ui

'■
» > ■ -

HEINRICH F. PLETT ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT Semiotică, lingvistică, retorică ' - •"

^

V
ü.

" ■ > : .

'

'

-

.

■:

.

"

. . . ■-' • ■'

HEINRICH F. PLETT ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT _ Semiotică, lingvistică, retorică

V
■îi65

!

-

i4'

'■ v $

Inventar n r j ^ l

Introducere

.

Dacă este adevărat că inovaţiile terminologice arată o schimbare în gîndire sau cel puţin ar trebui să o arate, atunci sînt necesare unele explicaţii •în legătură cu expresia „ştiinţă a textului" folosită în titlu, iar acestea nu sînt posibile fără a ţine cont de fundalul lor istoric. Căci, după cum rezultă dintr-o simplă privire asupra discuţiilor şi publicaţiilor anilor din urmă, acest termen a cîştigat în scurt timp, încă de la apariţia sa (aproximativ ■ in 1969/1970), o asemenea popularitate, încît astăzi doar puţini oameni de ştiinţă par a se sustrage forţei sale de sugestionare. în acelaşi timp, se poate constata o tot mai largă răspîndire în limbajul ştiinţific a termenului „ t e x t " . Aşa cum acesta intră într-o relaţie de concurenţă cu noţiunea „literatură", tot aşa se naşte o rivalitate şi între „ştiinţa textului" şi „ştiinţa literaturii". Această situaţie este evidenţiată, nu în ultimul rînd, de cele două cărţi publicate recent (Breuer et al. 1973; Arnold/Sinemus [ed.] 1973), care, deşi se numesc „introduceri în ştiinţa literaturii", vorbesc mai ales despre „ t e x t " . Cel de-al doilea volum, în care numeroase capitole conţin termeni compuşi cu elementul „text" (de exemplu, Textbeschreibung, Textkritik, Textgestaltung, conţine chiar şi un articol programatic pentru o Textart, Textanalyse1) „ştiinţă a literaturii" şi o „ştiinţă a textului" (Literaturwissenschaft und Textwissenschaft, op. cit., p p . 15—23). Motivele care au dus la postularea unei „ştiinţe a textului" trebuiesc căutate în criza — dealtfel fructuoasă — în care se află de cîtva timp ştiinţa literaturii. Despre aceasta s-a scris pînă acum atît de mult încît repetarea unor fapte cunoscute devine'inutilă (cf., printre alţii, Schwencke [ed.] 1970, Kolbe [ed.] 1969, 1973). Importante pentru determinarea cate­ gorială a unei „ştiinţe a textului" au devenit, mai ales două discipline, ling­ vistica şi ştiinţele sociale. Ambele s-au îndreptat, pornind de la premise diferite, spre o concepţie ştiinţifică despre „text" şi „ştiinţa textului". Lingvistica a ajuns pe la mijlocul anilor şaizeci la un stadiu în care devenise necesară cuprinderea unor fenomene transfrastice, care depăşeau deci limi­ tele propoziţiei. Noua unitate lingvistică a primit numele „text" („Text"H a r t m a n n 1964) iar noua ramură a lingvisticii a fost numită „lingvistica textului" („Textlinguistik" — Hartmann 1968), un termen urmat curînd de alţii ca „ştiinţa textului" („Textwissenschaft" — Brinker/Schmidt în Schwencke [ed.] 1970: 7 6 - 7 9 ; Schmidt, S.J., 1971) şi „teoria textului" („Texttheorie" — Van Dijk 1970, Schmidt, S. J. 1973). Toate aceste denu-

C/ŞTIINŢA TEXTU LUI Şl ANALIZA DE TEXT

m i r i sînt simptomatice pentru pretenţia crescîndâ a lingvisticii de a fi sin­ g u r a competentă în domeniul textului. Favorizată şi de o recentă evoluţie : a lingvisticii spre o ştiinţă a comunicaţiei (pragmalingvistica), această 1 , pretenţie a fost formulată deja în 1958 de R. Jakobson (1968: 350) în ace» ■expunere finală la o sesiune de la Indiana University, Linguistics and Poetics, devenită celebră. Principalul argument era atunci, ca şi acum, faptul că obiectul lingvisticii şi al ştiinţei literaturii e acelaşi: şi anume, limba. | ' • Pledoaria ştiinţelor sociale în favoarea unei „ştiinţe a textului" sună astfel. Condusă de u n interes emancipator în cunoaştere, această disciplină pledează pentru o preocupare ştiinţifică faţă de toată literatura receptată în fapt, deci şi faţă de literatura trivială şi aşa-numitele forme utilitariste ş i d e c o n s u m („Zweck-und Gebrauchsformen" — Sengle 1969, Belke 1973 ş.a.) ; v ■ajungînd, aşadar, la o lărgire a noţiunii tradiţionale de literatură. Interpre­ tarea literară se transformă în „analiză de text" („Textanalyse" — Bürger 1973), ştiinţa literaturii în „ştiinţa textului" („Textwissenschaft" — Kerkhoff 1973). Rezumînd această scurtă prezentare, vom spune: Lingvistica şi ştiin­ ţele sociale sînt de acord asupra faptului că domeniul de studiu al ştiinţei t e x t u l u i are o extindere mai mare decît cea a ştiinţei .literaturii. Le dezbină însă principiile propuse pentru delimitarea obiectului astfel extins. î n timp ce intenţiile ştiinţelor sociale se îndreaptă, în primul rînd, spre descoperirea Telaţiei de condiţionare reciprocă între text şi societate, lingvistica orientată spre un anume obiect, se preocupă mai ales de întrebarea care sînt structu­ rile semiotice invariante care stau la baza .textelor. Ce-i drept, cele două ' ' ■discipline s-au apropiat metodologic de cînd lingvistica a început să se în­ depărteze de conceptul imanenţei textului (influenţat de şcolile structura­ liste sau generativ-transformaţionale) şi să ia o orientare socio-comunicatiyă (conform lucrărilor grupului TEL QUEL [Kristeva, Houdebine etc.] : 1971 şi ale lui Wunderlich 1970, 1971). î n lucrarea de faţă, este prezentată o ştiinţă a textului cu două compo­ nente, una nonestetică („textuală") şi una estetică („literară"). Expunerea ■ e i se face în trei etape : 1. sistematizarea conceptelor tradiţionale de literatură, după princi­ piile directoare ale constituirii lor ; > • 1 2. tripla dimensionare semiotică a „textualităţii" („Textualität") pe baza concepţiei lingvisticii textului; ■ | 3. cristalizarea sistematică a tehnicilor retorico-stilistice ale limbii ca p ă r ţ i componente ale u n u i model estetic pentru text.

:'

,;.

INTRODUCERE/7

-

Aşadar, calea parcursă. în cercetare ne duce de la ştiinţa literaturii la cea a textului (Partea I) şi apoi iar de la ştiinţa textului la cea a literaturii (Partea I I ) . Ştiinţa textului e mai cuprinzătoare decît cea a literaturii. Cadrul ei teoretic îl formează semiotica, nu însă o singură metodă (dirt lingvistică sau din ştiinţele sociale). Fără îndoială, în interiorul acestui cadru, sînt posibile diferite variante metodologice. Noi alegem pe cea a lingvisticii (textului) şi încercăm să descoperim cu ajutorul ei aspecte sistematice rele­ vante ale unei ştiinţe pentru texte estetice şi non-estetice. A_ licînd categoriicadru semiotice pe texte, procedăm în concordanţă cu o direcţie a cerce­ tărilor din Franţa, SUA şi R F G (cf. de exemplu, Kristeva, 1971, Kinneavy 1971, Bense 1962, Wienold 1972). Folosind o metodă a lingvisticii, reluăm o discuţie teoretică actuală a cărei valoare se poate discuta după gradul în care ea oferă puncte de vedere categoriale pentru analize de text posibile. Această constatare programatică ne duce direct la cea de a doua com­ ponentă a titlului acestei prezentări: „analiza de text". Ea este necesară, deoarece experienţa de pînă acum ne arată că lingviştii (textului) au ana­ lizat de regulă înşiruiri de două (sau mai multe) propoziţii (pe cît posibil formate de ei înşişi), nu însă „texte" propriu-zisè. Situaţia poate fi apreciată, mai uşor în domeniul textelor non-estetice decît în cel al textelor estetice. Acolo, cu toată dăruirea pusă în discuţii teoretice de principiu, s-a ajunsprea puţin la o sistematizare categorială, ca să nu mai vorbim de aplicarea consecventă a categoriilor teoretice pe texte. Numai că de „studiul ştiinţei textului" (cf. Studium der Textwissenschafl, Plett 197 1) ţine atît cunoaşterea teoriei cît şi descrierea textelor efectuate cu ajutorul acesteia. Analiza textului nu este doar o ilustrare a teoriei textului, ci formează şi baza ei empirică de verificare. Şi nu arareori această activitate practica atrage atenţia asupra unor fenomene care încă nu au format obiectul reflecţiilor teoretice. In acest sens, discuţiile ce urmează se vreau o punte între ştiinţa, teoretică şi cea aplicată.

I. DE LA ŞTIINŢA LITERATURII LA ŞTIINŢA TEXTULUI

O. „LITERATURĂ" ŞI „TEXT" „Literatură" şi „text" sînt în mintea vorbitorului de rînd lucruri diferite. Literatura e întotdeauna şi text, nu şi invers: fie asta o definiţie provizorie. Materialul factic susţine o astfel de delimitare noţională. Căci nimeni nu pune la îndo­ ială faptul că o dramă, o schiţă, o poezie lirică sînt „litera­ tură". E puţin probabil însă ca aceeaşi afirmaţie să se facă în legătură cu indicaţiile de utilizare ale unui produs, cu ştirile de la radio, cu înregistrarea pe magnetofon a unei conversaţii între doi oameni pe stradă sau cu un referat ştiin­ ţific. Dubii ar apărea probabil în situaţia în care ar trebui decis dacă un eseu, o biografie, o lucrare istorică sau o maximă ţin de categoria „literatură". în toate aceste situaţii însă se poate vorbi fără nici o dificultate de „texte" : se poate spune, de exemplu, „textul" dramei, al indicaţiei de utilizare, sau al biografiei. Aceasta înseamnă: noţiunea de text este mai cuprinzătoare (mai extinsă) decît cea de literatură. Dacă însă se vorbeşte despre „literatură", atunci aceasta se întîmplă de cele mai multe ori îhtr-un sens mai restrîns (intensiv), ca să nu zicem mai elitär. Unde se află cauza acestui fapt 2 O explicaţie importantă pentru o astfel de atitudine faţă de ideea de literatură ne-o oferă istoria evoluţiei sale. Aceasta evidenţiază, alături de o multitudine de sensuri delimitate istoric (cf. Escarpit 1973), mai ales două, care mai sînt valabile şi azi: 1. Literatură = tot ce e scris, tipărit sau publicat într-un fel oarecare, „scrieri" („Schrifttum"-Schadewaldt 1973)—, un sens ce apare ça atare în sintagma ca literatură primară, literatură secundară, literatură de specialitate, literatură de operă, literatură pentru pian, literatură cosmetică; 2. Literatura = „literatură frumoasă", beletristică, prin care se înţeleg texte cu pretenţii de valori estetice.

I | '

„LITERATURĂ" ŞI „TEXT"/9

Dintre aceste două sensuri, mai ales cel din urmă a pus bazele poziţiei favorizate a literaturii. Vina o poartă — după H . Rüdiger'—'»veneraţia aproape religioasă pentru opera de artă şi pentru artist", care, începînd cu secolul al 18-lea, a pus literaturii şi poeziei un nimb sacru şi ezoteric. Faptul că ştiinţa literaturii (mai ales germanistica) nu s-a putut sustrage fascinaţiei unor astfel de conotaţii este demonstrat de lucrările critice din volumul colectiv editat de acelaşi autor şi intitulat Literatură şi poezie (Rüdiger [ed.] 1973) în. care, nu o dată, se formulează necesitatea de a lărgi no­ ţiunea tradiţională de literatură. Noţiunea „text" este dim­ potrivă alcătuită altfel. La aceasta contribuie, nu în mică măsură, faptul că ea este mai puţin dependentă de procedeele de validare cărora literatura trebuie să li se supună permanent. Originea lingvistică a termenului ne trimite la sensul de ţesătură (textus), îmbinare — sau, mai modern spus, „struc­ tură" a unui lucru. în acest sens, găsim definiţii care identi­ fică textul cu „forma lingvistică a operei" („sprachliche Form des Textes" — Gorski 1971:340) sau cu un produs li­ near al vorbirii („a linear speech product" — Gorny, 1961 : 26). Lucrări recente mai arată, în afară de aceasta, că sub­ stratul „textualizării" („Vertextung"), al punerii în text, nu trebuie să fie cu orice preţ limba. în afară de texte vor­ bite şi scrise, pot fi deosebite şi texte în Morse sau gesturi (cf. Hartmann 1964, Wienold 1972). Astfel înţelese, textele sînt structuri relaţionale de semne de feluri şi origini diferite. Expunerea ce urmează în această carte are la bază o noţiune de text care rămîne mărginită la mediul limbă. Literatura este interpretată ca o submulţime estetică a actua­ lizării textului în general. De aici rezultă că ştiinţa litera­ turii este cuprinsă într-o ştiinţă a textului, ce încă trebuie fondată. în cadrul acesteia se va distinge componenta este- ' tică. Pe calea unei astfel de concepţii noi, procedăm după un cerc metodic, a cărui utilitate urmează a fi dovedită. Analizăm mai întîi ştiinţa tradiţională a literaturii, pentru a vedea după ce criterii şi perspective îşi sistematizează do­ meniul de studiu. Sugestiile astfel primite pentru o posibilă sistematizare — ea este de natură semiotică — urmează să fie folosite într-o etapă generalizatoare următoare, pentru

,

Prezentarea acestei vaşţe ş| complexe problematici care. reflexiv („Şelbstverweisungscharakter"). se carac«. iar poezia. literatura apare. aşa cum s-a făcut pînă acum. printr-o corelare constructivă nouă („neu aufbauende Zuordnung") şi o obiectivizare şi expresivitate sui generis. Faţă de aceasta.IO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT a contura' domeniul nostru de studiu. are loc într-un amestec de teoriet critică şi analiză. OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ' T O lucrare mai recentă în legătură cu metodologia ştiin-. zendente Sachdienlichkeit") : literatura obiectivă şi de spe­ cialitate („Sach — und Fachliteratur"). cînd „într-o operă lingvistică transmisă. De aici urmează apoi o întoarcere la ştiinţa literaturii. literatură frumoasa (belles lettres. în plus. Literatura retorică se caracterizează prin autocorelare a limbii („Selbstzuordnung").-•• . frumoasă. sine". Ca „mesaj conotativ" literatura se împarteîn literatură retorică. în timp ce conotaţia pune în evidenţă ca­ racterul ei autoindicator. persoane şi procese din realitate („lebens­ weltliche Wirklichkeit"). Ea aduce informaţii. taţi fundamentale de utilizare a noţiunii de „literatură": una de sine stătătoare şi una dependentă. literatura. textul şi ştiinţa lui. „independentă şi propriu-zisă" („selbständig und eigentlich"). ţei literare (Pollmann 1971: 1 — 27) deosebeşte două posibili-. care . Ca „dependentă"1 („unselbständig") e considerată acea literatură care are a „utilitate transcendentă conştiinţei". despre lucruri. ca un caz ideal de literatură. terare la obiect. beletristică) şi poezie. al cărei caracter estetic va fi fondat din nou pe concluziile trase în partea de ştiinţă a textului. nu poate fi decît aproximativ completă. în mod firesc. Această opoziţie este elucidată şi prin termenii lui Roland Barthes message denote şi message connote. în această formulare denotaţia semnalează referirea comunicării li«. („bewuşstseinstrans-. terizează printr-o integrare a tuturqr acestor momente. începem cu o parte critică: cu delimitarea. criteriologică a obiectului „literatură". 1. dincolo de a fi simplă unealtă. limba devine «sesizabilă» şi ca valoare în.

Momentul valorii. O a treia sferă de probleme se referă. „corelare constructivă nouă". la ierarhizarea valenţelor literare şi la alcă­ tuirea unui canon de genuri literare. „independent". frumoasă şi poetică sînt considerate de autor ca domenii propriu-zise ale ştiinţei literaturii. Chiar dacă facem abstracţie de dificultatea stabilirii unor calităţi lite­ rare deosebitoare. pe de alta — şi bazată pe prima — o piramidă de texte. calitatea valorică e una pozitivă. cum pot fi constatate intersubiectiv utilitatea transcendentă conştiinţei. Această dificultate iese la iveală mai întîi în terminologia ambiguă a unor expre­ sii ca „propriu-zis". Aşadar. este dintotdeauna propriu noţiunii de „literatură". Tipologia prezentată aici şi argumentarea ei dovedesc dificultatea ştiinţei literaturii contemporane de a-şi defini în mod satisfăcător o b i e c t u l d e studiu. care lasă apre­ cierea faptului literar mai degrabă în seama unei experienţe intuitive decît a unei raţiuni critice aflate în căutarea unei scări de valori general-valabile.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/11 se fac simţite „pînă în urzeala densă a textului" („bis ins. în plus. fie ea negativă sau pozitivă. Ea îşi găseşte expresia în numeroase definiţii restrictive ale literaturii. „densitate". „dependent". se împie­ dică o reflecţie fundamentală atît asupra bazei comune cît şi asupra diferenţei estetice între texte literare şi non-literare. ce ar ţine de literatura obiectivă. Cea a lui PoUmanri . cele trei noţiuni de literatură reprezintă în acelaşi timp grade ascendente ale faptului de a fi literatură. conţine o prezentare funcţională gradată a limbii literare. căci se ridică întrebarea. expresivitatea sui generis a literaturii frumoase şi densitatea poeziei. Căci el are o consecinţă imediată: eliminarea pripită a literaturii create în slujba unui scop din domeniul demn de o cercetare ştiinţifică. Gewebe des Textes hinein als Dichte spürbar" 2. „sesizabil". Pe de o parte. Pollmann 1971:1-32). al cărei vîrf calitativ îl formează poezia. rămîne exclus cel de al patrulea tip de literatură: literatura obiectivă. Sistemul lui PolJmann implică şi una şi alta. Literatura retorică. în cele din urmă. Prin aceasta însă. iar baza literatura obiectivă. problematica rămîne totuşi actul de eva­ luare în sine. problematica cri­ teriilor literare este mai degrabă mascată decît elucidată. De regulă.

Pe de altă parte. Şirul delimitărilor între literatură şi non-literatură at putea fi continuat. Şi anume. despre care s-a vorbit deja în amănunt: „literatura" se subdivide în literatură retorică. pe F . deosebeşte. rienţe proprii. care aparţine lui Wolfgang Kayser (1959:14). el repartizează literatura cu subspeciile eij în domeniul ce aparţine civilizaţiei. pe rînd. cu un statut ontologic special („an object of knowledge sui generis which has a special ontological status" Wellek/Warren. de exemplu. Acolo unde lipseşte evocarea în forma unei expe-. C. T. Benedetto Croce ridică această dihotomie la rangul de prin­ cipiu estetic. pentru unul din ele.. 1956:144). O alta. tem categorial. în afară de limbajuţ cotidian cu simpla funcţie de comunicare (phatic communion) două forme specifice de acţiune a limbajului: un simbolism.12/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT x e doar una dintre multe. Faţă de studiul elitär al poeziei. în tratatul său La Poesia (1936). frumoasă şi poetică. prezenţa unor scopuri utilitariste. „caracter structural" („Gefügecharakter"). Numeroase titluri din publicaţii de ştiinţă literară susţin această prioritate a poeticului (printre alţii Dilthey1906. Să luăm. de asemenea Allemann 1957'şi Seidler1969). ilizibilitatea şi divertismentul jurnalistic. tare — încheie cu versul: „Et tout le reste est littérature". o caracterizează ca obiect sui generis al cunoaşterii. ca trăsături distinctive. l i ! ! ] j . thes/Pollmann. Pollmann nu este singurul autor care pune poezia în vîrful scalei de literaritate. e vorba de pseudoliteratură. W . Pentru aceasta ia. atribuie literaturii o „ o b i e c tualitate de tip propriu" („Gegenständlickeith eigener Art") şi limbii. care se apropie foarte mult de cel al lui Bar-.O altă definiţie. în sfîrşit. Pollock (1942) introduce-un sis. care prevesteşte un nou ideal de poezie muzical-expresivă şi care — spre contras-. referenţial (referential symbolism) la limbajul ştiinţific şi un simbolism evocator (evocative symbolism) la limbajul literaturii. Bateson (1972:62) care delimitează non-literature de would-be literature şi subliterature. poate fi considerată ca reprezentativă clasificarea lui Pollmann. O formulare explicită se află deja în cunoscuta Arţ Poétique (1874) a lui Paul Verlaine. Müller 1939. La fel de derutant este rezultatul unei priviri de ansamblu asupra diferenţierilor în cadrul celor două domenii.

un motiv nu lipsit de importanţă pentru aprecierea literar-istorică a unor texte mai puţin calificate este acela că din perioada respectivă (antichitate. pentru a se arăta cum insuficienta perspectivei teoretice se reper- . Hamlet a lui Shakespeare. Conrady 1973. întîlnim un amestec pestriţ de texte puse în discuţie conform cînd cu una cînd cu alta dintre noţiunile de literatură. pe care autorii o pun la baza_ prezentării istorice respective. Ross 1973) — poate rămîne nedecis. Faust de Goethe. în locul ei. Cînd. istorice (Declinul şi căderea Imperiului Roman a lui Gibbon ) .OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/13 Toate aceste cazuri arată o decădere a noţiunii de litera­ tură care face ca ea să fie aproape identificată cu o banală „joacă de-a scrisul". după un procedeu specific. Dar tocmai asupra criteriilor unei astfel de selecţii nu se reflectează aproape deloc. retorice (predicile lui Bossuet). Alături de opere' din „poezia aleasă" (Eneidalui Vergii. ne considerăm fericiţi să putem completa puţinele vestigii de poezie cu alte texte-document. Ham­ burger 1973. Avarul lui Molière). observatorul confruntat cu multi­ tudinea definiţiilor amintite se vede într-o oarecare derută şi el înclină să adere la o explicaţie resemnată: „Literatură este ceea ce consideră fiecare că este literatură" (Hess. ci mai nou şi orale). în orice caz. Cum se explică un astfel de fenomen — fie că prin forma legată a poeziei. fluviul literar al tradiţiei curge mai din plin. obiective (Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrînj şi jurnalistice (The Spectator a lui Addison şi Steele ) . a atemporalului. stau şi acelea ale „literaturii de rînd". perioada vechii germane de sus şi a englezei vechi) s-au păstrat doar puţine documente scrise şi de aceea. Dar aşa ceva nu se întîmplă. Aici ar trebui să se facă o explicitare a noţiunii de literatură. sînt cuprinse în istoriile literaturii sau alungate din ele. a trăirilor. se obţine un spectru larg de texte (nu numai scrise. 1972:99). mai apoi. şi anume ale literaturii triviale (robinsonade). Desigur. care. eu consecinţa ca o astfel de istorie a literaturii să devină mai mult o istorie a culturii orientată spre ce s-a scris. Această derută se întăreşte şi la o privire asupra istori­ ilor literaturii. Exemplul cu istoriile literaturii a fost prins aici. a genialităţii în poezie (cf. fie că printr-o superioritate a liricului sau printr-o sublimare idealizată a creativităţii.

) nenumăratele discuţii despre literatură. în funcţie de dominarea ]•. Acesta cuprinde atît produsul de artă (work) cît şi cele trei puncte de referinţă ale sale: artistul (artist). in care intră orice operă de artă. în lumina căruia istoria criticii literare apare ca o construcţie dinamică' cu permanente modificări în alegerea aspectelor primordiale. H .Reprezentarea grafică a relaţiilor dintre ele se prezintă astfel : univers/realitate Y u artist'" opera auditoriu / ■ t Corespunzător acestui sistem de relaţii. aceste teorii au decis. j literaturii: cea mimetică (relaţia operă-univers). PATRU PERSPECTIVE ASUPRA NOŢIUNII DE „LITERATURĂ" li - Literatului american M. ulterioare. Abrams îi revine meritul. într-o lumină adecvată şi noţiunile tra­ diţionale de esteticitate literară. auditoriul (audience) şi realitatea (univers). . în plus. de a fi prezentat în cartea sa. la care se adaugă.■' H/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT cutează în inconsecvenţe concrete.1. care să ajute la descîlcirea ghemului de definiţii existente pentru literatură. ca o a patra. 1. teoria „obiectivă" (autonomia operei de artă). The Mirror ani the Lamp (1958: 3 şi urm. Ca punct de plecare este folosit un sistem de coordonate. auditoriu). El le prinde într-un sistem de patru perspective. Cu atît mai imperioasă apare necesitatea de a se găsi un sistem de relevante metodice. care ţine seama de toate momentele relevante producerii artei.. cea expre­ sivă (relaţia operă-artist) şi cea pragmatică (relaţia operă. autorul deosebeşte mai întîi trei teorii ale. După cum reiese din discuţiile i. Un astfel de sistem nu numai că ar putea pune la îndemînă viitorilor istorici literari un fir conducător ci ar pune.

Această fundamen­ tare a-ceea ce e literatură a făcut epocă în Europa aşa încît prin secolul XVI.1. Ba mai mult. ceea ce ne interesează mai ales este să elucidăm premisele fundamen­ tale ale modului nostru de a înţelege literatura. romantismul german vedea criteriul ade­ văratei literaturi în expresivitate. de forme deosebite ale mediului ei lingvistic. comedia. Vom încerca să lămurim cvm se poate stabili „literaritatea" literaturii. în clasicism. Alegem şi noi cele patru dimensiuni ale literaturii sta­ bilite de Abrams ca bază pentru idiscuţiile ce urmează. ce-i •drept. a predominat teoria mimetică. Sir Philip Sidney a putut scrie în poetica sa directoare pentru epoca elisabetană: „Poetry therefore is an art of imitation. Astfel. critici. Pentru o mai mare precizie a expunerii. expresivitatea. a fost cel care a dat imitaţiei demnitatea ei estetică. Pre­ zentarea nu pretinde nici pe departe a fi completă. înlocuind expresiile „pragmatic" cu „receptiv" şi „obiectiv" cu „retoric". la începutul Poeticii sale. 1. Noţiunea mimetică de literatură Mimesis (imitatio. î n cel dintîi caz. eposul. ci doar ima­ ginile acestora (realitatea lumii fenomenale).1. Abia Aristotel.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURA"/15 uneia sau alteia. receptivitatea şi retorica. motivînd că orice imitaţie atrage după sine o pierdere în realism faţă de existenţa reală a ideilor. Platon a fost primul care 1-a discutat în amănunt. în cel de al doilea caz. Păreri ale diferiţilor autori (printre. adăugîndu-i. ţinem cont de aspectul legat de auditoriul operei literare. literaţi) vor servi ca material ilustrativ. elevul lui Platon. şi un sens peiorativ. care poetologi. î n general. de exemplu. imitaţie ) se numeşte cel mai vechi criteriu pentru delimitarea 'fenomenului literar. poezia ditirambică precum şi muzica de flaut şi liră ca variante ale imitaţiei (1447 a 2). de-a lungul istoriei. ce era sau nu literatură. în timp t e . aşadar. imitaţia în artă pierde de două ori din. sînt puse în discuţie următoarele cate­ gorii fundamentale ale literaturii: mimesis-ul. facem două modificări la ter­ minologia lui Abrams. realism căci aceasta nu reflectă nemijlocit idei. . tra­ gedia. definind. for so Aristotele termeth it in his word .

16/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT mimesis. ci ceea ce poate exista. Numărul autorilor care. Boyd 1968). Fiecare djntre aceste aspecte implică posibilităţi de clasificare care conduc spre evidenţierea anu­ mitor valenţe în cadrul domeniului literaturii mimetice. Alţi termeni sînt: ficţiune. de exemplu. imitaţie nu este .1' modul şi mediul ei. tocmai \ aceasta este ceea ce. Dovadă ar putea fi şi numai numeroasele lucrări despre romanul istoric.. or. Tocmai în aceasta constă „statutul ontologic deosebit" (Wellek/ Warren) al literarului despre care am mai vorbit. După Aristotel. istorie. Deja Gottsched afirmă categoric în Versuch einer Critischen Dichtkunst (1751:99): „Poetul este singurul care are printre trăsăturile esenţiale. de la Platon şi Aristotel încoace. Termenii i. figuring forth — to speak metaphorically. este de mare impor- . Aristotel deosebeşte trei aspecte ale imitaţiei: obiectul. a speaking pic­ ture . De aceea. that is to say. a representing... capacitatea" de a imita natura şi de a o lua drept unicul său model în toate descrierile. în legătură cu obiectul imitaţiei. Această realitate nu reprezintă ceea ce. Astfel. counterfeiting. Dar şi azi ne mai este adesea greu să delimităm exact ficţiunea de realitate. adică posedă un grad mai mare de generalizare. I—II) formează de fapt o întreagă legiune (Koller 1954. iluzie. ci — în terminologia' lui Auerbach — „realitate reprezen­ tată" ( M dargestellte Wirklichkeit"). arată limpede că adevărul poeţilor este de alt fel decît lumea') verificabilă a realului.. Daiches 1956: cap.o simplă copie a lucrurilor existente. el este mai „filozofic". în critică. o înţelegere mimetică a literaturii neagă texte care dovedesc o legătură strînsă cu obiecte reale : ştiri. Literatura înţeleasă astfel nu tinde spre real ci spre posibil. Aproape toţi sînt de acord cu faptul că o astfel de. a durat ■ mult timp disputa în legătură cu întrebarea dacă eposul lui Lucan despre războiul civil este literatură sau cronică în versuri (Papajewski 1966). descrieri de călătorii. ■ ' era numit „obiectualitate de tip propriu".există. referate ştiinţifice. ." 3 (1965:101). aparenţă frumoasă („schöner Schein" — ? sintagmă în care cuvîntul „frumos" se referă la aspectul j estetic al acestui mod de reprezentare a realităţii). în definiţiile lui Kayser şi Pollmann. s-au dedicat temei ■ mimesisului literar (cf. . povestirile şi ideile sale".

Deoarece există. care-i stă la bază. în cele din urmă. de exemplu. îl arată. numai aristocraţia era demnă de cele mai înalte forme ale literaturii. în cele din urmă. care nu erau soco­ tiţi în stare de fapte nobile. sub formă de poem eroi-comic (mock—heroic— epic. în locul ei. Atîta timp cîţ era valabilă aşa-numita „poetică de breaslă" («Ständepoetik»). epopeea şi tragedia. în formă scrisă sau orală. parodia. sentimente alese. la Aristotel. erau damnaţi spre specii inferioare (comedia. satira. a început o egalizare socială a obiectelor demne de literatură. realist sau peiorativ.. romanul). în funcţie de conceperea naturii în mod idealist. O evoluţie analogă începe. Pope Răpirea buclei). din romantism încoace. cărora le sînt pe măsură doar persoane nobile. care cerea o descriere exactă. toate concepţiile mimetice asupra obiectelor intră într-o concurenţă estetică. care culminează în aşa-nu­ mita „dispută literară zurich-eză". noţiunea. este cuprinsă şi problematica speciilor. şi în domeniul liricii. începînd cu ro­ mantismul. există o strînsă legătură între obiectul şi modul imitaţiei.] 1968). naturalist-ştiinţifică a lumii fenomenale. nu au întîrziat să apară controverse.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/17 tanţă înţelegerea noţiunii de natură. în noţiunea de mod al imitaţiei.idealistă despre mimesis s-a discredi­ tat. respectivele conţinuturi şi forme ale literaturii se apreciază pozitiv ori negativ. aşa încît genul literar este corelat cu „sfera" realităţii prezen­ tate. W a t t 1963). şi una vizuală (în pictură şi plastică). a trecut realismul. Modul în care conţinutul şi forma pot contrasta. Szondi 1973. Mediul imitaţiei literare este limba. După cum s-a mai sugerat deja. în afară de imitaţia literară (adică lingvistică). Această dispută compara- . a fost acceptat şi mimesisul peiorativ în Ästhe­ tik des Hăsslichen (Estetica untului) a lui Rosenkranz (cf. care este cunoscută. Epopeea şi tragedia s-au bucurat mult timp de faima genurilor superioare. Burghezii şi ţăranii. De cînd. printre alţii. Cînd mai apoi. şi una acus­ tică (în muzică) apare posibilitatea fundamentală a unei concurenţe între artele mimetice. Din acest motiv. acţiuni generoase şi un stil elevat (genus grande). atunci cînd burghezul a acaparat tragedia (sub forma tragediei burgheze) şi domeniul epicului (sub forma romanului) (cf. şi Jauss [ed.

la o accepţiune mimetică a. Comics-urilè şi reclama caută să integreze în imagini forme semiotice verbale şi vizuale. „Literatura obiectivă" . care se manifestă printr-un ! regim preferenţial acordat anumitor specii sau documente de limbă literară. care. o cu totul altă problemă se ridică. netratată. Eseurile lui Bacon şi Aforismele lui Schopenhauer. . Nu numai obiectul.4). de obiectivizările triviale ale unui roman etnic. împreună ocupă domeniul epicului şi dramaticului (Ehmer [ed. de literaritate decît cele mimetice. se observă că nu este amintit absolut tot ce este mimetic şi că s-a făcut o selecţie care nu ţine cont. Rezumatul concluziilor astfel extrase este : Noţiunea mimetica de literatură este „intensivă" într-un dublu sens: (1) ea exclude texte non-mimetice . Această caii-. 1958). täte noi o numim „retorică" şi o vom discuta la momentul potrivit (1. care ar contraveni3 caracterului mimetic fundamental al unei istorii literare. de tipul celor discutate aici. începută în secolul XVI. Pe de altă parte.în legătură cu calitatea specific literară a mediului lingvistic.] 1972). (2) ea implică o gradaţie de autenticităţi mimetice. în primul rînd. Jurnalul lui John Evelyn. ci şi forma şi mediul imitaţiei sînt su­ puse unei selecţii evaluative. pentru a cîştiga simpatia publi­ cului. a durat pînă în secolul X V I I I (Hagstrum.literaturii. rămîne. de exemplu. Corpuri străine sînt şi opere ca: Confesiunile lui Augustin.1. Dacă — după această expunere — aruncăm o privire " asupra prezentărilor din istoriile obişnuite ale literaturii. Ea renaşte în secolul nostru prin lupta ce se dă între film. care duce la o a doua Selecţie (intra-mimetică) a textelor.j Se pare că pentru cuprinderea lor sînt valabile alte criterii i. Istoria Naturala a lui Pliniu cel Bătrîn şi Declinul şi căderea Impe­ riului Roman a lui Gibbon.18/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT tivă se referă 'atît la arta reprezentării (mai ales fidelitatea faţă de natură) cît şi la efectul "imitaţiei. rămînem cu impresia că ele se referă. Cunoscută este riva­ litatea între literatură şi artele plastice. în mare parte. Ambele aspecte semna­ lează restricţiile specifice esteticităţii mimetice. chiar dacă unele excepţii depăşesc acest cadru: opera istorică a lui Tucidide. în timp ce aici se pune în discuţie capacitatea mimetică a fiecărui mediu în parte. televiziune şi tipărituri.

Un al doilea ingredient emoţional. 1. Veridicitatea poeziei nu mai constă atunci într-o relaţie veristă între realitate şi text.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/19 . Aceste trei noţiuni însă îşi au rădăcina în fantezia poetică care nu ia ca etalon lumea exterioară. In felul acesta. ci unele ieşite din comun. aşadar. titlul onorific de „geniu". iar reciproca celor spuse este şi ea valabilă. ci se consideră pe sine etalon absolut. 1963). . Expresivitate înseamnă.2. a cărui unicitate pune în umbră toate celelalte texte. Idealul unei noţiuni expresiviste despre literatură este un text. Materialitatea textului are. începînd cu secolul al XVIII-lea. spontaneitatea. Cu cît sentimentul este mai individual. Această stare de spirit deosebită asigură textului în cauză o poziţie de excepţie. opera este declarată expresie nefalsificată a subiectului poe­ tic. cele la care ne trimite literatura concepută expresivist. Literatura în sens expresivist este exteriorizare a eului poetic. adică după modul în care ea constituie o expresie a autorului ei. ci în veracitatea emoţiei poetice. Expresivitatea literară înseamnă deci: Literatura posedă caracter sugestiv („Verweisungs­ charakter"). O dovadă elocventă pentru aceasta sînt cuvintele ce se află în prefaţa lui Wordsworth la cea de a doua ediţie a Baladelor lirice: „Poetry is the spontaneous overflow of powerful feelings" 4 . Faptul că sentimentul este nemijlocit şi deosebit reliefează individualitatea scriitorului. — această concepţie s-a impus de la romantism încoace. Emoţiile sînt. Ea ne trimite la creator ca principiu ce o însufleţeşte. Wordsworth foloseşte formula „po­ werful emotions" şi vrea să arate cu ea că emoţiile prezentate literar nu sînt unele de toate zilele. în fapt. spontaneitate şi — ceea ce rezultă din aceste două — originalitate. cu atît textul este mai individual. aşadar. Peyre. îi dă caracterul de sinceritate (cf. Noţiunea expresivă de literatură Literatura este evaluată după expresivitatea ei.1. trei lucruri: emoţionalitate. care îl ridică deasupra enunţurilor co­ tidiene. Autorul unui astfel de text poartă. Trăsătura distinctă a geniului literar este ori­ ginalitatea. doar funcţie mediatoare.

ale eului liric. Căci tocmai în natura principiului expresivităţii stă faptul că diferenţierii emoţionale şi idea­ tice îi corespunde o idiosincrasie tehnică (în domeniul tematic. atunci de la „poezia populară" romantică pînă la ermetismul poeziei moderne nu mai e mult. spunînd că cea dintîi voce a poetului este aceea care — fără public — vorbeşte numai către sine.. sivităţii şi anume. devine clar că un ideal literar. Aşadar. ci doar poezia lirică. neartificială. expresi­ vitatea poate fi considerată egală cu o naturaleţe extremă. înşelător. Aici se pierde atitudinea de receptare specifică teoriei expre. orice imitaţie este rău famată — atît imitatio naturae cît şi cea a modelelor clasice (imitatio auctorum). Eliot în The Three Voices of Poetry. o afirmaţie care coincide perfect cu a lui Benn despre „trăsătura monologică" a liricii moderne. Dacă am ridicat expresivitatea la cali­ tatea de etalon pentru aprecierea esteticităţii lingvistice. 5 Şi. Atunci a avut dreptate şi T. Orice imitaţie este demascată ca lustru fals. în fapt. S. domină expresia eului autorului textului. dacă ţinem cont de postulatul literar al since­ rităţii. O scurtă privire asupra istoriilor literaturii de azi arată foarte repede că idealul de literatură expresivist este bine . î n locul ei. face loc analizei tehnice. Acestei expresivităţi i se potrivesc la propriu cu­ vintele lui Collingwood (1947:11): „Expression is an activity of which there can be no technique". Pe baza unor astfel de cugetări. intropatia („Einfühlung") şi se. Căci registrul liric de exprimare conţine toate posibilităţile de a prezenta sentimente spon­ tane.20/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Concepţia despre originalitate a celor care apreciază literaritatea în mod expresivist are consecinţe pentru eva­ luarea textelor astfel realizate. care declară individualul şi originalul drept fundament al — artei sale. O astfel de sinceritate este cea pe care o revendică personalităţi mai complexe şi pentru forme de exprimare extrem de artificiale. Aceasta înseamnă că esteticitatea literară se modifică. Retoricul înlătură expresivul. Acestui ideal al expresivităţii nu-i sînt pe măsură nici epopeea nici drama. deosebite şi sincere ale unui vorbitor individual. duce de-a dreptul la criptic şi ermetic. Cea mai importantă conse­ cinţă este că textele „impersonale" nu sînt considerate lite­ rare. al motivelor şi al stilului).

Bismarck). memoriile (la Marco Polo. chiar dacă nu fără replică (cf. reprezentat. societate şi faţă de sine. discuţia din Behrens..Hebbel. de obicei preponderent mimetic. Eliot). Acelaşi lucru ar urma să se întîmple. al căror cadru. expresivă şi stilistică a tex­ tului. impresia provocată asupra ascultătorului/cititorului. Goethe). dar şi prezentarea lui impresionantă (de exemplu într-o piesă de teatru). F. Gide)» cuvîntarea (la Cicero. Noţiunea receptivă de literatură A privi literatura din ^punctul de vedere al receptării ei» înseamnă a lua în consideraţie efectul. A. Chiar şi acest fapt explică de ce — cu toate sforţările contrare ale unora — istoriile literaturii sînt încă istorii ale creatorilor şi nu exclusiv ale creaţiilor. Renunţarea la (auto)biografii în favoarea ana­ lizei de text nu schimbă prea mult această situaţie. reclama. Aceasta pentru că din antichitate există concepteale literaturii ce se leagă de efectul ei. Astfel de genuri arată.. Posibilităţile de impresionare sînt numeroase. religie. Ortega y Gasset). Casanova. Byron). jurnalul (la S. este depăşit de trăsă­ turi tipic expresive: autobiografia (de exemplu la B. Fichte.Franklin. Aceasta nu ne miră. într-un mod excepţional subiectivitatea autorului.1. Drept cauză a acesteia stau. prin analogie. 1. se consemnează genuri literare. Din timpuri străvechi» . Istoria literaturii rămîne. 1940) şi cu cea mai înaltă formă demanifestare a „literaturii eului" : lirica. printre alteţe. Goethe-Schiller.Pepys. Cardinalul Retz. numai că în locul vieţii a trecut opera lor: textul îl reprezintă pe artist. Churchill). în continuare. Pe de altă parte. Aşa se face că nu întîmplător literatura de masă non-expresivistă (publicistica. Cellini» B. epistola (la Paulus. literatura de reflexii filozofice (la Nietzsche.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/21. într-o istorie lite­ rară „pur mimetică" ele nu şi-ar găsi locul. atitudinea sa faţă de literatură. literatura obiectivă şi triviala) este rar reprezentată în istoriile literare. eseul subiectiv (la Montaigne. căci istoriografia literară — ca orice istoriografie — este copilul acelei epoci care a impus respectivul mod de gîndire: romantismul. dominată de mari persona­ lităţi.3. filozofie. forma mimetică.

O istorie a criticii literaturii dedicata aspectului receptării • ar putea dovedi foarte uşor această afirmaţie. pe de o parte. în prodesse şi delectare a lui Horaţiu şi în triada retorică a efectelor. ca o categorie independentă a efec­ tului. căci aici literatura este înţeleasă ca forţă ce creează şi modifică realitatea. docere. exclude tendinţe estetizante. Fraser. cum a fost cultivat în parte de poezia didactică. Din contră. intră în legătură cu o componentă etică şi(sau) cu una estetică (Stone. care se referă la existenţa morală. textele. fără efect sînt nonliterare. Spus altfel. Ca o ultimă posibilitate apare sinteza dintre util (utile) şi plăcut (dulce). Modul şi intensitatea în care textul îl afectează este măsura etalon pentru ceea ce poate fi consi­ derat literatură. Un moralism sever. stă cititorul. delectare şi movere.22/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT * autorul a trebuit să-şi pună întrebarea asupra cărui public şi în ce mod vrea să acţioneze. fenomenul receptării literare i-a provocat. Pe de altă parte. Urmarea a fost o canonizare a textelor prin criterii variabile de apre­ ciere'a dezideratului impus lor. ■ i . estetică şi afectivă a omului. 1970). pe de altă parte. în funcţie de dominarea uneia sau alteia dintre aceste categorii se formează incluziuni şi excluziuni de arii de texte literare („Textfelder") care se supun sau nu res­ pectivelor categorii. se schimbă şi înţelegerea esteticităţii literare. Varianta psihagogică a discuţiei despre felul receptării este fundamentală pentru aşa-numita „Wirkungsăstetik" {„estetica receptării") care a influenţat gîndirea poetologică pînă în secolul X V I I I . Acest principiu urmează să fie ilustrat de trei forme de recep­ tare: cea psihagogică. nu arareori. î n centrul acestei concepţii (despre receptare). 1967. cea sociologică şi cea intraliterară. cele ce au o înrîurire asupra receptorului sînt literare. fie toate laolaltă. Pe de altă parte. patosul se impune. Rotermund. 1972). Aceasta îşi găseşte justificarea în natura lucru­ rilor. care reprezintă pecetea epocii clasicismului {Bray. pentru a nu mai vorbi de cele patetice. pe critici (cf. au fost impuse de-a lungul isto­ riei la modul absolut. Izvoarele ei le găsim în teoria lui Aristotel despre hedone şi catharsis. Aceste categorii. Corespunzător acestui fapt. fie cîte una. 1963). un estetism extrem (l'art pour l'art) respinge categoric orice îndoctrinare etică.

pe care antichitatea o denumea imitatio auctorum. tratate. printre care dicţionare. există parţial şi legături cauzale cu receptivitatea psihagogică şi intraliterară. răspunzătoare de un al treilea tip de efect literar: efectul textelor asupra textelor. Acesta este aspectul sub care se vor înţelege acele liste de „mari cărţi" (Great Books) apreciate în lumea anglosaxonă ca o documentaţie asupra ideilor care au avut o con­ tribuţie însemnată la istoria culturii umane prin intermediul tiparului. fictive) răspîndite de ele. dintr-o lucrare cu titlul „Tipăriturile şi mintea omului" . Primul mod de interpretare priveşte literatura — după cum spune Edwin Greenlaw (1931:174) — „în lumina contribuţiei ei potenţiale la istoria culturii". retoric). biografii. Toate acestea sînt. 1966. Dacă elementul calitativ joacă în acest caz un rol. a robinsonadelor. ştiinţifice. 1951). în listele de best-sellers. care poate fi numită sociologică. mai bine zis: au schimbat-o). în acelaşi timp. 1967. Ea poate fi interpretată fie calitativ. 1969. Textele şi conţinutul lor. cum spune traducerea germană a titlului: Bücher. criteriul de selectare este înrîurirea socială a conţinuturilor (religi­ oase. a sonetului shakespearian şi a uto- . O astfel de atitudine reiese limpede. Aşadar. Efecte psihagogice şi sociale ale textelor sînt. die die Welt verändern (Cărţi care schimbă lumea.). Este vorba aici de problema recep­ tării intraliterare. în ea sînt descrise în total 424 de opere relevante pentru istoria culturii. criteriul este exclusiv numeric şi se ghidează după cifrele făcute publice în legătură cu vînzarea textelor (Mott.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURÄ"/23 Alături de această concepţie puternic marcată de tra­ diţia înţelegerii efectului literaturii există şi una mai nouă. după cum arată istoria mitului atrizilor. fie cantitativ. al textului. enciclopedii. istorii. caracterele şi structurile îşi au o viaţă postumă. atlasuri.(Printing and the Mini of Man — Carter/Muir. Atît criteriul valoric luat din statistica vînzărilor. fie şi numai prin luarea în consi­ derare a unor dovezi non-mimetice (non-expresive. la rîndul lor. Lehmann — Haupt. determină un canon li­ terar — care se deosebeşte evident de domeniul mimetic (expresivist.. cît şi cel al importanţei cultural-istorice. nonretorice). de exemplu. tratate filozofice şi de ştiinţe ale naturii.

Procedeul metodic folosit este comparaţia de texte (Weisstein 1968. literatura cu un mare grad de expresivitate. In această accepţiune a literaturii nu intră nici un text care. pe baza unei originalităţi oarecare (lingvistice. ia naştere o „literatură universală" care depăşeşte limitele de spaţiu şi timp. texte care asigură continuitatea activităţii scriitoriceşti în cadrul unei arii de cultură. Rüdiger [ed. dar mai ales limitele lingvistice. romantici şi moderni vor fi de asemenea în pericol de a nu fi cuprinşi acolo. în totalitatea ei. Deşi.] 1971. Este cazul tipului de receptare discutat în urmă. în felul acesta. receptorul literaturii. Comună tuturor formelor de receptare este referirea la. cea apuseană. Din acest motiv. în afară de aceştia. 1973 a. Atunci. mult mai veche. noţiunea de receptare se modifică. nu a avut imitatori. Rimbaud şi Hopkins nu ar avea ce căuta într-o istorie a literaturii receptării. în funcţie de criteriile ce i se aplică. filozofică. tematice. sociologică. Despre . literatura este receptivă în sensul că fiecare operă formează o verigă distinctă dintr-un lanţ literar dependenţial care începe în antichitate şi ajunge pînă în zilele noastre. de exemplu. O formă aparte apare atunci cînd receptorul de text este în acelaşi timp şi creatorul lui. Astfel. care — deşi nu rămîne neinfluenţată — este totuşi foarte diferită de celelalte moduri de receptare. Levin 1973). căruia i-am dat numele de „intraliterar". noţiunea a fost conturată abia de Goethe care face responsabilă pentru apariţia ei „epoca contemporană extrem de agitată" şi „comunicarea mult facilitată" (din Strich 1957:370). Dacă identificăm „literatura receptării" („Rezeptionsliteratur") cu „literatura universală" atunci trebuie înţeleasă prin aceasta totalitatea textelor ce au fost comunicate dincolo de spaţiu ■ timp şi limite lingvistice. se poate vorbi de o receptivitate psihologică. prin conţinut. O calitate mai mică a receptării ar putea-o înregistra şi aşa-numiţa litera­ tură epigonală. Dealtfel scara intraliterară de valori ar putea fi încă mult perfecţionată. Gradul de literaritate al fiecărui text în parte este evaluat conform poziţiei sale în lanţul depen­ denţial. însinguraţi atît de importanţi ca Hölderlin. aşadar. ea arată prezenţa unei noţiuni fundamentale despre literaritate.24/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT piilor. formale). unii dintre poeţii manierişti.

ea apare aici doar prin trimiteri ocazionale la izvoare sau paralele între teme. prezentate aici. rezultatele viitoare ale istoriei literaturii recepţioniste vor p u r t a amprenta provizoratului.. de exemplu. s-au bucurat de o mare răspîndire. se poate afirma în . prin definirea speciilor sub aspectul efectului lor (de exemplu. să-şi poată revendica un drept de existenţă proprie. este considerată aici drept . roman de groază). Din acest motiv. Consecinţa acestor obser­ vaţii nu poate fi decît necesitatea unui mai bun demers logic. Faptul că şi conceperea sociologică a noţiunii de efect este reprezentată insuficient devine evident atunci cînd se între­ prinde o enumerare literar-istorică a unor opere non-ficţionale (filozofice. Categoriile receptării reprezentate acolo se datoresc mai mult unei proceduri sporadice. De regulă. La rîndul ei.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURÄ"/25 toate conceptele de efect.general că nu au pătruns prea sistematic în istoriile literare. pe baza unei noţiuni sociologice de literatură. negîndite.scoase în evidenţă.4. Trepte ale recepţionării sau conexiuni mai ample în acest proces nu sînt. a cărui descifrare cercetarea a realizat-o pînă în prezent doar parţial. marcată •de abateri de la norma limbajului cotidian. de critică socială. motive şi forme. O problemă nere­ zolvată unitar este mai apoi şi receptivitatea intraliterară. abaterea se concretizează în „vorbirea figurată" („figürliche . Aceasta se manifestă în cazul receptării psihagogice printr-o critică impresionistă. Aceasta poate fi. şi în cel mai bun caz. care alege „gustul" personal al scriitorului ca punct de ple­ care. doar arareori le este dat ca. Premisa esenţială pentru acesta este însă recunoaşterea fap­ tului că literatura înţeleasă ca obiect al receptării este un fenomen extrem de complex. în momentul apariţiei lor. 1. Funcţia lor este rezumată adesea la a prezenta informaţii despre background-ul epocii literare respective.1. poezie didactică. Noţiunea retorică de literatură Ca şilaPollmann (1971:1 2—7). în măsura în care ea este eventual cuprinsă în istoria literară tradiţională.„retorică" acea literatură care se remarcă printr-o formă lingvistică deosebită. istorice) care.

r. al pro­ poziţiei. Figurile retorice formează. care descriu în mocL diferenţiat diverse grade de artificialitate lingvistică şi de efecte estetice şi emoţionale evocate prin acestea.. aşadar. made new by art.26/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT Rede"). Un contemporan al lui Puttenham. Producerea unor astfel de „modificări" solicită capacitatea artistică a creatorului de text. în măsura în care ele dovedesc o formă lingvis­ tică artificial-artistică.) Aşadar. retoricianul englez Henry Peacham. in sound and also in s e n s " 6 (Smith [ed. Noţiunea de literatură astfel fundamentată exclude orice text non-retoric . un sistem de cate­ gorii de modificări.turning from the common manner and custom of writing or speaking" ' (1577: B. unde se spune: „Figurative speech is a novelty of language evidently (and yet not absurdly) estranged from the ordinary habit and manner of our daily ts. conturează caracteristicile ei formale: "A figure is a fashion of words. aflăm acest lucru în secolul XVI. Abaterea ia naştere prin înstrăinarea (estranged) de norma vorbirii cotidiene. respectiv abateri.lk and writing. • în schimb. speeches end sentences to some purpose and not in vain. şi texte non-ficţionale. Kayser (1959) „opera de artă lingvistică" („Das sprachliche Kunstwerk").] 1959: I I 165). or sentence. al cuvîntului (morfemului) şi — după cum se poate întrezări deja la Puttenham — şi la nivelul sunetului (al fonemului). Produsul acesteia este — în terminologia lui W. Ca unitate fundamen­ tală a abaterii lingvistice este considerata figura retorică. în Poetica lui George Puttenham (1589). and figure itself is a certain lively or good grace set upon words. Sînt luate în consideraţie chiar şi schimbările semantice şi grafemice. al unei cuvîntări). Ea nu este un scop în sine pur. oration. ci este legată func­ ţional de un efect decorativ sau afectiv. implică. de exemplu. giving them o r ­ nament or efficacy by many manner of alterations in shape.i. gramatici a limbii cotidiene şi anume la toate nivelurile lingvis­ tice: cel al textului (de exemplu. pot fi prinse într-o* . abaterile au întotdeauna loc pe fundalul unei. Pornind de la punctul de vedere că literatura este un artificiu lingvistic.

Norden. Ba chiar texte moderne •de reclame ar putea să-şi revendice un loc acolo (cf. plasticitatea. Un deficit mimetic. )pînă la anti- . fie efectul dominant :sau forma lingvistică desăvîrşită. rima. sub spscie rhe~ dorica. •Oricine care cunoaşte evoluţia istorică" a versului va putea •enumera cu uşurinţă cîteva din trăsăturile lui tradiţionale: metrul. să se facă şi alte grupări. strofa. . care se întinde de la un ideal (mimetic. şi epistolele lui Petrarca precum •şi lucrările de istorie ale lui Carlyle. Krauss pare mai degrabă un aforism spiritual decît un sprijin real pentru orientare:' „Proza este literatură numai în măsura în care are poezie" {1969:41). şi predicile lui Bossuet. Se ■obişnuieşte. ca ro­ manele lui Courts-Mahler sau comics-urile americane. îmi apare ca ideal fie imitaţia reuşită. O delimitare precisă este aici adesea dificilă.2. expresiv. receptiv.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/27 istorie a literaturii şi epopeea didactică despre agricultură a lui'Vergiliu. •deci non-retorice. Aceasta poate fi redusă la formula: cu cît un text este mai mimetic (expresiv. şi eseurile lui Bacon. de exemplu. receptiv sau retoric îmi va apărea atunci ca deficit al literarităţii. ritmul. în felul acesta ia fiinţă o gamă întreagă de valenţe literare. formularea lui W. Pe de altă parte. sînt excluse acele opere ale căror merite lingvistice sînt considerate minore. retoric). Spitzer 1962: 248 — 277).. •cu atît mai uşor îndeplineşte premisele literarului. De asemenea nu-i va fi tocmai uşor să stabilească ^criterii precise pentru diferenţierea prozei supuse unui scop. De aceea. luîndu-se ca criteriu. în funcţie ■de punctul de vedere pe care îl adopt. 1958). Ceea ce urmează a fi literatură. dar va da de di­ ficultăţi vrînd să delimiteze modernul vers libre de proza artistică. şi aforismele lui Schopen­ hauer. deosebirea dintre vers şi proză. nu reieee nici de aici.. LITERATURA CA „FAPT SEMIOLOGIC" O privire de ansamblu asupra celor patru explicaţii date •definiţiilor intensive ale noţiunii de literatură arată că punctul -de pornire ales de fiecare dată include în acelaşi timp şi o normă valorică. în cadrul literaturii retorice. fie expresia originală.. de proza artistică retorică (cf. 1.

atunci cînd. dé­ celé expresive sau alături de aspecte ale receptării.). efect sau realism .. opera literară este o construcţie polifonă din straturi eterogene. conform căreia. receptivitatea şi imitaţia se contopesc în. Şi apoi. La unul din capetele ei găsim literatura în toată splendoarea ei. cînd expresivă.. în funcţie de axioma pe care ne bizuim. care se n u ­ meşte cînd mimetică.este că anumite domenii de text devin l i ­ terare. De exemplu. lucrările de teorieliterară prezintă regulat o noţiune intensivă a literaturii. Realitatea.). Kayser indică drept trăsături ale literaturii o „obiectualitate de tip propriu" şi „caracterul structural al limbii". ce cuprinde- . W . care poate fi considerată sintetică. Reflexii. Dar unghiul de vedere pentru care pledăm aici este unul riguros. afirmaţia lui Wellek/Warren că literatura este un obiect al' cunoaşterii de un tip deosebit.. O imagine mai diferenţiată ne oferă concepţia lui Roman Ingarden (1965:25 şi urm.. atunci el unifică punctul de vedere mimetic cu cel r e t o r i c Pe de altă parte... cînd receptivă. Cea de-a doua premisă rezultă din prima. nici un text retoric nu renunţă la expresie. Din acest motiv. cu un statut ontologic ales. criteriul expresivităţii nu exclude pe~ cel al rezonanţei la public . antiteza o formează nonliteratura. Urmarea. altfel nu am mai citi opere expre­ sive. de dragul acurateţei argumentării. cînd retorică. El acceptă. se bizuie pe două premise: prima este că fiecare din cele patru noţiuni de literatură tratate se bazează pe o singură axiomă. Ea se referă la faptul că valabilitatea exclusivă a unei sin­ gure axiome a literarităţii anulează valabilitatea celorlalteaxiome.. După cum au arătat destul de clar cele discutate pînă aici. s t a ­ bilirea de relaţii ideal-tipice. altfel ar fi complet de neînţeles. amestecînd nereflectat cele mai diverse puncte de vedereliterare : aspecte de mimesis stau alături de cele retorice. altele nu. în schimb. Mai departe. ci mijlocite. se pre­ zintă altfel. ca cele făcute aici.. istoria tradiţională a literaturii se dovedeşte inconsecventă.. Aceasta înseam­ n ă : cele patru perspective asupra literaturii nu sînt izolate şi absolute. Nu trebuie pusă la îndoială posibilitatea ca un text mimetic să aibă o formă lingvistică retorică şi un efect afectiv.podul negativ (mimetic .

iar atunci cînd Hess (1972:99) se mărgineşte resemnat la formula: „Literatura este ceea. al concepţiilor ■schematizate şi al obiectelor prezentate. privind efectul ei estetic (good grace. Deosebit de frumos este formulată legătura dintre perspec­ tive în discutarea nuvelei (tale) de către E. nici pe departe. o caracterizează prin forma ei lingvistică deosebită (alteration).. Dar nu lipsesc nici lucrări de teorie a literaturii care pun în prim plan cu deosebire un singur aspect. cu atît mai puţin la. inovaţie lingvis­ tică. Şi în aceste domenii. domină retoricul. un efect corespun­ zător (cf. in sound ans also in sense" 8 . pe de o parte. Ambele momente sînt indisolubil îmbinate în formularea novelty of language. cea expresivă şi cea mimetică. France 1965). and figure itself is a ■certain lively or good grace set upon words. o renunţare totală la arta lingvistică şi a efectelor ei (Dockhorn 1969).OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURÄ"/29 Tiivelul sunetelor. lucru evident într-o parţială repetare a definiţiei lui Puttenham discutată anterior ( î n ' S m i t h [ed.\ 1959: II 165): "Figurative speech is a novelty of language. retorica şi receptarea au fost dintotdeauna foarte strîns înrudite. Neoclasiciştii pun — e drept — accentul pe aspectul mimetic. al unităţilor semantice. but having conceived. efficacy) pe de altă parte. Pe de altă parte. giving them ornament or efficacy by many manner of alterations in shape. ornament. în lucrarea deja ades amintită a lui Pollmann. Istoria criticii literare şi a poeticii oferă situaţii foarte asemănătoare.. în acest citat. If wise. with . care se referă atît la mediul cît şi la modul deosebit al receptării sale. Aici se întîlnesc cel puţin trei perspective: cea retorică. Poe : "A skilful artist has constructed a tale. dar nu ar vrea să renunţe nici la o formă lingvistică retorică. he has not fashioned his thoughts to accomodate his incidents. perspectivele literare se suprapun adesea.. Nici chiar trecerea romantică de la mimesis la expresivitate nu înseamnă. receptarea joacă şi ea un rol important în cele •expuse.. autorul descrie figura retorică. ce consideră fiecare că este literatură". Astfel. ce altceva este aceasta decît o evidentă poziţie recepţionistă. A..

(3) Dacă efectul este scopul final al povestirii..] 1972: 4). deci (în sensul nostru) retorică. a picta imagini impresionante. atît efectul cît şi forma lingvistică. t h e n he has failed in his first stepi n the whole composition there should be no word written. A n d by such means. La acest pasaj frapează mai multe lucruri : (1) Perspectiva dominantă — dealtfel sc'oasă în evidenţă de autor — este efectul (effect) nuvelei (tale) asupra recep­ torului. Restul. în imaginea mentală. dintre ele. a compune. atunci fantezia poetică este condiţia existenţei ambelor. cea retorică şi cea expresivă). preconceived effect şi pre-established design. Efectul urmărit se concretizează în formula a certain unique or single effect. Ea este aceea care anticipează. A. limba şi expresia sînt funcţionale. a certain . care and skill. a picture is at length painted which leaves in the mind of him who contemplates it with a kindred art.. effect.30/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT deliberate care. is not to the one pre-established design. Ele îl prezintă pe autorul textului ca pe un constructor şi inginer.. Aceasta ne-o dezvăluie cuvintele: having conceived . he t h e n invents such incidents — he then combines such events as may best aid him in establishing this preconceived effect. a sense of the fullest satisfaction" • (Bungert. solicită o tratare deosebit de artificială. (2) Prima subdominantă. a combina. Momentul artistic apare în expresii ca deliberate care. Orice vrea să aibă efect. If his very initial sentencetend not to the outbringihg of this effect. with such care and skill. [ed. Acei critici . of which thev tendency. Privite sub aspectul efectului obţinut. mediul lingvistic. iar mediul este artificiul lingvistic. atît autorul cît şi mediul comunicării literare. Un rezumat al celor spuse pînă aici duce la următoarele rezultate: în teoria lui E. în trăirea unei satis­ faction. Activitatea lui constă în a inventa. direct or indirect. Acesta formează măsura etalon pentru reuşita este­ tică a operei literare. este în întregime subordonat acestei cerinţe.. astfel se impune etalonul estetic. trebuie mai întîi să fie elaborat conform unui plan al fanteziei în variantele sale posibile de formă şi efect.. cea receptivă ocupă locul hegemon. Poe asupra nuvelei sînt integrate trei perspective literare (cea receptivă. a certain unique or single effect to be wrought out. cons­ truct.

oricît de puţin evident ar fi el. care. în afară de aceasta. Unde trebuie căutată cauza? Cele patru noţiuni intensive de literatură prezentate sînt prinse într-un sistem referenţial de condiţii fundamentale. Şi apoi. Ştiinţa generală a semnelor poartă numele de semiotică sau semiologie. în fragmentul prezentat din recenzia lui Poe despre Hawthorne. a unuia individual sau supra-individual. Orice text reali­ zează. un receptor care recepţionează semnul . care este valabil pentru orice comunicare prin semne. Această obiecţie este susţinută şi de ideea că poziţiile prezentate pot fi. D. Se. un efect. mai ales că — de cele mai multe ori — ele apar sintetizate. Absenţa acesteia se explică prin rolul constructiv pe care autorul îl atribuie fanteziei imaginative.pune întrebarea dacă nu e lipsit de sens să deosebeşti patru noţiuni intensive de literatură. este neglijată doar perspectiva mimetică. Dar orice text este. în acelaşi timp.OBIECTUL DE STUDIU „UTERATURÄ"/31 -care includ teoria lui Poe în istoria esteticii recepţioniste au. spre o noţiune extensivă. şi expresia unui vorbitor. între timp (mai ales în lingvistica contemporană). . la care se referă semnul şi. în prin­ cipiu. nici un text nu se poate realiza fără medierea limbii. aşadar. în cele din urmă. — referent — realitate a semnelor (realitate) . ele primesc doar o altă pondere. dreptate. el însuşi este realitate reprezentată. a devenit un loc comun. No­ ţiunile de literatură intensive par să alunece. permite şi următoarea reprezentare funcţională: — emiţător — emitere de semne (emisie) . în sfîrşit.upă cum s-a arătat. î n măsura în care literatura este privită sub aspectul ei semiotic. Numai că fiecare proces semiologic are neapărat patru com­ ponente: un emiţător care emite semnul. pentru a se contopi. Această prezentare schematică. — receptor — receptare de semne (recepţie) . Căci fiecare text stă într-o relaţie oarecare cu realitatea. ■cu ea. fie el şi numai puţin sau chiar deloc retoricizat. aşadar. expuse pe orice text. un cod care conţine întregul inventar de semne. — cod — inventar de semne (repertoriu). acest punct de vedere nu exclude celelalte componente. se poate vorbi despre ea ca despre un „fapt semio­ logic" („semiologisches Faktum" — Mukafovsky. 1970:138). un referent.

.1. vom avea o surpriză. spre referent şi spre cod.32/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Dacă privim sub acest aspect noţiunile de literatură dis­ cutate. Cea orientată spre emiţător vrea să zică: literatura este considerată estetică luînd în considerare autorul (emiţătorul). Noţiunea expresivă de litera­ tură se referă la emiţător. Prima alternativă oferă obiectului „literatură" posibili­ tatea de a fi inclus într-un sistem de semne cu caracter de . tentează unificarea pe care ar putea-o oferi semiotica. Definiţii analoge sînt valabile şi pentru celelalte noţiuni de literatură. Cu interpretarea semiotică a celor patru perspective lite­ rare. spre receptor. este pusă înţr-un cadru referenţial mai larg. Corespondenţele descoperite le putem localiza în aşa-numitul „triunghi semiotic" : Referent =* mimetic / C o d \ / Emiţător expresiv retoric \ Receptor receptiv Prin urmare. în această carte. se impune posibilitatea de a pune la dispoziţie semiotica pentru interese de cercetare divergente. cea receptivă la receptor. cea mi­ metică la referent şi cea retorică la codul semnelor literare. posibilităţile de unificare — fie şi numai ca fundal — fiind eventual chiar blocate" (1972: 14). există o literaritate orientată spre emiţător. dînd cuvîntul unui autor care a publicat recent o Semiotică a literaturii (1972). Ce realizează acest cadru? Vom răspunde la această întrebare mai întîi. Căci vom descoperi că cele patru perspective din care a fost privit obiectul literatură se core­ lează cu categoriile semiotice. pe de altă parte. autorul Götz Wienold problematizează optica ştiinţifică modificată de noua orien­ tare în cercetare : „Pe de o parte. concepţia lui Abrams discutată la începutul capitolului 1.

Ele poartă numele de „simplificare globală" („globale Verein­ fachung") şi „judecăţi pauşale lineare" („flache Pauschal­ urteile"). fie ca înlocuire a numelor vechi cu altele noi. evaluarea cuvenită. în tot acest proces. depăr­ tată de acum de obiect. Din astfel de observaţii. Ţinta principală a atacului este specificitatea literaturii. în ceea ce urmează vom încerca să le folosim la maxim pe cele dintîi şi să le evităm. din contră. pe cît posibil. Acesta poate lua două înfăţi­ şări: fie ca minuţiozitate terminologică prea mare. Faptul trebuie înţeles prin unificarea („Uni­ fizierung") concluziilor ştiinţifice. Ea pune în umbră interesele unifica­ toare ale cercetării în favoarea unei „semioticizări" („Semiotisierung") consecvente a obiectivului literar. nu este exclus ca rezultate deja obţinute să fie în parte restruc­ turate sau etichetate cu termeni noi. de care vorbeşte Wienold. reiese că alternativele semiotice oferite de Wienold prezintă atît avantaje cît şi capcane. Aceasta e în pericol de a se pierde sub năvala unui sistem. Dar totodată. desprinderea lite­ raturii şi a ştiinţei ei dintr-o existenţă (şi acum încă) ezoterică. O astfel de localizare semiotică ar prezenta avantajul că nu pierde privirea de ansamblu asupra feno­ menelor şi proceselor semiotice. pe cele din urmă. abia în acest fel. Cea de a doua alternativă dezvăluită de Wienold nu duce la un astfel de peiicol. în primul rînd. E drept că astfel se pierde imaginea întregului. ci. în schimb obţinem o diferenţiere exactă în cadrul obiectului ales pentru cercetare. fără însă a aduce şi o extindere reală a cunoaşterii. Semnul literar ar trebui să se supună comparaţiei cu alte semne şi ar primi.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURÄ"/33 universalitate. o menţine mereu prezentă. Această diferenţiere se referă atît la termenul nou cîştigat cît şi la lucrurile deja cunoscute. Urma­ rea ar fi cîştigul de noi cunoştinţe pe seama unora care de mult sînt considerate ca fixate. care pe deasupra nu poate prezenta încă „o teorie semiotică integrată propriu-zisă" („eigentliche inte­ grierte semiotische Theoriebildung"-Wienold 1972:14). dacă neglijăm avantajul renaşterii simţului pentru totalitate. apar şi pericolele unui astfel de procedeu. Pericolul ce ameninţă aici este simplul nominalism. Cu alte cuvinte: vor fi folosite scheme de argumentaţie . De la ea ar fi de aşteptat.

Răspunsul la această întrebare cons­ tituie primul pas metodic ce trebuie făcut. dar vom acorda o atenţie deosebită obiectului de studiu propriu-zis. OBIECTUL DE STUDIU „TEXT" O privire critică asupra lucrărilor mai vechi din ştiinţa literaturii ne conduce spre concluzia că noţiunea „text" este. Ceea ce a apărut în lunga tradiţie a activităţii teoretice şi practice în domeniul literar se arată deci deodată în istoria spiritului — întîmplător sau nu — ca fiind un model semiotic fundamental. care trage această . Ne amintim apoi de o altă problemă enunţată mai sus: este oare necesar să diT ferenţiem patru noţiuni intensive de literatură? în lumina expunerilor semiotice de pînă acum.34/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE. şi anume: noţiunea şi obiectul literaturii posedă un caracter exclusiv (intensiv).TEXT semiotice şi comunicative. Peter Schmidt. cercetarea obiectului literatură din unghiuri multiple este de dorit. acum literatura. Ca obiect ne-a servit pînă. care le delimitează faţă de noţiunea şi obiectul „text". ce-i drept. am constatat un fapt confirmat apoi adesea de-a lungul istoriei criticii literare şi a poeticii. folosită frecvent. Dorim însă să reamintim că. nu vom pierde din vedere totalitatea fenomenelor semiotice. atunci mutatis mutandis putem zice: Obiectul unei ştiinţe a textului (ce trebuie creată). în afară de aceasta. în sensul formulării lui Beda Allemann: „Obiectul ştiinţei literaturii (nu este nici limba nici totalitatea textelor literare.] 1969: 149). Dacă luăm în serios acest citat. căci ea ţine cont de elementele fundamentale ale oricărei comunicări semiotice. încă de la începutul acestui capitol. Se impune apoi întrebarea ce concluzii fac posibilă aplicarea acestui model pe obiectul text. dar numai în măsura în care ne par eficiente. ba chiar ine­ vitabilă. dar în mod cu totul nesis­ tematic şi nereflectat. 2. ci) este literaritatea textelor" (în Kolbe [ed. Dacă vrem ca metoda semiotică să aibă vreun sens. Cel de al doilea se referă la literaritatea textelor. este textualitatea textelor. atunci ea trebuie să ne ajute să deosebim un semn „textual" de unul „literar".

de medicină. Un epitaf poate fi tot atît de bine text ca şi o reţetă medicală. cred eu. în fapt. fie extrem de scurte ." (1971: 105). în anu­ mite condiţii. Unităţi lingvis­ tice evident incoerente sau fragmentare pot forma. căci numai în felul . " (1973:20). stenografiate. mai ales dacă se pune -problema de a găsi pentru toate un numitor comun. unul nou sau dacă s-a schimbat numai terminologia. ci şi din cele juridice. devii într-a­ devăr nesigur.. teologice. Prima afirmaţie aparţine unui literat. iar noţiunea „text" nu este discutată deloc. numai dis­ cuţia ar putea să arate dacă obiectul acestei ştiinţe este. ba există texte care — ca Play-ul lui Beckett — nu se -termină niciodată. Ambele prezentări nu par prea optimiste în încer­ carea de a delimita fenomenul „text". nu dă un verdict mai favorabil nici unei ştiinţe a textului. Textele mai pot fi fie foarte lungi. scrise. cerînd continuu reînnoiri prin întoarcerea la punctul de plecare. Ori. zicînd: „Devine limpede că « textul » urmează să fie obiectul ştiinţei noastre. fie şi numai cîteva din nume­ roasele cugetări intuitive. încă departe de o noţiune « text » care să reconsti­ tuie mulţumitor din punct de vedere teoretic.. economice. din multitudinea faptelor izolate. Tot aşa de sceptic se exprimă şi Ewald Lang într-un articol recent: „Ne aflăm. cea de a doua unui lingvist. cîntate.. Această multitudine derutează mai întîi atît de tare. în altele nu.OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/35 concluzie într-un articol despre noţiunile „text" şi „interpre­ tare" (Textbegriff und Interpretation). Dar este tocmai o trăsătură a activităţii ştiinţifice aceea de-a generaliza. o transmisie radiofonică sau un roman de Thomas Mann. texte. tipărite. Confruntat cu atîtea variante ale noţiunii. dar totodată ne frapează faptul că se operează mereu cu noţiuni ca literaritate şi poeticitate. care se referă semnificativ la ceea ce face ca o construcţie lingvistică să devină « t e x t » . încît începi să te îndoieşti că determinarea obiectului de studiu „text" ar mai putea fi luată în considerare. Doar nu există numai texte literare (indiferent ce am înţelege prin aceasta). vorbite. filmate. adică de-a scoate în evidenţă aspectele co­ mune. de astrologie. jurnalistice. Există texte. un anunţ de ziar.

sau dacă ele formează obiectul unei noi ramuri a lingvisticii. devenită celebră: „Der Text. că folosesc într-un fel oarecare comunicării umane şi că se referă la nişte obiecte. că textele sînt ceva tipic uman. sintagmele) reprezintă doar părţi de . de exemplu. Şi apoi rămîne neluat în seamă şi caracterul de semn specific textului şi cu aceasta necesitatea de a-1 delimita atît faţă de semnul non-lingvistic cît şi faţă de alte semne lingvistice (de exemplu literatura).36/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT acesta se pot face afirmaţii care să aibă valabilitate generală. Vrea să spună. aşa cum am mai remarcat şi într-un moment anterior. Căci. dar nu este nea­ părat de la sine înţeleasă.) (Koch 1971). Dar spunînd aceasta încă nuJe lămurit dacă simpla actualizare de limbă este deja „text" sau dacă numai anumite însuşiri ale limbii justifică această denumire. verstanden als die grundsätzliche Möglichkeit des Vor­ kommens von Sprache in manifestierter Erscheinungsform. bildet das originäre sprachliche Zeichen. Relevanţa lui o subliniază definiţia lui Peter Hartmann (1971:10). pentru că aici ni se pare a găsi cheia la toate celelalte probleme. atunci îl vom lua drept punct de referinţă pentru toate celelalte forme de manifestare ale limbii. 1 0 Cu această precizare s-a luat o decizie foarte importantă. dacă textul apare ca „semn lingvistic originar". Alegem mai întîi complexul de aspecte legate de natura textului ca semn. celelalte unităţi lingvistice (fo­ nemele.. Avem deci înaintea noastră o întreagă listă de probleme. Căci. und folglich jeweils ein bestimmter Text als manifestierte Einzelerscheinung funktions­ fähiger Sprache. Cu alte cuvinte : textul este macro — sau supersemnul. lingvistica textului. O asemenea afirmaţie pare oarecum banală. morfemele. noţiunea de „text" este folosită şi pentru manifestări non-lingvistice (gesturi. Nu este stabilit nici dacă textele îşi revendică o ştiinţă pro­ prie — o ştiinţă a textului — care să fie diferită de ştiinţa despre limbă. Dabei kann die materiale Komponente von jedem sprachmöglichen Zeichenträgermaterial gebildet werden". care înregistrează totuşi numai cîteva din întrebările ce se impun spre rezolvare.. Noi considerăm limba drept aspect comun tuturor textelor. Textul este limbă — aceasta spune mult şi totodată puţin.

care este deter­ minat de posibilitatea utilizării lui în comunicare. Cum se prezintă de aici raportul între semnele lingvis­ tice sub aspectul întinderii.1. maşina se opreşte). numită şi „semnificat" (sense. Semnul lingvistic „text" este pus astfel în coordonate sociale şi comunicative şi are atît trăsături comune cu alte semne. este aspectul material al semnului (de exemplu. Prin urmare.1. caracter general.. pe care Ogden şi Richards (1966:11) le numesc: . ca procese de comunicare" (1972:32). Aceasta înseamnă: valabilitatea sa comunicativă poate fi — teoretic — anulată în orice moment (de exemplu: schimbarea semnelor unui semafor). Acest caracter general al semnului poate fi delimitat astfel: 1) Un semn se bazează pe convenţia socială. Semnalul.1. delimitării şi coerenţei textului? Relaţii legate de aceste probleme urmează a ne da o dimen­ sionare semiotică a semnului text. indicaţia şi referentul formează „triunghiul semiotic". nu este natural ci arbitrar. connotation). 2) Un semn este format din semnal („Signal") şi indicaţie („Anweisung").OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/37 semn. 4) Semnalul.. meaning. obiect. este definit în acelaşi timp extensiv şi dinamic. designatum. indicaţia „Stai !"'odată cu semnalul „lumină roşie" în cazul semafo­ rului) . atunci obiectul acestei discipline. Lucrul înlocuit îl numim „referent". slat fro aliquo). 2. situaţie sau denotat (de exemplu. semnul. Elemente de bază ale comunicării prin semne Fiecare semn posedă un. 2. cît şi trăsături care reflectă modul său specific de constituire. în cazul semaforului). Indicaţia. este sensul care este legat de un semnal (de exemplu. El reprezintă un raport de semnificaţie între trei mărimi. 3) Un semn stă pentru ceva pe care-1 înlocuieşte (aliquiă. DIMENSIUNI SEMIOTICE ALE SEMNULUI „TEXT" Dacă înţelegem semiotica în sensul dat de Umberto Eco ca ştiinţă care studiază „toate procesele culturale . lumina roşie. numit şi „semnificant" sau forma semnului. în cazul semaforului.

respectiv simbolic.r/ole). el reprezintă stocul tuturor combinaţiilor de semne posibile. un cod are mai multe subcoduri. ale alfabetului Morse. Factori de bruiaj pe canal („zgomotul") pot pune în pericol sensul mesajului şi prin aceasta şi informaţia. _\Referent (referent) Linia întreruptă vrea să arate că relaţia între semnal şi re­ ferent este doar aparentă . în cazul semnelor lingvistice.38/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT symbol.Enkodierung") şi o emite (emisie-„Emission"). de gesturi dar şi de semne lingvistice. Condiţia formării de clase de semne o constituie existenţa unei mulţimi de caracteristici comune tuturor semnelor . în schimb. altele. 6) Totalitatea semnelor cuprinse într-o clasă formează codul. caracterul lor digital. Emiţătorul transpune informaţia în semnele unui cod (codare-. El conţine întregul potenţial de semnale şi indicaţiile legate de ele. . de exemplu. acustic. vizual). thought sau reference şi referent. Reprezentarea lui grafică este următoarea: Thought/Reference (indicaţia) Symbol (semnal)/. codul acţio­ nează selectiv.. î n consecinţă. 8) Comunicarea semnelor se desfăşoară între un emiţător şi un receptor. verbal. mesajul) reprezintă actualitatea utilizării semnului (p. optic). în realitate ambele sînt mijlocite de reference. în afară de acestea. Nu arareori. 7) în timp ce codul reprezintă potenţialitatea semnului (langue). Există clase de semne de circulaţie. Nachricht. Suma semnificaţiilor unui mesaj constituie informaţia. ceea ce se transmite (message. 5) Semnele sînt organizate în clase de semne. le exclude. Această mediere dă semnului caracterul său arbitrar. Ca actualizare a codului. Fiecare mesaj semiotic necesită mijlocirea unuia sau a mai multor canale de transmisie (de exemplu. Receptorul percepe aceste semne (percepţie-„Perzeption") şi preia din ele informaţia (decodare-„Dekodierung"). respectiv restrictiv: el cuprinde anumite semne şi combinaţii între ele. mesajul este o selecţie semnificativă de semne dintr-unul sau mai multe coduri (de exemplu.

bio­ logici şi sociali. ci feno­ mene complexe determinate diferit de factorii psihologici. 9) Comunicanţii umani nu sînt lucruri abstracte. respectiv reacţionează pe baza informaţiilor din semne. „citirea" acestor indicaţii din semnalele care le poartă. ceea ce înseamnă: semnele lingvistice provoacă semne acţionale („Handlungszeichen") şi invers. iar decodarea este pe de altă parte. aşadar. altceva de'cît punerea în legătură a anumitor indicaţii (semnificaţii) cu anumite semnale (semnificanţi). Ei acţionează. Toate aceste aspecte ale comunicării semiotice pot fi transpuse şi în următoarea diagramă: Comunicare bifazicä prin semne C-cod R-receptor E-emiţotor I-informofie K-canal S-semn M-mesoj .OßlECTUL DE STUDIU „TEXT"/39 \ Codarea nu este.

aşadar. elementele fundamentale ale comunicării semiotice iau următoarea formă concretă: 1) „Textul" este un semn lingvistic. de exemplu. 2) Partea materială a semnului text este limba într-una din formele ei mediale (acustică. Un semnificant poate avea mai multe semnificaţii (poli­ semie) sau invers (sinonimie). Acest inyentar (cod) este organizat în mai multe subcoduri. evenimente istorice (bătălia de la Actium) şi fapte ale purei imaginaţii (OZN-uri. prin aceea că societatea i-a atribuit de-a lungul timpului semnificanţi. Modul în care este interpretată relaţia dintre referent şi semnul text determină conţinutul de adevăr şi real al textului. există mai multe clase sau cate­ gorii de texte („Textsorten"). 4) Textul se constituie. semnificaţii şi referenţi diferiţi. stabilim ca normă a codului limba cotidiană germană sau . şi un referent: realitatea spre care ne orientează semnul. în funcţie de re­ partizarea acestora în diferitele realizări textuale (distri­ buţie — „Distribution"). ură). Arbitrarul său se manifestă. venirea marţienilor). 3) Ca referenţi ai semnului „text" pot apărea „situaţii" cu manifestări concrete diferite: obiecte ale percepţiei sen­ zoriale directe (casă. 6) Textele se referă la un inventar de semne lingvistice care formează baza lor de constituire. Semnificaţia tex­ tului este sensul. semn de circulaţie). 5) Semnul lingvistic „text" este un super-semn. evenimente nesimultane contemporane (cursa automobilistică de la Le Mans). lucruri abstracte (dragoste. care este corelat cu semnalul sonor sau scris. ca semn conform triun­ ghiului semiotic.40/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Transpuse asupra semnului lingvistic „text". de exemplu. care conţine o anumită mulţime de subsemne. un semnificat: sensul legat de sunet sau literă. Ceea ce înseamnă ca are un semnificant: sunetele sau scrierea. grafică). care se bazează pe convenţie socială. Dacă.

OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/41 engleză. im recitator) sau unul medial (de exemplu. în cazul transmisiei acustice. ci este un mediator personal (de exemplu. 7) în timp ce codul înseamnă posibilitatea de a fi a textu­ lui. Prin urma­ re. comunicarea textuală este unidirecţională („monologică"). zgomote) sau o frecvenţă ondulatorie prea redusă respectiv prea înaltă a sunetului. piatră). în schimb. unde interferenţa dife­ ritelor semne grafice cu mediul portant (hîrtie. sarcina lui este de a coda o informaţie („Vertextung" — „textualizare"). dialectale sau istorice. nu există un text „în sine". în funcţie de cum semnul lingvistic e realizat fonic sau grafic. o carte). Totalitatea posibili­ tăţilor de combinare într-un text se poate reflecta într-o gramatică a textului („Textgrammatik"). „Mediator" al textului realizat este. atunci vom putea considera ca subcoduri semnele lingvistice de specialitate. 8) Emiţător este autorul textului. Dacă emiţătorul nu este si autorul textului. Dacă lip­ seşte un receptor al mesajului. banda magnetică. discul. textul concret. Factori de bruiaj pe canalul acustic pot fi. după care semnele pot fi combinate între ele. care decodează -mesajul emis („enttexten" — „detextualizare"). altele. interferenţa cu fenomene acustice străine de text (muzică. o sursă de lumină slabă sau distrugeri ale sub­ stanţei semiotice grafice motivabile istoric pot duce la o frag­ mentare a mesajului. tiparul etc. Codul nu •conţine doar inventarul de semne lingvistice. scoarţă de copac. se tolerează reciproc. emiţăte- . radioul «etc. („Textrealisat" — Stroszeck 1971). de exemplu. ceea ce înseamnă •concret: anumite actualizări lingvistice se exclud în text. manuscrisul. Pentru aceasta este necesar un canal de trans­ misie acustic sau optic. Recep­ torul textului este ascultătorul/cititorul. atunci ■e nimerit să se vorbească de un emiţător secundar şi de un act secundar de codare. cartea. ci şi regulile. La P. Ceva asemănător se poate petrece şi pe canalul optic. ci numai unul actualizat •comunicativ. Schmidt (1971). mesajul concret reprezintă realizarea acestei posibilităţi. în cazul celei optice.

. include textul în contextul general al unui „joc acţionai comunicativ" („kommunikatives Handlungsspiel") — expresia fiind for­ mată prin analogie cu termenul „joc lingvistic" („Sprachspiel") al lui Wittgenstein. Schmidt. care nu este diferit numai la emiţători şi receptori din locuri şi timpuri îndepărtate (de exemplu. codul emiţătorului şi cel al receptorului trebuie să aibă atîtea elemente comune încît să fie posibilă comunicarea. Oricum ar fi. ca un feno­ men izolat. / . Aceasta se explică prin premisele biologice. 9) Comunicarea textuală nu poate fi privită. Atît în ce priveşte emiţătorul secundar cît şi receptorul primar este valabilă afirmaţia că între codarea (respectiv decodarea) primară şi codarea (respectiv decoda­ rea) secundară există o „diferenţă comunicativă" („kommu. Un mesaj textual M 1 poate atrage după sine atît transmiterea unui mesaj contrar M 2. Fiecare comunicare textuală este deci caracterizată prin faptul că emiţătorul şi receptorul aduc în actul de comunicare atît premise comune cît şi diferite. care a atras atenţia asupra acestor fenomene (1969. Shakespeare şi cititorii secolului X X . Pe de altă parte. pînă la urmă. 1971. care determină situaţia de comunicare şi pe cei ce participă la ea.■ 42/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT rul personal secundar poartă numele de „Texthersteller" — „producător de text". ci numai în cadrul comunicării acţionale umane („Handlungskommunikation"). psihologice şi sociologice diferite. Astfel. decît o parte a unui sistem general mai cuprin­ zător de semne acţionale care servesc comunicării umane. nikative Differenz") în privinţa emisiei/percepţiei semnului text. dar şi o acţiune reactivă. semnul lingvistic „text" nu este. 1971a. Dintre aceste premise face parte şi codul. 1972). ci şi la cei cu situări locale şi tem­ porale identice. S. căruia îi putem da numele de „antropologic". J. Altfel spus : textul se dispersează la un nivel superior. poate apărea şi situaţia ca autorul de text să fie propriul său receptor (recep­ tor primar).

(1972:1). 1973). Toate aceste modele prezintă avantajul de a evidenţia plastic punctele esenţiale ale^comunicării textuale (literare) într-un cadru universal. Eco (1972:167). ele se aseamănă atît între ele cît şi cu diagrama prezentată aici. Dezavan­ tajul lor constă într-o prea mare simplificare a unor fapte complexe. Kinneavy (1971). Hymes (1968). preţ pe care trebuie să-1 plătească orice prezentare .OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/43 Aplicată la semnul lingvistic „text".1-obicd de \ \ K-. în esenţă. 19. Kalimeyer et al. Breuer (1972. iar ter­ minologia diferă şi ea pe alocuri. deşi unele se referă la „text". Bense (1969:66 si urm.). Hein (1972). Franz (1968).73:162). diagrama comu­ nicării semiotice prezentată anterior ia acum următoarea formă : j 0. Stroszeck (1971:99. altele la „literatură".conol S-sevn referinţa 1-informaţie E-emiţător Rreceptor M ~ mesaj C-cod - Diagrame asemănătoare există deja de cîtva timp încoace: de exemplu: la Jakobson (1968).

să arate.1. poate. în conti­ nuare. şi definiţia propriu-zisă a structurii. cum e structurat semnul text. Adesea. Modelul de organon al lui Karl Bühler (1934)^ în Teorie asupra limbii (Sprachtheorie.44/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT schematică. El explicitează acest caracter instrumental al semnului lingvistic printr-o triadă de funcţii ale acestuia. fondatorul semioticii. moderne. îmbogăţind pe cel din urmă cu puncte de vedere împrumutate de la Georg Klaus. Aplicarea lor la semnul lingvistic „text" nu numai că ne ajută să vedem că acesta se schimbă în funcţie de perspectiva semiotică aleasă. ce-i drept. ba mai mult. aceste două aspecte au fost luate prea puţin în considerare de definiţiile existente pentru text şi literatură.1. în afară de aceasta. în func­ ţie de felul în care au fost selectate şi coordonate relaţiile semiotice. 2. ele fiind tatonări unilaterale ca la orice început.2. Morris.. încoace.). Manifestările concrete ale acestor încer­ cări sînt modele ale semnului. Abia modelele structurale ne oferă garanţia că vom putea cuprinde domeniul de studiu „text" în toată întinderea lui. 1934. în schimb.1. se realizează într-un act deosebit al perceperii de relevante. act care scoate în evidenţă anumite relaţii din potenţialul de variante şi le corelează într-un model analitic coerent2. psiho­ logul Bühler tratează limba ca pe un instrument (organon) care serveşte comunicării între persoane asupra lucrurilor. o diagramă ca cea de aici. dar nu poate oferi.2. fenomenul „textualitate" devine sesi­ zabil abia din perspectiva generală a unui model structural semiotic. că este deci o mărime rela­ ţională. Avantajul acestor niodele trebuie văzut în faptul că totalitatea aspectelor semiotice este subordonată unor funcţii centrale. care au forme diferite. Aceasta. Ca punct de pornire semiotic alegem modelele lui Karl Bühler şi Charles W. apel (Signal)t reprezen- . ci ne conduce şi la concluzia că întregul obiectiv „text". pe care le denumeşte expresie (Symptom). Modele structurale semiotice De la Charles Sanders Peirce. în cadrul unor perspective semio­ tice relevante. au fost întreprinse diferite încercări de a structura semnul. vom discuta relevanţa lor pentru o ştiinţă a textului.

Pe de altă parte. care redă tripla funcţie a limbii. într-un fel. Semnul lingvistic este simbol datorită corelării lui cu obiecte şi situaţii. Trei momente variabile ale sale îi conferă în trei moduri diferite caracterul de semn. simptom (expresie. -aşadar. indiciu) datorită dependenţei sale de emiţător. Semnul lingvistic reprezentat prin „produsul medial al sunetului" . a cărui atitudine exterioară sau interioară o dirijează ca nişte semne de circulaţie. a cărui trăire in­ timă o exprimă. Grupurile de linii simbolizează funcţiile semantice ale semnului lingvistic (complex).OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/45 tare (Symbol). Avem. oferindu-ni-se şi urmă­ toarea explicaţie (1965:28): emită Cercul din mijloc simbolizează fenomenul acustic concret. Cele trei aspecte semiotice sînt prezentate sistematic într-o diagramă lineară. şi semnal datorită apelului său adresat auditoriului. triunghiul cuprinde mai puţin decît cercul (principiul relevanţei abstrac­ tive) . de a face cu un model relaţional („Relationsmodell"). el depăşeşte limitele acestuia pentru a sugera că faptul senzorial cunoaşte întotdeauna o completare aperceptivă. Latu­ rile triunghiului desenat aici simbolizează aceste trei momente.

Acest fapt nu ne surprinde. Klaus (1969).2. căci modelul lui Bühler schiţat aici renunţă la aspectul semiotic al combinării semnelor. în Foundations of the Theory of Signs (1938).1. recepţie = apel. şi anume semioza („Serniose"). 2. prin urmare. Modelele lui Ch. dealt­ fel şi în triada lui Bruno Snell (1952) formală din funcţiile limbii:' impresionare. atunci apar eviden­ te nişte paralele : mimesis = reprezentare. S nu este deci o idee structurală în sensul de langue. Darstellungsfunktion"). Ausdrucks-.2. prezintă importanţă pentru orice semiotică a textului. ci se modifică după aspectul ales al „relevanţei abstractive". Dar ceea ce-1 deosebeşte de acesta sînt dimensiu- . (simptom). el este comparabil cu Bühler. Aceeaşi constatare este va­ labilă în mod analog şi pentru totalitatea posibilităţilor textuale. Morris nu analizează în primul rînd ceea ce poate fi considerat semn. S 3 = semn al reprezentării (simbol). Dacă privim înapoi la noţiunile de literatură prezentate în capitolul I. identic cu sine. în funcţie de perspectiva aleasă ca dominantă: cea a emiţătorului. reprezentare („Wirkungs-. Sub acest aspect. deoarece depăşeşte. S 3 . Morris (1938) si G. Acest mod de a privi lucrurile nu reuşeşte deci să sistematizeze totalitatea noţiu­ nilor tradiţionale de literatură. O structurare imanentă semnului.- 46/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT („das mediale Produkt des Lautes") (respectiv al semnului scris) nu rămîne. ci procesul în care ceva funcţionează ca semn. Elocvent este faptul că lipseşte o paralelă la înţelegerea retorică a literaturii. S2. aşa cum este cea implicată de noţiunea retorică despre literatură postulată de noi. Modelul d e organon ai lui Bühler. nu apare în gîndirea instrumentală a organonului. cea a receptorului sau cea a obiectelor şi situaţiilor. ci există numai în forma unor reprezentări performative S r . = semn al apelului (semnal). Aici Sj = semn al expresiei. prin înţelegerea funcţională a semnului. expresivitate = expresie. orice explicaţie unila­ terală a textului.W. textul există ca expresie. Prin urmare. pe care-1 regăsim. Sj. expresie. apel şi reprezentare.

Morris atrage atenţia asupra faptului că cele trei dimensiuni observate aici sînt doar aspecte ale unui proces unitar. relaţia structurală imanentă semnului. El o descompune în trei elemente : — sintactica („Syntaktik") care analizează relaţiile între semn şi semn . — p igmatica („Pragmatik") care analizează relaţiile între semne şi interpreţii lor. conform schiţei alăturate: SEMANTICA PRAGMATICA . îa plus faţă de modelul de organon. sau numai de semantică sau pragmatică (1972: 26). aflăm de la Morris în alt loc (1972:94). — semantica („Semantik") care analizează relaţiile între semne şi obiectele în legătură cu care sînt aplicabile. Apare. Prin urmare. „ Semanticii i se poate subsuma funcţia de reprezentare a lui Bühler. Ca şi Bühl er. far pragmaticii funcţiile de expresie şi apel. Cum se prezintă această reţea de relaţii. care aici poartă numele de „sintactică". un semn nu poate fi definit numai de sin­ tactică.OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/47 nile în care descompune semioza.

un desemnat. sintactica. „noţiune" etc) sînt numite de Morris „desemnat" („Designat"). Klaus (1969). care analizează sensul sem­ nului (acesta îşi are locul existenţial în conştiinţa care înma­ gazinează imaginea lucrurilor. însă cu toate acestea „vrea să spună ceva". Cele astfel „spuse" (cunoscute sub denumirea de „con­ ţinut al semnului". Modelul său păstrează. Morris 1946). stări. Eco 1972:74). justificînd prin teoria materia­ listă a cunoaşterii. acţiuni ale realităţii obiective). se explică prin poziţia lui: behavioristă (cf. res­ pectiv al receptorului. interpretul pe cel al emiţătorului. care analizează funcţia dedesemnare a semnului (se desemnează/denumesc obiecte. Faptul că Morris localizează cele două noţiuni în domeniul semantic. aşadar. şi pragmatica lui Morris. Georg. dar. Nu se pune în discuţie dacă denotatele sînt obiecte perceptibile sau doar „unităţi culturale" („kul­ turelle Einheiten". pragmatica)... şi se înţelege prin ele „ca­ tegoria de obiecte la care este aplicabil semnul" (Morris. interpretarea este sesizarea mediată. a unui lucru. semantic.. sigmatică) cît şi sub aspect mental (semantica şi„ în parte.D. Klaus creează o paradigmă din patru elemente. Morris notează în legătură cu acestea: „Daca lucrul la «are ne referim există ca lucru la care ne referim. limba) ne trimite la un obiect real existent. atunci obiectul referinţei este un « d e n o t a t » " (1972:22) _ Aici este vorba de domeniul „obiectelor şi situaţiilor" din modelul lui Bühler. Greu­ tăţi apar în definirea noţiunilor desemnat („Designat") şi denotat („Denotat") care se află ambele în domeniul. sesizare uşurată de purtătorul de semn. dar nu şi neapărat un denotat.48/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Suportul material al semnului îndeplineşte în semioză rolul de intermediar. şi — sigmalica („Sigmatik"). 1972:22). în esenţă..G. ■ care împarte domeniul semiotic atît sub aspectul obiectiv (sintactică. în timp ce la Morris lipseşte separarea lor strictă. Fapt este că nu orice pur­ tător de semn (de exemplu. „sens". t . Fiecare semn are. stărilor şi acţiunilor). Astfel. introduce pentru desemnat şi denotat două relaţii semiotice separate: — semantica („Semantik"). O altă poziţie ocupă aici semioticianul din R.

în spatele feno­ menului „text literar". pentru „literatură" şi „text". PERSPECTIVE ALE UNEI SEMIOZE LITERARE ŞI TEXTUALE. aceasta din urmă reprezentînd o anumită calitate (estetică) a textelor.OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/49> 2. în accepţiunea. Abia după ce am stabilit ce înseamnă textualitate putem face pasul următor: să descriem calitatea a ceea ce este literatură. Căci mimesis-ul are. Alegem. îl găsim doar în dimensiunea sintac­ tică la Morris/Klaus. dar nu şi un denotat . înţelegerea mimetică a literaturii cores­ punde dimensiunii semantice la Morris. o dimensionare relativ unitară a obiectivului „li­ teratură". Aşa că. noţiunea expre­ sivă şi receptivă de literatură sînt de natură pragmatică.2. Ne amintim că „noţiunea retorică de literatură" nu-şi găsea corespondent categorial în modelul lui Biihler. trebuie să căutăm ceea ce este comun tuturor textelor: textualitatea. tradiţiei critice. cu toate deosebirile de amănunt. el nu are un referent în lumea obiectivă. Pe de altă parte. un desemnat. Legăturile prezentate aici permit următoarea schematizare : Noţiunea de literatură expresivă receptivă mimetică Bühler Morris Klaus expresie apel reprezentare pragmatică pragmatică sigmatică semantică semantică sintactică retorică - sintactică Reţinem ca rezultat următoarele: Modelele semiotice ale autorilor prezentaţi fac posibilă.O SINOPSÄ Ideile prezentate aici nu sînt deloc lipsite de importanţă. ci trebuiesc subsumate dimensiunii pragmatice: de aici. Şi în cele din urmă. mai exact. variantei date acesteia de Klaus. la aceşti semioticieni„ expresia şi apelul nu sînt prezentate separat. în acest . Stabilirea dimensiunii literare nu înseamnă însă stabilirea literarităţii.

fără a putea fi excluse total. e drept relevant.. nici TSin. pragmatica textului {T prag — „Textpragmatik") şi de semantica textului (Tsem — „Textsemantik"). 3. Cu alte cuvinte: obiectul de studiu „text" este determinat de perspectiva din care este privit. o izolare totală a uneia din dimensiunile textului se dovedeşte imposibilă. la semnifi­ caţia comunicativă a textului. nici Tprag. iar Tsem ca obiect purtător de sens.. de acum înainte. rezultă logic trei definiţii ale textului. Kinneavy (1971:311—312) / . Iar unei semantici izolate îi lipseşte relaţia structu­ rală a semnului. despre sintactica.. astfel că o semioză completă a textului este reprezentată de sintacti­ ca textului (Tsin — „Textsyntaktik"). In ace­ laşi timp. datorită fungibilităţii sale. adică toate caracteristicile posibile de constituire ■ textului. Celelalte dimensiuni sînt mereu prezente ca subdominante mai mult sau mai puţin restrînse. T prag ca obiect comu­ nicativ. al acestuia. O sintactică izolată renunţă la rea­ litatea semnului şi la cel ce-1 utilizează şi. TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI Ca semn lingvistic.-şi includerea lui comunicativă în situaţii concrete de transmitere a textului. Aceste planuri sînt singurele posibile. textul există pe trei planuri de referinţă: relaţiile semn-semn.50/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT scop. Drept consecinţă. deci. semnobiect. O pragmatică izolată negli­ jează combinarea elementelor textuale şi conţinutul lor deno­ tativ. Fiecare din aceste dimensionări ale textului explia citează numai un aspect.J. într-o analiză de text.L.. semn-interpret. modelul lui Morris şi vorbim. semantica şi pragmatica textului. Din această constatare rezultă problema formei pe care tre­ buie să o adopte o ştiinţă a textului care -să ţină cont de acest fapt. nici Tsem nu cuprind toate aspectele textualităţii. Pe baza acestei triple dimensionări. Fiecare din aceste dimensiuni semiotice constituie/dezvăluie un alt obiect de studiu „text" : Täin îl prezintă ca obiect formal-structural. De aceea. dimensiunea semiotică aleasă trebuie privită doar ca factor de relevanţă dominant.

în acelaşi timp. atotcuprinzătoare şi generală: ea nu admite altă ştiinţă a textului decît pe sine. deoarece aceste forme de manifestare sînt deductibile din faptul de a avea textualitate. se practică doar o pragmatică sau semantică (eventual şi o sintactică) variată. r for reality. Această ştiinţă a textului este. cum se mai poate spune. este incorect să formăm pluralul „ştiinţe ale textului". Obiectul ei primordial este textualitatea. E vorba de sociologie. in any given system one of the components is capitalized and the other are distinctly lower case.XEXTUAUTATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULÙl/51 propune. la ştiinţe orientate spre text ca teologia sau jurisprudenţa. în măsura în care acestea dedică o parte a activităţii de cercetare interpretării -de texte. Această ştiinţă a textului poartă atri­ butul de „integratoare" pentru că valorifică toate posibili­ tăţile dimensionării textului. and d for decoder. căci atunci ne gîndim. de exemplu. pe care o explicitează astfel : (hie­ "If one-uses e for encoder. ea se ocupă cu texte izolate şi cu aparte­ nenţa lor la diferite grupări de text („Textklassen"). teoria artei etc. . Se poate dovedi însă că. adică condiţiile constituirii textului. urmează a fi considerată şi lingvistica ( = lingvistica textului). and in an order which may vary: Sera. ale unei „ştiinţe a textului integratoare" („integrative Textwissens:haft"). s for signal. Din acest motiv. Erds.". pragmatica şi semantica textului sînt dimen­ siuni ale unei semiotici a textului sau. care corespund celor trei dimensiuni obiective ale procesului semnalizării" (Morris 1972:81). Sintactica. Dcsr. Ca o formă distinctă a ştiinţei textului. Reds etc. Sedr. în aceste cazuri. Abia în al doilea rînd. care a dus apoi la fondarea de discipline diferite. în mod asemănător se pune şi problema altor ramuri ale ştiinţei. ea este absolută. o ierarhizare după importanţă rarchy of importance ) .1 1 Această observaţie importanta nu schimbă însă nimic din fondul problemei că „cele trei ramuri ale disciplinei reprezintă perspective nereductibile şi echivalente. în acest scop. psihologie.

sîntem acum tentaţi de a localiza -metodele interne textului în sintactica lui. Schema mai necesită unele explicaţii. în funcţie de criterii de relevanţă specifice. Ea conţine. / / I A \ teol. pe de o parte.) şi „sociologia textuală" '{„Textsoziologie"). în spatele unor astfel de denumiri se ascunde cunoscuta dihotomie intrinsic-extrinsic approach (Wellek/Warren 1956) care poate fi tradusă şi cu termenii de metode interne şi exter­ ne textului. iar . juris. rezultă următoarea schemă pentru arhitectura unei ştiinţe a textului : Ştiinţa texfului Sintactica textului Pragmatica textului Semantica textului / / \ VA/ | \y/ i \\ teol.. sociol. Explicăm acest aspect pe baza alegerii de relevante sociologice: Se analizează prin metoda sintacticii textului structurile sociale interne ale textului.). Fiecare metodă este marcată de un corpus de reguli proprii. psihologia cititorului ca pragmatic-textuală.. >. aşanumita interpretare imanentă operei şi Noua Critică (New Criticism) ar trebui categorisite. pe de alta şi subclasificarea metodică a acestora (metoda teologică . Fără îndoială.. Sociologia sintactico-textuală este numită de Leibfried (1970:172 şi urm. Atunci. Aceste relevante alese specific se pot repeta în fiecare dimensiune textuală în parte.32/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Dacă generalizăm aceste afirmaţii. lingv. dimensiunile semiotice deja cunoscute. ca sintacticotextuale. sociol. în primul rînd. sociol.. juris. lingv. lingv teol. prin metoda pragmaticii textului con­ diţiile sociale ale producerii şi receptării textului şi prin metoda semanticii textului relaţia dintre text şi un model socio­ logic al realităţii. juris. . iar pe cele externe textului în pragmatica şi semantica textului. cea pragmatic-textuală şi semanticotextuală însă „sociologie a textului" („Soziologie des Textes"). astfel că ele apar triplu dimensionate.

în momentul de faţă. care descoperă rela­ ţiile între structura şi comunicarea textuală pe baza unui model bine' fixat al realităţii [vezi variantele e) şi f)]. nu pot fi eliminate pur şi simplu două dimensiuni în favoarea uneia singure. cea socio­ logică. varianta d)„ că semioza textului porneşte de la condiţiile producerii şi receptării textelor (Ml prag ). dacă luăm. în sensul „ierarhizării după importanţă" a lui Kinneavy. primatului unei dimensiuni cu regim preferenţial. de exemplu. Tuturor acestor metode amintite aici (şi altora) le revine sarcina de a afla. alături de acelea care tind spre o complexitate mai mare. Pe de altă parte. Presupunînd că M 1 este o metodă. Pornind de la această premisă. de exemplu. există şi o concepţie lingvistică. în acelaşi timp. Dar. în cadrul unei ştiinţe a textului. apar semioze de text reduse. adică să descopere textualitatea textelor. pentru a da relaţii în această problemă. de unde îşi trage concluziile asupra modelului social al realităţii pus la baza textului (Mlsem) şi că pe această bază face mai departe deducţii asupra structurii semiotice deosebite a textului. în felul acesta. schema prezentată mai sus este o abstractizare. în forma ei specifică de lingvistică a textului . nu este nici o ştiinţă mai potrivită decît lingvistica. care trebuie extinsă printr-o nouă relaţie de dominare. de exemplu.. 1 Mlprag 1 Mlsem 1 Mlsill 1 1 Mlsem 1 Mlsera 1 Mlsin 1 Mlprag Mlsin Mlsem 0 1 Mlsem 1 Mlprag 1 1 Mlsin 1 Mlprag Aceasta înseamnă. într-o semioză a textului. O semioză cît mai cu­ prinzătoare este.TEXTUALITAŢEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/53 sociologia reflectării realităţii în romanul istoric ca semanticotextuală. ce fac ca textul să fie text. atunci ne putem imagina următoarele relaţii de de­ pendenţă: a) Mlsin b) M l s i n c) M l p r e g d) M l p r a g e) M l s e m f) M l s e m g) M l p r a g h) . Trebuie însă să ne amintim că. cea marxistă. care priveşte fenomenul text aproape exclusiv din perspectiva sintacticii semnului. ultimul pas poate rămîne nefăcut. ci că ele sînt subordonate. Aşa cum sugerează varianta g).

De aceea. sintaxa). cît şi în faptul că inventarul categorial al teoriei gramaticii textului este încă insuficient pentru descrierea tuturor fenomenelor 'imaginabile pentru text. Primul motiv se referă la delimitarea lingvisticii textului faţă de acele secţiuni lingvistice care nu ţin cont de sistema­ tica unităţii lingvistice „text" (de exemplu.. ■ el urmărind o linie directoare semiotică. în măsura în care ea se interesează „de aspecte generale ale textelor.54/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT {„Textlinguistik"). Hendricks 1967). de van Dijk astfel: „. rezultatele pe care le vom prezenta nu vor putea fi decît sporadice şi provizorii. în momentul de faţă. Prin urmare. semantica şi pragmatica textului („Textsyntax". să-şi legitimeze obiectul de studiu pe baza modului său deosebit de a se constitui* fapt ce are două justificări. W. Mai important decît rezultatul este însă procedeul folosit. o astfel de analiză nu poate fi . lingvistica se extinde şi devine o lingvistică ce depăşeşte limitele pro­ poziţiei (cf. Locul în care astfel de concluzii pot fi sistematizate sînt gramaticile textului. în primul rînd. 1974: I 64 şi urm. Pe de o parte.) în cele ce urmează vom încerca sa izolăm cele trei dimensiuni cît mai mult . de legităţi generale în combinarea propoziţiilor în text" (Fries 1971:220). a T-gfammar formally enumerates all and only grammatical texts of language" 12 (1972:17). dacă în cele ce urmează vom încerca o analiză a constituirii lingvistice a textului. aceasta presupune un domeniu de argumentare care depăşeşte pe cel al procedurilor lingvis­ tice obişnuite.. „Textpragmatik" — cf.dată nici măcar în linii mari. Sarcina acestora este formulată. printre alţii. Al doilea motiv se referă la distanţarea faţă de un anume fel de a privi textul/ care porneşte de la premisa că obiectul studiului este un fenomen individual şi unic. pentru nici o limbă. „Textsemantik". Dressler (1972) a recunoscut această posibilitate. 1972: I 102 şi urm. o gramatică a textului completă. lingvistica textului proce­ dează după etaloaneie oricărei gîndiri lingvistice moderne. __Kallmeyer et al. definirea lingvistică a textualităţii este identică eu analiza gramaticalităţii tex­ tului. Această ramură a lingvisticii („linguistische Teildisziplin" — Hartmann 1968) urmăreşte. Pe de altă parte. Motivul poate fi găsit atît în faptul că nu există încă.. făcînd distincţie între sin­ taxa.

ea tinde să-şi efectueze cercetările independent de variantele actului comunicativ '(vorbitor. în parte. Aceasta implică. de unde se şi explică. textul va apărea ca un obiect comunicativ supus schimbărilor spaţio-temporale determinate de producerea. receptor. . un text este format dintr-0 înşiruire ordonată de semne ling­ vistice. ci respectă anumite reguli. Dacă. . deci o construcţie abstractă. variabile şi cu o valoare de generalitate redusă. spaţiu. Această afirmaţie legată de regularităţi combinatorice este conformă cu o gramatică a textului şi poate fi făcută cu sâni fără includerea dimensiunii pragmatice sau semantice.\ TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/55 una de alta. de exemplu. O ştiinţă care ar ţine cont de acest fapt ar prezenta rezultate subiective. DIMENSIUNEA SINTACTICĂ A TEXTULUI în sens semiotic. şi receptarea lui. este redusă. care impune^ condiţiile analizei. Drept cri­ terii euristice ale diferitelor actualizări textuale vom folosi întinderea (extensiunea — „Extension"). o reducţie pragmatică a semnului lingvistic: vorbitorul. în locul lor apare — ca în cazul gramaticii transformaţionale a lui Chomsky (1969 [1965]: 15) — un vorbitor/auditor ideal (ideal speaker[ hearer). ele au fost ignorate sistematic în discuţia legată de dimensiunile semiotice. sau — ca în structu­ ralismul american — un legiuitor anonim. „sintactic" înseamnă conexiunea sem­ nelor cu alte semne. pe de o parte. 3. Această legătură nu se face la întîmplare. Pe de altă parte. . De la Ferdinand de Saussure încoace. Exemple ilustrative pe text vor veni să completeze problemele expuse... luăm în considerare şi dimensiunea prag­ matică. că fiecare din ele propagă o altă noţiune de text. Din punct de vedere sintactic. pentru a demonstra pe această cale abstractivă. Dar lingvistica modernă doreşte tocmai contrariul. la rîndul său nu este luat în considerare de această analiză.şi auditorul sînt eliminaţi din obiectul analizei ştiinţifice ca factori subiectivi. dar care. Deşi ele joacă un rol însemnat în discutarea lingvisticii tex­ tului. limitele (delimi­ tarea — „Delimitation") şi coerenţa („Kohärenz") textelor. timp . şi tratarea lor nereflectat unilaterală.1.).

langue. Cea care domină este semantica intrastructurală . această bază de pornire. majoritatea tentativelor lingvisticii textului au pornit de la o sintactică abstractivistă. semnele lingvistice sînt sistematizate ca foneme (semnul sunet). Cu excepţia fonemului. La rezolvarea problemei constituirii sintactice a textelor contribuie substanţial de­ finirea extensiunii. dar acceptăm. Dacă se apli­ că această concepţie lingvistică la fenomenul „text".transformaţionale.1. în cele din urmă. a delimitării şi a coerenţei. ele repre­ zintă unităţi structurale. în cea a lui Chomsky competenţă. pentru a prezenta cît mai explicit caracteristicile acestei norme semiotice a textualităţii. Lachmann 1973). Reproşurile se referă. la renunţarea la „intertextualitate" şi la pretenţia de generalitate a verdictelor legate de text (cf. 3. Kristeva 1971.1. ea tinde spre rezultate care corespund postulatelor de inva­ riantă. la statica noţiunii de text. reiese că avem de-a face cu o lingvis­ tică care consideră limba ca pe un „sistem relaţional imanent" ^„immanentes Relationssystem" — Heibig 1971:14). Extensiunea sintactică a textului Problema extensiunii poate fi formulată astfel: Cum se comportă semnul lingvistic „text" faţă de alte semne lingvis­ tice? După cum se ştie. printre altele. pe cît posibil. independentă de subiect şi referinţă. pentru o semantică referenţială există doar vagi începuturi. care rezultă din combinarea unor . Din cele expuse aici. la eliminarea subiectului analizat. în ter­ minologia lui de Saussure. la lipsa dimensiunii istorice. Ea este. morfeme (semnul cuvînt) şi sin­ tagme (semnul propoziţie). rezultă aceleaşi probleme ca cele pe care le-a pus în evidenţă o critică de orientare pragmatică aplicată la cercetările structurale sau generativ . pînă acum. Această lingvistică înlocuieşte perspectiva dia­ cronică (istorică) cu cea sincronică. Şi. Vom folosi exemplul acestor încercări nu fără a avea unele reţineri. generalitate şi predictibilitate maximă. deocamdată. de exemplu.56/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT şi latura semantică a semnului lingvistic : conţinutul său de real şi veridic este neglijat.. Cu toate acestea.

A»/. din morfeme propoziţii. cea mai mare propoziţia. deasupra nivelului sintactic.. Depăşirea acestei norme este însă po­ sibilă în mod nelimitat. în engleză: {tri:}: = N. morfologic. de ex. •Cu o astfel de premisă. atunci toate celelalte semne lingvistice se vor defini prin raportare la el.: . atunci •se ajunge la text prin combinarea de u n i t ă ţ i tot mai mari: din fonemele •combinate rezultă morfeme. Operaţionalizarea noţiunii de text se face pe calea sintetizării.semnul lingvistic ales ca normă lingvistică de bază. în ce relaţie stă semnul lingvistic „text" cu cele­ lalte semne lingvistice. textul. morfemul şi sintagma pot fi deci localizate la nivele lingvistice diferite. Relaţiile structurale prezen. Sîntem foarte aproape de ideea că textul este o formă deose­ bită a combinaţiilor între semne. 'c) la nivelul sintactic. fonemul. fie «el mai mare. condiţia I minimală pentru constituirea unităţii lingvistice „text" ■este simpla combinare a două propoziţii. Orice unitate mai mică decît atît este un text incomplet respectiv o unitate lingvistică. ■care se clădesc unul pe celălalt. Sînt posibile două căi:... în engleză: „The tree is green" = „{da} + {tri :} + {iz} + {gri :n}" 1 3 Fiecare nivel combinatoriu conţine deci unităţi lingvistice d e mărimi diferite. Ele sînt considerate părţi ale macrosemnului I &. /r/. Dacă însă textul este semnul „originar". pentru engleză." 14 ■ Privită din perspectiva sintacticii semiotice. Ca urmare. din propoziţii texte. Dacă fonemul este semnul lingvistic „originar". ce poate fi considerată sub aspect sintactic.»■ t e x t u l u i nici întrebarea. în engleză: /t/. b) la nivelul = {/t/+/r/+/i:/}. Fonemul. „The _ tree is green. de ex.. /g/. vom presupune: d) nivelul textologic: de exemplu. se consideră drept mărime de referinţă fie cel mai mic semn. mor­ fologic sau fonologie. cea mai mică unitate lingvis­ tică structurală este fonemul. täte se pot exemplifica astfel: a) la nivelul fonologie.. de ex.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/57 unităţi mai mici: morfemul din combinaţii de foneme. It yields a lot of fruit. Nu este lipsită de importanţă pentru procedura analitică a sintacticii . sin­ tagma din combinaţii de morfeme. Decisiv pentru structurarea acestei relaţii este .

stratificate diferit. Definiţie: Fiecare text conţine ca bază de constituiresintactică o extensiune minimală de două propoziţii corelate între ele . a unui număr nelimitat de semne . Dacă. Căci fiecare text poate. vom face uz mai mult de varianta a doua.1. o extensie maximală nu este impusă. la rîndul lor. din motive practice. Mâi mult a fost aplicată cea de a doua.2. iar fonemul /b/ unul de gradul trei. Prima. respectiv sfîrşitul textului? Răspunsul este: nu. caracterizată pe scurt ca decurgînd_ „de la propoziţie la text" (Lang 1973: 21) sau ca „transfrastică". însă are o mai puternică fundamentare teoretică (cf. Perspectiva o putem alege de la semnul lingvistic cel mai. Iar aceste părţi de semn sînt. Dacă. Delimitarea sintactică a textului Problema textologică a delimitării poate fi formulată astfel : există din perspectiva sintactică (adică a combinării. se va întîmpla. mic spre text sau invers. 3. la începutul sau sfîrşitul lui. propoziţia Der Baum ist grün'1' este parte de semn de gradul întîi. Operaţionalizarea noţiunii de text are loc pe cale analitică. doi sau trei). Textul este­ rai macrosemn. Hartmann 1968 a ) . la care se raportează toate celelalte semne lingvistice ca părţi de semn (de gradul unu. în principal. aceasta. Ambele orien­ tări metodice se pot schematiza astfel: 1) semnul ' ^v istic originar: j on emul 2) semnul lingvistic originar: textul ]O + O= propczl'ie | A + £ a oaorfîm fonem <' \o*y/ text o/f demers sintetic text propoziţie morfem fonem demers analitic Fiecare din aceste posibilităţi a găsi t ecou în lingvistica textului. atunCK morfemul Baum este de gradul doi. semnelor) semnale care să marcheze începutul.58/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT „text". să fie mărit la infinit prin adăugare. în cele ce urmează. în principiu.

16 Schematic. care n u este umplut de alte semne lingvistice sau extralingvistice •(situative). următorul text îormat din două propoziţii (1) poate fi expandat luînd forma. Die Konsequenz daraus ist eine Aufforderung zur diffe­ renzierten TJrteilsbildung über sich selbst und über die andern. Astfel. asupra căreia ne atenţionează semne ca adverbul sonst şi pronumele dieser şi ihn. Deshalb darf auch niemand einen anderen ungerechtfertigt tadeln. -Cu alte cuvinte. deşi sintaxa fiecărei propoziţii (3)jşirJf4)--rrF'p_arte . Iar în (4) lip­ seşte partea premergătoare. (2) : (1) Kein Mensch ist unfehlbar.andern ungerechtfertigt tadeln. ca die folgende şi de cele două puncte. acest proces se poate formula asa: T a = P 3 + P 4 =* T 2 = l\ + P2 + P 3 + P 4 + Pş + P 6 (*=>'' se va citi: „se rescrie ca"). Sonst fällt eines Tages möglicherweise eben dieser Tadel auf ihn selbst zurück. (2) Morallehren pflegen einen tieferen Sinn zu haben. Jeder weiß . um die folgende alte Lebensweisheit: (4)* Sonst fällt eines Tages möglicherweise eben dieser Tadel auf i h n selbst zurück. res­ pectiv sfîrşitul lui. Astfel apare o abatere de la o regulă a gramaticii textului. î n (3) lipseşte urmarea textului cerută de semne anticipa­ toare. propoziţii). 17 Deşi (3) şi (4) îndeplinesc condiţiile sintactico-textuale minimale.z. Nici un semnal din textul (1) n u arată că el trebuie în mod obligatoriu să înceapă cu Kein şi să se termine cu tadeln. Deshalb darf auch niemand einen . Die Kon­ sequenz daraus ist die Aufforderung zur differenzierten L'rteilsbildung ü b e r sich selbst und über die anderen.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/59 parţiale (de exemplu. nu există semnale pozitive pentru începutul. Jeder weiß . um die folgende alte Weisheit: Kein Mensch ist unfehlbar. De fie­ care dată se naşte un gol semantico-sintactic (elipsă).B. privit din interiorul textului. după cum reiese din următoarele exemple: (3)* Morallchren pflegen einen tieferen Sinn zu haben. mai degra­ bă.z.B. Caracteristici delimitative trebuiesc descoperite. prin negaţie. ambele trebuiesc privite ca texte defective (eliptice).

Dacă lipsesc aceste semne. exemplul (1). 3. Din contră. atunci este vorba — din perspectivă pragmatică — de un text „etic". se vorbeşte de un text „emic". Din cauza nerespectării acestei reguli. Coerenţa sintactică a textului Cel de-al treilea punct şi totodată cel decisiv pentru o definiţie sintactică a textualităţii se referă la coerenţa ele­ mentelor textului. Discutînd acea dimensiune vom reveni cu amănunte şi asupra definiţiei date aici. în exemplul (1) avem de-a face cu un text „emic" („emisch"). deoarece orice text. la texte scrise. Dacă aceste semne sînt „saturate" din text. Definiţie: O delimitare a textului imanentă semnului mi poate fi făcută decît ex negativo. poate fi mărit la nesfîrşit prin adăugiri de semne. Nickel 1968:22 — 25). dar altfel decît exemplul următor: • (5) (Hans zeigt auf ein Bild der Londoner Nationalgalerie:) Dies ist Holbeins berühmtes Portrait „The Ambassadors" (Pause). la texte formulate oral.1. titluri sau semnale postpuse.60/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT este corectă. Nu se poate vorbi de text. pauze sau situaţii de vorbire deictice). 18 După Harweg (1968: 152 şi urm. Regula ignorată aici se poate formula astfel: semne cu referinţă anterioară sau posterioară („nach—/ rückverweisende Zeichen") trebuiesc „saturate" contextual (cf. este text. (3) şi (4) nu sînt texte. în principiu. atunci cînd el prezintă la început semne cu referinţă anterioară şi la sfîrşit din cele cu referinţă posterioară. Ne aflăm în faţa unui text „etic".3. la ceea ce le ţine laolaltă. cînd există caracteristici de delimitare transcendente textului (de exemplu. depăşeşte cadrul dimensiunii sintactico-textuale. Fără această . „Emic" este un text care este determinat intern prin lipsa unor semne la începutul sau sfîrşitul lui„ care să facă trimiteri la cele spuse mai înainte sau mai apoi. Ultima definiţie folosită la delimitarea textului şi potrivită exem­ plului (5). 1968 a). în (5) cu unul „etic" („etisch"). cum ar fi Sfîrşit. Domeniul ei propriu-zis este pragmatica.

Poate interveni şi situaţia că sărim peste o propoziţie. de fiecare dată. doar cea de a doua grupare de propoziţii reprezintă un text. sterblich. ceea ce înseamnă că se respectă mărimea mini­ mală necesară constituirii unui text. Prima secvenţă nu este posibilă ca text. Legătura este asigurată în al doilea exemplu de Menschen (propoziţia a 2-a). Cu toate acestea.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/61 •coerenţă nici un text nu este imaginabil. Altfel spus: Elementele identice sînt reluate din pro­ poziţia anterioară în propoziţia următoare. Dacă desemnăm ele­ mentele acestea cu S2. în afară de aceasta. Ceea ce a fost recunoscut încă demult în domeniul morfemului şi al propoziţiei. 19 Atît (6) cît şi (7) constituie o însumare de propoziţii co­ recte din punct de vedere sintactic. sterblich g 2 . Also ist . Sokrates. ambele secvenţe de propoziţii sînt emice în privinţa delimi­ tării. dar nici -celelalte unităţi lingvistice structurale. nu este supusă unui procedeu de însumare arbitrară. Se formează doar o simplă înşiruire de propoziţii fără vreo legătură între ele. în acest sens vom compara următoarele două exemple: (6)* Herrn Meyers Wagen befand sich seit langem in Reparatur. atunci ana­ liza pentru (7) se prezintă astfel: (7)' a) Sokratesgj ist ein Mensch s ) b) Alle Menschen g2 . also (propoziţia a 3-a). elemente care se referă fiecare în parte la elemente anterioare pe care le reiau. respectiv cele de referinţă posterioară de la sfîrşit. Alle Menschen sind sterblich. Dieses Kurssystem erfordert. adică le lipsesc semnele de referinţă anterioară de la început. einen zentral ausgearbeiteten Terminplan für Klassenarbeiten. Und womit gedenkst du unseren Vetter zu unterhalten? (7) Sokrates ist ein Mensch. este vorba de trei.Sokrates sterblich. ca în exemplul cu . ci unor reguli combinatorii precise. din care este constituit el. sind sterblich S I c) AISOK ist Sokrates S 2 . e valabil şi pentru text: com­ binarea de semne parţiale. iar pe cele reluate cu SI. care rezultă din combinaţia unor elemente structurale inferioare: morfemul şi propo­ ziţia.

dar lipsa congruenţei semantice între eventualele elemente de referinţă comună şi schimbarea nemotivată a timpurilor (prima/a doua pro­ poziţie) semnalează faptul că acestei înşiruiri de propoziţii îi lipseşte statutul tcxtualităţii. E drept că şi acolo par să existe elemente conec­ toare.a. printr-oconexiune conjuncţională. care este format din doua premise ale unui silogism care se încheie cu o concluzie (c). din care prezentăm aici cîteva categorii de astfel de elemente ale coerenţei : 1) 2) 3) 4) 5) 6) 7) 8) anaforice selecţia articolului ordinea părţilor de propoziţie (permutaţii) pronominalizare şi pro-adverbiale poziţia accentelor principale în propoziţie intonaţia emfază şi contrast relaţii cauzale între propoziţii înşiruite fără conjuncţii „. . . oricît de elementare au fost ele. Isenberg a întocmit o listă provizorie (care astăzi se cere deja comple­ tată). (7) este text. o recunoaştem. prin conjuncţia K se face r e ­ ferire direct la textul anterior. Exemplificările anterioare.semiotică. Mai apoi.62/ŞTII\-ŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Socrate (Sl c — S2C'). în anul 1968. determină o coerenţă textuală. 12) alternanţa timpurilor verbale s. demonstrativul dieses (propoziţia a 2-a) şi pronumele personal du (propoziţia a 3-a). H. termeni ca Anaphorikum respectiv Anaphora (Halliday . (6) n u . Aşadar. în prezentarea lor apare c a o dificultate faptul că lingviştii denumesc adesea diferit lucruri identice (respectiv asemănătoare). De aici rezultă că părţile secvenţei de propoziţii sînt legate prin repetiţii morfo-sémantice. în exemplul (6) nu găsim ceva asemănător. Unele dintre aceste caracteristici constitutive textului urmează să le discutăm mai jos. în plus. Astfel se suprapun. impun o clasificare a tuturor elementelor care. iar în b) — c). O astfel de clasificare este în mod obligatoriu incom­ pletă atît timp cît nu există o gramatică a textului din pers­ pectiva sintactico . de exemplu. depăşind limitele propoziţiei.

pronumele acţionează ca „locţiitor" („Stellvertreter" — Kallmeyer et al 1972:11 46 ş-i urm. în toate aceste situaţii. cînd un pronume are o funcţie cataforică („kataphorische Funktion"). de exemplu. Ceea ce trebuie să urmeze acum este o explicaţie diferenţiată a nuanţelor terminologice. ei desemnînd acele semne în text care se referă la informaţii pre­ mergătoare în text. Pro-Adjective şi înlocuitori de propoziţii („Pro- . 21 ■ Apare însă şi situaţia. Pro-GV ( = pro-grup verbal. Steinitz (1968. pe scurt: ProNume).TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/63 1964: 304 .tuendum. de exemplu. pronumele personal es în : (8) Hans liest ein Buch. pronumele. ci depinde de elemen­ te semiotice ale textului precedent ei. Vater deosebeşte Pro-GN ( = pro-grup nominal. 22 Angestellter Aici cele două puncte preiau sarcina unui semn cataforic suplimentar. Es handelt von der Textlinguistik. Dressler 1972:23 şi urm. ea nu are autonomie textuală.) Pro-Form (Steinitz 1968). 1969) şi H. Thema şi Rhema se condiţionează -reciproc. Pro-Adverbe. Diese hatte sie sich schon immer gewünscht. Vater (1968) privesc pronu­ mele numai ca pe o categorie între pro-forme. Fenomenele gramatico-tex. R. adică se referă la •elemente actualizate după el. elemente pe care le înlocuieşte.în general.). Kataphora şi Rhema se folosesc în legătură cu semne ' lingvistice care se raportează la textul posterior 1er. pronumele demons­ trativ dies: (10) Dies h a t t e Herr Müller schon immer geahnt'. Substituais (Harweg 1968) şi Thema (Danes 1970). O ana/oră („Anaphora") are funcţia de -a relua ceva deja exprimat anterior. . .semiotic.Sein :vvar ein verkanntes Genie. Printre elementele textuale anaforice se află. Substituendum şi Substituais.Faţă de acestea. în: (9) Zu Weihnachtern erhielt Edith als Geschenk eine Reise nach 'Tunis. . expresii ca Substi.tuâle desemnate de aceşti termeni şi de alţii asemănători asigură textualizarea pro­ poziţiilor. privită din punct de vedere sintactico. pe scurt: Pro-Verbe). Astfel. 20 sau pronumele demonstrativ diese.

şi de A. Isacenko (1965) „elipsă condiţionată de context". atunci (temporal)„ de aceea (cauzal). el priveşte cuvinte ca aşa (modal). ca înlocuitori de propoziţii aceasta. El compară. Şi articolul poate servi drept anaforă. V. ca pro-verbe a face. Gunter (1963) a contextual ellipsis. în legătură cu acest text minimal din două propoziţii. Un astfel de fenomen este numit de R. ( -\-eva~ luativ). (-{-activ). în primul rînd. aici şi acolo (local). 2 4 R. (-{-emoţional). el enumera. Un exemplu de pro-verb. Aşadar. Printre pro-nume. (-{-ataşament). Cea de a doua propoziţie repre­ zintă o reducţie a celei dintîi: nu numai că do preia funcţia de înlocuitor pentru like. de aceea (din această ultimă categorie fac parte şi cuvintele sonst în [2] şi also în [7]) . ele au un inventar de caracteristici semantice foarte redus. ca pro-adjectiv aşa şi în felul. pronumele personal. relativ.64/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Satz"). şi pentru alte pro-forme. Ea se poate explica. un alt nume pentru aceste elemente este cel de „conectori" („Konnektoren". articolul hotărît cu cel . Acest lucru a fost arătat. There he became a rich man. {-{-activ). în timp ce verbul like care îl precede. le poartă printre altele şi pe acestea : (-\-v erb). Aceasta vrea să însemne că sarcina de a completa determinarea insuficientă a elementelor textuale anaforice îi revine contextului. ci complementul direct a televisionshow este chiar omis. în : (11) Do you like a television show? — Yes. pe baza relaţiei între pro-verb şi verb în cazul exemplului (11). respectiv cataforă. în (11) do este mulţimea totală sintactico-semantică a lui like. Dressler 1972: 69 şi urm. Aici do poartă caracteristicile (-{-verb). Ca pro-adverbe. Steinitz (1968) mai remarcă în legătură cu pronumele că. mai ales de Weinrich (1969. I do. pentru engleză este do. de regulă. de exemplu.). cea mai generală a clasei nominale. 23 Un exemplu englezesc de pro-adverb este there în : (12) Bill emigrated to America. Această relaţie de incluziune este valabilă. mai trebuie reţinut un fapt. 1971). ba uneori — din perspectiva teoriei mulţimi­ lor — reprezintă mulţimea totală. într-o formă modificată. demonstrativ. (-{-pozitiv). de exemplu. recent. cf.

2 6 începutul textului nu conţine decît articole hotărîte. Spre deo­ sebire de exemplul (13). Ce altceva îi rămîne de făcut decît să-şi concen- . Dincolo de limitele propoziţiei ne trimit însă expresii ca the studio. în sensul că ne aşteptăm ca toate referirile ulterioare să fie făcute la Flugzeug. articolul hotărît die în cea de a doua propoziţie este anaforic. there c a m e through the open door the heavy scent of the lilac or the more delicate perfume of the pink-flowering thorn. articolul nehotărît ein introduce o informaţie nouă . care să-i dea o informaţie despre atelier«/ sau uşa deschisă. deter­ minativ. Dar acestea nu sînt toate relevante pentru gramatica textului. începutul la Portretul lui Dorian Gray de O. O obiecţie formulată de el însuşi o vom ilustra cu următorul text. el este cataforic. trimiţînd la cele spuse anterior: el presupune cunoaşterea obiectului desemnat de el din textul ce-1 precede. interogativ şi personal). the light slimmer wind. Pe de altă parte. lui Weinrich nu a rămas necontrazisă (cf. celui hotărît cea de (-{-amintit anterior). aceste cuvinte articulate nu reiau elemente de text anterioare. Die Maschine wurde in Tripolis zur Landung gezwungen. Iată dovada într-un exemplu: (13) Vor einigen Tagen wurde ein Flugzeug nach Libyen entführt. Chatman [ed]. Baumann. the trees of the garden. 1971: 234—240). cititorul caută în van un text precedent. 1970. the heavy scent of the lilac şi the more delicate perfume of the pink-flowering thorn. 20 Aici.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/65 nehotărît în legătură cu poziţia lor într-o gramatică a textului şi ajunge la concluzia că cel dintîi ne trimite la o informaţie anterioară în text. expunerea. cel din urmă la una posterioară. the open door. articolul hotărît are doar funcţie sin­ tactică. se poate atribui articolului nehotărît caracteristica de (—amin­ tit anterior). în expresii ca the rich odour of roses. Wilde: (14) The studio was filled with the rich odour of roses. Pe scurt. Contrar lui. and when the light summer wind stirred amidst the trees of the garden. Kallmeyer (1972) a extins aceste observaţii ale lui Weinrich asupra clasei lărgite a articolului (articolul posesiv.

das All21. adică o substituţie. 1971). iar cea care o înlo­ cuieşte „Substituens" 28. b) substituţia sintagmatică bidimensională. 1968. Weinrich explică acest fenomen. mijlocite de ea" (1968: 25). 31 . Nici aici rolul gramaticii textului nu poate fi trecut cu vederea. der Mensch: der Mensch. atunci există o relaţie paradigmatică de substituţie. „al cărei substitut nu poate substitui sintagmatic alt substituend. după Harweg (1968:20). der Mensch (în general): er. în cu totul altă situaţie se află substantivele die Welt. de exemplu. pe drept. Exemple: Hans: H a n s . 1968a. Centrul acestei clasificări îl constituie subs­ tituţia.grama­ tica textului. Exemple: eine Frau: sie. Substituţia este. atunci relaţia de substituţie se numeşte sintagmatică.66/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT treze atenţia asupra conţinutului a ceea ce urmează. în care un substitut sintagmatic unidimensional este înlocuit cu unul paradigmatic bidimensional (1968: 27). care aduce în discuţia lingvistică despre text termenii Substituendum şi Substituens (cf. „înlocuirea unei expresii lingvistice printr-o alta anume". încearcă primul o clasificare mai largă a coe­ renţei textului. Expresia de înlocuit el o numeşte „Substituendum". alle Frauen: alle Frauen 29 . adică „forma combinată a substituţiei sintagmatice şi a celei paradig­ matice. ca abatere de la . care desemnează obiecte cu caracter de unicat şi care sînt articulate cu articolul hotărît datorită faptului că toată lumea le cunoaşte. Funcţia lui pragmatică este producerea de tensiune (motiv pentru care vom întîlni acest procedeu deosebit de des în titluri de opere: Die Wahlverwandtschaften şi The Ring and the Book). deci nici un altul desemnînd altceva" (1968: 26). ein Knabe: er. decît pe cel care îl precede în textul dat. Exemple: Hans: er. care intră în domeniul unei stilistici a textului. Harweg.. die Erde. Dacă substituendul şi substitutul stau unul pentru altul în unul şi acelaşi loc din text. dacă se înlo­ cuiesc în două locuri consecutive în text. Harweg distinge trei tipuri de substituţie sintagmatică: a) substituţia sintagmatică unidimensională adică o substituţie. 30 c) substituţia sintagmatică de contaminare.

(de ex. Se poate observa că multe din observaţiile noastre ante­ rioare pot fi incluse în această schemă. omul [în general]. atunci ) . printre altele. în acest scop. şi anume substituenzi. aşadar ) şi formele secvenţiale ale substantivelor comune folosite individual însoţite de un articol hotărît sau expresii ca acestajacela (de ex. ea ) şi adver­ bele (aici. un bärbat. El face distincţie între (A) concatenarea („Verkettung") pro­ nominală binomă cu tipuri (I) lexicologice. puncte de vedere semantice. conjuncţiile (de aceea. sintactice (poziţia). el propune un sistem de criterii relevante pentru substituţie. „Substituentia".TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/67 Aceste trei tipuri de substituţie se constituie prin trei categorii de expresii de substituţie. 1971: 124— — 126). Fiecărei expresii de substituţie i se corelează urmă­ toarele fenomene de limbă: — substituenzilor. printre alte. şi (B) tipuri de concatenare pronominală multiplă. iniţiale ale substantivelor comune folosite individual prece­ date de un articol nehotărît. iar a doua printr-un substitut. acei trei copii) . numerale sau expresii ca unii. mulţi oameni). „Substituenda — Substituentia". — substituenzilor — substituţi. substituţi şi substituenzi-substituţi („Substituenda". în a) se manifestă cele două părţi prin substituenzi — substituţi. printre altele. tituend. bărbatul. Meritul propriu-zis al lui Harweg constă în faptul că în lucrarea sa despre pronume a întreprins tentativa unei feno­ menologii a substituţiei (1968:178 şi urm. pronumele folosite anaforic (el. nume proprii (Goethe ) . cf. aşadar. în c) prima parte printr-un substituend — substitut şi a doua prkitr-un subs­ titut. (II) topolo­ gice. precum şi substantive comune folosite în general sau cu valoare universala (de ex. în b) prima parte se manifestă printr-un subs-. (III) numerologice şi (IV) pseudotipuri.). de frecvenţă şi de dis­ tribuţie a elementelor substituţiei. citeva. care poate fi aplicat la oricare altă parte de vorbire. Harweg subdivide tipurile . Decisive pentru determinarea coerenţei textului sînt. multe. nici o femeie). etc. — substituţilor. expresii nedeterminate de tipul cineva şi formele.

Procedeul lui Harweg explicitează această implicaţie semantică prin „interpolarea" sau „encataliza" („Interpoiation/Enkatalyse" — Hjelmslev) unei propoziţii ca „Zur Hochzeit gehörte eine Braut".68/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT de mai sus în subclase. Enumerarea tipurilor de substituţie lexicală se desfă­ şoară de la l. ci este ceea ce am putea numi un implicat al acestui lexem. identităţi sistematice (o femeie: femeia similarităţi sistematice: normală (un curier poştal: poştaşul) interpretativă (un avion. atunci în 3. 3) Substituţii textuale de contiguitate (motivate: ) a) logic (infringerea: victoria) b) ontologic (fulgerul : tunetul ) c) cultural (tramvaiul : vatmanul ) d) situational (un băiat cu păr lung : costumul de marinar englezesc ) . Dacă procedura substituţiei semantice este în cazul l. (Zur der Hochzeit gehörte eine Braut. Die Braut trug einen weißen Schleier.) Die Braut trug einen weißen Schleier. tipul lexicologie îl îm­ parte în: 1) Substituţii de identităţi textuale aceasta). Braut nu este un substitut direct.d) ea este supusă. adică identic sau asemănător cu Hochzeit.d) după criteriul predictibilităţii descreseînde. 0 astfel de „explicare" a coerenţei produce următorul text: (M') Gestern war ich auf einer Hochzeit. de exemplu.14) Gestern war ich auf einer Hochzeit. 33 . unei decizii subiective. în foarte mare măsură. Unde vom găsi cauza? Să luăm exemplul substituţiei contigui motivate cul­ tural (3. 32 In acest caz. pasărea asta mecanică bc) substituţie sistematică neutră (un băiat: el) 2) Substituţii de pseudo-identităţi textuale (Gustav A schenbach : băiatul ) .a) pînă la 3.c) de tipul: (.a) încă obligatorie. a) substituţii de b) substituţii de iba) sinonimie ţ>b) sinonimie i ţeapănă ) .

în continuarea unor lucrări mai vechi a lingviştilor cehi (Mathesius. nici aici. 1970 a) care. de obicei. „Tema". în acest scop el stabileşte tema ca mărime. comunică un lucru cunoscut. care poartă articolul hotărît. Primul desemnează obiectul la care se referă un enunţ. cultural sau situativ cere analistului cunoştinţe vaste despre lume. intuitivă şi neaplicabilă la texte mai complexe. informaţia nouă. 1972. cum zice I. mijloceşte. referenţială. Danes (1970. FSP) a lui F . Unii critici. Firbas. Ceea ce-1 interesează pe Danes este întrebarea cum pot-fi constatate structuri de text cu ajutorul acestor concepte. Benes). van Dijk 1971. regăsim o problemă care nu e doar a sistemului lui Harweg. care cred în astfel de reproşuri. şi anume. deduce anumite structurări de text din aranjarea factorilor de coerenţă. urmînd calea propusă de şcoala generativ-transformaţională şi postulînd o „structură de adîncime textuală" („Texttie­ fenstruktur" — cf. însoţită de arti­ colul" nehotărît. se introduc termenii Thema ( = „topic") şi Rhema ( = „com­ ment"). ci a întregii sintactici textuale semio­ tice. deci şi limi­ tele posibilităţii de a stabili reguli de implicaţie „obiective". „Rema" însă. în asa fel. au încercat să găsească o soluţie. cel din urmă desemnează conţinutul informaţional al enunţului textual. Unor reproşuri asemănătoare trebuie să le facă faţă şi şcoala „perspectivei funcţionale în propoziţie" („funktionelle Satzperspektive".TEXTUALIÏATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/69 în acest procedeu. Petöfi 1971). Sintactica textului cere luarea în considerare a unor obser­ vaţii pragmatice. Metodei substituţiei sintagmatice efectuate de Harweg i se poate reproşa faptul că este prea întortocheată. în acest scop. Rohrer 1971. Motivul se află în faptul că o coerenţă motivată ontologic. Iar aici apar diferenţele. momentul deciziei subiective în sta^ bilirea şi validarea coerenţei textului nu poate fi trecut cu vederea. Totuşi. încît orice text (şi părţile sale) poate fi . Bellert (1970: 343) the entire knowledge of the world. Ambele noţiuni se suprapun aproximativ celor discutate pînă acum despre anaforă/substitut şi cataforă/substituend.

. Trenton. metals and electrical équipement. Jahrhundert neuen Dramentyps. coal. 1 8 . Exemplu: Shakespeare gilt als Englands größter dramatischer Dichter. 4) Dezvoltarea unei reme divizate („gespaltenes Rhema") Există (explicit sau implicit) o temă dublă. Er führte die Komödie — besonders in ihrer engen Ver­ bindung von Heiterkeit und Ernst — auf ihren Höhepunkt. but there is considerable cold in t h e mountain areas during the winter months. and others" 36 (1970 a. Exemplu: Harald kaufte vor zwei Jahren ein neues Haus. Vacation districts include Asbury Park. zu verdanken. def Romanze. Camden. t h e northwestern region is mountainous. I h m gelang es in seinen Historiendramen eine politisch-ethische Konzeption von unerhörter Ausdruckskraft zu gestalten. Lakewoods. a cărei două (sau mai multe) componente formează punctele de plecare pentru două (sau mai multe) progresii parţiale independente. E r schrieb Tragödien. The most important cities are Newark. The coastal climate is mild. Exemplu: New Jersey is flat along the coast and southern portion. The leading industrial production includes chemi­ cals. Peterson. wie sie von englischsprachigen Autoren nie wieder erreicht wurden. el postulează patru tipuri de „progresie tematică" („thematische Progression"): 1) Progresia lineară simplă Rema primului enunţ devine tema celui de al doilea. Summers are fairly hot. căreia i se corelează în fiecare enunţ cîte o remă nouă. 3 5 3) Progresie cu teme derivate („abgeleitete Themen") .70/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT privit ca „o succesiune de teme" (1970:74). Pornind de la această definiţie.19). Ein solches h a t t e ihm schon immer als Wunschtraum vorgeschwebt. Cape May. Jersey City. 34 (2) Progresie cu o temă constantă („durchlaufendes Thema"). processed food. Există o „hipertemă" („Hyperthema") (de exemplu a u n u i aliniat) din care sînt derivate teme parţiale. petroleum. O înşiruire de enunţuri conţine mereu aceeaşi temă. Und schließlich sind diesem Autor einige der gelungensten Repräsentanten eines im 17.

la accent şi intonaţie într-o fonologie a textului (5. Lucrări importante în problema izotopiei nediscutată aici. 1974: I I 126—152. 1974. căci ea conţine -un început de determinare semiotico-sintactică a categoriilor de text. 153—192). «ereflectînd însă toată complexitatea lucrărilor existente. Dressler 1972 şi Hendricks 1967. Gülich/ Raible [ed. Şi nici nu e de mirare că nu pot fi puse la dispoziţie criteriile de derivare ale hipertemei şi temei (în 3). de exemplu. "Oh dear !" the boy said to his sister.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/71 Exemplu: Two children came out of a sweet shop. dacă nu este încă lămurită suficient nici delimi­ tarea între remă şi temă prin aşa-numitele întrebări parţiale. "I've dropped Tommy's ice-cream. Discuţia anterioară ne-a oferit prezentarea eclectică a problematicii coerenţei textului din perspectiva semiotico-sintactică. Suddenly one of the strawberry ice-creams fell t o the ground. Heidolph 1966 . one for himself and one for his little brother Tommy." 37 O astfel de tipologie structurală. coerenţă între elementele ce-1 . 74. Aşa au fost tra­ t a t e . 1971 a. o problemă de deosebit interes în ultimul timp (cf. The girl was holding a chocolate ice-cream. Folositoare în toate problemele enunţate este bibliografia lui Dressier/Schmidt 1973. La capitolul „Poziţia cuvintelor" (3) cf. E a n-a p u t u t oferi decît o sumară imagine despre discuţiile la obiect ce se poartă în prezent. Fries. ni se pare problematică atîta timp cît analizele de text nu sînt verificabile intersubiectiv. J.7 0 (cu bibi. (Pentru exemplul 1: „Ce şi-a cumpărat Harald acum doi ani?") Un al cincilea tip de progresie tematică — „progresie tematică cu salt tematic" („thematische Progression mit einem thematischen Sprung") — nici nu mai este tratată în amă­ nunt. încercarea lui Danes merită toată consideraţia. deja Hartmann 1964).] 1972. They were brother a n d sister. le găsim la A. Firbas 1968. din amintitul catalog a lui Isenberg (1968) numai punc­ tele 1. U. 6) cf. 2 şi 4. The boy was holding two strawberry ice-creams. van Dijk 1972. Harweg 1967 şi Dressier 1972: 53 — 54. pentru timp (12) cf. cu justificarea plauzibilă că aici apare dificila problemă a implicaţiei şi a pragmaticii. pentru constituirea unui text. 1972. Rastier (reluat în Kallmeyer et al. Harweg 1971 şi Dressler 1972: 7 5 . Priviri generale asupra cercetărilor ne oferă şi lucrările lui Brinker 1971. cf. Weinrich 1970. 1973. Totuşi. Definiţie: Perspectiva semiotică a sintacticii cere. oricît ne-ar lipsi ea. Greimas şi F .).

Astfel de elemente de legătură se numesc anaforă/substitut/temă/articol hotărît/pro-forme.72/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT condiţionează. şi anume anaforice şi cataforice. respectiv „explicitarea" lor acolo unde ele sînt date implicit. cuvintelor şi sunetelor. Aceasta este asigurată intratextual prin prezenţa explicită (sau implicită) a unor elemente de legătură. Prin urmare definiţia va fi: Textul este o unitate semiotică macrolingvistică. limitele mulţimii de semne în discuţie. în cazul propoziţiilor. Dar este imposibil să excluzi total din analiza sin- . 3. Rezumat: Constituirea sintactică a textului • O lingvistică a textului orientată semiotico-sintactic îşi priveşte obiectul că semn lingvistic. cataforă/substituend/remă/articol nehotărît. este vorba de semne parţiale care trebuiesc raportate la supersemnul „text". Felul. Aşadar. ea analizează compoziţia şi combinarea semnelor lingvistice ce formează texte. for­ m a t ă din succesiunea 'minimală a două propoziţii coerente cû structură emică. care îndeplinesc rolul de a ne trimite la cele spuse anterior sau posterior în text. întinderea şi distri­ buţia factorilor de coerenţă sînt aspecte ale structurii care constituie premise pentru formarea categoriilor de text.4.1. de pe alta.. „Coerenţă" înseamnă că tex­ tualitatea semiotico-sintactică cere existenţa unor elemente de legătură explicite. care depăşesc prin trimiteri înainte. Ö ştiinţă care îşi constituie obiectul „text" din perspec­ tivă sintactică îşi îndreaptă atenţia spre un cod. O analiză distribuţională sintacticosemântică a momentelor de conexiuni textuale duce la sta­ bilirea de structuri şi categorii de text. Ele fac ca textualitatea să însemne mai mult decît o simplă însumare a unor clase de semne subordonate. Cuvîntul „emic" atrage atenţia asupra faptului că nu au voie să apară semnalizărinegative pentru delimitare. a cărui condiţie minimală de constituire este o succesiune de două propoziţii încheiată („emică") sau în lanţ („coerentă"). respectiv înapoi. pe de o parte. Ea se realizează în forma ei pură numai cînd este înlăturată orice interferenţă cu semantica şi prag­ matica. Formularea „unitate semiotică macro­ lingvistică" sugerează ca.

Big Ben is the big bell inside t h e clock tower of the Houses of Par­ liament in London.1. This is the famous clock tower. \ 3. Big Ben strikes the hours. 4. pe de altă parte. la multe din interpretările imanente textului. Big Ben is famous all over the world. va trebui să ne mulţumim. noi am întreprins o structurare a textului deoarece nu am prezentat succesiunea de propoziţii. 2. Hannovra. I t is the tower of Big Ben. Analize de text Analiza următoare făcută pe două texte. cel de-al doilea text va fi prezentat în interpretarea unui aut >i străin. De aceea. componenta pragmatică a subiectului receptor. Analiza unui text dintr-un manual: „Big Ben" Sursa : English is Fun: manual de limbă engleză pentru şcoala generală. 4 vol.1. . se | scoate în evidenţă propoziţia ca unitate relevantă. ca în original.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/73 tactică. Big Ben (Fotografie: Imaginea u n u i t u r n cu ceas) 1. în con­ tinuare. 6. dintr-un manual şi dintr-un ziar. III. constitutivă^ a textului. în felul acesta. Căci..cutat al analizei textului. 1967 urm. 3. 7.1. urmează să arate ce poate realiza metoda lingvisticii textului din perspectivă semiotico-sintactică.. de exemplu. 38 într-o oarecare măsură. Prin contrast. se asigură o claritate mai mare în observarea c b k c t u l u i cer cetării. în cazul primului text. doar cu o pragmatică şi o semantică restrînsă dar nu desfiinţată. ca înşiruire grafemică ce umple u n rîndf'de carte. 3. You can hear the chimes on the British radio. pe de o parte. ci a m desfăcut textul în propoziţii numerotate fiecare m parte. vrem să verificăm ce rezultate se pot obţine cu metodele şi noţiunile prezentate. Its chimes are also famous all over the world. care ne expune totodată şi un sistem încă nedif. Acest lucru a reieşit în repetate rînduri şi cu ocazia discutării problemei delimitării şi coerenţei. Cu aceasta[am urmărit u n scop metodic şi totodată practic.5. 5.5. 33.

O privire asupra propoziţiei 7 din textul despre Big Ben ne arată că nu există nici un fel de element cataforic. din perspectiva semiotico-sintactică. 11. delimitarea. a) Extensiunea textului Textul nu este format — ca. 9. Neobişnuită este însă legătura între cuvînt şi imagine. în principiu. numărul acestora este limitat. începutul. textul poate să se termine. cum este Play-ul lui Beckett — dintr-o mulţime infinită de semne. partea non-verbală dintr-o fotografie care reprezintă un turn cu ceas. They have a clear. The English have got quite accustomed t o it. Proba contrară arată că el poate fi extins. existenţa a două propoziţii. textele cu un permanent da-capo. Cu aceasta însă nu se spune că textul trebuie să se sfîrşească neapărat aici. b a chiar este depăşită. Bense 1969). respectiv cataforice. metallic sound. ex negativo. b) Delimitarea textului Problema delimitării textului se pune. Rezul­ tatul acestor observaţii este: sfîrşitul textului poate fi. la nesfîrşit: 8. Din contră. este respectată. extensiunii minimale) cu oricare dintre propoziţii. 39 Invers. şi anume. în sensul că vorbind de textualitate. drept „emic". I t has almost become a national symbol. respectiv sfîrşitul textului nu au voie să ne tri­ mită dincolo de aceste limite prin semne anaforice. ele au pătruns în discuţia semiotică sub numele de „iconicitate" şi „simbolică" („Iconizität". 10. caracterizat drept încheiat.74/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Textul prezentat urmează a fi analizat în ce priveşte extensiunea. de exemplu. O . Este suficient să constatăm că ex­ tensiunea minimală semiotico-sintactică pentru constituirea textului. deoarece nici una nu conţine trimiteri anticipative. altfel spus : combinarea unor semne verbal-grafemice cu unele non-verbal-vizuale. Nu putem insista aici asupra caracteristicilor divergente între cele două tipuri de semne . după propoziţia 2. „Sym­ bolik" cf. (cf. They like it. coerenţa şi structura sa. Partea verbală a macrosemnului „text" este formată din titlu şi şapte propoziţii.

c) Coerenţa textului Problema aceasta este în acelaşi timp şi o problemă a elementelor de legătură. Ele fac parte din cercul mai larg al pragmaticii. tot aşa ca şi numele propriu Big Ben nearticulat (cf. deşi au articol hotărît. 1972: I I 43 — „Artikulat mit Nullartikel" — „substantiv articulat cu articol zero").6). Dintre acestea din urmă. începutul textului verbal (propoziţia 1) conţine un pronume demonstrativ anaforic care ne îndreaptă atenţia spre turnul a r ă t a t . the Houses of Parliament (4) şi the British radio (7) sau lucruri presupuse ca fiind cunos­ cute. the clock tower 7. Unele dintre articolele din text au funcţie textual-gramaticală. începutul textului îngreunează analiza. Prin urmare. Aceasta ne face să presupunem că legătura între propoziţii este asigurată de alte elemente referenţiale. textul ar trebui carac­ terizat ca fiind „etic". fac parte substantivele articulate (cf. Situaţia se schimbă însă în cazul în care o teorie semiotică elaborează o noţiune de text care să admită şi elemente semiotice extralingvistice. care. altele nu.de vedere al gramaticii textului găsim. the chimes . Selectarea articolului.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/75 predictibilitate pozitivă a acestuia nu este posibilă din punct de vedere semiotico-semantic. Kallmeyer et al. în cadrul clasei articolului. dar nu una sintactică. la acesta se mai adaugă şi un alt cri­ teriu: titlul Big Ben]. de exemplu the big bell (4) şi the hours (5). Weinrich 1969. a famous clock tower | articol hotărît 2. [După Harvveg (1968). 1971). the tower of Big Ben 4. Existenţa lui ca text ar avea doar o bază pragmatică. nu au funcţie anaforică. avem de-a face cu un text „emic" care este format dintr-o parte de text verbală şi una non-verbală. următoarele elemente relevante: articol nehotărît 1. Din punctul . Cu această premisă şi făcînd abstracţie de titlu. Din contră. 7. Textul de faţă nu conţine conectori conjuncţionali. Aceasta poate însemna: Deictica nominală a lui this formează un criteriu de delimitare transcendent textului. Sînt substantive ca the world (3.

modelul lui Harweg. (imaginea u n u i turn) a famous clock tower the tower of Big Ben Big Ben Big Ben Big Ben chimes Folosind.4. Rezultatul cel mai frapant al analizei este faptul că nu toate articolele actualizate sînt relevante în sensul unei gramatici a textului semiotico-sintactice.7). Big Ben] Big Ben. 3/4 şi 4/5: Big Ben/Big Ben. dacă facem uz de o teorie semiotică integrată a textului.1/2 şi 6/7. în 1/2 un pronume personal înlocu­ ieşte un substituend nominal. Există posibilitatea de a interpreta şi 0/1 (tablou)/this ca pe o substituţie din această categorie. în 6/7 substitutul este un grup nominal anaforic. cel cu articol nehotărît pe cea de (—amintit anterior). Articolul nehotărît folosit cataforic stă. în mod semnificativ. . 2. ca pe o înşiruire coerentă de substituenzi şt substituţi. cea pentru 7 în 6. în prima propoziţie: el anunţă o informaţie care determină cursivitatea ulterioară a textului. 0 1 2 3 4' 5• 6 7 this it Big Ben Big Ben Big Ben its chimes ■. substantivul cu articol hotărît poartă caracteristica de (-[-amintit anterior).76/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT De fiecare dată. atunci. Dacă determinăm textul. Big Ben/Big Ben. Articolul hotărît folosit anaforic este distribuit în tot textul (2. Substituenzi şi substituţi. cu Harweg (1968).. pentru gruparea propoziţională aleasă. . vom recu­ noaşte mai multe tipuri de substituţie : (a) substituţii sintagmatice unidimensionale se "'înregis­ trează în propoziţiile 2/3. Numirea anterioara pentru 2 se face în 1. în' continuare. ci numai o parte din ele. cea pentru 4 îri 1. (b) substituţii sintagmatice multidimensionale au loc în propoziţiile . rezultă următoarea succesiune a substituţiilor: Propoziţia Substituţi Substituenzi .

deci o expresie ce poate fi folosită în egală măsură şi ca substituend şi ca substitut. unÜe numele propriu este înlocuit de un pro­ nume posesiv. iar grupul nominal clocktower (1) reapare în (4) şi forma redusă tower în (2).(6) ca are. în felul acesta. doar că în formula famous all over the world. fie subs­ tituţii sistematice neutre. fără a ţine cont şi de celelalte substantive sau părţi de vorbire. Această expunere ne duce la concluzia că textul îşi dato­ rează consistenţa substituţiilor de identităţi textuale. de exemplu. Cuyîntul famotts. O analiză structurală nu va face decît să susţină acest verdict. textul prezintă modalităţi de conca­ tenare relativ simple. E a s-a mărginit aproape în exclusivitate la subiec­ tele nominale şi la complementele directe. de o relaţie topologică de contact. în cel din urmă. respectiv de trei propoziţii (3—6). reiese că topologia (adică poziţia) substituţiei sintagmatice poate fi diferită. Mai trebuie formulată aici şi o a doua constatare legată de coerenţa textului dat: avînd în vedere că Big Ben este folosit de trei ori ca anaforă. devine inutilă clasificarea relaţiei dintre substituend şi subs­ titut conform teoriei mulţimilor. Steinitz (1968). Aici vrem să recuperăm. Mai întîi.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/77 (c) o substituţie sintagmatică de contaminare găsim în 5/6 Big Benjits. el fiind un substituend-substitut. pe scurt. am putea prinde aici şi grupajul Big Ben (titlu)/(tablou). . Caracteristicile simplităţii şi ale lejerităţii coerenţei conferă textului un grad redus de comple­ xitate. iar acestea sînt fie substituţii de identităţi sistematice. sub aspectul lexicului. în timp ce is apare de la (1) la (4) în fiecare propoziţie. Din motive tehnice de prezentare.) vorbeşte de o relaţie topologică distanţată. clasificare pe care o propune R. analiza coerentei făcută mai sus a decurs oarecum selectiv. altă formă flexionară a lui to be apare în . li se cere o complexitate mult mai mare). se repetă la distanţă de o propoziţie (1—3). cele omise. Apoi forma verbală is apare în ( 1) — (4) . Acceptînd aceeaşi premisă enunţată sub (b). Harweg (1968: 210 şi urm. Din toate cele trei şiruri de substituţii. în primul caz. Toate acestea demonstrează că. (Structurilor de contiguitate. se poate observa că textul mai conţine şi alte substituţii de identitate (în accepţiunea lui Harweg). Cuvîntul/amows ( 1) reapare în (3) ■şi (6). de exemplu. legăturile din-text nu sînt foarte strînse.

. 40 respectiv 1. Big Ben is the big bell inside the clock tower of the Houses of Parliament in London. Acceptînd existenţa rela­ ţiilor topologice distanţate. d) Structura textului Dacă ne orientăm după tabelul din c. Aceste substituţii contigui ar putea lua forma unor interpolări de genul : f 1. i Ele presupun cunoştinţe despre aria noastră de cultură. situaţia substituţiei se complică în sensul că aici apare un substituend dublu. b) A bell has chimes. Din acest motiv. pe baza cărora din enunţul ( 1) s-ar putea deduce concluziile ( l a . atunci pentru textul Big Ben rezultă urmă­ torul lanţ de substituţie : 0 Substituend 0 /fotografie/ Substitut 0: this 1 Substituend 1 a famous clock tower Substitut 1 : it 2 Substituend 2 the tower of Big Ben 3 Substitut 2a: Big Ben 4 Substitut 2 b : Big Ben 5 Substitut 2c: Big Ben 6 . 222 şi urm. se poate face încă o observaţie. I t s chimes are also famous all over the world. Dar apariţia acestei relaţii de substituţie mai complexe rămîne singulară. Din această categorie ar face parte de exemplu : 1.78/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în acest loc. a) A clock tower has a bell. respectiv 6. Bellert 1970). apar şi substituţii textuale de contiguitate. 41 î n felul acesta. Prin urmare. This is a famous clock tower. 1 b ) . 2 cu substituenzî şi substituţi. î n cazul lui its chimes (6). şi 4. 236).Substitut 2d: its 6 Substituend 3 chimes Substitut 3: chimes- . s-ar aplica anumite reguli ale implicaţiei (cf. în parte explicit (its). există substituţii contigui condiţionate cultural. nu trebuie să ne modificăm prea m u l t părerea exprimată în legătură cu calitatea textului „Big Ben". în parte implicit (chimes) (Harweg 1968.

Dar se pare că textele structurate nealternant bat pasul pe loc. de exemplu: întrebare parţială: What is t h i s ? 4 2 rema ( R I ) : a famous clock tower tema (TI): this tranziţie: is Acest procedeu poate fi aplicat şi la celelalte propoziţii din text. Danes.^ R-a i r . prin „nealter­ n a n t " („nichtalternierend") înţelegîndu-se identitatea între substituenzi şi substituţi. prin „alternant" („alternierend") înţelegîndu-se schimbarea. ( = R2) — > R6 I r7(= R6 — * R7 . Acelaşi lucru se poate formula şi în terminologia lui F . Aplicat la textul discutat aici. înseamnă că monotonia tipului nealternant este contracarată numai la început şi la sfîrşit de situaţii de alternanţă. vom ajunge la următoarea structură de text : T1-^R2 Ï T2(=R1)—^R2 1 r 3 ( = R2) — > RS Ï T 4 ( = R2) — > Ri I r 5 ( = R2) .TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/79 După Harweg (1968:250) avem de-a face aici cu un tip mixt de conexiuni alternante şi nealternante. După modelul perspectivei funcţionale. în final. Trebuie însă observat că tipul nealternant este foarte bine reprezentat din punct de vedere numeric (în 2a — 2d). pe cînd cele cu alternanţe de substituţie presupun o rapidă schimbare în aspectele prezen­ tate (Harweg 1968: 253 — 254). rema este recunoscută cu ajutorul întrebărilor parţiale.

Aşa s-a procedat mai înainte . rezultatul a fost că s-a mai adăugat încă o verigă la lanţul progresiei cu temă constantă. modelului lui Danes îi lipseşte capacitatea teoretică de a fi explicit. structura textului poate fi privită ca un amestec între o progresie lineară simplă şi o progresie cu temă constantă. care ne conduc de fiecare dată. Este o structură puţin complexă. Cealaltă posibilitate este: A doua întrebare parţială: What is also famous ■ r e m a : its chimes tema: also famous tranziţie: are all over the world all over the world ? 41 Aici se ţine cont de faptul că în ( 1) şi (3) au existat deja cuvintele fa­ mous.*** Aici suit posibile două întrebări parţiale. respectiv remă. în (6) ar exista un „salt tematic". în proble­ mele ridicate de delimitarea temei şi remei. Sistemului lui Danes i s-a reproşat adesea lipsa posibilităţii de operaţionalizare. respectiv famous all over the world. Privit astfel. Deoarece un astfel de fenomen textual nu este deloc rar.în mod decisiv * discuţia despre structura şi categoriile textelor. dacă its nu ne-ar atenţiona asupra celor anterioare. care pot fi. la o altă temă. tranziţie — are also famous all over the world. interpretate ca teme.80/ŞTIINTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Prin urmare. aşadar. fapt care pune sub semnul întrebării aplicabilitatea lui în analiza unor texte mai complexe. printre altele.^în acest caz. Cu toate acestea trebuie menţionat ca aspect pozitiv al lucrărilor lui Danes şi ale altor teoreticieni ai „perspectivei funcţionale în propoziţie" faptul de a fi stimulat . în aceea că its şi famous all over the world sînt două segmente de text anaforice. Prima întrebare parţială: What is there about it which is also famous all over the world ? ** rema: chimes tema : its . de o mare regu­ laritate. Dificultatea structurării textului constă. .' Cauza acestui reproş trebuie căutată. Acest lucru poate fi bine exem­ plificat pe propoziţia 6 din t e x t : Its chimes are also famous over the world.

. Acest mod de a în­ ţelege lucrurile este argumentat de informanţi prin posibilitatea legării enunţurilor cu weil'. Der Schlagerstar hält sich zur Zeit in München zu Aufnahmen auf und verspürte . sub aspectul „structurii informaţionale" („Informationsstruktur"). Heintje liegt im Krankenhaus. — Der niederländische Schlagerstar Heintje. der in Moresnet bei Aachen wohnt.1.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA...2. Propoziţia 3 este.. ceea ce vrea să însemne că informaţia primei propoziţii stă într-o relaţie cauzală cu informaţia fundamentală. propoziţii) la informaţia globală. tematizează relaţia între constituirea textului („Textkonstitution") şi structura inteligibilităţii („Verstehensstruktur"). mai nou 1973). die daraufhin eine Untersuchung anordneten..2. în cele ce urmează. Februar. weil er Blinddarment­ zündung hat 46 .1971 Heintje im Krankenhaus — ee — Aachen. propoziţia 2b (. Der behandelnde Arzt im Münchener Krankenhaus „Rechts der Isar" ist Professor Maurer. 40 Acest text a fost analizat de Klaus Brinker (1971: 233—35) într-o comunicare despre lingvistica textului. Ana­ liza sa. cf. o cităm în întregime: Textul se împarte într-un titlu (programatic) şi patru propoziţii. depăşind cu aceasta sintaxa textului nelegată de vorbitor/ascultător. Der Manager benachrich­ tigte die Eltern bei Aachen. sub aspectul contribuţiei generale (funcţiei) a diverselor segmente de text (titlu.interpretată ca o continuare a relatării antecedentelor. a dus la următorul rezultat: Titlul (Heintje im Krankenhaus ) conţine informaţia fundamentală a textului. TEXTULUl/81 3. 1970:104 urm. Glinz (1969.5. In timp ce propoziţia 2a (Der Schlagerstar hält sich zur Zeit in München zu Aufnahmen auf. Propoziţia 1 aduce justificarea pentru comunicarea concretă formulată în titlu. 19. ) este înţeleasă ca o localizare a informaţiei fundamen­ tale. care porneşte de la diverse lucrări ale lui H. iar in- . Propoziţia 4 este raportată direct la titlu.und verspürte am Donnerstagmorgen heftige Bauch­ schmerzen ) aduce antecedentele informaţiei fundamentale „cum s-a ajuns Ia această stare de lucruri"). Propoziţia 2 aduce o dublă contribuţie la informaţia globală. h a t eine Blinddarmentzündung. Analiza uriei ştiri din ziar Sursa: Aachener Volkszeitung din 20. O interpretare a felului în care a fost înţeles textul de mai mulţi informanţi. am Donnerstagmorgen heftige Bauchschmerzen.

Structura informaţională a textului poate fi deci descrisă prin succe­ siunea şi legarea anumitor constante relaţionale generale (situaţiile concrete a u rol de variabile). darum. într-un segment textual anume (ca. antec. informaţia fundamentală nu este conţinută. care semnalează elementele semantice şi relaţiile. care ne indică relaţiile interne ale fiecărui segment de t e x t cu respectarea informaţiei fundamentale. Relaţia cauzală între titlu şi propoziţia 1 nu este semnalată de mij­ loace lingvistice fixe (ca. în mod obligatoriu. propoziţii. Aici ne mărginim la cîteva sugestii. într-o scriere formală abreviată. în titlu). propoziţii parţiale) loc antec -'■'I spec titlu propoziţia 1 u Reiese clar că structura informaţională şi structurarea (externă) în propoziţii nu corespund întotdeauna (propoziţia 2). . şi anume într-o a n u m i t ă succesiune. conectarea prin: deshalb. De analiza structurii informaţionale ţine şi descrierea mijloacelor lingvistice fixe. aici e vorba de o relaţie arbitrară. spec) Semnele folosite se vor citi astfel: structura informaţională a textului {SI) este caracterizată de faptul că informaţia fundamentală (IF) primeşte o justificare (caus). î n fond. I F + (caus.82/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT formaţia adusă de ea este considerată ca o specificare a informaţiei funda­ mentale formulate acolo (indicarea spitalului şi a medicului curant). Pentru notiţa noastră din ziar rezultă. loc. antecedente (antec) şi o specificare (spec). Ea poate fi extrasă foarte bine şi din informaţia globală. următoarea structură infor­ maţională : SI —». In primul rînd. Următoarea schemă ne poate arăta cum sînt reprezentate în textul nostru informaţia fundamentală şi constantele relaţionale prin anumite segmente de text (titlu. de exemplu. în cazul nostru.

căci reflectă mai bine faptul că el alege ca punct de referinţă primar linearitatea succesiunii semnelor în text şi nu aspectul receptorului. Dar emiţătorul şi receptorul ocupă o poziţie dominantă între factorii comunicaţiei. Ceea ce Brinker numeşte în această excepţională analiză. care exprimă o relaţie locală (sich in München auf halten — sich irgen dwo aufhalten ) J 8 . „structură informaţională".1. referinţă ce se bazează pe ceea ce Bellert numeşte „knowledge of the world" şt pe care Harweg o descrie mai concret ca „substituţie de contiguitate motivată cultural". într-un sens foarte larg. preterit). care aparţine acelei clase de semanteme.2. el este foarte conştient de importanţa. acestea.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/83 weil etc. 3. „structura semantico-tematică" („semantisch-thema­ tische Struktur" — 1973:21). In schimb propoziţia parţială 2a conţine un semantem verbal. d a t . cu toate că argumentează cu noţiuni ca informaţie („Information") şi informant („Infor­ mant"). aşezînd receptarea textului printre obiectivele de cercetare primordiale. Brinker rămîne deci în domeniul sintacticii textului. Acest termen este mai potri­ vit. Dar noi nu vom mai urmări aceste lucruri. ea prinde contur. Ün sumar rezumat ni-1 oferă asa-numita formulă Lasswell: „Who Says What In Which Channel To Whom W i t h W h a t Effect?"* 9 (cf. va numi într-o lucrare de mai tîrziu. (Elemente de bază ale comunicării prin semne ) . Unii dintre cei relevanţi au fost discutaţi în capitolul 2.1. propoziţiei parţiale 2b şt a propoziţiei 3 de a formula antecedente este sem­ nalată în textul nostru de schimbarea timpurilor (prezent —*■. Funcţia textuală a. Prakke 1965). textul ne apare ca instrument al comunicării lingvistice între emiţător şi receptor. pragmaticii pentru lingvistica textului. Fiecare act comunicativ se compune dintr-o multitudine de factori determinanţi. Această analiză poate fi continuată apoi cu o descriere a anumitor conexiuni (gramaticalizate) transfrastice (de exemplu. a expresiilor im Krankenhaus liegen şi Blinddarmentzündung haben*1. în cele ce urmează va fi vorba de pragmatica textului. Cu toate.) . DIMENSIUNEA PRAGMATICĂ A TEXTULUI Din perspectiva pragmatică. fenomenele de coreferinţă deja tratate) şi a structurii gramaticale a fiecărei propoziţii. în referinţa semantică.

84/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT fiind că abia prin prezenţa lor devine posibilă comunicarea. S. Giittgemanns 1972). Cauza acestui lucru trebuie văzută în condiţionarea istorică a receptivităţii {respectiv productivităţii) receptorilor (respectiv emiţătorilor) umani. Aşadar. Schmidt 1971 a. are un singur emiţător pro­ ducător şi un singur receptor. din perspectivă prag­ matică. Wunderlich 1970. cînd interne. deoarece factorul timp. Luate împreună. spre deosebire de cei artificiali (cf. S. Mai mult. J. dinamica procesuală. dacă un text.. 1971 [ed. timpul şi situaţia actului de comunicare.din perspectivă pragmatică. factorii biologici. nu poate fi niciodată complet încheiat un anume fel de-a fi al textului.Privit în detaliu. căci amîndoi aduc în actul de comunicare premise diferite. Constatarea mai rămîne valabilă şi atunci cînd autorul şi receptorul unui text sînt una şi aceeaşi persoană. Dar aceasta înseamnă că. Dintre cele dintîi fac parte spaţiul. Brettschneider 1972. atunci. textul niciodată nu este acelaşi ca pentru cel care 1-a produs şi invers. prezent între momentul concepţiei şi cel al receptării textului.]. textul ca „fenomen text" este potenţial deschis permanent unor noi concretizări . Consecinţa radicală din aceste afirmaţii este: cîţi receptori. care condiţionează fiecare act al recep­ tării (respectiv creării) de texte (cf. atîtea texte. J. . In felul acesta. Aceeaşi constatare rămîne valabilă şi pentru cazul în care doi sau mai mulţi cititori/auditori iau contact simultan sau în mo­ mente diferite cu „acelaşi" text. psiho­ logici si sociologici ai receptorului (respectiv ai emiţătorului). ele formează o reţea foarte complexă de factori determinanţi. iau naştere producerea şi receptarea textului. aceasta înseamnă: pentru receptor. Răspunzătoare de acest lucru sînt premise comunicative cînd externe. carac­ teristica ei constantă este. dintre cele din urmă. Fiecare normă a textualităţii este o normă individuală. 1972. Plett 1974). mai degrabă. determină o „diferenţă comunicativă" („kommunikative Differenz" — cf. Nici un act de receptare a textului nu este identic cu altul." există două texte : acel text care este conceput într-un anume fel şi acel text înţeles într-un alt fel anume. Ambele sînt schimbătoare într-un înalt grad. Schmidt 1973: passim). noţiunea pragmatică de text nu este statică. Aşadar.

se ridică. Normele textului se înlocuiesc perma­ nent una pe alta. cititori individuali. reţeta. Lotman/Pjatigorskij 1969). medii. alături de o teorie pentru langue (competenţă) şi una pentru parole (performanţă). Dacă. Ea se concentrează asupra întrebării. istorici. la această situaţie. dacă este posibil să se dezvolte. ştiinţa cere ca re­ zultatele ei să poată fi generalizate. atunci numai în măsura în care o normă individuală se suprapune cu una socială.) şi folosindu-lc ca bază de pornire pentru anumite proceduri metodologice (cf. într-o anume situaţie. Norma valabilă azi acceptă. jurnalul. reclama. reportajul de fotbal.. întrebarea dacă activitatea ştiinţifică în domeniul pragmaticii textului mai este posibilă. epopeea eroică. Această normă socială este condiţionată istoric. după cum ştim. colectivi. Dar ea poate să intervină şi violent-eruptiv. contemporani . Dacă însă textele nu apar „în sine". Ca urmare. astăzi. într-o evoluţie treptată. ci numai ca individualităţi condi­ ţionate comunicativ. cînd se ajunge la un conflict între norme. deosebind anumite tipuri de cititori (de exemplu. situaţia se prezintă în altă lumină. următoarele categorii de texte : ştirea de la radio. acest lucru este considerat realizabil. biografia. Căci. pînă acum.. pe drept.TEXTUALII'ATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/85 (Kristeva 1971). Prin aceasta se justifică afirmaţia că norma textualităţii pragmatice este supusă schimbării permanente. adică să poată fi extinse asupra fenomenelor identice sau asemănătoare. atunci lucrul acesta este valabil şi pentru judecăţile pe text. Ştiinţa literaturii a reacţionat. articolul de fond. pentru critică Wellek/Warren 1956: cap. Istoricitatea normei devine evi­ dentă prin faptul că diverse categorii de text din cele enu­ merate erau încă necunoscute cu o mie de ani în urmă. la un anume moment. X I I ) . în timp ce altele (de exemplu. referatul. conflict care se termină în favoarea părţii mai puternice . în faţa acestei fluctuaţii a obiectului de studiu determinată subiectiv. formula magică) au dispărut în urma dispariţiei funcţionalităţii lor culturale (cf. Pentru ling­ vistica modernă. ştiinţifici. de exemplu. Alternanţa dintre ele poate avea loc evo­ lutiv. se consideră ca normă a textualităţii pragmatice ceea ce este recunoscut de către o societate ca fiind constitutiv pentru text într-un anume loc.

un singur morfem (Afară !) sau o singură propoziţie ( Vremea este frumoasă. în egală măsură.1. determinarea textualităţii se dez­ văluie a fi un proces dialectic bipolar. ca­ nalul transmisiei textului sau pe cel căruia i se adresează mesajul textului său. de exemplu.86/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT \ (cf. ci o unitate funcţional-comunicativă. Transformarea unuia dintre aceste elemente ale comunicării poate să intervină asupra normelor textuale valabile schimbîndu-le. Norma emiţătorului şi a recepto­ rului pot să coincidă în mare măsură. sau ele sînt divergente. o structură imanentă sistemului. atunci norma dominantă este contestată de unul din polii comu­ nicării.S. în felul acesta. un proces. Criteriu al textualităţii este aici numai uni- . în consecinţă. O schimbare de acest fel poate fi iniţiată atît de partea emiţătoare cît şi de cea receptoare: deci în producerea sau în receptarea textului. ci numai scopului actului de comunicare. întinderea unui text are alte coordonate decît simpla conexiune între semne (sintactica). 3. De aici. ci se referă. la „transpunerea limbii într-o acţiune socio-comunicativă" („Überführung von Sprache in soziokommunikative Handlung" . Günther 1973). care nu se mărgineşte numai la aspectul lingvistic. Sintactica textului joacă şi aici un rol. Extensiunea pragmatică a textului Din perspectivă pragmatică. întinderea textului nu este supusă deci unei norme cantitative minimale. se poate întîmpla ca chiar şi un singur fonem (o! ) . dar numai în cadrul spaţiului de condiţionare creat de actul de comunicare. schimbarea auditorului de la aristocraţi la burghezi sau schim­ barea canalului grafic al cărţii cu cel audio-vizual al televi­ zorului. schimbarea normei poate să se producă analog şi în receptarea textului. atunci el schimbă compoziţia structurii sintactice a semnului.2. Tex­ tul nu este. Cu condiţia ca acest lucru să aibă loc într-un cadru social general. ) să aibă s t a t u t de text. Dacă. emiţătorul tinde spre o schimbare a normei textuale. ca exemplu. Să luăm. J . Schmidt 1972:17). iar atunci este stator­ nicită o normă existentă .

care analizează. P V : state. Sequencers'Exemplu: From t h a t statement I conclude t h a t you are a cynic. 2. = constatare („Feststellung") Strategiile numite se pot înmulţi şi cu altele. de exemplu. testify. answer.^demand to k n o w ( ? ) 5 1 . Concret asta înseamnă: . Future Directors. deduce. O paletă mult mai vastă ne oferă Ohmann (1972). Queries'. respond. enumera îndemnul („Aufforde­ rung"). regret. object to. etc. submit. Expositives. insist. etc. swear. etc. respectiv a strategiei textului. assure.TEXTUALI TATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/87 tatea funcţionalităţii. Responsability Establishers şi Executors 50. Isenberg (1970).' legat de teoria actelor de vorbire a lui Austin (1962). Exemplu : I ask you. P V : rejoin.. subscribe to. Searle (1969) şi Vendler (1970. deictica („Deixis"). ( 15) a) O ! b) Afară! = exteriorizare („Ausdruck") = poruncă („Befehl") c) Vremea este frumoasă. Să luăm ca exemplu Expositives: > 1. who was your accomplice ? P V : inquire. Exemplu : I endorse his suggestion t h a t the chairman should resign. demur to. Status Fixers. P V : inform. add. PV: affirm. anunţul („Kundgabe") şi participaţia („Partizipation"). 3. Emphatics: Exemplu: I tell you that you're wrong. etc. Positioners'. 1970a) aşa-numitele verbe performa­ tive (PV) ca indici ai unor „forţe ilocuţionare" (illocutionary forces ) . Astfel de roluri ilocutive sînt. Attesters Exemplu: I conjecture that there is life on Mars. repudiate. infer. 4. agree t o . . care sînt subclasificaţi şi ei la rîndul lor. predict. postulate. 5. ştirea („Nachricht"). withdraw. p u t it to. care le dă numele de „funcţii comunicative" („kom­ munikative Funktionen").

.. De aceea. Pe de altă parte. pentru poruncă (Befehl): ( 16) sau sau sau o propoziţie imperativă : Du-te acasă ! o propoziţie enunţiativă: Acum pleci acasă. adică din acelea care indică strategia textuală aleasă: în exemplul (17) e vorba de intonaţie.. ele reprezintă „universalii pragmatice" („prag­ matische Universalien" — Habermas 1971). altă valoare pragmatică. Rolurilor ilocutive ca expresii generalizate ale unor strategii lingvistice de acţiune li se pot corela diverse forme de manifestare lexicale şi gramaticale. de o anumită formă grafică (de exemplu. în faptul că textele pot primi interpretări diferite. care situează acuzarea res­ pectiv apărarea în genul juridic (exemplu: pledoaria). Astfel de categorii erau deja cunos­ cute. ade- ." sau. Această valenţă polifuncţională se poate observa. o propoziţie interogativă : N-ai de gînd să pleci acasă ? o propoziţie explicitată de un verb performativ: î ţ i poruncesc să pleci acasă.88/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în general. autorul obişnu­ ieşte să adauge textului său semnale metapragmatice (per­ formative). rolurile ilocutive pot conferi textului. care au dus la constituirea unor întregi categorii de text. apoi ca îndemn („Aufforderung") la participarea la luptă. Din punctul de vedere al pragmaticii. Astfel. litere gotice) sau de o hiperpropoziţie performativă. Şi invers. în retorica antică. textele au deci adesea trăsătura polifuncţionalităţii. şi apoi ca negare („Negation") a militarismului.. „Nu sînt de acord cu cele spuse de Horaţiu prin cuvintele:-. care au capaci­ tatea de a constitui texte în cadrul unor situaţii comunicative. de exemplu. în funcţie de situaţia comunicativă schimbată. de pildă. următorul text format dintr-o singură propoziţie: (17) Plăcut şi plin de onoare este să mori pentru patrie.". cum ar fi: „Convingerea mea profundă este: . (Horaţiu) poate Si interpretat odată ca exteriorizare („Ausdruck") a dragostei de patrie. eventual chiar contrare în situaţii comunicative („istorice") diferite. există şi strategii de textualizare consacrate în timp. ca de exemplu.

aminjcu stimă.2.} | _^ — semnale de final: Finis Operis. în totalitatea lor. sfîrşit. nu prezintă doar o singură strategie (un singur rol ilocutiv). Aceasta ia naştere prin dominarea unei strategii textuale sau a unui rol ilocutiv (de exemplu.. apare evident că un text. anunţ. aşadar.). printr-o întrerupere dublă a comunicării. Limitele textului sînt marcate. la revedere. Celelalte roluri sînt subordonate funcţionalităţii acestuia. Plaudite. textului. Aici. titlul (A Testament of Seif-Control ). ca şi în alte situaţii. roluri ilocutive primare şi din acelea secundare.. poziţia pragmatică. Numai aşa se păstrează unitatea funcţionalităţii . că avem la dispoziţie o multitudine de semnale tradiţionale (semne metapragmatice) pentru aceasta. o formulă de salut (Stimate domnule x ) . Delimitarea pragmatică a textului Un text începe.TEXTUALIÏATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/89 . cum ar fi: — semnale la început : Jnoipit. Lausberg 1960: I 52—56).2. Tot un obicei . 3. Există strategii principale şi strategii secundare. adică s-au încetăţenit prin convenţie. respectiv se încheie atunci cînd emiţă­ torul şi/sau receptorul îl declară ca început sau încheiat: astfel se poate rezuma. Esenţial pentru constituirea pragmatică a textualităţii este că o anumită strategie este dorainantă şi le subsumează pe celelalte. Definiţie: Extensiunea pragmatică a textului are ca unitate T de măsură unitatea funcţională de comunicare. Exeunt?2 Asemenea caracteristici de delimitare au caracter de topi („Topos"). cercetarea se mulţumeşte cu indicaţia. Problema care se ridică este unde trebuie să intervină o astfel de întrerupere. pe scurt. mai ales unul mai amplu. rolurile ilocutive formează o gramatică a acţiunilor lingvistice. care se suprapune peste gramatica enunţurilor lingvistice (locutionary acts). deictică. verdict. De regulă.ziunea sau neaderarea în genul deliberativ (exemplu: dez­ baterea parlamentară) şi lauda şi reproşul în genul epideictic (exemplu: textul de reclamă) (cf.

dacă nu ar exista norme sociale de semnalizare a începutului şi sfîrşitului de text. din contră. se semnalizează astfel începutul respectiv sfîrşitul comunicării. cele emice. Textele care încep de exemplu cu un titlu le numeşte „etice". Dar asta nu se întîmplă cu necesitate la orice întrerupere a vorbirii sau la orice schim­ bare de vorbitor. sarcina de a delimita textul nu este îndeplinită de simplul fapt al începerii exprimării lingvistice. situaţie de comu­ nicare). De aceea. Şi Harweg (1968) localizează aceste semnale limitatoare în afara textului. fundamen­ tate pragmatic. receptor. Desişul derutant al acestor tentative de delimitare a textului ca şi al altora începe să se lumineze. aşadar. în dramă)? Sau abia terminarea vorbirii respectiv a scrierii înseamnă sfîrşitul de text? Oricare din aceste între­ bări ar primi răspuns afirmativ. Convenţiile de semnalizare sînt adesea legate de anumite categorii de . ar trebui. cap. iar textele scrise prin spaţii mai mari libere între rînduri. dacă ne reamin­ tim noţiunea de „unitate funcţională comunicativă". Ceea ce au comun este că definirea lor se face „din exterior". cînd texte orale sînt limitate la ambele capete prin pauze mai mari în vorbire.90/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT pragmatic este şi atunci.1. canal. 3. sintactic (cf. Dar cu astfel de constatări abia încep dificultăţile propriu-zise. să cercetăm la fiecare act de vorbire dacă ne aflăm în faţa unei unităţi funcţionale comunicative. Cine ne spune. C. Fries (1967: 240 şi urm. de exemplu. adică nu conform unor factori imanenţi textului ci a unora comunicativi (emiţător. Herrnstein Smith 1970). Delimitarea este realizata numai cînd există un scop comunicativ bine conturat (cf. De fiecare dată. ar avea ca urmare formarea unei noi înţelegeri a textualităţii şi a delimitării textului. de fapt. Con­ form acesteia. care pauză în vorbire şi care spaţiu în text au efect terminal în text ? Oare schim­ barea vorbitorului înseamnă deja schimbare de text? — după cum ar reieşi din definirea unei „unităţi a enunţului" (utterance units) la C. poartă numele de „emice". în timp ce acele texte. începuturile etice de text ar fi. adică nedeterminate linguostructural. „care sînt determinate intralingvistic şi linguo-structural" (1968: 152).) Sau aceasta este marcată de plecarea sau venirea unui vorbitor (de exem­ plu.2).

de exemplu. un text care începe cu o formulă de adresare şi se încheie cu una de salut poartă trăsăturile unităţii funcţio­ nale numită scrisoare. Şi reciproca este valabilă. doar dacă nu e vorba de un teatru epic. Criteriul orientativ este însă întotdeauna unitatea funcţiei comunicative.TEXÏUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/91 text. în afară de limite externe. Astfel. Ihwe [ed. nu s-a elucidat încă definitiv nici modul în care sînt formate rolurile ilocu­ tive sau strategiile textului. după cum aceasta este orientată lingvistic sau non-lingvistic (cf. Definiţie: O delimitare pragmatică a textului se produce printr-o întrerupere dublă a comunicării. Große 1974). Din cauza divergenţelor de păreri existente. cu un po­ tenţial specific de roluri ilocutive (cf. Aceasta poate fi marcată prin semnale metapragmatice la începutul şi la sfîrşitul fluxului semiotic. subcapitolelor şi aliniatelor din roman. Nici unităţile strofice din lirică nu pot fi schimbate oricînd cu uzanţele delimitatoare dramatice sau epice. Astfel de delimitări interne secţionează textul în unităţi comunicative parţiale. care nu poate fi transpusă asupra capitolelor. că va urma o unitate comunicativă dramatică de o întindere limitată. Ca moţi- . Ele sînt conturate în funcţie de diversele categorii de text. Exemplul dramei ne mai dezvăluie încă o trăsătură prag­ matică a textelor. în teatru. cu excepţia cazului cînd avem de-a face cu o formă dramatică de roman. Şi tot aici se pot da ca exemplu ridicarea corti­ nei. Textele posedă. astfel că nu pot fi schimbate oricînd şi oricum. Hempfer 1973). Un exemplu este structurarea în acte şi scene. în această concepţie găsim o mare concordanţă cu teoria genurilor. O poantă şi o morală sînt indici că s-a încheiat scopul comunicativ al unei glume respectiv al unei fabule. pe baza cărora se constituie speciile de text. Motivul acestor diferenţe trebuie văzut acolo unde fiecare specie de text reprezintă o unitate comunicativă specifică. decît eventual dacă specia de text în discuţie adoptă caracteristici ale celorlaltor specii. şi limite interne. Renunţăm aici la a mai enumera şi alte pro­ bleme ce se ridică.] 1971/1972:111 177—458. împărţirea în acte şi scene. care se clădesc ierarhic una peste alta. iluminarea scenei şi prologul ca semne.

pe receptor în mare măsură. Coerenţa pragmatică a textului Din punctul de vedere sintactic. cărora cu greu li se pot atribui trăsături de „coerenţă". Lacunele de coerenţă ale poeziei citate din Ezra Pound preocupă. respectiv receptor. specifice speciilor de texte. ci actul textualizării respectiv actul receptării textului. cazul următoarei poezii vestite a lui Ezra Pound: ( 18) In a Station of the Metro The apparition of these faces in the crowd . Dar pentru constituirea pragmatică a noţiunii de text este. de exemplu.92/ŞÎTÎNŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT vaţie a constituirii textului. nu trebuie neapărat să ştii că acest distih repre­ zintă comprimarea a douăzeci şi opt de versuri iniţiale. pentru că există texte. a declarat aceste rînduri ca fiind text.2. Este. Subiectul emiţător. în pragmatică. Prin urmare. atunci el va completa lacunele în coerenţă din repertoriul său comunicativ. textele se constituie cînd componentele lor sînt legate între ele pe baza unor reguli conexionale. este cel care pune baza unităţii şi coeziunii textului. Orice delimitare a textului este supusă unor normări stricte. e drept. el va crea linearitatea completă a elementelor lingvistice şi va fundamenta astfel o textualitate pragmatică. din perspectiva lui comunicativă. adică dacă se intercalează ca decodor în procesul comunicării textuale. Petals on a wet black bough. ea este totodată şi condiţie a posibilităţii delimitării ei externe şi interne. motivul primordial al consti­ tuirii textului nu-1 formează combinarea lineară a semnelor. Dacă face acest lucru conştient. Prin urmare.3. Dar această legătură este oare prezentă şi pentru receptor? El este obişnuit să accepte forma lingvistică „poezie" ca text. pentru moment. el a văzut între ele o legătură. 5 3 Pentru a constata că între diferitele părţi există o coeren­ ţă redusă. Umplerea unui gol nu-i va fi prea grea în cazul trecerii de la titlu la . Această constatare este importantă. 3. suficient faptul că autorul.

Ele sînt formate din cîte un grup nominal (subiect?.TEXŢUAL1TATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/93 primul vers : Staţia de metrou şi mulţimea oamenilor au ceva comun: se află într-un raport de recipient şi conţinut. Dar receptorul primeşte de la text însuşi o sugestie pentru o posibilă legătură semantică a părţilor sale. adică un lucru este implicat în celălalt. coerenţa între cele două versuri este mult mai greu de stabilit. iar cititorul este confruntat cu acest fapt. că sînt întunecate şi umede. comple­ ment?) şi un adverb de loc şi ambele nu au verb. Schematizarea acestei paralelităţi sintactice se prezintă astfel : (18') Titlu: Vers 1: Vers 2: 0 + AdvlM| G N t + Adv ] o c ' GN 2 + A d v . Din contră. Ea poate fi explicată în următoarele propoziţii: <(18") The metro has a station The station has a crowd The crowd has faces The metro stationi s stretched out The metro station is black The metro station is wet . O relaţionare implicită printr-un conjunctor sau o particulă de comparaţie (de exemplu like) lipseşte. atunci el pune. în legătură faces (1) cu petals (2) şi station of the metro (0) cu crowd (1) şi cu bough (2).. autorul a declarat această succesiune de semne lingvistice ca fiind text. expresiile ţin de domenii semantice diferite. Toate acestea sînt premise ale comunicării determinate cultural. La asta se mai adau­ gă lipsa verbului din ambele sintagme. Ba chiar lipseşte orice legătură semantică între versul 1 şi versul 2: de fiecare dată. El face acest lucru ştiind. Căci ambele versuri sînt structurate sintactic la fel. Ele sînt acelea care fac posibilă coerenţa textului. Din titlu. că staţiile de metrou înghit mase de •oameni. lipseşte grupul nominal. probabil. care de asemenea conţine un adverb de loc. Cu toate aceste aspecte negative. ^ Dacă din paralelitatea sintactică cititorul trage o conclu­ zie asupra unei paralelităţi semantice. pe baza experienţei sale. că sînt prost luminate şi prost canalizate şi că se întind pe porţiuni lungi şi strimte şi că acolo feţele pasagerilor care aşteaptă apar palide şi fantomatice în masa altfel amorfă de oameni.

00 Să considerăm problema coreferinţei ca fiind elucidată (it=Big Ben #the tower). Asta vrea să însemne: într-o comunicare reuşită.to it every night on BBC radio.5. atunci legătura se face uşor prin completarea golului coerenţial. Aici atingem limita unei operaţii a sintacticii textului în sens strict. Elementul nou cîştigat de receptor prin text constă în faptul că de acum poate asocia numele Big Ben cu un turn şi cu un ceas avînd o înf ă- . cu alte cuvinte. Prin aceasta se sugerează o diferenţiere care vrem să oexpunem în cele ce urmează. de obicei. Big Ben este numele unei surse sonore dintr-un turn.1. Here you see the tower of Big Ben. Dacă receptorul ştie că e vorba de numele unui clopot din ceasul clădirii Parlamentului englez (substituţie de contiguitate: Big Ben is a bell) 58. dacă în actul de comunicare sînt aduse orizonturi ale experienţei de viaţă diferite. Spunînd „pragmatic" spunem „comunicativ". la cine se referă numele propriu Big Ben.1. legătura trebuie să se poată face numai din contextul lingvistic . Ea prezintă avantajul că concretizează descrierea în sensul strategiei textuale a emiţătorului. Acesta este contextul lingvistic. în caz contrar. Atîta ne permite explicitarea lui listen: listen -» sound. Cele explicitate rămîn bineînţeles foarte generale . You can listen. Dar cunoaş­ terea faptului că în turnuri sînt. ceea ce este implicat lingvistic trebuie şi explicitât lingvistic. că structura de adîncime poate fi schimbată. clopote care indică timpul prin bătăile lor face parte din pragmatica textului. Ca exemplu ilustrativ vom lua textul din 3. E drept că există o anumită limită a variabilităţii. aceeaşi experienţă de viaţă este comună emiţătorului şi receptorului.94/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT The faces appear white Petals appear white An apparition looks white A bough is a thing which is stretchecfout The bough is black The bough is wet 54 în felul acesta se stabileşte coerenţa textului. Tot mai rămîne neclar. 2. într-o formă modificată: (19) (Fotografie: Imaginea u n u i turn cu ceas) 1. în principiu. în cazul nostru. iar aceasta înseamnă din nou.

care nu pot fi de­ duse nemijlocit din text (cf. S. despre importanţa comunicativă a presupo­ ziţiilor se poate spune : cu cît un text este mai dependent de ele. cu atît posibilitatea decodării lor diferite este mai mare. Din contră. în general. se baza pe aşa-numitele presupoziţii. avînd la bază „contextul textual" („textueller Kontext"). intervine amin­ tita „diferenţă comunicativă". părţile participante pot asocia diferitele noţiuni (ca democraţie. Şi mai dificilă devine problema. Dieckmann 1969 : mai ales cap. canal. Slama — Cazacu 1961: mai aies ■cap. Petöfi/Franck [ed. Există adesea pericolul ca astfel de acte să fie interpretate diferit. al doilea tip. interpretînd. cea a presupoziţiilor are loc în cadrul situaţiei comunicative şi a datelor ei (emi­ ţător. Analiza anterioară ne-a dezvăluit două tipuri de comple­ tări ale textului. informaţie. cînd între textualizarea şi decodarea textului intervine un . Primul tip se clădea pe implicaţiile textului.] 1973). care făcea uz de „contextul situativ" („situativer Kontext") (cf. în timp ce explicarea implicaţiilor din text are loc în dimensiunea lui intralingvistică (sintactica textului). J. vom înţelege prin aceasta „toate felurile de premise implicite recunoscute. în caz contrar. în cele ce urmează. Emiţătorul şi receptorul trebuie să dispună •de un potenţial comun de presupoziţii. care sînt formulate de vorbitori. Acest lucru este valabil mai ales în cazul acelor texte scrise. cod. Fără a intra în amănuntele discutării foarte largi şi ■dificile a noţiunii de presupoziţie (cf. 1973: 102). Un exemplu pentru aceasta sînt convenţiile încheiate între state cu orînduiri sociale •diferite. pentru ca un act comunicativ să poată reuşi. autode­ terminare) cu premise ideologice diferite. = pragmatica tex­ tului). unei „polisemii ideologice" şi unor divergenţe în receptare.VI). obiecte etc. în principiu. căci. cînd aceştia efectuează sau vor să efectueze un act comunicativ reuşit din punct de vedere ilocutiv" (Schmidt.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/95 ţişare anume (vezi foto) şi că află că sunetul lui Big Ben poate fi auzit în fiecare seară la programul radio al BBC. Explicaţia lingvistică a acestui fenomen o găsim acolo unde aceste noţiuni sînt „formule deschise" („Leerformeln" — Topitsch) şi de aici sînt expuse. III). receptor. la care în contextul situational lipseşte posibilitatea unei reverificări informative.

Acolo se afirmă la un moment dat: „Textul ca atare este un proces. dacă vrea să prezinte un text coerent. Ea este evidentă nu numai în interpretarea formu­ lelor semantice deschise. Critica mai nouă. sub acest aspect. Cu asemenea observaţii se sugerează importanţa pe care o pot avea presupoziţiile pentru formarea textului în general şi pentru coerenţa textului în special. Ele sînt evidente mai ales acolo unde. Acestea trebuiesc completate de editor. cum ar fi în . Iar o altă publicaţie defineşte drept o sarcină a ştiinţei textului „analiza întregului proces (de formare a textului) de la prima lui constituire de către autor pînă la respectiva concretizare de către respectivul cititor. 1973:122). care dintotdeauna s-a sustras unei fixări statice. Critica mai veche („clasică") a textului îşi vedea menirea mai ales în restaurări. se lărgeşte) stocul presupoziţiilor posibile. ea încerca să obţină o formă de text cît mai apropiată de textul original. Disciplina care se dedică. de exemplu. Toate interpretările aberante de la acesta („variantele") erau considerate. poartă numele de „critică a textului" („Textkritik"). adică prin sesi­ zarea voinţei autorului. Astfel de lacune apar aproape în toate textele. ca de altfel întregul act al comunicării prin text. P. din cauza unor traume mecanice (deranja­ mente pe canalul de comunicare. Diacronia acestor premise explică evoluţia istorică şi relativitatea analizelor de text. încorporînd întregul proces de producere a textului" (Schmidt.. presupun . Această concepţie este expusă în diverse lucrări dintr-o antologie tratînd editarea textelor. din contră. ca falsificări ale originalului. între timp. ci mai ales la completarea lacunelor coerenţei. pe calea reconstituirii istorice. Deoarece presupoziţiile.96/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT interval istoric. acestei sarcini. el cuprinde întreaga transformare lingvistică a unei realităţi extraling­ vistice sesizate intelectual sau senzorial" (Martens 1971 : 169). scoasă de Martens/ Zeller sub titlul Texte und Varianten (1971).vocabularul politic. se modifică (de exemplu. se conduce după ideea că variantele datorate procesului de transmitere trebuiesc considerate ca reprezen­ tanţi semnificativi ai anumitor stadii din procesul de formare a textului. astfel că. printre altele. descompunerea hîrtiei) din texte lipsesc unele elemente.

Noţiunea prag­ matică de coerenţă arată clar că textul este un fenomen procesual ce are etape evolutive diferite. Definiţie: Coerenţa pragmatică a textului este funda­ mentată în persoana emitentă sau receptoare partici­ pantă la comunicare. Extensiunea textului nu depinde aici de o normă minimală cantitativă. Dacă . Strategiile textuale sau rolurile ilocutive au însuşiri de universalii prag­ matice. anunţ. Martens). lacu­ nele existente în text şi creează astfel un text coerent. ci potenţial. apel. Din acest motiv. care conferă — explicit sau implicit — punerii în text (respectiv descifrării textului) cîte un statut comunicativ specific. ci de dominarea unei -strategii funcţionale în comunicare (de exemplu. Rezumat: Constituirea pragmatică a textului Perspectiva semiotică a pragmaticii analizează textul ca pe o unitate funcţională comunicativă a cărei bază de cons­ tituire sînt emiţătorul (ca producător de text) şi/sau recep­ torul (ca receptor de text). adică despre obiecte de referinţă.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/97 cunoştinţe despre „realitatea extralingvistică" („außer­ sprachliche Wirklichkeit". Emiţătorul şi receptorul sînt. la rîndul lor. entităţi foarte complexe. 3. Aceasta completează (substituie).4. Polifuncţionalitatea textelor se datorează utilizării lor variabile în legătură cu acelaşi purtător de semn. pe baza unor cunoştinţe anterioare (presupoziţii). lucru pe care-1 vom arăta în alt capitol. pragmatica textului nu ajunge prea departe fără semantica textului. textele constituite pragmatic nu sînt invariante. verdict). Reciproca acestei relaţii de condi­ ţionare este şi ea valabilă. ele se modifică cu orice act de comunicare. Variabilitatea interpretărilor posibile creează coerenţe şi texte diferite între ele. Această coerenţă pragmatică există la nivelul unei struc­ turi de adîncime. Acest fenomen poartă numele de „diferenţă comunicativă" şi poate fi obser­ vat clar prin analize ale aceluiaşi text distanţate în timp.2.

această gramatică este extrem de complexă.5. Dat fiind că acestea sînt înţelese adesea diferit de către participanţii la procesul comunicării ne aflăm în faţa unei cauze fundamentale pentru variabilitatea şi subiectivitatea rezultatelor analizei pragmatice a textului. 4in rol important îl joacă obişnuinţa de structurare a produ­ cătorului şi receptorului. vor domni intuiţia şi speculaţia. a premiselor efectuării ei. Analize de text Interpretarea a două texte caracterizate printr-o rapor­ tare explicită la receptor ni se pare deosebit de adecvată pentru a arăta perspectivele şi limitele unei „analize de text pragmatice" („pragmatische Textanalyse" — Breuer 1972. se schimbă textul. Norma de text pusă la bază. ci înregistrează o permanentă dinamică a formării progre­ sive a textelor. aflată în permanentă schimbare. *în acest proces. în caz contrar. Ambele trăsături sînt controlate în ştiinţă prin stabilirea. Este vorba de un text de reclamă şi de un text (fragment) dintr-un diseurs politic. la rîndul ei. respectiv încheieri (etice.2. Acest fenomen este deosebit de evident în cazul stabilirii limitelor şi coerenţei textelor. Din cauza multitudinii de detalii ce pot fi observate.98/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT se schimbă strategia. Formularea ei se face într-o gramatică diacronică a textului. Ea se manifestă în diversele forme date claselor de text. Ambele aparţin unor clase de text care produc unităţi comunicative apelative. nu este fixată odată pentru totdeauna. Aici. strategia selectează din cunoştinţele existente la partenerii comunicării acele presupoziţii care pot structura 'comunicativ începuturi. ci este o mărime istorică. deictice) incomplete de texte precum şi incoerenţe. 3. 1973 a). Printre problemele ei cele mai dificile se află descoperirea presupoziţiilor valabile la un moment dat. Textualitatea pragmatică nu este imaginabilă decît pe o axă diacronică. încă de la începutul analizei. Noţiunea diacronică de text nu este statică. Doar pe această cale a „intersubiectivităţii" ni se pare posibilă cercetarea pragmatică a textelor. .

low in "tar"' and nicotine content . Analiza unui text din reclama economică Sursa: Life. . Holmes? Holmes: From the clues I deduce it is a cigarette . Intern. După Harweg (1968). . Deoarece. avem de a face aici cu un text „etic". textul este structurat datorită alternării vorbitorilor. Try one! Watson: Astounding.2.1. . . Fischer. Watson ! The very place t h a t Lady Montmarch heard the strange singing ! Watson: Can't fathom it ! What could it be. l-am desprins aici de imagine. ■ ■ with a unique filter system and remarkably good taste ! Watson: Come off it. . textul este cel ce are o semnificaţie primară. se asociază apoi un al treilea . L. H . 24. Holmes ! Taste in a low " t a r " and nicotine cigarette ? ' Absurd ! Absurd ! Holmes: Examine the evidence. 5 7 (Cîntec : Holmes: Textul dat formează doar o parte dintr-o reclamă codată sub forma unei combinaţii dintre cuvînt şi imagine (specia de text: comics) care acoperă pe cinci planşe peretele unui magazin. but Doral says it in two words. Hantsch.TEXÏUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/99 3. care împreună cu alte referate despre „Retorica recla­ mei" (printre altele ale lui J. Holmes! But how did you know? Holmes: With Doral good taste is elementary. fiind marcată de semnalele limitatoare titlu şi întreruperea comunicării (terminarea semnelor scrise).3. pentru noi. Textul de reclamă pus aici în discuţie are o extensiune ce poate fi definită exact.1972 The Case of the Singing Cigarette ! Taste me ! Taste nié !) This is it. Watson. . my dear Watson! Doral: Taste me. (Firma: The filter system you'd need a scientist to explain . Enders) a apărut în revista Sprache im technischen Zeitalter 42 (1972) : 153—165. Mai întîi e vorba de dialogul între două per­ soane : Holmes şi Watson .5. "Taste me"). Pentru analiza tematicii „Comics şi reclamă" facem o trimitere la lucrarea cu acelaşi nume („Comics und Werbung") a lui Karl Riha. named Doral .

. " Influencer: "Examine the evidence. aici prins într-un Attester. Watson. . în timp ce Watson reacţio­ nează la toate cu o atitudine anume (uimire) şi cu întrebări. w i t h a unique filter system . Watson! . încheierea o formează acţiunea de îndemn a lui Doral şi a firmei. care apare la începutul textului (cîntec) şi la sfîrşitul lui.100/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT (Dorai): Un vorbitor anonim (firma?) încheie textul. vom constata următoarele roluri ilocutive 58 : Attester: "This is it. concluzionare. . Holmes!" " W h a t could it be. . Try o n e ! " Doral." Sequencer: "From the clues I deduce . Holmes?" / "But how did you k n o w ? " Cel de-al treilea vorbitor. pentru vorbele lui Holmes. . referindu-se la enunţul celui de-al treilea vorbitor (Taste me). Dacă analizăm (cu Ohmann 1972) rolurile ilocutive din text. . . Din cele spuse. " Verdictive: " . în timp ce titlul reprezintă o constatare. Doral. Un îndemn conţine şi fragmentul de cîntec dat la început. " / " W i t h taste is elementary . Spus altfel: actele de vorbire ale lui Holmes reprezintă o constatare. . care este totodată şi cîntecul de la începutul textului. foloseşte un Influencer: "Taste m e " . o jude­ cată şi o tentativă de influenţare. rezultă următoarea structură ilocuţionară : Titlul: Cîntecul: Holmes 1 : Watson 1: Holmes 2 : Watson 2 : Holmes 3: Watson 3: Attester Influencer AttesteiPositioner Sequencer Positioner Influencer Positioner — Influencer — Query — Verdictive — Query — Positioner —Influencer —[Query . . . good Vorbele lui Watson prezintă alte roluri ilocutive: Positioner: Query: "Can't fathom i t ! " / " A s t o u n d i n g .

Trebuie re­ marcat că enunţul persuasiv al lui Doral este citat de repre­ zentantul firmei. Primul este fictio­ nal. într-un raport funcţional subordonat: cine vrea să influenţeze tre­ buie să facă constatări. De aceea. Influenţarea nu are loc direct. există un dublu nivel al comunicării. Doral atît pe Holmes cît şi pe Watson. Asta înseamnă: textul trebuie să declan­ şeze în receptor o consecinţă acţională bine conturată. faţă de el. să formuleze ver­ dicte. la al doilea. al doilea real. Watson şi Doral. Prin aceasta. Pentru aceasta trebuie luat în consi­ derare întregul act al comunicării. Şi. La primul nivel. acest „personaj" îl influenţează mai ales pe Watson. Doral şi firma. în cele din urmă. pe cititor. De influenţat vor să influenţeze trei vorbitori: Holmes. ci indirect. al doilea între purtătorul de cuvînt al firmei şi receptor. un vorbitor anonim din partea firmei încearcă să atragă pe cititorul povestirii prezentate. Cele două nivele ale comunicării nu sînt independente unul de altul. Attester). încît receptorul textului să fie determinat să cumpere ţigări cu marca „Doral". el trece în rolul ilocutiv al unuia care „constată" de pe o poziţie „distanţată" de pro­ blemă („Feststeller". rolul ilocutiv dominant este cel al influenţării („In­ fluencer"). să tragă concluzii. El este astfel clădit. ci sînt legate prin marca de ţigări personificată. pe baza dominării sale. Primul există între Holmes. iar reclama cîştigă un plus de „obiectivitate". Acest lucru poate fi recunoscut fără greutate în rolul lui Watson ca om mirat şi frămîntat de întrebări. Se poate constata că influenţarea creşte către sfîrşitul textului. Toate celelalte roluri se află.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/101 Holmes 4: Dorai: Firma: Verdictive Influencer Attester — Attester — Influencer. Holmes vrea să-1 convingă doar pe partenerul său Watson. în locul omului de ştiinţă. . lăsînd pe Doral să mai vorbească o singură dată. Aşadar. Dar încă nu s-a stabilit care dintre rolurile ilocutive fun­ damentează. în felul acesta au fost recunoscute rolurile ilocutive şi distribuţia lor în text. textul ca unitate func­ ţională comunicativă. printr-un fapt „istoric" relatat.

Plett 1973: 15—16). a cărei ţel persuasiv este recomandarea (sau non-recomandarea) unui lucru : Try one ! . Römer 1968: 187—192) pentru suada retorică. senzaţie întărită şi de anunţarea unui „caz" (case) în titlu. şi domeniul teoretic al retoricii. în acelaşi timp. Cu atît mai surprinzător este pentru cititor faptul că textul nu se încheie. într-un astfel de cadru comunicativ intră. concluzionării şi verdictului. Lausberg 1960: I 53 urm. Expeditio = the Speedie Dispatcher. — cf. Ironia = the Drie Mock. with a unique filter system and remarkably good taste ■ ■ . rolurile ilocutive ale constatării. . Privit din acest unghi. Termi­ nologia lui P u t t e n h a m sugsrează anticiparea teoriei actelor de vorbire în felul în care a înţeles el figurile retorice. Hiperbole /sic/ = the Querreàcher. Reacţiile „corecte" la aceasta sînt achiziţionarea mărfii şi consumul. 1974) ca pragmatica textului să se prac­ tice pe baza unei retorici clasice îmbogăţite cu metode moderne. Forma sa este cea a dialogului '(dialogismus ) pe care G.ha . textul de reclamă este un act dt rtcomandare („Beratungsrede") cu momente epideictice. Textul ales poate fi cuprins în categoria „discursului persuasiv" („per­ suasivei .Diskurs" — Kinneavy 1971: 211 şi urm. Holmes şi Watson sînt desigur cunoscuţi receptorului din romanele lui Conan Doyle. adică lăudarea obiec­ tului în discuţie . cu o constatare sau cu un verdict. . ■ .'. D. textul de reclamă este o variantă a speciei vorbirii „deli­ berative". Cîteodată el merge atit de departe.) Acest tip de discurs este însă. Ea este doar „anexă" argumentativă („Auf­ hänger". 1973 a. Aceste nume îl fac să se aştepte la o poveste cu detectivi. Meiosis = the Disable. . Perso­ nificarea „Doral" îndeplineşte de două ori (o dată într-un citat) acest rol ilocutiv. . Povestirea poliţistă se transformă într-o reclamă. cf. Allegoria = the Courtly figure respectiv the Figure of false sem­ blant. (pentru terminologie. ci cu un îndemn. aşa cum se obişnuieşte în povestirile poliţiste. Breuer a propus în mai multe lucrări ( 1972.102/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Problema ficţiunii atinsă aici este legată şi de numele participanţilor la actul comunicării. Subordonată acestei atitudini deli­ berative fundamentale este „epideictica" („Epideixis"). Prin urmare. Exemple: Gnome = the Director. Taste me . încît identifică figurile retorice cu roluri sociale : Sentcntia = the Sage Sayer. Asteismus = the Merry Scoffe.. . P u t t e n h a m (1589) îl desemnează ca the Right Reasoner. pe drept.

din care au fost extrase fragmentele de mai sus. I have completed the most important part of this task . viitor. pg. then. Wartime-Speeches. You ask. with all our might and with all the strength that God can give us . and I say. no survival for the urge and impulse of the ages. comp. We have before us many. în partea I-a de text domină preteritul. Churchill. what is our policy ? I will say: It is to wage war. to wage war against a monstrous tyranny. începutul şi sfîrşitul ei (redate aici) sînt marcate de două atitudini ale vorbito­ rului diferite. for without victory. But I take up my task with buoyancy and hope. würde + + infinitiv I) creează situaţia de comunicare a „discutării" („Besprechen"). victory in spite of all terror. b y sea. pe plan gramatical.2. no survival for all that the British Empire has stood for. never surpassed in the dark.5. many long months of struggle and of suffering. victory. in one word: Victory — victory at all costs. în partea a Ii-a.1940 în Sursa: Winston S. however long and hard the road may be . grupul temporal II (preterit. We have before us an ordeal of the most grievous kind. . Let t h a t be realised . Analiza cuvîntării lui Churchill din faţa Camerei Comunelor (fragmente) 13. It was the evident wish and will of Parliament and the nation t h a t this should be conceived on the broadest possible basis and that is should include all parties. let us go forward together with our united strength". J. At this time I feel entitled to claim the aid of all. what is our aim ? I can answer. lamentable catalogue of human crime.2.5. You ask. Dacă dăm curs tezei lui H. mai mult ca . b y Randolph S. both those who supported the late Govern­ ment and also the parties of the Opposition. that mankind will move forward towards its goal. That is our policy. land and air. London. there is no survival.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/103 3. no survival for the British Empire . . On Friday evening last I received His Majesty's Commission to form a new Administration. prezentul. perfect. conform căreia grupul temporal I (prezent. 6 0 Cuvîntarea. 2 0 7 .. Este cuvîntarea lui inaugurală ca prim ministru în faţa Camerei Comunelor din Anglia.2 0 8 . "Come. Churchill. o. Pentru această schimbare. utilizarea timpurilor verbale are rol de semnal. I feel sure t h a t our cause will not be suffered to fail among men. este una dintre cele mai cunoscute cuvîntări ţinute de Churchill. Weinrich (1971 a).

atunci cuvîntarea lui Churchill începe cu o relatare şi se termină cu un comentar 6 l . cele spuse înseamnă: vorbitorul începe cu un ton calm. sure. care face parte din categoria timpurilor de comen­ tariu. and the kind of warrant the speaker is willing to give to his interpre­ tation" 82. constatăm numai atentatori.) şi Positioners (I feel sure. De aici putem concluziona: cu ajutorul acestor semnale metapragmatice. Primul este numărul mare al verbelor performative. Aplicate la cuvîntarea lui Churchill. Primele doua propoziţii ale textului prezintă aceste roluri. ascultătorul este îndemnat spre o receptare pasivă. printr-o atitudine de participare sentimentală. care. în al doilea rînd. această presupoziţie este o ipoteză datorită faptului că (încă) nu există o împărţire sistematică a actelor de vorbire după . Present-perfect-ul I have com­ pleted . intervine o schimbare: se naşte un dialog fictiv cu întrebări şi răspunsuri. El încheie printr-o atitudine de comentator... feel. el este distanţat faţă de situaţia relatată . O consemnare a rolurilor ilocutive ce pot fi stabilite pentru cele două părţi ale textului susţine cele spuse aici într-un alt mod. ceea ce. în parte. Deocamdată. sînt adesea repetate : ask. lucrurile pe care le prezintă îl solicită total. I feel entitled. Dar. în prima parte. care sînt descrişi de Ohmann (1972:120) astfel: „ The y emphasize the process of interpreting and describing reality. el acţionează şi provoacă reacţia partenerului. marchează trecerea de la situaţia relatării la cea a comentariului. then... Este momentul să remarcăm două lucruri. în termenii teoriei actelor de vorbire. realise. Dar în cea de a treia. autorul doreşte să facă ascultă­ torului cît mai explicit felul acţiunii sale locutive. Urmează Emphalics (Let that be realised. answer..104/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT perfect. let us go forward. s-ar formula aşa: Queries şi Sequencers se alternează (deşi prin aceasta nu se spune nimic despre momentul ficţiunii). Altele sînt aspectele relevante în cazul „discutării" : vorbitorul este tensionat . frapează creşterea (presupusă) a intensităţii comuni­ cative în suita diferitelor roluri ilocutive.. încheierea o formează o Exhortation: Come.. say. würde ^infinitiv II) pe cea a „povestirii" („Erzäh­ len"). aproape rece.. distanţat. „a relata/a povesti" înseamnă : vorbitorul e relaxat .

el expune pe scurt evenimentele politice interne si externe (Churchill o. Pentru ca textul dat să poată fi caracterizat ca „parte lingvistică componentă a unui joc acţionai comunicativ.cuvîntării insistă asupra situaţiei de război şi asupra poziţiei vorbito­ rului faţă de aceasta. înainte de a reda textul cuvîntării. în acelaşi timp. nu se poate nega că Exhor­ tation este mai intensivă sub aspect comunicativ decît Attester. 1972:15) trebuie cunoscut contextul său pragmatic.: 207): PRIME MINISTER A S P E E C H D E L I V E R E D IN T H E HOUSE OF COMMONS MAY 13. Churchill to form a new administration. Germany invades Holland and Belgium. contextul situational este bine con­ turat. Pentru înţelegerea corectă a momentului istoric este necesară explicarea presupoziţiilor . chiar dacă nu excesiv de detaliat. The Dutch Royal Family arrives in London. Mr. J . 63 Prin această precizare. The British Army answers the appeal of King Leopold and moves north into Belgium.J. Neville Chamberlain resigns the office of Prime Minister and the King invites Mr. a precursorului lui Churchill şi a partidelor reprezen­ t a t e atunci în Camera Comunelor. cele de la sfîrşitul textului vor să-1 determine să acţioneze. M a y 13. în prima parte. Distincţia între ştirile de politică internă şi externă o regăsim şi în cuvîntare. începutul ei se ocupă cu evenimentele de politică internă din zilele precedente. Cu toate acestea. 1940 May 10. în timp ce rolurile ilocutive de la începutul textului urmăreau informarea receptorului. încheierea . receptorul trebuie să ştie cum se formează un guvern în Marea Britanic Dincolo de procedura generală. căci. S. el mai trebuie să cunoască numele regelui. Editorul cuvîntării pare a fi înţeles această necesitate.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/l05 acest criteriu. pentru a putea aprecia corect evenimentele prezentate. deoarece include ca postulat acţiunea verbală sau non-verbală a receptorului. care funcţionează comunicativ" („kommunikativ funktio­ nierender sprachlicher Bestandteil eines kommunikativen Handlungsspiels" Schmidt.

Scopul urmărit este reconstituirea unei situaţii comunicative istorice şi a premiselor ei. apoi o multitu­ dine de figuri iterative şi. Aceasta corespunde unor obieceiuri vechi. dar în schimb apare monstrous tyranny. în caz contrar. aşa cum a făcut-o. rămînînd foarte vag în expresia for all that the British Empire has stood for. El putea presupune ca fiind cunoscută şi ideologia impe­ riului. let us go forward . Ingarden 1965: 261-—270. . o apostrofare a ascultătorilor : Come. spre deosebire de a doua (pătimaş — mişcată). prin ethos. în schimb. textul capătă o „impre­ cizie" („Unbestimmtheit" cf. Cu cît un text este mai puternic determinat de context. pentru ca mesajul textului să fie inteligibil şi receptorului secundar din anul 1974. Analog acestor însuşiri ale funcţiilor vorbirii emoţionale. adică el umple golurile semantice formate prin pierderea contextului cu „concretizările" lui proprii. Dockhorn. între el şi membrii Camerei Comunelor Britanice din 1940 se naşte aceea discrepanţa cognitivă. în cele din urmă. vorbitorul numeşte scopul ei: victory. Receptorul devine astfel „producător" de text . Pierzînd ulterior contextul situational al unor astfel de fenomene de limbă. conform cărora începutul vorbirii (exordium ) era caracterizat.106/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT pragmatice. prima parte („apropiat — omenească") nu conţine figuri retorice ostentative. editorul. Intrarea trupelor britanice în Belgia nu este menţionată. Aici lipseşte orice indiciu asupra situaţiei de război actuale (raport de pe front). încheierea vorbirii (peroraţia) prin pathos. cf. then. Cuvîntul Germans nu apare. pragmaticii textului au fost anticipate deja de retorică. Aici găsim figura numită subiectio (dialog fictiv). Şi mai limpede se poate observa problematica atinsă la sfîrşitul cuvîntării. care îl face parţial disponibil unor moduri de receptare diferite. Aceasta înseamnă: vorbitorul se ridică deasupra situaţiei actuale. Iser 1970). . El poate face acest lucru. Dacă interpretăm textul dat după categoriile retoricii clasice. 1969). atunci prima parte ne apare ca „etică". Este evident că numeroase probleme ale. el generali­ zează. à doua ca „patetică" (pentru noţiuni. pe care am numit-o „diferenţă comunicativă". în parte. . pentru că putea să presupună cunoaşterea evenimentelor din război de către auditoriul său. de regulă. . cu atît este mai mare invarianta receptării sale.

(21) Otto ist verrückt.2). în cel de al doilea caz.1.. DIMENSIUNEA SEMANTICĂ A TEXTULUI Din perspectiva semanticii. al minciunii. Ce se poate înţelege prin aceasta. 30. în primul caz. textul apare ca semn care ne indică un desemnat. (22) In Hamburg überlegt der Innensenator zusammen mit Hagenbecks Erben. O a treia posibilitate este cea sociocomunicativă. Luăm ca punct de pornire următoarele microtexte: (20) Am 25. Schaff 1973). Locul existenţial al apariţiei sale ne dă indicii asupra conţinutului de adevăr al unui text. Din contră. pe posibili­ tatea de a verifica senzorial un enunţ textual şi nu va atribui nici un denotat acelui semn. de pildă. Relaţia dintre desemnat şi denotat.3. ob der Millionen verschlingende Tierpark aufgelöst und statt dessen kostenlose Charterflüge nach dem Naturschutzpark der Serengeti ange­ boten werden sollen (Die Zeit.März 1973 ) . în timp ce. ca fenomen al realităţii. pe de o parte. Ştiinţa este . 2. vom încerca să expunem pe baza analizei deosebitoare a trei exemple de text. J u n i 1973 war das Wetter im Rheinland schön. cele enunţate pot fi verificate sau corec­ t a t e prin confruntarea notaţiilor meteorologice. Depinde care model al cunoaşterii şi al realităţii este pus la baza semiozei (cf. o concepţie idealistă asupra realităţii refuză un astfel de obiectivism şi declară. ceea ce înseamnă că prin prezenţa semnului apare şi obiectul desemnat. pe de alta. desemnatul se pierde în denotat. este greu de precizat {cf. conştiinţa ca măsură unică a realului. Un model pozi­ tivist al realităţii va pune accent. unul denotativ (empiric). care nu îndeplineşte această cerinţă. în ce îl priveşte pe acesta textul (ca toate semnele) exercită o funcţie de locţiitor. se întîmplă fenomenul invers: denota­ tul depinde de desemnat.TEXTUALITATEA ŞI. ŞTIINŢA TEXTULUI/107 3. al simplei „literaturi". Se disting îndeobşte două feluri de conţinut: conştiinţa şi realitatea senzorială. semnul text are un sens designator (mental). Ca fenomen al conştiinţei. Er ist nämlich gestern abend Auto gefahren. şi dintre aceştia doi şi semnificant. u în exemplul (20). de exemplu. din contră. adică îl va arunca în domeniul presupunerilor.

în această zi. căci nota respectivă se află. care corespund imaginii obişnuite despre starea numită „vreme frumoasă". aşa cum rezultă din comparaţia cu date de observaţie disponibile. Ceea ce cunoaştem însă este o conexiune argumentativă stabilită de nämlich 6S.108/ŞTI1NŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT aceea care confirmă conţinutul de adevăr al textului. şi oricine ştie că. Afirmaţia făcută în textul res­ pectiv este lipsită de orice contradicţie logică . Procedura folosită aici se orientează. O privire asupra celor trei exemple şi asupra modalită­ ţilor semantice descoperite ne arată că de ele se leagă trei noţiuni despre adevăr diferite: una facticistă. una logică şi una comunicativă. cea de a doua în concludenta . deoarece caracteristicile (a fi aiurit) şi (a merge cu maşina) nu se află într-un raport de incluziune. mesajul nu rezistă unei verificări empirice. Exemplul (22) are o comple­ xitate semantică mai mare. în acest secol de şcoala neopozitivismului. Dar. aşadar. societatea noastră face să dispară dis­ tincţia între adevăr şi minciună. Sensul rezultat din context. în plus. într-o rubrică cu titlul „Ştiri exclusive. Ziarul a „minţit" oare? Nu. după principiul empiric al verificării. pentru că merge cu maşina" este contradic­ torie şi prin aceasta incorectă. de exemplu. nu a făcut acest lucru. îşi fixează confirmarea celor enunţate în oTaiectul desemnat. există posibilitatea verificării. împreună cu altele. Deşi săptămînalul a apărut la 30 martie'1973. ce procedează logic. deoarece este foarte posibil să nu-1 cunoaştem pe Otto. din perspectiva unei semantici a textului. semnalul ficţiunii şi al „minciunii" din titlu indică o altă normă decît pe cea a verificabilităţii fac­ tice sau al incompatibilităţii logice. Prin urmare. din care trage concluzii. Prima. ni se pare însă imprecis. la rîndul ei. 1 Aprilie". îi dăm numele de „referenţialitate socio-comunicativă" („sozio-kommunikative Referenzialität") vrînd să spunem cu aceasta că punctul de referinţă al semnului text este determinat de normele co­ municării sociale. ea recurge pentru aceasta la date empirice. deoarece ea se referă la situaţii fixate exact în timp şi spaţiu. aşa cum a fost cultivat. Spus altfel: pragmatica semnului determină semantica lui. relaţia cauzală de tipul „el este aiurit. Cel de al doilea exemplu (21) nu poate fi verificat în acelaşi fel.

pe baza exemplelor (20)-şi (21). spus altfel. Cu privire la această temă. Donellan. Bubner sub titlul Sprache und Analysis (Göttingen. Ea postulează un sistem socio-comunicativ de norme referenţiale sau. că Otto a fost beat turtă în seara respectivă. 1968). şi prin aceea că textele se învechesc. ci este capabilă să evolueze. Jakobovits intitulată : Semantics: An Interdisciplinary Reader in Philosophy. în ambele exemple. pentru că modelul realităţii pe care se bazează este schimbat de unul mai progresist. Acest fapt se observă. un model al realităţii. 1971: 76. Din perspectiva pragma-semantică.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTUUJl/109 argumentativă a şirului de semne. se capătă informaţia (presupoziţia). Dar acest lucru se poate observa şi din situaţia inversată: unele texte (de exemplu. cea sintacticosemantică şi cea pragma-semantică. Acestei triade îi corespunde o semioză triplă a textului: cea semantică (în sens restrîns). V. de pildă: „Nu-mi plac temperaturile ridicate". din contextul comunicării. perspectiva pragma-semantică ne arată cum caracterul referenţial al semnului text este variabil. Se poate afirma cu siguranţă că ea nu este nelimitată. F . care este activat la fiecare transmitere de text. P. putem găsi lucrări de L. Noi ne decidem pentru concepţia pragma-semantică. adică pierd din „realitate". deoarece ni se pare cea mai cuprinzătoare.) precum şi în culegerea de referate scoasă de R. Searle şi W. Vendler. Mai putem arăta cum contextul comunicativ poate modifica referenţialitatea unui semn-text. Această variabilitate depinde de cadrul comunicativ ales şi de factorii săi. Nu este sta­ tică. textul cîştigă în referenţialitate. dacă vorbitorul vrea să fie înţeles ironic. A. Strawson. In legătură . D. referenţialitatea lui (20) se schimbă. Linguistics and Psy­ chology (Cambridge. dacă. Steinberg şi L. adică într-o inversiune semantică. cea de a treia în situaţia de comunicare. K. Quine. în (21) sintactica semnelor nu este coerentă. Linsky. textele ştiinţifico-fantastice) au devenit azi mai pline de „realitate" decît la vremea conceperii lor. Presupoziţia ce poate fi construită ar fi. printre altele. Nu p u t e m intra aici în amănuntele discuţiilor filozofice mai noi în problema referinţei. R. Pe de altă parte. Z. J. urm. motiv pentru care cele spuse în text le-am considerat lipsite de referinţă. în antologia editată de D.

3/1973 al revistei Degrés a t r a t a t tema La notion de referent într-un grup de articole foarte neunitare. Analog pot fi formulate şi celelalte teme parţiale „dimen­ siunea pragmatică a textului" respectiv „dimensiunea seman­ tică a textului".. O astfel de temă parţială pentru (23) este: (24) Dimensiunea sintactică a textului defineşte textul ca însuşire lineară de semne sub aspectul extensiunii. . u r m . u r m . E n u n ţ a t ă într-o propoziţie. 1973).3. gîndindu-ne că unitatea întinderii tex-' tului este asigurată de identitatea referentului (medical.. sociologic .1. 1972. tema valabilă pentru tot acest capitol este : (23) Fiecare text are o dimensiune sintactică. una pragmatică şi una semantică. nr. Brinker 1973:19—22). juridic. Dressler 1972: 17. aşadar.1 IO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT cu concepţia comunicativă a unei semantici referenţiale s-a exprimat adesea D. Aceasta înseamnă că. Recent. Wunderlich (1971.). sociologice. notaţia „Marmeladă" pe un borcan este la fel de bine text ca şi descrierea unui tablou sau un reportaj despre o expediţie în Himalaia. juridice. extensiunea textului nu se stabileşte după o anumită unitate de lungime (de exemplu. urm. existenţa a două propoziţii). Wienold 1972: 98. care nu constituie doar fiecare text în parte în specificul său semantic. Extensiunea semantică a. delimitării şi al coerenţei. ci este determinată de către unitatea „obiec­ telor şi situaţiilor" denotate. să zicem. Unitatea referenţială a textului poate fi formulată ca un fel de tematică a textului (cf. Van Dijk 1972: 132. textului Sub aspect semantic. Fiecare temă se descompune. 3. la rîndul ei. foarte probabil. Tematica formează baza semantică a unui text sau a unei unităţi textuale mai mari. într-o serie de teme partiale facultative.-punctul de pornire pentru categorii de text deter­ minate semantic. Ne putem. ci reprezintă. Nu degeaba mai vorbim şi despre texte medicale. imagina o întreagă ie­ rarhie de teme şi subteme.

care au un statut metasemantic. Toate afirmaţiile concrete ale textului trebuie să poată fi considerate ca deduse/derivate din tema textului. 3. Uneori tema şi titlul unui text sînt identice în formulare. Tema şi subtemele for­ mează baza constituirii textelor şi subtextelor. 1972:1 104). De asemenea. Un text se întinde pînă acolo.. cînd cea de a doua temă nu e legată de nici un moment semantic al primei teme (exemplu : Tema 1 : Ştiinţa textului şi analiza de text. căci titlurile pot fi şi nerelevante pentru tematica textului.. baza enunţul. un text este limitat de ' unitatea referinţei tematice. un text poate fi analizat ca o arborificaţiede explicaţii deductive. subtextul acoperă doar domeniul de valabilitate al unei subteme. Reali­ zarea lor are loc prin expansiune semantică.1."). Acestea sînt caracteristici delimitative. în felul acesta. adică printr-o derivare concretă a temei. Tema 2: Intrigă şi iubire). O astfel de situaţie apare. Mai există şi posibilitatea ca o temă să fie anunţată înainte de începerea textului (de exemplu.1). în morala finală a unei fabule) sau să fie inclusă într-o formulă de tranziţie (de exemplu „Am încheiat această temă şi ne orientăm spre următoarea . .3.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA T E X T U L U l / I l l Din perspectiva semanticii textului. Acestea sînt subsumate unei teme a textului şi eventual mai multor subteme facultative. avem de-a face cu un text atunci cînd el explicitează o temă. „Compatibil" înseamnă aici: „trebuie să se acorde sub aspectul anumitor trăsături referenţiale" (Kalimeyer et al. Aceasta înseamnă că odată cu schimbarea temei are loc şi o schimbare de text. unde o temă se potriveşte cu enunţurile concrete. respectiv o ierar­ hie de teme şi subteme compatibile. Delimitarea semantică a textului Din punctul de vedere semantic. dar asta nu în mod obligatoriu. vîrful arborelui este tema. Definiţie: Extensiunea semantică a textului se defi­ neşte după unitatea referenţială a elementelor lingvistice.2.5. să apară abia la sfîrşitul textului (de exemplu. prin titlul Big Ben în 3.

din contră. atunci este îndoielnic dacă primul exemplu mai poate fi considerat text. cu toate numeroasele întreruperi comu­ nicative. Pentru constituirea semantică a textului ni se prezintă iarăşi altă imagine: criteriul deli­ mitativ al unităţii referenţiale face ca în primul caz să existe o multitudine de texte. Definiţie: Delimitarea semantică a textului se orientează după unitatea referinţei tematice. Limite semantice ale tex­ tului pot dar nu trebuie neapărat să coincidă cu cele de tip sintactic sau pragmatic. formule de tranziţie . primul exemplu este. aliniate. Schimbarea temei înseamnă deci schimbarea textului. care nu poate fi realizată în aceeaşi măsură nici de sintactică. Pragmatica textului ar putea să de­ clare ambele exemple ca fiind texte. O astfel de schimbare poate fi semnalată prin expresii metasemantice (titlu. Aici se observă deosebit de clar relevanţa dimensiunii semiotice alese pentru constituirea textului. în orice caz. .112/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Dar delimitarea semantică a textului devine problema­ tică atunci cînd între două întreruperi mai mari ale comu­ nicării există mai multe teme ce pot fi adunate într-o unitate (de exemplu. o singură temă este fărîmiţată în mai multe bucăţi din cauza mai multor întreruperi ale comunicării (de exemplu.. fie­ care în parte doar fragmente.. în romanul serial). un text respectiv o serie de texte . Dimensiunea semanticii textului ne dă astfel posi­ bilitatea unei delimitări a textului. în măsura în care ea persistă în a considera semnalul delimitator al „întreruperii comunicării" ca criteriu al constituirii textului. pentru că prezintă elemente anaforice şi cataforice. diversele episoade ale celui de-al doilea exemplu sînt. Din perspectiva sintacticii textului. Dacă însă funcţia co­ municativă este cea care formează baza constituirii pragma­ tice a textului. Cel de-al doilea text („etic") ar fi „inclus" în comunicare prin presu­ poziţii ale emiţătorului/receptorului. în timp ce în cel de-al doilea exemplu să avem doar un text. ora de audienţe la Bundestag) sau atunci cînd. din contră. nici de pragmatica textului.).

Mai complexă devine problema. Philosoph. Ehemann în: (26) Sokrates war ein Athener. Dar despre secvenţialitatea (distribuţia) tex- . Coerenţa semantică a textului Coerenţa se referă. Există o mulţime de trăsături semantice comune. la com­ patibilitatea anumitor trăsături referenţiale în înşiruirea de semne lingvistice. cînd există o identitate de referinţă datorată repetării unui anumit segment de text. cînd mai mulţi semnificanţî denotează acelaşi obiect (aceeaşi situaţie). din care derivă toate expresiile coreferenţiale (Athener. Pînă aici ajunge afirmaţia semanticii referenţiale. d a ß er dort zeit seines Lebens als Philosoph tätig war. Un astfel de caz apare.3. numele propriu Sokrates o are pe cea mai extinsă: şi anume trăsăturile se­ mantice ale tuturor expresiilor coreferenţiale cu el. în care aplicarea acestei afirmaţii se face fără nici o greutate. er. Din aceasta iarăşi poate fi trasă concluzia că numele propriu reprezintă tema textului. Există cazuri.3. care asigură sta­ tutul corefefenţial al expresiilor numite. Prin urmare. Athener. Tuturor le sînt co­ mune trăsăturile (-\-singular) şi (-{-masculin). 67 Se pare că între aceste segmente lingvistice (lexeme) există o concordanţă. numele propriu pe cel mai mic. expresiile Sokrates. de pildă. Die Nachwelt weiß von ihm. Platon seinerseits war der Lehrer des Aristoteles. 66 unde repetarea lui Platon se referă la una şi aceeaşi persoană. în timp ce pronumele are mulţimea de trăsături cea mai restrînsă.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/113 3. în sensul semanticii textului. Von dem Ehemann X a n thippes hat sie allerdings kaum Notiz genommen. er) din (2:6). ele cons­ tituie semantica pronumelui personal er. ca de exemplu. ca în exemplul următor : (25) Sokrates war der Lehrer Piatons. altfel nu ar putea să apară unul în locul celuilalt pentru denotarea aceleiaşi persoane. pronumele personal are gradul de generalitate cel mai mare.

Este vorba de mijloace de referinţă dependente de situaţie: pronume şi adverbe cu funcţie „deictică" (indicatoare). Ambele le vom explica pe baza următoarelor două exemple de text: (27) Diese sind die schönsten. atunci în (27) coerenţa semantică a textului este dată abia de situaţia comunicării. articol zero (Lilien. care se afla localizate. jene. die Herr Müller Herrn Meyer anbieten kann. Să luăm încă cîteva exemple. 68 în (27). la anumite obiecte ale vorbirii. altele mai departe (jene dort) de vorbitor şi. care nu pot fi stabilite exact decît prin cunoaşterea situaţiei comunicării. pentru a putea fi despăr­ ţite cu una cu două. Iris) ca şi expresii coreferenţiale. De aseme­ n e a Wunderlich 1973. sie) şi pronume demonstrative (jene. în cele din urmă. da jene nicht den betäu­ benden Duft dieser besitzen. pronume personale (er. care ne vor arăta cum prag­ matica contextului comunicativ influenţează semantica. 3. unele mai aproape (diese). persoane şi locuri.114/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT tuală a acestor elemente primim date din regulile semanticii relaţionale (semiotico-sintactice) (cf. Er schätzt sie höher ein als Iris.diese). Ambele tipuri de semantică sînt prea strîns legate. în (28) însă. ich. Pentru amănunte legate de aceasta vezi capitolul despre sintactica şi semantica textului. dort şi solcher se refera la lucruri. Herr Meyer). Dressler 1972:22. Aici este relevantă mai ales distincţia dintre mijloacele de referinţă dependente şi cele independente de situaţie.1. die ich Ihnen anzubieten habe. Jene ■dort sind zwar auch schön. Ihnen (Sie). sind Lilien. Ele ne trimit la persoana vorbitorului (ich).) . exemplul (28) conţine o mulţime de mijloace de referinţă independente de situaţie: nume proprii (Herr Müller. expresiile diese. la o cali­ t a t e a acestor obiecte ale vorbirii (solcher). Pe de altă parte. este suficientă sintactica textului pentru a obţine coerenţa semantică. urm. Riechen Sie mal ! (28) Die schönsten Blumen.3). la cel cui i se adresează vorbirea (Sie). aber sie besitzen nicht solchen Duft. Să presupunem că ambele texte au acelaşi obiect d e referinţă („cumpărarea de flori").

Să presupunem că ambele se află într-o relaţie de identificare (cf. La textele poetice. 68 Erich.n Şi alte trăsături sînt mai mult sau mai puţin imaginabile. ( -{-round).TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/115 Dificultăţi mai mari apar în cazul unei coreferenţialităţi deficiente. Limbajul figurat al poeziei a incitat dintotdeauna pe cititor la o activitate prag­ matică de acest fel. printre alţii. atunci receptorul este pus să stabilească el însuşi coreferinţa expre­ siilor. printr-o neînţelegere între emiţător şi receptor. lucruri total diferite: feţe din mulţime şi petale pe o ramură. Aceasta reiese dintr-un exemplu ca cel ce urmează: (29) Erich macht August Vorhaltungen. ( -{-transitory) . în comuni­ care. Petals on a wet. care se poate manifesta. Definiţie: Coerenţa semantică a textului este condi­ ţionată de coreferinţa unităţilor textuale (adică de refe- .. Depinde de imaginea despre realitate a subiectului. Pentru expresiile faces şi petals ar putea fi formulat următorul numitor semantic general: ( + white). Figge 1971: Karttunen 1968. 3. această situaţie se impune foarte probabil mai mult decît la cele nepoetice. mai întîi. black bough. El reuşeşte în măsura în care descoperă o mulţime de trăsături semantice comune. dieser (sau: jener) sau Erich (sau: August™).3). Să ne reamintim aici poezia deja citată a lui Ezra Pound (18): (30) In a Station of the Metro The apparition of these faces in the crowd . 0 încer­ care de a evita acest lucru o reprezintă dezambiguizarea (explicitarea semantică) prin introducerea unor substituţi specificatori cum sînt letzterer (sau: ersterer).' unde versul 1 şi 2 desemnează. August wiederum Er will offenbar einen Streit vom Zaun brechen. 1969). în acest text format din două propoziţii nu este clar la cine se referă pronumele personal er: la Erich sau la August. ( -{-fragile). receptorul trebuie el însuşi să-i adauge din cunoaşterea situaţiei de comunicare. Din cauza ambiguităţii coreferenţiale. anunţul textului suferă o pierdere în denotaţie. Dacă astfel de substituţi nu există în text. dacă şi cum se ajunge la coreferinţe (cf.2.

atît ţine un text. O astfel de coreferinţa se manifestă într-o identitate de tră­ sături mai mare sau mai mică între elementele coreferentiale. 3. în acest sens. Rezumat: Constituirea semantică a textului Perspectiva semiotică a semanticii analizează textul ca unitate semantică referenţială. care reprezintă variabila pragmatică a unui astfel de procedeu. de la identitatea totală pînă la cea parţială. cu unul constituit conform sintacticii sau pragmaticii textului. de la caz la caz. formule de tranziţie). Coreferinţa poate fi descrisă cu ajutorul trăsăturilor semantice. titlu. ba chiar pînă la o similitudine minimală între mulţimile de trăsături. ci un factor de referinţă comunicativ. cu atît e mai mare coerenţa textului.4. . Calitatea coerenţei unui text va fi apreciată în concordanţă cu acestea. Cu cît mulţimea comună a trăsăturilor semantice este mai inare. Un text constituit conform semanticii textului coincide adesea. care nu este nici o mărime obiectivă (adică verificabilă). uneori şi o expresie metasemantică (de exemplu. Suma coreferenţilor este considerată ca derivată din aceasta). adică urmăreşte ce denotează (respectiv desemnează) el.116/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT rinţa denotativă identică). Denotatul reprezintă un fragment dintr-un model de realitate. în orice caz. Schimbarea temei înseamnă schimbare de text. dimensiunile semiotice ale sintacticii — cum ar fi varianta numită semantică re­ laţională — şi ale pragmaticii — de pildă. dar nu întotdeauna. în cazul mijloacelor de referinţă dependente de situaţie — joacă un rol însemnat în domeniul semanticii referenţiale. Cît se întinde o temă. atunci ea trebuie să devină clară partenerului comunicării. Dacă e vorba de o coreferinţa implicită. Ea se extinde. textul se constituie din coreferinţa continuă (lineară) a părţilor sale.3. nici una doar subiec­ tivă (adică arbitrară). Textul este de­ limitat de temă (inclusiv de o ierarhie de subteme). Această activitate presupune din partea lui un model al realităţii concret. care premerge orice transmitere de text. Semnul pentru aceasta este încetarea identităţii de referinţă.

ed. care să aibă ca rezultat prepararea unei anumite mîncări.. în sensul unor indi­ caţii pentru acţiune. die. München 1963. 72 Textul este format dintr-o singură propoziţie. în centrul enunţului textual se află descrierea unui proces. este. de pildă. mit noch etwas heißer Milch oder Sahne glattrühren. textul nu este. Ambele reprezintă două variante ale discursului referenţial (reference discourse).. 51. nur mit Salz oder mit Salz und etwas Zucker abschmecken — je nach Verwendungsart. căci îi lipseşte subiectul precum şi forma flexionară a verbelor. per­ spectiva pragmatică rămîne în urma celei semantice. Küche. lucru pe care ni-1 indică elipsa . După cum arată următoarea schiţă . El mai trebuie considerat ca eliptic. atunci construcţia următoare ar trebui. substituită cu un verb performativ explicit: „Wir empfehlen Ihnen. pe care J.3. Dacă s-ar pune problema com­ pletării acestor elipse. Piepenstock. ba mai mult. 3). în primul rînd. Kastan ien. 3.5. Wasser oder Milch gedünsteten Kas­ tanien im Mixer pürieren. 16. Pentru receptor. Cu toate acestea. L.3. Scopul acţiunii. un text hortativ.5. care se descompune în trei sintagme cu trei verbe. care accentuează în mod deosebit relaţia referenţială a semnului text: o reţetă culi­ nară şi un text ştiinţific (lingvistic). Französische p . Kinneavy le denumeşte informative respectiv scientific (1971: cap. tema întregului text.1.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/117 3. un complement în acuzativ şi diverse construcţii adverbiale. Analiza unei reţete culinare Sursa: M. Analize de text Ca mostră pentru o analiză semantică a textului. vom alege următoarele două exemple..Püree Marrons en purée Die wie vorstehend in Bouillon. Kastanien im Mixer zu pürieren " 73 . verbele au caracter referenţial. în acelaşi timp. obiectul de referinţă Pireu de castane formulat în titlu.

că asemenea raporturi structural-semantice atît de clare apar arareori în texte. care presupune o informaţie premergătoare necesară. face trecerea de la planul textual la cel al acţiunii. El conţine un element anaforic wie vorstehend. Aceasta . textul reţetei culinare poate fi considerat ca dezvoltare a acestei teme 74 : (herstellen) Kastanien-Püree " "*---. în felul acesta. Bouillon oder Wasser oder Milch Prin această schiţă. Reţeta dată se încheie cu o formulă despre criteriul (felul întrebuinţării ) unei alegeri între alternative: bulion/apă/lapte. balz und etwas T i Zucker glatt rühren s» gedünstete Kastanien A A pürieren gedünstete Kastanien in .118/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT semantică a structurii textului. Mai trebuie însă adăugat. . începutul textului se con­ stituie altfel.--"^A A gedünstete Kastanien abschmecken A . sub aspect semantic. Verwendungsart -""* . Textul se întinde. i c . lapte fierbinte/ frişca şi sare/sare şi zahăr. sistemul derivaţiilor tematice este reprezentat în mod clar. pînă unde ţine referenţialitatea explicaţiilor tematice.

care iarăşi ar fi un text parţial al întregului text al cărţii. textul premergător : Kastanien gedämpft Marron étuvés 750 g Edelkastanien. cel despre „Pireul de castane". 7 " Textul despre „Castane înăbuşite" îl vom numi.rezulta o ierarhie de texte şi teme. . al doilea subtext: Pireu de castane. Acest cuvînt gedünstet este deci anaforicul întregului text I. Und zwar ist nicht-nur die dicke braune Schale. „Textul I I " . Das geschieht durch das leichte Einschneiden auf der gewölbten Seite. 10 Minuten in den Backofen geben. etwas Wasser daraufspritzeh. Cît de important este textul I pentru stabilirea semanticii complete a textului II se poate observa pe faptul că procesul desemnat pe scurt în textul II prin participiul gedünstet este explicat în amănunt (amplificat) în textul I.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/119 este dată de un text anterior. etwas Selleriekraut und Suppengrün 50 g Butter 1 Tasse Bouillon Die Kastanien müssen vor der Zubereitung erst geschält werden. care înglobează textul I ca pe o presupoziţie pragmasemantică. la rîndul său. sondern auch das leichte braune Häutchen zu entfernen. în cele ce urmează „Textul I". dann sofort schälen. Acolo există premisele semantice. Dar ambele texte pot fi considerate şi subtexte aie unui singur text cu tema: Castane: primul subtext: Castane înăbuşite. Textul cu tema Castane ar fi. astfel că ar . Ea ar fi identică cu o piramidă a semanticii textului formată din deducţii continui. de o altă reţetă. Textul II reprezintă aşadar un text secvenţional al textului I sau în altă accepţiune — un text. Dann auf ein Blech setzen. un subtext al textului (ca­ pitolului) cu tema Legume. Die geschälten Kastanien mit dem Grünzeug und etwas Butter und Bouillon weichchsmoren. care conferă anaforicelor din textul „etic" despre pireul de castane specificitatea lor coreferenţială. Pentru dezvăluirea relaţiilor existente dăm în între­ gime . (Motivul pentru această re­ ducere ar putea fi evitarea unor redundanţe posibile în tex­ tul II).

Astfel de substantive necesită. selection. O realizare greşită a dezambiguării poate avea ca urmare o acţiune eronată. din acest motiv.2. să fie mai degrabă negativă.5. Analiza unui fragment de text lingvistic Sursa L. în aceste puncte. o specificare cantitativă. Nu numai coreferinţa este insuficient explicată. apă sau lapte" desemnează trei alter­ native. Londra. Language. lapte. Receptorul se vede pus în încurcătură prin acest defect al raportării coreferenţiale . care să asigure reuşita întreprinderii. în formula unei reţete. (2) Any meaningful. phonetic modifi­ cation. enunţul textului este insuficient determinat semantic. frişca. p .3. fie că sînt stabilite cu ajutorul pronumelui nedefinit etwas. arranged b y taxemes of modulation. 1 8 4 . O astfel de specificare se face numai relativ la castanele comestibile şi la bulion în textul I . Bloomfield. 3.185. Urmarea este că. Aprecierea semanticii textului (cu privire la funcţia pragmatică a reţetei culinare prezentate) trebuie. el se simte pro­ vocat să dezambigueze el însuşi. „Laptele" nici nu este amintit acolo. care nu sînt date în această formă prin textul I. . cantităţile celelalte fie că rămîn complet neexplicate. 12. zahăr în textul I I . recurrent set of such taxemes is a syntactic construction.2. apă. and order. ( 1) The free forms (words and phrases) of a language appear in larger free forms (phrases). the English actoraction construction appears in phrases like these : John ran John fell Bill ran Bill fell Our horses ran away.120/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Raportul dintre textul II şi textul I nu este absolut ne­ problematic în ceea ce priveşte coreferenţialitatea. Formula care apare în textul I I la început „Castanele preparate ca mai sus în bulion. sare. Determinarea definitivă rămîne în seama receptorului. (3) For instance. dar cu aceasta apare şi riscul legat de transpunerea textului în acţiune. 1967 (prima ediţie 1933). apa şi bulionul apar în contexte diferite. Ea priveşte numele de materie (mass norms): bulion. ci şi referinţa.

1971:77. all the English words and phrases which can fill the actor position in the actoraction conrtruction.2) dintr-una din cele mai cunoscute opere ale acestui secol. (Numerotarea propoziţiilor este un adaos făcut de noi. (8) We need not stop here to examine the various other types and subtypes of this con­ struction. certain others in the action position. (13) All forms which can fill a given position thereby constitute a form-class. aceasta însemnînd că relaţia între text şi referent se supra­ pune prin relevanţă tuturor celorlaltor relaţii semiotice. (10) The two immediate constituents of the English actoraction construction are not interchangeable: we say t h a t the construction has two positions. Bill. Obiect de referinţă al tex­ tului este limba.. ( 11) Certain English words and phrases can appear in the actor position. Această descriere se bazează pe un „model al realităţii". collectively. which we call nomi­ native expressions.finite verb expression. which show different or additional taxemes. a form like ran or very good could not be used in this way. which we may call the positions of actor and action. Bloomfield) . mai exact: descrierea sistemului ei. and we call t h e m finite verb expressions. 76 Textul dat reprezintă un paragraf (12. similarly. all the English words and phrases which can o fill the action position on the actor-action construction. (6) The other constituent (ran. a form like John or very good could not be used in this way.). and we call them nomi­ native expressions . în faptul că la verbe. t h a t whatever is named b y t h e substan­ tive expression is an actor t h a t performs the action named by the . constitute a great form-class.another large class. our horses ) is a form of a large class. pe care îl elaborează autorul textului (omul de ştiinţă L. urm. we see a taxeme of order: the nominative expression precedes the finite verb expression. Aceasta se vede. Ca text ştiinţific. its function. domină persoana a 3-a (singular şi plural) . ( 14) Thus. which we call finite verb expression . constitute a second great form-class. pentru a uşura orien­ tarea). printre altele. (7) Secondly. doar arareori apare acel wc care cuprinde pe autor şi pe receptor în egală măsură şi semnalează consensul dintre ei. ran away ) is a form of . (12) The positions in which a form can appear are its functions or. face parte din categoria textului referenţial reference discourse (Kinneavy. (5) The one consti­ tuent (John. TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/121 (4) In these examples we see taxemes of selection. (9) The meaning of the construction is roughly this. fell..

122/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

despre limbă. Dacă se renunţă însă la acest model atunci enunţul textului rămîne fără obiect, în adevăratul sens aL cuvîntului. înainte de a urmări în continuare această idee, să ne punem întrebarea care e delimitarea şi coerenţa acestei părţi de text. Definitorie pentru aceşti factori este, din per­ spectiva semanticii textului, unitatea referinţei tematice. Dacă analizăm sub acest aspect fragmentul de text prezen­ tat, atunci constatăm următoarele: în primul aliniat al para­ grafului, în propoziţia (2), se formulează tema syntactic construction, scoasă în evidenţă prin elemente tipografice déviante. Conform cu (1), aceasta se divide în patru subteme (taxemes) modulation, phonetic modification, selection şi order. Propoziţia (3) vine apoi să prezinte construcţia engle­ zească de actor-action ca domeniu deosebit de utilizare a temei şi a subtemelor, în acest scop punînd la dispoziţie un corpus de analiză format din 5 propoziţii. Pînă aici se întinde primul aliniat al § 12.2. Cel de-al doilea aliniat tra­ tează doar două subteme, selection (4) şi order (7), care sînt explicate, sub aspectul utilizării lor (3) mai întîi separat [selection: (4)—.(6), order: (7) —(8)] apoi laolaltă [(9) —(14)]. (14) semnalează cu this, concluziv încheierea discutării lor. î n § 12.3. urm. se efectuează apoi dezvoltarea celorlalte subteme modulation şi phonetic modification. O descriere semantică a textului din § 12.2 ajunge deci la concluzia, că acest paragraf descompune o temă în 4 subteme (primul aliniat) şi că mai apoi, dezvoltă dintre acestea, două sub aspectul componentelor lor extensionale. Dacă, pînă acum, am aprofundat ierarhia tematică, o privire asupra întregii cărţi ne dezvăluie că syntactic con­ struction este doar o temă parţială a capitolului 12: Syntax. Syntax la rîndul său, este o temă parţială a temei Language, care coincide cu titlul lucrării. în felul acesta, cartea lui Bloomfield se compune dintr-o temă şi o ierarhie de subteme de gradul unu, doi ... Fiecare subtemă, la rîndul ei, poate fi derivată din tema supraordonată. Aceasta are extensiunea mai mare, tema derivată extensiunea mai mică. Schema de-

TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/123

ducţiilor are, în cazul cărţii lui Bloomfield, următoarea formă idealizată : A B C D

A reprezintă hipertema, B—C—D respectiv clasa de teme parţiale de gradul unul, doi şi trei. Această schemă este idea­ lizată, deoarece realitatea enunţului textual nu urmăreşte nicidecum permanent această construcţie ierarhică. Ar fi greşit să corelăm treptele ierarhiei tematice de-a dreptul cu diviziunile carte (A), capitol (B), paragrafe (C) şi aliniate (D), deşi în exemplul dat acest lucru se întîmplă adesea. în cadrul paragrafului 12.2., structura semantică este adesea formată prin opoziţii binare [de tipul: (5) the one constituent — (6) the other constituent]. în afară de aceasta, definiţia de identitate cu „a fi" nu apare arareori [de tipul: propoziţiei (2)]. Ambele aspecte sînt caracteristice pentru tendinţa către o semantică ştiinţifică precisă. în cazul de­ finiţiei terminologice, se urmăreşte obţinerea unui raport de unu la unu între semnul lingvistic şi obiectul denotat. Corelaţia dihotomică a semnelor textuale pe de altă parte sugerează că desemnatele acestora stau într-o relaţie strînsă mtre ele, relaţie explicitată de acest mod de delimitare. Spus altfel: Discursul ştiinţific cere atît o semantică referenţială cît şi una univoc relaţională a componentelor lui. Polisemia şi sinonimia sînt nedorite; în locul lor trece desideratul monosemiei semnelor lingvistice folosite. Ea este cea care garantează, ca în cazul lui Bloomfield, repetarea ex­ presiilor odată definite : de exemplu, taxeme, constituent, finite verb expression etc. Pe de altă parte, anaforicele [such (2), these (4), the one (5), the other (6)] şi conectorii [secondly (7), thus (14)] accentuează coerenţa semantică a expresiilor transproporţionale, şi anume într-un mod atît de explicit, încît receptorul nu poate găsi nici o breşă care să producă o eroare

124/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

comunicativă. în acest sens, textul dat este independent de comunicare şi prin aceasta, invariant. Pe de altă parte, el depinde totuşi de datele subiective ale pragmaticii. El presupune un model de referinţă de tip empiric. Asta înseamnă că toate constatările legate de obiec­ tul „limbă" trebuiesc făcute pe o bază de verificare factică. O astfel de fundamentare o dă corpusul de propoziţii din (3). î n propoziţiile (4) pînă în (14) au loc generalizări inductive cu un grad crescînd de abstractizare şi cu combinaţii tot mai complexe. Dacă ipoteza [(1) —(3)] şi corpusul analizei se dovedesc insuficiente, atunci statutul referenţial sau extensionalitatea enunţului textual este egală cu zero. Constatînd aceasta, noi înşine producem un enunţ metasemantic. Dacă textul parţial citat aici din Bloomfield ocupă o poziţie referenţial-semantică (obiectul: analiza sintactică a construcţiei actor-adion), atunci textul, care a fost conceput aici despre textul parţial al lui Bloomfield, este metareferenţial : enunţul textual despre un enunţ textual, al cărui obiect este, la rîndul său, un enunţ textual (sintactic).
3.4. POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A TEXTULUI „INTEGRATOARE"

Prezentarea de pînă acum a aşezat textul şi textualitatea în dimensiunile semiotice ale sintacticii, pragmaticii şi semanticii. S-a arătat cum obiectul cercetării se modifică odată cu perspectiva de studiu aleasă. O astfel de reducţie a bazei teoriei textului a scos în evidenţă capacităţile şi li­ mitele cunoaşterii diverselor semioze ale textului. Astfel, am constatat că o sintactică nelegată de subiect şi referinţă poate dezvălui doar incomplet individualitatea istoricosocială a unui text. Pe de altă parte, nu există o semantică autonomă, ci această dimensiune semiotică este legată de norma socio-comunicativă a modelului de realitate ca şi de regulile sintactice ale înlănţuirii de semne. Şi, în cele din urmă, există o pragmatică, care, cu toată complexitatea structurii proprii, nu poate renunţa la sintaxa şi semantica semnului. în faţa acestei necesităţi fundamentale a tuturor dimensiunilor semiotice, apare ca inutilă întrebarea care

TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/125

dintre ele poate să le subsumeze pe celelalte, deşi, mai nou, se acordă pragmaticii un loc oarecum prioritar. Mai impor­ tantă însă pare a fi constatarea că abia semioza completă (triadică) a unui semn dezvăluie multitudinea completă a aspectelor sale. Dacă transpunem această concluzie asupra semnului „text" şi asupra ştiinţei lui, subdisciplina semiotică „ştiinţa textului", atunci ajungem la următoarea constatare: ştiinţa textului în sens complet este posibilă doar ca ştiinţă „integratoare" a textului, înţelegînd prin „integrare" o sintetizare a dimensiunilor semiotice în vederea unei semioze complete a textului. Abia o ştiinţă integratoare a textului este în stare să fundamenteze o noţiune semiotică complexă despre text. O astfel de noţiune ar putea să se prezinte astfel: (variantă după Dressler 1970:66): T = nvb-\- d + s a + Sz+ ••• s n + ^ +
nv

^>

unde : T = text, nvb = non-verbal behavior erne, s = sentence şi à — deixis. în această formulă, nvb reprezintă aspectul pragmatic. Sţ + s% pe cel sintactic şi d pe cel semantic. Prin asta nu se spune nimic despre vreo dominare a vreuneia dintre aspecte. Expresie a sintetizărilor semiotice sînt cuvinte compuse ca „pragma-semantic", „pragma-sintactic", sau „semanto-sintactic". în capitolul precedent, metoda lingvistică luase asupra sa sarcina de a analiza obiectul „text" sub aspectul celor trei dimensiuni semiotice. E drept că această metodă este încă insuficient pregătită pentru o astfel de întreprindere, motiv pentru care multe lucruri apar cam bruşte şi nepotri­ vite, dar, de pe poziţia ei teoretică generală, ea ne oferă premisele sesizării mai bune a anumitor probleme legate de obiect (de exemplu, înlănţuirea de semne, tematizări) decît e posibil cu alte metode. în felul acesta, au putut fi articulate cu oarecare claritate diverse aspecte textologice. în alte cazuri, tentativele lingvisticii textului s-au dovedit insufi­ cient de adecvate obiectului. Motivul îl putem găsi, de pildă, în gradul de generalizare ridicat al elaborării teoriei lingvis­ tice, formulată în „regulile" uneia sau a mai multor gramatici ale textului, generalizare care atinge numai pînă la un anu-

126/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

mit punct individualitatea concretă a textului. La rîndul său, acest fapt se explică şi prin aceea că instrumentariul de analiză al lingvisticii textului abia dacă permite interpreta­ rea unor texte mai extinse (de exemplu, romane), cel mult doar dacă o face cu preţul renunţării la sarcinile unui sistem categorial lingvistic propriu-zis. Acest lucru, din nou, este determinat de faptul că mai ales domeniul pragmaticii trebuie să ţină cont de un complex de factori atît de variat, încît competenţa lingvisticii este cu mult depăşită. în acest punct se dezvăluie o sferă de întrebări, care presupune folo­ sirea unor noi metode (de exemplu, sociologice, psihologice). Ne putem imagina, de pildă, o corelare între lingvistică şi sociologie în dimensiunea semiotică a pragmaticii, ceea ce am putea numi atunci „sociolingvistică pragmatică" („prag­ matische Soziolinguistik"). Posibil ar fi însă şi să legăm în­ tre ele nu numai două metode, ci şi două dimensiuni semio­ tice; un exemplu ar fi legarea sintacticii lingvistice cu prag­ matica psihologică în lucrarea lui E. A. Armstrong Shake­ speare s Imagination (Lincoln, 1963 [1946]), unde modul conexiunilor lingvistice este prezentat ca expresie a psihogenezei procesului creator la Shakespeare. Din observaţii ca cele de mai sus tragem concluzia că regula de procedură a unei ştiinţe a textului „integratoare" are, în principiu, două nivele de sinteză: Primul nivel al sintezei: corelarea diverselor dimensiuni semiotice în scopul obţinerii unei semioze complexe a textului, de exemplu : sintactica lingvistică (sociologică, psihologică) şi/sau semantica lingvistică (sociologică, psihologică) şi/sau pragmatica lingvistică (sociologică, psihologică) în diverse relaţii de dominare (cf. 3). Al doilea nivel al sintezei: corelarea diverselor metode cu scopul obţinerii unei metodizări complexe a textului a) în cadrul unei singure dimensiuni semiotice, de exemplu: pragmatica lingvistică şi pragmatica sociologică

TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/127

b) în cadrul mai multor dimensiuni semiotice, de exemplu: semantica lingvistică şi pragmatica psihologică. Nu avem intenţia să exersăm aici diferite posibilităţi de combinare pe primul sau al doilea nivel de sinteză. Este foarte probabil sa existe numeroase posibilităţi. Sarcina unei teorii a textului „integratoare" este de a verifica aceste combinaţii sub aspectul condiţiilor constituirii lor. Prin aceasta s-ar aduce o contribuţie la fundamentarea ştiinţifică a „interpre­ tării sintetice" („synthetisches Interpretieren" — Hermand 1969). Ştiinţa astfel fondată am numit-o ştiinţă a textului, pentru că ea consideră ca domeniu al ei, în principiu, toate textele. Condiţia minimă pentru „text" este mediul limbă, fie ea scrisă sau vorbită. O limitare la forma scrisă aşa cum o propune P. Ricoeur (1970:11 181): „Appelons texte tout discours fixé par l'écriture" nu mai poate fi azi acceptată (cf., printre alţii, Fries, C. C. 1967, Harweg, 1968 a, 1971, Sitta, 1973). O întrebare ce se leagă de această consta­ tare şi care a fost pusă de mai multe ori pînă acum este dacă semnele non-lingvistice pot fi tratate ca texte. Semiotica generală pledează pentru o astfel de procedură (Eco 1972). G. Wien old (1971) vorbeşte pragmatic de „texte plurimediale" („plurimediale Texte") şi atrage atenţia asupra rele­ vanţei „prelucrării textului" („Textverarbeitung") înţelegînd prin aceasta, printre altele, transpunerea „textelor" de un anumit tip de semne în texte de alt tip de semne. Pentru o astfel de procedură este absolut necesară îndepli­ nirea a trei cerinţe; mai întîi: să nu existe nelămuriri asupra constituţiei semiotice a respectivelor semne ce generează textul; apoi: să existe claritate asupra statutului „textualităţii" produse prin aceste semne; şi în cele din urmă: să fie elucidate condiţiile unor posibile comutări ale claselor de semne. Toate aceste puncte ar trebui integrate într-un al treilea nivel de sinteză al ştiinţei textului, unde să fie reflectată coocurenţa textelor şi subtextelor verbale şi non­ verbale.

.

-

.

-

128/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

3.4.1. Analiză de text: Două versiuni ale unei povestiri ilustrate verbalizate Sursa: Peter Hawkins, în B . Bernstein, Class, Codes, and Control, Londra 1971, p . 194 (trad. germ, de G. Hobelitz: Studien zur sprachlichen Sozialisation, Düsseldorf, 1971) Situaţia: Nişte copii primesc o serie de 4 imagini, care reprezintă o suită de evenimente. Ei sînt puşi să transpună povestea în cuvinte. Prima . imagine reprezintă nişte băieţi, care joacă fotbal ; în cea de a doua, o minge zboară prin fereastra unei case ; cea de a treia arată o femeie, care se uită afară pe fereastră şi un bărbat, care face un gest de ameninţare ; în cea de a p a t r a imagine, copiii o şterg. Doi copii, A şi B, concep fiecare altă poveste pe marginea acestor imagini. I a t ă cele două texte ( TI şi T2 ) : (TI) Three boys are playing football and one boy kicks the ball and it goes through the window the ball breaks the window and the boys are look­ ing a t it and a man comes out and shouts at them because they've broken the window so they run away and then that lady looks out of her window and she tells the boys off. (T2) They're playing football and he kicks it and it goes through there it breaks the window and they're looking at it and he comes out and shouts a t them because they've broken it so they run away and then she looks out and she tells them off."

Pe baza comparaţiei între cele două texte vom încerca să evidenţiem unele aspecte posibile ale unei ştiinţe a textului „integratoare". Spre orientare, vom folosi nivelele de sinteză schiţate mai sus. Nivelul de sinteză 1 : Dacă luăm lingvistica drept punct de pornire metodic unitar, atunci, pentru comparaţia textelor pe baza fiecărei dimensiuni semiotice, rezultă mai întîi următoarele constatări izolate:
a ) în domeniul sintacticii: T I şi T2 sînt formate mai ales din propoziţii principale înşiruite paratactic (excepţie: o hipotaxă cauzală). T I şi T2 diferă prin aceea că T I este „emic", T2 „etic". Aceasta înseamnă: in T I informaţiile noi sînt semnalate, de regulă, prin apelative, numerale (car­ dinale), articole nehotărîte şi articole zero (excepţie fac prima apariţie a lui the window şi pronumele demonstrativ în that lady) ; abia apoi apar pro-

TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/129

formele, care reiau informaţia cunoscută. Dimpotrivă, T2 este format mai ales din pronume, care înlocuiesc informaţia extratextuală ; textul ne tri­ mite dincolo de limitele lui. b ) în domeniul pragmaticii: T I conţine mai ales mijloace de referinţă independente de situaţie, T2 însă din cele dependente de situaţie. Aceasta, înseamnă că T 1 poate fi înţeles şi fără context situational, în t i m p ce p e n t r u Ţ2 acest lucru nu e valabil. Bernstein (1975: 195) caracterizează emiţător« "lui T I şi T2 astfel: "The first child takes very little for granted, whereas the second child takes a great deal for granted. Thus for the first child the task was seen as a context in which his meanings were required to be made explicit, whereas the task for the second child was not seen as a task which, required such explication of meaning".' 3 c ) în domeniul semanticii : T I şi T2 sînt mostre pentru „prelucrarea de t e x t " : transpunerea unei suite de semne vizuale într-o suită verbală. Ambele tipuri de semne posedă aceleaşi obiecte de referinţă şi ar fi tentant să comparăm rezultatele fiecărei denotaţii. Dar aceasta nu face obiectul discuţiei noastre. El trebuie să fie doar o comparaţie din perspectiva seman­ ticii textului între T 1 şi T2. Aici se observă că T 1 are o structură denotativă mai explicită, în timp ce T2 necesită o determinare cu ajutorul structurii imaginilor date situativ.

Pînă aici ajunge semioza sintactică, pragmatică şi seman­ tică izolată a textului, în măsura în care ea este valabilă. O semioză sintetică a textului uneşte dimensiunile disparate cam în felul următor: Prima sinteză: semantică — pragmatică. Obiective: Trebuie stabilit ce relaţie există între reali­ zarea denotativă a lui TI respectiv T2 şi capacităţile comu­ nicative („potenţialul ilocutiv", „Illokutionspotential") ale respectivilor producători de text. A doua sinteză: sintactică — semantică Obiective: Trebuie stabilit ce relaţie există între „densi­ tatea" concatenărilor pronominale si claritatea semantică (referinţa) în Ti şi T2. A treia sinteză: pragmatică — semantică — sintactică Obiective: Trebuie stabilit ce relaţie există între depen­ denţa faţă de situaţie, realizarea denotativă şi coreferenţialitatea lui Ti şi T2.

qualities of social structure" 79. dependenţă situaţională redusă şi clari­ tate referenţială. care rezumă aceste constatări atribuind lui R l un cod „elaborat" („elaboriert"). . Bernstein (1971/76 urm. de pildă. Pe de o parte. Nivelul de sinteză 2: Aici nu este vorba atît de o sinteti­ zare a dimensiunilor semiotice cît. ea a ipostaziat în domeniul pragmaticii două tipuri de roluri sociale. din contră. pe cel al membrilor păturii mijlocii (Rl) şi pe cel al membrilor păturilor de jos (R2) şi a atribuit fiecăruia moduri compor­ tamentale sociale diferite. dependenţă situaţională mare şi deter­ minare referenţial-semantică insuficientă. Expe­ rimentul are caracter pragmatic pentru orice manifestare de metodă textuală sintetică. şcoala cercetării barierelor lingvistice („Sprachbar­ rieren" — Bernstein 1971. Astfel. Dacă corelăm prag­ matica sociologică cu sintactica lingvistică. ea a legat pe R l şi R2 de anumite moduri de a utiliza limba. de una a meto­ delor ştiinţifice. iar T2 de la R2. Pe de altă parte. Niepold 1970). Nici chiar dubiile (îndreptăţite) legate de succesul cercetării socio-lingvistice a lui Bernstein nu schimbă cele spuse. Ceva de genul acesta a încercat. R l s-ar lega de TI şi R2 de T2.130/ŞTIINTŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Posibilităţile de combinare ar putea fi înmulţite foarte uşor conform schemei prezentate în capitolul 3. în mod ciudat. spune în legătură cu aceasta: „These codes them­ selves are functions of a particular form of social relation­ ship or. sprijinindu-se pe cercetări empirice. Oevermann 1971. lingvistica textului a explicitât doar arareori asemenea încercări de semioză textuală „integratoare" Chiar şi Bern­ stein şi adepţii lui o practică prea puţin. mai ales. Sarcina unei ştiinţe a textului „integratoare" de a dezvălui legături funcţionale nu ar putea fi formulată mai limpede. lui R2 unul „restrîns" („res­ tringiert"). următoarele: Relativ la textualizarea unor date (vizuale). se caracteri­ zează prin „etică". vom constata. în anii trecuţi. în legătură cu textele de referinţă T i şi T2 devine uşor imaginabilă o sinteză a metodelor lingvis­ tice şi sociologice. în exemplele noastre.). TI de la R l se caracteri­ zează prin „emică". more generally. pragmatica şi semantica.

„TEXT" ŞI „LITERATURĂ" Dacă textualitatea textelor este obiectul ştiinţei textului. Eco 1972:145-167). ca ştiinţă subor­ donată. în măsura în care ele au însă însuşiri care poartă trăsături ale esteticului. în acest cadru. ele intră în domeniul de analiză al unei ştiinţe a textului mai vaste. cum am arătat mai sus (1. .2). 1972/1939/. Ambele ştiinţe sînt cuprinse. Cu „literaritate" denumim acele trăsături ale textului care deosebesc textele literare de cele non-literare. Acel „prag" formează condiţia unei eventuale literarităţi. în cadrul catego­ rial al semioticii generale. şi anume cea lingvistico-textuală. „Literaritatea" este forma de text specifică esteticului. Morris/Hamilton 1965.. Schmidt. un alt nume pentru aceasta este „poeticitate". Pentru cele ce urmează trebuie să ne mulţumim cu sta­ bilirea unui „prag estetic" („ästhetische Schwelle") cu. o subdisciplina a ştiinţei textului.w I I . Morris. Atîta timp cît ea nu există ca sistem elaborat. ea presupune existenţa celei dintîi. poezia de non-poezie. Bense 1965. atunci literaritatea lor este obiectul ştiinţei literaturii. Plett 1973). Se observă astfel că această categorie (mai întîi lipsită de conţinut) se concretizează diferit îri cadrul diverselor dimen­ siuni semiotice. alături de semnele estetico-acustice şi alte semne estetice. literatura se prezin­ tă doar ca o variantă deosebită a semnelor estetice. Mukafovsky 1970. Spre exemplificarea procedurii alegem me- . J . în conse­ cinţă. 1971. ele sînt obiectul unei ştiinţe a literaturii mai-specifice. printre al­ ţii. în măsura în care textele literare sînt supuse condiţiilor generale ale constituirii textelor.D E LA ŞTIINŢA TEXTULUI LA ŞTIINŢA LITERATURII 0. aju­ torul noţiunii de „deviaţie" („Abweichung") (cf. Aceasta este. Estetica semiotică se află încă la început (cf. S. nu sîntem în stare să întreprindem o definire precisă a esteticii lingvis­ tice. De aceea este necesar ca estetica gene­ rală a semnului să ofere etalonul care să facă posibilă o loca­ lizare şi o analiză adecvată a fenomenelor estetice ale textului.

va fi decisiv modelul lui Morris.4. DIMENSIUNI SEMIOTICE ALE LITERARITĂŢII în articolul său Linguistics and Poetics. pe care îl şi citează. locus on the message for its own sake.3. a pragma­ ticii (relaţia: semn-mînuitor [emiţător. Dacă urmăm acest model. aceasta nu este posibil decît în condiţiile structurării semio­ tice a textului. în final. care prevede o dimensionare a semnului după perspectiva sintacticii (relaţia: semn-semn). Atitu­ dinea legată de emiţător o numeşte emotivă ' (de exemplu. Discuţia o vom încheia cu deschiderea unei perspective spre o ştiinţă a literaturii „integratoare". 356). I. Explicarea lui are loc într-un sistem de deviaţii stilistico-retorice („figuri" — „Figuren"). is the POETIC function of language (1968. 1.1. una pragmatică şi una semantică. do you hear me?" 1 ) şi una metalinguală. expunerea) — această clasificare corespunde modelului de organon a lui Bühler (cf. Jakobson (1968 [1958]) construieşte un model al comunicării lingvis­ tice.2. tre­ buie să prevedem ipotetic trei modalităţi de literaritate : una sintactică. interjecţii). Cu ajutorul ei se elaborează un model de estetică a textului. receptor]) şi a seman­ ticii (relaţia: semn-obiect). „Do you know what I mean?" 2 ). 3 . după cele spuse în 1. în care deosebeşte şase funcţii sau „atitudini". care produce contactul comunicării (de exemplu: „Hello. propoziţii imperative) şi cea legată de realitate referenţială (de exemplu. care tematizează limba însăşi ca obiect (de exemplu.2. 1. ajunge la urmă­ toarea definiţie a poeticului: The set (Einstellung ) towards the MESSAGE as such.132/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT toda lingvistică.2. cea legată de receptori o numeşte conativă (de exemplu. în afară de aceste trei funcţii. R.1). formînd astfel un corespondent la programul întocmit în 1. atunci. mai amin­ teşte funcţia fatică. pe de altă parte. LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII Dacă ştiinţa literaturii urmăreşte să stabilească literaritatea ca obiect pe măsura ei.1. Pentru noi.

.". psihologic.3 şi 1. d) . Ba mai mult. ^ — ' Ştiinţa literaturii— 2. care. astfel că rezultă urmă­ toarea schemă: ___^— 1. în 1. . în cadrul acesteia. Idealul ei este opera de artă lingvistică sau — altfel spus — autonomia esteticului. dar. mai exact: într-o selecţie şi combinaţie deosebită a elementelor lingvistice. despre care vom mai vorbi. psihologic.3. care poate fi considerată ca fiind semioticosintactică sau imanentă textului. (literaritate) ^^^_^^ ^"^3. argumentaţia din cap. d) . constatarea că proiecţia sistemului de operrţiuni din ştiinţa literaturii prezentată este abstractivă. sînt nuanţate diferit.3. este valabilă şi aici. psihologic. esteticul lingvistic constă în adaptarea la mesajul ca atare al textului. . Principiul fundamental este „echivalenţa" („Äquivalenz"). b) sociologic. aşa cum vom vedea. sintactica. 1. prin analogie. . pe cea lingvistică. b) sociologic. Ea accentuează relaţiile interne semnului şi face abstracţie de legăturile referenţiale şi comunicative.LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/ ! 33 şi îl cuprinde în următoarea prezentare schematică (1968:357) REFERENTIAL EMOTIVE POETIC PHATIC METALINGUAL . O privire asupra dimensiunilor semiotice ne ajută să observăm foarte curînd că cele spuse de Jakobson sînt unila­ terale. Ori. Aşa cum s-a arătat.4. . d) . arată că există cel puţin trei concepte semiotice despre literatură. mai alege şi o anumită metodă. CON ATI VE Prin urmare. pragmatic: a) c) lingvistic. în funcţie de metoda aleasă. în . El nu numai că se decide pentru o anumită dimensiune semiotică. b) sociologic. în felul acesta. se pun bazele unei noţiuni de poeticitate. . această concepţie lingvistică despre literaritate permite doar una din posibilităţile deschise de această metodă. semantic: a) ç) lingvistic. . sintactic: a) c) lingvistic.

Iar un model retoric clădit pe opoziţia dintre norma lingvis­ tică cotidiană şi cea artificială poartă fără doar şi poate tră­ sături lingvistice. relaţia structurală externă a fost descrisă în felul următor: la. Găsirea răspunsului este însă condiţionată de o analiză a noţiunii de „deviaţie" în sine. Astfel.134/ŞTI1NŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT sensul că arată izolat dimensiunile semiotice şi metodele ştiinţifice. ca opoziţie între limbajul artei şi cel cotidian. ca opoziţie între referinţa la eu şi referinţa la obiect. ci poa­ te fi înţeleasă doar pe fundalul unor fenomene lingvistice non-deviante (relaţia structurală externă) . la noţiunea expresivă despre literatură.. adică nu este autonomă. relevanţa abstractivă prezintă avantajul de a pune mai bine în prim plan perspectivele fundamentale ale literarităţii. ne putem imagina . 2) are caracter sistematic. în permanenta structurare a mimesis-ului şi în sistemul figurilor retorice. Dar au fost arătate şi posibilităţi structurale interne ale normei estetice. Ambele relaţii structurale garantează caracterul norma­ tiv al deviaţiei estetice. la cea receptivă. ci şi în funcţie de abordarea metodică. Dip punct de vedere teoretic. care se bazează pe aşa-numita clauză de breaslă („Ständeklausel") face parte din domeniul unei semantici definite sociologic. ca opoziţie între fic­ ţiune şi realitate. Ca trăsătură a esteticităţii. chiar dacă în practică nu este ^neapărat plauzibil. I. O teorie mimetică. în timp ce abia o ştiinţă a literaturii „integratoare" dezvăluie toată multitudinea de activităţi ştiinţifice posibile în domeniul obiectului „literatură".I. noţiunea mimetică despre literatură. în cap. de exemplu. la cea retorică. adică nu este înţeleasă arbitrar ca orice abatere din text. ca şi mai-nainte.I. De aici se observă clar cum concepţia despre literaritate se modifică nu numai după o dimensiune semiotică. ci are o structură intestină (relaţia structurală internă). printre altele. Ele sînt prezente explicit sau implicit în toate definiţiile literarităţii existente. ca opoziţie între efectul emoţional şi raţional. Dar. tex­ tului. Pentru determinarea ştiinţifică a literarităţii este decisiv răspunsul la întrebarea. cum este înţeleasă „deviaţia" ca differentia specifica estetică în diversele dimensiuni ale. ea are următoarele însuşiri fundamentale: 1) are un caracter referenţial.

în primul rînd. este vorba de problema deosebit de dificilă a referenţialităţii.. a prezentat variantele posibile ale dimensici arii semiotice a textualităţii cu ajutorul lingvisticii. în felul acesta.1. Dimpotrivă. începem cu expunerea problemelor care rezultă din definirea relaţiilor structurale externe. Pe de altă parte. Şi nu este un caz izolat: ne-o arată publicaţiile existente la obiect.. în cazul semanticii. Cap. van de Velde 1969). Cauza trebuie că se află în complexitatea extraordinară a acestor dimensiuni semio­ tice. psihologice . există un număr mare de lucrări premergătoare general teoretice la această temă.4).1. I.. Ce poate fi deci mai tentant decît să continuăm această încercare şi în această a doua parte a discuţiei noastre. spus mai concret: în cazul pragmaticii. la formele deviaţiilor dintre formt le .) sînt atît de complexe şi de dependente de anumite premise. Doar arareori lingvis­ tica a îndrăznit să încerce o definire pragmatică sau semantică a fenomenelor lingvistico-estetice. atîtea încît se poate vorbi de „lingvisticizarea cerce­ tării literare" („Linguistisierung der Literaturforschung"Piirainen 1969. autorul unei încercări de definire lingvis­ tică a literarităţii citate în I I . meteda literar-lingvistică are deja un precursor istoric: sistemul de clasificare al figurilor de stil retorice (cf. Pe de altă parte. perspectiva sintactico-semiotică se poate limita. se mărgineşte la dimensiu­ nea sintactică a semnului. ne aflăm în posesia unei multitudini de re­ flexii teoretice. cf.1. 1.3. 1. PREMISE TEORETICE PENTRU O DEFINIŢIE A LITERARITĂŢII LINGVISTICĂ Roman Jakobson.LITERARIÏAÏE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/135 că în cadrul diverselor dimensiuni semiotice fiecare metodă produce o variantă distinctă a literarităţii. 1. Celelalte modele (sociologice.2. forţînd lingvis­ tica să constituie şi un model estetic al textului. încît discutarea lor în legătură cu problema literarităţii ar necesita fiecare în parte un tratat propriu. cît şi la cele interne ale normelor lingvistice de estetică lingvistică. care se referă atît la relaţiile structurale exter­ ne. este vorba de multitudinea factorilor extralingvistici.

subiectivitatea. Scopul acestor patru tipuri de reducţii este să desfiinţeze determinarea istorică. sta­ bilitate. Aici însă trebuie să intervină critica unui astfel de procedeu lingvistic. în locul subiecti­ vităţii unui autor (receptor) al textelor literare. apare cons­ trucţia idealistă a unei „competenţe poetice" (Bierwisch 1969) . 4) eliminarea limbajului natural din terminologia ştiin­ ţifică. care trebuie verificate pe date literare empirice. analiza lingvistică a literaturii a aplicat totodată şi următoarele restricţii: 1) eliminarea producătorului (respectiv a receptorului ) textului: Dimensiunea pragmatică cu structura ei complexă de condiţionări este astfel scoasă din circuit. în locul ei trece descrierea sincronică a stărilor literare a textelor. respectiv proiectul unor ipoteze de cunoaştere atemporală (acronă). variabilitatea şi na­ ţionalitatea din căile cunoaşterii ştiinţifice şi să asigure ana­ lizei lingvistice à literaturii un maxim de generalitate. Se renunţă la folosirea limbajului cotidian din cauza preciziei lui reduse (exemplu : polisemia) .136/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT şi conexiunile semnelor. 2) eliminarea referentului textului: Dimensiunea semantică ca bază de constituire a realită­ ţii de referinţă pentru enunţurile literare este astfel înlătu­ rată. verificabilitate şi predictibilitate a rezultatelor. în locul preocupărilor pentru conţinutul de adevăr şi ficţiune al textelor literare (semantica referenţială) apar ace­ lea legate de structura conţinutului internă textului (seman­ tica relaţională). locul lui îl ia un inventar de simboluri non-lingvistice (matematico-logice) (exemplu: logica predicatelor). Procedînd. de cele mai multe ori în felul acesta. Aceasta nu pune sub sub semnul întrebării doar posibilitatea de principiu a . Re­ zultatul urmează a fi o ştiinţă a literaturii „obiectivă" — în sensul unei relaţii pure cu obiectul — 0 ştiinţă lipsită de „defectele" precursoarelor ei. 3) eliminarea diacroniei textului: Dimensionarea istorică (diacronică) a literaturii este înlă­ turată ca urmare a reducţiilor de la 1) şi 2) . pînă acum.

Fowler [ed.] (1966). Baza formulării sînt semnele lingvistice şi modalităţile lor de le­ gare (cf.] ( 1970).] (1972).] (1972). Dar înainte de a discuta aceste obiecţii. [ed. Complexă şi preţioasă este lucrarea vastă a lui Ihwe ( 1972). vrem să descriem tentativele unei lingvistici semiotico-sintactiçe de a fixa structura relaţională externă a normei lingvistico-estetice. Chatman/Levin [ed. Leech (1969).3.) Ele reprezintă.LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/137 unui astfel de reducţionism. găsim la Uitti (1969). Blumensath [ed. cum ar fi cele editate de Davie et al. în mare parte uşor accesibile în volume colective. Multe dintre monografiile şi volumele colective susnumite conţin anexe bibliografice.] (1969/1965/). trebuie deci con­ turată forma backgrounding-ulai. în mod curent p o t fi găsite contribuţii la o poetică lingvistică în revistele de specialitate Poetics 1 (1971 urm. în parte îndreptăţite.] (1971/1972]). înainte de a dezbate acest foregrounding. dar şi în aproape toate celelalte publicaţii lingvistice. care fac trimiteri la alte publicaţii.] (1972).] (1971). dar nici nu este posibil să oferim aici o privire de ansamblu atotcuprinzătoare asupra bibliografiei existente în dezbaterea lingvistică a problemei literarităţii. caracterul referenţial al normei deviaţiei constă în faptul că esteticitatea ca foregrounding lingvistic (termenul este traducerea englezească pentru actualisace a lui Mukafovsky [1964]) se deosebeşte de fundalul unei norme non-estetice.1.] (1968/1960/). Chatman [ed. I. ci şi valabilitatea nelimitată a scopurilor urmărite de analiză. Pentru discutarea problemei.] (1964).o normă standard: vorbirea .] (1967). Kreuzer/Gunzenhäuser [ed. vrem să mai amintim că. 1. Kachru/ Stahlke [ed. Greimas [ed.). Freemann [ed. Delas/Filliolet (1973) şi la Sanders (1973).2. şi Iwhe [ed. Nici nu intenţionăm. „Backgrounding"-ul non-estetic Acesta este formulat într-o gramatică a textului. Garvin [ed.). Vom face doar unele trimiteri. Deosebit de importante pentru această tematică sînt numeroasesele articole şi referate. Fowler (1971).) şi LiLi (1971 urm. Sebeok [éd. Poétique 1 (1971 urm. Chapman (1973). Mono­ grafii introductive cu luări de poziţie critice. î n afară de acestea.] (1961).

Sanders 1973: 38 — 49). evi­ dent. Reprezintă oare aceste subcoduri diastratice respectiv diatopice. Să însemne asta oare că e valabilă regula că foregrounding-u\ poetic creşte proporţional cu modul de exis­ tenţă al normei cotidiene? în al doilea rînd (b). se extinde conceptul de textualitate şi asupra textelor constituite oralMai apoi (c). nu trebuie să pier­ dem din vedere că descoperirea unei norme cotidiene sincrone este dificilă atîta timp cît. aşa cum s-a întîmplat mai sus (I. prin aceasta se înţelege o formă a limbii. O astfel de definiţie foarte generală nu este. arhaisme şi neologisme. Apar alăturate elemente pe cale de dispari­ ţie şi elemente noi. atunci cînd apar amestecate cu limbajul de comunicare general. lipsită de neajunsuri. fenomenul determinant comunicativ al „variante­ lor funcţionale" sau al categoriilor de stil şi tonalitate pune sub semnul întrebării ipoteza unui limbaj cotidian structurat unitar. deja o deviaţie estetică sau pot să funcţioneze ele însele ca backgrounding? Aceeaşi întrebare se poate pune(d) în legă­ tură cu folosirea expresiilor şi citatelor în iimbi străine. Problematica. merită atenţie şi faptul că limbajul cotidian admite variante sociale şi regionale: dialectele. dacă trebuie să formeze baza backgrounding-uhii non-estetic. trebuie să ne gîndim la faptul că limbajul cotidian are o variantă orală şi una scrisă (cf. care este acceptată ca mijloc general de comunicare de către cea mai mare parte a membri­ lor unei comunităţi lingvistice. Apoi (e)." (Hartmann 1964: 128—134). Prin aceasta se înţelege acel limbaj „care. dacă. utilizat fără intenţii suplimentare.). fără a se p u t e a . în fiecare clipă. Dar se dovedeşte că (a) în unele comunităţi lingvistice o astfel de normă comunicativă nu există de loc sau e reprezentată foarte slab (de exemplu.3. în indiană). în cele clin urmă (f). formal. se amestecă diverse stări lingvistice.138/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT cotidiană. consultative si causal. Paleta oferită de Joos (1962) cuprinde o gamă de variante ce include frozen (printable). Care din ele să fie oare fundalul deviaţiei? Decizia ar trebui luată aici diferen­ ţiat. Dificultatea constă în precizarea conţi­ nutului noţiunii de limbaj cotidian. De regulă. intimate şi. serveşte fără nici o restricţie sau normare scopului «banal» al contactului interuman şi al acţiunilor lingvistice în relaţiile umane.

. Nici soluţia oferită de pragmatica lingvis­ tică prin criteriul unei „norme subiective de espectaţie" („Erwartungsnorm" — Carstensen 1970:260) nu este complet neproblematică. Nici recurgerea la cîte un text izolat (cf. căci atît selecţia vorbitorilor care constituie norma cît şi problema alegerii metodei (statistica?) provoacă dificultăţi.2. "Forcgrounding"-ul estetic La încercarea formulării unei definiţii a normei de este­ tică textuală apare problema modalităţii de referinţă la norma non-estetică. drept o mă­ rime auxiliară. deoarece ■nu este limpede cum trebuie corelată gramatica textului respectiv cu gramaticile tuturor celorlaltor texte (cf. ne putem imagina trei posibilităţi: 1) limbajul poetic formează o subclasă (dialect) a limbajului comun .." (Sanders 1973:31). fără idiolecte. După aceste observaţii apare mai mult decît problema­ tică descoperirea unei norme unitare de limbaj cotidian ca backgrounding nepoetic. In principiu. Chiar şi numai descrierea sincronă a unei astfel de norme presupune o comunitate lingvistică omogenă. In cele din urmă. fără diferenţe regionale şi sociale. Rămîne doar propunerea pe care au făcut-o pînă acum majoritatea reprezentanţilor unei stilistici a deviaţiilor: „Ea înţelege nivelul normalului. fără variante ale referinţei situative. Hen­ dricks 1969: 1—5). 1. Thome 1965) nu oferă o rezolvare a dificultăţii. fără diferenţe de vîrstă. fără influenţe străine. în accepţiunea pur lingvistico-gramaticală nu în cea stilistică. în cele ce urmează. definiţia stilului ca „abatere de la normă" („Abweichung von der Norm") se dovedeşte a fi o construcţie destinată explicării lingvistice a limbajului poetic. vrem să observăm problemele şi posibili­ tăţile oferite de o astfel de concepţie. Cu atît mai dificilă ar fi prezentarea perspectivei diacronice. care să servească doar explicitării anumitor neregularităţi la nivelul literar. 3) el se prezintă ca posibilitate superioară . 2) el este un limbaj special cu un sistem de reguli proprii.2.LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/139 face o distincţie precisă — această concluzie au formulat-o Tînianov şi Jakobson deja în 1928 (1966:75).

pe care le vom expune aici cu avantajele şi dezavantajele lor. Cea de a doua de­ finiţie oferă. acest lucru nu-1 pot modifica nici formalizările nici cuantificările lingvisticii. Steube 1966. .. în cele ce urmează. în problema valorii (cf. nu vom mai ţine cont de ea. care răstoarnă raportul dintre foregrounding şi backgrounding. Disputa în jurul „adevăratului" criteriu se naşte prin faptul că ambele prezintă atît soluţii cît şi probleme. prima formulare exprimă tocmai acest caracter referenţial al ambelor variante de limbaj. mai multe grade ale poeticităţii (cf. „sekundäres modellbildendes System" — Lotman 1972). Ultima definiţie. Acestea nu pri­ vesc doar un singur nivel lingvistic ci pe toate: fonologie. 1970. Specificul acestei relaţii este prins adecvat în termeni ca „gramatica secundară poetică" sau „sistem secundar modelator" („poetische Sekundär-grammatik" . înţelegînd limbajul cotidian ca „abatere de la limbajul total" (Coşeriu ■ 1971: 185) de la bun început nu poate să atingă o precizare pozitivă a esteticităţii lingvistice. calităţile valorice sînt expuse ca ipoteze sintacticosemiotice. Există mai multe criterii.HO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT de actualizare a limbii. Deoarece există mai multe grade ale abaterii gra­ maticale (Lieb. Din multitudinea propunerilor se cristalizează patru concep­ te. Lewandowski 1973:238-240). motiv pentru care. Ea descrie limbajul poetic ca pe un sistem de semne subor­ donat limbajului cotidian şi totodată conexiunile semnelor acestui sistem. Norma estetică este o normă a valorii. sectorului literar o indeperdenţa bine delimitată. în schimb. prin analogie. ne putem imagina. Müller-Seidel. SchulteSasse. rupe orice legătură între limbajul estetic şi cel non-estetic. adică o abatere de la regulă prin nerespectarea normei gramaticii limbajului standard. calităţile valorice sînt descoperite prin analize de text. prin conceptul ei de counter-grammar (Wellek). 1968. două calitative şi două cantitative. ce-i drept. dar. Deosebirea dintre procedeele lingvisticii şi cele ale teoriei literaturii tradiţionale. 1) Deviaţia estetică = non-gra-maticalitate. Criteriul de baza al unui astfel de sistem este însă încă mult disputat. iar fixarea concretă la unul din ele reprezintă deja un act evaluativ. constă în faptul că într-un caz. Strelka). Burger 1973). în celălalt caz.

printre altele. principiul echivalenţei (cf. Posner 1971). (c) Dacă se postu­ lează o normă statistică a valorii. un fext este cu atît mai literar. Jakobson. atunci putem vorbi de „convergenţă" {„Konvergenz"-cf. un text trebuie să prezinte atît fenomene gramaticale cît şi agramaticale (după Jakobson. (b) Nongramaticalitatea la nivelul sintactico-semiotic nu este nici­ decum singura normă a literarităţii . Riffaterre 1973:56—58). J.LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/Hl morfologie. aceasta înseamnă: elemente lingvistice echivalente pot să intervină unul pentru altul într-o anumită poziţie structu­ rală (echivalenţă verticală). trei obiecţii : {a) nu orice non-gramaticalitate este estetică. defineşte cu ajutorul ei noţiunea de „func­ ţie poetică" : The poetic function projects the principle of equivalence from t h e axis of selection into the axis of combination 4 . Jakobson expune acest principiu pe exemplul relaţiei de echivalenţă fonologică . „analogie" (cf. (1968: 358). „co­ respondenţă". constînd în aceea că structuri echivalente se suprapun regulilor grâmaticalităţii limbajului cotidian. semantică. 1968). Cel mai înalt grad de literaritate l-ar prezenta un text ce constă numai din abateri. pentru că atunci produsele lingvistice aberante de orice fel ar fi literare. Dacă deviaţiile estetice coincid într-un text în acelaşi punct structural. ba mai mult. Kaemmerling. pentru a fi relevant estetic. cu cît prezintă mai multe agramatisme (cf. 2. Prin urmare. Problematica: împotriva interpretării deviaţiei estetice ca abatere gramaticală se pot ridica. Iar axa combinaţiei este identică cu sintagmatica expresiilor. inventatorul aces­ tui tip de deviaţie. „asemănare". adică o abatere ce întă­ reşte regula. grafemică (Schmidt. Un astfel de text nu mai e inteligibil. 1972:77). Axa selecţiei este identică cu paradigmatica expresiilor. aceasta înseamnă: elemente lingvistice echivalente sînt legate între ele în cazul secvenţei textuale liniare (echivalenţă orizontală). Dar aceasta nu s-a acceptat în nici o societate. mai bine: antigramaticale). „concordanţă".) are aceeaşi pretenţie. 2) Deviaţia estetică = echivalenţa. „Echi­ valenţa" poate fi redată prin sinonime ca „repetiţie". „identitate". sintaxă. S.

După Jakobson.H2/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT horrible Harry. Delas/Filliolet 1973. frightful. S. Levin (1962) numeşte acest fel de poetizare coupling. respectiv semantic. terrible. disgusting 5 („paradigmatică"). cercetînd mai ales aranjamentul binar a două sau mai multe elemente echi­ valente fonologie. . unde horrible poate fi schimbat cu expresii ca dreadful. Lotman 1972. cînd se suprapun-mai multe clase de echivalenţe. în afară de clasa de echivalenţe fonologice există şi una morfologică. R. Convergenţa poetică apare atunci. în felul acesta. una semantică şi una grafemică. Reprezentarea grafică a acestor fapte se prezintă abstract astfel (după Wunderlich 1971:134): cxo pofodigrr^i'câ f ' * ] ■Din această prezentare se observă că elementele dintr-o clasă de echivalenţe intră într-un text şi devin părţi ale sec­ venţei de text. în poziţii sintagmatice echivalente. mai ales lucrări fran­ ţuzeşti şi ruseşti (cf. rima apare ca „a coupling in which the phonically equivalent forms occur in positions equivalent with respect to the rhyme-scheme of a poem" 8 (1962:43). una sintactică. în afară de Levin. dar este ales pentru că din combinaţia cu Harry („sintagma­ tică") rezultă „figura fonică" a paranomasiei.

3) Deviaţia estetică = ocurenţă. S. Astfel de ocurenţe se descoperă. deci al general-valabilului)" (Schmidt. 1966a. J a ­ kobson însuşi a demonstrat în diferite articole (1965. 1972) aplicabilitatea principiului descoperit de €l pentru analize de poezii. 1966. termenul desemnînd o apariţie statistic rară a fenomenelor lingvistice. morfologic. pentru ca el să fie considerat poetic. J. pentru că altfel orice asonantă acciden­ tală şi orice paralelism întîmplător ar semnala prezenţa literarităţii. şi Jakobson/Jones 1970). 1968:289). Sub acest aspect. orizontalitatea şi verticalitatea echivalen­ ţei produc tot atît de puţin un sens ca şi non-gramaticalitatea. cu cît conţine mai multe echivalenţe. echivalenţa nu este singurul principiu generator de poeticitate. Problematica: împotriva prezentării deviaţiei estetice ca echivalenţă există următoarele obiecţii: (a) Nu orice echi­ valenţă este estetică. suita „ 0 0 0 0 0". rezultatul este „stilul" unui discurs: "The style. care are elemente absolut identice. La capătul unei astfel de scale de echivalenţe se află un text. într-un text trebuie să apară şi momente de neregularităţi gramaticale. atunci un text este cu atît mai literar. . La baza acestei definiţii se află ideea „că limbajul poeziei este o va­ riantă « ocurentă » caracteristică individual faţă de funda­ mentul oferit de recurenţa lingvistică cotidiană (ca domeniu al obişnuitului. Levin 1962:48 urm).L1TERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/143 1972a) au accentuat relevanţa estetică a echivalenţei. deoarece cu ajutorul lui nu poate fi explicată. Cea mai cunoscută este interpre­ tarea poeziei lui Baudelaire „Les chats" (1968/1962) pe care a făcut-o împreună cu Lévi-Strauss (cf. cuantificînd^ ordinea ierarhică conform cu frecvenţa diferitelor unităţi lingvistice şi probabilitatea trecerii în linearitatea secvenţei de t e x t . al abitualului. un caz de „non-gramaticalitate". Prin urmare. especially as they differ from those of the same features in the language as a whole" 7 (Bloch 1953: 42). de exemplu. sintactic şi semantic. (b) La nivelul sintactico-semiotic. atîta doar că aici efectul capătă numele de „banali­ tate" („Banalität" — cf. (c) Dacă se postulează o măsurătoare valorică statistică.of a discourse is the message carried by frequency distri­ butions and the transitional probabilities. metafora. care este identică grafemic. de exemplu. 1969.

Dolezel/Bailey [ed] 1969. Tot ce este rar. dar e deose­ bit de evidentă în domeniul semanticii (cf. (c) în cele din urmă. analiza atinge aceleaşi fenomene care au fost atinse cu ocazia discutării echivalenţei. dus la extrem. cuvinte nou ela­ borate). dacă statistica ocurenţei se referă la toate hapax legomena (actualizări unice) ce apar într-o limbă ca neologisme. excepţional. Redundanţă există pe toate nivelele lingvistice. Problematica: împotriva normei statistice a ocurenţei vor­ besc următoarele motive: (a) Este imposibil să se indice o limită general valabilă între ceea ce este ocurent/estetic şi ce este non-ocurent/non-estetic. adică o apariţie a feno­ menelor lingvistice frecventă din punct de vedere statistic. în afara tex­ tului.). (b) Pe de altă parte. E a se ocupă de frecvenţa şi distribuţia elementelor ling­ vistice în text. (c)]. în multe cazuri. Koch 1966). conexiuni sintactice neobişnuite etc. Fönagy 1961:215 urm. Este vorba de totalitatea textelor existente sau de texte individuale? în primul caz. unde se notează ocurenţe prezente în fiecare text în parte există posibilitatea ca. în Kreuzer/ Gunzenhäuser [ed] 1969. acelaşi element lingvistic să prezinte o cotă de recu­ renţă mare. O astfel de echivalenţă postulează. cum nu se întîlneşte în limbajul cotidian (cf. atunci apare pericolul să fie înregistrate ocurenţe nepoetice (şi limbajul tehnic cunoaşte. Leed[>d] 1966). In cazul contrar. pentru textele literare. Căci. O astfel de decizie este întot­ deauna subiectivă şi evidenţiază dificultatea de a obiecti­ viza calităţi estetice pe calea cantitativă. un exces de elemente lingvistice (redundanţă). în al doilea prea special. Numeroase lucrări au apărut pe marginea acestei teme (de exemplu. 4) Deviaţia estetică = recurenţă. rezultatul este prea general. normal este non-poetic. tot ce e frecvent..144/ŞTHNŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Prin aceasta se fac referiri la domeniul statisticii stilis­ tice.apare ca poetic. arhaisme. principiul ocurenţei ar însemna că textul cu cel mai înalt grad de poeticitate ar fi unul care ar consta doar din actualizări lingvistice unice. de exemplu. rămîne totuşi neclar la care mulţime de texte anume se referă conceptul de „ocurenţă". Aici este valabil ce s-a spus şi despre non-gramaticalitate [la pct. cu deosebirea că .

care să confirme validitatea uneia sau alteia dintre normele esteticităţii pentru anumite actualizări textuale într-un anumit loc şi la un anumit mo­ ment şi într-o anume societate. (c) în cele din urmă. atunci. opoziţii binare. de fiecare dată. S~a arătat adesea că literatura modernă este caracterizată printr-o orientare spre tipul de deviaţie manierist. care-şi găsesc.LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/145 aici se folosesc procedee de măsurare matematice (cf. ci depinde de decizii premergătoare determinate pragmatic. Ca posibilitate doar. cele clasiciste. după normele echivalenţei şi recurenţei — asta numai pentru a aminti oantiteză construită de E. se pare. Cu alte cuvinte: este necesară o pragmatică literar-estetică (performanţă). este vorba de ipoteze. Lüdtke 1969). (b) Recurenţă extremă înseamnă. banalizarea expresiei textuale. for­ mulăm aici bănuiala că perioadele manieristice din literatură se orientau mai degrabă după principiile non-gramaticalităţii şi ocurenţei. delimitarea între frecvenţa estetică şi raritatea non-estetică a fenomenelor lingvistice este supusă de asemenea unei decizii subiective. ce-i drept. Curtius. fapt prin care se dovedeşte că „obiectivitatea" procedeelor măsurătorii cantitative nu are valabilitate absolută. nonpredictibilităţii şi noutăţii. un oarecare suport în realitatea empirică a literaturii. Primul cuplu se remarcă prin trăsăturile singuralităţii. cu deosebirea că aici este invocată premisa statistică: (a) în cazul recurenţei. e valabilă şi aici problematica expusă sub (c) la ocurenţă. Sklovski 1916) şi înţe­ leg prin aceasta (pragmatic) „deautomatizarea senzaţiei" . Non-gramaticalitatea/ocurenţa şi echivalenţa/recurenţa ca şi concepte teoretice formează. Knauer 1969. în schimb. Fönagy 1961. R. dar cu toate acestea n u se dovedesc a fi principii care să constituie în mod sistematic poeticitatea. după cum ştim deja din cele spuse la echivalenţă. Frumosul literar apare în unicatuL care pune la îndoială ba chiar ignoră norma devenită obiş­ nuinţă a limbajului cotidian. Formaliştii ruşi numesc acest fenomen „alienare" (ostranenie) (cf. Problematica: Obiectivele criticii privesc aceleaşi aspecte care au fost deja discutate la ocurenţă. Dacă privim în ansamblu cele patru concepte de deviaţie lingvistico-estetice prezentate.

). vin de pe opoziţie semiotică.2. Ea izvorăşte din faptul că este pus la îndoială cvatruplul reducţionism lingvistic. Striedter 1971). Hi S j|j! l'jj II li II III SI || II! ||j| Este elocvent faptul că toate criticile aduse acestei concepţii a esteticii lingvistice. toate existînd ca foregrouncling estetic pe fundalul unei norme ipotetice a limbajului cotidian.. prin aceasta se cere ca fiecare analiză a literarităţii să se bazeze pe ştiinţele istorice ermeneutice. stabilirea ocurenţei şi recurentei se face cu argumente statistice. Ele coincid. ci parole" (1967:223). în articolul său despre Limbajul poetic şi practic insistă deja din 1923. în forma în care a fost schiţat mai sus (1. abia repetarea aceluiaşi lucru produce plăcerea estetică.2. Ambele proceduri se pot însă întîlni acolo unde actualizările lingvistice agramate respectiv echivalente din text sînt măsurabile.3. Eichen­ baum 1925. Cu aceasta se afirmă că literatura e o ens singulare. Aceste dubii sînt cel mai pregnant formulate de Hugo Friedrich: „Literatura ca atare nu este langue. în timp ce non-gramaticaliţatea şi echivalenţa sînt scoase în evidenţă pe baza operaţională a unei gramatici. care nu poate fi cuprinsă de regulile generale ale vreunei „gramatici a poeziei" („Grammatik der Poesie" — Jakobson 1969). ci trebuie întotdeauna puse în legătură cu un context de tip comunicativ şi referenţial. pe care trebuie să o numim „pragmatică". în cele din urmă. Critica pragmatică Ia adresa stilisticii deviaţiei îjj! vii} II IU ||I . se vede că premizele celor patru criterii normative enunţate se suprapun în parte. . Cu aceasta se mai spune că aspectele literaturii nu pot fi interpretate ca relaţii semiotico-sintactice izolate. Frumosul literar nu se confundă aici cu singularul. I. Astfel marxistul rus Arvatov. Din contră. în felul acesta. ! II I || | 1 1 ||| | \\ if I H6/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT obţinută prin mijloacele unei „forme îngreunate" (cf. Alte afirmaţii ale teoreticienilor literaturii creează impresia unor variaţii ale acestor puncte de critică. Poziţia opusă (echivalenţă/ recurenţă) este marcată de trăsăturile frecvenţei şi predictibilităţii. de orice nuanţă ar fi. Cele două poziţii contrastante se deosebesc şi prin felul în care sînt argumentate ştiinţific.

1960. în timp ce astfel de tentative pornesc de la o concepţie generativ-transformaţională modificată. Acestea au fost doar cîteva puncte de vedere asupra poeticii lingvistice luate din teoria literaturii. Iar H . Lingvistica a răspuns reproşurilor ştiinţei literaturii. prin urmare. Cel dintîi foloseşte noţiunea de performanţă. M. linguistischen Poetik 1969J. K. el respinge construcţia unei „competenţe poetice" elaborată de Bierwisch (1969). Ase­ mănător procedează şi Ihwe (1970) şi Abraham/Braunmüller (1971). cei din urmă pe cea de acceptabilitate. încercînd să atingă un grad mai mare de adecvare a descrierii în analiza feno­ menelor literare. Katacic. şi-a făcut chiar autocritica. Ingarden. în independenţa sa actuală faţă de forme lingvistice specifice. Doar arareori se ia notă. asupra naturii sociale a limbajului poetic. accentuează că fiinţa literară nu este o însuşire a textului. în astfel de situaţii. într-un articol mai lung (Der metho­ dische Stand einer. la rîndul său. . prin reali­ zarea conţinutului lingvistic. să recepteze un text ca „literatură" (1973:463). se naşte sau nu literatură" (1973:240). deoarece. Riffaterre a construit încă de tim­ puriu. o variantă pragmatică a structuralismului imanent literar într-o serie de publicaţii (1959. repro­ şează lingvisticii că nu poate descrie „realitatea reprezen­ tată oglindită în opera de artă" (1961:7). ea nu poate fi sancţionată decît social" (1971:389).). La toate trebuie remarcat că argu­ mentaţia trece foarte repede de la critica făcută sintacticii lingvistice la o critică a lingvisticii în general. Esteticianul polonez R. din contră. ca să nu mai vorbim de sesizarea posibilităţilor de constituire a literarităţii. Cotitura se produce în concordanţă cu o orientale generală spre teoriile comunicării observabilă mai ales în ultimii ani. încercînd astfel să acopere specificul utilizării literare a limbii. în mod consecvent. de dimensiunea pragmatică şi semantică a lingvisticii. 1964 etc. ba mai mult. ci că depinde doar de receptor. Grabes atrage atenţia asupra faptului că teoriile lingvistice nu dau nici un fel de informaţie asupra a ceea ce îl determină pe cititor să înţeleagă anumite trăsă­ turi ca semne pentru calitatea „literarului" şi..LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/147 în faţa formaliştilor. Baumgärt­ ner atrage atenţia „că noţiunea poeticului poate fi definită doar social. „dacă.

Nu poate rămîne neobservat nici că. Traband 1970: 243—244). Şi în prezentarea noastră am atins deja unele aspecte problematice. Lucrările lor. . In felul acesta componenta receptor este ancorată în concep­ t u l teoretic prin însăşi terminologie. ca structură variabilă potenţială (pattern).2.1. Această poziţie este exemplificată într-o analiză remarcabilă a poeziei lui Baudelaire „Les chats". prezentînd norma de fundal. Weinrich pentru o „ştiinţă comunicativă a literaturii" („kommunikative Literaturwissenschaft" (1971)]. introduce în teoria lingvistică fac­ torul comunicaţie. Acestea.(Jauss. accentuează — printre alţii predecesorii lui Jauss (1967) — mai ales diacronia dialec­ tică a normei literare (Eichenbaum. în felul acesta. Dar o do­ vadă şi mai puternică pentru'această ipoteză o poate cons­ titui atenţia crescîndă ce se acordă. la rîndul lor.. mai nou. se produce o apropiere faţă de teoria şi practica ermeTteuticii ştiinţei literaturii. Concret. numită de •el „context stilistic". ca şi în alte rînduri. Au fost discutate critic mai ales noţiunea de context. corelează în mod ideal impresiile estetice cu trăsă­ turile textului pe care le determină. ca cel al normei espectaţiei (1. Faptul că o astfel de întreprindere nu este tocmai lipsită de probleme se poate dovedi prin aceea că Riffaterre nu a fost întotdeauna accep­ t a t . pentru Rif­ faterre. pe care Riffaterre a efectuat-o voit în contrast cu interpre­ tarea dată aceleiaşi poezii de Jakobson şi Lévi-Strauss. este numit „arhicititor". Weinrich). problema evaluării estetice şi construcţia arhicititorului (cf. Iser. iar „deviaţiile" ca fenomene de surpriză marcate ■contrastiv. Simptomatică pentru acest proces este pledoaria lingvistului şi literatului H . pot forma un context potenţial pentru alte devieri. Mukarovsky). formaliştilor ruşi şi structuraliştilor cehi. Levin 1969: 37—38. Toate aceste eforturi ale lingvisticii dovedesc încercarea de a ieşi din limitarea metodică autoimpusă şi de a deveni •un instrument descriptiv adecvat pentru actualizări textua­ le estetice reale. Aici. care de regulă nu p o t nega influenţa lingvisticii.) ■şi cel al contextului. Receptorul care. mai ales faţă de noua orientare a •ermeneuticii recepţiei.148/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT accesibile acum în limba germană sub titlul Strukturale Stilistik (1973). Hendricks 1969: 10 urm.

aşadar. în faţa acestei extinderi a începuturilor . Striedtér 1971. s-a mai ajuns şi la concluzia că o formalizare extremă. El stabileşte mai întîi că referinţa trebuie tratată ca o categorie la nivelul comunicării nu al lexicului. ci şi de o normă poetică a precursorilor. tra­ dus în vocabularul semioticii. O altă întrebare ce se pune este dacă lingvistica poate să facă faţă reproşului continuu venit de la ştiinţa literaturii de a nu fi aptă să rezolve problemele ficţionalităţii cu mij­ loacele ce-i stau la dispoziţie. pe care ea. Schmidt 1971') constituenţilor textului şi a întregului text face „ca textul să prezinte» lo­ curi libere«. ceea ce are iarăşi ca urmare faptul că reprezintă (pentru receptor) mulţimi de texte polivalente. în felul acesta. Mai mult. a înlocuit-o în procesul „evoluţiei literare". analizei fenomenului de „literaritate". nu înseamnă decît o obiectivizare aparentă. respectiv interpretate de fie­ care receptor altfel" (Schmidt 1972:67). supus unor schimbări continue ale limitelor şi structurii proprii (cf. Dolezel/Kraus 1972.L1TERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/H9 aceasta înseamnă: deviaţia lingvistico-estetică nu se deose­ beşte doar de norma cotidiană sincronă. din motive de principiu. care pot fi conectate la mai multe sisteme de interpretare. „Polifuncţionalitatea" (cf. Prima încercare concretă în această direcţie a fost făcută de S. limbajul poetic devine un fenomen procesual. ce foloseşte inventarul de simboluri ale logicii şi matematicii. Günther 1973). Schmidt (1972). ele sînt situativ abstracte. Aceasta presupune că sînt interpre­ tate parţial (de autor). textele literare nu sînt proiec­ tate pentru situaţii de comunicare anume. o mărime ontologică. între timp. forma specific literară a refe­ rinţei. Privite astfel. Aceasta priveşte atît pe receptorul de text. care nu înlătură problemele ermeneutice fundamentale. ci una socio-comuni' cativă. „Unbestimmtheiten"Iser 1970) care pot fi umplute. s-a arătat cum lingvistica începe să facă mai laxe restricţiile impuse de ea. Ficţionalitate înseamnă. »imprecizii« („Leerstellen". J. Flaker 1973. Cervenka 1973. „Ficţionalitatea" nu este. pre­ zentările lui Erlich 1964. cît şi pe referentul aces­ tuia şi diacronia textului. ca deviaţie de la deviaţie. în pasajele anterioare.

Tischbein. pre­ cizează noţiunea de teorie la Bense ca fiind „o ipoteză.' cu Mukafovsky (1964) ca „unitate în diversitate" (unity in diversity) sau. Schmidt. estetica elaborează „prin­ cipii. ci în forma unei teorii pure" (1965:22). care preia această idee. dar nu cu mijloacele artei. aceasta înseamnă: ea este independentă de persoană. 1. ca concordia discors. Dar aceasta nu înseamnă că fiecare fenomen lingvistic aberant trebuie să fie considerat poetic . J . head of the département9) (cf. . după un vechi principiu estetic. S. dacă se porneşte de la premise şi ţeluri adecvate. Textura astfel formată o putem caracteriza. ce posibilităţi mai eeistă pentru o sintactică estetică a textului. se poate construi o sintac­ tică estetică a textului. time and tide. Bense. spaţiu şi timp. Ceea ce pune expresiilor lingvistice amprenta de „poetic" este mai degrabă „funcţia lor estetică". PERSPECTIVELE UNEI SINTACTICI ESTETICE A TEXTULUI Cu toate dificultăţile descrise. ea are caracterul constan­ ţei aistorice. în sensul că mostra structurală lingvistică exercită asupra recep- . Mann und Maus6) şi: de metafore {de exemplu. care prezintă o oarecare regularitate. Prin aceasta se înţeleg două lucruri. limbajul cotidian este şi el plin de aliteraţii (de exemplu. Dacă concepem o gramatică poe­ tică a deviaţiilor în acest fel.. Cel de-al doilea înţeles al „funcţiei estetice" este orientat spre receptare. a cărei realizare poate fi dovedită numai în analiza diverselor opere de artă" (1971:17). După M. Este vorba de o construcţie teore­ tică. atunci ea nu este altceva decît o ipoteză asupra condiţiilor ce fac posibilă esteticitatea lingvistică. cu atît mai mult cu cît se menţin proble­ mele ridicate în discuţia pe marginea diferitelor criterii ale deviaţiei. în primul ei sens. Ca o astfel de ipoteză. care conţine toate posibilităţile de actualizare a feno­ menelor estetice lingvistice. Stankiewicz 1961:13—14). „func­ ţia estetică" înseamnă că fiecare deviaţie în parte este inte­ grată într-un context de momente structurale interdepen­ dente. ni se pare potrivită întrebarea.150/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT I mărginit-lingvistice cu noi dimensiuni.3..

there is no constant.. mai general şi mai cuprinzător decît fiecare actua­ lizare literară luată separat. cele pentru parole se fac în analize concrete pe text. în orice caz.ITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/151 torului un efect estetic. dacă îl considerăm pe cel de al doilea ca absolut.I. de ce Fowler neglijează această dihotomie şi prin aceasta sensul unor astfel de constante." 10 (in Fowler 1971: 65). Rămîn aşadar criteriul agramaticalităţii şi cel al echi­ valenţei. Această decizie elimină ocurenţa şi recurenţa în sensul descris de noi. figures of speech poetic diction etc. argumentînd toto­ dată şi punctul de vedere propriu: "My point of departure is Saussure's distinction between langue (the language-system) and parole (the particular language-occasion).). atunci ne vor lipsi categoriile descriptive necesare . Projected into the sphere of literature langue becomes «style» (with its subdivisions of genres. . Formulări pentru langue se fac în teoria literaturii (teoria stilului). Bateson se exprimă foarte potrivit. Care din cele patru tipuri de deviaţie estetică poate prelua sarcina unor astfel de constante ? Expunerea noastră trebuie să se raporteze la gramaticalitate nu la statistică. atunci nu putem explica fenomene ca cel al aliteraţiei. which differentiates all membres of the class «literature» from all membres of the class «nonliterature» 11 " (1966:11). Se înţelege deci. Dacă absolutizăm primul criteriu. F. Ambele sensuri luate împreună arată o poziţie pragmasintactică faţă de literaritate. Opoziţia prezentată aici corespunde celei dintre langue/ competenţă şi j6aro/e/performanţă.. al rimei. adică schimbătoare. . or set of constants. «topoi». care nu face să concretizeze decît o parte din el. Vedem în aceasta un punct de plecare pentru un sistem de abateri. B. deşi statistica poate oferi metodei lingvistice un sprijin pre­ ţios. and parole becomes the particular artifact in the context of its original audience . Sistemul este. atunci cînd spune: „. care pune la dispoziţie posibilităţile de generare şi analiză a faptelor estetice lingvistice. în legătură cu aceasta. al paralelis­ mului şi al sinonimiei . Această poziţie este prin natura ei diacronică.

1. . de precursori. Enkvist 1964. toate încercările efectuate în direcţia unei poetici respectiv ştiinţe lingvistice a litera­ turii trebuiesc privite ca tentative ale unei teorii a stilului. o diferenţiere care a fost preluată de Ch. Sînt cunoscute multiplele interpretări date noţiunii de „stil" şi disciplinei ce se ocupă de ea (cf. După cum pu­ tem observa dintr-o privire asupra tradiţiei stilisticii. Apoi. Ea îşi are rădăcini în retorică. din care —ca elocutio— stilistica mai forma o parte încă şi în secolul al XIX-lea. trebuie să privim mai îndea­ proape teorii retorico-stilistice mai vechi şi mai noi. Sanders 1973). mai pot exista şi „deviaţii secundare". inversiune sintac­ tică şi anagramă. vom construi un model de estetică a textului. afereză. Pe aceasta dorim să o explicăm sistematic în cele ce urmează. într-adevăr. în afară de aceasta. Sub acest aspect. de exemplu. Chatman 1967. Singurul relevant aici este sensul dat „formei lingvistice artistice" („künstlerische Sprachform"). ar fi inutil să facem aici o recapitulaţie.1. Aşa ne-o sugerează deja Bierwisch prin deosebirea făcută între „deviaţii de la structura normală făcute conştient" şi „suprapunerea unor structuri se­ cundare peste limbă" (1966:141).152/ŞTIINTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în cazul fenomenelor metaforă. se numeşte „stilistică". semi-rimă). asemenea concordanţe. căutînd să vedem dacă se găsesc acolo suprapuneri cu cele două cri­ terii ale deviaţiei propuse de lingvistică. care. în acest scop. Dar ambele criterii luate împreună fac posibilă o bază cît mai largă în explicarea tuturor variantelor de utilizare poetică a limbii. Bezzel (1970:7). cel de-al doilea din deviaţii ce le întăresc. Aşa trebuie apreciată şi concepţia lui Bateson. Prin astfel de idei ne apropiem de un domeniu al cerce­ tării ştiinţifice. cu ajutorul noilor categorii găsite. 1. Prezentarea ce urmează va demonstra că există. Aşa cum arată dezbaterea din cap. retorica stilului reprezintă baza unei „noţiuni retorice despreliteratură". Din acest motiv. de obicei. cum ar fi prin prezenţa potenţială a unor relaţii de echivalenţa parţială (de exemplu semi-aliteraţie. această accepţiune a stilului ca fiind acelaşi lucru cu arta lingvistică nu este lipsita.4. Ambele tipuri constau din deviaţii: primul tip din deviaţii ce lezează reguli.

ca teorie (rhetorica docens). Dacă. U. cît şi practica (ars oratoria. aici.) şi are astfel. adecvate situaţiei. în sensul unei exprimări pretenţioase estetic. Barthes (1970 a). L. Schwartz/Rycenga (1965). L. M. cu . P . o multitudine de cate­ gorii pentru producerea (şi analiza) unor texte eficace. conform definiţiei antice. W. în acelaşi timp. retorica a creat. Această calitate valorică deosebită formează caracterul artis­ tic (ars) al retoricii. O privire de ansamblu asupra unor lucrări importante ne-o oferă bibliografia lui W. Jens (1971: 432) forma şi funcţia unei discipline care are o tradiţie de aproape două milenii şi jumătate în teorie şi o practică şi mai veche. arta de a vorbi (şi scrie) bine. S. Ea cuprinde atît teoria (ars rhetorica. Posibilităţi în acest sens vom căuta. G. M. RETORICA ŞI STILUL Ce înseamnă „retorică" raportat la texte? După defi­ niţia lui Jens. Howell (1956). C. nu avem intenţia de a face o istorie a acestora este numai pentru că interesul nostru se îndreaptă spre o sistematizare generală a retoricii. acest caracter poate fi formulat şi astfel: retorica este în stare să producă. Atenţie trebuie să se acorde şi următoarelor reader: Howes (1961). Clarke (1968).1. caracter de învăţătură despre artă dar şi despre exercitarea ei". De-a lungul acestei îndelungate istorii. R. făcînd referiri la expunerile anterioare. 2. dovedind moralitate şi dorinţa de a obţine un efect. Jens (1971: 447 — 456). Crane (1937). arta de a vorbij.ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUl/153 2. Linn (1963). ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUI — „Retorica ■ ars bene dicendi deosebită de gramatică. care depăşeşte cali­ tatea gramaticală a simplei corectitudini în vorbire (recte). ea este o anumită calitate valorică (bene). nu există nici o prezentare aprofundată atotcuprinzătoare a istoriei retoricii. o exprimare care îşi poate revendica inte­ resul general. S. La modul general. Baldwin (1928). elocinţa. recte dicendi scieniia — este. W. Dyck (1969). R. J . Crocker/Carmack (1965) şi Schanze (1974). W. în cele ce urmează. De menţionat sînt următoarele lucrări: W. Pînă acum. Astfel descrie W.' Stone (1967). care reflectă oarecum communis opinio. Kroll (1940). Stötzer (1962).

). Deja de timpuriu. Bettinghaus 1967. elocutio. . Kopperschmidt 1973). în general. care azi revin mnemotehnicii şi cinezicii respectiv dicţiei. Chiar şi într-o retorică ca cea â lui Thomas Wilson. proces care îl regăsim şi în terminologia noastră: „noţiunea retorică (adică stilistică) de literatură" (1. în ultimul timp. Frank-Böhringer 1963. cuvînt ce se traduce şi „stil". and Disposicion serueth to place argumentes: Elocucion getteth wordes to set furthe imiencion. Din acest motiv. The Arte of Rhétorique (1553). Prima fază. walkyng afore. această fază s-a desprins din schema celor cinci partes artis şi şi-a cîştigat o oarecare autonomie (cf. Genette 1970). su­ biecte. Cu aceasta este încheiat procesul propriuzis de formare a textului. scopul concret al presuadării este părăsit în favoarea unui exhibi­ ţionism oratoric lipsit de sens. Prin urmare. de cuvîntări orale a făcut însă ca. t h a t reason semeth to bee clad in purple. este cea a găsirii materialului. se poate întîlni o astfel de atitudine : For whereas Imiencion helpeth to finde matter. printre alţii. numită şi invéntio. Ea este urmată de dispositio. textul persuasiv trece prin m a i multe faze de elaborare pînă la a fi definitiv. Faza a a treia. de obicei. retorica trăieşte un feL de renaştere (cf. ne preocupă mai ales faza a treia. bothe bare and naked 12 (85 v).154/ŞTÎINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT ajutorul unei serii de tehnici. structurarea materiei găsite. în această disciplină domină dimensiunea pragmatică a semnului. în cele ce urmează. să mai apară încă două faze: cea a învăţării pe de rost (memoria) şi prezentarea cuvîntării ( actio /prommtiatio ) . Ori. Howell 1956:116—137. în centrul ei se află textul vorbirii persuasive.4. o anume reliefare lingvistică şi pe baza acesteia un anumit efect. După concepţia antică. o reprezintă prelucrarea lingvistică a materia­ lului structurat. elocutio. Una din urmări este că retorica şi stilistica încep să fie considerate unul şi acelaşi lucru. care consemnează toate cele cinci faze. Faptul că retoricienii antici erau preocupaţi.1. ea poate fi înţeleasă ca parte a unui sistem de comunicare ge­ neral sau a unei semiotici interpretate comunicativ. & with suche beautie commendeth the matter. Cea de a doua con­ secinţă este esteticizarea formelor lingvistice retorice .1. tocmai în acest sens.

Criteriul pentru determinarea lor este. care cuprind următoarele subclase: 1. după cum ştim. Autorul. oximoronul) . sînt înţelese ca forme lingvistice cu conţinut poetic. bazate pe operaţii aplicate sensului semnului (relatum). Nu poate . b) figuri semantice.1. una semantică şi una prag­ matică a figurilor retorice. apostrofarea. pe scurt. hiperbola. indicînd ca „bază tipică de interpretare pentru figurile pragmatice relaţia interpretant/adresat". Kop­ perschmidt (1973:170—171) aduce aici o completare. nu mai funda­ mentează şi o categorie separată de figuri pragmatice. Pe baza unei astfel de poziţii fundamentale se poate înţelege de ce categoriile din elocutio. izofonia. atunci devine ima­ ginabilă o dimensiune sintactică. aşa cum o arată cele spuse în 1. 3. o interpretare m a i ales sintactico-semiotică a figurilor de stil retorice. figuri repetitive (aliteraţia. obsecratio (vorbirea implorativă). care foloseşte aceste figuri pentru a analiza com­ binaţiile dintre cuvînt şi imagine în reclamă. abaterea de la limbajul cotidian. Este. el ajunge la următoarea diferenţiere: a) figuri sintactice. figuri transpozitive (apoziţia. repetiţia) . Aici intră. paranteza. Dacă nu pierdem din vedere tota­ litatea posibilităţilor stilistice semiotice. sinecdoca). figuri contrare (antiteza. 3. litota. reversia) . litota) . 0 primă încercare în acest sens a făcut-o Gui Bonsiepe (1968). 2. metafora.1. figuri comparative (climax. care se bazează pe operaţii aplicate formei semnului şi care cuprind următoarele subclase: 1. numite tradiţional „figuri". acele figuri ce poartă numele de „figuri ale orientării spre public" („Figuren der Publikumszugewandtheit" —Lausberg 1960: I. figuri substitutive (metonimia.ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUI/155 De aici nu mai e decît un pas mic pînă la teza lui Jakobson despre caracterul reflexiv al mesajului poetic. paralelismul. 376 urm) şi „figuri apelative" („Appellfiguren" —Plett 1973:63 — 69). printre altele.4. 2. figuri privative (elipsa) . atomizarea. întrebarea retorică şi dialogul fictiv. J.

retoricitàtea)". MODELE RETORICO-STILISTICE PENTRU TEXT Modelele în discuţie provin de la Leech. O astfel de abstracţiune o vom întîlni atunci. dintr-o „ordine de grad infe­ rior (gramaticalitatea)". concluzia — încă neformulată pînă acum — că fi­ gurile retorice tradiţionale permit. cere o „gramatică retorică secundară" („rhetorische Sekun­ därgrammatik") sau mai general „o gramatică generală estetică" („allgemeine ästhetische Grammatik" — 1973:164). exemplul din 1. analog cu postulatele lui Bierwisch (1966. 1969). care gene­ rează. cînd J.2. fie (semantic) o substituţie de sens specifică. însă şi mai importantă este. ba. una semantică şi una pragmatică. Unele modele sintactico-semiotice ale retoricii stilistice urmează să le prezentăm în cele ce urmează. privită din unghiuri semiotice diferite. sisteme care posedă caracter de model. figuri de sens şi tropi.156/ŞTIIMTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT trece neobservat faptul că postularea categoriilor de figuri semiotice trebuie să ducă la o schimbare a schemelor categorizărilor clasice. încă din antichitate.) acest proces este normal. Dacă acceptăm această poziţie funda­ mentală. se pot întîlni două sau trei perspec­ tive semiotice. 2. o interpretare sintactică. din Lüttich.1. împărţirea în figuri formale. atunci fiecare figură retorică în parte reprezintă o structură lingvistică estetică deviantă. pe baza anumitor reguli. O sintactică sau o se­ mantică a metaforei fără luarea în consideraţie a pragma­ ticii este o abstracţiune. în determinarea unei figuri de stil retorice. poate. Figurile retorice sînt organizate pe sisteme. Sarcina lor constă în a deschide perspective unei sistematizări lingvistice a categoriilor de stil retorice şi de a pregăti constituirea unui model propriu. Aceasta se orientează după criteriul „deviaţiei". aşa cum arată experienţa (cf. de exem­ plu. de regulă. fie (prag­ matic) o formă deosebită de expresie/efect. în felul acesta. reprezintă fie (sintactic) o abatere de la contextul de sens. o metaforă. de exemplu. Kop­ perschmidt.2. Quintilian şi de la grupul [i. . o „ordine de grad mai înalt (poeticitatea. cum ar fi.

2) Figura sintagmatică poate fi interpretată ca „pattern superimposed on the background of ordinary linguistic patterning" 15 (1966:146). Sînt numite „paradigmatice" acele unităţi. „Sintagmatic" este pentru el termenul cu care desemnează combinaţia lineară de unităţi lingvistice în text (dimensiunea orizontală). 1) Figura paradigmatică ia naştere printr-un „gap in the established code — a violation of the predictable pattern" 1S (1966:146). Opoziţia dintre selecţia predictibilă şi cea neaşteptată a unităţilor textuale Leech o ilustrează cu ajutorul urmă­ toarei paradigme (1966:142): inches feet yards etc. N. se poate pune în ecuaţie : deviaţie estetică = non-gramaticalitate. Este vorba deci de o deviere ce întăreşte regula . Ca exemple. Este vorba deci de încălcarea unei reguli. care pot fi subs­ tituite între ele într-un anume punct structural al secvenţei de text (dimensiunea verticală). se pune în ecuaţie : deviaţie estetică = — echivalenţă. away Forma lingvistică deviantă farmyards away o găsim la Dylan Thomas. în fiecare dimensiune există un anumit fel de deviaţie (foregrounding). " farmyards DEVIANT ' NORMAI. . 1969) în articolul său Linguistics and the Figures of Rhetoric (1966).1.ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUI/157 2. Leech (1966. Leech întreprinde o împărţire a tuturor categoriilor stilistice în sintagmatice şi paradigmatice. Modelul lui G. Leech numeşte repetiţia cons­ trucţiei verb+obiect în He found his key and opened the door.2.

O prezentare amănunţită o dă autorul în cartea sa A Linguistic Guide to English Poetry (1969). care mai are ecou şi în compendiul neoscolastic al lui Lausberg (1960). Modelul lui Quintilian Noţiunea de „deviaţie" o găsim deja la Quintilian. al reducţiei (dclractio). 2. fonologice. semantice. Ea se numeşte acolo mutatio. Aceste structuri depăşesc norma standard a limbajului cotidian. adiectio 2. istorice şi de registru (1969:36—52).5. thee ) între propoziţia principală şi cea se­ cundară.158/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT şi corespondenţa sintagmatică complexă în vorbele lui Othello I kissed thee ere I killed thee. grafologice. dialec­ tale. 1. Baza sa o formează o quadripartita ratio (Instr. al mutaţiei (transmiţialio) şi al substituţiei (immutatio) elementelor de text. Atît primul cît şi cel de-al doilea tip de figuri pot fi rea­ lizate la toate nivelele lingvistice. b şi c. transmutatio A.38). gramaticale. 17 unde sînt prezente identitatea structurii (S-f-V-f-O) şi a pronumelor (/.z + c + c — c + b + b + d 1. detractio 3. Or. Dacă o considerăm pe aceasta ca o combinaţie a elementelor a. care justifică structuri persuasive prin următoarele criterii: al adjuncţiei (adieclio).2. adică „schimbare" şi formează punctul de plecare pentru un sistem categorial retoricostilistic. paradigma retorică a stilului ia următoarea formă: Norma standard Norma retoricii + a + a + a + a + a + b + b + b + c 4. Acolo prezintă opt tipuri de deviaţii: deviaţii lexi­ cale. precum şi asemănarea fonologică în kissed şi killed. immutatio .2.

suppression. figura cu poziţia modificată a corpului faţă de poziţia de relaxare — aceasta este o prezentare eloc­ ventă a deviaţiei stilistice. premutation şi suppression — adjonction (în această ordine). Une­ le dintre ele au fost deja discutate în această carte. din care fac parte printre alţii J. Klinkenberg. Vorbirea neîm­ podobită este comparată cu poziţia inexpresivă a corpului omenesc relaxat. I. izotopia. primele două tipuri de metabole privesc expresia (semnificantul). posibilitatea subiectivă. Antipodul îl formează unitatea fundamentală a deviaţiei. Principiu stilistic estetic director se numeşte „podoabă" (ornatus).3.1. Dubois. Punctul central în acest model îl formează deviaţia lingvis­ tică (écart linguistique) . metàtaxele ca figuri sintactice şi meta- . numită şi metabolă (mélabole). Drept criteriu secund de organizare apare nivelul articulaţiei. argumente statistice. Ea este actualizată în formă de metaplasme. baza de la care se porneşte se nu­ meşte „treapta zero" (degré zéro). metataxe. preiau schema claselor stilistice a lui Quintilian. 2. cele două din urmă însă conţinutul (semni­ ficatul) semnului lingvistic (cf. aici trebuie făcută o deosebire între figuri orientate primar spre cuvînt (metaplasme. Modelul grupului jx din Lüttich (1970) Acest grup. deşiodepăşesc printr-o sistematizare mai strînsă şi o diferenţiere mai subtilă. metasememe şi metalogisme. scopul său este „plăcerea" (delectatio) receptorului. Pentru acest backgroun­ ding se propun mai multe criterii: intuiţia.ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUI/159 Categoriile claselor retorico-stilistice 1—3.2.2. univocitatea. P . M. categoriile clasei calitative 4. metalogisme) (1974:55). însă. metasememe) şi figuri orientate primar spre pro­ poziţie (metataxe. 308 urm). în timp ce metaplasmele pot fi interpretate ca figuri morfologice (în parte şi fetnologice).1). se numesc „figuri". adjonction. care pornesc de la o deviaţie cantitativă (mai ales în 1—2). Dintre acestea. Edeline. Lausberg 1960: I 250 urm. întocmeşte sistemul unei Rhétorique générale (germ: Allgemeine Rhetorik 1974). ale cărui patru mostre fundamentale. J. se numesc „tropi" {cf.

„implicaţiile psihologice ale acestor aspecte «pragmatice» se opun. 161). primele trei clase de metabole sînt localizate în domeniul sintacticii . . care o apropie de o „retorică generativă". sistem care să ordoneze. care nu sînt prezentate în manualele de retorică clasică. Privite semiotic. Importantă este noţiunea de transformare folosită adesea de autori. respectiv să reducă multitudinea adesea nesistematică a terme­ nilor clasici. de exemplu. semantică şi semn/ referent. pe de o parte. pe moment. pe de altă parte.clasificare deschide perspective spre viitor. clasa a patra are tangenţe cu semantica (refe­ rinţa) semnului. după concepţia autorilor. în acelaşi timp. este încercarea sumară a lui T. la rîndul lor. între altele. deoarece. Mai modernă. stabileşte un sistem de figuri structurat ierarhic format din opoziţii de trăsături binare. ea face posibilă. figuri încă necunoscute pînă acum. Şi. nume­ roasele subclasificări redate doar în parte de tabel (cf. schema subtilă a metaplasmelor la Klinkenberg 1968 şi a metataxelor la Dubois 1969). Acest lucru îl determină. dar care.. Din cele expuse rezultă că accentul principal al cărţii revine relaţiilor structurale ale elementelor codului.-pe care le întocmesc autorii în scopul unei sistematizări mai bune (1970:49) (vezi tabel pag. metalogismele se înscriu în tradiţia figurilor clasice „ale gîndirii". Todorov (1967). ea atrage atenţia asupra posibilităţii de desco­ perire a unor figuri. care face o distincţie între u n grup de anomalii şi unul de „figuri" (în sens restrîns) şi care subdivide ambele grupuri. Ceea ce frapează în acest proces este o înclinaţie puternică spre analiză. Ea poate fi recunoscută şi după acele tabula classificatoria. Ea dă acestei retorici structurale un caracter dinamic. O stilistică relativ tradiţională întocmită pe fundamentul nivelelor lingvistice ne parvine de la Kuznec/Skrebnev 1968 [I960]. urmează să dezvăluie. la rîndul său. Această formă de . Bonheim (1973). sintaxă. după sunet/sens. în cele din u r m ă . H. analizei (1974:44). Numeroase alte încercări de modele retorice pot Ii amintite aici doar în treacăt. Pe baza caracterului ei sistematic. în sensul unei construcţii euristice. o localizare a fiecărei figuri retorice.160/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT sememele ca figuri semantice. Cea de a treia dimensiune semiotică rămîne aproape ne­ tratată.

empru ntnéant 3. Partielle II. in­ sistance. C 1. paradoxe. explénomases particula­ tion. Partielle fixes.1. synérèse Déléation. Complète : Sur la morphologie Sur la logique Aphérèse.1. Simple p: 'fi p. hyperbate . rimes. pléo­ nasme. litote12 Inversion logique. blanchissement Réticence. apocope. antithèse ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A ÏEXTULUl/161 saTTHiiNvxsaas Syllepse.. fable Ironie.2. silence hyperbolique Répétition. méta4.1.1. suspen­ sion. Par inver­ thèse sion Palindrome. diérèse.oo t/3 O i < C/3 Pi C c/3 <! S S W y. comparai­ Ellipse. Quelconque ' gramme. enumeration risantes. SuppressionLangage enfançon. Inversion Oxymore néant Métaphore in ab­ sentia - Euphémisme Allégorie. zeugme. son. polysyndète. Répétitive Redoublement. ana4.2. Adjonction substitution d'af3. Permutation Contrepet. Mélascmèmes ►- C/ C < Sur la syntaxe Synecdoque et an­ tonomase généra­ lisantes. anaco­ luthe Transfert de classe chiasme Métonymie néant Tmèse. verlen SHTT3NNOIXVT3H .3: Négative IV. parataxe praesentia Asémie Parenthèse. as­ sonance. Suppression 1. forgerie.sy­ néant métrie I.2. S / l'fg ■ < -S £ B. archaïsme. affixation. néologie. silence Hyperbole. calembour 3. conca­ Synecdoque et anto­ ténation. antiphrase. Adjonction 2. mot-valise 2. Mc'tataxes SC | | Sur la sémantique | Litote 1 C. épenthèse. allitération.2. para­ bole. Complète Synonymie sans base morphologi­ que. métrique. métaphore in asyndète. paronomase III. Crase syncope. inversion chrono­ logique Prosthèse. archilexie Reprise.

155—'161. în care pot fi localizate multe. Kliukenberg ( 1973). BAZELE CONSTRUCŢIEI UNUI NOU MODEL Discuţia de pînă acum asupra modelelor de figuri retorice a arătat cu claritate dificultăţile unei sistematizări adecvate. în College Composition and Communication H [1963]. în primul caz. în bună parte.2. să poată prezenta complet şi univoc toate aspectele structurii sale iar interrelaţiile lor să le prezinte transparent. în cele ce urmează. Din acest motiv. Christensen în legătură cu o „retorică generativă" (de exemplu. El preia numeroase impulsuri de la modelele prezentate în 2. 2. 16 [1965]. M. deviaţia lingvistică. insufi­ cienţa nomenclaturii tradiţionale se află în mărginirea.■ . în care se discută critic condiţiile construirii modelelor retorice. un model nou trebuie să apeleze atît la inovaţii ter­ minologice cît şi la restricţii. Dar şi mai important este că posibilităţile modelului sînt adesea depăşite de sfera schimbătoare a categoriilor clasice. 162/ŞTI1NŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT mai trebuie amintită o lucrare fundamentală a lui J. ■ " . Deviaţia lingvistică Se dă o secvenţă (combinatorică) semiotico-sintactică a + b + c . în acest sens. pentru ca. în felul acesta. Ambele cu toate subdiviziunile lor formează o reţea de coordonate. 155— 156). Punctele sale de reper sînt: A. Neimpor­ tante în această direcţie sînt însă diversele publicaţii ale lui F . Ele îşi găsesc cauza. şi se vrea o ipoteză lingvistică pe marginea dimensiunii semiotico-sintactice a esteticii limbii. procedează modelul pe care-1 expunem în continuare. B. care nu au decît puţine lucruri comune cu ideile „generative" ale grupului din Lüttich. care coincide cu un sistem gramatical normal pos- . A. în faptul că un model deductiv prezintă numeroase lucruri care nu sînt prinse în terminologia tradiţiei retoricii clasice. în lărgimea extensiunii ei.3. ale lui Bonheim şi ale acestei prezentări. în cel de-al doilea caz. unitatea lingvistică. dacă nu chiar cele mai multe figuri retorice. vom prezenta o structură grosieră a fiecărui punct de vedere în parte.

adjecţie) desemne a+ b+c — a+b+c+d ► 2) subiracţie 3) permutaţie 4) substituţie (reducere. / . se omite. Deviaţia de întărire a regulei în acest caz. în modelul nostru. 1970:119 urm. detracţie) de semne a+ b+ c — a+ b > (transpoziţie. II. Bechert et al. suprimare. sistemul gramatical normal este activat prin alipirea unor semne echivalente: 5) echivalenţa de semne: a + b + c -> a + b + c + a Echivalenţa se realizează în şirul de semne prin repetarea totală sau parţială a unuia sau a mai multor elemente de semn. Acestea pot avea la bază drept criteriu fie deviaţia de abatere de la regulă fie pe cea care întăreşte regula. Tipurile de transformări prezentate aici corespund exact transformărilor cunoscute din gramatica generativ-transformaţională: suprimare.ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUI/163 tulat. (imutaţie) transmutaţie ) de semne a + b + c —>■ a + c + b de semne a+b+c — a+z+c ► Prin faptul că în contextul combinatorie se adaugă.). permutaţie (cf. . î n terminologia gramaticii generativ-transformaţionale. se mută sau înlocuieşte un semn ia naştere de fiecare dată fenomenul esteticităţii sintactice a textului. ele servesc descoperirii posibilităţilor de deviaţie lingvistico-estetică. O modificare estetică a acestei combinaţii semiotice se produce prin transformări. nu se mai respectă sistemul de reguli gramaticale normale: 1) adiţie (inserţie. prin următoarele transformări. Deosebirea constă în aceea că. inserţie. în cazul echi­ valenţei se vorbeşte de recursivitate. substituţie. Deviaţia de abatere de la regulă în cazul ei.

unde descrie forma pură a repetării. Clasele de deviaţie I şi I I permit şi unele subcategorizări. de semne. Această subcategorie cuprinde atît tipul de deviaţie 4) cit şi 5). la semnele picturale (cf. Astfel de segmente vor fi. pentru noi. ba) asemănare totală: identitate (egalitate) de semne: a. subtracţiei. . Unităţile lingvistice La baza fiecărei deviaţii lingvistice se află un anumit segment lingvistic. . Această subcategorie nu este imaginabilă decît pentru relaţia de echivalenţă (5). .164/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în timp ce tipurile de deviere 1) — 4) ating „substanţa" semnului lingvistic.^ = a 2 . Vor urma acum cîteva ilustrări ale acestor subcategorii: a) poziţia semnului aa) Pre-poziţia (poziţie anterioară) la 1) : a + b + c -* d + a + b + c la 2) : a + b + e—► b + c ab) Impoziţia (poziţie la mijloc) la 1) : a + b + c — a + b + d + c ► la 2) : a + b + c — a + c » ac) Post-poziţia (poziţie finală) la 1] : a + b + c -* a + ■ b ' + c + d la 2) : a + b + c ->• a + b b) similaritatea (asemănarea ) semnului Asemănarea dintre două semne poate fi de două feluri: -«. este frecvenţa adiţiei. Una din acestea. Alte subcategorii vor fi discutate abia în legătură cu tipurile de figuri concrete.. pe care nu o vom dezbate aici. în cazul echivalenţei este vorba de o categorie relaţională: două unităţi semiotice intră între ele într-o relaţie. Importante sînt şi poziţia şi gradul de asemănare (similaritate) a semnului transformat [similaritatea mai ales la 4) şi 5)]. B. bb) asemănarea parţială : afinitate (înrudire) de semne : a t S a 2 . de exemplu. de exemplu. articolul lui Bonsiepe 1968 şi al lui Imdahl 1970). Mai trebuie să menţionăm că toate categoriile şi subcategoriile propuse aici sînt aplicabile şi la alte semne în afară de cele lingvistice.

vom mai discuta şi deviaţii de scriere (grafemică) şi de seme (se­ mantică). sunetul. acest lucru este determinat imperios de motive didactice. . metafone) : capitolul 3 .) sintagme. Dintre acestea. Autorii sînt conştienţi de faptul că există posibilitatea ca. 1. deosebirea între patru nivele de articulaţie a semnificanţilor: 0. metasememe): capitolul 6. c) cuvinte. Clasificarea în unităţi de deviaţie lingvistice prezentată mai sus nu este tocmai lipsită de probleme. existenţa convergenţei stilistice res­ pectiv a densităţii face. dispare to­ tuşi uneori acest nivel de referinţă. J. astfel că vor apare cinci tipuri de deviaţii esteticolingvistice : I — figuri fonologice (figuri sonore şi figuri prozodice. 3. a) foneme (grafeme) . Aceste categorii de figuri nu pot fi privite izolat unele de altele.(1974: 53) fac. V — figuri grafemice (figuri de grafică. Dubois et al. Pentru toate figurile măi este apoi valabil faptul că realizarea lor are loc întotdeauna în cadrul macro-unităţii „text". se dovedeşte a fi dificilă delimitarea precisă a unităţilor.Mai mult chiar. a. în timp ce semnificanţii devianţi ai nivelelor 1 şi 2 sînt luaţi drept figuri retorice cu numele de „metaplasme" şi „metataxe".FIGURI FONOLOGICE/1C5 în cele ce urmează. I I — figuri morfologice (figuri în cuvinte. Dacă. trăsături distinctive. b) propoziţii. în plus. de exemplu. necesară luarea în consi­ deraţie a aspectului semantic al metamorfelor sau aspectul fonologie al metataxelor. în anumite condiţii. 2. cuvîntul şi propoziţia — altfel spus: fonemul. Astfel clasa de figuri I poate să ia în considerare şi silabe. IV —figuri semantice (figuri de sens. de exemplu. morfemul (liber) şi propoziţia. subîmpărţire în figuri fonologice silabice şi de cuvinte.. I I I — figuri sintactice (figuri prepoziţionale. în cele ce urmează. metagrafe) : capitolul 7.b) silabe.. texte. metaplasmele să permită. După cum arată lucrarea grupului din Lüttich. nivelul 0 şi 3 sînt neformalizate. de exemplu. o. metataxe) capitolul 5 . metamorfe) : capitolul 4 . Modelul nostru are de înfruntat dificultă i asemănătoare.

STRUCTURA DE BAZĂ FONO-ESTETICĂ: FIGURILE SONORE Figurile sonore se împart după criteriile deviaţiei de le­ zare sau întărire a unei reguli. se reduc. : .1G6/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT clasa a II-a. FIGURI FONOLOGICE De obicei. cuvîntul). se bazează pe punerea în relaţie a unor unităţi sonore echivalente în text. vorbim de figuri sonore consonatice şi vocalice. cealaltă prin deviaţii de tip supra­ segmental respectiv prozodic. Felul în care aceasta se configurează în amănunt depinde de explicaţia dată de­ viaţiei sonore. în cel de-al doilea caz de figuri prozodice („Versfiguren") dintre care fac parte figuri de accent. în primul caz.a şi sintagme. pauze şi înălţime. morfeme legate. din ultima categorie accentul. unde termenul de „deviaţie" este folosit cu sensul său restrîns (de „distrugere a normei") şi figuri ale echivalenţei fonologice. Toate aceste elemente indispensabile pentru structura fonică a unei limbi formează fundamentul unei estetici fonice a textului.1. Primul tip de deviaţie se naşte prin aceea că. începem discuţia cu figurile sonore. Mai întîi. din contră. în cadrul unei unităţi lingvistice (de exemplu. Din prima categorie fac parte vocalele şi consoanele. î n numeroase lucrări de stilistică şi retorică. fonemele sînt subclasificate în segmentale şi suprasegmentale. iar clasa a I l I . Prima se constituie prin deviaţii segmentale. Din această opoziţie rezultă două grupuri de figuri: figurile deviaţiei fonologice. în parte. pauza (junctura) şi înălţimea sunetului. se adaugă. deosebim o structură de bază fonoestetică şi o suprastructură fono-estetică. Această simplificare îşi găseşte justificarea în motive didactice şi aici ca şi în Rhéto­ rique' generale a grupului din Lüttich. 3. 3. aceste probleme nici măcar nu sînt amintite. Cel de al doilea tip de deviaţie. se rearanjează sau înlocuiesc foneme respectiv combinaţii de foneme contrar regulilor gramaticii cotidiene.

Metaplasmele se clasifică după cele patru categorii de. subtracţie.. care „multiplică unităţile-cuvînt în interior prin aceea. 1974:89) .1. Rhys. And they would go a-hunting Upon St. avînd o funcţie estetică secundarăY Acest lucru se observă mai ales în diareză. Adiţia Adăugarea de elemente fonologice are loc: a) în poziţie anterioară: Prosthesis (prosteza) („yclad" în loc de „ciad") . Acest tip de metaplasmă. A-sailing with the wind. Privită fonotactic.1. A Book of Nonsense. că desparte un şir fonetic monosilabic în două silabe" (Dubois et al. care are adesea cauze în istoria limbii. pg. din care redăm aici doar primele două strofe : There were three jovial Welshmen As I have heard them say. notarea grafică a acestui fapt se face printr-o tremă (de exemplu. ca trăsătură a licenţei poetice. Lear et al.FIGURI FONOLOGICE/167 3.. aceste figuri sînt „greşeli în compoziţia sonoră corectă a cuvîntului" (Lausberg 1960: 1259) şi poartă numele de barbarisme. David's Day. Londra 1961. 65). însă. „generation" în loc de „generation"). se numesc metaplasme. c) în poziţie finală: Paragogé (paragogă) („wingéd" în loc de „winged"). 18 . E. Figuri ale deviaţiei fonologice în antichitate. And all the day they hunted. b) în poziţie medie : Epenthesis (epenteză) („blackamoor" în loc de „blackmoor") . And nothing could they find. mijlocul sau sfîrşitul unei unităţi morfologice. (1) Ca exemple de text vom alege modele lingvistice engleze şi franceze. modificarea se poate produce la începutul.1.1. modificări : adiţie. permutaţie şi substituţie.1. But a ship a-sailing. 3. a) Primul exemplu este luat din poezia The Three Jovial Welshmen (în E. ed. îl întîlnim cu precădere în versuri.

2. b) în poziţie medie: Synkope (sincopa) ("o'er" în loc de "over")'.unei propoziţii. c) în poziţie finală : Apokope (apocopa) (" oft" în loc de "often") 22 .aliteraţiei. Subtracţia ' Reducerea de elemente. b) La Spenser găsim diferite exemple de transformări fonologice adiţionale (după Rix 1973: 36—37): Prosthesis Whose pleasing sound yshrilled far a b o u t 1 9 (CCCH 62) Epenthesis «» whom shew of perill hard Could terrifie from Fortunsg faire ad\\a. Dubois et al. ele dau textului caracterul arhaic (privit istoric.8. prosteză nu răm'îne o trăsătură izolată.Q. .. odată cu formarea echivalenţei fono­ logice a.1.10. Queneau Le Chien à la Mandoline: ■ :.17.. synizesis). fonologice are loc: a) în poziţie anterioară : Aphäresis (afereza) ("gainst" în loc . 3.168/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT Verbele prefixate cu a („hunt-".Q. c) J. legată de morfeme.47. cuvintele compuse cu a. 4.•--• .rd 20 (F.erau iniţial barbarisme de la prepo­ ziţii ca OM). este cam nebulos. contrarul diarezei: unirea a două vocale „într-un diftong (monosilabic) sau chiar într-un monoftong" (Lausberg 1960: 1.de "against") .263): "variation" .1. „sail-") sînt exemple pentru prosteză.şonet a lui R.6). eare<» -In sensul său general. Există şi unele forme speciale: d) Synizése (siniceza) (gr. Ele fac să se păstreze regularitatea metrului. (1974:89) ne amintesc de un vers dintrun. ci poate să se întindă şi de-a lungiul. în plus.5) Paragoge :l Withouten reason or r e g a r d 2 1 (F.Les nrous nretiennent les nracleurs. dar care de­ monstrează în acelaşi timp că.2.

vocala finală se elidează: "th'offspring" în loc de "the offspring" 24. davon. Ele dau textului un colorit dialectal-colpcvial. de asemenea. größer wer'n. şi o apocopă ("o"' în loc de „of") j versul al doilea prezintă o apocopă ("wi" în loc de "with"). „Red". (2) Vom lua următoarele exemple de text pentru a ilustra cele spuse: a) Primul exemplu este o strofă din balada scoţiană Binnorie (în A. 2 5 în primul vers. b) Cea de a doua strofă din poezia lui Brecht Der Pflau­ menbaum conţine. 445) : He's ta'en three locks o'her yellow hair And wi'them strung his harp sae rare. Sonn. o mostră pentru aglomerarea metaplasmelor reductive în vers concomitentă cu imitarea vorbirii orale cotidiene. o multitudine de figuri sonore de acest tip : Der Kleine kann Ja. o sincopă ("ta'en" în loc de "taken"). c) Iar în exemplele luate din August Stramm (1874 — 1915): Blüten gehren ( Trauifi ) Du breitst Reine (Allmacht ) . Reducerea elementelor fonologice este adesea condiţio­ nată de vers. 36 / Äici găsim afereza („'s"). e) Synalöphe (sinalofa) : contopirea vocalei finale a unui cuvînt cu vocala iniţială a cuvîntului următor. de regulă. 's ist keine Red Er hat zu wenig nicht größer wer'n.]. das möcht er gern. Ouiller — Couch [ed. The Oxford Book of English Verse 1250-1918.FIGURI FONOLOGICE/169 /vear'jeifan/ în loc de "variation"/ve9ri'eij3n/sau "being" /'bin/în loc de "being"/'bi:in/ 23. întîlnim o sinalofa ("he's"). figurile sonore şi de accent formează atunci o convergenţă stilistică. Oxford 1957 pg. „Sonn"). sincopa („wer'n") şi apocopă („möcht". proces în care.

half-warmed fish (in loc de "half-formed wish") beery wenches (in loc de "weary benches"). 3 0 d) o formă sintactică (respectiv metrică) specială a ana­ gramei este palindromul. de exemplu: Lewd did I live & evil I did dwell 3 1 (Philips 1706). Permutaţia Permutaţia elementelor fonologice poate fi: a) orientată spre stînga sau spre dreapta : Metathesis — metateza („Schlapperklänge" în loc de „Klapperschlange") 2* b) la bunul plac : 'anagrama („Voltaire" în loc de „Arovet l[e] j[eune]"). care constă în aceea că o propoziţie (respectiv un vers) poate fi citit de la cap sau de la sfîrşit. care este de fapt o permutaţie grafemică. — inity ! — inity! said t h e novice. sobbing. c) o formă sintactică aparte a metatezei este aşa-numitul spoonerism (numit după iniţiatorul său. W. Sterne: O my virginity! virginity! cried the abbess. de exemplu : .1. (3) Spre ilustrarea metaplasmelor premutative aducem m mătoarele exemple : a) Ernst Jandl a scris următoarea poezie: lichhmg manche meinen / lechts und rinks / kann man nicht / velwechsern. 3. rezultîrçd aceeaşi secvenţă sonoră. d) într-un exemplu din Tristram Shandy a lui L.3. sincopa..170/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT întîlnim şabloane lingvistice déviante (afereza în „gehren"./ werch ein illtum ! 32 . ea constînd dintr-un joc al literelor. 28 afereza sonoră descrie "afereza" lui „virginity". A. în „breitst") care dau textului caracterul unei arti­ ficialităţi forţate.1. . Spooner /1844—1930/) care constă în schimbarea fonemelor iniţiale.

T E N E T Interpretarea religioasă: Dumnezeu (Sator) domină O P E R A (tenet ) creaţia (rotaş ) . 24) atrage atenţia asupra următoarei premutaţii complexe : „Misteriosul « p ă t r a t magic ».4. Urmărind mişcarea calului de şah. R. Pătratul acesta era considerat semn magic. Cuvintele p o t R O T A S fi citite orizontal şi vertical de patru ori. du warst zu mir ein gutes mädchen worst zo mür eun gotes mödehen 2. Din cîteva litere au fost formate 13 propoziţii (latineşti) anagramate. fonemele jl/ şi /r/ sînt schimbate în mod con­ secvent. pag. îmbinarea celor două cuvinte tenet în mijloc formează o cruce. Aici A R E P O cîteva explicaţii: Ţăranul (semănător) Arepo (nume propriu) conduce cu mina sa (munca) plugul (roţile). reunind anagrame şi palindrome. în „dach nem okitus" găsim atît permutaţia internă cuvîntului („okitus" în loc de „koitus") cit şi pe cea care depăşeşte limitele lui (spoonerismul: „dach nem" în loc de „nach dem" 3 3 ).FIGURI FONOLOGICE/171 în acest text. spül düch mein künd 35 ." O interpretare de acest fel implică numeroase premise pragmatice şi semantice. etc.1. rezultă cuvintele Pater noster şi AO == monograma C H R I S T I etc. bette stellen sie die fassen auf den tesch 3. s S A T O R 3.1. b) G.. Substituţia Substituţia elementelor fonologice poate avea loc: a) în domeniul vocalelor („Opus in a-MüH" în loc de „Opus in a-moll" 3i) b) în domeniul consoanelor („Tristopher" în loc de „Christopher") (4) Metaplasmele substitutive le vom ilustra prin urmă­ toarele exemple: a) Ernst Jandl are o predilecţie pentru acest tip de de­ viaţie : 1. este cunoscuta formulă Sator-Arepo. Reinbek 1959. Hocke (Manierismus in der Literatur. operele oamenilor (opera ) şi produsele pămîntului (arepo = plug ) .

172/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT El implică. Acesta se constituie cînd înlocuirea unuia sau mai multor foneme este însoţită de modificări semantice. care s-a format prin substituţie sonoră şi prin sincopă din Wach-und Schließgesellschaft37. informaţii despre originea socială şi geografică a vorbitorului sau să trădeze o intenţie parodistică (cf. Pînă aici a fost vorba de schimbări de foneme. diverse sunete pentru „r"). hochgeehrt face aluzie la formula de adresare hoch­ geehrtes Publikum. dar nu necesar. la titlul (cunoscutei) piese a lui Sartre Die ehrbare Dime 3 S şi în acelaşi timp şi o figură semantică (metaforă). Bonheim face o constatare impor­ tantă : în domeniul metaplasmelor există cu precădere analogii de conţinut între termenii de specialitate gramati­ cali şi retorici. O ultimă mostră pentru acest tip de deviaţie o vom da din piesa pentru păpuşi a lui Pocci. î n lucrarea sa (1973). ca să prezinte şi o modificare grafemică corespondentă (de exemplu. 1974: 83). 3 8 Aici. Doar în treacăt vom aminti substituţii alofone (de exemplu. Funcţia lor se află în sectorul pragmasemautic. în general. cabaretul german preferă acest tip de joc de cuvinte. în parte. b) Figurile substitutive sonore cauzează adesea un joc de cuvinte. Astfel. H . un metagraf adiţional. „fundalul" deviaţiei este format de convenţii lingvistice. Ele pot da. de exemplu pentru sfera : adiţiei prefix ~ prosteză infix ~ epenteză sufix ~ proparalepsă (paragogă) subtracţiei (eliziune) ~ afereză blend (haplologie) ~ sincopă clipping ~ apocopă . de exemplu. Un alt exemplu este numele grupului de cabaretişti Lach-und Schießgesellschaft. titlul programului de cabaret Die ehrbare Birne este un joc de cuvinte „paradigmatic" . E posibil. î n exemplele ce urmează. Dubois et al. unde personajul principal zice : Diesen guten Humor möchte ich dem hochgeehrten Publikum mit­ gebracht haben. ca în crritic (Beckett) pentru redarea lui /r/ grasiat). o înclinaţie spre dialect. respectiv spre limba comună.

ceea ce înseamnă că suprastructura fono-estetică determină structura de bază. Cine urmăreşte aici o reducere terminologică trebuie să-şi pună totodată întrebarea. Analiză de text: E. Jandl. Dar se neglija astfel că. Pe de altă parte. Ele se întîlnesc relativ rar. eile mit feile eile mit feile eile mit feile durch den fald A u A.5. find (în loc de : „wind") si falfisclihauch < în l o c d e : " walfischbauch")'. Descrierea cauzei „deautomatizării" se complică. Din toate acestea se poate face presupozi­ ţia că. Laut und Luise. dacă luăm ca termen de comparaţie alte trans­ formări ale substituţiei. adică figurile echivalenţei fonologice. metaplasmele au un statut estetic mai restrîns decît alte figuri fonologice.1. este vorba de aceleaşi operaţii lingvistice fundamentale. fa^ (î n l ° c de:„wald"). Exemplele citate ne fac mai degrabă sceptici. Neuwied/Berlin. Jandl „etüde in f".. cît de mare trebuie considerată forţa literară a metaplasmelor. strofa 1—3 Sursa: E. Dacă notăm Eile mit Weile 39 etc.FIGURI FONOLOGICE/173 Această redundanţă terminologică avea pe vremuri ca şi azi funcţia de a delimita fenomenele de limbă (gramati­ cale) nerelevante estetico-lingvistic de cele (retorice) rele­ vante sub aspect estetico-lingvistic. 14.(■■ T u A-e * " * TT-h H6 f . Căci devine evident faptul că clasele 1 (adiţia) şi 2(subtracţia) înclină spre a apărea ca factori secundari ai poeticului în cadrul unui tip de vers. în esenţă.1.t durch dietuste blast der tind falfischbauch falfischbauch Caracteristica frapantă a celor trei strofe din poezie este înlocuirea constantă a labiodentalei sonore /v/ printr-o labio-dentală surdă jij în cuvintele feile(în loc de: „weile"). p. fuste (în loc de: -wüste"). j ) r e p t funcţie estetică pentru ele se poate formula „deautomatizarea" („Entautomatisierung") obiceiurilor de percepţie coti­ diene. ca nivel zero(O) al textului. 3. metaplasme permutative (3) şi substitutive (4) înclină spre modelarea experimentală de divertisment a limbii." 1971. iar forma produsă de Jandl ca . Aici este vorba deci de metaplasme substitutive. cum ar fi aliteraţia şi versul. în practică. în toate cazurile enumerate.

avînd două trăsături identice (a. La transformările 2) — 4). . Există deosebiri între diversele operaţii de substituţie? Pentru a da răspuns la această întrebare. întregul demers al demonstraţiei ne conduce deci spre concluzia că există grade diferite ale „formei îngreunate" şi deci şi ale alienării. b) şi doar una diferită. articula. atunci putem actualiza.174/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT pe o primă transformare realizată a acestuia. ţiei fricativ fricativ ploziv fricativ plozi/ c) timbrul sonor surd sonor surd surd Tabelul ne arată. fără dificultate.c) . permite şi o „retransformare" relativ uşoară a poeziei date într-un text „normal" ipotetic. limba germană ne pune la dispoziţie consoane (respectiv grupări de consoane). deoarece 2) nu are decît o trăsătură şi jumătate (1/2 a. şi alte posibilităţi de deviere. facem pentru exemplele 0) — 4) o matrice cuprinzînd drept criterii fonologice : a) locul articulaţiei . acest lucru trebuie considerat ca fiind mai dificil.: 2) eile mit beile durch den bald durch die büste bläst der bind balfischbauch 3) eile mit scheue durch den schald durch die schüste bläst der schind schalfischbauch 4) eile mit keile durch den kald durch die küste bläst der kind kalfischbauch 5) Procedeul poate fi continuat atîta timp cît. b) modul articulaţiei . Din acest motiv. textul apărînd de fiecare dată într-o formă prescurtată. că substitutul lui Jandl /f/ se apropie cel mai mult de sunetul de bază reconstituit . 3) numai o trăsătură şi 4) nici o trăsătură comună cu 0). c) timbrul : a) locul articula­ ţiei 0) v(baza) 1) f(Jandl) 2) b 3)/ 4)k labiodental labiodental bilabial palato-alveolar velar b) modul.

FIGURI FONOLOGICE/175 în textul lui Jandl. sintactice (paralelismul). Pentru criticul literar ar fi însă deosebit de important să ştie a) cit de mult este automatizată structura lingvistică a proverbului Eile mit Weih. Prin această analiză nu pot fi abordaţi receptorul şi atitudinea sa la lectură. ci izvorăşte dintr-o lezare regulată a regulei. dar prezintă prin persistenţa scrierii cu litere mici o regularitate extraordinară. Relaţia de echivalenţă este aici „secundară". de exemplu. Ullmann. Pînă aici ajunge procedura unei ştiinţe „obiective". adică a unei ştiinţe ce operează exclusiv cu fapte ale dimensiunii semiotico-sintactice. ca o oarecare compensaţie pentru aceasta am putea scoate în evidenţă apariţia mai pregnantă a unei abateri morfo-sintactice (de exemplu. Acelaşi lucru e valabil şi pentru forma grafemică a textului: ea . R. de faptul că în textul 2) şi 4) iau naştere. conţine numeroase abateri de la scrierea cu majuscule a substantivelor. beilet büste. background-uî „automatizat" poate fi reconstituit mai uşor decît în textele transformate construite de noi. Aceasta înseamnă: în text. asonanta). î n cazul problemelor b) şi c) trebuie ţinut cont. Echivalenţele secundare sînt prinse. Atît regularităţile grafematice cît şi cele fonologice pot fi numite „echivalenţe se­ cundare" („sekundäre Äquivalenz"). fapt prin care s-ar lua limbii numeroase po­ sibilităţi ale metagraf iei). î n general. în prezent. huste 4 0 ). c) dacă decodarea iniţială a proverbului familiar influenţează decodarea transformărilor ulterioare. care face ca fiecare deviaţie să nu apară ca un produs al întîmplării. redusă . într-o bună zi. carac­ terul „se'cundar" al echivalenţei s-ar pierde atunci. în parte. b) dacă în perceperea reală a poeziei substituţiile fonematice diferite produc într-adevăr alienări diferite . din întimplare. analiză aflată. deviaţia fonologică este. textologice . pentru rezolvarea întrebărilor a) — c) pare a fi necesară o analiză empirică a efectului produs. (în grafică. deoarece ea nu întăreşte regula. germana nu ar mai cunoaşte decît scrierea cu litere mici. rima. Prin aceasta. încă la începuturi (cf. la rîndul lor. keile. cînd. Substituirea lui /v/ cu Jîj este continuă la Jandl. avînd o sistematică proprie. abaterea de la normă apare ea însăşi ca o normă. 1970). bläst der kindn). lexeme care sînt frecvente în limba germană (de exemplu. într-o structură complexă de echivalenţe primare (care întăresc regula): echivalenţe fonologice (alite­ raţia.

Fonemele luate în parte nu posedă trăsă­ turi estetice. Poziţia Ca poziţii fonotactice ale repetiţiei fonologice pot apareînceputul. red / run) K F K / K F K asonanta (rot / Ton. Ceea ce face din poezia lui E. Figuri ale echivalenţei fonologice Echivalenţa fonologică înseamnă: două sau mai multe foneme d i n t r e secvenţă de semne sînt. Semnificaţia fono-estetică o primesc abia cînd se află în relaţii de echivalenţă. 3. urmează a fi discutate mai întîi aspectele echi­ valenţei segmentale şi abia mai apoi cele ale echivalenţei suprasegmentale (prozodice). aceeaşi calitate sonoră.1. Această combinaţie fonematică urmează a fi repetata. atunci cînd sînt repetate. '_ "3. relaţia de interacţiune a structurilor de echivalenţă secundară şi primară.criterii de struc­ turare li se supun în egală măsură atît figurile fonologice de echivalenţe de tip segmentai cît şi cele de tfp suprasegmental: Ambele tipuri le întîlnim în vers.2. Se pare că aici se poate atinge echivalenţa fonologică maximă. Hopkins numeşte foarte potrivit versul ca fiind o figură sonoră repetată (fi­ gure of sound). egale sau asemănătoare. adică. în mare măsură.176/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT (strofe). iau naştere repetiţii care.1. încît cîte un fonem să capete. în întregime sau parţial. şi anume aşa. mijlocul şi sfîrşitul secvenţei K V K : KVK I KVK aliteraţia (rot / fiahm. Să ne începem prezentarea cu nişte precizări: se dă sec­ venţa sonoră monosilabică KVK {= consoană + vocală -f+ consoană). Jandl un lucru deosebit este. formează treapta inferioară a structurii textului poetic („die unterste Strukturgrenze des poetischen Textes"). M.2. după Lotman (1972:161). între ele. într-o anumită poziţie fonotactică. deoarece sînt părţi constitutive ale tuturor exprimărilor lingvistice. cu o anumită frecvenţă şi la o anumită distanţă. Totuşi. într-o anumită cantitate. G. rec? / băd) .1. în felul acesta. red / beg) KVK J KVK consonanţa (vot / Bee/. Acestor . din motive de claritate. în cele ce urmează. într-o amimită poziţie (fono-tactică).

în mod conştient. în general. de exemplu.1. Aceasta determină abateri faţă de uzanţele lingvis­ tice. Masson. priveşte doar silabele accentuate. unde toate consoanele se aliterează cu consoane similare. „ Identitatea sonoră totală ( = rimă identică) ţine' de domeniul echivalenţei morfo(fono)logice. sp şi st numai cu combinaţii de acelaşi tip. după lucrarea ui Leech (1969: 89 — 90). nu ţin cont de termenii de specialitate uzuali. red j rod în cazul altor combinaţii de sunete rezultă şi alte posi­ bilităţi de echivalenţe. Acolo întîlnim' următoarele paralele terminologice la Leech: aliteraţie asonantă consonanţă rimă rimă inversă pararimă = = = = = = Start-Echo sau Onset Echo Crest Echo sau Fluid Echo End-Echo sau Closure Echo Rear-Echo sau Outflow Echo «• Van-Echo sau Inflow Echo Frame-Echo sau Containing Echo Masson mai aduce şi numeroase alte înnoiri. două sau trei foneme. combinaţiile consonatice sk. taxonomia din repetitions schemes la Chatman (1968: 152) ni se pare relativ tradiţională. O contribuţie im­ portantă la sistematizarea fenomenelor de repetiţie în domeniul fonologie o are articolul Sound — Repetition Terms (1961) de David J. Volumul Volumul repetiţiei poate cuprinde în structura noastră KVK unu. care. nici nu există încă denumiri. Pentru'acestea. Terminologia folosită aici a fost preluată.2. O repetare a unui fonem a fost deja ilustrată. (K)VKVK). iar vocalele se aliterează cu oricare altă vocală. Prin comparaţie. în parte. în concepţia tradiţionala. O repetare cuprinzînd două foneme are următoarea formă : KVKI KVK KVK I KVK KXK I KVK rimă rimă inversă pararimă rot / tot. adesea prea puţin precişi. red / b e i rot j Ram. . în cazul aliteraţiei. VK. 3. bad j bag rot / Rai.2.FIGURI FONOLOGICE/1/77 Alte posibilităţi rezultă atunci cînd se porneşte de la alte combinaţii sonore (de exemplu: KV. La „rimă" nu se ia in consideraţie trăsătura prozodică a accentului. care.

nd) .3. pe de o parte.3. KVK / KV(K)K KVK / KV(K)K semi-rimă scmi-aliteraţie semi-consonanţă semi-pctrarimă (Bad/Hand. boat/colt) (Bann/Brot. în raport cu .1. Un alt exemplu urmează a ilustra afinitatea cu ajutorul substituţiei: KVK / KVK' = semi-consonanţă (ba. 3. Funcţia lor estetică poate consta în aceea că previn o uniformizare totală a relaţiei de echivalenţă. Asemănarea în exemplele de pînă acum. look/bank) (Boot / bunt. de încă o semi-conso­ nanţă. un (al doilea) tip al deviaţiei secundare. bad/bond) în toate aceste patru cazuri. în raport cu limba în general.d / let) Aici /d/ şi /t/ în poziţie finală sînt uniţi prin ocluziunea dentală şi despărţite prin opoziţia între Unis: fortis. Dacă inversăm ordinea structurilor. pe care o vom numi semi-consonanţă substitutivă. Exemple ar putea fi: KVK/KVQC)K KVK / A ' @ V K . aşadar. Frecvenţa Recurenţa fonologică poate fi măsurată. atunci apare o transformare de reducţie : KVKK / KVK. prin aceasta. sunete identice corespund între ele. respec­ tiv sonor:surd.: în repetiţie.1. Este vorba. (Relativ la cele două situaţii discutate pînă acum va trebui să vorbim deci de „semi-consonanţă aditivă". Un ultim exemplu vrea să ilustreze semi-consonanţa permutativă: KVK = VKK semi-consonanţă permutativă (den / a. Ne putem imagina că aceasta s-a format printr-o transfor­ mare în plus (adiţie.2.4. bad/brook) (Sog/Berg.178/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 3. pe de altă parte. în sensul unei deautomatizări. Toate aceste transformări suplimentare reprezintă. „abateri de la abateri" şi.2. pentru a marca tipul ei de transformare. aceasta înseamnă.II. în cel de-al doilea membru al repetiţiei este introdusă o consoană în plus. respectiv „subtractivâ"). O abatere de la această cores­ pondenţă — deci o deviaţie internă — o reprezintă echiva­ lenţa parţială ( = afinitatea) elementelor repetiţiei (cf. echivalenţa fonologică pre­ zentată era totală . subtracţie etc).2.).

FIGURI FONOLOGICE/179 unul sau mai multe texte. mai rar. am privit recurenţa fonemelor în text în rela­ ţie cu recurenţa lor totală într-o limbă. ca engleza. ci şi de frecvenţa lui relativă în comparaţie cu frecvenţa lui normală" (cit. cuvîntul englezesc Iove — care. Levy 1969:214). Prin urmare. Atunci vor juca un rol următoarele aspecte: frecvenţa absolută a unităţii fonologice respective . verb şi adjectiv — nu are decît patru forme love. în versul Wir singen und sagen vom Grafen so gern*2 aliteraţia lui g este mai frapantă decît cea cu s. loves. Cuvîntul italian amare. deoa­ rece sunetul g apare. există desigur o deosebire între faptul că o unitate sonoră se repetă într-un text. italiana. o dată sau de o sută de ori sau . în ceea ce priveşte primul aspect. Pînă acum. extensiunea contextului. Dar este 'sigur că acelaşi fenomen trebuie urmărit şi în cadrul textului. este valabilă afirmaţia că. în limba germană. . Formularea restrictivă „în limba germană" este importantă aici. în care apare echivalenţa respectivă. comparaţia frecvenţei cu alte unităţi fonologice în text. cu cea franceză). Motivul acestor deosebiri îl formează diferenţele lingvistice din res­ pectivele structuri. Consecinţa este un număr mai mare de grupe fixe de rime cu un număr mai mic de elemente şi — de aici rezultă iar — o predictibilitate mai mare a rimei engleze (prin contrast. Primul obiectiv şi-1 propune Mukafovsky. Levy (1969 a) explică fenomenul pe baza rimei. F a ţ ă de acesta.). procentajul rimelor lexicale este mai mare decît cel al rimelor gramaticale. Prin urmare. de exemplu. loving 4 3 (Levy 1969a: 216). de exemplu. motivînd aceasta în felul următor: „Fiecare cuvînt flexionat apare in poezie cu multe terminaţii diferite sonor şi îmbogăţeşte astfel lexiconul de rime cu un şir întreg de unităţi. loved. El constată că limbile sintetice (adică puternic flexionare) cum sînt rusa. germana prezintă re­ zerve mult mai mari în posibilităţi de rimare decît cele analitice (adică mai puţin flexionare). în engleză. atunci cînd scrie că „valoarea eufonică a unui anumit sunet nu depinde doar de numărul repetărilor. îndeplineşte în acelaşi timp funcţia de substantiv. J . în plus. deoarece proporţiile sînt foarte diferite de la o limbă la alta. . îmbogăţeşte repertoriul rimelor italiene cu 40 — 50 de unităţi (.

O constatare distribuţională este.2. Dacă însemnăm clasele de echivalenţe ca aliteraţia.. Postulatul unei anumite norme estetice (de exemplu. eu majuscule A. Müller— — relaţia numerică a respectivului tip de echivalenţă este reperată faţă de contextul său non-identic. ci şi relaţia ei cantitativă faţă de alte semne lingvistice în text. cu excepţia celui dintîi. 3. Exemplul din Ennius subliniază totodată şi relevanţa exten­ siunii textului în care este plasată figura sonoră a echiva­ lenţei. C. a rămas aproape neobser­ vat un factor important: distribuţia echivalenţei fonologice în text. în acest caz. de pildă. atunci se obţine un tabel de frecvenţe. 'şapte încep cu cuvinte avînd aceeaşi consoană iniţială.1. aceea că în versul citat din Ennius (5) fiecare din cele 8 cuvinte. M. apare o soluţie a problemei verificabilă subiectiv prin aceea că aici —după modelul analizei type-token a lui G.ISO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT chiar la infinit. atunci această „echivalenţă" sonoră are o semnificaţie este­ tică mai mică decît aliteraţia repetată de şapte ori în cele opt cuvinte ale versului citat. au un t iniţial. rezultatul este o alite­ raţie pe şapte poziţii. B. al lui Ennius: (5) O Tite tute Taţi tibi tanta Tyraime tulisti O astfel de repetiţie fonologică — numită în retorica antică şi paramoiosis — reprezintă desigur un caz extrem. de exemplu. frecvenţa maximă = poeticitate maxi­ mă) poate atunci să transforme scala frecvenţei într-o scală a valenţelor. pararima etc. Privit statistic. asonanta. cunoscutul vers. O recurenţă maximală a unui t aliterativ (fachid abstracţie de alte forme de echivalenţă) o posedă de exemplu. D . şi respectivele elemente ale unei clase de echiva- . Distribuţia Discutînd aspectul frecvenţei. rima. Dacă se proce­ dează analog cu fiecare tip de echivalenţă într-unui sau în mai multe texte. în care sînt notate nu numai frecvenţa textuală respectivă a tipului de echivalenţă. Dacă.. într-o poezie de trei sute de versuri.5. Ori tocmai acest factor are o relevanţă hotărîtoare în determinarea aspectului structural al fonesteziei lingvis­ tice.

luînd ca premisă existenţa unei clase de echivalenţe A cu două tipuri de echivalenţă a şi b ca elemente ale acestei clase. A e ). o atare convergenţă se manifestă astfel că rima finală se află la sfîrşitul unităţii prozodice „vers". în cazul rimei. Presupunînd că există două tipuri de . Pe de altă parte. b.. /b/. atunci apar atîtea posibilităţi de combinare.FIGÜRI FONOLOGICE/181 lentă (de exemplu. A d sau A a . situaţie pentru care pot fi date ilustrativ următoarele cazuri: 7) Aa B a Aa B a sau 8) A a B a A b B b Ac B c Dacă se mai adaugă aici şi factorul frecvenţă. atunci. A b . astfel că vom socoti ca fireşti construcţii de forma: 9) A a X Ba Y Z Aa Ba Prin urmare. . /k/. care împreună cu repetiţiile fonologice formează convergenţe stilistice. aliteraţia în /l/. Nu trebuie omis nici faptul că între diversele relaţii echivalente pot să apară şi relaţii de provenienţă non-echivalentă de tipuri şi întinderi diferite.. A c . clase de echivalenţă diferite. /s/) cu litere mici. A c . A b . O altă complicare a acestui tip de echivalenţă apare atunci cînd se adaugă echivalenţe prozodice şi sintactice. de exemplu A şi B (să luăm de pildă: aliteraţia şi asonanta) se pot uni în text. Ad. a. Ab Ab Aa Aa 6) A b Cu fiecare membru al clasei de echivalenţă A adăugat se măreşte numărul mostrelor facultative de ordonare (de exemplu. iar rima interioară se află (fie şi măcar cu un element) la mijlocul acesteia. 3) A a Aa Ab Ab 4) A b Aa Ab Aa 5) A a Ab A. la A a . apar ca posibile următoarele combinaţii: i) A a Aa Ab Ab Aa 2) A b Ab A. încît devine dificil să le descriem şi să le denumim pe toate. c. d. observăm că distribuţia textuală a echiva­ lenţelor fonologice poate lua forme foarte diferite şi foarte complexe.

în discuţia teore­ tică despre text. rezultă următoarele variante poziţionale: rimă de centru rimă internă rimă redublată aliteraţie Aceste convergenţe pot varia în funcţie de felul şi întin­ derea metrului şi a versului. în cazul rimei finale. creîndu-se situaţia unei „abateri de la abatere" (încălecare fonologică. ne putem imagina şi faptul că acest paralelism poate fi pus sub semnul între­ bării prin aceea că relaţia de echivalenţă fonologică depă­ şeşte versul cu un element. după schemele structurale enunţate [1) — 6)]. de cîtva timp. următoarele posi­ bilităţi cunoscute: rima împerecheată [schema 1) — 2)].182/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT rimă diferite a şi b. care a folosit primul acest termen. Notarea rimei împerecheate s-ar prezenta atunci astfel: . „Rima finală" sintactică avea un nume deja la retoricienii antichităţii. în cele din urmă. Cum poate fi obiectivată structura de echivalenţă fonoestetică a unui text? Forma de prezentare adecvată este „partitura de text" („Textpartitur"). în cazul rimei interioare. ingambament). Homoioteleuton. prin care este pusă în evidenţă forma sonoră completă sau „orchestraţia" textului („Orchestrierung"-Wellek). Expresia „partitură de text" nu este aleasă aici la întîmplare . W. mai ales însă structura cores­ pondenţelor sale fonologice. punînd la bază tipul de rimă a.). ci a prins rădăcini. înţelege prin aceasta un sistem de . din interacţionarea sintaxei cu fonologia mai rezultă şi alte posibilităţi de convergenţă. în orice caz. rima încrucişată [schema: 3) — 4)] şi rima îmbrăţişată: [schema: 5) — 6)].. Fucks (1968:45 urm. ea evocă nu numai analogul muzical. pot apare.

care redă lungimea şi rangul construcţiilor sintactice. king­ dom of daylight's dauphin. ah my dear. a cărui partitură de text este formată de asemenea exclusiv din parametri sintactici. 3. Am numit doar cîteva exemple. ed. off forth on swing. Problemele concrete ce apar la întocmirea unei partituri fonologice de text le prezentăm în analiza următoare. W. Poems and Prose. p . Fall. dapple-dawn-drawn Falcon. — the achieve of.6. cum se poate prezenta o astfel de partitură mai ales în domeniul fonologie. H . M. and blue-bleak embers. „care în final vor fi luate în considerare împreună cu partitura sintactică de text (partiturile vor fi proiectate una asupra celeilalte — . Hopkins That Nature is a Heraclitean Fire and of the Comfort of the Resurrection. Sebeok (1968/1958/) demonstrase deja. cu ocazia analizei unei incantaţii din Cheremis. gall themselves. 44 .aufeinanderkopiert')" (1972:55). Aspecte interesante ale partiturii fonologice ne mai oferă J. M.FIGURI FONOLOGICE/183 notaţie asemănător procedeului descriptiv muzical. M. in his riding Of the rolling level underneath him steady air. how he rung upon the rein of a wimpling wing In his ecstasy! then off. the mastery of the thing ! Brute b e a u t y and valour and act. Harmondsworth 1961. Rebuffed the big wind. plume here Buckle ! AND the fire t h a t breaks from thee then. Analiză de text: G. pride. Weinrich.1.2. and gash gold-vermilion. As a skate's heel sweeps smooth on a bow-bend the hurl and gliding. A. solicită în acelaş timp şi o partitură fonologică şi una semantică. Hopkins „The Windhover" Sursa G. E drept că. H . Kinneavy (1971:364—382) în interpretarea făcută poeziei lui G. O my chevalier ! No wonder of it: sheer plöd makes plough down sillion Shine. air. oh. Hopkins. a billion Times told lovelier. T. more dangerous. and striding High there. înainte de Fucks şi Weinrich. 30 The Windhover To Christ our Lord I caught this morning morning's minion. L. Gardner. My heart in hiding Stirred for a bird.

asonanta şi rima. Dacă adunam diversele grade de generalitate ale unei partituri fonologice de text * parţiale. Hopkins însuşi depune mărturia decisivă pentru relevanţa acestui obiect de studiu. Procedura este în aşa fel folosită. pune în mişcare. atunci ia naştere o schemă inductivă (respectiv deductivă) de generalizări (respectiv concretizări). în parte joacă doar un rol secundar. care în parte sînt dominante. Acest fapt a determinat dintotdeauna caracterul său ezoteric şi în acelaş timp fascinaţia ce o produce. De la bun început este limpede că analiza noastră nu poate • ţine seama de toate aspectele texturii fonologice a poeziei. există doar puţine analize care pun la bază metode lingvistice pentru descoperirea figurilor stilistice. Una dintre primele analize de acest fel îi aparţine lui A. potenţialul structurărilor de stil retoric. „frecvenţă" şi „distribuţie". Prin „repetarea aceleiaşi figuri sonore" el nu înţelege altceva decît ceea ce. deocamdată. toată atenţia noastră. încît poate fi aplicată pe diverse nivele de generalitate. atunci se formează o sinopsă a structurilor de echivalenţe fonologice tratate. şi pentru criteriile „poziţie" şi „asemănare". termenul nostru cuprinde aliteraţia. .18-4/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Poezia. într-un înalt grad. evidenţiază anumite perspective. Ne mărginim la a alege anumite aspecte şi la a le prezenta în partituri parţiale. cu atît importanţa carac­ terului concret al textului scade. deoarece aceasta ar necesita o cercetare foarte cuprinzătoare. Dacă coordonăm însă diversele partituri de text parţiale. Acest lucru este valabil. căci el defineşte versul ca „speech wholly or partially repeating the same figure of sound" 4 6 . Cu cît generalizarea este mai mare. Cu toate acestea. de altele neţinînd cont decît puţin sau deloc. Hill (1955). despre care Hopkins însuşi spune că este „the best thing I ever wrote" 45. sînt figurile echivalenţei fonologice. Dar în timp ce el atinge doar în treacăt textura sonoră a lui Windhover. printre altele. în terminologia noastră. Lor le vom acorda în cele ce urmează. A. noi o vom aşeza tocmai pe aceasta în centrul prezentării următoare. Procedura este abstractivă în sensul că ». abstracţie de figurile prozodice fonologice. Dacă facem.

Rezul­ tatul este o partitură parţială.FIGURI FONOLOGICE/185 A. frecvenţa şi distribuţia opoziţiei dintre consoană : vocală (K : V). Vs" ' p . 1.8% din începuturile de cuvînt le for­ mează consoanele şi 31. Versul 7 şi 10 prezintă . ®K®®®V®® ®®V V ® ® ® @ ® ® ® V0® V V®® ®®®V®®® ®V®®®®®®®V® 95 (K) : 43 V Se observă că 68. ® V ® ® ® ® ® ® V V ® 3. non-initial situations in connected speech" 47 (A. 7 ®®®®®®V® . 6 V V ® ® ® ® V V ® ® ® ® V® . pe baza unui parametru general. Primul parametru: „consoană : vocală" Observaţie preliminară: trebuie să atragem atenţia asupra faptului că în textul lui Hopkins nu sînt realizate unele sunete /h/. 8 ® ® V ® ® V V®®V®l . Gimson. Prima partitură aliteraţiei fonologică de text parţială: structura Numim aliteraţie echivalenţa consonantică de la începutul cuvintelor. 4 10. 1 1. 192). 5 V V V ® V. a 2-a Londra 1970. ed. 3 1. înainte de a o constata în textul nostru. vom evidenţia. ® ® V ® V V V V ® K ® V (K)(K)(K) V V (K) V V (K) 1. C. 9. 4 ®®®V®V®®VV®® . V ® ® ® ® ® ® > 2. V ® V ® . deoarece apar în "unaccented. 2 1. cu ajutorul căreia se poate afla cît de mare este frecvenţa potenţială a actualizărilor în The Windhover. An Introduction to the Pronunciation of English.2% vocalele.

vocalele iniţiale le vom înlocui aici cu liniuţe verticale (—). '. _ . în cazuri concrete. Consoanele aliterative (aK) sînt încercuite. să evidenţieze deja în acest stadiu al analizei predispo­ ziţia textului Windhover pentru structuri aliterative.>. în ceea ce priveşte distribuţia. cele non-aliterative (naK) rămîn ne­ marcate. Sînt date deci premise favorabile pentru aliteraţii po­ sibile. Disponibilitatea unei astfel de „norme de fundal" ar putea. . realizarea acestor potente urmează să arătăm în etapa. Cum se prezintă. . eventual. 1 2 3 4 5 6 7 consoană consoane consoane consoane consoane consoane consoane 14 22 15 •8 5 24 7 95 .186/ŞTIIXŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT frecvenţa consonantică cea mai mare. Acest lucru reiese din tabelul următor: Distribuţia consoanelor : numărul de frecvenţă unitatea combinatorie număr total — 14 11 5 2 1 4 1 . Parametrul al doilea: „consoane aliterative : non-aliterative" Pentru a mări claritatea vizuală. versul 5 pe cea mai mică în comparaţie cu volumul general al fonemelor iniţiale per rînd de poezie. Rezultatele'statistice obţinute cu ajutorul primului parametru p o t fi evaluate în întregime abia cînd vom avea ca termen de comparaţie un material exact asupra frecvenţei şi distribuţiei consoanelor iniţiale în lim­ bajul cotidian englez. numărul combinaţiilor din două sau mai multe consoane per vers este destul de mare.următoare.

~®®®®--®®K® 7. Este tentant să comparăm acest procentaj cu alte poezii ale lui Hopkins sau cu ale altor autori (de exemplu.K .® ® r . unde balanţa înclină fie spre unele fie spre altele. ® .K . 41.® © 9. Intîlnim şi versuri. din germanica veche).® 11. 6 0 % .K ® . în care nu găsim nici una.. Ceea ce urmărim noi este mai degrabă să aducem în discuţie aspectul asemănării. K K .. Nu putem stabili aici dacă acest lucru are cauze se­ mantice. .K . K ® K . Dar pentru aceasta.FIGURI FONOLOGICE/187 1. Din această pers­ pectivă.®(K) . îi urmează versul 5. care conţine aproape numai aliteraţii (9).<§)■ 4.. Versului 4. ® . ea este foarte diferită. avem nevoie de alt parametru.® ® ® ® ® K .® K ® K K ® ® ..® . ® ...® K .K K ( K ) ® ( K ) K 2. în comparaţie cu numărul total al începuturilor consonantice. . K K K K K ® . Chiar dacă adunăm la un loc începuturile de cuvînt consonantice şi vocalice din poezie..K ® K .® 3....K 10.® ® K - 5aK : InaK 7aK : 1 naK 3aK : 2 naK 8aK : OnaK OaK : 3 naK K 7aK : 2 naK 2aK : 5 naK 4aK : 4 naK 4aK 2 naK 6aK 3 naK 2aK 5 naK 3aK 5 naK 3 aK ' 2 naK 3aK : 3 naK 57 aK 38 naK Numărul aliteraţiilor este aşadar deosebit de mare.® ® K ® K K 13.® ® . ® ® K K K . K K . şi distribuţia aliteraţiilor în text este interesantă.K 6.® ® .. . ® ® ® ® ® . în care există un echilibru între consoanele aliterative şi cele non-aliterative.K K 12. după ce frecvenţa şi distri­ buţia aliteraţiei au fost deja tratate îndeajuns. în aproape întreaga poezie se poate observa o pendulare între creşterea şi descreşterea alite­ raţiei.® 8.. ® ® . El cuprinde..3%.. el rămîne în continuare foarte mare. alături de versuri. Aşa cum ne dăm seama dintr-o privire.K K 14.

g (1 X : cîte 3) \ P. 2) b r d (3 X : cîte 2. 2) ( I X : cîte 6) m. s. 4. 2. bl. Pe această schemă se pot face următoarele observaţii: a) Frecvenţa aliteraţiilor 1.-)_ „ _L Z + P_P + S„S .188/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Parametrul al treilea: Tipurile de aliteraţie în cele ce urmează. 2.b + 14. Majoritatea aliteraţiilor au două poziţii. consoanele aliterative însăşi: 2 !• — k + m m _ m k . consoanele iniţiale non-aliterative cu ( + ) . 2) (2 X : cîte 2.jŞ O 13 £ t_t J + + +-p_J bl o. w. apar. I. pi st (1 X : cîte 2) 2. Cu privire la variantele actualizărilor luate în parte Aici frapează aliteraţia cu 6 poziţii pe d. vocalele iniţiale sînt simbolizate cu (—). care are loc într-un singur vers (2). + _ + + + a bl _ _ Pl_-_pl + + + . în locul consoanelor K din parametrul al doilea. t. 4) h (3 x : cîte 2. .< I _ il _d__cL_d_d__d ' + _ _ r 6> =-8~f . Cu privire la textul întreg se pot înregistra următoarele frecvente : a/e (3 x : cîte 2.

7.9 e 9 o: i i Î9 i ae 9: 9: A 9 i i : 9 9 9 e i e 9 9 9: u: 9 9 ou a X. 13. în care asonantele sînt marcate prin trăsături suplimentare : 1 . 3. 11. 10. unde gruparea comună dental + sonor:surd. iar diferenţa prin opoziţia dintre B. Cea de a doua partitură asonantelor parţială fonologică: în cele ce urmează. 8. c) Asemănarea aliteraţiilor ■ identice. 12/13). i a i i 9 i 9 9 : 9e ou 9 9 e 9 i i : 9 e 9 9 ou i i9 9 e au i 9 a: ai Î9 s ou 9: i e i 9: 3 e i 9 9 9 î9 i i i a i 9 a i i i i i / 9 i 9 9: e i a: ai i 9 i 9 S9 ai u: ig e 9 i P a e 9 ig i * au i p 9 i P . 9 . structura i) Consoanele aliterative sînt peste tot excepţie o formează secvenţa /39/ din versul consonantică este marcată prin trăsătura fricativ. a o: i i i . Singura 8. cuvintele aliterante pot să _ stea chiar în două versuri diferite (compară 2/3. 12. 4. 14.9 e 9 9 ou a £9 au i i i e oe 9 e i i A 9 a: 9 9 u: ju: i 3 A 98 9 o: i a o: i i e i A 9 i i i : : i i i 9: 9 9e 3 a i a ou A i9 o: i ou A 9 9 i a 9 u: i e i : o: o: .FIGURI FONOLOGICE/189 Distribuţia aliteraţiilor Există aici două tipuri de aliteraţie: aliteraţii cu şi fără element aliterant intermediar. pe care versul 2 îl reprezintă maximal şi concepţia prozodică a lui Hopkins (sprung rhythm) există foarte probabil o legătură. 5. 6. în primul caz (tipul : /st/ + + / X / + / s t / în versul 3). între cazul al doilea. prezentăm o partitură vocalică a întregii poezii. 2.

hiasm) id-J + hi + iv. /ai/ + / X / + /ai/. vom proceda din nou respectînd criteriile de frecvenţă. t i a) Frecvenţa asonantelor Proporţia ce revine asonantelor din totalitatea vocalelor este foarte mare — minimum 40%. b) Distribuţia asonantelor Apar diverse tipuri de combinaţii asonantice.l + j\! . pe de o parte. Aici îşi dove­ deşte Hopkins maestria în a construi modele sonore. /o:/ în versul 2 şi /i/ în versul 8). + kl v versul 8: . /au/ + /au/ în versul 12).în versul 13). tipul de asonantă care ia naştere prin folosirea de două ori nemijlocit consecutiv a aceleiaşi vocale (de exemplu. aproape 50%. care cu o recurenţă de zece între structurile asonantice. _ / 3 ^ / X / T / a i / T hh+JXI 2) asonantă alternantă versul 1 : (tipul (cu o dublă interpolare a lui /x/) încrucişat.hrJ + l\l . atunci acest procentaj creşte. în general. distribuţie si asemănare. Dacă mai intră în calcul şi diftongii cu /i/. Mai există şi tipul de asonantă „la distanţă" (de exemplu. 3. Dar problema distribuţiei devine şi mai interesantă atunci cînd sînt combi­ nate două (sau mai multe) tipuri de asonantă. ocupă locul al doilea pe scara frecvenţei. fonemul /i(:)/ are frecvenţa cea mai mare. . ca (ai) şi /ia/.2. în contrast evident cu vocala anterioară /i/ se află vocala prosterioară /o:/. î n text putem stabili următoarele (cf. se poate constata că frecvenţa asonan­ telor scade către sfîrşitul poeziei. între ele. Ambele tipuri prezintă şi o frecvenţă mai mare de 2 (de exemplu. Există.5): 1) asonantă dublă (tipul par). în analiza lor.190/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în partitura de vocale nu sînt marcate toate relaţiile de echivalenţă. ci numai cele mai importante.1. Mai ales în versurile 1 şi 2 iau naştere datorită acestei opoziţii structuri bine conturate de luminossumbru.

_. în timp ce com­ binaţia /i/ + /ai/ cuprinsă în interior apare în repetarea inversă ca permutaţie fonologică (hiasm). /u/ — /ju:/ în versul 9). î n felul acesta. apar noi posibilităţi asonantice. . . . Astfel. . . . O altă problemă ce se ridică . . flancată de doi /i/. /ei/ şi /ai/ t (versul 6) pot forma noi echivalenţe cu monoftongul jij./ + /]v/ + /cf+J^/^/x/ Notaţia II : Aici mijlocul structural îl formează /i/. . . . în partitura vocalica. Centrul şi periferia structurii în oglindă sînt formate din aceeaşi vocală /i/. ia naştere o relaţie reciprocă tensională între continuitatea sonoră şi pauza metrică.FIGURI FONOLOGICE/191 3) asonantă îmbrăţişată (tipul în imagine de oglindă) versul2: . . La o nouă privire asupra partiturii. în timp ce combinaţia intercalată /o/ + /X/ apare în repetarea inversă ca permutaţie fonologică (hiasm). . Ca o ciudăţenie trebuie amintit că. sunetele identice sînt marcate ca asonante. la exterior de doi /i/. apare o cezură prozodică (figură de pauză). c) Asemănarea asonantei în general. Notaţia I : versul 3/4: /!/ + /n*/ + /ea/ + /IB/ + /. ri (cu o interponL..hji -r /o/ + A / j ^ ■ & l u i ^ Şi /»/). . .. flancat în interior de doi / a / i . dintre situaţiile cu afinităţi sonore au fost luate în consideraţie doar puţine (de exemplu. diftongii /ia/ (versul 1). j'ij — / i : / în versul 8. Ar fi desigur elocvent dacă am urmări •corelatele semantice ale acestui fenomen (raportare la zborul pasărei?).. după centrul structural..ou + / ? : / . . de exemplu. Frapează două cazuri speciale ale tipului din urmă: versul 7 : / i / + /i/ + /ai/ + /a:/ + I\l + /ai/ + /i/ Aici /a:/ formează axa structurii.r /*/ -r ..

bere c -i în primul caz. dear c -' laţia dintre c şi d: /ia/ — /iljan/. vom discuta rima finală în poezia lui Hopkins The Windhover. subliniată şi prin aceea că toate rimele finale conţin vocala /i/. Vorbim de rimă finală cînd o echivalenţă sonoră şi una prozodică (pauză) formează o convergenţă retorico-stilistică. dacă ne gîndim că convergenţa stilistică formată prin figuri de accent supli­ mentare scoate în evidenţă anumite asonante mai mult decît pe altele. cel mult doar ca „punte" între convergenţe. pe de o parte. king. b.a -. atunci pentru sunetul /a/ neaccentuat nu există. hiding b-TP poziţii (cdcdcd) în cele două terţete. exemple de echivalenţă parţială. Distribuţia lor arată astfel: 1) de două ori rimă îmbrăţişată 5 swing a —I (abba/abba/ în cele două cvartete ale 6 gliding sonetului . şi c şi d. Căci. Am­ 14. întrebarea poate îi afirmată. c. Dintre acestea. în practică mai puţin.l bele situaţii sînt. 9. Secvenţa de rime finale posedă o rotunjime structurală deosebită. decît o şansă minimă de a prelua o funcţie relevantă în performanţa poetică.192/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT este daeă aglomerări de vocale mute (cum ar fi /a/ în versul 6 şi 9) pot fi considerate ca asonante. d. una este masculină (a). 12. din acest motiv. billion d de foneme din a (=/irj/) este conţinută 11. king. de la bun început. pe de altă parte. se dovedeşte că suita 10. 1. C. 2) o rimă încrucişată cu trei 7. chevalier în succesiunea de foneme din b(=/dirj/). 8 tlung a —' Frapează asemănarea dintre a şi b. Partitura parţială corespun­ zătoare prezintă următoarea înfăţişare: Poezia conţine patru feluri de rimă fi­ nală: a. în teorie. d).a —i riding b striding b win? a — i . c. celelalte trei femi­ nine (b. vermilion d . sillion Acest lucru este valabil şi pentru re­ 13. A treia partitura fonologică parţială: structura rimei finale în cele ce urmează.

Toate aceste tipuri de echi­ valenţe au funcţia de a subdivide sub aspect sonor versul foarte amplu. morning s king- Ak Bi Am B An Bo: Bi Bi (Bi. Versul 4 conţine o consonanţă de centra: rungjwing. Aceasta prezintă avantajul că pune în evidenţă cu claritate concentrările sonore şi. Clasele de echi­ valenţă fonologică vor fi însemnate cu A (aliteraţia). Sinopsa finală partiturilor parţiale: aliteraţia. Versul 1 morning/king.FIGURI FONOLOGICE/193 în afară de rima finală există şi rimă interioară completă sau mai puţin completă. punctele culminante ale formei fono-estetice. în acest scop. î n afară de aceasta găsim o rimă redublată în versul 2 : dăwnjdrawn. B(asonanţa) şi C(rima finală). rima Partiturile parţiale discutate pot fi sintetizate într-o partitură parţială mai cuprinzătoare. Prezenţa ei se remarcă mai ales în primul cvartet în forma rimei de centru. D. versul 3 rolling /striding. Ilustrăm procedura pe primele două versuri : a) caught this morning.„ king- - + + - + + + + + + - + + (+) - + + + + - (+) .) Ak Bi * Bi (Ci„) b) 1 A B C I caught this morning morning's minion C. o rimă de centru în versul 11 lovelierj chevalier şi o aliteraţie în versul 14 : fall/gall. Alegem. prin aceasta. asonanta. două moduri de prezentare : diagrama radială şi matriţa (cu pol pozitiv — negativ).

: B3: Bi Bi Bi Bo. în ceea ce priveşte clasele de echivalenţă A. lucru ce poate duce la anumite schimbări în aprecierea faptelor atunci cînd se ţine cont de ele. Dar aces­ tea pot fi ţinute în limite accesibile. dapple-dawn-drawn Falcon. a) dom of daylight's dauphin. B. minion. semnele lingvistice morning. dapple-down-draivn Falcon = consonanţă cu patru poziţii versul 3 rolling /. C. - -L - - + + - + - + + (+) (+) - Cele două rînduri din partitură ne arată că. Vom aminti aici doar cîteva dintre celelalte echivalenţe sonore reprezen­ t a t e în The Windhover: versul 1 morning / morning's = poliptota versul 2: dauphin.. drawn şi riding posedă densitatea cea mai mare a trăsăturilor [rimele interioare sînt notate în paranteze (+)]■ Nu toate tipurile posibile de echivalenţă sonoră sînt prinse în parti­ tura noastră. level (schema /— 1—/ + / l — 1/) versul 4 wimpling j wing (schema ■ /w(X) ig/ + /wiţ)/} = semiomofonie (cu transformare de reducţie a elementului al doilea) versul 6 hurl I gliding (schema: /— 1/ + /— 1 — / = semi-con so nanţă .') (C 0! „) Q0 his riding b) dau­ 2 dom of daylight's phin A B C dapple.Bi (Co.drawn Falcon in •+ - + - + + + - + - + + -j. king —. in his riding Ad Aa Ad Aa Ad Ad Bo: Bi.194/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 2. morning's. dawn—. dauphin.dawn.

Lotman scrie despre raportul dintre sunet şi sens: „Este evident că nici im sunet al limbajului poetic luat în sine nu are vreun sens autonom.FIGURI FONOLOGICE/195 versul 9 brute I beauty (schema /b — t/ + /b —t—/ = semi-pararimă versul 11 told I lovelier (schema. tinkle.. Excurs: Aspecte semantice ale fonoesteziei J . în germană krachen./— 1 — / + / 1— 1—/) Este clar că pentru aceste fenomene (şi pentru altele) nu există suficiente denumiri exacte. neigh. Aceasta se referă mai ales la diversele forme de manifestare ale imitaţiei („Lautmalerei") şi ale simbolicii sonore („Lautsymbolik"). Este locul să amintim încă o dată încercarea unei taxonomii făcută de D. Se sugerează prin •aceasta că semantizarea calităţilor fonoestetice ale textului este încorporată într-o pragmatică a comunicării poetice. Oraş ( 1965) şi D. Masson (196 1) precum şi alte două lucrări (de analiză a textului) ale aceluiaşi autor ( 1953. 49 în care inovaţia morfologică rüttert (metamorf substitutiv din rüttelt) a fost făcută anume pentru a susţine trăsătura onomatopeică a lui rattert. Sensul este presupus prin deducţie" (1972: 161). Imitaţia sonoră numită şi onomatopoiie se bazează pe faptul că în fiecare limbă există sunete şi combinaţii de sunete. Atribuirea sensului la sunet în poezie nu rezultă din natura lui specifică. în engleză cock-a-doodle-doo şi în franceză coquerico pentru cîntatul cocoşului . Această pragmatică poate fi atît de obişnuită. î. bleat 48 etc. deşi au acelaşi obiect de referinţă acustică. klirren. ci diferă. von Liliencron: (6) Quer durch Europa von Westen nach Osten rüttert und rattert die Bahnmelodie.1.2. de exemplu. ca de exemplu. mai există şi verbe ce imită sunete. în engleză hoot. blöken. 3. crash. Hymes (1968). miauen etc. în germană Kikeriki.7. „Relativitatea" pragmatică a tuturor acestor expresii devine vizibilă în faptul că. rattle. rasseln. care denotează imitativ anumite fenomene acustice ale realităţii. 1960) şi două articole de A. . încît să fie ancorată ca o convenţie în repertoriul lingvistico-estetic al unei comunităţi lingvistice. M. Un exemplu literar găsim la D. ele nu sînt identice în toate limbile.

S-a observat astfel că de vocalele /i/ şi /e/ se leagă trăsăturile (happy). ( 10) Dunkles. 1972).(-{-beautiful) şi (-{-fragrant) (An­ derson 1972: 166). komm. es ist so dunkel in des Todes Kammer .. în astfel de cazuri ale îmbinării de sens şi sunet Firth (1964) vorbeşte de „fonestem" (phonaestheme). ci şi prin intercalarea sporadică de vocale închise printre sunetele dominante /i/. Ea a format. 51 în timp ce vocalele deschise exprimă.. de exemplu. schwingend wie rote Bronze: Groß — und — Wuchtendes malt ihr: Ruh und Ruhende. o stabilitate ce trece dincolo de limbă în parte.196/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Constatări asemănătoare trebuiesc făcute şi în legătură cu simbolica sonoră. geh mit mir ! Gar schöne Spiele spiel'ich mit dir. în ultimul timp. obiectul unor cercetări experimentale (cf. după cum reiese din transpu­ nerea rezultatelor cercetării englezeşti asupra textelor ger­ mane. /o/ şi /u/ provoacă imaginea contrarului. Astfel. Fonestemele posedă. (bright). gruftdunkles U. Acest lucru este confirmat admirabil de Ode an die Buchstaben a lui Weinheber (cf. Anderson 1970. Not und Tod.2 5 ) . în timp ce vocalele /a/. samten wie Juninacht ! Glockentöniges O. 53 Aici se vădeşte ambivalenţa înşelătoare a aparenţei fru­ moase („schöner Schein"). O privire asupra exemplelor poetice confirmă aceste concluzii. nu numai prin repetarea lui /l/. . vocalele închise din Der Tod a lui Mathias Claudius semnalează întu­ neric şi jale: (7) Ach. cuvintele ade­ menitoare din Erlkönig de Goethe: (9) Du liebes Kind. °4 . (—bright). în cîntec. (beautiful) şi (fragrant) 50. Gaier 1971: 2 4 . dacă privim. (—happy). . fericire şi bucurie : (8) O Mädchen. Termenul denumeşte legătura ce se face între sunete şi anumite trăsături semantice. Peterfalvi 1970. Himmel im Mittagslicht . . mein Mädchen. wie lieb'ich dich ! 52 Concludent este faptul că pentru /If se notează trăsăturile. . Zielverstiegendes I.

heavy. Căci nu trebuie uitat că echivalenţa fonologică evocă şi echivalenţa semantică. SUPRASTRUCTURA FONOESTETICÄ: FIGURILE PROZODICE Observaţie preliminară'. 56 * " ■ ' . Cum arată o altă rimă împerecheată din aceeaşi piesă (III. What is her burying grave. many feign as they were deadUnwieldy. Haus und Hof55. t h a t is her womb.printr-o dublă echivalenţă (segmentală şi suprasegmentală). O comparaţie cu sonetul lui Rimbaud Voyelles duce la concluzii asemănătoare.2.FIGURI F O N O L O G I C E / 1 9 7 Asemănarea cu rezultatele obţinute de Anderson (şi Peterfalvi) frapează. care prin echivalenţa sonoră ia de-a dreptul trăsăturile oximoronului. Dacă pînă acum s-a vorbit despre aspecte ale referinţei semantice a sunetelor. mit Kind und Kegel. paloarea). încît în sintagme aliterative ca mit Mann und Maus. Aici numai permutarea accentului ar avea oarecare importanţă — a arătat Leech ( 1969: 47) — aşa cum ne sugerează . . slow. and pale as lead.v. Aici rimează cuvintele dead şi lead şi sînt legate între ele prin elemente semantice comune (de exemplu. . mai există şi aspecte de semantică interioară. . expresie folosită pentru prima oară de Anderson (1972:164) pentru analogul semanticoreferenţial. iii. Deosebit de plăcută este relaţia struc­ turală semantică a rimelor finale. 3. se poate întîmpla şi invers: (12) The earth t h a t ' s nature's mother is her t o m b . 57 Aici apare în tomb : womb o antonimie extremă.în domeniul fonematic suprasegmental pot fi găsite doar cu greu metaplasme. Aceasta merge chiar pînă acolo. aşa cum arată exemplul următor din Romeo şi Julieta a lui Shakespeare (II. sensurile individuale ale părţilor s-au pierdut în favoarea unui sens global („Tota­ lität) (Hendiadyoin). ■ ' .16—17) : ( 11) But old folks.9—10). care sînt legate între ele . Această asemănare fonologică de-a dreptul că cere una de sens. ' ■ ' ' . Un alt termen pentru acelaşi fenomen ar putea fi „ironie fonologică" („phonologische Ironie").

pauză. Această normă este versul. apoi. Acest fapt poate fi explicat. Numai bazîndu-ne pe această premisă. de exemplu. în timp ce. Care dintre figurile prozodice determină primar forma versului depinde de lim­ bajul folosit în vers (cf. Rosseti (July în loc de July) 58 . versul german şi cel englez se caracterizează printr-un metru „dinamic". prin analogie la domeniul segmentai. la concepţia figurilor prozodice (metrice). în lingvistică. dar vom rămîne în rest. G. în timp ce ritmul reprezintă aspectul ei individual. cu alte cuvinte. conform căreia ritmul ar fi reprezentarea unui aspect al performanţei fonoestetice. care se constituie din fonemele suprasegmentale accent. . ne vom ocupa de competenţa fonoestetică. deşi nu sînt excluse pauze şi sunete înalte. vom prelua din lucrările ambelor orientări diverse concluzii. Dacă pentru acest fapt folosim.198/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT unele mutaţii de accent obişnuite în poezie şi întîlnite la Tennyson (baluster. dar abia în cadrul lui ele îşi ating desăvîrşirea estetică. în fiecare manual de versificaţie aflăm că metrul reprezintă aspectul schematic al repartizării accentelor în vers. înălţimea sunetului şi a cărui caracteristică este dată de faptul că el subdivide şirul sonor continuu al textului în secvenţe echivalente. renunţăm la tratarea acestui subiect în favoarea aspectului echi­ valenţei suprasegmentale. î n spatele a numeroase amănunte din prezentările făcute pînă acum a stat constant o normă prozodică chiar dacă acest lucru nu a fost făcut făţiş. pauză şi înălţime de sunet. prin dihotomia /«wgwe/competenţă şi jWo/e/performanţă. Lotz 1968). atunci vom putea vorbi aici de „figuri prozodice" cu cele trei tipuri ale lor : figurile de accent. în cele ce urmează. noţiunea de „figură". Aici. domină figurile accentuale. Pe această ipoteză fundamentală se bazează încer­ cările unei metrici structurale şi ale uneia generativ-transformaţionale. î n cele ce urmează. prin „ritmat" se înţelege chiar ceva mai mult. de performanţă. în loc de bălustcr ) şi la D. Versul poate fi definit ca o suprastructură. Mai întîi. urmă­ toarea definiţie rămîne valabilă: „Versul este vorbirea rit­ m a t ă " (St an dop). Atît metaplasmele cît şi figurile sonore pot exista fără el. versul chinezesc se bazează pe o secvenţialitate specifică a figurilor de înălţime a sunetelor.

a apărut în College English. care împreună cu alţii. Un an după ce metrica structuralistă şi-a găsit prezentarea cea mai amănunţită în lucrarea fundamentală a lui Chatman A Theory of Meter ( 1965). care a fost apoi vehement discutată în nume­ rele următoare ale aceleiaşi reviste şi în alte comunicări . .2. metrul reprezintă o succesiune recurentă de unităţi prozodice echivalente. M. approximately equal — units we call it meter. aşa cum o dovedesc şi luările de poziţie critice recente ale lui E . in the sense of a recog­ nizable though variable pattern in the beat of the stresses in the stream of sound. L. Ihwe [ed.] 1970: 3 6 6 .4 9 1 . Deosebit de relevant este aici factorul accent. Wexler).(cf. Discuţia încă continuă. Competenţa fonoestetică: metrul în cunoscutul său Glossary of Literary Terms (ed. în 1956. 1971) la cuvîntul „metru". nu însă de prezentări detaliate pe marginea sistemului unei retorici a versului. Se înţelege de la sine că şi aici nu poate fi vorba decît de tentative. Standop (1972) şi C C . Are loc o abstractizare. bibliografia lui Fowler 1971: 172— 173). Smith An Outline of English Structure ( 1951) este punctul de plecare pentru un întreg şir de lucrări structuraliste. Bowley (1974). va sta discutarea figurilor accentuate. a publicat noile concluzii într-o revistă americană Kenyon Review. adică o desprindere de actualizările lingvistice concrete. care repre­ zintă conţinutul unei competenţe (estetice) prozodice deo­ sebite.] 1972: I I I 8 6 . Descrierea sa poate fi efectuată într-o gramatică metrică sau ■ „grametrică" („Grammetrik" — P.119). 3. L. C. Abrams scrie: In all sustained spoken English we feel a rhythm.J. care au apărut de la mijlocul anilor cincizeci (cf. Freemann [ed. analiza generativ-transformaţională a lui Halle şi Keyser aplicată prozodiei lui Chaucer. a ?-a. Dezvoltarea unei metrici inspirate de lingvistică a avut loc mai ales în aria lingvistică englezească. D. H.™ Prin urmare. Cel mai remarcabil reprezentant al acestei orientări este Seymour Chatman. If this rhythm is structured into a recurrence of regular — t h a t 's. Aceasta este în stare să producă toate structurile metrice imaginabile.. Lucrarea lui G.FIGURI FONOLOGICE/199 în centru. Trager şi H.1.

în principiu. frecvenţa şi distri­ buţia.1.1. 6 o . de exemplu. Este vorba deci.6 or .ô o 6 o 6 ç) cîte o silabă accentuată cu cîte două neeaccentuate sau . sau 6 o 6 o ô o .2. noţiunea de figură accentuală cuprinde echivalenţa unei succesiuni de silabe accentuate şi silabe neaccentuate într-un text. Figuri accentuale Privită schematic.2.1.200/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA' DE TEXT 3. fie non-accent cu accent (de tipul o ö. 6 6 o o). de un sistem binar.1.1. o. sau ' . ca "fiind'figuri prozodice. o o ô 6). repartizate la un anumit număr de silabe. care permite patru posibilităţi secvenţiale ale elementelor sale. fie non-accent cu non-accent (de tipul o o. öoo şi ooöö .2. o o o ô o o ô o o ô o o ô o o ô o o o o ( o ) d) cîte două silabe neaccentuate cu cîte două accentuate o o ô ô o o ô ô etc.6 (o. Cu cît numărul de silabe aflat la baza figurii accen- . Poziţia Modelele prozodice de recurenţă prezentate sub numărul (13) arată că figurile accentuale sînt unităţi metrice în care se succed fie : (14) a) b) c) d) accent cu non-accent (de tipul 6 o. 3.2. fie accent cu accent (de tipul: o o. că alternează : ( 13) a) cîte o silabă accentuată cu cite una neaccentuată. y Dacă considerăm unităţile recurente 6o. oö.1. o o 6). „Echivalenţă" înseamnă aici.) b). Volumul Figurile accentuale posedă un anumit volum de silabe accentuate şi neaccentuate. asemănarea. atunci vom putea pune la baza analizei lor aprofundate aceleaşi criterii ca la figurile sonore. cîte o silabă neaccentuată cu cite una accentuată. 3. şi anume poziţia. 6 o o ).1. volumul.

b) şi d) se caracterizează prin aceea că sînt formate din repe­ tarea anumitor figuri accentuale — în b) din repetarea de cinci ori a lui o ö.sînt numite de teoria clasică „catalectice" . cu atît mai mari sînt posibilităţile com­ binatorii între accent şi non-accent. în d) din dubla repetare a lui o o ö ö. 3.1. öö. pragmatica istoriei versului arată totuşi că numărul tipurilor actualizate este relativ mic.6 o h) ô o o o m) 6 6 6 o n) 6 6 o 6 o) 6 o 6 6 p) o 6 6 ô q) ô ô o 6 Diferite figuri accentuale sînt cunoscute deja din antichi­ t a t e şi fixate sub numele de „picior de vers" (respectiv „metru").2. transformabile în cîte două bisilabice ö o + 6 o şi ■o ö + 0 Ö . de exemplu. k) o o 6 6 g) 6 o ö o 1) o 6. noi însă vorbim . Astfel de fenomene . variantele . de exemplu: (16) a) 6 o troheu b) o 6 iamb c) 6 6 spondeu d) 6 o o dactil e) o o 6 anapest f) 6 o 6 eretic g) 6 o o ô coriamb Ghiar dacă potenţialul teoretic al figurilor accentuale •este foarte vast. Cu aceste premise se pare că şi figurile accentuale «cu mai mult de patru silabe sînt destul de rare. în timp ce figura accentuală bisilabică are doar patru variante. Diverse variante posedă. figurile accentuale .3. oö. Alături de această echivalenţă totală a elementelor recurente există şi una parţială. în total şaisprezece variante: (15) a) o o o o b)öooo c)oooo d)oo6o e) o o o 6 i) o 6 o ö f) 6 6 o o '. oo — cea cvadrisilabică permite incomparabil mai multe.cum ar fj în paradigma (15) variantele a): şi q). şi anume: oo. unde se lasă deoparte ultima silabă (o). Exemple pentru aceasta sînt (13) a) şi c). un grad redus de proba­ bilitate.cvadrisilabice (15) g) şi i). Asemănarea Dintre tipurile prozodice enunţate la (13)..1. Alte variante mai complexe pot fi reduse la combinaţii mai simple.FIGURI FONOLOGICE/201 tuale este mai mare. de la bun început.

Dacă punem la bază. Versul 13) c). care repetă \ . substituţia şi permutaţia anulează identitatea totală a unităţilor recurente. 4. deviaţiile pot fi distribuite în diverse poziţii ale structurii prozodice echivalente. tetrametru. Frecvenţa . 0 0 / 6 0 / 6 0/ 0 / 6 6 / 6 0 / 0 / 6 0 / 6 0 / subtracţie adiţie substituţie permutaţie (6 (ö (6 (o o o 6 6 minus o) plus o) în loc de ô o) iu loc de 6 o) Aşa cum reiese din exemple. )"' Cazurile tip din (13) demonstrează o frecvenţă diferită a repetării figurilor accentuale. urmînd tradiţia clasică. Unităţi prozodice recurente mai mari se formează atunci cînd se succed mai multe versuri. Vorbim aici. la rîndul său. O secvenţă de figuri accentuale sau metri constituie un vers. 5 şi 6. pentametru şi hexametru. Versul 13) b) este format din cinci figuri accentuale de tipul „o silabă accentuată + o silabă neaccentuată" sau — într-o altă ter­ minologie — dintr-un pentametru iambic. orice succesiune.2. atunci se vor putea construi următoarele „deviaţii secundare" : (18) a) b) c) d) ö 6 6 0 o 0 0 6 / / / / 6 6 6 6 o / 6 o / ö /. ea este supusă unor restricţii foarte severe. „Stihică" se numeşte. unde adiţia. din contră. atunci ne putem imagina şi alte cazuri. Teoretic.4. dar pragmatica normelor metrice ne învaţă că. 3. în terminologia tradiţională. Dacă pentru această situaţie putem accepta procedura transformării de reducţie.1. care ia naştere prin omiterea (subtracţia/reducerea) unei silabe. sau — spus altfel — dintr-un hexametru dactilic catalectic. Cifrele frecvenţiale sîntT 2. frecvenţa figurilor accentuale într-un vers este aproape nelimitată . este format din şase figuri accentuale de tipul „o silabă accentuată + 2 neaccentuate" cu a şasea figură defectivă. ca normă. următorul şir de figuri accentuale : (17) 6 o / 6 o / 6 o / 6 o /.202/ŞTI1NŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT de o echivalenţa parţială.1. despre dimetru.

aşa-numita strofă safică: ( 1 9 ) ô o / 6 o / 6 o o / ô o / 6 o / o o / ô o / ô o o / ô o / ô o / 6 o / 6 o / ö o o / ö o / 6 o / 0 0 0 / 0 0 / Structura metrică de echivalenţe ale acesteia poate fi notată astfel: (20) 3 [2 (ISA ISnA) + l(lSA2SnA) . strofa safică se compune din trei versuri safice for­ mate din unsprezece silabe şi dintr-un adoneu. în terminologia clasică. sensul dat următorul: □ — strofa [ ] — vers ( ) — figura accentuală semnelor folosite este SA = silabă accentuată SnA = silabă neaccentuată Versurile 1 — 3 sînt.FIGURI FONOLOGICE/203 constant acelaşi model accentuai. identice (stihice) în ce priveşte lungimea şi structura accentuală. Dăm ca exemplu. aşadar. în parte. tristihul (3 versuri). în afară de monostih (1 vers). şi de variantele diverse ale rimei.2(1SA + lSnA)] 1 [1 (ISA 2SnA) + 1(1SA lSnA)] în această schemă. El poate fi construit strofic sau nestrofic în construcţia strofică. combinaţia (ISA 2 SnA) poate fi derivată din (1 SA lSnA) şi prezentată ca echivalenţă prozodică la (1 SA 1 SnA). Aici nu s-a luat în considerare o posibilă existenţă a rimei. există apoi două variante structurale cea monostrofică şi cea polistrofică. în timp ce versul 4 are altă lungime. Unitatea metrică ce urmează în ordinea mărimii est( textul-vers. tetrastihul (4 versuri) etc. Printr-o transformare de expansiune. se mai disting distihul (2 versuri). Vom renunţa la con . O structură de echivalenţe mai complexă o are strofa: ea nu este determinată numai de lungimea variabilă a versurilor şi de variaţia figurilor accentuale. ci.

desigur. în locul versului apare proza. în astfel de cazuri. Trager/ Smith (1951) — următoarele simboluri: / — pauză de figură accentuală (metrică. Altfel se pierde construcţia de figuri accentuale. care a jucat pînă acum un oarecare rol. într-un caz simplu. o uităm foarte adesea. Dacă sînt combinate figuri accentuale de struc­ tură diferită. La figurile de pauze.2. Dacă ţinem cont de această restricţie.204/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT tinuarea expunerii pe această temă.2. dar a fost doar arareori numit : distribuţia figurilor accentuale. se întîmplă. din păcate.5. strofă şi text poate fi atît regulată cît şi nere­ gulată. Motivul acestei complexităţi este un punct de vedere important. mai ales în cazul acelor pitch figures 60. căci fără ele nu ar fi posibilă subdivizarea în versuri şi strofe.2. Tot atît de evident este şi faptul că. Distribuţia Diverse exemple au arătat că repartizarea figurilor accen­ tuale în vers. intralineară) // — pauză de vers (interlineară) # — pauză strofică (multilineară) . Cele spuse pînă aici sînt suficiente pentru a ilustra complexitatea extraordinară a problemei frecvenţei. Din acest motiv. o impor­ tanţă de loc neglijabilă. '3. în engleză şi germană. doar o importanţă secundară. 3. situaţia e mult mai complicată. atunci fiecare din ele are. aceasta înseamnă că în aceste unităţi prozodice (de exemplu. deoarece ele sînt întotdeauna legate de prezenţa figurilor accentuale.1. apare pericolul ca principiul echivalenţei să cedeze în favoarea principiului variaţiei artistice. în cazul contrar. tot aşa cum acestea se deosebesc de figurile accentuale. prin ponderea lor dife­ rită figurile de pauză strofică se deosebesc de cele de pauză între versuri. de la vers la strofă). ca echivalenţa să treacă asupra altei unităţi prozodice (de exemplu. în vers) se alege mereu aceeaşi figură accentuală.1. vom introduce — cf. ce-i drept adesea. Figuri de pauză şi de înălţime a tonului Ambele tipuri de figuri prozodice au.1. pe care însă. valoarea lor estetică este evidentă.

Reperele create de ele sînt. a treia şi a patra accentuată (Trithemimeres. Expunerea de pînă acum poate fi rezumată în trei puncte : 1. cît şi să o dis­ trugă de dragul variaţiei. figura accentuală (metrul). începînd cu unitatea cea mai mică. Hephthemimeres) şi. figurile de pauză amplifică tipul echivalenţei figurilor accentuale (fenomen de convergenţă). numite tradiţional „cezură". unei normări pragmatice.FIGURI FONOLOGICE/205 Introduse în strofa safică (19) vom obţine: (21) 6 o / 6 o / 6 o o / 6 o / 6 o // 6o/ôo/ôoo/ôo/ôo// 60/60/600/60/60// 600/60 # într-un caz ca acesta. figurile de pauze pot fi ierarhizate. în această conexiune. istoria şi teoria versului oferă numeroase exemple în acest sens. mai ales în coexistenţa lor cu figu­ rile accentuale. Ca părţi componente ale unei gramatici prozodice. la fel cu figurile accentuale. ele pot atît să amplifice echivalenţa unităţilor metrice (vers. strofă). Figurile de pauze (juncturi estetice) sînt un regulator esenţial al textului poetic. în fiecare din aceste cazuri. . de exemplu. în afară de aceasta. 2. versul şi strofa. în domeniul intralinear — să „taie" figurile accentuale. după cea dintîi silabă neaccentuată a celei de a treia figuri accen­ tuale dactilice (katä triton trochaîon). Figurile de pauză se supun. după cum arată. Dar ele pot — să zicem. Ele formează o contra­ pondere decisivă. care are caracterul unei deviaţii estetice secundare. 3. figurile de pauză trebuiesc înţelese ca parte ale unei fonologii estetice a textului. deoarece cad după silaba a doua. Penthemimeres. Astfel de norme se pot modifica. Modelul folosit în (22) este de ori­ gine greco-romană şi a fost mai apoi preluat în limbajul de vers germanic. următoarele pauze posibile în hexametru dactilic: 1 (22) 2 3 4 5 6 6 0 0 6 / 0 0 6 / 0 / 0 6 / 0 0 6 0 0 6 0 ( 0 ) / / Aceste figuri de pauză intralineară. nu stabilesc echivalenţe.

această ipo­ teză nu face decît să deschidă cale şi altor ipoteze. propunem aici.2.206/ŞTIINŢA TEXTL'LUI Şl ANALIZA DE TEXT în legătură cu statutul prozodic exact al figurilor de tona­ litate. nu au prea fost formulate reguli pînă acum. desigur. pentru a putea fi afirmate cu tărie în acest moment al dis­ cuţiei.1) într-o relaţie ca cea între performanţă şi competenţă. în plus.2. Performanţa fonoestetică : ritmul Vorbind despre metru ca despre un concept (concept) şi despre ritm ca despre un percept (percept). Această performanţă prozodică se manifestă în tipuri accentuale. Această abstractizare poate avea loc fie pe calea generalizării datelor obţinute pe cale empirică. 3. sistemul numeric 1 2 3 4 propus de Trager/Schmidt (1951) în care 1 desemnează înălţimea cea mai joasă. un sistem de regularităţi fără realitate. mai bine spus ritmul prozei. Ceea ce noi numim ritm.2. încît el poate avea o oarecare consistenţă şi fără de realitatea lingvis­ tică. se află faţă de gramatica prozodică elaborată mai sus (3. Nu degeaba Wimsatt şi Beardsley îşi întitulează un articol despre noţiunea de metru: an Exercise in Abstraction (1959). dar deocamdată. se sugerează următoarele: metrul este o construcţie ideatică. de la ideea că ele se leagă de distribuţia figu­ rilor accentuale şi de pauze. S-ar putea porni. cel de-al doilea se referă la aplicabilitatea în domeniul actua­ lizărilor lingvistice ritmice concrete. Dacă alăturăm acum schema metrică la ritmul prozei lim- . propoziţiei. textului. fie că ea există în imaginea unei elaborări ipotetice. iar o figură de pauză marcantă (la sfârşitul versului sau al strofei) de­ termină întotdeauna o înălţime descrescîndă a tonului. Oricum ar fi luat naştere acest concept abstract. ipoteze ca aceasta depind de prea numeroase variabile. pentru ceea ce urmărim. de pauză şi de tonalitate proprii cu vuitului. cum ar fi : silaba accentuată a unei figuri accentuale condiţionează întotdeauna o înlănţuire relativ mare a tonului. * pe cea mai înaltă a sunetului. Primul său postulat este concluzia ştiinţifică logică. gradul idealizării sale este atît de avansat. Ca modalitate de transcripţie a acestor figuri de tona­ litate. de fiecare dată.

a) 3 Thûs much*"**l've a said 1 1 2 I 3 t r û s t 3 ^ V i t h o ù t ofténee 1 | b) 2 Thûs much I've 3 said a | 2 I 3 trüst 2 "* 2 without offence [ c) 2 Thûs much I've 3said2"*2I 3 trûst 3 ^ 2 withoùt*ol 3 fénce 2 -' . cînd prezintă o funcţie semantică sau pragmatică. desigur. Thompson 1961). Să luăm spre ilustrare cunoscutul vers din Rilke : (23) und àb u n d ' z û ein weißer'Elephant. ci vine „din afară".FIGURI F O N O L O G I C E / 2 0 7 • bajului actualizat. Să presupunem că nu ar exista o diferenţă clară între prozodia „naturală" şi cea estetică. pauzei şi ale tonalităţii în realizarea fonetică: (25) Thus much I've said. ceea ce nu vrea să însemne altceva decît o abatere de la principiul echivalenţei sau o deviaţie poetică secundară. din punct de vedere ritmic. I trust without offence 62 . 6 1 unde notaţia arată. sau atunci cînd autorul nu se dovedeşte capabil (ca unii elisabetani) să utilizeze „contrapunctul" cu vreun sens (cf. Contrapunctul are sens doar atunci. Hopkins—se formează un „contrapunct" (counterpoint). pe cel secundar / v / şi pe cel terţiar / A / (după Tra­ ger/ Smith [1951]. Dacă păstrăm acest sistem de transcriere. atunci am putea efectua şi următoarea analiză a versului: (24) und ab und zu ein weißer Elephant Chatman (1968:160) demonstrează pe un vers de A. trei grade diferite în tăria accentuării: pe cel primar /'/. vrem să mai facem o remarcă. care mai prevăd şi un accent slab / v / ) . Decizia poetologică nu aparţine doar domeniului sintacticii textului. înainte de a insista asupra contrapuncticii versului. hexametrul (dactilic) în limba engleză. atunci—după G. că pentametru iambic are. este prezentă doar atunci cînd izvorăşte dintr-o voinţă creatoare activă. ca de exemplu. M. Aceasta. Pope care pot fi diversele interpretări ale accentului. Această formă a esteticităţii nu ar trebui să apară atunci cînd o anumită măsură metrică nu poate fi adaptată la o anume limbă. atunci există totuşi grade diferite de realizare a schemei metrice.

unde simbolurile /-*■/ şi / j / stau pentru fonemele de pauză (juncturi) ale lui Trager/ Smith. care promite o înregis­ trare „obiectivă" (adică nedependentă de subiect) a diferen­ ţelor acustice (cf. să reprezinte o abstracţiune a unei multi­ tudini de variante suprasegmentale. fapt este că ambele modele prozodice dau naştere unui cîmp tensional deosebit de plăcut pentru caracterul estetic al unui . Realitatea ritmică a accentelor în vers este însă mult mai complexă. -208/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Din aceste transcripţii.. 2. Diversele con­ cepţii acoperă o arie vastă între concordanţa totală cu metrul şi abaterea foarte mare de la el. Schema metrică se bazează pe opoziţia binară între silabe accentuate şi neaccentuate. dacă accentul din vers influenţează accentul natural al cuvîntului sau propoziţiei schimbîndu-1 sau dacă cel dintîi este doar „auzit" în interior. la rîndul său. în principiu. ce nu-şi va găsi elucidarea decît empiric. Chiar şi numai această analiză relevă trei posibilităţi de interpretare opuse ale celor două silabe iniţiale din primul vers : (26) Shall o ö Ö I / compare / thee to / a sum / mer's day ? 63 ô o ô ö o o ö o 6 o 6 în discuţiile ştiinţifice nu există încă o părere definitivă asupra faptului. putem trage două concluzii: 1. deci este existent numai la nivel psihologic. performanţe aberante una de la alta. care. Lindner 1969). Indiferent care ar fi sfîrşitul aces­ tei dispute. Expresie a acesteia poate fi un parametru accentuai cu patru poziţii. Elocventă în acest sens este şi analiza lui Chatman făcută sonetului 18 a lui Shakes­ peare. Analizele celor două texte arată că starea accentelor poate fi apreciată diferit de diferiţi receptori. Acelaş lucru este valabil şi pentru situaţia pauzelor şi tonalităţilor. reiese clar că fiecare concept metric abstract permite. Din cele spuse. O posibilitate de notare mai precisă ne-o oferă pentru aceasta fonetica expe­ rimentală cu ajutorul sonagramei.

apare o discrepanţă între /daét iz/ şi /dset iz/.1.1. în mare măsură.2. 3.2. Aici vom discuta numai despre frecventa inversare de accent („Akzentumsprung") sau — în terminologia lui A. care se bazează pe o deviaţie funcţională de la uniformitatea pauzelor metrice.3. Apariţia ei se poate explica cu ajutorul noţiunii de permutaţie : o silabă accentuată trece în locul uneia neaccentuate şi o silabă neaccentuată trece în locul uneia accentuate. . Ingambamentul. atunci se vorbeşte despre o încălecare. Un exemplu : analiza metrică a cunos­ cutului vers din Hamlet: (27) To bé or not to bé t h a t is the question. Prin urmare. Pauze aberante Un vers este organizat. atunci cînd coincid nu numai accentul din proză cu cel din vers. Pentru alte devieri fonoestetice de tipul celor descrise /de exemplu cea din (26)/ există alte interpretări funcţionale posibile.2. vom încerca să înregistrăm cîteva astfel de abateri secundare. este altul: (28) To b é e r not to bê that is the question. Situaţia con­ trară. apare cînd. poate fi de tip morfologic sau sintactic.1.2. Dacă nu se realizează această din urmă situaţie. în cele ce urmează. pauzele dintre versuri coincid cu cele din text.2. ingambament.. 64 Ritmul aceluiaşi rînd citit în proză. ci este determi­ nată de punctul de vedere pragmatic al emfazei. Ea nu rezultă dintr-o incapacitate stilistică. după principiul echivalenţei. de-a lungul unui şir de versuri. au fost discutate modificări posibile în domeniul figurilor accentuale. Această variantă se numeşte stil versant („Zeilenstil"). Aceasta întrerupe echilibrul echivalenţei metrice şi este cauza variaţiei ritmice. Heusler — inversare de tact („Taktum­ stellung") . ci şi juncturile textului în proză şi vers.FIGURI FONOLOGICE/209 text. Accentuarea aberantă Deja în 3. dacă pauzele textului se abat deci de la cele metrice. 3.2.

the coal. Hopkins). king-jdom of day-light's dauphin (G. morphemes) is forced to coincide with a compelling metrical break (e./ le those bravuras (G. Thomas). eins das andre übersteigend aus einem alten runden Marmorrand 68 Ingambamentul morfologic este o deviaţie mai mare decît ingambamentul sintactic. ranging from cases where t h e greatest grammatical break (between sentences) coincides with the firmest metrical rest (end of a set of rhymed lines) to cases where the smallest grammatical juncture (between the components which make up ■words. M. all un­ warned. Fowler (1966 a: 89) ne dă următoarele exemple dinliteratura engleză : the hay j Fields./ nesse too much light breeds (J./ Black night (D. to warb. One might construct a scale for enjambement. R. Donne). fiind astfel într-o oarecare mă­ sură de altă părere decît noi. deoarece unitatea morfologică prezintă o combinaţie mai strînsă decît cea sintactică. eleven fathoms fallen 65 (G.g.OT . und es adelt sich Zur Tapferkeit vor deinen Strahlen.210/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT {29) exemple de ingambament morfologic: a) Some asleep. this blind. unawakened. Byron). Helios! oft die empörte Brust mir. M. Hopkins.. between stanzas) (1966 a: 88) . 66 (30) exemple de ingambament sintactic: a) primul este luat din Die Götter a lui Hölderlin: Du stiller Äther ! immer bewahrst du schön Die Seele mir im Schmerz. The Loss of the Euridice) b) R. 6 ' b) al doilea exemplu este din Die Römische Fontäne a lui Rilke: Zwei Becken. Fowler presupune că pauzele aberante pot fi ierarhizate după gradul intensităţii lor. (G.

70 Figura sonoră a rimei feminine repetate în — ing este aici mai puţin interesantă decît repetarea unei structuri gramaticale. fiecare în parte.3. Regularitatea cu care se întîmplă acest lucru permite concluzia că. dar se pöt întîlni şi în poezia modernă. rezultă o alternanţă elocventă între diversele grupuri. Kermode) : versuri. Dacă . Dacă analizăm două variante combinatorii. că distri­ buţia şi — adăugăm noi — frecvenţa încălcării rformei me­ trice este responsabilă de calitatea stilistică a acestei deviaţii secundare. deviaţia secundară a ingambamentului sintactic a luat ea însăşi caracter de normă. norma primară a pauzei interlineare. în parte. mixing Memory and desire. Eliot: (31) April is the cruellest month.. care pre­ zintă astfel de corîstrucţii propoziţionale. încît pauzele lor se află regulat la mijlocul rîndului de vers.FIGURI FON0LOGICE/21I Aceasta propoziţie trebuie înţeleasă în aşa fel. în acest caz. Deşi ele pot fi. rezultă următoarele: (a) Deviaţia sonoră şi metrica Regula este că metaplasmele (apocopa.cum o dovedeşte începutul lui The Waste Land a lui T. INTERRELAŢIA DINTRE FIGURILE SONORE ŞI FIGURILE PROZODICE Dacă privim acum figurile fonologice în totalitatea lor. izvor de poeticitate. prosteza . în ceea ce priveşte frecvenţa. care anulează. aşa-numitele straddled lines (F.. Un caz special îl formează. ci doar în cea coerentă. S. stirring Dull roots with spring rain. 3. breeding Lilacs out of the dead land. aşa . Ele sînt deosebit de frecvente în poezia scrisă în engleza veche. totuşi abia ansamblul lor determină acea densitate („Dichte") care're­ prezintă caracteristica literarităţii fonologice împlinite.) nu apar în vorbirea nelegată. ale cărei juncturi se abat constant în aceeaşi poziţie a juncturilor metrice.

prezenţa rimei finale trebuie căutată în dorinţa de a amplifica echivalenţa pro­ zodică prin aceea a vocalelor şi consoanelor. What oft was thought. . Mai mult. but ne'er so well expressed. Despre acestea va fi vorba în capitolele următoare: (b) Echivalenţa sonoră şi metrica Figurile echivalenţei sonore pot produce poeticitate şi fără a fi prinse într-o relaţie de echivalenţă prozodică. Schon ist alle Nähe f e r n ' 1 .212/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT apar în afară de aceasta. care se abat de la gramatică (metaplasme). sintactică şi sonoră la sfîrşitul versului.metrice. ci şi poezia rimată a secolelor ce au urmat. 297 — 298) Nu întotdeauna există o astfel de convergenţă prozodică. potenţialul figurilor metrice măreşte con­ siderabil capacitatea lor estetică. accentuale. . rime „impure". Dar. Nu numai în cazul metaplasmelor figurile prozodice sînt cauza abaterilor. O mostră pentru îmbinarea celor două forme de deviaţie o întîlnim în exemplul următor: (32) Dämmrung senkte sich von oben. ele se dovedesc a fi un instrument foarte diferenţiat de „orches­ trare" a textului: unor figuri. Să rezumăm : Dacă privim figurile fonologice în ansamblu. li se opun figuri. avem totuşi adesea imaginea unei dependenţe. ci şi la metamorfe şi metataxe. (Goethe) unde tetrametrul troheic determină elidarea lui /e/ în Däm­ merung (sincopă). această ampli­ ficare devine evidentă în rima împerecheată (rhyming couplet) a lui Pope: (33) True wit is Nature to advantage dress'd . VV. Dacă se întîlnesc în acelaş loc din text figuri ale . 73 (An Essay on Criticism. intonatorii şi de pauză. în fapt. ingambamente şi accente modificate fac ca variaţia să fie cultivată în detrimentul coincidenţei echivalenţelor fonologice. cu toate acestea. care folosesc toate posi­ bilităţile oferite de repetiţia fonemelor şi combinaţiilor fonemice echivalente: figuri sonore. Acest lucru nu-1 relevă doar aliteraţia versurilor din germana veche.

care poate fi intensificata prin factori grafematici. The actors are at hand and by their show You shall know all t h a t you are like to know. 7 4 Cu alte cuvinte: Recitatorul prologului aşează. care răstoarnă . We do not come as minding to content you. my lord: it is not enough to speak. He hath rid his prologue like a rough colt . This fellow doth not stand upon points. în parte. it is with our good will. 3. A good moral. To show our simple skill. E drept că. If we offend. Consider then we come but in despite.i. 73 Spectatorii Theseu şi Lisandru comentează cele auzite astfel : The. Our true intent is. Hrushovski 1968). 1 0 8 . T h a t you should think. Urmărit consecvent. Cu interpuncţiunea din Globe Edition. ANALIZĂ DE TEXT: SHAKESPEARE „VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ" V. care. Astfel iau naştere inversiuni semantice. textul se prezintă astfel : Pro. ea formează baza permanentă pentru o schimbare a formei fonoestetice. în reci­ tarea textului său. atunci ia naştere o textura de mare densitate poetică. he knows not the stop. pauzele.4. pe de altă parte. morfologici. sintactici şi semantici. nişte simpli meşteşu­ gari. we come not to offend. spune exact contrarul celor intenţionate de actori.FIGURI FONOLOGICE/213 echivalenţei fonologice.1 1 7 Jocul trupei de amatori în Visul unei nopţi de varâ a lui Shakespeare începe cu un prolog. That you should here repent you. intonaţia şi (în parte) accentele greşit. Lys. but to speak true. există posibilitatea ca repetiţia permanentă a aceloraşi clase de echivalenţe să ducă la o monotonie struc­ turală obositoare pentru receptor. But with good will. Acestui fenomen i se opune „deviaţia secundară" ca un principiu al variaţiei. All for your delight We are not here. That is the true beginning of our end. Cea mai bună dovadă o oferă apariţia versului liber (vers libre-) (cf.

Dacă desemnăm textul lui Shakes­ peare ca versiunea I. intonaţie şi accent astfel: Versiunea I: we oPfénd2 // 2it is with our 2goôd Swill1 # Thât 2 you should 3 think 2 // 2we come 3nôt2 to of3fend2/ 2 But with good 3will1 # 2To show our 2simple2 3skill2 // 4 That 2 is the 2trûe beginning 2 of our 3énd2 # 2 Con3sider2 then // 2we 3côme but in de3spite2 # 2 We do 3nöt 2côme / 2 as 3mînding2 to con3tént 2you2 / 2 Our true in3tént 2is1 # 3Â112 for your de3light2 2 We are *nôt 3hère2 # 2That you should here re2pént 2you2 / 2 The 3actors2 are at 3hand1 // 2and / by their 3shöw2 / 2 You shall 2knôw 3âll2 // 2 that you are 3lîke2 to "know1 # 2 If 4 Versiunea II: we of3fénd2 // 2it is with our 2goôd 3will3 // That you should 3 think 2 // 2we come not to offend 2 // 2 But with good 3will3 / 2to show eur 2simple 3skill2 # 3 That 2 is the 2trûe beginning 2 of our 3énd2 # 2 Con3sider2 then 1 # 2We 3c6me2 // 2 but in de3spite3 / 2 If 2 . But with good will to show our simple skill. The actors are a t hand . You shall know all t h a t you are like to know. păstrînd grafica. Prezentarea diferenţelor dintre texte a fost efectuată. în ambele cazuri.2H/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT conţinutul de adevăr (true) al textului. pe baze gramaticale şi nu. b y their show. We are not here t h a t you should here repent you. . and. We come: but in despite We do not come. iar textul refăcut de Knight ca versiu­ nea II. pe baze fonologice. Consider then. Our true intent is all for your delight. atunci. vom putea transcrie feno­ menele de pauză. în felul următor: Pro. cum ar fi fost corect. If we offend. Shakespearologul Knight încearcă să restabilească nepotrivirea fonologică (inaptum) a redării. minding to content you. That is the true beginning of our end. it is with our good will T h a t you should think we come not t o offend. As.

. o situaţie pe care am putea-o denumi cu un termen din poetică concordia discors. este preschimbat în contrariul său de farsă (captatio malevolentiae ) . pe cea afir­ mativă şi pe cea negativă. nu reprezintă schimbări de sens. în versul 4. FIGURI MORFOLOGICE Se obişnuieşte a împărţi morfemele în morfeme libere şi morfeme legate. nu avem intenţia să facem o înregistrare exactă a fonemelor textuale supraseg­ mentale diferite în cele două versiuni de text. atît din punct de vedere semantic cît şi din punct de vedere fonologie. FIGURI MORFOLOGICE/215 2 We do 3 nôt ^ ô m e 1 # 2As / 2 mînding to con 3 tént 2 you 2 / 0ur 3 trûe 2 in 3 tént 2is 3 âll 2 for your de 3 light 1 # 2 We are 3 nöt 2 hère // 2 that you should here re 3 pént 2youL # 2 The 3 âctors 2 are at 3 hând 1 // 2 and / by their 3 sh6w 2 / 2 You shall 2 knôw 3 âll 2 // 2 that you are 3 lîke 2 to 3 knöw 1 # 2 Deoarece deosebirile sînt evidente. Tot atît de evident este aici şi răspunsul la întrebarea legată de funcţia estetică a „erorilor" fonologice produse de Prolog. textul lui Shakes­ peare cuprinde ambele posibilităţi semantice. Dacă aici putem vorbi de un prim tip prozodic de deviaţie. de exemplu. O dată în plus se dovedeşte că accentul textului şi al versului nu pot fi puse de acord. atunci celălalt se bazează pe pauză şi intonaţie. {Haus}. 4. {heute} 75 posedă un sens lexical. fie pentru că diferă gradul de accentuare. versiunea I este o abatere de la aceasta. {gut}. Funcţia estetică este şi aici de a face anumite emfaze semantice. cum e cazul. Ca simplu ' substrat sonor lipsit încă de prozodeme. funcţia lor constă în aceea că toposul exordial retoric convenţional. un al doilea tip apare atunci cînd comparăm metrul funda­ mental al versului — un pentametru iambic — cu forma ritmică concretă. Pe cît se pare. Morfemele libere ca germ. acel captatio benevolentiae. în acest caz. non-independente. în primul rînd. Dacă acest tip de deviaţie se bazează». care însă. pe cînd cele . fie pentru că apare o inversare de accent. în timp ce versiunea I I este „adevărată" (true). pe mo­ dificarea figurii ăccentuale.

atunci. 4. ele sînt supuse procesului de expansiune. deliţiune. în cel de-al doilea caz. Acestea constau în aceea că. Deoarece morfemele legate apar numai în combinaţie cu cele libere. permutaţie şi substituţie. elemente novatoare dintr-o limbă. există apoi şi categoria figurilor morfematice repetitive. în cel dintîi caz. {—e} (morfem de plural) au sens gramatical.216/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT legate ca germ. care reprezintă. la un moment dat.1. „Wortfiguren") 76 . pe de altă parte însă. întrebarea care se pune este dacă acestea doar. în ce măsură un morfem se abate de la toate morfemele care există în limbă. Deviaţia internă cuvîntului ■> Aici se pune problema unei clasificări a formelor de cuvînt. în care cuvintele apar ca déviante în contextul lor sintactico-semantic. urmînd terminologia clasică. în primul caz. simplificînd. î n cele ce urmează. epuizează creator posibilităţile lingvistice morfologice sau au luat naştere prin contrast cu acestea. identificăm morfemul liber cu cuvîntul. Mai . vom discuta în amănunt ambele grupuri. Ele formează fundamentul pentru o morfoestetică a textului. care limitează abaterea la o modificare internă cuvîntului.1. gradul de lexicalizare dă linia directoare pentru abaterea de. şi la distribuţia formelor de cuvînt în text. {—ig} (sufix). Să începem cu prima categorie. le vom lua pe aces­ tea din urmă ca dominante în urmărirea scopului nostru. 4. altfel decît în gramatică. în cel de-al doilea.la normă. trebuie aflat ce posibilităţi .1. FIGURI ALE DEVIAŢIEI MORFOLOGICE Figurile morfematice ale acestei clase sînt determinate prin cele patru categorii de modificări : adiţie. la formele de cuvînt existente. e vorba de fenomenul de gramatică a textului. care poartă numele de „metamorfe" („Metamorphe"). se pune întrebarea. care se referă' pe de o parte. Dacă. subtracţie. {an-} (prefix). permutaţie şi substituţie. Aceasta se bazează pe un sistem de deviaţii morfologice. vom putea vorbi de figuri morfematice (figuri de cuvînt. La bază stă o normă morfologică.

unde este interpolat un 'mortem german între două morfeme englezeşti şi miser endissimest.1. Eliot. ca: foresee. 4. deoarece germana nu are cuvinte formate numai din consoane. S. nu contravine regulilor morfologice ale englezei. Modificarea morfologică poate deci interveni — analog cu metafonele formate prin adiţie — la începutul. foretell şi forewarn 77 . 4. G. cuvîntul schtzngrmm de la E. toate.2.1. N. Numeroase exemple de acest fel le găsim la James Joyce în Finegans Wake. după cum vedem \ . Ambele posi­ bilităţi ale deviaţiei morfologice vor fi luate în considerare în cele ce urmează. formarea unor cuvinte compuse neobişnuite ca : Lustentzücken. unde la super­ lativul latin .Leech (1969:„42. în cursorary 7? (Sha­ kespeare) . a prefixului un. componente morfologice din limbi diferite formează o unitate compusă. Adiţia Extensia morfologică are loc pe mai multe căi. să determine 0 îmbogăţire a vocabularului poetic. toate rezultă din combinarea unor morfeme libere. aici amintim doar două: fishnetzeveil80. (miser endissim\e] ) '81 este adăugat şi sufixul englez pentru superlativ -est. de exemplu. mijlocul sau sfîrşitul unui cuvînt. Pe de altă parte. în the hearsomeness of the burger (Joyce) sau a infixului -ar-. Samson-syrup-gold-maned. care pot. thunderboltbass'd şi barnacle-breasted 7S (D. O formă aparte a tipului de metamorfe discutat aici o reprezintă combinaţiile hibride. Alte cuvinte compuse iau naştere prin adăugarea de afixe la morfeme legate.1.1. de exemplu. 44) ne dă ca exemplu pentru primul fenomen cuvîntul foresuffer la~ T. Subtracţia >Formaţii subtractive („subtraktive Wotbildungen"-Leisi) sînt cunoscute ca specifice limbii engleze. Thomas) .1. limbă care permite curent formarea unor cuvinte cu prefixul fore-.FIGURI MORFOLOGICE/217 de formare a cuvintelor sînt acceptate într-o limbă. care deşi nu apare în nici un lexicon al limbii engleze.în the unchilding imfathering deep (Hopkins) sau-a sufixului -someness. Jandl nu se potriveşte în nici o lexicologie germană. şi anume. foreknown. Weltentrücken (Wagner) Kunfttag (George). Dintre acestea fac parte.

Această combinaţie cunoscută şi sub numele de blend sau portmanteau word o întîlnim în vorbirea curentă în cuvinte ca Oxbridge (Oxford + Cambridge).3. Hopkins este cunoscut ca clipping poetic. o combinaţie de morfeme însoţită de dispariţia a două silabe consecutive asemănătoare.218/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în exemple ca ad (în loc de advertisement). fan (în loc de fanatic) pram (în loc de perambulator) şi pub (în loc de public hoţise). Joyce .v. Deosebit de interesante sînt permutatul© atunci. în terminologia mai populară. Fenomenul contrar îl formează tmeza (Tmesis).3.96). şi temnere (în loc de contemnere) la Virgiliu 83. Wagner). ca de exemplu. de exemplu that man — — how dearly ever parted 87 (Shakespeare. cînd sînt contopite morfeme separate . (în loc de umbrella — la James Joyce).1. după cum putem observa în under her brella. Alături de aceasta mai există şi permutaţia hiasmică a com­ ponentelor din două cuvinte.8) a lui Spenser: (34) And long in darksome Stygian den uplrought 8 5 . Troilus and Cressida III. O formă specială este haplologia. interpolînd toto­ dată unul sau mai multe cuvinte. smog (smoke + fog) sau brunch (breakfast -{-lunch). în care upbrought ia locul lui brought up. Dar subtracţia poate avea loc şi la început de cuvînt.Ş. Permutaţia Schimbarea poziţiei unităţilor morfologice poate avea loc după bunul plac. schlagen (în loc de erschlugen — la R. unde however este permutat în how (M)ever. Primul caz este ilustrat de un exemplu din The Faerie Queene (VI. în proza literara modernă găsim exact acelaşi fenomen: upjump în loc de jump up 8e (Joyce.sau cînd sînt despărţite morfeme ce ţin unul de altul.i. acest fenomen poartă numele de clipping. 4. James Joyce face din haplologie o figură de stil. adică „ruperea" unui cuvînt compus în componentele sale morfologice. M. Aici dispare o componentă morfologică de la sfîrşitul cuvîntului. Finegans Wake).1. la J. Cuvîntul the achieve (în loc de achieve­ ment) 82 din The Windhover a lui G. folosind expresia museyroom -(museum\musing-room ) 8*.

Fries (1967:70—71). 197). care nu sînt notate în nici un dicţionar de limbă engleză.4. Adesea este vorba de haplologii (portmanteau words). recunoaşterea lor completă ar trebui să ia în considerare şi puncte de vedere ale sintaxei.1. consideră poezia ca foarte drăguţă (very pretty) şi cugetă: „Somehow it seems to fill my head with ideas — only I don't exactly know what they are" 91 (p. Şi lui Alice i se întîmplă la fel.1. Aici cităm şi interpretăm doar prima strofă: 'Twas brillig. în parte hibride. care a devenit unul dintre cele mai re­ numite poeme fără înţeles (nonsense poems) ale limbii engle­ ze. Acesta este şi motivul pentru care cititorul nu poate găsi vreun înţeles. and the slithy toves Did gyre and gimble in the wabe: All mimsy were the borogoves.5. 4.1. M. Alice găseşte o poezie cu titlul Jabberwocky.FIGURI MORFOLOGICE/219 Genies and laitymen (în loc de ladies and gentlemen 88) şi la H . Enzensberger Manitypistin Stenoküre (în loc de Stenotypistin Maniküre 89) în poezia ' 'Bildzeitung. 191. Harmondsworth 1966. ed. p. „Jabberwocky" Sursa: The Annotated Alice. prapsposterous (perhaps)preposterous ) şi ehrltogelher (ehrlich/altogether) 90. C. . Substituţia Procedura substituţiei morfologice face posibilă o serie întreagă de compoziţii rare. And the mome raths outgrabe. Analiză de text: Lewis Carroll. Strofa acestei poezii coiţine un număr de cuvinte. Gardner. O explicaţie pentru acest simţămînt vag a lui Alice ne-o oferă C. Acestea sînt doar cîteva cazuri de metamorfe permutate .1. la fel ca mulţi cunoscători de literatură după ea. M. Joyce. Multe dintre ele pot fi kitîlnite în Finegans Wake a lui J. dar cu toate acestea. care constituie pentru interpret adesea adevărate ghicitori. Vom exem­ plifica numai cu: almonthst (almost/month). 4. în Through the Looking-Glass.

de exemplu. pentru poziţia 1 a numai un substantiv în singular sau un adjectiv. in in in in in in the the the the the the the the ) ) ) ) silly) dreamily) go) round). a AH y were the b Sj And the a ___b <• s c.220/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT arătînd că sensuri structurale nu lexicale sînt acelea care fac prima strofă să pară accesibilă. care ia următoarea formă pentru poziţiile 2a şi 2c: *2 *2 *2 2 *2 *2 *2 2 a a a a c c c c = = = = = = = = substantiv adjectiv adverb verb adjectiv adverb verb substantiv (*Did (*Did (*Did (*Did (*Did (*Did (*Did (Did idea silly dreamily turn _ _ _ _ _ and and and and and and and and : in in . Cadrul structural (frame) reiese din reprezentarea grafică a primelor patru rînduri: 1 2 3 a 'Twas . iar pentru poziţia 3 b numai un substantiv la plural. 4 Din acest mod de a scrie se poate observa că anumite poziţii gramaticale pot fi ocupate numai de următoarele părţi de vorbire: 1 1 1 2 2 2 3 3 a b c a b c a b substantiv sau adjectiv adjectiv substantiv verb verb substantiv adjectiv substantiv adjectiv substantiv verb 4 a 4 b 4 c Criteriile ce duc la aceste constatări structurale sînt: a) contextul sintactic — el permite. and the b y c s Did a and b in the Ç . Dovada pentru aceste afirmaţii ne-o aduce proba substituţiei. .

2a etc. apartenenţa la o clasă de cuvinte şi numărul poziţiilor însemnate ca la. în timp ce sufixul (—s) (sau: (/—z/)) în Ic şi 3b arată morfemul de plural al substantivelor (exem­ plu : dove-s). b) morfemele legate. deci testul de substituţie. în acelaşi timp. Procedura de detectare este aceeaşi ca şi la pct. adică să-1 readuci la o normă cotidiană prin re-transformări. o decizie pentru o anumită posibilitate de soluţie şi prin aceasta — din nou în cuvintele lui Koch (1972) o „analiză pauşală" („Pauschalanalyse"). Pentru 2b este valabil ce s-a spus la 2a. deoarece ele sînt unite prin conjuncţia coordo­ natoare and. care sînt formate din vocabularul cotidian prin transformări de substituţie parţiale (de regulă a rădăcinii cuvîntului). împreună cu contextul sintactic. lui Alice îi par atît de familiare şi totodată atît de străine. ceea ce ar fi. din cauza lipsei lexicalizării. apare în lb şi 3a ca indiciu pentru partea de vorbire „adjec­ tiv" (exemplu: oily). în mod asemănător se poate proceda şi cu cele­ lalte cuvinte lipsite de sens din textul dat. pe de o parte. Carroll. El conţine acum nu numai sensuri structurale ci . pe de altă parte însă. în felul acesta sufixul (—y) (sau: (/—i/). 92 Acesta ar fi un text independent de metamorfele lui L. and the sunn y rays Did twirl and tumble in the oak. non-independente — ele semnalează. că aceste cuvinte sînt familiare — pe baza criteriilor struc­ turale prezentate. Ic. Le putem numi metamorfe substitutive şi vrem să sugerăm prin aceasta că reprezintă forme de cu vînt déviante. Rezultatul ar putea fi. Concluzia unor astfel de observaţii este.FIGURI MORFOLOGICE/221 Din probele de substituţie rezultă că în poziţia 2a numai un verb asigură gramatiçalitatea construcţiei propoziţionale iar în 2c numai un substantiv. de exemplu: "Twas morning. And the young girls awoke. All hazy were the mountain-ways. Este tentant sa „rearanjezi" textul („rearrangieren" — Koch). De aceea. ele trebuie să apară ca aberante. a). lb.

care ar trebui să elucideze semantica textului (de exemplu. numeroase explicaţii (pseudo-) etimologice..are aduc pentru această strofă şi pentru toată poezia citate doveditoare (cf. deci înainte de apariţia lui Through the Looking Glass (1872). î n . care se bazează pe posibilităţi ele lexicalizare neobişnuite. care. Rezultatul este o altă nouă interpretare a textului. 271). adică o unitate de sens continuă şi închegată. Dacă în această interpre­ tare deviaţia are loc mai ales la un nivel lingvistic sincron. în altă ediţie a primei strofe din Jabberwocky. 93 Aici găsim deci originea expresiei portmanteau word ( = haplologie). Cercetări mai noi au făcut să apară şi alte lucrări <. dar latent posibile în limba engleză. GYRE.) 95.cit. To scratch like a dog. Verb [derived from GYAOUR or GIA­ OUR. beyond]). adăugind. " L i t h e " is the same as " a c t i v e " . Aşa se reconstruieşte sensul unui text. You see it's like a portmanteau-there are two meanings packed u p in one word (p. el publică deja aceste patru rînduri. în anul 1855. în parte asemă­ nătoare. 192 urm) că împrumuturi din limbi străine (de exemplu. în mod asemănător H u m p t y Dumpty tratează ca haplologii şi cuvintele : wabe ( < way + before [respectiv behind. L. „a dog"]. Aceasta reprezintă o izotopie semantică. explicîndu-i lui Alice originea cuvintelor din Jabberwocky. este făcută responsabilă conversiunea denominală (cu reducţie). O astfel de unitate de sens închegată încearcă să facă şi H u m p t y Dumpty în Through the Looking-Glass. adică a formării „substractive" de cuvinte prin unirea a două morfeme independente. Carroll transpune problema la nivel diacron.I 222/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT şi lexicale. galice) ar fi cauze ale deviaţiei morfologice. dar sub titlul Stanza of Anglo-Saxon Poetry şi într-o grafie (pseudo-)arhaică. p . el zice următoarele: Well. motivate sau nemotivate. De timpuriu au fost emise astfel de ipoteze şi anume de Robert Scott. într-un alt caz. mimsy ( < flimsy + miserable) şi mome ( < from + home) 94. în acest scop. ed. Apar şi aite explicaţii. "slithy" means "lithe and slimy". Spre exemplu. pentru formarea lui gyre ( < gyroscope).

^ ^ Mai avem de atins un ultim punct. 0 6 Asemănările dintre Toven şi loves. Ele oferă prin aceasta trei interpretări semantice posibile la această strofă de poezie. fără îndoială. Carroll. dar desigur nu exclusiv. ca de pildă. Ogden Nash în Geddondillo). 4.2). Căci cuvinte fără sens comparabile au produs şi alţii (de exemplu. care a fost dată de L. ni se dezvăluie faptul că metamorfele din prima strofă din Jabberwocky a lui Carroll sînt interpretate în moduri diferite. pune accentul pe deviaţia istorică prezentînd-o ca explicaţie posibilă. nu pot trece neobservate.FIGURI MORFOLOGICE/223 1872. încît poezia are o bogată istorie a receptării? Bine-nţeles că pentru aceasta poate fi considerat răspunzător felul deosebit al metamorfelor. aşa cum am procedat şi noi conform cu modelul lui H u m p t y Dumpty. că metamorfele lui Carroll formează echivalenţe în plus. Die schlichte Toven Wirrten und wimmelten in W a t e n . există şi care s-a dovedit atît de penetrantă. recurge la ipoteza unei deviaţii lingvistice exogene. După cum am amintit la început. semiconsonanţa . care. Cea de a treia exegeză. Waben şi wabc. De această afirmaţie legăm întrebarea: de unde îşi capătă Jabberwocky esteticitatea sa. în situaţia dată. susţinea că Jabberwocky este o traducere din germană.1. mümsing şi mimsy etc. Originalul publicat de el se prezintă astfel: Der Zammerwoch E s brillig war. De tipul de deviaţie al doilea şi al treilea ne vom mai ocupa în cele ce urmează (cf. Und aller-mümsige Burggoven Die mohmen R ä t h ' ausgraben. Alice consideră poezia drăguţă (pretty). fără a fi avut aceeaşi rezonanţă. care aparţine unui prieten al familiei adevăratei Alice. Ca o explicaţie pentru acest fenomen putem aduce faptul. Prima interpretare operează cu noţiunea de deviaţie sincronă. Tuturor acestor trei moduri de explicare le este comună. tendinţa de a anihila deviaţia prin re-transformări şi de a o aduce la un nivel lingvistic normal. Cea de a doua interpretare. Dacă aruncăm o privire asupra celor expuse pînă aici.

literară. indiferent de originea lor socială sau regională. poezia de curte. în Anglia.. 4. o formă modificată a stro­ fei de baladă. este vorba despre deviaţii de la codul limbajului normal: a) sociologice (diastratice).224/ŞTIINTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT (mimsy/monte) şi rima finală (toves/borogoves. se pot ma­ nifesta. poezia dialectală şi poezia istoricizantă. în literatura specifică unor clase (de exemplu. (Hochsprache) şi engleza standard (Standard English). b) şi d) sînt activate subcoduri posibile ale unei limbi. î n cazurile a). Respectarea lor condiţionează structurarea cores­ punzătoare a vocabularului într-un text. de exemplu. din contră. c) din'limbi străine (exogene). germana de sus. astfel că se formează convergenţe stilistice. în timp ce o „stilistică a deviaţiei" ar trebui să le cuprindă în cadrul ei argumentativ ca licenţe poetice posibile. aşa cum o arată continuarea poeziei. care pătrund în domeniul sintaxei şi al semanticii. Nerespectarea lor. Toate acestea ar trebui luate în considerare la o analiză a literarităţii întregii poezii.2. şi anume . printre altele. atunci poate lua fiinţă. Se adaugă la aceasta. d) istorice (diacronice).1. duce la deviaţii morfo-textuale. nu lipsit de importanţă este şi momentul parodistic. care.text se orientează după o anumită normă lingvistică. wabejoutgrabe). care. î n plus. care. b) regionale (diatopice). literatura munci­ torească). atunci cînd domină în text. la un moment dat. Astfel de norme sînt. Dacă în crearea de texte se cuprind şi morfeme din alte limbi (c). este recunoscută ca obligatorie de către toţi membri unei comu­ nităţi lingvistice. Mai merită a fi amin­ tite aici încă alte două forme ale deviaţiei morfo-textuale. Deviaţia legată de context Alegerea cuvintelor pentru un. are o bogată tradiţie poetică.ologic. aşa-numita poezie macaronică („makkaronische Dichtung"). ca echivalenţă prozodică. din punct de vedere poet. în esenţă. pe care o grama­ tică prescriptivă le-a apostrofat ca fiind „breşe stilistice" („Stilbruch").

Este interesant textul care prezintă mai multe sociolecte concurente. din contră. ca fiind de o valabilitate mai generală. Deviaţii lingvistice regionale Limbile standard s-au format de cele mai multe ori într-o anumită regiune a teritoriului lingvistic : germana în Saxonia. se află în conflict două norme diferite: aceea a limbii standard şi aceea a limbii unei anumite pături sociale. unde lexicul preţios din sfera mitologică este pus faţă în faţă cu cel de un nivel redus al unei semi-lumi. iar cealaltă subordonată ei.2.2.FIGURI MORFOLOGICE/225 tropii („Tropen") gramaticali şi lexicali. dialectul acestei regiuni a fost ridicat la nivel de normă a codului lingvistic general. O altă cauză (pragmatică) a ironiei o întîlnim atunci cînd persoane dintr-o stare inferioară vorbesc în limbajul păturilor superioare. în acelaş text. Deviaţii lingvistice diastratice Acest tip de deviaţie se caracterizează prin aceea că. norma limbii standard este cea supraordo­ nată. unei nopţi de vară" a lui Shakespeare şi figurile din Beggar's Opera a lui Gay. meşteşugarii diii piesa actorilor amatori în „ Visul. iniţial de aceeaşi valoare. după cum se ştie.5) respectiv în capitolul despre figurile semantice (6).2.2. într-un excurs al acestui capitol (4. 4. 4. foloseşte doar cîteva elemente diastratice. este dificil de stabilit dacă autorul chiar copiază un sociolect existent sau numai crează impresia acestuia. şi în altele. Trecerea nemijlocită de la un sociolect elevat la unul inferior poate avea ca efect un contrast ironic.1. franceza în île de France. în timp ce celelalte dialecte. care provin dintr-o conversiune morfologică. Ambele norme au un lexic specific. Acest caz este foarte frec­ vent. un altul. în dramele lui Shakespeare.1.1. ei vor fi trataţi. în aceste cazuri. unde în acţiunea principală domină limbajul de la curte. engleza în jurul Londrei. Indiferent care e răspunsul. italiana în Toscana. Un poet poate scrie într-un sociolect care se depărtează destul de mult de standard . faptul deviaţiei rămîne. în acţiunea secundară însă acela al omului din popor. în acest conflict. ca de exemplu. respectiv dintr-o deviaţie semantică . dovadă fie a doua parte din The Waste Land (A Game of Chess) a lui Eliot.1. au devenit sub- .

Ţesătorii lui Hauptmann şi Henry V a lui Shakespeare folosesc dialectul silezian respectiv valon alături de limba standard. de exemplu. Robert Burns (lirica scoţiană) şi Thomas H a r d y (Wessex Ballads). desigur. pe de altă parte ca excepţii dialectale într-un context îndeobşte de standard lingvistic. în astfel de cazuri şi în altele. în Anglia. se operează tacit cu o normă standard de limbaj general. pentru a obţine prin aceasta o caracterizare realistă a personajelor. Edward. care însă nu exista în momentul creării acestor texte. Cunoscuţi ca poeţi dialectali au devenit în Germania. Hebel (Alemannische Gedichte). mai ales însă cele din urmă. ele par inedite şi rare pe de o parte ca texte dialectale în faţa altor texte literare. P. care nu ţin cont de aspectele diatopice specifice din original. de ase­ menea. Aşa se întîmplă. în tra­ ducerea lui Herder făcută baladei populare scoţiene Edward. O încercare modernă de a ţine cont de dialectul unei . dacă aceste subcoduri sînt activate literar. Fritz Reuter (arta narativă în germana de jos ) şi F. La tiaducerea tragediilor greceşti. arată că puncte de vedere prag­ matice joacă un rol foarte însemnat în deviaţia lingvistică regională. Kroetz (piesa populară bavareză). Aspectele pragmatice însă foarte des nu sînt respectate de acele traduceri. Toate aceste exemple. De aceea. J. 9 ' Traducerea lui Herder considerată de aproape toţi criticii ca o realizare plină de afinităţi lasă totuşi neredate trăsăturile specific dialectale ale poeziei. fapt care se vede clar deja din confruntarea primului rînd din cele două versiuni: (35) a) Why does your brand sae drop wi'blude b) Dein Schwert. fapt prin care. ea pierde din poeticitate. wie ist's vom Blut so rot. Tot atît de puţin reuşeşte şi redarea adecvată a dialectului ionian vechi eolic a eposului homeric şi delimi­ tarea dialectului neoionian a istoricului Herodot faţă de dia­ lectul atic al istoricului Tucidide. de exemplu. se uită cu regularitate că părţile corului sînt scrise în dialect doric şi că se disting prin aceasta de limba atică a dialogului. X.226/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT coduri. Raimund şi Nestroy (Teatrul popular vienez).

la Riccaut în Minna von Barnhelm de Lessing). sufixe) — de exemplu. Deviaţii exogene Un text. .2. nu reuşeşte totuşi să reflecte corect o anumită componentă a dialectului englezesc regional: caracterul său de normator social — o trăsătură care dispare aproape în întregime pentru dialectul german. . terminologia latinească de specialitate a me­ dicilor lui Molière şi a lui Holofern la Shakespeare sînt o batjocură pentru întreaga breaslă. în contextul poetic. în care este scris. 4. care este neapărat necesar din motive dramaturgice. din cuvinte separate (zeit) sau din sintagme (tu cesses). wohned (rădăcina germană plus sufixul englez pentru trecut) — .FIGURI MORFOLOGICE/227 opere literare este aceea de a transpune slang-ul londonez al florăresei Eliza din muzicalul My Fair Lady (avînd la bază Pygmalion de Shaw) în dialectul local al respectivei regiuni unde are loc reprezentaţia (de exemplu. tu cesses. Latina. unde propoziţii ca cele ce urmează nu sînt o raritate : (36) a) Eins within a space and a weary wide space it was wohned a Mooske. care prezintă expresii din limbi străine. ci ca fiind subor­ donate anumitor scopuri funcţionale pragmatice (ironie. dă învăţatului demnitate şi superiori­ tate poetică. Dar ele pot cuprinde părţi întregi de text sau digresiuni mai ample (de exemplu. sau Köln sau Suabia). Pound. astfel de „barbarisme" (Lausberg 1960: 1258—259) nu sînt considerate ca factori de bruiaj lingvistic. O formă deosebită este poezia macaronică compusă din cuvinte şi sufixe din limbi străine.3. caracterizare).1. după cum se poate vedea şi în fragmentul următor luat dintr-un cîntec . în Cantos de E. to the extinction of Niklaus altoget­ her . pe care o vorbeşte Doctor Faustus la Marlow. Acest transfer diatopic. Un rol complex îl are barbarismul în Finegans Wake a lui James Joyce. c) He proved it well whoonearth dry and drysick times. and vremiament. b) W h a t a zeit for the goths. 98 Interpolările exogene pot fi formate din morfeme legate (prefixe. încalcă morfologica limbii. umor. dialectul din -Berlin.

certes (în loc de surely). nu în cele din urmă şi pentru că ele poartă caracter de vechi. şi cel psntru Tristan şi Isolda este plin de arhaisme. traducerea lui Virgiliu făcută de Schröder) şi opere literare din secolul XIX (de exemplu. Iată. (de exemplu. pflegte den erschlüge Isolde. Din acest motiv. Mage (în loc de Verwandter) sehren (în loc de beschädigen). (37) Lobibus Ehstandum quis non erhebsret hochis Himmlorum Sternis glänzentium ad usque Gewölbos?. Leech 1969:14). cînd o uni­ tate morfologică nu mai aparţine inventarului gramaticii textului dintr-o limbă. thou lookest (în loc de you look) 10°.1. sînt considerate ca arhaisme: freislich (în loc de schrecklich). în engleză: thou. la Wackernagel 1873: • 376) : . Un alt nume pentru acest fenomen este „arhaism".2. sheen (în loc de brightness). ye (în loc de you). Pfeifri! Blasite Trompetas et Kessli schlagite Paukas ! " Acestui citat i se mai pot alătura încă numeroase alte exemple din secolele XVI şi XVII. (de exemplu. Ele sînt reprezentate mai ales în opere care vor să sublinieze conţinutul retrospectiv printr-o stilizare restaurativă. ale lui Brentano. Cele spuse le vom ilustra prin trei exemple: (38) Ca şi alte librete de operă ale compozitorului R. 4. . elf (în»loc de knight). Renate de Storm). Deviaţii lingvistice istorice O deviaţie morfologică istorică apare atunci. es ward (în loc de wurde) gesagt. Quod superest. Arhaismele au funcţia pragmatică de a eleva poetic con­ textul lor. . (er) stund (în loc de \er\stand). cum ar fi nuvelele — cronică. traducerile din clasici (de exemplu. ca exsmplu. Ahnen de Frey tag). der Isolden ihm abgewann. în germană. Tennyson). .228/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT de nuntă din secolul al XVIII-lea (cit. ele sînt considerate „cuvinte poetice" prin excelenţă. daß den Heilgesunden rächend schlüge der Mann. Wagner. u n frag­ ment din povestirea Isoldei în actul I : Ich pflag des Wunden.4. Minne (în loc de Liebe). 1 0 1 . Glasum mag­ num Weinoque gefülltum Rhenano lacti in sponsique suaequo salutem Brautae ausstechamus ! De Tischo surgite. demn şi sfinţit prin tradiţie (cf. thee. romanele istorice.

(39) P. ea presupune studierea unei gramatici istorice. nu este întotdeauna uşoară. but not found (that I know of) în Chau­ cer". genitivul în locul acuzativului (pflegte desjden Wunden). începutul eclogei din februarie. blithe spirit ! you/gay Bird thou never wert — you/were That from heaven or near it Pourest t h y full heart pour/your In profuse strains of unpremeditated art. (38). spre exemplu. pe care Spenser îl ia intenţionat în textul său. Wagner alege forma tare a verbului (pflctg) în loc de cea slabă (pflegte).K. (40) Ca prototip al poetului arhaizant este considerat. formele normale sînt notate pe margine. comentează ultimul cuvînt al citatului astfel: "Gride) perced: an old word much vsed of Lidgate. adică formate prin progresiunea diacro­ nică a textului. cuvîntul necompus (schlüge) în locul unuia compus (erschlüge). Un alt tip de arhaism ia naştere prin aceea că un text prezintă forme învechite pentru cititor datorită diacronici limbii astfel. E. All as I were through the body gryde. de cele naturale. will rancke Winters rage. a cărui The Shepheardes Calender (1579) prezintă latîtea cuvinte şi forme arhaice. These bitter blasts neuer ginne tasswage ? The kene cold blowes through my beaten hyde. sînt afereza ginne. în Anglia. Delimitarea arhaismelor artistice. Shelley îşi începe poezia To a Skylark Hail to thee. sună astfel : Ah for pittie. Pentru a „arhaiza" textul. în fragmentul dat. 103 Este vorba. sinalofa tasswage (<to assuage). cuvîntul perced (în loc de pierced) şi grafia demodată. aşadar. încît a p u t u t să apară u n oarecare "E. numele propriu declinat (Isolden) în loc de cel nedeclinat (Isolde). 102 astfel: Ca şi la. de un arhaism. Edmund Spenser.FIGURI MORFOLOGICE/229 în dreapta textului sînt menţionate formele normale. K" neiden­ tificat în rolul de comentator-. adică puse intenţio­ nat.B. Apariţia a mereu altor .

Parte a unei ordini gramaticale este. verb) (după Leisi 1960:94).. fiind-foarte familiare. nici nu ar mai frapa într-o gramatică a textului pentru engleza contemporană (cf. care. luate toate din Shakespeare : (41) a) I'll devil-porter it not further (Machbeth II. este ilustrată de cuvinte ca like cu 6 funcţii (substantiv. 19). prepoziţie. 4. adică sa nu fi'intrat încă în uzanţa gramaticală a limbii de toate zilele. conjuncţie [dial. operele lui Shakespeare Racine şi Goethe sînt pentru noi.5. god şi duke). numită de unii (nu prea fericit) şi „omonimie gramaticală". Alta este însă situaţia în exemplele următoare. Dacă conversiunea urmează să producă poeticitate.iii. mai poetice decît în momentul creării lor (cf. atunci ea nu trebuie să fie „gramaticalizată". 100) lt>s . Fenomenul este deosebit de favorizat prin decăderea terminaţiilor formelor flexionare începînd cu engleza nouă timpurie. adjectiv. iii.. deverbale. c) Lord Angelo dukes it well (Measure for Measure: I I I . Konkol 1960. Zandvoort 1957: 2 6 5 . adverb. cu cît ele se învechesc. adjectiv. Excurs: Deviaţia clasei de cuvinte (conversiunea) Faptul că cuvinte dintr-o categorie trec în alta este un fenomen tipic pentru limba engleză.2. şi Klinkenberg 1970).2 7 6 . 10—11).] verb) şi round10i cu 5 funcţii (substantiv. Leisi 1960: 92—102). Nay. godded me. indeed (Coriolanus V. adverb [arh. este vorba de neologisme originale.. ii. Polifuncţionalitatea morfologică determinată de conversiune. prepoziţie.230/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT arhaisme „naturale" face ca textele să cîştige în poeticitate. cunoscut şi sub numele de „conversiune" („Konversion").]. conversiunea deverbală swim în Let's go for a swim 105. î n toate aceste situaţii (devil-porter. de exemplu. Privite astfel.1. s-a format o multitudine de conversiuni denominale. b) Loved me above the measure of a father . formate prin conversiunea . cei de azi. în felul acesta.

pg. Höllerer. pe care o redăm aici în fragment: Durch schmiege Nacht Schweigt unser Schritt dahin Die Hände bangen blaß um kramp/es Grauen Die schlafe Erde armt den nackten Himmel. res­ pectiv denominale hrampfes. E. Sursa: E. aşa cum pare a arăta evoluţia din ultima vreme a englezei (cf. Analiză de text: E. selected poems 1923—1958. creşte permanent po­ tenţialul formelor de expresie determinate de conversiune.1. Fenomenul este cunoscut şi în germană. Forma verbală armt provine dintr-o conversiune denominală. nu e de aşteptat ca această sursă a poeticităţii să sece.2. Cummings. Londra 1970. (42) a) Diverse exemple de conversiune le găsim în poezia lui August Stramm Abendgang. Cummings „anyone lived in a pretty how town". E. originea Deoarece. 4.\ FIGURI MORFOLOGICE/231 din clasa substantivelor în categoria verbelor. 107 In cazul primelor trei cuvinte nou create evidenţiate grafic este vorba de adjective formate prin conversiune deverbală (schmiege. găsim următoarele rinduri: Goliardenbrücke — so sage Das Du deiner Stadt Es will dir nicht entgehn Flügelt laternengefangen 108 Şi aici vedem în flügelt o formă verbală ce-şi are într-o conversiune denominală. Barber 1964) :91 —94). b) î n Gaspard de W. 1 anyone lived in a p r e t t y how town (with up so floating many bells down ) spring summer autumn winter he sang his didn't he danced his did .4 5 . 4 4 . schlafe ) . dar folosit în mai mică măsură.6.

232/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 5 Women and men (both little and small) cared for anyone not a t all they sowed their isn't they reaped their same sun moon stars rain children guessed (but and down they forgot autumn winter spring t h a t noone loved him only a few as up they grew summer) more by more 9 13 when by now and tree by leaf she laughed his joy she cried his grief bird by snow and stir by still anyone's any was all to her someones married their everyones laughed their cryings and did their dance (sleep wake hope and then) they said their never s and slept their dream stars rain sun moon (and only the snow can begin to explain how. 109 Poezia citata aici este una dintre cele mai îndrăgite obiecte de demonstraţie ale teoriei literare orientate lingvistic.33 Women and men (both dong and ding) summer autumn winter spring reaped their sowing and went their came sun moon stars rain. . 23 29 .children are apt to forget to remember with up so floating many bells down ) one day anyone died I guess (and noone stooped to kiss his face) busy folk buried them side by side little by little and was by was all by all and deep and more by more noone and anyone wish by spirit and by deep they dream their sleep earth by april if by yes 17 > • 21 . .

1971/1967/:219—237). bird by snow. ni se pare util să facem doar unele observaţii complementare. Their same is an unusual version of the same. Thorne (1965. in the rest there is a more radical unorthodoxy with the selection of the "wrong" word-class altogether: more by more. Dintre aceste publicaţii. But the verb-noun shift is not the only one found among the com­ plements. unde se analizează diverse locuri sau cîte un fragment mai mare din poezie: Levin (1964). his grief and their dream are made complements of verbs which do not normally have complements. his joy. More examples are to be found high-lighted in the adverbial phrases " x by y" noted earlier. deep by deep. 110 . use of anyone arid noone as proper names (in p a r t . vom da un scurt sumar al multitudinii de deviaţii aflate în poezie.g. how as an adjec­ tive. rînd cu rînd. ci şi despre deviaţii sintactice. stir by still. if by yes. their everyones is unusual in its plural inflexion and in the qualification b y their . according to the circumstances. Fowler (1969. cea mai amănunţită este cea a lui W. dream that. 1969). Nu toate vor fi luate aici în discuţie. earth by april. never s involves a shift from adverb to noun. nor do shifts occur among the complements only. în faţa acestui fapt. there is the possibility of ambivalence every time they occur). .FIGURI MORFOLOGICE/233 • Aceasta îşi găseşte justificarea în aceea că ea conţine un număr foarte mare şi variat de deviaţii lingvistice. wish by spirit. There are one or two other peculiarities of word-class: e. Koch (1972). all by all. tends to make more acceptable extravagant shifts of word-class of the type represented by didn't. cryings is an unaccustomed plural . Koch (1972) care analizează poezia minuţios. Nu este vorba doar de deviaţii morfologice. pe care noi le-am scos în evidenţă prin mijloace tipografice. Delas/Filliolet (1973:80). . î n acest scop ne este de folos prezentarea lui Fowler (1971:230—231) : The presence in the poem of so many lexical items which can be. A. their sleep is provided as a new complement to a verb which has a very limited range of complements (dream a dream. was by was. Aarts (1971). Mai întîi însă. ) . either noun or verb. Mai degrabă vom indica următoarele lucrări. In some cases " x " and " y " are filled from an unconventional sub-class of nouns: tree by leaf. Butters (1970). These unorthodox complements are just one prominent part of a more widespread indeterminacy of word-class encountered throughout the poem.

15) şi the snow can begin to explain 114 (V. Exemple ca bird by snow (V. un statut alegoric. 1 : „in a pretty how town") sau adverb -* -* substantiv (V. Aceasta se observă. yes . . mai pot fi încălcate şi regulile semantice. ea este şi sursă pentru o ironie subtilă (VV. altă dată însă — marcate. cu toate acestea ea ne mijloceşte mai multe puncte de vedere importante. de exemplu. 0 parte din aceste exemple mai prezintă şi altă abatere: verbe tranzi­ tive sau semitranzitive (sing.. folosirea pronumelor indefinite este simptomatică pentru tehnica poetică a lui Cummings. de anafo­ ricele contextuale he şi she — ca nume propriu masculin. Intenţia urmărită prin aceasta este de a oferi receptorului o cît mai mare libertate în găsirea sensului. respectiv feminin. printre altele. adverb ->• adjectiv (V. O caracteristică a poeziei o reprezintă. Această contopire a generalului cu parti­ cularul dă textului.. 35 ( —) went their came111 V. în cele din urmă. Deosebit de evidente sînt conversiunile deverbale : 4 he sang his didn't he danced his did V'. în acelaşi timp. faptul că anyone şi noone sînt folosite o dată ca pronume ne­ definite. 20: „they said their nevers")112.-26). iar aceasta înseam­ nă totodată distrugerea deviaţiilor lingvistice.. go . 28 was b y was V. nevers. if. (—) went their came (V. ca şi în cazul dramei Everyman. did. isn't. (prin comparaţie.. Primul este concluzia că o parte nu neînsemnată a devia­ ţiilor poetice provine din schimbarea părţii de vorbire. cazurile de hiperdeterminare semantică — metaforele — sînt relativ rare).alte conversiuni. was. 25.) sînt folosite ca tranzitive. care lasă nedeterminate semantic obiectele tratate. de exemplu. 35) m . şi în lipsa preciziei semantice la unităţile lingvistice „convertite" : didn't. 22) arată că. how. 7 they sowed their isn't V.. în afară de regulile morfologice şi sintactice. ca de exemplu.234/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT Această descriere a abaterilor gramaticale nu este de loc completă. Dincolo de aceasta. dance. La aceasta se adaugă şi .

although few noticed this . Prima strofă se prezintă astfel (1972:444). subtracţia. aşa cum se manifestă ea în metrică. Mai sînt imaginabile şi alte posibilităţi ale rearanjării dar. prin adiţie (anyone — any anyone) şi substi­ > tuţie (any anyone — Any Anyone) în versul 1 şi prin per* mutaţie (sang didn't — didn't sang). ci şi la cea de a doua sursă a poeticităţii: recurenţa lingvistică. Un astfel de text normal sau — cu propriile sale cuvinte — „rearanjat" („rearran­ giert") ne prezintă W. they married . she died subsequently or consequently. Ele toate se folosesc de cele patru operaţii funda­ mentale. sintactic şi semantic.FIGURI MORFOLOGICE/235 Au fost propuse diferite soluţionări ale structurii déviante a textului. A. they were dead. subtracţie (didn't -> > did) şi prin substituţie (sang -» song) în versul 4. rimă şi în repetiţii de cuvinte asemănătoare cu un refren. 1971:222-223): Once upon a J:ime there was a man living in a certain place «-here people went about their ordinary duties in an ordinary way . Este o dovadă impresionantă pentru felul în care un text pierde din esteticitate în procesul transformării sale într-un text normal. permutaţia şi substituţia. and 'they were buried together. pe care le-am cunoscut pînă aici: adiţia. time passed. Un text normal prescurtat ar putea atunci să aibă forma următoare (Fowler. Koch (1972). de exemplu. he died. acceptabil din punct de vedere morfologic. one woman grew to love him. puţine. strofică. Prin „re-transformări" de acest fel ia fiinţă un text normal. Any Anyone lived in a pretty nondescript town ( With many bells going up and down ) spring summer autumn winter he did his song he did his dance U o Părţile scoase în evidenţă tipografic sînt cele rearanjate. 116 Acest text în proză nu renunţă numai la abaterile de la norma gramaticală. după cum arată încercările lui Koch. she shared his passions . . b u t life went on.

Unitatea de măsura prozodică pusă la bază va fi mai întîi un vers apoi două versuri. în retorica tradiţională. atunci se detaşează două posi­ bilităţi fundamentale: repetiţie în contact şi repetiţie la distanţă (cf. contactul nemijlocit sau contiguitatea elementelor repetiţiei . pentru o relaţie de echivalenţă cu două poziţii. vom face observaţii asupra tuturor aces­ tor puncte de vedere.2. cînd repetări de cuvinte sînt localizate în poziţii de vers anume marcate.2. Lausberg 1960:1 131 urm). frecvenţă. distribuţie şi asemănare. care întrerupe succesiunea echivalenţelor morfologice: MXT Ma sau Mj — M 2 . Altfel spus: este vorba de figuri morfologice repetitive care — la fel ca şi figurile sonore corespondente — pot fi clasificate după poziţie. elementele repetiţiei urmează direct unul după altul: M^Mg. în primul caz. FIGURI ALE ECHIVALENŢEI MORFOLOGICE Echivalenţă morfologică înseamnă identitate sau asemă­ nare între două sau mai multe morfeme dintr-un text. dintr-o propoziţie sau dintr-o parte de propoziţie. La aceasta se adaugă un factor. 4. O structurare mai complexă'şi deci un grad mai înalt de poeticitate îl întîlnim atunci cînd converg echivalenţe pro­ zodice şi morfologice.236/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 4. atunci relaţia de echiva­ lenţă morfologică este insuficient structurată. de exemplu. Posibilităţile existente în acest caz sînt descrise. care pentru echivalenţa fonologică juca mai degrabă un rol secundar: semantica.1. altfel spus. Poziţia într-un text continuu. cuvintele se pot repeta în locuri diferite. în cele ce urmează. volum. O astfel de diferenţiere este dată. atunci cînd apar repe­ tiţii de cuvinte în anumite poziţii dintr-o secvenţă propoziţională. în cele ce urmează. în cel de-al doilea caz. între Mj şi M2 se interpolează o porţiune de text variabilă. Dacă acestei repetiţii îi lipseşte o diferenţiere în fundalul de referinţă textologic. 1) Repetarea unui cuvînt într-un singur vers (monostihon) Dacă se pune ca o condiţie cadru a repetării unui cuvînt unitatea unui singur vers.

51. my Muse. Sidnej'. two. . Um Mitternacht "Doch alle Lust will Ewigkeit —. O schematizare a tipurilor de contiguitate se prezintă astfel: (4a) a) M M Exemplu: Geminatio în poziţie de început W. tiefe Ewigkeit!" 1 1 8 c) MM Geminatio în poziţie finală Exemplu: Shakespeare. The Desolate City Dark to me is the earth. 63 sing. Nietzsche. Astrophel and . 117 b) MM Geminatio în poziţie medie Exemplu : F .1" Sing then.will tiefe. II. Dark to me are the heavens. The Lake Isle of Innisfree m I will arise and go now. Herrick. " . Cymbeline. 120 b) Exemplu: M M R. .FIGURI MORFOLOGICE/237 poartă numele de Geminatio (Epizeuxis). and go to Innisfree. rezultă sistematica tipurilor de distanţe: (44) a) M Exemplu: M W. (Clock strikes). Blake. To Anthea Bid me to live. S. . burning bright In the forests of. time!113 Pe de altă parte.Stella. three. tiger. and I will live T h y Protestant t o ' b e .ii. Time. now Io Paean d) Exemplu: M M W. the night. m c) M Exemplu: M Sir P h . Blunt. The Tiger Tiger. Yeats.B. One.

12" M M : Exemplu: Sir P h . . thy happy p i p e . Donne. Astfel. . Coleridge. Blake. Exemplu: M M F . tipul c) este cunoscut ca kyklos. . T. . Introduction "Drop thy pipe.38/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Numai pentru unele dintre aceste structuri repetitive există denumiri clasice. Astrophel and Stella.2. the same our postures were And we said nothing. Thence. The Ecstasy All day. Pentru celelalte forme trebuiesc . Love She wept with p i t y and delight She blush'd with love and virgin shame . is it not enough that I am thence. 12e M M ■ Exemplu: W. Um Mitternacht "Doch alle Lust will Ewigkeit —. so far thence. Sidney.găsite denumiri noi. Nietzsche. tiefe Ewigkeit !" 118 c) M ÎI Exemplu: J. Sing t h y songs of happy cheer:" 12 ' . all the day. "—will tiefe. 104 Ah. 2) Repetarea unui cuvînt în două versuri (distih) Următoarele tipuri repetitive (ilustrate mai jos) pot apare într-un distih : (45) a) M M Exemplu: S. t h a t scantly any spark Of comfort dare come to this dungeon dark . 1 2 4 b) . Songs of Innocence. de exemplu.

Yeats. The City in the Sea There shrines and palaces and towers (Time-eaten towers that tremble not !) Resemble nothing that is ours. 12s M _M Exemplu: E. relaţia repetiţiei morfologice în cauză cu . ar trebui întocmite nomenclaturi noi. de dragul preciziunii. . / blest his Name that gave and took . şi tipul d) cu anadiplosis. tre­ buie să ne punem întrebarea. Exemplu: A.FIGURI MORFOLOGICE/239 i) M M Exemplu: Anonymous. dacă se ia în considerare. tipul b) cu epiphora. Tread softly because you tread on my dreams. 1666 of our House. Bradstrect. Pe de altă parte. B. Este clar că tipul a) corespunde cu anaphora. A. Upon the Burning July 10 th. 129 h) Exemplu: M M W. f) şi i) spre exemplu. Love will find oui the Way Over the mountains And over the waves Under the fountains And under the graves . 131 Nici pentru aceste tipuri de echivalenţă morfologică nu există în retorica clasică întotdeauna denumiri adecvate. O mai mare precizie decît în prezentarea de mai sus se obţine. when / could no longer look. Aedh wishes for the Cloths of Heaven I have spread my dreams under your feet . . mai pot intra în categoria ana/orelor sau dacă. And. Pqe. M M . spre exemplu. dacă tipurile c).

3. leise.133 (W. Volumul Mărimea unităţii morfologice repetate este diferită. ea formează o repetiţie nesfîrşită. Wiegenlied) b) And when I have stol'n upon these sons-in-law. kill.240/ŞTHNŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT respectiva figură de accent sau pauză şi.132 (C. Morfeme mai mari pun în evidenţă mai bine repetiţia decît cele cu un volum mai mic. King Lear IV. Dar şi acestea din urmă pot atrage atenţia asupra lor. mai apoi. Gryphius. de exemplu. Brentano. 4. Shakespeare. (47) Weg Weg Weg. 7) . Echivalenţa unor unităţi mai mari ca. Welt! Weg Erden ! Nichtige Phantasie! Stand ! Weg Ehre. Weg.2. kill. a unor expresii prepoziţionale. în vers. mai ales dacă apar în număr mai mare sau într-un loc mai expus (de exemplu. Str. kill. la începutul sau sfîrşitul sintagmei) sau dacă se unesc. kill. Dar aceasta necesită o taxonomie prea complexă pentru a putea fi efectuată aici. Aceasta se vede în exemple ca: (46) a) Singt leise. 190-191). leise.2. are tangenţă deja cu domeniul sintaxei. Totodată se retardează fluxul infor­ maţional al textului. 4. vi.2. în caz extrem. cu structura sintactică matrice. Ea poate oscila între o monosilabă ~şi un compus clin mai multe silabe. kill. flüchtiger itzt als ie ! was mein Geist zuvor geliebet ! was mein schlechtes Herz betrübet ! l u (A. Manet unica virtus. kill. cu o figură accentuală. repetiţia unui cuvînt trebuie să aibă loc cel puţin odată. Then. Cu fiecare recurenţă în plus se complică situaţia pentru distribuţia textologică a fiecărui cuvînt în parte. Frecvenţa Pentru a îndeplini principiul echivalenţei.

în (47) este vorba de o „repetiţie la distanţă". De fiecare dată funcţia pragmatică a repetiţiei cuvîntului constă în a insista asupra informaţiei semantice fundamentale. honour getteth bliss forever. în cadrul spec­ trului efectului urmărit. Bine-nţeles că nu pot fi enumerate aici toate tipurile imaginabile.ni. nu frapează doar prin localizarea specifică şi prin . fame getteth Simploca. şi cel al asemănării repetiţiilor morfologice. în cele din urmă. din contră. Ne mărginim aici la trei tipuri de distribuţie.4. ca exemplu ilustrativ cităm aici o propoziţie a retoricianului englez Thomas Wilson • (secolul XVI) : (48) Labour getteth learning. extras din Das Blumenfest de H. Graâatio rezultă dintr-o repetiţie a tipului de poziţie / M/M / . sammle Blumen. pflanze Blumen.2. 4.FIGURI MORFOLOGICE/241 în (46) a) şi b) avem de-a face cu tipuri de contiguitate . Enzensberger. Symploke (Comftlexio) şi Antimetabole. volumului. sînt posibile variaţii mari. streue Blumensa. Distribuţia în problema distribuţiei echivalenţei morfologice sînt cuprinse şi punctele de vedere ale poziţiei. cărora le-a acordat atenţie deja retorica clasică. este o combinaţie dintre anaforă şi epiforă (45 a +b) : (49) Ich Ich Ich Ich Ich Ich schenke Blumen. learning honour.en aus. Sinopsa acestor puncte de vedere ne dă infor­ maţii despre forma tipurilor repetitive morfologice întîlnite într-un anumit text. M. Ele se întind de la acuitatea agitatorică pînă la monotonia som­ nolentă. 136 Acest text. frec­ venţei şi. pflücke Blumenpflücke verschiedene Blumen . 13 " getteth fame. Ele poartă numele Graâatio (Climax).

Poliptota nominală cuprinde mai ales modificări cau­ zale. ci şi prin distanţa lor variată (compară inserţia lui verschiedene în V. „Und tiefer. 4. realizau aproape toate echivalenţa morfologică totală ( = identitate morfologică). 1300 In acest model. parţială: Blumensamen). în fine. Poliptota verbală cuprinde formele de conjugare ale activului şi pasivului la diversele timpuri. găsim în Vin Mitternacht de Nietzsche: „Die Welt ist tief. 420): (50) For hete of cold.242/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT frecvenţa deosebită a elementelor sale de repetiţie. Vom expune pe cele mai importante. Această posibilitate este evidentă în diver­ sele feluri ale jocurilor de cuvinte. Antimetabola.1. este valabilă regula că poliptota îndeplineşte toate criteriile expuse pînă aici pentru figurile morfologice.5. este imaginabilă şi situaţia în care identitatea elementelor repetiţiei să fie realizată doar parţial. în principiu. Poliptota Poliptota (traductio) este o modificare repetitivă flexio­ nară. la singular şi plural şi formarea participiului. 4. als der Tag gedacht". B.2. I dye. Vickers (1970: 131) dă ca exemplu pentru aceasta următorul vers din Troilus and Criseyde de Chaucer (I. 137 .5. for cold of hete. Asemănarea morfologică îri timp ce exemplele demonstrative de pînă acum.2. în mod tacit. „dar totodată şi modificări de gen şi număr precum şi formarea de adverbiale din adjective şi rădăcini pronominale" (Lausberg 1960:1325). Să explicăm aceasta pe două exemple: (51) O poliptota nominală. în afară de echivalenţa joacă un rol decisiv şi cea sintactică. 6) şi asemănarea diferită (totală: Blumen. denumeşte repetiţia a două cuvinte în ordine inversă (hiastică).

volumul: 2 monosilabe. . frecvenţa: 3 . 4. a very woe. adică conexiunea între un verb (de cele mai multe ori intranzitiv) cu un substantiv avînd aceeaşi ră­ dăcină (ein Leben leben.5. 2) infinitiv/participiu prezent. distanţat. . frecvenţa : 2 x 2). în cazul ei. afixe de derivaţie determină modificarea formei cuvîntului. în general. .liB (echivalenţa: parţială. Paronimia Paronimia reprezintă o modificare repetitivă derivativă. distanţă. Standop 1971:72). poziţia : / M /.. 139 Fragmentul de text citat prezintă următoarele figuri ale echivalenţei morfologice : a) poliptota verbală: had. Had. care. prez.2. and proved.1) participiu prezent/pers. poziţia: /MM— M—/.2. interval. having. O altă posibilitate de cuplaj derivativ de echivalenţe este combinaţia dintre un adjectiv şi un nume cu rădăcină identică (schönste Schön­ heit). M / . (52) Două poliptote verbale apar la Shelley în To a Skylark : And singing still dost soar. Cea mai cunoscută este aici aşa-numita figura etymologica. have. and soaring ever singest. Mj M2 / Mă MJ . în felul acesta. frecvenţa : 2). to sing a song). distribuţia : poziţia : / antimetabolă . interval: distanţat . and in quest to heme. echivalenţa: par­ ţială. II-a sg. . Poliptota şi paronimia se află alături în următorul sonet (nr. o polisilabă.FIGURI MORFOLOGICE/243 (echivalenţa: parţială [comparaţie adjectivală]. intervalul: contiguitate. care. having. 129) de Shakespeare. A bliss in proof. extreme . preferă cele două figuri morfologice ale echivalenţei parţiale: (53) Th'expense of Spirit in a waste of shame Is lust in action. aparţine altei clase de cuvinte (cf. Tot aici îşi au locul şi conversiunile de tipul But me no buts ! (conversiunea de-adverbială) şi Father me no fathers ! (conversiunea de-nominală).

interval: distanţat. volumul: monosilabă. echivalenţa: parţială. Dacă se schimbă unul dintre aceste aspecte.244/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT b) paronimie: proof. grafemic şi semantic.2.3. Intenţia lor funcţională este: variatio delectat. poziţia: / — M — M —-/. tului rămase neschimbate cu prefixul omo — . Frecvenţa neobişnuit de mare a figurilor repetitive poliptotice şi paronimice (cinci în două versuri) este dovada unei înalte artificialităţi a expresiei lingvistice. celelalte rămînînd constante.5. 4. Dacă denumim aspectele cuvîn-. Ambiguitatea jocului de cuvinte Identitatea repetiţiei cuvîntului poate fi deranjată şi alt­ fel decît prin deviaţii morfologice. pe cele modi­ ficate cu prefixul etero —. atunci rezultă următoarele posi­ bilităţi: (54) a) omo-fon etero-graf etero-sem LeerejLehre solejsoule 14° b) omo-graf etero-fon etero-sem kosienlkosten ]k3st3n:ko:stan] 1 [wii ld/wind] l i l [wii id: waind] d) . proved. frecvenţa 2 . Ea constă într-o metamorfozare permanentă a cuvîntului. atunci echivalenţa morfologică conţine un joc de cuvinte. manifestată în jocul cu formele flexionare şi cu etimologiile. omo-fon omo-graf etero-sem Schein (des Mondes)/Se/iei i (der Wahrheit ) lie („liegen")/ lie („lügen") u 3 e) c) omo-sem etero-fon etero-graf altjbetagt142 grealfbig < omo-fon omo-sem etero-grai Telephon/ Telefc « lightjlite Ul J) omo-sem omp-graf etero-fon . Cauza acestui fenomen o găsim în aceea că cuvintele au şi un aspect fonologie.

145 Aici. primul Hart trebuie tradus cu „cerb". cel de-al doilea cu „inimă". Cele ce urmează îşi propun explicarea acestor şi a altor tipuri de jocuri de cuvinte importante. în sau gata pentru mormînt.207—-8) de Shakespeare: f55) O World ! thou wast the Forrest to this Hart. Alături de această echivalen­ ţă succesivă apare şi una simultană în exemplul dat de cuvin­ tele lui Mercutio rănit de moarte în Romeo and Juliet (III. Ullmann 1968). avem un joc de cuvinte om of on. deoarece implică o substituţie semantică. the Hart of thee. în timp ce. solemn. iar în ediţii moderne. Acesta din urmă se poate numi şi joc de cuvinte tropic („tropisch"). deductibile. avem un joc de cuvinte omonim. b) şi d) vorbim de jocuri de cuvinte omofone. din contextul textual şi situational. And this indeed. sau altfel spus: jocul de cuvinte se realizează în succesiunea elementelor textuale. în timp cei) este nerelevant. omografe şi omonime respectiv poliseme.i. în cazurile a). Un exemplu este tînguirea lui Antoniu pentru Cezar. O World. 2. în primul caz. Mai întîi însă trebuie făcută următoarea diferenţiere. în forma citată aici. 146 unde grave are două sensuri: 1. două contexte diferite activează două sensuri diferite pentru Hart. 101—2) de Shakespeare: (56) Ask for me to-morrow. and you shall find me a grave man.i. multivalenţa unui singur context provoacă acelaşi efect. Contextul matrice al formelor echivalente are funcţie de semnal. unde apare scris hart/heard. respectiv polisem (cf. celălalt paradigmatic.FIGURI MORFOLOGICE/245 Tipurile structurale c) şi d) sînt cunoscute sub numele de sinonim şi omonim. ne refeream la repetarea unor cuvinte echivalente. Rezultatul este ambiguitatea lor. Vorbind pînă acum despre jocul de cuvinte („Wortspiel") şi despre ambiguitate. aici. c) şi e) aparţin figurilor semantice respectiv grafemice. . este vorba de forme de repetiţii a căror semantică diferă. în Julius Caesar (III. Primul joc de cuvinte este sintagmatic.

Numai cartea lui Walter Fischer Englische Homophone (München 1961) enumera peste o mie dintre acestea.2. sir.. Perifrază mender of bad soles pentru „pantofar" este singura care are funcţia de a provoca jocul de cuvinte.3. t's lis.5.lis [soulz] înseamnă „pingele". Dăm cîteva exemple: ['a:nist] earnestjErnest. I may use with a safe conscience . which is. tees. Acest tip de joc de cuvinte trebuie deosebit de jocul de cuvinte polisem. Aceste exemple din urmă ne arată cum cuvintele omofone frecvente permit o scală vastă de jocuri de cuvinte de tipul amintit. indeed. (57) în Julius Caesar (I.1. un pantofar răspunde tribunului poporului Marullus: A trade. deşi nu se schimbă nici grafica nici fonica lor. Jocul de cuvinte polisem şi omonim Vorbim despre un joc de cuvinte omonim atunci cînd sen­ surile a două cuvinte sînt divergente. care le uneşte şi care justifică înregistrarea sensurilor la o singură unitate lexicală (poli- .5.2.2. fără a fi ţinut cont de grupuri de cuvinte ca taught usj tortoise ['ta:tas] sau they're­ sent I they assent [dei a'sent] 1 4 7 . [o:] awe.13. tease. or. ore.ff) de Shakespeare. oar. Soles face parte din grupul jocurilor de cuvinte paradigmatice. Apare polisemia cînd un singur cuvînt prezintă două sau mai multe sensuri. dar şi „suflete" . se întîlnesc numeroase cuvinte ce sună la fel. la între­ barea ce meserie are. sir.i. termenii fac distincţie între cazul cînd un cuvînt are o arie de sensuri mai largă. căci ţinînd cont de evoluţia istorică a englezei. Cu toate acestea. deosebirea faţă de omonimie este mai mult una de perspectivă : „Din punct de vedere sincronic. Tees. în care însă toate sensurile existente au cel puţin o trăsătură semantică comună. 4. Aceasta o dovedeşte şi textul care urmea­ ză şi care prezintă şi alte jocuri de cuvinte. a mender of bad sohs.246/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 4. [ti:z] teas. o'er. that I hope.3. cel de-al doilea sens este sugerat de prima parte a propoziţiei (safe conscience). [dai] die/dye. Jocul de cuvinte omofon Jocuri de cuvinte omofone există foarte multe în litera­ tura engleză.

Ca trăsă­ turi distinctive apar ( -{-fizic ) şi ( -{-psihic ) . thou saucy fellow!" 150 (Li. Deoarece Marullus reali­ zează doar cel de-al doilea sens. 2.19—21). Ca exemplu pentru o omonimie gramaticală el dă: (60) moving gates ly2 = 1. 101 Aceştia sînt reprezentanţi lexicali ai jocului de cuvinte pqlisem şi omonim. a repara". participiu atributiv -f. atunci cînd tribunul îl întreabă de profesia sa: (58) I can mend you. şi 2. Potenţialul comun de trăsături semantice pentru acest caz este : a îndrepta defecte. .polisem este răspunsul pantofarului în Julius Caesar (Li. Dintre cele două tipuri de jocuri de cuvinte. Un joc de cuvinte. cel omonim pare a oferi aspectele estetice mai interesante din cauza deviaţiei semantice mai mari.— Ullmann 1968: 235).construcţie nominală (= gates which move ) .FIGURI MORFOLOGICE/247 semia) şi celălalt caz (omonimia). 18) de Shakespeare. „a îndrepta (moraliceşte)". unde mend prezintă ca sensuri 1. Leech (1969:206—7) mai distinge şi o variantă gramaticală a celor două tipuri. el înţelege replica drept o jignire: „What meanest thou by that? mend me. participiu — construcţie completivă (= ca­ using gates to move ) Este de presupus că varianta gramaticală este mai rară decît cea lexicală. And in our faults by lies we flattered be. deci cel ce utilizează limba nu mai sesizează nimic comun" (Standop 1971: 68 — 69). Un joc de cuvinte omonim există între lie = „a sta culcat" şi lie = „a minţi" în cupletul final al sonetului 138 de Shakespeare: (59) Therefore I lie with her. cînd o astfel cîe trăsătură lipseşte. Mai trebuie adăugat că omonimia poate lua naştere şi printr-o „evoluţie sonoră convergentă" („konvergierende Lautentwicklung". and she with me. „a rectifica.

Auf diesem glatten Boden.2.2. La jocul de cuvinte cunoscut cu numele de „paronomasie" ( annominatio ) . . 62) : .3. paronomasiile sînt deosebit de potrivite pentru rimele finale. Jocul de cuvinte homeograf (rima optică/„Augenreim") Rima optică implică o asemănare grafemică concomitentă cu o divergenţă sonoră şi semantică: de exemplu. Zum Straucheln braucht's doch nichts als Füße . . denn jeder trägt Den leid'gen Stein zum Anstoß in sich selbst. substracţie. i.3.4. done/ i . Jocul de cuvinte homeofon (paronomasia) Jocul de cuvinte omofon şi cel omonim presupun identi­ tatea sonoră (şi în parte şi grafică) a cuvintelor concomitent cu o diferenţă semantică. Asemănarea fonică a elementelor repetiţiei determină o relaţie pseudoetimologică. paronomasia este unul dintre jocurile de cuvinte preferate. anihilată de discrepanţa semantică. zice (I. Datorită aces­ tei 'caracteristici. ist ein Strauch hier? Gestrauchelt bin ich hier. Slăbirea identităţii fonologice are loc conform categoriilor de modificări (adiţie. unde here şi heir reprezintă ca joc de cuvinte (pun ) tipul paronomasiei. motiv pentru care ni se pare foarte potrivit termenul de „joc de cuvinte homeofon". identitatea fonologică există doar parţial.5. i) : de Kleist. poliptotă (straucheln/gestrauchelt ) dar întîlnim şi o (62) Al doilea exemplu este luat din prima parte a lui Henry IV de Shakespeare (I.5. . Să dăm două exemple: (61) Primul exemplu este luat din Der zerbrochene Krug unde judecătorul din sat. Date fiind numeroasele combinaţii posibile.3. seht. permutaţie şi substituţie). Adam. . Ja. 153 Paronomasia este straucheln/Strattch. were it not here apparent t h a t thou art heir apparent .248/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 4. 4.

I never writ. în redarea . Analiza lui nu a urmărit exhaustivitatea. Acesta din urmă între­ prinde o încercare sistematică a unei taxonomii a jocului de cuvinte. ci doar relevanţa textuală.106 Aici există presupoziţia justificată că rima optică era realizată iniţial şi sonor. [ru:d] şi [fu:d]. Pentru expuneri mai largi pe această temă facem trimitere la lucrările lui J. misery/eye 13i. Vom da ca exemplu poetic trei versuri din The Passing Strange de John Masefield: (63) Fashion an altar for a rood. ''" [fu:d] Alături de o echivalenţă homeografă dintre „blood" cu „rood" şi „food".FIGURI MORFOLOGICE/249 gone. Fără îndoială că poezia A Wreath de G. E. Herbert. Cu aceasta încheiem observaţiile legate de jocul de cuvinte. [ru:d] Defile a continent with blood [bl A d] 1 And watch a brother starve loi food. la care se adaugă eterosemantismul. şi aici diacronia oferă limbii posibilităţi suplimentare de structurare estetică a. 185. Herbert. „A Wreath" Sursa: H . o motivaţie asemănătoare lipseşte în cupletul final al sonetului 116 de Shakespeare: (64) If this be error and upon me proved. pg. în timp ce aici deviaţia secundară pare motivată de un moment funcţional.2. Hutchinson.6. Brown (1956). Vina diferenţei sonore de azi o poartă evoluţia istorică a englezei. 4. Herbert face parte dintre textele din literatura universală care folosesc cel mai artistic tehnica echivalenţei morfologice. Empson (1961/ 1930/) şi E. W. apare în acelaşi timp şi eterofonia între [bl A d]. Standop (1971: 68—77). Londra 1964. nor no man ever loved. watch/catch. F. astfel că nu e greşit a se vorbi de o „rimă istorică". Analiză de text: G. The Works. textului. Ca şi în alte situaţii. ed.

B.I may know. that I may live. wherein I live. 3 I give to thee. unto thee I give. Dintre ele deserved şi praise sînt ordonate hiastic: B — C / C — B ' . 6 Straight as a line. . acest procedeu poartă numele de anadiplosis. 8 Then deceit seems above simplicitie. give thee a crown of praise. în termeni semiotici. în general. t h y wayes. locurile relevante le-am evidenţiat deja prin mijloace grafice : A Wreath 1 A Wreathed garland of deserved praise 2 Of praise deserved. 157 O primă privire asupra poeziei ne ajută să observăm că de fiecare dată sfîrşitul unui vers stă în relaţie de echiva­ lenţă cu începutul versului următor. Versul 1bj2a conţine o repetiţie complexă: (A) of (A') of (B) deserved (C) praise (C) praise (B') deserved Volumul repetiţiei este relativ mare. who art more farre above deceit. thai. who knowest all my wayes. •4 My crooked winding wayes. not live: for life is straight. în acest scop. 9 Give me simplicitie. C. 5 Wherein I die. funcţia semantică de a reflecta împletitura ghirlandei. Funcţia acestei figuri retorice în poezia dată pare univocă: să redea verbal împletitura ghirlandei. Poziţia în cruce are. vorbim despre o funcţie semantică (imitativă) a figurii repetitive. 10 So live and like. 7 To thee.250/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT ei. Trebuie remarcat că în 2a intervine o permutaţie sintactică (praise deserved): postpunerea atri­ butului. Ca mijloc structural recurent al unui text/ în terminologia clasică el se numeşte climax sau gradatio. and ever tends to thee. 11 Know them and practise them: then shall I give 12 For this poor wreath. vom proceda cel mai bine mergînd din rînd în rînd. Mai trebuie precizată structura echivalenţei morfologice. Ea cuprinde trei cuvinte A. Raportat la distribuţia distihică.

încît avem un hiasin: (AB) — (CD)(C'D') . care ia forma unei antonimii (die/live). dar spre deosebire de versul lb/2a. în partea a doua a repetiţiei. Din nou avem. Mai trebuie spus că în 2b apare prepoziţia unto. Această echivalenţă slabă poate fi motivată semiotico-semantic prin conţinutul acţiunii incorecte („strîmbe"). unde cel de al doilea segment al repetiţiei este secţionat de o inserţie a cuvintelor /crooked winding/. care distruge simetria exactă a sintaxei.(A'B'). adică o autocorectură a conţinutului. Versul 3bj4a conţine o repetiţie din 2 cuvinte : (A) my (A') my/crooked winding / (B) wayes (B') wayes. Această inserţie este formată dintr-o Correclio. ea are loc în primul segment al repetiţiei f2b: unto thee I give). ci doar parţială . Versul 4b/5a are o repetiţie din trei părţi : (A) wherein (A') wherein (B) I (B') I / die. în 3a însă to.FIGURI MORFOLOGICE/251 Versul 2bj3a conţine o repetiţie şi mai largă (din 4 ele­ mente) : (A) mito (C) I (B)) thee (D') give (C) I (A') to (D) give (B') thee Si aici distribuţia este astfel realizată. o inserţie de unităţi lingvistice. not / (C) live (C) live. Deci echivalenţa de aici nu este totală. astfel că versul 2 conţine în total două permutaţii sintactice. Versul 5b/6a conţine următoarea echivalenţă: (A) straight (A') straight Această anadiploză marchează o întrerupere a succesiunii de repetiţii. avem de-a face cu o subtracţie (secundară) : unto — to. . Şi aici avem o permutaţie sintactică.

« g). 45 i). 45 g). Simplitatea figurilor morfologice constă în aceea că aproape toate cuprind un singur cuvînt. Astfel cercul se închide. însuşi autorul ne atrage atenţia asupra acestui fapt. 45 g). . Cele două lucruri — poor wreath şi crown of praise sînt indisolubil legate în poezie. dacă în prima parte a poeziei Wreath apar permutaţii sintac­ tice şi echivalenţe parţiale. Motivarea semantică a acestei schimbări evidente se află în expresia straight. Prin această expunere am arătat cum gradatio nu este doar imitaţia împletiturii unei coroniţe. .252/ŞTIIKŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în timp ce versurile de la lb pînă la 5a reprezentau tipuri de echivalenţă complexe. numind wreath şi praise atît în primul cît şi în ultimul vers. Deviaţia lingvistică o reflectă pe cea psihică. Ea este mai m u l t : în acelaşi timp. who knowest all my wayes . ea este şi simbol (emblemă) pentru drumul unui suflet în căutarea lui Dumnezeu. celelalte sînt relativ mai simple : Vers 6 6 / Vers 1 b J Vers 8 6 / Vers 9 6 / Vers 10 6 / Vers 11 6 / la: Sa: 9 a: 10 a: 11 a: 12 a: to thee / to thee deceit/ deceit simplicitie/simplicitie live / live know / know give / give (tip: (tip: (tip: (tip: (tip : (tip: 45 d). adică deviaţii primare şi secun­ dare. Mai înainte era vorba despre viaţa dezordonată a vorbitorului. Nu este deci o simplă coincidenţă. 1 5 8 a î n textul ce urmează nu mai apare ceva asemănător. . . dar din acest moment de cotitură. aproximativ la mijlocul poeziei — se vorbeşte numai despre drumul drept şi despre viaţa simplă: ţeluri pozitive spre care el tinde. Forma normală ar fi: I give a wreathed garland of deserved praise unto thee. Se subli­ niază această constatare şi prin aceea că primele trei versuri prezintă o mare inversiune sintactică. care formează anadiploza 5b/6a. că sînt total echi­ valente (=identice) şi că apar aproape întotdeauna în ace­ leaşi poziţii din vers (tipul 45 g). « g).

vom recurge deci la terminologia spe­ cifică gramaticii transformaţionale. absenţa. Dacă în cazul lui Ar2 este vorba de un obiect direct. în acest fel pun problema deja Kuznec/Skrebnev (1968:76). \ 5. excedenţa.1. Ca normă de bază pentru o deviaţie sintactică posibilă vom postula aiqi o succesiune formată din subiect (S) — predicat (P ) — obiect (O). Ea poate fi reprezentată şi în simbolurile categoriale GNt ( = grup. permutării şi înlocuirii de constituenţi sintactici. verb.FIGURI SINTACTICE/253 5. Ea reprezintă ca normă gramaticală o combinaţie de constituenţi morfologici (subs­ tantiv. astfel că aceeaşi trăsătură trebuie atribuită şi substantivului subiect. între altele.) care sînt legaţi între ei funcţional conform anumitor reguli distribuţionale. în ultimele două exemple au fost prezentate regulile subcategorizării stricte şi selec- . Verbul are caracteristica ( ^-animat). O estetică a sintaxei cuprinde deci şi aspecte morfologice şi în plus semantice. Destul de des literaritatea textelor rezultă din îmbinarea sau opoziţia artistică a sintaxei cu morfologia/semantica. începută deja cu structuralismul (de exemplu. C.nominal) + GV (grup verbal) -{-GN2 ( = g r u p nominal). FIGURI ALE DEVIAŢIEI SINTACTICE Figurile propoziţionale ale acestei categorii îşi datorează existenţa operaţiilor transformaţionale ale adăugării. Aceasta concordă şi cu rafinarea gîndirii gramaticale în domeniul sintactic. C. atunci este nevoie de o spe­ cificare suplimentară pentru verb ca fiind tranzitiv: Vlr (exemplu: „Der Jäger jagt den Hirsch" 1 3 9 ). etc. Unde este cazul. Fries) dar ajunsă la apogeu abia cu Chomsky şi şcoala lui. care trebuiesc privite întotdeauna raportate la funcţionalitatea sintactică. supri­ mării. Posibilităţile ce rezultă de aici au ieşit la iveală abia datorită plăcerii autorilor acestui secol de a experimenta. care deosebesc. aranjamentul neobişnuit şi acţiunea reciprocă dintre componentele sintac­ tice. FIGURI SINTACTICE Figurile sintactice (metataxe) au propoziţia ca unitate textologică de bază pentru deviaţie.

încît să înlăture prima construcţie propoziţională. astfel că rezultă un spectru larg al variantelor de inserţie sintactică. La aceasta trebuiesc adăugate şi reguli legate de aranjarea păr­ ţilor de propoziţie. măsura pentru gradul de abatere nu este doar modul suspendării funcţionalităţii gramaticale.GN2.1. care prevăd. care ia o formă eliptică. există diferite grade ale agramaticalităţii.X + Nv o abatere mai mică însă dacă adverbul iniţial al propoziţiei ce urmează este izolat de restul propoziţiei prin aceeaşi inserţie Adv + + X + GN1 + GV + GN2. Ele asigură. Pe de altă parte. se poate ca inserţia însăşi să fie eliptică. O abatere sintactică mai mare avem atunci cînd subiectul compus din articol şi sub­ stantiv (GNX) este secţionat: Art -f. atunci rezultă următoarele posibilităţi GN1 + X ---GV -f-f GN2 şi GNX + GV +X + NP2. de exemplu. Dar şi invers. cu atît mai mare este abaterea de seiis. ci şi conformaţia şi lungimea intercalării. In acelaşi mod. de care trebuie ţinut cont la discutarea abaterilor sintactice. la fel ca şi regulile categoriale. iar baza de inserţie S e compusă din succesiunea GNX -\-GV + GNZ. între propoziţia principală şi cea secundară. Cu cît numărul trăsăturilor semantice comune este mai redus. Acestea sînt cîteva aspecte. Aceasta poate fi foarte scurtă sau foarte extinsă. Bechert et al. 5. respectarea normei sintactice. Denumirea ei clasică este parenthèse. Privit din perspectivă semantică. Această gradare se leagă de faptul că funcţiile sintactice sînt ierarhizate diferit. propoziţia de inserţie poate să aibă sau nu un număr mai mic sau mai mare de puncte de tangenţă cu propoziţia matrice. cu atît mai slabă este coerenţa . pentru pro­ poziţia interogativă însă GV + GN± -{-GN2 (exemplu: „Jagt der Jäger das Wild? 16°). Adiţia O propoziţie se expandează prin aceea că i se încorporează o alta sau o propoziţie-constituent. dacă inserţia are loc între adjectiv şi substantiv.254/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT ţionale (cf. între participiu şi propoziţia principală.1. Dacă însemnăm parenteza cu X. pentru propo­ ziţia enunţiativă secvenţa G N X ' + GV -j. 1970:74 — 80).

he became busied with his own concerns. Să analizăm ilustrativ două exemple de text: (65) Als Gregor schon zur Hälfte aus dem Bette ragte — die neue Methode war mehr ein Spiel als eine Anstrengung. Ca texte „secundare". P j însă din două. iar a doua (Pà) desparte un grup no­ minal cu funcţie de subiect de predicatul respectiv. now surly. Kafka. P1 este >mai mare decît Pg. Zwei starke Leute — er dachte an seinen Vater und das Dienstmädchen — hätten vollständig genügt . ele produc în receptor o tensiune. (66) He never knew: what people thought. iar Vater und das Dienstmädchen. 1 6 1 (F. . în felul acesta. grupul nominal zwei starke Leute. la rîndul ei. er înlocuieşte numele propriu Gregor. care se împrăştie abia prin completarea propoziţiei matrice. Din perspectiva povestitorului. dintre care prima ( P J desparte o propoziţie secundară temporală de propoziţia principală.FIGURI SINTACTICE/255 celor două propoziţii. P1 şi P 2 formează comentarii auctoriale. wenn man ihm zu Hilfe käme. reflexive. pe care vor­ bitorul îl poate utiliza în scopuri expresive. . dez­ văluie o altă perspectivă. căci P^ este formată dintr-o propoziţie. Ambele parenteze formează o întrerupere a continui­ tăţii textului principal. dependent on women. în Pi. Kuznec/Skrebnev 1968: 91—92). care extind textul prin­ cipal. It became more and more ■difficult for him to concentrate. now gay. absent- . er brauchte immer nur ruckweise zu schaukeln —. Pragmatica textului. Die Verwandlung) Fragmentul de text prezintă două parenteze. Atît P1 cît şi P'% este îmbinată semantic cu textul premergător respectiv: în P1 avem substitutul er pentru Gregor. Nu o mică importanţă o are în acest proces şi aglomerarea informaţională („Informa­ tionsstau") provocată de parenteză în propoziţia matrice. caracterizîndu-1. din diferenţa comunicativă dintre primul şi al doilea nivel al comunicării se naşte ceea ce se numeşte de obicei tensiune („Spannung"). în timp ce die neue Methode se referă la macrocontext . fiel ihm ein. He became absorbed. Ea vede în parenteză posibilitatea instaurării unui al doilea nivel de comunicare. persua­ sive sau interpretative (cf. wie einfach alles wäre.

1. iar la P3 ca limita între două propoziţii.. introduce her. in short. prin subiectul pro­ nominal ca substitut pentru numele propriu Peter Walsh.2. Dalloway) în fragmentul de roman dat există trei parenteze. ele sînt semnalate prin semnele grafice (paranteze rotunde). P3. and yet nobody of course was more dependent upon others (he buttoned his waistcoat) . 162 (V. deviaţia sin­ tactică devine treptat tot mai mică. prin aceea că se elimină una sau mai multe compo­ nente necesare sintactic. Subtracţia O propoziţie poate fi scurtată contrar unei norme grama­ ticale. moody. Inserarea lor are loc de fiecare dată în breşe sintactice : la P1 ca separare a componentelor unei construcţii din „adjectiv+infinitiv". Mrs. Noi le numim la rînd Pv P-2. în dubla perspectivă comunicativă a situaţiei narative perso­ nale şi auctoriale se împlineşte funcţia propriu-zisă a aces­ tei deviaţii sintactice triplu recurente a parentezei. Parentezele sînt legate de contextul matrice.256/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT minded. it had been his undoing. Woolf. Prima variantă afectează combinaţiile din propoziţie. Subtracţia prezintă două variante. 5. într-un caz se vorbeşte de zeugmă. (he was a t the moment actually engaged in sorting out various keys. be alone. Toate au ca trăsătură comună faptul că sînt formate din cîte o singură propoziţie. între Py şi P3. Acest unghi de vedere explică expresia so he thought (P x ) ca indicator metacomunicativ pentru faptul că parentezele oglindesc o acţiune reală mijlocită auctorial (toaleta matinală). sufficient to himseif . papers) swoop and taste. de fiecare dată. And then he could just — just do what ? just haunt and hover. Problema parentezei se pune astfel din perspectiva pragmasemantică. în timp ce textul înconjurător redă fluxul conştiinţei (stream of consciousness )■ la Peter Walsh. . în cel de al doilea caz de elipsă. la P2 c a separare a unor sintagme echivalente. less and less able (so he thought as he shaved) to under­ stand why Clarissa couldn't simply find them a lodging and be nice t o Daisy . cea de a doua nu.

Ea poate fi deci localizată numai într-o gramatică contextuală (con- . care admite trei transformări adiţionale: (70) a) The ship sails today. unde există pericolul unor completări eronate şi prin aceasta a unor interpretări greşite. Pentru a înlătura o astfel de ambiguitate. b) Ship the sails today. Fries (1957: 62): (69) Ship sails today.2. Dificultăţi apar însă în lim­ bile slab flexionare ca engleza. Lösest endlich auch einmal Meine Seele ganz.1.FIGURI SINTACTICE/257 5. adică ea poate fi completată intrapropoziţional (aici pe baza topicii). articol de ziar) sau situativ (de exemplu. situaţia vînzării). 164 Aici pronumele personal subiect du poate fi dedus din formele flexionare ale verbelor. trecerile de la elipsele non-contextuale la cele co-textuale sînt adesea destul de estompate. Elipsa co-textuală apare atunci cînd dintr-o construcţie sintactică este suprimat un element necesar înţelegerii şi care trebuie completat din contextul lingvistic dat. atunci se vorbeşte de o elipsă. Asemă­ nătoare este şi situaţia în poezia An den Mond de Goethe: (68) Füllest wieder Busch und Tal Still mit Nebelglanz.1. c) Ship sails are on sale today. 160 Acestea sînt două propoziţii enunţiative şi una imperativă. Iată cunoscutul exemplu dat de C C . Prin urmare. este nevoie de contextul textual (de exemplu.Cînd în propoziţia Der Mann schlägt den Hund se elidează la subiect şi la obiect articolul hotărît. Transformarea de suprimare poate fi prezentată astfel : (67) S(Art + N) + P(V ( r ) + 0(Art + N) ->S(N) + P(V ( r ) + O(N) Der Mann schlägt der Hund Mann schlägt Hund 1 6 3 O astfel de elipsă este noncontextuală. Elipsa .

1 6 6 Rupte din context.). — There is no outlet from this street.3. Aplicată la exemplul dat. printre altele. în urma căreia rezultă o propoziţie fragmentară. se pune adesea problema elipsei ca răspuns. dacă textul premergător pune la dispoziţie elementele necesare. SPO -> PO (Der Mann) schlägt den Hund b) suprimarea a două elemente propoziţionale necesare: 1. atrage atenţia asupra textelor de pe tabelele indicatoare. SPO — P (Der Mann) schlägt (den Hund) 3.258/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT text grammar — Gunter 1963: 140) respectiv într-o „teorie a contextului" („Kontexttheorie" — Isacenko 1965: 163) (cf. c) Was t u t der Mann mit dem H u n d ? — Räpsuns: Schlägt. Dacă pornim de la succesiunea SPO din exemplul Der Mann schlägt den Hund. 1. el s-ar formula astfel: (72) a) Was tut der Mann? — Răspuns: Schlägt den Hund. care necesită o completare din contextul situational. (71) a) suprimarea unui element prepoziţional necesar: 1. 0 a treia formă a suprimării sintactice o reprezintă elipsa situativă. aceste fragmente propoziţionale sînt negramaticale. atunci rezultă următoarele elipse co-textuale. c) No waiting (ein Schild an einem Friseurladen ) .3. b) No credit (ein 'Ladenschild). b) Wer schlägt wen? — Răspuns: Der Mann den Hund. 168 . în literatura de specialitate. SPO -* SP Der Mann schlägt (den Hund) 2. citează următoarele exemple şi dă explicitarea verbală a situaţiilor corespondente: (73) a) No outlet (ein Straßenschild ) . SPO -► SO Der Mann (schlägt) den Hund 3. SPO^O (Der Mann schlägt) den Hund. 167 Şi alte propoziţii premergătoare pot prelua sarcina explicitării elipsei. -* You don't have to wait here. Acestea pot fi reconstituite.—* We don't give credit. căci le lipseşte fie una fie două din funcţiile gramaticale necesare.. Gunter (1963:141) care. SPO -> S Der Mann (schlägt den Hund) 2.1.

exemplul lor luat din Ch. Un exemplu pentru aceasta este titlul poeziei lui H. Implacable November weather. Oricare ar fi aprecierea în cazuri individuale. I. Raportat la textul întreg. |roffni. Ambele stiluri provoacă pe receptor să completeze golurile acestea făcînd gramaticale aceste forme de deviaţie. Dickens: (74) London. elipsa poate fi cauza unui fragmentarism cunoscut şi sub numele de stil telegrafic („Telegrammstil"). Există şi invers un stil verbal eliptic. Enzensberger : (75) Ein letzter Beitrag zur Frage ob Literatur?.r*. Putem vorbi aici de un stil nominal eliptic. M ÜNIQ^ :> & l j ^D°VEAM IL) p? Sir . f k ü S. M. 169 demonstrează reducţia extremă a verbului cu funcţia de predicat. Asupra calităţii estetice a elipsei decide pragmatica tex­ tului. unde brevitas esté' principiul estetic fundamental. Alături de acestea există texte eliptice cu o relaţionare situaţională nedevenită obişnuită.2).3. and the Lord Chancellor sitting in Lincoln's Inn Hall. în general trebuie reţinut că.nŢJlrH[Tn Zeitalters sein «on) m etc. Categoria „propoziţiilor nominative" („Nominativsätze") a lui Kuznec/Skrebnev (1968: 80 — 81) intră şi ea aici. 1 7 0 unde textul ce-1 succede permite mai multe completări ale propoziţiei interogative indirecte: (76) a) ob Literatur (den Konformisten verlangt) b) ob T itmtTj[r (dir. Michaelmas Term lately over. Elipsa stilistică apare de fiecare dată acolo. spus pozitiv: duce la o mai bună administrare lingvistică („Sprachöko­ nomie"). care renunţă la funcţia de subiect (în parte şi de obiect). în oricare din cele trei forme ale ei. Ele se raportează la o relaţie obişnuită între emiţător-receptor în situaţia de comunicare dată.FIGURI SINTACTICE/259 Texte de acest tip formate dintr-o propoziţie se supun definiţiei pragmatice (cf. TTühr eines kritischen Autors wert ist) c) ob T i t r r n t j r * ( f t f r f p i i i i jn'l i'li' . Mesajul lingvistic este redus la conţinutul informa­ ţional esenţial. elipsa duce la distrugerea redundanţei textului.

a lui B.2. Fragmentele propoziţionale luate în parte nu se prea pot completa exact pe baza elementelor co-textuale. Procesul sesizării fragmentare a conţinutului este expus printr-o reducţie eliptică a textului. Foot and mouth disease. în această polifuncţionalitate este fundamen­ tată literaritatea ei. Rinderpest.2. celelalte unităţi ale propoziţiei sînt combinate într-un mod aberant sub aspect gramatical. cînd. în urma supri­ mării unor unităţi sintactice relevante. do I ? Mr. Diverse cercetări — ca cea a lui H . Dictates of common sense. care rămîn laolaltă datorită unităţii tematice. Aceasta nici nu trebuie să fi fost intenţia autorului. do I ? Mr. Sandig (1971). . Mai importantă este funcţia pragmato-semantică a stilului no­ minal astfel obţinut. Dubois et al. All-important question. Deasy asked as Stephen read on. Straumann (1935). Ea constă nu numai în imitarea pro­ cesului senzorial de repetare a semnelor lingvistice. Deviaţia astfel apărută nu afectează doar construc­ ţia propoziţiei în sens restrîns. Deasy asked as Stephen read on. 172 Fragmentul prezintă actul lecturii unei scrisori (Letter to the Editor). Serum and virus. Thanking you for the hospitality of your columns. In every sense of the word take the bull'by the horns. mqrfo-sintactice şi semanto-sintactice. Acesta con­ ţine aproape numai substantive. Există deci Variante ale zeugmei pur sintactice.260/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Creativitatea receptorului se manifestă aici în substituţii de sens variabile: elipsa este textualizată la Enzensbergér polifuncţional. Veterinary surgeons.1. în afară de acestea. ci şi aspectul ei morfologic şi sintactic. ci şi în imitarea şi parodierea obiceiurilor de slogan ziaristic. 5. Mr Henry Blackwood Price. — I don't mince words. (77) Din episodul lui Nestor din Ulysses de James Joyce face parte fragmentul următor : — I don't mince words. Zeugma Avem de-a face cu o zeugmă atunci. Maurer (1972) şi a lui J . (1974: 141 — 151) confirmă această ipoteză. Percentage of salted horses. lower Austria. Known as Koch's preparation. Emperor's horses a t Mürszteg. Courteous offer a fair trial.

: . pentru exemplul dat. Zeugma sintactica (în sens restons) este reprezentată. spre exemplu. I live to look upon their tragedy (III. Enzensberger. ex­ presie care. construcţia este eliptică. adică: dispariţia pronumelui relativ simultan cu poziţia medie a unei expresii aparţinînd ambelor unităţi propoziţionale. 1 7 3 ( J . Suprimarea lor înseamnă că ambele unităţi sin­ tactice sînt îmbinate (telescopate — „teleskopiert") una într-alta nemijlocit. funcţiile subiect şi obiect). 0 altă situaţie de zeugmă este „subiectul anacolut" (nominativus pendens) prezentat şi exemplificat de Standop (1971: 42 — „anakolutisches Subjekt") cu urmă­ toarea secvenţă din Richard III de Shakespeare: (79) That they which brought me in my master's hate. spre exemplu.FIGURI SINTACTICE/261 se mai poate face distincţie între prozeugmă. M . Aici subiectul they rămîne fără predicat . poate îndeplini o funcţie sintactică dublă (la substantiv. Aşa este cazul în următoarele două exemple: (78) a) Gedicht für die [welche] Gedichte nicht lesen (H. va fi aşadar : (80) I live to look upon the tragedy of them (those) which brought me in my master's hate. and a man [who] did split his father's middle with a single clout should have the bravery of ten.58 —59). 1 ' 4 Refacerea gramaticalităţii sintactice scoate la iveală toto­ dată şi funcţia pragmatică a acestei abateri de la regulă. dar în aşa fel. Synge. M. mijlocul sau sfîrşitul propoziţiei. The Playboy of the Western World) Pronumele relative aşezate în paranteze drepte marchează fiecare limitele dintre structurile propoziţiei principale şi secundare.ii. prin urmare. titlul unei poezii) b) A daring fellow is the jewel of the world. ele aşa-numita construcţia Apo-koinu. încît o altă secvenţă sintactică (com­ pletă) duce la bun sfîrşit conţinutul semantic nemodificat! Versiunea gramaticalizată. mezozeugmă şi hipozeugmă. eupă cum zeugma apare la începutul.

delights in perjured men (Love's Labour's V. nu însă şi relaţia *I-delights. Zeugma morfo-sintactică. Un maestru al folosirii ironice a zeugmei este Alexander Pope (The Rape of the Lock I I . Abateri de la gen. verbele au un sens figurat şi unul literal: „a întina onoarea" ( = „a jigni pe cineva") şi. Forget her prayers. dependenţa a două obiecte diferite de un singur verb tranzitiv. or necklace. Astfel. 1 0 5 . nor I.262/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT accentuarea emfatică a calomniatorilor.'a-şi pierde inima" ( = „a se Îndrăgosti de cineva") se află . de exemplu. care face să apară un joc de cu­ vinte polisem. Or some frail china-jar receive a flaw . Or lose her heart. Cauza ei este dependenţa semantică diferită a două sau mai multe părţi de propoziţie faţă de o parte de propoziţie dominantă.) se găsesc şi alte forme ale zeugmei sintactice. Zeugma semanto-sintactică.1 0 9 ) : (83) Whether the nymph shall break Diana's law.. .-La Standop (1971: 39 urm. ea este cauza deviaţiei morfo-sintactice. persoană şi număr la substantive sînt alte posibile zeugme sintactice. dintre care însă numai una are o relaţie de acord morfologic cu partea de propoziţie regentă. numită simplu şi zeugma se­ mantică este o figură de „economisire de cuvinte" („Wortein­ sparung" — G. Wilpert). at a ball. or miss a masquerade . 175 Există aici deci o elipsă la delight. în propoziţia shakespeariană: (81) Nor God. v. ia naştere prin coordonarea sin­ tactică a unor părţi de propoziţie supraordonate cu mai multe subordonate. Forma corect gramaticală pentru (81) este: (82) Nor God delights nor I delight in perjured men. Or stain her honour or a new brocade. 17° în versurile 107 şi 109. 346) Lost relaţia God-delights este corectă. ii.

3. şi zeugma congruentă. 5. în acelaşi timp. 178 unde (can )yield are. Permutaţia Un mijloc stilistic estetic important sînt modificările pozi­ ţiei elementelor în propoziţie stabilite prin norma grama­ ticală. în literatura germană. Ele poartă numele de anastrofă dar şi de inversiune gramaticală. Un exemplu pentru o astfel de hipozeugmă este versul lui Spenser (F. x.9): ■ (85) For bloud can nought b u t sin.1. I.şi semanto-sintactice cu o singură unitate propoziţională regentă. O astfel de deviaţie este cunos­ cută. ca supliciu) şi prezintă prin aceasta o divergenţă în conţinut concomitent cu o comuniune formală. în propoziţia lui Jean Paul (citată de G. El este prezent şi în versurile 105—106 şi 108. în afară de tipurile de deviaţie zeugmatică prezentate. forget/miss) care deci nu au acuitatea unei.\ FIGURI SINTACTICE/263 pe un alt nivel spiritual decît „a murdări rochia de mireasă" şi „a pierde năframa de la gît". v. Wilpert) : (84) Als Viktor zu Joachime kam. and wars but sorrowes yield. a cărei repetitare devine astfel inutilă. rolul de predicat pentru relaţia subiectobiect bloud-sin şi wars-sorrowes. ceea ce înseamnă combinaţia mai multor unităţi morfo. 1 " und unde bei sich haben poate avea un sens pozitiv şi unul negativ (ca ajutor. Să luăm ca astfel de normă ordinea : (86) SPO „Der Jäger jagt den Hirsch" " 9 De la aceasta rezultă ca abateri: (87) a) SOP „Der Jäger den Hirsch jagt" b) OSP „Den Hirsch der Jäger jagt" .60. Punerea sintactică în paralel a trivialităţii materiale cu stări spirituale produce un contrast ironic. Retorica scolastică mai aminteşte. deviaţii semanto-sintactice. deşi acolo în locul zeugmei apar sinonime (breakj receive a flaw. hatte sie Kopfschmerzen Putzjungfern bei sich. Q.

264/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT c) P S O „ J a g t der Jäger den Hirsch" d) O P S „Den Hirsch jagt der Jäger" e) P O S „ J a g t den Hirsch der Jäger" Iată şi cîteva ilustraţii din literatura germană şi engleză: (88) a) Sah ein Knab'ein Röslein stehn (Goethe) ( = 87c) b) The soote season. Haller) ( = 87b) Alte permutaţii apar cînd analizăm şi alte aspecte ale normei structurii sintactice. of this f r a m e ? " 1 8 1 . Pope. Essay on Man I. b) B u t of this frame the bearings and the ties. . Gradations just. t h e . nice dependencies.v. 29 — 32) Forma gramaticală refăcută: "But has t h y pervading soul look'd through the bearings and the ties. Götterdämmerung. în ce priveşte posibilităţile de deviere. Din multitudinea de anastrofe. Wagner. that bud and bloom forth brings (H. . alegem doar cîteva deosebit de caracteristice : a) antepoziţia atributului genitival (N + Neen . „Vorspiel") Forma gramaticală refăcută: „Wotan schnitt die Runen treu beratner Verträge in den Schaft des Speeres". die Täler Schnee bedeckt 180 (A.■ Ngea + N) > (89) a) Treu beratner Verträge Runen schnitt Wotan in des Speeres Schaft (R. Howard) ( = 87a) c) Der Bergen Rücken Eis. The strong connections. has t h y pervading soul Look'd through ? (A.

( = 65) 184a (F. more momentary And sight-outrunning were not. . (G. whose angry and brave hue. Die Verwandlung) . is discovered without surprise." 1 " 3 d) postpoziţia lui „sein / „be" după numele (be +NP -* NP + be) predicativ (92) Jove's lightnings. were not more momentary and sight-out­ running.bids the rash gazer wipe his eye.ii. Tempest I. Herbert. the precursors O'th'dreadful thunderclaps. Shakespeare. ." 182 c) postpoziţia verbului -auxiliar după cel predicativ (Aux + V -> V + Aux) (91) The longest fire ever known . Adj) Virtue) Forma gramaticală refăcută: "Sweet rose. (W. Kafka. (E. . . refăcută: „The longest fire ever known . Discovered is without surprise.. Dickinson) Forma gramaticală ." 184 e) separarea a două unităţi strîns legate sintactic prin inserţia unei unităţi străine construcţiei (A-\~B-\-'C r+Â-$- X +B +C) (93) Zwei starke Leute — er dachte an seinen Vater und das Dienst­ mädchen — hätten vollständig genügt. whose hue angry and brave Bids the rash gazer wipe his eye. .FIGURI SINTACTICE/265 b) postpoziţia adjectivului atributiv (Adj + N -* N+ (90) Sweet rose.201—3) Forma gramaticală refăcută: " J o v e ' s lightnings .

Apendice I. II. a 3-a.i. A. Dubois et al.. în hysteron proteron este inversată ordinea cauzală respectiv cronologică a sen­ sului sau a evenimentelor: (95) Ihr Mann ist tot und läßt Sie grüßen/ (Goethe.9 . Shakespeare. astfel că ia naştere o deviaţie sintactico-semantică. Figura retorică poartă numele de hiperbaton. Laûsberg 1967: 1 0 8 . my only son Knows not my feeble key of untuned cares ? (W. 5. . cf. f) atribuire semanto-sintactică „greşită" a unui adjectiv (hypallage adiectivi) ([Adj + Nx] + N? -> Nt+ [Adj + N2]). în acest caz de permutaţie sintactică într-o propoziţie.1.1. 2 vol. Este lezata o regulă de subcategorizare selecţională. 1974: 139). ed. Sunday Morning) Forma gramaticală refăcută: "And the freedom of a green cockatoo". my only son knows not my untuned key of enfeebling cares ?"18* în operele lui Shakespeare se găsesc numeroase alte exem­ ple. . The Comedy of Errors V.260/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Aici subiectul şi predicatul sînt separate de o propoziţie intercalată. se corelează un adjectiv la un nume greşit semantic. deşi abaterea semantică are aici importanţă mai mare.. Exemplu: (93) And the green freedom of a cockatoo (Wallace Stevens. Schmidt Shakespeare-Lexicon. Faust) . 1 8 5 Topica aberantă poate transforma combinaţia Adj + N în trop: (94) . O inversare sintactică joacă un oarecare rol şi la figurile retorice numite prolepsă şi hysteron proteron. (Berlin 1902). II. atunci se poate vorbi si de parenteză (cf. 309 —310) Forma gramaticală refăcută: ". Dacă pornim de la ideea că în acest caz este adăugată o uni­ tate sintactică.

II. 5. Sh. în această problemă. prin analogie. Schmidt. Cummings a fost analizată în cap. King John IV.1.). Steube 1968). a) „Treapta 1 : reguli. atenţia deja mai sus (II. 4.210) Forma gramaticală refăcută: "To break within the house of life. Pentru prezentarea ce urmează considerăm suficientă o scală cu trei trepte ale gramaticalităţii." Exemplu de regula I: Poziţia obiectului unei propoziţii engleze (germane) nu poate fi ocupată de forme de verb finite.). determinativ etc. 1420) Acestea sînt doar cîteva figuri permutative. 5..4 Substituţia Problema substituţiei sintactice este strîns legată de pro­ blema gradelor de gramaticalitate. bloody. Aderăm prin aceasta la lucrarea „Stil und Grammatikalität" a lui H . între trei tipuri de deviaţii. verb. Multitudinea lor nu poate fi luată în considerare (cf. Acolo se face distincţie între trei tipuri de reguli gradate şi. (W. and make it . care se referă la categoriile sin­ tactice (substantiv.ii. adjectiv.1). Cummings) (Poezia lui E. E.FIGURI SINTACTICE/267 î n prolepsă relaţia consecutivă este anticipată printr-un adjectiv atributiv.-Lex. Asupra acestora am a t r a s . I I . Burger (1973).2. Shakespeare. shed its blood" 188 (A. E . iar adjectivul are funcţia de locţiitor al unei propoziţii consecutive: (96) To break within the bloody house of life. the body. care au o poziţie limitrofă între sintaxă şi semantică. viz. Deviaţie: (97) he sang his didn't he danced his did (E. .6.1. de exemplu.

un obiect în acuzativ. Acolo este vorba de tipul „deviaţie a categoriei de cuvinte (conversiunea)" (cf. Synthese) (E. ele pot fi discutate şi în rubrica metamorfe. Das Wunder) Vezi discuţia lui Burger (1973: 248 — 249) referitor la această poezie citată de el. Du siegst Gott ! .. b) „Treapta 2. în germană.." Exemplu de regulă I: în germană (engleză) între subiect şi predicat există o relaţie de acord de persoană şi număr. care se referă la subcategorii ale categoriilor sintactice.2. 1 8 9 (G.268/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Exemplu de regulă II: Poziţia predicatului unei propo­ ziţii germane (engleze) nu poate fi ocupată de forme nomi­ nale conjugate.. Deviaţie: ( 100) Du stehst Mut. verbele şi alte cate­ gorii germane (engleze) avînd aceeaşi funcţie sintactică se .191 (A.animat) cere ca subiect un substantiv ce poartă această trăsătură.'. Deviaţii: (98) a) Und nächtens nachte ich im Glück.5). Benn. im) Deoarece deviaţiile ce apar la acest nivel sintactic se referă şi la morfologia cuvintelor. reguli. c) „Treapta 3: reguli. . I I . care se referă la subcategorii mai profunde ale categoriilor sintactice" („reguli de selecţie". cit.. Exemplu de regula I: un verb german (englez) cu trăsă­ tura semantică ( -4.sau „acord semantic"). Stramm. 4. Du lachst Recht. Stramm. . Allmacht!. de Burger 1973: 246).. Jandl.. Deviaţie: (99) Du steht! Du steht!1»0 (A. Exemplu de regula II: Verbele intranzitive nu admit.'.1. Exemplu de regula II: Substantivele. _ b) Es musikt durch die Wand.

într-o poezie compusă dintr-un şir de propoziţii enunţiative.iv. Sternheim. apare o singură propoziţie imperativă sau interogativă. construcţiile colourless green şi sleep furiously de la regula II. ( 101) Renumitul exemplu dat de Noam Chomsky Colourless green ideas sleep furiously19a conţine deviaţii de la două reguli: construcţia ideas sleep de la regula I. 5. Sternheim.5. Tratarea lor în detaliu o vom face în capitolul următor (6). pentru receptor. Lausberg 1960: I 4 0 4 .de exemplu. O astfel de deviaţie este d a t ă . ed. U R S U L A : Her­ gestellt? AGO: Auf meine Weise. deoarece conţin opoziţiile semantice (-{-colorat): (—colorat) Ambele exemple de incongruenţă espactiv (-{-liniştit): ( — liniştit). In astfel de cazuri. care constituie norma sintactică internă textului. încît între forme preteritale să apară ocurenţa singulară a unui prezent istoric. Privite din punct de vedere pragmatic. care la apariţia contrariului se întrerupe. U R S U L A : Sehr als Mann! AGO: Sehr . Frecvenţa mare a tropilor într-o pro­ poziţie indică un înalt grad de poeticitate. 3 vol. sînt importante numărul şi distribuţia acelor propoziţii. sub aspect cantitativ. —4. atunci cînd. sau cînd apare o schimbare a timpului verbal în aşa fel. o „mostră a espectaţiei" („Erwar­ tungsmuster"). în timp ce lingvistul Dell Hymes o alege demonstrativ ca punct de plecare pentru o poezie făcută de el. î n timp ce în capitolele anterioare I I .' Dramen. I. Cît de mult depinde însă aprecie­ rea poeticităţii de contextul pragmatic o dovedeşte faptul că Chomsky declară această propoziţie ca aberantă. discuţia s-a mărginit la deviaţia intrapropoziţională. Emrich. Neuwied 1963.4 0 6 ) . W. 313. Analiză de text: C.1. ( + animat): {—animat)}. ele reprezintă. un alt complex de probleme se referă la deviaţia sintactică de la o normă textuală. Schimbarea timpului (translatio temporis ) a fost t r a t a t ă deja de retorica clasică cu multă atenţie (cf. Ele aparţin clasei de metasememe şi se numesc metaforă respectiv oximoron. 5. semantică au nume fixe în retorica scolastică. „Das Fossil" I. • Fragmentul următor dintr-o dramă este un exemplu pentru „stilul telegrafic" foarte frecvent la Cari Sternheim: U R S U L A : Du warst krank? AGO: Dreimal schwer. (Fragment) Sursa: C.1. dacă două sau mai multe dintre ele sînt caracterizate prin trăsături oponente [de exemplu.FIGURI SINTACTICE/269 exclud.1.

daß sie) reifer (geworden ist. SOFIE : Schöner doch? AGO: Reifer .weiß nicht. fiecare actualizare a acestei forme de deviaţie sintactică poate fi interpretată numai în şirul întreg al deviaţiilor. (11) U R S U L A : Hoffentlich (bin ich reifer geworden).270/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT als Mensch. ich bin) sehr als Mensch (wiederher­ gestellt). doch) weiß (ich es) nicht (genau). 0 serie de transformări complementare fac din textul deviant sub aspect gramatical un text cu o sintaxă corectă: (1) U R S U L A : Du warst krank? (2) AGO: (Ich war) dreimal schwer (krank). Elipsa co-textuală o întîlnim. Numeroasele repetiţii dezvăluie redundanţa sa. ich habe eine Neigung zur) Synthese. se pare că e aceeaşi situaţie. 194 Completările ne dezvăluie că textul gramaticalizat depă­ şeşte ca lungime de două ori baza sa eliptică. în textul adiacent (indicaţii regizorale) al lui (7) un element deictic arată. ( 12) OTTO: (Sie ist) meine Assistentin. Completarea lor trebuie să se efectueze din contextul co-textual şi situativ. unde adăugarea subiectului şi a predicatului presupune cunoaşterea propoziţiei prece­ dente. U R S U L A : Hoffentlich. Uneori. în dramele lui Sternheim. SOFIE (zeigt auf Ursula) : Und sie ? AGO: Sehr als Weib. (9) S O F I E : (Ist sie) schöner doch (geworden)? (10) AGO: (Ich meine. şi pentru (4) urm. aceasta dispare în mod decisiv prin reducţiile sintactice. ver­ bale sau adverbiale. cu forma verbală respectiv pronominală modificată. substituirea elipselor propoziţionale este posibilă doar in­ tuitiv. (3) U R S U L A : (Bist du) wiederhergestellt? (4) AGO: Auf meine Weise (bin ich wiederhergestellt). Zur Chemie berufen. spre exemplu. (5) URSULA: (Du bist) sehr als Mann (wiederhergestellt)! (6) AGO: (Nein. în (2). Ca o trăsătură . OTTO: Meine Assistentin. în (12). O elipsă absolut non-contextuală nu există în textul citat. deoarece situaţia nu este univocă (polisemie) iar ultima propoziţie de referinţă este prea îndepărtată. (13) AGO: (Hast du eine) Neigung zur Analyse ? (14) U R S U L A : (Nein. Mai mult. că aici se reunesc completările co-textuale cu cele situative. (Sie ist) zur Chemie berufen. (7) SOFIE (zeigt auf Ursula): Und (ist) sie (auch wieder­ hergestellt)? (8) AGO: (Sie ist) sehr als Weib (wiederhergestellt). AGO: Neigung zur Analyse ? 193 U R S U L A : Synthese. Ceea ce rămîne sînt fragmente propoziţionale nominale. Spre deosebire de aceasta. (1) serveşte de substituend pentru (3) cu timp verbal — schimbat.

Deja Austerlitz (1961: 439) scrie: „Două segmente (versuri) pot fi considerate ca paralele atunci cînd sînt iden­ tice. morfologice şi lexicale. Tuturor autorilor le este comun că neagă echivalenţa totală ( = identitatea) în cazul parale­ lismului. reprezintă. Hopkins. FIGURI ALE ECHIVALENŢEI SINTACTICE Figurile echivalenţei sintactice sînt subsumate termenului paralelism. elipsa imită la Sternheim limbajul telegrafic. dar nici izolată de ea. alături de figurile sonore. Căci el implică „îmbinarea între identităţi şi diferenţe sintactice. parale­ lismul reprezintă şi un fenomen estetic extraordinar de com­ plex. paralelismul se află într-o ciudată stare de plutire între iden­ titate totală sub aspect fonologie. dar mai ales într-un studiu despre paralelismul rus (1966). M. Prin urmare. morfologic şi semantic. Ea este analoagă — are trăsături gene­ rale. în cele din urmă. s-a ocupat în lucrările sale teoretice şi interpretative.2. care trebuie să ocupe în ambele segmente aceeaşi poziţie relativă". în care una din părţi este recunoscută cu ajutorul celeilalte. După G. pe care el îl numeşte şi „figură gramaticală repetată" („wiederkehrende grammatische Figur"). în diverse moduri de această formă de manifestare linguoestetică. I-au urmat exemplul şi alţii (Lotman 1972. pe de o parte. diversele tipuri şi funcţii ale şirurilor «izolate»". Hammond 1961). Levin 1962. antonimii şi. Totodată. paralelismul. cu excepţia unuia din elementele lor.FIGURI SINTACTICE/271 stilistică permanentă. asemănări. şi pe de altă parte. sinonimii. care intră în relaţie cu prima pe postură de model: nu este identică cu ea. şi anume exact pe acelea care sînt scoase în evidenţă pentru a recunoaşte prima parte" (1972a: 97). într-o totală izolare a acestor . adaugă precizînd aceste afir­ maţii: „Paralelismul reprezintă un binom. 5. de la care am luat acest enunţ. care îl citează pe Austerlitz. Şi Lotman. principiul fundamental al artei poetice. Roman Jakobson (1969: 24). diversele tipuri de conti­ guităţi semantice. pe cel militar şi pe cel al lucrărilor de ştiinţele naturii şi dezvăluie astfel — aici dăm o interpretare pragmasemantică — automatismul lipsit de suflet al comporta­ mentului oamenilor. cf.

cu atît coufiling-vl lui Levin devine. Acest lucru se ştia deja din antichitate : de aceea s-a făcut o deosebire între izocolon şi parison. Asemănarea Unităţile sintactice pot fi repetate în structura lor total sau parţial. O descri­ ere şi mai precisă ne-o dă R. ei i se potriveşte. va fi vorba de diverse aspecte şi forme ale paralelis­ mului. Formula structurii sintactice pentru toate propoziţiile din (102) este SPO" sau mai exact: (Artdet+ Nx) + Vt'r + (Num + N2). mai puternic (1962). în cele ce ur­ mează. care sînt caracterizate prin funcţia sintactică [expresia subiect] [expresia obiect] [nucleul predicativ] b) Clase de cuvinte sau grupe de cuvinte. denumirea „sintaxă poetică" într-un mod cu totul deosebit: "Syntax is poetic when grammatically equivalent constituents in connected speech are juxtaposed by coordination or parataxis or are otherwise prominently accumulated" 1 9 6 (1961: 482).2. Cu cît se acumulează mai multe echivalenţe. ar trebui să fie evident că de aici rezultă o scală largă de nuanţe pentru similarităţi posibile. Jakobson (1965). Augen. La prima vedere.1". în primele patru rînduri ale poeziei lui Brecht Lob der Partei din piesa Die Maßnahme. care desemnează un număr de oameni] [expresie. ordinea sintactică este absolut identică: (102) Der Die Die Der Einzelne hat zwei Partei hat tausend Partei sieht sieben Einzelne sieht eine Augen. întocmind o listă cu cîte. Staaten Stadt.272/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT domenii. care desemnează u n număr de atribute omeneşti] [expresie. 19 " Este vorba aici de o secvenţă de parataxe.două criterii de echivalenţă. care desemnează o relaţie de posesiune] . care sînt caracterizate prin trăsătura : [expresie. După Mac Hammond. Posner (1971: 244). 5. analizată de R. care descompun primul distih în „clase de text coextensionale" („konextensionale Textklassen") : a) Clase de cuvinte sau grupuri de cuvinte.

Pentru prima posibilitate dăm ca exemplu cele două versuri iniţiale din poezia lui 'Brecht Wir sind sie: (104) Wer aber ist die Partei? Wer ist sie? 198 Cea de a doua formă de manifestare o ilustrăm cu u n vers din E.FIGURI SINTACTICE/273- După Posner. und klein ist das Gehalt. Cu toate acestea. Kästner: . Avem deci de-a face cu a alternare plăcută între uniformitate sintactică totală şi con­ traste semantice. Numele clasic al acestui fenomen este hiasm. la care se adaugă echivalenţa fonologică hat/hat. Alte posibilităţi de a evita simetria sintactică totală rezultă din suprimarea sau permu­ tarea unităţilor lingvistice. Deviaţia secundară este cauzată în cel de-al doilea vers prin adăugirea de elemente textuale — a conjuncţiei adversative aber şi (în versul 8) a negaţiei nicht. echivalenţa se vădeşte prin aceea că seg­ mentele Der Einzelne J Die Partei şi zwei Augen I tausend Augen formează un paralelism atît în ce priveşte funcţiile sintactice cît şi trăsăturile semantice amintite. ." 9 Aici elementele paralelismului sintactic sînt permutate astfel. încît apare o situaţie de încrucişare. Următoarele patru versuri ale aceleiaşi poezii se prezintă puţin altfel : • ■ (103) Der Einzelne hat seine Stunde Aber die Partei h a t viele Stunden. Această constatare este valabilă pentru primele patru versuri ale poeziei. ci parţială. echi­ valenţa nu e totală. 197 Aici echivalenţa sintactică nu mai este totală. Der Einzelne kann vernichtet werden Aber die Partei kann nicht' vernichtet werden. (105) Die Stadt ist groß. Atît în expresia subiectului cît şi în cea a obiectului există în versul 1/2 (şi 3/4) o opoziţie semantică (număr mic): (număr mare).

274/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

5.2.2. Frecvenţa

Analiza poeziei lui Brecht Lob der Partei a mai dezvăluit un aspect : paralelismul sintactic trebuie privit şi sub aspectul frecvenţei apariţiei lui. Dacă, într-un text, el apare izolat, atunci el are o capacitate de structurare limitată. Ceea ce teoreticienii echivalenţei consideră însă ca domeniul lor pre­ ferat sînt formele paralelismului dominante stilistic. Dovadă sînt analizele lui Jakobson făcute poeziilor lui Shakespeare, Sidney, Blake, Baudelaire şi Brecht. în contextul versurilor brechtiene citate, el ne atrage atenţia, pe bună dreptate, asupra paralelismului biblic (ebraic), care a servit dintotdeauna ca exemplu tipic într-o sintaxă estetică a versului. Prezentăm aici ca dovadă psalmul 114 în traducerea engle­ zească a „Versiunii autorizate" (Authorized Version):
(106) 1. When Israel went out of Egypt, the house of Jacob from a people of strange language ; 2. Judah was his sanctuary, and Israel his dominion. 3. The sea saw it, and fled ; Jordan was driven back. ■i. The mountains skipped like rams, and the little hills like lambs. 5. W h a t ailed thee, O thou sea, t h a t thou fleddest ? thou, Jordan, that thou wast driven back ? 6. Ye mountains, that ye skipped like rams; and ye little hills, like lambs ? 7. Tremble, thou earth, a t the presence of the Lord, a t the presence of the God of Jacob ; 8. Which turned the rock into a standing water, the flint into a fountain of waters. 200

în acest exemplu, paralelismul apare în aproape fiecare vers ; se poate chiar spune că el este factorul structural deter­ minant al întregului text. O însemnătate asemănătoare o are paralelismul şi în proza artistică a sofistului grec Gorgias din Leontinoi şi, după el, în manierismul european (cf. Nor­ den 1958). De paralelismul poeziei populare fino-carelice s-a ocupat în detaliu Wolfgang Steinitz (1934).

FIGURI SINTACÏICE/275

5.2.3. Volumul şi poziţia

Exemplul din Brecht şi cel cu psalmul ne arată că pot fi repetate atît construcţii paratactice cît şi hipotactice precum şi părţi ale acestora. Aceleaşi exemple mai arată că elementele echivalenţei pot fi mai mult sau mai puţin voluminoase. Cele mai lungi oferă posibilitatea unei complexităţi mai mari. în acest proces, joacă un rol şi faptul dacă paralelele sintac­ tice urmează direct una după alta (poziţie de contiguitate) sau sînt separate unele de altele prin unităţi textuale (poziţie distanţată). Succesiunea nemijlocită a părţilor de propoziţie paralele poate fi evidenţiată şi prin înşiruirea asindetică şi polisindetică. Prin asindeton se înţelege combinarea fără con­ juncţie a unor părţi de propoziţii avînd aceeaşi funcţie sin­ tactică. :
(107) Veni, vidi, viei. 201

Prin polisindeton se înţelege o construcţie ale cărei părţi sînt toate unite prin conjuncţii:
(108) Tomorrow and tomorrow and t o m o r r o w . . . 2 0 2 (Shakespeare)

Un paralelism în poziţie distanţată este refrenul. El apare, de regulă, la sfîrşirul unei strofe, de exemplu, în Non sum qualis eram bonae j sub regno Cynarae a lui E. Dowson:
(109) I have been faithful to thee, Cynara! I n my fashion. 203

în timp ce, în acest caz, el rămîne identic, în alte texte, el apare, de la o strofă la alta, uşor modificat (echivalenţă parţială).
5.2.4. Distribuţia

Prin aceasta ne apropiem de problema repetiţiei parale­ lismului în text. Refrenul (109) ne-a oferit deja un exemplu. Antipodul său este „contrarefrenul" („Gegenreim"),'ceea ce înseamnă recurenţa sintactică la începutul strofei (de exemplu,

276/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

„Dein Lied erklang" 20* în poezia lui Brentano — Als mir dein Lied erklang). O altă formă a repetiţiei sintactice în vers apare atunci, cînd— ca în ciclul de sonete a lui John Donne, Corona — ultimul vers al fiecărei poezii apare ca prim vers al poeziei următoare. Un caz special al distribuţiei artistice a paralelismului îl reprezintă aşa-numitele versus rapportati care sînt reprezentate mai ales în literatura secolului X V I şi X V I I (cf. Curtius 1961: 290 urm., Hocke 1959: 25). Un exemplu cunoscut îl întîlnim la Opitz (Epigramma) :
( 110) Die Sonn', der Pfeil, der Wind, verbrennt, verwundt, weht hin, Mit Feuer, Schärfe, Sturm, mein Augen, Herze, Sinn. 203

Este vorba aici de un şir de paralelisme hiperbatice sau: o combinaţie între echivalenţă sintactică şi permutaţie sin­ tactică. La Opitz, paralelismul dezvăluie rezolvarea (retransformarea) enigmei :
(111) Die Sonn'verbrennt mit Feuer meine Augen, Der Pfeil vprwundt mit Schärfe mein Herze, Der Wind weht mit Sturm meinen Sinn hin. 206

Ne mai putem imagina încă numeroase alte moduri de distribuţie ale repetiţiei sintactice, dar nu are sens să între­ prindem aici mai mult decît o sumară sugerare a acestei mul­ titudini. Criteriile şi exemplele prezentate ne permitrsă extin­ dem, prin analogie, concluziile trase şi asupra alto situaţii de text.
5.2.5. Aspecte fonologice, morfologice şi semantice

Aspectele amintite sînt de natură secundară, în ceea ce priveşte echivalenţa sintactică; aceasta înseamnă: ele pot apare sau nu. Ne putem imagina deci doi poli extremi ai formării de echivalenţe în paralelism: 1. treapta recurenţei totale („saturate"), care cuprinde toate nivelele lingvistice (exemplu: refren identic); 2. treapta echivalenţei«,limitate la structura sintactică, fără ca celelalte nivele lingvistice să prezinte vreo formă de echivalenţă. în primul caz, recursivi-

FIGURI SINTACTICE/277

tatea lingvistico-estetică atinge potenţialul m a x i m ; cazul al doilea, formează, în comparaţie cu cel dintîi, un punct de_ pornire stilistic, care poate fi extins prin „esteticizare" („Ästhetisierung") asupra celorlalte nivele lingvistice. Aşa se ajunge la convergenţe ale paralelismului cu figuri fonologice, morfologice şi semantice. Există, spre exemplu, para­ lelisme cu rimă:
(112) The mountains skipped like rams, and the little hills like lambs;

cu poliptotă:
(113) Which turned the rock into a standing water, the flint into a fountain of waters;

şi cu sinonime perifrastice:
( 114) When Israel went out of Egypt, the house of Jacob from a people of strange language.

Toate exemplele acestea sînt luate din psalmul 114 notat în expunerea de mai sus la (106). în fine, vom mai aminti două figuri retorice, care se ba­ zează pe conexiuni sintactice paralele: antimetabola şi anti­ teza. Antimetabola (cf. II. 4.2.4) este formată, de regulă, dintr-un paralelism sintactic (xy/xy) şi un hiasm lexical (ab/ba); formula ei este (după Kopperschmidt 1972: 66):
(115) (a x b s )-e> (b x a y )

Un exemplu ilustrativ ne oferă Shakespeare în Tale (I. ii. 315):'
( 116) Plainly as heaven sees earth and earth sees heaven, 207

Winter's

unde coordonarea sintactică (S—P—OIS—P—O) face mai clară reversiunea (în simetrie de oglindă) ordinii cuvintelor. Mai rar întîlnită este varianta antimetabolei, care cuprinde un hiasm (xyjyx) şi un paralelism lexical (abjab).

278/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

Propoziţia lui Schiller Freund und Feind (cit. de Skreb 1968: 52) ne exemplifică construcţia unui paralelism antitetic:
(117) Zeigt mir der Freund, was ich kann, lehrt mich der Feind, was ich soll,™*

unde echivalenţa sintactică contrastează cu două perechi de opoziţii semantice (Freund: Feind, kann: soll). Opozi­ ţiile semantice se mai numesc şi antonime. Skreb (1968) şi Kopperschmidt (1972) încearcă să stabilească logic şi socio­ logic (ideologico-critic), originea lor. Vom veni cu amănunte la discutarea figurilor de stil semantice. Pe moment, vom reţine doar ce a postulat J. Kopperschmidt (1972: 63) ca părţi componente necesare ale unei antiteze. Prin urmare, ea poate fi definită ca fiind: ,-,— coordonare sintactică — de antonime semantice — care contează drept elemente constitutive ale unei unităţi de sens ce le cuprinde, — constituită la un nivel lingvistic superior." în cele spuse, se fac referiri la „funcţionalitatea antoni­ melor corelate, care determină sensul" (58). Ea va ocupa locul cuvenit şi în analiza de text ce urmează.
5.2.6. Analiză de text : W. Shakespeare, „Julius Caesar" III. ii. 13 — 41 (Cuvîntarea lui Brutus)

Maria Wickert a prezentat prima analiză istorică convin­ gătoare a cuvîntării lui Brutus în referatul Antikes Gedan­ kengut in Shakespeares Julius Caesar, apărut în ShakespeareJahrbuch 82/83 (1948), 11 —13. Structurarea grafică pre­ mergătoare făcută de ea (pg. 17) va fi preluată aproape inte­ gral în cele ce urmează:
I. Romans, countrymen, and lovers! A. Hear me for my cause, and be silent, t h a t you may hear ; B. Believe me for mine honour, and have respect to mine honour that you may believe: C. Censure me in your wisdom, and awake your senses, t h a t you may the better judge.

FIGURI SINTACTICE/279

II

A. 1. If there be any in this assembly, any dear friend of Caesar's, to him I say t h a t Brutus' love to Caesar was no less than his. 2. If then that friend demand why Brutus rose against Caesar, this is my answer: Not that I loved Caesar less, but t h a t I loved Rome more. 3. Had you rather Caesar were living and die all slaves, than t h a t Caesar were dead, to live all free men ? B. 1. a) As Caesar loved me, I weep for him; b) as he was fortunate, I rejoice at i t ; c) as he was valiant, I honour' him ; d) but as he was ambitious, I slew him; 2. a) There is tears for his love b) joy for his fortune, c) honour for his valour, d) and death for his ambition. C. 1. a) Who is here so base, t h a t would be a bondman? 1. b) if any, speak, for him have I offended. 2. a) Who is here so rude, t h a t would not be ; a ' R o m a n ? 2. b) if any, speak, for him have I offended. 3. a) Who is here so vile, t h a t will not love his country? 3. ta) if any, speak, for him have I offended. III. I pause for a reply . . . Then none have I offended. I have done no more to Caesar than you should do to Brutus. The question of his death is enrolled in the Capitol; his glory not extenuated, wherein he was worthy, nor his offences enforced, for which he suffered death.

With this I depart, — that, as I slew my best lover for the [good of Rome, I have t h e same dagger for myself, when it will please my country to need my death. 2 0 9

După părerea lui Wickert, modul de organizare al cuvîntării lui Brutus reflectă structurarea clasică pentru oratio: I = prooemium (introducere), 11 = argumentatio (partea prin­ cipală), III = peroratio (încheiere). La început, există nece­ sitatea „de a provoca atenţia, încrederea şi disponibilitatea receptivă a spiritului auditoriului". Urmează apoi partea centrală (II), care conţine justificarea uciderii lui Caesar

280/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

şi unde sînt puse faţă în faţă puncte de vedere pro şi contra, încheierea (III) o formează un scurt rezumat al stării de lu­ cruri şi o întoarcere la „etosul" vorbitorului. Impresia gene­ rală este cea a unei pledoarii juridice. Brutus încearcă să-şi convingă publicul, plebea romană,, de dreptatea cauzei sale. Poporul este totodată judecătorul şi acuzarea imaginară. Obiectul dezbaterii este Caesar, mai exact: ambiţia (ambi­ tion) sa, care contrastează cu ideea libertăţii republicane. Pe de o parte stau succesele din viaţa lui Caesar, pe de altă parte presupusa sa trădare, pe care a plătit-o cu moartea. Toate acestea sînt contraste, care crează pur şi simplu arta prezentării într-un stil antitetic accentuat. Sînt identice, mai întîi, paralelismele sintactice şi structu­ rarea lor triadică respectiv tetradică. O triadă sintactică întîlnim în introducre (adresarea directă şi I A, B, C) şi în partea centrală II. C, în timp ce II. A. 3 nu îndeplineşte norma de expectaţie anticipată a unui paralelism sintactic, în centrul părţii principale, întîlnim, în B. II. 1 şi 2, două paralelisme propoziţionale cu patru poziţii. Vom reveni asu­ pra specificului lor. Frapează că unele din construcţiile para­ lele enunţate mai sus prezintă încă o dată simetrii interne, cum se întîmplă cu o crescîndă claritate în cazul secven­ ţei II. A. 1—3. în totalitate, rezultă deci imaginea unei echi­ valenţe sintactice foarte frecvente de volum variabil (de la construcţia propoziţională cu mai mulţi constituenţi pînă la sintagmă) răspîndite în tot textul, chiar şi în pasajul final al cuvîntării. Această echivalenţă sintactică este susţinută, în plus, şi de echivalenţa fonologică, morfologică şi semantică : rima în I I . C. 1. a) / 2.a (bondman: Roman) dubletele din I A -f- B (hear: hear, believe: believe), anaforele la început de propoziţie în I I . A. 1 + 2 (if: if) şi I I . C. l.a) + 2.a) + 3.a) (who is here so), paronimiile din I I . B. l.a) / 2.a), l.b)/2.b) urm. (loved/love, fortunate/fortune e t c . h sinonime morfologice şi textologice în II. C. l.a) + 2.a) + 3.a) (base — rude — vile) şi II. B. 1 + 2 şi refrenul din I I . C. l.b) 4- 2.b) + 3.b) (if any, speak, for . . .). Această acumulare de tipuri repetitive reprezintă acum, la rîndul ei, baza pentru deviaţii secundare. în mod frapant, acestea apar, de preferinţă, la sfîrşitul unui grup triadic

FIGURI SINTACTICE/281

respectiv tetradic de structuri de echivalenţă sintactică, unde, prin contraste formale şi de conţinut, produc variaţie şi tensiune. Dacă începem cu introducerea, atunci în I.A—C există, ce-i drept, un paralelism sintactic, dar totodată figura „Kyklos" existentă în A şi B, nu e conţinută în C, ci substi­ tuită printr-un cuplu sinonimic (censure; judge). în mod asemănător se petrec lucrurile şi cu prima parte (II. A) din partea centrală, unde paralelismul din A. 1—2 nu este continuat în 3 ; în locul său apare un paralelism imanent propoziţiei, ale cărui elemente constituie, la rîndul lor, o antiteză hiastică. î n timp ce, în I. C locul central îl ocupă tematica judecăţii şi a înţelepciunii ascultătorilor, iar în I I . A. 3, dialectica dintre „viaţa individului"/„sclavia tuturor" şi „moartea individului"/,.libertatea tuturor", în partea a doua, în partea de mijloc a argumentaţiei (II. B), acest loc este ocupat de dubla tensiune dintre succesul şi faima lui Caesar, pe de o parte, şi ambiţia şi moartea lui Caesar, pe de altă parte. Această situaţie este considerată de vorbitor ca avînd asemenea importanţă, încît el o descrie lingvistic într-o modalitate stilistică deosebit de complicată. Nu numai că propoziţiile B. 1 şi B. 2 formează cîte un paralelism cvadrimembru; nu numai că B. 2 este o formulare sinonimă la B. 1; nu numai că l.a) — 2.a), l.b) — 2.b), l.c) — 2.c şi l.d) — 2.d) sînt legate între ele prin paronimie şi hiasm; nu numai că B. 1. a)—d) sînt aproape la fel de lungi ca pro­ poziţii (a: c. == b : d), în timp ce B. 2.a)—d) sînt structurate diferit şi anume: o dată, sub aspectul suprimării secundare [suprimarea lui there is în 2.b)—d)], şi, altă dată, sub aspectul adiţiei secundare (cîte o silabă în plus la fiecare sintagmă) — ci fiecare din cele două construcţii propoziţionale culminează într-o antiteză care marchează o ruptură de conţinut puter­ nică între primele trei părţi de propoziţie şi cea de a patra, întorsătura semantică bruscă are funcţia de a dirija în mod spontan potenţialul emoţional al auditoriului spre momentul decisiv al argumentării : „Moarte tiranului !" Textul care urmează nu poate decît să insiste asupra acestui punct. Aşa se explică numeroasele construcţii paralele în partea C, care, în forma întrebării retorice, presupun deja răspunsul. O inversiune sintactică în C. l.b) + 2.b) + 3.b) (for him

Ca atare. C.282/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT have I offended) conferă persoanei auditorului o emfază deosebită. în felul acesta. disensiune între plebe şi Brutus). B. Peroraţia însumează şi temele „merit"/ „faimă" şi „perenitate"/„distrugere" : în felul acesta se face o recapitulare a argumentaţiei din II. not a Roman (2.a). semantice.. însăşi încheierea este conceputa hiastic faţă de părţile anterioare. aprecierea antitezei ( = paralelism antonimie). Intenţia ei este polarizarea. în situaţii ca aceasta. mai punem întrebarea. în încheiere. pe Brutus (ca reprezentant potenţial al tiraniei) cu Gaesar : în felul acesta se face un rezumat al argumentaţiei din I I . . unde paralelismul provoacă identificarea de roluri deja amin­ tită (public = Brutus. pe de altă parte. După votul publicului. pe de o parte. pe ascul­ tători (ca ucigaşi potenţiali ai lui Caesar) cu Brutus. Ultima propoziţie poate fi considerată ca rezumat al tuturor acestor teme. Se naşte relaţia de identi­ ficare dintre bondman (l. Asemănător procedează şi cuvîntul final (I have done no more to Caesar . Aici sclavia şi lipsa con­ ştiinţei naţionale se confundă : tertium non datur. astfel că publi­ cului nu-i rămîne altceva de ales decît să accepte rolul de ucigaş oferit de orator. Nu mult diferă. Aici regăsim mijloacele stilistice ale paralelismului şi ale antitezei. Peroraţia (III) identifică. ci şi trăsături ale unei „figuri logice". Aceasta reuşeşte cu atît mai mult cu cît parale­ lismul este susţinut de echivalenţe fonologice. 3. în ceea ce priveşte paralelismul. el formulează încheierea cuvîntării sale. care exclude orice altă posibilitate. care ar putea fi func­ ţiile pragmatice ale paralelismului şi antitezei în cuvîntarea lui Brutus. figura logică are aici sarcina de a nu lăsa nici măcar un gînd spre alte alternative posibile (de exemplu. prin construirea de identităţi. morfologice şi mai ales. A şi II. Brutus = Caesar). A. Urmează votul. îi pune în mînă puterea de a decide.a) şi (someone) that will not loue his country (3. C . el este un mijloc stilistic potrivit pentru a sugera raporturi de identificare în conţinut. Două locuri din text vor servi drept exemplu: în II.a). sub acest aspect.).. paralelismul nu posedă doar calităţi estetice. care se termină pozitiv pentru vorbitorul Brutus. Funcţia ei este de a masca. Aşa se întîmplă în I I . Prin urmare.

această figură nu are doar o dimensiune estetică: plăcerea de a inversa sensul. ideologia „republicană". ea nu are nici doar o dimensiune afectivă: provocarea emoţiei publicului. dacă . de exemplu. O estetică semică presupune ca trăsăturile semantice respectiv complexele de trăsături să fie transformate după categoriile de modificări cunoscute. C.d). unde. după cele trei trăsături pozitive (Caesar) şi posibilităţi de reacţie (a lui Brutus) sînt numite ca antipozi adevărata trăsătură negativă (ambition) şi adevărata reacţie negativă (death). „sclav" în II. atunci deviaţia poetologică se numeşte — prin analogie la celelalte abateri lingvistico-estetice — metasemem. care limitează metasememele la substituţiile semantice de cuvînt ( = tropi. A. pentru schimbările de sens ce . <6.FIGURI SEMANTICE/283 unde multitudinea potenţială a aspectelor este redusă la •alternativele Caesar — viu j toţi = sclavi morţi şi Caesar == mort J toţi = oameni liberi. în acest punct. aceea de a propaga •o ideologie. sau dacă moartea este într-adevăr singura pe­ deapsă posibilă pentru ambition. textului. d) + 2. sau seme. Fiecare semem este compus dintr-un complex de trăsături semantice.a. 3 şi II. l. (-{-abstract). FIGURI SEMANTICE Figurile semantice sînt acelea. (-{-fluid) etc. B. De unde este permisă concluzia că antiteza voalează aici complexitatea situaţiei. a căror esteticitate este fundamentată pe o deviaţie semantică. Dacă numim uni­ tatea de sens normală din punct de vedere gramatical semem. Reiese clar care dintre variante este de preferat. Aceasta se poate întîmpla la nivelele lingvistice ale morfologiei. Tot atît •de importantă este funcţia ei cognitivă. deoarece una din ele prezintă o caracteristică negativă (de exemplu. (-{-animat). modelul elaborat aici se deosebeşte clar de propunerea grupului din Lüttich (Dubois et al. Ascultătorului nu i se comunică aici. „Tropen") şi care. Şi mai limpede apare acest reducţionism antonimie în I I .ambition reprezintă cu adevărat un delict ce merită pedeapsa cu moartea. sintaxei. 1. 1974). Prin urmare. Pentru el perspectiva este •dată de la început de o singură alternativă.

dintre care fac parte. 6. — părăsesc domeniul de studiu lingvistic. Ceea ce ne inte­ resează mai mult este interacţiunea elementelor de sens la nivelul combinaţiei de semne. Cele mai impor­ tante sînt figurile substituţiei semantice. încă multe alte posibilităţi a-tropice. dintre care prima tratează relaţia semnului lingvistic cu denotatul (respectiv desemnatul). respectiv la un model al realităţii. autorii — ca de altfel şi precursorii lor intraţi deja în istorie. şi anume în perspectiva abaterilor posibile de la normă. aşa cum sînt ele tratate aici. Aspectul semiotico-sintactic al figurii semantice se află în prim plan. figurile echivalenţei semantice oferă. ceea ce înseamnă că ei devin inconsecvenţi în cadrul sistemului ales de ei. Aici nu ne vom ocupa de aceasta.îm­ potriva unei astfel de concepţii stă argumentul că. figuri logice („Metalogismen".284/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT depăşesc limita unui cuvînt. de exemplu.1. tropii. că figurile semantice sînt identice cu tropii sau cu meta­ fora în sensul larg al cuvîntului. cea din urmă însă. respectiv sînt secundare. Această din urmă observaţie se referă la statutul semiotic al figurilor semantice. „Gedankenfiguren"). de la fundamentarea lor teoretică. aspectele „realităţii" şi ale comunicării nu ne preocupă. şi acestei păreri i se poate opune faptul că. se suprimă sau se substituie trăsături semantice sau complexe de trăsături contrar restricţiilor semantice ale coocurenţei (Bickerton 1969). Semantica referenţială analizează referinţa semnului la o lume a obiectelor. Un alt punct de pornire eronat posibil ar putea fi ipo­ teza. şi metafora. FIGURI ALE DEVIAŢIEI SEMANTICE Figurile semantice din această categorie iau naştere prin aceea că se adaugă. atîta doar că. relaţiile desem­ natelor între ele. metonimia. în felul acesta. Dar şi unele dintre celelalte figuri semantice discu­ tate aici nu sînt deloc necunoscute. La fel ca şi în cazul părerii celor din Lüttich. în cadrul . sinecdoca şi alegoria. propoziţiei şi textului. printre altele. introduce categoria metalogismelor. încă mai dinainte s-a arătat că există două tipuri de seman­ tică: semantica referenţială şi semantica relaţională. adică: în cadrul semanticii cuvîntului.

de exemplu [(x)] + [(x) + ( + y ) + ( + z ) ] . 124—125): (120) There needs no ghost. I shall not look upon his like again. 212 . 2 1 0 Şi răspunsul lui Hamlet la întrebarea lui Horaţio : "What news?" după întîlnirea sa cu fantoma.v. La punctul de vedere cantitativ trebuie neapărat să se adauge unul calitativ. 2 1 1 Dacă.ii. uriaş mare. b) This boy is human. Aici formularea villain = arrant knave este tautologică. comefrom the grave To tell us this. Retorica clasică vorbeşte în aceste cazuri. în acest caz. O situaţie asemănătoare întîlnim în pitic mic. 6. conţine o tautologie: (119) There's ne'er a villain dwelling in all Denmark But he's an arrant knave. tautologia are rolul de a disimula. astfel că Horaţio completează pe drept {Hamlet. Adiţia • Ö O simplă înşiruire aditivă de unităţi semantice nu este încă suficientă pentru a produce o deviaţie semantică. Ca variantă sintactică a pleonasmului este considerată tautologia: (118) a) Die Frau ist weiblich. Intră aici formularea weibliche Frau.1. în alt loc.FIGURI SEMANTICE/285 categorizării făcute aici. a cărei componentă Frau implică trăsătura feminin. Ne referim la cuvintele lui Hamlet despre tatăl său (I. în care unul din ele conţine toate seinele celuilalt. O încălcare a unei reguli semantice ar exista î n combinaţia de semne. ele sînt privite poate dintr-o pers­ pectivă nouă. 187—188): (121) He was a man. despre pleonasm: alt termen potrivit aici este „redundanţă eronată" („fehlerhafte Redun­ danz" — cf. I. my lord. Leech 1969: 137—138). take him for all in all.1. adică nu are loc un cîştig informaţional. human boy etc. ea are alt scop.

în afară de componenta feminin. Subtracţia Suprimarea totală a trăsăturilor semantice duce la asemie sau lipsă de sens. Kopperschmidt 1972: 45—50). Forma lor logică este aceea a contra­ zicerii (cf.cu forme ale corpului pregnant feminine ) (cf. mar apare în plus. Stassinopoulos: Die weibliche Frau). Exemple pentru acest fenomen sînt: (122) a) b) c) d) a living death felix culpa ein großer Zwerg ein beredtes Schweigen. în emfază. atunci intervine o înmulţire a trăsăturilor semantice a sememului de inserţie.1. ba chiar şi tăcerea pot fi tra­ tate ca figuri semantice. în problema funcţionalizării literare a pleonasmului şi tau­ tologiei decide întotdeauna contextul pragmatic. După cum arată Dubois et al. 6. Acelaş lucru se întîmplă şi. Un exemplu tipic este exclamaţia din Astrophil & Stella. Retorica scolastică o numeşte oximoron.286/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Aici trăsăturile semantice pentru man: (-\-nman)r (-{-masculin) şi (-{-adult) sînt deja conţinute în father. Dar dacă interpretăm man ca substitut pentru idealman.2. O suprimare parţială a elementelor semantice însoţeşte figurile propoziţionale ale elipsei şi zeug­ mei. (197'4: 221 — 222). unde semele unor expresii se exclud reciproc. 1. Ele reprezintă poziţii zero din punct de vedere semantic. cînd în pleonasmul femeie feminină. de fiecare dată. o coordonare atributivă a unor antonime semantice. şi între­ ruperea vorbirii (aposiopeza).) de Sidney: ( 123) O absent presence ! 2 . pe care receptorul însuşi le completează prin inserţie de sememe. (106. şi semul (-{-atractiv) sau (-{. 213 Aici există. şi titlul cărţii lui A. Eroarea semantică a tautologiei se transformă atunci în trop stilistic. Un alt tip de suprimare semantică are loc acolo. astfel că pare a exista o adiţiune eronat redundantă a unui semem.

Oximoroanele au sarcina de a dezvălui contradicţiile existenţei omeneşti. b) articulează ideea teologică fundamentală. în fine. i 182—187): ( 124} Why. de fapt. Astfel hipersememul pentru heavy lightness este weight:216 (125) s weight S ^ heavy (heaviness) lightness. ci din contră. Ele elucidează mai ales discrepanţa din­ tre aparenţă şi realitate. Aceeaşi operaţie se poate face şi la celelalte oximoroane.) şi alte figuri. viaţa de apoi ( = moartea) însă existenţa adevărată ( = viaţa). se bazează pe ideea că viaţa pămînteană reprezintă. existenţa improprie ( = moartea). Acesta îl vom numi hipersemem. sick health ! Still-waking sleep. şi fericirea mîntuirii.!. de regulă) reprezintă o parte a calităţilor estetice ale acestui metasemem. (122. t h a t is not what it i s ! 2 1 5 Tuturor oximoroanelor le este comun că pot fi aduse la un numitor comun. O brawling love ! O loving hate ! O any thing. 183 urm. of nothing first create ! O heavy lightness ! serious vanity ! Mis-shapen chaos of well-seeming forms ! Feather of lead. cu mult timp . Este de presupus că interacţionarea dintre oximoron şi hiper­ sememul supraordonat respectiv (nenumit. cele două feţe ale unei pasiuni numită inegalabil. Expresia felix culpa (122. metafore (V. a). de exemplu. cold fire. Această calitate este amplificată în (124) prin hiasme. Hipersememul are un grad de generalitate mai mare decît sememele antonime. bright snoke. care formează oximoronul.FIGURI SEMANTICE/287 Mai cunoscută în literatura universală este înşiruirea de oximoroane în cuvintele lui Romeo la Shakespeare (Romeo and Juliet. then. că vina păcatului primar a adus n u numai nefericire omenirii. Exemplul (123) pune în contrast ab­ senţa fizică cu prezenţa imaginară a iubitei. înşiruirea de oximoroane a lui Romeo (124) caracterizează.

termenul „paradox" pare a avea u n sens ce depăşeşte domeniul ingvistic. 217 O retransformare conformă cu gramatica normală s-ar prezenta aici astfel: (127) The seemingly fair is the really foul. ci este — ca o variantă a echivalenţei semantice — o deviaţie secundară (vezi II. pentru a rezolva contradicţiile. tot aşa cum la metasememele aditive trebuie cunoscut exact contextul pragmatic. 219 Spre deosebire de paradox şi oximoron. i . l l ) : (126) Fair is foul. DeQuincey spune în a sa Autobiography:. De regulă. Ar fi de preferat o cercetare sistematică a sintaxei contradicţiei semantice. and the seemingly foul is the really fair. la Leech 1969: 142—143) există tacit părerea că este vorba de o formă a oximoronului mai laxă din punct de vedere sintactic.6. structura A (adj ) + non-A (N ) . versul cunoscut al vrăjitoarelor din Macbeth ( I . antiteza se caracterizează prin aceea că ea nu reprezintă o încălcare semantică a normei.1. în teoria stilistică (de exemplu. Este însă îndoielnic că se poate păstra o astfel de distincţie vagă.) 6.288/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT înainte. Oximoronul ar avea. Permutaţia Figura semantică a inversării constă în încălcarea ordinii unităţilor semantice corecte sub aspect cronologic respec- .Cele afirmate pot fi demonstrate foarte bine şi pe un paradox. de exemplu.3. p a r a d o x u l structurile A (N ) este non-A (adj ) sau A (V ) şi non-A (V ) . „No man needs to search for paradox in this world of ours.2. Astfel. De altfel. Exemplul (126) a fost dat pentru paradox. de Catul odi et amo. trebuie introdusă o structură de adîncime semantică cu tră­ sătura suplimentară ( + aparent) respectiv (-\-real). 218 Condiţia pusă existenţei acestei forme este găsirea sen­ sului. în toate cazurile enunţate. and foul is fair. Let him simply confine himself to the t r u t h and he will find paradox growing everywhere under his hands as r a n k of weeds".

FIGURI SEMANTICE/289

tiv logic. Exemplul cel mai cunoscut din literatura germană este :
(128) Ihr Mann ist tot und läßt Sie grüßen (Faust)"0

unde cronologia lui a fi mort şi a. saluta este inversată. O altă inversiune semantică găsim la Shakespeare în Antony and Cleopatra, I I I . x. 2—3 (cit. de Joseph 1949):
(129) Th'Antoniad, the Egyptian admiral, With all their sixty, fly and turn the rudder. 2 2 1

Aici, turn the rudder este premisa logico-cronologică şi nu urmarea lui fly. Antichitatea a numit această inversiune semantică hysteron proteron.
6.1.4. Substituţia

Miezul deviaţiei semantice o formează figurile semantice, care iau naştere prin schimbări ale unităţilor semantice. Kuznec/Skebnev (1968: 23) le numesc, din acest motiv, „figuri ale substituţiei" ; denumirea lor tradiţională de „tropi" (de fapt „frazeologisme", „Tropen", „Wendungen") ţine şi ea cont de acest aspect. Un trop este format deci din două elemente: (1) o expresie înlocuitoare, substitutul Sv care dă forma specifică a tropului: metaforă, metonimie, sinecdocă etc. ; şi (2) o expresie înlocuită, substituendul S2- S x şi S2 sînt cunoscuţi în retorica scolastică şi ca nomen improprium j nomen proprium, sau expresie improprie / expresie propriuzisă. Pînă acum a fost mai puţin luat în considerare contextul semnalizator K1—K2, care arată prezenţa unui trop. Asupra lui ne atrage atenţia, în mod deosebit, Harald Weinrich (1963, 1967, 1968), declarînd metafora ca parte a unei seman­ tici a textului şi stabilind cauza ei în contradeterminare („Konterdetermination"). Este o noţiune pe care el o explică pragmatic şi ca străpungere a espectaţiei de determinare a receptorului. în acest context, ne este suficient dacă oferim o înţelegere semiotico-sintactică a contradeterminării. De

290/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

ajutor ne este, în acest scop, relaţia dintre cele trei elemente. Sj, S%, K. Drept exemplu ilustrativ vom alege un loc cunoscut din The Love Song of J. Alfred Prufrock, de T. S. Eliot:
(130) hands / That lift and .drop a question on your plate. 2 2 2

De la prima vedere se poate recunoaşte că a question este tropul Slt pe care îl semnalizează contextul propoziţional K drept deviaţie semantică. Cum poate fi obiectivată mai întîi această senzaţie intuitivă? Lift şi drop sînt verbe tranzitive, care cer existenţa unui obiect cu trăsăturile seman­ tice (-{-obiect fizic), (-{-concret), (-{-extins), (-{-solid), (■{-cu greutate), (-{-tactil). în toate punctele acestea, a question încalcă condiţiile combinatorice, deoarece semele (—ex­ lui sînt exact contrarii: (—obiect fizic), (—concret), tins) etc. Fenomenul ca entitate este cunoscut foarte bine din manualele de retorică. Se spune că aici se înlocuieşte un sub­ stantiv concret cu unul abstract. Cel concret este, în acest caz, sustituendul S 2 care trebuie găsit în concordanţă cu restric­ ţiile de coocurenţă enumerate. Mai întîi însă, vrem să între­ prindem încă nişte probe de substituţie la exemplul contex­ tual din Eliot. Scopul acestui exerciţiu de substituţie este de a atrage atenţia asupra mai multor feluri de deviaţie seman­ tică. Numim următoarele exemple:
(131) a) hands / That lift and drop a question on your plate b) c) d) e) f) g) a cookie a never a planet a wine an odour a Ceres "3

Dintre aceşti înlocuitori, numai b) îndeplineşte condiţiile gramaticale de context, c) încalcă regula categorială nomi­ nală printr-o conversiune de-adverbială şi este un caz al deviaţiei morfosintactice. d)— g) se află din motive diferite în dezacord cu textul anterior şi posterior: d) din cauza

FIGURI SEMANTICE/291

trăsăturii mărimii exagerate (mărimea unei planete este alta (—solid) decît a unei farfurii), e) din. cauza trăsăturilor şi f+lichid), f) din cauza trăsăturilor (—solid), (—tactil) şi (-\-olfactiv), g), în fine, prin trăsăturile (-^personal) şi (-\-divin). Toate acestea sînt deviaţii semanto-estetice po­ sibile, întrebarea, dacă sînt deviaţii mai mari sau mai mici şi deci dacă există grade de poeticitate mai mari sau mai mici, poate primi răspuns în cazul în care reuşim să ierarhizăm trăsăturile semantice ale obiectului descoperite pe baza restric­ ţiilor contextuale. Atunci regula ar fi: cu cît apare încăl­ carea regulei mai sus în ierarhia trăsăturilor, cu atît deviaţia şi deci literaritatea este mai mare. Din păcate, lingvistica nu a putut da un răspuns definitiv în problema ierarhizării trăsăturilor; celor care o aprobă (Fodor/Katz, Dubois) li se opun critici aspri (Weinrich, Bickerton). Chiar dacă s-ar putea construi pentru toate sensurile posibile într-o limbă O piramidă generală a semelor sub aspect pragmatic, tot rămîne nelămurită problema, dacă receptorul nu ar întocmi o cu totul altă scală a poeticităţii.
H. Weinrich (1958, 1963, 1968) îndrăzneşte să afirme că deviaţia se­ mantică este simţită mai pregnant la o distanţă imaginativă mai mică („Bildspanne" — adică relaţia Sj — K) decît la una mai mare (afirmaţie ce trebuie încă verificată) şi explică această concepţie, printre altele, pe baza metaforei distanţate („Fernmetapher") Dreieck der Liebe şi a meta­ forei apropiate („Nahmetapher") Dreieck des Vierecks.224 în timp ce această expunere, ce foloseşte denumirile „contradicţie" respectiv „predicaţie contradictorie" („Widerspruch — widersprüchliche Prädikation"), ia ca p u n c t de plecare sincronia combinaţiei semantico-textuale, o pragmatică istorică procedează după măsura habitualizării unui trop. Chiar deviaţia cea mai mare poate să pălească pînă la a nu fi recxmoscută prin utilizarea ei permanentă, astfel că receptorul nu o mai sesizează. în felul acesta, se naşte dintr-o metaforă îndrăzneaţă una moartă.

Pînă aici am analizat relaţia dintre substitutul Sx şi con­ textul său semnalizator K. Putem reţine ca rezultat, că la constituirea de tropi joacă un oarecare rol felul, numărul şi foarte probabil, gradul de generalitate al semelor déviante. Sfera largă a problemei a format pînă acum, prea puţin

292/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

obiectul cercetărilor. în amănunt, părerile sînt adesea diver­ gente. Există unanimitate de păreri numai în-legătură cu faptul că, în cazul tropilor, este vorba de o relaţie de substi­ tuţie semantică. Unii autori (de exemplu, Ingendahl 1971) pun la îndoială chiar şi aceasta. Ei sînt de părere ca S 2 nu există şi nici nu poate fi găsit ; căci tropii şi mai ales metafo­ rele sînt ceva „originar" („ursprünglich"), ceva ce nu poate fi redus la un substitut (respectiv substituend). Acestei păreri îi replicăm cu aceea că contextul semnalizator K impune poziţiei deviaţiei S x o restricţie selecţională, care, în cazul citatului din Eliot ( 130) impune un obiect exprimat printr-un substantiv ce poartă trăsăturile semantice (-{-obiect fizic), (-{-concret), etc. Cu cît contextul este mai concret, adică mai bogat în trăsături, cu atît mai strînsă este restricţia selec­ ţională; cu atît mai univoc poate fi aflat substituendul S2. Dacă în citatul din Eliot înlocuim a question cu S»
( 132) hands / That lift and drop S., on your plate,

atunci expresia hands I Thai lift and drop restrînge sensul obiectului S 2 la un obiect de o anumită greutate. Expresia on a plate aduce o îngustare suplimentară a conţinutului, care se referă acum la mărimea obiectului, astfel că sememul S 2 prezintă, în afară de trăsăturile numite pînă acum încă trăsăturile (-{-portabil în mină) şi (-{-avînd mărimea unei farfurii). Dacă, în afară de aceasta, se ţine cont de macrocontextul versului citat, — descrierea unui peisaj de seară la Boston —, atunci mai apare trăsătura ( -f- Unind de o serată). Din acest motiv, retransformări semantice ale lui (130) ca:
(133) hands/That lift and drop a cookie (a cup of tea, a napkin, . . .) on your plate 225

pot prezenta un grad de probabilitate mare. în exemple cu o determinare contextuală mai mică, aflarea lui S 2 este incom­ parabil mai dificilă. Dacă dorim să realizam o clasificare a tropilor, atunci trebuie să pornim de la relaţia dintre S x şi S 2 . în (131),

FIGURI SEMANTICE/293

această relaţie poate fi explicată ca opoziţie semantică între abstract şi concret (a), mare şi mic (d), conţinut şi recipient (e), olfactiv şi tactil (f), personal şi non-personal (g). Relaţii de substituţie ca acestea şi încă altele pot forma punctul de plecare pentru o clasificare a tropilor. Pînă azi însă, ea nu a fost realizată pe măsura necesităţii ei. Căci, pe de o parte, s-a renunţat la a se lua în considerare toate posibilităţile de substituţie semantică. Pe de altă parte, este încă folosită «cu predilecţie nomenclatura greco-latină, deşi s-a recunoscut că termenilor obişnuiţi le lipseşte precizia, un lucru ce se referă mai ales la metaforă. Cauza se află, printre altele, în faptul că se subsumează unei singure denumiri mai multe forme de substituţie, de exemplu, sinecdoca este înţeleasă ca substituţie între parte-întreg, specie-gen, singular-plural, produs finit-materie primă şi invers (cf. Lausberg, 1967: 69—71). Aceste neajunsuri pot fi înlăturate doar, dacă se reuşeşte stabilirea unor repere, care să facă posibilă formarea unor grupe categoriale mai mari. Astfel Lausberg (1967: 64) "deosebeşte Sprung-Tropen (de exemplu, metafora, ironia) şi Grenzverschiebungstropen (de exemplu, metonimia, sinecdoca). Asemănătoare este şi diferenţierea unor operaţii semantice fundamentale de către Jakobson (1971: 323—333): Similaritätsoperation şi Kontignitătsoperation, care pot fi denumite şi cale metaforica respectiv cale metonimică. în cazul similari­ tăţii, se înlocuiesc nume asemănătoare din punct de vedere semantic, în cazul contiguităţii, există o relaţie predicativă între Sx şi S 2 . O primă propunere pentru o astfel de împărţire a făcut-o deja Wellek/Warren (1956: 183). Aici nu vom dezbate îndrăzneaţă teză a lui Jakobson, care afirmă că modalitatea de prezentare metaforică este constitutivă pentru şcolile literare romantice şi simboliste, iar cea metonimică pentru realism. Nu poate fi dezbătută aici mai în amănunt nici concluzia — foarte elocventă pentru semiotică — că ambele căi ar putea fi transpuse şi asupra altor sisteme semiotice, (de exemplu, asupra picturii). Dar asupra a două lucruri merită cugetat : 1. asupra caracterului procesual, care este atribuit procedurii tropizării, şi 2. asupra pretenţiei la universalitate, pe care o au cele două procedeuri în domeniul lingvistic. Ambele ne determină, în cele ce ur-

294/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

mează, să postulăm pentru domeniul semanticii doar două categorii substitutional modificatoare, una metaforică şi Una metonimică (cf. şi Henry 1971, Le Guern 1973). Prin aceasta, în ceea ce priveşte tropii, se anulează pluralismul notional în favoarea a două categorii fundamentale, care sînt, în acelaşi timp, şi mai precise şi mai flexibile, putînd fi extinse sistema­ tic. Vom vorbi despre tropi de similaritate sau tipuri de meta­ fore şi tropi de contiguitate sau tipuri de metonimie. Exem­ ple pentru prima categorie sînt relaţiile amintite de noi „mare-mic" şi „olfactiv-tactil" ; tropi de contiguitate sînt relaţiile de substituţie între „conţinut-recipient" şi „cauzăefect".
Concepţia, pe care o susţinem aici, se caracterizează prin aceea ca figurile semantice de substituţie sau tropii sînt interpretate ca relaţii tripoziţionale S x — S 2 — K. Prin aceasta, ea se opune părerii curente, cum că tropii trebuiesc descrişi ca relaţii paradigmatice, celelalte figuri însă ca relaţii sintagmatice. Dar, de fapt, la fiecare figură retorică trebuiesc respectate ambele aspecte. Acest lucru îl relevă cu claritate, pentru metaforă, şi Randolph Quirk: "A metaphor involves simultaneously a paradigmatic relation between t h e literal element it replaces and the figurative one it introduces, and a syntagmatic relationship between the literal and metaphorical ele­ ments in the linguistic environment" (cit. de Chapman 1973: 84) . 226 Deja mai înainte, Jerzy Pelc (1961) a construit, într-un studiu lingvistic excepţional, un „triunghi metaforic" („metaphorisches Dreieck") a cărui componenţă seamănă foarte mult cu punctele de vedere alese de noi.

6.1.4.1. Tropi de similaritate (metafora) Despre metaforă s-a scris pînă acum atît de mult, încît pentru o informare asupra stadiului cercetării, facem doar trimiteri la o parte din literatura relevantă. Un instrument de lucru indispensabil este bibliografia critică la tema meta­ forică, prezentată recent de Shibles (1971). Comunicarea asupra cercetării prezentată de H. A. Pausch (1974) ne mij­ loceşte o privire de ansamblu foarte concentrată asupra discu­ ţiilor actuale. Ca o prezentare lingvistică cuprinzătoare vom numi lucrarea lui Hugo Meier (1963). Aspecte mai noi oferă însă abia diversele articole ale lui H. Weinrich, pe care le-am

FIGURI SEMANTICE/295

amintit deja. Ceea ce caracterizează dezbaterea ce urmează este faptul că ea extinde noţiunea de metaforă la tropii de similaritate şi că interpretează şi hiperbola, ironia şi alegoria ca aspecte metaforice specifice. Comun acestor metasememe este că, deşi Sj şi S2, ce trebuie dedus, aparţin unor cîmpuri semantice diferite, ele se află totuşi într-o relaţie de asemă­ nare datorită unei trăsături semantice comune. Tipurile de diferenţă semantică ne oferă un spectru larg de posibilităţi de substituţie. Vom aminti unele dintre ele în cele ce urmează. a) Substituita (± abstract) / (^f abstract) Prin înlocuirea unei expresii cu trăsătura ( -f- abstract ) cu una ce poartă trăsătura ( + concret) se formează o meta­ foră concretizatoare, în cazul invers, o metaforă abstractizantă. Aceasta din urmă o întîlnim în exemplul din Eliot tratat mai sus (130), în timp ce metafora concretizatoare (mult mai frecventă) este prezentă, de exemplu, la John Bunyan în The Pilgrim's Progress:
( 134) And he said unto me : „This miry slough is such a place as cannot be mended. It is the descent whither the scum and filth t h a t attends convic­ tion for sin doth continually run ; and therefore it is called the Slough of Despond"?27

unde abstractul Despond („disperare") este concretizat prin concretul Slough („mocirlă"). Adesea există o anumită apro­ piere între metafora concretizatoare şi cea -însufleţitoare, mai ales cînd — ca în piesele de moravuri medievale — păcate şi virtuţi abstracte sînt întruchipate în trăsături omeneşti. b) Substituţia (±animat) j (^f animat) Dacă trăsătura ( -\-animat) este schimbată cu trăsă­ tura (—animat), atunci obţinem o metaforă contrară celei personificatoare, însufleţitoare, de exemplu:
(135) a) a t t h y soul's unsetting (A. Ch. Swinburne, Ave atque Vale) b) die Asche meiner Freuden (F. Hölderlin, Palinodie).,228

Dacă-are loc substituţia contrară, metafora se numeşte „însufleţitoare", „animatoare", „animistă", „cinetică", sau,

296/STIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

dacă mai apare şi semnul (-{-uman), de exemplu:

„antropomorfizantă",

( 136) a) Die Bächleiu von den Bergen springen (J. v. Eichendorjf, Der frohe Wander smann) b) E a r t h fills her lap with pleasures of her o w n 3 2 9 (W. Wordsworth, Intimations of Immortality)

Ambele tipuri de metaforă au o lungă tradiţie, ce se întinde de la paradigma de substituţie animat/neanimat din retorica antică, pînă la restaurarea ei în tipul de însufleţire, „Beseeltypus", si tipul de împlinire, „Erfühltvpus", al lui H. Pong. c) Substituţia (^vizual) j (=f vizual) Expresii cu trăsătura ( + vizual) sînt înlocuite prin ex­ presii cu trăsătura (—vizual), cină au trăsătura ( -{-acustic ) , (-{-tactil), (-{-gustativ) sau (-{-olfactiv). Este cazul urmă­ toarelor exemple:
( 137) a) ( -f vizual ) —* ( + acustic ) I see a voice (W. Shakespeare, A Midsummer Night's Dream)

b) (+ vizual )-*■(+ tactil ) Von kühnen Felsen rinnen Lichter nieder die Täler zu ergrün­ den (Cl. Brentano, Der Abend) c) (+ vizual ) —► (-{-gustativ) Some books are to be tasted, others to be swallowed and some few to be chewed and digested. (F. Bacon, Essay 50: Of Studies) d) (+ vizual) —► (+ olfactiv) Mit silbergrauem Dufte war das Tal Der Dämmerung erfüllt 2 M (H. v. Hofmannstahl, Erlebnis)

Ceea ce se petrece aici este schimbarea semantică a unor senzaţii în forma metaforelor sinestetice (intersenzoriale). La fel ca şi semul (-{-vizual), şi semele (-{-acustic), (-{-tactil), (-{-gustativ) şi (-{-olfactiv) pot fi înlocuite cu seme ale unor senzaţii contrastante, astfel că se formează o paradigmă

Leech (1969: 159—160) numeşte acest fenomen. Ullmann 1967: 245 — 267. „metaforă compusă" (compound meta­ phor). (cf./297 închisă a metaforiicii sinestetice. care poate apare în toate formele de substituţie.ii. faithful and just to me: But Brutus says he was ambitious. aici.FIGURI SEMANTICF. Această posibilitate ne face să vedem paradigmatica metaforei sinestetice ca deosebit de complexă. Wilde. Căci. Caesar] was my friend. 233 Adjectivul honourable. structura de suprafaţă simulează o atitudine afirmativă. And Brutus is an honourable man. Un exemplu din domeniul acestor posibili­ tăţi de substituţii: ( 138) Thy voice was a censer that scattered strange perfumes 2 3 1 (O. 92—02) de Shakespeare: (HO) He [sc. Exemplul desigur cel mai cunoscut pentru o atare inversiune semantică îl găsim în cuvîntarea lui Antoniu din Julius Caesar (III. în timp ce contextul semnalizator o demască drept negativă. . pozitiv privit din structura de suprafaţă. trăsăturile (-{-vizual) şi (-{-tactil). atunci avem o metaforă ironică sau — într-o precizare pragmatică — o metaforă de simulare ironică („simulations — ironische Metapher"). Celan. Stimmen) In locul trăsăturii ( -{-acustic ) apar. este inversat în contrarul său {dishonourable) de un context semnalizator contrastant. Stanford 1942). Salome) arată că trăsătura semantică (-{-acustic) este înlocuită de (-{-olfactiv). Un altul demonstrează chiar o dublă substi­ tuire : (139) Stimmen. ins Grün der Wasserfläche geritzt 232 (P. d) Substituţia (±pozitiv) / (^pozitiv) Dacă un semem cu trăsătura ( -{-pozitiv ) înlocuieşte un altul cu trăsătura (—pozitiv). în construcţia par­ ticipară. care în rîndurile ce urmează este amplificat şi mai mult.

und mühevollen ! Drum sei dein. quod. was in diesem Büchlein drinsteht und was dran ist. das der trockene Bimsstein just geglättet ? Dir. Arbusow 1963: 104 — 6). care însă este contrazisă de contextul semnalizator ale celorlaltor poezii : nu este vorba . Iuppiter. Curtius 1961: 413—414. o patrona virgo. Aici intră nu numai aşa-zisa ironie socratică („Ştiu că nu ştiu nimic"). cînd trăsă­ tura (-{-pozitiv) este schimbată cu (—pozitiv) produce o metaforă disimulativ-ironică („dissimulations-ironische Meta­ pher") . cum ausus es unus Italorum omne aevum tribus explicare cartis. 5 iam tum. 10 plus uno maneat perenne saeclo ! b) Traducere de O. Cornelius! Denn du pflegtest was von meinen Sächelchen damals schon zu halten. în acest caz. gib. tibi: namque tu solebas mea's esse aliquid putare nugas. ci şi toposul autosubaprecierii (mea parvitas ) . care se întîlneşte încă din antichitate în introducerea operelor literare (cf. Termenul se referă la mascarea unei atitudini pozitive printr-una negativă. et laboriosis. doctis. als du's wagtest — als erster Römer wagtest — Weltgeschichte zu lehr'n in dreien Bänden. daß es länger als ein Jarhundert daure ! ä 3 4 ■ Expresiile libellus (cărţulie) şi nugae (nimicuri) arată. quare habe tibi.298/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Cazul invers al transformării metasememice. Weinreich Wem nur wid'm ich das nette neue Büchlein. quiquid hoc libelli. bei Gott. qualecumque. Schutzherrin Muse. de exemplu. la poetul roman Catul în poezia de început a unui ciclu de poezii: ( H 1) a) Carmen 1 Cui dono lepidum novum libellum arida modo pumice expolitum ? Corneli. O. o poziţie dispreţuitoare. Metaforica disimulativă o întîlnim. hochgelehrten.

Dar o astfel de întreprindere depăşeşte limitele lingvisticii.ltor cercetători. 235 Eyes/heavens şi tears/ever — falling stars sînt substituţii • semantice care sînt identice cu opoziţia trăsăturilor (—mare) : . de fiecare dată. e) Substituţia (^mare) j (± mare) Dacă se înlocuieşte o unitate lingvistică cu trăsătura {—mare) cu una ce are trăsătura ( -\-mare) avem de-a face cu o metaforă hiperbolică (care exagerează). cea de a doua strofă din The Weeper de R.carientism (ironie şarmantă). micterism (ironie dispreţuitoare) şi sarcasm (ironie amară). spre exemplu. în acest sens pot fi interpretate semiotic rezultatele lui Muecke (1969) şi ale a.FIGURI SEMANTICE/299 •deloc de lucruri literare de nimic. ci de o culegere organizata cu artă cuprinzînd texte poetice extrem de artificiale. Dacă se proce­ dează invers. prin discrepanţa ce există între actorul neştiutor şi spectatorul ştiutor. discrepanţă căreia îi corespunde deosebirea dintre atitudinea nega­ t i v ă şi pozitivă. Două metafore hiperbolice conţine. Crashaw : (142) Heavens t h y fair eyes b e . chiar şi ironia romantică şi-ar p u t e a avea rădăcinile într-o problematică pragmatică respectiv pragmasemantică: problematica unui eu în relaţia cu sine însuşi şi cu lumea. 'Tis seed-time still with thee. Ultimul exemplu a explicitât cit de importantă este pragmatica co­ municării prin semne pentru înţelegerea fenomenului ironiei. se vorbeşte despre o metaforă meiotică (care denaturează micşorînd). contextul semnalizator nu este numai textual ci şi pragmatic. care aparţin unei situaţii exordiale specifice comunicării literare. La ea se referă în întregime clasificări ca asteism (ironie urbană) . categorii care implică. Libellus şi nugae sînt metafore ironice. şi o a n u m i t ă atitudine a vorbitorului. Şi ironia dramatică (tragică) are tangenţe cu dimensiunea pragmatică. Heavens of ever-falling stars. Şi în cele din urmă. And stars thou sow'st whose harvest dares Promise the earth to countershine Whatever makes Heaven's forehead fine. diasirm (ironie arogantă). Care dintre cei doi are dreptate hotărăşte soarta însăşi (întotdeauna negativă).

La nivel morfo­ logic. Sînt imaginabile. Tipurile de metafore a) — e) sînt doar cîteva din cele mai cunoscute. Trăsătura ei esenţială este că depă­ şeşte limitele propoziţiei. ca „metaforă continuată" (continuata translaţia). BrookeRose 1958) ţine. de exemplu. Şi Hamlet. complicată în plus de cea de a doua substituţie semantică (stars/seed) (devenind o „metaforă compusă"). ■a<i unde cosmosul este redus la mărimea unei mingi.131). că ele pot fi localizate pe diverse nivele lingvistice: pe cel morfologic. în această accepţiune.şi a per­ sonificării. Pentru toate este valabilă regula. Lausberg 1960: 144. sintactic sau textologic. foloseşte în expresia „crawls" (se tîrăşte) o expresie diminuantă. care „se tîrăşte între cer şi pămînt" (III. în timp ce în cea din urmă domină aspectul evaluativ. desigur. Ca metaforă textologică cunoscută deja din retorica clasică considerăm alegoria. începînd cu Psychomachia lui Prudentius. verbale. De aceea nici nu este de mirare că ea a ajuns. ea poate apare în variantele alegoriei antropomorfizante. conexiunea genitivală (Meer des Lebens). metafore nominale. în vecinătatea terminologică a ironiei (cf. Alfred Prüf rock: ( 143) To have squeezed the universe into a ball. încă de timpuriu. se deosebesc.300/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT ( -\-mare). ajun.i. De sintaxa metaforei (cf. cu jocul de cuvinte sau paralelismul. Mac Queen 1970:49—50). şi conexiunea cauzală cu „a face" (Sein Mut macht ihn zu einem Löwen in der Schlacht) 237. de exemplu.• . ironice şi hiperbolice. Aici se vădeşte înrudirea strînsă a metaforei meiotice cu cea disimulativă. Evul mediu cunoaşte mai ales alegorii antropo­ morfizante. Poeticitatea creşte atunci cînd metaforele coincid cu forme ale deviaţiei morfologice sau sintactice. doar că prima pune accent mai mult pe aspectul cantitativ al substituţiei semantice. adjectivale şi adverbiale. printre altele. încă multe alte tipuri de similaritate ale substituţiei. O metaforă meiotică găsim în Eliot The Love Song of J. predicaţia cu „a fi" (Er ist ein Löwe in der Schlacht). Este vorba de o metaforă hiperbolică.

Harris 1966). atunci există o mulţime de substituenzi S 2 . în limbajul cotidian.FIGURI SEMANTICE/301 gînd la Romanul rozelor şj Everyman (cf. Aceasta se întîmplă cînd un text prezintă o transformare alegorică multiplă. mai amintim situaţia în care contextul sem­ nalizator are o formă semantică deosebit de complexă. unde „lămurirea" din final evidenţiază clar sensul lui S 2 . Dacă contextul sem­ nalizator are însă o mare densitate semantică. but I hope to nip it in the bud. Exemple sînt : (144) a) the foot of a hill b) der Bart eines Schlüssels c) das Tischbein. Nu o dată. 1 see iţ floating in the air. deoarece amestecă mai multe do­ menii incompatibile din punct de vedere semantic. 33a Metafora moartă sau „cadavru metaforei" respectiv „ex-metafora" şi-a pierdut forţa stilistică. Metafora necesară sau catahreza. de Chapman 1973: 77): (145) I smell a rat. cea mixtă şi cea moartă. ocupă. deoarece. Rezultatul este o „ale­ gorie tenebroasă" („dunkle Allegorie"). de ex. fabulele cu animale. cum ar fi conform principiului împătrit al scrisului („vierfacher Schriftsinn" — cf. din cauza banalizării în timp a lui Sv nu se mai sesizează discre- . istoria şi practica au dovedit că trei tipuri de tropi sînt considerate ca neputînd crea poeticitate : metafora necesară. Lewis 1958). atunci posibi­ lităţile de substituţie ale lui S 2 se îngustează tot mai mult : •alegoria este atunci transparentă sau banală. locul unei greşeli semantice şi nu este simţită ca metasemem. 238 Metafora mixtă (kakôzelon) pare caraghioasă ca abatere împotriva unui decorum. în fine. O descriere lingvistică a acestui fenomen ar trebui să pornească de la faptul că avem aici o variantă a „metaforei compuse" amintite mai sus care este specifică textului. Pe marginea pragmaticii linguo-estetice a tropilor de similaritate vrem să mai aducem cîteva explicaţii. Dacă contextul semnalizator este mai puţin concretizat. Un exemplu (cit.

thatch („acoperiş de paie"). Tropi de contiguitate (metonimia) Tropii de acest tip se bazează pe vecinătatea semantică (contiguitatea) elementelor de substituţie.. sînt adunate o serie de substituţii de contiguitate sub denumiri ca sinecdocă (parte-întreg. ca reacţie metonimică la acest cuvînt. predicaţii posibile despre hut: ( 147) a) A hut has a thatch.4. aprecierea formelor metaforice a) — e) a fost foarte diferită. Aici se vede clar cum evoluţia în timp a limbii poate să şi distrugă deviaţii estetice. Ceea ce o caracterizează este legătura semică deosebit de incompatibilă pentru receptor (cf. singular-plural).1. încît prezentarea lor istorică formează de-a dreptul domeniul ideal pentru o pragmatică. Ea se numeşte concetto (engl. specie-gen. Muecke 1969) Divergenţele de păreri sînt evidente mai ales în ceea ce pri­ veşte metafora îndrăzneaţă. Thatch. conceit). litter şi poverty sînt. în ele sînt con­ ţinute contiguităţile întreg-parte. de-a lungul timpului. stilistico-retorică. relaţia Sj-52 nu mai are decît un sens. 6. Ea este prezentă cînd S1 şi S2 se află unul faţă de altul în relaţie predicativă. Exemplele : ( MC) a) Hüter des Gesetzes = Polizei b) killing time („die Zeit totschlagen") = wasting time. 2 4 0 sînt mostre pentru lexicalizarea unor astfel de metafore. b) The floor of this hut is strewn with litter. antonomasie (nume propriu- . Jakobson (1971:328) dă ca exemplu engl. "Ruthven 1969). A intervenit starea de monosemie. 2 4 1 în stilistica normativă. nu numai_să le creeze.302/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT panta dintre Sj şi 5 2 . în timp ce pragmatica metaforologică ne oferă o apreciere relativ egală pentru cele trei tipuri de metaforă.2. în aceste forme d e referinţă. spaţiu-conţinutul spaţiului şi efect-cauză. ca în cazul arhaismelor. c) Poverty compels to live in huts. Aceasta se reflectă şi în discuţia refe­ ritoare la metafora ironica şi la variantele ei (cf. Discu­ ţiile pe această temă au fost atît de multe şi de fructuoase pentru stabilirea literarităţii. hut („colibă") şi. litter („paie") şi poverty („sărăcie").

reif ist die Traube Und festlich die Luft in geräumigen (ships). 245 . 242 Aici partea (sails) înlocuieşte întregul iuncţie de particularizare are şi fraza din Trakl ( 149) .FIGURI SEMANTICE/303 apelativ) şi metonimie (cauză-efect. . When we our sails advance. spaţiu-conţinutul lui. în care trăsătura {-{-total) este schimbată cu trăsătura (-{-parţial). Dubois et al.specie).109) de Sha­ kespeare : (150) Pour down thy weather. care pînă acum au fost corelate terminologic cu sinecdoca (cf. Ca şi la metaforă. (-{-plural) X (-{-singular). 1974: 170—173). (-{-genul) x (-{.90) are funcţie generalizatoare: {151) Something is rotten in the state of Denmark. Noi simplificăm această împărţire. timp-conţinutul lui). Prima metonimie se for­ mează prin adăugare de seme. şi metonimia Denmark (adesea greşit înţeleasă) din Hamlet. 2 " unde singularul die Traube reprezintă pluralul. . Drayton: (148) Fair stood the wind for France. contextul are funcţie de semnal. 244 în _ această propoziţie. în parte inconsecventă. rezultă o ■meiwiimie individualizatoare ('„partikularisierende Metony­ mie". (-{-nomen proprium) X (-{-nomen appelativum). Exemplul pentru metonimia individualizatoare.iv. permit o subclasificare: (+total) X (-{-par­ ţial). Ambele transformări semestetice. Unele dintre ele le vom ilustra în cele ce urmează. îl luăm din poezia Agincourt de A. cea de a doua însă prin supri­ marea lor.ii. genul weather substituie specia rain. a) Substituţia (-{-general) x (-{-particular) Dacă o unitate semantică cu trăsătura (-{-general) este înlocuită printr-una cu trăsătura (-{-particular). prezentînd toate tipurile de metonimie ca substituţii de contiguitate. (î. Substituţia inversă produce o metaforă generalizatoare ^„generalisierende Metonymie"). Tot (Stundenlied) Höfen. în fine. Invers găsim metonimia generalizatoare în King John (IV.

obţinem o mutaţie seman­ tică. de exemplu. 246 ' Cel de-al doilea tip de antonomazie.304/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Căci Denmark desemnează de fapt pe regele Claudius. . g) . printre altele. 131. b) a cunoaşte pe Racine pe de rost (în loc de: opera lui Racine) . materie primă-produs finit. In ultimul exemplu avem o figură semantică ce. b) Substituţie între ( -{-cauză) x (-\-efect) Dacă înlocuim. următoarele substi­ tuţii: înlocuirea numelui propriu-zis prin: a) patronimic: "faire Vennus sonne" (Spenser) = Cupidon b) etnic: „der Nazaräner" (Klopstock) = Iisus c) ethnologic: "stony name" (Southwell) = Peter d) înfăţişare: „der Ritter mit der eisernen Faust" (Goethe) = Götz von Berlichingen e) ocupaţie: "the great Proclaimer" (Milton) = John the Baptist. se mai poate vorbi de o relaţie de contiguitate S1 — S 2 şi sugerează posibilitatea unei clasificări ca tropi de similaritate (metafore). sînt posibile şi aici subclasificări. dacă. trăsătura d e cauză prin aceea de efect şi invers. în retorica scolastică. c) a bea pe Bacchus (în loc de: vin (cf. Ele sînt ilustrate de expresii ca: (152) a) a cumpăra un Grundig (în loc de: un televizor de la firma. poartă numele de antonomazie. . Ca şi în cazul relaţiei de contiguitate a). aşa-numita antonomazie vossiană^ o întîlnim in exemplele: „ein Lohengrin" (Brecht) = „ein edler Ritter". Grundig) . 2 *' Le Guern (1973: 35) pune sub semnul întrebării. autor-operă. în acest caz. Primul tip al antonomaziei prevede. "some mute. dintr-o unitate semantică. poet" şi "you dread Hectors" (Cleveland) — "you dread warriors". care este determinată de principiul cauzalităţii. între inventator-invenţie. inglorious Milton" (Gray) = "some . Ea constă în aceea că un nume propriu cunoscut este înlocuit cu o trăsătură pregnantă a purtătorului său sau că un apelativ este înlocuit cu numele propriu al unui reprezentant remar­ cabil. d) a preţui aurul (în loc de: banii. divinitate-domeniu funcţional. sub forma monezilor de a u r ) . Numele propriu mai general ia locul celui mai particular. .

you wrong .. sir? Turnstiles?" replied subser­ vience. Schimbarea de la o autoritate (exagerată) la servilism este evidenţiată astfel ca o trăsătură dominantă în firea acestui om. are loc o mutaţie semantică. ci pentru că îi face pe alţii palizi. "I hear you had some trouble with the turnstiles this morning". cafe are funcţia metonimiei cauzative."They've told. Acelaşi lucru este valabil.iii. expresia subservience ia locul sintagmei corecte semantic subservient man. these dead causing our woes. în loc de woes trebuie substituit. să zicem. c) Substituţia intre (-{-substanţial) X (-{-accidental) Dacă trăsătura ( -{-substanţial) se substituie cu (-{-acci­ dental) sau invers. fa . Un exemplu potrivit pentru autonomizarea atributului ni-I oferă Kuznec/Skrebnev (1968: 27): (155) "Good morning. cînd Viola îşi ia rămas bun de la Olivia cu cuvintele: (156) Farewe'l. care se confundă cu ele. Moartea e palidă. 248 ea este preluată de un adjectiv: bleich. Slid Evelyn benevolently. O inversare a relaţiei între cauză şi efect ne-o demonstrează o propoziţie din Romeo şi Juliet (V. în relaţiile de contiguitate subordonate stabilite între persoană (obiect)/atribut şi purtătorul însuşirii/însuşire. nu din cauza propriei culori. Acesta se manifestă.v. Authority has suddenly changed into sub­ servience." Subservience sprang round the counter. r cruelty! .FIGURI SEMANTICE/305 în timp ce în aceste exemple substantivul este acela. as if quite at a loss to understand the sinister allusion. . —"Trouble. 249 pentru ca să se formeze o construcţie corectă. 2 ' 0 în acest citat din Bennett. prin analogie. Aici. ce se bazează pe principiul corelării (atribuirii). de exemplu. în exemplul: (153) der bleiche Tod.179) de Shakespeare: ( 154) We see the ground whereon these woes do lie. . sir".307) de Shakespeare. Aceeaşi abstractizare acţionează şi în Twelfth Night (I. şi pentru authority.

în aceste exemple. b) auf eine Zigarettenlänge verschwinden 2 " 2 Astfel de expresii ne dovedesc că acest tip de metonimie s-a împămîntenit şi în vorbirea curentă. în mod normal. Pentru varianta exteriorizantă se pot da următoarele exemple: (157) ă) bea un pahar (în loc de: lichidul din pahar) b) a studia Evul Mediu (in loc de: istoria Evului Mediu). care pot fi nu­ mite şi interiorizante. Ilustraţia ei ne-o ■oferă cea de a treia strofă din poezia Deutschlandlied de Hoffmann von Fallersieben: (160) Danach laßt uns alle streben brüderlich mit Herz und Hand. Alfred Prufrock): ( 159) I have measured out my life with coffee-spoons. fair and cruel lady ! 251 d) Substituţia între (-{-conţinut) X (-{-recipient) Cele două aspecte ale acestei metonimii. Metonimia interiorizantă este reprezentată de exemple ca : (158) a) a ţine coniacul în mină (în loc de: paharul umplut cu coniac) . de această ustensilă de "bucătărie („timpul ceaiului").306/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Conform cu o gramatică normală aici ar trebui formulât Farewell. în care o parte de corp înlocuieşte o însuşire localizată în ■ea (sau imaginată ca ţinînd de ea) şi invers. în care te foloseşti. . 2 3 4 Herz şi Hand sînt aici metasememe pentru simţire (pa­ triotică) şi vitejie. îşi găsesc expresia. printre altele. 2 ' 3 \mde tropul de contiguitate coffee-spoons substituie timpul. O semnificaţie este­ tică are în versul lui Eliot (The Love Song of J. în substituţia de contiguitate între spaţiu-conţinutul spaţiului şi timp — conţinutul timpului. relaţia de contiguitate are valabilitate simbolică. respectiv exteriorizante („externalisierend/intërnalisierend"). Trebuie menţionată situaţia.

simbolul nu-şi are rădăcina. 258 Tropii de contiguitate a) — e) prezentaţi sînt doar cîţiva dintre numeroasele tipuri posibile.FIGURI SEMANTICE/30? e) EXCURS: metonimia pragmasemantică sau simbolică înţelegem prin acest tip de metonimie o substituţie de contiguitate individualizatoare supusă unei permanentizări obişnuite prin procesul de comunicare. iar coasa şi sapa erau considerate. metonimia simbolică se poate realiza în toate formele prezentate pînă aici. Rezultatul acesteia se mai numeşte şi „simbol". ochi (în loc de:: dumnezeu). — spus cu vorbele lui. litera A (în loc de adultery [la Hawthorne]). de Chapman 1763: 78): ( 16 1) Sceptre and Crown Must tumble down And in the dust be equal made With the poor crooked scythe and spade. înţelegerea acestor simboluri presupune cunoaşterea faptului că sceptrul şi coroana sînt însemnele tradiţionale ale împăratului. căci trebuiesc cunoscute datele pragmatice. Alte simboluri metonimice sînt: arme (în loc de: război). Metonimia textologică să o numim perifrază. ca uneltele de lucru tipice ţăranului. la vremea scrierii textului. o metonimie nominală şi o metonimie de obiect. în timp ce the poor crooked scythe and spade este pus în locul la the poor farmers ('„ţăranii săraci"). Mai mult. de exemplu. în prin­ cipiu. tropii pot fi realizaţi la nivele lingvistice diferite. în primul rînd„ în datele lingvistice. Dar deosebit de bine conturată în ea este relaţia de substituţie (■+substanţial)/(+accidental). . Şirul lor poate fi continuat. astfel că întîlnim. Dezlegarea lui nu este întotdeauna simplă. 235 Sceptre şl Crown ţin locul la kings („împăraţi"). La fel ca şi metafora. Aşa cum ne arată exemplele date.Le Guern (1973: 40) — limba este aici numai „la traduction dans le langage d'un rapport extralinguistique qui pourra être exprimé dans une autre langue naturelle sans subir de modi­ fication perceptible". O putem observa într-un exemplu din James Shirley (cit. secera şi ciocanul (în loc de : ţărani şi muncitori [pe steagul sovietic]) etc. clepsidra (în loc de: timp).

se află poezia la a cărei primă strofă vrem să ne mărginim aici: 1 Kennst du das Land. ea constă în aceea că un semem textologic trece în locul unuia mai mic. Aceasta are loc cu mijloace ale „modalizării" („Modalisier=ung" — Todorov 1971: 368). 6.-{-particular}. wo die Zitronen blühn 2 I m grünen Laub die Goldorangen glühn 3 Ein sanfter Wind vom blauen Himmel weht. (-{-efect) iar cel mai mic trăsături ca (-{-general). într-un caz. ghilimelele şi majus­ culele. structura perifrazei. . p .. Analize de text în cele ce urmează. dirait-on. as it were. Poziţia lor funcţională este de tip metapragmatic. Pe scurt. Quintilian. Urma­ rea unei astfel de proceduri este fărîmiţarea unui nucleu semantic de text într-o multitudine de detalii.2'7 dar şi semnale grafemice ca scrisul cursiv. Inst. Ele anunţă tropul •ca o anomalie şi îi micşorează astfel efectul său nemijlocit.1. Ele ilustrează. (-{-cauză). (-{-accidental). sememul mai mare poartă trăsăturile (.5. Analiza poeziei lui Goethe. R. Jakobson (1971) presupune că descrierea realistă din proză ar fi funda­ mentul apariţiei frecvente a metonimiei. Anomaliile semantice de genul tropilor pot Ii ajustate în caracterul lor deviant. (-{-substanţial).308/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Această descriere a noţiunii înseamnă o precizare a termenului folosit adesea pentru locuri de nesiguranţă stilistică (cf. Kamst furt du das Land. Efectul lor este ■crearea „distanţei estetice". Goethe.. structura alegoriei. Ele pot fi formule sintactice de precauţiune („Vorsichtsformeln" — Lausbîrg) ca ut ita dicam. proces în care. '6. La începutul celei de a patra cărţi din Wilhelm Meisters theatralische Sendung de Goethe. W.1. Wilhelm Meisters theatralische Sendung.? Frank­ Sursa: J. 155. punem în discuţie două texte lirice.1. o precizare legată de originea lui (cf. sozusagen.vi. de regulă.59 urm). Laus­ berg 1967:67 —69). în celălalt caz. 1970. VIII.5. Or.

Das Land hat Goldorangen. trăsăturile ei. ziehn ! 2 ° 8 Această strofă se compune din două propoziţii. Das Land hat Myrten. Este vorba aşadar de o perifrază antonomastică. Die Goldorangen glühen. dacă retransformăm prima propoziţie amplă. Der Himmel ist blau. Goldorangen . aşa cum aflăm mai tîrziu.FIGURI SEMANTICE/3091 4 Die Myrte still und froh der Lorbeer steht. la care se face referiri aici este.) deve­ nind totodată o enigmă. o mein Gebieter. Die Goldorangen glühen im L a u b . în versul 4. Der Wind weht. Der Wind weht vom Himmel. Detalierea este deosebit de evidentă. Die Myrten stehen still. în parte iar metonimii. la rîndul lor. din care prima conţine o perifrază. Das Land hat Zitronen. Das Laub ist grün. singularul ocupă de două ori . care este continuată în strofa a doua şi a treia. Ţara. Der Wind ist sanft. Das Land h a t Lorbeer. efectul (Zitronen) substituie cauza (Zitronenbaum). Der Lorbeer steht froh. întregul (Italia) este descompus şi astfel concretizat (Zitronen.. formînd o serie de propoziţii enun­ ţiative simple. în locul numelui ei au trecut» în cîntec. Die Zitronen blühen. Acestea sînt. 5 Kennst du es wohl ? 6 Dahin ! Dahin 7 Möcht' ich mit dir.. Es gibt ein Land. Italia. Das Land hat Wind. lucru subliniat de forma interogativă. grünes Laub. în die Zitronen blühn. 359 Analiza ne arată că perifrază se compune din cinci meto­ nimii.

I I . 3 vol. froh). 585). ei sînt : o vilă clasicistă (italiană) şi o trecătoare în Alpi.2. 6. V. răspunsul se subînţelege. în toate strofele. De asemenea. Johnson. Analiza poeziei: E. se înregistrează deci două nivele tropice: un trop — „cadru" textologic. substituenzii S 3 pot fi deduşi relativ uşor . ce se desfăşoară în alternarea a două figuri pragmatice: întrebare şi exclamaţie.1. pentru a identifica Italia cu mare precizie. E a formează refrenul poeziei — o formă a repetiţiei textologice. Dickinson „I like to see it lap the Miles". Mai există şi metafore şi anume din cele antropomorfice (V. sonore (rimă pară). care măresc esteticitatea enunţului textual. Th. hiasm). în strofa 3 ea este uşor modificată. Tropizarea potenţată este însoţită de un şir de alte figuri: prozodice (vers). Mass. deoarece componentele perifrazei sînt suficient de concrete.. fie metonimici. întrebarea trebuie înţeleasă.4 4 8 (No. 3: sanft. Exclamaţia (exclamaţia) rămîne identică în strofa 1 şi 2 . 4: still. Sursa: The Poems of Emily Dickinson. éd. 4 4 7 . La aceasta se mai adaugă şi faptul* că textul strofei este prins într-o situaţie de comunicare lirică. în strofa 2 şi 3. Cambridge. perifrază numelui Italia şi mai mulţi tropi „interni" morfologici.1 I like to see it lap the Miles — And lick the Valleys up — And stop to feed itself at Tanks — And then — prodigious step 5 Around a Pile of Mountains — And supercilious peer In Shanties — by the sides of Roads — And then a Quarry pare To fit it's sides And crawl between Complaining all the while In horrid — hooting stanza — Then chase itself down Hill — 10 . ca „retorică" (interrogalio) . în versurile 1—4. 1955.3IO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT locul pluralului (sinecdocă).5. H. care sînt fie meta­ forici. şi sintactice (paralelism.

O întîlnim în următoarele . Dacă aici mai facem. ce reprezintă tropul — cadru aj acestui text. Acestea îşi au originea în două do­ menii. Metaforica animistă: înţelegem prin aceasta substi­ tuirea unor unităţi semantice cu trăsătura (—animat) prin altele cu trăsătura (-^animat). această identificare poate fi verificată. Deoarece indiciile concrete sînt relativ sumare în text.FIGURI SEMANTICE/31 J 15 • And neigh like Boanerges — Then — prompter than a Star Stop — docile and omnipotent At it's own stable door — 260 Poezia este una dintre cele mai cunoscute ale lui E. nişte completări. Cum se întîmplă aceasta putem vedea dintr-o analiză mai aprofundată a tipu­ rilor de metafore şi a distribuţiei lor în text. Galinsky (Wegbereiter moderner amerikanischer Lyrik. adică tema sa. La această caracteristică contribuie şi faptul că tropizarea este continuată în cadrul perifrazei. Pînă acum. 61 — 67). Poezia este formată dintr-o singură propoziţie. cum ne-am aştepta. 1862). şi anume prin cunoştinţele noastre despre stadiul dezvoltării tehnicii în SUA în momentul scrierii acestei poezii (aprox. pg. totuşi. Acesta din urmă reprezintă „subiectul logic" al textului. hooting) ne sugerează că pronumele personal it trebuie iden­ tificat cu lexemul locomotive. ci prin aceea că i se atribuie lui it o serie de acţiuni : lap the Miles. Funcţia lor este să alieneze mai mult obiectul prezentării. Subiectul şi obiectul sînt pronume personale I şi it. Di­ ckinson şi a fost excepţional interpretată de H . 1. Avem deci o perifrază. „locomotiva". doar în afara textului. Aşadar semantizarea lui it se face „indirect" — printr-o substituţie de contiguitate : o substanţă este înlocuită prin laturile ei accidentale. Baza ei o formează metaforele. Heidelberg 1968. prin intermediul unui lexem ca substituend. El necesită. Unele componente ale perifrazei (tank. lick the Valleys up etc. atunci numai sub aspectul specific al metasememelor tratate în acest capitol. s-a văzut că poezia este concepută ca o ghici­ toare semantică. ca toate pronumele. o concretizare semantică. pînă la urmă. cel animal şi cel uman. Ea însă nu se face.

Locomotiva apare ca fiinţă. Locomotiva apare nu numai ca un cal. se plimbă. ci şi ca o pisică. Metaforica animală: înţelegem prin aceasta substitui­ rea unor unităţi semantice cu trăsătura (—animat)-cu altele •ce au trăsăturile (-{-animat) + (-{-animal). Ea este mîndră. se ajustează. Această . 3. în timp ce la mijlocul lui do­ mină metaforica antropomorfizantă. feed itself at tanks (3) şi crawl between (10). Aici activitatea maşinii este pusă la egalitate cu cea a calului (compară pentru aceasta cuvinte ca Dampfroß sau iron horse 2el). ne frapează că ele sînt dispersate în tot textul. Intră în această categorie expresiile step (4). po­ triveşte. to fit it's sides (9). e cuvioasă. 2. Privind distribuţia metaforelor. printre altele.(-{-uman). ca specie. Dacă interpretăm me­ taforele animiste ca lick up (2) sau crawl (10) ca metamorfe animale.312/ŞTIINTA TEXTL'LUI SI ANALIZA DE TEXT expresii: lap the Miles (1). pare (8). animal. Aceste metafore personifică maşina. Metaforica antropomorfizantă: înţelegem prin aceasta substituirea unor unităţi semantice cu trăsătura (—animal) •cu unităţi ce poartă trăsăturile (-{-animat) -f. predomină imaginea animistă. Reacţia receptorului la o astfel de prezentare este nesiguranţa. unde caută degeaba un lexem de substituţie pentru it. complaining (11 ) . Receptorul va fi nesigur mai ales la începutul poeziei. Sfîrşitul îl formează metaforele animale. însu­ şirile lick up (2) respectiv crawl (10). om. fac din ea o fiinţă. atunci trebuie să mai facem şi alte diferenţieri. „Salturile" metaforice ce urmează îl lasă nesigur în apre­ cierea valabilităţii uneia dintre identificările tropice. Totodată. sau un şarpe. O metaforă de acest fel găsim în neigh (14). se vaită. animale ce pot avea. peer (6). să se hrănească şi să se tîrască. Descrierea semantică a acestei situaţii conţine alături de semul (-{-animal) com­ pletarea (-j-ţinînd de cal) etc. lick the Valleys up (2). supercilious (6). Rezultatul acestui amestec este o insta­ bilitate semantică. Ele atribuie maşinii însuşiri şi acţiuni omenşti. alienarea. deoarece atît unul cît :şi celălalt pot să lingă. la începutul textului. Şi expresia stable door (17) reprezintă sfera animalului. Nu se precizează însă dacă e vorba de un om sau animal.

ci adesea şi prin substituţia lui mic cu mare. se atribuie maşinii două "însuşiri care se exclud între ele: docilitate şi atotputernicie. Două comparaţii continuă •apoi această exagerare : And neigh like Boanerges Then — prompter t h a n a Star. Metaforica acestei poezii nu se caracterizează doar prin schimbarea neanima­ tului cu animatul. Astfel. nu există stele care să se oprească din drumul lor. păşeşte măreţ. care ar fi în concordanţă cu ambi­ guitatea semantică descrisă anterior. pe care o capătă locomotiva -datorită limbajului hiperbolic. de a-1 domina. locomotivă apare ca fiinţă supradimensională. iar apoi. Exemplul este simptomatic pentru „reevaluarea semantică". Boanerges este de origine biblică şi se cheamă fii ai tunelului '{Evangh.FIGURI SEMANTICE/313 impresie a nesiguranţei este întărită şi de alte metasememe H . Această trăsătură a metaforei o numim hiperbolică.nuanţă de grotesc-comic. invers. ba chiar dragoste: I like to see it. linge văile. Maşina este introdusa în sfera mitică şi cosmică. după Marcus 3. Şi atunci ea trezeşte în cel ce o priveşte admiraţie.17). poate. Şi nu este lipsit de importanţă nici dublul aspect al tehnicii: posibilitatea de a fi dominată •de om şi.. Ambele forme ale deviaţiei au funcţia de a cufunda fiinţa maşinii într-o lumină orbitoare. Galinsky ne atrage atenţia că în versurile finale (15—17 Then — prompter than a Star Stop — docile and omnipotent At it's own stable door — •conţin două paradoxuri: mai întîi.. cu o . Rezultatul acestei analize poate fi rezumat astfel: Noi ştim că metasememele iau naştere printr-o transformare . priveşte mîndră în jur şi taie povîrnişuri de piatră. Versul ■ in horrid — hooting stanza Se potriveşte acestei imagini. Mai apare încă un aspect semantic. ■care înghite milele. o îmbogăţeşte.

care prezintă identitate semantică concomitent cu o diferenţă în ce priveşte materialul sonor (cf.4. acest see din versul 1 cîştigă el însuşi calităţi metaforice: se transformă dintr-un verb al percep­ ţiei optice într-un verb al vederii spirituale.. Angst und Leid. Leid. dacă această identitate trebuie să fie înţeleasă doar ca o asemănare.5.3). distribuţie sintactică şi semantică. înţelegem prin „izosemie" faptul că felul şi n u ­ mărul trăsăturilor semantice ale unei unităţi lingvistice sînt identice. (-{-dureros) etc. de exemplu. în ambele etape. Privit. FIGURI ALE ECHIVALENŢEI SEMANTICE Figurile semantice. sînt izoseme sau aproape izoseme (Pelc 1961:307). obiectul tex­ tului. formează numitorul comun al expresiilor sinonime Weh. Identitate totală a semelor există atunci. II. Angst. Mai puţin univoc este cazul sinonimiei.2. (—pozitiv). (-{-emoţional). Sinonimia joacă un rol important la enumerarea unităţilor lingvistice. care respectă principiul echivalenţei: elementelor repetiţiei. Ach.3 H/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT estetică a fenomenelor de gramatică normală.. ale căror struc­ turi semice sînt înrudite. 6. cînd ele­ mentul unei clase de cuvinte este repetat în aceeaşi fonie. El îşi păstrează totuşi dubla sa înfăţişare a pericolului potenţial şi totodată a familiarului plăcut. din această perspectivă. în Gryphius: (162) Der Fürst der Finsternis mit Weh. O astfel de" transformare ia aici. Ori­ ginea acestei schimbări metasememice este Eul amintit în prima propoziţie: I like to see it.2. este fie fiinţă animală fie umană de dimen­ siune mitică. forma unei perifraze. mai întîi. Ach. Un rol a p a r t e . locomotiva. care acoperă întregul text. 26 * unde trăsăturile (-{-xparţinînd de fiinţă).. Cea de a doua etapă se referă la metafori­ zarea detaliului perifrastic. Acest Eu împlineştetransformarea lumii senzoriale într-una a imaginaţiei. Aceasta este prima etapă a enigmatizării textului. Lingviştii încă nu au căzut de acord asupra faptului. formă. cu condiţia c a nici o emfază să nu schimbe formula semică a repetiţiei cuvîntului.

Noi numim acest fenomen „deviaţie seman­ tică". în primul caz. Alături de aceste forme ale echivalenţei sinonimice se află şi comparaţia poetică (similitudo). Structura sa sintactică •este cea a formulei aşa — ca (şi). pentru a scoate în evidenţă şi mai mult potenţialul semic comun. aşa-numitul Hendiadyoin la doi"). Aceasta se întîmplă. atunci •cel de-al doilea element al ei [componenta cu ca (şi)] apare « a rezultat al unei substituţii de similaritate. ■cînd cele două componente ale comparaţiei prezintă o diver­ g e n ţ ă semantică. Pentru explicitarea ei. Opoziţiile . definiţia metaforei ca o comparaţie prescurtată de­ venise o componentă topică a retoricii. în limbajul cotidian. comparaţiile trebuie să cores­ pundă unor pretenţii în plus. Herbert: (163) judge and sentence (The Rose). un verb. în acest context. Astfel. în exemplul: (164) Peter ist so groß wie sein Bruder 2 6 4 unităţile semantice Peter şi sein Bruder sînt coordonate prin trăsătura comună de mărime. aici. Dar nimeni nu poate să afirme cu toată seriozitatea că cele două pro­ poziţii sînt poetice. în exemplul: ( 165) Peter kämpft wie ein Soldat 26i lupta este cea care dă numitorul semantic comun pentru Peter şi Soldat. Dacă inversăm ecuaţia şi numim comparaţia o metaforă expandată. un adjectiv este purtătorul potenţialului semic.FIGURI SEMANTICE/315 îl joacă. de pildă. căci noi le întîlnim. structura sa semantică ■constă în aceea că două (sau mai multe) unităţi semantice (sememe) sînt unite între ele printr-o mulţime comună •de trăsături semantice (seme). de exemplu. Pentru a căpăta proprietăţi stilistice. din contră. în această formă sau într-una foarte asemănătoare. în antichitatea clasică. aşa-numitul tertium comparationis. să ne amintim că.2*3 („unul ■care alătură două expresii echivalente semantic cu ajutorul •conjuncţiei and. în versul lui G.

comparaţiei formulată cu ca (şi) să. conform termino- . o echivalenţă semantică decît în temă. b) Peter läuft wie eine Schnecke. nu însă şi în detaliu. forma unui paralelism propoziţional. aVem de-a face atunci cu o fragmentare a textului (elipsă).'ie eine drohende Faust in den. Dacă. la. însemnăm prima din aceste componente cu Az pe cea de a. Parabolele pot fi întîlnite în creaţia epică. La unele parabole (de exemplu. Dar. Ea nu pune în relaţie" sintagmatică sinonime ci anto­ nime. în felul acesta. Homer) acest lucru nici măcar nu prea mai e posibil. c) Der Wolkenkratzer ragt v. Himmel.316/ŞTI1NTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT dintre trăsături sînt aceleaşi ca la metaforă. Receptorul este astfel silit să completeze el însuşi sememelecomponente ale lui A2. pe cînd cea cu la fel de. ocupe numai o parte scurtă din text. 268 avem o comparaţie hiperbolică. în exemplele : (166) a) Peter kämpft wie ein Titan. ca: (167) Peter kämpft wie ein Löwe. contradictorii şi contrare. una mai lungă. de obicei. se poate întîmpla ca partea. Altfel spus: A1 are un surplus semantic (redundanţă). c a r e contribuie la formarea antitezelor. în fabule şi în Biblie. deoarece A1 s-a desprins atît de mult de A2. în parabolă. Relaţia aceasta ia. Extinderea textologică a comparaţiei o vom numi para­ bolă („Gleichnis"). ironică respectiv cinetică^ Şi aici există — în analogie cu metafora — comparaţii moarte. analoage. încît şi-a pierdut vlaga poetică. Skreb (1968:51) aminteşte (preluînd pe E. astfel că există tipuri de comparaţie. încît nu putem constata. fapt cauzat adesea d e o lungime prea mare a lui Ax . O deviaţie semantică secundară de un tip deosebit este antiteza. Elster) noţiuni corelative. La unele parabole S 2 lipseşte de tot. 267 Această comparaţie este atît de uzată prin repetarea eÊ In vorbire. doua cu Alt atunci în A2 există pentru Ax prea puţine corelate sememice.

ca locuinţă. ni se pare mai potrivit să vorbim de constituirea unei opoziţii privative în compoziţia •semică. ca formă de conduită. hipersemele reprezintă ceea ce teoreticienii numesc „genul proxim". cu atît antiteza este mai potenţată. Acest :gen proxim („hipersemem") poate fi specificat.FIGURI SEMANTICE/317 logiei preferate de noi pînă aici. O schematizare a acestor fapte î n forma : '/ L70) formă de conduită :—■ locuinţă pace ■- ^ * război colibe - 'v. care contrastează prin opoziţii . unitatea antitezei. de cele mai multe ori fără a fi numit.semice multiple. palate . în totalitatea lor. care prezintă o echivalenţă sintactică strictă — formula structurală este: S(NslKg) + 0(Artpiur. Să demonstrăm aceasta pe un exemplu: ( 169) Hütten ( + sărăcăcios) ( + din lemn) ( + mic ( + instabil) ( + strimt) Paläste (— sărăcăcios) (— din lemn) (— mic) (—instabil) (— strimt) calitate valorică material de construcţie înălţime rezistenţă întindere Fiecare opoziţie semică se bazează pe un hipersem comun : calitatea valorică. •de pildă. de exemplu. iar în grupul antonimie Friede: Krieg. material de construcţie etc. Cu cît aglomerarea unor astfel de opoziţii în unităţi echivalente semantic este •mai mare. ( -{-mare) : (—mare ) . ca tertium compar adonis. Büchner ne •oferă o antiteză bimembră între cuvinte: ( 168) Friede den Hütten ! Krieg den Palästen! 2 6 8 în acest citat.-Paläste for­ mează perechi antonimice. care determină.iat + + NpiUrt ia. în (169) de -exemplu. ) — cuvintele Friede : Krieg şi Hütten .

cînd dedică. fericirea sim­ ţurilor şi pacea sufletului erau antiteze reale" (1968: 52). . alăturată formei extreme a deviaţiei secundare. Din acest motiv.318/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT evidenţiază faptul că antiteza trebuie numărată printre figu­ rile echivalenţei semantice şi aici. nici prin tipologie. dacă nu cumva. O discutare diferenţiată a a n t i ­ tezei o găsim la Kopperschmidt ( 1972) care elucidează şi alte aspecte f igurale ale citatului din Büchner (168) (1972: 6 0 . Ceea ce este valabil pentru raportul dintre comparaţie şi metaforă.. nici una din cele două figuri nu intră. celelalte două figurî sînt astfel constituite. Shibles comite o dublă eroare. mutaţii care pot duce atît la cîştigarea cît şi la pierderea poeticităţii. W. într-uit articol despre metaforă.Wahl. şi pentru raportul dintre antiteză şi oxi­ moron. încît profilează standardul semantic al textului într-un mod deosebit. toate uni­ tăţile semantice să fie supuse unor mutaţii permanente. prin faptul că sînt legate de istoricitate. un capitol discutării „oximoronului sau antitezei'" (sic ) (1974: 7). oximoronul nu este identic cuantiteza nici prin nume. Căci. are valabilitate^ în egală măsură. Lui Skreb (1968) îi revine meritul de a fi atras atenţia. „Dar pentru Schiller.. O astfel de constatare ridică totodată problema.6 2 ) . pe de o parte. idealul şi viaţa. în privinţa pierderii în poeticitate. El ilustrează aceasta pe următoarele versuri din Schiller ( 171) Zwischen Sinnenglück und Seelenfrieden Bleibt dem Menschen nur die bange . Dacă în cazul metaforei şi al oximoronului există o abatere semantică primară de la normă. aspectele meta­ forei moarte pot fi transpuse asupra tuturor metasememelor. din nou. Schiller privit istoric. asupra faptului că antiteza nu este doar un fenomen sincronic ci şi unul diacronic. 269 Omul zilelor noastre nu priveşte perechea de lexeme Sinenglück: Seelenfrieden neapărat ca opoziţie. iii categoria „metaforei". pe de altă parte.

Spenser. în A2. în The Faerie. And manly terrour mixed therewithall. căruia i se atribuie proprietăţile antitetice: amiable grace (1) şi manly terrour (2) •care fie că stîrnesc patimi (3) fie că le strunesc (4. Britomart este descris In felul următor : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 For she was full of amiable grace.i. ocupă aici ca vermeill Rose (6) poziţia obiectului. A2 in­ versează diametral ordinea sintactică din Ax (hiasm). J. A x conţine subiectul she. To which sharpe thornes and breres the way forstalf. 145. d) apall (4). She. . C. So th'othcr did mens rash desires apall.FIGURI SEMANTICE/319 b. prima (1—5) conţine componenta •cu la fel A1( cea de a doua (6—9) componenta A 2 eu ca şi a comparaţiei. b) manly terrour (2) şi sharpe Mornes and breres (1 ) . p . As he. •errour (5) şi hardy hand (8). t h a t hath espide a vermeill Rose. care se compune •din două propoziţii parţiale echivalente din punct de vedere semantic. Smith/E. de pe poziţia obiectului pe cea a subiectului he.2. ed.46. Dintre acestea. Strofa este formată: dintr-o singură frază. idle wish (9) . "The Faerie Queenè" TII. And hold them backe. Spenser. Analiză de text: W. c) affection bace (3). rash desires (4). TA« Poetical Works. t h a t would in errour fall. Această comparaţie o determină xelaţiile de echivalenţă semantică între Aj şi A 2 : a) amiable . care în A t este subiect.1. 270 A.grace (1) şi vermeill (Rose) (6). Britomart şi însuşirile ei sînt comparate cu un trandafir. Celelalte relaţii sînt de tip . But wishing it far off. care e frumos. That as the one stird v p affections bace. hold backe (5) şi forstall (7). dar totodată respinge dorinţa unui nedorit prin spini. 5). Sursa E. de Selin«court. Queene de Spenser. între elementele comparaţiei în a) ^i b) domneşte tot o relaţie de contiguitate ca şi între rash desires (4) şi hardy hand (8) în c). Londra 1960. his idle wish doth lose. Dare not for dread his hardy hand expose. în timp ce purtătorul patimilor din A1( men (4) irespectiv Ihem (5) trec.

Hocke 1959). substituţia şi echivalenţa. grafosintactice şi grafotextologice. FIGURI ALE DEVIAŢIEI GRAFEMICE Baza operaţională pentru deviaţiile grafemice o formează următoarele elemente: 1. se formează o urzeală densă derelaţii semice echivalente. Venezky 1970). alături de figuri fonoestetice cum sînt accentul (iamb) şi rima (rhyme royal).supun unei norme gramaticale. care au fost valabile şi pînă a c u m : adiţia. Aceste reguli pot fi în aşa fel formulate. FIGURI GRAFEMICE Domeniul grafemicii. în plus. 7. Ele au sarcina de a scoate în evidenţă. după care. astfel că strofa prezintă un multiplu coupling de figuri de echi­ valenţă. a fost neglijat de către lingvistică mult timp. De aceea nici deviaţiile grafemice nu au putut intra în preocupările cercetătorului de text ca factori producători de esteticitate. mai ales dublul aspect al frumosului cumplit. se pot genera figuri grafemice sau metagrafe sînt aceleaşi. din motive diferite (vezi Plett 1972a). al lingvisticii semelor grafice. nu se mai pune la îndoială faptul că semnele grafice ale unei limbi se. In felul acesta. întreaga prezentare se consumă . 7. pe baza acestei clasificări. Astfel se pot face distincţii între unităţi grafofonologice. subtracţia. Mountford 1969.320/ŞTlINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT sinonimic. După cercetările din ultimele două decenii. grafemele segmentale („literele") şi 2. grafemele inter — respectiv suprasegmentale (semne . grafomorfologice. E l e formează fundamentul unei estetici grafemice. care aici poate fi schiţată doar în linii mari. Criteriile. deşi nu erau necunoscute poeziile figurative şi alte maniersime ale formei scrise (cf. din înfăţi­ şarea lui Britomart. întîlnim şi figuri morfologice sub forma poliptotonului wishing/wish (9} şi figuri propoziţionale sub forma paralelismelor (1—2.într-o extindere retorică (amplificatioJa acestei teme. permutaţia. încît să reiasă clar raportul dintre mediul scris şi diferitele nivele lingvistice. 3 — 4). care poate fi transpusă în reguli (Hali 1952.1.

între o variantă continuă « t h > în < t h i n g » şi una discontinuă «a-e> în < h a t e » . de exemplu. tremă). ne-a. Aceste observaţii preliminarii (doar schiţate) ne relevă perspectiva unei arii largi de posibile deviaţii grafemice. R. paragraful). sînt în concordanţă cu terminologia aleasă în această carte. <b>. Ca variante libere (alografe) ale ambelor tipuri de grafeme apar.FIGURI GRAFEMICE/321 diacritice ca punctul. algrafomorfologiei (limita de legătură). cum ar fi ca monograf «a>. de Dubois et al. atras atenţia asupra lor. Adiţia Adiţia semnelor grafice poate fi efectuată în poziţia ini­ ţială graf ofonologică : ( 172) a) The Ffinest Ffamily in the Land (Henry Livings) b) la ffine efflorescence de la cuisine ffransouèze 271 (Raymond Queneau. . ale căror lexeme sînt descompuse în silabe prin liniuţă de legătură. R. Grafemele interşi suprasegmentale au funcţia de a acţiona ca semnale segmen­ tate în domeniul grafofonologiei (accent. Grafemele segmentale se realizează în domeniul grafofonologic. al grafosintaxei (virgulă.1. Ca o trăsătură deosebit de frapantă a reclamei economice americane. Şi spaţiul liber. felul. pe care-1 produce o clapă anume de la maşina de scris sau de cules. 1970: 65). Acum cîtva timp. Autoarea se bazează pe lucrările lui Jean Praninska şi foloseşte ca corpus textual dovezi din limbajul reclamelor americane. mărimea şi culoarea tipurilor de scriere. virgula. Gläser (1972: 193) notează „mărci. Categoriile dez­ văluite. cit. punct) şi al grafotextologiei (marcarea aliniatelor. punct şi virgulă. face parte din această categorie. trema) în combinaţii diferite. în cazul digrafului. accentul. noi adăugăm categoriile adiţiei şi permutaţiei. trebuind totodată deosebit. „suprimările grafemice" şi „substituţiile grafemice". <c» şi ca digraf « t h > şi <a-e> în engleză). Gläser (1972). Dar ea nu este limitată doar la adăugarea de grafeme segmentale ci se poate realiza şi prin adăugiri intersegmentale.1. cu deosebită pregnanţă. 7.

( d e a t h ) .1. Prin această tehnică a deviaţiei. în (173). Eliot). ing (my. în (172). compus al cauciucului") care în afară de adiţia de grafeme (liniuţă de legătură).-Cummings: (174) again slo-wly. printre altele : (173) a) Flu-Id-Deth b) De-soly-al c) Rub-Er-Red (insecticid) (soluţie pentru curăţarea metalelor) („oxid roşu de fier. lever). Sesizînd aceasta. la rîndul lor. 2 7 3 Aşadar. (concorde) în loc . grafemele de inserţie au sarcina de a imita articulaţia manieristă (hipercorectă) a englezilor (francezilor) ce-şi dau aere. paranteza rotundă iniţială şi spaţiile libere (cf. Un exemplu pentru această tehnică este rîndul următor din E. liniuţa de legătură. Iy nudg. ci şi punctul cu virgula. se încearcă „un joc grafic" aliénant între numele proprii (denu­ mirea produsului) şi noMen appelativum. în Contes drola­ tiques de Balzac şi East Coker de T. care vor să suge­ reze-o senzaţie arhaizantă. simetrie în oglindă (De-solv-al>). Sînt date ca exemple. (1970: 65) şi Leech (1969: 52) relatează despre forme de manifestare literare ale acestor metagrafe (de exemplu. am atins problema^ funcţiei pragmatice respectiv semantice a acestor deviaţii. punctul.> ( d e t h » 272 şi prin echi­ valenţă (de exemplu. bare.3:"permutaţia). S. într-o gramatică grafematică normală el ar avea urmă­ toarea formă: (175) again slowly. barely nudging my (sc. şi 7. E. în afară de grafemul de inserţie. aici nu numai liniuţa de legătură rupe secvenţa combinaţiei morfosintactice prin inserţie într-o -poziţie gra­ matical „greşită". într-o scriere cu totul arbitrară".322/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT silabe ce apar. autorul vrea să redea încer­ cările disperate de a merge cu un automobil nou. mai întîlnim şi alte semne diacritice care pot determina formarea de cuvinte artificiale. mai prezintă şi modificări prin substituţie (litere mari/mici) prin subtracţii (de exemplu). (de exemplu. Dubois et al.

iar poeticul nu este luat întru totul în serios" (1966: 88). în versul 2 şi 3. unde se evită prozaicul.1. Rühm: / (178) berühren erühren rühren ühren hren xen en n . Tocmai această observaţie poate fi aplicată la prima strofă a unei poezii de G. <(ps)n>: haplologia grafofonologică) imită stră­ nutul. denumirea unei mărfi Stmkist şi sloganul Front the Stmkist groves of California. Luise Aici.2. adiţia unităţilor grafofonologice (<pss(n)>). sub aspectul pragmaticii efectului: „. 7. Jandl: (176) pssnt es pssniest ein psnychologe. Sunkist este posibil numai într-o Ţară a Nimănui. sugerat deja în onomatopeica grafemică a primului vers.FIGURI GRAFEMICE/323 de <concord». de cînd Leo Spitzer a analizat. . O atenţie deosebită se acordă acestui metagräf. Un alt exemplu luăm din Laut und de E. . Subtracţia Exemple prin suprimarea grafemică a limbajului engle­ zesc de reclamă sînt: (177) a) b) c) d) e) Day-Glo (în loc de: Day-Glow) K A N T W E T FL'ORA-LAM (în loc de-: Blu-Check (în loc de: Blue-Check) T Y M E T E R (în loc de: time-meter) Weedone (în loc de: weed + done). FLORA-LAMB) Alte exemple găsim la Gläser (1972: 189—191). în articolul său Amerikanische Werbung — verstan­ den als populäre Kunst.

dar cu o astfel de presupoziţie ne aflăm probabil pe tărîmul speculaţiilor. Acest pro­ cedeu îl întîlnim. respectiv a unui grafem zero. între care autorul stabileşte o relaţie (pseudo-) semantică (emblematică) : (179) Ana - ( M A R Y ) \ ARMY }sramdoth present. Este cunoscută şi lipsa consecventă a punctuaţiei în monologul interior la şfîrşitul lui Ulysses de J. Butler şi în <Mary> în loc de <Army> la G. Este posibil ca acest mijloc stilistic să vrea să prezinte încercarea reală sau imaginară a unei apro­ pieri tactile 274 . de pildă în ode auf N de J a n d l : <lepn>. grafomorfologice în vielleicht de G. respectiv şfîrşitul lui Tristram Shandy.1. a cărui componente: <viel> şi <leicht> sînt repartizate. Jandl şi grafotextologice.3. în transpoziţia Cuvîntului înainte şi a Dedicaţiei la mijlocul. Herbert. II. 3. Sterne. grafosintactice în <BESSEMERBIRNEN/als mehr Kanonen) (în loc de besse(r) me(h)r Birnen) 273 la E.3). Mai rămîn de amintit două forme deosebite. funcţia lui este'de a eviden­ ţia scurgerea fluxului conştiinţei. <nepl> . Rühm. Amintim în treacăt şi posi­ bilitatea suprimării grafemelor intersegmentale. se reduce un grafomorfem pînă la nivelul unui monograf.324/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Aici. How well her name an Army In whom the Lord of Hosts did pitch his tent ! 2 ' 6 .1. în multe poezii ale lui Emily Dickinson. Permutaţia Inversiuni grafemice au loc la toate nivelurile lingvistice : grafofonologice. prin suprimarea treptată a cîfe unui grafem. 7.1. Una este aşa-numita ana­ gramă (cf. pe laturile unei forme în V. de pildă. Joyce. prin repe­ tiţie. unde provoacă polisemia textului. care crează un nou cuvînt cu alt sens prin permutaţia literelor unui cuvînt : de exemplu (prin citire inversă) (Erewhon) în loc de (Nowhere) la S. la L.

1.1. I I 3.4. Exemplele citate pentru ilustrare ne arată că permutaţia poate fi provocată in moduri diferite : prin inver­ sarea literelor. spre stînga). spre dreapta.2.2. Ea poate fi clasificată deci ca o deviaţie grafemică morfoprozodică (cf. Nu arareori o întîlnim. prin inserţia virgulelor se formează din <taps> 277 combinaţia <t. a. de obicei. sau onomatopei grafematice. dar şi prin inserţia sau suprimarea unor grafeme intersegmentale. unde. avem transpoziţii ale unor părţi de cuvînt: (180) a) b) c) d) air-/built thoroughfare (That Nature is a Heraolitean when we delve or hew-/Hack (Bisney Poplars ) king-/dom of daylight's dauphin (The Windhover ) hardy-/handsome (Felix Randal) Fire) Sînt toate exemple luate din opera poetului englez G. Cummings.4. Hopkins. Totodată se pot forma ambiguităţi grafosemantice (jocuri grafice) ca în primul caz. E. fără o cauză prozodică obligatorie. ca în al doilea caz (caracterizarea unei lovituri repetate a unei baghete magice). la Jandl.1. s> (Cummings). Substituţia în cadrul aceluiaşi sistem grafemic Sistemul grafemic german şi cel englez sînt de tip alfa­ betic. 7. Prin suprimarea spaţiului libet (concomitent cu suprimarea lui <r> şi <h> şi substituirea literelor mici cu mari) ia naştere din <besse(r) me(h)r Birnen) combinaţia ( B E S S E M E R B I R N E N ) . M. Ceea ce se remarcă la această inversiune grafomorfologică este determinarea ei de cauze prozodice. în cazurile ce urmează. cade virgula ca semnal al permutaţiei şi nu rămîne decît mutaţia rîndurilor (în jos. Rühm şi E.2). Substituţia Deviaţia de substituţie grafematică este un fenomen foarte complex. De aceea.FIGURI GRAFEMICE/325 în timp ce în acest exemplu este vorba de un tip deosebit al permutaţiei grafofonologice. Acestea sînt doar cîteva din numeroasele posibilităţi ale formei de deviaţie tratate. adică ele se bazeză pe combinaţia unor litere care . urmează a fi ilustrată pe baza mai multor criterii directoare: 7. p. îri sus.

Ceva analog se întîlneşte şi în poeziile lui E. Deviaţia are loc. struc­ turile grafomorfologice prezintă deosebiri tipice: în germană toate substantivele şi cuvintele cu funcţie de substantiv se scriu cu majusculă. Altfel se prezintă situaţia. în parte. de exemplu. la începutul. (what was Disappeared). în cele ce urmează. pentru numele proprii etc. <(gonE)>. Cummings) preferă în general să desfiinţeze toate literele mari (normate pentru începutul propoziţiei. Este vorba de următoarele forme de substituţie déviante: a) Substituţia literelor mari respectiv mici în poeziile sale E. în ceea ce priveşte inventarul lor de grafeme. . Astfel de divergenţe vor trebui luate în considerare cînd. (181) E i n woRT adElT s E I n E buchs TabEn sIE dEn R I T T E R m I T I h R fahREn b I T T E sIE E R jETzT schlafEn o d E R RodEln gEhE E R . vom ilustra cu exemple tipurile de deviaţie. Cummings se abate. iar în engleză numai numele proprii. anumite valori sonore. E. în limba germană (şi engleză) are o valoare gramaticală semnaliza­ toare. în (buchsT a b E n ) principiile că ortografia germană prevede scrierea cu iniţială mare a substantivelor şi că nu permite alter­ nanţe de litere mari cu mici în cadrul aceluiaşi grafomorfem. în locul căreia foloseşte litera mică <i>. de exemplu.). . 279 în exemplele prezentate. cînd unii autori (de exem­ plu. Stefan George şi. în echivalenţa totală a scrierii cu litere mici pentru o . deşi. că scrierea cu literă mare se face doar la început de cuvînt (regulă de poziţie). E. în <(gonE)> regula. Jandl. se încalcă sporadic sau în număr mai mare reguli ale ortografiei germane sau engleze. Aici este anulată o opoziţie grafematică fundamentală. care. Ambele sisteme grafemice sînt în mare măsură identice. mai ales însă în dER RITTER. la mijlocul şi la sfîrşitul cuvin­ telor. <(S10/wLy)> 278 etc. în aceste exemple. E.326/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT reprezintă> la rîndul lor. Nu ţine cont de regulile gra­ maticii grafemice engleze nici atunci cînd substituie litere mici cu mari: <allof her tremB/-ling>. aproape regulat de la regula scrierii cu majusculă a-lui „eu" <I>.

R.FIGURI GRAFEMICE/327 limbă se pierd importante posibilităţi de prezentare grafoestetice. — **** ** ** __ any Other man would have sunk down to the centre — . cît şi — pe baza asemănării grafice — situaţia iniţială de referinţă. Cu toate acestea. unde semnul diacritic al steluţei (asterisc) sau liniuţa de legătură apar adesea în locul unor combinaţii grafemice segmentale ( 183) 'Tis enough. **** ** **** *** ******. and I ara satisfied. limbajul de reclamă american. numai că în locul grafemelor segmentale trec semne diacritice ca „înlocuitori". Steme Tristram Shandy. se păstrează spaţiul lor grafic . . duce la suprimarea celor comunicate. putem vorbi de o substituţie grafosintactică. în acest tip de inversiune grafemică. saidst thou. deoarece neologismul grafic desemnează atît o marcă de marfă. . whisper­ ing these words in my ear. Tristram. în acest caz. în felul acesta. Gläser (1972: 191 — 192) dă următoarele exemple: (182) a) BABI-DRI (înlocuirea lui <y> cu < i » b) More-Kleen (înlocuirea lui <ea> cu <ee)) c) Silver-Kote (înlocuirea digrafului continuu <oa> prin digraful discontinuu <o-e» d) AVON KLEAN-AIR (înlocuirea lui <C> cu < K » e) KWICK K R I S P (înlocuirea lui <QU> prin ( K W » etc. 260 Punctul de vedere mimetic. se naşte adesea o ambiguitate grafosemantică. Dacă. atunci în alte părţi ale romanului vom vorbi de substituţii grafe- . că ceea ce nu putea şti niciunul din ascultătorii dialogului nu trebuie să o ştie nici citi­ torul. c) Substituţia de grafeme segmentale cu grafeme inter seg­ ment ale: Acest fenomen formează o trăsătură structurală esenţială în romanul lui L. b) Substituţia de grafeme vocalice şi consonantice Deosebit de inventiv este.

în prima parte din The Waste Land de Eliot. signifying matrimonii — A dignified and commodious sacrament.) şi ca.). sa nu apară decît titlurile (de exemplu. cu excepţia lui betokeneth — în primul rînd de tip grafemic. ghilimelele) sau a unei alte tipografii. concord Arhaismele din acest pasaj (în mare parte fragmente citate din The Governor a lui Sir Thomas Elyot) sînt. O explicaţie funcţională a unor astfel de moduri de prezentare ne sugerează că Sterne iro­ nizează aici norme grafematice contemporane. Two and two. Chapter Nineteen) restul rămînînd foaie albă.328/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT mice textuale. Eliot (cit. atunci aici deviaţia în discuţie se referă numai la scrierea neobişnuită a cuvin­ telor. fie că sînt luate din citate din texte istorice. autorii folosesc posibilitatea utilizării unor grafeme intersegmentale suplimentare (de exemplu. fie că sînt construite artificial. pentru capitolele 18 şi 19 ale aceleiaşi cărţi. ci şi de la contextul grafic mai larg al acestei poezii.4. d) Substituţia graf omorfemelor istorice Deviaţia istorică în domeniul morfemelor a fost tratată deja anterior (cf.-4. Semnificativ este în acest sens.1. necessarye conjunction Holding eche other by the hand or the arm Which betokeneth concorde. faptul că. de exemplu. abaterea grafemică de substituţie joacă. de exemplu.u n rol mai mic în unităţile textuale dialectale şi exogene. ca Sterne să omită. Dacă acolo era vorba de pro­ blema cuvintelor sau formelor arhaice. lor le revine funcţia de a scoate în evidenţă structura ciclică a timpului şi coincidenţa finală între trecut şi prezent.. conjunction each (betokens). După Leech. în capitolul 22 al cărţii a IX-a un paragraf (And accordinggly***. De cele mai multe ori. în acest caz. Ca atare. toate deviaţiile exogene. II. cu . de Leech 1969: 52) : (184) The association of man and woman I n daunsinge. S. Se întîmplă. Prima situaţie o întîlnim într-un pasaj arhaizant din East Coker de T.. matrimony necessary.ni dancing. ele se abat nu numai de la norma grafică a englezei contem­ porane. î n comparaţie cu deviaţia istorică prezentată.2.

o valoare structurală este­ tică deosebită. pentru că se potrivesc în concepţia lui imaginativ-semantică despre image. runic şi chirilic (cf. nume ca „sistem logografic" (unitatea: logograma sau semnul cuvînt). cum ar fi cel alfabetic în variantele alfabetului grec. . Deteriorarea grafemică a englezei americane vrea să ironizeze încli­ naţia spre americanizarea verbală. sînt integrate în structura tipografică a textului englezesc. atunci rezultă deviaţii externe sis­ temului. din care fac parte — cu modifi­ cările amintite. Cele două excepţii sînt citate din Tristan şi Isolda de Wagner şi sînt scrise cursiv. unde autorul citează nu numai semne grafice greceşti. f Jandl. Cu totul altfel trebuie privită situaţia întîlnită într-o poezie a lui E. . Substituţia în afara aceluiaşi sistem grafic Sisteme grafice cunoscute de istorie se orientează după unităţile lingvistice cuvînt. Aşadar. Lor li se poate atribui. dacă se introduc (substituie) în sistemul grafic romanic. Gelb 1963). Toate aceste sisteme denumite „fonografice" sînt constituite la rîndul lor din subsisteme.1. ci şi „ideograme" chinezeşti. latin.. „sistem silabic" (unitatea: silabograma sau semnul silabă) sau „sistem alfabetic" (unitatea: litera sau semnul grafic).FIGURI G R A F E M I C E / 3 2 9 două excepţii. Deosebit de clar se poate recunoaşte aceasta în Cantos-urile lui Erza Pound..4. 7. ilustrăm cele spuse cu un exemplu simplu din literatura nonsensului englez: (186) a) Y Y U R b) 2 Y's U R c) Too wise you are Y Y U B 2 Y's U B Too wise you be I C ti R I C U R I see you are v Y Y for me 2 Y's 4 me Too wise for me 283 .unde exprimarea cuvintelor englezeşti este transcrisă in limba literară germană. ( 185) ich was not yet in brasilien nach brasilien wulld ich laik du go wer de mimen arr so ander so quait ander denn anderswo ich was not yet in brasilien 282 Această poezie intitulată calypso face parte din tradiţia poeziei macaronice. î n locul exemplelor complexe din acest poet. în consecinţă. din acest motiv. silabă sau sunet şi poartă.— şi ortografia germană şi engleză — părţi din alte sisteme grafice.2.

ca urmare a identităţii reprezentării fonologice cu " t o o " . E.330/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT a) şi b) arată două posibilităţi ale metagrafemelor textologice pe care c) le transpune în sistemul grafic al englezei. Cummings (189) its hoi and its polloi.chi") care are.284. litera <S> este înţeleasă ca logogramă pentru <ess>. Posibilitatea este oferită de identitatea fonologică a numelor literelor cu alte unităţi morfologice ale englezei. Dar ne putem imagina si situaţia inversă: semne grafice din sisteme grafice străine sînt transpuse în sistemul propriu. Această ambiguitate este înlăturată în versiunea b).. Christ). Caracterul enigmatic şi comicul din a) se bazează pe faptul că aici majusculele alfabetului sînt utilizate logografic. ca urmare a identităţii fono­ logice. (4]> 5= "four". la rîndul ei. î n combinaţia ( Y Y> există. care coincide cu "for". I n a) şi b). am pus în discuţie substituirea unor unităţi din propriul sistem grafic prin unităţi din sisteme grafice străine. rolul de logogramă pentru „Christus" (gr. pe deasupra. Limbajul reclamei comerciale americane uzează uneori de substituţii grafemice comparabile. ca de exemplu în: (187) a) Soap-S-Ences (în loc de: soap-essences) b) Spray-S-Ences (în loc de: spray-essences) 28 ° în timp ce aici. care coincide. în afară de logograme din litere. . o neclaritate morfosemantică. atît timp cit s-ar putea citi şi why why. Consecinţa acestei substituţii inverse este neutrali­ zarea deviaţiei grafice şi deci decăderea ei ca mijloc estetic. Un astfel de caz îl întîlnim în versul lui E. logogramă condiţionată de tradiţia simbolică ( = pragmasemantică) a creştinătăţii. Pînă acum. Ele sînt semnalele cheie pentru poziţiile ce pot fi caracterizate ca jocuri grafice morfosemantice. engl. oferă şi logograme de numere : ( 2 ) = „two". sugestia de a transpune alfabetic literele respectiv cifrele folosite logografic ne este dată de grafomorfemele (for m e ) respectiv ( m e ) . Xpicrrôç. care. în: (188) X mas (în loc de: Christmas) 2 8 6 apare o substituţie multiplă: litera latină <X> înlocuieşte litera grecească <X> („.

Jandl "onkel toms hütte" Sursa: E. A N A N G K E prevails (Mauberley. în cele ce urmează. toms . (uoAAoi» sînt reformulate în grafia latină.287 din Ezra Pound este reprezentativ pentru numeroase variante (de exemplu. ghilimele. tipar spaţiat. se încearcă oprirea neutrali­ zării. implicaţiile pragmatice şi semantice ale poeziilor. Pe de altă parte. Analize de text Analiza a două texte dir/.1.FIGURI GKAFEMICE/331 uncie citatele greceşti «oî>. aşadar. Neuwied/Berlin 1971. ver­ surile 7—8 şi versurile 9—14. p . şi anume subtracţia şi permutaţ-ia.5. Formează. şi încearcă să ne dezvăluie. Jandl.1. un triptic . -47 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 M onkel toms hütte 228 nkel toms h ü t t kel toms h ü t el toms hü 1 toms h . două proceduri grafo-estetice.5. Poezia este compusă din trei părţi: versurile 1—6. în plus. prin folosirea majusculelor latine în locul literelor greceşti {('Avâysen». Ii. Laut und Luise.1. Analiza poeziei lui E. 7. ssssssssss aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa t o t o ' m t . 7. alte tipuri tipografice). punînd în acţiune potente ale aberantei propriului sistem grafic. (190) All passes. poezia concretă ne demonstrează.

Pe de altă parte.332/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT cu număr de rînduri egal (6 versuri) în partea I şi I I I . se poate constata că descompunerea (subtracţia) grafemică treptată de pe axa verticală are un corelat semantic într-un proces de dezintegrare umană: pierderea de către Tom a. Nici sensul lui nu este foarte clar. în versul 7 („7" este. . pe baza înaltei lor frecvenţe. să dea şi combinaţia grafemică <tot> 2 8 9 (ca „joc grafic" cu < t o m » . pînă ce <onkel> şi <hütte> s-au redus la un singur grafem şi pînă ce se pierde chiar şi acesta (grafem zero). citite în zig-zag (bustrophedon). interpretat semantic: obligaţia lui definitivă de a renunţa la rolul de posesor «toms> = genitivus possessivité). Semnificaţia structurală a acestui grafem este eviden­ ţiată prin aceea că se află exact în mijlocul acestei poezii de H rînduri. <tom>. urinează graf emul <a>. în partea a treia. la rîndul ei. Fragmentele sale sînt astfel aranjate. în rezumat. în timp ce cele două grafomorfeme. încercarea repe­ tată de a-şi păstra numele propriu şi întreruperea lui finală (în <to). Prima parte formată dintr-o sintagmă cu trei elemente rămîne neschimbată în punctul grafomorfemului mijlociu « t o m s » . Mai dificilă este analiza foarte frecven­ telor repetări ale lui <s> şi <a> în partea de mijloc a poeziei. Probabil desemnează întoarcerea de la distrugerea externă la cea internă. scad treptat cu un grafem (primul în poziţie anterioară. este distrus însuşi grafomorfemul <tom> (şi persoana desemnată de el). Poate sugerează interjecţia „a !" care. <t> )pot denota lupta pentru păstrarea iden­ tităţii personale. Ambele versuri (7 +8) reprezintă. <S)-ul repetat poate prezenta vizual momentul crucial ai decăderii iui <s> din <toms>. sugerează strigătul de moarte al lui Tom. care îl flanchează. ce se subţiază spre interior (forma crucii?). care este repetat mai mult decît dublu (22 x) faţă de <s> (10 x). încît. Această reducţie grafemică poate fi interpretată se­ mantic ca pierdere treptată de către Tom a rolului său de unchi şi a casei sale. După ce ambele au fost reduse la starea semiotică a unui semn zero. axa orizontală între două părţi y e r ticale de axă. în versul 8. în credinţa populară. dar poate fi considerat şi ca reprezentînd (onomatopeic) intervenţia unei forţe destruc­ tive. al doilea în poziţie posterioară). în timp ce partea din mijloc are o întindere mai mică (2 versuri). un număr cu ghinion).

5. pg. 8). care o dată sînt conţinute în for­ mele premergătoare. I m p o r t a n ţ ă semantică au grafomorfemele din I I . Dacă această interpretare nu este eronată. I II schweigen wiegen eigen wiegen schweigen wiegen eigen wiegen schweigen 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Texte. implicaţiile semantice pot fi doar vag presupuse. a căror adunare orizontală dă de cinci ori forma de infinitiv <schweigen> (vers 1. 7. 3. Gesammelte Gedichte und visuelle 1970. Analiza poeziei lui G. subdivizat (I 2—4.2. a posesiunii. Altfel decît în cazul poeziei lui J à n d l onkel tonis Mitte. nu însă combinaţiile . Acest caracter simultan de includere şi excludere între <(sch)wiegen) şi {(schw)eigen) rezultat din schimbarea de perspectivă descrisă este tipic pentru jocul grafic şi pentru implicaţiile sale seman­ tice. 219. I 6 — 8). Permutaţia cauzată de inserţia unor spaţii libere produce tipuri morfologice noi «wiegen). Rühm „schweigen" l b i irg Sursa: G. Rühm.FIGURI GRAFEMICE/333 rolului de unchi. prin acceptarea punctului de vedere al coordonării. Jandl trebuie privită ca un rezumat grafo-semantic iscusit al problematicii romanului lui Harriet Beecher Stowe. 4. 9) şi de patru ori forma de pre­ terit (schwiegen) 290 (vers 2. altă dată se află în opoziţie cu ele. dacă se por­ neşte de la punctul de vedere al permutaţiei. la rîndul său. Uncle Tom's Cabin. poezia lui E. din care I este. (eigen>) 291. Aranjamentul arată două blocuri grafice I şi II. 7. Reinbek/ 1 2' 3 A 5 6 -7 seh schw seh seh scfrvv seh 8 9 (cifrele romane şi arabe le-am introdus noi din motive de cla­ ritate) . 6. a personalităţii.5.2. I şi II sînt formate din 6 respectiv 9 rînduri de combinaţii grafemice.

numit vers. în afară de aceasta. majusculele la începutul fiecărui vers. Permutaţiei i-ar putea reveni în consecinţă funcţia de a reprezenta plauzibil o întrerupere a comunicării. pe care le putem observa. în ce măsură tocmai figurile grafice sînt acelea care determină esteticitatea textelor în mod hotărîtor. vrem să mai amintim tot în acest context. lungimea asemănătoare de rînd. adică toate acele asemănări şi iden­ tităţi grafematice. „esenţa" şi sfîrşitul tăcerii.334/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT grafemice separate din I. Ca situaţie exemplară a unor figuri grafice posibile alegem echivalenţa prozodografică. această tematică fiind obiectul capitolului următor. echivalenţa în simetrie de oglindă a unor grupuri de rîr. Toate aceste aspecte vor. Poate că atunci succesiunea lui I + I I împreună cu spaţiul liber ce determină permutaţia reprezintă în combinaţia grafoestetică a literelor începutul. deoarece pe această cale se deschid diverse posibilităţi ale poetizării sau deviaţiei. . Elocvent este. I 2—4 = I 6 — 8. asemănarea grafomorfologică a rimelor finale. în treacăt. în funcţie de criteriul ales: felul. 7. care este marcată prin spaţii libere deasupra şi sub ele.duri (de exemplu.2.9 ) . cu excepţia cazului că le interpre­ tăm ca reprezentări grafice ale interdicţiei de a vorbi. se ridică la modul general întrebarea. în cele din urmă. fi discu­ tate aici doar în măsura în care nu rezultă repetări ale argu­ mentaţiei făcute în II. care pot fi con­ firmate abia în procesul concret al receptării vizuale a tex­ tului. I I 1—5 = I I 5 . raportul faţă de celelalte nivele lingvistice.sau distanţa. 3 — 6. frecvenţa. Şi. întinderea. po­ ziţia. FIGURI ALE ECHIVALENŢEI GRAFEMICE Figurile grafice care au la bază principiul echivalenţei sînt numeroase. care este subliniată de o mulţime egală sau aproape egală de spaţii libere pînă la marginea foii. Aceasta şi altele sînt însă deocamdată doar bănuieli. Nemijlocit evidente sînt următoarele trăsături ale echivalenţei prozodografice : identitatea numărului versu­ rilor din strofe. pentru a numi doar cîteva puncte de vedere esenţiale. chiar dacă acest lucru este îndeobşte subapreciat. cînd avem în faţă o poezie.

p. de regulă. Rühm. rămîn suficiente echivalenţe prozodografice pentru a semnaliza caracterul poetic al echivalenţei.2.■ 10 .FIGURI G R A F E M I C E / 3 3 5 Pe baza unor astfel de echivalenţe recunoaştem o poezie.7. dar. um um einundzwanzig ühr uhr achtzehn um sind sind die béidendén améri. in dér gebôrgenhéitheit ihrer landedekâpsel lägen etwa noch fuenf stünden vor ihnen bis _bis sie als erste lande bewöhner dés plauéten érde stunden­ den ihren fûss auf einen fremden lândede himmelsköerper setzen sollten stünden. 299 (din: dokumentarische Sonette /1969/) montag.2.1. 2 9 1 " IMi'. rima). Fără îndoială. dem dem zwanzigsténsten jüli neunnéunzehnhûndertnéunundséchzig. una sau alta din caracteristicile acestea comune poate lipsi (de exemplu. Poezia aceasta din 14 versuri îşi datorează existenţa rearanjării prozodografice a textului unei ştiri din ziar. Gesammelte Gedichte und 'visuelle Texte.2). Analize de text 7. Rühm „die ersten menschen sind auf dem mond" Sursa: G.2.1969 die ersten menschen sind auf dem mond 1 am sönntag.1. 7. luate din Nacht-Despesche (Berlin).jûli Reinbek/ : 5 kânischen âstronâuten néil neil jûli neil ârmostrong lînd und édwin âldrin um an bord bord ihres râumraumschiffes ûm um „aider" âui dem mönd gelandet jûli. Un "exemplu extrem al echivalenţei grafo-estetice se află în centrul analizelor de text urmă­ toare (7. 21.1. Această rearanjare respectă . Hamburg 1970. Analiza poeziei lui G.1.

sunet şi sens (cf. Un critic care s-ar lega de acest lucru l-ar caracteriza printr-o noţiune de poeti­ citate de factură semantică. care. în încheiere. dar nu în detaliu. O atenţie deosebită merită transpunerea figurilor accentuale iambice în mediul grafic. 4. grafic sau semantic. pe care termenul „poezie vizuală" o denumeşte nimerit.). tropii). El ar trebui să recunoască măcar împlinirea într-un înalt grad a unor criterii stilistice nonsemantice. acolo unde el devine semnificativ sub aspect . uhr. în cazul repetării unui cuvînt.3. Văzută în ansamblu. în acest context. Tema începută anterior nu o vom urmări aici în continuare. (2) neunnéunzehnkûndertnéuHundséchzig. Acolo am prezentat şi o morfologie a multi­ plelor echivalenţe şi deviaţii. lucru la care contribuie nu în mică măsură şi metaforele (aliteraţia) şi metataxele (devia­ ţiile prozodo-sintactice : ingambamentul). 4.3). (3) ûhr. Acestei noţiuni i se subordonează alte echi­ valenţe şi o amplifică.4. (1/4) jtili/jtili ele. Ceea ce este deosebit la ele este. am acordat o atenţie deose­ bită jocului de cuvinte homeograf sau rimei optice (II. Dintre acestea fac parte echivalenţele morfologice. care pot fi întîlnite în aproape fiecare vers: (1) dem dem. scriere cu iniţială mică la toate cuvintele. Rühm tratată mai sus a arătat clar că mij­ loacele grafoestetice sînt suficiente pentru a asigura poeticitatea textelor. căci presupunem că forme grafo-estetice înru­ dite se includ uşor în sistematizarea exemplificată.5. Vizualizarea lor ca şi cea a celorlaltor echivalenţe pro­ zodice dovedesc o concepţie grafo-estetică despre literatură.336/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DË TEXT strict punctul de vedere al echivalenţei : cîte două strofe din 2 x 4 respectiv 2 x 3 rînduri . II.5. s-a atras deja atenţia asupra relaţiilor complexe dintre scris. (4) sind/sind. Poezia de G. într-un alt loc anterior.2. Ceea ce lipseşte total sînt metasememele (de exemplu. faptul că ele reprezintă totodată încălcări de reguli gramaticale: deviaţia şi echivalenţa se suprapun. pot determina însuşirile lui ca semn sonor. (2/3) îim/um. poezia posedă prin aceasta un uimitor grad de poeticitate.2. Şi mai evidentă este funcţia scrisului de a crea literaritatea. rînduri de lungime egală (cîte 10 silabe). rime identice în ordinea abb a abba cdc dcd. vom mai face unele observaţii generale la echivalenţa grafemică.

este prima poezie din antologia de lirică a lui E. Mark în cartea E. E. printr-un anumit aranjament al literelor. care foloseşte într-un mod extrem de complex mijlocul creator al deviaţiilor şi echivalenţelor grafo-estetice. a căror descriere este posibilă cu ajutorul categoriilor deviaţiei. Jahrhunderts: Lyrik und Drama (Frankfurt 1972. Cummings Sursa: E. E. Şi aici există echivalenţe grafo-estetice (de exemplu.1. Cummings. Un exemplu de text. în analiza ei. pe care o găsim şi în traducere germană în volumul editat de G. Modul lor de existenţă referenţial constă în aceea că. pg. Textul poeziei şi tra­ ducerea sa germană (ce-i drept imperfectă) au următoarea formă : 1 (a le af fa 11 s) one 1 9 iness 1 bl (ein att fă 11 t) 1 s samkeit . Analiza unei poezii de E. în sfîrşit. 95 Poems (1958). 7. 26—63). o aripă.FIGURI GRAFEMICE/337 semiotico-semantic. aranjament în simetrie invers).2.p. Hoffmann. Ne referim la aşa-numitele poezii figu­ rative a căror tradiţie ajunge de la epoca elenistă pînă azi. Mai apar aici şi deviaţii primare şi secundare. adiţiei. Amerikanische Literatur des 20. 21—26). un altar. E. Cummings. care deter­ mină tipurile de distribuţie ale acestor formaţiuni. premisa teoretică gene­ rală pentru o discuţie în amănunt a poeziilor figurative ar putea fi cadrul de referinţă al unei semiotici imaginative. piramidă. 95 Poems.2. o coloană. Cummings (New York 1964. New York. ne folosim de unele concluzii ale interpretării lui Barry A. subtracţiei. E. pg. permutaţiei şi substituţiei. o inimă). ele imită obiecte ale lumii senzoriale (de exemplu. paralele. 1958 n.

cele ce urmează. Rezultă că rîndurile 1 şi 6 au un . în parte. rînd gol. Avem. totodată o permutaţie grafomorfologică semnalată de semnul intersegmental al celor două paranteze rotunde. în raporturile dintre ele. permutaţia morfologică: scrierea spaţiată (hiperbaton) a lui loneliness 292 după primul segment <1> care permite inserţia propoziţiei a leaf falls293. I. care duc la formarea unor blocuri (strofe). dacă privim succesiunile grafemice intra.. b) astrofice: observăm această formă prozodografică a echivalenţei. apar următoarele echivalenţe prozodografice: 1. II. inversare stînga-dreapta) . aşadar. permutaţia grafomorfologică : despărţirea cuvintelor (le/af fa/ll/s. unde rearanjarea părţilor de propoziţie are un corelat sintactico-prozodic în ingambament. de diversele permutaţii. l/one/l/iness. Identitatea combinaţiei rînd urilor Identităţile prozodice din această categorie pot fi strofice sau astrofice.şi extrapolate de paranteze. Tipul de deviaţie cel mai frapant este cel al permutaţiei care apare în următoarele variante: 1. o echi­ valenţă în simetrie de oglindă: 1:3:1:3:1. Condiţionate. a) strofice: între diverse rînduri se află spaţii goale. Numai rîndul 8 . pe care le vom prezenta siste­ matic în . 2. permutaţia grafosintadică: despărţirea propoziţiei în cazul lui alleafjfalls. (un grafem) şi rîndul 9 (cinci grafeme) sînt déviante.-338/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Poezia ne arată o formaţiune complicată din forme de manifestare linguo-estetice. Identitatea lungimii de rînd: R 2 —6 combinarea a cîte două grafeme R 1 -f-7 combinarea a cîte trei grafeme. cauzată de inserţia unor grafeme zero intersegmentale (mutarea rîndului.Combinaţiile de rîn­ duri astfel apărute prezintă. o simetrie în oglindă a unor rînduri echi­ valente din punct de vedere prozodografic. 3. 2.

care. a căror posibilă echivalenţă grafomorfologică o vom mai dis­ cuta. pe <s> din R. poate fi considerat. apare extrapolată. se poate observa fenomenul permutaţiei repetate a succesiunii dintre grafemele conso­ nantice şi grafemice. respectiv schimbare în unitate. prin dublare. inversare. au chiar valori grafice identice <KV>. celălalt la sfîrşitul poeziei. Tipul de deviaţii oricum complex apare şi mai dife­ renţiat. 6. <KV>. ca o echi­ valenţă suplimentară. în rândurile 2 — 4. Atunci se vede în R. care. ci corespunde şi digrafului <11>. cînd celălalt. premerg versul final. <ss> din ultimul rînd nu numai că reia. o „deviaţie secundară". Teza despre echivalenţa deviantă sau despre deviaţia echivalentă ca principiu organizatoric al poeziei este susţi- . dublare.FIGURI GRAFEMICE/339 număr egal de grafeme. frapant şi printr-o lungime mai mare. deci în punctul cheie. combinaţia raidurilor (respectiv a elementelor de rînd) din 1 şi 7—9 i one 1 mess. <VK>. dacă se analizează distribuţia tipurilor grafemice. care se află într-o poziţie marcată în mod ase­ mănător : primul se află în mijlocul. în plus. IV. Şi în partea a doua a poeziei există distribuţii grafemice structurale. în rîndurile 1 şi 6 avem în permutarea parantezei rotunde un fenomen. central al ordinii strofice) o repetare identică a grafemului <1>. 5 (al strofei de mijloc. fiind accentuat cînd un aspect. Concluzia acestor observaţii este că distribuţia tipurilor grafemice dă naştere unor tipuri structurale caracterizate prin trăsăturile identitate. Cheia acestei concluzii poate fi formulată: unitate în schimbare. unde cele două elemente < 1 > = alternează cu cîte un rînd ( neechivalent. în rîndurile 3/4. I I I . ca şi celelalte fenomene. Două rînduri (7/8).

Textul ni se dezvăluie ca unitate abia în procesul de citire verticală. Echivalenţele din interiorul şi exteriorul parantezei şi deviaţiile concomitente implică asemănarea structurală a frunzei în cădere şi singu­ rătate. Ceea ce rezulta este deci o ambiguitate grafosemantică. de exemplu. Dacă se interpretează. care pune în evidenţă sensul lui loneliness („singurătate"). Prin interpretatea cifrică a lui <1> ajungem la identitatea morfologică cu <one->29i. V. Orice altă lectură va dezvălui noi aspecte detaliate ale con­ stituirii sensului. <i> din iness ca echivalent al nume­ ralului roman „unu". Astfel. mai rezultă încă un joc grafic: oneone-one-one-ness. adică abia el constituie un sens.340/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT nută şi de un joc de cuvinte grafomorfologic. îmbinarea morfosintactică a lui a leaf falls şi loneliness şi trage concluzia că prin aceasta se for­ mulează. care primeşte o expresie . ce este posibilă prin faptul că două sisteme grafemice se pot substitui reciproc. probabil. O interpretare pragmasemantică a acestor relaţii combinatorice în limbă ar trebui să ajungă la următoarele rezultate : Nici un rînd din -poezie luat singur nu are vreun sens. El desco­ peră. Marks a atras atenţia asupra faptului că în ordinea deja prezentată o d a t ă : 1 one 1 iness graf emul alfabetic <1> este identic sau cel puţin asemănător cu grafemul cifric pentru unu. o legătură metaforică între perceperea căderii unei frunze şi a ideii abstracte de „singurătate". Ea constă în identitatea variaţiei sau în variaţia identicului — o trăsătură esenţială. Secvenţa ce se formează astfel one-one-one-iness („un-un-un-ime") este un neologism. Cititorul preia rolul de a integra elementele de cuvînt şi pro­ poziţie disparate. de exemplu. aranjarea verticală a literei OF-poate fi interpretată ca un corelat referenţial pentru' mişcarea de cădere abruptă a frunzei. în măsura în care acest lucru este permis de maşina de scris sau de cules. în lpus.

în acest caz. Rezultatul este un sistem stilistico-retoric . dar ea rămîne una şi aceeaşi. atunci. mişcarea aceasta trebuie privită ca un tot. Nici o fază din căderea frunzei nu poate fi izolată. pe de altă parte. Metoda pe care l-am clădit a fost cea lingvistică. dacă un procedeu asemănător poate duce la construirea de . 1 — 7. Cummings reprezintă totodată şi o sumă concretă a celor prezentate de noi în capitolul II. Atunci se explică şi lipsa de sens a părţilor izo­ late din poezie. care este polivalentă într-un foarte înalt grad. cînd îi'lipseşte. Ea îşi datorează forma concretă unor proceduri. Căci. descrierea unei structuri semiotice sintactice rezistă mai degrabă unei verificări ra­ ţionale. Cu o astfel de constatare. astfel că micul opus al lui E. Dacă verificarea postulatelor în acest sector este mult îngreunată. unitatea lui minimală este figura retorică. Atunci cînd cade o frunză.POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A LITERATURII INTEGRATOARE/341 extrem de potrivită în jocul grafic loneliness: one-one-oneone-ness. ea poate dezvălui obser­ vatorului diverse aspecte ale înfăţişării ei. cititorul a ajuns la momentul ana­ lizei. Ele cuprind aproape toate posi­ bilităţile de deviaţie linguo-estetice. Se ridică . face posibilă o situaţie de comunicare. ea este iden­ tică cu sine. mai mult. 8. ba chiar trebuie să-i lipsească un „corelat obiectiv" pentru această interpretare. cealaltă reprezentînd-o unităţile lingvistice. întrebarea. ea a arătat că o poezie aparent foarte ciudată prezintă o lucrătură în filigram extrem de fină din relaţii structurale estetice. Situaţia se prezintă la fel în cazul „particulelor" singurătăţii: ele au sens numai în perspectiva sfîrşitului lor: one-one-one-onc-ess a morţii. textul de faţă. Aceste proceduri reprezintă una din axele sintacticii retorice a textelor. ce se aplică anumitor segmente lingvistice. Exact aşa se întîmplă şi cu singurătatea: cu toată varietatea formelor ei de manifestare posibile. prin structura sa semiotică specifică. incluzînd în finalul ei lovirea de pămînt. POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A LITERATURII „INTEGRATOARE" în capitolele anterioare 3 —7. E. a fot explicat un model de estetică a textului pe o bază semiotico-sintactică.

în timp ce Kopperschmidt (1973: 170—171) foloseşte termenul „figuri pragmatice" („pragmatische Figuren"). Din acest motiv se poate vorbi şi de figuri actoriceşti [„Schauspie­ lerfiguren" — Plett (1973: 63)]. II.6) prin aceea că aici în prim plan se află aspectul referenţial (denotativ) al semnului.Au fost înregistrate diverse încercări de a clasifica figurile pragmatice La Lausberg ele se numesc „figuri de adresare către public" („Figuren der Publikuniszugewandtheit" — 1960: I 136 urm.342/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI 'ANALIZA DE TEXT modele ale unei pragmatici respectiv semantici retorice a textului. Ceea ce caracterizează aceste relaţii comunicative este faptul că ele sînt fictive : întrebarea nu e întrebare veritabilă. Greutăţile apar. care tematizează relaţia dintre emiţător şi receptor : este vorba deci de întrebare şi răspuns. de-ndată ce vrem să ştim pe ce se bazează calitatea lor estetică deosebită. Răspunsul trebuie să pornească de la faptul 1 că aici există. Austin. Un ajutor preţios în această discuţie îl poate oferi şi un articol de R. Toate trei cate­ goriile de figuri — cea sintactică. pe care el le completează prin adăugarea unor „circumstanţe" (circumstances) adecvate: " I n inviting the reader to constitute speech . Chmann (1971). . dialogul nu este un schimb real de informatul ci doar un schimb de cuvinte mimat etc. o deviaţie ce stabileşte limitele între pragmatica respectiv semantica literară şi cea nonliterară. „figuri ale partenerilor de comunicare" („Figuren der Kommuni­ kationspartner"). de monolog şi dialog etc. la Plett (1973: 63 urm. deocamdată. Cititorul este confruntat cu acte de vorbire alterate şi incomplete. Majoritatea autorilor consideră că este vorba de figuri. iar la Dubois et al. (1974: 262 urm.).) „figuriapelative" („Apellfiguren"). Autorul. L. ci doar una aparentă .). nu cel relaţional (sintagmatic). defineşte literatura ca rezultat al unor acte de vorbire simulate. de adresare şi exclamaţie. îndatorat teoriei actelor de vorbire a lui J. Criteriul ficţionalităţii pentru semantică şi criteriul actului de vorbire fictional (comunicarea aparentă) pentru pragmatică pot fi doar intuite. cea pragmatică şi cea se­ mantică — formează în totalitatea lor semioza retorică com­ pletă a textelor. Acestea din urmă se deosebesc de tipul de figuri numite tot aşa şi tratate în această carte (cf. Rezultatul ar fi constituirea a două alte categorii de figuri semiotice: figurile pragmatice şi figurile semantice. atît în cazul figurilor pragmatice cît şi î n cel al figurilor semantice. de fiecare dată.

Nu trebuie uitate nici publicaţiile lui U. în această perspectivă. Eco (1972: 197—194) şi K. Enzensberger în Sieben Hauptfiguren der konservativen Rhetorik (1973). Separarea diverselor perspective îşi . apare ca figură logică tipică a micii burghezii: „Inerţia este ridicată la rangul severităţii" (1970: 29). Căci abia combinarea lor mijlo­ ceşte o imagine a întregii complexităţi a gîndirii teoretice şi a experienţei obiective.POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A LITERATURII INTEGRATOARE/343 in the imaginative construction of a world — or at least as is necessary to give the speech acts an adequate setting" 295 (1971: 17). Barthes încearcă. de exem­ plu. cum ar fi a metodei lingvistic'e cu cea ideologico-critică (sociologică.4.3. Această ipoteză trebuie lărgită. 1973). Repre­ zentantul cel mai cunoscut al acestei orientări. care dezbat aspecte istorice ale unei estetici retorice a recepţiei. Cel de-al doilea nivel de sinteză se referă la coordo­ narea unor metode diferite. Un alt lucru-amintit anterior (II. Pînă aici a fost vorba de primul nivel de sinteză prezentat în 1. 1971. Ne obligă la aceasta gîndul că nu numai că este puţin probabil. tautologia. Pare posibil ca teoria actelor de vorbire să ofere punctul de pornire pentru clasificarea figu­ rilor pragmatice. semiologul francez R. care — fixate topic — iau forma unor „mituri sociale". Acesta din urmă aplică proceduri antropolo­ gice şi psihanalitice pentru a motiva utilizarea strategiilor retorice. dar este şi puţin dezirabil ca dimensiunile şi metodele de analiză semiotice să existe izolat. într-o serie de publicaţii (1964. Figurile retorice sînt aşadar j n acelaşi timp şi figuri ale gîndirii. 1. psihologică etc. 1967. Acolo se făcea presupoziţia că fiecare dimensiune semiotică şi fiecare metodă ar putea contura o noţiune de literaritate proprie. în Germania.1) trebuie reluat aici pe scurt. Felul în care tentativa retorico-stilistică se îmbină cu cea psihologică îl putem observa cel mai bine în lucrările lui K. ceva asemănător a încercat H. 1970) să scoată în evidenţă tipurile structurale linguoestetice ca reprezentante ale anumitor forme de expresie şi argumentaţie. Dockhorn (1968.). nu ducem lipsă de interpretări ideologico-critice ale noţiunii de figură. M. Pe de altă parte. Burke (1962).

teoria textului are şi ea nevoie de ana­ liza textului . Hartman 1965). 25 în analiza de text ce urmează. . Prin aceasta facem punte la observaţii formulate deja în alt capitel al acestei cărţi (1. "THE FAMILY REUNION' Sursa: T. ANALIZĂ DE TEXT: T. abia performanţa analizei de text concrete oferă dovada că o construcţie ideatică posedă un corelat empiric. Pe de altă parte." încă o vorbă legată de relaţia între teorie şi practică — sau altfel spus — între competenţă şi performanţă. Din acest motiv afirmăm aici că abia integrarea tuturor perspectivelor semiotice şi metodice formează com­ ponenta teoretică a unei ştiinţe a literaturii care poartă pe drept numele de „integratoare. pronumele nerelaţionat şi metafora.1) si într-o altă lucra­ re (1974). Din acest unghi. Eliot. Nu tre­ buie să mai insistăm asupra faptului că modelul de este­ tică a textului prezentat în capitolul II. ea are un caracter speculativ. Londra 1956. 8. vor fi analizate sub aspec­ tul celor trei dimensiuni semiotice două fenomene de text déviante lingvistic. Dacă aici se constată un deficit teoretic. altfel ea este vizată la intui­ ţia subiectivă. în aceasta constă valoarea lor euristică. construirea unor modele noi. Invers. The Family Reunion. altfel ea nu depăşeşte stadiul ipotezei. p .1. ELIOT. ipoteză care trebuie să treacă testul realităţii literare. Din contră.3-7 are un caracter „tentativ" (cf. ele sînt necesare pentru a forma ochiul pentru anumite fenomene.344/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT are cauza în încercarea de a atinge o claritate analitică. Dar aceasta nu înseamnă că astfel de ipoteze sînt inutile sau chiar superflue. înţelegem prin „tentativ" faptul că aici este vorba de o ipoteză estetică a limbii. atunci este necesară o corectură a modelului respectiv. S.3.4. dar rămîne evident faptul că prin aceasta se dă curs unui procedeu de abstractizare. Ambele componente sînt interdependente: analiza tex­ tului presupune teoria textului. care nu face faţă complexităţii obiectului. S.

De regulă. pe care îl reia ca „locţiitor". from behind t h e nightingale's thicket. El redă cuvintele prota­ gonistului Harry. S. And they see me. . not there. but I see them. Urmarea este că apare o abatere de la o regulă de semantică a textului. Eliot. Look there ! Can't you see them ? You don't see them. Fragmentul citat are proprietatea de a nu avea nici un lexem concret drept cuvînt de referinţă pentru pronumele personal. and corrupted that song. cînd apare prima oară pe scenă: No. Identificarea lor constituie o mare parte a tematicii acestei piese şi intră.1. substituendul prezintă o concreteţe mai mare . în domeniul semanticii. un pronume personal este caracterizat prin aceea că este substitut al unui substituend anterior.POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A LITERATURII INTEGRATOARE/345 Punct de pornire al discuţiei va fi următorul fragment din The Family Reunion de T. El li se adresează cu pronu­ mele personal identificator you. Why should they wait until I came back to Wishwood ? There were a thousand places where I might have met them ! Why here ? why here ? 296 Aceste cuvinte se adresează unui auditoriu familiar lui H a r r y : mama şi neamurile lui. in the Sunda Sea. aceasta înseam­ nă că potenţialul său semic este mai mare decît cel al substi­ tutului (cf. This is the first time that I have seen them. î n felul ' acesta. cu excepţia propoziţiei The eyes stared at me. Obiectul vorbelor sale sînt nişte oarecare they. no. Ea constă în aceea că sub­ stantivul de care are nevoie spre a fi concretizat pro-numele locţiitor nu se află în textul premergător. a) Subdeterminarea semantică (hiposemie ) Din perspectiva semanticii textului. I n Italy. The eyes stared a t me. I knew they were coming. 1. Behind the palm trees in the Grand Hotel They were always there.3). But I did not see them. In the sweet sickly tropical night. Semantica pronumelui personal they din drama lui Eliot ne va preocupa în cele ce urmează. din perspectiva lingvisticii. In the Java Straits.3.

pursuers (pp. 113). în fapt. O privire de ansam­ blu a acestor alternative de substituţie dovedeşte existenţa unei imagini semantice neunitare. că îl urmăresc deja de mult. apoi cu altele senzoriale.p. ci este în acelaş timp creator. Această informaţie din context incită pe receptor la emiterea unei ipoteze seman­ tice. shadows (p. 52) the sleepless hunters (p. his wife] (p. 61). aceasta înseamnă că după ce s-a văzut mai întîi în faţa unei subdeterminări se­ mantice. Aceasta nu este evidentă numai aici. El însuşi crează realităţi. cf. 109. Aceşti they sînt identificaţi o dată cu fenomene psihologice. 113). că they îl fixează cu privirea pe Harry. 109 . nu numai că înlătură subdeterminarea semantica. Aflăm astfel din fragmentul citat. Substituind sensuri.130). phantoms (p. ci şi în restul textului. 31). acum el este confruntat cu un surplus de sensuri.298 Pe lista personajelor dramei se mai află încă o propunere de identificare : the Eumenides. Harry însuşi face presupoziţii legate de cine ar putea fi they. Pentru receptor. Tot ce putem afla despre aceşti they trebuie să deducem din context. că el îi vede acum pentru prima oară etc. respectiv la a renunţa la diverse posibilităţi de interpretare. the wish to get rid of her [sc. în timp ce prin hiposemie era provocat la a inventa semni­ ficaţii. această supradeterminare sau hipersemie îl îndeamnă la a selecţiona. ci în . b) Supradeterminarea semantică (hipersemie) în acelaşi fel ca şi receptorul procedează toate figurile din Family Reunion: ele substituie sensuri. ca dangerous fancies (p. altă dată cu fenomene supranaturale şi în cele din urmă cu unele mitologice.ext indicată este insuficient determinată seman­ tic. Această reducere a excedentului semantic nu este uşoară. Neamurile lui Harry îi declară pe they. 41). 31). Avem o hiposemie. deoarece substituţii nu sînt toţi sinonimi. 33) şi kind of repression (p. 113) şi bright angels (p. una dintre temele dramei lui Eliot. dacă nu chiar tema ei prin­ cipală.3-iG/ŞTIlNŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT poziţia din t. Rezolvarea ei formează. de care vorbeşte el. 297 Harry însuşi oferă următoarele versiuni semantice : ghosts (p. delusions (p. spectres (p. 115).

Hermeneutica vorbeşte despre starea de fapt pre­ zentată ca despre locuri de nedeterminare („ Unbestimmtheits­ stellen" — cf. cu cea a corului). Harry însă poet. într-un caz de subdeterminarea (hiposemia) în celălalt caz de supradeterminarea (hipersemia) textului. II. la a înlocui Eumenidele cu substituţi ca Răz­ bunare. în antichitate. Eumenidele sînt. După cum se ştie.POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A LITERATURII INTEGRATOARE/347 parte chiar contradictorii. Ele reprezintă substituţii "de similaritate. fiinţe divine.6. care sînt considerate „binevoitoare păzitoare ale ordinii juridice" (O. Hiltbrunner). Ne frapează faptul că în The Family Reunion substituţii lui Harry pentru they şi Eumenide sînt întotdeauna metafore. receptorul se identifică cu o anumita perspectivă dramatică (de exemplu. La Eliot. c) Nondeterminarea semantică: o comparaţie Problematica cercetată în The Family Reunion este generală. Providenţa divină şi Transcendenţă. Noi am evidenţiat mai ales două cauze lingvistice pentru apariţia acestui fenomen : pronumele nerelaţionat şi metafora. acestea iau naştere prin aceea că un semem este înlocuit de un "altul după criteriul asemănării (cf. Ele sînt provocate. alte aspecte sînt neglijate. atunci are loc o reducţie semantică. Iser 1970).1. Prin ea multitudinea de sensuri (plurisignation — Wheelwright 1962) este redusă la o relaţie semantică univocă (monosemă). Dacă procedăm.1. mai ales omorul între rude. Dar această reducţie este carac­ teristică dizolvării oricărei metafore. corul (neamurilor) este „realist". Ea constă aici în aceea că se realizează doar aspecte parţiale ale formulei semice pentru Eumenide. Decizîndu-se pentru o anumită soluţie. în timp ce cei ai rudelor reprezintă toţi explicaţii monoseme.4. Ambele reprezintă abateri de la reguli ale semanticii textului. care pedepsesc orice crimă. Un astfel de trop este numele Eumenide.). Urmarea este pblifuncţionalitatea pasajelor de text respec- . cu cea a lui Harry. Se mai adaugă încă un alt factor al hipersemiei: soluţiile propuse posedă un caracter tropic. Ingarden 1965: 261—270. aşa cum au făcut-o cri­ ticii lui Eliot. Numele lor iniţial este Erinyes adică zeiţe ale răzbunării.

supraspecificaţi funcţional şi pseudoreferenţiali" (1972:70). a reieşit însuşi rezultatul acestei activităţi a receptorului: ficţionalizarea. într-adevăr. po­ lisemia. Acestea au fost analizate dintr-un punct de vedere al pragmaticii textului: reacţia receptorului care desfăşoară activităţi semantice. ci totodată coproducător de opere literare.3. în felul acesta.1. Asemia parţială a pronumelui este com­ pletată. ambele texte au mai întîi. înlăturarea ei se produce cînd receptorul găseşte sub­ stitute de sens univoce. Dar aici există o mare deosebire. receptorul însuşi este ridicat la rangul de producător* de text. S. Ambele proceduri soli­ cită acţiunea receptorului : completarea semică cere o fantezie creatoare. Un text care are astfel de însuşiri. ceva comun: numeroasele pronume nespecificate. care sînt semnale ale hiposemiei. constituenţi ai tex­ tului care sînt „subdeterminaţi semantic. Pentru a evidenţia şi mai bine aceste calităţi literare. Acest proces are loc pe două căi: la pronumele nerelaţionat prin adiţie.Sch­ midt adună toate trăsăturile acestea sub denumirea de „texualizare polifuncţională" („polyfunktionale Vertextung"). mai luăm o dată textul T2 din Bernstein. drama lui . înţelegînd prin aceasta. reducerea semică raţiune critică. cum toate cele trei dimensiuni semiotice colaborează la analiza textului. De fiecare dată. într-un articol elocvent (1972). în primul rînd. Şi în cele din urmă. metafora.3-18/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT tive. tratat la sfîrşitul primului capitol principal (1. El nu este numai cititor/auditor. Punctele de plecare al observaţiei noastre l-au constituit fenomene sintactice: pronumele nerelaţionat. pe care noi le putem deci verifica. la metaforă prin subtracţie de seme. încît implică crea­ tivitatea receptorului şi ficţionalizarea obiectului. poate fi dovedit. poartă atributele literarului. d) Nedeterminarea poetică şi non-poetică Pe baza discutării textului lui Eliot. în timp ce pronumele din T2 face referiri la anumite obiecte ale realităţii (aici reprezentări senzoriale).J. polisemia metaforei redusă.4. cititorul este chemat să completeze această subdet er minare a textului.) şi-1 comparăm cu The Family Reunion.

Schmidt „pseudo-referenţial". s-a grăbit să respingă acest atac. un text „suprarealist" însă i-ar putea-o lărgi. ci îşi schimbă înfăţişarea. J. un inegalabil drum de victorii. în acest sens. de mare ajutor. ci o premisă pentru construirea creatoare a unei lumi fictive. O gramatică a nondeterminărilor ar putea fi. în cîţiva ani doar. drama îşi ficţionalizează propria ei realitate. Este ceea ce numeşte S. cum ar fi pretenţia ficţionalităţii lite: raturii .afirmînd că poetica este o ramură a lingvisticii. Eliot nu are o astfel de realitate de referinţă. care în situaţii de comu­ nicare schimbătoare. S. pe poziţii cunoscute. O primă dovadă a făcut-o Jakobson la Congresul din Indiana (1958) . Această realitate nu are o singură formă. era de aşteptat că va veni ■ un stadii: în evoluţia ei.OBSERVAŢII FINALE/349 T. Apărarea ei se baza. : Cum lingvistica modernă a străbătut. Caracteristica specifică a aces­ tei gramatici ar consta în aceea că ar ţine cont de toate per­ spectivele semiotice. nondeterminările tex­ tului. cîrid această nouă disciplină îşi va revendica şi domeniul literaturii (cf. Pentru a da doar două exemple: un text „realist" ar putea îngrădi aria de activitate a receptorului. ca în cazul textu­ lui T2 al lui Bernstein. pe de o parte. Tot astfel nici lingviş­ tii nu erau întotdeauna dispuşi să se confrunte cu cei mai I r . de regulă. pe de altă' parte. o nereuşită denotativă. OBSERVAŢII FINALE Studiul prezentat aici are caracter interdisciplinar. Nondeterminare nu înseamnă aici. Uitti 1969). poate şi fiindcă lipseau premisele teoretice pentru a le înţelege. receptorii. Teoria tra­ diţională a literaturii care-şi vedea periclitat domeniul ei. Cît de mult participă la acest proces şi receptorul depinde de felul şi volumul locurilor nedeterminate clin text. în sensul că încearcă să coordoneze interesele cunoaşterii din ştiinţa despre literatură şi cele din ştiinţa despre limbă. adică. Agenţi ai acestei polisemii sînt. concretizează continuu aceste nondeterminări. argumentaţia şi propunerile metodice date de lingvişti adesea abia de erau luate în discuţie.

demonstrînd în acelaş t i m p o totală necunoaştere a schimbărilor pe care le-au adus lingvistica modernă şi logica în înţelegere?« limbii. Şi această disciplină îşi revendică . Lingvistica odată intrată în scenă. Urm irea a fost şi este o serie de neînţelegeri şi polemici. George. Bateson (Flower 1971: 43 — 79). înseamnă în bună parte o speculaţie academică personală-. este un semn de aroganţa. Istoria acestei ramuri ştiinţifice este totodată istoria unui procedeu in ter disciplinar.literatură. la o jumătate de secol de la cercetările şcolilor de la Moscova şi Praga în probleme de limbă şi poetică.Steiner aminteşte. t o t aceasta este încă practica obişnuită în facultăţile de ştiinţe sociale. Totuşi. concluziile ei nu mai pot fi pur şi simplu ignorate. Redescoperirea şi reanimarea ei în zilele noastre este o nouă piatră pusă în construcţia acestei vechi colaborări.şi absurditate. Cît de apropiate pot fi aspectele pozitive de cele negative ne-o arată elocvent disputa între lingvistul Roger Fowler şi teoreticianul literar F . Dacă privim dincolo de limitele sistemului nostru refe­ renţial de pînă acum. A mai concepe încă un t r a t a t motivat impresionist sari polemic despre cali­ tăţile prozei lui Henry James sau despre acuitatea lui Donne. George Steiner (1970:150) formulează astfel : A te privi ca fiind un critic literar calificat. Realizările ei remarcabile în domeniul teoretizărilor lingvistice pot oferi chiar şi cri­ ticului literar noi perspective adecvate asupra însuşirilor lingvistice ale obiectului său tradiţional. atunci sociologia apare ca o rivală puternică a lingvisticii. printre alţii. Aceasta înseamnă că cele două discipline trebuie să aibe o disponibilitate mai mare spre cooperare. Şi lucrurile continuă să fie aşa. W . O punte de legătură şi mai importantă între ştiinţa limbii şi cea a literaturii a fost dintotdeauna retorica.350/ŞTHXŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT buni teoreticieni ai ştiinţei despre . chiar daca istoria teoriei literaturii prezintă ea însăşi dovada unor numeroase acti­ vităţi lingvistice. de exegezele gramatice ale alexandrinilor de cele ale urmaşilor lor umanişti.

chiar dacă e o încercare foarte impor­ tantă.OBSERVAŢII. Nu lipsit de importanţă este şi faptul că este pe cale a se naşte o psihologie a litera­ turii. FINALE/351 drepturi asupra întregului domeniu al textelor estetice şi non-estetice. . care. urmarea a fost întemeierea unei sociolingvistici şi a unei psiholingvistici — ramuri de cercetare. în faţa acestei multitudini de activităţi ştiinţifice pe marginea textului. încep să se apropie de obiectul „text". la rîndul lor. care aduce în discuţie noi probleme ale analizei textului. Lingvistica modernă a luat notă de aceste înnoiri relativ re­ pede . în acest caz însă. Şi aici se dă o luptă între teoria „tradiţională" asupra literarităţii şi cea orientată sociologic. Şi aici există încercări de a justifica fenomenul „literarităţii". din premise specific socio­ logice. ea nu este decît o variantă metodică posibilă în cadrul unei ştiinţe integratoare a textului şi a literaturii. încercarea prezentată în această lucrare nu poate fi decît una printre mai multe.

.

motiv pentru care Aristotel o cuprinde în cuvîntul său mimesis. . 6 „Vorbirea figurată este o inovaţie evidentă (şi pe deasupra deloc absurdă) a limbii.NOTE PARTEA I Descrierea textului. care să nu urmărească. . Dacă e înţelept. el nu şi-a format gîndurile pentru a le potrivi episoadelor . . critica textului. Dacă cea dintîi propoziţie a lui nu tinde spre provocarea acestui efect. dealtfel eronată. Iniţiată astfel. o imagine vorbitoare . dîndu-le frumu­ seţe sau eficienţă prin mai multe feluri de schimbări ale formei sune­ tului şi de asemenea ale sensului. în toată compoziţia. direct sau indirect. „Dichte". încît să fie cît mai folositoare în vederea obţinerii efectului imaginat iniţial. . pentru a vorbi metaforic. organizarea textului. genul textului. în sensuri. analiza textului. abătîndu-se de la modul comun şi obişnuit de a scrie sau de a vorbi. /7_ O * „Prin urmare poezia este un fel de imitaţie. străină de felul şi de modul obişnuit al vorbirii şi scrierii noastre cotidiene. iar figura însăşi este un farmec oarecare viu şi plăcut dat cuvintelor. " 4 „Poezia este revărsarea spontană a unor sentimente puternice. densitate ne sugerează o etimologie comună. care trebuie obţinut. cu „Dichtung"." 8 „Vorbirea figurată este o inovaţie lingvistică . expresiilor şi propoziţiilor. care are un anumit scop şi nu este în van. expresie sau propoziţie inovată de către artă. atunci el a greşit de la primul pas. el inventează episoadele şi le combină în aşa fel. ." 5 „Exprimarea este o activitate în care nu-şi găseşte locul nici o tehnică". o contra­ facere sau o închipuire sau. prezentată cu o astfel de grijă şi îndemînare. conferindu-le o frumuseţe şi eficienţă prin m a i multe feluri de modificări în formă. ." ' „O figură este u n fel de cuvînt. iar figura însăşi este un oarecare farmec viu şi plăcut pus în cuvinte . după ce şi-a ima­ ginat cu grijă deliberată un oarecare efect unic sau deosebit. nu trebuie să existe vreun cuvînt scris. sunet şi de asemenea. 2 în germ. ci. tradus aici cu „poezie". imaginea prinde contur şi în mintea 1 . adică o reprezentare." 0 „Un artist dibaci a construit o scurtă nuvelă. proiectul anteconceput.

17 18 . una din componente este scrisă cu litere mari. . într-o bună zi. prin urmare.(/pom/ + /u/-j-/l/) -4(este) + (verde)" Exemplul românesc trebuie să ţină cont la toate nivelele. tocmai acel reproş poate să se întoarcă asupra lui însuşi. iar în română -u-l. Acesta este vestitul portret al lui Holbein „Ambasadorii" (Pauză). cu u n sentiment de cea m a i deplină satisfacţie. orice text ca apariţie unică manifestă a unui limbaj în stare de funcţionare este semn lingvistic originar. următoarea veche vorbă înţeleaptă: Nu e om să nu greşească. De aceea nimeni mi trebuie să-1 certe pe celălalt în mod nejustificat. De aceea nimeni nu trebuie să-1 certe pe celălalt în mod nejustificat. (1) Nu e om să nu greşească. (5) (Hans a r a t ă spre u n tablou în Galeria Naţională din Londra).. iar celelalte cu litere distinct mai mici. Pomul este verde. Pentru română se poate exemplifica prin analogie: a) la nivel fonologie: /p/. de exem­ plu. Sedr. Fiecare cunoaşte. /o/. Concluzia de aici este îndemnul de a te judeca pe tine şi pe alţii cu mai mult discernămînt. următoarea veche vorbă înţeleaptă: (4)* Căci altfel. Componenţa materială o poate constitui orice material purtător de semnificaţie acceptabil sub aspect lingvistic. /r/." „Textul înţeles ca posibilitate fundamentală de actualizare a limbii într-o formă manifestă şi. astfel că se poate varia: Serd. tocmai acel reproş poate să se întoarcă asupra lui însuşi. o gramatică T enumera formal toate şi numai textele gramaticale ale unei limbi. în orice sistem d a t .354/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 10 11 13 13 14 lD 10 celui ce o contemplă într-un fel asemănător. (2) Zicalele au de obicei un sens mai adînc. Căci altfel." „Dacă se foloseşte c pentru codare. . într-o bună zi. r pentru realitate şi d pentru decodare. Fiecare cunoaşte. s pentru semnal." „. Reds etc. (3)* Zicalele au de obicei u n sens mai adînc. Frapează. de exem­ plu. de specificul acestei limbi. în original. Concluzia de aici este îndemnul de a te judeca pe tine şi pe alţii cu mai mult discernămînt. Pomul este verde. El dă o mulţime de fructe. articolul hotărit diferit poziţionat şi legat de substantiv în engleză the. Erds. de exemplu." engl. Desr. /e/. b) la nivel morfologie: (pomul) = (/pom/ -f /u/ + /l/) c) la nivel sintactic: „Pomul este verde" = .

omul. E a tratează despre lingvistica textului. (8) Hans citeşte o carte. O femeie: ea. î n cele ce urmează. venea mirosul greu al liliacului sau parfumul mai delicat al spinilor cu flori trandaţirii. universul. la care se dau lucrări de control. în cele din urmă. Harald a cumpărat acum doi ani o casă. vom folosi în limba română „substituend" (pi. Hans: el. îmi place. Bill a emigrat în America. pămîntuZ. Acest sistem de cursuri necesită un plan elaborat central pentru datele. Acum cîteva zile a fost deturnat un avion cu destinaţia Libia. care ar putea fi confundat sonor cu „substituend". omul: omul. lumea. (10) Domnul Müller bănuise aceasta dintotdeauna. Deci. Şi. prin uşa deschisă. u n b ă i a t : el. iar cînd v î n t u l uşor de vară fremăta printre pomii grădinii. acestui autor i se datorează existenţa unor . Mireasa p u r t a u n voal alb. Ieri am fost la o nuntă. Socrate este muritor. E d i t h a primit drept cadou o călătorie în Tunisia. Aparatul a fost silit să aterizeze la Tripolis. Aceasta fusese dintotdeauna visul lui. înmănunchind mai ales veselia cu seriozitatea. el. Shakespeare este considerat cel mai mare poet al Angliei. î n dramele lui istorice a reuşit să înfăţişeze o concepţie politico-etică de o vigoare expresivă inegalabilă. I ţ i place spectacolul de televiziune ? — Da. de asemenea posibil. ad substituendum) şi „substitut" pentru „înlocuitor". toate: femeile. Mireasa p u r t a un voal alb. Ieri am fost la o nuntă. Atelierul era invadat de mirosul greu al trandafirilor. cum nu au mai fost scrise vreodată de scriitorii de limbă engleză.NOTE/355 (6)* Maşina domnului Meyer se afla de mult la reparat. toate: femeile. Acolo el a devenit un om bogat. (9) De Crăciun. El a ridicat comedia pe înalte culmi. Angajatul său era u n geniu nerecunoscut. Toţi oamenii 'sînt muritori. (Din n u n t ă făcea parte o mireasă). El a scris tragedii. Şi cu ce a i t u de gînd să-1 distrezi pe vărul nostru ? (7) Socrate este un om. Preferăm acest termen terme­ nului „substituent". substituenzi) pentru expresia „de înlocuit" (lat. H a n s : H a n s . E a îşi dorise aceasta dintotdeauna.

Vedeta muzicii uşoare se afla. Jersey City. Băiatul ţinea două îngheţate de căpşuni. Verile sînt potrivit de calde. 19 februarie — Vedeta de muzică uşoară. una pentru el şi una pentru fratele lui mai mic. P u t e ţ i auzi bătăile la posturile de radio britanice.356/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT reprezentanţi dintre cei mai reuşiţi ai u n u i tip de dramă nou în secolul al XVII-lea. Big Ben bate orele. Este turnul lui Big Ben. care. Peterson. Tommy. cărbune. cui. 46 47 48 49 Heintje se află la spital. Impresarul a înştiinţat părinţii la Aachen. cu ce efect ?" . ca urmare. 5. metale şi utilaj electric. este destul' de rece în părţile montane. • 39 &. care locuieşte laMoresnet lingă Aachen. Big Ben este clopotul dinăuntrul turnului cu ceas al Casei Parlamentului din Londra. Cape May şi altele. romanţa. 42 Ce este acesta ? 420 Sunetele lui sînt deasemenea cunoscute în lume: 43 Prin ce mai este el vestit în toată lumea ? 44 Ce mai este vestit în toată lumea ? Heintje la spital 43 — ee — Aachen. „Vai de mine!" zise băiatul către sora sa. are apendicită. f i i n d c ă / d e aceea. 10. 4. Industria principală cuprinde produse chimice. Bătăile sale sînt deasemenea vestite în t o a t ă lumea. Trenton. 11. petrol. la München pentru în­ registrări şi joi dimineaţa a simţit puternice dureri abdominale. Lakewoods. Climatul de coastă este blind. regiunea din nord vest este muntoasă. Englezii s-au obişnuit cu ele. 7. pe moment. Heintje din Ţările de Jos. 9. în ce legătură. Oraşele cele mai importante sînt Newark. 6. 41 lb) Un clopot are bătăi. 36 New Jersey este situat de-a lungul coastei şi în partea de sud . El a devenit aproape un simbol naţional. a te afla la München — a te afla undeva. 2. F a t a ţinea în mînă o îngheţată de ciocolată. Deodată una din îngheţate căzu jos. Ele au u n sunet clar metalic. Big Ben este vestit în toată lumea. dar în lunile de iarnă. 3 ' Doi copii au ieşit dintr-un magazin de dulciuri. Camden. alimentare. Medicul curant din spitalul „Rechts der Isar" din München este profesorul Maurer. Ele sînt pe placul lor. 3. au dispus o consultaţie. E i erau frate şi soră. Acesta este vestitul t u r n cu ceas. Locurile de odihnă sînt Asbury Park. pentru că are apendicită. a fi la spital / a avea apendicită. „am scăpat îngheţata lui Tommy!" 33 1. „Cine spune ce. 40 la) Un turn cu ceas are u n clopot.

îl puteţi auzi în fiecare seară la radio BBC. stabilizatori. Interogative Exemplu: Te întreb. Conclusive . P V : a afirma. 3. 50 . a cere să afli (?) etc.NOTE/357 50 51 In traducere aproximativă expozitive. 2. Emfatice Exemplu: Iţi spun că greşeşti. a prezenta spre cercetare. a deduce. întemeietori de responsabilităţi. a regreta. 5. eu trag concluzia că eşti un cinic. a răspunde. executori. Metroul are o staţie Staţia are o mulţime Mulţimea are feţe Feţele apar albe Petalele apar albe O apariţie pare albă Staţia de metrou este întinsă Staţia de metrou este întunecată Staţia de metrou este umedă O creangă este u n lucru care este întins Creanga este neagră / întunecată Creanga este umedă. a obiecta. Big Ben este un clopot. a conchide. Petale pe o creangă umedă. 52 53 formulări latineşti tradiţionale. Exemplu : Din această declaraţie. Verbe de atitudine: Exemplu : Eu sînt de acord cu propunerea ca preşedintele să de­ misioneze. a fi de acord. a depune mărturie a preciza. a aprecia etc. Atestatoare: Exemplu : E u susţin că pe Marte există viaţă. a respinge etc. 2. a ezita. a subscrie. a insista. 54 55 1. PV: a afirma. 4. întunecată. P V : a informa. exeunt — ies (din scenă). cine a fost complicele tău ? P V : a ancheta. a asigura. a se abţine. indicatori de per­ spectivă. Aici vedeţi turnul lui Big Ben. într-o staţie de metrou Apariţia acestor figuri în mulţime . P V : a replica. a postula. Finis operis — sfîrşitul operei. Expozitive: 1. a adăuga etc. Incipit — notă de început în manuscri­ sele medievale. plaudite — aplaudaţi! — sfîrşit de comedie. a jura etc.

Hiperbole = cel ce pune probleme. Holmes! Dar cum ai ştiut? Holmes: Pentru Doral. întrebaţi care este ţelul nostru? Vă pot răspunde într-un cuvînt: victorie. încearcă u n a ! Watson: Uluitor. victorie. Sententia = vorbitorul înţelept . . Avem în faţa noastră o încercare din cele mai dureroase. . Watson. Holmes? Holmes După cheie. Expeditio = expediţie rapidă . dar Doral o spune în două vorbe „ încearcă-mă !) — vezi nota 50 şi 51. cu conţinut redus de „gudron" şi nicotină. . Era voinţa şi dorinţa evidentă a Parlamentului şi a Naţiunii ca acestea să se realizeze pe o bază cît mai larg posibilă şi să cuprindă toate partidele inclusiv pe cele care au susţinut ultimul Guvern precum şi partidele opoziţiei. Vineri seara am primit însărcinarea Majestăţii Sale de a forma noul guvern. Asteismul = fericitul zeflemist .358/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 57 53 59 60 Cazul ţigării cîntătoare. dragul meu Watson ! Doral: încearcă-mă! (Firma: Pentru explicarea sistemului de filtrare v-ar trebui u n savant . . respectiv persoana cu aparenţe înşelătoare. pe pămînt şi în aer cu toată forţa noastră împotriva monstruoasei tiranii. multe luni lungi de luptă şi suferinţă. . Watson! Exact locul unde doamna Montmarch a auzit cîntecul ciudat ! Watson: Nu pot pricepe! Ce poate fi. eu deduc că este o ţigare numită Doral . Maxima = regizor . Avem în faţa noastră multe. Allegoria = persoana curtenitoare. Să încercăm a ne imagina să nu supravie- . dialogismul = cel ce judecă drept . Aceasta este politica noastră. Meiosis = incapabilul . bunul gust este elementar. Eu am îndeplinit cea mai importantă parte a acestei sarcini. Ironia = bat­ jocura seacă . P u n e ţ i întrebarea care este politica noastră? Eu răspund: ea înseamnă să p u r t ă m război. Holmes! Gust la o ţigară cu conţinut redus de gudron şi nicotină ? Absurd ! Absurd! Holmes: Verifică martorul. victorie în ciuda oricărei terori. pe apă. victorie cu orice preţ. (Cîntec: încearcă-mă! încearcă-mă ! Holmes: Acesta este. oricît de lung şi greu va K drumul . lamentabil catalog al crimelor umane. căci. fără victorie.' netrecută în lumea întunericului. . tui exHtă supravieţuire. cu u n sistem de filtrare unic şi cu gust remarcabil de bun ! Watson: Să plecăm de aici.

sä nu supravieţuiască nimic dm ceea ce a reprezentat Imperiul Britanic. Mirosiţi numai ! (28) Cele mai frumoase flori.NOTE/359 tuiască Imperiul Britanic. senatorul însărcinat cu afacerile interne se gîndeşte împreună cu moştenitorii lui Hagenbeck dacă grădina zoologică. care înghite milioane. Acolo formele würde + Infinitiv I / I I " poartă numele de „Konditional I / I I " .familia regală daneză soseşte la Londra. ei Observaţiile lui Weinrich se referă la limba germană. Neville Chamberlain demisionează din postul de prim-ministru iar regele îl cheamă pe dl. Posteritatea ştie despre el că a activat acolo toată viaţa ca filozof. 66 (25) Socrate a fost profesorul lui Platon. Churchill să formeze un nou guvern. să nu fie desfiinţată şi dacă. Dar eu îmi preiau sarcina cu optimism şi nădejde. să nu fie oferite zboruri Charter gratuite pînă la rezervaţia Serengeti („Die Zeit". a fost profesorul lui Aristotel. sînt crini. < (20) La 25 iunie 1973 vremea în Renania a fost frumoasă. Platon. nici din ce e imbold şi impuls al timpurilor. « Ei amplifică procesul interpretării şi descrierii realităţii şi p u n în evi­ denţă justificarea pe care vorbitorul este gata s-o dea interpretării 63 sale. 13 mai 1940. Armata britanică răspunde la apelul regelui Leopold şi intră prin nord în Belgia. De soţul Xantipsi însă nici nu a luat «» (27) Acestea sînt cele mai frumoase pe care eu vi le pot oferi. situaţie rezolvată în nota 64 prin cele două puncte. eu mă simt îndreptăţit să cer ajutorul tuturor şi zic: Veniţi. 10 mai . Dl. 6"' în limba română. •' (26) Socrate a fost un atenian. El le apreciază mai mult decît pe stînjenei. Primul ministru O cuvîntare ţinută în Camera Comunelor. BIBLIOTECA MUNiGPALÄ MIHAIL SADOVEANU BUCUREŞTI . în acest moment. deoarece aceia nu au mirosul îmbătător al acestora. la rîndul său.Germania invadează Olanda şi Belgia. s > (21) Otto e aiurit: ieri seară a mers cu maşina. în locul ei. (22) La Hamburg. 30 martie 1973). dar nu au un asemenea miros. Şi cele de acolo sînt frumoase. haideţi să mergem înainte împreună cu toate forţele noastre unite. deci. Sînt sigur că nu va eşua cauza noastră. pe care omenirea să le ducă mai departe spre ţelul ei. pe care domnul Müller le poate oferi dom­ nului Meyer. acest cuvînt nu poate fi redat. 13 mai .

. . (a prepara =>> Pireu de castane 7 felul întrebuinţării — — ' •^ ' .Castane înăbuşite. se fac o pastă adăugînd încă puţin lapte fier­ binte sau frişca. acesta (sau acela). valabil pentru foarte multe din exemplele acestei cărţi. alb. E l pare că vrea să înceapă o ceartă._ — a potrivi ■ ca gust ■ 1 • castane fierte sare şi puţin zahăr »■castane fierte puţin lapt ii-rt a zdrobi in mixer frişca ->• castane fierte supa >• concentrată sau ăpă sau lapte Traducerea românească (vezi şi nota 72) nu poate corespunde întrutotul limbii g armane. ira funcţie de felul în care vrem să întrebuinţăm pireul. fragil. .360/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 89 70 71 72 73 (29) Erich îi face reproşuri lui August. Vă recomandăm să zdrobiţi castanele pregătite ca mai sus în mixer .ă da supă concentrată. cel din urmă (sau cel dintîi) . Marrons étuvés. în consecinţă. motiv psntrii care ea nu ilustrează foarte bine cele teoretizate. trecător. August. la rîndul lui. Pireu de castane Marrons en purée Castanele pregătite ca mai sus în supă concentrată. 7i . rotund. luciü de altfel firesc şi. apă sau lapte se zdrobesc cu mixerul. Iui Erich. se potrivesc de gust fie numai cu sare sau cvi sare şi puţin zahăr.. 750 g castane comestibile. puţină ţelină şi verdeaţă de supă 50 g unt 1 ceaş.

apoi se curăţă imediat. sau. (11) Anumite cuvinte şi grupuri de cuvinte englezeşti pot apare în poziţia celui care efectuează. aranjate după taxemele de modulaţie. ci şi pieliţa cafenie. Apoi se aşează-pe o tavă. se dau 10 minute la cuptor. (10) Cei doi constituenţi nemijlociţi ai construcţiei engleze actor-action nu sînt interşanjabili. sensul construcţiei este că orice ar fi numit de expresia substantivală este un actor care efectuează ac­ ţiunea numită de expresia verbală finită. ( 12) Poziţiile în care poate apărea o formă sînt funcţiile ei. Castanele curăţate se înăbuşesc cu verdeaţa şi puţin unt şi cu supa concentrată pînă se înmoaie. o formă ca John sau very good nu ar putea fi folosită ca aceasta. John fell Our horses ran away Bill ran (4) In aceste exemple întîlnim taxeme de selecţie.NOTE/361 înainte de" preparare. Şi anume nu trebuie îndepărtată doar coaja maro groasă. care p o t ocupa poziţia actorului în construcţia actoraction constituie o mare clasă de forme şi noi numim expresii nomina- . construcţia englezească actor-action apare în grupuri ca acestea : John ran Bill fell . toate cuvinele şi grupurile de cuvinte englezeşti. (9) în mare. (7). altele în poziţia acţiunii de efectuat. our horses ) este o formă dintr-o clasă mare. în general. care prezintă taxemele diferite sau adiţionale. funcţia sa. o formă ca ran sau very good nu ar p u t e a fi utilizată în acest fel. (13) Toate formele care pot ocupa o poziţie dată vor constitui deci o clasă de forme. (2) Orice set de astfel de taxeme. Bill. (5) Unul din con­ stituenţi (John. 2 ( 1) Aceste forme libere (cuvinte şi grupuri) ale unei limbi se întîlnesc în forme libere ample (grupuri). fell. î n al doilea rînd. ran away ) este o formă dintr-o altă clasă mare. prevăzut cu sens care apare în mod repetat este o construcţie sin­ tactică. observăm taxeme de ordine: expresia nominativă precede expresia verbală finită. pe care noi o numim expresii verbale finite . (6) Celălalt constituent (ran. noi spunem că construcţia are două poziţii pe care noi le putem numi poziţiile pentru actor şi pentru acţiune. castanele trebuiesc curăţate. modificarea fonetică. (14) în felul acesta. selecţie şi ordine. pe care noi o numim expresii nominative . Asta se face printr-o crestătură făcută pe partea bombată. (8) Nu trebuie să ne oprim aici în a examina celelalte tipuri şi subtipuri de construcţii diverse. se stropesc cu puţină apă. (3) De exemplu.

în acest din urmă exemplu. este funcţia poetică a lirubajuluç". Aşa se face că primul copil a văzut în tema d a t ă u n con­ text în care gîndurile l u i trebuiau să fie explicitate.: time and tide wait for no m a n — timpul nu aşteaptă. în timp ce pentru cel de-al doilea copil. 6 „un cuplaj în care formele fonologice echivalente apar în poziţii echi­ valente referitoare la schema de rimă a u n u i poem". î n limba română avem ca exemplu de paranomasie „scîrbosul Scarlat". mit Mann und Maus — cu căţel şi purcel. 78 Aceste coduri la rîndul lor sînt funcţii ale unei forme deosebite de relaţii sociale.] ca atare.: / dezgustător. PARTEA a Ii-a Alo. m ă auzi? Ştii ce vreau să spun? 3 „Atitudinea faţă de mesa. toate cuvintele şi grupurile de cuvinte engle­ zeşti care p o t ocupa poziţia de action din construcţia actor-action formează o a doua clasa mare de forme." 8 î n traducere liberă. sau mai general. concentrată asupra mesajului în sine. 7 „Stilul u n u i discurs este mesajul p u r t a t de distribuţii frecvente şi de pro­ babilităţi tranziţionale. 8 H a r r y cel oribil /fioros / teribil / inspăimmtăto. (T2) E i joacă mingea şi el o loveşte şi ea scapă. 4 „Funcţia poetică proiectează principiul echivalenţei de pe axa selecţiei pe axa combinaţiei". " (Tj) Trei băieţi joacă fotbal şi u n băiat loveşte mingea şi aceasta trece prin fereastră mingea sparge geamul iar băieţii stau şi privesc şi iese u n b ă r b a t şi strigă la ei. sparge geamul şi ei-privesc la aceasta şi el iese afară şi strigă la ei pentru că l-au spart atunci ei fug de acolo şi atunci ea se uită afară şi îi ceartă.362/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT t i v e . avem pentru engl. rima finală ilustrează într-o oarecare măsură sonoritatea aliteraţiei germane. 2 1 . calităţi ale structurii sociale. mai ales dacă ele diferă de acelea de acelaş fel din1 limbajul luat ca întreg. în mod similar. pentru că au spart geamul atunci ei fug de acolo şi apoi această femeie se uită pe geam la ei şi îi ceartă. iar noi le numim expresii verbale finite. sarcina nu a fost înţeleasă ca ceva ce să ceară o astfel de explicare a sensului. 78 Primul copil omite foarte puţine lucruri spre deosebire de cel de-al doilea copil. pentru germ.

figuri. Şi cu ele şi-a încordat harpa rară. b) deasupra .) 21 22 23 21 23 ale cărui sunete plăcute se auziseră pînă departe.devine „stil" (cu subdiviziunile sale de gen. 13 „breşă în codul instituit — o violare a structurilor predictibile" 14 uncie. picior. odraslă El luă trei bucle din părul ei blond. . dicţie poetică etc." 16 El şi-a găsit cheia şi a deschis uşa.). Şi ei mergeau să vîneze î n ziua de Sf. picior de masă. Da.NOTE/363 0 10 germ. să crească. . Şi au vînat toată ziua Şi nu au p u t u t găsi nimic. Da'nici vorbă de aşa ceva Are prea puţin soare. pure şi libere". David." 11 „." 13 „Inventio ajută la găsirea subiectului şi dispositio serveşte la a plasa argu­ mentele: elocutio aranjează cuvintele pentru a reda inventio şi con­ duce materialul cu atîta frumuseţe. Decît un vas cu pînze Cu pînze pentru vînt. . langue. . 15 „structură superimpusă peste backgrotind-ul structurilor lingvistice obiş­ nuite. iar parole devine artefactul particular în contextul audienţei sale originale. „topoi". 26 . la cine imaginea pericolului mare ar speria corecta strajă a destinului fără de vreun sens sau scop a) împotriva . 18 Au fost odată trei joviali francezi Cum i-am auzit spunînd. engl. plutind. şef („cap") de departament „Punctul meu de plecare este distincţia saussureană dintre langue (sis­ temul limbii) şi parole (actualizarea particulară a limbii). nu există nici o constantă sau set de constante care să difernţieze toţi membrii clasei „literatură" de toţi membrii clasei „non-literatură. fiind urmaş. iard — unităţi de măsură. Cel mic nu poate creşte mare. Proiectat în sfera literaturii. încît gîndurile par a fi îmbrăcate în dantelă. asta şi-ar dori mult. c) adesea variaţie. 19 2. . 17 Am sărutat-o apoi a m omorît-o.

suspinînd. prin pustiu bate vîntul b u r t ă de balenă 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 33 40 41 42 13 14 securi. în lb.364/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 47 a dori flori (vis) tu. Direcţia: unii sînt de părere.: a iubi. engl. şoimul atras de zorii pestriţi în lunecarea sa peste aerul statornic Ce se rostogoleşte uniform sub el. pană.: clopoţei cu şarpe peşte călduţ — în loc de : dorinţă aproape conturată » femeie ameţită de bere — în loc de juriu obosit * răul eu l-am oprit coresp. cum se înalţă pe frîul unei aripi şerpuitoare . ai fost fată bună cu mine 2. joacă-te. iubind Vînturelul Lui Christos Dumnezeul nostru Am prins azi dimineaţă pe răsfăţatul dimineţii Delfinul regatului luminii. Ce eroare ! după Opus în la bemol 1. vă rog aşezaţi ceştile pe roasă 3. încălecînd acolo sus. Preacurată. (Atotputernicie) O.: iubire / a iubi. română: epuraşu uşa rupe ele fac cafele. şarpe cu clopoţei—► aprox. iubeşte. că dreapta şi stingă nu pot fi confundate. iubit. busturi. copile „Tîrfa respectabilă" devine în cabaret „Para respectabilă" „Societatea de pază" devine „Societatea de rîs şi tragere" Acest umor de calitate aş vrea să-1 fi adus publicului bine auditor (în loc de : onorabil) Se variază proverbul german „graba strică treaba" \ = Eile mit Weile ~ Grăbeşte-te încet prin pădure t. virginitatea mea ! Virginitate ! strigă stareţa — nitatea ! zise novicea. coastă suflă copilul (folosirea incorectă a articolului) Cîntăm şi vorbim despre conte cu atîta plăcere ital.

iulie . fetiţo. hai. face să cadă.NOTE/365 î n extazul său apoi înainte legănîndu-se aşa Cum cîlcîiul patinei săgetează lin la curbă Avîntul şi planarea respinge marele vînt. de la vest la est duruie şi ţăcăne cîutecul trenului fericit / luminos / frumos / parfumat. pîrîie. în poziţii neaccentuate. ah ! dragul meu. neajutoraţi şi grei. să se roadă şi să despice auriu-stacojiu. este şi mormîntul ei Şi ce a născut pîntecele. inima mea ce se ascunde mişcată pentru pasăre-reuşita şi măiestria actului Frumuseţe şi curaj şi faptă. iar tăciunele negru-albastru. . ca verbele romaneşti: scîrţîie. . . palizi ca plumbul — rimează: dead (mort) cu lead (plumb) Mama Naturii. mîndrie. mai primejdios decît dacă ar fi povestit de u n miliard de ori. Pămîntul. expresii cu sensul „cu căţel cu purcel" — expresie românească. o. e atît de sumbru în camera Morţii . cer în lumina prînzului. non-iniţiale. catifelat ca o noapte de iunie ! Un O sunînd ca un clopoţel. cît te iubesc ! Copile drag. vibrînd ca bronzul roşu: Voi pictaţi măreţ şi cuprinzător: Odihnă şi pe cei ce odihnesc nevoie şi moarte Un I pus cu intenţie. la care a v e m aceleaşi aspecte ca şi în expresiile germane puse în discuţie. cade acolo înapoi. zornăie zăngăne etc. „Cel mai bun lucru pe care l-am scris vreodată". P r i n toată Europa. penaj. aici se îmbină ! Şi focul ce zbucneşte din tine atunci mai încîntător. Ah. vin' cu mine ! Căci jocuri dulci noi vom juca. . — rimează :tomb (mormînt) cu womb (pîntec) — stîlp de balustradă . Cei bătrîni par a nu mai trăi Inerţi." verbe ce redau sunete. Fetiţo. a h ! văzduh. „Vorbire ce repetă în întregime sau parţial aceeaşi figură sonoră" „în vorbirea continuă. Un U întunecat ca de criptă. cavalerul meu ! Nu-i de mirare : truda face să strălucească brazda lăsată de plug.

. 65 Unii adormiţi. Helios! adesea al meu piept revoltat. Dacă acest ritm este structurat ca o reîntoarcere a unor unităţi regulate. . Adevărata inteligenţă este natura gătită avantajos Ceea ce a fost gîndit adesea. această orbire naşte pţea multă lumină (Donne). 70 71 72 73 . " O.366/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT „ î n toate formele de engleză -/orbită noi simţim u n ritm. toţi nepreveniţi. eşantioane în punerea accentelor. căzuţi unsprezece stînjeui. Pro Dacă nu vom face plăcere. morfeme) este forţată să coincidă cu o pauză metrică categorică (de exemplu între strofe). Intenţia rămîne bună. noapte neagră ca cărbunele (D. am făcut-o fără răutate 63 Să te compar cu o zi de vară ? 64 A fi sau a nu fi. cu toată variabilitatea. unul deasupra celuilalt dintr-o veche marmoră rotundă . . amestecînd amintirea cu dorinţa. înmulţind liliac in ţ a r a moartă. dar niciodată exprimat atît de bine. aceasta e-ntrebarea. 66 cîmpuri de fîn. în faţa razelor tale. Adevăratul scop al sfirşitului şi ţelului nostru Este să arătăm sarcina noastră prin acest scurt joc. adică aproximativ egale. a cînta aceste bravuri Byron). mişcînd rădăcini insensibile cu ploi de primăvară. netreji. dacă nu o împlinim. tu eter liniştit ! mereu îmi păstrezi frumoasă în suflet durerea mea. De sus se lasă înserarea Deja orice apropiere e departe . Thomas) . 60 Figuri de înălţime 61 din cînd în cînd un elefant alb 62 Oricît de mult aş fi spus. şi se înnobilează pentru vitejie." April este luna cea mai crudă. 68 59 69 Două bazine. „Se poate construi o gradaţie penru ingambament. atunci noi numim aceasta metru". atunci e cu bună intenţie. în sensul că recunoaştem în fluxul sonor. care să se întindă de la situaţiile unde pauza gramaticală cea mai mare (între propoziţii) coincide cu cea mai solidă pauză metrică (sfîrşitul u n u i set de linii ritmice) pînă la situaţiile unde junctura gramaticală cea mai mică (între componente care formează cuvintele. . împărăţia Delfinului luminos (Hopkins) .

cinstit / împreună 91 Pare a-mi umple într-uii fel capul cu idei — numai că nu ştiu exact ce sînt ele. bine. trebuie să vorbeşti şi bine ! 75 casă. pripit. "Lithe" este acelaş lucru cu "activ".NOTE/367 Vă întrebaţi deci. nepămîntească . animal acvatic + pieptos 79 adîncime necopilărească. 92 Era dimineaţă şi razele soarelui Se zbenguiau şi cădeau pe stejar . este asemănător cu u n portmantou. *4 Teseu: N-o prea ia în serios individul Lisandru: A călărit prologul său ca pe un mînz sălbatic. de ce am venit : Noi nu venim ca să vă desfătaţi Adevărata intenţie este pentru plăcerea voastră doar Nu sîntem aici — de a vă trezi căinţa şi suferinţa ! Actorii sînt g a t a . Vezi. sînt două lucruri prinse într-un singur cuvînt "(slimy = vîscos lipicios). vom prefera. ' 7 a prevedea. azi 76 Sintagma „figuri de cuvînt" fiind greoaie în traducere." 93 Deci "slighty" înseamnă "lithe" şi "slimy". a preveni (a cunoaşte dinainte). fulger + b a s . a omorî . Samson + sirop + auriu + („prevăzut cu") coamă. mic dejun + dejun. Drumurile de munte erau ceţoase tare Şi fetele tinere se trezeau. sosire + ziuă . a prezice. muzeu + cameră de muzică 80 şi crescut de mult într-o vizuină stigiană întunecată 86 a sări în sus 87 acest bărbat — oricît de bine îmbrăcat 88 domnilor şi doamnelor 8 9 stenografă — manichiuristă 90 adrese / lună . 80 Peşte + plasă + voal 81 demn de milă 62 realizare 83 sub umbrelă . încă nu ştie unde să pună punct ! O învăţătură bună. domnul meu : nu e destul să vorbeşti. . poate / absurd . 78 plăcere + îneîntare . a dispreţui 84 fum + ceaţă. cînd îi veţi vedea înţelegeţi t o t ce veţi vrea. auzul burghezului. lume + fugă . sub rezerva acceptării definiţiei date aici (mortem = cuvînt) termenul „figuri morfematice".

Tisch (masă). cit este de roşie de sînge ! 98 Uşor de recunoscut lexemele germane: wohn (a locui). tu priveşti. 104 a place / l a fel cu . iubire. dar neîntîlnit (din cîte ştiu). 102 Salutare. 105 Să mergem la înot ! 106 a) Nu vreau să mai fac pe portarul dracului b) El m-a iubit mai mult decît un t a t ă Ba. K. la Chaucer". a vătăma. erheb hoch — Himm—(a ridica. cupolă). folosit mult de Lidgate. şubred -f. Wein — gefüllt — (vin. Pod de Goliard — spune tu asta oraşului tău Nu vrei să-ţi scape P ă din arpi prins în lanternă . . Ehestand (căsni­ cie. Gewölbe (stele strălucitoare. rudă. . 96 la fel de intraductibil ca şi strofa originală din Jabberwocky 97 a) De ce spada ta e plină ochi de sînge ? b) Sabia ta. Stern glänzen--. zeit (timp). de ex. ucidă pe cel zdravăn care i-a luat-o pe Isolda. pfeif — (a fluiera).368/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT drum -f înainte / alături. un cîine). rotund / în jurul . engleză: tu.mizerabil. stătea. . o. . cerul de sus). 103 Text greu de tradus. um­ plut). de + casă G Y R E —verb (deri'/at din gyaour sau giaour. cavaler. spirit vesel ! Pasăre n-ai fost niciodată Care din cer sau din apropierea lui Să reverşi inima ta plină în şiroaie bogate de artă nepremeditată. 101 L-am îngrijit pe rănit. după cum reiese şi din comentarul necesar al lui E. a scurma ca un cîine. blas-Trompet (sufla. 99 cuvinte germane curente capătă forme latineşti. . trompete) schlag-Pauk (a bate toba) 100 germană: cumplit. lumină. Braut (mireasă). sigur. . a devenit. m-a divinizat de-a dreptul c) Lordul Angelo duceşte destul de bine (în lipsa lui) 107 Prin noaptea ce se mulează Tace pasul nostru Mîinile tremură de spaimă crispată 95 04 108 Pămîntul dormind sărăceşte cerul nud. pentru ca răzbunîndu-se. „Gride cuvînt vechi. bărbatul să^.

his grief [necazul lui] şi their dream [visul lor] devin complemente ale unor verbe care în mod normal nu au complemente . Mai multe exemple vom găsi bine evidenţiate în grupurile adverbiale „x la y " amintite mai devreme. există o şi mai radicală incurateţe în selecţia părţilor de vorbire „greşite" : more by more [mai mult la mai mult]. deep by deep [adînc la adînc]. a cînta. all by all [toţi la toţi]. . their every ones [a lor + oricine] este neobişnuit în pluralul său şi în vecinătatea lui their. nici nu produce schimbări doar între ele. never s [niciodată] presupune o trecere de la adverb la substantiv . dream that . . V. his joy [bucuria lui]. . în traducere aproximativă A — el cînta nefacerile sale el dansa facerile sale V. există posibilitatea ambivalenţei. was by was [era la era]. their sleep [somnul lor] e folosit ca şi com­ plement nou la un verb care are un număr foarte limitat de com­ plemente (dream a dream [a visa u n vis]. Their same este o versiune neobişnuită pentru the same [acelaş] . Prezenţa în poezie a atîtor formulări lexicale. cryings [strigăte] este un plural neobişnuit . de cîte ori apar). 28 — a fost la a fost V. a merge . face mult mai accepta­ bile extravagantele schimbări ale categoriilor de cuvinte de tipul reprezentat de didn't [nu a făcut]. Dar schimbarea verb-substantiv nu este singura întîlnită între complemente. if by yes [dacă la da].. stir by still [gălăgie la linişte]. . care — ţinînd cont de context — pot fi. 7 — ei semănau inexistenţa lor V. . . [a visa că . în rest. . de exemplu. a lui how [cum] ca ad­ jectiv. bird by snow [pasăre de zăpadă]. date fiind explica-ţiile amănunţite făcute pe marginea ei. folosirea lui anyone [oricine] şi noone [niciunul] ca nume proprii (în parte. wish by spirit [dorinţă de gînd] .x" şi „y" sint actualizate din subclase neconvenţionale de substantive tree by leaf (copac de frunză]. . . ei şi-au spus negaţiilor lor. au plecat venirea lor.NOTE/36? Renunţăm la traducerea poeziei. Mai există şi una sau doua alte particularităţi ale părţilor de vorbire. 35 — ( —) au plecat venirea lor într-un frumos oraş oarecare . î n unele cazuri. earth by april [pămînt de april].1 )■ Aceste complemente incorecte sînt doar o parte frapantă a unei nedeterminări mai vaste a claselor de cuvinte întîluite în poezie. a dansa. fie substantiv. fie verb.

— Fiecare Oricine a trăit într-un oraş drăguţ nedescris. . Ea plîngea cu milă şi desfătare E a se roşea cu dragoste şi ruşine de virgină . el şi-a dansat dansul. . toamna. ea i-a împărtăşit pasiunile. el a murit . iarna El şi-a cîntat cîntecul. . . î n toate zilele. ei s-au căsătorit . adîncă veşnicie ! — (ceasul bate) Unu. unde oamenii-şi vedeau de tre­ burile lor obişnuite într-un mod obişnuit . atît de depărtat. muza mea. să merg la Innisfree. . Mi-am aşternut visele sub picioarele tale . arzînd tare î n pădurile nopţii Dar orice plăcere vrea veşnicie — vrea adîncă. nu e de ajuns că sînt departe. timp ! Negru pentru mine e pămîntul. tigru. Cîntă deci. căci calci pe visele mele. Tigru. Am să cresc şi-am să merg acum. ei erau morţi. ea a murit pe urmă sau în consecinţă şi ei au fost îngropaţi împreună. încît arareori vreo fărîmă de mîngîiere îndrăzneşte să vină în acest întuneric de b e c i . zăpada poate începe să explice. vara. . Departe.370/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 114 115 116 117 113 119 120 121 122 123 124 125 126 111 123 129 130 131 — pasăre de zăpadă. deşi puţini au observat aceasta. A fost odată un om ce trăia într-un loc. Peste m u n ţ i şi peste valuri Sub fîntîni şi sub morminte Acolo morminte şi palate şi turnuri (turnuri mîncate de timp. care nu se cutremură!) Nimic nu pare a fi al nostru. doi. timpul a trecut . cimpoiul cel fericit Cîntă cîntece de fericire. (cu multe clopote bâtînd în sus şi-n jos) Primăvara. Ah. Timp. Negre pentru mine sint cerurile. acum cîntă pe Jo. atitudinile noastre erau aceleaşi. Porunceşte-mi să trăiesc şi voi trăi Al tău protestant să fiu . Calcă uşor. toată ziua. trei. dar viaţa a continuat să meargă înainte. . ■ ■ Ia cimpoiul. o femeie s-a îndrăgostit de el. . Şi noi nu ziceam nimic. Şi cînd nu voi mai putea vedea Binecuvîntez numele Lui ce a dat si a luat .

a sta culcat / a minţi telefon. învăţătura aduce faimă. cea mai frumoasă frumuseţe . o. „mă vei afla gata pentru mormînt". încet.:■!) 132 140 141 143 143 144 145 146 147 148 149 A avea avînd şi exagerat în a căuta să ai Fericire în încercări şi încercat. 136 Eu ofer flori Eu împrăştii sămînţă de flori. E a constă în a repara stricăciuni. onoarea aduce fericire veşnică. Eu string flori. a cînta u n cînec . lume. tu ai fost pădurea pentru acest cerb Şi ei. ce spiritul meu a iubit altădată ! Adio. ce mi-a tulburat inima mea rea ! . Şi cînd voi da năvală peste gineri Atunci. omoară ! 134 Adio lume ! Adio pămînt ! Fantezie de nimic ! Adio poziţie ! Adio onoare. . ne-a învăţat / broască ţestoasă . ei sînt trimişi / ei consimt serios / Ernest . mai trecătoare acum ca oricînd ! Adio. luminos O. I36a Eu mor de căldura răcelii şi de răceala căldurii.. încet.întreabă de mine mîine şi mă vei afla un om liniştit" sau. . Eu plantez flori. vînt / curbă bătrîn / în vîrstâ . o nenorocire ! Goliciune / învăţătură. aprox: Moartea sufletelor în distrugere reprobabilă Este plăcerea în fapta . . mare / mare lumină / aparenţă . a fost inima pădurii lui. cicăleală / repere/t-uri/ .. omoară. Eu culeg flori diferite. a muri / a vopsi . 137 Lumea e adîncă Şi mai adîncă decît ziua 137a Şi cîntînd liniştit avîntul şt avîntîndu-te cîntînd mereu 138 a trăi o viaţă. . pe care o pot împlini cu conştiinţa curată. lum. 13c> Munca aduce învăţătură. omoară. domnule. aduce onoare. omoară. exemplele englezeşti sînt intraductibile ca atare. 133 . veneraţie / vîslă / ori / minereu / peste . talpă / suflet a gusta / a costa . faima. Eu culeg flori.NOTE/371 Cîntă încet. O meserie.

care eşti mult deasupra înşelătoriei. Atunci înşelătoria pare a fi deasupra simplităţii. a păzi / a apuca. io3 p r [ v j ţ u Pentru a te poticni nu e nevoie decît de picioare. N-am scris nimic şi nimeni n-a iubit ! O ghirlandă O ghirlandă împletită a răsplatei meritate A răsplatei meritate ţi-am dat-o ţie Ţi-am dat-o ţie. cunoaşte. pe care eu trăiesc Pe care eu mor. minţindu-ne. 1D4 loa 150 făcut / plecat. Spre tine. poartă care se mişcă . vă îndrept — „Ce vrei să spui cu asta ? Să mă îndrepţi pe mine. cît de uşor ar fi totul. .372/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT (58) Eu pot să. care cunoşti drumurile mele Drumurile mele întortocheate bătute de vînt. el trebuia doar să se clatine intermitent — îi trecu prin minte. nespălatule !" 101 Aşa că eu o mint. Mînjeşte u n continent cu sînge Şi priveşte la u n frate lipsit de mîncare. este vreun tufiş aici? M-am poticnit aici. lo ° De spun minciuni şi pot fi dovedit. şi într-una se îndreaptă spre tine. 2. a răsplăti meritele. Dă-mi simplitate ca să o pot trăi Să trăiesc şi să-mi placă. 157 153 Ţi-am dat o ghirlandă împletită. căci fiecare poartă în sine nenorocita piatră ce-i dă impuls. atunci eu voi da Această biată ghirlandă. îţi dau ţie o cunună a răsplatei. ţie. ca să p o t . mai bine. şi ea pe mine. Doi oameni puternici — se gîndea la tatăl său şi la fata din casă — ar fi fost prea de ajuns . nu trăiesc . 152 1. dacă i s-ar veni în ajutor. Pe acest pămînt neted. 159 Vînătorul vînează cerbul mo Vînează vînătorul sălbăticiunea? 161 Cînd Gregor atîrna deja pe jumătate în afara patului — noua metodă era mai mult un joc decît o osteneală. Să ne simţim. căci viaţa e dreaptă Dreaptă ca o linie. care cunoşti toate drumurile mele. a mişca porţi. tu. . drumurile tale Şi să le cunosc şi să le parcurg . . mizerie / ochi Pregăteşte un altar pentru o cruce.

a devenit preocupat de propriile lui probleme . b) Cine bate pe cine ? — Bărbatul cîinele.NOTE/373 I 162 El nu ştia niciodată ce gindeau oamenii. să fie singur. suficient sieşi. A devenit preocupat. (Bărbatul) bate cîinele. şi Lordul Cancelar şezînd în Lincoln's I n n Hall. şi sufletul meu. dependent de femei. Şi atunci el nu p u t e a decît — decît să facă ce ? — decît să se răsucească şi să ezite (toc­ mai era pe cale să aleagă diverse chei. Vreme de noiembrie implacabilă. (Bărbatul bate) cîinele. şi totuşi nimeni nu era mai dependent de alţii decît el (îşi încheie vesta) . hîrtii) să se repeadă şi să în­ cerce. pe scurt. a) F ă r ă ieşire (tăbliţă la colţ de stradă) — Nu există ieşire din această » stradă b) F ă r ă credit (afiş într-un magazin) — Nu acordăm credit. O ultimă contribuţie la întrebarea dacă literatura? a) dacă literatura (cere un conformist) i 168 169 1. b) 1. absent. Bărbatul (bate) cîinele 3. Bărbatul (bate cîinele) 2. Bărbatul bate cîinele — Bărbat bate ciine > Umpli iarăşi cu farmecul cetii tufişuri şi văi Dezlegi. (Bărbatul) bate (cîinele) 3. posac. Michaelmas Term terminat tîrziu. a) 1.0 171 b) dacă literatura (merită osteneala u n u i autor critic) c) dacă literatura (trebuie să fie oglinda epocii contemporane) . î i era tot mai greu să se con­ centreze. a) Vaporul pleacă azi. * Londra. c) Velatura vasului e de vînzare azi. c) Ce face bărbatul cu cîinele? — (îl) bate. t o t mai puţin capabil (aşa gîndea cînd se rădea) să înţeleagă de ce Clarissa nu putea să găsească uşor o casă pentru ei şi să fie drăguţă cu Daisy. 163 164 165 166 167 a) Ce face bărbatul ? — Bate cîinele. acum vesel . să o prezinte. acum neprietenos. Bărbatul bate (cîinele) 2. b) încarcă nava azi. > c) Fără aşteptare (afiş într-o frizerie) ■ + Aici nu aveţi de [aşteptat. în sfîrşit. aceasta fusese neşansa lui.

Mulţumiri pentru ospitalitatea acordată de coloanele dumneavoastră. Dl. puternicele legături şi finele dependenţe Dulce trandafir.374/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT — Vorbesc pe şleau. . văile zăpada (le) acoperă a) Wotan crestă runele înţelegerilor discutate cu credinţă în minerul suliţei sale. 1. Cai imperiali la Mürzsteg. cînd Stefan continuă să citească. este descoperit fără prindere. nu? întrebă dl. cînd . nu îi plac sperjurii. Deasy. b) Un om cutezător este podoaba lumii şi un om care a frînt mijlocul tatălui său cu o lovitură ar trebui să aibă curajul a zece oameni. b) Dar oare sufletul t ă u cuprinzător a scrutat relaţiile şi legăturile. a cărui culoare mînioasă şi admirabilă invită pe privi­ torul necugetat să-şi şteargă ochii Focul cel mai lung cunoscut vreodată . Henry Blackwood Price. . Che­ stiune extrem de importantă. 176 Dacă nimfa va încălca legea Dianei Sau o vază chinezească delicată va fi ştirbită Ori îşi va p ă t a cinstea sau rochia de brocat nouă îşi va uita rugăciunile sau va pierde u n carnaval Ori îşi va pierde inima. iar războaiele nu pot aduce decît necazuri. Deasy. Procentaj de cai săraţi. Vînătoiul vînează cerbul. Medici veterinari. avea dureri de cap şi femei la curăţenie. Ia taurul de coarne în toate sensurile cuvîntului. "° Nici lui Dumnezeu. a) Văzu u n băiat un tradafir b) Anotimpul gingaş care naşte muguri şi flori c) Crestele munţilor ghiaţa. nu ? întrebă dl.ratul lui Koch. Căci sîngele nu poate isca decît păcat. nici mie. — Vorbesc pe şleau. Ser şi viruşi.7 178 179 180 Cînd Victor veni la Joachime. Febră aftoasă. Pesta vitelor. Curte­ nitoare ofertă pentru un test corect. 174 Ca să văd tragedia acelora v Care m-au făcut urît stăpînului meu. 173 a) poezie pentru cine nu citeşte poezii. Cunoscut ca prepa. ori năframa ôe la gît. sur­ 181 182 183 . Austria de jos. Ce dictează bunul simţ.Stefan continuă să citească.

(13) Ago: (Ai) înclinaţie pentru analiză ? (14) Ursula: (Nu. (5) Ursula: (Tu eşti refăcut) foarte ca b ă r b a t ! (6) Ago: ( K B .fiu n u mai cunoaşte sunetul dezacordat al necazului meu. Tu învingi Dumnezeu ! . Sofia arată spre Ursula: Şi ea? Ago: Foarte ca femeie! Sofia: Dar mai frumoasă? Ago: Mai matură— nu ştiu. eu am înclinaţie spre) sinteză. „Sintaxa este poetică atunci cînd constituenţi echivalenţi din punct de vedere gramatical din vorbirea legată sînt juxtapuşi prin coordo­ nare sau parataxă sau sînt acumulaţi evident în alt mod. Ursula: Refăcut? Ago: In felul meu. grav. (1) Ursula: Ai fost bolnav? (2) Ago: (Eu am fost bolnav) de trei ori. (11) Ursula: Sper (că am devenit mai matură). (Ea este) ca făcută pentru chimie. Cel singur are doi ochi Partidul are o mie de ochi Partidul vede şapte state Cel singur vede un oraş.NOTE/375 Fulgerul lui Zeus nu este mai iute şi nu scapă mai repede privirii. grav. (7) Sofia arată spre Ursula: Şi ea. Ca făcută pentru chimie. (este refăcută)? (8) Ago: (Ea este refăcută) foarte ca femeie. Ursula: Sper. 188 De a sparge casa vieţii — adică trupul şi de a-1 însîngera. (12) Otto (Ea este) asistenta mea. . . (dar eu) nu ştiu (exact). a vărsa sîngele lui. (3) Ursula: (Te-ai) refăcut? (4) Ago: î n felul meu (sînt iar refăcut). eu sînt refăcut) foarte ca om. . Tu rîzi dreptate ! . 185 Şi libertatea unui verde papagal lee p r 0 p r i u i m e u . Otto: Asistenta mea. . 18 ' Soţul dumneavoastră e mort şi vă transmite salutări. (9) Sofia: Dar (s-a făcut) mai frumoasă? (10) Ago: (Vreau să spun ca a devenit) mai matură. 189 a) aproape de neînţeles: mă îmbăiam în fericire b) se cîntă prin perete 190 Tu stă! Tu s t ă ! 191 Tu stai curaj ! . Ago: înclinaţie spre analiză ? Ursula: Sinteză. i£! 195 196 . . 192 183 184 Idei incolore verzi dorm furioase Ursula: Ai fost bolnav? Ago: De trei ori. . Ursula: Foarte ca b ă r b a t ! Ago: Foarte ca om. i84a j ) 0 j oameni puternici — se gindea la tatăl său şi la fata din casă — ar li fost absolut suficienţi.

. Am venit. Da. Cîntecul tău se auzea Soarele. rănesc şi duc Cu foc. . Ce ai tu mare de fugi. cetăţeni şi prieteni! A. ca nişte miei? 7. şi cremenea în izvor de ape. că iubirea lui Brutus pentru Cezar nu era mai mică decît a lui- .376/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 197 198 190 200 Cel singur îşi are timpul său. şi Israel stăpînirea lui. în felul meu. cu furtună ochii. Dar Partidul are multe timpuri. Cynara ! .-. 3. cînd a plecat casa lui Iacov de la un popor străin. Cind a ieşit Israel din Egipt. 5. 208 Prietenul îmi arată ce pot să fac. Dacă e vreunul din adunare. A. ca să puteţi auzi: B. care să fi fost un bun prieten al lui Cezar. Cel singur poare fi distrus. Iordanul s-a întors înapoi 4. Vîntul îmi duce cu furtuna gîndul. gîndul. şi mîine şi mîine . 2. ca. Oraşul e mare. Marea a văzut lucrul acesta şi a fugit. cu ascuţime. 1. înaintea Dum­ nezeului lui Iacov. cutremură-te. săgeata. Soarele arde cu foc ochii mei Săgeata răneşte cu ascuţimea ei inima mea. am învins. Criticaţi-mă după înţelepciunea voastră. 8. I I . Ce aveţi munţilor. Ţi-am fost fidel. Ascultaţi-mi apărarea şi nu faceţi zgomot. Dar cine este partidul ? Cine este el ? :■. dealurilor. Dar partidul nu poate fi distrus. înaintea Domnului. pămîntule. 209 207 I. şi tu. vîntul (îmi) ard. de te întorci înapoi? 6. Munţii au sărit ca nişte berbeci şi dealurile ca nişte miei. duşmanul mă învaţă ce trebuie să fac. 1. Romani. Mîine. am văzut. Credeţi-mă pe onoarea mea şi aveţi respect pentru cinstea mea ca să mă puteţi crede C. şi mică e leafa. treziţi-vă inteligenţa.'■. şi voi. Iuda a ajuns locaşul Lui cel sfînt. 201 202 203 204 20l> 208 Limpede cum cerul vede pămîntul şi pămîutul vede cerul. mă adresez aceluia şi zic. inima. lordanule. să puteţi fi mai buni judecători. care preface stînca în iaz. de săltaţi ca nişte berbeci.

c) că a fost viteaz. a) Aşadar. Nu i-am făcut lui Cezar mai mult decît a ţ i fi în drept să-i faceţi voi lui Brutus.NOTE/377 2. Şi sfîrşesc cu aceste cuvinte: aşa cum mi-am omorît pe cel mai bun prieten al meu. Iar dacă acel prieten întreabă pentru ce Brutus s-a ridicat în contra lui Cezar. . 1. ci pentru că am iubit Roma mai mult. 3. tot aşa acelaşi pumnal îl păstrez pentru mine însumi. b) Dacă e vreunul. eu îl plîng. îl onorez . b) Dacă e vreunul. pentru că pe el l-am ofensat2. Mă opresc aici. a) Cine e atît de necioplit. spre binele Romei. pentru că pe el l-am ofensat. b) bucurie pentru-norocul lui. nici gloria lui. a) Femeia este feminină b) Băiatul este uman. vorbească. vorbească. d) dar pentru că a fost ambiţios. Motivele morţii sale sînt înregistrate în Capitoliu . l-am omorît. 1. I I I . încît să nu dorească să fie un roman ? 2. nu e micşorată nici greşelile pentru care a meritat moartea nu sînt exagerate. b) că a fost norocos. . Atunci n-am ofensat pe nimeni. b) Dacă e vreunul. lacrimi pentru iubirea lui. a faptelor lui vrednice. C. d) şi moarte pentru ambiţia lui. încît să nu-şi iubească patria ? 3. pentru că pe el l-am ofensat. a) Cine e atît de nemernic încît să dorească să fie sclav ? 1. a) Pentru că Cezar m-a iubit. a) Cine e aici atit de ticălos. c) cinste pentru vitejia lui. Aţi fi voit mai bine să fi trăit Cezar şi voi să muriţi t o ţ i sclavi. Horaţiu: Ce ai aflat (milord) ? (Hamlet): în Danemarca. 2. iată răspunsul meu: Nu am făcut-o pentru că l-am iubit pe Cezar mai puţin. mă bucur . vorbească. îndată ce ţara va găsi cu cale să-mi ceară moartea. în aşteptarea unui răspuns . orice ticălos E şi-un nemernic fără de pereche (Horaţiu): Nu trebuia să iasă un duh din groapă Ca să ne spună asta. 3. sau să moară Cezar şi să trăiţi toţi ca oameni liberi? B. 310 f1 .

De seama lui n-am să-ntîlnesc un altul. şi slut este frumos. O prezenţă absentă! Şi-apoi. prima creată din nimic ! Ah ! Sprinteneală grea. triunghi al iubirii. c) u n niciodată." a) la neliniştea sufletului său b) cenuşa bucuriilor mele 228 . orgoliu sec ! Hău hîd în forme minunate ! Fulg de plumb. a) o moarte ce trăieşte b) vină fericită c) un pitic mare d) o tăcere vorbăreaţă. Este adîncitura în care se scurg continuu drojdia şi murdăria care însoţesc condamnarea pentru păcat şi de aceea ca este numită mocirla disperării. Mîini / ce ridică şi p u n o întrebare în farfuria ta. I. Ceea ce pare frumos în realitate e slut şi ceea ce pare slut în realitate e frumos. aceasta nu este ce este ! i Greutatea — greu (greutate) — uşor (uşurinţă) Frumos este slut. un şerveţel . d) o planetă. e) u n vis. b) o prăjitură. Soţul vostru e mort şi vă transmite salutări. o relaţie paradigmatică între ilcmentul literal înlocuit şi cel figurativ introdus şi o relaţie sintag­ matică între elementele literale şi metaforice din contextul lingvistic. oricum l-ai fi p r i v i t . . i n acelaşi timp.) O metaforă implică. Mîini / ce ridică şi pun în farfuria t a o prăjitură (o ceaşcă de ceai. fum scăpărător.378/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 212 213 214 215 216 217 218 219 220 221 222 223 224 22c> 226 227 A lost u n om.asă-1 p u r şi simplu să se alăture adevărului şi vei găsi paradoxul peste tot crescînd sub mîinile tale ca buruienile. foc rece. triunghi al patrulaterului. cu toţi cei şaizeci ai lui zboară şi mînuicşte cîrma. Nici nu trebuie sa cauţi paradoxul în lumea asta a noastră. o ! ură iubitoare ! o ! iubire certăreaţă ! Tu ce eşti totul. Amiralul egiptean. g) o Ceres. dece. . Şi zise el către mine: „Această mocirlă mlăştinoasă e un loc care nu poate fi îndreptat. bolnavă s ă n ă t a t e ! Somn veşnic treaz. f) u n miros.

a) păzitorul legii = poliţia b) a omorî timpul = a pierde timpul a) o colibă are u n acoperiş de paie b) Podeaua acestei colibe este acoperită cu paie. . o doamne. Cui să dedic această nouă cărţulie tocmai lustruită cu spumă de mare ? Ţie. încrestate în verdele apei. A fi strîns universul într-o minge.. Ochii tăi sînt ceruri. tu muză. c) Sărăcia te obligă să stai într-o colibă. îl văd plutind în aer. şi pline de osteneală ! De aceea fie al tău ce scrie în această cărţulie şi ce-i de capul ei. ca ea să dureze mai mult de un secol. d) Valea înserării era plină de un miros gri-argintiu Vocea ta era o cădelniţă care împrăştia parfumuri ciudate Voci. (Cezar) Mi-a fost prieten. a) poalele u n u i deal / b) limba unei chei c) piciorul mesei Miros un şobolan. Şi Brutus e u n om onorabil. dar sper să-1 ucid în germene. marea vieţii. atunci cînd a i îndrăznit — primul dintre romani — să predai istoria lumii în trei volume înţelepte. credincios şi drept cu mine: Dar Brutus spune că era ambiţios. el este un leu în luptă. Ceruri de stele mereu căzătoare . Corneliu ! căci tu te-ai ocupat de nimicurile mele. curajul său îl face un leu în luptă. E timpul semănatului liniştit cu tine Şi stelele tale semănate la recoltă promit să strălucească pămîntul Orice ar face cerul să fie mai presus. altele înghiţite şi cîteva puţine trebuie mestecate şi digerate.NOTE/379 229 230 a) b) a) b) c) 231 232 233 234 235 230 237 238 239 240 241 Pirîiaşele sar de pe dealuri Pămîntul îşi umple învelişul cu plăceri proprii văd o voce De pe stînci măreţe curg lumini spre a afla văile Unele cărţi trebuie gustate. o. Fă.

" Servilismul încerca să pareze. „Am auzit că azi dimineaţă aţi avut necazuri cu uşa tur­ n a n t ă " zise Evelyn cu bunăvoinţă.380/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE. 248 249 250 231 252 233 Mi-am măsurat viaţa cu linguriţe de ceai. ca şi cînd nu ar fi înţeles sinistra aluzie. domnule". cu inima şi braţul.cît timp ai fuma o ţigară) Să tindem cu toţii ca fraţii spre aceasta. Ceva este putred în Danemarca. voi Hectori groaznici = voi războinici groaznici moartea palidă Vedem pămîntul ps care zac aceste nenorociri (vedem pămîntul pe care zac aceşti morţi ce ne provoacă nefericirea) — „Bună dimineaţa. copt e strugurele şi sărbătoresc aerul din curţile spaţioase. Sceptru şi coroană Trebuie să cadă Şi în mocirlă să fie făcute la fel Cu coasa şi sapa săracă. a) fiul frumoasei Venus = Cupidon b) Nazarineanul = Hristos c) nume de piatră = Petru d) cavalerul cu pumnul de fier = Götz von Berlichingen e) marele proclamator = I o n Botezătorul v 243 244 24i> 246 247 u n Lohengrin = u n cavaler nobil. Deodată autoritatea s-a schimbat în servilism. Traducerea în limbaj a unei relaţii extralingvistice care ar putea fi ex­ primată într-o altă limbă naturală fără să sufere o modificare percep­ tibilă. . un Milton mut şi fără glorie = un poet oarecare. . TEXT 242 Frumos a stat vîntul pentru Franţa Cînd a m avansat pînzele noastre Sails — pînze. . frumoasă cruzime!) a dispărea o clipă —>tradus exact: a dispărea pe o lungime de ţigară (deci'. Curgi şiroaie. 2a4 2ä5 2i6 2:1 . Cu bine. domnule?". —„Necazuri. ships — vapoare. ca să zicem asa. frumoasă şi crudă doamnă! (-> cu bine. t u vreme. răspunse servilismul. „Aţi fost infor­ mat greşit . . .

Frunzarul este verde. Vîntul bate din cer. î m i place să o văd înghiţind milele Şi lingînd văile Şi oprindu-se să se hrănească la locuri de adăpare şi apoi — în pas măreţ 5. la ea. în versuri cumplit urlătoare apoi năpustindu-se la vale şi nechezînd ca fiii tunetului . Portocalele sînt aprinse în frunzare. Iubitul meu cu tine aş pleca. Ţara are mirt. Ţara are lămîi. Tăcut e mirtul. în jurul unui vîrf de munte — şi nobil îngîmfat în colibe-de-a lungul drumului — şi apoi scăzînd graba să-şi potrivească înfăţişarea 10.NOTE/381 Ştii tu de ţara cu lămîi-n floare. Lămîii înfloresc. Ţara are laur. Laurul este înalt (Goethe: vesel) 1. Ţara are portocale Portocalele sînt aprinse. şi tîrîndu-se plîngînd tot timpul . (Maria Banuş) Exista o ţară. Mirtul este tăcut. Cu portocale-aprinse-ntre frunzare? Un vînt uşor din ceru-albastru bate. Cerul este albastru. Ţara are vînt. Vintul este uşor. tu ? La ea. laurul înalt e Ştii ţara. Vîntul bate.

a) cea mai aleasă familie din ţară b) floarea fină a bucătăriei franceze moarte din nou încet. cal de fier. 9. mers. lovind deschis (ficatul) meu 274 berühren = a atinge 262 277 278 Odă lui N . Nu îndrăzneşte de spaimă să-şi expună mîna cutezătoare. Iar cealaltă îngrozea impetuoasele dorinţi ale bărbaţilor 5. e colibelor! Război palatelor ! între fericirea simţurilor şi pacea sufletului Omului nu-i rămîne decît chinul alegerii. c) Zgîrie-norul se ridică spre cer ca u n p u m n ameninţător. neutru. Observaţie: In traducere. of. Petru se luptă ca un leu. impersonal în engleză nu poate fi redat la fel. b) Petru fuge Ca u n melc. Şi îi strunea. Dar dorind aceasta în continuare. poate . 264 Petru este (aşa de) mare ca (şi) fratele său £63 Petru se luptă ca un soldat 266 a) Petru se luptă ca u n titan. 261 armăsar cu aburi. î n aşa fel încît una stîraea patimi ■\. încet. mai bine mai multe pere decît mai multe tunuri. Căci ea era plină de amabilă graţie.382/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 15. Apoi mai brusc decît o stea oprindu-se — docilă şi atotputernică La poarta propriului grajd. pe cei care puteau să cadă în greşeală 6. Iar el. Şi cu aceasta amestecat u n mare chin A î < 3. lovituri uşoare toate frisoanele ei. Domnul întunericului cu vai.Spre care ii este tăiată calea de spini ascuţiţi 8. ce a dispărut. "it" ambiguu. Cît de bine numele ei prezintă o a r m a t ă în care zeul oştirii şi-a ridicat un cort. frică şi durere 263 Judecată şi sentinţă . P a . 2. ' 1. fixarea la un gen fiind obligatorie în română. dorinţa lui zadarnică pierde. . care doreşte un frumos trandafir 7.

282 Nu am fost încă în Brazilia. • 231 Asocierea dintre bărbat şi femeie î n dans. 233 c) Prea înţelept tu eşti Prea înţelept t u eşti Eu văd că tu eşti Prea înţelept pentru mine. 289 mort 290 a tăcea / tăceau 291 a legăna . cei doi astronauţi americani Neil Armstrong şi Edwin Aldrin au aselenizat la bordul navei lor spaţiale. necesitatea rămîne 233 Coliba unchiului Tom. mi-ar place să merg acolo. însemnînd căsătorie Un lucru demn şi plăcut Doi cu doi. ce este acolo atît de diferit de alte locuri. propriu 2äla în proză: Duminică. nu am fost încă în Brazilia. 230 E destul. * * * * * * * * * * * * i orice alt om ar fi fost doborît • . de ce mi-ai spus şoptindu-mi în ureche aceste cuvinte. 292 293 2:14 2:>i 279 singurătate o frunză cade unu Invitînd cititorul să constituie acte de vorbire din propoziţiile sale.NOÏE/383 Cavalerul Un cuvînt îşi" înnobilează literele sale ea pe cavaler cu ea vă rog să mergeţi dumneavoastră el acum să meargă să doarmă sau să se dea cu sania. Protejaţi de capsula lor mai aveau încă cinci ore pînă cind urmau să pună piciorul pe suprafaţa corpului ceresc străin. dacă e necesar. legătură necesară Ţinîndu-se unul pe altul de mină sau de braţ Prevestind armonie. opera literară cere de la el să participe la construirea imaginativă a lumii sau. la ora 21 şi 28. 20 iulie 1969. 284 de ce e de ce 2 esenţă de săpun / spray 230 Crăciun 287 Totul trece. să dea actelor vorbirii o formă adecvată. . Tristram şi sînt satisfăcut.

î n Italia. Au existat o mie de locuri unde i-aş fi p u t u t întîlni ! De ce aici? De ce aici? închipuiri periculoase. îngeri strălucitori. de lîngă tufişurile privighetorii Ochii lor priveau fix la mine şi stricau cîntecul aceleia. Acum îi văd prima dată. u m b r e . î n dulcea mohorîtă noapte tropicală. Lîngă palmierii din Grand Hotel Erau mereu acolo. vînători fără somn. un fel de represiune. înşelătorii. dar eu îi văd.384/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Nu. ştiam că veneau. Priviţi acolo ! Nu-i puteţi vedea? Voi nu-i vedeţi. în Marea Sunda. Dar eu nu i-am văzut. î n strîmtoarea din Java. Şi ei mă văd pe mine. . De ce au aşteptat pînă m-am întors la Wishwood ? . fantome. nu acolo. urmăritori. dorinţa de a se descotorosi de ea (de soţia sa).

Ea cuprinde.Jahrbuch für Internationale Germanistik — Journal of Linguistics — Linguistische Berichte .Sprache im technischen Zeitalter T L P ! .Proceedings of the International Congress of Linguistis PMLA . Deoarece este organizată pe capitole. de regulă. numai lucrări discutate sau amintite în această carte.Weimarer Beiträge WW .Publications of the Moderne Language Association of America . Sprachwissenschaft und Kommuni­ kationsforschung.BIBLIOGRAFIE Lista următoarelor cărţi reprezintă o bibliografie selectivă. se poate întîmpla ca unele titluri să se repete.Language Lg LiLi .Zeitschrift für Dialektologie und Linguistik — Zeitschrift für Phonetik.Zeitschrift für Literaturwissenschaft und Linguistik LuD — Linguistik und Didaktik NM — Neusprachliche Mitteilungen PICL .Wirkendes Wort ZAA . în bibliografie se folosesc următoarele abrevieri: Archiv CLS DNS DU DVJS FL FM FoL GGA JIG JL LB — Archiv für das Studium der Neueren Sprachen und Literaturen — Comparative Literature Studies .Philological Quarterly PQ STZ .Zeitschrift für Anglistik und Amerikanistik ZDL ZPSK .Travaux Linguistiques de Prague WB . .Die Neueren Sprachen — Der Deutschunterricht — Deutsche Vierteljahrsschrift für Literaturwissenschaft und Geistesgeschicte Foundation of Language — Le Français Moderne — Folia Linguistica — Göttingische Gelehrte Anzeigen .

D. München. Dijk.1 0 1 . 1968 „Closing Statement: Linguistics and Poetics". Bürger. München. L. J . 1968 „Textlinguistik als neue linguistische Teildisziplin". (cd ) 1973 Literaturwissenschaft ( = Grundzüge der Literatur. 1970 „Linguistik und Literaturwissenschaft. 66 — 95. Kerkhoff. F . LuD. J . H.und Sprach­ wissenschaft. van 1970 „Sémantique générale et théorie des textes". München. ' 1973 Literarische Gebrauchsformen. A. R. 62. Breuer. 1973 Angewandte Textwissenschaft. Thesen und en Studienmodell" ■4 DNS. H. a 2 a. 1973 Literaturwissenschaft. 9 2 . Pläne. Literatur unter sozialwissenschaftlichen Aspekt. Kinneavy. H . Texte. Düsseldorf. J. Schmidt. Replik. 1). Kristeva. A. P. 1971 „Das Studium der Textwissenschaft. (ed) 1969 Ansichten einer künftigen Germanistik. • 1973 Neue Ansichten einer künftigen Germanistik. in: TEL QUEL 1971: 2 1 . T. 1971 A Theory of Discourse.3 7 7 . . T. Düsseldorf. M. N. Jakobson. 70. S. 2. Belke. Hartmann. et al. / Sinemus. L. 3 6 0 . (ed) 1968: 3 5 0 . Bense. Kolbe. 1973 Textanalyse als Ideologiekritik. Englewood Cliffs. Klassen von Texten". 1971 „Die Semiologie — kritische Wissenschaft und / oder WisseGschaftskritik". jj Plett. Frankfurt. Köln.3 7 0 . Linguistics. J .386/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT LA INTRODUCERE Arnold. in Sebeok. 15 — 25. Ch. Frankfurt. 2 — 7. I. Bogawus. ed. Prognosen. Eine Einführung für Germanisten. J . 1962 Theorie der Texte. F.3 5 . 2. 1964 „Text. 2. Pro­ bleme 1969-1970".

D. Bungert.2 1 . H. Bray. 1969 Vorschläge zur Reform der literarischen Formenlehre. roman. T. 153—190. New York. LB. Halle/S. Wunderlich. 1958 The Mirror and the Lamp. Deixis". 1968 The Function of Mimesis and its Decline. 1973 Texttheorie. . Sebeok. Ein Program zur Erforschung ästhe­ tischer Texte". London. 92). DU. W. LA CAPITOLELE 1 / 0 . Loccum. Darmstadt. Romantic Theory and the Critical Tradi­ tion. LiLi. 1963 La formation de la doctrine classique en France. A. Sprechsituation. Cambridge. Pfullingen. a 2-a Stutt­ gart. 1971 „Pragmatik. München. D. Schwencke.BIBLIOGRAFIE/387 197 1 „Allgemeine Textwissenschaft.Probleme einer Linguistik der sprachlichen Kommu­ nikation. 1 0 . Psychoanalyse. Bateson. TEL QUEL 1971 Die Demaskierung der bürgerlichen Kulturideologie. Sengle. 1957 Über das Dichterische. Paris. Behrens. f. Mass. (ed ) 1970 Literatur in Studium und Schule ( = Loccumer Kolloquien. (ed ) 1968 Style in Language. Wienold. Marxismus.1 Abrams. Zs. Strukturalismus. Frankfurt. (ed ) 1972 Die amerikanische Short Story. Boyd. F.4 1 . (ed. F. 1972 The Scholar-Critic. J . 22/4. Mass. Theorie und Entwicklung. B. 1940 Die Lehre von der Einteilung der Dichtkunst (= Beihefte z. Allemann. O. 12. 1960). H. An Introduction to Literary Research. 1/1 — 2. 1-a. 1). ed. M. G. R. 1970 „Die Rolle der Pragmatik in der Linguistik". I. 1972 Semiotik der Literatur. Cambridge. 5 . München. Phil.

H . J. Bad Homburg. Gôrski. H . 1961 „Text Structure against the Background of Language Structure". H . 337-343. W. 1947 The Principles of Art. H. K. Poetics. P. 1973 „Gegen die Mystifikation von Dichtung und Literatur". 1967 Printing and the Mind of Man. Darmstadt 1969) Collingwood. ed. K. . K. Escarpit. ~\ À £ " i . (ed) 1973: 6 4 . 1965 Racine's Rhetoric. 2). (ed). Fraser. Dilthey. Die Dichtung. pp. et al. Bari (germ. 1971. R. P.388/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Carter. N. Eitel / J. D. Tü­ bingen 1970). 1906 Das Erlebnis und die Dichtung. ed. : Bücher die die Welt verändern. D. 1973 „Definition des Wortes » literature «*'. Davie. Ch. Oxford. H. France. in: Rüdiger. Dockhorn. Oxford. (ed) 1971 Visuelle KommunikationBeiträge zur Kritik der Bewußtseins­ industrie. H. Leipzig. Hösle. J . Köln. Londra (germ. a 4-a. B. Texte und Varianten.7 8 . in: Mar­ tens. G. G. 1969 Macht und Wirkung der Rhetorik (= Respublica Literaria. Croce. München. Englewood Cliffs. 1956 Critical Approaches to Literature. p p . Ehmer. W. Princeton. J . d. Goethe. v. (ed ) ./Zeller. K. 196 1. Lessing. Novalis. in: Rüdiger. Conrady. 1970 The War Against Poetry. Gottsched. Darmstadt 1962. Gôrny.Warszawa. 1936 La Poesia. (ed ) 1973. 25 — 37. 47-58. W. Copie foto■ jH mecanică neschimbată. 0 . Porfyfta. Daiches. / Muir. 1751 Versuch einer Critischen Dichtkunst. 1971 „Zwei grundlegende Bedeutungen des Terminus » Text «". Leipzig. W. Hölderlin. R.

. ed. ed. R. Lehmann-Haupt. Müller. H. 17. 1931 The Province of Literary History.1 5 2 . The Story of Best Sellers in the United States. J . DVJS. : 1972 Literaturwissenschaftliches Wörterbuch für Romanisten. Frankfurt. K 1973 „Das Wort »Dichtung«". Mo«. Krauss. New York. J . 1 3 7 . Bern. Darmstadt. in: Rüdiger. R. 1959 Das sprachliche Kunstwerk. 2 vol. a 3-a. Bogawus. W. ed. 1964 „Text. 1973 Grounds for Comparison (= Harvard Studies in Comparative Lite­ rature.BIBLIOGRAFIE/389 Greenlaw. 1970 Kapitel aus der Ästhetik. G. Mukaifovsky. Frankfurt. 1958 Die antike Kitnstprosa. 2. et al. Ingarden. 1954 Die Mimesis in der Antike. Baltimore. a 5-a. Mass.4 6 . Hess. Tübingen. Texte. Cambridge. L. 3). A History of the Making and Selling of Books in the United States. Levin. Klassen von Texten". Jauss. R. New York. 15 — 25. 32). 1951 . H. The Book in America. H. Koller. (ed ) 1973: 3 3 . The Tradition of Literary Pictorialism and English Poetry from Dryden to Gray. Reinbek. 1965 Das literarische Kunstwerk. (ed) 1968 Die nicht mehr schönen Künste ( = Poetik und Hermeneutik. H. E. W. a 2-a. Hartmann. Bern. 1958 The Sister Arts. E. Hamburger. F. Kayser. P. a 11-a. ed. Hagstrum. Chicago. H. 1966 Golden Multitudes. H. 1969 Grundprobleme der Literaturwissenschaft. München. 1939 „Über die Seinsweise von Dichtung". Norden.

Strich. 1957 Goethe und die Wellliteratur. Its Relation to Science. . Wesen — Form — Dasein. 1577 The Garden of Eloquence. in: Rüdiger. 1973 „Dichtung und Literatur". 2 vol. E. G. Londra. W. . J-. in: Rüdiger. Londra / Edinburgh. 1973a Komparatistik. (ed ) 1971 Zur Theorie der Vergleichenden Literaturwissenschaft.390/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Papajewski. 1972 Affekt und Artistik. Londra. a 2-a. Stuttgart. Londra (1-a ed. S t u t t g a r t . . Pollmann. G. Princeton. H. H . 1962. 1973 Literatur und Dichtung. Rüdiger. N . Siedler. 1973 „Der Umfang des Begriffs der Literatur und der Antike". Peyre. Bern. L. 4 8 5 . F. München. H. Princeton. 2 vol.. T. W. Language and H u m a n Experience.2 5 . Pollock. Shepherd. 40. 1963 Literatura and Sincerity ( = Yale Romantic Studies. ed. Frankfurt. Schadewaidt. 1962 „American Advertising Explained as Popular Art". Berlin.. H. L. Ross. 1955 „An Lucanus sit poeta". Smith. 248— 277. C. 1959 Die Dickung. 1904). G. 1967 The Art of Poetry 1750— 1820. . P. DVJS. 1971. Second Series. in: Essays on English and American Literature. W. Theories of Poetic Composition and Style in the Late Neo-Classic and Early Romantic Periods. (ed ) 1973: 7 9 . (ed ) 1973: 1 2 . Spitzer. Stone. p p .5 0 8 Peacham. 1942 The Nature of Literature. R. H . Ph. Litteraturwissenschaft und Methode. Sidney. Aufgaben und Methoden. H.9 2 Rotermund. 7) New Haven / Londra. H. ed. (ed ) 1959 Elisabethan Critical Essays. 1965 An Apology for Poetry or The Defence of Poesy. Stuttgart.

II". J. 1969 „Sémiologie de la langue I. Austin. Bellert. W.] 1974: II 2 1 3 . Reinbek. Frankfurt. Beiträge 1971 Beiträge zu den Fortbildungskursen des Goethe-Instituts für Deutsch­ lehrer und Hochschulgermanisten aus dem Ausland. A. 59 — 90. Semiotica. ed. 1. NM. et al [ed. 1— 12 -f 127— 135. Stuttgart. . 1963 The Rise of the Novel. U.und Kommunikations-Aspekte textgrammatischer Modelle I. 1970 „On a Condition of the Coherence of Texts". Benveniste.BIBLIOGRAFIE/391 Szondi. ed. H. P. R. New York. Jahrhundert (= Stu­ dienausgabe der Vorlesungen. I. 1 4 5 .154. Semiotica. LA CAPITOLELE I / 2 . Überlegungen zur Kategorienbildung in einer strukturalen Literaturgeschichte". 2. Grundlegung und Anwendung in der Texttheorie. Zu Harald Weinrichs Beitrag". / Warren.8 2 + 1 6 3 . 1970 „Der deutsche Artikel in grammatischer und textgrammatischer " Sicht. 27. Watt. LiLi. München. a 2-a. H. JIG. 7 3 . 1972 Semiotik der Literatur.1 7 1 . 1/1—2. 1969 Einführung in die informationstheoretische Ästhetik. Harmondsworth. L. 1956 Theory of Literature. E.3 Arndt. 2. Oxford (germ.-H. 1974 „Didaxis. 1968 Einführung in die Vergleichende Literaturwissenschaft. 335—363 (germ: in: Kallmeyer. M. J. 1962 How to Do Things with Words. Wellek. G.: Zur Them ie der Sprechakte. Weisstein.II". 1). 1973 Die Theorie des bürgerlichen Trauerspiels im 18. 1971 „Textverarbeitung. Wienold. GoetheInstitut. Frankfurt.2 4 5 ) Bense. Stuttgart 1972) Baumann.

Poetica. 1965 Sprachtheorie. K. Danes.) 1972: 1 2 5 . '' '■■'■■'-^■•y. N. trad.a Dieckmann. É. D. / F r a n k f u r t Origina' engl.1 7 9 .2 3 7 . D. Brettsclmeider. Studien zur sprachlichen Sozialisation. et. 1969 Style: a Symposium. (ed. Londra (trad. 21. 1. Frankfurt. 1974 Einführung in die pragmatische Texttheorie.!. (ed. 293 — 303 (şiîn:Kallmeyer. 1—23. 1967 „Lexikalische Solidaritäten". WW."' 1970a „ F S P and the Organization of the Text (A preliminary Version)" hm. W. Stuttgart ( l-a ed. 1971 „Aufgaben und Methoden der Textlinguistik". S. Breuer. 1973: 213 — 340. Coseriu.-• . a 2-a. D. in: Sitta. Mass. Chatman. Breuer. in: Giilich. Düsseldorf (1971). Breuer. (cd. ) 1971 Literary Chomsky. 1973 „LiteraturWissenschaft in semiotischer Sicht" in: Breuer.. ■■ ■:'■ ' >. et al. 1971 Class.■-Heidelberg:--*'-' ' ' "' ' •"•:■•!'■'-■ ' . Cambridge. JxH 1970. K.: Aspects of the Theory of Syntax. ed. et cd. K. Brinker. D. Codes. W. 2 1 7 . E / Raible. W. Mariânské Lâznë. 1973 „Zum Textbegriff der heutigen Linguistik". germ. G. Habelitz:. ':■. 1972 „Zur Explikationsbasis für »Texte« und » Textsorten ft". G. 4/1 — 2. 22.-. al. 1973: 1 6 9 . H.! . 72-78. ) 1973: 9 .8 6 ) . 1970 „Zur linguistischen Analyse der" Textstruktuv' 1 . / Brinker. 1973a „Pragmatische Textaualyse". (cd. B. D. Eine Einführung für Germanisten.392/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Bernstein. E.1 3 4 . 1973 — Literaturwissenschaft. and Control. îţ! aftf^ First Symposium on FSP. 1965). Bühler. Lang et « / . 1934). et al. München.4 1 .-!. FoL. Londra Aspekte der Syntax-Theorie'. 12—14 octombrie . ) 1974: I I 7 4 . in: Breuer.-■ 1 : : 1969 Sprache in 'der Politik. WW. F. 1972 „Vorüberlegungen zu einer pragmatischen Texttheorie".

S. Glinz. H. 1 1 . C. Gerber. 1968 „Literarische Zeichensituation und poetologischer Bildbegriff". Franz. U.L. 2. ) 1972 „Linguistische" Theologie. 7th impr. Kommentierte Bibliographie (= Kritische Infor­ mation. 1972 Einführung in die Textlinguistik (= Konzepte. .4 0 ) . The Hague/Paris. 1972 Some Aspects of Text Grammars.4 8 . 1970 : Sprachwissenschaft heute. 41—48. 1966 „Non-Thematic Subjects in Contemporary English". Z. 1959 Macht und Wirbung der Rhetorik (= Republica Literaria. 13). W.2 5 6 (şi în: Koch. 14. W. U.2 3 4 . d. 1973 Textanalyse und Verstehenstheorie. Frankfurt. a 2-a. JIG. Dressier. 5 — 35. U.1 8 1 .) 1971: 1 6 1 . »Kinder auf der Landstraße«". 4). Aufgaben und Möglichkeiten.BIBLIOGRAFIE/393 Dijk. U. W. 1970 „Modelle und Methoden der Textsyntax". Poetics. van 1971 "Some Problems of Generative Poetics".. E. Tübingen. Londra. 1971 „Syntagmatik. Firbaç. M. K. Fries. T. 7. 1969 „Methoden zur Objektivierung des Verstehens von Texten.7 5 3 .. 2 1 9 . 1973 Textlinguistik. / Schmidt. A. U. C. 1968 "On the Prosodie Features of the Modern English Finite Verb as Means of Functional Sentence Perspective". Bonn. 7 1 5 . Biblische Texte. Distribution und Text" in: Stempel. v. Dockhorn. Brno Studies in English. LuD. I. (ed. christliche Verkündigung und theologische Sprachtheorie. TLP. 1971 „Textlinguistik". 2 3 9 . 2) Bad Homburg. ed. 1. Dressier. FoL. / Güttgemanns. (ed. A. Figge. Eco. 4. 1967 The Structure of English. J. Fries. gezeigt an Kafka. WB.) 1972: 2 3 . 75—106.J. 2. F. München. München. 2. 1972 Einführung in die Semiotik. Stuttgart. W.-D (ed.

München. Bogawus. in: Gerber. Klassen von Texten".Readings in t h e Philosophy of Language. J . Theorie der Gesell­ schaft oder Sozialtechnologie — Was leistet die Systemforschung? Frankfurt 1971. E. Halliday. Texte. in Manifestationen von Nominalphrasen mit dem bestimm­ ten Artikel. Günther. Linguistik gegenwärtiger Kommunikationsakte. R. Harweg. Güttgemanns. Englewood Cliffs. Habermas.5 5 . Gülich. 1953 „Elliptical Sentences in American English". München. A. . N. ) . (ed. E. 1967 Zur Wortstellung des artikellosen genitivischen Eigennamenattributs des Nhd. 1964. Orbis. Gunter. 1974 Texttypen. (ed. N . 1968 Pronomina und Textkonstitution. 1952 "Discourse Analysis". J . Stuttgart (Preprint). Replik. in: H i b e r m i s . 1968a „Zum Begriff des sprachlichen Zeichens". J.) 1972: 3 8 .3 8 3 ) . Z. Studien zur Ästhetik und Literaturtheorie des tschechischen Strukturalismus. Gülich. / Katz. 2 . Frankfurt. S. A. Harris. 1964 "The Linguistic Study of a Literary T e x t " PICL. 28. / Güttgemannsm E (ed. M. J. c Hartmann. 1968 „Textlinguistik als neue linguistische Teildsziplin". ZPSK. 1964 „Text. p p . 2 — 7. 137— 150. Lingua. J . The Structure of Language.394/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Große. U.1 4 1 . 9. 21. in: Stempel. K.2 2 2 . U. p p . ) 1972 Textsorten. 2 0 5 . 12. 1—30 (şi in: Fodor J. 9-29. . / Raible. Lg.3 0 7 . 2. R. 1972 „» Text« und »Geschichte« als Grundkategorien der generativen Poetik". E. E. W. 1971 „Vorbereitende Bimei-kungen zu einer Theorie der kommunikativen Kompetenz". 1971 „Text als linguistiches Objekt". 15 — 25. W (ed. 4 7 8 . 3 5 5 . 1 0 1 . 1970 Makrosyntax der Gliederungssignale im gesprochenen Französisch. 1967.-D.. 1973 Struktur als Prozeß. P . H . München. / Luhmann.) 1971.5 1 6 . 3 0 2 .

p p . Ihwe. E. Isacenko. 1 6 3 .71: 11/1. Hempfer. 12 — 51 (germ. Wissenschaft in Hochschule und Schule. München.: in: Ihwe. Herrnstein Smith. V. in: Beiträge zur Sprachwissenschaft. A.7 4 . Heibig. pp. H . (ed. 1966 „Kontextbeziehtingen zwischen Sätzen in einer generativen Gram­ matik". / Stahlke. O. 1969 Synthetisches Interpretieren. in: Hömig. J. Linguistics. A Study of How Poems End. 17. H. Chicago / Londra. / Thymister. Hendricks. W . J. 1968 „The Ethnography of Speaking". 1972 „Current Trends in Discourse Analysis". Frankfurt. (ed.' 1968a . in: Kachru. J. Ingarden. 1972. 1972 „Literaturdidaktik als Rezeptionsforschung?".) 1972: 8 3 . 2. München. ed. W. Volkskunde und Literaturfor­ schung (= F S Steinitz). Hermand. (ed. K. 7 8 . Kybernetika. W. 1967 „On the Notion «Beyond the Sentence»". The Hague/Paris 1968.1 5 9 . 1970 Poetic Closure. 1973 Gattungstheorie. ) . K .8 7 ) Hein.3 8 8 .9 5 . 1972 3 vol. p p . Zur Methodik der Literaturwissenschaft. (ed. J. . (ed. W. 9 2 . Köln. F . 146). ) 1971: 1 2 3 . B. 274 — 281 (şi în: Steger. B. J. 1965 Das Literarische Kunstwerk. 1971 Geschichte der neueren Sprachwissenschaft. Hymes. Orbis. .174. ed. Readings in the Sociology of Langtiage. ) . München. 1971 „Die textologische Rolle der Betonung". A. Berlin 1965. Heidolph. p p . Tübingen. ) 1971/ Linguistik und Literaturwissenschaft. G. ) 19. a 2-a. H . ) Vorschläge für eine strukturale Grammatik des Deutschen (= Wege der Forschung. 37. Ergebnisse und Perspektiven. in: Fishman.1 4 1 ) . R. Darmstad. 1970. (ed. D. in: Stempel.-D. 3 4 3 . 1965 „Kontextbedingte Ellipse und Pronominalisierung im Deutschen".BIBLIOGRAFIE/395 „Textanfänge in geschriebener und gesprochener Sprache". a 3-a. J. B. 6 1 .. (ed. în 4 părţi. 99—138.

in: Selected Writings. W. Indiana Univ. The Hague/ Paris 1971. 1972 „Verweisung im Text".3 4 4 . (ed.Unbestimmtheit als Wirkungsbedingung literarischer Prosa. 1968 What Makes Definite Noun-Phrases Definite ? The Rand Corpora­ tion P-387 1. Koch. 1971 Varia Semiotica. Hildesheim. I960). W. Koch. Karttunen. R. 3 5 0 . Mass. (rrtimeo). 1 4 2 . 1972 Einführung in die Textlinguistik. Berlin. 1968 la ed. ) 1972 Strukturelle Textanalyse. W. LB. T. )■ Style in Language. ) 1972 Current Trends in Stylistics. Cambridge. J. 1 3 . I I . W.3 3 7 . 8 3 . N. H i l d e s h e i m / N o v York. (ed. 1970 Der Begriff „Text" in der Sprachtheorie ( = ASG-Berichte.. (ed. L. 24/4.4 2 . Edmonton/Champaign.(ed. 3 3 8 . A. B.396/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Isenberg. 1958 Überlegungen zur Texttheorie ( = ASG-Berichte. / Stahlke. .3 7 7 (germ. Berlin. W.172 şi Kallmeyer.1 7 8 . 2 vol. 2/1968/. Iser. L. H. 1968 "Closing Statement: Linguistics and Poetics". Kachru. 2 9 . în: Sebeok. Retipărire în: Ihwe. Bielefeld/Köln. ) 1971: 11/1. 973 „Kommentierte Bibliographie zur Sovetrussischen Textlinguistik". 2).. 3 3 4 . F. W. p p . 8). et al. în: Ihwe. 1971 A Theory of Discourse. et.2 1 2 ) . 1974 Lektürekclleg zur Textlinguistik. Kinncavy. Frankfurt. Klaus. Jakobson. (1-a ed. ) 1974: II 1 9 3 . A. 2 vol. DU. H . F . J. Englewood Cliffs. Santa Monica. 1969 Semiotik und Erkenntnistheorie. Kallmeyer. G.) 1971: I 1 5 5 .. (ed. Berlin (publicat parţial în: Replik. 28. Diss. Konstanz. A. 1971 „Visual and Auditory Signs" şi „On the Relation Between Visual and Auditory Signs". J. J.. a 2-a revizuită. al. ed. 1963).1 7 . (ed. 2 vol. Jelitte. B. 1970 Die Appellstruktur der Texte. 1969 Problems of Reference in Syntax.100. Kallmeyer.

BIBLIOGRAFIE/397

Kristeva, J . 1971 „Probleme der Text-Strukturierung", în: TEL QUEL 1971: 135 bis 154 (şi în: Ihwe, J. (ed.) 1971: H/2, 4 8 4 - 5 0 7 ) . Lachmann, R. 1973 „Zum Umgang mit Texten — Linguistischer Reduktionismus und ' modellierende Praxis", în: Kolbe, J. (ed. ) , Neue Ansichten einer künftigen Germanistik, München 1973, p p . 219 — 225. Lang, E. 1973 „Über einige Schwierigkeiten beim Postulieren einer „Textgram­ matik", în: Ihwe, J. (ed.), Literaturwissenschaft und Linguistik, 2 vol., Frankfurt 1973, I I , 1 7 - 5 0 . Lausberg, H. 1960 Handbuch der literarischen Rhetorik, 2 vol., München. Leibfried, E. 1970 Kritische Wissenschaft vom Text, Manipulation, Reflexion, trans­ parente Poetologie, Stuttgart. Lotman, J . M. / Piatigorski, A. M. 1969 „La texte et la fonction", Semiotica, 1, 205 — 217. Maas, U, / Wunderlich, D. 1972 Pragmatik und sprachliches Handeln, Frankfurt. Martens, G. 1971 „Textdynamik und Edition. Überlegungen zur Bedeutung und Darstellung variierender Textstufen", în: Martens, G / Zeller, H . (ed.) 1971: 1 6 5 - 2 0 1 . Martens, G. / Zeller, H. (ed. ) 1971 Texte und Varianten. Probleme ihrer Edition und Interpretation, München. Meier, G. F. 1969 „Die Wirksamkeit der Sprache (Einige theoretische und methodischpraktische Grundfragen zur Wirksamkeit der Sprache im Kommunikationsprozeß)", ZPSK, 22, 4 7 4 - 4 9 2 . Morris, Ch. W. 1946 Signs, Language and Behavior, New York. 1972 Grundlagen der Zeichentheorie. Ästhetik und Zeichentheorie, R. Posner / J. Rehbein, München. Nickel, G. 1968 „Kontextuelle Beziehungen zwischen Sätzen im Englischen", 15, 1 5 - 2 5 .

trad.

Praxis,

398/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

Niepold, W. 1970 Sprache und soziale Schicht, Berlin. Oevermann, U. 1972 Sprache und soziale Herkunft, Frankfurt. Ogden, C. K. / Richards, I. A. 1966 The Meaning of Meaning, Londra. Ohmann, R. 1971 „Speech, Action and Style", in: Chatman, S. (ed. ) 1971: 2 4 1 - 2 5 9 . 1972 „Instrumental Style: Notes on the Theory of Speech as Action" în: Kachru, B.B. / Stahlke, H . F . W. (cd.) 1972: 1 1 5 - 1 4 1 . Oomen, V. 1972 „Systemtheorie der Texte", FoL, 5/1 — 2, 12 — 34 (şi în: Kalimeyer, W . et al. (ed.) 1974: I I 4 7 - 7 0 ) . Petöfi, J. S. 1971 Transformationsgrammatiken und erne ko-textuellc Texttheorie. Grund­ fragen und Konzeptionen, Frankfurt. Petöfi, J. / Franck, D. (ed. ) 1973 Präsupposition in Philosophie und Linguistik ( = Linguistische Forschungen, 7), Frankfurt. Plett, H. F. 1973 Einführung in die rhetorische Textanalyse, ed. a 2-a, Hamburg. 1974 „Text und kommunikative Differenz", DNS, 73, 31—47. Prakke, H. 1965 „Die Lasswell-Formel und ihre rhetorischen Ahnen", Publizistik, 10, 3 8 5 - 3 9 1 . Puttenham, G. 1589 The Arte of English Poesie, Londra. Raible, W. V312 Satz und Text. Tübingen. Untersuchungen zu vier romanischen « '' Sprachen,,

Ricoeur, P. 1970 « Qu'est-ce qu'un texte? », în: Bubner, R. et. al. (ed. ) . und Dialektik, 2 vol., Tübingen 1970, I I , 1 8 1 - 2 0 0 . Römer, R. 1968 Die Sprache der Anzeigenwerbung, Rohrer, Ch. 1971 Funktionelle München. Sprachwissenschaft Düsseldorf.

Hermeneutik

und transformationelle

Grammatik,

BIBLIOGRAFIE/399

Schaff, A. 1973 Einführung in die Semantik, Reinbek. 1974 „Über die Eigenart des sprachlichen Zeichens", in: Sprache und Erkenntnis, Reinbek, 1974, p p . 190-204.. Schmidt, P. 1971 „Textbegriff und Interpretation", in: Beiträge, 1971: 1 0 4 - 1 1 1 . 1973 „Statischer Textbegriff und Textprozeß", in: Breuer, D. et al. 1973: 9 5 - 1 2 5 . Schmidt, S. J . 1969 „Sprachliches und soziales Handeln. Überlegungen zu einer Hand­ lungstheorie der Sprache", LB, 2, 64 — 69. 1971 „Das kommunikative Handlungsspiel als Kategorie der Wirklich­ keitskonstitution", in: Schweisthal, K. G. (ed. ) , Grammatik, Kyber­ netik. Kommunikation ( = F S Hoppe), Bonn 1971, p p . 215—227. 197 la „ »Text« und »Geschichte« als Fundierungskategorien. Sprach­ philosophische Grundlagen einer trarisphrastischen Analyse", in: Stempel, W. D. (ed ) 1971: 3 1 - 5 2 . 1972 „Text als Forschungsobjekt der Texttheorie", DU, 2 4 " 4, 7—28. 1973 Texttheorie. Probleme einer Linguistik der sprachlichen Kommuni­ kation, München. Searle, J . R. 1969 Speech Acts, Cambridge (germ.: Sprechakte, Frankfurt, 1971). Silman, T. 1974 Probleme der Textlinguistik. Einführung und exemplarische Analyse. Traducere din limba rusă de Th. Lewandowski, Heidelberg. Sitta, H. 1973 „Kritische Überlegungen zur Textsortenlehre", in: Sitta, H/ Brinker, K. (ed.) 1973: 6 3 - 7 2 . ■Sitta, H . / B r i n k e r , K. (ed.) 1973 Studien zur Texttheorie und zur deutschen Grammatik ( = F S Glinz), Düsseldorf. Slama-Cazacu, T. 1961 Langage et Contexte, ' s — Gravenhage. Snell, B. 1952 Der Aufbau der Sprache, ed. a 2-a, Hamburg. Steinitz, R. 1968 Nominale Pro-Formen ( = ASG—Berichte, 2), Berlin (si în: Kallmeyer, W. et al. (ed.) 1974: I I 2 4 6 - 2 6 5 . 1969 Adverbial-Syntax ( = Studia Grammatica, 10), Berlin.

400/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

Stempel, W.-D. (ed. ) 1971 Beiträge zur Textlinguistik, München. Stroszeck, H. 1971 „Literaturwissenschaft und Kommunikationswissenschaft", in: Bei­ träge, 1971: 8 9 - 1 0 3 . 1973 „Zur kunstwissenschaftlichen u n d kommunikationswissenschaft­ lichen Grundlegung der Literaturwissenschaft", în: Breuer, D. et at. 1973: 1 2 7 - 1 6 8 . Studnicki, F. 1970 „Traffic Signs"-, " Semiotica, 2, 1 5 1 - 1 7 2 . TEL QUEL 1971 Die Demaskienmg der bürgerlichen Kultur-Ideologie. Marxismus, Psychoanalyse, Strukturalismus, München. Ungeheuer, G. 1972 Sprache' und Kommunikation {— IPK-Forschungsberichte, 13), Hamburg. Vater, H . 1968 „Zu den Pro-Formen im Deutschen", Sprachwissenschaftliche Mit­ teilungen, 1/1, 21 — 29. Vendler, Z. 1970 «Les performatifs en pespective », Langages, 5, 73 — 90. 1970 „Say what you think", în: Studies in Thought and Language, ed. J . L . Cowen, Tuscon 1970, p p . 7 9 - 9 7 . Weinrich, H. . 1969 „Textlinguistik. Zur Syntax des Artikels in der deutschen Sprache", JIG, 1, 6 1 - 7 4 . ' 1970 „Zur Textlinguistik der Tempusübergänge", LuD, 1, 222 — 227. 1971 „The Textual Function of the French Article", in: Chatman, S. (ed.) 1971: 2 2 1 - 2 4 0 (germ. în: Kallmeyer, W. et al. (cd.) 1974 I 226-293). 1971a Tempus. Besprochene und erzählte Welt ( = 'Sprache und Litera­ tur, 17), ed. a 2-a, Stuttgart, (ed. 1-a 1964). Wienold, G. 1971 „Text/erarbeitung. Überlegungen zur Kategorienbildung in einer strukturalen Literaturgeschichte", LiLi, 1/1—2, 59 — 90. 1972 Semiotik der Literatur, Frankfurt. Wellek, R. / Warren, A. 1956 Theory of Literature, a 2-a ed., New York.

BIBLIOGRAFIE/.JO I

Wunderlich, D. 1970 „Die Rolle der Pragmatik in der Linguistik", DU, 22/4, 5 - 4 1 . 1971 „Pragmatik, Sprechsituation, Deixis", LiLi, 1/1-2, 1 5 3 - 1 9 0 . 1972 „Sprechakte", în: Maas, U. / Wunderlich, D. 1972: 7 1 - 1 8 8 . 1973 „Referenzsemantik", în: Funk-Kolleg Sprache. Eine Einführung in die moderne Linguistik, (ed. ) de K, Baumgärtner et al., 2 vol., Frankfurt, 1973, I I , 102-112. Wunderlich, D. (cd. ) 1972 Linguistische Pragmatik, Frankfurt.

LA CAPITOLUL II ŞI OBSERVAŢII FINALE

Aarts, J.
1971 „A Note on the Interpretation of »he danced his did«", JL, 7, 71—73. Abraham, W' / Braunmüller, K. 1971 „Stil, Metapher und Pragmatik", Lingua, 28, 1—47 (versiunea en­ glezească modificată: "Towards a Theory of Style and Metaphor", Poetics, 7 (1973), 105-147). Anderson, G.L. 1970 Phonetic Symbolism: A Study of the Affective Content of English Phonemes, Unpublished M. A. Thesis, St. Cloud, Minnesota: St. Cloud State College. 1972 "Phonemic Symbolism and Phonological Style: A Model Grammar", în: Kachru, B. B. / Stahlke, H. F.W., (cd.) 1972: 1 6 3 - 1 8 1 . Abrusow, L. 1953 Colores rhetorici, a 2-a, ed., Göttingen. Arvatov, B. I. 1923 „Poetische und praktische Sprache (zur Methodologie der Kunst­ wissenschaft)" in: Günter, H. (ed. ) , Marxismus und Formalismus, München, 1973, pp. 9 9 - 1 1 5 . Asmuth, B. / Berg-Ehlers, L. 1974 Stilistik, Düsseldorf. Austerlitz, R. 1961 „Parallelismus", în: Davie, D. et al. (ed.)., 1961: 4 3 9 - 4 4 3 .

Baldwin, C. S. 1928 Medieval Rhetoric and Poetic (to 1400 ) , Interpreted from Represen­ tative Works, New York.

402/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

Barber, Ch. 1964 Linguistic Change in Present-Day English, Edinburg/Londra Barthes, R. 1964 „Rhetorik des Bildes", în: Schiwy, G., Der französische Struktura­ lismus, Reinbek 1969, p p . 158—166 (Original franc. în: Communi­ cations,. 4 (1964), 4 0 - 5 1 ) 1967 Système de la mode, Paris. 1970 Mythen des Alltags, ed. a 2-a, Frankfurt. 1970a «L'ancienne rhétorique», Communications, 16, 172 — 223. Baumgärtner, K. 1969 „Der methodische Stand einer linguistischen Poetik", în: Ihwe, J. (ed.) 1971: II/2, 3 7 1 - 4 0 2 (iniţial în: JIG, 1/1 /1969/ 15 bis 43). Bechert, J . et al. . 1970 Einführung in die generative Transformationsgrammatik, München. Bense, M. 1965 Aesthetica. Einführung in die neuere Ästhetik, Baden-BadenBerger, A. 1972 „Poesie zwischen Linguistik und Literaturwissenschaft", LB, 17, 1-11. Bettinghaus, E. P. 1967 Persuasive Communication, New York. Bezzel, Ch. 1970 „Grundprobleme einer poetischen Grammatik", LB, 9, 1—17. Bickerton, D. 1969 "Prolegomena to a Linguistic Theory of Metaphor", F.L., 5, 34—52. Bierwisch', M. 1966 „Strukturalismus. Geschichte, Probleme und Methoden", Kursbuch, 5, 7 7 - 1 5 2 . ' 1969 „Poetik und Linguistik", în: Kreuzer, H. / Gunzenhäuser, R. (ed. ) 1969: 4 9 - 6 5 (şi in: Ihwe, J. (ed.) 1971: II/2, 568-586).'] Bloch, B. 1953 "Linguistic Structure and Linguistic Analysis", în: Hill, A. A. (ed. ) Report on the Fourth Ann ual Round Table Meeting on Linguistic and Language Teaching, Washington 1953, p p . 40 — 44. Blumensath, H . (ed. ) 1972 Strukturalismus in der Literaturwissenschaft, Köln. Bonheim, H. 1973 Bringing Classical Rhetoric Up-to-Date (manuscris nepublicat va apare în : Semiotica) ■

BIBLIOGRAFIE/403

Bonsiepe, G. 1968 „Visuell / verbale Rhetorik", Format, IV/5, 1 1 - 1 8 . Bowley, C. C. 1974 "Metrics and the Generative Approach",. Linguistics, 121, 5—19. Brooke-Rose, Ch. 1958 A Grammar of Metaphor, Londra. Brown, J. 1956 "Eight Types of P u n s " , PMLA, 71, 1 4 - 2 6 Burger, H. 1973 „Stil und Grammatikalität", Archiv, 209, 2 4 1 - 2 5 8 Burke, K. 1962 A Grammar of Motives and a Rhetoric of Motives, Cleveland/New York. Butters, R. R. 1970 "On the Interpretation of Deviant Utterances", JL, 6, 105—110. Carstensen, B. 1970 „Stil und Norm. Zur Situation der linguistischen Stilistik", ZDL, 37, 2 5 7 - 2 7 9 Cervenka, M. 1973 „Die Grundkategorien des Prager literaturwissenschaftlichen Struk­ turalismus",*; in Zmegac, V / Skreb, Z. (ed. ) 1973: 137-168. Chapman, R. 1973 Linguistics and Literature. An Introduction to Literary Stylistics, Londra. Chatman, S. ,1965 A Theory of Meter, The Hague. 1967 "The Semantics of Style", Social Science Information, 6, 77 — 99 (şi în: Koch, W. A. (ed. ) 1972: 3 4 3 - 3 6 5 ) . 1968 "ComparingMetrical Styles", in: Sebeok, T. A. (ed.) 1968: 1 4 9 - 172. Chatman, S. (Ed. ) 1971 Literary Style : a Symposium, Londra. Chatman, S. / Levin, S. R. 1972 "Linguistics and Poetics", în: Princeton Encyclopaedia of Poetry and Poetics, ed. Preminger, A. / Warnke, F . J. / Hardison, O. B . , Princeton, N . J . , 1972 (ed 1-a, 1965) p p . 4 5 0 - 4 5 7 (germ.: in: Ihwe, J. (ed.) 1971 11/1, 7 5 - 9 1 ) . Chatman, S. / Levin S. R. (ed. ) 1967 Essays on the Language of Literature, New York. Clarke, M. L. 1968 Die Rhetorik bei den Römern, trad. K. Dockhorn, Göttingen.

404/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

Coseriu, E. 1971 „Thesen zum Thema »Sprache und Dichtung«", in: Stempel, W.-D. (ed.) 1971: 1 8 3 - 1 8 8 . Crane, W. G. 1937 Wit and Rhetoric in the Renaissance, New York. Crocker, L. / Carmack, P . A. (ed. ) 1965 Readings in Rhetoric, Springfield, I I I . Curtius, R. R. 1961 Europäische Literatur und lateinisches Mittelalter, ed. a 3-a Bern/ München. Darbyshire, A. E. 1971 A Grammar of Style, Londra. \ Davie, D. et al. (ed. ) 1961 Poetics. Poetyka, Poetika. Warszawa. Delas, D. / Filliolet, J. 1973 Linguistique et .poétique, Paris. Dockhorn, K. 1968 Macht und Wirkung der Rhetorik ( = Respublica Literaria, 2), Bad Homburg v. d. H. 1971 „Rhetorik und germanistische Literaturwissenschaft in Deutsch­ land", JIG, I U / 1 , 1 6 8 - 1 8 5 . 1973 „Affekt, Bild und Vergegenwärtigung in der Poetik des Barock" GGA, 225, 1 3 5 - 156. Dolezel, L. / Kraus, J. 1972 „Prague School Stylistics", în: Kachru, B . B. / Stahlke, H. F . W., (ed.) 1972: 3 7 - 4 8 . Dolezel, L. / Baüey, R. W. (ed. ) 1969 Statistics and Style, New York Dubois, J. ' .' 1969 „Elements d'une rhétorique généralisée: Les métataxes", în: Cahiers du CRAL. Études du Rhétorique, vol. 2, Nancy 1969, 1, 4 9 - 6 1 . Dubois, J. et al. 1970 Rhétorique générale, Paris 1974 Allgemeine Rhetorik, trad. v. A. Schütz, München. Dyck, J. 1969 Ticht-Kunst. Deutsche Barockpoetik und rhetorische Tradition, ed. a 2-a, Bad Homburg, v.d.H. (ed. 1-a, 1966). Eco, U. 1972 Einführung in die Seiniotik, München.

) Fônagy. / Levin. in: Eichenbaum. 1973 „Der russische Formalismus — Theorie und Wirkung". 1973 Einzelheiten I: Bewußtseins-Industrie. in: 2megac. V. JL. W.3 7 0 ) . Èrlich. 1964 Russischer Formalismus. B. Word. 19 — 50. Enzensberger. 1961 Seven Types of Ambiguity. J. 1961 „Communication in Poetry". I. (ed. Empson. J. München. Londra. ) 1967: 2 0 9 . M. ) 1971: II/2. 7— 52. E. 1964 The Tongues of Men z-Speech. 1971 The Languages of Literature. R. a S-a. J.and Metre". Flaker. Firth. 1954 "On Defining Style: An Essay in Applied Linguistics".BIBLIOGRAFIE/405 Eichenbaum. N. B. Fowler. Linguistics and Style Londra. E. Frankfurt (ed. . W. 1966 "Linguistic Theory and the Study of Literature". R. H. S. Enkvist.. 1962 „Syntax and Literary Interpretation".5 6 . Londra. R. pp. in: Fowler. 1970 „Against Idealization: Some Speculations on the Theory of Poetic Performance". Harmondsivorth ( 1-a ed. (ed. (ed. 1-a 1962). / S k r e b . E. R. Z. 194 — 218. in: Chatman. 1930). 1 . Aufsätze zur Theorie und Geschichte der Literatur. (ed. N. 1925 „Die Theorie der formalen Methode". J. Linguistics. / Gregory. 63. 3 5 8 . Fowler. (ed.) 1966: 1-28.2 1 6 . in: Ihwe. p p . 1966a „Prose R h y t h m . Londra. ) . ed. in: Fowler. Frankfurt 1965. (ed. 5. / Spencer. Francis. V. N. ) 1966: 8 2 . A. in: Enkvist. 1966 Essay on Style and Language.9 9 . M. 1969 "On the Interpretation oî Nonsens Strings". S. Linguistic and Critical Approaches to Literary Style. 1973: 115-136. 1964. R. Some Linguistic Contributions to Criticism.. 75 — 83 (germ. 17.

Kronberg / Ts. F . Anglia. 1967 „Strukturalismus und Struktur in literaturwissenschaftlicher Sicht". L. G. A. Greimas. 18. Frank-Böhringer. U. 20. Garvin. Literary Structure. C. ed. ) . 1971 „Ist die Stilistik eine Wissenschaft von den Abweichungen?". Konstanz. ' 1970 „Sprache und Pragmatik der englisch-amerikanischen kommerziellen Werbung". in: Schiwy. ) 1970 Linguistics and Literary Style. Londra Fucks..) 1972: 6 7 . I. Freeman. pp. Communications. 1970 „La rhétorique restreinte". 1963 Rhetorische Kommunikation. 1963 A Study of Writing. in: Flaker. Strukturalismus und Geschichte. ZAA. V. B. B. Reinbek. D.2 2 0 . (éd. 1969. A. Freeman. (éd.?". R. (ed. Formalismus.8 1 . Chicago/Londra Genette. Fries. 158—171. ) 1964 A Prague School Reader on Esthetics. 1972 „Graphemabweichungen in der amerikanischen Werbe spräche". 1974. 1971 From und Information — Funktionen sprachlicher Klangmittel. Ouickborn / Hamburg. C. 3 1 4 . 219-227. Stuttgart. C. H. ) 1972 Essais de sémiotique poétique. / Zmsgac.3 2 3 . G. D. p p . în: Kachru. 7th impr. 1968 Nach allen Regeln der Kunst. Gaier. Grabes. . Paris. 16. (ed.1 406/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT Franges. B. > 1973 „Literaturwissenschaft oder Textwissenschaft. and Style. H. I. 456 — 474. 1 8 4 . Der französische Strukturalismus. P. a 2-a.. (ed. New York Friedrich. UP. Gläser. Gelb.1 9 6 . 2 1 1 . W. / Stahlke. J. ZAA. J. 1967 The Structure of English. C. W . 1972 "Current Trends in Metrics". 91. Georgetown. H .

Lingua. Henry. A. Acta Linguistica. ) 1970: 3 6 6 . 8. A. 1952 „A Theory of Graphemics". H. PMLA. 1970 „Chaucer and the Study of Prosody". (cd. W. 1968. N . în: Malmberg. 1969 „Three Models for the Description of Poetry". (ed. PQ. 9 6 8 .4 3 1 ) . 7. J. Sprach. 18 (pp. S. F. 5.4 8 2 Harris. B. Howell. 1 . 1956 Logic and Rhetoric in England. D. / Keyser.— 150. 1971 Metonymie et Métaphore. Poetics. 1959 Manierismus in der Literatur. P. 1964 Syntax und Bedeutung. ) . A. M. R. München Gunter. A. 1966 "Allegory to Analogy in the Interpretation of the Scriptures". in: Freeman. et al. Hocke. An Experiment in Structural Method". J .4 2 6 (iniţial in: College English. O.2 3 .—Alchimie und Esoterische Kombinationskunst. (ed ) 1972 197-207). 4 0 3 .7 8 (şi în: Koch. 1973 Struktur als Prozeß. . Halle. D.) 1961: 4 7 5 . (ed. 1965 „Modellbildungen in der Sprachwissenschaft". Hall. Manual of Phonetics. 3 6 4 . 1500— 1700. 13 — 20. [ed] 1971: II/2. (ed ) 1961 Historical Studies of Rhetoric and Rhetoricians.86—102. Paris Hill. 1955 „An Analysis of The Windhover. R. 1963 „Elliptical Sentences in American English". R. 28 /1966/ 187-219). W. în: Ihvve. Mac 1961 "Poetic Syntax". Günther. S. 1 — 22 (germ. Cap. 1973 "Linguistic Contributions to Literary Science". Hendricks. Reinbek. 137.-533 —549). Y .3 7 9 . Hammond.V. Princeton. de 1968 "Phonetics in its Relation to Aesthetics". W. 12.BIBLIOGRAFIE/407 Groot. N . Studium Generale> 18. în: Davie. A. Hartmann. JL. W. 70. Assen. G. Amsterdam. C. Howes. J. Ithaca. A. R. 45. .

. München. Konstanz. (cd ) : 1971/1972 Linguistik und Literaturwissenschaft. A. Frankfurt. T. M. in: Schmidt. 1968 „On the Free R h y t h m s in Modern Poetry". Berlin 1965. R. in 4 părţi. Berlin. H. 399—429 1956a "The Grammatical Texture of a Sonnet from Sir Philip Sidney's »Arcadia«". A. et cd. \ . in: Schmidt. p p . Ergebnisse und Perspek­ tiven. (ed) 1970: 136-152. T. D. A. (ed) 1970 „Kompetenz und Performanz in dor Literaturtheorie". . 1 7 5 . Lg. Imdahl. Volkskunde und Literaturforschung. Ingendahl. V. W. Ingarden. 1966 Grammatical Parallelism and its Russian Facet". D. Ihwe. S. W.Literaturwissenschaft. »Wir sind sie« in: Beiträge zur Sprachwissenschaft. 1971 Der metaphorische Prozeß j— Sprache der Gegenwart.174.408/ŞTnNŢA TEXTULUI Şî ANALIZA DE TEXT Hrushovski. 3 vol.190. (ed) 1970: 1 7 6 . in: Beiträge zur Sprachwissenschaft. Volkskunde und Literaturfor­ schung ( = F S Steinitz). 1965.. ] . în Studies in Language and Literature (= F S Schlauch). 1972 Linguistik in der Literaturwissenschaft. a 3-a. 1968 „Phonological Aspects of Style: Some English Sonnets" in: Sebeok. 1970 „Bildsyntax und Bildsemantik". Unbestimmtheit als Wirkungsbedingung literarischer Flosa. in: Davie. in: Sebeok. 1955 „Kontextbedingte Ellipse und Pronominalisierung im Deutschen". Tübingen. R.1 3 1 . J. p p .Poetik und Sprachwissenschaft". ed. S.189 (şi în: Blumensath. (ed ) 1961: 3-9. 1961 .1965 Das literarische Kunstwerk. (ed) 1972: 169-183). 1 6 5 . Düsseldorf Isaëenko. B. J. 1 0 9 . 42. p p . 14). (= F S Steinitz). 163—174 Iser. (ed ) 1968:. Hymes.. 1965 „Der grammatische Bau des Gedichts von Brecht. 1970 Die Appellstruktur derTexte.188. Zur Entwicklung einer modernen Theorie der . J. Ihwe. (ed ) 1968: 1 7 3 . Varşovia 1966. Jakobson. ' .

E. R. 62/63. Trois entretiens et trois études sur la linguistique et la poétique. Jauss. B. 1972 „Die Irregularität der Regularität der Irregularität: Kritik der linguistischen Poetik". Bloomington. Joseph. H. R. 1968 „Eléments d'une rhétorique généralisée les metaplasmes". p p . L. F.4 5 6 . Frankfurt 1970. Klinkenberg. C. .2 0 1 şi STZ. pp. R. in Ihwc. 1973 „Literaturforchung und Linguistik". alternative. 1 4 2 . M. (ed ) 1972: 118-174). j Jones.19).3 7 7 (germ. 156— 170 (şiîa Blumensath. 1968 „»Les chats« von Charles Baudelaire". N. B. 1962 The Five Clocks. ) 1971 I 323 — 333. 144 — 207. R. vol. Jakobson. 1971 „Rhetorik". Colloque de Cluny 16/17 avril 1968 ( = număr special al revistei La Nouvelle Critique). Ind. Kinneavy. 1949 Shakespeare's Use of the Arts of Language. 19. in Linguistique et littérature.-M. Englewood Cliffs. 75— 102. New York Kachru. (ed ) 1973: 2 3 5 . Jens. Katacic. J. Die Polarität zwischen Metaphorik und Metonymik". I I I . J. et al. W. Hypothèses.' BIBLIOGRAFIE/J()9 „Closing Statement: Linguistics and Poetics". 29 /1959/. J. 1971 A Theory of Discourse. 2 . Edmonton/Champaign. în: Ihwe. M. H. pp. R. H (ed ) 1972: 1 8 4 . Berlin/New York 1971./Gunzenhäuser. in: Literaturgeschichte als Provokation. Paris 1972. 1971 „Der Doppelcharakter der Sprache. R. (id). 1969 „Poesie der Grammatik und Grammatik der Poesie". (ed ) 1912 Current Trends in Stylistics. 74 — 77. V/Skreb. (ed ) 1969: 2 1 . W. H. p p . T. a 2-a. / Lévi-Strauss. The Hauge/Paris. în: Reallexikon der deutschen Literaturgcgeschichic. / Stahlke. Kaemmerling. in: Sebeok. 1970 Shakespeare's Verbal Art in " Th'expence of Spirit". in: Kreuzer H. 4 3 2 . in Zmcgac. 1958 Joos. LB. h. 93— 100. J (ed ) 1971: 11/1.1 7 8 unci Blumensath. G. cd.3 2 . A. 1972 „Sur l'art verbal de Wiliam Blake et d'autres peintres-poètes" in: Jakobson. 1967 „Literaturgeschichte als Provokation der Literaturwissenschaft". J (ed. Jakobson. Z.2 5 2 .(ecl) 1968: 3 5 0 .

ed. . Vinogradov". (ed ) 1972 Strukturelle Textanalyse. /Gunzenhäuser. Kommunikation. W. 1967 Elemente der literarischen Rhetorik. in: Koch. J. 1 0 5 . W.1 5 2 . VII. 18/6. H. R. K. Leipzig. / Skrebnev. a 2-a. H . 1. dl-dl2. München. Degrés. a 3-a. 1 0 3 . Köln (Phil. R/Oomen. Koch. ed.4 6 1 . 1-a. 38. Einführung in die Theorie der Persuasiven. 1 0 3 9 .1138. 1974 „Das Problem der poetischen Sprache bei V. Studie zur visuellen Antithese (= I U P — -Diskus­ sionspapier. 18/5. Suppl. ed. / Gunzenhäuser. „Vers un modèle théoretique de langage poétique". M. Bad Homburg v. în Kreutzer.H. 7 7 . 1970 1973 . Lachmann. 1972 "He explained his couldn't. 1969 „Die Analyse von Feinstrukturen im sprachlichen Zeitkunstwerk". 1960 Handbuch der literarischen Rhetorik. A. 2 vol. Ulm. Lausberg. 1970 Sprachliche Konstituenten moderner Dichtung. 1965). 1940 „Rhetorik". H. (ed ) 1969 Mathematik und Dichtung. The Hague. Kuznec. 10 — 34. în: Realencyclopädie der classischen Altertumswissen­ schaft. W. a 3-a. München (ed.410/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT „L'Archaïsme et ses fonctions stylistiques". U. Entwurf einer des k r i p tiven Poetik: Rimbaud. Koch. Knauer. col.1 2 5 . DU.d. München. W. 1973 Allgemeine Rhetorik. (ed) 1972: 4 2 9 . . 1966 „Rhetorik und Dichtung". M. 1966 Recurrence and a Three-Modal Approach to Poetry. R. Stuttgart. Poetics. Lang. Hildesheim/New York Konkol. (Ed ) 1969: 1 9 3 .vol. Kloepfer. FM. R. 6). DU. he rhymed his could". Kroll. Kreuzer.9 3 . Diss. A. 1960 Die Konversion im Frühneuenglischen in der Zeit von etwa 1580 bis 1600.2 1 0 . 1968 Stilistik der englischen Sprache. D. A. J . E.) Kopperschmidt. W. 11. V. 1966 „Tropen und Figuren". 1972 Ein Bilderbuch.

1972 Die Struktur literarischer Texte. /Levin. M. Diss. Montréal/Paris/Bruxelles. R. in Kreuzer. / Gunzenhäuser. Heidelbsrg. G. (ed ) . . Lewandowski.3 5 7 ) . The Hague/Paris 1964 "Poetry and Grammaticalness". P. H . J. J.BIBLIOGRAFIE/411 „Leech. Frank­ furt. Lewis. C. et al. ) 1971 Problèmes de l'analyse textuelle. 308 — 315 (ediţie revizuită în: Chatman. M. Marburg (Phil. S. •1965 "Internal and External Deviation in Poetry". (ed ) 1971: I I / 2 : 3 4 3 . / Gunzenhäuser. S. PICL. H. 1970 „Probleme der sprachlichen Abweichung". 1963 Zur Stellung der Rhetorik und Stilistik in der deutschen Sprachlehre und Sprachwissenschaft des 19. 1973 Sémantique de la métaphore et de la métonymie. H . în: Fowler. (ed ) 1966: 1 3 5 . R. 1972a Vorlesungen zu einer strukturalen Poetik. 1973 Linguistisches Wörterbuch. (ed ) 1966 The Computer and Literary Style. 1969 Einführung in die experimentelle Phonetik. Th. Léon. 21. 1. 1966 "Lingustics and the Figures of Rhetoric". 13 — 23. E. R. Ohio Le Guern. (ed. (ed) 1969: 33 — 47. a 2-a. Levin. „Die Theorie des Verses — ihre mathematischen Aspekte". 1. 1958 The Allegory of Love. Londra. New York Lieb. J. S. München Linn.156. Heidelberg. 1960 Das heutige Englisch. 225 — 237 (germ. Lindner. Levy.) Lotman. Paris. Leed. M. München 1969 . 1969 a Die literarische Übersetzung. Jahrhunderts. în: Kreuzer. 1969 „Statistische und determinierte Abweichung in poetischer Sprache".2 2 3 ) . 1969 A Linguistic Guide to English Poetry. (ed. G. München. R.2 3 1 . J. -L. H. ) 1967: 2 1 7 . R. . N. S. Word. R. Kent. în Ihwe.. Leisi. 1962 Linguistic Structures in Poetry. Theorie einer Kunstgattung. 9. LB. 1969: 2 1 1 . ed.

1 4 8 . Lüdtke. J . (ed) 1968 1 3 5 . 1965 "Aesthetics.1 8 . R. 1969. H. 1972 „Die. 1961 "Sound-Repetition Terms". 1963 Die Metapher. J . 1971 "Concerning a »Linguistic Theory« of Metaphor". G. J. D. R. A. p p .fedj 1961: 1 8 9 . Entwicklung d»r englischen Zeitungsschlagzeile von der Mitte der zwanziger Jahre bis zur Gegenwart" ( = Schweizer Anglistische Arbeiten. p p . Oxford. Philosophy and Phenomenological Research. 413 — 425 Maurer.. München 1972. 1970 Allegory ( = The Critical Idiom. W. 1967 Kapitel aus der Poetik. (ed)./Levin. P . D. (cd ) 1969: 233 — 242. 1953 "Vowel and Consonant Patterns in Poetry". H. Signs. in: Chatman. 3 5 6 . J . Londra. D. (ed) 1967 5 4 . în: Grundlagen der Zeichentheorie./Hamilton. Matthews. etal. ( 1969 The Compass of Irony. / Hudson. A.D. în:. (ed ) 1964 1 7 . în: Garvin.6 8 .412/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Lotz. Aleicr. Frankfurt 1970 Kapitel aus der Ästhetik. 1968 "Metrical Typology". S. W. J . / Gunzenhäuser. and Icons". H. Ch". Masson. Morris. Londra Mukarovsk^. R. Morris.Davie. în: Meetham.3 0 . in: Chatman. Versuch einer zusammenfassenden Betrachtung ihrer linguistischen Merkmale. in: Kreuzer. L. S. MacQueen. Information and Control. 70). I. Ästhetik und Zeichentheorie. R. Ch. 1959 "Writing". Den Haag 1938). Encyclopaedia of Linguistics. FL. C. R. 25/3. 627 — 633 Muecke. în Sebeok. 1959 „Der Vergleich metrischer Schemata hinsichtlich ihrer Redundanz". Winterthur. 1972 „Ästhetik uud Zeichentheorie'V. f Levin.: Esthetics and the Theory of Signs. S. S. Mountford. A. H. Bern/München. 14). J . (ed ) 1967: 3 . 1964 "Standard Language and Poetic Language". T. 1960 "Thematic Analysis of Sounds in Poetry".3 6 4 . R. 91—118 (Original engl.. Frankfurt .1 9 9 .

et al. S. Philosophy and Rhetoric. 2 vol. to Baudelaire's les Chats'". 2 7 .Concept of Metaphor". Pausch. A.6 9 . F.7 6 . 1970. 1971 „Strukturalismus in der Gedichtinterpretation.3 3 9 .Y.3 2 2 . N. A. (ed ) 1967: 4 1 2 . 29/1969/. R. J. (ed ) 1967: 4 3 1 . 1974 „Text und komunikative Differenz". Paris. E.4 4 1 ) . Plett. 2 2 4 . 70 — 73. Oras. 2 0 7 . 6 3 . WW. 1956 "Spenser and Milton: Some Parallels and Contrasts in the Handling of Sound". ' Pelc. München. R./ .BIBLIOGRAFIE/413 Norden. 1969 "Zur Linguistisierung der Literaturforschung". 4. ed. Riffaterre.3 2 . J. a 2-a. / Levin. S. 16. 188-230. 9. 5 6 . în Davie. în: Structuralism. (ed ) 1961: 3 0 5 .. Textdeskription und Rezeptionsanalyse am Beispiel von Baudelaires » Les Chats« (1969 — 1970)". S. 1958 Die antike Kunstprosa. Ohmann. 3 1 . DNS. I. S. iniţial în: STZ. R. Forschungsbericht". 1 . R.174 (şi în: Chatman. 25.2 6 6 . p p . Levin. J. ed. (ed ) 1971: 11/1. a 5-a. 1959 "Criteria for Style Analysis". 15. Garden City. 1 9 . S. Hamburg. Darmstadt. 17 — 23. 1972 „Zur Definition der Objektbereiche von Literatur. Peterfalvi. NM. 1964 "The Stylistic Function". PICL. R. 1971 "Speech Acts and the Definition of Literature". .und Textwissen­ schaft". M. 1. S . 3 1 6 . Piirainen. 1970 Recherches Expérimentales sur la Symbolisme Phonétique. S. /Levin. 1973 Strukturale Stilistik. Word. în Chatman. H. 1960 "Stylistic Context". 1966 "Describing poetic structures: Two approaches .4 3 0 ) . 1961 "Semantic Functions as Applied to the Analysis of the. D. 1 5 4 .2 1 8 (şi in: Chatman.4 7 Posner.19. H. Poetics. T. 73. J. 1972a „Perspektiven einer angewandten Graphemik". M. Word. 24. 1973 Einführung in die rhetorische Textanalyse. în: Ihwe.5 8 ) . LB. fed) 1967. Ehrman. ed. 1974 „Die Metapher.

München. în: Sebeok. 1968 „Zur Theorie der Antithese als Stilfigur". ) 1968 Style in Language. (ed. Schmidt. D.2 3 5 . în: Striedter. S. in Gülich. Sanders. Philosopische Beiträge zu einer Theorie des Ästhe­ tischen.4 H/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Rix. Schanze. J. München. Göttingen. 1972 „Ist » Fiktionalität« eine linguistische oder eine texttheoretische Kategorie?". Bedeutung. i 197i Metaphor: An Annotated Bibliography and a History. 1940). 25. 1 . Ästhetik. Z. (ed. J. H. 1973 Rhetoric in Spenser's Poetry (— The Pennsylvania State College Studies. ) 1970 Text. A. Schwartz. New York. J. V. 2 6 7 .7 1 .9 . Whitewater. München. 5 9 . 2. (ed. W. T. Sandig. / Raible. T. A. 1968 „Alltagssprache und Gedichtsprache". (ed. A. Shibles. Sebeok. Schmidt. (ed ) 1968: 2 2 1 . ) 1965 The Province o/ Rhetoric. A. Poetica. T. gklovskij. J. München. K. W. J. W. H. 1969 The Conceit (= The Critical Idiom. State College. 1968 „Grenzen der linguistischen Analyse in der Poetik". 1960). 1973 Linguistische Stiltheorie. 1974 „Die metaphorische Methode". 4 9 . ) 1974 Rhetorik.2 8 4 . 1971 Asthetizilät. 1971 Syntaktische Typologie der Schlagzeile. Wise. J. A. 285—303.Frankfurt: 1972. K. Londra. 7). 1916 „Die Kunst als Verfahren". (ed ) Textsorten. STZ.5 9 . N. (ed ) 1971: 3 — 35. / Rycenga. în: Ihwe. Sebeok. DVJS. Pennsylvania ( 1-a ed. Cambridge. 1968 "Decoding a Text: Levels and Aspects in a Cheremis Sonnet". Skreb. 48. Ruwet. S. E. Mass (1-a ed. B. 4). Frankfurt. 1972 Zur Grundlegung der Literaturwissenschaft. pp. Ruthven.„ (ed) 1971: 11/1.

Stanford. al (ed) 1961: 1 1 . 126— 154. Ein anglistischer Grundkurs zur Einführung in das Studium der Literaturwissenschaft. 115). pp. Frankfurt 1971.2 3 . 1935 Newspaper Headlines. 1942 "Synaesthetic Metaphor". in Eine Methode Literatur zu interpretieren. p p . 87 — 113. B. Halle (Saale) Stone. H. E. . Stankiewicz. Rùzicka. p p . CLS. în Davie. p p . W. Standop. Steinitz. et. R. Stempel. W. 19. în: Probleme der strukturellen Grammatik und Semantik. 1971 „Textverständnis" und „Sprachliche Kunstmittel: Stil und Metrik". Straumann. Steube. Theories of Poetic Composition and Style in the Late Neo-Classic and Early Romantic Periods.) 1968 „Gradation der Grammatikalität". 1962 Deutsche Redekunst im 17. München. 1966 Gradation der Grammatikalität und stilistische Adäquatheit.BIBLIOGRAFIE/415 Spitzer. E. 1967 The Art of Poetry 1750-1820. 2 6 .1 9 . Papers on Literature and the Language Revolution. 61-103. 1966. 1971 Beiträge zur Textlinguistik. München. Londra 1972. Londra. în: Extraterritorial. 1961 "Poetic and Non-Poetic Language in their Interrelation". R. 79 — 99. Diss. W. U. (ed ) . Steiner. 32 — 60. 1972 „Die^Metrik auf Abwegen: eine Kritik der Halle-Keyser-Theorie". L. W. Helsinki. Leipzig. 1972 "Linguistics and Poetics".3 0 . 1966 „Amerikanische Werbung — verstanden als Kunst". P. ^ în: Fabian. 1968. 6/7. Jahrhundert. G. (ed). 1 . B. A. LB. Londra. Leipzig (Phil. 1934 Der Parallelismus in der finnisch-karelischen Volksdichtung ( = F F Communications.-D. Stötzer. D. und 18.

. H. L. Mass. a 2-a ed. 1968. Poetry. R. 4.und Sprachforschung". 1. 1963). Todorov. B. 1970 Classical of English Orthography. (ei) Universals of Language. (cd) 1971 TI/2. 4 5 . Londra Rhetoric in English . R. 1951 An Outline. în Ihv/e. St. of English Structure. The Hague. LB.. S. Paris. New York/Londra.5 9 . R. în Greenberg. 5. 49 — 59. 43 — 48. 1967 Grundzüge der Semantik. 1970 The Structure Vickers. 32. 217 —262 (1-a ed. Uitti. G. P. p p . G. 1928 „Probleme der Literatur. München. Ullrnann. Englewood Cliffs. J. 10. 1955 "Stylistics and Generative Grammars". JL. 1969 Linguistics and Literary Theory. (cd ) 1971 Russischer Formalismus.4 3 6 ) . J. 5. LB. J. T. L. Velde. 1970 Zur Semiologie des literarischen Kuntwerhs. R. B. J. 1971 „Zur formalistischen Theorie der Prosa und der literarischen Evolu­ tion". 1970 „Theorie einer literarischen Wirkungsanalyse". H. Venezky. Trager. germ. 147— 150 (germ. în: Striedter. L. J. Traband. Utlmann. trad.L X X X I I I . Thorne. 1971 „Die semantischen Anomalien". Stricdter. van de 1969 „Zur Linguistisierung der Philologie". JL. 1969 "Poetry. J. N. (cd) 1971:359 — 383. K.: 41 G/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Striedter. München. Texte zur allgemeinen Literaturtheorie und zur Theorie der Prosa. in: Ihwe. (cd) 1971: I X . LB. Berlin 1968 „Semantic Universals". 1967 Littérature et signification. Thompson. / Jakobson. 1974 „Poetische Abweichung". / Smith. Cambridge. 74-76. Kursbuch. Washington Tynjanow. J. 60 — 70. 1961 The Founding nf English Metre. J. J. Koopmann. 4 3 2 . J. J. Stylistics and Imaginary Grammars".

Weinrich. J.3 4 4 1967 „Semantik der Metapher". Wheelwright. (ed) 1973 Zur Kritik literaturwissenschaftlicher Methodologie. 1553 The Arte of Rhétorique. (ed ) 1967: 2 5 0 . (ed ) 1972: 2 6 9 . 1969. în: Romanica ( = F S Rohlfs). PP./ Levin. 3 2 5 . New York.5 2 1 . p p . A. 2. 1. 37. Stuttgart 1971. W. W. Poetica. 1968 Diskussionsbeitrag in: „Die Metapher. a 2-a ed. Wunderlich. 1962 Metaphor t-Reality. / Skreb. în: Chatman. Frankfurt. 1971 „Kommunikative Literaturwissenschaft". 1972 „Die Textpartitur als heuristische Methode". Halle. DU. ed. S. Zandvoort. 4 2 . 5 0 8 ./Beardsley. L. 24/4. 206). R. D. M. 1971 „Terminologie des Strukturbegriffs". Amsterdam/New York.2 8 3 . Essays und Aufsätze zur Literaturwissenschaft. T. 1957 A Handbook of English Grammar. [1959]. 1958 „Münze und Wort — Untersuchungen an einem Bildfeld". Sie­ ber.1 3 0 . în: Chatman. Facsimile Reprint ( = The English Experience. Ph. FoL. H. Wimsatt. R. . 7. Akademische Vorlesungen. 1 0 0 . R. S. 1963 „Semantik der kühnen Metapher". în lhwe. Bloomington / Londra. / Levin S. 1873 Poetik. W. DVJS. Londra. în Literatur für Leser. K. Wilson. Halle 1958. (ed) 1967: 9 1 . Zmegac. 7-11. / Warren.6 0 Wellek. 1959 "The Concept of Meter: An Exercise in Abstraction". 74.BIBLIOGRAFIE/417 Wackernagel..2 6 3 . Th.. S. 1956 Theory of Literature. Rhetorik und Stilistik. 1940 "On the Semantics of Poetry". 585-597). W. A. Bochumer Diskussion". (ed ) 1971: I 91-140. 3—17 (şi în Koch.1 1 4 (iniţial în: PMLA. R.

G. 144 Baldwin. C. B. 6 Bellert. 296 Bailey. 150 Benveniste. 147 Beardsley. 136. Indice de persoane Aarts. 274 Bloch. 12. B. 233 Abraham. J. 199 Boyd. M. L. A. G. 22 Armstrong. W. 152. H. 14.Indice Observaţie preliminară: expresiile evidenţiate prin scris cursiv de­ semnează în Indicele de persoane. 305 Bense. 152 Bickerton. 74. H . R. R. 196. 146 Auerbach. 124 Blumensath. H . de 322 Barber. S. J. G. 69 Benn. 27 Bowley. 291 Bierwisch. K .-H. H. Bernstein. 128. 284. 43. 147 199 Bacon. 153 Balzac.6. 83 Beneă. 206 Bechert. 239 Braunmüller. 10. 74. 17. 16 Augustin 18 Austerlitz. Berger. E. 238. 164 Bossuet. 5 Arvatov. termenii de specialitate exogeni. 349 Bettinghaus. 20. 151. R. K. F . 148. S. E. 87. B. 271 Austin. 13 Allemann. 147 Abrams. L. A. L . 156 Bismark. 130. F. 231 Barthes. 21 Slake. E. J . Addison. W. L. 12. M. 16. 7. 123. 172 Beecher-Stowe. 333 . 254 Beckett. C. 268 Bennett. S. I. 18. I. D. 162 Bonsiepe. 35. 78. 298 Aristotel 15. J. J. 15. E. 348. D. A. 65 Baumgärtner. A. E. 120. 21 Belke. I. 32. 26. 152. 197 Arbusow. 16 Bradstreet. 154 Bezzel. H .ß. Ch. 69. H. L. 342 Behrens. 237. M. 12. Ch. 147. L.v. 155. 121. B . H. 163. Berg-Ehlers. 274 Baumann. 122. 126 Arnold. 343 Bateson. în Indicele de materii. autorii operei analizate. M. 350 Baudelaire. 131. D. W. J. H . Ch. 134 Blunt. 153. U. W . 129.P. 160. 143. W. 34 Anderson. 237 Bonheim. 143 Bloomjield.

56. 50. 276. E. 144. 303 Dressler. 298 Daiches. 199. B. M. 54. 79. 295 Burger H. 177. T. 152 Claudius. 109 Dmxne. 5. 110 Dilthey. 81. 137. W. 102 Drayton. 46. 162 Churchill. 21. 196 Cleveland. Th. 234. P. 240. 142. Ch. W. 259 Dickinson. F . E. 5. 267. 298 Celan. 148 Donellan. 148 Chapman. G. R. F . G. G. 210. 207. 330. B. 21 Catull 288. 273. 22 Stecht. 350 Dowson. 272. " 274. 132 Bürger. E. 294. 47. B. O. 2 1 . 233 DeQuincey. 226 Butler. van 5. 12 Crocker. 106. L. 307 Chatman. 125 . 208 Chaucer. N . 137. 304 Brentano. R. 110. S. 65. R. L. 310 urm. 276. 301. M. 324 Dieckmann. 269 Christensen. W. A. 343 Burns. 105 Cicero 21 Clarke. 249 Bubner. 102 Brinker. 43. 23 Casanova. S. 237. 275. 12 Dockhorn. 275 Doyle. J. 63. D. 71. E. R. 16 Danes. R. 152. K. 71. 268 Burke. Ch. 139 Carter. J. D. 69 urm. 49. 296. R. 71. C. E. W. 304 Coleridge. P. H. 322. L. 98. 237 Collingwood. 34 î Curtius. Ch.INDICE DE PERS0ANE/41S> Bray. K. 326. 253. 140 Courts-Mahler. 29. M. 242 Chomsky. R. K. 221. G. A. 317. K. Th. 288 Dickens. 55. 276. 299 Croce. J. S. Cl. L. K. Brettschneider. 267. 210 Carlyle. R. 95 Dijk. 27 Carmack. 64. 153 Crashaw. 153 Cummings. 110 Brooke-Rose. 318 Bühler. 20 Conrady. E. J. G. 84 Breuer. 114. 103. T. M. 222. 109 Büchner. 54. 265. 80 Davie. 231. 63. 137. 343 Dolezel. G. 219. 233 Byron. 104. R. D. K. 324 Butters. 13 Coşeriu. 6 Bunyan. 71. 169. B. 69. 325. 145. 21 Cervenka. 27 Crane. 44. 137 Delas. 48. 300 Brown. 297 Gellini. W. 337. 199. 153 Carroll. G. 228. 223 Carstensen. D. J. 83. G. 140.

211. 137. 13. 18 Fallersleben. 131. 99 Fischer. 329. 306. H. 91 . 343 Edeline. H. D. 8 Evelyn. 253. 152 Enzensberger. H. 199. W. W. 329 George. M. 266. 29 Francks. E. E. 311. J. U. 182. P . 290. 264. 21 Franz. 145 Fowler. 2 1 . H. N. Görski. 142. 296 Eliot. 23 Greimas. 233 Firbas. 292. T. 43 Fraser. 321. B . V. L. C. U. 257. 196 Fischer. B. R. 210. 71 Fucks. F . U. 228 Friedrich. 347. 54. A.v. 322. 81 Goethe. W. 295. 199 Freytag. 115 Filliolet. 233. 137 Grosse.217. A. 321. E. B. 225. J. 259. 2 1 . 18 Gide. 22 Freeman. 219. 249 Enders. 304. J.v. 69. 144. J. 327 Glinz. 95 Frank-Böhringer. 323. K. 154 Gerber. 350 France. 300. C. J. J. C. A. 151. 146. 2 1 2 . 165. 304 Greenlaw. 196 Galinsky. 167. 217. J. A. J. V. 172. 308 Gorgias 274 Görny. P. W. 316 Elyot. 149 Escarpit. 13. 90. 137. 168. 260. 37. J. 20. 146 Fries.420/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA TEXT Dubois. G. 153 Eco. 257 Fries. 328 Empson. Gibbon. 241. G. U. A. 303. 48. 148 Eichendorff. 260. H. 159. 343 Erlich. 342 Dyck. 21 Figge. 210. 137. U. 160. D. 148 Fodor. 183 219. R. 344. S. 71. 313 Garvin. J. L. 291. 266. 99 Enkvist. St. W. E. 16 ! Grabes. v. 225 Gelb. 9 . J. 21 Gimson. 349 Elster. E. Th. 18 Eichenbaum. 283. Ch. L. 154 Franklin. R. 326 Genette. 147 Gray. H . Th. G. 328. M. 345. 235. J. 322. 230. H. W. 291 Fönagy. Gaier. 9 i Gottsched. 71 Firth. 246 Flaker. R. 137 Gay. I. 185 Gläser. J. 286. 127. 43. J. H. 306 Fichte. U. 127. 261. 159 Ehmer. K. F .

64. 302. 153. G. 68 Hocke. 320 Halle. 350 347 133. 1 .INDICE DE PERSOANE/421 Gryphius. V. M. H. 315. 91 Hendricks. 226 127 Herodot 226 Herrick. R. A. 43 Helbig. 91. 153 Hrushovski. 240. 185. 6 Howard. 272 Hantsch. A. 271. 249. Th. 190. 237 Herrnstein Smith.G. 276. 62. 143. 147. M. 320 Hölderlin. 69. 141. 13. R. R. 217. 90. O. 231 Hoffmann. 294 Herbert. A . F. 28. 71. 5. 67. K. H. J. 106. 184. 264 Howell. 325 Horafiu 22 Houdebine. 13 Hamilton. 90 Hess. Hermand. 54. B. P. W. 64. R. v. G.v.K. 314 Gunter. 71 Günther. 60. 137. 109 Jakobson. 308. H. 131 Hammond. 78. 292 Isacenko. E. 271. G. A. 218. A. E. G. J. 76. 210. 106. 293. 68. 258 Gunzenhäuser. 138. V. 226 Harris. 189. 24. 148. 54 58. 29 Heusler. 301 Hartmann. F . H. 349 James. M. 132. 6. 144 Gülich. J . Ingendahl. 148. 264 Halliday. 139. 36.A. 71. 271. 56 Hempfer. R. J. 274. J. O. 148 Güttgemanns. 62 Hamburger. 183. 71. L. 146. 31. D. 149. 296 Homer 226. M. 135. . 137. A. 71 Hein. F. 43. 265. 24. 226 Hawthorne. 207. 347 Jakobovits. K. . W. 127 Hauptmann. R. J. 147. 307 Hebbel. H . W. D. G. 77. J. M. 79. 295 Heilerer. W. 86. 99. 99 Hardy. B. 344 Harweg. R. 316 Hopkins. R. 21 Hebel. J. 258 Isenberg. 192. 171. A. G. S. 87 Iser. N. A. 337 Hofmannstahl. 142. 71. 347 Hjelmslev. 199 Imdahl. L. 213 Hymes. 155. 209 Hill. K. 154 Howes. A . 210. 75. L. H. 83. 88 Hagstrum. E. 84 Habermas. 176. 9. 164 Ingarden. 139 148 Henry. W. 272. 184 Hiltbrunner. 43. 18 Hall. W. R. P. 63. 66. 226 Heidolph. 199 Malier. 269 Ihwe. Ii. J. 324 Herder. 195.

50 Kleist. 273 Kafka. 269. 195 Lindner. C. J. 28S. 322. H . 109 . 277. 144. 289 Joyce. 137. 230 Klopstoch. 5. 167 Leech. G. 156. E. G. E. 217. 217. 141 Kästner. 318. J. R. H . 137. 158. M. 159. 51 Leisi. E. v. M. 162. 167. 24 Levin. 44.-H. 16 Konkol. E . 148 Krauss. 35. 259. G. 248 Klinkenberg. E. W. M. 266. 211 Keyser. 147 Katz. 333 Jauss. 102. 308.■422/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Jandl. 176. S. 168. 226 Kroll. J. 304.. 272 Lévi-Strauss. M. 285. 71. J. K. F . 111 Karttunen. 242. 235 . J. 17. 199 Kinneavy. F. 36. W.v. 183 Klaus. 304 Knauer. S. 145 Koch. R. H. 155. 102. W. J. 230 Lessing. J. 148 Jens. 159. 156. 217. 27 Kreuzer. N. 23 Leibfried. 233. 154. 297. 6 Kermode. 53. 331. E. M. 328 Leed. 63. 179 Lewandowski. 160. 208 Linn. B. 49. 58 Lausberg. 85 Kroetz. W. 157. 153 Kuznec. 326. 143. J. 253. 7. H. 324. 305 Lachmann. 291 Kayser. H. F. 271. E. 342 Kraus. F. 227. 236. J . 197. L. 34 Koller. C. 160. 260. S. 293. 6. 177. 56 Lang. 233. D. 140 Liliencron. J. 230 Kopperschmidt. H . 144 Kristeva. 115 Katacic. 255. 324 Kachru. 175. 89. 43. 170. 219. 148. 153 Linsky. 255. 54. 26. 227. 173. 121. 294. 43. I. 137 Kaemmerling. 137 Joseph. 7. A. L. 142. D. 56. J. H . 307 Lehmann-Haupt. 265 Kallmeyer. 12. Kolbe. 153 Jones. G. 143 Jpos. M. 247. 171. 46. 301 Lieb. 323. B.-L. L. 137. 75. R. 278. H. 117. 300. 140 Lewis. 65. 221. 174. 342 Lear. G. 50. 268. X. G. E. Th. ' 325. W. 48. 28 Kerkhoff. 329. 155. E. 217. L. 227 Levin. 148 Lévy. 218. J. R. W. 228. 144 Le Guern. 286. 143.

196. E. 50. A. de 21 Morris. 150. 170 Müller-Seidel. M. 44 Pelc. 21 Papajeivsky. 242 Norden. 296 Pope. 299. 85 Platon 15. H. P. 179 Nash. E. 226 Nickel. • 10. S. 130 Nietzsche. F. 131. 16 Paul. J. L. H. 260 Meier. 264 Posner. G. 140. 195 Ortega y Gasset. 321 Lotman. 238. W. 29. 131. 23 Monntford. 100. 12. 198 Lucan. 331 Prakke. M. W. H. 12 Polo. 31. 239 Pollmann. 31. M. G. 195. 30. D. J. F . H. 227 Martens. 320 Muecke. 320. 294 Milton. 11. 29. 172 Poe. 95 Petrarca 27 Peyre. J. 47. J. J. v. 300 Mann. T. 276 Oras. 69. 16 Plett. D. 271 Lotz. 329. 130 . Ch. 294. E.A. 273 Pound. H. 294 Peacham. 262. 84. 21 Pongs. 51. 302 Müller. M. 202 Nestory. A. 344 Pliniu cel Bătrîn 13. 18 Pocci. 102. 12. 69 Maurer. O. J. 2 1 . Pausch. E. J. 87. 237. 132 Mott. 26. 49. 92. 141. 321 Puttenham. 7. 304 Molière. 23 Mukarovsky. 131. 26 Peirce. J. V. 314 Pepys. 46. 337. J. 19 Piirainen. G. G. K. C. 13. R. T. J. 85. Ch. L. 342 Opitz. 342. 207. H. U. J. 25. 104. 263 Paulus 2 1 . S. 44. 140 Muir. 60 Niepold. Ch. 177. U. H. 249 Masson. N. 227 Montaigne. 37 Ohmann. C. M. F. R. 96. 272. M. 212. F . 340 Marlowe. 83 Praninska. 27. A. 21 Peterfalvi. J.: 29 Pollok. L. 155. 48. I. H. 145 Maas. 197 Petöfi. B. J. 35 Marks. 142. 195 Mathesius. A. 176. H . MacQueen. H. H. 135 Pjatigorskij. C. 274 Oevermann. 227. W.INDICE DE PERSOANE/423 Livings. 148. J. 97 Masefield. H. 16 Lüdtke. 223 Ogden. A. 17. Th.

T. F . 297. 240. 237. V. 172 Saussure. Z. R.G. 102 Rohrer. 215. 230. 27 Schröder. 107 Schanze. 324. R. 222 Searle. 278 urm. 318 Shirley. H . 141. 246. 160. 2 9 4 Racine. 305 Shaw. 139. 225. H .. 153 Schwencke. 217. 6 9 Ross. 34. S. 5 Scott. 84. 149. 152 Sandig. L. B. H. 336 Ruthven. 12 Sengle. A. 145 Skreb. H. 199. J. A. J. 289. R. F . R. 24 Rühm. 153 Schiller. F. 105. R . 86. 249. K. 303. 168 Römer. R. 13. 265. M. 95 Smith. G. 208 Snell. H7. 227 Shelley. 150. 9. 127 ăklovski. M. A. 214. H. 277. 287. 262. 18. W. F. P. 210 Rimbaud. 266. I. 226 Rastier. 5 Sitta. 227. V. 308 Quirk. E. K. 318 Şkrebnev. 197 Rix. 323. ' 259. D. W. 168. Cardinal de (Paul de Gondi) 21 Reuter.424/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Queneau. W. 46 Southwell. 318 Schmidt. ß. 21. 277. 6 Shakespeare. W. 13 RossetU. 109 Sebeok. 137. F . 71 Raimund. 218. 87. 203. 255. 226. J. 141. 37 Ricoeur. 71 Retz. 148 Rilke. 213. O. A. M. 56 Schadewaldt. 29 Smith. 238. G. 278. A. 304 . J. 131. A. 267. 349 Schopenhauer. 22 Rüdiger. 302 Rycenga. V. de 55. 127 Riffaterre. 261. W. 321 Quine. 274. A. 153 Sanders. G. W. 8 Schaff. Ph. 237. 42. 96 Schmidt. F . J. 296. P . 204. J. 243. 229. 294. 275. Ch. 109 Quintilian 156. 248. 247. 253. A. 325. 207. 143. P. 316. G. 348. R. T. 138. M. H. 183 Seidler. R. 286 Sinemus. 307 Sidney. 206. 95. 226 Richards. 267 Schmidt. P. 333 335. 274. D. 198 Rotermund. 260 Sartre. 5. 41. B . 305 Slama-Cazacu. 71. J. 230 Raible. B. J. 243 ' Shibles. 15. 245. HO Schwartz. W. 266. A. 24. 137. 228 Schulte-Sasse.

L. R. 63. M. Ch. 293 Wexler. P. 199. G. 293 Watt. 210. 139 Tucidide. G. 228 Stramm. 153 Stone. 267 Stevens. L. 263. 349 Ullmann. 199 Wheelwright. J. 109 Venezky. 16. 327. 295 Szondi. 243. 328 Sternheim. R. I. 140. 350 Steinitz. G. P. 198. 247. J. 85. 170. G. 204. 320 Verlaine. L. W. 28. 65. 229. E. 264. 278 . A. 213. 206. 87. A. 12. 260 Strawson. L. 231. 266 Stötzer. 170 Stahlke. E. 27. 103. R. 245. 22. P. 63 Velde. 27. 153 Storm. 150 Stassinopoulos. 229. E. 247. 140 Strich. 148. J. 17 Weinheber. 24 Striedter. 286 Steele. A. St. J. A. 85. 297 Stankiewicz. 329 Warren. 196 Weinrich. 249. W. W. H. 208 Trahi. P. 297 Uitti 137 Vater. 160. 218. 183. 308 Topitsch. 95 Traband. 228. 148 Stroszeck. 137 Standop. 146. 262 Stanford. 24 Wellek.A. 217 Thompson. 175 Ullmann. 207. 228 Wackernagel. 13 Steinberg. R. Z. 319 Spitzer. 218. 148 Trager. R. F . 199. 109 Strelka. 109 Steiner. 12. 75. E. F . 169. 261 T E L QUEL. D. 294 Weisstein. W. 77 Steinitz. D. H . J. R. 274 Sterne. 17 Synge. P. Ph. W. A. D. H. 28. A. P. K. 324. W. 182. R. H. M. 64. U. 207 Thorne. 198. 52. 12 Vickers. 139. 66. 242 Virgiliu 13. W. 233 Todorov. J. J. H. U. 43 Swinburne. 228 Thomas. J. van de 135 Vendler. 16. 140. 41. 269 urm. 168. B. 289.INDICE DE PERSOANE/425 Spenser. Th. Steube. R. 52. 268 Straumann. D. 228 Wagner. 18^ 226 Uitti. 64. 71. 291. 217. F . B . 347 Wickert. 323 Spooner. 6 Tennyson. 304.. J. C. 303 Tinianov. T.

263 Wilson. 256 110j Wordsworth. W. B . 237. 239 Zandvoort. H. 297 Wilpert. G.. £6 ZmegaC. 84. v. 206 Wittgenstein. 142 • ' Yeats. 42 Woolf. Th. V. 127 Wilde. W. TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Wienold. V. 19 Wunderlich. W. 9 . 33. R. 6. 262. L. 7 . 110. O. 32.426/ŞTIINŢA. K. 230 Zeller. D. W. 154. I M . G. S . 241 Wimsatt.

1 7 4 . 3 0 9 301. 281 anagramă 152. 303. 295. 336 — semialiteraţie 152. 309 apocopă 161. 74. 242. 212. 161. şi inversiune sintactică annominatio v. 228. 324 analogie/analog 305. 289.. 176. 277.3 2 9 arhicititor 148 '. 286. 172 229 alegorie 102. şi figuri aditive adjonction 159. 179. anaforic (în gramatica textului) 58. 169. 151. 197. 2 1 7 . 313. 2 4 8 . 245. 76 . 348 v. 1 7 3 . 119. 178 alograf 321 ambiguitate 115.7 3 . 155. 59. paronomasia anomalie 308 antimetabola 241. 282. 230. 193. 7 5 . 6 9 . 6 2 . 173. 194. 241. 302. v. 2 8 5 . 339. 278. 64. 340 amplificaţi© 320 anacolut 161. 175. 319 antonimie 197. 330. 278. 161. 322. 326 anaphora v. 168. 251. foregrounding ajectio 158 adiţie 1 6 7 . 243. 181. 327. 251. 311. 246. 161. 161. 80. 312 322 aliteraţie 150. 288. 281 arhaism 138. 161 afereză 152. 281. 60. 308 alienare 145.2 8 6 .3 2 3 . 277 antiphrasis 161 antiteză 155.6 7 . 211 apo-koinu 261 — 262 aposiopeza 286 apostrofa/apostrofare 155 approach — extrinsic 52 — intrinsic 52 argumentaţia 279. 76. 302. 315. 144. 325. 124 anaforă (în retorică) 239. 283. 184-189.3 1 8 . 257. 180. 304.Indice de materii abatere v. deviaţie actio 154 actualisace v.--"->articol 62. 280. 172. 284. anaforă anastrofă 263. 72. 282. 2 3 8 . 75. 168. 271. 252 anaforă. 250. 161. 75. 117. 169. 123. 3 2 1 . 114 articulat (cuvînt articulat) 65. 161. 3 1 6 .2 5 6 . 112. 2 5 4 .6 6 . 170. 261 anadiplosis 239. 281.1 6 8 . 317 antonomazie 161.

192.1 0 6 .2 4 9 . 146. 86. 327. 88. 342. 60. 255. 346 — grafic 328 — lingvistic 257 — matrice 245. 200. 2 4 1 . 243. 288. 303 . 90. 43 carientism v. 290. 99.7 8 . 159. 347. 161.2 7 3 . 108. 194 — de centru 178. 175. 216. 133. metaforă concretizare 106 conector 62. 195. 154. 1 8 9 . 38 39. 43.224. 124. 109. 300 — alternantă 79 — nealternantă 79 consonanţă 176. 314. 338.1 9 2 . 2 3 5 . 147 complexio v.428/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT . 112. 190. şi similaritate) 164. — semiconsonanţă 178. 112 catahreză 301 -/. şi gradatio clipping 218 cod 39. 341. 298. 269. 104 backgrounding 137-139. 2 7 2 . 132. 6 0 . 184. 286. 87. 114. 184. 254 comparaţie (similitudo ) 161. 40. 96. 115. ironie cataforă. 271. 63. şi metaforă cezură 205 '— heptemimeră 205 — pentemimeră 205 — trimimeră 205 climax 155. 315. 318. 310. 105. 74. 334. asemănare (v. 225 codare 38. 327. 129. 130. 291. 223. 95. 193. 241 v. 286. 347 asemie 161. 55. 270 — semnalizator 289. 258. 313. 1 0 5 . 297. 72. 83. 307. 194 asteism v. 275 asonantă 143. 194. 56.2 0 6 — poetică 136. 176. ironie attester 87. 85. 257. 177. 319 — cinetică 316 — hiperbolică 316 . 180. simplocă comunicare/comunicaţie 37. 299. 2 4 2 . 259. 194. 40. 113.9 7 . 98. 223 context — co-textual 270. 41. 108. 289 — situativ 95. 177. 114. 42 coerenţă 37. 172. 301. 7 5 . cataforic. 110. 256. 76. 283. 295. 64. 84. 316. 97. 2 0 1 2 0 2 . — ironică 316 • — moartă 316 — textologică/parabolă 316 competenţă 56 — fonoesteticâ 1 9 8 . 125. 72. 98. 116. 348 asindeton 161. 100. 41. 191. 94. 236 barbarism 167. 256 — pragmatic. 175. 245. 156. 55. 65. 41. 69. 9 2 . 227 bustrophedon 332 canal 38. 104. 39. 277. 123 conexiune/concantenare/înlănţuire 65. 93. 89. 39. 349 concettojconceit 302 v. 74. 125.7 2 . 75.

278. 98. 175 — morfologică 216—235 — poetologică 283 — secundară 152. 275. 270 delimitare 37.2 9 2 detractio 158 deviaţie 2 5 . 116. 302. 268. 317. 120. 49. 236. 1 6 2 164. 320 crasis 161 critică literară 14. 337. 202. 237.3 0 7 311. 9 8 . 119. 49. 224. 157. 163. 340. 166. 233. 283.146. 243.2 2 8 . 135. 345 — contextuală 224—230 — diacronică (istorică) 224. 2 2 3 . 329-330 — diastratică (sociologică) 138. 245. 2 2 7 . 152. 159.2 2 7 . 230 — 231. 195. 158. 47. 284. 272. 115. 123. 334. 339 — semantică 315. — sintactică 2 5 3 . 148. 110. 113.textual -95. 328. 48. 30 critica textului 96 decodare 38. 55. 5 8 . 181. denotat 37. 107. 1 3 8 . 48. 155. şi distanţă .1 1 2 . 116. 318 283. 114. 252. 222. 205. 300. 294. 301. 175. 332. 286 coreferinţă/coreferenţialitate 94. 205. 293. 206. 288. 213. 243. 108. 74. 252. 8 9 . 284 determinare — contextuală 2 9 1 . 122. 107. 3 0 2 . 116. 192. 284-314. 207.2 6 . 115.6 0 . 178. 212. 339.2 7 1 .INDICE DE MATERII/429 — stilistic 148. 41. 131. 1 1 1 . 225 — diatopică (regională) 138. 224. 157. 249. 125. 197 — grafemică 320—333 — internă cuvîntului 215—224 — de încălcare a regulei 152. 318. 2 2 5 . 142. 228-230. 271. 165. 113.176. 166.288. 87.2 3 0 . 129 corelare 305. 134. 56. 342. 156. 47. 319 v. 89. 129. 341. 235. 344 correctio 251 counter-grammar 140 coupling 142. tropi de conti­ guitate contradeterminare 289 contrapunct 207 convergenţă stilistică 141. 330 — externă sistemului 330.2 7 1 . 331 — fonologică 1 6 6 . 236 conversiune 161. 157. 328 ■ — exogenă 224. 257. 247. 222.9 2 . 2 5 3 . 224. 346 contiguitate 78. 156. 119. 136. 108 109. 66. 114. 175 — de întărire a regulei 152. 280. 272. 234. 299. 270 . 137. 234. 84. 349 desemnat 37. 224. 270. 95 decorum 301 deictică 60. 165. 337. 290 coordonare 243. 290 concurenţă 284.281. 273. 336. 29.

343. 43.. 344. 97. 176. 121 — scientific 117 disimulare 298. 243. 197. 255 — estetică 11. 104 encataliză 68 epenteză 161.110. 317 — semantică 284. 240. 2 2 7 . 256.2 6 0 . 143 — prozodică 236. 90. 1 2 4 . 342. 257. geminatio epizeuxis v.1 5 3 . 156. 236 — grafemică 320. 72. 241 epizeugmă v. 136. 160. 347 — fonologică 1 7 6 . 351 . 241. 259 — stilistică 259 elocutio 152. 235. 1 5 0 . 2 5 7 . 258. 131. 3 3 4 337. 183. 260.3 4 1 — grafomorfologică 339. 3 2 8 . 254. 168. 3*14 ■'. 270. 339. 343. 295.2 1 3 . 131. 2 7 5 . 2 7 1 . densitate v. 329. 317 — textologică 310 — totală v. 269.2 7 6 . 172 epiphora 239. 310. 135. 38. 271. esteticitate 16— 18. . 348. 139-146.2 3 0 . 98.430/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT diacronie 56. 242. 143 elipsă 59. 316 — co-textuală 64. 337. 216. geminatio estetică. 190. 167. 78. 250. 320 — sintatică 242. 275. 130 emisiune 31. 339 echivalenţă 133. 72. 314. 286. 288. 95. 310. 235. 249 291. 340. 5 0 . 3 3 4 . 161. 271. 253. 74. 116. 300 dispositio 154 — distantă 77. 117. 55 urm. 148. 320. 2 4 1 . 314 emphatics 87. 163. 234. 151. 175. 288. 277. 308.2 8 3 . 243. 334. identitate — verticală 141. poezie diferenţă 239. 320. 256. 84. 341. 336 — orizontală 141. 190-204. 158. 154. 222.-"" — comunicativă 42. 282. 67. 336.informative 117 — persuasive 101 — reference 117. 349' discourse T. 176. 253. 244. 236. 144. 283. 155. 336.5 3 . 141. 312. 128. 340 — morfologică 236—253. 124 dimensiune semiotică 47. 39. 318. 166. 338-339 — secundară 175. 189. 133. 271. 336 — prozodografică 334. 133. 106. 270 — noncontextuală 257. 166.3 2 9 . 168 diasirm v. 223. 270 — situativă 256. 145. 312.1 3 0 . 237. 167. 311. 223. 96. 97 emfază 262. 143. 49. 343 dialogismus 102 diareză 161. 324 emic 60. 132. 186. 248. ironie „Dichtung" — dans. 334 distribuţie 40. 154 emblemă 252. 157. 111. 180.2 4 2 . 286.

2 5 4 256. 342.168. 212. 241. 207. morfologice — de echivalenţă v. 249 eterograf 244 eterosem 244. 2 0 4 . 277. 215. 86— 89. 284. 342 — segmentale v. 2 1 6 253 v. 2 8 3 .3 4 1 — gramaticale 271 — imitative v. 198. 206. 1 0 1 . 165. 317 — prozodice 166. 175. 213. — de pauză 166. 277. 172. 336 — aditive 1 6 7 . 3 2 4 325. 135. 208. 332. 341. 216. 215 — logice 160. 149. repetitive — de înălţimea tonului: 165. 198. 102. 236. 310. 199-204. 72. 342 — semiotico-semantice 342 semiotico-sintactice 342 156. 348.3 1 8 . 212. 284. 135. 277.2 0 6 . 322. 72. figuri fonolo­ gice — semantice 160. 192. 212. 342 — şemiotico-pragmatice 310. 288.2 1 5 . 243 — fonice (fonologice) sonore 142 160.1 0 2 . 105. 212. 338. 2 6 3 . 106. 320. 271. 163. 212. 112. 236. 204. 250 . 240 — permutative 161. 173.1 1 1 îabulă 161. 55. 209. 2 1 5 . 90. 132.2 5 2 . v. 245. 336 — grafemice 165. 342 — privative 155. 213. 1 1 0 . 165. 75. 2 8 5 . 198. 119. 249 etic 60. 98. 130 «tos 280 eufemism 161 exclamaţia 310 exordium 106 explicare/explicitare 68. 3 2 0 . 294. 342 — comparative 155 — contrare 155 — de cuvînt 156.2 6 7 . 197. 321. 208. 245. 156. 343 — morfologice 159. 116 extensiune 37. 1 9 7 . — de sens. 108. 301. 331.1 9 7 . 195.| 215 240. 212. 217. 165. 251. şi figuri semantice 155 — sonore v. figuri fonologice . 1 6 6 .INDICE DE MATERII/431 eterofon 244. 134. 156. 98.r e t o r i c e 26. 339 — pragmatice 310. 154. 244. 99. 316 ficţionalitate 16. 191. 250. echivalenţă — figura etymologica 2 16. 74. 268. 235 310 — repetitive 155. 282. 104. 56—58. 349 îiguri — accentuate 165.2 8 6 — apelative 155. 29. 165. 320 — paradigmatice 157. 269. 128. 277. 170— 171. 218.

150. 1 6 8 . 339 — monograf 321 — grafem 320. 216. 250. 176.170. 2 6 7 269. 252 graf 321 — diagraf 321. 102 — demonstrativum 89. 2 7 3 . 347. 287. 310 — sintagmatice 157. 215. 338 hiperbolă 155. 317 hipersemid 235. 250. 346—347 hiposemie 345 — 346.179.3 4 1 gramatică — contextuală 257 — grafemică / grafematică 322. 222. 1 7 8 .432/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA TEXT — sintactice 159. 286. 2 4 0 . 253. 323 hendiadyoin 197. 236. 172. 325-331 — subtractive 163. 315. 321. 242. 102 — indicale 88. 243.3 2 4 . 331. 326 — a nondeterminărilor 349 — normală 306. 311. 178. 156 — secundară poetică 140 — secundară retorică 156 — textului 41. 328 geminat io 237 genus dicendi 88 — deliberativum 89. 276. 54. 187. 284. 282. 283. 137. 2 0 2 204. 332 — suprasegmentale v. 184. 251. 252. 2 8 6 288. 171 — 172. 294 — substitutive 155. 314 — a poeziei/estetică 146. 315 hiasm 161. 211. 173. 289* iconicitate 74 . 319 hiperbaton 161. 314. 188. 280. 190.284. 157 formule de precauţiune 308 frazeologisme 288 v. 274. 161.2 6 3 . 334 funcţie estetică 132.2 1 8 . 280 gradaţia 1A\. 125. 197— 215 foregrounding 137. — transformaţională 253 grametrică 199 haplologie 218. 266. 332. 332 — consonantic 327 — grafem zero 324. 289. 295 hiperpropoziţie performativă 88 hipersem 317 hipersemem 287. 284.2 4 1 . 3 2 0 . 139— 146. 324. 213. 251. 322. 281. 164. 3 2 3 . 165. 327 — vocalic 327 grafemică 74. 246. 163. 277. figuri prozodice -~ transpozitive 155 fonestem 196 fonestezie 193 fongestetică 166—211 — structură de bază 166— 197 — suprastructură 179. 219. tropi frecvenţă 67. 332 — segmentai 320. 216. 3481 hipotaxă 275 homoioteleuton 182 hypallage adiectivi 266 hysteron proteron 266. 141. 200. 269. 2 5 6 . 2 1 7 . 98. 327. 310.

27 metaforă kyklos 238. 293. 94.3 0 0 — grafomorfologic 340 — homeofon 248 — homeograf 2 4 8 . 281. 246. 14. 101 informaţie 37. 345. 2 1 0 212. 222 joc acţionai comunicativ 42. 129 240. 109. 271. 105.2 6 7 . 197. identitate 242.2 9 9 . 17-18. 209. şi adiţie interpolare 68. 289. 333340. 44. 244. 285 ingambament 182. 338 — morfologic 210 — sintactic 210. 308. 346. 248. 2~47 — paradigmatic 172. 288. 255. 246 — omograf 248 — omonim 245. 338 inserţie 242. 297 — sintactică 152. 328 — amară (sarcasm) 299 — arogantă (diasirm) 299 — dispreţuitoare (micterism)j 299 — dramatică/tragică 299 — romantică 299 — socratică 298 — şarmantă (carientism) 299'' — urbană (asteism) 299 istorie literară izocolon 272 izofonie 155 izosemie 314 •' izotopie 71. 336. 159. 301 13. 161. 311. 280. 95 imprecizii 96.INDICE DE MATERII/433. 2 4 . 326. 336— omofon 245. 225 k 227. naturae) v. 149. 341 kakozelon v. 70. şi echi­ valenţă imitaţia (auctorum. 340. 78.. 334. 2 4 4 . 105' joc de cuvinte 172. 65 69. 20. mimesis immittatio 158 implicaţie 65. 2 9 7 . 312. 295. 3 4 7 349 / — formule deschise 95 — locuri libere 149 influencer 100. 161. 2 6 3 . 247. 338. 248. 330.2 5 . 281 ironie 102. 325 v. 227 interrogate 310 v.2 4 9 . 246. 82. 281 . 246 — polisem 245. 286. 324. ideal speaker/hearer 55 identificare 282. 234. 252. 106. v. 68. 314. 117. 109. 325. 330. 262 — sintagmatic 245 — tropic 245 joc grafic 322. 8!. 332. 310 intropatie 20 invenţia 154 inversiune — grafonologică 324 — graiomorfologică 325 — grafemică 327 — semantică 215. întrebare retorică intersubiectivitate 98 intertextualitate 56 întrebare retorică 155.

151 198 limbaj cotidian/limbă (de toate zilele) /vorbire/normă 12. 287. 161 logografic 229.3 0 0 — mixtă 301 — moartă 291. 303.•434/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT ţue 38. 51. 56. 312 — animistă 311. 348 — abstractlzantâ 295 — adjectivală 300 — adverbială 300 — animală 311.3 1 4 . 301. 15 18. 292. 1 3 1 . 49. 2 9 4 .4 4 . 7.130 literatură 5.3 0 2 . 25.3 0 0 . 49. 6. 36. 307. 330 logogramă 229. 347. 15. 155. 150. 18 — 21. 115. 53— 130. 85. 291. 305. 343 litotă 155. 155. 107. 15. 134 — expresivă 14.2 5 . 51. 2 1 . animistă . 1 5 4 341.3 4 9 — beletristică/frumoasă 8. 21 — retorică 10. 138. 336. 134 — receptivă (pragmatică) 14.2 7 . 2 5 . 3 1 1 . 150. 134 — mimetică 14. 13 — „scrieri" 8 — trivială 6. 161 metafonă 165 v. 159. 141. 259 metabolă 158. 31. 49. şi însufleţitoare/cinetică) — apropiată 291 — antropomorfizantă 296. 312 — compusă 297. 131. 292 tneiosis 102 memoria message — connote 10 — denote 10 mesaj 3 7 . 49. '304. 315 limbaj hiperbolic 313 "lingvistică 5. 6. 318 — necesară 301 — neînsufleţitoare 295 — personificatoare v. 145. 13. 9. 1 3 2 . 1 2 4 .3 4 . 306. 40. 144. 146. 10 — istorică 13 — jurnalistică 13 — obiectivă şi de specialitate 10. 8. 136.312 (v. 318. 269. 152. 4 5 . 315. 293. 300. 21 — utilitaristă 6. 1 5 . 7. 49. 330 macrocontext 255. 132. 289. 230. 301. 284. 46. 1 0 . 310. 21 — (noţiunea de) literatură 1334. 134 — retorică (obiectivă) 14. 149.124. şi figuri fonologice metaforă 143. 301 — concretizatoare 295 — continuată (alegoria) 300 — 301 — distanţată 291 — expandată 315 — hiperbolică 2 9 9 . 13. 156.4 6 .2 9 9 — îndrăzneaţă (concetto ) 291 302 — meiotică 2 9 9 .18. 313 — ironică 2 9 7 . 316. 18. 5 3 .3 4 9 lingvistica textului 5. 344. 310. 143. 340. 49. 134.

17. 139. 310 — atributivă 305 — cauzativă 305 — exteriorizantă 306 — generalizatoare 303 — interiorizantă 306 — individualizatoare 303 — simbolică (pragmasemantică) 307 — textologică metrică (perifrază) 307 161. 302. 18.. 253.. 148. 211. 161. 165 v. 326.de expectaţie 139. 294. 165 v. 332 oratio 279 originalitate 20 metru 1 9 8 . 284. 328 — . 351 metonimie 155. 197. 347 nomeii — appelativum 322 — impropium 289 • — proprium 289 . 161. 269. 145. 248 — semiomofonie 194 omograf 244 omonimie 230. 147. ase» mie non-gramaticalitatea/abatere gra­ maticală 140. 108. 252. v.". 212 metasemerae 159. 139. 269 omofon 244 omofonie 245. 54. 56. 235. 161. 109.. 130. metalogism 159. 8 5 .3 0 8 . 143. 343. 215 — tetrametru 202 micterism v.• nominativus pendens 261 v. 258. 46. 235 — dimetru 202 — hexametru 202 — pentametru 202. 234. 221. 145.. anacolut norideterminare semantică v. 225„ 226. 148. 16. 23. 3 0 2 . 309. 283 — de organom 44—46. şi figuri sintactice metateză 161. 138. 322. 175. 293. 260„ 327 modalizare 308 modele — de figuri 1 5 3 . 284 metamorfă 165. 170 metodă 52. 224. 19. 152. 156. 280 ocurenţă 143. 146. 325. v. onomatopie 195. 53. 301. 49. 254. 345 normă 40. 247 omosem 244 . şi figuri grafemice . 134. 320. 284. 151. 161. şi figuri semantice metataxe 159. 134. 161. 145.8 6 . 344. şi figuri mor­ fologice metaplasme 159.. 145. 318. 127. 207. 128. ironie . 165—173. 246.INDICE DE MATERIl/435< — sinestetică (intersenzorială) 296 — substantivală 300 — textologică (alegoria) 300 — verbală 300 metagraf 165. 132 — semiotice 43—50 monosernie 123. 134. 341.2 1 5 . 289. 245. 137. 126.-. 263. 250. 323. 269. . 197—215 mimesis 15.166. 158.

151. 313 paragogâ 167. 277. 155. 245. 72. 308. 310.2 4 4 . 146. 302. 202. 115. Ht—142. 170 parabolă 161. 136. 168. 337 v. 2 3 6 . 301. 281. . 280. 275 parenteză 155. 98. 114. 332. 184. 97. 85. 46. 331. 275 positioner 87. 263267. 197. 271278.94. 226. 243 polisemie 40. 207. 110. 307. 289. 286 plurisignation 347 poeticitate v. 161. 117. 342. 128 . 311. 2 1 8 . 280.2 5 1 . 243. 248. 341. 348 presupoziţie 95.2 4 0 . 109. 300. şi joc de cuvinte homeofon p a r t i t u r ă de text 1 8 2 . 246. 347. 276. 245. 95. 334 pragmatică 47. — iamb 201. 124-130. 3 3 4 . . 151. 5 0 .2 1 9 . 48. 242. 279. 262. 241. 49. 322. 312 v. şi metaforă perspectivă funcţională poziţie 69 — 71 picior (de vers) — adoneu 201 în pro­ — anapest 201 — coriamb 201 — eretic 201 — dactil 2 0 1 .2 8 9 . 281 paronomasie 141. 307.5 5 . 282. 349 potisindeton 161. 270.183. 316 paradigmatic 66. 113. 119 pro-forme 63. 324. 260.1 0 6 . 2 8 8 . 288. 200. 248. 301. 2 5 0 . v. 282. 195. 297 paradox 161. 318 poezie 11. 96. 340. 65. 318 palindrom 161. 157. 205. 291. 241. 288. 277. 105. 348 poliptotă 194. 225. 185195 patos 106 perifrază 246. estetică (noţiuni de) literatură 236. 287. 316. 116. 2 6 6 parison 272 parole 38. 309 310. 269. 269. 348. 164.3 2 5 . 132. 300. 326. 161. 172 paralelism 143. 3 2 4 . 135. 291. 215 — spondeu 201 — troheu 201 pleonasm 161. 230. 146-150. 198 paromoiosis 180 paronimie 2 4 3 . 285. 12. 154. 175. 282 personificare 300. 275. 73. 112. 228. 172.2 5 6 . 8 3 . 149. 260. 156. 320 paramoiosis 180 parataxă 161. 2 5 4 . 243. 269. 104 poziţie 67. 227. 320 — nominală 242 — verbală 242. 314 permutaţie 168-170. 323. şi figuri permutative perorMio 106. 155.2 0 2 . 300. 161. 331. 286. 145. 248. 123. 286. 259. 176.3 3 6 polifuncţioualitate 8S. 294.436/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT oximoron 155. 255. 272.

actio 154 proemium 279 prosteză 161. 113. 133.1 9 4 197. 29.redublată 182 . 104 128. 193 . 279. 144.generativă 160. 114. 145. 160. referenţialitate 38. 270. 249. 66. 284. 260. 256. 111.2 1 5 211 receptor/auditoriu 31. 346.aliterativă 181 . 240. 312.2 7 . 241 . 76. 224. 285. 151. 129 . 345 — dependente de situaţie 114. 340. 146.împerecheată 182. 117. 334 . 6 9 . 43. 175. 1 5 3 . 336 . 2 3 7 .la distanţă 236. 123. 248. 180. 337. 320 . echivalenţă. 39—40. 83.INDICE DE MATERII/437 prolepsă 266. 259. 124. 347 — posesiv 76 — relativ 63. 255. 256. 130. 235. mijloace de referinţă : 39. 235. 310 .inversă 177 . 161. 129 refren 275. 286. 100. 347 reducţioriism 283 redundanţă 119. 350 . 199. 280. 2 0 5 . 122. 195. 212. 327. 193 . 211. 40. 145. 160 referinţă. 259.de mijloc 181.optică 248. 121. 111. 121. 149. 172. 348 — demonstrativ 61. 237. 115. 63. 282. 149.1 6 8 . 178. 177. 267 pronime 62. 310 .identică 178. 112.de contact 236. 7 9 . 197. 135.2 3 8 241 v.independente de situaţie 114. 179.istorică 249 . 4 1 . 336 . 178. 212. 286.semirimâ 178 ritm 198. 250. 346. 348 recurenţă 143. 118. 345. 126. 179. 311. 132. 193-194 . 261 pronuntiatio v. 110. tropi de contiguitate retorică 2 5 . 116.contrarefren 275 remă 63. 32.internă 182 . 1 9 1 . 108. 38.încrucişată 182. 116. 275. 63. 110. 344.îmbrăţişată 182. 180 . 255. 102-106. 144. 151.. 152. 113-114. 316 reevaluare semantică 313 referent 31.3 4 1 .8 0 repetiţie .7 1 . 193 . querry 87. 113. 62. 277.finală 181.pararimă 177. 235. 190. 346. 128 — personal 62. 289.de centru 181. 1 6 7 . 162 reversiune 277 rimă 143. 109. 195 . .semipararimă 178. 276 recusivitate 277 reducţie 259. şi distanţă.

2 5 6 . 40 t r o p i 155. 250. 129 — text secundar 255 — strategia textului 87. 324. 201. 117 verdictive 100 vers v. 311 — de similaritate 294. 89. 243. 96. 200. 255. 103. 286 — congruentă 263 — hipozeugmă 261. 71. 104 269. 235. 347 — interni 310 — „Grenzverschiebungstropen" 293 — de contiguitate 293. 154 — text eliptic 259 — text cu permanent da capo 35. 74 — prelucrarea textului 127. 94 itimp (verbal) 62. 106 •J~ categorii/clase de text 40. 98.2 6 2 [BIBLIOTECĂ » M l H A I t SADOV BVJC OFLËJHXL.2 6 3 . 270 t m e z ă 161.2 6 0 . 343 traductio v. 91. 99. 2 6 1 . 262 — prozeugmă 26 l — semanto-sintacticâ 260. 336. 269. 263 — mezozeugmă 261 — morfo-sintactică 260. 85. 91. 324 — grafomorfologice 320. 275. 97 — structura de adîncime a textului 68. 302-308 — tropi cadru 310. 51. 225. 264. 324 — grafotextologice 320. 215 topologie 67. poliptotă transmutaţia 158 iranslatio continuata 300 triunghi — metaforic 294 — semiotic 32. 330 — grafosintactice 320. 98. 240. 104. 37. 294 — 302. 88. 324 utterance unit 90 v e r b e performative 87."HO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT — autorul textului 41. 316. 159. 280. 300. 72. 110. 294. 307 — „Sprungtropen" 293 unicat 66 unităţi — grafofonologice 320. 77. 289. 272 — constituirea textului — pragmatic 97 — 98 — semantic 116 — sintactic 72 — elaborarea textului 96. 262263 — sintactică 260. 177. . 78 topos — al autosubaprecierii 298 (mea parvitas) — al retoricii 315. stih(ic) versus rapportati 276 -volum/întindere 72. 327 zeugmă 161.

2. Noţiunea retorică de literatură 1..4. 1. Noţiunea receptivă de literatură 3.4. Rezumat: Constituirea pragmatică a textului 3.1.1. Dimensiuni semiotice ale semnului „text" 2.3.2.1.3.1.1.2.1.2. W. 2. Coerenţa sintactică a textului 3. Analize de text 3. Dimensiunea pragmatică a textului . . Rezumat'.2.1. Noţiunea expresivă de literatură' 1.1. Morris (1938) şi G. Perspective ale unei semioze literare şi textuale: o sinopsă .2.4.5. Modelul de organon al lui Karl Bühler .3.1.1. Constituirea sintactică a textului 3. Analiza unui t e x t de manual : „Big Ben" 3.5.2.1.2.2.5.1. Literatura ca „fapt semiologic" 2. Analize de text . Patru perspective asupra noţiunnii de „literatură" 1.3.1.1. Textualitatea şi ştiinţa textului 3. Analiza unei ştiri din ziar 3. DE LA ŞTIINŢA LITERATURII LA ŞTIINŢA TEXTULUI •O. Dimensiunea sintactică a textului 3.1.Cuprins Introducere 1. Modelele lui Ch.1.' 3. Delimitarea sintactică a textului 3. Obiectul de studiu „literatură" .5. Extensiunea pragmatică a textului 3..1. Extensiunea sintactică a textului 3.2.1. .2. „Literatură" şi „text" 1. Klaus (1969) 2. Coerenţa pragmatică a textului 3.1. Obiectul de studiu „text" 5 8 10 14 15 19 21 25 27 34 37 37 44 44 46 49 50 55 56 58 60 72 73 73 81 83 86 89 92 97 98 2.1..2. Noţiunea mimetică de literatură 1. Delimitarea pragmatică a textului 3.2.2.2.1. Elemente de bază ale comunicării prin semne ' 2. Modele structurale semiotice *.1.2. 1.1.1.

2.1.2.442/ŞTI1NŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 3.2. 3.2. Backgrounding-ul non-estetic 1.1.4.5.3. Permutaţia .5.2. Structura de bază fono-estetică: figurile sonore 3.1. Dimensiuni semiotice ale literarităţii 1. Literaritate .5. Critica pragmatică la adresa stilisticii deviaţiei . Premise teoretice pentru o definiţie lingvistică a literarităţii 1. Coerenţa semantică a textului 3.2. Modelul grupului [* din Lüttich (1970) 2. .3.5. Analiza unui text din reclama economică 3.1. Figuri ale deviaţiei fonologice 3.3.1. DE LA ŞTIINŢA TEXTULUI LA ŞTIINŢA LITERATURII 0.4.3. Analiză de text : Două versiuni ale unei povestiri ilustrate verbalizate II.1. Foregrounding-nl estetic 1.1. Analiza unui fragment de text lingvistic 3.1. Leech (1966. Figuri fonologice 3.2.2. Dimensiunea semantică a textului ' 3.2. Delimitarea semantică a textului :. Analize de text 3.2.1.3.3. 99103107 110 111' 113 116 117 117 120> 124 128- 131 132 s 132 135137 13? 146 150 153153156 157 ■ 158.1.2..3. N.3.3.3.1. Retorica şi stilul 2.3. Analiza cuvîntării lui Churchill din 13.3. Analiza unei reţete culinare 3.19-40. ■ . 1969) 2.1. „ Text " şi „literatură" . '. 159' 162 166166 167 167 16& 170 1. Posibilităţi ale unei ştiinţe a textului „integratoare" i 3.1.3.. Modele retorico-stilistice pentru text 2.2.şi ştiinţa literaturii 1.1.Modelul lui Quintilian 2. Rezumat: Constituirea semantică a textului 3. Elaborarea unui model de estetică a textului 2.5.2.2.1. Modelul lui G. Extensiunea semantică a textului 3.1..2. în faţa Camerei Comunelor (fragmente) .1.2.1.3.4.1. Adiţia 3. Bazele construcţiei u n u i nou model 3.3. Subtracţia 3.5. Perspectivele unei sintactici estetice a textului 2.

1.1.1. 1Ö8— 117 " : ■4. Interrelaţia dintre figurile sonore şi figurile prozodice . Jabberwocky 4. Figuri accentuale " 3.1.2. Excurs: Aspecte semantice ale fonoesteziei 3. etüde in f (strofa 1—3) .1. M. Deviaţii lingvistice diastratice -4. Poziţia .4.2.1.1.1.3. Analiză de t e x t : G.. Adiţia 4.2.2.. Figuri de pauză şi de înălţime a tonului 3.1.7. Visul unei nopţi de vară V. Suprastructura fonoestetică : figurile prozodice 3.1..1.1.2. Frecvenţa 3.1.1.1.2.1.1. Hopkins.2.1..4.1.3.4.2. .1. Deviaţii lingvistice istorice 171 173 176 176 177 178 178 180 183 195 197 199 200 200 200 201 202 204 204 206 209 209 211' 213 215 216 216 217 217 218 219 219 224 225 225 227 228 . .1.2.3.1.1.1.2.3.2.1. Figuri morfologice -4. Performanţa fonoestetică : ritmul ».4.1. Volumul -3. Analiză de text:Shakespeare.1. 3.2.2. Frecvenţa 3. Asemănarea 3.2.1. Distribuţia 3.4.1.2.i.3.5.1.1. Subtracţia 4. 3.3.2. 3. r . Figuri ale echivalenţei fonologice i i 1.2.1. The Windhover . Asemănarea 3.6. Pauze aberante 3.1.5.2.- CUPRINS/443 3. Poziţia . Permutaţia •4. Deviaţia legată de context *.4.3. Analiză de t e x t : Lewis Carroll.1. 4.1. ..2. 4. Deviaţii lingvistice regionale . Substituţia 4. / . Competenţa f onoestetică : metrul . Figuri ale deviaţiei morfologice ■4.2.1.2.. .2.1.1.2.1.2.2.1. '.1.2. Deviaţii exogene -4.2.1.5.1. Volumul'. Jandl.2.1. . Substituţia -3.Accentuarea aberantă 3.1.3.3.3. .1.2.2.2.2.1.1.2. Distribuţia 3.2.5. Deviaţia internă cuvîntului ■4. Analiză de t e x t : E.

Substituţia 5.2.2.5.5. iv. Paronimia 4..1.. Distribuţia 4.3. Figuri semantice 1.3.2.3.1. Jocul de cuvinte homeofon (paronomasia) 4. Excurs: Deviaţia clasei de cuvinte (conversiunea) ■4.2.1.2.2.2. I. 244 246 246 248 248 249 253253 254 256 257 260' 263267 269' 271 272 274 275 275 276 278 283 5.2. Frecvenţa 5.2.1. III.2.2.4. Figuri ale echivaleneţi morfologice 4.2. E . 284 285 .2.2.1. Zeugma 5.5. Poziţia 4. Subtracţia 5.2. Jocul de cuvinte omofon 4.2.4.2. anyone lived in a pretty how town 4.6.3. (fragment) 5. . Figuri ale echivalenţei sintactice 5.1.3. Sternheim.2.5.5.3. Shakespeare.2. —.3.1.2.1. Analiză de t e x t : C.1. 4. morfologice si semantice 5.2. Volumul 4.1.2.1.1.2. Asemănarea.5.ii.ŞTIINTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT i ■4. Adiţia .2.1.2.2. Permutaţia 5. Cummings.1. Asemănarea 5.444/.6.5. Adiţia 5.3.6 Figuri ale deviaţiei semantice 6. Analiză de text: W.5. Volumul şi poziţia 5. «. Herbert A Wreath g 5. Julius Caesar.5.2. 13 — 41 (Cuvîntarea lui Brutus) •• 6.1. Figuri ale deviaţiei sintactice 5.4. Das Fossil.5. Figuri sintactice 230' 231 236 236240 240 24 li 242 242 243. Elipsa 5. Analiză de text: G.1.2.1.6. Frecvenţa 4.4. Aspecte fonologice. Jocul de cuvinte homeograf (rima optică/„Augenreim") 4. Analiză de text: E. Distribuţia 5. Poliptota 4. Jocul de cuvinte polisem şi omonim 4.3.2. ". Ambiguitatea jocului de cuvinte 4.1.5.2.2.

Figuri ale echivalenţei semantice •6. _ .4. Analiza unei poêzii de E. Tropi de contiguitate (metonimia) '6.. . .2. Eliot The Family Observaţii finale Note Bibliografie » .2. . . 385 418 427 -Indice de persoane Indice de materii .4. Permutaţia 7.1.2. _. Substituţia în afara aceluiaşi sistem grafemic 7. E.1. Dickinson: / like to see it lap the Miles -6.2.2.1. Jandl onkel toms Mitte 7.1. Tropi de similaritate (metafora) <6. .CUPRINS/445 '6.1.1.2._. Subtracţia <6.2.1. Figuri ale echivalenţei grafemice 7.1..1. Spenser. ■6. Analize de text 7.1.2. The Faerie Queene. Analize de text '6.. i.„. . 7 ..5..5.3. .1.. Analiză de text: W. .2. ? ..1. . Analiză de t e x t : T.1.1. Figuri ale deviaţiei grafemice 7. Substituţia 7. Posibilităţi ale unei ştiinţe a literaturii „integratoare" Reunion -.2. 286 288 289 294 302 308 308 310 314 319 320 320 321 323 324 325 325 329 33 1 331 333 334 335 335 337 341 344 349 353 8.4. '6. . Rühm schweigen 7. Analiza poeziei lui E.2. — . Analiza poeziei lui E.1. .5.1. _ . Substituţia 45.1.1. Analize de text 7.46 . Analiza poeziei lui Goethe: Kennst du das Land .1.4. .1.4.2.1.5.. Cummings •8.2.3.1.1.1.1. .5.1. _ _ . Permutaţia . Figuri graf emice 7.4. Analiza poeziei lui G. Subtracţia 7. Adiţia 7. I I I .1.1. Rühm die ersten menschen sind auf dem mond 7.1..5. Substituţia în cadrul aceluiaşi sistem grafic 7. S. Analiza poeziei lui G.

' 11« .

1493 Ia întreprinderea poligrafică „13 Decembrie 1918". Grigore Alexandrescu 89—97.1983. Republica Socialistă România . UNGUREANU B«» rf« ( i / w : 11.07. Coli tipar 28 I -VtoJ! »*** 'ce»«*lt Tiparul executat sub comanda nr.IBIBUQTSCA MUNICIPALĂ S MiBAL SADDV^ANU BUQUREgTI Lector: ONDINE-CRISTINA DĂSCĂLITĂ Tehnoredactor: V. Str.E. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful