>

,
,

>

,

Miscarea Conservatoare

Pentru o Basarabie puternică!
INTRODUCERE
Problema care ne-a preocupat, din momentul în care am început să lucrăm la acest manifest, a fost existența unor principii care ar determina funcționarea unui organism social. Aceste principii ar trebui să joace același rol pe care îl are coloana vertebrală în organismul omului – să determine funcționarea armonioasă a organelor interne, condiție necesară pentru supraviețuirea unei ființe vii. Totodată, urma să determinăm care sunt valorile ce reproduc modelul personalității care menține în viață un model social, asemenea codului genetic al oricărei ființe vii. Din păcate, în societatea în care ne-am născut și am crescut, astfel de elemente lipsesc cu desăvârșire. Generația pe care o reprezentăm a supraviețuit datorită acelor rămășițe culturale lăsate de generația interbelică. Timpul trece, iar noua generație nu este capabilă să lase moștenire celor ce vin. Frica noastră față de viitorul incert al copiilor și nepoților devine tot mai justificată. Ideea acestui manifest a apărut în iarna anului 2008. Lucrul propriu-zis asupra documentului a început în anul 2010, sintetizându-se lecturile și experiențele personale pe care le-am avut pe parcusul anilor. Desigur, acestea nu sunt suficiente pentru a pretinde la scrierea unui manifest. Totuși, timpul trece ireversibil și la un moment dat apare necesitatea de a pune pe hârtie ceea ce gândești. Pe de o parte am simțit nevoia de a face ordine în furtuna de idei și ipoteze, pe de altă parte necesitatea să sincronizăm ideile noastre. Acest lucru nu înseamnă că manifestul este un produs final. Dimpotrivă, este doar o primă treaptă spre desăvârșirea unui proiect doctrinar. Chiar la finisarea scrierii acestei ediții, simțim deja mai multe neajunsuri și lipsuri care ar urma să fie lichidate în următorii ani de muncă intelectuală și activitate practică. Precum o să vă convingeți pe parcursul lecturii, ideea centrală a Manifestului constă în edificarea unei Basarabii Puternice, conștiente de rolul său în istorie și în spațiul său geografic. Sarcina manifestului constă în formarea unei mișcări sociale, politice, doctrinare și spirituale care ar da un nou suflu plaiului nostru, depășind toate slăbiciunile. Slăbiciunea țării noastre nu constă atât în inferioritatea economică sau militară, poziția geografică sau în întinderea teritorială, ci în incapacitatea noastră de a utiliza rațional potențialul de care dispunem și lipsa unei viziuni de lungă durată, a unei organizări raționale care ar reduce pierderi de resurse și ar concentra activitatea tuturor componentelor societății asupra unui singur scop: construirea unui stat capabil să-și apere și să-și promoveze interesele naționale. Alte componente importante care ne interesează sunt familia, parohia și obștea sătească, ca mediu firesc al existenței românului. Ele sunt privite ca elemente ce fac parte nemijlocit din identitatea noastră ca neam. Manifestul Mișcării Conservatoare nu reprezintă un program electoral sau un instrument de inginerie socială, ci o platformă care încearcă să canalizeze energi-

2

Miscarea Conservatoare

ile tuturor forţelor național-patriotice conștiente din țară într-o platformă unică, care ar defini idea națională a Basarabiei. În expunerea pozițiilor, ca fundament doctrinar au servit „Manifestul Noii Drepte Franceze” al lui Alain de Benois, “Proiekt Rossia”, “Manifestul Revoluției Naționale” din 1935 (de Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă), operele politice ale lui Mihai Eminescu, „Pentru Legionari” a lui Corneliu Zelea Codreanu, precum și scrierile lui Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Traian Brăileanu, Horia Sima, Mihai Manoilescu, Ernest Bernea, Victor Papacostea, Dumitru Stăniloae, Constantin Rădulescu Motru, Ovidiu Hurduzeu, Rene Guenon, Julius Evola, Vilfredo Pareto, Max Weber, Carl Schmitt, Theodor Kaczynski, Lev Gumiliov, Alexandr Dughin, Gilberd Durand, Claude Lévi-Strauss, etc. Manifestul nostru reprezintă o încercare de crea o viziune integrală asupra românismului pur, prin prisma căruia propunem edificarea unui stat puternic, capabil să facă faţă provocărilor procesului de globalizare și să servească intereselor vitale ale populaţiei Basarabiei. Documentul nu pretinde a oferi soluţii finale și absolute, ci își propune să provoace discuţii în cadrul diverselor componente ale societăţii civile și mediul politic, care ar avea drept scop final elaborarea unei viziuni comune, necesare canalizării tuturor eforturilor pentru un proiect civic comun. În condiţiile unei ere informaţionale, redefinirea, reconceptualizarea unor idei este absolut necesară pentru supravieţuirea popoarelor. Modul în care entităţile colective vor reuși să se adapteze la noile condiţii ale epocii postindustriale, va defini locul pe care acestea îl vor juca în viitor în sistemul internaţional. Desigur, pentru unii, ideile sau proiectele expuse aici ar putea părea utopice, însă cel mai important lucru pentru noi îl reprezintă stabilirea unei ordini de zi pentru dezbaterile asupra modelului societăţii pe care ne propunem să o construim, pornind de la necesităţile proprii, fără a fi supuși unor presiuni și ingerinţe din afară. În primul capitol al documentului se propune o definire a unor idei, concepte, teze și poziții care urmează să servească în calitate de aparat conceptual pentru înţelegerea alternativei sociale și politice pe care o promovează Mișcarea Conservatoare. În capitolul doi este propusă o platformă care oferă soluţii la probleme cum ar fi definire naţională a Basarabiei, probleme ce ţin de politica internă, externă, politici economice, sociale, culturale, ecologice, tehnologice și spirituale. Manifestul nu este un document final, care pretinde la un rol excepțional, ci un instrument de lucru și dialog, care în perioada imediat următoare urmează să direcționeze activitatea teoretică și cea practică a Mișcării. În baza acestui document, urmează să înceapă în viitor activitatea legată de edificarea unei Doctrine Naționale, strategii de dezvoltare și a unui concept al securității naționale. Manifestul Mișcării Conservatoare se dorește a fi un document al noii generaţii

3

Miscarea Conservatoare

care refuză să creadă în miturile globaliste, europeniste, moldoveniste și comuniste ale generaţiei trecute, opunându-le propriul său proiect: transformarea Basarabiei într-un stat puternic, capabil să reprezinte interesele vitale ale românilor basarabeni și ale grupurilor etnice conlocuitoare, servind totodată drept un model pentru organizarea politico-statală a tuturor românilor.

4

Miscarea Conservatoare

Proiectul BASARABIA: Ideea
O forță capabilă să scoată ţara din criză, poate apărea doar în rezultatul unificării într-un întreg a părţilor divizate. Pentru aceasta este nevoie de a pune în mișcare energiile sociale, iar pentru a le pune este nevoie de definirea unei viziuni integrale asupra lumii, prin prisma cărora ar putea fi interpretată esenţa proceselor istorice, politice, sociale și economice. Pe lângă aceasta este nevoie și de niște purtători ai ideii, uniţi într-o echipă. Fără idee patrioţii sunt asemenea unui medic, care descrie amănunţit durerile bolnavului, dar nu stabilește diagnoza și nu propune metode de tratament al bolii. Nu putem lupta pentru tot ce este bine și împotrivă a tot ce este rău, fără să precizăm ce este binele și ce este răul. Izraelienii și palestinienii luptă pentru binele suprem. Problema este că ambii au viziuni diferite asupra ceea ce reprezintă binele. Nu poţi construi „la general” o Românie sau Republică Moldova bună, fără să precizezi ce model politic ar putea presupune acest lucru, așa cum nu poţi crea un motor „bun”, fără a preciza principiul funcţionării lui. Dacă aveţi în mâinile dumneavoastră o bucată de lut, nu veţi putea face nimic, dacă nu decideți, mai întâi de toate, ce doriţi să faceţi din această bucată, cărămidă sau urcior. Tentativele de a opera cu energia socială fără un scop concret se transformă în populism. O armată arată comic dacă este compusă doar din obuze, dar îi lipsesc trupele militare. Mult mai comic arată un stat care are doar o economie, dar nu are doctrină. Astăzi energiile patriotice fie sunt aruncate în van, fie au o direcţie negativă, deoarece sunt lipsite de o idee clară, care, cel puţin teoretic, s-ar poziţiona ca o valoare pentru care merită să mori. Demagogie democratică, naţionalism casnic și microbist, avântul unionist, toate acestea reprezintă orice, numai nu o idee. Chemările la combaterea scăderii indicelui economic și ratei natalităţii, combaterea creșterii mortalităţii și a criminalităţii, la fel, nu reprezintă o idee. Acestea nu sunt decât niște constatări ale existenţei unor tumori, însă pentru înlăturarea tumorii, trebuie să găsim, mai întâi de toate, rădăcinile ei. Astăzi se vorbește foarte mult despre idee, dar nimeni nu spune ce reprezintă ideea. Ca rezultat, bunele intenţii de genul „să fie bine tuturor, și să nu fie rău nimănui”, sunt confundate cu o idee. Ce este IDEEA? Este principiul primordial, care determină natura obiectului și caracterul activităţii acestuia. Spre exemplu, ideea motorului constă în principiul trecerii energiei dintr-o stare în alta. Ideea motorului cu aburi este una, a motorului cu motorină alta, a motorului electric a treia etc. În rest, designul, culoare, masa și alţi parametri, sunt lucruri secundare. Dorinţa „ca să lucreze bine”, nu reprezintă o idee a motorului. Până nu vom preciza care este ideea obiectului, fabricare lui este nerealistă. Statul este un mecanism gigantic. Ideea motorului constă în sursa de energie. IDEEA STATULUI constă în sursa puterii politice. Ideea modelelor politice provine din diferite principii de formare a puterii politice. În acest context, putem vorbi de existenţa a trei surse ale puterii politice: POPORUL, FORŢA și RELIGIA.

5

Miscarea Conservatoare

În limita acestor direcţii se dezvoltă orice teorie politică. Puterea fie este aleasă de popor, fie este preluată cu forţa, fie este dată de Dumnezeu. Una din aceste trei variante devine o busolă, care indică direcţia generală spre care trebuie să ne mișcăm. În cazul în care nu există direcţie, statul este asemenea unei corăbii, care plutește într-o direcţie necunoscută. Cum spunea Seneca, unei astfel de corăbii, nici un vânt nu-i va sufla în pânză. O „corabie” fără idee va fi manipulată de Piaţă.

Capitolul I 1§ CONCEPTE, TEZE ŞI POZIŢII
- Rostul nostru Rostul oricărui sistem se află în afara sa. Acest lucru presupune că un stat, un popor sau un om nu își poate defini sensul existenţei prin sine însuși. Rostul este determinat atât de structura sistemului (de exemplu: modul de organizare a vieții) cât și mediul extern (de exemplu: situația geopolitică). Existenţa unui popor nu este una lipsită de sens. Poporul trăiește și crează fiind condus de o misiune istorică și de un ideal naţional. În acest context, statului revine rolul de instrument al poporului în drumul său spre idealul naţional. În același timp, omul caută și el rostul în afara sa modelându-și structura duhovnicească internă. În cele din urmă, el nu își poate regăsi sensul existenţei sale decât în raport cu Dumnezeu și neamul său. Toate aceste lucruri se încheagă într-un sistem de concepte care definesc modul în care trebuie să funcţioneze orice societate și civilizaţie. Identificarea rostului, devine primul pas spre renașterea naţională a unui popor. Lipsa rostului, provoacă o criză identitară, care se soldează, mai devreme sau mai târziu, cu dispariţia poporului, prin asimilarea lui de către alte entităţi naţionale și supranaţionale. Manifestul de faţă nu reprezintă decât o tentativă de a defini un rost. Rostul omului în raport cu lumea, rostul neamului românesc în raport cu Dumnezeu și celelalte neamuri, rostul Basarabiei în raport cu neamul românesc, rostul statului Republica Moldova (Basarabia) în contextul regional, rostul unei Mișcări Conservatoare în Basarabia, în spaţiul românesc, în spațiul balcanic și ortodox etc. - Idealul naţional Idealul naţional reprezintă un proiect, o misiune pe care și le asumă un popor în raport cu umanitatea și cu Divinitatea. În raport cu lumea și cu realitatea prezentă, idealul naţional este prin definiţie o utopie („u-topos”– locul, lumea care nu există), o utopie care urmează să devină realitate („topos”). Orice popor nu face decât să-și asume misiunea de a transforma această lume inexistentă - „utopia”, într-un fapt real. Utopia este un far fermecător care conduce un neam spre desăvârșire. Cu toate acestea, nu înțelegem prin utopie o plăsmuire a imaginației sau un produs intelectual artificial, ci modelul unei lumi absolute înscris în

6

Miscarea Conservatoare

inconștientul colectiv românesc, conștientizarea că prezentul nu este unul perfect și nici superior trecutului. În jurul idealului naţional se construiește întregul sens al existenţei unui popor, a unui stat și a oamenilor care fac parte din acest popor. Respectiv, definirea lui înseamnă stabilirea unei traiectorii istorice pe care trebuie să o parcurgă un neam. Idealul naţional este un proiect civilizaţional, un model alternativ globalismului nivelator. Iată de ce acesta nu poate fi redus la necesităţile de moment ale unui popor sau ale unui stat. Un popor se poate afla în trei condiţii: fie își urmărește propriul ideal, fie servește idealurilor străine până la dispariţia sa, fie se află într-o stare de izolare și anarhie totală, la fel de fatală. Viața unui neam constă într-o continuă mișcare spre idealul național. Respectiv, lipsa unei mișcări este echivalentă cu moartea (de unde și verbul românesc “a răposa” - de la “repaus”).

- Ideea naţională Dacă idealul naţional este un model civilizaţional, ideea naţională este un proiect destinat unui popor într-o anumită perioadă a istoriei. Ideea naţională, chiar dacă pe parcursul istoriei poate cunoaște schimbări esenţiale, nu poate fi privită decât în raport cu idealul naţional. Ideea naţională este motorul care mișcă membrii unui popor, într-un anumit moment al istoriei, spre realizarea idealului naţional. Ideea naţională cuprinde un set de metode (compatibile cu valorile naţionale), care permit, în condiţiile generaţiilor în viaţă, să realizeze și să aplice valorile idealului naţional. Bunăoară, ideea naţională în sec. XIX era formarea statului unitar român. Aceasta deriva din idealul naţional și securizarea valorilor lui. Ideea națională trebuie diferențiată de ideea de stat. Dacă prima oferă un rost unei colectivități etnice, cea de-a doua justifică existența unei entități statale în timp. O idee națională poate fi o idee de stat, dar poate și să nu fie. Ea aparține în primul rând unei colectivități care are un singur destin istoric și o singură viziune asupra viitorului său. Ideea națională poate fi descrisă atât prin intermediul unui document programatic (cum ar fi manifestul de față), cât și prin intermediul unor creații artistice: picturi, cântece, imnuri, poezii, romane, arhitectură, filme artistice, reviste, ziare, emisiuni televizate, evenimente festive etc. - Statul şi Doctrina Naţională Orice popor, dacă e conștient de idealul său naţional, de unde decurge ideea naţională, din condiţiile sale existente, are nevoie de un instrument prin care să realizeze ideea naţională. Unul din aceste instrumente este statul (în majoritatea cazurilor) sau un alt așezământ politic al poporului dat. Așezământul politic nu este identic de la popor la popor, ci depinde de idealul naţional și de ideea naţională, în special de condiţiile externe. Conștientizarea sensului, structurii propriei

7

Miscarea Conservatoare

statalităţi se materializează în Doctrina Naţională. Doctrina este un document scris, tehnic, are elemente de valoare (axiologice), înglobează stabilirea idealului și a ideii naţionale. Doctrina Naţională are 5 componente de bază: 1. Temeiurile și misiunea statalităţii date 2. Fundamentele statalităţii (economice, sociale, culturale, etnoculturale etc.) 3. Puterea – în ce mod este organizată puterea în statul dat, funcţiile ei, mecanismele de exercitare a ei 4. Opţiunile politice externe de lungă durată, care sunt dictate de ideea naţională a. Geopolitice b. Economice c. Geoculturale 5. Strategiile de împlinire și de securizare a statalităţii (în condiţiile externe și interne mereu schimbătoare) a. De consolidare a societăţii b. Strategia demografică c. De formare a membrilor societăţii date d. De dezvoltare social-economică e. Strategii orientate pe probleme concrete Materializând Doctrina Naţională, folosim un instrument operaţional care se numește Strategia Naţională. Apoi urmează strategiile pe domenii. În final, diverse programe. După durata tuturor acestor elemente, necesare existenţei unui popor, ele se clasifică astfel: - Idealul naţional: două mii, trei mii, patru mii de ani (adică, idealul naţional este co-existent cu civilizaţia din care face parte poporul respectiv, dar, deseori, nu coincide întocmai cu idealul civilizaţiei date, ci o concretizează pentru condiţiile concrete de supravieţuire și de vieţuire a poporului dat, adică, rezultă că poporul dat dispare odată cu civilizaţia din care el a făcut parte: ieșind din civilizaţia sa, poporul dat nu mai este el însuși, ci un altul, bunăoară, bosniacii musulmani (bosnienii, musulmanii din Bosnia-Herțegovina) nu mai sunt sârbi.) - Ideea naţională: 250 ani - Doctrina naţională: 100-150 ani și mai mult, dar nu mai mult de 250 de ani - Strategia naţională: 15-25 ani - Strategiile pe domenii: 7-15 ani - Programele: 2-7 ani “Statul este o entitate sufletească şi trebuie conceput ca atare; el trebuie să fie popular în cel mai bun înţeles al acestui cuvânt şi să se identifice cu ţara însăşi; el nu poate rămâne un simplu aparat rece şi birocratic condus de o minoritate care-l foloseşte pentru interesele sale; el cată să fie expresia instituţională a legăturii fiecăruia dintre români cu toţi ceilalţi români şi mai ales a legăturii elitei cu masele, constituind ca atare manifestarea permanentă a conştiinţei şi a idealurilor comune ale românilor.”

8

Miscarea Conservatoare

- Interesul naţional Interesul naţional înseamnă contracararea oricăror pericole care ameninţă ideea naţională, idealul naţional și Doctrina Naţională. Securitatea naţională asigură protecţia intereselor naţionale; iar atunci când acestea nu există, securitatea asigură interesele unui grup restrâns, care o controlează. Interesele naţionale nu pot să existe acolo unde nu este doctrina naţională, ideea naţională și idealul naţional. Aceste lucruri trebuie stipulate în unul din documentele fundamentale, cum ar fi în Constituţie, sau în Declaraţia de Independenţă. Desigur, în cazul Republicii Moldova nimic din acestea nu există. În niciun document legat de Republica Moldova (Basarabia) nu se amintește de aceste lucruri fundamentale. Ba mai mult, așa ceva nu există nici în constituţia României, nici în oricare altă constituţie apărută după 1945, cu trei excepţii: Letonia, Croaţia și Israel. Constituţia Letoniei stipulează: statul leton există pentru a asigura dăinuirea sigură a poporului leton în întreaga sa moștenire culturală; tot ce este în afara acestui deziderat reprezintă un pericol pentru statul leton. - Neamul Neamul reprezintă comuniunea mistică și atemporală a strămoșilor, a colectivităţii prezente (grupul etnic, poporul, naţiunea) și a persoanelor care urmează să se nască și să moștenească în viitor ceea ce a lăsat în urma sa colectivitatea prezentă. Prin acest lucru trebuie să înțelegem că cele trei dimensiuni ale timpului linear modern trecutul, prezentul și viitorul nu pot fi desecate, ci formează o unitate organică atemporală în ceea ce înțelegem noi timpul sacru - ciclic. Când zicem neamul românesc, înţelegem nu numai pe toţi românii trăind pe același teritoriu, având același trecut și același viitor, același port, aceeași limbă, aceleași interese prezente. “Ceea ce constituie un neam este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soartă, de destin în timp, unitate pentru care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, cuget, credinţă, virtute, muncă, așezăminte, port, dureri, bucurii și semne de trăire laolaltă, stăpâniri și asupriri alcătuiesc doar chezășii, semne de recunoaștere, peceţi, temeiuri. … Actual [s.a.], neamul nostru nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem din el.”
Neamul românesc cuprinde: 1. Toţi românii aflători, în prezent, în viaţă. 2. Toate sufletele morţilor și mormintele strămoșilor. 3. Toţi cei ce se vor naște români. Un popor ajunge la conștiinţa de sine când ajunge la conștiinţa acestui întreg, nu numai la acea a intereselor sale. Neamul are: 1. Un patrimoniu fizic, biologic: carnea și sângele. 2. Un patrimoniu material : pământul ţării și bogăţiile lui.

9

Miscarea Conservatoare

3. Un patrimoniu spiritual, care cuprinde: a. Concepţia lui despre Dumnezeu, lume și viaţă. Această concepţie formează un domeniu, o proprietate spirituală. Frontierele acestui domeniu sunt fixate de marginile strălucirii concepţiei lui. Există o ţară a spiritului naţional, ţara viziunilor lui, obţinute prin revelaţie și prin proprie sforţare. b. Onoarea lui ce strălucește în măsura în care neamul s-a putut conforma, în existenţa sa istorică, normelor izvorâte din concepţia lui despre Dumnezeu, lume și viaţă. c. Cultura lui: rodul vieţii lui, născut din propriile sforţări în domeniul gândirii și artei. Această cultură nu este internaţională. Ea este expresia geniului naţional, a sângelui. Cultura este internaţională ca strălucire, dar naţională ca origine. Făcea cineva o frumoasă comparaţie: și pâinea și grâul pot fi internaţionale ca articole de consumaţie, dar vor purta pretutindeni pecetea pământului în care s-au născut. Toate aceste trei patrimonii își au importanta lor. Pe toate un neam trebuie să și le apere. Dar cea mai mare însemnătate o are patrimoniul său spiritual, pentru că numai el poartă pecetea eternităţii, numai el străbate peste toate veacurile. Grecii antici nu trăiesc prin fizicul lor, oricât de atletic – din el n-a mai rămas decât cenușă – și nici prin bogăţiile materiale, dacă le-ar fi avut, ci prin cultura lor. Un neam trăiește în veșnicie prin concepţie, onoare și cultura lui. De aceea conducătorilor naţiilor trebuie să judece și să acţioneze nu numai după interesele fizice sau materiale ale neamului, ci ţinând seama de linia lui de onoare istorică, de interesele eterne. Prin urmare, nu pâine cu orice preţ, ci onoare cu orice preţ.

- Familia Familia reprezintă o unitate organică formată din femeie și bărbat a cărei scop este procrearea și transmiterea moștenirii, primite sau acumulate, viitoarelor generaţii. Din aceste considerente, familia nu poate fi privită decât în plenitudinea sa, fără a oferi prioritate unei componente: bărbatului, femeii sau copiilor. Familia tradiţională este cea care respectă organizarea internă ierarhică bazată pe criterii de vârstă și gen. Acest lucru presupune autoritatea legitimă a celor doi părinţi în relaţia cu copiii și autoritatea soţului și tatălui, în calitate de cap al familiei. În spiritul Tradiţiei civilizaţiei ortodoxe, relaţia dintre soţ și soţie în cadrul familiei este una ierarhic complementară: “Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este” (Efeseni 5:22,23) Aici considerăm necesar să atragem o atenţie deosebită rolului femeii care a cunoscut mutații esenţiale în epoca modernă. Mutațiile în rolul familiei sunt importante deoarece acestea au declanșat criza instituției familiei și puterii politice în societate. După secole de „sclavie” femeia a vrut să fie liberă, să-și aparţină doar ei. Numai că așa-zisul „feminism” nu s-a priceput să-i creeze femeii o personalitate,

10

Miscarea Conservatoare

n-a făcut decât s-o imite pe cea a bărbatului, astfel că „revendicările” femeii abia dacă maschează neîncrederea femeii de tip nou în ea însăși, neputinţa acesteia de a fi și de a valora drept ceea ce este: adică femeie și nu bărbat. Dintr-o asemenea neînţelegere, femeia modernă a simţit inferioritatea câtuși de puţin imaginară pentru faptul de a fi numai femeie și s-a simţit și ofensată pentru că este tratată „numai ca o femeie”. Şi din acest motiv femeia a dorit să-și ia revanșa, să-și revendice „demnitatea”, să-și arate „valoarea”, în încercarea de a se măsura cu bărbatul. Numai că aici nu este vorba câtuși de puţin despre un bărbat adevărat, ci de bărbatul-contrafăcut, bărbatul-fantoșă al unei civilizaţii standardizate, raţionalizate, care nu presupune aproape nimic din ceea ce ar trebui să fie cu adevărat diferenţiat și calitativ. De altfel, bărbatul a lăsat-o pe femeie – într-un mod de-a dreptul iresponsabil – să facă tot ce vrea, ba chiar a ajutat-o, a îndemnat-o să facă trotuarul, să intre să muncească în birouri, în școli, în fabrici și în toate mediile molipsitoare ale societăţii și culturii moderne. Şi cu aceasta a fost efectuată ultima operaţie de nivelare. Iar acolo unde castrarea spirituală a bărbatului modern materializat nu a reinstaurat în mod tacit supremaţia – caracteristică comunităţilor ginecocratice – femeii-curtezane, judecătoare a bărbaţilor abrutizaţi și care trudeau pentru ea, acolo rezultatul a fost degenerescenţa tipului feminin, până și a caracteristicilor somatice, atrofierea posibilităţilor ei naturale, înăbușirea laturii ei lăuntrice. De aici și tipul „piţipoancei”, fetișcana zăpăcită, ușuratică, incapabilă de vreun avânt, incapabilă, în ultima instanţă, de senzualitate și de păcătuire; aceasta deoarece pentru femeia modernă posibilităţile iubirii fizice nu oferă adeseori mai mult interes decât cultul narcisist al propriului trup; mai mult decât a se expune îndelung, mai mult sau mai puţin îmbrăcată; mai mult decât acel antrenament fizic, decât dansul, sportul, banii și așa mai departe. Femeia tradiţională, femeia desăvârșită prin faptul că se dăruia altora și nu trăia pentru sine, prin faptul că voia să fie – cu simplitate și puritate – în întregime a altei fiinţe, prin aceste lucruri se împlinea, își aparţinea ei înseși și avea un eroism al ei care o făcea să-i fie superioară bărbatului obișnuit. Femeia modernă, prin faptul că dorește să-și aparţină numai ei nu face decât să se distrugă. Mult râvnita „personalitate” este pe cale să-i răpească orice fel de personalitate . Totuși, procesul degradării femeii nu este unul unilateral, ci ţine nemijlocit și de degradarea masculinităţii bărbatului. Acest proces a atins nu doar familia, în calitate de unitate tradiţională fundamentală și indivizibilă, dar și societatea în întregime, inclusiv și structura sistemului politic, care, precum s-a menţionat anterior, reprezintă o proiecţie a structurii familiei. Definirea modelului relaţiei dintre bărbat și femeie este important din considerentul că un astfel de model servește formulării relaţiei dintre Elită (“animus” - principiul masculin) și masele populare (“anima” - principiul feminin), deoarece aceste prind conturi pe măsura formării personalității în cadrul familiei. Soluţionarea crizei familiei devine în acest fel nu doar o problemă socială, dar și una politică.

11

Miscarea Conservatoare

S-a observat că în decursul istoriei, societăţile care aveau în centrul principiul masculinităţii au tins spre centralizare, militarism și tiranie, iar societăţile care aveau în centrul principiul feminin, au tins spre colectivism, și o dictatură a maselor populare (socialism). Prin acest fapt se explică de ce mișcările de stânga au avut mereu tentația să desființeze familia tradițională. Procesul feminizării societăţii și reducerea din autoritatea bărbatului coincide cu procesul „umanizării”, democratizării și masificării a popoarelor. Iată de ce definirea familiei în societate este foarte importantă din punct de vedere doctrinar. Aceasta, în cele din urmă, definește rostul și modul de funcţionare a unui sistem politic.

- Elita şi Masele populare. Corporatizarea elitei naţionale Elita reprezintă elementele cu cele mai înalţi indicatori într-un domeniu al vieţii sociale din cadrul unui popor (Vilfredo Pareto). După Mihai Manoilescu, „elita înseamnă acea minoritate a comunităţii naţionale care își asumă răspunderea socială supremă și cumulează calităţile cele mai înalte ale comunităţii”. În cadrul unui organism care corespunde Tradiţiei, relaţia dintre Elită și Masă se construiește pe principiul ierarhiei complementare, după modelul familiei tradiţionale. Legăturile dintre Elita naţională și Masele populare au un caracter ORGANIC, care decurge din faptul că acţiunea ei este sursă de solidaritate socială. Existenţa elitei naţionale depinde de capacitatea unui grup de a influenţa direcţia de dezvoltare a celor trei sfere care determină soarta unui popor: culturală, politico-militară și economico-socială. Procesul de formare a unei elite care ar avea capacitatea de a exercita controlul asupra celor trei funcţii reprezintă ceea ce numește Manoilescu „corporatizarea elitei”. Odată ce un popor, un stat nu au decât un singur rost, elita națională nu pate fi decât una singură. Un alt caracter al elitei naţionale este cel FUNCŢIONAL, care presupune integrarea resurselor în sistemul social. Despre acest lucru vorbește și Mihai Eminescu în teoria compensaţiei muncii, care presupune că rolul elitei este cel de a ușura procesul de producţie și condiţiile de trai ale păturilor inferioare, iar rolul maselor constă în producerea resurselor necesare pentru dezvoltarea statului și oferirea noilor cadre pentru garantarea continuităţii procesului de reînnoire periodică a elitelor prin procesul de circulaţie socială: “… Numai elitele înălţate prin muncă, adică cele care produc “înlesniri de civilizaţiune” popoarelor, se înalţă cu adevărat la rangul de factor de direcţionare istorică a popoarelor.” În viziunea lui Eminescu, de îndată ce „omul superior” s-a rupt de marea masă, ascensiunea morală și intelectuală încetează, este compromisă. Omul de elită nu se poate înălţa pe sine, decât ori sub formă morală împreună cu marea masă, ori sub formă imorală (sau amorală), fără masa socială, prin simplă superpunere și prin parazitarea muncii acesteia …, atunci societăţile merg spre semibarbarie, adică spre mizerie, declasare socială și degenerare etnică. Axul antropologic al unei societăţi, așadar, îl constituie oamenii de caracter, nu inteligenţele. Manoilescu susţine această poziţie, afirmând că “scopul [elitelor] e naţiunea,

12

Miscarea Conservatoare

afirmarea conştiinţei ei, sporirea puterii şi independenţei ei, întregirea ei într-un singur tot şi dezvoltarea tuturor virtualităţilor cuprinse în uriaşa personalitate colectivă pe care ea o formează.” “Obligaţiunile elitei nu sunt numai de a conserva, ci şi de a ridica celelalte clase sociale”, afirmă el. Desigur, corporatizarea elitei nu poate avea loc fără cristalizarea unei conștiinţe elitare care presupune și răspunderea pentru soarta poporului, conștiinţă care ar decurge din valorile spirituale și morale supreme ale neamului românesc și ale civilizaţiei ortodoxe.

- Etnosul. Grupul Etnic. Inconştientul colectiv Etnosul – reprezintă un sistem de mituri, care derivă dintr-un inconștient colectiv al unui grup și determină un set de stereotipuri comune ale unei colectivități. Etnosul nu este un grup social, ci este un dat obiectiv (arhetipuri, mitologie, stereotipuri comportamentale etc.), care se află în afara colectivităţii și exercită o influenţă asupra acesteia. În acest fel, calitatea de etnic român, spre exemplu, nu poate fi una care ţine de autoidentificare, ci de trăirea individului și a colectivității în cadrul unui sistem mitologic unic. Grupul social care are drept element unificator un etnos reprezintă grupul etnic. Etnogeneza nu trebuie confundată cu originea lingvistică. Dacă etnogeneza ține de un proces de interacțiune a unei colectivități cu mediul în care există, precum și cu alte colectivități pe parcursul a câtorva milenii, originea lingvistică ține de o perioadă mai scurtă de timp (câteva secole) și atinge doar pările superficiale ale etnosului. Astfel, există etnosuri diferite în conținut, dar care au o limbă comună: cum ar fi irlandezii și englezii, dar și etnosuri multilingvistice: cum ar fi elvețienii. Iată de ce trebuie să facem o diferență dintre originea etnică a românilor și originea limbii române, procese între care există o distanță de aproximativ două milenii. În acest fel, putem vorbi despre o continuitate a civilizației tracice prin actualele popoare din Balcani: români, bulgari, albanezi, macedoneni, sârbi. Dacă comunitatea lingvistică se formează prin modificarea vocabularului și a structurii gramaticale, etnogeneza ține de un proces complicat de formare a unui inconștient colectiv. Potrivit psihanalistului Carl Gustave Jung, inconștientul colectiv este o parte a psihicului care, spre deosebire de inconștientul individual (format în urma unor experiențe individuale), este obținut pe cale ereditară și prin tradiție. Dacă inconștientul individual se manifestă prin intermediul complexelor, inconștientul colectiv se manifestă prin arhetipuri. O parte importantă a definirii etnosului îl are aici conceptul de imaginar - un set de valori, norme, instituții și simboluri comune pentru o colectivitate umană. Imaginarul reprezintă o exteriorizare a inconștientului colectiv și o reacție a omului la fenomenul morți și scurgere a timpului. La Lucian Blaga, conceptul imaginarului românesc este dezvoltat prin ideea de “matrice stilistică”: Determinantele alcătuiesc o matrice relativ atemporală, o substanţă în mare măsură neatinsă de contingenţele vremelnice şi istorice. Această

13

Miscarea Conservatoare

matrice reprezintă identitatea cu sine însuşi a românismului în cursul veacurilor; ea constituie permanenţa şi puterea noastră, în aceeaşi măsură ca plasma germinativă; ea e porţiunea noastră de „omenească veşnicie” în succesiunea necurmat împrospătată a generaţiilor. Matricea stilistică colaborează la definirea unui popor tot aşa de mult ca sângele şi graiul. Ea poate să crească sau să scadă, dar când se stinge, se stinge şi poporul. Această matrice stilistică, mănunchi secret de puteri eficiente, este de altfel singura noastră mare „tradiţie”. Conform sociologului francez Gilbert Durand, imaginarul există în două regimuri: diurn (opoziție față moarte) și nocturn (eufemizarea morții). În baza acestor două regimuri, avem trei mari grupuri de mituri: diurn - mitul eroic (masculinitate, elitism, individualism, dualism, raționalism, grandoare, respingerea feminității, a morții și a timpului, simbolismul luminii, focului, soarelui, muntelui, a liniei verticale etc.), nocturnul mistic (feminitate, maternitate, acceptarea morții, diminuare, colectivism, misticism, simbolismul întunericului, lunii, pămantului, gropii, coborârii, respingerea dualismului, simbolismul liniei orizontale) și nocturnul dramatic (armonie dintre viață și moarte, ciclicitate, împerechere, vibrație, legănare, simbolismul nunții, simbolismul cercului). Aceste trei grupuri de mituri și se afla la fundamentul mitologiei etnice și explică natura oricăror creații culturale, sociale și politice a unei colectivități. Inconștientul colectiv, de la care derivă mitologia etnică, îndeplinește rolul de sistem ideologic în sânul unei comunități umane, având un loc central în politogeneza unui popor, determinând atât conținutul cultural, cât și distribuția puterilor în interiorul societății. Iată de ce orice ideal național, idee națională, doctrină sau strategie de dezvoltare nu pot face abstracție de realitatea etnică. Judecând după o mare parte a scrierilor gânditorilor români, în etnosul român predomină grupul miturilor nocturnului dramatic, în civilizația occidentală - mitul eroic, iar în spațiul slav mitul mistic.

- Statul ca expresie a etnosului. Etnocraţia Pentru existenţa și buna sa funcţionare, organismul statal are nevoie de o coloană vertebrală, de un nucleu mistic care ar servi drept substanță pentru definirea rostului statalității. Această substanţă mistică, arhaică și iraţională, care izvorăște din inconștientul colectiv este „etnosul”. Orice instituție socială este una umană, iar orice creație umană este în primul rând una etnică. Orice stat, în calitatea sa de un complex politic, cultural și economic este o expresie directă a unui etnos. Etnicitatea este ceea ce oferă un sens metafizic existenţei entităţii statale. Odată ce grupul etnic titular, care a creat un fundament valoric a existenţei statului, degradează, fie îi este subminată dominația culturală și spirituală, organismul statal este condamnat fie la dispariţie, fie la trecerea în stăpânirea unui alt grup etnic, care își impune propriul său etos în calitate de principiul constitutiv al statului. În acest sens, așa-numitul curent „moldovenist”, trebuie privit ca o subminare a valorilor tradiţionale ale moldovenilor, prin tentativa înlocuirii lor cu un simulacru, subminându-se astfel perspectivele basara-

14

Miscarea Conservatoare

benilor de a-și constitui o formațiune statală sănătoasă și durabilă. Nu suportă critici teza cu privire la caracterul „polietnic” al majorităţii statelor moderne. Marea majoritate a statelor lumii sunt etnocraţii în sensul deplin al cuvântului, minorităţile etnice fiind doar elemente dinamice care se schimbă în timp, fără a determina schimbări esențiale în construcţia etnopolitică a statului. Orice stat este etnic, indiferent de structura sa etnică și de sistemul său politic. Astfel, în Statele Unite ale Americii, spre exemplu, este utilizată pe larg noţiunea de WASP – „White Anglo-Saxon Protestant” („anglo-saxonii albi protestanţi”), prin care se desemnează populaţia care reprezintă fundamentul ideologic și valoric al SUA prin “părinţii fondatori”. Existenţa actualului sistem politic, dar și a înseși SUA, ţine nemijlocit de dominația ideologică și politică a acestui grup etno-rasial majoritar. La rândul său Elveţia reprezintă unul din cele mai omogene și cele mai etnocratice state din Europa. Elveţienii, în pofida multilingvismului lor, reprezintă un grup etnic unitar, care provine de la vechile triburi celtice ale helveţilor. În pofida internaționalismului ideologic, URSS a fost și el un stat etnic rusesc, fapt care a fost evidențiat în Constituția Uniunii Sovietice și în chiar primul vers al Imnului sovietic (“Союз нерушимый республик свободных/ Сплотила навеки Великая Русь” -“O uniune indistructibilă a republicilor libere a creat Măreața Rusie”), noțiunea de “Русь”, în acest context, având un sens tradițional etnic, spre deosebire de conceptul civic modern de “Россия”. După Nichifor Crainic „numim etnocraţie voinţa politică a rasei autohtone de a face din stat expresia proprietăţilor ei și organul misiunii ei în lume”. În acest context, Republica Moldova (Basarabia) apare în 1991 ca un rezultat al revigorării sentimentelor naţionale ale românilor basarabeni din URSS, ca o expresie a românităţii moldovenilor din Basarabia.

- Naţiunea În viziunea noastră, națiunea trebuie tratată ca un fenomen exclusiv occidental. Naţiunea apare în procesul dezvoltării relaţiilor capitaliste, a industrializării și urbanizării societăţilor, iniţial vest-europene, apoi restul lumii. Naţiunea reprezintă un construct modern, care utilizând elemente ale etnosului, constituie un sistem de dirijare a membrilor societăţii prin intermediul unui ansamblu cultural modern, istoriei naţionale, simbolicii naţionale inventate de un grup de ideologi care se poziționează drept „intelectualitate”. Prin natura sa, naţiunea reprezintă un fenomen etnocid. Spre deosebire de popor - o colectivitate organică a unor indivizi de aceeași origine etnică, un organism înzestrat cu instinct de autoconservare și reflexe de autoapărare, naţiunea este formată din indivizi atomizaţi, a căror „identitate” este creată artificial prin intermediul mass-media și sistemul naţional de educaţie. Iată de ce în centrul nostru nu se află „naţionalismul” și „naţiunea”, ci românismul și valorile sale autentice. Suntem convinși că noua eră va fi marcată de revenirea grupurilor etnice și declinul națiunii moderne.

15

Miscarea Conservatoare

- Basarabenii şi moldovenii Basarabenii reprezintă toate persoanele care s-au născut pe teritoriul pe care l-a cuprins fosta gubernie a Imperiului Rus, precum și urmașii lor. În contextul Republicii Moldova, prin “moldoveni” înțelegem etnicii români de pe teritoriul Basarabiei. În contextul României, prin “moldoveni” înțelegem locuitorii regiunii istorice Moldova. - Patriotismul Prin patriotism înțelegem respectul, dragostea și atașamentul față de interesele vitale ale Republicii Moldova și întregul spațiu etno-cultural românesc care constituie fundamentul statalității noastre. - Românismul şi românitatea Pentru noi românismul și interesele românităţii nu ţin de interesele unei entităţi statale. Prin identitate românească înţelegem întregul bagaj cultural și experienţa spirituală acumulată de strămoșii noștri în decursul mileniilor, în interacţiune cu mediul în care au existat și cu seminţiile cu care s-au învecinat, indiferent de numele pe care l-au purtat de-a lungul istoriei: pelasgi, traci, geți, daci, tirageţi, carpi, tiverți, vlahi, valahi, volohi, moldoveni, munteni, ardeleni, basarabeni etc. Numele de „român” cuprinde nu doar întregul areal al indivizilor cu același fundament spiritual și cultural (“romanitatea orientală”, opusă “romanității occidentale”), dar și definește continuitatea prin noi a civilizaţiei bizantine creștin-ortodoxe, a ROMANIEI – numele vechi al Imperiului Bizantin. Iată de ce pentru noi a fi „Român” este echivalent cu a fi „Ortodox”, iar „Românismul” este indispensabil valorilor și civilizaţiei ortodoxe. Îndrăznim să spunem că românitatea (spaţiul vital românesc) nu este doar o expresie a unui etnos, ci a unei civilizaţii care include și popoarele vecine (sârbii, bulgarii, ucrainenii). În acest fel, românismul desemnează conștiinţa și misiunea istorică și geopolitică a neamului românesc în această parte a lumii, în această etapă istorică a civilizaţiei umane. Românismul nu poate să fie redus la limitele etnice, dimpotrivă el trebuie să tindă spre restabilirea nivelurilor firești ale entităţii sale civilizaţionale. Credem sincer că Românitatea profundă dispune de destule resurse spirituale pentru a propune lumii un model alternativ al umanităţii. Acesta este rostul și misiunea Românismului nostru. - Ortodoxia Credinţa ortodoxă reprezintă elementul determinativ al seminţiei românești. Românitatea este o parte componentă a civilizaţiei creștin-ortodoxe, fapt care s-a manifestat în istorie prin lupta domnitorilor români pentru apărarea spaţiului valoric creștin-ortodox. Nu putem trece cu vedere faptul că Biserica Ortodoxă a fost singura instituţie stabilă în spaţiul românesc de-a lungul secolelor și continuă să reprezinte pilonul de bază al identităţii românești. Ortodoxia este cea care

16

Miscarea Conservatoare

definește idealul nostru național, situându-se mai presus de orice deziderate. „Idealul permanent al neamului nostru este creşterea sa spirituală – aceasta presupune, desigur, şi o bază corespunzătoare de existenţă fizică – printr-un fel de relaţie cu ordinea valorilor eterne, determinat de individualitatea sa etnică, de românism, printr-o comuniune românească cu Dumnezeu. Care este însă modul românesc de comuniune cu ordinea spirituală transcendentă? Aceasta ne-o spune istoria şi ne-o spune viaţa actuală a poporului nostru: este Ortodoxia. Ortodoxia e ochiul prin care priveşte românul spre cer şi plin de lumină de acolo şi-l întoarce spre lume, conducându-se după el în atitudine si paşii săi. Şi mai ştim că ea este singurul ochi corect, sănătos. Dar ochiul e al unei individualităţi etnice determinate, al unei unităţi sintetizate din mai multe elemente constitutive. Sau ochiul însuşi este, pe lângă aparatul constituit după legile universale ale opticii, şi o materie şi o simbioză sufletească individuală. Românul întreţine comuniunea cu ordinea eternă prin ortodoxie, dar româneşte. Ortodoxia se află aici într-o sinteză anumită, care nu strâmbă ortodoxia din punct de vedere formal, aşa cum materialul şi simbioza sufletească în care e îmbrăcat aparatul optic al ochiului, nu strâmbă legile optice generale după care funcţionează”.

- Tradiţia Din latină „traditio” înseamnă „transmitere”, „predare” (de unde și slavo-românescul „predanie”). Tradiţia reprezintă o experienţă fie acumulată de către o colectivitate umană, fie primită prin revelaţie divină, fiind transmisă din generaţie în generaţie. Societatea Tradiţiei (premodernă) este acea societate în care experienţa și cunoașterea primită din moși-strămoși (sau de la Sfinţii Părinţi) reprezintă motivul central al acţiunilor individuale și colective, reprezintând unicul criteriu al adevărului. În opoziţie faţă de societatea Tradiţiei se află societatea modernă, pentru care unicul criteriul al adevărului reprezintă raţiunea individuală sau socială, ruptă de experienţa generaţiilor anterioare. - Modernitatea Modernitatea desemnează mișcarea politică și filosofică a ultimelor trei secole din istoria Occidentului. Este caracterizată, în primul rând, prin cinci procese convergente : individualizarea, prin distrugerea vechilor forme de vieţuire comună ; masificarea, prin adoptarea unui comportament și unui mod de viaţă standardizat ; desacralizarea, prin înlocuirea marilor texte religioase cu interpretarea știinţifică a lumii ; raţionalizarea, prin dominaţia argumentului raţional, piaţa liberă, și eficienţa tehnică, și universalizarea, printr-o extindere planetară a unui model de societate postulată implicit ca unica posibilitate raţională și, de aceea, superioară. Diferitele școli filosofice, contradictorii și concurente ale modernităţii cad de acord asupra unui lucru: există o soluţie unică și universală pentru toate problemele de ordin social, moral și politic. Umanitatea este percepută ca un ansamblu

17

Miscarea Conservatoare

al indivizilor raţionali care, prin interesul personal, convingere morală, solidaritate și chiar frică sunt chemaţi să realizeze unitatea lor în istorie. Din această perspectivă, diversitatea lumii devine un obstacol și toţi acești oameni diferiţi sunt priviţi ca fiind accidentali, contigenţi, demodaţi și chiar periculoși. În măsura în care modernitatea nu este doar un conglomerat de idei, dar, de asemenea, un mod de acţiune, încearcă prin toate mijloacele disponibile să strămute persoanele de la comunităţile lor individuale, pentru a le supune la un model universal de asociere. În practică, cel mai eficient mijloc de a face asta a fost piaţa.

- Criza modernităţii Imaginarul modernităţii este dominat de dorinţe de libertate și egalitate. Aceste două valori cardinale au fost trădate. Excluși din comunităţile care îi protejau, dădeau sens și formă existenţei lor, indivizii sunt acum subiectul unui imens mecanism de dominaţie și decizie, încât libertatea lor rămâne pur și simplu formală. Ei suportă puterea globală a pieţei, a tehnicii sau comunicaţiilor fără să fie în stare să influenţeze vreodată cursul acestora. Promisiunea de asigurare a egalităţii a eșuat din două motive : comunismul a trădat-o prin instalarea celui mai criminal regim totalitar din istorie; capitalismul a banalizat-o prin legitimarea celor mai odioase inegalităţi sociale și economice în numele libertăţii. Modernitatea proclamă drepturi fără să furnizeze în nici un fel mijloace de exercitare a acestora. Exacerbează toate necesităţile și creează continuu altele noi, rezervând accesul la ele doar unei mici minorităţi, fapt care alimentează frustrarea și mânia tuturor celorlalţi. Ca ideologie a progresului, care răspunde așteptărilor umane prin alimentarea promisiunii despre o lume în permanentă perfecţionare, modernitatea se află într-o adâncă criză. Viitorul este imprevizibil, nu mai oferă speranţă și sperie pe aproape toată lumea. Fiecare generaţie înfruntă o lume diferită de cea cunoscută părinţilor lor. Combinată cu transformările accelerate ale modurilor de viaţă și contextelor de viaţă, această reînnoire permanentă, bazată pe discreditarea părinţilor și vechilor experienţe, produce nu fericire, ci mizerie. “Sfârșitul ideologiilor”este o expresie care desemnează o oboseală istorică a marilor scrieri mobilizatoare care au fost inserate în liberalism, socialism, comunism, naţionalism, fascism și, în final, în nazism. Secolul al XX-lea a reprezentat moartea pentru cele mai multe din aceste doctrine, a căror rezultate concrete au fost genocidul, curăţarea etnică, omoruri în masă, războaie totale între naţiuni și rivalitate permanentă între indivizi, dezastre ecologice, haos social și pierderea tuturor punctelor de referinţă semnificative. Distrugerea lumii vieţii (Lebenswelt) în beneficiul raţiunii instrumentale, creșterii economice și dezvoltării materiale a rezultat într-o sărăcire fără precedent a spiritului și în generalizarea unei anxietăţi aflată în legătură cu un prezent în permanenţă nesigur, într-o lume lipsită de trecut și viitor. Deci, modernitatea a dat naștere celei mai seci civilizaţii pe care a cunoscut-o umanitatea: limbajul publicităţii a devenit paradigma tuturor discursurilor sociale; primatul banilor a impus omniprezenţa comodităţilor; omul a fost transformat într-un obiect de schimb în contextul unui hedonism

18

Miscarea Conservatoare

josnic; tehnologia a ademenit viaţa lumii într-o reţea de raţionalism, într-o lume plină de delincvenţă, violenţă și necuviinţă, în care omul se află în război cu sine însuși și împotriva tuturor, adică o lume ireală a drogurilor, a realităţii virtuale și a sportului de masă, o lume în care regiunile rurale sunt abandonate pentru suburbii nelocuibile și megapolisuri monstruoase, unde individul se contopește cu o mulţime ostilă și anonimă, în timp ce meditaţiile sociale, politice, culturale, religioase tradiţionale devin tot mai incerte și nediferenţiate. Această criză generală este un semn că modernitatea se apropie de sfârșit, anume atunci când utopia universalistă care a iniţiat-o este gata să devină o realitate în forma globalizării liberale. Sfârșitul secolului al XX-lea marchează atât sfârșitul erei moderne, cât și începutul unei postmodernităţi caracterizată printr-o serie de noi subiecte: preocuparea de ecologie, grija pentru calitatea vieţii, rolul „triburilor” și „reţelelor”, renașterea comunităţilor, preocuparea de identităţile de grup, multiplicarea conflictelor intra și supra-statale, revenirea violenţei sociale, declinul religiilor, opoziţia crescândă împotriva elitismului social etc. Neavând nimic nou de spus și observând stagnarea societăţilor contemporane, agenţii ideologiei dominante sunt reduși la discursuri de clișeu, atât de comun în massmedia, într-o lume ameninţată de implozie, nu explozie, pentru că modernitatea nu va fi depășită decât prin nașterea spaţiilor suverane, eliberate de dominaţia modernului. Modernitatea nu va fi depășită prin revenirea la trecut, dar prin mijloacele anumitor valori premoderne într-o dimensiune post-modernă decisivă. Doar cu preţul unei asemenea restructurări radicale dezordinea și nihilismul contemporan vor fi exorcizate.

- Postmodernitatea. Post-Omul, Post-Socitatea, Post-Democrația Dacă modernitatea s-a constituit ca o negare a societății tradiționale, postmodernitatea este o continuare a acestei negări. După desăvâșirea operei de negare a Tradiției, modernității nu i-a rămas decât să se nege pe sine însuși, transformându-se în ceea ce numim postmodernitate. În locul omului modern, care în trecut era “măsura tuturor lucrurilor”, în postmodernitate apare “Post-Omul”. Spre deosebire de omul modern, care reprezenta o realitate indivizibilă (de unde și “individuum”), iar omul Tradiției - chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Post-Omul este o realitate divizibilă: o totalitate de impulsuri, niște aglomerații de biostrategii, un mecanism de dorințe și patimi. El poate fi cu ușurință modelat, transformat, multimplicat, înlocuit. De facto, acest model al Post-Omul nu reprezintă decât o desființare însăși a omului și anularea oricărei identități. În postmodernitate nu mai există societate. Modernitatea a reprezentat o trecere de la ierarhizare bazată pe niște principiile iraționale (sacre) la un sistem structurat rațional și democratic - ceea ce a devenit “societate” sau “societate civilă”. “Societatea” presupune un sistem de relații între indivizi, care a înlocuit modelul organic al castelor și păturilor sociale tradiționale. În postmodernitate aceste relații sunt anulate și înlocuite cu o rețea dinamică de relații între Post-

19

Miscarea Conservatoare

Oameni. Post-Omul și Post-Societatea determină și schimbarea a naturii democrației. Aceasta încetează a mai fi o “putere a poporului”, ci o putere a minorităților. PostSocietatea devine un amalgam de “minorități” (sexuale, etnice, confesionale, rasiale, diverse subculturi, grupuri sociale marginale etc.), respectarea intereselor cărora devine principalul criteriu al “democraticității”. În această formă a Post-Democrației nu contează rezultatul final, ci procesul; nu contează efectul, ci procedurile. Statele naționale sunt silite să renunțe la suveranitate, iar clasa politică se transformă în simpli executanți ai directivelor din afara țării, astfel că cetățenii nu mai pot participa în mod real la procesele de luare a deciziilor și nu mai pot influența mersul lucrurilor. “Societatea civilă” națională este înlocuită tot mai mult de organizațiile internaționale neomarxiste finanțate de marele capital care distrag membrii societății de la problemele sociale reale pretinzând la un exclusivism ideologic. “Exercițiul democratic” se transformă într-un spectacol al absurdului, într-un show televiziat, rupt de orice realitate socială.

- „Omul Nou” şi „Revoluţia Conservatoare” Înaintea tuturor programelor, avem nevoie de reînnoirea a însăși naturii omului. „Omul nou” nu este o invenţie sau un proiect utopic. Acest „Om Nou” este „nou” doar în raportul cu lumea contemporană, în realitate, vorbim despre „omul firescului”, omul Tradiţiei, așa cum a fost creat el de Dumnezeu, curat de patimile, stereotipurile și miturile lumii moderne. Omul Nou este un model al eroului care declară război lumii moderne și se leagă să preschimbe lumea. Revoluţia conservatoare, în acest context, reprezintă revenirea în actualitate a Tradiţiei, prin renașterea într-o lume ruinată a ceea ce numim noi „Omul Nou” în locul “PostOmului”. Omul Nou este acela a cărui conștiință este sicronizată cu propria sa identitate. - Identitatea. Sistemul identitar Identitatea reprezintă un ansamblu de trăsături care diferențiază o entitate de alte entități. Astfel, putem vorbi de o identitate individuală și o identitate colectivă. Identitatea reprezintă un sistem, care include elemente ca rasă, religie, stereotip comportamental, un complex cultural-mitologic, contextul geopolitic etc. Toate aceste elemente definesc în ansamblu sistemul identitar, care are rolul de a defini rostul unei entități individuale sau colective. Criza identitară presupune disfuncționalitatea sistemului identitar, din cauza slăbirii sau dispariției unor elemente definitorii. Identitatea este diferită de prezentările individuale sau colective, care pot fi adevărate sau greșite. Sistemul identitar respinge ideea existenței unor “identități multiple”, care contrazice ideea unicității persoanei. Identitatea nu trebuie confundată cu conștiinţa (socială, culturală, politică etc.), care ţine de autodeterminarea individului, fie în corespundere cu identitatea sa, fie în opoziție cu propria sa identitate.

20

Miscarea Conservatoare

Identitatea românească este un complex care include etnosul românesc, credința creștin-ortodoxă, apartenența la spațiul civilizațional bizantino-balcanic, obștea sătească. În măsura în care aceste elemente sunt vii, este vie și identitatea românească.

- Persoana Cuvântul grec „prosopon”, de unde provine și cuvântul latin „persona”, avea inițial semnificaţia de „personaj care este și vrea să fie fiecare individ, caracterul sau adevărata sa faţă”. El însemna încă „mască, personaj, artificiu”, dar desemnează și „intimitate, caracter, natură goală”. Începând cu secolul II a. Chr., în Roma antică PERSOANA devine o entitate juridică înzestrată cu drepturi și obligaţii. PERSOANA devine un „fapt moral”: pe lângă sensul juridic, cuvântul dobândește o conotaţie morală, marca unei fiinţe conștiente, libere și responsabile, înzestrate cu un simţ moral. În calitate de un complex social, moral și religios, PERSOANA este radical diferită de conceptul de INDIVID – o entitate care se reduce doar la o existenţă biologică (din latină „in”+„dividum”– „care nu se divide”). PERSOANA reprezintă cea mai elementară unitate a unei societăţi și este purtătoare a identităţii culturale și spirituale. Cele trei fire ale PERSOANEI: individuală, socială și transcendentală sunt elementele care compun identitatea persoanei. Firea individuală reprezintă totalitatea experienţelor și caracteristicilor individuale obţinute de persoană pe parcursul vieţii, precum și necesităţile personale, firea socială reprezintă necesitatea omului de a trăi în cadrul colectivităţii umane, iar firea transcendentală reprezintă relaţia omului cu Dumnezeu și Neamul. Toate cele trei firi reprezintă un complex care definește unicitatea unei persoane. Transcendentul reprezintă o PERSOANĂ care mijlocește relaţia dintre alte două PERSOANE. În cazul în care acest transcendent este substituit cu altceva (de exemplu: banii), vorbim de o pervertire a relaţiei personale. Această pervertire se manifestă printr-o puternică criză identitară, care se răsfrânge asupra libertăţii PERSOANEI. Identitatea PERSOANEI se exprimă în relațiile pe care le are aceasta. Fiind în relație cu familie noastră suntem tată, fiu sau soț, în relație cu neamul românesc suntem români, în relație cu Dumnezeu suntem ortodocși. Natura universului nostru interior ține de relațiile pe care le stabilim. Iată de ce este importantă definirea persoanei pentru definirea naturii raporturilor noastre cu lumea din jur, de unde derivă și libertatea noastră ca persoană. - Libertatea Libertatea nu are o existenţă de sine stătătoare, ci există doar în raportul omului faţă de ceva. Mai exact, ea obţine un sens doar în raport cu un anumit scop. Scopul poate reprezenta atât o valoare, cât o nonvaloare. Astfel, „libera exprimare” este ficţiune pentru cei care nu au ce exprima, „votul democratic liber exprimat” este un populism cras în cazul în care oamenii nu au cu cine vota sau nu au capacitatea

21

Miscarea Conservatoare

de a înţelege sensul proceselor politice. Așa-numita „libertatea de a promova nonvalori” nu este decât un atentat cotidian la existenţa unui neam, iată de ce existenţa sa nu poate fi legitimă într-un un sistem social care nu oferă un cadru necesar cultivării unei personalităţi integre. O personalitate integră nu poate fi educată decât într-o societate bazată pe experienţa fizică și metafizică a generaţiilor anterioare (Tradiţie) și pe comuniunea cu Dumnezeu. Anume aceste două elemente definesc capacitatea omului de a fi liber, iar tot ce este potrivnic acestora, reduce „libertatea” la starea de lozincă, fiind, de fapt, o antilibertate.

- Liberalismul: principalul duşman Liberalismul cuprinde ideologia dominantă a modernităţii. A fost primul care a apărut și ultimul care va dispare. La început, gândirea liberală a contrapus o economie autonomă moralităţii, politicii și societăţii în care a fost anterior integrată. Mai târziu, a transformat valoarea comercială în esenţa vieţii comunitare. Apariţia „primatului cantităţii” a semnalat tranziţia de la economia de piaţă la societăţile de piaţă, adică extensia legilor schimbului comercial, controlate de o „mână invizibilă”, asupra tuturor sferelor existenţei. Pe de altă parte, liberalismul a generat individualismul modern, atât dintr-o falsă antropologie, cât și dintr-o viziune, descriptivă și normativă, bazată pe omul unidimensional care își conturează „drepturile inalienabile” din natura sa esenţialmente asocială încercând încontinuu să-și maximalizeze interesul prin eliminarea oricărei consideraţii necuantificabile și a oricărei valori fără legătură cu calculul raţional. Acest impuls individualist și economic este însoţit de o viziune social-darwinistă care, în esenţă, reduce viaţa socială la o competiţie generalizată, la nouă versiune a „războiului tuturor împotriva tuturor” pentru a alege pe „cel mai bun”. În afara faptului că competiţia „pură și perfectă” este un mit, de vreme ce există întotdeauna relaţii de putere, nu spune absolut nimic despre valoarea a ceea ce se alege: ce e mai bun sau mai rău. Evoluţia selectează pe cei mai capabili să supravieţuiască. Dar omul nu se satisface cu simpla supravieţuire: el își ordonează viaţa într-o ierarhie de valori faţă de care liberalii pretind a fi neutri. În secolul al XX-lea, caracterul arbitrar al dominaţiei liberale a generat o reacţie legitimă: apariţia mișcării socialiste. Sub influenţa marxismului, totuși, această mișcare a luat o cale greșită. Cu toate acestea, în pofida ostilităţii mutuale, liberalismul și marxismul aparţin în esenţă aceluiași univers și sunt ambele moștenitoare ale gândirii iluministe: împărtășesc același individualism, chiar și același egalitarism universal, același raţionalism, același primat al economicului, același stres asupra valorii emancipatoare a forţei de muncă, aceeași credinţă în progres, aceeași idee despre un sfârșit al istoriei. În majoritatea aspectelor, liberalismul a realizat mai eficient anumite obiective pe care le împărtășește cu marxismul: eradicarea identităţilor colective și culturilor tradiţionale, și universalizarea sistemului de producţie. Ravagiile pieţei au cauzat, de asemenea, apariţia și creșterea statului bunăstării. De-a lungul istoriei, piaţa și statul au apărut pe picior de egalitate, acesta din urmă

22

Miscarea Conservatoare

căutând să supună schimbul non-comercial și cel intercomunal la legea banului și să transforme spaţiul economic omogen într-un instrument al puterii. Disoluţia obligaţiunilor comunale, stimulată de comercializarea vieţii sociale, a necesitat consolidarea progresivă a statului bunăstării, căruia i s-a încredinţat redistribuirea necesară, la rândul ei, să diminueze eșecul solidarităţii tradiţionale. Departe de a stingheri liberalismul, intervenţiile etatice i-au permis să prospere prin evitarea unei explozii sociale, generând, prin urmare, securitatea și stabilitatea indispensabile efectuării schimbului comercial. În schimb, statul bunăstării, care nu este nimic mai mult decât o structură redistributivă abstractă, anonimă și opacă, a generalizat iresponsabilitatea, transformând membrii societăţii în nimic mai mult decât niște recipiente ai asistenţei publice, care nu mai caută să răstoarne sistemul liberal, ci să prelungească extinderea indefinita a drepturilor. În final, liberalismul neagă specificul politicilor, care implică întotdeauna arbitrarul deciziilor și pluralitatea obiectivelor. Din acest punct de vedere, expresia de „politici liberale” pare a fi o contradicţie de termeni. Încercarea de a forma legături sociale pe baza unei teorii a alegerii raţionale, care reduce cetăţenia la utilitate, aceasta se termină cu o gestionare „știinţifică” ideală a societăţii globale de către experţi tehnici. Statul liberal, de prea multe ori sinonim cu o republică a judecătorilor, s-a angajat scopurilor paralele de a se abţine de la propunerea unui model de viaţă bună în timp ce caută să neutralizeze conflicte inerente în diversitatea vieţii sociale prin urmărirea politicilor menite să determine, prin proceduri pur juridice, ce e just mai degrabă decât ce e bun. În epoca globalizării, liberalismul nu se mai prezintă ca fiind o ideologie, ci un sistem global de producere și reproducere a oamenilor și comodităţilor, suplimentate de hipermodernism și drepturile omului. În formele sale economice, politice și morale, liberalismul reprezintă blocul central de idei al unei modernităţi încheiate. Prin urmare, este principalul obstacol pentru oricine care vrea să meargă dincolo de el.

- Neomarxismul în serviciul liberalismului În prima parte a secolului al XX-lea stângismul a fost practic identificat cu socialismul. Astăzi, mișcarea este fragmentată și nu este clar cine poate fi numit, cu îndreptățire, stângist. Când vorbim de stângiști, îi avem în vedere în primul rând pe socialiști, comuniști, indivizii “politic corecți”, feministe, activiști susținători ai homosexualilor și ai persoanelor cu dizabilități, pe cei care militează pentru drepturile animalelor și pe alții asemenea. Dar nu orice individ asociat cu una dintre aceste mișcări este stângist. Discutând despre stângism, vizăm nu atât o mișcare sau o ideologie, cât un tip psihologic sau, mai bine spus, o colecție de tipuri înrudite. Numim “sentimente de inferioritate” tendințe psihologice care stau la baza stângismului modern. Sentimentele de inferioritate sunt proprii întregului stângism modern. Prin sentimentele de inferioritate înțelegem nu numai sentimentele de inferi-

23

Miscarea Conservatoare

oritate în sensul strict al cuvântului, ci și un întreg spectru de trăsături înrudite: un respect scăzut de sine, sentimente de neputință, tendințe depresive, defetism, vinovăție, autodetestare etc. Susținem că stângiștii moderni tind să nutrească asemenea sentimente (probabil mai mult sau mai puțin reprimate) iar ele, la rândul lor, determină în mod hotărâtor direcția stângismului modern. Când cineva interpretează ca ofensatoare orice afirmație referitoare la persoana sa (sau la grupurile cu care se identifică) tragem concluzia că este dominat de sentimente de inferioritate și de un scăzut respect de sine. Această tendință este evidentă la susținătorii drepturilor minorităților, fie că aparțin sau nu grupurilor ale căror drepturi le susțin. Sunt hipersensibili la tot ceea ce privește cuvintele folosite pentru a desemna minoritățile. Termenii de “negru”, “oriental”, “handicapat” sau “muiere” folosiți pentru a numi un african, un asiatic, o persoană cu dezabilități sau o femeie nu au avut inițial nicio conotație jignitoare. „Muiere” sau “puicuță” erau doar echivalenții feminine ai termenilor “flăcău”, “fecior”. Activiștii înșiși au atașat acestor termini conotații negative. Despre popoarele primitive, antropologii stângiști evită cu mare grijă să spună orice ar putea sugera că o cultură primitivă este inferioară culturii noastre îi face aproape paranoici. (Nu vrem să spunem: culturile primitive SUNT inferioare culturii noastre. Subliniem doar hipersensibilitatea antropologilor stângiști). Cei mai sensibili la terminologia “incorectă politic” nu sunt negrul din ghetou, imigrantul asiatic, țiganul, homosexualul, femeia sau persoana cu dezabilități, ci o mână de activiști, dintre care mulți nici măcar nu aparțin grupului “oprimat” ci provin din straturile privilegiate ale societății. Mulți stângiști se identifică în mare măsură cu problemele grupurilor a căror imagine denotă slăbiciune (femeie), un aspect repugnant (homosexuali) sau inferioritate. Stângiștii simt că aceste grupuri sunt inferioare dar nu vor admite, nici măcar în sinea lor, că nutresc astfel de sentimente. Tocmai faptul că socotesc aceste grupuri inferioare îi face să se identifice cu problemele lor. Feministele caută cu disperare să aducă dovezi că femeile sunt la fel de puternice și de capabile ca bărbații. În mod clar le bântuie teama că femeile s-ar putea să NU FIE la fel de puternice și de capabile precum bărbații. Filozofii stângiști moderni tind să respingă rațiunea, știința, realitatea obiectivă, insistând că totul este relativ din punct de vedere cultural. Este adevărat că putem să punem întrebări serioase în privința temeiurilor cunoașterii științifice, să ne întrebăm dacă și în ce fel conceptul de realitate poate fi definit. Este însă clar că filozofii stângiști moderni nu sunt niște logicieni reci care analizează sistematic bazele cunoașterii. Ei se implică foarte mult emoțional atunci când atacă adevărul și realitatea. Atacă aceste concepte pentru a-și satisface setea de putere. Mai mult, stângiștii urăsc știința și rațiunea, întrucât ele împart convingerile în adevărate (cu alte cuvinte, convingeri care se bucură de succes, superioare) și false (ratate, inferioare). Stângismul are sentimente de inferioritate atât de profunde încât nu poate tolera ca unele lucruri să fie clasificate drept superioare, bucurându-se de succes, și

24

Miscarea Conservatoare

altele, drept inferioare sau ratate. Aceasta evidențiază și faptul că mulți stângiști resping conceptul de boală mintală și utilitatea testelor de inteligență. Întrucât explicațiile fundamentate genetic dau la iveală inegalitățile dintre oameni, stângiștii se opun acestui tip de analize. Stângiștii preferă să transfere societății meritul sau vina pentru abilitățile sau carențele individuale. Astfel, dacă un individ este „inferior”, nu este vina lui, ci a societății, întrucât nu a fost educat cum se cuvine. Dacă societatea noastră nu ar fi avut probleme sociale, stângiștii le-ar fi INVENTAT, înarmându-se astfel cu un pretext pentru a face tărăboi.

- Corectitudinea politică - “vânătoare de conservatori” a neomarxiştilor Înțelegem prin discriminare orice capacitate psihică a omului de a face deosebire dintre persoane și obiecte cu însușiri diferite. Această capacitate izvorăște atât din reflexele firești ale omului (de exemplu: aversiunea față de consumul de carne umană, aversiune față de relațiile homosexuale), cât și din sistemul de valori al unei comunități (tradiționale și religioase). Fenomenul discriminării este unul firesc pentru orice colectivitate umană dacă corespunde valorilor acestei colectivități. În viziunea neomarxiștilor, discriminarea este o sursă de inegalitate socială și violență, ceea ce ar însemna că însăși existența identităților colective și a valorilor tradiționale reprezintă sursa tuturor relelor. În acest fel, campaniile împotriva tuturor formelor de discriminării se transformă într-o luptă împotriva Tradiției și a apărătorilor ei - a conservatorilor. Așa cum în trecut orice atitudine anticomunistă era calificată drept “fascism”, astăzi orice opoziție față de ideile neomarxiste este denunțată ca “incitare la ură și discriminare”, justificându-se, în acest fel, reducerea la tăcere a persoanelor cu viziuni conservatoare. Luând în considerare caracterul dogmatic și exclusivist al neomarxiștilor (în pofida faptului că imputau această caracteristică la vechii marxiști) trebuie să constatăm că neomarxismul își propune instaurarea unui model social și cultural totalitar așa cum în trecut au procedat și reprezentanții mișcărilor socialiste și comuniste. Dacă neoliberalismului îi aparține exclusivismul absolut în domeniul economic și politic, neomarxismului îi aparține sfera socială și culturală. Eradicând identitățile, instituțiile și valorile tradiționale, neomarxiști curăță în acest fel calea capitalului spre dominația globală. Adevăratele mișcări antisistem devin acelea care se delimitează în egală măsură de concepțiile neoliberale și neomarxiste, apelând la tradițiile și valorile tradiționale.

25

Miscarea Conservatoare

§ 2 TEZE FUNDAMENTALE
- Societatea: organismul comunităţilor Societatea nu este rezultatul unui contrat social între oameni în încercarea de a-și maximaliza interesele, dar mai degrabă o asociaţie spontană a cărei cea mai veche formă este, fără îndoială, familia extinsă. Apartenenţa la o colectivitate nu distruge identitatea individuală; ci mai degrabă ea este baza acesteia. Când cineva părăsește comunitatea originară, o face pentru a se alătura alteia. Comunităţile sunt constituite și se menţin pe baza celor care îi aparţin. Acolo întâlnești reciprocitatea verticală a drepturilor și responsabilităţilor, contribuţii și distribuţii, ascultarea, sprijinul și reciprocitatea orizontală a cadourilor, fraternităţii, prieteniei și iubirii. Devenind mai solitar, omul a devenit mai vulnerabil și mai nevoiaș. El s-a detașat de esenţă, pentru că nu se mai identifică pe sine însuși cu un model și pentru că nu mai are nici o șansă de a-și înţelege locul în întregul social. Individualismul a rezultat în dezafiliere, separare, dezinstituţionalizare și însușirea organismului social de către birocraţia de stat. Doar o reîntoarcere la comunităţi și la o politică a dimensiunilor umane poate remedia excluziunea și disoluţia organismului social. - Economia: dincolo de piaţă Contrar presupunerilor liberalismului și marxismului, economia niciodată nu a format infrastructura societăţii. Fetișismul comodităţilor, ca particularitate a capitalismului modern, este văzut ca pericol: producţia din abundenţă a diferitor bunuri suscită invidia, dorinţa care poate degenera în dezordine și violenţă. În societăţile premoderne (tradiţionale), economicul era integrat și contextualizat în alte activităţi umane, iar ideea că schimbul economic, de la troc la piaţă, a fost întotdeauna reglementat de confruntarea dintre cerere și ofertă este un o poveste inventată de liberalism. Astăzi economia trebuie recontextualizată în interiorul vieţii, societăţii, politicului și eticii. - Tehnologia: mobilizarea lumii Explozia tehnologică a modernităţii este explicată prin dispariţia codurilor etice, simbolice sau religioase. Își are originea îndepărtată în imperativul biblic „umpleţi pământul și stăpâniţi-l”(Geneza), pe care, două milenii mai târziu, Descartes l-a readus în centrul atenţiei spunând că “omul trebuie să devină stăpânitorul naturii”. Tehnologia nu este neutră; ea ascultă de un număr de valori care îi ghidează cursul: operabilitate, eficienţă și performanţă. Axioma ei este simplă: totul ce este posibil poate și trebuie realizat în mod efectiv, teza de bază fiind cea precum că tehnologia adiţională va fi capabilă să repare defectele celei existente. Politicul, codul moral și legea intervine abia mai târziu să judece dezirabilele sau indezira-

26

Miscarea Conservatoare

bilele efecte ale inovaţiei. Explorând mai întâi dimensiuni infinit de mici și apoi infinit de mari, tehnoștiinţa abordează acum omul însuși, fiind în același timp subiectul și obiectul manipulărilor sale (clonarea, procrearea artificială, amprenta genetică). Omul devine o simplă extensie a uneltelor pe care le-a creat, adoptând o mentalitate tehnomorfică care îi mărește vulnerabilitatea.

- Lumea: un plurivers Mișcarea Conservatoare se opune ferm surpimării diferenţelor (etnice, lingvistice, culturale, religioase). Consideră că un sistem bun este cel care transmite cel puţin la fel de multă diversitate cât a primit. Adevărata bunăstare a lumii este în primul rând și mai ales diversitatea culturilor și popoarelor. Chiar dacă globalizarea încearcă să impună un singur model cultural tuturor, se observă și un proces invers: civilizaţiile obţin gradual mijloace moderne de putere și cunoștinţe fără a renunţa la moștenirea lor istorică și culturală în beneficiul ideologiilor și valorilor naţionale. - Basarabia: punte dintre spațiul rusesc şi spațiul româno-balcanic Spațiul româno-balcani este un element al echilibrului în spaţiul euroasiatic. Situat în inima continentului european, românii și vecinii săi formează un spaţiu al contopirii vectorului vestic și estic. În acest fel, procesele din interiorul acestui spaţiu nu se răsfrâng doar asupra românilor și vecinilor săi, ci asupra întregului spaţiu euroasiatic. În acest context, Basarabiei îi revine rolul de armonizare a relației dintre spațiul est-slav și cel balcanic.

§ 3 POZIŢIONĂRI
- Împotriva diferenţierii şi dezrădăcinării; pentru identităţi clare şi puternice Pericolul omogenizării ameninţă întreaga lume prin identităţi patologice: iredentism sângeros, naţionalism șovin și convulsiv, tribalizare sălbatică. Responsabilitatea pentru aceste stări de fapt revine globalizării în primul rând. Prin negarea dreptului indivizilor de a se raporta la o colectivitate și identitate istorică, prin impunerea unui model uniform de reprezentare, sistemul Occidental a dat naștere la forme nesănătoase de afiliere. Mișcarea Conservatoare afirmă primatul diferenţelor (etnice, lingvistice, politice), ele fiind substanţa vieţii sociale. Mișcarea Conservatoare susţine în egală măsură grupuri etnice, limbi, culturi regionale, religii native aflate sub pericolul dispariţiei. Mișcarea Conservatoare susţine popoarele care luptă atât împotriva imperialismului vestic cât și al celui estic.

27

Miscarea Conservatoare

- Împotriva rasismului; pentru dreptul la diferenţă În contrast cu rasismul, există un anti-rasism diferenţialist, la care subscrie și Mișcarea Conservatoare. El constă în recunoașterea diferenţelor de rasă; este respinsă atât asimilarea, cât și excluziunea socială. - Împotriva imigraţiei; pentru cooperare Imigraţia reprezintă, în esenţă, un mod de dezrădăcinare forţată, a cărei cauză sunt mișcări spontane sau organizate dintre ţările suprapopulate și sărace spre cele bogate, cauzate la rândul lor de atractivitatea civilizaţiei occidentale pe fundalul deprecierii culturilor indigene în lumina consolidării modului de viaţă consumist. Responsabilitatea pentru imigraţie nu este a imigranţilor, ci a naţiunilor industrializate care au redus omul la nivelul de marfă care poate fi localizată oriunde. Mișcarea Conservatoare susţine politicile restrictive privind imigraţia în statele înalt industrializate, asociate cu mărirea cooperării cu ţările din Europa de Est și „Lumea a Treia”, unde interdependenţa organică și căile tradiţionale mai supravieţuiesc încă, pentru a depăși dezechilibrul rezultat prin globalizare. - Împotriva Noii Clase; pentru autonomie de jos în sus În procesul globalizării, civilizaţia occidentală promovează dominaţia universală a unei clase conducătoare care își revendică legitimitatea prin manipulări abstracte. Această Nouă Clasă asigură cu forţă de muncă mass-media, companiile naţionale și multinaţionale, organizaţiile internaţionale. Ea (noua clasă) produce și reproduce peste tot același tip de persoană: specialiști cu sânge rece, detașaţi raţional de realităţile de zi cu zi. Generează, de asemenea, individualism abstract, convingeri utilitare, umanism superficial, indiferenţă faţă de istorie, o evidentă lipsă de cultură, izolare de lumea reală, sacrificarea realului în favoarea imaginarului, înclinare spre corupţie, nepotism și cumpărare de voturi. Toate acestea coincid cu tacticile globalizării dominaţiei mondiale. Depersonalizează liderismul din societăţile occidentale și chiar îi micșorează simţul responsabilităţii. La cele mai înalte niveluri ale societăţii găsim vorbire tehnocrată dublă, bâlbâială elogioasă și confortul randamentului total; în partea de jos a scării sociale, durerile vieţii de zi cu zi, o căutare neîncetată a sensului și o dorinţă de valori comune . - Împotriva productivismului; pentru noi forme de lucru Lucrul nu a ocupat niciodată o poziţie centrală în societăţile antice sau tradiţionale. Modernitatea este cea care, prin scopul ei productivist de a mobiliza în totalitate resursele, a transformat lucrul într-o valoare în sine, principalul mod de socializare și o formă iluzorie de emancipare și autonomie individului. Lucrul a devenit funcţional, raţional și monetizat și se exprimă prin putere de cumpărare care poate fi numărată și măsurată. Posibilitatea de a primi anumite servicii gratis

28

Miscarea Conservatoare

care anterior să fie întoarse reciproc într-un fel anume (de exemplu: claca) a dispărut într-o lume în care nimic nu are valoare, dar totul are un preţ. Ca efect a noilor tehnologii, producem din ce în ce mai multe bunuri și servicii cu lucrători din ce în ce mai puţini. Creșterea productivităţii rezultă în creșterea șomajului care destabilizează structurile societăţii.

- Împotriva implementării necruţătoare a politicilor economice actuale; pentru o economie în serviciul oamenilor Aristotel a făcut o distincţie între „oeconomie”, care are scopul de a satisface necesităţile omului, și „chrйmastique”, a cărei finalitate este producerea, câștigarea și însușirea banilor. Capitalismul industrial a fost treptat înlocuit de capitalismul financiar al cărui scop este să obţină încasări maxime în cel mai scurt timp în detrimentul economiilor naţionale și a interesului oamenilor, ca efect pe termen lung. Atotprezenţa capitalului permite pieţelor financiare să controleze politicul. Economiile devin nesigure și precare în timp ce imensul balon financiar global explodează din când în când, trimiţând unde de șoc prin întreaga reţea financiară. Este imperativă restabilirea economiei în serviciul indivizilor și a calităţii vieţii. Un prim pas ar trebui să includă: instituirea, la nivel internaţional, a unei taxe pentru toate tranzacţiile financiare, să fie anulate datoriile ţărilor din lumea a treia și să revizuiască drastic întregul sistem al dezvoltării economice. Economiile locale trebuie să fie eliberate de dictatele Băncii Mondiale și FMI. Trebuie să fie găsită o cale de a ieși din dublul impas al economiilor guvernamentale ineficiente, pe de o parte, și economiilor de piaţă hipercompetitive, pe de altă parte, prin consolidarea unui al treilea sector (parteneriate, societăţi comune și cooperative) precum și organizaţiilor autonome de ajutor reciproc bazate pe responsabilitatea comună, voluntariat și organizaţii non-profit. - Împotriva gigantismului; pentru comunităţi locale Excluderea pe scară largă și nesiguranţa socială sunt consecinţe logice ale sistemului, care a șters aproape toate posibilităţile de reciprocitate și solidaritate. În faţa piramidelor verticale tradiţionale de dominaţie care nu inspiră încredere, în faţa birocraţiilor care ating din ce în ce mai rapid un nivel de incompetenţă, intrăm într-o lume a diferitor reţele cooperative. Solidaritatea nu mai trebui să fie privită ca rezultatul unei egalităţi anonime garantată de statul bunăstării, dar mai degrabă ca rezultatul reciprocităţii implementată de jos în sus de comunităţile organice care își asumă responsabilitatea unor chestiuni ca asigurarea și distribuţia echitabilă. Numai indivizii responsabili, în comunităţi responsabile, pot stabili o justiţie socială care nu este sinonimă cu bunăstarea. Reîntoarcerea la comunităţile locale, prin însăși natura lor, va reîntoarce familiei vocaţia de a furniza educaţie, socializare și susţinere reciprocă. Aceasta va permite indivizilor să interiorizeze regulile sociale și legile care astăzi sunt pur și simplu impuse de sus și din afară. Revitalizarea comunităţilor locale

29

Miscarea Conservatoare

trebuie să fie însoţită de renașterea tradiţiilor populare cărora modernitatea le-a provocat un declin masiv. Mai rău chiar, modernitatea a încercat de mai multe ori să „vândă” aceste tradiţii culturale în beneficiul turiștilor.

- Împotriva democraţiei liberale; pentru o democraţie organică Democraţia liberală reprezintă un sistem care dă poporului posibilitatea de a-și determina propria soartă printr-un joc, care reduce participarea cetăţeanului la viaţa politică prin oferirea unui singur vot odată în patru ani. Atomizarea poporului, reducerea lui la un ansamblu de indivizi autonomi are ca efect depolitizarea societăţii și concentrarea puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de indivizi. Un astfel de proces are ca finalitate înstrăinarea poporului de propria elită și degradarea vieții politice, sociale și economice. Democraţia organică reprezintă un sistem în care poporul participă în plenitudinea sa la viaţa politică a ţării. „Frăţia” și „solidaritatea” sunt valori și concepte centrale care definesc acest sistem, spre deosebire de individualismul democraţiei liberale. În termeni bisericești, democraţia organică reprezintă principiul „sobornicităţii” poporului în cele mai vitale probleme. În același timp, democraţia organică presupune descentralizarea puterii politice și economice, favorizând comunităţile locale și micii întreprinzători, în defavoarea clanurilor oligarhice, partidelor politice și corporaţiilor. Democraţia organică nu este o democraţie a indivizilor, ci o democraţie a comunităţilor. Democraţia organică reprezintă echilibrul și continuitatea dintre generaţii, bazându-se pe efortul și eroismul strămoșilor, responsabilitatea colectivității prezente pentru păstrarea și transmiterea patrimoniului spiritual generațiilor următoare. - Pentru independenţa gândirii şi revenirea la discutarea ideilor Gândirea modernă s-a transformat încet într-o „poliţie a gândirii” a cărei scop este excomunicarea tuturor celor care deviază sub orice formă de la ideologia dominantă. Oamenii nu mai discută, dar denunţă. Oamenii nu mai argumentează dar acuză. Oamenii nu mai demonstrează dar impun. Toate gândurile, scrierile suspectate că deviază sunt privite ca simpatii conștiente sau inconștiente faţă de ideologii considerate a fi extrem de suspecte. Fiind incapabili de a dezvolta idei proprii sau de a combate ideile altora, acești cenzori luptă nu doar împotriva opiniei dar și împotriva presupuselor intenţii. Am uitat regulile tradiţionale ale unei dezbateri civilizate. Pledăm pentru o revenire la gândirea critică și susţinem cu tărie libertatea totală de expresie .

30

Miscarea Conservatoare

Capitolul II PLATFORMA Problema naţională
- Republica Moldova – continuitatea de drept Republica Moldova este continuatoare de drept a oblastei Basarabia și a guberniei Basarabiei din cadrul Imperiului Rus, a Republicii Democratice Moldovenești (RDM) din 1917, a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (RASSM, care a intrat în 1940 în componenţa RSSM) și a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM). Statul independent și suveran Republica Moldova a fost creat în urma luptei românilor dintre Prut și Nistru pentru dreptul de a-și hotărî liber soarta, exprimată în cadrul Marilor Adunări Naţionale din 1989 și 1991. Această identitate este definită în Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată unanim la 27 august 1991 de către Parlament. - Republica Moldova (Basarabia) – stat etnocratic Procesul construcţiei statului modern Republica Moldova (Basarabia) nu poate fi desăvârșit atât timp cât nu îi este recunoscut caracterul etnocratic românesc. Prin etnocrație înțelegem dreptul suveran exclusiv al unui grup etnic asupra determinării viitorului și prezentului statului pe care l-a înființat. Cultura națională, precum și simbolurile naționale ale statului reprezintă expresia grupului etnic titular care își asumă responsabilitatea pentru soarta statului său. Etnocraţia este fundamentul ideologic în jurul căruia trebuie construit întregul sistem ideologic al statului. Simbolistica naţională, miturile naţionale nu pot fi culese decât din fundamentul etnocultural al populaţiei băștinașe. Respingem orice tentativă de a impune niște atribute artificiale, care nu au nimic cu spiritul poporului. În același timp, considerăm orice speculaţii cu privire la așa-numit „caracterul multietnic” al Republicii Moldova drept un atentat la suveranitate naţională a moldovenilor. În acest context, promovarea teoriilor moldoveniste (cu privire la existența separată a moldovenilor din Basarabia de restul arealului românesc), reprezintă o încercare de a substitui adevărata identitate cu o identitate falsă, care i-ar rupe pe basarabeni de strămoșii și tradiţiile sale milenare, transformându-i într-un protectorat al unor reţele mafiote internaţionale. Totodată, considerăm că este necesară definirea în legislaţia naţională a rolului limbii române în calitate de limbă oficială a statului și a comunicării interetnice, ceea ce ar asigura consolidarea coeziunii sociale și a procesului de integrare minorităţilor etnice în societatea basarabeană. Conceptul de stat etnocractic este opus ideii de “stat multietnic” pe care au încercat să edifice clasa politică de la Chișinău timp de 20 de ani.

31

Miscarea Conservatoare

- Etnocraţia – condiţia esenţială a unei democraţii veritabile Etnocraţia este una din fundamentele unui stat cu adevărat democratic. Adevărata democraţie este o abstracţiune dacă este lipsită de un element mistic care ar defini niște ţeluri metafizice ale unui stat pe fundamentul cărora se construiește idealul și ideea națională. Etnosul este singurul care este capabil să propună unei colectivităţi o astfel de perspectivă. Democraţia artificială, care încearcă să impună o mitologie falsă, creată prin inginerii sociale, nu poate fi impusă drept ideal al unui popor, fără a rupe legătura organică dintre clasa politică și masele populare, dezorientând și pe unii și pe alții. Etnosul românesc – moldovenii, „Basarabia Profundă” reprezintă acel element care definește rostul existenţei și esenţa Republicii Moldova. Din aceste considerente, orice model „multicultural” sau „neomoldovenist” este unul fals care trebuie să fie condamnat. - Poziţia faţă de minorităţile etnice Principiul etnocratic nu limitează în niciun fel drepturile cetăţenilor de altă origine etnică. Reprezentanţii minorităţilor continuă să dispună de aceleași drepturi cetăţenești ca și restul cetăţenilor Republicii Moldova, iar statul este obligat să garanteze dreptul lor de a-și păstra și cultiva valorile lor etno-culturale. În același timp, reprezentanţii grupurilor etnice minoritare sunt obligate să respecte independenţa și suveranitatea statului, precum și cultura, istoria și simbolurile naţionale ale moldovenilor. Formula ideală pentru Republica Moldova (Basarabia) este recunoașterea caracterului românesc al moldovenilor de către minorităţile etnice și stabilirea unor principii de convieţuire pașnică între naţiunea titulară moldovenii/românii și grupurile etnice conlocuitoare. Aceste principii nu pot și nu trebuie să se restrângă drepturile fundamentale și interesele niciunui grup etnic din Republica Moldova (Basarabia). - Oficializarea denumirii „Basarabia” Pentru evitarea unor confuzii care împiedică stabilirea unui consens naţional în ceea ce privește identitatea și istoria statului nostru, noţiunea de „Basarabia” urmează să fie utilizată oficial alături de „Republica Moldova”.

Politica internă
- Principiul central al guvernării: democraţia organică şi suveranitatea naţională Conceptul democraţiei organice presupune acceptarea în calitate de subiect central al dreptului Constituţional POPORUL și comunităţile care îl compun, nu INDIVIDUL autonom. Republica Moldova (Basarabia) trebuie să înceteze a mai fi un SRL, unde fiecare cetăţean deţine o cotă parte, exprimată prin vot și plata taxelor și impozitelor, unde nimeni nu este responsabil de nimic, pentru a deveni un bun al populaţiei care trăiește aici din cele mai vechi timpuri.

32

Miscarea Conservatoare

Dreptul poporului trebuie să primeze asupra dreptului individual, iar solidaritatea tuturor componentelor societăţii în jurul ideii de libertate a poporului trebuie să devină o ideologie oficială a statului. În același timp, democraţia organică presupune ideea de suveranitate absolută a poporului, dreptul acestuia de a decide modul și principiile de funcţionare a sistemului politic, fără niciun fel de ingerinţe din afară. Nu poate fi tolerată situaţia în care legile fundamentale ale statului sunt dictate de tratatele internaţionale și nu de voinţa și necesităţile vitale ale poporului. Acest lucru nu înseamnă că noi ignorăm drepturile individuale, dimpotrivă, insistăm asupra necesitatea respectării lor. Totodată considerpm necesară reinstaurarea unei suveranităţi reale a poporului.

- Marea Adunare Naţională – organ naţional reprezentativ suprem Republica Moldova (Basarabia) are nevoie de un nou sistem politic, care nu ar constitui o imitaţie sterilă a modelelor occidentale, ci ar corespunde intereselor și spiritul poporului care locuiește aici. Noul model pe care îl propunem urmează să depășească trei probleme grave cu care se confruntă țara noastră: separatismul teritorial, oligarhizarea puterii politice și înstrăinarea poporului de autoritățile statului. Conform studiului “Barometrul Opiniei Publice” din mai 2011, doar 1 la sută din populație are “foarte mare încredere” în partidele politice, iar 16 la sută “o oarecare încredere”. În Parlament au foarte multă încredere 2 la sută, iar o oarecare încredere 17 la sută. În Guvern au foarte mare încredere 4 la sută, iar oarecare încredere 19 la sută. În schimb, mult mai apropiată de populație sunt autoritățile locale: în primării au foarte mare încredere 10 la sută, iar o oarecare încredere 37 la sută. Aceste date ne fac să credem că la nivel local gradul de democratizare este mult mai mare decât la nivelul central. Anume încrederea populației în autorități reprezintă cel mai important indicator al democratizării societății, deoarece doar prin încrederea din partea poporului o autoritate obține adevărat legitimitate. Conform modelului propus aici, sistemul alegerilor directe urmează să fie înlocuit cu alegeri indirecte, prin intermediul unui organ reprezentativ suprem – Marea Adunare Naţională, cărei i-ar reveni funcția de reprezentare și armonizare a intereselor tuturor componentelor societăţii, servind totodată drept punte de comunicare dintre comunităţile locale și organele centrale ale statului. Marea Adunare Naţională urmează să fie alcătuită din membri aleși pe circumscripţii uninominale, fiecare din delegați reprezentând a câte 3000 de cetăţeni cu drept de vot. Anume delegatului îi va reveni rolul de a determina componenţa organului legislativ - Sfatul Ţării și a alege Conducătorul statului – organul executiv. Marea Adunare Naţională reprezintă autoritatea supremă prin intermediul căreia poporul își exercită în mod direct controlul asupra puterii executive și legislative.

33

Miscarea Conservatoare

- Conducătorul – simbolul unităţii naţionale Şeful statului trebuie să reprezinte elementul static și un garant al continuităţii strategiei de dezvoltare a ţării. În același timp, conducătorul statului trebuie să devină un simbol al unităţii tuturor cetăţenilor. În activitatea sa, Conducătorul este asistat de un Cabinet de Miniștri. Conducătorul răspunde direct în faţa Marii Adunări Naţionale pentru exercitarea mandatului său. Mandatul Conducătorului încetează din momentul în care Marea Adunare Naţională decide că activitatea acestuia nu mai corespunde cu interesele poporului. - Sistemul ierarhizat al organizării administrativ teritoriale În ultimii 20 de ani, sistemul administraţiei publice locale s-a aflat între două extreme: descentralizare, și centralizare administrativă. Neajunsul acestor sisteme constă în aplicarea standardizată a unui singur model de administrare pe întreg teritoriul republicii, fără a se lua în consideraţie particularităţile locale. În cazul centralizării, principalii beneficiari devin localităţile slab dezvoltate, dar au de suferit localităţile cu potenţial înalt. În cazul descentralizării, situaţia este inversă: localităţile slab dezvoltate au de suferit din cauza lipsei unor susțineri financiare, în schimb localităţile cu potenţial economic prosperă. Anume din aceste motive în decursul ultimilor ani nu s-a putut cădea de acord asupra definitivării unui sistem al administraţiei publice locale, fiecare tabără politică absolutizând o extremă sau alta. Acest paradox poate fi depășit prin adoptarea unui sistem ierarhic flexibil. Iată de ce considerăm că localităţile din Republica Moldova (Basarabia) au nevoie de o ierarhizare în conformitate cu anumiţi indicatori, care ar descrie capacitatea de asumare a autonomii administrative și financiare. Organizarea ierarhică a localităţilor presupune trei grade: - gradul I (buna administrare și capacitatea de acumulare a resurselor bugetare) – orașe, municipii; - gradul II (buna administrare, imposibilitatea de a acumula resurse bugetare) – comune, orașe; - gradul III (incapacitate de acumula resurse bugetare, incapacitatea de bună administrare) – sate, comune. Localitatea de gradul III este supusă controlului administrativ și financiar din partea celei mai apropiate localităţi de gradul II, iar aceasta la rândul său, localităţii de gradul I. Funcţiile administrative care nu pot fi exercitate de localitatea de grad inferior, din motive tehnice sau financiare, sunt delegate localităţii de grad superior. Comunităţile locale sunt libere să aleagă cărei localităţi ierarhic-superioare să se supună. În același timp, orice localitate este liberă să-și asume servicii publice pe care are capacitatea să le presteze. Teritoriul pe care îl cuprinde localitatea de gradul I formează „ţinutul”. Problemele ce ţin de nivelul ţinutului sunt decise de Sfatul Ţinutului, compus din primarii localităţilor de gradul II sau adjuncţii săi, fiind prezidată de primarul localităţii

34

Miscarea Conservatoare

de gradul I sau unul din adjuncţii săi. Un astfel de sistem este unul flexibil, având capacitatea de a se adapta atât la schimbările sociale și economice din Republica Moldova (Basarabia), cât și la particularităţile fiecărei regiuni a ţării, fără a crea un aparat birocratic supraîncărcat.

- Reformarea sistemului juridic. Readucerea în actualitate a „Legii Pământului” Ineficienţa sistemului juridic actual este una din gravele probleme ale ţării. Constituţia ţării și alte acte normative sunt adoptate unor norme care nu reflectă nici voinţa, nici experienţa istorică a poporului băștinaș, nici particularitățile și tradițiile locale. Aceasta duce la înţelegerea legii drept un formalism de paradă, prin care poliţia, judecătoria, procuratura, vama și alte instituţii direct sau prin angajaţii lor sunt folosite de conducerea ţării pentru escrocherii, preluarea afacerilor, presiune politică și socială. Principalele articole din Constituţie sunt batjocorite în cel mai rușinos mod de către forţe mafiote stabilite în Transnistria, faţă de care nu a avut loc un elementar proces juridic. Legea a căpătat o tentă ironică, respectarea ei este înţeleasă ca un act de prostie sau naivitate. În toate instituţiile de stat omul de rând este tratat ca un sclav, armata birocratică impunându-se drept o pătură opresivă. Corupţia, cumetrismul și alte metehne au luat locul legii. Este necesară atât o reformă a conţinutului, cât și o triere drastică a persoanelor angajate. Urmează a fi înăsprite legile și asigurarea îndeplinirii lor. Unul din izvoarele ignorate de legislatorii noștri este dreptul tradiţional românesc: „Lex Valachorum” sau „Legea pământului”, care a funcţionat în unele teritorii românești chiar și până în prima jumătate a secolului XX. Readucerea acestor norme la nivelul comunităţilor locale este una din condiţiile necesare revitalizării obștilor sătești. - Consolidarea comunităţilor locale. “Cartea Obştii” – un garant al democraţiei organice Atenţia clasei conducătoare trebuie să se concentreze pe susţinerea spaţiului rural, oferirea unui grad de autonomie care ar corespunde cu necesităţile reale ale obștilor sătești. Fiecare comunitate este o Persoană, un element indispensabil unei democraţii organice. Din aceste considerente este absolut necesară garantarea autonomiei comunităţii locale, pe lângă autonomia administrativă a localităţii. Dacă caracterul și modul de funcţionare a autonomiei administrative este determinat de o lege organică naţională, autonomia comunitară trebuie garantată prin recunoașterea unor norme juridice locale fundamentale inviolabile – Cartea Obștii, care ar conserva valorile tradiţionale și obiceiurile locale, resursele naturale de interes local, dar și ar stabili anumite norme civile prin care comunităţile ar fi fost protejate de abuzurile organelor centrale, fără a știrbi din caracterul unitar al statului. Dreptul de adoptare a Cărţii Obștii trebuie să devină un garant al funcţionării democraţiei organice, în care guvernarea ţării este exercitată de întregul popor

35

Miscarea Conservatoare

prin intermediul comunităţilor, în interesele poporului. Adevărata dezvoltare nu poate fi cumpărată cu bani proveniţi din ajutoarele străine. Dezvoltarea depinde de capacitatea oamenilor de a controla și folosi eficient resursele reale existente în localităţile lor, cum ar fi pământul, apa, forţa de muncă, tehnologia, ingeniozitatea și motivaţia umană, pentru a-și satisface nevoile . Iată de ce consolidarea comunităţilor locale nu poate fi realizată fără garantarea unei autonomii locale reale.

- Rezolvarea problemei separatismului prin consolidarea comunităților locale Separatismul reprezintă tendința de a concentra puterea politică într-un singur centru, opus celui oficial. Fenomenul separatismului repezintă o tendință de reducere din autonomia localitățiilor în favoarea unui nou centru. Separatismul reprezintă o formă de centralizare a administrației. Din aceste considerente, problema depășirii separatismului poate fi rezolvată doar printr-o politica de consolidare a comunităților locale de pe ambele maluri ale Nistrului. În problema transnisteană, precum și cea găgăuză, urmează să fie utilizată strategia pașilor mici: - Una din sarcinile prioritare în negocieri trebuie să devină circulația liberă a cetățenilor, mărfurilor și serviciilor pe ambele maluri ale Nistrului. - Intensificarea contactelor directe cu administrația publică locală și cetățenilor din raioanele din stânga Nistrului. Implicarea lor în proiecte economice și de dezvolare a infrastructurii. Crearea unor noi căi de comunicare (de ex. formarea unei constelații urbane Iași-Ungheni-Chișinău-Tighina-Tiraspol prin dezvoltarea unor rețele de metrou ușor) - Alegerea unor delegați permanenți din partea comunităților din stânga Nistrului din rândurile liderilor locali și acordarea lor a imunitățăților parlamentare (a se vedea Marea Adunare Naţională – organ naţional reprezentativ suprem). Odată cu lărgirea autonomiei locale, existența unor regiuni autonome va pierde orice sens. - Transferul serviciilor publice către companii civice În scopul îmbunătăţirii prestării serviciilor publice statul trebuie să autorizeze crearea așa-numitor „companii civice”, care presupune posibilitatea unor lucrători din sectorul public să se autogestioneze și să constituie o nouă organizaţie civică. Este crucial ca asociaţia care se autogestionează să aibă propriul său buget pentru furnizarea acelor servicii din prima linie (incluzând, acolo unde se poate aplica, bugete pentru servicii auxiliare și cheltuieli indirecte variabile). Astfel, dacă cererea de a forma o nouă organizaţie civică a fost aprobată, noua organizaţie trebuie să beneficieze care fuseseră cheltuite în interior pentru furnizarea serviciilor aferente. Întrucât aceste noi asociaţii civice vor fi înfiinţate în funcţie de modul în care sunt furnizate serviciile, ele vor da un imbold puternic conducerii lucrătorilor din

36

Miscarea Conservatoare

prima linie. Noile organizaţii vor pune în prim-plan adevăratele nevoi legate de furnizarea de servicii; ele vor înlesni eliminarea managementului intermediar și vor permite, de pildă, cadrelor medicale, care vin în contact cu pacienţii, dar și altor lucrători din prima linie, să joace rolul conducător. Aceste organizaţii vor fi ele înseși răspunzătoare pentru multe dintre funcţiile asociate cu aspectele negative ale structurilor de comandă și control, cum ar fi administrarea performanţei interne, încadrarea personalului și chiar salarizarea. Acest tip de companie are activele publice „ferecate” pentru a nu le permite transferul în afara companiei. Activele sunt utilizate în folosul public și nu în alte scopuri. Trebuie să existe însă o prevedere juridică privitoare la revenirea acestor bunuri la centru în momentul în care compania ar da faliment. Companiile vor fi date în coproprietate cetăţenilor care le folosesc serviciile. Modelul de proprietate combinată este esenţial pentru asigurarea unor servicii prompte de înalta calitate, descătușând cea de-a doua forţă menită să aducă îmbunătăţiri: implicarea publicului. Dreptul publicului de a deţine în coproprietate serviciile de care au nevoie este o puternică garanţie că vocea sa va fi auzită; la rândul lui, publicul va fi mult mai dispus să ia în considerare problemele (cum ar fi traiul sănătos sau grija faţă de propria sănătate) care afectează eficienţa organizaţiei în care el însuși este coproprietar .

- Sistemul de selecţie a guvernanţilor Sistemul de selectare a persoanelor pentru funcţii înalte trebuie să fie unul care ar facilita ascensiunea cadrelor capabile să-și îndeplinească rolul. În acest scop, este foarte important de a stabili în calitate de normă că în cadrul organelor puterii centrale nu pot activa persoane care nu au avut anterior o experienţă de activitate în organele administraţiei publice locale sau în calitate de funcţionari în cadrul unor instituţii de stat. - Armata Naţională Reforma Armatei Naţionale trebuie să corespundă atât necesităţilor strategice ale Republicii Moldova, cât și capacităţii economice și logistice de întreţinere a sistemului de apărare, sarcina apărării patriei revenind, în continuare, întregului popor. Odată ce Republica Moldova (Basarabia) nu dispune de capacitatea de achiziţionare a tehnicii militare care ar concura cu vecinii săi, prioritatea nr.1 a Armatei Naţionale îi revine pregătirea resurselor umane. Astfel, pregătirea și funcţionarea sistemului de apărare trebuie orientat spre două direcţii: trupe regulate, care intervin în conflicte regionale și trupe de gherilă, care au drept sarcină slăbirea potenţialului armatei agresoare prin operaţiuni diversioniste în cazul unei ocupaţii militare străine. Ambele direcţii necesită o educaţie militară diferenţiată, prima desfășurându-se în cadrul unităţilor militare, iar cea din urmă prin intermediul instituţiilor preuniversitare și universitare.

37

Miscarea Conservatoare

Politica externă
- Neutralitatea militară Republica Moldova (Basarabia) trebuie să evite participarea la un oarecare bloc militar. Conceptul de neutralitate presupune în același timp demilitarizarea raioanelor din stânga Nistrului și desfiinţarea grupărilor militare și paramilitare din această regiune. Cu toate acestea, neutralitatea militară nu exclude posibilitatea de colaborare cu un bloc militar în cazul în care interesele statului necesită acest lucru. - Integrarea politică şi economică în zona balcanică Luând în consideraţie schimbările radicale pe plan global, Republica Moldova (Basarabia) trebuie să-și revadă strategiile de politică externă. Se întrevede configurare a unei lumi multipolare, în urma slăbirii influenţei SUA pe plan global. În acest context, trebuie analizată posibilitatea crearea unui bloc asiatic: Turcia – Iran – China, ascensiunea căruia, determină tot mai mult Rusia să se apropie de Uniunea Europeană (Germania și Franţa). Atât România, cât și Republica Moldova (Basarabia) sunt state care au nevoie de relaţii de parteneriat cu vecinii săi, însă aceste parteneriate sunt împiedicate de persistenţa unor conflicte de ordin istoric, îndeosebi cele legate de configurarea graniţelor. Un proiect alternativ, pe care ar putea promova statul nostru în relaţie cu statele vecine este așa-numita „Uniunea Dunăreană”, după modelul Uniunii Europene, din care ar putea face parte Republica Moldova (Basarabia), România, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Muntenegru. O astfel de Uniune ar putea avea drept parteneri strategici Turcia, Iranul și China, colaborarea cu care ar putea facilita lichidarea unor puncte vulnerabile în sistemul de securitate naţională atât al României, cât și al Republicii Moldova (securitate energetică, militară). - Stabilirea unor relaţii strategice cu Turcia, Iran şi China Turcia, Iran și China prezintă tendinţe spectaculoase de creștere în plan economic și militar. În viitorul apropiat, blocul format din cele trei state ar putea juca un rol foarte important pe plan internaţional. Un parteneriat strategic cu acest bloc ar putea garanta nu doar o neutralitate reală a Republicii Moldova, dar și o capacitate de exercitare a suveranităţii naţionale și promovarea intereselor politice și economice pe plan internaţional. - Diaspora românească – instrumentul strategic al politicii externe a Republicii Moldova Comunităţile etnicilor români din diferite părţi ale lumii ar putea reprezenta un mecanism eficient de promovare a intereselor Republicii Moldova în cazul în care Chișinăul ar reuși să identifice un canal adecvat de comunicare cu aceste grupuri și ar adopta un mesaj care l-ar poziţiona în calitate de avocat al româ-

38

Miscarea Conservatoare

nismului, pe fonul scepticismului faţă de politica Bucureștiului în relaţia cu românii de pretutindeni. În acest sens, este nevoie de înfiinţarea în Republica Moldova (Basarabia) a unei instituţii specializate (Serviciul de Informaţii Externe), care ar avea în centrul atenţiei sale atât comunităţile etnice românești din afara graniţelor, cât și personalităţile și grupurile intelectuale din România, apropiate ideologic de interesele românităţii, precum și cetăţenii Republicii Moldova care activează pe teritoriul altor state (Federaţia Rusă, România, Italia, Israel etc.).

Economia
- Modernizarea economică - sincronizarea cu necesitățile curente Prin modernizarea economică înțelegem reformarea mijloacelor de producție în vederea răspunderii necesităților de securitate alimentare și dezvoltare a Republicii Moldova (Basarabia). Prioritatea procesului de modernizare constituie consolidarea sferei de afaceri mici și mijlocii, consolidarea autonomiei economice a comunităților locale și renunțarea la complexele industriale mari în favoarea unor rețele de unități de producție mai mici, flexibile, îndreptate spre satisfacerea necesităților piețelor locale. În condiţiile în care la nivel global se acutizează criza alimentară și energetică, prioritatea strategiilor noastre trebuie să se axeze pe stabilirea controlului asupra terenurilor agricole, resurselor acvatice, mijloacele de producţiei și distribuţie a energiei electrice, fără a admite investiţii străine în aceste sectoare. În același timp, modernizarea economică presupune investițiile în dezvoltarea tehnologiilor informaționale care ar contribui la modernizarea economică a ţării.. - Promovarea unor politici economice protecţioniste O economie naţională puternică nu poate fi clădită decât pe baze protecţioniste, care ar limita schimburile inechivalente cu străinătatea. Schimbul economic inechivalent cu străinătatea propagă același tip de relaţie inechivalentă între componentele interne ale economiei naţionale între diferitele categorii sociale, între industrie și agricultură, între sat și oraș. Pentru îndreptarea acestei situaţii propunem instituirea unui protecţionism real, care să cuprindă întreaga economie, nu numai interesele particulare ale unor producători și comercianţi. Restabilirea echilibrului în raporturile cu străinătatea este simultană cu refacerea echilibrelor strategice din societate și economie, prin creșterea eficienţei sociale a muncii și a capitalului. Acest lucru se realizează prin restabilirea concordanţei dintre rentabilitate și productivitate, prin așezarea schimburilor dintre sat și oraș, industrie și agricultură, ţărănime și populaţie urbană pe baze reciproc avantajoase, care fac posibilă creșterea gradului de civilizaţie rurală.

39

Miscarea Conservatoare

- Controlul statului asupra domeniilor vitale pentru securitatea Republicii Moldova: sectorul energetic, sectorul alimentar şi sectorul informaţional Una din principalele sarcini ale statului constituie garantarea securităţii cetăţenilor. Din aceste considerente, este foarte important ca statul să-și menţină controlul asupra celor mai importante sfere ale economiei. Astfel, sectorul energetic trebuie să revină în totalitate în proprietatea statului, iar sectorul alimentar și informaţional să fie supus unei reglementări stricte din partea statului. Sectoarele strategice nu pot fi supuse legilor economiei de piaţă în cazul în care nu reușesc să suplinească necesităţile populaţiei. - Securitatea energetică Problema securităţii energetice a Republicii Moldova ţine în special de aprovizionarea cu energia electrică și gazele naturale. Dependenţa de furnizorii externi este punctul cel mai vulnerabil al economiei moldovenești. În condiţiile în care majoritatea localităţilor din republică au fost gazificate, renunţându-se în mare parte la resursele energetice tradiţionale (lemn, cărbune), realizarea de către Federaţia Rusă a proiectului SouthStream, care presupune construcţia unei conducte de gaz care ar ocoli Ucraina și Republica Moldova (Basarabia), economia ţării noastre ar suferi pierderi considerabile . În aceste condiţii, ţara noastră trebuie să se orienteze spre sistemul energetic din Balcani, prin intermediul României și Bulgariei, detașându-se de relaţia directă cu furnizorul rus. - Pământul – tezaurul cetăţenilor Republicii Moldova Deţinerea exclusivă de către cetăţenii Republicii Moldova a terenurilor agricole nu este doar un moft, ci o condiţie a securităţii alimentare ale populaţiei. În aceste condiţii este absolut necesară păstrarea actualei redacţii a Codului Funciar care interzice deţinerea în proprietare a terenurilor agricole de către cetăţeni străini. În regim de urgenţă este necesar de a identifica și anihila schemele criminale prin care o mare parte a pământurilor arabile, prin intermediul persoanelor interpuse, se află în mâinile unor persoane sau corporaţii străine. La fel este necesară revizuirea modului de folosire a resurselor naturale (bazine acvatice, păduri) publice care sunt administrate la momentul actual prin arendă sau alte proceduri de către persoane și grupuri restrânse în detrimentul comunităţilor locale. - Organizarea agriculturii. Eliminarea impozitului funciar pentru micii producători - Agricultura rămâne a fi unul din elementele principale elemente ale securităţii alimentare. Din acest punct de vedere, trebuie de luat în considerare existenţa a trei nivele în acest domeniu: 1. Cultivarea pentru consum propriu,

40

Miscarea Conservatoare

2. Cultivarea pentru consum propriu și vânzarea surplusului, 3. Cultivarea cu scopul comercializării mărfii. Existenţa acestor nivele presupune și o politică diferenţiată faţă de gospodăriile sătești. Producătorii agricoli de nivelul 1 și 2 au nevoie micșorarea impozitului funciar sau eliminarea acestuia, iar cei de nivelul trei, de subvenţii și de o politică protecţionistă din partea statului. Politica agrară trebuie îndreptată spre susţinerea diferenţiată a celor trei nivele ale agriculturii, spre deosebire de politica promovării relaţiilor economiei de piaţă, care permite existenţa doar agriculturii de nivelul 3.

- Agricultura organică – fundamentul economic al Republicii Moldova În condiţiile înrăutăţirii calităţii produselor alimentare și degradării solului, adoptarea modelului agriculturii organice (ecologice) trebuie să devină sarcina prioritară a Republicii Moldova. - Crearea unei Bănci de Resurse Genetice Vegetale În condiţiile în care pe plan global există tendinţa de implementare a culturilor modificate genetic și patentarea culturilor agricole, Republica Moldova (Basarabia) necesită crearea unei instituţii care să asigure conservarea culturilor locale, asigurând în acest fel securitatea alimentară a ţării. - Reţele de producţie în locul fabricilor şi uzinelor Industria naţională trebuie să renunţe la complexele imense în favoarea unor reţele de producţie flexibile orientate spre economia locală. Marile întreprinderi trebuie înlocuite cu întreprinderi mici, îndreptate spre satisfacerea necesităţilor pieţei locale. Producţia de masă trebuie înlocuită cu producţia locală de serie mică. Un astfel de model al producţiei post-industriale nu doar reduce problemele legate de distribuţie, dar și ferește economia naţională de ciclurile de criză, inerente unei economii de tip capitalist. Pe lângă aceasta, trecerea la un model post-industrial ar scădea consumul de resurse, ar reduce poluarea și ar corespunde procesului de dezurbanizare prin dezvoltarea economică a satelor. - Facilitarea dezvoltării sectorului cooperatist Cooperativele reprezintă un sector cu un potențial nevalorificat din cauza lipsei unui necesar dezvoltării sale. În acest scop este nevoie de modificare a legislației cu privire la cooperative în vederea facilitării procesului de creditare, înlăturarea riscului de abuz al calității de membru al cooperativei prin introducerea unor sancțiuni care ar ajunge până la lipsirea de dreptul la cotă. - Înființarea Tehnotecilor Publice Tehnotecile publice reprezintă instituții care pun la dispoziție cetățenilor echipamente (calculatoare performante, strunguri, instrumente) care vor permite fabricare de sine stătătoare a unor mijloace tehnice, obiecte de artizanat, obiecte de artă etc.

41

Miscarea Conservatoare

Accesul public la astfel de tehnoteci va avea loc prin intermediul abonamentelor.

- Restabilirea meşteşugăritului tradiţional Readucerea în zona rurală a tradiţiei meșteșugăritului nu este doar o necesitate dictată de necesitatea păstrării identităţii românești ai satului basarabean, dar și o soluţie economică pentru comunităţile locale.

Societate
- Incriminarea avorturilor şi stabilirea unor pedepse grave pentru pruncucidere Incriminarea avorturilor trebuie să devină una din sarcinile de bază ale societăţii noastre, care ţin de garantarea securităţii noastre demografice. Această reformă poate avea loc treptat: iniţial prin adoptarea unei norme juridice care ar prevedea cazurile în care ar putea fi permis avortul; reducerea perioadei de sarcină la care poate fi efectuat avortul. - Susţinerea familiei în calitatea sa de unitate organică. Oferirea personalității juridice familiei Susţinerea familiei tradiţionale trebuie să devină una din sarcinile de bază. Cu acest scop, este nevoie ca statul să schimbe radical politica sa faţă de problemele familiei. Dacă în trecut, susţinerea familiei era tratată ca o susţinere exclusivă a mamei și a copilului, măsură care a stimulat dizolvarea familiei tradiţionale, în viitor politica trebuie îndreptată spre susţinerea familiei ca o instituţie unitară care include mama, tatăl și copilul. În acest scop, familia trebuie să obțină o personalitate juridică, care ar permite clarificarea raporturilor sale cu statul. Recunoașterea acestui statut ar permite familiei atât să beneficieze de un mecanism eficient de oferire a ajutoarelor sociale, cât și să desfășoare activitate economică liberă care ar deveni un fundament important pentru existența acestei instituții. Familia poate obține personalitate juridică odată cu nașterea celui de al doilea copil. Totodată, fondul familiei, poate fi o sursa care ar putea reprezenta o alternativă sistemului de pensionare. - Restricţionarea procedurilor de desfiinţare a familiilor (divorţ). Legiferarea instituției logodnei Codul familiei trebuie să restricţioneze procedura de divorţ, stabilindu-se condiţiile în care ar putea avea loc această procedură. Astfel, în cazul în care cuplul are cel puţin un copil minor, divorţul trebuie acceptat doar în cazul în care ambele părţi consimt asupra realizării acestui act. Desfiinţarea familiei nu poate avea loc în cazul în care această încalcă drepturile fundamentale ale copilului. Orice copil are dreptul la o educaţie în sânul unei familii complete. În același timp, statul trebuie să adopte norme conform cărora ar urma să fie

42

Miscarea Conservatoare

excluse cererile de divorţ la baza cărora nu stă nici un motiv plauzibil (abandonare, violenţă fizică sau psihologică, adulter, infertilitatea soţului etc.). În același timp, considerăm necesară introducerea în legislația noțională a noțiunii de logodnă.

- Interzicerea finanţării organizaţiilor neguvernamentale de guvernele altor state Activitatea sectorul asociativ ţine nemijlocit de garantarea securităţii naţionale ale statului. Din aceste considerente, este foarte important ca statul fie să supună unei reglementări dure, fie să interzică finanţarea directă a organizaţiilor neguvernamentale în anumite sfere, precum cea politică, educaţională, sănătate reproductivă etc.. - Stoparea activităţii organizaţiilor care subminează securitatea naţională şi sfidează normele morale (lojile masonice, asociaţiile paramasonice şi sectele totalitare), asociaţii care desfăşoară activităţi care subminează instituţia familiei („centrele de planificare familiei”, mişcările „pro-gay” şi “pro-avort”etc.) - Asociaţiile care subminează moralitatea publică, asociaţiile ale căror interese se află în contradicţie flagrantă cu interesele statului trebuie să fie scoase în afara legii. Acesta este unul din imperativele asigurării securității naţionale. - Lichidarea etapizată a actualului sistem de pensionare Tot mai multă lume conștientizează ineficienţa actualului sistem de pensionare. Criza demografică, instabilitatea socio-economică transformă sistemul nu doar într-un mecanism nefuncţional, dar și într-o structură birocratică parazitară, care consumă nejustificat resurse financiare enorme. Sub influenţa crizei economice, tot mai multe întreprinderi private preferă să ofere salarii în plic, ceea ce influenţează mărimea fondului social și creează o presiune fiscală asupra agenţilor economici. Dacă în trecut nașterea și creșterea copiilor era determinară de raţiunea că aceștia vor întreţine părinţii la bătrâneţe, iluzia „atotputerniciei și suficienţa sistemului de pensionare” a determinat scăderea ratei natalităţii și procesul îmbătrânirii a populaţiei. Acest lucru se întâmplă fără a fi luat în considerare faptul că fără o creștere naturală a populaţiei, adică reproducerea populaţiei economic active care ar contribui la fondul social, sistemul de pensionare nu poate supraviețui. Din aceste motive suntem justificaţi să ne întrebăm: mai este raţională existenţa actualului sistem de pensionare? Această întrebare trebuie să și-o pună tinerii de azi, care direcţionează o parte din salariul lor pentru o pensie pe care nu o vor primi niciodată. Nu vorbim aici de niște bani virtuali, ci de niște resurse financiare pe care generaţia actuală le-ar putea valorifica pentru astăzi, acum pentru construcţia unui viitor sigur (în primul rând, pentru crearea și întreţinerea propriilor familii).

43

Miscarea Conservatoare

Sistemul de pensii private, despre care se vorbește tot mai des la nivel teoretic, este unul foarte riscant, în condiţiile în care ţara noastră se află într-o zonă de instabilitate sporită și nici un fond de pensii private nu-și poate garanta continuitatea sa în timp. Astfel, esenţa problemei întreţinerii populaţiei bătrâne se reduce la identificarea celei mai stabile instituţii din societate, investiţia în care ar garanta în viitor întreţinerea persoanelor de vârsta a treia. Astfel de instituţii pot fi: familia extinsă, parohia, comunitatea, statul, Biserica etc. Prin lichidarea actualului sistemul de pensionare, presupunem un proces de fortificare a instituţiei familiei, a cooperativelor sociale și comunităţilor locale, care ar putea juca un rol important în întreţinerea bătrânilor. În acest fel, resursele pe care populaţia economic activă le alocă întreţinerii pensionarilor, ar urma să fie redirecţionate și investite în educaţia și formarea tinerilor, iar aceștia din urmă, vor fi obligaţi să returneze investiţiile prin întreţinerea nu a unor „bătrâni abstracţi”, ci a unor persoane concrete – părinţii sau tutorii. Una din primele etape spre lichidarea sistemului de pensionare trebuie să fie lipsirea de dreptul la pensie a persoanelor care au născut sau au avut sub tutelă mai puţin de doi copii, minimul necesar pentru reproducerea unei colectivităţi umane. Această măsură ar contribui atât la reducerea numărului de pensionari, cât și la stimularea natalităţii. În acest fel, reforma își propune soluţionarea celor două probleme cruciale: criza sistemului de pensionare și criza demografică.

- Menţinerea serviciului militar obligatoriu şi reformarea acestuia cu scopul facilitării studiilor paralele sau angajării în câmpul muncii. Serviciul alternativ Serviciul militar trebuie să rămână a fi obligatoriu. Acest lucru ţine atât de necesitatea de a garanta securitatea cetăţenilor, dar și de păstrarea instituţiei armatei în calitate de instituţie educaţională. Toţi tinerii, începând cu vârsta de 18 ani urmează să fie înrolaţi în armată. În același timp este foarte important de a oferi un mod alternativ de satisfacere a serviciului militar. Una din aceste alternative ar putea fi deţinerea calităţii de soldat în perioada studiilor la universitate sau activitatea în câmpul muncii. În toată această perioadă, tânărul este supus regulamentului militar, iar orice încălcare disciplinară urmează a fi pedepsită conform acestui regulament. În acest fel, armata trebuie să devină o instituţie de disciplinare și formare a personalităţii tinerilor. - Persoanele care din anumite motive nu pot satisface serviciul militar (considerente morale, religioase, starea sănătăţii etc.) vor fi obligaţi să satisfacă serviciul în sfera socială, în calitate de voluntar în cadrul sistemului de asistenţă socială (cooperative sociale, asociaţii neguvernamentale, instituţii de stat etc.)

44

Miscarea Conservatoare

- Integrarea socială prin intermediul Cooperativelor Sociale Cooperativele sociale reprezintă un tip special de asociere, care ar avea drept scop prestarea serviciilor medicale, de sănătate, includerea în piaţa de muncă și reintegrare în societate a persoanelor din grupurile sociale defavorizate. Spre deosebire de organizaţiile neguvernamentale, care sunt consumatoare de granturi străine, cooperativele reprezintă niște instituţii viabile, bazate pe producţie de bunuri și ajutor reciproc. Într-un șir de state din Europa, cooperativele sociale au obţinut succese importante în soluţionarea problemelor sociale fără a împovăra instituţiile statului. Cooperativele sociale urmează să fie clasificate în două categorii: Categoria A – reunește furnizorii și beneficiarii ai serviciilor sociale în calitate de membri ai cooperativei. Cooperative de acest gen oferă servicii de sănătate, asistenţă socială și educaţie. Categoria B – reunește lucrători permanenţi și șomeri care au nevoie de integrare pe piaţa muncii. Astfel de cooperative sunt create pentru grupuri sociale dezavantajate precum: persoane cu handicap fizic și mintal, persoane dependente de droguri și alcool, precum și delicvenţi. Cel puţin 30 la sută din membrii cooperativei de tip B trebuie să fie reprezentanţi ai acestor categorii dezavantajate. Membrii cooperativelor pot fi persoanele salariate, beneficiarii, voluntarii (până la 50 la sută din numărul total al membrilor), agenţii economici și instituţiile publice. Dezvoltarea cooperativelor sociale ar crea o adevărată alternativă organizaţiilor nonguvernamentale sponsorizate din afara Republicii Moldova, fapt care împiedică dezvoltarea durabilă a societăţii civile moldovenești și creează situaţii de instabilitate socio-politică. - Sănătatea fizică şi psihică a populației - Crearea unei instituţii naţionale responsabile de fabricarea produselor farmaceutice în Republica Moldova (Basarabia). - Interzicerea produselor modificate genetic și a utilizării abuzive a adausurilor chimice în produsele alimentare. - Interzicerea producerii și desfacerii a tutunului. - Interzicerea jocurilor de noroc. - Facilitarea procesului de dezurbanizare prin dezvoltarea infrastructurii transportului interurban Procesul dezurbanizării (migrarea populaţiei de la oraș spre zonele periferice) este un fenomen firesc pentru a etapa istorică în care trăim, fiind determinat de problemele care devin tot mai acute în mediul urban (șomaj, preţurile înalte la apartamente, creșterea preţurilor la serviciile comunale, creșterea preţurilor la produse alimentare, creșterea nivelului criminalităţii, poluarea, densitatea mare a populaţiei etc.). În timp ce societăţile occidentale fie se află în această fază, fie au reușit să o depășească, Republica Moldova (Basarabia) nu poate să-și satisfacă

45

Miscarea Conservatoare

această necesitate din cauza lipsei unei infrastructuri adecvate. Din aceste motive, dezubranizarea are loc lent, dar preponderent în favoarea persoanelor cu venituri înalte, care dispun de propriile mijloace de transport. Imposibilitatea desfășurării firești a procesului dezurbanizării reprezintă unul din motivele imigraţiei cetăţenilor noștri în afara ţării. Pentru a depăși această problemă, considerăm că este necesară dezvoltarea unei reţele de transport interurban, în special trenuri electrice cu viteză mare, care ar facilita circulaţia oamenilor de la sat la oraș și invers.

Ecologia
- Reglementarea utilizării ambalajelor din materialele de plastic Statul trebuie să-și propună reducerea deșeurilor din mase plastice, stimulând utilizarea ambalajelor regenerabile. În același timp, costul ambalajului mărfii trebuie să fie suportat de către producător, nu de către consumator. - Garantarea accesului la apă potabilă Este anormală situaţia când fântânile arteziene și infrastructura de aprovizionare cu apă potabilă se află în mâinile unor persoane private care impun un preţ nejustificat de mare, limitând accesul populaţiei la cea mai importantă resursă naturală. Mijloacele de alimentare a localităţilor rurale trebuie să revină în gestiunea publică, fie în calitate de proprietate a comunităţilor locale, fie a cooperativelor locale. - Reîmpădurirea teritoriului Basarabiei În prezent, Republica Moldova (Basarabia) reprezintă o regiune cu cea mai mică suprafaţa împădurită (11,6 la sută) din Europa. Acum două sau trei secole, procentul de împădurire a constituit 30 la sută. Defrișările s-au intensificat după ocuparea Basarabiei, în 1812, de către Imperiul Ţarist, suprafaţa pădurilor scăzând de la 366 mii hectare în anul 1848 la 230 mii hectare în anul 1918. Una din priorităţile esenţiale ale Republicii Moldova este restabilirea suprafeţelor împădurite până la cota de 20 la sută din suprafaţa republicii. - Surse de energie alternativă Una din priorităţile statului trebuie să fie implementarea tehnologiilor alternative de dobândire a resurselor energetice, îndeosebi în localităţile rurale (solară, eoliană, hidraulică și cea obţinută din biomasă). Astfel de tehnologii nu doar ar rezolva probleme ecologice, dar ar diminua și costurile de întreţinere a unei gospodării ţărănești.

46

Miscarea Conservatoare

Tehnologie
- Adoptarea normelor de reglementare a conţinutului paginilor web naţionale şi străine pe teritoriul RM Statul și societatea civilă urmează să-și asume responsabilitatea pentru reglementare a conţinutului paginilor din reţeaua internet. Astfel, urmează să fie stabilit un mecanism de filtrare a conţinutului reţelei internaţionale care ar constitui un pericol la adresa moralităţii publice și siguranţei naţionale (violenţă, pornografie, escrocherie, dezinformare etc.). - Crearea unei baze informaţionale unice şi a unei reţele virtuale naţionale gratuite (intranet) Înfiinţarea unei reţele informaţionale naţionale (intranet) este unul din proiectele strategice de protecţie informaţională. Reţeaua ar avea drept sarcină oferirea accesului oricărui cetăţean al Republicii Moldova la resurse informaţionale din diferite domenii (cultural, educaţional, tehnologic etc.) în limba română, care ar contribui la îmbunătăţirea calităţii resurselor umane și a competitivităţii pe plan internaţional. - Introducerea softului liber în sistemul naţional de educaţie Este inacceptabil faptul ca în sistemul educaţiei naţionale însușirea abilităţilor de utilizare a calculatorului să fie aservite intereselor comerciale ale unor corporaţii străine. Studierea în baza unui soft comercial determină o dependenţă faţă de produsul comercial. În același timp este necesară instituirea unei autorităţi care ar gestiona elaborarea standardelor și a programelor soft destinate instituţiilor de stat.

Cultură şi educaţie
- Sincronizarea sistemului învăţământului universitar cu necesităţile socio-economice ale Republicii Moldova Învăţământul trebuie structurat în conformitate cu necesităţile economice și sociale existente în Republica Moldova (Basarabia). În acest scop este nevoie de elaborarea unui plan naţional, care să corespundă cu Doctrina Naţională a Republicii Moldova și cu Strategia de Dezvoltare Naţională. Specialităţile prioritare pentru ţară (știinţele socio-umane, urbanistica, tehnologii informaţionale etc.) urmează să treacă parţial sau în totalitate la buget, iar specialităţile secundare, exclusiv la contract. - Trecerea sistemului educaţional de la un model raţionalist-colectivist la unul ierarhic-personalizat Noile condiţii socio-economice și tehnologice cer un nou sistem de organizare a învăţământului. Așa-numitul model raţionalist-colectiv, trebuie înlocuit cu un

47

Miscarea Conservatoare

model ierarhic-personalizat. Clasele și anii de studii, ca perioade de instruire, urmează să cedeze locul gradelor, care ar reflecta niveluri de pregătire a fiecărui elev. Anul de învăţământ va fi lichidat. Fiecare elev va studia atât timp cât va fi suficient pentru a atinge nivelul corespunzător de cunoștinţe. În asemenea situaţie, sistemul de apreciere prin note își pierde necesitatea, reducând posibilitatea de corupţie și îmbunătăţind nivelul de pregătire a elevilor și studenților.

- Purificarea sistemului educaţiei naţionale. Educarea unor personalităţi integre Din educaţia naţională trebuie eliminate elementele care contribuie la înstrăinarea conștiinţei tinerilor (americanizarea, globalizarea, rămășiţele de ticuri sovietice). Instituţiile de învăţământ preuniversitar și universitar trebuie să se concentreze pe educarea unei personalităţi integre pornind de la valorile tradiţionale și naţionale, capabile să contribuie la realizarea idealurilor naţionale ale Basarabiei. Şcoala nu trebuie să înlocuiască sau să se opună familiei, ci să activeze în strânsă legătură cu familia și să cultive dragostea faţă de instituţia fundamentală a poporului. - Educaţia naţională nu trebuie să devină o fabrică a resurselor umane pentru buna funcţionare a economiei de piaţă din Republica Moldova (Basarabia) sau statele occidentale, ci o instituţie de cultivare morală și intelectuală a tinerilor. - Disciplinele care trebuie să constituie nucleul unei astfel de educaţii sunt: geografia (care dezvoltă concepţia spaţiului fizic), literatura (spaţiul cultural) și istoria (spaţiul temporal). În treapta universitară, aceste discipline trebuie să continue prin: geopolitică, teologie și etnologie. Desigur, din toate aceste discipline nu trebuie să lipsească spiritualitatea ortodoxă, fără de care educaţia ar fi una incompletă. În acest context, este foarte importantă revenirea la studierea disciplinei “Istoria Românilor”, dar care să nu se axeze pe istoria României, ci a întregului spaţiu românesc, inclusiv regiunea balcanică. - Revenirea la forma tradiţională a şcolii Şcolile trebuie să revină educaţia tradiţională, care ar presupune crearea claselor sau chiar a școlilor separate pentru băieţi și fete, îndeosebi în ciclul primar și liceal. În scopul consolidării valorilor familiale, formarea unei personalități băieţii vor fi educaţi în spiritul masculinităţii, ceea ce ar însemna și majorarea numărului pedagogilor bărbaţi în școală, iar în școlile pentru fete va fi promovat modelul feminităţii și maternităţii. - Adoptarea unui „Tezaurus Pedagogic” Pentru sistematizarea corectă a informaţiei pe care trebuie să o însușească elevii, statul trebuie să elaboreze și să adopte un document care să definească 10 mii de concepte, de la cele simple, la cele complexe, împărţite în domenii și subdomenii, pe care trebuie să cunoască un absolvent al ciclului preuniversitar. Acest

48

Miscarea Conservatoare

Tezaurus trebuie să corespundă unei Doctrine Naţionale a Educaţiei, care ar defini rostul sistemului de învăţământ și ar constitui fundamentul ideologic al sistemului educaţiei naţionale. În același timp, instituţiile de învăţământ și părinţii vor fi liberi să aleagă manualele din care urmează să înveţe elevii. Volumul redus de material didactic obligatoriu va da posibilitate tinerilor să studieze alte domenii ,,,după propriile necesităţi și preferinţe”.

- Legalizarea instruirii la domiciliu Instruirea la domiciliu este o formă alternativă faţă de educaţia instituţională. Normele juridice care reglementează procesul de învăţământ trebuie să prevadă dreptul părinţilor de a-și educa copiii acasă, stabilind totodată un mecanism de desfășurare a unui astfel tip de educaţie. Statul trebuie să înceteze să deţină monopolul asupra educaţiei copilului, propunându-și să transmită această sarcină mediului familial. În același timp, instituţiile statului și societatea civilă trebuie să-și propună crearea unui ghid metodologic care ar ajuta părinţii în procesul de instruire a copilului și ar adopta o metodologie de evaluare a cunoștinţelor. Introducerea sistemului de educaţie la domiciliu nu doar va crea o atmosferă prielnică pentru formarea personalităţii copilului, dar și va reduce din cheltuielile bugetului de stat, care ar putea fi redirecţionate spre susţinerea familiilor care își propun educarea și instruirea copilului în sânul familiei. Mai este mult de discutat pe baza acestui subiect: există forme diferite de instruire la domiciliu, condiţii diferite de la un stat la altul, prin care se caută prevenirea abuzurilor asupra copiilor. Un părinte se poate ocupa de educaţia unui singur copil sau a unui grup format din copiii mai multor familii. De asemenea, se pot angaja unul sau mai mulţi profesori care să vină acasă și să predea diferitele materii. În prezent, un astfel de model al învăţământului funcţionează legal în așa state ca: SUA, Canada, Australia, Franţa, Spania, Italia, Elveţia, Marea Britanie, Cehia, Ungaria, Slovenia, Israel etc. - Introducerea educaţiei militare în şcoală şi primul an de facultate Instruirea militară trebuie să devină parte componentă a educaţiei naţionale în anii de școală primul an de facultate. Educaţia militară în această perioadă ar simplifica, ulterior, satisfacere serviciului militar obligatoriu. Cunoașterea artei și tehnicii militare trebuie să devină accesibilă oricărei persoane de gen masculin. - Oficializarea calendarului popular Instrumentul de măsurare a timpului este o parte a identităţii noastre culturale. Revenirea la modelul calendarului tradiţional este necesară pentru consolidarea conștiinţei naţionale. Precum urmează: Ianuarie – Gerar, Februarie – Făurar, Martie – Mărţișor, Aprilie – Prier, Mai – Florar, Iunie – Cireșar, Iulie – Cuptor, August – Gustar, Septembrie – Răpciune, Octombrie – Brumărel, Noiembrie – Brumar, Decembrie – Undrea.

49

Miscarea Conservatoare

Credinţa
- Ridicarea Bisericii Ortodoxe la statutul de “Biserică Naţională” Luând în consideraţie rolul pe care l-a avut și îl are în continuare Biserica Ortodoxă, ridicarea acestea la rolul de „Biserică Naţională” este foarte importantă pentru restabilirea identităţii poporului și a statului. În același timp, acest lucru nu presupune limitarea în drepturi a altor culte din ţară. Acestea continuă să activeze nestingherit în activitatea, atât timp cât nu încalcă legile statului. - Comunităţile religioase urmează să fie clasificate în trei categorii: biserica naţională (Biserica Ortodoxă din Moldova) – care trebuie să dispună de o întâietate, cultele religioase (catolicii, protestanţii) – culte care au o oarecare istorie în Basarabia și organizaţiile religioase (cultele neoprotestante, islamul etc.) – care nu sunt tradiţionale pentru Basarabia. - Readucerea educaţiei ortodoxe în sistemul educaţional naţional Readucerea culturii ortodoxe în învăţământul naţionale constituie una din priorităţile naţionale. Acest lucru nu presupune reducerea educaţiei ortodoxe la o disciplină școlară, ci adaptarea întregului program de învăţământ la necesităţile spirituale ale poporului. - Interzicerea finanţării cultelor religioase din afara ţării În scopul menţinerii siguranţei naţionale, statul trebuie să interzică finanţarea cultelor religioase din afara ţării. Totodată, cultele religioase vor continua să fie scutite de taxe și impozite. - Calendarul bisericesc Basarabia trebuie nu doar să rămână fidelă calendarului bisericesc vechi, dar și să depună toate eforturile pentru revenire acestuia în alte Biserici surori. - Respingerea ecumenismului Biserica Ortodoxă este una, Sobornicească și Apostolească, deţinătoarea adevărului Absolut, ai cărui cap este însuși Iisus Hristos. Acest lucru presupune că ortodocșii nu pot și nu au dreptul să facă cedări în materie de credinţă, chiar dacă este vorba de avantaje social-economice sau politice. Colaborarea dintre reprezentanţii diferitor religii și confesiuni religioase în rezolvarea unor probleme sociale și politice este binevenită atâta timp cât nu contravin hotărârilor celor șapte Sinoade Ecumenice. - Reabilitarea martirilor neamului românesc Una din priorităţile românilor de pretutindeni este reabilitarea cât mai grabnică a martirilor căzuţi pentru credinţa ortodoxă în spațiul românesc.

50

Miscarea Conservatoare

Mişcarea Conservatoare
- Conservatorism Conservatorismul este strâns legat de starea firească a societăţii. Măsura acestui firesc se măsoară prin adeziunea unui popor la Tradiţie, care este coloana vertebrală a oricărei civilizaţii și popor. O mișcare care ar readuce un popor la starea sa firească nu poate fi decât una revoluţionar-conservatoare. „Revoluţionar”– pentru că respinge tot ce înseamnă prezentul, precum și valorile, normele și instituţiile care reprezintă societatea prezentului, „conservatoare” - pentru că pledăm pentru revenirea la trupul Tradiţiei și la valorile autentice care ne definesc ca o entitate colectivă, politică, economică, geopolitică și umană. - Scopurile Mişcării Conservatoare - să elaboreze un concept integral care să atragă, să unească, să formeze și să direcţioneze corect resursele umane din Republica Moldova (Basarabia). Să stopeze emigrarea tinerilor peste hotare concentrându-i asupra construcţiei durabile a instituţiilor fundamentale ale societăţii noastre. - să se formeze ca o forţă ideologică, politică, economică, culturală și spirituală care să determine schimbări profunde în țară, în conformitate cu necesitățile noilor vremuri, stopând tendințele suicidale a societății moldovenești. - De ce Mişcarea Conservatoare nu poate fi partid? pentru că partidele: - sunt elemente temporare care nu pot garanta o dezvoltare durabilă - activează doar de dragul rezultatului electoral - periclitează unitatea poporului - nu dispun de încredere din partea populaţiei - nu sunt capabile să propună o viziune integrală asupra perspectivelor societăţii basarabene - nu sunt capabile să formeze și să propulseze în funcţii importante personalităţi de valoare - asigură funcţionarea și continuitatea sistemului democraţiei liberale - au devenit instituţii anacronice și ineficiente.
Mișcarea Conservatoare trebuie să fie o structură care să fie deasupra partidelor politice, dar în același timp să tindă spre înglobarea tuturor componentelor societăţii, inclusiv partidele politice, indiferent de orientarea lor ideologică, lăsând spaţiu liber pentru discuţii și dezbateri.

www.miscarea.md
51

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful