PASII Transform rii

A
Un preot ortodox vorbeste despre Cei 12 Paşi

de

Părintele Meletios Webber
Traducere din limba engleză şi note

Nicoleta Amariei şi Claudia Varga

Editura Kolos Iaşi – 2008

Paşii Transformării
Un preot ortodox vorbeşte despre cei Doisprezece Paşi Copyright © 2008 de Pr. Meletios (Peter H.) Webber © Toate drepturile rezervate

Publicat de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă” Str. Costachi Negri nr. 48, cod 700071, Iaşi – România, tel. 0040 232220.548, www.fundatia.mmb.ro

Designer copertă si ingrijitor de editie: Pr. Iulian Negru – Iaşi Ilustraţia de pe coperta principală reprezintă Parabola Fiului Risipitor Tehnoredactare computerizata: Nicoleta Amariei şi Claudia Varga Corector text şi note editor: Echipa Centrului „Sf. Nicolae” din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă” – Iaşi şi Floyd Frantz, director al Centrului „Sf. Dimitrie” – Cluj (www.stdimitrie.org) si misionar al O.C.M.C. în România

Note teologice: Pr. dr. Călin Popovici – Cluj

Tipărit la Kolos-Group – Iaşi Tel. 0232 261555

ISBN: 978-973-1810-12-6

Citatele scripturistice sunt dupã Editia Sfintei Scripturi, apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988

CUPRINS
Cuvânt Înainte ... / 5 Prefaţă la ediţia în limba română / 7 Introducere ... / 11 PARTEA I Problematica Adicţiilor şi o Analiză a Celor 12 Paşi
Capitolul 1 Introducere în cei Doisprezece Paşi ... / 17 Capitolul 2 Alcoolicul activ – Imaginea umanităţii în ruină ... / 33 Capitolul 3 Viaţa în A.A., Viaţa în Recuperare ... / 50 Capitolul 4 Anonimatul, Adicţiile, Negarea şi Controlul ... / 67 Capitolul 5 Spiritualitatea şi Religia ... / 78 Capitolul 6 Cei Doisprezece Paşi şi Viaţa Bisericii ... / 86

PARTEA a II-a Cei 12 Paşi
Capitolul 7 Din adâncuri ... / 101 Capitolul 8 Cred, Doamne! Ajutǎ necredinţei mele! ... / 114 Capitolul 9 Predarea în grija Lui Dumnezeu ... / 122 Capitolul 10 Porţile căinţei ... / 129 Capitolul 11 Pregătirea pentru schimbare ... / 141 Capitolul 12 Îndreptarea greşelilor ... / 153

Capitolul 13 Păstrarea curăţeniei ... / 160 Capitolul 14 Ajungând să Îl cunoaştem pe Dumnezeu ... / 165 Capitolul 15 Răspândirea veştilor bune ... / 175 Capitolul 16 Sloganuri şi proverbe ... / 185 Capitolul 17 După Paşi? ... / 193

ANEXA A Cei Doisprezece Paşi pentru uzul general ... / 199 ANEXA B Cele Douăsprezece Tradiţii ale Alcoolicilor Anonimi ... / 200 Postfaţă ... / 203 Note teologice / 211

Putem lua decizii doar în momentul prezent şi putem să Îl întâlnim pe Dumnezeu doar în momentul prezent. fiecare dintre acestea ne spune: 1. Aşa cum insistă membrii AA.” (2 Corinteni 6. AA-ul nu pretinde că este o biserică sau o religie. Cartea mi-a arătat multe lucruri despre Comunitatea Alcoolicilor Anonimi – cu care. sau mai puţin orice altceva suntem. iată acum ziua mântuirii. dacă nu milioane de oameni care s-au adresat AA-ului: funcţionează. Apartenenţa la AA nu ne va face să fim mai puţin ortodocşi. Meletios ne atrage atenţia asupra unor puncte comune între AA şi tradiţia ortodoxă. sau mai puţin catolici. Meletios oferă un răspuns convingător unei întrebări frecvent adresată. 5 . cu siguranţă nu sunt uşoare. 2). Meletios. nu sunt în competiţie. şi din nou. Mirungerii (Evchelaion) şi Sfintei Împărtăşanii. cei Doisprezece Paşi „nu vor înlocui niciodată Evanghelia ca şi chemare a lui Hristos”. Se pune întrebarea dacă un creştin ortodox poate să caute ajutor în AA în acelaşi timp în care îi rămâne pe deplin loial bisericii? Nu ar trebui mai degrabă să ne punem încrederea în Tainele Spovedaniei. Aşa cum subliniază şi Pr. Pr. Ce poate să facă AA-ul – ce a făcut de fapt pentru nenumăraţi credincioşi creştini – e că le dă posibilitatea de a-şi trăi pe deplin credinţa şi de a experimenta puterea Tainelor într-un mod pe care altfel nu l-ar fi crezut posibil. precum şi multe alte lucruri despre mine însumi. precum şi în sfatul şi rugăciunile duhovnicului nostru? De ce să căutăm ajutor în altă parte? Înseamnă asta o lipsă de credinţă? Răspunsul Pr. Meletios – şi eu sunt de acord cu el – este că apartenenţa la AA nu contrazice şi nu minimalizează cu nimic apartenenţa la biserică. Amestecul său aparte de spiritualitate şi pragmatism s-a dovedit remarcabil de eficient în lumea contemporană. Pentru că din nou. personal. Cele două nu sunt rivale. Şi eu am observat în special trei lucruri pe care AA-ul le are în comun cu o carte căreia i-am devotat multe mii de ore ca şi traducător.CUVÂNT ÎNAINTE Sunt cu adevărat recunoscător să am ocazia de a vă recomanda această carte a Pr. Însă regulile AA-ului. e pentru prima dată când o astfel de carte a fost scrisă de un preot ortodox. preţiosul meu prieten de mai bine de treizeci de ani. aceasta a fost experienţa a multe mii. nu am intrat în contact –. Întâlnirile AA-ului nu sunt în nici un fel un substitut pentru participarea la viaţa liturgică a Bisericii. E destul de simplu. „Fiecare zi la rândul ei”. Din câte ştiu. deşi simple. Filocalia. Pr. Meletios. Trăieşte în prezent: „Iată acum vremea potrivită. În felul ei specific.

În orice situaţie ne vom spune.2. aşa cum ne aminteşte Pr. "acţiunea pretinde interacţiunea”. care stă mărturie nesfârşitei răbdări şi îndurări a lui Dumnezeu. Iată o carte care îi va ajuta pe mulţi dintre cei care. prin ascultarea reciprocă. Ca şi teologia ortodoxă. Ioan Teologul Patmos 6 . Meletios. Meletios. iar ea va vorbi inimilor şi voinţei noastre. Suntem tămăduiţi prin împărtăşirea experienţei noastre unii cu ceilalţi. folosind cuvintele Pr. ci o decizie. Însă principiul fundamental este acelaşi. de cooperare creativă între harul lui Dumnezeu şi libertatea umană. „Eu nu pot. Meletios. Folosind cuvintele Pr. AA-ul gândeşte în termeni de sinergie. Depindem de o Putere superioară nouă înşine: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15. care dintre noi poate pretinde că e complet liber faţă de toate slăbiciunile adictive? Este o carte smerită şi realistă. 5). din câte ştiu ei. Pentru că sunt multe feluri de dependenţe dincolo de cea de alcool. 3. Episcopul KALLISTOS de Diokleia Sfânta Mănăstire Sf. însă implicarea activă a liberului nostru arbitru este esenţială. 25). nu sunt alcoolici. Dacă Filocalia vorbeşte mai mult despre o paternitate şi o maternitate spirituală. Ceea ce face Dumnezeu este incomparabil mai măreţ decât ce facem noi. comunitatea AA-ului se bazează pe fraternitatea spirituală. Să o citim cu duhul umilinţei şi cercetării de sine. Dumnezeu poate. Pentru că. plină de speranţă. Nimeni nu se mântuieşte singur: „Unul altuia ne suntem mădulare” (Efeseni 4. Sunt puţine – dacă sunt – din cuvintele lui Hristos care să fie citate de Filocalie mai des decât aceasta. am să Îl las pe El”. căinţa (ca şi iertarea) nu e un sentiment.

Pr. Această soluţie de bazează pe cei 12 paşi ai Alcoolicilor Anonimi. cea mai mare parte a oamenilor care sunt astăzi în recuperare din dependenţe au folosit cei 12 paşi ai AA ca şi ‘program de recuperare’. Webber a ‘tradus’ pentru noi aceşti paşi în contextul spiritualităţii ortodoxe. Absenţa literaturii de recuperare scrisă în ‘limbajul Bisericii’ a reprezentat un obstacol însemnat în înţelegerea de către cler şi de către români în general a mesajului de bază al recuperării. Chiar şi în programele profesioniste de tratament. primii cinci paşi ai acestui program sunt folosiţi ca şi platformă de recuperare. dependenţa de droguri. lucrez în România de mai mult de opt ani cu Biserica Ortodoxă. încă de la începutul creştinismului. deopotrivă cu consilierea profesionistă. Doar că noi nu le-am folosit pentru a ne ajuta pe noi înşine şi pe fraţii sau surorile noastre care sunt afectaţi de alcoolism sau alte dependenţe. jocurile de noroc şi alte comportamente adictive încep să fie tot mai prezente. Ce trebuie să ne amintim noi. şi anume că Dumnezeu poate şi îl va ajuta pe alcoolicul sau dependentul care suferă încă. Succesul AA-ului este de acum un lucru binecunoscut. ca şi creştini ortodocşi.PREFAŢĂ LA EDIŢIA ÎN LIMBA ROMÂNĂ Problema consumului excesiv de alcool a fost dezbătută şi s-a scris despre ea încă de când a început omul să stoarcă struguri pentru vin. de fapt. dacă persoana în cauză e dispusă să îşi schimbe viaţa şi să se apropie de El. În ziua de azi. Ele au existat în biserica noastră de veacuri întregi. existând în prezent peste 63. sunt disponibile puţine cărţi eficiente în limba română care să îi ajute pe oamenii care se confruntă cu aceste extrem de dificile patimi să se ajute singuri. De departe. chiar şi în iubita noastră Românie. şi ca şi creştin ortodox. Cartea vorbeşte despre una dintre cele mai de succes ‘scări duhovniceşti’ folosite de milioane de alcoolici şi dependenţi din toată lumea şi de sute de aici din România pentru a-şi rezolva problema alcoolismului lor.000 de grupuri înregistrate pe plan mondial şi mai mult de 3 milioane de oameni care folosesc aceşti paşi în Statele Unite şi Canada. este că aceste principii spirituale ne aparţin. Cu toate acestea. pornografia pe internet. Ca şi consilier profesionist în recuperarea din dependenţe. ajutând la iniţierea de centre şi programe de recuperare pentru ajutarea alcoolicilor. în limbajul propriei noastre 7 .

Cultura americană diferă mult de a noastră. şi anume în spitalul Bisericii. Prin îndurarea lui Dumnezeu. Webber. iar pentru publicarea ei în limba română s-au făcut uşoare modificări în traducere pentru clarificarea anumitor aspecte şi pentru reliefarea unora mai semnificative pentru cultura noastră. Aceste mici modificări însă nu sunt substanţiale. Cred că va fi un instrument extrem de util pentru orice preot sau mirean care e interesat de problema dependenţelor şi a programelor care folosesc spiritualitatea ca şi metodă principală de recuperare. Floyd Frantz. Dimitrie” – Cluj 8 . director al Centrului „Sf. El pune tratamentul alcoolismului şi dependenţelor exact acolo unde îi este locul. cartea fiind publicată în cea mai mare parte în forma în care a fost scrisă de către Pr. Atunci când citiţi această carte e important să vă amintiţi că a fost scrisă iniţial pentru comunitatea ortodoxă din Statele Unite.Biserici. fie să ajungem cu toţii să înţelegem mai bine această grea boală duhovnicească a dependenţei şi să o vedem într-o lumină nouă prin prisma acestei cărţi scrise atât de bine şi de adecvat momentului.

Sf. Mijloceste pentru noi înaintea milostivului Dumnezeu Pentru iertarea pacatelor noastre. Tainele sunt medicamente. a vindecat de-a lungul secolelor nenumarati barbati si femei. Pantelimon Biserica e un spital. Pantelimoane.Sf. Mc. iar Sfintii care participa în viata lui Hristos sunt medici. Pantelimon. . un remarcabil sfânt tamaduitor. Sfinte Mare Mucenice si tamaduitorule.

.

19-20. Mai mult. Sunt mulţi oameni care cunosc (sau au auzit) pe cineva care este membru al Alcoolicilor Anonimi1 sau al uneia dintre numeroasele grupuri (“Comunităţi”) care folosesc cei Doisprezece Paşi ai Alcoolicilor Anonimi ca şi bază a programului lor de recuperare. de a le explica celor care nu sunt familiarizaţi cu aceştia şi de a arăta de ce sunt Paşii importanţi în a ajuta pe cineva să se recupereze din alcoolism (şi din alte dependenţe) [n. cineva din afară ar putea avea multe întrebări despre ce anume se întâmplă şi despre ce încearcă. sper ca şi membrii altor confesiuni creştine să găsească acest material de folos în călătoria lor spirituală. pag. de fapt. tr. chiar dacă cele mai multe aspecte abordate vor fi ilustrate prin exemple din viaţa Bisericii Ortodoxe. Privind lupta şi succesele unei persoane aflate în recuperare.Introducere Cei Doisprezece Paşi şi folosirea lor ACEASTĂ CARTE ARE DOUĂ OBIECTIVE DE BAZĂ: primul este cel de a explora cei Doisprezece Paşi ai Comunităţii Alcoolicilor Anonimi. se găseşte în Anexa A. 1 Textul original al celor Doisprezece Paşi poate fi găsit la pag. 11 . Al doilea scop al acestei cărţi este de a prezenta cei Doisprezece Paşi în aşa fel încât membrii Bisericii Ortodoxe să descopere în ei o resursă valoroasă pentru propria dezvoltare spirituală şi să decidă să îi folosească. O formă uşor modificată a Paşilor care poate fi folosită în orice situaţii. să facă respectiva persoană. 199. – termenii de ‘adicţie’ şi ‘dependenţă’ sunt folosiţi deopotrivă. În plus. cu un înţeles asemănător].

să fie afectat de adicţie într-o formă sau alta. Unii sunt dependenţi de alte substanţe. folosirea metodelor tradiţionale de evoluţie spirituală în cazul dependenţilor de droguri sau alcool este. ineficientă şi poate să facă mai mult rău decât bine. Aşa cum oamenii care suferă de tulburări maniaco-depresive trebuie să îşi stabilizeze mai întâi schimbările de dispoziţie înainte de a putea folosi eficient alte forme de tratament.mulţi oameni au auzit despre cei Doisprezece Paşi şi totuşi nu ştiu prea multe despre conţinutul lor.org) 12 . fiecare dintre ele poate să fie la fel de devastatoare ca şi cea mai avansată formă de alcoolism. este necesară abordarea sa înainte de a adopta alte forme. iar situaţia lor e. şi dependenţii trebuie să îşi abordeze mai întâi adicţia înainte de a putea profita de alte metode tradiţionale de creştere spirituală. Există o poziţie puternică adoptată de experţii din multe domenii2. de obicei. iar alţii sunt dependenţi de comportamente periculoase sau anti-sociale. de educaţie spirituală.ncadd. Adicţia. Această carte încearcă să explice procesul recuperării din adicţie în termeni care ar trebui să le fie familiari membrilor Bisericii Ortodoxe. Teoretic. aşa cum sunt oameni care recunosc cele Zece Porunci fără a fi siguri despre semnificaţia lor. E posibil ca fiecare om în viaţă. ar fi benefic pentru cât mai mulţi oameni să aibă măcar 2 Multe materiale ce conţin statistici şi informaţii despre alcool pot fi obţinute de la National Council on Alcoholism and Drug Dependence (web-site: http://www. în general. evidentă pentru cei care îi cunosc. faţă de o substanţă sau faţă de un comportament este un fenomen atât de obişnuit în lumea modernă încât. De fapt. mai tradiţionale. dar şi membrilor altor confesiuni. Alcoolicii sunt dependenţi de alcool. Deşi anumite adicţii sunt dificil de detectat. Astfel de oameni beneficiază de un anturaj care. deseori. cel puţin înţelege de ce anume fac ei ceea ce fac. cum că cei care practică cei Doisprezece Paşi pentru dependenţa de o anumită substanţă sau comportament sunt implicaţi în singura activitate care le dă speranţe de recuperare. mai ales dacă trăieşte într-o oarecare bunăstare.

Se poate întâmpla ca şi o scurtă privire asupra Paşilor să fie suficientă pentru a încuraja o persoană să trăiască credinţa ortodoxă cu o înţelegere şi o perspectivă mai clară. cunoscut în Comunitate ca Bill W. Cei care vor dori să afle mai multe despre gândirea din spatele Paşilor sunt îndrumaţi către două scrieri majore ale autorului acestora: unul este în capitolele cinci. sper că prezentând planul de recuperare al Alcoolicilor Anonimi cititorul va afla mai multe despre acest aspect important al vieţii moderne. se poate vedea că cele două tradiţii au destul de multe în comun.”) nu sunt în nici un fel în competiţie una cu cealaltă. The Story de Ernest Kurtz. De vreme ce Biserica şi Comunitatea Alcoolicilor Anonimi (“A. şi va ajunge la o înţelegere mai profundă a propriei tradiţii religioase. Până nu demult. pentru a-şi adânci experienţa spirituală. temele celor Doisprezece Paşi sunt folosite într-o relativă izolare faţă de istoria dezvoltării lor3.A. preponderent) protestante. Această carte a fost publicată anterior cu titlul „Not-God: A History of Alcoholics Anonymous”) 13 . Harper/Hazelden. 1988. iar altul în prima parte a cărţii “Doisprezece Paşi şi Douăsprezece Tradiţii” (deseori numită scurt “Doişpe şi Doişpe”). Ambele au fost scrise de unul dintre co-fondatorii Alcoolicilor Anonimi. Pentru cineva care citeşte această carte şi crede că este sau se teme că ar putea fi alcoolic. Cei Doisprezece Paşi sunt rezultatul unei culturi spirituale americane. de vreme ce se poate arăta că fiecare dintre cei Doisprezece Paşi conţine elemente din gândirea şi experienţa Sfintei Scripturi şi din viaţa de rugăciune a Bisericii Ortodoxe. Biserica Ortodoxă era “acasă” şi se restrângea în mare parte la Grecia. Însă. şase şi şapte din “Alcoolicii Anonimi” (“Cartea Mare” încă de la începuturile Comunităţii). la o examinare mai atentă. Orientul Mijlociu şi dincolo de acesta. Pentru a servi scopului acestei cărţi. vezi A.tr. cea mai bună speranţă de recuperare ar 3 Pentru o revizuire detaliată şi relevantă a Istoriei Alcoolicilor Anonimi. Mai mult. sper să demonstrez că e posibil ca un creştin ortodox – şi nu numai – să încorporeze aceşti Paşi în propria sa viaţă.A.câteva informaţii despre cei Doisprezece Paşi şi despre modul în care funcţionează aceştia. respectiv a uneia (n.

arătând cum fiecare dintre Paşi se reflectă în viaţa ortodoxă. În timp.A. Un alcoolic are nevoie de cei Doisprezece Paşi. Foarte puţini oameni reuşesc să-şi dobândească abstinenţa citind pur şi simplu despre alcoolism şi despre Paşi. chiar şi propria “Doişpe şi Doişpe”). Narcoticii Anonimi sau Cocainomanii Anonimi). ca şi convenienţă. Paşii au fost adaptaţi treptat pentru a fi folosiţi şi în combaterea altor adicţii în afara alcoolismului (de ex. am ales să folosesc pronumele masculin pentru alcoolicul activ. În această carte. a codependenţei (Al-Anon sau Alateen). Vor fi şi selecţii din viaţa de rugăciune a Bisericii Ortodoxe. De vreme ce faimoşii Doisprezece Paşi au fost adaptaţi cu succes pentru folosirea lor în alte situaţii decât alcoolismul.). aproape toate aceste Comunităţi. dar el4 are nevoie de ei în contextul Comunităţii A. şi-a scris propria ‘Carte Mare’ (unii. Recuperarea implică acţiune.a. fiecare dintre ele complet independentă de celelalte. DUPĂ CE AU DEVENIT STÂLPII DE SUSŢINERE AI RECUPERĂRII a sute de mii de alcoolici.d. ş. iar acţiunea solicită interacţiunea cu alţii.m. Simpla lor cunoaştere la nivel intelectual poate avea drept efect cel mult o recuperare deficitară.fi să lase din mână cartea aceasta şi să ia legătura cu un grup AA din apropiere. cât de repede posibil.. a comportamentelor distructive (Jucătorii de noroc Anonimi sau Dependenţii de mâncare Anonimi) sau ale altor tulburări ale comportamentului (Dependenţii de Sex Anonimi. descriind experienţa membrilor respectivei Comunităţi în folosirea celor Doisprezece Paşi ca şi armă spirituală în propriile vieţi şi în orice alte dificultăţi s-au aflat. fiecare Pas va fi examinat în detaliu şi comparat cu istorisiri şi teme din Evanghelii şi din alte părţi ale Sfintei Scripturi. 4 În general. există posibilitatea ca ei să aibă o arie mai largă de utilizare şi să poată fi folosiţi cu adevărat de oricine are nevoie de o intensificare a vieţii duhovniceşti. 14 .

s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se. dar nimeni nu-i dădea. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii. adunând toate. Şi după ce a cheltuit totul. iar acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii.” (Luca 15. s-a alipit de unul dintre locuitorii acelei ţări.PARTEA I PROBLEMATICA ADICŢIILOR ŞI O ANALIZĂ A CELOR DOISPREZECE PAŞI „Şi nu după multe zile. 13-16) . fiul cel tânăr s-a dus într-o ţară îndepărtată şi acolo şi-a rispit averea trăind în desfrânări.

.

fără nevoia de a bea alcool. e prea puţin important modul în care Paşii au fost scrişi sau ce cadru filosofic de gândire a condus la apariţia lor. zi de zi. Paşii subliniază o metodă de recuperare care s-a dovedit a avea mai mare succes decât oricare alte metode de tratament laolaltă. Acest experiment în care alcoolicii îşi confruntau propria condiţie şi îşi asumau responsabilitatea pentru recuperarea lor s-a dovedit a avea un succes fără precedent. acţiunile primilor membri ai A. în general. şi de alcoolism.A. aveau să producă o schimbare majoră în modul de gândire al societăţii vis-a-vis de natura adicţiei. majoritatea inutile şi fără rezultat. După câteva încercări eşuate. Ce e important pentru o astfel de persoană (sau pentru oricine se gândeşte să folosească Paşii) este că.Capitolul 1 Introducere în cei Doisprezece Paşi ÎN A DOUA JUMĂTATE A ANILOR 1930. Din punctul de vedere al unui alcoolic care intră în Comunitatea Alcoolicilor Anonimi. Cei Doisprezece Paşi au fost mai apoi puşi pe hârtie pentru a descrie procesul prin care aceşti oameni reuşeau să se elibereze ei înşişi de povara cu care trăiseră atât de mult timp. în ce priveşte adicţia. un mic grup de alcoolici s-a adunat pentru a confrunta o problemă pe care nimeni altcineva nu reuşise să o rezolve: cum să scape de propriul lor alcoolism. Au descoperit că prin adoptarea unui anume program de acţiune reuşeau să oprească spirala descendentă a vieţilor lor şi să trăiască. în care scopul general era acela de a îndepărta alcoolismul altor oameni. în particular. au început să se simtă mai bine sau (cum spun ei) “să se recupereze”. Fondatorii Alcoolicilor Anonimi şi prietenii lor cei mai apropiaţi au început să discute şi să scrie despre modul în care se recuperau şi despre faptul că ei înţelegeau 17 . Deşi în acea perioadă nu îşi dădeau seama de asta. El urma unor secole întregi de alte încercări.

Acest concept va fi examinat mai îndeaproape în capitolul 5. E mai uşor de recunoscut şi de experimentat decât de definit. o progresie şi un tratament. În anii care au urmat. Mai există o dimensiune a acestei probleme.A. Trebuie să fie o spiritualitate în care persoana îl caută mereu pe Dumnezeu. Pare destul de clar că dacă acest tratament ‘spiritual’ devine prea religios. dacă este tratat. Dar aceasta nu este imaginea completă. E evident faptul că alcoolismul afectează şi sănătatea mentală şi că. chirurgia şi alte proceduri joacă un rol mărunt sau nul în tratamentul alcoolismului. pur şi simplu. un păcat. de vreme ce nici metodele tradiţionale de tratament în sănătatea mentală nu dau rezultate în această situaţie. Acum. în ce priveşte natura acestei condiţii.A. vindecarea încetează.alcoolismul ca pe o boală fizică ce ameninţa viaţa bolnavului. şi nu ca o afecţiune ucigătoare sau ca o slăbiciune umană a prostiei omeneşti.1]. dar.teol. el înseamnă ceva ce are de-a face cu relaţia cuiva cu Dumnezeu şi cu restul universului. Cea mai mare surpriză este aceea că tratamentul cel mai eficient pentru această boală fizică şi mentală s-a dovedit a fi de natură spirituală. Pentru a avea succes. Însă – şi asta e marea surpriză – tratamentul acestei afecţiuni medicale se dovedeşte a fi mult diferit de modelul medical obişnuit. o cauză. tratamentul trebuie să se bazeze pe un tip de spiritualitate dar care nu se poate dezvolta într-o credinţă religioasă. contrasta puternic cu ceea ce a fost considerat ca fiind normal în mai toată istoria omenirii. cât şi cea mentală se îmbunătăţesc. Alcoolismul este o boală fizică pentru că are anumite caracteristici fizice. 18 . Gândirea acestor primi membri ai A. Altfel spus. în general. şi anume că. atât sănătatea fizică. alcoolismul poate fi văzut ca ceva sensibil la tratament. o dimensiune cu care trebuie să ne confruntăm chiar dacă nu e deloc confortabil pentru cei care au profesii religioase. Reţetele pentru medicamente. [n. alcoolismul este o slăbiciune morală sau. Cuvântul ‘spiritual’ este dificil de explicat. dacă tratamentul acesta spiritual devine unul prea religios are prea puţine şanse să înceapă. medicii au ajuns să fie de acord cu A.

Unul dintre bărbaţi. a pus pe hârtie elementele de bază a ceea ce făcuseră ei. amândoi grav bolnavi. “Cum funcţionează metoda noastră”: “Iată paşii pe care i-am făcut şi care sunt sugeraţi ca program de însănătoşire: 1. acest lucru este frustrant pentru oricine are o credinţă religioasă puternică. este atât de curioasă încât merită atenţia noastră.Deşi. Într-adevăr. ci şi cum poate fi folosit acest fenomen pentru a întări şi dezvolta spiritualitatea unei persoane în cadrul tradiţiei sale religioase. în vremea în care el şi-a scris povestea. un medic şi un agent de bursă. 19 . toleraţi de către cei dragi. această aparentă slăbiciune se dovedeşte a fi izvorul celei mai mari forţe a programului de recuperare. cunoscut în lumea recuperării ca “Bill W. dar i-a ajutat să crească spiritual şi să-şi recâştige demnitatea şi scopul în viaţă – lucruri de care alcoolismul îi tâlhărise.A. * * * * * POVESTEA PRIMILOR MEMBRI AI A. iar scopul profund al acestei cărţi este de a descrie nu numai de ce trebuie să fie aşa. în cel mai bun caz. iniţial. Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului – că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră. el oferă şi o bază solidă pentru o credinţă religioasă ulterioară. care nu numai că le-a permis (zi după zi) să înceteze băutul. bărbaţi şi femei. avem unele surprize. După ce au fost abandonaţi destinului de către medici şi erau.. Cine se aşteaptă să găsească o listă cu moduri prin care să se lase de băut va fi extrem de dezamăgit.”. Există motive foarte importante pentru care acest fenomen straniu trebuie să fie aşa cum este. De fapt. au început să depăşească starea de alcoolism care îi distrugea. aceşti bărbaţi au adoptat un program. Totul a început la mijlocul anilor ’30 când doi bărbaţi. Analizând scrierile lui Bill W. cei doi bărbaţi erau însoţiţi în recuperare de un număr semnificativ de oameni. toţi aceştia fiind etichetaţi la un moment dat de către restul lumii ca fiind alcoolici fără speranţă. Iată cum e prezentat programul în capitolul 5 din Alcoolicii Anonimi.

2. Am ajuns la credinţa că o Putere superioară nouă înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală. 3. Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi. 4. Am făcut, fără teamă, un inventar moral amănunţit al propriei persoane. 5. Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane, natura exactă a greşelilor noastre. 6. Ne-am pregătit pe deplin ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter. 7. Cu umilinţă, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile. 8. Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele. 9. Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora. 10. Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile, de îndată ce ne-am dat seama de ele. 11. Am căutat, prin rugăciune şi meditaţie, să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate voia Lui în ceea ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o împlinim. 12. După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.”5

Cei Doisprezece Paşi şi cele Douăsprezece Tradiţii sunt retipărite cu permisiunea Alcoholics Anonymous World Services, Inc. (A.A.W.S.). Permisiunea retipăririi acestora nu înseamnă că A.A.W.S. a revizuit sau a aprobat conţinutul acestei publicaţii, nici că A.A. e implicit de acord cu vederile exprimate aici. A.A. este doar un program de recuperare din alcoolism – folosirea celor Doisprezece Paşi şi a celor Douăsprezece Tradiţii în cadrul unor programe sau activităţi structurate după modelul A.A., dar care se adresează altor probleme sau care nu sunt în contextul A.A., nu implică nimic altceva. În plus, în timp ce A.A. este un program spiritual, A.A. nu este un program religios. Astfel, A.A. nu se afiliază sau aliază niciunei secte, denominaţii sau vreunei credinţe religioase anume.

5

20

Se observă imediat că în Paşi abia dacă este menţionat alcoolul şi că nu se spune nimic concret despre cum să încetezi băutul. Nu se menţionează nimic despre mersul la întâlniri sau despre găsirea unui naş, nimic despre cum să stai departe de baruri şi de petreceri; nu se ameninţă şi nu se dau sfaturi. Nu se spune: “1. Încetează băutul; 2. Mergi la întâlniri A.A.; 3. Caută-ţi ceva de făcut, dar nu te obosi prea tare; etc.” De fapt, în afară de cuvântul “alcool” din Primul Pas şi de cuvântul ”alcoolici” din Pasul Doisprezece, nici măcar nu se menţionează problema. Ceea ce fac Paşii este că enumeră doar o serie de acţiuni pe care nişte oameni le-au întreprins, iar aceste acţiuni sunt în întregime spirituale în natura lor. Cu siguranţă, această abordare a problemei a fost nouă şi destul de diferită de majoritatea lucrurilor încercate până atunci. Grupul care s-a dezvoltat în jurul celor doi oameni de la început (Bill W. şi dr. Bob) s-a transformat acum într-o Comunitate formată din câteva milioane de membri care trăiesc în aproape toate ţările din lume. Literatura A.A. a fost tradusă într-un număr mare de limbi şi a fost pusă la dispoziţia celor care au nevoie de ea. Recent, a apărut nevoia stringentă de a împărtăşi experienţa, puterea şi speranţa A.A. în ţările foste membre ale Uniunii Sovietice. Deşi Paşii îşi au originea în experienţa celor care mureau din cauza alcoolismului, ei au fost adaptaţi aproape imediat pentru a fi folosiţi de către familiile (cel mai adesea, soţiile) şi prietenii alcoolicilor. Scopul acestei adaptări era cel de a încuraja familiile şi prietenii alcoolicilor să lucreze şi ei la propria dezvoltare spirituală şi nu (cum s-ar aştepta mulţi) să îl determine pe alcoolic să înceteze băutul. Al-Anon şi Al-Ateen sunt şi astăzi comunităţi active pentru rudele, copiii şi prietenii alcoolicilor. Fiecare Comunitate are propria organizare paralelă, separată de organizarea A.A. Ceva mai târziu, cei Doisprezece Paşi au fost adaptaţi pentru a fi folosiţi de mulţi alţii care au descoperit că acţiunea pe care o sugerează Paşii oferă o şansă de recuperare dintr-o varietate de dependenţe şi compulsii; fiecare dintre acestea poate transforma viaţa oricui într-una dificilă, dacă nu imposibilă [n.tr. 2 – “compulsie” = comportament repetat, asupra căruia se pierde controlul] Comunităţile 21

care se ocupă de dependenţa de jocurile de noroc, de dependenţa de sex, de tulburările de alimentaţie, de recuperarea din incest sau din alte evenimente traumatice, au folosit cu succes cei Doisprezece Paşi pentru a-i încuraja pe membrii săi să descopere şi să urmeze o cale spirituală de recuperare. În această carte, viaţa şi experienţa Alcoolicilor Anonimi va fi folosită cel mai des ca exemplu pentru explicarea semnificaţiei fiecărui Pas. În lumea adicţiei, alcoolismul are un statut particular, de “frate mai mare”. Oricum, aproape toate lucrurile care vor fi spuse în contextul alcoolismului vor putea fi folosite şi pentru celelalte dependenţe şi comportamente, iar mai apoi – printr-o aplicare mai generală – vor oferi o nouă perspectivă tuturor oamenilor de bună credinţă. Se spune uneori că geniul Americii e reprezentat de pragmatism şi că americanii sunt foarte buni la preluarea unei teorii şi transpunerea ei în practică. Acest lucru este valabil când e vorba despre dezvoltarea libertăţii politice din secolul XVIII. Poate că e la fel de valabil şi în ce priveşte dezvoltarea recuperării din dependenţe în secolul XX. Paşii sunt o colecţie de idei vechi de când lumea, de bun simţ, adunate din mai multe surse. Ei preiau metode practice, concrete de atingere a unui scop, Pas cu Pas. Încercarea de a face toţi Paşii odată este dincolo de scopul oricărei fiinţe umane. Dacă sunt puşi într-o ordine firească, ei pot fi puşi în aplicare unul câte unul. Amestecul specific de spiritualitate şi pragmatism este unul dintre cele mai deosebite elemente ale frumuseţii şi atracţiei celor Doisprezece Paşi şi constituie motivul major al importantei lor contribuţii la viaţa celui de-al XX-lea secol.

COMUNITATEA ALCOOLICILOR ANONIMI nu este o biserică. Nu are învăţăminte religioase, nici scripturi, nici sfinţi şi nici preoţi. Nu are nici iniţiere, nici liturghii, nici taine, nici zile de post. Nu le oferă membrilor ei mântuirea; nu se preocupă de viaţa de apoi şi nu dă nici o binecuvântare. A.A.-ul oferă abstinenţă oricui are dorinţa de a înceta băutul. 22

Comunitatea A.A. şi cei Doisprezece Paşi – inima acestei comunităţi – au cu siguranţă o sonoritate religioasă. Dumnezeu este menţionat deseori în timpul întâlnirilor şi chiar mai des în literatură. Paşii înşişi vorbesc despre iertare, despre greşeli şi despre repararea lor şi chiar despre rugăciune şi meditaţie. Însă A.A. – ul evidenţiază că aceste activităţi nu sunt „religioase”, ci „spirituale”. Calea A.A. este spirituală şi deschisă tuturor celor care au nevoie de ea. Religia trebuie căutată de către membrii Comunităţii în altă parte şi, în practică, ei sunt energic încurajaţi să facă acest lucru. A.A. nu pune nici o limită influenţei pe care o anumită religie ar putea-o avea asupra unui membru atât timp cât nu se interpune cu singura cerinţă pentru apartenenţa la A.A.: „dorinţa de a înceta băutul”. Modul în care acest principiu este aplicat în practica religioasă a alcoolicului rămâne în întregime la latitudinea acestuia. [n. teol.2] Va fi nevoie să descriem exact cum defineşte Comunitatea Alcoolicilor Anonimi termenii de „religios” şi „spiritual”. O diferenţă a semnificaţiei trebuie stabilită pentru a ajunge la o înţelegere mai profundă a problemei, mai ales pentru că majoritatea oamenilor religioşi folosesc cele două cuvinte cu aproximativ acelaşi sens. Pe parcurs ce procesul de recuperare a început să aibă un vocabular specific, cei doi termeni au fost diferenţiaţi în experienţa membrilor A.A. E crucial ca oamenii cu tradiţii religioase puternice (inclusiv ortodocşii) să accepte această diferenţiere dacă doresc să găsească ajutorul de care au nevoie atunci când apelează la Paşi. Geniul sistemului politic al Statelor Unite constă în separarea Bisericii de Stat; fiecare dintre cele două instituţii are libertatea de a-şi continua munca sa, fără riscul ca eterna misiune a Bisericii şi valorile sale absolute să fie compromise de către nevoile guvernului [n. teol. 3]. Într-un mod asemănător, geniul A.A. constă în distincţia între ‚religios’ şi ‚spiritual’. Acest lucru le permite bărbaţilor şi femeilor, indiferent de apartenenţa religioasă, să se întâlnească împreună în faţa lui Dumnezeu (aşa cum Îl înţelege fiecare dintre ei”), pentru a găsi soluţia la boala ce le ameninţă viaţa – şi ei fac asta fără a contesta sau schimba credinţa religioasă a nimănui. Pentru unii oameni religioşi, inclusiv membri ai Bisericii Ortodoxe, acest lucru poate fi resimţit ca o ameninţare la propriul sentiment de 23

şi rezultatele acestei încercări se pot dovedi a fi benefice.A. şi nu pe religie. 24 . Totuşi. respectiva convingere este consolidată. chiar dacă au vieţi religioase complet diferite. În general. există un simţ excepţional de puternic al identităţii.-ului per ansamblu. În conformitate cu modul de organizare al A. se observă deseori că centrul atenţiei în A. Doi oameni care se luptă să descopere aceeaşi recuperare se regăsesc imediat unul în celălalt. În cazurile în care au fost înfiinţate grupuri religioase de A. când un sentiment de convingere religioasă este învăluit de un spirit de umilinţă şi recunoştinţă. De fapt. influenţa lor nu e răspândită. Dacă cineva are sentimente de superioritate spirituală (din păcate.A. Încă de la începuturile Comunităţii au existat exemple de oameni de diferite religii care munceau împreună în cadrul Comunităţii. În A. aceste sentimente vor fi şi ele puse la încercare [n. accentul se pune pe alcoolism.A. chiar în vremuri în care unele grupuri religioase le priveau pe altele cu suspiciune. astfel de grupuri au avut tendinţa de a rămâne mici şi izolate. În practică. comparativ cu cea a A.. pe doi oameni care au fost şi s-au întors de la porţile iadului îi leagă mai multe lucruri decât cele oferite de naţionalitate sau apartenenţa lor religioasă.A. Fiecare membru este fratele sau sora pentru alt membru la un nivel la care cele mai egalitariste filosofii politice pot doar să viseze. 4].siguranţă. teol. sau în care unii oameni au încercat să-şi formeze propria Comunitate bazată exclusiv pe perspectiva lor religioasă. inclusiv de experienţe religioase..A. atât timp cât acesta nu este afiliat oficial respectivei biserici şi cât timp grupul este deschis oricui doreşte să înceteze băutul.A. („dorinţa de a înceta băutul”) face ca astfel de grupuri să nu fie necesare. este posibil ca membrii unei anumite biserici să aibă propriul grup A.. dacă nu de-a dreptul cu ostilitate. În A. fenomen care nu e ieşit din comun). chiar dacă „fac multă gălăgie”. totuşi. Faptul că pot să facă asta fără ca relaţia lor să aibă de suferit este pur şi simplu o parte a minunii. grupurile de A.A. Chiar dacă ei se întâlnesc pentru prima dată. există tendinţa unei relaţii de încredere între membri..A. E important să subliniez aici şi că nu există „Alcoolicii Anonimi Ortodocşi”. sunt consolidate de o serie largă de experienţe. aşa cum nu există „Alcoolicii Anonimi Catolici” sau protestanţi sau evrei etc. nu diminuată. Deseori.

Toate dependenţele sunt periculoase şi toate pot fi fatale. Din nefericire. Mulţi oameni. În general. în general. deseori. Spus într-un mod care să ne fie de mai mare folos. mâncarea. încep să aibă probleme întruna dintre cele patru domenii majore de dificultăţi: banii. a mâncării. Din fericire. ‘timpul’ şi ‘puterea personală’ sunt a cincea şi a şasea dimensiune. substanţelor adictive şi a banilor sunt. cu siguranţă. Ele reprezintă o tulburare profundă şi de durată a personalităţii umane. Normal. oferă lumii un model de disfuncţie cu trăsături pe care majoritatea oamenilor le pot recunoaşte din propria experienţă. dar poate fi util să luăm în considerare aceste caracteristici pentru a găsi semnificaţia mai profundă a unui anume Pas şi de a aplica respectivele informaţii la situaţia specifică a fiecăruia. alcoolicii activi doresc să se însănătoşească şi.Problema Adicţia este ceva îngrozitor şi misterios. aproape orice lucru adevărat pentru alcoolism este adevărat şi pentru alte forme de comportamente disfuncţionale în general şi pentru alte comportamente adictive în particular. 25 . ei nu doresc să facă nimic pentru a-şi atinge acest scop şi. îşi doresc libertatea faţă de durerea şi haosul din vieţile lor. dar se pare că nu le stă în putere să se elibereze singuri. Distruge vieţi şi. devastează familii şi. cred că nu pot face absolut nimic ce ar putea face pentru a se ajuta pe ei înşişi. a puterii. iar greşita folosire a timpului. într-un anume stadiu al vieţii lor. Cei mai mulţi dependenţi îşi doresc să scape de adicţia lor. poate fi de folos să examinăm mintea unui alcoolic pentru a vedea de ce o anumită idee apare în Paşi. Cei Doisprezece Paşi sunt inspiraţi din experienţa unor alcoolici şi de aceea. drogurile şi sexul. mulţi oameni tind să aibă probleme la un moment dat al vieţii lor cu modul în care interacţionează cu restul lumii. distruge suflete. simptomele respectivelor dificultăţi. nu toată lumea va trebui să admită că are trăsături de alcoolic. sexului. mai rău. în general. Acesta va fi elementul central în capitolul doi. Distruge oamenii din interior spre exterior.

Teoria este că atât timp cât medicamentul este administrat. curajul ar putea ieşi la iveală sub forma unor obrăznicii la beţie. compulsia de a bea. Aşa că nici ea nu este. Ei suferă. căci nu ai ce să schimbi. Nici un efort nu poate schimba ceva. Acest fapt – că abilitatea sa de a face alegeri e afectată – face dificil. nu are nici un sens să vorbeşti despre puterea voinţei pentru că aceasta este partea cea mai afectată din toată fiinţa sa. iar tentaţia de a face acest lucru e o trăsătură străveche care nu poate fi depăşită de administrarea nici unui medicament. de vreme ce ei beau deseori până când băutul devine dezgustător şi periculos – şi asta fără ajutorul nici unui medicament prescris. Din când în când. de fapt. pretinsă doar de nebuni. umilinţa şi umilirea sunt sinonime. Pe lângă asta. dacă nu chiar imposibil. cel puţin pentru o vreme. Dar ei nu sunt. persoana va alege în mod normal să nu bea alcool. Acest lucru e făcut prin administrarea unui anume medicament care are o reacţie neplăcută cu alcoolul. ca alcoolicul să profite de diferitele metode folosite în mod tradiţional pentru a-i ajuta pe oameni. Băutorii înrăiţi care nu sunt alcoolici pot răspunde la terapia aversivă descrisă mai sus. ar avea şanse să fie eficientă. dar asta e tot. Dacă ei ar fi sensibili la o cantitate cât de mică din oricare dintre cele două. Ea nu dă rezultate pentru alcoolici pentru că se aşteaptă ca ei să facă o alegere raţională bazată pe dovezi şi bun simţ. făcând persoana să se simtă cu adevărat rău. de o boală a voinţei. e întotdeauna mai puternică decât orice teamă de consecinţe. 46 . acest lucru e valabil pentru orice tentativă de tratament. Dreptatea e desconsiderată ca ceva ce ţine de oricine e suficient de prost ca să creadă în virtuţile acestei vieţi. iar pacea e ceva imposibil.Pentru băutor. asta va funcţiona rareori pe termen lung. Din nefericire pentru alcoolici. Pentru alcoolic. ei nu pot lua decizii bune. cam tot ce-i poate oferi direct alcoolicului medicina tradiţională este să transforme băutul într-o experienţă total neplăcută şi periculoasă pentru individ. Nu putem accentua suficient faptul că alcoolicii suferă de ceva mult mai serios decât de folosirea incorectă a voinţei umane sau de o serie de alegeri greşite. În general.

Oricum. Paşii par riscanţi şi periculoşi.A. pentru un alcoolic activ încercarea de a schimba restul lumii pare un lucru logic de făcut. Totuşi. invită pe cineva să se pună într-o 27 . de vreme ce. alcoolicul este confruntat brusc şi dureros cu faptul că trebuie să se schimbe pe el însuşi. Într-adevăr. După ce a atins fundul sacului. Din păcate. În limbajul A. Schimbarea propriei persoane nu e ceva uşor de făcut pentru fiinţele umane şi. Nici un om în toate minţile nu ar face cei Doisprezece Paşi decât dacă ar exista un motiv serios pentru asta. trebuie să existe o motivaţie puternică pentru a face acest lucru. profunda tragedie a evenimentelor de acest gen se dovedeşte a fi un bun început pentru recuperare. Jucătorul de noroc care a cheltuit viitorul copilului sau dependentul de sex care şi-a infectat partenerul de viaţă cu virusul SIDA cunosc un nivel de tristeţe care. Alcoolicii ajung la “fundul sacului” atunci când viitorul nu le mai promite nimic în afară de moarte. până acum. odată ce o persoană dă faţă – în – faţă cu moartea (la modul real sau imaginar) perspectiva lui se va schimba atât de mult încât va începe să facă schimbări la care nu se gândea sau nu putea să se gândească înainte. cea mai bună soluţie la problema adicţiei. nu este cunoscut pentru restul lumii. cea mai bună şi cea mai eficientă motivaţie pentru a face o astfel de schimbare şi a începe munca celor Doisprezece Paşi este frica de moarte – sau ceva foarte asemănător. Cele mai multe dintre soluţiile pe care alcoolicul le-a încercat în trecut se refereau la încercări de a schimba toată lumea. deşi detaliile viitorului lipsit de speranţă pot să difere. aparent. individul îşi dă seama că dacă nu va face ceva drastic.Soluţia Cei Doisprezece Paşi ai Alcoolicilor Anonimi sunt. Ei “se redau propriei persoane” (aşa cum s-a întâmplat şi cu fiul risipitor) şi permit procesului de recuperare şi căinţei să înceapă. Nici pentru cei cu alte dependenţe viitorul nu e mai luminos. atunci când stă la picioarele Paşilor. Totuşi. în general. O motivaţie mai slabă tinde să aducă mai puţin decât rezultatele necesare. va avea un viitor trist sau nici unul. Este în acelaşi timp cea mai utilă. din fericire. dar şi cel mai dureroasă dintre condiţiile umane. de ameninţarea cu închisoarea sau cu închiderea în ospiciu. acest lucru este exprimat prin ‘ajungerea la fundul sacului’.

postură care nu îl avantajează; ei îl fac să-şi admită slăbiciunile şi să recunoască nevoia lui de ajutor. Paşii fac apel la onestitate şi la o examinare atentă a lucrurilor care nu sunt bune în viaţa persoanei dependente. Nici un alcoolic nu vrea să facă ceva de genul ăsta. Acest lucru îi separă deseori pe cei care lucrează cei Doisprezece Paşi de cei care sunt puternic implicaţi în viaţa religioasă. La cele mai multe nivele, activitatea religioasă are de-a face cu calitatea vieţii. Lucrarea celor Doisprezece Paşi are mai mult de-a face cu cantitatea vieţii, iar individul (în primul rând, alcoolicul) este conştient că, dacă nu lucrează Paşii cu seriozitate, este în pericolul de a bea din nou. Reluarea băutului va duce, în cele din urmă, la moarte, şi încă o moarte dureroasă şi ruşinoasă. Genul de efort de care e nevoie pentru a face cei Doisprezece Paşi poate fi întâlnit doar la oamenii care trăiesc în stricteţea mănăstirilor sau la cei care fac parte din trupele speciale ale armatei. În afara mănăstirilor şi a forţelor armate, rareori i se cere cuiva să facă ceva cu atâta vigoare. Dacă alcoolicul în recuperare poate obţine şi poate trăi la un anumit nivel de spiritualitate, el va trăi. Dacă nu va putea face asta, va muri. Viaţa fizică a unei persoane dependente depinde de viaţa ei spirituală. În lumina celor spuse mai sus, un element surprinzător este că cei Doisprezece Paşi îşi au semnificaţia deplină în acele situaţii în care o persoană nu are nici o calificare spirituală şi acolo unde hirotonirea, gradele universitare şi statutul social nu au absolut nici o importanţă. Profesioniştii, inclusiv medicii, preoţii şi chiar politicienii care încearcă să facă cei Doisprezece Paşi din orice motiv trebuie să înceapă, în general, prin re-descoperirea ‘sinelui’ în propria persoană. Cei Doisprezece Paşi nu pot fi făcuţi cu uşurinţă de cineva care e conştient în primul rând de propriul statut sau care crede despre sine că este, în vreun fel, special. În primul rând, însuşi sentimentul de a fi special este acela care tinde să le cauzeze probleme alcoolicilor. Acest fenomen este numit uneori “unicitate terminală” – un mod de a gândi care îi permite alcoolicului să simtă că îşi poate justifica stilul de viaţă alcoolic: “Cine nu ar bea, dacă ar avea problemele mele?” Dependenţa e mult mai uşoară dacă cineva crede că el este un caz special… atât de special încât ajunge la cimitir. 28

A te gândi la tine ca la un caz special sau a te transforma într-o victimă a circumstanţelor joacă un rol important în procesul de a face faţă vieţii ca alcoolic activ [n. tr. 3 – ‚alcoolic activ’ – autorul foloseşte termenul de “alcoolic băutor” pentru a face diferenţa dintre acesta şi un alcoolic abstinent aflat în recuperare]. Atât a fi special, cât şi a fi o victimă sunt lucruri care vor trebui puse deoparte dacă o persoană doreşte să descopere o recuperare reală şi de durată. În realitatea unui alcoolic activ, viaţa este un joc terifiant şi confuz în care singurul său scop e acela de a continua cât de mult posibil fără a permite să fie îngrădit de circumstanţe. Este un exerciţiu de balans, plin de capcane. Din nefericire, alcoolicul nu poate decât să continue în acest fel cât timp îşi impune mereu simţul lui bolnav de auto-conservare asupra celor din jur. În timp, devine evident (deşi nu neapărat plăcut) pentru toţi cei din jur că cea mai importantă relaţie din viaţa dependentului este relaţia cu drogul său; restul este subordonat acestuia şi se încadrează cu greu în realitatea alcoolicului. Deşi nu îşi dă seama de asta, în momentul în care alcoolicul începe să-şi creeze propria realitate şi reuşeşte mai apoi să îi manipuleze pe toţi şi pe toate ca să accepte această realitate, el este în profund pericol spiritual. Pericolul există, de vreme ce, în esenţă, crearea realităţii este munca lui Dumnezeu. Astfel, alcoolicul încearcă să fie un dumnezeu. În multe privinţe, alcoolicul crede că propria voinţă bolnavă este ‘Dumnezeu’. Restul lucrurilor îi par potrivnice pentru că îl forţează să accepte realitatea pe care Dumnezeul Cel adevărat a creat-o şi să renunţe la cel mai preţios lucru pe care îl are – relaţia cu drogul său. Deşi cele mai evidente simptome ale alcoolismului sunt aproape în întregime psihologice, esenţa bolii este diferită: este un “defect” al voinţei umane. Spre deosebire de asta, recuperarea din alcoolism înseamnă restaurarea voinţei umane, aşa cum a intenţionat Dumnezeu de la început. Doar după ce se întâmplă asta, individul poate să înceapă să folosească vechile metode şi tehnici de evoluţie spirituală. Paşii nu pretind nici un fel de cunoştinţe religioase sau pregătire din partea individului, nici nu cer ca persoana să aparţină vreunei biserici. Paşii au fost scrişi pentru a-i încuraja pe nou-veniţii în A.A. să 29

înceapă să folosească un program de recuperare. Dacă s-ar fi cerut ca nou-veniţii să subscrie unei anumite credinţe religioase, cei mai mulţi oameni ar fi plecat imediat. E bine de ţinut minte că alcoolicii activi, prin natura lor, sunt foarte suspicioşi; din punctul lor de vedere întreaga lume pare să fie plină de oameni care vor să îi determine să facă lucruri pe care ei nu le doresc. Ei nu au încredere în nimeni; deseori, ei au mari rezerve faţă de propria tradiţie religioasă (dacă au una) şi, cu siguranţă, nu au deloc timp pentru tradiţia religioasă a altcuiva. Pe de altă parte, alcoolicul obişnuit care intră în A.A. ştie foarte bine cum să se roage, chiar dacă (n. tr.: în principiu) nu crede în Dumnezeu [n. teol. 5]. De multe ori, el L-a rugat pe Dumnezeu să-l ajute să înceteze băutul. Deocamdată Dumnezeu nu a considerat potrivit să facă acest lucru până când alcoolicul nu va începe să-şi asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni (lucru pe care, datorită bolii lui, nu îl poate face sub nici o formă). Astfel, el a decis că Dumnezeu este fie surd, fie mort. De fapt, alcoolicii activi tind să iubească teologia, precum şi orice alt tip de gândire speculativă care le permite să aibă convingeri puternice fără a trebui să se justifice în vreun fel. Oricum, nici un fel de teologie nu le este prezentată în A.A., astfel încât ei să nu aibă nici un motiv de luptă. Le este prezentat, în schimb, Dumnezeu – nu ideea de Dumnezeu, ci acţiunea lui Dumnezeu – şi cu asta e foarte greu să te cerţi. Formularea Paşilor nu conţine nici un fel de limbaj negativ. Mai mult, ei descriu o situaţie care a avut loc deja. Şi există un motiv foarte bun pentru asta. Alcoolicii reacţionează foarte rău atunci când oamenii le spun ce să facă. Dacă Primul Pas ar fi spus că: “Ce trebuie să faci este să vezi că eşti neputincios în faţa alcoolului, că viaţa ta a devenit de necontrolat”, alcoolicul şi-ar fi petrecut probabil restul (scurtei) vieţi să demonstreze că aceste lucruri sunt greşite. E tentant să presupui că alcoolul este regele lumii individului alcoolic, dar acest lucru e doar parţial adevărat. E mai potrivit să spui că egoul alcoolicului, egoul distrus, îi este nu numai rege, ci şi Dumnezeu. De aceea, e atât de important ca la începutul recuperării sale, alcoolicul să accepte faptul că există o putere mai mare decât el, dincolo de persoana lui. Ceva, chiar într-o formă conceptuală, trebuie 30

să înlocuiască egoul distrus care se juca de-a Dumnezeu. La început, nu prea contează ce. Pe parcurs ce individul progresează în recuperare, poate fi potrivit ca ideea de Putere Superioară să fie tot şi tot mai mult identificată cu Fiinţa Supremă a universului; cu adevărat, după ce cineva păşeşte pe tărâmul miraculos al recuperării, e tot mai posibil ca acesta să dorească să facă această conexiune. Dar, la început, e la fel de bine să ocolim ideea de Dumnezeu, de vreme ce, altfel, tot felul de noţiuni periculoase ar putea fi încorporate în acest concept. Dacă, mai apoi, acest concept ar prinde rădăcini, el ar putea să nu fie capabil a susţine o abstinenţă pe termen mai lung. Dumnezeu poate fi Dumnezeu doar dacă El e complet liber faţă de egoul alcoolicului. E în natura celor Doisprezece Paşi inexistenţa perfecţiunii în ce priveşte lucrarea lor. Dacă cineva foloseşte Paşii pentru a se recupera din alcoolism, mulţi oameni vor presupune că Paşii dau rezultate doar dacă persoana respectivă prezintă semne de recuperare şi dacă ajunge la un anumit nivel de abstinenţă. Oricum, adevărul despre succesul Paşilor se află profund in inima individului care-i lucrează şi la această informaţie are acces doar Dumnezeu. Gânduri de încheiere Există sute de mii de oameni din toată lumea care, dacă ar fi întrebaţi, ar spune că ei îşi datorează întreaga viaţă celor Doisprezece Paşi ai A.A. Ei nu proclamă acest fapt într-o manieră prea evidentă, de vreme ce aceşti oameni au dobândit un respect realist şi foarte sănătos pentru anonimat; ei tind să nu îşi declare deschis identitatea în public. Membrii familiilor şi prietenii ştiu însă adevărul şi împărtăşesc cu ei bucuria şi eliberarea pe care o experimentează acum. În general, alcoolicii în recuperare recunosc că au fost la porţile iadului, dar că au fost traşi înapoi de Doisprezece Paşi simpli. Privind în urmă, cei mai mulţi, dacă nu toţi, vor putea să-şi amintească ocazii din viaţa lor în care au crezut că nu există nici o putere pe pământ sau în ceruri care să îi elibereze de alcoolismul lor şi că, în consecinţă, sfârşitul lor inevitabil era închisoarea, nebunia sau moartea. Singura lor întrebare era: Când? 31

32 .Alcoolicii şi alţi dependenţi în recuperare au experimentat cu toţii posibilitatea de a trăi vieţi abstinente şi. Nimic nu face viaţa să pară mai atractivă decât confruntarea intimă cu moartea – pe care fiecare dintre aceşti oameni a experimentat-o. departe de a deveni mortal de nesimţitori. au descoperit o energie de a trăi la care puţini dintre cei care nu „au bătut calea lor” pot ajunge.

Va fi din ce în ce mai rău. E ca şi un om care se zbate în nisipuri mişcătoare – cu cât se zbate mai mult şi încearcând să iasă. vroia să se spele şi vroia să mănânce ceva. dar toate câmpurile arătau la fel. Situaţia lui nu se va îmbunătăţi cât timp continuă să bea. ce e sigur e că e distrus şi se îndreaptă spre ruină. Însă. cel mai suferind sau cel mai disperat din specia umană. descoperim că există mai puţin păcat în viaţa alcoolicului decât poate părea altfel. El este atât de blocat în propriile probleme încât nu poate vedea nici o cale de ieşire din chinurile sale. a dat peste un bătrân..Capitolul 2 Alcoolicul activ – imaginea umanităţii în ruină UN TÂNĂR S-A RĂTĂCIT ODATĂ UNDEVA la ţară. odată acceptată noţiunea că alcoolismul este o boală şi nu o slăbiciune morală. A umblat o vreme. Alcoolicul activ nu e mai păcătos decât oricine altcineva. el se comportă precum umanitatea înfrântă.” Imposibilitatea unei astfel de situaţii nu diminuează sentimentul de uimire pe care îl provoacă. a tăcut o vreme. Vroia să se odihnească. văzută la microscop. în Anglia. În cele din urmă. iar el era tot mai obosit. de-aici nu poţi să ajungi acolo. De fapt. Prietenul nostru l-a întrebat pe bătrân cum putea să ajungă la destinaţia lui.. care se sprijinea de un gard. Bătrânul s-a gândit un moment. El este iresponsabil. cu atât situaţia devine mai dificilă şi se scufundă mai adânc. Este acea uimire care sintetizează situaţia grea a alcoolicului care bea. 33 . Deşi alcoolicul activ poate să nu fie cel mai lipsit de noroc. evident născut prin acele locuri. Greşelile lui sunt exagerate chiar de către observatorul ocazional. toate drumurile păreau greşite. el doar pare astfel. apoi l-a privit şi i-a spus: „Ah. mestecând un pai.

dar. dacă cineva alege să urmeze gândirea Comunităţii Alcoolicilor Anonimi va vedea că alcoolul nu este cauza. la dependent. mentală. emoţională. Alcoolismul îi afectează fiecare arie a vieţii – fizică. este o maladie spirituală. E destul de posibil ca toţi oamenii să simtă genul de poftă care. 34 . dezgustător. financiară şi multe altele – astfel încât la finalul progresiei bolii. există şi posibilitatea ca remediul spiritual (de care alcoolicul are nevoie pentru a rămâne în viaţă) să fie folosit de către oricine care decide să facă asta spre beneficiul propriei bunăstări spirituale.centrat pe sine. în locul alcoolului. socială. manifestată într-o multitudine de feluri. prin intermediul unei boli fizice ce se înrăutăţeşte mereu). El oferă un exemplu excelent despre modul în care experienţa umană poate fi distorsionată şi pervertită. Odată ce s-a stabilit. chiar şi doar ca posibilitate. ci pe situaţia lui spirituală. în funcţie de natura fiecărui dependent în parte. viaţa lui este un complet dezastru. Din acest punct de vedere. Totuşi. E adevărat că trupul lui reacţionează la consecinţele fizice ale băutului şi că poate resimţi progresia bolii până ajunge la moarte. iar cei Doisprezece Paşi oferă o posibilă soluţie pentru aceste situaţii. Boala însăşi nu este centrată pe băutul alcoolicului. mândru. că alcoolismul este o boală spirituală care implică băutul. dependenţa de sex). înşelător şi. Exprimarea adicţiei. iar calea de ieşire – tratamentul – nu e unul de natură fizică. datorat în întregime alcoolului. putem vedea acum o imagine mult mai largă. nu cauza condamnării lui. Bolile spirituale necesită remedii spirituale. narcoticele) sau alte comportamente (jocurile de noroc. Pofta e de natură spirituală şi trebuie combătută prin mijloace spirituale. de vreme ce individul nu poate deconecta sursa poftei lui prin mijloace fizice. sunt implicate alte substanţe (de exemplu. În sens pozitiv. Dependenţa faţă de alcool este. Celelalte dependenţe sunt similare. uneori. Alcoolul este agentul. ci mai degrabă simptomul bolii sale. conduce la auto-distrugere (în cazul alcoolicului. toate comportamentele adictive au în centrul lor o tulburare spirituală. la bază de natură fizică. însă. mofturos.

printre care şi Biserica Ortodoxă. cel puţin. această progresie se face într-un anumit număr de ani. un alcoolic nu poate deveni abstinent prin forţa voinţei. poate că nu o va auzi – cel puţin. că aşa ceva se întâmplă din când în când. indiferent dacă e a lui sau a altcuiva. În comparaţie cu alcoolul. pofta de a bea asociată alcoolismului cronic nu apare dintr-o dată. În Rusia. Compulsia iniţială de a bea se hrăneşte din personalitatea băutorului. Oricum. timp în care individul se poate răsfăţa cu un băut social considerabil. ci e precedată de o lungă perioadă de timp în care băutorul se bucură de efectele alcoolului asupra personalităţii sale. au fost emise legi pentru a se asigura că preoţii nu vor zace beţi pe stradă – lucru care ne indică. nu mai rămâne nici o alegere de făcut. Din păcate. însă recuperarea din dependenţa de nicotină este foarte dificilă. În mediile tradiţionale greceşti. De obicei. până când ademenirea spre alcoolismul activ devine prea puternică pentru a-i rezista. drogurile mai puternice nu provoacă întotdeauna şi cele mai puternice adicţii. (care foloseşte vinul pentru Sf. în culturi diferite. E dependent. iar modurile în care alcoolismul începe sunt la fel de variate ca şi alcoolicii înşişi. nu foarte clar. precum un suspin din adâncul sufletului lui. la momente diferite. în timp ce altele. e acceptabil social să bei cu intenţia de a te îmbăta. procesul prin care cineva devine alcoolic nu e clar definit.NIMENI NU POATE DEVENI ALCOOLIC doar pentru că îşi doreşte să se întâmple astfel 6. Când suspinul devine o tiradă furioasă. Pe de altă parte. În altele. La fel. În unele ţări. În acest timp. nicotina nu e la fel de puternică şi de distructivă. beţia e privită ca o postură foarte rea. În mod obişnuit. chiar dacă acestea devin din ce în ce mai limitate. beţia este un comportament ruşinos şi degradant. băutorul mai poate face încă anumite alegeri. de exemplu. iar în rândul clerului este de neconceput. La început. Din acest punct de vedere. între obiceiurile populare din Grecia şi Rusia. 35 . Unele grupuri religioase evită consumul de alcool sub orice formă. pe de altă parte. există un contrast interesant. Împărtăşanie – nota 6 Specialiştii avertizează că o singură utilizare a heroinei poate să cauzeze o adicţie imediată faţă de această substanţă. ‘băutul social’ înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi.

Din nefericire pentru alcoolici. compulsia de a bea. curajul ar putea ieşi la iveală sub forma unor obrăznicii la beţie. de o boală a voinţei. Pentru alcoolic. cam tot ce-i poate oferi direct alcoolicului medicina tradiţională este să transforme băutul într-o experienţă total neplăcută şi periculoasă pentru individ. Nici un efort nu poate schimba ceva. Teoria este că atât timp cât medicamentul este administrat. Dacă ei ar fi sensibili la o cantitate cât de mică din oricare dintre cele două. Acest fapt – că abilitatea sa de a face alegeri e afectată – face dificil. ca alcoolicul să profite de diferitele metode folosite în mod tradiţional pentru a-i ajuta pe oameni. dacă nu chiar imposibil. persoana va alege în mod normal să nu bea alcool. Acest lucru e făcut prin administrarea unui anume medicament care are o reacţie neplăcută cu alcoolul. Dreptatea e desconsiderată ca ceva ce ţine de oricine e suficient de prost ca să creadă în virtuţile acestei vieţi. ar avea şanse să fie eficientă. căci nu ai ce să schimbi. 46 . asta va funcţiona rareori pe termen lung. acest lucru e valabil pentru orice tentativă de tratament. Dar ei nu sunt. e întotdeauna mai puternică decât orice teamă de consecinţe. Pe lângă asta. Nu putem accentua suficient faptul că alcoolicii suferă de ceva mult mai serios decât de folosirea incorectă a voinţei umane sau de o serie de alegeri greşite. nu are nici un sens să vorbeşti despre puterea voinţei pentru că aceasta este partea cea mai afectată din toată fiinţa sa. pretinsă doar de nebuni. Ea nu dă rezultate pentru alcoolici pentru că se aşteaptă ca ei să facă o alegere raţională bazată pe dovezi şi bun simţ. În general. de vreme ce ei beau deseori până când băutul devine dezgustător şi periculos – şi asta fără ajutorul nici unui medicament prescris. Băutorii înrăiţi care nu sunt alcoolici pot răspunde la terapia aversivă descrisă mai sus. cel puţin pentru o vreme.Pentru băutor. făcând persoana să se simtă cu adevărat rău. Aşa că nici ea nu este. Din când în când. dar asta e tot. Ei suferă. ei nu pot lua decizii bune. iar tentaţia de a face acest lucru e o trăsătură străveche care nu poate fi depăşită de administrarea nici unui medicament. umilinta şi umilirea sunt sinonime. iar pacea e ceva imposibil. de fapt.

Nu e deloc uşor să urmăreşti cauzele bolilor. Cu siguranţă. nu toţi cei care au cancer pulmonar sunt sau au fost fumători şi. nu şi la fraţii sau surorile ei. Există cazuri în care nu a putut fi depistată nici o influenţă genetică. Există. Unii oameni par să fie alcoolici. Cineva poate crede că e normal ca un fumător înrăit să fie atacat de un cancer pulmonar. Alţii beau foarte mult în semn de protest. Oricine are unul sau ambii părinţi alcoolici poate fi considerat în pericol. E cu siguranţă adevărat că şi copiii alcoolicilor au problemele lor specifice. Unii trec printr-o perioadă de băut periculos şi compulsiv la sfârşitul adolescenţei sau la începutul vârstei de 20 de ani. non-alcoolic. nu e deloc clar momentul în care o persoană trece de la băutul social la stadiul incipient al alcoolismului. cancerul se manifestă în exact acelaşi mod distructiv. bineînţeles. totuşi. iar victimele lor sunt la fel de moarte. aşa cum se întâmplă cu toate genele. iar alţii nu. dar nu sunt. iar apoi (dacă supravieţuiesc) se opresc atunci când încep să aibă responsabilităţi în viaţă. deseori. Însă. indiferent dacă le place sau 37 . predispoziţia poate uneori să “sară” peste o generaţie. multe posibilităţi. cea mai probabilă fiind aceea că boala pe care o numim alcoolism se datorează unuia sau mai multor factori. mai ales în acele culturi în care alcoolul este interzis sau beau ca să îndeplinească un fel de ritual nescris de iniţiere. Chiar şi aşa. aşa cum se observă în mediile studenţeşti din multe ţări. moment în care au fost luate în considerare şi alte posibile cauze.volanului unei maşini ucide în exact acelaşi fel în care o face şi un băutor înrăit. Astfel. sunt şi ei atraşi în capcana alcoolismului. inclusiv de ordin psihologic. Mulţi dintre ei se tem şi urăsc băutul. gena e purtată de oameni care habar nu au că structura lor genetică conţine ceva periculos pe care îl vor transmite urmaşilor lor. Din păcate. De cele mai multe ori. acest lucru are mai puţine de-a face cu cantitatea de alcool. şi mai mult cu dispoziţia băutorului în acea perioadă. mulţi dintre ei sunt hotărâţi că nu se vor atinge de nici un strop de alcool. dintre care unii pot fi măsuraţi cu uşurinţă. deşi. o astfel de decizie nu e întotdeauna de durată şi. boala se poate manifesta doar la o persoană. Cercetările medicale sugerează că la unii oameni există o predispoziţie genetică de a deveni alcoolici. de vreme ce acesta a fost cauza acelor lucruri care nu par în regulă în vieţile lor.

dacă cineva născut cu o predispoziţie spre alcoolism nu va bea niciodată. să bea mai mult) poate să facă parte din acest proces. de vreme ce corpul trebuie să fie destul de sănătos pentru a tolera cantitatea de alcool de care e nevoie pentru ca alcoolismul să îşi urmeze cursul lui normal. în general.nu. chiar dacă una dintre pofte nu dă rezultate. independentă de cea fizică. numărul acestor seri creşte pe măsură ce comportamentul lui se deteriorează. Pare să fie adevărat şi că un potenţial alcoolic are. Aproape toată lumea are impresia că alcoolicul este genul de om care e găsit mort în şanţ. o constituţie fizică puternică. niciodată abordate faţă de ceilalţi). în programul lor de recuperare. individul nu are foarte multe argumente pentru a nu-i da curs. e posibil ca în structura alcoolicului să existe şi o poftă psihologică. alcoolicii “debutanţi” dezvoltă forme extraordinare de justificare a situaţiei lor.A. Odată ce apare pofta fiziologică sau cea psihologică. Pofta de a bea alcool se datorează cu siguranţă unei modificări la nivelul creierului ca urmare a acţiunii alcoolului ingerat de individ. Evident. aşa 38 . Dimpotrivă. cel născut cu o astfel de predispoziţie spre alcoolism trebuie să bea la un moment dat pentru ca alcoolismul său să fie observat şi diagnosticat ca atare. asta înseamnă că. concepţii care plasează mereu linia despărţitoare dintre consumatorul înrăit şi alcoolic undeva dincolo de el şi de comportamentul lui specific. el se poate convinge că nu poate fi alcoolic pentru că nu se culcă băut decât de două ori pe săptămână. poate să fie adevărat şi că unor oameni din această categorie nu le place senzaţia de a bea alcool şi reuşesc să-şi învingă predispoziţia prin refuzul de a bea prea mult sau chiar deloc. Astfel. Pentru a complica lucrurile. E posibil ca respectiva persoană să aibă anumite comportamente care să indice prezenţa alcoolismului fără a fi prezent consumul efectiv de alcool. Mai târziu. Comunitatea “Copiilor Adulţi ai Alcoolicilor” folosesc şi ei cei Doisprezece Paşi ai A. există o “rezervă” care atrage persoana pe drumul către dependenţă. alcoolismul respectivei persoane nu va fi niciodată diagnosticat. În cele din urmă. Faptul că cei mai mulţi alcoolici par să tolereze alcoolul mult mai bine decât non-alcoolicii (şi astfel. Unul dintre jocurile favorite este cel de a avea mai multe concepţii despre alcoolism (păstrate ascunse în minte.

astfel de experimente există totuşi în viaţa reală şi sunt făcute de oameni care reuşesc să se convingă că nu mai sunt alcoolici. cu un oarecare succes. – nefiind necesară pierderea cunoştinţei. nu pe experimente. În schimb. el va avea acele simptome ale bolii lui ca şi cum ar fi continuat să bea în mod alcoolic în toată acea perioadă. Situaţia se înrăutăţeşte mereu. Această idee se bazează pe experienţă. Schimbările de dispoziţie devin ceva obişnuit şi pot să apară perioade de amnezie alcoolică. Unii beţivi nu fac decât să stea într-un colţ şi să-şi piardă cunoştinţa. acesta e modul în care gândeşte un alcoolic. pentru alţii. Anumite funcţii ale comportamentului uman continuă să fie active. dar – conform experienţei A. Acest lucru este valabil pentru faza activă a băutului. cel puţin la un anumit nivel. Adică. Alţii ies din casă în căutare de scandal.A. nu poate fi alcoolic. – cel în cauză uită ce a făcut sau a spus în timp ce era sub influenţa alcoolului. Aceste episoade sunt numire uneori “ruperea filmului”. comportamentele tind să se înrăutăţească pe măsură ce drogul cucereşte tot mai mult teritoriu. devine normal să se bată atunci când beau. În timpul fazei de dezvoltare a alcoolismului activ. Dimpotrivă. dacă cineva reîncepe să bea după câţiva ani de abstinenţă.că. zgârieturi sau (şi mai rău) sânge. Din nefericire. aceasta este cauza unuia dintre cele mai bizare şi dezgustătoare ritualuri îndeplinite regulat de către alcoolici – “inspectarea” maşinii în zorii zilei pentru a vedea dacă prezintă urme noi de accident. – şi pentru faza de recuperare. Într-adevăr. Rezultatele “cercetării” le sunt deseori fatale. Nici un alcoolic abstinent din lume nu ar fi dispus să testeze această teorie de dragul experimentului. Conducerea maşinii sub influenţa alcoolului poate deveni o obişnuinţă pentru unii. să conducă o maşină în timp ce erau într-o astfel de stare. 39 . Alcoolismul este progresiv. dacă nu ajunge în şanţ. unii oameni se specializează chiar în a şofa în starea aceasta şi se trezesc în locuri ciudate fără să-şi amintească cum au ajuns acolo. alcoolicii devin uneori experţi în a depăşi “ruperile de film”. Sunt cunoscute cazuri de oameni care au putut. Mai ales în stadiile târzii ale băutului pot să apară comportamente total necaracteristice individului. cel puţin.

Pentru unii. el nu-şi poate imagina viaţa fără alcool. 40 . în cele din urmă. Totuşi. de vreme ce e convins că drogul este singura lui mângâiere şi consolare: este cel mai bun prieten. iubitul şi protectorul lui. Această progresie poate să dureze mulţi. Dumnezeu este Trinitatea. a fiecăreia pentru celelalte două. este distrugătorul şi zeul lui. iar relaţiile noastre sunt cele prin care ne împlinim existenţa. pe parcurs ce persoana alunecă spre nebunie sau spre moarte. îl va ucide. E captiv în relaţia cu drogul său care. amăgirile şi nevoia de a-şi aminti minciunile. de vreme ce ei continuă să trăiască prin arta lor. În acest stadiu al progresiei bolii sale. iar Persoanele individuale sunt Persoane pentru că sunt în relaţie – o expresie reciprocă eternă a iubirii divine. Pentru majoritatea oamenilor – este evident că împlinirea ca fiinţă umană e realizată prin relaţiile noastre cu ceilalţi. nu există prea multe lucruri la locul lor în viaţa alcoolicului. În teologia creştină. Nu suntem compleţi în individualitatea noastră. Nu putem cunoaşte pe deplin semnificaţia lui “eu” până când nu suntem în stare să recunoaştem “eu”-l unei alte persoane. iar propria voinţă este cea mai puternică entitate din lumea lui bolnavă. Cu toate astea. Cea mai importantă relaţie din universul lui este cea cu alcoolul. însăşi această credinţă dă viaţă înţelegerii noastre asupra lui Dumnezeu. Urăşte durerea şi problemele. tabloul e completat de halucinaţii şi de alte simptome neplăcute. dar atunci când ascult atent muzica lui ştiu cine este ca persoană. fiecare stadiu fiind distinct faţă de cele anterioare. chiar dacă artiştii sunt anonimi sau uitaţi – “individualitatea” lor în comunicare e mult mai importantă decât existenţa lor istorică. poate că urăşte şi minciuna. mulţi ani. Marile lucrări de artă – din pictură. Un alcoolic activ este absolut izolat de restul lumii. putem vedea că semnificaţia deplină a ceea ce înseamnă să fim oameni apare atunci când comunicăm. În esenţa fiinţei lui ceva nu e în regulă – ceva ce poate lua diferite forme. spre marea uimire a alcoolicului însuşi. De exemplu. nu ştiu cine a fost Beethoven ca om. mânia care îi înconjoară viaţa. acest lucru se poate întâmpla extrem de repede. La un nivel mai pământesc. după cum s-a spus deja. sculptură şi muzică – sunt “mari” datorită capacităţii lor de a comunica.

e o surpriză foarte mare să descoperi că astfel de oameni nu au fost. Şi. iar gândurile şi sentimentele se pot manifesta în modalităţi inedite şi neplăcute. Pot să fie situaţii în care alcoolicii halucinează cu mult înainte ca bine-cunoscutul şi. fatalul ‘delirium tremens’ să apară. alcoolicii sunt inconştienţi datorită cantităţii de alcool pe care au băut-o. Cea mai mare greşeală a lor este de a continua să creadă că ei sunt cea mai importantă parte din viaţa unui alcoolic şi că ei au responsabilitatea de a avea grijă de alcoolic. Într-adevăr. relaţia a-totconsumatoare şi a-tot-distrugătoare dintre băutor şi substanţa chimică C2H5OH este singura care are vreo importanţă în viaţa celui ce bea. în lumea lui. rafinamentul lipseşte cu desăvârşire din viaţa unui alcoolic. transmiterii şi receptării viselor este sever tulburat. în gândirea alcoolicului. Personalitatea umană este de o frumuseţe şi o complexitate aparte. Atunci când se întâmplă asta. Nu există nici compromis. Emoţiile lui pot să fie foarte diferite – poate să treacă de la a fi extrem de fericit la a fi foarte trist (şi. La alcoolicul activ aceste schimburi de comunicare sunt sever tulburate. În general. Lui îi este greu să perceapă vreun alt “eu” în întreaga lume. ororile şi pericolele care-l însoţesc. există o completă lipsă de comunicare chiar în interiorul alcoolicului însuşi. e “totul sau nimic”. În stadiile târzii ale băutului. e ca şi cum inconştientul. în cea mai mare parte a timpului în care au ochii închişi. Nu doar relaţiile sunt greu de menţinut de către alcoolic.Viaţa alcoolicului activ e lipsită de complexitatea experienţei umane. durerea momentului prezent e cea care trebuie evitată cu orice preţ. în timpul stării de veghe. Mulţi alcoolici trec prin perioade lungi în care nu au un somn natural – de fapt. el nu are însă ca termen de comparaţie experienţa altcuiva. deseori. de fapt. ea posedă un sistem de împărtăşire a experienţei şi ideilor. Procesul natural al producerii. cu toate temerile. nici nu se raportează la moderare sau subtilitate. în afară de el însuşi. mai mult. destul de des. aceste comunicări interioare răzbat uneori la suprafaţă şi când sunt trezi. Acesta e doar unul dintre multele motive din care oamenii care au relaţii de lungă durată cu alcoolici activi simt că viaţa e atât de dificilă. 41 . chiar morocănos) într-o scurtă perioadă de timp. într-o relaţie adevărată de foarte mult timp. Uneori. de a-l salva de el însuşi. nici raţiune – doar durerea momentului prezent.

fie e desconsiderat ca “gunoi”. Planificarea pare minunată şi puternică. pentru oamenii obişnuiţi. există probabil câteva mii de alţi scriitori care au murit încercând să îi depăşească realizările. contemplarea pare de folos. Deseori. deşi nu neapărat recunoscut de acesta. Pentru fiecare scriitor alcoolic renumit. sunt şanse ca nimic să nu se întâmple. mai degrabă decât să spună adevărul. chiar şi atunci. un alcoolic va spune automatic o minciună. Cei mai mulţi alcoolici trăiesc în cea mai mare parte a timpului într-o stare de potenţial complet. Pentru alcoolicul care bea.pătrunde în partea conştientă a personalităţii. Din nefericire. Închiderea ochilor nu mai reuşeşte să alunge durerea şi se pare că nu mai există nici o cale de a ţine nebunia la distanţă. de vreme ce îi răpeşte persoanei aproape întotdeauna orice simţ al succesului. Adevărul şi sinceritatea nu sunt prietenii alcoolicului. De exemplu. Poate că sunt gata-gata să facă ceva. Pe parcurs ce trece timpul. se gândesc să facă ceva. procedând astfel. distanţa dintre intenţie şi punere în practică devine tot mai mare. dar măcar e una pe care poţi să te bazezi. cu o foaie albă în faţă şi o sticlă de băutură. sticla e terminată înainte ca un singur rând să fie scris pe foaie. dar acţiunea e mai rar întâlnită. starea de inconştienţă începe să devină o alternativă binevenită în defavoarea suferinţelor vieţii. mintea alcoolicului este afectată de durerea şi nebunia lumii conştiente. Acestea sunt “accesorii” pe care restul lumii le consideră valoroase. Şi. că ar putea să facă ceva. succes şi împlinire. Deseori. Pentru alcoolici e normal să aibă “totulsau-nimic”: un lucru fie e demn de a fi făcut. dar rareori fac altceva în afară de băut. a fi conştient poate să nu fie întotdeauna o experienţă minunată. Totuşi. Ei încearcă să ia alcoolul cu ei pe drumul spre faimă şi avere. Sentimentul de totală izolare experimentat de către alcoolic. în încercarea de a salva câte ceva din funcţiile lui necesare. include situaţii în care oamenii normali nici măcar nu s-ar gândi că e posibil să fii izolat. alcoolul este un însoţitor dezastruos. el reuşeşte să controleze realitatea ceva mai bine şi 42 . dar pe care alcoolicul le consideră impedimente. nonsens sau ceva dincolo de puterea de imaginaţie. Mulţi alcoolici s-au apucat să scrie cel mai bun roman din lume. şi în timpul stării de inconştienţă.

Băutul cu scopul de a stopa durerea unei mahmureli este un cerc vicios – unul căruia aproape fiecare alcoolic trebuie să-I facă faţă la un moment dat. mai ales în timpul perioadelor de amnezie alcoolică. numerele. A zace întins într-o durere groaznică în momente în care şi-ar dori foarte mult să doarmă devine ceva obişnuit. A spune adevărul înseamnă a accepta realitatea reală. mai ales atunci când este ameninţat serios de către oameni cu autoritate. uneori situaţia lui presupune unele compromisuri. 43 . e puţin probabil ca el să renunţe la scopul lui principal pentru prea mult timp. Un alcoolic va schimba şi adapta toate întâmplările. durata tentaţiei este şi ea prelungită astfel. alcoolul pare să asigure odihna şi liniştea alcoolicului. beţiile repetate se perpetuează de la sine. Pe lângă încercarea de a-şi aminti ce minciuni şi cui a spus. Chiar şi în abstinenţa timpurie. Acesta e modul în care.nu trebuie să-şi amintească detaliile dificile ca şi fapte reale. alcoolicul ajunge să se trezească atunci când ar prefera să doarmă în timpul celor mai rele simptome ale unei mahmureli. amnezia alcoolică îi dă o senzaţie de control haotic – nimic altceva decât “degustarea” iadului însuşi. A spune o minciună înseamnă a crea propria realitate – cea mai mare realizare a unui alcoolic. pe parcurs ce boala progresează. alcoolicii în recuperare îşi dau seama că au încă tendinţa de a spune minciuni în loc să spună adevărul. datele. doar pentru că întotdeauna a fost mai uşor să facă aşa. de vreme ce tot ce e legat de el trebuie să servească singurului scop pe care îl are – de a-şi menţine în siguranţă relaţia cu alcoolul. pentru că o parte importantă a mahmurelii nu e nimic altceva decât pofta de a bea mai mult alcool. La un anumit moment în progresia bolii lui. Totuşi. Din nefericire. promisiunile şi jurămintele. Bineînţeles. efectul amorţitor al alcoolului pare să se diminueze. acesta e momentul în care alcoolicul trebuie să decidă dacă poate sau nu să reziste pentru restul zilei (fapt care poate necesita o anumită cantitate de cafea neagră şi multe băi) sau dacă durerea resimţită este atât de mare încât trebuie să reînceapă să bea doar pentru a supravieţui. Aceasta înseamnă că durata unei mahmureli e extinsă şi. Alcoolicii urăsc să facă asta. O dificultate evidentă pentru alcoolic este aceea că memoria îi este afectată. de multe ori.

Sunt necesare puteri supraomeneşti pentru a sparge acest ciclu. Aceasta nu e paranoia obişnuită. chiar faţă de el însuşi. căci el trăieşte într-o lume în care mânia este cel mai la îndemână instrument. chiar dacă alcoolicul nu are prea mulţi bani sau o sursă stabilă de alcool. iar o mare parte a motivaţiei lui principale în viaţă rămâne ascunsă. mijloacele de obţinere a acestuia sau şansele de a fi lăsat în pace cu alcoolul lui. ştie că întreaga lume e împotriva lui. Un alcoolic care bea nu poate iubi pentru că centrul lumii lui nu poate fi niciodată o altă persoană. Nu are răbdare. Din experienţă. individul nu se gândeşte şi nu acţionează la nivel conştient în acest mod. Bineînţeles. iar auto-controlul este complet opus ţintei lui în viaţă. Îi lipseşte judecata morală pentru că nu are vreun simţ al binelui sau răului. Un alcoolic activ este o persoană care cunoaşte foarte bine mânia.Progresia continuă. El poate doar să venereze alcoolul. aşa că nu are absolut nici un sentiment de auto-reţinere. încât uneori au dreptate să creadă că cei mai mulţi oameni consideră că alcoolicii nu sunt „buni de nimic”. E aproape imposibil să-l distrugi pentru totdeauna. alcoolicul va alege munca pentru a spori şansele adevăratei sale ţinte în viaţă. indiferent de sentimentalismele şi emoţiile care l-ar putea convinge de altceva. Trăieşte pentru un sentiment iluzoriu de satisfacţie bazată pe băut. alcoolicul poate fi pus faţă în faţă cu adevărul. Paranoia lui e una justificată. Dacă poate să lucreze. capacitatea de a lua decizii morale dispare. Uneori. chiar şi temporar. când băutul e necesar doar pentru că durerea e extrem de copleşitoare. Doar atunci când o altă “forţă” îl determină să-şi apere punctul de vedere. Atât cât poate el înţelege. aşa cum e cunoscută şi înţeleasă de restul speciei umane. propria lui voinţă este a-tot-puternică şi nimic şi nimeni nu are 44 . Un beţiv poate aborda o persoană complet străină şi îl poate transforma într-un duşman doar printr-un contact vizual. Singurul lucru care e simţit e nevoia. nevoia de a „se drege” şi nimic nu poate fi mai important decât această „dregere”. Atât de multă milă şi mânie este aruncată asupra lor de-a lungul “carierei” de consum. deseori pentru că singurul moment real în viaţa lui apare atunci când „pune mâna” pe următorul pahar. este neînţelept şi expeditor.

el încearcă să se lupte cu alcoolul şi să câştige. pe lângă durerea fizică permanentă care însoţeşte băutul excesiv. Priveşte suferinţa îndelungată ca pe ceva pentru idioţii din lumea aceasta. chiar dacă este complet devotat faţă de continuarea acestuia. Alcoolicul cunoaşte trădarea şi renunţă rapid la loialitate. Cu toate acestea. El îşi dispreţuieşte comportamentul. ci e în totalitate ţintită către pedepsirea propriei persoane. el este într-o stare de război permanent cu acesta. El este şi un depresiv şi îl “recompensează” pe băutor cu simptomele cronice ale depresiei. De asemenea. acest lucru se datorează faptului că băutorul nu se poate baza ca alcoolul să îi fie cel mai bun prieten. în orice s-ar transforma conştiinţa lui dea lungul nebuniei gândirii alcoolice. Totuşi. Într-adevăr. ci un lucru şi nu are nici o grijă sau preocupare pentru viaţa celor pe care îi ia sub aripa lui tenebroasă. Dacă există vreo emoţie care pătrunde prin blindatul lui sistem defensiv. El încearcă din nou şi din nou să aplice în viaţa lui remedii care au fost încercate de atâtea ori înainte şi care au dat greş întotdeauna. în mod surprinzător. El poate opera la câteva nivele de conştiinţă în acelaşi timp. dispreţuieşte alcoolul şi se dispreţuieşte pe sine. această bătălie e inutilă şi nu poate fi câştigată. se pare că aceasta nu face decât să-l umple de durere faţă de comportamentele sale din trecut. Pentru alcoolic. în acelaşi timp. în timp ce speranţa implică răbdarea. acesta ar intra într-o gaură rotundă. Una dintre marile ironii este că alcoolicul este. aşa cum va învăţa în timp. de fiecare dată când bea ceva. 45 . aceasta nu e din perspectiva auto-constrângerii sau curajului. un zeu fals pentru că el nu e o persoană. ar fi o greşeală să credem că alcoolicul joacă doar un rol pasiv în relaţia sa cu alcoolul. ghid şi paznic. acesta e probabil frica. Nici măcar nu ştie ce e aceea speranţă pentru că valorile lui sunt orientate spre recompensarea imediată.permisiunea să pună în pericol această stare de fapt. foarte capabil de auto-disciplină. Alcoolul este. Ar fi o greşeală să credem că alcoolicul e de acord cu propriul comportament. şi din interior. aşa cum şi-ar dori el. Totuşi. Învaţă să nu aibă încredere în nimeni. De fapt. În mare măsură. el continuă ca şi cum dacă ar bate un cui pătrat. teama vine şi din exterior.

umilinta şi umilirea sunt sinonime. Ei suferă. nu are nici un sens să vorbeşti despre puterea voinţei pentru că aceasta este partea cea mai afectată din toată fiinţa sa. cam tot ce-i poate oferi direct alcoolicului medicina tradiţională este să transforme băutul într-o experienţă total neplăcută şi periculoasă pentru individ. dar asta e tot. persoana va alege în mod normal să nu bea alcool. pretinsă doar de nebuni. Băutorii înrăiţi care nu sunt alcoolici pot răspunde la terapia aversivă descrisă mai sus. Teoria este că atât timp cât medicamentul este administrat. compulsia de a bea. acest lucru e valabil pentru orice tentativă de tratament. Acest lucru e făcut prin administrarea unui anume medicament care are o reacţie neplăcută cu alcoolul. În general. Acest fapt – că abilitatea sa de a face alegeri e afectată – face dificil. dacă nu chiar imposibil. Dar ei nu sunt. iar tentaţia de a face acest lucru e o trăsătură străveche care nu poate fi depăşită de administrarea nici unui medicament. Ea nu dă rezultate pentru alcoolici pentru că se aşteaptă ca ei să facă o alegere raţională bazată pe dovezi şi bun simţ. Aşa că nici ea nu este. ei nu pot lua decizii bune. de o boală a voinţei. Pentru alcoolic.Pentru băutor. căci nu ai ce să schimbi. Nu putem accentua suficient faptul că alcoolicii suferă de ceva mult mai serios decât de folosirea incorectă a voinţei umane sau de o serie de alegeri greşite. Nici un efort nu poate schimba ceva. 46 . Dreptatea e desconsiderată ca ceva ce ţine de oricine e suficient de prost ca să creadă în virtuţile acestei vieţi. curajul ar putea ieşi la iveală sub forma unor obrăznicii la beţie. e întotdeauna mai puternică decât orice teamă de consecinţe. de vreme ce ei beau deseori până când băutul devine dezgustător şi periculos – şi asta fără ajutorul nici unui medicament prescris. Pe lângă asta. Din nefericire pentru alcoolici. ar avea şanse să fie eficientă. iar pacea e ceva imposibil. Dacă ei ar fi sensibili la o cantitate cât de mică din oricare dintre cele două. făcând persoana să se simtă cu adevărat rău. asta va funcţiona rareori pe termen lung. Din când în când. de fapt. ca alcoolicul să profite de diferitele metode folosite în mod tradiţional pentru a-i ajuta pe oameni. cel puţin pentru o vreme.

Într-un mod similar. Dacă i se întâmplă ceva rău lui sau celor din jurul lui. date fiind circumstanţele vieţii sale. indiferent de situaţie. Ambele au tendinţa de a transmite mesajul că. pentru cel care cheltuieşte prea mult să cheltuiască şi mai mult. În gândirea alcoolicului. În fiecare dimineaţă.Nota editorului) Alcoolicii îşi petrec cea mai mare parte a timpului într-o letargie emoţională şi în activităţi care să îi asigure că vor rămâne astfel. alcoolicii resping ca pe ceva bizar orice relaţie de cauză şi efect vizavi de relaţia cu corpurile lor. Fără îndoială că după un eveniment precum tragedia de pe 11 septembrie 2001 din New York şi din alte părţi. el va fi văzut ca victimă. aflat în funcţiune doar pentru acest gen de afirmaţii. alcoolicii din întreaga lume au început să relateze modul în care aceste întâmplări i-au ‚rănit’ pe ei personal. exact aşa cum propriul corp e separat de oricare altul. ci pentru sentimentul de eliberare pe care i-l oferă băutul. Nici gustul alcoolului. orice scuză îi va permite acestuia să mănânce mai mult. (E sentimentul de a avea libertatea de a se oferi propriilor plăceri. alcoolicul va găsi de obicei pe cineva pe care să îl învinovăţească şi (cu înflăcărare egală) se va asigura că. Atunci. orice scuzare a băutului său îi permite să bea. Orice îndepărtare de noţiunea de ‚totală responsabilitate’ îi permite alcoolicului să-şi continue comportamentul specific – nu de dragul de a bea. el poate fi uimit să se trezească şi să se “găsească” încă 47 .BUNĂTATEA ŞI SIMPATIA SUNT DESEORI cele mai dăunătoare „daruri” care-i pot fi oferite unui alcoolic. pentru un dependent de sex să se comporte ca atare. Alcoolicul receptează aceste mesaje de parcă ar avea ascuns un radio pe unde scurte. pentru cineva cu tulburări de alimentare. băutorul nu trebuie să aibă nici un sentiment de responsabilitate. nici efectul acestuia nu sunt cele mai toxice. nu-i de mirare că alcoolicul proaspăt abstinent nu e prea sigur de ce anume înseamnă să aibă un sentiment sau cum să procedeze cu un sentiment pe care îl are. Ei tind să se vadă pe ei înşişi într-un mod “deconectat” – persoana e ‚separată’ de propriul corp. De timpuriu. fără a avea nici un sentiment de responsabilitate personală pentru acţiunile lor – de aceea le este atât de dificil să reziste .

Într-adevăr. „pe picioarele noastre”. chiar şi cu restul speciei umane.în corpul său. un simţ al experienţei. ţi se face foame. simte că personalitatea îi este fragmentată. Foamea doare sau. Ascultându-i pe alcoolici povestindu-şi şi repovestindu-şi experienţele în cadrul grupului. Un om care a mâncat bine la un banchet va considera o bucată de pâine ca fiind nedemnă de atenţia lui. Trupul e bătut şi îndurerat pentru a se asigura de acest fapt. Dacă nu faci nimic. durerea şi anxietatea. Toate informaţiile pe care le primeşte trebuie să fie filtrate prin egoul său. pregătit să primească mai multe pedepse. Ca şi paranoia. independenţi. să preparăm şi să mâncăm hrana. Un om înfometat va privi aceeaşi bucată de pâine ca pe ceva delicios. toate ameninţările asupra existenţei noastre sunt importante pentru noi. Ca şi alte ameninţări existenţiale. e inconfortabilă. Fiecare simte un anumit grad de izolare în viaţa sa. cu un gust special. dar el e încă acolo. Mai degrabă. dar el explică pe larg situaţia dificilă a alcoolicului. e vorba de sentimentul de a fi complet izolat. Ceea ce descriu ei nu este doar un sentiment de pierdere a individualităţii – există suficiente dovezi pentru a demonstra că alcoolicul se simte foarte singur. într-o măsură mai mică sau mai mare. Mai degrabă. moartea. ea ne e folositoare pentru că ne face să ştim să apreciem. indiferent de cât de neplăcute pot să fie. foamea e necesară pentru a ne stimula să găsim. De exemplu. Alcoolicilor le lipseşte sentimentul conexiunii cu restul lumii. Alternativa ar fi să fim ca o oaie sau să fim dependenţi ca altcineva să ia toate deciziile în locul nostru. iar cele care nu sunt conforme cu personalitatea sa sunt eliminate. conştientizarea izolării ne face puternici. Paşii nu folosesc acest concept. acest sentiment de izolare reprezintă un mod necesar de a face faţă dificultăţilor vieţii. pregătit să fie tras ceva mai aproape de moarte. această izolare e departe de a fi cea care l-ar putea încuraja să se bazeze pe el însuşi. lipsa de semnificaţie. În lipsa unui contact cu restul lumii. Însă la un nivel complet diferit. căci ele ne dau un anume simţ al dimensiunii. Izolarea ne învaţă să fim independenţi. foamea este o stare mult mai naturală decât sentimentul de a fi mâncat prea mult. e vorba de sentimentul că nu există nimic în interiorul său – că 48 . cel puţin. La nivelul la care se află de obicei alcoolicul. dincolo de cauză şi efect. îţi dai seama că există un anumit grad de similaritate. Pe de o parte.

PÂNĂ ACUM. tot acest proces poate dura mult timp. dar norocoşi – vor găsi drumul spre A. pierderea demnităţii. O astfel de persoană are nevoie să fie primită. Dacă ascultă suficient. există mereu şansa ca alcoolicul activ să ajungă într-un moment în care durerea să-i fie suficientă. AM VĂZUT PARTEA NEGATIVĂ a poveştii. toată viaţa pare ca o grămadă de farfurii – toate gata să cadă. unii – puţini. El se plimbă de colo-colo. fără dorinţa de a merge mai departe. Pentru alcoolic.nici măcar nu mai are un interior. Gândiţi-vă la scamatoria pe care o vedeţi la circ atunci când magicianul are o grămadă de farfurii pe care le învârte cu vârful unui băţ. pentru suficient de mult timp. să fie acceptată şi să asculte. Greutatea situaţiei alcoolicului e tocmai încercarea de a menţine echilibrul între ‚învârtirea farfuriilor’ şi uitarea completă. prăbuşirea căsniciei. “vizite” la spital sau în arest – dacă nu şi mai rău. cât timp mai există suflu în corpul său. prin faptul că lasă câteva farfurii să se clatine. el îşi pierde orice sentiment de sine. uneori chiar ani de zile. Întregul proces poate implica una (sau mai multe) “excursii” în centre de tratament. fără pic de putere rămasă în ei. gata să cadă. Încercarea de echilibrare între învârtirea farfuriilor şi căderea în uitare este tocmai situaţia grea a alcoolicului. e posibil să audă ceea ce trebuie să înveţe. singura soluţie care pare să îi ofere un oarecare confort e cea de a-şi uita necazurile şi de a se îneca în beţie. provocând tensiune pe parcursul reprezentaţiei. 49 .. Într-un efort extraordinar de a fi regele universului. Totuşi. În cele din urmă. pierderea serviciului.A. fără puterea de a lupta. În cele din urmă. iar viitorul destul de lipsit de speranţă pentru ca el să ia legătura cu Alcoolicii Anonimi.

Într-o astfel de întâlnire. Apoi. Aceasta e o interpretare a ceea ce Sfântul Ioan. un alt vorbitor va integra respectiva informaţie în ceea ce are el de spus.A. Nu e chiar atât de complicat pe cât sună.A. referinduse la greşelile pe care le-a făcut el în propria viaţă mai degrabă decât apostrofându-l pe cel care a adus în discuţie respectiva problemă. probabil şi de alţi oameni din cameră. puterii şi speranţei celorlalţi. este Cel Imaterial şi Nevăzut. după ce L-a rugat pe Dumnezeu cu credinţă şi simplitate sinceră şi a vorbit cu ceilalţi din grup cu umilinţa inimii şi fără gând de îndoială. Dată fiind o epocă diferită şi un grup complet diferit de oameni dintr-un mediu complet diferit. însă cu toate astea se învaţă foarte mult.Capitolul 3 Viaţa în A. Dacă ceva din ce e spus necesită a fi comentat. rareori e căutat un sfat şi aproape niciodată dat. De fapt. el ar trebui să accepte ce îi spun ceilalţi ca fiind spuse de gura lui Dumnezeu. o persoană vorbeşte şi este ascultată. Chiar dacă cei întrebaţi sunt pure bestii. iar aceleaşi greşeli au fost făcute. altcineva vorbeşte şi ceilalţi ascultă. Viaţa în Recuperare Întâlnirile Cel ce doreşte să afle voia Domnului trebuie ca mai întâi să înceteze a mai asculta pretenţiile propriului ego.. Căci Dumnezeu nu e nedrept şi El nu îndepărtează sufletele celor care cu credinţă şi inocenţă se supun umili experienţei. spunea în secolul VII (Treapta 26). de vreme ce alcoolicii tind să fie destul de lipsiţi de originalitate în greşelile pe care le fac. autorul Scării Raiului. Ioan ar putea descrie o întâlnire A. chiar dacă sfatul lor e contrar propriei lui dorinţe şi chiar dacă cei consultaţi nu sunt foarte spirituali. Sf. Apoi. El. Până la 50 . Cel care vorbeşte.

este „experienţa. Înainte de a ajunge la prima lui şedinţă. nu există strângeri de mână neobişnuite sau parole – într-adevăr. Acolo nu există secrete ascunse în spatele uşilor închise. Odată ce e în contact cu A. durerea e un însoţitor constant al alcoolicului activ. iar preţul pentru asta e durerea – durerea fizică. a discursului despre cum „trebuie să încerci mai mult” al unui părinte beligerant sau îndemnurile absurde ale unui antrenor de fotbal.A. Nu există nici un procedeu de 51 . alcoolicul „se califică” pentru tot ce are A. e departe de a fi aceea a unei mustrări în biroul directorului.A. Atmosfera unei întâlniri A. conştient sau nu.A. dar ferm şi fără a o face într-un mod acuzator. durerea de a fi viu. Însă minunile se întâmplă.urmă. În orice formă. Uneori e o mare surpriză pentru nou-veniţi faptul că alcoolicii în recuperare arată ca nişte oameni normali. nimeni nu chicoteşte. el va descoperi două puternice surse de sprijin: grupul (sau întâlnirea) şi naşul.-ul. acea imagine va suferi o revizuire semnificativă. În A. pe atât de neaşteptat. Atunci când la o întâlnire cineva este răutăcios. alcoolicul va fi condus la o întâlnire de către alţi alcoolici care sunt deja în recuperare.-ul de oferit. el va avea tot ce îi trebuie pentru ca adevărata muncă să înceapă: lucrarea celor Doisprezece Paşi. nu există nici un proces de evaluare. odată ce contactul telefonic iniţial a fost făcut. La o întâlnire. ea îl va determina să facă cel mai dificil lucru din lume pentru el: să pună mâna pe telefon şi să ceară ajutor. există şi alte lucruri care pot să îl surprindă.A.A. Ce va vedea el acolo e pe cât de evident. nici nu arată cu degetul. Asta reprezintă cea mai mică crăpătură în armura lui masivă. Alcoolicii nu recunosc în mod obişnuit alţi alcoolici. Foarte des. I se va oferi o cană de cafea (sau ceai) şi va fi salutat de nişte oameni care arată ca… nişte oameni obişnuiţi. nu e neobişnuit ca membrii grupului să îi atragă atenţia faţă de acel comportament cu blândeţe. iar dacă singura imagine mentală e aceea că un alcoolic trăieşte sub poduri şi bea soluţie de lustruit pantofii. Mergând la întâlniri şi vorbind cu naşul. puterea şi speranţa” fiecărei persoane. nimic ieşit din comun. durerea sufletească. ce se împărtăşeşte la o întâlnire A. luând în considerare lipsa completă de stabilitate emoţională. Uneori. portiţa deschisă oportunităţii de a face aşa ceva e extrem de mică.

Singura taxă de iniţiere plătită de către cei care încep să meargă la A. Noul venit poate fi doar la câteva minute depărtare de ultimul pahar (cel puţin.admitere. Singura cerinţă pentru a participa ca membru este dorinţa de a înceta băutul. cei Doisprezece Paşi şi cele Doisprezece Tradiţii. Nu contează. Cei mai mulţi alcoolici încetează să asculte cu ani înainte de a înceta băutul. Nu există profesionişti la aceste întâlniri – toţi cei care sunt acolo sunt alcoolici în recuperare. Forma preferată de comunicare a alcoolicului este monologul. acest lucru e trist. În timp. Ascultarea e şi ea unul dintre primele lucruri pe care alcoolicul învaţă să le facă pe drumul spre recuperare. oamenii vorbesc fie despre tema anunţată de secretar ca şi temă a întâlnirii (preferatul din toate timpurile pare să fie „recunoştinţa”). Noul venit e întâmpinat şi încurajat să-l asculte pe cel ce vorbeşte şi să fie atent la acele elemente din povestea acestuia care seamănă cu experienţa proprie. este pericolul şi răul pe care şi l-au făcut lor înşişi prin consumul lor de alcool. fie despre un subiect care îl preocupă în mod special pe vorbitor sau pe altcineva prezent la 52 . până acum) şi pe când ajunge el să se gândească la asta. mare parte din ce se întâmplă la întâlniri poate să nu fie mai mult decât o amintire înceţoşată. ascultă rareori pentru că folosesc timpul în care vorbeşte partenerul de discuţie gândindu-se la ce vor ei să spună în continuare. mai ales dacă ne gândim că cel puţin jumătate din experienţa rugăciunii constă în ascultare. E posibil ca ascultarea să nu fi fost niciodată specialitatea omului. nici întrebări de răspuns. iar în lumea modernă e cu adevărat rară. Formatul general al unei întâlniri A. este următorul: după o scurtă introducere în care sunt citiţi cu voce tare Preambulul. abilităţile lor de ascultare pot să se îmbunătăţească mai mult decât cele ale oamenilor normali. Chiar atunci când sunt prinşi într-o conversaţie. Ce e important e ca el să-şi amintească faptul că a petrecut ceva timp cu un grup de oameni care l-au tratat cu amabilitate şi cu demnitate – poate prima întâlnire de acest gen într-o lungă perioadă de timp. Alcoolicii activi sunt printre cei mai răi ascultători din lume. alcoolicii încep să asculte şi încep să înveţe.A. Nu există formulare de completat. De la a fi un ascultător foarte prost. astfel încât acest lucru în sine poate să fie o noutate.A. Din punct de vedere spiritual.

oricine are dorinţa puternică de a vorbi. 53 . În timpul unei întâlniri. e aproape universală: Doamne.).A. În întâlnirile mici poate fi normal ca fiecare să vorbească. În întâlnirile foarte mari. de vreme ce grupul însuşi poate decide ce rugăciune doreşte să folosească.A. lui/ei i se mulţumeşte pe scurt. Ca şi regulă. rugăciunea folosită e deseori ‚Tatăl nostru’. aproape toate grupurile ajung să fie aşa. e mai extinsă şi devine punctul central al acestora. e liber să facă asta. în timp ce în altele membrii vor împărtăşi. atunci când cineva vorbeşte. pur şi simplu. În altele. exceptând situaţiile în care sunt siliţi de durata întâlnirii – de obicei.A. cu mult timp în urmă. Fiecare membru fie va continua să vorbească pe tema deja stabilită. O altă rugăciune. Cele mai multe întâlniri se termină cu o rugăciune. Deseori. doar câţiva vor face acest lucru. De fapt. deşi acest lucru nu e cât de puţin obligatoriu. nici nu îi adresează întrebări vorbitorului. permiţându-i fiecărui membru prezent să-şi reactualizeze propria experienţă a intrării lui în A. dacă e prezent şi un nou venit. aproape întotdeauna legată în vreun fel de cei Doisprezece Paşi. inclusiv a pachetelor informative care pot fi oferite pe gratis nou-veniţilor. În unele grupuri mai mari. Curajul să schimb ceea ce pot şi Înţelepciunea să le deosebesc.A.A-ului. După ce acesta a terminat de vorbit. dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba. În unele întâlniri. întreaga întâlnire va fi devotată Pasului Unu. o oră sau nouăzeci de minute pentru toată şedinţa.şedinţă. poate să existe un invitat care să vorbească pentru o bună parte a întâlnirii. împrumutată de A. nou veniţii pot fi încurajaţi să meargă la o mini-întâlnire a lor în care preocupările lor specifice vor fi discutate cu membri care au câţiva ani de experienţă. fie va vorbi despre o chestiune proprie. citirea literaturii A. Sunt citite anunţurile şi are loc o colectă (numită Tradiţia Şapte) pentru a se acoperi costurile întâlnirii şi pentru a ajuta la achiziţionarea literaturii oficiale a A. ce doresc. Oarecum surprinzător. ceilalţi membri ascultă şi nici nu îl întrerup (aşa-numita „vorbire încrucişată” – un categoric „nu” în conduita A. fiind apoi rândul altcuiva să vorbească.

iar după aceea nu mai beau niciodată. Nu e deloc surprinzător. poveştile a sute. Este un proces lent. căci individul urmează să experimenteze poate cea mai puternică transformare din toată viaţa lui. în general. de multe. mai degrabă decât forţând o singură persoană să o asculte încă o dată. noul venit aude.Întâlnirile sunt inima experienţei A. multe feluri diferite. dacă. invitaţi să participe la nouăzeci de întâlniri în nouăzeci de zile consecutive. ascultând cât de bine poate. O astfel de persoană nu e privită ca un vizitator nedorit (exceptând. ele permit membrilor să discute şi să-şi împărtăşească experienţa în lucrarea celor Doisprezece Paşi.A. Aici. într-un alt loc. spunerea poveştii din nou şi din nou e o parte importantă a procesului terapeutic. cu excepţia naşterii sale. pe lângă asta. chiar dacă nu imediată. ceilalţi membri tind să îl trateze cu foarte multă răbdare şi înţelegere. că nu are nici un rost să vorbeşti cu cineva care e beat. poate mii de alţi oameni şi îşi spune propria poveste în multe. totuşi. Orice idee conform căreia cineva poate rezolva această problemă cu „jumătate de normă” trebuie respinsă cu orice preţ. însă cu grijă. În timp ce membrii Comunităţii vor spune. Unii oameni merg la prima lor întâlnire. bineînţeles. Un nou-venit a fost odată invitat de cineva prezent la o şedinţă să participe în ziua următoare la o altă întâlnire. cazurile în care aceasta are o lungă istorie de intervenţii beligerante – şi chiar şi în astfel de situaţii grupurile dovedesc o cantitate extraordinară de răbdare). acesta revine la şedinţă băut. şi încă o dată. multe ori. iar acest lucru e mai bine făcut prin povestirea în faţa unor oameni diferiţi în grupuri diferite.. ştiind că persoana din faţa lor are nevoie de Comunitate mai mult decât de orice altceva. era un om foarte ocupat. Pur şi simplu. Toţi sunt încurajaţi să continue să participe la întâlniri pentru că asta e singura cale care promite vreun soi de recuperare. A participa la şedinţe băut nu e chiar atât de îngrozitor pe cât se poate crede – persoana beată e cu siguranţă în locul potrivit. Pentru a li se oferi o măsură a priorităţii abstinenţei. Nu a stat abstinent pentru prea mult timp. Noul venit a respins acest lucru ca pe o exagerare. însă detaliat. Alţii nu sunt atât de norocoşi. iar celorlalţi membri li se reaminteşte clar unde ar ajunge dacă ar alege să bea din nou. în mod normal. nou-veniţii sunt. 54 .

Oricine îndrăzneşte să spună: „Vai. Se întâmplă uneori ca un membru să meargă la o întâlnire într-o ţară străină. alcoolicii în recuperare dovedesc foarte multă toleranţă unii faţă de ceilalţi. să aibă imediat sentimentul că aparţine grupului respectiv. fără însă a o răsplăti pentru ea. din cadrul convenţiilor organizate în mari hoteluri sau cu ocazia altor adunări A. că toţi au pierdut ceva. e bine ca un membru AA să ia legătura cu A. sunt la un pahar depărtare de a fi beţi.A. este cât se poate de real şi se poate ajunge la strânse prietenii. Cei ce vorbesc în cadrul întâlnirilor folosesc rareori un limbaj menit să jignească. odată cu informaţiile despre cazarea la hotel sau despre mijloacele de transport. Odată ce luăm în considerare acest lucru. sãracul de tine” unui alcoolic (sau oricărei alte victime) o încurajează pe respectiva persoană să rămână în durerea ei pentru că asta îi aduce mai multă simpatie. care călătoresc pot să afle informaţii despre grupurile din localitatea de destinaţie. chiar şi atunci când vocabularul este întrucâtva diferit. Această distingere e delicată. Membrii A. membrii Comunităţii privesc deseori simpatia ca pe o comoditate periculoasă. nu de simpatie.-ul dintr-un loc străin.. că toţi au fost oprimaţi.A. de vreme ce ea alimentează înclinaţia naturală a alcoolicului de a se vedea pe el însuşi ca victimă.A. totuşi. E înţelept să presupunem că toţi au suferit.A. E nevoie de empatie. Totuşi. cu oameni pe care nu i-a mai întâlnit niciodată şi. Fără îndoială. ţinută într-o limbă pe care nu o înţelege. de vreme ce toţi alcoolicii împărtăşesc cam aceeaşi experienţă a unor comportamente ‚mai puţin decât delicate’. Din contră. nu mai e necesar să vorbim despre asta sau să tratăm pe cineva cu ceva similar simpatiei. 55 . însă.Întâlnirile din cluburile din centrul oraşului sau din centrele de tratament cu mulţi nou-veniţi pot fi la fel de bune ca şi întâlnirile din suburbii. descoperă că nu e un obicei bun să se pună unul pe celălalt pe un piedestal.A. Sentimentul comuniunii dintre membrii A. Membrii A. însă importantă. Până la urmă toţi membrii A.A. Empatia permite ca persoana suferindă să ştie că durerea îi e înţeleasă. astfel de lucruri nu sunt privite ca fiind o încălcare gravă a bunelor maniere.

indiferent de cât e de evident pentru tot restul lumii faptul că o merită. Pentru a ascunde şi a disimula e nevoie de îngrozitor de multă energie mentală şi spirituală.În recuperare. e derutantă pentru publicul larg. Nimeni din A. că dacă cuiva îi plac toate întâlnirile la care merge.A. Al doilea sfat.A. alcoolicul descoperă că diferitele instrumente oferite de A. nu o condamnare. La întâlniri. odată ce acelaşi alcoolic se poate ridica şi spune „Sunt alcoolic”. Se spune uneori.A nu are o poziţie de putere. Nu şi în Comunitate. Grupurile pot fi vitale. însă nu pot avea întotdeauna fiorul abstinenţei imediate. E o afirmare a puterii. de nepreţuit. Aici. într-adevăr. numele meu este … şi sunt alcoolic” este o aclamare. pot fi spuse multe lucruri pe care el le găseşte ca fiind irelevante sau chiar nefolositoare. povara e înlăturată. doar parţial în glumă. Uneori. Nimeni din A. Sentimentul de uşurare din acest moment e aproape tangibil şi nu e ceva neobişnuit ca ceilalţi din cameră să înceapă să aplaude sau să-şi arate aprobarea în alt mod. nu deţine monopolul înţelepciunii. grupul are nevoie să audă mai mult decât orice altceva ce are de spus un nou-venit. cei mai mulţi oameni din afara Comunităţii folosesc termenul ‚alcoolic’ pentru cineva care încă bea. sunt absolut vitale. nu o a admitere a înfrângerii. dar fără a face acest pas atât de important. indiferent de cât de mult timp au fost abstinenţi. mai ales dacă l-au urmărit pe un individ venind la grupuri de ceva vreme. Însă. el e convins să ignore părţile care nu îi plac. terminologia A. Ei tind să numească pe cineva care nu bea ‚ex-alcoolic’ sau ‚alcoolic vindecat’. În acest caz. De exemplu. este ca în timpul grupului să fie atent la lucrurile pe care le crede folositoare şi să le ignore respectuos pe celelalte. chiar dacă nu e neapărat nevoie ca el să ştie asta! Uneori. Nu e neobişnuit ca 56 . Parte din puterea acestui cuvânt stă în faptul că alcoolicul activ foloseşte orice forţă posibilă aflată la îndemână pentru a îndepărta această etichetă. Fraza „Salut. Primul sfat este de ‚a merge la întâlniri’. toţi alcoolicii sunt în pericolul de a bea din nou. atunci nu merge la suficiente întâlniri. oameni care nu au băut deloc de mulţi ani se prezintă bucuroşi ca ‚alcoolici’. de vreme ce trăirea acestei minciuni necesită toată atenţia şi efortul de care e capabil alcoolicul activ.A.

nu au.A. Mai întâi. Însă. Afirmaţia „Sunt alcoolic” e plină de înţelesuri. Ei provin din toate clasele sociale şi economice. fără a fi însă jignitoare pentru cei prezenţi. din toate grupările etnice. Ea înseamnă şi „Sunt alcoolic în recuperare”.A.A. chiar dacă misterul de a nu bea (fiecare zi la rândul ei) poate să nu facă încă parte din experienţa sa. nu a cunoscut nimic altceva în afară de respingere.alcoolicii să înceapă să participe la întâlnirile A. Afirmaţia „Sunt alcoolic” înseamnă şi „Eu nu sunt Dumnezeu” sau chiar „Nu sunt eu Dumnezeu. nou-venitul se prinde repede de cum stau lucrurile atunci când îi vede pe alţii venind cu exact acelaşi mod ilogic de gândire ca şi al lui. Titlul de „alcoolic” e purtat ca o insignă de onoare şi îi dă celui ce o poartă sentimentul că aparţine unui grup în care fiecare poartă acelaşi titlu. În schimb. să descopere şi să-şi găsească locul în orice i-a pregătit adevăratul Dumnezeu. Alcoolicul e liber apoi să fie el însuşi. Acest gen de logică. de vreme ce altcineva e Dumnezeu. permiţându-i fiecăruia să folosească cuvintele pe care el sau ea le găseşte acceptabile. Deşi e independentă de cei Doisprezece Paşi. ea semnifică „Admit ca am o problema”. îmi apartine”. „Fac parte din A. pe de o parte. deci trebuie sa fie altcineva”. Orice alcoolic care poate spune asta se separă de alcoolicii fără număr care preferă să meargă în mormânt decât să admită că au o problemă. în afară de faptul că sunt cu toţii alcoolici. perfect conştienţi. de obicei. băutorul e liber să lase acea persoană să-şi facă treaba Lui. timp de ani de zile. Asta e foarte important. au o educaţie şi convingeri religioase diferite. afirmaţia „Sunt alcoolic” are şi o altă semnificaţie importantă. că trebuie să facă ceva în legătură cu problema lor. De la bun început. la fel de lipsiţi de puterea sau de voinţa de a admite că au o problemă. Orice 57 .A. pe de altă parte. mai ales pentru cineva care.. ea sprijină şi completează munca pe care o încurajează Paşii. de fapt. însă.A. destul de des întâlnit în sălile de grup ale A. Acest ultim factor face ca discuţiile despre „Dumnezeu” să fie exprimate în cei mai simpli termeni. Acesta e un stadiu crucial în recuperare. că „mostenirea si comunitatea A. prea multe în comun unii cu ceilalţi înainte de a se alătura Comunităţii. E util să purtăm în minte că membrii A. e oarecum ciudat pentru restul lumii.” înseamnă.

sunt de primă importanţă pentru persoana aflată în recuperare. e un avantaj clar să ai un naş experimentat. toţi îi vor încuraja pe oameni să meargă la întâlniri şi să citească literatura A.încercare de limitare a definirii lui Dumnezeu la o anumită perspectivă religioasă sau de insinuare că există o conexiune normală şi evidentă între ce se spune şi practica sau credinţa unui anumit grup religios este întâmpinată. Bineînţeles.A. fie de Doisprezece Paşi şi Douăsprezece Tradiţii. să dureze o anumită perioadă de timp. e posibil să fie şi unii care se declară atei sau agnostici şi aceştia vor admite că înţelegerea lor cu privire la cuvântul „Dumnezeu” (care în cazul lor poate să fie la fel de uşor exprimat ca „Dumnezeu asa cum nu Îl întelege fiecare dintre noi”) poate să fie complet nesatisfăcătoare din punctul de vedere al altora din grup. şi ei aparţin în aceeaşi măsură grupului. mai ales cei noi. împreună cu promisiunea puterii şi speranţei. Naşul Membrii A. fie de o altă carte despre Paşi. în general în baza unei prietenii de unu la unu. Totuşi. căci această experienţă. la dispoziţia persoanei îndrumate. în timp ce alţii au o loialitate puternică faţă de formularea textului conţinut fie de Cartea Mare a Alcoolicilor Anonimi. cu un comentariu referitor la prezenţa membrilor din mai multe confesiuni religioase şi la faptul că ce spun oamenii ar trebui să reflecte această realitate. timpul şi 58 . Naşul îşi oferă sprijinul. Naşul e prima linie de apărare în faţa posibilităţii de a bea din nou şi oferă un sprijin important în a pune înţelepciunea A. Unii naşi sunt foarte relaxaţi în legătură cu programul. deşi nu a fost mereu aşa – e evident că în primele zile ale Comunităţii unii dintre oameni aveau doar cu câteva minute mai multă abstinenţă decât cei pe care îi îndrumau. iar alegerea naşului e o sarcină importantă. înţelepciunea.A. Se obişnuieşte ca naşul să aibă o anumită experienţă în abstinenţă. prietenia. în general.. Însă. în general.A. Un naş va îmbina întotdeauna cunoştinţele şi înţelepciunea acumulată în Comunitate cu experienţa personală. Sarcina naşului e aceea de a ghida persoana prin cei Doisprezece Paşi. sunt încurajaţi să-şi găsească un naş. Însă. Această relaţie e una importantă şi se aşteaptă.

e transmisă pe cale orală.A. totuşi coerentă în conţinut. Conform formulării Tradiţiei a Doua. Mulţi naşi le vor permite celor pe care îi îndrumă să îi sune acasă fie zi. Asemănările şi diferenţele dintre sarcina naşului şi sarcina tatălui sau mamei spirituale vor fi descrise pe parcurs ce Paşii înşişi vor fi examinaţi. mai ales nou veniţii. În cele mai multe grupuri.. regional.-ul se dezvoltă. nu există insistenţe cu privire la uniformizarea gândurilor. Pe parcurs ce A. Structura Alcoolicilor Anonimi Multe aspecte ale grupului de Alcoolicii Anonimi pot fi regăsite în alte grupuri de oameni. ca parte a acţiunii de plată a datoriei faţă de Comunitate. cât şi nescrise). tradiţii (atât scrise. incredibil de nelimitată) răbdarea sa ca parte a serviciului său în A.(uneori. Sunt multe lucruri de făcut şi toţi sunt invitaţi să se implice. indiferent dacă e la nivel local. fie noapte. şase luni) înainte de a se angaja în munca activă („serviciu”) în Comunitate. ghidată.A. Deşi există multă literatură. e posibil să auzi şi să re-auzi parte din această tradiţie orală – la fel de răspândită şi de variată ca şi Comunitatea însăşi. naţional sau internaţional. Pe de altă parte. de spiritul Paşilor şi Tradiţiilor. aceasta e o Comunitate de oameni care ştiu că abstinenţa lor e sigură doar atât timp cât păzesc unitatea Comunităţii ca întreg: recuperarea personală depinde de unitatea A. ei sunt cu grijă îndrumaţi înapoi către viziunea originală.A. se abat de la viziunea conţinută de Paşi şi Tradiţii. Cu siguranţă. aşa cum cineva s-ar aştepta să găsească într-un cult. cea mai mare parte a gândirii A. ca întotdeauna. obiceiuri şi convenţii. La fiecare întâlnire. Viaţa în Comunitatea Alcoolicilor Anonimi nu e de natură ierarhică. o istorie. mai ales ca şi funcţionar 59 .A. există sugestii cu privire la faptul că cineva ar trebui să aibă o anumită perioadă de abstinenţă (de multe ori.” Acesta e spiritul conducerii în cadrul Comunităţii. Atunci când membrii. continuând în schimb să-şi consolideze propria abstinenţă. Există o organizare. Mulţi au învăţat (din experienţă) că e important pentru un alcoolic să pună mâna pe telefon înainte de a pune mâna pe pahar. „Liderii noştri nu sunt decât umili servitori – ei nu guvernează. deşi există şi aici organizare. se dezvoltă şi personalitatea lui.

cât şi prin specific sau orar astfel încât. naţionale şi internaţionale – care e importantă pentru ca viaţa Comunităţii să continue. pot să existe multe grupuri. în holurile sau subsolurile bisericilor. orarul lor poate fi disponibil şi ca mesaj înregistrat pe linia telefonică A. E normal ca alcoolicii în recuperare să participe la mai mult decât la un singur grup – e posibil.d).m. Întâlniri ale femeilor. însă. În orice oraş. Există o structură – grupuri locale. diferite atât prin mărime. Grupurile se ţin într-o varietate de clădiri. să găsească o întâlnire convenabilă pentru fiecare zi a săptămânii – deşi vor recunoaşte că un grup („grupul de acasă”) este cel căruia îi acordă cea mai mare importanţă.A.A. de obicei la nivelul unui oraş. Grupurile locale vor face donaţii şi la nivelele superioare ale organizaţiei (numite „Intergrupuri”) care organizează linia telefonică de urgenţă şi alte servicii. cu experienţă. Chiar şi aici. ş. regionale. casier. iar asta e făcută de obicei de către oameni care ar putea face parte din orice comitete din societate.A. La un alt nivel al organizaţiei există o anumită muncă de comitet de făcut. cunosc rareori Comunitatea la acest nivel. 60 . e nevoie de bani pentru a plăti chirie pentru cameră. responsabil cu literatura. Un grup se poate întâlni zilnic. Nou veniţii sunt încurajaţi să ajute la unele dintre sarcinile domestice ale grupului.ales în cadrul grupului – pentru a se asigura un anume grad de stabilitate. iar în situaţii de urgenţă orice întâlnire e mai bună decât nici o întâlnire. parte din care grupul o va pune spre vânzare. cât mai mulţi oameni să aibă acces la mesajul A. participarea la o întâlnire tinde să nu fie atât de exclusivistă. întâlniri ale tinerilor […] – toate acestea sunt disponibile şi prezentate ca atare în listele cu grupuri locale. Grupurile au un mare grad de autonomie. pentru a plăti literatura. spitale sau alte facilităţi. nu structura internaţională (de vreme ce mulţi dintre membrii A. de multe ori pentru o perioadă de şase luni. Fiecare grup îşi alege funcţionarii (secretar. dacă asta se întâmplă vreodată) e sângele Comunităţii. în general.a. Evident. să spele cănile de cafea sau să spele podelele. săptămânal sau în anumite zile ale săptămânii. chiar dacă nu e ieşit din comun să vezi un membru senior. ele se autoguvernează şi se auto-întreţin prin propriile contribuţii. Totuşi. ci grupurile locale. uneori chiar şi în case private. În mare.

A. nu sunt. deseori. există uneori dezamăgiri cu privire la ce A. Proaspeţii alcoolici în recuperare au nevoie de multe ori să înveţe abilităţile sociale de la zero.. A. orice altă problemă reprezintă o „chestiune externă” care o îndepărtează de la scopul primar. Tot ce are de-a face cu Comunitatea e subordonată scopului suprem de a-l ajuta pe alcoolicul care mai suferă încă.A. Deşi A. e destul de potrivit să înveţe unul de la celălalt. Nu poate face nici un fel de diagnosticare oficială a alcoolicilor sau a alcoolismului. A. nu este implicat în cercetările privind alcoolismul şi nu se alătură grupurilor de acţiune socială. misiunea Comunităţii va fi.A.A. Pentru Comunitate.A. A.-ul priveşte alunecarea ca pe ceva implicit. în cele din urmă. A. mai dificilă.A.A nu oferă bani sau sprijin material pentru nimeni. pe drept.. Astfel de grupuri locale vor permite 61 .A. nu acceptă contribuţii de la non-membri pentru că s-a descoperit la începuturile Comunităţii că având prea multe.-ul e foarte bun în tot ce face. de fapt.ul nu are în proprietate aceste cluburi. A. iar semnele apariţiei acesteia sunt deseori mai evidente pentru ceilalţi decât pentru băutorul însuşi. nu este afiliat cu nimeni la nici un nivel. Într-un astfel de centru. Cele mai multe oraşe mari şi un mare număr dintre oraşele mici din Statele Unite au cluburi în care se ţin frecvent întâlniri A. pentru că alcoolicii tind să fie aspri unii cu alţii şi nu permit cu uşurinţă îndepărtările de la tipicul normal. nu conduce centre de tratament şi nici nu oferă consiliere individuală. mai ales dacă nu sunt angajaţi cu normă întreagă – şi. Alcoolicii care beau şi serviciul cu normă întreagă nu merg prea bine împreună. însă încearcă să coopereze cu oameni care sunt priviţi ca susţinători ai muncii Comunităţii. poate să existe o cafenea sau un alt loc unde se serveşte mâncare şi în care oamenii pot interacţiona la nivel social. Totul începe cu ceea ce Comunitatea numeşte „gândire împuţită” şi care e. îndepărtări care pot conduce.A. văzută ca o ameninţare a vieţii.A. Anumiţi oameni aflaţi la începutul abstinenţei îşi dau seama că au o grămadă de timp liber la dispoziţie. la o „alunecare” – de ex. chiar dacă toţi membrii aparţin Comunităţii. Nu poate nici măcar să le ofere oamenilor motivaţia de a lucra Paşii pentru că asta trebuie să vină de la indivizii în cauză. nu poate sau nu vrea să facă. reîntoarcerea la băut.

A. ei îi ‚condamnă’ uneori pe oameni să participe la A.A. îşi tipăreşte şi distribuie propria literatură.A.A. în general. cu privire la orice subiect.A. A. de asemenea. nici pe cea ştiinţifică.A. nu priveşte ca adversari nici comunitatea medicală.A. e uneori benefic – astfel. Există câteva cărţi. cu referire la pagini) ca şi cuvânt autoritar al A. Comunitatea nu are nimic de spus despre această politică. iar atunci când aşa ceva se întâmplă.A.. Există şi membri care analizează Cartea Mare (mai ales) cu mare grijă şi o citează la întâlniri (de multe ori. Toţi membrii A. teoriile şi metodele comunităţii medicale pot fi diferite de ceea ce A.A. nici împotrivă. Totuşi. publică. probabil pentru că are nuanţe prea religioase..A.. Din contră. asta e una dintre cele mai eficiente metode de „transmitere a mesajului”. fără a fi însă literatură oficială a A. Această tendinţă e observată mai des la cei care abordează în mod asemănător şi Biblia. multe dintre ele scrise de însuşi Bill W. însă nimeni nu e forţat să-l accepte. A. este pentru cei care îl doresc.A. din punctul de vedere al costurilor. un mare număr de broşuri pentru că. însă nu luptă nici pentru. nu pentru cei care ar trebui să-l dorească. încearcă din răsputeri să pună stilul său de viaţă la dispoziţia celor care au nevoie de el. care sunt aprobate de către A.A. A. nu încearcă să-i controleze pe membrii săi. Alţi membri insistă mai puţin asupra perspectivei 62 . nici nu încearcă să îi monitorizeze pe acei membri care încetează să mai participe.secretarilor grupurilor să semneze „carduri de participare” emise de tribunale pentru că mulţi judecători au considerat că a-i trimite pe oameni la A.A. rămâne la ceea ce ştie deja.A.. iar cei mai mulţi membri care au o oarecare perioadă de abstinenţă sunt. A. sunt încurajaţi să citească literatura aprobată a A.A. O importantă trăsătură a vieţii în Comunitate e că A.A. familiarizaţi cu acele părţi din Cartea Mare care conţin inima mesajului A.A. Comunitatea încearcă să coopereze cu oameni care pot fi de ajutor în atingerea scopului lor – de a fi la dispoziţia alcoolicului care suferă încă. Alte cărţi (de exemplu. care pot.A. „Douăzecişipatru de ore pe zi ”) pot fi pe larg utilizate de către membrii A. crede despre alcoolism. mai ales „Alcoolicii Anonimi” şi „Doisprezece Paşi şi Douăsprezece Tradiţii”. A.

alcoolicii au nevoie ca în mod constant să-şi treacă în revistă problema. recuperarea are loc în toate aceste trei arii în acelaşi timp. apoi să facă acelaşi lucru cu soluţia. alcoolicii trebuie să facă faţă problemei coordonării trupului. Există şi o revistă lunară publicată de cele mai extinse organizaţii naţionale A.A. Viaţa organizaţională a Comunităţii e reglementată cu succes de către cele Douăsprezece Tradiţii. şi care încearcă să ofere membrilor săi o întâlnire între întâlniri. în anumite zone din lume în care există conflicte continue. iar revista îi poate ajuta să facă asta atunci când nu pot să meargă la grup. Bahrain sau Samoa. şi consideră că literatura A. întâlnite în Statele Unite şi Canada şi cele din Italia.exacte. iar în Regatul Unit „Share” (Împărtăşeşte). Recuperarea din alcoolism este un element atât de central. dar există foarte puţine diferenţe între grupurile de A. tind să fie priviţi ca fiind prea puţin sau deloc importanţi. În Statele Unite aceasta se numeşte „The Grapevine” (Viţa de vie). încât orice factori care ar putea în mod obişnuit să îi dividă pe oameni. Pentru a-şi menţine abstinenţa o perioadă mai lungă de timp. Peste tot se găseşte. aceeaşi literatură. A. a căror listă poate fi găsită în Anexa B. Trecerea de la dezbinare haotică 63 . Alcoolicii Anonimi sunt o organizaţie la nivel mondial. De fapt. Pot să existe mici diferenţe de detaliu în probleme ce au de-a face cu durata obişnuită a unei şedinţe sau cu alegerea rugăciunii. atât de important în viaţa membrilor A. într-o varietate de limbi şi aceleaşi teme şi interese sunt punctul de atenţie central al membrilor săi.A. minţii şi spiritului – până la urmă.-ul tinde să ofere un adevărat centru al speranţei în situaţii lipsite de speranţă. există însă un copleşitor sentiment al unităţii şi o anumită uniformitate în şedinţele din lumea întreagă. bineînţeles.. Cum e să te recuperezi din alcoolism Când în recuperare începe să se contureze abstinenţa.A. de exemplu.A.A. alb-negru. este un bun punct de pornire în dezvoltarea gândirii personale. Asta pare straniu pentru alcoolic – simpla idee că poate exista o cooperare între el însuşi şi trupul lui (ca să nu mai vorbim de suflet) e o noutate atât de mare încât o poate vedea drept unul dintre cele mai bizare efecte ale încetării băutului.

mâncarea pusă în cuptor e scoasă atunci când e gata. Obiectele încetează a se mai mişca de colo colo şi încep să fie găsite acolo unde au fost lăsate ultima dată. Timpul începe să treacă în mod ordonat. sunt destule şanse ca acel lucru să aibă loc cu adevărat. iar cele mai multe dintre regulile acestei societăţi îi sunt necunoscute. Începe să îşi dea seama că poate folosi cuvintele şi la altceva în afară de a-i îndepărta pe ceilalţi oameni. Alcoolicul pleacă undeva şi. Chei. Manipularea grosolană şi un anumit fel de a spera pentru ce e mai bun sunt singurele instrumente pe care le cunoaşte. în cele din urmă. nu din milă.la unitate şi armonie e una dintre primele şi. brusc. iar în abstinenţă. Poate fi chiar o chestie utilă. lenjeriei de pat sau casei. Atunci când merge acasă. În locul intensei dureri fizice şi psihice. Memoria care a fost atât de mult timp inamicul alcoolicului începe să devină un prieten. spaimă şi (deseori) de o durere sfâşietoare. El se scaldă acum în oceanul lui „dă şi primeşte” care înseamnă societatea umană. Oboseala şi senzaţiile însoţitoare de relaxare se restabilesc la trezirea din somn. vecini sau de departamentul de pompieri. moment care în trecut era mereu acompaniat de teamă. La început. băutorul îşi va da seama că oamenii fac faţă de el gesturi de bunătate pornite din nimic altceva decât dintr-un spirit de apropiere. ca şi convulsiile. nu e lăsată să se facă scrum. Hainele nu mai poartă pete necunoscute. Dacă spune că ceva anume se va întâmpla. ideile şi pretenţiile lor. El 64 . de creierul băutorului. Fumarea ţigărilor devine doar o ameninţare pentru sănătate şi bunăstarea materială. în abstinenţă. în loc să dea naştere unui şir nesfârşit de gânduri confuze şi fără legătură între ele. maşinile nu mai au urme de coliziuni pe jumătate amintite. să fie descoperită de prieteni. ajunge acolo. speranţele. individul începe să simtă plăcerile liniştite ale „potrivirii” în propriul corp. Uneori. ele nu îşi mai găsesc locul. Gândurile încep să apară în mod cursiv şi să le înlocuiască pe cele ‚propulsate’. fără a mai preceda arderea hainelor. ajunge în casa lui şi nu se mai trezeşte în realitatea cenuşie a dormitorului altcuiva sau într-o celulă de poliţie. agende. nu va şti cum să reacţioneze faţă de acest lucru pentru că încă va trebui să înveţe să aibă încredere. în acelaşi timp. haine – toate rămân acum acolo unde sunt puse până când e nevoie din nou de ele. una dintre cele mai importante şi mai de durată senzaţii ale abstinenţei. Lucrurile încep să aibă sens.

pe parcurs ce oamenii abstinenţi încep să devină tot mai mult adepţii inventarului personal. Educaţia religioasă îi oferă cuiva cunoştinţe religioase. însă recuperarea e văzută în primul rând în termeni spirituali. abstinenţa completă faţă de alcool e văzută ca singura cale posibilă către recuperarea din alcoolism. 65 . Dacă îţi pierzi abstinenţa. Sfinţenia nu e o cerinţă pentru a te menţine abstinent.poate observa că oamenii îi pot zâmbi fără motiv. Abstinenţa nu e mai mult decât o muchie de cuţit. însă bunăvoinţa este. Pentru a trăi în miracol. nu fizici. Oricine îşi poate aminti de un moment din viaţa lui în care şi-a dat seama că nu se poate opri din băut – indiferent de cât de mult şi-a dorit asta – va accepta darul abstinenţei ca pe ceva ieşit din comun. pierzi toate binecuvântările vieţii. vei pierde şi miracolul. şi nu de cât de bine se descurcă în viaţa de zi cu zi. ei tind să fie tot mai conştienţi mai degrabă de cât de rău. ca pe ceva dincolo de natural. îţi pierzi abstinenţa. Dacă îţi pierzi miracolul. mai ales atunci când cea din urmă variantă e abordată cu un profund sentiment de umilinţă şi recunoştinţă. dar care să fie de un oarecare folos în a găsi un fel de împlinire. cineva trebuie să fie conştient. În mod evident. În A. Totuşi. Nu e o concluzie predictibilă şi nu poate fi privită cu neseriozitate – este un miracol de zi cu zi. Alcoolicii în recuperare au un puternic simţ al miraculosului. şi chiar nici nu există un alt motiv în afară de bunătatea umană.. Dacă îţi vei pierde conştiinţa. Dincolo de credinţă. ei devin tot mai conştienţi de puterea lui Dumnezeu de a ierta şi de a da viaţă iertării. iar el nu îşi va da seama ce se întâmplă de fapt. Viaţa în abstinenţă în cadrul Comunităţii îi poate oferi cuiva experienţa spirituală. Acesta e domeniul în care mintea umană nu poate pătrunde – domeniul credinţei – domeniul în care are loc adevărata muncă a recuperării. însă societatea are multe şi diferite moduri de a refuza cererile unui individ. De fapt.A. Acest lucru e adevărat în ciuda faptului că Paşii înşişi sunt foarte practici. Poate că nu va mai fi respins direct. Sunt mai conştienţi ca niciodată că viaţa e un dar care trebuie preţuit şi folosit profitabil – de care să te bucuri. pe care să fii sigur. pentru cei mai mulţi alcoolici în recuperare e mai puţin interesant să ştie „despre” decât să ştie „că…”.

Dar A. Cheia către înţelegerea importanţei spiritualităţii este anonimatul. este o noţiune puternică ce se află la baza tuturor activităţilor din viaţă şi care oferă o sănătate multidimensională – referitor la relaţiile dintre individ. ar trebui să fie că ambele sunt adevărate şi că ambele sunt în centrul a ceea ce înseamnă să duci o viaţă abstinentă care pentru alcoolici e opusul morţii. De fapt.La întâlnirile A. În cea mai evidentă formă. Cei mai mulţi vor presupune că e ceva ce are de-a face cu religia. Totuşi.ului. Totuşi. univers şi tot ce conţine acesta şi. este calea către sănătatea spirituală. nu are aproape nimic de spus în această privinţă.A. Ce poate A. în cele din urmă. e preocupat de sănătatea fizică pentru că ravagiile alcoolismului sunt deseori fatale. Această sănătate spirituală va include şi sprijini îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi mentale. Nu ar fi surprinzător dacă A. Totuşi. distrugerea şi moartea. „O viaţă abstinentă” poate să sune destul de neplăcut pentru cei mai mulţi dintre oameni. se poate auzi în mod obişnuit: Alcoolicul face Paşii pentru a deveni abstinent sau alcoolicul devine abstinent pentru a lucra Paşii? Răspunsul. viaţa de după moarte pare o concluzie previzibilă. Concluzie A.A. întrucâtva mistic. După ce devine abstinent. cu siguranţă. nu e deloc evidentă pentru alcoolicul care intră împleticindu-se la prima sa întâlnire.A. sugerându-le poate o lipsă de distracţie şi o lipsă de relaxare sau plăcere.A. 66 . e preocupat de sănătate. distrugerii şi nebuniei.. această noţiune de sănătate spirituală nu e neapărat evidentă pentru cei din afară şi.A.A. A. s-ar ocupa şi de problemele de sănătate mentală.A. dar asta e doar parţial adevărat. nu aici se află punctele tari ale A. cu Dumnezeu. familia sa. pentru alcoolicul activ asta reprezintă o alternativă frumoasă şi sănătoasă care să înlocuiască nebunia.. restul societăţii umane.-ul să ofere şi care constituie şi principală funcţie a vieţii sale. însă interesul de bază şi predominant e faţă de domeniul spiritual.

În momentul în care intră în abstinenţă (sau se întreabă doar cum ar fi să intre in recuperare). lucra în ultimii ani ai carierei de băutor ca şi profesor. 67 . probabil le va spune trecătorilor că nu are nimic.Capitolul 4 Anonimatul. E posibil să se întâmple aşa pentru că termenul se aplică unor concepte diferite în momente diferite din viaţa alcoolicului în recuperare. Cât timp mai bea încă. asta ar fi condus la concedierea profesorului. Atunci când bea. În cele mai multe cazuri. Negarea şi Controlul Anonimatul Anonimatul este unul dintre cei mai puţin înţeleşi factori din viaţa Comunităţii Alcoolicilor Anonimi. Face asta din cauza negării. Pe vremea când bea. Logica este simplă. Un prieten. Încearcă să spună lumii întregi că totul e în regulă în viaţa lui. Chiar dacă zace cu capul în şanţ cu faţa în noroi. chiar dacă ele sunt uşor observate de toţi ceilalţi. Adicţiile. Şcoala se pare că l-a crezut. Gândirea lui este foarte eronată. El va avea tot felul de mecanisme defensive pentru a se asigura că. În ultimul an de băut. poate să se folosească de negare (a lui şi a celorlalţi) pentru a pretinde că nu este nici o problemă. iar alcoolicul nu era sigur dacă nu credea şi el că pur şi simplu a răcit foarte des în anul acela. alcoolicul încearcă să păstreze aparenţele. Odată ce începe să meargă la AA trebuie să admită că are o problemă. alcoolic. alcoolicul obişnuit este îngrozit de ideea că ceilalţi s-ar putea să afle de asta. la modul conştient. Nu şi în acest caz. negarea este suficient de puternică astfel încât să nu îi mai pese dacă oamenii l-au văzut vreodată beat în public. a absentat mai mult de 30 de zile de la şcoală. nu se îngrijorează de astfel de lucruri. Acelaşi alcoolic care este văzut beat în public va trece prin mari chinuri pentru ca nimeni să nu afle că merge la prima lui întâlnire AA.

El este pur şi simplu … oricare i-ar fi numele. ascunzându-şi privirea de cei care trec pe lângă el. În cele mai multe grupuri şi în cele mai multe situaţii. Nu apără nimic şi nu reprezintă nimic. 68 . poate să stea deoparte şi doar să “FIE” şi să se bucure de libertatea unei lumi în care nu este el Dumnezeu. Poate să fie el însuşi. Odată ce intră în recuperare. şi nimeni nu îl va arăta cu degetul. el învaţă în acest stadiu să se bucure cu anonimatul său pentru că încercarea prin care trece e pusă astfel într-o altă perspectivă. mulţi membri AA nu ştiu numele de familie al celorlalţi. de asemenea. să treacă prin fazele iniţiale ale recuperării asemenea unui cocon. a admite că are o problemă înseamnă foarte multă ruşine. Pentru el. Îi permite să fie o persoană autentică. Nimeni nu are nici o poziţie autoritară şi nici o istorie. atunci când cineva face ceva în AA. Într-adevăr. anonimatul începe să capete o altă funcţie. unele chiar stupide. Aceasta are funcţia de a îndepărta ego-ul din tot ceea ce face. În viaţa normală. De fapt. identitatea fiecăruia este foarte simplă. Astfel. El este doar un alt beţiv care încearcă să se însănătoşească. anonimatul poate fi unul dintre puţinele lucruri care i se par atractive. Orice tendinţe perfecţioniste ar avea. începe să fie autentic. întreaga importanţă a anonimatului este de a nu fi identificat public ca având o problemă. va fi cunoscut de către alţi membri AA doar după numele mic. aproape tot ceea ce face fiecare are un motiv. Nu trebuie să schimbe lumea pentru a deveni abstinent. Dintre toţi factorii care pot să-l facă suspicios sau să-l oprească să participe la prima întâlnire. chiar şi cea mai mică posibilitate de a fi autentic este foarte atractivă. Poate că îşi va parca maşina la câteva străzi distanţă de întâlnire şi îşi va deghiza mersul. Mai târziu. Pentru un alcoolic. Îmbrăţişând anonimatul. individul învaţă să facă ceva fără a fi motivat de nimic altceva decât plăcerea de a face acel lucru – ca şi consecinţă. Pentru prima dată. (iar cei mai mulţi dintre alcoolici au chiar multe). chiar dacă se cunosc de ani de zile. Acest lucru îi permite. Poate să facă greşeli dacă are nevoie să le facă. o face anonim. astfel încât orice acţiune realizată să fie de dragul ei.Pentru această persoană. anonimatul are o funcţie cu totul diferită.

din moment ce locul este deja ocupat. 69 . dar (cred eu) nu chiar neobişnuit. chiar şi în aer liber şi de la o distanţă considerabilă. Uneori. Acest umor era dizgraţios. Era un om mărunt. poate chiar cu un actor renumit sau cu un alt membru al familiei poate să aducă multă satisfacţie spirituală. Faptul că i se încredinţează anonimatul tuturor celor prezenţi reprezintă o sursă de confort pentru cineva căruia nu i s-a acordat încredere. Se mai întâmplă ca anonimatul să aibă şi o latură sălbatică. îl îmbătau (sau îl îmbătau şi mai tare) intenţionat pentru a-şi putea bate joc de el. Dumnezeu îl întâmpină pe alcoolic în singura formă în care alcoolicul este pregătit să Îl întâlnească. Păcatul şi dependenţa Pe când stăteam la o mănăstire pe o insulă din Grecia. în care nu a crezut nimeni ani la rând. M-a şocat atât ca ceva trist. fiecare persoană din Comunitate este învăluită în siguranţă de anonimat. cu un doctor sau un student. orice s-ar întâmpla. din moment ce este singura formă în care este acceptat de alcoolic. vedeam uneori un bărbat care era în mod clar beţivul insulei (excluzându-i pe toţi rezidenţii de altă naţionalitate decât cea greacă.Anonimatul are şi funcţia de a consolida identitatea fiecărei persoane în cadrul Comunităţii. Dumnezeu în Sine este anonim. mai există încă un element semnificativ care stă în spatele anonimatului din AA. dar Îl ştim din lucrările Sale – nota editorului) Dumnezeu trebuie să intre sub vălul „anonimatului”. O persoană anonimă ce intră într-o cameră de oameni anonimi descoperă un simţ al apartenenţei chiar prin asta. cât şi ca ceva demn de milă să-i văd pe câţiva dintre localnici depunând eforturi pentru a-i face viaţa mizerabilă. Prezenţa unui beţiv în comunitate le conferă tuturor un sentiment de siguranţă pentru că fiecare ştie că. dintre care majoritatea păreau să aibă probleme severe cu băutura). cu toate că aproape întotdeauna este o sursă de umilinţă şi recunoştinţă. Deşi mistic. el /ea nu va fi niciodată de batjocura comunităţii. iar mirosul de uzo – slăbiciunea lui – era greu de acoperit. (Dumnezeu este necunoscut în fiinţa Sa. Întâlnirea din întâmplare cu un şef.

Cel mai adesea. În afară de faptul că tatăl meu chema un poliţist. oamenii bolnavi nu sunt pedepsiţi pentru că sunt bolnavi. umanitatea acceptă. Într-o lume în care nu exista o cauză evidentă pentru ceva ca lepra. a coborât şi a început să fugă. Am văzut pentru prima dată o persoană beată când eram foarte tânăr. chiar dacă sunt poate de acord că acesta suferă de o boală. clătinându-se undeva aproape de malul râului şi era îngrijorat că va cădea în râu. Mulţi dintre cei care întâlnesc un beţiv nu se vor gândi automat la acea persoană ca fiind bolnavă. Iisus menţionează foarte clar faptul că un orb din naştere nu este pedepsit nici pentru păcatele sale. când am trecut printr-un oraş străbătut de un râu. persoane cu boli grave vor fi uneori tentate să-şi pună întrebarea dacă nu au fost pedepsite pentru ceva anume. situaţia respectivă m-a îngrozit şi am rămas cu ideea că trebuie să stau departe de alcoolici. perspectivă considerată normală de către apostolii Săi. Am mers cu tatăl meu la nişte rude în Surrey. putem întotdeauna să facem legături între boală şi păcat. Din moment ce nu există persoană fără de păcat. iar în lumea modernă persoanele bolnave şi cele cu dizabilităţi sunt mult mai puţin obiectul prejudecăţilor decât erau în trecut. de obicei. În cazul alcoolicului activ lucrurile nu sunt însă la fel de clare. nu îmi mai amintesc nimic altceva despre acel incident. tatăl meu a oprit maşina (un vechi Austin 7). În Evanghelie. Atunci când luăm în considerare sănătatea mentală. nici pentru cele ale părinţilor săi. ideea că persoana bolnavă era pedepsită pentru slăbiciunile sale (sau ale altcuiva) nu era ieşită din comun. periculoasă pentru alţii şi pentru sine. 70 . Din contră. mulţi oameni presupun automat că o persoană beată este o persoană rea. În mod sigur. Chiar şi astăzi. în cazul lor se procedează altfel decât atunci când se ştie că persoana care le-a comis e într-o stare bună de sănătate mentală. strigândumi peste umăr să rămân unde sunt. La un moment dat. Se pare că văzuse un om foarte beat. că actele infracţionale comise de o persoană care nu este în deplinătatea facultăţilor mentale sunt diferite de celelalte. Perspectiva generală din Evanghelie cum că aceste evenimente au ca scop slăvirea lui Dumnezeu nu ni se pare acceptabilă dacă nu sunt însoţite de miracole de vindecare.

Pe de o parte. de asemenea. mare parte a nebuniei sale provine din faptul că refuză să-şi asume responsabilitatea pentru faptele sale. alcoolicul este învăţat că este responsabil pentru consecinţele primului pahar. responsabilitatea alcoolicului iese din discuţie din moment ce gândirea lui este automat distorsionată. Cu toate astea. După primul pahar. dacă a băut. Dar atunci când este treaz. când cineva ajunge să fie beat. că vor fi situaţii în care nimic altceva nu îl va scăpa de acel prim pahar decât puterea lui Dumnezeu. a fost pentru că aşa a ales el. Criminalii nebuni sunt mai degrabă îngrijiţi decât executaţi şi multe sisteme penale au. el este responsabil pentru luarea acelui prim pahar. Cu alte cuvinte. Paşii Patru. este învăţat. Este încurajat să-şi analizeze trecutul şi. AA-ul nu are prea multe păreri despre moralitatea actelor comise de un alcoolic atâta timp cât bea. ‚să facă reparaţii’. Este atât paradoxal.Privind acum înapoi. acolo unde este cu putinţă. recunoaşte că a renunţa la alcool necesită o putere mult mai mare decât poate el singur să aibă şi că doar directa implicare a lui Dumnezeu îi va asigura reuşita. chiar şi pentru acelea pe care nu şi le poate aminti după ce se trezeşte. 71 . cele mai multe sisteme juridice îi vor acorda circumstanţe atenuante. închisori psihiatrice. aşa cum este responsabil pentru toate acţiunile de după aceea. chiar alcoolicul însuşi se simte nebun. fie îngerii lor păzitori lucrează ore suplimentare pentru ca ei să fie în siguranţă. Paşii sugerează însă în termeni clari că recuperarea presupune ca alcoolicul să facă faţă greşelilor din trecut. Dacă cineva comite o infracţiune în timp ce e nebun. În cadrul Comunităţii. Fie oamenii beţi au un puternic simţ al auto-conservării. nebunia lui este evidentă pentru toată lumea. mă întreb dacă omul ar fi căzut în apă. Pe de altă parte. Cu toate astea. cât şi crucial. Şapte. el poate să spună că nimeni nu l-a obligat vreodată să bea. Deseori. alcoolicul nu-i pare nimănui ca fiind nebun până în momentul în care pune mâna pe primul pahar. Aceste întrebări sunt la latitudinea judecătorilor şi a tribunalelor. Opt şi Zece se concentrează exact asupra lucrurilor pe care le-a greşit. tocmai cu acest scop. Nimeni nu ar pune la îndoială faptul că un alcoolic activ este nebun.

repunând în mişcare “caruselul”. dar nu şi responsabilitatea. pentru a face faţă durerii vinovăţiei din trecut. Responsabilitatea este elementul de bază necesar unei vieţi sănătoase şi spirituale. dacă nu. Responsabilitatea reprezintă antidotul pentru ceea ce îl chinuie pe alcoolic. În momentul când i-a venit 72 . va veni ziua în care. În cei 12 Paşi se regăseşte ideea că oricât de rău a fost alcoolicul. ceea ce ne dorim într-o situaţie ideală este să avem cât de multă autoritate posibil. Chiar mai mult. De obicei.Sentimentul de vinovăţie e întâlnit aproape întotdeauna în situaţia alcoolismului. cu cât mai puţină responsabilitate posibil. Din păcate. controlul fără responsabilitate este. iertarea este totuşi posibilă. acest act nu va fi deloc unul de bunătate. este important ca alcoolicul să se împace cu greşelile din trecut. Poate. cu toate că cei din afară nu înţeleg întotdeauna asta. Primul lucru care l-a făcut după eliberare a fost să participe la o întâlnire AA. alcoolicul activ va amplifica pur şi simplu această tendinţă general umană. iertarea nu va însemna doar îndepărtarea vinovăţiei faţă de păcatele din trecut. Din acest motiv. se va ridica o "Statuie a Responsabilităţii" în portul din San Francisco pentru a completa imaginea. chiar a aranjat ca alţi membrii AA să îl aştepte la ieşirea din închisoare. firea umană se îndreaptă într-o altă direcţie. Cu toate astea. Am întâlnit odată un om care. El îşi doreşte controlul. a făcut un comentariu despre faptul că Statele Unite aveau nevoie de o altă statuie pentru a o compensa pe cea a Libertăţii din portul New York. filosof şi supravieţuitor al lagărelor naziste de concentrare. va începe iar să bea. pentru o crimă comisă la beţie într-o perioadă de o “rupere a filmului”. până la urmă un lucru josnic şi putem vedea dovezile acestui fapt în cele mai barbare momente din istoria politică a omenirii. ci şi eliberarea individului de defectele de caracter care l-au dus la aceste păcate. Se spune că Victor Frankl. după 18 ani tocmai fusese eliberat din închisoare. Din acest punct de vedere. Dacă cineva i-ar sugera unui alcoolic că este doar o persoană bolnavă şi că nu este responsabil pentru ceea ce face. odată. De fapt.

În mod sigur. “Primul pahar” reprezintă de fapt totul pentru alcoolic. dar în mod sigur îţi va ruina băutul de acum înainte”. ar fi numită obicei. chiar dacă „Turnurile noastre Babel” le vor părea ridicole în viitor descendenţilor noştri. Cu toate că dependenţa există de mii de ani. Pentru o persoană obişnuită. anumiţi factori favorizează apariţia ei mai des în lumea modernă decât în trecut. Aplicând acelaşi criteriu vieţilor umane ne-afectate de alcoolism. primul păcat nu conduce inevitabil la al doilea. avem acum acces la informaţii şi abilităţi la care cei care trăiau în vremurile Biblice sau chiar în vremea Părinţilor bisericii puteau doar să viseze. de la prima înghiţitură până la o posibilă moarte. la un nivel mult mai sofisticat decât o făceau strămoşii noştri şi. dar cred că pot să afirm cu siguranţă că nu a mers să se îmbete. cu toate că nu este exclus să fie şi aşa. Şi odată ce a devenit un obicei. fie pentru că un anumit păcat poate deveni după un timp un obicei. Dacă dependenţa ar fi acelaşi lucru cu un obicei. fie nu pare atât de grav a doua oară. E posibil ca responsabilitatea pentru afecţiunea pe care o numim adicţie să revină tocmai dezechilibrului perspectivei asupra propriei persoane. poate. Din acest motiv. Dar. în special dacă ştie că poate alege. lupta internă a unui non-alcoolic de a se debarasa de un obicei păleşte în faţa luptei unui dependent de a se debarasa de dependenţa lui. Este totuşi responsabil pentru consecinţele consumării primului pahar. a ales subiectul „recunoştinţă”. bogăţia şi nelimitatul progres al tehnologiei ne-au dat. sistemul de menţinere artificială a vieţii. ele ni se par astăzi destul de semeţe. este mai greu de corectat. Ca şi rasă. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el după întâlnire. s-ar putea să nu fie la fel de adevărat. Azi Îl provocăm pe Dumnezeu. Bombe nucleare. se poate spune că a comite o greşeală va face mai uşoară realizarea unei a doua – în sensul că. Un alcoolic are o compulsie de a bea şi poate să-i reziste doar prin îndurarea lui Dumnezeu. auzim deseori comentariul că poate „AA-ul nu va reuşi să te oprească imediat din băut. o perspectivă deformată asupra propriei importanţe şi puteri.rândul să vorbească la întâlnire. şi nu dependenţă. statul bunăstării. E posibil ca sentimentul modern al puterii şi siguranţei să ne îndrume 73 . pilula contraceptivă.

evident. Din această cauză. omenirea rămâne cu o problemă serioasă. cel mai probabil va primi un răspuns imediat de genul „bine” sau o altă expresie de acest gen. ci păcatul care locuieşte în mine.19-20). nu eu fac aceasta. Aceasta este o descriere perfectă a dependenţei: există o tendinţă spre păcat în personalitatea umană şi nimic bun nu poate rezulta din aceasta. Negarea implică şi eşecul în păstrarea integrităţii în situaţii dificile. Dacă cineva l-ar întreba pe un alcoolic activ cum este viaţa lui. Negarea înseamnă mai mult decât minciuna. cu toate că. Negarea Se spune deseori că primul şi cel mai semnificativ simptom al alcoolismului este negarea. ci răul pe care nu-l voiesc. compulsiv şi repulsiv.” (Rom. Conform înţelepciunii AA. Nu avea cum să înţeleagă termenul cu detaliile pe care le avem acum. 7. atunci ei ar putea fi folosiţi în tratarea unor dependenţe de cu totul altă factură. Dar. Sfântul Pavel descrie o situaţie similară: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc. şi minciuna e implicată. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu. Dacă ei pot fi folosiţi pentru a trata un anumit tip de dependenţă. în lumea modernă. problema la care el meditează – aceea că tendinţa noastră de a păcătui este asemănătoare dependenţei. poate fi un motiv în plus de a analiza cei Doisprezece Paşi cu mare atenţie. pe acela îl săvârşesc. din moment ce o persoană care spune „Nu am o problemă cu băutul” şi este alcoolic pare exact la fel cu o persoană care spune „Nu am o problemă cu băutul” şi nu este alcoolic. Păcatul în sine poate să nu fie nimic mai mult decât o dependenţă. Sfântul Ap. băutul are loc în trei stadii: impulsiv.spre un fals sentiment de autoritate şi auto-determinare care sălăşluieşte în inima bolii adicţiei. Răspunsul alcoolicului va fi 74 . Pavel nu este foarte explicit în legătură cu ce descrie aici şi e mai puţin probabil ca el să se refere specific la dependenţă. diagnosticarea acestei afecţiuni este foarte dificilă. Astfel. Poate să fie însă o greşeală să ne închipuim că acest fenomen este limitat la era post-industrială.

îţi va spune probabil că nu are nevoie de nici un ajutor. „Sunt bine. de a face faţă unor situaţii. unele mai meschine decât celelalte. şi tot în negare sunt şi cei care îi confirmă acest lucru. Negarea apare în forme şi variante multiple. după ce pansamentul a fost îndepărtat şi nu mai trebuia să folosesc cârje. Negarea începe prin a fi un mecanism de coping. O persoană care are vederea afectată şi care. Dar. Avem nevoie de abilităţi de coping atunci când ne confruntăm cu o situaţie dificilă şi. Mă jucam în curtea din spate. mi-am sclintit glezna. cu toate acestea. conferindu-i onoruri şi recunoaştere. dar am făcut-o fără să fiu atent. A pretinde că suntem invincibili şi că vom trăi întotdeauna este negare. Când aveam vreo 7-8 ani. O gleznă ruptă suna mult mai romantic. el va spune „nu”.cam acelaşi de-a lungul acestor trei stadii. iar la un moment dat am fost dus la spital cu autobuzul. din moment ce orice altceva ar însemna să admită că are o problemă. Ţin minte că am fost chiar dezamăgit să aflu că doar mi-am sclintit glezna şi că nu mi-am rupt-o. şi am încercat să sar. mă lăsau să mă bag în faţa altor copii la masa de prânz. Cineva care refuză să admită realitatea a ceva important în viaţă – moartea unui partener. de multe ori. am mers la prânz mai repede. nu trebuia să stau la rând din moment ce pentru mine era dureros să stau în picioare. „Vezi-ţi de treabă şi lasă-mă în pace” este cel mai amabil lucru pe care îl puteţi auzi de la un alcoolic aflat în această situaţie. în special din partea ta. o boală foarte gravă – este în negare. sperând că nimeni nu va 75 . După câteva săptămâni. Orice lider care crede că nu poate face greşeli este în negare. chiar dacă are un pahar în mână. când încercăm să facem ceva pentru a ţine piept – pentru a depăşi un moment greu – refuzăm să ne debarasăm de acel comportament după ce nu ne mai e necesar. insistă să conducă o maşină fără a purta ochelari este în negare. un picior mi-a ajuns pe o piatră. când m-am întors la şcoală. În loc să aterizez pe o suprafaţă netedă. Acestea sunt minciunile cu care trăieşte alcoolicul. deţin controlul”. sunt puternic. Dacă îl întrebi dacă a băut. la fel cum făceam şi în celelalte săptămâni. Dacă te oferi să îl ajuţi. Îmi aduc aminte de cât de tare mă durea.

Orice altceva. cineva dintre noi cei de la masă (în afară de mătuşa mea) ar fi crezut că acest lucru este normal. de exemplu. Noi. Chiar dacă nu orice negare este inacceptabilă. mai târziu în anii mai înstăriţi). de fapt. În mod sigur. Dacă. nu îl întreabă 76 . Negarea este cea mai periculoasă atunci când persoana implicată habar nu are ce se întâmplă. O astfel de persoană este numită codependentă pentru a o distinge de acea persoană care înlocuieşte realitatea lui Dumnezeu cu propria lui realitate. Toţi avem în noi poate puţină codependenţă şi puţină dependenţă în acelaşi timp. pur şi simplu. aveam o mătuşă bătrână care devenise destul de senilă pe măsură ce a îmbătrânit. Alţi oameni din restaurant erau poate îngroziţi în timp ce noi pretindeam că nu se întâmplă nimic ciudat – dar pentru noi aceasta era singura cale posibilă. ar fi înrăutăţit situaţia. Nu mai eram special. ajută prin ceea ce face. Din moment ce memoria ei de scurtă durată era aproape inexistentă.observa. Am fost zdrobit. cumva. pentru a face asta lingea tot ce era pe farfurie. A adoptat o serie de obiceiuri deranjante – mai ales atunci când eram în public. cei din familie ne prefăceam că nu s-a întâmplat nimic.A. Unul dintre supervizori (în Marea Britanie se numeau „doamne de masă”) mi-a spus să trec la coadă cu ceilalţi copii – nevoia mea de a veni mai repede nu mai era justificată. este foarte important să trecem prin “liberul arbitru” înainte de a decide să o păstrăm neschimbată. Modul în care A. unul dintre lucrurile ei preferate era să mănânce tot ce era pe farfurie (a fost învăţată în copilărie să nu risipească nimic şi nu a făcut nimic care să schimbe acest obicei. Ocazional. din moment ce ea credea că. nu avea nici un rost să ne certăm cu ea pentru a o opri. abordează această problemă e că nu îl întreabă pe alcoolic dacă are o problemă. Acea persoană ar fi respins realitatea lui Dumnezeu şi ar fi înlocuit-o cu realitatea mătuşii mele. Într-un restaurant. De exemplu. acea persoană ar fi fost în mare încurcătură şi ar fi avut nevoie de terapie imediată. Negarea mea a fost confruntată şi uram acest lucru. ne vom folosi de anumite forme ale negării a căror sarcină este de a transforma o situaţie imposibilă într-una posibilă. cum face un copil. şi care este dependentul.

cu atât va fi de mai mare folos noilor veniţi. Vor afla că îşi pot lua cu ei ortodoxia (cât de mult au nevoie). RĂSPUNSUL LA NEGARE. totuşi. de genul: eşti neputincios în faţa alcoolului? Mai eşti stăpân pe viaţa ta? Acestea reprezintă atingerea celui mai vulnerabil punct care îi permite alcoolicului să treacă de la negare (cu ajutorul căreia alunecarea în prăpastia bolii este asigurată) către o poziţie de integritate de unde poate începe recuperarea. la fel cum şi alţii îşi vor lua cu ei tradiţiile lor religioase. Într-adevăr. un pretext.pe alcoolic dacă trăieşte într-un adevărat haos. Dacă continui să simţi că te opui AA-ului doar pentru că nu este ortodox. astfel de persoane să încerce să meargă la întâlniri. e concentrat în următoarea afirmaţie: “Eu nu pot. În schimb. cu cât există o diversitate religioasă mai mare într-un grup AA. trebuie să vezi dacă nu cumva este o scuză. Dumnezeu poate şi am să Îl las pe El”. Scopul fiecărei întâlniri este abstinenţa şi asta trebuie să încerci să găseşti. Răspunsul la ambele întrebări ar fi un automat şi hotărât “nu”. oferit de primii trei Paşi. Aminteşte-ţi. Dacă într-o întâlnire descoperi ceva care ţi se pare de-a dreptul jignitor din punct de vedere ortodox. creştinii ortodocşi care au o problemă cu băutul evită AA-ul din motivul că AA-ul nu este ortodox. Aceste principii distrug negarea la orice nivel. UNA DINTRE FORMELE NEGĂRII PE CARE AM ÎNTÂLNIT-O ÎN FOARTE MULTE OCAZII e aceea că. Aş încuraja. discută acest lucru cu preotul tău paroh. se pune o întrebare foarte neameninţătoare. 77 . AA-ul nu este o Biserică şi AA-ul nu este o religie.

diferenţa dintre ‘religios’ şi ‘spiritual’ este atât de mare încât cuvintele nu pot fi confundate. În timp ce aceşti doi termeni sunt legaţi. Cei care doresc să folosească cei Doisprezece Paşi pentru propriul progres personal. Ceea ce face AA-ul este extrem de dificil.6]. expresiile de persoană ‘religioasă’ şi persoană ‘spirituală’ pot fi interpretate ca având aproximativ acelaşi înţeles. trebuie să fie conştienţi de anumite aspecte pentru a putea lua o decizie.Capitolul 5 Spiritualitatea şi Religia CEI MAI MULŢI OAMENI. iar această diferenţă este crucială în misiunea AA [n. Misiunea lui nu este de a educa întreaga lume despre alcoolism. e necesar să înţeleagă principiile de bază ale filosofiei AA şi felul în care AA-ul le foloseşte. ci de a transmite mesajul abstinenţei către alcoolicii care mai beau încă.teol. FIE CĂ SUNT RELIGIOŞI SAU NU. semnificaţia programului de recuperare nu va fi niciodată înţeleasă pe deplin. care pot fi găsiţi mai aproape sau mai departe. Singurul scop al AA-ului este de a-i ajuta pe alcoolicii care încă mai suferă. nu încearcă să-şi impună punctele de vedere. În concepţia Comunităţii Alcoolicilor Anonimi. şi pentru a avea succes. nu încearcă să convingă pe nimeni de nimic. folosesc cuvintele ‘religios’ şi ‘spiritual’ ca şi cum s-ar referi cam la acelaşi lucru. Altfel. cu excepţia propriilor membri. 78 . Astfel. trebuie să se concentreze asupra misiunii şi să se rezume la sarcina pe care o are de îndeplinit. decât dacă este vorba de transmiterea mesajului către “alcoolici care mai suferă încă”. ei se referă totodată la două lucruri distincte. Cu toate astea dacă cineva din exterior doreşte să înţeleagă ce vrea să facă AA-ul. AA-ul nu caută să fie în dialog cu nimeni. AA-ul nu încearcă să educe pe nimeni.

(“În tradiţia ortodoxă. (“AA-ul nu se preocupă de Persoana lui Dumnezeu ci mai degrabă de cunoaşterea Lui din lucrările Sale. AA-ul a găsit ca fiind util să discute separat despre cele două concepte înrudite ale religiei şi spiritualităţii şi să se concentreze în mod diferit asupra fiecăruia dintre ele. împreună cu dogmele. însă AA-ul a considerat că e de folos să discute separat despre religie şi despre spiritualitate.Viaţa şi practica Bisericii Ortodoxe. 79 . Datorită numeroaselor tradiţii religioase existente în America. – Nota editorului) • Religia are o importantă dimensiune istorică. principiile şi canoanele formează un întreg care îi păstrează şi organizează viaţa în acelaşi timp. însă fiecare are un focus diferit.teol. iar această experienţă holistă înseamnă că. nu e necesar să facem o distincţie între religie şi spiritualitate [n. confuzia datorată discutării unor aspecte religioase în cadrul întâlnirilor AA era prea mare. spiritualitatea e în întregime practică. În interiorul bisericii există o legătură neîntreruptă între lucrurile pentru care ne rugăm şi cele pe care le credem. Au făcut acest lucru pentru a se putea concentra pe ajutarea alcoolicilor şi pentru a evita discuţiile contradictorii pe aceste teme. spiritualitatea se concentrează mai mult asupra momentului prezent. Pentru a servi scopului său. această diferenţiere nu e făcută de obicei. o astfel de distincţie e necesară pentru ca AA-ul să-şi poată îndeplini sarcinile şi pentru a-şi pune mesajul la dispoziţia oricui are nevoie de el. spiritualitatea se ocupă de ceea ce face Dumnezeu. de cele mai multe ori. În termeni foarte simpli. • Religia are deseori un caracter contemplativ.” – Nota editorului). Însă. rugăciunile oficiale. iată câteva afirmaţii pe care mulţi membri AA le-ar considera acceptabile: • Religia şi spiritualitatea sunt două concepte înrudite. Scriptura. pentru a primi harul care este esenţial în recuperare”. • Religia (în general) e interesată de Persoana lui Dumnezeu. 7]. dat fiind că accentul programului cade pe alcoolism.

Pentru a se face bine. rezultate din educaţia lui. Alcoolicul a pierdut orice conştientizare vagă a apartenenţei la univers. spuse mult timp în singurătate şi disperare. spiritualitatea se concentrează asupra relaţiei unei persoane cu Dumnezeu. Chiar dacă aşa ceva ar fi posibil. nu au primit răspuns. ar fi bine să analizăm aceste concepte în viaţa de zi cu zi. fac foarte anevoioasă întâlnirea cu Dumnezeu. inclusiv cea despre Dumnezeu. şi alcoolismul în special. El se simte total izolat şi nu percepe ideea de „cauzǎ şi efect” care face parte din perspectiva fiecărui om asupra lumii. Orice idee ar avea despre Dumnezeu din copilărie. din şcoală. din moment ce totul la alcoolic a devenit parte din boala lui. din adolescenţă. şi chiar între orice relaţie a sinelui şi cu restul universului. nimic care sǎ îl liniştească. nu existǎ nimic stabil. Toate ideile pe care le are despre Dumnezeu – din copilărie. viaţa alcoolicului pare sǎ meargă din rău în mai rău. sǎ îl spǎlǎm şi sǎ i-l punem înapoi. se întâlneşte cu un vechi adversar. spiritualitatea se ocupă cu modul în care o persoană îşi vede propriul loc în univers. Dependenţa în general. Rugăciunile alcoolicului. În realitatea vieţii de alcoolic. şi cei mai mulţi dintre alcoolici le au.• Religia se concentrează asupra relaţiei lui Dumnezeu cu omenirea. prezintă o ruptură fundamentală între noţiunea de sine şi cea de Dumnezeu. lumea lui e una în care pentru a suporta durere e nevoie 80 . Resentimentele pe care le are faţă de Dumnezeu. din adolescenţă – trebuie revizuite pentru că şi acestea au fost afectate de boala lui. va lupta împotriva ei din toate puterile. toatǎ gândirea lui. toate trebuie re-ordonate. E imposibil sǎ îi luǎm creierul. Uneori îşi dă seama că deşi luptă tot mai mult viaţa lui devine tot mai rea. Acţiunea de îndepărtare a tot ceea ce „gândeşte” cǎ ştie nu poate fi fǎcutǎ într-o manierǎ foarte directǎ. nimic benign. Atunci când un alcoolic se îndreaptă spre Dumnezeu. trebuie schimbată şi reclǎditǎ din ruine. Pentru a ne asigura că această discuţie nu devine prea teoretică. Indiferent de ce face. cel puţin într-o formă pe care el e pregătit să o accepte. • Religia se ocupă cu relaţia lui Dumnezeu cu universul. chiar dincolo de aburii alcoolului.

Chiar şi în acest caz. e capabil sǎ facǎ acest lucru. Ciudat. Acesta este Pasul Unu. Aceastǎ sǎnǎtate mentalǎ înseamnǎ întoarcerea la acest Dumnezeu „anonim” şi a-ţi lǎsa viaţa şi voinţa ta în mâinile lui Dumnezeu. SEPARAREA CALITĂŢILOR LUI DUMNEZEU în “cine este Dumnezeu” şi “ce face Dumnezeu” nu este ceva necunoscut în tradiţiile Bisericii Ortodoxe. iar ego-ul bolnav renunţă la pretenţia de a se juca de-a Dumnezeu. De aceea nu poţi sǎ-i spui unui om care ţine la realitatea lui cu o îndârjire de fier. În secolul al XIV – lea. În acest moment. Dintre toate posibilele combinaţii de cuvinte din limba englezǎ. Ai putea la fel de bine sǎ îi spui sǎ nu mai respire. îmbrǎcat în propriul Lui anonimat este alǎturi de el. Contextul scrierii 81 . Acesta este Pasul Trei. orice putere pe care alcoolicul nu o poate controla. dezgolit de toate noţiunile false ale alcoolicului. Pasul Doi este o cǎlǎtorie („am ajuns la credinţa cǎ o Putere superioarǎ nouǎ înşine ne poate reda sǎnǎtatea mentalǎ”). orice concept poate înlocui concepţia bolnavǎ despre Dumnezeu – orice în afară de ego-ul bolnav al alcoolicului. cǎ trebuie să renunţe pur şi simplu la băut. alcoolicul vede cǎ Dumnezeu a participat la întregul proces pânǎ în acel moment. din moment ce alcoolicul e pregătit să participe doar în acest fel. Sf. iar acest punct marcheazǎ începutul. Dumnezeu îl lasă pe alcoolic să ia deciziile. Observând acest proces din umbrǎ este cu atât mai splendid cu cât. Poţi însă să îi ceri sǎ admitǎ cǎ viaţa lui este lipsitǎ de control şi cǎ este neputincios în faţa alcoolului. Pentru el aşa ceva pare sinucidere purǎ. La finalul Pasului Doi Dumnezeu. pregǎtit de a-l conduce pe calea sǎnǎtǎţii mentale. aceste douǎ expresii sunt singurele care îi vor permite alcoolicului sǎ se elibereze de ştreangul din jurul gâtului sǎu. ajungând la Pasul Trei.de un control de fier asupra fiecărui aspect al vieţii. Grigorie Palama făcea distincţie între esenţa lui Dumnezeu (“cine este Dumnezeu”) şi energiile lui Dumnezeu (“ce face Dumnezeu”).

Cuvântul Lui Dumnezeu. Anonimatul este ca un cort. cuvântul grecesc pentru „golire”. fără îndoială există o perspectivă comună. El trebuie să fie separat şi în afara controlului voinţei alcoolicului. El este pregătit să se ofere înţelegerii persoanei la care vine pentru a-I arăta compasiunea Lui. Ceea ce este crucial este că perspectiva asupra lui Dumnezeu nu trebuie să fie limitată de imaginaţia alcoolicului. „S-a golit pe Sine” pentru a deveni om cu vreo 2000 de ani în urmă. acolo au loc întâlnirile. Mai există un alt domeniu important în care există o perspectivă comună între gândirea AA şi tradiţiile teologice ale Bisericii Ortodoxe. Nu are nici un rost să avem o viziune tehnică sclipitoare faţă de Dumnezeu. dacă acel Dumnezeu nu-i poate oferi alcoolicului o viaţă în abstinenţă. Într-un fel. confruntările. În recuperare alcoolicul învaţă să-şi pună deoparte ego-ul şi să înveţe că cele mai bune calităţi ale sale rezidă în a deveni anonim. S-a observat că Dumnezeu este capabil de a Se goli pe Sine şi mai mult de dragul de a participa la recuperarea alcoolicului. Oricât de bine pusă la punct este. Dumnezeu participă la această acţiune. Desigur. Dumnezeul pe care alcoolicul Îl întâlneşte în recuperare va creşte în conştiinţa lui pe măsură ce parcurge Paşii. dar şi Dumnezeu intră în acest cort. “Dumnezeu aşa cum Îl înţelege fiecare dintre noi” în Pasul 3 nu va semăna cu “Dumnezeu aşa cum Îl înţelege fiecare dintre noi” în Pasul 11. co-etern cu Tatăl dinainte de începuturi. de asemenea. Această acţiune de bunăvoinţă supremă este singura cale prin care se poate acest lucru. vechea gândire trebuie înlocuită din 82 . iar miracolul recuperării poate începe. Şi El se îmbracă în anonimat şi devine “Dumnezeu aşa cum Îl înţelege fiecare dintre noi”. Printre alcoolicii în recuperare sunt şi un număr destul de mare de oameni care au o bună pregătire religioasă. De obicei acestora le vine greu să se debaraseze de vechiul concept de Dumnezeu. În AA acest proces e dus mai departe. Totuşi. “Kenosis” este expresia teologică folosită pentru a descrie coborârea Cuvântului lui Dumnezeu în formă umană. pentru a-l putea ajuta în recuperare. dar. alcoolicul intră în cortul anonimatului.Sfântului Grigorie este cu totul diferit de cel al discuţiei de faţă.

Din nefericire. astfel încât suntem nevoiţi să ne dorim ca altceva să se întâmple în viitor. 83 . Alternativele noastre sunt limitate la două: de a trăi în trecut sau de a trăi în viitor. este suficient pentru început. provine din acele comportamente obişnuite din copilărie. să înceapă să lucreze sau să se căsătorească. pentru ca un alcoolic să facă această tranziţie importantă.m.a. este foarte greu să le schimbi. uneori le alegem pe ambele în acelaşi timp. Evident. Este chiar posibil ca oamenii să-şi bazeze întreaga viaţă pe un astfel de model. Încercarea de a trăi în viitor este un fenomen des întâlnit. când visezi la ce doreşti în viitor. avem posibilitatea să trecem pe lângă momentul prezent fără să fim prea afectaţi de acesta. Asta lasă libertatea de a alege chiar cafetiera sau un stejar ca şi Putere Superioară. Dacă un alcoolic nu este capabil sau nu are bunăvoinţa de a crede într-o putere superioară lui însuşi. destul de des. asta înseamnă că teologii se văd nevoiţi să se debaraseze de tot ceea ce ştiu pentru a putea învăţa despre Dumnezeu de la un grup needucat de alcoolici în recuperare. atunci el poate alege ceva (sau pe cineva) care poate să înlocuiască acest concept. Probabil. sau cel puţin să le schimbi dintr-o dată. Odată ce mecanismele de a trăi în viitor se instalează. Copiii nu au prea multă putere personală şi responsabilitate. ş. La fel. cu a fi lăsat să ia propriile decizii. astfel încât dorinţa de a creşte mare este echivalată de cele mai multe ori cu a fi luat în serios. suntem dezamăgiţi.d. Trăind în viitor. În practică. Facem faţă la tot felul de neplăceri doar de dragul unui viitor mai bun. Cu toate astea. cineva aşteaptă să termine şcoala. Viaţa devine un proces de căutare a lucrurilor pe care le dorim – de fapt.moment ce nu funcţionează. CEL MAI PUŢIN SPIRITUAL MOD DE A TRĂI este de a evita momentul prezent. nimeni nu poate să sugereze la modul serios că o cafetieră este Stăpânul Universului sau Salvatorul Lumii. când ajungem la acel lucru pe care ni l-am dorit atât de mult.

e imposibil să trăieşti în trecut doar pentru că îţi doreşti asta. În acel punct individul încetează să mai trăiască în viitor şi treptat. indiferent de cât de atrăgător pare să fie trecutul. Uneori acest ataşament ia forma de „Dacă ai putea vedea cât de important eram eu în satul meu …”. întreaga omenire încearcă să privească în trecut şi să clasifice o anumită perioadă ca fiind un fel de epocă de aur. În această realitate. Acest lucru continuă chiar şi atunci când prezentul este plăcut. de inadecvare. Uneori. există riscul ca prezentul să însemne durere – sentimente de plictiseală. Din motive întemeiate. dar nu aici şi acum. va fi o viaţă în care nimic nu e real. Însă. două lucruri sunt întotdeauna adevărate: 84 . şi atunci el este evitat. E normal ca asta să li se întâmple celor care sunt mai în vârstă şi care chiar au lucruri în trecut de care să îşi amintească. începe să trăiască în trecut. La un moment dat. Dar şi acest lucru este un mod de evitare a prezentului. Pasul Unu înseamnă să fim realişti şi să începem să ne împăcăm cu realitatea lui Dumnezeu. Deşi nu ar fi firesc. dacă am putea trăi şi altfel decât în prezent. Aceasta este tendinţa care trebuie evitată cu orice preţ. această perioadă e numită „vârsta mijlocie”.evitând cu orice cost prezentul. Este foarte important să ne împăcăm cu acest lucru. Am întâlnit deseori imigranţi care au păstrat amintiri dragi din ţara lor de origine. Trăitul în trecut este la fel de dificil de schimbat. au trecut deja. în care totul este imaginaţie sau amintiri şi care ne forţează să ne creăm propria realitate. E de dorit ca la un moment dat să ne dorim şi să trăim în prezent. sistemul ar funcţiona. Totuşi. din moment ce persoana care spune acest lucru simte că a fost „natural” sau „autentic” doar atunci sau acolo. viaţa va fi trăită la “mâna a doua”. chiar dacă nici nu se punea problema de a se reîntoarce să trăiască acolo. ajungem într-un stadiu al vieţii când ne dăm seama că vremurile bune şi oportunităţile. Acest tip de trăire în trecut este de-a dreptul trist. Chiar şi unele religii încurajează această perspectivă. Nostalgia este o altă formă de trăire în trecut. care poate uneori să le cauzeze probleme oamenilor. Altfel.

Dezastrul din el este cel care aduce recuperarea. greşeală fericită: „Dacă mărul nu ar fi fost luat. El începe să păşească pe un drum al credinţei care presupune (cel puţin) că există o putere exterioară controlului său care poate să-i redea ceea ce boala i-a furat. Pe Dumnezeu Îl putem întâlni doar în prezent. Acest tip de paradox nu este neobişnuit în experienţa religioasă şi în mod sigur este esenţa experienţei alcoolicului. şi 2. 85 .1. 8]. sunt bucuroşi pentru că sunt alcoolici. într-o oarecare măsură. O felix culpa – oh. PARCURSUL RECUPERĂRII ESTE MINUNAT în simplitatea lui şi uluitor de complex în execuţie. Disperarea în sine devine rugăciune. În teologia medievală vestică. Alcoolicul îşi analizează viaţa şi admite că este un dezastru. îşi aruncă rămăşiţele vieţii sale către Dumnezeu. apoi. cerându-I să facă cu ele ce doreşte. Maria nu putea deveni Împărăteasa cerurilor”. într-un gest disperat. de data aceasta în legătură cu păcatul lui Adam. teol. Putem lua decizii doar în momentul prezent. acelaşi tip de paradox a fost explorat. această recunoaştere îi ajută să găsească sensul unui univers care până atunci n-avea nici o noimă. Nu este neobişnuit să-i auzi pe oameni zicând la întâlnirile AA că. dar le dă şi un anume sentiment de “fiinţă umană” care lipsea complet înainte [n.

scrierile Părinţilor Bisericii – toate sunt moşteniri spirituale ce merită mai multă atenţie.Capitolul 6 Cei Doisprezece Paşi şi Viaţa Bisericii CAPITOLELE RĂMASE DIN ACEASTĂ CARTE vor examina cei Doisprezece Paşi. la modul general. Petru şi Pavel. Ap. în perioadele de post7 ne simţim mai 7 În anul bisericesc ortodox există patru mari perioade de post: înainte de Sărbătoarea Sf. Cu siguranţă. Sfânta Scriptură. de „metanoia” – pocăinţă predicată de Înaintemergător şi de Însuşi Hristos ca fiind pregătirea necesară pentru acceptarea Împărăţiei. Pe parcursul anului. Nelimitată de timp sau de spaţiu. fiecare persoană este un succesor spiritual al fiecărui sfânt al tuturor vremurilor. Însă. înainte de Crăciun şi Postul Mare de dinaintea Paştelui. încercând să sublinieze în primul rând similarităţile dintre aceştia şi viaţa Bisericii Ortodoxe. înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Biserica a stabilit perioade de sărbătoare şi perioade de post. chiar dacă scopurile lor iniţiale sunt cu totul diferite şi distincte. Să începem prin a vedea ce ne învaţă viaţa Bisericii despre natura pocăinţei şi în ce fel un proces continuu al pocăinţei ne poate aduce mai aproape de Dumnezeu. 86 . avem motive să considerăm cuvintele „metanoia” din Teologia Creştină şi „recuperare” din vocabularul Comunităţii Alcoolicilor Anonimi ca având semnificaţii asemănătoare. cei Doisprezece Paşi descriu şi o cale de pocăinţă. Literatura este vastă şi înţelepciunea este foarte profundă. În practică. cărţile ce conţin textele liturgice. Cei Doisprezece Paşi ai AA descriu un plan de acţiune care conturează un proces de recuperare din adicţie – asta e sigur şi confirmat de dovezi. chiar dacă uneori pare intimidantă. Creştinii Ortodocşi sunt moştenitorii unei tradiţii spirituale foarte bogate.

" Această pledoarie imprimă tonul celor zece săptămâni care vor urma: Îi cerem lui Dumnezeu să ne deschidă uşa. în dreptul uşii. în timpul cărora ne sunt puse înainte câteva dintre cele mai puternice exemple ale pocăinţei din Sfintele Evanghelii. Acest post este precedat de o perioadă de pregătire care durează trei săptămâni.încurajaţi să urmăm calea pocăinţei. pocăinţa este o călătorie şi ca orice călătorie trebuie să înceapă de undeva. cântările religioase ortodoxe oferă o multitudine de idei şi acţiuni. pe suportul icoanei din faţa altarului. Dătătorule de viaţă. South Canaan PA. Evangheliile din duminicile Postului Mare continuă aceste idei. Cartea liturgică ce guvernează viaţa de rugăciune a Bisericii pe parcursul întregii perioade se numeşte Triodul Postului Mare8 şi este în sine o bogăţie de îndrumare spirituală. această cale este evidentă şi. deşi 8 Triodul Postului. cu trei săptămâni înainte de începerea Postului Mare.. astfel încât să ne putem începe călătoria. Dimineaţa următoare. ziua în care începem să folosim Triodul. St Tikkon’s Seminary Press. cantorul cântă acele cuvinte care ne vor însoţi în viaţa noastră spirituală în timpul celor zece săptămâni rămase până la sărbătorirea Paştelui: "Uşile pocăinţei deschide-mi mie. oferind exemple puternice şi importante de pocăinţă pusă în practică. orientând şi concentrând gândurile noastre în ceea ce priveşte pocăinţa. Duminica Vameşului şi a Fariseului. Conform tradiţiei. cantorul găseşte cartea sub icoana lui Hristos. Această călătorie începe acum.. Pocăinţa nu este o destinaţie. privind spre calea pocăinţei. exemple şi îndemnuri. pe parcursul Utreniei. Pentru cei care sunt destul de norocoşi să-şi aloce următoarele zece săptămâni analizei complete a rugăciunilor Bisericii. chiar dacă pocăinţa poate să aibă loc oricând. toate bazându-se pe exemple din Evanghelie şi din alte părţi ale Sfintei Scripturi. 1994 87 . Dintre perioadele de post. inclusiv cel al fiului risipitor şi al vameşului din Templu. Cartea este primită ca şi cum ar veni din partea lui Iisus Însuşi. Postul Paştelui este cel mai important. tradus din originala greacă de către Maica Mary şi Arhimandritul Kallistos Ware. Prin această rugăciune fiecare membru al Bisericii este invitat să se vadă stând la începutul Postului Mare.

de a se îndrepta spre calea pocăinţei. ”Scara Raiului” a Sfântului Ioan Scărarul sau Sinaitul. rugăciunea. postul şi milostenia sunt punctate de imediata intervenţie a lui Dumnezeu în sfintele Taine. dar spre deosebire de Triodul Paştelui ei nu sunt limitaţi la o perioadă specifică sau la anumite circumstanţe. Iisus Hristos. în special în Spovedanie. Dumnezeului şi Mântuitorului nostru. Pentru cei care nici nu trăiesc într-o mănăstire şi nici nu merg la o Biserică parohială care să ofere o expresie deplină a Triodului Paştelui. Mirungere şi în Sfânta Împărtăşanie. sau chiar aceia care nu pot beneficia de luxul de a putea merge la Biserică în mod regulat. după cum au fost ele descrise în Sfânta Scriptură. oferindu-i persoanei sprijinul necesar şi încurajarea de a continua. Într-adevăr. în Triodul Postului şi în textul clasic din Postul Mare (deseori citit în timpul meselor din Post). este totuşi disponibilă tuturor şi bine bătătorită de către toţi sfinţii tuturor vremurilor. cei Doisprezece Paşi pot oferi o altă perspectivă. unde bisericile ortodoxe sunt puţine şi la foarte mari distanţe – nota editorului) În exprimarea lor succintă. cu puţine sau chiar fără modificări.provocatoare. Călătoria pocăinţei în Postul Mare începe cu conştientizarea schimbării care trebuie făcută şi se termină cu transformarea care le întrece pe toate: Învierea Domnului. Aceste lucruri sunt aranjate (prin reguli dinainte stabilite – nota editorului). când să mergi la Biserică şi când să stai în camera ta. o altă alegere. 88 . tradiţiile Bisericii în deplinătatea lor. eliberându-i pe călugări şi călugăriţe (şi pe vizitatorii care se întâmplă să stea la mănăstire) de nevoia de a se îngriji de detaliile vieţii de zi cu zi. De-a lungul căii. Pentru cei mai mulţi oameni adevărata experienţă a Postului Mare are loc într-o mănăstire. unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii monastice e că oferă un mediu sigur în care fiecare persoană îşi face treaba pentru a păşi pe calea mântuirii. (Autorul vorbeşte despre o realitate a ortodocşilor din SUA. Cei care trăiesc într-o mănăstire sunt binecuvântaţi pentru că au timpul şi mijloacele de a urma. Paşii oferă un mod direct de a urma calea. când să dormi şi când să stai treaz. Într-o mănăstire nu trebuie să te gândeşti la ce să mănânci sau la ce să eviţi să mănânci.

cu toate că au fost scrişi de un om de o abilitate neîndoielnică. Scara a fost scrisă de un călugăr. Iniţial. folosirea celor Doisprezece Paşi transcede barierele normale ale societăţii şi mai ales barierele religioase. Acesta este motivul pentru care ei au o compatibilitate profundă cu viaţa creştin ortodoxă. Pe parcursul completării lor. Spre deosebire de Scara Sfântului Ioan. iar dacă este adevărat. care de abia începeau să se împace cu multitudinea de complicaţii din viaţa lor. că ar fi un gigant spiritual. În 89 . cei Doisprezece Paşi nu se adresează ‚specialiştilor’ monahali şi. directivele sale sunt uneori dificil de aplicat pentru cei care nu stau într-o mănăstire. Paşii au fost adoptaţi de oameni afectaţi de dependenţe. pentru călugări şi chiar dacă înţelepciunea cuvintelor sale se potriveşte foarte bine şi acelor oameni care trăiesc “în lume”. Ei pot fi modificaţi pentru a face faţă oricăror crize sau lipsei acestora şi pot fi aplicaţi într-o multitudine de circumstanţe. Ei se preocupă mai mult cu ceea ce stă la baza credinţei decât cu credinţa în sine. De la începuturi. un sfânt. disponibilă şi pentru cei care nu pot participa pe deplin la viaţa de rugăciune a Bisericii. Acelaşi lucru se aplică şi pentru cei cu alte credinţe. un ghid pentru transformare. puţini ar spune despre Bill W. Cei Doisprezece Paşi nu au nevoie de specialişti. cât şi pentru cei care doresc să-i folosească spre a-şi trezi şi aprofunda experienţa lor spirituală. Alcoolicii protestanţi şi catolici i-au putut folosi şi au văzut de la început că pot face asta fără să-şi compromită tradiţiile religioase proprii sau pe ale celorlalţi. ei pot să reînvie şi să readucă credinţa pentru mulţi oameni. dar fără a le influenţa în mod direct credinţa. Cei Doisprezece Paşi nu necesită cunoştinţe specializate şi nu cer nimic în afară de bunăvoinţa persoanei care intenţionează să îi folosească. Se mai spune că americanii au geniul pragmatismului. ei ajung la un element de certitudine: dacă lar invita pe Dumnezeu pentru a-i ajuta în alcoolismul lor. Asemenea Scării. El o va face. cei Doisprezece Paşi prezintă o viziune asupra pocăinţei. atunci cei Doisprezece Paşi pot fi consideraţi ca o contribuţie americană la „calea pocăinţei”.Datorită felului în care sunt scrişi paşii. ei aduc în atenţie sarcini concrete care pot să-l aducă pe individ la o mai profundă şi de durată conştientizare a lui Dumnezeu. Asemenea celor 30 de trepte din Scara Raiului.

dar atunci când se întâmplă aşa se întâmplă în contextul schimbării concepţiei acelei persoane spre a nu mai face aceleaşi greşeli şi în viitor. a vedea lumea cu ochi diferiţi. poartă anumite conotaţii negative pe care cuvântul grecesc nu le poartă.mod sigur. – în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. ESTE NECESAR SĂ DESCOPERE ce înseamnă cu adevărat „calea pocăinţei”. Cuvântul grecesc. iar persoana care îi foloseşte nu devine mai puţin ortodoxă sau catolică sau orice ar fi ea. În acest sens. cuvântul ‚pocăinţă’ are o poveste destul de tristă [n. ei erau destinaţi unor situaţii specifice. inima experimentării creştin ortodoxe a lui Dumnezeu constă în transformarea condiţiei umane care începe cu pocăinţa şi se sfârşeşte cu Îndumnezeirea. MAI DEPARTE. Presupune schimbarea mentalităţii sau a concepţiilor şi este orientată spre “înainte”. aşa cum găseşte se cuviinţă fiecare individ. dar sunt aplicabili în cele mai multe situaţii din lumea modernă. a o lua de la capăt … acestea sunt trăsăturile importante ale pocăinţei. pe de altă parte. Paşii scot în evidenţă o anumită cale spre pocăinţă – oferind o listă cu sarcini consecutive care trebuie luate în considerare şi puse în practică sau ignorate. regret pentru o faptă rea]. Subiectul pocăinţei are o însemnătate capitală în înţelegerea completă a vieţii unui creştin ortodox. pocăinţa poate (dar nu este obligatoriu) să conţină o dimensiune de tristeţe faţă de păcatele din trecut. Aceşti paşi pot fi folosiţi de oricine şi oricine îi poate folosi. A ne îndrepta paşii într-o direcţie diferită.tr. 90 . este unul pozitiv şi denotă o schimbare progresivă şi pozitivă din partea persoanei în cauză. Cei Doisprezece Paşi nu afirmă şi nu sugerează nimic decât ceea ce există deja în viaţa Bisericii. Pentru a comprima o mare parte din Teologie în câteva cuvinte. incluzând imagini mentale ale oamenilor care se bălăcesc în vinovăţie şi autoflagelare (care pare să fi fost agreată de anumiţi scriitori vestici). În engleză. Cu toate că este des folosit pentru a traduce cuvântul grecesc de ‚metanoia’. 1984: „pocăinţă” – căinţă pentru păcatele săvârşite.

Fiecare persoană este liberă să facă o ofrandă de pocăinţă lui Dumnezeu şi. El acceptă să participe la transformarea individului. Dumnezeu este la cârmă şi nu individul. Este primul cuvânt al mesajului Înaintemergătorului şi ultimul act pământesc al tâlharului răstignit pe cruce alături de Mântuitorul. ea tinde să fie rezervată doar acelora ce sunt cu adevărat sanctificaţi. Poate nu e cazul să menţionăm că în pocăinţă scopul este de a te schimba pe tine. iar Biserica are cele mai multe de spus. şi nu Dumnezeu. individul încearcă să rezolve problema schimbându-se pe sine. Subiectul Îndumnezeirii nu face însă scopul acestei cărţi. 91 . Această deosebire poate sublinia cea mai importantă caracteristică a stilului de viaţă prin cei Doisprezece Paşi. este stadiul iniţial al călătoriei. în Sfânta Scriptură şi în învăţăturile şi discuţiile autorilor patristici. acest lucru face ca procesul să fie foarte diferit de aşteptările persoanelor sau grupurile de persoane (incluzând chiar naţiuni întregi) care au tendinţa de a crede că rezolvarea problemelor se face schimbând mai întâi restul lumii. Pocăinţa este o temă constantă în slujbele Bisericii.Îndumnezeirea. Este imposibil să te pocăieşti în numele unei alte persoane. Îndumnezeirea nu e explicată şi într-o anumită măsură nici nu poate fi explicată . pocăinţa este una dintre puţinele ofrande adevărate pe care o persoană o poate face. nu de a schimba restul lumii sau de a schimba gândirea lui Dumnezeu. nu restul lumii. are nevoie de schimbare. actul în care toate fiinţele umane sunt la început de drum şi toate sunt egale. în schimb. pe de o parte. Pocăinţa este rezumatul rugăciunii şi Tainelor. Evident. Pocăinţa. În cei Doisprezece Paşi există o conştientizare implicită că în orice situaţie dată în care este nevoie de schimbare. din dezvoltarea unui mod de pocăinţă avem cel mai mult de învăţat. Din moment ce tot ceea ce suntem şi tot ceea ce avem sunt daruri ale Lui Dumnezeu. la un nivel mistic al dezvoltării spirituale la care puţini ajung. transformarea individului în unirea cea mai strâns posibilă cu Dumnezeu este stadiul ultim al călătoriei spirituale.nici chiar de tradiţia ortodoxă. Individul.

(fără trup – nota editorului). există o temă persistentă şi recurentă. în sensul că proclamă faptul că sănătatea fizică şi spirituală sunt foarte strâns legate şi că Dumnezeu participă în viaţa fiinţelor umane la nivele la care prezenţa Lui nu poate fi anticipată. 92 . ci Cuvântul lui Dumnezeu Însuşi este agentul creaţiei. Astfel. Respingând supoziţia fundamentală a lui Platon. ea apare sub forma puritanismului în care există tendinţa de a-l separa pe Dumnezeu de tot ceea ce înseamnă existenţa umană. se ajunge la un dualism în care forţele binelui şi răului sunt încătuşate într-un etern conflict în care umanitatea e captivă între acestea două. în special în teologia ascetică. Teologia creştină este fermă când susţine că nu o zeitate secundară (un „demiurg” aşa cum susţin neo-platonicienii). Biserica a susţinut întotdeauna că Dumnezeu este creatorul cerului şi al pământului şi al tuturor celor văzute şi nevăzute. Devine foarte uşor să credem că anumite elemente ale existenţei umane sunt lipsite de influenţa lui Dumnezeu. dar are şi bunăvoinţa de a sonda adâncimile experienţei umane şi de a-i salva pe oameni de ravagiile bolii. dar nu totul. Biserica crede în „învierea morţilor” şi nu doar în nemurirea sufletului. Subiectul alcoolismului şi al tratamentului acestuia prin metode spirituale pune sub reflectare acest mod de abordare. iar tipul de realitate pe care o simţim este “la mâna a doua” şi imperfectă.TEOLOGIA ORTODOXĂ A ACCENTUAT ÎNTOTDEAUNA că există o importantă legătură între suflet şi trupul omenesc. Evident că o astfel de doctrină tinde să pună sub semnul întrebării lumea reală şi tot ceea ce cuprinde ea. cum că adevărata realitate poate să fie doar de ordin spiritual. străin de viaţa spirituală. prin care se spune că sufletul este creat de Dumnezeu şi că trupul este pe plan secund şi. cu excepţia formelor ei cele mai rafinate. gândirea AA se încadrează clar în cadrul teologiei tradiţionale. Uneori când această tendinţă este în creştere. Fără doar şi poate. într-un anumit sens. ca şi cum El ar fi creat anumite părţi ale fiinţei umane. Alteori. Ceea ce programul Alcoolicilor Anonimi spune destul de clar este că Dumnezeu nu este doar capabil.

La persoana “naşului” se face referire în Pasul Cinci în care individul este instruit să-şi împărtăşească inventarul său moral cu Dumnezeu şi cu o altă fiinţă umană. alţii îi vor face din nou şi din nou. de exemplu. Paşii nu sunt obligatorii în adevăratul sens al cuvântului şi nimeni nu este forţat să îi facă. De fapt. o persoană „face” Paşii doar citindu-i. Pentru creştinul ortodox valoarea Paşilor stă în faptul că ei abordează subiecte şi teme care sunt complementare cu viaţa Bisericii. Alţii vor descoperi că devenind atent la anumite aspecte ale vieţii lor pe care doresc să le schimbe. Paşii în sine nu menţionează „năşitul”. fără a o înlocui. Chiar dacă cineva ar fi obligat să îi facă. DACĂ CINEVA FOLOSEŞTE PAŞII pentru o revigorare spirituală (în opoziţie cu cei care îi folosesc pentru a rămâne în viaţă). nu este acelaşi lucru cu spovedania. membrii comunităţilor de Doisprezece Paşi sunt deseori încurajaţi să se îndrepte în acest punct către un cleric. ei pot oferi activităţi şi progres spiritual pentru o viaţă întreagă. dar acesta este un factor pe care creştinii ortodocşi ar trebui să îl ia în considerare dacă doresc să lucreze Paşii. rezultatul ar fi altul decât cel dorit. În practică. Pasul Cinci. este bine să facă paşii încă o dată. La un nivel mult mai profund. La un anumit nivel. Unii oameni vor trece o dată peste ei. persoana care ascultă Pasul Cinci nu trebuie să fie neapărat cineva foarte bine pregătit şi nu e important ca această persoană să 93 . concentrându-se exact pe acel aspect din viaţa lor trecută. Fiecare individ este liber să decidă la ce nivel el sau ea doreşte să îi folosească. Alţii vor încerca să combine toată viaţa lor într-o singură încercare. sunt câteva lucruri pe care el sau ea ar trebui să le ia în considerare.CEI DOISPREZECE PAŞI nu ar trebui să înlocuiască nimic din viaţa normală a unui creştin ortodox. Pasul Trei nu este acelaşi cu Botezul. în cadrul procesului de recunoaştere a naturii exacte a greşelilor faţă de sine însuţi.

iar sarcina acestui părinte este de a-i ajuta pe noii candidaţi în orice fel pentru a cunoaşte tradiţiile şi valorile vieţii monahale. decât. chiar într-o mănăstire de călugări. Uneori. Cei mai mulţi ortodocşi au în orice moment posibilitatea de a-l ruga pe preot să le fie naş. în afară de a oferi câteva încurajări persoanei care face Pasul. dar nu există nici un motiv ca Pasul Cinci să devină spovedanie în sens sacramental sau ca spovedania să fie făcută în acelaşi timp cu Pasul Cinci. deşi se aşteaptă de la naş să aibă o oarecare responsabilitate spirituală. poate. chiar dacă ei nu sunt obligaţi să îl aleagă ca părinte spiritual. preoţii sunt chiar suspicioşi faţă de cei Doisprezece Paşi. există însă o libertate aproape fără limite. Nu există nimic de natură sacramentală pe parcursul Paşilor. Pentru călugări şi călugăriţe situaţia este puţin diferită. părinţii spirituali sunt puţini la număr. iar statutul părinţilor spirituali este aproape în totalitate de natură harismatică. În afara mănăstirii.răspundă într-un anumit fel. Relaţia poate să fie terminată de oricare dintre persoane în orice moment. Pentru copilul spiritual. O persoană 94 . aşa cum părinţii spirituali o au faţă de Biserică. Acea persoană nu trebuie să fie neapărat un preot. De la decizia de a intra într-o mănăstire. Preotul este hirotonit şi autoritatea lui ca părinte nu se bazează pe un angajament voluntar – enoriaşii trebuie să îl accepte ca şi preot paroh. De fapt. Asemeni multor relaţii spirituale pentru laicii din Biserica Ortodoxă. în special în afara ţărilor Ortodoxe. de vreme ce el sau ea poate să încheie relaţia în orice moment. novicele primeşte un tată sau o mamă duhovnicesc. dar trebuie să fie cineva care este pe deplin consacrat vieţii monahale şi bine-instruit în a-l ghida pe novice în deplinătatea experienţei monahale. o persoană va prefera să-şi aleagă ca naş pe cineva care are cunoştinţe despre Paşi. mai ales dacă nu ştiu prea multe despre recuperarea din dependenţe. rolul preotului paroh este destul de diferit de cel al părintelui spiritual monastic. în loc să-şi aleagă un preot care nu ştie nimic despre ei. naşul pentru cei Doisprezece Paşi şi cel care este năşit sunt liberi. deşi această nevoie nu e obligatorie. Pe de altă parte.

Pot să apară probleme dacă un preot (în special un preot tânăr) încearcă să fie. Când cineva ajunge să facă ceva păcătos. cei Doisprezece Paşi pot să ofere un program spiritual temporar pentru oricine este în căutarea unui îndrumător spiritual. Într-un final. acea faptă este imediat asociată cu gândirea acelei persoane. în special.tr. de facto. “stinking thinking”]. dar şi cum să facă faţă problemelor care apar pe parcurs. Există o mare similaritate între părintele spiritual şi naşul AA. titlul de părinte spiritual este rareori atribuit de către un preot sau episcop lui însuşi. Pastoraţia în parohie este puţin diferită. De fapt. Un naş va da sfaturi doar dacă i se vor cere în mod explicit şi chiar şi atunci ele vor fi date sub forma unor alegeri. dar şi gândurile lor. În AA.: în engleză. oferind tuturor sfaturi despre toate. un părinte spiritual primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu de a-şi cunoaşte copiii spirituali la un nivel la care nici măcar preotul paroh sau episcopul nu îi cunosc. în ceea ce priveşte naşii şi îndrumătorii spirituali. Într-o mănăstire. Naşul este cineva care ştie problemele “din proprie experienţă” şi îi poate ajuta pe ceilalţi să urmeze calea pe care el a urmat-o deja. din moment ce un element important al relaţiei este ca persoana năşită să-şi asume şi să-şi administreze responsabilitatea pentru propria viaţă. alteori chiar în afara ei. Acesta este un lucru foarte important în creşterea lor spirituală. naşul este cineva care de obicei are o abstinenţă solidă şi vibrantă. iar cei mai buni dintre ei pot să nege categoric că sunt capabili de a îndeplini acel rol. El sau ea nu va încerca niciodată să îşi asume responsabilitatea pentru persoana pe care o năşeşte. a ne dori să fie altfel – dorindu-ne. care ştie şi înţelege nu numai felul în care funcţionează programul. un părinte spiritual în cadrul propriei parohii sau chiar în afara ei. din moment ce 95 . ca parohiile să devină semi-mănăstiri – este de-a dreptul inutil în situaţii în care oamenii nu sunt capabili să-şi exercite capacitatea de a alege dintre mai multe alternative. Procesul corespondent în AA se numeşte “gândire defectă” [n. Părinţii spirituali aud nu numai păcatele copiilor lor spirituali.(preot sau laic) poate să fie un părinte spiritual dacă este considerat astfel de către copiii spirituali.

A merge la cei cărora le-ai făcut necazuri şi a-ţi cere scuze este. Ar trebui. că ar putea greşi. chiar teoretic. totuşi. dacă există dorinţa şi înţelegerea scopului. Ţi se pare uşor sau dificil? Este ceva ce ţi-ai dori să faci sau ceva ce ai face doar din 96 . Calea necesită sârguinţă. Însă asta face parte totuşi din repertoriul spiritual al oricărui creştin ortodox care folosesc Taina Spovedaniei. ţi se sugerează să îi faci în ordine şi să îl aduci pe fiecare dintre ei la o oarecare finalitate înainte de a trece la următorul. În condiţiile moderne există întotdeauna posibilitatea de a avea o întâlnire pe internet. CEA MAI MARE DIFICULTATE în a face cei Doisprezece Paşi este că ei nu sunt uşori. de asemenea. întreabându-te ce anume îţi sugerează el.formularea Paşilor permite ca ei să fie folosiţi pentru propriul beneficiu. onestitate şi eliberarea de anumite sisteme defensive menţinute de obicei pentru a ne simţi în siguranţă. priveşte formularea lui originală de câteva ori. Indivizii care folosesc paşii pot să beneficieze considerabil de pe urma legăturii cu alţi oameni care lucrează şi ei Paşii. Chiar alcoolicii în recuperare aflaţi în zone extrem de izolate ale lumii vor face tot posibilul să ţină legătura unii cu alţii. iar site-uri cu întâlniri pot fi găsite cu uşurinţă. să ţinem minte că pentru alcoolicul în recuperare contextul Paşilor este întotdeauna unul social şi că participarea la întâlnirile de grup este mai mult sau mai puţin obligatorie. Cu ajutorul internetului şi al telefoanelor celulare este posibil pentru oricine să fie în legătură cu aproape oricine din lume. o practică a creştinilor ortodocşi care caută iertarea celor din jur înainte de a se apropia de Potir pentru Sfânta Împărtăşanie. Citeşte fiecare Pas. DACĂ TE-AI DECIS SĂ FOLOSEŞTI CEI DOISPREZECE PAŞI. Pentru mulţi oameni e dificil să recunoască.

sentimentul datoriei sau doar pentru că te-ar ajuta să apreciezi viaţa mai mult? Crezi că te-ar ajuta să-ţi înţelegi mai mult credinţa? Dacă ai sentimente vagi de disconfort la citirea unuia dintre Paşi. Ţine minte. Pe măsură ce faci fiecare pas. nu încerca să faci Paşii perfect. Într-un anumit sens. 97 . În orice caz. vei înţelege mai bine ceea ce trebuie să faci pentru a-l duce la îndeplinire – cel puţin pentru momentul actual. Paşii de acţiune (care par greu de făcut) sunt mai uşor de îndeplinit decât aceia care par mai teoretici. e posibil ca tocmai acel Pas să fie important pentru creşterea ta spirituală. este bine să iei fiecare Pas aşa cum este el şi să îl faci cât poţi de bine. ci fă-i atât cât poţi tu de bine.

.

mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată. a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine. a venit la tatăl său. iar eu pier aici de foame! Sculându-mă. (Luca 15. pierdut era şi s-a aflat. am greşit la cer şi înaintea ta.PARTEA A II-A CEI DOISPREZECE PAŞI „Dar. venindu-şi în sine. Şi încă departe fiind el. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi. 24) . l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi. 17-20. sculându-se. a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. [Şi a zis tatăl:] acest fiu al meu mort era şi a înviat. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. alergând.

.

Semnificaţia pentru o persoană dependentă: “Mai întâi de toate. pe acela îl săvârşesc. care se tălmăceşte: „Dumnezeul Meu. şi uneori foarte dificilǎ. că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră. adică în trupul meu. Căci nu fac binele pe care îl voiesc. Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului. „Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine. dar a face binele nu aflu. lama sabahtani?”. Eloi.” (Romani 7. 34). Paşii descriu doar un set de acţiuni urmate de primii o sutǎ de anonimi care au început recuperarea din alcoolism. 6). Cuvintele Pasului Unu ne arată un mod foarte aparte de a începe. ocara oamenilor şi defăimarea poporului. ci răul pe care nu-l voiesc. într-un limbaj mai degrabǎ subînţeles. Căci a voi se află în mine. ce este bun. de ce M-ai părăsit?” (Marcu 15. Totuşi. Departe de a fi cele “Douăsprezece Porunci”.” (Psalmul 21. Dumnezeul Meu. „Dar eu sunt vierme şi nu om. formularea Paşilor este blândǎ. Invitaţia de a-i urma este implicitǎ. Cuvintele nu trebuie sǎ-i sperie pe cei care trebuie sǎ urmeze aceastǎ cale. Aceştia sunt Paşii sugeraţi pentru recuperare şi ei îl invitǎ pe individ sǎ le urmeze calea.18-19). dar nu formulată clar.Capitolul 7 Din adâncuri Pasul 1. a trebuit sǎ încetǎm a juca rolul lui Dumnezeu” (Alcoolicii Anonimi) Fiecare Pas te invitǎ la o sarcinǎ specificǎ – clară. Ideea de a aborda orice sarcinǎ prin a admite un soi de 101 . „Eloi.

doar gândindu-se la asta. fără să facă nimic. fiecare proiect. Astfel. ar fi un dezastru. Oportunitatea oferită de Pasul Unu este de a lǎsa deoparte modurile cunoscute. Acesta este un element important în schimbarea modului de a trăi al fiecărei persoane. Dacǎ Primul Pas ar fi singurul. Se începe cu noţiunea de neputinţǎ. Chiar şi cea mai micǎ fiinţǎ umanǎ poate zǎdǎrnici controlul lui Dumnezeu. iar imaginea persoanei care îşi controleazǎ propriul destin este exact opusǎ ideii la care ne referim noi aici. Cu toate astea. Nu este însă neputinţa învinsului. Structura Paşilor este cu totul diferită. atitudinea e una opusă – de a-ţi impune voinţa şi punctul de vedere asupra cuiva sau a ceva. Cu toate astea. El a ales să-i permită voinţei umane să-I limiteze controlul. din nou şi din nou. şi pe bunǎ dreptate. practica noastrǎ obişnuitǎ este de a aborda o anume problemǎ în acelaşi fel. Drumul cǎtre succes începe în acest caz cu ideea cǎ nu putem face nimic.slǎbiciune – sau chiar înfrângere – nu pare deloc promiţǎtoare. Aşa cum vom vedea. lǎsându-L astfel pe Dumnezeu sǎ fie din nou Dumnezeu. chiar de la începutul celor mai multe încercări umane. Acest lucru este ca şi cum ai spune cǎ acea 102 . cea mai mare ofrandǎ pe care i-o putem aduce lui Dumnezeu este de a-I preda aceastǎ putere. înseamnă cǎ acea persoanǎ are bunǎvoinţa de a rupe ciclul comportamentului anterior – de a începe un nou drum fără să aibă nici un fel de gânduri şi idei preconcepute în legǎturǎ cu rezultatul. Dumnezeu deţine controlul universului. A „stǎpâni” înseamnǎ a controla. fiecare problemǎ poate fi privitǎ într-o varietate de moduri. încercate şi (de obicei) eşuate de a vedea lucrurile şi de a adopta o atitudine binevoitoare de a încerca ceva complet diferit. Dar atunci când Primul Pas este urmat de ceilalţi. Aşa cum ne arată toate exemplele din diferitele domenii ale vieţii. aproape fiecare idee. Dar aici am sǎrit puţin la paşii care vor urma. chiar şi atunci când ştim cǎ nu funcţioneazǎ prea bine. Cuvântul “de necontrolat” e unul foarte puternic. Nu existǎ înfrângere aici. Cursul normal al celor mai multe acţiuni ar fi acela de a-ţi aduna toate forţele. Reprezintǎ încercǎrile eşuate de a fi în vârf.

deşi nu e singurul care poate fi realizat. Vinovăţia este subiectul care va fi examinat în variate forme de-a lungul celor Doisprezece Paşi. Multe pot fi spuse despre felul în care ne creăm noi propria realitate – dar ce e important pentru noi aici este cǎ acea parte pe care o identificǎm ca ‚voinţă’ – prăpastia fără fund a dorinţelor noastre – nu este cea pe care ne bizuim pentru a îndrepta lucrurile. • • • Scopul Pasului Unu este ca individul sǎ se pregătească pentru a ajunge la recunoaşterea faptului cǎ lumea pe care o înţelege el poate să nu fie decât o imagine falsǎ. Acesta este singurul lucru cerut. dincolo de orice judecată. a condamnării) reprezintă tonul tuturor Paşilor. Oricum.persoanǎ are bunǎvoinţa de a permite evenimentelor să-şi urmeze cursul în moduri pe care el /ea le vede ca neaşteptate sau chiar nedorite. Dimpotrivă. A lucra Pasul Unu înseamnă sǎ acceptăm realitatea aşa cum este. A lucra Pasul Unu presupune doar conştientizarea faptului cǎ ceva nu e în regulǎ cu lumea aşa cum o cunoaştem noi. Este important sǎ vedem cât de puţin ni se cere la început. A lucra Pasul Unu înseamnǎ cǎ suntem la capătul funiei şi cǎ nu putem să ne rezolvǎm problemele prin propriile noastre puteri. bazatǎ pe negare sau pe altǎ formǎ de amăgire. nu aşa cum ne-ar plăcea nouǎ sǎ fie. iar aceastǎ lipsǎ a judecăţii (mai ales. Pasul Unu are loc ca o reacţie atunci când atingem fundul sacului. Pasul Unu nu e momentul pentru „am făcut nişte greşeli teribile. când experimentǎm acel eveniment care ne forţează sǎ 103 . • A lucra Pasul Unu înseamnǎ cǎ am încercat alte moduri care nu au dat rezultate şi că în cele din urmă suntem pregǎtiţi sǎ admitem acest lucru. a fi neputincios şi a nu mai fi stăpân pe viaţa ta este. Paşii evită sǎ încurajeze vreo formǎ de vinovăţie – un alt mod prin care individul denaturează realitatea momentului prezent. iar acum plătesc pentru asta”.

Presupune conştientizarea faptului cǎ întreaga structurǎ internǎ a personalităţii umane trebuie înlăturată şi reconstruită de la zero. oarecum contradictorii există un nivel al vieţii şi înţelegerii care ne permite să fim liberi faţă de amăgirile create de noi şi liberi faţă de iluziile care ne izolează de restul lumii. Undeva. suntem pregătiţi sǎ începem calea spre recuperare. Pasul Unu are grijă să începem cu începutul. Este momentul să lăsăm toate armele jos – cel puţin. să ai o perspectivă asupra lumii. persoana va avea o perspectivǎ complet diferitǎ (iar într-un anumit sens. şi o realitate definită în exteriorul experienţei noastre. Alcoolicii şi alţi dependenţi nu se pricep prea bine să privească realitatea drept “în ochi”. chiar şi atunci când nu ne place ceea ce vedem şi chiar dacă este pentru prima dată când facem acest lucru. influenţǎ sau demnitate. în faţa lui Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile pe care le râvnim adesea cu toţii. Mulţi oameni îşi apǎrǎ propria perspectivǎ pentru cǎ le conferă un sentiment de importanţă. renunţând la luptǎ. acelaşi lucru poate fi valabil pentru întreaga specie umană. mai iluminatǎ) a ceea ce înseamnă. putem spune cǎ este un pas eliberator. făcând faţă realităţii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Există o doză de adevăr în faptul că ne creăm realitatea. Este valabil în toate situaţiile. Ironic. de fapt. 104 . În acest moment este prematur sǎ înlocuim aceastǎ perspectivǎ falsǎ asupra lumii cu alta. chiar dacǎ pare şi foarte periculos. Până la un anumit punct. între cele două perspective. răsturnăm. Cam pe când trebuie să se răspundă la aceastǎ întrebare. realitate cu care trebuie să ne acomodăm într-un fel sau altul. de asemenea. Primul Pas presupune faptul cǎ acea persoanǎ este cel puţin pregǎtitǎ sǎ se gândească la faptul că renunţarea la influenţa personală – de cele mai multe ori bazatǎ pe erori sau amăgire – este posibilă. Există. Compromitem. În acest fel.aruncǎm armele şi sǎ renunţǎm la luptǎ. Orice comportament care ne izolează de realitate va trebui lăsat deoparte. Se întâmplă rareori – sau niciodată – ca o persoană să fie dispusă sǎ renunţe la aceste surse de siguranţǎ. pentru cǎ dacǎ facem asta trebuie sǎ înfruntǎm lumea lipsiţi de apărare. zi de zi.

nu aşa cum ar vrea el sau ea să fie. acest lucru nu este foarte evident. Gândind “la rece”. Tot ceea ce se cere în Pasul Unu – şi nici nu ni se pare atât de dificil decât după ce te gândeşti mai târziu la asta – e o oarecare conştientizare că cel care face Pasul Unu este pregătit să privească viaţa aşa cum este ea. Folosind drogurile. dacă ne creăm propria realitate. ne îngăduim distorsiuni incredibile. suntem în pericolul de a pierde cele mai bune lucruri care ni se pot întâmpla pentru că. să pretindem că “Vreau să fiu Dumnezeu” pare destul de absurd. indiferent de cât de mult protestăm în faţa acestei idei. adoptând comportamente ale căror prim scop este de a schimba modul în care ne simţim (şi. realitatea lui Dumnezeu este cu mult deasupra celei proprii. chiar dacă aici. dar chiar asta se întâmplă atunci când ne asumăm sarcina lui Dumnezeu de a crea realitatea şi de a o înlocui cu propria realitate. E important să fim conştienţi că. Motivul pentru care negarea este cel mai adesea dăunătoare este pentru că ne încurajează să jucăm rolul lui Dumnezeu în viaţa noastră. deseori. Pe parcursul Paşilor. începem să ne creăm propria lume. Pentru a ajunge la transformare. sentimentul: “Sunt Dumnezeu în viaţa mea” este treptat înlocuit cu “Dumnezeu este Dumnezeu în viaţa mea”. de a înceta să simţim în totalitate). Opusul bunăvoinţei este “negarea” şi ea se referă la orice încercare de a întoarce şi de a răsuci realitatea vieţii sale pentru a face momentul prezent cât mai confortabil. Aşa cum vom vedea. indiscutabil. acesta este chiar miezul înţelegerii adicţiei şi a comportamentelor adictive.colorăm şi împodobim realitatea cu tot felul de improvizaţii cu scopul de a ne face viaţa mai confortabilă. Uneori. Oferindu-ne libertatea. 105 . El îşi asumă un risc. Asta ne pune pe locul “pilotului” şi îi “dă liber” lui Dumnezeu. în Pasul Unu. Dumnezeu îngăduie acest lucru pentru că El ne dă libertatea să facem asta. trebuie să începem prin recunoaşterea faptului că noi nu ne putem conduce propria viaţă: suntem neputincioşi în faţa vieţii.

este cea mai mare putere din univers. gelozia şi mândria sunt toate emoţii care joacă un rol distructiv în viaţa noastră. uitând de toate. Pentru moment. mai repede sau mai târziu. în acest stadiu timpuriu. mânia. disperarea. Pe parcursul celor Doisprezece Paşi. El contracarează neputinţa cu ego-ul său care se extinde până la punctul în care el. dar fără ele s-ar putea ca niciodată să nu fim motivaţi să facem vreo schimbare necesară în viaţa noastră. Starea naturală a celor mai mulţi alcoolici este starea de beţie. Dacă ne domină acţiunile. negarea va fi înlocuită cu acceptarea. Din fericire. va fi destul de important să faci ceva în legătură cu asta. şi numai el. este destul de simplu să accepţi că există mai multe forme de negare în viaţa cuiva şi că lucrurile nu sunt ceea ce par. într-o lume care îl face pe alcoolic să simtă că nu are nimic de oferit. Soluţia nu e să încercăm să ne reprimăm emoţiile (chiar şi pe cele negative). Cei mai mulţi oameni experimentează sentimentul acesta ca o stare generală de 106 . Credinţele de orice fel – despre propria persoană. dar nu pot să ne spună ce să facem. sau aproape toată lumea. e necesar doar să ştim că vom avea destul de mult de lucru. Pasul Unu pentru un creştin ortodox Toată lumea. ne va fi limpede că putem integra emoţiile în calea noastră spirituală. despre propriile abilităţi şi despre slăbiciuni – toate acestea trebuie examinate cu grijă.ÎNCETIŞOR. avem tendinţa de a intra în mari probleme. are sentimentul că viaţa nu este aşa cum ar trebui să fie. Scopul Pasului Unu este de a-l ajuta pe alcoolic să treacă peste dificila sarcină de a începe ceva. SENTIMENTELE SUNT IMPORTANŢI FACTORI MOTIVATORI. PE PARCURSUL PAŞILOR. întins pe podea. Frica. mai târziu. dar şi că este total neimportant. Această stare este întreruptă (sau poate marcată) de perioade de angoasă şi tulburare.

Viaţa nu este cinstită. privind cum mâncau porcii. La final. dar nu acum. este ceva ce aproape oricine. fiul rătăcitor a plecat şi a cheltuit-o pe toată. Foarte des. el a făcut Pasul Unu. Acesta este momentul în care “s-a văzut pe sine” – şi-a dat seama de realitatea situaţiei sale. acest sentiment este justificat cu “Trebuie să devin faimos ( sau chipeş. fă-mă bun. Rugăciunea atribuită Fericitului Augustin. s-a decis să se urce într-un pom pentru a-l vedea pe Iisus. prefăcându-se că poate să vadă peste capetele tuturor. Este bărbatul care a fost adus la Iisus de către alţi 107 . Specia umană (sau doar anumite persoane) trebuie să se schimbe şi atunci totul va fi în regulă. Ceva trebuie îmbunătăţit. S-a căţărat în copac. dar nu încă”. sau calificat. ea merită să fie citită şi recitită odată ce devine familiară. Deşi era oarecum ridicol pentru un om de vârsta şi statutul său. El apare într-o poveste spusă de Domnul Nostru ucenicilor Săi şi citită ca una dintre Evanghelii la pregătirea pentru începutul Postului Mare. a luat în considerare la un moment dat în viaţa lui – poate chiar zilnic. Ultimul exemplu este probabil cel mai bun dintre toate: cel al omului paralizat. într-o altă Evanghelie citită înainte de perioada Postului. Zaheu vameşul ne arată un alt exemplu. Pasul Unu e bogat în exemple din Evangheliile citite în perioada Postului. fiul rătăcitor şi-a dat seama că şi-ar fi dorit să mănânce chiar şi mâncarea porcilor. Cel mai important erou spiritual al Pasului Unu (dar şi al Paşilor de la Doi până la Cinci) este Fiul Risipitor. Nu a rămas în spatele mulţimii. sau slab. din orice clasă a societăţii. dar nu aici. …. dar i-a fost foarte dificil din moment ce era un om scund. O altă faţă a acestui sentiment e că ceva trebuie să se întâmple înainte ca viaţa adevărată să înceapă. Deşi familiară. În acel moment el a făcut Pasul Unu. “Doamne. În acel moment. Primindu-şi moştenirea de la tatăl său (în timp ce tatăl trăia încă). a rămas fără nici un ban. În timp ce stătea acolo. muritor de foame şi a fost forţat să se angajeze slugă la porci – munca cea mai degradantă pentru un evreu. O eroare spirituală comună este a crede că o persoană poate deveni mai bună oriunde. şi oricând. Zaheu a dorit să-l vadă pe Iisus.insatisfacţie faţă de propria viaţă sau faţă de societate în general.) şi atunci viaţa mea va fi reală” sau “atunci va începe viaţa mea”.

Însă omul paralizat este cel care ne interesează acum. pentru că s-a lăsat dus. Erau atât de hotărâţi să aibă succes în misiunea lor. În toate trei cazurile. Evangheliile nu ne cer să avem dreptate. Nu se ştie exact cum a reacţionat proprietarul casei la această faptă. Dar. încât au reuşit să-l urce pe om cu tot cu targă pe acoperişul casei în care era Iisus. Ei credeau că ştiu ce fac.patru oameni. Ei nu au făcut aşa. ne dorim mult mai mult să avem dreptate decât să fim buni. Credeau că ei sunt cei mai buni. Evangheliile arată cum acţiunile acestor trei oameni i-au adus faţă în faţă cu Dumnezeu – tatăl fiului rătăcitor din prima poveste şi Iisus în a doua şi a treia poveste. E posibil ca el să nu fi fost capabil de vreo alegere în această chestiune. Evanghelia ne spune că ei L-au izgonit nu pentru că nu ştiau cine este El. Ei erau în negare că Iisus merită să fie cunoscut şi că El este Fiul lui Dumnezeu. Ca şi specie. Acest lucru ar fi fost foarte dificil de făcut. Pentru ase schimba ei trebuiau să se debaraseze de tot ce credeau că este adevărat. mai mult sau mai puţin imposibil. Ei au făcut ceea ce fac în mod normal oamenii. face o mişcare în direcţia lui Dumnezeu (Pasul Doi) şi în această întâlnire cu Dumnezeu el este schimbat irevocabil (Pasul Trei). şi pentru a-L vedea pe Iisus în ea. adică au început cu propriul simţ al dreptăţii. 108 . ci să fim buni. suficient de mare ca să poată intra omul bolnav. el a făcut Pasul Unu. de tot ce era “corect”. ci pentru că Îl cunoşteau prea bine. Cu toate astea. au făcut o gaură în acoperiş. El se lasă dus. de toate noţiunile lor despre înţelepciune şi bunătate pentru a vedea lumea cu ochi limpezi. dar experienţele de mai târziu ale creştinilor indică faptul că nu erau. dacă nu ar fi fost început cu sentimentul de neputinţă. Tiparul este simplu: individul recunoaşte (Pasul Unu). LOCUITORII DIN CÂTEVA ORAŞE din Galileea L-au respins pe Iisus şi L-au îndepărtat.

cu atât mai bine. Transformarea s-a produs în principal pentru că nu era nimeni pe insulă ca să vorbească prea multă engleză. În cele şase luni procesul a fost foarte dureros. cu cât ajungem pe această poziţie mai repede. Credinţa că a) toată lumea vorbeşte şi gândeşte în secret în engleză şi că b) trebuie să gândesc în engleză pentru a comunica. trebuia să fie înlăturată. cu atât ne e mai rău. Odată ce m-am debarasat de realitatea percepută. AM FOST TRIMIS SĂ TRĂIESC pe o insulă în Marea Egee. locurilor şi lucrurilor. Faptul că simţim că ar trebui să fim puternici nu este deloc important. Suntem puternici în ce priveşte luarea de decizii pentru noi înşine. Trebuie să îndepărtăm trenuleţul cu aburi din mintea noastră care spune: “eu cred că pot. Realitatea – care nu este atât de dificilă odată ce o admitem – este că nu avem putere asupra oamenilor.CU ANI ÎN URMĂ. individul este invitat să lase deoparte ceea ce înseamnă. Sentimentul meu de neputinţă m-a condus. de fapt. astfel încât a trebuit să învăţ greaca dacă îmi doream să comunic cu ei. iar şase luni mai târziu greaca mea era fluentă. Când am ajuns nu puteam vorbi greaca. A fost ca şi cum aş fi avut o cădere nervoasă. Faptul că sistemul nostru educaţional ne încurajează să credem că de asta avem nevoie nu este nici el important. am fost liber să adopt greaca drept o limbă pe care să o folosesc. la o abilitate mai puternică. de fapt. 109 . ÎN PRIMUL PAS. noţiunea naturală de autoconservare în favoarea recunoaşterii faptului că este neputincios. nu avem putere să ne îmbunătăţim viaţa şi. la urma urmei. în favoarea recunoaşterii (mult mai folositoare şi adecvată) că noi. cred că pot”. căci pentru a învăţa greaca a trebuit să mă debarasez de tot ce însemna să mă bazez pe limba mea maternă. La şcoala slujirii Domnului trebuie să începem de pe o poziţie de neputinţă şi. cu cât încercăm mai mult acest lucru.

există şi un pericol. Pentru creştinul ortodox poate să fie corect să spunem că cea mai presantă latură a Pasului Unu e reflectată nu atât de haotica lipsă de control asupra vieţii (deşi există şi asta. În scrierile Sfinţilor Părinţi. o imagine care azi e străină pentru cei mai mulţi dintre noi. Însă. nu din viziunea tatălui său. Poate că în acest stadiu dorinţa arzătoare însăşi se bazează pe o viziune asupra realităţii care aparţine cuiva nerecuperat şi. Însă. alteori nu. ci de o conştiinţă profundă şi teribilă a cât de departe e individul şi viaţa sa de Dumnezeu. Calea Paşilor ne învaţă că numai Dumnezeu deţine controlul. această falsă noţiune de control este sentimentul cooperării reale şi funcţionale între individ şi voinţa lui Dumnezeu. De fapt. Ce va înlocui. destinele şi viitorul. aşa cum se întâmplă în stadiul “trezirii” din viaţa fiului rătăcitor. Mai mult. cuvântul “de necontrolat” se referă aproape întotdeauna la cai. E posibil ca o dorinţă arzătoare pentru Dumnezeu să fie asociată cu această stare de neputinţă. suntem în mod constant invitaţi să ne controlăm pe noi înşine. “Controlul” e unul dintre cuvintele preferate ale oamenilor care conduc industria publicităţii pentru că ei ştiu că acest lucru are un răsunet mondial. până la urmă. sănătatea.ÎN LUMEA MODERNĂ. trupurile. sensul de ‘neînfrânat’ nu e nefolositor de vreme ce merge în direcţia a ceea ce alcoolicul trebuie să simtă şi de care trebuie să fie conştient. doar ne comportăm de parcă am controla ceva. să se întoarcă acasă ca şi sclav în casa tatălui său) venea din mintea sa bolnavă. chiar şi în vieţile sfinţilor). dacă e ca Pasul Unu să fie acel punct de cotitură pe care îl doreşte atât de mult. E dificil să treacă o pauză comercială la televizor fără să auzi cuvântul control. Nu încercăm aici să înlocuim controlul cu anarhia sau pasivitatea. astfel. exact înainte de a decide să se întoarcă la tatăl său. uneori chiar de mai multe ori. uneori vom şti ce anume este acest control. noi nu controlăm prea multe.. Asta a fost adevărat şi pentru fiul rătăcitor pentru că viziunea pe care şi-a construit-o pentru el însuşi (de ex. acea viziune e greşită. 110 .

nici mizerie pe care să nu fim pregătiţi să o încercăm. Acesta nu e un Pas în care să ne simţim prea bine. viziunea. Nu există adâncime în care să nu ne putem scufunda. stând într-o celulă izolată. mâna unui poliţist care te arestează. Pământul de sub picioarele noastre nu se ţine de puterea noastră. fără servicii care ni se datorează. fără pile. Poate să apară în plină forţă 111 . Lipsiţi de prieteni. Neputinţa e foarte neplăcută şi cu cât ne dăm seama că suntem mai neputincioşi. şi nu de ce a făcut el acel pas.În termeni practici. Pereţii din jurul nostru nu sunt ţinuţi de puterea noastră. Când ajungem să scormonim la fundul sacului şi să ne dăm seama că nu e nimic acolo. Cea mai cumplită mahmureală din lume. Asta e realitatea. Trebuie să devenim ca nişte copii. nimic de oferit. e posibil ca el să fi ajuns să-şi dea seama că. fără speranţă. motivele lui nu contau şi că ceea ce conta era faptul că el făcuse primul pas către casă. lipsa. Noi nu avem nimic de adăugat. acest lucru e valabil mai ales atunci când ne comparăm cu bunătatea lui Dumnezeu. dar cât timp cineva e pregătit să accepte asta nu există riscul prejudiciilor pe termen lung. total dependenţi. o realitate pe care încercăm să o ascundem. suntem complet înfricoşaţi – frica iese prin porii noştri. Trebuie să găsim o lipsă de putere interioară. până la urmă. Fiul rătăcitor nu a fost capabil să-şi vadă motivele într-o lumină suficient de clară decât după ce s-a întors acasă şi tatăl său l-a primit. în lucrarea Pasului Unu e important să ne dăm seama cât de departe suntem de Dumnezeu şi cât de disperată e viaţa noastră în general. În acest punct. căci scopul lui este acela de a înlătura ideile sau ”resturile de idei” cum că am avea vreo putere interioară care să ne ajute sau să ne vindece. motivele pentru lucrarea Pasului (durerea. E ca atunci când aşteptăm să vină călăul. sentimentul de disperare) se pot baza pe o viziune greşită. cu atât ne simţim mai rău. pentru că suntem total vulnerabili. Încercăm să ne convingem: Eu nu sunt aşa. E posibil să începem Paşii din motive complet eronate. Pe de altă parte. Trebuie să fim complet dependenţi de forţe şi evenimente din afara controlului nostru. ar fi putut să se întoarcă şi să-şi reexamineze motivele şi să vadă că sunt greşite. începem să facem acest Pas. Însă. un ultimatum pentru plata unei taxe sau dispreţul cuiva pe care îl iubim pot să declanşeze asta. să o camuflăm. E singurătate şi. Dar nu-i adevărat.

întru Dumnezeul lui.sau poate să se furişeze. ele au un rol autentic în experienţa per ansamblu a rugăciunii. Poate să fie o teamă cunoscută. Dumnezeul meu. suntem într-o depresie adâncă. cu excepţia Săptămânii Luminate. Aceşti psalmi sunt oarecum surprinzători atunci când îi citim în parohiile noastre pentru că doar puţini oameni sunt prezenţi şi ei sunt citiţi de obicei dimineaţa devreme. Însetat-a de Tine sufletul meu. 38. auzim cuvintele: “Dumnezeule. Uneori. durerile de cap şi insomnia sunt mai mult decât putem suporta. iar digestia e un vacarm. Deseori. citim cei Şase Psalmi9 la începutul Utreniei. Cei ce studiază psihologia spun deseori că ora patru dimineaţa e ora la care oamenii din lumea modernă au cel mai scăzut nivel emoţional dintr-o perioadă de douăzeci şi patru de ore. Dar certitudinea se află acolo. suspinat-a după Tine trupul meu.. Biserica ne spune că. poate nu. (Psalm 3. 21. deşi aceste sentimente sunt neplăcute. 2) Putem simţi tristeţe. 6). la trei jumătate sau la patru dimineaţa. În fiecare zi a anului. 1-3) şi „Mulţi îi spun sufletului meu: „Nu-i este mântuire lui. 112 . adânc. în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. în durere. să ne ‘cureţe’ şi să cureţe universul de nişte mizerabili ca noi. În aceste momente.”. poate şi un început de disperare. cuvintele acestor psalmi sunt mai puternice. “Dar eu sunt vierme şi nu om” (Ps. corespunzător numărării ebraice a Psalmilor. 88. pe Tine Te caut dis-dedimineaţă.” (Psalm 62. adânc în conştiinţa noastră: ne-am scufundat cât am putut. Atunci când sunt citiţi într-o mănăstire. dar asta nu ar 9 Aceştia sunt Psalmii 3. Tot ce se mai poate întâmpla e ca apa să se reverse şi să ne acopere. principala slujbă de dimineaţă a bisericii. 103 şi 143. singurătate.. la acea oră. 63. corpurile noastre se revoltă.

Acesta este singurul rost pentru „a ajunge la fundul sacului”. Însă. mai există încă unsprezece Paşi. Cu toate astea existǎ un soi de autodispreţ care este. Este important sǎ facem diferenţa între un sentiment de profundǎ insatisfacţie faţǎ de viaţǎ şi anumite gânduri auto-distructive de urǎ faţǎ de sine sau de autodispreţ. 113 . ca şi aceşti şase psalmi. Cu toate astea. până la urmă. E la fel ca şi în Pasul Unu. nimic benefic nu se întâmplă. Nu avem libertatea de a urî nimic din ce este creaţia lui Dumnezeu. de fapt. atunci aceastǎ experienţǎ nu este doar ceva ce va fi valorizat într-un final. Utrenia. chiar folositor – este acel autodispreţ care ne îndeamnă la acţiune. Rugăciunea nu e rezervată timpurilor bune… şi nici celor rele. E neplăcut şi poate ne va face să ne simţim deprimaţi. se termină cu Doxologia Mare. dacǎ detaliile experienţei sunt suficient de severe pentru a asigura continuarea Paşilor. nu e ultimul cuvânt.trebui să ne oprească să ne rugăm. inclusiv pe noi înşine. dacă descoperindu-ţi durerea rămâi acolo pentru eternitate. La fel. ci şi ceva foarte necesar.

faptul că o putere. nu se întâmplǎ nimic care sǎ-l salveze de confruntarea cu realitatea. Este dureros şi oarecum distructiv. poate pentru prima datǎ. iar alţii că eşti unul din prooroci. zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul. I se spune.” (Isaia 55. este pregătit sǎ treacă la următorul Pas. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând. Odată ce şi-a acceptat propria neputinţǎ. dar absolut necesar să realizăm acest obiectiv. dar important: S-ar putea să existe şi o altǎ alternativǎ. O persoanǎ este condusǎ către neputinţa sa şi apoi. 5.” (Marcu 8. el trebuie sǎ rǎmânǎ exact acolo unde este. sǎ o contemple şi atâta timp cât existǎ urmǎ de rezistenţǎ. strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. În momentul în care o acceptǎ. Pasul Unu nu este ca o incizie pe care trebuie sǎ o facă un chirurg pentru a-şi putea începe munca. alta decât ego-ul sǎu atotputernic. Doamne! Ajutǎ necredinţei mele! Pasul Doi: Am ajuns la credinţa cǎ o Putere Superioarǎ nouǎ înşine ne-ar putea reda sǎnǎtatea mentalǎ. El va trebui sǎ o înfrunte. „Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi. şi treptat începe sǎ recunoască. orice putere. este capabilă de a-l ajuta sǎ ajungă pe calea cea bunǎ şi să-şi rezolve aceastǎ dilemǎ. apare ceva nespus. 6) „Nu te teme. alţii că eşti Ilie. 114 . zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui. Crede numai!” (Mc. 36) „Şi pe drum [Iisus] întreba pe ucenicii Săi. 27-29) Semnificaţia pentru o persoană dependentă. Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul.Capitolul 8 Cred.

ce anume. cu o atitudine întrebătoare. Ceva. egoul distrus. „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu. Acesta este motivul pentru care e important ca alcoolicul sǎ înţeleagă cât mai repede în recuperarea sa cǎ existǎ o putere mai mare decât el însuşi. Ego-ul unei alte fiinţe umane nu este Dumnezeu. într-adevăr. trebuie sǎ înlocuiască ego-ul distrus care se joacǎ de-a Dumnezeu. nu îi este doar rege. La început. iar dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu s-a născut. din moment ce această viziune este deformată. e bine ca ideea de Putere Superioară să se identifice tot mai mult cu Fiinţa Supremă a universului. Dumnezeule. după ce intră în miraculosul domeniu al recuperării. e tot mai posibil ca individul să îşi dorească să facă această conexiune. Un element important în procesul de recuperare este ca alcoolicul să-şi lase deoparte viziunea lui faţă de Dumnezeu. Pasul Doi nu începe cu credinţă. Este tentant sǎ presupunem cǎ alcoolul este regele în lumea alcoolicului. 1-2) Restul Paşilor sunt un comentariu asupra pelerinajului. căci altfel tot felul de noţiuni periculoase pot fi încorporate în acest concept. ci cu o încercare. de asemenea. când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (Psalmul 41. Astfel începe minunatul pelerinaj. Este. Altcineva este Dumnezeu. Dumnezeu poate să fie Dumnezeu doar dacă nu mai e ‚controlat’ de ego-ul alcoolicului. Pe parcurs ce individul înaintează în recuperare.Ego-ul sǎu nu este Dumnezeu. dacă mai apoi acest concept prinde rădăcini poate să nu fie capabil să susţină abstinenţa pe termen lung. ci şi Dumnezeu. e la fel de bine să nu forţăm ideea de Dumnezeu. iar din anumite puncte de vedere poate sǎ fie adevărat. 115 . contează prea puţin. Însă la început. adevărat sǎ spunem cǎ ego-ul alcoolicului. chiar şi în formǎ conceptualǎ. aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine.

” (1 Corinteni 13. în special pentru cei norocoşi care au fost crescuţi în credinţă. patetică. situaţia este aceeaşi. aşa cum cei patru oameni din Evanghelie l-au purtat pe omul paralizat până la Domnul. îşi aduce aminte de Tatăl său şi face Pasul Doi. am lepădat cele ale copilului. pe oricine îl ascultă: “Tu eşti mama mea?”. Asta implică pe drept faptul că credinţa este o călătorie şi nu o destinaţie. Miruirea şi Sfânta Împărtăşanie – are loc înainte de a avea amintiri. o mare parte din viaţa sacramentală a creştinismului – Botezul. cu o voce amărâtă. dar când m-am făcut bărbat. În contextul Paşilor. pentru că este un desen animat. Aceste cuvinte îşi doresc să te facă să plângi. “Am ajuns la credinţa” poate să fie titlul poveştii fiecăruia dintre noi.Pentru creştinul ortodox Atunci când fiul rătăcitor vede mâncarea porcilor şi îşi dă seama de disperarea situaţiei sale. vorbeam ca un copil. se prezintă povestea unui pui care tocmai a ieşit din ou şi. el face Pasul Unu. simţeam ca un copil. pentru că dacă ar fi un om ar însemna că acel pui a fost abandonat de către mama lui. Plimbându-se rătăcit prin hambar întreabă. dar în acest caz individul este o persoană umană şi întrebarea este: “Tu eşti Dumnezeul meu?” PENTRU CREŞTINII ORTODOCŞI. Aproape imediat. 11) 116 . iar asta este una dintre cele mai cutremurătoare temeri pe care le poate avea un om. Pavel accentuează un aspect şi implicaţiile acestuia: „Când eram copil. judecam ca un copil. APROAPE TOATĂ LUMEA poate să facă greşeli şi ele pot fi suficient de serioase încât să ne afecteze în continuare evoluţia. PE PARCURSUL MATURIZĂRII. Sf. Într-un film de desene animate. Credinţa părinţilor şi a străbunicilor i-a adus pe ei în Biserică. acest pui poate vorbi.

poate deveni ca un părinte – sursa siguranţei. acumulăm tot soiul de idei. ci al celui care ne aduce daruri în Ajunul Crăciunului. Acesta e cazul nefericit al lui Moş Crăciun – nu al sfântului din secolul al IV-lea. suntem încurajaţi (la fel de confuz) să încetăm a mai fi copii şi să credem că el nu există. adoptăm o mare varietate de gânduri şi experienţe legate de Dumnezeu. Vom avea tendinţa să proiectăm asupra lui Dumnezeu atât calităţile. Gândurile şi sentimentele despre Dumnezeu îl vor dezamăgi 117 . Este posibil ca într-un final Dumnezeu să rămână în mintea noastră ca o putere perfidă care ne torturează şi ne dezamăgeşte mereu şi căruia îi place să ne joace feste. oricât de dureros şi de trist ar fi. distant şi dificil de găsit. hranei şi adăpostului – dar şi persoana care ne va pedepsi când greşim. Acest lucru se poate întâmpla cu atât mai mult cu cât experimentăm acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu ceilalţi oameni. afecţiunii. la un moment dat în viaţa de adult este necesar să facem ceea ce Sf. Sau. iepuraşul de Paşte. inclusiv acele imagini şi icoane false despre Dumnezeu care au rămas din lumea copilăriei. copii fiind. doar că mai mult decât atât” – sau ceva asemănător. suntem încurajaţi să credem că el este real. când creştem. gânduri. În gândurile noastre. Mai exact. Îl comparăm pe Dumnezeu cu părinţii noştri. Moş Crăciun. La început.În copilărie. cu profesorii noştri sau cu altcineva pe care îl idolatrizăm. Dumnezeu poate fi asemeni unui unchi binevoitor. Cu toată confuzia creşterii – Dumnezeu. În cele mai multe cazuri suntem forţaţi să facem comparaţii de genul “Dumnezeu este ca şi tatăl meu. cât şi eşecurile celor care ne sunt mai apropiaţi. fobii şi tot felul de lucruri de genul acesta. cu toate astea. Pentru o persoană care a crescut cu imaginea Lui Iisus ca fiind „blând şi îngăduitor” nu va fi uşor să facă faţă tragediilor din viaţa sa. iar apoi. îngeri şi sfinţi. Indiferent ce fel de gânduri şi idei ne conturează noţiunile despre Dumnezeu. sentimente. Pavel spune şi să lăsăm deoparte copilăria. Trebuie să îndepărtăm orice falsitate. “Zâna Măseluţă” – este foarte probabil ca imaginea pe care o avem despre Dumnezeu să fie confuză.

există pericolul ca acest proces să devină prea distructiv. astfel de oameni părăsesc Biserica pentru un timp. Dumnezeu este independent de imaginile noastre mentale. Asta înseamnă că felul în care relaţionăm cu Dumnezeu va fi şi modul în care relaţionăm cu celelalte persoane. de fapt. Acest lucru este posibil din moment ce Îl putem cunoaşte pe Iisus prin natura Sa umană. Atunci când se întâmplă acest lucru. Iisus Hristos. Poate să ni se pară destul de complicat să ajungem să ne dăm seama că. Iubirea lui Dumnezeu pentru noi seamănă cu iubirea noastră pentru o altă fiinţă umană. Tatăl ni se arată prin viaţa şi învăţăturile Fiului său. dar nu sunt pe punctul de a-L accepta pe Dumnezeu aşa cum este El. Este important să ţinem minte scopul acestei munci: pentru creştinii ortodocşi. acesta este drumul dependenţei şi este complet diferit de ceea ce ne oferă Paşii. eternul Logos. De asta putem fi siguri că pe măsură ce ne intensificăm relaţia cu Dumnezeu. Din nefericire. Prin Întrupare. deşi caracterul Său omenesc este o încântare şi o minune cu 118 . ni-L arată pe Tatăl prin ceea ce este şi prin ceea ce face El. vom relaţiona cu cineva care ştie cum e să fii om. a prăbuşirii unui avion sau a unei sarcini nedorite. Învăţătura tradiţională a Bisericii ne oferă o clarificare. în cele din urmă. ea va fi fericită. O persoană poate ajunge la concluzia că se poate negocia cu Dumnezeu şi întregul scop al existenţei este de a ajunge la punctul în care Dumnezeu să facă ceea ce ne dorim noi. aşa cum El este independent de ego-ul nostru. acţiunea Lui Dumnezeu în viaţa noastră nu depinde de imaginea noastră mentală despre El. În eliminarea imaginilor şi viziunilor greşite despre Dumnezeu. Acest lucru poate să fie un element important în dezvoltarea lor spirituală. “Puterea Superioară nouă” este. a Doua Persoană din Sfânta Treime S-a făcut om. cu toate că intensitatea acelei iubiri este mult mai puternică decât o putem noi simţi. Deseori. Vedem deseori acest lucru la tinerii din Biserică.atâta timp cât blândeţea şi îngăduinţa oferă foarte puţin în cazul unei explozii nucleare. Dumnezeu Tatăl arătat nouă prin Fiul şi trăit prin Sfântul Duh. Ei ajung la punctul de a distruge vechile icoane. Golul imens care ne separă de Dumnezeu nu mai este la fel de ameninţător.

Natura Fiului său este diferită din acest punct de vedere. Tatăl nu poate fi descris în icoane. De fapt. există un exemplu care ne arată cu o mare precizie semnificaţia Pasului Doi. În relaţii. acest lucru implică doar faptul că Tatăl poate fi o putere exterioară şi superioară nouă înşine. Nu vom fi consumaţi de iubirea Sa. 24) 119 . Băiatul este epileptic. Tatăl rămâne de nedescris şi apare în icoane doar într-un mod simbolic. Golindu-Se pe Sine. noi nu Îl vom înţelege. În acest moment. Fiul lui Dumnezeu a parcurs procesul numit de către teologi „kenosis” – o golire. nu vom avea putere asupra Lui. nici nu îl vom cuprinde complet în minţile noastre. Iisus Şi-a asumat şi Îşi asumă un risc. deşi putem fi apropiaţi de Dumnezeu. Iisus preia întrebarea şi o re-direcţionează spre bărbat: credinţa omului este cea care va face schimbarea posibilă. Conform tradiţiei ancestrale a Bisericii. pentru că El este mai presus de penelul pictorului şi e necunoscut dincolo de propria dorinţă. dar Îi răspunde lui Dumnezeu în următorul fel: „Cred.mult peste nivelul de conştiinţă pe care îl avem. iar bărbatul îl întreabă pe Iisus dacă poate face ceva să-l ajute. atunci când relaţionăm unii cu ceilalţi în viaţa de zi cu zi. există întotdeauna un element de vulnerabilitate. atunci când se arată prin revelaţii. cu toţii avem în minţile noastre „icoane greşite”. dar vom fi încălziţi de bunătatea Lui. Bărbatul acceptă încercarea. Dumnezeu S-a făcut vulnerabil de dragul nostru. Putem să ne construim noţiuni false despre Fiul lui Dumnezeu – şi chiar o facem. Învăţăm că ne putem apropia de Dumnezeu aşa cum ne apropiem de o fiinţă umană şi că nu vom fi arşi de intensitatea prezenţei Sale. În Evanghelie. Prin Întrupare. Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9. El ni S-a dăruit nouă – El a venit până acolo unde noi putem ajunge la El. Pentru scopurile noastre. Devenind om. S-a făcut vulnerabil pentru că doar vulnerabil fiind putem să ne apropiem de El. Teologia icoanelor protejează conştientizarea faptului că. Procesul „ajungerii la credinţă” presupune ca noi să devenim vulnerabili faţă de Dumnezeu. Este povestea tatălui care îşi aduce copilul la Iisus pentru a fi vindecat. atâta timp cât caracterul Său uman Îl pune într-o poziţie vulnerabilă.

capacitate şi putere. iar părintele îi asigură siguranţă. A ajuns la farfuria de pe perete. Dumnezeul vederii”. Avea culoarea smântânii. o persoană foarte credincioasă şi nu avea nici o reţinere să vorbească despre asta. Cred că era de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. este calea acceptării efortului lui Dumnezeu. a fost aproape întotdeauna blândă şi primitoare. Pe peretele din sufragerie era o farfurie. Soţul ei care murise înainte ca eu să îl cunosc fusese alcoolic şi se alăturase Alcoolicilor Anonimi chiar în vremurile timpurii. este rezultatul direct al relaţiei dintre individ şi Dumnezeu. în condiţii adecvate şi într-un mod foarte direct. Era o mare colecţionară de tot felul de lucruri. încât nu îşi poate lua ochii de la noi. A face Pasul Doi este ca un copil care sare de pe marginea unei prăpăstii în mâinile părintelui său.” A continuat să şteargă praful de pe altceva. chiar dacă i-am încercat de câteva ori răbdarea. spuse ea. iar în centru era un citat din Facere: „Tu. s-a întors către mine şi mi-a spus: „Cred că pe vremea când a fost făcută această farfurie. Altfel spus. incluzând fotografii şi farfurii strânse de-a lungul interesantei sale vieţi. din moment ce ştiau că Dumnezeu îi priveşte. de asemenea. Eu nu văd lucrurile în acest fel”. Copilul are încredere şi inocenţă. Într-o zi. ATUNCI CÂND ERAM ADOLESCENT.Credinţa nu este răsplata unui efort mental. Pe de-o parte. Era un suflet generos şi. A face Pasul Doi înseamnă să ajungi să conştientizezi că Dumnezeu este mult mai aproape şi mult mai preocupat de toate aspectele vieţii noastre decât am crezut noi înainte. Era. să se gândească la altceva. Eu aspiram. „Cred că înseamnă că Dumnezeu ne iubeşte aşa de mult. aveam o mătuşă. nu putem face ca această credinţă să se întâmple doar prin faptul că ne dorim. Chiar datorită ei am auzit prima dată de existenţa AA-ului. „Am ajuns la credinţa” nu este calea efortului nostru. iar ea ştergea praful. era folosită pentru a-i speria pe copii să se comporte bine. o ajutam pe mătuşa mea la curăţenie în acea cameră. neştiind 120 . este darul lui Dumnezeu dat în schimbul încrederii individului.

28-31). În timp ce i-au cărat trupul până la casă. porunceşte să vin la Tine pe apă. întinzând îndată mâna. ei nu ştiau că vor realiza ceva – dincolo de probabilitatea că îi vor înfuria pe toţi. El i-a zis: Vino. bazându-se pe propriile sale capacităţi. până în momentul în care l-au pus pe om la picioarele lui Iisus. dar ei nu ştiau acest lucru în acel moment. cât şi a sufletului său) a avut loc chiar sub ochii lor. dar fără să-şi ridice ochii în sus. strigă în întuneric: „Doamne. nu ni se spune dacă el i-a observat pe farisei. începând să se scufunde. Aici îl vedem pe Apostolul Petru „făcând” Pasul Doi.de impactul pe care îl avusese ceea ce tocmai spusese. Petru are încredere în Iisus atunci când se dă jos din barcă şi. el îşi dă seama de ce face şi atunci. Petru. În mod sigur. s-a temut şi. iar vindecarea acestuia (atât a trupului. este imaginea clară a unei persoane care face Pasul Doi. când Iisus îl ia de mână la finalul povestirii. Îmi este foarte dor de ea. a mers pe apă şi a venit către Iisus. se apropiau şi mai mult de momentul în care aveau să Îl întâlnească pe Dumnezeu. Una dintre cele mai frumoase întâlniri din Evanghelie are loc între Iisus şi Petru atunci când Iisus umblă pe apă. în special pe proprietarul casei. Pe măsură ce se apropiau de casă. Dar văzând vântul. dacă eşti Tu. coborându-se din corabie. De abia pe la mijloc. pe scări şi l-au coborât prin acoperiş. stând în barcă. Imaginea cuiva care se roagă la ceruri în sufletul său. Aşa era mătuşa mea. a strigat. din nou. zicând: Doamne. Iar Petru. începe să se scufunde. ATUNCI CÂND VAMEŞUL A MERS ÎN TEMPLU. nu i-a văzut pentru că povestea spune că vameşul nici măcar nu îşi ridica privirea la ceruri. 121 . scapă-mă! Iar Iisus. cu toate că ştim că fariseii l-au observat pe el. l-a apucat” (Matei 14. Ei făceau Pasul Doi chiar atunci. Cei patru oameni care îl duceau pe paralitic nu erau siguri de ce fac.

alcoolicul nu are altă opţiune decât să îşi lase viaţa şi voinţa în grija unei puteri mai mari decât ego-ul său. Căci toate acestea păgânii lumii le caută.Capitolul 9 Predarea în grija lui Dumnezeu Pasul Trei: Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija lui Dumnezeu aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi „Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. iresponsabilitate şi dorinţă de control. propriul ego a falimentat. Marchează sfârşitul unui stil de viaţă şi începutul altuia. Şi toate acestea se vor adăuga vouă. Fiind îngenuncheat de consumul său de alcool. Căutaţi mai întâi împărăţia Lui. 5-6) „Şi voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu fiţi îngrijoraţi. Această voinţă proprie este expresia unei combinaţii de încăpăţânare. a zis: „Părinte. dar foarte greu de făcut bine. Necesită multă maturitate spirituală din partea cuiva care îl face pentru prima 122 . situaţia alcoolicului este caracterizată ca „îndărătnicie egoistă neînfrânată”. Acest Pas marchează o imensă tranziţie pentru persoana care îl face.” (Luca 12. dar şi cel mai greu lucru pe care alcoolicul în recuperare îl are de făcut pe parcursul întregii sale vieţi. Este uşor de făcut.” (Proverbe 3. Probabil că acesta este cel mai uşor. 46) Semnificaţia pentru o persoană dependentă. în mâinile Tale încredinţez duhul Meu” >>(Luca 23. În Cartea Mare a Alcoolicilor Anonimi. 29-31) <<Şi Iisus. dar Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de acestea. Pe toate căile tale gândeşte la Dânsul şi El îţi va netezi toate cărările tale. strigând cu glas tare.

scria că primii trei paşi conţin trei idei pertinente: a) Că eram alcoolici şi nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră. nici o putere omenească nu ne-ar fi putut despovăra de alcoolism. răbdare. şi nu prin ochii împăienjeniţi ai persoanei care se chinuie să scape de durere. este necesar să fim convinşi de faptul că o viaţă trăită numai după pofta noastră nu prea poate fi o viaţă împlinită. chiar şi atunci când suntem mânaţi de gânduri bune. bunăvoinţă. 57) 123 . a Modului Tău de Viaţă. pentru cei pe care i-aş putea ajuta.” (Alcoolicii Anonimi. dar ca şi în cazul celorlalţi Paşi dificultatea este observată doar prin ochii limpezi ai cuiva care priveşte retrospectiv. Majoritatea oamenilor sunt. Fie-mi dat să fac voia Ta întotdeauna!” Primii trei paşi sunt necesari pentru începutul procesului de recuperare. În Cartea Mare este sugerată o rugăciune specială – prima atribuită unui pas: „Doamne. cu excepţia cazurilor de convertire religioasă majoră. un amestec de astfel de trăsături. încercând într-una să aranjeze luminile. generozitate ori poate chiar modestie şi sacrificiu de sine. Cei mai mulţi oameni încearcă să trăiască de parcă ei înşişi ar fi regizorii universului. coregrafia şi jocul celorlalţi actori. b) Că. poate că actorul dă dovadă de virtuţi reale.dată. inclusiv el însuşi. Ce bine ar fi dacă toate ar rămâne cum le-a rânduit el. Scapă-mă de greutăţi în aşa fel încât biruinţa mea asupra lor să fie. viaţa ar fi minunată şi toţi. Ei sunt absolut cruciali şi schimbă radical felul în care persoana gândeşte şi îşi interpretează sentimentele. Scapă-mă din robia egoismului. pentru că intrăm aproape tot timpul în conflict cu ceva sau cineva. dacă toţi ar acţiona după dorinţa lui! Atunci spectacolul ar fi un succes. ca să pot împlini mai bine voia Ta. Fiecare om este ca un actor care vrea să dirijeze întregul spectacol aşa cum crede el de cuviinţă. decorul. mă las în grija Ta – să faci din mine şi prin mine ceea ce doreşti Tu. c) Că Dumnezeu ar putea – şi ar face-o – dacă L-am căuta. Bill dă mai multe explicaţii: „Mai întâi. de fapt. precum amabilitate. acest proces este foarte rar observat în alte contexte. pag. ar fi mulţumit! În încercarea sa de dirijare a vieţii. o mărturie a Puterii Tale. Bill W. a iubirii Tale. probabil.

de propria gândire. această acţiune poate să pară nechibzuită. 38). Diferenţa este crucială. Iisus Însuşi ne arată calea. Pasul Trei este predarea ego – ului său (de ex. ci Voia Tatălui Său (Ioan 6. apare însă o problemă. atunci această putere este limitată (chiar şi puţin) de către propria imaginaţie. Când a trebuit să facă faţă patimilor Sale. iar în timpul Postului Mare de mult mai multe ori. spunând că El nu a venit să facă voia Lui.Pasul Unu are loc atunci când persoana în cauză conştientizează că este neputincioasă. În lumea non-alcoolică. Aceasta este partea finală a mozaicului. Rezultatul este o putere mult mai apropiată ego-ului alcoolicului – este o putere care poate fi cuprinsă de imaginaţia umană. Deseori. nici la nivel personal. Aceasta este de fapt. fie complet eretic. din moment ce oamenii vor să se asigure de „acreditarea” pe care o are Puterea Superioară căreia îşi oferă viaţa înainte de a face efectiv acest lucru. rugăciunea „Tatăl Nostru” este rostită de cel puţin 15 ori pe zi. În această rugăciune apare exprimarea: „Precum în cer. ei pot să aibă precondiţii faţă de cum ar trebui să se comporte şi să reacţioneze această putere.. esenţa Pasului Trei: „Facă-se voia Ta!” Nu există un alt mod mai adecvat de a-i recunoaşte suveranitatea lui Dumnezeu. nici la nivel naţional. aşa şi pe pământ”. Aceasta este puterea superioară din interiorul persoanei. îmbrăcată aşa cum crede el de cuviinţă. în ce condiţii vrea el. nici la nivel parohial. Pasul Doi constă în a întinde mâna ca un copil căutând ajutor şi bunăvoinţă şi descoperind că există Cineva acolo care îl va ajuta. durerii crunte şi suferinţei. Ea reprezintă unul dintre cele mai spirituale momente din Dumnezeiasca Liturghie şi este pentru fiecare dintre noi cel mai important ghid spiritual. Pentru creştinul ortodox Într-o zi liturgică. fie cu precizie teologică. Aceasta nu e Puterea Superioară exterioară persoanei. Aici. El S-a rugat în mod explicit să se împlinească Voia Tatălui Său. ceea ce crede că îşi doreşte de la viaţă) către acea putere anonimă. 124 . ghid oferit de către Însuşi Domnul Nostru. Dacă o persoană îşi defineşte această Putere Superioară înainte de predarea vieţii şi voinţei sale.

Actul de predare al Pasului Trei este ca şi cum ai cădea într-o prăpastie.Modul în care putem face Pasul Trei depinde foarte mult de starea noastră de sănătate spirituală. Semnificaţia 125 . Tatăl. Slăbiciunea noastră este mult mai puternică decât atât. Uneori. De fapt. Tânărul bogat care vine la Iisus este confruntat cu o dilemă atunci când Iisus îi cere să plece. pare natural să-l lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în viaţa noastră. Nici măcar bunul simţ nu e de folos. EPISTOLA LUI IACOB (4. de data asta imaginându-ne că facem în mod automat ceea ce vrea Dumnezeu să facem. ca pe o slugă tocmită. parte din întoarcerea lui (şi a noastră) acasă înseamnă să lase consecinţele întoarcerii în grija tatălui său. cât şi în cele mari şi în toate situaţiile în care se poate afla cineva. înţelepciunea şi cunoştinţele nu ne vor fi de ajutor. Bineînţeles. Fiul rătăcitor face Pasul Trei atunci când se decide să se întoarcă la casa tatălui său. Trebuie să dăm un avertisment aici: odată ce am făcut Pasul Trei nu înseamnă că tot ceea ce se întâmplă de acum înainte în viaţa noastră este Voia lui Dumnezeu. Nu există asigurări. Dacă suntem siguri. bunul simţ este chiar ceea ce trebuie lăsat deoparte. poate fi necesar să ne lăsăm viaţa şi voinţa în grija lui Dumnezeu de mai multe ori în decursul unei ore – sau chiar în decursul unui minut. este cel care decide asupra condiţiilor întoarcerii acasă. înseamnă aproape de fiecare dată că ne-am luat înapoi voinţa şi viaţa din grija lui Dumnezeu şi că suntem din nou pe scaunul pilotului. nici garanţii. şi nu fiul. mai ales când ne simţim slabi. De fapt. nu cu certitudine. Acest lucru este valabil atât în lucrurile mărunte. aproape niciodată nu vom putea şti sigur care este voia lui Dumnezeu într-o anumită situaţie. să vândă tot ceea ce are şi să îşi împartă averea săracilor înainte de a-L urma ca apostol. Binele pe care îl facem în Pasul Trei îl facem cu încredere. când admite că a greşit şi îl roagă pe tatăl său să-l ia înapoi. 7) ne încurajează „supuneţi-vă deci lui Dumnezeu”. În alte momente. de vreme ce acesta sugerează că ar trebui să încercăm să ne controlăm propriile vieţi.

El va putea să ia ceea ce doreşte. ideea că puterea răului poate să contracareze pentru eternitate puterea lui Dumnezeu este complet străină tradiţiei creştine. este extrem de departe de modul în care îl înţelegem noi pe Dumnezeu şi aparţine doar tradiţiilor religioase în care binele şi răul sunt văzute ca fiind egale. mai ales cei care au o perspectivă prea religioasă asupra lumii. binelui şi răului şi îi motivează existenţa. care vor simţi că. Este ca şi cum Iisus i-ar cere omului să dea – să predea – ceea ce avea cel mai mare sens în viaţa lui. vorbindu-le apostolilor Săi. Renunţarea la acest lucru este cea mai grea sarcină care îi poate fi cerută vreodată. În mod sigur. într-adevăr e riscant să te predai în modul descris mai sus. În abstinenţă. creştinismul nu este o astfel de religie. Pentru persoanele non-alcoolice nu este chiar necesar să decidă ce anume vrea Dumnezeu să-i fie predat. Asta este calitatea – bogăţia – pe care o cere Iisus. m-aş preda puterii lui Satan sau unei alte puteri a răului? Pentru creştinii ortodocşi asta nu ar trebui să reprezinte o problemă. răi fiind. Averea sa era cea care îi permite să funcţioneze. de fapt. cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (Matei 7.este şi mai puternică atunci când ni se spune că tânărul era foarte bogat. Aceasta este chiar dilema alcoolicului. Mai mult chiar. Dă sens tuturor lucrurilor. dacă în loc să mă predau lui Dumnezeu. Fie că îi place sau nu (şi celor mai mulţi nu le place). “să fie” cine este. chiar şi atunci când îl vedem alăturat exemplului (slab) al tânărului bogat. Dacă s-ar fi întâmplat vreodată ca cineva să cadă pradă forţelor răului prin faptul că a făcut 126 . predarea voinţei şi vieţii în grija lui Dumnezeu urmată de descoperirea că le-am predat. lui Satan. 11). Există acei oameni. dacă voi. de exemplu. Dacă îi predăm întreaga viaţă lui Dumnezeu. Ce s-ar întâmpla. ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri. extrem de vigilenţi în a-şi proteja abstinenţa şi să ofere o mână de ajutor celor care au nevoie. alcoolul defineşte viaţa alcoolicului activ. Desigur. Chiar Iisus. să se definească pe sine şi pe ceilalţi. ceea ce arăta cine era el ca persoană. suntem capabili să alegem să facem rău. membrii AA tind să devină subtili din punct de vedere spiritual. făcea următoarea afirmaţie: „Deci. însă.

există un element comun aici: acţiunea de „predare”. Dar nu s-a auzit ca un astfel de eveniment să fi avut loc.Pasul Trei. încât aproape sfidează înţelegerea lor completă într-o altă limbă: Ta Sa ek ton Son . imediat după ce au fost rostite cuvintele lui Hristos de la Cina cea de Taină. credinţa ortodoxă este însă orientată întotdeauna spre viitor şi în direcţia schimbării şi transformării. Actul ofrandei ne aparţine nouă.. AŞA CUM AM SPUS DEJA. Ne predăm „viaţa şi voinţa” lui Dumnezeu. Astfel. viaţa ca şi creştin ortodox are ca scop transformarea individuală. Această transformare începe cu căinţa şi se termină cu Îndumnezeirea. În acest moment. Până la urmă. Modul în care va accepta Dumnezeu jertfa noastră este alegerea Lui. Pasul Trei reprezintă unul dintre cei mai mistici paşi din călătoria recuperării şi presupune să-I înapoiem lui Dumnezeu singurul dar pe care trebuie să i-L dăm de fapt: libertatea noastră. anafora. Fără îndoială. „Ale Tale dintru ale Tale.. nu una secretă. Cea mai măreaţă expresie a vieţii noastre bisericeşti are loc atunci când preotul sau diaconul ridică pâinea şi vinul în timpul Dumnezeieştii Liturghii. E adevărat că uneori pare că ne risipim o mare parte din energie pentru a păstra ce a fost mai bun din trecut. 127 . sunt făcute la porunca Domnului nostru şi îndeplinite cu bucurie. membrii AA ar fi aflat în mod sigur de acest lucru şi ar fi discutat în mod deschis despre asta. Ţie-Ţi aducem de toate şi pentru toate”. Alcoolicul care face Pasul Trei pentru prima dată poate să îl facă din disperare. nu ne mai rămâne nimic. atât de pline de semnificaţie. iar orice dar presupune predarea a ceea ce este dăruit. Acesta este darul. Atât de frumos ilustrat în Sfânta Liturghie. capacitatea noastră de a lua decizii. cel mai autentic act de jertfă înaintea lui Dumnezeu este însoţit de conştientizarea faptului că Dumnezeu are deja totul şi că tot ce avem vine de la El. este o societate anonimă. cuvintele din limba greacă sunt atât de evidente. Epicleza şi darurile de pâine şi vin puse înainte la Dumnezeiasca Liturghie constituie o experienţă înălţătoare pentru Biserică.

PASUL TREI ESTE MOMENTUL în care individul este invitat să-şi detroneze propriul ego şi să-şi lase întreaga viaţă în grija lui Dumnezeu. Seraphim Rose. dar. Guidance towards spiritual life. El ţine cont de intenţiile noastre bune şi ne dă puterea să facem binele.. Varsanufie a fost întrebat: „Dumnezeu l-a creat pe om liber. toate rezultatele planurilor noastre sunt în mâna lui Dumnezeu. căt şi răspunsul iubitor al lui Dumnezeu sunt necesare. cum se poate împăca libertatea cu faptul că fără Dumnezeu nimeni nu poate face nimic?” Sfântul a răspuns: „Dumnezeu l-a făcut liber pe om. aşa cum facem în Dumnezeiasca Liturghie. dar înclinându-se spre bine prin liberul lui arbitru.” (Romani 9. p.”10 Aici vedem cum. este evidenţiată de următorul schimb de replici din secolul al VI-lea: Sf. 1990. pentru că aşa este scris: „Deci. nici de la cel ce aleargă. Aceeaşi încredere faţă de Dumnezeu se reflectă şi în practica ortodoxă modernă a călugărilor şi călugăriţelor care folosesc în vocabularul lor „cu voia Domnului” şi „fie binecuvântat” atunci când se referă la planurile de viitor. chemându-L pe Dumnezeu. de a-I da înapoi lui Dumnezeu ceea ce este deja al Lui. 16). După Pasul Trei. De aici încolo. el nu poate să înfăptuiască binele fără ajutorul lui Dumnezeu. trans.. El îl ajută pe om. 10 Saints Barsanuphius and John. Herman of Alaska Brotherhood. din moment ce asta este responsabilitatea lui Dumnezeu. astfel încât el să încline spre bine. nu este nici de la cel care voieşte. Fr.Ideea din Pasul Trei.133 128 . iar El însuşi spune: ‚.fără Mine nu puteţi face nimic’ (Ioan 15. St. Atât cererea ajutorului lui Dumnezeu (din partea omului liber). ci de la Dumnezeu care miluieşte. 5). Te întreb pe tine. şi nu a persoanei care face Pasul Trei. nu există nici o garanţie asupra rezultatului. Atunci când omul îşi îndreaptă inima spre bine şi Îi cere ajutorul lui Dumnezeu.

incisiv. Pasul Şase cu Pasul Şapte şi Pasul Opt cu Pasul Nouă. Alcoolicul are mari probleme în a se vedea pe sine într-o lumină clară. Pasul Patru îi va permite să se scufunde în examinarea persoanei care a fost cândva. aceasta nu va fi o imagine prea frumoasă. Într-un mod direct. În literatura A.A. ambele în acelaşi timp. în cartea de faţă Pasul Patru va fi văzut ca pregătitor pentru şi combinat cu Pasul Cinci.” (Luca 12. Semnificaţia pentru o persoană dependentă. Pentru a ajunge la o imagine clară a „cine este el”. ca să fie curată şi cea din afară!” (Matei 23. 26) „Câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină.Capitolul 10 Porţile căinţei Pasul 4: Am făcut fără teamă un inventar moral amănunţit al propriei persoane. alcoolicul trebuie să analizeze foarte bine ce fel de persoană a fost înainte. Pasul 5: Am mărturisit lui Dumnezeu. În cele mai multe cazuri. 129 .. în odăi. nouă înşine şi unei alte fiinţe umane natura exactă a greşelilor noastre. fie cel mai mizerabil de pe faţa pământului. Paşii sunt aproape întotdeauna prezentaţi separat. iar amintirile sale nu vor fi unele fericite. Totuşi. 4) Aceasta e prima apariţie a unei perechi de Paşi în care pregătirea primului conduce la acţiunea celui de-al doilea. şi ceea ce aţi vorbit la ureche.” (Galateni 6. El este fie cel mai mare erou al momentului. 3) „Iar fapta lui însuşi să şi-o cerceteze fiecare. „Curăţă întâi partea dinlăuntru a paharului şi a blidului. Uneori. se va vesti de pe acoperişuri.

„Recunoaşterea” sau „curăţirea” ar implica. Nu e şi cazul Pasului Patru.A. Sunt insidioase pentru că sunt atât de mici – atât de mici încât e uşor să le treci cu vederea. ci şi spiritual.Merită să ţinem minte că acesta e Pasul Patru. iar mai apoi să examinăm cu atenţie de ce anume le păstrăm. ele sunt un combustibil permanent pentru văpaia greşelilor şi motivul din spatele celor mai multe lucruri care nu merg bine în viaţa noastră. Suntem invitaţi să privim chiar şi rădăcinile greşelilor noastre şi. Pasul Patru se va transforma într-o autocondamnare. Totuşi.” (Alcoolicii Anonimi. ce greşeli am făcut sau ce nu a mers bine. Aici suntem invitaţi să privim imaginea completă: nu doar ce am făcut rău. dar aceste cuvinte ar trebui să dea de gândit fiecăruia. totuşi. Altfel. Inima procesului din Pasul Patru este să începem să facem o listă cu oamenii şi întâmplările faţă de care avem resentimente. Non-alcoolicul nu are o astfel de ameninţare deasupra lui. Vom începe lista cu resentimentele cele mai evidente. Observaţi. în cele mai multe cazuri.. Principala lor funcţie este de a ne face să facem lucruri rele. înainte de a încerca să facem Pasul Patru. Persoana aflată în recuperare trebuie să se întrebe: faţă de cine am resentimente şi de ce? Bill W. Din el se nasc toate formele de boală spirituală. iar noi nu am fost bolnavi doar mintal şi fizic. conform înţelepciunii A. spune explicit că dacă un alcoolic nu poate răspunde satisfăcător la această întrebare. avem deja tot felul de resentimente. cea mai periculoasă rădăcină dintre toate e resentimentul. să căutăm ajutorul lui Dumnezeu şi apoi să ne predăm lui Dumnezeu. că Pasul nu ne spune că trebuie să ne gândim la lucrurile pentru care ne simţim vinovaţi. Resentimentul este un asasin spiritual. discutarea despre lucruri de care cel în cauză e ruşinat. 61) Resentimentele sunt mici sentimente insidioase. Scopul lor este să alimenteze păcatul. „Resentimentul este cauza „numărul unu” a durerilor noastre. Când începem să vorbim. El devastează sufletul alcoolicului mai rău decât oricare altă stare psihică. E important să ne admitem neputinţa. descoperindu-le mai 130 . p. nu Pasul Unu. Începem să avem resentimente încă de când ne naştem. el va bea din nou.

ruşinos. A fi un bun părinte e o sarcină dificilă (dacă nu chiar imposibilă). bun şi drăguţ poate deveni rău. Gândurile şi sentimentele ne străbat în permanenţă corpurile. Obiceiurile alimentare şi mâncarea în general sunt o altă sursă de durere pentru mulţi oameni. În acest univers complex. adevărat. Cel mai surprinzător e că uneori frica e pur şi simplu o altă formă de mânie – un alt cuvânt cu o definiţie cuprinzătoare. Astfel.apoi pe cele mai puţin evidente. în general. 131 . dar să încerci să le faci mereu pe plac oamenilor e deja deplasat. Deşi. În aproape toate cazurile. Banii sunt uneori un motiv de angoasă. Contează prea puţin dacă îi mai cunoaştem pe aceşti oameni sau dacă fac parte din „istoria noastră antică”. cele mai puternice resentimente le avem faţă de acţiunile celorlalţi. Aproape tot ce e nobil. Ce e important e că resentimentele pot fi smulse din rădăcini şi pot fi „dezamorsate”. mizer atunci când e folosit inadecvat. fie din cauza extravaganţei. la fel. nu. Există patru arii principale ale vieţii în care aproape oricine are probleme. Umilinţa e bună. Suntem femei şi bărbaţi complicaţi. Contează prea puţin dacă aceştia au murit sau nu – e posibil să avem resentimente puternice şi faţă de o persoană decedată. cel puţin la un anumit moment. E lăudabil să te înţelegi bine cu oamenii. dar a avea un simţ supradezvoltat al responsabilităţii pentru copii nu e deloc de folos. e important să vedem şi propria noastră contribuţie pentru că aici (şi doar aici) putem face mari schimbări. putem să facem tot felul de lucruri. fie din nesiguranţă financiară sau din ambele. Aproape orice are de-a face cu sexul poate deveni o problemă. non-dependentul are destul de multe probleme obişnuite asupra cărora să se concentreze. Frica este un termen cuprinzător folosit pentru a descrie diferite stări emoţionale dintre care majoritatea sunt distructive. indiferent dacă cineva este singur sau căsătorit. trebuie să recunoaştem şi amplul şi dificilul subiect al controlului. dar controlul nu e unul dintre acestea. chiar şi fără alcool sau o altă substanţă adictivă pentru care să se îngrijoreze. stima de sine scăzută. La fel de importantă ca şi resentimentele este frica. va exista şi o greşeală de-a noastră ‘ataşată’ fiecărui resentiment. Trebuie să recunoaştem când ne băgăm nasul în treburile altora.

alcoolicul îşi priveşte resentimentele. Pe alcoolic. Aici nu prea e loc pentru gândirea de tip “alb-negru” pentru că acestea nu sunt lucruri care fie există. poate fi exemplificată printr-un număr mare de situaţii. În sens spiritual. Din acest motiv. o singură persoană ar câştiga şi nimeni în afară de Dumnezeu nu ar putea arbitra un astfel de eveniment. greşelile. E posibil. serioşi şi orientaţi spre performanţă. această greşeală va dura numai până la facerea Pasului Cinci. El e îndemnat să fie fără teamă – pentru că poate fi periculos să laşi în urmă un resentiment cât de mic. Unul dintre cei mai buni pe care i132 . nu. Fiecare dintre noi avem şi o latură sexuală. Totuşi. slăbiciunile şi defectele de caracter. aşa cum se va vedea în continuare.Respectul e bun. în final. Indignarea îndreptăţită faţă de un act perfid e demnă de laudă. În Biblie nu există exemple foarte clare a unor oameni care să facă Pasul Patru. dar nu să lăsăm sentimentele să ne conducă. ca cineva de unul singur să facă o încurcătură foarte mare din Pasul Patru. pot deveni o masă incandescentă de emoţii distructive. totuşi. fie nu. însă. Dacă ar fi existat vreodată vreun concurs pentru “cel mai mare păcătos”. dar se pare că Dumnezeu vrea ca noi să ne şi distrăm. chiar foarte posibil. de vreme ce toată acţiunea Pasului Patru e privată. măsura în care există un anume element e mai importantă decât existenţa în sine a acestuia. e bine ca fiecare persoană să se creadă pe el sau pe ea ca fiind cel mai mare păcătos care a existat vreodată – nu pentru că el sau ea nu ar putea fi iertaţi. În fiecare dintre aceste arii. Pasul Cinci urmează după Pasul Patru. Sunt disponibili mulţi ghizi şi caiete de lucru care să îi îndrume pe oameni în lucrarea Pasului Patru. ci tocmai pentru că pot fi iertaţi! Deci. Manifestarea publică a acesteia. teama de autoritate. nu. furia. în ce priveşte exprimarea sexualităţii trebuie să avem foarte mare grijă. însă. Trebuie să simţim. atunci când o altă fiinţă umană e prezentă pentru a ajuta persoana care lucrează la Paşi să vadă lucrurile puţin mai clar. dar. emoţiile distructive îl conduc spre singurul lucru de care încearcă să scape: băutul. Trebuie să fim responsabili. Resentimentele sunt ca nişte scântei care.

“Calea blândă prin cei Doisprezece Paşi”). ca să vă vindecaţi. Hazelden. Observaţi că în această fază nu încercăm să facem nimic cu informaţiile culese despre noi înşine. trebuie să ne rugăm pentru ei cu dinţii încleştaţi. 12) „Mărturisiţi-vă aşadar unul altuia păcatele şi rugaţi-vă unul pentru altul. 1993 11 133 . Center City Minnesota. Acum suntem pur şi simplu conştienţi că ele există.D. tr. acesta e măcar un început. Cel mai întâlnit şi cel mai eficient mod de a scăpa de resentimente este de a ne ruga chiar pentru acei oameni cărora le purtăm pică. iniţial. E imposibil să încerci să te ierţi pe tine fără să îi ierţi pe ceilalţi. The Twelve-Step Workbook of Overeaters Anonymous.” (I Ioan 1. tr. Un altul se găseşte în relevantele capitole ale cărţii medicului Patrick Carnes. e mai uşor să începem să ne iertăm pe noi înşine pentru rolul pe care l-am jucat noi în evenimentele care ne-au cauzat resentimentele. Întreaga situaţie a dependenţei se bazează în mare parte pe lipsa adevărului. nouă înşine şi unei alte fiinţe umane. “Bulimicii Anonimi”).” „Să lepădăm dar lucrurile întunericului” (Romani 13.” (Iacob 5. Chiar dacă. Patrick Carnes. Odată ce am iniţiat această activitate. Dacă există un singur lucru la care alcoolicii nu sunt deloc buni – indiferent dacă au băut sau nu – este să spună adevărul despre ei înşişi. credincios este El şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de toată nedreptatea. Torrance. natura exactă a greşelilor noastre. A Gentle Path through the Twelve Steps12 (n. Pasul Cinci: “Am mărturisit lui Dumnezeu.. 1993 12 Calea Blândă prin cei Doisprezece Paşi.am văzut este publicat de Overeaters Anonymous11 (n. Ph. 16) „Dacă ne mărturisim păcatele. CA. 9) Semnificaţia pentru o persoană dependentă. Overeaters Anonymous.

înainte ca ele să îşi reocupe poziţiile adecvate în repertoriul nostru de interacţiuni umane. spunerea adevărului aduce 134 . Un vechi prieten de-al meu care e în A. de ţinut minte sau de coordonat). Suntem invitaţi să ne mărturisim greşelile Lui Dumnezeu (mai întâi). Nu e deloc întâmplător faptul că Dumnezeu e primul pe listă. “aerisite” şi “scuturate”. Altfel spus. pe când ajungem la acesta e destul de evident că avem nevoie să vorbim despre greşelile noastre. lucrurile pe care le-am greşit în trecut pot să ne rănească şi în prezent sau în viitor.Deşi Pasul Patru nu e la fel de explicit ca Pasul Cinci. Odată ce îşi dă seama cât de uşor e să spui adevărul (de vreme ce nu mai e nici o pânză încurcată de ţesut. Admiterea greşelilor în faţa unei alte fiinţe umane este un semn sigur că alcoolicul e în recuperare. După ce persoana în recuperare a făcut deja primii patru Paşi.A. Trebuie să ştergem şi să curăţăm răbojul. să îşi joace lui o festă şi. ea ajunge – mai mult ca sigur – la concluzia că Dumnezeu o cunoaşte mai bine decât se cunoaşte ea singură. astfel. nouă înşine (după aceea) şi apoi altei fiinţe umane. în vremea în care bea. Formularea Pasului e la fel de explicită şi într-un alt sens. era destul de bun în a afirma că negrul este alb şi în a se convinge pe el însuşi de acest lucru. Nu prea are rost să te prefaci în faţa lui Dumnezeu. dar se aşteaptă ca respectiva fiinţă umană să fie în viaţă. vorbea despre faptul că atunci când era beat obişnuia să îşi scrie bileţele în care îşi spunea lucruri de genul: “Totul e în regulă” sau “Nu s-a întâmplat nimic rău”. Condiţia nu e explicită. pe când cele pe care le-am făcut bine probabil nu vor face acelaşi lucru. Din păcate. Crede că făcea asta pentru a se simţi mai sigur în ziua următoare atunci când încerca să pună laolaltă activităţile din seara precedentă. aceste bileţele aveau însă efectul opus pentru că a doua zi dimineaţa presupunea în mod normal că încerca să se păcălească pe el. trează şi în aceeaşi cameră cu noi atunci când facem Pasul Cinci cu ea. lăsându-l să se întrebe despre ce făcuse el de fapt. Toate emoţiile contrare pe care le avem şi care ne fac să ne simţim vinovaţi trebuie înlăturate. acele bileţele combinate cu paranoia endemică a alcoolicului nu-l făceau decât să se simtă şi mai rău. Recunoaşterea greşelilor din trecut faţă de propria persoană e o noutate pentru alcoolic care.

cu atât sunt mai mari şansele de a avea o recuperare mai rapidă şi mai de durată. Acesta e primul dintre Paşi care e rezultatul direct al unui Pas anterior. Mai întâi. sperând că nimeni nu va observa că nu o face pe nici una foarte bine. el încearcă de obicei să ascundă vreun defect mai mare şi mai important.un puternic sentiment de eliberare. Pentru cei mai mulţi dintre alcoolici nu e uşor să facă asta pentru că ei preferă. Nu reprezintă întreg tratamentul. conform unui complicat şi personalizat set de reguli şi standarde. iar Pasul Cinci e locul în care ne asigurăm că acest lucru se întâmplă. i se cere să acţioneze în baza contemplării. face acest lucru de obicei cu scopul de a câştiga simpatia ascultătorului. în general. indiferent de cât de neplăcute pot fi detaliile. el ajunge să-şi dea seama că viaţa e aşa cum o vede el. lui i se cere să contemple ceva. de fapt. E de folos să fie încurajat să vorbească fără a face nici un fel de ajustări mentale. Ideea e. Pregătirea şi acţiunea sunt separate aici într-un mod care e contrar metodei alcoolicului de a proceda. el începe să facă pace cu onestitatea şi adevărul. Aproape tot ce spune un alcoolic e modificat într-un fel sau altul. Apoi. Pasul nu se referă doar la greşelile comise în timp ce erau băuţi. Jumătăţile de adevăr. în acest moment. Alcoolicii sunt deseori atenţionaţi că e important să includă în acest Pas toate greşelile făcute. Desigur. Dacă un alcoolic activ spune că e bun într-un fel. dar să nu acţioneze. băutul devine un punct de sprijin atât de prietenos şi datorită dificultăţii persoanei de a trăi cu sentimente de vinovăţie şi eşec. Dacă se acuză pe el însuşi pentru că e rău. să acţioneze şi să gândească în acelaşi timp. Înlăturarea rădăcinilor motivelor din care bea cineva e o parte necesară a tratamentului. Treptat. Pe când e pregătit să-şi facă Pasul Cinci. persoana aflată în recuperare începe să se distanţeze de “vechea persoană” şi. dar e o importantă parte din el. cu cât va putea spune mai multe poveşti adevărate despre cât de rea devenise viaţa ei. În primul rând. 135 . mult mai subtilă. exagerările şi hiperbolele sunt doar începutul.

De cele mai multe ori. 136 . o dată în contextul Paşilor cu un naş (n. iar aceste limite sunt de obicei ariile în care avem nevoie de spovedanie şi de iertarea lui Dumnezeu. un păcat. dacă suntem mânioşi şi exprimăm acest lucru într-un mod duşmănos. îndrumător în programul de recuperare) laic. cu siguranţă. păcatul presupune că vrem ca ceva rău să se întâmple. ‘Inventar’ e un cuvânt destul de modern care sugerează trecerea în revistă a vieţii cuiva.Pentru un creştin ortodox Pasul Patru seamănă foarte mult cu pregătirea cuiva pentru spovedanie. – în engleză. dacă doresc să obţină beneficiile complete ale acestora. iar mai apoi în contextul Tainei Spovedaniei cu un preot. Merită să ţinem minte că ‘inventarul moral’ nu e neapărat limitat la lucrurile pe care leam făcut rău. va exista şi un moment în care să facem inventarul a ce anume e bun în viaţa noastră. ‘Inventarul moral’ plasează activitatea între anumite limite. În cele mai multe împrejurări. e foarte greu ca sentimentele să fie păcătoase. Există două aspecte de urmărit aici. Primul e acela că a avea un sentiment nu e. tristeţe sau fericire. Nu e un păcat să simţi mânie. Putem însă păcătui – şi încă destul de uşor – atunci când acţionăm în baza unui sentiment. termenul este “sponsor” cu sensul de ghid. De exemplu. de fapt.tr. Cu siguranţă. aici există şi o zonă gri pentru că uneori putem încuraja anumite sentimente (în acest caz. putem păcătui. mai ales a unui sentiment negativ. păcatul poate fi implicat). Greşelile pe care oamenii le fac de multe ori în spovedanie sunt cam aceleaşi pe care cineva ar trebui să încerce să le evite în Paşii Patru şi Cinci. Ele vin şi pleacă. Unii oameni îşi petrec tot timpul unei spovedanii vorbind despre greşelile altora. Acest lucru e deseori formulat într-un asemenea mod încât păcatul aparent (din partea vorbitorului) este un sentiment de mânie faţă de acţiunea persoanei care nu e prezentă. e posibil să combinăm Pasul Cinci cu spovedania sau să folosim acelaşi material de două ori. însă nu le putem crea cu adevărat. acestea sunt sentimente. într-o formă pe care spovedania o ia rareori. Dacă plănuim să rănim pe cineva pentru că suntem mânioşi. lipsit de onestitate. De vreme ce avem o autoritate minimă asupra lor (în acest sens general). atunci.

În procesul dezvoltării e foarte dificil să eviţi conflictele cu părinţii. Unele atitudini iau forma credinţelor.greşim deja. Un fenomen foarte straniu care încă mă uimeşte e faptul că. la o 137 . fără să încercăm să ne justificăm acţiunile. modul în care gândim despre aproape orice lucru. nu cu păcătoşii. fraţii sau surorile sau cu alte persoane importante. Este purificator să poţi să vorbeşti despre propria persoană folosind un limbaj direct. Pentru a preveni acest lucru. Nu trebuie să fim mândri de păcatele noastre. De la membrii familiei. Uneori. fără să ne exagerăm punctele slabe. chiar dacă celelalte persoane au avut o contribuţie mai mult rea decât bună în viaţa lor. percepem şi adoptăm atitudini care afectează. Cu toate acestea. Pasul Patru ne arată destul de clar că suntem responsabili pentru ele din momentul în care acţionăm conform lor. sentimentul de mânie în sine nu este un păcat. Spovedania şi Paşii Patru şi Cinci nu sunt ocazii în care trebuie să ne prezentăm pe noi înşine în cea mai bună lumină şi nici să zugrăvim cea mai întunecată imagine posibilă. dar altele nu sunt nimic altceva decât prejudecăţi. uneori. dar e bine să ştim că atunci când ne recunoaştem păcatele într-un mod direct şi clar stăm umăr lângă umăr cu toţi sfinţii Bisericii. Uneori. Întregul scop al exerciţiului este de a ne vedea pe noi mai clar. facem asta fără să examinăm aceste atitudini cu prea multă atenţie. în general. de la profesori şi de la alţii. e destul de potrivit să spui la început: „Iată greşelile făcute de la ultima mea spovedanie”. la spovedanie. Mă gândesc la un caz concret. oamenii sunt atât de ocupaţi să justifice ceea ce au făcut încât abia apucă să amintească ce anume au greşit. nu ceilalţi. pe parcursul Pasului Patru e necesar să ne examinăm atitudinile faţă de tot felul de lucruri şi să decidem dacă aceste atitudini ne-au condus spre Dumnezeu sau ne-au îndepărtat de El. Mai există aici un aspect. Nu putem invoca nici un fel de imunitate faţă de efectele atitudinilor noastre doar pentru că nu ne amintim de unde provin ele. oamenii au anumite atitudini şi chiar prejudecăţi preluate de la alte persoane. sfinţii sunt cei care îşi conştientizează cu sinceritate propria nevrednicie în faţa tronului lui Dumnezeu. iar mai apoi să faci pur şi simplu o listă cu evenimentele şi situaţiile în care ai făcut mai puţin bine decât ai fi putut.

138 . Sfântul Petru nu e cunoscut ca “Sfântul Petru. sunt puţini cei care îşi pot imagina viaţa ei ascetică. miluieşte-mă… că am greşit Ţie” el comisese un păcat teribil şi de mari proporţii: a trimis un om la moarte sigură pentru ca să poate continua o relaţie nepotrivită cu soţia acestuia. tovarăşul său ca şi lider al Apostolilor. Ea va fi readusă în discuţie ceva mai târziu. a comis violenţe teribile împotriva Bisericii înainte ca el să-şi schimbe viaţa. Nivelul de sfinţenie la care a ajuns Sf. a spus odată că atitudinile sunt mai puternice decât toate celelalte părţi ale persoanei noastre puse laolaltă – atât de puternice încât pot să supravieţuiască morţii trupeşti. la Pasul Zece. În recuperare. cu toate acestea. Atunci când Regele David ne-a dat “de viaţă schimbătoarele cuvinte” din iubitul psalm „Doamne. căci. Unul dintre marii educatori din domeniul alcoolismului. în cele din urmă. pocăinţa ei. fiica a adoptat un mare număr din atitudinile mamei. a devenit unul dintre cei mai influenţi Apostoli ai Bisericii aflate în dezvoltare. Trădarea lui nu a fost finalul poveştii. Poate că ea e demnă de atenţie mai ales pentru că sfinţenia ei se datorează aproape în totalitate căinţei ei. a trebuit să privească atent cerinţele Pasului Patru şi să înlăture influenţa pe care o avea mama ei asupra propriei percepţii despre ce înseamnă să fii o persoană. Joseph Martin. Maria Egipteanca e dificil de egalat în orice perioadă a istoriei Bisericii. Încercând să facă lumină în situaţia respectivă. pot să fie şi prescurtarea de la „Atitudini Alterate”. Totuşi. Nu e deloc greşit faptul că iniţialele A. Pr. deşi păcatele ei erau foarte mari. În pregătirea Pasului Patru e destul de important să ne dăm seama că unii dintre cei mai mari păcătoşi din istoria Bisericii au devenit mari sfinţi. şi Sfântul Petru devine unul dintre marii lideri ai întregii Biserici. prin mila Domnului. Trădătorul”. deşi actul său de trădare – atunci când a negat că îl cunoaşte pe Iisus – a fost unul foarte grav. Însă. căinţa lui a fost atât de mare încât Regele David a devenit unul dintre cei mai mari eroi din Vechiul Testament. Mai aproape de noi în timp.femeie care a avut o mamă alcoolică pe care a ajuns să o urască. Sfântul Pavel. E foarte greu să faci faţă atitudinilor. e imperativ ca toate atitudinile noastre să fie examinate. şi sunt şi mai puţini cei care o pot întrece.A.

înainte de căsătorie. Alte momente în care o astfel de spovedanie e potrivită este înainte de a deveni monah. însă astfel de spovedanii sunt folositoare de multe ori – pentru noi. În momentul în care se întâlneşte cu tatăl său. miluieşte-mă.Există câteva momente în viaţa unui creştin ortodox când ar fi o idee bună să facă o spovedanie generală – adică o spovedanie care se referă la evenimentele din întreaga viaţă. incluzând lucruri amintite în spovedanii anterioare. nu de condamnare. Atunci când un adult vine pentru Sfântul Botez în Biserica Ortodoxă sau când primeşte Sfânta Taină a Mirungerii. În ambele cazuri. dar suntem atenţionaţi în general să nu fim prea aspri cu noi înşine şi să nu exagerăm măsura greşelilor noastre. el spune: „Tată. Aceasta este esenţa Pasului Cinci. de hirotonire şi în bolile grave. că am greşit Ţie” >>(Psalmul 40. ele îi permit preotului sau naşului să facă o introspecţie în viaţa persoanei în cauză.18-19). ele ajută persoana să se elibereze de sentimentele de vinovăţie care au rezultat din acumularea greşelilor. „Doamne. Scopurile unei spovedanii generale şi a Pasului Cinci sunt foarte asemănătoare. e normal ca acea persoană să facă o spovedanie generală. De câte ori facem acest lucru trebuie să fim cât de meticuloşi posibil.” (Luca 15. 4) 139 . Se întâmplă mai des ca noi să nu vrem să acceptăm iertarea lui Dumnezeu decât ca El să nu ne ierte. vindecă sufletul meu. Fiul risipitor e de actualitate şi gata să ne ajute să ne apropiem de Pasul Cinci. E nevoie de claritate. nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. am greşit la Cer şi înaintea ta. nu pentru Dumnezeu. PLÂNGEREA PSALMISTULUI ne încurajează: <<Eu am zis. Acest lucru nu e necesar din punctul de vedere al lui Dumnezeu pentru că iertarea Lui e totală şi absolută.

cele cu cuvântul. Doamne. cu ştiinţă sau cu neştiinţă. una dintre rugăciunile zilnice ale Bisericii: „O.La fel. cu gândul sau cu lucrul. 140 . pentru că Tu eşti bun şi de oameni iubitor” (din Ceaslov). şterge şi-mi iartă mie greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie. lasă.

I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile. Ei se află mai mult sau mai puţin în punctul de mijloc şi nu pretind nici o decizie. Poate avea loc doar după ce o spiritualitate nouă a fost dezvoltată prin Paşii precedenţi. ci „ne-am pregătit”. de omul cel vechi. şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre” (Efeseni 4. 11) „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte. Poate avea loc doar dacă îi permitem noi să aibă loc. Tocmai asta îl face să fie atât de crucial şi. în Hristos Iisus. Nu se poate întâmpla dacă vrem noi să îl facem să se întâmple. ci o stare mentală. într-un fel. socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului. Acest Pas e o distilare a tuturor Paşilor laolaltă. „Aşa şi voi.” (Psalmul 36. care se strică prin poftele amăgitoare. acest Pas e complet dincolo de controlul nostru. Pasul 7: Cu umilinţă. dar vii pentru Dumnezeu. 7) Aceşti doi Paşi sunt complet diferiţi de ceilalţi Paşi din câteva motive. Domnul nostru. Semnificaţia pentru o persoană dependentă. nici o acţiune. 22-23) „Supune-te Domnului şi roagă-L. Pasul Şase nu spune că „ne-am forţat să ne pregătim”. Deşi poate părea evident pentru restul lumii. Ca şi viaţa spirituală pe care o încurajează Paşii. atât de mistic.” (Romani 6. alcoolicul nu îşi să seama că puterea din afara lui nu poate face nimic decât dacă el e 141 .Capitolul 11 Pregătirea pentru schimbare Pasul 6: Ne-am pregătit pe deplin ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter.

hotarât să facă ceva. conceptul trebuie să se dezvolte în ceva cu adevărat semnificativ în viaţa persoanei aflate în recuperare. în timpul hotărât de El. aşteptarea nu e o activitate pasivă – un vid pe care Dumnezeu. Chiar şi aşa. dacă El decide. starea naturală a sfântului şi comportamentul învăţat al persoanei care experimentează creşterea spirituală. faptele şi 142 . 3). Viaţa Bisericii este o veghe şi o aşteptare eternă şi vigilentă ca Mirele să revină. Pentru un creştin ortodox „Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine. Odată ce ideea că există o putere mai mare decât propria persoană a fost sădită. A auzit rugăciunea mea” (Psalmul 39. Treptat. Aşteptarea este deja plină de iubirea lui Dumnezeu. „De la nădejdea mea spre Dumnezeul meu. Abia în acest Pas apare noţiunea că Dumnezeu este o forţă complet independentă şi puternică şi că persoana în recuperare nu are nimic altceva de făcut decât să fie pregătită. nu ceva steril şi neroditor. Aşteptarea este şi starea naturală a Bisericii. lui Dumnezeu i se permite să intre în viaţa persoanei. există un şuvoi constant şi nesecat de informaţii ce sosesc de la Dumnezeu către Biserică şi către oameni. să aştepte ca Dumnezeu să acţioneze. gândurile. Există multe informaţii date şi primite despre problemele personale – probleme de-ale minţii şi de-ale inimii – despre toate lucrurile care ne compun viaţa: sentimentele. îl va umple. iar acest lucru e exprimat în aşteptarea Bisericii. Aşteptarea e plină de activităţi. într-un fel. ochii mei au ajuns să slăbească (Psalmul 68. să facă orice. El marchează şi punctul în care alcoolicul începe să înţeleagă că Dumnezeu poate. însă (în mod firesc) există presupunerea tacită că această relaţie va semăna cu toate celelalte relaţii din viaţa alcoolicului – el (alcoolicul) va trebui să o manipuleze şi să o controleze pe cealaltă persoană dacă poate obţine vreun beneficiu din această relaţie. 2) Aşteptând ca Dumnezeu să acţioneze este. Trăim 'ultimele zile’ (Eshatonul) încă de când Duhul Sfânt a coborât de Rusalii. În toată această perioadă. 1.

La fel e şi cu noi. Una dintre cele mai bune analogii pe care le-am întâlnit este că Dumnezeu e fascinat de noi – cine suntem noi şi ce facem. cu siguranţă. s-a îmbrăcat cu sfintele veştminte. Dumnezeu e interesat chiar de detaliile mărunte. Unele dintre aceste informaţii pretind un răspuns din partea noastră. Fiecare întâlnire cu Dumnezeu. multe dintre ele nu. cât şi o rugăciune.persoanele. spune: Kairos tou poiesai to Kyrio. după ce preotul a spus rugăciunile pregătitoare. implică atât judecata. Unul dintre paradoxurile existenţei umane este că nu există nici un loc în care Dumnezeu să nu fie. Atât presiunea atmosferică corectă. diaconul. El nu poate să nu fie preocupat de lucrurile care ne încearcă. a turnat şi amestecat vinul. Dumnezeu nu e nici pe departe atât de restrictiv ca noi. CHIAR LA ÎNCEPUTUL DUMNEZEIEŞTII LITURGHII. În cazul femeii care a fost vindecată atunci când l-a atins pe Iisus pe ascuns. În timp ce aşteptăm. în mulţime. Dumnezeu ne susţine şi are grijă de noi. Chiar dacă e normal să presupunem că El e mai preocupat de anumite părţi ale vieţii noastre decât de altele. el conţine şi un alt înţeles. El ne oferă un mediu înconjurător pentru ca viaţa noastră fizică să se dezvolte şi ne înzestrează cu ce avem nevoie pentru ca acelaşi lucru să fie posibil şi cu vieţile noastre spirituale. mai profund: “E timpul ca Domnul să acţioneze”. cât şi transformarea. Nici un detaliu al vieţii noastre nu e suficient de mic pentru interesul Lui infinit. întâlnirea cu Dumnezeu i-a schimbat viaţa. a tăiat şi a pregătit pâinea. Ca şi cuvintele din Pasul Şase. e afirmarea unui fapt şi un act de credinţă. aceasta e atât o afirmaţie. cât şi oportunitatea de a deprinde răbdarea din anumite încercări ale vieţii noastre sunt în aceeaşi măsură manifestarea iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Nu putem să ne apropiem de Dumnezeu fără să fim schimbaţi. indiferent de cât este de întâmplătoare sau aparent lipsită de semnificaţie. el spune rugăciunea ’darurilor puse înainte’. În acest moment. dacă există unul. Dumnezeu 143 . Deşi aceasta are mai degrabă semnificaţia de “Vremea este a sluji Domnului”.

munca Paşilor e. nu în modul cel mai direct. se pare că presupunem că există anumite domenii în care intervenţia lui Dumnezeu nu ar fi benefică. Te rog…” nu primesc răspuns – cel puţin. fie e păstrată „de rezervă până când apare ceva cu adevărat important. munca lui Dumnezeu. Acţiunea e în întregime preluată de Dumnezeu. Cei mai mulţi oameni cresc gândindu-se că poate există un Dumnezeu. căruia Dumnezeu i-a dat puterea de veto sub forma libertăţii. dar încercăm – la fel de grijulii – să Îl ţinem departe de probleme ce au de-a face cu sexul sau cu situaţia bancară. şi deseori chiar este. de vreme ce nu e nimic de măsurat. limitată de către individul în cauză. Straniu. de fapt. Dumnezeu ia parte. Încercăm deseori să Îl facem pe Dumnezeu să fie interesat de o listă de oameni bolnavi şi de problemele politice ale lumii. iar munca persoanei care face Pasul e de a permite ca acest lucru să se întâmple. Nu poate fi măsurat în nici un fel. Cele mai multe rugăciuni care încep cu „Dragă Doamne. Nu pentru că El poate fi controlat prin porunca unui biet om.acţionează. Dacă ar primi răspuns. Acesta este momentul în care individul ajunge să conştientizeze că deşi el face Paşii. acţiunea lui Dumnezeu poate fi. Oamenii pot să sufere pentru decizii mari şi îi cer lui Dumnezeu să îi ghideze în alegerea unui soţ. Gradul în care o persoană poate să „le lase şi să-L lase pe Dumnezeu să lucreze” este gradul în care acest Pas are succes sau nu. El participă în viaţa fiecărui individ care îl caută pe Creatorul său din nesecata Lui iubire pentru oameni. Asta e ceea ce face acest Pas. UNUL DINTRE CELE MAI IMPORTANTE ASPECTE ale rugăciunii e pur şi simplu să te dai la o parte din calea Lui Dumnezeu. a unui nou serviciu sau a unei noi case. foarte mică. Totuşi. ar exista o singură religie şi toată lumea ar 144 . Acest sentiment de a fi în directă cooperare cu Dumnezeu este foarte profund şi îl ajută pe individ să ajungă la concluzia că Dumnezeu e interesat de cele mai nesemnificative detalii din viaţa unei persoane. dar că influenţa Lui e fie foarte.

începând chiar din această clipă. voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3. 6-7) „Iată.face parte din aceasta. deşi alcoolicul a fost poate eliberat de 145 . smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu. Amin. fiecare gând. iar mai apoi să privim consecinţele de parcă rezultatul rugăciunii nu contează deloc. Tindem să rezervăm rugăciunea pentru deciziile mari. pag. În Cartea Mare. căci El are grijă de voi. Mă rog Ţie să înlături din caracterul meu toate acele defecte care mă împiedică să-Ti fiu de folos Ţie şi semenilor mei. cu dorinţele lui nesfârşite. ca El să vă înalţe la timpul cuvenit. Cu umilinţă. acum sunt dornic să mă abandonez Ţie. Ar fi o lume haotică în care egoul uman. Ideea că rugăciunea e esenţa relaţiei care guvernează totul în viaţa unei persoane până la cele mai mici detalii este o idee nouă şi care trebuie înţeleasă în acest Pas. fiecare aspect. de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa. cu bune şi cu rele. Lăsaţi-I Lui toată grija voastră. căutaţi şi veţi afla. prezentarea acestui Pas începe cu rugăciunea: „Creatorule. ar fi rege. Acest Pas se apropie de ideea centrală că. stau la uşă şi bat. Dumnezeu e implicat până la ultimul detaliu. (Matei 7. „Deci.” (1 Petru 5. Dă-mi puterea de a-Ti îndeplini voia. 73) Alcoolicul este atât de obişnuit să trăiască împreună cu propria inadecvare încât e convins că va rămâne blocat cu orice trăsături de caracter are şi că trebuie doar să înveţe să trăiască astfel. 7) Semnificaţia pentru o persoană dependentă.” (Alcoolicii Anonimi. bateţi şi vi se va deschide”. fiecare sentiment poate fi folosit pentru manifestarea relaţiei cu Dumnezeu. 20) „Cereţi şi vi se va da. Pasul 7. I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile.

Boala trebuie confruntată şi tratată. Ei pot ba să aibă încredere doar în ei înşişi. la citirea celor Doisprezece Paşi. toate celelalte ar fi în regulă. băutorul tinde să asocieze acest amestec de sentimente cu băutul său şi aproape orice alcoolic simte că. sau simptomul va reveni. iar corpul tău. că sunt dincolo de dispreţ. preţul pentru această vindecare este bunăvoinţa. Lui Dumnezeu i se cere să schimbe caracterul persoanei care lucrează Paşii. E destul de sigur că dacă cineva i-ar spune unui băutor: „opreştete din băut!”. iar Paşii sunt foarte atenţi în a nu sugera că e posibil – în vreun moment – să prezicem intenţia lui Dumnezeu. Se apără cu fiecare fărâmă de energie pe care o au. Pasul nu spune nimic despre cum va face Dumnezeu asta sau în ce mod va îndeplini El acest lucru. iar vindecarea are un preţ. nu acceptă însă acest lucru pentru că nu oferă imaginea completă. el este încă îngrijorat că nu se poate schimba şi că nu se vor schimba prea multe dincolo de faptul că a încetat băutul. devine tot şi tot mai evident că trebuie să muncească din greu pentru a-şi păstra şi a-şi dezvolta abstinenţa. dar ştiu şi că nu merită. Băutul nu e decât un simptom al unei tulburări din interiorul personalităţii. şi nu boala însăşi. În momentul în care alcoolicul crede că nu sunt prea multe de făcut în legătură cu starea sa. dacă ar putea să înceteze băutul.A. comanda lui ar fi ignorată sau încorporată în vreun 146 . la un moment dat. Acum e pusă la încercare. Confruntarea cu boala are loc în Pasul Şapte. o culme mistică. atât de subtil încât e posibil să nu o observe. Acesta este în totalitate prerogativul lui Dumnezeu. Bineînţeles. ba să nu aibă deloc încredere în ei înşişi. a minţii şi a spiritului. Alcoolicii activi trăiesc cu un amestec curios (dar mortal) de mândrie şi ură faţă de sine. Totuşi. A deveni abstinent necesită vindecarea corpului. apare o nouă idee. odată ce alcoolicul încetează băutul şi începe să lucreze Paşii. A te îmbăta e o activitate pasivă: pur şi simplu. Paşii 6 şi 7 trec fără să fie observaţi prea mult. mintea şi spiritul vor face restul. Aceasta e prezentată atât de încet. ei sunt inima programului.compulsia de a bea şi că viaţa lui a început să se îmbunătăţească. De multe ori. Bineînţeles. relaţia cu Dumnezeu există şi începe să se dezvolte. În acest moment. Gândirea A. torni suficient alcool pe gât. De fapt.

Aici are loc recuperarea.sistem de mecanisme defensive pe care alcoolicul le-a dezvoltat pentru a se menţine pe sine şi băutul său în siguranţă. acţiunea lui Dumnezeu asupra personalităţii îl atrage pe individ către bunătate. Însă. Pentru că preotul nu m-a recunoscut. uneori chiar săptămânal. Aceasta e schimbarea care trebuie să aibă loc.” (Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul) Acesta e Pasul cu ocazia căruia trebuie privite cu atenţie alte aspecte ale modului în care folosim Taina Spovedaniei. În timpul vieţii mele ca şi ortodox am întâlnit o varietate de perspective privind taina Spovedaniei. apoi permite schimbarea ta pânã când nu o sã te mai recunosti”. În viziunea filosofică generală a Paşilor e căutat progresul. asta tinde să existe în bisericile care au fost influenţate de tradiţia rusă. exact asta face Pasul de faţă. Şi tot acesta e locul în care Dumnezeu face exact acest lucru. Însă. Aici i se cere lui Dumnezeu să schimbe personalitatea alcoolicului. În unele tradiţii. înainte de a fi hirotonit. Totuşi. al grijii de multe. am participat la Dumnezeiasca Liturghie în Finlanda. Dacă aceeaşi persoană i-ar spune alcoolicului: „Opreste-te din baut. Perfecţiunea e limitată doar la Dumnezeu şi. După cum se ştie. spovedania reprezintă o regulă. am fost condus pe margine de către un 147 . acest proces nu îl face pe individ perfect. Pentru un creştin ortodox “Duhul trândăviei. nu mi-l da mie. dar probabil ar fi luată în batjocură. şi la momentul Sfintei Împărtăşanii m-am apropiat de Potir. E o caracteristică a Paşilor faptul că cele mai solicitante şi mai dificile sarcini sunt deseori strecurate în text fără ‚fanfară’. spovedania e privită ca fiind pregătirea principală pentru Sfânta Împărtăşanie şi frecvent. aici e cea mai grea sarcină. comanda nu numai că ar fi ignorată. totuşi. Mai sunt încă multe de făcut. Cu mulţi ani în urmă. nu perfecţiunea. al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert. astfel încât acea abstinenţă care există deja să prindă rădăcini şi să crească.

spovedania e văzută deseori într-o lumină complet diferită. am venit mai devreme la slujbă şi am cerut să mă întâlnesc cu el. Cu toate astea.teol. Apoi. am simţit patrafirul preotului pe capul meu şi a fost citită o rugăciune. Doar atunci am putut să mă apropii de Potir şi să primesc Sfânta Împărtăşanie. M-a privit uluit. 148 . ACOLO UNDE EXISTĂ OBICEIUL spovedaniei frecvente. punând laolaltă chestiunile mici cu cele mari. l-am întrebat dacă puteam să primesc Împărtăşania la Liturghie. accentuând că toţi oamenii sunt păcătoşi şi că e necesar să îi permitem iubirii lui Dumnezeu să strălucească în ciuda slăbiciunilor noastre. de fapt. oamenii folosesc eufemisme în confesiune sau un fel de ‚limbaj bisericesc’. oferind de bunăvoie informaţiile. Problema era că preotul şi cu mine nu aveam un limbaj comun: el vorbea finlandeza şi suedeza. „Dar nu poţi să vii odată cu toţi ceilalţi?”. În alte biserici. preotul vorbeşte într-un mod binevoitor. Frecvent. mai ales pentru a clarifica cele spuse. După aceea. Persoana care se spovedeşte vorbeşte în termeni destul de generali despre greşelile sale. [n. În cele din urmă.băiat de altar. am avut parte de o reacţie complet diferită a unui alt preot. Pentru că nu-l cunoşteam pe preot. preotul spune rugăciunea iertării păcatelor. încât uneori e dificil de înţeles ce anume vrea să spună. persoana.9]. În general. Pentru început. dar a făcut un semn simplu cum că era destul de ocupat şi că avea lucruri mai bune de făcut. un alt preot a venit şi mi-a ascultat spovedania – în timp ce restul parohiei aştepta. mai ales în cele cu tradiţie greacă. Formularea rugăciunii folosite în tradiţia rusească e puternic influenţată de gândirea romano-catolică şi conţine o declarare a iertării în forma directă – ‚te iert’. iar eu nu. ÎN GENERAL. E posibil ca preotul să pună anumite întrebări despre unele lucruri. încurajând acolo unde e nevoie. mi s-a cerut să îngenunchez. Am fost la o biserică pe Coasta de Sud a Angliei unde aproape toţi enoriaşii erau din Cipru. a spus el. A ieşit din altar. la final. Cam în aceeaşi perioadă. Taina e văzută ca o oportunitate pentru preot şi pentru penitent de a analiza aspecte diferite din viaţa individului.

Întâmplător. Există rugăciuni de iertare. m-am aşteptat să fiu întâmpinat cu blândeţe şi încurajare. sau vice versa. atunci când există diferite tradiţii în cadrul Bisericii Ortodoxe. Pentru el era ca un chestionar cu ‚da şi nu’. În schimb. iar acestea sunt citite. iar indivizii trebuie să accepte. Cineva merge la spovedanie aşteptându-se să primească o serie de avertismente serioase şi chiar să fie chestionat în detaliu cu privire la păcatele sale. Mai mult. Bineînţeles. A început să îmi ţină o predică lungă cu privire la valorile relative ale stilurilor de viaţă grec şi britanic. preotul (de fapt. era un stareţ) m-a bruscat la încercarea de a vorbi despre ce vroiam eu să vorbesc şi a început să mă interogheze în legătură cu viaţa mea. Nu are nici un rost să-i acuzi pe ruşi că nu sunt greci. S-A ÎNTÂMPLAT SĂ FIU la Muntele Athos într-o situaţie în care. Am fost puternic dezamăgit şi am plecat simţindu-mă ’agresat’. Fiind obişnuit cu tradiţiile micuţei Biserici Ortodoxe din Oxford. Spovedania e văzută ca ceva rezervat păcatelor serioase şi cu consecinţe majore. Biserica e suficient de mare pentru a încadra un mare număr de tradiţii diferite în multe arii ale vieţii sale. deşi deseori cu ceva mai puţină ceremonie decât în tradiţia rusească. urmat de o prelegere aspră. lucru care mi s-a părut destul de jignitor. cu problemele sexuale în general şi cu anumite probleme sexuale în special. predică în care ţara mea natală nu “dădea prea bine”. CU ANI ÎN URMĂ. nu să judece. oamenii care vin la Biserică din rândul altor credinţe ar trebui să aibă grijă la a se conforma normelor general practicate în episcopia aleasă. formularea acestor rugăciuni conţine puţin din certitudinea şi din caracterul direct al rugăciunilor de iertare ruseşti. în 149 .spovedania nu e neapărat considerată a fi o pregătire pentru Sfânta Împărtăşanie. vroiam să merg la spovedanie. aşa cum există cu siguranţă în cazul spovedaniei. datorită unor circumstanţe speciale. În această tradiţie. preotul urma pur şi simplu tradiţia cu care era obişnuit… până la urmă. pregătirea principală pentru primirea Sfintei Împărtăşanii tinde să fie postul. Sfânta Împărtăşanie şi Spovedania sunt taine destul de separate.

m-am simţit rănit. în mare. Practica grecească descrisă aici pare să fie mai apropiată de practica Bisericii timpurii. Vă puteţi imagina că aceste situaţii erau puternic încărcate emoţional. vizibilă şi evidentă pentru toţi. În mănăstiri şi în comunităţile foarte tradiţionaliste. şi Utrenia). toţi cei care stăteau în naos erau văzuţi de cei care aveau dreptul de a intra în corpul principal al bisericii. mai ales Litia Vecerniei (uneori. În zilele noastre. La intrarea în clădirea unei biserici ortodoxe tradiţionale. păcatele comise după botez. acest lucru se întâmplă numai rareori în lumea modernă [n. atunci când treceau pe lângă ei. un lucru ce ţine de trecutul Bisericii Ortodoxe. credincioşii trec printr-o zonă numită naos (uneori. pedeapsa era şi ea o chestiune publică. precum şi unele părţi ale Tainei Cununiei sau Botezului au loc în această parte a bisericii. erau mărturisite în public. În unele texte antice pare destul de clar că. întristat şi puternic deziluzionat. de ce să merg la spovedanie dacă nu asta aşteptam… totuşi. chiar până la a fi încorporată în arhitectura Bisericii Bizantine tipice. Totuşi. naosul era o zonă vastă. principala funcţie a acestei zone este de a adăposti stativele cu lumânări şi icoanele la care se închină oamenii înainte de a intra propriu-zis în biserică. unele slujbe. 150 . Pedeapsa publică e. 10]. în mod firesc.teol. pentru cei cărora nu li se permitea să intre în sanctuarul propriu-zis cu restul credincioşilor şi nici măcar să vadă zona altarului. Chiar dacă anumite reguli şi regulamente publicate deseori în colecţia Canoanelor Bisericii menţionează multe păcate pentru care au fost impuse canoane fixe într-un moment sau altul al istoriei Bisericii. cu excepţia cazurilor excomunicărilor laicilor şi a caterisirii clerului. şi prin pro-naos). În primele secole ale erei creştine. neapărat cele foarte serioase. e bine să ne amintim că această parte a bisericii a fost folosită timp de sute de ani ca loc pentru cei care erau în penitenţă (şi se practicau câteva nivele diferite de canon).gândirea lui. Numărul penitenţilor din naos era sporit de prezenţa catehumenilor şi a celor care nu erau încă membri ai bisericii. cel puţin în bisericile mari. plină de oameni.

Sentimentele noastre pot – sau nu – să se potrivească cu decizia noastră de a ierta. că am uitat de o anumită greşeală. de obicei. avem şi noi nevoie să reflectăm asupra acestui lucru. Chiar în cazul oamenilor cu o sănătate mentală relativ bună. e posibil ca iertarea să fie mai semnificativă atunci când are loc împotriva sentimentelor noastre. am pierdut sentimentul că ce am făcut trebuia să fie iertat. pe când iertarea 151 . o informaţie. Poate că de asta. nu că am iertat-o. nu despre iertarea păcatelor. deşi aceasta e.OBSERVAŢI CĂ FORMULAREA PASULUI ŞAPTE nu se referă în mod explicit şi exclusiv la iertare. ci o decizie. pare să fie mult mai uşor pentru Dumnezeu să ierte. Iertarea lui Dumnezeu trebuie să fie acceptată înainte de a avea vreo valoare pentru noi. Iisus a arătat mai întâi mulţimii cum putea El să facă un om paralizat să meargă (ceva ce ei puteau să vadă) pentru a le arăta că El putea să ierte păcatele (ei neputând să vadă efectele iertării). PASUL ŞAPTE VORBEŞTE DESPRE ÎNDEPĂRTAREA SLĂBICIUNILOR noastre. „Îndepărtarea slăbiciunilor” poate fi acceptată ca şi concept de către oamenii care aparţin oricărei religii sau nici uneia. Acest fapt aruncă o lumină deosebit de puternică asupra diferenţelor dintre religie şi spiritualitate aşa cum e ea definită de cei Doisprezece Paşi. de fapt. Dacă aşteptăm să simţim că am fost iertaţi. în mod evident. Sentimentele noastre pot (sau nu pot) să ţină pasul cu deciziile noastre – dar ele nu afectează în nici un fel şi nu influenţează iertarea. nu un sentiment. decizia noastră de a ierta e. Dacă spunem „te iert” şi nu simţim nimic. mult mai semnificativă. înseamnă de multe ori că. De fapt. probabil înseamnă că spunem. De multe ori. decât pentru noi să primim iertarea Lui. inclusă. Atunci când ne iertăm unul pe altul. Atunci când sentimentele noastre sunt răvăşite. în primul rând. o declaraţie. aşa cum ni se cere frecvent să facem în viaţa Bisericii noastre. E de folos să considerăm că iertarea e un fapt. e important să ne amintim că iertarea nu e un sentiment.

Acestea sunt exact lucrurile pe care Îl rugăm pe Dumnezeu să ni le înlăture. se poate trezi cu aceleaşi greşeli câteva zile mai târziu. a răbdării şi a dragostei. că binecuvântat eşti în vecii vecilor. E recunoscută ca fiind o rugăciune deseori însoţită de mătănii. pentru tot restul vieţii noastre. Amin”. Aşa. acţiunea nu ar trebui să ne îndepărteze niciodată de importantele cuvinte ale rugăciunii. dăruieşte mie. al grijii de multe şi al iubirii de stăpânire.păcatelor presupune o conştientizare dezvoltată atât a păcatelor. Totuşi. la încercarea exagerată de a-i mulţumi pe oameni. Adevărat. miluieşte-mă. dar în acel moment există sentimentul că întâlnirea cu Dumnezeu. 152 . Gestul mătăniei e bun pentru suflet. vindecă sufletul meu. zi de zi. „. Iar duhul curăţiei. toate misterele dezvăluite în Pasul Patru cu privire la resentimente. Porunca frecventă a lui Iisus în Evanghelii. că am greşit Ţie”. dar şi pentru trup. al gândului smerit. teama de autoritate şi toate celelalte. are drept rezultat schimbarea sau transformarea persoanei. slugii Tale.. rugăciune potrivită din multe puncte de vedere a fi rostită ca şi rugăciune a Pasului Şapte: “Doamne şi Stăpânul vieţii mele. cât şi a iertării. nu mi-l da mie. În cuvinte şi fapte. fie ea în cadrul Paşilor sau a Spovedaniei. Duhul trândăviei. sunt rezolvate. Doamne dăruieşte să îmi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu. se aşteaptă că acea persoană să se schimbe. În Pasul Şapte. „Du-te şi nu mai păcătui”. la grija faţă de ceilalţi. eu am zis: Doamne.. are exact acelaşi sens cu înlăturarea defectelor de caracter ale cuiva. (Doxologia Mare) Rugăciunea Sfântului Efrem este una dintre cele mai iubite din nesfârşitul număr de rugăciuni disponibile creştinilor ortodocşi.

iar aceste criterii sunt folositoare cu precădere în a determina dacă 153 .” (Matei 5. că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. venind.A. 9) „Deci. pe când adevărul e dincolo de controlul său. şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi. 44) Semnificaţia pentru o persoană dependentă. dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora. Pasul 9: Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane acolo unde a fost cu putinţă.” (Matei 5. lasă darul tău acolo. binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă. O minciună poate fi orice doreşte el să fie.” (Matei 5. dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta. înaintea altarului. 23-24) „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. pe când adevărul ‘vine de-a gata’.Capitolul 12 Îndreptarea greşelilor Pasul 8: Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele. deseori auzită în întâlnirile A.. adu darul tău. „Fericiţi făcătorii de pace. Aici se simte el cel mai fericit şi mai sigur. mai ales pentru că mediul natural al alcoolicului activ e minciuna şi înşelătoria. există trei criterii pentru a judeca dacă ceva trebuie spus sau nu. Conform înţelepciunii populare. Sinceritatea e o lecţie importantă pentru alcoolicul în recuperare. Amintiţi-vă că deseori un alcoolic va spune mai degrabă o minciună decât adevărul pentru că el poate ‘controla’ minciuna.

La fel. Odată ce îşi însuşesc un concept. trebuie să fie necesară şi să fie amabilă. Totuşi. SINCERITATEA NU E CEA MAI BUNĂ REGULĂ. mai ales pentru a combate faptul că lipsa sincerităţii e atât de uşoară. Asta ne împiedică să folosim Paşii pentru a justifica vreun comportament care. Asta se poate întâmpla dacă. dar ar cauza mai multă durere şi asta nu ar fi permis. faţă de relele reale sau imaginare făcute altora). E nevoie de mari eforturi pentru a fi sincer tot timpul. poate să fie adevărat. Alcoolicii trebuie să înveţe că deşi ceva poate fi adevărat. aceeaşi persoană simte că e necesar să îi spună soţului fostei amante despre aventura respectivă – pentru a-şi repara greşelile. atunci când devine abstinent şi ajunge mai apoi la Pasul Opt. nu a unei încercări de reparare a greşelilor. în timp ce pretindem că ne reparăm greşelile (sau cerem iertare) ar cauza. o persoană a comis cu ani în urmă un adulter. Asta nu ar însemna repararea greşelilor. mai ales a Pasului Nouă.anumite lucruri trebuie înscrise pe lista “reparaţiilor” din Pasul 8. să cauzăm mai mult rău. De fapt. dacă aplicând aceste criterii ne dăm seama că nu ne rămâne nimic de zis. nu e neapărat bine sau etic să spună acel adevăr. dar nu şi atunci când adevărul poate să cauzeze mai mult rău – caz în care trebuie să ne abţinem să facem ceva. el va lua forma unei pedepse. Sinceritatea de dragul sincerităţii e necesară la orice nivel al vieţii persoanei aflate în recuperare. Pentru ca orice afirmaţie să fie autentică sau legitimă. de exemplu. alcoolicii sunt în pericolul de al vedea într-o manieră alb–negru. mai multă durere decât cea pe care dorim să o înlăturăm – altfel. e destul de posibil ca sub masca reparării greşelilor. Din cauza modului în care lucrează mintea umană. trebuie să ne revizuim întregul mod de a vorbi. însă aventura s-a terminat fără alte complicaţii. se spune că e important să spunem adevărul (în cazul acesta. în orice moment. aceasta trebuie să fie adevărată. În formularea Paşilor. de fapt. în special dacă am fost privit de 154 . Asta e foarte dificil pentru ei. Sinceritatea e singura regulă. acesta e un bun set de criterii prin care să analizăm orice afirmaţie făcută de oricine.

toţi ceilalţi au presupus că împăratul putea să-şi vadă hainele 155 . influenţată de o persoană puternică din cadrul acesteia) le ignoră ca şi cum ele nici nu ar exista. familie în care mama era deseori internată în spital pentru o tulburare nervoasă. Fireşte. Acest lucru e bine ilustrat de băieţelul din povestea împăratului care a fost convins că hainele sale erau atât de frumoase încât nu puteau fi văzute decât de oamenii cu adevărat inteligenţi. şi anume boala mintală nu era recunoscută. dacă ar fi făcut vreun comentariu. Îmi amintesc bine de o familie dintr-o fostă parohie de-a mea. Ruşinea poate şi ea să-i facă pe oameni să-şi transforme lumea într-o viziune care nu e chiar adevărată. De exemplu. nu exista aproape nici o voce organizată care să se opună conducerii naziste pentru că devenise prea periculos să fii în opoziţie. nu era discutată niciodată şi orice întrebare din partea mea era primită cu o privire goală şi cu o schimbare de subiect. periculoasă sau. Deşi era destul de evident din multe puncte de vedere că Hitler şi adepţii lui erau foarte răi.către familia de origine ca o persoană indecentă. faptul că el bea şi cauzează probleme. însă exista o regulă nespusă a familiei. şi-ar fi trădat propria lipsă de inteligenţă. există exemple în care naţiuni întregi au trăit în negare. Germania Nazistă e un astfel de caz. incomodă. mai apoi. Deşi împăratul ştia că el nu-şi poate vedea hainele. Aproape nici o voce nu s-a ridicat să rostească ce era atât de evident şi. nu pot fi discutate. astfel că le şterg de pe lista lucrurilor despre care vorbesc. cel puţin verbal. copiii învaţă că există anumite subiecte care. În acest fel. Boala ei nu era menţionată niciodată. ce era ‘evident’ a fost răstălmăcit – o viziune distorsionată la care fiecare adera. Ei au învăţat deja să nu spună nimic. să nu vadă nimic. astfel. pur şi simplu. a presupus că toţi cei din jurul său le puteau vedea. Onestitatea străpunge negarea. Pot să existe o mulţime de subiecte pe care o anumită familie (probabil. Îmi plăceau toţi foarte mult. Copiii care învaţă să păşească peste corpul unui părinte beat fără să comenteze vor învăţa în cele din urmă să nu simtă nimic şi. E o situaţie foarte periculoasă care conduce familii întregi către o viaţă în negare. În istorie. pur şi simplu. în familiile alcoolicilor în care tatăl bea. poate să nu fie un subiect de discuţie sau nici măcar de comentat.

de fapt. atunci când persoana a murit sau s-a mutat) nu e posibil să-ţi repari greşelile decât în moduri simbolice. Un alt aspect care li se poate părea dificil oamenilor este că ei presupun că dacă se recuperează din alcoolism. pur şi simplu pentru că nu exista nici o haină. el făcea Pasul Nouă. A REPARA GREŞELI NU E ACELAŞI LUCRU cu a salva lumea sau cu a transforma viaţa persoanei faţă de care ne reparăm greşeala. Principiul important aici e că nu ne reparăm greşelile de dragul lor. Pentru individul care lucrează Paşii. ci de al nostru. presupunând mari schimbări doar pentru a trăi într-un mediu în care sinceritatea poate să guverneze. Creştinii ar trebui să îi urmeze exemplul. Uneori. Doamne. iar alteori (de exemplu. întorc împătrit” (Lc. Pentru un creştin ortodox Atunci când Zaheu a venit şi i-a spus Domnului. “Iată. nimeni nu putea să vadă hainele. costul sincerităţii poate fi considerabil. 8). dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva. Calitatea reparării greşelilor e importantă. patronii companiilor. Mai mult. dezbrăcat. irelevant. Bineînţeles. aceasta abia va observa. sunt înconjuraţi de oameni ca cei din povestea de mai sus – oameni care au decis că e mai bine să nu spui nimic decât să rişti să fii tratat ca un tip incomod. în repararea greşelilor nu ar trebui să fim 156 . iar răspunsul e. 19. profesorii.şi că doar lipsa lor de inteligenţă îi împiedica să le vadă şi ei. Chiar şi în ţările cu o conducere democratică. Pasul Opt şi Pasul Nouă sunt mai eficienţi dacă includ toate relele pe care respectiva persoană le-a făcut altora. organizaţiile militare. cu duhul iubirii şi al recunoştinţei. o dau săracilor şi. îşi repară greşelile faţă de cei pe care i-au rănit în perioada alcoolismului lor. Ce a făcut Zaheu a fost să meargă dincolo de cerinţele Legii lui Moise. uneori şi liderii politici şi religioşi care sunt complet nepotriviţi pentru munca respectivă. Acest lucru e doar parţial adevărat. jumãtate din averea mea. de fapt. A fost nevoie de încrederea neprihănită a unui băieţel care a strigat că împăratul era.

de ex. În prima săptămână am vizitat o Biserică Anglicană în care un preot încântător şi destul de excentric a ţinut o slujbă în care atât el. În acel moment. cealaltă rus-ortodoxă) se ruga încă în mica încăpere în care. am fost primit în Biserica Ortodoxă. Am început să frecventez micuţa Biserică în mod regulat şi. m-am simţit imediat acasă. Oxford. A. Spooner (1844-1930) a fost Custode al New College. Biserica avea un fel de spiritualitate italienească amestecată. această comunitate (sau mai degrabă. Spooner13. 157 . În acea vreme.de aici. fusese biblioteca faimosului dr. ‚dunguţa cu boi pani’ în loc de ‚punguţa cu doi bani’ . plin de tămâie. să vizităm cele mai importante Biserici din Oxford. În a doua săptămână am vizitat Biserica Ortodoxă. am hotărât ca în dimineţile de duminică.preocupaţi de greşelile altor oameni faţă de noi – chiar dacă sunt aceiaşi oameni faţă de care ne reparăm noi greşelile. dar şi cu puţină greacă. destul de repede. comunităţi – una grec-ortodoxă. ‚spoonerism’. după ce participam la mai mult sau mai puţin obligatoria liturghie de la Capela facultăţii. Mi-am lăsat prietenii să continue vizitarea altor biserici în duminicile ce au urmat pentru că găsisem ceea ce căutam. 13 Dr. eram student la Universitate şi ‘am dat’ peste Biserica Ortodoxă când. deşi nu avusesem niciodată o idee clară despre ce anume căutam. asta însemnând că ‘m-am împrietenit’ destul de bine cu slava. M-am familiarizat cu ritualul liturgic ortodox şi am început să apreciez vasta întindere a vieţii liturgice din Biserica Ortodoxă. Trei ani mai târziu. W. cu o doză mare de reţinere englezească. împreună cu câţiva colegi de facultate. DINTRE FRUMOASELE AMINTIRI PE CARE le am de la primele mele contacte cu Biserica Ortodoxă. cât şi parohia s-au purtat de parcă Reforma nu ajunsese niciodată în Anglia. ciudat. E faimos pentru greşelile pe care le făcea prin înlocuirea primelor litere ale cuvintelor. m-am alăturat corului. una dintre cele mai puternice a fost o vecernie la care am participat în mica Biserică Ortodoxă din Oxford.. în epoca de glorie. După ce am intrat în spaţiul mic.

m-am întâlnit cu doi călugări care trăiau în aceeaşi mănăstire şi care se displăceau atât de mult încât aveau o înţelegere reciprocă de a se evita unul pe celălalt în astfel de ceremonii. a cerut enoriaşilor să îl ierte pentru orice faptă de-a lui care i-ar fi putut răni. ce descoperisem la Oxford fusese atât un remarcabil exemplu de umilinţă. după câţiva ani. Îmi aduc clar aminte că. astfel. binecuvântând persoana înainte ca aceasta să se ridice. aceştia erau oamenii cu care cu greu aş fi avut şansa să discut. înainte de Sfânta Împărtăşanie. fiecare era întâmpinat cu o înclinare reciprocă şi cu o cerere reciprocă de iertare. Preotul făcea acelaşi lucru. în acest context. fiecare membru al parohiei se întâlnea cu fiecare dintre ceilalţi membri ai parohiei – multă iertare era oferită şi primită. La sfârşitul Vecerniei. Persoana se aşeza apoi la dreapta preotului. înainte de Vohodul Mare şi. acest lucru a dat o mare profunzime experienţei mele crescânde în ortodoxie. În rugăciunile pregătitoare. exista o slujbă numită “Vecernia Iertării”. calm şi serios. cerând iertare. preotul se întoarce cu faţa spre oameni şi se apleacă. preotul a ieşit din spatele Iconostasului şi. M-am regăsit îngenunchind în faţa lor şi cerându-le iertare. cât şi un important exemplu de pragmatism în viaţa spirituală. şi cu siguranţă în alte universităţi din toată lumea. astfel că fiecare membru al parohiei venea în faţa preotului. În mai multe momente ale Dumnezeieştii Liturghii. Însă. în timp ce ei făceau acelaşi lucru în faţa mea. aşa cum se întâmplă în majoritatea Bisericilor ruseşti şi a mănăstirilor greceşti. Pentru mine. În Oxford. Bineînţeles. 158 . Însă. Pasul Nouă e o versiune non-religioasă a Vecerniei Iertării. Acţiunea era completată de trei sărutări şi. A urmat o mică ceremonie în care fiecare membru al parohiei s-a apropiat şi s-a închinat în faţa preotului. am participat la Vecernia care marca începutul Postului Mare. unul dintre cele mai emoţionante elemente ale acestei ceremonii a fost că la aceasta participau câţiva membri mai în vârstă şi foarte importanţi ai Universităţii. el le cere iertare oamenilor şi îi iartă şi el. mai apoi. o astfel de ceremonie poate deveni un simbol gol. apoi în faţa celui din dreapta lui. În cele mai multe situaţii.La vremea respectivă.

ca o bucurie a copiilor lui Dumnezeu. Totuşi. dacă ne facem partea noastră aşa cum trebuie. Repararea greşelilor faţă de oamenii care au murit se face rugându-ne pentru ei. Domnul nostru ne spune în mod explicit că a căuta şi a oferi iertarea este o cerinţă preliminară pentru a primi Trupul şi Sângele lui Hristos în faţa altarului. Orice persoană care poate fi contactată direct ar trebui abordată pentru a i se spune de ce e necesar să le vorbim. nu suntem responsabili pentru reacţiile lor. Nu putem fi prezenţi pe deplin în faţa Domnului dacă nu suntem în armonie cu fraţii şi surorile noastre. Asta e important mai ales înainte de a ne apropia de Sfântul Potir pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Ei pot fi prietenoşi sau dispreţuitori.A cere iertare reprezintă o parte normală şi importantă a vieţii creştine. înseamnă că am făcut Pasul Nouă. trăită nu ca o pedeapsă. Acest lucru se aplică şi în cazul celor cu care nu putem intra direct în contact. Bineînţeles. ci în libertate. 159 .

deşi pot să existe unele ‚resturi’ de sentimente – de obicei. Aproape cu siguranţă. alcoolicul a încetat deja băutul. cu el însuşi şi cu restul lumii. Alcoolicul a învăţat să dea ochii cu Dumnezeu. de îndată ce ne-am dat seama de ele. ruşine sau regrete – el are. el are nevoie să găsească o modalitate de a o menţine curată. 38) „Şi ne iartă nouă păcatele noastre. ci ne izbăveşte de cel rău.” (Psalm 102. totuşi. nu trebuie să se întoarcă la el. efectul e cel de ştergere a tablei. ca să nu intraţi în ispită.” (Luca 11. căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Tulburarea care îi hrăneşte alcoolismul activ este sensibilă la modul în care alcoolicul în recuperare se priveşte şi se 160 . că pentru alcoolic băutul nu e decât vârful icebergului – un vârf extrem de evident. „Privegheaţi şi vă rugaţi.Capitolul 13 Păstrarea curăţeniei Pasul 10: Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile. Nu mai are „schelete în dulapurile trecutului” şi. odată aplicat întregii sale vieţi (în Pasul Patru) e aplicat acum cu aceeaşi rigurozitate. dar trupul neputincios. unele dintre lucrurile care păreau să domine Pasul Patru nu mai sunt o problemă în acest stadiu. 12) Semnificaţia pentru o persoană dependentă. Inventarul personal. Pasul Zece e menit să facă exact acest lucru. depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. câtă vreme nu bea. însă numai un vârf. iar comportamentele evidente care însoţesc băutul au dispărut.” (Marcu 14. Amintiţi-vă. 4) „Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri. Odată ce mare parte a Paşilor au fost făcuţi. Bineînţeles. însă în fiecare zi. După ce şi-a curăţit casa sufletului. Şi nu ne duce pe noi în ispită. Căci Duhul este osârduitor. o nouă viaţă. Trecutul s-a terminat şi. totuşi.

În tinereţe. În formularea Pasului. Maria a petrecut mulţi ani în destrăbălare. pentru a privi exemplul dat nouă de Sf. poate.simte faţă de propria persoană. Însă. mai întâi în dezmăţ. motivul din care Biserica a lăsat o duminică pe an. exerciţiul e bun pentru oricine. Dincolo de orice imaginaţie. viaţa de rugăciune şi relaţiile cu ceilalţi. ele tind să ne scape. aşa cum are şi una cu ‚minus’. Sf. De altfel. Pentru un creştin ortodox Uneori. E momentul în care să revizuieşti arii în care ai depus eforturi deosebite: folosirea timpului sau a banilor. Mergând la Ierusalim. şi-a petrecut restul vieţii în deşertul iudaic în condiţii de ascetism extrem. chiar dacă şi numai în imaginaţie. apoi să-şi admită greşelile. Sf. Maria Egipteanca. inclusiv starea de dispoziţie. participarea la discuţii sau activităţi inutile. Acest lucru îţi permite să priveşte mai mulţi factori. până când a face acest lucru devine o reacţie instinctivă. Pentru alcoolicul care vrea să rămână abstinent e o necesitate. e un mod bun de a-ţi lua “temperatura spirituală”. avem nevoie ca lucrurile să ajungă într-un punct extrem înainte de a le observa. iar mai apoi în pocăinţă. munca ei dură şi devotamentul i-au adus o viaţă 161 . Atunci când lucrurile sunt făcute cu moderaţie. Acesta e. folosirea limbajului. Maria a dus un stil de viaţă extrem. există la ea şi o anumită naturaleţe cu care cei mai mulţi dintre oameni se identifică într-o anumită măsură. în Postul Mare. A-ţi face un inventar zilnic. pe parcurs. Nu ar fi ieşit din comun ca el să îşi dea seama şi de lucrurile pe care le face bine – un inventar moral are o latură cu ‚plus’. în consecinţă. preferabil spre sfârşitul zilei. Păcatele ei erau mai ales de natură sexuală. greşelile şi relele făcute de el sunt cele care îl vor bântui şi ele sunt cele care trebuie incluse neapărat. Acum. Motivaţia pentru noua ei viaţă era de a căuta iertare pentru păcatele pe care le făcuse – şi a făcut asta cu o mare înflăcărare. persoanei în recuperare i se spune să-şi identifice. Totuşi. el trebuie să recunoască ce anume greşeşte şi să înveţe cum să facă faţă greşelilor. a trăit o experienţă spirituală profundă atunci când a încercat să intre în Biserica Sfântului Mormânt şi.

să le viziteze. plină de înţelepciune şi de conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu. [. iar ofranda propriei persoane făcută vieţii monastice va fi mereu ceva neobişnuit. ea s-a luptat şi s-a luptat până când a triumfat. deşi poate în moduri mai puţin evidente. calea devine tot şi tot mai atrăgătoare. iar prin rugăciune şi post. Sf. ea nu mai era deranjată nici de căldură. În monahism. cel puţin pentru perioade scurte de timp. Dar şi laicii. sunt încurajaţi să se familiarizeze cu viaţa mănăstirilor. făcând asta ne legăm pe noi de imensitatea înţelepciunii monahale şi de puterea spirituală pe care mănăstirile o aduc în viaţa Bisericii. exceptând situaţiile în care acest lucru ar cauza dificultăţi oricui se află în grija respectivei persoane. cu fiecare păcat recunoscut. calea monahală implică o re-evaluare radicală a valorilor societăţii umane. Laicii nu sunt monahi. să participe la viaţa monahală. la viaţa monastică prin lucrarea Pasului Zece. Atacată de cel rău şi de tentaţii periculoase. Comparativ cu viaţa monastică. fiecare poate participa. monahul îşi ‚croieşte’ drumul către Dumnezeu. astfel că. prin disciplină şi efort. Maria Egipteanca e o eroină pentru întreaga Biserică. ceva ieşit din comun.supranaturală.. însă şi viaţa lor e la fel de rodnică şi de binecuvântată ca şi a monahilor. cel puţin nu în viitorul apropiat. a vieţii şi a voinţei – lui Dumnezeu. se petrece oferirea propriei persoane – a libertăţii. Totuşi. Ea demonstrează un mod de viaţă care e mai apropiat de cel al îngerilor decât de cel al fiinţelor umane. Dorinţa ei fizică nestăvilită a fost transformată într-o sete nepotolită pentru Dumnezeu. nici de frig şi se hrănea direct cu Cuvântul lui Dumnezeu. De la bun început. Apetitul ei pentru mâncare şi băutură a fost transformat într-un dor pentru Sfânta Împărtăşanie.] Pe de altă parte. cel puţin în parte. Conştientizarea păcatului în viaţa de zi cu zi e un element important al procesului de metanoia (de pocăire) şi. bărbaţi şi femei. Cei mai mulţi membri ai Bisericii nu vor deveni călugări şi maici. oricine e capabil din punct de vedere teoretic să intre în viaţa monahală şi chiar poate să facă asta. Însă. egoul e pus deoparte. însă mai ales pentru monahii care încearcă să ajungă măcar în parte la eforturile şi entuziasmul ei pentru Dumnezeu. Ca şi Paşii. la sfârşit. 162 . să asculte.. poate părea un lucru mărunt. iar aceasta e una dintre viziunile care dau viaţă idealurilor monahale.

O persoană singură nu are pe nimeni în viaţa sa care să îi primească ascultarea. în schimb. călugării. soţul şi soţia se iau de mână şi păşesc conduşi de preot de trei ori în jurul măsuţei de cununie pe care se află Sfânta Evanghelie. apar multe ocazii de intimitate spirituală care ne ajută să ne menţinem pe drumul bun şi ne dă îndrumarea pe care alţii o primesc prin apartenenţa la familiile lor. Uneori. Ortodoxia nu are prea multe de spus despre oamenii singuri. iar apoi plasează întreaga lor relaţie în mâinile lui Dumnezeu. desigur. În general. Într-un mod asemănător. cuplul îşi dă ascultare unul altuia şi. călugării sau maicile aparţin familiei monahale şi aceea e familia care are grijă de respectivele persoane. individul îşi acceptă noul titlu de „rob al lui Dumnezeu”. Permiţând să îi fie tăiat părul. cuplul îşi dă ascultare unul altuia în primul rând. superiorul va arunca efectiv foarfecele la pământ – un gest neprietenos.În slujba de trecere la monahism. Aparţinând unui grup de 12 Paşi. Paşii pot să-i ofere unei persoane singure ceva asemănător structurii şi responsabilităţii pe care o primesc. I se cere de trei ori să ridice foarfecele cu care superiorul îl va tunde. dar care arată cu claritate că persoana care urmează să intre în familia monahală face acest lucru conform propriei voinţe. În aşezămintele monahale. maicile şi oamenii căsătoriţi. cu entuziasm. permiţând să îi fie tăiat părul. chiar dacă pregătirea şi experienţa pot fi dificile. dar într-un sens mai profund şi mai important. În căsnicie. căci e alegerea lui/ei dacă să ridice sau nu foarfecele şi să îl înapoieze în mâinile superiorului. Însă. persoana ce urmează să fie călugărită stă în faţa superiorului monastic. desigur. 163 . la botez. au grijă unul de celălalt şi promit să stea împreună şi atunci când lucrurile vor fi dificile. în loc de foarfece. în favoarea lui Dumnezeu Însuşi. monahul începător simbolizează faptul că renunţă la libertatea sa – în favoarea monahului superior. în anumite situaţii. nu e bine pentru noi să fim singuri. dar. În slujba ortodoxă de oficiere a Cununiei există o ceremonie similară acestei acţiuni. prin familiile lor. tăierea părului fiind un semn al terminării vieţii seculare şi începerii vieţii monahale. Aici.

oarecum. iar persoana care face Pasul Zece în mod regulat. chiar dacă nu zilnic. 164 .Pasul Zece este. esenţa vieţii creştine. pune în practică pocăinţa şi păşeşte pe calea îngerilor.

cu siguranţă. El ne ascultă. aşa cum tot Dumnezeu îi dă darul vieţii rândul ei. aşa cum Îl în dintre noi. Nu e pe deplin clar de ce autorul Paşilor a separa meditaţie. Bill W. prin rugăciune şi meditaţie. Dacă a f 165 . „Nu vă împovăraţi cu nici o grijă.” (I Ioan „Şi toate câte veţi cere. Desigur.Capitolul 14 Ajungând să Îl cunoaştem pe 200 Dumnezeu Pasul 11: Am căutat. 6) „Şi aceasta este încrederea pe care o avem că cerem ceva după voinţa Lui. contactul conştient cu Dumnezeu. Paşii au fost scrişi înainte să aibă masă de promovare a meditaţiei. pri prin rugă cu mulţumire. Dumnezeu îi d abstinent. cererile voastre să Dumnezeu.” (Filipeni 4. aşa cum s-a întâm Flower Power. avea o lectură bogată din mu posibil ca el să fi avut ceva anume în minte. ce anume înseamnă aceas căutării a ce suntem capabili – actul rugăciunii şi ast facem. rugându-vă cu credinţă. Odată ce a avut loc miracolul abstinenţei. 21. cerându-I doar să ne arate voia Lui în ce să ne dea puterea s-o împlinim. Ci întru toate. Ce i se cere e să trăiască conform voii Lui. alco fie conştient că abstinenţa continuă pe care o exper parte din relaţia lui cu Dumnezeu. P şti niciodată. 22) Semnificaţia pentru o persoană dependentă.

Însă. acum. Alcoolicul trebuie să înveţe că rugăciunea şi meditaţia care îl vor ghida de-a lungul abstinenţei seamănă puţin sau deloc cu activitatea care se chema rugăciune în trecut. Alcoolicul e obişnuit să-şi strige rugăciunile în direcţia cerului.el nu spune nimic despre asta. E posibil ca ei să petreacă mai mult timp stând în genunchi decât călugării obişnuiţi. rugăciunea încetează a mai fi o ‚învoială’. E actul căutării care dă autenticitate noigăsitei sale vieţi. E obişnuit ca Dumnezeu să-l ignore. DACĂ O PERSOANĂ A FOST RELIGIOASĂ înainte de a deveni alcoolică. ştiu cum să încerce să negocieze cu Dumnezeu. Alcoolicul pendulează între a-L urî pe 166 . însă altarul în faţa căruia se roagă e de sticlă şi. putem presupune că cele două cuvinte „rugăciune” şi „meditaţie” se referă la tipul activ şi pasiv de rugăciune. Dincolo de orice altceva. nici în “Doişpe şi Doişpe”. dar fără să simtă că va primi vreun răspuns pozitiv. să-l înşele. unde se pare că foloseşte aceste cuvinte alternativ. nici în Cartea Mare. deşi nu obligatoriu. nu are asociaţii religioase. se poate spune că nu există nici o relaţie între Dumnezeu şi alcoolic – cel puţin. El nu dobândeşte mintea lui Dumnezeu. e posibil. Dacă privim alcoolismul ca pe o boală spirituală. ca ea să trebuiască săşi revizuiască gândirea şi comportamentul religios înainte de a începe procesul de recuperare. la vorbire şi la ascultare. Înseamnă aproape sigur că perspectiva lui asupra lui Dumnezeu e disfuncţională. Cel mult. de obicei. nu una personală. Aproape prin definiţie. să-l dezamăgească. e aproape sigur că acea persoană a folosit pe parcursul dependenţei sale teme religioase şi spirituale într-o manieră distorsionată şi parţială. Alcoolicii activi ştiu cum să se roage – cel puţin. Asta nu înseamnă neapărat că ceva nu e în regulă cu religia sa. Mai mult. ci se referă la modul în care foloseşte el acea religie. dar tinde spre El. Se pare că Dumnezeu nu vrea să cadă la învoială prea des. Ce e important e ca persoana în recuperare să privească rugăciunea şi meditaţia ca fiind sursa însemnătăţii şi a puterilor sale. rugăciunea dă rezultate. nici asta nu e ceva sigur.

El nu stă. sarcina va fi mică – aparent nesemnificativă – precum spălatul mâinilor sau închiderea ochilor pentru a adormi. o viaţă bună. aşteptând ca Dumnezeu să îi vorbească din mijlocul tornadei sau din vârful fulgerului. Viaţa lui e plină. Odată ce alcoolicul a încetat să joace rolul de „dumnezeu”. Voia Lui e o expresie a bunătăţii şi iubirii şi e resimţită de întregul univers în toată imensitatea sa. el face ceea ce trebuie să facă. Voia Lui a guvernat toată creaţia şi acest lucru se va întâmpla şi după ce individul va muri. iar rezultatul e că. iar Dumnezeu aşteaptă. dar. Alcoolismul. el permite treptat ca perspectiva lui greşită şi letală asupra lumii să fie înlocuită cu alta. o viaţă abstinentă. Căutarea e suficientă – este suficientă. care e trist şi nedrept. implică şi căutarea voii lui Dumnezeu şi împlinirea acesteia. Niciodată nu e foarte sigur că face ce anume i se cere. e plin de speranţa că o împlineşte pe aceasta. e formată din micile sarcini care constituie existenţa umană şi el îndeplineşte ceea ce se cere de la el. Uneori. are o viaţă distrusă ca şi om abstinent. În această nouă perspectivă. e foarte uşor pentru el să revină la vechile obiceiuri. Căutarea e importantă.Dumnezeu şi a-I nega existenţa. Siguranţa nu face parte din „zona sigură” pentru alcoolicul în recuperare – pentru că e prea aproape de genul de comportament pe care Bill W. sarcinile vor fi de un nivel mai înalt – petrecerea timpului în rugăciune sau făcând un serviciu unei alte persoane. fiecare sarcină la rândul ei. şi nu cunoaşterea. face parte din preţul pe care Dumnezeu Îl plăteşte pentru a ne da nouă libertate. Odată ce alcoolicul crede că el cunoaşte voia Lui Dumnezeu. care e crud şi pervertit. îl numea „îndãrãtnicia egoistã neînfrânatã”. Dumnezeu îl întâlneşte în situaţiile obişnuite ale vieţii. ca orice lucru care implică durere şi suferinţă. iar individul învaţă să reacţioneze cu umilinţă şi recunoştinţă în toate situaţiile. Atunci când alcoolicul caută voia lui Dumnezeu şi încearcă din toate puterile să o împlinească (puteri care vin tot de la Dumnezeu). există un Dumnezeu – altul decât propriul ego – care e cea mai înaltă expresie a existenţei. în loc să aibă o viaţă distrusă ca şi om beat. Nimic nu e pasiv în această relaţie cu Dumnezeu. Alteori. 167 . ştiind că Dumnezeu are o anumită dorinţă pentru el. dar şi în cele mai mici detalii ale vieţii fiecărei persoane. O viaţă care merită trăită.

îţi petreci tot timpul cu lucruri de mică (sau. te rogi? Când mergi la biserică. punând primul nume (creştin) al persoanei pentru care se roagă în locul literei N. el taie o bucăţică de pâine şi o pune în locul tradiţional. Dacă una dintre aceste variante e adevărată. trebuie făcut ceva. Pentru fiecare nume sau listă de nume. pomeneşte pe N”. În timp ce aşează fiecare bucată de pâine. ştiută pe de rost şi destul de lungă) cu toţi membrii parohiei. Poate că va spune foarte puţine nume în acest moment sau poate va rosti câteva mii. îşi pune veşmintele. din Sfânta Liturghie şi din toate celelalte slujbe pe care Biserica le foloseşte pentru sfinţirea unor oameni. Uneori. Cele mai bune lecţii le putem învăţa din viaţa de rugăciune a Bisericii. îşi spală mâinile şi merge în faţa altarului de Jertfă. şi aşezând bucăţelele de pâine pe Sfântul Disc. sub bucata rectangulară de pâine ce va fi transformată în Trupul lui Hristos. Sfântul Proscomidiar. Înainte de începutul părţii publice a Dumnezeieştii Liturghii. vasul special pe care îl folosim pentru pâine. E bine să vedem ce anume facem în biserică şi apoi să încercăm să aducem acea experienţă în vieţile noastre. listă în care facem şi o aluzie (nu prea discretă) cum că ar putea să facă lucrurile mai bine. Acolo pregăteşte pâinea şi vinul. deseori. După ce termină partea oficială şi tradiţională a pregătirii sale. momente sau locuri. un preot paroh va avea o listă (de multe ori. avem tendinţa să îi dăm lui Dumnezeu o listă de cumpărături cu ce e rău în lumea Lui. cel puţin. rugăciunea devine o simplă listă de plângeri despre nedreptăţile pe care le vedem noi în lumea aceasta.Pentru creştinul ortodox Pasul 11 e o ocazie de a evalua ce anume faci în viaţa ta de rugăciune şi să te întrebi unele lucruri abordate mai rar. de secundară) importanţă? Te rogi dimineaţa şi seara? Singur sau cu alţii? Pentru ce te rogi? Uneori. 168 . aşa cum spune tradiţia. pe fiecare după numele lui. preotul poate apoi să pomenească oamenii. Pentru ce te rogi? Ce sau cum te rogi? Îţi place să citeşti rugăciuni sau să fii spontan? De fapt. Alteori. spune: „Doamne. va fi rugat de cei din parohie să-i pomenească pe anumiţi oameni şi. preotul spune anumite rugăciuni. tăind pâinea într-un anumit fel.

în rugăciunile noastre. grupându-i în categorii: bolnavi. ci e pur şi simplu un act de a-i aduce pe aceştia în faţa lui Dumnezeu. folosim doar prenumele – Dumnezeu ştie numele fiecăruia încă „din pântecele mamei sale” şi El ştie mai bine decât noi pentru cine ne rugăm. rugăciunea „Doamne. Singura problemă e că ei trebuie să aducă lista la timp pentru ca preotul să nu întrerupă slujba pentru a citi liste lungi cu nume. E bine ştiut că anumiţi episcopi şi preoţi erau recunoscuţi pentru că citeau foarte multe nume în acest moment al slujbei. Rugăciunea „Doamne.Membrii comunităţii pot aduce liste cu nume pentru ca preotul să le pomenească în acest moment. Înainte de sosirea mea la Universitate. pomeneşte” e suficientă. Nici nu îi spunem lui Dumnezeu ceva ce El ştie deja.” El continuă. Nu are nici un sens să începem să Îi povestim lui Dumnezeu despre acei oameni. nici nu încercăm să Îl forţăm şi să Îl facem să se răzgândească. Preotul se roagă simplu: „Doamne. include toate situaţiile şi e o frumoasă expresie a iubirii. în iubire. iată ce este rugăciunea: o expresie a iubirii. fără a cere nimic în mod special pentru acea persoană. după ce a început Liturghia Catehumenilor („Binecuvântată fie Împărăţia…”). În ce priveşte mijlocirea. în afară de faptul că cerem mântuirea lor. Ne rugăm pentru oameni. pe cel pentru care se roagă şi pe Dumnezeu. În rugăciunile pentru grupuri de oameni. iar asta e foarte bine atât timp cât nu interferează cu rugăciunile personale ale credincioşilor. un bătrân episcop ortodox rus vizitase Oxfordul şi îşi petrecuse o mare parte din timp rugându169 . Aici. ca şi cum El nu ar şti cine sunt sau de ce au nevoie. Indiferent dacă persoana pentru care s-a spus rugăciunea e în viaţă sau decedată. indiferent dacă au copt ei înşişi sau nu prescuri ce devin pâinea de împărtăşanie. Observaţi că aici se menţionează prea puţin ce anume aşteptăm ca Dumnezeu să facă pentru aceşti oameni. acesta e motivul din care. rugăciunea nu e o listă de porunci către Dumnezeu: fă aia sau cealaltă. suferinzi etc. pomeneste” îi aduce împreună pe cel ce se roagă. Parţial. pomeneşte pe robul tău N. pentru persoana cutare sau cutare. ecteniile Sfintei Liturghii servesc drept model.

Fiecare membru al Trupului lui Hristos e învăluit în iubirea lui Dumnezeu. Până atunci. Atunci când ne luăm rămas bun de la Trupul lui Hristos din Potir. cântăm: „Am văzut lumina cea adevărată.. Punând laolaltă o listă cu oameni pe care îi întâlnim pe parcursul vieţii noastre şi rugându-ne regulat pentru ei („Doamne. i se înmânau lungi liste cu nume scrise în greacă. Dar aceste indicii ne dau curaj şi speranţă. am primit Duhul cel Ceresc. când totul va deveni actual şi voia lui Dumnezeu nu va mai fi experimentată în moduri tainice. iar Biserica din interiorul Bisericii participă la viaţa lui Dumnezeu. Pentru un moment. trebuie să ne mulţumim cu indicii. sunt puţine rugăciunile în care individul se roagă pentru el însuşi. sunt aproape întotdeauna rugăciuni de iertare. bucurându-ne că şi acolo voia lui Dumnezeu e la fel de puternică şi de necesară ca şi în munca dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu Însuşi. „. Se spune că el obişnuia să ridice astfel de liste spre cer.. pentru ca Dumnezeu să le citească singur. pomeneşte…”). Iar cele care există. Ceea ce face preotul în momentul Sfintei Proscomidii e ceva ce poate fi preluat şi în rugăciunea privată. reprezintă o modalitate frumoasă de a-ţi oferi propria experienţă de viaţă lui Dumnezeu şi de 170 . cu sugestii. o relaţie care se dezvoltă şi creşte mereu. am aflat Credinţa cea adevărată. Graniţele egoului sunt estompate. căci Aceasta ne-a mântuit pe noi”. că Tu eşti Dumnezeul meu” şi „în Lumina Ta vom vedea lumina” (ambele din Doxologia Mare). Uneori. ne întoarcem la vieţile obişnuite. Când. identitatea lui Dumnezeu şi identitatea copiilor Lui nu mai e o problemă de contrast. Formularea Pasului Unsprezece aduce în atenţie o idee care corespunde rugăciunii oficiale a bisericii: rostul rugăciunii e cel de a afla voia lui Dumnezeu pentru noi. acest moment va dura pentru totdeauna doar la sfârşitul vremii. Nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne. Dacă cineva analizează rugăciunile oficiale ale bisericii. iar pentru el acestea erau dificil de citit şi de pronunţat. în Sfânta Liturghie. ci una de armonie. icoana e completă. Ca şi apostolii care părăseau locul Înălţării Domnului nostru.învaţă-mă să fac voia Ta. Însă.se nominal pentru oameni la altarul punerii înainte. Trupul lui Hristos (enoriaşii) se întâlnesc şi mănâncă Trupul lui Hristos din Potir.

Recitată în linişte. Pomenirea membrilor familiei. miluieşte-ne. Această scurtă rugăciune. nici de cunoştinţe speciale: Doamne. cuvântul ‘meditaţie’ poate să nu fie folositor imediat. Asta nu e iertare. e la fel de potrivită pentru începători. în acelaşi timp. ca şi pe cei care au contribuit în mod pozitiv. a prietenilor. Asta ne permite să împlinim într-un mod simplu şi practic porunca iubirii duşmanilor. Folosirea Rugăciunii lui Iisus a devenit cea mai semnificativă caracteristică a vieţii de rugăciune a multor oameni. Ne iertăm duşmanii rugându-ne pentru ei. Ne apropie de puterea lui Dumnezeu pentru ca El să ne răscumpere şi să ne salveze. E o armă puternică. În trecut. lista va deveni un fel de odisee spirituală. Bineînţeles. miluieşte-ne pe noi”. în adâncul fiinţei noastre. cel puţin nu la prima vedere. În tradiţia noastră. Însă.a fi. După o vreme. nici de ego. e important să-i includem pe oamenii care au avut contribuţii negative în vieţile noastre. ecoul rugăciunii oficiale a bisericii din Sfânta Liturghie. se 171 . rar sau cu fermitate. Chiar dacă instinctele şi emoţiile noastre se îndreaptă într-o altă direcţie. reflectând diferite stadii ale vieţii noastre şi diferiţi oameni cărora ne-a încredinţat Dumnezeu. dar nu uitarea este drumul pe care Dumnezeu îl aşterne înaintea noastră. pe parcurs ce Îi pomenim fiecare nume lui Dumnezeu. Citirea numelor unor astfel de oameni ne poate pune în legătură cu sentimentele pe care am prefera să le ignorăm (sau de care să scăpăm de tot). pentru că nu e un cuvânt care să fie folosit prea des în literatura ortodoxă. un instrument spiritual. profesorilor şi cunoştinţelor e o rugăciune puternică. Fiul lui Dumnezeu. asta ni se cere să facem. Nu ne iertăm duşmanii uitându-i. Indiferent dacă e spusă o dată sau de mai multe ori. să ne apropie într-un mod pentru care nu e nevoie nici de imaginaţie. Pentru creştinul ortodox. această ‚linişte’ a fost puternic amplificată în practica rugăciunii lui Iisus. ci uitare. ea devine un fel de puls al rugăciunii. e aproape sigur că autorul Paşilor a folosit acesta cuvânt pentru a indica ascultarea – o parte necesară a rugăciunii şi foarte familiară în practica ortodoxă. ca şi pentru cei ce se apropie de sfinţenie. „Doamne Iisuse Hristoase. ea ne linişteşte mintea şi ne face disponibili pentru Dumnezeu.

Două perioade de rugăciune a câte 5 minute pe parcursul unei zile poate transforma în mod dramatic viaţa de rugăciune a unei persoane. rugăciunea nu-i aparţine unei persoane sau unui grup de persoane anume – e un element din viaţa bisericii. ‚Mila’. Ne rugăm pur şi simplu. Pot să existe şi oameni pentru care Rugăciunea lui Iisus nu e satisfăcătoare. În general. cuvântul ‚miluire’ seamănă foarte mult cu cuvântul ‚elaion’ care înseamnă “ulei de măsline”. inevitabil. – caritatea) cu ‚mila’ (n. pentru cineva care are o fire compulsivă sau obsesivă. pe de altă parte.tr. Şi în acest caz.considera a fi rezervată celor extrem de pioşi şi se vorbea rareori de ea în afara mănăstirilor. să confundăm ‚miluirea’ (n. „Miluirea” e un cuvânt frumos şi se referă la generozitatea lui Dumnezeu. Bineînţeles. miluieşte” – „Kyrie eleison”). cred eu. compătimirea). invită persoana în cauză să rămână în durerea ei pentru a primi mai multă atenţie. mai active. „Vai. săracul de tine” trebuie să fie una dintre cele mai dăunătoare expresii din limba engleză. 172 . E adecvată a fi folosită de cei mai mulţi dintre oameni. ca şi ‚simpatia’. În greacă. poate fi mai potrivit să găsească alte forme de rugăciune. Răspunsul e în întregime lucrarea lui Dumnezeu. iar asta e complet dincolo de controlul nostru. Tot ce trebuie să facem noi e să depunem efortul necesar. serveşte drept tratament universal şi îl încurajează pe individ să-şi vadă de viaţă. cuvântul are şi mai multă profunzime şi semnificaţie. se recomandă consultarea unui preot sau a cuiva cunoscut ca având o experienţă spirituală. În forma cu care suntem familiarizaţi (în „Doamne. Însă. Nu rostim această rugăciune sau orice altă rugăciune personală pentru ceva anume. deşi poate fi un mare avantaj să o foloseşti sub îndrumarea unui om spiritual. ca şi în multe alte aspecte ale vieţii bisericeşti. e disponibilă tuturor şi poate fi folosită de oricine. E o greşeală. chiar şi atunci când nu e meritată. mila cerească e cea care face posibil ca noi să devenim copiii lui Dumnezeu. Oferită cu uşurinţă. pentru că. ‚Miluirea’. nu să rămână blocat în faţa unui obstacol. e posibil să nu se întâmple aşa. e unul dintre acele cuvinte folosite pentru o serie de sentimente şi acţiuni care îi încurajează pe oameni să nu renunţe la suferinţa lor.tr.

Ce se întâmpla de obicei era că cei mai mulţi dintre călugări formau grupuri mici în care fie găteau pe rând. dar stilul său era‚de operă’. În Anglia. mănăstirea era condusă ca o casă în care călugării aveau un anumit grad de independenţă. Aveam atât de multe de învăţat – cum să trăiesc într-o mănăstire. eram obişnuit să primesc laptele acasă în fiecare zi. I se dădeau bani şi se aştepta ca el să se hrănească singur. unde se vorbea o limbă pe care nu o cunoşteam. În acele zile. Mai exact. o împachetau şi i-o trimiteau. tr.Când am plecat din Anglia în Grecia pentru prima dată. Cred că i-am făcut viaţa foarte dificilă. În acea vreme. să-mi arate împrejurimile. la mijlocul anilor `70. deşi am fost primit cu căldură. Vorbeam doar puţină greacă şi. fiecare călugăr trebuia să se descurce singur când era vorba de mâncare. slujbele mi se păreau cu adevărat lungi – şi nu doar din cauza lungimii lor propriu-zise. în general. am locuit câteva luni la Mănăstirea Sf. Un călugăr a cărui familie locuia într-un oraş apropiat îşi primea mâncarea în fiecare zi când sosea autobuzul. Am ajuns să iubesc slujbele. am fost mai mult decât perplex. îi pregăteau mâncarea. Am fost repartizat unui diacon (în acel moment. călugării invitau pe unul dintre preoţii locali de pe insulă să vină şi să cânte. chiar pe cele de la miezul nopţii. dar când am aflat că fiecare dintre noi avem o raţie de ulei şi că aceasta era dată în fiecare lună. extrem de ornamental şi îmi era greu să-l suport. deşi aveam o preferinţă clară pentru zilele obişnuite în care cântarea era vioaie şi cu puţine întreruperi. într-o ţară departe de casă. unul dintre cele mai contradictorii a fost raţia lunară de ulei de măsline. să-mi gătească. Ioan Evanghelistul din Patmos. fie făceau un fel de aranjamente în privinţa gătitului. eram sigur că cele mai multe dintre lucrurile importante pentru mine le-au derutat pe gazdele mele. În zilele mari de post. Dintre toate lucrurile pe care mi le amintesc. Sunt sigur că avea o voce bună. Cel mai misterios lucru dintre toate şi scopul întregii evocări a fost că fiecare călugăr din mănăstire primea o porţie lunară de ulei. La ce puteam folosi un galon de ulei de măsline pe lună? [n. Familia lui avea un restaurant.78 litri] 173 . eram şi eu diacon) a cărui treabă era să aibă grijă de mine. – 1 galon = 3. să mă ţină curat şi.

prăjit. Era tămăduirea şi bunăstarea dintr-o sticlă. rugăcinea devenind astfel şi o rugăciune pentru pace. Era o soluţie la îndemână pentru orice şi ajutorul din viaţa de zi cu zi. Uleiul era folosit pentru absolut orice: pentru gătit (pentru îngroşat. era folosit la curăţarea anumitor lucruri şi era panaceul universal pentru orice. Asta era uleiul de măsline. condimentat) şi pentru arderea în mici candele în faţa icoanelor. în părţile greceşti!) şi pentru uleiul de măsline şi pentru toate acele lucruri pe care le reprezintă. de la o durere de spate până la un deget umflat. 174 . în gura porumbelului lui Noe). Luaţi în considerare şi că uleiul de măsline şi ramurile de măslin sunt simbolurile universale ale păcii (turnat peste ape agitate şi. respectiv. Merită să ţinem minte şi că atunci când spunem rugăciunea “Kyrie eleison” ne rugăm (cel puţin. mi-am dat seama că s-a întâmplat deseori să-mi folosesc raţia de ulei înainte de finalul fiecărei luni şi că trebuia să mai cumpăr din magazin.Înainte de terminarea timpului acolo.

prea mici.A. bolnav am fost şi M-aţi cercetat.16) „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc. am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre. Atunci drepţii Îi vor răspunde. întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei. la ai tăi. „Mergi în casa ta. când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit.Capitolul 15 Răspândirea veştilor bune Pasul 12: După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi. străin am fost şi M-aţi primit. sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul. şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit. Persoana care a început să lucreze Paşii a devenit o persoană diferită. Mie Mi-aţi făcut. Pasul Doisprezece reprezintă înfăptuirea unei vieţi transformate. aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. întrebarea din inima gândirii şi practicii A. zicând: Doamne.” (Matei 5.19) „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor. capătă şi mai mult sens: devine alcoolicul abstinent pentru a lucra cei 175 . Aici. va zice către ei: Adevărat zic vouă.” (Marcu 5. însetat am fost şi Miaţi dat să beau. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat.” (Matei 25. 35-40) Semnificaţia pentru o persoană dependentă. în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. răspunzând.

Dumnezeu este Cel care îl abordează pe individ. până la urmă. Nimeni nu poate ajunge mai departe de atât – nu există nimeni care să fie ‚complet recuperat’. perspectivă obişnuită în experienţa evanghelică americană. În contextul A. Pe de altă parte. dacă nu-l împarte cu ceilalţi de teamă că va rămâne fără el. Totuşi. unde acest Pas îşi are semnificaţia originală. mai mult de făcut. nici aceasta nu e prezentă. Dacă încearcă să păstreze ceva pentru el sau. iertarea. e o contradicţie în termeni atunci când vorbim despre ‚recuperare parţială’. se întâmplă aşa nu din cauză că nu poate bea – va avea întotdeauna libertatea de a se întoarce la băut. liniştea sufletească – poate păstra doar ce dăruieşte. deşi extrem de improbabil. de vreme ce ne-am aştepta la aşa ceva din partea Paşilor. dacă va decide asta – ci din cauză că în noua lui viaţă nu mai este loc pentru băut. individul trece de o linie. Mai important. Evident.Doisprezece Paşi sau lucrează cei Doisprezece Paşi pentru a deveni abstinent? E posibil. Undeva. există un îndemn clar şi real pentru alcoolicul care şi-a început recuperarea. va pierde cu siguranţă acel lucru.. Paşii sunt puternic înrădăcinaţi în experienţa religioasă americană. pe parcursul lucrării Paşilor. Deşi îi aparţine. În Paşi. Relaţia cu Dumnezeu poate deveni mereu mai profundă sau mai intensă.A. de o conştiinţă a 're-naşterii’. El s-a privit şi a făcut pace cu el însuşi – cu lucrurile bune şi rele. natura noii lui vieţi. această ‚recuperare’ e ceva ce nu poate păstra doar pentru el. ca persoana care ajunge la Pasul Doisprezece să aibă în mod regulat necazuri cu băutul. mai rău. Mereu mai este ceva de învăţat. şi nu individul e cel care face un pas conştient către 176 . există loc de mai bine. a făcut tot ce a putut pentru a repara acele părţi din viaţa lui care aveau nevoie de „reparaţii”. E puţin probabil ca aceasta să fie o experienţă de transformare cutremurătoare – ceea ce poate părea straniu. Cineva s-ar putea aştepta şi la versiunea acceptării lui Dumnezeu ca şi salvatorul personal al cuiva. Ca şi multe alte lucruri importante în viaţă – iubirea. el a început să îşi rectifice relaţia cu Dumnezeu. un proces profund personal şi ascuns în mare parte în inima lui. o experienţă marcată deseori de importante transformări personale.

iar viaţa lui e transformată. adică cei care nu ajunseseră la ‚fundul sacului’. experienţa. puterea şi speranţa A. desigur. a devenit clar că în lume erau. două feluri de alcoolici – cei care erau încă pregătiţi pentru recuperare pentru că ajunseseră la ‚fundul sacului’ şi cei care nu erau pregătiţi. poate mai repede. a crescut. după o vreme. Influenţa A.A.A. au fost nepermisive pentru 177 .A. Şi asta au şi făcut. A. este adevărat şi faptul că majoritatea celor care se recuperează simt că A. el e pregătit să-şi împărtăşească experienţa cu alţii. poate mai târziu.A.-ul este o parte indispensabilă a recuperării lor – milioane de oameni şi-au dobândit abstinenţa şi recuperarea prin apartenenţa la A. Pe când ajunge la sfârşitul Paşilor. deşi în anumite situaţii o astfel de procedură poate fi încă extrem de importantă pentru anumiţi indivizi. Simţeau că pentru a-şi menţine propria abstinenţă aveau nevoie „să o dea mai departe”. În cazul celor care nu doreau să se recupereze. Ei şi-au dat seama că era aproape imposibil să încerce să forţeze pe oameni în recuperare împotriva voinţei lor. luând în considerare trecutul celor implicaţi. primii alcoolici în recuperare simţeau ce anume trebuiau să facă în Pasul Doisprezece – trebuiau să transmită mesajul altor alcoolici.-ului creşte şi ea. alcoolicul trece de o linie. La început. odată cu fiecare nou membru care devine abstinent. Deşi poate părea ciudat. o motivaţie egoistă.-ul e ocupat cu transmiterea mesajului către alcoolicii din lumea întreagă. cresc per ansamblu. căutau beţivi şi încercau să îi convertească.Dumnezeu. cei care doreau să se recupereze aveau de departe cel mai bun prognostic. aceşti oameni aveau. La început. incluzând locuri care.A. Bineînţeles. între începutul Paşilor şi Pasul Doisprezece. Prin îndurarea Domnului. Era destul de dificil să încerci să îi ajuţi pe cei care doreau să devină abstinenţi. situaţiile erau mai mult sau mai puţin imposibile. acea perioadă a trecut de mult. Totuşi. Alcoolicii nu se pricep la a face paşi conştienţi în nici o direcţie! Undeva. de fapt. Totuşi. Pe parcurs ce AA-ul s-a mai dezvoltat. numărul oamenilor care se făceau bine în A. de fapt. au existat momente în care persoana care avea douăzeci de minute de abstinenţă putea să îl îndrume pe cel care bea încă. în trecut. Acesta era lucrul cel mai evident de făcut. În istoria Alcoolicilor Anonimi.A.

vizitatorii găseau pe cineva care. de multe ori la ei acasă. se sădesc seminţele recuperării. Atunci când băteau la uşă.-ul nu pretinde subscrierea la o doctrină religioasă anume.A. pot să apară multe alunecări şi căderi pe parcurs. însă. Conversaţia care se leagă între un băutor şi membrii A.A.-ul. de unul sau doi membri A. Uneori. sentimentele de eliberare sunt incomensurabile şi (în funcţie de cât de multe îşi aminteşte) imaginea acestei întâlniri va fi mereu fundaţia pentru recuperarea noului venit. alcoolicii erau vizitaţi.-ului şi se aşteaptă ca oamenii să beneficieze de pe urma forţării participării la întâlnirile A. Această activitate se numeşte ‚munca Pasului Doisprezece’. Uneori. poate să fie de ajutor în situaţii extrem de diferite. Puteau găsi pe cineva înarmat şi periculos – nimic ieşit din comun. era gata să înceapă călătoria către recuperare. era în mod clar o persoană care ajunsese la concluzia că el (sau ea) a suferit destul. chiar dacă ele nu dau rod timp de mai mulţi ani. Vechiul mod de a proceda era că.-ul. Alteori.A. de recuperare în programele de tratament din spitale şi clinici.astfel de influenţe.A. Fericit cu adevărat e cel care devine abstinent de la primul său contact cu A. După mult timp.A. De vreme ce A.-ul a trebuit să-şi adapteze perspectivele la faptul că profesia medicală (care a fost mereu interesată de recuperarea din dependenţa de alcool) e acum mulţumită în mare măsură de folosirea modelului A.A. mai ales în ţări în care armele sunt deja disponibile. Judecătorii şi alţii din domeniul aplicării legii au văzut beneficiile A. din motive evidente. aceasta poate să fie prima conversaţie importantă 178 . De-a lungul timpului. Însă.A. Câteodată. vizitatorii nu puteau fi niciodată siguri de ce vor găsi. A. Bineînţeles. poate să fie prima conversaţie ‚reală’ pe care acea persoană a avut-o de foarte mult timp.A. găseau un cadavru… solicitarea ajutorului venise prea târziu. Combinaţia dintre alcool şi armele de foc e letală în orice circumstanţe. prin orice contact stabilit cu A. odată identificaţi. deşi confuză. Nici un fel de educaţie nu va face dintr-o persoană beată una responsabilă faţă de o armă. găseau pe cineva care ‚uitase’ complet de faptul că ceruse ajutor şi care era extrem de nemulţumit de deranj.A. deşi nu era neapărat prea coerent.

Odată ajunşi în Comunitate. care fac Pasul Doisprezece fac acest lucru în primul rând pentru beneficiul lor. li se aminteşte în mod constant de trecutul lor şi de propriul început în Comunitate. Nici unul dintre aceşti factori nu pare să aibă vreun sens la prima vedere. Ei simt că. întâlnind pericolele şi disconfortul alcoolismului activ. nici nu preiau problemele alcoolicului. Bineînţeles. Asta se întâmplă mai ales atunci când deprind îndemânarea de a căuta asemănări (noul comportament) şi de a da deloc sau puţină importanţă diferenţelor – ceea ce (până acum) fusese perspectiva lor preferată. ei descoperă că problemele lor sunt. însă.A. Ei sunt încurajaţi să-şi compare propria experienţă cu cea a persoanei pe care o întâlnesc şi să caute asemănările.A. similare cu problemele celorlalţi. Aşa cum s-a spus deja. în întregime singuri. cu putere şi în bărbie” (sau în orice mod îi va atrage atenţia şi îl va încuraja să renunţe la „coconul negării şi al amăgirii”). în mare. Întâlnindu-se cu persoana beată. 179 . Odată cu apariţia centrelor de tratament în aproape toate spitalele mari din Statele Unite şi din alte părţi. în întregul univers. Nu e deloc un clişeu să spunem că alcoolicii mor cel mai adesea de “unicitate terminală”. membrii A. Aşteptarea ca alcoolicul să ajungă la ‚fundul sacului’ a fost înlocuită acum de încercarea de a ridica ‚fundul sacului’ pentru „a-l lovi pe alcoolic. Acesta e unul dintre modurile în care ei pot să-şi suporte stilul de viaţă dificil şi distructiv. ei sunt în întregime unici. cât şi la nivel practic. Aceasta e o temă de bază în A. Le place să creadă că problemele lor sunt nu numai mai mari decât cele cu care s-a confruntat vreodată cineva. dar ei conţin informaţii foarte importante. ci şi că sunt complet de nerezolvat.care să includă şi bunătate sau care să îi permită alcoolicului să aibă vreun sentiment de demnitate. de preferinţă. Acest lucru e adevărat atât la nivel altruist (nevoia de bază ca fiinţele umane să se ajute unele pe altele). Deşi oamenii care fac Pasul Doisprezece sunt în întregime responsabili pentru organizarea acestei vizite. modul de a face Pasul Doisprezece s-a schimbat foarte mult. ei nu sunt responsabili pentru rezultat. şi e adevărată pentru fiecare dintre cei Doisprezece Paşi. nu diferenţele. văzând-o în condiţiile în care locuieşte (sau lipsei acestora).

A. ci necesitatea de a fi într-un astfel de centru. poate să facă acest lucru.centrele de tratament trebuie să fie profitabile într-un mod în care Alcoolicii Anonimi nu trebuie să fie.A. A. Nu înseamnă nici că centrele de tratament nu pot avea propriile întâlniri A.A.A. Centrele de tratament urmăresc să atingă un obiectiv (de obicei. Într-un centru de tratament lucrul care îi leagă pe cei mai mulţi dintre oameni nu e dorinţa de a înceta băutul. din localitate să participe la aceste grupuri pentru că prezenţa lor poate să transforme grupul într-unul mult mai productiv.A. orice grup de oameni care doreşte să se intituleze grup de Alcoolici Anonimi. dacă aceste centre folosesc programul A. e o idee bună ca astfel de centre să încurajeze mereu membrii A. Din acest motiv.A. membrii A. În cele mai multe situaţii. Din contră. Mare parte din această politică vine din experienţa timpurie a Comunităţii când multe dintre tentaţiile alcoolicilor. poate fi la fel de bine să angajeze oameni care au cunoştinţe solide despre Paşi. această situaţie nu afectează. nu are acţionari.A.-ul ia măsuri serioase pentru a se asigura că nu e niciodată motivat de „linia de total” sau de oricare altă implicare a banilor sau prestigiului.A. Asta nu înseamnă însă că centrele de tratament înlocuiesc întâlnirile locale ale A. se auto-finanţează prin propriile contribuţii şi priveşte aproape orice contact cu banii ca pe o ‚chestiune externă’. Cele mai multe dintre întâlnirile de grup beneficiază de pe urma unei varietăţi a membrilor săi – din diferite domenii ale vieţii. voluntar sau nu. într-o formă sau alta. mai ales grandomania. în aproape toate domeniile vieţii şi ar fi foarte ciudat dacă nu ar fi liberi să lucreze în centrele de tratament. individual. de fapt.-ului. dacă au astfel de abilităţi. Însă. A. întâmpinau o rezistenţă puternică şi erau respinse în tăcere. abstinenţa 180 .A. Asta nu înseamnă că. nu sunt implicaţi în centrele de tratament.-ul ca întreg. Ce e trist e că grupurile din centrele de tratament nu sunt întotdeauna căminele puternice ale abstinenţei aşa cum sunt în alte părţi. A. cu o situaţie socială şi cu vârste diferite. A.A. Există membri A. un subiect care îi distrage de la scopul primar – acela de a-i ajuta pe alcoolicii care suferă încă.-ul nu încearcă să forţeze pe nimeni să facă nimic.

premiul cel mare este „trezirea spirituală” care rezultă din lucrarea Paşilor. poate. prima Duminică din Postul Mare. Familiile. exact ca şi Paşii) sunt la fel de importante ca şi Paşii pentru că ele plasează lucrarea Paşilor într-un mediu spiritual. naţiunile. cu post-cura care presupune participarea la întâlnirile A. trebuie să rămână separat şi distins în conducere şi organizare pentru a fi consecvent tradiţiilor cu ajutorul cărora îşi administrează activităţile. pentru alcoolicul care ajunge la abstinenţă. 45-46) Aici. da. noţiunea de convertire individuală de la o religie la alta ar fi fost de neconceput. Într-adevăr. metodele agresive de prozelitism. noţiunea de convertire individuală.).” (Ioan.A. trebuie privită ca o invenţie modernă. triburile. 1. într-o manieră aparte şi succintă. A. şi de Biserica RomanoCatolică) nu au caracterizat comportamentul normal al creştinilor ortodocşi.A-ul. dar una care nu se potriveşte prea bine cu imaginea de ansamblu a istoriei Bisericii Ortodoxe. În timp ce e obligat să colaboreze într-o anumită măsură cu centrele de tratament (pentru că adăpostesc alcoolici care doresc să înceteze băutul). pe Iisus. În cele din urmă. Transmiterea mesajului către alţi alcoolici e pur şi simplu o expresie a acestei treziri. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. agreate de multe grupuri protestante (şi. Biserica Ortodoxă are conştiinţa că ea e adevărata Biserică a lui 181 . avem modelul cu ajutorul căruia Biserica Ortodoxă s-a extins în ultimele două mii de ani: „Vino şi vezi!”. Pentru creştinul ortodox În Duminica Ortodoxiei. fiul lui Iosif din Nazaret. deşi acum reprezintă o imagine obişnuită.imediată. în cea mai mare parte a celor două mii de ani de istorie. În general. Însă. aceste Tradiţii (douăsprezece la număr. în unele privinţe. În ea găsim următoarele rânduri: „Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii. citim povestea lui Filip şi a lui Natanael. sigur. cu siguranţă. Din multe puncte de vedere.

Sf. Această stare de fapt respinge ideea că Biserica Ortodoxă ar trebui să fie cea mai mare. ca şi întreg. dar şi pentru că era. Întradevăr. am întâlnit un preot bătrân. Ortodoxia nu a fost inventată. era probabil inevitabil pentru el să facă altfel. Mai ales. nu în a noastră. Cu toate cotiturile şi schimbările din istoria bisericii. o face cu sentimentul celei mai profunde umilinţe şi recunoştinţe. Marcu al Efesului în secolul al XV-lea. De vreme ce vinul pentru altar era mereu la îndemână. de câteva ori. cred. Deseori. iar procesul acestei descoperiri a luat întorsături stranii. Însă. ea nu are nevoie să revendice astfel de atribute pentru că ea. a murit fără a-şi rezolva 182 . mai ales din perioadele în care se dezvolta doctrina bisericii. Singura parte a alcoolismului lui pe care am recunoscut-o a fost faptul că se întâmpla deseori să bea înainte de slujbă. ortodoxia pare să fi fost apărată de câte un singur om – Sf. au fost făcute mari eforturi. întotdeauna după slujbă şi. o expresie autentică a Bisericii. deplinătatea revelaţiei creştine. însă. Maxim Mărturisitorul în secolul al VII-lea şi Sf. Astfel. În copilărie. pentru a se ajunge cât mai aproape de adevăr posibil. Astfel. primul alcoolic pe care lam întâlnit. atunci succesul bisericii e în grija lui Dumnezeu. în trei momente. uneori cu costuri personale enorme. Atanasie cel Mare în secolul al IV-lea. cea mai bună sau cea mai puternică. atunci când susţine asta. “campionii” ortodoxiei erau văzuţi ca rataţi în timpul vieţii lor şi. Era remarcabil din multe puncte de vedere. Sarcina noastră e să fim tot ceea ce putem fi. Din câte îmi amintesc. dacă Biserica Ortodoxă deţine adevărul lui Dumnezeu. Acest proces. uneori. ortodoxia nu e ceva bun sau perfect în ochii oamenilor.Hristos şi că doar în cadrul Bisericii Ortodoxe poate fi găsită credinţa creştină în deplinătatea ei. Asta face ca ortodoxia să fie ceea ce implică şi numele său – ‚gloria dreaptă’. este expresia adevărului lui Dumnezeu. ci mai degrabă ceva bun în ochii lui Dumnezeu. nu a fost unul speculativ şi nici nu a fost văzut ca succes politic sau numeric. chiar şi în timpul slujbei. ci descoperită. cei care au sprijinit doctrina ortodoxă constituiau o minoritate faţă de majoritatea credincioşilor. dar nu e sarcina noastră să încercăm să îi convingem pe alţii de dreptatea cauzei noastre.

Acest lucru trebuie făcut prin atracţie. Poate şi mai remarcabilă era agilitatea lui duhovnicească şi profunzimea viziunii lui spirituale. Prezenţa Bisericilor şi Capelelor Ortodoxe ar trebui să fie o expresie reală a prezenţei lui Dumnezeu în societatea noastră. mai degrabă decât prin promovare. O comunitate ortodoxă care se auto-deserveşte nu face nimic pentru a promova Împărăţia. Nu îmi pot aminti întreaga rugăciune. ne cere să fim buni.A. Era ca şi cum Dumnezeu îi trecea cu vederea cel mai izbitor defect de caracter al său şi îi permitea să vadă înălţimile cerului. În Evanghelie. Ca şi ortodocşi. Prezenţa unei comunităţi ortodoxe într-o zonă ar trebui resimţită prin iubirea şi serviciul pe care le emană. să trăim într-un mod care să lase lumea să vadă că noi am fost cu Iisus”. pământul e plin de capele. Ele sunt adevărate puncte de lumină pentru că fiecare dintre ele reprezintă Împărăţia prezentă în societatea umană. Vroia să spună că prin comportamentul nostru. chiar şi aşa. Hristos ne cere să ne căim. poate. trebuia să fie evident că noi fuseserăm în prezenţa lui Iisus. prin tot ce ţinea de noi. Era un om bun şi îi plăcea să spună o rugăciune specială împreună cu băieţii prezenţi în altar. de a face ca lumina ortodoxiei să fie disponibilă şi pentru generaţiile următoare. Această noţiune. se potriveşte foarte bine cu ideea A. ca şi cum oamenii care treceau pe lângă biserică ne-ar fi arătat cu degetul şi s-ar fi uitat la noi în timp ce ieşeam din biserică. multe dintre ele foarte mici şi folosite doar o singură dată pe an. Prin asta. indiferent de cât de dificilă poate fi. 183 . el nu se referea la o încruntare pioasă sau la o înfăţişare religioasă. ar trebui să ne trăim vieţile într-un asemenea mod încât viaţa noastră religioasă să devină irezistibilă pentru cei cu care împărţim lumea. În Grecia. se transmite o imagine palidă şi tristă a ortodoxiei.-ului despre răspândirea mesajului său. dar conţinea un vers care suna cam aşa: „Fie ca atunci când părăsim locul acesta. înainte de a le da drumul la finalul Liturghiei. cu excepţia.problema cu băutul.

Isaac Sirul)14 14 Din Tratate Ascete. La fel.IATĂ O DESCRIERE CARE S-AR PUTEA POTRIVI cuiva care a lucrat cei Doisprezece Paşi şi care îşi va folosi această experienţă pentru a se apropia de Dumnezeu: „Un om care stă într-un loc înalt şi respiră aer curat e mai plin de voioşie şi de putere decât cineva care stă jos. (Sf. omul care datorită speranţei sale faţă de promisiunile Duhului munceşte cu credinţă neclintită primeşte mare mângâiere. Mănăstirea Schimbarea la Faţă. încurajare şi e mai sfinţit de către Duh decât omul care cu remuşcări. 1:50. fără mângâierea de a ajunge în portul speranţei”. respirând posomorât aer stătut. Boston MA. 398. anexa B. 1984. tristeţe. 184 . pg. amărăciune şi nemulţumire în inimă munceşte doar pentru el. în întuneric. bucurie.

iar alcoolicii şi familiile acestora stau şi mai prost la acest capitol. mai precis. De fapt. Abilitatea de a asculta cu mintea deschisă sau. 1.Capitolul 16 Sloganuri şi proverbe Iată câteva dintre sloganurile şi proverbele oficiale şi neoficiale care pot fi auzite în cadrul şi în afara întâlnirilor de Doisprezece Paşi şi care-i ajută pe oameni să se concentreze asupra recuperării lor. dacă ele ajută doar o singură persoană să rămână în viaţă. Acestea sunt cunoscute de toată lumea ca fiind banale. chiar dacă nu sunt chiar clişee. Mintea obişnuită este plină de pre-supoziţii (în cel mai bun caz) şi de prejudecăţi (în cel mai rău caz). cu o inimă deschisă este o cerinţă necesară pentru recuperare. conţine totuşi multă înţelepciune. Fie că e o tăcere de câteva ore sau pentru o perioadă mai mare de timp. decât un efort de a face schimb de informaţii. Chiar dacă acesta nu este cel mai politicos lucru pe care îl poţi auzi la o întâlnire de Doisprezece Paşi. ei trăiesc într-un mediu în care nimeni nu ascultă nimic. atunci li se poate scuza naivitatea. Oricum. dar într-o măsură mult mai mare. În mănăstire. dar nici un pic de ascultare. există practica de impunere a tăcerii pentru cei care sunt la începutul căii monahale. mesajul este acelaşi: este 185 . Într-un cămin normal de alcoolici are loc multă vorbărie. Nimeni nu va fi surprins să afle că alcoolicii activi nu ştiu să asculte. Conversaţiile care au loc tind să fie copii ale unora care s-au desfăşurat cu mult timp în urmă. Comunicarea este un aspect foarte dificil pentru toate fiinţele umane. Este mai mult un scenariu. Scoate-ţi vata din urechi şi bag-o în gură. Dependentul este în aceeaşi situaţie.

pentru că cea mai mare parte dintre lucrurile pe care trebuie să le ştie pentru a începe recuperarea din boala lor va fi obţinut prin intermediul urechilor. să-şi apere un punct de vedere sau să facă o remarcă în cadrul acestei noi familii are efectul de a elibera acea persoană de nevoia de a domina sau de nevoia de a atrage atenţia. sunt multe lucruri pe care le avem de ascultat. reprezintă începutul creşterii spirituale. o activitate care are un loc important în viaţa Bisericii. La celălalt capăt al spectrului. Ascultarea este începutul supunerii. de asemenea. merită să ţii minte că ascultarea. În ceea ce priveşte rugăciunea. 186 . e posibil să interpretăm Pasul Unsprezece. nu vorbirea. ţine. Citirea din Sfânta Scriptură rar şi pe un ton meditativ. Deşi acest tip de supunere cerută în mănăstiri este rareori cerută şi în exteriorul familiei monahale (într-adevăr. de ascultare. iar tinerii călugări şi călugăriţe nu fac excepţie. cea mai importantă abilitate pe care au nevoie să şi-o dezvolte este ascultarea.mai bine să asculţi decât să vorbeşti. Atunci când oamenii se alătură Comunităţii celor Doisprezece Paşi. A petrece ceva timp ştiind că nu trebuie să îşi dea cu părerea. Între cele două capete. Lasă-le şi lasă-L pe Dumnezeu să lucreze Această reţetă simplă la auz are în miezul său expresia finală a temeinicei relaţii spirituale dintre Dumnezeu şi om. Vorbirea îi pune pe muţi tineri în dificultate. sfântul Îl ascultă în mod constant pe Dumnezeu. ea blochează acţiunea lui Dumnezeu în viaţa sa. nici nu este prea bine să faci asta). care încurajează rugăciunea şi meditaţia. În momentul în care le lasă – în momentul în care se predă – începe să câştige. Atâta timp cât o persoană se luptă să-şi controleze propria viaţă. Următorul poem a fost scris original în olandeză de cineva aflat în timpul primelor sale zile de abstinenţă: Doar pentru azi Trebuie să ne predăm pentru a câştiga lupta. ca referinduse la rugăciunea rostită şi la rugăciunea ascultată. şi asta este valabil indiferent dacă Îl ascultăm pe Dumnezeu sau pe o altă fiinţă umană. 2.

În recuperare. agăţându-se de orice mică dificultate şi transformând-o într-un război. 5. asta înseamnă să ţină minte că întregul scop al abstinenţei este de a putea trăi fără a consuma alcool. la timpul ei. Este crucial pentru ei să vadă că trebuie să păstreze lucrurile simple şi că cele mai importante lucruri sunt cele pe care şi le amintesc prima dată. Ei sunt absolut lipsiţi de speranţă atunci când trebuie să-şi stabilească priorităţile. Fiecare zi la timpul ei Viaţa e trăită zi de zi. Dumnezeu este la cârmă şi. Fiecare lucru la timpul său Alcoolicii vor să facă totul deodată şi nu prea văd diferenţa dintre lucrurile care contează şi cele care nu contează. şansele ca el să bea din nou sunt foarte mari. aleg a doua variantă. este necesar pentru ei (dar şi pentru alţii) să înceteze a se strădui aşa de tare. Foarte des. Trebuie să dăm ceea ce vrem să păstrăm. În esenţă. Ajunge zilei răutatea ei. Iisus a exprimat asta în următoarele cuvinte: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine.” (Matei 6. Pentru alcoolic. Este foarte important să avem o perspectivă corectă asupra noastră. căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. 34). 4. de obicei. Ne îmbolnăvim pentru a ne câştiga sănătatea. El conducea foarte bine universul înainte ca noi să apărem în scenă şi va continua probabil şi mult timp după ce noi vom fi plecat. În acestea se găseşte paradoxul predării… 3. Cu răbdarea treci marea Alcoolicii încearcă să „năvălească” în rai. clipă de clipă. Ei trăiesc în lumea lui “totul sau nimic” în care. Dacă acest lucru nu este o prioritate. chiar dacă nu ne place să acceptăm acest lucru. Dependenţii se pricep foarte bine la a încerca să rezolve problemele întregului univers şi să modeleze istoria conform nevoilor lor.Murim pentru a trăi. 187 . unul dintre cei mai importanţi factori este să înveţi că trebuie să înfrunţi doar problemele fiecărei zile.

Acesta este. prostule” [n.L.” de la “Hungry. Un alt acronim important este HALT [n. Angry. Păstrează totul simplu (n. fie în alt aspect al vieţii. – în engleză. “Keep It Simple. Lonely and Tired”] – flămând.tr. preferabil până la punctul în care nimeni nu înţelege despre ce vorbesc. Ei preferă complexitatea.”]. modul în care o persoană îşi critică acele acţiuni pe care le-a făcut într-un mod pompos sau întortocheat. este că persoana în cauză este capabilă să ia decizii pentru ea însăşi. dar nu este capabilă să ia decizii pentru nimeni altcineva. acţiunile. Ideea nu este că ar trebui să aibă sentimente de îngâmfare şi superioritate – dimpotrivă – ar trebui ca prima reacţie să fie de recunoştinţă. dar că nu trebuie să fie câinele de pază al întregii lumi. Aduceţi-vă aminte că. Această situaţie nu se schimbă în mod misterios pe parcursul recuperării sale. chiar dacă e politician. El învaţă să-şi folosească toate forţele religioase.S. Doar prin îndurarea lui Dumnezeu… Se întâmplă uneori ca alcoolicii în recuperare să se întâlnească cu alcoolici activi. poziţia lui fiind atât inutilă. alcoolicul se simte în control complet.6. fie de natură spirituală. alcoolicii în recuperare ar trebuie să ţină minte acest slogan. iniţial.T. Nu te complica) Alcoolicii urăsc simplitatea pentru că nu o pot controla. Atunci. – în engleză. Stupid!”. 188 . atâta timp cât doar prin îndurarea lui Dumnezeu nu se aflăşi el în aceeaşi situaţie ca omul beat. Această vorbă poate fi adaptată la orice situaţie în care e nevoie de recunoştinţă. tr.S. de exemplu. de unde acronimul “K. cât şi dăunătoare. pentru a-şi transforma propria viaţă. tr.A. “H. 7. În abstinenţă. el se află într-o minoritate formată dintr-o singură persoană. alcoolicul vroia să-şi rezolve toate problemele. învaţă repede că trebuie să fie foarte atent la gândurile.I. credinţele sale. Când acest lucru se întâmplă. de obicei. Trăieşte şi lasă-i şi pe alţii să trăiască Întreaga atitudine a Paşilor faţă de progresul personal. acest proverb e prelungit în: “Păstrează totul simplu. Totodată. Uneori. şi nu pentru a-i schimba pe ceilalţi oameni. 8. schimbând restul lumii.

un „mulţumesc” şoptit printre dinţii încleştaţi este suficient pentru a te aduce într-o stare mentală spirituală. Mulţi oameni o folosesc pentru a se concentra pentru că exprimarea recunoştinţei te pune într-o relaţie aproape imediată cu Dumnezeu. în special la oamenii mai în vârstă. Acesta este reprezentativ pentru întregul proces al băutului. înainte de a pune mâna pe primul pahar. iar al zecelea pahar devine irelevant.mânios. el nu poate să se îmbete. nu trebuie să-i fie teamă că-şi va pierde slujba. Recunoştinţa Recunoştinţa este reacţia de bază a oamenilor faţă de Dumnezeu. şi doar prin cooperare cu voinţa lui Dumnezeu va reuşi alcoolicul să transforme abstinenţa în realitate în propria viaţă. În mod categoric. Atâta timp cât nu bea primul pahar. Mai mult. până la punerea sicriului în groapă. 9. dar nu am o altă recuperare Este o vorbă deseori întâlnită. i-au ruinat viaţa. însă mulţumirea este implicată în forma supremă de a-I aduce daruri lui Dumnezeu – mai ales. Poate că am un alt beţiv în mine. Puterea de a se opri din băut îi aparţine doar lui Dumnezeu. pretinde el (până acum). Eşti lipsit de apărare în faţa primului pahar Alcoolicul este învăţat că nu trebuie să se teamă de al şaselea sau al zecelea pahar – acelea care. în Sfânta Liturghie. familia sau libertatea – trebuie doar să înveţe să se teamă de primul pahar. A mulţumi este foarte simplu. Fiecare alcoolic este 189 . de la aducerea paharului la gură. obosit şi singur – cele patru situaţii în care alcoolicul în recuperare trebuie să pună mâna pe telefon şi să ceară ajutor de la o altă persoană în recuperare. primul pahar este cel care i-a fost fatal. Fiecare alcoolic se poate îmbăta din nou. Deseori. 10. acel pahar care este băut în (relativă) abstinenţă. alcoolicul în recuperare poate sta linişti. nu trebuie să-i fie teamă că va fi închis într-o instituţie pentru infractorii bolnavi psihic. Nu trebuie să-i fie frică să nu comită o infracţiune într-un episod de rupere a filmului. 11. ştiind că nu poate prin forţele proprii să evite să bea din nou.

Din mai multe motive. E acceptabil să credem că Dumnezeu are un plan pentru fiecare nivel al existenţei. pe când săracul fermier lucra pe câmp. iar o astfel de zicală e folosită pentru a sublinia şi mai mult acest aspect. a apărut acest cal şi a început să pască. Capacitatea de a lua ceea ce Dumnezeu ne oferă fără zbucium interior reprezintă esenţa experienţei acceptării. “Ce noroc pe tine!” au spus ei. Bătrânul a zâmbit blând. să nu ştim niciodată care este acel plan – cel puţin. aşa cum ne arată şi această poveste: A fost odată un fermier sărac care avea un fiu şi un mic teren undeva în munţii Greciei. Etsi einai15 – asta e!” 15 O expresie grecească uzuală care. toţi vecinii fermierului au venit la el. odată ce s-a îmbătat din nou. “Tot ce ştiu e că lucram pământul.doar la un pahar depărtare de o beţie – astea sunt lucruri sigure. Ce nu e sigur însă e dacă. “Nu ştiu dacă sunt norocos sau ghinionist”. Viaţa era grea şi viaţa era scurtă. acceptarea este o atitudine de încredere care Îi permite lui Dumnezeu să fie Dumnezeu. persoana va reuşi să regăsească drumul spre abstinenţă. Dacă negarea presupune incapacitatea sau lipsa dorinţei de a accepta modul în care Dumnezeu a organizat universul. “Acum vei putea să foloseşti calul ca să ari pământul şi să te duci căruţa la piaţă – o să te îmbogăţeşti”. felicitându-l pentru animalul găsit. păscând în linişte. 190 . Răspândindu-se vestea. nu în această viaţă. Uneori. Acceptarea Acceptarea este opusul negării. este util să acceptăm faptul că detaliile pe care putem să le vedem fac parte dintr-o imagine mai amplă pe care noi nu o vedem. înseamnă (cu o ridicare din umeri) “asta e”. când. în traducere brută. un superb cal alb a apărut şi s-a aşezat lângă fermier. spuse el. ca indivizi. Capacitatea de a prezice intenţiile lui Dumnezeu nu înseamnă acceptare. Într-o zi. 12. pe vremea dominaţiei turceşti. dintr-o dată. dar e posibil ca noi. chiar şi atunci când nu ne plac sau nu înţelegem detaliile pe care ni le dă El. nu merită să experimentezi aşa ceva.

spuse el. Soldaţii l-au găsit pe fiul fermierului (care ar fi fost un soldat ideal). şi aşa de valoros. iar fiul fermierului a vrut să vadă dacă îl poate călări. a văzut că putea să călărească fără şa – şi duşi au fost. Dumnezeu te iubeşte cu adevărat! Bătrânul a zâmbit blând. spuse el. spuneau ei. sătenii au venit în fugă. iar fiul fermierului a fost aruncat de pe cal. l-au lăsat şi au mers în satul următor pentru a căuta recruţi acolo. “Nu ştiu dacă sunt norocos sau ghinionist”. într-o dimineaţă. dar nimeni nu a venit după el. dar a căzut şi şi-a rupt piciorul. dar când au văzut că are un picior rupt. dar când şi-au dat seama că băiatul are un picior rupt. Cu toate că băiatul nu avea şa. fermierul s-a trezit şi a văzut că. Dar. i-au spus. după un timp au ajuns la nişte crengi plecate. “Ce ghinion pe tine!”. “Frumosul cal alb a dispărut – un animal aşa de bun. Când au auzit veştile. “Nu ştiu dacă sunt norocos sau ghinionist”. Gărzile sultanului au venit să-mi ia băiatul în armată. a căzut şi şi-a rupt piciorul. Vecinii fermierului au venit în fugă. Etsi einai – asta e!” Două zile mai târziu. fiul meu a încercat să-l călărească. Nu va mai putea să te ajute la câmp şi mai mult decât sigur veţi muri de foame”. garda sultanului a sosit în sat. “Ce ghinion pe tine!”.În următoarele zile. Ce pierdere gravă! Nu mai ai pentru ce trăi!” Bătrânul a zâmbit blând. spuse el. spuseră ei. Când au auzit veştile. “Fiul tău a căzut de pe cal şi şi-a rupt piciorul. Etsi einai – asta e!” Zilele au trecut şi piciorul băiatului a început să se vindece. Pe acea vreme. “Ce noroc pe tine!”. “Tot ce ştiu e că lucram pământul şi a apărut un superb cal alb. sultanul purta o luptă împotriva unui duşman foarte puternic. l-au lăsat şi au mers mai departe în satul următor. calul a rămas. Bătrânul a zâmbit blând. peste noapte. calul dispăruse. “Oamenii sultanului au venit să-ţi ia fiul. dar a căzut şi şi-a rupt piciorul. şi a apărut un 191 . “Nu ştiu dacă sunt norocos sau ghinionist”. căutând recruţi pentru armată. “Tot ce ştiu e că lucram pământul. “Tot ce ştiu e că lucram la câmp şi a apărut un superb cal alb. sătenii au venit în fugă. dar când au văzut că are un picior rupt l-au lăsat şi au plecat în satul următor. fiul meu a încercat să-l călărească. Din nefericire.

calul s-a întors şi am şi cea mai frumoasă soţie din lume”. spuse el. Lunile au trecut şi într-una din zile bătrânul a murit. mi-a dat calul alb. alteori era frig. ca zestre.” îi spuneau ei fiului. frumosul cal a dispărut în mijlocul nopţii. fiul fermierului s-a reîntors. Etsi einai – asta e!”.superb cal alb. tatăl tău a murit”. era tocmai bine. Când a fost suficient de bine. a mers să caute frumosul cal alb. dar când au văzut că are un picior rupt. dar i-a condus pe vecini în camera unde era aşezat tatăl său. calul a fugit şi când fiul meu a mers să-l caute şi-a găsit nevasta visurilor sale şi a adus-o aici. fiul meu a încercat să-l călărească. vecinii au venit în fugă. Când au aflat veştile. Aşa că eu m-am întors. “Nu ştiu dacă sunt norocos sau ghinionist. Pe buzele bătrânului era încă un surâs blând. Pe spatele său călarea cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată. Gărzile sultanului au venit să-mi ia băiatul la luptă. Apoi. fiul meu a încercat să-l călărească. Uneori era foarte cald. Zilele au trecut şi fermierul a continuat să lucreze pământul. Gărzile sultanului au venit să-mi ia băiatul în armată. Tânărul nu a spus nimic. dar a căzut şi şi-a rupt piciorul. fiul fermierului s-a însănătoşit şi a putut să umble din nou. l-au lăsat aici. i-am cerut tatălui ei mâna fiicei sale şi. “Fiul tău a plecat să caute calul şi s-a întors nu numai cu calul. Bătrânul a zâmbit blând. Tot ce ştiu e că lucram pământul şi că a apărut un superb cal alb. sătenii au venit în fugă. “Nu o să-ţi vină să crezi ce s-a întâmplat”. dar şi cu o nevastă frumoasă. Etsi einai – asta e!” Pe măsură ce zilele treceau. dar când au văzut că are un picior rupt. “Am mers pe urmele calului cât am putut de bine şi l-am găsit la vreo 20 de mile distanţă. Câteva luni mai târziu. dar a căzut şi şi-a rupt piciorul. “Când toate mergeau aşa de bine. 192 . spuneau toţi. Până la urmă. şi. Cât de norocos eşti! Cred că eşti cel mai norocos om de pe pământ”. Apoi. “Ce trist!. l-au lăsat şi au mers mai departe în satul următor. din când în când. Cum au auzit veştile. “Ce noroc pe tine!”.

din nefericire. nu e ceea ce ni se cere. şi facem asta în mai multe feluri. e posibil ca un creştini să evite provocările mai dificile ale Evangheliei. de exemplu. pentru o vreme. Doar pentru că Evanghelia conţine unele pretenţii dificile nu 193 . atunci când plecăm de la biserică. aşa cum poate fi ignorată şi Evanghelia. De exemplu. suntem tentaţi să credem că prin simpla contemplare a ideii iubirii duşmanilor am îndeplinit. Însă. porunca lui Hristos. puterea personală şi averea personală. poate chiar ne gândim la ce ar însemna să facem asta. puţini oameni ar folosi această poruncă drept regulă în sala de şedinţe. depunem un mare efort în a ne asigura că reuşim să evităm unele aspecte importante. Din păcate.Capitolul 17 După Paşi? Cei Doisprezece Paşi pot fi ignoraţi. a te gândi la subiect. economia. ne întoarcem apoi la treburile noastre. de fapt. stând în biserică. destul de des. Ei fac asta pentru că a răspunde Evangheliei va însemna deseori o modificare radicală a propriilor vieţi şi o re-evaluare a unor aspecte precum prejudecăţile. cu toţii. cei Doisprezece Paşi sunt o provocare în acelaşi fel în care Evanghelia e o provocare. Una dintre cele mai răspândite metode de a evita Evanghelia este confuzia dintre a te gândi la învăţăturile ei şi a pune în aplicare aceste învăţături. onestitatea. ştim că ni se pare un lucru complet irealist în viaţa de zi cu zi. sau în sala de tribunal. Totuşi. creştinii. poate puţin mai satisfăcuţi de noi înşine decât înainte. din toate confesiunile. Noi. Porunca de a ne abţine de la a-i judeca pe alţii pare o idee bună în contextul Predicii de pe Munte şi poate că savurăm înţelesurile şi implicaţiile sale. Însuşi Domnul nostru (şi toţi Sfinţii din toate timpurile) ne pretinde acţiune. În cele mai multe situaţii. chiar şi cu seriozitate. umilinţa. auzim în Evanghelie că suntem obligaţi să ne iubim duşmanii şi.

El a crescut într-o ţară guvernată de brutala forţă cotropitoare a unui imperiu străin. 194 . sunt scrieri spirituale complexe ale căror semnificaţie e pe deplin experimentată în cadrul bisericii pentru care au fost scrise. 19). Chiar şi aşa. Însă. Din vremea lui Iisus până azi au fost multe schimbări. chiar dacă nu era aşa acum două mii de ani. ştiind că învăţăturile sale vor fi extrem de nepopulare. doar să punem mâna pe una dintre Evanghelii şi să o citim e rareori suficient pentru a realiza schimbări majore în viaţa cuiva. Desigur. ci răul pe care nu-l voiesc. Chiar dacă e posibil ca Sf. combinată cu o lipsă tot mai mare a scopului şi a identităţii. căci soldaţii romani aveau dreptul de a pretinde astfel de servicii de la oamenii locului. „Dacă cineva te obligă să mergi cu el o milă…” nu era o problemă ipotetică – era un lucru de zi cu zi. Societatea în care a trăit Iisus era foarte diferită de a noastră. Alimentată de bunăstarea materială. însă ele ar trebui citite şi re-citite până când cuvintele lor ajung să trăiască în conştiinţa noastră. pline de subtilităţi. Iisus a cerut ca o astfel de persoană să se ofere să meargă două mile. Asta trebuie să Îl fi impresionat foarte mult şi nu e dificil să vedem că El a adaptat unele dintre învăţăturile sale la problemele contemporane. adicţia e probabil mai importantă pentru mai mulţi oameni din lumea modernă decât a fost vreodată pentru o mică parte a strămoşilor noştri. merită să ţinem minte că dependenţa e o forţă în lumea modernă. e posibil să fi vorbit în general despre tendinţa umană de a greşi. ele conţin în acelaşi timp adevărul sublim. mai ales în lumea modernă. Imperii şi întregi sisteme religioase au apărut şi au dispărut de atunci.avem permisiunea de a ignora ceea ce spune. E posibil ca întreaga problematică a adicţiei şi a comportamentului adictiv să existe în lumea de azi într-un mod diferit decât cel de acum două mii de ani. Nu era mai uşor să-ţi iubeşti duşmanii acum două mii de ani decât este astăzi. Totuşi. Pavel să facă aluzii la dependenţă (sau la comportamentul adictiv) atunci când spune: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc. factori politici şi economici au adus un set complet diferit de provocări pentru lumea modernă. provocatoare. pe acela îl săvârşesc” (Romani 7. Chiar dacă unele cuvinte ale Evangheliei conţin texte foarte dificile.

Calea spre mântuire). purtătoare de lumină şi binecuvântată cu Dumnezeu. „să încerce mai mult” sau altceva de genul acesta.. autorul face următorul comentariu: „Cel ce doreşte să-şi înfăţişeze trupul curat înaintea lui Dumnezeu şi să-I arate o inimă neprihănită trebuie să-şi apere cu grijă virtuţile şi libertatea faţă de mânie. Instrumentele spirituale menţionate ca fiind necesare sunt atât de departe de înţelegerea sa încât nici nu-şi poate imagina cum poate arăta o viaţă în virtute şi în libertate faţă de mânie. căci fără acestea. Teofan în lumea de azi este că voinţa umană (de ex. Astfel. îndreptarea lui. “partea cu îndreptarea lui”) îi este. Dacă. ar fi necesar ca tot mai mulţi oameni (şi chiar grupuri de oameni) să fie evaluaţi din punct de vedere al adicţiei (inclusiv pentru diferitele forme ale acesteia). acest lucru nu se aplică aici. înainte de a putea folosi ei înşişi alte metode de dezvoltare personală sau spirituală. într-adevăr. Acea parte a personalităţii de care are nevoie pentru a se îndrepta e atât de bolnavă încât nu poate lua deciziile necesare.” (Episcopul Teofan Zăvorâtul. de vreme ce îi lipseşte complet integritatea. atunci obstacolul ar fi existenţa unor patimi încă active şi funcţionale în interiorul său – virtuţile nefiind încă descoperite în el –şi necinstea puterilor sale. Paşii sunt o soluţie modernă. iar Paşii nu vor înlocui niciodată Evanghelia ca şi voce a lui Hristos. conform modului nostru de a-l înţelege pe alcoolic sau pe alt dependent. El are nevoie să fie 195 . Teofan Zăvorâtul scria: „Dacă principalul scop al păcătosului pocăit ar trebui să fie comuniunea totală. Adicţia nu va înlocui niciodată păcatul ca şi ultimă provocare pentru Dumnezeu. toată munca noastră e inutilă”. Dificultatea majoră în aplicarea cuvintelor Sf. La sfârşitul secolului al XIX – lea. Auzind aceste cuvinte. principala sa muncă pentru transformare şi pocăinţă ar trebui să fie dezrădăcinarea patimilor şi dezvoltarea virtuţilor – într-un cuvânt.Aşa cum e normal acum ca sângele să fie analizat pentru anticorpi HIV înainte de a fi dat pacienţilor prin transfuzii. la fel. nu poate. În Treapta 26 din Scara Raiului. un dependent n-are idee de unde să înceapă. în exemplul său. complet dedicată lui Dumnezeu. adicţia e o problemă modernă. E complet inutil să îi spui unui dependent să „fie mai bun”. Din păcate. Sf.

Abstinenţa cere efort şi. bunăvoinţă. Paşii nu garantează nici măcar că un alcoolic care i-a lucrat pe toţi doisprezece va putea să rămână abstinent faţă de alcool pentru restul vieţii. nici să dezvăluie nimic etern. de oameni care se recuperează din tot felul de adicţii. Paşii îndeamnă la onestitate riguroasă. ei nu au un sens al desăvârşirii în ei înşişi – ei conduc către lucruri mai măreţe. Ei pot la fel de uşor să fie folosiţi pentru a-l conduce pe păcătos către pocăinţă. Ideea conform căreia cineva poate absolvi după lucrarea celor Doisprezece Paşi induce în eroare. Paşii îl atrag pe individ către Evanghelie. o linie dreaptă care trebuie pornită de la început şi continuată până la finalizare. ci un mijloc. încât nu există absolut nici un dubiu referitor la ce înseamnă. Paşii ne cheamă către o cale de integritate pe care e dificil să eviţi poruncile Evangheliei. în general. Pasul Doisprezece 196 . Din multe puncte de vedere. cel puţin în aspectele relevante.tratat pentru dependenţa sa mai întâi. Paşii nu sunt un scop. Ei nu sunt sofisticaţi. Exact acest gen de tratament poate fi oferit de către Paşi. formularea Paşilor înşişi dezvăluie că aceasta nu e imaginea completă. Aşa cum nu există nici un mod în care cineva poate finaliza Paşii. Deşi Paşii pot fi utilizaţi cu mari beneficii în dezvoltarea vieţii spirituale. la îndreptarea explicită a greşelilor şi la o viziune asupra existenţei umane în care Dumnezeu e cel care guvernează universul. înainte ca astfel de sfaturi să aibă vreun sens pentru el. Ei sunt atât de direcţi în limbaj. Această viaţă începe acolo unde cei Doisprezece Paşi se termină. ei. Paşii nu încearcă să conţină adevăruri divine. Pentru creştinul implicat. şi nu egoul propriu sau al altcuiva. Formularea Paşilor Zece şi Unsprezece se referă la continuarea procesului început în paşii anteriori. atât de lipsiţi de compromis în formulare. la o auto-evaluare fără teamă. în anumite sensuri. Însă. nu oferă mântuirea. ei ar putea fi folosiţi pentru a-l conduce pe păcătos către pocăinţă. La fel de uşor. de unii singuri. Tot ce fac Paşii pentru alcoolic e să îi prezinte posibilitatea vieţii în abstinenţă. greoi şi aproape că nu lasă loc de interpretare personală. Pur şi simplu. ei le sugerează oamenilor ce să facă dacă doresc să se recupereze din alcoolism şi sunt folosiţi. Paşii sunt scrişi pentru fiecare om. Deşi ei constituie. mai mult decât orice.

Odată ce a lucrat Paşii. Contează călătoria. sau că are o relaţie întortocheată cu banii. în timp se dovedeşte că odată ce ai făcut cei Doisprezece Paşi referitor la o singură problemă apăsătoare (de obicei. Nici desăvârşirea. dar ca şi o panglică spirituală Mobius. sau că e supraponderal. este apreciat progresul. nu destinaţia. Bineînţeles. nu perfecţiunea. ci adaptat nevoilor şi problemelor ‚noii’ persoane care s-a născut pe parcursul lucrării Paşilor. Înseamnă asta că începe să lucreze cei Doisprezece Paşi cineva care e condamnat să caute mereu moduri de a-şi îmbunătăţi viaţa ? Într-un sens. se poate întâmpla ca cineva să fi reuşit să înveţe multe despre abstinenţa faţă de alcool. În sens practic. 197 . sau că modul său de a face afaceri e puţin prea dur. cea care cauzează cea mai mare durere). persoana poate ajunge la un nou nivel de înţelegere despre ce înseamnă să fii un om bun. nici complacerea nu sunt esenţa nici unuia dintre cei Doisprezece Paşi. se dovedeşte că pasul care urmează după Pasul Doisprezece este Pasul Unu – nu în acelaşi loc în care a fost întâlnit pentru prima dată. Şi acest lucru va fi mereu valabil. iar această înţelegere conduce inevitabil la schimbare. ‚bunul’ poate deveni ‚mai bun’. iar ‚nu prea bun-ul’ poate fi îmbunătăţit. da. există alte probleme de care trebuie să te ocupi. dar să îşi dea seama acum că folosirea ţigărilor nu e bună.se referă la starea de „trezire spirituală” care e câştigată ca rezultat al lucrării celor unsprezece paşi precedenţi. Cu ajutorul lui Dumnezeu. Paşii formează o spirală.

.

Am admis că eram neputincioşi [în faţa …] – că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră. 10. 12. Am mărturisit lui Dumnezeu. Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele. I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile. să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu. Cu umilinţă. 7. nouă înşine şi unei alte fiinţe umane. Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu. acolo unde a fost cu putinţă. aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi. de îndată ce ne-am dat seama de ele. După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi. 4. un inventar moral amănunţit al propriei persoane. am încercat să transmitem acest mesaj altora şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.Anexa A Cei Doisprezece Paşi pentru uzul general 1. 8. 199 . Am făcut. natura exactă a greşelilor noastre. cerându-i doar să ne arate voia Lui în ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o împlinim. 9. aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi. 6. prin rugăciune şi meditaţie. 5. Am căutat. Ne-am pregătit pe deplin ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter. 2. 11. fără teamă. dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora. 3. Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane. Am ajuns la credinţa că o Putere superioară nouă înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală. Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile.

5. 6. Fiecare grup are un singur scop primordial – cel de a transmite mesajul său alcoolicului care suferă încă. nu exprimă nici o opinie referitoare la vreun subiect extern.-ului nu ar trebui niciodată să fie implicat în controverse publice. însă centrele noastre de servicii pot angaja personal calificat. Bunăstarea noastră comună ar trebui să se afle pe primul loc.-ul în ansamblu. Un grup A. este dorinţa de a înceta băutul. nu există decât o autoritate fundamentală: un Dumnezeu al iubirii aşa cum se poate exprima El în conştiinţa noastră de grup. 12. 200 .A. recuperarea personală depinde de unitatea Comunităţii A.A. astfel. Întru atingerea scopului nostru comun. 3. 4. Singura cerinţă pentru a deveni membru A. radio şi film.Anexa B Cele Douăsprezece Tradiţii ale Alcoolicilor Anonimi 1. nici unei alte instituţii conexe sau unei companii externe.A. putem constitui însă consilii sau comitete de servicii direct responsabile faţă de cei în slujba cărora se află. 7. proprietate sau prestigiu să ne distragă de la obiectivul nostru primordial.-ul ca şi comunitate ar trebui să nu aibă vreodată o organizare strictă.A. să finanţeze şi să permită folosirea numelui de A. Alcoolicii Anonimi ar trebui să rămână mereu nonprofesionişti. 10. ar trebui să se autofinanţeze şi să refuze contribuţiile din afară. Comunitatea A. 2. Fiecare grup ar trebui să fie autonom în toate privinţele. pentru ca nu cumva problemele legate de bani.A. nu ar trebui să sprijine. 9.A. 11. cu excepţia chestiunilor care afectează alte grupuri sau A. numele A. de grup.A. Fiecare grup A. trebuie să ne păstrăm întotdeauna anonimatul personal la nivel de presă. 8.A. A.A. Anonimatul este baza spirituală a tuturor tradiţiilor noastre şi ne reaminteşte neîncetat să plasăm principiile deasupra personalităţilor. Politica noastră de relaţii publice se bazează mai degrabă pe atragere decât pe promovare.

Meletios Webber este un preot ortodox şi este parohul Bisericii Grec-Ortodoxe Profetul Ilie din Santa Cruz.Despre autor Pr. Pr. a absolvit Teologia la Universitatea Oxford. A fost primit în Biserica Ortodoxă în 1971 de Episcopul Kallistos Ware. California. Mel are. mai ales în domeniul spiritualităţii şi adicţiei. un doctorat în consiliere şi mulţi ani de experienţă ca şi terapeut. de asemenea. Mai apoi. .

Postfaţă
Pr. Dr. Călin Popovici
Citind şi recitind cu atenţie cartea Părintelui Meletios Weber, ca preot duhovnic profund interesat şi implicat (în măsura posibilităţilor) în Programul Sf. Dimitrie Basarabov – început la Cluj-Napoca de către admirabilul meu prieten Floyd Frantz, am considerat că s-ar cuveni explicate şi subliniate două aspecte, ce ar putea apare la prima vedere creştinului ortodox drept controversate, dar care, cred eu, conferă în fond cărţii şi implicit Programului, valoare metodologică înzestrându-le cu forţa proverbialului pragmatism american. Primul aspect, mult mai puţin discutabil, este lăudabila idee a autorului de a identifica Programul celor 12 paşi cu urcuşul duhovnicesc propus de mistica şi ascetica ortodoxă. Terapia salvatoare a acestui program este una pur spirituală, în care sufletul omului e provocat sa declare război contra unui păcat irezistibil, înveşmântat în hainele magnetice ale viciului, să lupte cu boala necruţătoare care-l ţine îngenuncheat şi chircit, nu prin confortul unor medicamente care îşi fac ele singure treaba lucrând pentru tine, ci „doar” prin forţa credinţei şi a speranţei în izbăvire, ba în plus, recunoscând paradoxal că singur şi lipsit de ajutor nu poţi face nimic. Dar ce luptă eroică este aceea în care ştii că vei fi cu siguranţă rănit, dacă nu „ucis” de mai multe ori.... şi atunci ne întrebăm: oare lupta alcoolicului cu alcoolul, a drogatului cu drogul, nu este şi aceasta un episod din Războiul duhovnicesc al Sf. Nicodim Aghioritul? Iar lupta cu diavolul, cu ispita ce vine nu o dată pe zi, ci adeseori de zeci de ori în decursul unei ore, cu propria fire păcătoasă – zdrenţuită până la epuizare de puterea drogului şi în definitiv cu moartea prematură – nu este şi aceasta lupta lui Hristos în trupul şi duhul Său ce culminează cu Învierea şi Înălţarea, despre care scrie atât de persuasiv Sf. Nicolae Cabasila? Nu întâmplător autorul ne trimite la Scara duhovnicească a Sfântului Ioan Scărarul şi nu întâmplător e comparat programul de recuperare cu lupta monahului. În câteva rânduri de maximă concentrare, Părintele Weber ne introduce în tainele filocalice ale spiritualitaţii ortodoxe, identificând cu multă compasiune şi dragoste efortul alcoolicului cu

203

zdroaba monahului. Într-adevăr, la inima acestei terapii colective se află încăpăţânarea de a lupta cu tine însuţi, în vreme ce orbecăind prin noapte cauţi cu disperare mâna lui Dumnezeu care să te tragă în sus. „Ca şi Paşii – scrie Părintele Meletios Weber – calea monahală implică o reevaluare radicală a valorilor societăţii umane. De la bun început, egoul e pus deoparte, iar prin rugăciune şi post, prin disciplină şi efort, monahul îşi ’croieşte’ drumul către Dumnezeu. Conştientizarea păcatului în viaţa de zi cu zi e un element important al procesului de metanoia (de pocăire) şi, cu fiecare păcat recunoscut calea devine tot şi tot mai atrăgătoare. Cu siguranţă vor fi existând în lumea ortodoxă şi persoane mai rigoriste, care vor privi probabil cu uşoară neîncredere un astfel de demers, în care alcoolicii de diferite confesiuni se reunesc şi se roagă împreună la o „Putere Superioară” ce nici măcar nu este identificată cu Iisus Hristos, ba mai mult, având libertatea riscantă de a şi-L imagina pe Dumnezeu după cum îi taie capul. Pentru ei, ca persoane cuvioase, trăitoare în duhul Ortodoxiei va fi simplu să spună că îndreptarea cea mai reuşită se obţine prin refugiul în atmosfera de rugăciune şi profundă duhovnicie a mănăstirilor ortodoxe. E perfect adevărat acest lucru, dar din nefericire, realitatea crudă a vieţii moderne ne demonstrează că în puţinătatea credinţei omului contemporan, mănăstirile noastre apar ca fiind prea îndepărtate şi prea ascunse prin munţi şi codrii, comodităţii orăşanului ‚robotizat’ de astăzi. Mă întreb, retoric, cât de mare e numărul alcoolicilor care si-au găsit salvarea printr-o astfel de fugă din lume, când se ştie deja numărul mare al abstinenţilor din cadrul grupurilor AA, şi care rezistă ispitei, neretraşi din lumea care, cu indiferenţă răutăcioasă ar vrea să le umple asceţilor, aproape zilnic, paharul recăderii? Cel de-al doilea aspect la care aş dori să fac referire, este unul sensibil şi se referă la divergenţa care apare între învăţătura de credinţă ortodoxă şi convenţia, sau mai exact concepţia Comunităţii Alcoolicilor Anonimi, descrisă în capitolul 5 al cărţii, privind „distincţia” sau „diferenţa” care se face între teologie şi spiritualitate. Capitolul „Religie şi spiritualitate” încearcă să ofere un fundament teoretico-metodologic Programului de recuperare prin „Calea celor 12 paşi”, însă recurge la teoretizări scolastice, care din necesităţi strategice uşor de înţeles, se îndepărtează de concepţia ortodoxă. Aşadar, din raţiuni practice autorul afirmă că religia şi spiritualitatea sunt concepte aliate, dar fiecare se concentrează pe aspecte diferite: religia e preocupată cu persoana lui Dumnezeu, spiritualitatea este preocupată cu ceea ce face Dumnezeu, una este speculativă, iar cealaltă este practică

204

ş.a.m.d. (pag.79 ş.u.). Când spune „religie” autorul se referă de fapt la dogmatica unei religii, adică la conţinutul ei doctrinar. Orice credinţă religioasă, chiar şi aceea care respinge conştient noţiunea de dogmă, în fapt se bazează tot pe un sistem dogmatic: „totul este relativ” este de exemplu „dogma” fundamentală a relativismului, întrucît din punctul ei subiectiv de vedere, afirmaţia are un caracter absolut. Scolastic vorbind, dogmatica şi spiritualitatea alcătuiesc religia, spiritualitatea fiind traducerea în acţiune a ceea ce se crede în cuprinsul dogmaticii. Împărtăşind viziunea scolastică a creştinismului occidental, autorul separă dogmatica (impropriu numită „religie”) de spiritualitate, deşi în dinamica viziunii ortodoxe aceşti doi termeni nu pot fi sub nici o formă disociaţi, ori asamblaţi într-o simplă relaţie de ”aliere” sau asociere utilitaristă. Dacă asemănăm metaforic religia cu lumina fizică, atunci s-ar putea spune că dogmatica este substanţa religiei aşa cum corpusculul este substanţa luminii, iar spiritualitatea este aspectul de undă al dogmaticii tot aşa cum în natura luminii, unda luminoasă este de fapt chiar corpusculul aflat în mişcare. Aşadar ele sunt dualitatea înfăşurată prin care se exprimă un acelaşi întreg: fascicolul de lumină (simultan corpuscul şi undă), respectiv trăirea religioasă (simultan teologie dogmatică şi spiritualitate). În capitolul I, intitulat sugestiv „O sensibilitate dezbinată”, a cărţii sale apărute în limba română cu titlul „Desluşirea Tainei”, teologul ortodox englez Andrew Louth pledează extrem de convingător contra imensei erori a creştinismului occidental de a disocia într-un mod schizoid experienţa intelectului de mişcarea inimii în cuprinsul trăirii credinţei religioase, nefericită inspiraţie, ce a condus creştinismul în extrema aridă a raţionalismului scolastic, sau, prin contrareacţie, în cealaltă extremă a unui pueril pietism lipsit de orice direcţie şi claritate duhovnicească. Bine echilibrat şi adânc ancorat în Tradiţia creştină – ce rămâne autentică şi deci fertilă doar în zona patristicii, Andrew Louth demască una din cauzele esenţiale ale rătăcirii duhovniceşti: „separarea dintre minte şi inimă”: „Un mod în care se manifestă divizarea în teologie îl constituie separaţia dintre teologie şi spiritualitate, dezbinarea dintre gândirea despre Dumnezeu şi mişcarea inimii către Dumnezeu”. Iar aici s-a ajuns pentru că mulţi teologi au avut şi au tendinţa de a reduce teologia la statutul de „ştiinţă” construită prin instrumentarul speculaţiei filosofice, şi care, binenţeles, nu poate depăşi obsesia mai vechiului duşman al Revelaţiei creştine adică a Gnozei, păcătuind astfel grav prin orgolii

205

după cum se şi obişnuieşte. şi anume a focalizării pe „spiritualitatea creştină” ruptă de izvoarele ei revelate supranatural (biblic şi patristic).antropocentriste. fiindcă înseamnă nu doar învăţătura despre Sf. cealaltă unilateralitate. teoretic. şi pe care. De vreme ce programul pare să funcţioneze în conjuncţie cu aproape orice tip de religie formală. De altfel satanismul îl şi găsim în burta cea slinoasă şi plină cu de toate a NewAge-ului. se doreşte a fi un mozaic de spiritualităţi rupte de sursele lor (diferitele doctrine religioase ori filosofice) şi care chipurile demonstrează unitatea transcedentală a tuturor religiilor ca şi cum mozaicul New-Age reprezintă supremumul sapienţial ce depăşeşte în altitudine spirituală orice „mărginită” religie sau filosofie. ci şi contemplarea Treimii”. Treime. Jerome Clark şi Aidan A. pentru a-i scuti pe necunoscători de spaima descoperirii accidentale a „Căii celor 12 paşi” – trecut abuziv în indexul de cuprins al Almanahului New-Age. intre paginile 259-262. care a şi pus ochii săi lacomi pe «terapia celor 12 paşi». Unilateralitatea accentuării doar pe elevaţia discursului teologic duce la un creştinism abstract. Am dus discuţia până în acest colţ al realităţii. ne duce spre zona obscură şi impersonală a umbrelor platonice animate artificial pe pereţii de peşteră ai fanteziei minţii umane. de „proiectorul” care este astăzi diversiunea hindusă îmbrăcată în straie occidentale. cu cât este mai neputincios „în Duh şi Adevăr”. Este vorba despre mişcarea şi filosofia New-Age. că AA este o frăţie spirituală sau o disciplină spirituală. Kelly în 1991 include Programul celor 12 paşi între celelalte mişcări considerate parte a buchetului new-age-ist. cu atât mai agresiv sau cu atât mai permisiv. inclusiv manifestare malefică (de exemplu satanismul este tot un fel de spiritualitate). ca sumă (eliberată de conflicte şi contradicţii) a tuturor acestora. Louth încearcă să ne reamintească ceea ce s-a uitat atât de uşor în special în Europa de vest:”şi anume că „pentru Părinţi theologia este mai largă decât termenul nostru. New-Age-ul. autorii trag următoarea concluzie: „În general – spun ei – membrii AA vor afirma. Într-adevăr. nu o 206 . nu din raţiuni teoretice. Justificarea acestui demers al utopiei newage-iste se bazează pe convenţia metodologică a separării teologiei de spiritualitate în cadrul Programului. Almanahul New-Age alcătuit de J. Gordon Melton. dosit în cufărul mefistofelic pe care scrie vrăjitorie (wicca). Şi ajungând aici să facem şi o primă remarcă: spiritualitatea lipsită de un conţinut doctrinar limpede. ci din raţiuni practice creştinul ortodox participant la grup trebuie să o accepte. poate fi orice. În altă ordine de idei.

Ioan îşi începe practic Evanghelia: „Şi Cuvântul S-a făcut trup” 16 [4] Referindu-ne la tema noastră. si Ev. Prin urmare. Dumnezeul ’numitor comun’ al alcoolicilor nu mai are un nume biblic. din nefericire. ci doar impersonala definire de „Putere superioară” şi mai ales faptul că alcoolismul nu mai este considerat drept păcat (în realitatea căruia ei nu cred defel) ci doar „boală”. Dumnezeu nu mai apare ca Judecător ce iartă păcatele. Treimi. Nu voi insista în combaterea păgânismului de tip New-Age şi nici în demascarea deturnării Programului în pofida unor astfel de asemănări ce ţin mai mult de instrumentarul tehnic al metodelor psihologiei moderne. antroposofic. Ap. teosofic. prezentând dezvoltările maligne ale celor două extreme pe care le introduce nesanătoasa despicare a teologiei de spiritualitate. Dar ce este dogma? Dogma ortodoxă este breşa pe care a făcut-o întruparea Domnului în umanitatea sărăcită prin care să o poată umple pe aceasta cu bogăţia Sa inefabilă. să observăm că această diviziune practicată atât de către scolastica occidentală cât şi de către hibrizii new-age-işti ai ezoterismul platonic. adică adevărul despre Dumnezeu s-a făcut adevăr despre om – prin comunicarea însuşirilor celor două naturi: divină şi umană în persoana teandrică a Mântuitorului Iisus Hristos. de vreme ce nici nu este o organizaţie formală. rămâne greu de pătruns pentru că e învăluită în mistagogia (caracterul ascuns al lucrării) Sf. Este deschizătura gnoseologică prin care divinitatea umple cu viaţă eternă ontologia omului şi implicit a cosmosului.” Ceea ce îi încânta la culme pe new-age-işti este că în cadrul grupurilor. hindus sau de altă nuanţă. Taina aceastei perpetue interschimbabilităţi între teologia dogmatică şi spiritualitatea ortodoxă ce descrie trăirea în Hristos. ci mă voi întoarce la susţinerea viziunii holiste ortodoxe. neoplatonic.religie. printr-un alt fel de a spune lucrurilor pe nume. Ei nu conştientizează. Ea este aparatul 207 . că un asfel de Dumnezeu care iartă automat şi necondiţionat răutatea (chiar şi cea făcută în cazul drogurilor contra sinelui) este un Dumnezeu autor şi propagator al răului prin actul incalificabil al îngăduirii. ci în ipostaza nu doar senilă ci chiar demonică a „Dumnezeului iubirii necondiţionate şi a iertării necondiţionate” (!). ceea ce însemnează că AA nu este o biserică. să zicem că aceste cuvinte pline de miez existenţial s-ar putea traduce şi prin expresia „dogma s-a făcut spiritualitate”. Dogma ortodoxă este cheia acestei căutări reciproce între om şi Dumnezeu. nu înţelege şi nu vrea să ştie care sunt consecinţele antropologice ale aserţiei antignostice prin care Sf.

montat în conştiinţa omului prin care Dumnezeu suflă în el focul energizator al harului dumnezeiesc. Dogma naşte spiritualitatea întocmai cum spune Simbolul credinţei: „lumină din lumină” şi demonstrează că nemărginitul, prin ea, se poate mărgini pentru a se dărui, aşa cum atât de minunat se exprimă Părintele Dumitru Stăniloae: „Caracterul definit al dogmelor – spune marele nostru teolog – nu contrazice, ci dimpotrivă, asigură conţinutul lor infinit. Renunţarea la delimitările lor ar transforma adâncimea fără de fund a misterului într-o baltă fără de semnificaţie, în care e posibil orice, dar nimic cu adevărat nou şi profund. În conţinutul atotcuprinzător al formulelor dogmatice care delimitează strict acest infinit, în bogăţia neconfundată a aspectelor lui de inepuizabilă adâncime şi complexitate, teologia are un obiect de interminabilă reflecţie. Dogmele au nevoie de o punere în lumină a conţinutului lor viu şi infinit în corespondenţă cu viaţa duhovnicească a sufletului credincios, cu modul în care le-au înţeles şi trăit sfinţii Părinţi ai Bisericii şi cu nevoile fiecărei epoci. Opera aceasta o face Biserica prin teologie.” Aşadar adevărata spiritualitate este adevărată teologie şi viceversa: adevărata teologie este adevărată spiritualitate. Teologia dogmatică şi spiritualitatea nu sunt relaţionate şi angrenate asemenea subansamblelor unui tractor, ci sunt faţete ale unei aceleiaşi exprimări a trăirii unitare sufleteşti omeneşti, doar că locul de manifestare este diferit: dogma sălăşluieşte în raţiune, în vreme ce spiritualitatea se exprimă prin acţiunea comună a sentimentului şi voinţei. Disocierea lor presupune dezintegrarea sufletească a omului şi duce la apariţia bolilor „scolastice” sau ezoterice. În final ajungem la reţeta isihastă ce afirmă necesitatea coborârii minţii în inimă. Dogma trebuie să „coboare” în spiritualitate până la identitatea dintre credinţă şi lucrări. Abia atunci omul devine teofor, adică purtător al Sf. Treimi. Altfel, dacă scădem dogma ortodoxă din orice fel de spiritualitate, nu putem obţine decât pe diavol, mai mult sau mai puţin prezent în orice laborator al minţii autonome, căci spiritualitatea fără suport dogmatic nu e decât delirul păgân narcisist pentru că e şi el antropocentric, al mişcării şi filosofiei New-Age. Şi totuşi, în pofida a tot ce s-a spus în apărarea integrităţii credinţei ortodoxe, trebuie respectat pragmatismul Comunităţii Alcoolicilor Anonimi, ce afirmă că promovarea anonimatului teologic în timpul terapiilor de grup este fundamentală. Personal, aseamăn această disociere (nefirească repet în Ortodoxie) dintre teologie şi spiritualitate în cadrul întâlnirilor AA, cu sincopa, pauza muzicală dintre două note ale partiturii, ce permite tuturor instrumentelor (participanţilor la grup) să intre

208

simultan în aceeaşi linie melodică, adică în aceeaşi stare generalizată de empatie sufletească. Concluzionând în final, ca unul ce încearcă prin cuvânt şi faptă să se regăsească în interioritatea celor descrise, cred cu tăria celui ce a văzut cu ochii săi puterea terapiilor spirituale de recuperare, că Programul celor 12 paşi precum şi cartea Părintelui Meletios Weber (ce are meritul de a traduce acest binecuvântat program în limbajul spiritualităţii ortodoxe), sunt deosebit de importante pentru viaţa duhovnicească a credincioşilor ortodocşi. Personal socot „Paşii transformării” ca fiind o prezenţă indispensabilă pentru biblioteca parohiei şi biblioteca personală a preotului şi în acelaşi timp nelipsită în dezbaterile seminariilor catedrei de misiune şi activităţi pastorale din cadrul Facultăţiilor de Teologie Ortodoxă. Programul salvează vieţi şi familii ce apar în ochii societăţii drept ruinate şi distruse prin puterea drogului, în vreme ce cartea este un adevărat manual de iniţiere în paşii acestui program. Duhovnicia ortodoxă nu cuprinde doar cărţile de slujbe şi rugăciuni ci şi metode, practici, rânduieli, reguli şi canoane menite să organizeze activitatea duhovnicească tocmai pentru a o face mai eficientă şi a o scoate din arbitrariul unui subiectivism haotic. Există din nefericire şi preoţi care nu atât din indiferenţă cât din nepricepere, înţeleg combaterea patimilor propriilor lor credincioşi, doar prin bombardarea conştiinţei neputincioase a acestora cu tirul unei retorici sterile trâmbiţate adeseori pe ton judecătoresc, care, în definitiv, reduce lamentabil mesajul viu al Evangheliei la sloganurile fixiste, înţepenite în teorie, plictisitoare prin recursivitatea lor, ale unui moralism veşnic neconvingător pentru că e mort. O astfel de atitudine nu face decât să-i îndepărteze pe oamenii nefericiţi de Biserică şi în acelaşi timp să alimenteze jalnica sminteală de tip New-Age. A sosit cred timpul să dăm noi dimensiuni pastoraţiei, receptivi la schimbările de paradigmă ale modernităţii, să-L urmăm pe Hristos care, după ce ţinea o cuvântare plină de prezenţa Duhului Sfânt, intra în mijlocul oamenilor şi le tămăduia orice boală şi orice neputinţă cu puterea Tatălui. Cercul fratern al întâlnirilor de grup ale AA nu poate fi complet fără prezenţa preotului care trebuie să ofere atunci când e nevoie, umărul său celor căzuţi sub cruce. Este imposibil ca un preot ortodox, odată ce a avut privilegiul de a participa la o întâlnire de grup AA sau Al Anon, să nu fie mişcat de prezenţa harului dumnezeiesc ce se reversă peste aceşti adevăraţi asceţi. Ceea ce convinge şi impresionează cu forţă irezistibilă pe cel ce asistă la întâlnirile AA, este tocmai această încleştare a braţelor dintre

209

fraţii care mereu se scot reciproc, cu îndelungă răbdare şi mutuală înţelegere, din groapa mocirloasă a propriilor lor neputinţe. Fraţii adevăraţi înţeleg, aşa cum sesisează Episcopul Kallistos Ware, că există salvare pentru ei, dar că „nimeni nu se salvează singur”, şi toţi învaţă să dăruiască celuilalt ceea ce fiecare în parte, prin mica lui vrednicie, a primit în dar de la un Dumnezeu atotputernic, viu, personal şi mai ales iubitor. Acesta nu este doar drumul ieşirii din iadul adicţiei, ci mai mult decât atât, este gura de rai spre care se îndreaptă uneori alergând cu lacrimi de bucurie, iar alteori târându-se prin noroi cu lacrimi de disperare, cei ce prin „grup”, adică prin forţa comuniunii hristice, nu se lasă niciodată a se ţine de mână: fiii risipitori care, împreună, se întorc acasă la Hristos: Calea, Adevărul şi Viaţa.

210

Note teologice
Pr. Dr. Călin Popovici 1. Termenul ‘religie – religios’ este impropriu folosit. Autorul se referă, de fapt, la conţinutul teologico-dogmatic al credinţei religioase, cel care diferenţiază Bisericile şi denominaţiunile creştine sub aspect confesional. Confuzia dintre termenii ‘religie’ şi ‘teologie dogmatică’ se va menţine pe tot parcursul cărţii. Datorită aceste neclarităţi, autorul pare a-l contrazice aici pe renumitul psiholog C.G. Jung care îşi adnota într-una dintre scrierile sale un adevăr esenţial izvorât sub forma unei concluzii a cercetărilor sale. Acesta mărturisea că a observat la pacienţii afectaţi de tulburări psihice sau nervoase serioase ameliorări ale bolii, direct proporţionale cu capacitatea lor de a dezvolta o credinţă religioasă. Numai că Pr. Webber doreşte să afirme cu totul altceva. Odiseea călătoriei ce urmăreşte întâlnirea cu propriul nostru Creator poate începe fie pornind de la Dumnezeu spre om – drumul cel mai sigur (al Revelaţiei supranaturale), fie plecând de la om spre Dumnezeu – drumul cel mai riscant (al Revelaţiei naturale). Unii au fost treziţi şi convertiţi de Cuvântul Evangheliei, primit direct sau prin intermediari, în vreme ce alţii au ajuns în braţele Domnului aproape fără să vrea, fugind de chinul şi bântuiala propriilor demoni. Programul celor 12 paşi ai transformării se adresează prin excelenţă celor din urmă, adică acelora care nu caută neapărat un crez pentru viitor pentru ei înşişi, acelora care vor soluţii practice, imediate, într-o problemă ce ţine de balansul fragilizat al vieţii şi morţii între care oscilează prezentul fiinţei lor. Prin urmare, cei care sunt pregătiţi să înceapă o nouă viaţă eliberată de păcat şi boală, ţintind redobândirea echilibrului fizic, psihic şi spiritual al fiinţei lor, urmează în primul rând un program terapeutic, aspectul ideatic fiind supus supremaţiei praxisului. De aceea, participanţii nu sunt cursanţii unei dezbateri dogmatice, teoretice, a lui Dumnezeu, ci sunt credincioşii angrenaţi în practica rugăciunii de cerere. În contextul – nu doar american – al plurarismului confesional, abordarea în cadrul întâlnirilor A.A. a confesionalizării relaţiei cu Dumnezeu ar fi catastrofală. Posibilitatea polemicii în cadrul grupului poate desfiinţa, aşa cum menţionează Părintele Webber, orice acţiune terapeutică, chiar înainte de

211

prin sine şi pentru sine. înseamnă o comunicare interpersonală. indiferent de identitatea lor ideatică. putem spune că ‘dualitatea non-duală’ a realităţii existenţiale teandrice se exprimă ca spiritualitate prin religie. Aşadar. 212 . a credinţei religioase ortodoxe. cu alte cuvinte. cât şi trăirea psihologică a yoghinului care. super-excitarea sinelui. făcut de regulă de la cel mai slab către cel mai puternic. ‘gândindu-se la sine’. 2. a ‘eului divin’ din toate ‘spiritualităţile’ păgânismului monist de tip New-Age se bazează pe tehnici şi practici extrem orientale ce urmăresc o amplificare. pe calea meditaţiei. nu se poate spune în Ortodoxie că rugăciunea este o activitate spirituală.a începe. De aceea. Rugăciunea este o comunicare interpersonală. la început. În spiritualităţile păgâne (care sunt fără excepţie antropocentrice) nu există cu adevărat rugăciune. un apel ce solicită ajutor. Spinoza) sau spiritualist (New-Age) se exprimă prin spiritualitate fără a fi o religie. şi-a amplificat facultăţile naturale la un nivel mult mai înalt. autorul forţează explicaţiile pe o cale uşor nenaturală. dar nu religioasă. Acest lucru este într-adevăr esenţial pentru armonizarea fraternă a membrilor grupului de suport. pentru a asigura debutul progresului spiritual. exerciţiul spiritual al cunoaşterii apofatice (anonimatul lui Dumnezeu) este necesar şi suficient. Pe de altă parte. Prin meditaţie (super-excitaţie a facultăţilor psihice şi mentale) omul ca sine individual (Atman) încearcă să se identifice cu sinele universal (Brahman) – aflat… unde? Chiar în interiorul său! Confuzia este aşadar generată de cultura profană care etichetează drept spiritualitate atât trăirea religioasă mistică a sfântului creştin – răpit extatic de prezenţa alterităţii divine. Tocmai pentru că religio-religore înseamnă ‘a lega’ omul de Dumnezeu. o conectare cu caracter religios. rugăciunea e invocarea ajutorului dumnezeiesc. ci doar meditaţie. o dezvoltare a capacităţilor psihologice. făcută conştient şi direct către Sf. Pe de altă parte. În viziunea personalismului ortodox. Treime. În esenţa lucrurilor. Se poate spune că spiritualităţile păgâne de tip New-Age nu sunt religie datorită monismului lor panteist. iar monismul panteist filosofic (Platon. Din punct de vedere ortodox. spiritualitatea ortodoxă va fi întotdeauna expresia practică a teologiei dogmatice ortodoxe sau. adică datorită faptului că nu leagă omul de nimic exterior fiinţei lui. Este o legătură.

iar corpul ar fi reprezentat de spiritualitate (mişcarea întregului). s-ar putea spune cã în cazul în care o religie ar fi asemãnatã cu un om. Altfel. Adjectivul „spiritual” posedã un orizont semantic mai larg decât termenul specializat. din fericire. 5. este ca şi cum cineva ar încerca sã facã o paralelã între om şi trunchiul decapitat al aceluiaşi om. Forţând o comparaţie. Termenul: „spiritual” în limba românã poate fi utilizat atât în domeniul credinţei religioase cât şi în cel profan. în pofida neimixtiunii unei pãrţi în treburile celeilalte. potenţial ce poate depăşi cu mult credinţa preponderent raţională a oricărui om echilibrat. El poate apãrea destul de frecvent şi în accepţie culturalã. cele douã alcãtuiesc întregul. cineva care nu crede în Dumnezeu nu are cum să ştie a se ruga. Creştinismul ortodox gãseşte cel puţin reducţionistã distincţia accentuatã dintre credinţa religioasã şi conţinutul ei spiritual. poate defini şi o persoanã dotatã cu un înalt simţ al umorului. De vreme ce ştie că Ortodoxia în care crede reprezintă adevărul cel mai complet. separarea dintre Biserici şi Stat este mult mai mare decat în cazul statelor europene. Din perspectivă ortodoxă. a fi cu adevãrat religios presupune a fi cu adevãrat o persoanã duhovniceascã. atunci conţinutul ei teoretico-dogmatic reprezintã capul (programarea mişcãrii). refuzând orbeşte să vadă antagonismul dintre ele. în pofida senzaţiei lui de inferioritate spirituală personală (smerenie). În contextul liberalismului american. credinciosul ortodox va avea întotdeauna sentimente de superioritate dogmatică. Complementare şi întrepãtrunse. întrucât condiţia primă a rugăciunii este ca ea să aibă un destinatar. multe guverne europene sprijinã financiar Bisericile şi programele lor sociale. 6. reprezintã un extremism reducţionist. va împărtăşi confuzia şi deruta credinţelor religioase de tip New-Age care spun: “toate credinţele religioase sunt adevărate”. Din perspectiva creştinismului ortodox. 4. venit din aceeaşi familie: „duhovnicesc” – restrâns doar la dimensiunea religioasã.3. unde. Din punct de vedere ortodox. Orice excentricitate care ar pune accentul pe una sau pe alta dintre pãrţi. Cu 213 . totuşi. Autorul subliniază însă aici disponibilităţile spirituale ieşite din comun pe care le are omul aflat într-o criză existenţială. dupa criteriul proporţionalitãţii. dar pe de altã parte. a face diferenţa dintre credinţa religioasã (dogmaticã) şi spiritualitate.

condiţie sine qua non a succesului. Mântuitorul Însuşi demonstreazã cã iertarea pãcatelor. uşurinţa nepermisã de a oferi Împãrtãşania unei persoane pe care nu o cunoaşte. profanatoare. Hristos l-a mântuit doar pe tâlharul din dreapta Sa. nu existã îndreptare şi deci. fiind pe cruce. Euharistie. refuzã distincţia de fond dintre teologie dogmaticã şi spiritualitate. în viziunea Ortodoxiei româneşti. poate uşor duce la cazul nefericit. convenţional. 8. este absolut necesarã eliminarea din cadrul grupurilor AA a oricãror dispute sau polemici venite din zona doctrinarã a confesiunilor creştine.toate acestea. Minimalizarea importanţei Sf. din necesitãţi practice (vezi nota 1). adicã la instalarea mândriei. 7. a „pãrerii de sine” . în care cineva ajunge sã primeascã Sf.cum o numeşte teologia misticã a Sf. Întoarcerea plinã de regrete şi umilinţã a fiului risipitor (care este şi pilda evanghelicã cea mai potrivitã Programului celor 12 paşi). Realitatea iadului ne aminteşte însã cã fãrã pocãinţã. iar împãrtãşirea „credinciosului” cu Sf. dupã cum şi desconsiderarea prin împãrtãşire rarã cu Sf. Euharistie. pentru a oferi umanitaţii posibilitatea îndumnezeirii prin har. 214 . Toţi cei 12 paşi se constituie într-o scarã a pocãinţei. Majoritatea Sf. degradantã. Neglijenţa venitã din lipsa de profunzime a preotului. este prima condiţie a însãnãtoşirii trupeşti şi sufleteşti. Pãrinţi afirmã cã Logosul s-ar fi întrupat chiar dacã nu ar fi existat cãderea în pãcat a omului. aşa dupã cum am mai arãtat. Pãrintele Meletios Weber confirmã holismul învãţãturii ortodoxe. ce urcã de la umilinţa gândului la nobleţea faptei. a autosuficienţei. Taine a Spovedaniei. atunci când toţi cei trei crucificaţi se aflau împreunã pe pragul morţii. care. în vreme ce sufletul sãu este înnegrit cu pãcate de moarte. Pãrinţi. Trup şi Sânge fãrã o cãinţã sincerã fãcutã în prealabil nu este nimic mai mult decât o îndrãznealã vanitoasã. Un Dumnezeu bun şi nedrept în acelaşi timp. Vorbirea cu Dumnezeu e preeminentã vorbirii despre Dumnezeu. 9. duce la nesimţire duhovniceascã. apare mai degrabã în ipostaza unui rege schizoid ori senil. este suficient de revelatoare în acest sens. nici întoarcere sincerã la Dumnezeu. Acesta e demersul metodologic al programului.

întrucât lumea modernã.10. preocupatã mai mult de protejarea self-esteam-ului decât de pocãinţã. 215 . comodã. ai individualismului şi-ai relativismului paralizant. şi hedonistã adeseori. e mult mai laxã. sufocate de spinii materialismului. vanitoasã şi egocentricã. În consecinţã şi roadele spiritualitãţii creştine contemporane – a vieţii „în duh şi adevãr” – sunt mult mai sãrace. Într-adevãr. permisivã.