Fitotehnie Final

UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

VICTOR STARODUB

TEHNOLOGII ÎN FITOTEHNIE

CHIŞINĂU, 2008

CZU 633 (075.8) S 79

Lucrarea a fost aprobată de Senatul Universităţii Agrare de Stat din Moldova în calitate de manual pentru învăţământul universitar agronomic, specialităţile domeniului „Ştiinţe economice”.

Recenzenţi: Ion Perju, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, doctor în economie Pintilie Pârvan, şef al Direcţiei Generale Tehnologii Agroalimentare a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, dorctor în agricultură

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Starodub, Victor Tehnologii în fitotehnie / Victor Starodub. - Ch.: S.n., 2008 (Centrul Ed. UASM). - 399 p. Bibliogr.: p. 398-399 (50 tit.). - 50 ex. ISBN 978-9975-64-121-0 633 (075.8) S 79

ISBN 978-9975-64-121-0

3

CUPRINS
CAPITOLUL 1. PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE ............................ 5 1.1. Fitotehnia ca ramură a agriculturii şi disciplină ştiinţifică....................................... 5 1.2. Obiectivele fitotehniei, obiectul şi metodele de cercetare .................................... 9 1.3. Definirea tehnologiei în fitotehnie, tipuri de tehnologii şi factorii principali de sporire a producţiei ..................................................................................... 10 1.4. Gruparea culturilor de câmp ........................................................................... 12 1. 5. Procesul fotosintetic şi legităţile de formare a producţiei fitotehnice .................... 13 1.6. Suprafaţa de nutriţie şi productivitatea plantelor ................................................ 17 1.7. Tipurile de producţie şi factorii care le condiţionează ......................................... 17 1.8. Bazele fundamentale utilizate la modelarea tehnologiilor de cultivare a plantelor de cultură mare ................................................................................ 22 1.9. Sămânţa – factor biologic de producţie ............................................................ 55 1.10. Aspecte ecologice la producerea producţiei fitotehnice .................................... 64 CAPITOLUL 2. CEREALELE .............................................................................. 75 2.1. Aspecte generale ........................................................................................... 75 2.2. Problema producerii cerealelor şi modalitatea de soluţionare a ei ....................... 79 2.3. Grâul ............................................................................................................ 81 2.3.1. Grâul comun de toamnă .......................................................................... 89 2.3.2. Grâul durum de toamnă ........................................................................ 114 2.4. Secara ........................................................................................................ 119 2.5. Triticale ....................................................................................................... 124 2.6. Orzul .......................................................................................................... 128 2.7. Ovăzul ........................................................................................................ 138 2.8. Porumbul .................................................................................................... 142 2.9. Sorgul ........................................................................................................ 163 2.10. Meiul ........................................................................................................ 168 2.11. Hrişca ....................................................................................................... 172 CAPITOLUL 3. LEGUMINOASELE PENTRU BOABE ................................... 179 3.1. Aspecte generale ......................................................................................... 179 3.2. Problema proteinei vegetale şi modalitatea de soluţionare a ei .......................... 181 3.3. Mazărea ..................................................................................................... 183 3.4. Fasolea ....................................................................................................... 190 3.5. Soia ........................................................................................................... 195 3.6. Năutul ........................................................................................................ 202 3.7. Lintea ......................................................................................................... 205

4

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

CAPITOLUL 4. PLANTELE OLEAGINOASE ................................................... 209 4.1. Aspecte generale ......................................................................................... 209 4.2. Floarea-soarelui .......................................................................................... 214 4.3. Rapiţa ........................................................................................................ 230 CAPITOLUL 5. PLANTELE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE ............. 236 5.1. Cartoful ...................................................................................................... 236 5.2. Sfecla pentru zahăr ...................................................................................... 251 5.3. Sfecla furajeră ............................................................................................. 280 CAPITOLUL 6. PLANTELE TEXTILE – ASPECTE GENERALE .................... 282 CAPITOLUL 7. TUTUNUL ................................................................................. 284 CAPITOLUL 8. PLANTELE AROMATICE ŞI MEDICINALE ........................ 306 8.1. Levănţica .................................................................................................... 306 8.2. Menta ........................................................................................................ 314 8.3. Salvia ......................................................................................................... 316 8.4. Mărarul ...................................................................................................... 323 8.5. Coriandrul .................................................................................................. 330 8.6. Feniculul ..................................................................................................... 337 8.7. Armurariul ................................................................................................... 342 8.8. Gălbenelele ................................................................................................. 346 8.9. Isopul ......................................................................................................... 350 CAPITOLUL 9. BOSTĂNOASELE .................................................................... 359 CAPITOLUL10. IERBURILE LEGUMINOASE ............................................... 368 10.1. Aspecte generale ....................................................................................... 368 10.2. Lucerna .................................................................................................... 371 10.3. Sparceta ................................................................................................... 379 CAPITOLUL 11. IERBURILE GRAMINEE ...................................................... 386 11.1. Aspecte generale ....................................................................................... 386 11.2. Iarba-de-sudan.......................................................................................... 394 CAPITOLUL 12. CULTURI FURAJERE NETRADITIONALE – ASPECTE GENERALE ........................................... 397 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ....................................................................... 398

1. Probleme generale de fitotehnie

5

CAPITOLUL PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE
1.1. Fitotehnia ca ramură a agriculturii şi disciplină ştiinţifică

1

Fitotehnia este ştiinţa agronomică care studiază particularităţile morfobiologice ale plantelor de cultură mare şi elaborează tehnologiile moderne de cultivare a acestora în scopul creşterii cantitative şi calitative a producţiei agricole, în limitele eficienţei economice. Baza teoretică a fitotehniei o constituie biologia – ştiinţa care studiază legile vieţii şi dezvoltării plantelor cultivate. Dintre legile fundamentale ce se iau în calcul la modelarea tehnologiilor de cultivare a culturilor de câmp fac parte: legea egalităţii şi nesubstituirii factorilor de vegetaţie; legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie; legea factorului limitativ al producţiei; legea revenirii în sol a substanţelor nutritive extrase de către plantă. 1) Legea egalităţii şi nesubstituirii factorilor de vegetaţie. Pentru a creşte şi a se dezvolta normal, planta trebuie să beneficieze de acţiunea tuturor factorilor de vegetaţie. Factorii de vegetaţie sunt egali ca valoare şi nu pot fi substituiţi unul cu altul: în caz contrar, planta nu poate vegeta. 2) Legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie. Factorii de vegetaţie trebuie să acţioneze asupra plantelor în complex şi nu în mod izolat, deoarece culturile trebuie asigurate – în acelaşi timp şi în cantităţi optime – cu toţi aceşti factori. Atunci când ei acţionează în complex, planta îi utilizează mai bine, sporindu-şi considerabil producţia. 3) Legea factorului limitativ al producţiei. Factorii de vegetaţie sunt benefici pentru plantă numai în cazul în care sunt utilizaţi în cantităţi optime. Dacă sunt furnizaţi în volum prea mic sau prea mare, ei au o influenţă negativă asupra producţiei, manifestându-se ca factori limitativi.

6

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

4) Legea restituirii în sol a substanţelor nutritive extrase de către plantă. Scopul este de a spori cantitativ şi calitativ producţia. Solul are proprietatea de a furniza elemente nutritive necesare creşterii şi dezvoltării plantelor. La fiecare recoltă, din sol se extrag mari cantităţi de substanţe nutritive. De exemplu, la fiecare tonă de grâu sau porumb pentru boabe se extrag circa 25 kg de azot, 12 kg de fosfor, 30 kg de potasiu etc., care, ulterior, trebuie compensate. Se ştie că starea de fertilitate este condiţionată, în primul rând, de prezenţa în sol a materiei organice. Menţinerea şi îmbunătăţirea acesteia se realizează prin administrarea de îngrăşăminte organice sau prin valorificarea resturilor vegetale, această ultimă modalitate fiind recunoscută ca extrem de rezonabilă şi eficientă. Pentru a îmbunătăţi fertilitatea solului, se cer valorificate nu doar miriştile şi rădăcinile culturilor, ci şi cele circa 1,5-2 t paie, 5-6 t coceni de porumb, 1,5-2 t de tulpini de floarea-soarelui etc., care se obţin, de regulă, de pe fiecare hectar cultivat. Faptul că o perioadă îndelungată în agricultură s-a practicat „sistemul minerit”, care presupunea doar extragerea substanţelor din sol – fără a returna ceea ce se consuma – a condus la reducerea continuă a materiei organice din substrat, diminuându-se regretabil conţinutul de humus şi fertilitatea solului. Indiferent în ce cantităţi se aplică îngrăşămintele chimice, dacă în sol nu se introduc şi anumite cantităţi de materie organică, nu se pot obţine rezultate satisfăcătoare. Experimental s-a demonstrat că în cazul în care de pe terenuri au fost înlăturate complet paiele, chiar dacă a fost mărită considerabil doza de îngrăşăminte chimice, producţia de grâu a scăzut continuu. În ultimii 10 ani administrarea îngrăşămintelor chimice a fost redusă substanţial, de la doza de circa 180 kg /ha s. a. la o doză de mai puţin de 10 kg/ha ş. a. Este contraproductivă şi practica de eliberare a terenurilor – cu scopul de a le lucra mai uşor – prin înlăturarea de pe ele a tuturor resturilor vegetale. Or, tocmai resturile vegetale menţin în sol cantitatea necesară de azot – 20-40 kg/ha – şi joacă un rol decisiv în păstrarea echilibrului dintre materia organică şi sinteza compuşilor humusului. Resturile vegetale menţinute pe 1 ha de cereale păioase pot îmbogăţi solul cu peste 400 kg de humus. Exploataţiile agricole care au în gestiune sectoare zootehnice trebuie să calculeze exact necesarul de paie şi strujeni, să le adune şi să le depoziteze, iar suprafeţele rămase să le lucreze cu ajutorul combinelor echipate cu tocătoare. Materialul vegetal tocat mărunt, în segmente de 4-6 cm, trebuie distribuit uniform pe suprafaţa recoltată cu ajutorul unui dispersor special, deoarece solul reprezintă un sistem natural complex, un agregat structurat de substanţe aflate în continuă schimbare, un complex biologic în care viaţa pulsează continuu datorită activităţii extraordinare a microorganismelor.

1. Probleme generale de fitotehnie

7

Fertilitatea solurilor este astăzi în continuă scădere. 62% din solurile planetei au fertilitate redusă sau foarte redusă, 27% – fertilitate moderată şi doar 11% – fertilitate sporită. În acest context, acum 100 de ani, acad. V. Dokuceaev constata că solurile Moldovei conţin 6-8% de humus, adică sunt foarte bune –, pe atunci procesele de sinteză a humusului predominau asupra proceselor de mineralizare. Conform lui, anual în sol se depozitau 10-12 t/ha de substanţă organică uscată, ceea ce reprezenta echivalentul a 40-50 t de îngrăşăminte organice. 50 de ani mai târziu, acad. N. Dimo atenţiona: conţinutul de humus din sol a scăzut la 4-5%. Astăzi, acesta constituie doar 3-3,5%. Pe acest fundal, agricultura, care este un mod de viaţă, trebuie să pună în toate accentul pe fitotehnie, acordând domeniului o importanţă maximă. Nu întâmplător, savantul francez A. Demolon, încă în 1961, asocia fitotehnia cu o maşină al cărei motor este soarele, susţinând că procesul biologic de fotosinteză este capabil să asigure cu substanţe organice toate vieţuitoarele superioare ale planetei. Plantele conţin 2 grupuri esenţiale de substanţe: anorganice şi organice. Substanţele anorganice sunt formate din apă şi săruri minerale. Dar pentru că, asemeni altor organisme vii, plantele nu pot sintetiza substanţele minerale, ele le împrumută din mediul înconjurător, motiv pentru care compoziţia solului şi cea a plantelor terestre este aproape asemănătoare. Substanţele organice reprezintă elementele fundamentale ale organismelor vegetale, plantele sintetizându-le din substanţe anorganice. În funcţie de rolul pe care îl au în organism, substanţele organice au fost sistematizate în următoarele 3 categorii: 1) substanţe plastice: glucide, lipide, proteide. În calitate de constituenţi de bază ai materiei vii, aceste substanţe au un rol structural şi energetic fundamental în creşterea şi dezvoltarea plantelor; 2) substanţe cu rol biologic activ: enzime – fermenţi care dirijează procesul de sinteză şi degradare; vitamine – compuşi organici indispensabili în menţinerea proceselor celulare vitale; fitohormoni – substanţe care stimulează activitatea anumitor organe; anticorpi – substanţe care se formează în organism pentru a neutraliza o infecţie; pigmenţi etc. Aceste substanţe influenţează, controlează şi reglează transformările metabolice, contribuind la funcţionarea organismului ca un tot unitar şi la realizarea schimbului de substanţe cu mediul înconjurător. 3) substanţe intermediare şi finale de metabolism: glicozide – substanţe care conţin hidraţi de carbon; lignine – substanţe organice care se depun în ţesuturile plantelor lemnoase, conferindu-le rigiditate şi impermeabilitate; taninuri – acid tanic, care contractează ţesuturile; uleiuri eterice; alcaloizi – substanţe bazice,

8

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

azotate, toxice; substanţe antibiotice – substanţe organice, produse de microorganisme, care distrug anumiţi microbi; alcooli – obţinuţi prin substituirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril (OH); amine – compuşi organici derivaţi ai amoniacului; amide – compuşi organici obţinuţi prin substituirea unui atom de H al amoniacului (NH4) cu radicalul unui acid (CH3COO); aldehide – substanţe organice obţinute prin oxidarea unor alcooli; cetone – substanţe organice obţinute prin oxidarea alcoolilor secundari; esteri – compuşi organici obţinuţi prin eliminarea unei molecule de apă între alcool şi un acid organic. Aceste substanţe se formează preponderent din substanţe plastice, în urma unor transformări metabolice în organism; au rol de protecţie şi contribuie la formarea aromei, a gustului şi a mirosului de fructe şi flori. În baza mai multor cercetări, s-a stabilit că plantele conţin compuşii a 12 elemente de bază – C, H, O, N, P, S, CI, K, Na, Mg, Ca, Si – numite şi elemente plastice, macroelemente sau elemente de constituţie. Aceste elemente contribuie la formarea organismelor vegetale şi reprezintă peste 99% din masa lor. Pe lângă elemente plastice, plantele conţin, în cantităţi mici – mai puţin de 1% – şi alte elemente – Mo, Cu, Zn, Fe, B, Mn, Ni, Co, As, F, Br, Al etc., numite oligoelemente sau microelemente. Oligoelementele, în afară de rolul de constituent al plantelor, au şi un important rol funcţional în reacţiile de oxidoreducere, în reglarea presiunii osmotice şi a echilibrului acido-bazic, în menţinerea integrităţii celulare etc. În acest sens, fitotehnia asigură raţia alimentară a populaţiei de pe glob cu 88% în hidraţi de carbon şi grăsimi; cu 80% în substanţe proteice, vitamine, săruri minerale etc., produsele vegetale ocupând 93% din raţia alimentară a omului. 80% din biomasa secundară participă la formarea fertilităţii solului. Importanţa fitotehniei mai constă în faptul că procesele biologice ce se produc liber în plante, sol, agrocenoze, biosferă sunt utilizate de om, fitotehnia devenind, astfel, ştiinţă de sinteză ce interacţionează cu ştiinţe fundamentale precum botanica, fiziologia plantelor, ecologia, pedologia, biochimia şi agrochimia, biofizica, matematica statistică, agrotehnica, ameliorarea plantelor, mecanizarea agriculturii, zootehnia, economia, protecţia plantelor etc. În acest context, modelarea tehnologiilor performante de cultivare implică utilizarea cunoştinţelor din domeniul mai multor ştiinţe fundamentale şi aplicative.

Combaterea eroziunii. generatoare de substanţe organice. Experienţa în câmp şi în laborator se aplică cu scopul de a studia – în funcţie de biotip şi de condiţiile pedoclimaterice – elementele tehnologice pe parcele mici.1. 1. Experienţa în procesul de producţie se realizează cu scopul de a testa eficienţa elementelor tehnologice în condiţii de producţie pe suprafeţe mari. În fitotehnie se foloseşte pe larg şi un al treilea tip de experienţă – experienţa în casa de vegetaţie – care oferă posibilitatea de a urmări planta în procesul de dezvoltare şi modul în care este ea este influenţată de diferiţi factori. de a stabili gradul de fertilizare (doze. perioade şi modalităţi de aplicare a îngrăşămintelor) şi cele mai adecvate modalităţi de lucrare a solului. Pentru fitotehnie. planta transformă energia cinetică a luminii solare în energie potenţială a compuşilor organici. . axată pe două aspecte fundamentale ale cercetării: experienţa în câmp şi în laborator şi experienţa în procesul de producţie. temperatură. a sectorului zootehnic cu furaje şi a industriei cu materie primă. fiind considerată şi etapă finală a experienţei. desimea. nisip sau soluţie de sare. Ca instrument al muncii. Îmbunătăţirea fertilităţii solului. obiectul şi metodele de cercetare Obiectivele fitotehniei sunt: 1. a noi hibrizi de plante agricole. 2.2. 5. planta reprezintă nu doar obiectul. adâncimea încorporării în sol şi cantitatea de sămânţă la 1 ha) şi de lucrările de întreţinere. distanţa dintre rânduri. Asigurarea populaţiei cu produse alimentare. Majorarea produsului intern brut. Experienţa în casa de vegetaţie se realizează în sere. numită şi cultură de apă. dirijându-se regimul şi condiţiile lor de viaţă: lumină. de a soluţiona unele probleme ce ţin de însămânţarea culturii (timpul semănatului. Pentru a determina modul în care factorii de mediu influenţează planta. Ca obiect al muncii. Principala metodă de studiu a fitotehniei este metoda experienţei în câmp. studierii diferitor elemente tehnologice de cultivare. Obiectivele fitotehniei. se utilizează aşa-numitele fitotroane – instalaţii speciale de dimensiuni mari. 4. 3. ci şi instrumentul muncii. în vase de vegetaţie umplute cu sol. planta este supusă proceselor de creare a noi soiuri. Protecţia mediului ambiant. umiditate. 2. în care plantele se cultivă în condiţii experimentale. Probleme generale de fitotehnie 9 1. Obiectul principal al fitotehniei este planta de cultură mare.

mai ales cu un nivel ridicat de industrializare. ea exclude afânarea intensivă a solului prin arătură cu răsturnarea brazdei şi eliminarea resturilor vegetale. . Definirea tehnologiei în fitotehnie. la conservarea stării lor calitative. – gospodărirea integrată a elementelor nutritive.10 V. Tehnologii convenţionale. Tehnologia alternativă presupune tehnici de reducere a costurillor şi de menţinere a nivelelor de producţie prin aplicarea unor principii şi practici cum sunt: – rotaţia culturilor. – cultivarea leguminoaselor fixatoare de azot. Tipuri de tehnologii: 1. a rămas încă cea mai răspândită. această modernizare a fost însoţită de o multitudine de efecte negative grave asupra mediului înconjurător. comunităţile umane. Această nouă tehnologie agricolă a fost denumită „conservativă”. urmată de numeroase lucrări secundare. îngrijorate mai mult de degradarea mediului ambiant decât de propria securitate alimentară. 2. mai puţin agresivă şi care să contribuie pe termen lung la ameliorarea resurselor degradate. devenind „tradiţională” şi intrând în mentalitatea comunităţilor umane de pretutindeni. întrucât determină procese negative cu grave consecinţe asupra mediului înconjurător. dar impune acoperirea cu resturi vegetale a peste 30 % din suprafaţa solului după semănat. indiferent de nivelul dezvoltării societăţii. curăţare şi condiţionare a producţiei. Tehnologii în fitotehnie 1. Starodub. creşterii aportului agriculturii la dezvoltarea economică. – generalizarea lucrărilor de protecţie. Totuşi tehnologia agricolă convenţională bazată pe afânarea intensă a solului prin arătură cu răsturnarea brazdei şi eliminarea resturilor vegetale. dar. recoltare. Tehnologii ecologice. Astăzi este unanim acceptat că agricultura convenţională şi greşelile tehnologice. cu precădere în ultimii 50 de ani. cercetarea ştiinţifică agricolă s-au văzut nevoite să găsească o alternativă tehnologică de cultivare a plantelor. – sisteme integrate vegetaţie/animale. În consecinţă.3. tipuri de tehnologii şi factorii principali de sporire a producţiei Tehnologia de cultivare sub aspect fitotehnic presupune lucrări succesive de îngrijire a culturilor agricole. din păcate. au fost depuse eforturi uriaşe pentru modernizarea agriculturii în scopul sporirii productivităţii. În politicile agrare ale diferitor ţări. 3. ameliorare şi valorificare a solului. au avut un puternic impact negativ asupra solului şi a altor resurse ale mediului înconjurător. O tehnologie de cultivare a plantelor nu poate fi generalizată în timp şi spaţiu. Tehnologii la îmbinare. clasice.

Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile. Tehnologia de cultivare se axează pe principalii factori de sporire a producţiei: ¨ seminţe de clasa întâi de categorie superelită. – integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi a produselor din plante. în cadrul cărora rolul principal îl deţin speciile şi soiurile de înaltă adaptabilitate. soiurilor. elită sau de prima reproducţie. . Tehnologia ecologică contribuie la creşterea activităţilor economice de mare randament şi are o contribuţie majoră la sporirea interesului pentru spaţiul rural. – aplicarea unor tehnologii care să satisfacă cerinţele speciilor. ¨ aplicarea îngrăşămintelor echilibrate după substanţele nutritive. diversificate şi echilibrate. stimulatori şi regulatori de creştere. – utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea acestora în mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundare refolosibile. care în producţia vegetală are o durată de 2 ani pentru culturile anuale şi de 3 ani pentru culturile perene. Trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică se face prin respectarea perioadei de conversie. permanent şi argumentat a elementelor tehnologice. ¨ mijloacele integrate de protecţie a plantelor: agrotehnice.1. biologice. – susţinerea şi ameliorarea continuă a fertilităţii naturale a solului. dar în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului în respect faţă de natură şi legile ei. Rolul ei este de a da producţie cât mai pură din punct de vedere ecologic. care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. chimice. Organismele modificate genetic şi derivatele lor sunt interzise în tehnologia ecologică. Tehnologia ecologică nu utilizează: fertilizanţi şi pesticide sintetice. mai potrivită metabolismului organismului uman. – realizarea unor structuri de producţie şi asolamente. ¨ metode eficiente de organizare a muncii. Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt: – eliminarea oricăror tehnologii poluante. Producţie ecologică înseamnă obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză. Tehnologia modernă prevede efectuarea la timp. Probleme generale de fitotehnie 11 Tehnologia ecologică (termen similar cu tehnologia organică sau biologică) diferă fundamental de cea convenţională. ¨ asortiment tehnic care va permite efectuarea lucrărilor de câmp în termene optime şi la nivel înalt de calitate.

poate fi stabilită microzona soiurilor şi hibrizilor cultivaţi. microclimă şi tipul de sol. plantele fructifică cu 7-14 zile mai devreme decât pe suprafeţele cu pantă opusă. Din aceste motive. Un câmp cu o înclinare de 1° spre nord primeşte aceeaşi cantitate de căldură ca şi un câmp drept amplasat cu 100 km mai la nord. În părţile superioare ale pantelor.12 V. ce aparţin la 21 de familii botanice şi de studiul cărora se ocupă fitotehnia. După modul în care plantele reacţionează la condiţiile naturale de vegetaţie şi. durata perioadei de vegetaţie. Gruparea culturilor de câmp Culturile de câmp diferă prin caracterul lor morfobiologic. apoi estică. este foarte important să se stabilească condiţiile ecologice care determină o anumită specie să formeze producţie optimă. sunt cultivate pentru obţinerea produselor alimentare. Dacă diferenţa dintre temperatura minimă a aerului la nordul şi sudul republicii constituie 3-4°. tipul biologic. culturile de câmp sunt divizate în: . a nutreţurilor şi fibrelor vegetale. diferenţa de temperatură în nopţile senine şi fără vânt variază semnificativ. în limitele unei gospodării cu diferite forme de relief. cea mai rece temperatură atestându-se pe terenurile cu expoziţie nordică. Cu cât este mai mare potenţialul de productivitate al soiului şi cu cât sunt mai nefavorabile condiţiile pedoclimatice. aproape 100 dintre culturile de câmp. după care urmează cele cu expoziţie vestică. atunci. Starodub. Pe panta sudică. diferenţa dintre perioadele fără îngheţ constituie până la 30 de zile. 79% – la porumb şi 43% – la floareasoarelui. diferenţele de recoltă pot constitui 27% – la grâu.4. dar şi prin metodele de cultivare. Plantele cultivate în condiţii improprii de mediu sunt supuse unor efecte de stres ce influenţează negativ asupra producţiei. Tehnologii în fitotehnie 1. în funcţie de particularităţile lor biologice. 640 de specii au o importanţă majoră. Diferenţa privind durata fazei de vegetaţie în diferite locuri de pe pantă constituie 10-17 zile. În funcţie de destinaţia utilizării recoltei. Botaniştii au descris aproximativ 350 000 de specii de plante – 20 000 dintre ele au utilizări diverse. la zonarea şi microzonarea soiurilor şi hibrizilor trebuie să se ţină cont de tipul biologic. necesitatea faţă de temperaturi biologic active. umiditatea solului – pe un strat de 0-50 cm – poate fi de două ori mai mică decât în vâlcea. În funcţie de amplasamentul pe pantă. Fiecare soi sau hibrid de plante are un areal propriu de adaptare. iar suma temperaturilor active – 800-900°. pe teritoriul Republicii Moldova. Cea mai mare sumă de temperaturi se poate atesta pe pantele cu expoziţie sudică. plasticitatea plantelor. În funcţie de înclinaţia pantei sau de expoziţie. aflat în corelaţie directă cu condiţiile originare de creştere şi dezvoltare. cu atât este mai mare variabilitatea nivelului de recoltă şi calitatea acesteia în funcţie de relief. De aceea.

măzărichea. gălbenelele. în principiu. fasoliţa. cânepa. trandafirul. menta. valeriana. soia. hameiul. soia. ropontic. ramia. Plantele verzi reprezintă. talpa-gâştei. 5) plante oleaginoase: floarea-soarelui. S-a stabilit că. sorgul. anasonul. batatul. coriandrul. 3) rizocarpi: sfecla pentru zahăr. cartoful. porumbul. golomăţul. dolihosul. mătrăguna. 5. secara. obsiga nearistată. crambe cu frunza cordată. cimbrul de grădină. inul-de-Noua-Zeelandă. sfecla furajeră. 8) bostănoase: bostanul. isopul. sulfina. Probleme generale de fitotehnie 13 1) cereale păioase: grâul. 9) tutunul. fasolea. săruri minerale etc. raigrasul. inul. molura. fasoliţa. cu ajutorul energiei luminoase. perila. busuiocul. lalemanţia. proteide) din substanţe anorganice (bioxid de carbon. bobuşorul-de-nutreţ. dughia. iuta. hrişca. Procesul fotosintetic şi legităţile de formare a producţiei fitotehnice Fotosinteza este un proces natural fundamental în cadrul căruia. muştarul. salvia. nalba mare. 4) tuberculifere: cartoful. porumbul. camelina.). şofrănelul. plantele verzi produc substanţe organice (glucide. ciumiza. ricinul. iamsul. fasolea mungo. ovăzul. iarba-de-Sudan. 12) plante medicinale: mărarul. varza de mare. muşcata. sparceta. chimionul. trifoiul. ovăzul. fasolea comună. orzul. triticale. armurariul. trestia-de-zahăr. teişorul. sorgul. . meiul. 2) leguminoase pentru boabe: mazărea. zămoşiţa. meiul. păiuşul-de-livadă. bobul furajer. lupinul. 1. harbuzul.1. alunele-de-pământ. latirul. oamenii utilizează pe larg 24 din aceste culturi. ciumarea. năutul. 11) culturi furajere netradiţionale: silifia cu frunza perfoliată. 10) ierburi furajere: lucerna. bananierul şi cocotierul. arahida. macul. rapiţa. napul-broajbă. turnepsul. simfitum. 6) plante aromatice: levănţica. cânepa-de-Manila. zămosul. ghizdeiul. casava. cicoarea. topinamburul. în ordinea descreşterii necesare. muşeţelul. năutul. Procesul fotosintetic se desfăşoară prin intermediul clorofilei din plantele verzi. susanul. 7) plante textile: bumbacul. orezul. care. seradela. ar trebui distribuite astfel: orezul. aşadar. morcovul. lipide. secara. mazărea-de-hulub. apă. eliberând oxigenul necesar pentru respiraţie şi arderea diferitor substanţe. grâul. sisalul. laboratorul natural de fabricare a substanţelor organice şi transformare a carbonului mineral în carbon organic.

Clorofila a.5-5. Semănături bune –1. deoarece nu poate transforma energia luminoasă în energie chimică în mod direct. În medie. care induce procesul de fotosinteză prin absorbţia luminii de către pigmenţii asimilatori ai plantei. dar se transformă în energie calorică.5-3. .5%. Valorile coeficientului de convertire a radiaţiei active fotosintetic variază de la specie la specie. în funcţie de însuşirile cuticulei (netedă. animalelor şi organismelor vegetale lipsite de clorofilă. are un rol esenţial în procesul de fotosinteză. Frunzele verzi conţin 0. Din totalul radiaţiei fotosintetice care ajunge pe suprafaţa frunzelor. Prin structura sa moleculară. iar circa 10-15% se reflectă de pe suprafaţa frunzei ori trec fără a fi absorbite. Limitele aproximative ale acestei zone constituie 380-760 nm.5-1. în fotosinteză sunt utilizate doar 2-5% ca radiaţie activă fotosintetică (RAF).14 V. în funcţie de particularităţile fiziologice şi condiţiile pedoclimaterice. numită şi pigment principal.0%. mată) şi se risipesc în spaţiu. în medie. semănăturile pot fi divizate în următoarele categorii: Semănături suficiente – 0. Coeficientul de utilizare sau de convertire se află în corelaţie directă cu cantitatea de energie fotosintetic activă absorbită de plante. unica diferenţă dintre ele constând în faptul că hemoglobina conţine fier. consumată în procesul de transpiraţie şi risipită în spaţiu sub formă de radiaţii calorice. decât unele bacterii. Starodub. de tehnologia de cultivare. pe planeta noastră n-ar mai rămâne din organismele vii. b) în funcţie de grosimea limbului şi de intensitatea pigmentului verde. clorofila b are rol secundar. Semănături record – 3. Energia activă fotosintetică ajunsă pe pământ reprezintă. lucioasă. Tehnologii în fitotehnie necesar alimentaţiei omului.3% de clorofilă. iar clorofila – magneziu. 10% trec prin frunze. fără a fi absorbite.0%. frunza absoarbe aproape 85-90% din energia fotosintetică activă (radiaţia solară absorbită de clorofilă) nimerită pe ea. 3000-4000 ckal/zi m2. ci doar prin intermediul clorofilei a. restul energiei fiind repartizată în următorul mod: a) 10-15% se reflectă de pe suprafaţa frunzei. c) peste 70% sunt absorbite de frunze. Plantele superioare conţin 2 tipuri de clorofilă: clorofila a şi clorofila b. Dacă vreun virus ar distruge clorofila. Conform modului de utilizare a coeficientului de convertire a RAF.1-0. clorofila (sau „sângele verde” al plantelor) este comparabilă cu hemoglobina (substanţă organică feruginoasă din componenţa sângelui). Radiaţia activă fotosintetic reprezintă acea parte a spectrului luminii.

ceea ce influenţează. fertilizarea echilibrată. 1 mµ = 1 nm = 10-9 m.4 µ (47%) este numit spectru de raze ultraviolete. Dezvoltarea rapidă a suprafeţei foliare (la începutul perioadei de vegetaţie) şi dezvoltarea suprafeţei optime a frunzelor constituie obiectivele fundamentale ale . care produc efect termic. angströmi (Å). în cadrul căruia se formează circa 95% de substanţe organice.0%.0-8. Spectrul de raze cu lungimea de undă mai mică de 0. Spectrul vizibil ocupă diapazonul 380-760 mµ.1. Aparatul foliar trebuie menţinut activ cât mai mult. Probleme generale de fitotehnie 15 Semănături teoretic posibile – 6. microelementele. Radiaţia solară dispersează raze de diferită lungime de undă şi intensitate. respectiv. menţinerea microelementelor prin fertilizare extraradiculară şi prin utilizarea regulatorilor de creştere. milimicroni (mµ). îmbogăţirea lui cu CO2. – majorarea afluxului de substanţe plastice spre seminţe. Carenţele de magneziu conduc la formarea unor cantităţi mici de clorofilă şi la intensificarea respiraţiei. combaterea bolilor şi dăunătorilor. zincul facilitează difuziunea CO2. Intensitatea fotosintezei este influenţată de concentraţia de CO2 şi de O2 şi condiţionată de densitatea lanului. acest fapt presupunând – sub aspect fitotehnic – o corelare avantajoasă a următorilor factori: o suprafaţă foliară activă cât mai durabilă şi cât mai mare (exprimată prin indicele suprafeţei foliare) şi un randament fotosintetic cât mai înalt (exprimat prin eficienţa radiaţiei active fotosintetice). irigarea. densitate care nu trebuie să depăşească limitele ce ar împiedica circulaţia normală a aerului şi. Procesul fotosintetic decurge mai energic pentru razele roşii cu lungimea de undă de » 700 nm. la rândul său. Excesul şi insuficienţa elementelor nutritive conduc la diminuarea randamentului fotosintezei. Din aceste considerente. fructe. procesul fotosintetic. frunze etc. Lungimea de undă este egală cu spaţiul parcurs de undă într-un anumit interval de timp. Direcţiile de intervenţie ale omului trebuie să implice dirijarea corectă a densităţii. – asigurarea de lungă durată a activităţii aparatului foliar. este fundamental pentru formarea producţiei vegetale. tuberculi. Frunzele asimilează din spectrul vizibil razele fiziologice albastre-violete şi portocalii-roşii. Pentru a obţine o producţie sporită sunt necesare: – crearea unei suprafeţe foliare optime. – obţinerea unui coeficient maxim de convertire a RAF. rădăcini. Este foarte important ca fitomasa acumulată într-o unitate de timp să fie cât mai mare. manganul se implică în procesul enzimatic de eliminare fotosintetică a oxigenului. cu diverse raze color: peste 760-800 mµ (7%) sunt raze infraroşii invizibile. Lungimea de undă se măsoară în microni (µ). care sunt absorbite de stratul de ozon.

0 mil. ca efect al umbririi lor reciproce. precum şi condiţiile pedoclimaterice. precum: – micşorarea gradului de iluminare a frunzelor. . de exemplu. joacă un rol decisiv în formarea producţiei vegetale. – degradarea coeficientului de utilizare a îngrăşămintelor minerale. Indicele suprafeţei foliare constituie 30-40 mii m2/ha pe teren obişnuit şi 50-60 mii m2/ha. m2/zi. se formează potenţialul fotosintetic al suprafeţei foliare. care conduce la consumul neproductiv al asimilatelor. Tehnologii în fitotehnie procesului.0 mil.2-2. – creşterea rapidă a frunzelor noi. Scăderea valorilor potenţialului fotosintetic până la 0. potenţialul fotosintetic constituie 1. – scăderea aeraţiei semănăturilor. organele lor alungindu-se excesiv. creşterea dimensiunilor). cu atât mai puţin se umbresc ele reciproc şi cu atât mai mare este valoarea indicelui foliar. Durata perioadei de vegetaţie se află într-o corelaţie directă cu lucrul activ al aparatului fotosintetic şi productivitatea plantelor. obiectivele şi metodele de creştere a activităţii fotosintetice şi a productivităţii plantelor diferă şi trebuie direcţionate. pentru cele tardive – 3-5 mil. m2/zi. e necesar să se ia în calcul durata perioadei de vegetaţie. reducându-se calitatea organelor reproductive şi de rezervă şi crescând cantitatea de substanţe utilizată pentru formarea lor. Suprafaţa optimă a frunzelor diferă în funcţie de modul de amplasare a frunzelor pe plantă. Pentru a majora durata de lucru activ al aparatului fotosintetic pe parcursul zilei şi pe parcursul întregii perioade de vegetaţie (prin măsuri agrotehnice). m2/zi.5-1. fapt ce influenţează negativ formarea producţiei de plante. particularităţile biologice ale plantei. Aşadar. Acest indice variază între 1.0 mil. m2/zi şi depinde de particularităţile biologice şi durata perioadei de vegetaţie: pentru soiurile timpurii. – micşorarea intensităţii medii a fotosintezei. cât şi negative. – reducerea bruscă a coeficientului de utilizare a apei (creşte coeficientul de transpiraţie şi se reduce productivitatea transpiraţiei). În cadrul lui. indicii şi condiţiile activităţii fotosintetice în semănături. frunzele de la etajele inferioare uscându-se intens. – blocarea transportului de CO2 din masa de aer către frunze. În diferite condiţii pedoclimaterice. – accentuarea creşterii vegetative a plantelor.2 şi 5 mil. ca sisteme fotosintetice integrale. micşorarea indicelui suprafeţei foliare până la 1.16 V. Starodub. – creşterea excesivă a plantelor. Aparatul fotosintetic poate fi influenţat de fenomenele atât pozitive (cum ar fi. m2/zi conduc la micşorarea recoltelor. Cu cât mai vertical sunt amplasate frunzele. pe terenuri irigate. – creşterea gradului de îmbolnăvire a plantelor.5-2.

• combaterea integrată a buruienilor. • amplasarea uniformă a plantelor.7. majorarea ei ulterioară nu asigură creşterea producţiei medii a plantelor individuale. sau agricolă.6. Trebuie specificat însă că în cazul unei suprafeţe minime reducerea acesteia în continuare nu asigură o producţie pentru marfă. În funcţie de dimensiunile pe care le acoperă. distanţat. selectarea ei reprezintă o problemă fundamentală în contextul tehnologiilor performante de cultivare a plantelor de cultură mare. în benzi. • mecanizarea proceselor tehnologice. Suprafaţa de nutriţie determină valorile componentelor de producţie. înfrăţirea. • utilizarea raţională a umidităţii. ramificarea tulpinii. • extinderea sistemului radicular şi utilizarea posibilităţilor solului. şi viceversa. Suprafaţa de nutriţie contribuie la formarea structurii optime a semănăturilor prin: • optimizarea ritmului de creştere şi dezvoltare a plantelor. cu atât mai mare este desimea. Numai o mică parte din această producţie este utilizată de om – producţia vegetală. • protecţia solului şi combaterea eroziunii. Suprafaţa de nutriţie care corespunde producţiei maxime la hectar se numeşte suprafaţă optimă. suprafeţele de nutriţie sunt minime sau maxime. • asigurarea plantelor cu elemente nutritive. Tipurile de producţie şi factorii care le condiţionează Producţia vegetală reprezintă totalitatea organelor aeriene şi subterane ale plantelor de pe o unitate de suprafaţă. Suprafaţa de nutriţie influenţează înălţimea. Producţia agricolă este . Suprafaţa de nutriţie şi productivitatea plantelor Suprafaţa de nutriţie. iar în cazul suprafeţei maxime. Suprafaţa de nutriţie influenţează calitatea producţiei. Suprafaţa nutritivă este invers proporţională cu desimea semănăturii: cu cât mai mică este suprafaţa de nutriţie a unei singure plante. Suprafaţa de nutriţie depinde de metoda de semănat sau plantat: în rânduri dese. Suprafaţa de nutriţie reprezintă suprafaţa de teren ce implică stratul de sol şi volumul de aer ce revin unei singure plante în cadrul unei semănături sau plantaţii.1. distanţat programat. grosimea. 1. durata de activitate şi productivitatea plantelor. Probleme generale de fitotehnie 17 1. mărimea frunzelor.

La unii dintre aceştia ne referim mai amănunţit. Actualmente. În Republica Moldova. 4) factori social-economici. suma depunerilor atmosferice. Republica Moldova dispune de 144. Factorii tereştri. În cazul plantelor cultivate. regimul de umiditate reprezintă un factor instabil şi insuficient şi poate fi reglat prin aplicarea irigaţiei. 1. cultivatorii trebuind doar să se adapteze la ei. O componentă a agriculturii irigabile este aşa-numita „irigare mică”. edafici. infrastructura. 5) producţia transportată şi curăţată. Potenţialul productiv al soiului. 4) producţia recoltată. Regimul de umiditate. 7) consumul final al producţiei. ea este mai mare decât producţia agricolă recoltată. Diferenţa dintre volumul şi tipul de producţie se face în funcţie de modul în care se respectă termenul de recoltare. ca indice de producţie din produsul util obţinut. pentru a-i utiliza eficient. tehnologia de cultivare. orografici. au fost stabilite 7 tipuri de producţie: 1) producţia potenţială teoretic. care poate fi . sunt condiţionate de 4 categorii de factori.6 mii ha de terenuri irigabile. De exemplu. 2) factori biologici: soiul sau hibridul cultivat. Factorii cosmici (radiaţia fotosintetică activă. suma temperaturilor active. pesticidele. 3) producţia biologică. calitatea materialului de semănat.18 V. microflora solului. definiţi ca: 1) factori ecologici. produsul final al producţiei trebuie să corespundă cu producţia biologică. 3) factori tehnogeni: tehnica agricolă. Producţia biologică sau producţia pe rădăcini este cea calculată în baza componentelor de producţie. Pentru ca soiul sau hibridul să corespundă cerinţelor. sursele de energie. în schimb sunt reglabili. În baza acestor indici. 6) producţia prelucrată şi comercializată. intensitatea depunerilor) nu pot fi reglaţi. dar şi raportul dintre aceasta şi produsul agricol principal sau cel secundar. 2) să utilizeze la maximum condiţiile favorabile de mediu. Starodub. paiele şi pleava – produse secundare. 2. boabele. În principiu. bolile. 3) să manifeste o productivitate înaltă în semănătură. Producţia potenţială reală este cea obţinută cu ajutorul resurselor existente în gospodărie şi a culturii agronomice. amenajarea agregatelor etc. nivelul producţiei vegetale totale. Tehnologii în fitotehnie constituită din 2 tipuri de produse: produsul principal şi produsul secundar. hibridului. climaterici. trebuie să satisfacă 3 condiţii importante: 1) să fie rezistent la condiţiile nefavorabile de mediu. tehnologia fertilităţii. 2) producţia potenţială real posibilă. reprezintă produsul principal. la grâu. raporturile dintre ele variind de la o plantă la alta. dăunătorii. buruienile.

În prezent. îmbunătăţirea calităţii acesteia şi menţinerea sau creşterea fertilităţii solului la cote maxime. reducerea pierderilor de substanţă activă. de exemplu. se urmăreşte valorificarea maximă a acestora. cu atât se cer aplicate cantităţi mai mari de îngrăşăminte. cartoful. „irigarea mică” se aplică doar pe circa 18-20 mii ha. Prin aplicarea corectă a îngrăşămintelor. în special organice. Se consideră că gunoiul de grajd acţionează asupra solurilor medii timp de 4 ani: în primul an se . se aplică cantităţi mai mari de îngrăşăminte decât în anii mai secetoşi sau în condiţii de neirigare. de analizele de sol în baza cărora se determină principalii indici agrochimici ai acestuia. Prin aplicarea îngrăşămintelor se urmăreşte sporirea producţiei. La stabilirea dozelor de îngrăşăminte chimice. a necesităţilor plantelor cu elemente nutritive. care contribuie la îmbogăţirea solului cu azot). de o multitudine de alţi factori. cât şi de cea pentru plantele premergătoare. La stabilirea dozelor se ia în calcul nivelul producţiilor planificate. Dozele de îngrăşăminte pentru fiecare cultură şi solă în parte. după premergătoarele ce consumă cantităţi reduse de elemente nutritive (leguminoasele. Dozele de îngrăşăminte trebuie să difere nu numai în funcţie de planta premergătoare. necesită cantităţi mult mai mari de îngrăşăminte decât leguminoasele cultivate pentru boabe. perioadele şi metodele de aplicare a acestora. pe tot parcursul vegetaţiei. Plantele premergătoare au şi ele un rol important pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte. şi să se majoreze după premergătoarele care nau fost fertilizate sau au primit cantităţi mici de îngrăşăminte. trebuie să se ţină cont de cantitatea de îngrăşăminte organice aplicate la cultura din anul respectiv. dozele se micşorează. în calcul şi remanenţa acestora. Dozele trebuie să fie mai mici dacă planta premergătoare a primit cantităţi mari de îngrăşăminte. porumbul etc. pe lângă asigurarea. Asigurarea plantelor cu elemente de nutriţie. Plante precum sfecla. cu un volum de apă suficient pentru irigarea a circa 36 mii ha de terenuri agricole. Cu cât producţia scontată este mai mare. soiurile mai intensive valorifică mai multe îngrăşăminte decât soiurile extensive. în schimb. luându-se. Probleme generale de fitotehnie 19 dezvoltată în baza a 400 de iazuri. 3. După premergătoarele consumatoare de elemente nutritive. desigur.1. când necesarul de fertilizare este mic. forma lor chimică şi starea fizică adecvată unei eficienţe economice sporite depind de particularităţile biologice ale plantelor. În anii mai bogaţi în precipitaţii sau în condiţii de irigare. O influenţă majoră asupra necesarului de îngrăşăminte o are gradul de asigurare cu apă a plantelor. Îngrăşămintele minerale sporesc producţia cu 50-60%. În cadrul aceleiaşi specii. Diferenţierea dozelor de îngrăşăminte se face şi în funcţie de tipul de sol şi de elementele nutritive necesare. dozele se majorează. în special a celor ce conţin azot. ci şi de modul în care a fost ea fertilizată.

20 V. Calitatea seminţelor se dirijează prin producerea seminţelor. precum şi o stare fitosanitară şi o valoare culturală corespunzătoare. producerea de seminţe reprezintă o investiţie eficientă şi garantează obţinerea unor producţii sporite şi stabile. dăunătorilor şi buruienilor. destinat însămânţării. cultura mare să beneficieze. stabile şi de calitate. 5. Din punct de vedere biologic. Bolile şi vătămătorii plantelor agricole reduc recolta potenţială cu 35%. Prin utilizarea unor seminţe cu valoare biologică înaltă pot fi asigurate sporuri de producţie. Producerea unor seminţe de calitate din soiuri şi hibrizi cu valoare biologică înaltă reprezintă o verigă importantă în cadrul procesului tehnologic de obţinere a unor producţii sporite. hibrid cultivat sau populaţie locală. sămânţă sau material săditor este considerat materialul destinat înmulţirii plantelor (seminţe. prin menţinerea însuşirilor agroproductive ale celor mai adaptate soiuri sau hibrizi. peste 10000 specii de insecte. 8 mii specii de ciuperci. de tip intensiv. În contextul unei agriculturi moderne. butaş etc. – înmulţirea materialului destinat însămânţării (plantării). 1500 agenţi patogeni. 160 specii de bacterii. . la condiţionare. Producerea de sămânţă îşi propune realizarea următoarelor obiective: – obţinerea unor seminţe capabile să reproducă fidel planta cultivată. având însuşiri biologice şi tehnologice valoroase. Tehnologii în fitotehnie consumă 50%. tubercul. – obţinerea unor seminţe cu o stare fitosanitară. 4. morfofiziologice şi agroproductive ce caracterizează un anumit soi. prevăzându-se ca. prin care se asigură menţinerea caracteristicilor iniţiale ale plantei cultivate. care stochează în stare latentă totalitatea particularităţilor individuale. în perspectivă. având în vedere ansamblul de particularităţi individuale ale acesteia. sămânţa reprezintă un organism viu. obţinut în baza unei metodologii şi tehnologii specifice. 250 specii de viruşi. în al treilea – 15%. Dăunează: 2 mii specii de buruieni. Starodub. vigoare şi valoare culturală conforme cu standardele în vigoare. Din punct de vedere tehnic. fruct. permiţând valorificarea optimă a condiţiilor specifice diferitor zone de cultură. genetice. Obţinerea seminţelor de calitate solicită măsuri deosebite de îngrijire şi un control permanent. pentru care există acte de provenienţă şi valoare biologică. în al doilea 30%. în ansamblul ei. în condiţii economice şi în cantitate suficientă. de aceste categorii biologice ale seminţei. Starea sanitară a mediului asigură protecţia contra bolilor.). Din sămânţa brută. în al patrulea –5% din elementele nutritive. 1500 specii de nematode. randamentul de seminţe de bună calitate este de numai 20%.

Căpuşa răpitoare – fitoseiulius – nimiceşte păduchele. iar în total. fosforul. potasiul. magneziul. oferind plantelor posibilitatea să crească şi să se dezvolte mai repede. plantele reuşind să se dezvolte şi să se fortifice până la momentul în care dăunătorii şi paraziţii apar în număr mare. molibdenul. insectelor. iar larvele lor. e) mijloacele chimice de combatere – utilizarea diferitor substanţe chimice. de exemplu. microorganismelor care distrug dăunătorii. Îmbunătăţirea fertilităţii solului. Probleme generale de fitotehnie 21 Resursele biologice de protecţie a plantelor trebuie estimate cu scopul de a obţine o protecţie maximă a plantelor: unele insecte. zincul. Exportul anual. Preparatele folosite contra bolilor – fungicidele – se prepară din substanţe minerale. Utilizarea fertilizanţilor reprezintă un procedeu care conduce la utilizarea mai eficientă – cu 20-30% – a umidităţii solului.1. fiecare cultură agricolă extrage din sol cantităţi considerabile de elemente nutritive. leul-afidelor şi alte insecte răpitoare. . nimiceşte zilnic 15-20 mii de insecte. d) mijloace biologice de combatere – utilizarea păsărilor. pentru a reduce pericolul de atac al dăunătorilor şi paraziţilor. Combaterea bolilor şi dăunătorilor se realizează cu ajutorul a 5 instrumente eficiente. care oferă seminţelor posibilitatea să încolţească repede şi la timp. utilizânduse practica de ameliorare. principalele fiind azotul. • aplicarea tuturor măsurilor agrotehnice raţionale concretizate în agrocomplex: în primul rând. 3-5 milioane. O familie medie de furnici. printre care: a) mijloacele agrofitotehnice. distrug locuinţa temporară a acestora. calciul. care implică: • crearea unor soiuri rezistente la atacul bolilor şi al dăunătorilor. odată cu recoltele obţinute. fierul. b) mijloace mecanice de combatere – prinderea şi strângerea dăunătorilor cu ajutorul diferitor dispozitive. îşi depun ouăle pe ouăle insectelor-vătămători. manganul. sulful (macro-elemente). cuprul. respectarea perioadei optime de semănat. 6. pe vară. al elementelor biofile conduce la diminuarea fertilităţii solului. pentru a evita înmulţirea dăunătorilor şi agenţilor patogeni din sol. organico-minerale sau organice. Sursa principală de creştere a fertilităţii solului şi de optimizare a nutriţiei minerale a culturilor agricole o constituie aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale. compusă din 500-800 mii de indivizi. dezvoltându-se. Pentru a-şi forma recoltele scontate. c) mijloace fizice – tratamentul termic al seminţelor contra agenţilor patogeni care se transmit prin sămânţă. borul (microelemente). utilizarea asolamentului cu ierburi perene şi alternarea raţională a plantelor. insecticidele şi fungicidele utilizându-se sub formă de prafuri sau soluţii. lucrarea la timp şi în condiţii bune a solului.

În volum. reciclarea şi neutralizarea poluanţilor din substanţele chimice folosite în agricultură. . moderat. condiţionează învelişul vegetal. praf.8. apa provenită din precipitaţii şi aer. iar cea lichidă şi gazoasă restul de 50%. continentele ar fi lipsite de majoritatea faunei şi florei. relieful. Solul prin natura şi rolul său este un produs al interacţiunii între mediul biotic şi abiotic. este alcătuit din trei faze: solidă (partea minerală şi organică). Starodub. materiale organice provenite din transformarea resturilor vegetale. Solul este alcătuit din: materiale minerale provenite din dezagregarea şi alternarea reacţiilor. care reflectă efectul factorilor pedogenetici naturali (clima. fragmente care intră în alcătuirea solului propriu-zis şi în fracţiuni mai grosiere. lichidă (apa cu diferiţi compuşi dizolvaţi în ea – soluţia solului) şi gazoasă (aerul din sol). partea solidă reprezintă circa 50% (45% partea minerală şi 5% cea organică). Procesele care au determinat transformarea acestor elemente primare în pedosferă sunt dezagregarea şi alterarea. Solul Prin sol se înţelege stratul superficial al scoarţei terestre rezultat în urma dezagregării şi alternării rocilor sub acţiunea factorilor de climă. a factorilor biologici care asigură viaţa organismelor. Solurile determină producţia agricolă. rocile geologice. calitatea apelor de suprafaţă şi a celor subterane şi acţionează ca o membrană pentru diminuarea poluării aerului şi a apelor prin reţinerea. fracţiunile granulometrice au fost clasificate în nisip. Dupa formă şi mărime. Solul este materialul fragil şi afânat care acoperă într-un strat subţire toată suprafaţa scoarţei terestre. Tehnologii în fitotehnie 1. ridicat). Bazele fundamentale utilizate la modelarea tehnologiilor de cultivare a plantelor de cultură mare Modelarea tehnologiilor de cultivare a plantelor de cultură mare impune o bună cunoaştere a solului.22 V. vegetaţia şi fauna) şi antropici. polidispers. de lungă durată. Solul fiind un sistem eterogen. Fără el. Formarea solului este un proces complex. din deşeurile şi reziduurile organice şi a altor substanţe toxice. argilă. Raportul în care aceste componente se găsesc în sol determină gradul de fertilitate al solului (redus. care alcătuiesc scheletul solului. reprezentând un organism viu în care se desfaşoară o viaţă intensă şi în care s-a stabilit un anumit echilibru ecologic.

în special cuarţ. de aluminiu.1.01-0.01 ------0. K) în general este mare. Mn.25 0.001 ------0.2 1-0.001-0. .02 0. Din punct de vedere chimic argila este un material compus din silicaţi complecşi hidrataţi: hidroxizi de fier. CaSO4.001 0. Nisipul reprezintă particule mici de roci şi minerale. Se caracterizează printr-o deosebită permeabilitate pentru apă şi aer şi o capacitate de absorbţie foarte mică. Pietrişul este constituit din fragmente mai mari de roci.005 0. În compuşi minerali se cuprind şi unele săruri minerale.5-0.0005-0. Solurile fertile conţin în medie 30-80% de nisip.2-0. Argila este de diferite culori: galbenă. Argila este constituentul mineral principal.02 1-0. Sărurile minerale sunt dizolvate si antrenate – procesul numit levigare-de.25-0. foarte dispersaţi.001 <0.5 ------0.5-0.0001 <0. brună. de mangan. Cu.002-0.0001 ------0.0001 Constituenţii minerali ai solului sunt dependenţi de fracţiunile granulometrice. apă şi reţinute în sol la diverse adâncimi în funcţie de solubilitatea acestora. Capacitatea sa de absorbţie a apei şi a cationilor (Ca. negricioasă etc. fosfaţi de calciu. SiO2. siliciu coloidal etc. (mm) După Atterberg După Kacinski >200 ---200-20 3 20-2 3-1 2-0.05-0. cele mai frecvente fiind CaCO3. Scade coeziunea şi măreşte permeabilitatea solului. NaCl.0005 ------0. Probleme generale de fitotehnie 23 Clasificarea fragmentelor şi particulelor de sol Fracţiunea granulometrică Bolovani Pietre Pietriş Nisip Nisip grosier Nisip mediu Nisip fin Praf sau pulbere Praf mare Praf mijlociu Praf fin Argilă Argilă grosieră Argilă fină Argilă coloidală Diametrul fragmentelor şi particulelor. Pulberile – praf. hidroxizi de mangan. mice de siliciu amorf şi se găsesc în toate solurile.002 0.001 0. Fe. Na.05 2-0. foldespaţ.2-0. mâl sunt particule foarte fine de minerale: cuarţ. KNO3. Reprezintă rezerva de noi minerale în sol.005-0. cenuşie.001-0. hidroxizi de fier. precum şi compuşi ai microelementelor Co. Zn.005 ------0.

are rol de a apăra solul de eroziune. Stratul de frunze. fructe moarte poartă numele de litieră. uşor levigabile şi au coeziunea şi plasticitatea foarte mică. Starodub. greu permeabilă. Microflora solului poate atinge 2 t de masă uscată la 1 ha. Argila este componenta cea mai importantă din sol. reţin puternic apa. Solurile argiloase grele conţin între 5 şi 30% de nisip. deoarece are însuşiri fizice şi chimice deosebite. Lucrate în mod raţional. praf. bacteriile. ciuperci. care au proprietăţi productive diferite. . nu reţin apa şi substanţele minerale şi sunt usor erodabile. Primele sunt reducătoare – descompun azotaţii până la amoniac. Argila imprimă solului coeziune. care se formează prin descompunerea resturilor organice moarte. praf 15-40%. puţin permeabile. adică înfăptuiesc procesul de amonizare. asigură pătrunderea lentă a apei în sol şi este o importantă sursă de substanţe organice generatoare de humus. care descompun substanţele organice până la substanţe minerale. formare a fertilităţii un rol important îl joacă microorganismele. umezită gonflează şi devine impermeabilă pentru apă. Se lucrează uşor. la timp. ciupercile. Însuşirile fizice ale solului Textura solului. sub influenţa microflorei – bacterii. Solurile cu textura uşoară (nisipoasă) conţin 80–90% de nisip şi 5–10% de argilă şi praf. se disting mai multe specii texturale. a viermilor şi a insectelor. aderenţă şi compactitate. algele microscopice. sunt soluri fertile. Acest proces de oxidoreducere constă în oxidarea glucozei şi reducerea azotatului de potasiu KNO3. În procesul de humificare. Procesul de adsorbţie reglează mecanismul nutriţiei plantelor.24 V. argilă 25-30%. Humusul este alcătuit în special din acizi humici de culoare de la cenuşiu până la negru-închis. Este unsuroasă la pipăit. Sunt foarte permeabile pentru apă şi aer. ramuri. Tehnologii în fitotehnie Constituenţii organici Componenţa organică a solului este constituită din substanţe humice ce servesc drept hrană microorganismelor. sunt soluri grele. se încălzesc şi se răcesc repede. la umezeală excesivă devin plastice şi aderente. În funcţie de ponderea cu care participă diferite grupe de particule granulometrice (nisip. al căror număr poate ajunge în total la un miliard pe un gram de sol. între 20 şi 45% de praf şi 50% argilă. Reţin bine substanţele nutritive. argilă) în masa solului. reci. Există bacterii anaerobe şi bacterii aerobe. Solurile lutoase conţin nisip în limita 30-55%. iar când se usucă crapă. celelalte îl reduc până la azot şi realizează denitrificarea solului. În circuitul substanţelor în sol un rol important îl au bacteriile. uneori au însă un regim deficitar. sunt slab levigabile şi se lucrează greu. Solurile cu textura mijlocie prezintă proprietăţi pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor cultivate. sunt sărace în substanţe nutritive.

au aeraţie insuficientă. În raport cu marimea lor.25 mm).2 mm. Porozitatea solurilor este dată de către spaţiile de diferite mărimi rămase între particulele elementare şi agregatele structurale din masa solului.25µ. organici sau de către diferite săruri. agregatele structurale pot fi: ultramicroagregate cu diametrul cuprins între 1mµ si 0. se numesc pori capilari (care se găsesc în interiorul agregatelor structurale). care favorizează înlocuirea cationilor de calciu din complex cu ioni de H sau de sodiu) prezintă mai multe neajunsuri: apa de precipitaţii nu poate pătrunde prea mult în adâncime. prezintă o deosebită importanţă atât pentru procesul de geneză. După forma agregatelor se disting structurile: solurile lipsite de structură sau cu structura degradată (ca urmare a proceselor de dizolvare şi de hidroliză. Când diametrul acestora este mai mare de 0. Structura solului are o importanţă esenţială în aprovizionarea plantei cu apă. Acestea iau naştere prin legarea sau cimentarea particulelor elementare de către diferiţi compuşi minerali. determinând şi profunzimea pătrunderii rădăcinilor. microagregate (0. în ultimă instanţă. cât şi de producţie. aer şi substanţe nutritive. când diametru este mai mic de 0. aplicarea diferenţiată a procedeelor de lucrare a solului. adică textura lor. a îngrăşămintelor. praf şi nisip Specia texturală de sol Soluri nisipoase (uşoare) Soluri nisipoase coezive Soluri nisipo-lutoase Soluri luto-nisipoase Soluri lutoase (mijlocii) Soluri luto-argiloase Soluri argilo-lutoase Soluri argiloase (grele) Argilă % 0-5 5-10 10-20 15-30 25-35 35-45 40-50 50 Praf % 0-5 5-10 10-30 10-35 15-40 20-45 20-50 20-45 Nisip % 90 80-90 60-80 40-70 30-55 20-45 10-30 5-30 Când solurile conţin în masa lor şi particule granulometrice cu diametru mai mare – ca bolovani.2 mm. pietriş – se pot grupa după ponderea lor în soluri slab scheletice (25%) şi solurile scheletice (50-70%). Structura solului reprezintă modul de grupare şi aşezare a particulelor granulometrice în masa solului sub forma unor agregate structurale. prin proprietăţile fizice şi hidrice pe care i le imprimă şi care determină. formează crustă la suprafaţă (crusta favorizează pierderea apei prin evaporare şi stânjeneşte răsărirea şi creşterea normală a plantelor). Probleme generale de fitotehnie 25 Clasificarea solurilor după conţinutul lor în argilă. ei poartă denumirea de pori necapilari. cu diametrul mai mare de 10 mm.25 µ-0. reprezentate printr-o reţea de pori.25 mm-10 mm) şi agregate grosiere. Alcătuirea granulometrică a solurilor.1-0.1-0. pietre.1. lucrărilor de îmbunătăţire funciară şi a altor măsuri agrotehnice. Aprovizionarea plantelor cu apă şi aer este strâns legată de volumul şi caracterul . macroagregate (0.

un conţinut mai scăzut de substanţe organice şi cu complexul adsorbtiv saturat în cationul de sodiu. Cunoaşterea acestei însuşiri prezintă importanţă deoarece solurile cu coeziune mare (soloneţurile. încât poate fi adus treptat din stare solidă (consistenţă tare) la starea de curgere ca un fluid vâscos (consistenţă de curgere subţire). Se manifestă la anumite grade de umiditate. Plasticitatea este influenţată direct de către conţinutul solului în argilă. Cunoaşterea limitelor de consistenţă a unei suprafeţe de teren prezintă impotanţă atât pentru stabilirea momentului optim de efectuare a unor lucrări ale solului. În porii capilari apa circulă în toate direcţiile.26 V. forţa de atracţie dintre particulele elementare din masa solului slăbeşte atât de mult. În practică se constată că la solurile cu plasticitate ridicată. la care apare plasticitatea. slab plastic. iar în cei necapilari. masa solului opune rezistenţă oricăror încercări de afânare. de către complexul . Această modificare de formă se plasează chiar după încetarea forţei care a acţionat şi îndepărtarea apei. comprimare sau tăiere. unele tipuri de lăcovişti si unele soluri din zona forestieră). Coeziunea sau compactitatea solului rezultă din neuformitatea forţelor de atracţie reciprocă dintre particulele sale. Cantitatea minimă de apă. la un anumit grad de umiditate. aratul necesită un consum mai mare de energie. Starodub. Plasticitatea este modificarea formei solului cu o anumită umiditate sub acţiunea unor forţe exterioare. pentru a fi bine lucrate. lipicioasă. reprezintă o însuşire a solului care. La adăugarea unor cantităţi din ce în ce mai mari de apă. Tehnologii în fitotehnie porilor. Datorită coeziunii particulelor elementare. legii gravitaţiei. Cantitatea de aer din sol este determinată de către felul porozităţii. au nevoie de maşini şi utilaje de mare putere cu consum mai mare de carburanţi şi lubrifianţi. îl face să se lipească de obiectele cu care vine în contact. Trecerea se face prin mai multe faze intermediare: consistenţă semitare sau friabilă. despicare. supunându-se legilor capilarităţii şi forţei tensiunii superficiale. raportul dintre porozitatea capilară şi necapilară şi conţinutul de apă din sol. cu umiditate mai mare. Aderenţa sau adeziunea. drumuri. Consistenţa este o însuşire determinată de conţinutul de apă al solului. consistenţă plastică nelipicioasă. exprimată la 100 g de sol. mai ales atunci când nu se execută la maturitatea fizică. Practic deosebim: sol fără plasticitate (nu se formează suluri). Ea se manifestă în mod deosebit la umiditatea corespunzătoare limitei superioare a plasticităţii şi este determinată de către natura bazelor absorbite. plastic şi foarte plastic (formeză suluri şi panglici care nu crapă la îndoire). fundaţii. prezintă limita inferioară a plasticităţii. O coeziune mai mare prezintă solurile fără structură. vâscoasă şi de curgere într-un strat subţire. cât şi pentru rezolvarea unor probleme de construcţii.

umiditatea mare = brazde curele. aceşti vapori se condensează formând asa-zisa rouă a pamântului. în urma variaţiei temperaturii de zi la noapte are loc pierderea prin evaporare a apei din sol şi micşorarea cantităţii de apă în stare de vapori din straturile superficiale către cele din profunzime (în timpul nopţii. Apa de construcţie intră în compoziţia mineralelor (sub forme de OH) şi nu îşi păstrează unitatea moleculară: apa de cristalizare este legată de reţeaua cristalină a mineralelor sub formă moleculară (CaSO4. dacă se sfarâmă uşor şi nu se lipeşte de mână. folosită de către plante). apa din sol se reprezintă ca: apă chimic legată. gradul de îndesare. Apa şi aerul din sol reprezintă componentele cele mai importante ale solului. Cu cât aderenţa este mai mare.a. şi corespunde unei umidităţi echivalene cu 40% din capacitatea maximă a solului pentru apă. porii solului. dacă nu poate fi sfărâmat. cu minimum de efort. gradul de structurare. cât şi pentru cele formate propriu-zis ale solului. iar cea superioară la punctul limită de aderenţă. . nici în procesele de nutriţie a plantelor. nestructurate. cu atât rezistenţa solului opusă la arat va fi mai mare. De exemplu: solurile argiloase. apă liberă ş. momentul optim de executare a arăturii se determină astfel: se strânge un bulgăre de pământ în mână. ea prezintă mare importanţă deoarece constitue singura formă de mişcare a apei la un conţinut redus de umiditate în sol. Tensiunea vaporilor de apă depinde atât de gradul umidităţii. umiditate. prezintă importanţă atât pentru procesele de dezagregare şi alternare chimică. structura. Apa chimic legată este puternic reţinută. Maturitatea fizică reprezintă starea solului la care conţinutul său de umiditate permite efectuarea unor lucrări de bună calitate. rezistenţa la arat şi consumul de energie sunt mari. este prea uscat.1. solul se găseşte la umiditatea optimă de lucru. nivelul de umiditate şi pH-ul solului. dacă se lipeşte de mână. Apa în stare de vapori se găseşte în toţi porii solului neocupaţi cu apă lichidă şi ia naştere prin evaporarea altor forme de apă. Probleme generale de fitotehnie 27 coloidal. În teren. Rezistenţa la arat depinde de: textura. umiditate mică = bulgări mari (în ambele cazuri sunt necesare lucrări suplimentare). dar şi de gradul său de mobilitate. îndesate opun rezistenţă mai mare decât solurile nisipoase structurate. şi se prezintă sub forma apei de construcţie şi de cristalizare. umiditatea pozitivă = brazda se revarsă în urma plugului. iar lucrarea nu este de calitate. În funcţie de repartiţia sa faţă de fracţiunile granulometrice. afânate. agregatele structurate. nu participă în procesele fizice ale solului. Limita maximă de apă la care se poate lucra solul în condiţii satisfăcătoare este în jurul coeficientului de ofilire. apă în stare de vapori. 2H2O). solul este prea umed. apă sorbită sau legată. Dacă arătura se execută la umiditate necorespunzătoare. cât şi de gradul termic al diferitor orizonturi genetice.

la rândul său. cu capacitatea de a se mişca lent. aflate la punctele de contact dintre particulele de sol. din zonele mai umede către cele mai uscate şi este în întregime accesibilă plantelor. Apa capilară mobilă sau funiculară se prezintă sub forma unor fâşii înguste în unghiurile dintre particulele din sol.28 V. de unde rezultă că asemenea formă de apă nu poate fi folosită în procesele biologice. a apelor gravitaţionale de infiltraţie. Tehnologii în fitotehnie Apa sorbită (legată) se poate prezenta ca apă de higroscopicitate sau strâns legată şi ca apă peliculară sau slab legată. iar cele nisipoase între 1 şi 3%. de la pelicule mai groase de apă către cele mai subţiri.5-50 atm.) şi se comportă ca o apă lichidă cu o viscozitate ridicată. Capacitatea sa maximă corespunde capacităţii minime de apă a solului. Cantitatea maximă de apă puternic legată de sol reprezintă capacitatea maximă de absorbţie a solului şi se exprimă în procente din greutatea solului uscat. Este greu accesibilă pentru plante şi determină formele de ofilire permanentă a plantelor. circulă destul de uşor dar pe distanţe mici. Higroscopicitatea maximă reprezintă cantitatea cea mai mare de apă legată de sol la 25°C într-o atmosferă închisă unde se creează umiditatea aerului de 84% deasupra unei soluţii de H2SO4 (concentraţie 10%). apa capilară mobilă sau funiculară şi capilară uşor mobilă. Apa capilară imobilă se formează prin umezirea solului peste nivelul corespunzător apei peliculare. când surplusul de apă nu mai este reţinut de către sol şi se infiltrează pe verticală în profunzime. particulele de sol în contact cu moleculele de apă lichidă sau în stare de vapori au proprietatea de a se fixa pe suprafaţa lor sub formă de dipol – proces denumit sorbţie. rădăcinile plantelor absorb apa reţinută cu o putere cuprinsă între 15 şi 30 de atmosfere. se prezintă sub forma unei picături izolate. Apa capilară se mişcă prin porii capilari datorită forţei capilare sau de menisc şi poate fi. Solurile cu textura grea au coeficientul de ofilire cuprins între 10 si 15%. separată în: apă capilară imobilă. denumită şi apă de colţuri sau izolată. Apa gravitaţională reprezintă totalitatea apei lichide care nu mai este reţinută de către sol şi se scurge în profunzime sub acţiunea forţei gravitaţiei. Apa gravitaţională de infiltraţie apare după ploi sau irigare. . Apa peliculară este mai slab legată (0. sau gravitaţională. Se poate prezenta ca apă gravitaţională de infiltraţie şi apă freatică. Starodub. Apa liberă umple spaţiile capilare şi necapilare din masa solului şi poate fi subdivizată în apa capilară şi necapilară. Apa freatică rezultă din acumularea în profunzime. şi cu 50 de atmosfere în straturi periferice. în cazul primelor strate de molecule. cele cu textura mijlocie între 3 şi 10%. Apa de higroscopicitate nu solubilizează solurile şi este reţinută cu o presiune de 10 000 de atmosfere. deasupra unui strat impermeabil.

de regulă. precum şi de alţi factori. datorită forţei capilarităţii şi a gravitaţiei. Este deci un termoregulator. în cele din urmă. prin eliminarea acesteia în procesul de transpiraţie. urmează sorbţia şi. porozitatea. de condiţiile climatice. O perioadă critică pentru apă poate fi socotită şi cea a germinării seminţelor. caracterul tuturor măsurilor hidroameliorative ale unui sol se stabileşte în funcţie de gradul său de permeabilitate. consumul de apă al plantelor creşte. Bilanţul de apă al organismelor vegetale depinde de o serie de factori interni şi externi. iar rădăcinile 70-80% de apă) şi asigură echilibrul mecanic al celulelor şi ţesuturilor. ajută la transportul substanţelor nutritive prin vasele lemnoase până la frunză şi apoi prin vasele liberiene. fiind. viteza de translocare a apei în organismul vegetal. Apa reprezintă cea mai mare parte din masa plantei verzi (frunzele conţin în medie 80-90%. Capacitatea de câmp pentru apă este stadiul în . contribuind la formarea soluţiei nutritive (la solurile cu textura mijlocie aceasta are concentraţia de 0. Din această cauză. Pe parcursul vegetaţiei există unele perioade. Apa dizolvă sărurile minerale din sol. când cerinţele pentru apă ale plantelor sunt mai mari. Pentru a sintetiza o unitate de substanţă uscată. Cerinţele faţă de apă ale plantelor cultivate variază în funcţie de specie şi soi. În procesul de pătrundere a apei se disting mai multe faze: îmbibarea. Principalii indicatori hidrofizici care au importanţă în aplicarea unor măsuri agrotehnice sunt: capacitatea totală pentru apă. Apa contribuie la menţinerea unei temperaturi constante a corpului plantelor. Probleme generale de fitotehnie 29 Permeabilitatea solului reprezintă proprietatea fizică prin care se reflectă compoziţia mecanică. numite critice. faza de umezire completă a solului. Îmbibarea se realizează datorită forţei capilare. După răsărire.1. sorbţia şi umectarea completă. ca starea de hidratare a protoplasmei sau potenţialul de apă al celulei. deoarece acestea pierd cantităţi mari de apă prin transpiraţie.5g/l). gradul saturării în baze a solului respectiv. adică starea de turgescenţă. a substanţelor de sinteză. plantele cultivate consumă câteva sute de unităţi de apă. mai mică la cele care conţin mai mult amidon şi mai mare la care conţin mai multe substanţe proteice. Numărul unităţilor de apă utilizate pentru a produce o unitate de substanţă uscată se numeşte coeficient de transpiraţie. fără de care temperatura plantelor s-ar ridica la limite pe care acestea nu le-ar putea suporta. Capacitatea totală pentru apă reprezintă umiditatea solului realizată în faza în care toţi porii sunt plini cu apă. care la rândul său este supus unor fluctuaţii ale microclimatului local etc. în toate organele plantei. starea structurală. Cantitatea de apă necesară îmbibării seminţelor pentru germinare diferă de la o specie la alta. capacitatea de câmp pentru apă a solului şi coeficientul de ofilire.

Apa cuprinsă în intervalul dintre capacitatea totală şi cea minimă (de câmp) este uşor mobilă şi uşor accesibilă plantelor. Forţa maximă cu care rădăcinile absorb apa din sol este de 10-15 atmosfere.9 22. Valorile coeficientului de ofilire şi ale capacităţii pentru apă în câmp la principalele soluri din sudul ţării (Umiditatea.2 14.2 22.8 5.9 22.5 20.1 23. pierderile prin scurgere pot depăşi 40%).30 V. 1.1 19.8 15.5 12.0 11.5 m 1.5 9.2 29. cât şi o parte din porii dintre agregatele structurale).9 8. Pentru majoritatea plantelor cultivate.8 2. evaporarea (care se petrece aproape tot timpul anului.1 19.5 m) Grupa de soluri Soluri zonale Ceornoziomuri (luto-nisipoase.5 m 0.0 27.0 m 1.0 m şi 1.5 8.5 m.3 Apa accesibilă plantelor într-un moment oarecare este diferenţa dintre umiditatea solului în acel moment şi coeficientul de ofilire.9 1.0 14.0 23.0 5. cele mai favorabile condiţii de viaţă se creează când umiditatea solului are valori cuprinse între 70 şi 80% din capacitatea de câmp pentru apă.5 23. luto-argiloase) Brun-roşcate de pădure (luto-argiloase) Soluri de dune Nisipuri de dune semimobile Ceornoziomuri levigate Soluri aluviale Nisipoase şi nisipo-lutoase Luto-nisipoase Luto-argiloase Coeficientul de ofilire Capacitatea de câmp 0.9 12. dar mai ales primăvara . în %.2 10.7 23. lutoase) Ceornoziomuri levigate (lutoase.5 m 1.7 6.7 21. Coeficientul de ofilire reprezintă conţinutul de apă la care plantele se ofilesc în mod permanent şi nu îşi mai revin dacă sunt puse într-un mediu saturat cu vapori de apă.9 13.7 5.6 24. Starodub. Tehnologii în fitotehnie care cea mai mare cantitate de apă poate fi reţinută în sol timp îndelungat după ce se scurge apa gravitaţională (se mai numeşte şi capacitatea minimă şi reprezintă situaţia în care apa ocupă porii din interiorul agregatelor.9 4.9 22.1 12.7 24.0 0.0 12.1 2.0 m 1.7 27. Umiditatea din sol corespunzătoare coeficientului de ofilire este considerată ca limită a conţinutului productiv de apă la majoritatea plantelor cultivate.1 16.3 27. Valorile coeficientului de ofilire şi ale capacităţii pentru apă în câmp variază în funcţie de particularităţile solurilor.2 8. Pierderile neproductive de apă se produc prin: scurgerea apei la suprafaţa solului (pe solurile cu permeabilitatea redusă.5 13. faţă de greutatea solului uscat la adâncimile de 0.6 24.5 10.5 m 9.0 6.6 9.

Necesarul de oxigen pentru încolţire diferă de la o specie la alta. care permite scurgerea gravitaţională a apei în profunzime). Componentele aerului sunt aceleaşi în atmosferă ca şi în sol. permeabilitate excesivă.1. De exemplu. în general. prin care se produce energia necesară pentru sintetizarea substanţelor proteice. altele (orezul. consumul apei de către burueni. Plantele de cultură au nevoie de oxigen în tot cursul vieţii.a.87 19. azot.) au nevoie de o cantitate mare de oxigen.) de cantităţi mai mici. mazărea. infiltrarea în profunzime (care este mai intensă pe solurile cu porozitate necapilară. începând cu germinarea seminţelor. se produce asfixierea semănăturilor şi plantele mor din lipsă de oxigen). bioxid de carbon. fasolea ş. amoniac şi alte gaze. trifoiul. % Componente Oxigen (O) Azot (N) Argon (Ar) Bioxid de carbon (CO2) Amoniac (NH3) Alte gaze Aerul atmosferic Aerul din sol (în procente din volum. Aerul reprezintă un amestec gazos compus din: oxigen. deoarece. plantele au nevoie de un regim favorabil de aer. Părţile aeriene ale plantelor sunt. Probleme generale de fitotehnie 31 şi după recoltări de vară.03 urme Oxigenul este tot atât de necesar plantelor ca şi animalelor.76 0. Aerul atmosferic şi aerul din sol Pentru creşterea şi dezvoltarea lor normală. unele culturi (porumbul.00 0. sulfina ş. Astfel. însă proporţia lor este diferită. grâul. cât şi prin cele din sol.a.00 76. ca şi alte organisme vii. Cu ajutorul oxigenului are loc oxidarea unei părţi din glucide. când terenul este descoperit şi liber de plante). date medii) 20.76 0. plantele respiră absorbind oxigen şi eliminând dioxid de carbon. atât prin organele de deasupra solului. vapori de apă. în aerul din sol scade cantitatea de oxigen (ca urmare a consumului în procesul de respiraţie a rădăcinilor plantelor şi a activităţii microorganismelor aerobe) şi creşte cea de bioxid de carbon şi de amoniac (în urma proceslor de respiraţie a rădăcinilor plantelor şi activităţii microorganismelor din sol.3 urme urme 0. de inundaţii sau de o pojghiţă de gheaţă. fiind folosit în procesul de respiraţie. bine aprovizionate cu oxigen din aerul atmosferic (doar atunci când sunt acoperite de apa stagnantă.31 79. lucerna. Compoziţia aerului atmosferic şi a aerului din sol.03 1-0. .

32 V. şi are aceeaşi compoziţie ca şi aerul atmosferic. Este un gaz inert atât pentru viaţa plantelor. Amoniacul se comportă ca o bază şi. Azotul reprezintă componentul principal al aerului atmosferic. a proteinelor. aerul provenit din atmosferă. din oxidări prin arderi şi din descompunerea substanţelor organice şi este indispensabil procesului de asimilaţie clorofiliană. în primul rând. măreşte puterea de solubilizare a compuşilor chimici mai greu solubili în sol.28%. atât în urma descărcărilor electrice (rezultă oxid de azot. Poate fi utilizat de către plante sub formă de săruri ale acidului azotic sau sub formă de săruri amoniacale. asimilaţia clorofiliană creşte de 3 ori. aceste procese microbiologice prin care azotul liber este fixat şi transformat în compuşi ai azotului în formă accesibilă plantelor în procesul de nutriţie. ajungând în sol cu apa de precipitaţii. Din această cauză. care reprezintă circa 45% din întreaga masă a corpului plantei. în general. care pot servi ca hrană pentru plante. în schimb în aerul din sol se găseşte în proporţii mai mari. solul poate fi saturat în întregime cu apă. împreună cu acizii din sol. Aerul . în sensul că. care. cât şi pentru viaţa animalelor. Prin tehnica agricolă se stimulează. Amoniacul se găseşte în aerul atmosferic în cantităţi extrem de mici. La o sporire a conţinutului de bioxid de carbon de la 0. Tehnologii în fitotehnie Bioxidul de carbon din aer este sursa principală din care plantele îşi primesc carbonul. iar în condiţii de secetă avansată el poate conţine numai aer. azotul trebuie să fie combinat cu oxigen. iar cele necapilare. formează săruri amoniacale. iar din combinaţia cu apă rezultă acid azotic. sau sunt oxidate de către bacteriile nitritificatoare şi transformat mai întâi în azot şi apoi în azotaţi (o parte din amoniacul din sol se pierde în atmosferă).31%. sporind puterea de utilizare de către plante a substanţelor nutritive greu solubile. La o umiditate optimă. Acest gaz provine din respiraţia tuturor vieţuitoarelor.03%) este apreciat ca fiind departe de nivelul optim al plantei cerut de asimilaţia clorofiliană (pentru multe plante se apreciază ca optimă o concentraţie de 1%). În viaţa plantelor însă bioxidul de carbon poate avea şi rol indirect.03% la 0. cât şi sub acţiunea microorganismelor (simbiotice şi nesimbiotice). Aerul din sol ocupă în general porii necapilari. fiind absorbit de către plante mai ales prin organele lor verzi. ca urmare a descompunerii substanţelor organice care conţin azot şi. neputând fi asimilat sub formă de azot elimentar. deosebindu-se însă prin proporţia gazelor. dar şi porii capilari eliberaţi de apă. se combină cu bazele generând azotaţi). unde se găseşte în proporţie de 78. gazos. spaţiile capilare reţin apa. Conţinutul aerului atmosferic în bioxid de carbon (0. Starodub. dizolvat în apă. În condiţiile unei umidităţi excesive.

P. împreună cu apa. Probleme generale de fitotehnie 33 din sol devine însă mai bogat în CO2 (conţinând între 0. predomină procesele anaerobe. Experimental s-a dovedit că. în aşa fel încât volumul aerului în spaţiile necapilare să aibă o pondere de minimum 10%. Bo. un volum minim de 15-20%. În vederea evitării efectelor negative ale unei aeraţii insuficiente sunt necesare. S. Na. K. ca şi cele dizolvate în soluţia de sol. aerul din sol are un efect pozitiv asupra creşterii şi dezvoltării normale a plantelor. grâul şi ovăzul necesită un volum maxim de aer în sol de 10-15%. într-un mediu bine aerat al solului. Zn. de exemplu. iar într-o anumită măsură şi prin intermediul frunzelor. Regimul de nutriţie reprezintă o altă componentă indespensabilă creşterii şi dezvoltării plantelor. Aceasta comportă diferite măsuri agrotehnice. prin îmbunătăţirea permeabilităţii solului (prin lucrări de afânare). De asemenea. de exemplu. În afară de aer.1. este necesară o primenire permanentă a aerului. îmbunătăţirea structurii solului şi executarea la timp a tuturor lucrărilor agrotehnice. 6. CH2 etc. Mn ş. Fe. Cu. în primul rând. purtând denumirea de nutriţie extraradiculară. în corpul plantei fiind asimilate şi apoi transformate în compuşi organici. în cazul solurilor cu permeabilitatea mai scăzută şi deci mai puţin aerisite. potasiul. hidrogen şi oxigen. din care rezultă nu numai CO2. Astfel. ca orzul şi sfecla-dezahăr.. ele mai au nevoie de N. Absorbţia elementelor nutritive din sol se face prin intermediul rădăcinilor şi poartă denumirea de hrănire radiculară. 43% de carbon. la un conţinut mai mic de 6-9% de aer în sol. care îi asigură o aerisire permanentă. Al. Ca.65% faţă de numai 0. ci şi gaze ca H2S. procesul germinării seminţelor scade brusc. Din această cauză.a. pe care le iau din substratul mineralogic al solului. Si. pe care plantele le iau din apă şi aer. Aceste modificări în compoziţia aerului din sol se datorează respiraţiei rădăcinilor şi activităţii microorganismelor. Acestea intră în compoziţia plantei în proporţie diferită.57% de oxigen. fosforul. rădăcinile plantelor sunt bine dezvoltate.47%.15 şi 0. care determină oxidarea şi reducerea diferitor combinaţii organo-minerale din sol. Elementele nutritive Elementele minerale (substanţele nutritive) pătrund. Mo. Mg.2% de hidrogen. iar azotul. În afară de carbon. . Aşa. calciul împreună cu toate celelalte elemente constituie 5. iar alte plante de cultură. Prin componentele sale. sunt lungi şi prezintă un număr mare de perişori radiculari absorbanţi. o plantă de porumb aproape de maturitate completă este alcătuită din 44. în porii solului se întâlnesc gazele reţinute la suprafaţa particulelor.03% în aerul atmosferic) şi ceva mai saturat în oxigen.

spre sfârşitul vegetaţiei. Când azotul este în exces. Bacteriile simbiotice aparţin genului Rhizobium şi trăiesc o bună parte din timp în sol. în detrimentul fructificaţiei. în ţesutul meristematic al rădăcinilor. plantele solicită cantităţi din ce în ce mai mari de elemente nutritive. dar au nevoie în cea mai mare măsură de azot. făcând ca plantele doar să crească. pentru ca.a. iar calitatea producţiei lor este inferioară. plantele au o creştere vegetativă puternică. sunt mai puţin rezistente la ger. atingând cota maximă în fazele de creştere intensivă.ş. sinteza clorofilei încetează. iar lipsa acestuia determină încetarea creşterii plantelor. boli şi dăunători şi se prelungeşte perioada de vegetaţie. care apoi se transformă în compuşi azotaţi ce pot fi utilizaţi de către plante. sub formă de ioni (cel mai adesea sub formă de cationi Ca++. ţesuturile de susţinere se dezvoltă mai puţin şi plantele sunt predispuse la cădere. recolta depinzând de cantitatea de săruri minerale extrase din sol. Starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive şi forma în care acestea se găsesc constituie regimul nutrituv al solului şi. o parte din care este folosită de planta-gazdă. . unde pătrund în perii radiculari. Procesul de nitrificare determină acumularea în sol a unei cantităţi apreciabile de azot mineral şi este favorizat de reacţia neutră sau slab alcalină a solului. deoarece el participă la sinteza proteinelor şi intră în compoziţia unui număr mare de substanţe organice. o stare bună de afânare şi de umiditate a solului. comportându-se la început ca paraziţi. cea mai mare parte din azotul organic se transformă în azot amoniacal. nu şi să fructifice. aceste cerinţe să descrească treptat. K+. condiţii ce pot fi dirijate într-o anumită măsură de către om. secetă.. de înflorire şi de fructificare. Sub acţiunea microorganismelor din sol. dar sub forma de anioni NO3—. HPO4.a. Nu este substanţă vie fără să conţină azot. în cea mai mare parte a cazurilor. apoi încep a fixa azotul din aerul solului. o temperatură de 25-37oC. Azotul atmosferic poate fi pus la dispoziţia plantelor de către bacteriile de nodozităţi (care trăiesc pe rădăcinile leguminoaselor) sau nesimbiotice (care trăiesc liber în sol). Starodub. din verzi devenind galbene.). Azotul are un rol deosebit în viaţa plantei. potasiu şi calciu. care fixează acest element gazos.34 V. Bacteriile fiind heterotrofe. Lipsa sau insuficienţa acestui element de nutriţie aduce mari prejudicii producţiei. plantele absorb elementele nutritive din sol prin perişorii absorbanţi. Tehnologii în fitotehnie Diferite culturi agricole extrag din sol cantităţi variate de elemente nutritive. Pe parcursul vegetaţiei. Plantele au nevoie de elemente nutritive în tot cursul vieţii. fosfor. Fe+++ ş. sau să dea recolte slabe. se înmulţesc formând colonii (milioane de bacterii) în nodozităţi. transpiră mai mult. iar frunzele se decolorează. îsi extrag hrana (hidraţi de carbon) din ţesuturile rădăcinii.

Al etc. bine aprovizionate cu potasiu (între 0. iar fosforul pus la dispoziţia plantelor.05-0. el este localizat în cantităţi mari în organele tinere şi mai cu seamă în cele cu metabolism ridicat. ca şi a lipidelor. Fe. la mărirea concentraţiei sucului celular. cât şi în procesele biochimice din sol. Sub acţiunea microorganismelor compuşii organici sunt mineralizaţi. Insuficienţa potasiului în sol determină încetinirea procesului de creştere a plantelor.05 şi 0. În proporţie mai mare se găseşte în plante. Plantele din familia leguminoaselor au capacitatea de solvire a compuşilor minerali cu fosfor mai greu solubili. măreşte rezistenţa la ger.9%). Formează cimentul de legătură dintre celule şi dă mai multă . Insuficienţa acestui element poate provoca anumite dereglări: formarea unor rădăcini mai scurte şi mai puţin ramificate. precum şi alte procese fiziologice: grăbeşte maturizarea plantelor. ţesutul analizat etc. în general. contribuie la sporirea recoltei. Acest element de nutriţie influenţează pozitiv dezvoltarea rădăcinilor şi stimulează germinarea seminţelor.a. la boli. Calciul joacă un rol imporatant atât în viaţa plantelor. Probleme generale de fitotehnie 35 Fosforul participă la sinteza proteinelor. El participă la formarea membranelor celulare şi are un rol important în creşterea ţesuturilor tinere. Potasiul (kaliul) este prezent în toate ţesuturile şi organele plantelor şi are funcţii importante în creşterea şi dezvoltarea acestora. Conţinutul în fosfor al ţesuturilor plantelor variază între 0. iar îngrăşămintele chimice cu potasiu sunt folosite mai cu seamă la culturile tehnice. pe solurile nisipoase şi pe cele puternic levigate. contribuie la formarea hidraţilor de carbon (glucoză. mai ales în organele de reproducere (seminţe şi fructe) şi mai puţin în frunze. fiind localizat mai ales în frunze. Fosforul provine prin alterarea chimică a mineralelor din rocile pe care s-a format solul respectiv (este deci de origine minerală). Sub forma de ioni liberi. neînfrăţirea cerealelor şi scăderea producţiilor. seminţe ş.).3% se găseşte în sol sub forma unor compuşi organici. Solurile din ţara noastră sunt. În proporţie de 0.1. ceea ce determină o sporire a rezistenţei plantelor la ger. amidon etc.3 şi 2. Prezenţa sa contribuie la micşorarea transpiraţiei şi la mărirea rezistenţei plantelor la secetă şi la cădere. rădăcini. procesul de înfrăţire la cereale. în special în nervuri şi în peţiol (sub forma de oxalat de calciu). iar mărirea rezervei solului în acest element se realizează prin administrarea îngrăşămintelor cu fosfor. dar mai ales sub forma unor săruri neutre ale acidului fosforic şi a unor baze de Ca. conţinutul de fosfor din sol. sporeşte activitatea de fotosinteză şi favorizează migrarea hidraţilor de carbon către tuberculi.5% în funcţie de specia plantei. care se soldează cu reducerea cantitativă şi calitativă a producţiei.

3-3 %. iar rădacinile rămân scurte şi se deformează. cuprul măreşte rezistenţa plantelor la ger şi secetă şi favorizează procesul de creştere. de asemenea. şi este folosit de către plante. iar din aer prin frunze. butiric. de exemplu. din sărurile uşor solubile (sulfat. fosforic etc. nitric. sulfuric. sub formă de bioxid de sulf. formează soluţia solului. vitamine. acetic. Starodub. molibdenul joacă rol de catalizator în transformările ce le suferă nitraţii în plantă şi favorizează.). Manganul. Carenţa de calciu se manifestă prin aceea că plantele devin clorotice. adică la realizarea unui pH aproape de 7. Calciul se găseşte în sol în proportie de 0. În sol. Magneziul participă la formarea clorofilei şi are un rol însemnat în viaţa plantei. Microelementele. Este absorbit de humusul coloidal. sub formă de oxid de calciu. împreună cu substanţele minerale. Este prezent în măsură mai mare în ţesuturile tinere. mai cu seamă când sunt în exces. conţinând aproape toate elementele pe . cât şi la sinteza unor enzime. frunzele tinere se răsucesc. moleculară şi coloidală. contribuind la reglarea reacţiei solului. făcându-i inofensivi. Soluţia solului şi proprietăţile ei Apa din sol. aflate în stare de dispersie ionică. Optimizarea regimului de nutriţie al plantelor se realizează prin: rotaţia raţională a culturilor în cadrul asolamentului. Neutralizează acizii organici din plante. calciul neutralizează acizii organici şi anorganici (lactic. de asemenea în sucul celular şi în protoplasmă. deşi se găsesc în cantităţi mici în organismul vegetal. borul prezintă importanţă în procesul de fructificare al plantelor şi ajută la dezvoltarea rădăcinilor în condiţii anaerobe. Deplasează din complexul coloidal alţi cationi (K+. Este absorbit de către plante din sol. formând aşa-numitul humus activ. fertilizarea corespunzătoare a solului. hormoni şi în activitatea microorganismelor din sol. executarea lucrărilor solului în condiţii optime. îndeplinesc roluri foarte importante pentru viaţa plantei atât ca elemente nutritive. activează sistemul enzimatic şi favorizează sinteza unor vitamine. bicarbonat de calciu).36 V. care contribuie la formarea unor glomerule (agregate structurale) cu stabilitate hidrica ridicată. formarea nodozităţilor pe rădăcinile leguminoaselor. Sulful are rol principal în formarea unor aminoacizi şi a unor hormoni. sub forma anionului SO4. favorizează formarea nodozităţilor pe rădăcinile leguminoaselor şi stimulează activitatea unor enzime. Tehnologii în fitotehnie consistenţă frunzelor bătrâne şi ţesuturilor de protecţie. Soluţia solului are o alcătuire complexă. sub această formă. organo-minerale şi organice. nitrat. combaterea buruienilor la timp etc. clorul măreşte concentraţia sucului celular şi contribuie la reacţiile de fotosinteză. Mg++) necesari nutriţiei plantelor.

pH-ul reprezintă logaritmul cu semnul negativ al concentraţiei ionilor de hidrogen din soluţie. constituind pentru acestea sursă de aprovizionare cu elemente de nutriţie. fiind determinată de raportul dintre concentraţia de ioni de H+ şi OH-. P. pătrunse în soluţie. denumite halofile. Aceşti ioni se formează prin disocierea apei: H2O«H++OHDeci (H+)= 1/10000000= 10-7 Înlocuind expresia –log (H+) prin simbolul pH. dacă depăşesc anumite limite. iar dacă este alcalină. OH-. nu conţine numai molecule de H2O. O cantitate foarte mică de apă din soluţia solului este disociată în ioni de hidrogen (H+) şi de hidroxid (OH-). K. În unele soluri pot trece în soluţie şi alte săruri nefolositoare plantei şi care pot să devină chiar vătămătoare. iar dintre speciile spontane măcrişul mărunt şi altele. sparceta. sulfina. solul este alcalin. Sunt însă şi plante care suportă o reacţie acidă sau alcalină. mai mari de 7. ci şi ioni de hidrogen în concentraţie de circa 10-7 mol/l şi ioni de hidroxid în aceeaşi concentraţie. Prezintă importanţă sărurile de N. Corectarea reacţiei solului. Pe sărături cresc specii de plante fără valoare furajeră. Soluţia solului îngheaţă sub 0oC şi joacă un rol important în schimbul de substanţe dintre sol şi plantă. Ca. Probleme generale de fitotehnie 37 care le conţin şi plantele. solul este acid. NO3-). se poate . reprezentaţi prin săruri. Reacţia acidă a solului poate fi suportată de lupin. În cazul când există un raport echilibrat între ionii de H+ şi de OH-. reacţia solului este neutră. În această situaţie valoarea pH este egală cu 7. se găsesc în soluţia solului sub formă de ioni (Ca++. secară şi cartof etc.. acizi etc. Na+. orz. Cl-. pot fi cedate plantelor în funcţie de cerinţele acestora în procesul de nutriţie. Reacţia solului Reacţia solului este în strânsă legătură cu compoziţia solului. Reacţiile alcaline se întâlnesc la solurile bogate în calciu şi la sărături. O parte din sărurile dizolvate în apa din sol se află în stare disociată în ioni componenţi.. numite şi plante calcifile.1. Mg++. În cazul reacţiei acide pH-ul are valori sub 7. nu depăşeşte câteva grame de săruri la 1 litru. la 25oC. Sărurile minerale. Apa pură. Dacă în soluţia solului predomină ioni de H+. acidă sau alcalină. Pe solurile bogate în calciu sunt frecvente leguminoasele: lucerna-albastră. acestea servind ca indicatori ai reacţiei solului. iar dacă predomină ioni de OH–. H+. Concentraţia soluţiei solului este redusă. ovăz. rezultă că apa pură are pH = 7. SO4-. Majoritatea speciilor de plante cultivate şi spontane preferă reacţia neutră slab acidă sau slab alcalină. Compuşii chimici.

energia termică biologică degajată în urma activităţii microorganismelor din sol sau cea provenită din interiorul pământului.. Deosebit de păgubitoare sunt şi temperaturile scăzute. praf de lignit. fiind în general mai umede. culoarea. fosfoghips. Pentru fiecare specie de plante se cunosc temperaturile minime. ca granulometria. varul nestins (CaO). se încălzesc mai repede şi mai mult. Pentru majoritatea plantelor de cultură din ţara noastră. care asigură 1. cât şi pentru dezvoltarea rădăcinilor. marna etc. comparativ cu cele situate pe versanţii nordici. transmiterea şi pierderea căldurii solului. Dacă în perioada formării fructelor temperatura mediului ambiant este prea ridicată. corespunzătoare anumitor faze de vegetaţie.38 V.946 calorii într-un minut pe fiecare cm2 de pe scoarţa terestră şi. Sursa principală de căldură o constituie pentru sol energia solară. Temperaturile mai mari determină mersul normal al proceselor vitale. se consideră optime temperaturile cuprinse între 25 şi 350C. au nevoie de mai multă căldură pentru a se încălzi. ca zonă geografică. care au nevoie de niveluri diferite de temperatură. pierd mai repede căldura.2H2O). în timp ce solurile bine structurate bogate în humus şi cu un conţinut optim de aer sunt capabile să reţină timp mai îndelungat căldura pe care au acumulat-o. umiditatea. Regimul termic optim al solului este important pentru germinarea seminţelor. Pentru corectarea reacţiei acide a solului se folosesc ca amendamente piatra de var măcinată (CaCO3). Pentru asigurarea activităţii optime a microorganismelor de transformare a materiei organice în substanţa minerală. iar pentru corectarea reacţiei alcaline se tratează solul cu ghips (CaSO4. Regimul termic al solului Regimul termic al solului reprezintă totalitatea fenomenelor care determină fluxul. optime şi maxime. în mai mică măsură. cât şi de unele proprietăţi ale solului. expoziţia învelişului vegetal etc. Tehnologii în fitotehnie face prin operaţia denumită amendare şi se realizează folosind anumite substanţe numite amendamente. Regimul termic al solului este influenţat de condiţiile mediului înconjurător. Solurile situate pe pantele cu expoziţie sudică primesc o cantitate mai mare de căldură.. Din acest punct de vedere . Solurile argiloase. iar la 45-500C procesele fiziologice sau intensitatea lor încetează. humusul. intensitatea respiraţiei depăşeşte pe cea a asimilaţiei clorofiliene şi are loc fenomenul de şiştăvire (zbârcire) a boabelor la cereale. varul stins (Ca(OH)2). este de asemenea necesar ca regimul termic al solului să oscileze între 10 si 400C. Starodub. în funcţie de specia plantei cultivate.

Dirijarea regimului termic în mod direct se poate realiza în casa de vegetaţie. rapiţă Cartof Porumb pentru boabe. lucernă. pentru a ajunge la maturitate plantele au nevoie să înmagazineze o anumită cantitate de căldură denumită constantă termică (sau sumă a gradelor). Dacă temperatura mediului este prea scăzută sau excesiv de ridicată faţă de cerinţele specifice codului său genetic. răsadniţe etc. Probleme generale de fitotehnie 39 Temperatura minimă şi optimă a solului pentru germinarea unor specii de plante cultivate Specia de plante Mazăre. Cunoaşterea temperaturii minime (înregistrată în sol) de germinaţie a seminţelor are o mare importanţă practică în stabilirea momentului optim de însămânţare a diferitor culturi. În cursul perioadei de vegetaţie. 100C) de-a lungul întregii perioade de vegetaţie. În cultura de câmp prin tehnologii adecvate ce poate îmbunătăţi . secară. iar mazărea pâna la –60C. în funcţie de cerinţele lor faţă de căldură. în sere. bob. transport. respiraţie. permite repartizarea raţională a culturilor pe teritoriul ţării. cât şi a condiţiilor climatice din fiecare zonă. soia Dovleci Tutun şi orez Temperatura. lucerna rezistă iarna până la – 25°C pe teren fără zăpadă.). Co Minimă Optimă 1-2 21-27 2-3 20-25 3-4 20-25 4-5 25-30 5-6 25-30 7-8 25 8-10 30-35 10-12 30-35 12-14 30-35 plantele de cultură se deosebesc foarte mult. nutriţie. 0C 2000-2300 1700-2126 1940-2310 1700-3700 2200-5000 Planta cultivată Floarea-soarelui Sfeclă pentru zahăr Soia Mazăre Cartof Suma gradelor. trifoi Grâu. Aceasta rezultă din însumarea temperaturilor medii zilnice (care depăşesc 5°C şi.1. fasole. Astfel. respectiv. 0C 1700-2500 2400-3700 2000-3000 1352-1900 1300-3000 Cunoaşterea constantei termice. transpiraţie. planta suferă o autoreglare prin modificări ale habitusului. dar şi a proceselor sale biochimice (sinteza clorofiliană. măzăriche. Constanta termică a unor plante de cultură Planta cultivată Grâu de toamnă Secară de toamnă Ovăz Porumb pentru boabe Orez Suma gradelor. grâul pâna la –180C. in Mac. depunere etc. orz. când se produc îngheţuri târzii de primăvară. cânepă Sfeclă pentru zahăr Floarea-soarelui. ovăz.

slab acide. mulcirea se face cu materiale deschise la culoare (paie tocate). S-a constatat că pe o suprafaţă de un hectar de sol se conţin aproximativ 3 t de bacterii. toate acestea sunt supuse unui proces complex de sinteză. principalul rol în formarea humusului îl au viermii obisnuiţi. După pieirea organismelor vii din sol. solul este cel mai populat mediu de viaţă. Plantele anuale lasă în sol în jur de 3-5 t/ha.1-0.2 mm. Produsul principal al acestui proces biochimic sunt acizii humici bruni. cu exces de umiditate. Derivaţii fenolici din lignină. Reglarea regimului termic al solului se poate realiza prin mulcire. resturile vegetale şi animale sunt transformate în humus. Astfel. cantităţi mai mari rezultând de la speciile leguminoase. mai acide. în care intervin şi anumite enzime specifice tubului digestiv al viermilor. Fauna şi microfauna din sol contribuie cu 0. excrementele oligochetelor constituie mediul pentru alte microorganisme implicate în sinteza unui alt tip de humus – humusul coprogen. reci se recomandă acoperirea acestora cu material organic de culoare nisipoasă. Starodub. acest rol revine viermilor albi.8 mm şi macrofauna-organisme ce au lungimea de 8-80 mm. . 30 kg de moluşte. Acesta este o parte esenţială a materiei organice a solului şi cel mai important component al lui. se recomandă aplicarea îngrăşămintelor organice puţin descompuse. În sol numărul lor este foarte mare – câteva zeci de mii la hectar. 20 kg de şerpi şi rozătoare etc.. Tehnologii în fitotehnie regimul termic al solului (pe solurile reci. Totalitatea animalelor ce trăiesc în sol constituie pedofauna acestuia. mezofauna – organisme ce au lungimea cuprinsă între 0. în fiecare cm cub de sol se găsesc până la 7-10 miliarde de microorganisme. cei glucidici rezultaţi din descompunerea celulozei. 500 kg de râme.40 V. 100 kg alge. În tubul digestiv al anelidelor. sau neutre. Pedofauna este şi ea la rândul ei împărţită în 3 categorii: microfauna – organisme ce nu depăşesc lungimea de 0. 3 t de ciuperci microscopice. iar cantitatea de sol ce trece anual prin tubul digestiv al unui vierme este de aproximativ 500 g. care se încălzesc uşor. cca 25 tone de sol sunt astfel îmbogăţite cu humus brun şi coprogen.2 şi 0. executarea unor arături adânci şi a lucrărilor de eliminare a excesului de apă. pe solurile argiloase. 40 kg de artropode. În solurile bogate. În acest proces se pot forma şi compuşii complecşi argilo-humici.2 t/ha de resturi organice. pe când în solurile sărace în substanţe. 1. grele şi compacte. aminoacizii sau amoniacul rezultaţi din peptide sunt integraţi odată cu particulele minerale de către viermii oligocheţi. Astfel.5 t actinomicete. Cele mai mari cantităţi de resurse organice se acumulează de pe urma plantelor ierboase perene (10-12 t/ha). 100 kg de protozoare. Formarea humusului Graţie stabilităţii condiţiilor vitale pe care le asigură. 50 kg de nematode.

1. mangan. precum şi o cantitate importantă de microelemente: cupru. la care nu participă lignina ci numai celuloza şi proteinele. . 15 t de azot. aceşti compuşi de culoare neagră rămân în sol. cât şi din substanţe minerale. Aceasta este etapa de amonificare. bacteriile îşi sintetizează glucoza din CO2 aflat în sol. Ei se acumulează în sol împreună cu o parte din miceliul foarte abundent al ciupercilor. Pe de altă parte. Mineralizarea humusului reprezintă ultima etapă în circuitul substanţei. zinc. prin autoliza în masă a bacteriilor celulotice se eliberează protoplasma şi enzimele acestora şi se amestecă cu gelul din sol.+ 3/2O2 NO3.+energie. Prin reacţiile ulterioare de repolimerizare se formează acizii humici cenuşii. 204 t de potasiu. elaborează compuşi apropiaţi ca structură biochimică de humus. în urma cărora rezultă monozaharide. în care ultimele resturi de compuşi organici constituenţi ai humusului sunt mineralizate. necesare dezvoltării normale în perioada de vegetaţie. NH4++3/2O2 NO2. Dacă substratul este sărac în produsul glucidic. utilizând ca sursă de energie oxidarea amoniacului în nitriţi şi nitraţi. S-a constatat ştiinţific că un strat de sol cu grosimea de 1 m pe o suprafaţă de 1 ha conţine în medie 290 t de humus. Enzimele provoacă reacţii de polimerizare. ca şi dioxidul de carbon care rezultă în etapa de amonificare. molibden etc. După moartea lor. Etapa finală a procesului de mineralizare este cea de formare a azotului molecular. care are loc sub acţiunea bacteriilor denitrificatoare ce utilizează acidul azotic ca acceptor de protoni şi reduc azotul până la starea de oxidare zero. Acest proces se numeşte neoformarea humusului pe calea microbiană. Fertilitatea este şi ea de două tipuri: fertilitatea naturală şi fertilitatea economică. apă şi aer. Probleme generale de fitotehnie 41 O altă cale de formare a humusului este cea microbiană. Fertilitatea solului Prin fertilitate se înţelege proprietatea solului de a asigura plantele cu substanţe nutritive (compuşi ai elementelor chimice cu care se hrănesc plantele). cum ar fi Aspergillus niger. aminoacizi. Procesul de mineralizare este caracterizat într-o prima etapă de o anumită microfloră care descompune moleculele complexe până la CO2 şi NH3. NO2-+2H++H2O +energie Azotul din nitraţi poate fi din nou utilizat de plante. sub forma humusului brut (humusul microgen). derivaţi chinonici. 19 t de fosfor. Microorganismele din clasa Fungi. Deci solul este format atât din substanţe organice. În solurile foarte acide iau naştere produşi milanici de culoare neagră săraci în azot care sunt precursori ai humusului.

de condiţiile de climă şi de relief şi se manifestă prin capacitatea de reproducere spontană a vegetaţiei.2 kg de grâu de toamnă. Aplicarea lor la fertilizarea culturilor necesită o testare complexă pentru evitarea poluării solurilor şi producţiei agricole cu substanţe nocive.5 până la 5. Implementarea sistemului optim de fertilzare cu îngrăşăminte minerale conduce la majorarea recoltelor cerealiere cu 23-26%.8 mii tone de potasiu. Tehnologii în fitotehnie Fertilitatea naturală (potenţială) a solului este un rezultat al fenomenelor naturale (fizice. desecări etc. inclusiv nămoluri provenite de la epurarea apelor uzate. dintre care cca 1200 sunt înnămolite excesiv sau deteriorate.42 V.7 mii tone de substanţe active.9 mii tone de azot.).8 de kg porumb pentru boabe. deseori depăşind în această privinţă şi solurile cu profil întreg. irigaţii. a celor tehnice – cu 23-42%. Necesarul total de îngrăşăminte pentru agricultura Moldovei în anii 2010-2020 şi după anul 2020 va constitui 236. care ocupă 100 mii ha. 38. Nămolurile mai bogate se recomandă spre folosire prin copertarea solurilor cu productivitate scăzută.0 mii tone de fosfor şi 45. Apele uzate din sectorul zootehnic conţin cantităţi însemnate de elemente nutritive. Cel mai eficient mod de utilizare a nămolurilor lacustre este amestecarea lor cu deşeuri organogene. omul aplică deşeuri ale industriei prelucrătoare şi gospodăriei urbane în calitate de fertilizanţi. îngrăşăminte.5% de humus şi sunt mult mai bogate în forme mobile de fosfor decât solurile afectate de eroziune. .5–3.9 kg de seminţe de floarea-soarelui. a gunoiului menajer. în forme uşor accesibile plantelor. inclusiv 99. În ţară există peste 3500 de bazine artificiale de acumulare a apei. a nămolului de la fabricile de zahăr. Cele mai bogate în elemente nutritive dintre ele pot fi utilizate la ameliorarea solurilor puternic erodate prin aport de material pământos. chimice.8 kg de rădăcini de sfeclă pentru zahăr. O sursă potenţială semnificativă pentru restabilirea productivităţii solurilor erodate şi slab productive sunt solurile deluviale. Fertilitatea economică (antropogenă) a solului apare ca urmare a unor activităţi modificatoare ale omului. În scopul sporirii fertilităţii. Nămolurile au o grosime de 2. Starodub. 2. Ea se dezvoltă continuu şi este determinată de compoziţia fizică şi biochimică a solului. Sporul de recoltă la aplicarea 1 kg de elemente nutritive (NPK) constituie: 5. în special potasiu şi azot. Ea depinde de aplicarea corectă a tehnicilor agricole corespunzătoare (lucrări agrotehnice. biologice). 5. conţin de la 2. 91.5 m. neinfluienţate de om.

3 46. . a instituţiilor de profil şi a fiecărui cetăţean aparte. 60 milioane de tone de fosfor.0 30-40 granule de culoare albă granule de culoare albă granule de culoare albă granule de culoare albă microcristale roşu-deschis Solurile Moldovei În baza unor investigaţii.0 19-20 44 0 52 60 56 15 17 13 26 40 Salpetru de amoniu Ureea (carbamidă) Superfosfat simplu Clorură de potasiu Sare de potasiu 60. Ele prezintă principala bogăţie naturală a ţării şi merită. Probleme generale de fitotehnie 43 Sortimentul principalelor îngrăşăminte Denumirea Formula chimică (produs îngrăşământului principal) Fosfaţi de amoniu NH4H2PO4 (NH4)2HPO4 Amofos Nitrofosfaţi Polifosfaţi de amoniu Fosfat – uree Azotat de potasiu Fosfat de potasiu Metafosfat de potasiu Fosfat de amoniu şi de potasiu Nitrofosca NH4H2PO4 + HN4NO3 + CO(NH2)2 CaHPO4 + Ca(H2PO4)2 + Ca(NO3)2 (NH4)n + 2PnO3n+1 CO(NH2)2 + H3PO4 KNO3 KH2PO4 (KPO3)n NH4H2PO4KH2PO4 NH4NO3+(NH4)2SO4+ KNO3+CaHPO4+Ca(H2PO4)2 K2HPO4+K2SO4+KCl NH4NO2 CO(NH2)2 Ca(H2PO4)2 * H2O + CaSO4 KCl KCl cu impurităţi de NaCl N 11 12 21 23 20 Conţinutul P2O5 K2O 44 0 52 0 53 0 23 0 10 0 0 0 46 35 39 18 15 17 21 13 13 Starea fizică granulat granulat granulat granulat sau lichid granulat cristale albe granulat granulat granulat granule de culori diferite 13-18 56-66 17 13 0 0 6 15 17 13 13 13 34. 700 milioane de tone de potasiu. necondiţionat. solurile Moldovei sunt apreciate ca unele dintre cele mai fertile din lume – cca 1 miliard de tone de humus. 50 milioane de tone de azot. o atenţie permanentă a statului.1.

Cernoziomuri podzolite şi levigate.2 mii ha (0.4 1.9 % din teritoriul ţării 8.5 mii ha (11. câmpia Nistrului inferior mii ha 281.7 64. cu porţiuni xerofite de pădure.5 9.78%).8 10.34%).91%).9 270. Cernoziomuri obişnuite. constituie 70% din suprafaţa totală. câmpia Moldovei de Sud 14. cernoziomurile compacte 13.5 5.44 V. pădurile de fag şi stejar. cernoziomurile sudice 1.4%).3 55.6 mii ha (8.3 317. cernoziomuri levigate şi podzolite.2 116. de carpen ale înălţimii Codrilor Centrali 8. cu porţiuni de cernoziomuri podzolite.0 227. silvostepa din sud-vestul Podişului Podoliei 7. Cernoziomuri obişnuite şi levigate.0 354. Cernoziomuri tipice şi levigate. cernoziomurile xeroforestiere 18. Cernoziomuri tipice.7 4.3 3. carbonatice sudice şi soluri de luncă inundabilă.7 mii ha (3.1 9.6 99.0 . cernoziomurile obişnuite 634.4 11. cu porţiuni de cernoziomuri podzolite de soluri cenuşii-închise.7 mii ha (0. silvostepa gârniţelor din câmpia Moldovei de Sud 12. Cernoziomuri levigate şi xerofite de pădure cu porţiuni de cernoziomuri podzolite şi soluri cenuşii-închise de pădure. pădurile de carpen din Codri 11. cernoziomurile tipice 281. cu amestec de ierburi şi poacee. silvostepa din vestul Codrilor 10. levigate şi podzolite. Cernoziomuri tipice. soluri cenuşii şi cenuşii-închise de pădure. pratostepa Bălţilor 4. Cernoziomuri obişnuite şi levigate.9 61.54%). cernoziomurile. Cernoziomuri tipice şi levigate.6 mii ha (0. de stejar din Codri 9.7 136. Soluri brune şi cenuşii de pădure. cernoziomurile cambice (levigate) 395. cu porţiuni de soluri cenuşii. Cernoziomurile luvice (podzolite) ocupă 117.49%). Podişul Prutului 3. păduri de gorun şi carpen.6 3. levigate şi obişnuite. soluri cenuşii-închise de pădure. silvostepa Platoului Moldovei de Nord 2.9 mii ha (19.1 1.0 8.9 6. silvostepa podişului Rezina 6. Cernoziomuri obişnuite şi carbonatice de stepă. cu porţiuni de soloneţuri şi soluri cenuşii.1 372. Cernoziomuri tipice şi levigate. silvostepa Podişului Soroca 5. cernoziomurile carbonatice 671. Tehnologii în fitotehnie În Republica Moldova principalele tipuri de soluri. soluri cenuşii şi cenuşii-închise de pădure. cernoziomuri compacte şi soloneţizate.05%). Raionarea solurilor din Republica Moldova Tipul de sol 1.2 171.0 1. Starodub. cu porţiuni de soluri cenuşii-închise de pădure.1 mii ha (18.4 117.71%). Soluri cenuşii de pădure. Cernoziomuri tipice. silvostepa podişului Tigheciului 13. levigate obişnuite şi soloneţizate.

mii ha Structura.6 2518. solonceacurile 260 mii ha (7.09 2. Provincia de silvostepă.1 74. Solurile cenuşii de pădure constituie circa 10%.1 327.5 96. solurile hidromorfe nealuviale 23.2 mii ha (0.1 439.7 0.2 1651.2007) Suprafaţa. precum şi a celor humice carbonatice. În această regiune predomină cernoziomurile tipice şi cele levigate.8 mii ha (9.6 100.2 25.83 9.8 443.87 4. care ocupă 38. % 2005 2006 2007 2005 2006 2007 3384. solurile hidromorfe aluviale – lăcoviştile. iar solurile sărăturate – soloneţurile.4 84.3 Terenuri – total inclusiv: terenuri agricole din acestea: teren arabil plantaţii multianuale din care: livezi vii păşuni fâneţe pârloagă Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră Râuri.1 mii ha (7. Genetic.66 58. Provincia de păduri a Moldovei Centrale (Codrii) ocupă 16% din teritoriul republicii.8 435.1. ţine de vegetaţia de stepă.67 10.6 3384.0 100.07 0. Provincia de stepă ucraineană cu cernoziomuri sudice ocupă 21. 3.3 124.46 3.64 10.0 2521.685).29 3.01.1 157.76 12.7 7. carbonatice şi cernoziomuri sudice.0 100. pe alocuri se întâlnesc cernoziomuri xerofite de pădure şi cernoziomuri compacte. a cernoziomurilor podzolite şi a celor levigate – circa 30%.7% din teritoriul republicii. Probleme generale de fitotehnie 45 Solurile brune tipice şi luvice ocupă 27. Astfel.2 1974. Aici predomină cernoziomurile obişnuite şi cele carbonatice. Suprafaţa solurilor hidromorfe.8 2.8 2. lacuri.3 3.9 155.4 364.5 26.5 1840. Fondul funciar după modul de folosinţă (la 01.5 10.8%).4 54.3 48.8 326. solurile mlăştinoase 259.1 8.1 2.7%).46 13.7%).7 131.6 3384. Provincia de stepă a Dunării ocupă 34.8 890.0 246.3 96.8% din teritoriul republicii.8 0.7 10.8 8.2 1833.8 4.76%).3 297. este neînsemnată.29 13 2.9 0.2 mii ha (0.4 54. 4.5 370. Se caracterizează prin cernoziomuri obişnuite. Republica Moldova a fost împărţită în patru provincii: 1. griziomurile 329.5% din teritoriul republicii. Suprafaţa solurilor cenuşii şi brune de pădure constituie 40%.3 368. În lunca Nistrului solurile salinizate se întâlnesc rar.06 0.1 15. bazine şi bălţi Alte terenuri .65 74. 2.7 131.86 9.7 10.83 3.0 117.8 299.

8 34.3 162.9 38.6 23.0 417.1 1573.1 56.1 34.3 1555.5 584.8 71.0 310.4 256.9 84.4 39.4 65.8 60.6 1076.0 400.7 202.6 89.9 67.46 V.4 77.3 216. Tehnologii în fitotehnie Suprafaţa cultivată cu principalele grupuri fitotehnice de toate categoriile (mii hectare) 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafeţe însămânţate – total Culturi cerealiere şi leguminoase pentru boabe – total din care: grâu de toamnă orz de toamnă orz de primăvară porumb pentru boabe leguminoase pentru boabe Culturi tehnice dintre care: sfeclă-de-zahăr (industrială) floarea-soarelui soia tutun Cartofi. kg Cereale şi leguminoase pentru boabe Grâu de toamnă Orz (de toamnă şi primăvară) Porumb pentru boabe Leguminoase pentru boabe Floarea-soarelui Soia Sfeclă pentru zahăr Tutun Cartofi 2003 1800 500 720 2550 620 1110 1060 17400 1250 7870 2004 2780 2750 2150 3070 1350 1240 1410 26140 1390 9190 2005 2740 2610 1780 3270 1560 1200 1810 29010 1420 10540 2006 2510 2350 1860 2880 1630 1320 1440 27860 1380 10950 .7 1527.0 1567.5 Producţia medie la hectar pentru principalele culturi agricole (în gospodăriile de toate categoriile).2 41.9 459.1 8.6 66.0 11.0 41.2 18.2 5. legume şi bostănoase din care: cartofi Plante de nutreţ 1526.9 1483. Starodub.4 937.6 1077.1 59.7 3.7 352.4 45.0 46.9 62.6 9.8 401.2 107.4 69.2 290.9 66.2 340.3 50.3 28.7 37.4 301.5 16.7 4.7 553.3 1483.5 65.4 79.0 369.4 50.8 18.9 9.3 17.4 935.1 1034.5 1540.5 42.6 34.8 114.1 62.7 358.8 1484.8 35.1 44.5 80.4 6.2 42.7 208.3 399.1 344.9 68.5 471.6 275.7 917.2 55.5 61.7 227.5 896.2 42.3 309.4 270.1 37.8 37.8 87.9 442.5 51.7 59.7 61.6 356.3 455.8 124.3 54.5 1071.7 63.7 987.7 54.8 54.5 36.6 105.0 331.7 66.2 57.9 34.9 433.4 69.4 10.5 93.6 5.7 287.5 49.8 121.7 21.0 63.3 330.6 79.1 320.4 204.3 446.2 441.5 403.5 117.9 70.

Împădurirea este cel mai eficient mijloc de obţinere a unei rezistenţe la eroziune. ca rezultat cota terenurilor agricole este destul de mare – 74. Totuşi cauza principală a eroziunii constă în lipsa unei vegetaţii care să asigure stabilitatea solului.3 Ţara SUA Marea Britanie SUA SUA Japonia Dania SUA Olanda SUA Eroziunea solului Solul este expus permanent procesului natural de eroziune ca rezultat al acţiunii factorilor de mediu (apă. chiar dacă aceasta s-ar limita doar la un covor de iarbă întreţinut permanent în stare vie. apele. temperatură). Acţiunea apei este un alt mod de producere a eroziunii. desfundarea solurilor pe versanţi şi micşorarea capacităţii de rezistenţă antierozională a acestora. intensitatea de eroziune se reflectă în volumul de detritus transportat de ape.5%.1 18. Dacă acest dens covor vegetal este îndepărtat pentru a se face loc monoculturilor.3 124. în urma unei furtuni de vânt poate fi dezgolit un strat de circa 25 mm în doar câteva ore. capacitatea de rezistenţă scade foarte mult. Apa acţionează fie la suprafaţă (de exemplu.1. ca urmare a spălării stratului de sol de pe terenurile naturale. În solul din preajma pădurilor rădăcinile plantelor se înteţesc. unde acestea cad din nou pe sol.4 133.2 9. cota mare . Probleme generale de fitotehnie 47 Producţia record Cultura Porumb Grâu Soia Sorg Orez Orz Ovăz Cartof Sfeclă pentru zahăr Producţia. păşunatului excesiv. La producerea eroziunilor participă mai mulţi factori: vântul. monoculturilor etc.4 31. formând o reţea protectoare.2 19. Activitatea omului a condus la intensificarea pronunţată a eroziunii naturale datorită despăduririlor masive. De exemplu. prin ploi torenţiale). transportul solului cu şuvoaiele de apă la distanţe mari.8 28. Cantitativ. fie prin pătrunderea în adâncime şi dislocare. t/ha 27. Cauzele principale care contribuie la intensificarea proceselor erozionale alături de factorii naturali sunt: desţelenirea aproape completă a terenurilor. lipsa vegetaţiei etc. aer.8 26. prin îndepărtarea particulelor fine ale solului. Cantitatea spulberată de vânt poate fi uneori destul de mare. Vântul spulberă particulele de la suprafaţa solului şi le transportă prin curenţi de aer la mari distanţe.

înţelegem că fiecare plantă se va cultiva în fiecare an pe o altă solă. Tehnologii în fitotehnie a culturilor prăşitoare în asolamentele de câmp. populaţiei şi diminuează esenţial fondul funciar al republicii. . – Divizarea terenurilor în sole (parcele) şi alternarea culturilor pe acestea de la un an la altul. repartizarea în procesul de privatizare a cotelor de teren. pentru necesităţile sociale şi gospodăreşti. pe care se cultivă un anumit grup de plante. distribuirea cotelor pe versanţi pe direcţia deal–vale.48 V. lichidarea.2 mii (23. – Succesiunea culturilor pe acelaşi teren (însoţită de lucrări corespunzătoare). Când spunem “în timp”. înţelegem rotaţia culturilor pe aceeaşi solă. în ultimii 10-20 de ani a fâşiilor forestiere de protecţie. Această trecere nu se va face la întâmplare. suprafaţa solurilor erodate numai în ultimii 40 de ani a crescut de la 594.6%) până la 877. Ponderea solurilor moderat şi puternic erodate care au pierdut 40-70 % din fertilitatea iniţială constituie 354. În anul următor fiecare cultură va trece pe o altă solă. de pe terenurile agricole se pierd 26 mil. fosfor. din circuitul agricol se scot suprafeţe considerabile de terenuri agricole. ceea ce la fel contribuie la reducerea suprafeţei ce revine pe cap de locuitor (0. – Tehnica de cultivare a solului constând în împărţirea unui teren cultivabil în parcele.7%. Anual. potasiu. în mare parte. – Împărţirea terenului unei exploataţii agricole în câteva sole. ci se va planifica astfel ca. Starodub. cu scopul de a păstra fertilitatea solului. vizavi de 0. tone de sol fertil. Eroziunea solurilor şi alunecărilor de teren prezintă un pericol şi un fenomen de risc. 700 mii de tone de humus şi o cantitate mare de elemente nutritive: azot. Numărul de sole ale asolamentului este egal cu numărul de ani al rotaţiei culturilor încât pe durata unei rotaţii fiecare cultură a rotaţiei respective trece o dată pe fiecare solă.60 ha. fără organizarea antierozională preventivă a terenurilor comunelor. Trecerea oricărei culturi pe o altă solă se face în aşa fel ca pe fiecare solă să se păstreze aceeaşi rotaţie a culturilor.4 sau circa 40 %. Într-un an culturile vor ocupa fiecare câte o solă din asolamentul respectiv. iar când spunem “în spaţiu”. De aceea asolamentul mai este definit astfel: „rotaţia culturilor în timp şi spaţiu”. Asolamentul Definiţii — Tehnică a împărţirii unui teren cultivabil în mai multe loturi (în raport cu numărul de plante care urmează a fi cultivate) şi a repartizării prin rotaţie a fiecărei plante pe un lot anumit. Drept consecinţă. normativ. în timp culturile să se succeadă în aceeaşi ordine.6 mii ha sau 34. care condiţionează pierderi enorme economiei. Anual.43 ha). – Alternarea periodică a culturilor agricole de pe o anumită suprafaţă de teren.

– Definim profilul exploataţiei agricole (structura culturilor). Porumb La irigat Asolament de 3 ani 1. 5. 3. 2. Floarea-soarelui. 2. Grâu. Măsuri avantajoase: – Alegerea culturilor (cereale. 3. Porumb + soia. Suprafaţa unei sole variază mult în funcţie de tipul de fermă. Numărul culturilor anuale indică lungimea rotaţiei şi determină durata asolamentului. dăunătorilor şi buruienilor. 2. 4. Grâu. – Amplasarea culturilor în cadrul asolamentelor raţionale nu necesită investiţii. braţe de muncă. De regulă. relief şi alţi factori. – Valorificarea superioară a resurselor naturale (apă din precipitaţii. Sfeclă pentru zahăr. Triticale + orz Categorii şi sisteme de lucrări ale solului: – Sisteme convenţionale (clasice) – pluguri. pe aceeaşi suprafaţă. 3. plante tehnice. reciclarea materiilor organice). plante furajere anuale sau perene. 4. cizel – mobilitare adâncă cu sau fără răsturnarea brazdei. 2. Grâu. . – Obţinem creşteri semnificative ale ratei rentabilităţii şi producţiei stabile de la un an la altul. Porumb Asolament de 6 ani 1. cheltuieli. Planta premergătoare este aceea care a fost cultivată în anul precedent pe o anumită solă. Mazăre. Măsuri avantajoase: – Alternarea în timp şi spaţiu a culturilor agricole. nutrienţii solurilor. Mazăre. Porumb Asolament de 5 ani 1. cel mai adesea asolamentul optim este de 4–6 sole. 3. ea este delimitată cu drumuri pe care circulă tractoarele şi maşinile agricole. Grâu. plante aromatice şi medicinale). venituri etc. Porumb siloz. implică consumuri energetice sporite. Grâu. Rotaţia culturilor reprezintă alternanţa culturilor de la un an la altul. 5. – Diversificarea culturilor conduce la eşalonarea activităţii (lucrări mecanice. Exemple de asolamente La neirigat Asolament de 3 ani 1. pe care se cultivă plantele.).1. – Reducerea infestării cu patogeni şi a gradului de îmburuienare a terenurilor prin alternarea metodelor de lucrare a solului şi tehnologiilor specifice acestora pentru combaterea bolilor. Probleme generale de fitotehnie 49 Solă este o suprafaţă de teren cu sol cât mai omogen. Soia. Floarea-soarelui. 6. – Sisteme reduse de lucrări – lucrări superficiale (discuit). Într-o fermă agricolă.

Sisteme de lucrări pentru cereale de primăvară: – Metode clasice – pluguri. kg/ha bonitate bonitate. Raportul optim dintre culturile agricole pe versanţi. – Metoda de semănat direct în mirişte. cizel) – mărunţit (disc. – Sisteme de lucrări mixte. % toamnă. Bonitatea solurilor din Republica Moldova Clasa de Nota de Suprafaţa. Tehnologii în fitotehnie – Fără lucrări – semănat direct în teren nelucrat (bilonat sau nebilonat) cu maşini speciale care pregătesc parţial terenul pentru semănat. Sisteme de lucrări pentru cereale de toamnă: – Metode clasice – afânat (pluguri. la adâncimea optimă pe o fâşie de 12–15 cm înaintea brăzdarului semănăturii. cizel. grapat). – Metode reduse de lucrări – lucrări superficiale repetate (discuit. – Semănat direct în teren nelucrat. puncte I 81-100 689 27 3200-4000 II 71-80 536 21 2800-3200 III 61-70 382 15 2400-2800 IV 51-60 382 15 2000-2400 V 41-50 303 9 1600-2000 VI 21-40 153 6 800-1600 VII <20 178 7 – Media pe ţară 65 2556 100 2600 . – Sisteme de lucrări pentru culturi compromise. – Metoda de semănat direct în teren bilonat sau nebilonat. Starodub. combinator) – aşezat (tăvălug). Cota din suprafaţa Recolta grâului de mii ha terenurilor agricole. % Panta <10 1-30 3-50 5-70 >70 Cota culturilor în asolamente Prăşitoare Culturi dese Ierburi perene 50-60 25-30 10-15 40-50 30-35 15-20 30-40 35-45 20-25 20-25 45-50 25-30 – 30-35 65-70 Gradul de protecţie a solului de eroziune 100 69 73 83 93 Starea actuală a învelişului de sol poate fi caracterizată prin suprafeţele terenurilor cu diferite clase de bonitate. – Metode reduse de lucrări – lucrări superficiale (discuit).50 V.

O bună parte din suprafaţa arabilă este eliberată de culturi (rapiţă. prezintă următoarele avantaje: . mazăre. Acidul azotic rezultat contribuie la solubilizarea fosforului şi calciului.15 g/cm3.) în cursul verii. unde găsesc condiţiile prielnice şi unde.11–1. micşorarea volumului de îngrăşăminte organice de 20–30 de ori. să se execute arătura. cel mai indicat este să se lucreze cu dezmiriştitorul. Lucrarea solului Activitatea microorganismelor şi procesele biochimice din sol se desfăşoară în condiţii normale atunci când solul este corect lucrat. în asemenea condiţii. care trebuie încorporate sub brazdă concomitent. Pe solul nelucrat. celor minerale de 15–20 de ori au condus la formarea unui bilanţ profund negativ al humusului şi elementelor biofile în soluri şi la degradarea biologică a lor. Efectuarea dezmiriştitului.. care. imediat după eliberarea terenului. unde găsesc oxigenul pentru oxidarea substanţei organice. pentru obţinerea de CO2 şi a energiei necesare. Principalele lucrări ale solului Dezmiriştitul. se desfăşoară foarte intens. iar conţinutul de apă se găseşte la nivelul capacităţii de câmp. borceag. îngrăşămintele organice. în solul lucrat. activitatea microorganismelor se desfăşoară şi în interiorul solului. este de peste 50 de ori mai mare. când are un anumit grad de afânare şi când apa. calciu ş. Pe terenul lucrat. potasiu. conţinutul în azotaţi.a. la adâncimea de 6-8 cm. aerul şi temperatura se găsesc la parametrii adecvaţi acestor activităţi.1. Deformarea asolamentelor (majorarea cotei culturilor prăşitoare şi micşorarea suprafeţei ocupate cu culturi leguminoase). formează acid carbonic cu însuşiri de solubilizare a formelor greu solubile de fosfor. în special procesul de nitrificare. S-a stabilit că procesul de nitrificare se desfăşoară cu intensitate maximă atunci când densitatea aparentă a solului are valori de 1. Din descompunerea materiei organice rezultă CO2. microorganismele pot activa numai la suprafaţă. grâu etc. Dar înaintea arăturii este necesar să se aplice îngrăşămintele chimice cu fosfor şi potasiu. Normal ar fi ca. combinându-se cu apa. cu grapa de discuri. Probleme generale de fitotehnie 51 Starea actuală a fertilităţii efective a solurilor este nesatisfăcătoare. imediat după recoltarea culturilor de vară. uneori amendamente calcaroase etc. deoarece majoritatea tractoarelor sunt folosite la alte lucrări şi deseori terenul este prea uscat pentru a putea fi arat. iar pe cca 10% din terenurile agricole – critică. orz. Cum arătura nu poate fi executată imediat.

starea lui culturală şi mai ales de plantele ce urmează a se cultiva. În scopul valorificării raţionale a forţei de tracţiune şi economisirii combustibilului. – brazdele să fie bine răsturnate pentru a încorpora resturile vegetale. În acest scop plugul va lucra obligatoriu în agregat cu grapa. îngrăşămintele organice şi chimice administrate. un mulci rezultat din amestecarea miriştii cu solul. La executarea lucrării de arat trebuie să se respecte o serie de cerinţe agrotehnice: – să se efectueze la timpul optim. Aratul. iar randamentul la arat creşte cu 15–20%. spori. – să se realizeze adâncimea stabilită şi uniformă pe întreaga suprafaţă. – terenurile puternic îmburuienate şi cu resturi vegetale la suprafaţă. prin arătură. Ø Asigură germinarea şi răsărirea seminţelor de buruieni care se găsesc în stratul de mulci şi care ulterior vor fi încorporate sub brazdă. se mărunţeşte. – anual se va schimba sensul arăturii şi metoda de arat pentru a preveni denivelarea solului prin coame şi şanţuri. Tehnologii în fitotehnie Ø Înlesneşte pătrunderea şi înmagazinarea în sol a întregii cantităţi de apă provenite din precipitaţii. Ø Pe terenul dezmiriştit arătura se execută mai uşor. efortul la tracţiune scade cu 10–14%. Ø Asigură păstrarea umidităţii în sol prin distrugerea capilarităţii şi astuparea crăpăturilor prin formarea unui strat izolator la suprafaţă. Este principala lucrare efectuată asupra solului din ţara noastră. consumul de combustibil se reduce cu 8–12%.10%. . adâncimea la care se execută arătura variază în funcţie de sol. – să asigure nivelarea şi mărunţirea solului (bulgării cu diametru de 5 cm să reprezinte peste 75% din totalul bulgărilor).52 V. se vor discui de 1–2 ori pentru a se asigura fragmentarea acestora şi o bună încorporare a lor sub brazdă. se amestecă şi se afânează un anumit strat de sol numit brazdă. când solul este reavăn şi când se realizează minimum de consum de combustibil şi de uzură a utilajelor folosite. Ø Asigură condiţii optime pentru activitatea microbiologică în sol. în prealabil. pentru descompunerea materiei organice. ouă şi alte organe de înmulţire a bolilor şi dăunătorilor perturbând ciclul de dezvoltare normală al acestora. să nu prezinte greşuri şi răzoare mari. Ø Se distrug cuiburile de insecte. Starodub. Prin arat se întoarce. cu abateri de maximum +/. pentru procesele de nitrificare (conţinutul solului în nitraţi creşte de 2–6 ori).

Cultivatoarele pot fi activate cu câteva tipuri de organe active în funcţie de scopul principal urmărit prin lucrarea executată: tăierea buruienilor şi afânarea solului (cuţite săgeată). Prin aceasta se asigură încorporarea seminţelor la adâncimea stabilită şi un contact mai bun al seminţelor cu solul. şi nu la reducerea vitezei. – lucrarea se va executa cu organe active bine ascuţite şi cu agregatul de arat corect reglat. arăturile se pot clasifica în: Lucrarea cu cizelul are rolul de a asigura afânarea solului pe adâncimea de 20–25 cm fără întoarcerea brazdei. Cizelul este o maşină cu lăţimea de lucru mare de 2. dar şi buruienile înrădăcinate. pentru a împiedica pierderea apei prin evaporare. Lucrarea cu cultivatorul este socotită ca lucrare intermediară între arătură şi grapat. Prin grapat se pot distruge buruienile abia răsărite sau în curs de răsărire. grape stelate. Este recomandat ca lucrarea cu tăvălugul să fie precedată de lucrarea cu grapa cu discuri. pentru a distruge crusta. Probleme generale de fitotehnie 53 – pe terenurile în pantă. viteza de deplasare a agregatului de arat va fi de 4. Tăvălugul inelar sau zimţat se foloseşte. înainte de arătură şi introducerea acestuia sub brazdă. care afânează stratul superficial al solului de 2–3 cm. puternice. Se întâlneşte o diversitate de tipuri de grape şi fiecare se recomandă a se utiliza în condiţiile pentru care este destinată.5–7 km/h. Astfel sunt: grape cu dinţi. pentru mărunţirea arăturii bulgăroase. numai afânarea solului (cuţite daltă). Lucrarea cu tăvălugul. deschderea de rigole . în vederea însămânţării culturilor cu seminţe mici (lucernă. – pentru a executa o arătură de calitate. grape cu discuri etc. De asemenea se tăvălugesc culturile de cereale ieşite din iarnă neînfrăţite. Lucrarea de grapat se recomandă a se efectua când terenul este reavăn. care pătrund în sol şi-l afânează.5 m (în funcţie de puterea tractorului cu care lucrează în agregat) şi este prevăzut cu organe active tip daltă. în vederea germinării.1. Tăvălugul va lucra în agregat cu grapa. mai ales. lucrarea se va executa numai de-a lungul curbelor de nivel. Grapatul se foloseşte cu scopul de a mărunţi arătura. ierburi). afâna şi nivela stratul de sol de la suprafaţă. trifoi. Tăvălugul neted se foloseşte pe solurile afânate. Se va recurge la reducerea lăţimii de lucru. atunci când se urmăreşte acţiunea de îndesare a solului (3-4 km/h).5–3. când se lucrează cu grapa cu discuri. când este necesar. Lucrarea cu tăvălugul se mai practică pe suprafeţele cultivate cu plante pentru îngrăşământ verde. După adâncimea la care se efectuează. Viteza de deplasare a agregatului de tăvălugit este mai mare când se urmăreşte sfărâmarea bulgărilor (5-7 km/h) şi mai mică.

care realizează afânarea fără întoarcerea brazdei. germinarea seminţelor şi creşterea plantelor în fazele iniţiale de dezvoltare. soia. la care apa ajunge prin ascensiune capilară. gros cât adâncimea de semănat. permiţând pătrunderea cu uşurinţă a aerului şi căldurii la nivelul seminţei. poartă numele de cultivator hrănitor. Cultivatoarele. cu efecte directe asupra scăderii producţiei. cerinţele agrotehice la pregătirea patului germinativ sunt: – realizarea afânării şi mărunţirea solului numai pe adâncimea de semănat. este necesară lucrarea de afânare şi în acest caz se montează organe tip daltă. Când pe acest cultivator se montează secţii pentru administrat îngrăşăminte.). creând goluri în cultură. germinarea seminţelor şi răsărirea plantelor. – reducerea numărului de lucrări şi de treceri cu agregate agricole. În patul germinativ pregătit necorespunzător (lucrat prea adânc. iar buruienile câştigă în concurenţă cu asemenea plante. adică sămânţa este aşezată pe „pat tare şi învelită cu plapumă moale”. ocuparea terenului şi învingerea concurenţei buruienilor. – distrugerea buruienilor şi realizarea unei bune mărunţiri şi nivelări a solului. Calitatea pregătirii patului germinativ asigură în mare măsură calitatea semănatului. iar deasupra solul este afânat. Pregătirea patului germinativ este lucrarea hotărâtoare în reuşita înfiinţării culturilor. Patul germinativ este definit ca stratul de la suprafaţa solului. sămânţa este încorporată la diferite adâncimi. tasate. Când se montează organe active tip rariţă se foloseşte la deschiderea brazdelor pentru irigat sau la muşuroirea plantelor. realizarea densităţii stabilite. Dar destinaţia cea mai principală a cultivatoarelor este executarea lucrării de prăşit intervalul dintre rândurile plantelor prăşitoare (porumb. creşterea şi dezvoltarea plantelor. fără asigurarea mărunţirii şi nivelării) este favorizată pierderea apei din sol. Terenul mobilizat pe adâncimea de încorporare a seminţelor asigură plasarea acestora pe un substrat „aşezat”. . Pe terenuri grele. plantele ajung la suprafaţă debilitate şi sunt uşor atacate de diferite boli. cu organele active montate corespunzător. floarea-soarelui. pregătit pentru lucrări ale solului în vederea creării condiţiilor optime pentru însămânţarea. cu menţinerea continuităţii capilarelor până la nivelul de încorporare a seminţelor. În acest mod se asigură condiţii optime pentru declanşarea procesului de germinare şi răsărirea plantelor. sfeclă etc.54 V. Sintetizând cele de mai sus. Tehnologii în fitotehnie pentru irigat sau muşuroirea. germinarea şi răsărirea au loc eşalonat. Pentru afânarea mai profundă se foloseşte cultivatorul tip cizel. se folosesc şi la pregătirea patului germinativ. Starodub.

fiind părţile plantelor utilizate ca material de însămânţare. noţiunea de seminţe coincide cu noţiunea botanică. În cazul cartofului. la data semănatului. contând pe faptul că brăzdarele semănătorilor. La leguminoase. a cărui înmulţire se face prin tuberculi. studiul şi elaborarea sistemului de procedee tehnologice care urmăreşte obţinerea unui material semincer şi a unor seminţe de calitate. „cartofi de sămânţă” sau „material de plantare”. terenul este destul de afânat. adâncimea de pregătire a patului germinativ poate fi chiar mai mică. presupunând părţile cu ajutorul cărora plantele se reproduc. se înmulţesc. sunt considerate fructe. . păstrarea purităţii lor genetice. În fitotehnie. Obiectul seminologiei este materialul de semănat. la unele plante textile. 1. brassicacee. fructele uscate indehiscente ale cerealelor sau florii-soarelui. Astfel. Seminologia diferă de producerea seminţelor ameliorate. seminţele fiind purtătoare de proprietăţi biologice şi economice. Probleme generale de fitotehnie 55 – încorporarea uniformă a îngrăşămintelor şi erbicidelor aplicate. precum şi a metodelor de determinare a acestora. Există seminţe care. Metodele de cercetare (fiziologice. al cerinţelor seminţelor faţă de mediul ambiant. citologice) ale seminologiei implică modalităţile de apreciere a calităţii materialului de semănat în câmp şi laborator. pentru că recolta – calitativ şi cantitativ – depinde de materialul săditor. fiind implicată în studiul şi stabilirea unui sistem de procedee pentru înmulţirea seminţelor ameliorate. al stării lor şi proceselor ce decurg în ele de la recoltare până la semănat şi în perioada cuprinsă între semănat şi apariţia plantelor.9. pot pătrunde cu cca 1–1. datorită propriei greutăţi. noţiunea de sămânţă (seminţe) are un sens mai larg decât în botanică. Sămânţa – factor biologic de producţie Seminologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul formării şi dezvoltării seminţelor pe planta-mamă. Sarcina seminologiei constă în îmbunătăţirea calităţii materialului semincer. regula generală este ca lucrările de pregătire a patului germinativ să nu se efectueze la adâncime mai mare decât adâncimea de încorporare a seminţelor. adică pe cale vegetativă. Prin aceasta se asigură un contact intim al seminţei cu solul şi crearea tuturor condiţiilor pentru germinarea şi răsărirea „explozivă”. Materialul semincer este principalul mijloc de producţie. Pentru aceasta.5 cm în substratul nelucrat. sunt denumite în fitotehnie seminţe. un conţinut satisfăcător de aer şi un contact intim al seminţei cu solul pentru a se favoriza aprovizionarea cu apă pe cale capilară. În cazul când. Patul germinativ trebuie să asigure apa şi căldura.1. biochimice. în fitotehnie se utilizează termenul „cartofi pentru seminţe”. din punct de vedere botanic.

la temperaturi scăzute şi în stare umectată – stratificare. afluxul oxigenului este mai mare. sulfina. Depăşirea repausului seminal sau atingerea maturităţii fiziologice a seminţelor are o importanţă deosebită pentru parcurgerea şi definitivarea procesului de germinaţie. unele ierburi perene. Seminţele care s-au copt în condiţii de căldură au o perioadă mai scurtă de maturizare. O importanţă practică are şi longevitatea economică. De exemplu. Tehnologii în fitotehnie Repausul seminal.56 V. lucerna. seminţele ierburilor leguminoase îşi păstrează . Ţesutul palisadic al tegumentului acestor seminţe este foarte comprimat. bumbac. Durata pe parcursul căreia seminţele îşi păstrează capacitatea de germinaţie se numeşte longevitate. La asemenea temperaturi. mei. se iau măsuri de alternare a temperaturilor în timpul procesului germinării. deşi aflat în scădere. Structura tegumentului seminal influenţează procesul germinaţiei. pentru vremea rece şi ploioasă. tuberculi de cartof. ele au nevoie de maturizare suplimentară. chiar în condiţii externe favorabile. Pentru a încolţi. nu ajunge totuşi sub valoarea minimă admisă de standardele în vigoare. Temperaturile scăzute influenţează pozitiv încolţirea seminţelor de cereale proaspăt recoltate. acumulate în seminţe. permeabilitatea învelişului creşte. asemenea seminţe trebuie scarificate. trifoiul. seminţele nu încolţesc. perioada de maturizare este mai lungă. Unii specialişti în domeniu susţin că repausul seminal este cauzat de substanţele care împiedică germinaţia. tutun. în laborator. La multe specii de plante: cereale. plop îşi păstrează capacitatea germinativă – după maturizarea în cadrul plantei-mamă – numai câteva zile. deoarece la temperaturi scăzute solubilitatea lui în apă creşte. Durata perioadei de maturizare după recoltare este influenţată de mediul ambiant. adică intervalul de timp în cadrul căruia procentul de seminţe germinabile. apa şi aerul nu pătrund în sămânţă. aceste substanţe trec prin multe transformări şi îşi pierd caracterul nociv în raport cu startul procesului de germinaţie. Pe parcursul repausului seminal. odată cu trecerea timpului. sfeclă pentru zahăr. O longevitate mare au seminţele leguminoaselor. in. Unele plante leguminoase: măzărichea. sparceta etc. Starodub. alţii că în această perioadă se atestă impermeabilitatea învelişului pentru aer şi apă. În cadrul repausului adevărat. secţionării seminţelor puse la germinat etc. floarea-soarelui. seminţele de salcie. care nu a parcurs repausul seminal. Şi vechimea seminţelor influenţează germinaţia. au seminţe cu coajă tare. O sămânţă cu germene viabil. O perioadă lungă de maturizare au seminţele de orz. real. poate să germineze normal dacă. capacitatea seminţelor de a germina normal se reduce imediat după recoltare şi sporeşte pe măsură ce seminţele ei se învechesc.

orz. porumb pentru siloz. grâu. Soiurile plastice – după cereale păioase. Impactul ecologic asupra calităţii seminţelor. Seminţele care s-au format pe timp umed asigură o recoltă cu 8% mai mare decât cele care s-au format pe timp uscat. în selecţie. mazăre pentru boabe. soiurile mai productive solicită condiţii mai bune de creştere şi dezvoltare: altfel ele nu-şi pot realiza potenţialul. În cazul cerealelor. diferenţa de recoltă poate atinge 80%. Seminţele de secară au longevitatea de 2-5 ani. Calitatea seminţelor este influenţată şi de polignirea plantelor. fapt ce înrăutăţeşte calitatea materialului semincer şi de panificaţie. respiră mai intensiv seminţele de porumb. Pierderea capacităţii de germinaţie a seminţelor în timpul păstrării este provocată de alterarea enzimelor. Conform legităţii biologice. de produsele toxice ale respiraţiei. sparcetă. Influenţa elementelor tehnologice de cultivare asupra calităţii seminţelor În timp. Probleme generale de fitotehnie 57 longevitatea economică până la 100 de ani. Cu cât mai devreme se polignesc plantele. Rezerva sporită de P2O5 în seminţe contribuie la intensificarea procesului de încolţire. se reduce activitatea fotosintetică şi acumularea substanţelor plastice în seminţe. cu atât mai mult scade recolta şi calitatea ei. orez – de 5-10 ani. Îngrăşarea cu fosfor influenţează pozitiv asupra formării şi coacerii seminţelor. plantele polignite trebuie recoltate separat. trebuie repartizate după premergători buni: ogor ocupat. au un conţinut mai mare de substanţe proteice şi unul mai mic de amidon. Soiurile superintensive. porumb. utilizată în furaj sau alimentaţie.1. Cea mai mare intensitate de respiraţie se remarcă la plantele oleaginoase. trebuie reînnoit cu seminţe ameliorate ale aceluiaşi soi. Longevitatea mai mică a seminţelor de secară se explică prin porozitatea tegumentului seminal. se înrăutăţeşte regimul de lumină. ele având o longevitate scurtă. Pe terenul semincer. secară. şiştave. în partida supusă analizei. soiul îşi pierde calităţile. Condiţiile climaterice influenţează considerabil calitatea seminţelor. cu un potenţial înalt de productivitate. hrişcă. o dată la 4-6 ani. seminţele formate devin mici. În urma polignirii plantelor. S-a constatat că la cultivarea aceluiaşi soi. În condiţii de umiditate excesivă se formează seminţe cu un conţinut ridicat de glucoză şi conţinut scăzut de zaharoză. coagularea proteinelor din embrion. uşoare. Excesul de . Longevitatea biologică – timpul după care. cele de grâu. apoi cele de ovăz. se mai găsesc seminţe germinabile care prezintă interes ştiinţific pentru păstrarea colecţiei. lucernă. dar cu seminţe de diferită origine. ovăz. iar recolta obţinută.

raportat la greutate. iar suprafaţa foliară a plantelor de pe un hectar să constituie 45-50 mii m2. . fizice. capabile să germineze şi să producă germeni normali. desicaţiei. în acest sens. Seminţe pure se consideră toate seminţele speciei analizate. când caracterele morfologice străine pot fi distinse mai uşor de către aprobatori. impurităţi vii: seminţe ale altor plante de cultură. şi impurităţi moarte: pietricele. se treieră mai bine şi au mai puţine impurităţi. seminţe de buruieni. calciu şi magneziu. culoarea. este antagonist azotului. seminţe mălurate. Puritatea seminţelor reprezintă procentul de seminţe pure din specia analizată. Analizele genetice. dăunător pentru plante. nisip. pleavă. Îngrăşămintele aplicate tardiv influenţează puternic calitatea seminţelor. În categoria impurităţilor intră: resturi ale culturii de bază. insecte moarte etc. seminţele plantelor cultivate trebuie supuse unor analize aprofundate: genetice. umiditatea. Tehnologii în fitotehnie azot reţine sinteza substanţelor proteice şi contribuie la acumularea azotului nitric şi amoniacal. Recunoaşterea propriu-zisă a culturii semincere pentru stabilirea purităţii biologice se realizează la faza de vegetaţie a plantelor. adică se stabileşte dacă sămânţa aparţine soiului zonat şi dacă acesta include indivizi ce aparţin altor soiuri sau populaţii. Recoltarea divizată are mai multe aspecte pozitive: seminţele se usucă mai repede în poloage. Înainte de a fi acceptate pentru semănat. Accelerarea coacerii prin aplicarea defoliaţiei. Starodub. sinicaţiei şi preparatelor fiziologic active influenţează şi ea pozitiv asupra calităţii seminţelor. iar cele aplicate timpuriu – nivelul recoltei. iar fosforul înlătură acest fenomen. luciul şi mirosul. E recomandabil ca înfrăţirea productivă să fie de aproape o unitate. Potasiul contribuie la formarea şi depozitarea în seminţe a amidonului şi. fiziologice şi pentru determinarea stării sanitare. Îngrăşarea suplimentară extraradiculară cu uree asigură un efect bun. Analizele fizice se efectuează cu scopul de a determina puritatea masei a 1 000 de seminţe şi a masei hectolitrice. Considerabilă este şi influenţa epocii şi a metodei de recoltare. Puritatea genetică a unei seminţe presupune că aceasta reprezintă o entitate botanică bine definită şi că toţi indivizii care o compun au aceeaşi constituţie genetică şi aceleaşi proprietăţi biologice. în timp ce fosforul favorizează acumularea acestor elemente şi îmbunătăţeşte calitatea seminţelor. Azotul reţine afluxul de potasiu. insecte vii etc. cu atât mai puţine sunt substanţele proteice. deoarece cu cât mai mulţi hidraţi de carbon conţin seminţele.58 V. Cu ajutorul analizelor genetice se determină puritatea biologică şi genetică a seminţelor. au o umiditate uniformă.

proba mică: cantitatea de seminţe extrasă o singură dată. iar pentru seminţele din celelalte 2 sferturi. pentru seminţele mici – metoda şahului. metoda sferturilor şi. valoarea utilă a cărora se determină în baza unei singure probe de laborator. Probele primare se extrag din loturile depozitate în vrac. Proba omogenizată: proba obţinută prin amestecarea tuturor probelor elementare. limitate gravimetric în funcţie de specie. Proba compusă bine omogenizată se întinde pe o suprafaţă plană.1. Lotul: o anumită cantitate de seminţe. vagoane sau în conducte de scurgere cu ajutorul sondei conice sau cilindrice. corespunzătoare normelor standardului pentru formarea unei probe de laborator. Proba de analiză: cantitatea de seminţe cu ajutorul căreia. se trece la omogenizarea lor. . supusă până la recoltare aceloraşi lucrări agrotehnice de însămânţare. dintr-un loc al lotului. condiţionate şi omogenizate identic. pe linia diagonalelor. Cu ajutorul unei rigle. într-un strat uniform. de circa 2 cm. stratul de seminţe se împarte în patru părţi. utilizânduse. pentru seminţele mari şi medii. Proba elementară sau proba primară. Probleme generale de fitotehnie 59 Termeni uzuali în controlul seminţelor Partida: orice cantitate de seminţe obţinută de pe o suprafaţă de teren însămânţată cu exemplare de aceeaşi valoare biologică (soi. căruia i se dă o formă pătrată. dintr-o anumită partidă. se determină indicele de calitate al seminţelor. până se ajunge ca în fiecare sfert din ultimul pătrat să rămână o cantitate minimă. Sondarea se efectuează în diferite puncte ale suprafeţei şi adâncimii stratului de depozitare a lotului. Probele primare extrase dintrun lot se examinează organoleptic. Din proba compusă omogenizată se extrag probele de laborator. Seminţele din 2 sferturi opuse se elimină. provenienţă). procedura se repetă. cu mâna sau cu sonda. formându-se astfel o probă compusă. în laborator. Această probă se expediază la laboratorul de control al calităţii seminţelor. butelii de sticlă care se pot închide ermetic. Dacă ele sunt similare ca aspect şi compoziţie. categorie. Probele extrase se ambalează în săculeţe de pânză deasă. Constituirea probei compuse şi de laborator. Pentru fiecare probă se completează câte două etichete identice. iar probele destinate determinării umidităţii şi afectării de boli şi dăunători se ambalează în borcane cu dop redat. după o examinare sumară prealabilă a acestora. Proba de laborator: cantitatea de seminţe obţinută din proba omogenizată.

lalemanţia. golomăţ. dacă şi de această dată se depăşeşte limita admisă a diferenţei. g 1. orez. Cartof. dovlecel 50 4. sparcetă. păiuş-de4 livadă. trifoi. susan. . Se ştie că seminţele mari şi grele. dispun de germeni bine dezvoltaţi şi de rezerve mai mari de hrană: din ele rezultă plante mai viguroase. obsigă 5 nearistată. rapiţă. Mac. ghizdei. zămos 20 5. coriandru. raigras. măzăriche. floarea-soarelui. şofrănel. Anison. se realizează alte 2 numărări. lucernă. secară. părâng. Grâu.10 g. Dacă diferenţa dintre cele 2 repetiţii depăşeşte 3% din masa medie. se numără repetat. salvie 10 6. câte 500 de seminţe pure din proba de laborator. Masa relativă a 1 000 de seminţe reprezintă masa a 1 000 de seminţe exprimată în grame. folosite la însămânţări. bostan 100 3. Latir. pir. bob furajer 200 2. hrişcă. linte. masa medie = 34. sfeclă. soia. ricin. sulfină. la umiditatea seminţelor la momentul determinării. teişor.60 V. ovăz. Exemplu: Masa probei I = 35. la rând. chimion. Tutun. cânepă. Acestea se cântăresc separat cu o balanţă tehnică. orz. Mei. Pentru determinarea ei.52 g. perilă. iută. harbuz. sorg. varză-de-mare.5 Masa a 1 000 de boabe. fasole. fenicul. Tehnologii în fitotehnie Greutatea maximă a unui lot şi greutatea minimă a unei probe Greutatea maximă a unui lot (tone) 60 25 10 20 10 20 10 10 Greutatea minimă a probei (grame) 1000 1000 100 500 250 500 250 250 Seminţe de cereale Seminţe de plante oleaginoase: a) seminţe de floarea-soarelui şi soia b) seminţe de rapiţă Seminţe de sfeclă Seminţe de lucernă Seminţe de sparcetă Seminţe de ciumaria Seminţe de iarbă-de-Sudan Cultura Mărimea probei de laborator Cantitatea de seminţe. Muştar. ciumiză.81 g. In. ramie 0. paiză. timoftică 2 9. busuioc 8. mazăre. năut. firuţă 1 10. camelină. facelie 7. Starodub. arahidă. iarbă-de-Sudan. a probei II = 34. care asigură şi o recoltă mai mare. se face media dintre masele celor 4 repetiţii. morcov. zămoşiţă. Porumb.

măzăriche. seminţele pierzându-şi facultatea germinativă. destinată determinării umidităţii. indicând. m2 – masa fiolei cu proba după uscare. Examinarea umidităţii seminţelor se realizează prin diferite metode. Probleme generale de fitotehnie 61 În realitate. soia. diferenţa constituie 35. se extrag. triticale. stabilindu-se umiditatea în procente conform formulei: unde: m – masa probei înainte de uscare. linte. orz. într-un exicator. bob de grădină. respectiv. 45-50 g. raportată la 1 hectolitru. mei. adică depăşeşte limita admisă. pentru cele cu seminţe mici – 23-25 g. câte 2 probe a câte 5 g din masa măcinată (sau nu). care provoacă încălzirea lor. pentru răcire. în caz că aceasta va trebui repetată. Seminţele destinate determinării umidităţii se macină la morile de laborator Cultura Durata măcinatului. secară. năut. alta se pune într-un pahar cu dop şi se păstrează până la sfârşitul analizei. se cântăresc. o valoare deosebită având metoda uscării în etuvă. randamentul de extracţie a făinii şi calitatea acesteia. ricin.1. Proba se împarte în 2 părţi: una pentru analiză. mazăre. timp de 30 de minute. sec. g. se cântăresc în fiole de aluminiu şi se introduc în etuve. m1 – masa fiolei cu proba înainte de uscare. sorg 20 Grâu.42 g. g. g. orez. Hrişcă. fasole. servind şi la calcularea volumului necesar pentru depozitarea produselor respective. Ea constituie un indice calitativ în relaţiile comerciale ale întreprinderilor de morărit. la recoltare. latir. Determinarea MV a seminţelor se face cu ajutorul balanţelor de tip samovar. capacitatea cilindrului de lucru al cărora poate fi de 250 şi. În cazul în care. se iau măsurile necesare pentru a elimina surplusul de apă. pentru culturile cu seminţe mari. sparcetă. ovăz. lupin 60 . În funcţie de cultură. Fiolele cu probele uscate se scot apoi din etuvă şi se introduc. Masa volumetrică reprezintă masa în kilograme a unui volum determinat de seminţe.52-34. arahidă 40 Porumb. Determinarea umidităţii seminţelor este extrem de importantă. 1 000 cm3. Masa volumetrică. în anumite limite. Din proba de laborator.10 = 1. deoarece în seminţele cu umiditate mare au loc procese intense de respiraţie. umiditatea seminţelor este mai mare decât cea admisă.

Puterea de străbatere este egală cu raportul dintre plantele tăiate şi numărul seminţelor puse la încolţit. mazăre. floarea-soarelui. în afară de cele indicate: plantele aromatice şi tehnice neindicate la punctele 3. Iniţial. rizocarpi. Ea se exprimă în procente din numărul seminţelor pure. 3 cm – pentru seminţele medii şi 6 cm – pentru seminţele mari. 600 g de H2O la 1 kg de nisip. in. Starodub. Facultatea germinativă reflectă capacitatea seminţelor de a germina în condiţii optime de laborator. măzăriche Cereale şi leguminoase pentru boabe care nu sunt indicate la punctul 1. un strat acoperit de nisip. de obicei. sparceta. trebuie semănate soiuri care au un cold-test cu valoare mai .4 t uscării. cu 2-3 zile mai târziu decât cele ale facultăţii germinative prescrise pentru specia respectivă. care pot surveni după semănat. ricinul. oferind informaţii cu privire la comportarea seminţelor în condiţii de umezeală şi răcoare. 150 20 130 130 130 105 40 60 20 300 Facultatea germinativă În tehnica determinării germinaţiei conform Standardelor se definesc noţiunile de facultate germinativă şi putere de străbatere. provocând pierderi considerabile. zămoşiţă Tutun Oleaginoase. într-un anumit interval de timp. secară. Plantulele se taie la suprafaţă şi se numără. menţinându-se la temperatura de 16-18°C. Cold-testul. Durata Co min. orz. La aprecierea grosimii stratului germinativ trebuie urmărit ca între suprafaţa stratului germinativ şi marginea superioară a vasului să rămână circa 8 cm. până când germenii ating placa acoperitoare.62 V. Puterea de străbatere este proprietatea plantelor de a străbate. muştar. arahida. Energia germinativă reprezintă proprietatea seminţelor de a germina cât mai repede. în condiţii optime de laborator. cânepă. ovăz. exprimat în procente. germinate normal. Ea se exprimă în procente din numărul seminţelor germinate normal în prima treime sau în prima jumătate a intervalului de timp stabilit pentru determinarea facultăţii germinative. Puterea de străbatere exprimă în procente numărul de germeni ieşiţi la suprafaţa stratului acoperitor. triticale. soia Ierburi furajere. Tehnologii în fitotehnie Regimul uscării Cultura Grâu. Această metodă – testul rece – presupune germinarea seminţelor în condiţii de temperatură minimă şi este utilizată pe scară largă în cazul speciilor termofile. Rezultatele se determină. Probele pregătite se acoperă cu o placă de sticlă. hrişcă. într-un timp stabilit pentru fiecare specie. a cărui grosime este de 1 cm pentru seminţele mici.

Determinarea sticlozităţii.3/4 sticloase . Valoarea utilă a seminţelor. . La seminţele aflate în stare de repaus germinal şi care. Embrionii detaşaţi se ţin 1-2 ore. orez şi porumb.2%. timp de 6-18 ore. orz. Se bazează pe proprietatea plasmei celulare a embrionilor morţi de a se colora într-o soluţie de indigo-carmin de 0. în caz contrar. • metoda de indigo-carmin. Se execută 2 determinări. din această cauză. Ulterior. Seminţele sunt grupate conform următoarelor categorii: . după care se numără.75n1 + 0. Probleme generale de fitotehnie 63 ridicată.25 sticloase Limita admisă dintre 2 determinări este de 5%.75 sticloase n2 – numărul boabelor 0. Seminţele se înmoaie. punând în libertate formozanul de culoare portocalie care colorează embrionii vii în roşu-carmin.5n2 + 0. analiza trebuie repetată. introduşi apoi în soluţie de tetrazoliu de 1% şi menţinuţi timp de 7-8 ore la întuneric.1/4 sticloase Sticlozitatea se exprimă în procente şi se calculează în baza formulei: S = 2 (n + 0.5 sticloase n3 – numărul boabelor 0. Sticlozitatea se examinează cu ajutorul diafanoscopului sau farinotomului.1. Ea constituie o caracteristică de calitate a boabelor de grâu. după care se detaşează embrionii. care au suprafaţa complet sidefie .1/2 sticloase . Sticlozitatea este o proprietate prin intermediul căreia se stabileşte o apreciere orientativă asupra conţinutului substanţelor proteice. au temporar o facultate germinativă scăzută. 3. embrionii se scot pe o placă de sticlă şi se numără.25n3) S – gradul de sticlozitate n – numărul boabelor complet sticloase – transparente n1 – numărul boabelor 0. în apă de temperatura camerei. Pentru determinarea capacităţii germinative se iau 4 probe a câte 100 de seminţe.sticloase. 5 trifenil-tetrazoliu (preferabil de 1%) de a veni în contact cu enzimele embrionilor viabili. viabilitatea embrionilor se determină prin metode biochimice: • metoda cu săruri de tetrazoliu – bazată pe proprietatea soluţiei uşor acide – pH-6-7 – de 2. Cantitatea de seminţe semănată la hectar se calculează ţinându-se cont de valoarea utilă a seminţelor. care se stabileşte după următoarea relaţie: VU = C×P 100 .

„legile vieţii”. se propun sisteme alternative de agricultură. putem obţine recolte de cereale. condiţii favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor. intensive. în locul tehnologiilor intensive. În Moldova se pot implementa cu succes principiile agriculturii ecologice. denumite în mod diferit: organice. leguminoase şi culturi tehnice mai mari decât în cazul utilizării tehnologiilor convenţionale. contribuind astfel la menţinerea umidităţii şi sporirea cu circa 85% a microorganismelor utile pentru plante. tehnologiile agriculturii ecologice nu afectează condiţiile de viaţă ale omului şi ale biodiversităţii din sol. Excluderea chimicalelor şi aplicarea largă a îngrăşămintelor organice conduce la o dezvoltare mai bună a sistemului radicular şi la reducerea gradului de condensare a solului. care tinde să respecte „legile naturii”. sol şi în bazinele acvatice se acumulează nitraţi. biodinamice. fertilitatea lui. a pesticidelor şi stimulentelor neadmise de standardele sistemului de certificare. inclusiv a sănătăţii omului. Agricultura ecologică este o alternativă a agriculturii moderne. regenerative. productivitatea lor sporeşte cu 28-35%. chiar şi pesticide care au o influenţă foarte negativă asupra diversităţii biologice. Tehnologiile agriculturii ecologice sunt mai rentabile în zonele cu umiditate insuficientă. trebuie să iasă pe piaţa internaţională cu produse agroalimentare de cea mai înaltă calitate. fiind o ţară cu agricultură dezvoltată. depozitare şi fabricare a agroelementelor ecologice. deoarece dispune de soluri fertile. ele tind să păstreze structura şi compoziţia biologică a solului. În ultimii ani. apă. Republica Moldova. Ca urmare a agriculturii intensive. în aer. ceea ce este benefic pentru rădăcinile plantelor. Drept rezultat. fără folosirea îngrăşămintelor minerale sintetice. competitive. biologice. C – capacitatea germinativă. practicând o agricultură ecologică. bazată pe aplicarea preparatelor chimice de sinteză. 1. Dimpotrivă. nitriţi. se păstrează gradul de umiditate al solului. Tehnologii în fitotehnie unde: P – puritatea seminţelor. Starodub. %. %. Practicile agriculturii ecologice nu afectează speciile din flora şi fauna spontană.64 V. în anii secetoşi. Astfel. Produsele ecologice îmbunătăţesc funcţiile aparatului reproductiv al animalelor.10. a apărut necesitatea desfăşurării unor lucrări agricole inofensive din punct de vedere ecologic. Spre deosebire de practicile agricole intensive. . Astfel. obţinute în baza tehnologiilor ecologice. ASPECTE ECOLOGICE LA PRODUCEREA PRODUCŢIEI FITOTEHNICE Agricultura ecologică este un sistem de agricultură care asigură crearea unui agrosistem echilibrat şi durabil. pentru întreg ciclul de obţinere.

¨ seminţe de calitatea întâi ale soiurilor şi hibrizilor plastici. • controlarea şi supravegherea activităţii organismelor de inspecţie şi certificare acreditate. • înregistrarea şi evidenţa la zi a operatorilor. în principiu. De aceea ea se poate practica cu succes în exploataţiile agricole care au sector zootehnic taurin. astfel ca să nu prejudicieze sănătatea omului şi mediul înconjurător. • acreditarea persoanelor fizice şi juridice din sectorul public şi privat pentru efectuarea inspecţiei şi a testelor de calitate pentru producţia ecologică. care produc. Probleme generale de fitotehnie 65 Agricultura ecologică prevede producerea produselor agroalimentare cu un conţinut ridicat în substanţe cu rol biologic activ. menite să asigure protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. resturi vegetale etc. • iniţierea proiectelor de acte normative privind agricultura ecologică. • emiterea şi revizuirea periodică a caietelor de sarcini pentru produsele ecologice. îngrăşăminte verzi. Agricultura ecologică se bazează. ¨ lucrarea solului cât mai la suprafaţă. planta hrăneşte solul Prin producţia agroalimentară ecologică se urmăreşte obţinerea unor sisteme agricole durabile. Solul hrăneşte planta. . Pentru realizarea obiectului său de activitate agricultura ecologică prevede următoarele obiective principale: • elaborarea Programului Naţional privind agricultura ecologică. compost. ¨ reducerea sau renunţarea la combaterea chimică a buruienilor. pe ridicarea conţinutului de materie organică în sol prin folosirea îngrăşămintelor organice naturale: gunoi de grajd. de certificare şi comercializare a produselor agroalimentare ecologice. a dăunătorilor şi a bolilor plantelor. urină + must de gunoi de grajd. • elaborarea regulilor şi normelor de control. prepară sau importă/exportă produse agroalimentare. a persoanelor fizice şi juridice. respectând reglementările organismelor internaţionale. fără întoarcerea brazdei şi practicarea periodică a subsolajului. • aprobarea Programului de inspecţie şi certificare propus de organismele acreditate.1. Agricultura ecologică prevede: ¨ asolament multianual cu leguminoase fixatoare de azot.

• neutralizarea de fertilizatori şi amelioratori ai solului. • 6 luni pentru animale de lapte. substanţe folosite în alimentaţia animalelor. aditivi alimentari. • realizarea structurilor de producţie şi a asolamentelor. speciile şi soiurile cu înaltă adaptabilitate. • 10 săptămâni pentru păsări producătoare de ouă sau carne.66 V. • susţinerea continuă şi ameliorarea fertilităţii naturale a solului. • 6 luni pentru rumegătoare mici şi porci. care să satisfacă cerinţele speciilor. • 3 ani pentru culturile perene şi plantaţii. Tehnologii în fitotehnie • retragerea acreditării organismelor de inspecţie şi certificare care nu respectă normele şi reglementările adoptate. • organizarea programelor de formare şi pregătire a operatorilor din agricultura ecologică. substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor. • 2 ani pentru pajişti şi culturi furajere. • 12 luni pentru vite pentru carne. Starodub. într-o anumită perioadă. cât şi pentru creşterea animalelor. pesticide. specifică pentru fiecare activitate. cumpărate la vârsta de 3 zile. soiurilor şi raselor. • întreţinerea relaţiilor cu organismele internaţionale specializate în domeniul agriculturii ecologice. • folosirea de seminţe sau material vegetativ săditor obţinut prin metode de producţie ecologică. • integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi produselor din plante. Producţia agroalimentară ecologică se obţine cu respectarea următoarelor cerinţe: • respectarea principiilor producţiei ecologice. în cadrul cărora rolul principal îl deţin rasele. . Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt: • eliminarea oricărei tehnologii poluante. materiale furajere. Conversia actualelor sisteme de producţie agroalimentară convenţionale se poate realiza în concordanţă cu standardele ecologice naţionale şi internaţionale. ingrediente pentru prepararea alimentelor. după cum urmează: • 2 ani pentru culturile de câmp anuale. produse pentru curăţarea şi dezinfectarea adăposturilor pentru animale şi de alte produse decât a celor permise spre folosire în agricultura ecologică. • utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea acestora în mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundare refolosibile. • aplicarea unor tehnologii atât pentru cultura plantelor.

dacă familia a fost cumpărată din stupine convenţionale.1. pe plante şi pe fructe rămân anumite reziduuri ale substanţelor cu care s-au făcut tratamentele. Aceste limite admisibile sunt de circa 1000 de ori mai mici decât pragul real de intoxicare. fără ca acestea să aibă vreo acţiune toxică imediată sau în tot timpul vieţii celui care le ingerează. • numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare. Chiar şi atunci când se respectă regulile de folosire. înregistrată la AGEPI. Astăzi. din anumite substanţe folosite ca pesticide. al conţinutului în vitamine. proteine. • condiţiile de păstrare. care în mod convenţional poartă denumirea de „doză zilnică admisibilă” şi se notează cu DZA. • interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de alte produse. Sunt şi substanţe pesticide pentru care nu se admite nici o unitate DZA. sunt puţine produse agricole a căror valoare comercială se apreciază după calitatea biologică. microelemente etc. de regulă. aroma. Consumatorul de produse agroalimentare cumpără. pot fi ingerate cu alimentele anumite cantităţi. săruri minerale. însă în prezent tehnologia agricolă foloseşte o serie de produse chimice industriale . după aspectul vizual. ¨ din punct de vedere al valorii biologice. Specialiştii şi cercetătorii admit că. ¨ din punct de vedere igienic. • termenul minim de valabilitate. emisă şi aplicată pe baza sistemului de certificare. Etichetele vor conţine şi o siglă specifică produselor ecologice controlate. zaharuri. Evident că există o anumită legătură între aspectul vizual şi calitatea unor produse agroalimentare. metale grele). adică al absenţei microorganismelor patogene sau a unor reziduuri toxice (pesticide. Calitatea biologică a produselor ecologice Noţiunea de calitate include trei tipuri de caracteristici: ¨ din punct de vedere organoleptic: aspectul. • denumirea produsului. În agricultura ecologică se pune un accent deosebit pe calitatea biologică şi igienică a produsului ce se comercializează. inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată. enzime. culoarea. Etichetarea produselor ecologice se face cu respectarea următoarelor reguli: • numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului. Probleme generale de fitotehnie 67 • 1 an pentru albine. Agricultura modernă intensivă foloseşte pentru sporirea producţiei numeroase substanţe chimice obţinute pe cale industrială. ceea ce constituie un coeficient de siguranţă destul de înalt. adică al valorii nutritive. indicând că produsul respectiv este conform cu regulile de producţie ecologică. gustul.

Dacă aceste produse sunt de calitate mai bună. Asolamentul ecologic prevede alternarea periodică a culturilor agricole de pe o anumită suprafaţă de teren. sistemul de fertilizare. care. Dacă consumatorii au convingerea că folosirea în hrana zilnică a produselor agroalimentare obţinute prin agricultura ecologică corespunde intenţiilor lor. „Piaţa Eco”. erbicide. „Produse prin agricultura ecologică” etc. recoltare. pesticide. După perioada de rotaţie. se deosebesc următoarele asolamente: bienale. . La întocmirea asolamentului neapărat se vor lua în consideraţie următoarele: – raportul argumentat între culturile prăşitoare şi cele care se seamănă compact. preţul acestor produse este mai ridicat. convalescenţi. – culturile incluse în asolament trebuie să fie tipice pentru zona respectivă. în primul rând. 4. 3. iar uneori fără aspect comercial deosebit. bătrâni. mai ales pentru copii. – saturaţia cu plante leguminoase pentru boabe şi perene. 2. atunci preţul lor este justificat. care asigură creşterea fertilităţii solului şi sporirea producţiei agricole. – caracterul antierozional. curăţire şi condiţionarea producţiei cu excluderea preparatelor chimice. sistemul de protecţie pe cale biologică etc. Aşa cum s-a mai amintit. pot lasa reziduuri în produsele agroalimentare. devenind uneori dăunătoare. 5. pentru pregătirea „composturilor biodinamice”. Componentele asolamentului: 1. composturi. Nefolosind îngrăşăminte chimice cu azot şi produse chimice pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. Starodub. biohumus etc. atunci nivelul preţului nu-i interesează. care constituie unul din factorii de bază ai producţiei. De regulă. Gospodăriile ce practică agricultura ecologică trebuie să folosească mai multe braţe de lucru. Tehnologii în fitotehnie (îngrăşăminte. fiind utilizate fără competenţă profesională. Tehnologia ecologică referitor la fitotehnie prezintă lucrări succesive în ansamblu la cultivarea culturilor de câmp. biostimulatori). în desfacerea produselor obţinute prin aplicarea tehnologiei agriculturii ecologice există o piaţă separată. producţiile sunt mai mici. uneori de 3-4 ori mai mari. Exploataţiile agricole ce realizează bioproduse au costuri mai ridicate la unitatea de produs şi unitatea de suprafaţă. sistemul de rotaţie. sistemul lucrărilor solului.68 V. Sistemul de fertilizare va include: resturi vegetale mărunţite şi incorporate. sistemul de maşini. care poartă diferite denumiri: „Produse BIO”. persoane alergice. trienale şi cvadrienale.

plante aromatice. • nap cu mazăre. • dovleac cu zămos. • fasole cu cartof. Pentru unele plante este posibilă cultivarea lor pe acelaşi teren timp de 3-4 ani (porumbul). ¨ ameliorarea însuşirilor solului prin folosirea de către rădăcinile plantelor şi a straturilor mai adânci. • cartof cu fasole. floarea-soarelui. Rotaţia culturilor constă în succesiunea în timp pe acelaşi teren a plantelor cultivate. • dovleac cu cartof. Asocierea plantelor cultivate Efectul pozitiv al asocierii unor plante cultivate. Asocieri nefavorabile: • bostan cu cartof. Agricultura ecologică prevede. să nu se epuizeze. Probleme generale de fitotehnie 69 Se vor exclude soiuri şi hibrizi modificaţi genetic. principalele fiind următoarele : ¨ economie de îngrăşăminte. precum şi cel al acţiunii defavorabile al unei astfel de asocieri. în conformitate cu standardele. . gulie. • sfeclă cu fasole. depozitare şi comercializare a produselor ecologice. • cartof cu dovleac. gulie. mentă. sfeclă. sfeclă. ci din contra săşi menţină sau chiar să-şi îmbunătăţească fertilitatea. ¨ un mijloc eficient pentru prevenirea bolilor şi combaterea dăunătorilor culturilor agricole.1. Avantajele rotaţiei culturilor într-o exploataţie agricolă sunt multiple. în aşa fel încât solul să nu obosească. un ciclu întreg de obţinere. • dovleac cu porumb. este cunoscut de mult. Standardele pentru agricultura ecologică prevăd şi o perioadă de conversie (tranziţie) – ea este necesară şi pentru combaterea buruienelor în sectorul respectiv prin includerea culturilor semănate compact. mazăre. deoarece nu toate plantele au nevoie de aceleaşi cantităţi de elemente de hrană pe care le ridică din pământ. • cartof cu salvie. În continuare urmează exemple de asociere a plantelor cultivate: Asocieri favorabile: • bostan cu porumb.

după răsărire. S-a imaginat inocularea unor plante tinere cu suşe hipovirulente. Rezultate promiţătoare au fost obţinute în acest sens în SUA. Destul de eficientă este graparea înainte de semănat pentru distrugerea buruienilor tinere. Lucrarea oarbă a solului cu grapa după semănat. pentru anumite nivele de producţie şi ţinând cont de fertilitatea soiului. fertilizarea raţională şi echilibrată la nivelul cerinţelor plantei. La sfeclă şi leguminoase. exemplificate prin combaterea virusului mozaicului la tomate. sau după semănat pentru spargerea crustei şi distrugerea unor buruieni în curs de răsărire. Însă cu toate succesele dobândite. aplicarea celor mai raţionale măsuri agrotehnice. Praşilele manuale sau mecanice. distanţa dintre rânduri. Ea rămâne a fi însă o armă care poate fi inclusă în combaterea integrată. porumb. Tehnologii în fitotehnie Combaterea buruienilor. la plantele ce se seamănă distanţat (sfeclă. Lupta biologică împotriva ciupercilor parazite se realizează prin folosirea unor ciuperci antagoniste. folosită în agricultura ecologică. Împotriva unor ciuperci parazite sau virusuri s-au obţinut rezultate bune. în cadrul combaterii integrate mai sunt şi alte mijloace. Starodub. s-a iniţiat lupta biologică dat fiind faptul că unele insecte fitofage au anumite preferinţe. făcute cât mai timpuriu şi repetat sunt de regulă satisfăcătoare pentru combaterea buruienilor. Împotriva buruienilor. În ultimii ani. în combaterea dăunătorilor utilizarea feromonilor sexuali ce determină atractivitatea sexuală şi a unor hormoni s-a extins cu notabile succese. La cereale. Pe lângă aceste măsuri.70 V. cuprinzând lucrările solului. lupta biologică are anumite limite dat fiind spectrul redus din totalul dăunătorilor. combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se poate face până la apariţia frunzei a treia. Combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se face diferenţiat în raport cu planta cultivată. prin practicarea unui asolament raţional cu respectarea raportului între culturile semănate în rânduri dese şi prăşitoare.. desimea. după principiul vaccinării. de asemenea. bolilor şi dăunătorilor În agricultura ecologică combaterea buruienilor se face atât preventiv.) este admisă. cât şi prin lucrări mecanice sau manuale fără substanţe chimice. însă trebuie efectuată delicat şi nu agresiv. când buruienile se află în faza de filament alb. combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se poate face până la apariţia primei şi celei de a doua perechi de frunze. condiţiile climatice etc. după răsărire. între rânduri şi pe rând. La culturile prăşitoare combaterea buruienilor se face prin lucrări mecanice sau manuale. între care: cultivarea soiurilor cu rezistenţă (sau toleranţă) ridicată la boli şi dăunători. adâncimea de semănat). bolilor şi buruienilor care se cer combătute. după care lucrările oarbe de combatere a buruienilor trebuie evitate. prin limitarea dezvoltării unor specii de Hypericum. semănat (epoca. floarea-soarelui etc. mijloace chimice de întreţinere a culturilor care folosesc substanţe cu specificitate .

şi apoi prin stropirea plantelor verzi cu această infuzie. se măreşte rezistenţa acestora la boli. ¨ blocarea sporilor ciupercilor fitopatogene de la suprafaţa seminţelor prin îmbăiere într-o suspensie cu 2-3 % de răşini acrilice. care măresc potenţialul antifitopatologic al solului. datorită dezvoltării unor grupe de microorganisme antagoniste agenţilor patogeni. germinează şi atacă spicul (mălura. tutun. razele ultraviolete (împotriva bacteriilor). tăciunele) sau frunzele. împotriva insectelor. ce se obţine din 150-200 g substanţă uscată la 15 l de apă şi se fierbe timp de o oră. care pătrund în seminţe. Rotenona. tratarea solului cu aburi etc. nu sunt selective. utilizarea mijloacelor fizice (nepoluante) de combatere a populaţiilor dăunătoare cum sunt ultrasunetele. într-o încăpere special amenajată. ¨ decoct de barba-ursului şi coada-calului – Equisteum. ¨ semănatul mai timpuriu uneori. pentru combaterea bolilor şi a dăunătorilor plantelor se pune accentul pe metode preventive şi pe mijloace fizice şi biologice: ¨ folosirea de soiuri rezistente. ¨ decoct de pelin şi scoarţă de stejar.1. În agricultura ecologică. de unde. ¨ fertilizarea raţională. adaptate la condiţiile locale. ¨ folosirea composturilor biodinamice. În agricultura ecologică în cazul atacurilor de boli şi dăunători se face apel la mijloace netoxice. pentru îndepărtarea seminţelor bolnave pline de spori. ¨ produse comerciale extrase din plante Crhisanthemum. sau din contra mai târziu pentru evitarea unor atacuri de boli sau dăunători (musca de Hessa la grâu). termoterapiile în cadrul virusurilor. la temperatură controlată a seminţelor ambalate împotriva unor ciuperci saprofite sau parazite. radiaţiile X şi gamma. după răcire se utilizează prin stropirea plantelor împotriva puricilor de frunze. ¨ tratarea cu apă fierbinte. ca de exemplu: ¨ macerat de urzică – care se obţine prin ţinerea timp de 48 de ore în apă a urzicii zdrobite în raport de 10/1–20/1. cu dispersare şi acumulare redusă în mediul extern. ¨ spălarea seminţelor cu apă rece. a manei şi a ruginii. care favorizează creşterea de plante viguroase. infrasunetele. ce se obţine prin fierberea a 150 g plante uscate în 15 l de apă care se fierbe timp de o oră. se utilizează prin pulverizarea plantelor. semnale acustice împotriva rozătoarelor şi păsărilor. rezistente la parazitism. ¨ tratarea seminţelor cu aer fierbinte. după semănat. . cu aceeaşi eficienţă în dozări mai mici decât cele pentru pesticidele folosite intensiv. Probleme generale de fitotehnie 71 ridicată şi cu grad înalt de descompunere.

pulberi de prăfuit. se fac în mai multe locuri gropi de 10 cm adâncime care se umplu cu bălegar proaspăt de cal. rozătoare. vrabia. sau a produselor naturale sau de sinteză chimică care schimbă comportamentul dăunătorilor: insecte. Insectele păgubitoare mai sunt distruse şi de diferite păsări zburătoare: rândunica. Se foloseşte pentru combaterea larvelor de lepidoptere. privighetoarea. . care se îneacă în acest lichid. De asemenea unele insecte distrug ouăle. sau ramuri de trandafiri cu ghimpi. preparat ce parazitează ouăle moliei cerealelor – Sititroga cerealella. • la nivelul solului se introduc cutii goale de conserve care se umplu pe jumătate cu bere. cintezoiul. limacşii. Starodub. se acoperă cu diferite materiale. mirosul berii exercită o atracţie deosebită a limacşilor. în caz de vânt se produce un uşor zgomot suficient pentru a alunga cârtiţa. • la nivelul solului se îngroapă cutii goale de conserve în care vor cădea coropişniţele. pupăza distruge coropişniţele. • în luna septembrie. Combaterea biologică constă în introducerea în mediul de creştere a plantelor a inamicilor specifici. mierla. larvele sau adulţii altor prădători. Cârtiţa: pentru combaterea ei se folosesc următoarele procedee: • se introduc la capătul galeriei capete de sârmă ghimpată. la capătul rămas afară se pune o cutie goală de conserve. gaiţa. Combaterea biologică constituie o măsură eficientă când este aplicată în cadrul combaterii integrate. piţigoiul. se inspectează zilnic şi se distrug coropişniţele. înţepăturile sunt mortale. se condiţionează sub formă de pulberi umectabile. bufniţa. care împiedică înmulţirea prădătorilor sau a paraziţilor. graurul. • se introduce în galerie o coardă lungă de alun. Numeroase microorganisme. se vizitează periodic şi se distrug indivizii apăruţi. coţofana. care se pune în diferite locuri din grădină. ciuperci. Piţigoiul este un mare mâncător de purici de frunze. şoarecii de câmp.72 V. Dendrolin – obţinut în laborator din Trichogramma dendrolini. pitulicea. bacterii. Tehnologii în fitotehnie Combaterea unor dăunători care trăiesc în sol Coropişniţa. Cele mai cunoscute preparate pentru combaterea insectelor sunt: Turingin – obţinut în laborator din Bacillus thuringiensis. gaiţa distruge moluştele. virusuri secretă o serie de substanţe toxice specifice şi periculoase pentru alte vieţuitoare. Pentru combaterea ei se pot folosi următoarele mijloace: • bălegar proaspăt de cal. de exemplu buburuzele şi urechelniţele care distrug puricii de frunze. granule pentru suspensii. în care se înţeapă şi întrucât cârtiţa suferă de hemofilie. de exemplu: buha – Mamestra brassicae.

sfâşierea frunzelor – Helminthosporium şi altele. Există numeroase produse comerciale cu însuşiri de atractanţi sexuali sau de nutriţie care se aplică sub formă de capcane. plantele conţin o cantitate mai mică de nitraţi. ¨ reduc celelalte tratamente. Prin folosirea îngrăşămintelor organice naturale. fuzarioza – Fusarium sp. mana. În gunoiul de grajd se găsesc şi diferite substanţe estrogene provenite de la femele. ceea ce conferă o calitate biologică superioară. Probleme generale de fitotehnie 73 Tricfaodermin (Binab-spic) – obţinut din ciuperca Trichoderma viride. mană. irigat. tăciunele etc. combaterea bolilor. tehnologia aplicată: îngrăşăminte. comparativ cu cele unde s-au folosit îngrăşăminte chimice cu azot. cu animale de laborator şi cu pui de găină. fapt ce se manifestă sub forma unui tropism pozitiv – atractive sau apetisante sau tropism negativ: insectifuge. unele din ele cunoscute şi sub numele genetic de feromoni. ce se instalează pe anumite zone.1. făinarea. Trichothecina – obţinută din Trichothecium roseum. rugina. dintre care: putregaiul cenuşiu – Botrytis. putregaiul cenuşiu. acţionează asupra unor agenţi fitopatogeni ce produc alternarioza. O altă direcţie în combaterea insectelor. ratifuge. următoarele considerente: ¨ sunt nepoluante. Excesul de îngrăşăminte chimice slăbeşte rezistenţa plantelor la atacul unor boli: făinare. interacţiunea cu factorii de mediu: sol. corbifuge. La folosirea îngrăşămintelor organice naturale. uscarea rădăcinilor. cum este: Ostramone – împotriva sfredelitorului porumbului. monilioza. ¨ micşorează invazia şi atacurile de insecte. hibridului cultivat. au pus în evidenţă o uşoară creştere în greutate a animalelor atunci când s-au folosit în . S-a constatat că animalele preferă furajele provenite de pe terenuri unde s-au utilizat îngrăşăminte organice naturale. preparatele se folosesc în combaterea a peste 70 de agenţi fitopatogeni cu acţiune parazitară. rozătoarelor şi a păsărilor de pradă o constituie utilizarea de produse ce schimbă comportamentul dăunătorului. Calitatea biologică a producţiei Calitatea recoltei este rezultatul unui complex de factori cum sunt: însuşirile genetice ale soiului. neirigat.. s-a constatat o creştere a conţinutului plantelor în caroten. care se regăsesc apoi în recoltă. Cercetările efectuate de Pfeiffer. climă. ceea ce duce la deprecierea produselor. acestea reţin masculii pe o placă lipicioasă. Folosirea acestor produse prezintă avantaje din.

74 V. care se manifestă prin anemie. comparativ cu lotul furajat cu produse ce proveneau de pe terenuri unde s-au utilizat îngrăşăminte chimice. la ameliorarea condiţiilor de viaţă ale populaţiei. sterilitate. cu un conţinut scăzut în magneziu asimilabil şi cupru asimilabil. Tehnologii în fitotehnie hrana lor furaje provenite din terenuri unde s-a aplicat gunoi de grajd fermentat sau compost. eczeme. Concluzia este că trebuie să depăşim etapa discuţiilor şi declaraţiilor şi să trecem la acţiuni practice şi eficiente. NH4) Conţinutul mediu >3 % 6. Unele micotoxine au caracter cancerigen sau produc dermatoze. care trebuie să se încadreze în următorii parametri medii: humus pHH 2O pHHCl Calciu (HCl/H2SO4) Fosfor: § acid acetic § lactat de calciu § acid citric § potasiu (AL) Magneziu: § acid lactic Cupru (HNO3) Zinc (Ac. Exploataţiile ce practică agricultura ecologică au întotdeauna şi sector zootehnic de taurine. vaginite vulvare. cu planuri şi vise frumoase. care depreciază calitatea laptelui. suferă dereglări funcţionale ale organismului. Aceste furaje sunt libere de nitraţi. Republica Moldova are nevoie de agricultori îndrăzneţi.5 200-800 5-8 15-30 ppm 45-75 ppm > 150 ppm 10-20 ppm 1. întârziere în creştere. leziuni ale pielii. . informaţi.2-6. nefrite. ambiţioşi. Prin faptul că în agricultura ecologică se evită combaterea bolilor plantelor cu produse chimice de sinteză face ca uneori recolta comercială să fie atacată de diferite ciuperci microscopice care produc micotoxine. Calitatea furajelor depinde şi de compoziţia chimică a solului. Starodub. Laptele şi produsele lactate obţinute de la animalele furajate cu produse provenite de pe terenuri unde s-a folosit compost biodinamic sau gunoi de grajd fermentat au calităţi deosebite. creşterea veniturilor şi. ce contaminează produsele alimentare. Taurinele ţinute vara pe păşuni situate pe soluri subţiri. nu în ultimul rând. calcaroase.5 ppm.5-3 ppm 2-2. Implementarea agriculturii ecologice în Republica Moldova va duce la crearea unor noi locuri de muncă. capabili să facă faţă cerinţelor pieţei externe. slăbire.2 6. fracturi spontane.8-7.

în cazul în care sunt semănate primăvara ele se înfrăţesc. . 3. Aspecte generale 2 Cerealele se împart în 3 grupuri biologice: de toamnă. Umblătorii rezistă greu la ger. Plantele care suportă bine iarna îşi sporesc mai repede masa vegetală primăvara şi suferă mai puţin din cauza secetei de primăvară.2. 2. cerealele de toamnă au nevoie. de temperaturi scăzute –1+10oC: secara – timp de 60-70 de zile. numită şi criptovegetaţie. a doua începe primăvara şi se încheie cu fructificarea şi uscarea plantelor. dar nu formează paie şi spic. la începutul creşterii şi dezvoltării lor. constituie cea de-a treia perioadă. Graţie faptului că se coc cu 12-15 zile mai devreme decât cerealele de primăvară. perioada de asimilare durează 120-150 de zile. orzul – timp de 35-45 de zile – perioadă numită stadiu de iarovizare sau vernalizare. iar intervalul cuprins între aceste perioade. în cazul lor. Ciclul vital al cerealelor include 3 perioade: prima durează de la semănat (toamna) până la îngheţurile stabile. Cerealele de toamnă reuşesc să acumuleze mai multă masă vegetală. reuşesc şi ei să asigure producţii bune. dacă au parte de o iarnă blândă. grâul – timp de 50-60 de zile. cea a cerealelor de primăvară durând 90-100 de zile. când plantele se află în repaus.1. Cerealele de toamnă fructifică doar dacă sunt semănate toamna. cerealele de toamnă sunt ocrotite şi de pericolul vânturilor puternice şi uscate. Superioritatea cerealelor de toamnă 1. fiindcă. de primăvară şi umblători de toamnă şi primăvară. Ca să fructifice. Umblătorii (de toamnă şi de primăvară) semănaţi primăvara reuşesc să formeze spice şi să fructifice. Cerealele 75 CAPITOLUL CEREALELE 2. cei semănaţi toamna.

care durează circa 50 de zile. Tehnologii în fitotehnie 4. de la 0oC (pe timp de zi) până la –5oC (pe timp de noapte). în vaginele frunzelor şi nodurilor de înfrăţire se acumulează hidraţi de carbon. Uneori. la adâncimea nodului de înfrăţire. în timpul vernalizării. creşterea concentraţiei sucului celular în vaginele frunzelor şi în nodurile de înfrăţire. De regulă. mai puţin intensiv – al grâului şi mai slab – al orzului. în principiu. În asemenea condiţii se produce deshidratarea treptată a cerealelor. calculată în funcţie de substanţa uscată. frunzele afectate se îngălbenesc. Se acumulează 20-25% de zaharoză. Starodub. deoarece. Acest proces fiziologic complicat include 2 faze. A doua fază de călire are loc la temperaturi mai mici. îşi pierd turgescenţa. cerealele de toamnă asigură producţii mai mari decât cele de primăvară. 6. Fenomenul călirii. În condiţii favorabile de iernare. După recoltarea cerealelor de toamnă se pot semăna culturi succesive. trecerea apei din citoplasmă în spaţiul dintre celule. Cu cât concentraţia sucului celular este mai mare şi conţine mai multe zaharuri. deshidratează complet citoplasma şi distrug impermeabilitatea plantelor. Dacă temperatura critică se menţine 2-3 zile. cu atât este mai mare rezistenţa lui la ger. până la – 12oC (orzul). transformarea substanţelor organice insolubile în substanţe solubile. în lunile de iarnă. Dacă temperatura critică se menţine timp de o zi la adâncimea nodului de înfrăţire. semănăturile se răresc. Prima fază decurge în prezenţa luminii intensive şi la temperaturi cuprinse între 0oC (pe timp de noapte) şi 10-15oC (pe timp de zi). Se răresc esenţial atunci când temperatura scade în urma dezgheţurilor ce reduc rezistenţa la ger cu 2-3oC. în nopţile răcoroase. temperaturi de: – 16-18oC (grâul). nodul de înfrăţire şi rădăcinile se brunifică. Capacitatea plantelor de a rezista la temperaturi joase se numeşte rezistenţă la ger.76 V. 5. Cerealele de toamnă care au trecut fazele de călire suportă. Cel mai intensiv este procesul de călire al secarei. se produce toamna. când . când plantele cerealiere îşi schimbă consistenţa biochimică. semănăturile pier complet. Fenomene ce cauzează pieirea cerealelor de toamnă şi prevenirea lor Degerarea este condiţionată de acţiunea temperaturilor scăzute asupra plantelor. provocându-i leziuni mecanice. Pe parcursul ei. cristalele de gheaţă formate în spaţiul dintre celule se măresc în volum şi apasă asupra citoplasmei. sau adaptarea la condiţiile de iernare. Recoltarea timpurie face posibilă începerea mai devreme a lucrărilor solului. Călirea cerealelor de toamnă. – 20oC şi mai mult (secara). Capacitatea plantelor de a rezista la condiţii nefavorabile de iernare se numeşte rezistenţă la iernare. Hidraţii de carbon sintetizaţi ziua nu se consumă integral la construirea masei vegetale şi la respiraţia completă. procesul de creştere este stopat.

Din lipsă de oxigen. Semănarea soiurilor care formează nodul de înfrăţire mai adânc. formată atunci când apa provenită de la topirea completă a zăpezii îngheaţă la suprafaţa solului: plantele sunt prinse în crustă. Respectarea elementelor tehnologice cu scopul de a asigura o stare bună a semănăturilor înainte de iernare. Sufocarea plantelor se atestă de obicei primăvara după topirea zăpezii. 3. istovite. formarea de plante înfrăţite cu 3-4 fraţi sincronic dezvoltaţi. care măreşte diferenţa dintre temperatura aerului şi cea a solului. prin fertilizare suplimentară cu azot. 3.2. plantele încep să asimileze şi îşi pierd rezistenţa la ger. Cerealele 77 temperatura scade sub zero grade. în ţesuturile plantelor sporesc procesele anaerobe. Semănăturile epuizate pot fi reabilitate primăvara. plantele se îngălbenesc. Mai periculoasă este crusta alipită. la o temperatură de circa 0oC. uscarea şi moartea plantelor. bazate pe scurgerea apei. Realizarea în timp util a lucrărilor solului. ridicarea la suprafaţă a nodului de înfrăţire şi. Menţinerea diferenţei dintre temperaturile aerului şi solului cu ajutorul unui strat de zăpadă cu grosimea de 1 cm. Dacă sunt acoperite cu apă timp de 810 zile. Măsuri de prevenire: 1. . în semănăturile acoperite cu apă. Aflându-se timp îndelungat sub zăpadă. 2. în consecinţă. care provoacă ruperea rădăcinilor. sunt uşor atacate de mucegaiul de zăpadă sau de alţi factori nefavorabili. 4. Crusta de gheaţă deseori vatămă şi distruge cerealele de toamnă. iar temperaturile de până la –5oC pot cauza pierderi mari. Saltarea plantelor este cauzată de îngheţul-dezgheţul repetat. plantele se intoxică şi pier. Tăvălugirea arăturii – înainte şi după semănat. cu o adâncime a nodului de înfrăţire de circa 3 cm. Măsuri de prevenire: Tăvălugirea semănăturilor imediat după căderea zăpezii. Reţinerea zăpezii. apoi pier. gheaţa presând mecanic plantele şi vatămându-le. se decolorează. Prelucrarea seminţelor cu retardanţi. Fenomenul poate fi prevenit prin devierea apei provenite de la zăpadă şi drenajul la suprafaţă. Măsuri de prevenire: 1. plantele îşi consumă la respiraţie rezervele de substanţe nutritive şi. care accelerează îngheţul solului şi stimulează trecerea plantelor la starea de repaus. Ea poate fi alipită de sol sau suspendată. la temperaturi variabile. Epuizarea se atestă la semănăturile din solurile neîngheţate. 2. dar acoperite cu un strat gros de zăpadă.

Dacă umiditatea relativă a aerului este mai mică de 30%. cu atât este mai negativ influenţată termoreglarea. 2) Fisurarea. dar. . 5. to › 30oC Transpiraţia înaltă Transpiraţia scăzută. se formează o crustă suspendată care vatămă mecanic plantele. aerul devine uscat şi sporeşte pierderea de apă prin transpiraţie. valoarea utilă consecinţe pălire şiştăvire influenţează negativ + + + se reduce + + + Umiditatea relativă a aerului de 40-60% nu influenţează negativ termoreglarea. cu cât mai mare este temperatura aerului. Specificare Temperaturi › de 30oC mai mult de 2-3 zile Vânt slab până la potrivit. 6. le expune la mucegai. 4. se reduce termoliza – proces fiziologic prin care organismul pierde surplusul de căldură. 2. 1. cu cât temperatura aerului este mai scăzută. Măsuri de prevenire: 1) Reţinerea zăpezii. umiditatea relativă a aerului ‹ 30 %. În asemenea situaţii. Dacă umiditatea relativă a aerului este mai mare de 60-70%. superfosfat. 3. le lipseşte de aer. Tehnologii în fitotehnie Atunci când zăpada îngheaţă doar la suprafaţă. tulpiniţa porneşte să crească. le epuizează. iar termoliza creşte. provocând rărirea şi distrugerea lor. cerealele se răresc şi pier e faptul că ele se seamănă în sol semiuscat. Starodub. sare de potasiu. Unul dintre motivele din care. energia germinativă. crt. Seminţele se umflă. În acest caz căldura se pierde prin iradiere şi convecţie – adică prin mişcarea curenţilor fluizi cu forţe mici. to › 30oC.78 V. Plantule cu răsărire provocată. puterea de străbatere. Fenomenele care cauzează pălirea şi şiştăvirea boabelor de cereale păioase Nr. 3) Presărarea semănăturilor cu cenuşă. în condiţiile Republicii Moldova. cu atât umiditatea este mai mare. se usucă până a ieşi la suprafaţa solului. 7. to › 30oC Umiditatea relativă a aerului înaltă 60-70 %. din insuficienţă de umiditate. umiditatea relativă a aerului 60-70 % Tegument şiştăvit MMB.

3.995 39.094 5. 2. cărăbuşului şi altor dăunători prin stropire cu soluţie de insecticide.913 76. 2 mil.857 0.2.615 6. ha 82. care sporeşte calitatea glutenului şi diminuează fenomenele negative de coacere. t de cereale.362 45.455 40.839 19.515 235. Practicarea recoltării divizate.2.451 9. kg/ha 5156 6451 2372 1885 6982 3031 6725 2036 2453 3176 3120 3266 Producţia globală.6 mil. t de cereale pentru furajarea animalelor şi 1 mil.420 64.613 366. 4. Combaterea ploşniţei. Cerealele 79 Ştiinţa şi practica agronomică propun variante de determinare a consecinţelor fenomenelor care cauzează pălirea şi şiştăvirea cerealelor păioase: 1.927 56. Pentru a asigura populaţia Republicii Moldova cu produse de panificaţie şi sectorul zootehnic cu combifuraj este necesar să se producă anual circa 3.399 .569 14. Problema producerii cerealelor şi modalitatea de soluţionare a ei Producerea cerealelor este o problemă de bază a agriculturii mondiale şi a celei din Republica Moldova.569 18.807 99. tone 427.781 2. inclusiv 375-450 mii t de grâu.605 2. Fertilizarea suplimentară extraradiculară în faza de înspicare – împăiere a boabelor.859 34.674 Producţia.891 685. 2.185 16.129 50. 5.239. Aplicarea irigării prin aspersiune. t pentru diverse utilizări. mil. Producerea cerealelor pe plan mondial. FAO-2006 Ţara China SUA India Rusia Franţa Canada Germania Australia Turcia România Moldova În lume Suprafaţa. Selectarea soiurilor cu precocitate timpurie care vor evita vânturile dogoritoare şi stresul hidric. mil.

În fiecare an.0 2893.4 908.1 823.0 1821.4 832. Tehnologii în fitotehnie Producerea cerealelor în Republica Moldova Anii 1913 1940 1961-1965 1966-1970 1971-1975 1976-1980 1981-1985 1986-1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafaţa. Furaj pentru animale – 600 kg.0 3179. şi. Selecţionerul mexican Norman Borloug a constatat că pe pământ se produc atâtea cereale. 3.5 991.0 3534.0 2231.5 2943. Alte cheltuieli.6 1076.0 1810. prelucrarea materiei prime – 158 kg. mii ha 1980 1970 971. Material semincer – 127 kg.0 2398.80 V.1 2629.0 1829. pentru a-i asigura cu hrană. mii tone 2008. Articolul de consum la 1 t de cereale: 1.5 830.0 2198.6 859.0 2781. populaţia globului se măreşte cu 100 mil.4 917.0 923. 2.1 800. kg/ha 1010 1080 2210 2570 3200 3310 3310 3480 3700 2810 3680 2200 2880 2220 3340 2410 2350 1060 2440 2410 2180 2916 3119 2510 Recolta globală.0 2072.6 1676. încât cu ele s-ar putea încinge globul pământesc (40 075 690 m) cu o şosea cu lăţimea de 20 m şi grosimea de 2 m.2 3096.0 2150.9 2585.2 759.0 2298.0 2600.1 891. Alimentaţia.0 814. . Starodub. 4.3 867.6 739. fond de asigurare – 115 kg.0 1942.4 Recolta.1 940. SUA – 16% – cel mai mare producător de porumb – 80%. de oameni.8 987.1 2512.0 În plan mondial principalii producători de cereale sunt: China – 20% din recolta mondială – principalul producător de orez.0 745. trebuie anual să alungim şoseaua cu mai mult de 1250 km.1 870.0 2096.4 2621.8 1071.5 1478.

Aşadar.5-3.3.5 kg şi în soia – 8-10 kg. la grâu – 2. Căile de soluţionare: 1.2. Grâul este una dintre cele mai importante cereale. alcoolului etilic etc. pe cap de locuitor pentru alimentaţie şi respectiv pentru furajarea animalelor se cheltuiesc următoarele cantităţi de cereale: SUA – 700 kg. La momentul actual. 2. mai fiind şi un furaj concentrat. Boabele de grâu constituie materia primă pentru producerea făinii destinate coacerii pâinii şi produselor de panificaţie. Producţia de carne pe cap de locuitor constituie: SUA –130 kg.5 mld. Franţa – 530 kg. Aplicarea tehnologiilor moderne.2 kg. Olanda – 136 kg. tone pe an.9 kg. Corespunzător: la orz – 1. Îmbunătăţirea structurii semănăturilor cu culturi de înaltă productivitate rezistente la secetă şi îngheţ. Cu pâine de grâu şi produse de panificaţie din grâu se alimentează circa 40% din populaţia globului. La fiecare tonă de boabe furajate de animale s-a înregistrat o insuficienţă de lizină. Republica Moldova – 24 kg. La producerea 1 kg de albumină de origine animală se cheltuiesc. Mai multă lizină s-a atestat în leguminoasele pentru boabe – 2. 3. la porumb – 1. pentru a balansa 1 t de boabe de grâu după substanţele proteice sunt necesare aproximativ 1 t de leguminoase pentru boabe sau 300 kg de soia. la fel şi în Republica Moldova. Crearea unor soiuri şi hibrizi cu potenţial productiv înalt. Franţa – 110 kg. volumul producţiei pe plan mondial va constitui 7. GRÂUL Importanţa. 2. grâul fiind cultivat în peste 100 de ţări. Cerealele 81 Către anul 2025.9 kg. materiei prime pentru producerea amidonului. . 7 kg de albumină vegetală. Olanda – 339 kg. cu valori nutritive superioare porumbului sub aspectul conţinutului de proteine. Pentru balansarea a 1 t de orz – 500 kg de leguminoase pentru boabe sau 150 kg soia. în medie. anual.

lipide şi substanţe minerale. Paiele de grâu se utilizează la fabricarea celulozei. Tehnologii în fitotehnie Tărâţele obţinute la morărit (25-30%) reprezintă un furaj valoros. hârtiei. genul Triticum. care include peste 22 de specii. Octaploidă 2n = 56 Figura 1. În funcţie de numărul de cromozomi. sunt folosite şi ca aşternut. Tetraploidă 2n = 28 III. Mărunţite la recoltare şi încorporate în sol. grâul este o bună plantă premergătoare pentru majoritatea culturilor. creând condiţii optime pentru lucrările solului. ambalaj. iar după recoltarea soiurilor de grâu timpurii se pot planta unele culturi succesive. Sistematica. deoarece eliberează terenul devreme. servesc ca îngrăşământ organic. Grâul aparţine familiei Poaceae. Grâu comun . Starodub. bogat în aminoacizi esenţiali. aceste specii au fost divizate în 4 categorii genetice: I. Diploidă 2n = 14 II. Sub aspect agronomic.82 V. nutreţ grosier şi la împletituri. combustibil. Hexaploidă 2n = 42 IV.

boabele nu se separă de palee. cu rahis rezistent. iar cel de primăvară – până la 5. din a doua – tot 11. iar datorită creşterii rapide a filamentelor. anterele ies afară din floare. Între aceste 2 glume se găsesc 2-5 flori. cu excepţia celui superior care la Triticum durum este plin cu măduvă. Cele mai mari suprafeţe cu grâu sunt ocupate de speciile grâu comun şi grâu durum. care poate fi aristată sau nearistată. numite lodicule. durata înfloririi este mai scurtă. poartă de o parte şi de alta spiculeţe. format din mai multe articule. în funcţie de factorii de vegetaţie şi de soi. la treierat. Înainte ca filamentul să fi ieşit dintre palee. Mai întâi se deschid florile situate la mijlocul spicului şi continuă treptat spre cele 2 extremităţi ale lui. membranoasă şi nearistată. Frunzele au limbul variabil ca lungime. iar la treierat. formată din 5-7 internoduri goale în interior. răspândită în jurul plantei pe o rază de 25-35 cm. În scurt timp. la maturitate. brună sau roşietică. se prelungeşte cu o aristă. apar rădăcinile adventive. Un spic înfloreşte în 3-5 zile. spicul se desface în spiculeţe şi. Majoritatea florilor se deschid dimineaţa şi rămân deschise timp de 5-30 de minute. uneori acoperite cu perişori. lăţime şi culoare. 2) grâu neadevărat. Fructul grâului este o cariopsă de culoare galbenă. Rahisul. Fiecare floare este învelită în 2 palee: una inferioară sau externă. Odată cu deschiderea florii. care ajută la deschiderea florilor. de obicei. cu urechiuşe de mărime medie. cu rahis fragil. Între palee se găsesc organele sexuale masculine şi feminine. boabele se separă uşor de palee. 3 rădăcini. la maturitate. şi una superioară sau internă. spicul nu se separă în spiculeţe. de mărime potrivită. După treierat alacurile sunt supuse prin metode speciale decorticării. grâul formează 3-5 rădăcini embrionare. cu sau fără perişori. la baza celor feminine se găsesc 2 formaţiuni mici. de asemenea. uneori. Dacă în timpul înfloririi vremea este uscată şi călduroasă. celelalte având o pondere mai mică şi fiind cultivate pe suprafeţe mici sau neimportante pentru procesul de ameliorare. cel de toamnă. în anumite cazuri chiar până la 2 m. membranoase şi acoperite cu peri lungi. Cerealele 83 Conform caracterelor morfologice. anterele crapă. Inflorescenţa grâului este un spic. iar toate spicele unei plante – în 6-7 zile. Sistemul radicular al grâului de primăvară este mai slab dezvoltat decât al celui de toamnă. răspândind pe stigmat aproximativ 1/3 din polenul pe care îl conţin.2. sau alacuri. Tulpina sau paiul grâului este cilindrică. Fiecare spiculeţ este învelit de 2 glume terminate cu un vârf care. fiecare . care formează în pământ o reţea densă. Din prima categorie fac parte 11 specii. speciile de grâu se împart în 2 categorii: 1) grâul propriu-zis sau adevărat – grâu golaş. Ligula este. La încolţire. grâu îmbrăcat. stigmatul creşte şi se desface. mai mică. Rădăcinile grâului pătrund în pământ până la 1 m adâncime.

îndeosebi edestină. Conţinutul de proteine în bobul de grâu se calculează în baza conţinutului de azot.5% Substanţe minerale 1.38%). Bobul este lung de 5-8. 0. asimilate foarte bine de animalele rumegătoare. conţinutul şi structura lui fracţională determinând însuşirile de panificaţie ale făinii. 2. 17.9% de hidrogen.5-2.7-23.5% de azot. Proteinele se distribuie în 2 categorii: simple şi compuse. Starodub. Tehnologii în fitotehnie dintre aceste culori având şi diferite nuanţe. degerate. Masa a 1 000 de boabe este de 30-40 g.3% de sulf. Amidonul din bobul de grâu conţine 75% de amilopectin şi 25% de amiloză.5-3. substanţele proteice constituie partea cea mai importantă a bobului de grâu. 4. celuloză (1.7-1.7.5 mm. iar în cantităţi mici: albumină (0. preponderent gliadină – solubile în alcool de 50-70%.0% de oxigen. lat de 1. iar coeficientul proteic al grâului constituie 100 : 17.4% de azot. Celuloza şi pentoza practic nu sunt asimilate de organismul uman şi fac parte din categoria substanţelor de balast. 6.8-18. substanţe minerale (0.5 mm. Compoziţia chimică şi calitatea Bobul de grâu conţine: Apă 12-14% Substanţe extractive neazotate 61-75% Proteine 12-20% Grăsimi 1. Amidonul şi zaharurile sunt asimilate foarte bine de organismul omului şi al animalelor.84 V.5 = 5.5-2. Albumina grâului conţine. Globuline – solubile în soluţie de sare: de exemplu în soluţie de 10% NaCl. Sub aspectul valorii alimentare. 16. . 3. predominând glutenina.6-4. în medie. Proteinele simple ale grâului includ 4 grupuri: 1. Glutenine – 3-4 g la 100 g boabe. glucoza. 21. ele sunt situate preponderent în endosperm. Prolamine – 4-5 g la 100 g boabe. determinat cu ajutorul metodei Kielidal. Albumine – solubile în apă. amidonul reprezentând 1/4 din substanţa lui.3%. solubile în soluţie alcalină sau acidă de 0. de 5% de K2SO4 – 600-800 kg/100 g.29%).38%). Un conţinut sporit de glucide solubile se observă în boabele încolţite. iar cea hectolitrică – 77-82 kg.7 mm şi gros de 1.2-0. fructoza şi maltoza sunt prezente într-o cantitate mai mică. Conţinutul elementar al proteinei grâului include: 51-53% de carbon.3% Substanţele extractive neazotate constituie componentul principal al bobului de grâu.

2% de lizină. Substanţa uscată a glutenului conţine. Extinderea şi elasticitatea reprezintă capacitatea glutenului de a-şi restabili forma iniţială după întindere şi se determină prin întinderea unui bulgăraş de gluten de 4 g timp de 10 sec. la întindere. 2-6% de lipide şi 0. spaghetelor. din grupul al treilea – de calitate inferioară. în medie. glutenul se divide în 3 grupuri: 1) cu elasticitate bună. În funcţie de extindere şi elasticitate.. Cerealele 85 În general.1. La o elasticitate bună glutenul se întinde destul de bine şi. în general amidon. În practica de panificaţie se utilizează grâul comun. îşi restabileşte aproape definitiv forma şi lungimea iniţială.0% de substanţe minerale. Calitatea glutenului se determină în funcţie de culoare. Prin urmare. Glutenul constituie 75% din masa substanţelor azotate şi.6% de metionină şi nu conţine triptofan.5-2. treptat. între 1020 cm – mediu şi mai mult de 20 cm – lung. Glutenul de calitate bună are o culoare albă cu nuanţe gălbui. 10-15% de glucide. se împrăştie şi nu revine la forma iniţială. grâul comun este. de obicei. 80-85% de proteine. medie sau scurtă. Glutenul de calitate inferioară nu-şi restabileşte forma şi. 6-8% globulină.2. care formează glutenul. se rup des straturile aluatului. iar extindere lungă. după întindere. se fărâmiţează sau se întinde mult atunci când atârnă. cenuşie sau închisă. flexibil. 3) neelastic. Glutenina conţine circa 43. la rândul lui. extindere şi elasticitate. el se caracterizează ca gluten scurt. 3-5% albumină. Gliadina conţine circa 1. de cantitatea şi calitatea căruia depinde randamentul de pâine.7%. din grupul al doilea – suficient. numit grâu pentru pâine. extindere lungă sau medie. conţine circa 75% de gliadină şi 25% de glutenină. 30-40% glutenină. iar glutenina. tăiţeilor. Glutenul poate fi de culoare deschisă. cu nuanţe de gri şi se lipeşte de mâini. 2) cu elasticitate bună şi extindere scurtă. Glutenul din primul grup se estimează ca bun. gonflarea. Randamentul pâinii şi calitatea ei depinde de raportul dintre gliadină şi glutenină. De gluten depind însuşirile de panificaţie: elasticitatea. proteinele grâului conţin 40-50% gliadină. iar grâul durum – grâu pentru macaroane. considerat foarte bun în limitele a 66 : 34 şi slab – 80 : 20. 1. sau elasticitate suficientă. Dacă glutenul se rupe la o întindere de până la 10 cm. Gliadina conţine circa 46. respectiv.9%. măsurând lungimea de rupere a glutenului. fidelei. nu este elastic. Glutenul conţine 2/3 de apă şi 1/3 de substanţă uscată. Fracţiile albuminei de gluten se deosebesc prin conţinutul de aminoacizi critici. 1. puterea de fermentare. iar grâul durum – la fabricarea macaroanelor. nu se lipeşte de mâini.6% de acid glutaminic şi 17% de proteină. gelatinizarea amidonului. iar cel de calitate proastă are o culoare mai închisă. .1% de acid glutaminic.

Substanţele minerale se găsesc în tegument (pericarp şi testă). indicii aparatului MDG-1 cuprinşi între 20 şi 40 sau 80 şi 100. Uleiul din germeni de grâu conţine acizi graşi şi nesaturaţi. Randamentul pâinii coapte din 100 kg făină de grâu puternic constituie circa 136 kg. ca urmare a râncezirii. iar al celei din 100 kg făină de grâu slab – 91 kg. Din făină de grâu puternic se fabrică pâine de calitate superioară. cu o calitate de panificaţie foarte bună. influenţând negativ păstrarea producţiei. Grăsimile (lipide) sunt repartizate. cu 45 kg mai puţin. În endosperm se găseşte o cantitate mică de substanţe minerale (0. grâul comun se împarte în 3 categorii: 1) grâu puternic. din care fac parte soiurile cu un conţinut de peste 14% de substanţe proteice. uşor oxidabili. cu o valoare nutritivă mare. Starodub. peste 28% de gluten de prima categorie. cu coajă rumenă şi fără crăpături. folosit la îmbunătăţirea însuşirilor de panificaţie ale glutenului de calitate inferioară. Tehnologii în fitotehnie Pâinea coaptă din făina de grâu durum nu corespunde cerinţelor standard din cauza calităţii inferioare a glutenului (foarte elastic. volumul pâinii coapte din 100 g de făină – peste 550 cm3. sticlozitatea nu mai mică de 60%. masa volumetrică – 755 g/l. adică de o elasticitate bună şi extindere medie sau lungă (20-27 cm). în special. puterea făinii – peste 280 de unităţi ale alviografului. crescută bine. masa volumetrică – 755 g/l. Făina de grâu puternic absoarbe relativ multă apă şi aluatul are o capacitate mare de reţinere a bioxidului de carbon la frământare şi fermentare. peste 23% de gluten de categoria a treia. care conţine 11% substanţe proteice.6%). elastic. de aceea făina integrală este mai bogată în asemenea substanţe decât făina măcinată fin. sticlozitatea – mai mare de 60%. 2) grâu preţios. 38% din . însă nu poate ameliora calitatea făinii de grâu slab. 3) grâu slab.4-0. Boabele de grâu preţios trebuie să conţină 11-13. cu indici ai aparatului MDG-1 cuprinşi între 45 şi 75. în cea mai mare parte. cu pori mici. puterea făinii – peste 280 de unităţi ale alviografului (măsurătorul deformării aluatului).9% de substanţe proteice. formostabilitatea mai mare de 0. incapabil să reţină bioxidul de carbon la fermentare. cu miez afânat. Endospermul tare şi compact al grâului durum asigură un volum mare de crupe şi macaroane de calitate. în embrion şi în stratul aleuronic şi sunt formate. În funcţie de calitate. volumul pâinii coapte din 100 g de făină – peste 550 cm3. Grâul puternic mai este numit grâu ameliorator. din acid oleic şi linoleic. cu indicii aparatului MDG-1 cuprinşi între 0 şi 15 sau peste 115. elasticitate insuficientă şi extindere tare sau slabă. cu elasticitate bună şi extindere scurtă sau elasticitate suficientă şi extindere lungă/ scurtă 28-33 cm. 23-27% de gluten. cu o capacitate mică de gonflare).4 h/d. calitatea glutenului – categoria a doua. uniformi.86 V.

în aceste regiuni se cultiva o specie sălbatică de grâu. T. pe care vântul nu o putea împrăştia. bob roşu) – milturum (spic roşu. compactum. glume glabre. Cerealele 87 cenuşa bobului de grâu le constituie pentoxidul de fosfor P2O5. culoarea boabelor. iar în condiţii cu climă mai caldă (asemănătoare cu cea din Republica Moldova). din care a rezultat o plantă cu boabele mai mari.2. Glumele acoperă 2/3 din lungimea paleelor florilor de la baza spiculeţului şi au forme. eliptică. mărimi. Iordania. pubescenţa glumelor. bob roşu) – ferrugineum (spic roşu. a survenit o mutaţie de grâu. Importante sub acest aspect sunt proteinoza (peptitoza). glume glabre. Răspândire. care hidrolizează amidonul la maltoză şi glucoză. Triticum dicoccoides. cilindrică sau măciucată. T. În principiu. culoarea glumelor. care biodegradează grăsimile. bob roşu) – lutescens (spic alb. 45% – oxidul de potasiu (K2O). nearistat. aristat. se cultivă ca grâu de primăvară. aristate sau nearistate. formă fusiformă. Cu aproximativ 7 000 de ani în urmă. Spicul obişnuit . se transformă în cenuşă. Fermenţii contribuie la reglarea proceselor biochimice. ocupă 90% din suprafaţa mondială cultivată cu grâu. magneziu. de culoare albă sau roşie. dicoccum. glume glabre. durum – considerat al doilea ca importanţă. Armenia şi Irak. Este mai mic conţinutul de sulf. Cuprinde numeroase varietăţi. perozitate şi dinte carenal diferite. suprafeţe. care acţionează asupra substanţelor proteice. Grâul îşi are locul de origine în Asia de Sud-Vest. substanţele minerale din compuşii organici sunt distribuiţi în soluţia celulelor care. care detaşează unităţile de maltoză din molecule de amidon. folosită drept hrană şi a devenit primul strămoş al varietăţilor moderne de grâu. aestivum L. aristat. Boabele sunt alungit-ovale. în urma arderii la temperatura de 750-8000 C. aceştia sunt capabili să accelereze procesele biochimice şi metabolismul. să catalizeze biodegradarea substanţelor de rezervă. nearistat. Aceste specii au destinaţie diferită. Turcia. Grâul durum (arnăut) – T. monococcum. clor. este cunoscut sub denumirea de grâu pentru pâine. numită Triticum boeoticum. Planta a început să fie cultivată. â-amilaza. Cele mai vechi probe arheologice referitoare la cultivarea grâului au fost descoperite în Siria. Se cultivau specii precum T. diferenţiate morfologic în funcţie de particularităţile spicului matur: prezenţa sau absenţa aristelor. Cele mai importante şi mai frecvent utilizate sunt speciile de grâu comun şi grâu durum. Grâul comun (de toamnă şi de primăvară) – T. producţii. Aproximativ 1 000 de ani mai târziu. În calitate de catalizatori de provenienţă proteică. culori. bob roşu). se cultivă şi ca specie de toamnă. Soiurile omologate în prezent aparţin varietăţilor: – erythrospermum (spic alb. 3-glicerolul (lipaza). glume glabre. Ultimul internod al tulpinii grâului durum este plin cu măduvă. d-amilaza.

Soiurile de primăvară semănate primăvara fructifică normal.682 605.4 20. boabele – alungite. deşi nu trec prin stadiul de vernalizare. paralele cu rahisul. cu ariste lungi. ariste negre. FAO . Pentru a trece la etapa generativă.1 1. sticloase. glume păroase. cu un smoc de perişori puţin pronunţaţi. aceste soiuri nu ar fructifica.0 27. Semănate şi toamna. ariste negre. Cele mai răspândite varietăţi sunt: – hordeiforme (spic roşu. Grâul de primăvară are extindere mai mare în zonele nordice din Rusia. ele fructifică normal. glume glabre.9 0. de formă prismatică. boabe albe). iar semănate toamna – devin mai sensibile la îngheţ decât soiurile de primăvară. Tehnologii în fitotehnie aristat. Canada şi SUA.9 .6 2319.8 5. glumele egale cu paleele. boabe albe) – coerulescens (spic negru. soiurile tipice de toamnă trebuie să parcurgă stadiul de vernalizare (0-20C). ha 23.0 2618. glume păroase.5 11. în condiţii de climă temperată. Soiurile umblătoare sau intermediare sunt mai productive decât soiurile de primăvară.0 Recolta globală. carena bine pronunţată până la bază. dar mai puţin productive decât cele de toamnă.2006 Ţara China India SUA Rusia Canada Australia România Moldova Mondial Suprafaţa.5 0. t 104. glume păroase.5 2804. diferit colorate. Starodub.6 2589. deoarece. kg/ha 4455.3 57. mil. soiurile de toamnă sunt mai productive. ariste negre. soiuri de primăvară şi soiuri umblătoare.9 2825.2 45.2 8815.298 216.2 9. Soiurile de grâu au fost clasificate în: soiuri de toamnă. ocupând circa 70% din suprafaţa mondială. iar dacă nu sunt distruse de îngheţuri – dau producţii mari. mil.2 1952. Dacă s-ar însămânţa primăvara.8 2773. ariste roşii. dens. boabe albe) – apulicum ( spic roşu. În ţară noastră soiurile de toamnă deţin circa 98% din suprafaţa cultivată cu grâu. dintele glumei – scurt. Suprafeţele şi producţiile de grâu pe plan mondial. Soiurile de toamnă au o răspândire mai largă decât cele de primăvară. boabe albe) – melanopus (spic alb.2 23 10.4 26.4 69.88 V. Semănate primăvara – sunt tardive.1 Recolta.

2 2350.2 3450.0 1180.2.0 1111.7 36.0 871. respectiv.7 3240.5 2350.5 4030.0 271. procesele de înfrăţire încetează.0 345.0 340.0 961. temperatura optimă trebuie să constituie 12-14°C.0 1113.38 1055. Grâul comun de toamnă Suprafeţele şi producţia de grâu comun de toamnă în Republica Moldova Anii 1940 1961-1965 1967-1980 1981-1985 1987 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafaţa. şi în aer de 100-120°C peste pragul biologic de 0°C al grâului sau de 70-90°C şi.0 797.0 923.8 2720. În perioada răsărit-înfrăţire. Pentru perioada semănat-răsărire este necesar ca în sol să se acumuleze temperaturi de 120-140°C.6 353.5 3290.0 3490. nefavorabile pentru înfrăţire sunt temperaturile .0 343.5 3206.0 1176.0 442.0 682. kg/ha Producţia globală.0 1392.0 143. Pragul termic minim de începere a proceselor de germinare este de 1-2°C.9 1960.68 31.0 357.0 870. mii ha Producţia.0 209. 50-70°C de temperaturi efective.7 4100.1 3240.0 301.0 228.0 725.6 2880.8 2200.0 281.6 1550. La temperaturi de 3-5°C.4 339.0 282.0 4180.0 1015.5 331.0 286.0 673.0 279.0 590.0 Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură.0 1056.0 297.0 1152. Cerealele 89 2. iar temperaturile optime pentru germinare şi răsărire sunt considerate 20-25°C (valori medii zilnice în sol la o adâncime de 10 cm).0 433.6 302.0 750.3 680.8 369.0 342.0 1178.0 655. plantele răsar la 6-8 zile după semănat.0 1251.6 2510.3 3270. Această sumă de temperaturi (grade.1 3490.4 2011.1. mii tone 411. zile) este acceptată drept indice termic al răsăririi.7 701.3. La asemenea temperaturi.

soluţia solului este mai concentrată. evitând supraîncălzirea plantelor. la formarea paiului şi la înspicare –50-65%. cantitatea de apă consumată în procesul de transpiraţie e mai mică. În condiţii de nefertilizare. Sunt optime pentru cultura grâului condiţiile în care toamna. La temperaturi mai mici de 10°C anterele nu capătă polen. Vegetaţia de primăvară are loc în cazul în care condiţiile de temperatură ale solului depăşesc pragul de 5°C mai mult de 3 zile consecutiv. În asemenea condiţii.5 ori mai mare decât la fertilizare. în sol. Acest lucru se atestă atunci când stratul superficial 0-10 cm conţine cca 10 mm de umiditate accesibilă. Indicele termic al grâului pentru perioada semănat – începutul iernii este de 500-550°C. Formarea şi umplerea boabelor decurge normal în situaţia în care umiditatea relativă a aerului este de 60-80% şi umiditatea accesibilă în stratul de sol de 0–100 cm e cuprinsă între 60 şi 90% din capacitatea de câmp pentru apă (CCA). la coacerea în pârgă – 3-7% din umiditatea totală întrebuinţată în perioada de vegetaţie. Frunzele au. iar coeficientul de consum al apei – 700 t. o temperatură cu 6-7°C. precipitaţiile atmosferice constituie 40-60 mm. Formarea boabelor şi acumularea substanţei uscate decurge normal la temperaturi medii zilnice de 22-24°C. Temperaturile mai mari de 32°C creează dezechilibru între transpiraţie şi absorbţie.5-2. depăşesc 25°C. La împăiere. grâul le manifestă în perioada împăierii– înspicării. optimă pentru răsărire. mai mică decât temperatura aerului. iar la temperaturi mai mari de 32°C se ofilesc stigmatele şi nu încolţesc grăuncioarele de polen. consumul specific este de 1. Cele mai mari cerinţe faţă de apă. ca urmare a aplicării îngrăşămintelor. Tehnologii în fitotehnie care. Înspicarea şi înflorirea decurge normal la temperaturi medii. apoi pier. pentru transformarea 1 g de apă în vapori se consumă 536 cal. alături de . Îngheţurile de –5°C vatămă lăstarii. în condiţii de umiditate relativă a aerului mai mică de 30% şi o temperatură a aerului mai mare de 30°C se produc boabe şiştave. la coacerea în lapte – 20-30%. în octombrie – 40-60 mm şi în noiembrie – 40-50 mm. cele mai potrivite sunt temperaturile de 12-15°C. temperatura favorabilă este de 15-16°C.90 V. Pentru o germinare normală. Coeficientul de transpiraţie constituie circa 450. iar în perioada repausului vegetativ – noiembrie-martie – 250 mm. de regulă. în luna septembrie. grâul absoarbe 5-7% de apă. Înfrăţirea decurge normal atunci când conţinutul de apă accesibilă în stratul arabil este de cca 30 mm. Starodub. considerată şi motorul absorbţiei. apa şi sărurile minerale circulă prin plantă. plantele răsar rapid. În timpul răsăririi. aceştia iniţial îşi încetează creşterea. La procesul de fotosinteză. Temperatura critică – 16-18°C. limitele zilnice ale cărora sunt 20-22°C. Cerinţele faţă de umiditate. seminţele de grâu au nevoie de o cantitate de umiditate de circa 50% din masa lor. boabele se zbârcesc şi devin şiştave. La transpiraţie. Când.

Soluţiile ce conţin săruri nutritive sunt accesibile numai în concentraţiile de 0.2. participă direct şi intens radiaţia şi lumina solară. Premergătoarele grâului trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: • să elibereze devreme terenul. Cerealele 91 apă şi bioxid de carbon. Atunci când ziua durează 14-16 ore. Grâul de toamnă este foarte pretenţios faţă de fertilitatea solului. plantele sunt expuse la degerare şi asfixiere. Porumbul este o premergătoare mediocră pentru grâu. Porumbul ar deveni o bună premergătoare dacă s-ar respecta următoarele condiţii: • cultivarea de hibrizi timpurii şi semitimpurii. • să lase terenul liber de buruieni.0-7. Grâul este o plantă de zi lungă. Pentru înfrăţire sunt favorabile zile însorite. în timpul iernii. Cu cât ziua este mai lungă.5. . cu însuşiri fizice şi chimice ameliorate. Solurile pentru grâu trebuie să dispună de o capacitate mare de reţinere a apei şi un subsol permeabil. cartoful timpuriu. pe care plantele pot suferi de secetă. bogat în substanţe organice şi nutritive.2%. Optim pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor este spectrul violet-albastru. cu lungimea de undă 380-760 de nanometri. să fie disponibil pentru lucrări de distrugere a buruienilor. Reacţia soluţiei de sol trebuie să fie neutră sau puţin acidă. porumbul cultivat pentru masă verde şi siloz. cu un conţinut mediu de humus de 3-5% din masa totală a solului. oranj şi roşu. deoarece. grâul fructifică bine. mazărea. bogate în substanţe nutritive. Infoliaţia bună favorizează formarea nodului de înfrăţire mai în profunzime şi asigură o iernare bună.05-0. • fertilizarea porumbului cu îngrăşăminte organice şi minerale. Solurile pe care apa stagnează sunt nepotrivite pentru grâu. deoarece. Sunt nepotrivite şi solurile nisipoase. la data recoltării porumbului. Grâul oferă producţii mari pe cernoziomuri structurale. fasolea. Valoarea pH-ului din sol – 6. în majoritatea anilor. mai lungi de 12 ore. la o durată de 8 ore a zilei grâul nu fructifică. cu atât planta înfloreşte şi fructifică mai repede. să acumuleze apă şi nitraţi. solul este sărac în apă.5-2 g la un litru de soluţie a solului. 0. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. pentru ca acesta să fie bine pregătit. Iluminarea insuficientă alungeşte primul internod şi formează nodul de înfrăţire mai la suprafaţă. cu permeabilitate ridicată. Cerinţele pentru lumină. iar în timpul iernii pot fi expuse la dezrădăcinare. borceagul de toamnă şi primăvară. Cerinţele faţă de sol. Cele mai bune premergătoare sunt culturile recoltate devreme: leguminoasele.

3 kg de N. se cer cheltuieli mai mari pentru protecţia plantelor de boli şi dăunători.7 kg de K2O. Grâul consumă relativ puţine substanţe nutritive: pentru 100 kg de boabe şi producţia secundară aferentă extrage 2. prin aplicarea îngrăşămintelor. • irigarea. Fertilizarea. Fertilizarea constituie un mijloc de suplimentare. pe rând. . pe parcursul vegetaţiei. Deşi consumul de substanţe nutritive este relativ redus. în acest caz. datorită următoarelor particularităţi de nutriţie: • sistemul radicular este slab dezvoltat şi are o putere slabă de solubilizare faţă de compuşii mai greu solubili din sol. În funcţie de modul de aplicare a îngrăşămintelor. • prin apa de irigare. • la semănat.9-3. dacă în cazul acestuia au fost folosite erbicide triazinice într-o doză mai mare de 2 kg/ha.8 kg de P2O5 şi 1. grâul manifestă pretenţii destul de mari faţă de îngrăşăminte. fosfor. Tehnologii în fitotehnie • însămânţarea porumbului în condiţii de semănătură adâncă de toamnă şi cât mai devreme. efectuată în scopul asigurării plantei cu elemente nutritive pentru întreaga perioadă de vegetaţie. acolo unde situaţia o impune. potasiu. Practica admite monocultura timp de 2 ani. • fazială. sau dacă porumbul a fost atacat de fuzarioză. • folosirea îngrăşămintelor la cultivarea grâului.3-3. îndeosebi în perioada consumului maxim. după aceea producţia de grâu scade şi. a cerinţelor plantelor faţă de azot. localizat. urmărind asigurarea plantelor cu elemente nutritive la începutul perioadei de vegetaţie. cu ajutorul căreia se completează necesarul de elemente nutritive la anumite faze de vegetaţie. simultan cu semănatul. fertilizarea poate fi: • prin împrăştiere la suprafaţa solului. 70% din potasiu se acumulează în paie. microelemente şi alte substanţe necesare.1-1. Fertilizarea poate fi: • de bază sau anterioară semănatului. faze critice cu un consum mai mare de elemente nutritive. 1. Grâul nu se poate cultiva după porumb. • pregătirea imediată a terenului pentru grâu. provenite direct din mineralele din sol sau de la mineralizarea substanţelor organice intrate în putrefacţie. Starodub. • combaterea energică a buruienilor.92 V. Pentru a creşte şi a se dezvolta. plantele au nevoie de o serie de elemente. • recoltarea şi eliberarea terenului în scurt timp. • extraradiculară sau foliară.

D.a – doza NPK pentru asigurarea recoltei planificate. la semănat. dozele de elemente nutritive pot fi calculate mai corect în baza următoarei formule: D. Kîm – utilizarea elementelor nutritive din îngrăşămintele minerale. E – extragerea NPK cu o tonă de recoltă. necesarul nu poate fi asigurat doar din rezervele solului.15 mg/100 g de sol. doza elementelor de nutriţie trebuie calculată prin metoda de bilanţ.a.s.a. mg/100 g sol. de azot – 12.s. Cerealele 93 • majoritatea elementelor nutritive sunt extrase în intervalul de timp cuprins între împăiere şi maturitatea în lapte: 70-92% de N. a îngrăşămintelor ce conţin fosfor în doză de . t/ha. La planificarea recoltelor mari pe soluri cu fertilizare scăzută. E – extragerea elementelor de nutriţie. Conţinutul optim de fosfor mobil este de 3. 75-88% de P2O5 şi 85-88% de K2O. R – recolta planificată.s. A – adâncimea stratului de determinare. neglijată nici nutriţia din perioada cuprinsă între germinare şi împăiere. %.s. În acest interval de circa 60 de zile din lunga perioadă de vegetaţie a grâului.2. Un procedeu tehnologic eficient pentru cultivarea grâului de toamnă este incorporarea în rând.5-4 mg /100 g de sol uscat. kg/ha. kg s. Cs – conţinutul NPK.. = R x E x Kr 100 D. a. Nu trebuie. g/cm3. %. V – densitatea aparentă. îngrăşămintele fiind indispensabile. Îngrăşămintele minerale se aplică în funcţie de recolta planificată. cm. kg/t. totuşi. = (100 x R x E) (Cs x V x A x Ks) Kîm unde: D. Pentru a obţine recolte medii pe soluri asigurate suficient cu substanţe hrănitoare. adică cea de toamnă-iarnă. – doza NPK pentru asigurarea recoltei planificate. %. kg.a. Kr – coeficientul de restituire a elementelor extrase. t/ha. R – recolta planificată. de potasiu – 25-30 mg. ţinând cont de exportul elementelor de nutriţie în recoltă şi de conţinutul lor în sol. Ks – utilizarea elementelor nutritive din sol. când plantele vegetează la temperaturi scăzute.

Dozele mari de azot influenţează negativ şi rezistenţa la cădere a plantelor. microorganismele acţionează şi în interiorul solului. Pe un teren lucrat. cupru şi sensibil la sulf şi zinc. să absoarbă mai multă apă şi elemente nutritive. Starodub. până la formarea bobului. implică afânarea. sulfat de zinc – 10 kg/ha. iar apa. să depăşească anumite limite. Grâul este foarte sensibil la microelementele: magneziu. Nu se recomandă nici tasarea solului. azotul se aplică fazial. la regenerarea plantelor. aerul şi temperatura au parametri favorabili activităţilor agricole. se poate renunţa la aplicarea azotului toamna. mangan.94 V. care asigură pătrunderea plantelor în sol. În funcţie de tipul solului. se recomandă aplicarea unor cantităţi de 30-40 kg de N/ha. inclusiv 30-35% – perozitatea capilară şi 18-25% – perozitatea de aeraţie. necesar creşterii şi dezvoltării plantelor. pentru a evita fenomenul de levigare.2 g/cm3. O altă variantă de utilizare a lor este pregătirea seminţelor pentru semănat. la suprafaţa solului. nitroamofos. se recomandă: amofos – 50 kg/ha. Consumul azotului depinde de calitatea producţiei. iar restul se va administra primăvara. când are un anumit grad de afânare. Tehnologii în fitotehnie P20O. Lucrarea solului. în funcţie de cerinţele plantelor.5-3.0 şi 1. Sistemul radicular se dezvoltă la nivel optim atunci când densitatea aparentă este cuprinsă între 1. La cultivarea grâului puternic de toamnă. răsărirea seminţelor şi pentru reglarea regimului aerohidric şi de nutriţie. Tradiţional lucrarea solului constituie principalul mijloc de asigurare a unor condiţii optime pentru incorporarea. microorganismele pot activa numai la suprafaţă. unde găsesc oxigenul necesar pentru oxidarea substanţei organice. Îngrăşămintele cu azot (de la 1/3 până la 1/2 din doză) se vor aplica toamna.8 kg la 1 kg de boabe. Activitatea microorganismelor şi procesele biochimice din sol se desfăşoară în condiţii normale atunci când solul este lucrat corect. cerinţele cerealelor păioase sunt relativ reduse şi. Pe solurile fertile sau în cazul în care cultura premergătoare a fost lucerna sau mazărea. Microelementele pot fi aplicate înainte de semănat: sulfat de mangan – 5 kg/ha. până la faza de înfrăţire. la pregătirea patului germinativ. însă. Toamna. germinarea. consumul de azot constituie 3. amofoscă sau nitroamofoscă în cantitate de 100 kg/ha. chimice şi biologice. Lucrarea solului influenţează însuşirile lui fizice. Afânarea nu trebuie. Pentru aplicarea în rânduri. procurarea de CO2 şi obţinerea energiei necesare. unde există . fapt ce le permite să se ramifice mai uşor. perozitatea (care asigură toate cerinţele) este de circa 48-60%. Din cauza solubilităţii mari în sol şi a pericolului levigării pe profilul solului. înainte sau chiar după semănat. sulfat de cupru – 15 kg/ha. În cazul în care solul nu este lucrat.

la o profunzime de 10-12 cm. odată cu recoltarea producţiei trebuie colectate şi paiele. la o adâncime de 6-8 cm. trebuie lucrat solul şi după mazărea cultivată pentru boabe. Imediat după aceea. Cultivaţia anterioară semănatului trebuie realizată nu mai adânc de adâncimea încorporării seminţelor. După porumbul pentru siloz se efectuează discuirea în două direcţii. iar la apariţia buruienilor. Dezmiriştirea trebuie: • să asigure un amestec cât mai omogen al miriştii şi resturilor vegetale cu solul. se cultivează la o adâncime de 5-6 cm. se efectuează cultivaţia. Cerealele 95 condiţii favorabile şi unde procesul de nitrificare este foarte intens.2. Dacă solul este bine aprovizionat cu apă. • să asigure o cât mai bună mărunţire şi nivelare a solului. În funcţie de durata perioadei de vegetaţie. la o adâncime de 20-22 cm. aplicând grapa cu discuri BDT-7. la o adâncime de 20-22 cm. conţinutul de azotaţi în solul lucrat constituind peste 50%. cât mai uniform pe întreaga suprafaţă lucrată. . la o adâncime de 25-27 cm. pentru a evita răspândirea bolilor şi vătămătorilor. cu plugul cu cormană echipat cu grape sau tăvălugi din inele cu pinteni. este mai indicat să se lucreze solul superficial. în acest caz. După lucerna cultivată ca masă verde. se efectuează dezmiriştirea. Aratul se efectuează după premergători de tipul lucernei din anul trei de viaţă. soiuri tardive (268-290 zile). aplicarea cultivatorului rotativ (freza KFG-3. ca primă procedură de lucrare a solului.6. soiuri mediu precoce (265-284 zile). Ulterior. solul se grăpează din nou. Dezmiriştirea. apoi aratul. În cazul cultivării grâului de toamnă după culturile păioase. Soiuri omologate. în funcţie de grosimea stratului de humus. cu plugul de cormană la care. după depuneri atmosferice. Rezultate bune asigură. 5-6 cm. se ataşează tăvălugul din inele cu pinteni sau grapele.6) sau a agregatului combinat KA-3. se efectuează imediat după recoltarea plantei premergătoare. după prima coasă şi după păioase. permiţând amplasarea seminţelor într-un strat de sol tasat şi umed. apoi arătura. • să se realizeze la adâncimea stabilită. La apariţia buruienilor. gradul de îmburuienare al plantei premergătoare şi de umiditatea solului. în funcţie de umiditatea solului. În acelaşi mod. utilizându-se pluguri utilate cu grape. În condiţii de secetă. se efectuează discuirea la o adâncime de 5-7 cm. • să asigure distrugerea a peste 98% din buruieni. la o adâncime de 10-12 cm. soiurile de grâu de toamnă se clasifică în soiuri timpurii (262-278 zile). la două săptămâni după dezmiriştire se efectuează aratul. la o adâncime de 25-27 cm. şi pleava.

Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat. Toate soiurile de grâu cu productivitate înaltă se caracterizează prin îmbătrânirea lentă a frunzelor superioare şi o activitate fotosintetică intensă în perioada coacerii în lapte şi în pârgă. cu puritatea 99% şi capacitatea germinativă de peste 90%. rezistente la polignire: Ucrainka odesskaia – varietatea erythrospermum Viktoria odesskaia – varietatea erythrospermum Strumok – varietatea erythrospermum Columna – varietatea erythrospermum Dumbrăviţa – varietatea erythrospermum Moldova-5 – varietatea erythrospermum Se cultivă după culturile multianuale. Soiuri superintensive de talie mică: Belcianka-5 – varietatea lutescens Cobra – varietatea erythrospermum Chiria – varietatea erythrospermum Lada odesskaia – varietatea erythrospermum Se amplasează pe soluri de mare fertilitate şi pe terenuri irigabile.96 V. porumb pentru siloz. În faza înspicării grâului. Soiuri intensive de talie mijlocie. soluri spălate. Starodub. Seminţele trebuie să facă parte din categoriile biologice de elită R1 sau cel mult R2. Capacitatea germinativă în câmp este cu 19-23% . intensitatea fotosintezei frunzei superioare – vexile – este de 5 ori mai mare decât la a doua sau a treia frunză. puterea de străbatere – nu mai puţin de 80%. pe agrofonduri mai puţin asigurate. Inhibarea frunzelor etajului superior scade brusc recolta şi calitatea ei. Masa a 1 000 boabe trebuie să constituie 40-50 g. fasole. Tehnologii în fitotehnie Soiuri plastice de talie înaltă: Odesskaia-51 – varietatea erythrospermum Balada – varietatea erythrospermum Odesskaia-267 – varietatea erythrospermum Belcianka-7 – varietatea lutescens Odesskaia-117 – varietatea erythrospermum Izvoraş – varietatea erythrospermum Aceste soiuri se amplasează pe pante. mazăre.

a coletului şi a plantulelor. Drept material iniţial pentru obţinerea acestui compus servesc seminţele înseşi.2-2. evitând astfel pierderea preparatelor chimice la ambalarea şi descărcarea pentru semănat. Fundazol 50 WP – 6 kg/t. Formatorii de peliculă: 1.5 l/t. care produc mălura comună. producând pagube considerabile. atunci în interiorul bobului se găsesc germeni ai acestei boli. Dacă materialul semincer a fost atacat de tăciunele zburător. Pe învelişul boabelor se găsesc spori ai speciilor de Tiletia. cu 10 zile înainte de semănat seminţele de grâu de toamnă se tratează cu unul din preparatele: Vitavax-200 WP – 3 kg/t. mai ales de sol. ÎLC – 3 1+7 1 H2O. iar seminţele trebuie tratate cu Singal (1. seminţele sunt puse la germinat timp de 3 zile la temperaturi de +18-20°C. Cerealele 97 mai mică decât cea în condiţii de laborator. Pentru a evita atacul bolilor şi dăunătorilor. fitohormoni care participă la procesele metabolismului. o atenţie deosebită trebuie acordată şi prevenirii atacului larvelor gândacului-ghebos şi viermilor-sârmă. seminţele se tratează obligatoriu cu microelemente.2. Dacă grâul este cultivat după alte cereale păioase sau în sole cu densităţi mari de viermi-sârmă. Pentru prevenirea şi combaterea mălurii comune şi a fuzariozei rădăcinilor. diferiţi agenţi patogeni. care produc fuzarioza. în termostate sau în încăperi întunecate. Pentru a pregăti extractul. Volumul substanţei obţinute se dizolvă în apă în proporţie de 1 : 3. În sol. mai ales de larvele gândacului-ghebos şi de viermii-sârmă. Tratarea este eficientă dacă apa se substituie cu soluţie biologic activă. poluarea mediului ambiant şi otrăvirea lucrătorilor de câmp. 2. încolţind. TMTD. are efect fungicid şi bactericid. spori de Fuzarium. Doza extractului dezvoltat la norma de însămânţare trebuie să reprezinte 3-4% . Sprint 40 FS – 1.5 kg/t. elimină în mediul înconjurător diferite substanţe organice. care. Ele creează în jurul seminţei un mediu biochimic care stimulează şi reglează creşterea şi dezvoltarea plantei. Raxil 060 FS – 0. ele trebuie protejate în baza unui sistem de măsuri de prevenire şi combatere integrată. VSC – 3. apoi se spală în apă şi se storc. planta este afectată de diferiţi dăunători. precum şi a dăunătorilor. La 1 kg de seminţe iniţiale se iau 2 1 de apă. prin incrustare. APV de 5% – 500g + 10 1 H2O. Dino SC – 2 l/t. agenţii patogeni trec la starea activă.0 l/t. înainte de semănat. fermenţi. În procesul de germinaţie a seminţei plantei. care pot afecta culturile de grâu. retardanţi. Tratarea se face cu soluţie formatoare de peliculă. Din cauza eventualelor boli transmise prin sămânţă şi sol.0 l/t). Sare de sodiu carboxil-metil celuloză în concentraţie de 2%-200 g + 10 l H2O. inclusiv biologic active: vitamine. 3. Signal –2 kg/t .

putregai de rădăcină şi la acţiunea muştelor cerealelor. Acid boric H3 PO3 (20 g) 3. norma de consum a soluţiei trebuie să constituie 10 l/t. activitatea stimulatoare creşte. Semănatul grâului de toamnă începe când temperatura aerului este de 13-15°C şi se termina când temperatura scade la 8-9°C. Tehnologii în fitotehnie din masa seminţelor uscate. Starodub. Sulfat de zinc Sn SO4 (35g/l t) 2. După tratare. Dacă înainte de semănat se menţine vreme secetoasă şi există pericolul de pierdere a umidităţii din stratul superior al solului. des ramificat. Până la intrarea în iarnă. previn polignirea. stratul de însămânţare este lipsit de sau are insuficientă umezeală pentru a asigura răsărirea plantelor. Retardanţii frânează creşterea în lungime a celulelor lăstarului tânăr şi intensifică diviziunea celulară în secţiune transversală. rezistă mai bine la rugină. Nitrat de amoniu NH4 NO3 (35 g) 4. Aceste elemente pozitive sunt obţinute la aplicarea retardanţilor cu ajutorul a 2 procedee: 1) tratarea seminţelor şi 2) stropirea plantelor în timpul vegetaţiei. drept epocă optimă de semănat este considerată perioada 10-20 septembrie – pentru raioanele de nord şi 15-25 septembrie – pentru sudul republicii. Se admite tratarea în prealabil a seminţelor cu umiditatea mai mică cu 1% decât normele Standardului. grâul de toamnă necesită 500°C temperaturi biologic active. În absenţa . utilizându-se maşini de tratat Mobitox. Nitrat de molibden (40 g) 5. Substanţe biologic active (10 1) 3. Heteroauxină (10 g) 2. Epoca de semănat. se seamănă soiul Odesskaia 51 în primele zile ale lui septembrie.6-1%. trebuie reţinut până la căderea precipitaţiilor atmosferice. La tratarea în prealabil a seminţelor. PS-10. Dacă în epoca optimă de semănat. Humat de natriu (750 g/l t) Retardanţi: TUR (3 l) + Campozan (2 l). la temperaturi medii zilnice mai mari de +5°C. În această perioadă. Acest soi este mai puţin expus decât altele pericolului de a-şi micşora recolta. Nodul de înfrăţire se formează mai adânc. umiditatea seminţelor creşte cu circa 0. Acid succinic (50 g) 6. măresc diametrul lăstarului. plantele suportă mai uşor seceta. Contribuie la formarea unui sistem radicular viguros. La această soluţie se adaugă: Microelemente 1. plantele trebuie să vegeteze 45-50 de zile. iar imediat înainte de semănat – 15 l. care pătrunde adânc în sol. Dacă există suficientă apă în sol.98 V. creşte rezistenţa la ger. Dacă în soluţia obţinută se adaugă 1 g/l de P2O5. Sulfat de mangan MnSO4 (45 g) Stimulator de creştere l.

Suprafaţa neînsămânţată constituie 833 m2 sau 8. Câmp de grâu comun de toamnă cu cărări tehnologice .4 m de la marginea câmpului. Dacă în gospodărie se folosesc dispersoare de tipul 1-RMG-4 sau RUM-5. în sol bine lucrat şi uscat. În acest scop. norma de însămânţare trebuie mărită cu 15-20%. distanţa între ele 10. În acest caz. Grâul de toamnă este de obicei semănat în rânduri dese. Intervalul dintre semănătorile vecine şi trecerile învecinate trebuie să constituie 150 mm.5 cm. Cerealele 99 precipitaţiilor. Pe asemenea făgaşe tehnologice pot circula tractoare cu anvelope obişnuite. HMS-6.3% din fiecare hectar. Semănatul se efectuează lăsând cărări tehnologice permanente. Rândurile se amplasează de la nord la sud. atunci se formează făgaşe tehnologice cu lăţimea de 1800 mm şi lăţimea cărărilor de circulaţie de 450 mm. trebuie create făgaşe tehnologice cu lăţimea de 1350 mm. OPŞ-15 şi tractoare MTZ cu anvelope înguste. Dacă gospodăria dispune de semănători SZ-3. se deconectează aparatele de semănat 6 şi 7. de stropitoare: OVT-1. astfel plantele utilizează mai bine razele solare de dimineaţă şi de seară. Destul de progresistă este considerată metoda de semănat prin împrăştiere şi în cruce. În acest caz. de împrăştietoare: NPU-0. evitând supraîncălzirea în orele de prânz.6 sau SZP-3. 18 şi 19 ale brăzdarelor. trebuie închise aparatele distribuitoare 8 şi 17 ale semănătorii din mijloc a agregatului din trei semănători. Prima trecere a agregatului se face la distanţa de 5. Figura 2. de la semănătoarea SZ-3. care merge imediat după tractor. intervalul dintre rânduri constituind 15 sau 7.2. În zonele cu umiditate excesivă se recomandă semănatul pe coame. semănatul se efectuează în a doua decadă a lui octombrie.5. Metoda de semănat.6 A.6.8 m şi lăţimea cărărilor de circulaţie de 300 mm.

trebuie reglate. Starodub. Pentru recoltare. formează 2-3 lăstari dezvoltaţi sincronic. cu mai mult de 3% faţă de masa de seminţe semănate. mil. unde: l – lungimea colacului roţii. g. %. n – numărul de rotaţii ale roţii motoare. pe 1 m2 trebuie să existe minimum 500-600 de fraţi productivi şi 350 de plante şi trebuie să răsară 400-500 de plantule. conul de creştere având diametrul de 0. Vu – valoarea utilă. semănătoarea se ajustează la desimea de semănat. Tehnologii în fitotehnie Desimea de semănat. Înainte de semănat. C – capacitatea germinativă în câmp. unde: P – puritatea. unde: K – norma numerică de semănat.5-3 cm. La o asemenea adâncime. plantele răsar la timp. M – masa a 1 000 boabe. N – norma de însămânţare. însă nu trebuie să depăşească 4-5 cm. În fiecare gospodărie trebuie semănate 2-3 soiuri cu diferite perioade de vegetaţie./ha. kg/ha.25-0. . conform următoarei relaţii: . norma de însămânţare se controlează în felul următor: Adâncimea de semănat se determină în funcţie de textura solului. Dacă la 1 m2 au fost semănate 500 de seminţe viabile şi au răsărit 396 de plante. adâncimea nodului de înfrăţire constituie 2. Brăzdarele care se abat. rizomul este scurt. în medie. dacă la 2-3 repetiţii cantitatea de seminţe semănate va fi egală cu cea calculată sau cu 2-3% mai mare.100 V. atunci capacitatea germinativă în câmp va constitui: . înainte de iernare. care. Semănătoarea se consideră ajustată la norma de însămânţare. m. În condiţiile de câmp. Capacitatea germinativă în câmp stabileşte numărul de plante răsărite în raport cu numărul seminţelor viabile semănate.4 mm. L – lăţimea de lucru a semănătorii. M – masa seminţelor (kg) semănate cu semănătoarea în n rotaţii a roţii motoare. m. %.

toamna târziu. semănătoarea trebuie să se mişte cu viteza de 4. Fisurarea şi reţinerea zăpezii. care tasează solul şi contribuie la apariţia neuniformă a plantulelor răsărite. . deoarece ea scoate la suprafaţă sol biologic inactiv. Lucrarea calitativă a solului înainte de semănat. 8. 7.6 formator de poloage. Determinarea corectă a epocii de semănat. Nu se admite o arătură prea adâncă. 11. Reţinerea zăpezii se efectuează cu ajutorul plugului de zăpadă SUU-2. Încorporarea optimă a seminţelor în sol şi formarea unui pat germinativ ideal. Pentru a evita tasarea solului şi formarea tălpii plugului. Evitarea formării ecartamentului. aratul trebuie efectuat la maturitatea fizică a solului. Poloagele de zăpadă trebuie formate peste fiecare 6-8 m. 6. Dozarea corectă a erbicidelor. Utilizarea seminţelor de calitate superioară. Protecţia completă contra bolilor şi dăunătorilor. împiedicând încolţirea seminţelor. 5. neaşezat. La tăvălugire. pentru a îmbunătăţi contactul seminţelor cu particulele de sol şi a favoriza ascensiunea apei din straturile mai profunde. Cerealele 101 Elemente tehnologice care condiţionează majorarea capacităţii germinative a seminţelor în câmp 1. cele ce conţin azot – primăvara. rezistente la boli şi dăunători. când solul îngheaţă. 9. cea adâncă complică aşezarea solului şi întrerupe asigurarea cu apă prin capilare. când stratul de zăpadă constituie 12-15 cm. Termenul de arat trebuie determinat corect. zăpada trebuie fisurată la adâncimea de 45 cm. Evitarea concentraţiei soluţiei solului. se utilizează tăvălugul din inele cu pinteni 3KKŞ-6-A. Lucrări de întreţinere Tăvălugirea după semănat este necesară atunci când solul a fost prea afânat. Printre elementele tehnologice importante în acest context. 3. trebuie menţionate: 2. Controlul calităţii semănatului după fiecare aparat distribuitor. Pe pante cu înclinaţii mai mari de 3o. cu mult înainte de semănat. pe urma şenilei tractorului sau la mijlocul cărărilor tehnologice. Îngrăşămintele de bază se administrează toamna. utilizând agregatul ŞN-2-140.5 km/oră. de-a lungul şi de-a curmezişul terenului. Reglarea minuţioasă a semănătorii. a influenţa pozitiv răsărirea şi a preveni descălţarea. 4. Lucrarea timpurie tasează solul.2. 10. cea frecventă şi rapidă distruge structura glomerulară a solului şi contribuie la năclăirea lui. Aciditatea solului contribuie la dezvoltarea unor plante sănătoase.

cu suprafeţe mici. asigură 2 l de apă pe m2. preparatul TUR se aplică numai pe soiuri predispuse la polignire. Starodub. Compozan. şi la 8-10 zile de la începutul împăierii. pot fi construite fâşii de protecţie din tulpini de floareasoarelui. Un element tehnologic important care previne polignirea grâului îl reprezintă utilizarea reglatoarelor de creştere cu acţiune retardantă. când energia razelor albastre predomină asupra energiei razelor roşii. aplicându-se 25% din norma calculată. plantele se înrădăcinează şi se înfrăţesc într-o măsură mică. dacă se aplică mijloace terestre. Pe terenurile private. La regenerarea întârziată de primăvară. la începutul formării a 2-3 internoduri.2 g/cm3. când razele de undă lungă portocalii-roşii. plantele încep să se dezvolte în condiţii de zi lungă. TUR. Cel mai eficient este amestecul de preparate TUR şi Campozan (2-3 l/ha). aratul se repetă. Tehnologii în fitotehnie După căderea zăpezii şi egalarea cu poloagele. În asemenea condiţii. zilele – relativ scurte. deseori. densitatea aparentă a căreia este de 0. În anii cu regenerare târzie. În aceste condiţii decurg favorabil procesele de regenerare (înfrăţirea. care depind de înălţimea soarelui la orizont. regenerarea este considerată timpurie sau întârziată. Administrarea bioreglatorilor se efectuează în două faze: la sfârşitul înfrăţirii – începutul formării paiului. Prima stropire trebuie îmbinată cu aplicarea erbicidelor.102 V. frânează creşterea celulelor la tulpinile tinere şi intensifică diviziunea celulară în secţiunea transversală. măreşte diametrul tulpinii şi previne polignirea. cu energie mică. plantele se dezvoltă când soarele este relativ coborât faţă de orizont. Din categoria acestora fac parte preparatele: clorura de clorcolină sau CCC. a doua – cu fungicide. nu întotdeauna supravieţuiesc. semănăturile sunt vătămate. Clorura de clorcolină reduce talia plantelor de grâu prin scurtarea internodurilor 1 şi 2 şi provoacă îngroşarea lor. plase etc. radiaţie solară intensivă – 530-684 kcal /cm pe zi. Regenerarea vegetaţiei de primăvară este considerată optimă atunci când data medie multianuală are o deviere de ± 8 zile. adică 75% din norma maximă. În anii cu regenerare timpurie. acumularea biomasei) şi se formează recolte mari. predomină asupra razelor de undă scurtă. sunt de talie mică şi. cu soarele ridicat deasupra orizontului. radiaţia solară – slabă (305-420 kcal /cm2 pe zi). trebuie utilizate cărările tehnologice. . În alte cazuri. Începutul regenerării de primăvară pune plantele în condiţii de lumină şi căldură. Semănăturile trebuie stropite cu bioreglatori dizolvaţi în 75-100 1 de apă. Doza preparatului este de 4. în condiţii de umiditate suficientă şi iernare bună. microelemente şi uree. dau în spic repede. când plantele ating înălţimea de 15-20 cm. albastre-violete. 1 cm de zăpadă. formează recolte reduse.5-6 l/ha.

6-5. 0.5%. În timpul vegetaţiei plantelor nu se permite aplicarea azotatului de amoniu. prima îngrăşare suplimentară se efectuează la suprafaţa solului.35-0.9-5. Completarea cu ½ din norma deplină 200/100 250/125 300/150 2 Completarea cu norma deplină 150/75 200/100 250/125 1. primăvara în prima urgenţă. înainte de semănat trebuie să se introducă îngrăşământ azotat.0. utilizând cărările tehnologice. a treia – la faza de înspicare – începutul împlinirii bobului.5% conţinutul substanţelor proteice şi cu 2-3% glutenul. fiindcă acesta provoacă arsuri puternice. în al doilea – grape grele 3-BZTU-1.45 -0. la prima . Prima îngrăşare radiculară suplimentară se efectuează la startul vegetaţiei. se constată că el conţine insuficient azot mineral (N2). 0. Pe semănăturile bine înfrăţite din toamnă. Reînsămânţarea se efectuează cu altă cultură.60. iar de fosfor – în mod corespunzător: 0. Doza de azot pentru hrănirea radiculară suplimentară a grâului de toamnă se determină în funcţie de rezerva azotului mineral din sol. cu ajutorul semănătorilor pentru cereale. înaintea formării paiului. a doua îngrăşare suplimentară se face cu soluţie de carbamidă (NH2CONH2) în concentraţie de 15-20%. trebuie utilizate grape uşoare 3-BP-0. la diagnosticul solului. În condiţii de umiditate suficientă.5%. conţinutul optim de azot din frunzele de grâu de toamnă trebuie să constituie 4. îngrăşământul azotic se introduce în zona nodului de înfrăţire. la faza de formare a paiului – 4. la înspicare – 3. În primul caz.55-0. pentru sfărâmarea crustei se recomandă utilizarea tăvălugului din inele cu pinteni 3-KKŞ-6A. Pe semănăturile neînfrăţite. Cerealele 103 Completarea şi reînsămânţarea semănăturilor în funcţie de regenerarea vegetativă de primăvară RVDP a semănăturilor: neînfrăţite/înfrăţite Timpurie Medie Târzie 1.0%. calculat în baza normei totale. În faza de înfrăţire. Fertilizarea suplimentară.2. A treia îngrăşare extraradiculară suplimentară sporeşte cu 1-1. Dacă toamna. la a doua – 50% din doza totală calculată de azot.04. constituind 15-20% din ea.6 sau medii 3-BZS-1.50. Pe semănăturile neînfrăţite din toamnă. în afară de orz: umblător. mazăre 100/50 150/75 200/100 Operaţiile Grăparea cerealelor de toamnă se efectuează în prezenţa crustei pe suprafaţa solului şi când trebuie rărite semănăturile. Sporirea cu numai 1% a conţinutului de albumine permite obţinerea suplimentară a circa 1 200 t de albumine pe o suprafaţă de 300 mii ha. iar în anii secetoşi.45. la prima hrănire suplimentară se introduc 30%.

Tratamentele trebuie efectuate în perioada de înfrăţire. Rolul de bază îi revine asolamentului şi lucrării solului. susaiul. Celelalte buruieni sunt înăbuşite de plantele de grâu. Eficiente pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale (peliniţa. în urma selecţiei naturale.0 l/ha. Granstar 75 WG – 20 g/ha.3 l/ha. .104 V. a. punguliţa. Combaterea buruienilor. traista-ciobanului. maculde-câmp etc. la faza de înfrăţire. Nocivitatea acestuia creşte puternic în anii cu umiditate instabilă a solului şi oscilaţii bruşte ale temperaturii solului şi aerului.) sunt produsele: Basagran 48 SA. a unor specii de buruieni rezistente la acest grup de produse (fumăriţa. muşeţelul ş.4-DA în semănăturile de grâu de toamnă a favorizat răspândirea. voinicica. albăstrelele. muşeţelul-prost. Tehnologii în fitotehnie hrănire se introduc 50% din norma necesară de azot. atunci. Esteron – 1 l/ha. În condiţiile Republicii Moldova. Combaterea bolilor. până la împăiere. Dacă acestea nu sunt suficiente. muştarul sălbatic. Pierderile cresc brusc atunci când sunt atacate frunzele etajului superior (etajul III şi mai sus) şi spicul şi pot constitui 10-55% din recolta potenţială. susaiul. până să înceapă împăierea. muştarul-de-câmp. Eficientă pentru combaterea buruienilor perene (pălămida. pagube esenţiale provocând doar 10-12 specii. a. fumăriţa. – 0. fumăriţa. conducând la pierderi în recoltă de până la 50%. pe terenurile irigate şi în anii cu oscilaţii semnificative de temperatură. Pentru sporirea conţinutului de gluten şi a recoltei de boabe. volbura. aplicarea sistematică a erbicidelor din grupul 2. ridichea sălbatică. turiţa. se aplică stropirea semănăturilor cu erbicide. pentru combaterea lor. Harmony WG – 25 g/ha. cele mai periculoase pentru cultura grâului sunt dicotiledonatele anuale şi perene: pălămida. punguliţa. Buruienile sunt mai sensibile la erbicidare începând cu faza cotiledoanelor şi până la formarea celei de-a patra frunze. – 2. hrişca-urcătoare. cicoarea. Se dezvoltă intens pe semănăturile dese şi timpurii. Starodub. muşeţelul. De regulă. la faza de înspicare – împlinire a bobului. Inhibă creşterea şi dezvoltarea plantelor. sporeşte numărul de spice albe şi goale. Făinarea. Pe semănăturile cerealelor de toamnă din Republica Moldova se dezvoltă circa 50 de specii de boli şi dăunători. Erbicidele trebuie administrate pe timp cald şi senin. hrănite excesiv cu azot. Putregaiul de rădăcină. ridichea sălbatică.). buruienile sunt mai sensibile la erbicide în perioadele iniţiale de dezvoltare. drăgaica. sunt suficiente dozele minime de aplicare. În ultimii ani. la o temperatură a aerului nu mai mică de 18°C. albăstriţa. voinicica. traista-ciobanului. Combaterea buruienilor în cultura grâului trebuie realizată integrat. macul ş. volbura) este aplicarea produsului: Lontrel 300 SA. plantele se stropesc cu soluţie de humat de natriu – 80 g /ha.

Populează semănăturile de după premergătorii cerealieri. În aceste condiţii pericolul infectării creşte. fiind infectată mai ales frunza „vexil”: se pot pierde până la 10-35% din recoltă. Fundazol 50 WP – 0. fapt ce conduce la pieirea frunzei centrale. Boala atacă frecvent soiurile de grâu. musca-de-hesa. Se dezvoltă intens la temperaturi de 18-22°C şi la umidităţi relativ înalte ale aerului. La încolţirea seminţelor. Mucegaiul de zăpadă fuzarioza cerealelor – Fusarium nivale – atacă episodic semănăturile. care vatămă colţii plantelor semănate toamna.6 l/ha. pe care formează uredopustule ovale prăfoase.5 EC – 1. Cele mai periculoase sunt omizile din a doua generaţie. În acest timp.6 l/ha.5 l/ha. aristele şi paiele spicelor se desfac în părţi: în timpul treieratului. sunt vătămate puternic fâşiile marginale şi afectate toate tipurile de culturi cerealiere. Ploşniţele-cerealelor. În anii în care făinarea şi rugina manifestă un grad înalt de dezvoltare. Cea mai înaltă nocivitate se observă la faza de înspicare – începutul coacerii în pârgă. de culoare brună. dispuse neregulat. care se menţin în membranele seminţelor rămase. după iernile cu zăpadă bogată. „săculeţele cu tăciune” se distrug. Combaterea dăunătorilor Muştele cerealelor: musca-neagră. Pierderile sporesc în toamnele secetoase şi pot ajunge la 7-15% din recoltă. Cerealele 105 Rugina brună a grâului. Infectarea frunzelor măreşte cu 32-104% consumul de apă la o unitate de masă uscată. Boala atacă frunzele şi teaca lor. miceliul pătrunde în ţesutul coltelui plantei. clamidosporii se lipesc de suprafaţa seminţelor sănătoase. muştele suedeze pricinuiesc mari pagube semănăturilor timpurii şi foarte timpurii. Buha semănăturilor. Nocivitatea se măreşte în anii cu vară umedă şi rece. iar ulterior rod plantulele cerealierelor la nodul de înfrăţire. Iniţial. adică în „săculeţele cu tăciune”.0 l/ha. Ulterior. Pierderi – 7-40%. pierderile pot ajunge până la 10-15%. nu se îndoaie sub greutatea boabelor. De regulă. Spicele bolnave sunt erecte. plantele tinere sunt vătămate de către larve. Provoacă moartea frunzelor şi a plantelor în întregime. Mălura grâului – Ustijago tritici. Rex – 0. Impact 25 SC – 0. La faza . albeaţa parţială sau totală a spicelor. unde se păstrează până la semănat. Gândacul-ghebos. Pierderi – 5-25%.2. ciuperca distruge complet partea internă a bobului şi formează cladimospori de culoare brună. O singură femelă poate depune până la 2 000 de ouă. plantele trebuie tratate cu unul din preparatele Folicur BT 22. parazitul nimereşte în ovar şi distruge embrionul şi endospermul. Semnele îmbolnăvirii se manifestă evident în faza de coacere în lapte a boabelor.

La colonizarea timpurie. În cazul în care stratul de la suprafaţa solului se usucă. în stratul de 10 cm. care eliberează câmpul în a doua jumătate a lunii septembrie– începutul lunii octombrie. la o adâncime de 20-22 sau 25-27 cm. Arrivo 250 CE – 0. până la înspicare. starea de încolţire este excelentă.0 l/ha. Bravo 500 SC – 2. Populează frunzele şi spicele plantelor în anii cu temperaturi moderate. Când stratul superficial al solului este prea uscat. Cauzează pierderi de 7-12%. porumbul pentru siloz. umiditatea solului scade cu 70% din capacitatea de menţinere a umidităţii. pentru cea de sud – 350-400 m3/ha. tripşi se aplică Actelic 50 EC – 1.23 kg de boabe la 1 mm de apă stropită. irigările până la semănat sunt mai puţin eficiente. Tehnologii în fitotehnie de coacere în lapte.106 V. Păduchii-verzi ai cerealelor. Numărul cărăbuşilor creşte semnificativ în anii ulteriori celor cu depuneri atmosferice abundente. Prima udare de toamnă se efectuează la 10-15 zile după arat. cu un agregat cu tăvălug. sau când se depun precipitaţii atmosferice. când. se realizează grăparea cu grape uşoare. precum porumbul pentru boabe. cu depuneri torenţiale şi cu o umiditate a aerului relativ mare. Pe câmpurile îmburuienate cu buruieni multianuale şi după lucernă. calitatea lucrărilor realizate cu discurile şi a arăturii se îmbunătăţeşte considerabil după udare (200-250 m2/ha). starea de încolţire e considerată suficientă. ploşniţele sug boabele. când se formează colonii mari – mai mult de 20-25 de indivizi la 1 m2 – recolta scade brusc. această lucrare a solului se efectuează la 10-12 cm adâncime cu ajutorul cultivatorului KПГ250. Pentru combaterea larvelor de gândacul-ghebos. după premergătoare cu recoltare timpurie.0 l/ha. degradează calitatea glutenului. deoarece amână semănatul. Bi-58 nou – 1. Starodub. Particularităţile de cultivare a grâului comun de toamnă pe terenuri irigabile Grâul asigură 1.5 l/ha. dacă umiditatea este aproape de capacitatea minimă pentru apă a solului – 27-30%. terenul se stropeşte până la semănat. ploşniţele-cerealelor.2 l/ha. Aratul după lucernă şi pe sectoarele cu buruieni multianuale se realizează la 10-12 zile după discuire. . Pierderile constituie 10-15%. Cărăbuşii-cerealelor. Pentru zona de nord. păduchiicerealieri. soia pentru boabe. lucerna pentru masă verde. buha-semănăturilor. Populează fâşiile marginale ale câmpurilor la faza coacerii în lapte şi în pârgă. Dacă rezerva de apă din sol constituie 10 mm. norma de udare constituie 250-300 m3/ha. de 18-24%. cu 15-20 de zile înainte de semănat. După mazărea pentru boabe. Termenele de stropit – înainte de sau după semănat – se stabilesc în funcţie de premergător. Pierderi de recoltă – 5-7%.

în acest caz norma de irigare micşorându-se cu 30-40%.5 m norma de udat se micşorează cu 25-30%. dozele de îngrăşăminte trebuie mărite cu 30-50% faţă de cele de pe câmpurile neirigate. Zona de nord Zona de sud 10-12 cm boabe la ha şi centrală Optime 20-30. Dacă umiditatea solului scade la 70% din capacitatea solului de menţinere a umidităţii. se realizează udări cu norme orientative de 300-350 m3 /ha. Pe câmpurile irigate. Epoca şi desimea de semănat a grâului de toamnă pe terenurile irigate Epocile de calendar pe zone t° solului la Norma de adâncimea de însămânţare mil. irigările trebuie aplicate în funcţie de umiditatea solului în stratul de 0-30 cm.V 20-25. şi 0-40 cm. irigarea înainte de semănat poate fi înlocuită cu udatul după semănat. Izvoraş.2.IV 10-15. Belceanka-9.5-2. Belceanka-7.X 16-25.VI Norma de stropit.X 11-9 5 Târzii-periculoase 11-20. în zona de sud. cu excepţia stropitului de toamnă adâncimea apei de subsol – 1. şi 350-400 m3/ha.X 8-5 6.5 Caracteristica epocilor Irigarea este recomandabilă pentru o serie de soiuri autohtone omologate: Belceanka-5. . Dana. în zona de nord. Dumbrăviţa.V 5-10.5 m udarea se anulează. ele trebuie udate cu 200-300 m3 de apă la hectar. în zona de nord.X 14-11 4." .30 mm între 10 şi 30 mm următoarea stropire se efectuează următoarea stropire se anulează următoarea stropire se amână cu o zi pentru fiecare 2 mm de precipitaţii ce depăşesc 10 mm adâncimea apei de subsol – 1.IX 25. Măgura. În perioada de primăvară-vară. cu excepţia stropitului de toamnă În cazul insuficienţei de apă sau din motive organizatorice. Cerealele 107 Regimul de irigaţie primăvara şi vara Denumirea stropitului Primul stropit Al doilea stropit Al treilea stropit Al patrulea stropit Epoca de calendar 25-30.X 6-15. Dacia.IX-5. m3/ha 300-400 500-600 500-600 500-600 Suma precipitaţiilor în perioada de stropire până la 10 mm: . în zona de sud. după ce plantele răsar şi formează 2-3 frunze. În toamnele secetoase.5 Permise 1-10.

peste 4-6 zile. grosimea pe timp secetos – până la 12-15 cm. Aceasta creează condiţii prielnice pentru lucrul productiv al combinelor. Ulterior. Dacă tăierea se face prea jos. predispuse la polignire şi scuturare. Densitatea trebuie să fie nu mai mică de 280-300 de tulpini la 1 m2. iar umed – 20-25 cm.6-1. Înălţimea de tăiere a tulpinilor la secerat trebuie să constituie 12-25 cm. brazdele uscate se treieră cu combina cu colector. precum şi la semănăturile îmburuienate. Formarea rulourilor de paie după recoltarea grâului . Lăţimea poloagelor nu trebuie să depăşească 1. iar la tăierea prea sus – poloagele grele îndoaie şi culcă miriştea. când umiditatea boabelor constituie circa 32%. Cerealele se usucă în poloage Figura 3. Secerişul începe la mijlocul fazei de coacere în pârgă. Este foarte important şi ca poloagele să aibă peste tot aceeaşi grosime şi lăţime şi să fie rectilinii. Metoda de recoltare se determină în funcţie de starea semănăturilor şi de condiţiile de climă. Plantele sunt secerate de-a curmezişul rândurilor. Iniţial. Tehnologii în fitotehnie Recoltarea Grâul se recoltează prin două metode: divizat şi direct.7 m. În ambele cazuri. plantele se seceră cu secerătorile cu transportor şi se aşază în poloage. să se zvânteze mai bine. astfel încât ele să se aşeze mai bine în brazde. Recoltarea în 2 faze se realizează în 2 etape. Recoltarea în 2 faze se aplică la soiurile de talie înaltă. condiţiile de zvântare se înrăutăţesc. spicele secerate pot să atingă solul. Starodub.108 V.

În poloage. Se taie 15-20 spice cu lungimea paiului de 1520 cm deasupra nodului superior. Spicele se introduc la o adâncime de 10 cm întrun pahar cu eozin. 4. 2. Imediat ce masa a 1 000 de boabe începe să scadă. Termenul secerişului trebuie stabilit corect. Treieratul cerealelor uscate excesiv este însoţit de un grad sporit de traumare a boabelor. Recoltarea în 2 faze trebuie îmbinată cu cea directă. tulpinile au umiditatea cu 3-4% mai mică. Secerişul tardiv reduce avantajul recoltării divizate. Pentru stabilirea epocii de cosire se urmăreşte starea plantelor în câmp. peste 2-3 zile – cositul grânelor în poloage. Cerealele 109 până când umiditatea boabelor constituie 17-18%. calitatea boabelor se îmbunătăţeşte. 3. Cea mai bună perioadă pentru recoltarea divizată este atunci când umiditatea boabelor constituie 32-35%. ele se împlinesc mai bine datorită accesului de substanţe nutritive din frunze. trebuie început cositul împrejur. cu densitatea mai mică de 300 de tulpini pe 1 m2. Umiditatea boabelor este unul dintre cele mai eficiente criterii de stabilire a termenelor de recoltare. zbârcite. cerealele secerate îşi desăvârşesc coacerea şi se zvântează mai repede. se ţin 3 ore. Colorarea spicului cu eozin. Permite începerea recoltării cu 5-6 zile mai devreme. cu 3-4 zile înainte de începerea coacerii în pârgă. cu umiditatea de 14-17%. Reduce pierderile de la scuturare. 3. Colorantul intră mai . În comparaţie cu cea directă. În acest timp. Masa maximă a 1 000 de boabe se stabileşte în momentul când boabele sunt sub formă de aluat. Totodată. începând cu starea boabelor. Când secerişul începe prea devreme. Caracterele exterioare. când timpul este nefavorabil e mai bine ca grâul să fie recoltat direct cu combina. În baza intensităţii culorii spicului se determină faza de coacere a boabelor şi gradul de pregătire pentru recoltare. fiindcă pe tulpini spicele se usucă mai repede decât în poloage. Se recoltează semănăturile de talie joasă. se obţin boabe şiştăvite. Oferă posibilitatea de a obţine boabe uscate. Masa a 1 000 de boabe jilave.2. Recoltarea directă cu combina se face la faza de coacere deplină. Termenul recoltării se determină ţinându-se cont de: 1. Înălţimea de tăiere – 12-15 cm. recoltarea în 2 faze are următoarele avantaje: 1. Colorarea spicului cu eozin se face cu o soluţie de eozin cu concentraţia de 1% – 1 g de eozin la 100 ml de apă. Umiditatea boabelor. 2. Coacerea în ceară se atestă când umiditatea boabelor constituie 36-40%. curate de buruieni.

Masa ierboasă este galbenă. conţinutul nu se stoarce. boabele de grâu îşi pierd complet culoarea verde. b – proporţia spicelor mari.110 V. Suprafaţa unui punct de control reprezintă 1 m2. De exemplu: Nsp = 600 spice/m2 Nh = 30 de boabe MMB = 38 g . c – numărul de boabe din 10 spice alese conform proporţiei de mai sus. cele din ziua a opta – 8%. în funcţie de mărimea şi uniformitatea lanului şi de omogenitatea desimii culturii. se colorează cu eozin doar o parte din spice. într-o măsură mai mică. se stabilesc puncte de control. Producţia medie se evaluează prin determinarea următorilor indici: a – numărul de spice din interiorul ramei metrice. recoltarea. Înainte de recoltare. La faza de pârgă. care stârneşte mult praf ce se aşează pe semănăturile de la marginile drumurilor. în care: Nsp – numărul mediu de spice pe metru pătrat. Tehnologii în fitotehnie intensiv în spic la faza de coacere în lapte a boabelor. Nb – numărul mediu de boabe în spic. Aristele sunt primele care se colorează. volumul de producţie trebuie cunoscut din timp. iar pe sole de peste 100 ha – 10 puncte de control. d – numărul mediu de boabe în spic. Boabele sunt galbene. pierderile de boabe provocate de scuturarea în ziua a cincea de la coacerea deplină constituie 4% din recoltă. Producţia medie P kg/ha se calculează după formula: . se taie cu unghia. În aceste cazuri. mijlocii şi mici. g. cele din a noua – 12%. Caracterele exterioare. Conform datelor ştiinţifice. La începutul coacerii în pârgă. la sfârşitul coacerii în pârgă. MMB – masa a 1 000 de boabe. situate echidistant pe diagonala parcelei. cele din a douăsprezecea – 28% din producţia biologică a grâului. se stabilesc 5 puncte. Evaluarea producţiei. verzi rămân doar nodurile superioare şi. o parte din glumele spiculeţelor. Pentru a determina aspectul mediu al lanului. Pentru a organiza judicios transportul şi depozitarea. de textura cerii. La începutul coacerii în pârgă. glumele spiculeţelor nu se colorează. condiţionarea şi păstrarea ei. În cazul unui lan uniform de 100 ha. Starodub. provocată de transportul auto. trebuie evaluate producţia medie la hectar şi cea totală. întreg spicul e roşu. Pierderile sunt cauzate şi de prăfuirea semănăturilor. în fiecare solă. recolta de cereale se micşorează cu aproximativ 40-50%.

În fiecare fază. olfactiv. grupate conform dimensiunii şi formei. Pentru determinări curente. combaterea dăunătorilor specifici produselor depozitate.2. • conţinutul de umiditate. câte 500 de seminţe. se folosesc probe-martor. se agită şi apoi se miroase. Recepţionarea şi condiţionarea producţiei. . Producţia provenită direct din lan conţine diferite corpuri străine: impurităţi minerale. începând cu recoltarea. • masa hectolitrică – MH. Analizatorul trebuie să posede cunoştinţe privind caracterele morfologice. • puritatea produselor destinate însămânţării. se mestecă 3 g de seminţe – fără produse toxice. la întâmplare. Pentru eliminarea acestor inconveniente se recurge la curăţarea şi sortarea produsului. Analiza calităţii producţiei se face cu instrumente. Proprietăţile organoleptice se determină vizual. OS-4. uscarea. Cerealele 111 . însuşirile fizico-chimice şi starea sanitară a seminţelor. diminuându-i valoarea tehnico-alimentară şi proprietăţile germinative. materiale şi metodologii stabilite prin normativele ce reglementează determinarea calităţii produselor agricole. conservarea şi terminând cu prelucrarea sau consumul boabelor. Calitatea producţiei se determină la diferite faze de producţie. după caz. Astfel se determină: • proprietăţile organoleptice. De exemplu: a – pentru aspect şi culoare se folosesc eşantioane. Masa a 1 000 de boabe variază în funcţiile de soi. culoarea şi mirosul produselor. continuând cu depozitarea. b – pentru miros. aerarea. sortarea. care se cântăresc separat. curăţarea. se numără. rezultând mai multe categorii de seminţe. seminţe de buruieni şi alte seminţe a căror prezenţă exercită o influenţă negativă asupra conservării ei. de îmbunătăţire a calităţii produselor. gustativ şi tactil – aspectul. în două repetiţii. resturi organice. • conţinutul şi natura corpurilor străine în produsele destinate consumului. se analizează caracteristicile calitative pe baza cărora se stabilesc măsurile de menţinere şi.5. suma celor două valori indicând MMB. în unele cazuri. precum şi valorificarea corespunzătoare a acestora. condiţiile de cultură şi cele climatice din perioada de vegetaţie. utilizându-se vânturători de tipul OVP-20. seminţele se pun într-un vas. c – pentru gust. • starea sanitară. Sortarea se realizează cu triorul sau selectorul.

Umiditatea reprezintă cantitatea procentuală de apă liberă conţinută în masa de boabe. insecte. nisip. impurităţi vii: seminţe vătămate. alterate. boabe putrezite. cu ajutorul etuvei. corpuri minerale. resturi organice. d – grosimea cojii seminţelor. atacate de boală sau insecte. Corpuri străine. echivalent cu capacitatea unui hectolitru. Se determină prin: a) metoda uscării – pierderea procentuală de masă a seminţelor. după formarea probei de analiză. Seminţele pure includ. iar rezultatele se raportează la 1 kg. corpurile străine se separă pe categorii şi se procedează la cântărirea şi stabilirea procentului parţial şi total al acestora. Valoarea masei hectolitrice serveşte la estimarea cantităţii de produse prin cubaj. Starodub. În masa de seminţe pentru consum se pot întâlni următoarele corpuri străine: impurităţi. alcătuită dintr-un cilindru de 1 litru. apoi se stabileşte rezultatul procentual. boabe sparte.1 m3. Pentru determinarea corpurilor străine. Pentru analiză. Impurităţile includ: a) seminţe ale altor plante de cultură. impurităţi moarte: pământ. la calcularea capacităţii de lucru a maşinilor cu manevrare mecanică. Determinarea se face cu balanţa hectolitrică. în general. c) alte impurităţi: resturi ale culturii de bază. . a produselor. Starea sanitară se referă la prezenţa sau absenţa dăunătorilor (infestare) şi a agenţilor patogeni (infectare) care se transmit prin seminţe şi a organismelor vătămate. e – greutatea specifică a seminţelor. b) metoda electrometrică – cu ajutorul umidometrului. Tehnologii în fitotehnie Masa hectolitrică reprezintă masa exprimată în kg a unui volum de 0. alte plante de cultură. la curăţarea. încinse. b) seminţe de buruieni. seminţe de buruieni. mucede. b – natura corpurilor străine din masa de seminţe. Seminţele altor plante de cultură şi cele de buruieni din probă se grupează după specii. seminţe încolţite. seminţele mature şi intacte ale speciei respective. c – starea suprafeţei seminţelor.112 V. Masa hectolitrică variază în funcţie de: a – umiditate. uscarea etc. boabe sub dimensiunile stabilite. se numără. care se umple cu boabe şi apoi se cântăreşte cu balanţa. precum şi la calcularea preţului unor produse. proba se separă pe componente cântărite separat.

kg (100 . atunci: Pc = Recalcularea producţiei prin corecţie la umiditate şi puritate se efectuează după următoarea relaţie: Pc = PR (100 . 14 %. Magazia găzduieşte în condiţii sigure producţia de grâu.20) = 3721kg 100 . În general. Dacă: I = 7% IS = 1%.U ) .Us )(100 .7 ) = 3495kg (100 -14)(100 -1) Depozitarea şi păstrarea.20)(100 . atunci: Pc = 400(100 . Cerealele 113 Calcularea producţiei la umiditatea şi puritatea standard Pc = PR (100 . % PR – producţia recoltată.Is Recalcularea producţiei prin corecţie la puritate: unde: I – impurităţi la recoltare.2.Us în care: PC – producţia calculată la umiditatea standard. kg 100 . % US – umiditatea standard. kg/ha U – umiditatea boabelor la recoltare. kg 100 . boabele prezintă un conţinut scăzut de umiditate şi se păstrează în magazii şi silozării.Is ) 400(100 . admisibile.I ) .U )(100 . obţinem: Pc = 400(100 . .14 Pc = PR (100 .1 Luând în consideraţie datele anterioare. % IS – impurităţi de referinţă.I ) . Dacă: PR = 4000 kg/ha U = 20 % US = 14%.7 ) = 3757kg 100 . %.

se situează pe locul al doilea ca extensie după grâul comun. Cimişlia). grâul durum ocupă 5-10% din suprafeţele cultivate cu grâu. producţii În agricultura mondială. Tehnologii în fitotehnie 2.3. boabele de grâu durum de toamnă se utilizează la prepararea pastelor făinoase – macaroane. În principiu. precum şi în industria de cofetărie. ogor ocupat etc. grâul durum de toamnă este o specie nouă nu doar pentru Republica Moldova.2. diferite crupe. suprafeţe. În Republica Moldova.114 V. după premergătoare ce eliberează devreme solul (leguminoase pentru boabe. spaghete. . se cultivă numai în raioanele sudice (Vulcăneşti. ci şi în plan mondial. Starodub. Figur 4. GRÂUL DURUM DE TOAMNĂ Importanţa Ca tip biologic. Grâu durum Răspândire. Grâul durum de toamnă formează recolte de 3-4 t/ha.). În agricultura mondială. în unele cazuri până la 5 t/ha. ierburi multianuale.

optimă este considerată temperatura de 15-20°C. În Republica Moldova. În funcţie de condiţiile anului. Optimă pentru înfrăţirea plantelor în perioada activă de toamnă este temperatura de 6-10°C. Dacă la temperaturi înalte (mai mari de 30°C). Auriu-273. grâul durum de toamnă se cultivă pe suprafeţe mici în zona de sud. Particularităţile biologice În Republica Moldova. În ansamblu. La umflarea şi încolţirea boabelor. în faza de împăiere. Au fost identificate şi varietăţi fără ariste: candicans. leucomelan. când transpiraţia majorată are efect negativ. pe toată perioada de vegetaţie. se atestă deficit mare de apă. Critice. ariste roşii. Regimul hidric este repartizat instabil şi neuniform pe anotimpuri. a aristelor şi boabelor. Dacă plantele sunt bine călite. cad 200 mm de precipitaţii. Dintre varietăţile cu ariste. cele mai răspândite sunt leucurum. Cerealele 115 Sistematica Grâul durum de toamnă include 48 de varietăţi care se deosebesc între ele prin pubescenţa spicelor. bob alb). Pe parcursul vegetaţiei. Cerinţele faţă de umiditate.2. Până în prezent au fost descrise 24 de varietăţi de grâu durum cu ariste şi 24 de varietăţi fără ariste. culoarea spicelor. Producţii înalte (5-6 t/ha) pot fi obţinute în cazul în care. bob alb şi cu ariste – valensia. 14 dintre ele fiind obţinute în procesul ameliorării. eritromelan. melonapus. glume glabre şi bob alb. coeficientul de transpiraţie constituie 500-600 de unităţi. Delfin) aparţin varietăţii hordeiforme (spic roşu. coerulescens. Soiurile omologate în Republica Moldova (Koral Odesski. grâul durum de toamnă necesită temperaturi diferite. . Grâul durum de toamnă germinează la temperatura de 2-3°C. Înainte de semănat. dar grâul durum de toamnă este mai puţin cunoscut în agricultură. Cerinţele faţă de temperatură. rezerva de apă în sol înainte de semănat atingând 150-170 mm de apă accesibilă. creştere şi dezvoltare. italicum. grâul durum de toamnă necesită o cantitate de apă mai mare decât grâul comun – 55-60% din greutatea seminţelor. deseori. iar temperatura de 10-15°C îi asigură condiţii optime pentru germinare. apulicum. sub aspectul umidităţii. glume glabre. nivelul producţiei este limitat de condiţiile hidrice. planta formează boabe şiştave. Hordeiforme-333. în stratul de 0-10 cm trebuie să existe 10 l de apă accesibilă pe 1 m2. alboprovinciale. condiţiile pedoclimatice sunt favorabile. Primăvara. Cele mai mari cerinţe grâul durum de toamnă le manifestă în perioada de înspicare–înflorire – 20-25°C. sunt perioadele cuprinse între înspicarea şi umplerea boabelor. există şi soiuri omologate pentru zona centrală şi de nord. grâul durum de toamnă rezistă la temperaturi negative de – 13-15°C. iar dintre varietăţile cu glume pubescente. Boabele grâului durum de toamnă devin şiştave în condiţii de secetă.

Grâul durum de toamnă iese din iarnă mai slăbit decât grâul comun de toamnă. 24-26 kg de K2O. ca şi pentru cel comun. cu tendinţă de majorare a duratei. epoca de semănat şi densitatea plantelor. Tipurile optime de sol sunt cernoziomurile cu textura fizică uşoară. Regenerarea în condiţii de zi scurtă contribuie la formarea rădăcinilor adventive şi a unor lăstari noi de înfrăţire. Cea mai mare parte a elementelor nutritive este utilizată într-un răstimp scurt. rapiţă de toamnă etc. pregătirea seminţelor pentru semănat. ierburi perene. şi producţia sporeşte corespunzător. mazăre pentru boabe. când se formează sistemul radicular. Grâul durum de toamnă are pretenţii ridicate faţă de elementele de nutriţie. în perioada activă de dezvoltare de primăvară. Grâul durum de toamnă solicită elementele nutritive şi în perioada de dezvoltare de toamnă. lăstarii de înfrăţire. Se vor lua în consideraţie aceleaşi procedee ca şi la grâul comun de toamnă. semănăturile se îndesesc. deoarece sistemul lui radicular este mai slab dezvoltat decât cel al grâului comun şi are o capacitate mică de solubilizare a rezervelor nutritive din sol. Dacă se utilizează îngrăşăminte în dozele calculate. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. triticale cu măzăriche-de-toamnă. Lucrarea solului. În perioada activă a creşterii şi dezvoltării de primăvară. Durata de regenerare a grâului durum de toamnă influenţează considerabil dezvoltarea lui şi determină nivelul producţiei. Semănatul Semănatul. în condiţii de zi lungă. mazăre de grădină. Grâul durum de toamnă este bun ca plantă premergătoare pentru culturile de primăvară. sunt potrivite premergătoarele care eliberează devreme terenul şi nu au boli şi dăunători comuni – secara cu măzăriche-de-toamnă. Tehnologii în fitotehnie Grâul durum de toamnă are cerinţe ridicate şi faţă de fertilitatea şi tipul solului. predomină procesele de formare a organelor reproductive. include următoarele elemente: selectarea soiurilor. Cerinţele faţă de lumină. Grâul durum de toamnă este o plantă de zi lungă. Dacă durata zilei este mai mică de 12 ore (în perioada de dezvoltare de toamnă).116 V. organele lui vegetative se formează mai intens şi începe faza de înfrăţire. Prin acest proces. În Republica Moldova sunt . adâncimea de încorporare a seminţelor. ca proces. ovăzul cu măzăriche-deprimăvară. grâul durum de toamnă formează producţii mari şi pe alte soluri. Fertilizarea. frunzele. cuprinsă între împăiere şi înspicare. Starodub. metoda. La formarea unei tone de producţie-marfă se extrag din sol 3235 kg de N. Pentru grâul durum de toamnă. 10-12 kg de P2O5-.

Grâul durum de toamnă se seamănă în rânduri dese cu intervalul dintre rânduri de 15 sau 7. Adâncimea de încorporare a seminţelor se determină în funcţie de umiditatea şi textura solului şi constituie 4-5 cm.0-5. Semănatul se realizează prin formarea unor cărări tehnologice permanente de 30 ori 45 cm. dacă MMB este egală cu 45-50 g.5 cm. care. a bolilor şi a dăunătorilor. Determinarea perioadei optime de semănat se bazează pe caracteristicile rezistenţei la ger şi iernare. Cerealele 117 omologate soiurile Hordeiforme-335 şi Hordeiforme-333 în zona sudică. în condiţii favorabile. care constituie. Repartizarea uniformă a seminţelor se obţine la semănatul în cruce. Semafor 20ST – 4 kg l/t. Distanţa dintre cărări depinde de lăţimea de lucru a agregatelor.5 mil. 5. Epoca de semănat. combaterea buruienilor. Tăvălugirea după semănat ori concomitent cu semănatul tasează solul afânat. sunt mai reduse decât la grâul comun. Lucrările de întreţinere Lucrările de întreţinere includ tăvălugirea. creează un contact mai bun al seminţelor cu solul şi previne descălţarea plantelor. de seminţe germinabile la ha sau circa 250-275 kg/ha. 3) tratarea seminţelor contra bolilor prin incrustare cu Sprint 40FS – 1 l/t. Epoca optimă de semănat se încadrează în limitele 10-20 septembrie în sectoarele de nord şi 1525 septembrie în sectoarele de centru şi sud. cu ajutorul unui tăvălug din inele cu pinteni. Seminţele grâului durum de toamnă trebuie supuse următoarelor procedee: 1) sortarea seminţelor cu MMB mai mare. Dino SC – 2 l/t etc. există condiţii reale pentru obţinerea unor plantule răsărite uniform şi călirea lor înainte de intrarea în iarnă. Patul germinativ trebuie să fie uniform şi să contribuie şi la uniformitatea repartizării seminţelor şi a semănăturilor. potenţialul de boabe constituie 4. Cărările tehnologice se utilizează la îngrijirea semănăturilor grâului durum. 2) adecvarea la cerinţele calităţii de clasa I: puritatea – peste 98% şi capacitatea germinativă – peste 96%. grăparea de primăvară pentru a distruge crusta. a microelementelor. a retardanţilor.0 t/ha. fisurarea şi reţinerea zăpezii. Metoda de semănat. Optimizarea densităţii recoltabile a plantelor se obţine cu ajutorul normei de însămânţare. Perioada de dezvoltare activă de toamnă a grâului durum de toamnă constituie 30-35 de zile sau 300-350°C de temperaturi active. cea optimă este de 10. utilizarea retardanţilor.0-5. Dat fiind faptul că grâul durum de toamnă se amplasează după premergători care eliberează solul devreme. Auriu273 şi Delfin în zona de centru. şi adăugarea stimulatorilor de creştere. fertilizarea suplimentară. care este afectat de boli şi dăunători întro măsură mai mare decât grâul comun.2. după semănat. . la grâul durum de toamnă.8 m.

Fertilizarea suplimentară. La recoltarea directă. la mijlocul cărărilor tehnologice. Prima aplicare suplimentară (doza de N30-45 kg/ha) se realizează în perioada de regenerare a grâului durum de toamnă. în cazul în care 1 cm de zăpadă are densitatea medie aparentă şi asigură 2 l de apă pe m2. dacă înclinarea depăşeşte 3 . Specia este mai rezistentă la scuturare. Combaterea buruienilor. a bolilor şi a dăunătorilor se efectuează prin aceeaşi metodă ca şi în cazul grâului comun de toamnă. umiditatea boabelor trebuie să fie cât mai aproape de 14%. când stratul de zăpadă atinge nivelul de 15-20 cm. o Recoltarea Grâul durum de toamnă poate fi recoltat prin 2 metode: divizat şi direct. de-a curmezişul şi împrejurul terenului. poloagele se treieră cu ajutorul combinelor Niva. asamblate cu un ridicător de poloage. de-a lungul.118 V. de 3050 kg în fiecare zi după coacerea deplină. ceea ce favorizează recoltarea divizată la mijlocul etapei de coacere în pârgă. Clas Dominator.6 etc. Majoritatea soiurilor de grâu durum de toamnă au talie înaltă. În cazul în care pe semănăturile înfrăţite mediu se formează o crustă. iar umiditatea boabelor nu depăşeşte 32%. fapt ce permite recoltarea directă. fiindcă treieratul grâului durum de toamnă se desfăşoară uşor. În condiţiile Republicii Moldova. După 4-5 zile. . A doua aplicare suplimentară (cu N30-45 kg/ha) se administrează prin stropire.6 ori SZU-3. iar în depozitele de păstrare nu este nevoie de energie suplimentară pentru reglarea umidităţii. Îngrăşămintele fosfatice şi potasice se încorporează în cultura grâului durum de toamnă în timpul lucrărilor de bază. Starodub. la faza de împăiere. Poloagele de zăpadă se formează la depărtarea de 8-10 m unul de altul. 1/3 sau 1/2 din doza de azot calculată se administrează pe parcursul vegetaţiei de primăvară. Aceste condiţii minimizează pierderile. În funcţie de condiţiile de mediu. recoltarea divizată poate fi combinată cu cea directă. Don155. Fisurarea se efectuează la o adâncime de 45 cm. Plantele grâului durum se seceră cu vindroverul la o înălţime de 15-20 cm de la nivelul solului şi rămân suspendate pe mirişte până când umiditatea lor atinge 14-16%. cu ajutorul semănătorilor SZ-3. culturile de grâu durum de toamnă se lucrează prin metoda grăpării. Ambele procedee contribuie la majorarea producţiei grâului durum de toamnă. pe urma şinelor de tractor. la faza de înspicare– umplere a boabelor. Tehnologii în fitotehnie Fisurarea şi reţinerea zăpezii se face pe versant. Zăpada se reţine iarna. cu ajutorul unui plug special ori cu alt utilaj. fiindcă în afară de pierderi fizice se atestă şi pierderi biologice. Recoltarea grâului durum de toamnă trebuie realizată în timp scurt (5-6 zile). Pentru creşterea conţinutului de proteină se recomandă fertilizarea foliară cu uree de 20%.

înăbuşă buruienile şi favorizează protecţia mediului ambiant.4. Împreună cu măzărichea de toamnă sau separat. Secara are şi importanţă agrotehnică: valorifică terenurile slab fertile. Secara . în unele cazuri şi pentru cerealele de toamnă. o aromă deosebită şi a devenit un tip principal de pâine intermediară. părăseşte devreme câmpul şi este o bună premergătoare pentru majoritatea speciilor de primăvară. SECARA Importanţa Secara se utilizează la fabricarea pâinii. are sistemul radicular bine dezvoltat şi poate fi folosită în asolamentele antierozionale. Cerealele 119 2. Pâinea de secară este mai utilă decât cea de grâu comun. secara se cultivă ca nutreţ verde timpuriu cu valoare nutritivă furajeră bună. Figura 5. este mai rezistentă la boli şi dăunători. Boabele de secară şi deşeurile de la prelucrarea ei se utilizează ca furaj concentrat pentru sectorul zootehnic. are un gust plăcut. Secara are o creştere iniţială intensivă.2.

120 V. secara ocupă suprafeţe mici.) mai mare decât grâul. Tehnologii în fitotehnie Răspândire. mii ha 3900 1585 728 672 853 1 9519 Producţia.0%. rahisul rezistent).0%.7-2. genul Secale. Florile ei se deschid la 10-12 zile după înspicare.cereale. suprafeţe. Boabele de secară au un conţinut chimic similar cu cel al grâului comun: • proteine – 9.0-10.9-2. • celuloză – 1.7-1. Starodub. pot fi majorate în primul rând în asolamentele antierozionale. în timpul polenizării. ha. Sistematica Secara aparţine familiei Poaceae. Principalele ţări producătoare de secară Ţara Rusia Polonia Germania Bielorusia Ucraina Moldova Mondial Suprafaţa. aristat. producţii Pe plan mondial. În funcţie de temperatura aerului. bobul deschis cu 1/3 din palee. importantă pentru producţie fiind una – S. Această specie include 13 varietăţi. Soiul de secară omologat în Republica Moldova. Principalele ţări producătoare de secară sunt ţările europene. efectuată. Acest fenomen influenţează negativ nivelul de producţie al secarei. secara de toamnă este alogamă obligată. care. . • substanţe minerale – 1. mii tone 7139 3822 3666 1504 1500 2 21212 În Republica Moldova. • hidraţi de carbon – 70-71%.0%. în perspectivă. kg/ha 1831 2411 5033 2239 1758 1478 2228 Producţia globală. valină. triptofan. face parte din varietatea vulgare (secară comună cu spic alb. o parte din polen devine steril.8%. care cuprinde 7 specii. Secara are o valoare nutritivă bună. în principiu. Compoziţia chimică şi calitatea. arginină etc. un conţinut de aminoacizi (în primul rând de lizină. Belta. • apă – 14%. • lipide – 1. cu ajutorul vântului. După polenizare. suprafeţele cultivate cu secară constituie circa 9.5 mil. iar numărul de boabe în spiculeţ şi spic scade cu 25-35%. golaş.

Suportă şi cultura repetată. secara manifestă cerinţe moderate faţă de căldură. Cerealele 121 Particularităţile biologice Secara de toamnă este una dintre plantele cerealiere cele mai rezistente la ger. secara realizează producţii înalte doar pe soluri de tip cernoziomic cu textura medie. şi pentru cele tardive – 1 300-1 850°C. Temperatura optimă de germinare – 10-12°C. poate fi semănată în amestec cu măzărichea de toamnă. prin coeficientul de transpiraţie. ogorul ocupat (borceagul de toamnă. dar totuşi. fertile şi cu pH-ul de 4-8. Suma temperaturilor active pentru soiurile timpurii constituie 1 000-1 700°C. . fără a fi acoperite de zăpadă. Premergătorii optimi ai secarei sunt leguminoasele anuale ori perene. Pe parcursul vegetaţiei. în mare măsură. Secara de toamnă îşi satisface necesarul de apă reîncepându-şi creşterea primăvara devreme şi utilizând rezervele solului chiar în zonele mai sărace în precipitaţii. Este o premergătoare bună pentru majoritatea plantelor de primăvară: porumbul. suportă temperaturi de -18-20°C sau şi mai mult (la nivelul nodului de înfrăţire). determinate. Când este utilizată ca plantă furajeră. umplerea boabelor şi coacerea se produce la 16-20°C. Variaţia mare a acestui indice se explică prin condiţiile climaterice inconstante ale Republicii Moldova. porumbul pentru siloz. Secara are o durată lungă de vernalizare. cartoful. Temperatura optimă pentru înspicare–înflorire este de 14-15°C. secara parcurge numai 2 etape de organogeneză (fenofazele de răsărire şi înfrăţire. Această particularitate o individualizează în raport cu alte plante cerealiere. Secara manifestă cerinţe mari şi faţă de umiditate. în condiţii de zi lungă. trece la formarea organelor reproductive. semitimpurii – 1 200-1 800°C. formează lăstari productivi sau organe vegetative). Secara de toamnă are mai puţine pretenţii faţă de sol decât alte plante cerealiere. Sub aspectul reacţiei fotoperiodice. Plantele înfrăţite. rapiţa. valorifică soluri sărace. În condiţiile Republicii Moldova. care constituie 350-630. Critică pentru umiditate este perioada cuprinsă între împăiere şi înspicare. borceagul de primăvară). secara este o plantă de zi lungă. nisipoase şi acide (pH – 4-5). Datorită acestei particularităţi. sfecla-de-zahăr şi sfecla furajeră etc. porumbul pentru boabe. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Temperatura minimă de germinare a seminţelor de secară de toamnă este de 1-2°C. toamna. Temperatura maximă – 30°C. Pentru umflare şi încolţire seminţele absorb circa 55% de apă raportată la masa uscată a boabelor. în asolamentele antierozionale. iar primăvara. în condiţii de zi scurtă. Secara valorifică terenuri slab fertile şi poate fi amplasată şi pe pante. pot fi valorificate şi terenurile în pantă.2.

inclusiv a scleroţilor. Secara valorifică elementele nutritive cu forme mai greu solubile şi are producţii mari atât ca efect al fertilizării directe cu îngrăşăminte minerale. Există însă şi o excepţie: mărunţirea şi aşezarea patului germinativ trebuie efectuată minuţios şi intensiv. 1 kg de NPK contribuie la formarea unui spor de 6-7 kg. Dozele de elemente nutritive se determină în funcţie de nivelul preconizat al producţiei. Semănatul Pentru semănat se utilizează seminţe de soiul omologat în Republica Moldova. pe parcursul iernii. Starodub. secara exportă din sol 27 kg de N. Belta. La cultivarea secarei. Tehnologii în fitotehnie Fertilizarea. seminţele se tratează cu fungicide şi insecticide. Lucrarea solului. lucrarea solului urmăreşte aceleaşi obiective şi se realizează în acelaşi mod ca şi în cazul grâului comun de toamnă. epoca optimă de semănat a secarei se încadrează în limitele . care atacă florile secarei. condiţionarea privind creşterea calităţii seminţelor până la nivelul I al standardului calităţii. Pentru perioada de creştere şi dezvoltare activă de toamnă. În cazul în care se introduc dozele calculate de NPK pentru o producţie de 4-5 t /ha. înainte de semănat. Îngrăşămintele minerale utilizate în cazul secarei sunt eficiente. fiindcă secara se însămânţează cu 1-2 cm mai în faţă decât grâul. O altă problemă o constituie faptul că perioada optimă de semănat a secarei începe cu 8-10 zile mai devreme. retardanţi. secara formează 3-4 lăstari de înfrăţire. acumulează substanţe organice în nodul de înfrăţire şi. iar în condiţii de irigaţie – până la 10 kg de producţie-marfă. Pregătirea seminţei pentru semănat include următoarele procedee: sortarea şi separarea seminţelor cu MMB peste 50-55 g. gradul de asigurare a solului cu elemente nutritive solubile.122 V. exportul care trebuie compensat pentru 4 tone de boabe de secară la 1 hectar constituie N135P68K80 kg /ha. cât şi al postacţiunii acestora. cauzând pierderi în cantitatea şi calitatea producţiei. Pentru formarea unei tone de producţie. 25 kg de K2O. În plan calendaristic. Epoca de semănat. În cazul în care solul nu este bine asigurat cu elemente nutritive. cu puritatea peste 98% şi capacitatea germinativă de minimum 90%. 10 kg de P2O5. cu puritatea peste 99% şi capacitatea germinativă de minimum 95%. epoca optimă de semănat se instalează atunci când temperatura medie a aerului atinge 15oC şi nu scade sub 8-10oC. Pentru a evita atacul unor boli. se adaugă şi microelemente. potenţialul soiului. suportă mai bine temperaturile scăzute. Ca excepţie pot fi admise seminţe de calitatea a II-a. În aceste condiţii. planta formează nodul de înfrăţire mai aproape de suprafaţa solului şi este expusă la „descălţare”. secara are nevoie de 45-50 de zile.

Desimea optimă de semănat este 400-450 de boabe germinabile/m2. fiindcă boabele sunt mai puţin prinse în palee. În funcţie de textura fizică a solului. norma de semănat se măreşte cu 10-15%. Dacă se respectă tehnologia. Cerealele 123 5-15 septembrie pentru boabe şi 25 august–1 septembrie în borceag. condiţiile climaterice şi pericolul de scuturare. Secara se seamănă în rânduri dese. Rândurile se direcţionează dinspre nord spre sud. mai ales în sectoarele semincere şi la faza de înflorire.2. ţinându-se cont de autoreglarea prin înfrăţire. producţia de secară depăşeşte 4-5 t /ha. Recoltarea divizată se realizează la faza de coacere în pârgă. la o umiditate de 30% a boabelor. imediat după recoltare.5 sau 15 cm. Semănatul trebuie realizat cu cărări tehnologice permanente. Recoltarea directă se realizează la coacerea deplină. deoarece secara este predispusă la descălţare. Limita superioară se foloseşte atunci când condiţiile climaterice nu sunt favorabile (umiditate insuficientă. cu intervalele dintre rânduri egale cu 7. constituie circa 550-650 de spice/m2. La determinarea metodei şi termenelor de recoltare se iau în calcul uniformitatea de coacere a boabelor. iar nodul de înfrăţire – dispus aproape de suprafaţa solului. aceasta se condiţionează şi se pune la păstrare. întârzierea semănatului etc. Lucrările de întreţinere În linii mari. Ca plantă alogamă. Desimea are valori cuprinse între 450 şi 600 de boabe germinabile/m2. adâncimea de semănat trebuie să constituie 3-5 cm. Când solul are o umiditate insuficientă. sistemul de îngrijire a secarei include aceleaşi elemente tehnologice ca şi cel al grâului. împreună cu măzărichea de toamnă. recoltarea secarei se efectuează prin 2 metode: direct şi divizat. Metoda de semănat. Recoltarea În funcţie de condiţiile climaterice. provocând o capacitate redusă de înfrăţire.). care permit protejarea semănăturilor pe parcursul vegetaţiei. în primul rând tăvălugirea după semănat. . stabilită şi argumentată ştiinţific. când umiditatea boabelor nu depăşeşte 18%. secara asigură o polenizare suplimentară. la umiditatea de bază a boabelor. forma gravimetrică constituie 210-235 kg/ha. Densitatea admisă la recoltarea secarei.

creată prin hibridare între genurile Triticum şi Secale. Valorile de panificaţie sunt mai scăzute decât la grâu. părţile aeriene cresc rapid. Figura 6. Tehnologii în fitotehnie 2. este un concurent puternic pentru buruieni. inclusiv lizină. cu o masă vegetală mai fragilă. iar dacă 2030% de făină de triticale se amestecă cu 70-80% de făină de grâu. triticale oferă o producţie de peste 30-35 t /ha. în industria spirtului şi amidonului. TRITICALE Importanţa Triticale reprezintă o cereală nouă. Denumirea de triticale a provenit de la prima parte a cuvântului triticum şi partea a doua a cuvântului secale. Triticale are şi alte avantaje: productivitate ridicată. sunt utilizate la producerea malţului pentru bere. suportându-le mai bine decât grâul. formând o masă vegetală bogată.124 V. plasticitate ecologică bine pronunţată: poate fi cultivată în condiţii dure de mediu. Triticale . cu un conţinut de celuloză mai scăzut decât al secarei şi. fân sau fânaj. Boabele de triticale au un conţinut sporit de proteine. servesc drept hrană pentru animale. şi o înaltă valoare nutritivă. se obţine pâine de calitate superioară. Ca masă verde. valorifică mai bine solurile slab fertile. Boabele de triticale se folosesc în alimentaţia omului. respectiv. A moştenit atât însuşiri specifice grâului.5. Starodub. cât şi proprietăţi specifice secarei. determinată de numărul mare de spiculeţe în spic.

Triticale turgidoforme (inclusiv Triticale turgidum). Triticale dicoforme (inclusiv Triticale dicoccum).6 5030 0.03 0. pe teritoriul republicii fiind omologate doar câteva soiuri pentru boabe şi masă verde. Triticale dicoccoidesforme (inclusiv Triticale dicoccoides). Republica Moldova este la faza de introducere a culturii. au favorizat introducerea în agricultură şi extinderea rapidă în producţie a acestei noi cereale. motiv din care perioada optimă de semănat este mai scurtă. Particularităţile biologice Triticale rezistă la ger mai bine decât grâul comun. Această sistematizare a fost elaborată de A.5 0. Şulândin în baza criteriilor de răspândire şi a metodelor de creare a culturii. producţii Există numeroase soiuri de triticale care. Temperatura minimă pentru germinare constituie 5°C. Temperatura optimă +20°C. t 3820 11. Suedia) obţin câte 6. iar unele ţări (Germania. Triticale durumforme (inclusiv Triticale durum).2 3260 2. dar mai rău decât secara.8 t/ha).3 Triticale formează o producţie medie înaltă (3.8 0. 5.2. Cerealele 125 Răspândire. 2.04 Producţia. 6. Triticale trispecies (care include 3 specii).14 t/ha. Triticale este mai puţin plastică decât grâul comun de toamnă. În Republica Moldova sunt omologate soiurile Kişiniovski AD 2/917 şi Ingen-93. Principalele ţări producătoare de triticale Ţara Mondial China Austria Polonia Germania Suedia Suprafaţa. kg/ha Producţia globală. suprafeţe.5 7140 0. 3.7 3000 1.7 6470 3. ha. ha 3. prin însuşirile lor valoroase. mil. Are un sistem .5 0. mil. Triticale aestiforme (inclusiv Triticale aestivum). Triticale poate fi cultivată în cele mai diverse condiţii pedoclimatice şi în prezent ocupă peste 3 mil. suportând temperaturi de -17-19°C.1 0.47-7. Sistematica Triticale este un gen aparte al familiei Poaceae şi include următoarele varietăţi: 1. 4.

secară Triticale conţine mai multă proteină decât secara.42 1. Triticale este plantă de zi lungă. 3 709 kcal/kg (grâul) 3 375 kcal/kg (orzul). leguminoase pentru boabe (mazărea.15 3. cartoful timpuriu.126 V.2 11. efectuată după ce premergătorii părăsesc câmpul.31 1.77 Grăsimi brute 1.49 1.53 Tirozină 1. conţinând mai multă lizină decât grâul. cantitatea de apă pentru umplerea boabelor – 60-65% din masa lor. fasolea).03 3. iar condiţiile de toamnă ale Republicii Moldova sunt favorabile pentru formarea intensivă a masei vegetale.86 1. alte cereale utilizate ca plante furajere au valori energetice de 3 796 kcal/kg.87 4.1 Triptofan 0. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. a boabelor % din total proteine Aminoacizi Grâu Triticale Secară Grâu Triticale Secară Proteine brute 14.03 6. ierburile perene (lucerna. Sunt mai sensibile la textura mecanică a solului.88 Alanină 2. grâu. Valoarea energetică a triticalei este de 3 603 kcal/kg. Zilele lungi de primăvară– vară favorizează formarea organelor sale reproductive. Tehnologii în fitotehnie radicular bine dezvoltat şi suportă bine seceta. Are mai puţine pretenţii faţă de sol decât grâul comun şi se poate utiliza cu succes în asolamentele antierozionale. porumbul pentru siloz. Compoziţia chimică şi calitatea Prin conţinutul principalelor componente chimice din boabe. planta se situează între valorile grâului şi ale secarei.6 1.08 3.2 2.0 59.44 4.5 Amidon 62. Componenţa chimică a boabelor şi proporţia principalilor aminoacizi de triticale. Gistină şi alanină decât grâul şi secara.87 Cenuşă 2.54 Componente se caracterizează printr-o proporţie sporită de aminoacizi.6 14. este considerată arătura la 20-22 cm (în anii asiguraţi cu . pot fi utilizate ca masă furajeră.8 62. Sunt mai potrivite culturile care părăsesc câmpul devreme: borceaguri de toamnă şi de primăvară. porumbul pentru boabe (hibrizi timpurii). sparceta).U. Triticale de toamnă are cerinţe mari faţă de premergători.38 2. % din S. mai mult triptofan.43 1. (porumbul). Lucrarea solului.8 1.9 Lizină 3. Coeficientul de transpiraţie constituie 400-450.0 1.7 Cistină 2. Starodub. Drept lucrare de bază a solului.9 Cistidină 1. Compoziţia chimică a triticalei permite utilizarea ei şi în panificaţie.

5 şi 15 cm. lucrarea de bază a solului contribuind la acumularea apei şi nimicirea buruienilor încă înainte de semănat. Pentru combaterea buruienilor. Lucrări de întreţinere Concomitent cu semănatul sau imediat după trebuie realizată tăvălugirea. pentru hrană suplimentară. după plante premergătoare ce părăsesc târziu câmpul. a fost stabilit sistemul de fertilizare: 100% din PK şi 25-50% din N se utilizează pentru fertilizarea de bază. Seminţele sunt pregătite pentru semănat prin sortarea şi colectarea fracţiilor de seminţe măşcate. Alte elemente de bază ale întreţinerii semănăturilor sunt: fertilizarea suplimentară radiculară şi foliară. Metoda de semănat trebuie să prevadă formarea de fâşii tehnologice. bolilor şi dăunătorilor.93. Până la momentul de faţă. în Republica Moldova se cultivă soiurile Kişiniovski . se recomandă ca. triticale caracterizându-se printr-o plasticitate mai scăzută decât grâul comun de toamnă. să favorizeze implementarea unui sistem de îngrijire (întreţinere) a semănăturilor şi promovare a lucrărilor eficiente de combatere a buruienilor. tratarea cu preparate de tipul Dividend. Metoda de semănat. Uniformitatea adâncimii de încorporare a seminţelor constituie un factor pozitiv pentru producţia de plante. cultura triticalei trebuie integrată cu rol dominant . solul să fie lucrat cu grapa cu discuri într-o singură sau în 2 direcţii.2/917 şi Ingen . adâncimea optimă de încorporare a seminţelor trebuie să constituie 4-5 cm.5-5. de boabe germinabile la 1 ha. Desimea optimă de semănat constituie 4. În anii secetoşi. extrage din sol N25-30P10-12K24-26 kg. În baza acestor date. protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor. din acest motiv. Racsil. care trebuie să posede forţă puternică de străbatere. Triticale se seamănă în rânduri dese. triticale este comparabilă cu grâul şi secara: pentru formarea unei tone de boabe. deoarece această specie încă nu s-a acomodat bine la condiţiile pedoclimatice instabile ale Republicii Moldova. Cerealele 127 precipitaţii). utilizarea retardanţilor şi reglatorilor de creştere etc. Semănatul Înainte de semănat se realizează selectarea soiurilor.5 mil.2. distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 7. Înainte de semănat se realizează şi cultivaţia la adâncimea încorporării seminţelor – element tehnologic ce ajută la formarea unui pat germinativ uniform.AD . restul de azot se administrează primăvara. După cantitatea de elemente nutritive exportate. Triticale are o energie de străbatere mai mică decât grâul. Epoca de semănat a triticalei trebuie determinată cu exactitate. Optimă pentru semănat este considerată perioada 10-20 septembrie. Fertilizarea. ameliorarea lor până la standardele primei clase a calităţii.

5-2 ori mai mult decât cele de grâu. Boabele de orz conţin şi aminoacizi indispensabili. intră în componenţa borceagului de toamnă (cu măzărichea de toamnă). Producţia recoltată se curăţă. contribuie la micşorarea îmburuienării. vulnerabil la boli şi dăunători. până la începutul împăierii. apoi se treieră cu o combină echipată cu ridicător de brazdă. orzul de toamnă. se condiţionează şi se depozitează. Metoda divizată de recoltare se aplică la faza de coacere în pârgă. utilizat pe larg în hrana porcinelor.128 V. Starodub.25 unităţi nutritive şi circa 100-105 g de proteină. Boabele orzului de toamnă au calităţi furajere superioare: 1 kg de boabe conţine 1. Orzul de toamnă are şi importanţă agronomică: eliberează devreme câmpul. în primul rând lizină. porumb etc.). se recomandă stropirea cu erbicide la faza de înfrăţire. Industrial. recoltarea triticalei se realizează prin 2 metode: direct şi divizat. este un bun premergător pentru majoritatea culturilor de primăvară (mei. El reprezintă şi cel mai timpuriu nutreţ concentrat. boabele de orz se utilizează la producerea amidonului. se cultivă pentru boabe cu destinaţie furajeră şi industrială. astfel pierderile sunt minime şi boabele se păstrează mai bine.6. plantele sunt sensibile la erbicide mai ales la faza de cotiledoane şi la faza de 4 frunze. dar are aspect ecologic: poate fi inclus cu succes în rotaţia asolamentului. Recoltarea În funcţie de starea semănăturilor şi de condiţiile climaterice. bovinelor. 2. a păsărilor. ORZUL Importanţa În Republica Moldova. Sistemul de combatere a bolilor şi dăunătorilor include aceleaşi procedee ca şi în cazul grâului şi al secarei. Durata optimă a recoltării este de 5-6 zile. . În cazuri excepţionale. pentru fabricarea berii. până când umiditatea lor atinge circa 14-18%. când umiditatea boabelor este cât mai aproape de 14%. a berii etc. permite semănatul culturilor succesive. umiditatea boabelor constituind 30-32%. hrişcă. la înălţimea de 20-25 cm de la suprafaţa solului şi rămân suspendate pe mirişte câteva zile. glucozei. malţ etc. Metoda directă de recoltare se aplică la faza de coacere deplină. ca şi cel de primăvară (orzoaica). făină. la umiditatea de bază a boabelor de 14%. Plantele se cosesc cu ajutorul secerătorii. sub formă de crupe. în vederea obţinerii unei producţii ecologic pure. având valoare nutritivă sporită. Tehnologii în fitotehnie de rotaţie în cadrul asolamentului. în funcţie de tipul de îmburuienare. se utilizează ca nutreţ verde. de 1. Boabele de orz se utilizează şi în alimentaţia oamenilor. alcoolului. Orzul de toamnă este fragil.

601 1.757 2. suprafeţe.833 6. mii ha 4.185 4. porumb). mii t 12.814 78. kg/ha 2700 3500 5600 5100 2000 1700 1900 1500 5900 3200 2500 700 .078 1.844 10. Suprafeţele şi producţia de orz în diferite ţări Ţara Canada China Franţa Germania India România Federaţia Rusă Ucraina Marea Britanie SUA Mondial Republica Moldova Suprafaţa.087 701 317 9.2.978 56.406 541 17.5 Producţia globală.913 56.970 6.059 140.45 775 1. orez. Are răspândire în regiunile sudice. orzul ocupă locul al patrulea în lume ca producţie (după grâu. Orz În centru – spic de orzoaică Răspândire. Cerealele 129 Figura 7.328 2.370 6.596 1.583 Producţia medie. producţii Cultivat ca specie cerealieră de toamnă şi de primăvară.717 9.

Fracţiile care formează glutenul (hordeina şi glutamina) sunt prezente în proporţii mai mici. în compoziţia lor intră amidon (peste 95%) şi zaharuri simple (circa 5%). orzoaica). Calitatea orzului se apreciază în funcţie de destinaţie şi utilizare. Mg – 7. cu încolţire uniformă şi energie germinativă mare. Cenuşa de orz şi orzoaică au următoarea compoziţie: Orzul: P – 29. Si – 21.8%. dimpotrivă. K – 21. în substanţe proteice. Hordeum Distichum (orz cu două rânduri. condiţiile climaterice. 2. Orzul din convarietatea Hordeum Vulgare se împarte în 3 categorii: a) Hordeum vulgare tetrastichum – orz cu patru rânduri. conţinând cantităţi mai mari de aminoacizi. 1. Orzul pentru bere. trebuie să aibă un conţinut scăzut de proteine (10-11%) şi mai sporit de amidon. . Aceste cerinţe corespund mai ales orzului de toamnă. Conţinutul de substanţe proteice al boabelor de orz şi orzoaică este influenţat de particularităţile soiurilor cultivate. Hordeum Intermedium. orzoaica posedă calităţi mai bune: pe lângă conţinutul chimic cerut. Conţine 4. hordeine. globuline.5%. glutamine. În linii mari. lizină şi triptofan.6%. în medie. tehnologia de cultivare etc. fapt ce condiţionează calitate panificabilă slaba a făinii de orz. Sistematica Orzul cultivat – Hordeum sativum – include 3 convarietăţi: Hordeum vulgare (orz cu mai multe rânduri).8-2% de grăsimi. boabele orzului cultivat (comun) diferă de boabele altor cereale prin conţinutul mare de celuloză. Orzoaica: P – 33. în condiţii egale. mai trebuie să asigure boabe mari (MMB 42-48 g). Orzul furajer trebuie să aibă boabele bogate. orzul acumulează mai multe substanţe proteice decât orzoaica. 10-14% de substanţe proteice (în cazuri excepţionale până la 20%). surogat de cafea etc. Tehnologii în fitotehnie Compoziţia chimică şi calitatea Din punct de vedere chimic. Orzul (orz cu mai multe rânduri) şi orzoaica (orz cu două rânduri) conţin. spic lax şi spiculeţe laterale care se întrepătrund.0% de cenuşă. uniforme. Conţinutul substanţelor extractive neazotate constituie 65-67%. Si – 23.3%.2%. K – 28. Fracţiile proteinelor sunt prezente în următoarele categorii: albumine.1%. Din această perspectivă. deoarece acest element chimic îngreunează limpezirea berii. datorat plevelor care îmbracă bobul. în primul rând.2%.7%.5-5% de celuloză. Starodub. Mg – 6. care să favorizeze obţinerea în timp scurt a malţului (poate mucezi şi putrezi) şi are prioritate ca orz alimentar pentru arpacaş.130 V.5-3.

orzul are un necesar de 545-549°C de temperaturi active şi 315-320°C de temperaturi efective. Orzul şi orzoaica sunt specii de coacere timpurie. având cea mai întinsă arie de cultură pe glob. cele laterale – sterile. o bună parte din soiurile căruia sunt omologate. suportă geruri de până la -12°C la nivelul nodului de înfrăţire doar dacă este bine înfrăţit şi călit.400-1. Ca reprezentant al primei grupe de cereale. cea optimă constituie 20-22°C. iar al orzoaicei – de 350-400. când plantele îşi consumă substanţele de rezervă şi pot pieri la o temperatură de 10°C. orzul are cerinţe sporite faţă de apă. Necesarul de apă . Pe lângă formele de toamnă şi de primăvară ale orzului şi orzoaicei. secarei.460°C de temperaturi efective. Coeficientul de transpiraţie al orzului de primăvară este de 400-450 (în anii extrem de secetoşi ajunge la 500). pentru vegetaţie. În perioada activă de toamnă. în Republica Moldova se cultivă şi orzul „umblător” (poate fi cultivat atât toamna. iar cea sudică atinge zona ecuatorială. deşi acestea sunt mai reduse decât ale grâului. cât şi primăvara).200-2. Orzul de toamnă are cea mai slabă rezistenţă la temperaturi scăzute şi la iernare. mai ales dacă aceasta durează. sunt necesare 157-196°C de temperaturi active şi 104-125°C de temperaturi efective. ovăzului. Altitudinea plantaţiilor de orz ajunge la 2 700 m – în Caucaz şi 4 700-5 000 m – în Tibet şi Himalaya. Cerinţele orzului faţă de temperatură sunt moderate şi diferă în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare.100-1. Seminţele orzului germinează la temperatura minimă de 1-2°C.250°C de temperaturi active şi 1. doar spiculeţul din mijloc este fertil. Pentru ca plantulele lor să se poată forma. orzul poate suporta geruri de scurtă durată de până la -30°C. Sensibilitatea maximă a orzului de toamnă la ger şi la condiţiile nefavorabile de iernare se manifestă la desprimăvărare. orzul de toamnă are un necesar de 2. Limita nordică ajunge până la latitudinea de 70°. triticalei. Cerinţele faţă de temperatură. Durata vegetaţiei orzului de toamnă variază în limitele de 260 şi 280 de zile.300°C de temperaturi efective. Durata vegetaţiei pure constituie 145-170 de zile. În total. iar criptovegetaţia – 110-120 de zile. Cerealele 131 b) Hordeum vulgare hexastichum – orz cu 6 rânduri. Pe parcursul vegetaţiei. Acoperit cu un strat uniform de zăpadă (de 15-20 cm). orzoaica de primăvară necesită 1. spic dens şi boabe aranjate strict în linii drepte. c) Hordeum distichum (orzoaica) – orz cu două rânduri. iar cea maximă – 30°C.2. Cerinţele faţă de umiditate. Cerinţe reduse faţă de apă manifestă şi orzoaica de primăvară. Particularităţile biologice Orzul s-a adaptat la diferite condiţii pedoclimaterice.

orzul trebuie asigurat cu elemente accesibile în prima jumătate a vegetaţiei. Din aceste considerente. În aceste condiţii se formează sistemul radicular şi lăstarii de înfrăţire. Starodub. La faza de împăiere. apa din celule se evaporă fără a se absorbi doze noi de apă odată cu elementele nutritive. Cerinţele orzului faţă de sol sunt determinate de capacitatea lui redusă de a solubiliza elementele nutritive şi de a creşte relativ rapid. este cea cuprinsă între împăiere şi înspicare. introducerea dozelor calculate de elemente de nutriţie. Cerinţele faţă de sol. Cele mai potrivite tipuri de sol sunt cernoziomurile bine structurate. devin şiştave.8. când temperatura ridicată a aerului (depăşind 30-35°C) şi umiditatea scăzută a solului contribuie la majorarea transpiraţiei. Perioada critică. orzul utilizează mai mult de 2/3 din potasiu. când se consumă cele mai mari cantităţi de apă. prin selectarea şi utilizarea soiurilor cu un înalt potenţial biologic de producţie etc. Dereglarea echilibrului între temperatură şi umiditate contribuie la apariţia unor fenomene precum pălirea şi şiştăvirea boabelor de orz şi orzoaică. Utilizarea elementelor de nutriţie se încheie la sfârşitul fazei de înspicare. se stopează transpiraţia. cu textură fizică uşoară şi un pH cu valorile de 5. prin amplasarea după premărgătoare fitoamelioratoare. respectiv. Orzul se caracterizează printr-un ritm rapid de absorbţie a elementelor de nutriţie din sol. în lipsa vântului.6-6. 80-90%. într-o perioadă de vegetaţie de scurtă durată. Metoda de bază pentru prevenirea acestui fenomen este recoltarea divizată în faza de coacere în pârgă. la coacerea deplină. În ambele cazuri se formează boabe şiştave şi se reduce producţia. care reduc considerabil producţia. Tehnologii în fitotehnie pentru umflarea seminţelor atinge limitele de 48-57%. Apa se consumă neuniform pe parcursul întregii vegetaţii. care se instalează după 22 septembrie – pentru orzul de toamnă – şi primăvara devreme. Orzul şi orzoaica sunt plante de zi lungă. Pălirea se produce când temperatura aerului şi umiditatea lui constituie 3035°C şi. până la 22 martie – pentru orzoaică. cerinţă realizabilă prin monitorizarea tehnologiilor moderne de cultivare şi.132 V. dar necesită şi condiţii de zi scurtă. circa 50% de fosfor şi cantităţi mari de azot. al orzului de toamnă Ca şi celelalte plante cerealiere. Cea mai eficientă umplere a boabelor se produce la o umiditate a aerului de 50-60% şi o temperatură de 20-25°C. în primul rând. în fazele de umplere şi coacere a boabelor. Rezervele de apă din sol. În asemenea condiţii. umiditatea scăzută (10-12%) sau ridicată (70-80%) a aerului are influenţe negative asupra umplerii boabelor. influenţează pozitiv nivelul de producţie. boabele pierd mari cantităţi de apă şi. care contribuie la înfrăţirea şi formarea lăstarilor productivi. Cerinţele faţă de lumină. . în primul rând. Şiştăvirea se produce în anii secetoşi. orzul manifestă cerinţe mari faţă de echilibrul dintre temperatura aerului şi umiditatea lui.

Orzul de toamnă realizează producţii mari după premergătoarele cu caracter fitoameliorator. care include discuirea în 1-2 direcţii şi arătura cu răsturnarea brazdei la o adâncime de 20-22 sau 23-25 cm. orzul şi orzoaica se dezvoltă într-un ritm rapid şi îşi formează organele reproductive. Cerealele 133 În condiţii de zi lungă. premergătoarele cu un termen timpuriu de recoltare se pregătesc printr-o arătură cu răsturnarea brazdei.2. orzul de toamnă şi orzoaica sunt bune premergătoare pentru culturile de primăvară.). hrişcă etc. considerate premergătoare foarte bune. Metoda trebuie aplicată în anii secetoşi. Orzoaica de primăvară se seamănă după porumbul pentru boabe şi după sfecla pentru zahăr. cu ajutorul dezmiriştitorului sau grapei grele cu discuri BDT-7.. sfeclă pentru zahăr etc. la adâncimea încorporării seminţelor (4-5 cm).. Pe parcursul perioadei de vegetaţie. considerate premergătoare potrivite. faza de lumină durează 80-90 de zile (la orzul de toamnă) şi 50-60 de zile (la orzoaică). Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Organele vegetative şi cele reproductive trebuie să respecte succesivitatea şi echilibrul. rapiţa de primăvară. sparceta etc. după recoltarea lor pot fi cultivate culturi succesive (porumb. borceagul de toamnă. . într-un lanţ de premergătoare foarte bune sau bune. deoarece părăsesc cel mai devreme terenul. după toate premergătoarele. mei. Fertilizarea se efectuează ca la grâul comun de toamnă. inclusiv după cele care părăsesc terenul devreme. borceagul de primăvară. Înainte de semănat. porumbul pentru boabe (hibrizi timpurii). după porumb. precum mazărea. rapiţa de toamnă. şerlai etc. şerlaiul. Lucrarea solului. creând un pat germinativ uniform. ierburile perene (lucerna. Orzul şi orzoaica pot fi folosite şi în calitate de culturi protectoare pentru lucernă. în majoritatea cazurilor. fasolea. Orzul de toamnă poate fi cultivat şi în cultură repetată.). după sfecla furajeră. floarea-soarelui (hibrizi timpurii) etc. la 14-16 cm. considerate premergătoare bune. La rândul lor. fără a utiliza plugul. se efectuează cultivaţia. În anii cu umiditate suficientă. lucrarea de bază a solului se efectuează prin metoda arăturii de toamnă târzie. Se recomandă ca lucrarea de bază a solului să se realizeze superficial. apă din sol. lumina este o sursă necesară şi indispensabilă pentru procesul de fotosinteză. soia (soiuri timpurii). temperaturi moderate (20-24°C). Formarea eşalonată a organelor reproductive ale orzului şi orzoaicei se realizează mai bine primăvara. În condiţii de zi lungă. sfecla-de-zahăr (recoltată până la 20-25 septembrie). la 20-22 cm. în funcţie de condiţiile pedoclimatice. când plantele sunt asigurate cu elemente nutritive. Orzoaica de primăvară se amplasează. cartoful timpuriu. sau o arătură fără răsturnarea brazdei.

semănatul se efectuează mai târziu. pentru orzoaica de primăvară. Stalker. seminţele şi semănatul Soiurile de orz de toamnă omologate în Republica Moldova se împart în 2 categorii: plastice. compact. Soiurile plastice (Osnova) sunt omologate pentru toată republica. Odesski 115. Ionel. când în stratul de 0-10 cm. Sonor etc. se acumulează cantităţi insuficiente de apă. iar desimea se majorează cu 15-25%. care trebuie să corespundă standardelor clasei I a calităţii. valoarea utilă 90%) şi 200-220 kg – în cazul orzoaicei de primăvară (MMB – 45 g. Desimea optimă de semănat (pentru orzul de toamnă şi orzoaică) reprezintă 400-450 de boabe germinabile /m2. Soiurile plastice valorifică terenurile ocupate cu premergătoare târzii. Prestij. Tehnologii în fitotehnie Soiurile. Epoca de semănat trebuie să asigure orzului de toamnă o durată de vegetaţie de 30-35 de zile şi intrarea în criptovegetaţie la faza de înfrăţire. Ghetman. mai puţin adaptate la condiţiile climaterice. În condiţiile secetoase.134 V. Pentru orzoaică. adâncimea încorporării seminţelor. incrustarea seminţelor strict înainte de semănat. Metoda de semănat.) sunt omologate pentru zone concrete. asemenea semănături intră în iarnă neînfrăţite. Semănatul mai devreme sau mai târziu are aceleaşi dezavantaje ca şi la grâu: rărirea semănăturilor pe parcursul vegetaţiei de toamnă. cu semănători utilizate şi la semănatul grâului. Acestor densităţi le corespunde o cantitate de seminţe de 176-220 kg – în cazul orzului de toamnă (MMB – 40 g. iar pentru cele intensive se recomandă amplasarea după premergătoare care părăsesc devreme terenurile. Cel mai bine sunt adaptate la teritoriile întregii republici soiurile de orzoaică de primăvară: Odesski 100. Galactic. Pentru zona de nord au fost omologate soiurile Tighina şi Mugurel. determinarea purităţii şi capacităţii germinative. Orzul de toamnă şi orzoaica de primăvară se seamănă în rânduri dese. distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 7. în perioada optimă. Epoca optimă de semănat pentru orzul de toamnă se încadrează în limitele 20 septembrie –10 octombrie.5-15 cm. Starodub. în funcţie de textura fizică şi umiditatea solului. la 15-20 octombrie. valoarea utilă 90%). adică un supliment de 60100 seminţe germinabile /m2. cu un potenţial relativ stabil de producţie şi intensive. . perioada optimă de semănat este primăvara timpurie. Celelalte soiuri de orzoaică de primăvară (Unirea. epoca optimă coincide cu maturitatea fizică a solului. a criptovegetaţiei şi la desprimăvărare. Seminţele sunt pregătite pentru semănat prin următoarele procedee: sortarea şi selectarea seminţelor cu MMB mai mare de 40 g (pentru orz de toamnă) şi cu MMB mai mare de 45 g (pentru orzoaica de primăvară). astfel încât să rezulte 600-800 de spice/m2 pentru orz şi 450-600 de spice/m2 pentru orzoaica de primăvară.

dimpotrivă. pelicule de polietilenă cu suprafaţa de 1 m2. căldură) în procesul de îngrijire de primăvară. accelerare a înfrăţirii şi a proceselor de creştere şi acumulare a substanţelor organice. deoarece orzul de toamnă are germinare bipolară şi. plantele se înrădăcinează şi înfrăţesc slab. Controlul periodic al culturii în timpul iernii este important. la o adâncime mai mică de încorporare a seminţelor. Aceste elemente tehnologice asigură majorarea producţiei orzului de toamnă. în condiţii de zi scurtă şi radiaţie solară joasă (305-420 cal/cm2) în diurnă. producţia scade cantitativ şi creşte calitativ. VRP târzie (se exclud perioada de lungă durată a creşterii plantelor. la 4-5 cm. în spectrul căreia razele ultraviolete predomină asupra celor infraroşii. se dezvoltă la o poziţie joasă a soarelui faţă de orizont. este predispus la „descălţarea” plantelor după iernare. Un element obligatoriu. În anii cu VRP timpurie se intensifică procesele de regenerare. dar sunt dependente de perioada (sau vremea) regenerării de primăvară (VRP). Din aceste considerente. poziţia joasă a soarelui faţă de orizont şi timpul răcoros) asigură trecerea bruscă la temperaturi mari: plantele îşi încep vegetaţia în condiţii de zi lungă. amplasat după premergătoarele care părăsesc terenul mai târziu. orzul de toamnă şi orzoaica suportă aceleaşi lucrări de îngrijire ca şi grâul comun de toamnă. este extrem de importantă şi reţinerea zăpezii. După topirea zăpezilor. În aceste condiţii. pe solele semănate cu orz de toamnă se întind pe diagonală. deoarece orzul manifestă sensibilitate la ger. În anii cu VRP târzie. semănăturile rămân rare. Cerealele 135 Lucrările de întreţinere În linii mari. în spectrul căreia razele infraroşii predomină asupra celor violete. VRP creează condiţii corespunzătoare de lumină şi căldură pentru plantele care regenerează primăvara şi depind mai mult de înălţimea soarelui decât de variaţia condiţiilor climaterice. În aceste condiţii se realizează producţii mari. cu unele deosebiri determinate de particularităţile biologice. la o radiaţie solară intensivă (530-684 cal/cm2) în diurnă. independent de latitudinea geografică a solului. .2. substanţa organică se acumulează în cantităţi mai mici. important şi cu eficienţă economică este tăvălugirea concomitent cu semănatul sau imediat după semănat. umbrirea reciprocă. dar de calitate inferioară. VRP se împarte în 2 categorii: VRP timpurie – plantele cerealelor de toamnă. la o înălţime mare a soarelui faţă de orizont. completarea sau reînsămânţarea semănăturilor. în baza acestui procedeu se poate decide dacă este necesară sau nu hrana suplimentară. Sub peliculă se formează o microclimă (efect de seră) şi plantele încep să vegeteze cu 8-10 zile mai devreme. care integrează acţiunea factorilor cosmici (lumină. cu talie joasă. inclusiv ale orzului de toamnă. Convenţional. tendinţa de polignire. se accelerează procesele de formare a organelor reproductive. în 3-4 locuri.

11 10°C 28. recoltarea trebuie realizată în termene reduse şi în mod . În unele cazuri.10 20.11 14.5-2 kg tur + 0. Metoda de completare ori reînsămânţare se aplică în funcţie de numărul de plante şi caracteristicile VRP. provocând pălirea şi şiştăvirea.) ori un amestec de 1.03 23. VRP târzie ± 8-10 zile Zona Republicii Moldova Nord Centru Sud 0°C 11. bucăţi/m2. Sporirea producţiei semănăturilor rărite de orz de toamnă Variantele Semănatul de completare până la desimea completă Semănatul de completare cu norma completă Reînsămânţare cu altă cultură timpurie 200* 150 100 VRP medie 250 200 150 târzie 300 250 200 * – numărul de plante neînfrăţite. VRP târzie impune majorarea dozelor de azot. Creşterea producţiei de orz de toamnă trebuie raportată la efectul ecologic al VRP. Starodub. fapt ce conduce la reducerea dozelor de azot ca hrană suplimentară.10 17.7-1. când orzul de toamnă şi orzoaica se amplasează după premergătoarele care părăsesc devreme solele (ierburi perene.0 kg/ha compozan M.11 10.12 13. Tehnologii în fitotehnie Datele trecerii temperaturii medii multianuale peste 0°C. apare riscul polignirii.04 17. compozan M (2 kg/ha de ş.10 Toamna 5°C 1. 10°C primăvara şi toamna.). la coacerea deplină. Recoltarea Orzul de toamnă şi orzoaica posedă particularităţi care trebuie luate în calcul la recoltare: la coacerea deplină. În aceste situaţii.136 V.02 Primăvara 5°C 4. VRP timpurie favorizează creşterea desimii. Pentru majorarea desimii plantaţiilor rărite pot fi utilizate soiuri de orz umblător (Osnova). la faza de înfrăţire. ogor ocupat.03 27.02 27. Din acest motiv.03 4. spicul este fragil şi se rupe uşor. temperaturile înalte (mai mari de 30°C) au asupra lor acţiune negativă. se recomandă utilizarea retardanţilor: tur (3-4 kg/ha). mazărea etc.04 0°C 8. a. ±3 zile.12 VRP determină desimea plantelor.11 9. orzul de primăvară. leguminoase pentru boabe etc. VRP medie. 5°C. pierderile biologice constituie 30-50 kg de boabe pe diurnă. când semănatul se efectuează în epoca optimă şi în condiţii climaterice favorabile.04 16.03 10°C 23.

în Republica Moldova. cu scopul de a evita influenţa negativă a pălirii şi şiştăvirii boabelor. care favorizează majorarea producţiei. Sonor. 5) culoare şi aromă tipice. 6) lipsa impurităţilor. Boabele recoltate se condiţionează şi se depozitează la fel ca şi cele de grâu. umiditatea boabelor este de circa 30-32%. în cazurile în care semănăturile sunt înalte. umiditatea boabelor nu trebuie să depăşească 14%. În condiţii favorabile. 7) conţinutul de proteină de 9-12.2. sfeclă pentru zahăr. soiurile omologate ale orzului de toamnă realizează o producţie de 5-6 t /ha. În cadrul fertilizării se cer reduse dozele de azot. se dă prioritate recoltării prin metoda divizată. Un aspect esenţial pentru semănatul orzoaicei îl reprezintă perioada timpurie şi desimea mică a semănatului (4. Metoda divizată de recoltare se aplică la faza de coacere în pârgă. când boabele au o energie germinativă ridicată. 4) conţinutul de plevi nu mai mare de 9%. Semănăturile fără buruieni.0 mil.5%. În zona de nord. . Sistemul de îngrijire include aceleaşi elemente tehnologice ca şi în cazul orzului furajer. Orzoaica pentru bere trebuie cultivată în condiţii favorabile. 8) conţinutul de amidon nu mai mic de 60-64%. Întârzierea recoltării provoacă pierderi mari. Producţia. iar cele de orzoaică de primăvară – 4-5 t/ha. Ghetman. Particularităţile tehnologiei de cultivare a orzului pentru bere Fabricarea berii înaintează cerinţe deosebite privitor la materia primă. Importantă este şi selectarea soiurilor de orzoaică. de boabe germinabile/ha). Odesski-115. după premergătoare care nu fixează azot pe cale biologică: porumb. iar fosforul şi potasiul – utilizate în doze scontate pentru producţii mari. Recoltarea orzului se efectuează cu 6-10 zile mai devreme decât cea a grâului. dese. Cerealele 137 diferenţiat. actualmente. 3) germinaţia sporită. în Republica Moldova fiind omologate soiuri precum: Odesski-100. luându-se în calcul starea semănăturilor şi condiţiile climaterice. cartof. 2) uniformitatea boabelor. cu o singură excepţie: fertilizarea suplimentară cu azot trebuie efectuată în fazele de regenerare şi înfrăţire de primăvară. Ionel. Aceste cerinţe sunt incluse în standarde speciale şi implică: 1) boabe măşcate (MMB mai mare de 40 g). În zona de sud. cu talie joasă se recoltează prin metoda directă. recoltarea orzoaicei pentru bere se realizează la faza de coacere deplină. la faza coacerii depline. Orzoaica corespunde mai bine cerinţelor standardului. Galactic. sfeclă furajeră etc.

Pentru orz. cenuşie 2. La desprimăvărare. dar şi a altor animale. Starodub. surogat de cafea în alimentaţia oamenilor. orzoaică de toamnă şi orzoaică de primăvară.1% de grăsimi. Datorită valorii lor nutritive înalte. sunt recomandate mai ales copiilor şi bolnavilor cu regim dietetic. în funcţie de necesităţi. cu norme relativ mici (250-300 m3/ha). Capacitatea de germinare la 5 zile. Conţinutul boabelor de alte specii 3. înfrăţirea lor. circa 4. OVĂZUL Importanţa Boabele nedecorticate de ovăz conţin peste 11% de substanţe proteice. vitaminele A. mei etc. %* 95 90 8.0 5. Boabele de ovăz sunt extrem de valoroase pentru hrana cabalinelor. care asigură rezerve suficiente de apă pentru orzoaica de primăvară. făină. Culoarea Galbenă. Impuritatea. Se folosesc sub formă de fulgi. mai ales a celor ţinute pentru reproducere sau a celor tinere. % 1.7. triticale. irigarea se aplică până la fazele critice – împăiere şi înspicare – în doze strict calculate (200-250 m3/ha).). Afectarea cu dăunători Nu se permite Specificare Normele 2. Seminţe măşcate. iar pentru orz şi orzoaica de toamnă asigură formarea semănăturilor uniforme. griş. realizată înainte de lucrarea de bază a solului. % 80 60 7.5 4. frecvent afectată de secetă. orz. Se cultivă şi pentru producerea de nutreţ verde sau fân. galben-deschisă Galbenă. 100 kg de boabe conţin 100 de unităţi nutritive şi 78 kg de proteină digestibilă. Tehnologii în fitotehnie În zona de sud. hrişcă.0 6. săruri minerale de fosfor etc. Paiele şi pleava au valoare furajeră superioară celor de grâu. 100 kg de paie conţin 44 g şi 100 kg de pleavă – 35 g de proteină uşor digestibilă. secară. constituie principala cereală care. Mirosul Obişnuit pentru orz Obişnuit pentru orz 3. sporul de producţie se poate obţine prin irigarea eficientă a culturii sau cultivarea a 2 recolte de plante pentru furaj sau pentru boabe (porumb. Cerinţele standardului faţă de orzul pentru bere 1 2 1. B.0 2. în . Umiditatea. % 15 15. cea mai eficientă irigare este irigarea de aprovizionare (de toamnă).138 V. 12% de celuloză. peste 57% de substanţe extractive neazotate.0 5.

care include atât specii cultivate. În cadrul acestei specii se evidenţiază varietăţi ce diferă prin prezenţa sau absenţa aristelor. Rusia şi Polonia. Figura 8. Printre speciile cultivate. Sistematica Ovăzul aparţine familiei Poaceae. Cerealele 139 amestec cu măzărichea de primăvară. Ovăz Răspândire. şi rezolvă problema „ferestrelor” din luna iunie. Cele mai mari ţări cultivatoare de ovăz sunt Canada. cu o producţie medie de 1379 kg/ha. de tone. în anul 2006 pe glob au fost atestate 9. producţii Conform datelor FAO. ocupă o suprafaţă de 4028 ha. producţia medie a cărora constituie 2015 kg/ha. În Republica Moldova. Semănat în amestec cu măzărichea de primăvară.2. răspândită pe toate continentele. importanţa cea mai mare o are Avena sativa. genul Avena. ha cultivate cu ovăz.9 mil. prin bob îmbrăcat . Ovăzul are şi importanţă agronomică: plantele de ovăz suportă mai uşor putregaiul rădăcinilor şi au un rol sanitar în asolament. suprafeţe. se utilizează cu succes în „conveierul verde”. producţia globală – 20 mil. cât şi specii sălbatice. plantat în 3-4 epoci. se utilizează ca asociat în borceagul de primăvară.

Deficitul de umiditate la faza coacerii influenţează formarea boabelor şiştave (mai rar formarea boabelor „pălite”). este răspândită şi în Republica Moldova. Germinează la temperatura de 2-3oC. pentru coacere – 18-20oC. Starodub. Pentru înfrăţire. care se distinge prin pubescenţa aristelor şi prin cele 2 „potcoave”. orzul) temperaturile maxime. inclusiv în zonele muntoase. Cerinţele faţă de sol. fapt ce îi ajută să-şi formeze un sistem radicular bine dezvoltat şi o masă subterană solidă. Ovăzul este o plantă puţin pretenţioasă faţă de sol (cedează numai secarei). În ultimii ani (2003) ovăzul s-a manifestat ca plantă cerealieră care suportă mai bine decât celelalte cereale (grâul. Cerinţele faţă de umiditate. Ovăzul are cerinţe scăzute faţă de temperatură. Specia Avena byzantina este mai puţin răspândită şi se cultivă în ţările mediteraneene ca ovăz de toamnă şi de primăvară (9% din producţia mondială). Chişinău. luto-nisipoase de tip cernoziomic. răspândite ca buruieni în Europa. în condiţii de zi scurtă. se numără Avena fatua (odosul). Coeficientul de transpiraţie constituie 450-500. mun. Conform datelor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. ocupând cele mai mari suprafeţe în zonele umede. Cerinţele faţă de lumină. Avena ludoviciana are o singură „potcoavă”. Perioada de vernalizare are o durată scurtă (10-12 zile). pentru înflorire şi fecundare – 16-18oC. în Republica Moldova sunt omologate soiurile Skakun. iar plantele tinere suportă temperaturi negative de scurtă durată de până la -4– -5oC şi mai mult. iar necesitatea de apă pentru umplerea boabelor – 65%. se cultivă în regiunile muntoase şi face parte dintre cele mai vechi şi mai puţin răspândite specii de ovăz. Soiuri. În anii cu primăvară timpurie se dezvoltă în prima perioadă de vegetaţie. şi Cory. solicită temperaturi de 2-3oC . temperatura optimă este de 10-11oC. originar din Federaţia Rusă. Cerinţele faţă de temperatură. temperatura maximă – 38-40oC. datorită sistemului radicular bine dezvoltat. este o plantă cu reacţie moderată la căldură. Ovăzul are cerinţe mari faţă de umiditate. Printre speciile sălbatice. spre deosebire de odos. Ovăzul este o plantă de zi lungă. Particularităţile biologice Ovăzul are o arie de cultură mai restrânsă decât orzul. Asia. el valorifică şi terenurile slab fertile şi cu reacţie acidă (pH 4-5).140 V. Specia acoperă circa 90% din suprafeţele semănate cu ovăz şi 90% din producţia globală. Avena strigosa. prin culoarea bobului. Perioada critică este cuprinsă între apariţia inflorescenţei şi umplerea boabelor. supranumit „ovăz al nisipului”. Cele mai mari producţii de ovăz se obţin pe solurile lutoase. creat la Euroces-Moldova. răcoroase. Tehnologii în fitotehnie în pleve sau golaş.

lucerna. care au o mare energie de germinaţie şi asigură un spor esenţial. standardelor în vigoare. solul se pregăteşte la fel ca pentru alte culturi semănate primăvara timpuriu (grâu. După recoltarea plantei premergătoare. pentru că riscă să fie afectat de nematozi comuni ambelor specii. ovăzul se asigură cu umiditatea necesară pentru germinaţia uniformă. după floarea-soarelui. mai ales în anii când desprimăvărarea este timpurie se administrează 50 kg de superfosfat granulat ori 50 kg de amofos. bostănoase. Cerealele 141 la răsărire şi în primele zile de vegetaţie. Etapa de lumină are o durată lungă (60-70 de zile). Când ovăzul se cultivă pentru masă verde. Dozele scontate de PK şi parţiale de N se administrează în timpul lucrării de bază a solului. înainte de semănat. indicii de extragere constituie N33P11K27 kg. secara. cu preparate chimice. Ovăzul realizează producţii mari în urma acţiunii directe a îngrăşămintelor. La rândul lui. fiind obligatorie nivelarea arăturii din toamnă. . triticale. ovăzul necesitând condiţii de zi lungă pentru formarea organelor reproductive. cartof. alegerea seminţelor ce corespund. planta premergătoare etc. Prin epoca timpurie de semănat. în amestec cu măzărichea de primăvară. prin calitate. în vederea ocrotirii de boli şi dăunători. asigurarea solului cu substanţe solubile de NPK. Lucrarea solului. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. ovăzul este o bună premergătoare pentru porumb. la maturitatea fizică a solului. orz. Epoca de semănat. la maturizarea fizică a solului. incrustarea. sub formă de hrană suplimentară. cât mai nivelat şi mărunţit. Ovăzul consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. după el se amplasează grâul. floarea-soarelui. timpuriu. Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de nivelul producţiei. se pregăteşte patul germinativ. ovăzul se cultivă după porumb. Întârzierea semănatului favorizează afectarea plantelor cu dăunători şi boli şi atrage după sine scăderi importante de producţie. leguminoasele pentru boabe. O parte din îngrăşăminte poate fi aplicată concomitent cu semănatul. triticale). Pentru o tonă de boabe şi producţia aferentă de paie. Nu se recomandă cultura repetată şi nici cultivarea după sfeclă. având în vedere faptul că adâncimea de semănat a ovăzului este mică (2-3 cm). Ovăzul valorifică bine resturile de substanţe nutritive din sol rămase de la planta premergătoare (efectul de postacţiune). Seminţele şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat include următoarele procedee: selectarea şi separarea boabelor mai mari şi mai grele. În Republica Moldova. Ovăzul se seamănă primăvara. Are o durată de vegetaţie mai mare (100-120 de zile) decât cerealele de primăvară. Fertilizarea.2. Primăvara. iar restul de azot se aplică primăvara.

Din motiv că ovăzul este predispus la scuturare. În plan mondial. ca furaj şi în calitate de materie primă în industria spirtului.3% – ca seminţe (0. La coacerea deplină a boabelor. combaterea buruienilor.8. PORUMBUL Importanţa Porumbul este întrebuinţat pe larg în alimentaţie. în cele în curs de dezvoltare – 60%). Lucrările de întreţinere În linii generale. Producţia.7% – în industrie. amidonului. recoltarea trebuie realizată în termene restrânse. care implică tăierea plantelor (la mijlocul coacerii în pârgă a boabelor) de la jumătatea superioară a paniculului şi treierarea lor la 3-4 zile după aceasta. schema de utilizare a producţiei de porumb se prezintă astfel: – 21% – direct în alimentaţie (în ţările dezvoltate – 6. Recoltarea La ovăz.5-15 cm). bolilor). potenţialul biologic al culturii se ridică la 6 t/ha. recoltarea se efectuează direct. nesemnificativă pentru furajare. 27. – 4. 2. corespunzător. – 2. Albumina porumbului este săracă în aminoacizi nesubstituiţi (lizină şi triptofan) şi bogată în zeină.9%). . Pentru a preveni pierderile provocate de scuturare. 6. Adâncimea de semănat trebuie să fie mai mică decât la celelalte cereale: de 2-3 cm pe solurile cu textura mecanică grea şi de 3-4 cm – pe solurile uşoare. Ovăzul se seamănă în rânduri dese (7. în condiţiile Republicii Moldova. raportat la MMB (30 g) şi valoarea utilă (90%) – 150-160 kg/ha. – 72% – ca furaj pentru animale (87. Starodub.8 şi.34 unităţi nutritive şi conţine 78 g de proteină digestibilă. a unei producţii de boabe în limitele a 4-5 t/ha. la o umiditate cât mai aproape de 14%. Respectarea tehnologiilor moderne de cultivare permite obţinerea. pe terenuri lipsite de buruieni. Valoarea nutritivă a 1 kg de boabe de porumb constituie 1. dăunătorilor.4%). corespunzător. metoda optimă pentru recoltare este considerată cea divizată. coacerea este mai puţin uniformă decât la celelalte cereale păioase.8%.142 V. lucrările de întreţinere reprezintă elemente tehnologice utilizate la cultura orzoaicei de primăvară (tăvălugirea după semănat.7 şi. fiind eşalonată de la vârful paniculului spre bază. Tehnologii în fitotehnie Densitatea optimă de semănat constituie 450-500 de boabe germinabile/m2. dextrinei şi celulozei.

Ciocălăii se întrebuinţează la fabricarea linoleumului. Boabele de porumb sunt consumate şi ca floricele sau cocoşei. celuloză. 71 kg de glucoză sau 44 l de alcool. plutei artificiale. a cleiului.8 kg de proteină digestibilă. Porumbul se foloseşte şi ca masă verde. 20-30% din cantitatea de zahăr consumată în SUA aparţine izomerozei din porumb. frunze şi ştiuleţi recoltaţi la faza de coacere în ceară constituie 21 de unităţi nutritive şi ele conţin 1. contribuie la combaterea buruienilor şi dăunătorilor agricoli. lemn artificial. din embrioni – 1. Cerealele 143 Porumbul recoltat la faza de coacere în pârgă se utilizează ca materie primă pentru nutreţul murat (silozul ocupă 50% din raţia alimentară a animalelor).6 kg turte. Un kg de boabe de porumb zaharat se obţine din 3 kg de boabe de porumb obişnuit. Tulpinile uscate – tuleii. strujenii sau hlujdanii – se utilizează ca hrană pentru vitele mari cornute şi pentru oi. Boabele de porumb zaharat se consumă ca porumb fiert sau în formă conservată.37 de unităţi nutritive şi 20 g de proteină digestibilă.2.8-2. Din strujeni se fabrică hârtie. răşină artificială. 63 kg de amidon. Făina de porumb se foloseşte la prepararea produselor de cofetărie şi în panificaţie ca adaos la făina de grâu. Valoarea nutritivă a 100 kg de siloz confecţionat din tulpini. Figura 9. întrebuinţat în alimentaţia dietetică. Pănuşile se utilizează ca ambalaj şi la împletituri.7 l ulei şi 3. se consumă şi ca mămăligă. Stilul şi stigmatele se folosesc în medicină. Porumb . Un kg de strujeni conţine 0. Porumbul are şi o mare importanţă agrotehnică: fiind o cultură prăşitoare. Din 100 kg de boabe se pot obţine: 77 kg de făină. Din germenii de porumb se extrage ulei de foarte bună calitate.

9 2.6 21.3 75. la adâncimea de 70 m a fost descoperit polen de porumb.0 1938. Pănuşile reprezintă circa 1/10 din producţia de boabe. ha 28. ha.3 2878. La începutul sec.132 695.8 5365. ci şi din producţia mare pe care o oferă. .0 3575. În 1954.1 3382. Tehnologii în fitotehnie Răspândire. fiind precedat de grâu şi orez. Producţia record reprezintă 27.6 42.5 27. care aparţine tribului Maydeae şi are acelaşi număr de cromozomi – 2n = 20. La începutul sec.3 Producţia. ha).9 0.6 7. răspândit în alte ţări europene. considerate „brâul porumbului”. producţii Săpăturile arheologice arată că locul de origine a porumbului este America Centrală şi regiunile de sud ale Mexicului. Starodub.7 8.3 Producţia globală. importanţa economică a porumbului rezultă nu doar din mărimea suprafeţelor de cultivare. mil. se extinde pe o suprafaţă de 147 mil. XVI. urmează China (circa 25 mil.1 12.7 14.2 tone la ha (a fost obţinută în SUA). ha). Suprafeţele şi producţiile de porumb pe plan mondial. Există opinii că ar proveni de la o ruda a sa îndepărtată – teo-sinte Euchlianu mexinu. Condiţiile de mediu sunt favorabile cultivării.7 4815.5 0.459 144. În agricultura mondială. puţin asemănătoare cu porumbul propriu-zis. Indicele de producţie – 0. în timpul săpăturilor arheologice realizate în apropiere de regiunea Mexico-City. ocupă locul III după suprafaţa cultivată. Unii cercetători consideră că a fost creat în baza altui gen din acest trib – tripsacum dactiloides. kg/ha 9359. Se cultiva acolo din epoca precolumbiană. suprafeţe. Cel mai mare producător de porumb sunt SUA (circa 29 mil.7 2966.144 V. porumbul a pătruns în Basarabia. mil. iar rahisul 1/5. ani nefavorabili (ca în cazul grâului) se atestă rar. Aceste specii de porumb formau boabe în panicul şi nu aveau ştiuleţi.2 Pentru Republica Moldova.45. 2006 Ţara SUA China Brazilia Mexic India România Moldova Mondial Suprafaţa. de acolo. XVI a fost adus în Spania şi. ha) şi Brazilia (12 mil. t 267.5 145. Vârsta stratului de la acea adâncime este de aproximativ 60 de mii de ani.

5 1192. variind între 6 şi 10.4 307.2 635. la o temperatură favorabilă a solului. kg/ha 5020 3420 4840 2450 3870 2220 2940 2400 3970 2270 2830 2340 2370 2670 2710 3071 3450 Producţia globală.0 339. planta formează pe tulpină. În general.0 1031. Nodurile 2-3 de la suprafaţă formează rădăcini adventive aeriene. Apoi. comparabil cu nodul de înfrăţire al grâului.0 414. Cu cât e mai mare numărul de noduri. care creează impresia unui singur nod. acestea formează sistemul radicular „temporar” al plantei. Numărul de noduri formate în sol este specific soiului sau hibridului.5 1501.2 988.3 361.8 400.4 474.1 446. mai multe noduri succesive (apropiate mult între ele) şi internoduri scurte. primul nod tulpinal.6 584. Cerealele 145 Dinamica producţiei de porumb în Republica Moldova Anii 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Suprafaţa.7 1510. mii ha 314. Împreună cu rădăcina embrionară.0 1245. La câteva zile după ce răsare.0 1140.6 283.5 629. În prima perioadă de vegetaţie.0 910. la adâncime mică. Din mezocotilul embrionului pornesc 3-7 rădăcini adventive seminale. planta formează.6 342. mii t 1585. Între numărul de noduri subterane şi durata perioadei de vegetaţie a porumbului există o relaţie determinată. cu atât perioada de vegetaţie a soiurilor sau hibrizilor este mai lungă.6 1717. rădăcinile cresc cu viteza de 5-6 cm pe zi.9 1794.1 259. în sol.1 Producţia medie. Distanţa dintre sămânţă şi primul nod variază în funcţie de adâncimea de semănat.8 Particularităţile morfologice Porumbul este o plantă ierboasă anuală cu germinare unipolară: embrionul dezvoltă o singură rădăcină.2. care îndeplinesc funcţia de absorbţie şi susţinere. rădăcinile porumbului se .7 557.7 885.0 396.2 1324.4 424.3 908.3 258.0 1116. Din fiecare nod subteran se dezvoltă 8-16 şi chiar 20 de rădăcini (numite rădăcini adventive) propriu-zise ale porumbului sau rădăcini permanente.0 310.

suprafaţa frunzelor la o plantă constituie 0. În interior. dar şi de noduri subterane. Tehnologii în fitotehnie dezvoltă bine atunci când temperatura solului atinge circa 24oC şi acesta conţine 2% oxigen. În condiţii de irigare însă suprafaţa foliară continuă să crească şi la apariţia inflorescenţei feminine. Lăstarii laterali sau fraţii pornesc din nodurile tulpinii de la suprafaţa solului. iar pe faţa superioară. în medie. Florile masculine sunt grupate într-o inflorescenţă de forma unui panicul. Pe toată lungimea axului principal şi a ramificaţiilor laterale ale paniculului sunt inserate spiculeţele. 4-5 g de substanţă uscată netă. Prin acest proces. în timp ce frunzele cu ligulă sunt dispuse aproape orizontal. Suprafaţa de asimilaţie încetează să mai crească după ce apare paniculul. păros. care cresc sub unghi ascuţit în raport cu tulpina. mărinduşi rezistenţa la secetă. pe ramurile laterale . suprafaţa de asimilaţie la hectar atinge 40000-50000 m2. planta îşi reduce mult suprafaţa de transpiraţie. Numărul stomatelor este de 7000-8000 buc. În funcţie de condiţiile anului şi de hibrid. Tulpina porumbului este formată din 8-12 internoduri. acestea pierd apa. În condiţii de secetă. grupate câte 2 la un loc. 30% din recoltă se formează din contul fotosintezei tulpinii şi 14% din contul pănuşilor ştiuletelui. limbul este glabru. Într-o zi./cm2 pe faţa superioară a limbului şi 9000-10000 pe faţa inferioară. Frunzele de porumb fără ligulă formează cu tulpina un unghi de aproximativ 10o. în epidermă. Hibrizii foarte precoce formează 8-10 internoduri. tulpina este plină de măduvă. fiindcă se umbresc mai puţin una pe alta. limbul lor răsucindu-se spre interior. Înfrăţirea se manifestă într-o măsură mult mai mică decât la alte cereale. Hibrizii mai tardivi au un număr mai mare de noduri supraterestre. Cu cât e mai mare numărul de frunze. În condiţii corespunzătoare de nutriţie şi umiditate. mari. Pe faţa interioară. sunt mai fecunde. dispuse alternativ pe 2 rânduri. cu atât mai mare va fi perioada cuprinsă între răsărirea plantei şi apariţia paniculului.146 V. Cea mai redusă cantitate de lăstărire o au formele ce aparţin porumbului „dinte de cal” şi cea mai dezvoltată – cele ce aparţin porumbului zaharat. Paniculul este compus dintr-un ax principal pe care se prind 10-40 ramificaţii laterale. 1m2 de frunze asimilează. pubescent. variază mult ca înălţime: de la 60 cm la 500 cm. pornind câte una de la fiecare nod. situată terminal pe internodul superior al tulpinii. în timpul înfloririi şi al formării boabelor – 8-12 g. Formele de porumb cu perioada de vegetaţie scurtă au tulpina mai scundă decât formele semitardive sau tardive. hibrizii cu precocitate mijlocie – 14-18 şi hibrizii tardivi – 20-24. Porumbul este o plantă unisexuat-monoică. se găsesc mai multe celule biliforme. la plantele tinere. Plantele cu frunzele înguste. măduva este mustoasă şi conţine până la 5% de zahăr. Frunzele sunt late.5 m2. Pe faţa superioară. Starodub.3-1. Sistemul radicular al porumbului este fasciculat.

În cazul autopolenizării artificiale. de grăuncioare de polen. viabilitatea polenului scuturat se păstrează circa 24 de ore. care reprezintă teaca unor frunze modificate.00. iar pe axul principal – în mai multe.2. Inflorescenţa masculină apare înaintea celei feminine. În momentul înfloririi. spiculeţele sunt dispuse în rânduri verticale. sterilă. pe timp umed. motiv din care anterele ies afară din floare. Porumbul este o plantă alogamă. iar în fiecare anteră se află 2000-2500 de grăuncioare de polen.30 şi 9. în schimb. Polenul îşi păstrează viabilitatea timp de 1-2 zile. 7 mii de antere. La înflorire. Numărul acestora corespunde numărului de frunze dispuse mai sus de punctul de inserţie al ştiuletelui. filamentele se alungesc. producţia de boabe scade. deoarece au productivitatea redusă. Datorită aşezării în perechi a spiculeţelor pe rahis. Cerealele 147 acestea sunt aşezate în 2 rânduri. Ovarul reprezintă un stigmat filamentos. bifurcat la vârf şi acoperit pe toată suprafaţa cu papile stigmatice. Glumele şi paleele sunt scurte. treptat. numit mătasea porumbului. stigmatele se alungesc. ştiuletele prezintă. de obicei. Liniile nu sunt recomandabile pentru producţie. eliberarea maximă de polen producându-se între orele 7. Dacă timpul este favorabil. rânduri de boabe cu soţ: 8-20. Pedunculul este prevăzut cu noduri de care sunt prinse pănuşile. Pe rahisul ştiuletelui (numit ciocălău). Autogamia. . mătasea apare în 2-4 zile. cu vânt slab. La 2-3 zile după fecundare smocul de stigmate începe să se veştejească şi. Pe fiecare panicul se formează 1100-1200 de spiculeţe. Ştiuleţii sunt îmbrăcaţi în aşa-numitele pănuşi. se usucă. Fiecare spiculeţ are 2 flori: una superioară. ele pot fi aplicate pe larg la producerea seminţelor hibride. deschiderea anterelor se produce cu 5-7 zile înainte să înflorească florile feminine. polenul căzut dimineaţa nu mai este viabil în orele de după amiază. Florile feminine se grupează în spice-ştiuleţi cu axul îngroşat. Pe timp uscat. adică fecundarea ştiuletelui de către polenul aceleiaşi plante aproape că este exclusă în condiţii naturale. care se dezvoltă sub teaca frunzei. aşezate la baza bobului matur. Stigmatele sunt gata de fecundare încă până a ieşi din pănuşi. Planta produce o cantitate maximă de polen a treia zi de la începutul înfloririi. în care se află polen de culoare galbenă-aurie. Ştiuletele este prins de tulpină printr-un peduncul. iar pentru polenizarea tuturor florilor feminine dintr-un singur ştiulete sunt necesare doar 8001000 de grăuncioare de polen. lung. Decurge favorabil polenizarea ce are loc pe timp cald şi umed. Fiecare spiculeţ prezintă 2 flori: floarea are 3 stamine cu antere. fertilă. şi alta inferioară. Descendenţa obţinută din boabele de porumb prin autogamie se numeşte linie genealogică sau linie consanguinizată. 2500 de flori. Un singur panicul conţine aproximativ 14-18 mil. depăşind cu mult glumele şi paleele. Rahisului îi revin circa 20-25% din greutatea totală a ştiuletelui. ieşind afară din pănuşi sub forma unui smoc.

Compoziţia chimică medie constituie: – umiditate – 13. fac imposibilă aplicarea maşinilor de recoltat. Hibrizii care au asemenea . o formează prolaminele. Optimă este inserţia ştiuleţilor la înălţimea de 60-70 cm de la suprafaţa solului.76%.17%.38%. La unele forme de porumb a fost atestată şi gena Opaque-2. dintre care: – zaharuri – 2. boabele căruia au altă culoare şi altă consistenţă. şi anume zeina. ei se usucă greu şi deseori se deteriorează. circa 45%.32%. – celuloză brută – 2. iar pe timp uscat. Punctul de inserţie a ştiuletelui pe tulpină joacă un rol important la cultivarea porumbului. O plantă de porumb formează unul sau mai mulţi ştiuleţi. Întâi apare ştiuletele superior. Dacă ştiuleţii se află la un nivel prea înalt. are loc ştirbirea porumbului. – proteină brută: N x 6. el fiind şi cel mai dezvoltat. aceste caractere vor fi remarcate şi la boabele plantei-mamă.30%) şi leucină (25%). urmând glutelinele (35%) şi globulinele (20%). gena Fluory-2.45%. – dextrine – 2.05%. compoziţie chimică în caracterele endospermului). Endospermul cornos conţine o cantitate mare de substanţe proteice. deseori. Dacă ştiuleţii sunt fixaţi aproape de suprafaţa solului.23%. Cea mai mare parte din materia proteică a bobului de porumb. grăuncioarele de polen îşi pierd viabilitatea. – extractive neazotate – glucide – 68. Endospermul porumbului este format din partea făinoasă şi din partea cornoasă. Fructul de porumb este o cariopsă. Gradul de dezvoltare a endospermului are un caracter distinctiv pentru diverse convarietăţi de porumb. care determină creşterea conţinutului de lizină şi triptofan. Dacă un hibrid este polenizat cu grăuncioarele de polen ale altui hibrid. formă.08%. – amidon – 59. O altă caracteristică a bobului de porumb este embrionul mare – 10-15% din greutatea bobului – bogat în substanţe grase.47%.25%. tulpina poate fi frântă uşor de vânt. care condiţionează conţinutul de metionină. – pentozani – 4. Fenomenul poartă denumirea de „xenie” (schimbări de culoare. Zeina se caracterizează printr-un conţinut ridicat de acid glutamic (31.25 – 10. – cenuşă – 1.148 V. Tehnologii în fitotehnie Ploaia căzută în perioada înfloririi poate spăla polenul din panicul. Starodub. În condiţii nefavorabile de polenizare. iar la unele biotipuri. – grăsime brută – 4.

2. Cerealele

149

gene produc boabe cu valoare nutritivă înaltă. Lizina este un aminoacid esenţial necesar creşterii organismelor tinere. Triptofanul este precursorul vitaminei PP (acid nicotinic); în lipsa lui apar tulburări neurofiziologice. Gena WXi determină structura amidonului care, la hibrizii obişnuiţi, este formată din 75% amilopectină şi 25% amiloză. Hibrizii cu gena Wxi conţin 100% de amilopectină. Sistematica Porumbul – Zea mays – face parte din familia Poaceae, subfamilia Panicoidae, tribul Maydeae. Din tribul Maydeae fac parte şi genurile Teosinte şi Tripsacum. În funcţie de caracteristicile endospermului, Zea mays a fost clasificată în următoarele convarietăţi: Z. M. indurata – porumb cornos, cu boabe tari, lucioase; cu textură cornoasă în cea mai mare parte a endospermului; cu o cantitate foarte mică de strat amidonos în jurul embrionului; boabele conţin 65-83% amidon şi 7,7-14,5% proteine. Include şi forme cu boabe mari şi cu boabe mici, rezistente la frig şi secetă. Se utilizează în alimentaţie: la prepararea făinii şi ca furaj. Z. M. indentata sau porumbul dentiform. Se caracterizează prin endosperm cornos repartizat în părţile laterale ale bobului, textura făinoasă ocupând partea de mijloc şi cea superioară. La uscare, partea făinoasă se contractă, formând pe partea superioară a bobului o depresiune asemănătoare cu mişuna dintelui de cal, fapt ce a determinat denumirea subspeciei. Suprafaţa bobului conţine încreţituri. Boabele conţin 68-76% amidon şi 8-13% proteine. Este cea mai răspândită subspecie de porumb cultivată în Republica Moldova. Z. M. amylaceae – porumbul amidonos. Are bobul rotund, cu suprafaţă mată; este lipsit de endosperm cornos sau acesta prezintă un strat cornos foarte subţire; endospermul făinos este format din grăuncioare sferice de amidon, între care se atestă puţină proteină; are rădăcini adventive slab dezvoltate; capacitate înaltă de înfrăţire; din cauza higroscopicităţii mari, boabele lui se usucă încet şi se păstrează prost: conţin 71,5-82,7% amidon şi 6,9-12,2% substanţe proteice. Datorită embrionului mare, bogat în substanţe grase, acest porumb este foarte important pentru industria alcoolului, a amidonului şi glucozei. Z. M. everta – porumbul pentru floricele. Are bobul relativ mic, cu endosperm cornos, puternic dezvoltat; este lipsit de endosperm făinos, dar dacă şi există, acesta se află lângă embrion. Când boabele sunt puse la prăjit, apa din grăuncioarele de amidon se evaporă rapid, iar vaporii presează asupra învelişului şi-l sfârtecă, rezultând aşa-zisele floricele sau cocoşei. După forma bobului, această subspecie se împarte în 2 grupuri: 1) orizat, cu boabe restrate în partea coronară şi 2) perlat, cu boabe rotunde în partea coronară; bobul conţine 62-72% amidon şi 10-14,6% substanţe

150

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

proteice. Se foloseşte la prepararea crupelor şi floricelelor. Porumbul everta formează mulţi ştiuleţi şi are capacitate înaltă de lăstărire. Se cultivă din timpuri străvechi. Se consideră că a fost primul tip de porumb cultivat. Z. M. saccharata – porumbul zaharat. În partea coronară şi din flancuri, bobul este zbârcit şi umplut cu endosperm cornos; conţine foarte puţin amidon (32%) şi 32% amilodextrină, 18-20% substanţe proteice şi 8-9% grăsimi. Se foloseşte în alimentaţie sub formă de boabe proaspete, fierte şi conservate. Z. M. ceratina – porumbul ceros. Stratul exterior al endospermului este dur, asemănător cu ceara, motiv din care suprafaţa bobului este mată, proprietate care îl diferenţiază de porumbul cornos. Z. M. tunicata – porumbul îmbrăcat. Se caracterizează printr-o creştere excesivă a glumelor, ce ajung să acopere complet boabele. Este cel mai vechi porumb atestat. Z. M. amylea-saccharata – porumbul amidonos-zaharat. Este o subspecie intermediară, cu particularităţi specifice formei amylaceae şi formei saccharata: boabele lui sunt zaharate în partea coronară şi amidonoase în partea inferioară. Producerea seminţei hibride Particularităţile porumbului hibrid sunt determinate de fenomenul biologic cunoscut sub denumirea de vigoare hibridă sau heterozis. Graţie acestui fenomen, organismele hibride au o vitalitate şi productivitate mai mare decât părinţii lor. În funcţie de formele iniţiale de porumb, hibrizii au fost sistemetizaţi în câteva tipuri: 1. Hibrizi simpli între soiuri, obţinuţi prin încrucişarea a 2 soiuri. 2. Hibrizi simpli între linii consanguinizate, obţinuţi prin încrucişarea a 2 linii consanguinizate. 3. Hibrizi simpli între soiuri şi linii consanguinizate, obţinuţi prin încrucişarea unui soi cu o linie. 4. Hibrizi dubli, obţinuţi prin încrucişarea a 2 hibrizi simpli. 5. Hibrizi triliniari, obţinuţi prin încrucişarea unui hibrid simplu cu o linie consanguinizată. Clasificarea hibrizilor în funcţie de perioada de vegetaţie
Precocitatea Extratimpurii Timpurii Semitimpurii Semitardivi Tardivi Foarte tardivi Grupul Numărul de frunze 1 12-14 2 15-16 3 17-18 4 19-20 5 21-23 6 >23 FAO 100-199 200-299 300-399 400-499 500-599 600-699 toC medie 15o 17o 19o 20,5o -

2. Cerealele

151

200 ore de iradiere = 1oC, temperatură medie. Hibrizii cu o perioadă de vegetaţie de 105-125 de zile sau FAO 300-450 sunt mai adaptaţi la condiţiile pedoclimatice ale Moldovei şi asigură producţii mai mari. Fazele de creştere şi dezvoltare I. Semănat – răsărire = 12-18 zile. II. Răsărire – apariţia celei de-a treia frunze = 8-10 zile. III. Apariţia celei de-a treia frunze – formarea primului internod = 18-32 de zile. IV. Formarea primului internod – apariţia paniculului = 15-20 de zile. V. Apariţia paniculului – apariţia stigmatelor = 2-10 zile. VI. Apariţia stigmatelor – coacerea în lapte = 25-30 de zile. VII. Coacerea în lapte – coacerea în pârgă = 10-15 zile. VIII. Coacerea în pârgă – coacerea deplină = 10-15 zile. Total 100-150 de zile. Iarovizarea porumbului are loc la faza de încolţire – apariţia celei de-a patra frunze. Particularităţile biologice Cerinţe faţă de temperatură. Porumbul este o plantă cu cerinţe sporite faţă de temperatură; doar temperatura de 10-12oC asigură plante răsărite în termen. Temperatura optimă pentru creştere şi dezvoltare este cea de 25-30oC; maximă – la care porumbul încetează creşterea – 45-47oC; la o temperatură de 49-51oC, în timp de 10 minute, plantele pier. La temperatura de 32-35oC şi umiditatea relativă a aerului de aproximativ 30%, în răstimp de 1-2 ore după crăparea anterelor, grăuncioarele de polen se usucă, pierd capacitatea de încolţire, condiţionând împlinirea slabă a ştiuleţilor. La o temperatură diurnă medie mai mică de 15oC şi mai mare de 30oC, procesele de creştere se reţin semnificativ. Dacă începutul vegetaţiei durează (la temperatura de 15oC), porumbul va creşte încet, va avea culoare galbenă, sistem radicular prost dezvoltat; plantele vor fi uşor atacate de boli, fapt ce diminuează producţia. Brumele uşoare de -2-3oC distrug frunzele plantelor tinere, iar temperatura de -4oC distruge întreaga plantă; brumele de -2-3oC, atestate la sfârşitul vegetaţiei, distrug plantele, reduc capacitatea germinativă a boabelor. În condiţii de temperaturi ridicate în timpul zilei şi scăzute pe timp de noapte, ritmul de creştere a plantelor de porumb se reduce, perioada de vegetaţie se prelungeşte şi producţia scade. În Republica Moldova, media optimă pentru cultura porumbului o constituie temperatura de 16-20oC (în luna mai), 19-21oC (în luna iunie), 20-23oC (în luna

152

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

iulie), 19-22oC (în luna august) şi 14-17oC (în luna septembrie). Cerinţele porumbului faţă de căldură se apreciază prin necesarul unităţilor termice (UT), care se calculează în baza formulei:

unde t1, t2, t3, t4 – temperatura aerului la orele 1, 7, 13, 19, iar 10 este pragul biologic termic al porumbului. Deoarece la temperaturi mai mici de 10oC şi mai mari de 30oC creşterea porumbului încetează, temperaturile mai coborâte sau mai ridicate echivalează cu 0o. Necesarul de UT diferă în funcţie de precocitate: 801-1000 UT – la hibrizii extratimpurii; 1001-1100 – la hibrizii timpurii; 1101-1200 – la hibrizii semitimpurii; 1201-1350 – la hibrizii semitardivi; 1351-1400 – la hibrizii tardivi. Cerinţele faţă de umiditate. Porumbul este o plantă mezofilă, rezistentă la secetă, particularitate asigurată de sistemul radicular bine dezvoltat şi de capacitatea plantei de a se adapta la condiţii de secetă prin reducerea suprafeţei de transpiraţie. În condiţii climaterice variate, coeficientul de transpiraţie constituie 400. Consumul de apă în perioada de vegetaţie constituie 3500-4000 t/ha. Pentru germinare, boabele de porumb absorb o cantitate de apă egală cu 27-34% din greutatea lor. În perioada intensivă de creştere, plantele mature evaporă zilnic 4-4,5 l de apă; 6-10 mm la ha. Pentru a forma 1 t de boabe, porumbul consumă circa 800 t de apă. Este sensibil la secetă cu 10 zile până la apariţia paniculului şi 20 de zile de la începutul înfloritului – considerată şi perioadă critică faţă de umiditate a porumbului. Dacă în perioada cuprinsă între apariţia celei de-a opta frunze şi apariţia paniculului umiditatea este moderată, iar de la apariţia paniculului şi după – scăzută, producţia de porumb se reduce la jumătate. Producţia se reduce la jumătate şi atunci când plantele cresc în condiţii de secetă până la formarea primelor 8 frunze şi în condiţii de umiditate moderată până la înspicare, chiar dacă după aceasta beneficiază de umiditate optimă. În cultura porumbului, fără irigare se pot obţine recolte bogate în cazul în care în lunile iunie, iulie şi august cad nu mai puţin de 200 mm de precipitaţii. Cantitatea anuală de 500 mm de precipitaţii asigură cele mai bune condiţii de vegetaţie pentru porumb, sub aspectul regimului de umiditate. Este important ca până la 1 mai să

2. Cerealele

153

cadă cel puţin 100 mm de precipitaţii. Vremea relativ secetoasă din octombrie influenţează pozitiv calitatea porumbului şi asigură cele mai bune condiţii de recoltare şi condiţionare a recoltei. Însă, multianual, în stratul de 1 m, asigurarea cu apă pentru perioada de vegetaţie nu depăşeşte 45-55% faţă de nivelul optim. În zonele de nord ale Republicii Moldova, deficitul de umiditate constituie 150-200 mm, în cele de centru şi de sud – 260-340 mm; în asemenea condiţii porumbul trebuie irigat. În perioada de semănat, stratul arabil trebuie umectat până la 25-40 mm, umectarea fiind insuficientă (mai mică de 20 mm) doar în 5-10% din ani. Perioada cuprinsă între faza de formare a frunzelor şi apariţia paniculului durează 60-70 de zile. Creşterea intensivă a frunzelor începe de la frunza a şasea şi coincide cu prima decadă a lunii iunie. Condiţiile optime: t = 20-24oC; rezerva de umiditate a stratului de 0,5 m = 60-70 mm. La faza de coacere în lapte, umiditatea din stratul de 0,5 m este extrem de importantă. O cantitate de apă mai mică de 20-25 mm frânează începutul coacerii în lapte. Conform datelor medii multianuale, în stratul de 0,5 m, cantitatea de apă accesibilă în raioanele agroclimaterice de nivelul I-II constituie 40-50 mm, în raioanele de nivelul III – 25-40 mm. Probabilitatea anilor cu rezervă de apă mai mică de 20-25 mm în stratul de 0,5 m constituie 10-20% la nordul şi 30-50% la sudul republicii. Cerinţele faţă de lumină. Fiind o plantă de origine sudică, porumbul, considerat plantă de zi scurtă, manifestă pretenţii mari faţă de lumină. Înfloreşte mai repede atunci când ziua durează 9-8 ore; dacă durata zilei este mai mare de 12-14 ore, perioada de vegetaţie se lungeşte. La aceeaşi latitudine, la fiecare deplasare cu 16,0 km spre sud sau spre nord faţă de zona în care a fost creat, un hibrid devine cu o zi mai timpuriu sau mai tardiv. Insuficienţa luminii, ca urmare a umbririi porumbului de către buruieni sau a semănatului prea des, conduce la diminuarea suprafeţei foliare, reducând producţia. Porumbul parcurge stadiul de lumină în timp de 20-25 de zile. Cerinţele faţă de sol. Porumbul creşte bine şi asigură producţii pe soluri curate de buruieni, cu textură medie, strat de humus adânc, reacţie neutră a solului (pH – 6,5-7,0). Porumbul nu rezistă la soluri sărate, înmlăştinite, cu pH mai mic de 5. Cele mai potrivite pentru porumb sunt cernoziomurile levigate şi solurile aluviale uşoare (nisipo-lutoase şi luto-nisipoase). În Republica Moldova, solurile cernoziomice ocupă circa 80%. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Porumbul nu manifestă pretenţii faţă de planta premergătoare, dar asigură producţii mai mari după culturile care lasă terenul liber de buruieni, asigurat cu apă şi elemente de nutriţie. Cele mai bune premergătoare pentru porumb

154

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

sunt cerealele de toamnă şi tutunul; mai puţin indicată e sfecla pentru zahăr, care întrebuinţează multă apă şi extrage un şir de microelemente, în special zinc, necesar pentru creşterea şi dezvoltarea porumbului. Indiferent dacă se aplică macro- şi microelemente, această premergătoare asigură oricum producţii scăzute. Porumbul poate fi cultivat pe acelaşi spaţiu 2 ani consecutiv, iar dacă se introduce sistematic gunoi de grajd – 3-5 ani pe aceeaşi solă. Este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară, deoarece, fiind o prăşitoare, contribuie la distrugerea buruienilor şi la afânarea solului; datorită îngrăşămintelor chimice şi celor organice ce i se aplică, lasă solul în stare bună de fertilitate. Este un bun premergător şi pentru grâul de toamnă, dacă se utilizează hibrizi cu perioada de vegetaţie scurtă. În cazul în care este utilizat ca premergătoare pentru grâul de toamnă, trebuie luat în calcul efectul remanent al erbicidelor pe bază de Atrazin. Mazărea, cartoful, soia, lucerna sunt destul de rezistente la acţiunea remanentă a dozelor de Atrazin. Fertilizarea. Pentru a forma 1 t de boabe şi a asigura dezvoltarea în bune condiţii a celorlalte părţi ale plantei, porumbul consumă 26-30 kg de N; 11-12 kg de P2O5 şi 24-25 kg de K2O. Cele mai importante pentru alimentarea porumbului sunt perioadele care includ: 1. Formarea primelor 5-7 frunze, când se pune temelia organelor generative ale plantei. În acest timp, insuficienţa de hrană conduce la micşorarea numărului şi dimensiunii ştiuleţilor. 2. Apariţia paniculului, când se atestă o creştere intensivă a tuturor organelor porumbului şi o absorbţie intensivă a substanţelor nutritive. Perioada durează 20 de zile şi epuizează ½ din cantitatea de substanţe nutritive. Pentru principalele soluri ale Moldovei, indicii optimi ai componenţei nutritive sunt următorii: N = 3 mg; P2O5 = 2,7 mg; K2O = 25 mg la 100 g sol, recomandabile fiind: 40-60 t/ha de îngrăşăminte organice; 100-120 t/ha de îngrăşăminte organice umede; 14-20 t/ha de îngrăşăminte organice avicole. Insuficienţa zincului (mai puţin de 0,3 mg la 1 kg de sol) şi surplusul de fosfaţi mobili provoacă cloroza plantelor. La insuficienţa de zinc, plantele tinere au culoarea mai deschisă, albicioasă, cu fâşii galbene, nervura rămânând totuşi verde. Creşterea este redusă, internodurile sunt scurte şi înguste. Cu timpul, aceste semne dispar, dar se formează ştiuleţi mici, slab dezvoltaţi. Pentru prevenirea clorozei, în sol se introduc 10-15 kg/ha de sulfat de zinc, sub formă de soluţie cu stropitor cu bară.

2. Cerealele

155

Îngrăşămintele ce conţin microelemente sunt mai eficiente când sunt introduse în brazdă în timpul aratului. Dacă nu s-a introdus în brazdă, sulfatul de zinc trebuie introdus primăvara, împreună cu erbicidele. Acţiunea negativă a clorozei poate fi micşorată prin aplicarea, extraradicular, a unor îngrăşăminte suplimentare (soluţie de sulfat de zinc de 0,8%). Plantele bolnave se tratează la faza de 5-6 şi de 10-12 frunze. Dacă până la etapa semănatului nu s-au introdus suficiente îngrăşăminte azotate, în timpul realizării lucrărilor între rânduri trebuie aplicată, cu ajutorul unui cultivatorhrănitor de plante, hrănirea radiculară suplimentară, doza de N30. În timpul semănatului, se aplică 100 kg de superfosfat granulat sau 50 kg de amofos. Colţii de porumb sunt sensibili la concentraţia sărurilor minerale din soluţia solului; din acest motiv, semănătorile moderne îngroapă granulele de superfosfat cu 2-3 cm mai adânc şi lateral faţă de seminţe, ca să nu poată veni în contact unele cu altele. Lucrarea solului. La lucrarea solului se ţine cont de condiţiile de climă, premergători şi gradul de îmburuienare a câmpurilor. După culturile timpurii, câmpul trebuie lucrat cu dezmiriştitoarele cu discuri de tip LDG-10 sau cu grape cu discuri BD-10, BDT-7, la o adâncime de 6-8 cm. Când terenurile sunt îmburuienate cu buruieni cu lăstărire din rădăcină, discuirea se înlocuieşte cu lucrări de cultivaţie, realizate cu ajutorul cultivatorului extirpator suspendat (KPŞ-5, KPŞ-9, T-3). Prima cultivaţie se face imediat după recoltare, la adâncimea de 8-10 cm; a doua – după apariţia rozetei cu frunze la buruienile multianuale cu lăstărire din rădăcină – la adâncimea de 10-12 cm. Afânarea solului (cu un cultivator extirpator suspendat) se efectuează sub unghi de 45o faţă de lucrarea precedentă. Peste 2 săptămâni se aplică arătura de toamnă, la o adâncime de 25-27 cm. Cele mai bune rezultate se obţin la lucrarea cu grape PL-335, înzestrate cu boroane sau cu tăvăluguri, care ară în 2 straturi (PNT-3-40, PNT-440) şi cu plugurile reversibile (PON-3-30, PNO-3-35). Pe pante, la fiecare 12-15 m, la o adâncime de 50 cm, se efectuează scarificarea ŞN-2-140. Lucrări de pregătire a solului înainte de semănat. Primăvara timpuriu, la starea de maturitate a solului, câmpul se nivelează. În funcţie de starea solului, de calitatea arăturii şi de înclinarea pantei, lucrările se realizează cu ajutorul grapelor cu dinţi, grapelor combinate cu târşitoare sau al cultivatoarelor înzestrate cu grape. Lucrările de pregătire a solului nu sunt recomandabile până la semănat. Dacă în perioada dintre nivelare şi semănat apar în masă plantulele buruienilor, acestea trebuie distruse. Cu cât mai multe buruieni răsar în perioada anterioară semănatului, cu atât mai puţine vor trebui distruse în timpul vegetaţiei. Combaterea buruienilor constituie principala lucrare de îngrijire a porumbului şi consună cu ritmul lent de creştere, în fazele iniţiale; cu densitatea redusă a plantelor la o unitate de suprafaţă; cu rezistenţă la rivalitatea buruienilor. Buruienile pot fi

156

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

combătute prin lucrări mecanice, prin utilizarea erbicidelor, prin lucrări mecanice combinate cu utilizarea erbicidelor. Combaterea pe cale chimică a buruienilor se face prin stropirea solului cu erbicide de tip Harness 900 EC – 2,5 l /ha, Trophy 90 EC – 2,5 l /ha, Dual Gold 960 EC – 1,6 l/ha, Gesagard 50 FW – 3 l/ha. Erbicidele se încorporează în funcţie de umiditate şi nivelul de pregătire a solului. Pe terenurile bine pregătite şi nivelate, unde lipsesc buruienile înrădăcinate, samurasla de floareasoarelui şi de grâu de toamnă, erbicidele se încorporează cu ajutorul grapei cu dinţi flexibili (БП-6A), la o viteză de 7-9 km/oră; cu ajutorul cultivatorului KKУ-5,4, care asigură rezultate satisfăcătoare. În alte cazuri, erbicidele se încorporează în sol la o adâncime de 6-8 cm cu ajutorul cultivatoarelor KПC-4 cu grapă ataşată. În cazul în care erbicidele se aplică după semănat şi până la răsărirea porumbului, ele trebuie încorporate în sol cu ajutorul grapelor cu dinţi. Dacă la starea de maturitate a solului, acesta conţine rezerve suficiente de apă, lucrările se realizează cu ajutorul boroanelor cu discuri (BDT-7) la viteza de 8-10 km/oră şi se lucrează obligatoriu înainte de semănat cu cultivatoare KPS-4, USMC-5, KŞP-8. Dacă solul este supraumectat sau dacă stratul superior este uscat, erbicidele se încorporează cu ajutorul cultivatorului KPS-4 sau al grapei flexibile BP-8, prevăzute cu scuturi şi rotoare metalice subţiri. Rezultate bune se obţin şi atunci când erbicidele se introduc în bandă, folosindu-se elementele din tehnologia astrahană (erbicidele se introduc în bandă de 24-26 cm pe rândul de porumb concomitent cu tăierea fisurilor pentru orientare, cu 5 cm mai adânc decât stratul arabil). Semănatul şi lucrările de întreţinere se realizează mecanizat, agregatele de pe fisurile pentru orientare asigurând micşorarea zonei de protecţie a plantelor pe rând şi combaterea buruienilor prin mijloace agrotehnice, protejând plantele de tăiere. Terenurile îmburuienate cu mei mărunt trebuie cultivate cu culturi ce se seamănă în rânduri dese, care înăbuşă creşterea şi dezvoltarea buruienilor. Combate eficient buruienile de mei şi asolamentul mazăre–grâu de toamnă. În cazul în care aceste lucrări nu pot fi realizate primăvara, înainte de semănarea porumbului pe teren nivelat, se aşteaptă răsărirea în masă a buruienilor de mei mărunt, care urmează a fi distruse. Aceste câmpuri se seamănă printre ultimele. Meiul mărunt poate fi distrus şi prin grăpare, până la răsărirea plantelor şi după; prin cultivaţia între rânduri cu grape de plivit; prin muşuroire. Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat. Pentru a fi protejate de boli, ferite de mucezire, ocrotite de tăciunele comun, tăciunele prăfos, putregaiul fibros, bolile ştiuleţilor, seminţele de porumb trebuie tratate cu fungicide precum Vincit minima SC – 1,5 l/1t, Rolial FLO SL – 2,5 l/t, Maxim Gold 035 FS – 3 kg/t, Raxil 060 FS – 0,5 kg/t, Signal –3 kg/t, Cosmos 250 FS – 5 kg/t, TMTD,VSC – 4 kg/t.

Incrustarea seminţelor se realizează într-un rezervor.2-0. cantitatea prescrisă de preparat insecto-fungicid. apoi se adaugă apă fierbinte de 80-95oC. şi de 40°C. este stabilă. pot fi atacate de dăunătorii din sol. descărcatul. se introduce cantitatea necesară de polimer. la suprafaţă. norma de consum – 0. PS-10. acestea se incrustează în bază de polimeri formatori de peliculă – sare de sodiu carbonic metil celuloză (SSCMC) – praf sau granule de culoare albă. solul se usucă repede. . când vremea e în curs de încălzire. constituie 8-9oC. Seminţele se tratează cu ajutorul maşinilor Mobitox-super. multe boabe nu reuşesc să încolţească. în care. prin agitare permanentă. Câmp de porumb Pentru a evita pierderile de pesticide la tratarea. prin agitare permanentă. Soluţia se agită încă 10-15 min. seminţele care îşi prelungesc perioada de germinaţie sunt expuse la mucegai. îmbibate cu apă. solubil în apă caldă. În soluţia răcită se introduce. la adâncimea de 10 cm. deoarece.2.5 kg la 10 l de apă.25 kg la 10 l de apă sau cu soluţie biologic activă sau alcool polivinilic (APV) – praf de culoare albă. fapt ce conduce la scăderea producţiei.. deoarece. Semănatul nu trebuie început înainte ca în sol să se stabilească temperatura respectivă. Nici întârzierea semănatului nu este recomandabilă. Semănatul se realizează atunci când temperatura solului. 1/3 din volumul căruia se umple cu apă încălzită până la 30oC. norma de consum – 0. motiv din care pot răsări neuniform şi incomplet. solubile în apă. transportarea seminţelor. PSŞ-3. pentru SSCMC. la ora 8 dimineaţa. încărcatul. Epoca de semănat. Cerealele 157 Figura 10. pentru APV.

Porumbul cultivat în mirişti asigură recolte bune pentru siloz. coeficientul de perisabilitate trebuie să constituie 1. la viteza de 5. . Porumbul se cultivă şi în mirişti. Moldavski 425 AMRf. În condiţiile Republicii Moldova. Densitatea plantelor de porumb la recoltare. semitardiv 120-125 Moldavski 450 MRf. Seminţele de porumb se încorporează în sol la o adâncime de 5-7 cm. mii plante/ha Hibridul Porumbeni 295 ACRf semitimpuriu 110-115 Moldavski 291 AMRf mg 115-116 Porumbeni 351 ACRf. Multicorn SK-4. Tehnologii în fitotehnie Calendaristic. pe un pat germinativ umed. cultivarea între rânduri) – cu 15-20% mai mult. Pentru a asigura densitatea recomandabilă. Fiecare câmp trebuie semănat în timp de 1-2 zile. SUPN-8.158 V. Întâi se seamănă fâşia de întoarcere.5-2. semitardiv 120-125 Nordică 60-65 60-65 60-65 55-60 55-60 55-60 55-60 60-65 55-60 55-60 55-60 Zona Centrală 55-60 55-60 55-60 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 Sudică 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 45-50 50-55 50-55 50-55 50-55 50-55 * La cultivarea pentru siloz. SK-12. cel pentru masă verde – în rânduri dese. la 15 cm distanţă unul de altul sau distant. SK-8. semitardiv 120-125 Porumbeni 459 MRf. SK-6. cu intervalul dintre rânduri de 70 cm. SKPP-12 (de diferite modificaţii). de-a curmezişul direcţiei arăturii. încheind semănatul cu hibrizii medio-precoci. Adâncimea de semănat. semitardiv 125-130 Porumbeni 458 CRf. în Republica Moldova solul atinge asemenea temperaturi în a treia decadă a lunii aprilie – prima decadă a lunii mai. cel pentru siloz – cu distanţa dintre rânduri de 60 cm. Desimea de semănat. trebuie semănate cu 10-15% mai multe seminţe viabile decât prevede norma. Se recomandă să se semene în primul rând hibrizii mai tardivi. la distanţă de 45 cm. după recoltarea cerealelor sau pe suprafeţele de pe care s-a evacuat masa verde. densitatea recomandată a plantelor trebuie majorată cu 5 mii de plante la hectar. porumbul pentru boabe se seamănă distant programat. Metoda de semănat. În fiecare unitate agricolă se seamănă 2-3 hibrizi cu perioadă diferită de vegetaţie. Dacă se preconizează operaţii mecanice (grăparea plantaţiilor răsărite. Însămânţarea se realizează cu ajutorul semănătorilor SPC-6MF. Starodub. Întârzierea cu o zi a semănatului reduce producţia cu 300 kg/ha. semitardiv 120-125 Porumbeni 457 MRf. SPC-6FS şi SPP-6. Pe solurile nefertilizate şi cele supuse eroziunii – redusă cu 5-10 mii de plante/ha. iar după culturile pentru masă verde – pentru boabe. mg 113-116 Porumbeni 359 AMRf mg 115-117 Porumbeni 393 MRf Moldavski 411 MRf.5 km/oră.

Cerealele 159 Densitatea minimă se reglează în condiţiile unei rezerve reduse de umiditate în sol şi a unui nivel scăzut de fertilizare. la faza de 3-5 frunze a porumbului.5 l/ha. se aplică suplimentar îngrăşăminte cu azot. Pentru lucrarea zonelor de protecţie. KPH-53. adâncimea de lucru a grapelor plivitoare se modifică în funcţie de faza dezvoltării buruienilor şi de compacitatea solului. Gesagard 500 FW –3 l/ha. Atunci când plantele de porumb ating înălţimea de 50-60 cm. iar între ceilalţi – de 4-6 cm. unde: D – densitatea recoltabilă a hibridului. . Combaterea buruienilor se face diferenţiat. iar înălţimea plantelor de porumb este de 12-15 cm.2. După răsărirea porumbului.5 l/ha. plantele se stropesc la faza de 3-5 frunze cu DMA-6 (1 l/ha). preparatele se aplică la temperatura aerului de cel puţin 16°C şi cel mult 25°C.2 kg/ha.8 l/ha). Norma gravimetrică de semănat se va calcula conform următoarei relaţii: . sau muşuroitoarele cu discuri. mii plante /ha. care se fixează la adâncimea de 6 cm şi la distanţa de 15 cm de la rândul cu plante. Basagran 48 SA – 2. g. Sectoarele îmburuienate cu specii dicotiledonate sau cu samuraslă de floareasoarelui trebuie stropite. Efiron-EC (0. Zonele de protecţie se lucrează cu grape plivitoare de tip KLŢ-38. contra buruienilor anuale dicotiledonate – cu Harness 900 EC – 3 l/ha. Când se lucrează intervalele dintre rânduri trebuie să se ţină cont ca lăţimea zonei de protecţie să nu depăşească 13-15 cm de fiecare parte a rândului. Cele mai bune rezultate se obţin atunci când viteza agregatului depăşeşte 7 km /oră. cu unul din erbicidele: Certo Plus – 0. K – coeficientul de perisabilitate. Lontrel 300 SL – 0. În cazul în care buruienile din zonele de protecţie ale rândurilor trebuie acoperite cu sol. %. Porumbul este mai sensibil la buruieni decât alte plante prăşitoare şi reacţionează cu scăderi importante de producţie. în funcţie de felul în care a fost erbicidată cultura de porumb. Soluţia de lucru se aplică în proporţie de 250-300 l/ha. se utilizează muşuroitoare (rariţe) de tip greder. între colţii din mijloc ai cărora se stabileşte o distanţă de 10 cm. VU – valoarea utilă. cu ajutorul cultivatoarelor KRN-4-2 asamblate cu hrănitoare de plante. de tip KPH-52. %. M – masa a 1000 boabe. Contra buruienilor anuale dicotiledonate şi a unor buruieni perene. atunci când plantele au înălţimea de 25-30 cm. Un obiectiv determinat al lucrărilor de îngrijire îl reprezintă şi combaterea insectelor dăunătoare. câte 30-40 kg de substanţă activă la ha. se utilizează muşuroitoarele cu cormană. la faza de 10-12 frunze.

4 + BZSS-1.). normele de substanţe chimice se măresc de 1. intervalele dintre rânduri se lucrează cu cultivatoarele KRN-4. Starodub. tratările cu substanţe chimice sunt insuficiente. Imediat ce se încheie însămânţarea. când germenii ating lungimea de 3-5 cm. la adâncimea de 5-7 cm. solul se îndeasă. realizată în combinare cu grapele. se efectuează grăparea cu grape medii de tip BZSS-1. Soluţia de lucru constituie 300 l/ha. Ulterior. În caz că planta este atacată de păduchele verde (peste 300-500 de insecte pe o plantă de porumb şi peste 20% din plante colonizate cu acest dăunător). se aplică la 4-5 zile după semănat. care începe la circa 30 de zile după apariţia stigmatelor: boabele conţin mai mult de 50% de apă. În cazul în care raportul entomofagilor şi al păduchelui verde la porumb constituie 1:30-40 şi sunt colonizate 50% din plante. procesul de maturizare incluzând: I.5 litri la 1 ha). 2. p. KRN-5. Cu scopul de a păstra umezeala în sol şi de a distruge cât mai eficient buruienile. Întreţinerea semănăturilor. Protecţia plantelor contra gărgăriţelor se face – marginal sau pe întreaga suprafaţă a semănăturilor – cu Karate Zeon 5 CS – 0. a doua şi a treia – peste 20 de omizi de m.25 l/ha. În acest mod. .6 prevăzute cu labe-săgeată şi labe plate unilaterale.2A.2 l/ha. de-a curmezişul semănăturilor. semănăturile (mai cu seamă sectoarele semincere) trebuie tratate cu Bi-58 Nou (1. de-a curmezişul rândurilor. Coacerea în lapte. în lipsă de entomofagi. La faza de 4-5 frunze. la viteza maximă a agregatului. Cultivaţia până la apariţia plantulelor.5 EC – 0.6A. Pentru combaterea omizilor de vârste superioare. plantele se muşuroiesc şi se formează diguri pentru prevenirea scurgerii apelor. Cu 2-3 zile până la apariţia plantelor. USMK-5. pe lan se efectuează 1 sau 2 grăpări. În acest caz. pe terenurile unde porumbul se cultivă fără aplicarea erbicidelor se exclud toate operaţiile. Tehnologii în fitotehnie La a doua cultivare. În caz că apar omizile de stepă (prima generaţie – peste 10 omizi de m. la adâncimea de 3-4 cm. În funcţie de intervalul de timp cuprins între semănat şi răsărirea plantelor. buruienile apar la 10-12 zile după apariţia plantelor de porumb. cu grapele medii de tip BZS-1. Recoltarea Porumbul se maturizează la 55-60 de zile după apariţia stigmatelor.2 şi KUP-5. se reînnoiesc fisurile. terenurile se tăvălugesc cu tăvăluguri inelate cu zimţi de tip 3KNN-2. buruienile trebuie stârpite prin grăparea semănăturilor. ajustate la tractorul T-74. KUP-4.2 l/ha sau Decis 2. semănăturile se tratează cu Karate Zeon 5 CS – 0.0.160 V. Această operaţie se efectuează pe diagonală sau de-a curmezişul direcţiei rândurilor. Buruienile pot fi combătute eficient şi prin aplicarea următoarelor elemente tehnologice: 1. se încălzeşte mai bine şi plantulele răsar mai devreme şi mai uniform.. p.5 ori.

În toamnele secetoase. care rup şi treieră ştiuleţii. Hersoneţ-9. porumbul se maturizează mai devreme şi. solul trebuie să conţină nu mai puţin de 80% din capacitatea minimă pentru apă. ruperea şi treierarea ştiuleţilor. Ştiuleţii se recoltează cu combinele ККP-2. ştiuleţii de porumb produc un zgomot distinct de frecare a boabelor. mărunţesc tulpinile. taie şi mărunţesc separat tulpinile şi le evacuează în mijloacele de transport. . Nerespectarea termenelor de recoltare reduce producţia în primele 2 săptămâni cu 10-15%. pănuşile sunt uscate. în asemenea condiţii. La coacerea deplină. IV. frunzele şi tulpinile se usucă înainte de coacerea completă a boabelor. Coacerea deplină. curăţă boabele. Ştiuleţii se transportă pe arii de treierat. la coacerea completă a boabelor. la baza boabelor apar pete negre. iar peste 30 de zile – cu 20-25%. Coacerea în ceară. Coacerea în lapte-ceară – 45-50% de apă. le evacuează în mijloacele de transport. capacitatea lor energică este mică. irigarea trebuie aplicată la faza de 14-15 frunze şi anume: – la înflorirea în masă – 500-600 m3/ha. cu adaptorul PPC-4. Culoarea plantelor nu constituie un indiciu de maturitate. atunci când sunt răsuciţi în mână. Această schemă este mai convenabilă decât schema de recoltare în ştiuleţi şi se aplică în cazul în care umiditatea boabelor nu depăşeşte 30-32%. care se produce la 55-60 de zile după apariţia stigmatelor. HPH-6 ataşat la combinele Niva sau Dоn-1500. III. înainte de arat. Hersoneţ-200. Dacă solul este insuficient umectat. Porumbul pentru boabe se recoltează cu combine cerealiere. care rup şi curăţă ştiuleţii. se curăţă suplimentar şi se livrează la centrele de colectare a cerealelor sau se usucă până la umiditatea de 12-14% şi se pun la păstrare. ККP-3. KMD-6. În această perioadă.2. umiditatea boabelor – 32-37%. Particularităţile de cultivare a porumbului pe terenuri irigabile Cu 2 săptămâni până la apariţia paniculului şi 20 de zile după apariţia lui. КSКU-6. Sporul de creştere al recoltei boabelor de porumb încetează atunci când umiditatea boabelor scade până la 33%. terenul trebuie irigat cu 250-350 m3 apă/ha. Cerealele 161 II. În această perioadă trebuie începută recoltarea. În cazul în care brumele de toamnă cad mai timpuriu. În perioada de vegetaţie. Există hibrizi care îşi menţin verde culoarea frunzelor şi a tulpinii şi suculenţa acestora până la maturitatea completă a boabelor. – la formarea bobului – 650-750 m3/ha. realizată în baza a 2 scheme tehnologice: ruperea şi curăţarea ştiuleţilor. porumbul este destul de sensibil la insuficienţa de apă. umiditatea – 30-32%. care are loc la circa 40-43 de zile după apariţia stigmatelor. se usucă şi frunzele.

Starodub.7.9 = 108 mm. densitatea plantei polenizatoare se măreşte cu 8-10 mii de plante la ha faţă de cea a plantei-mamă. C = greutatea volumetrică a solului.8 = 1600 m3/ha sau 160 mm. care corespunde capacităţii minime pentru apă a solului. a precipitaţiilor – 0. Fregat BM-100. m. pentru cei medio-timpurii – 70 mii/ha. 443 mm : 60 mm = 7. recolta de porumb se calculează în baza gradului de asigurare cu apă. Dnepr DF-120. se reduce numărul . Irigarea prin aspersiune se realizează cu ajutorul agregatelor DDA-100M.8. iar norma de irigaţie – 2 000 m3/ha. % din masa solului uscat. unde: N = norma de udare. densitatea plantelor trebuie să fie mai mare decât pe cele neirigabile. dozele de îngrăşăminte trebuie mărite cu 50-60%. pentru siloz – 80-90 mii/ha. vâlcele). A = adâncimea stratului de sol socotit pentru umectare. în stratul de sol de 100 cm se află 120 mm de apă productivă şi cantitatea medie anuală de precipitaţii constituie 250 mm. Pe terenurile de hibridizare. În cazul irigării. m3/ha. nivelul recoltei va constitui: 120 mm • 0. Îngrăşămintele minerale se introduc în funcţie de prezenţa în sol a substanţelor nutritive şi de extragerea lor de către hibrizi.Voljanca DKŞ-64.9.4 t/ha. Pentru hibrizii medio-tardivi – 60-65 mii/ha. Tehnologii în fitotehnie – la umplerea bobului – 650-750 m3/ha. Terenurile de hibridizare trebuie amplasate la o distanţă nu mai mică de 200 m de alte plantaţii de porumb. 250 mm • 0.7 = 175 mm. 2000m3 • 0. Pe terenurile irigabile. Particularităţile tehnologiei de cultivare a porumbului pe câmpurile de hibridizare Porumbul pentru seminţe se cultivă pe soluri fertile. coeficientul de folosire a apei productive din sol – 0. Norma de udare se calculează în baza formulei: N = 100 · A · C (Bn – Bf). unde: N = 100 • A • C (Bn – Bf).162 V. g/cm3. coeficientul consumului de apă trebuie să constituie 600-700 m3 /t de boabe sau 60-70 mm. DDN-70. Bf = umiditatea reală a stratului de sol calculat înainte de irigaţie. Pe terenurile irigabile. a apei pentru irigaţie – 0. Bn = umiditatea solului. Dacă înainte de semănat. % din masa uscată a solului. care pot fi irigate sau asigurate cu apă (lunci.

Dacă porumbul se cultivă pentru masă verde. Terenurile pe care. . se cultivă pe suprafeţe relativ reduse. folosindu-se mai mult pentru mături şi ca furaj. odată cu introducerea în cultură a hibrizilor. se seamănă două rânduri de porumb şi un rând de soia.9. În ultimul timp.2. preferabil manual. Cerealele 163 de spiculeţe fără boabe în ştiulete. SUA. cultura intercalată a porumbului şi leguminoaselor are o răspândire largă. În rânduri dese – 40-45 kg de porumb şi 45-50 kg de soia. 2. este supravegheat şi terenul pe care seminţele de hibrizi cresc pe baza plantelor sterile. Cele mai bune plante asociate sunt soia şi bobul pentru nutreţ. Un hectar de porumb intercalat cu leguminoase asigură cu 150-200 kg de proteină mai mult decât porumbul pur. trebuie plivite de 2-3 ori. În Republica Moldova. SORGUL Importanţa Cultura sorgului are întrebuinţări multiple şi extinse pe aproape toate continentele. cât şi pentru furaj. În această perioadă. boabele de sorg sunt pe larg utilizate în alimentaţia taurinelor. sorgul se cultivă atât pentru boabe. însă conţine puţină proteină. Cele mai mari sunt suprafeţele de sorg din India. se înlătură toate plantele hibride atipice. Înainte de înflorire. Porumbul pentru seminţe se recoltează la faza coacerii depline. pentru îngrăşarea acestora şi a păsărilor (având o valoare nutritivă apropiată de cea a boabelor de porumb) sau ca materie primă în industria alcoolului. Cultura intercalată a porumbului şi a plantelor leguminoase Masa verde de porumb e foarte bogată în hidraţi de carbon. Dacă porumbul este cultivat pentru siloz. Când încep să apară paniculele. planta se inspectează zilnic. Până la înflorire. pănuşile sunt galbene. cu distanţa între rânduri de 45-60 cm. se desprind uşor de ştiulete. utilizându-se boabele obţinute de la hibrizii de talie mică. China. operaţie care solicită atenţie maximă faţă de rândurile paterne. Se seamănă 8 rânduri materne şi 4 rânduri paterne. în calitate de forme parentale. Pe terenurile de hibridizare cu formă maternă fertilă. uscate. Argentina şi din unele ţări africane. Aceste supravegheri urmăresc determinarea gradului de sterilitate al formelor materne. fiind alimentul de bază a mai multor popoare. principala operaţiune constă în înlăturarea paniculului. De aceea. Densitatea plantelor-mamă trebuie să constituie 55-60 mii /ha. iar în unele ţări din Africa şi Asia – ca aliment. pentru a determina momentul exact în care trebuie înlăturate paniculele. trebuie semănate 25-30 kg de porumb şi 30-35 kg de soia. sunt semănate linii autopolenizate.

Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă a sorgului sub diferite forme % din substanţa uscată Tipul nutreţului Masă verde Otavă Nutreţ murat Fân de otavă Fân Boabe Apă 72. conţine.8 9. la Extracte Celuloză Cenuşă 100 kg de neazotate nutreţ 50.7 2.0 Proteine Grăsimi 10. fapt ce plasează sorgul printre plantele care se însilozează uşor.4 48.2 U.6 3.8 7.4 45.5 2.2 9.9 3.0 52.4 27.1 14.8 12.7 49. cantităţi mari de săruri de calciu şi fosfor.6 11. Tehnologii în fitotehnie Fânul de sorg este relativ sărac în proteine. în special zaharuri.164 V. caroten etc.1 77. 3 – sorg djugara.4 44..n.3 19.0 22. Inflorescenţe de sorg 1 – sorg pentru mături.4 3.9 2.5 2.1 31.6 118.8 22.5 15.2 29.2 77.8 3.4 11. 2 – sorg zaharat furajer.8 1 2 3 4 Figura 11. Nutreţul murat de sorg are o valoare nutritivă apropiată de cea a porumbului.7 9.2 29.5 57. Plantele de sorg sunt suculente până la maturitatea boabelor şi conţin cantităţi mari de hidraţi de carbon. sub acest aspect este superior porumbului.0 16. Starodub. 4 – sorg pentru boabe .5 23.0 15.3 12. în schimb.4 8.0 71.

acidul cianhidric (care este instabil).1. globulos şi dens. deoarece în aceste condiţii se formează în permanenţă lăstari noi. compact. În funcţie de scopul şi modul de utilizare.7. sucul din rumen are o reacţie apropiată de cea neutră. au fost creaţi numeroşi hibrizi de sorg cu talie mică (până la 100 cm înălţime). cu boabe ce se desprind uşor din glume şi care. Pentru a evita intoxicarea animalelor. Sorghum vulgare. sin. cu frunze relativ rigide. pentru mături (tehnic). contractum – dens. sucul din rumen este puternic acid. în special la otavă. În ultimul timp. se descompune în compuşi netoxici. panicul compact. deoarece conţine acid clorhidric care. . aceşti hibrizi asigură producţii mari numai în prima generaţie. sol.51. Se cultivă mai multe varietăţi şi forme din subspecia contractum: cu tulpini scurte sau medii. În Republica Moldova. Cerealele 165 Cea mai mare cantitate de zaharuri se conţine în sorgul zaharat. iar pe măsură ce plantele cresc – scade. cuprinde 2 subspecii. Andropogon sorghum. La monogastrice. climă. Conţinutul de elemente toxice este condiţionat de vârsta plantelor. panicul erect. Îngrăşarea excesivă cu azot şi irigarea sporesc conţinutul de durină al plantelor. La 3-4 ore după cosire. depăşesc cu 20-30% vechile soiuri.06%. îmburuienarea excesivă etc. pentru extragerea siropului (zaharat). Pişcevoi . se descompune şi pune în libertate acidul cianhidric. intrând în contact cu o enzimă din stomacul animalelor (emulsina). sorgul se divide în mai multe categorii: pentru boabe. temperaturile scăzute. formează compuşi mai puţin toxici sau netoxici. au fost omologaţi hibrizi precum Moldavski . în general. acidul cianhidric din sorg nu este toxic. rumegătoarele. care sunt deosebit de toxici.2. împreună cu acidul cianhidric liber. Sorgul zaharat nu este toxic şi nu prezintă pericol pentru animale. La rumegătoare. Moldavski . cu eliberarea elementului toxic – acidul cianhidric. în producţie. care diferă prin morfologia paniculului şi a boabelor: effusum are paniculul răsfirat. boabe mari. Sistematica Specia de sorg cultivat. În proporţie de 0.40. – conduc la intensificarea acumulării elementelor toxice. Sorgul pentru boabe este cel mai răspândit şi ocupă cele mai mari suprafeţe. pentru furaj. Condiţiile nefavorabile pentru creşterea plantelor – seceta. Sub influenţa florei microbiene din rumen şi a emulsinei se produce hidroliza glicozidelor. sorgul nu trebuie utilizat în stare umedă sau ca iarbă de păşunat.1 mg pentru oi. Plantele tinere de sorg conţin însă şi elemente toxice. Porumbeni . Cele mai sensibile la intoxicaţii sunt vitele cornute mari şi. precum şi de specie sau soi: este mai înalt la plantele tinere. doza letală fiind de 1 mg la 1 kg de greutate vie pentru vitele cornute mari şi 0. precum glicozidul cianogen durina care.

Temperatura minimă de germinaţie este de 12oC. Tehnologia de cultivare Premergătoarele. terenul se discuieşte la 10-15 cm.5. Sorgul furajer are tulpini înalte. Soiurile şi formele de sorg pentru boabe sunt mai rezistente la secetă decât cele pentru mături sau furaj. bogate în zahăr şi cu o capacitate mare de lăstărire. Sorgul valorifică şi solurile slab sărăturate. sorgul are cerinţe mari faţă de căldură. Coeficientul de transpiraţie este de 153-190. Starodub. în special de azot. Hibrizii cultivaţi în Republica Moldova ajung la maturitate cu 2300-2500oC. cu reacţie neutră sau alcalină. Porumbeni . Se utilizează la confecţionarea măturilor. Seminţele ce urmează a fi semănate (de regulă. La o temperatură mai mică de 5oC. fiind foarte rezistent la secetă. care lasă terenul liber de buruieni. Sorgul pentru boabe poate fi cultivat în zonele de sud ale Republicii Moldova. deoarece părăsesc devreme terenul. de clasa I) se . Sorgul. apoi se ară. Tehnologii în fitotehnie Sorgul zaharat (Sorghum saccharatum) posedă tulpini înalte (până la 3 m). Cele mai bune pentru sorg sunt solurile lutonisipoase. Cerinţele faţă de climă şi sol. Sorgul este puţin pretenţios faţă de umiditate. panicul cu ax scurt şi ramificaţii laterale foarte lungi. technicum) are tulpini mai puţin suculente.4. dând producţii mici (anul 2007). Cele mai potrivite premergătoare pentru sorg sunt cerealele de toamnă. În Republica Moldova. cât şi ca nutreţ. apoi suportă bine seceta. Ca reacţie fotoperiodică. fiind cultivat pentru masă verde sau pentru siloz. iar suma temperaturilor efective variază între 2000 şi 5000oC. cu pluguri de care se ataşează scormonitori. Semănatul. alte prăşitoare. Arătura trebuie executată la o adâncime de 25-27 cm.166 V. Lucrarea solului. Înainte de semănat. subţiri. Fiind originar din zonele călduroase. acceptă irigarea. bune premergătoare sunt şi cerealele de primăvară. Se foloseşte atât pentru extragerea siropului. mai ales cel furajer. întrucât el lasă solul secătuit de apă şi de substanţe nutritive. este o plantă de zi scurtă. Hibridul MCS 8203989 a fost omologat şi în Republica Moldova. După ce sunt colectate premergătoarele care lasă resturi vegetale. suculente. până la apariţia paniculului. iar la -1 -2oC plantele pier. se utilizează hibrizi furajeri ai sorgului zaharat: Porumbeni . lăsând timp suficient pentru combaterea buruienilor şi pregătirea terenului. sorgul nu mai creşte. unde cultura porumbului nu este sigură. cantitatea de apă pentru umplerea boabelor constituie 25%. porumbul. cu un conţinut sporit de zahăr. Are nevoie de apă în prima parte a perioadei de vegetaţie. Sorgul pentru mături (Sorghum vulgare var. profunde. terenul se cultivă la adâncimea de 3-4 cm. După sorg se pot amplasa doar culturi de primăvară.

Distanţa dintre plante se stabileşte în funcţie de scopul culturii şi de caracteristicile soiului. . Semănatul se realizează la temperatura solului de 14-15o C. Sorgul pentru siloz se recoltează – ca şi porumbul – la faza de lapte-ceară sau de ceară. cel pentru siloz –100-120 mii plante/ha. tulpinile rămân verzi şi suculente până la maturitatea boabelor. cu ajutorul combinei. la o adâncime de 10 cm. Distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 60-70 cm. Figura 12. dacă acestea urmează a fi depozitate sub formă de boabe. sorgul zaharat conţine în tulpini 16-18% zahăr ce nu cristalizează. dacă urmează a se utiliza ca pastă pentru însilozare. şi la umiditatea de 25-30%. La hibrizii pentru boabe. La recoltare. Câmp de sorg Recoltarea Recoltarea se efectuează la umiditatea de 17% a boabelor. Adâncimea de încorporare a seminţelor trebuie să reprezinte 3-4 cm. sorgul pentru boabe trebuie să aibă densitatea de 150-200 mii plante/ha. Sorgul pentru boabe se recoltează la maturitate completă (numai inflorescenţele). Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare celor pentru porumb. Cerealele 167 incrustează cu fungicide şi insecticide împotriva bolilor şi dăunătorilor.2. La această fază. ceea ce face posibilă stocarea şi însilozarea acestora în condiţii bune. 60-80 mii plante /ha pentru mături.

îndeosebi a vacilor. Făina de mei se utilizează în amestec cu cea de grâu. Meiul are şi unele priorităţi agronomice şi economice. Având o perioadă scurtă de vegetaţie. În alimentaţie.10. Tehnologii în fitotehnie 2.51 unităţi nutritive) şi pleava (1 kg de pleavă – 0. un coeficient mare de înmulţire (cu o tonă de seminţe se pot însămânţa mai mult de 60 ha). meiul poate fi folosit ca rezervă în fondul de seminţe. Starodub. păsărilor. MEIUL Importanţa Meiul este o cereală utilizată în alimentaţia omului şi furajarea animalelor. iar în unele cazuri. Mei comun . Din mei se prepară spirt şi bragă. pentru reînsămânţarea plantaţiilor distruse de gerurile puternice. O importanţă deosebită pentru hrana animalelor o au paiele (1 kg de paie conţine 0. boabele de mei sunt utilizate sub formă de crupe sau păsat. ca a doua cultură succesivă.42 unităţi nutritive). Boabele de mei sunt utilizate în hrana animalelor domestice. epoca de semănat eşalonată în timp.168 V. Figura 13.

5) subspecia compactum – cu panicul foarte strâns şi ramificaţii laterale. Aceşti indici variază în funcţie de particularităţile soiului. 3-4% grăsimi. producţia globală constituie 31. Crupele din boabele de mei se utilizează în alimentaţia omului şi se caracterizează printr-o valoare nutritivă deosebită. producţii Meiul este o specie răspândită pe toate continentele şi. ale subspeciei contractumaureum (palee aurii şi galbene. iar producţia medie – 9.5 mil. 2) subspecia effusum – cu panicul semirăsfirat şi pernuţe numai în partea inferioară a ramificaţiilor laterale. incluzând 10-11% proteină.8 mil. ocupă suprafeţe mari în India (circa 9. panicul fără antocian). compacitate şi orientare a ramificaţiilor: 1) subspecia patentissimum – cu panicul foarte răsfirat şi pernuţe la toate ramificaţiile laterale. panicul cu antocian). 60-62% amidon. Cerealele 169 Răspândire. Sistematica Meiul – Panicum miliaceum – face parte din familia Poaceae şi Setaria italica. tone. Meiul dispune de un înalt potenţial biologic de producţie. 2006). În Republica Moldova se recomandă cultivarea meiului ca plantă succesivă. Moldrom 1. condiţiile pedoclimatice. deosebite prin forma paniculului. . panicul cu antocian). China (9. ha (FAO. suprafeţe. subvitellinum (palee aurii şi galbene. Compoziţia chimică şi calitatea Boabele de mei au o compoziţie apropiată de cea a porumbului. ha) etc.1 t/ha a fost obţinută în Kazahstan. Producţia record – 20. Specia Panicum miliaceum întruneşte 5 subspecii. Cele mai răspândite varietăţi ale subspeciei Patentissimum sunt vitellinum (palee aurii şi galbene. 3) subspecia contractum – cu panicul adunat şi orientat lateral. afganicum (palee albe. Varietăţile din cadrul subspeciilor diferă prin culoarea paleelor care îmbracă bobul. ale subspeciei effusum-afganicum (palee albe. Soiuz. incluzând două subspecii: ciumiza – Setaria italica maxima – şi mogarul (părâng) – Setaria italica mocharium. panicul cu antocian). oval şi fără pernuţe. în regiunea Aktiubinsk. panicul fără antocian).0 mil.2.5-8% celuloză. În Republica Moldova sunt omologate soiurile Mironovskoe 51. ocupă mai mult de 32 mil. Se cultivă preponderent în regiunile secetoase. 7. în agricultura mondială. ha). tehnologia de cultivare etc.80 kg/ha. 4) subspecia ovatum – cu panicul scurt.

se schimbă brusc ritmul lui de creştere şi dezvoltare. Cerinţe faţă de lumină. la grâu de 68 µ.0 88. Tehnologii în fitotehnie Compoziţia chimică a diferitor crupe (%) Specificare Mei Orez Hrişcă Ovăz Porumb Grâu Proteină 12. Meiul suportă temperaturile înalte şi vânturile fierbinţi.30 2. în epoca optimă (luna mai). este cea a formării paniculului. meiul are un ritm lent de creştere. Rezistenţa sporită la secetă este determinată de celulele lui mici şi de parametrii staminelor. comparabile cu cernoziomurile din Republica Moldova. meiul este sensibil la temperaturi scăzute: la o temperatură a aerului de -2-3oC.0 6. Starodub.04 0. când ziua este lungă şi cu tendinţă de majorare. Coeficientul lui de transpiraţie constituie 150-250.5 3.0 16.0 82. Temperatura de 38-40oC (care la multe plante paralizează funcţiile staminelor la doar câteva ore) nu afectează staminele meiului nici în 48 de ore. La răsărire. Solurile cu textura fizică grea şi supraumectate nu sunt favorabile meiului. Cerinţe faţă de umiditate. Cerinţe faţă de sol. atunci la mei e doar de 35 µ. Pe parcursul perioadei de vegetaţie. 27%. în aceste condiţii. Fiind semănat primăvara. în care consumă cea mai mare cantitate de apă.5 12. când durata zilei se reduce.50 0. Meiul este una dintre plantele cele mai rezistente la secetă.0 6.15 0. Când apar condiţii favorabile. când masa supraterestră este slab dezvoltată. consumă din sol. meiul îşi reîncepe vegetaţia. Meiul este o plantă iubitoare de căldură. Meiul vegetează pe diferite tipuri de sol. plantele necesită cantităţi variate de apă: în prima treime a vieţii. .0 86.0 72.8 µ.25 0.0 0.9 Amidon 81.30 0. în cea de-a doua treime – 41% şi în ultima – 32% din cantitatea totală.5 0. Pentru germinaţie este suficientă o cantitate de apă echivalentă cu 25% din masa bobului. După 22 iunie.0 84.7 Grăsimi 3. cea optimă – 20-25oC.24 Particularităţile biologice Cerinţe faţă de temperatură.2 Zahăr 0. iar în unele cazuri – de a o stopa cu totul. Meiul este o plantă de zi scurtă şi. în medie. În condiţii extrem de secetoase. după mirişte de orz şi grâu de toamnă.25 0. Cele mai mari producţii le asigură pe soluri cu fertilitate sporită.170 V.00 2. plantele suferă mult şi pot pieri.0 12. Reacţia sa fotoperiodică oferă reala posibilitate de a cultiva meiul ca a doua cultură (succesivă).6 0.0 10. În condiţii de zi lungă predomină procesele de creştere.87 0. Dacă la ovăz lungimea staminelor este de 72. meiul manifestă rara particularitate de a reduce ritmul vegetaţiei. Perioada critică. cu textură fizică uşoară şi reacţie neutră. îşi accelerează formarea organelor reproductive. Temperatura minimă de germinaţie este de 8-10oC.96 Celuloză 1.

rămân încă cel puţin 100 de zile cu temperaturi moderate. La rândul său. meiul se seamănă până la jumătatea lunii iulie. cartof. Meiul foloseşte eficient şi efectul remanent al îngrăşămintelor administrate pentru cultura protectoare (porumb. se recomandă semănatul distanţat. sfeclă-de-zahăr. După recoltarea meiului. Meiul manifestă cerinţe înalte faţă de căldură. În a doua cultură. Seminţele şi semănatul Seminţele folosite la semănat trebuie să corespundă cerinţelor: să fie de clasa I. Epoca de semănat. fapt ce argumentează intoleranţa meiului faţă de îmburuienare. Pentru meiul în cultură pură. în prima decadă a lunii mai. meiul extrage din sol substanţe nutritive în proporţie de N30P12K30. de diverse calamităţi (secetă. Se poate semăna cu succes şi ca a doua cultură (succesivă) în miriştea unor plante care părăsesc terenul devreme (orz. Înainte de semănat. meiul este bun premergător pentru culturile de primăvară şi poate fi utilizat ca plantă protectoare pentru lucernă. sfeclă etc. . În anii secetoşi. Restul de azot trebuie aplicat ca hrană suplimentară în timpul vegetaţiei. poate fi cultivat şi după borceagurile de toamnă sau de primăvară.0 cm) ori distanţat (45 cm). inundaţie). în zona de sud a Republicii Moldova. În condiţiile Republicii Moldova. Metoda de semănat. Pentru 1 t de boabe şi producţie secundară. În funcţie de condiţiile naturale. e preferabil ca meiul pentru boabe să fie cultivat după premergătoare ce corespund acestor cerinţe.). Fertilizarea. meiul formează producţii mari dacă se seamănă după cerealele păioase de toamnă şi primăvară.2. În primele 30-35 de zile meiul manifestă creştere slabă. Rezultate bune se obţin şi după prăşitoare (porumb. cerealele de toamnă. meiul poate fi semănat în rânduri dese (7.5-15. de obicei. Meiul se foloseşte la reînsămânţarea terenurilor de pe care au fost distruse. sfeclă furajeră. optimă pentru semănat este perioada în care. harbuz etc. de azot se administrează la lucrarea de bază a solului. grâu de toamnă). Cerealele 171 Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. asemenea temperaturi constante se atestă. În condiţiile Republicii Moldova. solul se încălzeşte până la temperatura de 12-14oC. în baza diagnozei foliare. când o nouă cultură (meiul având o perioadă scurtă de vegetaţie) poate realiza o nouă producţie de boabe sau de masă vegetală preţioasă pentru animale. seminţele se tratează prin metoda incrustării. Lucrarea solului este asemănătoare celei pentru porumb. În unele cazuri.). Dozele programate de fosfor şi de potasiu şi. Din aceste motive. să aibă o puritate nu mai mică de 99% şi capacitatea germinativă mai mare de 95%. parţial. la adâncimea de 10 cm.

în special.0-4. Tehnologii în fitotehnie Desimea de semănat constituie 300-450 de boabe germinabile la m2. Paiele de hrişcă. Din aceste motive. gravimetria constituie 18-25 kg/ha.0 cm (pe soluri cu textura fizică grea). sunt şi ele utilizate în alimentaţia animalelor.11. meiul se recoltează divizat. până la 300 kg. atunci când 80-85% din boabe sunt la faza coacerii depline sau cu 3-4 zile înainte de coacerea deplină a întregului panicul. La coacerea deplină. . Lucrările de întreţinere Lucrările de întreţinere sunt similare cu lucrările de întreţinere a porumbului şi sorgului. prin valoarea lor nutritivă. în condiţii favorabile. unde sunt utilizate. Norma de semănat. respectându-se aceleaşi cerinţe. se procedează la formarea unui conveier de colectare a mierii în lunile iulie – septembrie prin semănatul hriştii în 3-4 epoci. Recoltarea se realizează în termene scurte (23 zile). La treierat. boabele se scutură. Uneori. Având o perioadă lungă de înflorire (25-35 de zile). În funcţie de condiţiile climatice. 2. Recoltarea Coacerea meiului este neuniformă. care. hrişca este valoroasă şi ca plantă meliferă: mierea de hrişcă posedă proprietăţi curative. sunt plasate între paiele de cereale şi cele de leguminoase. HRIŞCA Importanţa Seminţele de hrişcă sunt utilizate în alimentaţie sub formă de crupe sau produse din făină de hrişcă şi în industria spirtului şi amidonului. albinele adună 60-100 kg de miere de pe un hectar.172 V. dacă semănatul se realizează în rânduri dese. şi 150-250 de boabe germinabile la m2.0 cm (pe soluri cu textura fizică uşoară) şi 2.0-3. hrişca este utilizată uneori şi în calitate de cultură de rezervă pentru reînsămânţarea suprafeţelor de cereale distruse de îngheţuri sau de alte calamităţi. Ca plantă cu epocă târzie de semănat şi cu perioadă scurtă de vegetaţie. iar în unele cazuri. adâncimea de semănat – 3. combinele se ermetizează. rămăşiţele de la prelucrarea ei. meiul poate fi recoltat şi direct. Starodub. dacă se aplică metoda distanţată de semănat. se realizează de la partea superioară a paniculului spre cea inferioară. Un loc deosebit îl ocupă şi în raţia animalelor.

în Republica Moldova hrişca ocupa o suprafaţă de cca 700 ha. caracterizată prin prezenţa aripioarelor pe fruct şi aptera – fără aripioare. Hrişcă Răspândire. producţii În agricultura mondială. Sistematica Hrişca face parte din familia Polygonaceae. hrişca ocupă 2. care se cultivă în ţările europene. Din specia Fagopyrum esculenthum fac parte 2 subspecii: subspecia vulgare.8 mil. Republica Moldova etc. inclusiv în Rusia. ha (FAO 2006). producţia medie – 1400 kg/ha. suprafeţe.3 mil. Ucraina. Subspecia vulgare include varietăţi precum alata. Cerealele 173 Figura 14. În anul 2006. Polonia.2. Genul Fagopyrum al acestei familii include 2 specii: Fagopyrum esculenthum – hrişca cultivată şi Fagopyrum tataricum – răspândită ca buruiană în semănăturile grâului şi orzului de primăvară. producţia ei globală constituie 2. răspândită în special în ţările asiatice. Franţa. . tone. iar producţia medie 861 kg/ha. şi subspecia multifolium.

5 kg de hrişcă pe cap de locuitor. continuă până la recoltare. Răsărirea este epigeică şi. până la 2% de substanţe minerale şi cenuşă. argenină (12.7%). între stamine şi stiluri de lungimi diferite. Paralel. Polenizarea este alogamă entomofilă. cotiledoanele sunt învelite în coaja fructului. Normele fiziologice recomandă consumarea a câte 7. Polenizarea poate fi de 2 tipuri: legitimă. Această particularitate reglementează strict adâncimea de încorporare a seminţelor. Plantulele apar la 7-10 zile de la semănat. P) şi microelemente (cupru. acest proces este eşalonat până la recoltare. plantula are o culoare roşiatică. după care urmează ramificarea tulpinii. În funcţie de soi şi de condiţiile pedoclimatice. Proteinele hriştii conţin cantităţi mari de aminoacizi. în condiţii favorabile de umiditate şi hrană. este şi o bună premergătoare pentru alte culturi. Creşterea şi dezvoltarea. peste încă 3-5 zile – a doua. pe care o înlătură în ziua următoare. are loc formarea mugurilor florali. Tehnologii în fitotehnie Compoziţia chimică şi calitatea Seminţele de hrişcă conţin 62% substanţe extractive neazotate (făina sau crupele – 76%). inclusiv aminoacizi indispensabili – lizină (7. O răsărire uniformă se obţine la temperatura de 15oC. fiind reală şi posibilitatea majorării producţiei globale până la 30 mii de tone. Starodub. Hrişca este o plantă precoce.). La 17-20 de zile după fecundare. care durează 60-90 de zile. bobul trece la faza de coacere în lapte şi. mai răspândită este polenizarea legitimă: constituie circa 75%. dar nu este exclusă nici autogamia redusă. se realizează de către albine şi viespi. Pe parcursul vegetaţiei. La 4-7 zile de la răsărire apare prima frunză adevărată. Deoarece hrişca reprezintă a doua cultură după cerealele de toamnă. atunci când apar la suprafaţa solului. Germinarea hriştii începe la 2-4 zile după semănat şi se produce la temperatura de 7-8oC. La răsărire. 10-11% de substanţe proteice (crupele sau făina – 7-8%). în funcţie de soi şi de condiţiile pedoclimatice. . PP. dar la lumină înverzeşte repede. cu o perioadă de vegetaţie de 60-90 de zile şi poate fi semănată cu succes ca a doua cultură (succesivă) după orz şi grâul de toamnă. constituie 60-90 de zile. B2. necesităţile populaţiei faţă de această cultură pot fi real asigurate.9%). la 4-5 săptămâni de la apariţia plantulelor începe înflorirea. între organe sexuale de acelaşi fel (stamine şi stiluri scurte sau lungi) şi nelegitimă. zinc. frunzele şi fructele hriştii se formează concomitent şi. 7-8% grăsimi (făina sau crupele – 1. Lăstarii. care durează mai mult de 30-40 de zile.5%). Hrişca conţine şi vitamine (B. în condiţii favorabile. Perioada de vegetaţie este foarte scurtă. peste 6-7 zile – la coacerea în pârgă. iod etc.174 V. hrişca parcurge 7 faze de creştere şi dezvoltare.

Tehnologia de cultivare Fiind extrem de solicitată pe piaţă. în funcţie de temperatură. Hrişca nu este pretenţioasă faţă de sol. ramificarea de tulpină). are un coeficient de transpiraţie de 500-600. Înflorirea. optimă pentru germinare fiind temperatura de 12-15oC. formarea florilor şi fructelor încetează. Îngheţurile târzii de primăvară (-2oC) pot ataca plantele. frunze şi fructe. Cerealele 175 Particularităţile biologice Sistemul radicular al hriştii este pivotant. recoltarea în 2 faze. La o temperatură de 12-13oC. În condiţii de zi scurtă sau cu tendinţă de reducere a duratei. Condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova sunt favorabile pentru cultivarea hriştii şi oferă posibilitatea de a asigura populaţia cu produsele obţinute din ea. trece la formarea fructelor. La o vegetaţie de zi lungă. se absorb cantităţi de apă echivalente cu 40-50% din greutatea seminţelor. Hrişca este o plantă pretenţioasă faţă de temperatură. Hrişca face parte din categoria plantelor de zi scurtă. când e semănată compact. Cele mai mari producţii se obţin pe solurile de cernoziom. Hrişca este pretenţioasă şi faţă de umiditate. fapt ce reglementează strict adâncimea de încorporare a seminţelor. Temperatura optimă pentru creştere şi dezvoltare constituie 20-25oC. formează doar masă vegetală (sistemul radicular. Hrişca formează concomitent lăstari noi.2. cu tendinţa de alungire. Tulpina hriştii este rezistentă la polignire şi se ramifică atunci când e semănată distanţat şi. fără aplicarea preparatelor chimice şi cu eficacitate economică. cotiledoanele hriştii se ridică la suprafaţa solului. Amplasarea culturii. la umiditatea aerului nu mai mică de 60%. pătrunde până la 1 m în sol. Această particularitate biologică permite efectuarea semănărilor succesive după orz şi grâu de toamnă. formarea fructului şi maturizarea seminţelor au loc eşalonat. La germinaţie. Seminţele germinează la temperatura de 7-8oC. motiv din care trebuie determinate clar fazele ei de creştere şi dezvoltare şi determinată realizarea unor procedee tehnologice deosebite: polenizarea cu ajutorul albinelor. Terenul pe care urmează a fi semănată hrişca trebuie . Perioada critică este cuprinsă între înflorire şi formarea boabelor. tratarea primară urgentă a seminţelor cu scopul de a reduce umiditatea lor până la cea de bază etc. rar. iar ramificaţiile ei de bază se dezvoltă până la distanţa de 30 cm. hrişca creşte încet. polenizarea suplimentară. hrişca are o tehnologie de cultivare complet mecanizată. bogate în humus şi cu textura uşoară.

fertilizarea.176 V. deoarece sistemul ei radicular este slab dezvoltat. Starodub. cu MMB peste 23-30 g. . hrişca poate fi plantată după premergătoare precum sfecla-de-zahăr. în zona de nord. rapiţa etc. Tratarea seminţelor cu cenuşă (6 kg) în ziua semănatului asigură un spor esenţial la recoltă.5% şi o capacitate germinativă de 92-95%. Dacă nu se aplică îngrăşăminte suplimentare. prin remedii tehnologice (grăparea înainte de răsărire. la începutul vegetaţiei. Semănatul În Republica Moldova sunt omologate soiurile Kazanka. deoarece. au puritatea biologică mai mare de 98. Hrişca trebuie fertilizată cu elemente nutritive. În Republica Moldova. Metoda permite distrugerea buruienilor. se recomandă administrarea N30P60K60. producţii stabile de hrişcă nu pot fi obţinute nici chiar pe solurile fertile. Pentru a forma 1 t de boabe şi 3 t de paie. Seminţele de hrişcă sunt uniforme ca mărime şi masă. Tehnologii în fitotehnie curăţat de buruieni. ca efect al creşterii reduse. cartoful. sfecla furajeră. asigură un spor de 300-400 kg/ha. 30 kg de fosfor. porumbul pentru siloz. deoarece albinele care efectuează polenizarea nu suportă aplicarea preparatelor chimice. din sol se extrag 44 kg de azot. pe teren slab îmburuienat. pe parcursul vegetaţiei. lucrări mecanice între rânduri etc. după orz şi grâu de toamnă (prima şi a doua decadă ale lunii iulie). rapiţa pentru masă verde. Hrişca se seamănă cu intervale de 15 cm între rânduri. Ca a doua cultură. asigurarea cu umiditate şi gradul de îmburuienare a solului. Protecţia semănăturilor de boli şi dăunători se realizează prin metode agrotehnice (rotaţia culturilor. a substanţelor active sau a 80 kg de salpetru amoniacal. pregătirea seminţelor. cerealele de toamnă şi de primăvară. cartoful timpuriu etc. Roma. cu intervale de 45 cm între rânduri. 300 kg de fosfor. cultura este atacată de buruieni. îndeosebi după orz şi grâu de toamnă. poate fi semănată ca a doua cultură. Îngrăşămintele sunt eficiente dacă sunt administrate concomitent cu seminţele: câte 50-75 kg de superfosfat granulat sau 50 kg de amofos la fiecare hectar. fiindcă se formează într-o perioadă îndelungată. ca a doua cultură. Seminţele uniforme. porumbul pentru boabe. În zona centrală şi de sud. 75 kg de potasiu. Fertilizarea. epoca optimă de semănat etc. Leana.). În aceste condiţii se aplică semănatul distanţat. La lucrarea de bază a solului. Hrişca utilizează postacţiunea îngrăşămintelor administrate plantelor premergătoare. poate fi semănată după borceagul de toamnă şi de primăvară.). soia. lucrarea solului. dacă corespund categoriei I şi II a calităţii. 150 kg de potasiu. Lucrarea solului se efectuează în funcţie de cultura premergătoare. legumele timpurii.

Semănăturile dese reduc ramificarea şi recolta seminţelor. Încorporarea seminţelor de hrişcă la adâncimea optimă şi în mod uniform pe patul germinativ contribuie la formarea unui sistem radicular suplimentar.0 mil. nivelul recoltei nu se schimbă esenţial. Principiale pentru acest element tehnologic sunt procesele de acumulare a apei în sol. Buruienile din plantaţiile de hrişcă pot fi combătute prin lucrări mecanice. parametrii desimii de semănat sunt stabiliţi în funcţie de metoda de semănat. după orz şi grâu de toamnă – prima şi a doua decadă a lunii iulie. când buruienile se află la faza de filament. seminţe/ha (40 kg/ha) în cazul metodei distanţate de semănat şi 3. În unii ani. Lucrările de întreţinere. se pot distruge până la 80-85% din buruienile răsărite. iar la 1 km – cu 48%. norma de însămânţare se măreşte. adâncimea de încorporare optimă a seminţelor constituie 3-4 cm. Hrişca suportă o perioadă întinsă de semănat şi. pe solurile cu textura grea. În timpul vegetaţiei hriştii. hrişca este foarte sensibilă la îmburuienare. înăbuşă creşterea buruienilor. Dacă familia de albine este amplasată la distanţa de 0. biologic.5 km. şi 5-6 cm – pe solurile uşoare. ori concomitent cu acesta. deoarece se reduce capacitatea germinativă şi capacitatea de supravieţuire a plantelor. Cu ajutorul grapei. trebuie utilizată o normă de însămânţare mai mică sau egală cu 1. Adâncimea de încorporare a seminţelor se reglementează în funcţie de particularităţile biologice şi condiţiile pedoclimatice.2.5 mil. Din considerentul că hrişca îşi ridică la suprafaţa solului cotiledoanele. Eficientă este şi procedura de amplasare – în perioada înfloririi – a 2-4 familii de albine la fiecare hectar. optimă este prima decadă a lunii mai. buruienile se combat prin 2-3 lucrări mecanice între rânduri. Aşadar. combatere a buruienilor şi pregătire calificată a patului germinativ. se obţin şi recolte majorate şi cantităţi suficiente de miere (60- . seminţele se scutură. Din primele faze de creştere până la acoperirea completă a terenului. În baza metodei şi desimii de semănat se reglează densitatea plantelor. iar după borceagul de toamnă şi de primăvară – a treia decadă a lunii mai–prima decadă a lunii iunie. recolta se reduce cu 28%. În condiţiile mai puţin favorabile (secetoase). fapt ce majorează radical utilizarea elementelor nutritive din sol şi favorizează producţii mai mari. lungind durata dintre perioada de înflorire şi maturitate. Actualmente. Deosebit de eficientă este şi grăparea la 3-4 zile după semănat. fapt ce reduce recolta. În acest caz. Pentru cultura pură. semănăturile rărite majorează ramificarea. pentru a favoriza polenizarea şi pentru a obţine producţii mai mari de seminţe şi de miere. seminţe/ha (75 kg/ha) – în cazul metodei de semănat în rânduri dese. se impune realizarea unei tăvălugiri. în condiţii favorabile. Imediat după semănat. practic. dacă semănatul este efectuat distanţat – până plantele acoperă complet terenul şi. Cerealele 177 Epoca optimă de semănat constituie un element responsabil al tehnologiei de cultivare.

Hrişca se maturizează timp de 25-35 de zile: fructele ei se coc neuniform. . Tehnologii în fitotehnie 100 kg/ha). mai ales pentru seminţele rezervate ca material semincer. ceea ce corespunde coacerii în pârgă. Producţii sporite de hrişcă pot fi obţinute şi pe terenuri irigate. când 2/3 din fructe au culoare brună. obţinânduse 1. Se recoltează în 2 faze. După recoltare. Starodub. Recoltarea.178 V. pe culturile succesive. de-a lungul plantaţiei. operaţie care. Umiditatea sporită prezintă pericol. fiindcă la o umiditate mai mare de 15% seminţele se pot strica.0 t/ha. ambele produse fiind ecologic pure. cu 25-30 cm mai jos de vârful inflorescenţelor. de regulă. Irigarea trebuie realizată pe plantaţiile din zonele de sud şi de centru. Pentru a nu trauma fructele. se răscumpără cu 180-210 kg/ha de seminţe. Polenizarea suplimentară se face prin purtarea unei sfori cu lungimea de 15-20 m. trebuie realizată polenizarea suplimentară.5-2. seminţele se curăţă şi se usucă până la umiditatea de bază (14%). înainte de semănat şi pe parcursul vegetaţiei – înainte de faza critică (între butonizare. înflorire şi formarea fructelor). Se aplică în doze mici (200-250 m3/ha). contrabătătorul combinei se deschide mai larg. iar turaţiile tobei se reduc la 600 pe minut. La faza de înflorire deplină a hriştii.

seminţele leguminoaselor mai conţin şi triptofan. năutul. 2) leguminoase cu conţinut mediu de proteine: bobul. năutul. iar aminoacizii constituie 4-5% din greutatea lor. Cultivarea leguminoaselor pentru boabe a favorizat realizarea a trei obiective esenţiale ale agriculturii: – sporirea producţiei de boabe. lintea. leucină. – sporirea conţinutului de proteine vegetale. soia. lintea plată. vigna. leguminoasele au fost clasate în 3 categorii esenţiale. ulterior. dolihosul. latirul. Fiind de 2-3 ori mai bogate în proteine decât cerealele. Importanţa. Pe rădăcinile leguminoaselor se dezvoltă bacteriile Radicicola (genul Rizobium).3. fasolea. care formează nodozităţi – umflături în care se acumulează azotul atmosferic şi. lizină. constituite în funcţie de cantitatea de proteină conţinută: 1) leguminoase cu conţinut sporit de proteine: soia. Bacteriile transformă N2 din atmosferă în amoniac (NH3) care. aluna de pământ. treonină. În plus. măzărichea. lupinul. Această familie include culturi precum mazărea. . graţie compuşilor azotaţi care rămân în sol împreună cu rădăcinile plantelor. măzărichea. mazărea. Aspecte generale Leguminoasele cultivate pentru boabe fac parte din familia Fabacee. 3) leguminoase cu conţinut scăzut de proteine: vigna. alunele de pământ. lupinul. bobul mare. meteonină. contribuie la îmbogăţirea acestuia. Leguminoasele pentru boabe 179 CAPITOLUL 3 LEGUMINOASELE PENTRU BOABE 3. dolihosul. latirul. fasolea. – creşterea fertilităţii solului.1.

7-21. Rădăcinile se pot infecta numai în cazul în care bacteriile au dimensiuni mai mici de 0. tripsinul şi himotripsinul. în rădăcină se acumulează cantităţi mari de azot.0-3. % 20.0-5. bacteriile se adună într-un filament de infecţie.45 0. la rândul lor.0-4.0-32. constituind începutul nodozităţii. când planta este slabă şi infecţia puternică.4 24.5 5.7 4.0 32.3-36.9 .0 2.1 Amidon.0 18.1 20-32 13. iar substanţele secretate de rădăcinile plantelor atrag bacteriile către sistemul radicular.6 4.0 30. Tehnologii în fitotehnie în prezenţa unor fermenţi precum pepsinul.5 50-55 0. 80 kcal la 1g de N2 fixat.5 28.7-1.1 2.7 45-60 1. asigură planta cu compuşii azotului.4-12. bacteriile de nodozităţi au nevoie de circa 20 kg de hidraţi de carbon la 1 kg de N2 fixat. % % % 29.7 23. Pentru a fixa N2.2-7.0 2.0-7.1 27. se atestă o stopare în creşterea ei. când bacteria devine lucrătoare.1-4. % 2. care sunt utilizate deja de plantă.1-4.5-3.9 2.5-18. Ulterior.5 3. planta poate chiar să moară.0-27.5-3. traversând celulele scoarţei până aproape de endoderm.8 2.3 x 10-6. % 27.5 0. iar bacteriile.0-50. Grăsimi.8 26.2 2.8 24.2 2.7 30. unde se şi divid.3-7.0 13.5-29.3 39.7 25.6 2.6 Cenuşă. Starodub. Uneori. În tot acest răstimp. Prin perii absorbanţi.7 50-60 0.0-7.0 21.0-34.8 24. bacteriile pătrund din sol în rădăcinile leguminoaselor.3 29.3-4. Leguminoasele pentru boabe acumulează în sol până la 150 kg de azot şi sunt bune premergătoare pentru cerealele de toamnă şi de primăvară. bacteria se comportă ca parazit şi consumă hidraţi de carbon din plantă.7-3. Compoziţia chimică a boabelor de leguminoase CULTURA Mazăre Fasole Soia Linte Năut Latir Bob Lupin albastru Arahide Proteine limite.180 V.9 47-60 4. Pătrunse în sistemul radicular.8-1. Astfel. Celuloză. Celule radiculare aflate în vecinătatea filamentului de infecţie încep să se dividă intens.6-2. între bacteriile fixatoare de azot şi plantele leguminoase se stabileşte o legătură simbiotică: plantele aprovizionează bacteriile cu hidraţi de carbon şi săruri minerale.4 2.3-4.5 ori mai mult decât necesarul bacteriilor libere fixatoare de N2 – Azotobacter şi Clostridia.6 17-39 3.4-35.5 3. se transformă în aminoacizi şi proteine. iar filamentul înaintează. În perioada cât bacteriile pătrund în plantă.5-0.7 17.0 Media.9-33.0 3.8 25.4-4. o „criză”.5 10.3-36.1-34.2 47-60 0.2-54. ceea ce constituie de 2.9-4.

de la virus până la om.0-17. histidina. metionină. 21. Primul aminoacid. histidină. piele. 0. În principiu. prolina. În plante. critici. arginină. Primele cercetări cu privire la descifrarea proteinelor au fost efectuate de chimistul german Emil Hermann Fischer. păr.5% oxigen. triptofan. Termenul protein include toate substanţele organice care conţin azot: aminoacizi liberi. care se găsesc în toate celulele vii şi au funcţii biologice fundamentale: enzimatice. a fost descoperit de naturalistul francez Henri Braconnt.75 se numeşte coeficient proteic şi se utilizează la transferarea azotului total în proteină. El a demonstrat modul în care aminoacizii se combină în molecula proteică şi modalitatea de legare a acestora.3-2.5% sulf. azot. însă organismul uman nu poate sintetiza 10 dintre ei: valină. lizina şi arginina. treonină. Problema proteinei vegetale şi modalitatea de soluţionare a ei Proteinele sunt substanţe chimice naturale cu structură macromoleculară. se atestă în cantităţi mai mici. În culturile furajere. Leguminoasele pentru boabe 181 3. aceştia fiind obţinuţi din albumina vegetală. asparagina. fenilalanină. hormonale. uneori fosfor şi fier şi formează 15% din substanţa uscată a celulelor somatice animale. Numărul 6. hidrogen. Este vorba de aminoacizii esenţiali. în 1818. Au fost atestaţi circa 500 de tipuri de aminoacizi.75. substanţele proteice conţin 54. izolată de acelaşi autor doi ani mai târziu. component de bază al proteinelor. albumina este substanţa care conţine azot numai în aminoacizii care o constituie. amine etc. care asigură existenţa speciilor. care conţin carbon. inclusiv 150 de provenienţă vegetală. triptofanul. O parte din aminoacizi sunt sintetizaţi şi de organismele animalelor. A fost numit pectină şi inclus în categoria glucidelor. iar o parte din ei (lizina.25). În natură. Conform datelor FAO. iar în organele animalelor – sub formă de muşchi.5-50. metionina şi triptofanul) sunt consideraţi limitativi. Plantele şi microorganismele pot sintetiza toţi cei 20 de aminoacizi necesari pentru organism. La microscop. la fel ca şi glicina. serina.6% azot.5-23. izoleucina..6% carbon. proteinele apar ca nişte bastonaşe gelatinoase subţiri. 6. fenilalanina. cisteina. se întâlnesc circa 1010-1012 albumine. toate reprezentând amestecuri de compuşi organici.3. izoleucină. leucina. treonina. imunologice. 1/3 din . care nu pot fi substituiţi. acidul glutamic. 15. valina.25 părţi de albumină (100:16 = 6. alanina. Descoperirile anterioare au demonstrat că din multitudinea de aminoacizi existenţi.2. leucină.25 sau 5. tirozina. la cereale – 5.3% hidrogen. viaţa a selectat doar 20: glicina. lizină. metionina. Problema creşterii producţiei de proteină cu scopul de a îndestula populaţia şi sectorul zootehnic devine din ce în ce mai acută. oxigen. la o parte de azot revin 6. din hidraţii de gelatină.5-7.

iar 1/2 – de deficit de albumină.75 g de albumină conţinute de 100 g de carne se asimilează 18 g. a cartofului – 67%. valoarea albuminei oului constituie 94%.68 g de albumină din 100 g de pâine – 4 g.182 V. albumina îndeplineşte câteva funcţii: 1) de construcţie – constituie 15-20% din masa brută a ţesuturilor sau circa 50% din masa uscată. boabe. Dacă albumina cerealelor conţine lizină numai în proporţie de 0.5 ori mai mică decât cantitatea necesară. 3) hormonală – prin natura lor. se utilizează eficace doar 6%. care conţine 12% albumină. a mazărei – 44%. tuberculii de cartof. a laptelui – 86%. consumul de furaj trebuie mărit de 1. a cărnii de porcine – 79%.5 ori. iar din cele 8. inclusiv 21 kg de provenienţă animală. în unele cazuri. 1-1. comparativ cu cantitatea acesteia în albumina de provenienţă animală. în cazul porumbului şi sorgului acest indice este de 4. Producţia globală de proteină vegetală este de 1. Valoarea albuminei pâinii de secară este cu mult mai mare decât a celei de grâu. În cazul grâului. . cota albuminei de provenienţă animală – 0. Tehnologii în fitotehnie populaţia globului suferă de deficit de calorii în raţie. norma fiind de 105-110 g. în plante. iar conţinutul insuficient al unui aminoacid esenţial în comparaţie cu albumina de provenienţă animală reduce corespunzător valoarea ei biologică. pentru a se stabili un echilibru cu aceşti aminoacizi. majoritatea hormonilor sunt de origine proteică (insulina.6 g. Funcţia albuminei în organism În organism. în cazul orzului – de asemenea 6% din cele 10%. restul servind ca material energetic. 2) catalitică – reprezintă componentul de bază al tuturor fermenţilor şi au rol excepţional în asimilarea elementelor de nutriţie de către organism. iar al fasolei – 11% din 23%.6.5% din 9%. iar a celei de provenienţă animală este de 3 ori mai mică.2 g la 1 kg de masă corporală. Din cele 18. gonadotrop de stimulare foliculară etc. hidraţii de carbon reprezintă circa 90% din masa uscată. De exemplu. de bovine – 76%.). Lipidele şi hidraţii de carbon – numai 1-5%. a albuminei de pâine de grâu – 42%. Acest deficit reduce producţia cu 30-35%. atunci din 100 g de proteină digestibilă. În raţia medie a animalelor. Doza zilnică necesară de albumină constituie 90-100 g de persoană. doar 60 g sunt utilizate de organism la biosinteza ţesutului. Utilizarea reală a albuminei se exprimă prin derivata de la înmulţirea indicelui valorii biologice a albuminei în % faţă de indicele digestibilităţii. Prin urmare. Valoarea biologică a albuminei este nulă în lipsa unui aminoacid esenţial. Starodub. este important ca albumina vegetală să se utilizeze în combinaţie cu acizii esenţiali. La producerea 1 kg de proteină de provenienţă animală se consumă 7 kg de proteină vegetală. adică 35 kg pe an. la fiecare unitate nutritivă revin 85-86 g de proteină digestibilă. suficient de mare este şi valoarea albuminei de orez şi a celei de hrişcă.

80 mg de carotină.2 –1. 0. 4. 6) motrice – participă la toate tipurile de mişcare: contractarea muşchilor – la animale.4–3.3. Ele conţin 17. mişcarea frunzelor – la plante etc. 1. lipidelor. hormonilor. Mazăre . Leguminoasele pentru boabe 183 4) de asigurare a imunităţii – au funcţie de protecţie. 5) de transportare a oxigenului. Mazărea este o cultură preţioasă ca cereală furajeră. 7) energetică celulară – la scindarea completă a 1 g de proteină se elimină 17. 47 –58% de amidon.69 g de proteină. 3.65 g de zahăr. Boabele verzi sunt o materie primă valoroasă pentru prepararea conservelor. 3–6% de celuloză şi 2.3. MAZĂREA Importanţa Boabele de mazăre se folosesc la producerea crupelor. hidraţilor de carbon. 100 g de boabe verzi conţin 4.5 –30% de proteină. 65-0.6 kJ de energie. vitaminelor.5% de grăsimi. 50-62 mg de acid ascorbic. a concentratelor alimentare şi furajere. 1 kg de boabe conţin Figura 15.5% de cenuşă.

0 1420.7 25.8 24.4% de celuloză.0 1090.17 u.0 1170. Cu mai mult de 20 000 de ani în urmă.2 43.0 37.7 60.0 1960.0 730. Turkmenistanul. Iranul.0 1940.4 99.4 13. 12.5 19.3 18.4 Producţia.0 1650. 0.23 u. 1 kg de paie conţine 0. .184 V.5 51. mii ha 71. Patria mazării cultivate – Transcaucazia.0 1919.5% de proteină.1 60. 4.9 18. în perioada neolitică.0 610. P.3 15.1 52.4 20. Masa verde la începutul înfloritului conţine: 2. sativum – mazăre cultivată – are flori albe şi boabe rotunde de culoare albă.1 18.8 24.0 37.6 48.2 34.6 34.n.3 Sistematica şi caracterizarea morfologică Mazărea – genul Pisum – include două specii: P. kg/ha 2170. arvense – mazăre-de-câmp – are de obicei flori roşii-violete şi boabe de formă unghiulară şi de culoare cenuşie.6 30. meiul. de rând cu alte culturi – grâul.n. În Republica Moldova mazărea a apărut cu 2–3 mii de ani până la era nouă.0 1580. Tehnologii în fitotehnie 1.4 grăsimi.2% de cenuşă.6 11. galbenă sau verde: la baza stipelor lipseşte pata de antocian.0 960 590 2500 2120 Producţia globală.0 1210.5 92.4 51.0 2000. Starodub. şi 31 g de proteină.6 19. 1. mii t 154.3 43. latirul – a fost introdusă în cultură şi mazărea. orzul. Dinamica producţiei de mazăre în Republica Moldova Anii 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Suprafaţa. şi 180–240 g de proteină digestibilă.5 g de lizină. 5.0 86.6 28. lintea.5 25.6 30.7 103. brună sau neagră: la baza stipelor se găseşte o pată de antocian.1% de hidraţi de carbon.

mai mult repartizate pe ramificaţiile laterale. asiaticum. Particularităţile biologice După durata perioadei de vegetaţie deosebim soiuri: – timpurii precoce – 60–70 de zile. şi soiuri nezaharate. Seminţele germinează la temperatura de 1–20C. La formele nezaharate păstaia are un strat de celule pergamentoase. – tardive – 100–120 de zile. Soiurile timpurii de mazăre au tulpina scurtă. 1-3 la subţioara frunzelor. commune. Smaragd. la care păstaia poate fi folosită în alimentaţie în întregime. transcaucasicum.3. Păstăile sunt dehiscente: MMB – 50-450 g. La baza frunzelor se găsesc două stipele mult mai dezvoltate decât foliolele. – medii precoce – 75–90 de zile. Are germinaţie hipogeică. Vomo-84. ssp. commune. gena mutantă afila. adică fără foliole. creşte bine pe soluri nisipoase uşoare şi de obicei îmburuienează semănăturile mazării cultivate. Asemenea tip de mazăre este denumit şi „leaf-less”. Soiuri omologate: Alifa. care lipseşte la formele zaharate. La începutul vegetaţiei tulpina este erectă. treptat de la bază la vârf. Pitulice. Sandrina. 2. foliolele fiind modificate în cârcei. Între soiurile de mazăre deosebim soiuri zaharate. Toate soiurile cultivate în Moldova aparţin ssp. Taloveţ . Rădăcina este pivotantă. prima jumătate se întinde pe suprafaţa solului. iar soiurile tardive – înaltă. Leguminoasele pentru boabe 185 Mazărea-de-câmp este mai puţin pretenţioasă faţă de sol. 3. Neosâpaiuşciisea. Omega. cu adâncimea de pătrundere până la 100 cm. O păstaie cuprinde 3-9 seminţe. reducând puritatea şi calităţile gustative ale acesteia. Nodozităţile sunt mici. iar plantulele viabile apar la . ultima foliolă fiind redusă la cârcel ramificat. Florile sunt solitare. la care se întrebuinţează numai boabele. ssp. Attica. P. Mai târziu. În prezent sunt soiuri de mazăre numai cu stipele. Frunzele au 2-3 perechi de foliole. Mazărea este plantă autogamă. MH – 74-80 kg. Cu ajutorul acestor cârcei plantele se prind unele de altele. Gloria. O plantă înfloreşte 10-12 zile. sativum se împarte în trei subspecii: 1. ssp.60. Verde 1.

Sporirea masei vegetale atinge valoarea optimă în faza de formare a păstăilor. solul în acest caz trebuie bine curăţat de resturile vegetale. La lucrarea solului trebuie să se ţină cont de faptul că mazărea este foarte sensibilă la buruieni. precum şi terenurile joase. înflorirea şi maturizarea mazării este 15–200C. La încolţire seminţele au nevoie de 100-120% de apă faţă de greutatea seminţelor. Mazărea este plantă autogamă. Temperatura cea mai indicată pentru iarovizare este 3-50C şi stadiul durează 10-20 de zile. Nodozităţile încep să se formeze în faza de 5-8 frunze. Înflorirea începe peste 25-30 de zile după răsărirea plantelor. plantele de mazăre abia răsărite suportă uşor îngheţuri de -7-80C. . sfecla pentru zahăr. Starodub.5. Datorită sistemului radicular puternic.7–7. Mazărea este iubitoare de apă – plantă hidrofilă. mai ales cu umiditate insuficientă şi nestabilă. Cele mai prielnice pentru mazăre sunt solurile lipsite de aciditate. deoarece aciditatea sporită înhibă dezvoltarea bacteriilor de nodozităţi. mazărea suportă secete de scurtă durată mai bine decât multe alte culturi de primăvară. Faţă de umiditate mazărea este mai sensibilă în perioada înfloririi şi împlinirii boabelor. Pentru mazăre sunt nepotrivite terenurile cu soluri nisipoase uşoare. În condiţiile Moldovei factorul hotărâtor pentru obţinerea unor semănături de mazăre răsărite uniform şi la timp este umiditatea. Dacă mazărea se seamănă după porumb. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Pe acelaşi câmp mazărea revine peste 5–6 ani. Temperatura optimă pentru creşterea. peste 260C influenţează negativ la calitatea şi cantitatea recoltei. cu nivelul ridicat al apelor freatice. porumbul. Tehnologii în fitotehnie temperatura medie zilnică de circa 4-50C. Lucrarea solului. De aceea până la semănat solul trebuie lucrat în aşa fel ca să se poată păstra o cantitate suficientă de umiditate în stratul superior şi să fie bine nivelat. cu ajutorul căruia absoarbe apa din straturile adânci ale solului. însă şi polenizarea încrucişată are loc pe timp uscat şi la temperaturi mari. Nu se permite de semănat mazăre pe terenuri învecinate cu ierburi leguminoase multianuale.186 V. totodată mazărea necesită soluri bine nivelate. reacţia pH a solului de 6. Coeficientul de transpiraţie = 400–500. Mazărea este o plantă de zi lungă. Cele mai bune premergătoare pentru mazăre sunt: cerealele păioase de primăvară.

Dacă solul se fărâmiţează. P2O5 = 1. Mai departe solul se lucrează după metoda semiogor: la creşterea buruienilor solul se lucrează cu cultivatorul. . 50 kg/ha. Pentru 100 kg de producţie (boabe şi paie). Mo = 0. câmpul trebuie arat imediat. în starea de maturitate a solului primăvara se poate reduce grăparea şi efectuată cultivaţia înainte de semănat. După cerealele păioase se efectuează dezmiriştirea. nefiind de prisos un tăvălugit. Fertilizarea. pentru a evita această situaţie. după recoltare se efectuează dezmiriştirea. Mn. Arătura nivelată din toamnă va uşura executarea acestei operaţii primăvara. Dacă solul este bine nivelat de cu toamnă. câmpul trebuie discuit în două direcţii cu grape grele BDT-7.8-1. În timpul semănatului. K2O = 3. pentru fărâmiţare este nevoie de lucrări suplimentare. Tot aşa se procedează când solul este prea umed. Pentru a tăia şi mărunţi rămăşiţele de tulpini de porumb. Leguminoasele pentru boabe 187 Sistemul lucrării de toamnă a solului depinde de premergătoare. De aceea seminţele se dezinfectează cu ajutorul afumării. îngrăşăminte nu se introduc. iar după depuneri atmosferice se grăpează.5-4. Dacă la 100 g de sol este mai mult de 15 mg P2O5 şi K2O. Dacă în timpul recoltării cerealelor păioase vremea este excesiv uscată şi arătura formează bulgări. Acest lucru va îmbunătăţi calitatea arăturii şi încorporarea în sol a resturilor vegetale. prost se fărâmiţează.3. BD-10. repetând acest proces la apariţia buruienilor şi samuraslei şi câmpul se ară când se creează condiţii favorabile. Mazărea este atacată de gărgăriţamazării. Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat. folosind preparatul metalilclorid în doză de 70gm3. Peste două săptămâni se ară la adâncimea de 23-25 cm. B.3 kg. nivelând solul suplimentar cu grape combinate cu târşitoarele. care se recoltează în septembrie–octombrie. ceea ce duce la pulverizarea de prisos a solului şi creşterea cheltuielilor. de aceea lucrarea solului se efectuează prin metoda clasică. mazărea utilizează următoarea cantitate de substanţe nutritive: N = 4. în rânduri se introduce superfosfat granulat. După recoltarea sfeclei pentru zahăr. atunci.7-2.5-6 kg. va reduce numărul lucrărilor suplimentare şi va îmbunătăţi calitatea solului înainte de semănat. Cea mai mare parte a semănăturilor de mazăre se amplasează după porumb şi sfecla pentru zahăr. Mazărea foloseşte 50-70% din azotul asimilat de către bacteriile de nodozităţi. el trebuie nivelat.

de seminţe germinative la ha. Mazărea este o cultură care se seamănă timpuriu – la maturizarea fizică a solului.7 m. Cea mai potrivită metodă de semănat. până la formarea cârceilor: în a doua jumătate a zilei. seminţele se tratează cu microelemente: molibden. În scopul nimicirii ciupercilor patogene.6 mil. Însă trebuie menţionat că prin această metoda de tratare a seminţelor cu rizotorfin.a. la sfârşitul lunii martie–începutul lui aprilie. Contra putregaiului de rădăcină se aplică Tachigaren 70wp – 6. Grăpatul până la răsărirea plantelor peste 5–6 zile după semănat. 200 g rizotorfin se dizolvă în 2 l apă la temperatura camerei.0 l/t pe baza formatorilor de peliculă. seminţele se tratează cu Vincit Minima SC – 1. iar în cele sudice – 1. apoi după apariţia plantulelor de mazăre când ele formează 3–4 frunze. . Pe terasament se instalează o carcasă cu înălţimea de 50 cm.TMTD.5 l/t. Epoca de semănat.5 cm în regiunile cu umiditate stabilă. Metoda de semănat. Tăvălugirea semănăturilor – 3 KKŞ – 6 A. dese cu intervalul între rânduri de 15 cm. Starodub. este semănatul în rânduri. şi 7. Numai la introducerea biopreparatului din calculul a 300 mil. cu biopreparatul rizotorfin. se acoperă cu peliculă.4–1. de microelement la norma de semănat. cobalt. Norma de semănat. Tehnologii în fitotehnie Umiditatea seminţelor trebuie să fie nu mai mare de 16%.188 V. când plantele îşi pierd turgescenţa şi se vatămă mai puţin. Spaţiul liber se formează pentru evaporarea fumiganţilor. restul – din forme spontane. se adaugă 10-15 g s. amestecându-le din când în când. îndeosebi a ascohitozei şi fuzariozei. În anii secetoşi norma de semănat se micşorează cu 10–15%. În raioanele de nord ale republicii e necesar de semănat 1.VSC – 4 kg/t. Mai eficace este încorporarea biopreparatului în componenţa polimerilor la încrustare. 2. deseori numai 10% de nodozităţi pe rădăcinile plantelor se formează din tulpina de bacterii selecţionată. şi cu această soluţie într-un loc umbrit seminţele se umectează timp de 4-5 min.4 mil. Prin aceasta pe seminţe se reţine de 20 de ori mai multe bacterii decât prin inocularea prin metoda obişnuită. Lucrări de întreţinere 1. Adâncimea semănatului – 4 cm. înălţimea terasamentului – 0. iar în anii cu umiditate suficientă se majorează cu 10%.. de bacterii la o sămânţă se poate obţine 40-90% de nodozităţi productive din tulpini selecţionate. Înainte de semănat. în condiţii de asigurare cu umiditate nestabilă şi insuficientă. care sunt mai numeroase. Temperatura aerului peste 12oC.

Cele mai mari daune semănăturilor de mazăre în anii cu veri calde şi ploioase le cauzează păduchii de frunze.75 l.3 l/ha. apoi peste 8-10 zile prin stropirea cu Şarpei ME – 0. la combine se micşorează viteza de rotire a tobei până la 450–500 de rotaţii pe minut pe timp stabil cu soare. Actellic 50 EC – 1.3. iar pe timp posomorât până la 500–600 de rotaţii pe minut. . până la apariţia plantelor semănăturile se stropesc cu erbicidele: Leopard 5 EC – 1. În faza de îmbobocire–începutul înfloririi semănăturile de mazăre se tratează suplimentar extraradicular cu soluţie de îngrăşăminte de Molibden: 100 g s.4/ha. IA.5A.0 l/ha.a.1 l/ha.2. Recoltarea Mazărea se recoltează în două faze: Secerişul măzării trebuie început când se îngălbenesc 50–75% de păstăi pe o plantă şi umiditatea seminţelor va fi de 35–40%. Pivot 100 SC – 0. Combaterea gărgăriţei-mazării în faza de la începutul înfloririi. care se introduce în perioada când la plante s-au format 5–6 frunze. După semănat. pe solurile uşoare – 3BP – 0. Se folosesc secerători JBA – 3.1 sau PBA – 4. Zolone 35 EC – 1. când umiditatea boabelor va fi de 16-18 %. Peste 3-4 zile după secerat se începe strânsul şi treieratul poloagelor cu combinele utilate cu colectoare PPT-3. Leguminoasele pentru boabe 189 Se folosesc grape mijlocii 3BZS – 1. O stârpire mai completă a buruienilor în semănăturile de mazăre poate fi obţinută în cazul aplicării erbicidelor cu acţiune de contact: Basagran 205 l/ha. cositori KS – 2.5 l/ha. Gesagard 50 FW – 3 l/ha. Pentru a reduce gradul de fărâmiţare a boabelor. + 100 l de apă la ha. Pentru combaterea acestui dăunător se aplică srtopirea cu preparatele: Actara 25 WG – 0.6. dispozitivele PB – 2. când boabele în păstăi devin tari şi capătă forma şi culoarea caracteristice pentru seminţele soiului dat. Prometrex 50 SC – 3 l/ha. JRB – 4.

3. Figura 16. Starodub. Proteina fasolei conţine toţi aminoacizii indispensabili necesari organismului uman şi se asimilează în proporţie de 86%. vitamine B1. de 10 ori mai mult magneziu şi de 19 ori mai mult calciu decât carnea.5 ori cartofii. FASOLEA Importanţa Fasolea este o cultură leguminoasă cu calităţi alimentare valoroase. Se utilizează şi la producerea salamului. care conţin până la 6% de proteine. care conţine 75% fasole şi 25% de carne de vită. Fasole . 4% de zaharuri. Tehnologii în fitotehnie 3.190 V.6% de grăsimi. de 3 ori mai mult fosfor şi potasiu. După valoarea nutritivă – 336 kcalorii la 100 g de boabe uscate – fasolea depăşeşte de 1. se apropie de lapte şi carne. Boabele de fasole conţin în medie 24. prin valoarea lor nutritivă.4.5 ori pâinea de grâu şi de 3. În hrană se folosesc pe larg de asemenea păstăile verzi. B2. C.3% de proteine şi. Boabele conţin până la 50% de amidon.

la început ca plantă decorativă. Crizantema. dintre care 20 cultivate. eliberează devreme câmpul şi este o premergătoare bună pentru cerealele de toamnă. Sistematica Fasolea face parte din familia Fabaceae. Angularis – adzuchi şi altele În Moldova sunt răspândite două specii: fasolea comună şi fasolea cu bobul mare. Soiuri omologate: Aluna. Timpuriu. Ph. multiflorus – fasole-mare-turcească 3. Fasolea.2–0. cu cioc lung la vârf şi cu un număr mic de boabe în păstaie. Leguminoasele pentru boabe 191 Zama vâscoasă din boabe influenţează pozitiv asupra ficatului şi rinichilor. acutifolius – fasole Tepare 4. Ph. lunatus – fasole de Lima Acest grup se caracterizează prin păstăi mari şi plate. deoarece conţin glucozida fazeolunatina. Aureus – fasole-aurie. Ph. Paiele de fasole le consumă numai oile şi caprele. Centrul de provenienţă a fasolei este Mexicul de Sud şi America Centrală. Concurent. Nicolina. Floare. genul Phaseolus. Frunzele fasolei conţin până la 10% de acid citric. Valva păstăii de fasole se întrebuinţează şi ca antibiotic de bolnavii de diabet. acumulează azot în sol. Belţkaia 16. Ph.3 kg pe zi. În Europa fasolea este cunoscută după descoperirea Americii. pe care formele agăţătoare îl însoţesc aproape pretutindeni. vulgaris – fasole comună 2. dânduli-se câte 0.3. Chişinău 15. După provenienţă speciile cultivate de fasole se împart în două grupuri mari: american şi asiatic. apoi ca plantă leguminoasă. Ph. împreună cu porumbul. Grupul asiatic include: 1. maş 2. . Tatiana. Boabele şi plantele verzi nu se folosesc ca nutreţ pentru animale. Ph. Mungo – urd 3. Ea a fost adusă la începutul secolului al XVIII-lea de bulgarii şi găgăuzii strămutaţi din Peninsula Balcanică. În Moldova fasolea se cultivă de circa 300 de ani. Ph. ca şi alte leguminoase. Grupul american include: 1. care include mai mult de 200 de specii. zisă turcească. Laura. Speranţa.

1 15. Tulpina la fasole este de înălţime mică – 30-50 cm.2 30.8 41.0 21. mii t 13.3 15. iar plantulele apar neuniform şi sunt rare.0 17.4 22. Frunzele sunt acoperite cu perişori.5 Producţia.3 21. alb-verzui-roz sau roşii. Particularităţile biologice Fasolea este o plantă iubitoare de căldură. Soiurile cultivate au tulpina care ramifică de la bază şi formează păstăile numai pe aceste ramificaţii.8 28.9 17.0 Sistemul radicular al plantei de fasole este mai slab dezvoltat decât al altor leguminoase pentru boabe.2 17. Înflorirea se produce treptat de la bază spre părţile superioare. kg/ha 1090 890 1200 1000 1310 770 890 820 1260 500 780 550 1240 740 800 759 1016 Producţia globală.8 21. t0 minimă de încolţire = 8-100C. multe seminţe putrezesc. Florile sunt grupate în racem câte 2-8.1 10.0 18. la cea urcătoare – volubilă – este nedefinită.192 V.2 29. Fasolea este o plantă autogamă facultativă.7 11. . ajungând la 3-4 m.0 26.5 19.5 29. La maturitate păstăile plesnesc cu uşurinţă. Primele două frunze pe care le formează planta după răsărire sunt simple.0 21.4 25. Masa a 1000 seminţe este 160-750 g.2 23. Starodub. Fructul – păstaia – cuprinde 3-7 seminţe.2 13. albe. La temperatura sub 80C încolţirea are loc mai încet.1 17. Tehnologii în fitotehnie Dinamica producţiei de fasole în Republica Moldova Anii 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Suprafaţa.9 29. Seminţele ei încolţesc mai bine la temperatura de 20-250C.9 37. iar următoarele trifoliate.5 30.1 31.0 22. mii ha 12.0 11.4 19.5 19.

70 kg CaO. pH = 6–7. bob şi linte este oportun nu mai devreme decât peste 5–6 ani. Lucrarea solului se efectuează în funcţie de condiţiile climaterice şi de premergătoare. Ea se dezvoltă bine pe cernoziomurile fertile şi nu suportă solurile lutoase cu un nivel ridicat al apelor freatice.5.5–-10C. pierind la temperatura de -0. Fertilizarea. Cele mai bune premergătoare pentru fasole sunt culturile păioase de toamnă. precum şi în perioada înfloririi şi legării păstăilor. 30 kg P2O5. S-a dovedit că semănatul fasolei pe acelaşi câmp. în proporţie de 3-5%. Pentru creşterea şi dezvoltarea bună a plantelor de fasole temperatura optimă este de 18-230C. În anii cu vară umedă şi răcoroasă fasolea este puternic atacată de astfel de boli ca antracnoza şi bacterioza.3. cu toate că e posibilă şi polenizarea încrucişată cu ajutorul insectelor. Pentru germinare seminţele absorb 100–110% de apă faţă de masa lor uscată. Adâncimea optimă a arăturii este de 20–22 cm. Ea suportă foarte prost nu numai seceta. Consumul zilnic de apă poate atinge în perioada înfloritului şi formării seminţelor chiar 5 mm pe hectar. precum şi porumbul crescut pentru siloz şi boabe. mai ales în perioada încolţirii seminţelor. Fasolea suportă destul de bine o oarecare umbrire. ci şi surplusul de umezeală. . precum şi după soia. Fasolea se autopolenizează. în plantaţiile de viţă-de-vie. Fasolea este foarte pretenţioasă faţă de umiditate. mai puţin bune – orzul şi ovăzul de primăvară. Coeficientul de transpiraţie este cuprins între 400 şi 750. mazăre. întrucât este atacată puternic de boli. precum şi în semănăturile mixte împreună cu porumbul sau alte culturi. Leguminoasele pentru boabe 193 În faza de plantule răsărite fasolea nu suportă nici chiar îngheţurile de scurtă durată. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Se poate de amplasat fasolea după sfecla pentru zahăr. ceea ce permite de a o cultiva în intervalele dintre pomi şi livezile tinere. Faţă de sol fasolea este mai pretenţioasă în comparaţie cu alte culturi leguminoase pentru boabe. iar temperaturi sub +150C la înflorire determină căderea florilor. Nu trebuie de semănat fasolea după floareasoarelui. din cauza îmburuienării cu samuraslă şi atacării de mucegaiul alb şi cenuşiu. 80 kg K2O. Pentru formarea 1 t de boabe şi vrejuri fasolea extrage 90 kg N. Surplusul de umezeală în perioada de coacere şi recoltare influenţează negativ asupra calităţii seminţelor. însă în anii cu secetă fasolea suferă din cauza deficitului de umiditate.

Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat.5 l/ha. Imediat după semănat se efectuează tăvălugirea terenului cu tăvăluguri din inele cu pinteni. Fasolea îşi scoate cotiledoanele la suprafaţa solului.a.6 reutilate pentru lăţimea intervalelor dintre rânduri de 45 cm. 150–160 g de zinc. În faza a 23-a frunzele sunt eficace: Leopard 5EC – 1.8 m. Peste 5-6 zile după semănatul fasolei. Pentru combaterea buruienilor şi menţinerea solului în stare afânată. Semănatul. Acest lucru se întâmplă la sfârşitul lunii aprilie–începutul lunii mai. se efectuează grăparea cu grape medii de-a curmezişul. în faza firelor albe ale buruienilor. Pantera . îndeosebi când pe suprafaţă se formează crusta solului.4 A sau KRN – 5. 5. 3. 2. Cea mai potrivită metodă de semănat fasolea este în rânduri distanţate cu intervale între ele de 45 cm. şi Triflurex 24 EC – 4 l/ha.194 V. se efectuează o grăpare de-a curmezişul rândurilor. Lucrări de întreţinere 1. 80% de N îl consumă prin simbioză. După apariţia plantulelor şi căderea cotiledoanelor. pentru buruienile dicotilidonate. în cursul vegetaţiei se efectuează 2-3 cultivaţii între rânduri cu cultivatoarele 2KRN – 2. împotriva buruienilor anuale graminee. Concomitent cu semănatul se administrează 50 kg/ha de amofos sau nitrofoscă şi 400–500 g s. se usucă şi se însămânţează în aceeaşi zi. Se foloseşte preparatul rizotorfin – 200 g la norma de însămânţare. O astfel de desime se poate atinge la semănatul a 350–400 mii de seminţe germinative la ha. de bor. Seminţele tratate cu rizotorfin se amestecă minuţios. 4. Însămânţarea se efectuează cu semănătoarea SPC – 6 M. Înainte de semănat seminţele se tratează cu fungicide şi cu bacterii de nodozităţi. K60. Pentru a distruge crusta solului se folosesc sapele rotative. Pentru combaterea buruienilor se folosesc erbicidele Treflan 24 EC – 4 l/ha. Termenul optim pentru semănatul fasolei este perioada când solul la adâncimea încorporării seminţelor se încălzeşte până la 10–12oC. Desimea optimă a semănăturilor se socoate atunci când la momentul recoltării se păstrează 250–300 mii de plante la ha. Starodub. USMC – 5. de aceea încorporarea seminţelor trebuie să se facă la adâncime mică. de 5–6 cm. 80–100 g de molibden. Tehnologii în fitotehnie Sub arătură se introduce P60.

Treieratul poloagelor se efectuează cu combinele pentru recoltarea cerealelor SK “Niva”.6 g de lizină. Gradul de fărâmiţare nu trebuie să depăşească 1–2%. cleiurilor.9 g de metionină.9 g de lizină. Boabele de soia conţin 45-48% de proteină. De aceea treieratul poloagelor va fi mai bine de efectuat în orele de dimineaţă şi în a doua jumătate a zilei. soia ocupă primul loc – 32. 1 kg de soia conţine 1. Recoltarea Recoltarea începe odată cu maturizarea a 70-80% de păstăi. 4. margarină. lacurilor. conserve ş. lapte. săpun. 0. prin metoda divizată – în două faze. în doze de 45–50 kg/ha. dintr-un kg de soia se pot obţine 5 l de lapte şi 1. linoleumului.8 g de triptofan şi 1. a. Utilizată în proporţie de 4-5% în combinaţie cu făină de grâu. După treierat boabele trebuie îndată curăţate cu ajutorul maşinilor OVP–20 şi uscate adăugător pe arie. Se aplică maşina FA – 4 m utilată cu dispozitiv de făcut poloage. a ciocolatei.5 kg de deşeuri . brânzei. cacao. 28. 290 g de proteină digestibilă.5.38 u. petrolului sintetic. Soia se utilizează şi la fabricarea produselor de panificaţie şi a pastelor făinoase. Leguminoasele pentru boabe 195 4EC – 1 l/ha. masei plastice. 3. glicerinei. Pentru combaterea gărgăriţei se aplică dezinfectarea – fumigaţie cu metalil – clorid 70 g/m3. cafelei. compus din 4–8 sau 12 rânduri. n. Pe terenuri irigabile se efectuează două stropiri: prima – în perioada îmbobocirii–începutul înfloririi. acizilor graşi. 4. în alimentaţie şi în calitate de cultură furajeră. vopselelor. Fasolea cosită în poloage se lasă 3 – 4 zile pentru zvântare. făina de soia sporeşte valoarea nutritivă a produselor de panificaţie.. utilate cu dispozitiv F-5 pentru treieratul fasolei.90 g de triptofan.8%.3. a doua – în perioada împlinirii păstăilor.80 g de metionină. Din boabe de soia se fabrică ulei. În producţia globală a uleiului vegetal. pe când 1 kg de porumb conţine 2. SOIA Importanţa Soia se utilizează pe larg ca materie primă în industrie. 20-26% de ulei şi 20% de hidraţi de carbon. 6. insecticidelor. care reduce la minimum fărâmiţarea boabelor. În timpul creşterii şi dezvoltării plantelor este oportună fertilizare suplimentară cu salpetru amoniacal.

5-6% de cenuşă. mulsorile cresc cu 1. Macuhul de soia nu cedează făinii de peşte şi depăşeşte cu 12% făina de carne şi oase. soia lasă în sol. 0. 20-30% de substanţe neazotice extractive..5-2. Soia . Inoculată cu rizotorfin. 5-6% de celuloză. Dacă în raţia unei vaci se adaugă zilnic câte 1-2 kg de şrot. 1 kg de masă verde conţine 0. Tehnologii în fitotehnie bogate în substanţe proteice. ca produs secundar al soia. În urma prelucrării boabelor se obţin şrot sau macuh. care conţine 40-45% de proteine.196 V. 5. n.0 litri.5% de grăsimi. găinile dau cu 40-45% mai multe ouă. Starodub.35-0.40 g proteină digestibilă. Este mare şi importanţa agrotehnică a soiei. paiele şi pleava conţin circa 5% de proteine. după recoltare. fiind o bună premergătoare pentru culturile agricole nepăstăioase. Din 100 kg de boabe se obţin 60-65 kg de şrot. Macuhul conţine 38-39% de proteină.25 u. 70-80 mg de carotină.2-0. în primul rând în calitate de cultură fixatoare de azot. Figura 17. 40-45 kg/ha de azot. Dacă în raţia găinilor se adaugă 10 g de urluială de soia.

2006 Ţara SUA Brazilia Argentina China Canada Moldova Mondial Suprafaţa.9 3024.5 0. Zodiac. şi din ramificaţii laterale.3 15. Glia.6 22.3 15. În Moldova. Japonica.0 2379. în funcţie de soi. Licurici. Fabaceae. mil. Bucuria. ha Producţia. Colina. genul Glycine. datând cu cel puţin 6 mii de ani înaintea erei noastre. În funcţie de perioada de vegetaţie. suprafeţe. Suprafeţele şi producţia de soia pe plan mondial. Aura. Hispida şi este o plantă anuală erbacee.2 2882. Kişiniovskaia-16. Soia dispune de 3 tipuri de frunze: cotiledoanele. Subspecia Manshurica poate fi cultivată şi în condiţiile ţării noastre: este rezistentă la cădere. Soiurile de soia cultivate în România au fost clasificate în 6 grupuri. care apar la nodurile dispuse altern şi legate de tulpină printr-un peţiol lung de 3-30 cm. soiurile de soia au fost încadrate în 10 grupuri de maturitate.1 1703. de care se prind printr-un peţiol cu lungimea de 1-2 cm.1 52. t 28. Din China. producţii Centrul de răspândire a soiei este China.9 2382 221. roz – activitate redusă.3. sp. mil. Indica. situate la primul nod al tulpinii. Sistemul radicular este format dintr-un ax principal pivotant.079 92. acoperită cu perişori. masa a 1000 de boabe constituie 120-130 g.055 1431. Belţkaia 82. care poate pătrunde până la 2 m adâncime. Intensitatea fixării azotului se constată după culoarea nodozităţilor în secţiune: roşu intens indică o activitate de vârf. ating dimensiunile maxime la 25 şi 35 de zile de la apariţie. Chinensis. kg/ha Producţia globală.5 1. iar verde – nodozităţi inactive. se cultivă din 1881.5 Sistematica Soia cultivată aparţine fam. care aprind o rază de 40-70 cm. frunzele unifoliate. Leguminoasele pentru boabe 197 Răspândire.4 9.0 3. Mida. iar fixarea azotului începe la 15-20 de zile de la formarea lor.8 87. frunzele trifoliate. mai mult sau mai puţin ramificată. a pătruns în Orientul Îndepărtat. Tulpina este erectă. situate la al doilea nod al tulpinii. Soia este cunoscută ca plantă de cultură încă din vremuri străvechi. Nodozităţile devin vizibile la 10-14 zile după infecţie.9 0. Soiuri omologate în Republica Moldova: Alina. În cadrul speciei se disting subspecii precum: Manshurica.4 40. Dorinţa. .0 2680.

Particularităţile biologice Soia este o plantă termofilă. cu 1-5 seminţe. Pentru umflarea şi germinarea seminţelor sunt necesare 130-160% din masa lor uscată. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. influenţează asupra sintezei .5 mg la 1 kg de sol). Masa a 1000 de seminţe însumează 50-400 g.5 mm apă – în luna mai. 30 kg de P2O5. Pe solurile uşoare. bine drenate. Molibdenul joacă un rol important în metabolismul azotat al plantelor.5-6. Este o plantă cu cerinţe relativ sporite faţă de umiditate. Soia este o plantă puţin pretenţioasă faţă de planta premergătoare. Starodub. care activează diferiţi fermenţi. Deplasarea plantei cu 400-500 km spre nord sau spre sud determină devierea duratei de vegetaţie cu 2024 de zile. 5. inclusiv 30-60 productive. excesiv nisipoase. Cobaltul acţionează pozitiv asupra conţinutului de clorofilă şi acidului ascorbic din plante. Coeficientul de transpiraţie constituie 500-700. Zilnic. O plantă poate forma 300-400 de păstăi. temperaturile de -2. Soia se dezvoltă bine pe soluri cu textură medie. Cele mai bune premergătoare sunt cerealele de toamnă. Fertilizarea. Tehnologii în fitotehnie Florile sunt grupate în raceme.5.0-5 mm – în lunile iunie–august. de culoare roz. păioasele de primăvară. Dacă planta este asigurată suficient cu cobalt (nu mai puţin de 1. Fructul reprezintă o păstaie uşor curbată. soia extrage din sol 60 kg de N. inclusiv 30 kg molecular. activează biosinteza azotului proteic. 40 kg de K2O. fertile. nodozităţile se dezvoltă prost şi au o culoare palidă. 4. Perioada critică faţă de umiditate – faza înfloririi şi coacerea seminţelor. este un component al vitaminei B12 şi participă la procesul de fixare a azotului atmosferic de către bacteriile de nodozităţi. -30C nu produc pagube. Coeficientul de consum al apei – 1500-1900 la 1 t de producţie. iar pe cele grele de insuficienţă de aer. soia consumă în medie: 2-2. Consumul lunar total de apă depăşeşte 120 mm în lunile iunie. pe rădăcinile ei se dezvoltă nodozităţi măşcate. Soia este o plantă de zi scurtă. Cobaltul aplicat pe plantaţii de soia este capabil să formeze compuşi organici metalici. În lipsa acestui element. intră în componenţa nitratreductazei ca ferment-catalizator la reducerea nitraţilor în plante – activează procesul de fixare a azotului atmosferic. iulie şi august.8 mm – în iulie. porumbul. cu pH-ul de aproximativ 6. Reacţia fotoperiodică. soia suferă de insuficienţă de apă. La faza de răsărire. Pentru o recoltă de boabe de 1 t /ha şi una corespunzătoare de paie. sfecla pentru zahăr.198 V.

Zincul influenţează considerabil fructificarea.3. activează reacţiile de transformare a hidraţilor de carbon la respiraţie şi fermentare. trebuie încorporate – odată cu semănatul – doze mici de NPK – câte 15-20 kg /ha. La insuficienţă de zinc în plante se acumulează fosfaţi neorganici. mohor. îmbunătăţeşte metabolismul fosforului în plante. insuficienţa de bor influenţează negativ asupra conului de creştere a tulpinii şi rădăcinii. 10. plantele se îmbolnăvesc de cloroză. contribuie la sintetizarea clorofilei şi vitaminelor. la 20-25 de zile după răsărire. Cuprul intensifică respiraţia. care reduc cantitatea de zaharoză şi amidon. influenţează procesul de transformare a substanţelor azotice. concomitent cu praşile mecanice. intensifică activitatea fermenţilor la încolţirea seminţelor. Necesitatea faţă de bor a plantelor creşte mai ales în perioada de înflorire şi formare a ovarului. influenţează asupra respiraţiei. La carenţa de mangan. hidraţilor de carbon şi vitaminelor în plante. volbură. activează formarea şi transportul hidraţilor de carbon. Manganul participă la reacţiile de oxidoreducere. Îngrăşămintele ce conţin azot influenţează formarea nodozităţilor la soia crescută din seminţe tratate cu Rizotorfin. se copleşeşte creşterea internodurilor şi încetineşte creşterea plantei. Pe lângă îngrăşămintele de bază. La soia. la temperaturi înalte sau joase. spanac-alb. Leguminoasele pentru boabe 199 aminoacizilor şi proteinelor. Sub acţiunea cuprului se măreşte rezistenţa plantelor la condiţiile nefavorabile ale mediului. Borul joacă un rol multilateral în viaţa plantelor: influenţează procesele de creştere. secetă. influenţează radical procesul de oxido-reducere al plantei. susai). Lucrarea solului Arătura timpurie se efectuează conform sistemului semiogor. ca unul dintre componenţii fermenţilor. Zincul. solul . nodozităţile de pe rădăcini nu se dezvoltă sau devin mărunte. cu 4-5 cm mai adânc decât seminţele. îngrăşămintele cu azot se administrează în timpul vegetaţiei. iar dacă e îmburuienat cu buruieni cu lăstărire din rădăcină (pălămidă. E mult mai raţional ca îngrăşămintele minerale să fie încorporate la arătura de toamnă. metabolismul compuşilor cu fosfor. El sporeşte numărul de flori şi seminţe. Îngrăşămintele se introduc lateral. muştar de câmp. Dacă terenul este îmburuienat cu buruieni anuale (ştir. bacterioză şi criptogamie. la faza de 2 frunze trifoliate. în baza observării numărului de nodozităţi formate. 15. el se dezmirişteşte cu ajutorul discurilor LDG-20. frunzele se acoperă cu pete cenuşii sau galbene. de culoare cenuşie sau brună. fotosintezei şi metabolismului azotic. La insuficienţă de molibden. costrei).

pe solurile curate se recomandă o singură cultivaţie. cu un interval de 45 cm între ele. a doua – după apariţia rozetei cu frunze. seminţele nu încolţesc. distanţa dintre seminţe pe rând – 3 cm. Metode de semănat. Înainte de semănat. Harness 900 EC – 3 l/ha.6-0. Pentru a combate buruienile dicotiledonate anuale şi cerealiere. cronologic. sunt sensibile la boli şi dăunători. de bacterii. Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat. Treflurex 240 EC – 4 l/ha. 100 kg de seminţe se stropesc uniform cu 2 l de apă. Norma optimă de însămânţare este de 0. Un efect bun asigură erbicidele Gezagard 50 WP – 5 l/ha. în timpul aratului. capacitatea germinativă – 95%. el trebuie nivelat cu grape grele sau cu discuitoare. de seminţe viabile la ha: 70-100 kg/ha. Erbicidele se introduc cu ajutorul stropitoarelor utilate cu bare de câmp la adâncimea de 5-7 cm. soia trebuie semănată după ce se seamănă porumbul. Înainte de semănat. şi înainte de semănat – la adâncimea încorporării seminţelor. în baza formatorilor de peliculă aplicând Fundazol 50 WP – 3 kg/t. Stomp 330 EC – 4 l/ha. În anii cu primăvara timpurie şi secetoasă. Dacă după premergătoare târzii. Norma de însămânţare pentru 1 ha – 200 g. cu grape ataşate – la adâncimea de 6-8 cm. aplicate până la apariţia plantelor. Soia este o cultură termofilă şi încolţeşte la temperaturi de 14-160C. la adâncimea de 10-12 cm. terenul trebuie tăvălugit. plantulele apar peste 25-30 de zile. Un gram de preparat conţine 5-8 mld. Cu 3-4 săptămâni înainte de semănat. La însămânţarea ei cu 10 zile înainte de termenul optim. Pe arătura bine nivelată din toamnă. după care se presară cu 200 g de Rizotorfin şi se amestecă bine. Se practică semănatul în rânduri distanţate. la adâncimi diferite: prima afânare se face la 7-8 cm. primăvara timpuriu se face prima cultivaţie. VSC – 3 kg/t. circa 70 de seminţe viabile la 1 m. seminţele trebuie lucrate cu soluţie de microelemente de 5% şi cu preparatul bacteriilor de nodozităţi – Rizotorfin. Suprafaţa de nutriţie = 135 cm2. Această perioadă coincide cu înfloritul merilor. se utilizează erbicide precum Treflan 24 EC – 4 l/ha. Tehnologii în fitotehnie se lucrează pe straturi. .7 mil. la adâncimea încorporării seminţelor. la buruienile multianuale cu lăstărire din rădăcină.200 V. Norma de însămânţare. înainte de semănat. într-un sol neîncălzit. cu ajutorul dezmiriştitorului cu brăzdare PP-l-10-25. de-a curmezişul arăturii. Epoca de însămânţare. În Republica Moldova. solul se fărâmiţează bine. Starodub. Rizotorfin se repartizează în pungi de polietilenă cu greutatea de 400 g. la adâncimea de 5-7 cm. iar pe solurile buruienoase – două cultivaţii. TMTD. seminţele se tratează cu insecto-fungicide.

dacă aceasta există. cu scopul de a stârpi plantulele filiforme de buruieni şi a sfărâma scoarţa de la suprafaţa solului. cu ajutorul combinei. Se efectuează la adâncimea de 3-4 cm. semănăturile trebuie stropite cu soluţie de 1% de sulfat de amoniu (NH4)2SO4) cu adaos de 0. viteza grăpării – 5. fapt ce permite recoltarea ei într-o singură fază.5 kg. Dacă se întârzie cu doar câteva zile. La scuturarea păstăilor se produce un sunet . 3. Prima irigare se realizează la faza de îmbobocire. Utilizarea erbicidelor. a cincea – în perioada de umplere a boabelor (câte 500-600 m3/ha). sporul de recoltă creşte cu 200-300 kg/ha. Lucrări de întreţinere Tehnologia include mai multe procedee. Utilizarea insecticidelor.4-DA (sare de amoniu).0-5. Cultivaţia. Pentru a nimici omizile de buhă se utilizează Arrivo 250 CE – 0. iar plantulele de soia. doza îngrăşămintelor se măreşte cu 40-50%.0 l/ha. la 2-4 zile după semănarea culturii. imediat ce răsar complet plantele.01% de 2. Basagran 45 SA – 3 l/ha. tulpinile şi păstăile se usucă.32 l/ha. 1. iar la coacerea deplină păstăile nu plesnesc.0 l/ha. pot fi considerabil afectate. Pantera 4 EC – 1. 2. circa 70% din ele pot fi înlăturate prin grăpare. Zolone 35 EC – 2 l/ha. Când buruienile se află la faza de filament alb. La coacerea deplină. recolta sporeşte cu 4. frunzele cad. a patra. Recoltarea Soia nu poligneşte. Leopard 5 EC – 2 l/ha. Pe terenurile irigabile. apoi la adâncimea de 6-8 cm. conţinutul albuminei – cu 2.8%. Se aplică la faza de 3 frunzuliţe. 4.4 l/ha.5 km /oră. Karate Zeon 5 CS – 0. Grăparea după apariţia plantulelor. Se face cu grape BZSS-1. Pentru a accelera coacerea culturii. masa a 1000 de seminţe – cu 10-15%. Grăparea până la apariţia plantulelor. aflându-se la suprafaţa solului. Buruienile se tratează în faza de 2-4 frunze compuse cu erbicidele Pivot 100 SC – 1. a doua – la formarea păstăilor. energia germinativă – cu 2-6%. a treia. După fiecare stropire se realizează afânarea între rânduri.5-4. 5.0. La începutul formării păstăilor se efectuează îngrăşarea suplimentară cu îngrăşăminte lichide complexe: N30P20K20 + 200 l de apă.3. se aplică sinicaţia imediat ce plantele încetează să mai crească şi li se împlinesc păstăile. La fiecare mm de apă de irigaţie. Leguminoasele pentru boabe 201 Adâncimea optimă de încorporare este de 4-5 cm în sol umed şi 6-7 cm în sol uscat. care accelerează coacerea cu 4-6 zile. buruienile izbutesc să se înrădăcineze şi nu sunt nimicite de dinţii grapelor.

Tehnologii în fitotehnie caracteristic. păstăile lui nu plesnesc.6. este o plantă premergătoare potrivită. În anii cu condiţii climaterice nefavorabile. 3. Aceste particularităţi avantajoase determină reducerea pierderilor în timpul recoltării. Năut . Importanţa agronomică a năutului constă în rezistenţa la cădere şi în faptul că. năutul contribuie la acumularea în sol a azotului fixat pe cale biologică. năutul părăseşte devreme terenul şi. În cadrul asolamentului. Pentru a reduce fărâmiţarea boabelor. la brunificarea boabelor din etajul inferior şi mediu. pentru cerealele de toamnă. iar umiditatea lor atinge 40-45%. Ca plantă leguminoasă. când coacerea se tărăgănează şi frunzele plantelor nu cad. din aceste considerente. şi până la 500-700 de rotaţii – pe timp mai umed. dar şi pentru culturile de primăvară. se efectuează desicaţia. până la 4 cm. Figura 18. viteza tobei trebuie redusă la 300-350 de rotaţii pe minut pe timp uscat. la maturitate. Deoarece inserţia păstăilor nu este înaltă. în primul rând. combina trebuie ajustată la cea mai joasă mirişte. consumându-se 100 l/ha de soluţie de lucru la tratarea semănăturilor prin stropire din avion. Starodub.202 V. NĂUTUL Importanţa Boabele de năut se utilizează în alimentaţia oamenilor şi ca furaj pentru animale. Semănăturile se tratează cu clorat de magneziu de 60% (20 kg/ha) sau cu Reglone Super 150 SL – 2 kg/ha.

28. Planta este relativ rezistentă la secetă. rădăcină de tip pivotant. 18. Suportă mai bine ca alte specii leguminoase căldurile mari. acoperite cu perişori ce secretă acid oxalic.4% de celuloză. galben-deschise. Plantele tinere suportă temperaturi scăzute – de -6oC. acoperite cu perişori. În Republica Moldova se cultivă soiurile Sovhoznâi-14 (seminţele sunt de culoare cafeniu-intens) şi Volgogradski10 (seminţele au culoare galbenă). seminţele absorb 75% de apă (raportată la masa lor). Particularităţile biologice Pe parcursul perioadei de vegetaţie. năutul manifestă cerinţe diferite faţă de temperatură. Optimă pentru creştere şi dezvoltare este temperatura de 20-21oC. bogat în calciu. prezentată prin mai multe varietăţi.7% de proteină brută. deoarece seminţele germinează la 3-4oC şi răsar în mai puţin de 10 zile la o temperatură de 6-8oC. păstăi scurte. Cel mai potrivit sol pentru năut este cernoziomul cu textura medie (spre uşoară).7% de cenuşă. ha. înflorire eşalonată. năutul ocupă cca 14 mil. tulpină de 30-50 cm înălţime. este sensibil la temperaturi înalte în perioada înfloritului. slab aerate. flori de diferite culori (mai des albe). Creşterea şi dezvoltarea. Năutul manifestă cerinţe moderate faţă de umiditate. care începe la 2-3 săptămâni.5% de fosfor (P2O5). 10. în special a antracnozei. cea mai importantă fiind eurasiaticum. malic etc. La începutul vegetaţiei. se cultivă pe suprafeţe neînsemnate. Leguminoasele pentru boabe 203 Răspândirea.2-7.3.5-3. Critică pentru consumul de apă este perioada de îmbobocire – umplere a seminţelor. muchiată. În Republica Moldova. polenizare autogamă. frunze imparipenat compuse. 2. de la bază spre vârf. cu putere mare de solubilizare. 1-3 seminţe în păstaie.1% de magneziu (MgO)..5-28. 2. producţia În agricultura mondială.4-47. Năutul are germinaţie hipogeică.2% de grăsimi. . cerinţele faţă de căldură sunt reduse. Sistematica Năutul – Cicer aeritinum – include 4 subspecii. excesul de umiditate fiind dăunător şi favorizând apariţia diferitor boli. cu 7-17 foliole dinţate. prea bogate în apă.2% de calciu (CaO). nu rezistă pe solurile grele. ovale. dispuse solitar. Seminţele de năut conţin 46. 20. Pentru germinaţie. fapt ce permite cultivarea lui în zona de sud a Republicii Moldova.4% de potasiu (K2O). acoperită cu peri şi erectă până la maturitate deplină. valorificând însă solurile nisipoase. 6. Coeficientul de transpiraţie constituie 350-400.9% de amidon. Cenuşa seminţelor de năut conţine 34. suprafeţele.5-5.

năutul este sensibil la îmburuienare. 15 kg de fosfor şi 34 kg de potasiu. În condiţii de regim hidric favorabil şi pe terenurile cu grad redus de îmburuienare. Utilizat împreună cu microelemente precum Mo de 0. Nu se cultivă repetat sau după floareasoarelui. peste 3-4 zile – grăparea. în mare parte. La primele faze de creştere şi de dezvoltare.1% şi Co de 0. în funcţie de MMB. în funcţie de necesitate. Nitraginul contribuie la majorarea producţiei cu 300 kg/ha. Lucrarea solului este asemănătoare celei pentru mazăre. Utilizează. cu o distanţă de 45 cm între rânduri. cu o capacitate germinativă nu mai mică de 90-95% şi puritatea de 96-99%. Întârzierea semănatului conduce la uscarea solului. Sămânţa şi semănatul Seminţele pentru semănat trebuie să fie uniforme. Optimă pentru semănatul năutului este perioada de după semănatul cerealelor de primăvară şi al mazării. Cantitatea de seminţe – 175-200 kg/ha. Pentru o producţie de 1 tonă de boabe. încadrată în limitele de 85-90 de zile. pe care îl absoarbe prin intermediul bacteriilor. răsărirea neuniformă a plantulelor şi. Tratamentul cu Nitragin (suşe active) conferă seminţelor eficacitate bună în anii cu regim hidric favorabil. se efectuează 2-3 cultivaţii între rânduri. respectiv. plus paiele aferente. Pe terenurile cu un grad sporit de îmburuie- . Tehnologii în fitotehnie Năutul este o plantă de zi lungă. optim este semănatul la 2-3 zile după maturizarea solului. Fertilizarea. azot atmosferic. care reduce procentul de seminţe tari de la 54% la 1%. la adâncimea de semănat de 4-5 cm.8 mil. imediat după semănat trebuie realizat tăvălugitul. Lucrările de întreţinere În primele 30-35 de zile ale fazei de creştere şi dezvoltare. năutul consumă circa 50 kg de azot. motiv din care năutul reuşeşte să vegeteze într-o perioadă scurtă. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. seminţe/ha. cu scopul de a distruge buruienile la faza de filament alb. O influenţă pozitivă asupra pregătirii seminţelor o are scarificarea lor. Pentru a nu permite îmburuienarea şi a obţine plante uniforme. se poate semăna şi în rânduri dese. la scăderi de producţie. Ulterior. când temperatura solului este de circa 3-4oC.1%. desimea optimă – 0. năutul este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă.204 V. La rândul său. Republica Moldova îi oferă condiţii de creştere şi dezvoltare. Premergătoare pentru năut pot fi cerealele de toamnă şi de primăvară şi porumbul pentru boabe.7-0. Starodub. Se dă prioritate semănatului distanţat. Pentru zona centrală a Republicii Moldova. necesită cantităţi mici de azot – 30-40 kg/ha. cu MMB mare.

macrosperma (lintea mare sau de farfurie) şi E. suprafeţe. global. cuprinde suprafeţe foarte mici. care sunt folosite în alimentaţia umană. ha. de 15-20 mm Figura 19. când majoritatea păstăilor se îngălbenesc. L. năutul se recoltează mecanizat. buruienile se combat cu ajutorul erbicidelor. În timpul lucrărilor de pregătire a terenului. Leguminoasele pentru boabe 205 nare. Buruienile monocotiledonate pot fi combătute cu erbicidul Fusilade Forte 150 SC – 2 l/ha. sau Lens esculenta include 2 subspecii: E. microsperma (lintea măruntă). la fabricarea unor sortimente de salam şi ciocolată.7. iar uneori şi mai mult. Plantaţiile de linte ocupă. Ca hrană pentru animale pot fi utilizate şi resturile vegetale. la faza de pârgă. al cultivaţiei de dinainte de semănat. Recoltarea Având coacere uniformă şi tulpină erectă. Ervum Lens. care sunt mai fine decât cele ale mazării şi au o valoare nutritivă sporită. Semănăturile îmburuienate se recoltează divizat. amestecată (în proporţie de 10-12%) cu făină de grâu. aplicat în perioada de vegetaţie. L. suprafaţa de 3. LINTEA Importanţa Lintea se cultivă pentru boabe. macrosperma are boabe mari. Făina din boabe de linte. poate fi utilizată la prepararea pâinii. În Republica Moldova. Semănăturile cu grad redus de îmburuienare se recoltează direct. Boabele sunt rezistente la gărgăriţe şi pot fi păstrate timp îndelungat. E. când buruienile au mai mult de 4-6 frunze. se aplică erbicidul Treflan 24 EC – 4 l/ ha. chiar dacă potenţialul ei de producţie constituie 2000 kg/ha. iar boabele devin tari şi au o culoare specifică soiului cultivat. 3. L.3. Boabele – măcinate sau întregi – se pot folosi şi în hrana animalelor. Lintea . la faza de coacere deplină. Sistematica Lintea cultivată. producţii Lintea se cultivă în mai multe ţări.8 mil. Răspândire.

durează 80-120 de zile. albastre. Nodozităţile sunt mici. Pentru a germina.5-7. 43. La germinaţie. Coeficientul de transpiraţie se încadrează în limitele a 450-500. E. treptat. albe. . cu hil alungit.5-3. ulterior. plantele se întrepătrund şi acoperă suprafaţa solului. culoare galbenă sau brună. dar nu este exclusă nici cea alogamă.5% de celuloză. microsperma are boabe mici sau medii. e mai răspândită subspecia macrosperma – var. Lintea este pretenţioasă şi faţă de umiditate.6% de cenuşă. ce pornesc de la subsuoara frunzelor.3-36% de proteine brute. Seminţele au formă de disc. Pe plan mondial. Inflorescenţele se formează pe tulpină. Frunzele sunt paripenate. cotiledoane oranj sau verzi. În substanţă uscată. Cele mai potrivite sunt solurile cernoziomice.206 V. alungindu-se doar epicotilul. Polenizarea este autogamă. cu lungimea de 5-7 mm.5-10. 0. cotiledoanele rămân în sol. cotiledoane galbene. la subspecia macrosperma. La începutul vegetaţiei.9% de amidon. MMB variază în limitele a 55-65 g (subspecia macrosperma) şi 25-30 g (subspecia microsperma). seminţele de linte absorb o cantitate de apă egală cu 100-120% din greutatea lor. terminate cu cârcei. cu o lungime de până la 6-15 mm şi lăţimea de 3. L. Starodub. La maturitatea deplină. boabele au nevoie de o cantitate de apă egală cu 100-120% din masa lor. se afectează vârful foliolelor.4% de grăsimi. Particularităţile biologice Lintea manifestă cerinţe moderate faţă de căldură. 2. cu textura medie sau uşoară.8-53. -6oC.7-4. Perioada de vegetaţie. uneori verzi. seminţele de linte conţin 21. Creşterea şi dezvoltarea. Tehnologii în fitotehnie lungime şi 7.0 mm. iar diametrul de 3-6 mm. numularia. cu 3-7 perechi de foliole lungi de 1-2 cm şi înguste. Plantele au înălţimea de 40-75 cm. totuşi. florile sunt mici. la care. Pentru a germina. 2. Lintea suportă şi temperaturi de -5. albe. cu un diametru de 6-9 mm. Rădăcina lintei este pivotantă şi pătrunde în sol la o adâncime de 100 cm. la subspecia microsperma – 65-70 de zile. florile sunt mari. Florile sunt dispuse în raceme cu 1-3 sau mai multe flori. cu lungimea de 7-8 mm şi nervuri albăstrui. cele mai multe fiind amplasate pe ramificaţiile laterale.7-1. tulpina este erectă.5 mm lăţime. Optimă pentru tot timpul vegetaţiei este temperatura de 17-19oC. Plantele au înălţimea de 15-35 mm. Germinează la temperatura de 4-5oC. Culoarea petalelor este mai mult albă (subspecia macrosperma) sau albalbastră (subspecia microsperma). păstaia se deschide (plesneşte) şi seminţele cad. de la bază spre vârf.

iar cele dicotiledonate sunt la faza de rozetă. Lucrarea solului.3. Lintea reacţionează pozitiv la aplicarea îngrăşămintelor. Lintea nu se autosuportă. Leguminoasele pentru boabe 207 Lintea este o plantă de zi lungă. iar peste 3-4 zile. care să corespundă standardelor clasei I a calităţii. Pentru fiecare tonă de boabe şi paie. Din aceste considerente se recomandă aplicarea dozelor mici (25-30 kg) de azot. Fertilizarea. Perioada de creştere şi dezvoltare se încadrează în condiţii de zi lungă cu tendinţă de creştere. asigurându-şi necesităţile de azot şi din contul celui acumulat în sol prin intermediul bacteriilor. De regulă. se execută tăvălugitul. când buruienile ajung la faza de filament. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. La rândul ei. seminţele se tratează cu Nitragin. Lintea se seamănă primăvara timpuriu. 10 kg de fosfor şi 15 kg de potasiu.5 + 2 l/ha. când buruienile monocotiledonate au 2-6 frunze. Pentru linte sunt valabile aceleaşi lucrări ca şi în cazul altor leguminoase pentru boabe cu însămânţare timpurie (mazăre.0-3. motiv din care durata perioadei de vegetaţie constituie 65-100 de zile. Desimea de semănat trebuie să constituie 2. după ce lintea răsare. În prima perioadă de dezvoltare.0 mil. în ziua semănatului. . puritatea 97% şi capacitatea germinativă nu mai mică de 95%. care distruge până la 80-85% din buruieni. acumulează pe cale biologică azotul din atmosferă. de seminţe germinabile/ha sau 110-165 kg/ha. Lucrările de întreţinere După semănat. imediat după semănatul mazării şi năutului. lintea manifestă o creştere slabă. trebuie să aibă drept premergătoare cerealele de toamnă şi de primăvară şi porumbul pentru boabe. Sămânţa şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat include următoarele procedee: alegerea unor seminţe măşcate cu MMB 55-65 g. dozele necesare de fosfor şi potasiu se aplică în timpul lucrărilor de bază ale solului. Adâncimea de încorporare a seminţelor trebuie să fie de 3-5 cm. Din aceste considerente. Buruienile pot fi combătute şi cu erbicide. Cea mai avantajoasă metodă pentru semănat este semănatul în rânduri dese. lintea este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă. extrage din sol 63 kg de azot. năut). preponderent pentru grâul de toamnă: părăseşte devreme terenul. se realizează grăparea. Buruienile monocotiledonate şi dicotiledonate pot fi tratate cu Fusilade Forte 150 SC + Basagran 48 SA în proporţie de 1.

208 V. pe teren. lensisperma) care. . şi când sunt coapte 50% din păstăi. iar calitatea lor se depreciază. Metoda de recoltare este cea divizată sau în două faze. Acest procedeu este obligatoriu mai ales pentru sectoarele semincere. fapt ce reduce calitatea culturii. Seminţele capătă culoare roşietică. Recoltarea înainte de termen implică majorarea procentului de boabe verzi şi zbârcite. Starodub. se remarcă printr-un habitus mai mare. Depăşirea fazei de recoltare determină plesnirea păstăilor de la baza tulpinii. foliole mai mari şi flori colorate. Tehnologii în fitotehnie Plivitul biologic se realizează cu scopul de a înlătura lintoiul (Vicia sativa var. Recoltarea Lintea se coace eşalonat şi trebuie recoltată când păstăile inferioare sunt galbene-brunii. iar cele de la mijloc – galbene.

Aspecte generale În acest grup sunt incluse plante ale căror seminţe sau fructe conţin ulei gras. 1 g de hidraţi de carbon – 4 000-4 500 cal. 1 g de proteină – 4 400-4 500 cal. care dau ulei ca produs secundar: bumbacul.7 g H2O. din acizi nesaturaţi. Plante oleaginoase 209 CAPITOLUL PLANTELE OLEAGINOASE 4 4. chenaful. Uleiul vegetal reprezintă un compus al glicerinei. şi oleaginoase cu utilizare multilaterală. la oxidare. nu sunt sintetizaţi de organismul omului Uleiul vegetal este format. în principiu. al alcoolului trivalent şi al acizilor graşi: Palmitic C16H32O2 saturaţi Stearic C18H36O2 Oleic C18H34O2 Linoleic C18H32O2 Linolenic C18H30O2 Arahidonic C20H40O2 nesaturaţi: nesubstituibili. cânepa. În comparaţie cu proteinele şi hidraţii de carbon. Uleiurile solide se obţin din seminţe de palmier cocotier şi din cele de arborede-cacao.. grăsimile au valoare calorică mare: 1 g de ulei elimină la ardere 9 500 cal. Uleiurile vegetale conţin acizi organici nesaturaţi şi au proprietăţi sicative. camelina. lalemanţia. perila. rapiţa navetă. susanul. ricinul. care se cultivă exclusiv pentru ulei: floarea-soarelui. arahide. din 1 g de ulei rezultă 1. teişorul.1. varza-de-mare. soia. şofrănelul. inul. rapiţa colza. muştarul-alb. Gradul de sicativitate se apreciază după cantitatea de iod pe care o fixează . Din categoria lor fac parte oleaginoase propriu-zise.4. care conţin acizi saturaţi. muştarulvânăt..

Indicele care determină conţinutul de acizi liberi din ulei se numeşte indice de aciditate şi se stabileşte în baza cantităţii de hidroxid de potasiu (în mg).4 189-197 0. invers.6-3. Uleiuri nesicative. cu indicele iodic mai mic de 100.8-5. Conţinutul uleiului şi calitatea lui la plantele oleaginoase Conţinutul uleiului. Prezenţa lor cere o prelucrare suplimentară. la cald.3-2. comestibil şi de ricin – tehnic.9 184-188 0. iar la uleiurile de calitatea a II-a. soia.0 167-185 2 187 0.1-2.1-11. cânepă. Starodub.06-8. mai mare de 2. cu atât este mai pronunţată sicativitatea uleiului. camelină. indicele de aciditate nu e mai mare de 1. la cele de calitatea I – 1. în industria lacurilor şi a vopselelor. uleiurile vegetale se împart în 3 categorii: 1. Doza de iod adiţionată de 100 g de ulei este numită „indice iodic”.3.8-4.210 V. Uleiurile utilizate în alimentaţie sunt mai puţin sicative şi trebuie să conţină o cantitate minimă de acizi graşi liberi.0 181-185 0. Aceste uleiuri sunt utilizate în scopuri tehnice. perilă.6 194-203 0.4 180-186 0. 2.03-2. rapiţă.2-12. susan. În condiţii de climă rece. La uleiurile de calitate superioară. În funcţie de posibilităţile sicative.3 186-195 0. muştar.2. Ulei de arahide. % în seminţe absolut uscate 35-36 Floarea-soarelui Şofrănelul 25-32 48-63 Susanul 30-40 Muştarul-alb 35-47 Muştarul-vânăt Rapiţa de toamnă 45-50 33-44 Rapiţa de primăvară 41-56 Arahida 47-58 Ricinul 23-37 Lalemanţia 26-49 Perila 25-46 Camelina 46-56 Macul Cultura Indicele iodic 119-164 115-155 103-112 92-112 92-119 94-112 101 83-103 81-86 162-203 181-206 132-153 131-143 Indicele Indicele de acetic saponificare 0. necesară pentru a neutraliza acizii liberi dintr-un gram de ulei. cu cât este mai mare acest indice. Uleiuri sicative cu indicele iodic mai mare de 140. Tehnologii în fitotehnie uleiul. şofrănel. se întrebuinţează în scopuri alimentare.5 170-184 0.0 182-183 0. lalemanţia. cu indicele iodic de 100-140: uleiul de floareasoarelui. în contact cu aerul se usucă repede: uleiul de in. scade.1 189-198 - .24 182-207 167-185 0. Umiditatea suficientă a solului contribuie la acumularea uleiului şi la creşterea indicelui iodic. 3.1-11.2. indicele iodic se măreşte şi. 4. Uleiuri semisicative.1-3.2-2.

intră în componenţa celulelor organismului. au o capacitate sporită de saponificare. Consumul excesiv al grăsimilor bogate în acizi graşi saturaţi – palmitic. grăsimile se împart în grăsimi vegetale şi grăsimi animale. Grăsimile se depozitează ca substanţă de rezervă în ţesutul adipos. În prezenţa vitaminei B6. Printre acizii graşi polinesaturaţi. cauzând obezitate. Grăsimile au un rol energetic şi sunt utilizate de organism în lupta contra frigului. Ele conţin acizi saturaţi şi nesaturaţi. Insuficienţa de acizi graşi polinesaturaţi provoacă dermatite.6% din compoziţia untului. 53% din cea a uleiului de porumb. capronic ş. 3. butiric. Acidul linoleic inhibă creşterea tumorilor. caracterizată prin indicele de saponificare. Aceşti acizi asigură creşterea şi dezvoltarea normală a organismului. trebuie să pătrundă în organism odată cu hrana. Acizii graşi saturaţi sunt conţinuţi în unt. Necesarul zilnic de acid linoleic al organismului este de 2-6 g.8% din compoziţia unturii de porc. 18-23% din cea a grăsimii de găină. cele bogate în acizi graşi nesaturaţi au formă lichidă şi se numesc uleiuri. se numără acidul linoleic şi acidul linolenic. în jurul unor organe. care nu pot fi sintetizaţi în organism. care. 2. a. – are drept consecinţă creşterea colesterolului în sânge. Plante oleaginoase 211 Uleiurile vegetale servesc şi ca materie primă în industria săpunului. stearic. la fierberea excesivă în soluţie de alcool şi hidroxid de potasiu. Grăsimile bogate în acizi graşi saturaţi au stare solidă la temperatura obişnuită. Ca răspândire. acizii linoleic şi linolenic se transformă în acid arhidonic. Denumirea de lipide provine din grecescul lipos – gras. contribuie la dezvoltarea aterosclerozei. grăbind transformarea colesterolului în acizi biliari şi contribuind astfel la eliminarea colesterolului din organism.2% din cea a grăsimii de vită. Grăsimile fac parte din grupul lipidelor simple şi reprezintă eteri compuşi ai acizilor graşi şi ai alcoolului trivalent al glicerinei. carne. Sursa principală de acizi graşi polinesaturaţi o constituie uleiurile vegetale nerafinate. sub piele. ceea ce echivalează cu 10-15 g de ulei vegetal nerafinat. micşorează capacitatea de reproducţie. peşte gras. care arată proporţia de hidroxid de potasiu (în mg) neutralizată de acizii liberi sau legaţi cu glicerină într-un gram de ulei. sclerozarea acestora. .8% din cea a uleiului de soia. untură de porc. Rezervele adipoase cresc în urma consumului exagerat de grăsimi alimentare şi glucide. depunerea lui pe pereţii arterelor. de a forma împreună cu colesterolul compuşi uşor solubili. pot fi sintetizate din produsele intermediare ale metabolismului proteic şi glucidic. numiţi acizi esenţiali.4. 8. grăsime. Lipidele sunt o sursă energetică importantă a organismului. dar nu conţin acizi graşi polinesaturaţi. Acizii arhidonic şi linolenic posedă proprietatea de a spori elasticitatea şi micşora permeabilitatea vaselor. La arderea a 1 g de lipide se degajă 9 kcal. în calitate de acizi esenţiali. 15% din cea a uleiului de măslin. 58. acidul linoleic reprezintă 68% din compoziţia uleiului de floarea-soarelui.

al glucidelor şi lipidelor.3-0. Uleiurile vegetale conţin fosfolipide şi sitosterină. a hormonilor glandelor suprarenale. Norma zilnică de grăsimi .212 V. Colesterolul face parte din grupul stearinelor şi intră în componenţa tuturor celulelor şi lipidelor organismului. Colesterolul din produsele alimentare se dizolvă mai greu decât colesterolul endogen. untură). contribuie la sinteza acizilor biliari. frig etc. o cantitate de grăsimi echivalentă cu 30% din valoarea energetică a raţiei alimentare. Surplusul de grăsimi în alimentaţie conduce la dereglarea metabolismului. lecitină. este sintetizată de toate celulele organismului. aceste substanţe nu au proprietăţi energetice. numite şi hormoni ai ţesuturilor. Omul sănătos trebuie să consume. organismul sintetizează prostaglandinele – substanţe cu acţiuni asemănătoare celei a hormonilor. Norma zilnică de colesterol trebuie să constituie 0.). organismul are nevoie de cantităţi concrete de acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi. Conţinutul redus de colesterol în raţia alimentară face să sporească sinteza lui în organism. colină. favorizează infiltrarea lipidică a ficatului. Lecitina este compusă din glicerină. acizi graşi. Tehnologii în fitotehnie Pentru a crea un surplus de acid linoleic. favorizează apariţia unor maladii: ateroscleroza. normalizează permeabilitatea membranelor celulare şi. care micşorează nivelul colesterolului din sânge. provoacă disfuncţia ficatului. în medie. iar alta – pătrunde odată cu hrana. E. smântâna. O parte de colesterol se sintetizează în organism de unele celule ale ţesuturilor. uleiurile vegetale nerafinate. diabetul zaharat etc.6 g. peştele etc. omul trebuie să consume zilnic 20-25 g de ulei vegetal nerafinat. a hormonilor sexuali. Limitarea considerabilă a grăsimilor în alimentaţie se soldează cu pierderea masei corporale. Deficitul de metionină. cu acţiune antisclerotică. Din acizii graşi nesaturaţi esenţiali şi fosfolipide. micşorează pofta de mâncare. frişca. carnea de vită şi de porc. reţine creşterea şi dezvoltarea organismului tânăr. Starodub. K. smântâna.. scăderea rezistenţei organismului la factorii dăunători din mediu (infecţie. Bogate în lecitină sunt gălbenuşul de ou. sub acţiunea razelor ultraviolete. D. acid fosforic şi colină. are acţiune lipotropă şi este considerată antagonista colesterolului. a. Colesterolul se elimină din organism odată cu bila. Lecitina face parte din categoria fosfolipidelor. smântâna.2-0. (Necesarul zilnic de fosfolipide constituie 5 g). 6 g. prin membrana intestinului gros. colesterolul se sintetizează din acid acetic – produs al metabolismului intermediar. Acizii graşi saturaţi – palmitinic. Pentru a-şi sinteza propriile grăsimi. face să sporească masa corpului. Norma zilnică de acid linolenic reprezintă 0. – sunt conţinuţi în proporţii satisfăcătoare în grăsimile animale (unt. În grăsimi se dizolvă vitaminele liposolubile A. Bogate în colesterol sunt gălbenuşul de ou. În organism. se transformă în vitamina D3. favorizează sinteza eritrocitelor şi a hemoglobinei. Spre deosebire de grăsimile neutre. măreşte rezistenţa organismului la substanţele toxice. pe fondul surplusului de grăsimi. stearic ş. stimulează eliminarea bilei. În componenţa lipidelor intră lecitina şi colesterolul. în piele.

mii t 36 000 9 261 500 5 428 000 6 700 1 709 348 6 345 500 35 090 898 . Uleiurile vegetale trebuie să reprezinte 20 g din grăsimile consumate.4. În acelaşi timp. Producţia de ulei pe plan mondial. rapiţă. Pe plan mondial. 2006 Ţara Rusia Ucraina România China Franţa SUA India Moldova Mondial Producţia.5 g la 1 kg sau 70-100 g. 2006 Cultura Floarea-soarelui Soia Rapiţa Porumbul Bumbacul Măslinul Palmierul Arahidele Orezul Ulei. se schimbă permanent structura producţiei de seminţe oleaginoase: se măreşte producerea de seminţe ale culturilor cu rentabilitate mai mare: soia. mii t 2 449 832 1 939 000 350 000 220 100 414 800 258 200 472 200 105 400 10 650 108 Producţia de ulei de soia pe plan mondial. mii t 10 650 108 35 090 898 17 312 274 2 441 570 4 837 522 2 710 069 37 290 842 5 020 789 1 336 142 Producţia de ulei de floarea-soarelui pe plan mondial. 2006 Ţara Rusia SUA Brazilia Moldova India China Mondial Producţia. Plante oleaginoase 213 constituie 1-1. La calcularea dozei de grăsimi se ţine cont de grăsimile libere şi de cele ce intră în componenţa produselor alimentare. pentru o persoană cu masa corpului de 70 kg. se micşorează suprafeţele de floarea-soarelui.

principalii producători SUA. La prelucrarea seminţelor de floarea-soarelui şi după extragerea din ele a uleiului. Argentina. Structura producerii uleiului vegetal pe plan mondial: din soia – 30%. – uleiurile vegetale nu conţin colesterol. Tehnologii în fitotehnie Producţia de ulei de rapiţă pe plan mondial. care este mai activ în calitate de biocatalizator. 4. la prepararea margarinei şi a conservelor. acidul linoleic se transformă în acid arahidonic. India. situându-se după soia. E şi K. acumulându-le din uleiul vegetal. Portugalia. FLOAREA-SOARELUI Importanţa Pe plan mondial.4%. circa 20% de hidraţi de carbon. Uleiul de măsline se produce în Spania. Grecia.9%. menţin temperatura organismului.214 V. mii t 31 800 4 749 800 1 546 400 2 201 372 982 000 2 590 000 495 300 17 312 274 Funcţia lipidelor: – asigură organismul cu acizi graşi. Fructele acestei plante – achenele – conţin 43-32% de ulei. care constituie 30-45% din masa seminţelor prelucrate. se obţin şrotul şi turtele. uleiul de floarea-soarelui se foloseşte şi în industria alimentară. Starodub. din rapiţă – 14. 5% de hidraţi de carbon. 20% de substanţe proteice. din floarea-soarelui – 9. D.6%. Şrotul conţine 1% de grăsimi (turtele – 5-7%). Organismul viu nu sintetizează acizii graşi esenţiali (linoleic şi linolenic). din palmier – 26. Brazilia. Sub acţiunea vitaminei B. 14% . China.2. În afară de faptul că se consumă direct. Franţa. – asigură organismul cu energie. Malayzia. Italia. – acţionează ca izolatori. rapiţă şi bumbac. 35% de cenuşă. floarea-soarelui ocupă locul patru în şirul plantelor producătoare de ulei alimentar. 2006 Ţara Ucraina China Canada Germania Franţa India SUA Mondial Producţia. – asigură organismul cu vitaminele A.

Cenuşa ce se obţine reprezintă un îngrăşământ ecologic valoros. Proteina şrotului de floarea-soarelui conţine majoritatea aminoacizilor esenţiali. conţine până la 35% de oxid de potasiu. Un hectar cu o producţie de 2. sau 100-150 kg de drojdii de nutreţ uscat. n. 3. 13-15% de elemente minerale (fosfor. calciu. Plante oleaginoase 215 de pectină. Floarea-soarelui este şi o plantă meliferă. Producţia calatidiilor constituie 56-60% din masa seminţelor.4. Un kg de şrot conţine 1. 20. 800 kg de şroturi. fosfor. furfurol. 14-17% de celuloză. Din 1 t de pericarpuri se produce o cantitate de alcool echivalentă cu cea extrasă din aproximativ 252 kg de seminţe. 1 500 kg de calatidii (1 000 kg de făină de calitate).5-4% de grăsimi. la hidroliză. 500 kg de coji (70 kg de drojdii). calciu şi alte substanţe importante. de pe 1 ha de plantaţii se pot obţine 60-80 kg de miere.02 unităţi nutritive şi 363 g de proteină digestibilă. magneziu). Ca şi cultură prăşitoare. conţin 3.5 t de floarea-soarelui asigură obţinerea a 1 200 kg de ulei. Tulpinile de floarea-soarelui constituie un combustibil valoros. potasiu. Calatidiile de floarea-soarelui constituie un nutreţ foarte valoros. Din tulpina şi din cojile seminţelor se fabrică carbonat de potasiu. floarea-soarelui contribuie la curăţarea de buruieni a câmpurilor. Turtele şi şrotul se utilizează pe larg ca nutreţ concentrat pentru animale.8 u. Producţia cojilor de seminţe de floarea-soarelui – pericarpurile – constituie 16-20% din masa fructelor. Fig. 5-8% de proteină. şi 43 g de proteină digestibilă. se obţin 100 kg de substituient de glicerină şi 32 1 de alcool etilic.5% de fitină. vitamine din grupul B. dar şi în calitate de component proteic la producţia diferitor furaje combinate.0-3. în regiunile în care lipseşte lemnul pentru foc.7-0. Dintr-o tonă de pericarpuri. Floarea soarelui . Un kilogram de calatidii uscate conţine 0.

0-9.0 175.0 208.8-36.2 400. ha 5.0 133.6 280.1 258.0 45.1-5.7 317.0 146.0 53.0 Extractive neazotate 14.1 1.2 30.0-18.5 57.0 1.9-4. t 6. Suprafeţele şi producţia de floarea-soarelui pe plan mondial.3 3. mil.0 6.5 4.0 133.0 0.0-10.0-35.4-3.8-25.8 6.6 268.2 256.8 196. Tehnologii în fitotehnie Conţinutul biochimic al seminţelor de floarea-soarelui Părţile plantei Total achenă Miez Coji Turte Calatidii Ulei 43.1 Cenuşă 3.4-2.0 193.9-21.0 131.8 224.3-65.3 1.4 277.0-6. Starodub.6 1.0 178.5 390.4 270.2 215. 2006 Ţara Rusia Ucraina India China SUA România Moldova Mondial Anii 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafaţa.0 18.0 287.37 31.216 V.2 30.8 0.9 0.2 Proteinele florii-soarelui sunt formate în principal din albumine şi globuline şi constituie 80-88%.7 5.2 Celuloză 17.1-3. mii ha 128.9 12.96 1.9 3.8 Proteină brută 15.4-9.8-68.9 19. mil.4 176.02 23.8 7.2 1.0 196.3 Dinamica producţiei de floarea-soarelui în Republica Moldova Producţia.0 . kg/ha 2 180 1 840 1 340 1 500 1 540 1 100 1 460 1 390 1 010 990 1 190 1 180 1 330 1 240 1 110 1 238 1 428 1 320 Producţia globală.5 0.8 272.8 176.7 Suprafaţa.9 168.0 7.0 143. kg/ha 1 136 1 360 525 1 766 1 362 1 554 13 218 1 322 Producţia globală.9 19.6-14.0 227. mii tone 278.1-19.5-7.0 4.0 380.0 125.0 126.4 Producţia.1-52.1-57.2 17.0 335.7 0.6 208.7 352.0-22.9 2.3 1.

acoperită cu peri aspri. boli şi dăunători. plină cu măduvă.4. Tulpina este dreaptă. la soiurile furajere. puternic ramificată. Florile . La începutul vegetaţiei. neramificată la soiurile pentru seminţe şi ramificată. Plantele nu se ramifică. iar seminţele coapte se scutură. înălţimea lor atinge 65-125 şi 120-190 cm. Annuus. 2) Ssp. cu peţiol lung. Denumirea ei provine de la cuvântul grecesc helios – soare şi anthus – floare.5 m. a celui de-al doilea – 90-135 de zile. La momentul actual sunt atestate aproximativ 250 de specii de floarea-soarelui. durata perioadei de vegetaţie şi numărul de frunze există o corelaţie pozitivă. concentrate în special în America de Nord. formează capitule mici. cu o lungime de până la 5 m. cele superioare – altern. Ruderalis – floarea-soarelui sălbatică. La faza de 4-5 perechi de frunze. 2) H. Între înălţimea plantei. În cultură au importanţă doar 2 specii: 1) specia anuală – H. Formele sălbatice se ramifică. ritmul de creştere al rădăcinii este mult mai accentuat decât al părţii aeriene. Plante oleaginoase 217 Sistematica Floarea-soarelui. viguroasă. 2) specia multianuală – topinambur – H. de 10-40 cm în lungime. Floarea-soarelui anuală se clasifică în: 1) H. uneori depăşeşte 40 mii m2/ha. rădăcinile ating adâncimea de 50-70 cm. sunt dispuse în opoziţie. Ea pătrunde în sol la adâncimea de 2-2. păroase şi aspre la pipăit. se cultivă în California şi Texas. Inflorescenţa conţine 2 tipuri de flori: ligulate şi tubuloase. Helianthus. Soiurile cu perioada de vegetaţie scurtă formează 23-27 de frunze. Primele 2-3 perechi de frunze. şi 17 specii. Suprafaţa de asimilare este foarte mare. decorativă. Ornamentalis – floarea-soarelui ornamentală. Frunzele de floarea-soarelui sunt mari. Intensitatea maximă a creşterii sistemului radicular este remarcată în perioada cuprinsă între formarea capitulelor şi înflorire. ramificaţiile răspândindu-se lateral pe o rază de peste 70 cm. Sativus – floarea-soarelui pentru seminţe. în partea superioară. face parte din familia Asteraceae. iar cele tardive – 34-36. Tuberosus. situate la baza tulpinii. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip capitul – calatidiu de forma unui disc compact. Celelalte două grupuri sunt mai tardive şi de talie înaltă. Rădăcina florii-soarelui este pivotantă. Floarea-soarelui cultivată se divide în: 1) Ssp. rezistentă la secetă. Cultus – floarea-soarelui cultivată. cultivate în America de Sud. Perioada de vegetaţie a primului grup constituie 75-120 de zile.

Numărul acestora poate atinge 2 500. Tehnologii în fitotehnie ligulate. cu anterele concrescute în formă de tub în jurul stilului. cu coajă groasă. După mărimea seminţelor şi după gradul de completare cu miez. înflorirea începe de la florile ligulate şi continuă spre interior. Se poate produce şi autofecundarea. Prezenţa acestuia măreşte rezistenţa fructelor la atacul moliei florii-soarelui. hermofrodite. Din seminţele rezultate din autofecundare se formează plante cu semne pronunţate de degenerare. Mărimea şi culoarea petalelor atrag insectele. alb.218 V. miezul umple complet spaţiul de sub coajă. polenizarea stigmatelor se face doar cu polenul altor flori. este greu transportat de către vânt. care realizează polenizarea florilor fertile. de obicei. Apariţia seminţelor seci este cauzată de polenizarea incompletă sau de slaba aprovizionare cu apă a florilor din mijlocul inflorescenţei. Anterele florii-soarelui eliberează polenul înainte ca stigmatele să ajungă la maturitate. umplând doar ¾ din capacitatea seminţei. Fructul florii-soarelui reprezintă o achenă. 2. uneori proporţia lor poate fi de 50%. Numărul de flori pe care îl va avea un capitul dezvoltat normal se stabileşte la momentul apariţiei celei de-a 5-a – a 7-a frunze. Floarea-soarelui intermediară: se determină după înălţimea tulpinii. Petalele lor sunt mari. seminţele din centrul calatidiilor. motiv din care rămân întotdeauna sterile. 3. de culoare galbendeschis. Capitulele apar la aproximativ 35-40 de zile după răsărire. Florile tubuloase sunt. numit strat carbonigen. cu filamentele concrescute jos şi libere în partea de sus. Din această cauză. în special albinele. se află un strat de celule mecanice. un stigmat bilobat şi un ovar inferior. fiind lipicios. chiar şi în lipsa fecundării. Substanţele de rezervă ale seminţei sunt depozitate în cotiledoane. dispuse într-un singur rând pe marginea inflorescenţei. În pericarp. dar fără miez. El este acoperit cu un strat de epidermă colorată în negru. sunt unisexuate. cu coajă subţire. Sunt seci. uneori la 10% din numărul florilor. Floarea-soarelui comestibilă: seminţele sunt mai mari. Starodub. În inflorescenţele de floarea-soarelui. Pericarpul fructului se poate dezvolta complet. soiurile de floarea-soarelui se constituie în 3 grupuri: 1. de obicei. Într-o inflorescenţă de floarea-soarelui. miezul depăşeşte 70-75% din fructul florii. aproape întotdeauna există un procent de fructe cu pericarpul normal dezvoltat. Gineceul lor este format dintr-un stil. Pericarpul constituie 22-45% din greutatea fructului. în 6-8 zone succesive a câte 2-3 rânduri de flori tubuloase. miezul mic. Androceul lor este format din 5 stamine. La soiurile selecţionate. prin . Miezul fructului este constituit din sămânţa propriu-zisă. Floarea-soarelui pentru ulei: seminţele sunt mici. între suber şi sclerenchim. Polenul. cenuşiu sau dungat. Acest strat conţine până la 76% de carbon.

De la răsărire până la formarea inflorescenţei. foarte dăunătoare îi sunt temperaturile mai mari de 300C. Cerinţele faţă de umiditate variază în funcţie de fazele de vegetaţie. floarea-soarelui consumă doar 25% din cantitatea totală necesară pentru timpul vegetaţiei. trebuie să . Plantele tinere. Cu toate acestea. atestată în perioada de însămânţare– răsărire a plantelor. La încolţire. cu seminţe seci. De exemplu. rezistă la îngheţuri de până la -6–-80C. Cea mai multă apă se consumă în perioada formării capitulului – umplerea seminţelor – 60% şi 17% până la coacere. Temperaturile ridicate determină reducerea conţinutului de acid linoleic în uleiul de floarea-soarelui. apariţia a numeroase capitule mici. Cerinţele faţă de umiditate. care conduc la pierderea vitalităţii polenului şi la creşterea procentului de seminţe seci. Până la apariţia plantelor. În perioada de vegetaţie. cu 1-2 perechi de frunze. dar aduc prejudicii conului de creştere. în perioada de vegetaţie a hibrizilor precoce – 1450-15000C. Plante oleaginoase 219 mărimea frunzelor şi capitulilor este aproape de floarea-soarelui comestibilă. Rezistenţa la secetă este favorizată şi de perozitatea plantei. La formarea a 1 t de seminţe se utilizează 1400-1700 t H2O. în primele 30 de zile. o plantă consumă circa 200 de litri de apă. a celor tardivi – 1600-18000C. floarea-soarelui necesită temperaturi moderate de 22-24oC. În perioada înfloririi. seminţele de floarea-soarelui absorb 70-100% de apă. survenite când floarea-soarelui şi-a diferenţiat deja inflorescenţa. Floarea-soarelui este o plantă cu pretenţii medii faţă de căldură – mezotermă. Floarea-soarelui consumă cantităţi mari de apă. de lungă durată. Cu cât e mai mare procentul de coajă. iar prin gradul de completare cu miez – de floarea-soarelui pentru ulei. Coeficientul ei de transpiraţie variază între 400-450. Recolte bune de floarea-soarelui se obţin în regiunile în care temperatura medie a perioadei de vegetaţie (aprilie-august) ajunge la 18-22oC. Brumele târzii. Suma temperaturilor active de peste +100C. nu distrug plantele. constituie 140-1600C. în stratul de 20 cm al solului. Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură. datorită sistemului radicular foarte bine dezvoltat şi frecventelor hidratări temporare ale ţesuturilor – ofilirea frunzelor provocată de secetă – cultura este rezistentă la secetă. fapt ce condiţionează ramificarea tulpinii în partea superioară. floareasoarelui comestibilă necesită 132% de apă. Temperaturile mai mici de zero grade. Temperatura minimă de germinare constituie 3-5oC. pot provoca distrugerea plantei. cu atât mai multă apă se cere pentru umplerea seminţelor.4.

lutoase. Starodub. Tehnologia prevede cultivarea florii-soarelui după cerealiere păioase. Cerinţele faţă de sol. acest nivel reprezintă 85% din capacitatea câmpului şi 70% din intervalul umidităţii active. De la apariţia plantelor până la formarea capitulelor. Pe solurile cu textură uşoară coeficientul de ofilire se manifestă la un conţinut de apă de 6. iar până la maturitate să consume 200. Pe solurile cu textură grea. reci. deoarece pierde tot în cantităţi mari de apă la transpiraţie din cauza suprafeţei mari de contact a aparatului foliar cu atmosfera şi razele solare. este prima decadă de după înflorirea petalelor. Floarea-soarelui este o plantă ce manifestă pretenţii mici faţă de planta premergătoare. Floarea-soarelui e mai sensibilă faţă de lumină în perioada cuprinsă între răsărirea plantelor şi formarea a 4-5 perechi de frunze. floarea-soarelui poate fi cultivată pe acelaşi loc peste 6-7 ani în zonele de nord şi . ceea ce face ca planta să elimine. într-o singură zi de vară. pentru floarea-soarelui sunt potrivite solurile medii. în care seceta influenţează negativ producţia şi conţinutul de ulei din floarea-soarelui. poate reduce recolta. Perioada critică pentru apă. această perioadă durează 20-24 de zile.300 de litri de apă. Cerinţele faţă de lumină. floarea-soarelui foloseşte umiditatea din stratul de sol de 20 cm. În asolament. Ca textură. De obicei. capacitatea câmpului pentru apă fiind de 24% şi plafonul minim – 21%. Timpul posomorât de la începutul vegetaţiei poate conduce la inhibiţie. coeficientul de ofilire corespunde unui conţinut de apă de 14%.6%. iar de la formarea capitulelor şi până la înflorire – din stratul de 80-160 cm. frunzele de floarea-soarelui au şi multe stomate de dimensiuni mari. luto-nisipoase. porumb pentru boabe şi porumb pentru siloz. fapt ce corespunde cu 70% din capacitatea câmpului şi 44% din intervalul umidităţi active. iar plafonul minim este de 13%. nepotrivite sunt solurile nisipoase sau compacte. Din cauza înrădăcinării voluminoase.7%. Pe solurile cu textură medie. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Floarea-soarelui este o plantă de zi scurtă. grele. la formarea de tulpini subţiri şi frunze mici. dacă în cazul acesteia solul e bine aprovizionat cu apă şi neinfestat de dăunători specifici. cerinţele plantelor şi ale proceselor agrochimice şi pedologice sunt optim satisfăcute. mai multă apă decât conţine ea în întregime. Tehnologii în fitotehnie existe nu mai puţin de 40 mm de umiditate accesibilă. la o capacitate pentru apă a câmpului de 16. când conţinutul de apă variază între 18 şi 25%. Pe lângă faptul că sunt mari şi numeroase. floarea-soarelui extrage din sol cantităţi mari de apă. sărate şi acide. ofilirea plantelor începe atunci când umiditatea solului scade sub 11%.220 V.

tomate şi peste 3-4 ani – după tutun şi soia. mazăre. Dacă 100 g de sol absolut uscat de pe cernoziomurile carbonatice conţin mai puţin de 0. 2. la care se adaugă şi producţia corespunzătoare de frunze. În anii cu umectare suficientă. B. în raioanele de sud ale republicii. Limitările sunt condiţionate de faptul că. Deficitul de Mn reţine conul de creştere. Dacă floarea-soarelui se seamănă după cerealele păioase. • putregaiul-alb – Sclerotinia Sclerotiorum. Plante oleaginoase 221 peste 5-6 ani. În vederea asigurării plantelor cu microelemente se administrează hidrosulfat de zinc (ZnHSO4) – 10-15 kg/ha sau seminţele se prăfuiesc cu îngrăşăminte ce conţin Mo. Lucrarea solului. Fertilizarea. floareasoarelui poate fi atacată de: • mana florii-soarelui – Plasmopara helianthi. Floarea-soarelui este o bună premergătoare pentru cerealele de primăvară. procesele de creştere se inhibează. solul se lucrează prin . Zn şi Mn – 25-30g la norma de semănat pentru 1 ha. se administrează un amestec de fosfor şi potasiu şi 2) imediat înainte de semănat – îngrăşăminte azotate. 75 kg de P2O5 şi 360-450 kg de K2O. Floarea-soarelui nu trebuie semănată mai devreme decât peste doi ani pe câmpurile unde s-a cultivat sfeclă pentru zahăr. Mn. odată cu semănatul: 50 kg de amofos. Pe frunzele etajului superior apar pete de culoare verde-deschis. Cea mai mare parte din azot – peste 65% – rămâne în seminţe împreună cu 35% din fosfor şi mai puţin de 10% din potasiu. O recoltă de 3 000 kg pe ha utilizează 180-210 kg de N. trebuie organizat un asolament în care ponderea culturii să nu depăşească 18%. apoi se usucă.5 kg de P2O5 şi 12-15 kg de K2O. tulpini şi inflorescenţe. floarea-soarelui extrage din sol 6-7 kg de N. pe terenuri nepopulate cu buruieni cu lăstărire din rădăcină. primăvara.3 mg de Zn. Pentru a repartiza uniform îngrăşămintele pe suprafaţa terenului se recomandă aplicarea a 2 procedee: 1) în timpul dezmiriştirii. La deficitul de Zn se dezvoltă prost frunzele tinere: ele capătă culoare verde-deschis. semănată după aceste premergătoare. Pentru 100 kg de seminţe. • gărgăriţa-frunzelor – Tanimecus dilaticolis. roşii şi chiar cenuşii. • lupoaia – Orobanche. 50 kg de nitroamofos sau 100 kg de superfosfat la ha. Mg. celelalte se aplică direct pe rânduri.4. fasole. B. În timpul lucrării de bază a solului se încorporează 80-90% din îngrăşămintele calculate. Pentru a obţine producţii ridicate. rezerva de apă în stratul de 100-200 cm nu reuşeşte să se restabilească până la nivelul mediu multianual.

Cu toate acestea. Dacă arătura n-a fost nivelată din toamnă.). cultivatorul USMK-5. dar şi gramineele anuale. T-150K+PLN-5-35 + BZTS-1 sau 3KKŞ-6. terenurile drepte şi cele în pantă de până la 3° se discuiesc în două direcţii. susaiul. Pentru a nivela arătura. după regenerare. când solul ajunge la maturitate şi.222 V. terenul se cultivă. Imediat după ce se recoltează păioasele. care usucă şi secătuiesc solul (mohorul. folosinduse discurile BD-10. după răsăritul plantelor de floarea-soarelui. terenul se ară la adâncimea de 27-30 cm. cruşăţea sau bărbuşoară) se dezmiriştesc la adâncimea de 6-8 cm. grape cu dinţi flexibili BP-8. susai. la adâncimea de 6-8 cm se efectuează o cultivaţie cu ajutorul unui tractor de care se ataşează grape cu colţi reglabili.6. După următoarea regenerare a buruienilor. care include dezmiriştirea la o adâncime de 5-6 cm cu ajutorul agregatelor LDG-5 şi MTZ-80 sau LDG-10 şi T-150. Solul se nivelează cu ajutorul nivelatorului VPN-5. în semănăturile cu grad ridicat de îmburuienare. se utilizează fie grape cu dinţi 3BZTS-1. Terenul se cultivă întâi la o adâncime mai mică. câmpul se discuieşte în două direcţii.4. câmpurile îmburuienate cu buruieni cu lăstărire din rădăcină (pălămidă. Starodub. volbură. costreiul etc. la o adâncime de 6-8 cm. HT-8/3 şi se ară la adâncimea de 25-27 cm. pe arătura realizată prin metoda semiogor. Înainte de aplicarea . producţia de seminţe scade semnificativ. iar peste 12-14 zile – se lucrează cu dezmiriştitorul polibrăzdar PPL-10-25. spanacul-sălbatic ş. asamblat cu grape. apoi la adâncimi mai mari: de la 8 până la 10-12 cm. La 15-25 de zile după dezmiriştire. Floarea-soarelui posedă o înaltă capacitate de concurenţă cu buruienile. Zăpada se reţine cu ajutorul unui plug de zăpadă de tip SBU-2. În timpul verii. la apariţia buruienilor. Ele trebuie distruse la începutul vegetaţiei florii-soarelui prin tratare cu erbicide. ambrozia. Tehnologii în fitotehnie metoda semiogor. asamblat la tractorul DT-75. iar după ce cad precipitaţii – se grăpează. la apariţia buruienilor. terenul se ară la adâncimea de 20-22 cm cu PTK-9-35 sau KLŢ-7 + K-701. de-a curmezişul direcţiei vânturilor dominante. PLN-6 + T-150. Primăvara. terenul se stropeşte cu erbicidul 2. Digurile de zăpadă se formează la o distanţă de 6-8 m.). volbura). Experienţele au demonstrat că cele mai periculoase sunt buruienile ce se dezvoltă în prima lună de vegetaţie. concomitent cu procesele agrotehnice. ea se nivelează primăvara sau în ferestrele de iarnă. T-150K. buruienile anuale (ştirul. în funcţie de starea solului. fie târşitoare. a. Dacă floarea-soarelui se cultivă după porumbul pentru boabe. daune mari pricinuind buruienile multianuale (pălămida.6 sau VP-8. Lucrări de întreţinere Aplicarea erbicidelor.4-DA (4-5 kg/ha). după recoltarea acestuia. BDT-7.

Se utilizează Acetoclor 900 EC – 2. În seminţele de floarea-soarelui de clasa I nu se admite prezenţa scleroţilor putregaiului alb şi cenuşiu. . masa a 1 000 de seminţe de floarea-soarelui trebuie să fie nu mai mică de 50-60 g. facultatea germinativă a seminţelor hibride de primă generaţie – nu mai mică de 90% (clasa I) şi 85% (clasa II). Seminţele de clasa I trebuie să posede un grad de puritate de minimum 99. Sămânţa şi semănatul Pentru producţia destinată comerţului se utilizează seminţe cu înalte calităţi biologice şi de semănat. Hibridul de floarea-soarelui constituie un produs obţinut prin încrucişarea liniilor consanguinizate şi alese în mod special. Consumul soluţiei de lucru a erbicidelor trebuie să constituie 300-400 l/ha. Stropitoarea se ajustează din timp. În cazul florii-soarelui pot fi utilizate atât seminţe de soiuripopulaţii. Pioner 900 EC – 2. iar cea a hibrizilor din generaţia I nu se normează. umiditatea – nu mai mare de 10% pentru ambele clase (pentru seminţele de rezervă. egală ca înălţime şi mărime cu calatidiul. prevăzute pentru păstrare – nu mai mare de 7%). Plantele hibrizilor au tulpină mică. energia de încolţire (germinativă) – nu mai mică de 90%. suprafaţa solului trebuie nivelată. seminţe de buruieni (clasa I) şi. 2.0%. duzele care deviază cu 5% consumul de soluţie se reglează sau se înlocuiesc cu altele. Soiul-populaţie de floarea-soarelui reprezintă o populaţie de organisme vegetale. În funcţie de regiunile de cultivare. cele fără coajă – nu mai mult de 1% (clasa I) şi 2% (clasa II) de impurităţi.0%. Plante oleaginoase 223 erbicidelor. care posedă anumite particularităţi biologice. cele de clasa a II-a – 98. corespunzător. Erbicidele se pot repartiza uniform doar în cazul în care se respectă forma soluţiei de lucru şi dacă toate duzele stropitorii sunt adaptate la acelaşi consum de soluţie.5 l/ha. Toţi indivizii soiului au aceleaşi calităţi de productivitate şi aceiaşi indici morfologici. Superioritatea hibrizilor 1. la 1 kg.5 l/ha. cât şi seminţe de hibrizi. Bolovanii şi resturile vegetale nu permit repartizarea uniformă a preparatelor şi influenţează efectul acestora. Barrier 500 SC – 3. facultatea germinativă a seminţelor de soiuri – nu mai mică de 95% (clasa I) şi 90% (clasa II). 15 şi 5 buc. create artificial de către om. Producţia hibrizilor o depăşeşte cu 15-20% pe cea a soiurilor.4. inclusiv 2 buc. seminţele altor culturi trebuie să reprezinte nu mai mult de 5 buc. Cei mai răspândiţi sunt hibrizii simpli şi hibrizii triliniari.5 l/ha. (clasa II). iar în cele de clasa II – se admit nu mai mult de 3 buc/1 kg.

224 V. norma de semănat trebuie majorată cu 10-15%. în alte scopuri – cu 5%. Fiecare gospodărie poate semăna 2-3 hibrizi cu perioade de vegetaţie diferite. de aceea trebuie utilizate toate posibilităţile de combatere a buruienilor. în limitele a 5-6 km/oră. Apron Gold 35 EW – 3. Fiind învelită în coajă groasă şi conţinând mult ulei în miez. îngroparea seminţelor la adâncimi mai mari de 5 cm se răsfrânge negativ asupra răsăririi. Floarea-soarelui se seamănă în rânduri distanţate. iar norma de însămânţare constituie 5-5. obţinută din seminţe de cereale încolţite. Densitatea indicată a plantelor poate fi asigurată prin utilizarea semănătorilor pneumatice de tip SPC-6(8). pe solurile grele şi umede – 4-5 cm. apoi se usucă şi. la adâncimea de încorporare. Perioada de vegetaţie a hibrizilor durează circa 85 de zile. sămânţa necesită o umiditate a solului mai mare şi un timp mai îndelungat pentru a se îmbiba cu apă. Hibrizii înfloresc şi se coc uniform. Adâncimea de semănat influenţează decisiv procentul de plante răsărite. CУПН-6(8) Multicorn. densitatea optimă constituie 45-50 mii plante/ha. Starodub. E foarte important ca seminţele de floarea-soarelui să fie încorporate uniform. pe terenurile cu agrofond bogat. Carbodan 35 ST – 20 kg/t. Floarea-soarelui se seamănă înainte de porumb. Norma de însămânţare a seminţelor germinative trebuie să fie cu 15-20% mai mare decât densitatea recomandată înainte de recoltare. constituie 8-100C. încadrând viteza de deplasare a agregatului utilat cu semănătorile SPC-6(8). Tehnologii în fitotehnie 3. Multicorn. la 60 cm unul de altul. Recolta timpurie fereşte plantele de vătămare şi de putregai. TMTD.VSC – 4. după încrustare. Cosmos 250 FS – 5 kg/t. Cu o lună înainte de semănat. la aceeaşi adâncime. Preparatele se dizolvă în soluţie de substanţă biologic activă. Înainte de recoltare. se permite îndesarea semănăturilor cu 5-7 mii de plante. La o asemenea temperatură.5 kg – pentru soiuri şi 3-4 kg/ha – pentru hibrizi. Pe solurile mai uşoare şi cu umiditatea mai mică. când temperatura solului. Pentru soiuri. densitatea hibrizilor trebuie să constituie 50-55 mii/ha. se seamănă. floarea-soarelui răsare repede şi uniform. pentru a contrabalansa pieirea plantelor în urma efectuării lucrărilor agrotehnice – cu 10-12%.0 kg/t. devine problematică . Pentru a obţine numărul de plante calculat şi pentru a corecta procentul de răsărire în câmp. aplicându-se pesticide precum Signal – 3 kg/t. mai ales în condiţii de secetă. seminţele se încrustează în baza formatorilor de peliculă. dacă se încorporează la adâncimi diferite. Seminţele de floarea-soarelui se pun într-un extract de 25% şi se umectează pe parcursul a 12 ore (doza: 100 l de soluţie la 100 kg de seminţe). adâncimea de semănat trebuie să constituie 6-7 cm. iar cu semănătoarea СУПН-6 (8) – în limitele a 5 km/oră. când chiar dacă solul este umed.0 kg/t. 4.

Întreţinerea semănăturilor. dacă solul e prea afânat. Semănatul cu precizie. Respectarea acestor condiţii asigură obţinerea unor plantaţii cu plante răsărite uniform şi în termen. Viteza constantă a agregatului (8-12 km/oră) asigură . fapt ce facilitează obţinerea unor recolte stabile de floarea-soarelui. Hibridul MPC 8910. Plante oleaginoase 225 îngrijirea semănăturilor: efectuarea grapării. Adâncimea de lucru a colţilor nu trebuie să depăşească 4-5 cm. urmat de afânarea printre rânduri. la depărtarea de 350 mm şi 4 duze – peste 700 mm. Hibridul MPC 8607. Tăvălugirea se efectuează cu tăvăluguri din inele cu pinteni de tipul 3KK-6A. Scopul acestor lucrări este de a nivela suprafaţa solului sau de a o tasa. 2 duze – la mijlocul cultivatorului. la o adâncime mai mică grapa lucrează instabil. Grăparea de până la răsărirea plantelor este eficientă numai dacă se respectă anumite măsuri de precauţie. Soiurile şi hibrizii omologaţi: Hibridul MPC 8506. Colţii grapei distrug uşor plantulele de buruieni la faza de filament alb şi atunci când ele abia răsar. la o adâncime mai mare – poate vătăma cultura. viteza de lucru se măreşte până la 9-10 km/oră. Procedura se realizează cu ajutorul unui cultivator pe care se montează un POM-630 şi o rampă cu 6 duze. Hibridul Speranţa. Grăparea realizată până la răsărirea plantelor şi după răsărirea acestora în combinare cu afânarea solului dintre rânduri cu cultivatoare utilate cu cuţite pentru prăşit şi muşuruietori asigură combaterea buruienilor. Dacă stratul superficial al solului conţine o cantitate mare de apă. combaterea buruienilor. reglarea minuţioasă a semănătorilor la adâncimea de incorporare a seminţelor. în bandă. În vederea evitării acestor probleme este necesară crearea unui pat germinativ uniform în timpul cultivaţiei de dinainte de semănat. Ulterior. trebuie introduse erbicidele. evitându-se. Imediat după semănat. Pe o suprafaţă prost nivelată. Aplicarea fisurii de orientare La lucrarea solului înainte de semănat. se micşorează până la 7 cm. Înălţimea barei se fixează astfel încât fâşia de stropire să constituie 240-260 mm. pe rând. grapa distruge superficial buruienile. în bandă. la 4-5 zile după semănat. astfel. fără a utiliza erbicide. tăierea plantelor. se efectuează deplasând agregatul pe fisura de orientare. Eficienţa grăpării depinde de gradul de nivelare şi tasare a solului şi de viteza de deplasare a agregatului. scarificatorul trebuie să taie fisura de orientare cu 5 cm mai adânc decât stratul arabil. Hibridul MPC 8401. 300 l/ha. iar zona de protecţie a plantelor. Hibridul Luceafărul. boronitul se realizează după semănat şi nu se utilizează tăvăluguri. plantaţiile de floareasoarelui trebuie tăvălugite şi grăpate.4. distruge slab buruienile. Ca urmare. preferabil cu ajutorul tractoarelor cu şenile.0 pe diagonală sau de-a curmezişul semănăturii. Grăparea de până la răsărirea plantelor se realizează cu grape cu colţi medii de tip E3CC-l. fiecare duză să distribuie norma minimă de soluţie.

dacă solul e prea afânat şi colţii grapei se adâncesc mai mult de 5 cm.2. ştirul. buruienile diminuează spaţiile de nutriţie şi cantitatea de substanţe nutritive. dacă erbicidele nu se aplică – procedeul este obligatoriu. pe cât e posibil. patul germinativ se pregăteşte chiar în ziua semănatului. La cultivator se ataşează labe-săgeată. viteza agregatului constituind 4-5 km/oră. Scopul grăpării de după răsărirea plantelor este de a combate mohorul. Metode agrotehnice: 1) Aratul. Tehnologii în fitotehnie afânarea solului optimal tasat. grăparea de după apariţia plantelor nu mai este obligatorie. procedeul realizându-se cu grape cu colţi medii tip Б3CC-1. În condiţiile Republicii Moldova. Folosirea acestor utilaje face posibilă lucrarea a 70% din suprafaţa semănăturii. sunt eficiente 1-2 afânări între rânduri cu ajutorul cultivatoarelor KRN-4. Chenopodiaceae. plantulele de floarea-soarelui sunt mai fragile şi. apariţia buruienilor înainte de răsărirea culturii. KRN-5. înainte de semănat şi la faza de apariţie a buruienilor.00. cu lăţimea de lucru de 270 mm şi două labe unilaterale cu lăţimea de lucru de 165 mm.6. Prin arat se combat buruienile rămase în mirişte. ele favorizează înmulţirea şi transmiterea acestora de la an la an. În orele de dimineaţă. Din acest motiv. pentru a evita. Starodub. Nerespectarea parametrilor indicaţi conduce la nimicirea unui număr mare de plante. trebuie instalate limitatoare de adâncime. grăparea trebuie efectuată ziua. Având boli şi paraziţi comuni cu floarea-soarelui. arăturile mai adânci reduc îmburuienarea într-o măsură mai mare decât cele superficiale 2) Lucrări superficiale realizate până la semănat. În zona de . ciuperca Sclerotinia se dezvoltă la fel de bine pe zeci de buruieni din familia Brassicaceae. în condiţii în care nu pot germina. Prima cultivaţie între rânduri trebuie aplicată atunci când plantele au 3-4 perechi de frunze. se realizează lucrări superficiale.226 V. din cauza turgescenţei lor sporite. Asteraceae. 4) Prăşitul mecanic între rânduri şi plivirea pe rând. Grăparea trebuie aplicată pe diagonală sau de-a curmezişul semănăturii. după ora 11. Dacă erbicidele se aplică înainte de semănat. Dacă seminţele se încorporează la adâncimea de 4-5 cm. pot fi puternic afectate de colţii grapelor. Afânarea solului dintre rânduri se efectuează cu scopul de a păstra apa în sol şi de a distruge buruienile în prima perioadă de vegetaţie a florii-soarelui. Consumând mari cantităţi de apă. grăparea trebuie realizată doar cu grape uşoare.0. Buruienile cauzează pagube mari culturii de floarea-soarelui: pierderile de producţie ajung până la 60-80%. 3) Grăparea realizată până la şi după apariţia plantelor. După premergătoare timpurii. când turgescenţa plantelor scade. Ţinând cont de sensibilitatea mare la îmburuienare a plantelor de floarea-soarelui în primele faze de vegetaţie. Astfel. Grăparea se efectuează la faza de 2-3 perechi de frunze ale florii-soarelui. iar seminţele acestora se încorporează adânc în sol. costreiul.

îngrăşămintele cu fosfor şi. care se dezvoltă la suprafaţa solului. de forme neregulate. atacă toate organele plantei. sunt parţial sterile. Phomopsis helianthi. Ţesutul dezagregat devine sfărâmicios. scleroţii pot lua forma reţelei alveolare. iar la bază. La stadiul de plantulă. care se manifestă la toate fazele de vegetaţie de până la înflorire. se acoperă cu miceliu alb şi cu scleroţi de culoare neagră. afectând seminţele. 3. în schimb. respiraţia. apar pete decolorate sau brunificate care. în special. Dacă se declanşează mai târziu. ea provoacă moartea mai mult sau mai puţin imediată a culturii. Lupoaia florii-soarelui cauzează pierderi mari de recoltă. stopează creşterea culturii: plantele bolnave formează capitule mici care înfloresc devreme. Phoma oleracea şi Sclerotium bataticola. Principalele boli ale florii-soarelui Mana este o boală provocată de ciuperca Plasmopara helianthi. Ultima cultivaţie între rânduri se efectuează când plantele ating înălţimea de 40-50 cm. 2. Când se formează pe capitul. Măsuri agrotehnice de prevenire a atacului bolilor şi dăunătorilor 1. de unde preiau seva elaborată. În zona afectată. în condiţii de umiditate sporită a aerului. cu ajutorul unor cultivatoare speciale. determină o mai bună rezistenţă la atacul de Sclerotinia sclerotiorum. pe locul de fixare pe rădăcinile plantei gazdă. aproape neproductive. ajung la vasele liberiene. Calitatea cultivaţiei depinde şi de reglarea justă. Respectarea cu stricteţe a rotaţiei de 6-7 ani – cea mai importantă măsură agrotehnică profilactică. Mărunţirea resturilor vegetale după recoltare şi îngroparea lor odată cu arătura adâncă. Putregaiul-alb este provocat de Sclerotinia sclerotiorum. absorbţia şi metabolismul elementelor nutritive. prezintă o îngroşare sub formă de bulb. cele cu potasiu. . care distrug buruienile şi afânează solul în această zonă de protecţie.4. la cultivator se ataşează grape de plivit cu colţi flexibili KLŢ-38. Metode chimice: Folosirea erbicidelor la combaterea buruienilor este condiţionată de capacitatea acestor substanţe de a deregla procesele lor vitale: fotosinteza. Adâncimea cultivaţiei între rânduri nu trebuie să depăşească 6-8 cm. În centru este instalată o labăsăgeată cu lăţimea de lucru de 270 mm. lateral – 2 labe-muşuroitoare. din care pornesc haustorii. care acoperă buruienile cu sol. Plante oleaginoase 227 protecţie a rândurilor. Agentul patogen este fanerogama parazit obligat Orobanche cumana. care. cu preponderenţă tulpina şi capitulul. mai ales pe solurile cu risc sporit de atac – măsură agrotehnică deosebit de eficace. trecând prin ţesuturile rădăcinii. Utilizarea unor doze mari sau unilaterale de azot sporeşte semnificativ sensibilitatea la boli a florii-soarelui. efectuată pe un teren special.

5 CC – 0. când în sol. Ultima curăţare se efectuează strict înainte de recoltare. Tehnologii în fitotehnie 4. semănatul timpuriu reprezintă o măsură de prevenire a unor boli care se manifestă la primele faze de vegetaţie ale florii-soarelui.228 V. . se stabileşte temperatura de 7°C. Îmburuienarea manifestă asupra florii-soarelui efecte patologice similare cu cele produse de densităţile sporite de plante. Semănatul florii-soarelui se efectuează în termene optime. Starodub. când solul este bine încălzit. Cosmos 250 FS – 5 kg/t. deci. În cazul în care câmpurile sunt invadate de viermele-sârmă (mai mult de 3 ind. Semănăturile timpurii sunt masiv afectate de putregaiul alb. Carbodan 35 ST – 20 kg/t. Preparatele se administrează dimineaţa sau seara. unele buruieni sunt plante gazdă preferate de o serie de boli ale florii-soarelui şi. alţi gândaci de frunze (la o densitate de nu mai mult de 2 gândaci la 1m2) sunt combătuţi. cu Decis 2.0 kg/t./m2 la semănatul programat şi mai mult de 5 ind. iar cele tardive – de mana-frunzelor. Loturile semincere trebuie supuse sistematic unui control. Respectarea epocii optime de semănat. Umiditatea seminţelor nu trebuie să depăşească 32-35%. la adâncimea de încorporare a seminţelor./m2 la semănatul obişnuit). Carbodan 35 ST – 20 kg/t. seminţele de floareasoarelui se tratează cu Royal FLO 42 SL – 4 kg/t. Plantaţiile se tratează la 40-45 de zile după înflorirea în masă. în funcţie de caracterul populaţiei. ci şi la perpetuarea lor peste iarnă pe resturile vegetale ale buruienilor. În lupta cu mana frunzelor umbelifere seminţele soiurilor şi ale liniilor materne de pe loturile de hibridare trebuie tratate suplimentar cu Apron Gold 35 EW – 3. la o umiditate a seminţelor de 40-45%. Signal – 3 kg/t. gândacul pământiu. 5. când se încheie procesul de formare şi împlinire a seminţelor. în sol se introduce insecticidul Provotox GR – 40 kg/ha. Utilizarea unor seminţe libere de agenţi patogeni şi tratarea cu fungicide a seminţelor hibrizilor sensibili la boli. Deoarece scleroţii şi sporii ciupercilor patogene devin activi la o temperatură de peste 12°C. cu o lună înainte de semănat. în baza căruia să fie înlăturate plantele afectate de mana frunzelor umbelifere şi de putregaiul-alb. a treia şi a patra curăţare – după înflorire. Prima curăţare se aplică la faza de 3-4 perechi de frunze. contribuie nu doar la propagarea agenţilor patogeni respectivi în perioada de vegetaţie. desicaţia începe mai înainte. În plus. în perioada nutriţiei active a gândacilor. Gărgăriţa.25 l/ha aplicat marginal sau pe toată suprafaţa plantaţiilor. de putregaiul-cenuşiu. Cu scopul de a distruge agenţii patogeni ai bolilor ce se răspândesc prin intermediul materialului semincer. Pentru a accelera recoltarea soiurilor de floarea-soarelui şi a reduce răspândirea putregaiului-alb şi cenuşiu se efectuează desicarea terenului. a doua – înainte de înflorire. viermelesârmă şi alţi dăunători. În anii cu o răspândire mai mare a putregaiului-alb şi cenuşiu.

recoltarea poate începe şi când umiditatea seminţelor este de 16-18%. odată cu recoltarea. În condiţiile Republicii Moldova. În toate cazurile. În condiţii nefavorabile. recoltarea trebuie realizată în 5-7 zile. în acest caz pierderile provocate de scuturarea seminţelor şi fărâmiţarea lor în timpul treieratului sunt minime. din contul evaporării fizice. umiditatea seminţelor scade până la 12-14% – starea de maturitate economică. impunându-se uscarea lor prin ventilaţie activă şi curăţatul în flux. acumularea substanţei uscate scade şi se întrerupe.0 Prin stropirea plantelor la începutul brunificării calatidiilor Prin stropirea din avion a semănăturilor la o umiditate a seminţelor nu mai mare de 38% Consumul de apă – 100 l/ha. seminţele din făţare trebuie supuse curăţării şi uscării până la umiditatea prevăzută de standard – 12%. umiditatea şi circulaţia aerului. În perioada maturizării lor fiziologice şi tehnice. umiditatea seminţelor micşorându-se la 18-20%. Recoltarea florii-soarelui trebuie efectuată în termene restrânse. Plante oleaginoase 229 Defolianţi şi desicanţi Firex 150 SL Dominator 360 EC Reglone Super 150 Bromotril 40 EC 2.0-3.5-3. Viteza vântului – 5 m/s. Seminţele florii-soarelui se formează relativ devreme. La 8-10 zile după desicare. Treptat.0 3. Umiditatea seminţelor reprezintă un indice de bază al maturizării. în principiu.4. a cărei intensitate depinde. epoca de recoltare începe atunci când 80-85% de calatidii au culoarea brună şi 15-20% galben-brună.5M de . echipate cu dispozitive de recoltat floarea-soarelui PCP-l. foarte important şi pentru aprecierea epocii de recoltare. seminţele pierd apă. În această perioadă. Termenul de recoltare se stabileşte în funcţie de biologia plantelor (fazele de dezvoltare a plantelor). condiţiile climatice şi posibilităţile agrotehnice ale gospodăriei. Abaterea admisibilă de consum a preparatelor ±5%. înălţimea zborului avionului – 5 m. Dispersia apei trebuie să fie asemănătoare cu ceaţa. de temperatura. Recoltele de floarea-soarelui se treieră cu ajutorul unor combine bine reglate de tip CK-5 Niva. umiditatea seminţelor constituie 12-14%.30 2. Recoltarea Pentru a evita pierderile şi a menţine calitatea seminţelor oleaginoase trebuie respectate termenele de recoltare care să prevină şi autoîncălzirea. în mare măsură.0 2. În practică. la 35-40 de zile după înflorirea în masă a plantelor. când umiditatea lor constituie 35-40%.

combate buruienile şi poate fi cultivată fără erbicide. Starodub. Viteza de lucru a combinei. utilate cu dispozitivul PCP-8 sau de tip Don-1500. Aplicarea a 3 udări în perioada vegetaţiei: prima – în timpul creşterii rapide a plantelor. la ieşire – 20-25 mm. puritatea lor trebuie să constituie nu mai puţin de 95%. În asolament. adică asigurarea fiecărui hectar cu 800-1 000m3 de apă. 4.5M. nu trebuie să depăşească 8 km/oră. Procedeul implică: 1. inclusiv 0. distanţa trebuie să reprezinte 40-45 mm. iar cu dispozitivul 34-103 A – 5 km/oră. asamblate cu dispozitivul ПСП-1.5% dezghiocate. turaţia optimă a bătătorului constituie 280-300 de rotaţii pe minut.230 V. Are câteva avantaje faţă de floarea-soarelui: asigură un profit brut mai mare. Particularităţile de cultivare a florii-soarelui pe terenuri irigabile După ce este arat. nu provoacă eroziunea solului. iar a capitulilor – 4-5 cm. poate atinge 25%.5%. utilate cu dispozitivul PCP-10.3. Pentru a evita decojirea şi spargerea seminţelor. combina Niva trebuie să recolteze 50-60 ha. valorifică eficient precipitaţiile de . terenul trebuie supus la irigarea de aprovizionare. părăseşte devreme terenul. Respectarea normelor cu privire la densitatea plantelor – 55-60 mii exemplare/ha. iar DON – 1200 şi DON-1500 – câte 60-70 ha. La recoltare. trebuie urmărită permanent calitatea treieratului şi. La intrare. Înălţimea miriştii trebuie să constituie 10 cm. Dacă umiditatea seminţelor nu depăşeşte 15%. iar vătămarea lor – până la 1%. viteza tobei – nu mai mult de 300 de rotaţii pe minut. lungimea tulpinilor mărunţite – 10-12 cm. realizează o producţie ecologic pură. Pierderile de seminţe şi capitule nu trebuie să depăşească 2. Tehnologii în fitotehnie tip Don-1200. Pentru a evita traumarea seminţelor. Calitatea treieratului depinde de distanţa dintre bătător şi contrabătător la fazele de intrare şi de ieşire. Norma de irigaţie – 600-800 m3/ha. 2. cu 2-3 săptămâni înainte de începutul înfloririi. reglată în corespundere cu umiditatea masei treierate. dacă e necesar. se reglează regimul de lucru al bătătorului combinei. RAPIŢA Importanţa Rapiţa reprezintă una dintre speciile oleaginoase de mare importanţă şi poate fi pe larg cultivată în Republica Moldova. a doua – la începutul înfloririi şi a treia – la 7-10 zile după înflorirea în masă.

Rapiţa se cultivă şi ca nutreţ verde foarte timpuriu. producţia medie constituie 1 811 kg/ha. producţii În 2006. suprafeţele cultivate cu rapiţă constituiau 26 425 mii ha. Prin introducerea unor soiuri productive. Franţa (1 121 mii ha). a lacurilor. Turtele rezultate după extragerea uleiului se folosesc în cantităţi moderate în raţia animalelor. lipsite de acid erucic.4. Germania (1 283 mii ha).0-48. Este o bună plantă meliferă: oferă albinelor o recoltă timpurie de nectar. Producţia globală mondială constituie 46 255 mii tone. prelucrându-se industrial. Rapiţă toamnă-primăvară. După rafinare (îndepărtarea gustului neplăcut şi obţinerea unei culori galben-deschise). În SUA. cu un randament de 90%. uleiul de rapiţă se utilizează direct în alimentaţie sau. Plante oleaginoase 231 Figura 21. Un hectar de rapiţă de toamnă poate da circa 1 t de biocombustibil. sub formă de furaj concentrat. în Franţa – 3 542 kg/ha. Seminţele ei au un conţinut sporit de ulei (42. a vopselelor. cantitate suficientă pentru a lucra mecanizat 8-10 ha de teren agricol. suprafeţe. Canada (4 938 mii ha). India (6 750 mii ha). poate fi utilizat la producerea biocombustibilului. Cele mai mari plantaţii au fost atestate în China (7 330 mii ha).0) şi sunt utilizate pe larg în industrie şi alimentaţie. se transformă în margarină. De pe un hectar de rapiţă se colectează până la 80-90 kg de miere. iar producţia medie – 1 750 kg/ha. în Germania – 4 113 kg/ha. Răspândire. Uleiul de rapiţă se utilizează în industria săpunurilor. utilizarea . în industria textilă.

genul Brassica. În India. În alimentaţia omului se utilizează uleiurile ce conţin mai puţin de 10% de acid erucic sau nu conţin acest acid (tipul 0) şi nici glucozinolaţi (tipul 00). Rădăcina ei este pivotantă. Ascona (Danemarca) şi soiul de primăvară Sputnik. Tulpina rapiţei este erectă. Colibri. Starodub. Ca plante oleaginoase se cultivă 2 specii de rapiţă: a) rapiţa-mare (rapiţa Colza). cota ei în asolament nu trebuie să depăşească 25%. Ambele specii au forme de toamnă şi de primăvară. . În cultură. creşterea conţinutului de acid linoleic şi al altor acizi. 5-9% de celuloză şi 4. Sistematica Rapiţa face parte din familia Brassicaceae. b) rapiţa-mică (rapiţa navetă). Brassica napus oleifera. cu înălţimea de 1. în proporţii diferite. În Republica Moldova sunt răspândite următoarele soiuri de rapiţă de toamnă: Tismeniţki (Ucraina). erucic şi palmitic.232 V. unele inflamaţii etc. în Republica Moldova. Tehnologii în fitotehnie multiplă a uleiului de rapiţă justifică pe deplin majorarea suprafeţelor cultivate în Republica Moldova. urmând ca în perspectivă să cuprindă 100 mii ha. lirate.). Are o capacitate mare de absorbţie şi o capacitate relativ redusă de solubilizare a compuşilor greu solubili.5 m. plantaţiile de rapiţă ocupau circa 16 mii ha. Uleiul de rapiţă conţine. penat-sectate. linolenic. ce include peste 30 de specii.2% de cenuşă.000 de ani în urmă. lanceolate sau oblong-lanceolate. circa 18% de substanţe extractive neazotate. soiurile formelor de toamnă fiind mai productive. Acidul erucic este considerat factor esenţial al unor boli de inimă (alterările generative. slab ramificată. În 2006. Brassica oleifera. cele medii şi de pe vârfuri sunt sesile. Compoziţia chimică În funcţie de specie şi de condiţiile pedoclimaterice. rezistentă la cădere. seminţele de rapiţă conţin 40-50% de grăsimi. Particularităţile morfologice Rapiţa are germinaţie epigeică. rapiţa Colza era cunoscută cu 2.0-1. 9-24% de proteine brute. Frunzele bazale sunt peţiolate. Scăderea temperaturii şi a umidităţii determină reducerea conţinutului de acid erucic. datorită valorii lor industriale. pătrunde în sol la 70-100 cm adâncime. acizi graşi: oleic. Creşterea conţinutului de acid erucic este condiţionată de temperaturile ridicate din cursul perioadei de vegetaţie. ramificată. sunt menţinute soiurile mai bogate în acid erucic. linoleic.

Rapiţa este o plantă de zi lungă. Lucrările de bază ale solului pot fi efectuate prin două metode: arătură şi lucrare superficială. care părăsesc terenul târziu (soia). trebuie asigurate distrugerea buruienilor şi nivelarea solului. Arătura se efectuează cu ajutorul unui plug asamblat cu antitrupiţe şi cu un tăvălug cu pinteni. cu încorporarea în sol a resturilor vegetale. şi formarea patului germinativ cu ajutorul cultivatorului USMK-5. se recomandă arătura devreme. sfecla-de-zahăr. Pentru .4. Fructul este o silicvă cu 10-30 de seminţe. Pe o plantă se pot forma până la 400-600 de silicve. La rândul ei. Formează producţii mari când este cultivată pe soluri cernoziomice. În condiţiile Republicii Moldova. Lucrarea solului. Nu se recomandă amplasarea rapiţei de toamnă după floarea-soarelui. rapiţa este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă. Seminţele sunt rotunde. Plante oleaginoase 233 Inflorescenţa este un racem. din cauza secetei de toamnă. iar a celor de primăvară – de 100-200 de zile. La maturitatea deplină silicvele sunt dehiscente. Temperatura optimă pentru creştere şi dezvoltare este de 18-20oC. Polenizarea – predominant alogamă. fără oscilaţii. entomofilă. Coeficientul de transpiraţie este de 600-740. metoda superficială de pregătire a solului este mai eficientă şi se aplică după dezmiriştire sau discuire cu o grapă cu discuri de tip BDT-7.4 A. leguminoase.5-5. la adâncimea de 810 cm. În ambele cazuri. primăvară şi vară răcoroasă şi umedă. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. Terenurile preconizate pentru însămânţare cu rapiţă trebuie eliberate până la începutul lunii august sau cu cel puţin 3-4 săptămâni înainte de semănat. Perioadele critice sunt cele cuprinse între răsărire şi formarea rozetei şi înflorire–fructificare. soiurile de toamnă rezistă la temperaturi stabile de -8 -10oC.6 g. pentru a asigura condiţii bune de lucrare a solului şi pentru acumularea apei necesare răsăririi. cu textura medie sau uşoară. cu reacţie neutră. La faza de rozetă. la o adâncime de 6-8 cm. Temperatura minimă de germinaţie constituie 1-2oC. la adâncimea de 20-22 cm. Cele mai bune premergătoare pentru rapiţa de toamnă sunt culturile păioase. Manifestă pretenţii şi faţă de sol. porumbul pentru boabe şi culturile din familia Brassicaceae. Alternanţele între îngheţ şi dezgheţ pot produce „descălţarea” culturii. Rapiţa manifestă pretenţii faţă de apă. MMB = 3. Rapiţa este o consumatoare intensă de elemente nutritive. Fertilizarea. Mai întâi se aplică dezmiriştirea. Perioada de vegetaţie a soiurilor de toamnă este 270-300 de zile. Particularităţile biologice Rapiţa de toamnă este o plantă care preferă o iarnă blândă.

În cazul în care se respectă aceste condiţii. Cea mai eficientă metodă de semănat pe terenurile cu un grad scăzut de îmburuienare este semănatul în rânduri dese. Tehnologii în fitotehnie 1 t de seminţe şi producţia de biomasă aferentă.6A. Cu o producţie de 2 t/ha de seminţe. susaiul şi mai ales turiţa agăţătoare.5-3 cm. • în perioada de creştere activă a plantelor. La combaterea buruienilor graminee şi dicotiledonate anuale sunt utilizate Triflurex 24 EC – 4 l/ha. 40-50 kg de potasiu. Epoca optimă de semănat se încadrează în limitele: a treia decadă a lunii august – prima decadă a lunii septembrie. Norma numerică optimă de semănat în rânduri dese este de 100-110 seminţe la 1 m2 sau 5. O eficacitate maximă se obţine administrând îngrăşămintele de azot în 2 etape: • primăvara devreme. Starodub. puricele culturilor din familia Brassicaceae. Cele mai mari daune le provoacă plantelor de rapiţă păduchele-verzei. îngrăşămintele de azot se aplică în doze mici (N10-15). seminţele se incrustează cu fungicide. La apariţia plantulelor de rapiţă. Înainte de semănat. rapiţa de toamnă poate garanta o producţie înaltă şi fără aplicarea erbicidelor. În perioada de vegetaţie. În plantaţiile de rapiţă cu desime mică. pentru a fi ocrotite de ploşniţe. la începutul vegetaţiei.234 V. (N30-45). RABE-4 etc. în timpul afânării şi pregătirii solului înainte de semănat.8-6 kg/ha. buruienile pot fi nimicite prin metode mecanice şi biologice. când se atestă 2-3 purici pe un metru liniar. . utilizând semănătorile SZT-3. plantele trebuie stropite cu insecticidul Chinmix 050 EC 0. SZ-3. larva moliei-de-varză. semănatul se aplică la distanţa de 45 cm între rânduri. 24-30 kg de fosfor. Seminţele şi semănatul Seminţele trebuie să aibă o capacitate germinativă de minimum 85-90%. Adâncimea optimă de semănat pe solurile cu textura uşoară este de 2. viespea-rapiţei.6. pe cele grele – 2 cm. până la semănat şi Treflan 24 EC – 4 l/ha. Pe terenurile cu un grad sporit de îmburuienare. pălămida.2 l/ha. Lucrările de întreţinere Prin respectarea minuţioasă a tehnologiilor de cultivare. cele mai dăunătoare fiind buruienile dicotiledonate anuale. cu distanţa de 12-15 cm între rânduri. 50-60 kg de calciu. rapiţa de toamnă extrage din sol N125P72K64 kg. Toamna. consumul este de 50-60 kg de azot. Amazone-D-8-40. Majorarea adâncimii de semănat până la 3-4 cm implică şi majorarea desimii de semănat cu 10-15%. buruienile diminuează producţia. limaxul de câmp şi gărgăriţa. gândacul-lucios. rapiţa formează o rozetă din 6-7 frunze şi suportă temperaturi minime de -10–-15oC. Dozele de fosfor şi potasiu se aplică la arătură sau discuire.

curate şi cu o umiditate a seminţelor de maximum 12-13% trebuie recoltate direct. Cu ajutorul secerătorilor.4. În condiţiile Republicii Moldova. Semănăturile neuniform maturizate. Recoltarea Rapiţa se recoltează prin două metode: directă şi în două faze. semănăturile trebuie stropite cu insecticidele Zolone 35 EC – 1. îmburuienate – în două faze.5 l/ha. . Plante oleaginoase 235 Figura. plantele se taie la înălţimea de 20–22 cm. când umiditatea seminţelor este de 25-30%. rapiţa-de-toamnă formează o producţie de seminţe de 2000-4000 kg la 1 ha. Producţii.. 22 Câmp de rapiţă cu cărări tehnologice gândacul-lucios etc. uneori şi mai mult. Treieratul poloagelor se efectuează atunci când umiditatea seminţelor atinge 7-8%.5-2 l/ha sau Actellic 50 EC – 0. Semănăturile uniform maturizate.

dextrinei. Starodub. permiţând pregătirea de calitate a patului germinativ. industrială. Se utilizează şi ca adaos la fabricarea pâinii şi în calitate de furaj.1. în oraşul Mondidie. După recoltarea cartofului timpuriu şi semitimpuriu. Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL 5 PLANTELE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE 5. . iar prin prelucrarea alcoolului extras din cartofi se pot obţine 15-17 kg de cauciuc sintetic. a venit timpul ca Franţa să Vă mulţumească pentru că aţi oferit pâine unor oameni chinuiţi de foame”. economică şi ecologică. furajeră. Este considerat. al doilea – la baştina lui Parmantier. Este o valoroasă materie primă şi în industria alcoolului. În cinstea cartofului sunt înălţate 3 monumente. La prelucrarea industrială a 1 t de tuberculi se poate obţine unul din produsele: 95 l de alcool. „cea de-a doua pâine” a omului. În unele raţii. mai ales ale porcinelor şi bovinelor puse la îngrăşat. medic militar francez. 100 kg de dextrină. reprezentând un aliment valoros. gustos şi uşor digestibil. Tuberculii de cartof se utilizează direct în alimentaţie în peste 400 de reţete culinare. solurile se încadrează în epoca optimă de semănat a cerealelor de toamnă. amidonului. 140 kg de amidon. care a popularizat calităţile şi a recomandat insistent utilizarea cartofului pe teritoriul Franţei: unul în preajma Parisului. în locul unde pentru prima dată a fost cultivat cartoful. înlocuieşte astfel de concentrate ca orzul şi porumbul. cartoful. Două dintre acestea cinstesc memoria lui Augustian Parmanter (1737-1813). CARTOFUL Importanţa Cartoful are o deosebită importanţă alimentară. Din punct de vedere agronomic. în primul rând soiurile lui timpurii şi semitimpurii.236 V. pe frontispiciul căruia stau şi azi gravate cuvintele „Binefăcătorul omenirii” şi aprecierile lui Ludovic XVI: „Iată. pe bună dreptate. agronomică. este o foarte bună premergătoare pentru majoritatea plantelor cultivate în zona de nord a Republicii Moldova. glucozei etc.

237 Al treilea monument este amplasat în Germania. Danemarca. suprafeţe. aici s-a realizat prima experienţă de înmulţire a cartofului”. pentru cerealele de primăvară. Fig. 23. volumul producţiei constituind 315. Marea Britanie. şi are gravată inscripţia: „În anul 1748. cartoful asigură un venit stabil. la producţii medii de peste 30-40 de tone la hectar. cultivat în peste 140 de ţări şi asigură. Cultivarea cartofului comportă şi un aspect ecologic: planta este rezistentă la boli şi dăunători. Răspândire. cele mai mari producţii se obţin în zona de nord. Cele mai mari producţii se obţin în zonele cu clima moderată şi în ţări economic dezvoltate precum Olanda. Fiind comercializat în stare proaspătă. cu un conţinut sporit de amidon. aproape ideală. iar graţie particularităţilor biologice este considerat premergătoare. tone. producţii Cartoful este una dintre principalele plante de cultură mare: ocupă o suprafaţă de 18. Produsele industriale fabricate pe bază de cartof devin din ce în ce mai economice graţie folosirii unor soiuri de mare randament. Cartoful . În condiţiile ţării noastre.. Plante tuberculifere si radacinoase .1 mil. în oraşul Offenburg. În condiţiile zonei de nord a Republicii Moldova. se poate încadra în sistemele moderne de agricultură ecologică prin pretabilitatea la structuri optime de asolament cu durate diferite. aduce profituri importante.8 mil.5. ha. Germania. cea mai mare plasticitate ecologică. Franţa. Suedia. după porumb. Belgia etc. Este răspândit pe toate continentele. unde.

deosebite din punct de vedere morfologic şi biologic. viroze. genul Solanum. Germania. Columbia. Arealul lui iniţial cuprindea actualul teritoriu al statelor Chile.). A fost introdus în Europa prin Spania. Rusia etc. găsindu-şi aici o nouă patrie şi fiind cultivat pe suprafeţe mari. Peru. Cea mai importantă specie este Solanum tuberosum. Soiuri. Starodub. în prima jumătate a sec. Bolivia. Soiurile de cartof cultivate în Republica Moldova. În cultură. cultivată în întreaga Europă şi pe cea mai mare întindere a celorlalte continente. Specia Solanum tuberosum cuprinde o mare varietate de forme. 2006 Anul Anul Denumirea Culoarea Precocitatea Ţara de origine înregistrării reînregistrării soiului Agata 02 Olanda 2003 Galben Sprinter 03 Republica Moldova 1993 2 000 Galben Vorotânski 03 Rusia 1978 2 000 Galben Ranni Svetliaciok 03 Republica Moldova 1984 2 000 Roşu Gloria 03 Germania 1999 Galben Latona 03 Olanda 1999 Galben Cleopatra 03 Olanda 1999 Roşu Velox 03 Germania 2001 Galben Rosara 03 Germania 2001 Roşu Impala 03 Olanda 2002 Galben Iagodka 04 Republica Moldova 1987 2 000 Roşu Kondor 04 Olanda 2002 Roşu Suceviţa 04 România 2003 Roşu Baltica 05 Germania 2003 Galben Desiree 05 Olanda 1998 Roşu Asterix 06 Olanda 2001 Roşu Sante 06 Olanda 2004 Galben 02 – foarte timpuriu 03 – timpuriu 04 – semitimpuriu 05 – mijlociu 06 – semitardiv .238 V. România. care cuprinde un număr foarte mare de specii. râie neagră). XVI. se menţin soiurile cele mai productive şi rezistente la boli (mană. dar şi cele cu alese însuşiri calitative. Tehnologii în fitotehnie Sistematica Cartoful face parte din familia Solonaceae. Cartoful este originar din America de Sud. În Republica Moldova se cultivă soiuri de provenienţă autohtonă sau aduse din ţările cu bogate tradiţii în ameliorarea cartofului (Olanda.

În mod obişnuit. % Componente Apă Substanţă uscată Glucide. c) furajere. ochi superficiali. flori şi fructe. imediat după plantare. dintr-o tonă de tuberculi se obţin 140 kg de amidon uscat.5 18.96 3. d) universale (mixte).0 Valori minime 63 13 13 0. furajere. Pe parcursul păstrării. se formează rădăcinile. se înmulţeşte prin seminţe. în sol. b) industriale. care se înmulţeşte în cultură pe cale vegetativă. 239 În funcţie de utilizare.7 0.0 0. care au un conţinut redus de amidon (14-17%).5 22.6 0. conţinutul de glucoză şi fructoză creşte considerabil.4 Valori maxime 86 36 30 4.5. industriale. Plante tuberculifere si radacinoase . Particularităţile morfologice Cartoful este o plantă anuală erbacee. prin tuberculi. iar la suprafaţa solului – tulpinile cu frunze. care au un conţinut sporit de amidon (20-25%). încep să crească colţii din care. care au un conţinut sporit de amidon şi conţin multă proteină. Compoziţia chimică Compoziţia chimică a tuberculilor de cartof. raportul echilibrat dintre aceştia şi digestibilitatea ridicată a albuminelor conferă cartofului o extraordinară valoare alimentară. Deşi proteina ocupă doar 2% din masa tuberculului de cartof.6 1. Rădăcina cartofului porneşte de la partea subterană a tulpinii şi se ramifică. gust plăcut.5 1. prezenţa aminoacizilor esenţiali. Cantitatea totală de proteine ce rezultă din cartofii cultivaţi pe un hectar este comparabilă cu cea obţinută de pe un hectar cultivat cu grâu. coaja fină şi netedă.5%. Amidonul din cartof este constituit din amilopectină (75-85%) şi amiloză (15-25%). în ultimul timp şi prin butaşi de tulpină. La înmulţirea vegetativă prin tuberculi. cu utilizare în scopuri culinare.1 0.4 2.9 Amidonul reprezintă 95-99% din totalul de glucide. iar mono. iar la temperaturi apropiate de 0oC sau după ce se declanşează procesele de germinaţie a colţilor – până la 8-10%.2 0. total Proteine Lipide Celuloză Cenuşă Valori medii 77. stolonii şi tuberculii. . iar în procesul de ameliorare.02 0. ultima asigurându-i consistenţă la fierbere. soiurile de cartof se împart în 4 categorii: a) de masă.şi dizaharidele – 1. productivitate înaltă.

20-30% cresc până la 70 cm (un număr redus de rădăcini depăşeşte 100 cm. tulpinile pot fi acoperite cu peri rari şi lungi. Starodub. În mod obişnuit. Ele pot fi erecte sau uşor arcuite. Plantele provenite din seminţe formează o rădăcină pivotantă. cu o înălţime de 30-100 cm şi grosimea de 0. rădăcinile se dezvoltă pe raza de 30-50 cm. rădăcinile se dezvoltă mai mult lateral. ulterior. Perechile de foliole mari alternează cu perechi de foliole intermediare. De regulă. galbenă etc. deoarece dintr-un tubercul-mamă apar 4-8 tulpini. sunt mai groşi decât rădăcinile şi mai cărnoşi. iar creşterea lor durează 45-85 de zile. capătă forme şi dimensiuni caracteristice soiului. au forma unor noduli. Uneori. diferă ca număr. pe cele uşoare. poate fi roşie ori galbenă. străbat profund în pământ. formă şi dispunere şi sunt mai dense spre vârf şi din ce în ce mai rare spre bază. cele germane – în majoritate galbenă. Culoarea tuberculilor variază în funcţie de soi. variind la soiurile timpurii şi la cele târzii. cu diferite nuanţe ale acestora. soiurile americane au pulpa de culoare albă. Tulpina are aspect de tufă. Din mugurii tuberculilor se dezvoltă tulpini ierboase. bine dezvoltat. forma şi aspectul foliolelor sunt particularităţi ale soiului. este influenţată genetic. La suprafaţă. Iniţierea tuberculilor (tuberizarea) are loc la 10-35 de zile după răsărirea plantei. Tehnologii în fitotehnie formând un sistem radicular fibros. oval-lanceolată sau rotundă. la început. se usucă şi se lignifică. Mărimea. Stolonii au poziţie orizontală sau oblică. stolonii au structura asemănătoare cu cea a tulpinii. tulpinile se îngălbenesc şi. care pot avea formă elipsoidală. cu atât asigură o formare mai grupată a tuberculilor în cuib şi favorizează aplicarea metodei mecanizate de recoltare. un ochi are 3 muguri: unul central şi doi laterali. Tuberculii sunt formaţiuni ale tulpinilor subterane şi. mai mici. O plantă de cartof produce în medie 10-15 stoloni cu lungimea de 5-30 cm. Tulpina. tuberculul formează nişte proeminenţe (sprâncene) şi adâncituri (ochi).240 V. Pulpa tuberculului este de culoare albă. purtătoare de frunze şi flori. formă cilindrică. Culoarea tulpinii este verde.6-1. iar uneori atinge chiar 150-200 cm). Foliola terminală poate fi liberă sau cu concreştere unilaterală (concrescută cu o foliolă) sau bilaterală (concrescută cu două foliole învecinate). Frunzele sunt imparipenat-compuse. în funcţie de soi.2 cm. Cu cât stolonii sunt mai scurţi (mai mici de 10-15 cm). Pe solurile compacte. iar cele olandeze. Stolonii reprezintă ramificaţii ce pornesc din mugurii tulpinali subterani. Spre maturitate. crescând în grosime şi lungime. care. româneşti – albă sau galbenă. treptat. cu numeroase ramificaţii. Din punct de vedere anatomic. Marea majoritate a masei rădăcinilor se află în stratul arabil. . care. Lateral. alcătuite din 2-5 perechi de foliole.

influenţează negativ producţia. stilul lung şi stigmatul – de forma unei gămălii. iar rădăcinile – la 4-5oC.5 g. mai ales la cea realizată prin metoda de picături. gineceul – compus dintr-un ovar superior bilocular. Polenizarea este autogamă. cea minimă – circa 2oC. Vrejii cresc la 7oC. conţine 50-100 de seminţe. variaţia de umiditate provoacă pieirea succesivă a stolonilor. Florile sunt reunite în inflorescenţe. originar din regiunile muntoase din America de Sud. La această etapă are loc creşterea concomitentă a tufei şi a tuberculilor. ovoidale. Cerinţele faţă de umiditate. suferă toate organele plantei. însă nu este exclusă nici alogamia. Temperatura optimă de creştere a tuberculilor este de 16-18oC. secetele din această perioadă cauzând pierderi mari de producţie. 241 Floarea. Secetele. iar maxima – 29oC. Temperatura minimă de încolţire constituie 5-6oC. Majoritatea soiurilor nu produc fructe. fapt ce conduce la diminuarea producţiei. iar optimă pentru răsărire – 12-15oC. Plante tuberculifere si radacinoase . soiurile timpurii înfloresc mai puţin. La temperaturi sub zero grade. Cea mai mare cantitate de apă o consumă în perioada cuprinsă între îmbobocire şi maturitate. La temperaturi mai mari decât cea optimă se formează vrejuri lungi şi o suprafaţă foliară redusă. Fructul este o bacă polispermă rotundă. Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură. Excesul de umiditate este foarte dăunător. iar la maturitate – cu luciu argintiu. cu apogeul în perioada înfloririi. Coeficientul de transpiraţie constituie 323-614. deoarece lipsa oxigenului din sol stopează formarea tuberculilor şi conduce la moartea acestora. a frunzelor inferioare şi superioare. verde-violacee. Cartoful este una dintre plantele cu cele mai mari pretenţii faţă de aprovizionarea continuă cu apă. fără a i se reduce accesul aerului. iar cea maximă – 42oC. La temperaturi de peste 29oC tuberculii nu mai cresc. umedă şi răcoroasă. tuberculii se îndulcesc. iar părţile aeriene se veştejesc. cartoful reacţionează pozitiv la irigare. MMB – 0. Floarea este de tip 5. plate. culoare albmurdar. a tuberculilor tineri. Cea mai favorabilă umiditate relativă a aerului este 7075%. Asociată cu temperaturi ridicate. La plantări timpurii se formează un sistem radicular puternic. grupate în două carpele. cime simple sau compuse. În general. cu androceul format din 5 seminţe cu anterele unite. este o plantă de climă temperată. ca şi excesul de apă. . În zonele secetoase. chiar de scurtă durată.5. Cartoful. Cartoful pretinde o umiditate moderată şi permanentă în sol. au circa 2 mm în lungime. Înflorirea şi fructificarea nu sunt fenomene constante. Abundenţa înfloririi şi durata acesteia prezintă caracteristici ale soiurilor. Temperatura optimă pentru creşterea vrejilor este 19-21oC. Seminţele sunt mici.

cele mai favorabile condiţii de cultivare a cartofului sunt atestate. cu condiţia că irigarea se face paralel cu fertilizarea. Cartoful este o plantă foarte pretenţioasă faţă de sol. o parte din stoloni se transformă în lăstari. cât şi sub aspect practic. La o intensitate scăzută a luminii (2 500 de lucşi). Intensitatea mare a luminii stimulează şi forţează înflorirea plantelor. producţii reduse. există însă mai multe supoziţii cu privire la natura lui. unde se obţin frecvent producţii mari. Intensitatea luminii influenţează nu doar producţia. Cauzele fenomenului nu au fost descoperite încă. atât sub aspect teoretic. Tehnologii în fitotehnie Cerinţele faţă de sol. iar bulgării de pământ măresc riscul şi procentajul de vătămare în timpul recoltării. Solurile cu textură grea (argiloase) sunt nepotrivite pentru cartof: reduc şi deformează creşterea tuberculilor. Cartoful valorifică solurile relativ acide (pH – 5-6. considerat plantă de zi lungă (ca producătoare de seminţe) şi plantă de zi scurtă (ca producătoare de tuberculi). Lungimea de 10-12 ore a zilei se consideră pregnant optimă pentru formarea tuberculilor. presupunându-se că ar fi de natură virusologică sau ecologică sau că este provocat de îmbătrânirea culturii. Tuberculii degeneraţi formează colţi-filose. Fenomenul se atestă mai frecvent la soiurile timpurii şi în zonele mai calde şi mai secetoase. care. cele mai favorabile sunt solurile nisipo-lutoase.242 V. care cauzează reducerea treptată a producţiei. Teoria virusologică explică . Dacă durata zilei depăşeşte 14 ore. transformă stolonii în tuberculi. Ziua scurtă şi lumina redusă stimulează formarea unei substanţe care contribuie la tuberizarea în frunze. Reacţia fotoperiodică a plantelor de cartof este modificată şi determinată în funcţie de temperatură. iar pe solurile necorespunzătoare chiar şi clima favorabilă nu poate fi pe deplin valorificată. pe solurile favorabile. bine aprovizionate cu humus şi cu macro. Este foarte important. Sistemul radicular relativ slab îi permite să asigure producţii mari pe soluri fertile. iar în unele cazuri conduc la dispariţia soiurilor. lutoase. alungirea tulpinii este mai pronunţată decât la intensitatea sporită (8 000-10 000 de lucşi) a acesteia. Starodub. Transformarea intensă a stolonilor în tuberculi se produce în condiţii de zi scurtă. condiţiile de sol fiind mai limitative la zonarea cartofului.şi microelemente solubile. Lumina de zi lungă influenţează formarea tuberculilor şi fructificarea cartofului. Cerinţele faţă de lumină. Solurile nisipoase asigură rezultate foarte bune la cultivarea soiurilor extratimpurii şi timpurii. ulterior. reduc tuberificarea. evident. în primul rând.5). contribuie la îmbunătăţirea formării tuberculilor. luto-nisipoase. să cunoaştem reacţia fotoperiodică a cartofului. Degenerarea cartofului prezintă un fenomen biologic. ci şi distribuţia asimilatelor şi evoluţia aparatului foliar. în zona de nord. Ca textură. plante slab dezvoltate. Astfel. Temperaturile scăzute diminuează condiţiile de zi scurtă şi. cartoful suportă uşor chiar şi condiţiile climatice nefavorabile. În condiţiile Republicii Moldova.

• tehnologii utilizate primăvara cu scopul de a utiliza materialul de plantare pe teren irigat. se consideră că degenerarea este un fenomen patologic. Y şi VRFC – prin afide. reînnoirea materialului de plantare din zonele mai calde (la 1-2 ani) cu material produs în zonele mai răcoroase. ciuperci. Cauzele degenerării sunt amplu studiate şi analizate de susţinătorii tuturor acestor 3 teorii. În prezent. Degenerarea ecologică este determinată de condiţiile de mediu. când în cuib se formează tuberculi de vârste diferite. La îngălbenirea părţii aeriene. M. se recomandă recoltarea timpurie (până la încheierea înfloririi) a materialului de plantare. producţia se reduce cu până la 80-90%. degenerarea are aspect ecologic. care. favorabile dezvoltării cartofului. dar.5. Temperatura ridicată şi seceta din timpul formării tuberculilor şi solurile grele ca textură fizică şi cu fertilitate slabă conduc la formarea unor tuberculi mici. iar viruşii A. în zonele cu clima favorabilă – aspect virotic. În zonele secetoase de stepă. degenerarea este combătută prin producerea unui material de plantare „liber de viroze”. cultivat în condiţii climaterice răcoroase şi umede. 243 fenomenul degenerării ca urmare a infectării cu diferiţi viruşi. emit colţi-filose ce generează plante bolnave. Plante tuberculifere si radacinoase . nematode. La infestări puternice cu viroze. Viruşii X şi S se transmit prin contact direct. utilizaţi la plantare. producerea materialului de plantare în zone izolate ca spaţiu şi mai răcoroase. depistarea şi înlăturarea plantelor bolnave din sectoarele semincere. care se transmit de la plantă la plantă de către afide sau alte insecte. provocat de viruşi specifici cartofului. aparent. viruşii migrează în tuberculi. procedeu ce favorizează obţinerea unui material valoros şi sănătos. se recomandă cultivarea soiurilor rezistente la viroze. degeneraţi. • tehnologii utilizate primăvara cu scopul de a obţine marfă pentru consum. . cartoful se cultivă în baza unor tehnologii specifice: • tehnologii utilizate primăvara devreme cu scopul de a obţine material de plantare. Pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Pentru prevenirea acestui fenomen. atestate în timpul formării tuberculilor şi păstrării lor. Îmbătrânirea este mai accentuată la soiurile timpurii şi în condiţii secetoase. Tehnologia de cultivare În condiţiile Republicii Moldova. sunt sănătoşi. În ultimii ani. iar condiţiile de mediu sunt factori ce influenţează apariţia şi răspândirea viruşilor. acest tip de degenerare se previne prin plantarea cartofului de soiuri timpurii vara (a treia decadă a lunii iunie). În zonele secetoase (zona de sud). favorizând apariţia plantelor cu diferite grade de degenerare. Teoria îmbătrânirii explică degenerarea ca rezultat al folosirii în calitate de material de plantare a tuberculilor maturi.

unele legume (varză. 90-120 kg de P2O5. • tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor abia recoltaţi cu scopul de a obţine marfă pentru consum. porumbul pentru boabe. într-o stare de afânare corespunzătoare.6-5. În general. Gunoiul de grajd se utilizează în tratarea cartofului în toate ţările cultivatoare. Fertilizarea. ardei etc. 7.). îndeosebi pentru cerealele de toamnă. fiindcă pe lângă sporul foarte mare şi economia de producţie. 1. cartoful trebuie să absoarbă din sol 5. cartoful nu manifestă pretenţii faţă de planta premergătoare. echivalentul a 150-250 kg de N. Din această categorie fac parte cerealele păioase (de toamnă şi de primăvară). • tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor abia recoltaţi. pregătirea solului implică . Starodub. La o suprafaţă de 1 ha se recomandă administrarea a 30-40 de tone de gunoi de grajd semifermentat. Nu se recomandă cultivarea cartofului după plante din familia Solanaceae (tutun. După cartof.5 kg de K2O. Cartoful se încadrează în grupul de plante cu cerinţe mari faţă de elementele nutritive. condiţii ce permit realizarea unor lucrări superficiale ale solului şi pregătirea lui pentru cerealele de toamnă. Amplasarea culturii. castraveţi. pivotant şi profund. au sistem radicular bogat. solul rămâne fără resturi vegetale.244 V. 3. Cartoful manifestă pretenţii şi faţă de calitatea lucrărilor (de bază şi de primăvară) ale solului.2-7.2 kg de CaO. 1. Cele mai bune premergătoare pentru cartof sunt culturile care părăsesc devreme terenul. în special potasiu. morcov etc.6-1. Tehnologii în fitotehnie • tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor din anul anterior.9 kg de N. manifestă un potenţial ridicat de producţie şi are un sistem radicular slab dezvoltat. Consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. Lucrarea solului. Fertilizarea se face cu îngrăşăminte organice sau minerale separat sau combinat. care contribuie la afânarea solului. cu scopul de a obţine material de plantare. trebuie luate în calcul particularităţile lui biologice. cu scopul de a obţine material de plantare.8 kg de MgO.). Pentru a obţine 1 t de tuberculi. Soiurile timpurii de cartof sunt foarte bune premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură.6-1. lasă solul liber de buruieni şi resturi vegetale. creşterea pHului şi a fertilităţii. • tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor din anul anterior.8 kg de P2O5. rapiţa. tomate. La amplasarea lui şi la stabilirea locului de rotaţie. vinete.1-3. lipsit de buruieni. deoarece au boli şi dăunători comuni. În cazul cartofului. 240-320 kg de K2O. azot şi fosfor. cu putere mai redusă de solubilizare a compuşilor chimici din sol. cu scopul de a obţine marfă pentru consum. acesta asigură menţinerea şi îmbunătăţirea proprietăţilor fizico-chimice şi a structurii solului.

• combaterea afidelor cu insecticide sistemice şi realizarea a 2-3 purificări biologice (smulgerea şi scoaterea plantelor virozate) în timpul vegetaţiei. inclusiv prin evitarea tasării. Trebuie să se aplice arătura adâncă. 245 nu doar realizarea unui pat germinativ bun. Până la perioada îngheţurilor. asigurându-se astfel o răsărire cu 10-15 zile mai devreme. neapărat la adâncimea formării cuibului (14-15 cm). ci şi crearea unor condiţii favorabile pentru aplicarea elementelor de mecanizare şi a proceselor tehnologice (inclusiv la recoltare). • formarea unei desimi de plantare cu 10–20 mii cuiburi/ha mai mare decât desimea cartofului pentru consum. tasate în timpul toamnei. Întreţinerea şi nivelarea arăturii aduce sporuri remarcabile de producţie. trebuie executată diferenţiat. textura fizică a solului şi panta terenului.5. Primăvara. în funcţie de planta premergătoare. determină nivelul producţiei. Pe teren plan. • asigurarea cartofului cu soluri uşoare sau medii. Lucrările de primăvară încep la faza de maturitate fizică a solului. afânate. pe care se aplică tehnologii specifice de cultivare. Plante tuberculifere si radacinoase . Pe solurile ieşite din iarnă. cu fertilitate uniformă. în mare măsură. este suficient să se aplice o singură cultivaţie. care implică: • amplasarea cartofului în rotaţie după cele mai bune premergătoare şi evitarea plantelor care au boli şi dăunători comuni. Cartofii se înmulţesc prin seminţe doar prin procese de ameliorare şi cu scopul de a obţine material hibrid sau de a menţine unele specii care nu produc tuberculi. nivelate şi pregătite pentru plantarea cartofului. dacă aceasta se realizează la umiditate optimă şi la adâncimea de 15-20 cm. Pentru Republica Moldova este recomandabilă lucrarea solului prin metoda semiogor. Tehnologia necesită cantităţi mari de material de plantare. trebuie aplicate 2 cultivaţii. pe solurile compacte. mai ales în anii secetoşi. • plantarea unui material preîncolţit. . de care se ataşează o grapă. pentru a evita eroziunea. Plantarea cartofului Înainte de plantare. pe pante şi curbe de nivel –20-22 cm. tuberculii trebuie pregătiţi pentru plantat. pentru a nu provoca modificări morfologice. arătura trebuie lucrată cu un cultivator. este destul de costisitoare şi. care. Pregătirea tuberculilor pentru plantare începe imediat după recoltarea loturilor semincere. cu scopul de a combate buruienile şi de a nivela solul. care ar putea fi confundate cu simptomele virotice. pe care au căzut precipitaţii abundente ori iarna s-a menţinut un strat gros de zăpadă. arătura trebuie să constituie 28-30 cm.

la temperatura minimă a solului de 5-6oC. Materialul de plantare se sortează. la faza în care tufele se fac galbene. la lumină. Deseori. durează 30-35 de zile şi include 2 etape: 1) forţarea pornirii colţilor prin ţinerea timp de 8-10 zile la întuneric. secţionarea tuberculilor. cu scopul de a repartiza un număr egal de ochi pe ambele secţiuni. până se obţin colţi albi cu o lungime de 1-2 mm. la temperaturi de 12-15oC şi aerisire bună. Sortarea pe categorii. Epoca de plantare. în primul rând ale soiurilor timpurii. încolţirea. masa tuberculilor oscilează în limitele a 25-30 g. epoca de plantare este condiţionată de gradul de zvântare a solului la adâncimea de plantare (12-15 cm). iar în anumite cazuri. la temperaturi minime.246 V. Starodub. Durata optimă de plantare este de 5-6 zile. în timp de 20-25 de zile. cu 2-3 săptămâni înainte de plantare se recomandă secţionarea longitudinală a tuberculilor mai mari. sortarea pe categorii în baza mărimii. Desimea de plantare. Prin utilizarea acestui procedeu tehnologic se pot înlătura eventualii tuberculi virozaţi (se emit colţi-filose). Încolţirea se produce destul de uşor. În plan calendaristic. la temperaturi de 12-15oC. Plantarea timpurie favorizează formarea tuberculilor în zile scurte şi este foarte importantă pentru soiurile semitimpurii. în cazul unei desprimăvărări medii. Distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 60-70 cm. temperatura solului la adâncimea de încorporare a tuberculilor trebuie să constituie 6-8oC. soiurile foarte timpurii şi timpurii acceptă desimea de 65-70 mii cuiburi/ha. şi diferenţierea pe fracţii asigură realizarea precisă a distanţei de rând. în straturi de 30-40 cm. În cazul în care materialul de plantare nu poate fi asigurat în baza tuberculilor de sămânţă de mărime medie. creîndu-se condiţii de plantare timpurie. tuberculii încolţiţi se plantează mai devreme. dacă desimea constituie 60 mii/ha. Plantarea se face în strictă corelaţie cu umiditatea solului. Tuberculii încolţiţi asigură sporuri esenţiale de producţie. Adâncimea de plantare variază în funcţie de condiţiile pedoclimaterice. 2) încolţirea propriu-zisă. plantarea cartofului se încadrează în limitele primei şi a celei de a doua decade a lunii aprilie. Acest procedeu stimulează pornirea mai multor colţi de pe tuberculul de sămânţă şi contribuie la răsărirea cu 5-10 zile mai devreme şi mai uniformă. iar pe rând. iar cele medii şi semitardive – 50-55 mii cuiburi/ha. între 20 şi 30 cm. în încăperi luminoase. masa . În funcţie de masa tuberculilor. cantitatea materialului de plantat trebuie să constituie 1500-1800 kg/ha. în funcţie de soi. realizată în baza mărimii. Pentru cartoful neîncolţit. în special în anii cu desprimăvărare întârziată. Pregătirea materialului de plantare implică următoarele procedee: alegerea unui material sănătos. după recoltare reţinându-se cel valoros şi sănătos. Tehnologii în fitotehnie • recoltarea cu 10-15 zile mai devreme.

efectul şi a distruge un număr cât mai mare de buruieni la faza cea mai sensibilă. Pe lângă reducerea producţiei.4. Tuberculii încolţiţi trebuie plantaţi la o adâncime mai mică. se distrug buruienile şi crusta. solul se afânează. Se admite o adâncime mai mică pe solurile grele şi la începutul plantării. Un factor important care condiţionează adâncimea de plantare îl reprezintă modul de recoltare. acestea sunt larg răspândite şi cauzează pierderi mari culturii. În acest interval. cu scopul de a-i prelungi. în regiunile favorabile. La o adâncime de plantare de 8-12 cm. 247 tuberculilor. limitele de adâncime trebuie să constituie 5-6 cm. În timpul cultivaţiei. în timp.1.5. se refac biloanele pentru o bună acoperire a organelor subterane ale cartofului. pentru a răsări mai repede. Lucrările de întreţinere Perioada cuprinsă între încheierea lucrărilor de plantare şi răsărirea cartofului include 25-30 de zile. adâncimea medie la care se pot forma tuberculii constituie 16 cm. Nu este exclusă şi tehnologia de combatere a buruienilor prin aplicarea erbicidelor. Principalele focare de infecţie sunt plantele bolnave. Epoca optimă de aplicare a erbicidului este cu 5-7 zile înainte de răsărirea cartofului. se combat bolile şi dăunătorii. Majoritatea micozelor se dezvoltă rapid în sol şi aer umed. Fiecare centimetru de adâncime în plus implică răscolirea suplimentară a 100-150 tone sol/ha. se îmbunătăţeşte regimul lui hidric şi se distrug buruienile. Până la răsărire se efectuează 1-2 lucrări de refacere a bilonului. tasarea solului modifică forma şi depreciază calitatea şi proprietăţile culinare ale tuberculilor. Trebuie realizate 1-2 cultivaţii între rânduri. a compoziţiei floristice din anii precedenţi. Lazurit SP . uneori şi mai mult. Plante tuberculifere si radacinoase . solul se menţine afânat. se realizează irigarea.0 l/ha. Refacerea biloanelor. Principalele lucrări realizate în vederea atingerii acestor obiective includ rebilonatul şi cultivaţiile. În cazul cartofului. Contra buruienilor anuale dicotiledonate şi parţial monocotiledonate anuale se aplică erbicidele Ghesagard 50 FW . . Erbicidarea trebuie realizată cât mai apropiat temporal de răsărirea cartofului. epoca de plantare şi metoda de recoltare. Plantarea la peste 10 cm adâncime creează dificultăţi la recoltarea mecanică. Tasarea solului reduce cu 56% producţia de cartof. distrugerea crustei şi a buruienilor dintre biloane se realizează cu ajutorul unui cultivator echipat cu piese de tip rariţă. şi 8 cm – în celelalte zone. iar prin refacerea lor se combat buruienile. Cartoful este foarte pretenţios la aerarea solului. urmate de 2-3 bilonări.0 l/ha Cele mai multe boli ale cartofului sunt cauzate de micoze. Biloanele se înalţă cu circa 20 cm deasupra solului şi contribuie la o mai bună dezvoltare a tuberculilor. a selectivităţii şi a efectului erbicidelor. buruienile trebuie anticipate prin cercetarea terenului. În cazul recoltării mecanice.

Bolile cauzate de viroze sunt răspândite în toate zonele de cultivare şi. Cei mai răspândiţi dăunători ai cartofului sunt gândacul-de-Colorado. crearea condiţiilor optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor. cauzate de următorii viruşi: X. Bravo 500 SC – 1. Măsurile de protecţie. Măsurile de protecţie recomandabile implică utilizarea unui material de plantare sănătos. coropişniţa. Măsurile de protecţie contra gândacului-de-Colorado sunt valabile şi pentru ceilalţi dăunători. în multe cazuri depăşesc micozele şi bacteriozele. în care iernează ciuperca producătoare de mană.2 l/ha. Cele mai tipice manifestări ale virozelor sunt mozaicul. Mana este cea mai răspândită şi periculoasă boală a cartofului. Kondor. dezinfectarea utilajului de muncă. care trebuie selectaţi la sortare. petalele şi frunzele atacate capătă aceeaşi culoare (brună) şi pier.0 l/ha. Măsurile fitosanitare aplicabile în cazul manei presupun distrugerea tuberculilor infectaţi. după gradul de afectare a culturii. O foarte importantă măsură de protecţie o reprezintă asolamentul şi amplasarea culturii la o distanţă cât mai mare de câmpul precedent. Următorul – la apariţia larvelor de vârsta I şi II. eliminarea plantelor bolnave din câmp.5 l/ha etc. solul. deformaţiile. viermii-sârmă. Dăunătorii. Principalul focar de infecţie sunt tuberculii mănaţi. încolţirea cartofului înainte de plantare. ambalajului. Acrobat MZ 69 WP – 2. S. dezinfectarea depozitelor. Virozele sunt principala cauză a degenerării cartofului. Regent 25 EC – 0. dacă numărul lor este de 1-2 indivizi pe o plantă.5 l/ha. tulpinile. afidele cartofului etc. De exemplu: Ridomil Gold MZ 68 WG – 2. Infecţia pătrunde în tuberculi prin ochi.5 l/ha.248 V. Starodub. Utilizarea insecticidelor reprezintă cea mai eficientă metodă de combatere. insecte. Cele mai răspândite sunt mana. Y. La combaterea gândacului-de-Colorado se utilizează insecticide precum Confidor SL 200 – 0. Viruşii sunt strict legaţi de celulele plantelor şi se întâlnesc numai în plantele vii. se răspândesc prin materialul semincer. respectarea distanţei de izolare dintre câmpurile semincere şi cele de consum. Există peste 20 de viruşi care posedă o mare capacitate de infecţie şi se răspândesc foarte rapid. M. Primul tratament se aplică contra adulţilor hibernaţi. Zolone 35 EC – 2. evitarea contactului între plantele bolnave şi cele sănătoase. macrosporioza. . transportului.0 l/ha. lenticele sau leziuni mecanice în câmp. Mana se manifestă mai frecvent în condiţii de irigare. râia argintie. Ciuperca atacă frunzele. maşini agricole etc. Tulpinile. folosirea soiurilor rezistente: Deziree. gangrena etc. îngălbenirea frunzelor şi diverse necroze. tuberculii pentru seminţe. Măsurile agrotehnice implică utilizarea soiurilor rezistente. Măsurile chimice presupun aplicarea unor fungicide de prevenire la faza când plantele ating înălţimea de 25-30 cm. Tehnologii în fitotehnie resturile vegetale. tuberculii. Gloria. viermii-albi. Primele simptome se atestă pe frunzele inferioare şi se manifestă sub formă de pete de culoare brună.

distrugerea insectelor care se acumulează în aceste gropi la cald. Irigarea. umplerea lor cu bălegar primăvara devreme şi toamna. se aplică 6-8 udări în stepă şi 5-6 udări în silvostepă (zona de nord). la 50 cm adâncime. se aplică. 30-50 g de Zolone 35 EC sau Regent 25 EC 50 ml la 10 litri de apă. Afectează mai mult plantaţiile din locuri umede. Plante tuberculifere si radacinoase . cu plafon minim de 60-70% din IUA. la interval de 6-10 zile. – la soiurile semitardive (pentru consum de toamnă-iarnă). Prin irigare. Momelile se încorporează în sol la adâncimea de 23 cm. la 50-60 cm. bucăţi de cartof. Astfel. Se poate utiliza atât metoda de irigare prin aspersiune. Cartoful este o plantă foarte pretenţioasă la regimul de apă din sol şi are nevoie de o umiditate moderată şi permanentă pe tot timpul vegetaţiei. care sunt tratate cu insecticid în proporţie de 30-50 g la un kg. Regimul de irigare trebuie reglat astfel încât să prevină insuficienţa. La un număr mare de vătămători. trebuie udat permanent. Se pot utiliza şi momeli din grâu. normele de irigare pentru cartof sunt mai mici şi plafoanele minime ale udărilor – mai mari decât la alte culturi. În general. Cartoful nu suportă excesul de apă. 249 Coropişniţa este un dăunător care atacă rădăcinile. 8-10 udări în silvostepă. plantat pe soluri uşoare. cu norme de udare de 300-350 m2/ha. nu trebuie să depăşească 20-25oC. cauzându-le rozături mari. la fel şi săparea gropilor. Arătura adâncă şi lucrarea sistematică a solului scade brusc numărul dăunătorilor. cu un adaos de 30 g de ulei nerafinat de floarea-soarelui. se optimizează temperatura solului care. de la răsărire la recoltare. pentru a preveni degenerarea tuberculilor. bogate în substanţe organice şi mai ales cele pe care s-a introdus mult bălegar. la 40-50 cm adâncime. cu norme de udare de 250-300 m3/ha. Cu această soluţie se stropeşte 1 m2 de sol. Cea mai eficientă este metoda irigării prin picături. intervalul între udări – 10-12 zile. – cartoful de vară pentru consum se irigă în perioada cuprinsă între tuberizare şi încetarea creşterii tufelor (iunie-iulie). trebuie aplicate 10-12 udări în zona de stepă. până la tuberizare plafonul minim constituie 50% din IUA. tulpinile subterane şi tuberculii.5. dar nici seceta. Măsurile de protecţie. în total. cât şi metoda prin brazde. orz. câte 3-4 udări în cazul cartofului extratimpuriu şi 5-8 udări în cazul cartofului timpuriu. norma de udare – 300-350 m3/ha. dar şi excesul de apă. Elementele regimului de irigare al cartofului prezintă unele particularităţi: – cartoful extratimpuriu şi timpuriu. la intervale de 4-5 zile. pe suprafeţe mici. . cu plafon minim 70% din IUA. care reduce brusc consumul de apă.

Starodub. soi. recoltarea începe în luna mai. La valori mai mici de temperatură. O condiţie importantă pentru recoltarea cartofului este temperatura din sol. care să favorizeze menţinerea proprietăţilor lui culinare.). soiurile extratimpurii şi timpurii au producţii de circa 10 t/ha. cartoful timpuriu se recoltează manual. În timpul păstrării. Potenţialul biologic al cartofului depăşeşte 100 t/ha. Recoltele pentru consum de toamnă-iarnă. pierderile pot fi reduse esenţial. Durata lungă de păstrare (5-7 luni). Pentru a păstra bine tuberculii de cartofi. se culeg la maturitate. luând în calcul conţinutul ridicat de apă.250 V. seminale sau industriale. la temperaturi prea ridicate. creşte gradul de vătămare. Pentru consum extratimpuriu. care urmează a fi păstrate timp îndelungat. în funcţie de condiţiile anului. CRC-2 etc. atunci când peridermul este bine format. în funcţie de necesităţi. se realizează manual (sectoare mici). când peridermul este format (nu se exfoliază când e fricţionat cu degetul prin apăsare şi împingere) cu ajutorul combinelor pentru cules cartofi (E-684. În baza tehnologiilor moderne. trebuie create condiţii speciale de temperatură. Tehnologii în fitotehnie Recoltarea Momentul recoltării cartofului se stabileşte în funcţie de scopul cultivării. sau semimecanizat. atunci când greutatea tuberculilor noi depăşeşte 30 g. impunându-se o livrare rapidă. Recoltarea se efectuează eşalonat. Păstrarea cartofului. Întreruperea vegetaţiei cartofului pentru seminţe constituie o măsură tehnologică clasică şi se utilizează cu scopul de a împiedica migrarea viruşilor din posibilele infecţii primare pe frunze spre tuberculi. Recoltarea cartofului pentru seminţe se face înainte de maturizarea fiziologică a plantelor. aerisire. activitatea microbiologică şi repausul germinal. de la 30-40% la mai puţin de 10%. umiditate. Pentru consumul de vară. tuberculii îşi pierd din turgescenţă. zonă. creează mari dificultăţi. pe măsura livrărilor. masa de tuberculi trebuie să traverseze următoarele procese: transpiraţia. Întreruperea pe cale mecanică a vegetaţiei se realizează cu ajutorul maşinii MTV-4. sau cu ajutorul maşinii de scos cartofi MSC-2 sau E-684. umiditatea optimă care permite separarea uşoară a pământului de tuberculi în procesul de recoltare. Producţii. Prin păstrare bine organizată. . Durata optimă a perioadei de recoltare este de circa 25-30 de zile şi se încadrează frecvent în limitele 20 august–20 septembrie. Deoarece se recoltează înainte de maturitate. prin respectarea cerinţelor. Temperatura optimă a solului este de 12-15oC. lumină. tuberculii sortându-se şi adunânduse concomitent. Deoarece la această fază peridermul tuberculului nu este întărit. vătămările şi exfolierile sunt frecvente. se pot obţine producţii la nivelul potenţialului mediu al soiurilor omologate – 40-50 t/ha. respiraţia.

regina plantelor de cultură mare. iar cel de bioxid de carbon creşte treptat până la 5-12%. Respiraţia este condiţionată de temperatură. O înverzire uşoară a tuberculilor majorează rezistenţa la păstrare şi. consumul de substanţă uscată). beciuri) sau temporare (silozuri de pământ. La faza de zvântare a tuberculilor. arborele roşcov. excesul de bioxid de carbon sau lipsa de aer (respiraţia anaerobă) cauzează daune. la această temperatură. spinul-cămilei. se intensifică transpiraţia şi respiraţia. provocând respiraţie anaerobă. este principala cultură care asigură Republica Moldova cu materie primă pentru industria zahărului. fapt ce conduce la îndulcirea tuberculilor (gust neplăcut) şi la intensificarea respiraţiei. rezistenţa materialului de plantare. deoarece procedura poate cauza pierderi mari. respiraţia şi activitatea microbiologică. în perioada de răcire şi păstrare propriu-zisă şi atunci când tuberculii se pregătesc pentru comercializare. umiditatea relativă a aerului din depozite trebuie să fie în limitele a 65-80% sau mai ridicată (85-90%). Cartofii pot fi ţinuţi în spaţii permanente (depozite frigorifice cu ventilaţie mecanică. apoi procentul de oxigen se reduce. . arţarul zaharat. palmierul zaharat. Aerul din depozite asigură respiraţia aerobă. SFECLA PENTRU ZAHĂR Importanţa Sfecla pentru zahăr.5. Brazilia. în total 70 de ţări).2. respiraţia este mai intensă. La temperaturi mai ridicate. Proporţia de oxigen din aerul depozitului trebuie să constituie 5-12%. În timpul păstrării. Cuba. umiditatea trebuie coborâtă la 75-85%. Doza de oxigen trebuie redusă treptat: în primele săptămâni.5oC. pivniţe. respiraţia trebuie redusă. umiditate şi aerare. Aerisirea intensă amplifică respiraţia (respectiv. La temperaturi mai mici de 2. Plante tuberculifere si radacinoase . cartoful suferă cele mai mici pierderi naturale. Zaharoză conţin şi porumbul zaharat. 25% din producţia mondială de zahăr se produce din rizocarpii acestei plante. Menţinerea oxigenului şi a bioxidului de carbon în aceste limite asigură o respiraţie aerobă lentă. iar la 5-6oC începe creşterea colţilor. macrosilozuri) de depozitare. 251 Cu cât este mai mică transpiraţia. 5. zahărul se obţine din trestie-de-zahăr. însă nu sistată. de maturitatea şi sănătatea tuberculilor. cu atât sunt mai mici pierderile. din amidonul cartofului se formează zaharuri mai simple. În ţările tropicale (India. păstrarea în formă murată (silozarea).5oC. în primul rând. Metodele de păstrare includ păstrarea în stare proaspătă. sorgul zaharat. păstrarea în stare uscată. Africa. Temperatura optimă de păstrare constituie 2.

reprezintă un nutreţ de valoare pentru animale. conţine 0.1-0. şi 12 kg de proteină digestibilă. 15% de substanţă uscată. n. Din 100 kg de melasă se obţin 66 l de alcool. Astfel.5 kg de proteină digestibilă. 9. Ei conţin.3% de proteină brută. Starodub. conţine 50% de zahăr. 100 kg de melasă conţin 85 u. şi 4.7% de cenuşă. 20% de substanţe organice nezaharate. muraţi sau uscaţi. 0.2 kg de proteină digestibilă.8-10. Producţia de tăiţei constituie circa 80% din greutatea sfeclei prelucrate.7% de acid fosforic. un lichid gros de culoare brună.3-0. rezultate în urma extragerii zahărului. n. – partea insolubilă a sfeclei din care s-au extras zahărul şi alte substanţele solubile în apă. Sfecla pentru zahăr Sfecla pentru zahăr se utilizează şi la fabricarea alcoolului: din 100 kg rădăcini cu un conţinut de zahăr de 17% se obţin 9. 3% de celuloză şi 0. cât şi în industria alimentară sau la furajarea animalelor. Melasa constituie 4-5% din greutatea sfeclei prelucrate.2-0. un reziduu al industriei de zahăr. Sfecla pentru zahăr este şi o cultură furajeră valoroasă.252 V. care reprezintă circa 30-35% din producţia totală a sfeclei pentru zahăr – 20 u.2% de oxid de .1% de grăsimi brute. Nămolul de defecaţie.2% de substanţe extractive neazotate. 10% de cenuşă şi 20% de apă şi se utilizează atât pentru extragerea în continuare a zahărului şi fabricarea alcoolului. 0. Tehnologii în fitotehnie Figura 24.n. 0. în medie. Tăiţeii – proaspeţi.5% de azot. inclusiv 1. Au întrebuinţare largă şi reziduurile industriale. 100 kg de rizocarpi de sfeclă pentru zahăr conţin 26 u.9 l de alcool. iar 100 kg de frunze. melasa reziduală. şi 2.

contribuie la combaterea buruienilor şi la intensificarea proceselor biologice. mil. În lume se produc 144. mai târziu. s-a format sfecla-dezahăr.5.9 270 254 16. a prezentat un proiect de producere a zahărului din sfeclă. în Germania şi Rusia (în satul Aleabievo. circa 19. zahărul se produce atât din trestie-de-zahăr. Anual. t. concomitent. V-IV î.0 kg pe cap de locuitor. inclusiv: din trestie-de-zahăr – 114.01 Pe cap de locuitor. t. În anul 1802. 2005 Ţara China SUA Tailanda Mexic Australia Pakistan Rusia Ucraina Total. au fost create forme noi de hibrizi ai sfeclei de masă.3 mil. 75% din volumul total de zahăr se obţine din trestie-de-zahăr şi 25% – din sfeclă pentru zahăr. a selecţionat forme noi zaharate şi. Primele experienţe europene privind producerea zahărului din sfeclă au fost realizate în Germania.9 5.14 7. În anul 1747. Marcgraf a demonstrat că rădăcinile de sfeclă conţin substanţe zaharate.81 1. din care. n. Cei mai mari producători de zahăr. Răspândire. se consumă 137. XIII-XIV a fost adusă şi în Europa de Est.8 16.8 . e.. t 10. din sfeclă pentru zahăr – 29. Sfecla pentru rădăcini se cultivă încă din sec. Plante tuberculifere si radacinoase .6 mil. în anul 1799. La început. în unele regiuni. frunzele de sfeclă se întrebuinţează şi azi în calitate de condiment.85 26 107 49.24 5. reprezentând un îngrăşământ preţios de calciu pentru solurile cu conţinut redus de calciu şi cu aciditate sporită.34 2.5 6. în baza unei selecţii îndelungate.2 mil. kg 7. În urma cultivării împreună. experimentând pe diferite forme de sfeclă. regiunea Tula) au fost construite primele fabrici de zahăr. precum şi în unele regiuni din munţii Armeniei sunt răspândite şi acum forme sălbatice de sfeclă.2500 de ani înainte de era noastră. t de zahăr. Ahard. producţii Sfecla a fost atestată cu 2000 . în sec. cât şi din sfeclă pentru zahăr. asemănătoare prin componenţa chimică cu zahărul de trestie. Sfecla pentru zahăr are şi o importanţă agricolă deosebită: atunci când este utilizată o tehnologie complexă de cultivare. 253 potasiu şi 60-80% de carbonat de calciu. t de zahăr. suprafeţe. Pe teritoriul Asiei Mici şi al Siriei. Discipolul lui. din sfecla frunzoasă (sau Mangol) şi din cea pentru rădăcini. În prezent.04 3.6 mil. în alimentaţie se utilizau frunzele sfeclei.

1 112.3 23.40 Producţia de zahăr în Moldova Producţia.4 1847.8 186.0 2379.2 28. mii tone 799.7 112.47 39.0 2835.80 11.94 0.7 82.0 1821. ha Producţia.105 0. t/ha 49. Starodub.78 0.254 V.9 100.43 47.039 5.64 28. mii ha Producţia.042 0.8 2567.7 53.2 3612. 2006 Ţara Franţa Germania SUA Rusia Ucraina Polonia Bielarusi Moldova România Mondial Anul 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Suprafaţa.6 3138.7 23.1 2565.0 164 185 205 257 278 278 242 290 41. mil. t 29.35 0.3 Producţia globală.0 102.77 29.88 30. mii tone 203.54 0.9 88.49 43.6 99.3 . t/ha 0. mil.4 73.3 1887.8 57.0 Dinamica producţiei de sfeclă pentru zahăr în Republica Moldova Anii 1950-1955 1956-1960 1961 .86 22.78 37.77 11. Tehnologii în fitotehnie Suprafeţele şi producţia de sfeclă pentru zahăr pe plan mondial.2 18.63 27.2 1535.5 97.5 107.9 29.9 25.6 1211.9 86.0 2355.0 81.0 88.1965 1965 -1970 1971 -1975 1976-1980 1981-1985 1986-1989 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 Suprafaţa.52 256.53 28.5 79.5 81.2 64.42 11.9 165.07 Producţia globală.37 0.0 2255.6 100.87 20.26 0.09 32.5 1969.4 124.3 75.44 78.

în Franţa – 8 t.5% de zaharoză (C12H22O11 . Plante tuberculifere si radacinoase . în Germania – 7 t. din care 17.5%. Compoziţia chimică şi calitatea Rizocarpul sfeclei pentru zahăr conţine 75% de apă şi 25% de substanţă uscată. de melasă – de 4. de tăiţei – de 80% asigură un profit de 1 248 de dolari. în Moldova – 2. cu un randament de zahăr de 12%. Cheltuielile pe care le necesită cultivarea sfeclei pentru zahăr sunt de aproximativ 420 de dolari: pentru zahăr – 11 dolari. 255 Recolta record în condiţii de irigaţie constituie 189 t/ha. pentru melasă – 8 dolari.5-3 t. În Danemarca. pentru tăiţei – 2 dolari.5. de pe fiecare hectar se obţin 9 t de zahăr. Fiecare ha cu o producţie de 30 t/ha.

şi mic. Pentru a aprecia producţia probabilă de zahăr se calculează indicele valorii tehnice. 0.4-1% din masa sfeclei şi sunt formate în special din săruri de K.1-1. betaina (C5H11C2N) – un pigment roşu al sfeclei. Se consideră foarte bun indicele mai mare de 14 şi slab cel mai mic de 12. Astfel. nitraţii (N03). O parte din substanţele azotoase se pierd în procesul de fabricare a zahărului. restul – substanţele azotoase anorganice – sărurile de calciu şi natriu ale acizilor azotic. coeficientul de puritate se determină în baza formulei: Mărirea coeficientului de puritate cu 1% favorizează obţinerea a 0. dacă nu ajunge la 80%. Starodub. Sucul se separă de sfeclă prin presare. O parte de cenuşă împiedică cristalizarea a cinci părţi de zahăr. 10-14 kg rămân în melasă. sunt dăunătoare. Substanţele minerale – cenuşa – constituie 0.15% – amidele. precum azotul vătămător. Deoarece în rizocarp sunt conţinute substanţe neazotate. 0. Mg şi Ca. care nu se separă din zemurile de fabricare după purificare şi trece în melasă. pentozanele şi pectinele.256 V.2% din sucul celulelor şi sunt compuse din substanţe azotoase organice: 0. Din 100 kg de zaharoză obţinută din rizocarpi se obţin 80-82 kg de zahăr. cenuşa. numit „suc de difuzie”. 0.15% – betaina. 5-6 kg – se pierd. azot amoniacal (NH4). O parte de azot antrenează în melasă 25 de părţi de zaharoză. Producţia de zahăr: . Coeficientul de puritate se consideră foarte bun atunci când depăşeşte 90%. Sărurile de K şi Na constituie 50-60% din cenuşă. Azotul din rizocarp se divide în: azot proteic. Tehnologii în fitotehnie Substanţele azotate reprezintă 1. pierderile de zaharoză se pot determina prin înmulţirea cantităţii de azot vătămător cu 25 – coeficientul melasigen. amoniu (NH4OH) care se separă din sucul de difuzie şi azotul vătămător: aminoacizii. azotos şi amoniacal.2% – aminoacizii. din terciul de sfeclă bine uniformizat. iar produsul se împarte la 100. Sucul obţinut în acest mod se numeşte „suc normal” şi se deosebeşte de sucul ce se obţine la fabricarea zahărului. şi procentul de zahăr din suc se înmulţeşte cu coeficientul de puritate. altele. Na.2% de zahăr.71% din masa sfeclei o constituie proteinele.

pot avea o durată diferită a stadiilor de dezvoltare. formează rizocarpul şi rozeta de frunze. B. sfecla are nevoie numaidecât de lumină. este răcoroasă şi temperatura se menţine de lungă durată +4oC. V. Crassa – sfecla pentru nutreţ. când în primul an formează lăstari floriferi fiind numite plante florifere. cultivată pentru frunze şi peţioluri. genul Beta. care conţine 6-12% de zahăr. care dau naştere tulpinilor. Saccharifera – sfecla pentru zahăr. V. Cruenta – sfecla de masă. 257 Sistematica Sfecla face parte din familia Chenopodiaceae. în special în cazul unei temperaturi scăzute în timpul primăverii sau în cazul prelungirii orelor diurne de lumină. Trebuie să menţionăm că plantele de sfeclă. Cea mai reprezentativă este specia Vulgaris. pe care la sfecla pentru zahăr le parcurge timp de 15-20 de zile la o temperatură de 0–8oC. V. se formează la suprafaţa solului. substanţe nutritive. B. o umiditate suficientă şi acces de aer. hipocotilul (gâtul) şi rădăcina propriu-zisă ale cărora s-au transformat în organe de acumulare a substanţelor nutritive de rezervă. Pentru stadiul de lumină. conţine 5-10% de zahăr. 3. Însă sunt abateri de la ciclul normal de creştere şi dezvoltare. iar mugurii de regenerare. epicotilul (capul). Aceste abateri apar în legătură cu condiţiile de vernalizare şi lumină. Unele plante cu stadii scurte izbutesc să parcurgă amândouă stadiile şi să dea seminţe încă în primul an de viaţă. Cycla – sfecla frunzoasă. conţine până la 20% de zahăr.5. B. conţine 9-14% de zahăr şi este considerată cea mai veche specie cultivată. atunci creşte procentul . Sfecla cultivată este o plantă bienală. În stadiul acesta temperatura poate să ajungă până la 20-22oC.adică plante care nu fructifică. Toate plantele rizocarpice aparţin grupului geofite. B. chiar şi de acelaşi soi sau hibrid. precum şi în condiţii de hrană şi umiditate abundentă. şi în anul doi de viaţă nu formează lăstari floriferi fiind numite plante neflorifere . În primul an. 2. V. care include 4 subspecii: 1. Dacă primăvara. în al doilea – rizocarpul plantat formează rozeta de frunze şi tulpina cu organele generative. cu organe de regenerare ascunse în sol. care include 12 specii anuale şi multianuale. de la semănat până la apariţia unei perechi de frunze. umiditate şi aer. 4. Plante tuberculifere si radacinoase . Această specie are rizocarpul mic şi lemnos.

Epicotilul reprezintă 15-20% din greutatea corpului sfeclei şi 4-8% din lungimea lui. când plantele sunt cultivate pe soluri pietroase. atunci când plantele sunt vătămate de dăunători sau unelte. în condiţii normale. zona cu un diametru mai mare de 1 cm. Şi invers. c) policefalia. la păstrare rizocarpii se păstrează la temperaturi mai mari de 8oC şi în procesul sortării se ofilesc. Rădăcina sfeclei reprezintă corpul real al sfeclei. Rădăcina propriu-zisă. Epicotilul reprezintă partea superioară a corpului. scorbura reprezintă focarul de ciuperci şi bacterii. În structura rădăcinii se pot atesta următoarele deformaţii: a) ramificaţia – ramificarea părţii inferioare a rădăcinii sau îngroşarea rădăcinilor laterale apare la arătura superficială. Toate aceste carenţe reduc calitatea recoltei. dacă primăvara este călduroasă. atunci fiind plantaţi nu asigură lăstari floriferi în masă şi reduc randamentul de seminţe. la introducerea gunoiului de grajd cu paie.1:1. b) scorburile. la păstrarea rădăcinilor. Rădăcina tipurilor bogate în zahăr are formă conică alungită: raportul dintre lungime şi diametru constituie 4:1 – 3:1. în urma căreia se formează câteva capete separate. în urma creşterii lui neuniforme. delimitat în partea superioară de frunzele inferioare ale capului.258 V. Aparatul foliar al sfeclei pentru zahăr este foarte dezvoltat. iar lateral se întinde de la 60 până la 100 cm. Starodub. este partea cea mai dezvoltată a corpului sfeclei. repartizării neuniforme a substanţelor nutritive. compacităţii solului. d) tuberozitatea şi sucitul. iar în partea inferioară – de primele rădăcini laterale ale corpului sfeclei. Tehnologii în fitotehnie de plante florifere care reduc randamentul de zahăr prin lemnificarea pivotului. pe care sunt dispuse frunzele. care apare la creşterea viguroasă a unor muguri. care se formează la ruperea ţesutului de pe capul sfeclei. Hipocotilul este partea imediat următoare epicotilului. reprezintă circa 50-60% din greutatea şi 8090% din lungimea plantei. o singură plantă formează 50-70 de frunze. Zona hipocotilă este lipsită de rădăcini şi include circa 25-30% din greutatea corpului şi circa 5-10% din lungimea lui. partea plantei în care se depozitează zahărul. raportul lungime – diametru 2. Rădăcina sfeclei pătrunde în pământ până la adâncimea de 2 m. iar în al doilea an – tijele florifere. dificultatea tăierii tăiţeilor la fabrica de zahăr.7:1 – 2. Deseori. Primele frunzuliţe ale plantei de sfeclă . care sunt provocate de neuniformitatea creşterii ţesutului inferior al rădăcinii. pe când la tipurile productive este mai mult ovată.

5. altele. florile sunt grupate câte 2-5 sau chiar câte 10. 5 stamine. începând de la axul principal şi continuând cu ramurile secundare. lanceolate şi scurt-peţiolate. alungite. În prima perioadă de vegetaţie. Perioada de înflorire a unei plante constituie 10-25 de zile. după care începe o creştere accentuată a rădăcinii şi depunerea de zahăr. Formării acestor frunze îi corespunde o îngroşare rapidă a rădăcinii. E posibil ca între vigoarea aparatului foliaceu al sfeclei şi producţia de rădăcini şi conţinutul de zahăr să existe unele corelaţii pozitive. Fructul sfeclei pentru zahăr poligerme este compus. 259 sunt cotiledoanele. În sfârşit. dar cu suprafaţa de asimilaţie mai mică decât a frunzelor formate în prima perioadă. din coletul sfeclei pentru zahăr pornesc una sau mai multe ramuri pe care sunt dispuse florile. sunt dispuse frunze mai mici decât cele din rozeta formată în anul întâi. reprezintă o glomerulă formată prin concreşterea părţii inferioare a mai multor fructe mici – nucule. În al doilea an de vegetaţie. de formă şi mărime diferită. dinspre partea inferioară spre vârf. Sfecla pentru zahăr îşi formează iniţial o suprafaţă mare de asimilaţie. a cărei greutate se apropie treptat de greutatea aparatului foliar. Un procent mic de plante florifere apar chiar din primul an de cultură. În a doua perioadă se dezvoltă alte 15-20 de frunze cu peţiolul mai lung. Pe jumătatea superioară a ramurilor. adică în a doua jumătate a lunii iunie şi în luna iulie. La sfecla monogermă florile sunt dispuse câte una la subsuoara unei frunzuliţe. Plantele florifere pot ajunge până la înălţimea de 120-200 cm. într-o glomerulă sesilă. De-a lungul ramurilor. au o suprafaţă de asimilaţie foarte mare. după fecundare. Rădăcina începe să predomine în greutate asupra aparatului foliar. Datorită acestui fapt.sau trilobat. în glomerulă se formează o singură sămânţă. Floarea se compune din 5 sepale verzi. aparatul foliaceu al plantei de sfeclă pentru zahăr este format din frunze de diferite vârste. care. se formează alte circa 20 de frunze. planta tânără formează 15-20 de frunze. Astfel. maturizarea seminţelor are loc treptat. cu excepţia primelor 6. în a treia perioadă. polenizarea ei efectuându-se cu ajutorul vântului şi al insectelor. cea a sfeclei . în zona epicotilului se formează prima pereche de frunze adevărate şi. Glomerula care cuprinde mai multe fructe este denumită multicarp. Sfecla pentru zahăr este o plantă alogamă. un gineceu format dintr-un ovar monosperm şi un stigmat bi. Trăiesc mai mult şi sintetizează cea mai mare cantitate de zahăr frunzele formate în a doua perioadă. fapt datorat temperaturii scăzute din perioada de răsărire. iar la 10-15 zile de la apariţia lor. Plante tuberculifere si radacinoase . succesiv. Aceste ultime frunze au o suprafaţă de asimilaţie mult mai mică decât primele.

cea mai potrivită temperatură medie este cea de 18°C. stânjenesc vegetaţia plantei şi determină apariţia lăstarilor floriferi. Dacă se înlătură căpăcelul fructului. Dacă sfecla se recoltează la o temperatură sub zero. Temperaturile mai mici de 4°C. seminţele se eliberează uşor. în urma căreia o parte din el trece în melasă. din care 250 mm trebuie să se acumuleze pe timp de iarnă. Este mai pretenţioasă faţă de temperatură în perioada mai-iulie. Cerinţele faţă de umiditate.260 V. Ideală ar fi proporţia anuală de 600 mm de precipitaţii. acumularea zahărului şi maturitatea tehnologică decurg mai rapid. Maturizarea sfeclei este în corelaţie directă cu temperatura din luna iulie. se înrăutăţeşte calitatea ei tehnologică. Perispermul provine din nucela ovulului şi se află în exteriorul sacului embrionar. repartizate astfel: acumulate pe timp de iarnă – 240 mm iulie – 90 mm aprilie – 40 mm august – 90 mm mai – 50 mm septembrie – 60 mm iunie – 60 mm octombrie – 20 mm . menţinute pe parcursul răsăritului şi la faza de cotiledoane. Sfecla recoltată la o temperatură de -2°C influenţează negativ producerea zahărului: la dezgheţarea rizocarpilor se produce invertirea zahărului. Tehnologii în fitotehnie monogerme – monocarp. La faza de maturizare. La această fază. Actualmente soiurile şi hibrizii cultivaţi sunt cu fructe monosperme – nucule.5°C. care conţine cea mai mare parte din substanţele nutritive necesare embrionului. Sfecla pentru zahăr consumă destul de multă apă. Seminţele sunt netede. Cu cât această lună este mai caldă. Răsare peste două săptămâni de la semănat. au perispermul dezvoltat. Starodub. cu lungimea medie de 3 mm. pentru 1 kg de substanţă uscată se utilizează 400-450 kg de apă. De la semănat până la maturizarea tehnică. când se formează aparatul ei foliaceu şi se îngroaşă rădăcina. Plantele cu 2-4 perechi de frunze suportă şi geruri de până la -8°C. iar 250 mm să cadă în timpul vegetaţiei. sfecla pentru zahăr necesită 2 400-2 600°C de unităţi termice.5 mm. la temperatura de 6-7°C. lăţimea de 2 mm şi grosimea de 1. cu atât dezvoltarea sfeclei. Coeficientul de consum al apei este de 9 mm/t. iar temperaturile de -2°-4°C cauzează degerarea cotiledoanelor. La cultivarea unui rizocarp cu masa de 500 g. Procesul de creştere şi acumulare a zahărului continuă activ până la temperaturi medii de +6°C. Pentru a recolta 50 t/ha sunt necesari 5 000 m3 de apă – 500 mm de precipitaţii. Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură. când se depune şi o mare cantitate de zahăr – lunile august-septembrie – cea mai potrivită temperatură medie este cea de circa 16-16. în perioada de vegetaţie sunt necesari 40-45 l de apă. este acoperită în partea de sus cu un căpăcel format din carpelele florii. Fiecare sămânţă se află în cuibul fructului.

Coeficientul de transpiraţie al sfeclei semincere constituie 725. asigură recolte bune. Sfecla pentru zahăr suportă soluri sărăturate. raportate la masa seminţelor uscate. cu raportul între nisip şi argilă în limite foarte strânse. 5-2 m de suprafaţa solului. Cele mai bune recolte se obţin când coeficientul hidrotermic pe perioada iunie-august este egal cu 1. Datorită conţinutului înalt de zahăr. Porozitatea totală – 50-60% din volumul solului. în lucrarea sa Istoria plantelor (apărută în 9 volume).2. iar la CH de 0. Plante tuberculifere si radacinoase . plantă cu un proces intens de fotosinteză. bogate în substanţe organice şi minerale. cu reacţie neutră sau uşor alcalină. pH – 6. cu capacitatea corespunzătoare de reţinere a apei. soluri ce se lucrează uşor. considerat principalul vinovat al salinizării solului. cultivată pe terenuri alcaline. În lipsa insolaţiei directe. Masa volumetrică » 1 g/cm3. Dacă divizăm perioada de vegetaţie în 3 etape a câte 50 de zile fiecare. Umiditatea optimă a solului – 70-75% din cantitatea umidităţii active. foarte bine structurate.) informează.5-7. Această perioadă coincide cu faza de înflorire a plantelor. motiv din care cantitatea depunerilor atmosferice din a doua etapă – iulie-august – are o mare importanţă pentru sporirea recoltei. Filosoful şi botanistul antic Teofrast (sec.n. permeabile pentru apă şi aer. Cerinţele faţă de sol. Pentru formarea şi depunerea zahărului sunt favorabile perioadele de . sfecla pentru zahăr poate servi drept mijloc biologic de desalinizare a solului. procentul de zahăr scade. Deci. Pentru sfecla pentru zahăr. CH mediu constituie 0. În Republica Moldova.25-7 mm – peste 55%. omogene. Cerinţele faţă de lumină. raportul de consum al apei pe perioade va fi următorul: 1:9:3. O recoltă de 30 t de rizocarpi şi tot atâtea vrejuri de sfeclă pentru zahăr extrage din solul salinizat 200-375 kg Cl. iar restul – porozitate capilară mai mică de 1 mm. IV-III î. se pot obţine 65-90% din recolta real posibilă.4-1.5. iar cantitatea de substanţe nezaharoase şi conţinutul de substanţe minerale cresc. Diametrul glomerulelor de 0. Prin urmare. inclusiv 55-60% porozitate necapilară – pori cu diametrul mai mari de 1 mm. Nivelul apelor freatice trebuie să fie nu mai aproape de 1. sfecla pentru zahăr este mai rezistentă la salinitate decât sfecla furajeră. În cazul în care coeficientul hidrotermic este de cca 1.începutul lui iulie. 261 Pentru umflarea şi germinarea seminţelor se cer 150-170% de apă. că sfecla aparţine plantelor asupra cărora udarea cu apă salinizată influenţează favorabil.5 – 50%. Perioada critică de umiditate este sfârşitul lui iunie .3. în această perioadă. lumina este deosebit de importantă. Chehopodiaceele sunt principalele plante ce trebuie cultivate pe soluri sărăturate.0 recolta constituie 75% din cea maximă.e. Solurile optime pentru sfecla pentru zahăr sunt cele profunde.5.8-1.

primăvara. 6 kg de K2O. septembrie şi octombrie. Fazele de creştere şi dezvoltare includ: 1) încolţire. aceste terenuri solicită lucrări multiple. mazăre şi lucernă. plantele roditoare se maturizează cu trei săptămâni mai târziu decât plantele crescute în condiţii normale de lumină. pentru orzul pentru bere. care elimină 25% din masa totală a CO2. Sfecla pentru zahăr se seamănă după grâu de toamnă. Tehnologii în fitotehnie lumină din lunile august.8% de P205 şi 61. cu condiţia ca frunzele să fie turgescente. 5) 4-5 perechi de frunze. în rânduri. Starodub. porumb şi alte plante care nu sunt atacate de nematode. Nu se plantează după porumb şi alte culturi tardive. Sfecla pentru zahăr este o bună premergătoare pentru multe culturi şi. Insuficienţa luminii influenţează negativ şi asupra culturii semincere: sporeşte numărul de plante nefructifere. cultivat prin metoda semiogor. odată cu semănatul. iar în caz de infecţii mari ale solului (cu viermele-sfeclei) – nematodul revine pe solă peste 45 ani. Nerespectarea acestor cerinţe reduce cu 20-30% eficacitatea îngrăşămintelor . Pentru formarea unei tone de rădăcini şi a frunzelor corespunzătoare. Valoarea energetică: planta întreagă = 4 230 kcal/kg.1% de potasiu.5 kg de P2O5. Rotaţia în timp a sfeclei pentru zahăr trebuie să fie de 3-4 ani. 57. 7) maturizarea tehnică. deoarece reziduurile vegetale cauzează dificultăţi la lucrarea solului. cea mai mare parte din elementele nutritive fiind consumate până în luna iulie – 73. Gradul de saturaţie al asolamentului cu sfeclă pentru zahăr nu trebuie să depăşească 30%. 1. Producţia principală = 4 340 kcal. 4) 2-3 perechi de frunze. mai ales. precum şi gunoi de grajd fără aşternut semilichid – câte 80-100 t/ha. 3) prima pereche de frunze. 6) împreunarea frunzelor între rânduri. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii.262 V.6% din substanţa uscată totală. Sfecla necesită 35-38 kcal/cm2. cu toate că până la această perioadă se formează doar 43. care conduc la uscarea solului şi reducerea recoltei cu circa 4-6 t/ha. plantele consumă 5 kg de N.4% de N. Îngrăşămintele organice trebuie repartizate uniform pe teren şi încorporate în sol în timp de 3-4 ore. Particularităţile de nutriţie Sfecla pentru zahăr consumă mai multe substanţe nutritive decât alte plante de studiul cărora se ocupă fitotehnia. Îngrăşămintele trebuie introduse în 2 etape: la arătura de toamnă şi la cea de primăvară. Fertilizarea. Este recomandabilă şi introducerea a 40-60 t de gunoi de grajd. 2) apariţia cotiledoanelor.

. amofosca. Restul de azot se va administra în spaţiul dintre rânduri. Cel mai indicat îngrăşământ pentru perioada de vegetaţie este azotatul de amoniu (34. Solurile normale nu trebuie neapărat tratate cu bor. Dacă pe câmpul destinat sfeclei pentru zahăr s-a administrat gunoi de grajd. totuşi. în medie. ca excepţie. din lipsă de îngrăşăminte. doar pe terenurile care n-au primit cantitatea suficientă de îngrăşăminte de bază. a. Îngrăşămintele administrate simultan cu seminţele trebuie introduse cât mai adânc în sol. În acest mod se asigură necesarul de azot al plantelor pe întreg parcursul vegetaţiei. Pentru a obţine efectul scontat. Plante tuberculifere si radacinoase . îngrăşămintele organice au rolul important de sursă a elementelor de nutriţie şi de CO2. Dacă nu se respectă datele recomandate. în timpul primei lucrări a solului. ca nutriţie suplimentară la a doua praşilă. Astfel. înainte de semănat. concomitent cu semănatul. dar trebuie să se ia în calcul că lipsa borului provoacă putrezirea „inimii” sfeclei. 263 organice. dozele de fosfor. fertilizarea nu s-a efectuat toamna. nu mai puţin de 380-400 kg s. În perioada de vegetaţie.5. 1 ha de plantaţie de sfeclă consumă pe zi circa 1 t de CO2 (conţinutul de CO2 din aer este de 0.5 t/ha. NPK. e raţional să se introducă toate 3 componente în doze de: N30 P30 K30 la o adâncime de 10-12 cm. cu ajutorul fertilizatorului USMC-5. lângă rând. Pentru a obţine 38-40 t/ha de rizocarpi trebuie introduse.03%). cu scopul de a completa suma substanţelor nutritive necesare pentru formarea recoltei planificate. E binevenită administrarea uniformă. Sfecla pentru zahăr este o plantă foarte sensibilă la insuficienţa borului. se aplică suplimentar doar îngrăşăminte azotice: N30-40. se permite administrarea lor primăvara. boraxul se dizolvă în apă şi se administrează ca orice altă soluţie. fertilizarea suplimentară trebuie aplicată nu mai târziu de faza de 5 perechi de frunze adevărate. fenomen manifestat deosebit de evident în verile secetoase. aproximativ 80% din dozele de fosfor şi potasiu şi până la 50% din doza de azot. Cel mai bine se pretează la această fertilizare îngrăşămintele complexe. 1 t de gunoi de grajd asigură un surplus de producţie de 0. fertilizarea suplimentară este ineficientă: se admite. Pe câmpurile pe care doza totală calculată de PK a fost introdusă în timpul aratului. Restul cantităţii de fosfor şi potasiu şi până la 10% din cantitatea de azot se vor administra lângă rând. Dacă. când planta a format 4-5 perechi de frunze. mai ales când se foloseşte ureea. Aplicată mai târziu. nitroamofosca.4. iar restul de azot – în timpul vegetaţiei. fertilizarea suplimentară influenţează nesemnificativ recolta şi înrăutăţeşte esenţial calitatea rădăcinilor. la mijlocul spaţiului dintre rânduri (10-12 cm). se evită aplicarea lui pe frunzele plantelor.6%). în stratul umed al solului. în timpul primei lucrări a solului şi în timpul semănatului. Azotul se aplică în perioada de vegetaţie. a unei cantităţi de 15-20 kg/ha borax (supradozarea borului este toxică pentru plante). potasiu şi o parte mică din azot se pot aplica în 2 etape.

arătura de toamnă se realizează cu o grapă cu discuri. Amendamentele Sfecla pentru zahăr creşte bine la pH neutru sau uşor alcalin. producţia se reduce cu circa 10% faţă de cea obţinută pe soluri cu pH 7. piatra de var sau spuma de var. În anii în care a doua jumătate a verii este secetoasă şi nu poate fi realizat aratul timpuriu. obligatoriu cu un plug cu cormană. aratul amânându-se pentru un timp mai favorabil.0 t/ha producţia. În paralel cu pregătirea solului după metoda semiogor.9 kg/ha ş. Aplicarea amendamentelor calcaroase trebuie realizată toamna. mai ales pe solurile presate puternic către toamnă. La fel se lucrează şi solul prea umed. favorizează îmbunătăţirea calităţii lucrărilor ulterioare. nerecomandabile pe timp secetos. Arătura executată vara se menţine afânată şi curată de buruieni până în toamnă şi se nivelează minuţios prin lucrări de discuire şi grăpare. Pe solurile cu pH mai mic de 6. Starodub. Pentru combaterea putregaiului-inimii sfeclei pentru zahăr şi a putregaiului uscat. din cauză că aratul se realizează târziu şi solul rămâne nenivelat.a.5-4. dar reduce conţinutul de zahăr şi măreşte conţinutul de azot vătămător. concomitent cu boronitul. asamblat cu un tăvălug dinţat sau cu o grapă cu colţi.5-0. unele gospodării aplică un sistem de lucrări care includ dezmiriştirea după recoltare. Sfecla pentru zahăr are nevoie de un teren bine mărunţit la suprafaţă. iar dacă apar buruieni şi samuraslă se aplică o cultivaţie. Acest sistem nu cedează în faţa metodei semiogor timpuriu de toamnă. . Dar. cu scopul de a păstra umiditatea şi a distruge buruienile apărute. Arătura trebuie realizată la o adâncime de 32-35 cm. Lucrarea solului. Acest procedeu agrotehnic permite păstrarea în sol a circa 40-60 mm de umiditate remanentă. Aplicarea în primăvară a amendamentelor cu calciu are un efect nesemnificativ asupra producţiei de rădăcini.264 V. primăvara trebuie aplicate mai multe afânări. terenurile se dezmiriştesc. indiferent dacă se foloseşte oxidul de calciu. aratul la adâncimea de 18-20 cm la începutul lunii august şi aratul solului la începutul lunii octombrie. pe terenurile cu ape freatice apropiate se introduc în rânduri 3-5 kg/ha îngrăşăminte cu bor şi mangan: 0. Tehnologii în fitotehnie Un efect bun asigură 100 g de gunoi uscat de păsări. nivelat şi afânat pe un strat cât mai adânc. a bolilor şi a dăunătorilor. În vederea unei nivelări cât mai bune a terenului. În cazul în care solul este lucrat în stil semiogor timpuriu de toamnă. la o arătură adâncă. ţinânduse cont de faptul că tărăgănarea acestei lucrări micşorează cu 2. Obligatorie pentru pregătirea terenului este dezmiriştirea. arătura se aplică cel târziu peste 15-30 de zile după dezmiriştire. asigură combaterea eficientă a buruienilor.5. care se execută concomitent cu recoltarea culturii premergătoare sau imediat după recoltare.

în preajma semănatului. care prevede dezmiriştirea la o adâncime de 10-12 cm. iar apoi – în cuplare – şi de grape târşitoare. Un strat de zăpadă de 1 cm este egal cu 2 l de apă pe 1 m2. trebuie aplicat tăvălugitul cu tăvăluguri netede sau din inele cu pinteni. înainte de semănat. Plante tuberculifere si radacinoase .începutul lunii octombrie – terenul se ară la o adâncime de 32-35 cm. Pe solurile puhave lucrarea se aplică într-o direcţie. se aplică încă 1-2 discuiri. reducerea consumului de energie şi carburanţi. Grăparea se va realiza cu un agregat compus din grape medii sau din târşitoare şi grape. cu scopul de a regla reţinerea apei provenite din topirea zăpezii. de-a lungul şi de-a curmezişul terenului. în fâşii. Dacă. Poloagele de zăpadă trebuie dispuse la distanţa de 6-8 m unul de altul.5. pentru pregătirea corespunzătoare a patului germinativ. el se nivelează minuţios primăvara. când în stratul germinativ se înregistrează deficit de umiditate. se realizează o singură lucrare superficială cu ajutorul cultivatorului USMK-5. alte buruieni) în sol se introduce o doză dublă de erbicid 2. Este interzisă pregătirea patului germinativ cu ajutorul grapei cu discuri. orientat către păstrarea umezelii. În cazul în care arătura a fost executată cum trebuie şi terenul bine nivelat. întrucât aceasta secătuieşte solul. 265 Pe sectoarele infestate de buruienile cu rizomi ce dau lăstari din rădăcină. În preajma semănatului. cât mai timpuriu.4. O asemenea lucrare de primăvară a solului conduce la micşorarea pierderilor de apă. Fiecare cm de zăpadă asigură 200 kg/ha spor de producţie. După căderea zăpezii şi egalarea terenului cu poloage. se recomandă aplicarea unui sistem special de lucrare a solului. Primul procedeu agrotehnic. la adâncimea de încorporare a seminţelor. se pregăteşte patul germinativ. La maturitatea solului. Zăpada se reţine cu plugul de zăpadă-formator de poloage: SVU-2. aratul zăpezii se repetă. solul conţine bulgări mai mari de 30 mm sau este foarte afânat. Se realizează când stratul de zăpadă atinge 12-15 cm. pe cele îndesate – în două. nivelarea şi afânarea suprafeţei terenului îl va constitui grăparea de primăvară. iar la sfârşitul lunii septembrie . În continuare. cenuşă. Dacă solul nu a fost bine nivelat toamna. Primăvara timpuriu.4 DA. se aplică grăparea cu boroane grele (3BTZS-1) şi cu boroane uşoare cu dinţi (3- . Se ţine cont de faptul că lucrările de primăvară nu trebuie să depăşească profunzimea de 2-4 cm şi nu trebuie repetate mai ales în primăverile secetoase. pe pante se presară de-a curmezişul. Solurile îndesate sunt parcurse întâi de grape. Reţinerea zăpezii.6. iar peste 5-7 zile se aplică prima discuire. răsărirea uniformă şi rapidă a plantelor. sau cu alte mijloace adecvate. La răsărirea plantulelor de buruieni cu frunză lată (susaiul. crearea condiţiilor necesare pentru germinaţia înaltă a seminţelor. nivelându-se concomitent. Agregatele se deplasează de-a curmezişul arăturii sau sub un anumit unghi faţă de direcţia acesteia. pe măsura apariţiei unor noi rozete şi plantule. primăvara.

Întârzierea cu o zi a boronitului reduce recolta cu 1 t/ha. Dacă se utilizează tractorul T-50S. Cosmos 250 FS – 5 kg/t. Apron Gold 35 EW – 3 kg/t.0 kg/t. Adâncimea fisurilor de orientare trebuie să fie cu 5 cm mai mare decât stratul arabil.5 ori mai mare. Goltix 70 WP – 6. Carbodan 35 ST – 20 kg/t. erbicide. Dacă adâncimea afânării este cu 4-7 mm mai mare decât adâncimea de încorporare a seminţelor.266 V.5+3-OR-0. ca materia1 de umplutură. La întreţinerea semănăturii cu ajutorul extirpatorului. Gisela. Proporţia dintre greutatea seminţelor de sfeclă şi greutatea substanţelor nutritive este de 1:2. Pe un teren lucrat. Seminţele şi semănatul Înainte de semănat. Adeline. Anca.5 cm. Ovatio. Astro.6 l/ha. Oryx. Semafor 20 ST – 4. la o adâncime cu 1.800 mm. Lucrări până la semănat se efectuează cu ajutorul cultivatorului USMK-5. după tratare şi uscare. Erbicidarea. adică acoperite cu anumite substanţe în componenţa cărora pot intra. unele insectofungicide. greutatea unui kg de seminţe devine de 3. Frontier optima – 4.5 cm mai mică decât adâncimea de încorporare a seminţelor.5-3 cm. Soiuri şi hibrizi omologaţi. seminţele se încrustează în baza formatorilor de peliculă aplicându-se preparatele Tachigaren 70 WP – 8. cu o productivitate de 40-50 t /ha.4. Seminţele pot fi drajate. VSC – 8. Danubia. intervalul tăietorului fisurii de pe semănătoare este asimetric între rândurile 3 şi 8. iar între rândurile 3 şi 9 – egal cu 2 700 mm. În Republica Moldova. Contra buruienilor se aplică erbicidele: Dual Gold 960 EC – 1.5 cm. gradul de germinare scade cu 7-8%. Gala.5. au fost înregistraţi 18 hibrizi şi soiuri de sfeclă pentru zahăr. iar ecartamentul egal cu 2250 mm: dacă se utilizează tractorul MTZ. la care ecartamentul este de 1.0 kg/t.0 l/ha cu încorporare în sol. Starodub.0 l/ha. Furadan 35 ST – 30 kg/t.0 kg/t. 11 dintre ei fiind omologaţi: Moldavskaia odnosemianaia-41.7 se face sub unghi de 40o faţă de arătură. Lucrarea solului concomitent cu tăierea fisurii permite: – reducerea cheltuielilor de energie din contul afânării doar a zonei rândurilor. Ariana. Intervalul dintre lucrarea solului şi semănat nu trebuie să depăşească 2-3 treceri ale agregatului. Seminţele de sfeclă pentru zahăr destinate obţinerii de rizocarpi trebuie să întrunească următoarele condiţii: . Tehnologii în fitotehnie OR-0. adică. intervalul tăietorului fisurii este simetric. substanţe nutritive. Nivelarea cu târşitoarele ŞB-2. TMTD. Uladovskaia odnosemianaia-35.0-1. zona protectoare se reduce la 3-5 cm. înălţimea coamelor fiind nu mai mare de 1. bulgării trebuie să fie mai mici de 1.7) la o adâncime de 2. – reducerea de peste 3 ori a consumului de erbicide.

calitatea pregătirii patului germinativ şi varietăţile solului. dacă seminţele nu sunt însoţite de un buletin de certificare. creşte procentul de plante florescente. Pentru ca plantulele să răsară uniform şi rapid. Adâncimea de încorporare a seminţelor se verifică de cel puţin 2-3 ori în timpul zilei. semănatul sa efectuat cu întârziere – la 3. Nu se permite însămânţarea. Plante tuberculifere si radacinoase . Adâncimea încorporării seminţelor. O unitate de semănat (1 U) conţine 100 000 ±2% seminţe. au energie insuficientă de creştere.5-4. Semănatul realizat la epoca optimă asigură o răsărire bună a plantelor.5 mm. sunt atacate mai intens de putregaiul rădăcinii şi de dăunătorii din sol.0 cm. – puritatea – 98%. când temperatura solului la adâncimea de încorporare a seminţelor constituie 4-5oC şi se menţine constantă 2-3 zile.5 mm şi 4. în consecinţă.5. Dacă umiditatea solului este normală. Nu se recomandă nici realizarea prea devreme a semănatului. la o adâncime stabilită. – monocarpia nu mai mică de 85%. În prezent. incomplet şi neuniform. cât mai timpuriu. pe un pat tare. Tradiţional. ci în unităţi de semănat. în funcţie de condiţiile meteorologice concrete.5 zile. 267 – germinarea nu mai mică de 80%. deşi sunt îmbibate cu apă. care ajung până la 20-22%. elaborat de laboratoarele specializate în analiza valorii pentru cultură a seminţei de sfeclă. la adâncimi prea mari. patul germinativ are o structură omogenă. întreaga plantaţie de sfeclă pentru zahăr trebuie semănată în 3-4 zile. se utilizează două fracţii de seminţe: 3. într-un strat de sol umed. iar pe un teren concret – în 1-1. seminţele se distribuie nu în funcţie de greutate.5-4.0-3. pierderi mari de recoltă. seminţele de sfeclă pentru zahăr trebuie incorporate la adâncimea de 3.5-5. Abaterea de la norma adâncimii de încorporare nu trebuie să depăşească . iar dacă primăvara este secetoasă sau. fapt ce condiţionează micşorarea considerabilă a gradului de germinaţie a seminţelor în câmp. Semănatul se efectuează primăvara.5 cm. evitându-se atacul bolilor şi vătămătorilor specifice primelor faze de vegetaţie. plantele răsar târziu (în a 18-25-a zi după semănat). rărirea semănăturilor şi. germinează mai încet. din diferite motive. – uniformitatea – 85%. deoarece seminţele incorporate în sol rece. precum şi pierderile provocate de dezvoltarea buruienilor. o densitate favorabilă şi un grad optim de nivelare. Seminţele se încorporează la diferite adâncimi. O condiţie obligatorie este ca seminţele să fie încorporate uniform. Termenul optim de semănat este destul de restrâns şi orice întârziere a lucrărilor de semănat impune încorporarea seminţelor într-un sol semiumed sau chiar uscat.

. după răsărire. de potenţialul de fertilizare a solului. distanţa dintre seminţele de pe rând poate fi mărită până la 16-17 cm (1. şi invers. dacă se preconizează o germinaţie a seminţelor în câmp mai mare de 75%. particularităţile soiurilor şi hibrizilor cultivaţi şi trebuie să constituie 75-95 mii de plante recoltabile la hectar. Starodub. vătămători şi buruieni a seminţelor şi plantelor. În condiţii de secetă. şi în al doilea caz. trebuie efectuate. o densitate favorabilă şi un grad optim de nivelare. Când condiţiile de asigurare a plantelor cu apă şi substanţe nutritive devin favorabile. În ambele cazuri trebuie să fie respectate următoarele cerinţe: – arătura trebuie minuţios nivelată din toamnă. protecţia de boli. bogate în substanţe organice.5 unităţi de semănat). pe parcursul vegetaţiei. iar cele prea mari au conţinut de zahăr şi calităţi tehnologice scăzute. – trebuie utilizate seminţele monogerme cu germinaţia de peste 95%.6-1. Pentru menţinerea densităţii optime la hectar. Densitatea optimă a plantelor este stabilită în funcţie de gradul de aprovizionare cu apă.268 V. iar procentul de rădăcini mai mici de 200 g creşte ca urmare a reducerii spaţiului de nutriţie ce revine unei plante. Între cantitatea necesară de seminţe la hectar. Norma de semănat.4-1. producţia medie de rădăcini se micşorează. din diferite motive. densitatea lor creşte. Densitatea lanului de sfeclă pentru zahăr influenţează substanţial greutatea medie a rădăcinilor şi componenţa lor fracţională. consecinţele sunt negative.8. Cu cât este mai mare germinaţia seminţelor în câmp şi cu cât mai puţine acţiuni negative se exercită asupra plantulelor. Tehnologii în fitotehnie ±0. creşte greutatea medie a rădăcinilor. la timp şi în bune condiţii de calitate. se pierd 10-15% din numărul de plante răsărite. ogorul trebuie tăvălugit. În cazul în care densitatea plantelor este mare. paralel cu procedeele mecanizate. Însămânţarea se face la o distanţă de 14-15 cm între seminţele de pe acelaşi rând (1. răritul şi prăşitul plantaţiei.5 cm. – patul germinativ trebuie să posede o structură omogenă.3 unităţi de semănat). cu atât mai mare trebuie să fie distanţa dintre seminţe (mai mic numărul de seminţe). obligatoriu. rezultate bune oferind aplicarea tăvălugirilor medii crenelaţi 2KKN-2. Densitatea minimă se recomandă în condiţiile unei rezerve reduse de umiditate în sol şi a unui nivel scăzut de fertilizare. tratate cu insectofungicide eficiente. – trebuie asigurate. Şi în primul. gradul de germinaţie a acestora şi densitatea plantelor există legături strânse. fapt ce trebuie luat în calcul la determinarea normei de semănat. ca şi pe soluri prea înfoiate. concomitent cu semănatul sau imediat după el. deoarece. în cazul în care densitatea plantelor este mai mică decât cea optimă. întrucât rădăcinile mici se pierd în timpul recoltării. mărindu-se şi procentul de rădăcini cu greutatea mai mare de 600-800 g.

) şi a bolilor.5 unităţi. nu încolţesc şi-şi pierd facultatea germinativă. cm 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 Norma de semănat. Seminţele din solul semiuscat absorb încet apa. cel târziu.23 Dacă se preconizează germinaţia seminţelor în câmp. Reînsămânţarea trebuie realizată.30 1. Interacţiunea dintre distanţa dintre seminţele de pe acelaşi rând.22 2. semănatul se face la distanţa de 11-12 cm între seminţe pe rând (2. unităţi/ha 2. Dacă una dintre aceste condiţii nu poate fi îndeplinită. Plante tuberculifere si radacinoase .2-2. 269 – semănatul trebuie realizat în termene optime.l. a. musca-sfeclei ş. Uneori.39 1. buha-semănăturilor.% 50 55 60 65 70 75 80 Densitatea. Iar în cazul în care pe 1 m.85 unităţi de seminţe la hectar) cu semănătoarea de tip Multicorn.46 2.77 1. cantitatea de seminţe la hectar trebuie mărită până la 2. primele semănături asigură producţii de rădăcini şi de zahăr mai mari decât cele repetate. De regulă. Alteori seminţele sunt atacate de dăunători şi boli. au rămas mai puţin de 2 plante (40 de mii la hectar). puţin structurate.02 1. Au fost atestate şi cazuri când semănăturile de sfeclă au suferit de pe urma condiţiilor meteorologice nefavorabile sau de pe urma atacului dăunătorilor (gărgăriţa-sfeclei. terenul se reînsămânţează.5. cu semănători de tip Unicorn.85 1.60 1. viermii-sârmă. mii plantule la 1 ha 123 135 148 160 172 184 197 111 122 133 144 155 166 177 100 110 120 130 140 150 160 93 101 111 120 129 139 148 85 97 106 115 124 133 141 79 87 95 103 110 118 126 74 81 89 96 103 111 118 70 76 89 90 97 104 111 65 74 78 84 91 97 104 61 67 74 80 86 92 98 . urmând ca după ce plantele vor răsări să se realizeze corecţia densităţii. după răsăritul plantelor executându-se răritul manual. pe terenurile îmburuienate sau pe cele afectate de pericolul apariţiei în masă a dăunătorilor.0-1. gospodăriile cultivatoare de sfeclă sunt nevoite să reînsămânţeze unele suprafeţe. pentru a stabili cauzele ce au provocat neîncolţirea seminţelor sau pieirea plantulelor. germinaţia seminţelor în câmp şi densitatea plantulelor Distanta dintre seminţe pe rând. Pe solurile grele. până în a doua decadă a lunii mai. de aceea câmpul destinat reînsămânţării trebuie analizat cu grijă.48 1.

iar densitatea finală – 100 000 plante/ha.l. = Rl (100 . calculându-se numărul de seminţe şi adâncimea încorporării lor de fiecare brăzdar.2. – densitatea finală a plantelor înainte de recoltare. bucăţi. C este de 20.. Dacă M = 16 g. atunci: glomerule la 1 m. se calculează în baza următoarei formule: unde: N. 100% C – micşorarea procentului de plante răsărite în câmp: 20-25%. Kp – de 1. – numărul glomerulelor semănate pe 1 m.2. Rc – procentul de plante răsărite în câmp Rc. L. D. Starodub. b.000 seminţe. bucăţi/ha. Norma de semănat şi adâncimea încorporării se stabileşte în câmp. în brazdă. Tehnologii în fitotehnie În cazul în care semănatul se efectuează la densitatea finală. în baza unor treceri de control (cu brăzdare nivelatoare pentru acoperirea seminţelor ridicate). g.270 V. L – de 0.F. numărul nuculelor la 1 m. Norma de însămânţare în kg/ha unde M – masa a 1. Dacă procentul de răsărire în laborator constituie 85%.45 m .1-1.l. m. – coeficientul de perisabilitate naturală a plantelor în timpul vegetaţiei – 1. Re – procentul de răsărire în laborator.l. . – lăţimea intervalului dintre rânduri.C ) . Kp.

5. Plante tuberculifere si radacinoase ,

271

Toate secţiile de semănat trebuie să aibă acelaşi interval între rânduri, abaterea admisibilă ± 10 mm. Tehnica de semănat. Sfecla pentru zahăr se seamănă cu ajutorul maşinilor de precizie EST-12A şi SST-12C, la o viteză de deplasare de 3,5-4 km/oră sau cu tractoare de tip T-70S şi MTZ. Distanţa între rânduri trebuie să constituie 45 cm. Se recomandă ca semănătorile să fie trase de tractoare cu şenile, fixate în urma tractorului, astfel încât rândurile de sfeclă să nu cadă pe urmele lăsate de tractor. Înainte de a începe semănatul, câmpul se revizuieşte, se determină direcţia de deplasare a agregatului, de obicei de-a curmezişul arăturii şi se pregătesc fâşiile de întoarcere. Dacă se utilizează semănători cu 12 rânduri, lăţimea fâşiei de întoarcere trebuie să fie egală cu patru treceri ale semănătorii, iar dacă se lucrează cu semănători cu 18 rânduri – cu trei treceri. Fâşiile de întoarcere se seamănă înaintea întregului masiv. Pentru a asigura liniaritatea rândurilor, prima trecere a semănătorii se face în baza unei linii jalonate (jaloanele se fixează la marginea câmpului), iar treceri1e ulterioare – pe urmele marcatorului. Pe capota tractoarelor se instalează un vizor, pe T-70S, în dreapta axei longitudinale a tractorului, la depărtarea de 225 mm, iar pe MTZ – pe axa longitudinală. La semănătoarea SST-12B, marcatorul se fixează pe urma pe care va merge agregatul în timpul afânării, de-a lungul rândurilor, până la apariţia plantelor. La tractorul cu şenile T-70S, marcatorul de urmă se instalează pe semănătoare în două locuri: între distribuitoarele 6 şi 7, 8 şi 9 ale secţiei semănătorii. În primul caz, agregatul va fi condus astfel încât vizorul să coincidă cu canelura formată; în al doilea – ca şenila dreaptă a tractorului să coincidă cu canelura. Lucrări de întreţinere Imediat după semănat, terenul se tăvălugeşte cu tăvălugi din inele cu pinteni (3KKŞ-6) sau cu tăvălugi netezi (3KVG-1,4), asamblaţi cu o grapă uşoară (3BP-0,6). Lucrările de îngrijire se efectuează cu scopul de a menţine afânat stratul superficial al solului, favorizând absorbţia de către plante a apei şi substanţelor nutritive. Un alt obiectiv al lucrărilor de îngrijire este combaterea buruienilor, faţă de care sfecla pentru zahăr este mai sensibilă decât alte plante prăşitoare şi la care reacţionează cu scăderi considerabile de producţie. Cu cât terenul este mai îmburuienat şi cu cât se întârzie mai mult lucrările de combatere, cu atât sunt mai mari pierderile de producţie. Cele mai răspândite şi mai nocive sunt buruienile anuale (costreiul, mohorul, meiul sălbatic, ştirul-obişnuit) şi buruienile perene (susaiul-de-câmp, pălămida şi volbura). Buruienile pot fi combătute prin lucrări mecanice şi manuale, prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin lucrări mecanice şi utilizarea erbicidelor. Prima variantă tehnologică, cea fără utilizarea erbicidelor, implică următoarele lucrări:

272

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

• în a patra şi a cincea zi după semănat, când seminţele de sfeclă pentru zahăr încep să încolţească, se aplică o grăpare cu grape uşoare în direcţia transversală semănatului. Aceasta permite combaterea a până la 60% din plantulele de buruieni la faza “firelor albe” şi creează condiţii bune pentru încolţirea seminţelor de sfeclă. Viteza de deplasare a agregatului trebuie să constituie cel mult 3 km/oră. În primăverile reci, lucrarea poate fi repetată; • concomitent cu pronunţarea rândurilor, se aplică praşila mecanizată, la adâncimea de 3-4 cm, pe spaţiul dintre rânduri, cu ajutorul unor cultivatoare echipate cu discuri de protecţie şi cuţite tip săgeată. Pe lângă combaterea buruienilor, procedura reprezintă şi un mijloc esenţial de combatere a putregaiului. Pe parcursul vegetaţiei, până când aparatul foliar acoperă complet spaţiul dintre rânduri, se aplică cel puţin 2-3 praşile: când buruienile sunt mici şi gradul de umiditate a solului permite o lucrare de calitate. Prima praşilă mecanizată între rânduri, la o adâncime de 5-6 cm, cu viteza de 4-5 km/oră, se realizează când plantele au patru frunze adevărate. Afânările ulterioare se fac în funcţie de căderea precipitaţiilor, gradul de bătătorire a solului, de dezvoltare a plantelor, de îmburuienare a semănăturilor. În cazul umidităţii normale a solului, afânările la 8-10 cm dau rezultatele cele mai bune, iar pe timp secetos – cele la 5-7 cm; • praşilele mecanice nu asigură combaterea buruienilor ce vegetează pe rând, din acest motiv ele trebuie urmate de 2-3 praşile manuale. Prima praşilă se realizează concomitent cu răritul plantulelor, lăsându-se la 1 m.l. câte 4-5 plantule mai bine dezvoltate. Combaterea mecanică a buruienilor de pe rând se realizează cu ajutorul cultivatorului de tip USMK-5,4 echipat cu muşuroitoare. Acest agregat afânează solul, distruge buruienile din spaţiile dintre rânduri, astupă cu pământ buruienile ce vegetează pe rând, provocând înăbuşirea acestora – procese ce

Fig. 25. Câmp de sfeclă pentru zahăr

5. Plante tuberculifere si radacinoase ,

273

contribuie la reducerea sau chiar excluderea praşilelor manuale şi asigură producţii mai mari de rădăcini şi de zahăr decât praşilele mecanice obişnuite. Pe parcursul vegetaţiei, concomitent cu muşuroirea sfeclei pentru zahăr, se aplică 3 praşile mecanizate: – prima, la adâncimea de 6-8 cm, cu o viteză de 4-5 km/oră, se realizează atunci când plantele au 4-6 frunze adevărate; – a doua, la adâncimea de 8-10 cm, cu o viteză de 8-10 km/oră, la 12-15 zile după prima; – a treia, la adâncimea de 8-12 cm, la viteza maximă a tractorului, la 12-15 zile după a doua. Este important ca lucrarea de muşuroire să se execute cât mai timpuriu, la faza de creştere a buruienilor, când acestea au înălţimea mai mică de 3-4 cm. Fiecare zi de întârziere scade eficienţa acestei lucrări. Irigarea constituie şi ea un mijloc de sporire şi stabilizare a producţiei agricole, deoarece atât lipsa apei, cât şi existenţa ei în cantităţi insuficiente influenţează negativ asupra proceselor de fotosinteză: intensifică respiraţia şi, implicit, determină scăderea şi deprecierea calităţii producţiei, conduce la degradarea solului. Aplicarea corectă a agriculturii irigate, cu norme optime de irigaţie, corelate la cerinţele biologice ale sfeclei pentru zahăr şi la condiţiile solului, asigură sporirea productivităţii şi oferă posibilitatea de a păstra şi îmbunătăţi fertilitatea solului. Eficacitatea irigării este mai vădită în anii arizi, când sporul de producţie în urma irigării este de 28-35 t/ha, bineînţeles, dacă se respectă toate elementele tehnologice. Irigarea este un mijloc suplimentar de asigurare a plantelor cu apă ca adaos la precipitaţii. Lipsa precipitaţiilor pe timp de primăvară, combinată frecvent cu temperaturi înalte şi cu umiditatea scăzută a aerului, cu vânturi puternice şi secetoase, acţionează negativ asupra dezvoltării plantelor. Posibilitatea de a iriga după semănat conduce la optimizarea adâncimii de încorporare a seminţelor şi la micşorarea normei de semănat. După semănat, însă, eficacitatea irigării, în funcţie indirectă de condiţiile climatice favorabile, este nesemnificativă şi se manifestă doar în anumiţi ani. În toţi ceilalţi ani, pentru a asigura răsărirea uniformă şi explozivă a plantelor, se utilizează rezervele naturale de apă. În vederea aprovizionării plantelor cu necesarul de umezeală, trebuie respectat şi aplicat în timp util întregul complex de măsuri agrotehnice destinate înmagazinării, păstrării şi utilizării economice a apei. Pentru a asigura răsărirea plantelor, nu trebuie aplicată o irigare abundentă, fiindcă ea conduce la înrăutăţirea considerabilă a regimurilor de aeraţie, a celor termice ş. a., fapt ce acţionează negativ asupra dezvoltării plantelor. Cantităţile mici de apă fac posibilă evitarea formării crustei, în caz contrar urmînd a fi aplicată o afânare transversală direcţiei semănatului, cu grape uşoare.

274

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Sfecla pentru zahăr consumă mai multă apă în următoarele perioade: 1) de la semănat până la 20-25 iunie; 2) de la 20-25 iunie până la 15-20 august; 3) de la 20 august până la recoltare. Masa principală a recoltei se acumulează în a doua perioadă, când planta consumă mai multă umiditate şi mai multe substanţe nutritive. În vederea obţinerii unor recolte mari, în această perioadă, irigarea se realizează atunci când, în stratul de 80 cm, umiditatea scade până la 75-80% din capacitatea de apă a câmpului. În medie, în funcţie de depunerile atmosferice, în această perioadă se aplică 2-3 udări, cu o normă de umiditate de 600-700 m3/ha. În prima perioadă, umiditatea solului înainte de udat trebuie să constituie 70-75% în stratul de 30-50 cm, iar în a treia – 65-70% la adâncimea de 30-50 cm. Ultima udare se face cu 15-20 de zile înainte de recoltare; un interval mai mic reduce conţinutul de zahăr în rădăcini. Dacă primăvara este secetoasă şi, la adâncimea de încorporare a seminţelor, umiditatea solului e mai mică de 75% din capacitatea de apă a câmpului, după semănat trebuie realizată o irigare cu un consum de apă de 150-200 m3/ha, iar după maturizarea solului – grăparea de-a curmezişul rândurilor. Pentru irigare, se foloseşte apă cu o mineralizare nu mai mare de 0,7 g/1 l ; 0,07%. La o mineralitate a apei de 0,8 g/l, norma de udare se reduce până la 1500-1600 m3/ha. Corespunzător, se reduce şi numărul udărilor. Apa mineralizată cu mai mult de 1 g/l nu se foloseşte la irigaţie. Norma de udare m3/ha H=100 • K • M (Kp-U), unde: K – capacitatea calculată de răspândire a rădăcinilor; M – masa volumetrică, g/cm3; Kp – capacitatea câmpului pentru apă, % faţă de masa solului absolut uscat; U – umiditatea reală a solului, %. Capacitatea câmpului pentru apă în stratul de 1 m al solului – 25-26%. Prima udare se aplică, conform calculelor, la adâncimea de 0,5 m; rezerva de apă în sol se calculează în baza formulei: RUM = 10 • a • m • u, unde: RUM – rezerva de umiditate în sol, la capacitatea minimă, mm; a – adâncimea stratului calculat pentru umectare, m; m – masa volumetrică a acestui orizont, g/cm3; 10 – coeficientul de calculare a rezervei de apă, în mm. RUM = 10 • 1,32 • 0,5 • 25 = 165,0 mm.

5. Plante tuberculifere si radacinoase ,

275

Limita inferioară de umectare – umiditatea critică – constituie 75% din capacitatea de apă a câmpului, sau: , adică, rezerva activă de umiditate în stratul de 0,5 mm al solului: 165-123,7 = 41,3 mm. Această umiditate constituie norma calculată de udare – 413 m3/ha. Următoarea udare se calculează pentru adâncimea 0,6 m: RUM =10 • 1,32 • 0,6 • 25 = 198 mm sau , 198-148,5 = 49,5. Norma de udare = 495 m3/ha. A treia udare se calculează pentru adâncimea de 0,8 m: RUM = 10 • 1,32 • 0,8 • 25 = 264,0 mm, 364-198 = 66 mm. Norma de udare = 660 m3/ha. Graficul – calendar de udare a sfeclei penru zahăr (adâncimea apelor freatice – 2,5 m)
Termene Nr. Denumirea udărilor şi condiţiile de crt. reglare a termenelor şi normelor calendaristice 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. De umectare I II III IV V VI 5-10.IV 10-15.VI 25-30.VI 15-20.VII 1-5.VIII 15-20.VIII 1-5.IX Norma de udare, Notă m3/ha 150-200 Numai în primăveri secetoase 400-500 600-700 600-700 600-700 400-500 300-400 Nu mai târziu de 15-20 de zile înainte de recoltare

Suma depunerilor dintre perioadele de udare: a) până la 10 mm Udarea următoare nu se anulează b) 45 mm Udarea următoare se anulează c) 10-45 mm Termenul de udare se deplasează cu o zi mai târziu la fiecare 4 mm de depuneri ce depăşesc 10 mm 9. Adâncimea apelor freatice 1,5-2,5 mm Numărul de udări se reduce cu 25-30%, cu excepţia udării de umectare 12. Adâncimea apelor freatice 1,5mm Udările se exclud, cu excepţia udării de umectare

276

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Cea mai eficientă metodă de udare este udarea prin aspersiune. După udare şi după maturizarea solului se recomandă afânarea între rânduri, la adâncimea de 6-10 cm, până la împreunarea frunzelor în rânduri. Pe terenurile irigabile, este recomandabilă cultivarea hibrizilor medio-precoci, care asigură o recoltă cu 800-1200 kg/ha mai mare decât alţi hibrizi. După control, densitatea plantelor trebuie să constituie 100-120 de mii de plante la hectar. Pe terenurile irigabile, dozele de îngrăşăminte minerale trebuie mărite cu 5070% comparativ cu dozele ce se aplică pe terenurile neirigabile. Norma de îngrăşăminte organice poate fi mărită până la 60-90 t/ha. Celelalte elemente tehnologice de cultivare a sfeclei pentru zahăr pe terenuri irigabile sunt analogice cultivării pe terenurile neirigabile. Protecţia contra bolilor şi dăunătorilor. Sfecla pentru zahăr este afectată de specii de dăunători şi boli precum puricii-de-pământ ai sfeclei, gărgăriţele-sfeclei, păduchele-frunzei şi păduchele-rădăcinii, molia-mineră a sfeclei, buha-verzei, putrezirea rădăciniţei de sfeclă, cercosporioza, făinarea, rapănul-sfeclei, manasfeclei, mozaicul-sfeclei, virusul mozaicului-sfeclei, putrezirea-sfeclei. În anumiţi ani, plantaţiile culturii sfeclei pentru zahăr pot fi atacate de omizile-de-câmp, gândacul-ţestos al sfeclei, gândacul-sfeclei, ploşniţa-sfeclei, putregaiul fuzarioz, fomoza-sfeclei, rugina-sfeclei şi putrezirea-sfeclei în silozuri. Pentru combaterea bolilor se aplică tratarea seminţelor cu preparatele Semafor 20 ST – 4,0 l/t, Carbodan 35 ST – 25 kg/t, Tacigaren 70 WP – 6,0 kg/t sau Royal FLO – 6,0 l/t. Pentru combaterea dăunătorilor se aplică insecticidele Arrivo 250 CE – 0,4 l/ha, Volaton 50 CE – 1,5 l/ha; Zolone 35 EC – 3,0 l/ha, Actellic EC – 2,0 l/ha, BI 58 Nou – 1,0 l/ha. Contra bolilor se utilizează: sulfat de cupru – 6,0 kg/ha, Zeamă Bordeleză de 1 %, Impact 25 SC – 0,25 l/ha, Fundazol 50 WP – 0,6 l/ha. Recoltarea Recoltarea sfeclei pentru zahăr implică 2 aspecte deosebit de importante: stabilirea epocii de recoltare şi organizarea recoltării. Recoltarea sfeclei trebuie să înceapă când rădăcinile ei au cel mai mare conţinut de zahăr, cea mai mare greutate. Epoca de recoltare se determină şi în baza aspectului exterior al plantelor. În general, începutul maturităţii este marcat de schimbarea culorii frunzelor din verde pronunţat în verde-deschis. La sfecla matură, rămân verzi doar frunzele tinere din mijlocul rozetei. Recoltarea sfeclei pentru zahăr trebuie începută în a doua decadă a lunii septembrie şi definitivată înainte de 1 noiembrie. Cu 25-30 de zile înainte de recoltare, plantaţia de sfeclă se stropeşte cu reglatoare de creştere. Hidrozida alcoolului maleic măreşte procentajul de zahăr cu 0,6-0,7%:

5. Plante tuberculifere si radacinoase ,

277

2-2,5 kg/ha + 300 l H2O + 150 g de săpun. HAM încetineşte formarea noilor frunze şi creşterea celor tinere; maximizează productivitatea fotosintezei. Sfecla se recoltează cu ajutorul unui complex constituit din maşina de recoltare a frunzelor BM-6, BM-6A, MBS-6 şi maşina de recoltare a rădăcinilor RKS-6 ş.a. Terenurile deja lucrate cu maşinile de strâns frunze (BM-6) trebuie ulterior, obligatoriu, afânate la o adâncime de 12 cm cu ajutorul cultivatorului USMK-5,4M. Pe solurile grele, afânarea reduce cu 7-10% pierderile de rădăcini. Până la recoltarea în masă, plantaţiile de sfeclă se împart în parcele. Întâi se recoltează fâşia de întoarcere şi trecerile între parcele. Pentru complexele de recoltare cu 6 rânduri, lăţimea maximă a parcelelor trebuie să includă 240 de rânduri. Recoltarea fâşiilor de întoarcere şi a coridoarelor dintre parcele se realizează prin metoda de transbordare. În funcţie de configuraţia câmpului şi de lungimea postatei, se aplică 3 metode de deplasare a agregatelor la cormană. Maşinile de recoltat frunzele trebuie să asigure o tăiere normală a 90% din rădăcini, pentru ca materia primă să poată fi transportată la fabrica de zahăr, fără a fi curăţată suplimentar manual şi să aibă un grad de impuritate cu masă verde nu mai mare de 3%. Rădăcinile cu peţioli cu lungimea de 2 cm nu trebuie să depăşească proporţia de 5%. Impuritatea frunzelor recoltate cu pământ – 0,5%, pierderile masei verzi pe suprafaţă – nu mai mult de 10%. Pierderile rădăcinilor rămase pe suprafaţa terenurilor şi în sol nu trebuie să depăşească 1,5% din masa totală. Impuritatea totală a rădăcinilor recoltate nu trebuie să depăşească 10%. Tăierea vrejurilor trebuie să fie cu 1 cm mai jos de baza peţiolilor frunzelor inferioare. La tăierea cu 1 cm mai jos, pierderile din masa rizocarpului constituie 7-9%, cu 2 cm – 15-20%; la o recoltă de 50 000 kg sunt furajate 7,5-10,0 t de rizocarpi. Cultivarea sfeclei prin răsad. În Japonia, 96% din suprafeţele de sfeclă sunt cultivate prin răsad. • Răsadul se creşte 42-45 de zile în sere. La fiecare m = 250 de bucăţi. • Răsadul se plantează în perioada optimă de semănat sfecla, folosindu-se maşinile SKM-6A. • Se reduc cheltuielile pentru aplicarea fungicidelor, insecticidelor, erbicidelor, la formarea densităţii. • Perioada de vegetaţie a sfeclei se lungeşte cu 42-45 de zile. • Recolta rizocarpilor şi producţia de zahăr sporeşte cu 20%. Particularităţile de cultivare a butaşilor de sfeclă pentru zahăr Tehnologia cultivării sfeclei pentru butaşi nu diferă prea mult de tehnologia industrială de cultivare a sfeclei.

278

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

1. Plantaţiile semincere trebuie precedate de cerealele de toamnă, lucrate prin metoda semiogor, după mazăre şi lucernă. 2. Pentru a limita răspândirea bolilor virotice şi criptogamice şi a vătămătorilor, semănăturile pe care se obţin butaşi trebuie amplasate la o distanţă de minimum 2 km de plantele semincere de sfeclă. 3. Dozele de îngrăşăminte minerale – 1,8-2 t/ha sau N180 P180 K120. 4. Metoda de însămânţare – distanţat. 5. Se obţin 10-11 plante la 1 m.l.: 180 mii/ha plante recoltabile. 6. Se exclude răritul manual. 7. Randamentul butaşilor – 120-130 mii/ha: masa optimă – 350 g. 8. Recoltarea începe la temperatura de 7-9°, în a doua decadă a lunii octombrie; rămăşiţele de peţioli de pe rădăcini trebuie să aibă lungimea de 0,3-1 cm. 9. Cea mai bună metodă de păstrare – în tranşee. Pereţii tranşeelor se stropesc cu lapte de var de 20%. Adâncimea tranşeelor – 70 cm, lăţimea – 90 cm, lungimea – la alegere, la fiecare 20 m, cu baraje de pământ de 20-30 cm, pentru a evita răspândirea proceselor de putrezire. Producţia de rădăcini se aşază în straturi cu grosimea de 50 cm; se acoperă cu un strat de paie şi pământ cu grosimea de 25-30 cm. Când temperatura în tranşee scade până la 2-3°C, stratul de acoperire se completează până la 60-70 cm cu sol şi se nivelează. Cultura semincerilor de sfeclă pentru zahăr 1. Semincerii se plasează după cele mai bune premergătoare – cerealele de toamnă, după o lucrare de tip semiogor. 2. La arătura de toamnă, se distribuie 40 t de îngrăşăminte organice N240 P240 K120, la transplantare – N60P60K30. 3. Înainte de transplantare, terenul se cultivă la adâncimea de 14-16 cm şi, suplimentar la lucrarea de bază a solului, se realizează: – dezmiriştirea cu brăzdare, la adâncimea de 16-18 cm; – arătura, la începutul lui octombrie, la adâncimea de 37-40 cm. 4. În timpul cultivaţiei, înainte de transplantare, se introduc erbicide precum: Dual Gold 960 EC – 1,6 l/ha, Pyramin FL – 6,0 l/ha; 5. Cel mai bun termen de plantare a butaşilor – prima săptămână a lucrărilor de câmp, până la 10 aprilie. Întârzierea plantării cu 8-10 zile reduce recolta. 6. Rădăcinile se plantează cu ajutorul maşinilor VPG-4, VPU-2,8; încărcătorul SAZ-3502. 7. Schema de plantare în funcţie de fracţiune: – 500-800 g = 70x60 cm – densitatea 23,8 mii/ha, – 250-500g = 70x45 cm – densitatea 30,6 mii/ha,

Polenizarea suplimentară se realizează cu ajutorul unei bucăţi de pânză de sac.1%. Recoltarea începe când 35-40% din fructe ale majorităţii plantelor sunt brunificate. iar epicotilul – să vină cu 2 cm sub nivelul solului. După plantare. SK-6. 13. se aplică grăparea cu grape uşoare. 9. solul se tăvălugeşte cu tăvălugi netezi. Adâncimea afânărilor următoare se micşorează cu 2-3 cm. 16. Se aplică şi tratarea chimică cu ajutorul hidrazid-acidului maleic de 0.5. se aplică afânarea între rânduri şi fertilizarea cu N20P25K20 la adâncimea de 10-12 cm. La apariţia plantelor. În timpul vegetaţiei se aplică 3-4 afânări între rânduri. 12. a. 8. 14. La faza înfloririi în masă. 10. adică îndepărtarea vârfurilor de creştere la 2-3 cm. A doua fertilizare suplimentară se realizează la faza apariţiei tulpinilor florifere. ataşat la o combină de tip SK-5. 279 Fig.8 mii/ha.5%. când buruienile sunt la faza de „fir alb”. Semincerii se cosesc cu ajutorul secerătorilor JBA-3.2. După zvântare se adună cu ajutorul culegătorului PTP-4.5 JUS-4. Butaşii se aşază în sol cu atenţie. 11. se aplică ciupitul.2 ş. 100g HAM + 1001 H2O. astfel încât vârful lor să nu fie îndoit. Seminţele se curăţă cu maşina OVP-20. cu lungimea de 20-25 cm şi lăţimea de 10-12 cm. iar a PK se măreşte cu 30%. la un interval de 10-12 zile. semincerii se stropesc cu zeamă bordeleză de 1 % de 2-3 ori. 26. doza de azot se micşorează de două ori. . 15. sporeşte afluxul substanţelor nutritive către organele generative. apoi se sortează cu maşina OŞ-4. întinsă pe o funie. Plante tuberculifere si radacinoase .5 şi se usucă până la umiditatea de 14. iar peste câteva zile. Dacă mai mult de 0. Sfeclă seminceră – 150-250g = 70x35cm – densitatea 40.5% din plante sunt afectate de mana frunzelor. Acest preparat opreşte creşterea lăstarilor tineri.

280 V. Conţinutul de substanţă uscată constituie 9-17%.. Frunzele reprezintă 35-40% din recolta biologică. aceste substanţe azotate sporesc cu 10-15% cantitatea de lapte şi scad cu 20% consumul de nutreţuri. conform FAO. Figura 27. O recoltă de 30 t/ha de rizocarpi poate asigura 2 000-3 000 u. culoare şi încorporare în sol. alb-verzuie. albumina din frunze se apropie de structura lucernei.3. Sfeclă furajeră . de masă brută – 0. 25 kg de sfeclă furajeră înlocuiesc 3 kg de concentrate.3-1. SFECLA FURAJERĂ Sfecla furajeră are o valoare nutritivă foarte mare. Epicotilul şi hipocotilul ei includ până la 65% din masa rizocarpului. Raportul ideal dintre proteină şi zahăr este de 1:1.2 sau 1:1. 44 şi 44. care. Utilizate în proporţie de 22% de către vacile mulgătoare.n. Animalele au nevoie de cantităţi de zahăr identice cu proteina conţinută în raţia lor. O cotă de sfeclă furajeră de 5. Ca structură a aminoacizilor. Sfecla furajeră diferă de sfecla pentru zahăr prin diversitatea formelor. cu atât soiul este mai exigent faţă de umiditate.n. Starodub. până la 10-12% în masa brută.3%. Principalul element de nutriţie al sfeclei este zahărul – 7-8% din substanţa uscată. 15 sau 30 kg folosită în raţia vacilor mulgătoare reduce cheltuielile de nutreţuri concentrate cu 19. 40 kg de sfeclă – 5 kg de concentrate.5. Ele conţin 15-16% de proteină.5%.13 u. proteina constituie 1. roz. Tehnologii în fitotehnie 5.12-0. Cu cât partea ei supraterestră este mai dezvoltată.5. 1 kg de masă uscată corespunde 1 u. Sfecla furajeră Beta vulgaris crassa are hipocotilul de culoare galbenă.n. portocalie. este un etalon. violetă.

5-2 m şi lungimea de 25-30 m. cu baza de 2. Seminţele sfeclei furajere germinează la temperatura de 2-5°C. La recoltarea frunzelor se lasă peţioli de 2-4 cm. peste care se aşează un grătar de şipci.5-3 m. De-a lungul stratului de siloz se sapă un şanţ cu lăţimea de 30 cm şi adâncimea de 40 cm. Perioada de vegetaţie constituie 125-150 de zile. iar rizocarpii neacoperiţi îngheaţă la -2°C şi nu mai pot fi păstraţi. Frunzele suportă temperaturi de . Frunzele sfeclei furajere au formă cordat-ovată. umiditatea solului trebuie menţinută la 75-80% faţă de capacitatea de câmp pentru apă. cu înălţimea de 2-3 m. cu o densitate finală de 70-80 de mii de plante pe hectar. Drept criteriu de stabilire a termenelor de recoltare poate servi îngălbenirea frunzelor. plantele îşi încetează creşterea la temperatura stabilă de 6°C. Pe parcursul perioadei de vegetaţie se efectuează 4-5 udări cu norma de 600700 m3/ha. 281 Sfecla furajeră formează cu mult mai puţine inele cu fascicule libero-vasculare – 5-8. plantulele răsărite suportă îngheţuri de până la –4–5°C. favorabilă pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor este temperatura de 15-20°C. Temperatura optimă de păstrare – 2-3°C. sunt mai glabre. iar la distanţa de 2-3 m se distribuie coşuri de aerisire. peste care se aşază un strat de pământ de 20-30 cm. . făcându-l să rămână cu 20-30 cm deasupra silozului. cu 25-30 de zile mai puţin decât a sfeclei pentru zahăr. Plante tuberculifere si radacinoase . Rădăcinile de sfeclă furajeră se păstrează în silozuri de suprafaţă în formă de prismă triunghiulară. rădăcinile se aşază cu coletul în afară. Pentru 1 t de rizocarpi sunt necesare 30-40 de kg de paie. numărul lor final mai mic cu 20-30% decât la sfecla pentru zahăr. între care se găsesc celule mari parinchematice cu un conţinut redus de zahăr. Pentru a obţine asemenea producţii.5. plantule viabile se obţin la temperatura de 6-7°C. plantele răsar uniform la temperatura de 12-15°C. iar în interior – în vrac. La marginea silozului. dispuse mai orizontal. Particularităţile de cultivare şi păstrare Sfecla furajeră se seamănă la intervale de 45-60 cm dintre rânduri.6°C. Toamna. Se protejează contra îngheţurilor cu ajutorul unui strat de paie de 50-60 cm. înălţimea de circa 1. confecţionate din material lemnos sau tulpini de floarea-soarelui etc.

Liliacceae). • Cânepa-de-Manila (Musa Textiles – fam. rezistente. neîntrecute pentru fabricarea sforilor. utllis – fam.. tropicală. în funcţie de organul din care se extrag fibrele: 1. Înglobează multiple specii. La aceste plante. plantă anuală. Acestea se clasifică. prin modificarea unor celule ale nervurilor. din care se extrag fibre grosiere. • Iuca (Jucca filamentosa – fam. plantă anuală. cultivată în climatul răcoros şi umed pentru fibre subţiri.282 V. Urticaceae). folosite la fabricarea sforilor. Din frunzele ei uscate se extrag fibre cu mare rezistenţă la rupere. se cultivă doar un număr restrâns. Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL 6 PLANTELE TEXTILE – ASPECTE GENERALE Din multitudinea de specii vegetale cu proprietatea de a forma fibre celulozice în ţesuturile părţilor aeriene. Agavaceae). plantă perenă. cu cerinţe mai reduse faţă de umiditate decât inul. . lucioase. Cele mai importante specii din acest grup sunt: • Sisalul (Agave sisalana – fam. din care următoarele se cultivă pe suprafeţe mari: • Inul pentru fibre (Linum usitatissimum – fam. 2. produce fibre mai grosiere şi mai aspre. cultivată în zona tropicală din America. produce fibre grosiere. cu variate utilizări industriale. perenă. rezistente. • Inul de-Noua-Zelandă (Phormiumm tenax – fam. Specii cu fibre localizate în ţesuturile tulpinii. Liliaceae). Linaceae). pentru fibre grosiere utilizate la confecţionarea pânzei de sac şi ambalaj. Australia şi în sud-estul Asiei. fibrele se formează din celule generate de periciclu şi sunt denumite obişnuit fibre periciclice. Musaceae). lucioase. plantă perenă. dar şi a aţei. • Cânepa pentru fibre (Cannabis sativa – Fam. Specii la care fibrele se formează în frunze. ce servesc la fabricarea sforilor pentru legat baloturi şi a pânzei pentru saci. frânghiilor etc. plantă tropicală. cu neîntrecută fineţe. Starodub. dar mai rezistente la putrezire decât cele de in. • Ramia (Boehmeria nivea şi B. originară din America. în mod obişnuit. plantă perenă. cultivat în ţara de origine. a sforilor etc. albe şi rezistente la rupere. cultivată în arealul bumbacului pentru fibre lungi (22-25 cm). Cannabinaceae).

îndeosebi în industria textilă. se cultivă în sudul Asiei. • Iuta-de-India (Chorchoruss olitorius – fam. fibrele textile vegetale rămân de neînlocuit în fabricarea multor produse. poate înlocui iuta la confecţionarea sacilor destinaţi produselor higrofile (zahăr. ramia. Grupul are un singur reprezentant: • Bumbacul (Gossypium hirsutum – bumbac-păros.aspecte generale 283 luciu şi rezistenţă la rupere şi cu multiple utilizări industriale. sisalul. pânză de sac. cultivată în China şi Rusia. dar mai rezistente la putrezire. plante ale zonelor sudice: bumbacul. barbadense – bumbac egiptean. originar din India şi Pakistan. plantă anuală. care trebuie corelat cu cerinţele faţă de căldură. dar şi la izolarea cablurilor. mai ales a ţesăturilor destinate lenjeriei. după extragerea fibrelor din tulpini. . nu absorb apă. cultivată în sud-estul Asiei. După repartiţia arealului de cultură. care constituie produsul principal. ambele originare din America. • Chenaful sau Zămoşiţa (Hibiscus cannabinus – fam. are fibrele cu fineţe apropiată de fibrele inului. Plantele textile .6. Tot în acest scop. fibrele de bumbac şi de in se amestecă în proporţie de 33-66% cu cele sintetice. originar din regiunile sudice ale Africii. teişorul. subtropicală. Unele plante textile (in. fiind în acelaşi timp şi plante oleaginoase. ciment). Datorită însuşirilor lor. Lemnul. Importanţa plantelor textile se datorează fibrelor celulozice. Aceste fibre provin din celulele tegumentului extern al seminţelor. preşuri etc. Malvaceae). plante cu arealul în climat temperat: cânepa. se utilizează în aceleaşi scopuri. cânepă. G. inclusiv fabricarea hârtiei pentru bancnote. cu fibrele mai grosiere decât ale cânepei. se consideră cea mai importantă plantă producătoare de fibre pentru frânghii. 3. Malvaceae). şi Gossypium herbaceum – bumbacerbaceu. cu variate utilizări în multiple domenii industriale. specie anuală. plantele textile se clasifică în: plante cultivate în zone nordice (inul pentru fibre). iuta. Specii care formează fibrele pe tegumentul seminţei. constituie un valoros combustibil. Malvaceae). bumbac) au seminţele bogate în ulei. Tiliaceae). a pânzeturilor pentru ambalaje şi mobilă. toate aparţinând fam. • Teişorul (Abutilon avicennae – fam.

Starodub. Din frunzele de tutun se extrage acidul nicotinic (vitamina PP). • tutunul de supt – preparat integral sau parţial din tutun prelucrat. învelit în una sau mai multe foi de tutun prelucrat sau reconstituit. • tutunul de pipă – tutun tăiat. similare ţigărilor de foi. utilizat la tratarea diferitor afecţiuni. • tutunul de prizat – preparat din tutun prelucrat şi alte componente. sunt umplute cu tutun tăiat. ţigări cu carton. • tutunul de mestecat – tutun prelucrat. Din frunze se mai extrage acidul citric. confecţionate din tutun prelucrat. • ţigarete (cigarillos) – sunt un tip special de articole din tutun.284 V. • ţigări cu carton – sunt un tip de articole din tutun confecţionate din tutun tăiat şi muştiuc. mărunţit sau tutun întreg pentru ţigări de foi. În muştiucul ţigării poate fi introdus şi material de filtrare. tutunul prelucrat utilizat în acest caz este destinat în mod direct fumatului. tutun de fumat. cu sau fără filtru. învelit cu hârtie de pergament sau de ţigaretă. destinat consumului prin mestecare. componente ce conţin zahăr şi umectanţi. au 2 straturi. ţigări de foi. învelit într-un sul longitudinal de hârtie. sub formă de sul din hârtie de muştiuc. tăiat sau mărunţit. tutun de prizat. măcinat până la stadiul de pulbere fină. presat. • tutunul pentru calian – amestec de tutun tăiat sau mărunţit şi adaosuri alimentare gustative-aromatice. cu secţiune rotundă sau ovală. tutun de pipă. destinat consumului prin supt. tăiat. tutun de supt şi tutun de mestecat. Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL 7 TUTUNUL Tutunul se cultivă pentru frunzele destinate fumatului. destinat fumatului cu ajutorul pipei. • tutunul de fumat – este un tutun tăiat. de dimensiuni mai mici. tutun pentru narghilea. dar şi ca materie primă pentru un anumit asortiment de articole. destinat preparării manuale a ţigărilor sau ţigărilor cu carton de însuşi consumatorul. destinat fumatului cu ajutorul narghilelei. sucit. Nicotiana rustica conţine . Din tutun se produc ţigarete. mărunţit şi/ sau sub formă de pudră. destinat consumului prin prizare. Ţigaretele pot avea muştiuc de filtrat şi pot fi învelite cu hârtie specială. • ţigări de foi – constituie un tip de articole din tutun ce conţin ca materie primă tutunul pentru ţigări de foi şi alte materii prime de tutun. • ţigări – reprezintă un tip de articole din tutun.

Savanţii americani au elaborat o serie de metode de extragere din tutun a proteinei utilizate ca supliment alimentar. iniţial. Tutunul . Prelucrat corespunzător. Tutunul 285 10-15% de acid citric. a fost iniţiatorul cultivării. Răspândire. ambasadorul francez la curtea portugheză. pentru tratarea rănilor. De pe 1 ha se pot obţine până la 5 t de asemenea nutreţ uscat. Din inflorescenţe şi resturi de frunze se obţine ulei volatil. tutunul poate servi şi ca nutreţ excelent pentru animale. indienii din America de Sud utilizau tutunul pentru fumat. Turtele rezultate din extragerea uleiului nu conţin nicotină şi pot fi utilizate în hrana animalelor.97% – şi poate fi utilizată de bolnavii de rinichi. Cu mult înainte de venirea europenilor pe noul continent. utilizării şi studierii tutunului. începând cu 1561. tutunul a început să fie fumat în anul 1570. În Anglia. producţii Centrul de origine a tutunului este America. Seminţele de tutun conţin 35-40% de ulei semisicativ. Seminţele de tutun au fost aduse în Europa în anul 1518 şi. utilizate ca insecticide. suprafeţe. extractul de tutun sau nicotina. ca medicament contra durerilor de cap. dar întreaga masă ce rămâne în câmp după recoltarea frunzelor. Din tutun se poate extrage mai multă proteină decât din orice altă cultură agricolă. utilizat în alimentaţie şi în industria vopselelor.7. Valoarea energetică a acestui produs nu e mai mică decât a fânului de lucernă şi costă de două ori mai ieftin. Actualmente. producţia mondială a ţigărilor constituind 4 580 mld. în Turcia – în 1605. tutunul se cultiva ca plantă decorativă. Denumirea generică – nicotiana – provine de la numele lui Jean Nicot. bucăţi. Fig. iar în anul 1610 a căpătat deja o răspândire extrem de largă. tutunul se cultivă în circa 100 de ţări. Proteina din tutun posedă o puritate excepţională – 99. 28. Se prelucrează nu frunzele pentru marfă. care. Din tutun se mai obţine şi praful de tutun.

60 18.8 75.7 14. 2006 Ţara Brazilia India SUA Turcia Moldova China Mondial Suprafaţa.8 .286 V.90 13.0 28.6 35.1 31.6 23.4 53.8 42.0 78.4 35.2 23.90 18.1 122.60 19.5 32.4 50.6 117.0 92.8 18.90 15.5 28.3 17.4 25.9 87.5 16.2 21.2 18.4 66.2 28. kg/ha 10. Tehnologii în fitotehnie Suprafeţe şi producţia tutunului pe plan mondial.9 7.30 18.9 68.20 14. t 905 352 550 000 338 060 140 000 4 850 2 750 000 6 719 314 Dinamica producţiei de tutun în Republica Moldova Anul 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafaţa.7 61.9 10.6 6.0 22. mii ha 14.4 66.8 42.0 4.3 20.2 62.9 48.0 3.9 9.2 10. kg/ha 1 820 1 486 2 497 736 1 385 1 996 1 724 Producţia globală. Starodub.0 65. ha 497 267 370 000 135 360 190 000 3 500 1 377 200 3 896 580 Recolta.3 15.1 5.0 78.80 16.0 16.5 Producţia. mii tone 15.0 132.2 25.2 39.3 67.50 1900 2060 2000 1510 1400 1380 1260 1140 1330 1280 1200 1080 930 1540 1250 1270 1000 1390 Producţia globală.0 6.1 31.

Soiuri. de nicotină. genul Nicotiana. coacerea frunze. ovală. cu marginea întreagă şi de forme diferite: rotundă. Tutunul este o plantă cleistogamă autogamă-facultativă. Principalele specii de tutun.8 38 39 37.6 130-140 28-31 2-3 0. Bolivia) – al N.2 0. rustica. % frunzelor superioare. Virginia. tabacum. în funcţie de soi. soiurile se împart în mai multe tipuri: oriental.38 100-110 25-35 2. Fructul este o capsulă compusă din 2 compartimente ce conţin numeroase seminţe. cu numeroase ramificaţii ce pătrund în sol la adâncimea de 1. pubescentă. dispuse pe peduncule cu bractee tubulare. undulata. rustica sunt originare din America. cardioformă.2 0.3 Calităţi fumative. N. În prezent.7. iar vestul continentului sudamerican (Ecuador. Tutunul 287 Sistematica Tutunul aparţine familiei Solonaceae.5-1. zile 132 30-40 2. morfologic şi calitativ. se cultivă numeroase soiuri de tutun. Florile sunt de tipul 5.0 0. albă. tabacum şi N. Corola este infundibuliformă. Înălţimea ei e de 150-180 cm. În baza acestor criterii şi a destinaţiei lor în consum. Inflorescenţa este un panicul corimbiform. cu îndoitura pentagonală. se formează de la . de larg consum. În inflorescenţă. se deschide cu 2 valve. Mexic şi America Centrală reprezintă centrul genetic al N. Smuk buc. lanceolată. rustica provine din încrucişarea speciilor N.45 120-130 2. silvestris şi N. Cele două specii de tutun sunt de origine emfidiploidă. pubescentă. Soiuri de tutun omologate în Moldova Perioada de vegetaţie: plan.Nr.5 - Soiuri Moldavski 456 Doina 211 Moldavski 272 Trapezond 209 Virginia 401 Burley 320 Jubileu-M Rădăcina tutunului este pivotantă. de Conţinutul Coeficientul tarea. cu lăstari laterali în partea superioară. care diferă din punct de vedere biologic. lat-ovală.58 110-120 29-30 0. Burley şi tutunul pentru ţigări de foi.2 0. Tulpina este rotundă. eliptică.5 m. roz sau roşie şi are 5 stamine. Frunzele sunt alterne.5 110-115 22-24 1.74 119-121 25-60 0. puncte 37. tomentosa. Nicotina tabacum este un hibrid natural obţinut din N. rareori peţiolate. semioriental. Peru. iar N. oval-alungită. paniculata şi N.

1 g. a acizilor organici. Masa a 1 000 de seminţe variază între 0. Procentajul maxim al nervurii ajunge la 34-36. Conţinutul de răşină ce determină însuşirea de a se lipi a frunzelor este o particularitate a tutunului aromatic şi de calitate înaltă. procentul nervurii principale. de obicei. un gust tare.9 mm. iar lăţimea – 0. a hidraţilor de carbon.08-0. Seminţele sunt mici. Elasticitatea reprezintă însuşirea frunzelor de tutun de a se întinde fără a se rupe. Caracterele tehnologice: mărimea frunzelor. cu suprafaţa alveolată. mai mari de 24% – foi cu nervura groasă. cu o compacitate medie şi lax. elasticitatea. Culoarea şi nuanţele verzi semnalează calitatea inferioară a tutunului. mai aromat decât al celor poroase. Foile de tutun cu compacitatea sau masa volumetrică de 0. grunţuroase. tutunul se divide în specii cu frunze mici – până la 20 cm în lungime. cu gust incomplet. Indicii chimici: conţinutul nicotinei. În funcţie de mărimea frunzelor.48 g/cm3 – compacitate mijlocie.47 g/cm3 şi mai mici – compacitate scăzută. Cu cât e mai mare masa volumetrică.6 mm.3-0. cu 18-24% – foi cu nervura medie. Starodub. e specifică tutunului de calitate. O culoare închisă e caracteristică pentru foile cu tărie ridicată şi cu gust deplin. Frunzele cu ţesutul compact au. cu atât mai multe unităţi de articole de tutun se produc dintr-o unitate de masă de materie primă.65 până la 0.5-4 mii de seminţe. materialitatea. Tutunul de calitate înaltă are elasticitate bună.288 V. în limita unui tip de foi. Fiecare capsulă conţine aproximativ 2. poros. Compoziţia chimică şi calitatea Calitatea florilor de tutun se apreciază în baza a 4 categorii de caractere: – merceologice – chimice – tehnologice – pentru fumat Caracterele merceologice includ. brunecafenii. compacitatea. masa volumetrică. caracterele exterioare: culoarea. specii cu frunze de lungime medie – 20-30 cm şi specii cu frunzele mari – mai mari de 30 cm. Compacitatea ţesutului frunzei caracterizează raportul dintre masa frunzei şi volumul ei. rotunde. asimetrice.4-0. Lungimea seminţei constituie 1.66 g/cm3 şi mai mult au o compacitate mare. cele de 0. în principiu. Foile de tutun cu procentajul nervurii mai mic de 18% se consideră foi cu nervura subţire. Tehnologii în fitotehnie 30 până la 120 de capsule. g/cm3. Culoarea deschisă. 1 g de seminţe include 10-15 mii de bucăţi. durabilitatea. cele de la 0. Ţesutul frunzei poate fi foarte compact. .

tabacum conţine. acizi organici. Acest raport poartă denumirea de coeficient Şmuk. În funcţie de soi şi de condiţiile de vegetaţie. Compuşii organici sunt reprezentaţi prin: hidraţi solubili. Substanţa uscată a frunzelor de N. Celuloza. hidraţii de carbon constituie 2-27% şi au o influenţă deosebită asupra însuşirilor fumative ale tutunului. iar cele inferioare – în jur de 1. Conţinutul de nicotină este influenţat de factori genetici (specie. Într-o proporţie prea ridicată. Proporţia lor în frunzele uscate şi nefermentate este de 6-17%. Tutunurile superioare au coeficientul Şmuk de 1. respectiv a foilor după fermentare. cu excepţia seminţelor mature. ele constituind aroma tutunului. respectiv până la 1. iar Nicotina tabacum – 0. determină însuşirile fumative ale tutunului. cu atât este de calitate mai bună tutunul. a uleiului eteric. Cantitatea şi raportul acestor substanţe în frunze caracterizează calitatea fumului de tutun. Oxidul de potasiu favorizează cel mai mult arderea. Compoziţia chimică a frunzelor. Tutunul conţine 8-25% substanţe minerale. a cenuşii etc. cu cât este mai mare acest coeficient. albuminele nu trebuie să depăşească 8% din substanţa uscată. care pot fi până la 20%. Raportul dintre conţinutul de glucide solubile şi cel de substanţe albuminoide este un criteriu de apreciere a calităţii tutunului. Pentru tutunurile de calitate superioară.4% Tulpină – 15. Nicotina (C10H14N2) este letală pentru om în doză de 40 mg. împiedică arderea şi imprimă fumului un gust iute şi o aromă neplăcută.5. Nicotina rustica conţine 6-8% de nicotină.0% Seminţe – 0% Rădăcină – 16. în medie.5 %. Frunze – 66. 80% de compuşi organici şi 20% de compuşi minerali. are rolul principal în întreţinerea arderii tutunului.7. de proteine. de calitate medie – aproape de 1. soi).5-3.0. compuşi azotaţi. Substanţele albuminoide influenţează arderea şi gustul tutunului. aproximativ 75% dintre care sunt compuşi ai calciului şi potasiului.2% Frunzele etajului superior conţin mai multă nicotină decât cele de la etajul de jos. . Răşinile şi uleiurile eterice sunt componente de maximă importanţă. cea mai mare cantitate aflându-se în frunze. Tutunul 289 a răşinii. Nicotina este conţinută în toate organele plantei.3-5%. răşini şi uleiuri eterice. ele ajung la 12-16%. ecologici şi agrofitotehnici. Frunzele verzi conţin o cantitate mică de acizi organici. într-o măsură mai mică oxidul de calciu. în urma procesului de fermentare. Compuşii azotaţi din frunzele de tutun sunt reprezentaţi.5% Inflorescenţă – 2. în proporţie de 7-8%. în principiu.

Seminţele de tutun încep să încolţească la temperatura de 10-12oC. Cerinţele faţă de lumină. În funcţie de calitatea gustului şi aromei. se caracterizează prin creşterea lentă a plantelor şi un consum redus de umezeală: maximum 50 ml pe zi pentru o plantă. acumularea masei organice se reduce treptat. Printre tutunurile de schelet se numără: Trapezond. Ostrolist. indiferent cât de tare este. însă. Tutunul de umplutură are o aromă intensivă şi. Cerinţele faţă de umiditate. Iluminarea . Din acest motiv. Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură. sunt sensibile şi la temperaturi de -2 -3oC. Tutunul. ca demnitate de fumat. plantele mature. Diubec. e de calitate superioară doar dacă arde bine. la temperatura de 17-18oC.290 V. cele care au obţinut 44-39 de puncte – de bună calitate. Tutunul nu suportă umectarea excesivă. cu 30 de puncte – de calitate proastă. Următoarele 4050 de zile se caracterizează prin acumularea accelerată a masei vegetale şi un consum mare de apă – până la 2 l la o plantă. însă are un gust pătrunzător sau are gust plăcut. se adaugă la cel de schelet. La o ardere bună. materia primă are o aromă puternică. Potasiul şi natriul favorizează arderea. Prima perioadă de vegetaţie în câmp. printre cele de umplutură – Samsun. La o temperatură mai mare de 35oC. Havana. din acest motiv. Tutunul este o plantă iubitoare de lumină. Immunâi. cenuşa este albă şi bine legată. consumul de apă scade la 250 ml pe zi. care se face în baza unei scale de 50 de puncte: 25 de puncte pentru aromă şi 25 de puncte pentru gust. cele cu 39-35 de puncte – de calitate inferioară. în unele cazuri chiar şi la temperatura de -1oC. Cea mai adecvată apreciere a demnităţii tutunului pentru fumat este degustarea. ulterior. încolţirea seminţelor îşi extinde durata. tutunul încetează să crească. Tehnologii în fitotehnie Combustia este unul dintre factorii principali ai calităţii tutunului. să corespundă tuturor cerinţelor. fabricarea produselor pentru fumat presupune amestecul diferitor tipuri de tutun. uniform. De exemplu. Starodub. însă aromă insuficientă. Produsele de tutun care au obţinut 44 de puncte sunt considerate de categorie superioară. materia primă de tutun se împarte în 2 categorii: de schelet şi de umplutură. Coeficientul de transpiraţie al tutunului constituie 500-600. Materia primă de schelet serveşte ca material de bază ce completează volumul ţigaretelor şi ţigărilor. plăcută. În perioada de coacere a frunzelor. Seminţele încolţite suportă geruri de -4oC. care cuprinde 35-40 de zile după răsădire. cere aerisirea sistemului radicular. temperatura trebuie să fie de minimum 24-25oC. Clorul are cea mai puternică influenţă negativă asupra arderii tutunului. Nu există nici un tip de tutun care.

argiloase. Astfel de sectoare sunt iluminate mai bine.11 m3 de amestec nutritiv. Cerinţele faţă de sol. Răsadul de tutun dezvoltă un sistem radicular viguros. a plantaţiilor de piersic şi cais.13 m3. la o grosime de cel puţin 8-10 cm a stratului nutritiv. Tutunul 291 insuficientă îi reţine dezvoltarea. Distanţa de la aceste obiecte trebuie să fie de cel puţin 500 m. Pentru a micşora gradul de infectare a amestecului cu dăunători şi agenţi patogeni. ierburi perene sau pârloagele.9 (slab alcalină). Aceste soluri sunt considerate soluri calde şi contribuie la creşterea şi dezvoltarea bună a răsadului. Nu se admite amplasarea serelor nici în locuri joase.7. 3 m3 de pământ de pădure şi 1 m3 de nisip de râu. îi lungeşte perioada de vegetaţie. care reţin multă apă. Pentru a evita bolile. Amestecul nutritiv se pregăteşte prin 3 metode: . Tehnologia de cultivare a răsadului de tutun Organizarea serelor şi răsadniţelor.5%. Excesul de humus înrăutăţeşte calitatea tutunului de fumat. Apele freatice trebuie să se afle la adâncimea de cel puţin 1. Pentru 1 m2 de suprafaţă din sere şi răsadniţe trebuie pregătit 0. Cele mai potrivite pentru tutun sunt solurile uşoare după compoziţia mecanică radicală.5-7. a câmpurilor ocupate cu tutun şi cartofi. el se pregăteşte cu 3-4 zile înainte de utilizare. Preferate pentru tehnologia de organizare a răsadniţelor sunt sectoarele cu soluri uşoare. Pentru presarea după semănat şi întreţinerea răsadului se pregăteşte amestecul de mraniţă şi nisip în raport de 3:1. lutonisipoase şi nisipo-lutoase. Pregătirea amestecului nutritiv. Pentru sere şi răsadniţe se alocă un teren plan sau cu pantă lină. structurate. inclusiv 6 m3 de mraniţă. iar dacă ţinem cont de necesitatea presării răsadului – 0. se menţin libere de buruieni. Sectoarele destinate răsadniţelor nu trebuie să fie îmburuienate cu susai.0 m. până la construcţia serelor. apoi de 7. îi reduce esenţial calitatea. Sectoarele se ară la adâncimea de 25-30 cm. pir ş. buruieni care dau lăstari din rădăcină şi cu rizomi. În apropiere trebuie să existe un rezervor cu apă ce să poată asigura 5-6 l pe zi la 1m2. se grăpează şi. Pentru obţinerea unui răsad de calitate se utilizează un amestec nutritiv cu o componenţă mecanică uşoară. cu un conţinut de humus de peste 22. Nu se recomandă construirea de sere pe soluri grele.5-2. înclinată spre sud sau sud-vest. Cele mai bune sunt sectoarele care au fost ocupate de culturi cerealiere păioase. Fiecare hectar de plantaţii de tutun are nevoie de 60-70 m2 de suprafaţă utilă de răsadniţe. răsadniţele nu se amplasează în apropierea instalaţiilor de uscare. Valoarea optimă a pH-ului solului la începutul vegetaţiei este aproape de 6 (considerată slab acidă). La 1 ha de răsadniţe se cer 10 m3 de amestec nutritiv. se încălzesc încet şi contribuie la apariţia şi răspândirea bolilor. a.

compostul se maturizează peste 1. 29. nisipul – fără particule mâloase. Tehnologii în fitotehnie Fig. Creşterea răsadului de tutun în seră 1) Prepararea componentului nutritiv prin amestecarea mecanică a mraniţei. încorporate odată cu arătura. irigabile. a pământului şi a îngrăşămintelor minerale prin metoda „platforma deschisă”. care se discuiesc şi pe care se aplică uniform 700 t/ha de băligar şi 7 t/ha de superfosfat. Ulterior. sectorul se întreţine în stare umedă şi afânată pe toată adâncimea stratului de compostare. Sectorul se udă o dată la 10-15 zile şi se afânează cu grapa cu discuri sau cu cultivatorul. . Elementele pentru presărare se cern printr-un ciur cu ochiuri de 0. Toate componentele se prepară separat. Se alege un sector cu sol de structură uşoară. se cern printr-un ciur cu ochiuri de 1-1.5 cm şi se amestecă.5-2 luni. Mraniţa trebuie să fie bine putrezită şi nesărată. În calitate de pământ structural se foloseşte pământul înierbat de pădure. care conţine humus în proporţii mari. Starodub.292 V. Se aleg sectoare cu soluri uşoare. a pământului structural şi a nisipului în raport de 2:1:1. lasă urme pe piele atunci când este strivită între degete. La respectarea acestei tehnologii. Mraniţa bine păstrată este de culoare neagră sau cafeniu-închis. 2) Pregătirea amestecului nutritiv cu utilizarea băligarului. Compostul se irigă de 1-2 ori cu must de băligar. bogate în humus. se scoate stratul superior de 2-3 cm grosime şi apoi se extrage pământul de ţelină la adâncimea de 10-15 cm.5 cm.

În acest scop. Germinarea seminţelor. în funcţie de volum. suprafaţa ei trebuie să aibă forma unei pâlnii. Metodele de încălzire a serelor. Compostul se prepară primăvara. se pun la încolţit. La respectarea acestor condiţii. fiind dispuse în săculeţe şi ţinute 24 de ore în soluţie de acid tartric de 0. De pe o suprafaţă de 1 ha se obţin circa 3 000 t de amestec nutritiv. ele se dezinfectează. Pentru sporirea energiei de încolţire şi a gradului de germinaţie a seminţelor. Înainte de a pregăti amestecul nutritiv. Ca în stivă să se poată acumula apă de ploaie. se strânge în grămezi pentru păstrare. Pentru 1 kg de seminţe se pregătesc 2 l de soluţie de lucru (2 g la 1 l de apă) sau se utilizează permanganat de potasiu de 0. Solul se încălzeşte cu apă încălzită până la temperatura de 40-50oC. Concomitent cu pregătirea serelor se pregătesc şi seminţele de tutun.5 cm şi. Umpluţi 2/3 cu seminţe. recomandabil în apriliemai. pământ afânat şi umectat etc.0-1. Pentru încălzirea apei circulatoare se utilizează cazane de încălzit apă.7. cantitatea soluţiei trebuie să fie de 2-3 ori mai mare decât masa seminţelor – preferabil. instalate în straturi. se tratează cu stimulatori. Dezinfectarea se face cu Fundazo 50 WP. şi seminţele buruienilor ce încolţesc. Tutunul 293 Compostul. se pun la germinat la . Peste o lună şi jumătate. Stivuirea se încheie cu un strat de pământ de 10 cm. cu intervale de 2-3 zile între ele. maturizat cu ajutorul buldozerului. 3 l de soluţie. Compostul pregătit are culoarea brun-închis. La 1 m2 de seră se consumă 18-20 kg de motorină. în soluţie. pe un teren protejat de vânturi şi inundaţie se aşază un strat de pământ structural de ţelină de 5 cm. Seminţele fiziologic maturizate. pe el se aşază un strat de gunoi de grajd amestecat cu paie – 5 cm. pe un aşternut de nisip. cu vârsta de peste un an. care trece prin tuburi de polietilenă cu diametrul de 20-25 mm.5 m. fără a fi clătite. Peste 24 de ore. straturile superficiale se aşază la mijloc. compostul se cerne printr-un ciur cu ochiuri de 1. seminţele se plasează în lăzi de lemn (de 40×50×5 cm) cu fundul de pânză. se acoperă cu ţesătură umedă şi se pun la încolţit în 5-6 etape. temperatură la care mor şi agenţii patogeni. cu lăţimea de 2-3 cm şi înălţimea de 1. stiva se amestecă. se udă uniform. se adaugă 25% de nisip de râu. 3) Aşezarea în siloz de câmp a băligarului şi a pământului.005%.1% (3 g/kg) în încăpere. Cea mai eficientă este metoda combinată de încălzire. ele se stimulează după dezinfectare. lungimea liberă. sacii de pânză se ţin timp de 10-15 min. Pregătirea seminţelor pentru semănat. Straturile se udă cu suspensie de superfosfat – 1 kg/1 m3 de compost care contribuie la accelerarea putrezirii substanţelor organice. temperatura din interiorul stivei atinge 45-50oC. Pentru încălzirea aerului se utilizează generatoare de căldură şi conducte de polietilenă cu diametrul de 700 mm. la adâncimea de 30 cm. la temperatura de 20 (+2)oC.

Nu se admite formarea unor colţi mai lungi decât sămânţa. în raioanele de nord.2 g seminţe stimulate pe 1 m2. Răsadul de tutun se creşte în răsadniţe timp de 45-50 de zile. succedate de o temperatură de 15-20oC timp de 18 ore. se bătătoreşte uşor şi se udă uniform pe toată adâncimea stratului de amestec nutritiv. Sistemul de măsuri agrotehnice de stimulare a răsadului . După însămânţare.a.294 V. Când 60-70% din seminţe au încolţit. Se seamănă 0. Înainte de semănat. până la umectarea deplină a stratului presărat. Suprafaţa straturilor se bătătoreşte uşor şi se udă cu stropitoare prevăzute cu pulverizare mică. de regulă. se amestecă de 2-3 ori pe zi.25 cm.m. Norma de însămânţare. temperatura se ridică până la 27-30oC şi se coboară din nou la 15-20oC ş. Ulterior. Pentru distribuirea corectă a seminţelor pe suprafaţa straturilor. Regimul de temperatură în timpul germinării poate fi respectat în termostate cu reglarea automată a temperaturii. De obicei. pentru a îmbunătăţi accesul aerului la ele. seminţele se pun în frigidere. Adâncimea de semănat. Apoi.25-0.5 cm. Starodub. Seminţele mai tinere nu reuşesc să-şi încheie coacerea şi.d. care. deoarece asemenea colţi se rup uşor. Seminţele de tutun proaspăt recoltate sunt sensibile la lumina zilei. seminţele încolţite se împart în funcţie de suprafaţa straturilor şi se seamănă separat pe fiecare strat. Însămânţarea serelor şi răsadniţelor începe. Pentru ca seminţele proaspăt recoltate să poată germina e necesar să li se asigure o temperatură variabilă: 27-30oC. Lucrări de întreţinere. se remarcă peste 3-5 zile. sunt sănătoase şi se dezvoltă normal răsadurile ce nu depăşesc densitatea de 1 200 bucăţi/1 m2. Norma optimă de însămânţare este 0.3 g seminţe uscate la 1 m2. unde temperatura se menţine la nivelul de +1 +2oC. Dacă suprafaţa de semănat nu este încă pregătită sau dacă temperatura din sere este scăzută şi în baza ei nu se poate începe semănatul. suprafaţa straturilor se nivelează bine. Epoca de semănat. Tehnologii în fitotehnie temperatura constantă de 27-30oC. în aceste condiţii. cel târziu la 1 martie. seminţele se prepară cu mraniţă cu grosimea de 0. ele trebuie amestecate de 2-3 ori pe zi în prezenţa luminii. Procedura contribuie la încolţirea uniformă şi asigură apariţia punctului alb. pe parcursul primelor 6 ore. cernându-se în prealabil printr-un ciur cu ochiuri de 0. Seminţele stimulate germinează cu 1-2 zile mai repede. înainte de semănat. germinează încet. în fiecare ladă câte 2 kg de seminţe. iar în cele sudice – cel târziu la 25 februarie. ele se zvântează până la febrilitate. ele se amestecă cu nisip uscat. Cota de încolţire a seminţelor se calculează în baza suprafeţei utile de 500 m2: se cântăresc 150 g de seminţe uscate şi se pun la încolţire. Pentru a le accelera procesul de germinare. Însămânţarea se termină în a doua decadă a lunii martie. În fiecare termostat se pun câte 4 lăzi.

5 l/m2. Temperatura se reglează prin încălzire şi prin aerisire. se deschid ferestruicile şi se ridică puţin părţile laterale ale peliculei. Tutunul 295 include: udatul. plivitul. pregătirea răsadului pentru plantare. răsadul se udă mai des. în sere trebuie să se afle psihrometre. Dacă această operaţie se realizează incorect şi pe timp nepotrivit. Suprafaţa solului trebuie să se zvânteze până la următoarea irigare. faza III („urechiuşe”) – creşterea şi formarea frunzelor în formă de urechiuşe (frunzele se ridică în sus). straturile trebuie uscate periodic. reţine creşterea sau provoacă atacul bolilor. terotajul. inclusiv prin suflarea de aer rece. mai ales la vârsta tânără a răsadului. cât şi supraumidificarea acestui strat. temperatura şi umiditatea aerului în serele de peliculă creşte mai repede decât în răsadniţele cu geamuri şi poate atinge 40oC. combaterea bolilor şi dăunătorilor. croite în acoperişul serei şi care trebuie să ocupe 10-15% din suprafaţa acoperişului. a 5-6 frunze adevărate şi a sistemului fasciculat radicular. De la semănat până la faza de „cruciuliţe” sau până la înrădăcinare. din contul o căldare de apă la 3-4 m2. serele trebuie aerisite mai des. Udatul corect constă în menţinerea stratului superior al solului. Cu cât răsadul este mai în vârstă. Tutunul este o plantă termofilă. udările se efectuează mai rar. fapt ce accelerează creşterea sistemului ei radicular. nutriţia. Pentru aerisire. Pe timp senin şi însorit. Răsadul mai în vârstă se udă o dată pe zi. într-o stare medie de umectare: atât uscarea. sistemul radicular se dezvoltă încet. 8-10 cm. formarea tulpinii. La formarea unui sistem radicular bine dezvoltat . însă cu cantităţi mici de apă – 0. Începând cu faza de „cruciuliţe”. pe durate mai lungi decât răsadniţele. Între faza de „cruciuliţe” şi faza de „urechiuşe”. pentru determinarea ei exactă. cu atât mai rar şi mai abundent se udă. În acest răstimp. După apariţia plantelor. De aceea. presărarea. temperatura aerului trebuie să fie de 18-25oC. faza IV – răsadul este gata pentru plantare. răritul plantelor. iar temperatura solului (la adâncimea de 10 cm) – 10oC. Umiditatea aerului se reglează cu ajutorul unor ferestre de aerisire. Temperatura apei pentru udat trebuie să fie de 20-25oC. într-o strânsă relaţie cu fazele de formare a răsadului: faza I – apariţia plantulelor şi formarea frunzuliţelor cotiledonate. Reglarea temperaturii şi a umidităţii aerului în sere. Pentru dezvoltarea şi creşterea normală a răsadului. temperatura aerului din sere (de la semănat şi până la apariţia plantulelor) se menţine la 25-28oC. Presărarea. faza II („cruciuliţe”) – apariţia a 2 frunzuliţe adevărate şi dezvoltarea cotiledoanelor. reglarea temperaturii şi umidităţii aerului.7. Umiditatea ridicată a aerului se determină prin prezenţa picăturilor de apă pe partea interioară a peliculei. însă cu o cantitate mai mare de apă. răsadul se poate îmbolnăvi şi chiar pieri.

Stromp 330 EC – 0. Soluţia obţinută se strecoară prin sită. 30 g de superfosfat şi 10 g de sare de potasiu la 10 l de apă pentru 5 m2 de răsadniţe. Starodub. buruienile trebuie nimicite prin metoda chimică sau prin plivirea manuală. După tratare. aplicate în scopul fertilizării suplimentare. Pentru a îmbunătăţi condiţiile de creştere şi dezvoltare a răsadului de tutun. deasupra se toarnă 3 căldări de apă caldă. iar după plivit se presară cu mraniţă sau cu amestec nutritiv şi se udă abundent din nou. deoarece la amestecul salpetrului amoniacal cu superfosfatul se pierde o mare cantitate de azot. cu o căldare de soluţie se udă 5 m2 de plantaţie. răsadul trebuie neapărat rărit. Îngrăşămintele se dizolvă separat. Erbicidele se încorporează în sol cu ajutorul greblelor. În următoarele faze de dezvoltare a răsadului. Treflan 24 EC – 0. La fertilizarea suplimentară. Fertilizarea suplimentară a răsadului. Răsadul poate fi presărat din momentul din care frunzele plantelor se separă de sol. răsadul se udă. la sfârşitul fazei de „cruciuliţe”. Protecţia răsadului contra bolilor şi dăunătorilor.3 ml/m2. după fiecare plivire şi după fiecare scoatere a răsadului din sere. Presărarea previne dezgolirea rădăcinilor răsadului în timpul tasării amestecului nutritiv şi îmbogăţeşte amestecul cu substanţe nutritive. Până la faza de “urechiuşe” se aplică cel puţin 3-4 presărări. cu 15 g de salpetru amoniacal. Succesiunea dintre îngrăşămintele minerale şi cele organice. Creşterea unui răsad de calitate şi viguros este una din principalele etape în tehnologia de cultivare a tutunului . iar apoi se udă cu ea răsadul.296 V. o căldare de infuzie se dizolvă cu încă 7 căldări de apă. Erbicidele se introduc cu ajutorul stropitorii portative. infuzia mestecându-se de 3-4 ori. îmbunătăţeşte calitatea răsadului. mustul de băligar se diluează în proporţie de 5 la 1. în calitate de îngrăşământ organic este utilizat gunoiul de păsări sau mustul de băligar. răsadul se udă cu apă curată. Dacă plantulele au răsărit prea des. cu 2-3 zile înainte de însămânţare. infuzia se strecoară cu o sită. plantulele se spală cu apă curată. Soluţia îşi încheie fermentarea atunci când nu se mai degajă bulbuci de aer. acoperind uniform suprafaţa. Soluţia de gunoi de păsări se prepară în modul următor: o căldare de gunoi de păsări se pune în butoi. Înainte de plivit. Prima îngrăşare suplimentară se realizează la începutul fazei de „cruciuliţe”.4 ml/m2. Consumul de apă trebuie să constituie 700 l/ha sau 0. Plivitul şi răritul. Rezultate bune dau Dual 99 CE – 0.4 ml/m2. după rărirea răsadului.07 l/m2. Triflurex 240 EC – 0. Înainte de administrare. Soluţia îngrăşămintelor minerale (pentru o suprafaţă concretă) se pregăteşte în ziua îngrăşării suplimentare.4 ml/m2. Înainte de a se introduce. După aplicarea acestei soluţii. la adâncimea de 2-3 cm. o căldare la 5 m2. dozele de îngrăşăminte se dublează. Tehnologii în fitotehnie contribuie presărarea cu mraniţă sau cu amestec nutritiv în zona coletului plantelor.

Dacă măsurile propuse anterior n-au fost respectate. Această procedură se realizează în mai multe reprize. în perioada de călire a răsadului. Scoaterea răsadului cu frunzele umede este contraindicată. Pentru a combate putrezirea neagră a rădăcinii şi mucelaginirea tulpinii. În jurul serelor. În lipsa Trihoderminului Th-7f-BL lichid. Răsadul standard. devine fragil şi. Se consideră călit răsadul care. se deschid complet ferestruicile. Contra putrezirii negre a rădăcinii şi tulpinii se utilizează Fundazol 50 WP . Dacă apar coropişniţe. Scoaterea şi pregătirea răsadului pentru plantare. în sol se încorporează 30-40 g/m2 de cenuşă şi se amestecă uşor. rezistentă şi neînăsprită. pe măsura creşterii plantelor. Pentru sădirea a 1 ha de tutun sunt necesari 60 m2 de răsad. în galeriile lor se aplică momeală preparată din 1 kg de boabe de grâu. răsadul se udă abundent. să aibă sistemul radicular bine dezvoltat. astfel încât solul să se umezească la adâncimea de pătrundere a rădăcinilor. În perioada de călire în sere. Cenuşa de lemn apără răsadul de agenţii patogeni în perioada cea mai sensibilă. răsadul se udă. se creează condiţii optime de dezvoltare a micozelor. cu intervalul de 20-30 min. în sol se încorporează preparatul biologic Trihodermin Th-7f-BL lichid 20 ml/m2. Tulpina răsadului standard trebuie să fie mlădioasă. îndoit în jurul degetului. Afară de aceasta. iar cu 2-3 zile înainte de plantare. Contra focului sălbatic. În acest scop se reduce brusc numărul udărilor. bun pentru plantarea în câmp. cuprinsă între apariţia mlădiţelor şi faza de “cruciuliţă” la tutun. răsadul nu se udă de cu seară.0 g/m2. ele se nimicesc cu soluţie de 0. . prin udare înainte de semănat sau după apariţia primelor simptome. Dimineaţa.3. Tutunul 297 pentru a obţine o recoltă înaltă de materie primă. plantele se tratează cu soluţie de zeamă bordeleză (2-3 g/m2). Pregătirea răsadului pentru plantare. începe călirea răsadului. Cu 7-10 zile înainte de plantarea în câmp. tratate cu 80-100 ml de Actelic 50 EC şi 20-30 ml de ulei de floareasoarelui. Răsadul se scoate după ce frunzele s-au uscat. deoarece în lăzi. în caz contrar. nu se rupe. pentru plantarea mecanizată – până la 16 cm şi 5-4 frunzuliţe dezvoltate. plantele de pe parcele se prăfuiesc cu cenuşă sau cu 3040 g de superfosfat în orele de seară.7. În această perioadă răsadul trebuie să devină atât de puternic încât să nu se ofilească nici chiar dacă nu este udat. tripsul virofor migrează şi transmite viroza – boala petelor bronzate. în timpul plantării. deoarece în timpul nopţii el absoarbe multă apă. Contra limacşilor. La apariţia focarelor de micoze. Cu 1-2 ore înainte de a fi scos. înainte de semănat. Se recurge şi la metoda chimică de combatere a micozelor.5% de permanganat de potasiu. acestea se întrerup complet. trebuie să aibă lungimea de 12-14 cm de la colet până la vârful frunzei superioare. la intervalul de 3-5 zile. teritoriul se menţine curat. răsadul umed se încălzeşte şi se deteriorează repede. o mare parte din material se rupe.

Nu se permite udarea răsadului în ajunul scoaterii lui. Pentru formarea 1 t de frunze uscate şi aproximativ a aceleaşi cantităţi de tulpini. tutunul extrage din sol 45-50 kg de azot. Într-o asemenea ladă încap 15-20 mii de plante. păioasele de primăvară. în timpul nopţii el absoarbe prea multă apă. Nu se admite introducerea în asolament a florii-soarelui. îndreptând rădăcinile cu frunzele spre sine. Cel mai bun ambalaj pentru transportarea în câmp a răsadului sunt lăzile (1 x 0. la adâncimea de 12-16 cm. Lăzile cu răsad se acoperă cu pânză de sac şi se păstrează la umbră. rădăcinile răsadului se înmoaie în mocirlă („boltuşcă”). tutunul trebuie amplasat după grâul de toamnă. Înainte de plantare. Dacă este necesar. înălţimea de 20 cm). cartofului şi altor culturi solanacee. Îngrăşămintele minerale se introduc ţinându-se cont de asigurarea solului cu elemente de nutriţie şi de recolta planificată. Grosimea tulpinii trebuie să constituie 4-5 mm. fiecare plantă separat. Cu cât mai bine se păstrează rădăcinile. Tehnologii în fitotehnie Răsadul trebuie scos cu glomerule de pământ. Azotul din gunoiul de grajd acţionează mai lent şi mai uniform. Smulgerea răsadului se efectuează fir cu fir. fertilizarea suplimentară se face în timpul primei afânări între rânduri. Tehnologia de cultivare a tutunului în câmp Amplasarea culturii. Cu 1-2 ore înainte de a fi scos. de obicei. Specificul de plantare include modelarea şi evitarea unei tratări pe câmp înainte de finalizarea plantării. 25 ml de Bi-58 Nou 10 ml/m2). 12. răsadul trebuie să fie de 16-18 cm înălţime. astfel încât solul să se umezească la adâncimea de pătrundere a rădăcinilor. în afară de cele cotiledonate. sfecla pentru zahăr.7 m. Pe fundul ei se aşterne un strat de amestec nutritiv de 2-3 cm bine umectat. Pentru plantarea mecanizată.5-12 kg de fosfor şi 75-80 kg de potasiu. . Fertilizarea. răsadul trebuie udat abundent. În asolament. ele se pun în ladă. Peste fiecare 2-3 rânduri. Îngrăşămintele organice se introduc la cultura premergătoare (35-40 t/ha). La 2 căldări de lut se adaugă ˝ căldare de băligar proaspăt de vite şi pesticide (50 ml Fundazol 50 WP. Răsadul se scoate împreună cu o bucată de sol. la plantarea răsadului se poate introduce N15P30K30 odată cu apa pentru plantare. cu atât mai repede se înrădăcinează plantele în câmp. Când în palmă se adună aproximativ 50 de plante. Pentru satisfacerea deplină a cerinţelor plantelor faţă de substanţele nutritive. devine fragil şi se rupe în timpul plantării. Starodub.298 V. apucând cu degetele unei mâini 2 dintre cele mai dezvoltate frunze. cu 5-6 frunzuliţe dezvoltate. radicelele se presoară cu amestec nutritiv mărunţit şi se udă. Răsadul scos se aşază atent în cealaltă mână. cu N30P60. Răsadul bun de plantat în câmp trebuie să aibă lungimea de 12-14 cm de la colet până la capătul frunzelor superioare.

Distanţa dintre plante pe rând – peste 20 cm. cu un sistem radicular bine dezvoltat. şi dispuse pe diagonală.5-0. Desimea optimă a plantelor de tutun este de 55. astfel încât sub rădăcini să nu se mai afle sol afânat. lucrarea de bază a solului include dezmiriştirea concomitent cu sau după recoltarea premergătoarei (la adâncimea de 5-6 cm) şi aratul de toamnă (la adâncimea de 25-27 cm).75 l de apă. cu soluţie de sulfat de zinc în concentraţie 0. Lucrarea solului. la adâncimea de 10-12 cm. plantele primesc mai multă lumină solară. la adâncimea de mers a brăzdarului maşinii de plantat a răsadului. Pregătirea câmpului pentru plantare. Plantarea răsadului în câmp începe atunci când temperatura solului. doar arătura (la adâncimea de 27-30 cm). fâşiile trebuie să fie mai înguste. ataşate la tractoarele Bielarusi de toate modificaţiile. se efectuează discuirea solului în 2 direcţii (la adâncimea de 5-6 cm). o plantă consumă 0. călit. pentru cele de nord – de la 25 aprilie– 15 mai. Desimea plantării tutunului. . După porumb. Lucrările de dinainte de plantare includ nivelarea solului sub un unghi de 45o faţă de direcţia aratului şi întreţinerea solului în stare afânată şi liber de buruieni. în timpul plantării solul dinspre ele se apasă uşor. iar în ultimele 3-5 zile – 10-15%. lucrarea de bază trebuie efectuată de-a curmezişul pantei. Cu 3-4 zile înainte de plantarea răsadului se efectuează ultima cultivaţie. Între fâşii se lasă drumuri de 4 m lăţime. Rădăcinile trebuie să fie în poziţie verticală.1%.7. Pe pante. După cerealele păioase. Termenul optim de plantare a tutunului pentru raioanele de sud şi centru este cuprins între 20 aprilie şi 20 mai. În acest caz. În funcţie de sol. în următoarele 10-12 zile – 55-60%. neîndoite. Tutunul 299 Tutunul reacţionează foarte bine la aplicarea microelementelor. Conul de creştere al tulpinii nu trebuie acoperit cu pământ. se utilizează răsad sănătos.2% şi cu molibdat de amoniu şi acid boric – 0. În primele 5-7 zile trebuie plantate minimum 30% din suprafaţă. în cantităţi de 4-6 kg/ha sau ca nutriţia suplimentară extraradiculară. Tutunul se plantează de la nord spre sud. distanţa între rânduri – 90 cm. Fertilizarea suplimentară extraradiculară cu microelemente trebuie îmbinată cu stropirea plantelor cu pesticide. arătura – la 25-27 cm. Termenele de plantare a răsadului în câmp. până la 20-25 m. constituie mai mult de 10oC. sectorul se împarte în fâşii de 40 m lăţime. După sfecla pentru zahăr. Pe solurile erodate. După ultima cultivaţie. La plantare. iar la plantarea manuală – puţin mai în faţă decât adâncimea plantării.6 mii/ha. care se introduc la cultivaţia de dinainte de răsădire. Pentru răsădirea răsadului în câmp se aplică maşini suspendate de plantat răsaduri SKN-6A şi SKN-6.

se realizează evidenţa indivizilor. Suprafaţa afânată dintre rânduri trebuie să fie netedă. Ca insecticide se aplică: Actellic 50 CE.0 l/ha. Protecţia plantelor în câmp. Arătura de toamnă asigură o incorporare mai adâncă a seminţelor de buruieni. Contra plantelor parazitare – lupoaia şi cuscuta – se recomandă respectarea strictă a asolamentului. Prima afânare între rânduri se efectuează la 8-10 zile după plantare. următoarele – peste fiecare 12-15 zile. a patra – la 5-6 cm. În următorii ani. Ultimele tratamente în câmp contra păduchelui şi tripsului sunt eficiente şi contra omizii capsulelor. Pentru a combate insectele dăunătoare din sol (viermele-sârmă). în special sectoarelor semincere. Frunzele de răsad vătămate de boli se ard sau se îngroapă adânc. Lucrarea solului în perioada de vegetaţie a plantelor. îmbunătăţeşte aerisirea plantaţiilor. De aceea. Dacă se întârzie completarea. iar în ultimii ani. care provoacă mari daune recoltei. Stratul umectat inferior nu trebuie întors la suprafaţă. adâncimea canalelor nu trebuie să depăşească 4 cm. toate tratările sus-menţionate se combină cu insecticide Actellic 50 CE – 1. Concomitent cu primele cultivaţii. Se recomandă efectuarea a minimum 3-4 tratări pentru tutunul Semioriental şi 5-6 pentru tipurile Virginia şi Burley. Aproximativ 10-15%.0 l/ha). distrugând inflorescenţa şi seminţele. arătura se face mai sus de nivelul stratificării seminţelor. împotriva tripsului şi păduchelului-verde. în unele gospodării. în intervalele dintre rânduri şi afânările de pe rând ale plantaţiilor de tutun se realizează copcitul. utilizându-se răsadul standard. Zolone 35 CE. adică îndepărtarea frunzelor inferioare ale răsadului. aceste frunze se îngălbenesc treptat şi se usucă. Ele consumă neproductiv umezeala şi sunt vectorii multor boli şi dăunători. Îndepărtarea acestor frunze facilitează afânarea solului în intervalele dintre rânduri şi pe rânduri. contribuie la o coacere mai bună a frunzelor principale. a doua şi a treia – la 10-12 cm. Tehnologii în fitotehnie Completarea golurilor. Combaterea la timp a dăunătorilor este indirect eficace şi contra virozelor. până la 50% din recolta globală a materiei prime de tutun e compromisă de boli. dăunători şi buruieni. . Bi-58 Nou – 1. Dacă gradul de rărire a plantelor depăşeşte 7%. la cel mult 3-5 zile după plantare locurile goale trebuie completate. eficacitatea scade. următoarele – la fiecare 15-20 de zile. Copcitul sau politul. Loturile atacate de plantele parazitare se ară la o adâncime de minimum 30 cm. Starodub.300 V. prin metoda probelor de sol. Când îşi încheie creşterea. pentru ca acestea să nu fie întoarse. Bi-58 Nou. Prima tratare a plantelor de tutun se efectuează la 10-15 zile de la plantare. La 2 indivizi pe 1 m2 se aplică metoda semănăturilor tratate cu seminţe otrăvite de cereale. Norma de consum 300-400 l/ha. la adâncimea de 6-8 cm. în funcţie de faza de dezvoltare a tutunului.

coincide şi cu a doua recoltare a frunzelor. Copilii de pe plante întrerup creşterea. Tratamentul se aplică atunci când 10% din plante se află la faza de înflorire. nu se formează copili noi. care. motiv din care acestea îşi pierd densitatea şi se dezvoltă incomplet.a.5% de sare de trietanolamin HAM-600 l/ha.2-1. Se aplică în cazul culturilor distruse de grindină. La acest moment. În perioada formării lor se consumă substanţe nutritive formate în frunze. asigură o producţie de foi suficientă. Cârnitul şi copilitul se realizează prin metoda chimică. recepajul trebuie efectuat înainte de 20 iulie. dar cu o calitate ceva mai slabă. florile şi capsulele de seminţe – reprezintă un fel de balast nefolosit în producţie. prin recepaj după recoltare. organele generative ale plantei de tutun – bobocii. Toate florile. frunzele de tutun se maturizează la 50-60 de zile după plantarea în câmp. se recoltează în starea de maturizare tehnologică. Cârnitul şi copilitul tutunului. lăstarii floriferi se zbârcesc şi se usucă.3 ori. Frunzele culese de pe plante tratate cu HAM conţin mai mulţi hidraţi de carbon şi mai puţine substanţe albuminoase. În ambele cazuri. iar la tratarea din avion – soluţie de 2% (450 l/ha). Sub influenţa HAM-T. îngrijit. În anii favorabili. se intensifică într-o anumită măsură creşterea frunzelor din etajul mediu. Cârnitul şi copilitul chimic sporesc considerabil rentabilitatea tutunăritului: se reduc cheltuielile de muncă cu 87 ore/om la 1 ha. înrăutăţind compoziţia chimică şi calităţile materiei prime de tutun. determinată în baza . Recoltarea frunzelor de tutun. capsulele verzi şi bobocii cad. se poate obţine a doua recoltă de frunze. Sub aspect economic. fapt ce determină creşterea coeficientului Smuk.7. aplicând sarea trietanolamin a hidrazidei acidului malic – HAM-T. reducând recolta la hectar. La tratarea terestră se aplică o soluţie de 1. iar rentabilitatea creşte de 1. frunzele din toate etajele. Pentru a fi eficient. consumul de HAM constituie 9 kg/ha s. inclusiv din cele superioare. când lanul se reface într-un “copil” care. ating coacerea tehnică şi pot fi recoltate într-o singură repriză. Cel mai potrivit termen pentru tratarea plantelor cu preparatul HAM-T îl reprezintă începutul fazei de înflorire. la plantaţiile timpurii. Frunzele se maturizează pe etaje: de jos în sus. Stropitul se realizează cu stropitori cu tracţiune mecanică OVT-1. iar 60-70% – la faza de butonizare. de fapt. iar efectul fiziologic deplin – peste 28-30 de zile. se copleşeşte creşterea celor 2-3 internoduri superioare şi a frunzelor de pe ele. plantele de tutun suportă următoarele modificări: se întrerupe creşterea inflorescenţelor. Acţiunea HAM-T se manifestă peste 8-12 zile. OVT-1A sau din elicoptere. sau 30 kg de preparat la ha. De obicei. Tutunul 301 Recepajul reprezintă retezarea plantei la circa 10 cm de la suprafaţa solului.

încărcării şi descărcării faţă de leziunile provocate în cazul transportării în ambalaj de pânză. recoltarea trebuie să înceapă înainte de apariţia elementelor maturităţii tehnice. Frunze de jos 3-4 10% Frunze de sub mijloc 4-5 15% Frunze de mijloc 5-7 35% Frunze de sub vârf 5-6 28% Frunze de vârf 4-5 12% Tutunul se recoltează dimineaţa. creşte fragilitatea ei. până frunzele vor reveni la starea de maturitate tehnică. În timpul recoltării. emiţând un zgomot caracteristic. într-o anumită măsură. cu peţiolurile spre pereţii ambalajului sau spre marginile pânzei şi se transportă spre locul de înşirare. Pe timp cald şi uscat. marginile şi vârful limbului se îndoaie în jos şi întreaga frunză se lasă. Aşezarea corectă contribuie la păstrarea mai bună a frunzelor şi sporeşte productivitatea muncii în timpul înşirării lor. 17-22% de substanţă uscată. Frunzele aduse la locul de înşirare se descarcă şi se aştern pe podea. sau după amiază. cu peţiolurile în sus. dacă tutunul va fi înşirat în aceea zi. frunzele conţin 7883% de apă. frunzele se veştejesc şi. Tehnologii în fitotehnie următoarelor caractere: frunza care a atins maturitatea tehnică devine densă.5 luni. La maturitatea tehnologică. Trebuie să se aştepte 2-3 zile.302 V. dacă tutunul se va înşira în ziua următoare. Ziua. fiind aşezate în ambalaj. suprafaţa frunzei devine lipicioasă. se alterează uşor. Din cauza secreţiei abundente a substanţelor răşinoase. recoltarea nu se recomandă. Din containere. La fiecare 50 ha trebuie să existe 2 agregate VUK-3 cu 2 seturi de containere. Pe vreme secetoasă. Randamentul frunzelor uscate constituie 16-18% : 6:1. frunzele se aşază peţiolurile spre peţiol. culoarea ei se face mai deschisă. Frunzele de tutun recoltate se scot din spaţiile dintre rânduri şi se aşază în ambalaj – containere. când frunzele devin turgescente şi fragile. această perioadă se reduce la 5-7 zile. ea se desprinde uşor de tulpină. frunzele rămân în stare de maturitate tehnică 10-15 zile. frunzele se amplasează în teancuri. În funcţie de condiţiile de cultivare. după ce scade roua. Pe timp ploios şi răcoros. într-un strat de până la 30 cm. Înainte . Starodub. Frunzele de tutun se recoltează numai pe etaje. Frunzele strânse după-amiază conţin o cantitate mai mare de substanţă uscată şi reprezintă o materie primă de calitate mai înaltă. în circa 5 reprize: frunzele galbene – în 2-3 reprize. În funcţie de particularităţile biologice ale solului. După precipitaţii abundente. din cauza arşiţei. lăzi. durata perioadei de maturizare tehnică variază. de condiţiile de cultivare şi de climă. sau cu peţiolurile în jos. saci de pânză. S-a constatat că transportarea frunzelor de tutun în containere instalate în automobile datate cu ascensor hidraulic reduce cu 12% leziunile mecanice ale frunzelor în timpul transportării. coşuri. maturizarea tuturor frunzelor de pe plantă durează 2-2. când frunzele încep să se pârlească. în jos.

Frunzele trebuie sortate şi după mărime – frunzele foarte mari sau foarte mici se înşiră separat. Densitatea repartizării frunzelor pe şire depinde de mărimea lor şi de metoda de uscare. Uscarea tutunului urmăreşte scopuri precum: a) păstrarea integrităţii frunzei de tutun până la terminarea fazei de fermentare sau îngălbenire. – pe arcuri duble. Frunzele se aranjează în casete cu peţiolurile în sus. nematurizate. La fixarea pe ace metalice duble – câte 2-2.5 ace. uscarea limbului şi uscarea completă. cu leziuni mecanice. cantitatea căreia depinde de durata procesului: cu cât procesul fermentării decurge mai lent. albumină – în aminoacizi. amidon – în zahăr.5-3 ace. Cantitatea optimă a frunzelor pe un metru liniar este de 1.7. Se aplică următoarele metode de înşirare a frunzelor pentru uscare: – pe şire. Procesul de uscare poate fi împărţit în 3 faze: prefermentare. Tutunul 303 de înşirare. vătămate de boli şi dăunători. nervurilor principale şi a peţiolurilor. Aceste procese pot decurge doar la o anumită temperatură şi umiditate: t = 25-35o. Toate frunzele răscoapte. are loc şi descompunerea clorofilei. – stivuirea în containere. mecanizat sau manual. pot fi înşirate 3-3.5 kg la 1 m. b) stoparea activităţii fermentative prin înlăturarea la timp a umezelii din frunze – faza de uscare. Uscarea tutunului. Fermentarea are drept scop asigurarea descompunerii fermentative a compuşilor organici complecşi în compuşi mai simpli. În timpul fermentării. consumă substanţă uscată. – pe casete aciculate. umiditatea aerului 75-90%. frunzele de tutun. cu ajutorul maşinilor de tutun TPM-69M şi Criuleanca-3 sau manual. La înşirarea manuală a frunzelor se utilizează ace cu lungimea de 70 cm. În timpul uscării are loc fixarea calităţii materiei prime: culoarea. Dispariţia culorii verzi şi apariţia culorii galbene la 2/3 din limbul frunzelor este un semn că procesul de fermentare s-a încheiat. pe lângă pierderea apei. La alegerea metodei de fermentare trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte: . Fiecare înşirătoare trebuie să aibă 6-8 ace.5 kg. cu atât sunt mai mari pierderile: durata lui constituie 2-3 zile. aroma.5 ace pe sfoară. c) uscarea deplină a frunzei. structura ţesutului. Peţiolurile frunzelor trebuie să iasă din casetă cu 6 cm. iar frunzele următoarelor recoltări – câte 2-2. La uscarea în căsuţe. La uscarea cu încălzire artificială a tutunului. frunzele primelor recoltări se înşiră pe sfori de 3 m lungime – câte 2.2-1. caracterele fizice şi chimice. În paralel. uniform distribuite pe şiră. La fixarea frunzelor pe acele casetelor pentru uscare în masă compactă – 34-35 kg sau 900-1 400 de frunze: +10%. cu ajutorul dispozitivelor speciale sau manual. frunzele se sortează pe calităţi. se înşiră pe şire aparte. Frunzele răscoapte şi nematurizate se înşiră mai rar şi se usucă separat.

Cel mai bun tutun se amplasează în partea din mijloc a încăperii. ale celei de-a treia şi ale următoarelor – 18-20 zile. Cele mai bune condiţii: t +15-20oC şi umiditatea relativă a aerului 65-70%. puse de-a latul una peste alta. înainte de îngheţurile de toamnă – în grămezi. Frunzele de tutun se sortează în stos şi. tutunul se atârnă imediat după înşirare. în 3-4 etaje.6 m. în straturi de 20 cm. Căsuţa trebuie încărcată timp de o zi. lungimea de 21 m. ore Temperatura aerului. pentru 2-3 zile. tutunul se fermentează pe rame. prin metoda simplificată. tutunul se sortează şi se împachetează imediat. Păstrarea şi prelucrarea tutunului uscat. Tehnologii în fitotehnie • dacă timpul este cald. • după recoltarea definitivă a tutunului. Frunzele primei şi a celei de a doua recolte se usucă timp de 12-15 zile. Mărimea frunzelor care constituie stosul poate devia cu cel mult 1/5 faţă de lungimea frunzei principale pentru stosul dat. cu podeaua de lemn. Tutunul uscat se păstrează bine la atârnarea a câte 3-4 şire. Încăperile destinate pentru păstrare trebuie să fie curate. % Prefermentarea frunzelor 25-31 95-91 32-36 90-85 37-38 84-71 Fixarea culorii (uscarea) limbului 39-42 70-60 43-70 55-30 Uscarea suplimentară a nervurilor şi peţiolilor 71-76 25-18 Răcirea şi umectarea 25-35 85-95 La dospitul în căsuţe. în masă compactă. C° 0-10 11-20 21-48 50-55 56-48 91-120 2-3 Umiditatea relativă a aerului. pe podea. Regimul de temperatură şi umiditate necesar pentru uscarea tutunului în masă compactă Durata procesului.304 V. în cărucioare. Distanţa între şire trebuie să constituie 10-15 cm. Stosul este un mănunchi de 20-25 de frunze netezite. căsuţe. Atârnarea havanelor trebuie să fie destul de compactă. • dacă timpul este rece (toamna) – în şire. Timp de 4 rotaţii pe sezon. în păpuşi. După uscare. Starodub. înălţimea stâlpilor inferiori – 1. Şirele cu frunze se aşază de-a curmezişul. fără să fie legate. apoi acoperită – lateral şi deasupra – cu peliculă. Frunzele se adună în . Căsuţele trebuie să aibă lăţimea de 3 m. în căsuţă se pot usca aproximativ 1 tonă de frunze.

Pentru reducerea pierderilor şi cheltuielilor de braţe de muncă.7 17. Baloturile se fac de formă dreptunghiulară. se curăţă de pământ şi nisip. ore Pierderi de substanţă. Fiecare frunză se netezeşte în timpul formării stosului. Umiditatea materiei prime în timpul ambalării în teancuri nu trebuie să depăşească 20%. la prelucrarea materiei prime de calitatea I. Introducerea liniilor de sortare în flux. Această metodă de scoatere solicită mai puţine braţe de muncă. Uscarea tutunului după diferite scheme tehnologice Uscarea naturală în căsuţe 554 20. industrializează ramura. înălţimea – 58-60 cm. la ambalare se recomandă utilizarea unor prese care să preseze o singură dată. % Consumul de combustibil.3 20.7. tone 8-10 8-10 8-10 7-10 . Această metodă de sortare se aplică. În conformitate cu standardul.5 СТМ-60 Productivitatea unei camere 10-12 pe sezon. lăţimea – 30 cm. iar peţiolul şi nervura mediană să formeze o linie. majorează productivitatea. Americană Japoneză Moldova Paul 77-77 ТГ-2. Fiecare teanc sau balot se marchează. fără a fi netezite. în special. Tutunul 305 mănunchi astfel încât limbul unei frunze să se suprapună peste limbul altei frunze. înzestrate cu prese TPM.9 0. frunzele scoase de pe şire.1 0. Masa fiecărui teanc nu trebuie să depăşească 30 kg. cu cotoarele în afară.1 Uscarea combinată Indicii Durata uscării. Umiditatea tutunului din baloturi nu trebuie să depăşească 18%. se aşază în baloturi. în mănunchiuri a câte 20-30 de frunze. contribuie la reducerea cheltuielilor de braţe de muncă. kg la 1 kg de tutun uscat Productivitatea uscătoriilor de tutun Cu utilaj naţional ТУ – 801-78. lăţimea – în funcţie de lungimea frunzelor.7 1. în care se învelesc frunzele.9 0. Frunzele se sortează pe calităţi merceologice. cu dimensiunile cuprinse între: lungimea – 55 cm. masa fiecărui balot – 20 kg. înălţimea – 53 cm. Baloturile se confecţionează din bucăţi de pânză cu lungimea de 150 cm şi lăţimea de 30-50 cm.8 Uscarea artificială în masă comîn pe pe ace pactă de tip havane cărucioare Bulc curing 79 194 331 11.8 13 20. dimensiunile teancului trebuie să constituie: lungimea – 80 cm. La aplicarea metodei simplificate.

la fabricarea săpunului şi în industria medicamentelor. suprafaţa cultivată cu lavandă constituie circa 600 ha în raioanele din centrul şi sudul republicii.6% de ulei volatil. numită şi levănţică. Italia. LEVĂNŢICA Importanţa 8 În flora spontană. Dalmaţia. în sudul Franţei. creşte la altitudinea de 600-1800 m pe povârnişurile însorite şi uscate. Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL P L A N T E L E A R O M AT I C E ŞI MEDICINALE 8.306 V. Florile proaspete conţin 0. utilizat pe larg în industria parfumurilor şi a produselor cosmetice. lavanda. Lavanda se cultivă pentru obţinerea materiei prime – inflorescenţe recoltate la faza înfloririi depline – din care se produce uleiul volatil. lavandulolul. borneolul. Actualmente. În Republica Moldova. în anii 19801989 suprafaţa lor a ajuns la circa 5 000 ha.1. calcaroase. Starodub. cu expoziţie sudică. componentele principale ale căruia sunt acetatul de linalil (38-48%) şi linaloolul (20-40%). inflorescenţele uscate se folosesc în medicina tradiţională. primele plantaţii industriale au apărut în anii 1948-1949.8-1. însoţit de alcooli liberi precum geraniolul. nerolul. Levănţica . Lavanda se cultivă pe o suprafaţă de circa 50 mii ha. în zonele muntoase ale bazinului Mării Mediterane. în ţări din nordul Africii. Grecia. Uleiul volatil de lavandă este introdus în Figura 30. citronelolul. în Spania.

în formă de săgeată. Frunzele persistente sunt opuse. lignificată şi cu ramificaţii multiple. ajungând în sol la profunzimea de 2. Inflorescenţele au tije lungi de 10-26 cm. Florile. liniar lanceolate. butonizarea – la vârful tijelor florale se formează muguri de culoare albăstruie. stimulent general etc. în funcţie de soi şi provenienţă. Fructele sunt nişte nucule mici. cu lungimea de l. . Florile se folosesc pentru infuzii cu acţiune calmantă asupra sistemului nervos. cu petale preponderent violet-albăstrui de 5-7 mm lungime. compuse din 5-8 sau 12 pseudoverticile suprapuse. brune aproape negre. se utilizează şi în plantaţiile antierozionale şi ca plantă decorativă în parcuri şi în zonele verzi. care ies deasupra ultimei perechi de frunze.0-2. MMB – 0. Se recomandă în tulburări digestive. pubescente pe ambele părţi. şi manifestă acţiune antiseptică şi cicatrizantă. b. sunt grupate în inflorescenţe spiciforme. La o recoltă medie de 5 000-6 000 kg/ha de inflorescenţe proaspete. înaltă de 45-80 cm. carminativ. ca sedativ central în cefalee.2 cm. înverzirea de primăvară – la vârful lăstarilor cu frunze cenuşii de toamnă apar noi frunze verzi. În anul II de vegetaţie. c.8. Ceaiul se utilizează în tratarea bolilor de ficat şi rinichi. Plante aromatice si medicinale .5 m.32. Lavanda este şi o excelentă plantă meliferă: de pe un hectar de plantaţie se obţin 150-200 kg de miere aromatică cu însuşiri curative. inflorescenţele formate se recoltează la înflorire şi constituie 800-1 500 kg/ha ori 15-20% din recolta medie a plantaţiilor pe rod. Fazele de creştere şi dezvoltare Lavanda sădită cu butaşi începe să dea rod în anul II de vegetaţie: în primul an. lucioase. Înfloreşte în iunie-iulie. lavanda asigură o producţie de ulei volatil de 45-50 kg/ha. Fiecare pseudoverticil este format din 3-7 flori. a bolilor hipertensive. Tulpina este puternic ramificată (până la 400 şi mai mulţi lăstari arcuiţi) de la colet. Lăstarii anuali sunt lemnificaţi în jumătatea bazală şi ierboşi în jumătatea apicală. Particularităţi morfologice Lavanda este un subarbust cu rădăcină groasă.l g. inflorescenţele solitare apărute se înlătură pentru stimularea ramificării tulpinilor şi formării tufei.8-l. formarea tijelor florale – la vârful lăstarilor anuali noi apar tije florale de 2-3 cm. formând o tufă aproape semiglobuloasă. La tufele pe rod se remarcă următoarele faze de dezvoltare: a. cu lungimea de 15-20 mm. de culoare cenuşie. 307 farmacopeile mai multor ţări. netede. situate la baza caliciului persistent.

L. importanţă economică şi industrială având speciile: • Lavandula angustifolia ( L. steril. înflorire deplină – peste 70% din florile inflorescenţelor au înflorit ori înfloresc (coacere tehnică pentru materia primă). Starodub. în flora spontană din munţii maritimi ai zonei mediteraneene Lavandula angustifolia formează desişuri naturale pe versanţii alpini la altitudinea de 600-1 800 m. substituent al uleiului de lavandă. obţinut din Lavandula angustifolia şi Lavandula latifolia. g. dar este vulnerabil la secetă şi iernare. Chişinău-32. la altitudinea de până la 400-700 m. dar uleiul volatil este de calitate inferioară. maturizarea seminţelor – seminţele au culoare brună şi la fricţionare se separă uşor din caliciile florilor. formarea seminţelor – toate florile au trecut de faza de înflorire. În zona mediteraneeană. Tehnologii în fitotehnie d. Soiuri Pe plantaţiile Republicii Moldova se cultivă soiurile vechi Krâmceanka.308 V. f. Vis Magic-10. Lavandula latifolia ocupă acelaşi areal. e. început de înflorire – se deschid primele flori la 9-10% din inflorescenţele de pe tufă. vera. Lavandinul natural creşte la altitudinea de 500-800 m în zona de contact dintre arealurile lavandei cu frunza îngustă şi ale lavandei cu frunza lată. de 90120 cm. deşi calitatea uleiului este inferioară celui de lavandă. un hibrid natural. spica) – lavanda cu frunze late. realizează producţii mai mari. • Lavandula latifolia (L. dar la poalele munţilor. . cu miros puternic de camfor. lavandinul se cultivă pe suprafeţe considerabile în Franţa pentru producerea uleiului volatil ieftin. În condiţiile Moldovei. officinalis) – lavanda cu frunze înguste ori lavanda adevărată. iar seminţele se separă cu greu la fricţionarea inflorescenţei şi nu au culoare cafeniu-brunificată. Sistematica Genul Lavandula al familiei Lamiaceae include peste 30 de specii. lavandinul îngheaţă la geruri de -12–15°C. Lavandula latifolia are frunze mai mari şi mai late decât Lavandula angustifolia şi formează un subarbust mai viguros. Este mai productiv decât Lavanda adevărată. în anii 4-5 de vegetaţie. • Lavandula hibrida – lavandinul. unde se creează condiţii de interpolenizare naturală. În condiţii naturale. Sineva şi Raniaia şi sunt omologate soiurile Chişinău-90.

bogate în calcar. Tehnologia de cultivare Alegerea terenului. Cerinţele faţă de umiditate.5 mm). Transplantarea definitivă. pe plantaţii. bine protejate de vânturile puternice. este suficient de umed. Dacă solul nu e suficient de umed. Cerinţele faţă de lumină. plantele mature fiind tolerante la secetă şi sol. Plantele îşi încep vegetaţia la temperaturi diurne de 10-12°C. când propice lavandei este vremea uscată. dacă ele cad preponderent înaintea perioadei de recoltare. năclăioase şi reci. Cerinţele faţă de temperatură. cu ape freatice adânci (sub 2. Acumularea uleiului volatil în inflorescenţe are loc mai intensiv la temperaturile diurne de 28-32°C pe fundalul unor asigurări bune cu apă. Lavanda nu manifestă pretenţii faţă de sol şi poate creşte pe soluri sărace. conţinutul de acetat de linalil fiind şi el scăzut. Cerinţele faţă de sol. permeabile. au recolta scăzută şi conţin cu 40-50% mai puţin ulei volatil decât cele crescute pe loturi curate. Vremea ploioasă şi noroasă din timpul înfloririi şi recoltării reduce producţia de ulei volatil până la 50%. în care sunt încorporate seminţele. însorite. Plante aromatice si medicinale . Plantele de lavandă crescute între rândurile de pomi din livezi. Umiditatea este un factor decisiv în cazul producerii de butaşi înrădăcinaţi.8. Însă rezultatele cele mai bune se obţin pe soluri adânci. Lavanda şi lavandinul sunt specii iubitoare de lumină. ca şi plantele îmburuienate. pe povârnişuri cu expoziţie sudică sau sud-vestică. erodate şi uscate. . de aceea se repartizează pe terenuri în afara asolametului. Plantulele răsar numai atunci când stratul superficial de sol. a butaşilor şi puieţilor de lavandă poate fi eficientă doar în sol umed. Lavanda creşte pe acelaşi loc 10-15 şi mai mulţi ani. Nu sunt recomandabile solurile foarte nisipoase. formând o producţie bună în zonele cu precipitaţii anuale de 400-500 mm. grele. Umiditatea este strict necesară pentru asigurarea unei răsăriri uniforme a seminţelor. caldă şi însorită. Plantaţiile pe rod rezistă la temperaturi de iernare de -15 – -16°C. nu suportă umbra altor plante şi a buruienilor. Lavanda pe rod suportă bine seceta. transplantarea trebuie obligatoriu însoţită de udarea plantelor în cuib. Pe povârnişurile cu expoziţie nordică lavanda îngheaţă deseori şi dă o materie primă mai săracă în ulei volatil. 309 Particularităţile biologice Lavanda este o plantă cu cerinţe mari faţă de temperatură şi lumină. iar sub un strat de zăpadă de 8-10 cm – la geruri de 25°C. Temperatura este principalul factor care limitează răspândirea lavandei de la sud către zonele de silvostepă.

suprafaţa câmpului se nivelează cu ajutorul grederului asamblat cu o grapă târşitoare şi cu ajutorul cultivatorului. Înainte de plantare. Starodub. Arătura de bază se face cu 30-40 de zile înainte de plantare. îngrijirea plantaţiilor şi recoltarea se pot efectua mecanizat. cu pantă de cel mult 10-12°. ori se ară din nou cu plugul fără cormane la 16-18 cm. apoi se nivelează cu cultivatorul şi grapele. Lavanda poate reveni pe acelaşi teren peste 4-5 ani. solul se lucrează la adâncimea de 14-16 cm. a. La arătura de bază se introduc îngrăşăminte organice: 60-80 t/ha gunoi de grajd sau deşeuri semifermentate. Lucrarea solului. Figura 31. fapt ce cauzează îmbătrânirea şi distrugerea lor rapidă. Pentru tăiere se folosesc lăstari de un an lemnificaţi de pe plante semincere în vârstă de 4-5 ani.310 V. după recoltarea culturii premergătoare se execută lucrarea etajată a solului şi arătura de desfundare la o adâncime de 45-50 cm. Câmp de levănţică . pălămidă ş. După arătura de desfundare. mai ales de cele perene (pir. Creşterea materialului de plantat Colectarea butaşilor se execută cu o zi înainte de sau în ziua sădirii. pe care lucrarea solului. Terenul pe care se cultivă lavanda trebuie curăţat în prealabil de buruieni. Tehnologii în fitotehnie Plantaţiile industriale se amplasează pe terenuri. Pe terenurile fără buruieni perene.) care copleşesc puternic tufele de lavandă.

cu scopul de a forma partea aeriană şi a îmbunătăţirii formării rădăcinilor. În faza de 8-10 perechi de frunze se face răritul. de la vârful butaşului. lungimea masei principale a rădăcinilor de cel puţin 150 mm şi grosimea coletului de minim 8 mm. Semănatul se înfăptuieşte pe teren bine nivelat şi tăvălugit în noiembrie cu semănătoarea Skon-4. După plantare se efectuează o udare abundentă. butaşii se aranjează cu baza în nisip umectat în lăzi şi se transportă la locul de plantare. 60 kg/ha de potasiu ş. lăstarii se transportă în şopron.5-2 cm. Scoaterea materialului de plantat se înfăptuieşte în octombrie. ele se înlătură. Pe măsură ce apar inflorescenţele. Butaşii se plantează manual la adâncimea de 5-6 cm după schema 4×5 cm. .l.8. unde se taie din ei butaşi de o lungime de 8-10 cm. 311 Tăieţi la bază. Primăvara. cu norma de însămânţare de 6-8 kg/ha. lăsându-se câte 15-20 de plante la 1 m. La clasa a doua se atribuie butaşii cu dimensiuni de respectiv 2:120:4. Următoarea retezare se execută peste 1. prin semănatul seminţelor la locul permanent. Distanţa dintre rânduri este de 100 cm. 120 kg/ha de fosfor. se plivesc de buruieni şi se tratează suplimentar cu soluţie de nitrofoscă în concentraţie de 3%. luna octombrie. O metodă mai puţin răspândită de cultivare a levănţicăi este cultura fără răsădire. integral. Iarna butaşii se udă. se nivelează şi se presară un strat de 5-6 cm cu nisip. Din clasa întâi fac parte butaşii cu un număr de ramificaţii de cel puţin 3 bucăţi. Termenele optime de colectare şi plantare a butaşilor sunt sfârşitul lui septembrie şi. Colectaţi şi legaţi câte 100 de bucăţi. Temperatura optimă pentru înrădăcinarea butaşilor este de 22-25oC.2 la adâncimea de 1. frunzele în partea de jos a butaşului nu se defoliază. Plante aromatice si medicinale . când sporul de creştere a butaşului atinge 5 cm.5-2 luni la nivelul de 10-12 cm de la suprafaţa solului. în sere. În sere solul se acoperă cu un strat de amestec nutritiv de 12-15 cm. Dintr-un lăstar bine dezvoltat se capătă 2-3 butaşi. În anul doi de creştere plantaţia se fertilizează suplimentar cu 120 kg/ha de azot. se retează la 2-3 cm. Plantele semincere se plantează după schema 100x100 cm. Partea superioară nematurizată a lăstarului nu se foloseşte.a.

5-0. lavanda formează un număr mic de inflorescenţe. primăvara timpuriu. Seminţele se folosesc de pe seminceri din anul doi-trei de vegetaţie. pe rod) includ praşilele mecanizate ale intervalelor dintre rânduri şi plivitul manual pe rânduri. plantându-se cu butaşi bine dezvoltaţi. Plantarea se face la distanţa de 1. Între parcele se lasă drumuri tehnologice cu lăţimea de 3-4 m. iar la suprafaţa solului să rămână 6-8 cm din vârfurile butaşilor.5. de-a curmezişul ori sub unghi faţă de direcţia vânturilor dominante. se lichidează golurile. care trebuie înlăturate până la începutul înfloririi. rândurile se dispun de-a curmezişul pantei. fapt ce stimulează acumularea umidităţii şi creează condiţii de înnoire a sistemului radicular hrănitor. se efectuează o cultivaţie adâncă. Înainte de sădire. cu unelte manuale sau cu ajutorul cositorilor de tip KIR-1. Toamna. După 6-7 recoltări. Înainte de sădire. Pe povârnişuri. solul din jurul lor se îndeasă. Întinerirea se realizează toamna ori primăvara devreme. la prima urgenţă. începând cu decada a doua a lunii octombrie (dacă solul este suficient de umed) ori primăvara. câmpul se marchează. Ulterioarele lucrări de îngrijire (a plantelor tinere. distanţa dintre plante pe rând fiind de 0. Cultivaţia rândurilor se face până la recoltare.6 m sau 17-20 mii butaşi /ha. Starodub. productivitatea plantaţiilor scade şi ele trebuie întinerite. Lucrările de întreţinere În primul an de vegetaţie. provoacă formarea unor lăstari suplimentari. pe plantaţiile pe rod se aplică 3-4 praşile mecanizate între rânduri şi 2-3 pliviri manuale ale rândurilor. sau manual. În primul an de vegetaţie. adâncit. pe plantaţiile tinere. fapt ce contribuie la dezvoltarea mai bună a tufelor. rădăcina se mocirleşte în zeamă de lut (sol) şi băligar. plantele se îndreaptă. se muşuroiesc suplimentar. prin înlăturarea lăstarilor îmbătrâniţi de pe tufele ce ajung la înălţimea de 5-6 cm de la suprafaţa solului. la o adâncime de 6-8 cm. Tehnologii în fitotehnie O plantaţie de levănţică asigură recolte mari timp de 4-5 ani. rândurile se distribuie de la nord la sud. cu maşini de tip LPM-4. astfel încât coletul butaşului să fie încorporat în sol la 5-7 cm. se împarte în parcele cu suprafaţa de cel mult 3-4 ha.0 m dintre rânduri. Butaşul sădit bine nu trebuie să poată fi smuls din sol cu o forţă de 2 kg. de clasa I. Pe terenuri plane.312 V. Buruienile din plantaţiile de lavandă pot fi combătute cu ajutorul unor erbicide precum Treflan 24 EC – . De obicei. se verifică starea plantelor sădite toamna: dacă se observă descălţarea lor din cauza gerurilor. la 10-14 cm. După recoltare. Plantarea Această lucrare trebuie realizată toamna. Gradul de prindere la o sădire de bună calitate trebuie să fie de 95-99%. Sădirea se face mecanizat. după care ea se ară.

2. inflorescenţele se taie cu tije de cel mult 10 cm. Combaterea acestor dăunători se face prin metode recomandate şi pentru alte culturi. . se încing. Noul erbicid Pantera 4 EC – 1. Lavanda reacţionează pozitiv la aplicarea îngrăşămintelor. cu secera. pe parcursul a 2-3 ore după recoltare. până la începutul vegetaţiei. afectând producţia pentru anul viitor şi longevitatea plantaţiilor. termen ce asigură obţinerea unei producţii mari de inflorescenţe şi de ulei volatil. mai ales pe povârnişuri. aplicate cu ajutorul cultivatorului KRN-4. 313 3. Dacă nu au fost aplicate anterior.0 l/ha ş. îngrăşămintele organice trebuie înlocuite cu P100 K100 în timpul arăturii de bază. Conţinutul de ulei volatil din inflorescenţele lavandei sporeşte pe parcursul a 8-10 zile de la începutul înfloririi. conţinutul de ulei volatil din inflorescenţe scade şi recoltarea trebuie sistată. Recoltarea mecanizată. Tehnic mature pentru recoltare sunt considerate plantaţiile cu un număr de flori înflorite şi postînflorite de 60-70%. cu ajutorul maşinilor de tip LUM-2. Drept îngrăşământ de bază poate fi utilizat gunoiul de grajd (60-80 t/ha) sau deşeurile de plante aromatice semifermentate. atestat frecvent pe solurile năclăioase şi cu ape freatice superficiale. toate plantaţiile pe rod trebuie fertilizate suplimentar cu azot în doza N45 primăvara devreme. Ca materie primă aromatică. Strânse şi depozitate în grămezi de 50-80 cm şi mai mari.a. lăcuste. Pe timp ploios şi foarte posomorât. Recoltarea se efectuează manual. până la începutul vegetaţiei. Fertilizarea. Începutul recoltării se stabileşte prin analize de laborator şi trebuie să corespundă fazei de acumulare suficientă a uleiului volatil în inflorescenţe. omizi-de-câmp. inflorescenţele se încălzesc. Începând cu anul doi de vegetaţie. pierd din uleiul volatil.8. Plante aromatice si medicinale . cu un efect de distrugere totală a buruienilor graminee. Inflorescenţele recoltate se transportă la fabricile de prelucrare. combinate cu 400-500 kg/ha de superfosfat. deoarece combina LUM-2 traumează esenţial lăstarii şi tasează puternic solul. calculate de la verticilul inferior. Recoltarea. se aplică la faza de 3-4 frunze a buruienilor monocotiledonate. nematode. şi cu P45 după recoltare. recoltarea se face în mod mecanizat. Recoltarea se face în timp de 10-12 zile. cicade sau de boli precum mucegaiul rădăcinilor. greieri-de-câmp. se compromit repede. Uneori tufele sunt atacate de omizile buhăi gama. caracteristică soiului cultivat. Inflorescenţele trebuie prelucrate în stare proaspătă uşor ofilită. pe măsură ce florile se deschid. Recoltarea se face pe timp cald şi însorit. nu este recomandabilă pentru plantaţiile tinere şi cele semincere. deşi micşorează cheltuielile. până la înmugurirea ori după recoltarea culturii. Lavanda este relativ slab atacată de boli şi dăunători.5 l/ha. Pe terenurile drepte şi pe cele cu panta de până la 3°. pe parcursul întregii zile.

Pentru a putea fi plantaţi. în rigole deschise de cultivator. alimentară şi cosmetică etc. Menta este folosită şi ca un component al diferitor ceaiuri medicinale. amplasate la distanţe de 70 cm şi la 10-12 cm adâncime. sau se pot utiliza ca îngrăşământ organic (după compostare). .50% din substanţa uscată) cu largi utilizări în industria medico-farmaceutică. Pe fiecare hectar să plantează circa 1 200 kg de stoloni de mentă de bună calitate (proaspeţi şi curăţaţi). deoarece se deshidratează. dar există şi biotipuri autofertile. în general autosterili. Menta necesită un climat mai răcoros. Turtele obţinute după extragerea uleiului volatil constituie un furaj valoros pentru oi etc. Printre soiurile cultivate de Mentha piperita se numără Columna şi Cordial.314 V. • să conţină cel mult 5% de flori nematurizate şi mature brunificate. cultura se menţine şi doi (trei) ani. suficient de umed.5-3. dar cu mult soare. tăiate la faza de înflorire. MENTA Importanţa Frunzele de mentă sau planta întreagă sunt utilizate ca materie primă ce conţine ulei volatil (0. care oferă noi posibilităţi cu privire la ameliorarea culturii prin aplicarea hibridării sexuate. Elementul principal al uleiului volatil de mentă este mentolul. Tehnologia de cultivare În mod curent. nu se plantează în sol uscat. 8.2. să conţină maximum 10% impurităţi de frunze şi alte părţi ale plantei. Plantarea se face toamna (octombrie) şi numai în cazuri excepţionale primăvara. însă. uneori. • conţinutul de buruieni şi alte plante nearomatice să constituie cel mult 1%. Menta (menta-bună. Starodub. asigurând o densitate de 25-30 plante/m2. În general. menta se înmulţeşte prin stoloni recoltaţi de la culturile ce se desfiinţează sau din culturi speciale de la care se pot obţine 8-10 t de stoloni/ha. iar al celui de mentă-creaţă – carvona. trebuie utilizată materie de calitate. se recomandă cultivarea lor ca plante anuale. stolonii trebuie să ajungă la faza de 3-4 noduri. Tehnologii în fitotehnie Pentru a obţine un ulei volatil de calitate. care să corespundă cerinţelor standardului: • inflorescenţele să fie proaspete. perene. printre cele de Mentha crispa – Mencris şi Record. Stolonii se aşază în rigole cap la cap. Speciile cultivate sunt hibrizi naturali. apoi se acoperă. izma-bună – Mentha piperita) şi menta creaţă (Mentha crispa) sunt plante ierboase.

În funcţie de destinaţia producţiei. Toamna. Plante aromatice si medicinale . La deficit de umiditate. 315 Fig. 32. respectiv frunzele (când au 5-6 cm lungime. iar a treia prin uscarea plantelor cosite la începutul înfloririi) se recoltează pe timp însorit. Menta Lucrările de întreţinere. Se pot aplica şi erbicide precum Gesagarde 50 FW 2 l/ha. terenurile se grăpează pentru nivelare. iar după răsărirea plantelor se fac praşile mecanice între rânduri. cu scopul de a reface rândurile şi a le plivi.8. poduri sau încăperi . Condiţionarea. masa proaspătă a mentei (cosire la faza de înflorire a 50-75% din plante). Recoltarea. Planta se usucă pe cale naturală (în şoproane.00.00-14. pe plantaţiile de mentă se aplică o arătură de acoperire. călduros. În anul al doilea. primăvara. Buruienile trebuie combătute prin praşile şi pliviri. între orele 10. se aplică 3-5 udări cu norme de 400-500 m3 de apă la hectar. în mai multe etape: primele două manual.

În industria alimentară salvia se întrebuinţează pentru aromatizarea vinurilor. la o temperatură de 35°C. El este folosit în producţia ceramicii etc. diferite. al treilea şi chiar în anul patru de vegetaţie. respectiv 2. bine aerisite şi uscate) sau artificial. ca regulă.316 V. În stratul arabil salvia dezvoltă o reţea deasă de rădăcini active. Producţia. Fiecare hectar asigură până la 300 kg de miere cu gust şi aromă plăcută. iar cel al plantei întregi – 4:1. SALVIA Importanţa În Republica Moldova.a. la fabricarea săpunurilor ş. Plantele anuale care înfloresc în primul an de vegetaţie. iar în anul al doilea înfloresc şi fructifică – acestea-s forme de iarnă bienale. iarba-Sfântului-Ioan) este cultivată pentru ulei eteric pe o suprafaţă de cca 2000 ha. Uleiul se foloseşte pe larg în industria: parfumurilor. ramificată. Rădăcina este pivotantă. altele în primul an de vegetaţie formează numai rozeta cu frunze. Uleiul eteric al salviei. este conţinut în inflorescenţe care constituie 0. Aproximativ 2-3 % de plante care înfloresc în primul an suportă geruri de –25° si fructifică în anul al doilea. salvia (şerlai. în timpul iernii pier.33% din greutatea brută. a berii şi băuturilor nealcoolice.25%-0. hrănitoare. pătrunde în sol până la 2 m. Randamentul de uscare al frunzelor este de 6:1. Deşeurile rămase după prelucrarea salviei reprezintă un îngrăşământ preţios.5 kg de ulei eteric. salvia este o plantă meliferă. în . În afară de aceasta. În medicină uleiul eteric de salvie se foloseşte ca antiseptic şi pentru tratamentul radiculitei. Din unele cresc plante care. Tulpina este erectă cu patru muchii. în partea de jos lemnificată. Starodub. Caracteristica morfologică Salvia – Salvia sclarea – este o plantă erbacee perene din familia lamiaceelor. Seminţele salviei conţin 25-32% de ulei gras cu însuşiri tehnice înalte. Se obţin 10-20 t/ha de masă proaspătă.3. înfloresc în primul an de vegetaţie – acestea-s forme anuale de primăvară. fiind semănate înainte de iarnă. Tehnologii în fitotehnie curate.5 t/ha de masă uscată sau 1 000-1 300 kg/ha de frunze uscate. cu aromă plăcută. 8. Seminţele de la o plantă sânt biologic neomogene.2-1. Dintr-o tonă de inflorescenţe se obţin 1.

Florile din inflorescenţă se desfac câte 8-12 pe zi: la început semiverticalele din partea de jos a ramurii centrale şi de pe ramurile de ordinul întâi. cu peţiolul lung. oval-cardiforme. albastru-deschis. mai rar albă. Florile sunt mari. Fructul este o nucuşoară rotundă. Salvia cea de sus ierboasă. cu pedunculi scurţi. iar pe urmă treptat se desfac şi celelalte flori. Floarea are 4 stamine: două bine dezvoltate şi două mai scurte. mari. acoperită cu perişori scurţi şi se termină cu o inflorescenţă în formă de panicul de 40-70 cm lungime. ajungând la 2 m înălţime. Frunzele sunt opuse. cu un desen în formă de plasă-sită. uşor comprimată prin părţi. slab sau puternic pubescente. La insuficienţă de umezeală frunzele formează pe suprafaţă o pubescenţă păroasă. 317 Fig. bisexuate. care apără limbul frunzei de supraîncălzire de razele solare şi reduce intensitatea transpiraţiei. Înfloreşte salvia în iunie timp de 25-30 de zile. . 33. câte 3-5 în semiverticile de culoare roz-violetă. în funcţie de asigurarea plantelor cu umezeală.8. Plante aromatice si medicinale .

de 2. Cele mai bune premergătoare pentru salvie sunt cerealele de toamnă. Salvia este o plantă rezistentă la secetă. Starodub. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. după care terenul se curăţă de buruieni prin lucrarea solului după metoda de semiogor. Cerinţe mari faţă de umiditate are în faza de încolţire a seminţelor. Tehnologii în fitotehnie Seminţele au formă ovală. Salvia este o plantă de zi lungă. până la cafeniu-închis. încolţirea seminţelor începe la temperatura de 8-10°C. însă condiţii optime se creează la 25-28°C. Particularităţile biologice Salvia este o plantă termofilă .4-2. Necesarul de apă în perioada încolţirii constituie 600-700% faţă de masa seminţelor uscate. de culoare cafeniu-deschis.318 V. din care cu greu pot fi reanimate. îmlăştinate şi cu nivelul apelor freatice aproape de suprafaţă – 1 m şi mai puţin. care reţine dezvoltarea embrionului şi seminţele cad într-o stare de anabioză. salvia are un sistem radicular slab dezvoltat şi necesită îngrăşăminte minerale. . În perioada iniţială de creştere. Chiar o umbrire de scurtă durată în perioada formării rozetei reduce considerabil intensitatea înfloririi şi productivitatea plantei. De aceea salvia se cultivă pe terenuri deschise cu expoziţie sudică. Nu sunt potrivite solurile argiloase grele. Materie primă de calitate superioară înaltă se obţine pe toate solurile. erodate salvia asigură o producţie de inflorescenţe mai mică. culturile furajere recoltate timpuriu pentru masă verde şi fân. iubitoare de lumină.7 mm lungime. La insuficienţa de apă în perioada încolţirii în jurul seminţei se formează o peliculă impermeabilă. Plantulele tinere suportă îngheţuri de -6–-8°C. Sinteza uleiului eteric în inflorescenţă decurge mai intensiv la o temperatură de 25-30°C. Greutatea a 1000 de seminţe este de 3-5 grame. mai ales cu fosfor şi azot. Salvia este o plantă puţin pretenţioasă faţă de soluri. în afară de cele puternic sărăturate. însă conţinutul de ulei eteric este mai înalt decât pe solurile fertile. Pe solurile sărace. curate de buruieni. Masa supraterestră şi organele reproductive cresc intensiv la temperatura medie diurnă de 19-21°C. În faza de 10-12 perechi de frunze salvia rezistă la geruri de -28-30°C. năclăite şi cele nisipoase.

Din cauza conţinutului înalt de lignină rămăşiţele vegetale se descompun încet – timp de doi ani. după aratul câmpului de salvie.5. Salvia reacţionează foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor organice. Cultivaţia înainte de semănat se efectuează la adâncimea de 5-6 cm. Produsele descompunerii rămăşiţelor de mirişte sunt toxice pentru plantulele de salvie. Ţinând cont de aceste date. . în agregat cu grapa târşitoare ŞB – 2. Dacă stropim plantulele de salvie cu un extract apos din stratul arabil al solului pe care salvia s-a cultivat câţiva ani de-a rândul în monocultură. în îmbinare cu cele minerale. Aceste toxine dispar abia peste 3 ani. Deci. Experienţele arată că scleroţiul putregaiului-alb la o adâncime de 20-30 cm se descompune în timp de 3 ani. se recomandă să se revină abia peste 6-7 ani pe câmpurile în care salvia a fost atacată de putregaiul-alb. Lucrarea solului. Dacă salvia se seamănă după culturile păioase. Aratul la adâncimea de 25-27 cm se efectuează cel târziu cu 30-35 de zile înainte de semănat. se introduc îngăşămintele de bază şi se ară la adâncimea de 25-27 cm. După arat şi până la începutul lui octombrie câmpul se lucrează după tipul semiogorului. Salvia lasă după cultivare în sol. Salvia este atacată de putregaiul-alb Scleratina libertina. Fertilizarea. Solul pentru semănat se pregăteşte minuţios. Plante aromatice si medicinale . dacă umiditatea solului permite de a se efectua în bune condiţii lucrarea solului. se nivelează şi se tăvălugeşte moderat.8. care duce la peirea parţială ori totală a plantelor la începutul anului al doilea de vegetaţie şi la o scădere bruscă a productivităţii ori pieirea deplină a plantelor. La repartizarea salviei după porumb pentru siloz miriştea se lucrează cu grapa cu discuri BDT-7. Se recomandă o doză de 20 t/ha de îngrăşăminte organice. Pe suprafaţa solului agentul patogen al putregaiului-alb piere în curs de doi ani. Salvia este o cultură microspermă. de 1. 319 Se admite amplasarea salviei şi după porumb pentru siloz. iar mai târziu pier.5 ori mai multă masă organică decât nivelul producţiei. ele la început îşi încetinesc creşterea. cu rămăşiţele vegetale. La o recoltă medie pe 2 ani de 10 t/ha de inflorescenţe. pentru o cultivare reuşită a salviei în asolament ea trebuie cultivată pe unul şi acelaşi câmp al rotaţiei nu mai devreme decât peste patru ani. masa rămăşiţelor vegetale constituie 15 t/ha. îndată după recoltare şi eliberarea câmpului se execută dezmiriştirea. de aceea se practică o încorporare superficială a seminţelor.

de a îmbunătăţi aeraţia seminţelor în procesul fermentării. Amestecul de seminţe şi nisip se umezeşte de 3 ori. Când ajung la o stare curgătoare. când temperatura solului scade până la 4-6°C. Salvia asigură plantule răsărite uniform numai când este semănată în preajma iernii. În aşa caz. seminţele se aştern într-un strat subţire şi se usucă. După 4-5 zile seminţele încolţesc. Grămada se năruie. în cursul zilei seminţele se amestecă de cel puţin patru ori. timp de 10-12 zile. cernut prin sită cu ochiurile de 1. după ce s-au mucilaginat. răsar numai în prezenţa umiditătii neîntrerupte sau la îngheţare iarna. Fertilizarea suplimentară cu azot se recomandă la maturizarea fizică a solului. în a doua jumătate a lunii octombrie – prima decadă a lui noiembrie. seminţele de salvie devin mucilaginoase. În acest scop . În al doilea an de viaţă salvia trebuie fertilizată suplimentar în funcţie de cantităţile de îngrăşăminte aplicate în anii precedenţi. Semănatul de primăvară nu asigură desimea necesară a plantelor şi de aceea el poate fi aplicat numai în cazul pierii semănăturilor din preajma iernii. încolţesc repede şi energic. Plantulele răsar primăvara. iar cu fosfor în timpul primei şi celei de-a doua lucrări a intervalelor dintre rânduri. amestecându-se permanent. după aceea. Pentru semănatul de primăvară se folosesc numai seminţe fermentate. Semănatul mai devreme poate să asigure plantule răsărite din toamnă. fermentarea seminţelor decurge normal atunci când temperatura se păstrează la nivelul de 20-22°C. amestecul de seminţe şi nisip se cerne printr-o sită cu orificiile de 2-3 mm şi se lasă în grămezi pentru fermentare. La fiecare 10 kg de seminţe se consumă 6 l de apă. amestecul se umezeşte treptat. 75 kg de fosfor şi 300 kg de potasiu. îşi pierd umiditatea formând o membrană impermeabilă pentru apă şi aer. ele trebuie supuse suplimentar încălzirii solare în august-septembrie. Dacă pentru semănat se folosesc seminţe din anul curent. La insuficienţă de umezeală. Starodub. Pregătirea seminţelor pentru semănat. Seminţele se amestecă cu nisip uscat. La 1 kg de seminţe se iau 2 kg de nisip şi. Tehnologii în fitotehnie Cu o producţie de 3 t/ha de inflorescenţe salvia extrage din sol de pe un ha: 300 kg de azot. imediat se însămânţează. care însă vor pieri iarna. După introducerea ultimei porţii de apă. timp de 1-2 ore. Dacă solul este destul de umezit.5 mm. Nisipul se adaugă cu scopul de a împiedica aglutinarea seminţelor în urma mucilaginării. Grosimea seminţelor în grămezi trebuie să fie de cel mult 50-60 cm.320 V. Temperatura se regulează prin grosimea stratului de seminţe şi prin lopătare.

Mai uniform se repartizează seminţele cu semănătoarea SKON-4. Pentru a obţine o recoltă înaltă numărul plantelor la 1 ha trebuie să fie de 300-400 de mii în primul an de vegetaţie şi de 150-200 de mii în al doilea an. Semănatul. Încălzirea seminţelor cu ajutorul căldurii solare accelerează maturizarea şi îmbunătăţeşte calităţile germinative ale seminţelor. de aceea prima lucrare de îngrijire a salviei. O astfel de desime se obţine la norma de însămânţare de 8-10 kg/ha. 321 seminţele se aştern într-un strat subţire de 4-5 cm şi se amestecă periodic de 2-3 ori pe zi. exclude inhibiţia reciprocă a plantelor. În cazul acesta semănăturile nu se grăpează. Cotiledoanele salviei străbat cu greu stratul acoperitor de sol. În timpul acesta cultura-indicator este nimicită de organele lucrătoare ale cultivatorului. Această normă este de câteva ori mai mare decât cea calculată. ceea ce face posibilă o distribuire uniformă a plantelor în rânduri. Înainte de răsărirea plantelor se execută cultivaţia oarbă pe urma lăsată de tractor în timpul semănatului. cu grape medii de-a curmezişul rândurilor. Se recomandă de semănat salvia cu o plantă indicatoare: grâu-de-toamnă ori secară-de-toamnă – câte 3-4 kg/ha. După topirea zăpezii. stratul superficial al solului. În anii cu primăvara rece şi umedă seminţele de salvie încolţesc şi dau colţi de 1 cm. este grăparea de primăvară devreme. Însă o recoltă maximă asigură semănăturile cu distanţa dintre rânduri de 45 cm. Salvia se seamănă în rânduri distanţate cu intervalul dintre rânduri de 70 cm. De aceea procentul de răsărire în câmp este foarte mic – până la 25-30%. pe măsura uscării. pe care plantulele fragile ale salviei nu sunt în stare s-o străbată. Pentru semănat se folosesc seminţe cu capacitatea de încolţire de cel puţin 70%. semănate în preajma iernii. Cultura-indicator se seamănă în mijlocul intervalelor dintre rânduri si încolţeşte din toamnă. se afânează între rânduri până la încolţirea salviei. folosirea mai eficientă a suprafeţelor de nutriţie şi lumina. fiind bătotorit. care are limitatori de adâncime. Îngrijirea semănăturilor în primul an de vegetaţie. . Semănăturile în rânduri distanţate la 70 cm permit de a mări suprafaţa cultivabilă şi de a efectua lucrările de îngrijire cu viteze sporite.8. odată cu apariţia buruienilor.2. Grăparea de primăvară nimiceşte 50-60 % de buruieni. Plante aromatice si medicinale . ceea ce reduce preţul de cost al producţiei. Adâncimea de îngropare a seminţelor depinde de compoziţia mecanică a solului: pe solurile grele 2-3 cm. Primăvara. formează o crustă. pe cele uşoare 3-4 cm.

Inflorescenţele se taie deasupra perechii superioare de frunze adevărate. . În perioada de vegetaţie se fac 2-3 cultivaţii între rânduri la adâncimea de 6-3 cm şi un plivit pe rânduri. ea înfrăţeşte puternic. când 70-75% din corole s-au scuturat. Starodub. Salvia se recoltează în faza coacerii lapte-ceară a seminţelor din partea inferioară a inflorescenţelor. Recoltarea se efectuează mecanizat. Salvia este o cultură foarte plastică: dacă semănăturile sunt rare. Primăvara devreme. până la începutul regenerării. Salvia sintetizează ulei eteric numai până la începutul coacerii seminţelor. pe măsura necesităţii. formând până la 10-12 tulpini productive. Recoltarea. şi se reînoieşte peste 12-15 ore. recoltarea se face noaptea şi în orele de dimineaţă. Dacă timpul nu este prielnic. iar pe solurile erodate cu o cantitate mică de humus – 15-20 de plante la 1 m. După trei ore de la tăiere. În al doilea an de viaţă salvia formează repede o rozetă bine dezvoltată şi copleşeşte buruienile din rânduri şi din jurul plantelor. Resturile vegetale se strâng şi se ard. se efectuează încă 2-3 afânări între rânduri şi 1-2 pliviri pe rânduri. Pe timp ploios recoltarea se întrerupe. combinele pentru însilozare SK-2. Materia primă nu se fărâmiţează. Materia primă conţine cea mai mare cantitate de ulei dimineaţa între orele 7-9 şi seara între orele 16-20. folosind secerătorile JŞ-3. Îngrijirea plantelor de salvie în al doilea an de vegetaţie. După aceasta se execută plivitul manual pe rânduri. inflorescenţele pierd până la 40% din uleiul eteric. Ulterior.6 şi combinele de cereale reutilate.5. cu atât este mai mare randamentul de ulei. Scade randamentul de ulei şi în zilele cu vânt uscat şi fierbinte. iar în semănăturile dese se autorăreşte. semănăturile se grăpează cu grape grele de-a curmezişul rândurilor în 1-2 urme şi se fertilizează cu îngrăşăminte cu azot. Tehnologii în fitotehnie Prima cultivaţie a intervalelor dintre rânduri se face la adâncimea de 6-8 cm imediat după apariţia plantulelor. Cu cât intervalul dintre recoltare şi prelucrarea materiei prime este mai mic.322 V. Pe solurile foarte fertile desimea optimă este de 25-28.

mărarul este cultivat din cele mai vechi timpuri. conţine 0. 3.0% de hidraţi de carbon. Materia primă proaspătă.75% ulei volatil. actualmente cultivându-se aproape pretutindeni. plantele conţin 75-86% de apă. Mărarul se cultivă pe terenuri legumicole ca plantă condimentar-aromatică. Până la faza de înflorire deplină.5-5. B6. Toate părţile supraterestre ale plantei – frunzele. MĂRARUL Importanţa Ca plantă legumicolă şi condimentar-aromatică. B2.35-0. fructele au miros puternic. Mărarul . Figura 34. 323 8. de condiţiile meteorologice şi pedoclimatice de creştere a plantei. 4. cu excepţia Extremului Nord. vitaminele A. carotină. B. în cantităţi mai mari acesta se găseşte în inflorescenţe şi în fructe. iarba şi. mai ales.5-6. recoltată la faza de fructificare. gust plăcut şi multiple utilizări. întreaga masă. Plante aromatice si medicinale . care diferă în funcţie de faza de dezvoltare. circa 6-7% de substanţe minerale.8. mai ales. tulpinile nelignificate. inflorescenţele şi. Datorită compoziţiei sale chimice specifice.0% de celuloză. seminţele – conţin ulei volatil puternic mirositor. PP. Uleiul volatil de mărar are o compoziţie chimică complexă.4. acid pantotenic şi folie. C.

tomate. Gribovski. Soiurile Comun şi Superducat asigură o producţie mai mare de ulei volatil. cilindrică. Uleiul eteric şi seminţele de mărar se utilizează în medicina clasică şi în medicina populară. sectate. limonenul) se utilizează pe larg în industria băuturilor răcoritoare. Unii compuşi ai uleiului volatil (carvona. cele superioare – aşezate în teci cu margine albă) sunt altern amplasate pe tulpină. Plantele mature din perioada de formare a fructelor se utilizează la condimentarea murăturilor.324 V. are multiple rădăcini laterale suplimentare. a mezelurilor. Inflorescenţa reprezintă o umbrelă compusă. cu striaţii line. iar seminţele se maturizează în august. a brânzeturilor. cu potenţial adaptiv considerabil. Cerinţele faţă de temperatură. Starodub. Din fructele de mărar se prepară Anetin – un medicament utilizat la tratamentul bolilor cardiace. a gumelor de mestecat. numit şi mărar-mirositor. mărarul se utilizează la prepararea conservelor din castraveţi. este o plantă erbacee anuală.8 g. având până la 15 cm în diametru. cu marginile în formă de aripi. glabră. înaltă (80-130 cm). Soiuri. penetrează solul până la adâncimea de 40-60 cm. Tehnologii în fitotehnie Iarba proaspătă – frunzele şi tulpinile tinere nelignificate – se utilizează la aromatizarea bucatelor. de culoare galben-brună sau brun-roşiatică. cu dungi alternative albe-verzi. Particularităţile morfologice Mărarul (Anethum graveolens). turtită. Semănat în pragul iernii sau primăvara la prima urgenţă. dovlecei. Rădăcina lui este pivotantă. La producerea uleiului volatil de mărar se folosesc soiuri de utilizare dublă (ca plantă condimentară şi ca plantă aromatică) precum Armenesc-269. În industria alimentară sau în condiţii casnice. Ogorodnâi. cu petalele de culoare galbenă. albicioasă. Tulpina este erectă. de culoare verde. Fructul este o achenă ovală. Frunzele ditripentate. Deşeurile rezultate din prelucrarea materiei prime sunt bogate în substanţe nutritive şi se folosesc ca nutreţ. mărarul înfloreşte în iulie. cu segmente filiforme (cele inferioare – peţiolate. Particularităţile biologice Este o plantă legumicolă condimentar-aromatică. nu au caliciu. subţire. Masa a 1 000 de seminţe atinge 1. ca aromatizant în industria conservelor din peşte. Mărarul nu manifestă cerinţe sporite faţă de . cu 20-30 şi mai multe raze. din familia apiaceelor. la prepararea marinadelor. fusiformă. Florile sunt mici.2-1. la producerea pastei de dinţi.

La temperaturi diurne de peste 25°C. Mărarul manifestă cerinţe sporite faţă de sol. La faza de formare a seminţelor. Precipitaţiile din timpul înfloririi nu influenţează producţia de materie primă.0. iar conţinutul de ulei volatil din organele mărarului creşte semnificativ. La temperaturi sub 20°C în perioada de formare a umbelelor şi pe fundalul unei bune asigurări cu umiditate. uleiul volatil se acumulează în cantităţi mici. Plante aromatice si medicinale . procesul de acumulare a uleiului volatil în frunze şi fructe se intensifică. La o lumină slabă. Critice pentru aprovizionarea cu apă sunt perioadele cuprinse între germinarea seminţelor şi formarea a 3-4 frunze şi între începutul formării tulpinilor şi începutul înfloririi. dar. Mărarul manifestă cerinţe sporite şi faţă de substanţele nutritive. Tehnologia de cultivare Ca plantă anuală. suportă şi temperaturi de -2–-3°C. mărarul îşi intensifică acumularea masei vegetale. cu 2-3 frunze. cu o capacitate sporită de câmp pentru apă. mărarul este destul de rezistent la secetă. Plantele tinere.08. în plantaţii dese. Cerinţele faţă de sol. pe soluri bine aprovizionate cu apă. formarea umbelelor şi fructificarea. Mărarul manifestă cerinţe sporite faţă de lumină. În condiţiile Republicii Moldova. uneori. mai ales în perioada de până la formarea umbelelor. acţionează negativ asupra fructificării şi acumulării de ulei volatil în umbele. La temperaturi mai mari. manifestă în schimb un randament scăzut la formarea uleiului volatil şi este supus riscului de a fi atacat de fomoză şi cercosporoză. precum şi cele aluvionale cu pH-ul de 6. precum şi în asolamente legumicole. favorizează acumularea de principii active în plantă. perioada de înflorire şi maturizare a seminţelor este mai scurtă. mai ales a uleiului volatil. În anii secetoşi. îndeosebi faţă de cele ce conţin azot şi fosfor. Cerinţele faţă de umiditate. producţia de materie primă scade. cu un regim hidric echilibrat. Insolaţia puternică stimulează ramificarea plantelor. Seminţele lui încep să germineze la temperaturi de 6-8°C. . Suma temperaturilor active pentru întreaga perioadă de vegetaţie (răsărirea. Productive pentru mărar sunt cernoziomurile tipice. mărarul se ramifică slab sau nu se ramifică deloc. permeabile. 325 temperatură. Cerinţele faţă de lumină. mărarul se cultivă în asolamente specializate ori în asolamente pentru cereale şi furaje. maturizarea seminţelor) constituie 1400-1500°C. preferând solurile humice. obişnuite.8. Seminţele (fructele) se formează la temperaturi diurne medii de 20-21°C. umiditatea constituie un factor important pentru asigurarea unei producţii mari de materie primă de mărar.

mărarul este puternic copleşit de buruieni. sistemul de lucrare de bază a solului include o discuire de dezmiriştire la 6-8 cm. Arătura de bază se realizează prin ataşarea la plug a unei grape ori a unui tăvălug cu pinteni. Premergătoare bune pentru mărar sunt cerealele de toamnă. deoarece resturile de rădăcini şi cioturile rămase nu permit efectuarea unui semănat de calitate şi complică îngrijirea mecanizată dintre rânduri la etapa iniţială de vegetaţie.0 l/ha. Seminţele de mărar nu au un repaus seminal şi. imediat după coacere. din cauza creşterii lente. când temperatura medie a solului. Ca plantă aromatică. la prima urgenţă.326 V. seminţele de mărar încolţesc toamna şi pot compromite semănăturile. este mai mică de 6°C. de aceea solul trebuie foarte bine nivelat şi tasat cu târşitoarele de tip ŞB-2. Semănatul de primăvară se realizează devreme. o simplificare a volumului de lucrări de îngrijire a plantaţiilor. trebuie executată arătura de bază. În prima perioadă a ciclului de vegetaţie. după discuirea de dezmiriştire vor apărea rozetele plantulelor de buruieni. cultura trebuie semănată în pragul iernii sau primăvara. Tehnologii în fitotehnie Pentru a asigura răsărirea uniformă a mărarului. lucrările de bază ale solului trebuie executate cu cel puţin 2-3 săptămâni înainte de semănat. deoarece seminţele lui încolţesc la temperaturi de 6-8oC în stratul de 0-10 cm. care trebuie erbicidate cu Treflan 24 EC – 4. în stratul de 0-10 cm. odată cu semănatul ovăzului şi . Mai puţin potrivite sunt câmpurile pe care a fost cultivat porumbul pentru boabe sau porumbul pentru siloz. după care solul poate fi lucrat prin metoda semiogor negru.5 şi cu tăvălugul inelat sau cu pinteni. Starodub. Dacă mărarul se cultivă după culturi cerealiere lipsite de buruieni perene. deşi arătura adâncă reprezintă şi o metodă eficientă de distrugere a buruienilor şi a rezervelor lor de seminţe. cu efectuarea peste 10-15 zile a unei arături de bază. La 10-15 zile după administrarea erbicidelor. Seminţele şi semănatul Mărarul poate fi semănat toamna şi primăvara devreme. Mărarul nu acceptă arături mai adânci de 20 cm. fapt ce impune cultivarea lui pe terenuri relativ libere de buruieni. pot răsări (încă din toamnă). La temperaturi mai mari. la 24-26 cm adâncime. În cazul terenurilor invadate de buruieni perene. Pregătirea patului germinativ se va realiza prin 1-2 cultivări superficiale (5-6 cm) cu ataşarea la cultivator a unei grape grele. mărarul trebuie semănat toamna. În cazul în care mărarul se seamănă în pragul iernii. leguminoasele pentru boabe şi borceagurile furajere anuale cultivate pentru masă verde şi pentru fân. înainte de îngheţurile din noiembrie. Seminţele proaspete pot fi semănate în august-septembrie. obţinându-se toamna plante verzi ca produs legumicol-condimentar. Lucrarea solului. Mărarul se seamănă la adâncimi mici.

8. Plante aromatice si medicinale ,

327

mazării, distanţa dintre rânduri reprezentând 15-30 cm pe solurile fertile şi libere de buruieni şi 45-60 cm – pe terenurile mai puţin fertile, afectate de buruieni, care necesită lucrarea mecanizată a plantaţiilor. Mărarul semănat pe soluri fertile poate realiza producţii mari, dacă distanţa dintre rânduri constituie 50 cm la densitatea de 250-267 plante/m2. Norma de seminţe pentru materia primă aromatică reprezintă 10-12 kg/ha. Seminţele de mărar au greutatea hectolitrică mică, sunt puţin friabile, fapt ce complică semănatul lor uniform cu semănători sau cu distribuitori cu cilindru canelat. Pentru a mări friabilitatea şi a obţine semănături uniforme, în prealabil, seminţele trebuie amestecate cu granule calibrate de superfosfat cu diametrul de 2-3 mm: la o parte (conform greutăţii) de seminţe se adaugă 1-1,5 părţi de superfosfat; amestecul se pregăteşte înainte de semănat. Semănatul se efectuează cu semănători de tip SO-4,2 ori cu semănători pentru cerealiere reutilate. Adâncimea de încorporare a seminţelor este de 1,5-3,0 cm; pe solurile grele ca structură granulometrică – mai mică. Pentru semănat se utilizează seminţe de calitate cu puritatea fizică de 97% şi germinaţia de minimum 80%. Lucrările de întreţinere Îngrijirea semănăturilor de mărar implică grăparea cu grape plivitoare înainte de răsărire (dacă se formează crustă), cultivarea între rânduri (între benzi) şi prăşitul manual pe rânduri. Pentru a întreţine plantaţiile fără buruieni, în condiţiile Republicii Moldova trebuie efectuate, în medie, 3-4 lucrări mecanizate între rânduri şi 2-3 praşile manuale pe rând. Dacă la apariţia a 2-3 frunze, densitatea plantulelor depăşeşte 300 unităţi/m2, plantaţiile trebuie rărite prin grăpare sau buchetare. La o densitate mai mică, plantaţiile de mărar nu se răresc. Pe plantaţiile de mărar, buruienile se combat prin aplicarea erbicidului Treflan 24 EC 4,0 l/ha, cu încorporare imediată în sol aplicată înainte de răsărire ori la faza de 2-3 frunze adevărate. Fertilizarea. Cultura mărarului realizează producţii mari de materie primă şi seminţe numai pe soluri bine fertilizate; pe soluri cernoziomice carbonatice cea mai bună producţie de mărar se obţine la doza N80P80K40; din aceasta, P80K40 se administrează în timpul arăturii de bază, iar N60, în timpul cultivaţiei de pregătire a patului germinativ. Dacă îngrăşământul de bază nu a fost aplicat anterior, concomitent cu cultivaţia de dinainte de semănat, în sol trebuie introduse 100-150 kg/ha de superfosfat granulat. Superfosfatul se încorporează în sol cu ajutorul semănătorilor cerealiere de tip SZU-3,6 de-a curmezişul viitoarelor rânduri de mărar, iar la cultivaţia de dinainte de semănat se introduce N60.

328

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Boli şi dăunători. Cele mai periculoase pentru cultura mărarului sunt cercosporoza şi formoza. Cercosporoza atacă frunzele, tulpinile şi fructele, determinând reducerea producţiei de materie primă cu până la 50-60%. În unele cazuri, boala poate compromite pe deplin recolta de fructe. Primele semne de atac apar în lunile iunieiulie, sub formă de membrană mucoasă falsă de culoare cenuşiu-albicioasă. Boala se dezvoltă pe fundalul umidităţii abundente, provocate de picăturile de ploaie sau de rouă. Posterior, boala se manifestă prin apariţia unor umflături mici, de culoare neagră, în care se dezvoltă pocnidiile de ciuperci, şi se transmite prin seminţele infectate sau prin resturi de plantă. Fomoza apare la mijlocul verii, sub formă de membrană falsă de culoare cenuşiu-deschis, cu diametrul de 1-2 mm, dispusă pe frunze şi tulpini. Ulterior, ciuperca atacă şi razele umbelelor, membranele căpătând o culoare neagră. Fomoza provoacă uscarea frunzelor, frângerea tulpinilor, căderea fructelor. Boala micşorează producţia de materie primă şi conţinutul de ulei volatil, pierderile ajungând uneori până la 50-60%. Boala se manifestă puternic în anii ploioşi şi pe fundalul unei temperaturi diurne mai mici de normă. Bolile se combat pe cale fitosanitară: ¨ prin respectarea rotaţiei culturilor, reîntoarcerea pe aceeaşi solă în asolament a apiaceelor peste 4-5 ani; ¨ prin amplasarea plantaţiilor pe terenuri deschise, bine aerisite şi dispunerea rândurilor în direcţia vânturilor, cu scopul de a asigura o mai bună turbulenţă a curenţilor de aer; ¨ prin realizarea cât mai devreme a semănatului, cu scopul de a asigura plantelor o maturizare timpurie; ¨ prin tratarea seminţelor (cu cel mult 8-10 zile înainte de semănat) cu TMTD, VSC - 3 kg/t; ¨ prin realizarea unui semănat cu distanţa de 60-70 cm între rânduri pe terenurile mai prost aerisite de curenţii de aer; ¨ prin tratarea plantelor cu zeamă bordeleză de 1% sau cu alţi derivaţi ai cuprului la începutul atacului în masă; ¨ prin aerisirea plantelor, cosind, la fiecare 50-60 m de plantaţie, coridoare cu lăţimea de 4-8 m; ¨ prin asigurarea unei densităţi optime. Plantaţiile cu o densitate mare sunt mai puternic atacate de boli. Cel mai frecvent, plantaţiile de mărar sunt atacate de dăunători polifagi precum omida de stepă şi viespea-coriandrului, care se combat cu preparatul BI 58 Nou – 1 l/ha.

8. Plante aromatice si medicinale ,

329

Recoltarea. Masa supraterestră a plantelor de mărar acumulează ulei volatil până la faza de lapte-ceară a seminţelor din umbelele centrale. În această perioadă, frunzele din etajele de jos încep să se brunifice, iar plantele capătă un miros puternic aromat – simptome pentru începerea recoltării. Deoarece partea apicală a plantelor de mărar, mai ales umbelele cu seminţe, conţine mai multe principii active, în calitate de materie primă pentru uleiul volatil se utilizează plantele proaspete, recoltate în perioada de formare a seminţelor în umbele. Lungimea tulpinilor de mărar, începând de la vârful plantei, nu trebuie să depăşească 70 cm. Culoarea materiei prime trebuie să includă nuanţe de la verde la brun; mirosul trebuie să fie specific mărarului proaspăt, gustul – picant, puţin amărui. Recoltarea trebuie realizată cu ajutorul cositorilor de tip KPI-2,4 sau a combinelor furajere de tip E-281. Materia primă tocată se încarcă în containere basculante şi se prelucrează cu vapori, în instalaţii de tip PPO-4. În condiţiile Republicii Moldova, mărarul atinge maturitatea tehnică în a doua jumătate a lunii iulie, la temperaturi diurne sporite, de 28-32°C, fapt ce-i favorizează acumularea uleiului volatil. Mărarul cultivat pentru ulei volatil trebuie prelucrat timp de 8-10 zile. Seminţele maturizate din umbelele centrale se scutură uşor şi se acoperă cu o cuticulă slab permeabilă care, în timpul prelucrării, eliberează mult mai greu uleiul volatil, fapt ce măreşte durata distilării, sporeşte cheltuielile de combustibil, pierderile de ulei volatil. Din acest motiv, recoltarea trebuie începută la faza de lapte-ceară a umbelelor centrale şi încheiată înainte de maturizarea seminţelor din umbelele centrale. În cazurile în care există suprafeţe şi volume mari de materie primă, pentru a evita pierderile de ulei se recomandă recoltarea doar a părţilor de sus ale plantelor cu umbele, a seminţelor şi frunzelor verzi, tăind doar 40-50 cm din partea superioară a plantei: în etajele medii şi cele de jos producţia de ulei volatil este redusă. Recoltarea se realizează pe vreme uscată, însorită; poate fi efectuată şi ziua şi noaptea. De regulă, se prelucrează materia primă proaspătă; ofilirea plantelor în poloage nu cauzează mari pierderi de ulei, ci, dimpotrivă, favorizează procesul de prelucrare. În condiţii de producţie, randamentul mediu de ulei volatil de mărar constituie 0,35-0,45%, iar în condiţii favorabile sau pe timp de secetă – 0,60%. Pierderile de ulei volatil şi deşeurile constituie 0,011-0,013%. Producţii. Pe soluri fertile şi la o îngrijire bună, de pe plantaţiile dense de mărar se pot obţine 9 000-10 000 kg/ha materie primă şi 50-60 kg/ha ulei volatil cu un conţinut de carvonă de 40-42%. Producţiile de pe solurile fertilizate sau de pe cele cu fertilitate naturală medie constituie 6 000-8 000 kg/ha de plante proaspete şi 40-45 kg/ha de ulei volatil. Plantele ce asigură producţii mai mici de 30 kg/ha ulei volatil sunt, practic, nerentabile.

330

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

8.5. CORIANDRUL
Importanţa Uleiul volatil de coriandru, ca substanţă medicamentoasă, este menţionat pentru prima oară în Germania, în anul 1537. În prezent, coriandrul este cultivat ca plantă aromatică şi medicinală în majoritatea ţărilor din centrul şi sudul Europei, în Asia, America, Australia şi Noua Zeelandă. Cel mai mare producător de fructe şi ulei volatil de coriandru este Rusia, unde, în anumiţi ani, plantaţiile atingeau 200 mii de hectare. De regulă, coriandrul se cultivă pentru obţinerea seminţelor şi, într-o măsură mai mică, în calitate de zarzavat condimentar. Fructele sunt utilizate la aromatizarea produselor alimentare (conservelor, sucurilor, băuturilor etc.) şi pentru obţinerea uleiului volatil. Uleiul volatil de coriandru se utilizează în parfumerie, industria săpunului, la obţinerea unor produse cosmetice, aromatizarea tutunului, a unor produse alimentare; datorită proprietăţilor bactericide şi fungicide, se utilizează şi în farmacologie. Până la 85% din producţia de ulei volatil de coriandru se utilizează ca materie primă pentru producerea substanţelor sintetice aromate. Fructele de coriandru conţin macro-şi microelemente în cantităţi de până la 4-5%, ulei volatil (0,15-1,7%), lipide, glucide, substanţe azotoase. Componentul principal al uleiului volatil este dlinaloolul, cantitatea căruia variază între 50% şi 90%. După obţinerea uleiului volatil, din fructele de coriandru se extrage uleiul gras, utilizat la fabricarea săpunului, a acizilor graşi. Şrotul de coriandru – deşeu rezultat după extragerea uleiului volatil şi a celui gras – constituie un nutreţ preţios, conţinând 30-32% de albumine, 6,0-6,7 de grăsimi, importante cantităţi de vitamine A, C, E. Coriandrul este un bun melifer: în cazul unei înfloriri Fig. 35. Coriandrul abundente, recolta de miere atinge 500 kg/ha. Suprafeţele globale ocupate de cultura coriandrului

8. Plante aromatice si medicinale ,

331

sunt estimate la circa 300 de mii de hectare, cei mai mari producători fiind Rusia, Ucraina, Bulgaria, România, China, Polonia, Germania. Particularităţile morfologice Coriandrul – Coriandrum sativum – este o plantă erbacee anuală din familia Apiaceelor. Sistemul radicular pivotant pătrunde în sol până la 2,5 m, însă majoritatea rădăcinilor active este concentrată în stratul de 0-40 cm. Tulpina este erectă sau geniculată, cilindrică, glabră, ramificată, de culoare verde, deseori cu nuanţe violacee; în funcţie de soi şi de condiţiile de vegetaţie, înălţimea plantelor variază de la 20 la 150 cm; fiecare ramură se termină cu o inflorescenţă. Frunzele sunt glabre, de culoare verde-deschis; cele inferioare au limbul întreg, marginea dinţată sau trilobată, frunzele superioare, simplu penate, au foliole orbicular-cuneate. Frunzele inferioare de pe tulpină sunt peţiolate, iar cele superioare – sesile. Florile sunt dispuse în umbele compuse, cu peduncul lung, lungi de 1,5-2 cm, fără involucru. Corola dialipetală are 5 petale albe sau roz-crem. Cele 5 stamine au antere ovoidale, stilul şi stigmatul sunt nişte capitute de circa 2 mm. La baza stilului se află o glandă nectariferă. Ovarul e dispus inferior şi este bilocular. Coriandrul este o plantă xenogenă (cu polenizare încrucişată), polenizată mai ales de insecte. Fructul sferic, tare, nuculiform constă din două hemicarpe de culoare brundeschis; la presare sau lovire puternică, se desfac în semifructe glabre. Ajunse la maturitate, fructele se scutură uşor, au un miros şi gust aromat plăcut. Masa a 1 000 de fructe are valori cuprinse între 5 şi 16 g. În majoritatea ţărilor se cultivă populaţii locale de coriandru. În condiţiile de silvo-stepă şi stepă din ţările europene, o producţie sporită o au soiurile ruseşti Luci, Smena, Iantari, cu o perioadă de vegetaţie de 95-110 zile; ele produc o recoltă de peste 1100-1500 kg/ha şi au un conţinut de ulei volatil în fructe de 1,7-2,4%. Particularităţile biologice Ciclul de dezvoltare a coriandrului include 5 faze principale: semănat – răsărire 15-20 de zile; răsărire – formarea primelor tulpini 30-35 de zile; formarea tulpinilor – înflorire 15-20 de zile; înflorire – formarea fructelor 10-15 zile; formarea fructelor – maturizarea deplină 20-40 de zile. Durata perioadei de vegetaţie (răsărire – maturizare) este de 85-120 de zile şi depinde de soi şi de 2 factori principali: temperatura şi durata zilei. În zonele nordice, perioada de vegetaţie durează mai

332

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

mult, iar în cele sudice – mai puţin. Scăderea temperaturii încetineşte dezvoltarea, în timp ce creşterea duratei zilei o grăbeşte. Cerinţele faţă de temperatură. Temperatura minimă, necesară pentru încolţirea seminţelor de coriandru constituie 4-5°C, optimă – 10-12°C. La temperatura solului (în stratul de 0-5 cm) de 15-17°C, coriandrul răsare la 12-15 zile de la semănat; la temperatura de 10-12°C – peste 20-22 de zile, iar la temperatura de 6-8°C – peste 30-40 de zile. Seminţele abia germinate suportă îngheţuri de până la -8°C, iar plantele tinere (cu 4-6 frunze în rozetă) rezistă şi la geruri de -16–-18°C. La faza de formare a tulpinilor, coriandrul devine foarte sensibil la temperaturi negative şi poate fi afectat de cele mai uşoare îngheţuri. Suma temperaturilor pozitive necesare pentru perioada cuprinsă între semănat şi maturitate trebuie să constituie 1 900-2 000°C, iar pentru perioada dintre răsărire şi maturizare – 1 700-1 800°C. Temperaturile ridicate (peste 25°C) influenţează negativ înflorirea şi polenizarea florilor, sporind numărul de flori nelegate. Temperaturile moderate diurne de 23-25°C ale aerului şi absenţa vânturilor calde şi uscate influenţează pozitiv acumularea uleiului volatil în fructe. Cerinţele faţă de umiditate. La faza de rozetă, coriandrul suportă satisfăcător seceta din sol. La faza formării tulpinii, insuficienţa umidităţii în sol sporeşte creşterea plantei, micşorează ramificarea posterioară a tulpinilor şi numărul de flori în umbele. La faza înfloririi, seceta acţionează nefavorabil asupra fructificării. Alternarea bruscă a vremii umede cu cea uscată sporeşte căderea fructelor. Condiţiile optime de umiditate constituie 60% din capacitatea capilară pe fundalul aprovizionării suficiente cu NPK şi favorizează organogeneza şi formarea unui număr sporit de flori. Cerinţele faţă de lumină. Coriandrul este fotofil, nu suportă umbrirea, este o plantă de zi lungă. Suma orelor de iluminare solară necesară pentru parcurgerea fazelor cuprinse între răsărire şi înflorire deplină constituie 900-940 de ore, iar cea pentru întreaga perioada de vegetaţie – 1 400-1 500 de ore. Până la formarea tulpinii, aflarea coriandrului în stare de îmburuienare şi umbrire provoacă îngălbenirea, întârzierea creşterii şi, prin urmare, scăderea bruscă a recoltei, chiar dacă, ulterior, buruienile ar fi distruse. Cerinţele faţă de sol. Coriandrul manifestă cerinţe sporite faţa de sol. Cele mai bune recolte se obţin pe soluri fertile cernoziomice, bogate în humus, cu reacţia aproape neutră (pH 6,4-7,5). Pe solurile acide, cu pH-ul egal cu 5,5, producţia de fructe scade până la 50%. Pentru cultura coriandrului sunt propice şi solurile brune de pădure, cu un conţinut de humus mai mare de 3,0% în stratul arabil; nu sunt însă favorabile solurile grele ca şi compoziţie granulometrică, argiloase, mlăştinoase, precum şi cele nisipoase, fără structură, sau sărace în substanţe nutritive. Cerinţele sporite ale culturii coriandrului faţă de fertilitatea solului sunt determinate de particularităţile lui biologice: pentru o

8. Plante aromatice si medicinale ,

333

producţie de 1 t de fructe, coriandrul extrage din sol, în medie, 42 kg de N; 16 kg de P2O5; 10 kg de K2O, 47 kg de CaO, 10 kg de MgO. Tehnologia de cultivare În prima jumătate a perioadei de vegetaţie, coriandrul creşte şi se dezvoltă lent şi poate fi atacat de buruieni. Din această cauză, el se repartizează în asolament după cerealele de toamnă, care, pe lângă o rezervă sporită de umiditate a solului, asigură şi o îmburuienare minimă. Premergătoare bune pentru coriandru sunt borceagurile de culturi anuale cultivate pentru nutreţ, leguminoasele pentru boabe, porumbul pentru siloz şi culturile păioase de primăvară. Nu se recomandă ca premergătoare tutunul, sfecla pentru zahăr, floarea-soarelui, iarba-de-Sudan, care usucă solul la mare adâncime şi extrag din el mari cantităţi de substanţe nutritive accesibile. La rândul său, coriandrul este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă, porumb, mazăre, floarea-soarelui ş. a. şi poate fi semănat din nou pe aceeaşi solă peste 3-4 ani. Lucrarea solului. Sistemul de pregătire de bază şi de pregătire a solului pentru semănat solicită ca, înainte de aceste operaţii, câmpul să fie curăţat de buruieni şi asigurat cu un regim favorabil de nutriţie şi umiditate. După recoltarea culturii premergătoare, dacă umiditatea solului o permite, se efectuează arătura de bază, la o adâncime de 22-25 cm, cu plugul şi cu boroanele. Pe terenurile cu îmburuienare sporită ori cu umiditate insuficientă, lucrările de pregătire a solului încep cu dezmiriştirea realizată cu discuitorul la o adâncime de 6-8 cm; peste 10-15 zile, terenul se ară superficial (12-15 cm) cu dezmiriştitorul cu brăzdare cu boroane ataşate, iar peste încă 14-20 de zile, se efectuează aratul de bază de toamnă, la adâncime de 25-27 cm. Ulterior, dacă este necesar, pământul se lucrează până toamna târziu cu un cultivator la care se ataşează boroane, pentru a distruge plantulele de buruieni. Solul se pregăteşte pentru semănat primăvara devreme şi procedura include operaţiuni de nivelare minuţioasă, grăpare imediat ce se poate ieşi în câmp şi o cultivaţie la adâncimea de 5-6 cm, concomitent cu grăparea. Fertilizarea. Pe solurile cernoziomice, brune de pădure, podzolice se aplică îngrăşăminte minerale ce conţin azot, care măresc producţia de fructe cu 30-33%. Pe solurile cernoziomice, se recomandă introducerea a P60, în timpul arăturii de bază, şi N50-60, în timpul cultivaţiei de primăvară. Concomitent cu semănatul, trebuie administrate doze de fosfor – P20 pe rânduri. Seminţele şi semănatul Coriandrul se înmulţeşte prin seminţe. El se seamănă în rânduri rare, cu intervale de 45-60 cm; pe solurile fertile şi libere de buruieni se recurge la semănatul în

334

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

rânduri dese, la distanţe de 15 cm. În Ungaria şi România, coriandrul se seamănă distanţat, la 25-30 cm între rânduri, deoarece distanţa de 15 cm favorizează dezvoltarea bolilor. Adâncimea de semănat constituie 4-5 cm. Germinaţia optimă a seminţelor în câmp are loc în anii cu primăveri umede. În funcţie de densitatea planificată şi distanţele dintre rânduri, norma de semănat poate varia între 8-10 kg/ ha şi 25-30 kg/ha. Semănatul distanţat, cu intervalele de 45-60 cm, se efectuează cu norma de 1,1-1,8 mil./ha sau 10-14 kg/ha. În cazul semănatului în rânduri dese, la 15 cm, norma optimă e de 25-30 kg/ha sau 3,0-3,5 mil. Epoca optimă de semănat este primăvara devreme, când în sol, la adâncimea de încorporare a seminţelor, temperatura constituie 10-12°C, iar la adâncimea de 10 cm – 7-8°C. În zonele sudice, aride, coriandrul poate fi semănat în pragul iernii. În unele cazuri, se admite şi semănatul vara (în august), astfel încât, la venirea îngheţurilor, plantele să ajungă la faza de 6-8 frunze. Înainte de semănat, seminţele de coriandru sunt supuse unui tratament cu aer cald. La temperatura de 20-25°C, tratamentul termic menit să sporească energia germinativă trebuie să dureze 5-6 zile. În acest scop, seminţele se înşiră pe o platformă însorită ori într-o încăpere bine încălzită (22-25°C) şi se amestecă periodic. Procesul se încheie când se obţine o umiditate stabilă, de 7-8%, a seminţelor. Lucrările de întreţinere Îngrijirea semănăturilor de coriandru implică grăparea înainte şi după răsărirea plantelor, lucrarea spaţiilor dintre rânduri şi prăşitul manual pe rânduri. Grăparea semănăturilor de coriandru înainte de răsărirea plantelor, efectuat la începutul încolţirii seminţelor, când lungimea colţilor nu depăşeşte 1,5-2 cm, contribuie la distrugerea a peste 70% din buruienile răsărite. Grăparea de după răsărirea plantelor poate fi începută în momentul apariţiei celei de-a 3-a frunze adevărate şi trebuie terminată, cel târziu, la faza de 5-6 frunze. Grăparea de după răsărirea plantelor se efectuează cu grape medii, diagonal faţă de rânduri. Pentru câmpurile semănate în rânduri rare, prima lucrare mecanizată se efectuează la adâncimea de 5-6 cm, când rândurile sunt bine conturate, folosindu-se cultivătorul prăşitor, prevăzut cu discuri de protecţie. Praşilele manuale pe rânduri se efectuează după necesitate, de obicei, de 2-3 ori. În cadrul sistemului de întreţinere a semănăturilor de coriandru, numărul lucrărilor mecanice şi manuale poate fi redus prin aplicarea erbicidelor. Când plantele de coriandru au 2-3 frunze adevărate, pentru combaterea buruienilor pot fi folosite erbicidele Treflan 24 EC - 4 kg/ha ş. a.). În funcţie de gradul de îmburuienare, pot fi utilizate şi alte erbicide. Erbicidele se administrează prin stropire cu soluţie apoasă, în doză de 500-600 l/ha. Lucrările de îngrijire a plantaţiilor semincere

Pentru combaterea dăunătorilor pot fi utilizate produsele: Decis 25 CE 0. ploşniţaumbelelor. Ploşniţa umbeliferelor aduce daune plantaţiilor de coriandru. care apare pe tulpini şi pe frunzele din partea inferioară.0 l/ha. Ploşniţa afectează mai grav plantele tinere: depune câte un ou pe tulpinile tinere şi pe peţiolul frunzelor. pustulele se măresc. rămân mici sau sunt distruse în întregime. sistarea creşterii organului respectiv şi. folosirea soiurilor comparativ rezistente la această boală. compuse din uredospori. provocând distrugerea celulelor. prin . care se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete decolorate. chimion. Ulterior. În cazul coriandrului. Printre bolile coriandrului. care apare pe frunze sub formă de pete neregulate. Frunzele coriandrului pot fi atacate de mană. care se brunifică ulterior. Cei mai des întâlniţi dăunători sunt viespea-coriandrului. distruge ţesutul celular şi sistemul vascular. anason. Bolile menţionate mai sus pot fi prevenite prin procedee agrotehnice. fiind atacate. De multe ori. plantele semincere preţioase se stropesc cu zeamă bordeleză de 1%. devin brunnegricioase. unii dăunători polifagi. fenicul. a florilor. Larvele se hrănesc cu sucul plantelor. a vârfurilor tulpinilor. se înnegresc. Uneori. unghiulare sau de formă neregulată. formarea tulpinilor şi bobocilor florali. constituite din teleutosporii ciupercii. mărar şi alte specii apiacee. Aceasta boală poate ataca coriandrul de-a lungul vegetaţiei. coriandrul este atacat de rugină. îndepărtarea – înainte de înflorire – a plantelor netipice. de culoare alb-intens sau cenuşie. Boli şi dăunători. Combaterea bolii este foarte dificilă şi prevede: respectarea asolamentului şi semănatul repetat al coriandrului pe aceeaşi solă peste cel puţin 3-4 ani. În caz de atac. de igienă culturală. începând cu faza cotiledoanelor. 335 presupun şi purificarea biologică. slab dezvoltate ori bolnave.025 l/ha şi BI 58 Nou – 1. utilizând plugul cu antetrupiţă. afidele. mărindu-se. dispuse spre vârful fructelor. rozetei. sub formă de pete uleioase brun-închis. au fost semnalate şi cazuri de îmbolnăvire de putregaiulrădăcinilor. Coriandrul mai este atacat şi de cercosporoză.8. frecvent întâlnite este brunificarea inflorescenţelor şi înnegrirea fructelor. Boala apare în timpul formării fructelor. folosirea seminţelor de calitate înaltă şi neinfectate. cultura suferă de ramularioza coriandrului. se contopesc şi provoacă uscarea parţială sau totală a organului atacat. arderea resturilor rezultate de la treieratul şi condiţionatul recoltei. Combaterea bolii se face prin tratarea seminţelor cu fungicide şi prin acţiuni fitosanitare: încorporarea adâncă a rămăşiţelor după recoltare. Dăunătorul adult provoacă înţepături adânci organelor din etajul superior. Plante aromatice si medicinale . care. conducând la uscarea inflorescenţelor. a fructelor. Se manifestă prin formarea unor pete necrotice alungite care. sub formă de pustule bruncastanii. În dreptul petelor se observă o pulbere fină. dezvoltând 2-3 generaţii pe an.

iar în caz de autoaprindere ele pot fi compromise definitiv. Pierderile cauzate de ploşniţe pot fi diminuate prin respectarea igienei culturale. De pe un hectar se pot recolta peste 1000-1500 kg/fructe. la temperaturi de 60-70°C. În condiţii normale. Uscarea fructelor de coriandru poate fi efectuată şi artificial. . prin stropire din elicopter cu desicantul clorat de magneziu 5-10 kg/ha sau cu Reglon (0. Imediat după recoltare. iar frunzele majorităţii plantelor sunt uscate. Păstrarea fructelor la o umiditate mai mare de 13% provoacă pierderi de până la 20-30% de ulei volatil. Cea mai bună metodă de reducere a cheltuielilor şi pierderilor la recoltarea coriandrului o constituie desicarea-uscarea plantelor nerecoltate în câmp. Starodub. reduce considerabil conţinutul de ulei volatil – până la 50%.5 kg/ha) în termenele recomandate pentru recoltarea în 2 faze. Pentru a evita zdrobirea fructelor. şi prin batozare. Pentru prevenirea atacului ploşniţelor. micşorarea producţiei cu 40-80%. Tehnologii în fitotehnie urmare. Prelucrarea materiei prime Uscarea. în uscătorii. fructele se curăţă la selector şi se întind în straturi subţiri la soare. ca şi în cazul celor provocate de viespi. când 50-60% din fructe au ajuns la maturitate şi au culoarea galbenbrună. când brazdele se usucă în timp de 5-6 zile. umiditatea fructelor scăzând până la 10-13%. coriandrul se usucă complet şi poate fi începută recoltarea directă cu combina. turaţia tobei se reduce la 500-550 de rotaţii pe minut. La 4-5 zile după tratarea cu substanţe desicante. Recoltarea Deoarece fructele din umbele de ordin diferit nu se maturizează în acelaşi timp.336 V. pentru a se usca până la umiditatea de 10-13%. care permite păstrarea fructelor de coriandru în depozite. fără modificări esenţiale ale calităţii. se recomandă recoltarea coriandrului în 2 faze. Cositul în poloage se face cu vindroverul. trebuie început treieratul cu combina cu culegător (picup). iar clapa ventilatorului se închide aproape complet. Spargerea fructelor de coriandru la recoltare. spaţiul dintre tobă şi contrabătătorul tobei la ieşire se măreşte până la 18-20 mm. se recurge la izolarea în spaţiu a coriandrului de alte apiacee (3-4 km).

Planta conţine celuloză circa 14%.45-0. Uleiul volatil de fenicul are acţiune antispastică. în nordul Africii. Uleiul volatil din fructe variază între 3. FENICULUL Importanţa Feniculul. feniculul ocupa în Moldova suprafeţe de 1.8. suprafeţele ocupate de această cultură sunt minore – sub 100 ha.0-1. are proprietăţi sedative. Fructele şi plantele mature întregi conţin până la 18-20% de lapte. În anii 1986-1990. precum şi din plantele întregi.0%. în funcţie de soi şi de condiţiile de cultivare. numit şi molură. Extern. Din fructele de fenicul. Feniculul . stimulează secreţia lactată. iar pentru obţinerea lui din plante proaspete – 0. dar feniculul este o cultură tehnică de perspectivă. utilizate în mai multe ramuri ale industriei şi în medicină. recoltate în perioada de coacere în lapte-ceară a fructelor din umbela centrală. care se întâlneşte în flora spontană din zona mediteraneană. cenuşă.82%. Plante aromatice si medicinale . proteine 14-22% pectine 5-7%. Actualmente. Asia Mică şi Asia Centrală.6.0 şi 6. mărar-dulce. are o acţiune antiinflamatoare şi este un antiseptic. Intern.5 mii ha. se obţine uleiul volatil. Feniculul se cultivă mai cu seamă pentru fructe. produsele din fenicul au diverse utilizări în industrie şi medicină. 337 8. glucide. este una dintre cele mai vechi plante medicinale şi aromatice. anason-dulce. Datorită principiilor active multiple şi diferite. 36. se recomandă în tratamentul balonărilor Fig.

Pistilul este costat. constituie 20-24 de zile. lungimea fructului este de 8-10 mm. cu striaţii fine. e) maturizarea (brunificarea seminţelor): intervalul dintre înflorire şi maturitatea deplină constituie 50-60 de zile. d) înflorire: intervalul dintre îmbobocire şi înflorire. lăţimea – 2-3. care include 2 varietăţi – feniculul-dulce (anual) şi feniculul-amar (peren). Fructul este o diachenă de culoare cenuşie sau brun-verzuie. cilindrică. Starodub. glabră. cu segmente subţiri filiforme. Frunzele sunt mari. galbene. pătrunde în sol până la adâncimea de 80-100 cm. Între îmbobocire şi înflorire se produce ramificarea tulpinii. care au 5 coaste longitudinale proeminente. al tusei. Tehnologii în fitotehnie abdominale. feniculul parcurge următoarele faze principale de dezvoltare: a) răsărire. . Masa a 1 000 de seminţe variază între 4.338 V. Tulpina atinge 1. iar cele superioare sunt sesile. construite fiecare din 10-20 de flori. durata dintre semănat şi răsărire constituie 20-25 de zile. grosimea de sub colet nu depăşeşte 10-42 mm şi are multiple rădăcini laterale absorbante. intervalul dintre răsărire şi formarea tulpinilor constituie 45-50 de zile. Rădăcina feniculului este pivotantă.0-5. penat-sectate. Florile au petale mici. ovarul inferior are 2 cuiburi. Perioada de vegetaţie a soiurilor timpurii constituie 145-160 de zile. b) începutul formării tulpinilor. Particularităţile morfologice Soiurile omologate în Republica Moldova sunt anuale şi fac parte din familia Apiaceelor. Dintre numeroasele specii ale genului Foeniculum se cultivă preponderent feniculul-comun. calculat în raport cu dezvoltarea umbelei centrale. Inflorescenţa este o umbelă compusă din 10-15 umbele simple. băuturilor. al bronşitelor şi astmului bronşic. ovalalungită. iar uleiul volatil – la fabricarea bomboanelor. cele inferioare sunt peţiolate. c) îmbobocire (apariţia umbelei centrale): intervalul dintre începutul formării tulpinilor şi îmbobocire constituie 18-20 de zile. Maturizarea tehnică a seminţelor soiurilor cultivate în Republica Moldova (Mărţişor.2 g. cu 2 mericarpuri separate.0 m în înălţime (la formele perene) şi 80-400 cm (la formele anuale). Pe parcursul vegetaţiei.5 mm. iar a celor tardive perene – 170-180 de zile.2-2. Krâmskii) se produce în a doua jumătate a lunii august. Fructele se folosesc şi în calitate de condiment în industria alimentară. amplasate altern pe tulpină. glabră. de 1 mm în lungime şi 5 stamine cu o corolă pentapetală caducă. este ramificată. articolelor de cosmetică.

Pentru germinare. năclăioase. Insolaţia slabă micşorează ramificarea plantelor şi reduce producţia de fructe şi ulei volatil. plantele nu au repaus biologic şi încep uşor sa vegeteze în săptămânile cu temperaturi pozitive ridicate din ianuarie–februarie. Muşuroirea plantelor la finele toamnei le protejează contra creşterii. fiind puţin influenţat de temperatura aerului în această perioadă. Lumina este un factor decisiv pentru realizarea unor producţii bune de fenicul. 339 Particularităţile biologice Feniculul este o plantă cu cerinţe moderate faţă de temperatură şi cerinţe sporite faţă de lumină. Feniculul este considerat o plantă rezistentă la secetă. Iarna. temperatura optimă fiind de 16-18°C. Cerinţele faţă de temperatură. după care îngheaţă uşor la temperaturi sub 0– -5°C. iar în cei ploioşi – diminuat faţă de normă. Plante aromatice si medicinale . în cazul în care sunt acoperite şi cu un strat de zăpadă de 10-15 cm. Formarea normală a fructelor şi acumularea în ele a uleiului volatil decurge normal la temperaturi medii zilnice de 19-21oC. Nu sunt indicate solurile saline.8. conţinutul de ulei volatil este sporit. Cerinţele faţă de sol. Propice pentru cultură sunt soiurile cernoziomice şi aluvionale. plantele de fenicul rezistă la temperaturi de -10– -18°C. adeseori. În anii secetoşi şi uscaţi. în perioada formării fructelor şi maturizării lor. în timpul germinaţiei. provocate de „ferestrele” de încălzire din timpul iernării. în timpul vegetaţiei. Suma temperaturilor necesare pentru parcurgerea perioadei de dezvoltare cuprinsă între răsărire şi înflorire este de 1450-1500°C. . Dacă sunt muşuroite în pragul iernii. A doua perioadă critică cu cerinţe sporite faţă de umiditatea solului este cuprinsă între formarea şi ramificarea tulpinilor. Astfel. Conţinutul de anetol în uleiul volatil este şi el mai înalt în anii secetoşi. Pe soluri humice şi cu un regim hidric echilibrat pot fi obţinute producţii mari de fenicul. fapt ce determină densitatea plantelor şi reuşita culturii. lucrate adânc. dar are. Cerinţele faţă de lumină. La temperaturi mai mari. apă şi sol. cu reacţie alcalină. în condiţii de umiditate suficientă. seminţele de fenicul solicită o umiditate înaltă a solului în stratul de 0-10 cm. procesul de maturizare a seminţelor se accelerează. Cerinţele faţă de umiditate. se reflectă negativ asupra calităţii lor. momente critice privind aprovizionarea cu apă. seminţele de fenicul au nevoie de o temperatură minimă de 6-8°C. până la înflorire. Depunerile atmosferice după înflorire nu influenţează pozitiv cantitatea producţiei de fructe şi. Ele pot fi productive în al doilea an de vegetaţie.

borangic şi alte specii de parazit. Eximele radiculare de fenicul stimulează germinaţia şi creşterea seminţelor de cuscută din rezerva lor din sol. când buruienile prezintă cel mai mare pericol pentru reuşita culturii. Mărarul şi feniculul sunt specii genetic apropiate. Dacă solul este îmburuienat cu buruieni cu înmulţire cu muguri din rădăcină (pălămidă. Starodub. Culturile premergătoare nerecomandabile pentru fenicul sunt floareasoarelui. De aceea. Cultivaţia trebuie aplicată cu 2-3 zile înainte de semănat. care atacă şi feniculul.5 kg/ha. după discuire. Plantat după unele ierburi perene. După culturile legumicole şi după cartof. Strict înainte de semănat trebuie efectuată o tăvălugire de nivelare şi tasare a solului. culturile furajere. Ultimele sunt incompatibile cu feniculul deoarece sunt frecvent atacate de diferite specii de cuscută. În perioada pregătirii solului se aplică procedee agrotehnice necesare pentru curăţarea de buruieni şi pregătirea patului germinativ. ori cu 8-10 kg/ha de Utal. Fertilizarea. trebuie aplicată o cultivaţie cu boroane grele la adâncimea de 6-8 cm. De regulă. la o adâncime de 22-24 cm. solul se pregăteşte după sistemul de ogor de toamnă: discuire de dezmiriştire după recoltarea culturii premergătoare. Majoritatea cercetătorilor recomandă ca feniculul să fie fertilizat cu îngrăşăminte minerale . feniculul poate fi puternic atacat de cuscută. Tehnologii în fitotehnie Tehnologia de cultivare Datorită perioadei îndelungate de germinare a seminţelor în câmp şi creşterii lente în prima parte a ciclului vegetal de după răsărire. prin stropire. susăiţă) ori stoloni. feniculul se amplasează pe soluri relativ curate. se face o erbicidare cu sare aminică de 2. la 10-12 zile după arătura efectuată în agregat cu grape sau tăvălug cu pinteni trebuie efectuată o cultivaţie pentru nivelarea solului şi distrugerea plantulelor de buruieni. la o adâncime de 6-8 cm. În cazul amplasării după cereale de toamnă. adesea se pot obţine hibrizi între aceste culturi. înainte de semănat. Modul de pregătire depinde de condiţiile concrete şi de premergătoare. în asolament el este repartizat după cerealele păioase. Feniculul reacţionează bine la îngrăşăminte. Feniculul este atacat de aceleaşi boli ca şi mărarul şi alte apiacee. apiaceele fiind şi ele contraindicate ca premergătoare pentru fenicul. când apar lăstari noi de buruieni. într-un câmp liber de buruieni multianuale. Peste 10-15 zile se efectuează arătura de bază. pot fi obţinute recolte bune de fenicul. loturile semincere ale acestor specii trebuie amplasate la o distanţă de minimum 1 000 m.4 DA – 2. în mod normal. Lucrarea solului. porumbul pentru boabe şi ierburile furajere perene. care se recoltează devreme şi permit lucrarea de bază a solului în iulieaugust.340 V. Primăvara. iar peste 10-15 zile se ară cu plugul cu antetrupiţe. torţei.

sau în doze mai mari. feniculul este sensibil la îmburuienare. 341 N60P60K60. Este important ca seminţele de fenicul să nu fie infestate cu seminţe ale unor specii de cuscută. Feniculul este deseori afectat de cercosporoză şi fomoză. Semănatul se face cu semănători de tip SO-4. Combaterea ei se face prin tratarea seminţelor cu fungicide şi prin măsuri profilactice: izolare în spaţiu de culturi înrudite (mărar). Pentru reglarea densităţii şi distrugerea plantulelor de buruieni anuale se recomandă grăparea acestei plantaţii. După grăpare trebuie să rămână nevătămate 50-60 plante/m2. care poate diminua producţia cu 50-60%. În primele faze de dezvoltare.3 kg/t. Lucrările de întreţinere După răsărire şi conturarea rândurilor. Semănatul de primăvară se face la prima urgenţă. Semănatul. Prometrin 50 SC – 3 l/ha. şi care pot compromite cultura.2. Norma de seminţe pentru plantaţiile industriale este de 9-10 kg/ha. adâncimea de încorporare a seminţelor este de 3-4 cm pe soluri grele şi de 1-5 cm pe cele cu structura granulometrică uşoară. iar pe loturile semincere – de 6-8 kg/ha. VSC . sau dacă stratul superficial al solului nu are umiditate suficientă. diminuează producţia până la 50-60%. Gunoiul de grajd trebuie şi el administrat în doze de 20-30 t/ha culturii premergătoare. este posibil şi semănatul în pragul iernii. trebuie realizate 3-4 cultivări între rânduri şi 2-3 praşile manuale pe rând. plantaţiile semănate cu norma de 10 kg /ha au o densitate superioară normei. amplasarea . seminţele trebuie tratate cu un fungicid de tip TMTD. Pentru distrugerea buruienilor. dar acesta poate fi compromis în cazul încălzirilor de scurtă durată din timpul iernii: seminţele încolţite în acest timp îngheaţă uşor la temperaturi ulterioare sub 0°C. Buruienile pot fi combătute şi prin aplicarea erbicidelor Treflan 24 EC – 4 l/ha. Feniculul se cultivă ca şi cultură prăşitoare cu 60-70 cm distanţă între rânduri. Bolile apar în iulie. tulpinile şi fructele. Boala se transmite prin seminţe şi resturi de plante.8. astfel încât seminţele să poată utiliza umiditatea din stratul superficial al solului ca factor important pentru germinare. aplicate culturii premergătoare. în condiţii de umiditate sporită a aerului şi în absenţa curenţilor de aer. pentru a evita creşterea excesivă a masei vegetale la fenicul în detrimentul producţiei de fructe. Feniculul se seamănă primăvara timpuriu. Cu 2-3 zile înainte de semănat. care sunt greu separabile de cele ale feniculului. care asigură o răsărire mai devreme primăvara şi o producţie înaltă. sub formă de membrane false de culoare brună sau cenuşiu-albicioasă şi se dezvoltă numai în prezenţa umidităţii (rouă sau picături) pe plante. Plante aromatice si medicinale . care atacă frunzele.

342 V. toacă şi încarcă masa proaspătă direct în containere mobile. ele trebuie măcinate. producţia de ulei volatil este aproape de 2 ori mai mare decât cea obţinută din fructe de pe acelaşi câmp cu cca 20%. Recoltarea feniculului în 2 faze consumă multă energie şi provoacă pierderi de fructe. ceea ce este iarăşi costisitor. unde se întâlneşte în flora spontană. În Republica Moldova. în zonele de sudest şi de sud. stropirea plantelor înainte de înflorire cu zeamă bordeleză de 1% sau cu alte preparate ce conţin cupru. Bulgaria. În unele ţări ca Franţa. la înălţimea de 20-25 cm. Recoltarea Pentru producţia de fructe. Uleiul se obţine prin distilare cu vapori de apă. recoltate la faza de lapte-ceară a seminţelor din umbelele centrale. Starodub. cultura a fost testată pe suprafeţe limitate. Pentru producerea uleiului volatil din fructe. unde condiţiile pedoclimatice îi sunt favorabile. România. În acest caz. Ungaria. La soiurile de fenicul omologate. Recolta de plante proaspete este de 7000-9000 kg/ha pe soluri fertile. se aplică pe larg tehnologia de producere a uleiului volatil din plante întregi proaspete. Germania. Seminţele treierate se curăţă imediat şi se usucă suplimentar. când 50% din fructele din umbela centrală sunt coapte.7. Tehnologii în fitotehnie rândurilor în direcţia dominantă a vânturilor şi pe terenuri bine aerisite. feniculul se recoltează în 2 faze. După uscarea şi reducerea la 10-12% a umidităţii fructelor. Polonia.8%. Rusia se cultivă ca plantă medicinală. mai ales principiilor active din seminţe. iar durata distilării este de 30-32 de ore. Recoltarea se face cu ajutorul unei combine furajere. În ultimul timp. recordul mondial fiind de 2 560 kg/ha. Se . producţia de ulei volatil din fructe atinge 30-40 kg/ha. Conţinutul de ulei volatil din materia primă din plantele întregi atinge. astfel evitându-se fărâmiţarea fructelor. ARMURARIUL Importanţa Armurariul este o plantă originară din estul zonei Mării Mediterane şi din Asia Centrală. Armurariul este o plantă medicinală comparativ nouă. iar din plante întregi – peste 50-60 kg/ha. plantele se treieră cu ajutorul combinelor. Italia. datorită însuşirilor curative ale plantei. dar de mare perspectivă. 8. producţia de fructe atinge 1 200-1 500 kg/ha. în condiţiile Moldovei. Plantele se cosesc în poloage. 0. care taie.

receptaculul este cărnos. grosimea ei este de 8-15 mm. glabre. grupate în antodii cu diametrul de 4-6 cm. cu rădăcina fusiformă.5 cm.0-1. aminoacizi. Armurariul utilizează fructele. MMB – 25-30 g. Frunzele sunt sesile alungit-ovate. tubulare. mucilagii. terminate cu un spin viguros. Ele mai conţin până la 32% de ulei gras. Tulpina este erectă. 37. amplasate altern pe tulpini. Nervurile frunzelor se prelungesc pe margine cu câte un ghimpe. pătate cu alb. cu şanţuri longitudinale. pubescentă. involucrul care acoperă antodiile este format din foliole tari. care conţin silimarină. Fructele şi preparatele medicamentoase extrase din ele au o acţiune hepatoprotectoare şi antihepatotoxică şi sunt utilizate în tratamentul afecţiunilor ficatului. ramificată în partea superioară. Armurariul înfloreşte în perioada iunie–august. pivotantă. Au o importanţă curativă deosebită. într-un model mozaical. 343 Fig.8. pătrunde în sol până la 1 m. . Fructul este o achenă. În baza lor se produce medicamentul Carsil. lungi de 8-15 cm. prevăzută cu un papus alb. lung de 1. Plante aromatice si medicinale . sub colet. hermafrodite. Armurariul este o specie ierboasă anuală. înaltă de 50-140 cm. Florile sunt roşii.

Cultură comparativ nouă. puţin fertile. reci şi impermeabile. Pentru cultura armurariului sunt contraindicate solurile argiloase. Lumina intensivă directă este benefică pentru creştere şi pentru formarea unor organe generative viguroase şi influenţează pozitiv acumularea principiilor active în seminţe. ramificaţia tulpinilor. înflorirea. Tehnologia de cutivare Fiind o plantă anuală. îmbobocirea. Armurariul nu manifestă cerinţe deosebite faţă de sol şi se dezvoltă satisfăcător pe solurile erodate. Dacă în momentul semănatului solul conţine suficientă umiditate în stratul superficial (0-10 cm). Fiind o plantă de stepă. plantele obţinute prin autoînsămânţare ori semănate în septembrie–octombrie suportă temperaturi negative de -8–-10°C. năclăioase. profunde şi permeabile. mai ales înainte de îmbobocire. Seceta prelungită în timpul vegetaţiei intensive. Primăvara. se poate obţine o răsărire uniformă şi o densitate optimă a plantei. formarea tulpinilor. constituie 8-10°C. Cerinţele faţă de temperatură. Starodub. Tehnologii în fitotehnie Particularităţile biologice În ontogeneza armurariului pot fi distinse câteva faze de dezvoltare: răsărirea plantulei. ajunse la faza de rozetă dezvoltată. aparţia rozetei. Cerinţele faţă de umiditate. Armurariul este o plantă termofilă şi necesită temperaturi ridicate (28-30°C) în timpul înfloririi şi fructificării. în fazele de îmbobocire şi început al înfloririi. maturizarea seminţelor. armurariul n-a fost profund studiat pentru a se selecta soiuri speciale. dar măreşte conţinutul de principii active în seminţe. Deoarece provine din zone sudice. grele. Cele mai mari producţii de seminţe se obţin pe soiuri cernoziomice cu textura medie. Soiuri. Cerinţele faţă de lumină. plantulele sunt sensibile la îngheţuri. Premergători buni pot fi cerealele. armurariul este o cultură iubitoare de lumină. la adâncimea de 10 cm. Cerinţele faţă de sol. precum şi cele sărăturoase. influenţează negativ producţia de fructe. În majoritatea ţărilor se cultivă unele populaţii adoptate la condiţiile pedoclimatice concrete. când temperatura solului. în condiţiile de stepă ale ţării noastre manifestă cerinţe specifice faţă de factorii de creştere şi dezvoltare. Nu sunt recomandabile în calitate de premergătoare unele specii care au boli comune cu armurariul . porumbul pentru siloz şi cel pentru boabe. Armurariul manifestă cerinţe moderate faţă de umiditate în timpul vegetaţiei. preponderent aride. provenită din zonele sudice. armurariul se cultivă în asolamentele specializate de plante medicinale ori în asolamente mixte cu plante legumicole sau furajere.344 V. Imediat după răsărire. nu suportă umbrirea de buruieni. seminţele răsar în mod normal.

pe soluri cernoziomice bogate în potasiu. Cultura poate reveni pe acelaşi teren peste 3-4 ani. Plantaţiile dese se răresc până la densitatea optimă. VSC 6. Lucrările de întreţinere Imediat ce plantele au răsărit şi rândurile s-au conturat. Cantitatea de seminţe necesară este de 8-10 kg la hectar. Pentru prevenirea atacului de putregai se recomandă respectarea asolamentului şi a măsurilor de igienă culturală. Făinarea se combate prin stropire cu soluţie de Fundazol 50 WP – 0.0 kg/t). Buruienile din plantaţiile de armurariu pot fi combătute prin erbicidare cu preparat Gesagard 50 FW – 5 l /ha. iar planta întreagă se ofileşte treptat. Semănatul timpuriu asigură o răsărire uniformă a culturii. Armurariul se seamănă la distanţe de 60-70 cm între rânduri. În timpul perioadei de vegetaţie trebuie executate 2-3 praşile mecanice între rânduri şi 1-2 praşile manuale. trebuie începute lucrările de îngrijire: praşile mecanice între rânduri şi praşile manuale pe rând. doza optimă pentru armurariu va fi N60P60K60. Armurariul are o reacţie pozitivă accentuată la fertilizarea cu doze optime de îngrăşăminte minerale.8. cu semănători de tip SPC-6 ori SO-4. Fertilizarea. Semănatul Armurariul se seamănă primăvara foarte timpuriu. înainte de semănat. influenţând pozitiv recolta de fructe. 345 sau impurifică materia primă: floarea-soarelui. Ele pot majora cu 2429% producţia de fructe şi de silimarină. Plante aromatice si medicinale . Ciuperca afectează coletul. seminţele trebuie tratate cu TMTD. Densitatea optimă a armurariului este de 25-30 plante/m2. adâncimea optimă de încorporare a seminţelor în sol constituind 3-4 cm. Armurariul mai este uneori atacat şi de făinare. tutunul ş. pe care apare o pâslă deasă. Printre dăunători s-au remarcat răţişoarele şi gândacul-pământului. Înainte de semănat. iar cele cu densitatea de 70-80 plante/m2 la răsărire nu trebuie rărite. a. la 1-2 zile după semănat. din care P60K60 se administrează la arătura de bază. care atacă plantulele. Se vor folosi seminţe de calitate cu puritatea de 95% şi germinaţia facultativă de 90%. asigurarea cu umiditate şi gradul de îmburuienare. În condiţiile Republicii Moldova. apoi ţesutul se brunifică. Boala care atacă cel mai frecvent plantaţiile de armurariu este putregaiul rădăcinilor.6 l/ha. iar N60 – la cultivaţie.2. Aceşti dăunători se combat prin acţiuni organizatorice: respectarea . Prima praşilă mecanică se aplică cu cultivatorul utilat cu discuri de protecţie a plantelor de pe rând. Erbicidul se aplică prin stropire preemergent. Lucrarea solului se efectuează în funcţie de premărgătoare.

Imediat după recoltare. Armurariul se recoltează cu ajutorul combinei de tip Sampo-500 sau SK-5 Niva. Gălbenelele manifestă cerinţe moderate faţă de temperatură. eczemelor. fructele de armurariu se usucă până la umiditatea de 11-12% prin lopătări repetate. evitarea amplasării după culturi atacate de dăunători similari. semănatul cât mai timpuriu. 8. Ceaiurile şi infuzia de gălbenele au acţiune curativă în tratarea afecţiunilor hepatobiliare. Plantulele cu 1-2 frunze suportă şi bruma de -2–-4°C. cu miros specific. degerăturilor. La această fază. Florile proaspete şi uscate. ca plante medicinale. eliminarea buruienilor.8. GĂLBENELELE Importanţa Gălbenelele. Sub formă de infuzii. influenţează cardiotonic şi hipotensiv. Florile au o acţiune cicatrizantă. Seminţele uscate se ambalează în saci de pânză şi se păstrează în depozite curate şi bine aerisite. germinând mai bine la 20-30°C. antiinflamatorie. ele se utilizează la cicatrizarea şi vindecarea rănilor. reduc moderat tensiunea arterială sangvină. se folosesc ca insecticid în încăperi. tincturi. sunt cultivate pe larg în întreaga lume. reglate corespunzător. În medicină sunt utilizate inflorescenţele sau produsele fabricate din ele. Pentru condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova. Florile ligulate uscate sunt folosite drept condiment şi colorant alimentar. create în Republica Moldova. Seminţele îşi încep germinaţia la temperatura de 2-4°C. Recoltarea Armurariul se recoltează când 60-70% din inflorescenţe sunt uscate. bactericidă.346 V. Ulterior. în strat subţire. Particularităţile biologice Cerinţele faţă de temperatură. ele fiind întinse la soare pe o arie. au diverse utilizări în medicina tradiţională şi ştiinţifică. Datorită conţinutului bogat în principii active al materiei prime. înainte ca ele să se desfacă şi să elibereze fructele. ulceraţiilor. iar întreaga plantă începe să se usuce. Soiuri: Soiurile Diana şi Nataly. fiind cunoscute încă din antichitate. producţia trebuie condiţionată şi curăţată. care pot fi uşor suflate de vânt. Starodub. . frunzele se scutură. Tehnologii în fitotehnie asolamentului. se află încă la etapa de omologare. pentru a nu permite spargerea fructelor şi a nu le arunca odată cu masa vegetală pe care o elimină combina. arătura adâncă după recoltarea premergătoarei. cel mai recomandabil soi este Petrana.

îşi stopează procesul de ramificare şi nu formează inflorescenţe noi. pe solurile cu textură uşoară. Cerinţele faţă de lumină. gălbenelele trebuie cultivate în condiţii de irigare. Ele nu sunt pretenţioase faţă de cultura premergătoare. Tehnologia de cultivare Premergătoarele. În cultura industrială. dar se dezvoltă mai bine şi formează recolte mai consistente dacă sunt amplasate pe soluri fertile. afânate. De aceea. Nu sunt recomandabile solurile saline sau cele invadate de buruieni.8. Gălbenelele nu manifestă pretenţii faţă de sol. dar se obţin recolte mai . Gălbenelele manifestă pretenţii moderate faţă de lumină şi se admite cultivarea lor în livezile tinere. Seceta influenţează negativ masa şi involutitatea inflorescenţelor. însă în condiţiile insuficienţei acesteia. 347 Fig. 38. Cerinţele faţă de umiditate. bine aprovizionate cu apă şi care se încălzesc uşor. Plante aromatice si medicinale . Cerinţele faţă de sol. în asolamente legumicole sau de culturi de câmp. Specia nu este pretenţioasă la umiditate. gălbenelele se cultivă în asolamente specializate de plante medicinale. conţinut redus de humus. Gălbenelele Conţinutul optim de principii active în antodii se atestă în toiul verii. unde sunt parţial umbrite. când temperaturile diurne oscilează între 25 şi 30°C. humice. În condiţii de umbrire esenţială ele îşi reduc dimensiunile antodiilor şi cota de flori ligulate.

Foarte reuşite în calitate de premergătoare sunt cerealele păioase de toamnă. lucrările de întreţinere trebuie efectuate cu mijloace mecanice. Lucrarea solului. Având o perioadă de vegetaţie destul de lungă. unde densitatea la răsărire depăşeşte 100 plante/ m2. mai ales pe soluri cu fertilitate redusă şi când îngrăşământul de bază lipseşte sau a fost aplicat în doze mici. la prima urgenţă. Gălbenelele nu trebuie plantate pe aceeaşi solă decât peste 4-5 ani. Seminţele şi semănatul Gălbenelele se seamănă primăvara. Semănatul se efectuează cu semănători legumicole de tip SO-4. Odată cu semănatul se încorporează local şi superfosfat granulat (30-40 kg/ha). utilat cu discuri de protecţie a plantelor pe rând.2. a plantelor pe teren. stabile şi cu cheltuieli reduse dacă sunt amplasate pe lucernişte arată. Fertilizarea.348 V. Pe plantaţiile semincere.2. după culturi prăşitoare. Buruienile pot fi combătute prin utilizarea erbicidelor. Tehnologii în fitotehnie mari. pe soluri cernoziomice se pot aplica P45K45 la arătura de bază şi N45-60 – primăvara. Norma de semănat este de 6-7 kg/ha pe plantaţiile semincere şi de 10 kg/ha – pe plantaţiile destinate recoltării antodiilor. În condiţiile Republicii Moldova. Pentru condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova se recomandă Treflan 24 EC 4 l/ha. pentru a evita samurasla în al doilea an după cultură şi pentru a preveni răspândirea şi atacul bolilor şi dăunătorilor. când se conturează deja rândurile. Starodub. Lucrări de întreţinere După răsărire. în funcţie de gradul de îmburuienare a plantaţiei. respectiv. Pentru sporirea consistenţei seminţelor. la cultivarea premergătoare semănatului. care lasă terenul curat de buruieni şi asigură condiţii optime pentru pregătirea de bună calitate a solului până la semănat. Adâncimea de lucru a cultivatorului trebuie să constituie 6-8 cm la prima praşilă şi 8-10 cm – la următoarele. Adâncimea de încorporare a seminţelor reprezintă 2-3 cm. gălbenelele reacţionează pozitiv la administrarea îngrăşămintelor. Lucrările mecanice se completează cu praşile şi pliviri manuale. de-a curmezişul rândurilor cu grapa sau în timpul primei praşile manuale. trebuie efectuată o rărire a plantelor. Praşilele mecanice se realizează cu ajutorul cultivatorului KRN-4. Pregătirea de bază a solului se realizează în funcţie de cultura premergătoare. înainte de semănat ele se amestecă cu o cantitate dublă de superfosfat granulat. procedeu ce asigură o mai bună distribuţie a seminţelor în sol şi. borceaguri pentru furaj sau leguminoase pentru boabe. . condiţie determinantă uneori pentru reuşita culturii. care trebuie aplicat la cultivarea sau discuirea de dinainte de semănat.

recoltarea se repetă la 2-3 zile. izolate în spaţiu. Până la momentul livrării. fiind amestecate şi întoarse cu regularitate. se fracţionează şi apoi se ambalează în saci de pânză sau hârtie. deoarece se încălzesc şi se încing. Plante aromatice si medicinale . hârtii. în încăperi bine aerisite şi curate. pentru a se evita degradarea ei (decolorare. VSC – 3 kg/t înainte de semănat. cultivate pentru materie primă. Seminţele uscate se curăţă. bine aerisite. gălbenelele trebuie cultivate pe loturi semincere. Recoltarea. iar cele pentru obţinerea materiei prime – la o distanţă de 250-300 m. în total executându-se 15-20 de recoltări. pe rame. pânze. poate fi utilizată şi metoda de uscare artificială în uscătorii speciale. În a doua jumătate a verii. De pe loturile semincere se obţin producţii de 600-800 kg/ha. În cazul culturii industriale pe suprafeţe mari. apoi se vântură. bine aerisite. După fiecare 5-6 recoltări trebuie aplicată o praşilă mecanică printre rânduri. se usucă la soare. în straturi subţiri. Ele trebuie uscate la umbră. ploşniţa-sfeclei. bolile şi dăunătorii gălbenelelor se combat prin măsuri fitosanitare: respectarea igienei culturale. care se combat cu Decis Profi 250 WC – 0. cu atât gălbenelele vor forma mai multe inflorescenţe şi vor înflori mai abundent. buha-verzei. motiv din care primele seminţe mature se recoltează manual. în straturi subţiri (600 g/m2). distrugerea la timp a buruienilor şi rămăşiţelor plantelor premergătoare. sacoşe. în coşuri. asolamente. pierzându-şi culoarea şi calitatea. materia primă de gălbenele se ambalează. Producţia de inflorescenţe uscate a gălbenelelor constituie 800-1 000 kg/ha pe terenuri fertile fără irigare şi peste 1 200 kg/ha – pe terenurile irigabile. Inflorescenţele recoltate nu trebuie ţinute mult timp în grămezi sau coşuri la locurile de colectare. Seminţele de gălbenele se maturizează neuniform. Pentru obţinerea cantităţilor necesare de seminţe. plantaţiile semincere se lasă pentru maturizare în masă şi recoltare mecanizată cu ajutorul combinei Sampo. fiind des întoarse. Antodiile se consideră uscate dacă la apăsarea cu degetul în centrul inflorescenţei aceasta se risipeşte. producţia ambalată se păstrează în depozite întunecoase. în coşuri sau sacoşe de pânză. se depozitează în încăperi uscate. Pe plantaţii semincere se admite combaterea chimică a bolilor şi dăunătorilor. În plantaţii industriale.8. tratarea seminţelor cu pesticide TMTD. mai târziu – la 4-5 zile. Antodiile de gălbenele se recoltează pe măsura înfloririi (din iunie până în septembrie). . Cu cât se vor culege mai des. Imediat după uscare. 349 Daune considerabile poate provoca gălbenelelor buha-salviei. care îi nimiceşte frunzele şi florile. Seminţele proaspăt recoltate se curăţă urgent de impurităţi.05 l/ha. brunificare). După 2-3 recoltări manuale. plantele de gălbenele sunt foarte dur şi frecvent atacate de făinare de mană. în lăzi căptuşite cu hârtie sau în saci de pânză. În prima perioadă de înflorire. uscate şi curate. Ele se culeg manual. fără a fi presate puternic.

Unele popoare aromatizează cu isop caşcavalul topit şi brânzeturile.9. substanţe amare. planta de isop conţine şi flavonoide. isopul este utilizat la pregătirea băilor. Tehnologii în fitotehnie 8. Uleiul volatil şi extractele din isop se folosesc în industria de parfumuri şi cosmetică. isopul fiind un tonic amar. În ţările orientale. infuziile şi alte extracte din plante de isop au o acţiune şi antiseptică. Infuziile de isop. astmului bronşic. În planta de isop se conţin 0. Pentru acţiunea lui puternic antiseptică şi cicatrizantă. se utilizează la tratarea bronşitelor cronice. compreselor şi la spălături. separat şi în asociaţii cu alte plante. citosterol. ISOPUL Importanţa Calităţile gustative şi curative ale materiei prime de isop (Herba Hyssopi) sunt condiţionate de bogata lor compoziţie chimică. Isopul . Datorită compoziţiei chimice specifice a uleiului volatil. acizi organici. răşini. la aromatizarea şampoanelor. În afară de ulei volatil. detergenţilor.28% din masa proaspătă. săpunurilor. În medicina ştiinţifică isopul este puţin studiat.350 V.11-0.40% ulei volatil din masa absolut uscată ori 0. dar în medicina populară produsele din isop sunt folosite pe larg. Fig. glucide. Isopul este apreciat ca plantă condimentară: în industria alimentară.40-1. isopul se utilizează la prepararea băuturii tonice răcoritoare. taninuri. Starodub. 39.

isopul poate fi folosit şi în plantaţiile antierozionale. fructele se maturizează în august– septembrie. Particularităţile biologice În zonele mediteraneene. corola bilabiată. se păstrează verzi în timpul iernilor blânde. De la colet ori rizom pornesc mai multe tulpini erecte ori arcuite în sus. 351 Isopul este şi o plantă meliferă preţioasă. dacă ar fi recoltat la faza de îmbobocire– . În Republica Moldova. de la care pornesc numeroase rădăcini lemnificate. Este o plantă xenogamă. Frunzele isopului sunt amplasate opus pe lăstarii anuali. se cultivă timp de 4-6 ani pe acelaşi loc. Ungaria. cu peţiol scurt ori sesile.8 m şi are multiple rădăcini laterale. ascuţite la vârf. Tulpinile tufelor pe rod ating înălţimea de 60-80 cm. asigură producţii de până la 60 kg/ha de miere cu aromă originală şi calitate superioară. ramificat în partea superioară şi patrulater în secţiune. Isopul înfloreşte în lunile iulie–august. care diferă atât prin înălţimea şi vigoarea tufelor. În funcţie de suprafaţa de nutriţie. Isopul este un subarbust din familia Lamiaceae.5-1. dintre care 2 împreună cu stigmatul bifurcat) depăşesc cu 3-4 mm corola. există 3 000 ha plantate cu isop. care conferă plantei un aspect de tufă. ovate. Pistilul are ovarul superior cu două stigmate şi 4 lobi. care penetrează solul până la adâncimea de 100-120 cm şi formează mici rădăcini laterale. netede. brun. Aceste caractere se manifestă în mod diferit în diferite condiţii pedoclimatice.8.9-1. Fructul conţine 4 nucule brun-închis. glabre. întregi. Caliciul florilor este tubular. Având un sistem radicular puternic dezvoltat. lungi de 2-4 cm şi late de 4-9 mm. Italia etc. albă ori roz. aşezate la subsuoara frunzelor superioare. folosită în construcţiile urbanistice verzi. Este şi o plantă decorativă. cu marginea puţin răsucită în jos. Există opinii că pe terenurile fertile. Plantele sădite prin butaşi formează un rizom subteran de 6-8 cm lungime.3 g. Staminele florilor (4 la număr. lucioase. Fiecare lăstar anual este lignificat la bază. isopul realizează producţii satisfăcătoare timp de 10-12 ani. alungit lanceolate. În condiţiile Republicii Moldova. Florile sunt grupate câte 5-9 în inflorescenţe spiciforme. Populaţiile locale includ o mare diversitate de forme. La plantele ce se înmulţesc prin seminţe sistemul radicular este pivotant. cât şi prin culoarea corolei florilor şi conţinutul de ulei volatil. Pe glob. pătrunde în sol până la 1. de culoare violacee de diferite nuanţe. MMB – 0. la fiecare tufă de isop persistă de la 8-10 până la 40-50 de tulpini. Isopul a fost introdus în cultură ca plantă aromatică şi medicinală în India. se cultivă pe suprafeţe reduse. localizate la baza caliciului persistent. Plante aromatice si medicinale .

plantaţiile destinate producerii de ulei volatil trebuie amplasate pe terenuri bine luminate. când apar din abundenţă lăstari de 2-3 cm. Cerinţele faţă de sol. ceea ce este un factor hotărâtor al producţiei de ulei volatil. când plantele traversează următoarele faze de dezvoltare: a) înverzirea tufelor – începutul vegetaţiei. Plantele nu suportă umbrirea. În majoritatea ţărilor se cultivă populaţii locale. cu textura uşoară şi medie. ating faza formării seminţelor şi maturizării lor. necesară pentru a obţine o răsărire uniformă a seminţelor. adaptate ecologic. mai ales cea cauzată de buruieni. dacă solul este acoperit cu zăpadă. cu 2-3 perechi de frunze.352 V. isopul se dezvoltă lent şi doar o parte din lăstarii de la etajele superioare. Temperaturile diurne mari din perioada de îmbobocire–înflorire influenţează pozitiv asupra procesului de acumulare a uleiului volatil în materia primă. Seminţele pentru reproducerea isopului se obţin de pe semănăturile din anii 2 şi 3 de vegetaţie. rezistă şi la temperaturi de până la –30°C. isopul manifestă cerinţe sporite faţă de umiditatea solului (mai ales în stratul superficial). realizează producţii bune chiar şi pe soluri erodate. cernoziomice. Plantaţiile pe rod sunt rezistente la secetă după îmbobocire–înflorire. Cele mai indicate sunt solurile fertile. pe pantele sudice. De regulă.5% populaţia locală sub aspectul producţiei de ulei volatil. a depăşit cu 49. cu flori de culoare violet-deschis. lanul de isop are culoarea verzuie. calcaroase. . realizează producţii şi fără irigarea solului. isopul ar putea realiza două recolte. Starodub. humice. În ţara noastră a fost creat şi omologat soiul Safir. cu o producţie stabilă. În condiţiile ţării noastre. din care încep să se desfacă primele 2 frunze. Cerinţele faţă de umiditate. b) început de formare a lăstarilor anuali. Isopul este o plantă termofilă. Isopul este o plantă iubitoare de lumină. Isopul nu manifestă cerinţe mari faţă de sol. Cerinţele faţă de temperatură. Soiuri. cu apă freatică la adâncime mai mică de 2 m şi invadate de buruieni perene. Tehnologii în fitotehnie înflorire. Fazele de creştere şi dezvoltare În primul an de vegetaţie. cu potenţial mare de adaptabilitate: iarna. în cercetări comparative. Cerinţele faţă de lumină. Pentru plantaţiile de isop nu sunt indicate solurile grele. culturile de isop îngheaţă parţial ori se răresc esenţial din cauza îngheţurilor de -10–-15°C după „ferestrele” de iarnă cu temperaturi pozitive. cu lungimea de 1-2 cm. care. În primul an de vegetaţie. când apar primii lăstari anuali de culoare verde-deschis. isopul cultivat pe soluri neirigate regenerează lent şi nu poate forma a doua recoltă. pe suprafeţele înfiinţate prin semănatul direct în câmp.

În această perioadă. În primul an de vegetaţie. apar de 20-30 plante/m. în loc de înverzirea tufelor. Isopul Fig.. când toate inflorescenţele au culoarea brună. mecanizate a seminţelor. apar lăstari laterali de 1-2 cm. Tehnologia de cultivare Ca plantă perenă. Pentru a obţine seminţe prin recoltare divizată. cu un luciu pronunţat. se manifestă faza de răsărire. l. aproape neagră. Îngrăşămintele organice şi minerale aplicate în timpul arăturii de bază influenţează puternic producţia de materie primă şi ulei volatil. de la subsuoara frunzelor. roz ori albă la aproximativ 50-60% din lăstarii de la etajele superioare. Câmp de isop . seminţele se scutură uşor şi au culoarea brun-închis. iar în cazul recoltării directe. 353 c) ramificare. cu expoziţie sudică şi fertilitate medie. perioada de vegetaţie trebuie să constituie 132 de zile. f) brunificarea seminţelor. când la mijlocul lăstarilor anuali care au format 10-12 perechi de frunze. la faza brunificării lor. Fertilizarea. Ca premergătoare pot fi utilizate culturile cerealiere şi leguminoasele timpurii. când peste 50% din seminţele inflorescenţelor au culoarea brună. de pantă şi ca o cultură antierozională. perioada de vegetaţie trebuie să constituie 152 de zile. iar celelalte sunt de culoare mai deschisă. o parte din seminţele primelor flori deschise s-au scuturat deja. e) înflorire deplină. isopul se amplasează în afara asolamentului. Se poate cultiva pe terenuri erodate. au consistenţă de ceară ori lapte-ceară. g) maturizarea deplină a seminţelor. când peste 50% din inflorescenţe au florile deschise ori înflorite deja. El realizează producţii de materie primă de calitate bună cu conţinut sporit de ulei volatil pe terenuri însorite. Plante aromatice si medicinale . cartoful). iar rândurile se conturează bine. d) îmbobocire – apariţia bobocilor de culoare violetă. 40.8. prăşitoarele fertilizate cu îngrăşăminte organice (sfecla pentru zahăr şi sfecla furajeră.

înainte de semănat. Starodub. plantarea culturii în epoci târzii provoacă o răsărire neuniformă. Dacă solul este afânat la o adâncime mare. patul germinativ se pregăteşte prin lucrarea superficială a solului – grăpare cu grape grele ori cultivaţie la 5-6 cm cu grape ataşate la cultivator. Semănatul de primăvară se realizează la prima urgenţă.354 V. Plantaţiile pe rod trebuie fertilizate cu azot N60 în fiecare an. nivelul de umiditate şi gradul de îmburuienare. primăvara. Tehnologii în fitotehnie răscumpără foarte bine dozele de N60P60K60 introduse la arătura de bază. diminuează producţia şi uniformitatea distribuirii plantelor. Seminţele semănate în pragul iernii răsar uniform primăvara devreme. mărind astfel perioada de îngrijire a semănăturilor. Odată cu pregătirea patului germinativ. Brăzdarele semănătorilor trebuie utilate cu limitatoare de adâncime. Isopul trebuie semănat la o distanţă de 70 cm între rânduri. . cresc şi se dezvoltă mai timpuriu. în schimb lucrarea între rânduri este mai dificilă. luto-nisipoase şi nisipo-lutoase.2 sau cu alte semănători adaptate pentru semănatul seminţelor mici. distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 100 cm. buruienile apar primăvara mai devreme. Lucrările de bază ale solului trebuie realizate în funcţie de premergătoare. puternic îmburuienate. În condiţiile Republicii Moldova. imediat ce solul s-a zvântat şi poate fi lucrat. optimă pentru semănat este perioada din pragul iernii. iar pe soluri erodate sau pe pantă. în al doilea an de vegetaţie. Din acest motiv. Seminţele şi semănatul La crearea noilor plantaţii de isop se utilizează seminţe certificate. care pierd repede umiditatea şi se usucă rapid în stratul superficial de 2-3 cm. se recomandă semănatul timpuriu de primăvară. Înainte de semănat. În acest caz. hrana suplimentară cu N120 sporeşte cu 56% producţia. Norma de seminţe de bună calitate pentru un hectar este de 5-6 kg. el se lucrează cu un tăvălug neted sau cu pinteni de tip 3 KKŞ-6. Lucrarea solului. seminţele de isop se tratează cu fungicide de tip TMTD. la prima urgenţă. Isopul se seamănă cu ajutorul semănătorilor legumicole de tip SO-4. VSC – 3 kg/t. când temperatura medie a aerului este mai mică de 5°C şi se află în scădere. În condiţiile Republicii Moldova. la sfârşitul lunii octombrie şi prima jumătate a lunii noiembrie. Semănăturile la care distanţa dintre rânduri este mai mică (45-50 cm) doar în primul an de vegetaţie sunt mai productive decât cele distanţate (70-75 cm). în sol se încorporează îngrăşămintele minerale azotoase. în cazul în care îngrăşămintele de bază P60K60 au fost introduse în timpul arăturii. Pe terenurile însămânţate în pragul iernii. Pe solurile grele. semănatul în pragul iernii se practică pe terenuri relativ libere de buruieni şi pe soluri uşoare.

isopul răsare timpuriu. scăderea producţiei de ulei volatil. cu dispozitivul suspendabil de tip RUM-0. 355 Normele mai mici sunt mai greu de realizat cu tehnica disponibilă. înainte de semănat. la adâncimea de 5-6 cm. Pentru a asigura o distribuire uniformă. cernută printr-o sită cu orificii rotunde de 2. Pe soluri uşoare. apoi se efectuează prima cultivaţie între rânduri. când temperatura solului constituie 3-4°C şi se află în creştere (în martie). Îngrijite în mod corespunzător. în anul 4 de vegetaţie. Plante aromatice si medicinale . care. cu grape prăşitoare ataşate la cultivator. cu un cultivator prevăzut cu discuri de protecţie a plantulelor. buruienile pot fi combătute eficient prin aplicarea erbicidelor. iar în anii secetoşi asigură producţii mai mari decât pe loturile nerărite. cu compoziţia granulometrică medie. semănăturile şi plantaţiile de isop menţin o productivitate economic acceptabilă pe parcursul a 5-6 ani. Densitatea recomandabilă a semănăturilor de isop în primul an de vegetaţie trebuie să constituie 20-25 plante/m2. Deoarece în Republica Moldova isopul a fost introdus în cultură relativ de . Din al doilea an de vegetaţie.0 l/ha ori Pantera (2 l/ha). pentru a menţine plantele curate de buruieni şi solul afânat. Buchetarea facilitează lucrările de întreţinere. isopul răsare cu 15-20 de zile mai târziu.5 cm. Adâncimea de încorporare a seminţelor va fi de 2.8. se aplică Prometrex 50 SC – 3. implicit.5. Lucrările de întreţinere. pe parcursul vegetaţiei. După 5-6 zile de la prima cultivaţie. Mai departe. În semănăturile de isop. Pe semănăturile din pragul iernii. pe măsura necesităţilor.0 l/ha. Semănăturile de isop realizează o densitate a plantulelor de peste 100 unităţi/m2. se aplică nutriţie suplimentară de azot. Aceste semănături necesită o rărire prin buchetare cu înlăturarea a 50% din plantule.0-2. primăvara timpuriu. se efectuează 3-4 praşile mecanice între rânduri şi pliviri manuale în rând. seminţele se amestecă cu o cantitate egală ori dublă de superfosfat granulat ori mraniţă uscată. Buruienile monocotiledonate se combat prin erbicidare cu Fusilade Forte 150 EC – 1.5 mm. luto-nisipoase. Culturile cu densitate mare la răsărire (peste 89 plantule/m2) pot fi rărite după prima cultivaţie ori imediat după răsărire. iar cele mai mari sunt mai costisitoare şi nu stimulează creşterea producţiei. primăvara. În cultura realizată prin semănat direct în câmp. În cazul semănatului timpuriu de primăvară. Imediat după conturarea rândurilor se execută prima praşilă mecanică între rânduri. semănăturile cu densitatea de peste 60-80 plantule/m2 se grăpează de-a curmezişul rândurilor cu grape uşoare. când buruienile au înălţimea de 8-10 cm. constituie 13-19 plante/m2 ori 19-48% din densitatea iniţială. folosind 300-400 l/ ha de soluţie apoasă. ulterior urmând să fie defrişate.0-2. isopul se autorăreşte până la densitatea optimă. În cultura cu densitatea de peste 46 plante/m2 se manifestă tendinţa de micşorare a conţinutului de ulei volatil al materiei prime şi. până la răsărire.

Virozele sunt mai persistente pe plantaţiile îmbătrânite. O recoltă echivalentă de masă uscată se obţine de la o singură coasă. Lucrări de întreţinere obligatorii sunt respectarea igienei culturale.5 m). în lunile mai şi iunie. Terenurile de isop puternic atacate de viroze şi alte boli trebuie defrişate şi înlocuite cu altele noi. care ar produce pagube importante producţiei. Combaterea dăunătorilor se face prin recoltarea masei ierboase înainte de răspândirea în masă a dăunătorului. fapt ce scurtează durata de exploatare a suprafeţelor pe rod. uscarea lor. recolta se reduce substanţial. La un atac puternic. dacă prima coasă se face la faza ramificării şi începutului de înflorire. Pe astfel de suprafeţe. în perioada începutului îmbobocirii. Ca măsură chimică se recomandă tratarea seminţelor înainte de semănat cu TMTD. VSC – 3 kg/t. în anii 3 şi 4 de vegetaţie. el nu şi-a format încă o entomofaună a dăunătorilor specifici.0-1. precum şi evitarea amplasării culturii pe terenuri cu ape freatice superficiale (1. dăunătorul se combate prin tratarea cu preparatul Decis 2. a doua coasă are dimensiuni economic acceptabile. unde isopul nu creşte deloc.3 l/ha. boala se răspândeşte treptat sub formă de focare circular-ovale. în câmp se formează locuri rărite sau chiar goale. Tehnologii în fitotehnie curând. În urma atacului putregaiului rădăcinilor (fuzarioză). Pe suprafeţele de isop pe rod destinate producerii uleiului volatil. îndeosebi când cultura este amplasată în vecinătatea speciilor arboristice. extragerea şi arderea resturilor vegetale primăvara. Ultimul se manifestă sub formă de brunificare şi putrezire a sistemului radicular. la un prag de dăunare de 3 larve/m2. Prin urmare. sădite cu butaşi şi puieţi. dacă se face în perioada post-înflorire – formarea seminţelor. Din punct de vedere . Cercetările şi observaţiile din ultimii ani în zona centrală a Moldovei au relevat că isopul este atacat uneori de unii dăunători polifagi cum ar fi larva fluturelui-alb-american. mai ieftină şi mai uşor de executat şi permite plantelor să se pregătească fiziologic mai bine pentru iernare. în condiţiile locale se pot obţine 2 recolte de masă uscată medicinală. precum şi de putregaiul rădăcinilor. isopul este atacat de boli virotice.356 V. aplicarea sistematică a îngrăşămintelor.5 EC – 0. Atacul se manifestă preponderent în iunie. Recoltarea Cercetările efectuate recent în condiţiile zonei centrale a Republicii Moldova asupra unei culturi de isop de soiul autohton omologat Safir. a fâşiilor silvice de protecţie. pentru obţinerea masei uscate. evitarea semănatului prea dens. de regulă. plantele atacate se smulg uşor din sol. înfiinţată cu seminţe semănate direct în câmp. îngălbenirea plantelor. Starodub. Producţia masei necesare în cazul a 2 recolte pe an va constitui 2700-3200 kg/ha. densitatea plantelor scade. şi se manifestă mai puternic în anii secetoşi. Începând cu anul 3 de vegetaţie. au relevat că. Ultima variantă este mai avantajoasă.

8. Plante aromatice si medicinale ,

357

organizatoric, recoltarea cu 2 coase (prima în iunie şi a doua în septembrie) este acceptabilă şi permite ca uscătoriile să fie folosite eşalonat o perioadă mai lungă de timp, obţinând o producţie de masă uscată de bună calitate. Pe suprafeţele mici, recoltarea se face manual, cu secera ori coasa, tăind partea ierboasă bine foliată, astfel încât pe lăstarii anuali să mai rămână câte 2-3 perechi de frunze active, necesare pentru regenerarea posterioară a tufelor. Pe suprafeţe mari, recoltarea se face cu combine ori cositori furajere, care pun materia primă în poloage (brazde). Impurităţile (buruienile rămase) se înlătură manual din brazde. După ofilire şi uscarea parţială, plantele tăiate se culeg din brazde, se cară pe arie ori în uscătorii pentru uscarea, sortarea şi ambalarea plantelor uscate. Dacă materia primă este destinată producerii uleiului volatil, isopul se recoltează în perioada post-înflorire – formarea seminţelor, când doar în vârful inflorescenţelor mai rămân unele flori solitare deschise. În această perioadă, conţinutul de ulei volatil al materiei prime proaspete este mai înalt, iar producţia de ulei volatil – maximă. Pentru materia primă aromatică, destinată distilării cu vapori, se va obţine o singură recoltă (în iulie–august), care asigură o producţie de ulei volatil de calitate superioară de 20,3 kg/ha. Recoltarea isopului, indiferent de destinaţia materiei prime, se va face pe timp cald, însorit, fără vânturi puternice, după ce roua s-a evaporat. Pentru producerea uleiului volatil, recoltarea se face cu combine furajere de tip E-281, KPI-2,4, KPG-5, care taie, toacă şi încarcă materia primă proaspătă în containere KTT-18 ori remorci. Uscarea materiei prime. Materia primă destinată producerii masei uscate (Herba Hyssopi) se usucă pe cale naturală, utilizându-se toate încăperile disponibile în gospodărie – şoproane, poduri, magazii, pătule, care vor fi pregătite în acest scop: curăţate, dezinfectate şi bine aerisite, pentru înlăturarea mirosurilor nespecifice. Uscarea se poate face şi în uscătorii speciale, pe cale artificială, la temperaturi de 30-35°C. Înainte de punerea la uscat, din materia primă se înlătură manual impurităţile biologice (buruienile, plantele altor specii) şi anorganice. Masa uscată se ambalează în saltele şi se depozitează la întuneric în încăperi uscate, curate, bine aerisite. Uneori masa ierboasă de isop este solicitată sub formă de gerebelt – masa de frunze, calicii de flori şi flori fără tulpini. Gerebeltul se obţine prin batozarea masei uscate şi înlăturarea tulpinilor prin sitare. Din vracul obţinut se înlătură, de asemenea, fragmentele mărunte de plantă şi impurităţile minerale, care trec prin site cu orificii de 1,0 mm. Produsul farmaceutic finit Gerebelt este alcătuit din fragmentele de frunze, calicii şi flori cu miros aromat specific, puternic şi cu gust aromat, uşor arzător. Ca şi masa uscată întreagă, gerebeltul sitat se ambalează în saci ori saltele şi se depozitează în încăperi curate, uscate şi bine aerisite.

358

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Producerea seminţelor de isop Înmulţirea isopului pe cale generativă presupune producerea unor seminţe de calitate şi ieftine. Isopul înfloreşte eşalonat, de aceea în inflorescenţe, către sfârşitul înfloririi, există deja şi seminţe brune, în părţile bazale şi de mijloc. În semănătură rară, isopul înfloreşte mai abundent. La creşterea seminţelor, se va ţine cont de aceste particularităţi. Seminţele de isop se obţin de pe loturi semincere semănate cu seminţe certificate ori sădite cu butaşi de soiuri ori provenienţe omologate sau recomandate spre cultivare, semănate la distanţa dintre rânduri de 70-100 cm şi cu o normă de 3-4 kg/ha. Loturile semincere pot fi înfiinţate şi cu butaşi certificaţi, prin sădirea a 40 mii unităţi/ha. Ele se amplasează pe soluri fertile, humice, luto-nisipoase, după premergătoare care eliberează devreme terenul şi permit efectuarea de bună calitate a lucrărilor (cereale păioase, leguminoase pentru boabe, borceaguri). Fertilizarea pe loturile semincere include administrarea în timpul arăturii de bază a 30-40 t/ha de gunoi de grajd. Sistematic, începând cu anul II de vegetaţie, primăvara timpuriu, până la începutul înverzirii tufelor, se aplică nutriţie suplimentară cu azot (azotat de amoniu). Lucrările de întreţinere includ praşile mecanice între rânduri şi praşile manuale pe rând, ori de câte ori este nevoie, pentru a menţine lotul semincer curat de buruieni, iar solul dintre rânduri – afânat. În primul an de vegetaţie, semănătura se răreşte prin buchetare mecanizată până la densitatea de 10-15 plante/m2. În anul II de vegetaţie se fac purificări biologice, cu înlăturarea plantelor bolnave şi care diferă prin culoarea florilor. Seminţele se obţin, de regulă, de pe plantaţiile din anii 2 şi 3 de vegetaţie. Cercetările au demonstrat că, pe suprafeţele îmbătrânite de isop, producţia de seminţe este mică şi constituie în medie 60-80 kg/ha. Epoca optimă de recoltare pentru obţinerea seminţelor este atunci când pe 50-60% din lungimea inflorescenţei seminţele s-au brunificat, iar unele seminţe au culoarea brună-negrie. Recoltarea se efectuează divizat: plantele se taie mecanizat în poloage dimineaţa, pe rouă; peste 4-5 zile, când seminţele se usucă şi se scutură uşor la frecare manuală; poloagele se treieră cu o combină utilată cu culegător. Pe loturile semincere mici, plantele uscate se treieră la batoze staţionare speciale. Dacă se va aştepta până la maturitatea seminţelor în toată inflorescenţa, pierderile vor constitui mai mult de jumătate din producţia potenţială de seminţe, isopul având o coacere eşalonată a seminţelor. În anul III de vegetaţie, la faza optimă de recoltare, producţia de seminţe atinge 232 kg/ha, iar pe plantaţiile din anul IV de vegetaţie – 187 kg/ha. La 30-40 de zile după recoltare, seminţele de isop au o germinaţie de 8085%. Curăţate la timp, uscate şi condiţionate, ele păstrează o germinaţie de peste 50% pe parcursul a 3 ani după recoltare. În condiţii de depozitare, seminţele de isop îşi păstrează facultatea germinativă timp de 3-4 ani.

9. Bostanoasele

359

CAPITOLUL BOSTĂNOASELE

9

Bostănoasele sunt un grup de plante ce fac parte de familia Cucurbitaceae. Cele mai răspândite genuri ale acestei familii sunt: harbuzul (Citrullus), zămosul (Cucumis), dovleacul (Cucurbita) etc. În condiţiile Republicii Moldova, ele au o importanţă agronomică şi economică vădită. Fiind produse dietetice, bostănoasele sunt utilizate pe larg în hrana omului (în stare proaspătă şi la fabricarea melasei, a mierii, dulciurilor etc.). Din sămânţa bostănoaselor se extrage ulei (20-40%) cu calităţi gustative înalte. O importanţă furajeră deosebită o are harbuzul furajer. Din punct de vedere agrofitotehnic, plantele din familia Cucurbitaceae sunt prăşitoare şi contribuie la curăţarea terenului de buruieni. În Republica Moldova există condiţii pedoclimaterice favorabile pentru cultivarea harbuzului, a zămosului, dovleacului şi dovlecelului, a căror producţie constituie respectiv 45-70 t/ha, 40-60 t/ha, 90-100 t/ha şi respectiv 80-90 t/ha. În ultimii ani, s-au extins suprafeţele plantate cu harbuji alimentari, asigurate prin implementarea soiurilor şi hibrizilor timpurii şi extratimpurii cu potenţial înalt de producţie (50-60 t/ha) şi calităţi gustative bune. În prezent, bostănoasele se cultivă pe o suprafaţă de 3,44 mil. ha. Producţia lor medie constituie 27 576 kg/ha. Cele mai mari suprafeţe sunt cultivate în China (2 016 000 ha; producţia medie – 33 887 kg/ha), Turcia (160 000 ha; producţia medie – 26 875 kg/ha). În Republica Moldova, plantaţiile de bostănoase ocupă peste 5 000 ha, producţia medie constituind 11 200 kg/ha. Sistematica În cadrul genului Citrullus astăzi se cultivă masiv 2 specii: Citrullus edulis – harbuzul alimentar şi Citrullus colocyntoides – harbuzul furajer. Genul Cucumis include 16 specii, cea mai mare răspândire având-o C. Melo. Zămosul cultivat (C. Melo) este reprezentat prin 8 varietăţi, care fac parte din 2 grupuri. La baza grupării stau anumite particularităţi ale fructului: consistenţa miezului şi a placentei. Din primul grup fac parte varietăţile cu miezul dens şi placenta uscată: cantalup, amer, zard; din al doilea – varietăţile cu miezul moale şi placenta lichidă: handaleac, adana, casaba, placenta.

360

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Dovleacul (bostanul) este reprezentat prin următoarele specii: dovleac comestibil (Cucurbita maxim), dovleac muscat (Cucurbita moschat), dovleac pepo, care include următoarele subspecii – Cucurbita pepo esculenta, dovlecel (Cucurbita pepo geralmontia) şi patison (Cucurbita pepo patison).

Fig. 41. Plantaţie de bostan Soiuri de dovleac omologate în Republica Moldova
Denumirea Specia, subspecia soiurilor Mramornaia C. maxima Hersonskaia C. maxima Iubileinaia C. moschata 70 Sotă 38 C. pepo geralmontia Lenuţa Vodopad C. pepo geralmontia C. pepo geralmontia Direcţia de utilizare cp – stare proaspătă cp – stare proaspătă cp – stare proaspătă, in – industrializare cp, in 04-semitimpurie cp, in cp, in cp, in cp, in cp, in cp, in cp, in 03–timpurie 03–timpurie 02–foarte timpuriue 03–timpurie 03–timpurie 05–mijlocie 04–semitimpurie Categoria de Categoria maturitate 06–semitardivă S–soi 05–mijlocie S–soi 05–mijlocie S–soi S–soi F1 F1 F1 F1 S S S

Eskenderany C. pepo geralmontia Nahodka Helena Belâi Auriu C. pepo geralmontia C. pepo geralmontia C. p. patison C. p. patison

9. Bostanoasele

361

Soiuri şi hibrizi de zămos (pepene galben) în Republca Moldova
Denumirea Basarabia Pridnestrovskaia Camelia Zaryana Direcţia de utilizare stare proaspătă stare proaspătă stare proaspătă stare proaspătă Grupa de maturitate 03–timpurie 03–timpurie 03–timpurie 03–timpurie Categoria S – soi S S F1

Fig. 42. Plantaţie de zămos Harbuzul este o cultură care se consumă în stare proaspătă şi murat. Graţie conţinutului de substanţe ce reglează unele funcţii fiziologice în organismul uman, harbuzul se utilizează atât ca desert, cât şi ca mijloc ecologic de tratament şi profilaxie a bolilor de ficat, rinichi, precum şi la ameliorarea funcţiei inimii şi activităţii generale a organismului uman. Harbuzul furajer conţine o cantitate mare de pectină (14-18%) şi poate fi folosit ca materie primă la fabricarea pectinei, utilizată pe larg în industria alimentară, de prelucrare a laptelui, textilă, farmaceutică.

362

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Soiurile de harbuz omologate în Republica Moldova
Denumirea soiului, hibridului 1. Astrahanski – stare proaspătă 2. Roza Iugo-Vostoka, stare proaspătă 3. Tavriiski – stare proaspătă 4. Crisby – stare proaspătă 5. Lady – stare proaspătă 6. Helen – stare proaspătă 7. Madera – stare proaspătă 8. Crimson sweet – stare proaspătă 9. Topgun – stare proaspătă 10. Eureka – stare proaspătă 11. Pektinâi – furajer Categoria de Soi, Condiţii de Tipul plantei maturitate hibrid cultivare 05–mijlocie Cu plete medii S Câmp deschis 04-semitimpurie Cu plete lungi 05–mijlocie 03–timpurie Cu plete lungi Cu plete medii S S F1 F1 F1 F1 F1 F1 F1 S Câmp deschis Câmp deschis Câmp deschis Teren protejat Câmp deschis Teren protejat Câmp deschis Teren protejat Câmp deschis Câmp deschis Câmp deschis Teren protejat Câmp deschis Câmp deschis

02–foarte Cu plete lungi timpurie 02–foarte Cu plete scurte timpurie 02–foarte Cu plete scurte timpurie 04-semitimpurie —”— 03–timpurie 02–foarte timpurie 07–tardivă —”— —”— —”—

Figura 43. Plantaţie de harbuz

9. Bostanoasele

363

Particularităţile biologice Bostănoasele sunt pretenţioase faţă de temperatură. Seminţele de harbuz germinează la temperatura de 15-17oC; cele de zămos – la 14-16oC; cele de dovleac – la 9-11oC. Temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a plantelor de harbuz şi zămos este de 20-30oC, iar a dovleacului – de 18-22oC. Temperatura maximă, la care scade brusc intensitatea fotosintezei, este 40-45oC. Scăderea temperaturii până la 12-15oC influenţează negativ asupra procesului de creştere şi dezvoltare a culturilor bostănoase. La temperatura de 0-1oC, plantele de harbuz şi zămos pier, iar cele de dovleac sunt vătămate considerabil. Ca plante xerofite, culturile bostănoase manifestă cerinţe reduse faţă de umiditate. Rezistenţa lor la secetă este determinată de capacitatea înaltă de absorbţie a sistemului radicular. La transpiraţie, bostănoasele elimină mai multă apă decât alte plante cultivate. La harbuz, de exemplu, coeficientul mediu de transpiraţie este de 600; la zămos – de 620, iar la dovleac de 750. Dimineaţa, transpiraţia dovleacului este mai slabă decât a harbuzului şi zămosului, la prânz şi spre seară fiind mai ridicată. La harbuzul furajer, intensitatea transpiraţiei este mai sporită decât la harbuzul de masă. Bostănoasele se dezvoltă bine în condiţiile umidităţii relative de 60-70% a aerului. Pentru umflarea seminţelor de harbuz sunt necesare 48-50% de apă raportată la masa lor uscată; iar a celor de zămos – 41-45%. Cele mai mari cerinţe faţă de umiditate bostănoasele le manifestă în perioada de înflorire şi fructificare. Cerinţele culturilor bostănoase faţă de sol sunt deosebit de mari, extrem de exigente fiind faţă de structura şi compoziţia fizică a solului. Bostănoasele realizează cele mai mari producţii pe soluri cernoziomice, bogate în substanţe organice, cu textură uşoară. Harbuzul este mai puţin sensibil la reacţia neutră a solului, creşte bine şi pe solurile acide (pH = 5,0). Zămosul se dezvoltă mai bine pe solurile cu pH = 6,7. Bostănoasele necesită elemente minerale uşor asimilabile. Ele nu rezistă la concentraţiile sporite de săruri în sol. Fosforul şi potasiul influenţează asupra dezvoltării organelor reproductive şi contribuie la formarea florilor, accelerarea coacerii şi creşterii conţinutului de zahăr în miezul fructelor. Bostănoasele sunt iubitoare de lumină. Ca reacţie fotoperiodică, sunt plante de zi scurtă. Harbuzul şi soiurile timpurii de zămos sunt neutre fotoperiodic. Soiurile semitimpurii şi tardive reacţionează pozitiv la micşorarea până la 10 ore a duratei de lumină. Plantele sunt deosebit de sensibile la durata fotoperiodică pe parcursul primelor 28-30 de zile, după apariţia plantulelor.

364

V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Tehnologia de cultivare În condiţiile Republicii Moldova, premergătoarele de bază ale bostănoaselor sunt: ierburile anuale şi perene, cerealele de toamnă şi de primăvară, mazărea verde, porumbul. Pe acelaşi teren, bostănoasele pot fi amplasate nu mai devreme de 5-7 ani; la rândul lor, în cadrul asolamentului, bostănoasele pot fi bune premergătoare pentru cerealele de toamnă şi primăvară. Lucrarea solului. Lucrarea de bază a solului se realizează diferenţiat, în funcţie de planta premergătoare. Arătura se aplică la adâncimea de 27-30 cm pe solurile nisipo-lutoase şi la adâncimea de până la 25 cm – pe cele argilo-nisipoase. Primăvara, înainte de semănat, se efectuează grăparea şi cultivarea terenului, ultima – la adâncimea încorporării seminţelor, 6-8 cm. Fertilizarea. Pentru a forma 1 t de producţie, bostănoasele exportă din sol cantităţi mari de N, P2O5 şi K2O. Gunoiul de grajd reprezintă un îngrăşământ valoros pentru bostănoase. Epoca optimă de aplicare a gunoiului de grajd este toamna, în timpul arăturii de bază. Rezultate bune se obţin şi prin completarea gunoiului de grajd cu îngrăşăminte minerale. Seminţele şi semănatul Pregătirea seminţelor pentru semănat include sortarea, termosterilizarea, înmuierea, încolţirea, scarificarea, incrustarea etc. În majoritatea cazurilor, masa seminţelor constituie un indice de mare importanţă: din seminţele mari, maturizate pe deplin, cresc plante sănătoase. Seminţele se sortează conform greutăţii lor specifice, se ţin în soluţie de 9% de sare de bucătărie timp de 1-2 minute, spălânduse apoi în apă curată şi uscându-se. Termosterilizarea seminţelor are un efect dezinfectant, nimiceşte o parte considerabilă din agenţii patogeni ai bolilor şi dăunătorilor. Se utilizează şi metoda încălzirii seminţelor, timp de 10-12 zile, la soare, prin acoperirea unui strat de 5-6 cm de seminţe cu o peliculă de polietilenă. Seminţele se termosterilizează şi în termostat, cu 1-2 zile înainte de semănat, timp de 24 de ore, la o temperatură de 40oC. Ca să încolţească bine, seminţele se ţin timp de 18-24 de ore în apă şi se păstrează până la germinare la temperaturi de 22-30oC. La încrustare se adaugă insectofungicide şi microelemente (săruri de bor, zinc, molibden etc.) şi stimulatori de creştere (lapte, gunoi de grajd, extract din frunze de aloe). Epoca de semănat. Epoca optimă pentru semănatul culturilor bostănoase este temperatura de 15-18oC la adâncimea de încorporare a seminţelor. În condiţiile Republicii Moldova, când solul atinge asemenea temperaturi, stratul de 0-10 cm se usucă, motiv din care dovleacul şi dovlecelul trebuie semănaţi la temperatura de

kg/ha Cultura Harbuzul de masă: Soiuri. Bostanoasele 365 10oC a solului.7 x 0.80 x 1.0-2.0 2.2-2.7 m.8-2.8 1.5-4.0-5.00 m.0-2.4 x 1. suprafeţele optime de nutriţie pentru diferite soiuri şi hibrizi de harbuz.5 3. Întreţinerea semănăturilor. În plan calendaristic.0-3.0 2.3 1. în zonele de sud şi de centru.9 1.3 1. la viteză mică.4 m. Pentru dovleacul şi harbuzul furajer. în zona de nord – cu o săptămână mai târziu.0-4.4 x 0. Adâncimea optimă de semănat constituie 6-8 cm.0 2.5 1.5-3. când buruienile se află la faza de filament alb.9.5-2. În condiţiile Republicii Moldova. patisonul Semănatul mecanizat Semănatul metoda semănatului metoda punctată manual în rânduri sau în cuiburi 1.5-2.5-2. Metoda şi desimea de semănat. se realizează grăparea de-a curmezişul rândurilor. la adâncimea încorporării seminţelor.5 2.0 0.0 3. Metoda are avantaje în organizarea sistemului de îngrijire cu utilizarea maşinilor şi majorează producţia prin atragerea insectelor pentru polenizarea alogamă a plantelor.0 2. – pentru hibrizi semitardivi şi tardivi 1.0-2.5-2. Buruienile pot fi combătute cu erbicide sau prin alte metode.0 1.0 3.5 2.7 2.5 2. harbuzul – la temperatura de 12oC. schema optimă este de 1.5 2. semănatul dovleacului poate fi început în a doua.0-4.0 2.7 1.2-1.0-3. Culturile bostănoase suferă mult din cauza copleşirii lor de către buruieni. zămosul – de 14oC.5-1.0 1.0-1. iar al harbuzului şi zămosului în a treia decadă a lunii aprilie. hibrizi cu seminţe mari Harbuzul furajer Zămosul Dovleacul: cu seminţe mărunte cu seminţe medii cu seminţe mari Dovlecelul. hibrizi cu seminţe medii Soiuri. SUPN-8 etc.5 1.0-2.0-2.5 Concomitent cu semănatul trebuie să se efectueze şi tăvălugirea. zămos.0 4.0 2.9-1. Harbuzul şi zămosul trebuie semănate împreună cu o cultură indicatoare (floarea-soarelui).0-4.5-2. Semănatul mecanizat al bostănoaselor se efectuează cu ajutorul semănătorilor de tip SPC-6.5 2. – pentru hibrizi medii 1.8-2.7 m. hibrizi cu seminţe mărunte Soiuri. Bostănoasele se seamănă distanţat. mai ales în perioada de până la împletirea curpenilor. Desimea de semănat a bostănoaselor şi norma gravimetrică. dovlecel sunt: – pentru hibrizi foarte timpurii şi timpurii – 0.5-3. la 4-5 zile după semănat. În cazul în care semănatul se efectuează .0-2.

Recoltarea În funcţie de condiţiile anului. la fiecare 2-3 zile. Termenele recoltării se planifică în funcţie de data apariţiei florilor feminine şi a primului fruct legat. înainte de semănat se poate administra Devrinol 45 F – 3 l/ha. când ating lungimea de 12-20 cm şi grosimea de 4-8 cm.6. Fructele de dovleac se culeg manual. pentru că în locul ruperii pot pătrund agenţi patogeni ce le provoacă putrezirea. A doua cultivaţie se efectuează la adâncimea de 6-8 cm.6 l/ha. zemoşii îşi schimbă culoarea. Tehnologii în fitotehnie prin utilizarea plantei indicatoare şi asigură o răsărire mai intensă. fructele îşi schimbă culoarea şi desenul de pe scoarţă. perioada cuprinsă între legatul fructului şi coacerea lui este egală cu aproximativ 30-35 de zile. Gradul de maturitate al fructelor se determină după culoarea şi desenul caracteristic al fructului. pe pedicel – crăpături abia vizibile. specific soiului. Concomitent cu lucrările spaţiului dintre rânduri se efectuează şi lucrarea manuală a spaţiilor dintre plante pe rând. de 15-20 de ori pe sezon. Dovleceii se culeg manual. Lucrările se efectuează cu ajutorul cultivatorului KRN-4. la faza de 3-4 frunze a plantelor şi la faza de filament a buruienilor. la o adâncime de 10-12 cm. Treflanului 24 EC – 4 l/ha pe plantaţiile de harbuz. se recomandă administrarea Dualului Gold 960 EC – 1. cel mai frecvent în galben. Caracteristică pentru majoritatea soiurilor este desprinderea uşoară a fructelor de pedicel. utilizându-se erbicide care dau eficienţă economică. Prima lucrare între rânduri se efectuează la faza de 5-6 frunze. dar nu mai târziu de 12-15 zile înainte de semănat. În perioada de vegetaţie se efectuează 2-3 cultivaţii între rânduri. Fructele se rup la faza de coacere tehnică. se recomandă cultivarea preemergentă între rânduri. În acest mod se nimicesc buruienile.366 V. se reduce transpiraţia. se formează un strat bine afânat şi bine aerisit.2. Dovleacul se culege o singură dată. În funcţie de soi şi de condiţiile anului. harbuzul se culege de 1-2 ori selectiv şi o dată definitiv. În timpul lucrărilor de dinainte de semănat. înainte de îngheţuri. Pe plantaţiile de dovleac şi dovlecel. Starodub. după sunetul dur caracteristic harbuzului copt. Importanţă economică are în acest caz şi grăparea postemergentă. La coacere. cu tot cu pedicel. În timpul coacerii. Zemoşii se culeg la fiecare 4-5 zile. starea cârceilor şi a petalelor de lângă pedunculul fructului. se pot efectua de la 3-4 până la 7-8 recoltări. au miros parfumat. . de la subsuoara frunzelor. cu tot cu pedicel. KRN-5. pedicelul lor se usucă. La soiurile de harbuz omologate în Republica Moldova. pentru a nu vătăma sistemul radicular al plantelor.

kg/ha pentru răsad fructelor kg/m2 Cultura de câmp Semănatul în epoca optimă 20-25IV 20-30VI 27000-30000 1-10V 5-15VIII 10000-13000 1-7V 15-20VIII 14000-18000 Semănatul devreme sub peliculă – mulci 15-20IV 10-15VI 30000-35000 15-20IV 20-30VII 14000-18000 15-20IV 30VII-15VIII 14000-20000 Cultura de răsad fără acoperire 10-15IV 28IV-5V 10-15VI 27000-30000 5-8IV 5-10V 15-28VI 13000-16000 5-8IV 5-10V 25VII-10VIII 16000-25000 Cultura de răsad.4-3.0-6. O accelerare sporită în dezvoltarea bostănoaselor o produce cultura forţată în sere.5-2. Metodele de accelerare a procesului de fructificare a bostănoaselor contribuie la prelungirea perioadei de întrebuinţare a lor până la 4-5 luni.9.4 Serele de peliculă cu încălzire 15-20II 8-10III 15VI-1VII 3. cu geamuri. Bostanoasele 367 Metoda de cultivare şi termenele de utilizare a producţiei bostănoaselor în Republica Moldova Cultura Termenele de Începutul Producţia din Plantarea răsadului semănat coacerii sere. cultura de răsad acoperită temporar cu peliculă. pe teren protejat. cultura de răsad fără acoperire.4-3.1 Dovlecel Zămos Harbuz Dovlecel Zămos Harbuz Dovlecel Zămos Harbuz Dovlecel Zămos Harbuz Zămos Harbuz Zămos Harbuz Dovlecel Zămos Harbuz Paralel cu semănatul bostănoaselor în epoca optimă. acoperită temporar cu peliculă 30III-5IV 15-20IV 25-30V 30000-50000 20-25III 20-25IV 25VI-15VII 16000-20000 20-25III 20-25IV 10-20VII 18000-25000 Cultura forţată în sere Serele de iarnă cu geamuri 18-21I 10-12II 27IV-5V 2. după răsadul culturilor legumicole. realizată cu scopul de a obţine producţie timpurie.6-7.2-4. în cultura de câmp se aplică diferite metode de accelerare a procesului de fructificare: semănatul devreme sub peliculă – mulci. sau semănatul în câmp câmp. Se folosesc preponderent serele de iarnă.8 18-21I 10-12II 10-15V 3. .0 15-20II 8-10III 15-20VII 4. cu încălzire. serele cu peliculă pentru răsad.8 Serele de peliculă pentru răsad după răsadul culturilor legumicole 17-20IV 4-6V 22-25VI 10-12 17-20IV 7-10V 25-28VII 1. serele cu peliculă.0 15-20IV 7-10V 15-18VIII 2.

Medicago sativa – lucernă sinilie 5. Melilotus officinalis – sulfină galbenă 8. Starodub. În tehnologiile mixte ierburile leguminoase trebuie să ocupe 25-30%.368 V. . Trifolium hibridum – trifoi hibrid 4. iar altele au un gust amar datorită cumarinei. îmbunătăţesc însuşirile fizico-chimice ale solului. Trifolium pratense – trifoi roşu 2. altele intoxicaţii la animale (sulfina). Onobrychis arenaria – sparceta de nisip 10. Ornithopus sativus – seradelă comună 2. Onobrychis viciifolia – sparceta comună 11. Melilotus albus – sulfină albă 7. Trifolium repens – trifoi alb 3. Onobrychis transcaucasia – sparceta transcaucaziană 9. Vicia panonica – măzărichea de toamnă panonică 5. Ierburile leguminoase perene includ următoarele specii: 1. Lotus corniculatus – ghizdei comun Ierburile leguminoase anuale: 1. Trifolium resupinatum – trifoi persan Unele specii produc meteorizaţii (lucerna). Aspecte generale Leguminoasele includ o grupă importantă de specii din familia Fabaceae cu conţinut ridicat de substanţe proteice şi săruri minerale. Vicia villosa – măzărichea de toamnă viloasă 4. Vicia sativa – măzărichea de primăvară 3. Medicago falcata – lucernă galbenă 6. care reprezintă partea cea mai valoroasă a plantelor. La pregătirea fânului se produc pierderi mari prin scuturarea frunzelor. care sunt bine consumate de toate speciile de animale. dau producţii şi au capacitate mare de otăvire. pentru a obţine furaj bogat şi echilibrat în substanţe nutritive.1. Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL10 IERBURILE LEGUMINOASE 10.

cum sunt sparceta. ele pot fi folosite prin cosit sau păşunat. la leguminoase lăstarii sunt ramificaţi. Sunt specifice modului de folosire prin păşunat: trifoiul-alb. Ierburi leguminoase 369 Formele de creştere După forma de creştere. · leguminoase cu ritm de dezvoltare şi vivacitate mijlocie sunt specii care se dezvoltă mai lent şi trăiesc 5-10 ani. se formează alţi lăstari. Alte specii. sulfina-galbenă.10. otăvesc mai slab. trifoiul-roz. În funcţie de talie. trifoiul-roşu. leguminoasele pot avea tufă. La lucernă galbenă se pot forma lăstari şi din mugurii de pe rădăcini. trifoiul-roz. care se află la 2-3 cm în sol. lucerna-albastră. Spre deosebire de graminee. acoperind bine terenul. Aceste leguminoase se înmulţesc şi vegetativ. Ritmul de creştere si vivacitatea Leguminoasele au o vivacitate mai mică decât gramineele. Din această grupă fac parte: ghizdeiul. Din acest punct de vedere leguminoasele se clasifică astfel: · leguminoase cu ritm de dezvoltare rapid şi vivacitate mică: sulfina-albă. Prin lăstărire se înţelege formarea de noi lăstari din mugurii aflaţi pe colet. Leguminoasele se refac mai repede şi produc un număr mai mare de coase decât gramineele. ca de exemplu: ghizdeiul. Lăstărirea poate fi influenţată prin aerul din sol şi prin modul de folosinţă. Otăvirea leguminoaselor. sparceta. care trăiesc 2-3 ani. sparceta. formând o tufă. trifoiul roşu. Leguminoasele cu tulpini agăţătoare Prezintă frunze paripenate cu cârcei cu care se prind de alte specii care se pretează la folosirea prin cosit având productivitatea mare şi talie înaltă. dar ritmul de dezvoltare este mai rapid. tulpini târâtoare şi tulpini agăţătoare. lucerna-albastră. Majoritatea speciilor otăvesc de 3-4 ori în cursul unei perioade de vegetaţie: lucerna-sinilie. Din această categorie fac parte genurile: măzărichea. După recoltare. Lăstărirea leguminoaselor. iar la noduri se formează rădăcini adventive. Leguminoasele cu tulpini târâtoare Lăstarii acestor plante formaţi din muguri de pe colet rămân culcaţi pe sol. trifoiul-roşu. . din mugurii de pe colet. Leguminoasele cu tufă La aceste plante lăstarii cresc mai mult sau mai puţin vertical.

lucerna-albastră. Leguminoasele sunt sensibile la excesul de apă din sol. Valoarea economică a leguminoaselor Leguminoasele au o valoare economică mare datorită producţiilor mari. Cerinţele lor faţă de azotul din sol sunt reduse. având rădăcini profunde. deoarece bacteriile fixatoare de azot sunt aerobe. potasiul şi calciul le pot folosi din substanţele greu solubile ale solului datorită puterii mari de dizolvare prin intermediul secreţiilor radiculare. leguminoasele au un conţinut ridicat de fosfor. sunt indiferente faţă de reacţia solului.370 V. Unele specii sunt mai puţin consumate datorită cumarinei conţinute în plantă. ca şi gramineele. În timpul vegetaţiei. cerinţele maxime faţă de aerul din sol sunt în perioada formării lăstarilor. . Leguminoasele au cerinţe ridicate pentru unele elemente cum sunt molibdenul şi sulful. O particularitate deosebită a leguminoaselor este posibilitatea de a folosi azotul din aer prin intermediul bacteriilor fixatoare de azot. Sunt mai rezistente la excesul de umiditate: trifoiul-roz. Leguminoasele au cerinţe mari pentru aerul din sol. spre exemplu. fiind mai bogate în caroten şi vitamina C. În general. Deşi consumă cantităţi mari de apă. Leguminoasele care nu suportă secetă sunt: trifoiul-roz. leguminoasele. Fosforul. se consideră valoroase economic speciile: lucerna-albastră. trifoiul-alb. a comestibilităţii ridicate şi conţinutului ridicat de proteine. sparceta. leguminoasele cresc pe soluri cu o amplitudine a pH-ului cuprinsă între 4. Unele specii de leguminoase. Aşa sunt. speciile genului Sulfina. cum ar fi. Cerinţele faţă de reacţia solului şi substanţele nutritive. calciu şi magneziu.5 şi 7. iar altele pot provoca intoxicaţii la animale. lucerna-galbenă. trifoiul-roşu.5. De asemenea. Tehnologii în fitotehnie Cerinţele leguminoaselor faţă de condiţiile de mediu Cerinţele faţă de apă. Luând în considerare aceste însuşiri. sparceta urmate de trifoiul-roz. trifoiul-roşu. cum sunt trifoiul-alb şi ghizdeiul. sunt mai rezistente la secetă. Starodub. spre exemplu: ghizdeiul. Cerinţele faţă de aer.

Lucerna contribuie la ameliorarea mediului ecologic al agrolandşaftului. Pătrunzând la mari adâncimi. la acumularea azotului biologic în sol. Fiind crescută pe acelaşi loc 3 ani la rând. ameliorând considerabil parametrii fizici şi chimici ai solului. şi 20. la îmbunătăţirea însuşirilor fizice şi chimice ale solului..38 un. n. 22..5 kg de carotină. ceea ce echivalează cu 30-40 t de gunoi de grajd la hectar. 100 kg de masă verde conţin 20 u. lucerna este considerată una dintre culturile primordiale utilizate la consolidarea bazei furajere şi principala sursă de producere a proteinei vegetale. 100 kg de fân – 40 u.6 kg de proteină digestibilă. lucerna lasă în stratul arabil al solului 35-50 t de masă radiculară şi 150-200 kg de azot.8 kg de proteină digestibilă. este mai bogat în substanţe organice şi minerale.17 kg de fosfor. LUCERNA Importanţa În zonele de stepă şi silvostepă.2.. 1.22 kg de fosfor şi 4.03% de lizină. n. Lucerna . solul devine mai structurat. În 100 kg de făină – 73 u. După un ciclu de cultură al lucernei.. rădăcinile de lucernă absorb şi lasă în straturile superficiale ale solului elemente nutritive preţioase precum calciul. 1 kg de fânaj conţine 0. 0. cu o producţie totală de peste 70-80 t de masă verde sau 6-8 t de fân la hectar.8 kg de calciu.10.55 g de triptofan. 44. Ierburi leguminoase 371 10. 0. la formarea şi restabilirea structurii acestuia. Această cultură furajeră poate da 7 recolte pe an.n.n. 6. 12 g de carotină. 1. magneziul etc. 0. 1. 11.8 g de proteină Fig.3% de substanţe proteice.38 g de metionină.3 kg de calciu. 0.

Lucerna-galbenă – M. genul Medicago şi include 36 de specii anuale şi perene. Frunzele conţin de două ori mai multe substanţe proteice şi mai mulţi hidraţi de carbon solubili şi de 4 ori mai puţină celuloză decât tulpinile. Din colet pornesc numeroase tulpini ramificate. Tehnologii în fitotehnie digestibilă. Rădăcina lucernei este pivotantă. format din flori de culoare violetă. abia răsărite. Greutatea medie a 1 000 de boabe este de 2. pătrunde adânc în sol (la 2-3 şi chiar 10 m). Temperatura minimă pentru germinarea seminţelor de lucernă este cuprinsă între 1 şi 4°C. în anul doi – 15-17. lupylina. în anul trei – peste 20 de tulpini pe o plantă. lucerna răsare la 3-4 zile. La temperaturi de 15°C. În primul an. ha. de fânaj din lucernă îi revin 170-180 g de proteină digestibilă. 2. suprafeţele plantate cu lucernă ocupă peste 25 mil. În Republica Moldova se cultivă pe aproximativ 250 mii ha. sativa. cu numeroase ramificaţii secundare. În primul an de vegetaţie lucerna formează 3 tulpini. care formează tufe. Lucerna Hmelevidnaia – M. pe cernoziomuri degradate şi pe aluviuni bogate în calciu şi nu acceptă solurile prea grele sau prea uşoare. gradul de înfrunzire constituie 50% din masa supraterestră. Particularităţile biologice Cultura lucernei dă rezultate bune pe soluri brun-roşcate de pădure. în anul doi şi trei – aproape 40%. Frunzele sunt compuse din 3 foliole oval-alungite.n. Plantele tinere. Lucerna comună. sunt lungi de 2 mm şi late de 1 mm. albastră – M. fiecărei u.5 g. 37 mg de carotină. solurile pietroase sau acide. Sistematica Lucerna aparţine familiei Fabaceae. Starodub. Mai răspândite sunt formele hibride. 3. dintre care 4 sunt mai răspândite: 1.372 V. în jumătatea superioară – zimţate. obţinute prin încrucişarea speciei de lucernă-albastră cu lucerna-galbenă. pe care se formează nodozităţi cu bacterii. falcata. Sistemul radicular este puternic dezvoltat. Fructul este o păstaie răsucită de câteva ori în spirală. nu suportă temperaturi . Global. Fânul bine pregătit depăşeşte prin valoarea sa nutritivă boabele de ovăz şi alte cereale. Inflorescenţa este un racem alungit (până la 8 cm). Seminţele au formă de rinichi. care conţine 3-4 seminţe de culoare galbenă sau galben-verzuie.

Fiecare tulpină vegetează un an. fără a fi acoperite cu zăpadă. Pe terenuri irigate şi în anii cu toamne ploioase.10. Prin intermediul bacteriilor de nodozităţi de pe rădăcinile ei. să se aplice suplimentar . deoarece asimilează slab compuşii greu solubili. cât cântăresc ele înseşi. La încolţire. pălămidă. Fertilizarea. obsigă. în zonele sudice. Dar pentru a şi-l putea acoperi complet. care blochează creşterea şi înrădăcinarea plantulelor răsărite. înainte de semănat şi după fiecare coasă. îşi satisface necesarul de azot. plantulele lucernei slăbesc şi pier. De la regenerarea de primăvară până la înflorire este necesară suma de temperaturi pozitive de circa 800°C. Tehnologia de cultivare Amplasarea culturii. tulpinile noi apar din mugurii care se amplasează pe colet. Regenerarea de primăvară începe la temperaturi de 7-9°C. Cele mai potrivite premergătoare pentru lucernă sunt păioasele de toamnă şi timpurii de primăvară. în acest mod. Ierburi leguminoase 373 mai mici de -4°C. porumbul pentru siloz şi porumbul pentru boabe (când resturile vegetale se încorporează reuşit în sol). lucerna extrage aproximativ 6 kg de P2O5 şi 17-20 kg de K2O. cu cerinţe medii faţă de umiditate. Lucerna este o plantă de zi lungă şi este expusă pericolului de a fi umbrită de culturile protectoare. După ce sunt recoltate culturile protectoare. lucerna poate fi amplasată şi în miriştea orzului de toamnă şi de primăvară. după ce sunt recoltate culturile anuale pentru masă verde. ea exportă din sol peste 260 kg de azot. lucerna rezistă şi la temperaturi de -40°C. alte buruieni perene periculoase. Lucerna este o plantă mezofită tipică. seminţele absorb aproximativ atâta apă. 66 kg de fosfor. 150 kg de potasiu şi 290 kg de calciu. pe terenurile de pe care s-a recoltat cartoful timpuriu etc. Pentru o recoltă de 10 t de fân. Pentru a forma 1 t de fân. dacă temperatura diurnă e prea ridicată. În asolamente. Lucerna manifestă pretenţii faţă de fosforul din sol. lucerna nu trebuie cultivată pe acelaşi câmp decât după un interval de 5-6 ani. poate asigura şi roadă de seminţe. Lucerna este o plantă de primăvară. Din seminţe creşte o singură tulpină. Lucrarea solului se efectuează în funcţie de premărgătoare. lucerna asimilează azotul din aer şi. se recomandă ca. culturile legumicole. dar cele mature rezistă şi la geruri de -25°C. Coeficientul de transpiraţie este de 700-900. sfecla-de-zahăr şi sfecla furajeră. iar pentru masă verde – câteva săptămâni. asigurarea cu umiditate şi gradul de îmburuienare. Sub zăpadă. Trebuie evitate câmpurile îmburuienate cu pir. cartoful. În primul an de vegetaţie.

Semănatul de vară trebuie realizat pe sectoare irigate. Cosmos 250 FS – 5 l/t şi microelemente. putrezesc. iar în perioada de după răsărire – se aplică preparatul 2. pentru tot ciclul de folosire. Epoca de semănat este influenţată de gradul de îmburuienare a solului. atinge 7-8°C. Pe masivele pe care solul nu a fost suficient de bine pregătit primăvara ori care este îmburuienat. VSC – 4. În Republica Moldova sunt omologate 4 soiuri de lucernă: Altuna. constituie 20–25 kg/ha. iar a lucernei se măreşte cu 15-20%. în rânduri dese. cu 1. în comparaţie cu cea semănată vara.5 kg /ha în faza .5-2 luni înainte de semănat. pe miriştile de după coase sau pe miriştea culturilor păioase.0 kg/t. Adâncimea de semănat este cuprinsă între 1. după recoltarea culturilor pentru nutreţ şi a celor cerealiere. În calitate de plantă protectoare. Semănatul de primăvară asigură răsărirea la timp şi uniformă a plantelor.5-3.374 V. unele seminţe îşi pierd facultatea germinativă. Lucerna foloseşte cantităţi mari de potasiu. înainte şi după semănat. Semănatul lucernei se realizează atunci când temperatura solului. Lucerna poate fi semănată atât primăvara cât şi vara târziu. Lucerna pentru nutreţ se seamănă în cultură pură sau împreună cu o cultură protectoare. Dacă plantele răsărite sunt atacate de gărgăriţe. Pentru a combate buruienile dicotiledonate din culturile de lucernă din primul an de viaţă. de asigurarea cu apă. Norma de semănat a lucernei pentru nutreţ. Terenul se tăvălugeşte. în stratul 0-5 cm. Seminţele şi semănatul Pentru a se preveni atacul bolilor şi dăunătorilor. semănatul trebuie realizat mai târzu. Îngrijirea semănăturilor Crusta de la suprafaţa solului se distruge cu grapa rotativă sau cu tăvălugul din inele cu pinteni. La semănat în cultură ascunsă. Tehnologii în fitotehnie 30-35 kg de azot la fiecare hectar.5-2 cm. şi recolta e mai mare. norma de semănat a culturii protectoare se reduce cu 30-50%. în timpul arăturii de bază. seminţele de lucernă trebuie tratate cu TMTD. trebuie folosit orzul de primăvară pentru boabe ori ovăzul pentru nutreţ verde.4 DM – 2. Raduga. La semănatul prea timpuriu. Starodub. termenul limită pentru semănat lucerna fiind sfârşitul lunii august–începutul lunii septembrie. sunt vătămate de dăunători: terenul este puternic îmburuienat încă la apariţia plantulelor de lucernă. Avanta-AS şi Rassvet. Doza de fosfor şi potasiu trebuie să constituie câte 90-120 kg/ha. de calitatea pregătirii solului. iar pe masivele mai îmburuienate. plantaţia trebuie tratată cu insecticide. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu sunt mai eficiente atunci când se administrează integral. porumbul pentru nutreţ recoltat până la 7 august. în orele de dimineaţă. se aplică procedee agrotehnice.

semănăturile neirigate de lucernă realizează 2-3 coase. Recoltarea se realizează la o înălţime de 6-7 cm. când plantele ajung la o talie de 30-35 cm. Plantaţiile pot fi restabilite prin semănatul de completare. Irigarea trebuie întreruptă cu 6-8 zile înainte de cosit. consumul soluţiei de lucru fiind de 300-400 l /ha. când umiditatea solului constituie 65-70% din CCA. Particularităţile de cultivare a lucernei pentru nutreţ în condiţii de irigare. Irigarea lucernierelor asigură 4-5 coase în zona de sud şi 3-4 coase în zona de nord a Republicii Moldova. În perioada de timp între semănat şi prima coasă trebuie efectuată doar o singură udare.10. se distruge un mare număr de buruieni anuale. norma de udare constituie 400-500 m3/ha. cu cerealiere de toamnă. iar cele din al doilea şi al treilea an – 5000-6000 m3/ha. Covorul vegetal al lucernei din anul patru (uneori şi al celor din anul trei) se răreşte puternic. trebuie administrate 4-5 irigări în zona de nord şi 5-6 irigări în cea de sud. ultima coasă trebuie executată nu mai târziu de jumătatea lunii septembrie. semănăturile de lucernă din primul an de viaţă consumă 4 000-4 500 m3/ha. norma de udare constituind 600-700 m3/ha. de aceea primăvara devreme terenul trebuie discuit de-a curmezişul semănaturii. Completarea lucernierelor rărite. Principalul mod de irigare este prin aspersiune. înainte ca plantele să intre în vegetaţie. Masa vegetală de lucernă poate fi folosită şi în stare proaspătă ca hrană pentru animale. Din culturile de lucernă fără plantă protectoare. În anii cu condiţii de umiditate medie. Irigarea lucerniei anului doi şi trei de viaţă trebuie realizată la umiditatea de 75-80% din CCA. cantitatea de îngrăşăminte trebuie majorată cu 20-30%. Irigarea provoacă o tasare puternică a solului. fără ca semănăturile de lucernă să fie afectate în mod substanţial. norma de udare constituind 600-700 m3/ha. dar şi la pregătirea fânului. .0 l /ha. Prin acest procedeu. În condiţii de asigurare normală cu apă. Procedeul asigură sporirea recoltei de masă verde. În anii cu condiţii de umiditate medie. când umiditatea din sol ajunge la 75-80% din CCA. În condiţii medii de umiditate. iar masa vegetală poate fi evacuată de pe câmp nu mai târziu de 3 zile de la cosire. Ierburi leguminoase 375 de 3-4 frunze trifoliate şi Basagran 48 SA – 2. Pe asemenea sectoare. Celelalte irigări (în caz de lipsă de precipitaţii atmosferice) trebuie realizate la 12-15 zile. Primăvara devreme. unghiul minim de instalare a discurilor constituind 14-15°. sectoarele de lucernă din al doilea an şi din anii ulteriori trebuie lucrate cu grape grele perpendicular semănăturii. semănăturile de lucernă din primul an de viaţă trebuie irigate de 3-4 ori. norma de irigare constituind 1200-2600 m3/ha. Primăvara şi după fiecare coasă trebuie înlăturate resturile vegetale de pe pajişti. aplicându-se îngrăşăminte suplimentare. În condiţii de irigare. buruienile pot fi înlăturate şi prin cosirea vârfurilor. după grăparea terenului.

se aplică fertilizarea suplimentară cu îngrăşăminte azotate. sectoarele joase cu soluri fertile. În condiţiile Republicii Moldova este justificat semănatul lucernei fără plantă protectoare. unde de asemenea trăiesc şi se dezvoltă albinele sălbatice. grâul şi orzul de toamnă. Cultivarea lucernei pentru seminţe Semincerii de lucernă trebuie amplasaţi în vecinătatea pânzelor forestiere. Recolte bune semincerii realizează când sunt amplasaţi pe terasele mijlocii şi superioare ale râurilor mari şi mici. ori în miriştile culturilor păioase. unde apele freatice nu se ridică la suprafaţă. bondarii etc. În funcţie de gradul de rărire a pajiştii. după coase. în mod obligatoriu. În regiunile de sud ale republicii. Primăvara devreme. Buruienile dicotiledonate pot fi eficient combătute prin tratarea semănăturilor de lucernă de vârstă diferită cu Basagran 48 SA – 2 l/ha pentru lucerna răsărită. în rânduri distanţate (cu intervalul dintre rânduri de 50 cm. cele mai bune rezultate se obţin pe plantaţiile pe care semincerii sunt amplasaţi în partea superioară a versanţilor cu expoziţie sudică. În condiţii de irigare ori în cazul în care cad ploi abundente. Cele mai bune premergătoare pentru semincerii de lucernă sunt cerealele de toamnă şi de primăvară. Lucerna pentru seminţe trebuie semănată pe sectoare bine pregătite şi libere de buruieni. după care urmează grăparea semănăturii. a masivelor de păduri ori a pajiştilor naturale. pe diagonală. Condiţii bune pentru polenizare se asigură pe malurile stâncoase ale râurilor şi râpelor prevăzute cu un covor ierbos de acoperire bine încălzite de razele solare. unde îşi fac cuiburi albinele sălbatice şi bondarii – principalii polenizatori ai acestei culturi. când solul. Relieful şi expoziţia sectorului constituie şi ele un factor important pentru cultura lucernei de sămânţă. se încălzeşte până la 78°C. Lucerna pentru seminţe poate fi semănată şi vara. În acest scop pot fi utilizate secara. Starodub. în calitate de cultură de completare trebuie utilizat raigrasul înalt. Întreţinerea semănăturilor. Sectorul destinat obţinerii seminţelor de lucernă trebuie. În zona de nord a Moldovei. după care se seamănă culturile de toamnă. cu norma de semănat 3-5 kg /ha concomitent cu aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor în doză de 120 kg. în mirişti. . Epoca optimă de semănat o reprezintă decada a doua şi a treia a lunii aprilie. izolat spaţial cu aproape de 1 500 m de plantaţiile vechi de lucernă. Amplasarea semincerilor pe platou conduce la polignirea pajiştii.376 V. când plantulele au deja formate primele 2-3 frunze trifoliate. bine asigurate cu umezeală sau terenuri irigate. la adâncimea încorporării seminţelor. norma de semănat a culturilor de completare trebuie să constituie 60-70% din norma recomandată pentru semănatul lor în stare pură. dar numai pe terenuri irigate. Tehnologii în fitotehnie Plantaţiile se lucrează cu dezmiriştitorul în două direcţii. preferabile pentru semincerii de lucernă sunt terenurile drepte.

întrerupe legăturile trofice dintre dăunători şi planta-gazdă.0 l/ha. când covorul vegetal atinge înălţimea de 10-12 cm. faza de îmbobocire şi faza iniţială de legare a fructului. evacuarea de pe câmp a resturilor vegetale şi arderea acestora şi a miriştii. Rezerva de umiditate acumulată în perioada de toamnă– iarnă. pot compromite în totalitate recolta de seminţe. se recomandă aplicarea a 3 tratamente de insecticide. Aceste procedee agronomice contribuie la nimicirea dăunătorilor. BI 58 Nou – 1. semănăturile din anii precedenţi trebuie grăpate în 2 treceri de-a curmezişul rândurilor. care. iar sectorul – menţinut până la sfârşitul perioadei de vegetaţie în stare curată şi afânată. Epocile optime de executare a tratamentelor chimice sunt: faza regenerării (primăvara. sunt: faza de apariţie a tulpinii florifere.10. Ierburi leguminoase 377 iar pentru lucerna mai în vârstă. o reprezintă combaterea dăunătorilor. trebuie executate discuirea şi fisurarea. recoltarea fără pierderi. reducerea gradului de îmburuienare. Primăvara. lucerna nu se utilizează pentru obţinerea seminţelor. trebuie aplicat un complex de măsuri agrotehnice de combatere şi respectat asolamentul. fazele de dezvoltare a . Succedarea corectă a culturilor în asolament creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea plantelor. iar în caz de necesitate. când plantele au înălţimea de 10-12 cm). faza îmbobocirii şi faza de formare a fructului (când păstăile din etajul inferior încep a deveni de o culoare întunecată). Plantaţiile de a doua coasă se dezvoltă în condiţii de temperaturi înalte şi umiditate relativ joasă. Decis forte 120 EC – 0. plantaţiile de prima coasă. Una dintre măsurile obligatorii şi de cea mai mare importanţă privind îngrijirea semănăturilor. executarea grăpării ori discuirii de primăvară. temperatura normală şi umiditatea relativă favorabilă a aerului. trebuie să se recolteze la timp cultura protectoare. favorizează crearea unui bogat covor vegetal. formarea unor raceme mari şi sănătose. prezenţi în număr mare. după a doua coasă – două tratamente. atestate la faza primei coase. Complexul de măsuri agrotehnice mai include: respectarea distanţei de izolare de la semincerii vechi. ea trebuie cosită la începutul înfloritului. după a doua coasă. Toată masa cosită trebuie evacuată din câmp. Cele mai potrivite epoci de executare a tratamentelor chimice ale plantaţiilor semincere.0 l/ha. Dacă în anul însămânţării.5 l/ha. la ameliorarea proprietăţilor hidrofizice ale solului. Pentru a evita atacul vătămătorilor asupra semincerilor de lucernă. Reglarea condiţiilor de formare a seminţelor prin cosiri intermediare. Cele mai avantajate plantaţii de lucernă pentru seminţe în condiţiile Moldovei sunt. contribuie la reducerea efectivului de dăunători. în timp de 3-4 zile. Când lucerna se cultivă cu cultură protectoare. Din acest motiv. Printre insecticidele recomandabile se numără Zolone 35 EC – 2. menţinerea semănăturilor în stare curată (fără buruieni). Dacă după prima coasă a lucernierelor plantaţia este atacată de mai mulţi dăunători.

seminţele colectându-se din aşa-numita coasă intermediară. în acest caz trebuie să se ia în calcul faptul că productivitatea seminceră a recoltei din a doua coasă depinde substanţial de epoca de recoltare a primei coase pentru furajare. recoltarea directă trebuie începută când 90-95% din păstăi sunt deja brunificate.378 V. Plantele uscate excesiv se fărâmiţează puternic la treierat. Pe timp însorit. precum şi în cazul irigării. În cazul în care combina nu este dotată cu un dispozitiv special. productivitatea seminceră a coasei a doua fiind mult mai joasă. câmpul trebuie curăţat de resturi vegetale. O atenţie deosebită trebuie acordată pregătirii şi echipării tehnicii de recoltare. din care sistemul de curăţare al combinei nu reuşeşte să separe decât o parte din seminţe. În unele cazuri. Recoltarea seminţelor. aşezată în poloage. cu soare. Seminţele destinate păstrării trebuie să aibă umiditate nu mai mare de 10%. iar sistemul de curăţare a combinei să le poată separa din masa vegetală. Seminţele extrase din păstăi trebuie curăţate imediat cu ajutorul maşinilor de curăţat cereale de tip Petkus. e recomandabil să se lase pentru seminţe plantele pentru a doua coasă. Plantaţiile trebuie cosite la începutul îmbobocitului. Plantaţiile neirigate trebuie cosite la faza apariţiei tulpinii florifere (la aproximativ 40-45 de zile după începutul regenerării). trebuie înlăturate de la combine elementele care pot provoca pierderi de seminţe la recoltarea în 2 faze. păstăile treierate trebuie transportate la făţare. Curăţarea definitivă a seminţelor se efectuează la maşini electromagnetice 3MC-1A. împreună cu seminţele. fapt ce provoacă mari pierderi de producţie de bază. După recoltare. supuse uscării suplimentare şi trecute din nou prin aparatul treierător al batozei. timp suficient pentru ca păstăile să poată fi mai uşor treierate. . Tehnologii în fitotehnie plantelor se produc în intervale de timp mai reduse. iar pentru obţinerea seminţelor se va rezerva producţia din a doua coasă. creează multă pleavă. În condiţii de surplus de umezeală. mai rar se realizează recoltarea directă. nu trebuie să se admită suprauscarea masei vegetale cosite. Producţia colectată la această coasă se va utiliza pentru furajare. Starodub. Acest lucru se face în cazul în care precipitaţiile abundente din perioada primei coase provoacă creştere vegetativă luxuriantă şi o polignire puternică a plantelor. Recoltatul în 2 faze trebuie început atunci când 70-75% din păstăi se brunifică deja. seminţele obţinute din recolta celei de-a doua coase sunt mai asigurate cu polenizatori. Cel mai răspândit mod de recoltare a loturilor semincere de lucernă este recoltarea în 2 faze. poloagele nu trebuie uscate mai mult de 3-4 zile. organele generative sunt mai puţin dezvoltate.

2 3.3. Sparceta . Deoarece pentru Republica Moldova sunt caracteristice relief cu pante.8 18. ameliorează esenţial fertilitatea solului. fânaj sau faină vitaminoasă. un conţinut ridicat de proteină. extractive Celuloză Cenuşă uscată brută brute la 100 kg neazotate de nutreţ Masă verde 21.8 58 Tipul de nutreţ Figura 45.6 22 Fân 81.4 34. în special provitamina A şi vitamina C.2 3.10. sparceta nu provoacă meteorizaţii la animale. combate eroziunea. Ierburi leguminoase 379 10. sparceta este cea mai indicată cultură pură. suprafeţe supuse eroziunii.3 1. fân.7 22. Nutreţul de sparcetă dispune de un coeficient mare de digestibilitate. SPARCETA Importanţa Sparceta se furajează în hrana animalelor sub diferite forme: masă verde. precum şi în amestec cu graminee perene. cantităţi mari de săruri minerale şi o serie de vitamine. Indicatorii calităţii (%) şi valoarea nutritivă a sparcetei Unităţi Substanţe Substanţă Proteină Grăsimi nutritive. Consumată în stare proaspătă. alunecări de teren.2 11. Ea asigură producţii bune.6 1.3 6.3 3.

care poate solubiliza compuşi greu solubili. cu lungimea de 1-2 mm. dar plantele mature suportă -20–-22°C. este rezistentă la secetă. cu o lungime de 6 mm. fânul de sparcetă este ceva mai eficient decât lucerna: 0.n. Dintre soiurile testate în Republica Moldova.40 u.0-1. sparceta depăşeşte cu 20-25% lucerna. rămase după cultivarea sparcetei. Sparceta transcaucaziană (O. Cantităţile însemnate de rădăcini. Tehnologii în fitotehnie Sparceta îmbogăţeşte solul cu azot şi. arenarea) . cu 3-8 dinţi puţin dilataţi. majoritatea multianuale şi doar câteva anuale. cretoase sau marnoase. Sparceta de nisip (O. sparceta se apropie de lucernă care. Sparceta este o plantă xerofită tipică.n.2 t/ha. asigură 2 coase pe an. rezistenţa la ger scade brusc. Sparceta fertilizează solul cu 100-120 kg de azot biologic la hectar. .n. Particularităţile biologice Seminţele de sparcetă încep să încolţească la 1-2°C. nu este pretenţioasă faţă de sol. Antasiatica). calciu şi potasiu în forma uşor accesibilă pentru alte plante. amplasate pe pante pronunţate şi erodate. pe terenurile neirigabile. După valoarea lui nutritivă. care include mai multe specii. cel mai reuşit este soiul Iujnoukrainski. Este deosebit de pretenţioasă faţă de umiditate în fazele de îmbobocire–înflorire şi regenerare. producţia de masă verde a sparcetei constituie 25-30 t/ha. menţine în sol săruri de fosfor. faţă de 0. este o plantă meliferă. Se cultivă ca tip de iarnă. Masa a 1 000 de păstăi constituie 14-24 g. viciifolia). la lucernă.). în medie. la 1 kg de fân. producţia de fân – 5-6 t/ha şi de seminţe – 1.380 V. echivalează ca efect fertilizant cu 20-30 t de gunoi de grajd la ha. La faza de 6-7 frunze. conţine 116 g de proteină la 1 kg de nutreţ şi 256 g la 1 u. Sparceta asigură recolte mari şi pe soluri sărace. În medie. Starodub. Coeficientul de transpiraţie constituie 500-700. Este o plantă de zi lungă. dens pubescente. Păstăile sunt semirotunde. Plantulele suportă îngheţurile de până la -5–-6°C. pietroase. Sistematica Sparceta aparţine genului Onobrychis. În Republica Moldova se cultivă pe larg 3 specii: Sparceta comună (O. datorită sistemului radicular. După producţia de fân. pe terenuri calcaroase. n.5 u. După conţinutul de proteine digestibile (în fân – 106 g la 1 kg şi 196 g la 1 u. suportă rău solurile acide şi sărate. asigurând o recoltă de miere de 80-100 kg /ha.

înainte de semănat seminţele de sparcetă trebuie expuse timp de 1-2 zile la soare. sparceta extrage din sol 11 kg de azot. împreună cu o cultură protectoare. chiar în anul II. doza de îngrăşăminte ce conţine azot nu trebuie să depăşească 45-60 kg /ha de substanţă activă. Pe solurile sărace. 7. Pentru 1 t de masă verde. Nu se autosuportă. Cosmos 250 FS – 5 l/t şi microelemente. În soluţia formatorului de peliculă se adaugă preparatele TMTD. Este important ca în procesul tratării seminţele să nu fie supuse acţiunii razelor solare. pentru a majora procentul de germinare. alcool polivinilic (500g) în amestec cu 10 l apă la 1 t de seminţe sau îngrăşăminte lichide complexe – 3 l + 7 l apă la 1 t de seminţe. trebuie semănate seminţe condiţionate de sparcetă.5 1 de apă şi. Uneori. seminţele se inoculează cu Rizolignin. în rotaţie trebuie să urmeze după plantele care lasă terenul curat. asigurarea cu umiditate şi gradul de îmburuienare. În prima perioadă de vegetaţie. O doză mai mare favorizează creşterea şi dezvoltarea culturii protectoare şi frânează creşterea şi dezvoltarea plantelor tinere de sparcetă. 20 kg de potasiu şi 11-12 kg de calciu. iar pentru 1 t de fân – 25. Este eficientă inocularea executată concomitent cu incrustarea seminţelor.10. Lucrarea solului se efectuează în funcţie de premărgătoare. iar pentru a evita infectarea cu boli şi dăunători. administrarea îngrăşămintelor ce conţin azot este ineficientă.VSC – 4 kg/t. deoarece nodozităţile se formează la faza de 3 frunze adevărate. Seminţele şi semănatul Pentru a obţine producţii mari. . Pentru a activiza fixarea azotului. fapt ce influenţează negativ asupra productivităţii. Ierburi leguminoase 381 Tehnologia de cultivare Premergătoarele. ele germinează mai greu – în anumite cazuri. În condiţii favorabile pentru simbioză. În acest scop se utilizează formatorii de peliculă – sare de sodiu carboxil metil celuloză (200 g). sparceta creşte încet şi poate fi afectată de buruieni. De aceea. Din acest motiv.6 kg de azot. 2 kg de fosfor şi 5. Pachetul cu praf de bacterii de nodozităţi selectate se amestecă cu 1. Fertilizarea. aplicate în doze de N30 odată cu semănatul. se prelucrează norma de însămânţare necesare pentru 2 ha. seminţele trebuie incrustate. în special după cerealele păioase şi prăşitoarele bine îngrijite în perioada de vegetaţie.18 kg de fosfor. La cultivarea sparcetei.8 kg de potasiu. sparceta formează seminţe tari. Sistemul de fertilizare este condiţionat de proprietatea sparcetei de a fixa azot prin simbioza cu bacteriile de pe nodozităţi. a căror pondere poate ajunge la 25%. sparceta reacţionează pozitiv la îngrăşămintele ce conţin azot. de aceea trebuie să revină pe acelaşi teren abia peste 7-8 ani. cu suspensia obţinută.

de exemplu cu porumb pentru nutreţ recoltat la sfârşitul lunii iulie. semănat cu un interval între rânduri de 45 cm. Pentru a preveni formarea crustei. trebuie aplicat tăvălugitul. Recolta culturii protectoare este imediat transportată din câmp. Sparceta are o putere redusă de străbatere. Seminţele de sparcetă se încorporează la adâncimea de 2-3 cm. Sparceta se seamănă primăvara timpuriu. iar în condiţii de umiditate insuficientă şi nestabilă până la 4 cm. Norma de însămânţare constituie 4. Semănăturile timpurii de primăvară asigură o singură coasă care. Cele mai răspândite şi mai periculoase boli ale sparcetei sunt: . toamna. sparceta poate fi semănată în cultură pură şi împreună cu o cultură protectoare. poate oferi 2 coase sau o producţie pentru seminţe. Sparceta pentru masă verde se seamănă în rânduri dese. Dacă după recoltarea cerealelor de toamnă cad ploi abundente. şi după fiecare coasă. sparceta se grăpează şi i se înnoiesc fisurile. cu 35-45 de zile înainte de îngheţurile permanente. se realizează grăpatul. Întreţinerea semănăturilor Imediat după semănat. primăvara. Măsurile de combatere a bolilor. în primul an de utilizare. ori amestec de mazăre cu ovăz pentru masă verde. cu ajutorul maşinii ŞN-2-140. lăţimea fisurilor fiind de 2-3 cm. se distruge şi o bună parte din lăstarii de sparcetă.382 V. dar oferă un randament mai mare dacă este cultivată împreună cu o cultură protectoare. la maturitatea fizică a solului. operaţie absolut necesară în cazul în care solul este uscat. În funcţie de gradul de îmburuienare a terenului. sparceta nu se mai coseşte. Semănatul de vară este eficient în cazul sparcetei transcaucaziene. deoarece aceasta este o plantă ce se dezvoltă toamna şi.0 mil. este cu mult mai mică decât cele obţinute în urma semănatului de vară. se realizează fisurarea la o adâncime de 45 cm. Toamna târziu. de seminţe viabile la ha sau 90-100 kg/ha.6. cu intervalul de 15 cm.5-5. Tehnologii în fitotehnie O altă metodă de sporire a productivităţii este umectarea seminţelor timp de 24 de ore şi zvântarea lor înainte de semănat. Dacă este semănată împreună cu o cultură protectoare. dacă se coseşte la o înălţime mai mică. fapt ce blochează creşterea în continuare a plantelor. prin valoarea ei. Starodub. Începând cu anul II de vegetaţie. sparceta poate fi semănată şi vara în a doua jumătate a lunii iulie. Cultura protectoare trebuie cosită la o înălţime a miriştii de 15-20 cm. Sparceta în cultură pură asigură recolte înalte de masă verde. Semănatul se efectuează cu semănătorile SZT-3. Pentru a evita rărirea plantelor din semănăturile de sparcetă şi a preveni scăderea producţiei. de aceea prezenţa crustei răreşte considerabil semănăturile. aceasta trebuie recoltată la timp.

frunzele cad. Rugina care are drept agent patogen ciuperca parazită.1. motiv din care sparceta trebuie recoltată când procentul de frunze este maxim.10. Principalele măsuri agrotehnice de combatere: cositul timpuriu al masei vegetale infectate. tulpinile. Tulpinile conţin de 2-3 ori mai multă celuloză. precum şi de gărgăriţa sparcetei. Sparceta trebuie cosită la înălţimea de circa 6 cm de la suprafaţa solului. reducând recolta acestora până la 50%. Pe măsură ce frunzele îmbătrânesc. tulpinile. Frunzele infectate se apleacă în jos. putrezeşte. în consecinţă. Unele specii de fuzarioză infectează rădăcina. iar masa lor se majorează. regenerarea întârzie cu 2 zile. Un cosit prea jos afectează regenerarea tulpinilor şi micşorează recolta coasei ulterioare. La această înălţime de cosire. Făinarea provoacă daune considerabile plantelor semincere. Colectarea fânajului. care atacă frunzele şi mugurii florali. Masa verde se zvântează în timp redus. inflorescenţele şi păstăile. se înregistrează pierderi mari: se rup frunzele. E-284. Recoltarea Sparceta pentru fânaj. în plantă se păstrează mai multe substanţe plastice. plantele regenerează mai bine în primăvara următoare. KS-2. Dacă sparceta nu se colectează la timp. de culoare cafenie. fân şi masă verde tocată se recoltează la mijlocul fazei de înflorire. respectarea asolamentelor. poate cauza rărirea considerabilă a plantaţiei. numărul de tulpini se reduce. Tulpinile rămân uscate. Dacă se reţine cu o singură zi în poloage. ultima coasă – la înălţimea de 8-10 cm. iar larvele ei – nodozităţile şi rădăcinile. Ierburi leguminoase 383 Făinarea. care. iar dacă se reţin în poloage timp de 5-6 zile. Respectarea rotaţiei culturilor şi a celorlalte măsuri tehnologice contribuie la reducerea tratamentelor chimice. care afectează frunzele. inflorescenţele. Sparceta se coseşte cu ajutorul cositorilor strivitoare KSK-100. O mare importanţă o are înălţimea cositului. Pe frunze apar pete (depuneri arahnoide) de culoare albă cu spori. la o umiditate de . Boala infectează frunzele. Gărgăriţele se combat cu Bi 58 nou – 1. inflorescenţele şi păstăile. Se infectează mai puternic plantaţiile vechi. Sparceta este afectată şi de puricii de frunze. Frunzele şi inflorescenţele conţin de 3.5 l/ha. vârfurile tulpinilor. La plantele infectate se dereglează asimilarea. în plantaţii se reţine mai bine zăpada. cu timpul se usucă şi cad. Fuzarioza plantelor. Sursa de răspândire a fuzariozei sunt resturile vegetale şi solul. asimilată prost de animale. Sparceta trebuie recoltată atunci când solul este bine uscat. adunarea resturilor după coasă. direct din poloage.5-4 ori mai multe substanţe proteice şi de 20 de ori mai multe vitamine decât tulpinile.

Imediat după zvântare. să posede drenaj natural.2 m) şi ca masă. mărunţită în segmente de 2-3 cm lungime. se încarcă şi se aranjează în stive. cu masa de 27 kg şi legarea lor automată. Brazdele trebuie să fie uniforme ca lăţime (1. implicând tasarea continuă. fânul se adună în rulouri. 100-200 kg /m3 şi masa de până la 500 kg sunt cele mai rentabile. sau cu alte materiale care evită putrezirea stratului superficial al fânajului. Masa cosită şi adunată se întoarce de pe o parte pe alta cu ajutorul maşinilor. Rulourile cu diametrul de 1. Pregătirea fânului. Starodub. se dezvoltă relativ încet.5 m. când atinge umiditatea de 25-33%. Pregătirea făinii vitaminoase. Ele se adună. din tulpini iese apa. la umiditatea de 20-22%. cu ajutorul maşinilor pentru adunat şi presat fân. sparceta le asigură pe soiurile cu fertilitate naturală redusă. Intervalul dintre cositul masei verzi şi zvântarea ei nu trebuie să depăşească 2 ore. în rânduri dese fără plantă protectoare. se amplasează în rezervoare pentru fânaj. În poloage. cu acelaşi număr de seminţe germinabile ca şi la sparceta pentru furaj. Uscarea masei se execută în uscătoarele rotative AVM-0. Cea mai bună calitate o are fânul care se păstrează în magazii speciale. fânul se zvântează până la umiditatea de aproximativ 25-30%. Iarba zvântată. Tehnologii în fitotehnie aproximativ 70% se adună în poloage. iar pentru adunarea în poloage. cu umiditatea de 75%. La o umiditate de 40-45%. se utilizează maşinile de tip PS-1. cu creştere vegetativă mai puţin abundentă. Pentru a obţine material semincer cât mai mult şi de calitate. se colectează în poloage. până la sfârşitul însilozării. fără cultură protectoare. Semănăturile de primăvară. AVM-0. se păstrează mai bine substanţele nutritive. frunzele de sparcetă sunt aproape uscate: la compresiune. pierderile totale de fân nu trebuie să depăşească 2. În fânul presat. Capacitatea maximă a rulourilor presate constituie 180-200 kg/m3. Fânajul bine tasat şi nivelat se acoperă cu peliculă şi se presară cu un strat de paie tocate.5%. capacitatea de 100-200 kg. la prima urgenţă.4.384 V. iar colectarea şi mărunţirea poloagelor se realizează la umiditatea de 60%. Făina vitaminoasă se pregăteşte din masa proaspăt cosită. Cultura sparcetei pentru seminţe Cele mai înalte producţii de seminţe. cu tractoare grele. Masa tocată. cu o umiditate de 50-60%. semănatul trebuie realizat primăvara timpuriu.6. iar ştirul.5. În timpul adunatului în poloage. Terenurile pe care se plantează sparceta pentru seminţe trebuie să fie bogate în calciu. cu o umiditate nu mai mică de 55%. loboda cresc repede şi pot crea un înveliş protector natural ce să conducă . presarea fânului în rulouri dreptunghiulare. Termenul de plasare în tranşee trebuie să constituie nu mai mult de 2-3 zile. Pentru pregătirea unei tone de faină sunt necesare 4-5 t de masă verde.

dimineaţa sau seara. . Sparceta este o plantă alogamă facultativă. fără a atinge plantele de sparcetă. Polenul aproape că nu se răspândeşte prin intermediul vântului. treieratul trebuie efectuat noaptea. prin tratamente chimice. Pentru a micşora pierderile de seminţe cauzate de scuturare. Mai întâi se maturizează păstăile din partea inferioară a inflorescenţei. ultimele – cele din partea superioară. Pe terenurile însămânţate distanţat. deoarece păstăile sparcetei absorb uşor apa. Ierburi leguminoase 385 la slăbirea considerabilă a semănăturilor sau chiar la pieirea lor completă. respectându-se rotaţia culturilor şi. trebuie efectuat cositul sanitar al vârfurilor. Recoltarea se efectuează divizat.10. Cu cât prisaca se află mai aproape de terenul semincer. Bolile şi vătămătorii se combat prin metoda integrată. ele pot fi utilizate şi la fertilizarea solului. pentru a le combate eficient. De aceea. Un rol important în polenizarea florilor revine albinelor domestice. După recoltare seminţele trebuie să se vânture şi să se usuce imediat. Se polenizează cu ajutorul insectelor. seminţele se amestecă. preparatele aplicânduse în perioada de vegetaţie. trebuie efectuate 2-3 praşile mecanice. în caz de necesitate. Umiditatea seminţelor la păstrare nu trebuie să depăşească 14%. plantaţiile se treieră cu combina. Recoltarea La determinarea termenelor de recoltare trebuie să se ţină cont de faptul că păstăile de sparcetă ajung la maturitate eşalonat. La 1-2 zile după zvântarea poloagelor. la apariţia buruienilor. când 50-60% din păstăi au culoarea brundeschis. În anii obişnuiţi. Mărunţite în câmp. cu atât plantaţia e mai des frecventată de albine şi producţia e mai mare. în timpul păstrării. pierderile cauzate de scuturări depăşesc 25%. Seminţele coapte se scutură repede. la un interval de 650-700 m unul de altul. stupii repartizându-se în diferite locuri. Periodic. Paiele obţinute după treierat se utilizează ca furaj grosier pentru ovine şi la producerea de făină vitaminoasă. La fiecare hectar sunt necesare 3-4 familii de albine. De aceea transportarea stupilor de albine lângă terenul semincer de sparcetă este o condiţie obligatorie.

Tehnologii în fitotehnie CAPITOLUL IERBURILE GRAMINEE 11 11.386 V. Gramineele anuale sunt mai puţin răspândite. dughia Ciumiza Mei african. sau perlat Paiza Iarba-de-Sudan – Setaria italica moharium – Setaria italica maxima – Pennisetum thyphoides – Echinochloa frumentacea – Sorgum sudanense Pentru cunoaşterea mai bună a caracterelor seminţelor ierburilor graminee.1. În ţara noastră se întâlnesc peste 260 de specii de graminee. din care circa 70% sunt perene. ovăscior – Arrenatherum elatius Păiuşul de livadă – Festuca pratensis Pirul siberian – Agropyrum sibiricum Pirul pectinat – Agropyrum pectiniforme Pirul gras – Cynodon dactylon Timoftica – Phelum pratense Obsiga nearistată – Bromus inermis Ierburile graminee anuale: Părângul. Principalele graminee perene sunt: Firuţa – Poa pratensis Golomaţul – Dactylis glomerata Raigrasul italian – Lolium multiflorum Raigrasul comun sau zizania – Lolium perenne Raigrasul înalt. . ciumiza. ele pot fi grupate în modul următor: 1. Starodub. Aspecte generale Plantele din această grupă fac parte din familia Poaceae. Cariopse îmbrăcate cu lungimea până la 3 mm – dughia.

Când se formează cea de-a patra frunză. producându-se în continuare dezvoltarea inflorescenţelor la cele câteva tulpini formate. Ierburi graminee 387 2. La baza primei frunze formate în cursul răsăririi. În acest moment înălţimea lăstarilor variază. De asemenea. Alungirea tulpinilor se produce mai târziu. iar valoarea nutreţului este ridicată. pătrund în sol până la 1 m şi chiar mai mult. Determinarea momentului optim de recoltare se poate face prin secţionarea lăstarilor. deci producţii sporite de nutreţ. raigrasul comun. În faza de alungire a tulpinilor. golomăţul. Gramineele perene realizează. Înfrăţirea gramineelor Procesul de formare de noi lăstari la graminee din nodurile bazale ale tulpinii se numeşte înfrăţire. au capacitate mare de înfrăţire şi de otăvire. Cariopse îmbrăcate cu lungimea mai mare de 3 mm – păiuşul de livadă. tulpinile se alungesc rapid. de înspicare. din care se formează alte frunze. cu o creştere asemănătoare cu cea a tulpinii principale şi posibilitatea de a se hrăni independent prin formarea de noi rădăcini adventive. Cariopse îmbrăcate artistate – raigrasul înalt. În acest timp. reacţionează bine la fertilitate şi la celelalte măsuri de sporire a producţiei. în funcţie de specii. raigrasul comun sau zizania. meristemul apical se modifică. precum şi a lăstarilor porniţi în creştere. după acumularea temperaturilor specifice. Procesul de înfrăţire decurge rapid. după care urmează fazele de burduf. . formându-se primordiile inflorescenţei. Această formaţiune se numeşte apex. Pentru a favoriza în continuare formarea de noi lăstari. înflorire şi formare a seminţelor. prin alungire telescopică. după care apar şi ceilalţi lăstari sau fraţi. firuţă rădăcinile trăiesc mai mulţi ani. deci şi o durată mai lungă de viaţă. iau naştere rădăcinile adventive şi un nou lăstar. asigurând perenitatea plantaţiilor. Sistemul radicular Gramineele au rădăcini fasciculate. obsiga nearistată. timoftica.10. între 25 şi 50 cm. în general. posedă o plasticitate ecologică ridicată. iar la pirul pectinat. procesul de înfrăţire încetează datorită producerii unui blocaj hormonal asupra mugurilor care nu au început alungirea. Înrădăcinare mijlocie de 60–80 cm au păiuşul de livadă. este necesar ca apexul să fie suprimat când acesta se află la o înălţime de 5–15 cm deasupra nivelului nodurilor de înfrăţire. Specie cu înrădăcinare superficială de 30-50 cm este firuţa. în interiorul şi la baza tecii acesteia se află meristemul formativ al tulpinii. raigrasul italienesc. reprezentând un furaj energetic. 3. iarba de Sudan. sunt bine consumate de animale. Durata vieţii rădăcinilor gramineelor perene este de un an la raigrasul comun. La apariţia primordiilor organelor florale. producţii mari. iar lăstarii noi formaţi se numesc fraţi. gramineele perene sunt adaptate la condiţii ecologice extrem de variate.

fiind cunoscute sub denumirea de „graminee de fâneaţă”. golomăţul. . cât şi prin păşunat. 3. Aceste graminee se pretează la recoltarea prin cosire. Lăstarii scurţi sunt alcătuiţi numai din frunze. La nodurile stolonilor se formează lăstari erecţi ce produc. cm 2. În funcţie de raportul dintre lăstarii scurţi şi alungiţi. Din această grupă fac parte: raigrasul înalt. iar lăstarii alungiţi pot fi vegetativi şi generativi. aşa cum s-a menţionat anterior. păiuşul-roşu. La acestea. la care predomină lăstarii alungiţi. raigrasul italian. Înălţimea tulpinii. Tehnologii în fitotehnie Deosebirea ierburilor graminee după înălţime şi gradul de înfrunzire Caracterele 1. Graminee stolonifere. gramineele se clasifică astfel: 1. timoftica. firuţa. la o adâncime cuprinsă între 5 şi 20 cm şi poartă denumirea de stoloni sau rizomi. Proporţia lăstarilor alungiţi şi scurţi 3. iar uneori lipsesc frunzele bazale. După modul în care se face înfrăţirea. Graminee de talie joasă sau de etaj inferior. care se caracterizează prin predominarea lăstarilor scurţi cu o mare parte a frunzelor situate la baza tulpinilor.388 V. cât şi pe cele situate la baza tulpinii. lăstari ce pot avea creştere verticală sau orizontală. raigrasul comun. gramineele se împart în următoarele grupe: 1. Tot la nodurile stolonilor se formează în pajişti un covor ierbos încheiat. Din această grupă fac parte: pirul pectinat. Speciile de etaje superioare de etaje medii de etaje inferioare 70 – 150 50 – 70 40 – 50 Predomină lăstarii Aproximativ Predomină lăstarii alungiţi egală scurţi Majoritatea frunzelor Frunzele sunt Majoritatea frunzelor se află în partea situate se află la baza tulpinii superioară a tulpinii proporţional Fâneaţă Mixt Păşunat Raigras înalt Pirul pectinat Firuţă Obsigă nearistată Raigras comun Raigras italian Golomăţ Timoftică Gramineele au două feluri de lăstari: scurţi şi alungiţi. Starodub. Aceste specii se pot folosi atât prin cosit. adică mixt. la rândul lor. Speciile din această grupă formează. cuprinzând speciile la care proporţiile dintre lăstarii scurţi şi cei alungiţi sunt aproximativ egale. Graminee de talie mijlocie sau de etaj mediu. Graminee cu talie înaltă sau de etaj superior. ele mai numindu-se si graminee de păşune. adică formează inflorescenţe. Inserţia frunzelor 4. alţi stoloni. Aceste specii se pretează pentru păşunat. Folosirea 5. Tulpinile au atât frunze situate pe nodurile superioare. Din această categorie fac parte: pirul gras. obsiga nearistată. 2. Fraţii cu creştere orizontală se formează sub nivelul solului. majoritatea frunzelor se află de-a lungul tulpinilor. teacă şi limb. după lungimea şi grosimea lor. la nodurile de înfrăţire.

Pirul târâtor . sau chiar la suprafaţa solului. Gramineele cu tufa rară. iar fraţii sunt strâns alăturaţi între ei. Majoritatea gramineelor cu tufa rară sunt plante valoroase din punct de vedere furajer. dând tufei aspectul de vas. Rezultă deci tufe rare unite prin stoloni scurţi. dar fertile şi bine aprovizionate cu apă. 4. Datorită unor astfel de însuşiri. păiuşul de livadă. mai scurţi. păşunat sau mixt. La aceste graminee nodul de înfrăţire este situat foarte aproape de suprafaţa solului. solul se tasează. Nodurile de înfrăţire la aceste specii se află la adâncimea de 3-5 cm în sol. irigaţii şi folosire raţională. din nodurile de înfrăţire se formează atât lăstari aerieni. 3. Gramineele cu tufă acoperă bine terenul. mixtă Pirul pectinat. golomăţul. slab aerate. Majoritatea suprafeţelor de pajişti dominate de gramineele cu tufă deasă au valori economice scăzute. aceste specii se pot menţine în pajişti timp îndelungat în condiţiile unor soluri compacte şi cu un strat gros de ţelină. Fraţii noi formaţi se distanţează de lăstarul principal. fiind adaptate la soluri mai tasate. Deosebirea ierburilor graminee după tipul de înfrăţire Caracterele Amplasarea nodului de înfrăţire Poziţia lăstarilor Folosirea Speciile Cu tufa laxă În sol la 3-5 cm Sub un unghi faţă de tulpina principală Fâneţe. Un gramineu cu tufa deasă este negara. Ierburi graminee 389 Pajiştile dominate de gramineele stolonifere se folosesc numai prin cosit. înţelenind terenul. timoftica. cât şi stoloni subterani. pirul târâtor ş. dând aspectul unor tufe compacte. la folosirea prin cosit. Această configuraţie a tufelor realizează un covor ierbos încheiat şi o ţelină elastică rezistentă la păşunat. raigrasul înalt. raigrasul italian. Aceste specii sunt productive şi se pretează în funcţie de talie şi etajare. Acest mod de înfrăţire determină o mare rezistentă la condiţiile de viaţă neprielnice altor graminee. La aceste specii. Din această grupă fac parte: pirul gras.10. 2. creând un covor ierbos încheiat. Gramineele cu tufa deasă. Din această grupă fac parte: raigrasul înalt. Lăstarii aerieni formează tufe rare. În cazul păşunatului. păşunat. timoftica Cu tufa compactă La suprafaţa solului Fraţii sunt strânşi alăturaţi între ei Fâneţe. raigrasul comun. golomăţul. Aceste pajişti realizează producţii satisfăcătoare prin fertilizarea cu doze moderate de îngrăşăminte. mai îngust la baza şi mai larg în partea superioară.a. păşunat Firuţa Rizoidale În sol Din rizomi se dezvoltă verticala Fâneţe Obsiga nearistată. Gramineele cu tufa mixtă.

raigrasul italian. De asemenea. În cazul fâneţelor se exprimă un număr de coase. Acestea fructifică în anul semănatului. şi invers. şi productivitatea speciei. dau producţii maxime în al doilea an şi trăiesc foarte puţin. alungirea în continuare a tulpinilor la care apexul nu a fost afectat şi a frunzelor la care nu a fost afectat ţesutul meristematic. Starodub. precum şi de un regim favorabil de umiditate. se constată că speciile de graminee care ajung mai repede la maturitatea biologică prin fructificare trăiesc mai puţin. în special cu azot. De asemenea. .390 V. Energia de otăvire se referă la numărul de refaceri într-o perioadă de vegetaţie. de otăvire depinde. După capacitatea de otăvire. gramineele se împart în următoarele grupe: Gramineele cu capacitatea mare de otăvire sunt cele de la care se obţin 2-3 coase pentru fân sau 4-5 cicluri de păşunat: golomăţul. precum şi cositul la înălţime prea mică de sol influenţează negativ otăvirea. Gramineele cu capacitatea mijlocie de otăvire asigură o singura recoltă pentru fân şi o otavă ce se poate păşuna. în mare parte. Refacerea gramineelor are loc prin formarea de noi lăstari. Procesul de otăvire se caracterizează prin viteza de otăvire. Ritmul de dezvoltare si vivacitatea gramineelor În general. împiedică acumularea de substanţe de rezervă în plante pe seama cărora se realizează otăvirea în anul următor. recoltarea gramineelor în preajma iernii. Din acest punct de vedere se deosebesc: – graminee cu ritm de dezvoltare rapid si vivacitate scurta. iar în cazul păşunilor în numărul ciclurilor de păşunat. Otăvirea este influenţată pozitiv de o bună aprovizionare a solului cu elemente nutritive. timoftică. Viteza de otăvire este timpul necesar plantelor de a se reface pentru o noua recoltare. Capacitatea de otăvire reprezintă cantitatea de masă verde sau fân obţinută în urma otăvirii în cursul unei perioade de vegetaţie. sau doua cicluri de păşunat: obsiga nearistată. raigrasul comun. Gramineele cu capacitatea mijlocie de otăvire sunt cele de la care se obţin 2 coase pentru fân respectiv 3-4 cicluri de păşunat: păiuşul de livadă. energia de otăvire şi capacitatea de otăvire. Păşunatul abuziv cu un număr mare de animale. Tehnologii în fitotehnie Otăvirea gramineelor Otăvirea este însuşirea speciilor de a-şi reface masa organelor aeriene după cosit sau păşunat. Pentru practică acest lucru are o importanţă deosebită în folosirea eşalonată a nutreţului verde.

prin cultivarea de specii sau soiuri cu precocitate diferită. firuţa. Vivacitatea gramineelor şi capacitatea de otăvire Specia Golomăţul Raigrasul înalt Raigrasul italian Raigrasul comun Păiuşul-de-livadă Pirul pectinat Obsiga nearistată Timoftica Firuţa Inflorescenţa Panicul Panicul Spic Spic Panicul Spic Panicul Panicul specific Panicul Durata vieţii. . – graminee cu ritm de dezvoltare foarte lent şi vivacitate foarte mare. Fructifică în anul al doilea de la semănat. după 3-8 ani. Asemenea graminee sunt obsiga nearistată. Gramineele tardive. La aceste specii fructificarea se produce în anul al doilea de la semănat dau producţii maxime în anul al treilea şi trăiesc 5-8 ani. Prin lucrări de ameliorare s-au obţinut chiar în cadrul unei specii soiuri cu precocitate diferită. Aşa sunt golomăţul. cum sunt obsiga nearistată. Ierburi graminee 391 menţinându-se în cultură 2-3 ani. – graminee cu ritm de dezvoltare mijlociu şi vivacitate mijlocie. deoarece se pot realiza conveiere verzi de pajişte. timoftica. Acestea sunt raigrasul înalt. Sub acest raport. – graminee cu ritm de dezvoltare lent si vivacitate mare. Cunoaşterea ritmului de dezvoltare şi a vivacităţii gramineelor este necesară la alcătuirea amestecurilor pentru semănat în funcţie de durata de folosinţa necesară. Spre exemplu: golomăţul. adică asigurarea ritmică cu nutreţ verde pe seama pajiştilor semănate. Gramineele precoce înspică la circa 30 de zile de la intrarea în vegetaţie. timoftica. gramineele se împart în precoce. Spre exemplu: raigrasul înalt. raigrasul italian. şi pot trai până la 35-45 de ani. Gramineele intermediare înspică după circa 50 de zile de la începerea vegetaţiei. dau în spic doar după 60-70 de zile de la intrarea în vegetaţie. păiuşul-de-livadă. Anul de recoltă ani mixtă 5-8 3-4 2-3 2-3 2-3 2-3 2-3 2 5-8 2-3 2-8 2-4 10 2-3 5-8 2-3 10 3-4 Numărul de coase 2-3 2-3 2-3 2-3 2 1 1 2 2-3 Precocitatea gramineelor Precocitatea se referă la perioada de timp de la intrarea în vegetaţie şi până la înspicare. Aceste specii fructifică foarte târziu. Acest lucru are o importanţă deosebită pentru practică. firuţa. intermediare şi tardive.10. raigrasul comun. păiuşul de livadă. producţiile maxime de nutreţ se obţin în al treilea şi al patrulea an de viaţă şi trăiesc peste 10 ani. raigrasul comun.

datorită stolonilor şi înfrăţirii situate la o adâncime mai mare în sol. Gramineele perene sunt. păiuşul-de-livadă. gramineele sunt mai puţin pretenţioase. urmând să se asigure o umiditate în sol care să reprezinte 50-60% din capacitatea totală pentru apă a solului în decursul perioadei de vegetaţie. raigrasul comun. de asemenea. Gramineele perene au un consum de apă mai ridicat cu 50-100% comparativ cu cerealele. . dar cu valoarea economică scăzută. datorită perioadei mai lungi de vegetaţie. fără strat acoperitor de zăpada. există graminee xerofile. Cel mai mare consum de apă se înregistrează în perioada premergătoare înfloririi. Gramineele stolonifere au cerinţe mai mari. gramineele au cerinţe ridicate pentru azot. Din elementele nutritive. În perioada alungirii lăstarilor. Starodub. între diferite specii sunt diferenţieri în ceea ce priveşte textura solurilor mai uşoară. În cursul perioadei de vegetaţie consumul diferă şi este. În general. Gramineele sunt plante puţin pretenţioase faţă de regimul de aer din sol. Faţă de celelalte elemente nutritive. Cerinţele faţă de aerul din sol. umiditatea din sol trebuie să fie de trei ori mai mare. Specii mai puţin rezistente la temperaturile scăzute din cursul iernii. Cerinţele faţă de sol şi substanţele nutritive. În cazul folosirii prin păşunat consumul de apă este mai uniform în cursul perioadei de vegetaţie. în primele faze ale vegetaţiei plantele pot creşte la un regim de umiditate de circa 25-30% din capacitatea totală pentru apă a solului. în schimb. păiuşul-de-livadă. firuţa sunt cele mai valoroase graminee perene. reacţionând puternic prin sporuri de producţie la fertilizarea cu acest element. Tehnologii în fitotehnie Relaţiile gramineelor cu factorii de vegetaţie Cerinţele faţă de apă. În cazul cositului. sensibile la oscilaţiile bruşte de temperatură din primăvară. Totuşi. sunt raigrasul înalt. diferit după modul de folosire prin cosit ori păşunat. datorită prezenţei perenchimelor. Cerinţele faţă de temperatură. raigrasul comun. golomăţul. gramineele perene sunt mai puţin pretenţioase faţă de sol. Majoritatea speciilor perene suportă temperaturile scăzute din cursul iernii sau ridicate din cursul verii. pe când graminee ca păiuşul-delivadă cresc pe soluri mai grele. Faţă de cerinţele generale prezentate anterior. adaptate la condiţii de uscăciune. Gramineele cu tufa rară şi cele cu tufa mixtă au cerinţele cele mai reduse. cum ar fi pirul pectinat. Majoritatea gramineelor perene au cerinţe moderate faţă de substanţele nutritive din sol.392 V. Speciile mezofile golomăţul. Speciile mezoxigrofile şi xigrofile se întâlnesc pe pajişti naturale cu umiditate în exces.

2 0. în funcţie de vârsta şi de proporţia dintre tulpini şi frunze. Consumabilitatea gramineelor este în funcţie de specie. Spre exemplu./m2 800 . faza fenologică.2000 800 .4.4 Cantitatea de seminţe. Graminee cu grad scăzut de consumabilitate sunt speciile de Stipa ş.0 0. păiuşul-delivadă.5 .5 1. golomăţul. cunoscut ca o foarte bună plantă de nutreţ.8 .1000 2000 .3. Norma de semănat a ierburilor graminee Specia 1 2 3 4 5 6 7 Bromus inermis – obsiga nearistată Dactylis glomerata – golomăţul Festuca pratensis – păiuşul-de-livadă Arrhenatherum elatius – raigrasul înalt Phleum pretense – timpoftica Agropyrum pectiniforme – pirul pectinat Poa pratensis – firuţa Seminţe germinabile. buc. Un gramineu cu productivitate mijlocie este firuţa. În general.0. aceasta este diferită de la o specie la alta.a. raigrasul italian. caracterizându-se prin productivitate şi valoare nutritivă ridicată. Ierburi graminee 393 Valoarea economică a gramineelor Majoritatea gramineelor au valoare economică apreciabilă.4 2. firuţa. kg/ha 40 25 30 30 16 15 18 .3 .2. de otăvire şi de masa vegetativă produsă.3 .10.1000 2500 .5 0. Gramineele cu consumabilitate ridicată sunt raigrasul înalt. iar în cadrul aceleiaşi specii.1. Productivitatea gramineelor perene depinde de capacitatea de înfrăţire. compoziţia chimică şi digestibilitate.2.3 . timoftica.3000 1500 . ceea ce duce la obţinerea unui furaj inferior din punct de vedere calitativ. În ceea ce priveşte digestibilitatea gramineelor. golomăţul. g 3. raigrasul comun.2000 5000 .3 .7000 MMB.5 1. firuţa.6 . digestibilitatea este corelată cu consumabilitatea.2500 1500 . Valoarea furajeră depinde de consumabilitate. Gramineele cu productivitate mare sunt raigrasul înalt. spre sfârşitul perioadei de vegetaţie are un conţinut scăzut de proteină brută şi ridicat de celuloză.0. specia de animale.

Iarbade-Sudan se înfrăţeşte foarte bine. de obicei de 1. Inflorescenţa este un panicul erect. în timpul zvântării. Fructul este o cariopsă cu palee de formă ovală.5. 4-5 g de seminţe.3 şi 2. şi respectiv proteină digestibilă: masă verde – 17 şi 1. unde ea creşte şi în timpul de faţă sub formă sălbatică. care pătrunde adânc în pământ. semicomprimată. Iarba-de-Sudan este o plantă bună pentru cultură dublă: la semănatul după culturi care se recoltează timpuriu.5 m. uneori.2. puţin turtită.5. Iarba-de-Sudan . Greutatea a 1 000 de seminţe este.3. nu-şi pierde frunzele. IARBA-DE-SUDAN Patria ierbii-de-Sudan este considerat platoul Sudanului din Africa. cu teaca netedă şi. se atestă câteva tipuri de inflorescenţe: puternic răsfirată. ea dă 2 coase valoroase de masă verde.394 V. La vârful ramificaţiilor sunt repartizate 3 spiculeţe. După cosire sau păşunare excesivă. Tulpina are 6-9 frunze. Dintr-o inflorescenţă se recoltează. inclusiv unul fructifer şi 2 sterile – cele laterale. aplecată şi asemănătoare cu sorgul. Perioada de vegetaţie durează 100-130 de zile. Starodub. Cele mai răspândite sunt tipurile cu panicul puternic răsfirat. iarba-de-Sudan regenerează repede şi. lucioasă. În funcţie de gradul de înclinaţie al ramificaţiilor principale faţă de axul paniculului. puţin aspre. fasciculată. în medie. până la 2. comprimată. Tehnologii în fitotehnie 11. otavă – 22. fără pubescenţe.n. de culoare violetă. Tulpina ei este cilindrică.5-2 m. Fig. răsfirat şi semicomprimate. de 10-15 g. 46. Maturitatea pentru coasă survine la 50-60 de zile după apariţia plantulelor. de culoare cafeniu-roşcată. are până la 25 de tulpini. înaltă. 100 kg de nutreţ din iarba-de-Sudan conţin: u. Iarba-de-Sudan se caracterizează printr-o rădăcină puternică. în medie. de până la 40 cm lungime. Ea asigură 30 t de masă verde la hectar. fân – 52 şi 6.

a treia – la 30-35 de zile după a doua coasă. 6-7 kg de P2O5. norma de însămânţare constituind 18-20 kg de seminţe de iarbă şi 35-40 kg de seminţe de soia la ha. a doua coasă – la 35-45 de zile după prima coasă. adică se polenizează cu ajutorul vântului. iarba-de-Sudan se seamănă tot prin metoda obişnuită. iarba de Sudan usucă puternic solul şi influenţează negativ plantele semănate după ea. Pentru producerea de seminţe. Aplicarea a 2-3 udări sporeşte producţia cu 50-90% . Iarba-de-Sudan este o plantă enemofilă. iar cea minimă –14oC. folosindu-se 30-35 kg de seminţe/ha. Deoarece este rezistentă la cădere. după secara pentru nutreţ. La formarea unei tone de substanţă uscată exportă din sol 25-30 kg de N. la 50-60 de zile după răsărit. solul atinge temperatura de 12-14oC. Suportă şi soluri puţin acide. Maturitatea pentru coasă coincide cu începutul apariţiei paniculului. Temperatura optimă de germinare a seminţelor este cuprinsă între 20o şi 30oC. pentru a şi-o reîncepe odată cu prima ploaie. la distanţă de 15 cm. În absenţa unei cantităţi suficiente de căldură. norma de semănat constituie 12-15 kg /ha. Iarba-de-Sudan nu are pretenţii faţă de sol. şi 15-17 kg de K2O. Tehnologia de cultivare Iarba-de-Sudan se poate cultiva după orice plantă. terenul se tăvălugeşte cu tăvăluge din inele cu pinteni. Iarba-de-Sudan este una dintre ierburile furajere foarte rezistente la secetă. În ambele cazuri. obţinându-se astfel două recolte anual. metodă ce . Este preferabil însă să se semene după culturi care lasă terenul curat de buruieni. semănatul se face distanţat la 45-60 cm. Îngheţurile de –3 – –4oC distrug uneori complet semănaturile. Pentru fân şi nutreţ verde se seamănă în rânduri dese. Nu suportă excesul de umiditate. având proprietatea de a-şi înceta creşterea în timpul secetelor prelungite. adâncimea de însămânţare constituie 4-6 cm. Iarba de Sudan se seamănă când.10. borceagul de toamnă sau rapiţă. În amestec cu soia. Formând o masă supraterestră puternică şi un sistem radicular dezvoltat. Ierburi graminee 395 Particularităţile biologice Iarba-de-Sudan este o plantă termofilă. Suportă destul de uşor solurile sărăturate şi poate fi cultivată şi pe nisipuri. îngrăşămintele pot fi adăugate în cantităţi mai mari. Iarba-de-Sudan reacţionează pozitiv la îngrăşăminte organice sau chimice. După însămânţare. pe acelaşi teren. Iarba-de-Sudan se poate semăna în mirişte. la adâncimea de încorporare a seminţelor. ea se dezvoltă prost şi nu atinge înălţimea obişnuită. dacă după recoltare nu cad precipitaţii.

396 V. recoltarea începe mai devreme. Pentru masă verde. Starodub. plantulele răsar cu 2-3 zile mai repede. când plantele au ajuns la înălţimea de 50 cm şi trebuie încheiată la momentul apariţiei paniculelor. Tehnologii în fitotehnie sporeşte cu 20% gradul de germinare în câmp. . Pentru combaterea buruienilor. Recoltarea ierbii-de-Sudan pentru fân se face la momentul în care încep să apară primele panicule. Recoltarea pentru seminţe se face la faza de coacere deplină a seminţelor de pe tulpina principală. terenul se grăpează înaintea şi după apariţia plantulelor.

¨ Sunt rezistente la poligniri pe agrofonduri bogate. . de obicei. seminţele îşi pierd capacitatea germinativă. lucerna. ¨ Asigură unităţile nutritive cu proteină digestibilă. ¨ Culturile netradiţionale pot otăvi. ¨ Suportă geruri de până la 30-35oC. la începutul regenerării. Caracteristici pozitive: ¨ Sunt multianuale – pot fi folosite timp de 12-15 ani. însilozarea bună. Culturi furajere netraditionale – aspecte generale 397 CAPITOLUL 12 CULT URI FURAJERE NETRADITIO NALE – ASPECTE GENERALE Structura culturilor furajere include. îngheţuri de –6 –8oC. iar primăvara. ¨ Productivitate înaltă – 80-150 t /ha. Productivitatea înaltă multianuală. Ö Organele generative inserate etajat fac dificilă aplicarea maşinilor la recoltare. asigurând până la 3-4 coase. Caracteristici negative: Ö Culturile furajere netradiţionale se coc neuniform şi se scutură. motiv din care trebuie stratificate sau scarificate. ¨ Au o productivitate seminceră înaltă. soia etc. valoarea nutritivă suficientă. porumbul. Ö Seminţele multor culturi au un repaus îndelungat. sparceta. conform normelor zootehnice. în timp ce culturile furajere tradiţionale asigură 25-50 t/ha. Ö La păstrare. capacitatea de a vegeta primăvara timpuriu până toamna târziu compensează din plin unele proprietăţi negative a acestor culturi.12. Însă un rol important în creşterea producţiei de nutreţuri îl au noile culturi furajere netradiţionale: Silifia cu frunza perfoliată – Silphium perfoliatum Rapontic – Rhaponticum carthamoides Simfitum – Simphitum asperum Crambe cu frunza cordată – Crambe cordifolia Ciumărea – Galega orientalis Aceste culturi au o serie de caractere agronomice pozitive şi negative.

M. 20. 268 p.. Starodub. Cultura plantelor medicinale. Lupaşcu. Kukuruza v Moldavii. Agronomičeskoe semenovedenie. E. Vasilică. Ékologičeskoe zemledelie v Respublike Moldova (Sevooboroty i organičeskoe vesestvo počvy). 4. B. N. Agropromizdat. V. Chişinău: Ed. M. S. 515 p. Fitotehnie. Bâlteanu. 1983. 3. Fitotehnie. 21. 1972. 1976. 16. Didactică şi Pedagogică. ş. Gh. 7. Al. V. 1989. Lupaşcu. Olifere. V. Chişinău: Ed. Gh. Moskva: Ed. 270 p. J. Lűcerna. C. 18. ş. Vol 2. Cartea Moldovenească. Ionel.. I. Chişinău: Ed. 14. V. Tehnologii în fitotehnie REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 1. Sveatskaia.: Glasul Bucovinei. Bârnaure. Bucureşti: Ed. 10. Fitotehnie. M. 240 p. . Moskva: Sel’hozizdat. Tverdaâ ozimaâ pšenica. Starodub.. 1991.. Cartea Moldovenească. Lupaşcu. Fitotehnie / Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu. M. Lupaşcu. Lűcerna na kormovye celi. 2. 11. A. 547 p. F. UASM. 424 p. Mnogoletnie kormovye travy v Moldavii. 341 p. Z. Cotea. Chişinău. 1963. Aniuhovskaia. S.. Agricultura Moldovei şi ameliorarea ei ecologică. I. Cartea Moldovenească. Bucureşti: Ed. 2007. Ştiinţa. 304 p. tuberculifere şi rădăcinoase. M. 15. Hlebnikov. Ştiinţa. 249 p. 256 p. Chişinău: Ed. I. Chişinău: Ed. Donea. Victoria. 19. Cultivarea bostănoaselor. 1979. Cartea Moldovenească. 1988. 1968. Ed.. Macűk. Tehnologia culturilor agricole. 1998. 1985. 413 p. Răsoi. Lupaşcu. V. Buiucli... 427 p. Florea. M. Chişinău: „Basarabia”. A. Bucureşti: Ed. Lupaşcu. Vol. L. 1999. 1996. Gh. Semenovedenie polevyh kul’tur. 6. Bucureşti: Ceres. Chişinău: Ed. 156 p. Bâlteanu. 1996. 1984. Chişinău: Ed. Gricenko. M. Kološina. Iaşi. a. 22. V.. ş. 272 p. M. Lupaşcu. Chişinău: Ed. 374 p. 698 p. a. Pascal. Andrieş. 1977. a. 107 p. Chişinău: Ed. 248 p. Ceres. 17. Ştiinţa. 13.. 485 p. P. 316 p. Bucureşti. Bazele fitotehniei. 112 p. textile. Bâlteanu. Fitotehnie. V. Boincean. 1993. 2002. 8. Bâlteanu. Chişinău. Chişinău: Ed. V. 1991. 9. F. 5. Kolos. Gh. N. Chişinău: Ed. Fazecaş. Ékologiâ i intensifikaciâ polevogo kormoproizvodstva. Optimizarea regimurilor nutritive ale solurilor şi productivitatea plantelor de cultură. 2006. Cartea Moldovenească. 222 p.. M. 1989. P. Ştiinţa. Bârnaure. Ştiinţa. F. F. V. Salontai. Bârnaure. 12. Didactică şi pedagogică. Kulešov. Moskva: Ed.398 V. V. Odnoletnie kormovye kul’tury. F. Agricultura ecologică şi producerea furajelor în Republica Moldova. 1980. Intensifikaciâ polevogo kormoproizvodstva. 23.

Chişinău: Ed.. 1965. a. N. Stakanov. 1977. Producerea şi înmulţirea cartofului de sămânţă. Bucureşti: Ed. Kuznecov. Špaar. Ion Ionescu de la Brad. Plosadi pitaniâ rastenij. 2001. M. 39. Sidorov. N. 142 p. M. Žučenko. V. 1986. V. M. S. 43. Kolos. 195 p. Tratat de fitotehnie. V. Ű. I. 263 p. Moskva: Ed. Cartea Moldovenească. D. Rastenievodstvo / pod red. Mic tratat de fitotehnie. 487 p. Axinte. 1990. I. 30. M. 240 p. 431 p. ş. 287 p. A. 2006. Korenev. Moskva: Ed. 36. 447 p.. 495 p. Fitotehnie. 382 p. Coltun. Gidrometizdat. Strona. Vol. Moskva: Ed. recunoaşterea şi aprobarea culturilor de soi... 47. Adaptivnoe rastenievodstvo. 248 p.. Ştiinţa. Producerea şi studiul seminţelor. Bucureşti: Ed. 1975. Vozdelyvanie aromatičeskih rastenij. 1999. Cereale şi leguminoase pentru boabe. 25. Majsurân. 1979. Iaşi: Ed. V. 286 p. Ékologičeskie principy maksimal’noj produktivnosti posevov. 38. 42. Plante oleaginoase. Fitotehnie. i dr. Kolos. Vanicovici. Plovdiv: Hristo G. G. Siminel. Uradžaj. Mic tratat de fitotehnie. S. 1999. Morar. 37. Minsk: Ed. Cultura plantelor de câmp: Cereale. V. Georghiev... D. V. Mogârzan. 33. I. 29. Ceres. G. 2004. Ševeluha. Moskva: Ed. P.. Morar. 49. Kolos.. Musteaţă. Musteaţă. 568 p. 1987. 2. Ştiinţa. Cluj Napoca: Ed. Moskva: Ed. A. Ceres. Moskva: Rossel’hozizdat. 35. Chişinău: Ed.. Sinâgin. Agronomia. Gr. Fitotehnie. G. L. Stepanov. 2008. Vol. Ion Ionescu de la Brad. I. Morar. Gr. Chişinău: Ed. Moraru. Gh. Kolos. G. L. Cultivarea plantelor aromatice. H. Cluj Napoca: Ed. S. I. F. A. Snegur. 48. R. Obsee semenovedenie polevyh kul’tur. Bondarenko. 640 p. 26.Mihalčevskij. Starodub. 1965. Nosatovskij. ş. Ştiinţa. Iaşi: Ed. D. Periodičnost’ rosta sel’skohozâjstvennyh rastenij i puti ee regulirovaniâ. Chişinău: Ed. V. Fasol’. 542 p. a.. Dolgodvorov. 28. N. 31. Ştefan. Şt. Museum. 44. 212 p. Posypanov.. Chişinău. 193 p. 1988. 1995. 325 p. I. Rastenievodstvo. P. Kolos. Muntean. 34. 560 p. Musteaţă. Chişinău: Ed. Muntean. 176 p. Cartea Moldovenească. S. 27. 2006. L. G. V. Rastenievodstvo. 45. 1988. Pšenica (biologiâ). Moskva: Ed. A. V. Chişinău: Ed. M. 50. 1980. tuberculifere şi rădăcinoase. 422 p. 32. . F. Iaşi: Ed. 46. 1. 611 p. Agrotehnica. Dostiženiâ v éfiromasličnom proizvodstve N.Chişinău: Ed.. Vavilov. Kolos. Programirovanie urožaâ polevyh kul’tur. Toaming. 1971. Danov. Bolgariâ i Moldavskoj SSR. Posypanova. Saharnaâ svekla. 2004. G. Orošenie polevyh kul’tur v Moldavii: (Tehnologiâ vozdelyvaniâ). Oreh. 41. 1997. 557 p. Dosoftei. Borcean. 242 p. Rizoprint. 1998. I. textile. Gh. Mihal’čevskij. Leningrad: Ed. 289 p. Chişinău: Ed. Gr. Cartea Moldovenească. i dr. Rastenievodstvo. 296 p. 123 p. 1980. Munteanu. 1993. 1979. 40. Bălţi: Presa universitară bălţeană. Certificarea şi controlul calităţii seminţelor. A. Tipografia Centrală.399 24. Minsk: Ed. 1997. S.

Chişinău.2 Centrul Editorial al UASM. Tehnologii în fitotehnie VICTOR STARODUB TEHNOLOGII ÎN FITOTEHNIE Formatul B5. 42 tel. or.400 V. /373 22/ 432 575 fax /373 22/ 432 659 . Coli de autor 21. Starodub. 2008 MD-2049. str. Mirceşti.