1.Problema sociala

Odată cu tranziţia la economia de piaţă şi reformarea sistemului ei politic, economic şi social, Republica Moldova a fost pusă în faţă unor

sarcini imperative de a realiza un şir de transformări la macro- şi micronivel. Prin macronivel am în vedere reformarea instituţiilor politice democratice şi a instituţiilor economiei de piaţă, precum şi sistemul politico-economic în general. Prin micronivel mă refer la membrii societăţii civile, varietatea grupurilor şi a membrilor societăţii noastre, diferite categorii de întreprinzătorii şi muncitori, situaţia socialeconomică particulară a cetăţenilor, etc. Făcînd referinţă la analiza sistemică, niciodată nu putem să punem prioritate pe importanţa nivelului micro- sau a celui macro-, ci logic este că ele colucrează şi se determină reciproc fiind în situaţia de interdependenţă continuă. Acest adevăr nu ne spune altceva, decît dacă dorim să obţinem ceva la micronivel trebuie să asigurăm condiţiile macro-. Dacă dorim să obţinem rezultate la macronivel trebuie de asigurat buna fucţionare şi consolidare a micronivelului, adica este vorba despre principiul sinergetic cînd „ două mîini se deseneză una pe alta”[1]. Un dezechilibru între aceste nivele sistemice, duce la o criză a întregului sistem social, politic sau economic. Acest dezechilibru, de rînd cu alte probleme şi crize social-economice, a avut loc în primul deceniu de independenţă a Republicii Moldova, cînd se faceau reforme doar la macronivel atrăgîndu-se o atenţie nesemnificativă nivelului micro-social şi microeconomic. Astfel situţia social-economică în majoritatea localităţilor din Republică este pînă în prezent deplorabilă, peste 300 000 de cetăţeni au emigrat peste hotarele ţării şi majoritatea tinerilor rămaşi abia aşteaptă de a emigra şi ei peste hotare, condiţiile de trai sunt net inferioare în comparaţie cu cele din Vest sau Europa Centrală, ceea ce explică că bunăstarea în Republica Moldova este vrednică de compătimit. Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 “Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”[2] are o importanţă seminificativă pentru ridicarea bunăstării din Republica Moldva, însă este mai mult o abordare macroeconomică. În sensul economic, este nevoie de o abordare şi stabilirea de programe regionale şi locale care ar facilita, asista şi promova întreprinzătorul la cel mai înal nivel, care, de fapt, este motorul unei economii durabile[3]. Guvernul trebuie să întreprindă măsuri concrete de a facilita adminstraţiile publice locale, precum şi de a susţine variate ONG-uri care ar fi în stare să de-a o asistenţă, consultanţă şi stabilire de contacte pentru întreprinzătorii Republicii Moldova. De fapt, nu atragerea investiţiilor externe trebuie să fie scopul principal, ci mai important este de a sprijini şi de a încuraja forţele întreprinzătoare autohtone. De asemenea, sistemul administrativ de raione, care este un sistem administrativ vechi şi centralizat, nu va permite nici odată de a actualiza şi soluţiona anumite probleme socialeconomice într-o aşa măsură cum ar putea să o facă autonomiile publice locale sau regionale. O încercare în acest sens s-a făcut prin crearea Ministerul Adminstraţiei Publice Locale şi împărţirea republicii în 5 zone adminstrative de dezvoltare[4]. Şi este o încercare pozitivă de a pătrunde în soluţionarea problemei la un nivel micro-adminsitrativ. Însă odată cu aceasta s-a creat un sistem administrativ dublu care facilitează majorarea resurselor şi a cheltuielilor în atingerea aceluiaşi scop, în loc să fie anulat sisteml de raionae şi să ne concentrăm la cel al autonomie locale şi regionale. Vorbind despre localităţile Republicii Moldova, realitatea ne arată că în cele 60 de oraşe ale Republicii Moldova bunăstarea socială şi infrastructura este cît de cît acceptabilă, pe cînd în cele 1575[5] de sate şi localităţi din componenţa satelor nu există nici-o speranţă pentru un trai decent şi agreabil. Problema este că în oraşele republicii concentrarea de capital este net superioară faţă de cea rurală ceea ce este un proces natural şi care nu poate fi stopat. Însă problema situaţiei

să se orienze la starea socială de micro. care promovează ideile şi iniţiativa. deoarece acestea sunt nişte catalizatori de dezvoltare la micronivel care dau efecte la macronivel. . adica conducerea centrală cu toate resursele sale financiare şi informaţionale.nivel pentru a putea face faţă celui macro-. Astfel. În acest sens al abordării micro-. Prin aceasta înţeleg lipsa de autonomie financiară.decît la cel micro-. concentrîndu-se mai mult la cel macro. administrativă şi economică care ar da naşterea şi ar genera la o scară mai largă actulizarea problemelor locale şi regionale şi ar da naştere la iniţiativă. Aici cooperarea Guvernului cu aceste ONR-uri este indispensabilă şi de o importanţă majoră. Iniţiativa împreună cu autonomia admnistrativă şi economică.social-economice a celor 1575 de localităţi este o problemă de micronivel. se neglijează o lege naturală a sistemelor în general şi orice tentativă de a schimba lucrurile în ce priveşte bunăstarea social-economică nu se bucură de succes. precum şi conlucrarea acestora dau naştere la atingerea unui scop şi la soluţionarea problemelor social-economice. Deci. trebuie de luat în consideraţie rolul ONG-urilor care sunt cointeresate în dezvoltarea deferitor zone ale ţării. ceea ce impune ca macronivelul. Însă problema constă în aceea că organele centrale de conducere prin programele sale nu poate să realizeze buna funcţioare a interdependeţei dintre aceste nivele. bunăstarea social-economică este mai întîi percepută real numai la micronivel.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful