în funcţie de
rangul şi importanţa riscurilor, în baza principiilor generale
de prevenire.
Evaluarea riscului nu poate duce întotdeauna la eliminare totală
a pericolelor, ci eventual la o reducere a riscului sub un nivel acceptabil
pentru angajator, stabilit și declarat prin propria politică de securitate și
sănătate în muncă. De exemplu: activitățile de transport sunt și vor fi
întotdeauna periculoase, dar putem reduce riscurile controlând periodic
vehiculele şi echipamente de siguranţă.
După finalizarea evaluării riscului, angajatorul trebuie să aibă
posibilitatea de a dovedi că a făcut totul pentru a evita riscurile sau
elimina pericolele, sau cel puţin de a reduce la minim şansa de apariţie
a acestora. Aceasta înseamnă că, atât procesele cât şi de rezultatele
evaluării riscurilor trebuie să fie documentate corespunzător.
371
2. Evaluarea riscurilor

În conformitate cu legea privind securitatea şi sănătatea în
muncă, pregătirea aprecierii riscurilor este o activitate profesională de
securitate şi sănătate în muncă, trebuind să fie realizată de personal cu
competență. Este de asemenea rezonabil şi practic să implicăm
angajaţii şi reprezentanţii acestora în procesul de evaluare a riscurilor,
datorită experienţei lor practice indispensabile. Angajatorul fiind
responsabil pentru realizarea evaluării riscului şi, de asemenea, pentru
finalizarea ei la o calitate corespunzătoare.
Procesul de evaluare a riscurilor poate fi divizat în etape, în
diferite moduri, literatura de specialitate fiind în general de acord cu
următoarele etape:

2.1. Identificarea pericolelor
Aceasta este baza evaluării riscului. Aici toate procesele de
lucru, tehnologiile, instrumentele, materialele, metodele sunt luate în
considerare, disecate și analizate. În baza acesteia riscurile pot fi mai
apoi determinate și estimate. Deoarece riscurile provenite din
respectivele pericole, sunt influențate de o multitudine de factori, se vor
lua în calcul influențele reciproce ce rezulta din:
o folosirea de utilaje, echipamente
o procesul de muncă şi mediul de lucru
o factori fizici
o factori biologici
o materiale periculoase, mediu, clima
o factori fiziologici, psihologici și neuronali
o alţi factori.
Pentru a identifica la locul de muncă sau postul de lucru, cât
mai precis pericolele, trebuie colectate informaţii din diferite surse. De
exemplu:
o monitorizarea directă a procesului de muncă, tehnologiilor, uneltelor;
o experienţa angajaţilor
o legile şi directivele de securitatea muncii
o standarde şi norme
o literatura ştiinţifică şi tehnologică
o examinarea la faţa locului, măsurători etc.

2.2. Identificarea gamei de lucrători sau alte persoane
expuse
Ar trebui să fie identificate și determinate cât mai exact gama
lucrătorilor sau a altor persoane care pot fi expuse pericolelor
372
identificate și respectiv influenței diferiților factori de risc ce țin de
elementele sistemului de muncă în timpul lucrului sau a procesului de
muncă, având în vedere sistemul de muncă în ansamblu, pe toată
durata existenței acestuia, incluzând fazele de punere în funcțiune,
utilizare normală, posibile evenimente, întreţinere-curăţenie,
dezafectare etc.

2.3. Evaluarea calitativă sau cantitativă a riscurilor
Când evaluăm riscurile, ar trebui luate în considerare gravitatea
consecințelor şi probabilitatea expunerii la pericole, respectiv de
producerea a unor evenimente. În cele mai multe cazuri, la realizarea
unor astfel de evaluări nu se impune folosirea unor formule
matematice, ci pur și simplu bunul simt și experiența evaluatorului. La
cele mai multe locuri de muncă aprecierea constă în analiza şi
clasificarea riscurilor. Nu există reguli obligatorii în acest sens, dar este
rezonabil să se utilizeze și stabilească categorii de clasare a gravitații și
probabilităţii, respectiv de a se utiliza formule sau principii de clasare,
care vor face munca evaluatorului mult mai ușoară înlăturându-se în
mare parte subiectivismul, ajutându-l să estimeze valorile fără a
dispune de statistici relevante.
De exemplu:
A. Evaluarea rănirii în funcţie de severitatea şi caracterul acestora:
o leziuni uşoare (julituri, contuzii, afectarea temporară a
sănătăţii)
o leziuni grave (fracturi, amputaţii, afectarea severă, pe
termen lung a sănătății)
o fatale (viaţa în pericol) accidente sau afectarea sănătăţii.
B. Probabilitatea expunerii la pericol și apariția vătămării:
o vagă (foarte improbabil să se întâmple)
o posibil, dar nu probabil
o probabil
o permanentă (este doar o chestiune de timp).
Având astfel de clasificări, ne va fi mai uşor să clasificăm
riscurile în funcţie de nivelul lor, în baza acestei clasificări, angajatorul
urmând să decidă:
o dacă situaţia actuală îndeplineşte cerinţele legale de
securitatea muncii?
o sunt riscurile sub control corespunzător?
o cum pot fi reduse riscurile existente?
o ce măsuri ar trebui să fie luate pentru a preveni sau a
reduce riscurile?
373
Evitarea sau reducerea riscurilor prezentate trebuie realizată
obligatoriu în conformitate cu principiile generale de prevenire
prevăzute de legislaţia de securitate şi sănătate în muncă, adică pe
scurt:
o Dacă este posibil, pericolele trebuiesc eliminate total sau
riscurile ar trebui să fie evitate dacă este posibil,
o Pericolele ar trebui să fie înlocuite cu pericole care
generează riscuri mai mici sau transferate,
o Pericolele trebuie controlate la origine prin măsuri tehnice.
o Riscurile reziduale să fie reduse prin măsuri organizatorice
și/sau igienico-sanitare,
o Securitatea colectivă, trebuie să fie prioritară securităţii
personale.
o Măsurile adoptate trebuie să ţină cont de progresul tehnic.

2.4. Stabilirea planului de prevenire și protecție
Angajatorul trebuie să pregătească un plan de prevenire și
protecție cu măsuri tehnice, organizatorice, igienico-sanitare și de altă
natură (cum ar fi de exemplu dotarea cu EIP etc.) în vederea reducerii
riscurilor sub un nivel acceptabil pentru unitate în conformitate cu
obiectivele politicii acesteia de securitate și sănătate în muncă. Atunci
când stabilește aceste masuri, angajatorul va analiza dacă:
o Pot fi eliminate complet pericolele, sau evitate riscurile?
o Cum se poate modifica procesul de muncă, tehnologii sau
proceduri mult mai sigure?
o Ce măsuri de securitate trebuie să fie luate pentru a reduce
probabilitatea apariţiei vătămărilor sau afecţiunilor și
respectiv gravitatea acestora?
Măsurile depind de specificul locului de muncă, și a sistemului
de muncă, astfel încât stabilirea de legiuitor a unor cerințe de securitate
și sănătate în muncă este practic imposibile. De aceea, angajatorul
este acela care trebuie să stabilească și aleagă cele mai bune măsuri,
care corespund cu cerințele minime impuse de legiuitor, care reduc
riscurile și respectiv asigură un profit maxim pentru firmă, acționând în
funcție de ierarhia riscurilor.
Se poate folosi în acest sens o ierarhizare pe culori, una pe
nivele de risc sau una pe priorităţi:
o imediate,
o pe termen scurt sau prelungit,
o pe termen lung.

374
2.5. Verificarea eficienţei şi supravegherea periodică a
evaluării riscurilor
Angajatorul trebuie să verifice dacă, măsurile stabilite pentru a
reduce riscurile sunt eficiente și dacă ele duc la reducerea riscurilor.
Evaluarea riscurilor ar trebuie să fie monitorizată și reanalizată
anual, chiar dacă nu au fost făcute modificări la locul de muncă.

2.6. Documentarea procesului de evaluare a riscurilor
Angajatorul trebuie să poată dovedi că a luat toate măsurile
necesare evaluării riscurilor şi prevenirii acestora.
Se documentează procesul evaluării riscurilor, măsurile stabilite
şi/sau realizate, procesul de monitorizare a evaluării riscurilor, pentru a
se putea analiza periodic eficienta măsurilor, gradul în care acestea
asigură securitatea și sănătatea lucrătorilor și duc la creșterea profitului
firmei.
Se vor documenta minim:
o data, locul şi obiectul evaluării riscurilor,
o numele persoanelor care a efectuat-o;
o identificarea pericolelor;
o identificarea gamei de lucrători sau a altor persoane
expuse pericolelor;
o factorii de risc ce țin de elementele sistemului de muncă;
o evaluarea cantitativă şi/sau calitativă a riscurilor;
o măsurile de prevenire necesare, acțiunile necesare
implementării acestora, termene-limită, persoana
responsabilă, resursele necesare;
o periodicitatea monitorizării și revizuirii evaluării riscurilor.

Angajatorul ar trebui să păstreze documentaţia pentru cel puţin
5 ani de la data revizuirii sau înlocuirii acesteia.

3. Concluzii

■ Evaluarea riscului este o sarcină de bază şi element cheie a
activităţii de securitate și sănătate a muncii. A fost adoptată în legislaţia
de securitate și sănătate a muncii în baza legislaţiei UE și a Ghidului de
management al securității și sănătăţii ocupaționale elaborat de
Organizația Internaţională a Muncii.
■ Evaluarea riscului este nimic altceva decât observarea atentă
a acelor factori care pot pune în pericol securitatea angajaţilor şi
375
376
stabilirea măsurilor necesare pentru asigurarea prevenirii și protecției
lucrătorilor la accidente de muncă și îmbolnăviri profesionale.
■ Esența aprecierii riscurilor este de a compara condiţiile de
personal, materiale, echipamente de muncă şi organizatorice cu
reglementările specifice corespunzătoare, printr-un control sistematic al
măsurilor de securitatea muncii deja existente şi soluţionarea
neconformităţilor, putând fi completată acolo unde se impune, cu
metode specifice de apreciere, estimare a riscurilor, care asigură o
ierarhizare a acestora și eliminare a subiectivismului.


BIBLIOGRFIE

[1] * * * évi XCIII. Törvény a munkavédelemről, 1993.
[2] * * * évi XXV. Törvény a kémiai biztonságról, 2000.
[3] * * * 25/2000. (IX.30.) EüM-SzCsM együttes rendelet a munkahelyek kémiai
biztonságáról, 2000.
[4] * * * A guide to risk assessment requirements: Common provisions in health
and safety law Leaflet INDG218 HSE Books, 1996.
[5] * * * Five steps to risk assessment Leaflet INDG163 (rev 1) HSE Books
1998.
[6] * * * ISO 14121:1999 – Principii pentru aprecierea riscurilor.
[7] * * * ISO12100 Principii, concepție.
[8] * * * EN 12100.1 – Terminologie de bază și metodologie.
[9] * * * EN 12100.2 – Principii tehnice.
[10] * * * ISO14121 Aprecierea riscurilor.
[11] * * * EN 1050:1997 – Securitatea mașinilor – principii pentru aprecierea
riscurilor.
[12] * * * IEC 60812 - calcul indice de risc FMEA.


Ing. Adrian BUJOR
inspector de muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj






DESPRE MENTENANȚĂ

Ciucă Andrei


ABOUT MAINTENANCE

Maintenance - It represents all the work done by specialized
departments within the organization to ensure that the system operates at its
best. Through activities we understand both the maintenance of existing
equipments and the creation of new objectives to ensure the normal operation
or development of the system.

Cuvinte cheie: mentenanţă, securitate în muncă, echipament tehnic,
uzură, defect
Keywords: maintenance, job security, technical equipment, wear,
defect


1. Introducere

Definiţia dată de Dicţionarul explicativ al Limbii Române pentru
mentenanţă, precizează faptul că aceasta reprezintă “totalitatea
operaţiilor de întreţinere şi reparaţie ale unui sistem tehnic”.
Cea mai importantă sarcină a mentenanţei este de a asigura
disponibilitatea echipamentelor pe termen lung. Operaţiunile de
mentenanţă efectuate în mod regulat reduc pierderile cauzate de
defecţiuni şi accidente de muncă.
Principalele operaţiuni de mentenanţă în cazul utilajelor
mecanice sunt înlocuirea pieselor uzate, completarea fluidelor de lucru
(lubrifianţi, de exemplu), reglarea componentelor şi îndepărtarea
factorilor de uzură (apă, praf, acizi etc.). În cazul computerelor, se
recomandă scanarea şi defragmentarea periodică a hard-discului,
377
curăţarea mouse-ului precum şi a tastaturii etc. Există şi programe
specializate care pot fi configurate să execute mentenanţa periodic.

2. Concepte de mentenanţă

Necesitatea reducerii costurilor de producţie a determinat
evoluţia în timp a diferitelor sisteme şi concepte de mentenanţă:
Mentenanța corectivă (sau în avarie) în care utilajele
funcţionează până la oprirea lor accidentală datorită uzurii instaurate
sau datorită apariţiei unor defecţiuni.
Reparaţia înseamnă, de regulă, înlocuirea subansamblului
avariat sau chiar a întregului utilaj. Aceasta situaţie este cea mai
nefericită şi implică în mod evident costuri de mentenanţă mari.
Mentenanța planificată în care utilajele sunt oprite în mod
planificat, în funcţie de numărul de ore de funcţionare acumulate,
pentru efectuarea reviziilor tehnice (RT), reparaţiilor curente (RC 1, RC
2) şi a reparaţiilor capitale (RK). În acest sistem nu contează gradul de
uzură instalat ci numărul de ore de funcţionare acumulat. Astfel, este
posibil ca o parte dintre componente şi subansamble încă funcţionale
să fie înlocuite. Costurile de mentenanţă planificată vor fi în această
situaţie mai mici decât în situaţia prezentată anterior.
Mentenanța preventivă și predictivă în care utilajele
funcţionează în condiţii de siguranţă până la instalarea unui anumit
nivel de uzură, sau apariţia unui defect. În acest sistem, utilajele vor fi
oprite la o dată anticipată cu săptămâni înainte, iar reparaţia va fi făcută
doar acolo unde este nevoie. Sistemul de mentenanţă preventivă şi
predictivă permite depistarea din timp, localizarea şi identificarea
defecţiunii sau a piesei uzate, precum şi calculul duratei de funcţionare
în condiţii de siguranţă a utilajului.
În acest fel este posibilă planificarea opririi, pregătirea echipei
de intervenţie, comandarea pieselor de schimb necesare şi reducerea
la minim a duratei de staţionare pentru reparaţii astfel ca în mod clar
costurile de mentenanţă vor fi minime.
Pentru a ne plasa în această situaţie “fericită”, trebuie să avem
în vedere spre exemplu, că starea tehnică de funcţionare a unui utilaj
poate fi apreciată pe baza “simptomelor” pe care le manifestă în timpul
funcţionării: vibraţii, zgomote, creşterea temperaturii lagărelor, variaţia
temperaturii şi presiunii în circuitul de răcire etc.
Dintre toate acestea, nivelul de vibraţii şi nivelul de zgomot sunt
principalele criterii (parametri) de evaluare a stării tehnice de
funcţionare a unui utilaj. Spre exemplu, mentenanţa preventivă
presupune măsurarea periodică a vibraţiilor şi zgomotelor de pe lagăre
378
şi compararea valorilor măsurate cu cele prescrise de producătorul
utilajului sau cu standardele în vigoare. În momentul în care se
constată ca nivelul vibraţiilor a ajuns în domeniul “încă admisibil” este
avertizată echipa de mentenanţă să fie gata de intervenţie în orice
moment. Când nivelul vibraţiilor a depăşit valoarea maxim admisibilă
este necesară oprirea utilajului, demontarea acestuia pentru a
determina cauzele vibraţiilor şi apoi, repararea defecţiunilor.

3. Pregătirea activităţilor de mentenanţă

Această acţiune presupune parcurgerea unor paşi şi anume :
- Desemnarea clasei tehnice a intervenţiei - gruparea se face
pe cicluri de intervenţii care se asociază echipamentelor.
- În general gruparea este dată de tipul de succesiune a
intervenţiilor (ciclu sau repetitive).
- Definirea echipamentelor tehnice pentru care se planifică,
înregistrează şi urmăreşte activitatea de mentenanţă.
- Definirea echipamentelor care au contoare ce permit
măsurarea şi înregistrarea folosirii echipamentului.
Adesea intervenţiile de întreţinere depind de indicaţiile
contoarelor. Va exista un catalog general de contoare care se grupează
în seturi de contoare, care se vor ataşa echipamentelor. Valoarea
contoarelor, care se va folosi în planificarea activităţii de mentenanţă va
rezulta din evaluarea formulei de calcul ataşată fiecărui set de contor,
iar rezultatul acestui calcul va fi exprimat în unitatea de măsură ataşată
acestei valori.
 Normative lucrări de mentenanţă - definire cicluri de reparaţii.
 Fişe tehnologice de reparaţii - înşiruirea operaţiilor, materiilor
prime şi a pieselor de schimb care se folosesc curent într-un tip de
reparaţie. O fişă tehnologică se defineşte la nivel de intervenţie, şi
se preia cu posibilitatea de a fi modificată pe echipamente.
 Planificarea şi urmărirea activităţilor de mentenanţă.
- Planuri de intervenţii - în baza unor criterii de selecţie a
echipamentelor şi/sau a intervenţiilor realizează planificarea acestora
pe un interval dat.
- Intervenţii neplanificate.
- Programe de reparaţii.
- Comenzi de mentenanţă - coduri unice de identificare a execuţiei
unei activităţi de mentenanţă, la nivelul comenzii şi pe baza fişelor
tehnologice asociate. Se poate determina necesarul de materii prime şi
materiale, piese de schimb şi costurile efective cu manopera.
379
- Documentaţie de lansare lucrări de reparaţii.
- Înregistrare raportări de manoperă pe comenzi.
 Rapoarte - Rapoarte de urmărire a intervenţiilor de mentenanţă. -
Planuri de reparaţii. - Comenzi la terţi. - Proces verbal de predare-
primire.

4. Câteva aspecte practice ale activităţii de mentenanţă

Practica demonstrează o serie de aspecte pe care le relatăm în
continuare.
a) Asigurarea activităţilor de mentenanţă în cadrul unei
organizaţii prin servicii specializate proprii, în cadrul cărora activează
lucrători cu pregătire tehnică de specialitate şi care aplică unul sau mai
multe dintre conceptele de mentenanţă prezentate anterior.
Această practică este greu sau aproape imposibil de aplicat în
cazul organizaţiilor mici şi mijlocii, ca să nu mai vorbim de cele micro
întrucât presupune asigurarea personalului calificat şi/sau autorizat.
b) Asigurarea activităţilor de mentenanţă prin contractarea unor
servicii externe specializate pe diverse domenii de activitate, în această
situaţie aceste servicii asigură executarea lucrărilor cu personal calificat
şi/sau autorizat, după caz, servicii care în baza unor planificări
prealabile sau la solicitarea beneficiarului asigură desfăşurarea
producţiei în condiţii optime, evitând producerea unor pagube materiale
sau a unor evenimente care să conducă la accidentarea lucrătorilor.
c) Apelarea la personalul propriu “bun la toate“ mai precis
lucrătorul care deserveşte un utilaj, instalaţie, echipament tehnic etc.
procedează şi la întreţinerea şi repararea acestuia.
În aparenţă, această metodă este cea mai ieftină dintre toate,
dar numai în aparenţă. Este foarte adevărat faptul că există mulţi
oameni foarte pricepuţi şi îndemânatici care repară “orice“. Din
nefericire o serie de lucrători care “ştiu de toate“ sau se “pricep la toate“
sunt expuşi la riscuri de accidentare.
Practica demonstrează faptul că unii dintre aceştia, mai
devreme sau mai târziu cad victime unor accidente de muncă, am
putea spune “stupide“.
Un exemplu real. La un moment dat în cadrul unei societăţi
comerciale apare la un loc de muncă o defecţiune la instalaţia electrică
de alimentare cu energie a unor receptori. Societatea respectivă nu
avea un serviciu de întreţinere şi reparaţii şi nici măcar un electrician
autorizat, dar…. cineva şi-a adus aminte că, cu câţiva ani în urmă, din
cadrul acestei firme s-a pensionat un electrician foarte priceput, care
cunoştea fiecare “secret“ al reţelelor electrice din incintă şi asta datorită
380
faptului că a activat un număr mare de ani în cadrul respectivei
societăţi.
Persoana în cauză a fost contactată, omul bucuros că îşi mai
poate rotunji veniturile s-a prezentat la faţa locului şi s-a apucat de
treabă. Nu este de neglijat faptul că nimeni nu l-a instruit, supravegheat
sau să-i fi acordat un minim de echipament de protecţie electroizolant.
Consecinţele care au decurs din această situaţie au fost tragice, omul
nostru echipat ca şi când ar fi mers la iarbă verde a murit electrocutat.
Figura 1 prezintă o imagine care nu lasă loc la comentarii. Se poate
observa cu uşurinţă neprofesionalismul de care a dat dovadă
“electricianul nostru“ în timpul intervenţiei asupra instalaţiei electrice
aflate sub tensiune.
Astfel de exemple sunt întâlnite adeseori şi nu ne fac decât să
ne gândim la consecinţele nerespectării unor cerinţe minime privind
securitatea lucrătorilor.
Unii angajatori, datorită lipsei mijloacelor financiare, pe de o
parte, precum şi probabil inconştienţei de care dau dovadă, pe de alta
parte, recurg la o mulţime de improvizaţii, care în orice moment pot
avea consecinţe tragice. De multe ori cu ocazia vizitelor la unii agenţi
economici, inspectorii de muncă constată prezenţa unor adevărate
“capcane“ întinse cu generozitate lucrătorilor care îşi desfăşoară
activitatea la locurile de muncă şi în susţinerea celor afirmate vă
prezentăm imagini cât se poate de sugestive – figura 2.


Fig. 1 Intervenţie tragică asupra instalaţiei electrice aflate sub tensiune
381



Fig. 2


„Capcane„
întâlnite
și pe
domeniul
public

5. Încheiere

Fără îndoială, activitatea de mentenanţă reprezintă o verigă
foarte importantă a activităţii în orice organizaţie.
Trebuie subliniat însă faptul că a desfaşura această activitate
apelând la orice “jonglerie“ numai în ideea de a economisi resurse
materiale şi umane poate conduce la adevărate tragedii.


BIBLIOGRAFIE

[1] Darabont, A., Pece, S., Dăscălescu, A., Managementul securităţii şi sănătăţii
în muncă, Editura AGIR, Bucureşti, 2001.
[2] Darabont, A., Pece, S., Protecţia muncii (manual pentru învăţământul
universitar), Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996.
[3] * * * Diverse articole postate pe Internet.


Andrei CIUCĂ
inspector șef adjunct, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj

382






REGULI DE BAZĂ ÎN ASIGURAREA SECURITĂŢII
LUCRĂTORILOR ÎN TIMPUL ACTIVITĂŢII DE
MENTENANŢĂ

Vasile SUCIU


BASIC RULES TO ENSURE WORKERS SAFETY
DURING THE MAINTENANCE ACTIVITY

Maintenance activities may endanger workers, but failure of
maintenance work can be a greater risk for more workers. Employers who do
not maintain proper equipment or working conditions that ignore safety facility,
particularly for safety critical equipment, risk of disastrous accidents.

Cuvinte cheie: mentenanţă, defect, risc, evaluare
Keywords: maintenance, failure, risk, assessment


1. Introducere

În conformitate cu Standardul European EN 13306 mentenanţă
este „combinaţia tuturor acţiunilor tehnice, administrative şi manageriale
pe durata ciclului de viaţă al unui echipament având rolul de a-l menţine
sau de a-l repune într-o stare în care poate executa funcţia dorită”.
Mentenanţă este o activitate continuă, prin care cel care are în
utilizare echipamentul de muncă încearcă să-l menţină în condiţii de
funcţionare în parametrii pentru care a fost proiectat. Scopul principal al
menţinerii acestor parametrii este de a asigura productivitatea
prestabilită din proiectare şi calitatea produsului realizat.
De multe ori, fără a conştientiza în mod implicit, cu fiecare
intervenţie asupra echipamentelor de muncă, se intervine şi asupra
383
calităţii acestora din punct de vedere al continuităţii asigurării securităţii
utilizatorilor.
Mentenanţa este esenţială pentru menţinerea siguranţei şi
fiabilităţii echipamentelor de muncă. Lipsa acesteia sau efectuarea ei
într-un mod neprofesionist poate genera, pe lângă productivitate şi
calitate redusă a produsului final şi apariţia unor situaţii periculoase,
accidente de muncă şi probleme de sănătate ale lucrătorilor.
În primul rând, o bună mentenanţă este esenţială pentru
menţinerea siguranţei şi fiabilităţii utilajelor şi mediului de lucru.
În al doilea rând, mentenanţa în sine este o activitate cu risc
ridicat şi trebuie efectuată în condiţii de siguranţă, cu o protecţie
adecvată a lucrătorilor o efectuează şi a altor persoane prezente la
locul de muncă.

2. Date statistice privind evenimentele produse
în timpul mentenanţei

Analizele EUROSTAT realizate pe baza metodologiei SEAM
(Statistici europene privind accidentele de muncă) relevă o situaţie
destul de îngrijorătoare a accidentelor de muncă produse ca urmare a
operaţiunilor de mentenanţă, raportate la timpul de lucru afectat acestei
operaţiuni în raport cu activităţile de producţie efectivă.
Reiese din aceste statistici că aproximativ 15-20 % (procentele
diferind de la ţară la ţară) din totalul accidentelor şi 10-15 % din totalul
accidentelor mortale sunt legate de operaţiunile de mentenanţă.
Îngrijorător este faptul că accidentele de muncă au o tendinţă
din ce în ce mai mare de a se produce în timpul activităţilor de
mentenanţă, curăţare, în detrimentul celor produse în timpul funcţionării
normale.
Activitatea de mentenanţă însăşi este o activitate cu risc ridicat,
pericolele provenind chiar din natura activităţii. Este o activitate care nu
are caracter de permanenţă zilnică, precum un proces de producţie,
fenomen care din punct de vedere al securităţii lucrătorilor aduce
permanent fenomenul de imprevizibil.
Faptul că lucrările de mentenanţă sunt efectuate în toate
sectoarele de activitate, de regulă de aceleaşi formaţii de lucru la nivelul
unităţii, necesită cunoaşterea intrinsecă a echipamentelor supuse
acestor intervenţii de către echipele de lucrători care efectuează
lucrările de întreţinere. Aceştia trebuie să cunoască riscurile pe care le
implică atât utilizarea în condiţii normale a acestora, cât şi cele care pot
apărea în condiţiile unei disfuncţionalităţi, stare de fapt specifică
activităţii de întreţinere şi reparaţii.
384
Faptul că activitatea de mentenanţă se desfăşoară de cele mai
multe ori în condiţiile în care echipamentul de muncă supus acestei
operaţii se află într-un anumit flux de producţie, este de natură a genera
riscuri şi de la alte echipamente din cadrul fluxului. Acest fapt
presupune cunoaşterea de către lucrători a procesului de lucru în
integritatea sa.
Cazurile practice arată faptul că există o relativă necunoaştere
a procesului specific de producţie de către lucrătorii din mentenanţă,
ceea ce îi expune într-un mod mai ridicat la riscurile care pot să apară,
în principal datorită necunoaşterii acestora.

3. Caracteristici generale ale activităţii de mentenanţă

Fără a fi legiferată concret, din punct de vedere al securităţii şi
sănătăţii în muncă, activitatea de mentenanţă presupune două tipuri de
intervenţii asupra echipamentelor de muncă, din acest punct de vedere:
- mentenanţa preventivă, ca o acţiune realizată la intervale
prestabilite, eventual prevăzute în cartea tehnică a utilajului şi
care are în vedere menținerea şi care are ca rol reducerea
probabilității de degradare a funcţionării unui echipament. În
acest caz acţiunile sunt proactive şi presupun activităţi
planificate de inspecţie periodică, înlocuire, lubrifiere, curăţare
etc.
- mentenanţa corectivă, ca acţiune care se realizează atunci
când au intervenit defecţiuni în funcţionarea echipamentului de
muncă, faţă de o funcţionare normală, în condiţiile prestabilite
ale acestuia. Este cunoscută ca o intervenţie de tip reactivă,
realizată atunci când are loc un eveniment neprevăzut, o
defecţiune a echipamentului de muncă.
Dacă la o primă vedere activitatea de mentenanţă, indiferent de
tipul ei respectiv preventivă sau corectivă, pare o simplă intervenţie
punctuală asupra diverselor echipamente, aceasta activitate include
totuşi un proces complex şi bine structurat, care trebuie să cuprindă cel
puţin următoarele operaţii:
 detectarea defecţiunilor
 stabilirea intervenţiilor care urmează a fi efectuate
 repararea
 înlocuirea componentelor
 lubrifiere, curăţare
 reglare
 verificarea funcţionării echipamentului.
385
4. Riscuri de accidentare şi îmbolnăvire profesională,
specifice activităţii de mentenanţă

În afară de riscurile asociate oricărui mediu de lucru,
operaţiunile de mentenanţă implică unele riscuri specifice activităţii
efective de intervenţie asupra diverselor echipamente de muncă.
De regulă efectuarea intervenţiilor are loc în apropierea unui
proces în desfăşurare şi în contact direct cu alte echipamente tehnice
aflate în funcţiune, ceea ce duce la posibilitatea conjugării unor riscuri.
Activitatea de mentenanţă presupune lucrări neobişnuite,
operaţiuni ieşite din rutină şi este adesea efectuată în condiţii
excepţionale.
Operaţiunile de mentenanţă includ de regulă dezasamblarea,
cât şi reasamblarea, implicând adeseori echipamente tehnice
complicate.
Acestea pot fi asociate cu un risc crescut de eroare umană,
datorită în special necunoaşterii acestora, fapt care duce la creşterea
probabilităţii de efectuare a unor riscuri imprevizibile şi care cresc riscul
de accidentare.
Pot apărea deasemenea acţiuni de schimbare/modificare a
operaţiunilor prestabilite în funcţie de defecţiunile constatate în urma
dezasamblărilor, pentru care de regulă nu există proceduri tip de
intervenţie şi în consecinţă se fac punctual în funcţie de cele constatate.
Tot mai frecvent activitatea de mentenanţă este
subcontractată, de regulă unor entităţi externe a căror lucrători nu
cunosc procesul de producţie, ceea ce reprezintă un factor agravant în
materie de securitate şi sănătate.
În acest sens statisticile scot în evidenţă un procent ridicat de
accidente.
Mai mult, în asemenea situaţii lucrătorii care efectuează
intervenţiile la beneficiari, sunt rotiţi în cadrul lucrărilor într-un mod
absolut aleatoriu de către prestator, existând permanent posibilitatea
necunoaşterii riscurilor specifice.
De cele mai multe ori intervenţiile se fac sub presiunea
timpului, în special când sunt implicate întreruperi ale funcţionării sau
reparaţii cu prioritate ridicată.

Riscuri specifice şi consecinţe pentru sănătatea
lucrătorilor.
Faptul că lucrarea de faţă nu este realizată pe un caz practic,
întrucât mentenanţa este efectuată de regulă în toate sectoarele şi
386
locurile de muncă ale unei entităţi care presupun o gamă largă şi
extrem de diversificată de operaţiuni, sunt redate mai jos, într-un mod
neexhaustiv, cele mai frecvente pericole asociate acestei activităţi.

4.1. Factori de risc fizici
 zgomot, vibraţii
 căldură sau frig excesive
 volum de lucru fizic ridicat în timp limitat
 riscuri asociate ergonomiei: ca urmare a concepţiei inadecvate
a utilajului, procesului şi mediului de lucru din punct de vedere
al mentenanţei, grelei accesibilităţi a obiectelor care trebuie
supuse lucrărilor de mentenanţă - mişcări extenuante
(aplecare, îngenunchiere, întindere, împingere şi tragere, lucrul
în spaţii închise)
4.1.1 Potenţiale consecinţe pentru sănătate: probleme de
auz datorate zgomotului, afecţiuni musculo-scheletice

4.2. Factori de risc chimici
 solvenţi
 azbest, fibră de sticlă
 vapori, emanaţii, praf (de exemplu, fum de bitum, gaze de
evacuare diesel, siliciu cristalin)
 substanţe chimice periculoase
4.2.1 Potenţiale consecinţe pentru sănătate: probleme
respiratorii, astm profesional, alergii, azbestoză, cancer

4.3. Factori de risc biologici
 Bacterii
 Mucegai şi ciuperci
Operaţiuni specifice mentenanţei în staţiile de tratare a
deşeurilor, în locuri în care sunt manipulaţi agenţi biologici, cum ar fi
laboratoare, mentenanţă în locuri în care este susceptibilă proliferarea
bacteriilor, mucegaiurilor şi ciupercilor, cum ar fi sisteme de aer
condiţionat
4.3.1 Potenţiale consecinţe pentru sănătate: probleme
respiratorii, astm, alergii, boala legionarilor

4.4. Factori de risc psihosociali
 Activităţi efectuate de regulă sub presiunea timpului, în special
în activităţile de mentenanţă corectivă
387
 Munca în schimburi, munca în week-enduri, munca pe timpul
nopţii, şi programul de lucru neregulat
 Colaborarea cu personalul contractanţilor/mai multor
contractanţi – probleme de comunicare
4.4.1 Potenţiale consecinţe pentru sănătate: stres asociat
muncii, oboseală, risc crescut de accidente datorate comunicării
accidentogene.

4.5. Factori de risc multiplii datoraţi diversităţii activităţii
 Numeroase accidente sunt asociate mentenanţei utilajelor şi
echipamentelor de lucru, de exemplu, strivire de către utilajele
în mişcare, pornire neaşteptată
 Căderi de la înălţime,
 Accidente care implică obiecte în cădere,
 Electrocutare, şocuri electrice, arsuri,
 Spaţii închise, asfixiere,
 Explozii, incendii.

5. Reguli de bază pentru o mentenanţă realizată în condiţii
de securitate a muncii

Detaliile specifice desfăşurării în condiţii de securitate a muncii,
ale mentenanţei, variază de la un sector industrial la altul şi în funcţie
de operaţiuni.
Există însă un set de reguli comune, care indiferent de
domeniul în care are loc acest tip de intervenţie, trebuie implementate:

 Integrarea în cadrul managementului SSM a procedurilor
specifice activităţii de mentenanţă;
 Abordare activităţilor de mentenanţă bazată pe evaluarea
riscurilor asociate acestei activităţi;
 Stabilirea clară a rolurilor şi responsabilităţilor în timpul
intervenţiilor asupra utilajelor;
 Formare adecvată şi competenţă a celor care fac aceste
intervenţii;
 Implicarea lucrătorilor în procesul de evaluare a riscurilor
şi de management al mentenanţei;
 Stabilirea unui mod eficient de comunicare în timpul
intervenţiilor.

388
Pentru reducerea la un minim acceptabil a riscurilor de
accidentare sau îmbolnăvire profesională în cadrul activităţii de
mentenanţă, este necesară urmarea unor paşi precum:

1. Planificarea activităţilor care urmează a fi realizate
2. Asigurarea securităţii zonei de lucru
3. Utilizarea echipamentelor de muncă corespunzătoare lucrărilor
ce urmează a fi efectuate
4. Urmărirea efectuării lucrărilor conform planificării şi respectării
procedurilor de securitate a muncii în timpul intervenţiilor
5. Realizarea verificărilor finale

5.1. Planificarea activităţilor care urmează a fi realizate

Anterior începerii efective a activităţii de intervenţii este
necesară o planificare adecvată. Trebuie realizată o evaluare a
riscurilor, iar lucrătorii trebuie implicaţi în acest proces. Aspectele care
trebuie luate în considerare în stadiul de planificare sunt:
 Obiectul operaţiunii – ce trebuie făcut şi cum vor afecta
aceste operaţii alţi lucrători şi alte activităţi de la locul de muncă
 Evaluarea riscurilor, trebuie identificate potenţialele pericole
(de exemplu, substanţe periculoase, spaţii închise, piese
mobile ale utilajelor, substanţe chimice etc) şi trebuie stabilite
măsuri pentru a elimina sau reduce la minimum riscurile
asociate acestora
 Stabilirea unor proceduri sigure de realizare în condiţii de
siguranţă a activităţii (permise de muncă, sisteme de blocare
etc.)
 Intervalul de timp şi resursele pe care la va implica activitatea
 Modul de comunicare între personalul de mentenanţă şi de
producţie şi toate celelalte părţi interesate
 Competenţă şi formare adecvată a lucrătorilor care urmează a
efectua lucrările de mentenanţă

Angajatorii a căror lucrători urmează să efectueze lucrări
specifice mentenanţei trebuie să se asigure că aceştia deţin
calificările de care au nevoie pentru a efectua operaţiunile necesare,
că sunt informaţi în legătură cu procedurile de muncă sigure şi ştiu ce
să facă atunci când o situaţie depăşeşte nivelul lor de competenţă.
Angajatorii trebuie să stabilească precis modul de coordonare a
celor implicaţi într-o operaţiune de mentenanţă şi toate procedurile care
389
vor fi utilizate pe durata activităţii, incluzând proceduri de raportare în
situația apariţiei unor cazuri de pericol grav şi iminent de accidentare
şi/sau îmbolnăvire profesională.
În cazul în care aceste operaţii sunt efectuate de
subcontractanţi, toate acestea trebuie transmise acestora.
Consultarea lucrătorilor şi informarea permanentă a acestora
sunt vitale pe toată durata stadiului de planificare. Angajaţii care
desfăşoară o operaţiune de mentenanţă nu trebuie să fie doar informaţi
asupra riscurilor iniţiale evaluate privind activitatea care urmează a o
desfăşura, ci ar trebui să fie şi implicaţi în aceasta.

5.2. Asigurarea securităţii zonei de lucru

Esenţială este asigurarea securităţii zonei de lucru prin:
- prevenirea accesului neautorizat,
- utilizarea de bariere şi indicatoare de securitate,
- menţinerea sigură a zonei de lucru, cu întreruperea tensiunii
electrice când este posibil, imobilizarea pieselor mobile ale
utilajelor, instalarea unei ventilaţii temporare,
- stabilirea de căi de acces sigure pentru lucrători în vederea
intrării şi ieşirii din zona de lucru,
- amenajarea de grilaje de protecţie pentru a permite
efectuarea unor lucrărilor de mentenanţă asupra utilajelor fără a
îndepărta dispozitivele de protecţie.

5.3. Utilizarea echipamentelor de muncă corespunzătoare
lucrărilor ce urmează a fi efectuate

Lucrătorii implicaţi în operaţiunile de mentenanţă trebuie să
dispună de uneltele şi echipamentele corespunzătoare, care de regulă
sunt variate în funcţie de intervenţiile desfăşurate.
În acest sens angajatorii trebuie să se asigure că:
 uneltele şi echipamentele adecvate pentru lucra