OBIECTIVE: • familiarizarea cu principalele noţiuni şi concepte din domeniul informaticii economice; • recunoaşterea informaţiei ca pe o resursă de bază în economia întreprinderilor; • cunoaşterea schemei de principiu a calculatoarelor electronice; • oferirea unei imagini pertinente asupra caracteristicilor şi performanţelor calculatoarelor; • analiza tipurilor de periferice şi prezentarea principalelor lor caracteristici; • înţelegerea rolului sistemului de operare în funcţionarea calculatorului, a obiectivelor, caracteristicilor şi funcţiilor sale; • prezentare câtorva noţiuni cu privire la tehnicile de exploatare a sistemelor electronice de calcul.

CUPRINS
CAPITOLUL 1. CONCEPTE DE BAZĂ ÎN INFORMATICA ECONOMICĂ ......... 1.1. Noţiuni generale ............................................................................... 1.2. Entropia informaţională .................................................................... 1.3. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice ................................. 1.4. Tipuri de sisteme informaţionale ...................................................... CAPITOLUL 2. SISTEME ELECTRONICE DE CALCUL ......................................... 2.1. Componente hardware ...................................................................... 2.1.1. Unitatea centrală de prelucrare ............................................... 2.1.1.1. Memoria internă (MI) ................................................ 2.1.1.2. Unitatea aritmetică şi logică (UAL) .......................... 2.1.1.3. Unitatea de comandă şi control (UCC) ...................... 2.2. Componente software ....................................................................... 2.3. Generaţii şi clase de calculatoare ...................................................... 2.4. Microcalculatoare ............................................................................. 2.4.1. Microprocesor. Definiţie, caracteristici .................................. CAPITOLUL 3. ECHIPAMENTE PERIFERICE. SUPORTURI DE DATE ............. 3.1. Funcţii, clasificare, rol ...................................................................... 3.2. Suporturi de date. Categorii, utilizare, reutilizare ............................. 3.3. Echipamente periferice de intrare ..................................................... 3.4. Echipamente periferice de ieşire ....................................................... 3.4.1. Monitorul ................................................................................ 3.4.2. Imprimanta .............................................................................. 3.4.3. Echipamente de citire a codurilor de tip bară ......................... 3.4.4. Scanner-ul ............................................................................... 3.5. Echipamente periferice de intrare/ieşire ........................................... 3.5.1. Discuri magnetice ................................................................... 3.5.1.1. Discuri flexibile ......................................................... 3.5.1.2. Discuri dure (hard-discuri) ........................................ 3.5.1.3. Discuri amovibile ....................................................... 3.5.2. Benzi magnetice ...................................................................... 3.5.3. Suporturi optice ...................................................................... 5 5 6 7 8 11 12 13 13 14 15 16 17 20 21 22 22 23 23 24 24 25 27 27 28 29 29 30 31 31 31

CAPITOLUL 4. ASPECTE GENERALE PRIVIND SISTEMELE DE OPERARE .............................................................................................. 33 4.1. Noţiuni introductive .......................................................................... 33 4.2. Obiectivele şi componenţa sistemelor de operare ............................ 33
3

4.3. Funcţiile sistemelor de operare ......................................................... 4.4. Tehnici de exploatare a sistemelor de calcul .................................... 4.4.1. Necesităţi, obiective ................................................................ 4.4.2. Monoprogramarea ................................................................... 4.4.3. Multiprogramarea ................................................................... 4.4.4. Multiprelucrarea ..................................................................... 4.4.5. Multitasking ............................................................................ 4.4.6. Time-sharing ...........................................................................

34 36 36 37 38 39 39 40

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. 42

4

reprezentând o informaţie potenţială. Cele interne se bazează pe cuantificarea anumitor fapte şi observaţii (măsurări. Data reprezintă informaţia exprimată într-o formă concretă. complexe şi sintetice. cântăriri etc. numerică sau cantitativă şi nenumerică sau calitativă. Cele externe sunt. datele supuse prelucrării provin atât din surse externe. relaţiile financiare cu aceştia. situaţia livrărilor etc.). la canalele de distribuţie ale organizaţiei (existenţa lor.1. cec-uri etc. direct utilizabile (facturi. posibilităţi de plată. • utilitatea pentru cel care o recepţionează. activitatea.) cum ar fi inventarele. 5 . Atributele acesteia se referă la: • adăugarea de noi cunoştinţe la cele deja existente.). de regulă. precum şi la cunoştinţe tehnice şi tehnologice (know-how). preferinţe. în principal. lucrărilor sau serviciilor prestate de aceştia). După situarea în timp faţă de procesul sau fenomenul reprezentat aceasta poate fi activă (dinamică sau operativă). Drumul parcurs de informaţie din momentul apariţiei unui eveniment şi până când. la furnizori (situaţia livrărilor. cât şi interne. evidenţa stocurilor. Data are o existenţă obiectivă. la clienţi (cerinţe. Prin această noţiune se înţelege un ansamblu de semne şi caractere dispuse într-o ordine reprezentând situaţia sintactică a unui sistem de informare. O dată devine informaţie în măsura în care semnificaţia sa are un anumit grad de sinteză. tangibilă. a personalului etc. aprecierea calităţii produselor vândute. iar după domeniul de activitate pe care îl deservesc putem vorbi despre informaţii tehnologice. După conţinut deosebim informaţii elementare. Noţiuni generale Termenului de informaţie nu i se poate asocia o singură definiţie întrucât aceasta este complexă şi foarte variată. a producţiei. uşor cuantificabile şi se referă. În informatică informaţia reprezintă un şir de caractere dintr-un alfabet dat care poate fi prelucrat prin proceduri manuale sau automate. tehnico-ştiinţifice şi economice. posibilitatea lor de a se informa etc. Pentru a putea fi percepută este necesar ca ea să fie exprimată într-un anumit mod. • înlăturarea unei incertitudini pentru receptor. După forma de exprimare a fenomenelor pe care le reflectă informaţia poate fi analogică.CAPITOLUL 1 CONCEPTE DE BAZĂ ÎN INFORMATICA ECONOMICĂ 1. La nivelul unei entităţi economice.). la colaboratori. pasivă sau previzionată.

calitate. cunoştinţe şi informaţii trebuie făcută o distincţie clară. anvergura şi randamentul) şi forma sa (claritatea. În mod similar. decidentul trebuie să utilizeze informaţii limitate la domeniul său de activitate. Fluxul informaţional este caracterizat prin conţinut. frecvenţă. printr-o mulţime de canale informaţionale. La nivelul întreprinderilor datele reprezintă numere. în vederea fundamentării deciziilor. frecvenţa şi perioada considerată). Ca trăsătură fundamentală a informaţiei menţionăm subiectivitatea. prin urmare. mărimi etc. ♦ informaţiile se referă la date organizate care au fost sortate şi aranjate după criterii specifice unui anumit domeniu de activitate. motiv pentru care ele pot fi considerat materia primă a informaţiei reprezentând. 6 . Entropia informaţională Pentru a opera cu noţiunea de informaţie trebuie ca. iar cele verticale ascendente ori descendente. urmând a fi supuse unor prelucrări. Prin urmare. se poate accepta faptul că informaţia este distinctă de cunoştinţă şi că ea este dată de forma unei cunoştinţe pentru a permite comunicarea sau manipularea acesteia. pe lângă evaluarea ei calitativă. ordinea. pertinenţa. Fluxul informaţional intern poate fi orizontal sau vertical. actualitatea. care servesc la rezolvarea unei probleme sau care se obţin în urma unor cercetări. între date. La orice nivel de conducere. ca urmare a efectuării unor prelucrări asupra lor duc la obţinerea informaţiilor. conţinutul (exactitatea. asigurând circulaţia informaţiei între diferitele compartimente ale structurii organizatorice din interiorul unei entităţi economice şi între diferite persoane din cadrul compartimentelor funcţionale. prezentarea şi suportul). Reiese de aici că datele. exhaustivitatea. sau extern asigurând circulaţia verticală a informaţiei între diferite întreprinderi şi/sau între o entitate economică şi organismele ierarhic superioare. Cunoştinţele includ capacitatea de a evalua informaţiile într-un anumit sens sau scop. volum. Acesta din urmă reprezintă totalitatea informaţiilor transmise într-un interval de timp determinat de la o sursă de informaţie la un receptor. iar o secţiune a acestuia poartă denumirea de flux informaţional. El poate fi intern. precizia. fluxurile informaţionale externe pot fi orizontale sau verticale. ♦ cunoştinţele se bazează pe însuşirea informaţiilor. Prin urmare. care numai prin ele însele nu sunt valoroase.pe baza cunoaşterii lui se declanşează un nou eveniment se numeşte circuit informaţional. pentru a putea lua decizii fundamentate ştiinţific. conciziunea. 1. astfel: ♦ datele reprezintă numere. formă suport. având ca efect posibilitatea luării anumitor decizii. mod de obţinere şi cost. diverse documente etc. informaţii potenţiale. Gradul de utilizare a informaţiei şi eficienţa sa în anumite activităţi umane depinde de calitatea informaţiei care vizează dimensiunea temporală (oportunitatea. iar cel vertical poate fi ascendent sau descendent.2.

indiferent de modul în care sunt emise. punându-se problema găsirii unui etalon cu ajutorul căruia să se măsoare şi să se compare informaţiile.să fie folosite şi forme de exprimare cantitative. Sistemul informaţional reprezintă totalitatea metodelor. stocarea. republicată. ♦ adoptarea deciziilor şi transmiterea acestora organelor de execuţie. prelucrarea. bilanţul 7 . ♦ asigurarea controlului şi urmărirea ducerii la îndeplinire a deciziilor. În plus. • informaţia apare deseori sub o formă diferită de cea în care este folosită. Aceste activităţi sunt asigurate prin sistemul informaţional care este interpus între sistemul operaţional şi cel de conducere. Măsura cantităţii de informaţie poartă denumirea de entropie informaţională. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice Pentru a funcţiona la parametrii optimi. ♦ prelucrarea datelor în scopul obţinerii informaţiilor necesare procesului decizional. Prelucrarea datelor pentru a se obţine informaţii în scopul luării anumitor decizii are la bază următoarele considerente: • informaţia apare deseori în alt loc decât cel în care este utilizată. Înlăturarea incertitudinii prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile conduce la obţinerea unei informaţii. 82/1991 a contabilităţii. Unitatea de măsură a cantităţii de informaţie poartă denumirea de BIT (Binary digit) şi va fi reprezentată de informaţia generată la realizarea unui experiment cu două evenimente posibile având probabilităţi egale de realizare. procedeelor şi mijloacelor utilizate în culegerea. întrucât informaţia reprezintă înlăturarea nedeterminării. Sistemul informatic este o componentă a sistemului informaţional în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt calculatoarele electronice. • informaţia apare deseori în alt moment decât cel al utilizării. transmise sau recepţionate. în orice organizaţie se derulează următoarele activităţi: ♦ culegerea datelor privind sistemul reprezentat de către întreprindere şi mediul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Obiectivele informaţiei la nivelul unei firme se referă la: ♦ satisfacerea unor obligaţii legale (orice entitate trebuie să-şi organizeze şi să-şi conducă activitatea potrivit Legii nr.3. 1. Informaţia şi entropia (nedeterminarea) pot avea aceiaşi măsură dar. sensul variaţiei acestor două noţiuni este opus. ♦ transmiterea datelor la centrele de prelucrare prin intermediul canalelor informaţionale. analiza şi transmisia datelor în scopul fundamentării şi urmăririi deciziilor la toate nivelurile unei entităţi economico-sociale.

. Clasificarea sistemelor informaţionale în funcţie de piramida decizională are în vedere următoarele tipuri de sisteme informaţionale1: ♦ sisteme informaţionale de prelucrare a tranzacţiilor – TPS (Transaction Processing Systems). comunicarea externă se referă la primirea informaţiilor din exterior sub forma documentaţiilor. creditorii etc. informări ale acţionarilor sau asociaţilor etc. Editura Intelcredo. în special la nivelurile superioare. furnizorii. 1996. Niţchi. Principalele obiective ale sistemelor informaţionale sunt sprijinirea procesului decizional şi coordonarea într-un sistem cu mai multe niveluri. constituind baza pentru celelalte niveluri ale sistemelor informaţionale. 1 8 . Ele nu sunt însă suficient de relevante în vederea luării deciziilor. respectarea legislaţiei fiscale presupune întocmirea unor declaraţii vamale. pp. Sisteme informaţionale pentru conducere (MIS) pleacă de la TPS şi sintetizează informaţiile sub formă de rapoarte periodice într-un format predefinit şi greu de modificat.4. D. Acesta este şi motivul pentru care au apărut sistemele de sprijinire a deciziilor.. debitorii. 21-24. precum şi la schimburile regulate de informaţii cu clienţii. la difuzarea informaţiilor către exterior prin reclame. Totodată. având ca finalitate controlul. Sistemele informaţionale de prelucrare a tranzacţiilor (TPS) preiau datele rezultate din desfăşurarea activităţii întreprinderii în bazele proprii de date. Dacă comunicarea internă vizează schimburile de informaţii verticale (la niveluri ierarhice diferite) sau orizontale (la acelaşi nivel ierarhic).. ♦ pregătirea deciziilor pe diferite niveluri ierarhice (întrucât informaţia reprezintă punctul de plecare în vederea luării deciziilor. Se are în vedere atât comunicarea internă. Clasificarea lor se poate face în funcţie de piramida decizională sau potrivit cubului de clasificare al acestora. Racoviţan şi colab. aceste rapoarte fiind destinate deseori nivelurilor intermediare de conducere. studiilor de piaţă etc.). publicitate. ♦ asigurarea comunicării.şi contul de profit şi pierdere sunt componente ale situaţiilor financiare care se publică. Bazele prelucrării informaţiilor şi tehnologie informaţională. Tipuri de sisteme informaţionale Majoritatea clasificărilor sistemelor informaţionale pleacă de la rolul acestora în procesele manageriale şi se axează pe relaţia dintre informaţie şi decizie. Deva. 1. cât şi cea externă. cu privire la TVA sau la veniturile obţinute etc. ♦ sisteme informaţionale pentru conducere – MIS (Management Information Systems). ♦ sisteme de sprijinire a deciziilor – DSS (Decision Support System). Sistemele informaţionale penŞ. ♦ sisteme informaţionale pentru conducerea executivă – EIS (Executive Information System). elaborarea acestora necesită diverse informaţii).

♦ sisteme de sprijinire a deciziilor la nivel organizaţional – ODSS (Organizational Decision Support System): sprijinirea luării deciziilor care afectează mai multe subdiviziuni ale organizaţiei. Vizează vehicularea informaţiei între diverse categorii de utilizatori sau utilizarea concomitentă a informaţiei de către mai mulţi utilizatori. se disting zece categorii ale căror caracteristici principale sunt prezentate în cele ce urmează: ♦ sisteme informaţionale pentru conducere – MIS (Management Information Systems): analizează informaţiile. într-o manieră inteligentă. ♦ sisteme informaţionale pentru conducerea executivă – EIS (Executive Information System): evaluează informaţia în analize oportune la nivelul conducerii de vârf. referindu-se la sprijinirea următoarelor procese: ♦ informaţional (axa OX). 9 . Are în vedere culegerea. Aceste informaţii sunt prezentate într-o formă personalizată. ♦ sisteme suport pentru decizii de grup – GDSS (Group Decision Support System): extensie a DSS cu facilităţi de negocieri şi comunicaţii în vederea elaborării deciziilor de grup). ♦ sisteme de sprijinire a conducerii executive – ESS (Executive Support Systems): extensie a EIS capabilă să asigure suportul pentru comunicaţii electronice şi facilităţi organizaţionale. ♦ decizional (axa OY). ♦ sisteme pentru întâlniri electronice – EMS (Electronic Meeting Systems): furnizează infrastructura necesară grupurilor de lucru pentru derularea activităţii participanţilor la întâlniri. Se referă la furnizarea informaţiilor necesare luării deciziilor în probleme structurate sau semistructurate. permiţând managerilor controlul şi dispunerea de informaţii importante pentru luarea deciziilor. Cea de-a doua clasificare a sistemelor informaţionale are la bază trei obiective care formează cubul de clasificare a sistemelor informaţionale. ♦ de comunicaţie (axa OZ). decât spre scenarii decizionale sau către elaborarea de diverse previziuni. filtrarea şi transmiterea datelor care caracterizează activitatea firmei. ♦ sisteme suport pentru decizii – DSS (Decision Support System): utilizează date şi modele pentru asistenţa deciziilor în probleme semistructurate la nivelul decidenţilor individuali. Mai au rolul de a asista personalul din grupuri diferite şi de a furniza informaţii care sunt utilizate sau nu în multiple activităţi independente. generează rapoartele solicitate.tru conducerea executivă (EIS) sunt caracteristice nivelurilor superioare de conducere şi integrează informaţii provenind din surse interne. Dacă se are în vedere clasificarea sistemelor informaţionale în funcţie de cubul de clasificare. fiind orientate mai degrabă către prezentarea individualizată şi sintetică a informaţiilor. rezolvă probleme structurare.

• tehnici de planificare multiparticipant.♦ sisteme expert – ES (Expert Systems): încorporează cunoştinţele experţilor dintrun domeniu dat şi le folosesc în luarea deciziilor. consultaţii etc. • asistenţă inteligentă în comunicaţiile de grup. ♦ sisteme de birotică – OIS (Office Information Systems): informatizarea muncii de birou la nivelul compartimentelor funcţionale şi a conducerii operative. Sunt orientate către activităţi nestructurate şi pentru controlul fluxului informaţional la nivelul birourilor. negocieri şi conflicte. elaborarea de recomandări. • facilităţi de procesare distribuită. • facilităţi de învăţare. 10 .. ♦ sisteme informaţionale organizaţionale inteligente – IOIS (Intelligent Organizaţional Information Systems): satisfac cerinţele pe scară largă ale organizaţiei prin: • sprijinirea activităţilor paralele.

• numerice compacte. • de proces. • principale.CAPITOLUL 2 SISTEME ELECTRONICE DE CALCUL Ansamblul echipamentelor (hardware) împreună cu un sistem de programe (software) care realizează prelucrarea automată a datelor furnizate de utilizatori în scopul obţinerii informaţiilor formează un sistem electronic de calcul. prelucrarea. crt. Acea parte din aceste programe care sunt rezidente permanent în memoria internă formează nucleul sistemului de operare. C. • specializate. viteza de prelucrare. Acestea formează sistemul de operare al calculatorului şi sunt memorate pe suporturi externe de unde sunt încărcate în memoria internă. Calculatorul propriu-zis şi echipamentele periferice folosite pentru culegerea. • hibride. • cu o adresă. redarea şi transmiterea rezultatelor constituie echipamentele (hardware). În afara acestor programe. Iaşi. • de birou. mai sunt necesare şi programe de aplicaţii care poartă denumirea de software de aplicaţii. Calculatoarele pot fi clasificate după mai multe criterii2. 1999. Comenzile sunt date acestora prin intermediul unor programe speciale care poartă denumirea de software de bază. • gazdă. 11 . Fătu. numărul maxim de utilizatori şi preţul. • cu instrucţiuni multiadresă. Fătu. • universale. 1 2 3 Criterii de clasificare Modul de reprezentare a informaţiilor Formatele instrucţiunilor Modul de organizare al memoriei Tipuri de sisteme electronice de calcul • analogice. stocarea. numărul de procesoare. pentru realizarea prelucrărilor specifice utilizatorilor. Filip. V. pp. • de buzunar. • numerice. Ana Grama. • orientate pe cuvânt • orientate pe caracter. aşa cum reiese din tabelul 1. Bazele informaticii. B. TABELUL 1 CRITERII DE CLASIFICARE A SISTEMELOR ELECTRONICE DE CALCUL Nr. 4 Scop 2 T. 101-104. • frontale. Maria Filip. În evaluarea unui sistem de calcul se au în vedere dimensiunea memoriei interne şi externe.

♦ de stocaj. din memoria internă (MI). care permit citirea datelor sau introducerea acestora în sistem (tastatură. Aceasta este formată din unitatea aritmetică şi logică (UAL). Configuraţia unui sistem de calcul reprezintă mulţimea tuturor componentelor care sunt asamblate şi conectate pentru a realiza un sistem de calcul. bandă magnetică etc.). cititor optic etc.). reprezentând un ansamblu integrat de componente funcţionale care au drept scop realizarea unor funcţii la un anumit nivel de performanţă. Structura unui calculator cuprinde unitatea centrală de prelucrare şi echipamentele periferice. performanţelor şi compatibilităţii dintre ele. care dispun de unităţi de memorie auxiliară capabile să stocheze. • minicalculatoare. 12 . ♦ de ieşire.). • medii. În acest fel se pot realiza configuraţii diverse care să fie cât mai bine adaptate cerinţelor utilizatorilor şi posibilităţilor financiare ale acestora. care este capabilă să efectueze operaţii aritmetice şi logice. 2.Nr. şi anume: ♦ de intrare.). ce păstrează datele în curs de prelucrare şi programele.1. Adăugarea unor noi componente este oricând posibilă până la limita maximă admisă de unitatea centrală de prelucrare. • microcalculatoare. ce sunt folosite la vizualizarea rezultatelor sub o formă accesibilă factorului uman (monitor. Arhitectura unui sistem de calcul este un concept mai general care defineşte componentele sistemului de calcul din punct de vedere al funcţiilor. Componente hardware Calculatorul electronic se referă la un sistem de calcul în care dispozitivele de lucru sunt realizate din circuite electronice. sub o formă accesibilă calculatorului mari cantităţi de date şi informaţii (disc magnetic. ce permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţii (modem etc. Configuraţia de bază este dată de numărul minim de componente care fac ca sistemul de calcul să fie operaţional. crt. 5 Criterii de clasificare Performanţe Tipuri de sisteme electronice de calcul • mari sau supercalculatoare. Unitatea centrală de prelucrare (UCP sau CPU – Central Unit Processing) reprezintă componenta principală a sistemului de calcul. ♦ de comunicaţie. dând comenzi celorlalte componente. imprimantă etc. şi din unitatea de comandă şi control (UCC) care dirijează activitatea întregului ansamblu. Echipamentele periferice fac legătura dintre calculator şi mediul înconjurător şi pot fi de mai multe tipuri. care are memorie internă în măsură să memoreze date şi programe şi care efectuează prelucrări automate pe bază de program.

Unitatea de intrare preia. sub controlul UCC. în cele mai multe situaţii acestea formând un singur ansamblu (unitatea de intrare/ieşire). ♦ capacitatea totală.1. informaţia vehiculându-se sub formă de impulsuri. aceasta reprezintă un dispozitiv capabil să înregistreze informaţiile pentru a le furniza apoi UAL în vederea executării comenzilor primite de la UCC. Unitatea elementară a MI este celula binară sau bitul. precum şi între aceste componente şi echipamentele periferice se realizează permanent schimburi de date şi comenzi. În urma acestei operaţii se obţine fie forma direct interpretabilă a rezultatelor pe ecran sau la imprimantă. Memoria internă este caracterizată de următorii parametrii: ♦ lungimea cuvântului. Doina Fotache. Georgescu. M. pe suport magnetic.1. tot sub controlul UCC. rezultatele din memoria internă şi le transferă echipamentelor periferice de ieşire sau perifericelor de stocaj. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. transferându-le în memoria internă. 216. Schema de principiu a unităţii de Intrare/Ieşire (I/E)4 2.1. 10. instrucţiuni şi date de la echipamentele periferice de intrare sau de la perifericele de stocaj şi le transpune în forma de reprezentare internă a calculatorului. Unitatea de ieşire preia. 2004. unitatea de comandă şi control şi unitatea aritmetică şi logică. • Gigaoctet (GB) = 230 octeţi. 3 D. care permite memorarea unei cantităţi de informaţie de 1 bit. p. Echipamentele periferice se conectează la unitatea de intrare sau ieşire printr-o interfaţă standard. Schema de principiu a acesteia este prezentată în fig. p. 4 * * * Contabilitate şi sisteme informaţionale. care semnifică mărimea zonei adresabile. Unitatea centrală de prelucrare3 Unitatea centrală de prelucrare (UCP) cuprinde memoria internă.1. Memoria internă (MI) Constituind resursa principală a unui sistem electronic de calcul.2.1. Iaşi. • Teraoctet (TB) = 240 octeţi. Editura Sedcom Libris. 1. Memoria internă (MI) Date UNITATEA DE INTRARE/IEŞIRE (I/E) Comenzi Stări Unitatea de comandă şi control (UCC) Echipamente periferice Fig. În mod uzual se exprimă în megaocteţi. 13 . Între componentele acesteia. Alte unităţi de măsură se referă la: • Kilooctet (KB) = 210 octeţi (1. care se referă la volumul total de informaţii care poate fi stocat. 1. Tehnologii informaţionale pentru afaceri. 2005-2006. fie o formă intermediară. care poate fi ulterior vizualizată sau supusă unor noi prelucrări. Airinei. • Megaoctet (MB) = 220 octeţi. Octetul (byte) este format din opt celule binare.024 octeţi).

şi componente de stocaj intermediar reprezentate de registre care sunt memorii de capacitate limitată ce permit înregistrarea operanzilor şi a rezultatelor pentru fiecare operaţie. Spre deosebire de memoria ROM acest tip de memorie este volatil. în sensul că la întreruperea alimentării cu energie electrică îşi pierde conţinutul. Memoria ROM este utilizată pentru memorarea funcţiilor sistem sau a unor componente specifice echipamentului cu rol în lansarea sistemului de operare. asupra cărora se pot efectua operaţii atât de citire. şi anume: memoria rezervată sistemului de operare. Structura UAL cuprinde două tipuri de dispozitive. 14 . Nefiind volatilă. inaccesibilă utilizatorului obişnuit (ROM – Read Only Memory) şi memoria folosită pentru date şi programe. Schema de principiu a UAL este redată în fig. Ştergerea nu se poate însă efectua în mod selectiv. la fel de rapidă ca memoria RAM.1. 2. Memoria internă este privită sub două aspecte. 2. operaţia menţionată distrugând întregul conţinut al locaţiei de memorie. scădere. Ea poate înregistra orice tip de date şi informaţii. aceste memorii pot fi reprogramate de către sistemul care le utilizează. acest tip de memorie oferă avantajul utilizării conţinutului de un număr mare de ori. care sunt livrate neînregistrate de producător. accesibilă utilizatorului pe tot parcursul derulării activităţilor sale (RAM – Read Acces Memory). redând apoi rezultatul. caracterizând capacitatea unui sistem de calcul. ♦ costul. Memoria RAM reprezintă memoria de lucru care asigură stocarea datelor şi programelor. şi anume: • dispozitive de lucru folosite pentru operaţiile de adunare. Memoriile de tip ROM sunt de mai multe tipuri. fiind posibilă ştergerea lor în vederea reutilizării. ♦ memorii EEPROM sau E2PROM (Electricaly Erasable PROM). dar mai scumpă. ♦ memorii EPROM (Erasable PROM) asupra cărora utilizatorul poate efectua acţiuni de ştergere şi reprogramare. reuniune etc.) sau de eroare (depăşirea capacităţii de reprezentare de către rezultat). Este o memorie care poate fi numai citită. Se exprimă în nanosecunde (1 s = 10-9 s).♦ timpul de acces. Unitatea aritmetică şi logică (UAL) Această este unitatea de execuţie care efectuează operaţiile aritmetice şi logice asupra operanzilor aplicaţi la intrare potrivit unei comenzi sau unui cod de operaţie furnizat de UCC. cât şi de ştergere selectivă. utilizatorul putând să le încarce o singură dată în vederea folosirii unui program specific acestuia. care reprezintă intervalul de timp scurs de la furnizarea adresei în registrul de adrese şi până la obţinerea informaţiei disponibile în registrul de date. La ieşire UAL oferă rezultatul operaţiei ori indicatori de condiţii (rezultat egal cu zero etc. Totodată. negaţie. care se foloseşte în mod repetat (des).1. care depinde nemijlocit de tehnologia folosită.2. astfel: ♦ memorii programabile PROM (Programable ROM).

respectiv în milioane de operaţii elementare pe secundă. Georgescu. p. 2002.1. V. Schema de principiu a unităţii de comandă şi control (UCC)6 5 D. ♦ viteza de lucru exprimată în mod uzual în MHz.3. cit. 3. 15 . Schema de principiu a UCC este redată în fig. Maria Filip. Op. 2. ediţia a II-a. M. Fătu. Schema de principiu a unităţii aritmetice şi logice (UAL)5 Parametrii principali ai UAL sunt: ♦ formatul de reprezentare al operanzilor.Operanzi RI 1 Indicatori condiţii RI 2 Dispozitive de lucru RE C O M A N D Ă Cod operaţie Rezultat Fig. Luminiţa Fînaru. Editura TIMPUL. Memoria internă (MI) Adresa instrucţiunii următoare Instrucţiunea curentă RI Decodor Orologiu Contor program Indicatori condiţii Semnale de comandă Fig. ♦ lungimea în biţi a operanţilor manipulaţi care este determinată de lungimea cuvântului. Doina Fotache. girând schimbul de informaţii dintre ele.1. Rolul acestei unităţi este acela de a coordona prin intermediul semnalelor de comandă funcţionarea celorlalte unităţi ale calculatorului. Introducere în informatica economică. Ana Grama. B. Airinei.. 62. Iaşi. Fătu. Filip. Unitatea de comandă şi control (UCC) Aceasta asigură citirea instrucţiunilor din memoria internă şi execuţia acestora. 3. p. 2. 129. C. 6 T.

şi anume: ♦ software de bază. memoriei interne.1.. 4. care poate fi utilizat în diferite aplicaţii uşor şi rapid. unităţii aritmetice şi logice pe durata fiecărei instrucţiuni în sincronism cu semnalul dat de orologiu. ♦ un orologiu care distribuie în mod regulat impulsuri pentru a sincroniza operaţiile elementare care se efectuează în cursul derulării unei instrucţiuni. ♦ software de aplicaţii. pe baza codului de operaţie. Componente software Ansamblul instrucţiunilor care realizează o anumită sarcină poartă denumirea de program.2.Potrivit fig. reiese că reprezentarea funcţională a unităţii centrale de prelucrare este surprinsă în fig. Schema de principiu a unităţii centrale de prelucrare (UCP) 2. fiind specific fiecărui tip de echipament şi asigurând funcţionarea eficientă a resurselor fizice şi logice ale sistemului de calcul. citită din memorie. semnalele de comandă pentru controlul unităţilor de I/E. Există trei mari categorii de software. Acesta este format în principal din sistemul de operare.1. Unitatea de comandă şi control (UCC) Comenzi/ Stări Unitatea aritmetică şi logică (UAL) Date/Operanzi Rezultate Date Rezultate Instrucţiuni Adrese Comenzi Memoria internă (MI) Sistem de operare (SO) Programe Fig. care este specific problemelor rezolvate de utilizatori. Aceasta va specifica. de regulă. 4. 3 rezultă că UCC cuprinde: ♦ un registru de instrucţiuni în care se păstrează instrucţiunea curentă. un cod de operaţie şi una sau mai multe adrese de operanzi. 16 . pe toată durata execuţiei. ♦ un decodor de funcţii capabil să recunoască funcţia definită de instrucţiunea de executat. ♦ un registru contor program care păstrează adresa de memorie de unde a fost extrasă instrucţiunea în curs de execuţie sau adresa instrucţiunii următoare şi permite înlănţuirea instrucţiunilor. ♦ software intermediar (programe de calcul tabelar. ♦ circuite de comandă ce permit elaborarea şi transmiterea comenzilor aferente operaţiilor elementare. procesare de texte etc. UCC furnizează. iar totalitatea programelor (software) permite utilizarea echipamentelor.). Având în vedere aspectele menţionate în subcapitolul 2.

Programele utilitare au în vedere anumite funcţii.). şi următorii parametrii: • tipul circuitelor logice utilizate (tuburi electronice. Software-ul intermediar permite utilizatorilor rezolvarea problemelor fără a avea cunoştinţe în domeniul programării. Symphony etc. planuri de marketing etc. literatura de specialitate delimitează cinci genera17 . ♦ întocmire de bugete.). De regulă. programele de grafică (CorelDraw. programele utilitare şi programele traducătoare. • echipamentele periferice disponibile. corespunzând unor domenii de activitate precum: ♦ contabilitate. 2. Sistemele de operare asigură exploatarea echipamentelor. • tipul şi dimensiunea memoriei externe. Quattro Pro etc.Software-ul de bază are drept componente sistemul de operare propriu-zis. tranzistori. (sunt aplicaţii care prelucrează informaţii bine structurate). calitatea acestora condiţionând eficienţa şi performanţele calculatorului. În funcţie de criteriile menţionate. prelucrări statistice etc. PowerPoint etc. Se încadrează aici programele de procesare a textelor (WordPerfect. • viteza de prelucrare. planuri de investiţii. Programele de aplicaţii sunt proiectate în scopul rezolvării unor probleme specifice ale utilizatorilor. Excel. gestiune stocuri. Astfel.) şi instrumentele software integrate (Works. ♦ calcule (rezistenţa materialelor.). • tipul şi dimensiunea memoriei interne. ♦ tipărirea la imprimantă etc. fiind livrat odată cu aceasta. care se întâlnesc frecvent.3. circuite integrate). un sistem de operare slab introdus pe un echipament foarte performant va avea ca efect obţinerea unor performanţe de utilizare cel mult mediocre. pe lângă criteriul cronologic. Word etc. (sunt aplicaţii destinate sprijinirii proceselor decizionale care operează. nu de puţine ori. software-ul de bază este realizat de către firma producătoare a calculatorului. ♦ sortarea fişierelor. Programele traducătoare au rolul de a converti programele scrise de utilizatori într-un anumit limbaj de programare în formatul accesibil calculatorului (cod maşină). Generaţii şi clase de calculatoare Clasificarea pe generaţii a calculatoarelor electronice ia în considerare. ♦ operaţii diverse asupra discurilor şi fişierelor. cu informaţii semistructurate sau slab structurate). resurse umane etc. programele de calcul tabelar (Lotus 1-2-3. bine definite. motiv pentru care acest tip de software se adresează cu predilecţie utilizatorului final. • structura unităţii centrale.). fiind specializate în sarcini cum ar fi: ♦ medierea dialogului om-calculator.

astfel7: ♦ generaţia 1 (1944-1958) cu următoarele caracteristici: ◘ circuite logice reprezentate de tuburi electronice. minicalculatoare. ◘ progrese notabile în domeniul programării calculatoarelor prin utilizarea limbajelor de programare de nivel înalt (FORTRAN. preţuri de comercializare în scădere. ◘ viteză sporită de lucru (mii şi sute de mii de operaţii/s). ◘ fiabilitate sporită.. ◘ generalizarea utilizării sistemelor de operare ce determină creşterea performanţelor sistemelor de calcul. ALGOL etc. COBOL. ♦ generaţia 3 (1965-1981) cu următoarele caracteristici: ◘ utilizarea circuitelor integrate. cit. ◘ extinderea prelucrărilor conversaţionale şi în timp real. supercalculatoare) orientate spre satisfacerea cerinţelor pe tipuri de beneficiari. ulterior. Doina Fotache. Op. Airinei. ◘ perfecţionarea limbajelor de programare existente şi apariţia altora noi. ulterior. benzile magnetice şi discurile magnetice. ◘ aplicarea principiului microprogramării şi realizarea de firmware (software prin hardware). ◘ viteză de lucru relativ scăzută (50-100 operaţii/s). M. calculatoare medii/mari. ◘ memorii ultrarapide care îmbunătăţesc performanţele memoriei interne. ◘ memorie de capacitate redusă. ♦ generaţia 2 (1959-1964) cu următoarele caracteristici: ◘ circuite logice reprezentate de tranzistori. raportul preţ/performanţe substanţial îmbunătăţit. circuitele integrate pe scară foarte largă (VLSI – Very Large Scale Integration). suportul folosit era tamburul magnetic şi nu se făcea o distincţie clară între memoria internă şi cea externă. apropiindu-se de timpul de lucru al procesorului. 21-23.ţii de calculatoare electronice. ◘ memoria se divizează în memorie internă (realizată din inele de ferită) şi externă care utiliza iniţial tamburul magnetic şi. Alte caracteristici ale acestei generaţii de calculatoare se referă la următoarele: ◘ utilizarea memoriilor semiconductoare de tip MOS (Metal Oxide Semiconduc7 D. ♦ generaţia 4 (1981-1989) corespunde calculatoarelor electronice care utilizează circuitele integrate pe scară largă (LSI – Large Scale Integration) şi. ◘ apariţia de noi echipamente periferice şi perfecţionarea celor existente. ◘ periferice lente. adică programe special încorporate în hardware. ◘ extinderea ariei de utilizare şi delimitarea unor clase distincte de calculatoare (microcalculatoare.). Georgescu. pp. ◘ programe scrise în cod maşină. 18 .

♦ rata de transfer a datelor pe magistrala internă este mult mai mare decât la PCuri. Mainframe-urile sunt calculatoare mari care îmbracă diferite forme şi configuraţii. pas cu pas. ♦ sarcina prelucrării I/E revine unor canale periferice care pot fi considerate procesoare specializate. minicalculatoare şi microcalculatoare. potrivit instrucţiunilor unui program memorat. grafică. burselor de valori etc. Op. ♦ au memorii cache de mare viteză (de 10 ori mai rapide decât memoria principală). baze de date etc. încă din 1981 în Japonia. mainframes. Georgescu. companiilor petroliere. suportând de la câteva zeci la mii de terminale on-line. fiind utilizate. ◘ se folosesc noi tipuri de operaţiuni microprogramate şi limbaje de programare apropiate de limbajul natural. în aplicaţii specializate care necesită un volum foarte mare de calcule matematice (previziuni meteorologice. 9 D. viteza de lucru şi costul se disting următoarele patru clase de calculatoare9: supercalculatoare.8. ◘ optimizarea sistemelor de operare. în fază de proiect. ◘ apar calculatoarele cu mai multe procesoare. Totuşi. apropiată de dimensiunile reale ale inteligenţei umane. Caracteristic supercalculatoarelor este faptul că acestea îşi mobilizează resursele în executarea cât se poate de rapid a câtorva programe.tor) şi MOSFET (Metal Oxide Semiconductor Field Effect Transistor) în locul memoriilor cu inele de ferită. Doina Fotache. 87-91. cit. băncilor internaţionale. ◘ au drept obiectiv gestionarea cunoştinţelor la scară mare.). pp. mai rapide şi mai scumpe calculatoare. explorări petroliere. Luminiţa Fînaru. 8 Calculatoarele din primele patru generaţii sunt considerate calculatoare care se bazează pe prelucrări seriale. M. ◘ memoria interne este organizată conform unor principii noi. ◘ progrese remarcabile în domeniul echipamentelor periferice. acestei generaţii i se asociază perioada de după 1990 şi prezintă următoarele caracteristici: ◘ se bazează pe principiile inteligenţei artificiale. ◘ dezvoltarea reţelelor de calculatoare şi extinderea prelucrărilor interactive. animaţie etc. Supercalculatoarele sunt cele mai puternice. de regulă. Aceste calculatoare se folosesc în cadrul liniilor aeriene.. ♦ generaţia 5 a fost anunţată. ◘ aceste calculatoare folosesc prelucrări paralele. Dacă se are în vedere mărimea. ◘ realizează trecerea de la prelucrarea electronică a datelor la prelucrarea inteligentă a cunoştinţelor. Airinei. din care unele specializate pentru comunicaţii. 19 . Caracteristicile acestora au în vedere următoarele: ♦ îşi utilizează puterea pentru a executa mai multe programe în paralel.

5. 16. prin intermediul magistralelor. Magistrala de adrese vizează adresele la care sunt stocate sau de la care sunt preluate datele din memorie. 24. 32 sau mai multe linii prin intermediul cărora sunt transportate instrucţiunile 20 . Minicalculatoarele sunt calculatoare de dimensiuni medii ce pot suporta câteva sute de utilizatori. Cuprinde 8. sunt conectate.4. care îndeplineşte funcţiile UCP. Dacă microprocesorului i se adaugă circuite de memorie şi de interfaţă pentru echipamente periferice. Întrucât adresele sunt emise de microprocesor în baza decodificării instrucţiunilor din program. ♦ stabilitatea (perioada scursă între două căderi este. de date şi de comenzi. la microprocesor. 5). 2. în medie. în timp ce preţul pe milioane de instrucţiuni pe secundă (MIPS) a scăzut de opt ori)]. interfeţe pentru echipamente periferice de intrare/ieşire şi magistrale (fig. memoria RAM şi ROM. Microcalculatoare Un microcalculator este un calculator realizat în jurul unui microprocesor care constituie unitatea centrală de prelucrare (UCP) şi care realizează funcţiile UCC şi UAL. Asigurând legăturile dintre componentele calculatorului. Magistrala de date are rolul de a transporta datele la şi de la microprocesor. 5. Principalele caracteristici ale acestora se referă la conectivitate. precum şi dispozitive de alimentare cu energie electrică se obţine un microcalculator. această magistrală este unidirecţională. Structura standard a unui microcalculator cuprinde microprocesorul. apariţia erorilor fiind semnalizată şi reglementată în mod corespunzător. stabilitate. Schema de principiu a unui microcalculator Aşa cum rezultă din fig.♦ au circuite pentru detectarea şi tratarea erorilor. memoriile ROM. magistralele pot fi de adrese. de 20 de ani). ♦ scalabilitatea (poate fi up-gradat prin adăugarea uneia sau mai multor UCP). RAM şi circuitele de interfaţă pentru echipamentele periferice de intrare/ieşire. raport preţ/performanţe foarte bun [(din 1989 performanţele au crescut de şase ori. fiecare subsistem fiind în permanenţă monitorizat. Magistrală de adrese Orologiu Microprocesor ROM RAM Interfeţe de I/E Echipamente periferice Magistrală de date Magistrală de comenzi Fig. toleranţă la erori.

condensatori şi rezistori în vederea realizării unei anumite funcţii. • ULSI (Ultra Large Scale Integration) – peste 1. pentru tastatură. magistrale de 8. • MSI (Medium Scale Integration) – 100 . pentru mouse. 2.4. Microprocesor. fiind prevăzută cu un set de terminale metalice (pini) care sunt conectate la bornele de intrare.000 . microcalculatoarele utilizând. Magistrala de comenzi asigură. ♦ viteza de tact adică rata la care se execută operaţiile elementare controlate de orologiu. Definiţie. transportul semnalelor de sincronizare şi control care sunt folosite de UCC.1. interfeţele reprezintă microprocesoare specializate care poartă denumirea de controllere (controller pentru discuri. 21 . diode. pentru imprimantă. ulterior.1.000. Se exprimă în MHz. iar la ultimele procesoare în GHz. Dacă se are în vedere numărul componentelor dispuse pe o plăcuţă se disting următoarele clase de circuite integrate: • SSI (Small Scale Integration) – până la 100 de componente. Pastila semiconductoare este introdusă într-o capsulă ceramică sau din material plastic.100. În majoritatea cazurilor.300 de componente. pentru modem). • VLSI – 100. Interfeţele reprezintă circuite specializate ce permit schimbul de informaţii cu echipamentele periferice şi asigură compatibilitatea dintre codurile de reprezentare a datelor specifice fiecăruia dintre acestea şi reprezentarea specifică unităţii centrale.000. prin diverse tehnologii. tranzistori. vor fi transmise unităţii de ieşire.citite din memorie. Circuitul integrat este o pastilă semiconductoare (chip) pe care sunt realizate. ieşire şi de alimentare ale circuitului existent. Parametrii care caracterizează performanţele microprocesoarelor se referă la: ♦ lungimea cuvântului prin care se înţelege numărul de biţi trataţi simultan de către microprocesor.000 . • LSI – 3. 16 sau 32 de biţi. de regulă.000 de componente.000 de componente.000 de componente . datele de intrare. prin cele 6 până la 12 linii ale sale (în funcţie de model). precum şi rezultatele care se stochează în memorie şi care. caracteristici Microprocesorul reprezintă un circuit integrat complex ale cărui funcţii sunt comandate prin program. ♦ mărimea magistralei care determină numărul de biţi ce pot fi transportaţi simultan.

Op.1. În ceea ce priveşte rolul echipamentelor periferice în dialogul om-calculator întâlnim următoarea clasificare a acestora: ♦ echipamente periferice de comunicare utilizator-calculator care lucrează cu date şi informaţii direct accesibile omului (texte. unităţi CD-ROM etc... ♦ echipamente periferice de ieşire ce asigură redarea rezultatelor sau înlesnesc dialogul om-calculator într-un format direct accesibil factorului uman. numere. sunete etc. ♦ oferirea de posibilităţi utilizatorului pentru a putea supraveghea şi interveni în timpul unei sesiuni de lucru în scopul asigurării unei funcţionări corecte a sistemului. 10 D. 41-53. imprimantă etc. Acesta este şi motivul pentru care ele se mai numesc şi echipamente periferice de stocaj. pp. Clasificarea echipamentelor periferice are în vedere funcţiile îndeplinite de acestea în sistemul de calcul şi rolul lor în dialogul utilizator-calculator. 22 .): terminal. creion optic. Aceste echipamente asigură introducerea datelor şi programelor stocate în memoria internă şi redarea rezultatelor în vederea unor utilizări viitoare. M. Doina Fotache.. clasificare. ♦ echipamente periferice de stocaj care lucrează cu date şi informaţii în formate de reprezentare care au la bază cifrele binare: unităţi de bandă magnetică. imagini. programelor şi a comenzilor în memoria internă..CAPITOLUL 3 ECHIPAMENTE PERIFERICE. ♦ echipamente periferice pentru citirea directă a datelor şi informaţiilor. mouse.). ♦ echipamente periferice de intrare/ieşire care dispun de suporturi de mare capacitate în vederea stocării datelor şi programelor. ♦ redarea rezultatelor prelucrărilor sub o formă accesibilă utilizatorului. unităţi de disc magnetic. programelor şi a comenzilor în sistem. Principalele funcţii ale acestora se referă la următoarele: ♦ introducerea datelor. cit. animaţie etc. Airinei. Funcţii. Din punctul de vedere al primului criteriu deosebim: ♦ echipamente periferice de intrare care permit introducerea datelor (text. rol Echipamentele periferice mediază schimbul de date şi informaţii dintre unitatea centrală şi mediul extern. Georgescu. imagini. SUPORTURI DE DATE10 3.

Din punct de vedere fizic. prin intermediul acestuia putându-se selecta rapid opţiunile unor meniuri sau obiecte de pe ecran (texte. CD-ul reinscriptibil ş. alfabetic. În ceea ce priveşte modul de utilizare a suporturilor tehnice în sistemele de calcul avem în vedere suporturi de intrare (care sunt numai citite – documente completate cu cerneală magnetică. Ele se clasifică în mai multe categorii din punct de vedere: • al materialului folosit pentru fabricarea lor. DVD).) şi suporturi de intrare/ieşire (banda magnetică.). stocarea datelor şi programelor şi pentru redarea rezultatelor. utilizare. Tastatura poate fi împărţită în patru zone. • taste funcţionale.). numeri.3. grafice. Din punct de vedere al posibilităţii de reutilizare se întâlnesc suporturi nereutilizabile care se pot înregistra o singură dată (suporturi de hârtie. după cum urmează: • taste alfanumerice şi taste de comandă şi control. • taste numerice reduse. 3. • al posibilităţii de adresare. Dacă ne referim la posibilităţile de adresare a înregistrărilor distingem suporturi adresabile (la care accesarea informaţiei se face direct. discul magnetic. special. cele mai utilizate fiind tastatura şi mouse-ul. documente cu caractere stilizate etc. CD-ROM etc. suporturi de ieşire (care sunt numai scrise – hârtia de imprimantă etc. pe baza unor adrese – discul magnetic) şi neadresabile (la care accesarea informaţiei se face prin parcurgerea secvenţială a înregistrărilor şi verificarea conţinutului – banda magnetică). fiind specifice echipamentelor periferice care le folosesc ca suport. microfilme. ♦ suporturi magnetice (banda magnetică.). se generează prin apăsarea unei taste. reutilizare Suporturile de date sunt medii fizice utilizate pentru preluarea. tamburul magnetic etc. CD-ROM) şi suporturi reutilizabile care se pot utiliza succesiv pentru mai multe înregistrări (suporturi magnetice). acesta este format din 23 .a. • taste de poziţionare şi editare. ♦ suporturi optice (CE-ROM. Mouse-ul este un echipament nelipsit în modul grafic. Suporturi de date. CD-ul inscriptibil. Echipamente periferice de intrare Echipamentele periferice de intrare sunt folosite pentru introducerea datelor şi programelor în calculator. Categorii. prelucrarea.). • al posibilităţii de reutilizare. ♦ suporturi magneto-optice. Acestea sunt foarte diverse. documente completate cu cerneală magnetică. discul magnetic. • al utilizării în sistemele de calcul. Dacă se are în vedere materialul folosit pentru fabricarea suporturilor tehnice deosebim următoarele categorii de suporturi: ♦ suporturi din hârtie (hârtia de imprimantă. Tastatura reprezintă dispozitivul care se foloseşte pentru introducerea datelor şi comenzilor în sistem.3.2. imagini) în vederea executării unor operaţii. Fiecare caracter.

având ca domeniu de aplicare echipamentele şi terminalele publice din aeroporturi. Există şi variante de mouse care nu folosesc bila de cauciuc sau în care cablul de legătură lipseşte. Legătura dintre magistrală şi monitor se realizează prin intermediul plăcii adaptoa24 . transmiterea impulsurilor realizându-se prin intermediul razelor infraroşii. mesajele pentru utilizator şi informaţiile despre starea sistemului. Ecranul tactil permite introducerea comenzilor prin apăsarea cu degetul sau cu un creion special pe ecran. ♦ punctarea (clic) care se utilizează pentru selectarea unui obiect. declanşându-se o anumită acţiune. înapoi. Echipamente periferice de ieşire 3. ♦ dublu clic prin care se acţionează scurt. dar şi în diferite sisteme de instruire sau pentru aplicaţii de simulare. dreapta). 3. Touchpad-ul are dimensiuni mici. cablu de conectare la calculator şi conector de interfaţă pentru ataşarea mouse-ului la sistem. acesta mai cuprinde şi circuitele necesare realizării imaginii pe ecran. Joystick-ul este format dintr-o manetă cu patru posibilităţi de mişcare (înainte. la jocuri. aceasta realizându-se în urma poziţionării cursorului mouse-ului pe obiectul respectiv prin apăsarea scurtă a butonului. Această operaţie se foloseşte în vederea mutării sau copierii obiectelor. ♦ trasarea care se realizează analog cu punctarea. Este legat la placa video sau la placa grafică care prelucrează semnalele primite de la procesor pentru a le transforma în imagini grafice. Monitorul Monitorul reprezintă un echipament de ieşire pe care se afişează rezultatele prelucrărilor. de regulă. Este folosit. bănci etc. Trackball-ul este un mouse în poziţie inversă. Operaţiile realizate cu ajutorul mouse-ului sunt următoarele: ♦ indicarea prin care cursorul este poziţionat pe ecran pe un anumit obiect.carcasă. gări. bilă de cauciuc care semnalează sistemului mişcările făcute. butoane pentru selecţii. Tableta activă posedă un dispozitiv care sesizează atingerea şi interpretează mişcările degetului sau ale unui obiect ascuţit astfel că pe ecran cursorul se deplasează în mod corespunzător. stânga. Creionul optic permite desenarea pe ecran prin simpla apăsare a acestui dispozitiv. Acest echipament este utilizat la calculatoarele portabile (laptop sau notebook). de două ori butonul mouse-ului.4. diferenţa constând în faptul că după apăsarea butonului mouse-ul se deplasează cu butonul apăsat.1. deplasarea cursorului realizându-se prin mişcarea bilei de cauciuc cu degetul. În afara suprafeţei de afişare. fiind uşor de utilizat.4.

înclinat – italic. ♦ rata de împrospătare a imaginii (reprezintă numărul de imagini afişate pe secundă. ♦ dimensiunea maximă a hârtiei [descrie formatul maxim acceptat pentru suportul de tipărire – A4 (210 x 297 mm). Parametrii care definesc performanţele monitoarelor se referă la: ♦ diagonală. ♦ numărul de culori.) care definesc stilul de tipărire. subliniat – underline etc.]. Cele din prima categorie rezervă fiecărui caracter acelaşi spaţiu. ♦ capacitatea de afişare. cât şi de numărul de culori. Caracterele din diferitele fonturi pot fi afişate sau tipărite având anumite atribute (îngroşat – bold. sistemul de avans al hârtiei. Frecvenţa afişării (baleiajul vertical este controlată de un dispozitiv care are rolul de a transforma datele stocate în memoria video într-un semnal analogic afişat pe monitor). ♦ memoria proprie care desemnează capacitatea de memorie de tip RAM ataşată im25 . ♦ intensitatea radiaţiilor.2. Rezoluţia este determinată atât de distanţa dintre două puncte de pe ecran – definiţia ecranului –. Imprimanta Acest echipament este opţional. După spaţiul rezervat fiecărui caracter deosebim fonturi cu lăţime fixă şi fonturi proporţionale.re. Parametrii care caracterizează performanţele imprimantelor se referă la: ♦ rezoluţie (determină calitatea grafică a tipăririi şi se exprimă prin numărul de puncte afişate pe inch – dpi). în timp ce fonturile proporţionale alocă un spaţiu diferit în funcţie de caracterul de realizat. 3. Cu cât numărul acestora este mai mare cu atât imaginile au mai multe detalii. ♦ tipul plăcii video. ♦ viteza de tipărire care se măsoară în caractere pe secundă (cps) la imprimantele lente şi în linii pe minut sau în pagini pe minut (ppm) la cele rapide. sunt mai clare iar rezoluţia este mai bună. permite tipărirea pe hârtie a rezultatelor prelucrării şi prezintă următoarele componente: blocul de imprimare. O imprimantă poate tipări diverse tipuri de caractere care poartă denumirea de fonturi. Numărul de puncte se indică sub forma produsului dintre numărul de puncte de pe o linie şi numărul de linii. ♦ numărul dimensiunilor în care se afişează. care conţine controllerul video (controlează şi reglează imaginea de pe ecran) şi memoria de regenerare a imaginii care conţine codul imaginii afişate pe ecran. sistemul logic de comandă şi interfaţa.4. A3 (420 x 297 mm) etc. ♦ rezoluţia (se exprimă prin numărul de puncte distincte – pixeli – afişabile pe suprafaţa ecranului.

transferul pe hârtie al acestuia realizându-se prin intermediul unei benzi tuşate dispuse între hârtie şi caracterul selectat. suportul caracterelor fiind sub formă de tambur. prezentând însă dezavantajul folosirii hârtiei speciale întrucât aceasta este relativ scumpă. pot lucra cu mai multe fonturi şi în mediul grafic cu o rezoluţie bună. matriceale. Imprimantele matriceale (cu ace) lucrează pe principiul generării caracterelor care se realizează cu ajutorul celor 9. pe linie (la fiecare ciclu de funcţionare se imprimă simultan o linie întreagă. calitatea imprimării depinzând foarte mult de aceasta în sensul că o viteză de lucru mai scăzută asigură o mai bună calitate a tipăririi. Deşi calitatea imprimării este bună. Viteza de lucru este cuprinsă între 100-600 cps. Imprimantele cu jet de cerneală pot fi cu jet continuu. însă sunt lente şi fac mult zgomot. deosebindu-se imprimante mecanice. configuraţia de apăsare a acestora. Imprimantele mecanice utilizează un set de caractere dispus pe un suport metalic de unde se face selectarea caracterului dorit. cu jet de cerneală şi laser.primantei. termice. Pentru a nu se bloca fluxul datelor de tipărit se utilizează RAM-ul imprimantei care va stoca datele până în momentul tipăririi. Sunt des utilizate în domeniul economic datorită raportului preţ/performanţe foarte bun. viteza de lucru este redusă (15-60 cps). ating viteze de până la 250 cps. În vederea generării caracterului este necesară încărcarea şi deflexia electrostatică pe verticală a picăturilor de cerneală. Imprimantele termice asigură imprimarea fără impact prin impresionarea unei hârtii speciale cu ajutorul unor elemente rezistive care provoacă încălzirea. Ti26 . Sunt silenţioase. lanţ. tren sau bandă) sau pe pagină (se bazează pe metode de imprimare fără impact – electrofotografice şi electrostatice). O altă clasificare a imprimantelor se face în funcţie de tehnicile de tipărire utilizate. caracterul fiind generat coloană de coloană. caracterele ce urmează a fi tipărite fiind obţinute prin selectare sau generare matriceală). intermitent sau cu picături comandate. aceste imprimante încadrându-se în categoria celor orientate pe caracter. ♦ capacitatea de emulare care exprimă capacitatea unei imprimante de a folosi limbajul de control al altei imprimante. În funcţie de modul în care se efectuează tipărirea se disting imprimante orientate pe caracter (memorează şi tipăresc câte un caracter la fiecare ciclu de funcţionare. combinată cu mişcarea stânga-dreapta determinând banda tuşată să înscrie câte un caracter pe hârtia din spate. 18 sau 24 de ace ale capului mobil ce constituie o matrice. ♦ limbajul de control care se referă la setul de comenzi folosit pentru controlul imprimantei. ♦ numărul de fonturi ce are în vedere posibilitatea tipăririi unor caractere specifice diverselor limbi.

Imaginea paginii de imprimat se obţine cu ajutorul unei raze laser. astfel: • 1 caracter pentru ţara de origine. ce conţine o sursă de lumină şi o celulă fotodetectoare.4. bancar etc. iar legitimaţiile sunt deplasate printr-o fantă prin faţa mecanismului de citire. tipărite etc. Imprimantele laser sunt cele mai răspândite datorită faptului că sunt fiabile şi asigură o foarte bună calitate a imprimării. ♦ sisteme fixe de citire a codurilor de tip bară la care citirea presupune simpla deplasare a etichetei care conţine codul prin faţa mecanismului de citire care este fix. 3. în general. prin intermediul unei memorii de generare a caracterelor. au o rezoluţie ridicată ce determină o calitate foarte bună a tipăririi.4. 27 . Scanner-ul Acesta este opus imprimantei în sensul că preia textele şi imaginile şi le introduce sub formă digitală în memoria calculatorului unde pot fi prelucrate. imaginea scanată poate fi prelucrată ulterior cu un procesor de texte cu ajutorul unui software specializat (OCR – Optical Character Recognition). nu fac zgomot şi asigură o bună calitate a imprimării (rezoluţia se apropie de cea a imprimantelor laser). • 6 caractere pentru produs. cu o viteză constantă. • 5 caractere pentru producător. de-a lungul codului. Se mai numesc şi imprimante optice sau xerografice. soluţia fiind utilizată în mod curent în marile magazine.părirea se poate face şi în culori. Memorată iniţial în format grafic.4. • 1 caracter pentru control. Echipamente de citire a codurilor de tip bară Acestea se folosesc. procedeul purtând denumirea de digitizare. iar imprimare se face printr-un tambur de fotocopiere. Fiecare produs este identificat printr-un cod de 13 caractere.3. iar raportul cost consumabile/număr de pagini tipărite este foarte bun. 3. acestea încadrându-se în categoria imprimantelor orientate pe pagină. ♦ cititoare de legitimaţii sau carduri la care dispozitivul de citire este fix. Lumina emisă de dispozitivul de citire este absorbită de benzile de culoare închisă şi este reflectată de spaţiile dintre ele către modulul de citire care interpretează succesiunea de variaţii ale luminozităţii şi o transformă în variaţii ale unui semnal electric. citirea făcânduse prin deplasarea perpendiculară a acestora. şi anume: ♦ creioane optice care folosesc lumina obişnuită ori raze infraroşii. pentru citirea etichetelor produselor comercializate. au un preţ scăzut. Citirea codului se realizează cu ajutorul unui scanner de dimensiuni reduse. salvate. viteza de lucru este mare. Imaginea sau textul se preia sub forma unui număr de puncte. dar şi în domeniul industrial. Acest tip de echipamente periferice se poate prezenta sub diverse forme. Dezavantajul acestor echipamente se referă la raportul cost consumabile/număr de pagini tipărite.

din cauza tamburului nu pot scana imagini decât pe suport subţire şi flexibil. Datorită acestui fapt sunt cele mai ieftine întrucât nu conţin mecanisme precise de scanare. pentru captarea imaginii folosindu-se o cameră video. ♦ scannerele manuale utilizează forţa umană în scopul deplasării senzorilor peste imagine. suporturi magnetice. Deşi au dimensiuni reduse şi preţuri accesibile. Caracteristicile principale pentru scanare se referă la: ♦ gama de culori. pot scana documente de mărimi diferite şi chiar mici obiecte tridimensionale.000 dpi la scannerele pentru diapozitive.Diferenţa între diversele tipuri de scannere este dată de modul în care se deplasează senzorii în raport cu imaginea scanată. ♦ rezoluţia. care reprezintă pasul cel mai mic cu care pot fi deplasaţi senzorii. Din punct de vedere al adresabilităţii acestea sunt adresabile (discurile magnetice) sau neadresabile (benzile magnetice). ♦ viteza de scanare.096 niveluri de strălucire din fiecare culoare primară. fiind înfăşurată pe un tambur. dar calitatea este slabă. scannerele putând lucra cu mai multe tonuri de gri (monocrom) sau color. ♦ scannerele plane deplasează senzorii în locul imaginii folosind în acest scop un mecanism automat. 1. sunt precise. Potrivit acestui aspect deosebim următoarele tipuri de scannere: ♦ scannerele cu tambur la care hârtia cu imaginea originală este deplasată prin faţa unor senzori imobili. numele echipamentului provenind de la suprafaţa plană de sticlă pe care se aşează materialul de scanat. foi de hârtie şi obiecte tridimensionale. aproape toate tipurile impunând deplasarea mecanică a acestora peste imagine. Valorile variază de la 300 dpi la 600 dpi. valori obişnuite fiind 256. Sunt cele mai comune tipuri de scannere.400 dpi sau chiar 10.024 şi 4. Echipamente periferice de intrare/ieşire În scopul memorării unor volume mari de date care.200 dpi. ♦ domeniul dinamic reprezentat de numărul de culori pe care le poate distinge un scanner. sunt compacte şi uşor de transportat. 3. care este influenţată de numărul de treceri peste imaginea de scanat (în prezent trecere unică) şi de viteza de deplasare a elementelor de scanare deasupra imaginii. 1.5. ulterior. ♦ scannerele video reprezintă echivalentul unui copiator. fiind optimizate pentru scanări de rezoluţie ridicată. 28 . ♦ scannerele pentru diapozitive constituie o implementare specială a scannerelor plane sau a tehnologiei video. de regulă. 2. Pot scana negative şi filme transparente. dar sunt şi cele mai scumpe dintre tipurile uzuale. să poată fi regăsite rapid se folosesc echipamente periferice care utilizează.

numărul acestora variind în funcţie de tipul discului. densitate extra înaltă (Extra High Density . 8”. 256. Unităţile de discuri magnetice mediază schimbul de date şi informaţii între discul magnetic şi sistemul de calcul. densitate cvadruplă (Quad Density . 5. Fiecare pistă este împărţită într-un număr de sectoare cu o capacitatea limitată (128. ♦ ansamblul capetelor de citire/scriere. pentru identificarea începutului de pistă şi nu pentru stocarea datelor. Aceasta înseamnă că fiecare unitate înregistrată poate fi localizată fără echivoc. indiferent de conţinut. prin mecanismele de citire/scriere. fiind permis în acest fel accesul selectiv la informaţii. sectoarele dintr-o pistă sunt numerotate începând de la 0. Caracteristica principală a discului magnetic este adresabilitatea. ♦ dispozitiv de acţionare a capetelor de citire/scriere. dublă densitate (Double Density . fiind clasificate după diametrul discului exprimat în inch. înaltă densitate (High Density .1.25”. astfel: 2.024 octeţi). Discuri flexibile Aceste discuri reprezentau suportul clasic de stocare la microcalculatoare.ED)]. toate operaţiile de citire sau de scriere executându-se la nivelul acestora. de regulă. 512. Discuri magnetice Acesta reprezintă principalul suport rezident al sistemelor de operare.). discuri dure şi discuri amovibile.5”.5. 3.HD). 3. ♦ sistemul de poziţionare a mecanismului de citire/scriere. ♦ motor de antrenare a dischetei (360 rotaţii/min. După tehnologiile de realizare a discurilor magnetice şi a unităţilor de discuri asociate se întâlnesc discuri flexibile. Fiecare faţă a discului are delimitate mai multe cercuri concentrice care poartă denumirea de piste. Pentru identificare.). ♦ blocul logic de comandă. ♦ interfaţa. ♦ bloc de comandă care asigură funcţionarea componentelor şi supervizarea operaţiilor de citire/scriere. acest sector fiind rezervat. Structura discurilor flexibile cuprinde următoarele elemente: ♦ capete de citire/scriere. Capacitatea de memorare a acestor echipamente este determinată de numărul de piste şi de densitatea de înregistrare [simplă densitate (Simple Density .1.1.3. 1.QD).5”. 29 .DD).5. structura acestora fiind următoarea: ♦ dispozitiv de antrenare şi fixare a suportului. cât şi de timpul de trecere de la o pistă la alta care se încadrează într-un interval cuprins între 5-40 ms (milisecunde). Viteza de lucru a unităţilor de discuri flexibile depinde atât de viteza de rotaţie (aproximativ 360 rotaţii/min.SD).

de numărul de cilindrii şi de densitatea de înregistrare.5.) şi de viteza de transfer a datelor care este cuprinsă între 1-30 ms.200 min. IBM. numite discuri logice. este între 3-12 ms. Fujitsu etc. Pentru a putea fi utilizat un hard-disc trebuie să aibă definită o structură recunoscută de sistemul de operare. Discuri dure (hard-discuri) Unităţile de discuri dure se bazează pe reunirea într-un singur ansamblu a capetelor de citire/scriere şi a discurilor. în aceasta reţinându-se dimensiunea discului. Quantum. sunt uşor de utilizat şi adresabile. ♦ timpul mediu de acces exprimă o medie a timpilor scurşi din momentul emiterii unei comenzi de citire/scriere şi până la confirmarea încheierii operaţiei care. Acest aspect are în vedere formatarea la nivel inferior sau fizică. asigurând condiţii pentru mărirea densităţii de înregistrare şi a vitezei de lucru. precum şi dimensiunea şi poziţie fiecăreia dintre acestea. Accesul selectiv la informaţia de pe disc este caracterizat prin timpul de acces care. dischetele prezintă avantajul de a avea costuri reduse. în mod obişnuit. 3. formatarea la nivel superior sau logică şi partiţionarea. de numărul acestora. Principalii parametrii care caracterizează hard-discurile se referă la: ♦ capacitatea de memorare este determinată de diametrul discurilor. pentru a se repara o cădere accidentală a sistemului ori în situaţia în care se lucrează cu mai multe sisteme de operare pe hard-disc. 30 . acestea fiind realizate din aluminiu acoperit cu o peliculă feromagnetică. care sunt create şi completate cu marcajele de adrese folosite pentru identificare (porţiuni de date). Formatarea fizică constă în crearea sectoarelor fizice pe disc. Partiţionarea presupune segmentarea discului în mai multe regiuni. care pot conţine fişiere ale aceluiaşi sistem de operare sau ale unor sisteme de operare diferite. pentru o administrare mai uşoară. Formatarea logică vizează adaptarea discului la cerinţele sistemului de operare.1. numărul de partiţii. Fiecare disc logic va cuprinde o tabelă de partiţie ce va descrie modul de structurare al hard-discului. Western Digital. la rândul lui. adică să fie formatat.Deşi sunt suporturi lente şi limitate din punct de vedere al capacităţii. La aceste echipamente suportul de înregistrare este format dintr-un pachet de discuri dispuse pe acelaşi ax. depinde de: timpul de poziţionare a mecanismului de antrenare a capetelor de citire/scriere (este proporţional cu numărul pistelor traversate şi timpul unitar de trecere de la o pistă la alta – 3-10 ms la modelele actuale). de intervalul mediu de rotaţie (aproximativ 1/7.2. Operaţiunea este necesară în cazul în care se gestionează hard-discuri de mare capacitate. ♦ rata de transfer semnifică cuantumul informaţiilor citite sau scrise timp de o secundă (1-100 MB). Printre principalii producători se numără Seagate.

♦ standardul folosit la înregistrarea datelor. ♦ preţul unităţii şi al benzii. Se întrebuinţează sub forma unor pachete sau cartuşe de discuri magnetice. viteza de rotaţie este apropiată de cea a discurilor moderne (5. Deşi pare un suport depăşit. ♦ viteza de transfer a datelor. Capacitatea de stocare a acestor discuri este de ordinul sutelor de megabiţi sau a gigabiţilor.).. 43. p. ♦ metodologia şi software-ul de backup pe casete magnetice sunt evoluate şi robuste. Unităţile de bandă magnetică sunt caracterizate de următorii parametrii: ♦ capacitatea de stocare.1. în PC Report România.000 rotaţii/min. ♦ gradul de standardizare a formatelor este ridicat.000 rotaţii/min sau chiar 15. Casetele magnetice. Verbatim etc. 25 31 . TDK. existând discuri la 5. Discurile CD-ROM (Compac Disk – Read Only Memory) reprezintă un mediu de stoare asemănător dischetelor cu deosebirea că faţă de acestea.. ♦ dimensiuni mici şi capacităţi de memorare mari. 3. 7. la care sectoarele sunt dispuse 11 D. tehnologiile care folosesc banda magnetică sunt într-o continuă dezvoltare datorită următoarelor avantaje pe care acestea le oferă11: ♦ cel mai ieftin suport de citire/scriere pe MB. Reprezentând suportul ideal pentru păstrarea copiilor de siguranţă a fişierelor şi a bazelor de date.5.400 rotaţii/min.400 rotaţii/min.♦ viteza de rotaţie diferă de la un hard-disc la altul. Suporturi optice Discul optic dispune de o mare capacitate de stocaj fiind adecvat arhivării sigure a informaţiei pe o mare perioadă de timp. Discuri amovibile Acestea reprezintă discuri care pot fi separate de echipamentul de citire/scriere şi transportate de la un calculator la altul. prezintă ca dezavantaje faptul că nu sunt adresabile şi au o viteză scăzută de lucru.5. Principalii producători sunt Iomega şi SyQuest.3.2. nr. Benzi magnetice Aceste echipamente periferice se prezintă sub formă de role sau casete şi reprezintă unele dintre cele mai ieftine suporturi pentru memorarea unor volume mari de date. 10.200 rotaţii/min. 3. 1996. Producătorii principali sunt Sony. Philips. Cruceanu.3.5. prezentând şi un timp mediu de acces foarte bun (12-18 ms). 3. creşterea acesteia determinând mărirea ratei de transfer.

Aceste echipamente pot stoca de 26 de ori mai multe informaţii decât un CD-ROM. ♦ interfaţa reprezintă legătura fizică dintre unitatea CD şi magistrala calculatorului. Modalitatea de înregistrare a datelor este similară cu cea folosită la CD-ROM.800 KB/s).000 de pagini de text sau 80 de minute de muzică). asigurându-se în acest fel transferuri constante de date către calculator. Parametrii care caracterizează performanţele CD-ROM se referă la: ♦ capacitatea de stocare (aproximativ 700 MB. 32 . Unităţile DVD au capacităţi de până la 17 GB şi pot fi citite cu viteze foarte mari. Sistemele DVD (Digital Versatile Disk) au apărut ca reacţie la faptul că. sectoarele pe CD-ROM sunt aranjate continuu sub formă de spirală. câte două pe fiecare faţă a discului. Capacitatea DVDurilor s-a obţinut prin crearea unor cavităţi mai mici. exprimat în milisecunde. capacitatea unui CD-ROM s-a dovedit în numeroase cazuri insuficientă. ♦ memoria internă este folosită pentru stocarea datelor citite. ♦ rata de transfer exprimă viteza cu care unitatea CD-ROM preia datele de pe suport şi le transmite sistemului de calcul (aproximativ 3. ♦ timpul de acces. datorită creşterii complexităţii documentelor şi aplicaţiilor. reprezintă intervalul de timp scurs din momentul emiterii unei cereri de citire şi până în clipa în care începe efectiv această operaţie (100-400 ms). în varianta cu două feţe şi patru straturi. îndesarea spiralei.În piste concentrice. acestea fiind înregistrate pe o traiectorie spiralată formată din mici cavităţi. precum şi prin înregistrarea datelor pe patru straturi. adică echivalentul a 500.

♦ realizarea unei interfeţe standardizate. apropiat de partea de hardware. Noţiuni introductive Un sistem de operare constă dintr-o colecţie integrată de programe de sistem ce oferă utilizatorului posibilitatea folosirii eficiente a sistemului de calcul. dar şi performantă. utilizarea mouse-ului şi a meniurilor derulante) principiul WIMP (Windows. În scopul îmbunătăţirii acesteia s-au avut în vedere următoarele: ♦ suprimarea limbajului de comandă din sistemul de operare.1. prin limbaje de programare şi prin mesaje către utilizator. reprezentat prin programele sale de aplicaţii. oricare ar fi calculatorul utilizat. repetitive.CAPITOLUL 4 ASPECTE GENERALE PRIVIND SISTEMELE DE OPERARE 4. Majoritatea sistemelor de operare sunt organizate pe două niveluri. ♦ nivelul logic. astfel: ♦ nivelul fizic. Pull-down menus) răspunde acestor cerinţe. apropiat de utilizator şi interferând cu acesta prin comenzi ce specifică execuţia anumitor subfuncţii ale sistemului de operare. printr-un dialog suplu cu utilizatorul. şi la utilizarea eficientă a resurselor sistemului. ♦ asigurarea unui interfeţe evolutive pentru a se putea lua în considerarea noutăţile ulterioare. Sistemele de operare au apărut şi au evoluat în strânsă legătură cu arhitectura sistemelor electronice de calcul. pictograme.2. Ele acţionează ca o interfaţă între componenta hardware a unui sistem de calcul şi utilizator. concurând la dezvoltarea programelor de aplicaţii. Prin componentele care îl definesc (ferestre. Icons. ♦ crearea unei interfeţe prietenoase pentru orice utilizator. El are menirea de a crea un mediu în care utilizatorul să poată executa programele cu uşurinţă. asigurând în acelaşi timp exploatarea optimă a hardware-ului. Mouse. În componenţa sistemului de operare se găsesc programele de control şi programe33 . Obiectivele şi componenţa sistemelor de operare Obiectivele sistemului de operare se referă la facilitarea utilizării calculatorului prin prelucrarea lucrărilor de rutină. 4. Apropierea utilizatorului de calculator necesită o interfaţă prietenoasă.

editoare de texte. Op. programele de serviciu (translatoare. ♦ de gestiune a memoriei (alocă necesarul de memorie internă solicitat de procese. asigurând protecţia acesteia interprocese). ♦ de planificare a lucrărilor şi de alocare a resurselor. editoare de legături. precum şi identificarea şi protecţia colecţiilor de date. ♦ planificarea execuţiei programelor după anumite criterii.) asigură dezvoltarea programelor de aplicaţii şi exploatarea celorlalte facilităţi oferite. cit. informaţii asupra gradului de utilizare a componentelor sistemului). Primele au rolul de a controla şi coordona activitatea tuturor componentelor sistemului. încărcătoare.. programe de depanare. 4. sortare. 165.le de serviciu. ♦ coordonarea execuţiei mai multor programe prin urmărirea modului de execuţie a instrucţiunilor acestora. ♦ alocarea resurselor necesare execuţiei programelor prin identificarea programelor care se execută şi a necesarului de resurse. ♦ de statistică a sistemului de operare (ţin evidenţa utilizatorilor. prin alocarea memoriei interne şi a dispozitivelor periferice. la cerere. Georgescu.. Sub stricta supraveghere a programelor de control. accesului la datele din fişiere şi închiderii acestora. 12 D. acolo unde este posibil. Doina Fotache. ♦ acordarea unor facilităţi prin utilitare de interes general. lansarea în execuţie a operaţiilor de intrare/ieşire etc. prin utilizarea eficientă a unităţii centrale de prelucrare. M. ♦ de gestiune a fişierelor reprezentate de o colecţie de module pentru asigurarea deschiderii fişierelor de date. interclasare etc. depistarea şi tratarea erorilor. un sistem de operare trebuie să îndeplinească următoarele funcţii: ♦ oferirea posibilităţii de pregătire şi lansare în execuţie a programelor de aplicaţie. 34 . p. programe de bibliotecare. în această categorie fiind incluse următoarele programe12: ♦ de gestiune a întreruperilor (ansamblu de subrutine activate la apariţia unui anumit semnal fizic de întreruperi). realizând. Airinei. ♦ de gestiune tehnică a sistemului de operare (ţin evidenţa erorilor hardware şi furnizează. a lucrărilor executate de aceştia şi a resurselor consumate). ♦ de tratare a intrărilor şi ieşirilor la nivel fizic (asigură efectuarea operaţiilor elementare de I/E cu toate tipurile de periferice din sistem.3. ♦ de gestiune a proceselor (creează procese şi rezolvă problemele privind cooperarea şi concurenţa acestora). Luminiţa Fînaru. Funcţiile sistemelor de operare Pentru a îndeplini rolul de interfaţă între hardware şi utilizator. desfăşurarea simultană a mai multor operaţii de I/E cu prelucrările realizate de procesorul central).

precum şi interfaţa cu utilizatorul. Gestiunea intrărilor şi ieşirilor este o funcţie importantă în condiţiile în care echipamentele periferice sunt diverse şi funcţionează cu performanţe diferite de cele ale unităţii centrale. determinând însă creşterea complexităţii sistemului de operare prin adăugarea de noi funcţii pentru alocarea resurselor la nivel de proces. Gestiunea fişierelor reprezintă o funcţie legată de exploatarea propriu-zisă a calculatorului. prin întreţinerea unui catalog care urmăreşte locaţiile fizice şi caracteristicile fişierelor de pe aceste suporturi. Atunci când prin programul utilizatorului se solicită o operaţie de intrare/ieşire. accesării fişierelor sau realizării altor lucrări. cuprinzând mai multe etape care se succed într-o ordine stabilită de utilizator. Îndeplinirea de către sistemul de operare a rolului de utilizare eficientă a resurselor calculatorului presupune anumite operaţii care au în vedere gestiunea lucrărilor. a fişierelor. Divizarea lucrărilor în procese permite o utilizare mai eficientă a sistemelor de calcul. bazată pe principiul WIMP. În mod firesc evoluţia a decurs către interfaţa grafică. cât şi la nivel software. interfeţele au evoluat astfel: ♦ interfaţă bazată pe linie de comandă. în funcţie de logica lucrării. Prin sistemul de gestiune al fişierelor sistemul de operare controlează crearea. în care utilizatorul. se pot executa secvenţial sau concurent. cât şi protecţia datelor prin gestiunea drepturilor de acces (protejarea fişierelor împotriva accesului sau modificărilor neautorizate) şi întreţinerea copiilor de siguranţă contra distrugerilor accidentale datorate incidentelor hardware şi software. Schimburile de informaţii dintre aceasta şi echipamentele periferice sunt intermediate de unităţile de intrare/ieşire. foloseşte un echipament de indicare 13 Lucrarea reprezintă un ansamblu de activităţi delimitate prin comenzi specifice limbajului de comandă. Gestiunea lucrărilor este asigurată de un program specific (supervizor) care realizează gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi coordonarea generală a lucrărilor13. O etapă din lucrare poate fi descompusă la nivel de procese care. necesitând numeroase comenzi şi controale succesive prin intermediu sistemului de operare.♦ asistarea execuţiei programelor de către utilizator prin comunicaţia sistem de calculutilizator atât la nivel hardware. 35 . sincronizarea proceselor. ♦ posibilitatea generării de către utilizator a unui sistem de operare pe măsura configuraţiei şi a posibilităţilor de care acesta dispune. ♦ asigurarea posibilităţii de organizare şi protecţie a informaţiilor pe suporţi externi. ♦ interfaţă grafică. cât şi aplicaţiile şi datele utilizatorului sunt stocate şi gestionate cu ajutorul fişierelor. a intrărilor şi ieşirilor. pentru a specifica ce doreşte să facă. În odine cronologică. gestionarul de fişiere asigurând atât gestiunea fişierelor stocate pe suporturi externe. întrucât atât sistemul de operare. Interfaţa cu utilizatorul permite comunicarea om-calculator în scopul încărcării de programe. transmiterea informaţiilor între procese etc. ştergerea şi accesul la fişierele de date şi aplicaţii. gestionarul de I/E preia sarcinile legate de citirea şi scrierea informaţiilor de pe unităţile periferice. ♦ interfaţă bazată pe meniuri.

♦ timpul de răspuns ca diferenţă între momentul servirii cererii şi emiterea ei.(mouse. 4. 4. dispozitive periferice de intrare/ieşire. creşterea timpului de răspuns. ♦ accesibilitatea sistemului. obiective Una dintre funcţiile majore ale sistemului de operare este de a optimiza utilizarea tuturor resurselor unui sistem de calcul: timp unitate centrală. cu o configuraţie minimă. dispozitivele periferice de intrare/ieşire).1. O strategie de planificare a lucrărilor trebuie să aibă în vedere realizarea simultană a următoarelor activităţi: ♦ execuţia unui volum cât mai mare de lucrări în unitatea de timp – dacă se rulează lucrări cu timp redus de execuţie. ♦ reducerea timpilor de aşteptare ai unităţii centrale – dacă se rulează lucrări cu volum mare de calcule şi număr mic de operaţii de intrare/ieşire. spaţiu de memorie internă. Unii indicatori sunt în conflict în sensul că o creştere a performanţelor unuia atrage o scădere a performanţelor altuia (creşterea volumului de lucrări implică o creştere a timpului petrecut în sistem de către fiecare lucrare şi. chiar şi în acest caz rămânând neocupate alte resurse ale sistemului de calcul (memoria internă. rezultatele prelucrării etc.4. Cu o planificare riguroasă este posibilă apropierea de încărcătura maximă a unităţii centrale şi a procesoarelor de intrare/ieşire (canale). butoane.). verificările de securitate au ca efect mărirea timpului de prelucrare). registre.) asupra componentelor vizuale de pe ecran (pictograme. linii de meniu etc. touchpad etc. externă. ca măsură a utilizării eficiente a volumului de lucrări ce trece prin sistem într-o perioadă dată de timp. Tehnici de exploatare a sistemelor de calcul Unul dintre obiectivele utilizării eficiente a sistemelor de calcul este acela de a executa un volum cât mai mare de lucrări. ♦ costul serviciilor prestate. 36 . şi software (un program este bun dacă răspunde cerinţelor informaţionale pentru care a fost realizat.4. utilizează un spaţiu minim de memorie şi un timp de execuţie cât mai redus). implicit. În acest scop se analizează componenta hardware din punct de vedere al costului. Necesităţi. În scopul aprecierii performanţelor unui sistem electronic de calcul se pot utiliza o serie de indicatori cum sunt: ♦ volumul de lucrări intrate în sistem. ♦ timpul petrecut în sistem. canale. biblioteci. ♦ fiabilitatea sistemului.

în timpul execuţiei operaţiilor de intrare/ieşire. Tehnicile de exploatare a sistemelor de calcul se referă la monoprogramare. multiprogramare. multiprelucrare. care durează mult în comparaţie cu timpul de execuţie al unităţii centrale. obiectivele urmărite sunt următoarele: ♦ maximizarea ratei de ieşire a lucrărilor. conducând la scăderea randamentului ei.♦ încărcarea dispozitivelor periferice la capacitate maximă – când se rulează lucrări cu volum mare de operaţii de intrare/ieşire şi volum redus de calcule. Execuţia lucrărilor în monoprogramare este următoarea: un program solicită pe parcursul execuţiei operaţii de intrare/ieşire supravegheate de către un procesor de comunicaţii ce transferă conţinutul dintre memoria internă şi dispozitivele periferice de intrare/ ieşire. ♦ servirea unui număr cât mai mare de utilizatori într-un timp acceptabil. ♦ minimizarea timpului mediu de răspuns. ♦ încărcarea echilibrată a unităţii centrale şi a sistemului de intrare/ieşire. În condiţiile impuse de limitările hardware. Prin urmare. ♦ fiecare lucrare are la dispoziţie toate resursele sistemului de calcul în momentul execuţiei. aceasta aşteaptă terminarea respectivei operaţii. multitasking şi time-sharing. Alte caracteristici ale acestei tehnici se referă la: ♦ planificarea lucrărilor se realizează strict secvenţial într-o ordine prestabilită. Monoprogramarea Reprezintă cea mai simplă tehnică de lucru şi înseamnă exploatarea unui sistem de calcul prin execuţia serială a programelor. În cazul monoprogramării obiectivul urmărit constă în reducerea timpului mediu petrecut de fiecare lucrare în sistem. ♦ posibilitatea execuţiei cu prioritate a unor lucrări.4. 4. ♦ distribuirea prelucrării unui program prin împărţirea acestuia în sarcini mai mici (taskuri) ce se pot executa în paralel (multiprelucrare) sau cvasiparalel (multitasking).2. ♦ fiecărei lucrări i se asociază la un moment dat un singur proces. Procesele de intrare/ieşire fiind mai 37 . continuând activitatea de prelucrare fără a interfera cu activitatea canalului. Aceasta se face pe loturi în sensul că la un moment dat un singur program se află încărcat în memorie având controlul resurselor sistemului de la faza de iniţiere până în faza finală. Dacă unitatea centrală întâlneşte o instrucţiune de citire atunci iniţiază execuţia unui proces de intrare. ♦ folosirea cu un randament ridicat a memoriei interne şi externe. ♦ reducerea costurilor pentru serviciile prestate. ♦ integrarea unui număr cât mai mare de utilizatori în jurul unui procesor central. până când îi sunt necesare datele solicitate.

pe cel potrivit căruia timpul neocupat al UC să fie minim. dar sunt mai multe programe aflate simultan în curs de execuţie. iar UC comută între ele.lente. Procesul de planificare dispune de două funcţii distincte. alegerea unui anuÎn fiecare moment al prelucrării este executat un singur program. Algoritmii de planificare presupun că lucrările sunt ordonate pe bază de prioritate. ♦ existenţa unui mecanism pentru gestionarea resurselor fizice şi logice solicitate de către lucrările în execuţie (echipamente periferice. Multiprogramarea Timpul de inactivitate al unităţii centrale impus de perioadele de aşteptare poate fi redus substanţial dacă în memoria internă ar putea coexista simultan mai multe programe ce pot solicita UC atunci când aceasta aşteaptă terminarea unei operaţii de intrare/ieşire pentru lucrarea curentă în execuţie. parţial sau total. Prezenţa canalului ameliorează productivitatea sistemului datorită simultaneităţii activităţii acestuia cu activitatea unităţii centrale. sub forma firelor de aşteptare. iar în momentul respectiv aşteaptă să fie relansate în execuţie ori sunt în aşteptarea altor evenimente. Caracteristicile acestei tehnici sunt următoarele: ♦ existenţa simultană a mai multor lucrări în memoria internă. ♦ existenţa unui mecanism de protecţie între lucrări care să permită execuţia uneia fără a afecta celelalte lucrări existente în memoria internă. iar pe măsură ce o resursă este eliberată de un program aceasta poate fi atribuită altuia. Există o limită pentru numărul de lucrări ce pot fi executate simultan (dacă aceasta este depăşită este invocată o procedură de selecţie a lucrărilor. Sistemele de calcul ce utilizează această tehnică14 sunt prevăzute cu o componentă a sistemului de operare numită monitor de planificare a lucrărilor care alege dintr-un număr de programe în ordinea sosirilor. Obiectivul urmărit în cadrul multiprogramării constă în maximizarea volumului de lucrări care trec prin sistem şi minimizarea timpului petrecut de o lucrare în cadrul acestuia. informaţii etc. În acest fel timpul de aşteptare al UC pentru realizarea unei operaţii de I/E este folosit pentru execuţia altor programe care sunt în stare de blocare.4. 4. unitatea centrală va aştepta transferul datelor solicitate în vederea prelucrării lor ulterioare care îi vor fi sesizate de canal printr-o întrerupere.3. adică o parte din instrucţiunile lor au fost executate. lucrările neselectate rămânând în aşteptare) funcţie de memoria afectată utilizatorilor. Multiprogramarea este o tehnică de exploatare a sistemelor de calcul prin care sunt plasate mai multe lucrări simultan în memoria internă. 14 38 . Din punct de vedere conceptual multiprogramarea implică simularea a „n” procesoare pe un singur procesor sau existenţa a „n” procesoare virtuale în cadrul unui singur procesor. şi anume: asigurarea priorităţii şi alocarea resurselor care utilizează prioritatea. dar există intervale de timp impuse de necesitatea sincronizării activităţilor în care UC este în aşteptare. ♦ existenţa unui mecanism de trecere de la un program la altul în aşa fel încât randamentul sistemului să fie ridicat.).

mit algoritm făcându-se în funcţie de obiectivele urmărite. p. Multitasking Această tehnică constă în execuţia concurentă. 4. Sistemele de operare MS-DOS şi UNIX. existând câte un program responsabil pentru fiecare funcţie. Dacă în multiprogramare se folosesc „n” procesoare. Un sistem de calcul este exploatat în multiprelucrare dacă cel puţin două UC lucrează în paralel. 4. Mârşanu. 40. pe acelaşi calculator.4. Se poate aprecia astfel că multiprogramarea este un concept software. Oportunitatea multiprelucrării constă în: ♦ încărcarea partajată a programelor pentru execuţie. 15 R. 39 . În acest caz master-ul are rolul de interfaţă între slave (sclav) şi dispozitivele periferice de intrare/ieşire. Master-ul coordonează toate activităţile de intrare/ieşire în timp ce slave-ul execută operaţii complexe. verificându-se periodic cu privire la validitatea rezultatelor). fiind responsabil de menţinerea bazei de date. Multitasking înseamnă că sistemul de operare dirijează procesorul să dea o anumită cantitate din timpul său. ♦ creşterea fiabilităţii sistemului prin duplexarea sistemelor (atunci când una sau mai multe componente sunt dublate. pentru fiecare din programele aflate în execuţie. Tot master-ul se poate utiliza şi ca interfaţă între slave şi colecţii voluminoase de date existente în memoria externă. fiecare procesor având acces la firul de aşteptare alcătuit din lucrările solicitate a se executa. Unul dintre obiectivele multiprelucrării este acela de a degreva o unitate centrală de prelucrare de taskuri specifice (tipăriri de date. Editura Tehnică.4. 1995. atunci sistemul este exploatat în multiprogramare. iar multiprelucrarea un concept hardware15.5. Multiprelucrarea Dacă „n” programe se găsesc în acelaşi timp în memoria internă şi partajează resursele sistemului de calcul. pe durata folosirii corecte a procesorului principal. De remarcat că în cadrul sistemelor exploatate în multiprelucrare unităţile centrale pot executa instrucţiunile unui singur program sau pot executa instrucţiuni din programe diferite. întreţinerea colecţiilor de date etc). ♦ separarea diverselor funcţii ale sistemului. pe rând. o componentă va fi în activitate iar cealaltă va fi activată la apariţia unui defect la primei componente. a mai multor aplicaţii.4. În acest scop la o unitate centrală poate fi cuplată o altă unitate centrală destinată coordonării activităţilor din sistem (master). editări de texte. cel secundar poate fi utilizat pentru diverse alte operaţii) sau prin sisteme duale (sunt sistemele în care două procesoare centrale prelucrează simultan acelaşi program de aplicaţie. Bucureşti. atunci sistemul este exploatat în multiprelucrare.

fiecare program fiind limitat la spaţiul său de memorie. ♦ multiplexarea resurselor între procese necesită existenţa unei componente a programelor de comandă şi control capabilă să trateze o gamă largă de întreruperi. fiecare având senzaţia că sistemul îi aparţine integral. 40 . astfel că acestea trebuie să fie executate dinamic.6. instalaţi la terminale diferite. Trăsăturile esenţiale ale acestei tehnici vizează următoarele aspecte: ♦ protecţia memoriei prin care programele utilizatorilor trebuie să fie protejate între ele pentru a nu permite accesul neautorizat. ♦ utilizatorii sunt aleatori. planificarea execuţiei urmărind obţinerea unui timp de răspuns minim. Dacă programul nu s-a terminat în acest timp este returnat în memoria externă şi plasat la sfârşitul firului de aşteptare. încărcându-se din memoria externă în cea internă un alt program în vederea execuţiei. 4. acelaşi calculator. o o parte foarte mică din fiecare program este procesată. în acelaşi timp. Deoarece viteza de lucru a procesorului este foarte mare se creează impresia că toate programele sunt executate simultan. după care unitatea centrală de prelucrare trece la execuţia unei părţi la fel de mici din alt program. Tehnica de exploatare time-sharing (cu divizare a timpului) este caracterizată de utilizarea concurentă a unui sistem de calcul de către „n” utilizatori prin intermediul terminalelor plasate local sau la distanţă. Tehnica time-sharing are următoarele caracteristici generale: ♦ unitatea centrală este partajată pe bază de cerere. putându-se distinge sisteme multiutilizator cu program comun şi sisteme timesharing.În fapt. În această situaţie sistemul de operare trebuie să asigure securitatea datelor partajate între diferiţi utilizatori. În time-sharing termenul de multiplexare semnifică partajarea resurselor sistemului de calcul astfel încât se creează efectul de utilizare simultană a resurselor de către mai multe procese. intră şi ies din sistem independent unii de alţii şi utilizează perioade de timp diferite pentru execuţia lucrărilor. Sistemele multiutilizator cu program comun (multi-terminal) permite ca mai mulţi utilizatori. se schimbă în orice moment. Time-sharing În sistemele multiutilizator mai multe persoane folosesc.4. ♦ lucrările nu au priorităţi prestabilite. ♦ independenţa utilizatorilor prin care se stabileşte o cuantă de timp pentru fiecare dintre aceştia. lucrează programe diferite. Elementele globale care definesc aceste sisteme sunt tehnica divizării timpului şi multiplexarea resurselor între mai mulţi utilizatori independenţi. ciclu care continuă până la încheierea execuţiei. să execute acelaşi program.

tratarea cererilor de întrerupere de la terminale etc. ♦ ceas de timp real care generează întreruperi pentru comutarea UC de la un program la altul. În ceea ce priveşte caracteristicile software. astfel stabilit încât să asigure: reducerea timpului de răspuns. ♦ memorie externă cu acces direct ceea ce implică transferul între memoria externă şi perifericele de intrare/ieşire. independent de unitatea centrală. funcţie de prioritate. acestea au în vedere următoarele: ♦ alocarea şi comutarea UC se realizează după timpul alocat pe baza unui algoritm de planificare a execuţiei. ♦ alocarea memoriei este efectuată printr-o tehnică de alocare şi control al transferului paginilor între memoria internă şi cea externă.. 41 . Tehnica menţionată prezintă şi anumite caracteristici hardware şi software. posibilitatea lansării în execuţie a oricărui proces care aşteaptă. timp UC. ♦ sistem de comunicaţie pentru transferul informaţiilor între UC şi perifericele de intrare/ieşire. ♦ stabilirea locului în firul de aşteptare a fiecărui program.♦ alocarea resurselor programelor utilizatorului este efectuată de monitorul rezident în memoria internă: spaţiu de memorie internă. linii de comunicaţii. ♦ tratarea întreruperilor pentru analizarea motivului acestora şi determinarea acţiunii ce se va întreprinde în continuare. modem-uri etc. funcţie de priorităţi şi încărcarea echilibrată a sistemului. regăsirea lor rapidă. ♦ alocarea spaţiului de memorie (zona de memorie şi adresa unde se încarcă programul. minimizarea timpului necesar comutării între procese. Primele se referă la: ♦ memorie internă de capacitate mare şi UC rapidă pentru asigurarea unui timp minim de răspuns. parola de protecţie.. ♦ gestiunea colecţiilor de date prin care se determină adresele unde sunt memorate.

1998 10. 1994 5. Editura All... 1990 25.. Criptografia şi securitatea reţelelor de calculatoare. Irwin McGraw-Hill.... Computers.. 1995 22. Communications. Dicţionar explicativ de calculatoare... Editura Timpul. PC depanare şi modernizare. Introduction to Information Systems. STARETT B. Bucureşti. New Jersey.. Paris. HALL C. Editura Teora. Deva. 1994 12. FĂTU T. Irwin McGraw-Hill. Bucureşti.. Iaşi. Les Editions d’Organisation. Editura Junimea. SAWYER S.. FILIP MARIA. New Jersey. Inteligent Software Systems Development. FĂTU T. FILIP MARIA. 1997 21. Iaşi. John Wiley & Sons. MUELLER S.. Editura Intelcredo. HARMON P. Organizare. Baze de date – organizare.. E. 1998 24. Focşani.. Editura Fides. Prentice Hall. 1998 14. Editura Teora. Information Technology and Future Entreprise. 2005-2006 3. 1998 9. 1997 4. Concepts and Applications for Users. Manual pentru administrarea reţelelor LAN şi WAN. GEORGESCU M. FOTACHE M. BĂDUŢ M. 1995 19. FOTACHE DOINA.. A.A User’s Introduction. Computer confluence. Tehnologii informaţionale pentru afaceri.. 1993 17. Bucureşti. 42 . AMEQUIS A. Bucureşti.. W. Iaşi... FILIP MARIA. Editura Junimea. Mârşanu R. MORÉJON J. Iaşi.. Editura ESKA. GIBBS M. proiectare şi implementare. Editura Tehnică. AIRINEI D. GEORGESCU M. GRAMA ANA. 2002 2. Introducere în informatica economică.. C. 1991 20. Ghidul dumneavoastră în lumea calculatoarelor. Introducere în informatică. BROOKSHEAR G. New York.A. DeSANCTIS G... 1996 26. O’BRIEN J. Bazele reţelelor de calculatoare. 2001 8. PATRICIU V. NICKERSON R. PARKER D. Baze de date relaţionale. Reţele de calculatoare pentru începători.. Bucureşti. Bucureşti.. 1995 28. MEYER F. 2000 11. COURTER G. Prentice Hall. 2001 29. FOTACHE DOINA. NIŢCHI S.-T. Paris. Computers. Editura Teora. De Boeck Universite. Paris. 1999 13.. Editura Tehnică.. GRAMA ANA.. Medii de programare. BAN M. Editura Teora. HUTCHINSON S. RACOVIŢAN D. Bucureşti. Bucureşti. Editura All. Ş. Bucureşti. MICROSOFT.. Systemes d’information. NORTON P. AIRINEI D. Secrete PC.. 1997 15. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Editura Tehnică. O’BRIEN J. Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă.. Editura Teora. LUNGU I. 2001 6. 1992 23. Abordări teoretice. BOUFARES F.BIBLIOGRAFIE 1. Le management de l’informatique d’entreprise. Sistemele de operare MS-DOS şi UNIX. Editura Masson. GRAMA ANA. San Francisco.. Sisteme de operare. Bucureşti. 1995 16. La perspective du management.. ERMES. Iaşi. Editura Teora. Calculatorul în trei timpi. CD-ROM. Bazele prelucrării informaţiilor şi tehnologie informaţională. FÎNARU LUMINIŢA. 1995 7. Editura Polirom. 1996 27. 1995 30. BEEKMAN G.. Information. AIRINEI D.. Editura PROJUVENTUTE. Montreal. 2000 18. Exploring Tomorrow’s Technology. normalizare şi interogare. DICKSON G. J. Edition Msson. Iaşi. Paris. C. Principes et conception d’un base de donnees relationnelle. Informatique pour la comptabilité et la gestion. Les systemes d’information.

Bucureşti. Bacău. www. *** PC World 52. Edition Hermes. SCORŢESCU FL. SCORŢESCU GH. *** PC. Les Editions Foucher. REIX R.com www...Magazine România 53. 59.techweb.. 1999 45. Paris. 1998 35.com www. 2004 39. WATTERS C. 1996 32. TANENBAUM A. Bucureşti. SĂNDOIU M. Les bases de donnees relationnelles. *** Dicţionar de calculatoare şi Internet. Bucureşti. Manual de utilizare complet.. Dictionary of Information and Technology. SCORŢESCU FL. Iaşi.A.com/pcsupport www. SALEH I.. *** Byte 47. 57. Societăţile de grup. Bucureşti. 56.. *** Contabilitate şi sisteme informaţionale. Bucureşti. SĂNDOIU D.. 2005 38. Administraţie şi contabilitate publică. PERSON R. 2001 40. 58. Iaşi..hp. *** Planeta Internet 54. *** ComputerWorld România 49. Editura Elisavaros.com/encyclopaedia 43 . I. Introduction to Information Systems. 2004 41.. Editura Sedcom Libris.. ROSCH W. Informatique appliquée à la gestion.tech-news.. *** PC Report 50. 1990 34. 1990 33. 60. Totul despre hardware. MARDIROS DANIELA-NEONILA.Bucureşti. *** NET Report 51. Paris. L. S. 2004 44. 2000 37.net/dictionaryofcomputers www. Editura Teora. 1995 43. Editura Agora. Les Editions Foucher. Paris. Reţele de calculatoare. 2000 42.com.ibm. Ş. Systemes d’information et management des organisation. SIMON J. Informatică economică. USA.oceanfree. Editura Teora. REIX R. Academic Press. Iaşi. 1994 31../computers_and_internet www. *** 01 Informatique magazine 46.org-50-history www. 1995 36. Utilizare Windows.excite. 55.. Editura Junimea. C. Editura Calipso.computer. Editura Junimea. SURCEL T. Descoperiţi PC-ul!. *** Chip Computer Amgazin 48. Editura Teora..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful