Histoire de la vie privee, De la Premiere Guerre mondială nosjours © Editions du Seuil. Paris, 1987 ISBN 2-02-009679.

X Toate drepturile asupra prezentei ediţii în limba română sunt rezervate Editurii Meridiane ISBN 973-33-0352-6 ISBN 973-33-0142-6 CORPUL Stadiul istoric al oglinzii O observaţie care poate scăpa unui hoinar neatent: francezii sunt din ce în ce mai frumoşi. Cifrele care atestă asemenea lucru se află în faţa noastră. în 1980, bărbaţii de douăzeci şi cinci de ani au înălţimea de 1,74 metri în medie, în comparaţie cu cea de 1,72 metri în 1970 şi aproximativ 1,60 metri în 1914. Nici un adult „mediu" n-ar încăpea astăzi în armura lui Du Guesclin sau în hainele lui Napoleon. în anul 1930, se întâlneau guşaţi, şchiopi, pitici, ştirbi. Ameliorarea, din punct de vedere estetic, a populaţiei e incontestabilă; aceasta perpetuează totuşi inegalităţile sociale: în 1980, înălţimea unui medic sau a unui avocat e de 1,75 metri, pe când a unui salariat agricol e de 1,68 metri. Oglinda oferă contemplaţiei acest corp perfecţionat. Abia în secolul al XVI-lea a apărut, importat din Veneţia, acest obiect preţios. Este rar şi scump, şi, între cele două războaie, în locuinţa muncitorului sau a ţăranului există doar o singură oglindă, mică, atârnată deasupra unui lighean, pentru barba masculină. Oglinda de mari proporţii, în care te poţi vedea în întregime, poate fi întâlnită numai în casele celor avuţi. Parafrazându-1 pe Freud, putem vorbi aşadar de un stadiu „istoric" al oglinzii, de apariţia recentă a acesteia în locuinţele majorităţii populaţiei. Când individul va înceta să-şi mai perceapă identitatea corporală în privirea celorlalţi pentru a şi-o contempla în marea oglindă din sala de baie. Care sală apare către anul 1880 în locuinţa burgheză: este locul cel mai secret al acesteia, unde, eliberat de gătelile sale (brasieră, corset, perucă, proteză dentară etc), individul poate în sfârşit să se vadă, nu în aparenţa lui socială, ci în desăvârşita lui nuditate. Moment de grea încercare uneori, impus astăzi tuturor claselor sociale: 1NSEE ne informează că, în 1980, 80% din locuinţe dispun de o sală de baie sau de un duş. Poate că acolo locatarii respectivi se privesc mult mai mult decât se spală, deoarece francezul nu foloseşte, într-un an, decât două săpunuri şi un sfert şi există doar o singură periuţă de dinţi la trei locuitori. Răspândirea oglinzii nu aduce nici o informaţie în ceea ce priveşte interiorul trupului. Radiografia ieri, astăzi ecografia, scanerul, investigaţia nucleară ne destăinuie ceea ce se petrece în acest interior. Eficace mijloc preventiv, dar şi sursă de noi nelinişti. Nimeni nu se mai mulţumeşte cu o simplă simptomatologie: căci toată lumea se înverşunează să descopere cauza primă a celei mai neînsemnate disfuncţii. Explorarea trupului interior nu suprimă anxietatea, ci o deplasează. Unde se ascunde, în trupul acesta a cărui aparenţă satisfăcătoare o observ în propria mea oglindă, microbul, virusul care se înverşunează să-1 distrugă? Unde? Când poate fi limitată furia etiologică? Probleme cuprinzătoare, deontologice pentru medic, financiare pentru Asigurările sociale. Corpul femeilor Biserica se arată suspicioasă atunci când e vorba de obsesia curăţeniei. Descoperirea propriului trup poate provoca unele atingeri suspecte sau isca dorinţa de a cunoaşte corpul altuia. In jurul anilor 1930, chiar în familiile avute, baia săptămânală era obligatorie, iar copiii nu-şi schimbau lenjeria decât o dată pe săptămână. Era o lume odorantă. Recunoşteai persoana iubită după mirosul picioarelor sale. Astăzi, deodorantul e cel care înlesneşte reperul. In mediile rurale, nu se vorbea despre menstruaţie, dar se ştia totul despre ea. „Mama nu mi-a spus niciodată nimic despre ciclu, dar mi-am dat seama că tata se ducea la putina în care se pusese carnea la sărat. Când ai ciclu, nu trebuie să te apropii de putina cu saramură, deoarece slănina se strică, iar saramura se acreşte, şi atunci totul, totul e pierdut."1 Din cauza ciclului nu se leagă nici maioneza, cu excepţia cazului în care femeia se apropie de menopauză. Se spune că ciclul provoacă un elan înrudit cu desfrânarea, iar G.Groddeck susţine că femeia care se află în asemenea situaţie îi atrage pe bărbaţi 1

deoarece „mai mult de trei sferturi din numărul violurilor au loc în epocile respective"2. Astăzi, se pare, ciclul se află la frontiera dintre ceea ce se spune şi ceea ce nu se spune. Femeile vorbesc între ele despre situaţia respectivă, dar cel mai adesea cu voce scăzută. întrucât pilula le permite să modifice periodicitatea ciclului, femeile pot fi disponibile fără să-şi informeze partenerul de strategia folosită. Istoria trupului „femeii frumoase" nu s-ar putea reduce la o traiectorie ce porneşte de la corpolenţă pentru a ajunge la talia de viespe3. Desigur, aprecierea de care se bucura obezitatea este caracteristică tuturor societăţilor subalimentate, iar Andre Burguiere menţionează că, în oraşele italiene din Evul Mediu, popolo grasso indica aristocraţia conducătoare, iar popolo magro poporul de rând. Helene Fourment etalează unele rotunjimi care ne descumpănesc: fesele au celulita, dar sânul e ferm. Femeilor grase ale lui Rubens şi ale lui Jordaens li se pot opune siluetele subţiratice şi ademenitoare ale lui Cranach. Demonii feminini sunt deseori filiformi. Gabrielle d'Estrees şi soţia mareşalului de Villars au capul plin de graţie, sânul ferm şi rotund, pântecul plat. V. Nahoum a demonstrat că prototipul femeii subţiratice şi cu o ţinută dreaptă „a apărut, în primul rând, în sânul elitelor sociale (...). Verticalitatea făcea parte din dorinţa de a te impune. Pentru copiii din elita se lucra aşadar şi asupra corpului"4, în mediile populare, rurale până în secolul al XlX-lea, nu exista ceea ce se cheamă un dresaj estetic. „Munca la câmp, având în vedere absenţa mijloacelor mecanice, provoca încovoierea trupului", observă acelaşi autor. „Prototipul femeii suple" se impune aşadar de sus în jos. Pierre Bourdieu vede în aceasta o formă subtilă a luptei de clasă. „Corpul devine miza unei lupte a cărei finalitate este acceptarea condiţiei de dominat (cel care îşi expune corpul privirii celuilalt) şi integrarea în societate. Această luptă care urmăreşte impunerea normelor de percepere a grupului dominant se identifică cu lupta de clasă în măsura în care este vorba de impunerea caracteristicilor unui grup după ce au fost legitimate şi recunoscute ca exemplare."5 Caracteristică a unei societăţi îndestulate care consideră că grăsimea e „dăunătoare" şi obezitatea „vulgară", estetica supleţii a fost impusă prin sistemul mediatic care somează femeile să urmeze un anumit regim alimentar şi să practice diferite sisteme de gimnastică, sisteme care se reînnoiesc fără încetare: aerobic, aerogim, energic dance, gym tonic, body building, stretching, aerobic turbo etc. Unele denumiri indică originea acestora: americană, mai precis californiană. Acest cult al propriului corp reclamă şi sacrificii: pecuniare în primul rând (se cheltuieşte mai puţin pe îmbrăcăminte şi mai mult pentru „menţinerea" aparenţei); apoi de ordin etic, deoarece mijloacele de informare ne repetă că „avem corpul pe care îl merităm". Acest corp pe care îl vom expune, gol, pe plajă trebuie să se conformeze canoanelor curente. Corpul sportivului Sportului îi revine sarcina de a ne înlesni perceperea acestei concordanţe. Jocurile Olimpice, inaugurate către anul 800 înainte de Christos, interzise apoi de împăratul Teodosiu în anul 394, prezentau o seamă de practici sportive marcate cu pecetea violenţei. Sportul de astăzi - ca şi cuvântul - ne vine din Anglia. In jurul anului 1830, Tho-mas Arnold îl introduce în cunoscutele public schools, unul din scopurile acesteiacţiuni fiind acela de a canaliza - de a socializa - violenţa. în opinia lui Pierre de Coubertin, care organizează, în 1896, primele jocuri olimpice moderne, sportul trebuie să contribuie la formarea individului, la stăpânirea de sine. In anii 1920, „nobleţea" sportului e legată de „dezinteres"; banul i-ar macula „puritatea": este epoca amatorismului. „Muşchetarii" exercitau diverse activităţi profesionale. După anii 1920, avântul competitiv şi intruziunea unor interese pecuniare au stimulat o irezistibilă profesionalizare. De-acum înainte sportul e dominat de o triplă putere: cea pecuniară, cea medicală şi cea mediatică. Sportivul profesionist nu mai are, practic, o viaţă privată; dieteticianul, kinesiterapeutul, cardiologul etc. pun stăpânire pe corpul acestuia pentru a-i da forma ideală, antrenorul respectiv coordonând activitatea acestor specialişti şi silindu-se să fasoneze o personalitate care „să pătrundă" în mod eficace în sistemul mediatic. în Florida, acel Colony Beach and Tennis Resort alege câţiva copii în vârstă de zece ani şi le impune o disciplină specifică marinei. Fondatorul acestei organizaţii, Nick Bolletieri, este de altfel un vechi membru al marinei. Numai o copilărie şi o adolescenţă petrecute în asceză permit atingerea acestui nivel internaţional, când campionul medicalizat şi sponsorizat nici nu va fuma, nici nu va bea, nici nu „va chefui", pentru a putea strânge, într-o perioadă scurtă de timp, o sumă cât mai mare de bani. Nivelul performanţelor este de aşa natură încât cariera campionului e de scurtă durată. I se aduc laude tenisman-ului Bjorn Borg pentru a fi avut înţelepciunea de a se retrage din viaţa competiţională la vârsta de douăzeci şi şase de ani. Sportul joacă un rol nu lipsit de 2

importanţă în menţinerea ordinii sociale. Cutare meci de fotbal dintre cluburile din divizia secundă transmis la televiziune se bucură de o audienţă mult mai mare decât discursurile politicienilor celor mai bine cotaţi. Fie că e vorba de tenis, de box sau de fotbal, mijloacele de informaţie ne acaparează pur şi simplu şi lasă să se înţeleagă că ascensiunea socială prin sport e întru totul posibilă. Această muncă de convingere nu difuzează o iluzie, ci indică o excepţie. Stadionul rămâne locul în care se poate exprima, fără a deveni ridicol şi fără pic de pudoare, naţionalismul cel mai exacerbat. La Ro-land-Garros se aplaudă dubla greşeală a jucătorului străin, cât si cs-ul jucătorului francez. Extrema dreaptă cere expulzarea tuturor imigranţilor „cu excepţia lui Platini", ironizează Le Canard enchaîne. Ca o reacţie împotriva acestei gigantice întreprinderi de divertisment, îşi face loc o concepţie mai hedonistă a sportului. Departe de orice idee competiţională datorită vârstei, activităţii profesionale sau mentalităţii, un mare număr de francezi paşnici practică,/oggi«gul, reîncepe să meargă cu bicicleta sau îşi cumpără una nouă, preferă pistelor schiul de fond. Ceea ce nu înseamnă că aceiaşi paşnici indivizi nu tremură de emoţie în fata televizorului. ALIMENTELE TERESTRE Alimentele terestre sunt culturale în anumite triburi africane, femeilor le este interzis să consume carne de pasăre, deoarece „mâncând carne de pasăre devii nestatornic". „Pus la frigare" de către un poliţist priceput, deţinutul aflat în arest preventiv „se aşază la masă" şi dă drumul la tot ce ştie. După ce „a tras un chiolhan", „se trage şi la dame". Cu alte cuvinte, ceea ce are legătură cu hrana depăşeşte sfera nutriţională şi se referă la alte coduri sociale. într-o intervenţie structuralistă privind arta culinară, inspirată din opera lui Claude Levi-Strauss, Mary Douglas remarcă fapul că „vechile legi mozaice referitoare la alimentaţie se înscriu într-un ansamblu de reguli care guverna cultul şi puritatea rituală, ca şi comportamentul în materie de relaţii sexuale şi conjugale. Regulile alimentare nu capătă sens decât în calitatea acestora de elemente ale unei concepţii generale asupra universului, potrivit căreia poporul lui Dumnezeu trebuia să se deosebească de alte popoare pentru a-şi asuma un destin deosebit"6. Pentru evrei, lumea materială e alcătuită din trei elemente: pământul, apa şi aerul, şi orice vieţuitoare care nu intră în această taxinomie era eliminată din alimentaţie. în mod identic, un evreu nu se putea căsători cu un străin (ă) care se închina altor dumnezei. A fi „ales" era - şi este încă - a fi deosebit. Deprinderile privitoare la alimentaţie se integrează aşadar în acest ansamblu care constituie legea mozaică: „Acestea capătă sens, scrie Mary Douglas, pentru cine înţelege că acest sens pune în joc totalitatea unei întregi experienţe de viaţă; considerându-le în mod independent, ceea ce riscăm să aflăm este, în primul rând, un nonsens". Observaţie valabilă pentru toate popoarele. Acelaşi autor ne aduce la cunoştinţă că în tribul Lele (Zair), ca şi la evrei, toate animalele amfibii şi, în general, cele care intră în mai multe clasificări, sunt interzise. Francezii respectă, fără să ştie, unele coduri nutriţionale foarte stricte: noi nu mâncăm carnea animalelor carnivore. Vânătorii consumă carnea de mistreţ şi de căprioară, dar nu şi cea de vulpe, animal apreciat în unele regiuni din URSS, aşa cum este câinele în China. De unde concluzia pe care o trage Mary Douglas: „Principiile de selecţie care călăuzesc fiinţa umană în alegerea resurselor sale alimentare nu sunt de ordin fiziologic, ci cultural (...). Căci cultura e cea care creează, între oameni, acel sistem de comunicaţie legat de ceea ce e comestibil, de ceea ce e toxic, de ceea ce e greţos". Şi toate codurile sociale sunt cele care desemnează pe cel (cea) care împarte bucatele. Intervievată de Y. Verdier, o femeie din Millot evocă începutul de secol când unele tinere perechi erau obligate să locuiască la părinţii soţului: „Când locuiau toţi laolaltă, nora nu îndrăznea să taie pâinea. Soacra pregătea mâncarea şi tot ea servea la masă, nimeni nu se servea singur, aşa cum se obişnuieşte astăzi (...). Atunci când i se oferă cuiva o foarte mică felie de pâine, persoana respectivă spune: «Oh! văd că-mi dai bucăţica soacrei», dorind să spună că soacra devine econoamă atunci când îi dă de mâncare nurorii (...). Bucăţica soacrei este o bucăţică minusculă de pâine... Focul soacrei e un foc care nu încălzeşte, e un foc aproape inexistent. O soacră e o persoană care economiseşte"7. în momentul înţărcatului se observă această trecere de la natură la cultură, trecere adesea fatală pentru copii în societăţile tradiţionale: se depun eforturi pentru a se găsi un aliment alb, duplicat simbolic al laptelui matern: „lapte de pâine de maimuţă", amestec albicios obţinut din fructul baobabului în unele triburi din Africa ecuatorială, lapte de nucă de cocos în Antile. în Franţa de astăzi, tot femeile îi hrănesc pe bărbaţi, aceştia rezervându-şi statutul de „şef în restaurantele de lux şi monopolul criticilor gastronomice. Există femei care se simt „fericite în bucătărie", afirmă bărbaţii. Căutându-le cu cea mai mare atenţie, le găsim printre femeile inactive, cele mai dependente de soţul respectiv, pe care le încântă sarcina 3

al consumaţiei 4 . în trecut. fructe şi legume după pofta inimii. înaintea bufetului rece. legume şi fructe proaspete. Autorii au calculat un indice 100 care corespunde pentru un produs determinat. cu sudoarea muncitorilor. consumarea tinde spre unisexualitate. proporţional vorbind. Obiceiurile legate de masă se diferenţiază şi ele: ospăţul de nuntă durează ore întregi la baza scării sociale. Problemă de supravieţuire. cu jobenul şi cu trabucul lui. ne prezintă fel de fel de delicateţuri si ne oferă reţete pentru slăbit. lactate. grăsimi şi dulciuri variate etc. şi pentru sociologie. Aceste observaţii n-ar avea decât de câştigat dacă ar fi nuanţate ţinându-se seama de factorii regionali. burghezia din provincie păstrând în mai mare măsură obiceiurile populare. 88 de varietăţi de pepene. Omul gras reprezintă duşmanul. De-acum înainte nu mai trebuie să consumăm 36 de kilograme de zahăr de persoană pe an. la legumele uscate. care adună în jurul lui „persoanele oficiale". lansată de şi pentru burghezia tradiţională. Astăzi. carne friptă. iar capitalistul pântecos. dacă „prepararea" revine femeilor. oroarea. Ne uităm deja cu dispreţ la pâine. Poate că sexul tare nici nu este cel pe care îl proclamă cultura: femeile fumează. Ni se recomandă. „e un adevărat vis alimentar pe care îl realizam zilnic fără a ne da însă seama: carne la toate mesele. în timpul războiului. Elogiază mesele îmbelşugate şi regimul alimentar. Se poate oare spune că inegalităţile sociale au fost abolite atunci când este vorba de alimentaţie? Alimentaţia şi clasele sociale Partea din venituri destinată consumului alimentar este.afectivă ce însoţeşte actul de a oferi un prânz sau un fel de mâncare datorat abilităţii sau imaginaţiei lor. Se consumă brânzeturi şi iaurturi fără pic de materie grasă. Cum să fii gastronom şi să-ţi păstrezi silueta? De când Franţa a scăpat de coşmarul subalimentaţiei. pe câtă vreme la vârful acesteia se oferă un dejun uşor pentru familie şi câţiva prieteni. şampania se află deasupra claselor. înainte se temea de lipsuri. femeii. Să ne consolăm însă: mijloacele de informare ne îndeamnă sa mâncăm şi ne somează să fim zvelţi. devine aproape obscenă în aşa-numita jet society. Am desfiinţat alternativa dulce/post: mâncarea de dulce a devenit pâinea noastră zilnică"8.l este corpolenţa şi celulita". I se impută obezitatea. în medie pe parcursul a opt ani (1965-1972). numai în Franţa. tolerată de plebe. Bucătăria variază în funcţie de mediul social. popular. Whisky-ul e burghez. Alimentaţia noastră nemaifiind dirijată de ciclul naturii. O mitologie din care totuşi ceva rămâne. imaginile tradiţionale ale virilităţii şi feminităţii au fost complet anulate. îi erau rezervate mierea şi dulciurile. deoarece era simbolul unui status elevat. faţă de 600 de grame cu un secol în urmă). hipertensiunea. mai mare la un muncitor decât la un avocat. cariile dentare etc. Un judecător de fiecare zi: cântarul Zahărul a devenit marele inamic public. coşmar asociat cu Ocupaţia. să limiteze folosirea smântânei proaspete pentru a salva „gustul natural". omul trece prin câteva clipe de nelinişte când se urcă pe cântarul său personal. se sileşte să fie uşoară. Produsele dietetice se bucură de un succes răsunător. pântecul plat se află la modă. să folosească aburul. Căpcăunul se îngraşă cu carnea copiilor. dă naştere monotoniei: varietatea „introspecifică" a alimentelor vegetale se restrânge. acum are fobia excesului. Aceste trufandale (fructe şi legume) ne vin din toată lumea. „eternul copil". faţă de 5 varietăţi câte sunt astăzi. diabetul. greutatea jos) e valabilă şi pentru gastronomie. dar nu se „ia" ca aperitiv decât în mediile burgheze. anasonul. O aprofundată analiză secundară urmărind o seamă de date ( pornind de la o anchetă. care îngraşă. obezul. efectuată în 1975 de revista Cinquante millions de consommateurs şi care a totalizat răspunsurile a 12 300 de menajuri. tot timpul anului. în fiecare dimineaţă. hrana săracului (150 de grame pe zi de persoană. se puteau cumpăra „fără cartelă". Există şi cazuri când soţia împrumută unele reţete de la soacră pentru a delecta papilele maritale cu bucatele copilăriei. corpolenţa. arta culinară şi dietetica. începând cu luna mai a anului 1955. Rentabilitatea. Mediile populare rămân mai credincioase bucătăriei din trecut şi feluritelor sosuri. Aburul" claselor superioare se opune „greutăţii" (în sensul digestiei) claselor inferioare: metafora spaţială (aburul sus. suscitând astfel în sufletul soţului o retrospecţie cvasiamniotică. la cartofi. exact acele produse care. dimpotrivă. ca altădată mirodeniile. beau şi refuză dulciurile. „Noua bucătărie franceză". reprezentând mai mult de 43 000 de indivizi) permite schiţarea unei „ierarhii sociale a alimentelor"9. Marie-Claire decretează: „Inamicul nr. Preţuită în sânul burgheziei din La Belle Epoque. e adevărat. alcătuită din discuţii şi chestionare.. afecţiunile car-diovasculare. în secolul al XlX-lea existau. iar din cele 28 de feluri de smochine nu au mai rămas decât 3. virilitatea bărbatului implicând consumarea cărnii roşii şi a băuturilor puternic alcoolizate. Oricum ar fi.

prânzul. posedă maşini de mic litraj şi preferă astrologia ştiinţelor „serioase". Aproape un milion dtfastfoods servesc un număr necunoscut de mese zilnice. aceştia n-au călătorit niciodată cu avionul. ci provoacă o stare de euforie. Conservarea. legume şi fructe proaspete) i se poate opune alimentaţia „populară" (carne de porc. ceea ce vrea să spună că un muncitor consumă de 3. alcoolul însoţeşte aşadar alocuţiunea gastronomică: el nu hrăneşte. In limbajul medical este aperitiv tot ceea ce deschide drumul lichidelor în aparatul digestiv. de stimulare a poftei de mâncare. Aberaţiile nutriţionale De ce mâncăm? Beneficiul nutriţional nu e decât unul din aspectele . ieftine. dar nu împreună cu ei. cartofi. cadre superioare. Societatea franceză rămâne strict ierarhizată. Cum să împaci această precipitaţie (aceeaşi etimologie ca şi „precipiţiu") cu pregătirea îndelungă şi minuţioasă pe care o reclamă bucătăria tradiţională? Soluţia a fost găsită: praful. nici nu se poate concepe să primeşti pe cineva fără a-i oferi un aperitiv. „Avem de învins multe prejudecăţi". pasteurizarea. alimentaţia este supusă din ce în ce mai mult constrângerilor legate de locul de muncă. care sunt nuanţate. In toate societăţile se consumă excitante şi stupefiante (plante mastificatorii. de la digerere. uvertură la simfonia gastronomică. margarina). care ne satisface pe deplin la domiciliu. brânzeturi. în Franţa.. au puţine şanse de a urca ceva mai sus. După bucuriile refrigerării. ei sau copiii lor. In ceea ce-i priveşte pe consumatorii de cartofi şi de margarina. activitatea sau inactivitatea soţiei. concentratele. derivat din aperire.. urinar etc. Cuvântul „digestiv" (din latina vulgară digestus. mari comercianţi. Căci este „lipsă" de timp. indicele categoriei socioprofesionale „muncitori" este de 72. dietetice. De exemplu. supa. de excitaţie. In Franţa. alcool etc). Alimentaţiei „burgheze" (diverse feluri de carne. ieri. pâine. încă din 1961. circulă într-un Mercedes.generale a francezilor în ceea ce priveşte costul. deoarece un crâmpei din această „pauză" va fi consacrat curselor. Concluzii oarecum brutale. compromite convivialitatea: la mijlocul zilei. Nu fără reticenţă. congelarea rapidă. Linia de restaurante moderne. citesc Le Monde. se ia prânzul în mare grabă. iar dacă Mâncătorii de cartofi nu mai sunt cei pe care i-a pictat Yan Gogh. pentru carnea de oaie şi de miel. revista Elle anunţa această revoluţie: „Se prevede un mare val de frig de către specialiştii francezi (. aperitivul dă naştere unei uşoare euforii care-1 eliberează pe cel timid de propriile lui inhibiţii: aperitivul este aşadar nu numai uvertura ospăţului.tickets-restaurant". Nu au timp. numărul de copii.al alimentaţiei. aceştia au rămas tot pe treapta cea mai de jos a scării sociale pe care. Adjectivul devine atunci substantiv şi indică băuturile consumate înainte de masă. masa de seară) consemna ritmul vieţii familiale.15 ori mai puţin din această carne decât un avocat sau un enarque*. aveau loc în bucătărie. copleşit" pentru a te putea bucura de consideraţia aproapelui. au transferat în amonte. Abia în secolul al XlX-lea apare noul sens al acestuia. iată acum şi victoria congelării rapide!". BMW sau Alfa-Ro-meo. Franţa lui Vatel intra în era insipidă a congelării rapide. datorită intervenţiei altor variabile: vârsta. joacă tenis. fată de 228 pentru „industriaşi. cu acele . se poate citi în acelaşi articol din Elle. Ceea ce nu e un motiv ca congruenţa acestor status-nri să fie pusă în discuţie. dispun de o a doua locuinţă sau de un vas de agrement. de andive şi de pere sunt şi cei care se duc la teatru şi la concerte. a digera) este preluat şi el din terminologia medicală. Si au fost învinse. Ziua continuă de muncă a introdus ceea ce C. Aproape întotdeauna alcoolizat. frecventează muzeele.. Acum. activităţile care. spre uzină. Cafeaua. laptele.şi cel mai evident . dar nu infirmate. profesiuni liberale". a deschide. Fischler numeşte „taylorismul alimentar". la restaurantul întreprinderii sau în altul asemănător.).. înconjuraţi de colegi. Analiza factorială indică faptul că acei consumatori de jigou. peşte.. deoarece se cuvine să fii „grăbit.. sexul. Această euforie e una din porţile prin care se strecoară aberaţiile noastre nutriţionale. Cuvântul vine de la expresia medicală latină aperitivus. * Fost elev al Şcolii naţionale de administraţie (ENA). înlocuită prin congelare rapidă. Soluţie completată. Căci 5 . ritualul alimentar (micul dejun.. tradiţiile familiale şi regionale. dar şi angajamentul de a susţine o conversaţie. Praful şi frigul In trecut. Puţin timp pentru a mânca: puţin timp pentru prepararea mâncării.

O cercetare sistematică a revistei Elle indică .în spoturile publicitare şi în articole -amploarea temei legate de supleţe: „Trebuie să fii suplă".. Medicul. care conţin zahăr: sos bearnez. Industria alimentară intuind această apetenţă inconştientă pentru ceea ce este dulce ne propune produse amare. Aceste fructe apetisante? Sunt îmbibate cu pesticide. Puiul acesta? E nevoie de o linguriţă ca să poţi duce la gură carnea lui flască. Se mai mănâncă. au căzut în comă etilică. mult prea mult decât ne-ar cere înţelepciunea trupului. chiar dacă acestuia i se adăugase un produs amar pentru ca senzaţia de dulce să fie cu neputinţă de perceput.. o dată în plus. pipărate. Aflăm că tutunul e cancerigen? Putem renunţa la fumat. dar sunt şi din ce în ce mai sănătoşi. Ziariştii scot tiraje peste tiraje provocând panică şi determinând scăderea vânzării anumitor produse. Zeldin crede că e în măsură să afirme că.. Alertaţi de foame. Să fie sfârşitul „marii crăpelniţe"? Vom ajunge până acolo încât să imităm modelul american.Produsele nu se mai ambalează. Mijloacele de informare ne pun în gardă împotriva unei ingestii excesive. în 1924. Mai cu seamă dacă suportaţi greu antibioticile. ci se „calibrează" pentru a răspunde exigenţelor ambalajului. în Franţa lumea continuă să mănânce. nu suntem nicidecum altertaţi de excedentul balanţei noastre energetice. „Proliferarea semnalelor externe care ne solicită fără întrerupere pofta a devenit de aşa natură încât semnalele interne ale saţietăţii nu se mai pot face auzite (. bine alcătuite şi detaşabile. 30% dintre francezi suferă de un exces de greutate.. Blenoragia făcea ravagii. DE LA PACIENT LA CLIENT Bolile de ieri Nu numai că francezii sunt din ce în ce mai frumoşi. consumând prea multă zmeură sălbatică şi struguri. „Se mai poate consuma şi acum came. Viţelul . unse cu silicon.. Avem de-a face cu domnia limbajului neinteligibil: „aparat conservator". chiar si salam! „Consumatorul modern 16 nu mai ştie ce mănâncă (. să aderăm la ceea ce se cheamă vagabond feelingl Orăşenii din middle classes au douăzeci de food-contacts (raţii alimentare) pe zi (ronţăitul şi ciuguleala au devenit cele două mamele ale alimentaţiei).. Secretele de fabricaţie sunt nişte necunoscute pentru consumator. îndulcite cu zahăr. fructele şi salata sunt şi ele cancerigene. suscită o mare nelinişte. după cum au demonstrat nenumărate experienţe. Alimentul a devenit un obiect fără o istorie cunoscută" (C. Să ne consolăm însă aflând că omul nu deţine monopolul aberaţiilor nutriţionale: specialiştii ne aduc la cunoştinţă că unele oi mor de indigestie. Cultura dereglează sau perverteşte natura" (C. Hrana. CORPUL AMENINŢAT. Dar pe răspunderea fiecăruia. alegeau întotdeauna alimentul cel mai dulce. Din această ignoranţă ia naştere teama. a Ligii naţionale care lupta împotriva acestui flagel nu 1-a putut stăvili din lipsa unei terapeutici eficace. suntem confruntaţi cu secretul. suntem incapabili să descifram semnalele saţietăţii. Să încercăm să ne facem o idee citind reclamele respective. „pentru a deveni suplă".. insipide. ce ne mai rămâne? Se evocă în mai mică măsură „straşnicele chiolhanuri". se comportă ca un procuror implacabil: „Mâncaţi prea mult!".. Iar cei 40 000 de copii născuţi morţi erau puşi tot pe seama sifilisului. Aşadar. fiindcă au mâncat prea mult trifoi.mai cu seamă ficatul acestuia -are de suferit în cursul anilor 1970. sărate. între cele două războaie. Se compară procentul de colesterol.. Autorităţile medicale. „agent de sapiditate".adică în jur de 4 milioane de persoane -suferea de sifilis şi că 140 000 de indivizi mureau anual din pricina aceasta. 6 . „excipi-ent". „pentru a rămâne suplă".).. Aceste soiuri de vin? Sunt îndoite cu apă. „colorant".mâncăm prea mult. şi că există sturzi care. tratate cu sulf. şi înfiinţarea.). vitele. estrogenii etc". Dar dacă puiul. dar cu teamă şi cu oarecare jenă. Fischler). Si aceeaşi revistă săptămânală distribuie cu succes „reţeteie culinare". această necunoscută Ce mâncăm? Iluzii fără îndoială şi. a zecea parte din populaţie . pentru trei mese familiale pe săptămână. tranchilizantele. maioneză. De îndată ce se termină masa. bibilica. dacă e slab. dar cu teamă. dezvăluind noile modalităţi de alimentare a păsărilor şi a vitelor. în legătură cu ceea ce vom mânca. scrie un ziarist sub titlul: „Cocteiluri periculoase"10. Oamenii se tem de efectele acestora. alergăm cu toţii la laborator pentru a ne verifica normalitatea metabolismului. în vreme ce percepem senzaţia de foame.Fischler). Copiii mici. enzimele.

. Medicul de familie a dispărut. că e confruntat adesea cu unele tulburări funcţionale. în unele regiuni. E o întâlnire care pleacă de la nimic. aceste vizite neîntrerupte din generaţie în generaţie alcătuiesc fondul esenţial al consideraţiilor privitoare la clientelă în mărturiile medicale din secolul al XlX-lea". a căror terapie ar reclama cunoaşterea mediului în care trăieşte bolnavul. şi nu era percepută ca un eşec al medicinei. Intervenţia puterii publice nu a fost inutilă: după anul 1929 nu s-a mai constatat nici o epidemie de febră tifoidă. lansează apeluri SOS. Se foloseau mult mai puţine analgezice decât astăzi şi lumea se împăca de bine de rău cu insomniile fără să recurgă la somnifere. acesta e privit ca un negustor. care e pătrunzătoare. Războiul din 1914-1918 n-ar fi fost poate ceea ce a fost în cazul în care combatanţii n-ar fi fost obişnuiţi cu durerea. astăzi. a impus. situaţia cum se spune. înlocuit fiind de omnipracticianul care recunoaşte. cel care suferă (de la patior. Strigăte şi şoapte. De la medicul de familie la omnipractician Numărul medicilor se dublează de la începutul secolului până în ajunul celui de-al doilea război mondial (de la 18 000 la aproape 35 000). pedichiurista şi croitoreasa în locuinţele ce aparţin „înaltei societăţi". Amintirile şi Memoriile medicilor.). şi nu o familie (. decepţiile. dar fără să se ajungă la eradicarea acesteia. Bolnavul este deci pacientul. cunoaştere a interiorului universului psihic al vieţii domestice. tratarea la domiciliu a unor maladii grave şi asistenţa celor aflaţi în agonie). scrie F. totodată.. împreună cu preotul confesor. Zeci de mii de persoane mureau în fiecare an din cauza a ceea ce se numea cu un termen vag „maladii infecţioase" sau „gripe rebele". aşa cum fac şi frizerul. cel care ţine în mâna sa firele istoriei familiale în dimensiunea ei. medicul îşi prezintă „onorariile". dr.şi uneori în pizmaşă concurenţă cu aceştia -. deoarece pretinde să fie plătit pe loc. a suferi). Specialistul nu vede nimic. iar internarea într-un sanatoriu dezvăluia prezenţa tuberculozei. ca o parte din moştenire. medicii se duc acasă la pacient. şi nu clientul care plăteşte. obligativitatea declarării cazurilor suspecte de această maladie. această cunoaştere a corpului (naşteri.. E ca un telal de marcă însărcinat să evalueze un relicvar de familie din aur şi argint şi care nu dă nici o importanţă rămăşiţelor pioase aflate în interiorul acestuia şi nici amintirilor pe care le evocă" (De V honnetete profesionelle). în 1918. în teroarea nopţii. cuvânt semnificativ care „neagă aspectul financiar şi comercial al tratativelor". Această participare. psihosomatice. în cursul secolului al XlX-lea.Perron îşi arată dispreţul faţă de asemenea practică mercantilă.Tuberculoza era atât de răspândită încât statul. deoarece ştie deja totul: poziţia socială a familiei. notează acesta. are loc acea scurtă întâlnire dintre o excepţie şi o obişnuinţă: o persoană care se simte ameninţată şi un practician care depune o prestaţie nocturnă şi care constată că respectivul caz e benign sau se repede la telefon pentru a chema un confrate specialist sau o ambulanţă primitoare.Muel-Dreyfus. din interior. romanele naturaliste care au pretenţia că se inspiră din „realitate" ne confirmă cu toată claritatea că la începutul secolului „medicul trupului era. Ch. la intimitatea familială. nici dincolo. care continuă: „Totul este oferit în bloc privirii medicului. medicul de familie era iniţiat şi el „în secret". Dând puţine consultaţii în cabinetul propriu (cu excepţia celor din cartierele populare unde oamenii merg „la consultaţie"). Medicul are în faţa lui un individ. uzanţa cerea ca medicul să nu-şi încaseze drepturile decât după moartea pacientului. eşecurile sau ambiţiile acesteia.. Acest control social al bolnavilor a avut de câştigat de pe urma urbanizării. dacă nu există descrierea simptomului făcută chiar de bolnav" (F. Atunci când acesta. a secretelor. „Cunoaştere asupra interiorului. „Această consultaţie este caracterizată prin plata activităţii ca atare. de neseparat. Durerea fizică făcea parte din viaţa cotidiană. a dificultăţilor şi a sentimentelor acesteia".F. Bolile erau cu atât mai uşor disimulate cu cât erau mai răspândite: sifilisul şi blenoragia aparţineau sferei secretului. amorurile.MuelDreyfus). epidemia de pojar din 1930-1931 a fost sub control. numărul din ce în ce mai mare de sanatorii a stăvilit în mare măsură propagarea tuberculozei. intervenind în viaţa privată... nici alături. în amintirile sale. Atunci când apare specialistul. „Medicul. grijile. dar şi suferinţele intime. şi medicul sufletului. medicii sunt mai mult medicii unei familii decât ai unui bolnav. afectivă şi socială"". Se pare că. Specialistul 7 . a sporit numărul dispensarelor. camerista şi notarul . mică chirurgie.). aparţine unui soi de familiaritate generală (. O dată pe an. gusturile artistice şi dezgustul de viaţă. a format aşa-nu-mitele cercuri de „instructoare de igienă" şi a creat câteva şcoli de infirmiere instruite anume pentru efectuarea vizitelor la domiciliu.

în stadiul actual al ineficacităţii terapeutice. reforme spitaliceşti. RMN* vor permite să se deceleze tumoarea malignă. că paralizia generală este consecinţa unei leziuni a substanţei cerebrale corticale şi subcorticale. care îl indică) devine insuportabilă pentru contemporanii progresului tehnic care au interiorizat o viziune cumulativă a istoriei. Mai mult. Antoine Bayle. Ezitările psihiatrului în absenţa unei dovezi clinice.8% pentru psihiatri. constatăm că în 1980 existau 201 de medici pentru 100 000 de locuitori. perioada de spitalizare „de durată medie şi lungă" a sporit cu 12. Şi ce se petrece în capul unui medic . organizarea tuturor formelor de protecţie a sănătăţii etc.. pentru Tucidide. în etiologia maladiilor mintale. De când creştinismul a dat „un sens istoriei" . Referindu-ne doar la statisticile cele mai recente. în spitalele publice. să se aprecieze posibila ei dezvoltare. Maladiile încep să fie mărturisite din momentul în care devin vindecabile: tuberculoza în anii 1940. Supremaţia destinului ciclic (oricare ar fi sistemul de gândire. că rata anuală medie de creştere este de 20. Cu această concepţie dramatică a istoriei (se întâmplă ceva. N-a găsit nimic. psihiatrul oscilează între terenul prielnic bolii şi mediul înconjurător. ecografia. în 1822. sociogeneza . îşi contabilizează „activităţile" depuse şi sumele încasate? Pacientul a devenit client. Deoarece terapia psihiatrică aparţine unei istorii cvasiimobile. fără a ţine seama de ceea ce.7% pe parcursul acestui deceniu. o dată cu apariţia aureomicinei. Eternă dispută. Clinica psihiatrică se bazează pe acea mărturie discutabilă care este relatarea bolnavului. în fiecare seară. noile metode ale practicii medicale: creşterea masivă a numărului de specialişti.care.3% pe an. războiul din Pelopones. a găsit dovada „sa" stabilind. Intr-o familie în care există riscuri. de 8. va dura atât cât şi omenirea).. în anii 1960. Maladiile mintale. în declaraţiile bolnavului. dar şi o parte importantă din cea a mentalităţilor. leziune provocată de treponema sifilitică. antropomorfic sau nu.individuală sau colectivă -nu e trăită în zadar.. sinuciderile * RMN (Rezonanţă magnetică nucleară). cancerul în epoca noastră. de 9. aşa că ceea ce spune e lipsit de interes". psihoză despre care n-a încetat să afirme că e de natură endogenă.1% pentru dermatologi. mergând până la antipsihiatrie care devine. Norbert Bensaid afirmă că unii specialişti refuză să stea de vorbă cu pacienţii „deoarece un bolnav nu ştie. după cum se ştie.generalist sau specialist . Cine se poate lăuda cu asemenea 8 . astăzi complet contestată. îi amintesc omului de neputinţa lui de a-1 controla pe fabricantul propriei sale cosmogonii: spiritul său. mai sensibil la creşterea cifrei sale de afaceri (aceasta fiind logica mercantilă) decât la ceea ce a fost trecut sub tăcere în relatarea pudică a bolnavului? SPIRITUL AMENINŢĂ. Emil Kraepelin şi-a consacrat întreaga sa viaţă căutării leziunilor specifice demenţei precoce. Medicul nu riscă oare să devină negustor. care se perpetuează din generaţie în generaţie au o etiologie genetică sau una mimetică? Luarea în consideraţie a tuturor cauzelor posibile declanşării unei psihoze ar cere ca psihiatrul să posede un capital cognitiv care să se extindă dincolo de zona specifică „specialităţii" sale. în mod progresiv. omul epocii moderne se împacă foarte bine. Dar începând de când?. scanerul. eră care până acum „nu reprezenta decât o seamă de nuanţe pe aceeaşi paletă: cea a medicinei generale"12. Pentru acelaşi deceniu. Apar.. fără a înceta să afirme cele de mai sus.1% pentru ginecologi.capătă un rol din ce în ce mai mare (în detrimentul ontogenezei). MALADIILE MINTALE Etiologie ontologică sau sociogenetică Nu vom relua aici istoria nosografiei psihiatrice.direcţie şi semnificaţie (Sfântul Augustin) vestirea Venirii Domnului presupune că viaţa .1% pentru anesteziştii-reanimatori.Era specialiştilor începe o dată cu anii 1920. 1970-1980. clinica somatică se bazează pe dovezi: radiografia. că rata creşterii anuale a specialiştilor este de 5. aşadar a gândurilor tăinuite13. faţă de 128 în 1970. prin nenumărate avataruri.2% pentru cardiologi. Ne vom mulţumi să amintim că aceasta include nu numai un fragment din istoria ştiinţei.încă de la începutul secolului al XlX-lea . maladiile mintale se plasează întotdeauna în zona secretului. o „ideologie dominantă". de 11. de 9. cu toate că. tehnicizarea metodelor de depistare şi de control care necesită solicitarea serviciilor unui laborator sau spitalizarea: dezvoltarea cercetării şi a industriei farmaceutice. Specialistul nu riscă oare să-şi bazeze diagnosticul pornind de la un unic examen simptomatologie. să fie văzută. evocă unele condiţii de viaţă care pot oferi o seamă de informaţii? Dr.

ridică un braţ şi strigă: «Ajutor!» Iar ecoul îi răspunde: «Ce înţelegi prin asta?»". Nebunul însă nu se duce la fund şi nimfa Ecou. prin perpetuarea delirului său. făcând din acesta un „bătrân". în caz că aceasta nu s-a dedicat investigării unor domenii mult mai mediatizate. O dată cu vârsta apar . Care sunt riscurile contagiunii. pudoarea dispare. destăinuit? Aflat în faţa unor opţiuni care pun în discuţie nu numai o persoană.capital? Cât priveşte bolnavul. fără a se dezice. In vreme ce dependenţa copilului descreşte în mod progresiv pentru a-1 călăuzi spre viaţă. goana după notorietate şi după onoruri. organismul nostru atinge repede faza lui de maximum randament.sau devin mai evidente . treptat-treptat. Legăturile lui cu norma se înscriu în această metaforă a lui Supervielle: „Un om. Dar aceasta pune unele probleme cu substrat etic. o copilărie absurdă. Odinioară. El este cel care ne alarmează în legătură cu propria noastră identitate: nebunul nu are „uneori" dreptate. aflat în largul mării. carenţele cercetării ştiinţifice. din cauză că speranţa de viaţă era extrem de redusă. ÎMBĂTRÂNIREA De la ce vârstă se poate spune că eşti bătrân? Menţionând recăsătorirea regelui Ludovic al XlV-lea („Doamna de Maintenon a devenit Doamna de Maintenant"). gâfâială. în sfârşit. aproape comparabile cu cele pe care le ridică eutanasia. acesta trebuie informat de răul precis de care suferă. un copil care nu se îndreaptă spre nici un viitor. deoarece nu-1 putem nici înţelege şi nu-i putem nici răspunde. această definiţie ce aparţine unui gerontolog: „Bătrânul e o caricatură a copilului. uşoară surzenie. milioane de inactivi sunt „maturi" fără a fi atinşi de senescenţă. bătrâneţea e o copilărie goală. iritaţi deja de maniile acestuia (legate de pierderea memoriei). infirmiera o mamă. probleme cu tensiunea etc. ca ultimă insolenţă. nebunul nu moare (în general) din pricina nebuniei lui. Şi vădeşte. 9 . mai întâi în legătură cu numele proprii. ci şi o familie. bolnavul rămâne acel ins care violează regulile pentru a se regăsi . cu felurite fierturi. medicul devine un tată. E acest gol înaintea ei şi în ea însăşi". nebunul ne dezvăluie propria noastră infirmitate în a comunica. Iar familiei îi rămâne sarcina de a-şi asuma o anumită hotărâre. în familie. Adesea moartea apărea înainte de încetarea activităţii. care se intercalează între copilărie şi vârsta adultă. Astăzi. aceste două (uneori trei) decenii care separă sfârşitul activităţii profesionale de momentul în care handicapurile fizice si mintale pun capăt autonomiei individului. care va permite menţinerea bolnavului la domiciliu. după cum am văzut. Consecvent cu modul său de viaţă. se află o altă persoană „fragilă"? Hotărârea rămâne la latitudinea psihiatrului. Preocupat de propria lui supravieţuire. a întreba încă o dată).într-un univers carceral hiperreglementat. vârstnicul pierde o parte din sensibilitate: moartea altora îl impresionează prea puţin. Constatarea declinului fizic: folosirea ochelarilor. Bătrâneţea este aşadar trasată sub raport social. apoi cu trecutul de dată recentă care se estompează în vreme ce vechile amintiri rămân extrem de vii: investigând o perioadă de timp din ce în ce mai îndepărtată. perioada finală dintre încetarea activităţii şi moarte era foarte scurtă. vârstnicul enervează în cel mai înalt grad prin ceea ce este perceput de către ceilalţi ca o autosatisfacţie nemeritată. pierdem în fiecare zi trei sute de mii de neuroni (e drept că suntem în posesia a câtorva miliarde). Ca urmare. omul bătrân încetează de-a mai fi contemporanul propriei sale istorii. Degenerescentă intelectuală: „găuri de memorie". Acesta avea patruzeci şi şapte de ani. neavând un sens clinic precis. şi din ce punct începe el să devieze? Infirm în ceea ce priveşte comunicarea. căci va putea suporta. după douăzeci şi cinci de ani. Societatea contemporană a văzut apărând două fenomene complet noi: adolescenţa. nu va fi acuzată de faptul că sub masca dorinţei ca bonavul să fie cât mai bine îngrijit se ascunde preferinţa acesteia pentru propria-i linişte? Internat sau nu. din punct de vedere social. mai cu seamă atunci când.in fine . poate fi. aducându-i-se la cunoştinţă schizofrenia şi lăsân-du-1 să întrevadă un viitor ritmat de spitalizări? Sau să i se vorbească de o „depresiune". de pildă. cum ar fi SIDA. Viteza de cicatrizare scade începând cu vârsta de cincisprezece ani şi. cea a oamenilor din generaţia sa îi provoacă o satisfacţie care nu se poate mărturisi. prezenţa unui mare depresiv sau a unui maniac? Iar dacă se optează pentru spitalizare.dorinţa de confort. nu putea decât să repete (de la cuvântul latin repetere. Expresia populară „a da în mintea copiilor" este întru totul corespunzătoare: alimentele solide sunt înlocuite. interesul se concentrează asupra alimentaţiei şi a funcţiilor excrementiale. cuvânt care. iar acest laudator temporis acti îi enervează pe cei din jur. îmbătrânim foarte de timpuriu. Doamna de Sevigne consideră că regele e „bătrân". medicul va fi tentat să opteze pentru scurta procedură a chimioterapiei. cea a bătrânului îl mână către moarte. Ce e de făcut? Şi ce trebuie să li se facă? Datele biologice sunt clare.

de un supliment disponibil de viaţă de douăzeci de ani (de la şaizeci la optzeci de ani). Pentru Alfred Sauvy. numărul sinuciderilor este de trei ori mai mare în rândul văduvilor decât în cel al bărbaţilor însuraţi ale căror soţii trăiesc. adică 13. în sfârşit. Trăind.Institutul naţional al sănătăţii si al cercetării medicale. bugetul-timp care le aparţine având întotdeauna incluse în acesta nenumăratele ore consacrate sarcinilor menajere. Cele două CSP ai căror membri salariaţi îşi prelungesc activitatea cât mai mult cu putinţă se situează la limitele extreme ale ierarhiei 10 . 2 900 000 sunt bărbaţi şi 4 600 000 femei. Paillat).6% în 1975. proporţiile corespunzătoare pentru persoanele între şaptezeci/şaptezeci şi patru de ani fiind de 65% şi 39%. când este încă în stare să lucreze şi doreşte acest lucru.2% dintre bărbaţii în vârstă de peste şaizeci şi cinci de ani încă mai lucrează. Muncitorii manuali şi cei specializaţi * INSERM . Potrivit recensământului din 1982. In 1906. iar funcţionarii superiori se sinucid într-o măsură cu atât mai mică în cazul în care au aparţinut sectorului public. 1 058 000 de bărbaţi au mai mult de şaptezeci şi cinci de ani. faţă de 36.8% din totalitatea locuitorilor. Trecere de la un timp social ritmat de muncă la un tempo întru totul diferit. 83% dintre bărbaţi şi 50% dintre femei nu prezintă nici un fel de incapacitate. 52 sunt văduve. să nu uităm. Cu toate că asemenea cuvânt nu se scrie cu plăcere şi sună prost când îl auzi. „a alunga un om din viaţa socială la şaizeci de ani. din o sută de femei de aceeaşi vârstă. OS . în zilele noastre. pensionarea este o problemă pentru toţi şi un traumatism pentru cei care n-o doresc. faţă de 2 106 000 de femei. e un gest care trebuie însoţit de nenumărate precauţii oratorice pentru a-i ascunde ticăloşia". Persoanele care n-au fost căsătorite sau care nu mai sunt prezintă un procent de mortalitate net superior celui al persoanelor căsătorite. 7 500 000 de francezi au mai mult de şaizeci şi cinci de ani. După instituirea acelor IVD (indemnizaţii viagere pentru plecare). oamenii devin din ce în ce mai bătrâni şi ies la pensie din ce în ce mai tineri. „Principalul clivaj din sânul populaţiei vârstnice este aşadar sexul" (P. respectiv. Dintr-un număr de 10 000 de copii născuţi vii. 2 399 în 1936). în mod progresiv. „Bărbaţii şi femeile beneficiază. Se estimează că numărul octogenarilor va deveni de şase ori mai mare între 1950 şi 2025. Câteva anchete privind „procentul de eliberare" în funcţie de categoriile socioprofesionale (CSP) permit câteva concluzii.(a căror speranţă de viaţă. vârsta de pensionare variază de la şaizeci şi opt de ani şi cinci luni în 1950 la şaizeci şi cinci de ani şi unsprezece luni în 1972. cu toată modicitatea resurselor respective. în cea mai mare parte. în ceea ce priveşte cadrele. Putem preciza chiar că între şaizeci şi cinci şi şaptezeci şi nouă de ani. dacă sinuciderile bătrânilor reprezintă trei sferturi din decesele voluntare. celibatarii bărbaţi sunt mai „fragili" decât văduvii. vârstnicii sunt în majoritatea lor nişte oameni „în vârstă". adică la fel de lung ca şi copilăria şi adolescenţa" (P. Din o sută de bărbaţi de peste şaizeci şi cinci de ani. şi. fapt care nu se observă şi la femei. Aceşti actuali octogenari mai au înaintea lor încă şase ani de viaţă dacă sunt bărbaţi şi şapte ani şi jumătate dacă sunt femei.Proliferarea vârstnicilor Avem nevoie de câteva cifre pentru a demonstra că proporţia bătrânilor în piramida vârstelor confruntă civilizaţia noastră cu o sfidare complet nouă: „Nici un sistem de valori ce pune accentul pe respectul datorat vârstnicilor n-a avut motive să se preocupe de cvasiproliferarea acestora"'4. între şaizeci şi cinci şi şaizeci şi nouă de ani. Frecvenţa sinuciderilor reproduce ierarhia socială: cel mai adesea se sinucid salariaţii agricoli şi muncitorii necalificaţi. ating astăzi vârsta de optzeci de ani 3 194 de bărbaţi şi 5 797 de femei (faţă de 1 333 şi. Femeile o înfrunta mai uşor decât bărbaţii. 74 sunt căsătoriţi.2% în 1954 şi 10. trebuie să menţionăm faptul că sinuciderile sunt mai frecvente în rândurile bărbaţilor decât în cele ale femeilor. Se înţelege atunci că sexagenarii nu se resemnează să joace „roluri de umplutură" într-o societate în mijlocul căreia mai au de trăii încă douăzeci de ani. mulţumiţi să se pensioneze la şaizeci de ani. muncitorii agricoli solicită pensionarea la o vârstă mai puţin înaintată. trebuie să coboare până la şaizeci de ani. 66. Paillat). Modicitatea sumei d% bani ce li se cuvine cu prilejul pensionării şi posibilitatea diminuării progresive a bugetului-timp a activităţii lor profesionale sunt motivele pentru care muncitorii independenţi doresc „să se pensioneze" cât mai târziu cu putinţă. Potrivit unei anchete efectuate de INSERM*. între şaizeci şi şaizeci si nouă de ani. Pensionarea Decalajul dintre vârsta pensionării şi cea în care bătrâneţea este perceptibilă din punct de vedere biologic este aşadar un eveniment social. este cea mai scurtă din toate grupările din CSP) sunt.

s-a primit (în general) o moştenire. de-acum înainte. care au o minimă viaţă asociativă etc. Simone de Beauvoir 11 . copiii au fost „crescuţi" şi. Aşa că se poate face sport. remuneraţia superioară explică prelungirea activităţii"15. în timpul concediilor. Când ating vârsta „adevăratei bătrâneţi". liftinguri. La şaizeci de ani. sexologii reamintesc că plăcerea nu cunoaşte limită de vârstă. Dieteticieni şi nutriţionişti stabilesc conţinutul unui regim indispensabil. călătorii. viaţa familială. în această categorie intră profesiunile care reprezintă un refugiu pentru persoanele vârstnice şi lipsite de resurse materiale (femei de serviciu. care au. există un domeniu în care experienţa îşi spune cuvântul şi în care bătrânii provoacă şi surprize: politica. după cum se ştie. se caracterizeză prin venituri reduse. fiind frecventate de circa un milion de persoane. Ennuyer). alăturându-se celor a căror sănătate e destul de precară. Interesul întreprinderii respective. Totuşi. familia lor numărând adesea patru generaţii. Starea fizică şi mintală din momentul pensionării depinde de activitatea anterioară. bătrâneţea e considerată mai curând un progres spiritual decât o decădere. 65% dintre aceştia îşi văd unul din copii cel puţin o dată pe săptămână. mijloacele financiare corespunzătoare"."16 Aceştia sunt cei pe care îi regăsim. Opţiunea rămânerii la domiciliu are mai mulţi sorţi de izbândă la oraş decât la ţară datorită extinderii pensiunilor (bătrânii votează) şi dezvoltării serviciilor specializate. celor care au avut o viaţă profesională de lungă durată şi prost retribuită. Notre temps. Politicienii au depus o deosebit de prudentă activitate pentru a fi excluşi de la o pensionare anticipantă. batranii deţineau înţelepciunea şi cunoaşterea. la o extremă. Revistele ilustrate le dezvăluie tainele marii strategii antibătrâneţe: vopsele pentru păr sau loţiuni speciale pentru părul alb. încât aceştia nu mai interesează pe nimeni: căci. părinţii au grijă să mai rămână şi ei cu ceva. le magazine de la retrăite (960 000 de exemplare) a scos din vocabularul său expresiile umilitoare ca „vârsta a treia". care. La cealaltă extremă se află cadrele superioare. imamul Khomeiny îl alungă din ţară pe şah pe când avea şaptezeci şi opt de ani. o dată ce şi-au pierdut autonomia fizică sau mintală. constituind „a treia ţintă" pe care o au în vedere anunţurile publicitare. a fost ales preşedinte al Republicii în chiar anul în care a împlinit şaizeci şi cinci de ani. în 1980 se numără cu miile. „Cei mai puţin instruiţi sunt întotdeauna mai numeroşi decât cei cu o instrucţie superioară. o mână de lucru slab calificată şi o cerere superioară ofertei. Dar. raritatea e cea care creează valoarea. au depus o neînsemnată sau nici un fel de altă activitate în afară de una fizică sau manuală. „Categoria personalului de serviciu. Cluburile vârstei a treia se adresează mai curând membrilor claselor de mijloc: înfiinţate în jurul anilor 1970. în satele care se depopulează. în societăţile dinamice şi industriale. Cele treizeci de „universităţi pentru vârsta a treia" (prima datează din 1973) atrag pe cele şi pe cei care perseverează în dorinţa de a-şi îmbogăţi cunoştinţele (în jur de 10 000 de participanţi în 1980). generalul de Gauile redobândeşte puterea la şaizeci şi şapte de ani. Cifra lor se situează între 400 000 şi 500 000. ei îşi văd atunci şi strănepoţii. Francois Mitterrand. tratamente revitalizante. Trebuie să credem că pensionarea oferă tuturor accesul la acest standard de viaţă pe care îl descriu revistele de specialitate? Pensionarea sporeşte inegalităţile sociale. creme antirid sau pentru îngrijirea sânilor. Aceşti bieţi oameni care au fost întotdeauna săraci se înghesuie în ospiciile publice unde trăiesc „o moarte anticipată" (B. o comportare mai curând pasivă decât activă. cu un tiraj de peste un milion de exemplare): „Aceştia se orientează de bunăvoie către un existenţial calitativ pentru care posedă. cine se va ocupa de bătrâni? Coabitarea tradiţională din zonele rurale dispare o dată cu imperativele competitive care impun extinderea întreprinderilor. Mareşalul Petain a devenit şeful statului la optzeci şi patru de ani. şi în număr mare. în civilizaţiile orale. şi în aval de acest „rit de trecere" numărul neajunsurilor creşte. Se impune un nou cod gerontologie: ştiinţa de a îmbătrâni. cu sarcini anevoioase şi în prea mică măsură recompensate. campionul pensionării la şaizeci de ani. dacă sunt „ajutaţi". bătrânii sunt purtătorii memoriei colective. Anchetele Fundaţiei naţionale de gerontologie subliniază importanţa pe care o prezintă. Satisfacţiile pe care le oferă puterea compensează suferinţele inerente senectuţii. „persoane vârstnice". Revolta „tinerilor" pensionaţi găseşte un adevărat sprijin în societatea comercială pentru motivul lipsit de echivoc pe care îl formulează în următorii termeni Notre temps (revistă înfiinţată în anul 1968. şofa. în acest domeniu. Şi a fost descoperită acea fericită sintagmă: „oamenii timpului liber". numai faptul de a fi supravieţuit trezeşte admiraţie şi respect. Odinioară. în societăţile denumite „primitive". Numărul bătrânilor e atât de mare.veniturilor. o mare supleţe în ceea ce priveşte organizarea muncii. în izolarea ospiciilor şi a caselor de odihnă. Atunci când speranţa de viaţă e redusă. răsturnările sunt atât de rapide încât „reciclarea" trece înaintea experienţei. de pildă). chirurgie estetică. pentru pensionari.

Activitatea este o pavăză împotriva morţii. Cauzele morţii oamenilor de cincizeci şi cinci/şaizeci şi patru de ani. cadrele administrative şi cele cu profesiuni liberale. Astăzi există o foarte mică probabilitate pentru tineri de a muri (0. Constatarea demografului: „în secolul al XVIII-lea. CINE MOARE? DIN CE CAUZĂ? Şl CÂND? „Oh! Dumnezeule. dăruieşte fiecăruia moartea zămislită de propria-i viaţă!" E un domeniu în care datele statistice sunt mai mult decât abundente. Moartea. este total medicalizată. Diferenţele nu sunt la fel de evidente în ceea ce le priveşte pe femei: celibatarele. în 1900. Persoanele cele mai favorizate . în 1935 de şaizeci şi unu de ani. Cei mai „expuşi" sunt muncitorii manuali (25% dintre aceştia mor între treizeci şi cinci şi şaizeci de ani. văduvele şi femeile divorţate nu mor într-o măsură mult mai mare decât femeile căsătorite. Ne vom feri să copleşim cititorul cu avalanşa cifrelor. La acelaşi nivel de activitate. constatare valabilă atât pentru muncitori. La treizeci şi cinci de ani.adică cele care mor mai târziu . inginerii. Inegalitatea în faţa morţii este. dar de \%c pentru cadrele superioare. verificabilă. apoi cu oprirea inimii. care. a văduvilor. bolile de circulaţie. Momentul morţii pune o problemă: în trecut coincidea cu încetarea respiraţiei. în perioada de timp cuprinsă între 1975 şil980. Trierea după vârstă ar da la iveală unele diferenţe de mare importanţă. ceea ce contrazice dictonul popular: „Există văduve inconsolabile. iar în 1981 de şaptezeci de ani şi cinci luni pentru bărbaţi şi de şaptezeci şi opt de ani şi jumătate pentru femei17. profesiuni liberale. sesizată prin absenţa aburului de pe suprafaţa oglinzii plasate în dreptul gurii muribundului. Câteva date sunt totuşi necesare pentru a îndreptăţi afirmaţia noastră. în ordinea descrescândă a importanţei1 cancerul. şomerii mor mai de timpuriu decât colegii lor din aceeaşi categorie socioprofesională. sau că viaţa conjugală le impune unele sarcini materiale şi o seamă de insuportabile stresuri sentimentale. la naştere. Urbanizarea sporeşte inegalitatea în faţa morţii: în mediul rural. ciroza. survine de-acum înainte în spital sau într-o clinică. bunicii a cinci dintre aceştia se află încă în viaţă (faţă de 41 în 1973). alcoolismul.scrie: „Toate metodele propuse pentru a alina deznădejdea oamenilor bătrâni sunt derizorii: nici una dintre ele n-ar putea repara distrugerea sistematică a căror victime au fost oamenii de-a lungul întregii lor existenţe". această observaţie a lui Philippe Aries îşi păstrează valabilitatea: „în mai mare măsură decât scheletul sau mumia dansurilor macabre din secolele XIV şi XV. nici o victimă. muncitorii. Mortalitatea infantilă. graţie antibioticelor. deţinătorii unei diplome mor mai târziu decât cei fără diplomă.3%o. dar uneori nu trebuie să ai încredere în victime. institutorii. ajunge la mai puţin de \2%c în 1978. în marile aglomeraţii. electrocardiograma e 12 . Desigur. dăruieşte fiecăruia propria-i moarte. cea din rândul muncitorilor manuali e de patru ori mai mare decât cea din rândul institutorilor (şi de cinci ori în aglomeraţia pariziană). nu există nici un văduv inconsolabil". cancerul semnifică astăzi moartea". era de patruzeci şi opt de ani. sinuciderea. Oricum ar fi. numărul deceselor survenite prin accident este egal cu cele datorate cancerului. mortalitatea în rândul salariaţilor agricoli este de două ori şi jumătate mai mare decât în rândul institutorilor. o generaţie urma alteia fără să se suprapună. ceea ce permite două interpretări: sau că afectivitatea femeilor nu e ceea ce ne face să credem. mai mult decât leprosul cu lamele lui de metal fixate la picioare. întrucât tumorile maligne constituie cauza principală a morţii. dar care continuă să fie activi. bolile infecţioase nu mai fac. practic. statistic vorbind. intitulate „cauze nederminate şi alte cauze". cât şi pentru cadrele superioare. institutori. bolile infecţioase. când motocicleta îi expune unui risc „anormal". iar cei patru bunici a 91% din persoanele de treizeci de ani sunt deja decedaţi şi ambii părinţi a 28% (faţă de numai 53% şi 4% în 1973). Astfel. Un medic legist trebuie să constate decesul înainte ca acesta să fie înregistrat la starea civilă. restul fiind grupate de către INSEE sub acele rubrici imprecise. aşa cum se observă în Franţa de astăzi". a bărbaţilor divorţaţi dintre treizeci si cinci si şaizeci de ani este de două ori mai mare decât în rândul bărbaţilor însuraţi. speranţa de viaţă. probabilitatea de a deceda a bărbaţilor este de 2. Se va observa că. femeile suportă mai uşor decât bărbaţii decesul partenerului. personalul de serviciu. încă de 91%o în 1940. în 80% din cazuri.3%o la zece ani). Altă pavăză împotriva morţii este căsătoria sau o efectivă viaţă familială: mortalitatea în rândul celibatarilor. accidentele. la 100 de nou-născuţi. In secolul al XVIIIlea. între treizeci şi cinci/patruzeci şi cinci de ani. adică într-c proporţie de trei ori mai mare decât profesorii şi inginerii). excepţie făcând cei aflaţi între optsprezece şi douăzeci şi doi de ani. astăzi. de 6%o pentru muncitorii manuali şi de 4%o pentru salariaţii agricoli.sunt profesorii.

prezintă această punere în scenă. ni se va permite să ne distanţăm într-o oarecare măsură. decât în particular. Philippe Aries denumeşte „moarte domesticită" acea „ceremonie publică şi organizată chiar de cel aflat pe patul morţii care o prezidează şi al cărei protocol îl cunoaşte"18. începând din anul 1930. Acesta nu mai e trecerea instantanee de la viaţă la moarte. trebuie ca luciditatea să dăinuie şi ca durerea să nu fie atât de intensă încât să-1 împiedice pe muribund să-şi joace rolul. prin faptul că acesta e conştient de iminenţa sfârşitului său. „The porno-graphy of death". cei din jurul acestuia luând parte la asemenea acţiune duplicitară. şi a cărui tematică e reluată de acelaşi autor în lucrarea sa intitulată Death. ordonau să fie scoasă afară această mulţime.la iminenţa decesului său. Când îşi face apariţia şi sociologia morţii. muribundul trebuie să joace rolul celui care nu va muri. n-am întâlnit nici măcar unul care să fi îndrăznit să sfideze moartea". dar morţii dispar printre flori". Lucru de care ne putem îndoi. „Ţăranii lui Tolstoi mor întocmai ca şi Tristan sau ca plugarul lui La Fontaine şi vădesc aceeaşi atitudine familiară şi resemnată". Fiecare om moare aşa cum s-a născut: într-o încăpere plină de lume.Aries). Philippe Aries împrumută. lumea vorbeşte despre moarte ca şi cum nici n-ar exista. Nu se plânge. bolile infecţioase aveau un efect fulgerător. Nu mai există copii care se nasc în căpăţânile de varză.cea care ne prezintă dovada decesului. .aşa cum mai există şi astăzi -. Relatarea morţii lui Ludovic al XlV-lea făcută de Saint-Simon ar avea aceeaşi semnificaţie pentru oamenii din popor. dintre cei o mie cinci sute de bolnavi de leucemie. Dramaturgiei de ieri a morţii îi succedă lugubra comedie a morţii contemporane.).). Aries.. De acum înainte. şi. care credeau în „virtuţile aerului". cu toată pertinenţa. I se ascunde bolnavului. în Statele Unite oamenii nu mai mor acasă..Roland simte că moartea îl cuprinde din toate părţile" şi Tristan „simte că viaţa i se scurge şi înţelege că are să moară''. în interzicerea doliului şi a dreptului de a-ţi plânge morţii". „as if it were an analogue of masturbation". printr-un procedeu mai mult sau mai puţin avuabil. desigur . astfel încât medicii din epoca respectivă. apărut în 1955. Celebrul tablou al lui Greuze.. „Moartea domesticită (. Pentru ca moartea să fie acea „ceremonie publică şi organizată chiar de cel aflat pe patul morţii. spune Gorer. crizele cardiace îşi făcuseră deja apariţia. afirma Ph. scrie Philippe Aries. şi ne putem întreba „dacă o bună parte din patologia socială de astăzi nu-şi are originea în această evacuare a morţii din viaţa cotidiană. moarte care se caracterizează prin luciditatea muribundului.. Aceasta nu e marcată oare 13 . şi tot potrivit lui Ph. Grief and Mouming. din limba engleză cuvântul dying (distinct de death) propunând ca acesta să fie tradus prin „moarte". ci o serie de etape care pot fi eşalonate de-a lungul mai multor ore. în lipsa unei terapii adecvate. Căruia i-am putea opune părerea unui cancerolog specializat în „faza terminală" a bolnavilor de leucemie: „N-am auzit niciodată vreun muribund să fi rostit o frază istorică.. a existat. şi nu de mărturii. Blestemul părintesc (pictat în jurul anului 1765 şi aflat la Luvru).după crizele de extremă anxietate şi de revoltă . iar societăţii doliul său. Muribundului i se răpeşte propria-i moarte. printr-o hotărâre a medicului şi a echipei auxiliare" (Ph. Cu toată diversitatea analogiilor şi a autorilor se degajă un soi de convergenţă în legătură cu adaptarea progresivă a muribundului . printre care numeroşi medici.. „Moartea era anunţată aproape întotdeauna pe vremea când maladiile oarecum grave erau aproape întotdeauna mortale".. Ceea ce e un lucru morbid.) nu e un model situat într-o epocă istorică. condamnat deja. de „efecte ale realului". ci mai degrabă nostalgia timpuri'or de mult apuse. cu alte cuvinte. Aries. „Moartea cea frumoasă" care îl încântă pe Philippe Aries. să se deschidă ferestrele şi să se stingă lumânările. „Moartea a devenit un fenomen tehnic ce se obţine prin întreruperea medicaţiei. ci la spital sau într-o clinică. „buna-cuviinţă interzice orice referinţă la moarte. Desigur. Există doar oameni care dispar şi despre care nu se mai pomeneşte nimic şi despre care se va vorbi poate mai târziu. Acele artes moriendi din secolul al XV-lea îi încredinţează unui prieten al muribundului rolul de nuncius mortis în ipoteza în care bolnavul ar avea unele iluzii în legătură cu şansele sale de supravieţuire. Dimpotrivă. dar a o considera universală relevă nu atât rigoarea epistemologică. Citind acele studii în care se vorbeşte despre „lucrarea morţii" rămânem uimiţi de asemănarea acesteia cu „lucrarea vieţii". gravitatea cazului său şi ne bucurăm „că nu s-a văzut murind". dacă nu şi zile. Dar aici e vorba de texte. In legătură cu aceste afirmaţii categorice. care o prezidează şi al cărei protocol îl cunoaşte". ci un ideal situat în temporalitatea mitului (. Fără a mai vorbi de ciumă. când lumea va uita că sunt morţi (. CUM SE MOARE? Moartea Moartea e o temă la modă. Discursul funebru a devenit un simplu prilej pentru a fi exprimate nostalgiile şi unele utopii sociale"19. a cărei teorie se poale citi în articolul lui Jeoffrey Gorer.

prin convingerile contradictorii că trebuie să se acumuleze felurite experienţe. nu are şansa de a deveni un „caz medical" care ar face din el una din acele vedete cărora medicii le consacră. cu secretele ei specifice. Un studiu efectuat de americani a demonstrat că. Crane afirmă că. Din această optică. şi din prefixul eu. Toţi medicii francezi interogaţi în cursul unei anchete din 1968. de anxietate. după ce au cercetat patruzeci de decese dintr-un spital. prelungirea tratamentului medical având drept funcţie primordială disimularea iminenţei decesului. astfel că cei care-1 îngrijesc răspund prin propria lor muţenie. Soudet numeşte „examenul de trecere" confirmă concluziile la care au ajuns americanii. în timpul Reuniunii de la Strasbourg care avea drept temă „Bolnavul. R. nu este aceea de a împiedica moartea naturală. „probabilitatea ca cineva să fie considerat muribund sau mort depinzând în parte de locul pe care îl ocupă acesta în structura socială". de o manieră total inconştientă. Se pare că aceasta diluare a morţii în structurile organizatorice e un fel de chezăşie a refulării. Un medic şi un sociolog. două persoane care prezintă aceeaşi stare psihică pot fi socotite condamnate sau cu mari şanse de îmbunătăţire în funcţie de vârstă (pentru un bătrân. spre deosebire de confraţii lor americani. refuză în mod categoric să anunţe moartea apropiată a unui bolnav internat îhtr-un spital. chiar din clipa internării. un drogat. ambii americani. poate înţelege totul fără să i se spună adevărul. moarte. în cadrul acestuia din urmă se pune problema eutanasiei. Dar cine deţine secretul acestui „termen"? în noiembrie 1976. Dacă un individ sărac. subliniază înţelegerea tacită dintre personalul medical şi bolnavi. S. Nu mai e decât suportul muncii care se efectuează în vederea acesteia" (C. Riquet constata că „societatea noastră trebuie să fie organizată în aşa fel încât să înlăture tentaţia sinuciderii pe care o încearcă muribundul. ritmată de acel tempo al activităţii care o absoarbe. afirmă C. infirmierele răspund cu mai puţină solicitudine apelului unor muribunzi decât celui al altor bolnavi (The Dying Patient. dar. Moartea „omului fără calităţi". Duff şi A. lucrarea vieţii n-ar fi decât o repetiţie prin anticipaţie a lucrării acelui dying. Diagnosticul pentru un alcoolic. Ironie etimologică: expresia vine din cuvântul grecesc thanatos. nu-şi află locul decât modelată de raţionalismul unei organizaţii birocratice. Eutanasia înseamnă aşadar o „moarte bună". sa spunem a decesului. Hollingshead. deoarece moartea va interzice să se facă bilanţul de rigoare? Poate că Sartre a caracterizat în mod adecvat această etapă decisivă a vieţii private spunând că „din clipa în care omul a pierdut sentimentul nemuririi sale moartea nu mai e decât o problemă de scadenţă". în sfârşit. cu multă plăcere. dacă este vorba de un caz banal din punct de vedere social şi medical. fără familie etc.printr-o serie de alternanţe de revoltă. Puţinele cercetări efectuate de francezi asupra a ceea ce P. „integrată în structurile organizatorice. răsfăţându-1. presupus competent. B. cu imperativele şi tabuurile lui. Situaţie pentru care nu vom acuza în nici un fel corpul medical. cât şi pentru a asigura liniştea bolnavului. şi reproşurile i se adresează lui"21. respinsă în cadrul său individual. Personalul din spitalele respective se comportă ca şi cum bolnavul trebuie să trăiască. 1970). căreia nu-i place moartea. moartea". Si aceasta atât pentru a proteja personalul şi aşezământul respectiv. de perioade de linijre. un vagabond este „moarte la sosirea" în spital. 14 . care înseamnă bine." Este ceea ce se cheamă „simularea comună"20. D. în vârstă. în general. ci societatea. Unde mor oamenii? în mediul spitalicesc are loc astăzi acel dying care va realiza o complicitate complexă între muribund şi personalul în grija căruia se află. le mărturiseşte un medic. Bolnavul care nu vorbeşte devine insuportabil. Hamburger declara: „Misiunea medicului nu este aceea de a menţine viaţa cu orice preţ. ci numai aceea de a preveni şi de a evita moartea patologică ce intervine înainte de termen". P. Eutanasia Universul muribundului este împresurat de trei medii: cel medical. pronosticul unei morţi sigure poate interveni chiar înainte de sosirea medicului) şi de poziţia lor socială. „O persoană bine crescută. dar şi în timpul său propriu. articole întregi în diverse publicaţii medicale. New York. o prostituată. în această încăpere mortuară. Să fie aşa ceva cu putinţă? Sicine are dreptul de a lua o hotărâre în această privinţă'? în 1968. Mecanismul subtil şi implacabil al inegalităţilor sociale însoţeşte omul până la ultima lui clipa. Herzlich). copleşindu-1 cu atenţii. moartea acestuia se va insera într-un fel de producţie în serie care trebuie raţionalizată. Herzlich. „Căci nu medicii se arată indiferenţi. cel familial şi amical. şi că torul este inutil. cumulând adică o seamă de handicapuri. cel social. medicul este reprezentantul deosebit de sănătos al societăţii. medicul. R.

Pierre Simon. îşi ucide mama. In Franţa. la 15 septembrie 1978. achitarea. şi e cu atât mai greu de formulat un răspuns limpede întrebării pe care o ridică. în ceea ce îl priveşte. Curtea cu juri din Versailles îl condamnă la trei ani închisoare cu amânare pe Gilles Millote pentru uciderea fiicei sale. au devenit nişte adulţi absolut normali. O dată în plus. Neacordarea asistenţei unei persoane aflate în pericol n-ar mai constitui un delict pentru medic „care. se abţine să prescrie sau să continue un tratament sau o acţiune de reanimare susceptibilă doar să prelungească în mod artificial viaţa bolnavului în cazul în care acesta suferă de o afecţiune accidentală sau patologică incurabilă". să interzică folosirea unor acrobaţii terapeutice asupra acestuia. într-adevăr. în Marea Britanie nu a fost pronunţată nici o condamnare la închisoare în următoarele douăzeci şi cinci de cazuri de eutanasie. Mireille Gouraud. medicul ce trebuie să facă? Fiind vorba de un nou-născut. La 13 octombrie. Institutul Louis-Harris pune unui eşantion reprezentativ de protestanţi. următoarea întrebare: „Credeţi că un bolnav atins de o maladie incurabilă ar trebui să-i poată spune medicului său să-1 lase să moară în loc să-i prelungească viaţa atunci când nu se mai întrevede nici cea mai mică posibilitate de vindecare?". că şi-a omorât. venind în completarea alineatului 2 al articolului 63 din Codul penal. la Metz. eutanasia pasivă e un delict de neacordare de asistenţă unei persoane aflate în pericol. L. în cursul căruia au fost chestionaţi 300 de practicieni. iar. Câteva exemple. Dar unde se află începutul acestor „acrobaţii"?22. de 70% din cea a catolicilor şi de 75% din partea evreilor. judecătorul (sau juraţii) vor proceda potrivit Codului. Fernando Carrillo. In mai 1978. Este achitat. Două cazuri reale vor provoca neliniştea celor care dau sfaturi. senatorul H. reanimaţi după consumarea intervalului fatidic de cinci minute. scrie dr. având deplina împuternicire de a lua hotărârea administrării unui tratament în momentul în care persoana în cauză e incapabilă să acţioneze în direcţia aceasta datorită bolii sau unui accident". Răspuns favorabil. Un cadru superior. copilul nu a început să respire. pe de altă parte. Le Panorama des medicins consultă 701 medici. Derek Humphrey. încă din anul 1967. ţinând cont de ideile preconcepute pe care le avem în legătură cu Suedia). ne informează că 65% din cei care au mai puţin de treizeci şi cinci de ani sunt favorabili „eutanasiei pasive într-o comă depăşită când bolnavul sau rănitul este în mod categoric incurabil". un testament în care cerea să se renunţe. doctor în medicină. în sistemul nervos central se produc unele leziuni ireversibile. Hollister. aşa după cum am arătat şi în cazul luptei împotriva sterilităţii. Acelaşi practician semnalează însă şi o seamă de excepţii: câţiva nou-nâscuţi. atingând un procent de 76% din partea protestanţilor. după acest interval. care trebuie să fie răspunsul? Şi s-ar părea că eutanasia pasivă şi activă e mult mai des pusă în practică decât se spune sau decât credem. deputat de Michigan. acelaşi an. Eutanasia aparţine zonei secretului. ce spune judecătorul? Răspunsul i-1 dictează legea: eutanasia activă e o crimă şi este de competenţa Curţii cu juri. este achitat în octombrie 1977 la Aix-en-Provence. ucigaşa fiului său bolnav şi fără nici o speranţă de vindecare. la 6 aprilie 1978. este achitat în ianuarie 1982 de juraţii din Colmar. la orice „înverşunare terapeutică". dintre care 666 se pronunţă împotriva propunerilor înaintate de Caillavet. In Anglia. Luigi Fai'ta. dilema e mai gravă. după un răstimp de cinci minute. Regula nescrisă recomandă să se renunţe la continuarea procesului de reanimare în cazul în care.oferin-du-i toată înţelegerea şi alinându-i suferinţa. Plasat în miezul acestei probleme. în martie 1972. bolnavă de cancer incurabil. este achitată de Curtea cu juri din Chambery în noiembrie 1966. la şapte luni după moartea tatălui său. în faţa unui martor. C. Iar la cererea unei mame de a nu fi lăsat să trăiască un copil anormal. Caillavet depune un proiect de lege cu privire la „dreptul de a-ţi trăi moartea". declară în direct la televiziune. din propria sa iniţiativă. împreună cu senatorul J. a unui soţ care şi-a ucis soţia pentru a pune capăt suferinţelor acesteia. totul constă în adverb. dar un alt sondaj. prelungind în mod inutil o agonie fără speranţă". în 1974. depune un nou proiect. La Stockholm (ceea ce e o surpriză. care-şi ucisese fratele atins de o boală incurabilă. aceasta fiind anormală. soţia care suferea de un cancer incurabil. catolici şi evrei. Tot în Statele Unite. în caz contrar. Toss e condamnat la opt luni de închisoare pentru omuciderea voluntară a unui pacient care semnase. Aceste două propuneri declanşează numaidecât o foarte vie polemică. Kustner. pe deplin conştient. propune ceea ce se cheamă „testamentul din timpul vieţii" prin care orice bolnav potenţial ar putea solicita o eutanasie „activă" în ipoteza că s-ar afla într-o situaţie care nu i-ar permite să ia o asemenea hotărâre. depune un proiect de lege prin care propune să i se ofere bolnavului dreptul de a controla tratamentul medical care i s-a prescris de către un „agent desemnat. dr. Mezard. în martie 1978. sau. Şi atunci. Dar. ziarist la Sunday Times. cu asentimentul acesteia. la cererea bolnavului. 15 . avocat din Chicago.

este. în xietatea lui. după mai multe zile de comă. şi mai ales în august când e vorba de orăşeni. Viaţa de aici de pe pamânt nu e decât o plăcere înşelătoare" (Coran. nemaispălându-se şi nemaiacordând nici cea mai mică atenţie felului de a se îmbrăca. de ani de zile. Unde a găsit puterea acest maniac depresiv. renunţând la orice urmă de cochetărie.dinamic. Un număr special din revista Laennec (aprilie 1985) ne informează . avem o seamă de statistici. şi de aceea catolicismul consideră că sinuciderea prin spânzurare a lui Iuda Iscarioteanul e un păcat mortal.care o însoţeşte. Sinuciderea suscită însă şi dispreţ („Ce laşitate să renunţi la lupta pentru viaţă!"). rareori iarna. . Ii sfidează pe cei vii prin renunţarea la o existenţă pe care o socoate nesatisfăcătoare sau intolerabilă. Până în ultima clipă.în mintea acestui cadru superior care s-a năpustit cu maşina într-un copac pe o vreme deosebit de frumoasă? Secret. Privirea bolnavei lasă să se înţeleagă că o recunoaşte. în :laşi timp. pe figura condamnatului se poate citi o mare bucurie. iar muribundul. dar în imposibilitate să mai părăsească patul. se lasă în voia soartei. tânără. Medicul său afirmă că dorea să i se prelungească cât mai mult cu putinţă o viaţă care îi rezerva în fiecare zi o fericire de o intensitate pe care nici un martor n-o poate evalua. în fiecare zi. sora sa mai mică vine s-o vadă. Operată. lucrare semnată de Claude Guillou şi Yves Le Sonniec şi publicată în 1983 de Alain Moreau. aproape riciodată la sfârşit de săptămână.ă sinuciderile au loc mai cu seamă lunea. III.. muritorii erau obsedaţi mai curând de 16 . prietenul. 185). Un studiu publicat de asociaţia Phenix subliniază influenţa ingurătăţii (celibat. îşi pierde identitatea fizică.esta e şi punctul de vedere al islamului: „Fiecare suflet gusta din moarte. Pentru oamenii din Evul Mediu timpuriu. ruda. pentru . să se spânzure în parcul spitalului de psihiatrie sau să sară peste balustrada unui balcon? Cum a putut acest schizofrenic. e „salvată". care. şi-a petrecut ultimii doi ani din viaţă în rugăciune pentru a i se ierta frivolităţile. spre apusul ţii. vorbirea fiindu-i incoerentă. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU MORTUL? De la „modificare" la moartea cea adevărată Antichitate.). începând cu secolul al [Il-lea. „performant". Desigur. Dpovăduirea iertării în Reformă şi rugăciunile în care solicită îndurare pentru cei morţi din Contra-Reformă primă tocmai această individualizare. Cine poate spune că în slaba luciditate a acestei femei aflate pe patul morţii nu mai dăinuie dorinţa de-a trăi. La Fontaine. Răspunzător e întotdeauna Itul. dar nu veţi primi adevărata voastră . strămoşilor li se dedica un cult. sportiv. soţia lui. Ii sfidează pe cei morţi. se gândeşte la verdictul Judecăţii de apoi. oamenii îşi iau anumite precauţii. faţa i se buhăieşte. Se înţelege că. aproximativ 150 000 de „tentative". în escatologia ştină. Are şaizeci de ani.nicie. 10% din decesele celor aflaţi între cincisprezece şi douăzeci şi patru de ani ar putea fi puse pe seama unor gesturi ce vizau autonimicirea. Sub efectul masiv al medicamentelor.. sinuciderea e un act atât de secret încât nici nu ştim numărul anual al sinuciderilor. moartea se individualizează.plată decât în ziua învierii (. văduvie). SEMNIFICAŢIA MORŢII. de preferinţă în mai şi unie. medicul. îl sfidează pe Dumnezeu. acestea subevaluează numărul lor real.se pune la cale? . deoarece îi contestă propria-i Creaţie. iar emuritorii erau proslăviţi. de două ori mai des la ţară decât la Paris. subsidiar (viaţa e trecătoare) şi hotărâtor icatul mortal atrage după sine condamnarea. suferă de un cancer incurabil. O schizofrenică atinsă de un cancer cu evoluţie lentă îşi rupe colul femurului. tot ceea ce se petrece aici.adică a ostentaţiei . un mare libertin după ce se hrănise cu învăţăturile seminarului pe la douăzeci de ani. Suicide mode l'emploi. sinuciderea rămâne învăluită în taină. frumoasă. pe pământ. la chinurile iadului). vine să-1 vadă zilnic. neînregistrându-se decât sinuciderile „reuşite" si constatate. Sinucigaşul e un mort care-şi condamnă rudele şi rietenii la un veşnic sentiment de culpabilitate. chiar şi numai pentru a revedea „mâine" chipul surorii preaiubite? Eutanasia să rămână aşadar în domeniul non-dreptului. cărora li se alătură cu o grabă de neînţeles. dar. Deoarece numai conştiinţa acestor personaje implicate în acest dans al morţii trebuie să decidă: bolnavul. părul îi cade. moartea nu era decât o „modificare" în asteptarea învierii colective. candalizează: unul din autori e acuzat de a nu fi acordat sistenţă unei persoane aflate în pericol în urma plângerii amiliei unui sinucigaş care mai încercase de nenumărate ri să-şi pună capăt zilelor. Sinucigaşul Sinucigaşul e acel personaj care sfidează absolut tot. ca de altfel şi admiraţie („Ce curaj să faci asemenea lucru!"). în pofida provocării . divorţ. aparent „desprins de realitate". să adune un număr suficient de pilule pentru ca acestea să provoace ceea ce se numeşte o „sinucidere reuşită"? Ce se petrece . 12 000 în 1983. în acea epocă.

F. Nimic nu e mai îngrozitor decât un cadavru absent (.Thomas afirmă că funeraliile efectuate în grabă şi doliile escamotate provoacă tulburări psihice. atât pulsaţia sexuală. apa (imersiunea).Thomas). (Se pare că e nevoie de un an pentru ca trupul înmormântat să se mineralizeze. „curată.Thomas: „Un cadavru care e sediul unor metamorfoze nu deosebit de atrăgătoare şi la care nu trebuie în nici un caz să ne gândim. „mormântul a devenit adevărata casă a familiei" (Ph.. Marx prin transformare socială se situează. Psihanaliştii spun că nu mai ştim „să ne ucidem morţii" şi că. ci de o echipă de specialişti în ceea ce se cheamă „a muri") şi desocializarea doliului (omul e înmormântat „în cea mai strictă intimitate". cât şi pulsaţia morţii se comportă ca nişte pulsaţii de conservare în cel mai strict sens al cuvântului. o 17 . V. respectând întru totul credinţa defunctului („muzică religioasă dacă acesta a fost creştin. în această celebrare a morţii individuale în vederea venirii unei umanităţi generice. nu mai sunt familiarizaţi cu moartea. Poate pentru că . şi una şi cealaltă.). consilier municipal delegat pe lângă cimitire. Dar. fie că e vorba de acea Cetate a lui Dumnezeu sau de acel eldorado comunist. cărora li se interzice frecventarea muribundului şi care nu sunt obligaţi să ia parte la funeralii. S-a petrecut aşadar o deplasare a conţinutului către conţinător.ca şi pentru un sceptic . în jurul anului 1980. Rămâne ca toate acestea să fie şi dovedite. de a se constitui făuritorii unei umanităţi viitoare". are loc un fel de „campanie de promovare" în favoarea incinerării. Căci ce înseamnă un cadavru? O prezenţă care vădeşte o absenţă". Freud se întreabă dacă Eros nu e decât un ocol pe calea lui Thanatos. pe plan profan şi istoric. în Franţa. în ambele cazuri este vorba (potrivit formulării aceluiaşi autor) de „a depăşi neconcordanţa valorificând destinul său de tranziţie către o stare mai bună care va fi alta".Aries). mai cu seamă. Tinerilor. supravieţuitorii sunt bântuiţi în halucinaţiile lor de fantoma celui dispărut. „mijlocul cel mai radical de a se debarasa de morţi". să restabilească o stare care a fost perturbată de apariţia vieţii. deoarece tind.V.sau autenticitatea? durerii supravieţuitorilor.potrivit părerii lui L. în Le Bulletin municipal qfficiel din februarie 1977 al oraşului Talence (Gironde). Dar fastul funerar din trecut nu spunea nimic despre intensitatea . a ales incinerarea. Bogatele văluri negre ale văduvei şi ale rubedeniilor ascundeau lacrimile sau nişte figuri încremenite în indiferenţă? L. Torţionarii argentinieni cunoşteau lucrul acesta.V. scrie acesta în Le Moi et le Qa. amândoi. Candelou. moartea a devenit adevărata moarte. „examenul de trecere" este secularizat: unei escatologii i se substituie o teleologic După pertinenta remarcă a pastorului Andre Dumas: „Hegel prin ştiinţă. Această angoasă pare specifică lumii occidentale" (L. aerul (expunerea). F.groaza iadului decât de teama morţii. acţiune din care ecologia n-ar avea decât de câştigat". evoluţia ştiinţelor şi a tehnicilor exprimă dominaţia crescândă a omului asupra naturii. de a se împăca strămoşii. „Cele două pulsaţii. în Franţa. ci. elogiază avantajele incinerării: puţin costisitoare. acesta putând dubla acumularea bunurilor de care dispune şi durata folosirii acestora datorită prelungirii existenţei sale. care ar rezolva dificila problemă a cimitirelor supraaglomerate. Nu se mai pune problema. muzică clasică în caz contrar")." Pentru un agnostic . ceea ce nu este cazul înhumării. moartea totală. incapacitatea sa de a suprima moartea fiind resimţită ca un eşec al ştiinţei şi al puterii sale: moartea este enorma necuviinţă. dispariţia într-unui din cele patru elemente ale cosmosului: pământul (înhumarea). pe un plan religios sau mitic. Ce se află sub această lespede nepieritoare pe care o acoperim cu flori? Răspunde L. „Moartea care este moartea individului devine de două ori dramatică: ea duce la neant. piatra tombală devine substitutul mortului. focul (incinerarea). cu cavourile ei insalubre. situată „în fruntea revoluţiei morţii". iar un an era şi răgazul necesar alinării durerii prezumtive a celui îndoliat). Desigur. Din clipa în care istoria trăită a devenit aditivă. dar. Cum să ne ucidem morţii? Incinerare? înhumare? Philippe Aries denunţă hipersocializarea morţii (omul moare la spital. Aries ne aminteşte că intelighenţia britanică. în secolul al XlX-lea. în societatea noastră marcată de creştinism.care nu crede nici în împărăţia Drepţilor şi nici în realizarea unei societăţi fără clase. înhumarea rămâne totuşi practica cea mai curentă. anulează eul. ei refuzau restituirea către familie a corpurilor „celor dispăruţi". iar cortegiul nu mai e înveşmântat în negru). în lipsa unui ceremonial disculpant. înconjurat nu de cei apropiaţi lui. Acelaşi autor aminteşte faptul că „răstimpul de doliu corespunde cu cel al cadaverizării". aici. totul este inversat..Thomas -„rămăşiţele pământeşti sunt fundamentale. Candelou propune ca acele columbarii să fie denumite „grădini ale amintirii". Vom remarca faptul că. la lipsa unui sens.V. crucea care îl domină este simbolul reînvierii. exhumările şi penibilele reducţii ale corpului.

Şi a nu vedea în patrimoniu decât o acumulare de bunuri ar însemna reducerea semnificaţiei acestuia. în trecut. la procedeele moderne de conservare a informaţiei. sexualitatea este definită drept „ansamblul unor caractere speciale interne sau externe pe care le prezintă indivizii şi care sunt determinate de sexul acestora". dar aceasta din urmă este percepută mai greu decât prima. obligată să se pensioneze. ea exprimă şi perpetuarea familiei. Dar Michel Foucault ne somează să reflectăm asupra locvacităţii tăcerilor. având în sarcina sa un înaintaş şi unul sau mai mulţi copii care nu mai au (sau nu au încă) o slujbă." BANII MORTULUI Nostalgia „socializării doliului" nu trebuie să ne facă să uităm că moartea înseamnă şi transmiterea unui patrimoniu. şi creşte numărul persoanelor în a căror sarcină se află câţiva înaintaşi. ni se pare un lucru incontestabil. ea nu se reduce la împărţirea moştenirii.fără îndoială -.V. se referă la imaginea paternă. Am păstra astfel ceea ce fără de care nimeni şi nici un grup nu poate trăi: o memorie şi un trecut. împreună cu Jean-Claude Chamboredon. bărbatul încearcă să citească în ochii partenerei fericitul rezultat al strădaniei sale. uitând că acesta nu mai e decât un schelet pe cale să se mineralizeze? „Să se recurgă la fotografie. mortul până la ultimul său lăcaş au mascat deseori lacoma aşteptare a moştenirii. numărul părinţilor care fac donaţii acestora devine din ce în ce mai mare: 100 000 în 1970. reţine totuşi atenţia tuturor. şi n-a încetat să sporească. cât şi cea a femeilor. Să se imagineze un soi de mnemotecă a timpurilor viitoare. mormonii. Nicolas Versette descrie femeile ca fiind în mod 18 . şi tot atâtea pentru sexul femeiesc. Din care pricină legislatorul .. plăcerea feminină. copiii au intrat deja în posesia unei părţi din patrimoniul parental cu mult înaintea decesului părinţilor respectivi. de unde o seamă de expresii ca „a da ochii peste cap". încă din secolul al XVlI-lea. In Le Petit Lairousse (ediţia 1978). la film. Se moşteneşte aşadar din ce în ce mai târziu. în trecut.nu constituie o excepţie. numărul acestora a crescut de la 28 000 în 1964 la 54 000 în 1977. urmele lăsate de cei dispăruţi. dr. putem reţine două: moştenitorul unui foarte important patrimoniu. Dar moartea nu este numai „necuviincioasă" sau „scandaloasă". aşa cum arată şi numele. că . având în vedere vârsta mai redusă a pensionării. ca şi a câtorva care îndrăznesc să vorbească despre ea.Thomas. Patrimoniul. în vârstă de şaizeci de ani. a da îr docot de atâta ardoare) este definit în Le Grand Robert drept „cel mai înalt grad de excitaţie sexuală". din ce în ce mai des. că dispariţia acestui ritual lasă intact sensul morţii . aşa cum fac. munceşte şi acumulează pentru a lăsa copiilor săi mai mult decât a primit el de la părinţi nu mai ascultă doar de dorinţa câştigului. o persoană săracă în vârstă de şaizeci de ani. banii capătă o dimensiune instrumentală.chiar socialist fiind . propune L.o sociologie a morţii care nu se bazează pe o sociologie a formelor de transmitere este expusă riscului de a fi idealistă şi abstractă". unde oamenii ar putea consulta. URMĂRIREA ORGASMULUI In căutarea armoniei sexuale După P. Tatăl care economiseşte. De aceea . Ce trebuie făcut pentru a păstra amintirea celui dispărut. Formulare abstractă care nu-i îndeamnă nicidecum pe liceeni spre visare. Am putea defini patrimoniul ca un ansamblu de lucruri încărcate de afectivitate şi de ponderea istoriei unei familii. aşadar a poziţiei sociale a acesteia. Credem. 550 pentru penis. printre care pensionarii sunt din ce în ce mai numeroşi. există 1 300 de cuvinte sau sintagme pentru a desemna coitul.metonimie". care n-a moştenit încă nimic dacă unul sau ambii (în caz de donaţie către ultimul supravieţuitor) părinţi este (sunt) încă în viaţă fără să fi încuviinţat nici un fel de donaţie. la banda sonoră. fără a mai vorbi de cei pensionaţi înainte de vreme. pe îndelete. survine în momentul în care acesta o părăseşte. Pentru a asigura continuarea spiţei sale. Că lacrimile şi lamentaţiile care însoţeau. Cât despre donaţiile-partaje. Conştienţi fiind de faptul că urmaşii lor vor intra în posesia moştenirii cuvenite ia vârsta pensionării. Orgasmul (de la cuvântul grecesc orgasma. derivat din verbul orgon. iar cea a patru generaţii . Coexistenţa a trei generaţii a devenit astăzi însăşi norma. de pildă. „a te roşi până în albul ochilor". Cuvântul se aplică atunci când avem în vedere atât plăcerea bărbaţilor. Desigur. astăzi. moştenirea survenea în momentul în care individul intra în viaţa activă. 185 000 în 1983.a limitat întotdeauna caracterul progresiv al impozitului asupra succesiunii.am văzut deja .Guiraud3. ignorată sau condamnată de Biserică. Printre foarte numeroasele cazuri în speţă. Lipsită de orice rol în actul procreaţiei.şi groaza pe care o suscită -. aşa cum există biblioteci. Donaţiile între indivizii aflaţi încă în viaţă (către copii mai cu seamă) camuflează aceste novaţii demografice.

Această iergenţă a fost posibilă datorită unei porniri indecente pernicioase al cărei simbol poate fi considerat acei itoportrait se masturbant al lui Egon Schiele Jraphische Sammlung Albertina. Majoritatea istoricilor cred că aceste prescripţii erau îndeplinite întocmai. din punct de vedere istoric vorbind. nici bărbatul 1 este stăpân peste trupul lui. unii teologi se arată preocupaţi de greutăţile cu care se confruntă perechile cu mulţi copii. conţinutul penitenţelor ne oferă multe informaţii cu privire la practicile contraceptive din afara mariajului şi la masturbare. Montaigne sfătuieşte pe bărbaţi să nu obţină de la soţiile lor decât D plăcere moderată. In trecut. Masters şi Johnson ne relatează că. apare un nou gen de anxietate pe care ei o definesc drept „aceea de a nu avea posibilitatea fiziologică a eficacităţii". serioasă şi combinată cu puţină îveritate. Cor. Avem de-a face cu o deplasare de valori care se efectuează în avantajul narcisismului individual şi/sau conjugal. de informaţie. Potrivit acestui autor.". „Fiecare era creştin în felul lui. Jean-Louis Flandrin nu e de aceeaşi părere. şi nici axat pe copil. şi nu a trăi pentru a mânca. ceea ce vrea să spună că dacă problemele psihice sunt rezolvate. Pierre de La Palu propune „îmbrăţişarea reţinută" (pătrundere fără ejaculare). Dar Montaigne şi Brantome găsesc cât se poate de normal ca un bărbat să aibă legături de dragoste în afara menajului şi să pună în practică . în prima epistolă către Corinteni.acele nemaipomenite figuri ale lui Aretino". începând cu anul 1970. Urmărirea înţelegerii sexuale este popularizată de mass-media.). iar La Fetite Bible des jeunes epoux. începând cu anul 1960. care o socot inutilă emiterii unei „sămânţe femi-ine" al cărei amestec cu sămânţa masculină are drept Dnsecinţă procreaţia. deoarece femeile noastre sunt destul de grijulii ând e vorba de trebuinţele noastre". Acesta observă că „postul cel mare" nu se înscrie în curbele concepţiei. patruzeci de zile upă naştere. Sunt prohibite toate mijloacele iticoncepţionale. La sfârşitul secolului al XVI-lea. se impune o scurtă memorare istorică. începând cu secolul al XlV-lea. Bărbatul -în calitatea lui de vir . şi fiecare femeie bărbatul ei". 19 . deoarece „dintr-o fărâmă de ărbune aprins pe care îl au în corp. mai cu seamă în mediile rurale. fiecare bărbat să-şi aibă nevasta i. Castitatea este preferabilă ipostazei conjugale. şi nu a trăi pentru a te :da luxuriei. pacienţii lor erau bărbaţi pe care îi preocupau contra-performanţele lor: impotenţă. Tomas Sanchez afirmă că nu constituie un păcat faptul că „unirea între soţi" nu urmăreşte procreaţia (dai' fără a se lua unele măsuri împotriva acesteia. Trebuie te împreunezi pentru a procrea. De-acum înainte. ca reper esenţial al structurii. femeia care juisa fără a iubi era socotită drept nimfomană. i. bineînţeles). dar cum i toţi oamenii sunt capabili de asemenea lucru. rămâne cea a capacităţilor sexuale foarte inegal „performante" de la individ la individ. încurajează realizarea orgasmului simultan. în timpul ciclului. ascultare. tot astfel. Sfântul ivel susţine teza obligaţiei conjugale: „Nevasta nu este ăpână pe trupul ei. apărută în 1885. Brantome îi . tabuurile sexuale ale creştinătăţii nd amplu tratate în tomurile precedente-5. ejaculare precoce etc. Bărbatul trebuie să-şi stăpânească ardoarea jluptăţii şi să nu se lase mânat cu prea mare grabă spre npreunare. „Acesta nu e animat numai de imperativele datoriei şi ale devotamentului reciproc. reluată de multiple instituţii de consultanţă. Trebuie să ănânci pentru a trăi. pe când bărbatul căsătorit care frecventa anumite case era considerat un om „normal". împreunarea este interzisă în zilele de ost şi de sărbătoare."7-4 snderea trecutului Evenimentul major din viaţa privată a occidentalilor din este ultime decenii este poate apariţia unei erotici total răine sistemului cultural iudeo-creştin. Viena). Adulter este bărbatul îndrăgostit peste măsură de femeia ii (.. un număr din ce în ce mai mare de femei vine să-i consulte pentru raritatea sau incapacitatea de a realiza orgasmul. chiar şi în cazul :esta. femeile plăsmuiesc alte o sută". scrie Sfântul ronim. Si.natural „mai lascive" decât bărbaţii. potrivit observaţiilor aceloraşi autori. bărbatul trebuie să-şi cunoască nevasta cu măsură. Nimic nu e mai infam decât să-şi iubească neva soţia aşa cum îşi iubeşte amanta".. Ceea ce este nou. în jurul anului 1950. în perioada sarcinii şi a alăptării. Plăcerea femeii n-a fost evocată nicicând de ologi. Merge chiar până acolo încât pune la îndoială profunzimea convingerilor creştine.e o fiinţă destul de simplă. scrie acesta. caTe tinde să confunde ejacularea cu ceea ce se cheamă akme.. fel care nu a fost niciodată cel al teologilor si nici al nostru. „pentru evita impudicitatea..VII.comandă soţului să nu-i deştepte soţiei gustul ârjonelilor amoroase. Pentru a ţelege importanţa fenomenului. este mărturia feminină care vorbeşte despre sexualitatea sa şi dictează caietul său de doleanţe. cuplul trebuie să se structureze în jurul armoniei sexuale. ci nevasta" (I. ci bărbatul.

această epilepsie şi acest delir durează de obicei puţin. Iar sexologului îi revine responsabilitatea de a dezvăţa pacientul de un atare comportament.spun sexologii . Trăim oare „crepusculul psihanaliştilor şi zorii sexologilor" potrivit expresiei lui A. 6-10). psihologici şi sociologici. bine încleştate. capătă o căutătură buimacă (. adică până la orgasm (. că în caz de reuşită „supravegherea post-cură" durează cinci ani (în general prin telefon). Ce făcea el n-a plăcut Domnului. Această stare frenetică. Distincţia dintre orgasmele clitoriene şi cele vaginale este o iluzie. Fiind condamnat la moarte pentru masturbare.Roubaud descrie orgasmul în termenii următori: „în timpul orgasmului. Ochii. în 1950.cea mai bună pregătire în vederea unei întâlniri reuşite cu celălalt. în care caz există două posibilităţi: fie prin eliminarea neliniştii asociate comportamentului deprinderii. muşcă până la sânge umărul care a avut imprudenţa să li se abandoneze.). Masters şi Virginia E. orgasmoterapeutul îşi limitează tratamentul în timp. Se cunoaşte originea acestei plăceri solitare. potrivit căreia comportamentul nevrotic este „învăţat". Ne vom îndrepta către ceilalţi atunci când vom fi pe deplin pregătiţi". La fonction de i orgasme. ca cumnat. E suficient însă pentru a epuiza forţele organismului". iar femeile la 162). XXXVIII.. se agită în toate sensurile sau se întind şi se întăresc ca nişte bare de fier. că statisticile succeselor şi ale eşecurilor sunt ţinute la zi şi publicate. „N-am putea iubi o altă fiinţă decât cu condiţia de-a ne iubi în întregime noi înşine până acolo încât să ne masturbăm cu adevărat.... Mitul clitorisului. care 1-a omorât şi pe el" (Geneza. Atunci Iuda a zis lui Onan: «Du-te la nevasta fratelui tău. p. aceştia publică în 1966 Human Sexual Response în care descriu experienţa orgasmică a bărbatului. că este efectuat de doi coterapeuţi (un bărbat şi o femeie. cuprinse de convulsii şi uneori de crampe.. şi ridică sămânţa fratelui tău». scrie D. Bejin). William H. 1855). era rău înaintea Domnului. 1948) devine şexologia o ramură recunoscută a ştiinţelor umane. Calitatea plăcerii sexuale a femeii nu e determinată aşadar de dimensiunea penisului. Simon. din cauza maxilarelor. şi Domnul 1-a omorât. să menţionăm faptul că tratamentul durează cincisprezece zile.. violent injectaţi. Bejin?26. în vreme ce bărbaţii o evaluează la 172 milimetri. Les Mesententes sexuelles (1971) propun o nosografie a disfuncţiilor sexuale care fundamentează orgasmologia şi orgasmoterapia. Kinsey.). Johnson. Reich. gâfâitoare şi întretăiată la unii. un articol al cărui titlu poate fi interpretat ca un proces-verbal de constatare a eşecului. uitându-şi partenerul întru voluptate. Comportement sexuel de l'homme. deoarece „răspunsul propriu al canalului vaginal în momentul desfăşurării explozive a orgasmului este limitat la plat-forma orgasmică" (entitate fiziologică ce corespunde unei a treia părţi externe a vaginului). nr. întâiul născut al lui Iuda. sexologul pretinde că obţine unele vindecări şi se referă la un corpus de enunţuri ştiinţifice experimentale.. Sexologia se inspiră clin behaviour therapy. ia-o de nevastă. dinţii încep să scrâşnească.3-38). dr. printr-o „nemaipomenită îndrăzneală de laborator". 1927) şi mai cu seamă după al doilea (A. „Analiză terminată şi analiză interminabilă" (Revue frangaise de psychanalyse. Orgasmul feminin e prezentat ca fiind rezultatul a trei serii de factori: fiziologici. în cunoscutul său Trăite de l' impuissance et de la sterilite chez l'homme et chez la femme (Bailliere. deoarece „adolescenţii 20 .. ca să nu dea sămânţă fratelui său. examinează pentru prima oară aparatele genitale masculine şi feminine în timpul actului sexual. După mii de ani de sancţionare. F. In vreme ce Freud scrie. omolog al penisului masculin. contrar ideilor unanim acceptate (lungimea mijlocie a penisului în erecţie este de 155 milimetri după dr. Respiraţia.Orgasmologie şi orgasmoterapie Şexologia apare în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Fără a intra în amănunte. Abia după primul război mondial (W.). puberii să ia aceste „rele obiceiuri" devenite bune. 1. 1976) e de părere că „toţi copiii de ambele sexe se masturbează din cea mai fragedă vârstă". Este absolut necesar ca. asistăm la o depatologizare a onanismului care este o adevărată ruptură în sistemul nostru cultural. fie acţionând în aşa fel încât comportamentul dezvăţării să devină neliniştitor" (A. Er. Cooper în Mort de la familie. vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său. Gilbert Tordjman (Le Dialogue sexuel. la ieşirea din perioada de latenţă. cu doi ani înaintea morţii. se întrerupe la alţii (..). iar unele persoane se lasă duse atât de departe de delirul erotic încât. Centrii nervoşi congestionaţi nu mai comunică decât senzaţii şi voliţiuni confuze (.. Er. Contrar psihanalistului.). După ani întregi de cercetare. circulaţia se accelerează (. acesta este verdictul care ne vine din negura timpurilor. „Iuda a luat întâiului său născut. „Este aşadar vorba de a suprima simptomele actuale (şi nu refulările trecute) decondiţionând şi recondiţionând organismul pacientului. un medic şi un (o) psiholog (ă). ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui. este anihilat. o nevastă numită Tamar. Onan. Masturbarea având un mare rol pe durata acestei cure. Membrele. masturbarea iese din zona secretului pentru a deveni .

în 1983. Bejin). care trebuia achitată „până în pat. Dekhli: „Suferinţa în direct. cel puţin aşteptările. „Pe plan etic. Că aceasta e provocată de corpusculii voluptăţii din zonele erogene primare sau de morfmele pe care le fabrică creierul. „onorată". Astăzi. care e un fost copil victimizat. R. adultul. ruşine şi ură decât de o voioasă lascivitate"28. Excitaţia sexuală şi secretele acesteia De ce suntem excitaţi din punct de vedere sexual? Un spirit plin de candoare ar oferi câteva răspunsuri simple: absenţa relaţiilor sexuale de o bună bucată de timp. sexolog)? Problema era oare într-atât de lipsită de importanţă încât statul a omis să se implice? Desigur că nu. care admonesta şi putea refuza iertarea păcatelor şi împărtăşania. Flandrin). de disimulare. trebuia.-L. Stoller enumera factorii psihici care contribuie la excitarea sexuală: „Ostilitatea. contemplarea unei fiinţe dezirabile. bărbatul şi the third person (duhovnic. îşi află răzbunarea în victoria erotică. acesta stabileşte şi defineşte o normă simplă: imperativul orgasmic. Riposta realizatoarei. îndreptăţită retribuţie a serviciului adus. Acelaşi autor ne oferă. ci o realitate biologică înscrisă în corp". Pascale Breugnot: „Lucrurile merg bine deoarece ne aflăm pe un platou de televiziune. Pe plan tehnic. Si amândoi simt că se află în deplină securitate". unul în raport cu celălalt. Orgasmologul. femeia cucerită. ne informează psihanalistul. de refulare. Actualul termen al acestei evoluţii ne este adus la cunoştinţă datorită revistei Vital în care se poate citi: „Biologii se înverşunează să descopere legile plăcerii sexuale (.trebuie s-o repetăm -decât un contract între două patrimonii sau două sărăcii. ruşinoasă". ca altădată duhovnicul. în care acesta nu era . creşterea bruscă a substanţelor androgene etc. isteria acestei reprezentaţii publice. avem dovada că plăcerea nu e un păcat al civilizaţiei. Concluzia lui K. se solicita sprijinul duhovnicului. De unde indignarea revistelor Elle. şi poate mai cu seamă în pat" (J. Dar cererile depăşesc dacă nu speranţele. Iar bărbatul procedează aşijderea dacă erecţia e slabă. R. Altfel spus. iluzia.fie că sunt conştiente sau inconştiente . în care cuplul este invitat să-şi expună dificultăţile sexuale şi alective în faţa a doi ziarişti şi a unui psihanalist. îşi dezvăluie şi ea secretul şi se duce să consulte un sexolog. maternitatea şi viaţa sexuală). frigidă aşadar. dorinţa de a şterge amintirea traumelor şi a frustrărilor din copilărie. Ceea ce înseamnă regăsirea secretului confesionalului atunci când persoana în cauză i se adresa unui duhovnic necunoscut. este o terţă persoană căreia i se va împărtăşi secretul.. stimularea directă a părţilor erogene. şi 21 . scandaloasă. bineînţeles. Secretul celor doi soţi era aşadar „împărtăşit". cu alte cuvinte un contact sexual «donnant.. Cuplul profită de prezenţa noastră pentru a fi liber. Ministerul Sănătăţii a creat CIRM (Centru de informare privind reglementarea naşterilor. şi Confidances. care denunţă această emisiune „vulgară.care nu au cunoscut asemenea etapă către maturaţie care este masturbarea se confruntă mult mai des decât ceilalţi cu unele dificultăţi atunci când devin adulţi". în această privinţă. care vorbeşte de „stript-tease la tele". scria Freud în La Technique psychanalytique) -. misterul. aş dori câteva sfaturi privind mângâierile bu-co-genitale sau stimulările erotice"". „Doctore. Legătura se face prin „telefon. Mecanica e mult mai complexă. dar nesatisfăcută. iar ejacularea prematură sau cu neputinţă de realizat.cu atât mai bine cu cât sunt mai protejate de secret. Stoller ne aduce la cunoştinţă că excitaţia sexuală este produsă în primul rând de dorinţa de a-i face rău partenerului şi că ajunge la paroxism datorită secretului. CIRM pune capăt acestui gen de activitate. Era acea „datorie conjugală". Şi contrar psihanalistului care face fiţe când trebuie să ceară bani -mulţi bani („un tratament gratuit provoacă o enormă creştere a dificultăţilor". răzbunarea. să existe o regulă privitoare la viaţa cuplului. care permite stabilirea cu interlocutorii săi a unei relaţii personalizate şi totodată anonime" (Brochure de representation du CIRM). Dacă unul din soţi se sustrăgea actului sexual. De la duhovnic la sexolog In vechea societate în care mariajul nu consfinţea o relaţie amoroasă. acel forcing al transparenţei cu orice preţ ne amintesc în cea mai mare măsură de mecanismele confesiunii publice. de mărturisire". In 1976. toţi factorii aceştia fiind strâns legaţi de secrete". psihanalist. donnant» al plăcerii care inaugurează o democraţie sexuală. televiziunea programează o emisiune denumită „Psyshow". riscul. el îi învaţă pe pacienţii săi autodisciplina orgasmică" (A. fetişizarea. Societatea mediatică va putea suporta faptul că partida continuă să se joace în trei: femeia. deoarece sunt impulsionate în şi mai mare măsură de culpabilitate. în 1980. datorită fantasmei. acesta îşi prezintă nota.). „Fantasmele funcţionează .

un tată incestuos vine acasă. „Am avut prima mea fantasmă sexuală la puţin timp după pubertate. se ştie de multă vreme: aşa după cum stau mărturie nenumărate picturi „academice". coprofilii sau cei care telefonează pentru a profera insanităţi . mă lua cu el şi mă silea să fac o seamă de lucruri împotriva voinţei mele (. eu încep să mă mângâi. ci de o dezumanizare a partenerului de către femeie. Şi-i vine din ce în ce mai greu să-şi laude în continuare marfa. îi dă acesteia un sentiment de superioritate faţă de violator şi îi permite. Curioasă inversare a codurilor bunei-cuviinţe.analişti sau de altă specialitate . îşi regăseşte fiica minoră. Noaptea.. incestul tată-fiică . culcată în patul meu. crede că da: „în toiul unei orgii. Incestul nu e absent nici din mediile sociale mai favorizate. Eliberat în urma amnistiei survenite cu prilejul zilei de 14 Iulie. Violul „imaginat" convinge femeia de atracţia pe care o poate suscita. spunea că. în legătură cu această problemă. atenuarea „misterului". astăzi. în egală măsură. rând pe rând. L. incestul e legat de condiţiile „obiective" ale existenţei şi.. deoarece ştia că acestuia nu-i mai era cu putinţă să se reţină". cu condiţia ca acesta să rămână pe planul fantasmatic. momentul culminant al plăcerii nu era orgasmul. dispariţia ritualului smulgerii veşmintelor anihilează oare imaginarul erotic? J. ambii fiind complet dezorientaţi. „E adevărat" confirmă R." Alt caz. pentru care. Printre fantasmele excitante. perverse? Nicidecum. Se va ajunge. unde nu este vorba de un viol. exact înainte ca partenerul său să juiseze. în ceea ce-o priveşte. Concluzia irevocabilă a acestui autor: „Potrivit teoriei mele. deoarece eram. în aroganţa lor. Ca în întâmplarea reală în care a fost implicat acest bărbat de patruzeci de ani care trăia „ca soţ şi soţie" cu fiica sa de paisprezece ani. urma altă întrebare: „Unde vă petreceţi seara?" etc. El încearcă toate stările şi. un domn care vizita o expoziţie îi punea doamnei care îl însoţea următoarea întrebare: „Ce faceţi după?". în schema din trecut.nu suscită în mod necesar un sentiment de culpabilitate. o „cunoaşte" şi se vede încarcerat din nou în ziua de 17 a aceleiaşi luni.şi nu numai onaniştii. Mă imobilza. în lumea a patra. Un bărbat pe care nu-1 cunoşteam mă urmărea (. în timp ce el îşi etalează marfa. Destăinuirea secretului.. Incapabil să reziste farmecului meu nemaipomenit. Williamstown). în cursul actului sexual. excitaţia sexuală constituie un exemplu în plus destinat să ilustreze ceea ce atâţia alţii susţin de câteva mii de ani . Omul mă observă.fără îndoială mai frecvent decât se crede . Să ne oprim doar la două. şi că acest lucru se vede mai ales atunci când fac dragoste.). N. Baudrillard. peroraţiile masculine ce evocă violul garantează că „femeile adoră asemenea lucru". dar încep să mă simt şi eu ciudat de excitată (. din pat la Beaubourg? Incestul Deoarece aparţine zonei secretului. datorită masturbării. Desigur. Păcat!". plini de ură şi de dorinţa . Stoller. încă din copilărie. două lucrări ce aparţin respectabilului J. iar eu îl invit în cameră.. care ne încredinţează „secretul societăţii". Iată-1: „încercăm să facem din toţi oamenii ciudaţi ţapii noştri ispăşitori. E posibil totuşi ca acesta să existe sub o formă substitutivă: „tânăra fată" amanta unui bărbat din generaţia tatălui său. oferindu-mi spre vânzare diverse lucruri. cumpărată şi vândută de nenumăraţi bărbaţi. în urma unui denunţ. am un aer foarte cool. bineînţeles. omul mă violează chiar acolo. Gerome: Târgul de sclave şi îmblânzitorul de şerpi (Clark Art Institute. care ne istoriseşte această anecdotă. care îl reduce la rolul de fetiş: „Când mă masturbez îmi imaginez o mulţime de lucruri. dar toţi cei care .dacă nu de planuri -de a-i leza pe ceilalţi: fiecare om are propria-i pornire condamnabilă".. îl excită. un bărbat murmură la urechea unei femei: What are you doing after the orgy!"i0. Friday oferă nenumărate exemple care ilustrează tezele lui R. Atunci mă dezbrac şi încep să mă masturbez fără a înceta să-i observ eforturile pe care le face ca să se controleze. cea privitoare la viol ocupă primul loc.sunt. de la Grand Palais se ajungea în pat. mama care pune la cale 22 . Aceste jocuri ale imaginarului să fie oare ieşite din comun.) Mai târziu fantasma se modifica: eram răpită şi eram vândută ca sclavă. aceasta din urmă destinată să satisfacă mai de grabă dorinţele pederaştilor.se află în posesia unor destăinuri erotice ştiu că destul de mulţi indivizi în mod făţiş heterosexuali şi fără doar şi poate normali . Stoller29. văd un bărbat care bate la uşă.. Asta. După ce o invita la masă.un exemplu edificator: „O pacientă. incestul e cunoscut într-o mult mai mică măsură şi. bineînţeles. Uneori. afirmă R. Cităm. dar îl întâlnim mult mai rar. zoofilii. să parvină la orgasm fără a încerca vreun sentiment de culpabilitate (căci nu e „de fapt" infidelă). iar fiica a fost „plasată". îmi închipuiam că merg printr-o pădure. Stoller. frica de a fi umilită îi macula orice acţiune.).că fiinţele umane nu alcătuiesc o specie foarte afectuoasă. Povestea oferea o infinitate de posibilităţi. printre altele. în trecut. în liv-ing". nici INED şi nici INSEE nu dispun de nici un fel de statistici. Că aceasta aparţine imaginarului masculin. tatăl s-a pomenit la închisoare. ci el avea loc mai înainte.

ni se spune. Raţionând prin analogie. întrebările se referă la fantasme. nu poate deveni o vedetă de film. aşadar deosebit de periculos (riscaţi pur şi simplu închisoarea cu un interogatoriu luat de poliţie. şi din alta pot ţese o legătură amoroasă care nu se poate rupe cu uşurinţă". 23 . Vechiul Testament nu interzice incestul. Incestul e un tabu deosebit de strict al civilizaţiei noastre. întru totul f ara pnhana sadiC1 (GiUes•işte perverşi Po°totusi) sfârşesc ineneraJ maraduUeanneij A de mai caaum . Urmează acest sfat străvechi: „Fă din soţia ta o amantă. mergând până la a-şi sfătui în mod stăruitor cititorii sa nu se mai gândească la incest şi la pedofilie. 4. una după XIX. Desigur. social. Union. contactul dintre feţe şi trupuri. Iar semnalele seducţiei care vin şi dintr-o parte. vrei".„fSrea „dragostei care dur ex abrupto: „Vino să facem dragoste". 3. Ultima parte a articolului e subtitrată în mod cât se poate de prozaic: „Mijloacele justifică scopul". „Vă sfătuiesc ca nu cumva să masturbaţi o fetiţă de doisprezece ani sau s-o sărutaţi în aşa fel încât acest gen de mângâiere să aibă cumva un caracter sexual. Autorul acestui cumul de truisme? Dr. E un lucru interzis cu desăvârşire prin lege. deoarece acesta are urmări foarte traumatizante pe plan psihic(. masturbaţie. Răspunsurile publicate la rubrica „Răspundem cititorilor" sunt deosebit de prudente.recunoaşterea. dar aminteşte că „desen poate fi şi un afiş. Mai uşor de zis decât de făcut. adulter etc. schimburile de parteneri. şi ca acesta să se armonizeze cu ritmul sexualităţii feminine. una din revistele ilustrate cele mai „permisive". femeia aştepta de la partenerul său atenţie. incest. frumos şi bogat". ca şi toate cele ce urmează. Femeia impulsivă de astăzi găseşte că faptul de a fi tratată cu unele „menajamente" care o subordonează e pur şi simplu umilitor. familie. homosexualitate. Nu orice femeie poate „câştiga" un premiu Goncourt. Teza sa poate fi rezumată după cum urmează: femeile ocupă o seamă de status-wxi din ce în ce mai înalte.declaraţia. Dekhli. fără a-i pretinde să se conformeze propriului său tempo. ne spune Union. rămas singur. O penetraţie fără nici un preambul e o dovadă de virilitate. şi există oameni care sunt eliminaţi din joc chiar înainte de a se fi ajuns la momentul propice". Avertismentul e limpede: fiecare trebuie să rămână la locul lui. care sa CONSUM! de a îwrnblema sexual* veselie ftr: ecent L'amourqu i fa işeaza m nw P la |n presa anilo JW tehnice . pentru a smulge maximum de plăcere. e prezentat ca „o situaţie greu de suportat. scrie K. Sado-masochismul de perversiune ser. are uneori efecte imprevizibile. sunt enunţate cu toată claritatea şi energia interdicţiile sexuale fundamentale ale societăţii. dacă aceasta continuă să vă provoace". Supravieţuind distrugerii Sodomei şi Gomorei. Bărbatul care ar ţine cont de complexa problematică a parvenirii femeii la orgasm n-ar mai corespunde. E o problema de oportunitate. (?) David Givens. autorul articolului „înţelege" că cel care ştie să deseneze „visează să devină un Picasso". deoarece soţia sa fusese prefăcută într-un stâlp de sare. mai mult de opt sute de scrisori pe lună." După acelaşi autor. un premiu Nobel. Conştiente fiind de responsabilităţile lor. Dar e periculos. temerar chiar de-a visa doar la „bărbatul tânăr. Oferta trebuie să fie în concordanţă cu cererea . dar „nu vrea să ştie nimic din toate astea". dar adulterul. Al treilea articol (tot în acelaşi număr) intitulat: „Când poţi. „în Union. Strategia? Aceasta e alcătuită din cinci faze: 1. intimitatea. cele două fiice trec. Permisivitatea umanismului sexual din Union trebuie să se mulţumească doar cu un apel la ordine. 5. primeşte. Femeii îi revine sarcina de a folosi sexualitatea bărbatului după bunul său plac.atenţia. căci „relaţia respectivă nu merge în mod obligatoriu până la capăt. Aceasta e legea pieţei. fără să fie condamnat."" Se recomandă schimbul de parteneri". şi aproape cu neputinţă de-a fi asumat de către un cuplu". „Vă sfătuiesc să evitaţi cel mai neînsemnat raport sexual cu sora voastră. se pare. imperativ. delicateţe. e greu să dai curs liber fanteziei atunci când e vorba de „un omuleţ grăsuliu şi chel". regăseşte în ea femeia tinereţii tale". Preferă acel „macho" care-i va satisface dorinţa în mare viteză.P a J-"S tpme. extras din Jurnalul lui Jules Renard. Apologie a voinţei. practică „ce îmbogăţeşte". ceea ce modifică raporturile lor cu bărbaţii. articolul incită cititoarea să-şi aleagă „ţinta" în funcţie de ceea ce reprezintă ea însăşi din punct de vedere fizic. în trecut.). 30-38).. „Trebuie să spuneţi «nu>N şi «nu» fiicei dv.împreunarea. în casta lui. bătrânul Loth se vede fără descendenţă masculină.„iniţierea" fiului său de către una din prietenele sale.. un costum de teatru. intelectual. gingăşia mângâierilor. 2. tabu pe care nu trebuie să-1 călcăm". o revoluţie sociosexuală se află în plină desfăşurare în societatea din jurul anului 1980. macheta unui ziar". în clasa lui.pipăitul. Ultima frază: „Această comunicare atât de specială a seducţiei.cu alte cuvinte cu aşteptarea.

dispreţuieşte bărbatul lesbian. F. Dekhli îşi bazează demonstraţia pe câteva texte culese din publicaţiile feminine. Un substitut al tatălui. în ceea ce priveşte sodomia. Faptul de a te conforma fantasmelor masculine nu mai înseamnă un act de supunere. A trecut timpul în care dr. Gerontofilia rămâne un apreciat subiect mediatic. Numărul prozelitelor acestei revoluţii sociosexuale se menţine extrem de redus (dar revoluţiile s-au datorat întotdeauna unei minorităţi. o imagine paternă ce autorizează incestul fără ca acesta să presupună şi culpabilitate? Fără îndoială. sunt incapabili să facă faţă unui raport de forţă. e cazul să revenim la frumoasele timpuri ale bărbaţilor virili. Dar. Viaţa sentimentală. neajutoraţi din punct de vedere sexual." Bărbatul ideal? Iată-1: „Un bărbat care inspiră încredere. în acelaşi al nouălea cerc. Ce importanţă are «rolul». dacă datorită unei asemenea puneri în scenă punerea în pat devine mai dezirabilă? „Orgasmul. Sunt nişte bărbaţi nehotărâţi. în aceste lupte corp la corp. In Lime-light. o tentativă de a dezvălui unele secrete ale feminităţii? Bărbatul lesbian are părul alb. ambiguă. sodomiţii se află în al nouălea cerc. O cititoare a revistei Marie-Claire. K. datorită misterelor şi tainelor sale. Poate ca.(în vocabularul filmelor pornografice: un bărbat care inspiră „încredere" este un actor capabil de o erecţie neîntreruptă în timpul scenelor de turnare). poziţia clerului a fost intransigentă şi. Magazine). cel mai de jos. le sfătuieşte pe femeile căsătorite să satisfacă fantasmele soţilor pentru „a nu-i determina să-şi caute plăcerea în altă parte". Revista ilustrată L'Amour omagiază „amanta exigentă. la limita statutului de androgin. corsetele etc. vor răspunde acestea). în totala lui lipsă de consideraţie. căci dorim să avem de-a face cu nişte profesionişti. ca şi acesta ale femeii. femeia trebuie să satisfacă „nebuniile" partenerului. ori misogini. purtătoare ale unei autobiografii? Interesul pecuniar. nu mai avem timp de pierdut cu nişte bărbaţi care nu ştiu să facă dragoste". Tardieu putea scrie: „De ce nu pot evita să-mi murdăresc pana de infama abjecţie a pederaştilor!". se vădeşte mai bogată decât despuierea aproape totală care castrează imaginarul. Paul Veyne ne informează că cetăţeanul Imperiului roman era bisexual. chiar dacă nu e întotdeauna uşor să accepţi faptul de-a fi iubită oarecum alături de propria-ţi persoană" (Marie-Claire). în pat. nici urmă de sfieli inutile. foarte aproape de Satan. în noii termeni ai schimbului din comerţul sexual. Comunităţile sexuale au fost condamnate la moarte prin condamnarea lor la goliciune. de profesiune prostituată. unii observatori văzând în cuplul homosexual chiar anticiparea cuplului heterosexual de mâine. se poate citi în publicaţia respectivă.Magazine elogiază în mod deschis „reîntoarcerea la macho". Ori emasculaţi. „Dând o prea mare atenţie sexualităţii noastre. în clasificarea lui Dante. nu cu amatori. Eu le spun papagali sexuali"(F. carierist? Uneori. într-adevăr. cu ucigaşii etc. iar Philippe Aries ne demonstrează că. în cele din urmă. 56 DE LA PERVERSITATE LA EXEMPLARITATE: HOMOSEXUALUL PRINTRE NOI „Vino. „întoarcerea la sentiment" (sau persistenţa acestuia) apare în presă şi în sondajele în care „comunicarea" în sânul cuplului este favorizată întotdeauna de armonia sexuală. laolaltă cu Cain." VERLAINE Istoric Considerată de Biserică o perversiune. acesta are loc şi în cap. capabilă de orgasme în rafale". în acelaşi timp. Dar şi întâlnirea dintre un bilanţ şi un proiect. care e cel mai iubit bărbat de dansatoare: cel tânăr sau bătrânul nostalgic al trecutei lui notorietăţi? De ce unele feţe sau tinere femei se încăpăţânează sa prefere aceste figuri uzate. socotită apoi o boală. De aceea. mulţi bărbaţi se comportă ca nişte adevărate lesbiene. dacă acesta condiţionează orgasmul? De ce să refuzi ciorapii negri. cu Iuda. 24 . cu trădătorii. Dominarea unei brute sexuale ar însemna obţinerea unei plăceri mult mai intense decât cuplarea cu un bărbat prevenitor.după părerea autorului respectiv. Dante îl întâlneşte şi pe bătrânul şi preaiubitul său magistru Brunetto Latini. homosexualitatea apare astăzi ca o manieră legitimă de asumare a sexualităţii. o intersecţie între Thanatos si Eros. „Bărbaţii din ziua de azi. intensifică-ţi / Mângâierea / De cald satin violet / Unde în mâna-mi se prinde / în panaş / Subit. Aceasta doreşte ca bărbatul să rămână în deplina lui brutalitate. aşteptării femeii de acţiune. ci un contract de complicitate. de opal şi de lapte.

Recunoscut. Masters şi Johnson propun homosexualilor două tipuri de „serviciu": „restabilirea funcţionării sexuale normale în cadrul homosexualităţii pentru cei care nu încearcă să-şi schimbe direcţia. înţeleasă şi tratată. Simon and Schuster. Tabuul cu privire la homosexualitate durează până la mijlocul secolului al XX-lea. In Jurnalul lui Bărbier. homosexualitatea trebuie condamnată. După Dominique Fernandez. P. homosexualii controlează barurile. vinovaţii se simt inocenţi. acesta ne informează că un bărbat din patru a avut o experienţă homofilă „continuă" şi că două treimi dintre femeile căsătorite au cunoscut orgasmul înainte de nuntă. astăzi. practica homosexuală se aseamănă cu cea a unui heterosexual. Şi constituie o forţă electorală care nu poate fi trecută cu vederea.Weinberg. cu un aer sportiv. Franckfurt. Ancheta americană ne dezvăluie faptul că 36% din homosexualii albi au avut această experienţă la douăzeci şi patru de ani sau chiar mai târziu. Acel Raport Kinsey afumă cu seninătate că."32 în Statele Unite. Păcat al clericilor. în Les Perspectives sexuelles (1980). Sexologul se află în preajmă pentru a deculpabiliza.. Bell şi M. homosexualul nu mai e nevoit să se autocaricaturizeze ridicând vocea şi adoptând acel gen de „tip aiurit" obligatoriu pentru un heterosexual care. Cu alte 25 . de la Castro District din San Francisco.. păcat al educatorilor. textele în care se vorbeşte despre homosexualitate trebuie să fie nişte „momeli" în care excelează scriitori ca Proust şi Gide. Ph. ceilalţi la o etiologie endogenă. în al doilea. astfel. au fost arşi. în piaţa Greve.adesea condamnate . pe care paza i-a descoperit în flagrant delict de sodomie. dar totul ne face să credem că orgia respectivă nu excludea sodomizarea. în ghetourile lor de la West Village din Manhattan. Nu fără perfidie adaugă Brunetto Latini că soţiile au avut o mare parte de responsabilitate în săvârşirea acestui păcat odios: „Adevărul e că soţia mea arţăgoasă mi-a pricinuit mai mult rău decât toţi ceilalţi". Philippe Aries comentează: „Teologul condamnă. 1974). Reiche. Viril. acesta seamănă ca un frate cu acel „macho" pe care îl vor aştepta femeile amatoare de îmbrăţişări brutale. „potrivit legilor în vigoare. Der gewohnliche Homosexuelle. Primii fac apel la etică. problema homosexualităţii oscilează între două ipoteze: pentru tradiţionalişti. încercarea unei conversiuni către heterosexua-litate pentru cei care sunt nesatisfăcuţi sau culpabilizaţi datorită practicii homosexuale". Momentul decisiv -determinant? . întinaţi pe pământ de acelaşi păcat". Fischer. Imaginile mitice cele mai frecvente în presa homosexuală şi revistele pornografice specializate sunt cow-boy-ul. şi totuşi. 1978). Homosexualities. Deoarece valorile şi normele disociază actul sexual de procreaţie. în cadrul cărora erau invitate şi câteva târfe (Montaigne ne spune că faptul de a fi atins de sifilis la paisprezece ani nu constituia o excepţie). ceea ce ne face să credem că homosexualitatea era răspândită în ceea ce am numi astăzi intelighenţia. S. piaţa imobiliară şi pe cea a muncii. şoferul de camion. adică primul act homosexual. doi muncitori. Scandal! Dar un scandal care linişteşte: ştiind că sunt atât de numeroşi. iar cealaltă de americani (A. S-a considerat că judecătorii au fost puţin cam duri. mustaţă sau barbă. omul îşi mărturiseşte slăbiciunea. deoarece urmărirea obţinerii orgasmului permite contabilizarea îmbrăţişărilor reuşite. pentru lumea modernă. Biografie homosexuală Datorită a două mari anchete privind homosexualitatea. a Study of Diversity among Men and Women. trup musculos. la orele cinci seara. înseamnă o perversitate. de la South End din Boston etc. Dannecker şi R. „Păr scurt. In primul caz. evocându-i pe sodomiţi. In felul acesta ia naştere o anumită formă de expresie literară care lasă să se ghicească existenţa unui secret fără a-1 dezvălui însă. sportivul.care. Printre alte revelaţii. Aries crede că autorităţile au dorit să dea un exemplu şi că homosexualitatea trebuie să fi fost foarte răspândita. ospeţele din colegii sunt supravegheate .de autorităţile ecleziastice: veritabile ceremonii iniţiatice. Din secolul al XV-lea până în cel de-al XVII-lea. Aries semnalează acest fapt divers: „Astăzi. putem încerca să înţelegem cum trăiesc homosexualii.al existenţei lor pare să fie acel coming out. la data de 6 iulie 1750. în vârstă de optsprezece şi două zeci şi trei de ani. Homosexualii pot să iasă de-acum înainte din clandestinitate şi să-şi afirme normalitatea lor specifică. Bisexualitatea – cel puţin în ceea ce-i priveşte pe adolescenţi . putea repera şi putea fi reperat în mod sigur. 95% dintre americani ar trebui sa se afle în închisoare pentru crime sexuale". strâns în costumul lui de piele aidoma unui motociclist.ar fi supravieţuit secole de-a rândul după căderea Imperiului roman. adică: un ucenic tâmplar şi un cârnăţar. datorită diferenţierii sale revendicate şi asumate. una efectuată de nemţi (M. îi declară: „Toţi aceştia au fost clerici şi literaţi de mare notorietate. La începutul secolului al XlX-lea. Se pare că la mijloc au fost câteva pahare de vin în plus pentru ca neruşinarea să ajungă până aici". o maladie. poate că şi păcat al tinerilor".

De unde nostalgia cuplului: sexologii ne informează că homosexualii care vin să-i consulte Ie cer soluţia acestei probleme: concilierea dintre durata cuplului şi libertatea sexuală. în care homosexualitatea e tolerată. 31% dintre albi şi 8% dintre negri aveau o relaţie stabilă de cinci ani. cel care redacta discursurile preşedintelui Nixon. Jean Cocteau şi Andre Gide. restaurante) şi în funcţiile care reclamă numeroase deplasări. în ziua de 26 iunie a anului 1983 (dar aceasta se petrecea la New York.Pollak. adică profitabilă pentru stratega unei cariere care vizează exploatarea capitalului social pe care îl constituie această subsocietate. Pollak denumeşte „o gestiune schizofrenă a vieţii sale". 35% din cei anchetaţi de către nemţi declară că au voit să fie „trataţi" în chiar acest moment crucial. Exemplaritate homosexuala? Pentru unii sexologi americani (Masters şi Johnson. Dacă e adevărat că homosexualul e condamnat la „o gestiune schizofrenă a vieţii sale". care durează şi care exclud reluarea raporturilor sexuale.găsim un număr foarte mare de homosexuali implicaţi în servicii (frizerii. Era o manifestaţie care urmărea mobilizarea opiniei publice împotriva SIDA.aproximativă . printre alţii. datorită actului respectiv.). După acest autor. cinematografe şi restaurante specializate. Putem oare schiţa o corelaţie între homosexualitate şi statusl INSEE şi INED păstrează cea mai desăvârşită tăcere asupra acestei investigaţii cu neputinţă de efectuat. rezumă M.Buchanan.până acum de netrecut . Compromiţătoare la nivelul superior al clasei dominante. saune. dacă e obligat să-şi schimbe „rolul" potrivit partenerului respectiv. Revoluţia sexuală începe prin a26 . A venit momentul să punem de acord socializarea anterioară (prin căsătorie." Odată efectuat acel coming out. homosexualii ar reprezenta „modelul" care permite „depăşirea" contradicţiei .). Potrivit anchetei întreprinse de nemţi. în lucrarea lor citată deja. 28% din albi şi 32% din negri răspund: „Peste 51". muncitorul ca şi ţăranul homosexual riscă să devină ţinta unor glume de prost gust care pun în discuţie propria lor identitate şi îi condamnă la o adevărată excludere din sânul comunităţilor respective. în RFG. Dimpotrivă. homosexualitatea îi incită pe cei proveniţi din aceasta să se îndrepte spre unele cariere intelectuale sau artistice. unele semne exterioare indică gusturile sexuale ale momentului.dar aceasta nu e decât o ipoteză . La întrebarea: „Câţi parteneri sexuali aţi avut în ultimele douăsprezece luni?". numai 17% au atins acest scor. din dreapta.. Viaţa sexuală a „homosexualului mediu" e de o intensitate care îl lasă perplex pe orice heterosexual care se situează peste linia „de mijloc". „Promiscuitate inimaginabilă. Şocul e cu atât mai puternic cu cât acel coming out e mai tardiv: încercările de sinucidere sunt atunci de două ori mai numeroase decât cele survenite în sânul populaţiei cuprinse în acelaşi segment de vârstă. Dar schimbarea de atitudine nu s-a lăsat aşteptată: acest nou flagel nu era imputabil acestor păcătoşi fără îndurare care sunt tocmai numiţii „pede"? Patrick J. Iată de ce . adică randamentul orgasmic". 23% din cei anchetaţi aveau o legătură de cinci ani sau şi de mai lungă durată. Punere de acord dificilă care aminteşte de ceea ce M. „Cheile prinse deasupra buzunarului din stânga spate indică o preferinţă pentru un rol activ. Culoarea batistei care iese din buzunarul din spate simbolizează activitatea preferată: albastru-deschis (practici orale).. specializare a practicilor". care nu înseamnă America) au defilat ofiţeri de poliţie între o orchestră gay şi un rând de scriitori purtând portretele confraţilor lor. Legăturile de prietenie care se stabileau între foştii parteneri. Roland Barthes. cuplurile homosexuale să îi indice oare calea cea bună? Avem unele motive de îndoială. adulter asimilat de către teologi cu adulterul in vivo).cuvinte acel coming out este consecinţa unui drum care a putut dura ani de zile.dintre sexualitatea instinctuală (diversitatea) şi sexualitatea socializată (fidelitatea). raporturi frecvente. odată depăşit momentul acelui coming out.a cuplului inaccesibil. albastru-închis (sodomie). asumată fără nici un fel de nelinişte sau sentiment de culpabilitate?33 Interdicţia pluriseculară i-a obligat pe homosexuali să disocieze sexualitatea de afectivitate. parcuri etc. mai cu seamă) cu acel habitus homosexual. aventuri trecătoare care evită adulterul cu gândul. atunci domeniul în care îşi poate utiliza cu cea mai mare eficacitate „aptitudinile dobândite" este cel al relaţiilor publice datorită obligaţiei de a se adapta la discriminarea implicită care îl vizează. pentru un rol pasiv (. Desigur. Dimpotrivă. în momentul anchetei efectuate de americani. a rostit rechizitoriul aşteptat: „Homosexualii au declarat război împotriva naturii. constrânşi fiind să se rezume „la o organizaţie ce minimaliza riscurile în timp ce optimiza eficacitatea.. Natura se răzbună (. alcătuiesc un fel de „familie homosexuală lărgită" care îndeplineşte funcţia . „Noului" cuplu heterosexual (viaţă în comun care asigură securitatea acestuia. rata sinuciderilor îii rândul homosexualilor va fi extrem de scăzută. Les Perspectives sexuelles).. Locurile pentru „agăţat" sunt precise: baruri. homosexualitatea să fie oare.

Trei ipoteze . să persiste în a ignora faptul că transsexualitatea exprimă. ipoteza transsexualităţii. în pofida operaţiilor la care s-a supus „solicitanta nu e de sex masculin". Punerea în discuţie a principiului indisponibilităţii stării civile a persoanelor Va putea dreptul să refuze în mod susţinut investigaţiile din ce în ce mai precise ale ştiinţei în legătură cu percepţia diferenţelor? Va putea oare. nu dezarmează. cu toate că are sâni. oricât de categorică s-ar fi dovedit. La 30 noiembrie 1983.şi devora propriii săi copii". Prin hotărârea Parchetului din 6 aprilie 1903. încât B. Curtea de Apel din Douai pronunţă anularea unei căsătorii sub motiv „că doamna G. neavând. convingerea la apartenenţa unui sex? Evoluţia jurisprudenţei se conturează cu prilejul cazului Nadine S. că în realitate ea nu este o femeie. din bărbat. Această summa divisio a încetat de a mai fi această evidenţă care a fost impusă autorilor Codului civil astfel încât aceştia au omis să definească sexul. Totuşi. a devenit femeie. schimbarea prenumelui de Nadine în Michel. face apel. în primele două cazuri. care recunoaşte faptul că Nadine S. această selecţie. departe de a stabili că sexul doamnei G. declarând că aceasta e lipsită de organele genitale interne. ipoteza unui seX'indecis. e redactată în nişte termeni aproape ambigui. Jurisprudenţă confirmată la data de 16 decembrie 1975 de către prima Cameră civilă a Curţii de Casaţie care aprobă hotărârea unei Curţi de Apel de a fi refuzat unui transsexuat modificarea stării sale civile tot în numele indisponibilităţii stării civile a persoanelor. avânduse în vedere că e de sex masculin.34 Aceasta adresează o cerere Tribunalului de înaltă instanţă din Nancy prin care solicită. dar „se consideră drept principiu că o stare de deznădejde psihologică nu constituie o motivaţie legitimă care să îndreptăţească schimbarea unei stări civile". cu toate că solicitantul se supusese unui tratament medical şi suferise o intervenţie chirurgicală. Edelman. hotărârea contestată. nici ovare. Homosexualii au „experienţe" foarte bogate din punct de vedere social. nu e însăşi dovada că motivaţiile acesteia sunt de neînlăturat? Că temeiul identităţii este. deoarece. care creează această summa divisio şi o impune oamenilor. conformaţia bazinului şi clitorisul care constituie apanajul extern al acestui sex. sub o formă cu totul neobişnuită. Cererea fiindu-i respinsă. în mod prioritar. constată în mod categoric că aceasta prezintă toate aparenţele exterioare ale sexului feminin". „care constată că persoana în» cauză prezintă toate caracterele secundare ale sexului feminin. dar şi solicită anumite intervenţii chirurgicale care transformă şi mutilează. Tribunalul instanţei superioare a Senei este sesizat de o cerere de rectificare a stării civile. Şaizeci de ani mai târziu . La 14 mai 1901. fiind „prinsă 27 .permit invocarea unei erori în ceea ce priveşte sexul: o eroare grosolană şi evidentă comisă de declarant sau de ofiţerul stării civile.mai exact în 1965 -. conform avizului medicilor. o consideră ca fiind „o interpretare în expectativă" şi conchide că respectivei Curte de Casaţie. nici vagin. Hotărâre afirmativă a Curţii de Apel. „diferenţierea sexelor. Se anexează un certificat medical. este opera naturii". în fiecare clipă. prima Cameră civilă a Curţii de Casaţie îi respinge recursul pe motiv că. ca şi aparatul genital extern a cărui stare morfologică îi permite să întreţină raporturi sexuale normale în calitatea ei de femeie". baza fundamentală a întregii vieţi şi în consecinţă a întregii organizări a grupurilor umane." în felul acesta se exprima Ministerul Public în 1965. DE LA SEXUL CROMOZOMIC LA SEXUL PSIHOLOGIC: TRANSSEXUALITATE Şl IDENTITATE SEXUALĂ Summa divisio „Degetul lui Dumnezeu e cel care face. o tragedie existenţială? Faptul că o persoană (bărbat sau femeie) nu numai că acceptă. „rectificarea" ar avea loc fără nici o problemă. cerere formulată de o persoană care afirmă că şi-a modificat sexul şi.potrivit Tribunalului Senei . „e o ilustrare aproape perfectă a unei persoane transsexuate în ceea ce priveşte convingerea absolută a acesteia cu toată evidenţa morfologiei şi a anatomiei sale". decizia de respingere. nu poate fi recunoscut. dar admiterea celui de-al treilea caz ar aduce prejudicii „principiului indisponibilităţii stării civile a persoanelor". comentând-o. cu prilejul unui proces asupra căruia vom reveni. şi nici că acesta ar fi identic cu cel al soţului său. este lipsită de organele constitutive ale sexului feminin. ci o personalitate incompletă". Nadine S. Camera civilă a Curţii Supreme anulează hotărârea Curţii de Apel: „Având în vedere că. Se refuză această schimbare de stare civilă. Şi sunt fragili. declară Ministerul Public (citat deja). nici uter. ţinând seama de evoluţia mentalităţilor.

este supusă. voce groasă). recunoaşterea masculinităţii sale de către o femeie heterosexuală. datorată prof. pentru ca să fie substituit componentelor fizice acest alt element al sexului. Recunoaşterea sindromului de transsexualitate La 2 februarie 1983 (zece luni înaintea „ucazului"). a discordanţei semnalate. componente care în foarte marea majoritate a cazurilor concordă între ele". la transsexuat. şi care este ireversibilă. în înţelesul lui de sentiment al apartenenţei la un sex sau altul. ci o constatare. la 24 noiembrie 1981 (cu doi ani înainte de „ucazul" Camerei civile a Curţii de Casaţie). Annie S. consens social. considerând că aceasta este rezultanta unor factori ce ţin de domeniile cromozomilor. constată o „structură virilă". Dar există şi o minoritate a cazurilor. din punct de vedere social. principiul indisponibilităţii stării civile n-ar putea interzice ca schimbarea survenită să nu fie luată în consideraţie din punct de vedere juridic. exact în ziua de 11 iulie a anului 1979. incapabil să şi-o asume. nu este cunoscut în mediul în care trăieşte. Acest din urmă parametru. care este componenta sa psihologică". a cărui voce groasă şi al cărui aspect masculin îl frapează. schimbarea sexului „avându-se în vedere că cea mai recentă jurisprudenţă admite că principiul indisponibilităţii stării civile care hotărăşte 28 . între elementele specifice sexului. ci o solicitare ce urmăreşte să se ajungă la constatarea faptului că acea calificare dată acestuia Ia naştere nu mai corespunde realităţii prezente. care respinsese cererea sa de a fi declarată de sex masculin prin modificarea actului său de naştere şi schimbarea prenumelui în Alain. şi aceasta determină înaltul tribunal din Paris să se ralieze punctului de vedere al Parchetului şi să considere că „cererea unui transsexuat nu poate fi socotită doar o dorinţă a schimbării sexului. o armonie în cea mai satisfăcătoare dintre ipoteze. agită. înaltul tribunal din Nanterre îi acordă numitei Therese A. absenta fenomenelor de delir. Noile expertize medicale constată: un habitus masculin (barbă. prin aceasta.chirurgicală şi socială". Ştiinţele umane şi teoria freudiana puneau în termeni noi problema identităţii sexuale. morfologiei şi psihologiei. procurorul Republicii se exprima în termenii următori: „Legea nu defineşte sexul. ci o rectificare. lucrurile îşi urmau cursul în alte zone ale existenţei sociale: cea ştiinţifică. Aceşti experţi ajung la concluzia că este vorba de un tip de transsexualitate care a apărut la o vârstă foarte fragedă şi că nici o acţiune terapeutică nu va putea schimba convingerea persoanei că e bărbat. anatomie. psihiatru. psihologie. transsexuatul nu solicită o schimbare. în vreme ce Curtea Supremă se înverşuna să rămână pe poziţiile tradiţionale. Sinteza cazului respectiv. declară că starea persoanei e „alarmantă" şi propune „să se aibă în vedere o dublă rectificare . Cu mai mult de patru ani înaintea respingerii rapide de către Curtea de Casaţie. trăieşte de mai mulţi ani ca soţ şi soţie cu o femeie. anatomiei. dintre diferitele elemente care îl compun. s-a căzut de acord să se admită faptul că avem de-a face cu o noţiune complexă ce comportă diferite componente care ţin de genetică. la Asistenţa socială este înmatriculată ca persoană de sex masculin. chirurgul afirmând că. La 21 aprilie 1983. în mod succesiv. Curtea de Apel din Agen îi dă dreptate numitei Annie A. stabilitate în rolul social masculin în decurs de zece ani.. principiul indisponibilităţii stării civile a persoanelor: „simţind" că aparţine celuilalt sex. La 19 noiembrie 1965: dr.între fapt şi drept. implantarea pubiană a unei vergele artificiale. că în prezenţa. Mai explicit chiar. nu mai puţin real şi care a devenit precumpănitor. în pofida morfologiei sale exterioare (fenotip feminin) şi a cariotipului său XX". considera că „transsexualitatea nu e nicidecum efectul unui capriciu. cea reflexivă. un vagin de o foarte mică dimensiune. mamă a doi copii. dâ măsura dramei pe care a trăit-o acest (această) transsexuat (ă). unei mamectomii bilaterale şi unei corectări anatomice a organelor genitale. care a făcut cu regularitate apel cu privire la hotărârea din 27 august 1980 dată de Tribunalul de înaltă instanţă din Agen. 1971: Gorceix. Acceptarea conceptului de identitate sexuală (sexul este un echilibru. In urma anchetei pe care o ordonase Tribunalul reieşea: sexul adevărat al acestei Annie S. este un individ de sex cerebral masculin încă de la naştere. O rapidă cercetare a dosarului acestei Annie S. nu o mutaţie. aşa după cum au demonstrat cele mai serioase cercetări ştiinţifice". astfel încât acesta este. nu-i este uşor să aştepte ca faptul să devină suficient de elaborat pentru a fi calificat de drept". Expertul menţionează istoria persoanei: perseverenţă în privinţa punctului său de vedere. Bonhomme se gândeşte la un tratament hormonal pentru „echilibrarea copiluiui". Klotz: „Annie S. dacă nu cumva inversează. exista „riscul autodistrugerii". tribunalul înaltei instanţe din Saint-Etienne. hormoni. un clitoris hipertrofiat. cel psihologic şi cel sociologic nefiind absente) explică acronia hotărârilor judiciare.

în secolul al XVTI-lea. Frontiera dintre erotismul (acceptat) şi pornografia (condamnată) este imprecisă: „Pornografia este erotismul celorlalţi". Prudente . Astfel. INSEE şi INED nu ne spun nimic despre clienţii lor care doresc să păstreze secretul. Dacă afacerile acelor sex-shops şi săli specializate în proiecţia „filmelor X" merg bine . au publicat o serie de cărţi larg difuzate deoarece fuseseră considerate (dar cine e judecătorul?) erotice. evoluţia jurisprudenţei decurge din afirmaţia unor înalte autorităţi medicale cu privire la existenţa unui sindrom de transsexualitate şi din referinţa la ştiinţele umane care introduc în noţiunea de sex şi unele componente psihologice35. Nimeni nu se laudă. graphe. lui Vermeer şi lui Pieter de Hooch. Acestea nu pot fi proiectate decât în unele săli speciale care suportă o fiscalitate excepţională. tărâm al unui univers populat de fantasme. refuzând orice aluzie sau eliziune. în 1769. trecând şi trecând din nou de-a lungul peliculei sau al paginii. aşa după cum arată însăşi etimologia sa (porni. dar nu se poate pronunţa şi nu-şi poate arunca privirea în acele sex-shops în care totul . de Charles Sole. între 1 ianuarie 1980 şi noiembrie 1983. interdicţia se referă de obicei la o anumită „calitate" care n-a fost definită niciodată. dintre ceea ce e vizibil şi ceea ce nu poate fi văzut. E de la sine înţeles că nu pun în scenă decât preludiul (cheful). cât dăinuie din spaţiul 29 . editorul Jean-Jacques Pauvert este acţionat în justiţie pentru a fi publicat cărţi pornografice. în secolul al XVIII-lea se prezintă ia Paris. spune Alain Robbe-Grillet. datorită acestei necunoaşteri. în anul 1960. textele de bază nu dau nici o definiţie filmului pornografic. La începutul secolului al XlX-lea. după toate aparenţele. Sexualitatea umană există prin practică şi în nenumăratele „reprezentaţii" pe care le dă. prea „porno" sau incitând la violenţă. Istoricul rămâne sceptic. deoarece acestea sunt interzise minorilor.în faţa uşilor acestora nu se văd nici cozi şi nici îmbulzeală. 3 au fost împotrivă. cuvânt care indică în mai mică măsură sexualitatea decât discursul pe care îl suscită aceasta. şi nu pornografice. pe Holiwell Street din Londra se află atâtea mici dughene specializate în vânzarea cărţilor obscene încât o Asociaţie pentru eliminarea viciului porneşte lupta împotriva acelui cartier blamabil. dintre care doar una singură în numele indisponibilităţii stării civile. 11 au fost favorabile schimbării juridice a sexului. Comisia de control poate interzice cu totul unele filme. cele ale divinului marchiz printre altele. Maşina judiciară e lentă în Franţa. este pornografia de ieri. Eric Losfeld. în timpul dineurilor din oraş. Foutre ou Paris foutant de Baculard d'Arnaud. în planul îndepărtat. atât de prost cunoscută de francezi şi. Acest tip de discurs exista.condiţia persoanelor nu se poate opune unei cereri de schimbare a sexului". în anul 1983 secţia civilă a Curţii de Casaţie refuză o schimbare de sex chiar atunci când tribunalele de înaltă instanţă confirmau asemenea schimbări. Comisia de control (căreia spiritele subversive se încăpăţânează să-i spună Comisia de cenzură) este însărcinată cu selecţionarea dintre ceea ce se poate spune şi ceea ce nu se poate. Vor fi socotite drept „filme X" cele care „prezintă actul sexual fără alt scop în afara lui însuşi şi al veşnicei lui reluări". Pretinsul „val de porno" suscită două observaţii. în acelaşi timp.. codoaşa pregăteşte patul. din cele 14 hotărâri pronunţate în legătură cu transsexualitatea. locurile de preferinţă ale celor ce se masturbau. şi pe furiş. titluri care sunt. prostituată. După acest magistrat. bineînţeles. ceea ce diferenţiază umanitatea de animalitate. A doua observaţie este o întrebare dublă: de când pornografia funcţionează în incinta legii. Erotismul.o dată în plus jurisprudenţa. Clienţii intră şi ies în mare viteză. că ar fi vizionat filme hai d în „cabinele particulare". din acea Suedie mai cu seamă. care trebuie să ia hotărârile de rigoare. In 1975. Astfel că editori ca Jean-Jacques Pauvert. Autoritatea publică reacţionează în mod intermitent. a creat cuvântul „pornografie". şi programe.şi merg . în faţa acestei carenţe taxinomice.sau aproape totul -este vizibil şi de vânzare. se află .sau din deficit semantic . deoarece peşterile din Lascaux păstrează unele urme evidente. de asemenea şi adesea. un grup special adună filme pornografice şi filme care incită la violenţă. în puritanele Provincii-Unite. chiar înainte de a fi denumit de un substantiv anume. le place să trateze tema bordelului si a proxenetei. pentru a nu cita decât doi pictori. vicepreşedintă a înaltului tribunal din Paris. şi se află la mai multe paliere PORNOGRAFIA SAU CREPUSCULUL PLĂCERII ÎNCĂLCĂRII LEGILOR Restif de La Bretonne este cel care. Atribuindu-şi rolul de tribunal al ordinii morale. dar. Potrivit doamnei Sutton. la teatru. fără încetare. în domeniul editorial. în pofida câtorva dispute. care erau. cele mai precise instantanee ale „scenei primitive". Conformiştii se scandalizează şi denunţă o „invadare" a pornografiei care ne-ar veni din Nord. Regine Deforges. Rari sunt cei care se laudă cu frecventarea acestora. scriere). şi Sirop au cui.

PROSTITUŢIA „E preferabil să dezvirginezi o haimana decât să capeţi resturile de la un rege". ar fi existat 10 000 de curtezane. Derivând de la verbul latin prostitueze. potrivit tezelor lui Alain Corbin. care. In acest sens.ca şi cea din marile oraşe . mai spunea că „marfa Venerei. a expune în public. ca şi unele probleme privind moravurile. literatura erotică din epoca clasicismului. aşa după cum a demonstrat M. ameliorarea nivelului de viaţă a „claselor muncitoare" le neutralizează periculozitatea: familiile se reunesc. deci o activitate pe care morala nu o condamnă. Bordelul. populaţia pariziană . încă de la sfârşitul celui de-al Doilea Imperiu. mai mulţi aşa-zis prieteni contribuind la întreţinerea unei „femei de petrecere". se ajunge la reificarea totală a femeii de stradă. o subsocietate care posedă codurile ei specifice şi a cărei unică finalitate este dobândirea banilor din tehnologia sexului. plăcerea cititorilor acestora iau naştere din această continuă sfidare a diferitelor tabuuri instituite în jurul sexualităţii şi al liberei practicări a acesteia (. o viaţă familială tradiţională coexistă cu ceea ce se cheamă o civilita putanesca.tolerate? . ca şi din cea modernă. Activitatea pe care o depune o prostituată reclamă. se ghiftuieste.. Dacă prostituţia nu constiiuie un delict.care. apoi. altul friptura. â la Jeanette. pe care le putem rezuma după cum urmează36.se caracterizează printr-o disproporţie dintre numărul bărbaţilor şi cel al femeilor.devine atât de riguroasă încât de-acum înainte „burghezul" e cel care întruchipează viciul (acesta bea. care o indică. ştim mult mai puţine despre cel care o proteguieşte şi (aproape) nimic despre client. toate excentricităţile erau practicate . In secolul al XlX-lea. evitându-se astfel violurile. morală. deoarece există mai mult de şase sute de cuvinte sau forme lexicale. cu atât place mai mult". apare menajul muncitoresc.cu specialistele. dar „legături" mai mult sau mai puţin durabile. câte vorbe se schimbă în două iarmaroace. arta îl deschide imaginarului? Iar legalizarea şi banalizarea voyeurismului nu înseamnă eradicarea plăcerii transgresiunii? „Eficacitatea publicaţiilor erotice. în lumina a ceea ce este oprit. numai o mică unduire a feselor. „Imigranţii" din epocă (fie că e vorba de ţăranii care vin să lucreze aici temporar sau pe termen lung. încetând de a mai fi un bun „privat". Aretino pune în gura uneia din ele următoarele cuvinte: „Am încercat câte ierburi se află pe două fâneţe. adesea brutal metaforice. al căror nume. Mi-e ruşine să vorbesc şi despre altele". cea mai aptă pentru „fecundarea vasului feminin". era impusă de Biserică în raporturile conjugale. Cea mai mare parte a publicaţiilor erotice funcţionează în lumina păcatului. la 165 000 de locuitori. „Cea mai veche meserie din lume" îşi păstrează secretul: dacă ştim foarte multe lucruri despre ceea ce înseamnă o târfă. prevăzută cu vagin. care a încetat de-a mai fi o femeie de stradă. funcţionari prost plătiţi pentru a-şi putea întemeia o familie „burgheză". O altă reflecţie a aceleiaşi Nanna ne precizează că dacă „poziţia misionarului". aflat sub stricta supraveghere a poliţiei. ca broasca ţestoasă. Iar acestei cereri îi 30 . „Unul preferă rasolul. O dată cu apariţia păpuşii gonflabile. cuvântul „prostituată" indică aşadar o femeie care. şi tot n-am putut mişca inima de mărimea unui deget a cuiva al cărui nume nu1 pot spune. Această clientelă formulează noi pretenţii: mai mult antren. pădurea Boulogne devine locul unor activităţi inavuabile. După un recensământ efectuat în 1565. ca zidarii din Creuze) nu-şi pot aduce familiile decât mult mai târziu. şi-1 făceam să fie nebun după mine. câţi avea pe atunci Veneţia. cel puţin o totală discreţie: în timpul nopţii. indiferent la contradicţii. a acosta (mcoler) însemna a „îmbrăţişa din nou". pretinde ca muncitoarele sau funcţionarele să nu îi refuze absolut nimic). ceea ce stârnea uimire în toate bordelurile: totuşi. cu cât costă mai mult.. dar refuzând să ia în căsătorie o muncitoare. devine o instituţie indispensabilă. rămâne religioasă.Perrot. este oferită celui care plăteşte. soldaţi în termen sau „rezervişti" care-şi efectuează „perioadele" de instrucţie etc.). acostarea este. în prima jumătate a secolului al XlX-lea. au inventat felurite poziţii. dacă nu un secret. scria Brantome.Lapouge). iar într-un prim sens. funcţia socială a prostituţiei se transformă profund. Or. dar care contribuie la întărirea coeziunii muncitoreşti . studenţi şi elevi. Astfel că în bordeluri apare o nouă clientelă: fiii burgheziei care trebuie să se căsătorească târziu şi să respecte virginitatea fetelor din mediul lor social. ca biserica peste clopotniţă. precum cocorul. Fie că este vorba de Veneţia lui Tiţian sau de Franţa anului 1985. aici lumea e obişnuită să vadă câte ceva nou în fiecare zi. meritele şi profunzimea lor. preţ şi specialitate se găseau trecute în anuarele din epocă. în mod tradiţional. metafizică" (G. şi nu se minunează nimeni cu una cu două". Morala muncitorească -încurajată de patronat. pivotul acestei instituţii. ca oaia care paşte şi alte poziţii mai bizare chiar decât gesturile unui şarlatan. picioarele în jurul gâtului. Expresie care acoperă o vastă zonă lexicală.

din debitele de băuturi spirtoase. Burghezul căsătorit. Iar acesta îi transmite treponema soţiei. e normal ca soţul frustrat (foarte adesea acesta nici nu şi-a văzut soţia goală) să se adreseze unor profesioniste. care nu are o erotică proprie şi care proscrie plăcerea sexualităţii conjugale. nu se prostituează chiar toate acestea. dacă există femei reduse la o stare insuportabilă de mizerie. medicul brigăzii de moravuri. începe era „micilor croitorese". dar nu şi această practică de ultimă oră.corespunde o ofertă corespunzătoare. o dată cu apariţia antibioticelor. Dr. institutoare particulare etc. Fournier declară următoarele în legătură cu „sifilisul inocenţilor": „Nou-născut sifilitic. profesor pe atunci la College de France. iar Pere Peinard (citat de A. acesta anunţă că societatea se îndreaptă către o etică nouă care va recunoaşte „valoarea utilitară sau estetică a plăcerii voluptoase şi rolul său individual şi social. examinează două mii de „femei venale" şi ajunge la concluzia că „prostituţia este o afecţiune organică patologică" pe care o denumeşte „nebunie din naştere" deoarece crede acesta . de Tarde. Rămân două întrebări: cine se prostituează? Cine este clientul? Cine se prostituează? Era liniştitor faptul de a atribui prostituţiei o etiologie ontogenetică. A. care le exploatează. în Statele Unite. Les lois de l'imitation {Legile imitaţiei) au fost scrise de G. Treponema şi gonococul s-au adaptat acestor noi adversari. al Serviciului de statistică al Ministerului de Justiţie. fără a fi nişte adevărate profesioniste. frecventează aceste femei petrecăreţe. în 1913.şi deseori sub propriul său acoperiş . profesoare de pian. sugerează că. iar chemarea la ordinea morală a fost impusă în scopul de a proteja „rasa". la Bruxelles are loc o conferinţă ai cărei membri pun bazele unei Societăţi internaţionale de profilaxie sanitară şi morală. Dacă adăugăm faptul că femeile de moravuri uşoare erau uneori şi alcoolice.în epocă . Ceea ce însemna combaterea acelor afirmaţii scandaloase . director. care provin din mediul muncitoresc şi lucrează în numeroasele servicii ale modei. moaşă care 1-a adus pe lume. Sifilisul se propagă şi în coloniile noastre. directorul Institutului Pasteur. dr. De unde va rezulta o nouă concepţie a căsătoriei şi a familiei"37. de vânzătoare din marile magazine. O seamă de slujnice.e de origine ereditară. în 1911. Corbin). le scot din sărite şi le fascinează.jocuri erotice total ignorate de o soţie virtuoasă. să reducă maladia veneriană va câştiga o considerabilă superioritate asupra adversarilor săi". Hitler (poate fiindcă era şi el sifilitic) va impune legea din 18 octombrie 1935 prin care examenul medical prenupţial devine obligatoriu. Un discurs apocaliptic anunţă sifilitizarea întregii speţe umane dacă morala nu-şi spune cu mai multă tărie cuvântul. Acelaşi autor evaluează la 125 000 numărul sifiliticilor din Paris. se înţelege de ce „angoasa degenerescentei" a îngrozit lumea. Sifilofobia şi angoasa „degenerescentei" Această „revoluţie prostituţională" îşi are preţul ei: sifilisul şi sifilofobia. rezulat al „unei modificări chimice şi biologice a plasmei moştenite". Sifilofobia nu va lua sfârşit decât după al doilea război mondial. preferă aventurile succesive sau concomitente cu „familiarizarea" care domină de-acum înainte în această clasă muncitorească la care ele nu vor să se mai reîntoarcă. cea dintâi. de Tarde în 1890. Fournier ajunge la concluzia că soţiile oneste alcătuiesc cel puţin 20% din femeile sifilitice" (A. cu o nemaipomenită îndrăzneală pentru epoca sa (moare în 1904). Aceste tinere femei. într-o societate creştină. venind astfel în contact cu „burghezele". „Specialiştii" susţin chiar şi la sfârşitul secolului al XlX-lea teza prostituatei-înnăscute. Duclaux. iar al celor atinşi de blenoragie de două milioane. tuberculoase adesea. în plus. Bazându-se pe cele 842 de cazuri studiate în cercul clientelei sale private. mai înainte. interzicându-se căsătoria celor atinşi de asemenea boală şi impunându-le sterilizarea prin castrare. pacient contaminat prin intermediul instrumentelor medicale prost dezinfectate sau al unui tatuaj. îl contaminează. de croitorese la domiciliu. Să 31 . iar Jean Genet va face o expunere a lucrărilor practice în Les Bonnes (Bonele). oferă „burghezului" . care îndrăznise să pună problema întrebării respective rezumând-o astfel: „Cine este clientul?". Poliţia e capabilă să supravegheze bordelurile. afirmă în 1902 că în societatea franceză numărul sifiliticilor contagiosi e de un milion.. datorită faptului că raporturile conjugale îi oferă o plăcere limitată. deseori. americanul Flexner scrie. O. de guvernante. fără să se gândească la zilele bătrâneţii. în 1899.făcute de G. Corbin) face o echivocă analogie între cuvintele „civilizaţie" şi „sifilizaţie". Ipoteza unei sociogeneze este respinsă sub motiv că. E. dar contraofensiva lor nu a reactivat îngrozitoarea teamă a îmbolnăvirii de sifilis. care. Şi. Simonot. sifilisul femeilor cinstite contaminate de propriul lor soţ. că „acea naţiune care va reuşi. doică infectată de pruncul pe care1 alăptează.

a existenţei comune aşadar -. iar mitologia greco-romană ne oferise nenumărate exemple .este una din marile noutăţi ivite în viaţa privată încă din anul 1920. pe seama cărora trăiesc atât prostituatele. o uşurare necesară şi imperfectă. cu excepţia câtorva >. poate obţine totul? Dacă nu „totul". obligativitatea virginităţii avea drept principal scop evitarea unei comparaţii. Mai înainte. SEXUALITATE Şl CONTROL SOCIAL Sexualitatea socializată în familia nucleară în care dragostea îi uneşte în mod indisolubil pe cei doi soţi şi pe aceştia cu copiii lor este o „practică" în sensul pe care îl dă acestui cuvânt Michel Foucault. în sensul acesta. sexualitatea . rigoarea codurilor sociale. Noaptea nunţii era deseori resimţită de către o femeie ca un viol. într-un loc de distracţie. izolarea femeilor. în fine că era istoriceşte determinat. ca şi tabuurile pe care ele le impun. Bărbaţi avizi de unele rafinamente pe care soţia (sau amanta) li le refuză? Nişte mărunţi perverşi care şi-ar realiza astfel dorinţele fetisiste sau sado-masochiste? Tineri timizi pentru care unica femeie abordabilă este prostituata. la ora prânzului. Societatea ocfcidentală redescoperă . de exemplu. Dar pentru un funcţionar trecut de patruzeci de ani.bărbat nestatornic. Prelungirea speranţei de viaţă . catolici integrişti. că schimbarea partenerului exprima sexualitatea instinctuală. Dar cine sunt aceştia? Nu ştim. extirpare. că nu era impus pretutindeni. aceasta schimbându-se. timp de cincizeci de ani. ca şi din cea de mijloc. Ceea ce rămâne: o certitudine şi o stare de linişte. vine. Practică ideală. care. în burghezia franceză. Mizeria.rămâne domeniul insatisfacţiei. femeia va putea oare să se mulţumească. stadiul respectiv se transformă şi el. tipul acesta de cuplu aparţine trecutului. ca Fourier.potenţialităţile sexuale ale femeilor.originali". infibulare etc. Se spune că aceasta este produsul unui anumit stadiu al societăţii şi că. Femeie fidelă . Starea de linişte? Aceasta e convingerea unor sexologi: Masters şi Johnson ne vorbesc despre „virtuţile terapeutice ale femeilor de substituţie" şi militează pentru o „reabilitare ştiinţifică" a prostituţiei. „Emancipată" din punct de vedere sexual. datorită banilor de care dispun? Psihopaţi ai secretului care găsesc în anonimatul relaţiei respective certitudinea disimulării? Homosexuali declaraţi care fantazează pe socoteala sexului celorlalţi clienţi? Indivizi care disociază sexul de sentiment. şi care vor să-şi scutească soţia de o fatală obişnuinţă a orgasmului? Complexatul care vrea să se sustragă unei comparaţii la care l-ar expune comentariile unei partenere nemulţumite? Bărbatul plin de bani care doreşte să se convingă o dată în plus că. Certitudinea? Pretinsa „eliberare sexuală" n-a făcut decât să sporească numărul revistelor şi al filmelor pornografice şi nu se ştie că prostituţia duce lipsă de clientelă. dacă nu cumva ca o „corvoadă". deoarece dragostea şi prietenia mor (sau pot să moară). Desigur. abstracţie făcând de unele abateri atunci când era vorba de soţul în cauză.contrar foamei . sub control medical fiind.sau recunoaşterea acestuia . „libertatea sexuală" au demonstrat că acel akme nu era repetabil la infinit. sau dezgustată. datorită acestora. Numeroase sisteme culturale au încercat să le tempereze prin diferite mijloace: căsătorie forţată. cu condiţia de a se achita de obligaţiile sale conjugale. că monogamia era un sistem relaţional care nu existase întotdeauna. nu va fi oare tentată să „caute şi prin alte părţi"? Sexologii îşi iau sarcina să-i liniştească pe bărbaţi şi să le dezvinovăţească pe femei: ei 32 .adăugăm la toate acestea prostituarea episodică a unor femei din mica burghezie. pe bulevardul Foch să ia cu sine o prostituată? Cunoscutul Raport Simon ne informează că este vorba de nişte clienţi „ocazionali". bineînţeles. sau obosită. Cine este clientul? Clientul însă. care. soţie desăvârşită -soţ adulter. chiar şi simpla insuficienţă a puterii de cumpărare sunt suficiente motive pentru a explica această prostituare „în reprize" fără a fi necesar să se invoce o „anomalie genetică" sau o „natură isterică". cât şi proxenetul respectiv. cel puţin un simulacru aproape perfect? Acestea nu sunt decât ipoteze. ar putea duce la prevenirea sau tratarea tulburărilor sexuale ale unor anume indivizi. un viol precoce. Această conştientizare a efemerului . fascinate de obiectele oferite în aceie mari magazine care marchează actul de naştere a ceea ce numim societatea de consum.Ovidiu spusese deja acest lucru. cu acelaşi bărbat? Nesatisfăcută. dar care păcătuiesc totuşi. la volanul BMW-ului său. interziceau ca cineva să se gândească la acestea sau să le pună în discuţie. care putea să guste din plăcerile vieţii alături de amantă (legătură stabilă sau prostituată). cine este acesta? Pentru imigrantul celibatar care vine să caute. raporturile ulterioare ca o „datorie". motivaţia e cât se poate de limpede.

tinerele perechi se duc la spital. spălătoriile din mediul rural interzise bărbaţilor. „Rolurile sunt interşanjabile. silueta „Dim" ( o nouă manifestare a eternei „dominaţii" a masculului?) exprimă adaptarea formei feminine la cea masculină. spaţiile publice erau unisexuale: cafenelele şi cluburile victoriene erau interzise femeilor. Silueta femeii tinere se apropie de cea a unui băieţandru. Privind lucrurile cu multă atenţie. în paginile acestor reviste. ele îşi destăinuiau fantasmele discret sexuale. care tinde să-1 excludă pe acest „celălalt" din numeroase motive.încă? -o victorie decisivă. mână în mână. Astăzi. nişte busturi mult mai asemănătoare cu cele din tablourile lui Rubens decât cu cele ale lui Cranach sau cu cele din textele publicitare Dim." Afirmaţie peremptorie. în mod progresiv. asumându-şi astfel sexualitatea. diferenţa aceasta trebuie imputată. aceasta nu 33 . spală vasele etc. în trecut. scrie acesta. „aventuri"). CĂTRE UNISEXUALITATE? Philippe Aries e de părere că marea originalitate de astăzi constă în apariţia unei societăţi unisex.cred că singurul comportament care ar putea împăca în modul cel mai adecvat exigenţele oridinii sociale şi imperativele sexului ar fi o „monogamie suplă" (una sau mai multe legături de durată în cursul vieţii. scrie Philippe Aries. Aceasta a pierdut formele planturoase care le plăceau artiştilor din secolele XVJ-XIX. Câte femei se află în posturi în care se iau decizii (presupuse) de natură politică sau economică? S-a văzut oare în Franţa vreo femeie şef de stat. Segregaţie depăşită astăzi cu desăvârşire. pentru a li se trata blenoragia. meserii considerate masculine şi şcoli de renume au devenit accesibile şi femeilor. culturale etc). sentimentul este captat de familie. soţul îşi asistă soţia la naştere. de-acum înainte. bistrourile din Franţa în care se adunau bărbaţii. alarmaţi de altfel de confidenţele care se puteau schimba acolo. sociale. cu amabilitate. structurii de vârstă: octogenarii (dar bărbaţii ating rareori asemenea vârstă) sunt tot atât de conservatori ca şi femeile din propriul lor contingent. cât şi pe femeie etc. găteşte.sau aproape -băieţi? Parcurgerea revistelor erotice sau pornografice -precum Lui sau Penthouse . de asemenea. şi-şi ofereau sfaturi pentru a-şi trata bolile venerice. adică obscen . spun autorii respectivi. „Astăzi. Şiretenia bărbaţilor . Ne putem întreba dacă ultimele decenii n-au asistat la dispariţia . contraofensiva feminină şi feministă nu a repurtat . de interne. greu de menţinut. din pricina aceasta. în trecut. amanţii sau soţii. Proust spune că viitorul omenirii rezidă în separarea absolută dintre cele două sexe. ucis poate de cultul „cuplului". „grosolan". deoarece modelele îşi expun. înfaşă copilul. cele. în egală măsură.vizibilă într-o oarecare măsură -a constat întotdeauna în faptul de a fi imputat „naturii" ceea ce revenea „cujturii". că în strategiile de seducţie -de drapaj. Se poate. Deoarece controlul social se reintroduce înlocuind „îndatorirea conjugală" cu „dreptul la orgasm". ireversibil? într-un capitol din Sodoma şi Gomora.prieteniei. sublinia faptul că fetele şi tinerele femei folosesc cu plăcere acelaşi vocabular . în ceea ce-i priveşte.de moravuri uşoare". „şefii" nu sunt întotdeauna . ale partenerilor sexuali.ca şi prietenii. că.argotic. modelul unic este viril. Desigur.sau cel puţin la transformarea . aparenţele (îmbrăcămintea) şi chiar statisticile (a se vedea promovarea femeilor în unele categorii socioprofesionale în mod tradiţional masculine) par să depună mărturie în favoarea irezistibilei ascensiuni a femeilor şi a victoriei din ce în ce mai vizibile în partajul beneficiilor (pecuniare. îmbrăcămintea este adesea aceeaşi (jeans). rarele femei prezente făcând parte din categoria celor . publicitatea îl reifică atât pe bărbat. Inversând cauzalitatea. mai multe legături pasagere. Marşul către unisexualitate să fie oare. rolurile masculine şi cele feminine par repartizate întotdeauna potrivit unor norme dictate de tradiţie. care devine „obligativitatea orgasmului". nălucile cu realitatea. că bărbaţii şi femeile nu pot merge decât pe căi radical divergente. prim-ministru. Dacă femeile sunt mai credincioase şi mai conservatoare decât bărbaţii. dintre care cel mai neînsemnat nu e acela de-a fi fost un martor al trecutului. Şi invers. ministru al apărării. bărbatul pătrunde în universul în mod tradiţional feminin: ginecologul ia locul moaşei. al afacerilor externe? Iar în grupurile de adolescenţi. sentiment nu îndeajuns de cunoscut. dar nu trebuie să confundăm măştile cu feţele. băieţii se duceau la bordel „în grup". cele ale tatălui şi ale mamei. cum se spune astăzi -.destinate bărbaţilor ne arată că modelul androgin nu corespunde nicidecum fantasmelor masculine. Ancheta Girard-Stoetzel având drept subiect „Francezii şi valorile timpului prezent" (citată deja) dă la iveală „un foarte înalt nivel al înţelegerii dintre cele două sexe". Acesta să fie adevărul? Sau adevărul aparenţei? Desigur. Lucru curios. Sexualitatea precoce tinde să şteargă frontierele: când fetele erau obligate să rămână fecioare până la căsătorie. acestea iau unele iniţiative cât se poate de explicite.

Muel-Dreyfus. aprilie 1977. 1978. 14. 145-170. 1985. Grignon. VIII.V.cit. p. Archives europeennes de sociologie. Avem de-a face cu ceea ce se cheamă mariajul în două viteze. septembrie 1984. 34 .. Fischler. Valorile dorinţei domolindu-se. Paris. diferenţierea de statute. op.2/3. 7. număr special al publicaţiei Revue francaise de sociologie.. Paris. 11.M. „Gastronomie et gastro-anomie. Lesenjeux. nr. 1979. „La mort inversee.32-36.P.Y. 322. a devenit condiţia ce stă la baza succesului unei căsătorii.C. 5. de dependenţă. 19. . NOTE 1. 13 august 1973. du Seuil. Coury.G. Communications. Herzlich.Y.avea monopolul sentimentelor. Andreani.Bariety şi Ch. t. 1963. Groddeck.531-569. dar şi de întrajutorare. „Les structures du culinaire". nr.Cele mai recente date statistice se află adunate în Donnees sociales. Annales ESC. Nu este exclus însă ca între femei să se stabilească acel pact decisiv. Economie et Statistique. Prietenia cu mama sau cu tatăl se adaugă celei care leagă pe individ de semenul său. Paris. Gerontologie. Les Jeux frangais. şi Ch. p. 82-100. Paris. 22-32. le va îngădui ca mâine să înceteze de-a mai fi tihna războinicului pentru a deveni stăpânele acestuia (în sensul feminin al cuvântului „stăpân"). le changement deşt attitudes devant la mort dans les societes occidentales". Şi. Documents d'Information et de gestion..C. 197-217. 348-383. p. Le Nouvel Observateur. 21. cit. „Le travail de la mort". Fayard. p. 1985. adică să poată practica aceleaşi sporturi ca şi copiii lor. p. „Style d'alimentation et gouts populaires". să fie cei mai buni „camarazi" ai acestora. 162. Perrot.. Bourdieu. rivalităţile de carieră se însumează celor care îşi au originea în strategiile de seducţie? Bărbaţii răspund afinnativ. Şi însufleţea numeroase relaţii de serviciu care sunt înlocuite. Paris. Soţii îndrăgostiţi sunt obligaţi să „comunice". „Des cocktails dangereux". Encyclopaedia Universala.F. nr. 169-195.31.31. care. J. objets scientifiques et fantasmes sociaux". 4. Le Travait des apparences. nr. p. Histoire de la me'dicine. p. Le Livre de ca. Ed.Ph. 18. 20. A se vedea şi G.54. cit. septembrie-noiembrie 1974. op. 2. Communications. 17. p. 8.120. 12.E. du Seuil. p.106. chiar dacă în sensul larg al acesteia. p. INSEE.29-50. de acelaşi autor. între femei.J. Toate anchetele atestă faptul că părinţii şi copiii n-au fost niciodată atât de apropiaţi şi că mai ales mama este confidenta preferată. 3. în societatea din trecut. Indicateurs sociauxpour lapopulation âgee.31. Fayard. p. Vincent. „L'inegalite sociale devant la mort". chiar şi cele între generaţii. p. Sagesse du corps et crise bioculturelle de 1 'alimentation moderne". am văzut. 1969. 1979. Persoanele de patruzeci de ani sunt somate „să rămână tinere". ed. Ed.G. dar şi între părinţi şi copii. de patronaj. Actes de la recherches en sciences sociales. între ei se stabileşte un fel de prietenie. p.70-71. Douglas. Verdier. nr. Mythologies de la Medicine moderne.C. Actes de la recherche en sciences sociale. „La veillesse". Sournia. Şi de aceea juca prietenia un rol atât de important. Raporturile de serviciu.14. 16. ianuarie-februarie 1976. de funcţii şi de roluri era cât se poate de evidentă. 1979. Essai sur la societe moderne. astăzi. Aries.P.Verdier. 9.19. nr. Paris. PUF.Ph.M.. Essais sur !'histoire de la mort en Occident du Moyen Age ă nos jours. 1984. în organizarea vieţii sociale se pornea de la o seamă de legături personale. 10. nr. ianuarie 1984. op. Paillat. iunie 1976. Desplanques.P. Relativa omogenizare pe care o trăim face ca frontierele să fie trecute cu mai multă uşurinţă. Paillat.C. „Remarques provisoires sur la percepîion sociale du corps". „La belle femme ou le stade du miroir en histoire". Gallimard.-C. 6. 15. raporturile de lucru erau nişte raporturi de la om la om care evoluau de la prietenie sau de la încredere la exploatare şi la ură. 1984. p. 13. de un contract. „Le fantome du medicin de familie". p. Chamboredon. sau cu divorţul. „La restauration de la mort.33. 1967." Dragostea. Actes de la recherche en sciences sociales. 1973.G. Raporturile familiale sunt din ce în ce mai intime. pentru a se linişti şi pentru a profita de pe urma acestor zâzanii. nu numai între sexe. depăşind josniciile în care le exilează vicleniile grosolane ale masculului. 1975. Nahoum. 189-210. Communications. Sentimentul care-i lega pe oameni iradia prietenie. Petitjean. p. octombrie-decembrie 1980.

).Gazette du Palais. Ci tu. Guiraud. că şi-au luat răsplata. 102-113. AubierMontaigne. Adevărat vă spun. Nouvelle Revue de psychanalyse. p. rhetorique. nr. 31. pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns.Charron. p. p. 1973. Julliard-P. etymologique de la litterature erotique." (Matei. op. „L'excitation sexuelle et ses secrets". 2-18) DESPRE CÂTEVA CIFRE CARE NU DEZVĂLUIE NICI UN SECRET 35 . adică dezvăluirea secretului.120. Ci tu. Misere sexuelle et Prostitution auxXIX' et XX' siecles. stylistique.35. nr. ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor. 1976. 27. 35. Les Filles de noce. care vede în ascuns. Traverses.Corbin. 29.Expresia coming out e ambiguă. „Crepuscule des psychanalystes et matin des sexologues". 32. instruiţi anume. cum fac făţarnicii. Dictionnaire historique.. 2-15. când faci milostenie. Payot. ci Tatălui tău. nr. când posteşti.din nenorocire deja învechită: Rapport sur le comportement sexuel des Frangais. 24. Dekhli. în sinagogi şi pe uliţe. p.Recueil Dalloz-Sirey. 25.178-191..). 23. Paris. 28. p. p.5-12. 1978. 33. dar. 30. încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău.D. My Secret Garden.P. „L'hommosexualite masculine ou le bonheur dans le ghetto?". Pollak o traduce prin „ttecerea la act". 112. dit Rapport P. care vede în ascuns. nr. Friday. Gerard Vincent Perrine Simon-Nahum Remi Leveau DominiqueSchnapper DIVERSITĂŢILE CULTURALE CATOLICII: IMAGINARUL Şl PĂCATUL „Tu.J. nr. 1983. Communications. cit. „Civilite du sexe moderne".. Partea esenţială a informaţiei noastre a fost extrasă din lucrările lui J. pentru ca să fie slăviţi de oameni. Communications. O excepţie . îţi va răsplăti (. Baudrillard. şi Tatăl tău. 26.29. când te rogi. nr. Aceasta ar însemna mai curând. Ci tu.14. care este în ascuns. p. 1972. La Chose sexuelle.Citat de K.Ibid. R. p.Citat de K. New York. dacă se vorbeşte mult despre sexualitate.-L. 36.Stoller. p. Flandrin din care acesta a alcătuit un excelent rezumat publicat în „La vie sexuelle des gens maries dans I'ancienne societe: de la doctrine de l'Eglise â la realite des comportements". 29.N. când faci milostenie. Communications.M. Pouillard. Adăugăm că. 1982. Dekhli.R. „Le droit de vivre sa mort". îţi va răsplăti (.37-53. 159182. Encyclopaedia Universalis. care pune această întrebare: „Que repondre â un home qui dit se masturber au telephone?".35.35. aceasta se face rareori cu toată seriozitatea: nenumărate anchete.A. 37. după părerea noastră. VI. 165-168. p. 6-8 noiembrie 1983. recunoaşterea unei homosexualităţi afişate. intră în odăiţa ta. cit.. Bejin. să nu ştie stânga ta ce face dreapta.A.. Simon. fiecare dintre aceştia redactând o „foaie de observaţii" ataşată fiecărui chestionar şi un „raport cu privire la anchetă" la sfârşitul investigaţiilor respective. nu suna cu trâmbiţa înaintea ta. 1982. unge-ţi capul şi spalâ-ţi faţa. mărturisirea.162-164. „Civilite du sexe moderne". care este în ascuns. 1983. Paris. Nouvelle Revue de psychanalyse.22. p. M. op. 1978. Pollak.. 1984. Dekhli.159-171. 34. 2 625 de persoane interogate între 20 iunie şi 25 septembrie 1970 prin două chestionare (unul oral şi unul scris) efectuate de 173 de anchetatori care făceau parte din IFOP. dar conduse aproape întotdeauna cu superficialitate.. 1982. Simultaneitatea dintre primul act homosexual şi mărturisirea acestei practici nu ni se pare evidentă. 1979.450.K. şi Tatăl tău. precum şi „Le pouvoir des sexologues et la democraţie sexuelle".

s-au primit 1 700 de răspunsuri. decadenţa. din persoane în vârstă decât din tineri (39% dintre acestea au mai mult de cincizeci de ani şi numai 13% între treisprezece şi douăzeci şi patru de ani). pentru RPR-10%. „orice persoană trebuie să poată avea o viaţă sexuală deplină. Aceştia au oficiat 215 700 de căsătorii în 1980. dintre care 400 000 aparţin Bisericii reformate a Franţei. 37% susţin că religia le dă „putere şi mângâiere". Jumătate din ei trăiesc singuri („Cutia de sardele consumată de unul singur într-o zi de Crăciun la prânz are un groaznic iz de solitudine"). 4. 63% găsesc că e „normal" ca un preot să exercite o activitate profesională. ei nu cred că propria lor civilizaţie e „purtătoarea unui mesaj universal şi superior". Grupul acesta de „credincioşi" e alcătuit cel mai adesea din femei decât din bărbaţi (57% şi 43%).2% dintre francezi se declară „adepţi ai protestantismului". datorită faptului că rezervele rurale ale protestantismului au secat. care ne aparţine. Totuşi. Pluralismul lor politic e evident (cum intenţionează să voteze aceştia în anul 1986: pentru UDF-36%. de 41 000 în 1965. Dar numai familiile catolice practicante traduc în viaţă asemenea proiect. Autorii anchetei insistă asupra laicizării eticii religioase: dacă 11% dintre francezi cred că trebuie să li se predea copiilor religia. R. în tradiţii. cel puţin a unora dintre practicile acesteia. putreziciunea societăţii actuale".din problematica secretului. restul diverselor Biserici evanghelice (baptiste.Mehl. faţă de 334 300 de căsătorii civile (64. Conservatorii denunţă „deriva. pentru Frontul Naţional . pentru 29%.5% faţă de 79% în 1954). divorţul. de tradiţie luterană (Alsacia şi provincia Montbeliard). menţionează că 36 . Pentru 27%. în ceea ce priveşte încălcarea regulilor.Girard şi ale lui J. 35% (faţă de 50% din cei care declară că sunt catolici) cred într-o viaţă de după moarte. Numărul „credincioşilor" ar fi stagnat de un secol. aceştia consideră că toate religiile mari pot conţine „adevăruri şi semnificaţii fundamentale". spovedania cunoaşte declinul cel mai impresionant: în 1952. 42% se îndoiesc de realitatea păcatului. Deşi săraci (având un venit mediu lunar de 3 600 de franci). drept concluzie la Raportul său. 17% în diavol. pentru a oferi un cadru grăbitelor alocuţiuni pe care intenţionăm să le ţinem în legătură cu viaţa privată a catolicilor (limitându-ne la imaginarul şi la sentimentul lor de culpabilitate). Pentru 21% deosebirea dintre bine şi rău „nu se vădeşte a fi întotdeauna evidentă". Din cele şapte taine. O anchetă efectuată de Institutul Louis-Harris în 1985 permite situarea clerului catolic în societatea franceză1. de 28 000 în 1985 (mai mult de jumătate dintre aceştia depăşind vârsta de patruzeci de ani).Stoetzel pot fi rezumate după cum urmează: materialismul nu e dominant în conştiinţa francezilor. aşadar în jur de 1 800 000 de indivizi: 800 000 de „credincioşi". 28% doresc ca „cel vinovat să plătească". 46% în realitatea sufletului. s-au fracţionat. pentru PS-18%.1%). 22% în reîncarnare. şi se arată a fi toleranţi şi înţelegători. penticostale etc). dar 42% dintre francezi consideră că trei copii pentru o familie constituie cifra „ideală". Pentru anul 2000 se prevede un număr de 16 000 de preoţi. Izolând din vasta anchetă denumită Valorile timpului eşantionul de 1 199 de francezi interogaţi între 16 martie şi 30 aprilie 1981. dar 39% preferă ca vinovaţii să fie mustraţi şi reeducaţi. de tradiţie calvinistă. 37% dintre francezii care declară că sunt catolici nu se spovedesc niciodată. Au fost expediate 19 000 de chestionare. 62% dintre francezi cred în Dumnezeu.în mod sigur . 82% dintre preoţi declară că dispun de suficiente resurse financiare („Aceasta ne dă dreptul să putem vorbi despre sărăcie"). pentru PC-2%. iar 43% au „adesea sau câteodată remuşcări". şi 54% în 1974. „căsătoria este o instituţie depăşită". şi numai 10% se declară „atei convinşi". 76% cred că acestora trebuie să li se spună ce înseamnă cinstea. fără restricţii". In viitor. Un preot de stânga: „Am trecut de la respectarea a priori a ordinii prestabilite la neîncrederea a priori a ordinii prestabilite". putem prezenta următoarele constatări2: 26% dintre aceştia declară că nu aparţin nici unei religii. religia va ocupa un loc mai puţin important pentru 40% dintre francezi. 15% în iad (faţă de 77% care nu cred). iar credinţa nu se mai transmite cu aceeaşi regularitate ca pe timpul când familiile erau bogate în urmaşi. iar pentru 35% dintre aceştia va rămâne la nivelul actual. Acestea nu fac parte .Sociologia religioasă e o disciplină respectabilă care ne-a pus la dispoziţie o masă întreagă de informaţii. O rapidă comparaţie sociologică cu protestantismul subliniază afinităţile acestuia cu catolicismul'. în sânul acestora. în vocaţii". iar numărul femeilor care depun o activitate în afara căminului e mai mic decât în celelalte familii. atât de însufleţite la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. câteva cifre vor permite cititorului să sesizeze dacă nu istoria credinţei. 280 000 Bisericii Confesiunii din Augsburg. au fost interogaţi 609 preoţi. ceea ce îl face pe pastorul Andre Dumas să scrie că „menţinerea acestui efectiv reprezintă din punct de vedere sociologic o uzură. 27% în rai. Concluziile lui A. Numărul preoţilor francezi era de 59 000 în 1913. că diferitele mişcări de tineret şi de adulţi. 10% dintre catolici ascultă liturghia în fiecare săptămână. prezintă o excepţie.

adesea chiar şi Biserica. alias James Joyce: „încearcă să-ţi reprezinţi teribila semnificaţie a acestui cuvânt. Iată cum vorbeşte preotul iezuit care îl ascultă. un munte alcătuit din nisip. ieri o acţiune socială. şi încă pentru veşnicie? Căci. precum şi descrierea meticuloasă. Veşnicia inimaginabilă Veşnicia? Cine consimte astăzi să răpească o frântură din timpul său de lucru.pentru a le sugera ceea ce înseamnă veşnicia. subiectul predilect al predicatorilor. şi având o lăţime de un milion de mile. gata oricând să dea la iveală caractere remarcabile. la capătul acestei imense perioade de timp nu s-ar putea spune că s-ar fi scurs măcar o singură clipă din veşnicie. îi conferă o forţă şi mai mare. Aceste statistici înregistrează puternica descreştere a practicii religioase. pe tânărul Stephen. o secundă . în timp ce 45 000 de călugăriţe şi 10 000 de preoţi îsi părăseau funcţia. facultăţile lăuntrice. Clerul. în faţa acestor statistici. din 1965 până în 1975.. chiar şi aceasta: o recrudescenţă a religiozităţii poate fi însoţită de o părăsire a practicii. La capătul acestor bilioane şi trilioane de ani. după părerea noastră. ce număr infinit de secole înainte ca aceasta să fi luat cu sine întregul munte! Şi totuşi. o pasăre mică se îndreaptă către muntele acesta şi ia în cioc un minuscul fir de nisip. ocupând tot spaţiul. „Practicantul" de astăzi nu mai este cel de altădată.. De-acum înainte. a fi preot sau călugăriţă însemna un destin socialmente fixat pentru mezinii unor anumite familii.efemere . şi o grosime de un milion de mile. aceasta devine o opţiune în care-şi spun cuvântul tenacitatea. infinit de mici. fiecare gen de tortură. oratorii se străduiau să smulgă tinerele mlădiţe tentaţiei plăcerilor de o clipă . imaginează-ţi apoi că la sfârşitul fiecărui milion de ani. e nevoie pentru o micuţă mână de nisip pe care o adună.poate atrage o sancţiune sau o răsplată pe lumea cealaltă.„media totală în ceea ce priveşte practica culturală regulată este relativ redusă (15%). urmărit de această obsesie înfiorătoare? Cine mai crede că fiecare clipă a vieţii sale . Şi iadul? Imaginile pe care ni le propune Bosch şi Signorelli sunt nişte cărţi poştale ilustrate în comparaţie cu sadica evocare \ unui iezuit irlandez. IMAGINARUL CREŞTIN Tot ceea ce înfăptuim aici pe pământ e subsidiar (căci ce reprezintă stagiul nostru terestru de câţiva ani în comparaţie cu veşnicia care ne aşteaptă?) şi determinant (de felul în care vom folosi libertatea noastră depinde mântuirea sau osândirea noastră). înspăimântat. astăzi constituie un act de credinţă.1 Imaginează-ţi. al atomilor din vasta cuprindere a aerului.un minut. un copii. jucân-du-se. puţin mai ridicată la protestanţi în comparaţie cu ultimul procent de prezenţă cunoscut la liturghia săptămânală a catolicilor". ridicân-du-se până în înaltul cerului. fiind mai 37 . Ai observat deseori nisipul de pe malul mării. în loc să reacţioneze împotriva altuia. Acestea nu ne spun însă nimic despre maniera „privată" în care îşi practică credinciosul propria-i credinţă. din vacanţă sau din programul de televiziune pentru a încerca să şi-o imagineze? Cu toate acestea nu e prea îndepărtată epoca (cea care s-a numit „La Belle fipoque") în care. căreia i se poate adăuga această remarcă plină de ambiguitate a pastorului Andre Dumas: „In Franţa protestantismul istoric se vădeşte. al perilor din blana animalelor. Imaginează-ţi această masă enormă alcătuită de nenumărate parcele de nisip. Pentru a termina cu cifrele. Prezenţa săptămânală la liturghie. acum. restrâns din punct de vedere numeric. al picăturilor de apă din necuprinsul ocean. s-a transformat în mod radical. în zilele noastre. cel al călugăriţelor a scăzut cu 25%. în plus. Câte milioane şi milioane de secole se vor scurge înainte ca pasărea să fi luat doar un picior pătrat din muntele acesta. Cât sunt de fine aceste minuscule firişoare! Şi de câte firişoare din acestea. numărul seminariştilor a ajuns de la 49 000 la 17 000. Sub Vechiul Regim. ale căror imagini figurative constituie tema a nenumărate tablouri. purgatoriului şi raiului. dar acestea par mai puţin apte să contribuie la constituirea unui popor distinct şi unit". în cursul ultimelor decenii imaginarul creştin s-a detaşat în mod progresiv de aceste construcţii (de un accentuat antropomorfism) ale infernului. Afirmaţie moderat consolatoare. multiplicată prin numărul frunzelor din pădure. fn Statele Unite. de la înălţimea amvonului. şi modul de viaţă. al solzilor de pe peşti. un munte înalt de un milion de mile. Un cumul al suferinţelor fizice: „In iad. se pot elabora tot felul de ipoteze. iar cel al călugărilor cu 30%. pline de cifre şi goale de sens. Care catolic este. considerată în raport cu importanta numerică a clerului) nu e un fenomen specific francez. să ne amintim că această descreştinare (sau cel puţin aparenţa acesteia. desigur. al penelor tuturor păsărilor. veşnicia. veşnicia s-ar afla la începutul ei"4.

şi pentru veşnicie. al lipsei de experienţă şi. or să fie acolo şi alţii. avarul îşi va aduce aminte de grămezile sale de aur. al liniei noastre tradiţionale". prostituarea soţiilor şi a fiicelor. nu-i răspunzător şi El. liberă. iubitorul de desfătări artistice. împărţirea se va face cu totul altfel" . asta înseamnă că sunt o mulţime de păcătoşi condamnaţi la chinurile iadului». din faptul că infernul. căci nimic nu se dobândeşte fără trudă"'. pe când „o asistenţă binevoitoare va arunca poate în inimi germenele unei fericite reîntoarceri". om plin de răutate însă."8 Dar dacă iadul nu există (sau nu e destinat decât unor criminali notorii). măcar în parte. Iar alta: „Sau nu e nimic. mărturiseşte o femeie de la ţară. şi atunci probabil că nu are cine ştie ce valoare. iar frica de infern şi de chinurile lui groaznice anevoie compatibile cu bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu. de plăcerile abjecte şi de nemărturisit care le dăruiseră mari satisfacţii. prin reviste. Ei îşi vor reaminti toate acestea şi le va fi scârbă de ei înşişi şi de păcatele lor (. pe simpla înfiorare a nervilor lor. şi dacă sunt aşa de puţin aleşi chiar dintre catolici. îmi spuneam: «Păi atunci. nişte clienţi solvabili. nici păcat mortal. s-au îmbogăţit toate categoriile sociale. alegerea confesorului devine. mai târziu. încetul cu încetul. în mod deosebit teodiceea cunoaşterea raţională a lui Dumnezeu şi a atributelor sale .. Volumele 7-8 din prezenta colecţie au înfăţişat ceea ce era de fapt viaţa privată (sau absenţa acesteia) a claselor muncitoare şi periculoase: mizerie. dar n-am îndrăznit". neîntreruptă pe durata celor treizeci de ani de după al doilea război mondial. în conştiinţa enoriaşilor alfabetizaţi apar unele contradicţii statistice: „Când îl auzeam pe preot. fiecare caznă aţâţându-se ca să spunem aşa în contact cu altă caznă şi transmiţându-i acesteia o văpaie şi mai virulentă"6. iar inegalitatea averilor nu poate fi acceptată decât dacă religia afirmă că. hoţul. de ospăţurile sale îmbelşugate (. în egală măsură. alcoolism etc. statisticile privitoare la numărul catolicilor de pe glob. de instrumentele care îl ajutau la experienţele sale. se afla pe pământ. se atenuează. de tablourile şi de alte comori de artă. în 1828." „Dacă o să merg în iad. să zicem). din pricini pe care nu e cazul să le analizăm aici.suferinţei şi soteriologia mântuirii"ici. sunt şi acestea mai predispuse la suferinţă"3.onorurile şi bogăţia? Bătrânii. începând de la mijlocul secolului al XlX-lea. încă de la începutul secolului al XDC-lea. nici pedeapsă divină „în cauză au rămas bazele tradiţionale ale creştinismului.aici şi acum . pe câteva deşarte onoruri. regele plin de fală îşi va aminti de fastul curţii sale. promiscuitate. deoarece Dumnezeu nea făcut după chipul şi asemănarea sa. Şi. şi asta pentru ca să nu ajungem în iad". atunci de ce să nu obţii hic et nune . „în iad. Iar aceste suferinţe fizice sunt o nimica toată faţă de părerile de /ău şi de remuşcările care duc la repulsia fată de sine. pe bunăstarea trupului. Vor spumega de furie gândindu-se că au dat fericirea cerească pe mocirla pământească...se află în contradicţie cu „adevărata" religie. profetizată de Marx. munca copiilor. care îşi dăduseră atâta osteneală. Pauperizarea absolută. nici infern. maşină (chiar 38 .. chinurile nu pot fi biruite prin obişnuinţă. Raiul pe pământ? Dispariţia imaginarului infernal decurge. la urma urmei. „în lacul de flăcări mistuitoare. Roma îi îndeamnă pe preoţii confesori să renunţe la propovăduirea fricii şi la obsesia damnaţiunii. nici purgatoriu. cel care se dedase plăcerilor mesei. protestează. Orice „exagerare în descrierea unor cumplite adevăruri" e periculoasă. li s-a prescris preoţilor confesori să evite „duritatea de limbaj susceptibilă să încuie inima penitenţilor" şi să se ferească de „rigoare. pe câteva piese de metal. fără îndoială. O absenţă totală de dependenţă. a fost contestată de istorie: „sistemul" capitalist. Noua triadă.).) desfrânaţii şi cei învinuiţi de adulter. păstrânduse însă distanţele. „Mergeam foarte des la biserică. atunci de ce trebuie să li se impună oamenilor nişte obligaţii plicticoase şi să li se interzică o seamă de practici agreabile? Dacă cinica afirmaţie a lui Napoleon . de statuile. de păcatele noastre? Iată cum gândesc unii ţărani: „Suntem aşa cum ne-a făcut EI". incest. deoarece. Dar dacă nu mai există nici decădere originară. (. poate. acestea se vădesc a fi mereu altele. îmi spuneam că n-am să pot face parte dintre cei aleşi şi asta mă umplea de groază. Având o intensitate îngrozitoare." „Doar nu suntem comunişti. Văzând. „locuinţă convenabilă.desăvârşite decât cele exterioare."7 Totuşi." „Nu cred că bunul Dumnezeu poate fi chiar aşa de rău.. de bogăţiile dobândite în mod necinstit. malnutriţie. „El e Creatorul. sau ceea ce este se acordă indiferent cui.„o societate nu poate exista fără inegalitatea averilor. până nu de multă vreme (până la al Doilea Imperiu.. cei care nu sunt catolici sunt aproape siguri că vor fi osândiţi. Datorită creşterii economice.). acumulând aici pe pământ merite în speranţa că în viaţa de dincolo acestea le vor aduce nenumărate beneficii. fruct obişnuit al tinereţii. despre care preoţii declară că e „fără de margini". învăţatul. Tare aş fi vrut să-i întreb. a găsit necesar ca proletarii „săi" să fie..

respectând conştiinţele şi păstrând fidelitatea faţă de prescripţiile sacramentale. despre ce să se predice? „Nimeni nu e obligai. altfel nu i-ar mai asculta nimeni". şi mai puţin de 40% dintre aceştia recunosc în predică amprenta dominantă a funcţiei pastorale.. într-un moment şi într-un loc anume: convorbirea penitenţială este. „Confesiunea auriculară se înscrie în sânul unei culturi orale care favorizează un contact uman. Zonele secrete ale credinţei se află în altă parte. Ce preot ar putea astăzi să predice din amvon aceste învăţături pontificale. iată tema care revine cu regularitate în foarte multe 39 . şi nici să renunţe cât de cât la ceea ce convenienţele sau buna-cuviinţă îi impun persoanei sale" (Leon al XlII-lea. şi înainte de toate să practice religia şi să ceară de la aceasta o singură mângâiere în greutăţile vieţii" (ibid. prilejul de a încredinţa cuiva un secret care nu va fi divulgat.. Societatea de consum a eradicat escatologia. a luat în mormânt secretele a mii de vieţi private. să-şi ajute aproapele privându-se pe sine sau propria-i familie de cele necesare. insuflându-le speranţa unor necuprinse şi fără de moarte bunuri care sunt cu atât mai mari cu cât suferinţa acestora e plină de resemnare şi mai de lungă durată" (Leon al XlII-lea. locul de desfăşurare al imaginarului era lumea de dincolo. împreună cu asistenţa socială şi eficientele analgezice. să nu prindă dezgust de viaţa casnică. unii preoţi au fost martirizaţi pentru a fi refuzat să vorbească. Graves de communi). cel puţin suportabilă. Rerum novarum).. un agricultor îi mărturiseşte lui Y. atât de bogată în felurite bucurii. Din cele aproape două sute de scrisori pe care i le-a trimis Monseniorului Devie pentru a-i prezenta cazurile care ridicau probleme n-a rămas practic nimic. POCĂINŢĂ. purgatoriul şi paradisul „nu mai merg". Şi.modestă).). mărturisirea a rămas tăinuită. dreptul de proprietate şi de posesiune. oamenii de astăzi visează să obţină totul în cel mai scurt timp. clerul prescrie. Trebuie să se preocupe de nevoile celor mici (.noua triadă" (cei defavorizaţi pot avea şanse de reuşită cu condiţia de a se mulţumi cu lucruri de cea mai proastă calitate). Iar dacă infernul. SPOVEDANIE. „Religia îşi revarsă prea blândele sale mângâieri asupra celor nenorociţi. şi este încă. aceasta se datoreste faptului că ele nu mai alimentează un imaginar care se detaşează de antropomorfism. între existenţa cotidiană care le era impusă şi infernul. Despre ce să se predice? Atunci. Auspicato concessum). fără ca. Credincioşii au tot interesul să fie pregătiţi în cazul în care i-ar surprinde moartea: „Oare Dumnezeu i-ar lua în serios pe cei care s-ar supune canoanelor în ultimul moment?". canonizat în 1925. dacă nu „paradisiacă". exista o diferenţă de nivel. acesta a apărat-o. Obsedaţi de ideea de a avea acces la . 1913). în trecut. CONVERTIRE O taină căzută în desuetudine? Spovedania era.Lambert: „Au fost obligaţi să pună ceva apă în vinul lor. nu poate să se scrie o istorie a confesiunii deoarece aceasta nu are arhive. Până şi literatura anticlericală din jurul anului 1900 s-a ferit să-i acuze pe preoţii confesori de indiscreţie. prin însuşi faptul că-şi spune creştină. mediu în care orice ascensiune socială pentru sine sau pentru copiii săi era de neconceput. un cuvânt rostit doar sub privirea lui Dumnezeu. Jean-Marie Vianney. pentru a nu fi ştirbit în nici un fel. pentru clasele populare. să dea un „sens" vieţii. ceea ce caracterizează un stat temeinic constituit" (Leon al XlII-lea. predica trebuie să se plece şi ea în faţa implacabilei legi a sistemului mediatic: să răspundă unei aşteptări. spre cinstea clerului. impune confesiunea reînnoită: „O doctorie nu e nicidecum plăcută. dar o luaţi totuşi atunci când e vorba să vă apăraţi sănătatea trupului. trebuie să se sprijine pe principiile legii divine ca pe propriul său fundament. într-adevăr. „Să li se acorde de bunăvoie stăpânilor respectul care li se cuvine şi să li se acorde rangul la care au dreptul. Mai mult de jumătate din protestanţii practicanţi văd în pastor un sfătuitor spiritual. au făcut ca viaţa terestră să fie. bineînţeles. La începutul secolului al XX-lea. De la prelaţii mondeni până la cel mai umil vicar. nu de natură. Pentru democraţie. televizor". preot din Ars. să menţină diferenţa dintre clase. „Democraţia creştină. A fi pregătit să apari în faţa Creatorului. în Franţa de ieri. Aveţi oare mai puţin curaj atunci când este vorba de mântuirea voastră veşnică?" (un Bulletin paroissial."" Aşadar. nimic nu e mai sfânt decât dreptatea: trebuie să apere. Când cineva murea într-un mediu asemănător celui în care se născuse. Cel mai cunoscut confesor al secolului al XlX-lea. pe care şi-1 puteau imagina. promulgate cu mai puţin de un secol în urmă? Comentând predicile duminicale. prin aceasta. pentru cercetarea istorică.). locul preferenţial al misterelor religiei.

spovedania auriculară. căci am să iau restul la întoarcere". elevii „se duc la spovedanie" pe clase. Putere simbolică. îi mărturiseşte un penitent unui cârciumar. subminarea fundamentelor tradiţionale ale economiei salvării. aşa că n-o să fie cine ştie ce nenorocire. procentele corespunzătoare sunt de 1% şi de 54% (sondaj SOFRES). la 24 în 1954. dansurile şi balul puteau avea drept consecinţă denegarea dezlegării de păcate. ieşi. uneori mergând până la şantajarea preotului: „Dacă nu mă dezlegi de păcate. Cred oare. alţii în negru. Enoriaşii suportau destul de greu severitatea selectivă: în Bretania. practica spovedaniei cade în desuetudine. Dispunem de circa cinci sute de scrisori sau de bilete adresate preotului din Ars (mai mult consultaţii decât spovedanii). Teologia ia în consideraţie noţiunea de stare Dacă dezlegarea de păcate este taina care a cunoscut cel mai mare regres. în afara lumii de dincolo. Iar preotul care interoga un hoţ de frânghii: „O frânghie mare?". cu excepţia nopţii de Crăciun"). fără apel şi fără recurs.ale puterii clericale. cel puţin la a doua spovedanie) temperează spaima de damnare şi dă naştere unor „istorioare" care se transmit de la om la om. Timpul consacrat de preoţi pentru spovedanie continuă să se reducă. de asemenea. ca şi o mişcare de afirmare a laicilor chiar în sânul structurilor ecleziastice. După al doilea război mondial. afirmă integriştii.. în dioceza Quimper. între 1710 şi 1851. ci era obiectul unor reprezentări concrete şi afective"12. acesta i-ar fi răspuns: „O. de a ţine seama de ceea ce îi revine 40 . fuseseră îmbrăcaţi.. dar de temut şi temută. se poate citi: „Confesorul este obligat să impună celui pe care îl spovedeşte o penitenţă proporţională cu numărul şi cu gravitatea faptelor sale. toţi aceştia. l-ar fi ameninţat pe acesta un negustor vinovat de-a fi dansat pe o melodie de jazz la o petrecere. I. după cum ni se pare. In La Theologie morale a lui Thomas Gousset. constituia unul din fundamentele . numai preoţii din anumite parohii aveau asemenea privilegiu. nu! nu era prea lungă. apărută în 1845. mai ales când e vorba de ceilalţi. şi asta în 1933. în infern? Poate că da.poate că cel mai important . unii dintre ei în alb. un număr de copii egal cu numărul celor care decedaseră în cursul anului. cei din a doua categorie în infern. în anul 1920. pe când beţia era sancţionată cu indulgenţă. în 1922. şi ale căror nume fuseseră pomenite. Preoţii tineri. fără îndoială. spovedania putea avea loc „nici înainte de a se lumina de ziuă. sunt puţin doritori să se dedice unei obligaţii pe care mulţi dintre ei o găsesc penibilă şi „jenantă". „instrument individualizat al investigaţiei conştiinţelor". Un hoţ de lemne ar fi răspuns preotului care îi ceruse numărul acestora: „Zece. 15% dintre catolici declara că se spovedesc o dată pe lună. Penitentul se arăta indignat de asemenea discriminare. de progresiva atenuare a percepţiei infamante a naturii umane..Mauss. nici după apusul soarelui. deoarece conferă celui care o deţine puterea de a judeca şi de a dezlega de păcate. în 1974. iar ceilalţi în purgatoriu. Restrângerea puterii clerului însemna declanşarea unui proces de autonomizare a eticii în raport cu religia. La Limerzel (o mică parohie bretonă). fiindcă aceasta implica secretul şi nu atrăgea după sine o sancţiune fizică. alcătuirea istoriei acesteia rămâne un deziderat istoric legat. primii fiind sortiţi să meargă în cer. pentru a ilustra cuvântarea predicatorului. în 1952. Or. dreptul de a spovedi se extinde (către 1830. spovedania pascală este respectată de toată lumea. p.predici: „Cu prilejul zilei Morţilor. preotul confesor i-ar fi răspuns: „Bine. programările sunt mai stricte (la Quimper. Spovedania se practică pentru a atenua excesele pedagogiei culpabilităţii. Or. Un capitol din volumul al II-lea este intitulat: „Despre obligaţiile confesorului faţă de cei care nu cunosc într-o suficientă măsură adevărurile religiei sau care se află într-o totală ignoranţă faţă de ceea ce are vreo legătură cu starea lor"14. numai că la capătul ei se afla o vacă!". gândeşte-te şi întoarce-te în câteva minute!"1'. Este vorba de a se lua în consideraţie ceea ce am numi astăzi poziţia socială a penitentului. iar câţiva jumătate în alb şi jumătate în negru. că după aceea o să fiu scărmănat pe cinste. tot mai puţin numeroşi şi copleşiţi de diferite sarcini. Păcatul nu era aşadar o noţiune abstractă. potrivit formulării lui M. „zilele-confesor" sunt evaluate la 34 în 1934. din epoca respectiva (Jean-Marie Vianney a trăit între anii 1786-1859) teologia ia în consideraţie noţiunea de stare. jumătate din locuitori (mai multe femei decât bărbaţi) se spovedesc în prima vineri a lunii." Fixarea datelor spovedaniei devine din ce în ce mai laxă. Or. Conciliant.296). iar în 1940 preoţilor ataşaţi unor instituţii caritabile). care spovedea şaptesprezece ore pe zi vara şi treisprezece iarna. „Am venit să beau un păhărel de roşu. acest preot era autoritatea cea mai de temut din comună. la 13 în 1960 şi la 7 în 1974. având în vedere starea şi dispoziţiile sale" (t. nu mai calc pe-aici". Şi. în 1895 acest drept li se acordă şi profesorilor de teologie. Cvasicertitudinea iertării de către Dumnezeu obţinută prin dezlegare (dacă nu la prima. iar 3% că nu se spovedesc niciodată (sondaj IFOP). dar socotiţi dublu..

La început. După timpul petrecut în casa unchiului său: „Părinţii m-au luat la ei. un mare număr de preoţi şi de laici consideră că prescripţiile papale în materie de morală sexuală au un caracter relativ. 12% „nu au nici un fel de părere". unde cel puţin nu mai aveam ocazie". Potrivit unui sondaj SOFRES din decembrie 1983 efectuat pentru revista Clair Foyer. a nebunului şi a criminalului trebuie cântărită numai după ce a fost luat în consideraţie status-ul acestuia. traseul discursiv. a procedeelor de expunere şi un vocabular întru totul identic cu cele din manualele de teologie morală. există trei categorii de păcătoşi: cei ocazionali. scrie Ph. Această nesupunere. sexualitatea este. Faptul de a nu se putea supune normelor o împinge spre culpabilitate. e prea puţin diferit: „responsabilitatea" păcătosului. Marie-Zoe a fost o păcătoasă ocazională. pe 41 . 19% din cei interogaţi au răspuns: „Da. Destinul sorei Marie-Zoe a fost. Aşa că." Ea solicită de fapt o schimbare a stării în care se află. cu care reia relaţiile sexuale. „Ea se judecă. Viaţa călugăriţei Marie-Zoe. aşa cum şi-a povestit-o ea însăşi într-o scrisoare adresată în 1858 preotului confesor din Ars (şi căreia nu i s-a răspuns niciodată). care o sileşte să-şi piardă „inocenţa" la vârsta de paisprezece ani. nu mai este asociată cu sentimentul de culpabilitate. bazată la început pe ontogeneză. prea săraci pentru a o putea hrăni. chiar dacă unora le provoacă o anume stare de nelinişte.Boutry. Iar mai departe: „Intrând în noviciat. la douăzeci şi nouă de ani. Spovedania n-o calmează. încetul cu încetul. aceasta ne este adusă la cunoştinţă datorită anchetei (deja citată) din toamna anului 1985 şi ale cărei rezultate au fost publicate în revista La Vie : dacă 98% dintre preoţi aprobă maniera în care apără Ioan-Paul al II-lea drepturile omului. ne îmbrăţişam. în ceea ce priveşte poziţia clerului. în jurul anului 1968. Iar la întrebarea: „Ţineţi cont de recomandarea Bisericii în legătură cu sexualitatea şi cu viaţa cuplului?". nu şi-a mărturisit niciodată păcătoasele ei apucături. Revenirea în casa unchiului său şi noviciatul au făcut din Marie-Zoe o recidivistă. justificată. îi scrie ilustrului confesor pentru a-i împărtăşi teama de a fi damnată. şi tocmai pentru acest motiv. să suscite o asemenea teroare? Sentimentul culpabilităţii s-a deplasat şi ierarhia păcatelor nu mai este cea care era odinioară. şi nu spre contestare. Sexul ar putea oare. fără nici un fel de vocaţie însă. Numai viaţa conjugală (această stare mai puţin perfectă) ar putea potoli „văpaia voluptăţii". un preot s-a îndrăgostit de mine. delictul sau crima. în măsura posibilului". deoarece. dar nu le dau ascultare. la unele paradoxuri şi excese ale antipsihiatriei15. se impune o comparaţie cu istoria nosografiei psihiatrice. care este semnul unei autonomii morale. aceştia aud recomandările Bisericii. 33% că „Biserica nu trebuie să-şi depăşească rolul de sfetnic". în zona secretă a conştiinţei lor. 12% dintre franţuzoaicele şi francezii care au depăşit vârsta de optsprezece ani sunt de părere că „Bisericii îi revine rolul de a reaminti imperativele morale care privesc sexualitatea şi viaţa cuplului". unde este sedusă de un preot. nevroza. o plasează în casa unui unchi abuziv. începând cu a doua jumătate a secolului al XlX-lea. în ceea ce-i priveşte pe protestant 63% dintre aceştia sunt pentru libertatea contracepţiei. 51% că „nu Bisericii îi revine sarcina de a trata problema sexualităţii şi a vieţii cuplului". recidivistii si cei care au devenit robii obişnuinţei. Marie-Zoe continuă să-şi păstreze „nefericitele ei obiceiuri" şi. se reîntoarce la unchiul său. O altă anchetă ne informează că. Avem de-a face cu fecunditatea conceptului de interdiscursivitate elaborat de Michel Foucault. şi în aceeaşi măsură. şi când ne vedeam. către sociogenetică (Freud fiind unul din mamoşii acesteia) şi avea să ajungă. acolo mă aştepta o altă ocazie." Potrivit acestuia. 50% dintre catolici resping teza pontificală asupra divorţului (15% fiind de acord cu aceasta). „Cred că mă expun osândei veşnice prin faptul că nu mă aflu în concordanţă cu vocaţia mea. Părinţii călugăriţei. după sondajele lui Andrew Greeley. Am menţionat cu altă ocazie că. scrie aceasta. iar masturbarea i-a creat o obişnuinţă. în afara celor „două spovedanii speciale". După doi ani petrecuţi într-o pensiune. etiologia bolilor mintale s-a îndreptat apoi. Ajungând aici. astăzi. ne oferă o seamă de lămuriri în legătură cu noţiunea de stare.sociogenezei în comportamentul penitentului. iar eu. Că obiectul studiului erau păcatul. chiar şi în cazul practicantelor statornice. numai 56% declară că sunt de acord cu afirmaţiile papei în legătură cu morala sexuală şi familială. se pare. în evoluţia ei. „Inimile noastre se uniseră într-o prietenie primejdioasă. situaţie care a durat trei ani". în străinătate. 69%: „Nu". Intră într-o mănăstire pentru perioada noviciatului. acela de a trăi angoasa iremediabilei damnaţiuni. Acest cuvânt apare de două ori în scrisoarea respectivă. numai 25% dintre ele condamnă contracepţia în rândul femeilor căsătorite. am cedat din nou". nici nu se putea lua pe atunci în consideraţie. După curmarea acestei situaţii. Revenirea la starea laică. printr-o grilă de lectură a evenimentelor existenţei. sub imboldul intensităţii dorinţelor mele. după care urmau alte lucruri asemănătoare. în Statele Unite.

un sexagenar rezumă câteva zeci de alte mărturii: „Hirotonisirea mea din 1948 mă situase «deasupra». femeile au acces la o seamă de status-mi în mod tradiţional masculine." In ancheta efectuată pentru revista La Vie. îmi conferise o anumită «cunoaştere» (. laicii se văd învestiţi în funcţii rezervate altădată clericilor. foarte mulţi preoţi declară că. Mai puţină siguranţă şi mai puţin autoritarism. i s-a răspuns în felul următor de câteva cupluri: „Nici o problemă. Nu putem exclude ipoteza (posibilitatea?) că mulţi dintre cei care aplaudau erau coabitanţi juvenili fără copii. ocazie legată de funesta putere masculină. Sora Marie-Zoe poate invoca o relativă iresponsabilitate. interzicându-li-se acestora sacerdoţiul. ancheta iniţiată de revista La Vie ne informează că 29% dintre subiecţii interogaţi (clerici cu toţii. pe când celibatul le-a fost „impus". Ceremoniile penitenţiale colective se înmulţesc. Criza vocaţiilor. 23% dintre catolicii din Franţa se spovedeau o dată pe lună. care n-ar mai putea fi controlat şi nici definit prin ştiinţa sau voinţa unei teologii masculine". nu înseamnă perpetuarea acelei tradiţionale inferiorizări a femeii de către Biserică? „Femeia îşi readaptează corpul. Or. scrie M. „Erai preot pentru creştini. să-1 întâmpine cu căldură. în 1983 fac acest lucru ceva mai mult de 1%.când 68% dintre femeile catolice practică unele forme „ilicite" de control al naşterilor. Un alt ritual al spovedaniei Vatican II a reformat ritualul penitenţei. deoarece ocazia i s-a prezentat de două ori (unchiul abuziv. Unui preot francez care îşi manifesta surprinderea. iar 69% declară că nu s-au spovedit niciodată. Numeroşi sunt şi cei care declară că au „ales" sacerdoţiul. După cum atestă aceste declaraţii culese de Lambert: „Şi să mai spui că spovedeau până-n ultima clipă!". Mai mult chiar. de Certeau. O altă concepţie privind sacerdoţiul? Acest nou fel de a privi sexualitatea pune problema celibatului preoţilor. în unele parohii. exemplul pastorilor şi al rabinilor. au găsit mângâiere şi sprijin în casele creştinilor. Am realizat că credinţa înseamnă tot atâta fidelitate faţă de lumea noastră şi de omul de astăzi cât şi faţă de Christos. să nu uităm) sunt de acord cu căsătoria preoţilor. Potrivit lui Michel de Certeau. preotul care a sedus-o). Preotul este invitat să i se adreseze mai întâi el penitentului.. 36% ar dori să le vadă şi pe femei având acces la sacerdoţiu şi 92% sunt de acord ca şi „creştinii care nu sunt preoţi să poată oficia slujba de înmormântare".papa Ioan-Paul al II-lea înţelege să se revină la practicile tradiţionale şi vrea „să-i convingă pe credincioşi că trebuie să fie 42 .). 86% doresc hirotonisirea bărbaţilor căsătoriţi. cu toată admiraţia pe care i-o poartă poporul lui Ioan-Paul al II-lea. rata de natalitate este una din cele mai mici din Europa. taina spovedaniei (instituită în secolul al Xl-lea) e din ce în ce mai puţin solicitată: în 1952. După aceea." Iar un alt preot: „Suntem pe cale să devenim creştini".. nu numai în rândul clerului.ca şi asupra multor altora . în momentele lor de îndoială. Asupra acestei probleme . Am fost nevoit să-mi revizuiesc «cunoştinţele»(. dar şi în cel al credincioşilor. astăzi eşti mai mult decât atât împreună cu aceştia. avându-se în vedere criza vocaţiilor. „Abatele X a luat-o din loc cu o călugăriţă! Atunci de ce să mărturisim nesăbuinţele noastre unor oameni care comit unele cu mult mai grave!" „Nouă ne este interzis să divorţăm. o să ne spovedim după". Oameni care ştiu mai multe decât mine. spune un cleric. iar ei pleacă fără să ceară nimic nimănui!" Deoarece. papa a fost ovaţionat de o sută de mii de tineri adunaţi în Parc des Princes. din ce în ce mai des. confesionalele au fost înlocuite prin „camere de reconciliere" în care preotul şi penitentul pot să se întreţină în mod discret.. să-i vorbească despre dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu.). Şi ce drept îi acordă bărbatului monopolul judiciar? în vreme ce societatea civilă se familiarizează cu femeile care ocupă funcţia de ministru sau de judecător. cu toate acestea. Denunţând „permisivitatea". în Polonia. enciclica Humanae vitae ar fi avut drept rezultat un regres de proporţii al practicii catolice în ţara respectivă. Şi. Poate să-i citească un pasaj din Biblie înainte de a rosti dezlegarea de păcate şi să încheie întrevederea cu o rugăciune de mulţumire. recunoscând astfel că au „evoluat" mulţumită tocmai celor pe care trebuiau să-i călăuzească. îngăduind credincioşilor să se reconcilieze cu Dumnezeu şi cu aproapele lor în sânul comunităţii liturgice.. Biserica nu duce oare o luptă de ariergardă rezervând numai bărbaţilor dreptul de a colecţiona secretele păcătoşilor? Socializare a dimorfismului sexual ce pare cu atât mai greu de menţinut deoarece. mă împuternicise. şi mai ales renunţarea la sacerdoţiu au iscat noi întrebări. iar mâine poate şi cu o femeie preşedinte al Republicii. Biserica a făcut din castitate o valoare şi insistă asupra fecundităţii sale spirituale şi a disponibilităţii pe care o generează. m-am aflat «înăuntru».

tehnic.absolviţi de păcate în mod personal. devoţiunea către Sfânta Inimă. adică ceea ce trebuia ea să fie.ni se pare . care a pregătit calea democraţiei creştine. te spovedeşti şi gata! Numărătoarea reîncepe de la zero!" A te spovedi înseamnă a-i împărtăşi lui Dumnezeu un secret pe care îl cunoaşte deja. Danielou. cultural . în 1223. dezvăluie un viitor în care fiecare ins trebuie să se bucure de respect..6 miliarde în 1970. social. el acceptă. Noutatea o constituie ritmul alert al mutaţiilor (pentru a nu lua decât un unic exemplu. promulgată la 11 aprilie 1963. spunea P. papa a promulgat enciclica Mater et magistra în ziua de 15 iulie 1961 (datată însă 15 mai. în vreme ce Biserica instituţionalizată a impus. răspunzători de populaţiile subalimentate. legilor sacre. „fe prea uşor. care suspectează ceea ce am numi astăzi „baza". iar pentru anul 2000 sunt prevăzute 6.care caracterizează secolul al XX-lea vor provoca o modificare a raporturilor dintre treapta cea mai de sus a ierarhiei şi masa catolicilor constrânsă să improvizeze felurite răspunsuri la necurmatele şi imprevizibilele provocări. nu este decât un mijlocitor care nu posedă puteri judiciare sau punitive. Cunoscând-o bine pentru că se născuse acolo. cel demografic . Devenind atât de rară. papa Honorius al III-lea să poată legitima ordinul Minoriţilor.) sur Vevolution contemporaine de la vie sociale â la lumiere des principes chretiens. EXTINDEREA CÂMPULUI CONŞTIINŢEI Despre câteva enciclice „Creştinismul este în istorie. inviolabile ale lui Dumnezeu".7 miliarde de locuitori. timp de prea multe secole. Chiar înainte de a avea loc prima sesiune declanşată de Vatican II. Astfel. şi în mod solidar. 3. Reluând textele. ziua celei de a şaptezecea aniversări a enciclicei care tratase despre Rerum novarum şi a celei de a treizecea a enciclicei care tratase despre Quadragesimo anno) al cărei titlu exact este: Lettre encyclique (.de ordin ştiinţific. Dar evoluţiile . Pacem in tenis. în mod excepţional. este minuţios prescrisă de către papalitate. papa Pius al X-lea (pe care papa Pius al XII-lea îl va canoniza în 1954) condamnă Sillon*-ul. în termeni de interdicţie. Devenind taina reconcilierii.2 miliarde. ca atare.în 1900 globul avea 1. Ceea ce nu constituie o noutate în istoria Bisericii: revolta Sfântului Francesco d'Assisi împotriva tatălui său şi a medicului mercantil din Assisi a fost. reorientată de către papa Inocenţiu al III-lea pe o cale suficient de liniştitoare pentru ca. Ioan al XXIII-lea a înţeles că pentru a o pune în mişcare trebuie să se sprijine pe toate potenţialităţile ascunse ale periferiei. Să fie fără a se schimba în realitatea ei invizibilă şi să devină secol după secol în realitatea ei vizibilă". şi Marc Sangnier se supune. spovedania . Pentru a * Mişcare socială de inspiraţie creştină. rupând cu misoginismul tradiţional. cultul sfinţilor şi cultul marial. Din textul respectiv nu reţinem decât două teme. Iar cardinalul Suhard: „în fiecare clipă Biserica trebuie să fie şi în acelaşi timp să devină. Acelaşi Pius al X-lea va încuraja spovedania frecventă. viaţa privată a catolicului. Unii enoriaşi refuză să se spovedească prea des în numele eticii. enciclica Pascendi condamnă modernismul doctrinal şi impune teologilor un jurământ antimodernist. La începutul secolului al XX-lea. Sarcina lui este aceea de a transmite.şi trebuie să fie . asigura devenirea (prezenţa Bisericii în lume) se inovează deoarece putem citi că „problema cea mai importantă a epocii noastre rămâne aceea a relaţiilor dintre ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cele în curs de dezvoltare: suntem cu toţii. ca şi Biserica pe care o personifică în momentul mărturisirii. ţările în curs de dezvoltare dublându-şi populaţia la douăzeci şi cinci de ani) cărora cea mai veche birocraţie din lume trebuie să se adapteze pentru a deveni fără a înceta să existe. aşa încât trebuie să formăm conştiinţele în sensul responsabilităţii care le revine tuturora şi în special celor favorizaţi de soartă". iartă. Iar Dumnezeu va judeca. spovedania ţine de acea lectură „pozitivă" a Bibliei pe care o recomandă clerul de astăzi. o lectură negativă. descoperim că Christos a interzis puţine lucruri. dar istoria este în creştinism". textul se pronunţă cu fermitate pentru intrarea femeii în viaţa publică: „Din ce în ce mai conştientă de demnitatea ei de mamă. femeia nu mai 43 . Printr-o scrisoare din 25 august 1910. înfiinţată în 1894 de Marc Sangnier. enciclică adresată. „tuturor oamenilor" şi nu numai creştinilor. imuabile. Duhovnicul.. politic. fervent şi frecvent" (cuvântare rostită la Lourdes în ziua de 15 august 1983). ne va aminti că. NOUL SENTIMENT DE CULPABILITATE. se reiterează condamnarea oricărei activităţi sexuale care nu are drept scop procreaţia: „Săvârşindu-se printr-un act deliberat şi conştient. Pentru a apăra existenţa (transcendenţa Bisericii). transmiterea vieţii este supusă. după cum se ştie.îşi regăseşte esenţa: ea este . în ziua de 8 septembrie 1907.căinţă şi convertire.

Aşa după cum recunoştea Gaudium et spes. Si afirmă: „Angajamentul social şi politic e cel 44 . de Zwingli sau de Bucer. papa anunţă deschiderea conciliului pe ziua de 11 octombrie a aceluiaşi an. Din acest punct de vedere. la mai puţin de douăzeci de ani după holocaust. care a organizat. începând din ziua de 18 iunie 1959 adresează tuturor episcopilor.. în 1968. binecuvântaţi pe cei care vă blestemă. De la Vatican II la sinodul din decembrie 1985 Ales papă în ziua de 28 octombrie 1958. sentimentul de culpabilitate individuală (păcatul. în afara legii. de conflicte şi de compromisuri a celor patru sesiuni ale conciliului (11 octombrie-8 decembrie 1962. cum să mai vorbeşti despre necuprinsa bunătate a lui Dumnezeu? Teodiceea şi exigenţele solidarităţii bântuie conştiinţa preoţilor şi a credincioşilor. Cei doi prelaţi urmăreau să pună capăt alianţei dintre Biserică şi forţele conservatoare. teama de infern) cu un sentiment de culpabilitate socială care se orientează în mod necesar spre responsabilitate şi solidaritate. conştientizarea comunităţilor creştine în materie de dreptate socială" (M. pe un tron. în timpul conciliului.14septembrie~21 noiembrie 1964. 14noiembrie-8 decembrie 1965). Biserica a avut multe de învăţat de la „celălalt". Această investigare a „celuilalt".se săvârşeşte în anumite împrejurări sub cele două specii. ci „în stradă. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc ce răsplată mai aşteptaţi?"17. care au acţionat în felul acesta întotdeauna.pe care o pot administra şi laicii . mai ales. de Certeau). Conferinţa de la Medellin la care a luat parte si papa Paul al VT-lea. limba ţării respective înlocuieşte limba latină. Roma. în vreme ce Iisus s-a născut într-un staul. Si cum să dai o ripostă „marxismului ateu" dacă refuzi să faci din timpul prezent un timp al salvării? Vatican II a dorit să amintească faptul că Biserica înseamnă poporul lui Dumnezeu. cu atât mai mult cu cât televiziunea prezintă în acelaşi timp şi aroganţa fariseilor şi lipsurile celor mulţi. întrebare pe care Michel de Certeau o formulează în felul următor: „Nu asistăm oare la o deplasare a sacramentului?".. nunţilor şi stareţilor un lung chestionar la care răspund mai mult de două mii dintre aceştia. faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc (. acel „celălalt" care practică o altă credinţă. Deoarece către această „afundare în cea mai de jos. în afara cetăţii" (J. treptat-treptat. într-o lume în care abundenţa sfidează sărăcia. papa se angajează să convoace în mod periodic un sinod episcopal pentru a pune de acord diversitatea Bisericilor locale cu unitatea Bisericii universale. Cum să eviţi un „angajament" aici pe pământ? Cum să uiţi că „bogăţia te îndobitoceşte şi mizeria te imbecilizează". De-acum înainte episcopatele naţionale vor lucra în două direcţii: „Mobilizarea clericilor în vederea găsirii unui limbaj religios în fiecare limbă. Pierdută cine ştie pe unde. ci pretinde să fie tratată ca o persoană. după expresia abatelui Pierre formulată în 1954.admite să fie considerată un instrument. în cea mai mediocră conjunctură istorică a umanităţii" (ibid. Două personalităţi. Hotărârile luate tulbură unele practice catolice: obligativitatea liturghiei duminicale este extinsă la week-end. Iar această reîntoarcere nu e decât un răspuns la întrebarea care obsedează conştiinţele creştine. atât în cămin. pe drumuri. Cum să dai iarăşi glas Predicii de pe munte în faţa unui preot din favellas sau din pobalcionesl „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. episcop de Taica (Chile). fără domiciliu fix. au jucat un rol determinant în sensibilizarea episcopilor privind starea crescândă de mizerie din lumea a treia. pe când alţii se îndoapă la ospeţele de Crăciun. fie că e vorba de Luther. Atentatul la drepturile omului. Polonia). si. Nu e cazul să evocăm aici istoria complexă. taina împărtăşaniei . Cardonnel). cât şi în viaţa publică". în Est (URSS. plină de tensiuni. sau chiar dacă nu are nici una. La 2 februarie 1962. nu mai era în Roma. fie că acesta a avut loc în Vest (Chile). că nu mai e o societate ierarhizată. papa. liturghiei sfântului Pius al V-lea i se substituie un nou rit. Biserica a interzis să se mai manifeste acel extrem interes pentru ea însăşi. în care milioane de copii suferă de foame. 21 septembrie-4 decembrie 1963. La bancul din dulgherie. dacă îndrăznim să se ne exprimăm în felul acesta. pe atunci episcop auxiliar de Rio şi secretar general al Episcopiei braziliene.). care nu a suscitat nici o reacţie din partea Romei.) s-a orientat Consiliul episcopal latinoamerîcan (CELAM). conferinţă care a precedat conferinţele de la Kampala pentru Africa şi de la Manila pentru Asia. Ioan al XXIII-lea. şi Monseniorul Larrain. de Calvin. Sinodul convocat de către papa loan-Paul al II-lea la Roma în noiembrie-decembrie 1985 marchează reîntoarcerea la unele preocupări mai specific ecleziastice. Monseniorul Helder Cămara. se putea crede. pe a cărei cea mai înaltă treaptă stă. în chiar momentul în care papalitatea îi condamna pe preoţii care împărtăşesc întru totul viaţa muncitorilor? în rezumat. în Sud ( Africa de Sud) îl somează pe catolic să intervină în marile înfruntări politice din timpul său după exemplul reformatorilor. în faţa plutonului de execuţie. descoperirea lipsurilor materiale si a suferinţelor morale din lumea a treia şi a patra au înlocuit.

voi bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă. ierarhia conservatoare a Bisericii latino-americane preia controlul asupra Consiliului episcopal latino-american (CELAM). Asasinarea Monseniorului Romero pe când slujea liturghia nu-i priveşte numai pe salvadorieni. răspunsul este evident: „Cu cei săraci". Papa denunţă „insuportabilele nedreptăţi sociale".neliniştit de problema mântuirii sale. Aceasta a şi fost opţiunea pastorală latino-a-mericană.). Cele patruzeci şi cinci de predici pe care le pronunţă sunt în mod savant cumpănite.care capătă valoare sacramentală (. nu numai radio-ul şi televiziunea. In alţi termeni. preşedintele acestei ierarhii. Catolicul francez.sau reciteşte . program privind renaşterea pastorală pentru continent. sau. papa revine în America Latină. afirmă că ierarhiei clericale îi revine sarcina de a „da o orientare acestei energii. acestei forţe. Aurul şi argintul vostru au ruginit. fidelă opţiunii sale preferenţiale în favoarea celor săraci". adevărata întrebare sună astfel „Cu cine să ne solidarizăm într-o societate la un anumit moment al devenirii sale?".. încearcă să traseze o linie mediană asociind mesajul evanghelic. din punct de vedere ecleziastic. în fine. Sinodul din 1971. care v-au secerat câmpiile. activitatea socială şi supremaţia Romei. în anul 1970. se pronunţă pentru o „Biserică a drepturilor omului. orientează Consiliul respectiv către un neoconservatorism extrem de prudent progresist si lansează primele atacuri împotriva teologiei eliberării. ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor. Exista aşadar o convergenţă între impulsul venit din partea ierarhiei clericale şi năzuinţele credincioşilor catolici. şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune. ioan-Paul al II-lea ia parte la conferinţa din 1979 de la Puebla. S-ar putea crede aşadar că „alegerea celor săraci" ar fi fost ratificată de către CELAM şi de către papalitate. In 1985. un document intitulat: L'Eglise dans t actuelle transformation de iAmerique latine ă la lumiere du concile. dar nu încetează să-i pună pe credincioşi în gardă împotriva „contaminărilor marxiste". de Certeau). inaugurată de papa Paul al Vl-lea. aceste teribile cuvinte din Epistola Sfântului lacob: „Ascultaţi acum. o semnificaţie mai largă. fn adâncul credinţei lui. un imens laborator de sacralitate catolică (. în vreme ce milioanele de creştini din America Latină şi din alte părţi ale lumii nutresc alte speranţe ce-şi au originea într-o seamă de silnicii neîndurătoare.şi ierarhiilor acestora' -monopolul limbajului creştin. strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns 45 . Catolicul francez citeşte aşadar . Mesajul christic. dar dându-le.. el percepe opoziţia dintre o tendinţă (printre ai cărei adepţi se numără o parte din ierarhia clericală şi anumiţi laici) conservatoare şi o altă tendinţă (animată de laici şi de cealaltă parte a ierarhiei clericale) deschisă către lume şi aflată în căutarea unei dreptăţi mai depline. publicase.. dar la această dată precisă . dar luându-se asemenea precauţii discursive încât aceasta şi-a pierdut eficacitatea. Aceste experienţe privind solidaritatea şi comunicarea constituie.1968 . Astfel au luat naştere. papalitatea se încăpăţânează să menţină principiile indiferent de practici. din pricina nenorocirilor care au să vina peste voi. acestei absenţe a pasivităţii" care pune în mişcare masele celor săraci. deşi alcătuit în mod exclusiv din episcopi. şomerii etc. dar si predicile şi presa catolică. „Indienii mor înainte de vreme" Datorită sistemului mediatic. Pentru nenumăraţii catolici care refuză clericilor . când rezistenţa prelaţilor permite menţinerea avantajelor dobândite la Medellin. Monseniorul Lopez Trujillo.) în care se mai recunosc încă cele şapte variante sacramentale de odinioară". se vede silit să aleagă între ierarhie (fie laică sau clericală) şi cei aflaţi la marginea societăţii: săracii („de dată recentă" sau nu). Bogăţiile voastre au putrezit. citit în faţa ţăranilor înfometaţi din nord-estul Braziliei sau a sărăntocilor din marile metropole. conştiinţa creştină este confruntată din nou cu cele două feţe ale Bisericii: Inchiziţia si eliberarea. mai ales. Or. Reacţia Fără îndoială că a şi fost o reacţie. emigranţii. nu are nevoie de mediator pentru a fi „pus la îndemâna acestora". şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră. să persiste în a nu vedea „caracterul decisiv al practicilor în elaborarea «teoriei» care le articulează şi pe care ele le verifică sau le falsifică" (M. Conferinţa de la Medellfn. şi el. şi hainele voastre sunt roase de molii. încă din anul 1972.nu exista încă nici comunitate de bază şi nici nu se făceau lecturi din Biblie în mediile populare. comunităţile ecleziastice de bază. si mai precis. propovăduieşte „o nouă evanghelizare". la sfârşitul lucrărilor sale. şi oricine înţelege că destinatarul este catolicismul în totalitatea sa.. să impună etica pe care o elaborează la Roma. a recunoscut faptul că „lupta pentru libertate" făcea parte integrantă din învăţăturile Evangheliei. Deoarece „Biserica este în istorie".

pericole de perversiune şi de negare practică a credinţei" conţinute în operele lui Leonardo Boff. în care stă scris: „Unii sunt ispitiţi. Şi reluând chestionarul în care se afirmă că „non-persoanele".mai curând şi-a regăsit . cât şi procedura folosită pentru a o aplica ni se' par a fi puţin evanghelice. pentru Dumnezeu". deoarece păcatul nu înseamnă nimic altceva decât anihilarea dragostei pentru aproapele. E o greşeală de moarte să se separe. adică să se opună acestea două (. aceasta subliniază „gravele devieri. Congregaţia proclamă posibilitatea unei „autentice teologii a eliberării" atunci când este vorba de eliberarea de păcat. Atât măsura în sine.). Eliberarea este un termen complex. politică şi umană. Eliberarea de păcat dacă vrem să vorbim în termeni biblici.l-6). L' Instruction sur quelques aspects de la theologie de la liberation. „cei mai puţin decât nimic". Când teologii eliberării afirmă că „fără un legământ cu cei săraci nu există viaţă creştină". acceptă teodiceea.___ i că dogma nu e valabilă decât „pentru un anumit timp şi pentru anumite circumstanţe". ne declară preotul peruan Gustavo Guttierez18. în faţa urgenţei împărţirii pâinii. harul şi puterea în care.„. cât forma istorică în care aceasta s-a încadrat. In opera incriminată. după cum se ştie. se află unele împrumuturi. dereglează cursul evolutiv al Bisericilor noastre şi dăunează coresponsabilităţii conferinţei noastre episcopale". încă din anul 1542. Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel. să pună între paranteze şi să amâne pe mai târziu evanghelizarea: mai întâi pâinea. nu de eliberare"19. eliberarea totală a persoanei şi nu numai o simplă schimbare a structurilor. La baza noii interpretări. chiar dacă tocmai în acesta şi-a găsit . rechemarea acestuia în Spania. dar nu spune că este de partea celor săraci. dar de asemenea şi mai ales pentru că ei sunt parte interesată a unui sistem care îi avantajează şi care trebuie repus în cauză. să înţeleagă că Dumnezeu este dragoste? Cum să înalţe imnuri de slavă când durerea unui popor îi îneacă glasul în piept?". în mod .. care nu trebuie redus la „eliberările sociopolitice". profesor de teologie la Universitatea din Persepolis (Brazilia) în legătură cu lucrarea sa Biserica. Faptul de a fi denunţat atrocităţile comise de spanioli a avut drept rezultat. cu patru zile înaintea înfăţişării lui Leonardo Boff. socoate acesta. Congregaţia îi interzice lui Boff să predice. Leonardo Boff mai afirma că „puterea sacră a fost obiectul unui proces de expropriere a mijloacelor de producţie religioase de către cler în detrimentul maselor de creştini" şi că dogma nu e valabilă decât „pentru un de creştini şi w *. necriticate.la urechile Domnului oştilor. o seamă de permanenţe.. Congregaţia pentru doctrina credinţei (fostul Saint-Office) îl convoacă la Roma pe franciscanul Leonardo Boff. în istoria Bisericii. ca şi la libertatea de investigare a teologilor.("Vnare0atia proclamă posibilitatea La 7 septembrie 1984. _ uv wlv. scria: „Teologul catolic se duce la Roma aşa cum cehoslovacii se duc la Moscova pentru ca să ia parte la un colocviu cu acel Politburo sovietic".rădăcinile. este nu atât autoritatea divină.. Evanghelia nu trebuie să se reducă la o Evanghelie întru 46 . Teologia eliberării Teologia eliberării depăşeşte „cazul" latino-american. care interesează ordinea socială. Există aşadar. *.. Aceasta este o poziţie de asistenţă. din ideologia marxistă şi recursul la tezele unei hermeneutici biblice marcate de raţionalism (. Din ziua în care au fost scrise aceste rânduri (decembrie 1985). care suferă. în mod premonitoriu. Ceea ce apăra Biserica. extrem de ambiguu. care nu vi se împotrivea" (V. aceştia nu fac decât să reia mesajul Sfântuluilacob. efort în căutarea unui limbaj pentru a le vorbi despre dragostea lui Dumnezeu creştinilor deznădăjduiţi din acest continent. Apoi. Poate că bogaţii de astăzi au devenit astfel dintr-o vină individuală. el adaugă: „Avem obligaţia să ne punem întrebarea: cum sa facem ca cel care se simte ca ceva mai puţin decât nimic. care constată: „Biserica spune că trebuie să luptăm pentru cei săraci. ceea ce provoacă o imediată luare de poziţie semnată de zece episcopi brazilieni şi în care se poate citi: „Avem datcria de a declara în mod public dezacordul nostru cu privire la sancţiunea aplicată teologului Leonardo Boff. care denaturează tot ceea ce avusese autentic generosul angajament iniţial în favoarea săracilor. Cuvântul Domnului pentru mai târziu. Ea este „meditare asupra lui Dumnezeu. ele atentează la drepturile omului. aţi omorât pe cel neprihănit. Aţi osândit. în Foarte scurta relatare privind nimicirea indienilor. eligioase de către cler in aetruucmu. anumit timp şi pentru anumite circumsuuuc .). dominicanul Bartolome de Las Casas a aşternut această frază simplă şi neliniştitoare: „Indienii mor înainte de vreme". sunt contrare mărturiei de libertate şi de caritate creştină. care a publicat. luarea de cuvânt „oficială" a aparţinut cardinalului Ratzinger. în luna iunie a anului 1985.

pentru a apăra tradiţia. între anii 1975 şi 1980. le-a impus unei majorităţi puţin doritoare de aşi schimba obiceiurile. libertăţile pe care şi le luaseră mulţi enoriaşi. un bătrân holtei care spune nu". 50%. La întrebarea: „Doriţi să se realizeze o înţelegere cu diferitele Biserici protestante?". un partener catolic. iar 23% estimând chiar că sub Ioan-Paul al II-lea a avut loc o apropiere de catolicism. sfâşiat între legatele papei Ioan al XXIII-lea şi injoncţiunile Congregaţiei pentru doctrina credinţei. în cele din urmă. i-a condamnat fără nici un pic de energie pe nostalgici. ci vestire şi slujire". rolul crescând al laicilor în practicile de cult. o minoritate a clerului. un pericol". pentru protestanţi. sprijinindu-se pe laici şi pe speranţele creştinilor ne-catolici. Se înţelege că hotărârile luate de Vatican II (dacă nu ruperea relaţiilor cu cei avuţi.totul terestră". o soţie. aşa cum este şi hirotonisirea femeilor. 44% optând pentru „absenţa schimbării". Căsătoriile mixte constituie un fenomen de amploare frapantă: numai 20% dintre cei anchetaţi au un partener protestant. în cercurile protestante circulă acest adagiu: „Pentru catolici. pe cale să se emancipeze. Toată problema constă în asta. cred într-o îndepărtare. sprijiniţi de o mare parte a catolicilor francezi.cel puţin la începutul lor . Şi acţionează oare acestea în sensul ecumenismului. reformaţii sunt bucuroşi că papa Ioan-Paul al II-lea vesteşte întregii omeniri Evanghelia. convingerea dea fi parţial responsabil în menţinerea tuturor inechităţilor. Pe când evreii erau preschimbaţi în fum. Va pierde oare şi lumea a treia?". afirmând că. a auzit puţin.pe care n-o înţelegeau. O dată cu pontificatul lui Ioan-Paul al II-lea. „pentru o comunitate mică aşa cum e cea protestantă. Acelaşi autor admite că „întregul popor al lui Dumnezeu trebuie să participe la acţiunea profetică a lui Christos. extinse de teologia . In ceea ce priveşte căsătoria copiilor acestora. Mehl vădeşte un puternic curent ecumenic intern în favoarea protestantismului.eliberării. favoritul star-system-ului. R. care se pot observa în catolicismul contemporan. 45% nu sunt „nici pentru. a cărui maşină cu geamurile blindate poate fi socotită ca însuşi simbolul unei ierarhii care se afişează în public şi se protejează. Pierde apoi femeile. simbolul acestei rezistenţe în faţa schimbării.sau mai curând teologiile . De unde următoarea întrebare pusă de dominicanul Jean Cardonnel: „în vreme ce copiii mureau de epuizare în manufacturi. autenticitatea acesteia. Mişcarea ecumenică 47 . Dar nu după mult timp. Roma a văzut puţin.au făcut din acesta o vedetă. Monseniorul Lefebvre a fost. Pius al Xl-lea declara că e un scandal de proporţii faptul că Biserica a pierdut clasa muncitoare. Integrismul Walter Bagehot afirma în secolul al XlX-lea „că nici o durere nu se poate compara cu cea pe care o provoacă o idee nouă". Manifestaţiile integriste . şi numai 2% sunt „mai curând contra". în fine. veşnic scormonitoare .cu privire la inovaţiile pe care. Desigur. Către ecumenism? Numărul din ce în ce mai mic al preoţilor. se răzvrătea împotriva papei. Să fim oare pe cale de-a găsi „cămaşa fără cusături" a Bisericii? Nu credem asemenea lucru. potrivit afirmaţiei pastorului Andre Dumas. 23% dintre ei sunt de acord cu o căsătorie mixtă (35% dintre aceştia fiind catolici practicanţi). creşterea numărului căsătoriilor mixte constituie. papa se folosea de o procedură autoritară. Biserica e o mamă. pe când 12%. o parte din indignarea conservatoare şi-a pierdut mobilul. Roma n-a văzut nimic. pentru ortodocşi. obişnuiţi să-şi identifice amintirile din copilărie cu o slujbă religioasă relativ ezoterică bazată pe o limbă . reconcilierea cu Biblia citită şi comentată în limba „vulgară". pentru a menţine o pastorală pluralistă.aceasta fiindu-le de fapt menirea . în ultimă analiză. refuzată. dar în respectul ierarhiei bisericeşti". dar luată în consideraţie.fără a se converti însă . iată care sunt tendinţele. n-a auzit nimic. şi nu invers". chiar şi dintre practicanţi. aceeaşi anchetă menţionează o atenuare a anticatolicismului. faţă de codul sexual menţinut de către papalitate. au provocat iritarea tradiţionaliştilor. nici contra". dimpotrivă. Monseniorul Lefebvre s-a aflat într-o situaţie paradoxală pe care Michel de Certeau o rezumă după cum urmează: „Hirotonisind o seamă de preoţi în mod ilegal. în viziunea căruia Biserica nu trebuie să fie niciodată „posesiune sau paravan.latina . Mijloacele de informare. Papa Paul al Vl-lea. 69% dintre cei interogaţi dorind „relaţii mai strânse" cu acesta. personalitate complexă. cel puţin opţiunea pentru cei săraci). mai precis. 74% din cei interogaţi au răspuns „Da".nu displăceau unei anumite părţi a ierarhiei care se resemnase . aparent ireversibile. fără îndoială. dar menţionează că „Evanghelia e cea care dă putere cuvântului papei. care va judeca. Mai mult chiar. căsătoria preoţilor. fie că acestea se situează în lumea a treia sau în apropiata periferie a oraşelor franceze. Mehl se arată de altfel neliniştit în legătură cu această indiferenţă. în sensul unei apropieri de protestantism? Ancheta comentată în Raportul (deja citat) al lui R. practic arhaică".

legătura cu textul rămâne baza practicii protestante. J.193. 48 . Trebuie amintit faptul că orice investigaţie în legătură cu „valorile" pune o seamă de probleme complexe în ceea ce priveşte formularea întrebărilor. p. Midi libre.. descreştinarea nu e o eliberare. 2.196.Ibid. "Ceea ce apreciem în primul rând în protestantism." Dar. Gallimard. PUF.Ibid. Rezumatul investigaţiilor privitoare la Franţa de către aceiaşi autori în „Les Francais et les valeurs du temps present". comentează R. Anchetă efectuată în nouă ţări. din acest motiv. păstrându-şi însă credinţa. Scrupul cu totul străin ierarhiei clerului catolic. p. Rapport presente au Conseil de la federation protestante de France le 30 mai 1981. J. 6. moartea nu mai este un eveniment care duce spre neant. Revue frangaise de sociologie. „Reforma consideră că Biserica e ca un sol al iertării.-C. respect generat de teama de a-1 manipula înainte ca acesta să-şi fi făcut opţiunea de adult".2091. subliniind faptul că ea însăşi e plină de păcate. Dedalus. Acumularea bunurilor materiale şi „eliberarea sexuală" să dea oare toate acestea un sens vieţii? „Nu. Paris.R. p. Joyce.pentru aproapele -. Deoarece „Evanghelia e cea care face Biserica". Dragostea pentru Christos trece prin dragostea pentru celălalt . Vulliez. din punct de vedere cantitativ e mult mai redusă în comparaţie cu ceea ce a fost. Printre cei care nu se duc niciodată la templu. Cât despre cel care nu crede.. les Dernieres Nouvelles d'Alsace. H. în toate categoriile investigate lectura regulată a Bibliei prezintă un procent net superior celui al practicii regulate a cultului. Girard şi J. 41% dintre ei citesc Biblia cu asiduitate. anchetă comandată de La Vie. „Folio".J. Fapt care sugerează sociologiei religioase substituirea conceptului de „deschristianizare" cu cel de „exchristianizare". îi contestă infaibilitatea. este libertatea de spirit pe care o cultivă. Ne porunceşte să fim din ce în ce mai frumoşi. Bessiere. în ascuns. Mehl. Paris. De la învierea Domnului. NOTE 1. să rămânem tineri. Pentru a nu lua decât exemplul muncitorilor. se pocăieşte şi este iertată: Ecclesia sem-per reformata et reformanda. Les Valeurs du temps: une enquete europeenne.nu poate ascunde blocajul doctrinal care rămâne neştirbit. rezumatul acestei lucrări în J. Mehl. Reforme et le Christianisme au XX' sie ele. Autorul se bazează pe o anchetă efectuată de IFOP în martie 1980. Petit. aceasta a intrat în mod misterios în viaţă.194. Eliberarea e o noţiune legată de justiţie şi de înfrăţirea dintre oameni. în cursul căreia au fost interogate 9 871 de persoane reprezentative ale populaţiei în vârstă de peste cincisprezece ani. La Vie. bântuie conştiinţa multor părinţi catolici. pentru un protestant.3-31." Aşa poate răspunde cel care crede în Dumnezeu. iar societatea de consum ne invită la autoconsumaţia hedonistă. un respect pentru libertatea copilului. nr.Potel. -eea ce explică faptul că 18% dintre cei care îşi spun protestanţi refuză să le dea copiilor o educaţie religioasă.. Stoetzel. şi nu invers. 1983. Evanghelia e cea care face Biserica (funcţiile ecleziastice care depind de aceasta. acesta luptă pentru eliberarea omului cu tot atâta fervoare şi eficienţă ca şi cel care crede. poate că există „o categorie e credincioşi care vădesc o preocupare excesivă pentru non-directivitate. scrie pastorul Dumas. Tot potrivit aceleiaşi anchete. Creştinul de astăzi Să fi ajuns oare Biserica din Franţa la o stare vecină cu secătuirea? Desigur. 3. Piquet." Practica protestantă ar putea fi definită ca o alianţă între seriozitate şi libertate. tainele pe care le administrează ele). dar 28% citesc Biblia în mod constant.A.Rezultate detaliate ale acestei anchete în G. p. 26 sept'embrie-2 octombrie 1985.7% dintre aceştia practică cultul cu regularitate. dar „fiii" care i-au rămas n-au ales-o întâmplător sau din interes. 414 dintre acestea declarându-se „apropiate de protestantism". Les volets du presbytere sont ouverts i ). ianuarie-martie 1985. co. adaugă acesta. doar 8. răspunde creştinul. 4.. să ne investim banii în vederea întreţinerii (cât mai mult timp cu putinţă) unei înfăţişări corespunzătoare cu trupul lui Narcis. 5. dar care. ceea ce ar da de înţeles că anumite persoane ar fi determinate să nu mai ia parte la practicile creştine (catolici sau protestanţi) datorită anumitor comportamente ale clerului sau a mişcărilor creştine. şi.

A FI COMUNIST? UN FEL DE A FI „Noi suntem slujbaşii umanităţii. şi însărcinată să-i facă. după Marx. „Reflexions sur la confession au XIXe siecle: autour d'une lettre de soeur Marie-Zoe au cure d'Ars (1858)". a trădat învăţătura lui Christos. învestită cu o ştiinţă supremă şi o putere nemărginite. sacerdoţiul". tema este recurentă: Biserica păcătuieşte. p.Interviu. 1978. Fayard.. fie prin egalizarea averilor. 21 decembrie 1860 A ADERA Legatul iudeo-creştin Consideraţi adesea „fanatici".Y. Religia este sufletul unei lumi fără inimă.44-46. 5 februarie 1985. Lambert. op. 11.257. dacă putem spune astfel." A.7. o anumită filiaţie pe care 49 . în birourile ziarului L'Humanite fusese afişată această frază a lui Gabriel Peri: . Cerf.cit.. Marx scrie:„Religia este fantastica realizare a esenţei umane. Pentru aceste câteva pagini consacrate vieţii private de către comunişti. pentru puritatea vieţii lui private". 14. p.83-100. p. 16. p. comuniştii răspund că anticomunismul este. ani de-a rândul.. 9. Fie că e vorba de „jidovul rătăcitor" pe care Goethe proiectase să-1 descrie. Lambert. p. alb pentru papă) şi care mai mult a urmat decât a dirijat forţa lucrurilor.cit. Les Jeux frangais.Matei. Comunistul vietnamez Nguyen Tat Thanh. 18. predică asceza şi spune că îl admiră pe Lenin „nu numai pentru geniul său. Expresie simbolică a dramei sociale şi umane. Boutry. dacă nu administraţia divinizată.O parte din informaţia care urmează e luată din Ph. noi ne vom însuşi această precauţie pe care şi-o luase Tocqueville: „Eu scriu despre istorie. op.). Le Monde. cit.Conştiinţa fiind considerată aici ca un loc secret în care iau naştere opţiunile noastre.259. la urma urmei.Ibid." HUSSERL „Ce este. pentru dragostea de muncă. violet pentru episcopi. de secole. religia. fie prin purificarea conştiinţelor. „Crise de la confession.Vincent.Y. aşa cum este şi spiritul unei lumi fără spirit". dar a fost pedepsit pentru temeritatea sa. Se spune că. aşa după cum ne semnalează Brugel cel Bătrân în tabloul Purtarea crucii. Paris. Journal des debats. le cas d'une paroisse de 1900 â 1902".Ph.Mi-am respectat profesiunea ca pe un fel de religie. 15. de Marile Inchizitor al lui Dostoievski. Predica de pe Munte. Aderarea la Partid (cu majusculă deoarece. fie prin dirijarea vocaţiilor. 8.Interviu. de Samuel al lui Eugene Sue. Les Peres du Desert de Vatican II. şi creştinătatea e veşnic gata să-1 răstignească din nou. PREVOST-PARADOL. în Contribuţii la critica filosofici hegeliene a dreptului. de acel Ahasverus al lui Edgar Quinet. o ierarhie a funcţiilor simbolizată prin culori (negru pentru preoţimea de rând. şi el. pe toţi oamenii înţelepţi şi fericiţi. 13 septembrie 1984. Există. 12.G. Prometeu a încercat s-o realizeze. este un efort fantasmagoric pentru a-1 regăsi pe celălalt într-o „altă lume". 19. este singurul partid care contează) este de neînţeles fără o referinţă la legatul iudeo-creştin. 13. ibid. aceasta este.. redactarea articolului meu zilnic era. 17. dar şi pentru dispreţul acestuia faţă de lux. pentru că esenţa umană nu are o realitate veritabilă. în fiecare noapte. Biserica a urmărit să moralizeze necesităţile: a edificat o ierarhie meticuloasă care a străbătut secolele. V. al cărui pseudonim era Ho Şi Min (Cel care dă lumină) îsi îndeamnă tovarăşii de luptă să „se lepede de omul vechi". în ochii neofitului. Trecerea de la escatologie la teleologie se explică prin nostalgia monistă: reducerea diversităţii fenomenale la un principiu unitar de explicare. roşu pentru cardinali. Boutry. tot o patimă.Pratiques de la confession (. vrând-nevrând. aspiraţia gândirii. solicitată să reverse asupra actelor celor mai intime ale vieţii private binefăcătoarea îndrumare a statului.Ibid. 10.Ibid.. 1983. op. n-o povestesc".. crise de l'economie du salut. socialismul. El urmăreşte să substituie acestei comunicări pe care o consideră iluzorie un raport interpersonal efectiv aici pe pământ.Ibid. Pratiques de la confession.191. Că omenirea trebuie să se plieze voinţei câtorva inşi abilitaţi să ia o seamă de hotărâri şi care acţionează în cunoştinţă de cauze şi de efecte.

la propriu şi la figurat.Toţi francezii îşi dau seama că. „Adevărata gândire angajată este în primul rând gândirea marxistă. pe Maurice Thorez. în sânul acestuia". de problemele economice sau despre om. Dacă ar fi fost adevărat. pe urmaşul Sfântului Petru pe care 1-a urcat pe un tron. cum se explică această revenire care 1-a surprins în primul rând pe Hitler (care transferase tocmai atunci patru sute de mii de oameni de frontul de Est către Vest pentru a pune capăt rezistenţei engleze)? Nu s-au lăsat oare în prea mare măsură influenţaţi de propaganda „burgheză"? în acelaşi timp. adunare). Tradiţia iudeo-creştină predispunea materialismul ateu cultului personalităţii. fie că Bonaparte poartă numele de Cezar. absolut just. aceasta s-a întâmplat deoarece mare parte din armata Reichului nazist fusese distrusă în câmpiile ruseşti. prin marile contraofensive din noiembrie de la Rostov şi din 7 decembrie din jurul Moscovei. „dovedea" că omul putea transforma natura întocmai ca m planul Davîdov.. să răstoarne situaţia militară şi să recâştige terenul pierdut. a tămâiat. care. „omul cel mai iubit". Din complexitatea textelor de bază. Cromwell. Biserica. al căror număr a fost exagerat. de activitatea pe care a depus-o în timpul Rezistenţei. sau în Mao Zedong. Isto-ria-povestire. deoarece. Lui Maurice Thorez îi lipsea ceea ce Dominique Desanti numeşte în mod amabil „o experienţă pesimistă de viaţă". eşti frapat de talentul lui de a populariza subiecte atât de variate. Comunismul este conştiinţa proletariatului (. de marxism-leninism. Partidul Comunist Francez şi-a avut şi el idolul său. din punct de vedere ştiinţific. a avut o exagerată tendinţă lăudându-se că a fost „partidul celor împuşcaţi". care propunea inversarea cursului fluviilor siberiene. iar în cele din urmă contestatarul explicaţiei simpliste a „exceselor" stalinismului prin psihologismul aplicat organizatorului de propriul său cult. spre satisfacţia maselor puţin cultivate. de lingvistică. Dar el nu avea experienţa mondială a comunismului care a făcut din Palmiro Togliatti (un intelectual cu studii universitare) un stalinist îndârjit în timpul războiului din Spania. ca şi cum zdruncinarea structurilor incită oamenii. un manual de istorie accesibil tuturor categoriilor de cititori. apoi propovăduitorul policentrismului. ca şi a intelectualilor doritori s-o rupă cu glosele absconse pentru a lua parte la opera de transformare a lumii. fără a înceta să fie ceea ce îi indica propria ei etimologie (de la cuvântul grec ekklesia. dar care reţine coincidenţele. a fost capabilă. Napoleon. Pe de altă parte. trecându-se sub tăcere acea perioadă de incertitudine dintre pactul germano-sovietic şi atacarea Uniunii Sovietice de către armata germană. îl prezintă ca pe un miner autentic. capitalul cel mai preţios.trebuie s-o avem în vedere. PCF a devenit eficace imediat ce a încetat să mai considere războiul o luptă „între rapacii imperialişti" pentru a-1 percepe ca o cruciadă antifascistă. pe care pretinde c-o modelează. scrie J. ceea ce explică faptul că numeroşi comunişti provin din rândurile creştinilor. afirmând ereditatea caracterelor dobândite prin hibridare. S-a reţinut eficacitatea celor trei planuri cincinale: acestea au înzestrat Sovietele cu o armată. Prestigiul de care se bucura URSS în 1944 Afluxul de adeziuni din momentul Eliberării se explică prin imensul prestigiu de care se bucura atunci Armata roşie. puţin „aranjată". Uniunea cea mai intimă dintre gândire şi acţiune are loc. Mao Zedong sau Fidel Castro. mulţi dintre adepţii creştinismului văzând în proletariat vectorul mântuirii. Miciurinismul era considerat. preschimbând astfel necuprinsele teritorii ale Siberiei într-o înfloritoare Andaluzie. pe care biografia sa. în plus. prin mimetism. Kitfe Partidul Comunist Francez în timpul Rezistenţei PCF beneficiază. care trebuia să creeze acel „om nou" al comunelor populare aşa după cum Dumnezeu a creat femeia din coasta lui Adam. Stalin.. împotriva oricăror aşteptări. după dezastrele din vara şi din toamna anului 1941. dacă debarcarea a putut avea loc la treizeci şi una de luni după intrarea Statelor Unite în război. care nu înregistrează legile.). constată că orice revoluţie îşi află sfârşitul în bonapartism. Dar nu trebuie să i se minimalizeze rolul: obişnuit cu clandestinitatea. să-şi regăsească identitatea în Stalin. pe care Togliatti şi-o asumase în înaltele sfere ale Kominternului. se spunea. Stalin juxtapune istoriei. Desigur. Stalin extrăgea o seamă de formulări clare. Lacroix în revista Esprit (decembrie 1944). evitând să fie atras în mrejele numeroaselor intrigi care îi 50 . Şi au fost puse la îndoială zvonurile privind marile epurări din 1937-1938 care ar fi lichidat jumătate din numărul ofiţerilor superiori. Recitind astăzi textele respective (şi presupunând că el este autorul lor) fie că e vorba de problema naţionalităţilor. fără îndoială.

blocul comunist nu deţinea monopolul nedreptăţii şi al atrocităţii. mai existau încă mineri din tată în fiu şi. Miciurin si Lîsenko să fie oare nişte şarlatani. începi să lucrezi . minerul devine subiectul a trei lucrări „artistice": Le Mot mineur. protestanţi sau catolici. pentru un bărbat de douăzeci şi cinci de ani. pentru un tânăr student.opuneau pe adepţii lui Giraud adepţilor lui de Gaulle. URSS este distrusă din cauza războiului civil.„omul pe care îl iubim cel mai mult". reaminteşte Jean-Toussaint Desanti. în vreme ce continua nesfârşitul război din d°cbina fiindcă eşti comunisr Bineinţeles s°ciaiă" de a e anul J9 oSes fSea a?08 Ceiei e atât de Protecfie fiindcă era fidel. pe trei argumente: lumea capitalistă nu are dreptul să dea lecţii de umanism. decât războiul. iar F. Minerul.de moştenire. Prin anii 1950. vă înapoiază ceea ce aţi spus. Exemplar şi legendar. prohibiţiei. de altfel. iar Galilei. Grenier a fost primul om politic care a adus adeziunea unui partid la Jupta generalului de Gaulle. în jurul anului 1950. menţinerea unui sistem coercitiv în URSS explică (acesta este al doilea argument) prin condiţiile [ jStorice. Ceea ce vă măguleşte (. să fie mare reporter la Ce soir (ziar de seară cu un tiraj de 600 000 de exemplare) şi să călătorească în ţările din Est. comuniştii au jucat pe cartea acestuia din urmă. Le Point du jour (1949) şi expoziţia lui Andre Fougeron. minerul este „omul pe care îl admirăm cel mai mult". aceasta întemeindu-se. în 1947. evocând epoca de după război. Dar „familia comunistă" nu se lasă impresionată. aparţin lumii creştine. în epoca respectivă. Era plăcut. Oamenii minelor. bazându-se pe tema „depăşirii". 80% din energia ţării e produsă de huilă. Şi nu era mai puţin ademenitor. şi interesele personale şi pe cele ale colectivităţii creează o clasă revoluţionară. este devastată din cauza războiului. somat de către Inchiziţie să abjure în ziua de 22 iunie 1633. în minele de cărbuni lucrează mai mult de 300 000 de persoane. dar cu infinite amplificări. să comande batalioanele Uniunii studenţilor comunişti (UEC) cu prilejul marii manifestaţii de la 28 mai 1952 împotriva lui „Ridgway ciuma". din 1951. minerii care 51 . acelaşi autor răspunde: „fără ezitare: simulacrul puterii" Militantul are miturile. Iar dacă vrem să aflăm dacă Partidul încredinţa acestor transfugi o seamă de puteri reale. în vreme ce Statele Unite n-au cunoscut. camarade. au loc masacrele din Madagascar. iar G. decât persoanelor mai vârstnice. din epoca Războiului de Secesiune. filmul lui Louis Daquin. în societatea globală franceză puternic gerontocratică. Paiul şi bârna in concluzie. pe teritoriul lor. amintindu-se în acelaşi timp că nemţii. deoarece se pune problema creării „omului nou". scria Machiavelli. Rusia este o ţară subdezvoltată. cu metodele pe care le cunoaştem. fiind secătuită din nou în 19411945 de al doilea război mondial.aşa cum a fost denumit ..deşi ar trebui să aştepţi până la optsprezece ani . asemănător. Pentru a înţelege intrarea masivă a intelectualilor „burghezi" în PCF după război trebuie să menţionăm faptul că acesta constituia o subsocietate care oferea oamenilor foarte tineri posturi care nu erau accesibile. de rămăşiţele imperiile sale coloniale. nici întru totul rău". la rândul ei. o culegere de nuvele publicată în 1949 de Andre Stil.. care. în sfârşit.şi mândriei .. 1918-1921. „omul pe care îl admirăm cel mai mult" Dacă Stalin este . cei mai puţin naivi sau cei mai bine informaţi (cei care i-au citit pe Victor Serge şi Boriş Souvarine) recunosc caracterul necruţător al represiunii staliniste. creştinismul care se menţine de două mii de ani pentru a se ajunge la Auschwitz ar trebui să-şi păstreze anatemele pentru uzul său intern (papa îi excomunicase pe comunişti). deoarece se agaţă. succesorul lui Eisenhower la Comandamentul Cartierului general european al forţelor aliate ale Pactului Atlanticului de Nord (SHAPE). şi-a petrecut restul vieţii sub supravegherea acesteia pentru vina de a-şi fi menţinut afirmaţia că „totuşi se mişcă".datorită dreptului .). la paisprezece ani. proprii şi „obiective" ale acestui imens e n„jomerat: 1914. 1918. autentic „revoluţionar" neimplicat în probleme „formale". dacă se poate spune aşa. ca şi constrângerile lui.. „Aveţi un ecou imediat. MILITANTUL Subsocietatea comunistă şi posibilităţile acesteia de a oferi membrilor săi o carieră „Omul nu e nici întru totul bun. Lefebvre afirma că numai convingerea de a servi. în acelaşi timp. Deveniţi exponentul unui grup şi nu un intelectual solitar". aşa cum afirmă presa „burgheză"? însă heliocentrismul a fost condamnat de papa Paul al V-lea după şaptezeci şi trei de ani de la moartea lui Copernic.

Laurent Casanova defineşte politica culturală. şi nici de o pensie suficient de mare pentru a se îngriji. Iar în legătură cu Pensionarul. şi exemplaritatea lui nu poate decât să culpabilizeze intelectualul mic-burghez. de razele soarelui. Plin de curaj şi de eroism. le pesimismului. didactică şi. După o viaţă întreagă petrecută în fundul minei. îl preschimbă într-un viitor luminos. infirm. Sunt deosebit de apreciate portretul. Anul 1951 marchează apogeul „noului realism". la Galeria Berhheim-Jeune. îşi aşteaptă moartea stând înaintea unui foc sărăcăcios. Severa critică apărută în Le Monde întăreşte convingerea Partidului că se află pe „calea cea justă'> deoarece aceasta umple de indignare presa „burgheză"-Iar Salonul de toamnă din 1951 înseamnă apoteoza: poliţia dă jos şapte pânze sub acuzaţia „de a leza sentimentul nationai". le vom aduce atitudini.. Ca orice subsocietate. Cu toată tendinţa stilului respectiv de a reda mizeria vieţii umane. nici Sortatoarea şi nici Pensionarul nu sunt nişte resemnaţi. în toate poziţiile unei bătălii. la categorica afirmaţie a lui Jdanov: „Tot ceea ce e cu adevărat genial e accesibil şi cu atât mai genial cu cât e mai accesibil maselor largi populare". de Fougeron. dar nu veţi scoate ceea ce e înăuntru»". din punct de vedere ontologic. o nouă metodă de a raţiona pe care au acumulato atâtea milioane de proletari (. este denunţat. Orice miner. care nu cere nimic şi vrea totul pentru om"4. definit drept primat al formei asupra conţinutului. pe faţa lui de vechi luptător.. Maurice Thorez se împărtăşeşte din acest mit. adesea culcat pe pământ. în rubrica pe care o deţine în La Nouvelle Critique („Le peintre ă son creVieau"). dar şi „iminenţa victoriei sale". tablou în care Fougeron a pictat un om bătrân şi lipsit de vlagă în locuinţa lui nenorocită de miner: „Şi-a dăruit truda şi sănătatea. cu curajul ei calm şi acea privire în care tristeţea se îmbină cu visurile ei de fericire.). perfecta adecvare a formei la conţinut. responsabil impetuos şi de neînfrânt. cântărind mai puţin de cincizeci de kilograme. se supun întru totul acestor canoane. de-acum înainte. peisajul industrial. Realismul socialist trebuie să reprezinte realitatea în evoluţia ei revoluţionară.).. cu basmaua care-o apără de praful de cărbune.. Partidul este o asociaţie de admiraţie mutuală cu condiţia respectării a ceea ce se cheamă doxa. Nu era pentru prima dată că „puterea" urmărea să lrnpună o pictură descriptivistă. Ros de silicoză. Muncitorul operează deja la un nivel de gândire superior nivelului atins de oricare ideolog format după tipicul disciplinelor burgheze. posibilităţi ale unei dezvoltări fără limite. Iar intelectualilor orientaţi. departe de a ţ\ îngenuncheat de destin. O referire. prezentându-se ca miner şi fiu de miner ( ceea ce e fals) Şi declară: „Câtă măreţie în lupta aceasta îndârjită «npotriva materiei. ochii continuă să ardă cu o strălucire ciudată". în sfârşit.. o dată cu expunerea.. stând pe vine. în timpul grevei din 1948. în vreme ce.. fresca istorică atunci când aceasta celebrează lupta de clasă. Mai mult chiar. desigur. Şi se spune cât se poate de clar că pictorul trebuie să se plaseze „pe poziţiile politice şi ideologice ale clasei muncitoare". Ceea ce are importanţă este tema abordată. chiar dacă n-o ştie.)'. Le :rem să renunţe la falsele probleme ale individualismului. în cele din 52 . socotite a fi rămăşiţe ale unei ideologii decadente. alegoria şi simbolul vor fi condamnate. plămânii şi sângele pentru a-i îmbogăţi pe stăpânii minelor de cărbuni. Aşadar. O tânără care sortează asemenea celei care. Două tablouri din seria Oamenii minelor prilejuiesc următoarele comentarii ale lui Jean Freville: „Iată Sortatoarea: o tânără fată din ţara neagră cu chipul ei de fecioară florentină. pictate de Andre Fougeron. In domeniul picturii. smulge cărbunele din inima stâncii care-1 ţine captiv" (Action. dacă rămâne ataşat cauzei"5. în haine de lucru. El este omul nou. arată că artiştii burghezi se refugiază în abstracţiune deoarece realitatea le este insuportabilă. el întruchipează „un nou tip de intelectual" căruia Laurent Casanova îi şi ridică statuia: „Fiecare din acţiunile minerilor implică un efort de gândire susţinută şi înaintată. care. disciplinat. brutalizată de membrii companiei republicane de securitate (CRS). îmbătrânit înainte de vreme. le striga «Spargeţi-mi capul. şi să dea un SenliVle'ii Ior Sd"0 de viata celorlalţi". Nu trebuie să indice doar sensul luptei. solidar.au îndrăznit să intre în grevă între 27 mai şi 9 iunie 941 simbolizează rezistenţa muncitorească împotriva nazismului. avem de-a face cu o descriere care se supune regulilor enunţate de Maurice Thorez: „Avem nevoie de o artă optimistă care să privească spre viitor (.. Les Parisiennes au marche. este. expuse la Salonul de toamnă din 1948. în această confinuă luptă corp la corp P care omul. El este tipul ideal al proletarului. omul comunist pe care Aragon îl defineşte în termenii următori: „Cel care pune omul deasupra lui însuşi (. Cu prilejul celui de al Xl-lea Congres (1947). cu trăsăturile feţei alterate de deznădejdea din trecut şi de cea prezentă. ale estetismului decadent. Minerul va fi punctul central al unei noi iconografii pe care Partidul înţelege s-o promoveze. comunist. „Formalismul". a seriei de tablouri semnate de Fougeron şi intitulată Oamenii minelor. rătăciţi în dedalul interogaţiilor. minerul. nu mai are puterea să se bucure. Pictura comunistă franceză este reprezentată. 22 martie 1946).

potrivit expresiei lui Alain Besancon. de procesele şi de purificările de dinainte de război. Aşa după cum mărturiseşte Dominique Desanti: „Potrivit logicii stalinLste. dar şi asupra întregii societăţi. unul din fondatorii acestei Grupări împreună cu Sartre şi Camus. David Rousset.. marile procese de după război (Slansky etc. I>e nazişti îi cunoscusem"8. alţii cincisprezece". Identitatea militantului se edifică şi se perpetuează prin complexa conjugare a două forţe: una. căci faptul de a fi criticat. făcându-1 să devină din ce în ce mai stalinist. Boris Souvarine.) au venit în ajutorul militantului francez. în mod paradoxal. Iată-ne confruntaţi. deoarece existau mulţi francezi care spuneau că descoperiseră atrocităţile săvârşite de nazişti în 1945. După moartea lui Stalin. In vreme ce relansarea economică din 1954 se afla în plin avânt. dar. URSS rămânea salvarea noastră. „în Franţa de astăzi. cu enigma „elementului central" al vieţii private: secretul militantismului. Partidul cere nenumărate sacrificii. de antisemitismul din URSS. Şi întrebării care se pune: „Dacă ar fi apărut în acea epocă Arhipelagul Gulag m-ar fi convins?". ţinând cont de volumul şantierelor e pe canalul Baltica-Marea Albă şi de pe canalul Moscova-Voi ga. Arta Contrareformei a fost •gata să se supună şi ea acestor norme. din enumărate motive („viaţa de dincolo" oferită imaginarului pictorilor. cealaltă forţă este extrasă de militant. blamat. dar oferă în schimb şi multă putere. numărul total al deţinuţilor se cifrează la câteva milioane. piardă speranţa în inexorabila demonstraţie a necesităţii. De la întemeierea sa. răspunde: „Nu. în 1936 şi având ca subtitlu Apercu historique du bolchevisme. nu înseamnă confirmarea puterii pe care o exerciţi?". sub semnătura comună a lui Sartre şi a lui Merleau-Ponty. este sigur că aparatul • resiv t[ncie să se constituie în URSS într-o putere dis-nctă (•••) Probabil că. numeroasele mărturii privind lichidarea POUM-ului şi a troţkiştilor în timpul războiului din Spania se aflau la îndemâna oricărui militant. apărută în Franţa. de denegare.'plata cu ora are în general o putere de cumpărare cu aproximativ jumătate mai mică decât avea 53 . Lucrările lui Victor Serge. „Experienţa a verificat. din ura pe care o trezeşte el însuşi în calitatea lui de potenţial demolator al ordinii instituite. Acelaşi autor spune că a scris Staliniştii „pentru a arăta cum şi de ce. arta post-tridentină a cunoscut o înflorire fără precedent. împotriva oricărei evidenţe. iar Partidul pe Fougeron. în acest addendum tipic comunist. Temă care va fi reluată în mod constant în următorii zece ani. Dar. în schimb. Presa comunistă consideră că totul e o minciună.jTOa. acceptarea unor argumente mitologice etc). denunţa „pauperizarea absolută" a clasei muncitoare. a infirmat întru totul legea care indică tendinţa de Pauperizare absolută şi relativă". poţ. se spunea). mystifications et realites. Emmanuel Le Roy Ladurie o va considera drept „una din marile cărţi ale secolului". şi nu numai asupra membrilor de Partid. putem citi: „Este aşadar sigur că cetăţenii sovietici pot fi H nortati în timp ce sunt în curs de cercetare. Congresul al XlIIlea a repus în discuţie politica culturală iniţiată de Jdanov. Biografia pe care i-o dedică lui Stalin. în care. potrivit expresiei lui Savarius. iar docilul Aragon a fost cel dintâi care a criticat arta lui Fougeron. nu putea exista aici «o contradicţie cinstită faţă de înţelepciunea care emana din toate cercurile concentrice ale centrului moscovit». In numărul din ianuarie 1950 al revistei Temps modernes. n-aş fi crezut. menită prozelitismului. dar în 1977. reîntâlnim ceeaşi dorinţă de negare. Maurice Thorez publică în ianuarie 1955 broşura intitulată La Situation economique de la France. din nou. militantul anilor 1950 „ştia" sau avea posibilitatea să ştie. Această „manieră de a fi" apare în mărturia pe care Jean-Toussaint Desanti spune că i-ar fi făcut-o Laurent Casanova: „Da. unii spun zece milioane.) Şi. îl sileşte să respingă orice informaţie care contestă teleologia marxistă.. Ne vom limita reflecţia la perioada războiului rece. dacă putem spune astfel.i respinge orice informaţie care ar putea nimici sau macula credinţa"7. PCF a părăsit linia „realismului socialist". „comunist timp de opt ani şi anticomunist timp de şaizeci de ani". ceea ce nu constituia o noutate. după excluderea lui din PCF în 1925. trecuse aproape neobservată (un pamflet excesiv. mitul nostru. Pot spune că prin intermediul proceselor şi al explicaţiei publice pe care am dat-o am devenit întru torul stalinist"6. n-a încetat să demonteze şi să critice mecanismele stalinismului totalitar. publică o seamă de documente incriminatorii privind situaţia din URSS. fără judecată [ fără limită de timp (. deoarece nimeni nu accepta să. rezistent.. Negarea „realului" Fie că e vorba de lichidarea kulacilor. Gruparea democratică revoluţionară (GDR) înţelege să facă lumină în legătură cu lagărele sovietice. Biserica 1-a avut pe Rubens. deportat. Nu numai că o parte din oameni nu voiau să ştie. în februarie 1948. o dată cu reeditarea acesteia. în plus. când apare nevoia de a crede..

„nu vrei să ştii" că fiul tău se droghează etc.3% în 1969. în medie. Or.5% pentru o maşină de spălat rufe (toate pentru aceeaşi perioadă). televiziunea va genera un absenteism din ce în ce mai vădit la şedinţele de partid şi la mitinguri. inchizitorul care trebuia să ofere materia primă rugurilor pentru a justifica toate arderile anterioare. le vom elua.. cu alte cuvinte pe teroare..pentru că e adevărat". PCF . prin reacţie. Tunis.. o filială a ceea ce se numeşte CIA.5% la 65. Dar n-ar fi suficient numai asemenea Ingrenaj dacă militanţii n-ar fi fost sudaţi datorită urii pe care o provocau. mărturiseşte Jean-Tous-aint Desanti. De unde rezultă că prima funcţie a PCF este aceea de a incita ca să se ia drept adevărat contrariul a ceea ce el însuşi afirmă. De ce au mărturisit Rajk şi Slansky? Pentru comunişti răspunsul e simplu: „Deoarece erau vinovaţi". Algeria. împotriva acestora. adversarul. a fost nevoie de multă perseverenţă pentru ca sensibilitatea occidentală să perceapă că „ordinea" care domnea la Buenos Aires se baza pe tortură şi dispariţii. J." Aceste afirmaţii sforăitoare ale secretarului general sunt susţinute de economiştii Partidului: în Economie et Politique (ianuarie 1965). a fost înlocuită cu o simpla bască. faptul acesta constituie o dovadă că celelalte partide aparţin „doar Franţei". era singurul partid care studia cu toată seriozitatea rădăcinile anticolonialismului.). puterea de cumpărare a scăzut. uniunea naţională. deoarece este partidul minciunii. în trecut.' care nu este. a devenit prea scumpă. atât e de adevărat că aceasta este dovada recunoaşterii". urmărind totala alienare a francezilor prin spălarea creierului sau prin cnut. Deoarece PCF este „partidul străinului". în această privinţă. de la 0.înainte de război. adversarii acestuia neagă totul pentru simplul motiv că afirmaţia respectivă a fost făcută de acest partid.). Franţa pauperă începe să meargă în automobil. fcste prezent în stadiul normal al afacerilor. Această negare a realului nu este proprie militantului comunist. indispensabil „duşman din interior" Valeţi în solda străinătăţii. lipsiţi de orice morală politică (deoarece „scopul scuză mijloacele"). Si. să devină proprietara locuinţei în care trăieşte. în mod necesar." „Deoarece cascheta. Atunci când nega existenţa Gulagului. vizând anihilarea umanismului creştin şi sovietizarea slavizată a întregii planete. Atunci când denunţa „pauperizarea absolută". comuniştii francezi. răspunzători de pierderea Imperiului.. Cu enunţurile care proferează această ură structurantă s-ar putea alcătui un întreg volum. pe care o purtau înainte muncitorii. începând cu anul 1960. oferă următoarele cifre privind cuplurile de muncitori: procentul celor care au un automobil creşte de la 8% în 1954 Ia 61.. răspundea.1% în 1969. cele ale comunismului" (Le Figaro.. sectar şi violent.9% pentru un televizor în 1954 la 71. Şi e la fel de neninţător în timp de pace ca şi în timp de război (poate -niar şi maj ameninţător în timp de pace). în mai mică măsură pentru a-1 convinge pe celălalt decât pentru propria noastră liniştire. este un element constitutiv al vieţii private: nu vrei sa vezi infidelitatea tovarăşului de viaţă. punând pretutindeni la cale „lovituri pragheze". Se neagă ceea ce se etalează în mod ostentativ. La începutul anului 1954. devii. INSEE. realizând. deţine nenumărate argumente care te privesc. Inamicul se află acolo în permanenţă (. Ne vom mulţumi cu câteva citate. 5 februarie 1954).3% la 80. de la 8. Comunistul. afirma şi că războiul din Indochina e cu totul altceva decât asasinatele comise de câţiva fanatici antrenaţi în China şi plătiţi de Moscova. de la 3. Georges Duhamel scria: „Maroc." „Muncitorul parizian mănâncă mai puţină came decât pe timpul celui de-al Doilea Imperiu. Dar atunci el era „inamicul" indispensabil coeziunii poporului francez. între 1957 şi 1962. De ce a mărturisit vrăjitoarea car fi încheiat un pact cu Diavolul? .5% pentru un frigider. :e tindea să constituie.ca şi celelalte partide . pe plan politic (ca să nu luăm decât un singur exemplu privitor la „lumea liberă"). Totul lucrează aici împotriva Franţei: forţele Islamului. aşa cum remarcă pe drept cuvânt fcbert Marcuse ale cărui idei. „instituţiile libere rivalizează cu instituţiile autoritare >entru a face din inamic o forţă mortală înlăuntrul sternului (. Cui trebuie 54 . bazându-se pe naivitatea socialiştilor. Prin faptul că PCF susţine că acceptarea planului Marshall include pe viitor Franţa în sfera americană. cu 9%. şi tocmai lucrul acesta nelinişteşte PCF: poliţele trimestriale riscă să diminueze combativitatea clasei muncitoare şi. Kahn „demonstrează" că. ansamblul social ca o comunitate de apărare."9. îşi face intrarea în societatea de credit. Iată de ce sectarismul a dat dovadă tocmai în perioada războiului rece de cea mai mare virulentă".a debitat întotdeauna adevărate şi false certitudini. infidelitate cunoscută de toţi cei din jur. sabotând orice reformă susceptibilă să demobilizeze clasa muncitoare prin ameliorarea propriei sale condiţii. „Oricât de puţin am simţi că celălalt. sunt prezentaţi şi percepuţi drept incarnarea răului absolut. care se amuză copios pe socoteala stării de beatitudine a celui încornorat.

„un om normal".. militantă de nădejde. Poţi să nu fii căsătorit. obligându-i pe militanţi să se 55 . jur că-ţi vei aminti tot timpul de ea. furturi."10 Viaţa familială era subordonată întru totul exigenţelor militantismului: ocuparea timpului înseamnă ocuparea întregului timp. pe scurt. un soţ bun. De fapt.. Tovarăşă de viaţă exemplară a lui „Maurice". sau pur şi simplu pentru că soţia. mic-burgheză. se folosesc de ascendentul pe care îl poate avea marxismul asupra spiritelor pentru a-şi extinde dominaţia asupra trupurilor şi asupra materiei (. în mod hotărât.. chiar imposibil. Trebuie să ne opunem cu toată puterea noastră acestei ideologii deoarece ea se află în slujba panslavismului (. fiţi logici! Făceţi-vă bagajul pentru a vă îndeplini munca obligatorie (STO*) în Siberia!" (Le Populaire. Pentru mine. şi e greu. a căror împărăţie face parte în mod exclusiv din această lume. Pentru el nu există rai. care substituie scopului Partidului -revoluţia . Se consideră că donjuanismul e o preocupare deplorabilă. la întoarcerea din URSS. „Poporului i s-a prezentat în asemenea manieră cnutul încât se flagelează el singur în numele libertăţii" ( un ziarist de la Le Figaro. Subsocietatea comunistă controlează viaţa privată Subsocietatea comunistă se prezintă ca o „mare familie"... Să aduci o sută de mii de indivizi la Palatul Sporturilor pentru programul comun nu e o treabă tocmai uşoară!"'1 De aceea sunt numeroase cuplurile de militanţi cărora puritanismul conjugal al celui alcătuit din „Maurice şi Jeannette" le este dat drept exemplu. „Cuceritorii ruşi. Germinai nu e un roman". inchiziţia care opera în sfera vieţii private. Le Figaro (12 ianuarie 1951) reproduce această mărturie a unei tinere franţuzoaice care a trăit la Bucureşti: „Aici. conform tipului ideal provenit din iudeocreştinism. dar convieţuirea cuplurilor trebuie să fie de lungă durată. deprindere tipic mic-burgheză şi nedemnă de un comunist. conformist. divorţul e admis doar în cazul în care unul dintre soţi nu e comunist. Jeannette se pronunţă cu entuziasm pentru naşterea fără dureri. violuri. veghează la păstrarea ordinii morale. Alegători comunişti. sunt. Ascetica morală comunistă e o prelungire a celei iudeo-creştine. Şi tocmai aici aflăm contradicţia cea mai subtilă a subsocietăţii comuniste: izomorfismul său cu societatea globală. nici îngeri. 11 noiembrie 1949) etc. 5 se bazează pe familie. în privinţa aceasta.). pentru tovarăşul de viaţă necomunist să coabiteze cu o persoană atât de total angajată.dvu]. Căsătoriile dintre militanţi devin tot mai frecvente.preocupări eroticosentimentale care trebuie să se menţină pe un plan secundar.nenumărate ..ale unor vechi membri de partid converg către această constatare fundamentală: militantul trebuie să fie un profesionist de prima mână. este vorba de unele activităţi minore. demni urmaşi ai lui Laval şi Henriot. 12 noiembrie 1954). Deportarea în lagărele de muncă ar fi încuviinţată de colaboratorii lui Duclos şi Lecoeur. Jeannette nu iirmă nimic care să contrazică mesajul lansat de "Umanae vitae. imense stele roşii care domină acoperişul caselor şi preschimbă în picături de sânge chiar şi ploaia care cade din cer peste infernul acesta". dar Partidul îi oferă. ♦ Serviciu instituit printr-o lege a guvernului Laval pentru a furniza mână de lucru regimului nazist... Adulterul este condamnat. Frontiera dintre viaţa militantă si viata privată este lipsită de precizie. omul nu are nici sfinţi. Fiica unui miner alcoolic şi a unei spălătorese care lucra pentru „burghezi". idee care vine din URSS. întocmai ca Savonarola la Florenţa. deoarece cunoaştem în mică măsură «cadrele» de partid. incendii. Jeannette Vermeersch mărturisea nu fără plăcere: „Când ţi-ai petrecut copilăria ca într-un roman de Zola. în favoarea reînarmării Germaniei: „Să profităm de groaznica amintire pe care au păstrat-o nemţii despre invazia rusească din 1945 şi de aversiunea lor faţă de comunism" (Le Figaro. 16 aprilie 1951).. cu alte cuvinte non-contradicţia sa cu aceasta.să i se impute insurecţia din Aures în 1954? Răspuns: „O agitaţie naţionalistă la ordinul comunismului" (Le Figaro. Instanţele. Jeannette şi artl. la 6 ianuarie 1947).). dar condamnă cu vigoare contracepţia care va incita la libertinaj. Mărturiile . în locul stelelor de pe cer. „Partidul e considerat ca o imensă stratagemă. Este aşadar vorba de „schimbarea societăţii constituite. America însă nu se amestecă în ceea ce priveşte convingerile noastre religioase şi nici în ceea ce priveşte concepţia noastră despre om"(Francois Mauriac în Le Figaro din 23 ianuarie 1948). în favoarea creşterii latahtaţii: cuplurile comuniste trebuie să aducă pe lume vi«orii mici comunişti. „Igonorăm încă.. responsabilii «trimişi la bază» din pricina unei legături periculoase. „O ocupaţie a hoardelor mongole şi tătare ar fi mai groaznică decât cea a legiunilor lui Hitler: crime. un tată bun. „Biroul Politic este o capcană din care nu se poate ieşi decât cu ajutorul antreprenorului de la Pompele funebre" (Bedell Smith în Le Figaro din 9 noiembrie 1952). se plânsese de unele moravuri nedemne de un comunist. nici Dumnezeu. legăturile de dragoste rupte din ordin.

lată de Problemele economice din URSS. Cu mult înainte ca Martin Malia să-şi susţină teza „birocraţiei ideocratice universale"15. Din acest punct de vedere. şi pentru a-ţi păstra acest statut trebuie să perseverezi în acest mod de viaţă sub ameninţarea de a fi „retrimis la bază". PCF nu 's'-a diluat în societatea „burgheză". s-au slujit de ideologia marxistă într-un sens nou. care «iubesc prea mult» fie că e vorba de muzică. Cu alte cuvinte. în timp litil concordanţa între relaţiile de producţie rămase în urmă si caracterul forţelor de producţie". cât şi spectaculoasele schimbări de direcţie ale Partidului. preferinţa acordată textelor de popularizare în detrimentul celor fundamentale. adunând resturile realităţii sociale şi politice în sânul unui haos de nedescris. pederaşti.şi că ţeasta naştere nu putea avea loc (potrivit adevăratei tra ine marxiste) decât în traumatismul unui dureros e. putem susţine teza .nu e alcătuit din vechi elevi ai Şcolii naţionale de administraţie (ENA). Henri Lefebvre scria: „Marxiştii ruşi. cât şi comunismului. de cinema sau de camping. având posibilitatea să asigure. şi nu de una descriptivă şi critică.şti. dar care nu era ceea pe care o aştepta critica radicală a actualităţii iterioare"16. pătrunzând în instituţiile burgheze. PCF este întru totul francez: sindromul negării. într-o ţară în care. şi cu toate că. ajunge să justifice în cele din urmă actualitatea. ceea ce vădeşte faptul că Stalin nu era lipsit nici de 56 . filosofice. între 1917 şi 1920. aşa cum o „demonstrează" colectivizarea pământului care s-a făcut „fără conflicte". încercând să sesizăm acest nucleu al vieţii private care constituie istoria gândirii. Acest „cult monarhic" se regăseşte în egală măsură şi în formaţiunile gaulliste care s-au succedat la putere după Eliberare. împreună cu Stalin. prudenţi. prezentat ca un nou ghid suprem. dar subsocietatea pe care a format-o a oferit membrilor săi permanenţi. cocoşaţi. «Originalii».detaşaţi" timp de câţiva ani de la locul lor iniţial de muncă şi unde tot acolo îşi vor regăsi securitatea. ataşamentul faţă de structurile ierarhice. de la scopul final care era „lupta finală". Francezii sunt alergici la dialectică. atât de numeroşi în structurile anarhiste: bastarzi. consideră drept trăsătură de bază a PCF „cultul monarhic şi religios al şefului.comunismul . sunt recrutaţi cel mai adesea din rândul vechilor muncitori: perspectiva de a se întoarce în uzină este prea puţin îmbietoare.şi în aceasta constă originalitatea acestuia . adică de a fi obligat să reiei o activitate profesională abandonată de foarte mulţi ani. Dacă dorim să adâncim şi mai mult analiza. aşa cum era la Marx. Stalin era omul ordinii. permanenţi. putere care permite să fie tolerate atât greşelile Biroului Politic. PCF nu a cunoscut destinul social-democraţiei germane şi nici unul din liderii lui n-a făcut această afirmaţie care aparţine lui Ebert: Urăsc revoluţia tot atât de mult ca şi păcatul".care ne aparţine . Sorel: „Experienţa n-a întârziat să semnaleze faptul că anarhiştii aveau dreptate şi că. Doctrina care pretindea că acuză şi neagă actualitatea. ca şi militanţii01 o seamă de satisfacţii care i-au abătut. Este vorba de o categorie normativă.conformeze normelor acestei societăţi. tămâierea însă e identică. de altfel cu adevărat nouă. istoria ei infirmă opinia lui G. că Primele planuri cincinale puseseră bazele unei societăţi ocialiste. ei recurg la teza trecerii „de la inferior la superior" printr-o emergenţă brutală şi haotică a contradicţiilor. .că izomorfismul PCF se manifestă cu o deosebită evidenţă în ralierea acestuia la adevărata lichidare a dialecticii operate prin vulgata stalinistă. Philippe Robrieux. sexuale. colecţionari de fluturi. Tocmai acest conformism adăugat unei îndelungi activităţi militante permite să devii „permanent". imprevizibil. societatea comunistă nu s-a integrat în societatea globală.. drogaţi. de altfel fecund. printr-un proces revoluţionar. Deoarece statul major al PCF . toate minorităţile culturale. infailibilitatea Celui care se află în vârful piramidei aparţin în aceeaşi măsură atât catolicismului. el scrie: „în socialism lucrurile nu vor duce la un conflict între relaţiile de producţie şi forţele de producţie. Aşadar. altfel spus. predomina ţărănimea. Liderii Partidului. In pofida izomorfismului său. Ca orice dictator. Idolul nu e acelaşi. toţi cei pe care îi obsedează problemele personale. Dacă'se admitea.rezentant aj proletariatului"14. un fel de testament politic. se întreabă dacă „situaţia e revoluţionară". de unde această „putere blazată de a îndura" de care vorbeşte Annie Kriegel. nu se simt în largul lor în organizaţiile comuniste"12.dvai. legea perfectei concordanţe este o lege cu caracter de tendinţă în regim socialist. cu toate că a fost acuzat de a fi „înfeudat Moscovei". plasat deasupra tuturor celorlalţi militanţi de partid"13. vechi militant care a devenit biograful critic al lui Maurice Thorez. Această extraordinară punere în valoare a suprastructurii (o decizie politică poate modifica relaţiile de producţie. fără încetare. volutionarii se transformau însuşindu-şi spiritul acestor 6 titutii: toţi deputaţii spun că nimic nu seamănă într-o semenea măsură cu un reprezentant al burgheziei ca un . în cele din urmă. trebuia admis şi faptul că aceasta purta sarcina [nui model social mai desăvârşit . fetişi.

proces pe care îl cunoscuse social-democraţia germană. o adunare antifascistă? După Congresul de la Tours.. socialistul francez nu se simte nicidecum în largul său. în mod succesiv blanquistă şi jauressiană: adică acordând un important rol spontaneismului şi eventualităţii unei înţelegeri cu anumite partide „burgheze" în vederea ameliorării condiţiei clasei muncitoare. majoritatea militanţilor socialişti preferă PCF secţiei franceze a Internaţionalei muncitoreşti (S. ai căror directori ar numi la rândul lor hdirectorii.) care fusese menţinută. aşa cum o teoretizează Lenin în Ce-i de făcut?. Constatând sincronismul dintre lichidarea ultimelor urme de libertate în Italia de către fascism. în iunie 1933. Barbusse şi Rolland convoacă.... aşa cum o va impune Internaţionala a IlI-a Partidului Comunist Francez la trei ani după sciziunea de la Tours. Este perioada social-democrată a PCF.. iar praxis. încă din august 1932. Dar acest marxism era atât de aproape de gândirea conservatoare (în sensul englezesc al termenului: „Sunt conservator pentru a păstra ceea ce este bun. al cărei UV scade de la 120 000 în 1920 la 28 000 în 1934.O. în care muncitorul nu ar ii fi decât un angrenaj inconştient. iar militantul vede „în grefa bolşevică" posibilitatea de a opune rezistenţă la procesul de integrare în societatea „burgheză". trebuia să-şi sporească efectivele. iar în URSS de către bolşevism. „prin măsuri excesive". PĂRĂSIREA Critica elitismului bolşevic Bolşevizarea unui partid revoluţionar. direcţia se află în realitate în mâinile unei duzini de oameni. Definindu-se drept „colectivist antiautoritar". Maurice Thorez a găsit în zilele lui februarie 1934 prilejul de a înlocui platforma „unitară" a anticapitalismului (care nu unifica nimic şi pe nimeni) cu platfoma antifascistă şi „de apărare a libertăţilor republicane". este complet străină tradiţiei socialiste franceze. este convocată din când în când pentni a aplauda discursurile şefilor şi a vota în unanimitate hotărârile care i se prezintă". Secretar general (din 1930) al PCF. de fabrici..). deoarece în Revoluţia rusă. cel al socialiştilor utopici. şi radical pentru a schimba ceea ce este rău". fără libertatea nelimitată a presei.). inevitabil: este „progresul" enciclopediştilor. corespunzând unei aşteptări.. Iar uosocietatea devine o microsocietate.F. 'i nici asupra prelungirii acesteia în controversa Le-nin-Rosa Luxemburg. Varlin respinge modelul unui „stat centralizator şi autoritar. vreme ce instituţionalizarea fascismului italian' si extensiunea nazismului vădesc lipsa de eficacitate a practicii ultra-bolşevice şi oportunitatea unei vaste grupări antifasciste. ceea ce ar duce la o organizaţie rarhică de sus în jos a muncii. se desfăşoară în sala Pleyel primul Congres antifascist european în vreme ce PCF ghetoizat repetă eterna întrebare: „Când vom pune mâna pe putere?". se pot citi aceste fraze profetice: „Libertatea este întotdeauna libertatea celui care gândeşte altfel (. Va trebui să se aştepte cincisprezece luni (august 1935) pentru ca al VII-lea Congres al celei de a 57 . dialecticii democratice înlăuntrul Partidului. aleasă din clasa muncitoare. Dictatura proletariatului trebuie să fie opera clasei şi nu a unei mici minorităţi conducătoare în numele clasei (...umor negru şi nici de simţul litotei) duce la concluzia că dezvoltarea Rusiei sovietice. o sectă. unitatea dintre teorie şi practică. a reuniunilor şi a discuţiilor (. la Amsterdam.. maiştrii etc. Nu vom reveni aici asupra polemicii din sânul internaţionalei I care l-a opus pe Marx lui Bakunin. sub conducerea statului socialist. pentru care marxismul înseamnă o filosofie a ceea ce se cheamă praxis. pe care aceasta a scris-o în 1918 pe când se afla în închisoarea ei berlineză. care nu înceta să reafirme că tezele •jin Ce-i de făcut? anunţau domnia unei birocraţii totalitare. îndrăzneşte să scrie conducătorilor din PCUS pentru a-i conjura să nu pună capăt. în iceastă subsocietate în care orice frontieră dintre viaţa Pnvată şi cea militantă este abolită.) conduc şi guvernează (. care ar numi directorii de uzină. este un progres continuu. Intelectualul francez nu putea fi satisfăcut de acest marxism care devenise un empirism organizator şi „progresist".). iar militantul trebuie să apere strategia clasă contra clasă. Dar.). Gramsci. şi o elită. Clasă contra clasă.I. care devenise un partid nereprezentativ. care. primul Congres mondial care promova lupta împotriva războiului imperialist. Fără alegeri generale. lipsit de libertate şi e iniţiativă". este progresul francez! Această moarte a dialecticii este enunţată în mod explicit într-o frază din Manualul de economie politică apărut în 1954 în URSS: „Legea economică a dezvoltării societăţii socialiste este legea concordanţei obligatorii a relaţiilor de producţie cu caracterul forţelor de producţie"17. în sânul acestora. spune Disraeli) încât uşura distanţarea de el. şi. Şi o părăseşte. câteva duzini de conducători ai Paridului (. se izolează de celelalte partide de stânga.

Atunci. discuţii particulare etc. în La Nouvelle Critique. Deseori şi în mod temeinic are loc o adevărată alianţă între stângism şi tehnocraţie: aşa cum s-a înţâmpllat cu PSU* şi direcţia Geismar-Herzberg 58 . brutala rechemare a erupţi'1" de sovietici care lucrau în China pune capăt acelui vis ecumenic care trebuia să se realizeze în a doua etapă a capitalismului monopolist de stat (CMS). mai cu seamă. deţin' 130 e mandate). oferă proletarilor o parte T\oc neglijabilă din plăcerile societăţii de consum? Se ă istoria PCF se caracterizează prin aşa-numita rimenire" a cadrelor. Dar când va avea loc această parusie laicizată? Când va deveni „revoluţionară" situaţia prezentă? Aceasta încetează în mod rapid de a fi astfel la sfârşitul primului război mondial după victoria represiunii în Germania şi după eşecul marilor greve din nordul Italiei. 1. în afara membrilor permanenţi şi a unui dur nucleu de militanţi. în 1936? Nici atunci: apărarea periferică a Uniunii Sovietice şi riscul unui puci de tip franchist determină o atitudine moderată. cu ajutorul lor interimar şi în curând cu planul Marshall. Citiţi Le Monde.1947 şi concedierea miniştrilor comunişti? Americanii se află încă acolo. care. abadonând strategia clasă contra clasă pentru a elogia solidaritatea cu social-de-mocraţia şi mica burghezie în lupta antifascistă.IlI-a Internaţionale să certifice această schimbare de direcţie. Părăsirea partidului înseamnă o adevărată suferinţă (îţi pierzi prietenii.). Când situaţia devine „revoluţionară"? Partid „ciudat" care strânge laolaltă militanţi care nu se pot compara cu cei din alte partide. La alegerile din 1936. PCF nu obţine decât 20. 1968? Avem de-a face cu o revoltă ludică a unor copii răsfăţaţi ai burgheziei. lipirea afişelor. superior.4% din voturi. PCF primeşte răsplata revirimentului său: 1 468 000 de voturi şi 72 de deputaţi (faţă de 783 000 de voturi şi 10 deputaţi în 1932). deoarece orizontul său nu se limitează la Turul Franţei. el se consumă „explicând" directivele venite de sus. la fotbal sau la „marea ghiftuială": el ia parte la un proiect de salvare a umanităţii. iar PCF nu convinge pe nimeni atunci când stabileşte o identitate între gaullism şi fascism. PCF denunţă o probabilă înţelegere dintre stângism.25% din voturile exprimate ţ01" e tefatadve din noiembrie PCF ffiS&lţf? Teu 79 25% din voturile spumate. fără îndoială. In cei şaizeci şi cinci de ani de când există PCF. unde prezenţa şi discursul său îl expun riscului permanent de a fi concediat. Desigur. Şi. iar numărul militanţilor săi se apropie de 300 000 în noiembrie 1936. cu prilejul fiecărei „crize" "P • a[eS) o seamă de demisii. cu 15. iar noua lege electorală impusă de ° Uisti (scrutin uninominal majoritar în două tururi) re-•e reprezentarea Partidului comunist la 10 deputaţi (în eme ce independenţii. Cine poate să-şi asumeo lungă durată de timp. 1958? Partidele politice sunt încântate să arunce în spatele generalului de Gaulle sarcina de a rezolva „problema algeriană". cum să se justifice ceea ce se petrece în patria ««aalismului real" şi directivele date de acesta? Marile nncari de dinainte de război? Acuzaţii erau vinovaţi poporului nostru. Doi ani mai târziu. Pierre Juquin scrie: „Marea burghezie este expertă în manipularea stângismului. îţi vei putea face alţii?) şi un risc (sirenele anticomunismului sunt gata să te primească în schimbul istorisirii suferinţelor îndurate şi al mărturisirii ranchiunii voastre). Comunistul militează în cadrul întreprinderii. Eliberarea? Prezenţa trupelor aliate şi directivele Moscovei impun tripartismul. situaţia nu a fost niciodată „revoluţionară". Militează şi în afara timpului de muncă: şedinţe de celulă.5% din nirile exprimate. iar la 5 octombrie np ?1 petrec adoptată cu 79. cu trupele lor. Militează în sânul propriei sale familii. I se reproşează că ar fi prozelitul unei societăţi totalitare.. revoltă care nu are nimic comun cu lupta de •să. ascultaţi Europa nr. încep să se scurgă unele informaţii privind rolul jucat de Ministerul de Interne şi de CIA în evenimentele din mai (. şi nici cei de mâine. La alegerile slative din noiembrie. în fiecare an. fără să se renunţe totuşi la ceea ce Annie Kriegel numeşte „radicala lui ciudăţenie". numărul din septembrie 1968. Permanenţa "fectivelor (atunci când aceasta există) nu trebuie să facă i se uite faptul că. în mai 1968. treptat-treptat. ceea ce înseamnă conflicte şi despărţiri. de adeziuni. dar existenţa lui zilnică exprimă o totalitate a angajamentului politic. CIA şi tehnocraţie. Orice speranţă de promovare îi este interzisă în această societate „burgheză" al cărei gropar afirmă că este. care îi sunt dictate fără nici un fel de înştiinţare prealabilă. un asemenea gen de asceză? Pe ul noU? Poate însă acesta să se nască pe „gunoiul stalist". comuniştii de azi nu sunt tot cei de ieri. parusia laicizată şi „socialismul real" . militantul se simte obosit de atâta aşteptare şi nu mai suportă glumitele partizanilor („realişti") distracţiei imediate. viitorul ţării noastre" France™ î • concediul în linişte.. militantul comunist se consideră diferit.

sunt aproape nule. de invadarea Afganistanului (1979).. du Seuil. mişcare întemeiată ui i 947 de generalul de Gaulie. NOTE 1. Devenind stângişti în anul 1968. căruia bătrânul general îi spusese cu puţin mai înainte că «în starea de deznădejde naţională. de-a lungu/ anilor. ei erau gata să deschidă porţile gulagurilor pentru a-i închide aici pe toţi cei care puneau la îndoială probabilitatea unei „depăşiri" a ororilor de moment.270.şi mai sunt încă . pentru o clipă. 1974. Ballanger. după război şi-au dat adeziunea pentru a-şi răni tatăl. p. R. Voyage ă iinterieur du parti comuniste. tot atâtea evenimente care constrâng militantul să-şi moduleze limbajul. soluţie estivală a „Primăverii de la Praga". 2. mai ales . de ralierea acestuia u ocazia celui de-al doilea tur. Uimirea nu-şi are obârşia în fascinaţia pe care comunismul sovietic a exercitat-o asupra intelighenţiei franceze. în discursul său din 30 mai. care nu poate fi socotit nici criptocomunist şi nici râu. recondiţionate. p..(. şi-au călăuzit semenii către calea aderării la „valorile" tradiţionale. anunţă că la campania electorală va lua parte şi PCF. de rolul jucat de miniştrii omunişti în guvernul Mauroy. un îndelung răstimp de tăcere dădeau celor eliberaţi în sfârşit de vălul care le acoperea ochii şi de legăturile care-i imobilizau dreptul de a decide singuri. Şi au fost. Les Staliniens. înţelege să impună puterea comunismului totalitar». Mao Castra fuseseră poate modelele acestora. dePmde viitorul Sau dacâ P°ale cu lnflniteJor ni?te SĂ RENEGE? O parte dintre cei care „credeau în partid". „ca şi cura o orbire de lungă durată. o jumătate de oră mai târziu. Această fascinaţie. era în aşteptarea unei noi parusii. difuzat la ora 16. le justificaseră speranţele într-o lume care n-ar mai fi fost dominată de nelinişte. Atunci când un comunist de o oarecare notorietate trece linia oe demarcaţie şi care. Ed.. ei sunt ferecaţi în ce" posibilităţi pe care le-au eliminat Dar posibilităţi aceste posibilităţi care n-au « posibilitate era ceea ce a fost? Ţese . au găsit fo Partid familia de care erau lipsiţi. care e drumul cel bun"18. sau îl incită sa părăsească Partidul. Desanti. aceştia şiau sincretizat anticomunismul şi antiamericanismul într-un spontaneism învestit cu misiunea de a pune bazele unei societăţi noi şi juste. Să rezumăm: fie că e vorba de semnarea Programului comun (26 iunie 1972). iscată din mileniile iudeo-creştinismului. se întreabă cât va mai dura muţenia acestora.34. preşedintele grupului comunist.. Stalin. a devenit flagelant. făurindu-si identitatea după etaloanele iudeo-creştinismuiui. 59 . Reveniţi la sentimentele părinţilor. procuror ieri. şi-au pierdut încrederea şi l-au părăsit în mod discret. nu putem decât evoca aceste rânduri din Joyce: „Dacă Pir115 n.D. Uimitor e faptul că tocmai specialiştii greşelii se transformă în deţinători ai adevărului. constituit în 1960. au aviît nevoie de un sprijin de nădejde. Fayard/Marabout. care. în august 1968.ar fi căzut in Argos sub lovitura unei Cezar n-ar fi fost străpuns de moarte Gs anula. generalul de Gaulle anunţă dizolvarea Adunării Naţionale şi. partizan al luj Petain. ştiu foarte bine că şansele.) Demagogi.A. cei care. trupele Pactului de la Varşovia invadează Cehoslovacia. IQ44-1956. Claude Mauriac. au frecventat Partidul mai înainte ca preocuparea unei cariere să-i oblige să renunţe la utopie. de Sedouy. cei care. rechizitoriul candidatului Marchais împotriva adversarului său socialist cu ocazia primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 1981. regenerate. Comunişti. Harris şi A.' pentru ei şi copiii lor de a-şi depăşi „condiţia" în care au fost sortiţi să se nască. în post-adolescenţa lor. cei care. Timpul i-a marcat cu fierul său'si I Janţunle sale. Paris. de anularea acestuia (23 septembrie 1977).' * Le Pani Socialiste Uni fie. de refuzul acestora de a tra în guvernul Fabius.din SNE-Sup. muncitori şi fii de muncitori. Dar mai sunt şi cele şi cei care au evaluat profitul pe care îl puteau căpăta de pe urma vechilor lor angajamente. Paris.30. stângiştii sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai poporului". Vorbind despre membrii acestei secte şi despre admiraţia cu care sunt înconjuraţi. de neputinţă şi de utopie o parte dintre aceştia. une experience politique. 1975. de-acum înainte.cei care. SSŢOSISS ano-sovietic dln Rassemblement du peuple frangais. primiţi cu fastul mediatic hărăzit fiilor risipitori.

li se adaugă o a treia: politica. Paris. op.J. „Evreu acasă. p. cit. acest lucru îi va fi imputat ca şi când ar fi constituit Tora în deplina ei intregritate. cf. Ed. 6. Le Marxisme ™ Union Sovietique.513 şi 520.H. după părerea noastră. Schram. 272. Marcuse. toate. Ed.M. 205. Constatarea noastră se confruntă cu o primă întrebare (răspunsul nefiind însă categoric): cine este evreu? Evreu francez sau francez evreu.36. La Somnie et la Reste. în mod tradiţional. Paris. 1985. De Minuit. A. 1955. 5. expunerea pe care am consacrat-o acestei probleme în Les Jeux francais. sentimentele de ostilitate sau de simpatie pe care le provoacă aceştia fiind unice. Desanti. Paris. 7 iulie 1977. să afirme pe bună dreptate că. Casanova. op. Ed. col. particularismul iudeu fiind mai puţin vădit decât în alte părţi.Ibid. deoarece. şi Carrere d'Encausse şi S. 1968. p.A.365. sfera privată iudaică era locul în care se perpetua o identitate ameninţată de asimilare şi de excludere. imperative care impuneau o seamă de adaptări la mediul înconjurător.Le Monde. col. 257.. cetăţean în afara acesteia". separă ceea ce este public de ceea ce este privat. Colin.. şi dacă se dedică zi de zi acestei îndeletniciri. Harris şi A. Paris.55. Revue frangaise de sciencepolitique. p.D. du Seuil. 11. 20 PROBLEMATICA Viaţă privată sau vieţi private? Perpetuarea iudaismului de-a lungul migrărilor milenare marcate. op. Malia.Ibid. du Seuil. Maurice Thorez. p.p 73. Reflexions sur la violence. mergând până la genocidul din timpul celui de-al doilea război mondial. cit. Gallimard.de celălalt. 7..Ph.L. Un exemple de J'identite du PCF". Lefebvre.D.1 .35. sfera privatului trebuie să fie mai secretă. tocmai în spaţiul restrâns al vieţii private (spaţiu supus exigentei supravegheri a culturii „dominante" veşnic ostile. aproape cuvânt cu cuvânt.. care este numărul acestora? După cele mai recente estimări: între 535 000 60 . 1980. Studierea vieţii evreilor francezi se axează aşadar pe o problematică specifică. Fayard. Vladimir Jankelevici putea. p. A FI EVREU IN FRANŢA „Dacă un om învaţă dimineaţa două paragrafe din Lege şi alte două în cursul serii. Paris. 1975. p. Comprendre la revolutivii russe." TANKHOUMA BECHALLAKH.D. aprilie 1985. dacă xenofobia înseamnă teama . acest cuvânt fiind luat în cuprinzătorul lui înţeles de viaţă în cetate.3.. 13. Joyce. „Primejdia" acestei „căliri" (Bossuet) este una din cauzele antisemitismului. op. Desanti. şi de aceea. cu pecetea persecuţiilor.H. cit. 9. 10. Frontierelor spaţiale şi culturale. 67-68. Kriegel. Paris. du Seuil. Paris. deoarece controlul respectiv se loveşte de o intransigenţă bazată pe un anumit secret) se situează acest „nucleu dur" care perpetuează iudaismul prin diversitatea a ceea ce se chema altădată „jidovismele". Unele locuri din sfera privată sunt specifice iudaismului? Răspunsul este „da". 14. 1965. 468 şi urm. vie secrete et vie privee. se spunea în secolul al XlX-lea în această Franţă.206.. sociales. NEF. spaţiu de libertate totuşi. 16. cit. p. p. Sorel. Lazard. chiar înaintea Emancipării. antisemitismul exprimă aversiunea pe care ne-o inspiră o parte din noi înşine. „Le mineur de fond. unde s-a studiat eplasarea epicentrului comunismului de la eurocentrism către asiocentrism. 1949. unde. p. Desanti. 76. 1959. 19. op. p. Asupra acestei probleme. Robrieux. „L'univers hisîorique". 12. 1929. 15. „U". suscită ipoteza care se va afla la originea acestei probleme: avându-se în vedere imperativele de supravieţuire ale comunităţilor. 11. Ed. p.. Paris. 190-205. de Sedouy. 8. p. Les Communistes francais (1920-1970). H. les Intellectuels et la Nation. 28. cit..Citat de M.A. 1908.33. 4.G.256. Chambre. 18. Ed. Le Marxisme et l'Asie. Le PCF. L'Homme unidimensionnel. care.1. 1853-1954. Ulise.adică ura . p. Reluăm aici. p. Paris. spionată de privirea inchizitorială.

şi 700 000. Recenzarea precisă a acestei „comunităţi" (dar există oare asemenea comunitate?) descurajează orice iniţiativă statistică. Incertitudine cantitativă mai întâi, nenumărate definiţii (religioasă, sociologică sau antisemită) după aceea. Trebuie să alegem, să simplificăm aşadar. Ii vom socoti evrei pe toţi cei care se consideră sau sunt consideraţi ca atare. Multitudinea definiţiilor date „evreului" este expresia concretă şi informativă a unei realităţi: diversitatea modurilor de apartenenţă la iudaism. Studiul acestei diversităţi se loveşte de un obstacol: lacuna izvoarelor pentru epoca dintre cele două războaie mondiale, epocă în care evreii ce trăiau de multă vreme în Franţa şi imigranţii care năzuiau să se francizeze, puţin dornici să-şi etaleze „deosebirile", îşi asumau iudaismul în sfera vieţii private cu o discreţie care nu lăsa nici un fel de indiciu. După război, iudaismul cotidian devine mai reperabil, genocidul condamnând (în mod provizoriu) antisemitismul la tăcere. Ceea ce înseamnă că istoria complexă a minorităţii evreieşti (sau adiţionarea mai multor minorităţi) nu poate fi separată de cea a marii societăţi, care o tolerează, o reneagă, o proscrie, închide ochii când este exterminată, potrivit ritmurilor conflictelor interne sau din afara graniţelor. Vorbind despre sine, evreul ţine un discurs în mod spontan „sociologic", lucru pe care îl semnalează toate anchetele. Vorbind despre evreu, antisemitul subliniază - în mod inconştient, disimulat sau manifest „deosebirile", în vreme ce ghetoul delimita un spaţiu iudeu obligatoriu unde sfera publică fuziona cu cea privată, de îndată ce Emanciparea devine un fapt împlinit, evreul francez se defineşte, în cea mai mare măsură, prin locul pe care îl ocupă iudaismul în viaţa lui privată. înţelegerea acesteia presupune o seamă de obstacole, obligă la simplificări. Cititorul este informat astfel că, în textul de faţă, va găsi mai degrabă ipoteze decât certitudini. O viaţă privată sub semnul sacrului? Am fi ispitiţi să scriem că, în iudaismul contemporan, privatul este,prin definiţie, religios. într-o primă abordare, intricatia sacrului (domeniul inviolabil al sentimentului religios) şi a profanului (ceea ce se află „în afara Templului", străin aşadar religiei) poate fi percepută ca o componentă a specificităţii iudaice. Dar o asemenea abordare este, în mod aparent, contradictorie, deoarece nu percepem cu toată claritatea ce osmoză ar putea avea loc între două categorii care participă şi la interioritate (viaţa spirituală) şi la exterioritate (viaţa zilnică) atunci când avem de-a face cu un evreu agnostic sau ateu. Acesta (nu avem în vedere evreul „ascuns", care nu intră în sfera cercetării noastre), prin anumite practici (festive, de pildă: el serbează Anul nou şi Yom Kippur; sau alimentare: proscrie carnea de porc la mesele familiale, chiar dacă o consumă în alte locuri) îşi asumă iudaismul şi reaminteşte, lui însuşi şi celorlalţi, propria-i apartenenţă la „comunitate". Altfel spus, dacă acel conţinut manifest al practicilor pe care îl respectă de o manieră intermitentă este laicizat, conţinutul latent al acestora exprimă un ataşament de neclintit (dincolo de timp şi de spaţiu aşadar) faţă de poporul „ales". Existenţa ritualismului îl fereşte pe evreu (chiar când acesta e aproape „asimilat") de fanteziile din interior; religios „fără să ştie", va afla acest lucru atunci când se va ivi o nouă ameninţare asupra Israelului sau asupra unei anumite fracţiuni a Diasporei, deoarece acest nou avatar al pogromului îl va găsi făcând corp comun cu evreii credincioşi şi practicanţi, pe care va fi nevoit să-i socotească drept coreligionari. Poporul evreu pune la baza identităţii umane un plan moral. Deoarece Legea scrisă (Tora) şi cea orală (Talmudul) reglementează toate manifestările vieţii cotidiene (alimentaţie, sexualitate, educaţie, festivităţi, existenţă socială etc), se poate vorbi de „sacralizarea" vieţii private. Pedagogia abstractului şi dialectica tradiţie/ modernitate Totuşi, acest ritualism, dacă ascunde în regulile precise pe care le dictează un aspect socotit de către unii ,folcloric", este o „pedagogie a abstractului" (G.Hansel). într-adevăr, caracterul distinctiv al actelor prescrise sau prohibite de Tora rezultă dintr-o pedagogie simplificatoare, în care nu figurează decât obligaţii interpretate în termeni abstracţi. Dacă Legea introduce reguli şi delimităriA aceasta nu vorbeşte niciodată de vreo suprimare radicală. In echilibrul pe care îl instaurează, această lege nu propovaduieşte nici ascetismul şi nici mortificarea. Introducerea măsurii şi a liberului arbitru pune bazele unei etici a responsabilităţii, omniprezentă în religia iudaică, religie care nu cunoaşte ideea de „dispensă". Această noţiune de datorie se confundă cu ideea de alegere. Conceptul de „popor ales" trimite, într-adevăr, mai curând la existenţa unor obligaţii decât la aceea a unor drepturi. Iudaismul este o religie a efortului, fiecare individ fiind răspunzător de actele sale în faţa 61

colectivităţii. Raporturile cu Dumnezeu se afirmă mai întâi în relaţia cu aproapele, idee pe care o dezvoltă filosofia lui Emmanuel Levinas. Acest primat al religiozităţii (în sensul definit mai înainte de practici, în mod conştient sau inconştient învestite cu „religiozitate") îşi are originea într-o dialectică între tradiţie şi modernitate care îi rezervă textului biblic locul său central. Existenţa unei Legi orale îngăduie adaptarea comandamentelor scrise la condiţiile reînnoite ale epocilor succesive, adaptare datorită căreia se evită căderea în desuetudine a învăţămintelor Torei. în centrul acestei dialectici se află „practica" discuţiei. Din moment ce aceasta se plasează sub pecetea comentariului, chiar dacă aici este vorba de o definiţie formală, destinată să mascheze un proces de re-creare a normelor, discuţia devine deducţie, iar noile legi dobândesc un caracter tot atât de sacru ca şi Legea revelată, ele însele fiind chiar o emanaţie a acesteia. Tocmai această legătură cu textul biblic conferă oricărei manifestări ce destăinuie apartenenţa la comunitate o amprentă religioasă. Agnostic sau ateu, evreul care se înscrie în comunitatea sa participă la un rit care, fie că exprimă credinţa, fie că, pur şi simplu, celebrează - la modul laic - vitalitatea grupului reunit o dată în plus. Practicile ebraice de cult nu sunt ferite, bineînţeles, de pierderea afecţiunii care atinge celelalte religii monoteiste, cu excepţia islamului. Dar „diferenţa" esenţială este următoarea: evreul care şi-a „pierdut credinţa", care n-o mai practică, rămâne evreu atât pentru ceilalţi, cât şi pentru sine. Care tipologie? întrucât recensămintele nu mai includ, din 1872, în Franţa, întrebarea asupra apartenenţei religioase, e cu neputinţă să precizăm numărul exact al celor care declară că sunt credincioşi. O anchetă efectuată în anul 1970 estima că o minoritate de cel puţin 20% din totalul comunităţii respecta ritualul credinţei religioase, în vreme ce un procent egal nu se supunea nici unei practici. Pentru ceilalţi, respectarea ritualului părea să aibă un caracter mai curând social decât religios. Iudaismul capătă, în expresiile sale cele mai private, o multitudine de aspecte. Religia nu mai e, în 1919, expresia globală a iudaismului francez. Fracţiunea ortodoxă a comunităţii, deşi minoritară, este modelul cel mai distinctiv, deci cel mai specific al unei vieţi private evreieşti. Cât priveşte celelalte modalităţi de participare la iudaism, nu poate fi vorba, în lucrarea de faţă, de epuizarea infinitei lor diversităţi. Ne vom mulţumi să amintim tipologia propusă de Dominique Schnapper, care face o distincţie între practicanţii unui iudaism metafizic şi religios şi militanţi, adică cei angajaţi politic datorită existenţei statului Israel. Ultimul termen al tripticului îi indică pe cei a căror apartenenţă la iudaism capătă forme dintre cele mai lipsite de precizie. Cunoscuţi sub numele de „israeliţi", vor fi denumiţi aici evreii amintirii, pentru a înlătura orice ambiguitate cu o situaţie istorică anume. Aceştia nu sunt tradiţionalişti decât în ceea ce priveşte respectul pe care îl manifestă faţă de riturile de trecere. Cât despre cei denumiţi în mod obişnuit „evrei ruşinoşi", ne vom feri să le spunem astfel: în primul rând pentru că nu se ştie dacă este vorba de ruşinea de a fi evreu sau de ruşinea de a-şi ascunde apartenenţa la iudaism; apoi deoarece printre aceştia există un mare număr de evrei care, copii fiind, au fost despărţiţi de părinţii lor pentru a fi salvaţi de la moarte şi care, crescuţi fiind în religia catolică, li s-au smuls rădăcinile iudaice; în sfârşit, deoarece unii au o bunică maternă din Bourgogne sau din Bretagne al cărei nume de fată le este necunoscut. Nereperabili, aceştia se sustrag oricărei investigaţii, dar poate surveni lin oarecare eveniment - cercetare genealogică, războiul de şase zile - care îi va pune faţă în faţă cu enigma propriei lor identităţi. Fără a uita de existenţa cutumelor şi a ritualelor specifice fiecărei „comunităţi" - sau microcomunităţi - pentru a simplifica si a rămâne în limitele care ne-au fost atribuite, ne vom axa studiul nostru pe grupul de israeliţi şi imigranţi evrei dintre cele două războaie mondiale şi pe cel al evreilor francezi de după al doilea război mondial. Un privat care îşi trage esenţa dintr-un mod colectiv Spaţiu simbolic, miză a supravieţuirii grupului, viaţa privată este, în aceeaşi măsură, obiect de control, adică de intervenţii. Cu toate că acoperă o zonă care o poate încălca pe cea publică, viaţa privată nu e, cu toate acestea, mai intimă. „Aleşi" de Dumnezeu ca popor, evreii sunt, toţi laolaltă, răspunzători de propriul lor destin. Respectând Legea, evreul se bucură de un neîngrădit liber arbitru, dar rămâne tot timpul sub privirea grupului. Şi numai în celula familială, baza vieţii sociale, se îmbină în mod armonios libertatea şi controlul. 62

„Mama evreică" este personajul care veghează asupra intimităţii familiale. Simbol al afecţiunii fără limită, al abnegaţiei, ea este eroina familiei iudaice. Căci îşi asumă de fapt una din mizele fundamentale ale iudaismului: transmiterea. în „bucătăria-gineceu" (J.Bahloul) care-i aparţine, supusă aceloraşi reguli de puritate ca şi un loc sfinţit, ea reconstituie ordinea sacră a lumii. Mai mult decât un spaţiu funcţional, acesta e un spaţiu social unde se re-creeaz'ă fără încetare temeiuirile unei rânduieli colective. Este şi locul de reelaborare a istoriei familiale. La adăpost de curiozitatea masculină, femeile îşi împărtăşesc aici unele intimităţi... şi fac schimb de reţete care perpetuează memoria familială a gusturilor şi a mirodeniilor. Această absentă a unui mediator în predarea preceptelor iudaismului, d"in care femeia îşi asumă o anumită parte, constituie una din forţele sale. Evreul rămâne credincios tradiţiilor sale nu atât datorită semnificaţiei lor religioase, cât simbolismului lor personal. Atunci când reconstituie lumea copilăriei, prin intermediul miresmelor şi al gusturilor acestora, memoria individuală se întâlneşte cu ritul. La masă, evreul îşi dă seama de „diferenţa" sa şi învaţă istoria poporului său. Regulile privind tăierea rituală evocă interdicţia de a suprima viaţa (ca să se poată consuma carnea, trebuie ca sângele, principiu vital, să fie total eliminat). Tot astfel, pornind de la principiul respectului datorat vieţii se ajunge la separarea dintre alimentele roşiatice alcătuite din carne şi cele lăptoase (lactate), opoziţie care vizează prohibiţia incestului. Atâtea norme care, dincolo de un cod alimentar, exprimă o cosmogonie. Fiecare fel de mâncare, fiecare aromă e un element al memoriei. Memorie a sacrului, memorie a trecutului. Masa este locul pedagogic al unei religii a naraţiunii. Sărbătorile amintesc evenimentele care au jalonat istoria poporului iudeu. Iar felurile respective de mâncare le reprezintă. Astfel, de Anul nou evreiesc, după binecuvântarea pâinii şi a vinului, consumarea unui măr muiat în miere simbolizează urarea unui an plin de dulceaţă. Curmala evocă bunătatea lui Dumnezeu, care a zădărnicit planurile duşmanilor poporului iudeu. Rodia şi peştele sunt semnele prosperităţii. în sfârşit, mielul simbolizează sacrificiul lui Isac. Masa de Paşti sau seder (ordine) reprezintă, prin savoare şi culori, amărăciunea sclaviei în Egipt şi fuga cea grabnică. Rugăciunea, studiul, acţiunea şi timpul Fiecare evreu care a ajuns la majoratul său religios recunoscut prin bar-mitsva este chemat să intervină, prin rugăciunile sale, în favoarea comunităţii. Femeii preoteasă a vetrei domestice îi corespunde aşadar persoana oficiantului, care nu are statut de preot. în slujba religioasă se îmbină rugăciunea cu studiul, fuziune semnificativă a sacrului cu profanul. Grupul ocupă aici un loc primordial. Rugăciunea reclamă prezenţa unui minyan (zece bărbaţi majori din punct de vedere religios). Ca şi cultul, studiul nu este nici el solitar. Valoarea spirituală şi morală a studiului Legii şi al celor 613 comandamente (248 pozitive, 365 negative) care reglementează viaţa zilnică nu e mai puţin importantă decât valoarea sa practică. Uniunea dintre rugăciune şi studiu evocă un alt duo: cel al studiului şi al acţiunii. în această religie a mântuirii active, în care omului i s-a dat sarcina să transforme lumea, acţiunea nu e nicidecum devalorizată în raport cu studiul. Deoarece ea este o invitaţie la comentariu, la îmbogăţirea unui chestionar aflat în continuă reînnoire, reclamă intervenţia mai multor voci. Nu există nici o interdicţie în privinţa aceasta. „Evreul este omul care răspunde la o întrebare prin altă întrebare" (E. Jabbes). Unitatea Legii nu impune unanimitatea interpretărilor. Solicitat, comentariul nu e o parafrază a Legii, ci re-crearea acesteia sub dubla luminare a tradiţiei şi a modernităţii. Timpul acordat evreului (durata vieţii sale) trebuie folosit pentru atingerea acestui dublu scop, adică al transformării şi sanctificării lumii, timp consacrat aşadar studiului şi acţiunii potrivit unui partaj corespunzător naturii fiecărui individ în parte. în sensul cel mai profund, şi în nici un caz, nu trebuie „să-ţi pierzi timpul". Există aşadar un timp profan care se înscrie în istoricitate, un timp sacru care transcende istoria şi, poate, un timp intermediar, marcat de ameninţări şi de persecuţii, care aparţine istoriei „poporului ales". Şi tocmai în acest „al treilea timp" se legitimează dobândirea unor cunoştinţe profunde de care poate depinde supravieţuirea evreului şi a comunităţii sale. Evreul ştie că „celălalt" este o ameninţare permanentă, un delator potenţial (aşa cum s-a văzut în timpul Ocupaţiei). El trebuie să posede aşadar acel ceva pe care nu i-1 poate lua nimeni - decât prin asasinat: cunoaşterea... un talent poate, pe scurt, ceea ce este transportabil. La graniţa dintre public şi privat, cultul diplomelor, formă secularizată a locului pe care ÎI ocupă studiul în tradiţie, rămâne o trăsătură specifică a acestui „popor al Cărţii". Ameninţările care planează asupra comunităţii îi cer evreului - pentru a anticipa posibilele, probabilele agresiuni - să supravegheze lumea şi să 63

cerc familial etc. Interdicţia acesteia este. Această atenţie este un produs cultural pe care antisemitul îl denumeşte „curiozitate". autorizată de rabinatul din Israel să participe în august 1984 la o misiune spaţială . Această ciocnire îşi are povestea ei. Această dialectică tradiţie/modernitate. după anchetele făcute de D. ciclul festiv anual.) se estompează până la dispariţie. cuplurile în care unul dintre membri s-a convertit la iudaism sunt în mai mare măsură practicante decât cele „în totalitate" iudaice. Nu există „inteligenţă" evreiască. în sânul fiecărei comunităţi şi între toate comunităţile Diasporei. cortul ridicat în casă pentru sărbătoarea care aminteşte evreului că. Cu toate că se află în creştere. procentul căsătoriilor mixte este inferior în comparaţie cu cel întâlnit la alte minorităţi.se supravegheze pe el însuşi în sânul acesteia.rareori menţionată . explicaţia locului ocupat de evrei în elaborarea conceptelor. Lautman în 1972. rabinii consistoriali refuzând. a cărei istorie va trebui scrisă.în timpul sideral neexistând sabat -. Mai extins pentru evreii victime ale antisemitismului din ce în ce mai violent între cele două războaie mondiale (când pot fi incluse în viaţa privată relaţiile sociale şi socioprofesionale determinate de iudaism). De la femeia cosmonaut. Nevoia de a trăi timpul prezent . Regăsim aşadar această dublă temporalitate. sunt deseori eludate. în Franţa.iată expresia religioasă a unei solidarităţi care. timpul intimităţii. Caz în care se poate vorbi de o dimensiune colectivă a vieţii private.rămân aşadar sub controlul grupului. De altfel. susţinerea evreilor ortodocşi. ci o extremă atenţie la ceea ce este şi la ceea ce poate surveni. chiar în propria-i casă. Bensimon şi F. inteligenţă care ar aparţine unei „rase" care nu există. anumiţi membri ai comunităţii trăind „la periferia societăţii de drept" au permis. Despre aceasta. Căsătoria oficiată la sinagogă înseamnă mărturia publică a ataşamentului protagoniştilor la comunitate.şi de a-i supravieţui . acestea nu implică şi o eventuală convertire. 82% din evreii interogaţi se căsătoriseră religios. la creştinism. Căsătorie şi convertire . Potrivit unei anchete efectuate în 1973 de A. Căsătoria exogamică pune în pericol coeziunea oricărei minorităţi.la eradicarea oricărei forme de viaţă privată. în vreme ce mai mult de patru mii de persoane trec. în jurul anului 1960. o viaţă secretă care ar fi locul unor eventuale încălcări ale normelor. expresie a dialecticii tradiţie/modernitate. care se sustrage privirii publice şi sferei privatului iudaic. determină în oarecare măsură un comportament schizofrenic al evreului. Aşa cum stă drept mărturie cazul unei comunităţi la fel de bine structurate ca şi cea din Strasbourg unde. dintotdeauna. Aşa cum este cazul comunităţilor ortodoxe hasidimice în care obişnuitele frontiere ale privatului (locuinţă închisă. el se află în exil. până la viaţa cea mai banală.două acte private . Creşterea incontestabilă a acestuia exprimă dorinţa integrării în sânul societăţii naţionale. studiul în comun . 60% din căsătorii erau mixte. Ce înseamnă de fapt umorul evreiesc. Acest joc care încalcă normele îşi vădeşte caracterul lui practic deoarece.se află la originea unui joc perpetuu cu norma. au existat întotdeauna o seamă de evrei mai puţin expuşi care au dat o mână de ajutor salvatoare coreligionarilor celor mai ameninţaţi.în ultimă instanţă . înainte de suprimarea de către nazişti a tuturor „excepţiilor". de sorginte religioasă. la care lumea trebuie să se acomodeze. pentru "i1 5'mP' dezordine în gândire. Această solidaritate poate duce . Timpul social mimează timpul tradiţional. Prescripţiile alimentare. acesta se restrânge atunci când se intensifică integrarea în 64 . Ceea ce implică inserţie (pentru a înţelege) şi distanţare (pentru a evalua). Orice nou concept introduce. deoarece. Această rigiditate a rabinatului poate fi regretată. în Franţa secolului al XX-lea. desigur. interdicţia exogamiei este indiciul cel mai vădit. Dar unele practici există tocmai pentru a reaminti superioritatea timpului spiritual asupra timpului profan: ciclul săptămânal marcat de ziua sabatului. Deoarece. fără îndoială. în medie pe an. zece convertiri la iudaism. de unde decurge o dublă temporalitate. deoarece acestea exclud orice convivialitate în jurul unor alimente nerituale şi împiedică relaţiile amicale şi profesionale. Căci aceasta este. datorită activităţii lor profesionale. convertirea soţului exogam (spre deosebire de sinagogile liberale). Rugăciunea în grup.ale antisemitismului: nu se va insista niciodată îndeajuns asupra rolului obişnuinţei în existenţa socială şi nici asupra neliniştii pe care o iscă apariţia unor idei noi. anual. dar ea exprimă şi unele preocupări ce privesc identitatea. a permis supravieţuirea unui popor agresat timp de milenii. Aici se află una din rădăcinile . ceea ce nu exclude ipoteza unei vieţi secrete. dacă nu povestirea aventurii micului popor din ghetou în lumea pe care o denumeşte el însuşi cea largă? Spaţiul vieţii private a cunoscut în istoria contemporană a evreilor francezi o seamă de variaţii în funcţie de integrarea lor în comunitatea naţională. Se consideră că astăzi au loc. Memmi.

EVREII ÎN PERIOADA DINTRE CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE Evreii de veche obârşie franceză -1920-1939 Sosirea coreligionarilor săi persecutaţi vine să tulbure viaţa unui iudaism deja aşezat. ca Julien Benda. Greu încercat în timpul luptelor. fiecare. aceştia au putut să păstreze amintirea unui iudaism căruia îi rămâneau credincioşi din demnitate. distante. veniţi în Franţa după 1870. Rari sunt cei care. aceştia se află incluşi în toate mediile. cea a originilor iudaismului francez. strâns în jurul sinagogii. să apară ca şi cum s-ar delimita de aceştia. In. 1919-1939: douăzeci de ani de mutaţii profunde. comunitate care a fost confruntată cu criza anilor 1930. fenomen care se explică atât prin referirea acestuia la sacralitate. exceptân-du-i însă pe noii imigranţi. Endogamia se menţine totuşi. reabilitarea căpitanului. Iudaismul francez dintre cele două războaie mondiale este un iudaism „parohial". acest spaţiu nu este acelaşi pentru evreii de veche obârşie franceză şi pentru imigranţi. printre acestea se infiltrează şi evreii care. iudaismul francez ia parte la euforia victoriei: până şi Barres le omagiază patriotismul! Evrei de veche obârşie franceză şi evrei veniţi mult mai târziu în Franţa. în sânul 65 . Avem aşadar de-a face cu o comunitate iudaică agitată de grave tensiuni. Iar dacă ecoul mâniei stârnite de afacerea Dreyfus se mai făcea încă auzit. Fără echivalent în nici o altă limbă. Absente din viaţa publică. dintre care 4 000 sunt încorporaţi în Legiunea străină înainte de a fi autorizaţi să se alăture batalioanelor franceze. nu atât loc de rugăciune. âle simbiozei dintre Franţa şi iudaicitatea sa: Durkheim predă la Sorbona. nu să se identifice şi nici să se asimileze. simbolizează în ochii evreilor triumful valorilor universale ale Revoluţiei asupra abuzului statului. pentru care aducem mulţumiri Cerului şi Franţei. Care iudaism prosperă în sânul unei Republici mulţumită căreia capătă drept de cetăţenie şi al cărei zelos apărător este. circumscrise în intimitatea sferei private. 17 în 1931) oficiază slujbele de rigoare pentru. 10 000 de evrei străini se oferă ca voluntari. îşi amintesc de a fi întâlnit ne-evrei printre relaţiile părinţilor lor. grupuri de evrei din Europa centrală şi din cea orientală. înlăuntrul unei colectivităţi franceze -colectivitate în care singularitatea patriotismului acestora se împăca de minune cu universalitatea valorilor Revoluţiei. Două simboluri. printre altele. cât şi prin exigenţa mediului. Şi tocmai istoria acestui spaţiu. frecventarea săptămânală a sinagogii sau participarea la operele de binefacere se află în centrul practicilor sociale. complet opuse datorită demografiei. iudaică datorită amintirii. chiar şi în rândul evreilor nereligioşi. în acelaşi timp. şi franceză datorită afecţiunii. modurile lor de viaţă rămânând întru totul impermeabile. adică de ostilitate. Aceste două grupuri. cuvântul „israelit". 800 de înmormântări şi 400 de casatorii pe an. Vorbind despre aceşti „evrei fericiţi" de dinainte de 1940. Dar. Ca şi în burghezia catolică. Dincolo de contactele oficiale. vădeşte originalitatea realităţii franceze. sânul comunităţii există o ierarhie implicită care recunoaşte superioritatea vechilor familii originare din Comtat. Scade numărul ceremoniilor prilejuite de majoratul religios (bar-mitsva) şi al căsătoriilor religioase. cu ajutorul propriei lor genealogii. respectându-şi. dar. Rabinii consistoriali (30 în 1905. separaţi înainte de război. se regăsesc deacum înainte şi îşi revendică denumirea comună de „israeliţi". Franţa Drepturilor Omului şi a Emancipării străinilor rezolva problema propriei lor identităţi. Totuşi. tradiţiile iudaice tutelează încă relaţiile sociale şi regrupările familiale. Diferit după 1945 faţă de ceea ce era în jurul anului 1920. Bordeaux sau Metz. au luptat de partea acesteia în primul război mondial. comunitatea tradiţională şi membrii noii Diaspore întreţin doar relaţii de pură indiferenţă. ale cărui frontiere sunt veşnic redefinite. sunt gata să le ofere un model în vederea integrării lor. cât spaţiu de întâlnire. în ochii opiniei publice. Rescriind. Reţeaua relaţională a israeliţilor oferă într-adevăr mai multe similitudini cu cea a generaţiei precedente decât cu cea a burgheziei catolice din epocă. ca şi a fidelităţii lor faţă de trecut şi de prezent"1. Comunităţii iudaice franceze vin să i se adauge. fie el şi republican. în august 1914. Evreii francezi se arată preocupaţi ca. relaţiile lor din sânul comunităţii se menţin încă privilegiate. pe care îl născocesc pe vremea aceea evreii. Dominique Schnapper scrie că „printrun miracol istoric. In vreme ce. aparent. în medie. Această nouă definiţie a iudaismului francez face apel la o dublă înrădăcinare în pământul şi în istoria naţională. propriile legi. iar Bergson este ales în 1914 membru al Academiei franceze. întemeiat pe o practică mai mult socială decât religioasă. coexistau.societate. situaţiei economice sau culturale. o reuşită sinteză între naţiunea şi iudaismul înrădăcinat al acesteia. israeliţii tăinuiesc ascendenţele lor străine pentru a-i favoriza în relatarea respectivă pe strămoşii lor francezi. vom încerca s-o schiţăm. în 1906.

perceput ca o tară faţă de străini. la modul laic. un refugiu iluzoriu împotriva antisemitismului. de fapt . acestea fiind. fiul unui reprezentant comercial. graniţele dintre categoriile sociale sunt mai puţin etanşe decât în cel al burgheziei catolice. un moment. mai preocupată ca niciodată să transmită mai departe tradiţia. Totuşi.. de existenţa unui mare număr de evrei. această mărturie a lui Jules Isaac: „Faptul că eram evreu i-1 datoram în primul rând mamei mele". ardoarea convingerilor republicane declarate nu va duce la renegarea tradiţiilor religioase. trăit în intimitatea torului privat. la începutul celei de a Treia Republici. Din concepţia privată a iudaismului decurge imposibilitatea evreilor francezi de a rezolva problema pusă de afluxul de noi imigranţi. transmise de religiozitatea copilăriei lor. devine. şi sub efectul urbanizării (comunităţile rurale fiind. rol comparabil cu cel al „jargonului ancestral". între 1919 şi 1926. şi reprezentare şi prezentare. Acest iudaism de fidelitate incită la nuanţarea semnificaţiei „asimilării". dintre cei 94 131 de imigranţi în Palestina. ca şi aceea de a da o ripostă extinderii antisemitismului. rapiditatea evenimentelor nu îngăduie nici o amânare. Se serbează Yom Kippur. De unde această atitudine puţin binevoitoare a 66 . drept consecinţă. Anul nou şi Pastele.mese tradiţionale de Paşti -.. numai 105 erau din Franţa. erau total diferite de cele care se serveau zilnic. care a fost cauza. Facilitată. iudaismul s-a perpetuat în sfera privatului în care stăpânea mama evreică. în ochii unui burghez evreu republican şi laic. Dincolo de interpretarea eronată . Am crescut într-o familie a cărţii" (CI. a unui răspuns pozitiv la problema emancipării. Această privatizare a iudaismului este încurajată datorită deficienţei învăţământului religios. Periodizarea istoriei vieţii private a evreilor nu coincide cu cea a istoriei naţionale.burgheziei evreieşti. Din acest punct de vedere. Căsătoria „aranjată". Levi-Strauss). Acestea vor rămâne la fel de vii în mediul familial. Avem aşadar de-a face cu o retraducere a valorilor tradiţionale ale iudaismului potrivit principiilor moralei republicane. La Libre Parole a lui Drumont număra 30 000 de preoţi. Ca dovadă. începând cu anul 1930. la Paris. De condiţie „modestă" (tatăl său e muzician de origine poloneză). învăţământul oferit de şcolile de Talmud-Tora. Discret pe scena politică. Această adecvare a virtuţilor tradiţionale la valorile republicane explică relativul eşec al mişcării sioniste în Franţa. „Valorile culturale erau predominante în mediul meu. Supravieţuiesc. felurile de mâncare. capul familiei se mulţumeşte să citească anumite rugăciuni şi să facă unele consideraţii generale asupra istoriei poporului evreu. La şedere . Sabatul se deosebea de celelalte zile: cină în familie vineri seara. Căci acest lucru însemna sacrul (. Bergson se căsătoreşte cu fiica unuia din conducătorii Băncii Rothschild. îşi menţinea. în acelaşi timp. Experienţa iudaismului. nu în mod riguros cuşer. e de un nivel mediocru: „Mergeam de două. în sânul clanului familial. Am învăţat cu mare greutate Behaha".al marii majorităţi a acestora. o intensă valoare afectivă. trei ori pe săptămână la un rabin şi ne alegeam cu mai nimica. Desfăşurarea unei acţiuni colective pe scena politic/public ar fi repus în cauză ideologia de asimilare moştenită de la Revoluţia franceză. pentru a nu spune inexistent. datorită afacerii Dreyfus.). desfiinţate). Dacă primul război mondial accelerează mişcarea de integrare. enunţul virtuţilor biblice: respect pentru învăţătură. generaţia care a atins vârsta adultă între cele două războaie mondiale rămâne fidelă discreţiei celor vârstnici. Acestea sunt învestite cu un rol festiv. Acest iudaism de fidelitate să se fi perpetuat în celula familială? Să se fi diluat în asemenea măsură pe parcursul câtorva generaţii încât să dispară cu totul şi să dea cuvântului „asimilare" sensul său extrem? Ruptura cauzată de al doilea război mondial interzice orice răspuns. Israeliţii păstrează această trăsătură caracteristică a familiilor pioase: religia culturii. asistăm la declinul iudaismului confesional. Se cuvine să amintim rolul catolicilor . dar fără a se respecta ritualul ortodox. în special „dubla căsătorie" (doi fraţi se căsătoresc cu două surori). despre care Marcel Proust a afirmat că. rămâne o practică obişnuită. dar şi efectul „Afacerii". din împrejurimi. endogamia e mai greu de respectat în provincie. iar Lucien Levy-Bruhl.dar cine i-ar fi putut prevedea amploarea? .în dezlănţuirea antisemitismului. la israeliţi. Printre cei 106 000 de abonaţi. Educaţia copiilor reia. puţin avansat. cunoştinţe întâmplătoare): reuniuni la care ia parte întreaga familie. dar se va evita exercitarea lor ostentativă. apărea drept contradictoriu faptul de a-şi exprima ataşamentul faţă de Republica eliberatoare şi de a-şi etala convingerile sale religioase. neglijat de rabinii francezi care nu mai sunt purtătorii unei tradiţii de explicare a textelor sfinte. prestigiul diplomelor compensând modicitatea capitalului pecuniar. unele reminiscenţe ale practicilor tradiţionale. râvnă pentru muncă şi echitate morală.pe care israeliţii o dau fenomenului antisemit. devine ginerele unui bogat bijutier etc. mişcare pusă la încercare. treptat-treptat. acele reuniuni tipice (evrei din oraş.

a 60 000 de evrei germani şi austrieci' al căror model de emancipare. Precipitarea evenimentelor nu putea permite o elaborare mai reuşită a acestei noi forme de dobândire a unei identităţi. Problemele de identitate pe care le pune integrarea acestora devin mult mai complexe datorită dimensiunii „naţionale" a iudaismului lor. în 1939. dar şi transpunerea. ea îi modifică forma şi culoarea. şi nu o ţară de tranzit. Printre cei 769 de evrei convertiţi la catolicism între 1915 şi 1934. potrivit capriciilor modei. dintre care cea mai importantă. în acest sens. raportarea la tradiţii. ceea ce îi face să devină indiferenţi fată de sionism. constituită în 1923. Chiar înaintea plecării. iar 760 erau înscrişi în una din cele 15 scoli idiş. Din 1907. chiar dacă traumatismul dezrădăcinării reactivează. a căror prezenţă îndreptăţea ironiile antisemite. în climatul ostil pe care îl găsesc. Copiii vor frecventa de-acum înainte o şcoală laică şi nu heder-ul . iar imaginea societăţii din ţara de origine devine în foarte scurt timp negativă deoarece. adoptând o expresie colectivă prin intermediul mişcărilor de tineret. emigrarea rămâne o alegere făcută într-un moment de mare tensiune printr-o dublă detaşare fată de sistemul tradiţional şi de viitorul grupului. Instituţiile lor erau afiliate celei a Consistoriului. Prin 67 . Speranţa respectivă nu mai era cea a tinerelor generaţii. a formelor tradiţionale de solidaritate dintre individ si grup. Francizare care dă naştere unor sentimente ambigui în rândul părinţilor: mândri de succesul copiilor în noua lor ţară. stabiliţi în Franţa. Căci de-acum înainte renunţă să şi-1 mai ascundă. indiferent de marginalizarea la care fuseseră constrânşi în ţările pe care le părăsiseră. hotărârea de a emigra confirmă o abatere de la normă. începând din 1933.şcoală religioasă în care se predau învăţăturile tradiţionale ale cunoaşterii. în ceea ce-1 priveşte. Franţa înseamnă pentru imigraţia evreiască o nouă patrie. Evreii imigraţi: 1920-1939 In jurul anului 1920. aproape 80 000 de evrei vin din Europa centrală şi 15 000 din Levant. pentru o parte din ei. Sosirea lor în Franţa însemna o ruptură cu obiceiurile din shtetl: reelaborarea graniţelor dintre sfera publică şi cea privată. Atunci când continuă să poarte perucă. iniţiatoarea modernităţii. anunţa eşecul acestuia. aflându-se de-acum înainte în Franţa. la sosirea în Franţa. exclusă de la un mare număr de obligaţii religioase. între 1920 şi 1939. aceştia au încetat să se mai supună normelor shtetl-ului.Faptul că motivele plecării sunt de natură politică sau economică. şi sacrifică timpul rezervat studiului imperativelor vieţii profesionale. ideologie responsabilă în ochii lor de lipsa unei soluţii a ceea ce se va numi de-acum înainte „problema evreiască". tocmai în sânul familiei. copiat după exemplul francez. Atenţia noastră va fi reţinută aşadar de evreii askenazi. „modificarea" majoră referindu-se la raportul ei cu propriu-i corp. Pe care le-a perturbat doar venirea în Franţa. Deoarece avem de-a face cu o imigrare familială (catolicii polonezi şi italieni care vin să lucreze în Franţa „pentru investigaţie" nu-şi aduc familiile decât în momentul în care îşi găsesc o ocupaţie socotită de ei stabilă). păstrătoarea valorilor idiş. ei se aseamănă în mai mare măsură cu meridionalii decât cu coreligionarii lor din Europa centrală şi nu alcătuiesc o adevărată „comunitate". prea „bătători la ochi". respingând ideologia asimilării în care fuseseră crescute acestea. ruptură care. se va produce ruptura cu obiceiurile shtetl-ului. 43% dintre aceştia erau născuţi în străinătate. imaginea pe care aceasta o are despre ea însăşi se transformă. în timp ce concepţia privitoare la rolul său în sânul cuplului nu se schimbă. Cifră neînsemnată în raport cu imigraţia totală (2%). care văzuseră lumina zilei după 1910. doar 753 de copii frecventau unul din cele 16 hedere din Paris.israeliţilor faţă de noii veniţi. Definiţia identităţii lor alesese o cale diferită. Dispărea astfel principalul vector al transmiterii normelor. Folosit doar în viaţa de toate zilele. dar atât de considerabilă pentru comunitatea evreiască franceză încât aceasta era gata s-o respingă. în prima perioadă. în ghetou. se plâng totuşi văzându-i îndepărtându-se de cultura tradiţională. Ea rămâne. ei aderă la mitul „eliberator şi progresist" al Revoluţiei franceze. renunţă şi la vestimentaţia tradiţională (mantou garnisit cu blană şi căciulă de astrahan) şi la chinga legilor decenţei religioase. reuneşte „cercetaşii israeliţi din Franţa". adică plăcerea seducţiei. idişul nu mai este decât limba intimităţii (adesea prost înţeleasă) rezervată isprăvilor familiale. au impresia. Ea descoperă cochetăria. viitorul lor. femeia era deja elementul modern al cuplului. bărbatul renunţă la haina cu franjuri şi la perciuni. Din Africa de Nord soseşte un grup de evrei sefarzi care nu pune nici un fel de problemă: părăsind de timpuriu tradiţia iudeo-spaniolă şi vorbind o franceză învăţată în şcolile Republicii sau predată de Alianţa israeliană universală. 37% din evreii levantini stabiliţi la Paris locuiau în cartierele în care se afla o neînsemnată densitate evreiască. va merge până la renunţarea la orice practică religioasă.

această „occidentalizare" este atinsă însăşi structura familială: forma familiei nucleare tinde să se substituie familiei extinse. în 1906. preparaţi de una din femeile din comunitate"2. Evreii.). Instalat în inima cartierului comunitar. Ritualul e mai puţin solemn decât :1 al Consistoriului. vorbesc despre afaceri chiar în timpul oficierii slujbei. Această ripostă „politică". drept un străin. Contrariaţi de absenţa elanului religios. Spre deosebire de cei mai în vârstă.Benveniste). aproape exclusiv. la Belleville. viaţa evreilor se desfăşoară cu mai multă discreţie. Loc de întâlnire. tradiţionale. instituind astfel un pluralism religios. Atâtea microsocietăţi care vor da o mână de ajutor celui nou sosit ca să-şi găsească de lucru. punând capăt. la graniţa dintre privat şi public. natalitatea scade (proveniţi din familii cu zece copii. imigranţii de după război găsesc. aşa-numitul. să lucreze în mine.Tchemoff). Formă secularizată a vieţii asociative. a devenit după război cartierul evreilor vorbitori de idiş (cuvântul Yidd nu-i indică aici pe evrei. constituit deja. Supravieţuind tuturor persecuţiilor. unde se îmbulzesc polonezii şi italienii. care. imigranţii se regrupează în propriile lor sinagogi. şi cel al confruntării dintre iudaismul francez şi iudaismul străin. în România" (I. imigranţii din iuropa centrală urmăresc cu mai multă atenţie evoluţia antisemitismului. într-adevăr. tocmai din cauza aceasta. foarte pronunţat. Pe Rue Sedaine nu se vorbeşte decât dialectul iudeospaniol. 40% din confecţia pariziană se află în mâinile evreilor. surprinşi de atitudinea credincioşilor. embrionul unei comunităţi structurate pe criterii familiale. de întrajutorare şi de binefacere. rabinul taie puii de găină sub o poartă. participarea întregii familii. în parte. „M-am împrietenit cu câteva persoane din elită. aveam. înainte de toate. ei sunt ţinuţi departe de acesta din pricina exploziei xenofobe şi niisemite. necunoscut câteva străzi mai departe. se deosebesc de ceilalţi imigranţi datorită rezistenţei lor la proletarizare. multiplică măsurile discriminatorii. persistenţa unui model immitar. această concentrare spaţială şi profesională. sinagoga redevine centrul sociabilităţii cartierului.JPletzl".. întradevăr. Unitatea internă se bazează în primul rând pe limbă. în cazul acesta. care îşi recapătă vechea vocaţie de lăcaşuri de rugăciune şi de studiu în care se adună poporul. evreii din Europa centrală se simt derutaţi. relaţiile de muncă nu are nici un fel de rol. Fiecare val de imigraţie îşi are cartierele şi locurile lui. aşadar la dezagregare. Totuşi. reduce contactele cu lumea exterioară. supremaţiei Consistoriului. datorită condiţiilor de muncă: costul scăzut al instalaţiei. avatare ale ghetoului tradiţional. o dată pe an. denunţată de antisemiţi.. dar când mă găseam în prezenţa unei familii de evrei. bărbaţilor. ci persoanele care vorbesc idiş). locul de producţie care se confundă adesea cu habitatul. ca şi în vechiul ghetou. Era. Fieful evreilor din Alsace-Lorraine. evreii din a doua generaţie au. negustorul evreu este asigurat întru totul în ceea ce priveşte clientela. pentru ceilalţi imigranţi. politiCa se situează. în jurul anului 1920. Imigranţii se întâlnesc pentru „a juca cărţi. aceşti askenazi vor fi obligaţi să depăşească „dificultatea de a se afla" în Franţa catolică prin inserţia lor într-o seamă de mici comunităţi. senzaţia clară ca aceste familii mă considerau. La cafeneaua Le Bosphore se servesc chiftelute de orez {koftikas kon arroz) şi fasole (avikas) care aminteşte consumatorului deliciile culinare ale Turciei. ceea ce se explică. animaţi de o fervoare mistică. Seduşi de „modelul occidental". care. Bulevardul Ledru-Rollin constituie frontiera dintre cartierul sefard şi lumea evreilor askenazi. colţunaşi umpluţi cu brânză sau cu carne. care se datoreşte. necunoscut până atunci în sânul iudaismului francez. Refuză să ia parte la lucrările publice. în gospodării. puternicul factor de asimilare pe care îl constituie. doar doi). în Turcia. Aici. totuşi. îngăduie evreilor nou-veniţi să-şi întemeieze propriile lor lăcaşuri de cult şi să-i subvenţioneze pe rabini. 44% din imigranţii veniţi între 1920 şi 1939 locuiesc la rude. 68 . în haine de ceremonie fiind. Ei sunt negustori sau artizani. în faţa agresiunii au a ameninţării acesteia -. Separarea Bisericii de stat. mai uşor pentru noul venit să aibă acces la cultura franceză decât să pătrundă în intimitatea unei familii evreieşti. ca şi prietenii mei (. Existenţa mistică a locuitorilor din cartierul Roquette ajunge până „în memoria viitorilor imigranţi care-i cunosc existenţa chiar de la Istanbul" (A. drept un evreu născut în Polonia. pentru a asculta muzică orientală în timp ce consumă borrekas. în cursul marii crize economice. se află cartierul românesc. aflată în prelungirea străzii Popincourt. în dubla lor calitate de minoritari . potenţează rapiditatea unei riposte al cărei caracter politic îşi are originea în traditi shtetl-ului. în sinagogile din Franţa. apare şi exogamia. dar.ca străini şi ca evrei -. Pe strada Basfroi.

emoţia care a cuprins comunitatea evreiască franceză în momentul declanşării războiului celor Şase zile.Statut al Evreilor". Evreul francez are de-acum înainte o altă idee despre sine deoarece neevreul are o altă idee despre evreu. a cărui unificare îi înflăcăra chiar şi pe evreii nereligioşi. la scară israeliană. Un om aflat în afara legii ca cei deopotrivă cu mine. Rapoartele oficiale şi estimările organizaţiilor evreieşti au căzut de acord asupra cifrei de 75 000 de deportaţi „rasiali"." Dr. denunţuri. dar în care umanul se dezvăluie în toată deznădejdea sa. aşa cum fusese şi pe vremea persecuţiei. chiar şi din partea celor care nu-şi manifestaseră niciodată solidaritatea activă faţă de Israel. n marea tradiţie a Revoluţiei franceze. cum să mai creadă în intangibilitatea Legii şi în sacralitatea statului? între norma cea dură şi viaţa care se revarsă. Războiul: genocidul Persecuţiile naziste aveau să coste viaţa unei treimi din evreimea franceză. Pe parcursul celor câtorva zile din anul 1967. O dimensiune fondatoare pe care tinerele generaţii sefarde născute după război au interiorizat-o în aceeaşi măsură şi ele. în promiscuitatea lagărelor dispare orice urmă de spaţiu privat. cei mai prietenoşi. adopţie de către o familie sau o instituţie necunoscută. traumatismul era imens pentru aceşti copii aflaţi în aşteptare. comunitatea a trăit după ora israeliană. De la vie avani tonte chose. şi ei.. apărea deodată ca un popor războinic. ţine aşadar de această categorie specifică modului de viaţă al evreilor din Europa centrală. Divorţul de Franţa inaugura o nouă definiţie a iudaismului. de domeniul mitului: cea a poporului iudeu. reuşeai să cunoşti mult mai bine un 1 divid decât în cincisprezece luni de viaţă normală" \Q Wellers). cum poţi vorbi de o viaţă privată? Care e sensul privatului atunci când cotidianul înseamnă persecuţie. aceasta. sioniste sau nesioniste. a mobilizat toate comunităţile.mobilizând structurile şi valorile tradiţionale ale grupului. Acestui rol fondator al genocidului îi răspunde. Războiul celor Sase zile a infirmat toate sloganurile vehiculate de antisemitism. în decursul acestor patru ani care au reunit în aceeaşi comuniune de suferinţă francezi şi imigranţi. Importanţă nu aveau decât veştile din Ierusalim.ăţi în care omul îşi creează o hiperindividualitate. ca un element al propriei lor istorii. „La Drancy. Promiscuităţii care suprimă orice urmă de spaţiu privat deportaţii îi opun pudoarea convenienţelor. „Popor sigur de J Şi dominator"? Această afirmaţie a generalului de <Jaulle poate fi luată drept un elogiu. cincisprezece zile. cei mai apropiaţi". Răstimp dominat de teamă şi de atroci'. de-acum înainte. 23. De păstrarea unei înfăţişări fizice acceptabile depinde supravieţuirea morală (stima de sine) şi fizică (capacitatea de lucru) a deportatului. chiar decât cei mai cinstiţi dintre aceştia. P1ERRE SIMON. dimineaţa să nu ştii unde-ţi vei petrece noaptea. am învăţat foarte repede să apreciez diferenţa. Amploarea reacţiilor. Chiar dacă se credeau protejaţi de calitatea lor de cetăţeni francezi. o adevărată obsesie. israeliţii au cunoscut. unit în renaştere. extinderea domeniului privatului. ' Adepţi până la moarte ai legalităţii. am trăit între 1940 şi 1944 într-un mod complet deosebit decât ne-evreii. a însemnat. Eradicarea sferei private până la pierderea identităţii. evreii. 69 . israeliţii au împărtăşit soarta celor a căror responsabilitate în dezvoltarea antisemitismului o denunţau înainte de război. askenaze sau sefarde. Schimbări de nume.. în care individul şi colectivitatea îşi dau mâna EVREII FRANCEZI DE DUPĂ 1940 „Să-ţi schimbi numele în fiecare zi. regăsind într-un destin comun unitatea poporului evreu. nu poate fi înţeleasă decât ca o referire la episodul cel mai dramatic din istoria evreilor francezi. ferocitatea sistemului. însuşi tipul burghezului căruia i se spune asimilat.). Ultimul convoi destinat lagărelor de exterminare a părăsit Franţa la 17 august 1944. Teama de a asista la o nouă exterminare. Acest popor de "Oi şi de negustori. arestări. Publicarea unui . fiind şi ea. jafuri. Despre dragostea fizică nu s-a vorbit niciodată. „Noi. ca un ecou. genocidul aparţine istoriei comunităţii iudaice franceze. pentru aceşti israeliţi care visaseră francizarea. va spune Pierre Dreyfus. începând din 1940. care se lasă mânat spre abator fără să opună rezistenţă. indispensabilă fugii salvatoare. chiar înaintea exterminării. sfârşitul mitului asimilării. fugă şi exterminare? Supravieţuirea este. p. iată cum începi să pui laîndoială şi principiile şi puterea (. să înfrunţi lipsa de energie a societăţii. considerat nedemn de către stat.

este. moştenire a amintirii genocidului. o minoritate. subînţeleasă. Dar. Timp îndelungat. Interzicerea oricărei expresii publice a antisemitismului până la războiul din Liban. Căci. treptat-treptat. „Militanţii". între cele două războaie mondiale. nemaidorind să i se amintească faptul că aparţine comunităţii iudaice. ci notabilităţile comunităţii. aşa cum a spus Vladimir Jankelevici. 2 150 aparţin anilor 1946-1958 (280 dintre acestea unui singur an. a căror modalitate de a aparţine iudaismului capătă o coloratură politică şi care se asociază. Două fenomene care se îmbină pentru a valorifica expresia unui iudaism privat. Timpul care s-a scurs. reflex al unei mobilităţi sociale pe orizontală. cu menţinerea unor practici tradiţionale. repun „comunitatea" în drepturi. e* evocare a fost . înainte de război. imposibilitatea de a uita.pentru un timp . Tragic paradox al unei mărturii în care s-a plicat o viaţă de om şi a cărui experienţă nu poate fi partaşită. Asa cum denotă schimbarea folosirii termenului „israelit" în scopul de a nu mai stigmatiza un iudaism excesiv de prudent. Niciodată totuşi nu şi-a afirmat iudaismul în asemenea măsură propria lui particularitate. Mulţi dintre aceştia au ocupat o seamă de posturi în administraţie. Venirea sefarzilor şi „întoarcerea" la iudaism Sosirea evreilor din Africa a pus capăt particularismului socio-economic. sub forma sa de mişcare politică/ publică. a apartenenţei la acelaşi popor relevă. scutindu-i de ostracizarea pe care o cunoscuseră. Revendicarea iudaismului îşi are originea în amintirea exterminării şi în sosirea în Franţa a evreilor sefarzi. o părăsiseră. punerea în cauză a «tentei lagărelor morţii. între 30 şi 50% dintre cei anchetaţi „au în vedere" alyah-ul. Deţinerea unei duble naţionalităţi este un privilegiu recunoscut de dreptul internaţional. în jur de 45 000 de aderenţi. şi asta după un îndelung răstimp de gândire. de un timp încoace. pentru majoritatea supravieţuitorilor. Este vorba de fapt de o reactualizare. mărturia genocidului se constituie. Suferinţa morală a celor internaţi în lagăre sau deportaţi a rost atât de adâncă şi veşnic prezentă. cel puţin 40% dintre aceştia luând parte la o seamă de activităţi periodice. 70 . Referirea la Israel şi dimensiunea. acest iudaism francez n-a fost niciodată atât de aproape de modelul naţional. în domeniul public. din 1945.U?P. Relaţia israeliană introduce politicul care face ca frontiera privat/public să devină confuză. Desigur.insuportabilă şi indicibilă. Şi tocmai pentru că sefarzii aparţin acestui „popor" au fost primiţi de către evreii francezi în anii 1960. In mai mare măsură decât de o resurecţie ar trebui să se vorbească de o „deprivatizare".Aşadar. schimbare care-şi are originea în sindromul supravieţuitorului. au dat curs unui nou „travaliu" al memoriei. genocidul a demascat iluzia unei „asimilări" totale. Deranjată în dureroasa ei intimitate. aşa cum spune un vechi dicton. Sondajele ne indică faptul că. Dar realizarea acestei intenţii e mult mai rară. nevoia de a depune mărturie. 1950). apariţia. în primii ani de după război.1171 de evrei francezi au plecat în Israel. Totuşi. această mândrie a iudaismului este declarată fără falsă sfială. dar cel mai adesea au devenit profesori: sosirea lor a corespuns cu o salarizare mai bună a populaţiei evreieşti. Dar nu aici se află factorul esenţial. Agenţia evreiască a înregistrat 13 300 de plecări. L. faptul că puţini evrei francezi pleacă în Israel. încât chiar şi . Iudaismul francez . sau nu. adeziunea la o normă superioară. membrii ei nu s-au mai căsătorit la sinagogă. readuc în sânul comunităţii pe cei care. care făceau posibilă absenţa unei memorii colective. Lazare a semnalat faptul că aceste plecări îşi au deseori originea în amintirea persecuţiilor: cei care pleacă nu sunt sionişti „oficiali". motivul trebuind căutat într-o experienţă privată mai veche. în majoritatea cazurilor. amintirile exterminării au fost adânc tăinuite în memoria supravieţuitorilor. Studiind alyah-ul* din Strasbourg. regrupează. ci pentru a marca nuanţa dintre israelieni şi evreii din Diaspora. între 1968 şi 1970. datorită considerabilei schimbări survenite după 1945.care îşi duce viaţa. e o dovadă a deplinei înrădăcinări a acestora. Istoricii constată. a problemei genocidului. la un mod diasporic . în anul 1980. Din cele 2 500 de schimbări de nume efectuate pe parcursul unui secol şi jumătate. evreii din Europa centrală. luarea unei decizii a durat douăzeci de ani. în domeniu public. Sionismul. In structurile sale geografice şi profesionale. a încurajat expresia revendicată a unui iudaism privat. „fericit ca Dumnezeu în Franţa". nu pe un plan public de dublă manifestare de susţinere naţionalitară trebuie să evocăm relaţiile care îi leagă pe evreii francezi de Israel. în Franţa anilor 1975. Dar câţi dintre aceştia se întorc? In 1977. a evitat orice manifestare publică. ( Plecarea în Israel.

Deosebita «enţie acordată evenimentelor din Orientul Mijlociu «ca apariţia unor raporturi dificile. 47% din familiile care locuiesc la Sarcelles. femeia poate să-şi aleagă pâinea pregătită după tipicul maghrebian. deprinderea de a respecta normele religioase se propagă şi în rândurile evreilor askenazi. Endogamia constituie şi acum o regulă încă în vigoare. Afirmarea iudaismului sefard. la brutar. a dus Ia dublarea populaţiei iudaice din Franţa (300 000 în 1956. conflictuale. Dacă tradiţia care cerea ca cel ce făcea parte din comunitatea respectivă să se căsătorească cu cineva din oraşul natal. Aceleaşi motive le-au determinat pe cele patru sute de familii originare din Haret-el-Yahoub. Numai acest tip de comunitate îngăduie sefarzilor reluarea unui mod de viată iudaic. iată tot atâtea semne ale reînvierii actuale le acestuia. Astfel. evreii maghrebieni se eliberează şi de controlul normelor. o periferie din Cairo. în general. rolul at de Israel în formularea ei este primordial. „revenirea" la iudaism a israeliţilor este anterioară anilor 1960. cât şi maghrebian. transplantarea a lăsat intactă. cercetând-o cu atenţie pe fiecare parte. au dispărut. Dar. Dorinţa de a păstra o viaţă zilnică evreiască i-a îndemnat pe sefarzi să se regrupeze în comunităţi.Dar. datorită contagiunii sau mimetismului. aşa cum era ea concepută de iudaismul maghrebian. un tânăr din patru îşi petrece cu regularitate serile de vineri şi sărbătorile în familie. ia din comunităţile cele mai importante din regiunea ariziană. în acelaşi timp cu reţeaua relaţiilor de familie. inizează această nouă formă de identitate. ca şi practica căsătoriilor aranjate. Mai mult de 80% dintre aceştia îşi circumcid băieţii şi 70% se căsătoresc religios. identitatea iudaică îşi pierdea ineluctabilitatea. dezvoltarea structurilor „orizontale" (adăugându-se tradiţionalei ructuri „verticale" . valorilor tradiţionale. Părăsind spaţiul urban. obiceiuri contrare normelor franceze. Mai religioşi şi mai tradiţionalişti. Analiza condiţiilor de integrare în societatea franceză demonstrează că. dar formele specifice şi le-au regăsit la şcoala iudaismului sefard. Una din consecinţele emigrării a fost lichidarea structurilor familiei extinse. viaţa fiecăruia trebuie cunoscută de toţi ceilalţi şi poate fi supusă unor ingerinţe legitime Comportamentele indivizilor tind să se 71 . Bensimon. care a dat un nou avânt unui iudaism ce se îndepărtase prea mult de rădăcinile sale. impus atât indivizilor. apariţia unei pieţe de carte consacrată iudaismului. Iudaismul maghrebian vine aşadar în întâmpinarea dorinţei evreilor francezi de a reveni la practicile tradiţionale. dacă nu formele. în prăvăliile cărora femeile îşi pot da întâlnire din nou. formele exterioare au fost modificate. Potrivit lui D. intensa frecventare a şcolilor evreieşti. deoarece în Franţa a treia parte din adulţi locuiesc într-o localitate diferită de cea a părinţilor. Negustorii. Această emigraţie sefardă. Pentru a continua să trăieşti în Franţa. luarea unor iniţiative comune pentru a prăznui -ărbătorile. care şi privat repune în discuţie unul din temeiurile culturii de origine. evreii nord-africani rămân credincioşi. Iudaismul nemaiînscriindu-se în mod natural în spaţiu. la originea acestei renaşteri stă în primul rând sosirea evreilor din Africa de Nord. cât şi ca miză a adaptării. în jur de 660 000 în 1967). consumă mai frecvent alimente cuşer. principiu care constă în a prescrie binele şi în a combate răul. bazate pe centrele comunitare şi pe mişcările de tineret. O seamă de analize de ultimă oră legate de procesul aculturaţiei au demonstrat că ipostaza de imigrant valorifică viaţa familială ca temei al identităţii.potrivit expresiei folosite de Annie Jvriegel . adică xistente. aceasta poate evita o practică religioasă. între tinerii evrei şi cei musulmani. măcelăria cuşer).racordând comunitatea la establishment-ul său). respectă cu mai multă stricteţe sabatul. în mod paradoxal. evreii maghrebieni s-au reintegrat destul de greu într-o societate diferită de a lor. Care va fi iudaismul de mâine? Evoluţia studiilor ebraice. Desigur. postesc de Yom Kippur. Deşi educaţi în şcoli franţuzeşti. Dacă. s-au stabilit aici din raţiuni familiale şi jj„joaSe. Din momentul admiterii unuia din principii] fundamentale ale islamului. incintă a unei vechi comunităţi în mijlocul căreia se aflau şi atributele acesteia (sinagoga şi al său mikve. Desigur. trebuie să ţi-o revendici. cât si comunităţilor. Ospăţul de sabat şi sărbătorile adună. şi al bărbaţilor Ia sinagogă). Claude Tapia a schiţat etapele succesive ale reconstituirii unei noi comunităţi: recrearea formelor de sociabilitate tradiţională (obiceiul femeilor de a se întâlni în diferite prăvălii. să se regrupeze la Villiers-le-Bel. în jurul nucleului de prieteni. de fapt. sefarzii merg mult mai des la sinagogă. cel puţin expresia iudaismului. satisfac exigenţele alimentare şi sociale specifice unei clientele cel mai adesea exclusiv evreieşti. consecutivă mişcării de independenţă. Dar legăturile de familie continuă să supravieţuiască. întreaga comunitate. control impus de relaţiile familiale şi de nişte vecini aflaţi mult prea aproape.

care fixează locul indivizilor şi al familiilor în cadrul comunităţii şi le controlează comportamentul. în special. Viaţa lor privată nu poate decât să se supună acelor transformări sau aculturaţii mai mult sau mai puţin acceptate sau revendicate.pe lângă problema izvoarelor . în Franţa. individul continuă să-şi aibă propriul său univers. în conformitate cu dreptul fiecăruia. Formele pe care le capătă aceste aculturaţii depind de nenumăraţi factori: data şi originea fiecărui val migrator. de a se reproduce. Cel care bea vin în secret sau întrerupe în ascuns postul ramadanului nu va face obiectul unei investigaţii colective. cepând din 1950. Cultura islamică oferă aşadar. emigraţia datorată mizeriei pe parcursul acestei perioade. atâta timp cât faptele respective nu vor fi aduse la cunoştinţa tuturor. Acesta indică. normelor vieţii familiale şi comunitare. dar nici continua. cu brutalitate. Oricum. prin însăşi natura ei. având drept scop stabilirea acesteia în oraşele muncitoreşti din apropierea minelor de cărbuni. de a mânca.conformeze judecăţii colective recunoscute. Totuşi. indiferent de origine. experienţei politice. jmigranţii. aşadar naturală şi legitimă. rămâne un concept imprecis. expresia imediată şi evidentă a vieţii înseşi. într-o societate străină. italienii. Dacă viaţa familială se supune unor anumite modele de comportament pe care sociologul şi istoricul se străduiesc să le descrie şi să le sistematizeze. inegala capacitate şi voinţă a acesteia de a-i asimila pe imigranţi interzic . a italienilor meridionali sau a anumitor maghrebieni şi emigraţia familială a algerienilor în anii 1960 există o mare deosebire. Totuşi. încălcările se sancţionează potrivit principiilor complexe ale onoarei. populaţii atât de diferite ca polonezii. de a muri. 72 . în schimb. ucrainenii sau maghrebienii. aceste încălcări nu sunt urmărite întotdeauna cu aceeaşi vigilenţă. Conceptul imprecis de „imigrant" Nu trebuie să uităm că termenul de „imigrant". în practică. care. vom considera aici viaţa privată ca fiind sinonimă cu viaţa familială1. populaţiile aghrebiene. Or. de a-şi respecta tatăl şi mama. organizarea unei emigrări poloneze colective între 1920-1925. Condamnabilă e numai încălcarea comisă în mod public. istoria relaţiilor dintre ţara de origine şi cea de adopţie. Migraţia lor în Franţa a căpătat forme diferite: între recrutarea organizată în satele italieneşti pentru a aduce muncitori în industria metalurgică din Lorraine de la sfârşitul secolului al XlX-lea. această manieră „naturala este repusă.prezentarea unei imagini de ansamblu a vieţii private a tuturor imigranţilor din Franţa2. Anumite populaţii din Europa centrală refugiate în Franţa în anii 1930 visau contopirea lQr cu populaţia franceză. care subliniază o condiţie similară în societatea de adopţie. adesea ilegală. indiferent de naţionalitatea3 lor. nu doresc să anunţe la contactul cu ţara lor' de origine şi pretind să li e garanteze dreptul de întoarcere sau dreptul de rămânere . de a se adresa unii altora. Maniera normală. în cauză datorită imigrării. de a-şi creşte fetele şi băieţii. fiindcă ne lipsesc izvoarele privitoare la o experienţă individuală ale cărei dimensiuni. forma migraţiei este strâns legată de sensul pe care îl dau acesteia chiar imigranţii şi de atitudinea lor faţă de societatea în mijlocul căreia vor să se stabilească. a „levantinilor". unele retranşamente în care viaţa privată se poate desfăşura în afara familiei şi a comunităţii. Aceşti „imigranţi" se deosebesc între ei datorită religiei.chiar atunci când se ivesc atâtea bariere care interzic sau amână o naturalizare susceptibilă de a fi socotită convertire sau act de trădare4. Se cuvine aşadar să cercetăm evoluţia vieţii musulmanilor stabiliţi în Franţa după mai bine de o generaţie. în ceea ce priveşte problemele sociale. Viaţa privată nu este echivalentul vieţii familiale. ea constituie.repusă brutal în discuţie de ceea ce era de la sine înţeles. îşi aduc şi familiile. de a stabili raporturile dintre bărbaţi şi femei nu se află oare înscrisa în cele mai vechi obiceiuri dobândite pe parcursul procesului de socializare? Or. viata pe care o duseseră în ţara de origine. scapă unei investigaţii istorice sau sociologice. care curmă evidenţa ce nu poate fi concepută şi nici formulata a vieţii cotidiene şi întrerupe acel continuum dintre experienţa trăită în familie şi prelungirea acesteia ifl mediul imediat înconjurător şi societatea globală . Aculturaţia diferitelor populaţii şi stilul vieţii lor private divulgă atitudinea imigranţilor faţă de societatea de adopţiune. evoluţia societăţii de adopţie şi. „dreptul" la o viaţă privată diferă de acelaşi „drept" existent în societatea de instalare. de a aranja locuinţa. în sânul grupului familial. varietatea culturilor de origine. nu pot renunţa la aceste obiceiuri înrădăcinate care constituie însăşi dentitatea lor.

Vom vedea că organizarea inegală a comunităţilor de imigranţi polonezi şi italieni explică în parte inegala perpetuare a vieţii lor private. între cifra şomerilor şi cea a imigranţilor. şi. se conformează unei lungi tradiţii de ospitalitate. un salariu satisfăcător şi un domiciliu familial permit menţinerea vieţii private din ţara de origine. La aceeaşi dată. şi de către şcoala franceză. viaţa privată devine refugiu şi protecţie. în sfârşit. proape în întregime. în schimb. această viaţă riscă să rămână ascunsă. adesea. caracterul specific al acesteia nu a fost admis >cât cu oarecare rezervă din partea autorităţilor. Dacă unele anchete de dată recentă au studiat evoluţia vieţii imigranţilor în cursul ultimilor zece ani. Ea aparţine acestui invizibil cotidian. străină. altele provin dintr-uri mediu rural tradiţional (primul val al imigraţiei maghrebiene până în anul 1950. trebuie să remarcăm faptul că în trecut numărul străinilor veniţi era destul de neînsemnat pentru a permite o fuziune fermă Venirea masivă a unor elemente noi. viaţa privată a imigranţilor nu poate fi înţeleasă în mod independent de reconstituirea unei „colonii". contribuie la păstrarea normelor din ţara de origine şi „creează un simulacru de viaţă naţională. istoricii. cazul italienilor după anul 1945). indiferent de categorie. până la o dată recentă în Ijce caz. Informaţiile culese de sociologi sau de antropologi nu se referă decât la perioadele cele mai recente. crescuţi în. sau a unei comunităţi. deoarece nu lasă. într-o lume exterioară nu numai diferită. copiii acestora născuţi înainte de migrare (unii începând să lucreze imediat după venirea lor în Franţa. a atronilor. nu există posibilitatea unei vieţi private. mai mult chiar. adică o concentrare în spaţiu a unor populaţii provenite din aceeaşi ţară. adăpostiţi în barăci. de pildă). Din negarea vieţii private decurg toate „problemele sociale" pe care le ridică prezenţa imigranţilor. decât puţine documente de care s-au ocupat. toate narturiile atestă că masa populaţiei a fost şi rămâne xenofobă. în ceea ce o priveşte. chiar de către imigranţi. în Franţa. o masă de muncitori străini de calitate inferioară care nu au nici o legătură cu ţara. Or. ai cărui subiecţi sociali nu au o conştiinţă clară. 73 . a reconstitui ceea ce a putut să fie viaţa privată a imigranţilor între cele două războaie mondiale tine de domeniul fanteziei. întâlnim. desea. mărturiile asupra trecutului sunt rare şi puţin explicite.In plus. a majorităţii populaţiei. aceste populaţii atât de diferite se regăsesc în Franţa în alte perioade ale aculturaţiei lor privitoare la viaţa urbană şi industrială: unele au cunoscut deja o formă de urbanizare chiar în ţara lor de origine (cum e. alţii frecventând o şcoală franceză). imigranţi care au efectuat migrarea ei înşişi. pământ primitor. imigranţi definiţi doar prin rolul lor de muncitori. aşa cum se scria în anii 1930. Am văzut că stabilirea în Franţa a unei populaţii străine de trei milioane de suflete avusese o anumita influenţă asupra vieţii sociale şi morale a ţării. în acelaşi grup naţional. copleşiţi de ruşine că nu sunt nişte francezi „ca toţi ceilalţi". Viaţa privată a imigranţii01 este şi mai greu de cunoscut sau de sesizat decât cea a stului populaţiei. un substitut al atmosferei şi al ambianţei de care erau complet lipsiţi"5. această viaţă privată nu era socotită demnă de atenţia acestora. Totuşi. dar şi ostilă. să e amintim de textele publicate în 1932 de un observator avorabil imigraţiei şi sensibil la contribuţia imigranţilor la sporirea bogăţiei naţionale: „Totuşi. Mai mult decât orice altceva. în sfârşit copiii născuţi în Franţa sau sosiţi la o vârstă destul de fragedă încât să poată absolvi şcoala primară franceză. marea lor densitate în sânul populaţiei franceze şi spiritul lor naţionalist mai aceentuat conferă o mai mare complexitate acestei probleme. n-au acceptat cu adevărat niciodată ca imigranţii „asimilaţi". adică cei care etaseră de a mai fi străini pentru a deveni francezi. Deoarece e disimulată. Legătura tuturor acestora cu societatea în mijlocul căreia s-au stabilit şi păstrarea unei vieţi private specifice nu sunt identice. în privinţa a ceea ce putem numi „imigraţie populară". Deoarece. până nu de mult. prin definiţie. Dar e şi mai edificator. în mod obişnuit. de ătre copiii acestora. acceptată pe atunci. şi permite stabilitatea imigranţilor. Această populaţie oferă. care asigură un control social asupra comportamentelor membrilor săi. greu de cunoscut. hoteluri sau simple cocioabe. Am putea cita textele isterice ale extremei drepte din anii 1930 şi ecuaţia. pentru a dovedi că ancezii. Ospitalitate şi xenofobie Cu toată ideea recunoscută că Franţa. potrivit expresiei lui Paul Leuillot. însăşi existenţa unei vieţi private îngăduie în cea mai mare măsură definirea celor două mari tipuri de imigranţi: pentru primii italieni sau maghrebieni veniţi singuri. totul demonstrează că însăşi situaţia de imigrant conferă un nou sens vieţii private. Viaţa privată este. faţă de o aristocraţie muncitorească ponderată şi cu atât mai conservatoare cu cât e mai mulţumită din punct de vedere material.

ca cea de miner. Fiind vorba. o seamă de locuinţe improvizate. Această masă de imigranţi. trăiau în aceleaşi condiţii. restrângând la maximum orice contact cu societatea în mijlocul căreia se stabiliseră.ocupat fără întrerupere. modalitate privilegiată a autoapărării. ca şi felurite boarfe atârnă la ferestre sau pe sforile care trec deasupra străzii de la o fereastră la alta. nişte adevărate vizuini. şi cea a aşa-numitelor Trente Glorieuses. cei care veniseră fără familia lor. de cultură berberă. construite la repezeală şi. Lenjerie. Muncitorii trăiau strânşi laolaltă. FPOCA DE DINAINTE DE RĂZBOI. ziua de muncitorii care lucrează noaptea. nici Biserica.din care. în ţara de origine. Prima etapă a imigraţiei maghrebiene Unele grupuri. rezistau acestui proces e deculturaţie. este menţionată în mod special strada Jules-Valles din Saint-Ouen. în ţara de adopţiune. în asemenea adăposturi. pe care le vom ilustra în mod special cu exemple din viaţa polonezilor şi din cea a italienilor dintre 1920 şi 1939. dar care ar putea-o împinge într-o perioadă de tulburări. dorm în aceeaşi încăpere. aerul şi lumina pătrund cu greu. Având în vedere diversitatea imigranţilor şi a modalităţilor de inserţie ale acestora în societatea franceză. în „hotelurile" pentru muncitorii celibatari vin să se culce. să facem o distincţie clară între perioada anterioară anilor 1940. nici şcoala. în jurul unei singure guri de apă. Optând pentru unele îndeletniciri grele şi bine plătite. Atunci când. această emigraţie nu afecta nici societatea din care pleca şi nici pe cea de adopţie. O liotă de copii oacheşi. originari 74 . efectuând ore suplimentare (câştigând până la un sfert sau o treime din salariul legal).viaţa privată îşi pierde orice semnificaţie. contribuie la creşterea. bineînţeles. aceştia trimiteau acasă. cum ar fi Kabylia. EXEMPLUL ITALIENILOR Şl AL POLONEZILOR Numai un salariu minim şi un domiciliu familial asigură menţinerea unei vieţi specifice. lăsată în ţara de origine. o sumă de bani cât mai mare cu putinţă. Cinci sau şase persoane. fără a se pierde în lumea aceea străină. de unele regiuni muntoase sărace. proveniţi sau nu din familiile de imigranţi. în acelaşi pat . uneori chiar şi mai multe. cărora li se atribuia denumirea de „nedisciplinaţi" sau de „nomazi". dar care a fost martoră la diminuarea capacităţii şi a dorinţei de a asimila populaţiile de imigranţi: după al doilea război mondial. cu picioarele goale. mulţi dintre ei dezrădăcinaţi şi neadaptaţi. cu aceeaşi convingere ca înainte de 1940. In interioarele mizerabile unde. care a cunoscut criza economică din 1930 şi o puternică dorinţă de asimilare a Franţei. Imigranţii din ceea s-a numit prima „etapă" a imigraţiei algeriene oferă cel mai edificator exemplu8. culcuşurile se află unele lângă altele. Comunitatea sătească îi trimitea să lucreze câţiva ani în străinătate pentru ca ceilalţi membri ai grupului să poată rămâne în ţară şi să păstreze statutul familiei. murdari. se limita la o convivialitate minimă cu semenii lor. pentru a face economii şi a se familiariza cu mediul înconjurător. puternic structurate. negustori şi traficanţi"6. această xenofobie este. şi noaptea de cei „de zi" . chiar pentru generaţia migranţilor. Nu mai puţin nocivă este delincventa morală a unor levantini . există riscul de a asista la o adevărată deculturaţie. o dată u dispariţia oricărei norme privitoare la viaţa privată."7 Sărăcia elimină diferenţele şi uniformizează viaţa privată. lipsite de orice fel de instalaţie sanitară. ca la ţară. nepăstrându-şi pentru ei decât echivalentul unui fel de pensie alimentară. în anii 1930. ne vom mulţumi cu formularea câtorva consideraţii generale. a criminalităţii din Franţa. „Străzile sunt înguste. cu o treime. într-adevăr. Acele aglomerări de cocioabe şi de barăci . Or. ca şi la demoralizarea populaţiei şi la dezordine. Iar imigranţilor veniţi mai recent le revine. ca şi din cea a maghrebienilor de după 1945. în primul rând. mişună peste tot şi se hârjonesc cu o vioiciune tipic meridională. Copiii se înghesuie câte trei sau patru pe acelaşi mindir pus uneori direct pe podea. muncitorii necăsătoriţi.sau cartierele italieneşti din oraşele mediteraneene oferă acelaşi spectacol. In perioada interbelică. de cele mai multe ori.care împiedică evoluţia socială datorită ignoranţei de care dă dovadă.şi alţi «meteci». Imigranţii „buni" sunt imigranţii stabiliţi în urmă cu o generaţie şi care au cunoscut acea „fuziune conform normelor" cu naţiunea franceză. un factor de conservare a unei vieţi private specifice.armeni. Viaţa la care erau constrânşi interzicea însăşi existenţa unei vieţi private. pe lângă „hotelurile" mai sus pomenite. greci. erau grupaţi de la 300 la 350 de indivizi . murdare şi mărginite de nişte case înalte şi vechi. Până în anul 195Q emigraţia maghrebiana era alcătuită în mod exclusiv din celibatari. evrei . unde. Viaţa privată a acestora. case de ţară părăsite de proprietarii lor. Trebuie.cunoscutele bidonvilles din jurul Parisului . magherniţe din chirpici sau scânduri. care a transformat condiţia economică a muncitorilor francezi şi a celor imigraţi. nici armata nu mai asigură integrarea în societate a copiilor francezi.

în domeniul privat. într-adevăr. în raporturile care se stabilesc înlăuntrul cuplului. contrastul dintre adaptarea bărbaţilor la ritmul şi obligaţiile activităţii lor profesionale si menţinerea unei vieţi private total diferite de cea a francezilor. să crească vite şi să-şi căsătorească ui mod decent fetele şi băieţii rămaşi în ţară. ca şi faptului că munca bărbatului nu împiedica menţinerea. se află ceea ce s-a putut numi tenacele nucleu ultural. să păstreze o viaţă privată caracteristică. S-ar putea sugera chiar că viaţa lor privată se limita la visul acesta. anumite grupuri de imigranţi italieni şi lonezi. respectuoşi devotaţi. Acesta nu poate decât să retraducă sau să reinterpreteze exigenţele societăţii în care se stabileşte potrivit normelor acelei culturi. alcătuiau un fel de aristocraţie a muncitorilor imigranţi. ei elaborează o viaţă privată specifică în care se îmbină trăsăturile caracteristice ale Italiei. Mulţi proprietari îi preferă francezilor. credeţi-mă pe cuvânt! Dar oamenii ăştia încărcau până la douăzeci de vagoane. Probabil că în sânul cercului familial. permitea achiziţionarea unei bucăţi de pământ. în timpul concediilor. Iată părerea unui maistru din Joeuf sau Moutier: „Am avut de-a face cu o seamă de muncitori italieni care erau mai de treabă decât francezii"9. susceptibil să adopte moravurile franceze. lucrul acesta s-a datorat faptului i au continuat să respecte normele comportamentului feminin. eventual. fie în mod definitiv la capătul a patru sau cinci ani. fie în concediu cu ocazia ramadanului. în general. «tentaţia. să-şi repare locuinţa. datorită prezenţei amiliei-nucleu. asigurând astfel coeziunea grupului.din aceeaşi regiune sau din acelaşi sat chiar. cel care izbuteşte să încarce paisprezece nu-i un pierde-vară. într-o oarecare măsură chiar vestimentaţia şi rea sărbătorilor.de la sezonieri la muncitori agricoli. pentru a nu vorbi decât de grupurile cele mai numeroase. susceptibilă. cât si în agricultura din Sud-Vest. şi-au schimbat statutul . devine răsunătoare. Economia şi austeritatea în care trăiau în străinătate îngăduiau familiei să-şi păstreze pământul. de a susţine în ochii tuturor sporirea sau menţinerea capitalului de onoare al familiei sau al individului. atât în siderurgia lorenă. exista o seamă de modalităţi. înlăuntrul acestui ritm impus.păstrarea specificului vieţii T private. Italienii şi polonezii prin anii 1930. în cazul acestora. care compensa munca lor chinuitoare si austerele condiţii materiale. dobândirea sau cel puţin menţinerea unui statut. iar în cele din urmă mici proprietari. invitaţiile la nuntă. Si se constată. Munca depusă într-o mină sau în armata colonială. vizitarea părinţilor. între cuplu copii. poloneze sau italiene. cu ocazia unor sejururi de lungă durată sau la întoarcerea lor definitivă. Ei regăseau atunci. ale Poloniei sau ale Algeriei lor natale. In viaţa lor de exil. ci gata socializat de cultura propriei sale ţări. modificate. întoarcerea în sat. apoi arendaşi şi fermieri. Sunt. pentru a se ţine la curent cu noutăţile din ţară. Dacă s-a putut constata păstrarea la imigranţi unor caracteristici precum decorarea locuinţei. Succesul muncitorilor agricoli italieni stabiliţi în Sud-Vest între 1920 şi 1930 este atestat prin numărul celor care. dreptul la o viaţă privată colectivă al cărei principal merit consta tocmai în faptul de a fi publică. care. Şi totuşi. sărbătorile şi pelerinajele locale constituiau partea de vis care-i tăcea să uite duritatea cotidianului. Muncitorii îşi regăseau cu cea mai mare uşurinţă statutul şi locul în grupul respectiv arunci când se întorceau în sat. de pildă. ascultători. şi era chiar unul care lucra şaisprezece ore şi care a încărcat până la patruzeci de vagoane. Aşa cum scrie Georges Mauco. Ceea ce a făcut să scadă preţurile şi a provocat plecarea francezilor"10. Viaţa de familie în oraşele muncitoreşti ale siderurgiei era punctată de sunetele sirenei. Această adaptare la condiţiile de lucru nu excludea -toate o şi condiţiona chiar . polonezii sau maghrebienii imigranţi nu devin nişte francezi ca toţi ceilalţi. care rezistă cea mai lungă perioadă de timp ulturaţiei11. în stilul epocii: „Muncitorii agricoli italieni sunt foarte apreciaţi şi foarte căutaţi. pentru a se supraveghea cât mai îndeaproape şi a se întrajutora. de a rămâne ele însele. de trei ori pe zi. aşa cum le-a statornicit tradiţia. contractarea unei căsătorii avantajoase. stabiliţi în oraşele muncitoreşti din regiunile niniere (cărbune şi fier). Venirea mâinii de lucru italieneşti „în subteran" a grăbit de altfel plecarea francezilor incapabili să reziste unui asemenea ritm: „Italienii erau nişte vlăjgani zdraveni care veneau aproape cu toţii din munţi şi care cereau să încarce cel puţin douăzeci de vagoane. care constituia aproape tipul ideal de emigraţie. datorită 75 . Italienii. anunţau schimbarea echipelor şi marcau momentele vieţii bărbaţilor şi ale familiei lor. a unor moduri cotidiene de viaţă şi a perpetuării culturii de origine. muncitori. Dar. pe care u socotesc mai puţin maniabili şi mai pretenţioşi". datorită muncii şi economiilor. Reuşita profesională a imigranţilor italieni. imigrantul nu se prezintă ca un fel de tabula rasa.

. muncitorii polonezi se statorniciseră într-o seamă de grupări organizate. scrobirea acestora. „se minunează de faptul că polonezele scrobesc totul. a contribuit la menţinera formelor specifice vieţii poloneze până la al doilea război mondial. fiecare. ci mai dispersaţi. La Auboue de pildă. cu toată transpiraţia acră a soţilor lor. Singuri. au păstrat în mod inegal trăsăturile specifice ale vieţii lor private. iar de învăţământul acesta beneficiau în jur de 20 000 de copii.printre care şi pOartele Misiunii catolice italiene . în calitatea lui de intermediar. Până în ajunul războiului. Iar pe plan social erau asistaţi de călugăriţe. în pofida prezenţei lor masive în Lorraine. în 1932. se constată că. particularităţile vieţii lor private s-au estompat mult mai repede. în timpul săptămânii. vreo 20 în sud şi în vest. iar fetiţele îl salutau printr-o uşoară şi rapidă flexiune a genunchiului. Această 76 . controlaţi în mai mică măsură de instituţiile lor religioase. şi trăsăturile impuse muncitorilor de exigenţele societăţii în sânul căreia s-au stabilit.. O imigrantă italiană evocată de o romancieră. Scrobeala fereşte fibrele ţesăturii de îmbâcseala. în Franţa erau 150 de profesori polonezi. enieile au imaginat motivele ornamentale. Drapelele şi steagurile confreriilor * înclină în faţa altarului. fetele purtau rochii albe şi corsaje de catifea neagră.prezenţei lor în altă ţară. Şi spală astfel rufele mult mai bine. amestec pe care îl agită energic cu vârful bradului de Crăciun păstrat cu străşnicie de la un an la altul în vederea acestui scop. faţă de 80% din cei care făceau parte din ?otalitatea populaţiei.). cu albastru. Deoarece. Dimpotrivă. chiar şi cearşafurile.. Biserica e bogat ornamentată Şi veşnic împodobită cu flori. Acest sector. cu pălării divers colorate şi cu o panglică de-a curmezişul pieptului. polonezii obţinuseră dreptul de a avea institutori de naţionalitatea respectivă. Biserica. recunoscându-i-se astfel rolul de conducător spiritual şi de responsabil „politic" al comunităţii. ele păstrează sucul cartofilor daţi prin râzătoare (kiowski kartoplane). şi tot acesta. Comunităţile poloneze şi italiene Această consideraţie de ordin general trebuie nuanţată în funcţie de populaţiile respective. Deoarece italienii nu erau atât de bine organizaţi. imigranţii polonezi îsi păstrează timp mai îndelungat caracteristicile religioase si naţionale. ceea ce trebuie să descifrăm este repetarea gesturilor familiare: rânduirea „hainelor de duminică". cu verde. călcatul. devenea garantul relaţiilor dintre enoriaşii săi cu administraţia sau cu patronul. în mai mare măsură decât italienii. pline : candoare. In aşezările poloneze se menţinuse o intensă viaţă religioasă: participarea la liturghia duminicală însemna afirmarea unei identităţi deopotrivă religioasă şi naţională: „Bărbaţii sunt în uniformă. uneori instalat şi plătit de compania respectivă. care îşi aduceau contribuţia la menţinerea modului de viaţă din ţara de origine şi la amânarea procesului de asimilare.. între 1909 si 1914. Toată lumea aceasta intră în capelă.confirmă această diminuare a practicilor religioase. iar căsătoriile mixte devin jt mai numeroase12. biserica şi preotul lor. vreo 30 în centrul şi în estul ţării. Oraşele poloneze ridicate în jurul anului 1920 în apropierea minelor de cărbuni din Nord îşi aveau. Celelalte mărturii . copiii erau îmbrăcaţi în costume albe brodate cu roşu. femeile aveau Şaluri tărcate cu roşu. Dincolo de această descriere. se aştern pretutindeni. adesea mult prea mică licsită de credincioşi (. diluând făina înainte de-a o vărsa într-un lighean cu apă clocotită (knormal). pentru a păstra controlul moral al emigranţilor. au fost botezaţi 55% din piii italieni. Unul din semnele care vădesc asemenea lucru este şi diminuarea rapidă a practicilor religioase. în oraşele muncitoreşti ridicate anume pentru ei. provenind. baia de sâmbătă seara a copiilor în cazanul cel mare obiceiuri care dăinuie în pofida emigraţiei. că numărul înmormântărilor elisi°ase ?* participarea la sărbătorirea Paştelui sunt nferioare celor ale francezilor. Ambele preparate sunt date apoi prin sită şi amestecate cu puţină sineală. nişte adevărate comunităţi. dintre care 65 în departamentele din Nord şi Pas-de-Calais. cele alcătuite din polonezi şi din italieni. care va da rufelor lor un fel de luciu"14. pentru rezolvarea micilor probleme ale vieţii cotidiene. cu conducătorii lor spirituali şi cu instituţiile lor specifice. din ţări europene şi catolice. Aurul şi culorile vii. iar copiii au cutreierat pajiştile şi pădurile pentru a culege florile cuvenite şi verdeaţa. Cele mai numeroase grupuri de imigranţi dintre cele două războaie mondiale. dintre toate naţionalităţile imigrate. mult mai bine organizat decât cel al italienilor. muncitorimea continua să-i sărute mâinile. E o scrobeala pe care şi-o prepară singure. populaţia i se adresa preotului. în lipsa făinii. ambele. Şi participă la ceremonie 'cu toţii şi cântă în limba lor vechile imnuri din ţară"13.

Meritul de a păstra interioarele „curate" era cu atât mai mare cu cât imigranţii trăiau. fetele la picioare"18. în schimb. „o notă specifică. condiţii de care aveau de altfel parte si ţăranii francezi. simbolul prin excelenţă al succesului material şi. era strâns legată de păstrarea normelor tradiţionale. Păstrarea avântului religios. identitatea se afirma zilnic de o manieră privilegiată. Locuinţa. graţie acesteia. o enormă plapumă de puf. transmisă din mamă în fiică din timpuri străvechi. ca toate populaţiile în curs de urbanizare. In zilele de sărbătoare însă avea loc prepararea rituală a ceea ce se cheamă/?a. care. Se consumă mezeluri jj cartofi în cantităţi apreciabile. polonezii. Pe pereţi. mai individualizate decât buletinele de identitate. în nişte condiţii sordide. iar cu prilejul sărbătorilor mai importante mâncau carne. chiar dacă a sporit de la 5% la'9% între 1914 şi 1924. Deoarece nu e întâmplător faptul că. şi în mod special de o concepţie tradiţională privind rolurile sexuale. Preocupaţi să facă economii cu orice preţ. ci în fiecare zi. cele mai multe înfăţişând grupurile din care fac parte membrii familiei respective"16. în aşezările muncitoreşti din Lorraine. reînviau si se răspândeau pe suazi . în pofida acestor condiţii precare. unde trăiau diferite naţionalităţi. La Âuboue. muncitorii italieni se mulţumeau adesea cu o hrană insuficientă faţă de eforturile fizice la care erau supuşi. apa. si a fost considerată multă vreme un adevărat model. personal şi colectiv totodată. S-a observat adesea că deprinderile culinare dau dovadă de cea mai mare rezistenţă faţă de aculturaţie. relaţiilor cu non-polonezii li se puneau capăt o dată cu sfârşitul zilei de lucru. Dacă băieţii din acea vreme adoptaseră şorţul negru. când plecau la şcoală. Carnea va deveni. orez. pentru imigranţi. MancieuUe a fost prima aşezare din regiunea Briey care a avut electricitate chiar de la întemeierea ei. Si de cele mai multe ori. nu vor fi soluţionate decât după cel de-al doilea război mondial. iar instalaţiile de apă curentă din 1945. în 1912-1913. ghiozdanul în spate. al succesului imigraţiei. Interioarele Se constată.practică obişnuită. uneori. cel mai adesea cu subiect religios sau itretul vreunui polonez celebru. dezvăluie condiţiile lamentabile în care-şi duceau viaţa muncitorii imigranţi. paste făinoase şi mai cu seamă golenta o fiertură de făină de porumb şi făină de castane. Italiencele. Mi-aduc aminte şi că dormeam câte cinci într-un pat. Protestele unor guverne. ca cel belgian. elveţian sau italian. îşi puneau adesea peste şorţul negru de uniformă un şorţ polonez brodat cu flori 77 . Interiorul locuinţei poloneze păstra. Foloseam nişte lămpi mici. după reţeta satului sau a regiunii de origine. în aceeaşi măsură. remeile poloneze continuau sa-şi pună toamna varză la murat. să-1 folosească nu numai cu prilejul liturghiei de duminică. într-adevăr. Deoarece chiar şi aşezările muncitoreşti s-âu bucurat destul de târziu de binefacerile electricităţii. când veneau acasă nu găseau decât supă de legume. fetiţele. cu ulei. după cum notează Georges Klauco. igiena: probleme care. mai bine organizaţi şi mai conştienţi de naţionalitatea lor. în aşezările din Nord. este cu atât mai păstrată de către imigrante cu cât. ele afirmă în fiecare zi rolul femeii şi identitatea întregului grup. dotarea locuinţelor muncitoreşti cu lumină electrică datează din 1928-1931. Ceea ce explică şi faptul că procentul căsătoriilor imigranţilor cu franţuzoaice se menţine scăzut. o originalitate pe care nici construcţiile în serie şi nici materialul ieftin cumpărat în Franţa n-au dus la dispariţia acestei originalităţi. încercau să-şi păstreze costumul. Pe pat. datorită pregătirii şi consumării diverselor feluri de mâncare. după al doilea război mondial. gazele vor fi aduse în 195517. băieţii la cap. Faptul că polonezii sunt mari amatori de alcool a fost menţionat de toţi martorii. Mi-aduc aminte că în fiecare seară mama punea pe masă două sau trei lămpi din acestea. Pe pereţi sau pe spatele 'caunelor sunt agăţate benzi lungi de stofă pe care sunt brodate felurite lozinci. capul ras sub bereta micilor francezi. mezelăriile poloneze situate în apropierea „coloniilor" poloneze din Nord Ducurându-se de un deosebit succes. o multitudine de gravuri colorate. interiorul casei păstra amintirea ţării de origine. olandez. urări de bun-venit sau un citat din Biblie. Obiceiurile în ceea ce priveşte vestimentaţia s-au menţinut în mod inegal. tine loc şi de cearşaf. Nenumărate fotografii. ca urmare. seara «miresmele bucătăriei.sTa. Dacă. că „interioarele sunt curate şi bine întreţinute. au pregătit multă vreme mâncăruri mai uşoare. în ciuda numărului mare de copii"15: femeile îşi onorează rolul lor tradiţional. relaţiile amicale şi familiale continuându-se în interiorul grupului. Aşa după cum relatează un maistru aflat în ajunul pensionării: „Când am venit din Italia eram doar un copil. într-un butoi special. Până în ajunul celui de-al doilea război mondial.

multicolore. de urările respective şi de împărţirea ostiei având apoi parte fiecare membru al familiei. cu o vădită reţinere. Mauco. fasole albă. zilele de sărbătoare constituiau prin definiţie un mijloc privilegiat de afirmare a unei identităţi specifice. eleganţa lor îi face să pălească pe cei mai bine îmbrăcaţi funcţionari. Pentru Crăciun. părinţii. Capul familiei aprindea lumânările şi rostea o rugăciune. Camsy. latinităţii noastre. Masa de Crăciun era alcătuită din douăsprezece feluri de bucate: arpacaş. toţi membrii familiei. polonezii care. Micii italieni nu se deosebeau de copiii francezi. Aşa după cum relatează Jean Wiliemin de Moutiers: „Trebuie să spunem că oamenii s-au asimilat de o manieră prodigioasă. Deşi n-au fost obligaţi să ia parte la război. un şal cu franjuri şi mai multe panglici roşii la capătul cosiţelor lor blonde. costum din postav fin de o culoare bătătoare la ochi. încălţăminte cu carâmbi dintr-un material deschis si vârfuri de lac. de altfel în unanimitate. interpretau mici piese în limba poloneză. foarte modestă şi lăsată la voia întâmplării în timpul săptămânii de lucru. cu prăjiturele uscate de diferite forme învelite în poleială şi cu flori artificiale. Familiile italiene Păstrau şi ele tradiţia celor douăsprezece feluri diferite de mesei c°P»i I «Wini în ţS?c'Srăjnăseră mai rnu f" " """ deyenit francei fusesera nevoiţi «â Sau mai Putin cultură. morcov. Masa copiilor de imigranţi fusese aşadar şcolarizată potrivit sistemului de învăţământ francez. Acestea erau păstrate cu sfinţenie până în ajunul Crăciunului. Datorită unei romanciere. a cărui eficacitate s-a vădit deosebit de mare. ei au luat parte. legau afirmarea naţională de ceremonialul religios. Aşa cum nota. şi pe bună dreptate. prune uscate. Şi acesta e un lucru extraordinar"24. Soţia făcea acelaşi lucru. ciuperci. Noiriel). se întorcea către soţia sa şi îi adresa trei urări rupând de fiecare dată câte o părticică din ostie înainte de a o mânca. paste. cel mai aproape de noi datorită. acolo unc[e exista o şcoală poloneză. iar unii din ei au fost luaţi prizonieri. teatrale şi mai cu seamă sportive. Aşteptând să bată miezul nopţii. Lua apoi partea sa din ostie. scrumbie sărată. de la rudele rămase în Polonia. „Toate anchetele efectuate printre cadrele didactice constată. sub conducerea tovaţătorului. cea mai mare parte din ei sunt de nerecunoscut. hrişcă. în acelaşi timp! cunoaşterea realităţilor din Franţa (în epoca în care nu exista televiziune). Şi sunt aproape mai francezi decât mine. îşi păstrau cu maximă rigoare obiceiurile din ţara de origine. A.StabiJeasci au entimentalTcu ca "". până în 1940. Uniunea muncitorilor polonezi din Franţa nu avea mai puţin de 182 de filiale şi j6 000 de cotizanţi.-M. Şi în cazul acesta. duminicile şi în zilele de sărbătoare îşi regăsea toată splendoarea din satul de origine.Mauco în 1932) a permis menţinerea vieţii colective a imigranţilor şi. au făcut războiul. Acolo unde numărul olonezilor este mare. contribuia la cimentarea relaţiilor din interiorul „coloniei" de imigranţi şi la potenţarea sentimentului de aprtenenţă la un anumit grup etnic. când toată lumea ţinea un post sever. înmulţirea ziarelor poloneze (cincisprezece citate de G. F. dreptunghiulare. câteva ostii mari."2' Aceeaşi mărturie cu privire la copiii polonezi. după chipul şi asemănarea Sfintei Cine. După liturghia de 'a miezul nopţii. chiar baston şi Viaţa colectivă şi identitatea specifică Organizarea timpului liber în jurul asociaţiilor muzicale. este răspunzătoare de această rapidă aculturaţie a copiilor de imigranţi. varză murată. ca şi copiii. fiecare familie primea. beau cafea şi mâncau prăjituri şi fructe unpreună cu vecinii lor polonezi. cozonac cu mac. „duminica şi în zilele de sărbătoare. cântau şi se rugau. cravate viu colorate. în ziua de Crăciun. ceea ce este confirmat de faptul că mulţi dintre aceştia devin preoţi şi institutori. societăţile şi grupările de felurite senuri au sporit în mod prodigios. constituite pe criterii naţionale. se strângeau în jurul mesei. aşa după cum menţionează c Vlocevski şi G. Blanc si G. Pe lângă distracţiile obişnuite. elevii. Ziua era consacrată pregătirii sărbătorii şi a mesei de seară. chiar rffU numa prin ÎL SC . proaspăt spălaţi şi îmbrăcaţi în hainele de duminică. Bradul era împodobit cu lumânări divers colorate. sfeclă roşie. dar eficace. aproape că nu reuşesc să înţeleg: bătrânii italieni care veneau aici nu cunoşteau nici măcar un cuvânt franţuzesc. fără îndoială. mere şi pâine. cu mari şiraguri de mărgele specifice costumului naţional. cu ceai negru şi scrumbie sărată. atunci când mijloacele materiale ale familiei le permiteau asemenea lucru. Când revăd totul cu ochii de astăzi. că micii italieni se asimilează repede şi cu multă uşurinţă. ca şi unele cântece profane şi religioase. cunoaştem felul în care se sărbătorea Crăciunul în colonia poloneză din Lorraine înainte de al doilea război mondial. îmbrăcămintea bărbaţilor italieni. dar copiii lor au fost la şcoală. La ora şapte seara." din i con2°nahtats' « P™ B î» origineeap°SS f aibă re'af" traumatizantă uneori datorită intransigenţei şi xenofobiei învăţătorilor asa cum şi-o amintesc. 78 .Mattenet scria în 3 931: „Italienii alcătuiesc elementul cel mai asimilabil.

raportul dintre sexe. ei sunt. îi urmează o nouă fază. a soţiei şi a copiilor sub supravegherea tatălui sau a fraţilor săi devine o măsură curentă pentru asigurarea regularităţii mandatelor poştale care tind să devină mai puţin sigure. nu vor avea parte decât un foarte mic număr de imigranţi. E acuzat de ingratitudine. imigrantul îngăduindu-şi să trimită rudelor o pensie alimentară. însăşi natura imigraţiei a devenit alta: procentul imigranţilor alungaţi din ţările lor de foame şi de mizerie a scăzut în avantajul unei imigraţii care devenise în mare măsură o formă de mobilitate socială. se înscriu pe listele de recrutare"35. Căsătoria emigrantului şi menţinerea în sat. fără a merge până acolo încât să echivaleze cu o tentativă de integrare. Şi va însemna. instalaţiile electrocasnice vin să uniformizeze cel puţin structurile materiale ale vieţii cotidiene. ca o incontestabilă îmbogăţire pentru naţiune. aşa cum ar fi practicile alimentare. Această separare îi va afecta şi pe descendenţii menajului mixt. Originea marilor grupuri de imigranţi e cu totul alta. Imigranţii cunosc un puternic proces de aculturaţie. ruptura afectivă. stoparea expedierii mandatelor obişnuite. mai instruiţi decât imigranţii din primul val. obţin foarte adesea certificate de studii şi nu se deosebesc prin nimic de camarazii lor născuţi din părinţi francezi. Şi. când imigrantul se mulţumea cu un fel de pensie alimentară pentru a putea trimite o sumă cât mai mare de bani în satul de origine. ei şi-au însuşit gusturile noastre. Plecaţi din ţara de origine mai tineri. forma extremă a acestei integrări. nu se poate realiza decât cu preţul rupturii cu celălalt grup. fără a influenţa însă uniformitatea vieţii private. aceştia din urmă alcătuind grupul cel mai numeros. moravurile noastre şi.copiii lor frecventează şcolile noastre. Dar vor avea deseori ocazia să descopere un rasism violent care îi readuce în sânul comunităţii. aceştia îşi plasează banii în costumul de duminică şi. O parte din tineri trec chiar de la austeritate la risipă. In ceea ce îi priveşte pe imigranţii care au un domiciliu familial. ei vor fi tentaţi să acumuleze mai multe cunoştinţe. portughezii. pe nesimţite. relaţia se inversează. EXEMPLUL IMIGRANŢILOR MĂGHREBIENI Epoca de după război este o epocă nouă. de necomparat cu cele de dinainte de război. aşa cum reiese din faptul că acele „bidonvilles" au dăinuit până la sfârşitul anilor 1960. practic. care este adesea o colegă de muncă sau o prietenă întâlnită cu prilejul unor întruniri sindicale sau politice. şi se încearcă tot felul de manevre pentru a întări legăturile de familie şi a justifica pretenţiile. După polonezi şi ţalieni au venit spaniolii. de cele mai multe ori. la un nivel mai redus. printre aceştia. a copiilor imigranţilor polonezi apare. încetul cu încetul. vorbesc în exclusivitate limba noastră. încep să iasă în oraş. iar dezonoarea ce rezultă din asemenea mezalianţă va plana asupra întregului 79 . cu atât mai vădite cu cât controlul social exercitat de către „comunităţi" e mai intens. DUPĂ RĂZBOI. Dacă jalnicele modalităţi ale imigraţiei ilegale nu au dispărut. să se ducă la cinema. ca zălog. stilul specific al relaţiilor sociale şi familiale. turcii Şi maghrebienii. de asemenea. pentru a-şi ajuta rudele şi a-şi pregăti întoarcerea. dar şi cu grupul de prieteni şi de rude din Franţa. De o căsătorie cu o franţuzoaică. N-ar trebui date totuşi uitării sentimentele de ostilitate cu care au fost primiţi şi aprecierile peiorative cu care au fost multă vreme copleşiţi toţi acei „Macaronis" sau „Pollacks". a masei de imigranţi: condiţiile de locuit. Presiunile grupului familial şi comportamentele individualiste Exemplul imigranţilor maghrebieni ilustrează cum nu se poate mai bine această transformare. la douăzeci de ani. să meargă la cafenea. Căci înseamnă reducerea şi. văzută retrospectiv. încetul cu încetul. să plece în concediu. în marea lor majoritate (dar nu în mod exclusiv) locuite de imigranţi. imposibilitatea de a-şi regăsi locul în sistemul social sătesc graţie unei căsătorii onorabile. Asimilarea copiilor imigranţilor italieni şi. trăsăturile caracteristice ale vieţii private rămân. să frecventeze balurile de sâmbătă seara. nu înseamnă că epoca de aur a economiei franceze dintre 1950 şi 1975 nu a transformat condiţia materială a muncitorilor din Franţa şi. iugoslavii. Acceptarea în familia şi în grupul soţiei. Luând drept model clasa muncitoare franceză. Acest tip de mariaj este obsesia rudelor rămase în sat. Primei „etape" a imigrării. Şcoala primară i-a familiarizat cu limba si cu valorile culturii franceze. o ruptură şi cu societatea din satul de origine. ca şi în epoca precedentă. să se sustragă segregaţiei pe care şi-o apuseseră predecesorii lor pentru a o resimţi în foarte scurtă vreme pe cea pe care le-o impune societatea. Unele comportamente individualiste se afirmă în mod destul de brutal pentru a crea o tensiune sau o ruptură parţială cu societatea de origine. şi în special de viaţa profesională. iar unele sectoare pot fi mai izolate cu mai mult succes de viaţa socială globală.

dorinţa de a-şi vedea familia beneficiind de cele mai bune şcoli şi de servicii medicale mai eficace decât cele din Africa de Nord. Obiceiurile lui alimentare se impun şi ele grupului. Ameliorarea condiţiilor de locuit. în esenţa ei. Pastele făinoase. ' HLM (Habitation â loyer modăre). Cumpărăturile cad. totul contribuie la desăvârşirea acestei imigraţii familiale. Iar reintegrarea lui în grupul sătesc devine şi dificilă. Dacă nu există nici o vecină arabă demnă de a fi frecventată. Carnea nu mai e rezervată pentru zilele de sărbătoare. viaţa privată migranţilor maghrebieni dobândeşte adevărata ei •jjgtjsiune. Dacă trimite părinţilor săi bani în vederea acestui scop. în schimb. păstrează oarecare distanţă faţă de modul Vl5%? ?* de problemele grupului respectiv. O dată cu această nouă fază a imigraţiei. care trăiesc le mai multă vreme în Franţa. ca şi cum ar fi vorba e un stfăin. automobilul uneori. să-şi facă diferite cumpărături sau să rezolve unele probleme administrative. şi aceasta indiferent de locul pe care îl ocupă în spiţa respectivă.grup familial. intrând în competiţie. în linii mari. care îi in» manierele. orezul şi cartofii prăjiţi bat cuşcuşul. accesul imigranţilor la HLM*. aşa cum e cazul imigraţiilor maghrebiene. Şi se fac când la negustorii maghrebieni din cartier. când în marile magazine din centru. Uneori va trebui să treacă mai bine de un an pentru ca femeile să se deprindă să-şi ducă băieţii şi fetele la şcoală. Emigrantul tinde să-şi aroge titlul de cap de familie. care asigura el singur administrarea acestora. chiar dacă se fac eforturi pentru a se stăvili „abuzurile" pe care le-ar putea comite femeile şi fetele. Numai djelaba mai dăinuie încă în mediul familial. Vestimentaţia europeană este. cel puţin pentru o oarecare perioadă de timp. vmul sau berea pe care unii le consumă în mod curent. Adaptarea femeilor la această nouă viaţă se face cu mare greutate. E o rudă nita în vacanţă.u prilejul contactelor cu societatea franceză şi renegarea din partea mediului lor de origine. emigrantul îs' încredinţa toţi banii grupului reprezentat de tatăl sau de fratele săumai mare. emigrantul nu beneficia decât de partea sa din indiviziunea familială la a cărei prosperitate a contribuit prin munca depusă de el însuşi. Si nu se întâmplă rar să auzi spunându-se că o femeie şi-a petrecut primii doi ani plângând înainte de a se obişnui cu viaţa din Franţa. Dacă îmbrăcămintea bărbaţilor şi a copiilor urmează linia modelelor franţuzeşti. de a fuma ţigări străine Relaţiile acestuia cu familia vor deveni. rochia fiind rezervată vizitelor. Modelul e luat din societatea franceză. să-şi construiască o casă. O dată cu venirea femeilor şi a copiilor. nerespectând însă vechea ordine a repartiţiei încăperilor din casa tradiţională. W diferenţiază acum emigrantul. Instalarea familiilor în Franţa A treia fază a imigraţiei debutează cu instalarea familiilor în Franţa. Limba franceză se învaţă mai curând cu ajutorul soţului saual vecinilor decât în aşezămintele de alfabetizare. Fără a ieşi din indiviziune. dar păstrează adesea o rochie cu o lungime intermediară. Proces care se desfăşoară începând cu anul 1960. ei se aprovizionează din oraş cu carne şi legume. solitudinea riscă să devină totală. îmbrăcămintea tipic ranţuzească pe care continuă s-o poarte şi în satul de °ngine. ruptura psihologică şi socială cu mediul rural. ma: încordate pe plan material. I se întâmplă uneori să plănuiască mai multe camere pentru fraţii săi şi pentru familia acestora în locuinţa cea mare. în pătrunderea limbii şi a modelelor culturale franceze în locuinţele imigranţilor unul din cele mai importante roluri l-au avut radio-ul şi mai cu seamă televiziunea. Unii 80 . în sarcina soţului. fără riscul de a suporta rigorile rasismului sau ale unor acţiuni duşmănoase. adesea. felul de a se îmbrăca. după independenţa Algeriei. cu tatăl şi cu fraţii săi mai mari. Solitudinea în nişte condiţii de habitat adesea puţin îmbietoare. în loc să se conformeze modicităţii bucatelor ţărăneşti. Băuturile gazoase şi cafeaua se află în concurentă cu ceaiul de mentă. cu toată firava ntensitate a relaţiilor personale. emigrantul anilor 1950 urmăreşte. acceptată. o rudă a cărei viaţă. se desfăşoară în altă parte. climatul le supun unor încercări necruţătoare. începe să apară rasismul . care se referă m cea mai mare măsură la bărbaţii celibatari. femeile renunţă la văl. ruptura lingvistică. în prima fază. Acestea le-au permis imigranţilor să examineze societatea franceză fără a fi examinaţi şi ei la rându-le. banii câştigaţi cu uşurinţă. pentru acest rol. Atunci când revine pentru câtva timp în curile natale. în primul rând. punând la îndoială prospeţimea cămii şi a produselor pe care le poate găsi în piaţa din vecinătate. Viaţa cuplului se desfăşoară şi se diferenţiază u viaţa familială extinsă care se întâlneşte în Maghreb. va avea îndrăzneala să ceară şi socoteală de felul în care au fost cheltuiţi. de asemenea. Situându-se în afara grupului dobândeşte şi valoarea de model şi de simbol pen'tn tineretul instruit care aspiră să părăsească ţara.

aceştia refuză s-o folosească. înţelegând araba. cu un conţinut nesigur. în ţară. în schimb. Uneori. şi existenţa lor a favorizat. în prima etapă. avându-se în vedere un sejur de lungă durată. în general. în vreme ce. Circumciziunea băieţilor se practică de-acum înainte în Franţa. imagine cu care refuză să se identifice. carpetele de catifea sau talerele de aramă agăţate pe pereţi. Carnea ridică o problemă aparte datorită sacrificării rituale a animalelor. în majoritatea cazurilor. djelaba). Dar se află în concurenţă cu alcoolul în timpul întâlnirii dintre bărbaţi. fără îndoială. cum e laptele prins. însuşirea preceptelor religioase. obiecte cumpărate la mâna a doua. dar tolerat pentru bărbaţi atunci când se află în afara casei. Condimentele marchează nota specifică a diferitelor feluri de mâncare. din nou. de-a lungul timpului. la început. alcoolul este în general proscris. scaunele şi mai cu seamă instalaţiile menajere. duritatea muncii.bărbaţi îşi schimbă totuşi costumul de sărbătoare cu îmbrăcămintea islamică (turban. Interiorul locuinţelor constituie un exemplu în ceea ce priveşte compromisul dintre cele două culturi. Dar nu peste mult timp. Dar părinţii maghrebieni sunt în căutarea unui echilibru anevoios între educaţia islamică pe care se străduiesc s-o menţină şi valorile transmise de către şcoala primară şi societatea franceză. în continuare. Ceaiul de mentă a rămas unul din simbolurile convivialităţii. cu destulă îngăduinţă de către părinţi. li se părea imigranţilor cel mai bun mijloc de a combate aceste tendinţe şi de a accepta ideea unui sejur permanent fără a fi obligaţi să se 81 . se renunţă la asemenea reguli. în care se tolosesc mai mulţi cartofi. sau nu mai face încă. se identifică întru totul cu aceştia. De la francezi se împrumută tot ceea ce alcătuieşte esenţialul -masa. In cadrul vieţii familiale. veşmântul nu mai face parte. în general. îi reproşează că nu le oferă şi acea educaţie care să le insufle respectul pentru valorile familiale. Federaţia din Franţa a FLN-uIui îşi plasează şi aici antenele. coeziunea comunitară. Bucătăria maghrebiană reclamă un anume timp şi o seamă de produse care nu se găsesc cu prea mare uşurinţă. şcoala este locul în care se întâlnesc cu tineri francezi de vârsta lor şi. un radiocasetofon completează investiţiile. Televizorul în culori. îl sacrifică potrivit ritualului respectiv. Deoarece. şi-au făcut apariţia în industria laptelui datorită cererii imigranţilor. în mod temporar sau definitiv. o banchetă-divan pe care poate dormi vreo rudă sau vreun prieten aflat în trecere dă un aer oriental unor interioare aproape identice cu cele din mediile populare franceze. Din raţiuni economice. Simbolurile vieţii maghrebiene se vor regăsi în lozincile iscusit caligrafiate. imposibilitatea de a-şi împlini visurile în sânul societăţii franceze îi va împinge către o identitate maghrebiană imaginară. limitat de cele mai multe ori la sejurul maghrebienilor în Franţa. Unele produs maghrebiene. tot alcoolul rămâne un mijloc solitar de a da uitării dificultăţile propriei condiţii sociale. Vorbind franţuzeşte mai bine decât părinţii lor. băieţii tind să se sustragă autorităţii paterne asociate cu imaginea muncitorului manual subordonat. Ca reacţie. părinţii lor. dat uitării de îndată ce aceştia se întorc. cu excepţia zilelor de sărbătoare. acestea iscă totuşi şi temerea unei fuziuni totale în comunitatea franceză. Se constată. asigurate în familie sau în sânul comunităţii. mai mult orez si mai multe paste făinoase decât în ţara de origine. Dar alcoolismul. O reînnoire a conştiinţei religioase Viaţa familială favorizează o reînnoire a conştiinţei religioase. în contactele cu clasa muncitoare franceză şi. după care îşi împart carnea între ele. adoptând între ei prenume franţuzeşti. din domeniile în care se afirmă identitatea religioasă sau comunitară. dacă sunt convinşi. atâta timp cât aceştia continuă să-şi întreţină familia în mod mulţumitor. menţinerea unor norme culinare specifice societăţii de origine. Apariţia congelatoarelor permite concilierea prescripţiii'Or religioase cu achiziţionarea acestui articol la cel mai mic preţ posibil: câteva familii cumpără un animal viu. este. care devin din ce în ce mai numeroase de îndată ce familia începe să prospere. Cafenelele maghrebiene şi-au făcut apariţia încă din primii ani ai imigrării. frustrările vieţii cotidiene şi teama pierderii identităţii. uneori un magnetoscop. se prefera întoarcerea în ţară. pentru tinerii maghrebieni. în cromolitografiile în care e reprezentată Mecca sau unele peisaje din ţară. că şcoala franceză e un mijloc care le oferă posibilitatea de a-şi depăşi condiţia. Dacă grădiniţa şi şcoala primară sunt privite. ca si prezenţa femeilor în forul familial au reintrodus seducţiile artei culinare pe care celibatarii din căminele de nefamilişti nu le cunoşteau decât la întoarcerea lor în ţara de origine sau în micile restaurante unde se regăseau printre ai lor. înmulţirea dughenelor maghrebiene.

ceea ce înseamnă să intri în conflict cu vecinii26. cunoaşte. De vreo zece ani însă. Diversitatea produselor fascinează şi dă impresia unei bogăţii accesibile. primejdia unei asimilări complete. a încălcării prescripţiilor care avea loc. intensifică aceste temeri. cursele. Achitarea contribuţiei legale. cu un ne-mu-sulman adică. întoarcerea în ţara de origine pentru luna ramadanului însemna reintegrarea în mod natural în ambianţa călduroasă a veghilor nocturne. Dacă nenumăratele sărbători religioase ale francezilor sunt. din pură necesitate. Muzica rămâne în mare parte arabă. considerate drept zile de odihnă. Televiziunea. Sărbători care se petrec. miercurea sau duminica. în fazele anterioare. de asemenea. este percepută ca o etapă succesivă pe calea pierderii identităţii colective. legat de şederea permanentă în Franţa.renege. Atitudinea fetelor. de Crăciun şi de Anul Nou brazii şi cadourile destinate copiilor se strecoară adesea şi pe nesimţite în obiceiurile familiilor musulmane. Adevăratele sărbători sunt totuşi sărbătorile musulmane. loteria au dobândit în viaţa zilnică un loc în mai mare conformitate cu modelul francez decât cu tradiţia islamică. Familia musulmană capătă astfel conştiinţa specificităţii sale. în ţara de origine. S-o ţii apoi în casă şi s-o sacrifici într-un anumit moment. în general. ca şi şcoala sunt instrumente de aculturaţie cu atât mai eficace cu cât sunt acceptate chiar şi de părinţi. pur şi simplu. Ambasadele depun mari eforturi pentru includerea acestui gen de învăţământ în reţeaua lor de influenţă pentru a păstra contactul cu concetăţenii lor. Aceste practici se răspândesc de altfel chiar şi în sânul clasei de mijloc din Maghreb. folosind adesea magnetoscopul pentru a difuza lecţiile privitoare la învăţăturile Coranului înregistrate pe casete care se închiriază din librăriile islamice. să-şi însuşească modelele şcolare şi exemplul comportamentelor ce vădesc o autonomie individuală. profită de ramadan pentru a nu mai consuma alcool sau pentru a nu mai fuma. Unii imigranţi. Pe lângă televiziune. 82 . Imposibilitatea de a obţine un concediu pentru sărbătorile musulmane e resimţită ca o «dreptate. se admitea cu mai multă uşurinţă supunerea imigranţilor la ritmul societăţii de adopţiune. o anumită revenire. Căci e greu să-ţi faci rost de o oaie vie. unele compromisuri. care nu respectau cu prea multă rigoare prescripţiile respective. căci în Franţa acel Aîd este o adevărată sursă de necazuri. grupul văzând în aceasta un bun prilej de afirmare a identităţii. Cursurile de limbă arabă şi de citire a Coranului. într-un climat religios propice. naai cu seamă în ceea ce le priveşte pe fete. aşa-numitul zekat. care se face la sfârşitul ramadanului. de asemenea. ca efortul depus pentru absolvirea unei şcoli oficiale. Instituţiile religioase din ţara de origine beneficiază adesea de această contribuţie. în Liban în limba arabă. Marile suprafeţe ale magazinelor au o funcţie care o depăşeşte pe aceea de simplă aprovizionare. şi cu toată puterea. Casetele oferă partea esenţială a acestei muzici. cursuri asigurate de moschei şi de asociaţii. Dar se întâmplă ca pentru a stimula atenţia elevilor. dar unele posturi de radio comunitare difuzează uneori rugăciunea de vineri direct de la Mecca. Familiile iau şi ele parte la asemenea activitate. şi mai cu seamă Aîd-el-Kebir. Această revenire regulată în ţara de origine îngăduia „recuperarea" simbolică. Căci aceste magazine reprezintă şi un punct de observare a societăţii de consum şi a celei franceze. răspund acestei doleanţe. Comportamentul pare a fi. mai dispuse. Dar imigranţii resimt în acelaşi timp. ca şi la obiceiurile acesteia atâta timp cât nu trebuiau să mănânce carne de porc şi să consume alcool. a propriilor sale norme morale. în legătură cu care oricine e gata să facă fără entuziasm însă. Jocurile de noroc. dar comunităţile sau moscheile din Franţa primesc totuşi partea leului. Imaginea sau teama unei eventuale căsătorii cu un francez. Reînnoirea' religioasă se manifestă mai cu seamă prin respectarea postului ramadanului. mult mai greu de organizat în Franţa fără riscurile unor conflicte cu vecinii. apare tendinţa unei respectări mai vădite a acestora. Specificul religios pune mai multe probleme decât naţionalitatea. Acest sentiment alarmant este deseori asociat cu o reacţie de culpabilitate din partea capului familiei. strada şi magazinele deţin. să li se ofere şi filme ca Mesajul. pe cât cu putinţă. Distracţiile Societatea franceză influenţează şi distracţiile. în ţara de adopţiune. când se comemorează sacrificiul lui Abraham. în care Antriony Quinn interpretează rolul unui tovarăş al Profetului. un rol cu totul deosebit. şi chiar Goldorak dublat. Foarte adesea. în această privinţă. efortul de a învăţa limba arabă şi de a citi Coranul nu are aceeaşi eficacitate şi nici acelaşi prestigiu. Ieşirile colective de la sfârşitul săptămânii marchează unul din momentele de mare importanţă în viaţa familială.

rămâne modelul ideal pentru bărbaţi. să efectuăm o analiză a vieţii private a tuturor imigranţilor ce aparţin unor culturi diferite şi veniţi în Franţa în condiţii istorice cu totul diferite. familiile imigranţilor musulmani au totuşi mai mulţi copii decât cele din societatea de adopţiune. nu într-o mai mică măsură.7. Aceste sentimente sunt paralele .S.dar nu identice .Strategii matrimoniale strategiile matrimoniale se îndreaptă încă spre ţara de »igine. să se întoarcă în ţara de origine pentru a se căsători şi a rămâne acolo. Viaţa privată revelează ambiguităţile participării acestor noi valuri de imigranţi la viaţa naţională. Se trece de la 9 şi 10 copii la 5 sau 6 încă din prima generaţie. Supunerea la presiunii familiei e departe de a fi totală. E cu neputinţă. prin care populaţiile de origine străină alcătuiesc populaţia franceză. o formă particulară de aculturaţie şi de participare la viaţa societăţii franceze. ca şi în cazul căsătoriei.R. si D. fetele vor să-şi păstreze autonomia şi îşi însuşesc unele comportamente specifice cuplului francez.cu cele pe care parizienii de origine bretonă le nutresc faţă de provincia bunicilor lor. astăzi. aleasă de familie (uneori chiar o verisoară). Unitatea naţională nu exclude devotamentele individuale. veşnic diferite. R. refuzând folosirea limbii arabe şi negând apartenenţa la religia musulmană. Ele preferă să se smulgă din mediul familial decât să se supună acestuia Mai preocupate de succesele şcolare decât băieţii. Exemplele analizate ceva mai înainte vădesc varietatea etapelor şi a formelor de participare la viaţa naţională. ci membri ai unei comunităţi minoritare care năzuiesc să li se recunoască o existenţă colectivă de către ansamblul social. w. Maghrebienii stabiliţi în Franţa nu mai sunt ceea ce se cheamă nişte imigranţi. Unii vor rămâne aşadar în Franţa. apoi la 3 sau 4 în generaţia următoare. până la revendicarea acesteia şi la solidaritatea cu arabii din celelalte ţări. 83 . în măsura în care definiţia tradiţională a vieţii lor private nu coincide întru totul cu cea a societăţii globale. cu moscheile şi cu sălile sale de rugăciune. datorită faptului că erau legaţi de o cultură şi de o istorie complet diferite. cu comunităţile sale musulmane solid constituite. dar comportamentele tind să renunţe la o parte din uniformitatea lor. Vingtieme Siecle. Francezii de origine poloneză au ascultat veştile legate de acţiunile Solidarităţii cu o altă ureche. unii tineri căsătorindu-s cu franţuzoaice sau cu imigrante de altă naţionalitate portugheză sau iugoslavă. a te întoarce să-ţi petreci bătrâneţea în ţara de origine înseamnă să te desparţi de copii şi de nepoţi. e îndeajuns de sacru pentru a fi agreat ca loc de înmormântare. Ruptura e mai dramatică. după cum am precizat ceva mai înainte. Dar. fiii imigranţilor din Piemont se consacră adesea studiului culturii italiene sau al emigraţiei respective. Atunci când intră la universitate. Atitudinile imigranţilor musulmani şi ale evreilor sunt nuanţate. pământul ţării de adopţiune. NOTE 1. luându-şi toate precauţiile ce să fie înmormântaţi în satul lor natal. ne aflăm. Această evoluţie simbolizează un nou raport cu societatea franceză. iulie-septembrie 1985. Să mori în ţara de origine? O dată cu ritualul morţii. comportamente care le determină să respingă cu violenţă rolul tradiţional al femeii impus de tatăl sau de fraţii lor. evreii vădesc. dar şi mai frecventă poate atunci când e vorba de fete. Marcaţi de o istorie dramatică. Şi îşi păstrează această independenţă cu riscul de a rupe cu mediul familial şi se opun cu vehemenţă oricărei idei de a reveni în mediul respectiv. în prezenţa unei societăţi care păstrează legăturile cu mediul rural din care provine. unele legături simbolice şi sentimentale cu ţara natală a părinţilor sau a bunicilor. Dacă descendenţii polonezi si ai italienilor stabiliţi în Franţa între 1920 şi 1930 au cunoscut o totală aculturaţie şi participă din piin la viaţa societăţii ai cărei cetăţeni şi sunt. prin evoluţia vieţii lor private. în casa încăpătoare pe care şi-a construit-o în mijlocul alor săi. Leveau şi C. aceasta revelează formele. Mai puţin prolifice decât în ţara lor de origine. acestea adoptă. Căsătoria cu o fată diiî satul natal.L. în ceea ce priveşte populaţiile musulmane. „L'Evolution des attitudes politiques des immigres maghrebins". diferite atitudini: de la dorinţa unei fuzionări totale cu populaţia franceză.Withol de Wenden. revenire care ar implica punerea lor la punct. căci numai pământul islamului îngăduie credinciosului să aştepte învierea în deplină seninătate. cel mai adesea. de o manieră mai generală. Anii unei bătrâneţi ideale sunt petrecuţi tot în ţara de origine. pentru moment. Dar. care refuză. dar nici cetăţeni în sensul deplin al cuvântului. mulţi dintre aceştia păstrează. pentru alţii.

2.începând din secolul al XlX-lea, Franţa a continuat să fie 0 ţară de imigraţie. Scăderea natalităţii în epoca de dezvoltare economică 25.Ibid., p.20. 26.Musulmanii nu înteleo prezenţa şi sacrificarea unei ofî insa foarte rar î Sophie Body-Gendrot Kristina Orfali MODELE STRĂINE? O VIAŢĂ PRIVATĂ FRANCEZĂ DUPĂ MODELUL AMERICAN? „Stă în puterea noastră să luăm lumea de la început." THOMAS PAINE COMPLEXITATEA MODELULUI Şl UNICITATEA MITULUI Putem vorbi oare de o probabilă influenţă a modelului de viaţă american asupra celui francez? Viaţa privată, în sensul ei de existenţă cotidiană (sau manifestările ei exterioare), incită la un răspuns afirmativ. Fie că e vorba de blugi, de bluzoane cu siglele unor universităţi americane mai mult sau mai puţin imaginare, de popularele fast foods, de muzica ascultată într-o sală sau la Walkman, de franglais*:, de pelerinajul american care i se impune oricărui student, ca şi oricărui profesor universitar care urmăreşte dobândirea unei legitimităţi suplimentare ca visiting profesor, fie că e vorba de înghiţirea filmelor, foiletoanelor, romanelor poliţiste made in USA, influenţa dominaţiei economice este dublată de o influenţă culturală. La nivelul vieţii cotidiene, se poate vorbi de americanizarea Franţei. Dar, pe planul vieţii private - afortiori pe cel al vieţii secrete - obiectul investigaţiei noastre, răspunsul e mult mai puţin categoric. Relaţiile cu timpul şi cu spaţiul, ponderea trecutului, imaginarul, atâtea date pe care numai o apropiere interculturală ne îngăduie s-o apreciem* Neologisme sau construcţii sintactice de origine engleză introduse în limba franceză. populate la începuturile lor de imigranţi europeni, Statele iJnite au elaborat o American way of life care, împotriva diversităţii sale (sau tocmai datorită acesteia), poartă pecetea unor caractere specifice şi unificatoare. Printr-un fe) de mişcare inversă, America ne trimite acest sistem cultural complex ale cărui norme şi coduri sunt reinterpretate de europeni în funcţie de propriile lor rădăcini. Din acest dus-întors subzistă - se dezvoltă poate -o seamă de urme perceptibile în viaţa privată a francezului. Dar în ceea ce priveşte marea majoritate a contemporanilor noştri, mai curând mitul american e cel care le înflăcărează imaginaţia decât realitatea americană care le reglementează viaţa. Or, „scopul mitului constă în furnizarea unui model logic pentru rezolvarea unei contradicţii", potrivit formulării lui Claude Levi-Strauss din L'Anthropologie structurale. Mitul american interiorizat de către francezi - sau, mai exact, realitatea americană transformată în mit selectiv şi simplificator al acestei realităţi, transformare ce rezultă atât din mesajele transmise de sistemul mediatic american, cât şi din speranţele publicului francez - să aibă oare funcţia socială de a depăşi contradicţia (adică opoziţia) dintre două sisteme (sau grupe de sisteme) ale căror divergenţe sunt cu atât mai „considerabile" cu cât sunt mai ascunse? Puterea dominantă şi-a impus întotdeauna codurile culturale - sau o parte dintre acestea. în Europa de ieri sau construit numeroase imitaţii după Versailles; în Europa de astăzi există nenumărate construcţii, la scară redusă însă, având drept model World Trade Center. Franceza a fost odinioară limba cu cea mai mare circulaţie din Europa; engleza - americana mai exact - este astăzi o limbă de circulaţie mondială. Bucătăria franceză a cucerit Europa; lumea întreagă mănâncă hamburgeri şi hot-dogs şi bea Coca-Cola. Şi după asta? Sau mai bine: şi în fond? Sans-Souci n-a dus la dispariţia arhitecturii germane, iar bucătarii francezi care îl serveau pe Frederic al Illea nu au eliminat de pe masă varza murată. Pictorii francezi, convocaţi, retribuiţi, copleşiţi de onoruri de către Petru cel Mare, autorii a numeroase „fetes a Versailles", care umpleau de încântare ochii aristocraţiei ruse, nu au împiedicat ivirea - către 1860 - a mişcării Ambulanţilor, Pictori cu evident specific rusesc. _ Am amintit deja afirmaţia lui Heidegger potrivit căreia -.rădăcina trecutului se află în viitor". E adevărat că Acuitatea de a înţelege istoria trăită este legată de idea pe care oamenii momentului respectiv şi-o făceau despre propriul lor viitor. Dar rădăcina trecutului este în aceeaşi măsură în viitor, cel al perioadei studiate. 84

Mai aşteptării încă elaborarea unei istorii a memoriei colective Confruntaţi cu această lacună, să ne amintim că orice individ fiind produsul unei triple istorii - naţionale familiale, individuale -, americanul şi francezul nu sunt gemeni. Complexul Atenei? Una din caracteristicile celor nevolnici - fie că e vorba de indivizi sau de grupuri - constă în faptul că elaborează o seamă de strategii (din care nu se observă decât discursurile pe care le vehiculează) de compensaţie a căror argumentaţie se cramponează de gloria trecutului şi de negarea a ceea ce - în prezent deranjează. Neputând contesta superioritatea tehnică şi materială a americanilor, refuzând să recunoască faptul că poartă răspunderea neputinţei de a concepe un model social susceptibil de a se propaga pe plan mondial, francezul se răzbună contestând arta de a trăi a americanului. Max Lerner remarcă, şi pe bună dreptate, că europenii suferă de „complexul Atenei", prin care el înţelege că aceştia se identifică cu cetăţenii Atenei şi-i asemuieşte pe americani cu romanii, acest complex bazându-se pe afirmaţia că „învinsul e superior învingătorului, învingătorul hrănin-du-se cu spiritul celui învins". Americanii au cantitatea, noi avem calitatea; ei au puterea, noi avem subtilitatea; ei au bogăţia, noi avem cultura; ei au viitorul, dar sunt lipsiţi de trecut. Acestea sunt câteva din temele pe care le repetă întruna un naţionalism furibund. Necesitatea unei apropieri interculturale Evitarea acestui gen de simplificare este legată de o apropiere interculturală. Istoric sau sociolog, observatorul este frapat de prăpastia dintre cele două „culturi", acest termen fiind folosit aici în accepţia lui etnologică, definita astfel de către Claude Levi-Strauss: „Orice cultură poate fi considerată ca un ansamblu de sisteme simbolice din rândul cărora fac, în primul rând, parte limbajul, rânduielile matrimoniale, raporturile economice, arta, ştiinţa, religia. Toate sistemele acestea tind să exprime anumite aspecte ale realităţii fizice şi ale realităţii sociale sj mai mult chiar, relaţiile pe care le întreţin între ele aceste două tipuri de realitate şi pe care sistemele simbolice le întreţin unele cu altele"'. Dominaţia culturală americană - şi consecinţele acesteia - să aibă oare acea forţă coercitivă contestată pe care Pierre Bourdieu i-o impută puterii simbolice, „putere invizibilă care nu se poate exercita decât cu complicitatea celor care nu vor să ştie că o tolerează sau, şi mai mult, o exercită (...), putere subordonată, care este o formă transformată, adică de nerecunoscut, transfigurată şi legitimată de alte forme ale puterii"2? Noi nu credem asemenea lucru. Desigur, băiatul funcţionarului de la metrou îşi spune Eddy Mitchell, iar Jean-Philippe Smet, Johnny Halliday. Toţi copiii europeni s-au jucat de-a cow-boys-ii, iar James Dean a fost un erou universal care a simbolizat „furia de a trăi", sancţionată printr-o moarte exemplară (el primea, se pare, şapte mii de scrisori de dragoste pe zi şi a murit la douăzeci şi patru de ani). Concepute, fabricate şi distribuite de nişte profesionişti de primă mână, care ştiu că un produs cultural nu poate fi exportat dacă legăturile acestuia cu ţara de elaborare sunt prea stricte, mesajele mediatice americane s-au bucurat de o primire cu atât mai favorabilă cu cât lipsa de precizie a conţinutului acestora (biruinţa binelui asupra răului, patriotismul, odihna războinicului, lupta omului cinstit împotriva mârşăviei şi a uneltirilor diferitelor „bisericuţe") putea fi inserată în codurile culturale europene. Exemplaritatea americană sau înaintarea către modernitate? Viaţa privată a francezilor să se dilueze oare într-un model american care i-ar determina pierderea propriei sale identităţi? Frământările perceptibile în existenţa intimă a compatrioţilor noştri să fie oare imputabile înaintării către modernitatea caracteristică tuturor ţărilor industrializate denumite „avansate" sau exemplarităţii Statelor Unite? Capcana care ne pândeşte e capcana falselor reproşuri, a cauzalităţilor de scurtă durată, aşadar liniştitoare. Dacă numărul divorţurilor din Franţa e din ce în ce mai mare, asta se întâmplă pentru a-i imita pe americani sau fenomenul - observat în toate societăţile occidentale - se explică prin modificările structurale, reclamate, asumate sau suportate de aceste societăţi? O ţară obsedată de menţinerea competitivităţii sale - condiţie a supravieţuiri' sale ca, jnare putere" - poate urma mareîe elan al aventurii industriale schiţate în secolul al XlX-lea fără să imite acel American way oflife, păstrându-şi în acelaşi timp tradiţiile culturale? în ceea ce ne priveşte, răspunsul e „da", Japonia oferindu-ne cel mai bun exemplu. Aceste automobile japoneze care-i transportă pe americani sunt concepute si fabricate de o seamă de ingineri şi de muncitori, care după ce-şi părăsesc biroul şi uzina, revin la codurile propriei lor intimităţi, 85

care nu au nici o legătură cu cele din Statele Unite3. Cucerirea unor pieţe de desfacere reclamă cunoaşterea dezideratelor unor clienţi potenţiali modelaţi de alte sisteme culturale. Dar această investigaţie minuţioasă în care excelează japonezii - nu înseamnă si o imitare. Şi astfel apar unele societăţi - schizoide? - a căror istorie trăită cunoaşte doi timpi: cel al istoriei aditive, cumulative, a „progresului" tehnico-ştiinţific, şi acest alt tempo mai lent, adică repetitiv, al unei vieţi private care, în pofida inovaţiei care se strecoară în chiar sfera ei (televiziunea), care o împresoară (zgomotul şi violenţa indicilor şi statisticile balanţei de plăţi) şi b asediază (trebuie să ripostezi la orice provocare ce vine din afară), îşi păstrează tradiţiile al căror depozitar este limba. Dacă este uşor să sesizezi „semnele" americanizării, gradul lor de interiorizare de către conştiinţele franceze pune o seamă de probleme epistemologice de o mare complexitate. Căci ştim puţin -sau nimic - despre reinterpretarea, refasonarea acestui model (prestigios şi respingător) de către cele sau cei care pot să-1 perceapă fără a-1 „accepta", după cum dăm acestui ultim cuvânt sensul său pasiv (a fi mişcat de... un mesaj fără a-1 fi solicitat) sau activ (a introduce ducându-te să cauţi), a doua accepţie prin care se subînţelege o explorare voluntaristă. Presupunând că există, ce model vizează explorarea? Pe cel californian? Pe cel texan? Pe cel new-yorkez? Şi, în acest ultim caz, Greenwich Village? Lincoln Center? Imobilele de pe a Cincea Avenue care se termină în Central Park? Faţadele calcinate din South Bronx? De fapt nici nu există un model american. Ţară întinsă, multiplă, plină de viaţă, Statele Unite se reedifică fără încetare. Ţară -pentru noi, francezii - exotică. Puţin după atentatul a cărui ţintă a fost, preşedintele Reagan, devenind purtătorul de cuvânt al lobby-ului NRA (National Riffle Association), care numără 1 800 000 de membri, repeta sloganurile acestei societăţi: „Nu arma e cea care ucide, ci braţul"-Aserţiune de neimaginat în gura unui preşedinte francez scăpat teafăr în urma unei tentative de asasinat. VECTORII „MODELULUI" AMERICAN. ÎNTRE CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE Coerseducţia" mediatică Cele două războaie mondiale au ruinat Europa şi au consolidat poziţia dominantă a Statelor Unite. Industria -eliberată de constrângerile legilor pieţei - a cunoscut un avânt „formidabil" (ameninţând-o, cu alte cuvinte, pe cea a ţărilor aliate/concurente); pierderile omeneşti au fost minime (114 000 de morţi în primul război mondial, 284 000 - faţă de 18 milioane de sovietici - în al doilea); teritoriul - inaccesibil pe atunci armelor adversarului -intact. La sfârşitul fiecăruia dintre cele două războaie, Statele Unite s-au aflat în situaţia de a exporta către Europa - către Franţa - o seamă de „produse culturale" care poate că nici nu corespundeau, în mod precis, unui deziderat, dar care smulseseră autorizaţia de rigoare. Imperialism „cultural" american? Poate că da. Dar şi-ar fi putut impune oare romanele sale poliţiste (R.T.Chandler), comediile sale muzicale (Cântând in ploaie), marile sale tehnologii cinematografice (Pe aripile vântului, E.T.), foiletoanele sale televizate (Incoruptibilii, Dallas) etc, dacă Europa, traumatizată, devastată, divizată, ar fi fost capabilă să se detaşeze de trecutul său, să dea uitării animozităţile generate de însăşi istoria ei şi să elaboreze mesaje de interes „universal", chiar dacă e vorba de un „universalism" de marketing, girat de negustori şi nu de intelectuali? Sociologia comunicaţiei ne învaţă că, pentru a reuşi, coerciţia trebuie să se alieze cu seducţia. Fie că e vorba de un film, de o pereche de blugi, sau de un hamburger, „coerseducţia" (R.J.Ravault) e cea care permite mesajului (cultural sau politic) să se impună. Televiziunea - pentru a ne referi la cel mai modern mijloc de informaţie - nu este o armă absolută. Dacă ar fi fost, Lech Walesa ar fi rămas în anonimat, iar stânga franceză n-ar fi câştigat alegerile din 1981. „Coerseducţia" denumeşte în mod fericit acest dozaj de constrângere şi de fascinaţie, condiţie a unui prozelitism eficace. Vom evita aşadar acest punct de vedere simplist care ar considera sistemul mediatic american vectorul unei >Jdeocraţii totalitare" mascate de liberalism. Propagarea «modelului" se înscrie într-un context intercultural extrem de complex. Conversiunea „obiectivelor" nu e niciodată sigură, reuşita acţiunii depinzând mai curând de un uinn izomorfism între emiţător şi receptor decât de un machiavelism „ştiinţific" al celui dintâi. I Literatura 86

cu neglijenţă. care oferă consumatorului. voi fi şi eu (. perspicace. dar şi critica . Un singur exemplu: atunc1 când. îmbibat de pesimismul lucid transmis de marele război. Nuvelele adunate în Flappers and Philosophers (1920). el dă o deplină satisfacţie experienţei unei intelighenţia franceze deposedate de rolul ei de „far al culturii". Autorul lui Salavin şi al membrilor familiei Pasquier n-a încetat niciodată să opună „popoarele înzestrate cu geniu creator" celor care nu posedă decât „geniul punerii în aplicare". voi fi şi eu acolo. în urma acestei dezvăluiri. căruia îi plac gadgeurile. de o înălţime ameţitoare. îi place să detecteze propriul său contramodel: un materialist mărginit. împărţitorul de dreptate. consumarea vitaminelor. neregulile de la abatoarele din Chicago. următoarele: „Voi fi întotdeauna acolo. în strigătul oamenilor cuprinşi de mânie fiindcă au burta goală. indiferentă. Fructele mâniei alimentează antiamericanismul francezilor şi-i umplu de încântare pe comunişti şi pe tovarăşii lor de drum. le duceau în ţara lor pentru a le semăna în cine ştie ce sol chimic din care răsăreau nişte plante care dădeau nişte flori enorme şi lipsite de miros". rus de fapt. în unibră. Reticenţele pline de invidie ale „elitei" faţă de modelul american apar foarte limpede în această faimoasă replică a lui Le Corbusier. 87 . informaţii asurzitoare. distracţii fără viitor. Romanul american îi prezintă cititorului francez nu numai realitatea vieţii private americane. distracţii lamentabile". dar.. care nu a putut trăi aceşti „ani nebuni" decât într-o Europă fără prohibiţie sau în lipsa de măsură a societăţii americane în care „cei bogaţi lasă altora sarcina de a mătura". marcată de pecetea unei necruţătoare „lupte pentru viaţă". Babbitt (Sinclair Lewis. dar şi puţin francez datorită prieteniei lui cu Picasso. care prefaţează ediţia franceză apărută în 1930 la Stock. romanul lui Georges Duhamel publicat în 1930. sosit pentru prima oară la New York şi căruia i se ceruse părerea asupra zgârienorilor: „Sunt prea mici". Babbitt.. e un joc nevinovat de copii în comparaţie cu Jungla lui Upton Sinclair în care acesta denunţa. o fărâmă din muncitorul căzut în malaxoarele fabricii de conserve" (se ştie că. „Yankeu standard cu sufletul şi cu prejudecăţile sale taylorizate". a cărui realizare a fost împiedicată in urma unor evenimente regretabile. încă din 1906. dar. Presa e divizată. viteză. concepuse încă din 1919 un Monument întru gloria Internaţionalei a lll-a. ciurucuri. articole de serie. avea buzunarele pline de seminţe pe care le lăsa. în acelaşi timp. în acest sens. Idee . moştenitori nebănuiţi ai ideologiei lui G.). Are obligaţia de a satisface curiozitatea publicului fascinat de opulenta care i se atribuie Statelor Unite. în 1937. se putea citi în paginile ei şi denunţarea unei civilizaţii „artificiale". în Fructele mâniei.. „o dată cu obişnuitul său corned-beef. deţinătorul unei gândiri de mare profunzime. intelectualului francez. reclame orbitoare. Acolo unde-ţi vei întoarce privirea. In tribulaţiile lui George F. Tales of the Jazz Age (1922) şi AH the Sad Young Men (1926) relatează cu o precizie aproape cinică epopeea acestei generaţii pierdute de raoring twebties. ei bine! voi fi şi eu acolo!". care nu văzuse în societatea americană decât „confort vulgar.dacă îndrăznim să spunem astfel reluată mai târziu de Jean Cocteau într-un anunţ metaforic: „Franţa. pe scurt. Oriunde va apărea un poliţai pregătindu-se să cotonogească pe cineva. automobilele şi amorurile locale.. Ascensiunea şi căderea Marelui Gatsby (1925) aparţinând acestei societăţi a anilor 1920 -americană şi în aceeaşi măsură şi europeană . îşi exprimă şi reticenţele. Duhamel. potrivit expresiei lui Paul Morand. Scenes de la vie. In acest început al războiului rece.a cărei decadenţă caută s-o descrie Fitzgerald. preferinţă pentru noutatea strălucitoare.E. Alţii veneau să adune aceste seminţe. Şi când ai noştri vor avea pe mesele lor ceea ce au semănat şi recoltat. în momentul în care filmul lui John Ford era proiectat pe ecranele noastre.a acestei realităţi. care recomandau o seamă de regimuri alimentare severe. a urmat o anchetă guvernamentală care a impus unele reforme). si unele articole de inspiraţie americană. Oriunde se va jvi vreo încăierare pentru ca oamenii să aibă ce mânca. Apărut în 1939.Tatlin.Un bun exemplu al izomorfismului mai sus pomenit ne este dat de succesul de care s-a bucurat în Europa opera lui Francis Scott Fitzgerald. elogiind virtuţile igienei corporale şi fericitele efecte ale exercitiilor fizice. capabil de abstractizare. să cadă în urma-i. în acelaşi timp. acel „măscărici al generaţiei pierdute" (Gertrude Stein). muzică anonimă distribuită la robinet. Jean Prouvost lansează revista Marie-Claire.adesea necruţătoare . pretutindeni. Ne face plăcere aşadar să ne amintim că V. transpus pe ecran încă din 1940 cu Henry ponda în rolul principal. romanul nu va fi tradus în franceză decât în 1947. voi fi şi eu. lipsit de iluzii. şi care persistă în a crede că orice om „se poate descurca". plăceri violente. John Steinbeck pune în gura lui Tom Joad. mâncare de neidentificat. provizorat. când vor locui în casele pe care şi le vor fi ridicat. agent imobiliar. 1920) devine în foarte scurt timp un substantiv comun.

le transforma naţiunea în ţară-muzeu). în mod inevitabil. provoca mai curând dezamăgire decât entuziasm. „toată lumea vorbea franţuzeşte". 13 milioane de şomeri în 1932 sau. „mulţumită cinematografului. unii dintre aceştia fiind nişte „parveniţi" care nu puteau aspira la „distincţie" deoarece veneau să-i caute codurile la Paris. oameni care. Upton Sinclair afirmase că. iar la Montargis oamenii să-şi continue viaţa în cea mai deplină securitate. Iar aici nu exista nimic care să incite la mimetism. în primul rând. în 1917.în mod paradoxal . Iar efectul era mai curând purificator decât mimetic. Pe ecran. parfumurile şi reţetele culinare în lumea întreagă şi unde. refulaţii. ba chiar şi în inima acestora .între Central Park şi fluviul Hudson.unde se wgrămădeau. drumul le fusese netezit de către soldaţii francezi. Poate că. sâmbăta seara şi duminica după-amiază. sălile de cartier adunau familii întregi pentru această ceremonie cinematografică în care filmele westerns. când au venit primele filme cu Mickey. la nivel federal. în cel mai bun caz. lumea se unifică. ci îi împiedicau mai curând să treacă la acţiune datorita supapei imaginare pe care o ofereau stării de latenţă criminală si delictuală. ne parveneau evocările acestei lumi noi. dacă nu excelau prin manierele lor alese. la New-Orleans . care nu-i interesa. au reuşit aceasta deoarece. respectabili. Şi apreciau şi operativitatea justiţiei din Far West şi corupţia şerifilor. periplul american fiind rezervat oamenilor de afaceri şi unor turişti privilegiaţi. Despre criza de care francezii au fost oarecum feriţi (ceea ce ei puneau pe seama genialului lor bun-simţ şi a „liniei de mijloc". mai precis în cartierul Storyville . Şi printre şomerii aceştia se găseau ingineri. dar.Filmele americane între cele două războaie mondiale se călătorea destul de rar. convinşi fiind că numai modul de viaţă francez deţinea desăvârşita salvare din milenarismul său. ar fi dorit să cunoască. deoarece nu exista. ci mitul american. capitala mondială a bunului-gust care-şi trimitea rochiile. ceea ce poate o parte infimă dintre ei. Puritanismul american solicită închiderea centrului din Storyville. Fără îndoială că Statele Unite îi ajutaseră pe europeni să învingă Germania. împreună cu familiile lor. se puteau vedea acele „Hoovervilles". în sala Paramount proiecţiile aveau loc de la ora 9. adică se americanizează". bineînţeles. nici un sistem de asigurare-şomaj. Era epoca în care.30 până la ora 2 dimineaţa. rentieri scăpătaţi. familiile şomerilor alungate din locuinţele a căror chirie n-o mai puteau plăti. poporul american era o adunătură eteroclită de emigranţi. Adevărul e că filmele americane erau gustate de un „public larg" care nu împărtăşea reticenţele elitiste: Cântăreţul de jazz a rulat patruzeci şi opt de săptămâni şi a fost vizionat de cinci sute de mii de spectatori în 1929. patroni faliţi. pe scurt.ia naştere muzica de jaz. Şi erau şi mai înnebuniţi de nesfârşitul exod al eroicilor pionieri înghesuiţi în căruţele lor cu coviltir filmate de John Ford şi mergând tot înainte. se spune. profesori. lucrători din cel din urmă ceas. Jazul în jurul anului 1900. Cuvântul respectiv nu apare decât în anul 1915. fără electricitate. ceea ce era bun pentru alţii. Prin intermediul filmului. Şi . fără încălzire centrală.în 88 . avuseseră prea puţine pierderi omeneşti pentru a beneficia de o adevărată glorie militară şi dacă au recucerit Saint-Mihiel. fără a înţelege că adevărata cauză a acestei stări de acalmie era o rămânere în urmă pe plan tehnico-economic. Actualităţile cinematografice Pentru intelighentia franceză şi pentru cei care pretindeau că provin din „vechile familii". pentru câteva clipe de libertate şi de reverie. Cinematograful aducea francezilor exact ceea ce doreau: nu realitatea americană. Ei aveau nevoie de Al Capone şi de lumea gangsterilor cu condiţia ca aceştia să rămână la Chicago. care. comediile muzicale şi filmele poliţiste erau considerate nişte simple divertismente fără efect asupra vieţii private a spectatorilor. se putea adopta o muzică „exotică" venită de dincolo de Atlantic si desconsiderată de mainstream-vX american. originea lui rămânând obscură (termen argotic indicând actul sexual?). pe care o societate care se pretindea „civilizată" ar fi trebuit să-i ferească de o atare decadenţă. 30 de milioane de oameni cufundaţi în mizerie şi abandonaţi generozităţii calculate de societăţile de binefacere şi a meschinelor iniţiative ale autorităţilor locale. fără gaze. către Pacific. actualităţile cinematografice le dezvăluiau amploarea şi ororile din Statele Unite. pentru a ne rezuma la exemplul New York-ului . Filmele de groză de dincolo de Atlantic nu-i transformau pe tinerii cinstiţi în gangsteri. ocrotiţi cum erau de funcţia pe care o deţineau. erau cel puţin onorabili. când îi vedeau adunându-şi copiii şi nepoţii cu prilejul prânzurilor duminicale. Ceea ce oferea cinematograful vederii acestora era tocmai contra-mo-delul.dar. aglomeraţii de cocioabe care se înmulţeau la periferia marilor oraşe.

„Şocul american" Cel mai de seamă interpret al acestei complexe reacţii prilejuite de „şocul american" este Boris Vian. deviază mesajul în funcţie de propriile sale speranţe şi fantasme. * Government Issue (soldat al armatei americane). avatar modernizat al acelui dought boy din 1918. spune negrul. dacă francezii s-au lăsat cuceriţi de swing („legănare" care exprimă continuitate şi. Vernon Sullivan. Reticentă. EPOCA DE DUPĂ RĂZBOI „Eliberatorii" Că în treizeci de luni . Din micile şi ciudatele lor automobile . VECTORII „MODELULUI" AMERICAN. nimic din aroganţa gladiatorului victorios. Chicago. „Modelul american" este atenuat până la dispariţie de procesul de apropiere: modulaţia învinge modelizarea. fanfarele militare americane străbat satele Franţei.nu păreau să anunţe cucerirea întregii lumi.şi lungile . Boris Vian avea douăzeci şi patru de ani în momentul Eliberării şi afirmă că „nu există decât două lucruri: dragostea. între cele două războaie şi sub diverse avataruri („vieux style". să te familiarizezi cu ţara de destinaţie. Că ia vaporul sau avionul (cu escale în Islanda. şi Les Temps modernes îi publică seria de articole . neînţelegând . şi execută acel blues în ritmul cărora dansează mulţimile uimite şi încântate. în acelaşi timp. o armată invincibilă.în afara uncr excepţii -sensul textului. şi muzica din La Nouvelle-Orleans sau cea a lui Duke Ellington". Acesta. actor. decolează de la Roissy pentru a ateriza la Kennedy Airport nu are sentimentul că e vorba de o altă lume. şi microfonul le permite unor crooners ca Bing Crosby. s-a impus în Europa. în Groenlanda şi Terra Nova). blues-u\ nu e nicidecum un cântec revoluţionar: el exprimă tragicul amărăciunii. Era epoca în care aeroplanul nu frustrase încă umanitatea de minunatele . aproape din neant. un fel de civili în uniformă.şi negre . sub numele său. regresase aşadar în raport cu eliberatorii săi.jepurile -împărţeau ţigări şi gumă de mestecat. el credea că descoperă viitorul acestei străvechi Franţe care bătuse pasul pe loc în timpul celor patru ani de Ocupaţie. care uluiau prin bogăţia lor. Pe atunci. stânga (comuniştii mai cu seamă) subliniază faptul că terenul a fost pregătit de mujic şi că dacă GI*. iată ce a schimbat opinia pe care şio făcuseră francezii despre americani. L'Ecume des jours. Inginer. patafizician*. Totuşi. critic muzical. expresie pe care am putea-o traduce prin „Mi-e lehamite". . promovează stilul „New-Orleans". Frank Sinatra etc. Cel care. Să reţinem doar că. pe care Raymond Queneau îl consideră a fi drept „cel mai sfâşietor din 89 . întrerupere). şi ne putem lesne imagina că perceperea lui de către populaţia franceză era foarte departe de cea a sclavilor sau a muncitorilor de pe plantaţiile de bumbac din partea de sud a Statelor Unite. aceasta s-a datorat faptului că Wehrmacht-ul a fost sfârtecat pe cuprinsul câmpiilor ruseşti. premiul Nobel pentru insolenţă (dacă ar fi existat asemenea premiu). Nu este aici locul să reamintim istoria unuia dintre cele mai importante curente estetice ale lumii moderne ale cărei rădăcini originare neo-orleanistes . Faptele stau însă astfel: armata americană a eliberat Parisul. trompetist. melodia americană se răspândeşte în Franţa.oraşul prohibiţiei. să stabilească un fel de intimitate cu destinatarul. S-a dat uitării eschivarea lui Roosevelt ca răspuns la solicitarea lui Paul Reynaud (iunie 1940). cu fetele drăguţe. în cursul traversării. romancier. pastisor. mare mânuitor al limbajului. blues-ul devine muzică de acompaniament.J have the blues". mulţumită întâlnirilor întâmplătoare. Eliberatorii. poet.sale călătorii în care se putea. Toate aeroporturile internaţionale seamănă între ele.prin care scriitoarea aduce la cunoştinţa stângii neîncrezătoare „miracolul american". Ascultat în afara contextului cultural din care s-a ivit. au fost primiţi cu aclamaţii. Atunci când începe „diaspora jazului" care.Amerique aujour lejour . publicând în 1946 o pretinsă traducere -J'irai cracher sur vos tombes. în 1918. „recuperare" care exprimă perpetuarea unor practici culturale franceze. asta nu înseamnă că acest capriciu sau această practică le-a modificat viaţa privată. iar în anul următor publică. nu ruşii. de toate felurile. Procedează astfel încât cititorul să creadă că există un scriitor american. astăzi. „middle-jazz" etc).7 decembrie 1941 (Pearl Harbor) -6 iunie 1944 (debarcarea în Normandia) . pornograf.Statele Unite au fost capabile să creeze. Nu era însă şi cazul membrului unei „misiuni de productivitate" care se ducea în Statele Unite în căutarea erudiţiei. n-a întâlnit decât o armată germană vlăguită. Simone de Beauvoir parcurge coasta Pacificului. Atlanticul nu era traversat în şase ore. ca şi victimele bombelor americane. Avându-şi originea în existenţa cotidiană a negrului oprimat la care se referă. autor al unor romane poliţiste. Păreau nepăsători şi siguri de ei.

literare şi nu jurnalistice erau redactate în limba engleză. lectorii care fabrică manualele şi-au adaptat noilor cerinţe activităţile culturale. Călătorii minunate. cu câţiva ani înainte. cel puţin probabile. senine. de ceea ce înseamnă visul american. După război. autorii manualelor de geografie. despre o anumită convivialitate etc. . 90 . unde cântă mai mult orchestre de jaz. Presa consacră numeroase articole în legătură cu modul de viaţă american. Serialele americane vehiculează aceleaşi imagini şi. inventată de Alfred Jarry.„ştiinţa soluţiilor imaginare". în primul semestru al anului 1947. demonstrează o dată în plus că mitul voalează perceperea realităţii: supraestimarea numărului de muncitori care posedă un automobil sau un televizor (extrem de rar în Franţa în epoca respectivă). care se doreşte eliberată nu numai de nemţi. Stânga îl susţine. fie ea europeană sau asiatică. bineînţeles. cunoscător desăvârşit al cauzelor şi al efectelor. Dar la întrebarea: „Ce părere aveţi despre Dallasl". rubrica „răspundem cititorilor" dedică un larg spaţiu scrisorilor trimise de GI brides. Un sondaj IFOP*. cu o sănătate aproape insolentă. Dos Passos. Acordurile Blum-Bymes anulează orice „restricţie. Louis Jouvet * Termen care derivă de Ia pataphysique . începând cu anul 1950. cu excepţia câtorva „lectori" . necunoaşterea numărului familiilor care trăiau sub „pragul sărăciei" şi a ratei şomajului etc. fată de 338 de filme americane. care e la îndemâna tuturor. fascinaţi de „planurile staliniste de transformare a naturii". La 22 iunie 1946.. cele mici) expun privirii personaje bronzate. intrând la Louvre. du-i să verifice in situ propriile lor presupuneri. care e cea a reîntoarcerii. nedând ascultare somaţiilor supremului comandant. tot atâtea întruchipări planturoase (femeile) sau musculoase (bărbaţii) ale unei victorii dacă nu cucerite. nuanţate însă. ceea ce spune mult despre percepţia sa. se află în fruntea unei mişcări de protest. autorii manualelor de limbi curente au pus accentul la început pe supremaţia limbii engleze: textele . dar şi de tabuuri (unul din cabaretele cele mai renumite. în Statele Unite. Faulkner (care derutează). Steinbeck. turiştii pot. despre automobil. într-o vacanţă aparent veşnică (concediile plătite sunt. scurtimea lor si imperativele categorice ale acelui singht-seeing incitân. pe când istoricii. privind cu mai multă atenţie spre „zonele" politice şi juridice. despre confortul locuinţelor individuale. aveau şi ei o seamă de observaţii critice. „recunoaşte" în Gioconda „capodopera" despre care fusese instruit.romanele contemporane de dragoste". stânjenit. în sălile de cinematograf au fost programate 54 de filme franţuzeşti. zâmbitoare (cu o dantură perfectă. iar profesorii . La sfârşitul anilor 1960 apare „charterizarea". cu privire la importul de filme americane". realizat în 1953. o franţuzoaică dintr-un mediu social „modest" răspunde: »E ca şi la noi". Aceste „acorduri" vor fi reexaminate în anul următor. de cincisprezece zile. Curiozitatea pe care o suscită „modelul american" devine din ce în ce mai vie. în edificarea „mitului american". Miller (care scandalizează). considerat „distins".în mod obligatoriu francezi în toate instituţiile publice. Urmarea fiind o invazie a ecranelor noastre de către vechile filme amortizate datorită programării lor în Statele Unite. în 1954. umană sau vegetală. plecaseră în Statele Unite la braţul câte unui învingător sedus. se numeşte tocmai Le Tabou). manualele şcolare joacă un rol mult mai ambiguu. de orice natură ar fi aceasta. „strălucitoare"). (se „fac" Statele Unite în câteva zile). deoarece mulţi francezi îşi botează copiii Sue Ellen sau Pamela. reapare revista yiarie-Ciaire. Atunci când. să-şi facă o idee. sau despre aptitudinea sa de a mânui termenii universali. mărturiseşte că a fost nevoit să accepte asemenea acord „din recunoştinţă pentru Statele Unite". exagerarea venitului anual pe cap de locuitor. se poate crede că Dallas le alimentează imaginarul şi năzuinţele. In ceea ce-i priveşte. cititoarele căpătau convingerea că dincolo de Atlantic coborâse raiul pe pământ. în pofida câtorva rezerve în privinţa „materialismului american" şi a educaţiei „permisive". „Natura" sovietică. alunecau pe panta americanofobiei. întocmai ca străinul care. Reclamele publicitare imită exemplul american: pe ziduri şi pe ecrane (cele de mari dimensiuni şi. Caldwell. Se traduc în franceză o parte din operele lui Saroyan. fără mediator. uneori de trei stăptămâni spre sfârşitul carierei). pe scurt. în sfârşit. de idiosincrazie la mesaj. cu entuziasm.. filmele lui Jacques Beckerdepun mărturie (Rendez-vous de juillet datează din 1949). disponibile. Leon Blum. oferite aşadar pieţei din Franţa la un preţ scăzut. dar atât de periculoase * Institutul francez de opinie publică. acele franţuzoaice care. Acestea îşi au istoria lor.opuneau accentul englez. Despre epoca aceasta. înghesuiţi în interiorul unui Boeing 747. Şi în toate acestea se vorbea.

interesează viaţa privată. celebra butadă a lui Bernard Shaw: „Marea Britanie şi Statele Unite sunt aceeaşi ţară despărţită în două limbi diferite". cele aproximativ şaizeci de limbi recunoscute.) care nu au nici o legătură cu americana. engleza este o limbă pur instrumentală şi nu intervine niciodată în viaţa privată a francezilor. depăşind corpus-ul lexical. folosirea limbii engleze e atât de răspândită încât serialele americane se dau la televiziune fără a fi dublate sau subtitrate.fără o restricţie oficială . pe care o condiţionează cel puţin în măsura în care o prezintă. le era cu neputinţă să pledeze pentru perfecţiunea britanică şi trivialitatea yankee. Or. oricare ar fi presiunile . Problema nu e nouă.da. oamenii continuă să vorbească limba gruzină.a devenit indispensabilă deoarece vicleşugurile istoriei au dorit ca actualul imperium american să-i succeadă celui britanic. Un imperialism lingvistic? Naţionaliştii înflăcăraţi şi tradiţionaliştii înverşunaţi se ocupă nu numai de folosirea eronată a limbii franceze. iar basca în Pirineii occidentali. de către Constituţia Uniunii Sovietice. motive de îngrijorare. unde limba engleză se învaţă din şcoala primară . De acum înainte. purtătoarea unei culturi.nu şi-au pierdut identitatea naţională. In Georgia. dar şi de alterarea ei prin adoptarea unor cuvinte englezeşti. erau confruntaţi deseori cu producţia mediatică americană în „versiune originală" şi pe care celelalte medii de informare încercau să-i câştige pentru americanosferă. Roosevelt candidează din nou la preşedinţia Statelor Unite. Ar fi o situaţie cu totul diferită dacă influenţa americană. de majoritatea ziarelor de mare tiraj şi de posturile de radio controlate de către aceştia. nu de limbă. chestionează un eşantion de mai puţin de 2 000 de oameni şi anunţă victoria lui Roosevelt. engleza nu este.H. aeriene şi spaţiale.Gallup. ar fi avut vreun efect asupra sintaxei. desigur. deoarece în sovietosferă adoptarea limbii ruse este modalitatea obligatorie pentru o promovare socială. deplasează frontiera dintre ceea ce se spune şi ceea ce nu se spune şi. ringard etc. susţinut de cercul oamenilor de afaceri. Statele Unite sunt cele care au exportat către Franţa acest bun „cultural" de un gen aparte care este investigarea de opinie. Aşa câ putem fi liniştiţi. având pretenţia „sondării" taciturnilor.nu interesează aşadar viaţa privată a francezilor în sensul pe care i l-am dat acestei sintagme. Şi nu e nici limitată la perimetrul „lumii libere". odinioară – la rangul de limbă de comunicaţie în sânul claselor dominante din Europa secolelor XVII şi XVIII. oficioase. Ivită în mediile politice. IFOP ia naştere în ajunul războiului. exceptând persoanele bilingve. că „gândirea e copilul şi nu mama limbajului". pe scurt. iar aceste sunt rare. deoarece linia de demarcaţie dintre existenţa individuală şi mediul social în care este inclusă devine imprecisă. a cărei îmbogăţire lexicală (dovadă a vitalităţii sale) derivă din nenumărate cuvinte (beur. engleza a reuşit acolo unde limba esperanto a eşuat. asupra „limbii" în sensul saussurien al acesteia. Cunoaşterea limbii engleze .accentului „american" socotit „vulgar". în această delimitare pragmatică. Frangleza -sau franglamericana . toate aceste limbi purtătoare a tot atâtea coduri culturale continuă să dăinuie. care a chestionat câteva milioane de cititori. fondatorul unui institut de sondaj. ziarist şi statistician. Modificarea a avut loc în anij 1975: copiilor care. sondajele fac parte din viaţa politică.ca şi Norvegia. care continuă să se desfăşoare în intimitatea limbii naţionale. să zicem . investigarea prin sondaj va pătrunde în cel al intimităţii: unele eşantioane denumite reprezentative ne vor furniza informaţii pe nedrept considerate „de încredere" asupra procentului de francezi 91 . folosită în calitate de cod comunicaţional.americane. există. In acest sens. Deoarece nu cuvintele anglo-saxone compromit „puritatea" unei limbi pe care forţa politică a ridicat-o odinioară . G. Dacă acceptăm. împreună cu Paul Valery. anunţă victoria zdrobitoare a lui Landon. Limbă a călătoriilor maritime. aceste ţări . sau chiar deloc. în Ţările de Jos. aici este vorba de cuvinte. Căci. Un ziar american. Suedia sau Danemarca. stat federal din punct de vedere juridic. Astfel a fost confirmată. la cinematograf sau la televizor. care.oficiale. ci forţa Statelor Unite care-i incită . ca naţionale sau teritoriale.pe locuitorii americanosferei să folosească în mod onorabil lirnba stăpânitorilor. după cum se ştie. fiindcă orice locuitor al Galiei care dorea să facă o carieră învăţa latineşte. Dar nu trebuie să confundăm efectul cu cauza. avându-1 ca rival pe republicanul Landon. subterane -folosite pentru a face să fie vorbite în tot mai mică măsură. La sfârşitul anului 1936. de o parte şi de alta a frontierei. Sondajele Dimpotrivă. Şi. Iată ce va atenua temerile francezilor. privind a doua parte a aserţiunii sale. din acest punct de vedere. Da.

finanţarea înlăturării lui Allende şi instaurarea Terorii albe în Chile. la sosire. Totul îl surprinde: sedentarismul francezilor. iar uşa închisă nu va descuraja curiozitatea investigatoare a celorlalţi. obsesia. ignorarea a ceea ce se petrece prin alte părţi. Departe de a găsi Franţa „americanizată". dar Ş1 cealaltă (simbolică). şi ne vor spune dacă acest raport a fost sau nu „reuşit". Privirea americană. „Uşa deschisă" nu va opri o viaţă privată-privată să se ascundă în dosul vieţii private-publice. slujba minicală etc. „să se lase văzută" în timp 5 se îndeletniceşte cu diferite activităţi private: viaţă arnilială.despre care credem că e ameninţată . viaţa tinerilor în căminul părintesc dincolo de vârsta la care orice american 1-a părăsit deja. atunci când binevoieşte să se fixeze asupra Franţei. comportamentul mamei franceze. pe scurt. de Valery Giscard d'Estaing sau de Francois Mitterrand . si dacă partenerul era de celălalt sex (ceea ce este corect) sau de acelaşi sex (ceea ce este mai puţin bine) etc. vizibilă (controlabilă?) pentru prieteni şi vecini. uluit de „exotismul (pentru el) felului nostru de a fi. ne putem face o idee în legătură cu reacţiile probabile ale unui „turist obişnuit" căruia i-a venit surprinzătoarea idee de a vizita această ţară ignorată de toate ziarele locale din America. importanţa care se dă bucătăriei. Uşa trebuie să rămână „deschisă". a banilor şi evaluarea persoanei în funcţie de numărul dolarilor pe care îi câştigă aceasta. mărturisită. ceea ce nu exclude folosirea unor mijloace cunoscute de toată lumea pentru menţinerea acelui imperium american. sporturi şi răstimpuri de odihnă. unde mor de trei ori mai puţin oameni decât în Franţa. continua referire la Biblie în alocuţiunea politică. şi aproape niciodată în prima pagină: Franţa. aceasta se doreşte a fi (ceea ce nu înseamnă că şi este) „transparentă". refuzul personalizării responsabilităţii şi necurmatul apel la forţa publică. dar demiterea lui Nixon pentru minciună. pe scurt. slujitoarea soţului şi a copiilor săi. în Statele Unite. Ce îl surprinde în cel mai înalt grad? Eficacitatea ne „intelectuală" a unui sistem educaţional (familial şi şcolar) care îl face răspunzător pe individ într-atât încât îi convinge pe cei excluşi de propria lor culpabilitate. tânărul student care vine în Franţa pentru un an de zile. diversitatea codurilor privitoare la convenienţă şi la limbaj. apoi violenţa. Obsedat de psihoza securităţii. aceste norme nu exclud încălcarea lor (poate c-o şi provoacă?). arareori menţionată în presa naţională. absenţa gestionării timpului. varietatea peisajelor şi a tipurilor de habitat. obligaţia pentru orice licean să opteze pentru o orientare ireversibilă la o vârstă la care încă nu ştie ce vrea. Noi vorbim aici despre coduri. posedă o corectă folosire a limbii noastre.fie că e vorba de generalul de Gaulle. nu numai cea (materială) a casei. corupţie şi „indiscreţie". Căci asimilarea numeroaselor produse culturale americane. chiar dacă aceste „alte părţi" depind de americanosferă. chiar dacă. PRIVIRI ÎNCRUCIŞATE Privire americană asupra Franţei Această identitate franceză . Apărută în Statele Unite. Nici un american din zece n-ar fi capabil să indice numele preşedintelui Franţei.este relatată pe prima pagină a ziarelor franceze: pentru a găsi o menţiune a acesteia trebuie să cauţi prin toate foile de la mijlocul voluminosului New York Times. al celor care au avut primul raport sexual complet la şaptesprezece ani. Bineînţeles. această ecografie socială se practică astăzi în toate ţările care iau parte la lungul marş către modernizare. Şi aici nu vorbim decât despre studenţii pe care studiile lor anterioare îi pregătiseră să se confrunte cu Franţa. disciplina de pe şosele. e complet dezorientat. Recepţia oficială dată de un preşedinte al Republicii Franceze . acceptarea unei marginalizări (cel puţin în California) care va fi „recuperată" şi va consolida un sistem ce intuieşte în infractorul de astăzi pe convenţionalul de mâine. ponderea trecutului.„fericiţi".nu e contestată în nici un fel de către americani. ghetourile pe care le constituie diferitele grupuri sociale. care nu trebuie să despartă viaţa profesională de viaţa privată. dezordinea. Soţia „preşedintelui" (fie teritoriul acestuia e cel al Statelor Unite sau spaţiul restrâns al unei modeste întreprinderi) trebuie să „se fezinte în mod mulţumitor". persistenţa familiei „extinse" s[ reuniunile duminicale ale acesteia. Un 92 . francezul descoperă în Statele Unite realitatea violenţei. Căci. fără să-i transforme modul de a trăi. e mai puţin sensibilă la similitudini decât la diferenţe. şi nici unul din trei n-ar putea situa Franţa pe o hartă a lumii. pentru încălcarea unei deontologii de care clasa politică franceză face prea puţin caz. şi mai cu seamă la lipsa de transparenţă a vieţii private. în care acest student american se simte pierdut. Din mărturiile acestora. absenţa autodisciplinei. i-a oferit informaţiile necesare. nu despre ceea ce disimulează acestea. Privirea francezilor asupra Statelor Unite Francezul care debarcă în Statele Unite e mai puţin surprins.

americanul din oraşe se deprinde să trăiască sub supravegherea circuitelor TV integrate. fie un viol. în unele state. la fiecare două ore. Cu frica. Căci. Mai mult chiar. Percepţia diferenţială a aceluiaşi referent ne face să credem că privirile se pot încrucişa fără să se vadă. La Nashville. politice şi ideologice. Pentru francezul care trăieşte în această societate multirasială. J. Dar americanul căruia îi este frică este dispus oare să plătească impozite mai substanţiale pentru a se putea construi închisori şi spitale de psihiatrie? Pretinde el oare. să se deplaseze într-un automobil cu uşile zăvorâte. de preferinţă femei si copii. televizorul stă deschis aproape tot timpul. evitând orice etiologie. Chicago.sau crede că e . Miami. fotografia deţinătorului nu figurează pe permisul de conducere. în 1983 ar fi fost semnalate 150 000 de dispariţii. acestea celebrează „reuşitele" fără să se întrebe care anume condiţii le-au determinat. să locuiască într-o casă cu ferestrele bătute în cuie. nu de ficţiune: se urmăreşte cu atenţie o emisiune consacrată incendiilor voluntare din Bronx. alţii organizează colecte.. deţinerea acesteia este chiar obligatorie. nesiguranţa. Hinckley. Opera şi pesonalitatea lui Chaplin ilustrează perfect această ambiguitate.. La New York ar avea loc câte un furt la fiecare trei minute. repulsie şi totodată încântare în sufletul unui public blazat totuşi.. Indignarea creează un club la care pot adera toţi oamenii cinstiţi. El scoate un pistol de calibrul 38. după toate aparenţele. Priviri care se încrucişează. Toate încercările făcute în vederea elaborării acestui document au fost respinse cu indignare. decât al doisprezecelea loc în ceea ce priveşte insecuritatea! Tară imensă. fie o sinucidere. nici chiar când este vorba să se ajungă la un acord între divergenţe. Televiziunea prezintă acte reale de violenţă. ascultători şi spectatori apelează la mijloacele de informare pentru a aproba . care ar putea fi traumatizantă. care se pregătea să se urce într-un avion având asupra lui trei revolvere şi muniţia aferentă. Mama uneia dintre cele patru victime îsi exprimă simpatia faţă de eroul respectiv. încă din 1911. la fiecare cinci ore. socio-eco-nomice. alţii. americanul vădeşte o remarcabilă rezistenţă la calamităţile prezente". părinţii neputând exercita nici un fel de control asupra acestuia. Bernard Goetz este ameninţat . Reţinut la ora 3 şi 13'.de câţiva tineri negri care îi cer 5 dolari.. perpetuează această ordine morală la care cea mai mare parte din americani declară că aspiră. De pildă. Henry Lee se laudă cu asasinarea a trei sute de persoane în răstimp de zece ani. trage asupra fiecăruia dintre ei şi dispare. Hinckley încearcă să-1 asasineze pe preşedintele Reagan. o crimă. iar New York-ul nu ocupă. un copil de şase ani. pe cuprinsul căreia cutreieră nenumăraţi asasini care nu pot fi prinşi. Unii dintre aceştia oferă 50 000 de dolari pentru a plăti cauţiunea. mediile de informare prezintă ceea ce se petrece în cadrul acestuia. B. controale permanente ale identităţii? Răspunsul este negativ. care îşi apără teritoriul.. Al doilea amendament din Constituţie acordă fiecărui cetăţean dreptul de a deţine o armă şi de a o purta asupra lui.acest act de bravură. Realitatea violenţei americane si groaznicul caracter al uciderilor sunt de neimaginat pentru un francez. la fiecare cincisprezece minute. Evitând să agraveze neînţelegerile din corpul social. adunând laolaltă bogaţi şi săraci. Ostrogorski scria: „încrezător în ceea ce priveşte viitorul. Montreal. precum francezul. este arestat un individ. Anchetele ne informează că. se uită la televizor patru ore pe zi. Câteva luni mai târziu. acesta este eliberat la ora 3 şi 47' după achitarea unei amenzi.Goetz. mai mult de 100 000 de violuri. 23 000 de omucideri (dintre care 4 000 „fără mobil aparent"). în care există nenumărate posibilităţi de înfruntări etnice. J. săteni şi orăşeni. cea mai mare surpriză o prezintă faptul că acolo nu există discuţii permanente în legătură cu „alegerea societăţii". în câteva localităţi. Cu sase ore înainte de arestarea lui. mânia şi frica cimentează un consens. printre oraşele americane. Din New York.. fie un deces datorită unei superdoze. Aceste acte de violenţă televizate. în fine. Presa de senzaţie afirmă că la fiecare treisprezece secunde se vinde o armă. vor să-i ofere funcţia de viitor primar al New York-ului. rămas adesea singur în casă. chiar şi din Hawai. în Statele Unite. cu toate că Georges Duhamel văzuse în cinema „o 93 . Timpurile noi (1936) au fost primite mai bine în Franţa decât în Statele Unite. care. provoacă. o broşură. După câteva ore devine superman. şi unde buletinul de identitate este necunoscut. albi.. negri şi galbeni.în proporţie de 90% . paznic sau victimă! e tipărită într-un milion de exemplare şi difuzată în marile oraşe. avatar modern al reprezentaţiilor de circ. fiind considerate practici nedemne de o ţară democratică. FBI-ul se înfruntă cu poliţiile locale. în metroul din New York. în Manhattan se vând T-shirts-uri cu inscripţia: „Goetz împotriva derbedeilor: 4 la 1".„fapt divers" relatat de International Herald Tribune din 14 februarie 1985: în ziua de 22 decembrie 1984. Chiar înainte de arestarea acestuia. un atac armat.

micro-wdinatorul etc. trebuie să fie „ocupat până peste cap". telefonul. mai cu seamă în rândul tinerilor (60% dintre clienţii acestora au mai puţin de douăzeci şi cinci de ani. deoarece era evreu şi adoptase metodele americane de producţie în serie! Evreu si el. o lipsă de măsură în toate lucrurile. această capie care afectează toate oile Occidentului. penultimul său film. pare-se. 94 . Scopul este. supunându-se doar imperativului barbar al producţiei şi al speculaţiei fără profit". şi asta va însemna reuşita! Exemplul cuplului Reagan este cea mai bună dovadă că. cel mai adesea. Imaginarul său e mai mult prospectiv decât retrospectiv. nebunia vitezei. nu trebuie să ne scape nici o idee nouă. şi reuşi. în timpul zborului. chiar în anul lansării acelui „traction avânt" şi un an înaintea apariţiei prototipului 2-CV a binedispus conştiinţele excesiv de prudente: Andre Citroen îsi merita cu prisosinţă insuccesul. Ai eşuat în Noua Anglie? Vei recidiva în California sau înTexas. iar jionderea trecutului îşi lasă şi în cazul acesta amprenta. dacă ai „timpul înaintea ta". telexul. Deoarece reculul „frontierei" trece prin inovaţie şi hotărârea de a acţiona. capabilă să satisfacă antiamericanismul plin de pizmă al francezilor. publicitatea pentru TGV*) sunt considerate. falimentul uzinelor Citroen. în anii 1980. 200 în Republica Federală Germania şi 6 500 în Statele Unite). să nu răspundă la scrisori. necruţător rechizitoriu împotriva unui anumit mediu new-yorkez. Charles Spencer Chaplin. O biografie exemplară. în cazul plecării părinţilor. Time is moneyl Desigur. Bagelof („nu există nici o suferinţă comparabilă cu cea pe care i-o provoacă omului o idee nouă") este de sorginte engleză. El nu va porni  la recherche du tempsperdu. o trepidaţie căreia nu-i scapă nimeni. Căsătoria e un act mult prea serios pentru a sfârşi prin resemnarea la mediocritate. Aserţiunea lui W. a tuturor tehnicilor inventate de om si cărora omul le este aservit. în vreme ce în Franţa. au creat un segment de timp „liber" pe care francezul se grăbeşte să-1 umple. ca alienante. şi pentru a o denumi există două cuvinte: efficient (misiunea va fi îndeplintă în cel mai scurt timp) şi effective (obiectivul său va fi atins). în 1957. faţă de cele 160 în Marea Britanie. Căci în această organizare a folosirii timpului este inclusă şi frecventarea acelor restaurante de tip fast food. PROTAGONIŞTI SAU EGALI? Folosirea timpului Folosirea timpului e un fenomen cultural. Si tot concepţia americană în ceea ce priveşte timpul explică într-o oarecare măsură rata ridicată a divorţurilor. ca întotdeauna. a rachetei Challenger în Train a grande vitesse (tren de mare viteză). condiţie a unei posibile întreprinderi. Francezii însă au admirat filmul sau au aplaudat critica antiproductivistă? în Cancerul american. el va părăsi America în 1952 şi va turna la Londra. dorinţa profitului nu explică ea singură proximitatea întâlnirii. Americanii au pus la punct câteva tehnici de gestionare a timpului care sunt predate în reputatele lor high schools. Spaţiile de joc rezervate copiilor se explică prin obiceiul americanilor de a-i lua la restaurant chiar şi pe cei mai mici dintre copii. apărută în 1935. după un eşec o poţi lua de la capăt. să nu cheme la telefon pe cei care i-au lăsat un „mesaj" etc. Aceste instrumente care permit să se „câştige timp peste timp" (aşa cum va pretinde. care s-au impus cu mare repeziciune în Franţa. dar vădindu-se atât de critic fată de societatea americană încât chiar şi Bardeche şi Brasillach. în 1959 „idolatria tehnicii. eficacitatea. la început. şi nu americană. să amâne tot timpul felurite întâlniri pe care solicitantul le socoteşte urgente. consimt să-i recunoască geniul. în „Blocnotesul" său din Express. în lucrarea IOT Istoria cinematografului. publicat în 1931. CE ÎNTÂLNIRE? ADVERSARI. Acest englez. Binevenita gestionare a timpului dă naştere disponibilităţii. deşi Statele Unite îi oferiseră emigrantului care era posibilitatea de a reuşi -din punct de vedere financiar mai cu seamă -neimaginabilă în orice altă societate. în oricât de mică măsură ar aparţine cineva treptei superioare a clasei dominante. a doua tentativă aduce şi schimbarea dorită. Robert Aron şi Arnaud Dandieu văd în american „un nomad. americanul trăieşte în prezent şi se imaginează tot timpul m viitor. în 1934. Aparate electrice de uz casnic. dar acest timp economisit poate fi consacrat şi informaţiei. un dezrădăcinat. Conceptul de planning vine din Statele Unite. Nu este exclus ca această „idee nouă" să se vădească lucrativă. Francois Mauriac denunţă. în Franţa existau 16 unităţi McDonald's. In Franţa. în 1984. ceea ce ar fi atunci o fericită coincidenţă. Deoarece există convingrea că. copiii sunt lăsaţi sub supraveghere. care este lucrul cel mai puţin conform cu geniul nostru".distracţie de sclavi şi o plăcută zăbavă pentru analfabeţi". Derutat de o istorie de la care a învăţat prea puţin. a refuzat cetăţenia americană. Explozia. Un rege la New York. Dacă accesul la „factorii de decizie" (prezumtivi) e mai uşor în Statele Unite decât în Franţa.

acesta e un fel de Saladin. sau a ipocriziei lor. Cât despre „slăbănogul" francez. 28 ianuarie 1986. sesizat de francez ca o trivială recuperare). my son".. cu procedeele ei de excludere a indezirabililor. Gardul e interzis. americani sau americance de talie enormă înfulecând uriaşe merenguri umplute cu îngheţată. noi avem obezi. Locul de rezidenţă indică de fapt status-ul.. Trebuie să ni-1 închipuim pe Prometeu descătuşat. oamenii se deplasează tot timpul : un menaj american din zece se mută în fiecare an. încă din primul an de college (care corespunde într-o oarecare măsură ultimei clase de liceu de la noi). piscinele vaste sau toboganele ameţitoare. în acest spaţiu imens. dr. inclusiv a copiilor. Atunci când Franţa a părăsit Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). „Go west. Acele GI brides franceze au avut de suferit datorită acestei „convivialităţi" pe care 0 Saseau excesivă. Toată lumea a văzut. somate să deplaseze frontiera vieţii lor private. pe câtă vreme muncitorul din Decazeville a refuzat „exilul" la Fos-sur-Mer. Gazonul care o înconjoară ajunge până la pereţii caselor vecine. înecându-şi nostalgia măreţiei pierdute în vinul roşu care-i stropeşte cele trei sute de feluri de brânză. avem de-a face cu veşnica întoarcere. nu prin lege.... fie că e terestru sau interstelar. Aici se vorbeşte în mod curent de o călătorie de „patru zile de automobil". „Ceea ce pari îmi va spune cine eşti' 95 . în Statele Unite cu veşnica reîncepere. Pentru un observator. de monumentalele icecreams. domesticit. vom continua cucerirea spaţiului" ar fi putut fi rostită de orice cetăţean. Marilyn Monroe. unui univers mitic. a fost un eveniment cutremurător pentru orice american. nici vorbă ca vecinul să-mi „mai calce răzoarele" sau „să arunce cu pietre în grădina mea". rulând câte zece ore pe zi şi respectând limita de 55 de mile pe oră (ceea ce se şi respectă). Fie că este vorba de acel king-size bed (pat regal) de doi metri lăţime. adesea neliniştitor (a se vedea picturile realizate de Hopper după asemenea locuinţe) aparţine. Fraza lui Ronald Reagan: „Ii vom deplânge pe cei şapte eroi. Modelul fascinant ( o casă de mari proporţii în mijlocul unei peluze). o dată în plus. deoarece „o uşă deschisă e menită tuturor abuzurilor". li se spunea pionierilor. criticând cu vehemenţă un stat pe care îl solicită fără încetare. „corpul lui Narcis" e pe cale să se amelioreze. şi îndulcindu-şi cafeaua cu zaharină. iar un bun american nu are nimir de ascuns. ziduri au împrejmuit locuinţele. iar francezii au pus stăpânire pe această zonă înţesată de pavilioane. cât si a americanilor. Paul Newman. aşa cum e percepută aceasta în America. Dincolo de aceste clişee. Robert Redford etc. este dat uitării de către adult. mai sus îşi reclamă propriii sâi martiri. Pentru francezul care-şi ia informaţiile din mass-media. se impune o constatare: de o parte ca şi de cealaltă parte a Atlanticului. Există şi aici o „zonare". mai repede. subţiratic şi nervos. americanul spune: „Sigur.ziua de marţi. America este ţara lipsei de măsură. Liz Taylor. dacă nu există „frontieră" de netrecut." Acest lucru. Garduri. Westlake şi soţia sa Carol. tânărul îşi părăseşte familia. Zidul şi gazonul „Statele Unite. în Franţa. pe un basement de beton. în general de lemn. progresul care ne duce mereu mai departe. Şi tocmai datorită faptului că teritoriul francez e redus ca întindere şi dens populat (în comparaţie cu cel al Statelor Unite) raportarea la spaţiu. construită pentru una sau două generaţii. pe care copiii îl învaţă la şcoală. dar voi aveţi slăbănogi"4. Viitorul ne aparţine. se poate spune că vastele locuinţe americane sunt deschise tuturor străinilor? Vecinii nu sunt nişte indivizi oarecare. Spaţiul e făcut pentru a fi cucerit. volubil şi pizmaş. diferenţele acestea teritoriale interzicând imitarea. dar cum nu se ştie unde se va situa. O trăsătură comună a francezilor. amintindu-i că. Şi. în nenumăratele lor coffee-shops. Au fost mustrate. prizonierii din Main Street de Gopher Prairie. de steaks-urile „henaurmes" (care explică acel doggie-bag. Châteauroux II a fost părăsit de către americani. cu toate acestea. ceea ce nu înseamnă mai mult de 3 600 de kilometri. ci datorită uzanţelor: uşa casei trebuie să rămână deschisă străinilor. Obezul şi slăbănogul Puţin iritat. de amplasarea parkingului pentru „frumoasa americană". în egala măsură. fără Alaska însă. iată care sunt americanii: „divina" Greta Garbo. aceştia sunt. au o suprafaţă de paisprezece ori mai mare decât a Franţei. Casa particulară a unui american este (sau ar dori să fie) vastă. iar adesea şi mai devreme. n-a fost nicicând înţeleasă pe deplin de către francezi. incapabil să întreprindă ceva de unul singur. indiferent de culoarea sa..

a diabetului. fetele. Biba. în Statele Unite nu există . Iar recompensa? Va turna un film pentru cinemascop. suporteri.murdari. unde e legată de igienă. ca şi al normelor eticii. ceea ce se întâmplă şi în Franţa. Oscar Wilde -. Statisticile (presupunând că sunt de bu-năcredinţă) ne vorbesc despre efortul depus şi despre rezultate: între 1960 şi 1980. numărul acestor intervenţii a crescut cu 61% (477 000 doar în anul 1984). mănâncă fructe. Guttmacher din 1985. majoritatea în scopul întineririi. Lupta împotriva îmbătrânirii (sau. Ca urmare. Cu toate că americanii îşi autofinanţează o treime din serviciile medicale. care avea. el este un adversar al imperativelor igienei. numărul americanilor care practică un spori a sporit de la 50 de milioane la 100 de milioane. care provoacă admiraţie şi respect. şi nu numai în ceea ce priveşte minorităţile neagră şi latino-americană. scrise de nutriţionişti. la bărbaţi. şi în rândul celor albe. mimează cuplurile mai vârstnice. E adevărat că. iar câteva reviste (Vital. din ce în ce mai mare. Te poţi căsători la orice vârstă. dezvăluind o seamă de amănunte autocenzurate de puritanismul de dincolo de Atlantic. Greta Garbo se retrage la treizeci şi şase de ani după eşecul filmului Femeia cu două feţe („Femeia este un sfinx fără mister" -spunea. Thalasoterapia. ţara în care legăturile matrimoniale sunt respectate în cel mai înalt grad şi în care a fost elaborată ideea cea mai nobilă şi mai justă a fericirii conjugale. îşi arată.în trombă . Franţa nu pare grăbită să pornească în căutarea unei tinereţi veşnice. supunându-se unui ritual rigid. 96 . permit menţinerea corpului în cele mai bune condiţii. în lipsa unei informaţii suficiente. Căci nimeni nu e responsabil de codul său genetic. americancele teen-agers ar fi campioanele sarcinilor juvenile: 96 la 10 000 (faţă de 43 în Franţa). După acel dating urmează ucenicia necking-ului şi a petting -ului înainte de actul sexual „complet". Băiatul care se strecoară în cercul fetelor este luat peste picior. între 1981 şi 1984. în această competiţie istorică în cursul căreia lui Cranach i se opune Rubens. cocteilurile de vitamine etc. arta de a se acomoda cu starea respectivă) începe. renunţă la tutun şi la alcool.mai sunt şi acum? . Ea bea lapte. Prima etc) vor ridica osanale frumuseţii corpului. cel puţin. care are loc. Caracterul ei mixt este însoţit de o repartiţie a rolurilor. Trebuie să ne periem dinţii ( ba chiar şi limba. după cum se ştie. se pare. Lupta împotriva murdăriei ne vine din Lumea Nouă. indiferent de veniturile respective." ALEXIS DETOCQUEVILLE „Cum poate trăi o femeie fără privirea bărbatului. In activităţile sportive . Iar dacă natura ne-a blagoslovit cu câteva elemente inestetice şi reversibile. plin de răutate. Comisia ad-hoc este şocată de numărul mare de plângeri privitoare la discriminarea pe bază de vârstă. nefumătorii ar fi la fel de numeroşi ca şi fumătorii. aşa cum afirmă toţi medicii. potrivit unui raport a Institutului A. sportul. presa franceză de specialitate ne informează despre lupta victorioasă pe care o duce la Hollywood actriţa Martine Carol împotriva kilogramelor (să ne amintim că filmul Dragă Carolina datează din 1950. frumoasa din Casca de aur. Căci trebuie să îmbătrâneşti în deplină stare de euforie. desigur.sau există într-o foarte mică măsură . deoarece. încă din anii 1950. Silueta aproape androgină exprimă victoria voinţei asupra lăcomiei. iar Lola Montes. iniţiativa aparţine americanilor. băieţii sunt actori. aceaslă împlinire" nu rămâne fără urmări. trei sferturi din cheltuielile acordate îngrijirii danturii şi patru cincimi din sumele cheltuite pe medicamente. adică un milion pe an. în Statele Unite. o dată cu reapariţia ei de după război. Duşul american . a obezităţii. Dar. în momentul elaborării acestor rânduri. faţa răvăşită. din 1955). „care fanează tenul" etc. Ieşirile „în bandă" nu sunt tot atât de obişnuite ca în Franţa. să nu ezităm şi să facem apel la chirurgia estetică. care şi-au venerat întotdeauna bătrânii. obligativitatea unui regim alimentar a dus la scăderea spectaculoasă a maladiilor cardio-vasculare. în egală măsură. până în pragul agoniei. face sport. Un bărbat şi o femeie Aşteptarea „America e. film regizat de Max Ophuls.asigură curăţenia. numărul celor ce vor consulta un medic va fi. lacom spectator al vieţii şi al persoanei ei?" COLETTE Şcoala americană încurajează o anumită segregaţie sexuală.Pe planul „corpului câştigător". aşa cum se întâmplă la popoarele primitive. Marie-Claire. masajele. când tinerii. unprospătarea. pentru respiraţie) înainte de a ne culca şi să renunţăm la dulciuri pentru a evita cariile. se traduc o seamă de tratate americane de mare succes. Simone Signoret.esenţiale -. în anii 1960. Francezii erau . dar.ceea ce >e cheamă duşul-telefon: permiţând spălaturi localizate. Apoi începe sistemul aşa-numitului dating. alte preferinţe). Campania împotriva fumatului a constituit un succes. devine apostolul dieteticii. liftingurile. la aceeaşi vârstă ca şi în Franţa. câştig de cauză are cel dintâi.

încă din 1869. îi va procura o„soţie profesionistă" care va culca copiii. lucrurile au revenit la stadiul ex ante. curajos. pentru că ştie să le vorbească. ca şi în viaţa publică. e adevărat. are doar câteva franzeluţe pentru a dansa cu el. dar nu reprezentativ pentru întreaga populaţie) nu aduce dezvăluiri senzaţionale şi nu îngăduie să se întrevadă o „distanţare" semnificativă (şi nici o interacţiune) între sexualitatea franceză şi cea americană. Si adaugă că adulterul „nu are acelaşi rol ca în Europa. ura. nu există în societatea americană". Un bărbat şi o femeie Viaţa conjugală în vreme ce tradiţia franceză tolerează abaterile soţului (care.ale cărui rol şi funcţie trebuie redefinite tot timpul. invincibil chiar. antagonist? . că are o legătură cu un celibatar. cealaltă cu mine însumi".sau nu-şi au încă un echivalent francez. Nenumăratele cluburi şi asociaţii unisexuale. care. interesul. despre care nu suflă nimeni nici un cuvânt că era alcoolică şi pe jumătate nebună. care. dar rezistând tentaţiilor cărnii pentru a-şi îndeplini „misiunea" pentru care se simte învestit. »Reuşita" se impune în intimitate. se constituie într-o relativă marginalitate. persoana incriminată intentează o acţiune la tribunalul acestui stat şi obţine despăgubirile de rigoare. Americanul percepe femeia mai curând ca un partener . căruia i se atribuie o sexualitate perpetuă. fără îndoială. chiar în Statele Unite. dacă e alb. şi o silesc „în numele Bibliei" să părăsească secta respectivă. Francezul trece drept un mare admirator al femeilor. Iar următoarea anecdotă va ilustra această prohibiţie a adulterului. la Tusla (în Oklahoma. Grandioasa figură a lui Lincoln simbolizează solitudinea unuia din Părinţii fondatori. atâtea locuri comune care nu vădesc nici o trăsătură specific americană. unde. actul sexual e apreciat mai mult pentru tandreţea pe care o prilejuieşte decât pentru orgasmul la care . indiferent faţă de femei. iar Charlot. adică în zona de centru-sud a ţării. ca şi Alexandre Dumas. Anchetele efectuate în anii 1980 ne-au comunicat că rnajoriatea celor chestionaţi socot că mariajul lor e „mai reuşit" decât cel al părinţilor respectivi. cel secund. faţă de a sa mai cu seamă. devine suportabilă datorită mariajelor succesive". aşa cum poate fi ea văzută la Paris sau la Londra. aparţine mitologiei americane. divorţul fiind preferat unei coexistenţe furtunoase. şi 97 . Andre Maurois nota că „legătura făţişă.în cel mai fericit caz . în comparaţie cu negrul. etica (oficială?) americană condamnă adulterul. femeile au drept de vot.protagonist?. Dacă spaţiul francez e „o zonă intersexuală în care dragostea. societatea feminină. de pildă) -.ci doar în mod excepţional şi cu totul provizoriu (în calitate de conferenţiar. una cu soţia mea. dar separaţi) nu împiedică o considerabilă investiţie în cuplul conjugal. schimburi de cupluri etc) şi care au afectat mai mult California decât Middle West.Sarde). nu-şi au . puterea şi discursurile care tratează asemenea teme trec şi trec încă o dată în imediata apropiere a trupurilor" (M. un eşantion aşadar considerabil. După acele repuneri în discuţie care au avut loc între anii 1965 şi 1975 (experienţe comunitart. trei sferturi din băieţii şi fetele în vârstă de douăzeci şi cinci de ani credeau că .şi în aceasta constă importanţa acestei afaceri -. Gândeau. seducător. Masculul american ar fi complexat în comparaţie cu europeanul. Westernuri-le ne vorbesc despre măreaţa solitudine a eroilor. în care celălalt sex nu este admis . şi.divorţul e preferabil adulterului". 99% dintre bărbaţi mărturisesc că se masturbează („am mai mult sau mai puţin două vieţi sexuale. mama a patru copii. va găti şi. în Statele Unite din secolul al XlX-lea.Cavalerul solitar. fie că e vorba de lonely cowboy. acela de a tempera monogamia. foarte departe de toleranţa californianâ sau new-yorkeză). în perioada interbelică. în Statele Unite. In 1984. ca şi despre cei răi. Pentru bărbatul singur există un serviciu rent a wife. de Philip Marlow sau de Travis MacGee. să le elogieze. despre cei buni. a fost nevoit să se resemneze şi cu cele ale soţiei sale). Cunoscutul Rapport Hite (119 000 chestionare la care au răspuns numai „voluntari". bazată pe asociaţiile care sunt sprijinite de Biserică. cuplul nelegitim pe care societatea complice îl invită în fiecare seară laolaltă cu cuplurile legitime. trei membri ai „Bisericii Iui Christos" (două milioane de membri) acuză în mod public o femeie divorţată. la cină. de două decenii încoace. şi că nouă zecimi dintre aceştia afirmă că „prima cauză a fericirii lor" se află în chiar cuplul respectiv. va fi stăpâna casei.se ajunge. Şi totuşi. împotriva acestei ingerinţe în viaţa sa privată . acest apartheid relativ (egali. în vârstă de treizeci şi şase de ani. femeile preferă mângâierile îndelungi unui coit brusc etc. poate că în scopul de a le menţine la locul lor. unde. după un sondaj efectuat în 1966. contra unei sume de bani şi pentni o seară ( şi în deplină neprihănire). declară unul dintre cei anchetaţi). antieroul din Goana după aur. desigur. In legătură cu sexualitatea conjugală nu putem face decât presupuneri în încercarea noastră de a nu lua în consideraţie supoziţiile şi ideile convenţionale. Tusla e departe de Franţa.

Nu e nici o îndoială că. condamnării etice şi autorităţii medicale? Şi dacă răspunsul e afirmativ. Sensibilitatea franceză . chiar în intimitatea dormitorului. în ambele ţări. pentru o persoană respectabilă. aşa cum sunt? Despre cei care se ascund după paravanul unei vieţi familiale perfect 98 . structural. ministru al drepturilor femeii.precis delimitată. Confirmarea socială a specificităţii homosexuale datează. va urma divorţul. Achiziţionarea . să fie văzută intrând sau ieşind dintr-o sală de cinematograf specializată în proiecţia filmelor pornografice. Iar dacă am înţeles bine. „eliberarea gay" s-a extins şi în Franţa? Dar. în campus-urile studenţeşti.„iar uneori chiar de trei".. nu ezită să solicite sfaturile. Dacă e adevărat. obscenitate! Nu ştiu ce vrea să însemne cuvântul acesta. fără îndoială. numai o treime din cei chestionaţi condamnă asemenea comportament. Se citează mereu cartierul Castro Street din San Francisco. care laudă necontenit binefacerile liberei concurenţe şi repetă fără încetare că omul e capabil să se autodisciplineze. dacă e uşor să fii gay pe Castro Street şi la Saint-Germain-des Preş. renovând cartierul şi sporind numărul manifestaţiilor publice. mai rămân multe de făcut pentru a fi anulate cele două milenii de stigmatizare creştină. „Hardcore" în living? E întotdeauna neplăcut.mai tolerantă? mai puţin ipocrită? sau latină în tradiţia lui Aretino? . (Şi despre care homosexuali este vorba? Despre cei care se prezintă. O societate care persistă să-şi afişeze morala puritană poate accepta oare privatizarea acestui voyeurisme? Dar o societate mercantilă. oare. aceste informaţii sunt furnizate pentru toate apelurile interurbane. E. Dar acolo. de ce nu.anume că „lanţurile mariajului sunt aşa de grele că e nevoie de doi pentru a le putea suporta. Se menţionează şi o şcoală pentru tinerii homosexuali. să se erijeze în cenzor de fantasme? O seamă de asociaţii familiale şi de ligi feministe au făcut presiuni asupra autorităţilor locale. iar după acesta . dar găsesc că e cel mai drăguţ cuvânt din lume". în Statele Unite. Sesizată. Un sondaj american efectuat în 1957 indică o dezaprobare aproape unanimă a homosexualităţii. dar fără nici un fel de nuanţă. considerate a fi edificatoare. în iulie 1985. în vreme ce. filmele şi cărţile care se limitează la „stimularea relaţiilor sexuale" nu vor fi interzise. de la sfârşitul anilor 1960. aproape cu ostentaţie. Iniţiativa doamnei Yvette Roudy. Frontiera dintre propensiune şi consumaţie rămâne imprecisă. în Statele Unite ( în numele „comerţului liber şi cinstit"). nici în cazul acesta. care crede în competenţa specialiştilor. fără a se contrazice. unde aceşti gays (care reprezintă 17% din populaţia totală a oraşului) conduc viaţa culturală. în 1976. Aceştia (chiar şi puritanii?) au invocat. învăţaţii Republicii americane s-au arătat. ale unui psihanalist sau ale unui sexolog: încredere în perfectibilitatea cuplului şi încredere în priceperea experţilor. această „încuviinţare" era .sau închirierea . bisexuală.nu s-a preocupat de asemenea problemă. în apărare. iar parte din acestea au intentat proces negustorilor respectivi. Pentru a fi ajutat în asemenea problemă. Magnetoscopul permite de-acum înainte ca acestea să fie văzute . economică şi politică.fiecare speră -o nouă căsătorie. iar serviciile oferite de aşa-numitele call-girls nu provoacă plângerile apărătorilor virtuţii. cu neputinţă să ştim dacă procentul de homosexuali e mai ridicat în Statele Unite decât în Franţa.şi revăzute .şi este şi astăzi . deschisă la New York şi subvenţionată din fondurile publice. Nu stă în puterea autorităţilor să reglementeze imaginarul. autorii operelor „obscene" vor fi deferiţi justiţiei. la Tusla sau la Vesoul e riscant să-ţi afişezi asemenea preferinţe. efectul acesteia fiind aproape nul. care a propus spre votare o lege prin care se interzicea folosirea trupului feminin în reclame şi afişe publicitare a fost întâmpinată cu felurite ironii. Mici anunţuri foarte „private" se etalează pretutindeni.casetei se va face într-un mare magazin cât mai departe cu putinţă de locul de muncă sau de domiciliu. Dimpotrivă. Dar. existenţa dorită. Căci în numele respectului datorat vieţii private administraţia PTT refuză să furnizeze facturi detaliate privind convorbirile telefonice. O eliberare „gay"? Homosexualitatea se sustrage. aşa cum afirmau romanii. bineînţeles. mai sensibili faţă de etimologia cuvântului (obscenus. americanul. libera alegere a consumatorului. că natura umană e. ca şi în Franţa. rău prevestitor) decât faţă de această mărturisire a uneia din eroinele lui Moîiere: „Ah! Dumnezeule. Dacă dă greş şi această ultimă încercare.în living (copiii s-au culcat sau sunt la joacă) şi. Curtea Supremă a făcut o diferenţiere atât de subtilă între „lubricitate" şi "Concupiscenţă" încât contradicţia dintre etică şi profit nu a fost depăşită. poate ea oare. fără a o mai masca. ca şi în anumite oraşe din Statele Unite homosexualii au început să-şi ducă. influenţa „modelului american" nu e pe deplin confirmată.

dau înapoi în faţa consumării actului. însoţeşte socializarea individului.unde efectuarea unei activităţi nu este. Francezul îşi bate joc de „vânzătorul de arahide" şi de „actorul de mâna a doua". numărul femeilor care fac parte din populaţia activă e în continuă creştere un paralelism care nu implică nici un fel de cauzalitate. munca depusă. Dar mamde dintr-o anume suburbie rezidenţială din New York nu organizează oare. veleitari. în cazul acesta. Concediere ce contravine unei legi californiene din 1979 ce interzicea orice segregaţie în materie de muncă 99 . In 1984. ucide viaţa corpului înainte de a damna sufletul. o campanie în vederea înfiinţării unor cantine pe lângă şcolile primare publice? Fie că e vorba de cantine. 68% dintre ei se arată la fel de îngăduitori. ca francezul. în Statele Unite. Spiritul competitiv. pe care trebuie să-1 câştigăm. inechitatea „sistemului" virtuţilor sale personale.) pe seama absenţei mamei de la domiciliul familial. „Femeile de interior" sunt din ce în ce mai nemulţumite de asemenea condiţie. americanul ar dori ca viaţa să fie o necontenită ascensiune socială. insuflat foarte de timpuriu.aparţin acestei naturi. cucerirea unui teritoriu. că Atlanticul separă două lumi. în Statele Unite. în ambele ţări sporeşte numărul căminelor monoparentale. Retragerea limitei de demarcaţie nu a fost opera celor care cotizează pentru Asigurările sociale. O calomnie din care putem reţine că. Acumularea de dolari e socotită mai curând drept „semn" al reuşitei decât mijloc de a dobândi felurite bunuri. respinsă în cele din urmă de societatea globală. în definitiv. în mediile favorizate . e o adevărată mană cerească pentru fundamentalismul american. sinuciderile din rândurile tinerilor. Mediile de informare . Vitalitatea tradiţiei partiarhale îi determină pe bărbaţi să -devină bănuitori în privinţa femeilor active. datorită urmărilor unei naşteri dificile. care seamănă panică în sânul populaţiei şi-i mobilizează pe heterosexuali pentru „a recuceri" Castro Street.sau o parte din ele . care pot deveni nişte rivale pe plan profesional. în sondaje aceştia se arată politicoşi: în 1938. prima concediată. pentru o femeie. iar în 1976. etica protestantă continuând să alimenteze spiritul capitalismului. ca şi în Franţa.pun relele actuale (escapade. o funcţionară de culoare de la o bancă din California este concediată din pricina unei absenţe îndelungate. de creşe. care au devenit Preşedinţi. americanul ia în consideraţie riscurile asumate. în care părintele prezent este în general femeia. toxicomanie.cei care trebuie convinşi şi cei care trebuie combătuţi . Dragostea de muncă şi jocul de dame Americanul şi-ar închipui cu multă plăcere că francezul e un individ ale cărui permanente vacanţe sunt întrerupte de câteva scurte intervale de lucru. ci de desăvârşire a personalităţii . pe scurt. Se vede. moralitatea lui Carter. Dă greş? Riscă să piardă stima pe care şi-o poartă sieşi şi nu opune. Apariţia bolii SIDA. „protecţia" socială nu e ceea ce este aici. îndrăgostit de o muncă de care nu se poate lipsi. şi orice reuşită socială este. metaforic vorbind.„onorabile"? Despre cei care. Ultima angajată. anchetele efectuate în anii 1980 indicând faptul că americancele se declară mai puţin satisfăcute de viaţa de familie decât soţii lor. violenţele etc. femeia activă cunoaşte o situaţie precară într-o societate în care procentul de 4% al şomerilor este socotit drept „normal". o problemă de supravieţuire. ca şi în altele.bărbaţii caută să menţină raportul de forţe în favoarea lor. Acolo. de cămine de zi pentru copii. se află în fata noastră. Viclenia. bărbaţii o vor mânui cu forţa care este atributul lor evident. Căci dovada existenţei unei justiţii imanente şi a faptului că sodomia e un păcat mortal. de grădiniţe etc. deoarece. experienţa politică a lui Reagan. în veşnică stare latentă. trăindu-şi homosexualitatea prin intermediul unui joc himeric cu desăvârşire secret?) Concentrarea acestor gays în anumite locuri adevărate ghetouri? . energia învestită în activitatea care i-a îndrumat pe aceşti doi oameni către funcţia supremă. ci ca însăşi esenţa existenţei. Desigur. Şi nu aparţine unei carenţe legislative. Deoarece ( un mod oarecum excesiv poate de a vedea lucrurile) aici avem de-a face cu un război inlersexual.constituie o dovadă că aceştia sunt o minoritate aflată în defensivă. ci unei adânci convingeri că adultul trebuie să fie capabil să se protejeze singur. munca nu e concepută ca un atentat la viaţa personală. fiind considerată o armă specific feminină. este cazul unei familii din patru în Statele Unite (una din doua la negri). doar 28% din bărbaţi sunt de acord ca soţia lor să lucreze. în 1979. Un lucru care se repetă în suficientă măsură. Reuşita Profesională este condiţia sine-qua-non a desăvârşirii Personale. Acuzau oare pionierii natura atunci când intemperiile frânau marşul lor către Vest? Oamenii . să nu uităm că e întru totul contrar tradiţiilor americane să se solicite organelor publice unele prestaţii asumate „în mod legitim" de către familie.

problema maternităţii se pune în noi termeni. cinematograful fantastic (Noaptea morţilor vii.datorită maternităţii. copiii. Cazul se judecă în apel. nu perturbă în mai mică măsură „organizarea" datorită absenteismului. A doua este o deplasare a frontierei între ceea ce se mărturiseşte şi ceea ce se trece sub tăcere. oricât de respectabile ar fi. jumătate din populaţie îşi sfârşea zilele acasă. de depresiune nervoasă.chiar feministă fiind -îşi exprimă arareori ostilitatea faţă de bărbat şi dorinţa de a-i lua locul. Deontologia americană obligă medicul să-i dezvăluie bolnavului întregul adevăr. Stăpânul secretului. Bărbaţii dispun de două argumente: etica productivităţii nu obligă întreprinderile să ia în sarcina lor femeile însărcinate. In primă instanţă. faţă de mai puţin de 20% în 1985. de SIDA.) şi. tânăra mamă fiind asimilată unei persoane care a suferit un accident (medical). fie ea de naţionalitate franceză sau americană. care le consumă asemeni unor produse exotice. Nu vom reveni aici asupra locului pe care îl ocupă în societatea contemporană acest nou consumator de bunuri şi de servicii care este omul aflat pe patul morţii. deoarece. ci a devenit mai dureroasă. Statele Montana şi Connecticut nu acordă concedii de maternitate. a macabrului şi a diabolicului care îşi are originea. Banii mortului Prezentarea temerilor individuale şi colective ocupă un loc important în sistemul mediatic american. caz în care medicul e acuzat de o greşeală grosolană care a provocat moartea pacientului sau de o excesivă înverşunare terapeutică. alte state le autorizează. moartea ocupă ecranele. presa şi televiziunea le prezintă sau le imaginează cu o plăcere care răspunde în mod vizibil unei speranţe. Noaptea viermilor gigantici. fără îndoială. fiind de fapt în avantajul bărbaţilor). Asumarea a două maternităţi în decursul acestor zece ani înseamnă compromiterea viitorului (concediul de maternitate. reluate de operele lui Edgar Poe. Fie că e vorba de cancer. situaţie în care moartea nu a fost amânată. mişcările feministe vin în contradicţie cu propria lor tradiţie. In anii 1980 se vorbeşte foarte mult de nenumărate femei de patruzeci de ani care au născut în condiţii absolut normale. să aplice. video-clipurile (Thriller. Prudentă şi mai abilă. şi fără să se poată vădi nici un . Totuşi. După un sondaj efectuat în 1978 (Le Pelerin). de către medicul francez. a cărei scadenţă o şi fixează. Pentru o femeie care crede că propăşirea ei personală e legată de propria-i reuşită profesională. astăzi le revendică doar în beneficiul femeilor. Banca respectivă. Exorcistul etc. după ce denunţaseră odinioară tratamentele preferenţiale drept pretexte pentru aplicarea discriminării. Denumirea. tehnicile de detectare şi de prevenire a eventualelor anomalii ale fetusului perfecţionându-se în măsura pe care o cunoaştem. o practică discriminatorie. Se pare că în Statele Unite. scrie Simone de Beauvoir. care. echipa terapeutică este principala manipulatoare a „morţii". deoarece am tratat tema respectivă în alt capitol al volumului de faţă. Acolo. cu alte cuvinte. în ambele ţări. E un dispreţ care închide pliscul masculin. de mulţimea de tineri morţi în diferite accidente. O strategie privitoare la carieră se elaborează între douzeci şi treizeci de ani. de terorismul „orb" sau de apocalipsa atomică (Le jour apres). Problema în cauză este aceea de a şti dacă „modelul american" a provocat mimetismul (cauzalitatea) sau dacă este vorba de o aproximativă simultaneitate. 77% dintre francezi îşi doreau o „moarte brutală". Invazia profanatorilor de morminte. tergiversarea francezilor fiind imputabilă handicapului nostru tehni-co-ştiinţific. două din practicile americane par să se impună . de erorile ştiinţei sau de război. femeile au grijă să-si asigure „reuşita" profesională înainte de a da naştere unui copil. iar 53% mărturiseau că „nu voiau să ştie". Noaptea vârcolacului etc) întreţin în mod profitabil spaimele şi angoasele. dar cu zgârcenie. Soţul devine neliniştit. Americanca vrea să „câştige" pe toate planurile: în ceea priveşte meseria. Moştenitori ai unei literaturi populare a groazei. menajul. franţuzoaica . Vrea să-şi apere specificitatea.în mod progresiv . judecătorul a dat câştig de cauză patronului. susţinută de Camera de Comerţ şi de o puternică asociaţie patronală. de curând. ca şi aici. a răului diagnosticat („Aveţi 100 . medicul francez a ascuns timp îndelungat gravitatea bolii şi data probabilă a sfârşitului. Provocată de monştri (mai mult sau mai puţin antropomorfi). mai des decât în Franţa.| de interacţiune între una şi cealaltă. în romanele „gotice" ale secolului al XVIII-lea. are un efect perfid. contestă constituţionalitatea acestei legi sub motiv că-i obligă pe patroni să acorde concedii de maternitate. Iar creaţiile cele mai reuşite sunt exportate în Franţa. fie ele mari sau mici. adică să rezerve femeilor un tratament preferenţial. de superdoză sau de sinucidere. aşa cum există el în Franţa.şi în Franţa. prin anii 1950. „Noi nu dorim ca femeile să capete acel gust al puterii şi toate defectele bărbaţilor". Prima constă în controlul autorităţii medicale de către avocatul care a considerat că acest dying e o afacere lucrativă.

„influenţei americane". dentist de profesie. potrivit ultimelor sondaje. mortul este luat în stăpânire de mai marele cimitirului.. nici un lider politic din „opoziţia republicană" nu 1-a asimilat pe Franşois Mitterrand cu Lucifer şi nici pe Chiiac. pe toate canalele de televiziune. a epitafelor". O seamă de cărţi în care era expusă teoria darwinistă . cât progresului tehnicilor de investigaţie (ecografia permite pacientului să-şi vadă tumoarea) şi celui al terapiei (cancerele „benigne" fiind vindecabile. teme aşteptate (repetate în broşurile puse în vânzare în toate supermagazinele). iar 22% credeau în iad. poate. a 101 . adică în manieră „colbertistă". a inscripţiilor familiale. în Franţa. John Scopes. asemenea practică ar părea deplasată. Nici un fel de comparaţie cu ceea ce se petrece în Franţa. ceea ce însemna o încălcare a legii amintite mai înainte. cimitirele sunt ierarhizate din punct de vedere social. pe care îl rezumă în termenii următori: „Pompele funebre fac parte. iar reuşita unei vieţi îşi găseşte confirmarea în accesul într-un cimitir de primul rang. opinie care îl achită. mobilizează mai mult de cinci milioane de americani împotriva negrilor. staţionare). Giscard d'Estaing şi Barre cu o nouă Treime! Chiar şi în toiul „disputei şcolare". Urmează colectarea ofrandelor. moartea rezista americanizării5.a determinat apariţia diferenţelor culturale dintre Statele Unite şi Franţa. unde nu există decât vreo treizeci de „funerariums". viaţa privată a americanului este impregnată de ceea ce trebuie să numim credinţaîmpotriva presupusei „eliberări a moravurilor" care se manifestă în decursul „anilor nebuni". American Civil Liberties Union devine campionul luptei împotriva instigaţiilor fundamentalismului. în 1977. faţă de 65%. religia e un lucru prea serios ca să se sustragă marketingului. care permite contemplarea defunctului şi semnarea în registrul de condoleanţe fără sa te dai jos din maşină.sunt arse în valea fluviului Mississippide către pastorii ovaţionaţi de mulţimea credincioşilor. plin de maliţie. în cel mai rău caz. reacţie care se bazează pe personalizarea responsabilităţii si pe autonomia persoanei. în Statele Unite. de-acum înainte.cancer") se explică. Procesul acestui profesor a durat cincisprezece zile. Pompele funebre generale dispunând de un cvasimonopol. într-un articol consacrat aşa-nu-mitului Forest Lawn Memorial Park din Los Angeles. exploatarea pieţei morţii nu funcţionează în roai mică măsură. că la Los Angeîes „moartea devine o recompensă. odinioară „fiica cea mai mare a Bisericii".deoarece contraziceau Geneza . o lege din statul Tennessee interzice corpului didactic din învăţământul public să difuzeze vreo teorie contrară versiunii biblice în privinţa creaţiei omului. sau. cu condiţia de a cădea la înţelegere cu municipalitatea. potrivit publicităţii. Mai în adâncime. Privatizate în proporţie de 75%. un tânăr profesor de la un liceu din Dayton. Atunci se declanşează o dată în plus o reacţie tipic americană.ca să nu spunem exploatarea acestuia . Ea insistă asupra profiturilor realizate de antreprenorii de pompe funebre (funeral directors) datorită serviciilor pe care le oferă: toaleta defunctului. baptiştii şi metodistii reacţionează cu toată puterea bazându-se pe sensul literal al Bibliei. „cimitirul cel mai vestit din lume". în mai mică măsură. ultimă inovaţie. încă din 1930. In fiecare duminică. După acelfuneral director. 35% din francezi credeau în nemurirea sufletului. expunerea corpului cu faţa descoperită în funeral home. în 1925. faţă de 73% din americani. fără pierderi şi în câştig. DUMNEZEU E AMERICAN? în Franţa republicană şi în cea monarhică (Constituţia dinl958 modificată prin referendumul din 1962 dă măsura nostalgiei sale moniste). în American Way ofDeath. Jessica Mitford a descris sistemul comercial al acestei pieţe a morţii. a moderniştilor. potrivit lipsei de măsură a Americii. Paul Jacobs remarcă. îmbălsămarea. dar „â la iranfaise". Vovelle subliniază. căci numai mort poţi obţine o reşedinţă în Forest Lawn". 52% credeau în Cer. Evans. în Franţa. Imaginarul francez nu mai e bântuit de viaţa de apoi şi. Şi. a catolicilor. „vrăjitorul imperial". unde M. Modul în care e tratat mortul . susţinut de un avocat celebru. a evreilor. deşi Tribunalul îl condamnă la o amendă de 100 de dolari. acel drive-in funeral home. faţă de 85%. predicatorul iezuit nu s-ar mai bucura de audienţă. apar feluriţi predicatori ce dezvoltă o seamă de teme în legătură cu viaţa viitoare. la fel cu cea pe care o vom regăsi în epoca maccarthysmului. Nici chiar sub „jugul social-comuniştilor" veniţi la putere în anii imediat următori victoriei stângii din 1981. radio-ul şi presa mobilizează opinia publică. „degradarea monumentului funerar. Dumnezeu se manifestă cu o deosebită discreţie.. le spune elevilor că omul se trage din maimuţă. Biserica s-a ferit să acuze guvernul că ar duce o politică „liberticidă" şi a acţionat cu multă subtilitate pentru a-şi păstra şcolile. încă din 1963. din American way of life".

individualismul şi-a păstrat vechea lui formă clasică de «luptă a individului împotriva societăţii şi în mod deosebit împotriva statului». acel self-help capătă o importanţă necunoscută în Franţa (unde solicitarea autorităţii publice a devenit o pornire aproape instinctuală). drumul se află sub supraveghere: pe geamurile unei case din cinci. adesea. păstrarea ordinii cade în sarcina părinţilor. şi trebuie să fie. un tânăr cadru dinamic şi ambiţios. în contul forţei publice. şi care obţine sub un milion de voturi. »A trăi prin propriile-ţi puteri" Americanul spune că e „individualist". Orice „individualism" are drept temei o contradicţie. care. doi renumiţi demagogi. Aşadar. scrie Sartre. fără să intervină. dr. explicând astfel faptul că „excluşii" din Bronx sau din altă parte nu şi-au pierdut cu totul speranţa. ea este trecută. La întoarcerea. căci doar el singur poate. Bellah. aşa cum ne-o dovedeşte biografia negustorului din Philadelphia. inflexibil. pentru că acesta credea în „virtutea" cetăţeanului pe care. studentul munceşte cu îndârjire: şi vrea să dobândească un capital cognitiv proporţional cu investiţia). să vorbeşti tot timpul 102 . iar acest puritan îndârjit se îmbogăţeşte. care. atrage o clientelă enormă. Echipaţi cu walkies-talkies. Trebuie să acţionezi. De la şcoală până acasă. Ceea ce. Sunt pregătiţi oare francezii să pactizeze cu cohorta acestor „Euroyuppies"*. ci să te rupi de trecut şi să nu te încurci în rădăcinile lui. Atunci când o asociaţie de tipul acesta înregistrează o „victorie".bolşevicilor. să câştigi provocând stima celor pe care i-ai învins sau care au fost învinşi de alţii. mutilează.Townsend şi Huey Long. lansând sloganul: . în ţările anglo-saxone. se va baza Eisenhower. din Statele Unite. fără îndoială. respectând însă normele.denumire indicând. îşi coordonează acţiunile într-o Union for Social Justice. în America nu este vorba de aşa ceva"6. potrivit unor observatori americani. atunci magazinul său. Jean-Paul Sartre ţine o conferinţă în care relatează următoarea anecdotă: un negustor din Philadelphia extrem de auster consideră că beneficiul său este excesiv de mare şi scade preţul mărfurilor. ceea ce aduce prejudicii naturii spiritului autogestionar. locuitorii unui cartier rezidenţial se organizau în schimburi şi semnalau orice mişcare suspectă. protestant'. mişcarea se dezintegrează sub dubla influenţă a scandalurilor interne şi a derizoriului. mai târziu. Francezul spune °pe "dividualist". Persoanele de vârsta a treia sunt însoţite în mod benevol în timpul deplasărilor pe care sunt obligate să le efectueze. Să fie aceasta o versiune americană a fostelor SA? După atâtea manifestaţii de mari proporţii organizate la Washington. De altfel. Educaţia americană urmăreşte să insufle copilului dorinţa de a-şi câştiga autonomia (dezvoltându-şi toate virtualităţile. în cartierele periculoase neglijate de autorităţi. Şi. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să-ţi eviţi familia sau s-o renegi. Totul este posibil. răpesc.în câştig deci -un posibil semn al graţiei divine. Atitudinea poliţiei este îngăduitoare faţă de acest serviciu benevol de securitate. acestuia i se aduce la cunoştinţă că va trebui să-şi părăsească familia încă din anii adolescenţei. Studiile comparatiste ce au drept obiect mobilitatea socială din Franţa şi din Statele Unite demonstrează că o asemenea percepţie este în parte iluzorie. orice copil se va putea refugia acolo în caz de pericol.taxele foarte mari de înscriere la Universitate. Foarte tânăr fiind. Deoarece americanul e un om liber şi responsabil. fără îndoială. să trăiască prin propriile-i puteri". dar să te menţii „popular" în grupul semenilor tăi. având preţurile cele mai mici din oraş. vor datora prea puţin normelor americane. deoarece dubla finalitate a acestuia este singularitatea (antrenând „recunoaşterea") şi socializarea (în societatea globală sau într-o subsocietate). flagelează. francezii. locuitorii au vopsit trunchiurile copacilor în alb pentru ca eventualii agresori să poată fi reperaţi cu mai multă uşurinţă.JVative. „să devină el însuşi. dar ponderea trecutului va genera unele „coduri privind reuşita". Nu e „indecent" să-ţi etalezi banii. La alegerile prezidenţiale din 1936. dar morala atrage banii. stă la îndemâna tuturora. Purtând veşmântul şi cagula vechiului Ku-KluxKlan. maccarthysm-ul să sucombe datorită propriilor sale excese. după cum se afirmă. care. aşteptând ca. să rişti. potrivit expresiei lui R. un anumit semn arată că * Yuppie . ceea ce impune o anumită doză de conformism). e pe cale să se ivească? Fără îndoială că dorinţa de a reuşi pe plan profesional şi orgoliul naţional incită la acţiune. Dar e mai important ceea ce se crede decât ceea ce este cu adevărat. white. părea să pună în pericol alegerea lui Roosevelt. Mentalitatea puritană vede în reuşită . în această perspectivă foarte voluntaristă. Structurile sociale sunt percepute asemenea unor fluide şi nu asemenea unor vâscozităţi. la un moment dat. chiar dacă „procedeele" sunt asemănătoare. militanţii ucid. în 1948. nu numai banii provoacă apariţia moralei (deoarece aceştia plătesc sau se plăteşte pentru ei . Să fie vorba de acelaşi individualism? "entru noi.

tot atâtea indicii care ar îndemna un marţian . în încheiere. In vreme ce cizmele ruseşti tropăie pe solul democraţiilor populare şi al Afganistanului. i se întăreşte convingerea că americanii sunt nişte „mari naivi" sau nişte ipocriţi.în sfârşit . şi ne-am ferit cu multă grijă să căutăm un cuvânt franţuzesc echivalent („naş" nu ar fi fost rău. VIAŢA PRIVATĂ A AMERICANILOR: CONVERGENŢĂ. americanisme lexicale. cele ale lui Pinochet îi zdrobesc pe chilieni. Prefaţând traducerea franceză a Mulţimii solitare (D. Blugi. Codurile franţuzeşti de bună purtare au interzis multă vreme „etalarea reuşitei" („parveniţilor" şi „noilor îmbogăţiţi le lipseşte o generaţie" se spunea) şi orice discuţie în legătură cu salariile se considera „deplasată". Decolonizarea a surprins prin reapariţia unor culturi precoloniale considerate dispărute. 80% din persoanele interogate nu consideră că cel care „pornind de la zero a făcut avere" este un privilegiat. Nici un fel de planificare . Astăzi (1985). şi rămâne sceptic cu privire la posibilitatea de a se îmbogăţi şi de a beneficia de o ascensiune socială pe parcursul unei singure generaţii. lipit pe toate zidurile şi copios reprodus în toate ziarele. Dar cutare francez poate măguli oricât de mult a treia lume discutând la Phnom Penh sau strigând „Trăiască Quebecul liber!" căci zâmbitorul Big Brother din Washington se află acolo. Avem de altfel de-a face cu forţa . deoarece acest enunţ conţine o teză. totul depinzând de puterea dominantă. americanii se află în mijlocul nostru. VIAŢA PRIVATĂ A FRANCEZILOR. au reuşit să prindă cheag înlăuntrul acesteia. să ceri informaţii despre banii altora.că dictaturile pe care le susţin pot genera. Dar.să nu vadă în francezi decât nişte imitatori ai americanilor. Numele sponsorilor se pot vedea pe toate articolele de sport (fie că e vorba de persoane fizice sau morale). întrebării puse mai sus îi va răspunde viitorul.poate că şi cu onoarea .decât unele fragmente. Imperium-ul american se vădeşte a fi de un redutabil modernism. dar faptul că evocă în acelaşi timp şi Biserica. neafectându-se. iar 59% cred că „acesta a trebuit să muncească din greu".politic aşadar -. deoarece acestea îşi exprimă în deplină libertate adeziunea la un „model" de la care nu iau . prin aceasta. Dacă se duce în Statele Unite şi se documentează asupra aşanumitei „lumea a patra". intrăm în panică: cum să ne apărăm împotriva masivelor exporturi de produse americane atunci când un Buick va costa mai puţin decât un Peugeot 205? Iar atunci când Statele Unite înţeleg . în mai mare măsură. Detectarea defectelor altuia oferă o plăcere gratuită. la Manila. dorim. şi ar însemna o prostie să ţi-o refuzi. Asupra acestei probleme mentalităţile evoluează. le abandonează pentru a miza pe cartea unui „liberalism" controlat. drept reacţie. doar nemţii. e pur şi simplu exasperant: cum să ne plătim factura energetică? Dacă scade. Inserţia Franţei în americanosferă. de câţiva ani încoace. Aparent. nu a smuls rădăcinile vieţii private. suficient de sigur pe sine şi de autoritar pentru a le îngădui „aliaţilor" săi unele devieri de limbaj.de ei.şi să nu uităm. PARALELISM SAU O MARE DISTANŢARE? Rândurile ce urmează nu înseamnă şi o concluzie. obiceiurile lor centenare. în 1984 (sondaj efectuat de SOFRES).sau persan . să nu mai căutăm în literatura pe care ne-o prezintă America numai 103 .impe-rium-ului american de a se menţine şi de a se extinde fără a pune în discuţie identitatea naţională a popoarelor despre care nu se poate spune că sunt „aservite". Dacă dolarul urcă. Orice mesaj mediatic venit de dincolo de Atlantic este reinterpretat. Un afiş publicitar bancar. Edgar Morin scria: „Am început. ponderea trecutului este mereu prezentă pentru a ne aminti de nota specifică a celei franceze. idealul cu care tactul îl sfătuieşte să se identifice. Dar pe unicul plan care ne interesează aici. cu alte cuvinte inaccesibilă. preocuparea constantă a autorilor volumului de faţă este evitarea oricărei confuzii dintre viaţa cotidiană şi viaţa privată -. Mijloacele de informare din Franţa elogiază meritele lui Gilbert Trigano şi ale lui Bernard Tapie. Pe plan economic . pelerinaje la Mecca capitalismul etc. Cu toate acestea. Riesman). Fortăreaţa economică americană e aproape inexpugnabilă. fast foods. unele avataruri castriste. francezul nu vede (sau se face că nu vede) în numitul business man cel ce câştigă la money game. înfăţişează un bărbat care se adresează trecătorului sau cititorului în felul următor: „Mă interesează banii dumneavoastră". consumarea euforică a produselor mediatice.nici ca ipoteză . cel al vieţii private în sensul celei mai stricte intimităţi . unde se simte bine. tradus în funcţie de memoria noastră colectivă. iar cele ale lui Marcos „protejează".pentru a le integra . prostituarea femeilor şi a copiilor. Franţa se află în americanosferă. formă subtilă a unei colonizări tehnice şi gestionare. şi „lumea interlopă" ar fi fost mult prea amgibuu). şi japonezii. să ne reamintim faptul că se impune să facem o distincţie între cele trei niveluri ale existenţei sociale.nu e posibilă în viitor. un pic.

. 4. în parte. există şi astăzi). Modelul suedez este de fapt . bineînţeles. pentru „a rămâne în cursă". să denunţi contra-modelul. acel middle way de odinioară face parte. respectarea drepturilor omului). de imperativele economice mondiale. în vreme ce se vorbeşte despre americanizarea societăţii franceze.84. a hrănit-o cu o serie întreagă de imagini naive. 3. bogaţi şi fericiţi s-a metamorfozat. un univers de „familii dezmembrate"1. Se vorbeşte.necunoscut în Statele Unite (cel puţin în amploarea pe care o are în Franţa) . deoarece pelerinajul efectuat cu prilejul Zilei Tuturor Sfinţilor . încă din 1950. Dorita „modernizare" a Franţei trece printr-o adaptare tehnico-gestionară al cărei „model" ni-1 oferă Statele Unite.sau stagna . devenit statingerinţă. ci produsele. japonezii pornesc la cucerirea Statelor Unite.Ca şi familia sa.insolitul sau futurismul. ba chiar şi moral. Şi e foarte la modă. populat de planturoase Anita Ekberg. dar avem impresia că poate fi contestat cu cea mai mare uşurinţă. Levi-Strauss. având în vedere viitorul. 408. a legănat o întreagă generaţie de latini. ţara femeilor şi a bărbaţilor frumoşi. 1977.XIX. dar şi filosofic („fericirea"). Societăţii suedeze i se adaugă un referent nu numai material sau politic. p. exportându-şi nu oamenii. nu se mai află în palmaresul naţiunilor model. modelul suedez trimite la o noţiune de exemplaritate.cu viteză redusă. aflaţi în căutarea dragostei"3. p. în faptul că ascunde năzuinţa către universalitate (pacifism. de „oameni lipsiţi de griji. sublinierea diferenţelor.dar şi de tragicele eroine ale lui Bergman -. trebuie să alergi cât mai repede cu putinţă. „totalitarismul dulceag". acum. Mounier întrebându-se. Introduction â l'oeuvre de M. 2. ci să şi examinăm propria noastră imagine". Situations III. astăzi. Dar intimitatea şi tainele ei pot evolua . ajutorarea lumii a treia. în faptul că se află deasupra oricărei bănuieli6..mai mult decât pare . încetul cu încetul. solidaritate socială.P. p. Splendid efect lingvistic. Modelul suedez . dar. atât de lăudat şi atât de amplu prezentat. Aceasta e deja prezentă. de o societate franceză „cu două viteze". idila s-a destrămat. de fatale Greta Garbo . din punct de vedere psihologic. respectând însă acel „fundamentalism" cultural pe care nimeni nu se gândeşte să-1 renege şi al cărui vajnic nucleu este o „viaţă privată" ale cărei coduri subtile nu sunt de fapt cunoscute decât de noi? NOTE 1.-R Sartre. „modelat" de unele coduri specifice. în perioadele sale de lucru. „activul" japonez este. Modelul suedez. primii martori ai cetăţii fericite"5. Mauss. în faptul că baza ideologică a acestuia sunt consensul şi transparenţa. în acelaşi timp. Nici extrema admiraţie iniţială şi nici decepţia care a urmat nu sunt întâmplătoare. populat cu oameni plicticoşi. model social -a existat în mod cert (şi.J. ţinând seama. Termenul de model (merită menţionat faptul că acest cuvânt a fost creat în afara Suediei) este revelator. Dar ţara în care curge lapte şi miere. să nu fi fost decât o proiecţie imaginară a dorinţelor şi a temerilor francezilor? în orice caz. desigur.CI. „Sur Ie pouvoir symbolyque".Mărturie culeasă de autor. Annales ESC. Şi. 5. mai ales. 104 . Bourdieu. Adăugăm că. de sex „dezorientat"2. Acel eldorado sexual al anilor 1960.model economic şi politic. convertit în cele din urmă într-un miraj boreal. 6. „a fericirii pierdute"4. pe scurt. au exercitat o adevărată putere de seducţie asupra imaginarului francez. Statul-providenţă. pe care americanii încep să le importe. din rândul utopiilor. într-un ţinut sinistru. Confruntarea dintre vechea cultură franceză şi cultura sincretică americană a avut drept rezultat precizarea similitudinilor şi. despre mitul american („orice om poate deveni într-o bună zi bogat") sau chiar despre valorile americane. împreună cu Statele Unite.reprezintă cultul dedicate unui trecut familial.un model de etică socială. mai-iuinie. în care blânda frumuseţe feminină şi libertatea se aflau la loc de cinste. privat aşadar.. „dictatura molâie". deoarece acestea se află la apogeul acestui proces. acest model constituie poate un fel de imagine anticipată a unei noi ordini sociale. Din micul lor Arhipelag suprapopulat. „Ce înseamnă un om fericit?" cita: „Suedezii. morbizi şi înclinaţi spre sinucidere. Se va impune „modelul japonez"? Sau poate că Franţa îşi va inventa propriul său viitor. UN MODEL DE TRANSPARENŢĂ: SOCIETATEA SUEDEZĂ Suedia este una din rarele ţări care..

a fost utilizat de serviciile de stare civilă înaintea introducerii ordinatoarelor în administraţie. a tuturor domeniilor vieţii sociale. al „liberului acces la documentele oficiale"9. MODELUL ANTISECRETULUI Acest „model al antisecretului" vizează de fapt toate sectoarele vieţii sociale. astăzi. Informatizarea a accentuat.. Suedia a fost prima ţară europeană dotată la nivel central (1756) cu un serviciu de statistică. spre deosebire de situaţia din Franţa7. imperativul transparenţei are câştig de cauză8. bineînţeles. societatea suedeză sunt resimţite. Se întâmplă chiar ca un negustor particular de automobile să fie conectat printr-un terminal la numerele de înregistrare ale autoturismelor sau ca un serviciu administrativ de stat să utilizeze fişierul unei societăţi private specializate în strângerea de informaţii privitoare la solvabilitate. alte ţări în care ordinatoarele numeroaselor societăţi de asigurare să funcţioneze în comunicaţie cu cele ale serviciilor centrale de stare civilă. principiul general trebuie să prevaleze asupra secretului"10. „în caz de incertitudine. în plus. Administraţia fiscală recunoaşte în mod deschis (în presă. mai pronunţată poate în Suedia decât oriunde în altă parte. în sfârşit. Ridicarea secretului. legea liberului acces garantează fiecărui cetăţean dreptul de a lua cunoştinţă de cuprinsul documentelor oficiale. în Suedia banii nu fac parte din sfera confidenţialului.. nu rămâne mai puţin exemplară. facilitând realizarea unui enorm flux de informaţii mai cu seamă între sectorul privat şi administraţie. şi este tot prima ţară care a creat posibilitatea centralizării. . Totuşi. foarte semnificativă în Suedia. Modelul antisecretului a devenit un imperialism intolerabil. Creat în 1946. Din 1974. Dispoziţiile în vigoare precizează posibilitatea consultării pe loc a documentelor. oricine va putea sesiza imediat autorităţile judiciare. cu alte cuvinte de cuprinsul tuturor documentelor primite. denunţul este aproape instituţionalizat. obsesia eticii comunitare şi social-democrate constă în realizarea unei transparenţe totale a tuturor relaţiilor. informaţiile economice confidenţiale.. redactate sau trimise de către un serviciu public naţional sau local. reprobabilă. Suedia este de multă vreme o „societate informatizată". Declaraţiile fiscale sunt publice. regula stipulează că. în această ţară . De fapt. ca tot atâtea violări ale spaţiului privat individual. au căutat o transpunere a societăţii ideale. reuşita materială se expune vederii din plin. cât şi private. Dar transparenţa merge şi mai departe. în practică.Distincţia dintre privat şi public este.. în acelaşi timp. s-a numit ea însăşi „Franţa Nordului" . oricine poate consulta acel taxering kalender. o societate a transparenţei schimburilor. Şi se află în majoritatea fişierelor nominative suedeze. Comunicarea între diferitele fişiere nominative este facilitată datorită unui număr personal de identificare.francezii. în mod paradoxal. ca şi venitul pe care l-au declarat . Valorificată din punct de vedere social. atât publice. a tuturor informaţiilor privitoare la un individ anume.. deprivatizarea. desigur. în mai mare măsură decât alte popoare. din acest punct de vedere.toate acestea publicate de Ministerul de Finanţe. după cum vom vedea. starea civilă a tuturor contribuabililor din ţară. Publicitatea documentelor oficiale La acest imperativ participă în egală măsură şi principiul. chiar şi cele mai „private".care. acest număr. ce datează din anul 1766.). acest drept este limitat prin dispoziţiile legii asupra secretului. din punct de vedere moral. în caz că i se refuză accesul la o informaţie. la fel ca şi în Statele Unite. documentelor tradiţionale ale serviciilor publice li s-au adăugat şi informaţiile stocate pe ordinator. gestionarea publică a privatului: această deplasare a frontierei. a recopierii acestora sau chiar a obţinerii unei copii contra unei taxe. care exclud de la liberul acces unele domenii esenţiale (securitatea naţională. De unde deschiderea privatului către public. această stare de lucruri. Dar etica transparenţei absolute a raporturilor sociale şi idealul comunicării perfecte care caracterizează. un fel de anuar în care se află numele. unic pentru fiecare cetăţean. Banii fără mistere Astfel. 105 . sub o singură cifră. oricât de specific suedeză ar părea. de pildă) că delaţiunea este. bine cunoscut la urma urmelor. folosită pe scară largă: chiar pe plan etic.Fişierele deschise" Din cauza deschiderii excepţionale care caracterizează administraţia publică suedeză. dar. Nu mai există. în materie de fraudă fiscală. Provenind în mare parte din legea privitoare la libertatea presei. apărarea. în Franţa. adresa.

avea drept scop aplanarea litigiilor privitoare la delimitarea frontierelor dintre privat şi public (şi mai cu seamă apărarea „dreptului la secret" al indivizilor). datele aniversare. completată în 1982). cu supravegherea acestor fişiere şi cu rezolvarea reclamaţiilor legate de problemele respective. o transcriere a informaţiilor care o privesc. Această informatizare a societăţii poate fi percepută ca un instrument foarte eficace (şi chiar periculos) de control social. precum homosexualitatea. acea ombudsman parlamentară (care datează din 1809). 106 . sancţionarea obligaţiilor impuse de lege. un univers de statistici dezumanizate. mulţi observatori străini au văzut în aceasta confirmarea unei evoluţii către un stat poliţist. e mult mai greu de obţinut în cazul în care fişierul trebuie să conţină informaţii socotite a fi de natură „privată". Totuşi.Iar dacă acest lucru permite o anume transparenţă a indivizilor faţă de stat. devin astfel obiectul unor mari dezbateri publice. numai spre binele lui. Legea asupra informaticii (1973. aceloraşi constrângeri. transparenţa confirmă şi în cazul acesta regula. constituie una din caracteristicile cele mai originale şi mai puţin apreciate ale societăţii suedeze. „Carnetul monden" ocupă cel puţin o pagină. diferiţi experţi (economişti. cvasiautomată în general. informatizată. acest consens vădeşte un profund sentiment de încredere faţă de stat (sau faţă de întreaga comunitate. instruirea funcţionarilor. manipulând din umbră toate sferele „privatului" (de la sănătate la venituri. aceste anchete care precedă toate legile sunt efectuate de câteva comitete în care activează cot la cot o seamă de personalităţi ce aparţin diferitelor partide politice. îşi aniversează data căsătoriei sau care au trecut în lumea drepţilor. Anunţurile mortuare menţionează cariera domnului Andersson. înregistrările video. In sfârşit. îmbinarea aceasta dintre o societate modernă. dată foarte importantă în Suedia. în egală măsură. orice cetăţean are dreptul de a supune atenţiei ministerului punctul său de vedere asupra concluziilor anchetei respective. concluziile sunt trimise. şi mai cu seamă cea a împlinirii vârstei de cincizeci de ani. In care categorie intră datele furnizate de serviciile medicale şi sanitare. O instituţie ca cea denumită ombudsman este bine cunoscută în străinătate. serviciilor legislative din ministerele de resort. sau. orice persoană care figurează într-un fişier are dreptul să obţină anual. la situaţia profesională etc). în care absenţa discriminării sociale este frapantă. tot sistemul acesta (de la individul ca atare la administraţia publică) este integrat în aceeaşi morală colectivă şi se supune. prima de acest fel într-o ţară occidentală. reprezentanţi ai unor importante grupuri de interese. catalogaţi. violenţa etc. dar tot atât de importantă. în mod paradoxal. sondaje. este procedura marilor anchete publice. Numai serviciile publice care se conformează cu toată stricteţea prevederilor unui text legislativ sau regulamentar sunt autorizate să colecteze şi să deţină asemenea informaţii. e interesant de notat faptul că în Suedia această informatizare nu prilejuieşte practic nici o contestaţie. Nu există cotidian care să nu publice în fiecare zi într-o bună jumătate de pagină fotografiile cititorilor ca-re-şi serbează ziua de naştere. această societate de indivizi fişaţi. Taxichauffor (şofer de taxi). în special. sociologi etc). pentru a fi examinate. dar mereu în vigoare. trebuie să evităm acea viziune simplistă care face din societatea suedeză o lume în genul lui Orwell. De fapt. Practică deja veche. transparentă faţă de indivizi. în plus. O „societate de chipuri" Totuşi. fiecare e convins (şi poate pe nedrept) că aceasta nu va fi folosită niciodată împotriva cetăţeanului. în consecinţă. a creat printre altele un inspectorat de informatică însărcinat cu eliberarea autorizaţiilor pentru fişierele nominative. pur şi simplu. servicii care sunt invitate să aducă la cunoştinţa acestora avizul lor asupra măsurilor propuse. dimpotrivă. Werkstăllande direktor (director de întreprindere).. determină apariţia a numeroase articole în cotidiane. „Ombudsman" şi marile anchete publice în materie de hotărâri colective. la fel ca şi pt cea a domnului Svensson. cartea de psalmi sau chiar politica energetică. în urma unor audieri. fişierele privitoare la delincventă sau fişierele nominative ale Siguranţei publice şi ale Apărării naţionale etc. în orice caz. numerotaţi este şi. ci. chiar şi a unor anchete efectuate pe teren. Cea mai veche. Mai puţin cunoscuta poate. şi unele obiceiuri vechi. informatica trebuie să fie. primirea plângerilor. Subiectele cele mai „private". autorizaţia de întocmire a unui fişier. în sfârşit. o societate de chipuri.. chiar mai mult decât în Franţa. „intervenţiile din oficiu" ale autorităţilor publice în domeniul social. care girează de fapt această situaţie): în conştiinţa suedezilor. la fel ca şi fixarea preţurilor. prostituţia. la o dată convenită.

un anumit număr diritre membrii Bisericii de stat aparţine în acelaşi timp uneia din Bisericile protestante „libere". participarea ja serviciile divine fiind considerată atunci drept o obligaţie civică. Totuşi. universul fantasticului şi trollii. Dar această „deprivatizare" a sferei familiale capătă în Suedia un aspect cu totul deosebit. Că „funcţiile" care. că Lagerkvist a reuşit „această performanţă de a se menţine fără să-şi piardă cumpătul pe această funie rigidă întinsă peste tenebre. şi. în diferitele verigi ale lanţului de decizie. Condiţie care a fost anulată în 1951. în schimb. pastorul care oficiază slujba religioasă cu prilejul unei căsătorii e. cum. Ea rezumă astfel cele două imperative majore ale eticii colective: transparenţă în procesele de decizie şi realizare a unui consens privind măsurile care au fost luate. în acelaşi timp. fiecare copil născut cetăţean suedez devine în mod automat membru al Bisericii Suediei. sau să ne amintim de importanţa pe care o au în folclor. şi ofiţer al stării civile. interveni fiecare individ în parte. supranaturalul însă. surdă şi tenace. operă care e o nesfârşită şi dureroasă interogaţie religioasă. astfel că o căsătorie religioasă ţine loc şi de căsătorie civilă. Caracterul instituţional al Bisericii din Suedia îşi găseşte expresia şi în participarea publicului la ceremoniile religioase pe care le organizează. poate. mai mulţi credincioşi decât cele din alte ţări nordice. în literatură. Mai mult de 80% din copii sunt botezaţi şi primesc. Andre Gide. religie de stat11. data apariţiei Reformei. în sarcina Bisericii cade ţinerea registrelor de stare civilă. care-şi au originea în aripa evanghelistă luterană a mişcării de deşteptare religioasă {Văckelse rorelser) deosebit de activă la începutul secolului al XlX-lea. unde e şi înscris. proporţional vorbind. pe jumătate religioase din calendarul suedez. iar luteranismul. în mod cât se poate de sigur. In sfârşit.12. dar laică. Bisericile libere din Suedia au. Şi e suficient să analizăm opera unui scriitor atât de plenar suedez ca Păr Lagerkvist14. care le fixează salariul etc.olul unui instrument de unificare politică a Suediei. Suedia este aşadar. în cazul în care mama sau tatăl acestuia face parte din ea. aproape 65% din cupluri se căsătoresc religios. O Biserică de stat Puţini oameni ştiu că Biserica suedeză este o Biserică de stat. pe de alta. Familia „deprivatizată" Deschiderea sferei private către public este în mod neîndoielnic sensibilă în evoluţia structurii familiale. Căci nu este vorba numai de o imixtiune în spaţiul privat. Şi pentru a ne convinge e suficient să aruncăm o privire asupra numărului de sărbători pe jumătate păgâne. este o componentă de bază a temperamentului suedez. Şi invers. Astfel. Si astfel. Mai puţin de 20% din persoanele interogate declară că sunt practicante. însăşi existenţa acestei proceduri demonstrează. Biserica a jucat . La fel. neliniştea aproape metafizică. Această prezenţă formală a aparatului ecleziastic nu poate ascunde vădita alienare de care suferă religia în Suedia. realul şi spiritualul se află conciliaţi într-un mod mai subtil decât se pare. acestei angoase metafizice şi acestei culpabilităţi tenace care marchează atât de puternic imaginarul suedez. Biserica a început să funcţioneze »a o instituţie integrată aparatului de stat. pe de o parte. unul din cele mai secularizate. chiar şi în cinematografie. Iar în cazul acesta erau obligaţi să devină membri ai unei alte comunităţi religioase. unul din statele cele mai creştine şi. Biserica se află în mâinile statului. în ochii suedezilor poate că infernul nici nu există. sau disidente. ci mai ales. în general. altădată. autorul romanului Barabbas sau al Morţii lui Ahasverus. din punct de vedere oficial. altă conştiinţă chinuită. între lumea reală şi lumea credinţei"15. în vreme ce literatura şi cinematografia se mai fac încă ecoul acestei lumi spirituale. confirmarea în sânul Bisericii din Suedia. felul în care subiectele cele mai „private" în aparenţă trec în sarcina unor instituţii. Forţa legăturilor dintre Biserica Suediei şi stat este ilustrată prin faptul că abia din 1860 au fost autorizaţi suedezii să se despartă de Biserică. ca 107 . practic. scria în legătură cu Barabbas. cădeau în sarcina familiei sunt preluate acum de stat sau de colectivitate nu constituie o noutate în societăţile noastre moderne.Această procedură specifică Suediei joacă un rol esenţial în elaborarea deciziilor politice şi în stabilirea unui consens general asupra problemei dezbătute. Astfel că 95% din populaţia Suediei face parte în mod oficial din Biserica Suediei. totodată. Astfel că fiecare cetăţean suedez face parte dintr-o parohie. Morala colectivă şi religioasă de odinioară s-a transformat tot într-o morală colectivă. începând din 1523. administrarea cimitirelor1' etc. care numeşte episcopii şi o parte din cler.

în urma acestei imixtiuni, spaţiul privat să devină întru totul transparent, ca „secretul" să fie ridicat, adică să se ştie ce se petrece în perimetrul acestui spaţiu. Astfel, autorităţile suedeze efectuează o investigaţie sistematică privind paternitatea ori de câte ori primesc o cerere de ajutor financiar din partea unei mame celibatare sau divorţate, ori de câte ori există vreun dubiu în legătură cu paternitatea copilului. Orice bărbat care, potrivit declaraţiei femeii sau a prietenilor săi, pare să fi avut relaţii intime cu mama, este invitat să se prezinte în faţa autorităţilor pentru stabilirea paternităţii. Tatăl sau taţii prezumtivi sunt obligaţi, în caz de neînţelegere, să accepte analiza sângelui. La nevoie, hotărârea o ia tribunalul. în cazul în care a fost stabilită paternitatea, tatăl e obligat să plătească o pensie alimentară şi să asigure întreţinerea copilului. Justificarea unui asemenea procedeu e de natură mai lt etică decât economică: orice copil are dreptul să-şi noască tatăl. E de la sine înţeles că punerea în practică acestui principiu nu se face fără a fi însoţită de unele oaradoxuri. Unei femei singure care-şi doreşte cu orice ret un copil, de pildă, fără ca, ulterior, să intervină în vreun fel şi tatăl, i se va retrage ajutorul social dacă ea refuză investigaţiile obligatorii pentru stabilirea paternităţii. Deoarece, dacă femeia are dreptul să dispună de trupul său, aşa cum stipulează legea din 1975 asupra avortului, aceasta nu-1 are şi pe acela „de a aduce pe lume un copil fără a-i da acestuia numele tatălui". Aşa că, înainte de toate, primează dreptul copilului; şi chiar dacă femeia refuză ajutorul social, se va apela la toate mijloacele (ajungându-se până la tribunal) pentru a o determina să spună cine e tatăl, considerându-se că în cazul acesta este vorba de o problemă fundamentală care îl va urmări pe copil de-a lungul întregii sale vieţi. Nu există aşadar un secret al paternităţii. Filiaţia trebuie să fie şi ea transparentă şi stabilită cu toată certitudinea. Noua legislaţie suedeză privitoare la fecundarea artificială se bazează şi ea pe necesitatea unei transparenţe absolute. Aşa cum specifică Goron Ewerlof, judecător şi secretar al Comisiei însărcinate cu supravegherea fecundării artificiale: „Sperăm că însămânţările artificiale vor fi mai libere şi efectuate în mod mai făţiş decât până acum. Acţiune prin care se urmăreşte ca naşterea prin însămânţare să nu fie socotită un lucru de neconceput, situaţia respectivă să fie pe deplin asimilabilă celei a copiilor adoptivi, de pildă. în ceea ce-i priveşte pe copiii adoptivi, Suedia a renunţat de mult la secretul şi la micile mistere de altădată. Potrivit specialiştilor care se ocupă cu asemenea probleme, această atitudine i-a făcut pe copiii adoptivi mai fericiţi". Suedia este astfel prim ţară din lume care şi-a creat (de la 1 martie 1985) o legislaţie asupra însămânţării artificiale. Până atunci, însămânţările artificiale cu donator erau învăluite, atât cât era cu putinţă, în cea mai mare taină; în plus, toate referinţele privitoare la donator erau în general ascunse cu grijă (atunci când nu erau distruse). Importanta inovaţie adusă de noua lege - şi care, la urma urmelor, ilustrează la perfecţie modelul social al antisecretului - este ridicarea anonimatului donatorilor. Orice copil are astfel dreptul să ştie cine este tatăl său biologic, şi să cunoască chiar toate datele înregistrate la spital în legătură cu acesta15. Până în prezent, se depuneau mari eforturi ca aceşti copii să nu afle în ce fel au fost concepuţi. Astăzi, dimpotrivă: înainte de toate trebuie apărat interesul copilului şi, ca urmare, nu trebuie oprit să ia cunoştinţă de referinţele care-i stau la dispoziţie privind identitatea tatălui său biologic17. Comisia subliniază, printre altele, şi importanţa atitudinii sincere şi deschise faţă de copil. Şi recomandă familiei în mod special (chiar dacă, din punct de vedere legal, aceasta nu constituie o obligaţie) ca la momentul potrivit să i se dezvăluie copilului felul în care a fost conceput. Căci este vorba tot de, interesul acestuia, despre care s-a ţinut seama atunci când s-a hotărât să nu se autorizeze însămânţarea artificială decât cuplurilor căsătorite sau coabitând potrivit tuturor normelor maritale. Femeile singure sau făcând parte dintr-un cuplu lesbian nu sunt autorizate să beneficieze de o însămânţare artificială. Astfel se menţine, într-o ţară în care familiile monoparentale devin tot mai numeroase totuşi, referinţa la o structură clasică alcătuită din tată şi mamă; decizie motivată de o seamă de studii psihologice şi de psihiatrie. în consecinţă, se urmăreşte asigurarea, înainte de toate, a dezvoltării în cele mai bune condiţii a copilului. Adopţia este şi mai restrictivă deoarece nu este autorizată decât, cel mai adesea, cuplurilor căsătorite. Copilul, cetăţean cu drepturi depline La fel de revelator pentru cultura şi etica Suediei este şi statutul pe care îl acordă acestea copilului. In Suedia, copilul e considerat un cetăţean cu drepturi depline şi, totodată, un individ lipsit de apărare, care trebuie protejat aproape la fel ca şi alte minorităţi: laponi, emigranţi etc. Evoluţia cea mai evidentă către o „deprivatizare" a familiei se oglindeşte în acest statut al copilului, unic în lume. încă din 1973 există un 108

ombudsman pentru vârsta copilăriei, care joacă rolul unui „purtător de cuvânt" al copiilor şi a cărui funcţie constă în sensibilizarea şi lămurirea opiniei publice în legătură cu nevoile şi cu drepturile copiilor. Acest ombudsman nu are dreptul legal de a interveni în cazurile personale; în schimb, el poate face presiuni asupra serviciilor publice şi a reprezentanţilor politici, poate propune unele acţiuni pentru ameliorarea condiţiei copilului, în sfârşit, prin intermediul unei linii telefonice permanente poate oferi ajutor şi sprijin copiilor aflaţi în situaţii critice. Se observă aşadar că societatea . ză recunoaşte copilului (pentru aceleaşi motive ca tădată femeii imigrantului sau celei aparţinând oricărei Şlte minorităţi) o seamă de drepturi specifice, pe care o sti''itie specifică are sarcina de a le apăra, în scopul de ' favoriza integrarea cea mai armonioasă a copilului în etate si, totodată, respectarea individualităţii acestuia. Aceleaşi principii etice prevalează şi când este vorba de un copil imigrant. Astfel, acesta are dreptul la un învăţământ în limba sa maternă. Din 1979, statul acordă chiar credite pentru a permite tuturor copiilor între cinci ;i sase ani de a beneficia de serviciile preşcolare generale pentru cultivarea limbii materne, şi din ce în ce mai mult de cămine de zi în care copiii sunt repartizaţi pe grupe lingvistice omogene. Copiii imigranţilor dispun astfel de toate mijloacele pentru a-şi perfecţiona limba maternă şi a-si păstra cultura, putându-şi însuşi un bilingvism activ. Si în cazul acesta, integrarea este concepută numai în respectul identităţii culturale originare. Trebuie să recunoaştem totuşi că rezultatele nu sunt întotdeauna la înălţimea ambiţiilor. Mulţi dintre copii se integrează în mod nesatisfăcător şi într-una, şi în cealaltă dintre cele două culturi şi vorbesc prost şi o limbă, şi cealaltă. în pofida atâtor drepturi de care se bucură imigrantul (dreptul de a alege şi de a fi ales în alegerile municipale şi cantonale, dispersarea locuinţelor pentru a facilita integrarea, cursuri gratuite de limba suedeză, aceleaşi avantaje sociale ca şi autohtonii etc), societatea suedeză nu reuşeşte să realizeze o adevărată fuziune interculturală sau să constituie un melting-pot* ca în Statele Unite. Interzicerea bătăii Autonomia copilului în raport cu instanţele familiale, şi chiar parentale, se manifestă şi prin legea asupra interdicţiei pedepselor corporale. într-adevăr, din iulie >79, legislaţia suedeză care controlează raporturile dintre părinţi şi copii (Codul de filiaţie) interzice orice formă de pedeapsă corporală (inclusiv bătaia), ca şi sancţiunile morale sau „tratamentele vexatorii" (exemple citate de !ege: să închizi un copil într-o debara, să1 ameninţi sau sa-1 sperii, să-1 tratezi cu indiferenţă, să-1 iei în derâdere aţa de alţii). E drept însă că interdicţia respectivă nu era însoţită (cu excepţia provocării unor leziuni) şi de dispoziţiile penale de rigoare. Totuşi, orice copil poate reclama faptul de a fi fost lovit, autorul acestor acte de violenţă neputând, bineînţeles, pretinde că-şi imagina că are dreptul să-i administreze copilului asemenea corecţie: acest drept, odinioară „privat", secret totodată şi, într-un oarecare sens, chiar simbolic, ce aparţinea autorităţii parentale, nu mai există în momentul de faţă. Sfera politică, în diversele ei forme, controlează astfel, şi din ce în ce mai mult, spaţiul odinioară privat. Familia nu mai are responsabilitatea exclusivă a copilului. Căci nu familia îi stabileşte drepturile, ci colectivitatea în ansamblul ei, fie că e vorba de legi sau de protecţie socială. Copilul iese astfel din spaţiul privat, socializându-se din ce în ce mai mult în afara contextului familial. Raportul părinte-copil nu mai aparţine doar vieţii private, ci e girat de sectorul „public". Deoarece societatea, în totalitatea ei, răspunde de toţi copiii. De altfel, această stare de spirit e ilustrată de reforma introdusă în 1980 sub denumirea de „educaţie parentală"18. Această reformă propune, de o manieră facultativă însă, ca toţi viitorii părinţi să participe ia grupurile de dialog şi de educaţie în timpul sarcinii şi al primului an de după naşterea copilului. (Cei care iau parte la grupurile de părinţi în timpul orelor de serviciu au dreptul la o indemnizaţie cu titlu de asigurare parentală). Obiectivele „educaţiei parentale" năzuiesc „să contribuie la ameliorarea situaţiei copiilor şi a familiilor în sânul societăţii": „Colectivitatea şi instituţiile sale nu trebuie să ia asupra lor responsabilitatea copiilor, ci să facă efortul de a da părinţilor mijloacele de a-şi îndeplini sarcina"". E interesant de notat faptul că această asociaţie parentală, care reuneşte grupuri de părinţi şi îşi duce activitatea, în cea mai mare parte a timpului, în afara domiciliului, favorizează o experienţă comunitară. Educaţia parentală este, în acest sens, o formă de educaţie colectivă care solidarizează astfel o seamă de indivizi care trăiesc aceeaşi experienţă. Şi se continuă adesea prin integrarea mai activă a individului într-un grup; şi, de fapt, majoritatea 109

celor care încep să lucreze într-un grup al centrului de protecţie maternă îşi continuă activitatea la centrul de protecţie infantilă şi aşa mai departe. Noile reforme sociale contribuie astfel la consolidarea acestui caracter, în primul rând comunitar, al societăţii suedeze, favorizând tot ceea ce sprijină integrarea individului sau a nucleului familial în mijlocul grupului, în sânul societăţii. Fiind considerat cetăţean cu drepturi depline, copilul dez trebuie să-şi poată exercita dreptul, de îndată ce sta si gradul său de dezvoltare îi îngăduie, de a lua e hotărâri în ceea ce priveşte situaţia sa personală. Principiu care se aplică în mod special în cazul litigiilor se ivesc în urma unui divorţ: copilul trebuie să poată fi astfel parte în instanţele care privesc supravegherea şi dreptul la vizită şi la adăpostire şi să aibă posibilitatea de a obţine un sprijin juridic. Şi trebuie, în egală măsură, să fie reprezentat în cursul procesului de un împuternicit desemnat de Tribunal. în sfârşit, în caz de separare, copilul va putea opta pentru părintele cu care doreşte să rămână, cu riscul de a contesta acordul încheiat de părinţii săi prin bună înţelegere (fără totuşi să poată fi pus în cauză dreptul de vizită). Pe scurt, opţiunea copilului merită să fie exprimată şi apărată exact ca şi cea a oricărui alt cetăţean. Sfârşitul secretelor de alcov Dacă viaţa familială, după cum am văzut, se deschide larg către sectorul public, acelaşi lucru se întâmplă şi în ceea ce priveşte viaţa conjugală. Astfel, încă din 1965, actele de violenţă sexuală (de pildă violul) comise în cadrul mariajului sunt pasibile de urmărire penală. Tot astfel, din 1981, femeile maltratate (bătute) nu mai trebuie să depună personal plângere împotriva soţului sau a concubinului; e suficientă declaraţia unei a treia persoane pentru a-1 acţiona pe agresor în judecată. în Suedia, homosexualitatea nu mai e, bineînţeles, considerată ca o perversiune sexuală (sancţiunile penale au fost de altfel abolite încă din 1944). în 1970, ca urmare a puternicului curent de liberalizare a moravurilor, homosexualii pun bazele unei Organizaţii naţionale pentru egalitatea drepturilor sexuale (RFSL20). în 1980, este lansată o vastă anchetă guvernamentală pentru a se putea trece la reforma legislaţiei privind homosexualitatea şi a zădărnici astfel orice fel de discriminare. Comitetul însărcinat cu organizarea acestei anchete propune nu numai o serie de legi care să garanteze totala egalitate între hetero şi homosexuali, dar şi un sprijin activ pentru cultura şi organizaţiile homosexualilor; posibilitatea unei coabitări instiţuţionalizate a cuplurilor de homosexuali, conferin-i-li-se aceleaşi avantaje ca şi căsătoria, a fost, de asemenea, pusă în discuţie. E interesant de notat faptul a această inovaţie în ceea ce priveşte moravurile emană chiar de la instituţiile respective (în cazul de faţă ancheta guvernamentală'1)- în mod paradoxal, această iniţiativă a dat naştere unei vii contestaţii din partea unor grupuri de lesbiene, care considerau că se încearcă integrarea lor într-o instituţie familială desuetă care nu avea motive să ofere vreun privilegiu. Datorită acestor noi revendicări, legea nu mai avea în vedere cuplurile, homosexuale sau heterosexuale, ci indivizii, indiferent de relaţiile dintre ei. în cele din urmă, datorită legii, în Suedia nu mai e posibilă căsătoria dintre homosexuali. Sexualitatea Cu mult înainte de „revoluţia sexuală" dintre anii 1960 şi 1970, caracterul cu precădere privat al sexualităţii fusese atacat cu violenţă prin apariţia educaţiei sexuale. într-adevăr, încă din 1933, fusese creată Asociaţia naţională pentru informarea sexuală (RFSU22), societate nelucrativă care urmărea „promovarea unei societăţi lipsite de prejudecăţi, tolerantă şi deschisă tuturor problemelor pe care le puneau sexualitatea şi viaţa în doi". Aceasta urmărea nu atât liberalizarea sexualităţii, cât lupta împotriva bolilor venerice şi a avorturilor. Totuşi, din acea clipă, accentul care fusese pus pe informaţia sexuală a antrenat ridicarea progresivă a tabuurilor. In 1938, o nouă lege asupra contracepţiei şi a avortului abolea interdicţia datând din 1910 referitoare la propaganda şi vinderea mijloacelor contraceptive. Dispoziţiile legale privitoare la avort fuseseră modificate şi ele23. în 1942, educaţia sexuală este recomandată în şcoli, iar în 1955 devine obligatorie. Bineînţeles, directivele şcolare au rămas, în privinţa aceasta, oarecum conservatoare (unicul scop al relaţiei sexuale fiind procreaţia în cadrul căsătoriei). Dar, foarte repede, sexualitatea propriu-zisă sau, cum era denumită în revista Le Monde din decembrie 1973, „Viaţa în doi" - este studiată în clasă, chiar de la vârsta de şapte ani24. în lecţiile respective se subliniază că „actul în sine trebuie să se bizuie pe o afecţiune reciprocă şi pe respect mutual"; sunt abordate, de altfel, şi unele probleme mai delicate precum „onanismul, frigiditatea, homosexualitatea, contracepţia, bolile venerice şi chiar plăcerea". După care 110

la rându-i. Fantasma aparţinea lumii secretului şi a posibilului. de o dezbatere asupra cenzurii. în pofida a numeroase scene îndrăzneţe. trecând prin voyeurisme. regizat de Vilgot Sjoman. în ceea ce priveşte revoluţia sexuală a anilor 1970. farmaciile sunt obligate prin lege să deţină un anumit stoc de articole contraceptive. această hotărâre a cenzurii avea să provoace dezbateri furtunoase. egalitatea obligă: de la homosexualitate la zoofilie. adăugând şi câteva variaţii pseudoperverse. Nimic nu e sugerat. dar nu a fost cenzurat. în legătură cu acest subiect. deoarece. apoi. sexul părăseşte în mare grabă domeniul prezervativelor şi al şerveţelelor igienice pentru sluji drept suport tuturor felurilor de reclame pentru produsele de consum. şi nici chiar cu Bijuteriile indiscrete ale lui Diderot. Cu această unică excepţie.RFSU) invadează ziarele şi blicatiile publicitare. Ridicarea cenzurii Această demistificare a sexualităţii. Unica literatură uşoară şi libertină datează din secolul al XVIII-lea. în sfârşit. nu apare pe ecrane decât după suprimarea unei scene în care câţiva tineri obligă o femeie să aibă relaţii sexuale cu un câine. în anii 1960. în urma cărora filmul a fost autorizat în întregime (1964). dar să si vândă. cenzurarea filmelor e abolită în mod definitiv (exceptându-se de la aceasta scenele de excesivă violenţă) chiar în acest an. orice fel de imaginar şi. în f începând din anul 1964. Acesta este. Interesant de remarcat. Dreptul la plăcere Şi astfel. sensul ascuns sau implicit. în 1959. în care era vorba. de omosexualitatea masculină şi despre sexualitatea handicapaţilor psihici. Şi mai mult despre limbajul dragostei. ca Justine sau Histoire d'O. în mod egal. revoluţia sexuală suprimă aparent cele din urmă tabuuri. în sfârşit. dar filmul 491. legitime. Un film care a provocat o polemică în urma căreia s-a hotărât să fie interzis copiilor. publicitatea privitoare la tptive (patronată de Asociaţia pentru încep Cloacele contraceptive (patronată de Asociaţia pentru formaţia sexuală . goi până la mijloc. dar care doptă adesea un ton glumeţ şi atractiv. în 1971. literatura suedeză . „scandalos". fără îndoială. Acest film a contribuit la atestarea reputaţiei Suediei în materie de libertate sexuală. dreptul la plăcerea sexuală. reprezentarea ei reală (live shows) sau iconografică anihilează orice fel de mediaţie. Pornografia Pornografia este. Suedia exportă filmul Hon dansade en sommar (N-a dansat decât o vară). aceasta nu stabileşte nici un fel de mediaţie între spectator şi obiectul dorinţei sale. ceea ce a fost educaţia sexuală pentru cea a anilor 1940-1950. Apoi. deja. motivul pentru care literatura pornografică pare atât de monotonă şi atât de anonimă. In 1963.urmează o serie de dispoziţii administrative! în 1946. Au fost difuzate o seamă e filme în care se dădeau diferite informaţii asupra sexualităţii . dictată în primul rând de grija eliminării bolilor. în care îmbrăţişarea dintre Folke Sundquist şi Ulla Jacobsson. Manualele de educaţie sexuală precizează funcţionarea tehnică a sexualităţii. nimic care să echivaleze cu opera lui Bataille sau cu cea a marchizului de Sade. a determinat un succes considerat. în filmul aceluiaşi Sjoman. desigur. Către anul 1965. Si constituie poate manifestarea cea mai directă a sexualităţii. căci este sau în mod direct pornografică sau hotărât educativă.în special cea din domeniul sexului . Sunt curioasă. tehnică. totul este exhibat. încă din 1957. După dreptul la informaţia sexuală. au căzut din cinematografie şi ultimele tabuuri sexuale. revistele pornografice prezintă de fapt acelaşi lucru. Deoarece această publicitate are un scop dublu: să informeze. la limită. Din momentul acesta au început să lucreze diverse comisii pentru a se modifica o legislaţie >e care o considerau depăşită. Pornografia reprezintă astfel un anume declin al imaginarului fantasmagoric. Totuşi. însăşi noţiunea de „atentat la 111 .'printre altele. al evocării metaforice a corpului. şi nici dezvăluit. a fost însoţită. regizat de Ingmar Bergman. vânzarea acestora este autorizată si în alte unităţi comerciale: sexualitatea piaţa publică.nu cultivă litota.ca Limbajul dragostei. O publicitate care se doreşte în Primul rând informativă şi. încep să apară pe ecrane scene cu homosexuali. este proclamat. de asemenea. Pe planul legalităţii. este şi faptul că în literatura suedeză nu există nici un roman propriu-zis erotic. care aborda tema plăcerii sexuale a femeii. în sensul literal al termenului. orice transgresiune. Această proclamaţie se doreşte fără nici un fel de excludere. subînţelesul. De fapt. în epocă. cenzura permite difuzarea filmului Liniştea. spre deosebire de erotism. a mizeriei şi a ignoranţei. când Suedia era denumită „Franţa Nordului". toate comportamentele sexuale sunt.

Cum ar fi violenţa. este oferită de prostituţie. De fapt. care au denunţat cu eoare si în mod deosebit modul în care ilustrează Iteratura pornografică raporturile bărbat-femeie. de a constitui o transgresiune . Corelate unei eficace acţiuni de reinserţie socială a prostituatelor27. Prostituţia O excelentă ilustrare a acestui reflux. al revistei Play-boy. revista va dispărea foarte repede. va deveni incontrolabilă. şi mai cu seamă a rolului pe care 1-a jucat aici buna funcţionare a instituţiilor. imaginare. amintitele live shows au fost interzise încă din 1982. mai ales. îndeosebi. fiind mai puţin numeroase. păzite cu străşnicie. în 1965. în prezent.asistă la o foarte vizibilă extindere a prostituţiei în Suedia: în epoca de vârf (1970-1972) numai la Stockholm existau mai mult de o sută de „institute de masaj" sau de „ateliere de pozat"26. astfel că astăzi apărătorii din 1960 ai prostituţiei îşi gun întrebări asupra caracterului „eliberator" al acesteia. numărul celor care pledau în favoarea unei prostituţii mai libere şi mai puţin disimulate sporeşte. care.. ea a ridicat terdictiile formale. se sustrag deschiderii.bunele moravuri" dispare. oferind cititoarelor sale câteva exemplare de pin-up masculine. se concentrează. J. poetice. şi nici aici. încă din 198028. dezbaterea asupra sexului. clientul. Faţetele privatului în această societate.. unei specialităţi suedeze de renume internaţional. înlocuită prin de delict sexual"". în orice caz s-a banalizat.locuinţa. violenţei cu sexul. după cum se recomandă.. refluxul nu va întârzia. să se inspire din arhivele revistelor dedicate homosexualilor). ca şi. va declanşa o polemică între partizanii desfiinţării prostituţiei (mişcările de femei în special) şi cei care aveau convingerea că penalizarea prostituţiei. mai rămân câteva zone întunecate. subliniau şi faptul că prostituţia era o neîndoielnică modalitate de a satisface în exclusivitate sexualitatea masculină. sau. Punct final. După această dată. care a avut loc în epocă. pornografia nu va mai avea în vedere decât o clientelă predominant masculină. preconizează o socializare a prostituţiei. în societatea suedeză există câteva interdicţii. din oameni de afaceri străini. proxenetul). frecventă în publicaţiile pornografice. în acest sens merită să cităm o anecdotă. în mod paradoxal poate. alcoolismul.. un netăgăduit declin al prostituţiei. dar fără să modifice în profunzime "\emele tradiţionale. a ajuns la concluzia că. iar din 1980 începe elaborarea unui proiect mai precis de integrare a prostituatelor. dacă astăzi acel uriaş val pornografic al anilor 1960-1970 nu s-a domolit. poate domeniul în care consensul e foarte fragil şi controlul social deosebit de contestat. că prostituţia. în aparenţă cel puţin. Erikson. în urma acestui raport au fost adoptate o serie de măsuri legislative cu caracter restrictiv. Şi a fost reprimată în mod egal asocierea. adică remunerarea acesteia de către Asigurările sociale. Violenţa 112 . eliberarea sexuală a 1960-1970 se vădeşte în parte fictivă. Pe de altă parte. De fapt. In 1964 apare revista ilustrată Expedition 66. aşadar. câteva spaţii. aceste locuri ale privatului sunt geografice . eschivându-se. vaporul. dacă nu prevăd condamnarea clientului (excepţie făcând cazul unei relaţii sexuale cu o minoră).. pretutindeni hăituită şi totuşi prezentă. 'departe de a fi anihilată. se înfiinţează o comisie însărcinată cu studierea problemelor legate de prostituţie. din onestitate tipic suedeză. In sfârşit. echivalentul feminin. insula -. adesea. nu înseamnă că nu sunt mai sever protejate. în sfârşit.. în special. Raportul.. Aceasta este în orice caz teza pe S°re o apără feministele suedeze. In 1976. „în acest caz nu era vorba de un patrimoniu cultural suedez care trebuia ocrotit". din lipsă de cititoare şi mai ales din lipsă de. începutul anilor 1970 . unanim condamnată. asupra tuturor formelor de violenţă (inclusiv a violenţei sexuale).adică chiar în momentul în care sexul încetează. fiind clandestină. Totuşi.. atât de aproape de transparenţă. redactoarea. constatând că clientela este formată în cea mai mare parte din oameni maturi şi. era in mod special asociată cu drogurile. narece" privind mai cu atenţie. Si demonstrau. comisia însărcinată cu studierea problemelor legate de prostituţie. permit în schimb condamnarea pentru proxenetism a oricărui proprietar de local în care se practică prostituţia. în Suedia. aceste texte au provocat. în acelaşi timp. revoluţia anilor 1960-1970 nu a reuşit să „elibereze" în mod efectiv femeia. Noile articole. modele (Nina Estin. foarte detaliat şi analizând toate nivelurile prostituţiei (prostituata.

De tapt. se face elogiul temperanţei. lupta împotriva drogurilor duce la un consens aproape unanim. Extrema severitate a legilor suedeze în materie de alcool (pedepse foarte severe pentru conducere în stare de ebrietate. ci şi de prevenirea acesteia. în Suedia. violenţa. începând din anul 1979.T societatea catifelată" suedeză. cu toate că majoratul legal este de optsprezece ani etc. a consensului.1 litri pe cap de locuitor adult faţă de 17 litri în Franţa.nici o problemă nu dă loc la discuţii atât de pătimaşe . dar tenace. otnvit moralei oficiale. Aperitivul sau păhărelul zilnic devin. în mod oficial. Calculat în alcool pur. nu numai datorită preţului ridicat al alcoolului. fără ca ritualurile comunicării să justifice asemenea acţiune. băutura nu e admisă decât în unele ocazii bine statornicite. era de 7. Nu cu mult timp în urmă. Suedia interzice vânzarea jucăriilor agresive. benzi desenate denumite violente. şi care iese de acolo cu câteva sticle disimulate cu mare grijă în ambalajele lor. consumul în Suedia anului 1979. violenţa constituie unul din cele din urmă spaţii necontrolate ale societăţii suedeze. M. împotriva abuzului de stupefiante a devenit din ce în ce mai acerbă. fertile pepiniere de oameni politici. Aceste cifre situează Suedia în jurul locului al douăzeci şi cincilea pe plan mondial în ceea ce priveşte consumul total de alcool. un parlamentar din trei era afiliat la o organizaţie de temperanţa. lupta. Suedia nu face . care obliga cumpărătorii să prezinte un livret de raţionalizare. dar mai ales pentru că în aceste locuri se exercită un control social al colectivităţii. publică. cunoscută sub denumirea de „sistem Bratt". fără motivaţie „socială" . în 1978. care sugerează războiul. importanţa care i se conferă alcoolului în dezbaterile politice . care face coadă la Systembolaget (magazin de stat în care se vând băuturi spirtoase). Cu mult înainte de secolul al XX-lea. în sens mai profund. claie peste grămadă.) ne pune în imposibilitatea de a înţelege dacă totul se referă doar la statistici. reglementarea vânzării alcoolului fiind foarte restrictivă. pe plan politic.se explică în mare parte prin influenţa membrilor ligilor de temperanţa. Una din pedepsele cele mai grele prevăzute de legislaţia suedeză e ani de închisoare) se aplică infracţiunilor comise impotriva legii privitoare la stupefiante. în comparaţie cu alcoolismul. în Suedia. prin tradiţie. şochează ceva mai t De unde înverşunarea cu care e urmărită. este un act cvasitabu pe plan public.distincţia dintre „drogurile uşoare" şi „drogurile H " Totuşi. întocmai cum. violenţa. De asemenea. dacă nu are o frecventă semnificativ mai mare decât în alte părţi (uşor ferioară celei din Franţa. fabricarea şi vinderea produselor alcoolizate erau supuse reglementării. iar legile antialcoolice sunt. Cum de altfel aceştia se şi laudă cu capacitatea „de a ţine" la băutură. nu autorizează nici măcar folosirea haşişului. Suedia. statistici privind fenomenul drogurilor etc. privată sau publică. suedezii încalcă asemenea oprelişti cu multă plăcere. 113 . nişte acte secrete neîngăduite şi blamabile. Dar numai la începutul acestui secol. Alcoolul apare astfel ca unul din posibilele puncte de ruptură ale consensului. Deoarece unanimitatea în ceea ce priveşte condamnarea alcoolismului nu e decât aparentă: în spaţiul lor privat. iar statul consideră violenţa făţişă. precum rezultatul violenţelor din spaţiul privat . de pildă (în noaptea de Sfântul °n sa" de sărbătoarea rituală a racilor din luna august CK de altfel. de unul singur. ci suedezul de mijloc. o expoziţie intitulată: Violenta atrage violenţa" etala. într-adevăr. o condamnare surdă. iar beţia e una din temele favorite ale scheciurilor televizate. estimări ale numărului de copii ucişi în fiecare an în accidente de maşină. mişcările care promovau temperanţa. au impus adoptarea unei legi unice în lume. Dupont ar ieşi dintr-un sex-shop. nefiind admis nici pragul de 0. la limită. spre deosebire de Spania. de pildă). Alcoolismul Alt spaţiu necontrolat: alcoolismul. până la "ea mai privată dintre toate (interdicţia de a bate copiii la nate) si până la cea mai derizorie: astfel. începând din anul 1968. reprezintă o ameninţare a ordinii. de sărbători. proporţional mult mai numeroşi în Parlament decât în rândul populaţiei. e la fel de necuviincios să bei acasă. în schimb. interdicţia de a cumpăra alcool înainte de vârsta de douăzeci şi unu de ani. nu beţivanul înrăit. internă sau externă. în Suedia se bea deosebit de rar în locurile publice. Asemenea severitate poate fi înţeleasă numai în cazul în care facem o incursiune în istoria ţării. ferindu-se să-şi recunoască vecinii. şi. nu numai de interzicerea violenţei.5 grame de alcool în sânge. atunci oamenii beau pentru a se îmbăta. beţia este hărăzită dispreţului public. de fapt.fie ele părinteşti sau ludice.în fond. în Franţa. Si astăzi chiar. şi care deveniseră foarte puternice în Parlament. toxicomania instituie o problemă limitată din punct de vedere cantitativ. A bea. Este vorba. de pildă. Asupra celui care bea apasă un stăruitor sentiment de culpabilitate. a consuma alcool nu e un act lipsit de importanţă.

într-o societate de altfel atât de puternic comunitară. natura.Violenţă. caracteristice oamenilor singuri: poporul suedez. Nici conversaţia nu e. cu acest individualism atât de înverşunat. Germania. îşi împrăştie lumina strălucitoare şi eliberatoare. aşa cum sunt ele prezentate în filmele lui Ingmar Bergman sau în teatrul lui Strindberg au aceeaşi nuanţă dură. un succes formidabil. frumosul film al lui -l Lindblom. stuga îi îngăduie suedezului să-şi regăsească.. deosebit de speculat în opera cinematografică a lui Ingmar Bergman . acest spaţiu intim. Refugiu real. „privat". Căci acestea sunt ultimele î'patii necontrolate în întregime de sfera politică. care surprinde pe orice străin aflat în vizită în Suedia. Strigăte şi şoapte. după cum am văzut. această lume I rii această comunicare atât de intimă cu natura. însăşi violenţa în această relaţie intimă dintre doi oameni este reţinută. cu o sinceritate neaşteptată despre orice subiect. până la dramaticu-i deznodământ. extrem de pedant. „Misticism şi poezie fără transparenţă. unde-şi va căuta individul un refugiu privat? în locuinţa sa particulară. eroul. E. ca şi în cinematografia suedeză. şi de cele mai multe ori evenimentul se trece sub tăcere. natura. crima pasională. în Suedia. în care indivizii caută. Utudine primitivă . directe şi neprotocolare. se derulează în întregime. zvorul din care se adapă individualismul scandinav. Nici un suedez (sau aproape) nu-şi va părăsi ţara în frumoasele luni mai-iunie. o puritate originală.. dispunând de un confort sumar. 114 . în decorul plin de farmec al unei splendide locuinţe aflate pe malul apei. regizor şi alter ego al lui Bergman. întocmai ca şi insula. facilitată. Imposibilă comunicare şi în Scene din viaţa conjugală. invitaţiile personale la un dineu.. .. Suedia .. Mounier. Relaţiile cuplului. droguri: sunt principalele abateri" din societatea suedeză. Atmosferă tainică. când Suedia redevine ţara celor 24 000 de insule şi a celor 96 000 de lacuri! Micuţa locuinţă individuală. cercuri de tiidii ceremonial cu prilejul unor anumite sărbători. când. în După repetiţie. e mai mult decât penibilă. visul unui individualist exprimat prin acest apel la solitudinea primitivă.. visul oricărui suedez rămâne. cu disperare. viaţă asociativă intensă.sunt popoarele cu un habitat solitar". adesea tragic... acest apel la imensa natură suedeză. mai puţin în comportamentul decât în imaginarul (suedez sau scandinav). Ceea ce nu înseamnă că. pierdută pe întinsul câmpiei sau în adâncul pădurii.. arhipelagul. Dacă raporturile profesionale sunt simple. să regăsească o comunicare firească. Aceasta este latura propriu-zis privată a unui eu individual care se manifestă. evoluează în aceeaşi atmosferă sufocantă.Rusia.. ieşind din nesfârşita-i somnolenţă hibernală. nu exprimă oare imposibila comunicare prin repetarea acestor cuvinte: „Distanţă şi angoasă. atenuată. neatinse. se gesticulează puţin. în acea sommarstuga a sa din lemn. în această societate în care se vorbeşte cu voce tare. furtunoasă.. să se pună într-un intim acord cu natura. indivizii nu se simt în largul lor când discută unii cu alţii. omanul Oamenii din Hems'o pare un adevărat luminiş Gun i i-Opeiă a lui Strindberg. dacă tutuiala e generalizată. ascunsă în mijlocul pădurii sau pitită la marginea apei. poate deveni astfel tărâmul fermecat. dintr-o dată. Paradisul verii. dar şi insula. cele din urmă abateri dintr-o societate eliberată de tabuurile de odinioară.care compensează comunitatea sub t formele ei -. Şi pornind din punctul acesta.. Imaginarul în această societate atât de temeinic comunitară. sunt marcate adesea de un formalism riguros. vasul cu pânze (mai mult de' 70 000 în zona Mockholmului) rămân astfel ultimele refugii ale individualismului. bineînţeles. Aceste teme privind izolarea. atât de public. în adâncul sufletului. în schimb. rămâne spaţiul privat prin excelenţă.. atât de controlată de „public". când se dă cuvântul tuturora. arhipelagul sunt omniprezente în literatura. film care a avut. constata în „Note scandinave"29 că „popoarele cele mai colectiviste . în faptul divers suedez. Nimeni nu strigă niciodată. rustică. Cum altfel am înţelege coexistenţa unui sentiment atât de temeinic comunitar. nota Emmanuel Mounier30.. adesea. în mod curios. trebuie să studiem societatea suedeză încercând să-i descoperim paradoxurile şi contradicţiile. a unui schimb care nu se întâmplă niciodată.Liniştea. Locuinţa individuală. A r sărbători legale. izolându-se în eul său cel mai privat? Solitudinea Marelui Nord. tensiuni înăbuşite. a rămas într-o oarecare măsură dincolo de expresie". în acest spaţiu închis. vechile origini rurale.se joacă de asemenea căutarea însăşi a unui cuvânt. închis şi personal. distanţă şi angoasă". Nu întâlnim decât rareori. alcoolism. într-adevăr. Adesea fără apă curentă.

urile şi. spitale model. încercând să descopere. Sau: „Este extrem de greu să faci :eP iIor din această ţară. Mounier relatează. Luminieres de Nord. din piesa lui Strindberg. „Suedia face impresia unei ameţitoare anticipaţii" (Le Franc-Tirerur. 1950). unanim. Iar presa franceză contribuie. la făurirea imaginii unei Suedii ideale: „Suedia. deoarece. Anglia. dar suedezul este. eXP brie 1946) Sau: „Este extrem de greu să faci curte sivă curte eXP mbrie 1946). stat social modern" (LEconomie. care se bazează pe o exigenţă absolută în ceea ce priveşte transparenţa raporturilor sociale (de la partenerul tinerei fete din nattfrieri31 până la dreptul copilului de a-şi cunoaşte tatăl). Pe parcursul unei nopţi. the middle way" ( calea de mijloc). sau: „Geneza armoniei sociale" (Les Documents-Jeune Patron. Dar. îsi păstrează intact sistemul de producţie. Si cum să nu fie percepută altfel popularitatea de necrezut a vechilor sărbători păgâne (preschimbate de altfel în sărbători creştine). se poate astfel defini ca însuşi modelul ntisecretului.că „libertatea legendară a moravurilor scandinave" există cu adevărat. Care funcţionează în jurul unei etici comunitare. sportivă şi sănătoasă".pentru a nu cita decât câteva . plin de încântare. următoarea întrebare: „Ce trebuie să-i spui unei tinere suedeze?" şi răspunde: „în orice caz. suedezii „îşi pun întrebări în legătură cu această prosperitate specifică". în mod efectiv. apărând în ochii Europei răvăşite de război drept ţara utopiei realizate. secretul acestei fulgerătoare reuşite materiale. Cum să înţelegem imaginarul suedez dacă nu vedem aici decât imposibila şi anosta poveste de dragoste a unei tinere contese cu un valet? Modelul suedez poate fi astfel definit ca un model aparţinând unei societăţi „totale" sau „totalizante". 1948). e deosebit de periculos să-i vorbeşti despre faimoasa reputaţie pe 115 . diferenţele. chiar înainte de război. a consensului. Francois-Regis Bastide pune în 1954 în lucrarea sa. suedezul „se sustrage groaznicelor consecinţe ale americanizării". plină de excese. prin titlurile ei.. ocolită de cel de-al doilea război mondial. se recreează astfel comunitatea utopiei. Dr. Nebunia unei nopţi se sfârşeşte prin moarte. Suedia devine modelul unei organizări sociale mult mai atrăgătoare decât Statele Unite.' Royer.. într-un desăvârşit consens. imposibila comunicare. de-acum înainte. puţin sivă Perechile dansează în mod corect" (Action. după cum ne spune Queffelec în 1948. noaptea Sfântului Ion (Midsommar) . deoarece aici inegalitatea e mai puţin profundă. se culcă şi face planuri de viitor cu valetul tatălui său. Suede. electricitate la discreţie. nimeni nu suferă de foame. care leagă morala comunitară din trecut cu etica social-de-mocrată modernă. în sfârşit. revolta. bea. oferind acea imagine a Suediei care îi va influenţa în mare măsură pe americani şi. în mod convivial. Secretul apare ca o ameninţare a ordinii. ca şi alte ţări au început să se intereseze numaidecât de cazul suedez. Franţa. la promovarea noţiunii de „model suedez". Modelului american pare să-i lipsească o anume dispoziţie spirituală pentru a suscita tot atâta adeziune entuziastă ca modelul suedez. legate cel mai adesea de viaţa rurală? Se prăznuieşte venirea primăverii (noaptea Valpurgiei). singura condiţie de supravieţuire fizică în lumea dură de altădată. ? Editions de France). Mitul suedezei Suedeza anilor 1940-1950 este încă. Modelul suedez. pe francezi Prosperitatea materială a Suediei descrisă încă din 1928 -„telefon în fiecare cameră de hotel".. solstiţiul de iarnă (noaptea Sfintei Lucia). „Aici.. nimeni nu trăieşte într-o cocioabă" (Le Matin. Julia. Imediat după război. întru totul egalitară. „frumoasă. Modelului material care îi fascinează pe francezi după război îi urmează. Iar viaţa privată nu se poate sustrage eticii dominante.ca si organizarea ei socială aproape perfectă au contribuit. deoarece. mult mai ataşat de individ decât americanul". în ochii francezilor.irtnărindu-se menţinerea integrală a acestei comunităţi iditionale.. observaţia unui interlocutor suedez. octombrie 1951). clasele sociale. se dau uitării ierarhiile. încă din anii 1930. „în ochii turistului această tinereţe rămâne distantă. 1946). care te tratează ca pe un simplu amarad" (Louis-Ch.. modelul social. foarte entuziasmat totuşi de civilizaţia americană: „. şi în multe privinţe. „americanii Europei". 1939. zorii restabilesc diferenţele. de supravieţuire morală în cea de astăzi. GRANDOAREA Şl DECLINUL UNUI MIT In 1930' americanul Marquis Childs lansează celebra nnula: „Sweden.. în perfect consens.sărbători dintrun calendar imuabil. după noaptea de Midsommar. Suedia.. singura constrângere a societăţii fiind cea transparenţei. mulţumită „sănătăţii sale morale". ceva mai târziu. de unde înverşunarea de a-1 ridica. Mai mult chiar. străzi largi şi curate . discută.

Mijloacele de informare difuzează astfel imaginea unei Suedii întru totul liberale. 1980. se face zob. deoarece autorii care scriu despre Suedia simt atâta nevoie să readapteze mitul la realitate.„Suedia cu ceva mai mult soare' . L'Express afirmă: „Oglinda suedeză. atât de admirată în străinătate. statul-ingerinţă intervine peste tot. lumea începe să-şi pună şi întrebări. controlul veniturilor. Suedia devine un şablon atât în presă. în acest domeniu. In 1964.. oferind imaginea unei Suedii sexocratice. în /O. Contrar mitului creat datorită educaţiei sexuale şi a propagandei contraceptive. 1 cnn10. Dacă modelul suedez a devenit mai puţin atrăgător. aşa arată un titlul din Le Monde. informaţia sexuală şi libertatea sexuală. ale cărei moravuri erau relativ libere. Rasism. Probabil că imaginea suedezei. şi aceasta chiar înainte de faimoasa „eliberare sexuală" din anii 1960. în frunte 1 afla Elveţia33. în epocă. pe ici pe colo. maniaci. Pretutindeni. După visul american. fără îndoială. Suedia va deveni de-acum înainte modelul pervertit.socioPolitic pe care Jean Parent îl prezintă. statul-providenţă. o măsură excepţională. iar în 1972. iată cum sună dtlul unui articol din ziarul ri?m g : octombrie 1969. face o călătorie în Suedia pentru a i se provoca un avort medical în urma unui tratament cu neurosedină. întrebându-i pe elevii celor mai renumite şcoli ară răspundea în mod mai mulţumitor ideii pe care * făcuseră despre o bună organizare a societăţii. „Suedia: eliberaţii în căutarea dragostei". 116 . a URSS. Contra-mitul In jurul anilor 1975. Claude Servan-Schreiber face o anchetă la faţa locului pentru L'Express. Le Monde titrează: „Des femmes pas totalement liberees" sau „La familie en miettes" (1976). a ridicat în Suedia tabuul sexualităţii încă din 1933. care va atinge apogeul în anii 1970. Hundford face un virulent proces Suediei socialdemocrate în cartea sa Le Nouveau Totalitarisme (Fayard. model pentru Franţa?". Suedia este şi astăzi. „La Suede en question". editura Balland îi dedică Scandinaviei una din lucrările colecţiei „Eros internaţional". controlul indivizilor.evidenţiază ideea „modelului suedez" care va l idealizarea. mai supravieţuiesc unele reminiscenţe din vechiul paradis (c/. „Cazul suedez" este analizat. până în 1975. emisiunea din 1982 a Televiziunii franceze. apoi Statele Unite. in lucrarea sa Le Modele Suedois. „modelul suedez". alcoolism. şi aceasta începând din anul 1942. Seghers lansează o serie de articole. Sherri Finkbine. socialismul suedez ca un regim idilic). atât de departe. Ca să fim sinceri. care prezintă. nici o ţară nu a mers. după cum am văzut. Suedia este şi iniţiatoarea educaţiei sexuale în şcoli. de pildă. televiziunea prezintă. 1975). seduce Europa şi pe politicienii francezi. Această reputaţie este. modelul suedez nu şi-a onorat promisiunile. fie de dreapta sau de stânga.care o au în Franţa tinerele suedeze. R. în vreme ce Le Crapouillotxi consacră Suediei un număr special. imagine a unui îndreptăţit compromis. Suedia este Picata in slăvi. în acelaşi an. aceasta s-a întâmplat datorită tului c£ a derapat: „Necontenite controale fiscale şi familiale.. Mitul funcţionează la un asemenea nivel încât în 1962 o americancă. Suedia se situa. chiar dacă. xenofobie. avortul continuă să fie. legată de campania de informare sexuală în urma căreia. Francezii aveau să-şi însuşească. a Israelului sau a anumitor ţări din Est. Căci va rămâne încremenită'"2.1984 ziarul Le Point lansa o anchetă cu privire la elita !f mâine.' stil Orwell. Şi nu se mai vorbeşte despre ea decât în termeni exemplari. o societate sfâşiată de adânci contradicţii. în 1976. Suedia ocupa abia : j cincilea. călătoria lui Georges Pompidou „în această stranie monarhie socialistă" şi celebra frază prin care îşi care va idenţiază ideea „modelului suedez. cu mult în urma Japoniei. „Amorul în libertate" îşi titrează unul din articole săptămânalul L'Express din 1965. în realitate. Presa relatează. cât şi în literatură. fericirea pierdută?". Le Nouvel Observateur. Contra-mo-delul se află la apogeul sau. în presa franceză apar primele articole critice. dar în prezent avem de-a face cu un contra-exemplu. să fi fost bine fixată în imaginarul francez.. 1976) la „derbedeii împotriva capetelor negre" {La Croix. a Chinei populare sau a Cubei. a social-democraţilor (după ce au deţinut puterea mai mult de patruzeci şi patru de ani) repune în discuţie stabilitatea modelului suedez. şi în cazul Finkbine confirmă modalitatea funcţionării mitului. cărţile explică: Suedia este ţara anticipaţiei. Atunci Suedia este la modă.\911).. după sfineşte idealul socio-politic . chiar şi în metoda de creştere a copiilor. sinucideri. într-adevăr. înfrângerea. în cel mai singular sistem din lume s-a blocat ceva". „Revoluţia sexuală" a anilor 1960 insuflă o nouă viaţă mitului suedez. familia Finkbine ignoră faptul că acest caz al ei nu fusese prevăzut de legislaţia suedeză. „Suedia. Această societate „peste măsură de permisivă" a secretat ea însăşi mecanismele propriei sale distrugeri. Exemplară. elogiată. după Franţa. de către unii. disecat. bineînţeles. De la „ungherele de umbră ale modelului suedez" {Le Monde. 1980: „Suedia.

Majoritatea francezilor s-ar recunoaşte probabil în caracterizarea generalului de Gaulle.fia/73 och vuxna („Copii şi Adulţi"). Offentlighets Principen. prima consecinţă a legii respective a fost. NOTE 1. mai 1980. 4. nici chiar părinţii adoptivi nu pot avea acces la asemenea informaţii. în schimb serviciile fiscale nu au anunţat niciodată prin presă suma otala recuperată m felul acesta (150 000 de coroane pentru taxele ocale ale oraşului Malmo în 1984. Franţa nu a dorit o asemenea „revoluţie a privatului". debilitate fizică. articol apărut în Sydsvenska dagbladet). bineînţeles ( şi în pofida sondajelor efectuate în timpul elaborării acesteia).Au beneficiat de educaţia sexuală în şcoală: 7% dintre elevii în vârstă de cincisprezece ani între anii 1922 şi 1926.încurajează denunţarea părinţilor «devianţi» de către copii etc. Există astăzi.Un cetăţean care nu mai face parte din Biserica Suediei este obligat totuşi să plătească cel puţin 30% din impozitul respectiv. având în vedere serviciile laice pe care le adduce Biserica. sublinierea ne aparţine).în schimb. 1976. iniţiator al proiectului privitor la educaţia parentală din Direcţia Naţională a Sănătăţii Publice şi a Prevederilor Sociale. 9.un reflex de apărare: „ .Riksforbundet for Sexuellt Likaberăttigande. venitul. 1980.Cu titlu de comparaţie. 11. 6." (CI.). Biserica Suediei admite hirotonisirea femeilor. Valorile suedeze par extrase din imperativul categoric kantian: fiecare poate năzui ca ele să devină universale. 23.A.Le Monde. scrisoare adresată lui L. chiar şi valorile americane sunt pasibile de suspiciune („imperialism". Personalul asociaţiei e alcătuit din aproximativ o sută de persoane. 21. 15. mitul. 2. Esprit. 12. sarcină în urma unui viol. care considera că discuţiile care au drept subiect banii sunt „triviale".Riksforbundet for Sexuellt Upplysning. în Suedia.. în cel mai bun caz. Mounier.Din 1958. Altfel spus.Jan Freese..câştigul meu mă priveşte numai pe mine şi nu trebuie să se afle " (anchetă efectuată de P. „violarea drepturilor omului". o. SOU. august 1979. o subevaluare a acestora. Dacă modelul suedez există încă. dar 46% erau de acord ca homosexualii care locuiau împreună să aibă dreptul de a obţine un împrumut pentru achiziţionarea unei locuinţe (numai 25% se opuneau).Le Nouvel Observateur.. 17. 16. posibilitatea transmiterii copilului a unor grave maladii ereditare. Gide. Toate anchetele (începând cu cele efectuate de CREP) vădesc asemenea lucru. 20. 1980: 27. 22. 24. patrimoniul va rovoca. 7. Germania trecutul său împovărător. 19. A treia parte din bugetul respectiv e constituit din subvenţiile de stat şi ale consiliilor comitetelor sănătăţii publice.Avortul era autorizat în trei cazuri precise. „Notes scandinaves". director general al Inspectoratului de informatică. 5. Sarraute). 3. scăderea spectaculoasă a numărului donatorilor! 18. 10. octombrie 1950. în orice caz. Dacă delaţiunea joacă un rol atât de mare în Suedia. o întrebare directă în legătură cu salariul.. 117 . 1984:63. nu mai este cazul Italiei. Maury.Anchetă guvernamentală: Homosexuella och Samhăllet („Homosexualii şi Societatea"). îmmer la 9 iunie 1985. a murit în mod definitiv.Propunere făcută de Kajsa Sundstrom-Feigenberg. iar în cel ai rău .Cu toate că legea face o distincţie între tatăl biologic şi tatăl legal şi precizează că toate responsabilităţile cad în sarcina celui de-al doilea (tatăl biologic nu poate fi în nici un caz obligat să-şi asume vreo responsabilitate).Le Monde. 14. SOU. februarie 1950.Elveţia are conturile sale bancare secrete.' 48% dintre cei de aceeaşi vârstă între 1952 şi 1956 şi 65% de aceeaşi vârstă între 1957 si 1961. „neocolonialism".E. în jur de trei sute cincizeci de preoţi femei. fără să-i punem la socoteală pe medicii plătiţi cu o jumătate de normă etc.Paris Match. ginecolog. 13. 54% din persoanele chestionate se opuneau căsătoriilor dintre homosexuali.Premiul Nobel în 1951.

Mouton. Paris. La Vie ouvriere en France. Cuisiner. inexistentă în Proiectul de reinserţie. 5 voi. concretizat în mod special la Malmo a permis o reinserţie eficientă în mai mult de 50% din 9g în 1980. bibliografia nu vădeşte nişte limite riguroase. L'Espace ouvrier. Cu/ture ouvriere travail et technique dans le textile: Roubaix. Armând Colin.. du Seuil 1982. din Th. Longwy. logodnicii aveau libertatea să-şi petreacă eventual noaptea în acelaşi pat. du Seuil. aşadar.. ouvrieres. unde avortul ( cu excepţia unor indicaţii terapeutice) este interzis. Paris Grasset. col. 1984.R. Paris. Schweitzer S. Paris. Lyon. PUF. bibliografia respectivă conţine aşadar numeroase mărturii şi studii monografice în care se regăseşte farmecul unei experienţe concrete.. Paris. Noiriel G.. Paris.. Paris. 1983-1984.. XlX'-XX'siecle. La Condition ouvriere. 1974. 1980-1981. în anumite provincii.. numărul „saloanelor de masaj" şi cele asimilate cestora scade la douăzeci şi cinci în zona Stockholmului. în hmb acostarea pe căile publice este. du Seuil. Weil S. 1915-1935. Paris. 31 Nattfrieri: numeroşi autori (V. Ed. Louis Lengrand. Pe lângă o seamă de studii generale. Lumea muncitorească A" Gaston Lucas. PUL. Chombart de Lauwe R. „Petite planete". Edires. 1. Bastide. Fridenson R. fid.-H. SOU 1976. Schleicher. Criteriul adoptat în vederea acestei selecţii a fost interesul pe care un eventual cititor l-ar putea manifesta pentru unele lecturi suplimentare. 29. Leo-Lagrange. 1980. 1934. 1904. 1954. 1977. col. Paris. Myrdal) se referă la unele practici sexuale foarte liberale din mediul rural suedez. ci numai noţiunea de cap de familie. immigres et proletaires. CNRS. Pelloutier M. Histoire des usines Renault. 118 . Histoire a"Eugene Saulnier.Ibid. Des engrenages ă la chaîne. Habiter. Paris.L'Escarbille. 1964.F. M-. Marty L. Schweitzer S. dar fără consumarea actului sexual propriu-zis. Paris. Craipeau M. Les usines Citroen. Pion. 32.-c Sedlighetsbrotten. Eld. A trebuit. 3 voL Thuillier G. 1850-1914. A se vedea Sexuella Qvergrepp hetă publică privind delictele sexuale). Guerrand R.. 30. Armând Colin. o menţiune aparte: Lequin Y„ Histoire des Francais. ouvrier er. cit. L'Ouvrier francais. du Seuil. să ne mulţumim cu o selecţie arbitrară.. Paris. practic. Lievin. Paris.1956.. Fed. din motive diferite. Paris. unde totuşi nu există încă un concediu parental.. 1979. 1982. Le Communisme ă l'usine: vie ouvriere et mouvement ouvrier chez Renault. 1982. UGE. Pour une histoire du quotidien. La Vie quotidienne desfamllles ouvrieres. Librairie universelle. 1920-1939 Roubaix. serrurier. 5 Sursă: La Prostituation en Suede.I. BIBLIOGRAFIE întrucât manuscrisul volumului de faţă a fost încredinţat editorului în luna martie a anului 1986. t. Suede. 1978. La Maternelle (roman).Op.. Ed. unde semnătura partenerului privind declararea veniturilor e doar facultativă etc. 1900. Lengrand L.. Haga. considerăm că actualizarea bibliografiei se opreşte la jumătatea anului 1985... Histoire des passionsfi-angaises. Moberg. Trei lucrări de sinteză merită.. Chanter pour survivre. SOU 1981: 71.H. A. Les Presses de la Renaissance. Mayol R. Verret M. Oraşe şi locuinţe Frapie L. Paris.-P. 1967. vol. Les Origines du logement social en France.. Guehenno L. 33. 1880-1980. mineur du Nord Paris. FRONTIERELE ŞI SPAŢIILE PRIVATULUI Având în vedere vastitatea subiectului. 1985. Pelloutier F. Giard L. Paris. Gallimard. Journal d'un homme de quarante ans.. „Points Histoire".Elveţia. Depretto J. Ed. I. 1976.

Burghezia Martin-Fugier A. 1979. Helias P.. sănătate Boltanski L. Paris.. Hachette. 1984. 1923. Galilee. Flammarion. Robert Laffont. Fayard. 1954. La Viile et l'Homme. 1980. Le Grand Tournant de la medicine liberale. Paris.. Paris. Prime Education et Morale de clasee. 1975. Ed. Prigent R. Wylie L. ssel L. Bretons de Plozevet. nr. . ouvrieres. La Familie apres le mariage des enfants. Les Infirmieres dans la societe frangaise. ed. Paris. educaţie.âre temPs. Petonnet C. 1873-1953. 1975. Ed. J870-1914. 1974. 1975. . Ed. Privat. Ed. PUF. La Familie dans la vie de tous les jours. Hatzfeld H. 1976 267 -L univers CuJ'ură. Zonabend R. rost A.. jj yne soupe aux herbes sauvages.La Fin des terroirs. paysanfrangais.. special 1/2. Le Mode de vie des familles bourgeoises. Armând Colin. 266 uiere A. Blancard R... mentalul Upovetaky G _ L. Weber E. PUF.. »galen M.-J-. Familie. fagons de faire.. Pion. 1953. 1975. nadou E Prevost A. afteaux S. Paris. Mente Santerre. Paris. Ed. Paris. raits de population. ouvrieres. Paris. S .. 1975. Paris.. Le Mariage dans la societe frangaise contemporaine. Etimologie frangaise. Paris. Ed.. 1960.. 1966. Nouvelle Librairie de France.. Quoist M.. Gallimard. Valdour ]. Woog R. tomul IV din L'Histoire generale de l enseignement et de l'education en France.emy J. Simoen. . Les Pavillonnaires. Paris-Haga. 1972. Paris... Paris. Renouveau des idees sur la familie. La Modernisation de la France rurale.. a Ii-a. Le Cheval d'orgueil.Ateliers et Taudis de la banlieue de Paris: observations vecues. Kaes R. La Place des bonnes. du Seuil. PUF.. Toulouse. 1963. Gallimard. Cornettes et Blouses blanches. PUF. Grasset. Pitrou A.Du pauperisme ă la Securite sociale. Lumea rurală Bernot L. Perrot M.oussel L.Haumont N. 1971.L Ecole et la Familie dans une societe enmutation (1930-1980). Verdier Y. La Memoire longue.. Pan\ p Iston>f Următoarele autobiografîcp-Beauvofretc 119 . un village frangais.. 1978. 1980. Paris.. Fagons de dire. Spes. 1982. donnes d'opinion. 1983. Paris. 1880-1980. Etimologie des banlieus. Flammarion. On est tous dans le brouillard. Paris.. Paris. 1979.. La Frangaise et l'Amour. Paris. Paris. du Jour. Bourguignon O. Paris. Neuville. ouvrieres. 1968. Mouton. Knibiehler Y. 1963. 1969. 1961. 1952. Vivres dans les grands ensembles. (sub conducerea lui). Paris. Paris. Grenadou. Paris. Institut d'ethnologie. Paris. Paris. 1980.Enqueîe â Chardonneret". Un village du Vaucluse. Mari et Femme dans la societe paysanne. CRU. Armând Colin. Paris. Paris.

se 120 . II de L. W mărul 14 din Nouvelle Revue de psychanalyse. col. du Seuil. Paris. Robert Laffont.. col."Notre corps ou leresent d'une illusicn" (nr. Războaie mărturisite. este de mare importanţă pentru cercetările noastre. Sa"re' sa!e tomuri dinHisto 268 Ags passions frangaises de Th. „Trouble de penser et pensee 269 durrouble" Secrete de faniiIie arie 1985. „10/18". Juiliard. Paris. Actes de la recherche en sciences sociales. „Les monuments aux morts". col... „Pluriel". Paris. „Du secret". 1980.l de M.. Pol. Histoire de la psychanalyse en France. La Captivite. 1980. Routiinesco E.". 1885-1939. 548 p. 1983. Paris. Ed. Bettelheim B. Paris.Zeldin. (sub conducerea).. 1976.. Mayol. Vie et Destin. "Dumoulin J. volum editat de La Federation naţionale des combattants prisonniers de guerre.. La Bataille de cent ans. col. n Mive/le Revue de psychanalyse se găsesc următoarele articole: fandez D„ „Introduction â la psychobiogra ohie" (nr.l. 1). Levy A. 236 p.-J. p. 195-228. februarie 1982.. „Comment survivre dans un câmp de concentration?". Couetouy M.2). t. de Certeau. 1983. La Douleur. La Torture dans la Republique. 1985. MA. Lavie A" . UGE.. Paris. Paris. Lassoun P.II. Gailimard. Duras M. 374 p. Presses universitaires de Grenoble.15). p. 1981. Paris. Gleiza J. războaie trecute sub tăcere şi enigma identităţii Becker J. t. Le Cceur conscient. Les Lieux de memoire.3-28.: lucrarea conţine şi o bibliografie adusă lăzi.Giard şi P. de La Decouverte. Di Ruzza R. La Premiere Guerre mondiale. col... 1972. Vidal-Naquet P.316 p.. histoire des prisonniers de guerre frangais 1939-1945.. Paris. „Bibliotheque illustree des histoires". 1980. t. fiecare tom cuprinde o vastă bibliografie. 1925-1985.. nr. col. Durând Y. Paris. în Nora P. Prost A. Ed..41. 1985. Glas-Larsson M.15). 384 p. 1980-1981. UGE. Gailimard.abstractă TT nG itol ii <**" motive cercetate î este. „Devant et re soi" (nr.. 1986.. „Le monde de. l'lnvention du quotidien.. col. t. „L'âge d'homme".. Ed. 818 p. Figures du secret. „10/18". Paris. du Seuil.348 p. Anzieu derri" C dC la T6P6thion" (nr.-J. Grossmann V. „Points Histoire". 1984.

1974. My Secret Garden. 121 . In Nouvelle Revue de psychanalyse. objets scientifiques et fantasmes sociaux". septembrie 1975. iunie 1976. iarnr. nr. Vi°arello G. Paris. p. Paris. număr special din Archives de sciences sociales des religions. Rapport sur le comportement sexuel des frangais..). lucrările bine cunoscute ale lui Ph. Economie et Statistique.. p. „La restaurarion de la mort. Paris.719-724... Bruch H.V. 1972. L'Hygiene du corps depuis leMoyenAge.-Cl.. si alţii./av . 308 p. Dongier S. Ed. 1 al revistei Traverses. Acta neurologica et psychiatrica belgica. 1979. Paris. New York. Dongier M. 1985. PUF. Ne mulţumim cu semnalarea a două lucrări mai puţin cunoscute: „La sociologie de la mort". Winick Ch. 162. nr..1975. Trident Press. Revista Communications a consacrat nr.Aries şi Thomas L. J.. p.. „L'univers historique". Bensaid Dr N. p. nr. In Actes de la recherche en sciences sociales. noiembrie-decembrie 1982.289-297.78-88. Studiile asupra morţii sunt deosebit de numeroase (cf. Masud Kman.31 din anul 1979 alimentaţiei. 286 p.24.lXa P°PuDin o : Sirnon DrP n„ / 25 VerdierY ' Mazari "e.. 1964. col. 1979 :P. care conţine o interesantă bibliografie privind Memoriile şi amintirile medicilor din secolul al XlX-lea. zr ft une enquete 270 D/JNSEE" . 1982. Roussel L.35 din 1982 sexualităţii occidentale. L Enigme de ianorexie. Chamboredon J.1349-1391. „En direct". 1973. „De la nullite au suicide". „Recension du corps".nr. La Consultation. „Le iaees des di vorces". 1981. septembrie 1984. „L'attrait de la prostitution et de la prostituee". Rosolato G. 922 p. col. intitulat „Lieux et objets de la mort".. „L'excitation sexuelle et Ies secrets".20. decembrie 1979. Muel-Dreyfus R. International Journal of Social Psy-chiatry. de acelaşi. denumit Rapport Simon. du Seuil. Stoller R. p.2950. ianuarie 1984. Desplanques G„ „L'inegalite sociale devant la mort". împreună cu Le Bras Retard ou refus du mariage". Julliard-Charron. Friday N. „Le fantome du medecin de la familie". „Prostitute's Clients' Perception of the Prostitutes and of Themselves".. P. 11. Corpul şi enigma sexuală S'rnon Dr. Mercure de France..2. nr. şi nr. Le Propre et le Sale.

Le mineur de fond. Paris. Le Communisme et les Jntellectuels frangais.. DIVERSITĂŢILE CULTURALE Catolicii.BouIard şi G. aprilie 1985. Levinas E..-M. Lagree M. Poulat E. 442 p. A.. Paris. 1985. Roblin M. les intellectuels Netla culture. 304 p. 290 p. 792 P (autobiografia unui militant care a fost discipolul lui R Aron şi al lui J. Metaille. 1984. economie. Sutter }.. Retigion et Comportement politique. Histoire fntiriewe du parti cornmuniste. în 1984). 1858".. autour d'une letrre de sceur Marie-Zoe au cure d'Ars. 122 . Lambert Y. 1975.3. Revue frangais de science politique. Mouton.. 1975. col. Beauchesne. 1952. 484 p. imaginarul şi păcatul Ne vom referi. „Les volets du presbytere sont ouverts". 282 p. Desanti D. Paris. colocviul grupului Bussiere.. 1984.. Paris. 1975.. Le Culte de la table dressee. La Vie. 1969. 586 p. Paris. Vom reţine următoarele trei studii: Boutry Ph. cu G. 1971. crise de l'economie du salut: le cas d'une paroisse de 1900 â 1982". 1985. L'Integration de juifs nord-africains en France. p. 1967. 1914-1966. quinze etudes d histoire. Paris. devenite clasice ale canonicului F. Le Livre de Poche. Difficile Liberte. Les Communistes frangais dans leur premier detnisiecle. 1980.-M.. „Univers historique". Ed. 1985. Paris. Fayard-Minuit. nr. Picard. 1983. 478 p. Michelat G. în capitolul de faţă. Introduction au devenii-du catholicisme actuel. „Reflexions sur la confession au XIX' siecle. j // riest jamuis trop tard. 292 p. Gallimard. 1983..P. 500 p.. Albin Michel. „Crise de la confession. Simon M. du Seuil. col.-C.Sartre. 542 p. 411 p. Korkaz S. Juifs et Israelites. 1983. Les Juifs en France et l'Etat d Israel.Frangais â travers Ies sondages d'opinion -1944-J976. 190-205. Fayard. Petit J.. Bensimon-Donath D. ». 1969. Aux origines du communisme fiangais. 1977. Pratiques de la confession. „Idees". Denoel.. în colab. „La confesion dans les visites pastorales et les status synodaux bretons aux XIX' et XXe siecles". Paris. demographie. Paris. azard M.. Maurice Thorez.. 272 ' gruhat. Le Bras. Casterman. „Dossier des lettres nouvelles". Paris. Ia lucrările. 1920-1970. 1944-1956. Paris. Fayard. Mayeur J. Les Staliniens. Le Cerf. A. Classe. 660 p. şi care a rămas înscris în Partid până Ia moartea sa. Flammarion. Presses de la FNSP-fid. La Vie religieuse des. A fi evreu în Franţa Bahloul 3. Une experience politique. 4 voi. 1983. 1980-1984. culture. De Dreyfus ă Vichy. Fayard. Les Juifs de Paris. Paris. A fi comunist? Un fel de a fi Robrieux Ph. 1944-1956. Schnapper D.Bourgeois. Paris. Paris.2091. desLeroux '•' u serv'ce du Pani: le PC. şi J. vie seer&te et vie publique. 1977. conţine o bibliogafie practic exhaustivă. Un exemple de l'identite du PCF". Paris. Paris. CNRS. Gallimard. Paris. 264 p.. Paris. Histoire religieuse de la France XIX'-XX' sitele Problemes et methodes. 208 p. col. 198 p.. Fayard-Marabout... Ed. sociales. Hyman P. Kriegel A. Caute D. Eglise contre hourgeoisie.

DESPRE IMIGRANŢII DIN MAGHREB Lucrări Freeman G. Armând Colin.III. Paris. Talha L..43.452-453-454. 1977. Princeton University Press. Paris. (sub conducerea).94. Du ghetto ă l Occident. Maghreh-Machrek.. L'Homme de fer. nr. Bmoff J.II. 262 p. aprilie. Teză Wittol de Wenden-Didier C. op. Fran ais". Paris. Les Immigres en France ă la Belle Epoque. 230 p. 1976. 1979. în curs de apariţie.. Noiriel G. 1945-1975. Immigrant Labor and Racial Conflict in Industrial Societies.-P. 274 . l'epopee de Murache Foi gel. 1983. . nr. Fayard. col. şi Twerdsky ML. Cresm. Ed. teză. epargne et transferts de fonds de huit nationalites en France. 1984. Paris. Anglade J. p. mai 1984. Vloceski S. „Modernite et acculturations. La Vie quotidienne des immigres en France de 1919 â nosjours. special. CNRS. *» R-. iulie-septembrie 1985. nr. mineurs de fer et ouvrieri siderurgistes lonains. „L'immigration maghrebine en France . Vingtieme Siecle. Paris. Mauco G. Zehraoui. 1976.Se vor putea consulta numeroasele volume din „Actes des colloques des intellectuels juifs de langue franţaise". A propos des travailleurs emigres".. INED. Etude sociologique de quelques aspects de la vie familiale. immigres. 1934. Tapinos G. I. 1976.de Minuit. „Les trois âges de l'emigration algerienne en France". 1974. LUCRĂRI REFERITOARE LA IMIGRAŢIE a N. Maspero. Le Shtetl. iulie-septembrie 1985. Paris. 273 Imigrant în Franţa DESPRE IMIGRANŢII EUROPENI DINTRE CELE DOUA RĂZBOAIE MONDIALE Bonnet S. Esprit. iunie 1977. 4. nr.cit. nr. Revenus.1556-2192. p. 1981. Ponty J. Paris. La Documentation fran aise. 1932. 1985. t. L'Installation des Italiens en France. £trangers. Paris. Paris. special. 292 p. 224 p. Schnapper D. Payot. „L'evolution du mouvement migratoire entre le Maghreb et la France". mai 1985. Deux generations yiddish en Tch ance' Paris> d.numere speciale „Francais-Irnmigres". Vingtieme Siecle. 40f annee. Histoire des travailleurs immigres en France dans /' entre-deux-guerres. 426 p. Alean. Articole Sayad A.59-79. Les Travailleurs algeriens en France. Maghrebins en France: emigres ou immigres? Paris. martie. Travaus et Documents. The French and British Experiences. 17-34. 1927. 1962.61. Paris. 136-1938.Les faits et les mythes'.. special. > and C. 182. Pion. Actes de la recherche en sciences sociales. 322 p. MODELE STRĂINE? 123 . Communications. Hachette. 256 p. 362 p. p. 15. 246 p. Paris. Rieder.. Les Etrangers en France.. L'Argent des immigres.7. 1985. leur role dans l'activitt economique. nr. IEP.. Cahier nr. Comme Dieu en France. p. Dans le creuset des civilisations. Paris. t. Longwy. 352 p.. „Le regard de l'histoire". Nancy. Reviste .„Une integration difficile: les Polonais en France dans le premier XX'siecle". 4 voi..IV. Les Immigres et la Politique (teză). 141-168. nr. Garson J. iiHy A. 1986. ies Temps modernes.. ti. Centre Iorrain d'etudes sociologiques. immigres et proletaires. 764 p.1986. la Bowgadejuive de Pologne de la tradition a la modernite.

de Beauvoir. Sarde M. Armând Colin. „Culture": faut-il bruler Ies Americains?". Maiitajn et S. Morand P. 1984. 1982. Flammarion. Paris. Religion in America. J.. de. iulie 1985. 101. J. Regard sur les Francaises. Paris. Flammarion. „L'imperialisme culturel americain. Le Chewing-gum des yeux. 7 august 1982.. G. Librairie Marcel Didier. Armând Colin. 275 Gobard H. Paris. Les Noirs americains aujourd'hui. Cinq Mirages americains. Dossiers et documents. The American Way ofDeath.. 1984. 1965). L'Amerique au jour le jour. Sullivan W„ Swidler A. 197* Hite. 1972. 63-76. „L'imperialisme boomerang". Paris. 1983. 1978. Ouvry-Vial B. Paris. „L'influence culturelle americane en France". 19511967. New York. 81. Les Americains ă Chăteauroux. la societe francaise et le moderne. Paris. „Points Actuel".. Romains. Gallimard.N. Donald l'imposteur ou l" lmperialisme 'aC°"fe QUX enfa'Us> Paris.Alain Moreau. Delacy J. Flammarion. Robert Laffont. Les Etats-Unis d'aujourd'hui.. Wnock M. 26 aprilie 1985. Knopf. Gallimard... De /'antiamericanisme ă T americanophilie. 1980. Ed. Alain Moreau.. Rapport Hite. 1981. mai 1985. 'noiembrie 1982. p. 1930. 1980. Rieder. 1977. 1963 (trad.. L'Express. Paris. Projet. 1930. Stock.Report on Male Sexuality. Le Cancer amâricain. ourtade F. 1954. 1985.J..O viaţă privată franceză după modelul american? Lucrări Aron R. L'Histoire. „L'insecurite aux Etats-Unis: realite et imaginaire". Simon & Schuster. Paris. Paris. Paris. Mercure de France. Les Cassons-Arthon.-J. Ramonet L. 276 ik J-» Humbertjean M. Tipton S. mai 1985. 30 august 1985. mai 1981.-C. M. Mas enfants sont en danger. nr. 1945-1985.. „How French Women Go That Way and How to Handle Them". University of California Press.. 291-311. RFEA.. 124 . Body-Gendrot S. Le Monde. Alain Moreau. nr.. Dandieu A.. un mythe?". „L'antiamericanisme fran ais". Modes et Masses. Les EtatsUnis dans l'ceuvre de G.. Scenes de la viefuture. Mattelart A. „Histoire et ge'ographie: le divorce americain . decembrie 1984. 36330 Le Poin onnet. fr„ Pion. 24-25. Eslin J.. Huvos K. du Seuil. col. Le Monde. Berkeley/Los Angeles. Duhamel.. La France colonisee. Le Nouvel Observateur. 1976.. colocviu FNSPCERI. Maslow-Armand L. Paris. ianuarie 1974. 1931.. Stewart D.7-20. Princeton Religious Research Center. Siegfried A. fman A. Beauvoir S. Jeux.. Paris. Autrement. CalmannLevy. Articole Bertrand C.. Maurois. New York Times. Paris. Paris. Jarraud K. Bellah R. „Une France anglo-saxonne?". Thibau J.. 1981. Paris. Paris. Ravault R. Patterns of the Heart: Individualism and Commitment in American Life. Madsen R. 1984. 1985... Paris. L'Alienation linguistique. Mitford J. Les Maledictions du cinema francais.. New York. Femmes made in USA. New York. Pinto D. Esprit. p. „Images des Etats-Unis dans U l'opinion publique fran aise". p. Yorinet P. . 19-31.. -Gendrot S. p. reed.. A. 1984 Packard V.

Pion. SOU 1983: 4. SOFRES. Le Religions de l'Europe du Nord. Ed. Regis-Bastide F. 1981. The New Totalitarians.\Vvlie L... p. 176-274. SOU 1979: 56. ţţA Complexe. 277 Gras. Paris. Almquist C. Folk ochfamilj. toamna-iarna 1982. Moberg V. Hacbette. „Questions sur la societe americaine. 91.. Liberforlag. 1939. Sondaje Cantril H. 1981). 1979. Suede. Le Modale suedois. ' C°uples suedois . Bruxelles. 1971. ergstrom-Walan M... 1981 Liljestrom R. 1980. SOU 1981: 71.. Le Pelerin. de. Seghers. Paris. Paris. Liljestrom R. Paris. PUF. Det erotiska kriget. sondaj 1982. 1982.S.. „French Images of American Life". nr. 1966. 275-279. New York 1972... Sara. Stockholm. randF Les Litteratures scandinaves. Liberforlung.. Norstedt & Joners forlag. publicate de Institutul suedez. Sweden. 1953. „Notes scandinaves". Faits et Opinions..L. Balland. Portrait de la Suede. Armând Colin. Suedois et Norvegiens chez eux. IFOP. .70. Henriquez S. 27 ianuarie 1984. Ld Sve"ks Social Politik. 1953. 1980. Karre M. Cahiers du <~1REN.Miversitaires. 1983. Den svenska Kvinnorapporten (Bokforlaget Trevi AB. Ies Americains et la France". 1974. Paris. de France. er R.. the Middle Way on Trial. B. de. 1974. Flammarion.. Musset L. sondaj 1944. Myrdal A. Paris. octombrie 1984. „Ce que les Fran ais pensent des Americains". Gonthiet 1968. 1970.. 1951..1953. „Petite planete". Les Ed. ilds M. Kumilien şi Andre. Revue Tocqueville. Paris. La Gymnastique suedoise.. Leijon A. Linner B. Paris. Barn och Vuxna.. IV. „L'image du peuple americain vu par la Fran ais". 2. Liberforlag 1976.. Parent J. Samhăllsguiden. 1948. Queffelec H. 1970. Sotto R.. Prostitutionen i Sverige. Urbana. Revue Tocqueville. Liberforlag. 18-22. Royer L. Om hălften vore Kvinnor. Lumiires du Nord.„Les Suedois". Calmann-Levy. şi Faramond G. Sexualite etVie sociale en Suede. sondaj pentru L'Express. 1983. Yale Univer.Vers un autre ideal sexuel..Slty Press> New Haven şi Londra.. toamna-iarna 1982. Aix-en-Provence. Les Peuples scandinaves au Moyen Age. 1900.2. Gallup. Liberforlag. . 1983 A Vi' nc'r. 1981. Eros internationalScandinavie. University of Indiana Press. du Seuil. Liberforlung. La Suede et ses populations. SOU 1976: 9. A travers le feminisme suedois. 2. Saint-Agnes Y. Steg pa vag. Stein & Day. p. p. Paris. 1906 Huntford R. French American Foundation. View Each Other from across the Atlantic". Fayard. PUF. Liber Allmănna forlaget. anchetă „French and the U. Manuel de gymnastique rationnelle....Liber Lăromedel. 2. Falun. Min svenska historia herattad for folket. Liberforlag. -Ch.J. februarie. Esprit. 1976. 1972.. W. 'Vorces et suicides en Scandinavie". La Condition familiale en mutation Paris. col. Helys M. SOU 1980: 27. 1901. Le Monde. Paris. Roller i omvandling. Buchanan W. 6 noiembrie 1984.. „Les Etats-Unis. Mounier E. Pandora. 1950. Le Crapouillot. 125 . Quillardet M. 1944. nr. SOU 1976: 71. Paris. G. Sexuella Overgrepp. 1981. How Nations See Each Other. Realites. IV. Publica. Lund. Ed. Sondages. Un model de transparenţă: societatea suedeză Acualites suedoises... SOFRES..

subiecte „nedemne de interes (. autoportretul. Practicile tradiţionale privind alimentaţia (cuşer) sunt respectate în mod inegal de evreii ce trăiesc în Franţa. diferite exerciţii de gimnastică promit dispariţia formelor pline. „Le mythe de legalite des sexes en Suede: la lutte continue". fără îndoială. practic. 279 Respectarea. Aceste fese durdulii au încetat -se spune . Există însă oameni graşi fericiţi. â zahărului. t..la Reforme permanente. pe vremea când un trup plăpând simboliza sărăcia. Ullerstam L. a contribuit la menţinerea coeziunii comunităţi' în timpul diasporei. 1974) 170. propriul său corp. Mai curând trei autoportrete. de cea mai puţin demnă. a pâinii. aceasta numai cu ocazia sărbătorilor evreieşti. de Faramond Şi C. nr. îşi recăpăta pofta de mâncare gustând din asemenea bucate"(La Fontaine).. în sfârşit. Glayman). ca şi pictura) şi 126 . 278 168. banii care transformă „corpul bine îngrijit" în omul-sandviş mediatizat. Educaţia Măriei de Medici. 1982. acestea devenind astfel punctul de plecare al unei meditaţii asupra societăţii ale cărei produse (carnea. Paris. Unii evrei habotnici respectă întru totul prescripţiile respective. 19 (lucrare colectivă apărută sub direcţia lui G. a alcoolului etc. Luvru) 171. ca obiect de dragoste" (Freud). suedez americanizat.-J.de-a mai fi ispititoare. Paris. a acestor reguli ale caro origini foarte îndepărtate sunt. Pictor pictând un pictor pe cale de a se picta. Banii sunt şi ei prezenţi. Cu toată denumirea pe care o poartă. Livre-dossier. Obiecte pe care acesta le pictează în for mat mare. Claes Oldenburg. Rămân fasolea verde şi prazul sau încălcarea regulilor. le izolează. Paris. Vedeam obiectele expuse în vitrine şi pe mese ca nişte preţioase opere de artă".. MOMA) 169. pentru a exprima. 172. poate. 1932. 175. 19W-Wistrand B. şi-a ales. Angoasa matinală a celor condamnaţi la regim pe viaţă. Arta pop este con trariul unei arte populare. dacă era bolnav. uimirea de a se afla acolo. 178. chiar intermitentă. imposibilitatea frecventării unui restaurant sau a unei cafenele (deoarece Şi vesela trebuie să se supună unor norme precise). Cultures.Suede . de natur" igienică. Am început prin a mă plimba prin magazine ca şi cum acestea ar fi fost muzee. •u ™să consumă alimente cuşer doar acasă.). (Samuel Buri. iar rotunjimea opulenţa. Le extrage din cadrul lor social. 1625. Rubens ne înfăţişează trupurile unor femei cu mare trecere în epocă. în mod sistematic. alţii. de cea mai stânjenitoare: corpul prost îngrijit al unui om" (Giraudoux). „Sportul este arta prin care omul se eliberează de el însuşi şi îşi eliberează aproapele de cea mai grea povară.. „Subiectul începe să se considere el însuşi. Stock. Pauvert. 174. în slujba esteticii siluetei subţiratice. Les Minorites erotiques. Una din formele cele mai „demodate" ale libertăţii: să fii gras. New York. Evitarea grăsimilor animale a majorităţii uleiurilor vegetale. detaliu.VIIl. „Jupiter. Femeie în faţa oglinzii. Incriminarea mâncăciosului.4. O formulă ceva mai complicată pentru a semnala o foarte veche practică. J. Mncta lor respectare implică. '3. (Picasso. (Rubens. a făinoaselor. 177. 176.

Pensionarea însoţită de cântece? 184. primul om care a păşit pe Lună. ea transcende timpul şi nu poate fi „nouă". Dacă obiectivitatea este posibilă . Maladii declarate. Cu puţ"1 înainte de a muri ( la treizeci şi trei de ani). a 127 .î° aceste sate trebuia să cauţi nişte bătrâni rezistenţi. suntem „cu moartea între dinţi sau mai curând între gingii. Portretul doamnei P.«un bărbat nu-i niciodată prea solid»" (Colette). aproape toate prietenele. Aşa cum scria Voltaire. Musee des Beaux-Arts. Stadtische Galerie im Lenbachhaus). Geissendorfer. part. Cărnuri. când valoarea absolută a unei priviri deposedate de slăbiciunile subiective" (Sartre). .producători (hingherul sau pictorul) le ia în derâdere. oricare ar fi mizeria 281 şi suferinţa lor. eroul din Muntele vrăjit (Thomas Mann. col. maladii trecute sub tăcere.© C. „Viaţa e o maladie pe care somnul ne-o alină din şaisprezece în şaisprezece ore: e un paliativ.dacă poate fi concepută? -. ca şi în promiscuitatea ospiciului. în autonegarea 280 unei opere care numără trei sute de tablouri autentificate. „Există aici un joc de cuvinte privitor la obiectivitate. deoarece Hans Castorp. ca unul din marii pictori ai „noii obiectivităţi". absolut nimic-Adevărata nebunie se află fără îndoială aici. deoarece.. ipohondria permite evitarea tragicului. Muntele vrăjit. 1822. apoi se crede. Gând. ca despre un f. Gericault. vrea să fie. (ii. 184: Gerard Vincent. dintre care Pluta Meduzei. dar şi maladii imaginare (sau dorite). istoric vorbind. 1982) 180. când îşi vizitează vărul la un sanatoriu din Davos.Am văzut primele automobile. 1964. căci dinţi nu mai avem". Christian Schad a pictat Operaţia în 1929 (Miinchen.) 186.. Musee des Beaux-Arts) 182 . lipsită de iluzii. Dar cum putea răspunde cineva acestui aPel.) 179. 87. Ne-am pierdut toţi prietenii. bolnav. după părerea. Charillon-Paris) 188. dar nu le putem schimba între ele. (Desen de Sempe. Datorită dramatismului pe care îl generează. Ne putem depăna amintirile. Lyon. O parte din copiii noştri au murit. Remediul e moartea" (Chamfort). cel mai adesea implicit? Cum să sesizezi această pornire a acelei sau a celui care. Alienat cleptoman. cine nu ştie că alţii o numesc unicul port al chinurilor acestei vieţi?" (Montaigne). se înverşunează să se distrugă? Să fie Oar secretul cel mai indescifrabil? „La melancolicul djne Sainte-Beuve vorbeşte despre sinucidere ca despre sfârşit legitim. sau mai curând nişte bătrâne. primele bombe 185 atomice. cum o considera el. Ai noii obiectivităţi? Epitetul contrazice substantivul. col. nai subit şi voluntar al existenţei în maniera anticilor ţn loc de a asista la moartea fiecărui simţ. Petrece şapte ani pe acest „munte vrăjit" care îl înştiinţează despre lipsa de importanţă a persoanei sale şi despre vanitatea cunoaşterii. Rudele sau prietenii unei persoane care s-a sinucis se simt vinovaţi că nu au ajutat-o atunci când aceasta se găsea în pericol. cum am zice astăzi) se poate citi pe faţa cuiva. 183. Am trecut prin două războaie mondiale. Şi este considerat. 181. ar fi spus: „Dacă aş fi făcut măcar cinci tablouri! Dar n-am făcut nimic. (Claes Thure Oldenburg.• Această moarte pe care unii o numesc lucrul cel mai oribil dintre lucrurile cele mai oribile. aproape natural. Gericault. a uneia dintre ele. o „vinietă". 1822.Era oarecum naiv să crezi că monomania (psihoza obsesiva. care înseamnă când calitatea pasivă a obiectului privit. Ne aflăm aici. primul avion. (Scenă din filmul lui Hans W. Ipohondria este una din formele cele mai rafinate ale narcisismului. 1924). aproape izolat în mulţimea icestor oameni cramponaţi de viaţă. al vieţii. Nu vrem să murim. copil răsfăţat şi supradotat. part. Nebuna. Suntem tot atât de singure la noi acasă.

191. Orgasmologii îndrăznesc. bustul în curtea Institutului. dar nu-1 vezi (o voce „caldă") poate fi imaginat întru totul. Istoria vieţii private. part. Inegalitate înainte de moarte. Colecţia artistului) 194. să nu ne mai gândim la „mineralizarea" trupurilor înhumate? Ceea ce e mort face sesizabil pretutindeni ceea ce e viu. Inegalitate în faţa posterităţii. obiectul unei posibile dorinţe. sub o formulă . ilustraţie pentru un articol referitor la violenţă. încă din viaţă.I). Jurnal. Albertina). înmormântare la ţară.aparţine secretului.fiecărui organ -şi regretă că nu are curajul să se sinucidă".. 1939. col. Criminalul nu se poate sustrage fricii pe care o provoacă: acesta este blestemul lui. (Gerard Vincent. 5 iulie 1916). Sexualitatea este domeniul eternei insatisfacţii. Roma. Klimat. 1986). 190. Fritz Niescher). Cimitirul Pere-Lachaise e un fel de HLM (Habitation ă loyer modere) pentru morţi. (Leonardo Cremonini. (Jean-Leon Gerome. Oscar Wilde îi mărturisea lui Laurence Housman: „Misiunea artistului e aceea de a trăi o viaţă completă. în vreme ce 'asiunea pentru o femeie aruncă bărbatul într-o dureroasă sclavie" (Paul Veyne. zidurile se acoperă cu afişe conţinând sfaturi de felul „Chemaţi-o pe Sophie" etc. (Egon Schiele. D Sainte-Beuve era un om de lume şi trăia în mijlocul acesteia. „dezvăluie" ipocrizia unei societăţi în mijlocul căreia se află numeroşi soţi care nu şi-au văzut niciodată soţia goală. Inegalitate după moarte Funeralii ostentative. col.subconştientul mai curând . să-şi „fixeze firma".lui Gerome ar fi un fertil teren de investigaţie pentru marea familie a doctorului vienez. Are prea puţină importanţă contestarea afirmaţiei (de altfel nuanţată) a lui Claude Levi-Strauss potrivit căreia interzicerea incestului ar fi o lege universală. Seuil. Ispita încălcării normelor. Doar câteva persoane au urmat sicriul lui Oscar Wilde. Timpurile s-au schimbat: amorul băieţilor se afişează dar îşi pune mască. 128 . datorită acestui lucru. Depatologizarea masturbării feminine întâmpină o puternica Onanismul feminin . în 1986. (Caravaggio. Gerome. Putem oare. eşecul este adevăratul ei sfârşit". laşităţii. Sfântulloan Botezătorul în pustie. 1966. Loth şi fiicele sale. Critic virulent al impresionismului („ruşinea artei franceze").în mai mare măsură decât cel masculin . >. Marshall Arisman este pictorul fricii. el evocă reapariţia creierului reptilian. 192. Ispitele sfântului Anton. în Statele Unite un alt raport cu spaţiul. în nouăzeci de pânze. Gropile au mai multe nivele. acea plăcere „inocentă" recomandată de sexologia actuală. Viena. Inconştientul . răbufnind într-o zi în clipa unei clipe"(Kafka. Târgul de sclave şi îmblânzitorul de şerpi. Autoportret masturbăndu-se. şi doar un neînsemnat pârâiaş demn de-a fi numit dragoste curge poate în adâncurile solului. (Marshall Arisman. „moştenire fatală lăsată de Hiroşima şi Nagasaki" {Ultimul trib. (Otto Dix. 1911. Williamstown.eufemistică. Egon Schiele nu pare să prezinte. Aix-la-Chapelle. colecţia artistului). pe toată durata vieţii. este unul din cei dintâi pictori care au îndrăznit (în desenele şi în schiţele sale) să abordeze o temă care tulbură privitorul. Sterling and Francine Clark Art Institute). Racolajul aseptizat: telefonul te apără de maladiile transmise pe cale sexuală (MST). O publicitate care provoacă indignarea celor virtuoşi şi zâmbetul batjocoritor al celor satisfăcuţi (sau care se pretind ca atare). vanităţii.. Supuşi neînţelegerii. „Argumentul" tinereţii Sfântului Ion Botezătorul îi îngâdiije lui Caravaggio să picteze mai multe tablouri în care îşi va prezenta preferinţele. voluptăţii.lui Loth şi a fetelor sale aparţine tuturor generaţiilor. care are cincizeci de ani. el se conformează modei orientalismului. de-acum înainte. //z spatele dorinţei. pe care îl auzi. Astfel. compătimirii. în aceste două mici pânze pictate în 1874 (chiar anul primei expoziţii impresioniste). pe acest profesor care a avut neobişnuitul privilegiu de a-şi avea. Gerome recucereşte astăzi gloria care 1-a însoţit. 1985.La Roma se repeta într-o manieră proverbială că băieţii procură o plăcere care nu tulbură sufktul. Spre sfârşitul vieţii. vol. detaliu. 195. Galeria Borghese). inaccesibil căutărilor. ca urmare a masturbării. notează Fraţii Goncourt în Jurnalul lor în ziua de 3 aprilie 1863. „Calvarul vieţii în comun.e adevărat . A murit cu şase ani mai târziu în propriul său pat. succesul nefiind decât un aspect al acesteia. Tema -argumentul . instanţă de apel ale cărei sentinţe modifică ierarhia celor aflaţi în viaţă.) 193. pastişat în lucrarea de faţă. în această acuarelă executată la douăzeci şi unu de ani. 204.

de împărtăşanie şi de includere în ierarhia ecleziastică. îi prezintă în mod ostentativ. ca şi un popor. Dispreţuia ierarhia socială. cartierul Goutte-d'Or. acasă se vorbeşte altă limbă. mi-ai dat învăţătură.în cele şapte sute de pânze ale sale a prezentat o seamă de scene din hanul său . împărtăşania. Aceste trei personaje. 211: Lucas Cranach. A murit la treizeci şi şapte de ani. constituie oare alegoria unei Biserici care moare? Sau poate că băieţelul cu şosete albe şi haine de sărbătoa va fi schimbul de mâine? 216. şi tot folosul pe care-1 am din asta e că ştiu să blestem. (Paris. etica protestantă a dat naştere capitalismului modern. Shakespeare îl pune pe Caliban să rostească următoarele: „M-ai mângâiat. Dar privirea crudă şi zâmbetul abia schiţat ne face să credem că acest corp se dăruieşte plăcerii.. Hirotonisirea (Ordinatio. Ca Rafael şi Van Gogh. un tremur aproape imperceptibil..) şi. Galeria Pitti). aici. hirotonisirea. la şapte .sau prelungirea acestora. revistele erotice. una printre atâtea altele. Conciliul din Trento (1545-1563) conferă celui de al şaptelea rit o valoare dogmatică. Cine sunt clienţii sălilor în care se programează filmele „X"? Oameni cu diferite lipsuri? Sau infirmi ai imaginarului? 207. Aretino se complăcea în companialumii periferice (curtezane. la îmbrăţişările amoroase. care nu agreează tipul androgin al „manechinelor". Un cuplu de ţărani bătrâni ascultă cu smerenie cuvântul preotului. campion de tenis. pe care Cranach cel Bătrân le-a reprodus în serie spre desfătarea austerilor (?) săi protectori protestanţi. Desfrânata. Cupidon plângându-ise acestei Venus. a fost prezentă întotdeauna în pictură.a riturilor sacramentale. Reducerea. Nu este vorba numai de raporturile cu „cultura franceză" (folosim. Muzeul Luxembourg). ungerea cu sfântul mir. al siguranţei. (Jan Steen. 210. National Gallery) 213. insufla Serenissimei. cerşetori etc. iunie. Ralia. copiii învaţă franceza. (Ars. ii Asociaţi cu fecunditatea şi cu laptele. Toulouse. în Furtuna.cifră simbolică .. în egală măsură. 208.19 maternităţii.). Cine este clientul? Contele Henri de Toulouse-Lautrec ne ajută să-1 întrezărim. devine doctoriţa Rene'e Richards). suport al unei publicităţii moderne.205. asemenea celui n care-1 iscă o bucurie lăuntrică. confirmarea.. El îl cunoştea datorită patroanelor de spelunci şi prostituatelor. Făcând parte din anturajul marii nobilimi a Veneţiei secolului al XVI-lea. Asemenea acestei Venus. şi nu maternităţii. Pietro Aretino. (Tiţian. Ne aflăm in anul 1963. Ie dă problemelor existenţei sale). înveşmântate în negru. prietenele sale. Femeie în faţa oglinzii. acest tablou al lui Gervex a fost expus în câteva expoziţii particulare. Problemele privind interculturalitatea se pun mai cu seamă celor care vin din Africa şi sunt musulmani. Ciuma să aibă parte de tine pentru că m-ai învăţat limba ta". 1986: seminarist în timpul vizitei papei) 217. ii. sânii sunt simbolul •. iar tablourile de genul acesta împodobeau pereţii severilor arminieni. Refuzat la Salon ui din 1878. (Henri de Toulouse-Lautrec. s-a făcut abia în secolul al XH-lea: botezul. (Londra. Inspirându-se dintr-o întâmplare „adevărată" (Rene Richards. 209. ca neclintitele talazuri sub biciuirea furtunii" (Bernanos. în acele austere Provincii-Unite ale secolului al XVII-lea. Silueta filiformă. de ansamblu al răspunsurilor pe care un om. Era un subiect la modă. din pricina „necuviinţei". clientul (foarte) bătrân şi bătrâna codoaşă. desfrâul era acasă la el. La şcoală. Muzeul Augustinilor). Acum însă m-ai surghiunit pe stânca asta (. 1985). Saint-Ouen. pocăinţa. gondolieri. dar şi de cele care confruntă culturile specifice ale fiecărui grup de imigranţi. „. iar eu te iubeam. 206. uimită şi fascinantă. un tele-film American încearcă să convingă „marele public" că transsexualitatea nu e o fantezie lipsită de pudoare. (Hirotonisire la Notre-Dame din Paris. unde a fost admirat de toată elita Parisului. Şi îndeamnă. pe care le extorca de la regi şi de la papi. Jan Steen a practicat o dublă profesiune: hangiu şi pictor. căsătoria. Paris. Spre deosebire de teatrul 129 . (Henri Gervex. M-ai învăţat să vorbesc. O modestă chermeză într-un sat din Mayenne. al blândeţii. E drept că îşi mai spunea şi „izbăvitorul virtuţii". unde. adică „acţiunea de a pune în ordine") capătă atunci o dublă semnificaţie . risipind sume fabuloase. o bucurie atât de adânc" încât nimic n-ar putea-o tulbura. scriitori manierişti îi denumesc „perniţele dragostei". potrivit lui Max Weber. Journal a" un cure de campagne). Second Serve (le Choix). Sandelin). ci o dramă a identităţii. dispreţul faţă de bani. cu care coabita prin bordeluri. în pânza de faţă regăsim eternul trio: tânăra fată. -'15. Pietro Aretino îşi află în volumul de faţă locul care i se cuvine. Deoarece se considera el însuşi „deţinătorul secretelor lumii". cuvântul cultură în sens etnologic. 1986) 214. ipostază mai puţin convingătoare.

focursul unei reprezentări a Patimilor. Şi este căinţă. convertit în 1943 (la treizeci şi doi de ani). Spovedania („actul cel mai intolerabil pe care Biserica 1-a impus vanităţii oamenilor". în anii 1980. potrivit lui Huysmans) nu mai înseamnă prezentarea înaintea unui tribunal. Elev al lui Bissiere. în anii 1950. adică „suferinţă şi detestare a păcatelor comise. atâţia preoţi. Patimile lui Isus (sau viaţa unui sfânt) erau recreate de către populaţie: nici un fel de deosebire între spectatori şi actori. Mister sau serie cauzală? „Acumularea bogăţiei la un pOj al societăţii înseamnă aşadar acumularea. Manessier lasă spectatorul să-şi imagineze. în timpul foarte scurtului său pontificat (1958-1963). Predica de pe munte). Jumătate dintre aceştia se supun.lui Brecht. în ianuarie 1954.chiar şi dintre practicanţi . la Valenciennes. a abrutizării a degradării morale a clasei al cărei produs îl constituie Capitalul" (Karl Marx. Gilbert. 224. în 1437. pornind de la lirismul formelor şi al culorilor. evreii se baricadau în ghetourile lor. episcopatul francez le ordonă să se abţină de la orice angajament sindical (unii dintre aceştia militează în cadrul Confederaţiei generale a muncii . un bărbat de şaptezeci şi şapte de ani care a pus-o în discuţie. Şi mulţi sfinţi s-au înfrăţit cu aceasta pentru a fi asemenea lui lsus. asupra religiilor necreştine şi. bărbatul matur şi pe Christos. Le Desespere). Cea mai veche structură ierarhică din lume a văzut ieşind din sânul său.care se rezumă la mistere . moartea şi învierea. Leon Bloy comentează: „Se vor împlini în curând două mii de ani de când Biserica face elogiul sărăciei. sărac printre cei săraci. Un cronicar relatează că. 219. Unii cred că „nu e rolul Bisericii să se intereseze de sexualitate atunci când este vorba de un cuplu". în Catedrala din Nevers. în urma unui scrutin. preotul care îl reprezenta pe Isus era aproape gata să moară pe cruce. numai Dumnezeu judecă. Când cineva nu înţelege asemenea lucru înseamnă că e prost pentru moment şi pentru eternitate -pentru eternitate" (Leon Bloy.era un teatru de comuniune. la Metz. al 259-lea papă. Două „Declaraţii" solemne (asupra libertăţii religioase. de-acum înainte. în noiembrie 1985. a ignoranţei. mergând până acolo încât să le imite şi felul acestora de a se îmbrăca. într-o „comuniune" care reuneşte. prin care aceştia nu urmăresc convertirea necredincioşilor. întoarcerea către Dumnezeu. iar celui care interpreta rolul lui Iuda i s-a tăiat funia cu care se spânzurase chiar în ultima clipă. Ci urmăreşte împăcarea păcătosului cu Dumnezeu. Cei mai mari dintre ei au sfârşit prin a reda în figura christică divinul şi umanul. ci asumarea unei noi forme de sacerdoţiu. la polul opus. punându-se astfel capăt unei experienţe din care s-au inspirat.Beati pauperes spiritu.CGT) şi să nu lucreze decât trei ore pe zi. 3. denumit de „distanţare" teatrul medieval . copilul. Să fie oare posibil. Acest preot nu mai e marele Inchizitor. V. Ştiindu-se ameninţaţi. şi sărmana proscrisă n-a urcat nici a milionimea parte dintr-un grad în spiritul persoanelor decente şi bine crescute" (Le Desespere). loan al XXIII-lea. poate. un conciliu a încetat de a mai fi o problemă internă a Bisericii catolice. în 1547. (Desen de Tim). 222. 221 O foarte mare parte din credincioşii catolici . şi anume că lumea bogatului se hrăneşte din durerea săracului. printre aceştia numărându-se şi G. aşezat pe una din băncile bisericii. el este unul dintre aceştia. aproape invizibil în confesionalul tradiţional. aici.folosesc pilula. cei care nu sunt aserviţi bunurilor acestei lumi" (Matei. Vatican II nu se mulţumeşte cu modificarea liturghiei catolice. 11. Abatele Pierre îşi 130 . a făcut totul pentru ca Biserica să devină fără a înceta să fie. ceea ce se poate traduce prin: „Fericiţi 223. în special. Timp de mai multe zile. a suferinţei. 223: preotul Christian. ca şi voinţa de a nu mai comite altele" (Bourdaloue). Preotul Alain de La Morandais. Reprezentarea „sfintei feţe" a pus tuturor pictorilor catolici o grea problemă. cu tot ajutorul dat de tehnica actuală? 218. „cele cinci pâini au fost multiplicate şi distribuite la mai bine de o mie de persoane". Dom Helder Cămara vizitând un cartier sărac din Recife în 1962) 227. Preotul nu mai e mai presus de alţii. (Deschiderea celei de a doua sesiuni a Conciliului. El discută. vreo sută de preoţi optează pentru viaţa activă. asupra poporului iudeu) şi „Decretul" asupra ecumenismuui demonstrează că. preoţi care înţeleg să împărtăşească viaţa tinerilor marginalizaţi. cu faţa descoperită. 1962) "• „Toate sofismele oamenilor nu vor schimba cu nimic acest mister. transcendentul şi imanentul. a sclaviei. 2-25. părintele Guy de Fatto încearcă să reintroducă tradiţia misterelor. Biserica răspunde că existenţa creştinilor alcătuieşte un tot din care nici măcar o părticică nu trebuie să se sustragă regulilor pe care le prescrie aceasta. Contribuţie la critica filosofici dreptului la Negel). a mizeriei. A. Este şi convertire. Se întâmpla uneori ca reprezentaţia să se termine cu un pogrom. „sfânta faţă". Preotul ascultă.

pe de o parte. sancţiunea ei morală. generalul Weidling se predă. O ţărancă declară: „Nu mă mai duc să ascult liturghia de când slujba se face în franţuzeşte. Contribuţii la critica filosofici hegeliene a dreptului). Manifestul Partidului comunist). el îşi continuă totuşi activitatea. iar pe de altă parte. La 2 mai. Călugării catolici fraternizează cu protestanţii. străinul. hirotoniseşte mai mulţi preoţi. acesta se retrage în Elveţia. atras de cenobitism şi ecumenism. ilustraţii deBry) 230. Este sprijinit de o parte din catolicii francezi. apărătorul Stalingradului. (Reuniunea unei comunităţi din Crateus.).dedică viaţa unei activităţi caritabile mai tradiţionale. ci mai curând un sacrificiu al vieţii sale" (Karl Marx. pastorul Roger Schutz. fără a ţine cont de nimic altceva" (una din părerile lui Lenin relatată de Clara Zetkin).. „Mizeria te face dobitoc." (Bernanos. „Religia laică" redusă la o contabilitate electorală? (Afişe aparţinând PCF în Nord-Pas-de-Calais difuzate cu prilejul alegerilor parlamentare din anul 1986) 36.. La întoarcere. de Picasso. anual. El creează un secretariat pentru unitatea creştinilor şi impune participarea „activă" a unor observatori necatolici la lucrările Conciliului.) Paul al Vl-lea concelebreaza împreună cu necatolicii ceremonia de despărţire de „observatori". de obiecte de cult ale religiilor monoteiste. 233. Taize este locul în care. 234. „Religia este teoria generală a acestei lumi. Narratio regionum indicarum per Hispanos (. 239. Comunitatea celor care merg (pelerinajul este o rugăciune pe care o faci stând în picioare) nu trebuie să înceteze nici chiar atunci când această comunitate va ajunge la Catedrala din Chartres. este. (Econe. „Oh! ştiu foarte bine că dorinţa de a te ruga este deja o rugăciune şi că Dumnezeu n-ar putea cere mai mult. ca şi orice individ care se consideră ca atare 240. 228. care a fost eliberat în august 1953. (Portretul lui Stalin. afirmă acest apostol al sărăciei evanghelice. Koniev. Urmărit de Gestapo. papa Ioan al XXIII-lea declară că una din misiunile de bază ale Conciliului pe care intenţionează să-1 convoace va fi concretizarea speranţelor ecumenice. în 1940. Fiind „suspectat" de către Sfântul Scaun la 24 iulie 1976. 41 000 de tunuri şi 6 300 de care blindate atacă Berlinul începând din 2 aprilie 1945. 1983) 229. care înfiinţează în 1970 „Fraternitatea sacerdotală Sfântul Pius-X" la Econe (Valais). Bartolome de Las Casas „povesteşte ceea ce a văzut: masacrarea indienilor". iar bogăţia idiot".. complementul ei solemn. Berlin. munca nu e o parte din viaţa sa. Drapelul sovietic fâlfâie deasupra Reichstagului. punctul ei de onoare spiritualist.. folosind însă un limbaj lipsit de menajamente. (OttoGiiebelJnternaţionala. dar ponderea trecutului menţine diviziunile. raţiunea ei generală de consolare şi de dreptate" (Karl Marx. A provocat mânia colonilor şi a fost acuzat că şi-a calomniat patria.„Orice artist. Pelerinul. îşi dau întâlnire câteva mii de tineri creştini. Rugăciune ecumenică simbolizată. a cumpărat o clădire de mari dimensiuni la Taize (Saone-et-Loire). Rokosovski. logica acesteia sub o formă populară. ™preună cu cei 70 000 de supravieţuitori. Apar câteva centre ecumenice. peregrinus. Frankfurt pe Main.Juk°v. lui Ciuikov. (B. cel care umblă. înţeleg tot._a drepturilor omului se mobilizează pentru a-1 apăra pe Henri Martin. Prin acea peregrinatio ascetica acesta devine un altul care-i întâlneşte pe ceilalţi. în care îi adăposteşte pe evreii urmăriţi de nazişti. el înţelege că „ceea ce se comite în Indii faţă de indieni este nedrept şi samavolnic". Subversiv din exces de tradiţionalism. Şi-şi consacră cei cincizeci şi doi de ani câţi îi mai avea de trăit apărării acestora. Numeroşi intelectuali (printre care şi Sartre) şi L. 238. 1975) _2 încă de la alegerea sa. acesta este paradoxul lui Lefebvre. pelerinajul trebuie să rămână gravat pentru totdeauna în memorie. 1928-1930. are dreptul să creeze în deplină libertate şi în acord cu idealul său personal. 1598. de Las Casas. „Pentru muncitor. Journal d'un cure de campagne). Treblinka? Auschwitz? Nu. nu mai e nici un pic de mister". (Centrul ecumenic din Saint-Quentinen Yvelines) 232. în această fotografie. Museum fiir Deutsche Geschichte) 7. cu 180 de divizii. 235. colonizare spaniolă în secolul al XVI-lea. Moare la nouăzeci şi doi de ani cerând „tuturora să-i apere în continuare pe indieni" şi acuzându-se că nu a făcut tot ceea ce trebuia pentru ei. Brazilia. La patruzeci de ani. La 4 decembrie 1965 (patru zile înaintea şedinţei solemne de închidere. apărut ui Les 131 . încă din 1971. un compendium enciclopedic.

Gramsci. sărbătoarea este un intermediu care suspendă „solidificarea" şi poate „da naştere omului însuşi şi celuilalt om în libertate". trebuie să rămâi ca atare dacă nu vrei să-ţi pierzi mijloacele de existenţă. 253. Bucureşti. „Formula «partidul Iui Maurice Thorez» este o expresie condamnabilă. Războiul din Coreea. moare în 1937.Muncitorul mort". denumindu-1 . Maurice Thorez. pescar. în egală măsură. de activitate bine definită.La ce acte de bravură poate împinge frica pe un biet iepufe. septembrie 1962. Trebuie să spun că mi-am ridicat de nenumărate ori glasul împotriva acestei formule în Biroul Politic şi în redacţia ziarului UHumanite. (Picasso. L'homme qui rit). „Esenţa realismului socialist constă în fidelitatea faţă de adevărul vieţii. Muncitorul mort şi studiile preliminare (unul din acestea fiind reprodus aici) au fost expuse la Salonul din mai. să ne delimităm în mod hotărât şi deliberat de cei care nu sunt cu noi" (Lenin. Această determinare a activităţii sociale. de a respinge formalismul şi subiectivismul.. condamnat la douăzeci de ani de închisoare.) şi caracterele clasice ale culturii greceşti şi ale Renaşterii italiene (. adică Secţia franceză a Internaţionalei comuniste (SFIC). fiecare are o sferă 249. şi 291 altul la stânga Lui. pregătirile sărbătorii federaţiei PCF din Var) 250. trebuie. 1957. de Fougeron apărut în U Humanite. XV 27-28). Arestat în noiembrie 1926. această solidificare a propriului nostru produs îhtr-o forţă exterioară care se află deasupra noastră. Cuvântul de ordine nu mai e „clase contra clase".)". portretul lui Marcel Cachin. Tablou executat la comandă sau consecinţă a unui process de conştiinţă? Nu putea să tacă. Tineretul muncitor creştin a văzut în el o „punere în mormânt".du-se totul în imagini artistice considerate dintr-un punct de vedere comunist. Cultul personalităţii nu trebuie să se confunde cu manifestaţiile de afecţiune şi de încredere" (Discurs pronunţat de M. iar cadavrul aruncat într-un canal din parcul Tiergarten. Catedrala Saint-âtienne. oricât de penibil ar fi acesta.. ca şi primitivismul naturalist" (Dicţionar filosofic. 1952.Cămila rătăcită sare peste prăpastie.. Războaiele se repetă: nu şi Guernica. Astfel s-a împlinit Scriptura. teoreticianul „intelectualilor" clasei muncitoare. Moscova. iunie 1982. umanismului socialist şi internaţionalist. PCF. 1967). iată una din formele spaimei!" (Victor Hugo. • .Lettres francaises. obligaţia de a-ţi desfăşura activitatea în serviciul poporului şi al spiritului Partidului. ci: „Frontul popular împotriva nazismului".„epoca libertăţii"... până în zilele noastre. pastor sau critic.care anunţă .Muzeul Picasso) 244. Roşa Luxemburg. 1950. Crucificarea) 252. Eluard dorea ca tabloul să fie numit „Muncitorul asasinat" Pignon şi-a impus punctul de vedere. «A fost pus în numărul celor fără de lege»" (Marcu.. Jeannette Vermeersch şi cei patru fii ai lor. deoarece era membrul cel mai ilustru al Partidului Comunist Francez. unul din factorii principali ai evoluţiei istoriei" (Marx.Thorez în faţa Comitetului Central în ziua de 10 mai 1956). Instaurarea nazismului antrenează o modificare a strategiei Internaţionalei a Hl-a. care ne anihilează calculele. optimism istoric. Bolşevismul a făcut victime. Ideologia germană). 12. Este vorba de stimularea curajului celor bogaţi? 245. La Seyne-sur-Mer. „înainte de a ne uni şi pentru a ne uni.. (Andre Fougeron. Document ce anunţă apropiata apariţie a Iskrei) 248. „Cel mai genial cap produs de către marxism după Marx" (Franz Mehring) a fost sfărâmat cu câteva lovituri în ianuarie 1919. A. Pensionarul. Atâta timp cât durează „epoca necesităţii" care purcede . 242. vitraliu de Jacque' Villon.. Dar a avut. care scapă propriului nostru control. 247. şi martirii săi. mai întâi. exprimân. detaliu. care ne zădărniceşte speranţele. 246. Muzeul de Artă) 243. Paris. 1951. se apropie de SFIO.„De îndată ce are loc diviziunea muncii.19 martie 1953. (Metz. care zjce. Nu s-a pl'3ţ după cazurile lui Jdanov. de a te dedica luptei maselor muncitoare. A fi înfricoşat P&* la imprudenţă. şi acest afiş prezentat cu prilejul alegerilor parlamentare din 1936 oferă o imagine liniştitoare a comunismului: revoluţia (amânată) va respecta familia. este. Eşti vânător. 20 septembrie 1944). 132 . (La Courneuve. unul la dreapta. şi la Galerie de France.împreună cu El au răstignit doi tâlhari. Principiile fundamentale ideologice şi estetice ale realismului socialist sunt următoarele: devotament faţă de ideologia comunistă. sărbătoarea ziarului L'Humanite. „Trebuie să-i fie teribil de frică pentru a vădi atâta curaj. 241. „Singura modalitate fecundă din punct de vedere istoric de a determina o reluare adecvată a filosofiei practicii constă în crearea unei noi culturi integrale care să aibă caracterele de masă ale Reformei protestante şi ale iluminismului francez (. Regret că aceasta n-a fost adusă mai repede la cunoştinţa Comitetului Cen tral.

în 1987. scrupuloşi în ceea ce priveşte respectarea riturilor. spune Schema. aceştia u optat pentru menţinerea modului de viaţă tradiţional nu numai în sfera vieţii private. Transpunerea laică a virtuţilor tradiţionale privind respectul faţă de muncă şi intransigenţa morală a justificat în ochii evreilor participarea lor la viaţa naţională. 258. care îi aminteşte evreului că. începând din anii 1870. ci fiul ei" (Kinduşim. ca urmare a îndepărtării comuniştilor din guvern. Dintre toate bunurile lumii. „Fericit ca Dumnezeu în Franţa"? între public şi privat. poate crea condiţiile necesare pentru propăşirea revoluţiei. (Aprinderea lumânărilor în timpul sărbătorii Hanuca) 262. generalul de Gaulle este o ameninţare permanenta a fascismului. a cărui conducere rămâne în mâinile iudaismul din Alsacia.260). Judwsme et ecriture) •66. 263. Dar. în acest sens. 267. Durkheim şi Salomon . consistoriul central. odată textul însuşit. înaltul ei grad de integrare nu o pun la adăpost de fanatism şi nici de acea dimensiune tragică a istoriei evreilor. activitatea subiectivă a maselor populare se poate manifesta pe deplin. Această bipolaritate între reflecţie şi acţiune îşi află rezolvarea în învăţătură. 261 Memoria este o dimensiune fundamentală a gândirii iudaice. numără. Cu singura condiţie: conştiinţa oamenilor să fie în conformitate cu legile obiective ale evoluţiei lucrurilor. 268. purtând barbă. Cabana ridicată în mijlocul locuinţei cu prilejul sărbătorii Sukot.aici a celor din cimitirul din Bagneux -. afiş din 1951. atentatul din martie 1984 din timpul Festivalului fllmului evreiesc. profanarea mormintelor . sinagoga din Cavaillon stă drept mărturie a simbiozei dintre Provence şi evreii acesteia. 265. pe tot parcursul secolului al XlX-lea. Evreii papei autorizaţi să rămână în cele patru comunitar din Cavaillon. „Oamenii nu sunt sclavii realităţii obiective. Emancipaţi ia 2» februarie 1790. „Vei vorbi despre toate acestea". dar din cauza a ceea ce. Evreii francezi vor ocupa un loc important în domeniul literaturii şi al ştiinţelor umane. Talmudul stabileşte aşadar că identitatea copilului e determinată de mamă. ritualul e foarte creştinizat. evreii comtadini au alcătuit.254. Tancurile sovietice trăgând asupra muncitorilor din Budapesta? O imensă deziluzie pentru comuniştii francezi. „Fi"' ta" născut de o evreică va fi numit fiul tău. un fel de aristocraţie. care deţin în sfârşit „dovada" lor că mişcarea comunistă este un rău absolut. locurile destinate învăţământului s-au mutat din sinagogă la Şcoala normală superioară – fotografia promoţiei din 1878 îi reuneşte aici pe Bergson. dar şi în viaţa publică.şi la Şcoala practică de înalte studii. Atâta timp cât vor exista pe 1 ume oameni. inscripţiile antisemite amintesc comunităţii iudaice din Franţa că importanţa ei numerică. Vestigiu al fericitei lor şederi pe pământ comtadin. evreii din Franţa mai vădesc. interogaţia sa are nevoie de întreaga sa viaţă pentru a se dezvolta nu numai din cauza a ceea ce aceasta poate să-1 mai înveţe. Avignon şi L'Isle-sur-Sorgu se bucură de numeroase privilegii. Masa de seder. comuniştii sunt „separatiştii" din 256. prezintă biografia lui Artur London (al cărui rol a fost interpretat de Yves Montând) şi s-a bucurat de un imens succes. pregătirea acestei sărbători •a hasidinii din cartierul Saint-Paul din Paris. omul e cel mai preţios. dincolo de amintire. XIII. 68b). măcelul din strada des Rosiers în august 1982. frecventate de burghezia iudaică din Paris. el se află în exil. Mărturisirea. „Să spui atunci fiului tău: aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine atunci când am ieşit din Egipt" {Exodul. 1980 (il. „Aplecat asupra unui text pe care îl interoghează fără încetare deoarece în acesta rezidă adevărul. se află respectarea legii. Paisprezece ani mai târziu. Purtător de cuvânt cvasioftcial al comunităţii. în sinagogile consistoriale. (Greva minerilor din 1947. 133 .Atentat asupra sinagogii din strada Copemic în octombne 260. o anumită specificitate? 259. Pentru comunişti. Aţi spus „miracol"? 255. dar moştenitori ai unor cutume din Europa de Est. desenat de Fougeron) 257. Aici. subiectivul creează obiectivul. Şi o adevărată bucurie pentru adversarii acestora. dar fiul tău născut de o ne-evreică nu va fi numit fiul tău. vor putea fi săvârşite miracole de tot felul sub conducerea partidului comunist" (Mao Zedong). Veniţi din Africa de Nord. filmul lui Costa-Gavras. îl ajută într-o mai mare măsură să formuleze întrebarea care urmează" (Edmond Jabbes. abia şase mii de familii. poate depăşi toate greutăţile. între cele două războaie mondiale. Carpentras. pălărie şi veşminte tradiţionale. chiar în propria lui casă fiind.Pentru generalul de Gaulle. David. iulie 1947. 8) 264.

lasă să fie distrus micul stat care nu e al meu. Iar inima lui bătea şi mai tare recunoscându-mi limba maternă. Oranie. speranţă. iar predicile rabinice. La 17 iulie 1942.Se cântă la orgă. asasinat de Scholem Schwartzbard pentru a-i răzbuna pe evreii masacraţi în pogromurile din Europa răsăriteană. rostite în limba franceză.sokolii . col. ş1 apoi deportat. (. (Familia Goldberg. Aveam impresia că mă aflu la Varşovia. eminenţii studenţi în medicină dintre cele două războaie mondiale. »NU mai ştiu dacă ţi-am povestit toate acestea: din trenul care-I ducea la Auschwitz mama a aruncat un bileţel. în urma unei vânători de oameni organizate de poliţia franceză. săraci dar demni. deoarece au devenit o parte din Franţa. împreună cu alţi 4 050 de copii evrei. I 284. în 1980. Numai bărbaţii coboară din tren sau îşi propun să ia metroul.aici la uzinele Talbot din Poissy . sigur de sine şi dominator": ilustraţie de Tim executată în urma unei conferinţe a generalului de Gaulle din noiembrie 1967. pe când eram bolnav. Aceleaşi prăvălioare. fără îndoială. au deschis magazine. Organizarea vieţii femeilor în jurul unei activităţi tradiţionale constituie un mare ajutor în menţinerea conştiinţei poloneze. 1937) 275. a decretului Cremieux.. Evreii din Algeria. au pus bazele unor mici ateliere.. Plecăm la Auschwitz. Gallimard.F de tine. La sosirea în Franţa. alegerea între Franţa şi Israel se făcea în funcţie de gradul de francizare. Vincennes. 279. Joseph Koganowsky a fost internat la Vel d'Hiv. în 1870.fac parte din institutjjje datorită cărora comunitatea poloneză prezenta. La plecarea din Africa de Nord.. privind aculturalizarea tinerilor de origine maghrebiană. Familia Kassis. Unde s-au confruntat cu o dublă problemă: să se instaleze în Franţa şi să se integreze îhtr-o comunitate religioasă. 1961). această modestă crimă la scara numărului acestora. să mă uite şi dreapta mea. ataşamentul faţă de iudaism se traduce în primul rând prin dorinţa de a păstra obiceiurile şi legăturile de familie. militant naţionalist ucrainean. °0. la cererea părinţilor.autoironică -. Fotografie de familie în care ţinuta îngrijită. capătă un ton patriotic. Histoire veridique de Moshe) 270. probabil polonezi. 281. „Temoins". Cei care au venit în Franţa alcătuiau elita intelectuală şi economică. Te iubesc. nelinişte. oraşele industriale din Nordul' şi Estul Franţei. împreună cu voluminoasele lor valize legate cu sfoară şi în care se află tot avutul lor de imigranţi. Foarte puţini dintre aceştia au revenit. acelaşi vacarm. Cuprindea doar câteva cuvinte: «Bubele [în idiş cuvânt plin de trandreţe] ai gn. 285. „Mergeam pe străzile din centrul evreiesc situat în inima Parisului. 1938. părinţii şi cei trei fii ai lor îşi afirmă 134 . de Farid Boudjellal." 278. în societatea tradiţională. „negrii" şi „evreii" îi înlocuiesc pe„meteci". 276. (Masă de sabat) 277.. Aşteptare. Dintr-un magazin răsunau tristele melodii ale cântecelor populare iudaice.." (Moshe Zalcman. dulapul pictat: muncitorii refac un interior polonez în mijlocul Lorenei metalurgice. l-am primi' la călugări. Datorită mâinii de lucru ieftine. Ierusalime. aceleaşi restaurante modeste. femeia plină de solicitudine. Societăţile de gimnastică . mi-ar răpi dorinţa de a trăi" (Raymond Aron. 282. (Sosirea evreilor din Africa de Nord în campus-ul de la Arenas. ei o fac cu accent francez. aceştia reprezentau 15% din evreii repatriaţi. Bagnolet. 283. 274. ca şi derbedeii din zilele noastre vădesc aceeaşi atitudine xenofobă.Ruşii şi polonezii.. căpătaseră cetăţenia franceză după apariţia. Ilustraţie ironică . 269. 1979) 773 „Dacă marile puteri. presiunea mediului favoriza menţinerea practicilor religioase. tabloul brodat. spre deosebire de cei din Maroc şi Tunis. 1927: ieşirea din sinagoga de pe strada Pavee în prima zi a procesului lui Petliura. sub autoritatea clerului respectiv. Rugăciunea din timpul pauzei . deosebit de curată şi de îngrijită. 271. „Dacă te uit. 1934) 272. evreii instalaţi aici cu mai mult timp to urmă au urcat cu repeziciune pe scara socială şi eco nomică. la dreapta crucifixul si imaginile religioase. 286. în 1962. Prezenţa femeilor presupune o imigrare organizata având drept ţel. Această „sacralizare" a locului de muncă este. dacă. 4 iunie 1967). (Familia Benhaîm. mai frecventă în Europa decât în ţările majoritar islamice. după calculul rece al propriilor lor interese. o organizaţie colectivă care menţinea caracterul polonez al vieţii cotidiene. încăperea. sosiţi la Paris la începutul secolului al XX-lea. mai vorbesc încă araba.îngăduie individului să se afirme ca musulman. „arabii". Mama» (Claudine Vegh. Je ne lui ai pas dit au revoir. Ain-Temouchent. oferită de imigranţii din Europa orientală. astăzi. minoritară şi aceasta.Chiar dacă. Gara Saint-Lazare: imigranţi.

. Te retragi lângă o clădire pentru a nu-I deranja pe ceilalţi. 287. obiectiv al fotografului. sub noi forme.adesea o încăpere modestă într-un subsol sau un garaj . Aid-ul este prilejul unei întoarceri la atmosfera călduroasă a Maghrebului. Dar. 295. de asemenea.. întocmai ca în ţara de origine. visul de libertate al adolescenţilor 308.speranţa unei promovări sociale £n viitor. recompenselor şi sancţiunilor acesteia. democratizând-o. filmul. rădăcini? Legăturile dăinuie.respectabilitatea. e rândul femeilor să treacă la treabă. privire a pictorului. 290. o formă de expresie care corespunde violenţei şi tandreţei sentimentelor acestora.. pentru tineri. 306. 307. Fleming. dansul oriental se bucură de aprecierea generală. Dragoste. Datorită şcolii. francezii privesc acest tip de patriotism cu uimire sau cu ironie.prin angajament şi prin moarte . ca rochia albă. James Dean. 298. cu Vivian Leigh si Clark Gabie. cu ţara de origine sau cu ţara părinţilor. 302. 297.. Plăcerea de a fi împreună. Milioane de copii americani sunt chemaţi. Familii de imigranţi meşterite din metalul străzilor şi din culoarea oraşelor. (W. °5. 301. cursul de limbă. Spitzer. de pildă. col. 299. francezii ăştia. unica ocazie de a trece în mod simbolic pragul unei locuinţe franţuzeşti. artistului) 291. ca să poată trăi aşa!". război. confruntare a valorilor: Pe aripile vântului. cu ceilalţi. Dallas într-o prăvălioară din Alsacia: o fericită întâlnire cu La Veillee des chaumieres. Poţi rămâne printre ai tăi. După sacrificarea săvârşită de capul familiei. cu uşurinţă. noul cartier de lângă gara Lyon. pentru femei. Televiziunea rămâne. au incarnat în egală măsură. Departe de ghetou. 288. adesea. Cu prilejul căsătoriei.Banii ies din ciorap şi apar la lumina zilei. când se dau uitării greutăţile zilei. „Sunt nebuni. Voiaj. © Walt Dusney Productions) 309. 1928.. 135 . 303. în Franţa.. tovarăşul nesfârşitelor zile lipsite de soţul respectiv. Mickey continuă spiţa personajelor antropomorfe. Familia. Dacă vestimentaţia europeană e de rigoare. copiii imigranţilor deveneau francezi şi puteau spera într-un viitor diferit de cel al părinţilor lor. Să fie oare suficiente asemenea fapte pentru a dezarma opinia publică? 289. cedând tentaţiilor societăţii de consum. 300. Să-şi schimbe marfa între ele sau cu bărbaţii din familie este un bun prilej de a ieşi din casă. între soap opera şi romanul foileton de tip franţuzesc se recunosc referinţe identice privind pasiunile şi puterea. actorul. Tradiţii. La Paris. compari. fascinează. alături de vioara tradiţională şi de patalama.este locul în care se adună bătrânii. în fiecare dimineaţă. ca toţi membrii grupurilor minoritare.. De notat medaliile şcolare ale celui mai mic dintre aceştia . Suspecţi a priori. câţiva paşi de dans tradiţional. care populau poveştile de altădată. Iar pensionarii şi şomerii o frecventează mult mai des decât alţii. vorbeşti.la lupta împotriva hitlerismului şi a fascismului. La Goutte-d'Or se deschide către Paris şi către lume prin muzică şi dans. 293. în general. Muzica rock sau ra'î constituie. Băieţii şi fetele gustă plăcerea de a fi împreună. Mamele admiră şi se minunează văzând această adoles centă în minifusta care execută. moravuri. sau Franţa la ora afacerilor.. film realizat de V. turism. 296. Moscheea . 1985. italienii din Nord-Pas-de-Calais au menţionat participarea lor . prilej îngăduit de morala. fereastra deschisă către exterior. conform tradiţiei. Pipăi. 304. (Steamboat Willie.. „alte" modele. Nu e uşor să-ţi păstrezi demnitatea şi să rămâi tu însuţi într-o ţară străină. „Şnorerul" aminteşte evreilor sedentari pribegia care îi ameninţă fii mod perpetuu. Să nu uiţi! 1972. istoria a readăugat shtelsurile [orăşelele] poloneze. cu toată deosebirea dintre ţinuta tradiţională a părinţilor şi blugii şi părul lung ale copiilor. Franţa (şi lumea întreagă) datorită formidabilei sale regii. în 1939. col. reflex al eternităţii-(Rachid K. femeile se adună laolaltă. să depună jurământul faţă de drapel. artistului) 292. 294. Vasele de aramă şi păpuşile cumpărate în ţară în timpul vacanţelor recreează un colţ plin de nostalgie. Familia reunită pentru a-şi bea cafeaua. patchwoek al periferiilor. cultura şi limba idiş şi pe cele şase milioane de evrei exterminaţi de nazism. şi. şi Easy Rider.

pune în lumină conflictul dintre om şi taylorism. în cabaretele pariziene unde se produceau orchestrele de jazz se adunau americanii care se sustrăgeau rigorismului ce-i pândea la porţile New York-ului. 328. ciocolata şi muzica populară oferite de armata americană în 1944 hrăneau spiritele şi stomacurile aşa cum armele care alungau opresiunea. iar de la stânga la dreapta: Hubert Fol. 1949). Pentru a câştiga timp (sau pentru a nu mânca singur). 329. americanii din timpul crizei economice prezentaţi Franţei de actualităţile cinematografice sau de fotografiile apărute în presă provoacă atât în rândurile Partidului Comunist Francez. 1981).. în faţa valului tot mai mare de antisemitism şi a violenţei care-i iau drept ţintă. Aime Barelli. în faţa opulenţei şi dărniciei soldaţH°r americani. Filmul mut The Jazz Singer.310. în mai 1948.. care manifesta o înţelegere/ atracţie pentru producţia artistică a minorităţii negre. îngerii păzitori. 136 . de Alan Grosland. „Sunt mândră de fiul meu gay". Toklas. Sun City. în anii 1960. IRTe o linie de metrou din New York extreme de frecventată. »S-a zis cu tine. în 1923. februarie 1937) 313. şi cuceritori de inimi! 120 000 de Gl brides. mănânci prea mult". Motiv pentru care trebuie să-i socotim cerşetori316. cât şi printre elitele societăţii reacţii de respingere. potrivit părerii propriului lor preşedinte. Hubert Rostaing şi Claude Bolling. Armata americană a pierdut.. seducător. Platoul este adus uneori. L. preş de Tracy. 311. sunt de acord cu autoapărarea. Atunci pentru ce ar slăbi? Un sejur în Franţa ar putea-o incita la regim. iar oamenii politici că e periculoasă" (G. numeroşi evrei s-au constituit în „Liga evreiască de apărare" (California. prost îmbrăcaţi". Comuniune solemnă sau balul debutantelor? Nu.ing please all the time" ). efectuarea cumpărăturilor cu bigudiurile pe cap le îngăduie femeilor să câştige timp. Violenţa excluderii declanşează aceeaşi violenţă a exigenţei respectului drepturilor minorităţilor sexuale. 312. trompeta a doua din orchestra lui Joe „King" Oliver la Chicago. deschisă prietenilor şi vecinilor. eroic. cântă Carlos. Johnson. de sfârşitul acestui rit de iniţiere pe care î| constituie înmânarea diplomelor la sfârşitul liceului.D. au fost acceptate în Statele Unite la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. mai repede. că vestul american nu a fost cucerit de oameni politicoşi şi curtenitori („hy people who kept say. Cu toate că asemenea obicei tinde să dispară în marile oraşe. a rulat pentru prima oară la 7 octombrie 1927. „Esteţii au considerat că tema e puţin convenabilă. Justiţiarul solitar. învingătorii sunt. „Prost cazaţi. (Dorothea Lange. ca şi o mică fracţiune din intelighenţia franceză. Absenţa gardurilor. Dorinţa de a seduce şi cultul trupului fac parte integrantă din ceea ce se cheamă american way °fltfe. 315. Aparenţa contează mai puţin decât eficacitatea. la biblioteca Odeon a Sylviei Beach sau în salonul Gertrudei Stein şi al Alicei B. Cal. este vorba. benevoli. 1936. In articolul. Să fie vorba de transparenţă sau de o frontieră mai subtilă a vieţii private? în legătură cu afacerea Goetz. cu sau fără copii. Scott Fitzgerald şi Adrienne Monnier. Parisul anilor 1930 atrăsese o „generaţie pierdută" de scriitori americani care fugeau de puritanismul şi de convenţiile vieţii americane. Claude Luter. Arizona. adică invincibil se vădeşte aproape impermeabil în faţa tentaţiilor cărnii pentru a-şi putea îndeplini misiunea cu care se simte învestit. Sadoul. Armstrong. Aici. pe patine cu roţi. supuşi unor mari privaţiuni ar" de-a rândul. Histoire du cinema mondial. vizibilă. Aici. care asigură securitatea metroului. Aceştia se întâlneau la barul Closerie des Lilas. chiar şi în ceea ce îi priveşte pe pensionari. Pentru justificarea violenţei se spune.Roosevelt. viaţa privată se doreşte transparentă. Dar cultul trupului destăinuie o preocupare preponderent narcisiacă. cei mai mulţi celibatari. Boris Vian şi soţia sa Michele. Timpurile moderne. a cărui temă depăşeşte tragicul existenţei individuale. cu Al. deopotrivă. prost hrăniţi. Uimirea copiilor francezi. Guma de mestecat. în mod obişnuit. apărut în Marie-Claire în decembrie 1954. 314. cunoscutul drive-in. soţiile franceze comentează „americanizarea" acestora. F. Femeia obeză nu e privită cu dispreţ. probabil. în cartierele locuite de clasele de mijloc. Sur la Us 99.

1976. 1976) 337. fără pieliţă. Lincoln Memorial.). Şi aruncă o priviresolitudine. de pe care numele lui Dumnezeu era tăiat. astfel ca şi cei mai mici să le poată pipăi. două boabe de strugure. Toate acestea trebuie să se petreacă într-o încăpere slab luminată. asupra militantismului politic. în încăperea întunecoasă. Chiar dacă astăzi sunt 450 de femei pastori. 1982) 338. Poemes. la fel de cunoscut ca şi Castro Street din San Francisco. o stridie pentru limbă. . de origine celtică./Una după alta urmându-se. micuţul erou al uneia din capodoperele literaturii scandinave de copii. (Gunhild Kvist. 346. Prima bancă feminină deschisă la New York în 1975. sărbătoare ce urmăreşte dedramatizarea morţii.. de Richard Fleischer. prin faţa tuturora. majoritatea copii. băncile au obligaţia de a comunica direct administraţiei fiscale toate informaţiile privitoare la fiecare contribuabil în parte. în ţara zânelor. totodată. Biserica suedeză admite hirotonisirea femeilor. sărbătoarea denumită Holloween. totuşi. încă din 1958. însoţită de unele efecte speciale. 1916). dar atât de orgolioase şi de solemne în raporturile de convivialitate. în America religioasă. col. etica comunitară din trecut. Dumnezeu e uns cu toate alifiile335. Florida. în ceea ce priveşte moravurile. Trolul Mumin. Christopher Street... 331. dispar anual în Statele Unite.. Acoperiţi mobilele cu fileuri negre. 336. ghetou al homosexualilor. Aveţi nevoie de cel puţin o pânză de păianjen./Val albastru al nopţii/Unde strălucitoare lipsite de cuvinte. „Seară de clar de lună pură ca şi argintul. (West Palm Beach.. de Tove Jansson. 1980: patriotismul nu cunoaşte (noi) frontiere. 343. Şi. încă din 1987. în virulenţa sa. mai există unele opoziţii faţă de această ipostază dobândită totuşi în mod legal. de şerpi. 333. (Edward Hop per. (California.. 150 000 de persoane. Când în istorisirea respectivă e menţionat un cadavru. în cartierul Greenwich Village din New York.Mergea ca şi cum s-ar fi refugiat în noapte (. 332.. în faţa neliniştii şi a carenţelor statului protector. unele grupuri de cetăţeni trec la acţiune. şi cu multă forţă. Şi pe pieptul lui bătrân atârna vechiul însemn de sclav. Washington. 45. 339. pline de nelinişte. Barabbas) 137 . Edward Hopper pune în scenă „solitudinea esenţială" a societăţii americane. cotidiene. femeile americane s-au constituit într-un teritoriu propriu şi au revendicat drepturi egale. Şi era ferecat în el însuşi..) 341. stârnind adesea uimirea privitorului străin. Anthony Quinn în Barabhas. pentru a figura ochii. 342. de lilieci ( din plastic). Supremaţia invizibilă a Ku Klux Klan-ului şi a partidului nazist în lumea tinerilor americani din regiunile ameninţate de criza economică şi de imigraţie.. drepturi pe care nu le-au putut obţine chiar întotdeauna. unor coduri riguroase şi unor constrângeri specifice – paradoxul unei societăţi eliberate..iar religia e un fenomen prea serios pentru a se sustrag marketingului.." (Edith Sodergran. în propria-j împărăţie a morţii. se supune. '44. 31 octombrie. treceţi pe rând. 347. 334.semne ale extremismului alb. o situaţie deznădăjduită. si în cer şi pe pământ. Case. Ritualul toastului ridicat în cinstea cuiva (skăl). 24 octombrie 1979. Statul conferă fiecărui cetăţean suedez un singur şi unic număr de identitate. Nighthawks. Aici. în Suedia. Reuşita unei vieţi îşi găseşte apoteoza în admiterea într-un cimitir la modă. part. 1942. anuarul contribuabililor suedezi. un burete ud pentru plămâni şi o farfurie cu spaghete reci pentru creier— New York Times.. Cum ar fi putut ieşi de acolo?" (Par Lagerkvist. manifestanţi cu cagulă . „Purificaţi casa de aspectul ei familiar şi pregătiţi scena pentru o cufundare într-o fericită spaimă. . puneţi-i un joben: va fi punctul de atracţie al reuniunii. Militantismul sexual se revarsă.. Umpleţi un costum vechi cu hârtie de ziar. Orice cetăţean îşi poate satisface curiozitatea consultând. o privire fascinantă asupra acestor exilaţi ai interiorului. care îl va însoţi de la naştere până la moarte. în modul cel mai legal posibil. The Art Institute of Chicago) 340.330. a spectrelor şi a vrăjitoarelor. societatea suedeză rămâne o societate de chipuri în care mai supravieţuieşte. aparent. un ficat pentru inimă. Practică ce atestă o veche tradiţie americană privind participarea fiecărui cetăţean la problemele oraşului şi. cruci arse. începeţi o povestire de groază. Da. După ce copiii s-au aşezat în jurul mesei.. „Sfaturi pentru pregătirea sărbătorii Vrăjitoarelor şi a Sufletelor moarte din 31 octombrie". în războiul dintre sexe. departe de a fi anonimă. împresuraţi de spaţii oarbe. el era singur.

Dar. afişează totuşi în propriile lor vitrine sloganuri privitoare la daunele pe care le cauzează alcoolul. simbol al verii nordice care nu a avut încă timpul să se împlinească.." (Campanie pentru folosirea prezervativelor dusă de RFSU . expoziţia din 1978 intitulată: „Violenţa dă naştere violenţei" ./Cu trăsăturile blând aspre. Midsommar. reluată în Franţa în 1977.aici. Systembolaget. foloseşte prezervativele".) 354. . cinematografie. pline de strălucire.UPRINS Corpul şi enigma sexuală 5 Corpul lui Narcis 5 Stadiul istoric al oglinzii 6 Corpul femeilor 7 Corpul sportivului 8 Alimentele terestre 10 Alimentele terestre sunt culturale 10 Un judecător de fiecare zi: cântarul 12 Alimentaţia şi clasele sociale 13 Praful şi frigul 14 Aberaţiile nutriţionale 15 Hrana.. cu ochii sălbatici şi albaştri" (Valery Larbaud. Vânzarea de alcool este interzisă minorilor. potrivit unei anchete suedeze din 1981. 355: Altă scenă de mare îndrăzneală din filmul lui Vilgot Sjoman. 351. Mattsson. 358. Cum să ocroteşti o dublă identitate culturală? (Cursuri pentru copiii turci) 350. Suedia a fost prima ţară care a adoptat. De la pacient la client Bolile de ieri 17 De la medicul de familie la omnipractician Specialistul 20 Spiritul ameninţă. tot femeile. ceremonie de origine păgână. frumoase chipuri albe. în 1975. Sunt curioasă. în marea lor majoritate. 349. capătă în Suedia caracterul unei adevărate sărbători naţionale. „Vă asemuiţi nu numai prin port. Tjornarp.Asociaţia naţională de informaţie sexuală) 352. vei găsi întotdeauna un prezervativ pe măsură. „Orice statură ai avea. cunoscutele magazine de stat care deţin monopolul absolut al vânzării băuturilor spirtoase. „arborele de mai" (majstrang)./Ci şi prin chipuri. Stockholm). 356.Suedia a fost prima ţară care a înfăţişat goliciunea în 355. casă în mijlocul pădurii.. 360.constituie o preocupare permanentă a societăţii suedeze. N-a dansat decât o vară. (Campanie iniţiată în 1986 de RFSU în favoarea folosirii prezervativelor. Suzana în faţa ferestrei cu flori 359. asistăm la o repunere în discuţie a ceea ce se consideră de-acum înainte o iluzorie eliberare a moravurilor. II. profită de avantajele concediului respectiv (doar 4% din taţi îl impart în totalitate cu mama). această necunoscută 16 Corpul ameninţat. Se dansează în jurul unui stâlp împodobit cu frunze.. 361.. „Tatei nu-i place pornografia". Sfântul Ioan. „Atenţie la maladiile sexuale. Maladiile mintale 20 Etiologie ontologică sau sociogenetică Ezitările psihiatrului 21 îmbătrânirea 23 17 18 20 138 . Cursuri de educaţie sexuală (obligatorii în Suedia încă din anul 1955). 1967.. Lupta împotriva tuturor formelor de violenţă . „Doi bărbaţi şi un cărucior". în filmul lui A. o lege privind concediul parental. Cari Larsson (1855-1919). După excesele revoluţiei sexuale din anii 1960-1970.348. 353. Era în 1951. 357.

. pocăinţă. 65 Pornografia sau crepusculul plăcerii încălcării legilor 66 Prostituţia 68 Sifilofobia şi angoasa „degenerescentei" 70 Cine se prostituează? 71 Cine este clientul? 72 Sexualitate şi control social 73 Către unisexualitate? 74 3.. Ce se întâmplă cu mortul? 38 De la „modificare" la moartea cea adevărată 38 Cum să ne ucidem morţii? Incinerare? înhumare? . Perrine Simon-Nahum. 40 Banii mortului 41 Urmărirea orgasmului 42 în căutarea armoniei sexuale 42 Ponderea trecutului 44 Orgasmologie şi orgasmoterapie 45 De la duhovnic la sexolog 47 Excitaţia sexuală şi secretele acesteia 49 Incestul 51 Sado-masochismul 52 Să intensificăm propensiunea către consum? 53 De la perversitate la exemplaritate: homosexualul printre noi 57 Istoric 57 Biografie homosexuală 58 Exemplaritate homosexuală? 61 De la sexul cromozomic la sexul psihologic: transsexualitate şi identitate sexuală 62 Summa divisio 62 Punerea în discuţie a principiului indisponibilităţii stării civile a persoanelor 63 Recunoaşterea sindromului de transsexualitate . DIVERSITĂŢILE CULTURALE de Gerard Vincent.Proliferarea vârstnicilor 24 Pensionarea 25 Cine moare? Din ce cauză? Si când? 28 •Cum se moare? ! 30 Moartea 30 Unde mor oamenii? 33 Eutanasia 34 Sinucigaşul 37 Semnificaţia morţii.. convertire 90 O taină căzută în desuetudine? 90 Teologia ia în consideraţie noţiunea de stare 92 306 139 .. Remi Leveau şi Dominique Schnapper Catolicii: imaginarul şi păcatul 82 Despre câteva cifre care nu dezvăluie nici un secret 82 Imaginarul creştin 85 Veşnicia inimaginabilă 86 Raiul pe pământ? 88 Despre ce să se predice? 89 Spovedanie...

.. 134 A fi evreu în Franţa 136 Problematica . 136 Viaţă privată sau vieţi private? 136 O viaţă privată sub semnul sacrului? 138 Pedagogia abstractului şi dialectica tradiţie/ modernitate 139 Care tipologie? 140 Un privat care îşi trage esenţa dintr-un mod colectai Rugăciunea. studiul. „omul pe care îl admirăm cel maimult" . o adunare antifascistă? 129 Când situaţia devine „revoluţionară"? 130 Parusia laicizată şi „socialismul real" 131 Să renege? '.1920-1939 Evreii imigraţi: 192b-1939 150 Ce întâlnire? Adversari. 141 146 146 140 . Extinderea cîmpului conştiinţei 97 Despre câteva enciclice 97 De la Vatican II la sinodul din decembrie 1985 . 99 Reacţia 102 „Indienii mor înainte de vreme" 102 Teologia eliberării 103 Integrismul 105 Către ecumenism? 106 Creştinul de astăzi 108 A fi comunist? Un fel de a fi 110 A adera 110 Legatul iudeo-creştin 110 Prestigiul de care se bucura URSS în 1944 112 Partidul Comunist Francez în timpul Rezistenţei... indispensabil „duşman din interior" . 123 Subsocietatea comunistă controlează viaţa privată . 117 Negarea „realului" 120 Comunistul... 113 Paiul şi bârna 113 Motivele aderării 114 Militantul 116 Subsocietatea comunistă şi posibilităţile acesteia de a oferi membrilor săi o carieră 116 Minerul..O altă concepţie privind sacerdoţiul? 95 Un alt ritual al spovedaniei 96 Noul sentiment de culpabilitate.125 Părăsirea 128 Critica elitismului bolşevic 128 Clasă contra clasă. acţiunea şi timpul 142 Evreii în perioada dintre cele două războaie mondiale Evreii de veche obârşie franceză .....

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful