1

1. Fundatii si structuri de fundare directa. Principii generale

Sistemul structural reprezintă ansamblul elementelor care asigură rezistenţa şi stabilitatea unei
construcţii sub acţiunea încărcărilor statice şi dinamice, inclusiv cele seismice. Elementele
structurale pot fi grupate în patru subsisteme: suprastructura (S); substructura (B); fundaţiile (F);
terenul de fundare (T).

2
Suprastructura reprezintă ansamblul elementelor de rezistenţă situate deasupra infrastructurii (I).
Infrastructura este alcătuită din substructură, fundaţii şi terenul de fundare.
Substructura este zona poziţionată între suprastructură şi fundaţii.
În raport cu suprastructura, aceasta prezintă diferenţe de alcătuire şi conformare, care conduc la
capacităţi de rigiditate şi rezistenţă majorate.
Fundaţiile reprezintă ansamblul elementelor structurale care transmit încărcările la terenul de
fundare.
Terenul de fundare constituie suportul construcţiei şi reprezintă volumul de rocă sau de pământ care
resimte influenţa construcţiei respective sau în care pot avea loc fenomene care să influenţeze
construcţia.

Infrastructura se proiecteaza astfel încât să fie solicitată, de regulă, în domeniul elastic de
comportare. Se admite proiectarea mecanismului de plastificare a structurii la acţiuni seismice
severe cu dezvoltarea de articulaţii plastice şi în substructură. In aceste situaţii se vor lua măsuri
care să asigure o comportare ductilă a substructurii şi accesul pentru intervenţii post seismice.


3
Proiectarea substructurilor

Substructura este alcătuită din elemente structurale verticale (pereţi, stâlpi) şi elemente orizontale
sau înclinate (plăci, grinzi etc.).

Proiectarea substructurii trebuie să ţină cont de interactiunea cu suprastructura, fundaţiile şi terenul
de fundare.

La proiectarea substructurilor se iau în considerare încărcările proprii, încărcările transmise de
suprastructură şi de teren.

Eforturile din acţiunile seismice transmise substructurii se asociaza mecanismului de plastificare al
suprastructurii.

Proiectarea fundaţiilor

Fundaţiile trebuie proiectate, din punct de vedere geotehnic, astfel încât să transmită la teren
încărcările construcţiei, inclusiv cele din acţiuni seismice, asigurând îndeplinirea condiţiilor privind
verificarea terenului de fundare la stări limită.

4



Sisteme structurale cu mecanisme de plastificare în suprastructură
TF
S




F


Articulaţii plastice
TF
S






SS I

F
Perete

Stâlp

Grindă
5
Alegerea tipului de fundaţie depinde de:

Sistemul structural al construcţiei
- tipul de suprastructură (în cadre, cu pereţi etc.);
- dimensiuni (deschideri, travei, înălţimi – suprateran şi subteran);
- alcătuirea substructurii;
- materiale (beton, metal, zidărie etc.);
- eforturile transmise fundaţiilor în grupările fundamentale şi speciale de încărcări;
- mecanismul de disipare a energiei induse de acţiunea seismică (poziţia zonelor potenţial plastice,
eforturile transmise fundaţiilor etc.);
- sensibilitatea la tasări a sistemului structural.

Condiţiile de teren
- natura şi stratificaţia terenului de fundare, caracteristicile fizico-mecanice ale straturilor de pământ
sau de rocă şi evoluţia acestora în timp;
- condiţiile de stabilitate generală a terenului (terenuri în pantă cu structuri geologice susceptibile de
alunecări de teren etc.);
- condiţiile hidrogeologice (nivelul şi variaţia sezonieră a apelor subterane, agresivitatea apelor
subterane, circulaţia apei prin pământ etc.);
- condiţiile hidrologice (nivelul apelor de suprafaţă, posibilităţi de producere a inundaţiilor, a
fenomenului de afuiere etc.).

6
Condiţiile de exploatare ale construcţiei
- eforturile transmise la fundaţii (din sarcini statice şi dinamice – vibraţii produse de utilaje etc.);
- posibilitatea pierderilor de apă sau substanţe chimice din instalaţiile sanitare sau industriale;
- încălzirea terenului în cazul construcţiilor cu degajări mari de căldură (cuptoare, furnale etc.);
- degajări de gaze agresive care poluează apele meteorice şi accentuează agresivitatea chimică a
apelor subterane;
- influenţa deformaţiilor terenului de fundare asupra exploatării normale a construcţiei;
- limitarea tasărilor în funcţie de cerinţele tehnologice specifice.

Condiţiile de execuţie ale infrastructurii
- adâncimea săpăturii pentru realizarea fundaţiilor construcţiei şi modul de asigurare a stabilităţii
săpăturii;
- existenţa unor construcţii în vecinătate care pot fi afectate de lucrările de execuţie a infrastructurii
(instabilitatea taluzului, afuierea terenului la realizarea epuismentelor etc.);
- sistemul de epuismente;
- prezenţa reţelelor de apă-canal, de gaze, de energie electrică etc.
7
Solicitări transmise infrastructurilor

Solicitările transmise infrastructurilor se determină considerând eforturile transmise de
suprastructură, încărcările aplicate direct infrastructurii (încărcări din greutatea proprie,
din încărcări de exploatare, forţe seismice etc.), presiuni sau împingeri ale pământului, presiunea
apei etc.

Solicitările transmise infrastructurilor se determină pentru:
- grupările fundamentale de încărcări : se considera valorile de calcul ale solicitarilor transmise
de suprastructură
- grupările speciale de încărcări:
• stabilirea solicitărilor transmise infrastructurilor este condiţionată de dimensionarea completă a
suprastructurii;
• pentru structurile considerate avand o comportare liniar-elastica, se recomandă calculul
ansamblului constituit din suprastructură, infrastructură şi teren de fundare;
• se recomanda acceptarea dezvoltarii mecanismului de disipare a energiei induse de cutremur prin
formarea articulatiilor plastice dirijate; calculul va considera orice direcţie de acţiune seismică
semnificativă pentru proiectarea infrastructurii;
•valorile forţelor generalizate transmise infrastructurii sunt determinate prin majorarea forţelor
capabile dezvoltate de mecanismul de plastificare a suprastructurii cu coeficientul k
F
conf.

P100-06;

8
•dacă mecanismul de plastificare implică dezvoltarea de deformaţii plastice şi în elementele
substructurii, pentru calcul se consideră următoarele valori ale solicitărilor transmise de
suprastructură:
- pentru calculul elementelor infrastructurii se consideră valorile solicitărilor capabile din grupările
speciale de încărcări;
- pentru verificarea terenului de fundare se consideră valorile solicitărilor capabile din grupările
speciale de încărcări majorate cu coeficientul k
F
.

9
Dimensionarea bazei fundaţiei

Dimensiunile bazei fundaţiei se determina astfel încât presiunile la contactul între fundaţie şi teren
să aibă valori acceptabile, pentru a se împiedica apariţia unor stări limită care să perecliteze
siguranţa construcţiei şi/sau exploatarea normală a construcţiei.

Stările limită ale terenului de fundare sunt:

- starea limită de deformaţii (SLD), care poate fi de natura unei stări limită ultime (SLD.U), dacă
deformaţiile terenului conduc la deplasări şi deformaţii ale construcţiei incompatibile cu structura
de rezistenţă sau de natura unei stări limită a exploatării normale (SLD.EN), dacă deformaţiile
terenului împiedică exploatarea normală a construcţiei;
- starea limită de capacitate portantă (SLCP) corespunde unei extinderi a zonelor în care se
îndeplineşte condiţia de rupere (efortul tangenţial efectiv este egal cu rezistenţa la forfecare a
materialului) astfel încât are loc pierderea stabilităţii terenului şi a construcţiei, în parte sau în
totalitate; starea limită de capacitate portantă a terenului de fundare este întotdeauna de natura unei
stări limite ultime.

În cazul sistemelor de fundare directă, presiunile acceptabile pe terenul de fundare sunt:
- presiuni convenţionale, p
conv
;
- presiuni plastice, p
pl
, care asigură îndeplinirea condiţiilor calcului la SLD;
- presiuni critice, p
cr
,care asigură îndeplinirea condiţiilor calcului la SLCP.
10


Terenul Construcţia
Importanţa
Sensibilitatea
la tasări
diferenţiale
Restricţii de
deformaţii în
exploatare
Presiunea
acceptabile
Bun
(TB)
D
i
f
i
c
i
l

Pământ
coeziv
saturat
încărcat
rapid
O
b
i
ş
n
u
i
t
ă

(
C
O
)

S
p
e
c
i
a
l
ă

(
C
S
)

N
e
s
e
n
s
i
b
i
l
ă

S
e
n
s
i
b
i
l
ă

(
C
S
E
N
)

F
ă
r
ă

r
e
s
t
r
i
c
ţ
i
i

C
u

r
e
s
t
r
i
c
ţ
i
i

(
C
R
E
)

p
conv
x x x x
x
x
x
p
pl

x
x
p
cr

x
11
A. Calculul terenului de fundare pe baza presiunilor convenţionale



Tipul
încărcării







Gruparea de
încărcare
Centrică



Cu excentricitate
după o singură
direcţie


Cu excentricitate
după două direcţii


GF p
ef
≤p
conv
p
ef max
≤1.2 p
conv
p
ef max
≤1.4 p
conv

GS p’
ef
≤1.2 p
conv
p’
ef max
≤1.4 p
conv
p’
ef max
≤1.6 p
conv




12
PRESIUNI CONVENŢIONALE

Presiunile convenţionale p
conv
se determină luând în considerare valorile de bază
p
conv

din tabelele, pentru urmatoarele categorii de pamanturi:
- Roci stâncoase si semi-stâncoase
- Pământuri necoezive functie de granulometrie, I
D
si S
r

- Pământuri coezive functie de I
P
, e si I
C

- Umpluturi organizate functie de natura materialului si S
r


Valorile de bază din tabelele corespund presiunilor convenţionale pentru fundaţii având lăţimea
tălpii B = 1,0 m şi adâncimea de fundare faţă de nivelul terenului sistematizat D
f
= 2,0 m.

Pentru alte lăţimi ale tălpii sau alte adâncimi de fundare presiunea convenţională se calculează
cu relaţia:
p p C C
conv B D
conv
= + +


C
B
- corecţia de lăţime;
C
D
- corecţia de adâncime.

13
B. Calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii (SLD.U sau SLD.EN)

2 conditii de verificare:
1) in termeni de presiuni
2) in termeni de deplasari sau deformatii

1)
Tipul
incărcării
(GF)
Centrică


Cu excentricitate după o
singură direcţie

Cu excentricitate
după două direcţii

Condiţia de
verificare
p
ef
≤p
pl
p
ef max
≤1.2 p
pl
p
ef max
≤1.4 p
pl



14
Presiunea plastică p
pl
este o presiune acceptabilă.

Calculul presiunii plastice, p
pl


( )
p m B N q N c N
pl l 1 2 3
= γ⋅ ⋅ + ⋅ + ⋅


f N
1
N
2
N
3

0
o
0,00 1,00 3,14
2
o
0,03 1,12 3,32
4
o
0,06 1,25 3,51
6
o
0,10 1,39 3,71
8
o
0,14 1,55 3,93
10
o
0,18 1,73 4,17
...... ...... ...... ......
40
o
2,46 10,84 11,73
42
o
2,87 12,50 12,77
44
o
3,37 14,48 13,96
45
o
3,66 15,64 14,64

γ γγ γ, f, f, f, f, c = parametri geotehnici de calcul pentru SLD

15
2)
Tipul stării limită de deformaţie Condiţia de îndeplinit
SLD.U
s s
∆ ≤∆

SLD.EN
t t
∆ ≤∆


Condiţiile specificate au semnificaţia:
-
s

: deplasări sau deformaţii posibile ale construcţiei datorate tasărilor terenului de fundare,
calculate cu încărcări din gruparea fundamentală pentru SLU;
-
t

: aceeaşi semnificaţie ca şi
s
∆ calculate cu încărcări din gruparea fundamentală pentru SLEN;
-
s

: deplasări sau deformaţii de referinţă admise pentru structură, stabilite de proiectantul
structurii;
In lipsa unor valori stabilite de proiectant pot fi luate în considerare, orientativ, valorile specificate
în anexa A pentru construcţii neadaptate în mod special în vederea preluării tasărilor neuniforme
-
t

: deplasări sau deformaţii admise din punct de vedere tehnologic, specificate de
proiectantul tehnolog.
16
DEPLASĂRI SAU DEFORMAŢII ACCEPTABILE. VALORI ORIENTATIVE
Deplasări sau deformaţii orientative admise
Deformaţii Deplasări (tasări) Tipul constructiei.
Descrierea sistemului structural
Tipul
deformaţiei
Valoare
acceptabila
Tipul
deplasării
Valoare
acceptabila (mm)
Construcţii cu structura de
rezistenţă în cadre:
a) Cadre din beton armat


0,002


80
b) Cadre metalice 0,004 120
c) Cadre din beton armat cu umplutură
de zidărie sau panouri
0,001 80
d) Cadre metalice cu umplutură de
zidărie sau panouri
0,002 120
e) Structuri neinfluentate de tasari
diferentiale


tasare
relativă,
s
rel



0,006


tasare
absolută
maximă,
s
max

150
17
Construcţii cu pereti portanti:
a) panouri mari 0,0007 100
b) zidărie fără armare 0,0010 100
c) zidărie cu centuri armate
încovoiere
relativă,
f
0,0012
tasare
medie,
s
med

150
Construcţii înalte, rigide,
cu radier general comun
a) Beton armat monolit


400
b) Beton armat prefabricat
înclinare,
tgθ

0,003
tasare
medie,
s
med

300
înclinare
transv.,
tg
tr
θ

0,003 250
Construcţii înalte, rigide,
cu radiere independente
înclinare
long.,
tg
l
θ

0,004
tasare
medie,
s
med

250
Coşuri de fum:
a) H < 100m 0,005 400
b)
100 H 200m ≤ ≤

300
c)
200 H 300m < ≤

200
d) H > 300 m
înclinare,
tgθ
1/H
tasare
medie,
s
med

100


18
Calculul tasarii probabile

Tasarea unui strat se consideră compusă din:

- tasarea instantanee în cazul pământurilor nesaturate;
- tasarea din consolidarea primară;
- tasarea din consolidarea secundară care se poate produce în anumite situaţii prin deformarea lentă
a pământului sub efort constant, după disiparea completă a presiunii în exces a apei din pori.
Tasările din consolidare secundară pot apare numai la unele pământuri coezive, cu comportare
reologica.

Calculul tasării se efectuează în ipoteza comportării terenului de fundare ca un mediu liniar
deformabil.

În calculul tasărilor probabile ale terenului de fundare trebuie luate în considerare:
- influenţa construcţiilor învecinate;
- supraîncărcarea terenului din imediata vecinătate a fundaţiilor (umpluturi, platforme,
depozite de materiale etc.).



19
Caracteristici de compresibilitate ale pământurilor:

- modulul de deformaţie liniară, E (în kilopascali);

- modulul de deformaţie edometric, M (în kilopascali);
- coeficientul de contracţie transversală (coeficientul lui Poisson),
ν
.

Pentru calcule definitive la construcţiile încadrate în clasele de importanţă I şi II se recomandă ca
modulul de deformaţie liniară E să se determine pe teren prin încărcare cu placa, în sondaje deschise
sau în foraje.

Calculul tasarilor probabile

1.Tasarea absoluta probabila prin Metoda însumării pe straturi elementare
20


21
p p D
net ef f
= −γ⋅
[kPa]
unde:
Q
p
ef
A
=

Q = N + greutatea fundaţiei şi a umpluturii de pământ care stă pe fundaţie;
A = suprafaţa în plan a tălpii fundaţiei;
γ = greutatea volumică de calcul a pământului situat deasupra nivelului tălpii fundaţiei;
D
f
= adâncimea de fundare.

p
z 0 net
σ =α ⋅


unde:
0
α
= coeficientul de distribuţie al eforturilor verticale, în centrul fundaţiei, pentru presiuni
uniform distribuite pe talpă, în funcţie de rapoartele L/B şi z/B;
L = lungimea fundaţiei;
B = lăţimea sau diametrul fundaţiei circulare;
z = adâncimea de calcul.





22
Fundaţii în formă de:
dreptunghi, cu raportul laturilor L/B
cerc
1 2 3 10 ≥
z/B
0
α
0,0 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
0,2 0,95 0,96 0,96 0,98 0,98
0,4 0,76 0,80 0,87 0,88 0,88
....
4,0 0,02 0,03 0,06 0,08 0,16
5,0 0,02 0,02 0,04 0,05 0,13
6,0 0,01 0,02 0,03 0,04 0,10

Zona activă se limitează la adâncimea z
0
la care se indeplineste conditia:
0, 2
z gz
σ < σ

Exceptii:
- daca limita inferioară a zonei active rezultă în cuprinsul unui strat având
E 5000kPa ≤
:
0,1
z gz
σ < σ


- daca în cuprinsul zonei active apare un strat practic incompresibil (E > 100.000 kPa) adâncimea
zonei active se limitează la suprafaţa acestui strat.
23
Tasarea absolută probabilă a fundaţiei se calculează cu relaţia:


⋅ =
n
si
i
med
zi
E
h
s
1
σ
β

unde:
β
- coeficient de corecţie egal cu 0,8;

med
zi
σ
= efortul vertical mediu în stratul elementar i, calculat ca medie aritmetica a valorilor
sup
inf
,
zi zi
σ σ


h
i
= grosimea stratului elementar i;

E
i
= modulul de deformaţie liniară al stratului elementar i;

n = numărul de straturi elementare cuprinse în limita zonei active.
24
Calculul tasării suplimentare sub influenţa încărcărilor transmise de fundaţiile învecinate

Eforturile
z
σ
corespunzătoare se determină prin metoda punctelor de colţ.

p
z c net
σ =α ⋅

unde:
c
α
= coeficientul de distribuţie al eforturilor verticale la colţul suprafeţei încărcate, în funcţie de
rapoartele L/B şi z/B.

Prin suprapunerea efectelor se poate determina efortul
z
σ
pe verticala unui punct P sub o fundaţie
aflată la o distanţă oarecare de o suprafaţă dreptunghiulară ABCD, încărcată cu o presiune uniform
distribuită p
net
:

σ
z
= p
net

C1

C2

C3

C4
)
unde:
α
C1
- coeficientul de distribuţie al
eforturilor
pentru dreptunghiul AEPG;
α
C2
= idem, pentru dreptunghiul GPFD;
α
C3
= idem, pentru dreptunghiul BEPH;
α
C4
= idem, pentru dreptunghiul HPFC.


25
2. Tasarea absoluta probabila prin Metoda stratului liniar deformabil de grosime finită

În cazul în care în limita zonei active apare un strat practic incompresibil (având E > 10
5
kPa) sau
atunci când fundaţia are lăţimea (sau diametrul) B > 10 m, iar stratul care constituie zona activă se
caracterizează prin valori E > 10000 kPa, tasarea absolută probabilă a fundaţiei se calculează prin
metoda stratului liniar deformabil de grosime finită.
s = m p
net
B n(1-ν
i
2
)[(K
i
-K
i-1
)/E
i
]
unde:
m = coeficient de corecţie, functie
de z
0
/B
K
i
, K
i-1
= coeficienţi adimensionali
daţi în tabelul pentru nivelul
inferior, respectiv superior al
stratului i;
E
i
= modulul de deformaţie liniară a
stratului i;
ν
i
= coeficientul lui Poisson al
stratului i.
Fundaţii dreptunghiulare cu
raportul laturilor L/B
Fundaţii
circulare
1 ...... 5
10 ≥



z/B
K
0,0 0,000 0,000 0,000 0,000
0,1 0,045 0,050 0,050 0,052
0,2 0,090 0,100 0,100 0,104
.....
4,0 0,679 0,751 1,205 1,316
4,5 0,691 0,766 1,262 1,390
5,0 0,700 0,777 1,309 1,456
26
3. Tasarea medie
Tasarea medie probabilă a construcţiei se calculează efectuând media aritmetică a tasărilor absolute
probabile a cel puţin 3 fundaţii izolate ale construcţiei.
Cu cât suprafaţa construcţiei este mai mare, cu atât numărul valorilor tasărilor absolute probabile pe
baza cărora se calculează tasarea medie trebuie să fie mai mare.

4.Tasarea relativa
Tasarea relativă probabilă se calculează ca diferenţa între tasările absolute probabile a două fundaţii
învecinate raportată la distanţa între ele, luând în considerare cea mai defavorabilă situaţie de
încărcare.

5. Inclinarea
Fundatie dreptunghiulara
• înclinarea longitudinală:
( )
2
1 N e
m 1
tg K
1 1
3
E
m
L/ 2
−υ ⋅
θ =

• înclinarea transversală:
( )
2
1 N e
m 2
tg K
tr 2
3
E
m
B/ 2
−υ ⋅
θ =

0.4
0.8
1.2
1.6
2.0
2.4
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
K
1
0.1
0.2
0.3
0.4
0.5
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
K
2
n=L/B
n=L/B

27

Fundatie circulara Fundatie continua de latime B
( )
2
3 1 N e
m
tg
3
4E r
m
−υ ⋅
θ=


( )
( )
2
0, 04 1
m
N e
tg
3
E
m
B/ 2
−υ

θ= ⋅

N = încărcarea verticală de calcul;
E
m
, ν
m
= valori medii, pentru întreaga
zonă activă;
e = excentricitatea forţei N;
r = raza fundaţiei.
N = încărcarea verticală de calcul;
E
m
, ν
m
= valori medii, pentru întreaga
zonă activă;
e = excentricitatea forţei N, măsurată faţă de axa
longitudinală a tălpii;
B = lăţimea tălpii fundaţiei.


6. Incovoierea relativa


f = [2s
3
- (s
1
+s
2
)]/2L
unde:
s
1
,s
2
= tasările absolute probabile ale capetelor porţiunii încovoiate care se analizează;
s
3
= tasarea absolută probabilă maximă sau minimă pentru porţiunea respectivă a fundaţiei;
L = distanţa între punctele având tasările probabile s
1
şi s
2
.


28
C. Calculul terenului de fundare la starea limită de capacitate portantă (SLCP)

Tipul
lucrării
Fundaţie de
suprafaţă

Fundaţie solicitată
transversal
T
N

Fundaţie pe taluz sau în
apropiere de taluz




Cazul de calcul SLCP.1 SLCP.2 SLCP.3
Condiţia: Q≤mR
(GS)
N≤0.9L’B’p
cr

N 8 . 0 T µ ≤

M
r
≤0.8M
s

29
1. Fundaţie de suprafaţă (SLCP 1)

Presiunea critică p
cr
este o presiune acceptabilă ultima.

Calculul presiunii critice, p
cr

'
p B N q N c N
cr q q c c
∗ ∗
= γ ⋅ ⋅ ⋅ λ + ⋅ ⋅ λ + ⋅ ⋅ λ
γ γ
f ff f* ** * N
γ
N
q
N
c

0
o
0,0 1,0 5,1
5
o
0,1 1,6 6,5
......
45
o
120,5 134,9 133,9

Forma fundaţiei
c
i
λ
sau q
λ

λ
γ
Continuă 1,0 1,0
Dreptunghiulară
B/ L 0, 2 ≥

1 + 0,3
B’/L’
1 – 0,4
B’/L’
Pătrat, cerc 1,3 0,6


L’, B’ = dimensiunile reduse ale tălpii fundaţiei: L’ = L - 2e
1
; B’ = B - e
2

Conditia de limitare a excentricităţilor
• La fundaţiile dreptunghiulare:
2 2
e e
1
1 2
2 2
9
L B
+ ≤

• La fundaţiile circulare:
e / r 0, 59 ≤


30
γ γγ γ*, f ff f* ** *, ,, , c* = parametri geotehnici de calcul pentru SLCP
Grosimea zonei de pământ de sub fundaţie, ale cărei caracteristici geotehnice γ γγ γ*, f ff f* ** *, ,, , c* intervin în
stabilirea presiunii critice, p
cr
:

t = B f(f ff f* ** *)
f ff f* ** * f(f ff f* ** *)
0
o
0,70
5
o
0,75
... ...
45
o
2,20


Conditia de verificare:

N≤0.9L’B’p
cr

sau

p’
ef .med
= 0.9 p
cr


p’
ef med
= N/L’B’



31
2. Fundaţia supusă la solicitări transversale (SLCP 2)

Conditia de verificare:

N 8 . 0 T µ ≤


Denumirea pământului
µ
0,25 < I
c
< 0,5 0,20
0,5 ≤ I
c
< 0,75 0,25 Argile
Ic ≥ 0,75 0,30
Argile nisipoase, nisipuri argiloase şi
pământuri prăfoase
0,30
Nisipuri fine 0,40
Nisipuri mijlocii şi mari 0,45
Pietrişuri şi bolovănişuri 0,50
Terenuri stâncoase 0,60
32

3. Fundaţie pe taluz sau în apropiere de taluz (SLCP 3)

În cazul construcţiilor fundate pe un teren cu înclinări pronunţate sau pe o platformă situată în
apropierea unui versant sau taluz, trebuie să se verifice atât stabilitatea locală a fundaţiei cât şi
stabilitatea generală a ansamblului teren-construcţie.

Conditia de verificare:

M
r
≤0.8M
s

33
2. Fundaţii continue de beton armat sub stâlpi. Generalitati.
Metode simplificate de calcul. Metode de calcul bazate pe modelul Winkler

Domenii de utilizare

a) fundaţiile izolate care nu pot fi extinse suficient în plan sau nu pot fi centrate sub stâlpi


b) conditiile de verificare a terenului de fundare la stari limita pentru fundatii izolate sub stalpi nu
sunt indeplinite.

34
Alcătuirea fundaţiilor




35
Armarea fundaţiilor

Armătura de rezistenţă longitudinala rezultă din verificarea secţiunilor caracteristice la moment
încovoietor şi forţă tăietoare. In cazul retelei de fundatii dispuse pe doua directii se face verificarea
si la moment de torsiune.

Armătura de rezistenţă transversala rezultă din verificarea la moment încovoietor şi forţă tăietoare
a talpii fundatiei in secţiunea de incastrare in elevatie.














36
Calculul cu metode simplificate (predimensionare)

Se admite ipoteza distributiei liniare a presiunilor reactive(de contact)

1. Metoda grinzii static nedeterminata cu reazeme fixe

sau


a)
⇔ b)

37

2. Metoda grinzii static determinata

Se admite ipoteza: R
i
= N
i



sau



38
Metode bazate pe modelul Winkler

1. Metoda analitica

Grinda (fundatie) continuă pe o singură direcţie

Pentru calculul momentelor, forţelor tăietoare şi săgeţilor grinzii se porneşte de la ecuaţia diferenţială a
fibrei medii deformate a unei grinzi care lucrează la încovoiere:
p
dx
z d
EI
4
4
=

unde:
p
= încărcarea pe unitatea de lungime (F/L)
EI = rigiditatea grinzii.


pB p =

unde:
p = k
s
z
B = lăţimea grinzii

0 zB k
dx
z d
EI
s
4
4
= +

0 z
EI
B k
dx
z d
s
4
4
= +




39
0 z
EI 4
B k 4
dx
z d
s
4
4
= +

Se noteaza:
4
s
EI 4
B k
= λ


0 z 4
dx
z d
4
4
4
= λ +





( ) ( ) x sin C x cos C e x sin C x cos C e z
4 3
x
2 1
x
λ + λ + λ + λ =
λ − λ

Constantele de integrare C
i
, i=1÷4, se determină din condiţiile de margine.

Grinda de lungime infinită încărcată cu o forţă concentrată

40
±∞ = x

M=0, T=0
⇒ C
1
=C
2
=0
0 =
dy
dx

⇒ C
3
=C
4

0 = x

2
P
= T


B k 2
P
EI 4
B k
EI 8
P
EI 8
P
EI 8
P
C C
s
s
4 3
4 3
λ
=
λ
=
λ
λ
=
λ
= =





) sin (cos
2
-
x x e
B k
P
z
x
s
λ λ
λ
λ
+ =


z - tasare
) (
2
1
x f
B k
P
z
s
λ
λ
=

( ) ) x sin x (cos e x f
x -
1
λ + λ = λ
λ

θ - rotire
θ = dz/dx
) ( -
2
2
x f
B k
P
s
λ
λ
θ =

x sin e ) x ( f
x -
2
λ = λ
λ

M - moment
-M/EI = d
2
z/dx
2

( ) x f Pl M
e
λ
3
4
1
=
;
λ
1
= l
e
( ) ) x sin - x (cos e x f
x -
3
λ λ = λ
λ

T – forta taietoare
-T/EI = d
3
z/dx
3

( ) x Pf T λ
4
2
1
− =

x λ cos e = ) x λ ( f
x λ -
4



41
-0.3
-0.2
-0.1
0.0
0.1
0.2
0.3
0.4
0.5
0.6
0.7
0.8
0.9
1.0
0 1 2 3 4 5
λx (-)
f
(
l
x
)

(
-
)
f1
f2
f3
f4
π
4
π
2
π

4



42

λ 4
π 3
λ
π
λ 4
π
λ 2
π


43
Grinda de lungime infinită incărcată de mai multe forţe concentrate


( )

λ
λ
=
n
1
i 1 i
s
x f P
B k 2
z


n
1 i
i 3 i e
) x ( f P l
4
1
M
=
λ =


1
2
2
) (
n
i
i i
s
x f P
B k
=
− = λ
λ
θ


1
4
) (
2
1
n
i
i i
x f P T
=
− = λ


44
Grinda de lungime infinită acţionată de un moment încovoietor

z - tasare
z = M
0
λ
2
f
2
(λx) / k
s
B
x sin e ) x ( f
x -
2
λ = λ
λ

θ - rotire
θ = M
0
λ
3
f
3
(λx) / k
s
B
( ) ) x sin - x (cos e x f
x -
3
λ λ = λ
λ

M - moment
M = M
0
f
4
(λx) / 2
x λ cos e = ) x λ ( f
x λ -
4

T – forta taietoare
T = - M
0
λ f
1
(λx) / 2
( ) ) x sin x (cos e x f
x -
1
λ + λ = λ
λ




45
Grindă de lungime finită

Pentru folosirea funcţiilor determinate în cazul grinzii de lungime infinită, grinda de lungime finită se
calculează prin metoda forţelor fictive.

Asupra grinzii de fundare considerată ca grindă infinită acţionează sistemul de încărcări P
i
, i=1÷n,
împreună cu forţele fictive V
i
, i=1÷4 amplasate de o parte şi de cealaltă a grinzii cu valori astfel
determinate încât starea de eforturi şi deformaţii în grinda de lungime finită să nu se modifice.
Pentru determinarea forţelor fictive se impun condiţiile pentru capetele libere ale grinzii şi anume:

M
A
=0; T
A
=0; M
B
=0; T
B
=0.

Utilizând funcţiile
( )
i 3
x λ f
şi
( )
i 4
x λ f
şi impunând condiţiile pentru capetele libere ale grinzii se obţin
patru ecuaţii liniare pentru determinarea valorilor forţelor fictive.

Forţele V
i
, i=1÷4 astfel obţinute se introduc în schema de încărcare a grinzii finite iar calculul
deformaţiilor şi al eforturilor secţionale se poate face utilizând tabelele şi diagramele pentru grinda
infinită.

46
Grinzi (fundatii) continue pe două direcţii

Ipoteza nodurilor articulate

Se repartizeaza pe cele două direcţii doar forţa concentrată V
i
ce acţionează în nodul i.
M
ix
şi M
iy
se transmit integral grinzilor pe care acţionează.

Condiţia de echilibru
iy ix i
V V V + =


Condiţia de continuitate
iy ix
z z =

s
k
p
z =
iy ix
p p =

Pentru i=1÷n:
⇒ 2n ecuaţii cu 2n necunoscute


47
Ipoteza nodurilor încastrate

Se repartizeaza pe cele două direcţii atât forţa concentrată V
i
cât şi momentele M
ix
şi M
iy
.

Condiţiile
de echilibru
¦
¹
¦
´
¦
+ =
+ =
+ =
ix_tor iy_inc iy
iy_tor ix_inc ix
iy ix i
M M M
M M M
V V V

Condiţiile
de continuitate
iy ix
z z =

θ
ix_inc
= θ
iy_tor

θ
ix_tor
= θ
iy_inc

Pentru i=1÷n:
⇒ 6n ecuaţii cu 6n necunoscute


48
2. Metode numerice

Metoda diferenţelor finite
) z , x , B , k ( f R
i s i
∆ =

49
|
¹
|

\
|


=
|
¹
|

\
|



|
¹
|

\
|
+
x
z z
x
z
dx
dz
i i 1


2
1 1
2
2
1 1
2
2
2
2
2
1
x
z z z
x d
z d
x
z z
x
z z
x x
z
x
x
z
dx
dz
d
x d
z d
i i i
i i i i

+ −
=
|
¹
|

\
|







=


=

|
¹
|

\
|



=
|
¹
|

\
|
=
− +
− +

⇒ M
i

3
2 1 1 2
3
3
) ( 2
2 2
x
z z z z
dx
z d
i i i i

− + −
=
− − + +

⇒ T
i


Eforturile secţionale în grinda de fundare pot fi calculate utilizând metoda diferenţelor finite.
Metoda se poate aplica la grinzi continue pentru orice număr de stâlpi care aduc la fundaţie forţe axiale
şi momente încovoietoare concentrate.

Panta fibrei medii deformate a grinzii de fundare în secţiunea i se poate exprima în diferenţe finite cu
relaţia:
|
¹
|

\
|


=
|
¹
|

\
|



|
¹
|

\
|
+
x
z z
x
z
dx
dz
i i 1





50
Pentru aceeaşi secţiune i expresiile derivatei de ordinul II şi respectiv de ordinul III se scriu sub forma:
2
1 1
2
2
1 1
2
2
2
2
2
1
x
z z z
x d
z d
x
z z
x
z z
x x
z
x
x
z
dx
dz
d
x d
z d
i i i
i i i i

+ −
=
|
¹
|

\
|







=


=

|
¹
|

\
|



=
|
¹
|

\
|
=
− +
− +



3
2 1 1 2
3
3
) ( 2
2 2
x
z z z z
dx
z d
i i i i

− + −
=
− − + +



Determinarea valorilor eforturilor secţionale:
( )
( )
( )
( )
n 2 n 1 n 1 n 2 n
3
n 1 n n 1 n
2
T z z 2 z 2 z
x
EI
M z z 2 z
x
EI
= − + −

= + −

− − + +
− +


Pentru o grinda de inaltime constanta, EI = R, i=1÷n
Pentru inaltime variabila in lungul grinzii, (EI)
i
= R
i






51

Pentru rezolvare este recomandat ca numărul de intervale ∆x sa fie limitat la 10 (un număr de intervale
mai mic decât 10 conduce la rezultate greşite iar unul mai mare decât 10 va mări volumul de calcul dar
nu şi precizia soluţiei rezultate).
Din considerente legate de rezolvarea numerică se recomandă ca ∆x să fie constant.

Metoda diferenţelor finite aplicată la grinzi continue de fundare, rezemate pe un mediu elastic tip
Winkler, necesită scrierea relaţiilor care exprimă momentul încovoietor în fiecare secţiune i, moment
încovoietor egal cu zero la capetele grinzii şi, respectiv, a relaţiei care exprimă egalitatea între forţele ce
acţionează pe direcţie verticală.




52
Metoda elementelor finite
L
F F
2 1
+
L
F F
2 1
+
3 1 3
e K F ⋅ =
4 4 4
e K F ⋅ =


53
i i i
F A P ⋅ =

Pi = forte/momente in nodul i
Fi = forte/momente pe elementul asociat nodului i
Ai = constanta a sistemului in nodul i
F A P ⋅ =

Conditia de echilibru global in forma matriceala, i = 1÷n
X B e ⋅ =

Conditia de compatibilitate a deplasarilor/deformatiilor in forma matriceala,
i = 1÷n
e / X = rotaţii (radiani) / translaţii
B = matricea A transpusă, A
T

X A e
T
⋅ =


e S F ⋅ =

S = matricea de rigidate globala a
sistemului

( ) P ASA X
1
T

=

T
ASA
= matricea globală a sistemului











54
3. Fundaţii continue de beton armat sub stâlpi. Metode bazate pe modelul Boussinesq
E,
i


Modelul Boussinesq este un semispaţiu ideal elastic, continuu, omogen si izotrop caracterizat prin:
- modulul de (elasticitate) deformaţie liniară E
s

- coeficientul de contractie transversala (Poisson) ν
s
.

55
Determinarea caracteristicilor E
s
şi ν νν ν
s


Solicitări statice

Teren omogen
Modulul de deformaţie liniară E
s

- încercarea cu placa;
- încercarea de penetrare statică cu con;
- încercarea de penetrare dinamică standard;
- în funcţie de modulul edometric M.

Coeficientul de contractie transversala (Poisson) ν νν ν
s
Valori orientative
Tipul de pământ
ν
s

Bolovănişuri şi pietrişuri 0.27
Nisipuri, nisipuri argiloase, nisipuri prăfoase 0.30
Prafuri, prafuri argiloase, argile nisipoase, argile prăfoase 0.35
Argile, argile grase 0.42


56
Teren stratificat
( )
2
_
0 1
_
1
med s net med s
s
K K
B p m E ν − ⋅

⋅ ⋅ ⋅ =

unde: m- coeficient de corecţie functie de z
0
;
p
net
- presiunea netă pe talpa fundaţiei;
B- lăţimea tălpii fundaţiei;
K
1
, K
0
- coeficienţi adimensionali functie de z
0
/B;
s- tasarea absolută probabilă a fundaţiei, în metri.



⋅ ν
= ν
i
i si
med _ s
h
h


57
Solicitări dinamice
( )( )
*
* *
2 *
1
2 1 1
s
s s
p s
v E
ν
ν ν
ρ

− +
=

sau
2 *
p s
v E ρ =

unde:
- ρ - densitatea pământului;
- v
p
-

vitezele de propagare ale undelor primare;
- v
s
-

vitezele de propagare ale undelor secundare.

2
v
v
2
2
v
v
2
s
p
2
s
p
*
s

|
|
¹
|

\
|

|
|
¹
|

\
|
= ν




58
Metoda analitica „Jemocikin”


l B
R
i


p = presiunea de contact fundaţie-teren cu o distribuţie continuă;
BL = n x (1 x B)

59
Sistemul real fundaţie - teren se substituie prin sistemul echivalent al unei grinzi flexibile rezemată
pe un mediu deformabil prin intermediul unor bare rigide verticale articulate la capete si dispuse în
centrul de greutate al fiecarei suprafeţe dreptunghiulare de dimensiuni în plan B x 1.



R
i
= p
i
x B x 1
R
i
– reactiunea in bara rigida i
p
i
– presiunea constanta pe elementul de arie 1 x B


60
Determinarea forţelor R
i
, i=1÷n, se face considerând separat deplasarile verticale ale capetelor
superioare ale barelor, z
i_fundatie
şi deplasarile verticale ale capetelor inferioare ale barelor, z
i_teren
.

Condiţia de continuitate:
z
i_fundatie
=

z
i_teren

Deplasările z
i_fundatie

a
i
0
z
0
z
0
+a
i
tg
0

Necunoscute:
R
i

z
0
şi θ
0
din conditia impusa
de incastrare la capat


61
∑ ∑
∑ ∑
=
=
= + − − + + + + +
= + − − + + + + +
= + − − + + + + +
= + − − + + + + +
m
j j
n
i i
m
j
n
i
np n np nn n n n n
p p n n
p p n n
p p n n
a P a R
P R
tg a z R R R R
tg a z R R R R
tg a z R R R R
tg a z R R R R
1 1
1 1
0 0 3 3 2 2 1 1
3 0 3 0 3 3 33 3 32 2 31 1
2 0 2 0 2 2 23 3 22 2 21 1
1 0 1 0 1 1 13 3 12 2 11 1
0 ...
. .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... ..........
0 ...
0 ...
0 ...
δ θ δ δ δ δ δ
δ θ δ δ δ δ δ
δ θ δ δ δ δ δ
δ θ δ δ δ δ δ


fundatie _ ik teren _ ik ik
z z + = δ


δ
ik
= deplasarea în secţiunea i
sub acţiunea unei sarcini
unitare aplicate în secţiunea k.



2n ecuatii cu 2n necunoscute R
i
, z
0
şi θ
0



62
Deplasarea grinzii, z
ik
_
fundaţie
, produsă de reacţiunea R
k
=1:
a
k
a
i
k i
z
ik_fundatie
a
i
/3
a
i
a
k
a
k
-a
i
/3
z
m
M
m


EI
z AriaM
dx
EI
Mm
m
×
=



AriaM =suprafaţa diagramei de
momente M pentru grinda încastrată din
sistemul de bază solicitată în punctul k
de o forţă concentrată egală cu unitatea;
z
m
= ordonata diagramei de moment m,
rezultată din aplicarea unei forţe fictive
egală cu unitatea în direcţia deplasării
z
ik_fundatie
, în punctul i, măsurată în
dreptul centrului de greutate al
diagramei M
|
¹
|

\
|
− = ⋅
− 3 2 1
2
_
2
i
k
i
fundatie ik
a
a
a
z
EI
ν


|
¹
|

\
|

|
¹
|

\
|

=
c
a
c
a
c
a
EI
c
z
i k i
fundatie ik
3 1
6
2
2 3
_
ν

unde:
n
x
c =
cu n multiplu întreg de 0.5

63
Deplasarile z
ik_teren


( )
r E
1 P
z
s
2
s
teren _ ik
⋅ ⋅ π
ν −
=

l B
1
p

=

|
¹
|

\
|


ν −
π
=
l
B
,
l
x
F
B E
1 1
z
s
2
s
teren _ ik


|
¹
|

\
|
l
B
,
l
x
F
= valori date in tabele

64
4. Radiere generale de beton armat. Principii generale. Metode simplificate de calcul

Fundaţiile tip radier se utilizează, de regulă, în următoarele situaţii:
- terenuri cu rezistenţă scăzută care impun suprafeţe mari ale tălpii fundaţiilor;
- terenuri dificile sau neomogene, cu risc de tasări diferenţiale;
- prezenţa apei subterane impune realizarea unei cuve etanşe;
- elementele verticale (stâlpi, pereţi) sunt dispuse la distanţe mici care fac dificilă realizarea
(execuţia) fundaţiilor izolate sau continue;
- radierul împreună cu elementele verticale structurale ale substructurii trebuie să realizeze o cutie
rigidă şi rezistentă;
- construcţii cu înălţime mare care transmit încărcări importante la teren.

Soluţii constructive:
a) radier general tip dală groasă, în care elementele verticale (stâlpi sau pereţi structurali) sunt
rezemate direct pe acesta:
• radier cu grosime constantă; h
r
≥ 1/8 l
max

• radier cu grosime variabilă; soluţia poate fi adoptată în cazul unei construcţii cu pereţi structurali
din beton armat care transferă eforturi secţionale importante într-o anumita zonă a radierului.

65






1


Radier tip
dală groasă

1-1
h
r


h
r
1

Perete
structural
h
r
2



66
b) radier general tip planşeu ciupercă




Perete
perimetral
Capitel
1
1
stâlp
45
o

Capitel cu o pantă
a
1-1
stâlp
Capitel cu
două pante
b
1-1
h
r

h
r

h
r




67
c) radier tip placă şi grinzi
h
g
/l
max
=1/3÷1/6; h
r
/l
max
=(1/15÷1/20)



68
d) radier tip placă cu vute



69
e) radier casetat



70
Principii generale de proiectare
Proiectarea radierelor trebuie să ţină seama de compatibilitatea deformaţiilor terenului cu cele ale
elementelor structurale.

Calculul eforturilor secţionale (M, Q) în secţiunile caracteristice ale radierului se obţin de regulă cu
programe de calcul care permit modelarea fenomenului de interacţiune fundaţie-teren.

În calculul radierelor trebuie luaţi în considerare numeroşi factori între care cei mai importanţi sunt:
- rigiditatea şi geometria radierului,
- mărimea şi distribuţia încărcărilor,
- caracteristicile de deformabilitate şi de rezistenţă ale terenului,
- etapele de execuţie.

În calcule, radierul poate fi considerat ca rigid sau flexibil.

• Pentru radierele generale având forma dreptunghiulară în plan (LxB) şi grosimea uniformă (h) se
defineste indicele de rigiditate, K
G
:
h 2
B
h 2
L
E
E
1
) 1 ( 12
K
2
s
2
s
2
G

|
¹
|

\
|
⋅ ⋅
ν −
ν − π ⋅
=

Radierul poate fi considerat rigid dacă:
B
L
8
K
G



71
• Pentru radiere încărcate de forţe concentrate care nu diferă cu mai mult de 20% între ele si stâlpii
sunt dispuşi echidistant pe ambele direcţii, se defineşte coeficientul de flexibilitate, λ:
4
f
f s
EI 4
b k
= λ

Dacă b
f
este mai mare decât 1.75/λ λλ λ,
atunci radierul poate fi considerat
flexibil.



72

• Pentru structuri realizate din cadre şi pereţi portanţi se defineşte rigiditatea relativă, K
R
:
3
s
C
R
B E
I ' E
K =

C
I ' E

-rigiditatea construcţiei şi a radierului
12
h t
' E I ' E I ' E I ' E
3
d d
ca F C
+ + =


F
I ' E
- rigiditatea radierului
∑ ca
I ' E
- rigiditatea cadrelor
t
d
- grosimea diafragmelor
h
d
- înălţimea diafragmelor
Dacă valoarea K
R

este mai mare de
0.5 atunci radierul
poate fi considerat
rigid.





73
Metode simplificate de calcul pentru radiere rigide
1.Metoda reducerii încărcărilor în centrul de greutate al radierului
x
e
y
N
z
p
2
p
3
p
1
p
4
1 2
3 4
e
x
y

x
I
e
N y
I
e
N
A
N
p
y
x
x
y
) 4 1 ( ∑ ∑

± ± =
÷

Se examinează radierul ca un întreg pe fiecare dintre
cele două direcţii paralele cu axele x şi y. Metoda nu
permite determinarea distribuţiei forţei tăietoare totale
şi momentului încovoietor total în lungul secţiunii.

74
2. Metoda împărţirii radierului în fâşii de calcul

Fiecare fâşie de calcul este
încărcată de forţele
corespunzătoare stâlpilor ce
reazemă pe fâşia respectivă.

Se determină diagrama
presiunilor de contact,
admiţându-se o lege de
variaţie liniară de tip Navier.

Deşi poziţia rezultantei
încărcărilor din stâlpi nu
coincide cu poziţia centrului
de greutate al rezultantei
presiunilor de contact,
valorile obţinute ale
momentelor încovoietoare şi
forţelor tăietoare în secţiunile
semnificative pot fi folosite
pentru armarea radierului.



75
5.Radiere generale. Metode bazate pe modelul Winkler
1. Metoda analitica „Hetenyi”
Ipoteza: Efectul unei forţe concentrate pe un radier flexibil se transmite radial prin radier si se
amortizează relativ rapid, resimţindu-se asupra unei arii reduse din jurul ei.se admite suprapunerea
liniara de efecte.
Etapele calculului:
• rigiditatea
cilindrică D
) 1 ( 12
h E
D
2
3
ν − ⋅

=

• raza de
rigiditate

4
s
k
D
L =

• momentul pe
direcţie radială
M
r

(
(
(
(
¸
(

¸

|
¹
|

\
|
µ − −
|
¹
|

\
|
− =
L
r
L
r
' Z
) 1 (
L
r
Z
4
N
M
3
4 r

• momentul
pe direcţie
tangenţială
M
t

(
(
(
(
¸
(

¸

|
¹
|

\
|
µ − +
|
¹
|

\
|
µ − =
L
r
L
r
' Z
) 1 (
L
r
Z
4
N
M
3
4 t

• săgeata z
|
¹
|

\
|
=
L
r
Z
D 4
NL
z
3
2

unde:
r = distanţa de la punctul considerat la încărcare
Z3, Z’3, Z4 şi Z’4 = f(r/L)
•se trec momentele din coordonate polare în
coordonate carteziene

θ + θ =
2
t
2
r x
sin M cos M M

θ + θ =
2
t
2
r y
cos M sin M M

•forţa tăietoare pe unitatea de lăţime de radier
|
¹
|

\
|
− =
L
r
' Z
L 4
N
Q
4

76


77
2. Metode numerice
Metoda diferenţelor finite pentru radiere flexibile

Ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate se exprima prin diferenta finite
D
z k q
y
z
y x
z
2
x
z
s
4
4
2 2
4
4
4

=


+
∂ ⋅ ∂

⋅ +





Pentru rezolvare se consideră puncte dispuse în nodurile unei reţele pătratice, la interdistanţe d, pe
planul median al plăcii radier.

Ecuaţiile in diferenţe finite depind de poziţia nodului de calcul în reţeaua de discretizare.
Exprimându-se ecuaţiile diferenţiale pentru toate nodurile reţelei se obţine un sistem de ecuaţii care,
prin rezolvare, conduce la obţinerea tasărilor în fiecare nod.
Coeficienţii deplasărilor fiecărui nod în funcţie de poziţia faţă de nodul de calcul se noteaza cu indici
după punctele cardinale.

După ce se află tasările se poate calcula momentul încovoietor pe fiecare direcţie.
)] z 2 z z ( ) z 2 z z [(
d
D
M
a s n a v e
2
v e
− + ν + − + − =



78
e a
n
v
s
nv ne
se sv
vv
nn
ee
ss
-8 +20
-8
-8
-8
+2 +2
+2 +2
+1
+1
+1
+1
a. b.
-8 +19 -8
-8 +2 +2
+1
+1
+1
+1
c.
d.
-6+2 2- 2-
+18 -8
-8 +2
+1
+1
+1
e.
f.
-3+2 +
2
-6+2 2-
2(1- )
-6+2
2-
2-
g.
-3+2 +
2
0.5(1-
2
)
2(1-
2
)
3-2
2
a
a
a
a
a
a a



79
D
Qd qd
z z z z ) z z z z ( 2 ) z z z z ( 8 z 20
2 4
vv ss ee nn nv sv se ne v s e n a
+
=
= + + + + + + + + + + + −

b
D
Qd qd
z z z
) z z )( 2 ( ) z z ( 2 z ) 2 6 ( ) z z z ( 8 z 19
2 4
vv ss ee
ne nv sv se n v s e a
+
= + + +
+ + ν − + + + ν + − + + + −

c
D
Qd qd
z
) z z )( 2 ( z ) 2 6 ( ) z z )( 2 2 4 ( z ) 3 4 8 (
2 4
ss
sv se s v e
2
a
2
+
= +
+ + ν − + ν + − + + ν + ν + − + ν − ν −

d
D
Qd qd
z z
z 2 ) z z )( 2 ( z ) 1 ( 2 ) z z ( 8 ) z z )( 2 6 ( z 18
2 4
vv ss
sv nv se ne v s e n a
+
= + +
+ + + ν − + ν − + + − + ν + − +

e
D
Qd qd
z ) 1 ( 5 . 0 z ) z z )( 2 (
z ) 2 2 4 ( z ) 2 6 ( z ) 2 3 ( z ) 5 . 2 4 5 . 7 (
2 4
vv
2
ss sv se
e
2
s v
2
a
2
+
= ν − + + + ν − +
+ ν + ν + − + ν + − + ν + ν + − + ν − ν −

f
D
Qd qd
) z z )( 1 ( 5 . 0 z ) 1 ( 2 ) z z z )( 2 3 (
2 4
vv ss
2
sv
2
v s a
2
+
= + ν − + ν − + + + − ν − ν −

g

80
Metoda reţelei finite

Radierul este discretizat într-un număr de grinzi cu rezistenţă la încovoiere şi torsiune.
Rezistenţa la torsiune, caracterizată de modulul de forfecare G, este folosită pentru a lua în
considerare voalarea plăcii. În terminologia elementelor finite, metoda reţelei finite foloseşte
elemente neconforme deoarece compatibilitatea între deformaţiile elementelor este asigurată numai
în noduri.


81
Metoda elementelor finite

Radierul este modelat printr-un set de elemente interconectate la noduri, în timp ce pământul se
modelează prin resoarte izolate.

Discretizarea radierului poate să nu fie doar izolată, ci să cuprindă şi restul structurii.
Nodurilor structurii li se atribuie un număr de grade de libertate în funcţie de tipul analizei.
În cazul în care radierul este discretizat prin elemente de tip placă, iar pământul prin resoarte,
gradele de libertate sunt o translaţie pe direcţie verticală (tasarea) şi două rotaţii (după axele din
plan).

82
6. Radiere generale. Metode bazate pe modelul Boussinesq si modelul hibrid
Modelul Boussinesq.
Metoda elementelor finite



83
Modelul hibrid
Metoda analitica pentru radiere rigide

Deplasarea verticala:
z=z
0

y
x+θ
x
y


84
Presiunea pe teren din forta N, având excentricităţile (e
x
) şi (e
y
), se obţine:

- se împarte suprafaţa radierului în n suprafeţe dreptunghiulare mici A
i
, i=1÷n;
- presiunea p
i
este constanta pe aria A
i
, i=1÷n;
- utilizând expresia generală:
∫∫
ξ η − ξ − η α ⋅ ξ ⋅ η = d d ) y , x ( ) ( p ) y , x ( z
pentru fortele discrete p
i
A
i
,
se alcătuieşte sistemul de ecuaţii, punând condiţia ca toate tasările sa fie egale cu unitatea:
nn n
1
n nj j
1
j ni i
1
i 1 n 1
1
1 n
jn n
1
n jj j
1
j ji i
1
i 1 j 1
1
1 j
in n
1
n ij j
1
j ii i
1
i 1 i 1
1
1 i
n 1 n
1
n j 1 j
1
j i 1 i
1
i 11 1
1
1 1
A p ... A p ... A p ... A p 1 z
A p ... A p ... A p ... A p 1 z
A p ... A p ... A p ... A p 1 z
A p ... A p ... A p ... A p 1 z
α + + α + + α + + α = =
α + + α + + α + + α = =
α + + α + + α + + α = =
α + + α + + α + + α = =

Soluţia sistemului{
1
i
p
}
reprezintă rigiditatea
resoartelor Winkler,
{k
si
}:
i
i
i
si
p
1 z
p
k =
=
=


unde:
2 2
2
) ( ) (
1 1
j i j i
s
s
ij
y y x x
E
− + −


=
π
ν
α
; i ≠ j
i
i i
s
s
ii
B
B L
E
) / ( 1
2
ω
π
ν
α ⋅

=

x
i
, y
i
, x
j
, y
j
= coordonatele punctelor i şi j

L
i
,B
i
= laturile lungă, respectiv scurtă ale
dreptunghiului de suprafaţă A
i

ω = coeficient de forma f(L
i
/B
i
)

85
Cu valorile {k
si
} astfel determinate, se scriu, ţinând seama de relaţia z=z
0

y
x+θ
x
y, condiţiile de
echilibru static al radierului:

∑ ∑ ∑ ∑ ∑
∑ ∑ ∑ ∑ ∑
∑ ∑ ∑ ∑ ∑
n
1
2
i i si x i
n
1
i i si y
n
1
i i si o y
n
1
i i i si
n
1
i i i
n
1
i i i si x
n
1
2
i i si y
n
1
i i si o x
n
1
i i i si
n
1
i i i
n
1
i i si x
n
1
i i si y
n
1
i si o
n
1
i i si
n
1
i i
y A k θ y x A k θ y A k z e y A z k y A p
x y A k θ x A k θ x A k z e x A z k x A p
y A k θ x A k θ A k z A z k A p
+ + = ⋅ = =
+ + = ⋅ = =
+ + = = =
N
N
N



Rezultă valorile (
0
0
z
), (
0
x
θ
) şi (
0
y
θ
) care, introduse în relaţia z=z
0

y
x+θ
x
y, permit calculul
presiunilor p
i
:
p
i
= k
si
z
i


Presiunile distribuite (p
i
) corespund deformaţiilor terenului, ca mediu discret modelat prin resoarte.

De la un anumit nivel de solicitare, în teren încep să apară zone plastice (p
i
≥ p
pl
).
Presiunea limită la care în pământ se produce cedarea generala sau locala se determină în funcţie de
poziţia punctului de aplicare a încărcării N.

86
a) Încărcarea centrică
Încărcarea totală critică are valoarea P
cr
= p
cr
A în care A este aria totală a bazei radierului.

b) Încărcarea excentrică
Se admite că presiunea limită, p
lim
la care terenul cedează local variază liniar între p
pl
pe conturul
radierului şi o valoare p
v
, corespunzătoare centrului de greutate al suprafeţei radierului.

Presiunea p
v
se calculează:
p
v
=3p
pl
–2p
cr


Pentru a ţine seama de faptul că presiunile repartizate de radier nu pot depăşi presiunile limită de
cedare locală a terenului, se procedează la rezolvarea iterativa a sistemului de ecuaţii care reprezinta
condiţiile de echilibru static al radierului:

Valorile
0
0
z
,
0
x
θ
şi
0
y
θ
se obţin din prima iteratie de rezolvare a sistemului de ecuatii.
Cu relaţia
y x z z
0
x
0
y
0
0
⋅ θ + ⋅ θ + =
se stabilesc valorile deplasărilor verticale ale radierului în punctele i,
i=1÷n;
Cu expresia
∫∫
ξ η − ξ − η α ⋅ ξ ⋅ η = d d ) y , x ( ) ( p ) y , x ( z
, în care se introduc coeficienţii de pat k
si
cu
valorile proprii fiecărui punct i, se determină presiunile p
i
, i=1÷n;


87
Valorile presiunilor p
i
se pot situa în unul din următoarele cazuri:
0 < p
i
≤ p
c,i

p
i
> p
c,i

p
i
< 0
unde:
- p
i
= presiunea corespunzătoare ariei A
i

- p
c,i
=0.9p
lim,i

- p
lim,i
= presiunea limită corespunzătoare ariei A
i
, determinată prin interpolare liniară între valoarea
p
pl
şi p
v
, în funcţie de poziţia centrului ariei A
i
şi punctul de aplicare al forţei exterioare N.

Pentru toate suprafeţele A
i
la care s-a îndeplinit condiţia p
i
> p
c,i
, se introduce p
i
=p
c,i
, în toţi termenii
sistemului de ecuaţii.

Se calculează:

⋅ =
i i , c i
A p S



Se plafonează valorile k
si
în funcţie de p
c,i
şi se corectează încărcarea exterioară la valoarea:
N’=N - S
i




88
Pentru toate suprafeţele A
i
pentru care este îndeplinită condiţia p
i
< 0 , se anulează termenii
corespunzători din sistem.
Cu aceste corecţii se rezolva sistemul de ecuaţii si se obtin valorile
1
o
z
,
1
x
θ
şi
1
y
θ
.
Se reia procedura prezentată anterior până când pentru toate suprafeţele „ramase active” A
i
se
îndeplineşte condiţia 0 < p
i
≤ p
c,i
.

Cunoscând distribuţia finală a presiunilor la contactul radier general - teren de fundare, se pot
calcula eforturile secţionale în secţiunile caracteristice ale radierului.

Dacă încărcarea N este mare şi / sau cu excentricităţi mari, condiţia 0 < p
i
≤ p
c,i
nu va putea fi
îndeplinită pe un număr suficient de suprafeţe A
i
astfel încât:
- fie nu se poate obţine condiţia de echilibru global
- fie suprafaţa activă se reduce sub 50%.

În ambele situaţii se produce pierderea generală de stabilitate a terenului de fundare aflat sub radier
prin refulare laterală, fenomen însoţit de tasări şi rotiri excesive ale fundaţiei.

Suprastructura reprezintă ansamblul elementelor de rezistenţă situate deasupra infrastructurii (I). Infrastructura este alcătuită din substructură, fundaţii şi terenul de fundare. Substructura este zona poziţionată între suprastructură şi fundaţii. În raport cu suprastructura, aceasta prezintă diferenţe de alcătuire şi conformare, care conduc la capacităţi de rigiditate şi rezistenţă majorate. Fundaţiile reprezintă ansamblul elementelor structurale care transmit încărcările la terenul de fundare. Terenul de fundare constituie suportul construcţiei şi reprezintă volumul de rocă sau de pământ care resimte influenţa construcţiei respective sau în care pot avea loc fenomene care să influenţeze construcţia. Infrastructura se proiecteaza astfel încât să fie solicitată, de regulă, în domeniul elastic de comportare. Se admite proiectarea mecanismului de plastificare a structurii la acţiuni seismice severe cu dezvoltarea de articulaţii plastice şi în substructură. In aceste situaţii se vor lua măsuri care să asigure o comportare ductilă a substructurii şi accesul pentru intervenţii post seismice.

2

Proiectarea substructurilor Substructura este alcătuită din elemente structurale verticale (pereţi, stâlpi) şi elemente orizontale sau înclinate (plăci, grinzi etc.). Proiectarea substructurii trebuie să ţină cont de interactiunea cu suprastructura, fundaţiile şi terenul de fundare. La proiectarea substructurilor se iau în considerare încărcările proprii, încărcările transmise de suprastructură şi de teren. Eforturile din acţiunile seismice transmise substructurii se asociaza mecanismului de plastificare al suprastructurii. Proiectarea fundaţiilor Fundaţiile trebuie proiectate, din punct de vedere geotehnic, astfel încât să transmită la teren încărcările construcţiei, inclusiv cele din acţiuni seismice, asigurând îndeplinirea condiţiilor privind verificarea terenului de fundare la stări limită.

3

Perete Stâlp Grindă S S Articulaţii plastice

F SS I TF F TF

Sisteme structurale cu mecanisme de plastificare în suprastructură

4

. . cu pereţi etc. înălţimi – suprateran şi subteran). .dimensiuni (deschideri.).condiţiile hidrologice (nivelul apelor de suprafaţă.materiale (beton. a fenomenului de afuiere etc. 5 .). posibilităţi de producere a inundaţiilor. caracteristicile fizico-mecanice ale straturilor de pământ sau de rocă şi evoluţia acestora în timp. metal.alcătuirea substructurii. . agresivitatea apelor subterane. eforturile transmise fundaţiilor etc. . .mecanismul de disipare a energiei induse de acţiunea seismică (poziţia zonelor potenţial plastice.Alegerea tipului de fundaţie depinde de: Sistemul structural al construcţiei .natura şi stratificaţia terenului de fundare.eforturile transmise fundaţiilor în grupările fundamentale şi speciale de încărcări. zidărie etc.condiţiile de stabilitate generală a terenului (terenuri în pantă cu structuri geologice susceptibile de alunecări de teren etc. circulaţia apei prin pământ etc.condiţiile hidrogeologice (nivelul şi variaţia sezonieră a apelor subterane.). .).).tipul de suprastructură (în cadre. Condiţiile de teren . . travei. .).sensibilitatea la tasări a sistemului structural.

. furnale etc.adâncimea săpăturii pentru realizarea fundaţiilor construcţiei şi modul de asigurare a stabilităţii săpăturii. .Condiţiile de exploatare ale construcţiei .limitarea tasărilor în funcţie de cerinţele tehnologice specifice.prezenţa reţelelor de apă-canal. .eforturile transmise la fundaţii (din sarcini statice şi dinamice – vibraţii produse de utilaje etc.degajări de gaze agresive care poluează apele meteorice şi accentuează agresivitatea chimică a apelor subterane. .încălzirea terenului în cazul construcţiilor cu degajări mari de căldură (cuptoare.posibilitatea pierderilor de apă sau substanţe chimice din instalaţiile sanitare sau industriale. .). .influenţa deformaţiilor terenului de fundare asupra exploatării normale a construcţiei.sistemul de epuismente. de gaze.). .existenţa unor construcţii în vecinătate care pot fi afectate de lucrările de execuţie a infrastructurii (instabilitatea taluzului. Condiţiile de execuţie ale infrastructurii . afuierea terenului la realizarea epuismentelor etc.). 6 . de energie electrică etc. .

calculul va considera orice direcţie de acţiune seismică semnificativă pentru proiectarea infrastructurii.grupările fundamentale de încărcări : se considera valorile de calcul ale solicitarilor transmise de suprastructură .Solicitări transmise infrastructurilor Solicitările transmise infrastructurilor se determină considerând eforturile transmise de suprastructură.). forţe seismice etc. Solicitările transmise infrastructurilor se determină pentru: . se recomandă calculul ansamblului constituit din suprastructură. • pentru structurile considerate avand o comportare liniar-elastica. din încărcări de exploatare. 7 . încărcările aplicate direct infrastructurii (încărcări din greutatea proprie. P100-06. infrastructură şi teren de fundare. presiuni sau împingeri ale pământului.grupările speciale de încărcări: • stabilirea solicitărilor transmise infrastructurilor este condiţionată de dimensionarea completă a suprastructurii. presiunea apei etc. • se recomanda acceptarea dezvoltarii mecanismului de disipare a energiei induse de cutremur prin formarea articulatiilor plastice dirijate. •valorile forţelor generalizate transmise infrastructurii sunt determinate prin majorarea forţelor capabile dezvoltate de mecanismul de plastificare a suprastructurii cu coeficientul kF conf.

. 8 .•dacă mecanismul de plastificare implică dezvoltarea de deformaţii plastice şi în elementele substructurii.pentru calculul elementelor infrastructurii se consideră valorile solicitărilor capabile din grupările speciale de încărcări. pentru calcul se consideră următoarele valori ale solicitărilor transmise de suprastructură: .pentru verificarea terenului de fundare se consideră valorile solicitărilor capabile din grupările speciale de încărcări majorate cu coeficientul kF .

pcr.EN).presiuni plastice. care poate fi de natura unei stări limită ultime (SLD.care asigură îndeplinirea condiţiilor calcului la SLCP.presiuni convenţionale. . pconv. dacă deformaţiile terenului împiedică exploatarea normală a construcţiei.starea limită de deformaţii (SLD).U). pentru a se împiedica apariţia unor stări limită care să perecliteze siguranţa construcţiei şi/sau exploatarea normală a construcţiei. Stările limită ale terenului de fundare sunt: . 9 . În cazul sistemelor de fundare directă. în parte sau în totalitate.starea limită de capacitate portantă (SLCP) corespunde unei extinderi a zonelor în care se îndeplineşte condiţia de rupere (efortul tangenţial efectiv este egal cu rezistenţa la forfecare a materialului) astfel încât are loc pierderea stabilităţii terenului şi a construcţiei. care asigură îndeplinirea condiţiilor calcului la SLD.Dimensionarea bazei fundaţiei Dimensiunile bazei fundaţiei se determina astfel încât presiunile la contactul între fundaţie şi teren să aibă valori acceptabile. presiunile acceptabile pe terenul de fundare sunt: . starea limită de capacitate portantă a terenului de fundare este întotdeauna de natura unei stări limite ultime. ppl.presiuni critice. . dacă deformaţiile terenului conduc la deplasări şi deformaţii ale construcţiei incompatibile cu structura de rezistenţă sau de natura unei stări limită a exploatării normale (SLD. .

Terenul Pământ coeziv saturat încărcat rapid Importanţa Obişnuită (CO) Specială (CS) Dificil Nesensibilă pconv ppl x x x x x x x x x x pcr Cu restricţii (CRE) Sensibilă (CSEN) Bun (TB) Fără restricţii Presiunea acceptabile Construcţia Sensibilitatea Restricţii de la tasări deformaţii în diferenţiale exploatare 10 .

2 pconv pef max ≤ 1.4 pconv pef max ≤ 1.4 pconv p’ef max ≤ 1.2 pconv p’ef max ≤ 1.A. Calculul terenului de fundare pe baza presiunilor convenţionale Centrică Tipul încărcării Cu excentricitate după o singură direcţie Cu excentricitate după două direcţii Gruparea de încărcare GF GS pef ≤ pconv p’ef ≤ 1.6 pconv 11 .

ID si Sr .0 m.0 m şi adâncimea de fundare faţă de nivelul terenului sistematizat Df = 2.Umpluturi organizate functie de natura materialului si Sr Valorile de bază din tabelele corespund presiunilor convenţionale pentru fundaţii având lăţimea tălpii B = 1. e si IC .Roci stâncoase si semi-stâncoase . 12 . CD . pentru urmatoarele categorii de pamanturi: .corecţia de lăţime.Pământuri necoezive functie de granulometrie. Pentru alte lăţimi ale tălpii sau alte adâncimi de fundare presiunea convenţională se calculează cu relaţia: pconv = pconv + CB + CD CB .PRESIUNI CONVENŢIONALE Presiunile convenţionale pconv se determină luând în considerare valorile de bază pconv din tabelele.Pământuri coezive functie de IP.corecţia de adâncime.

EN) 2 conditii de verificare: 1) in termeni de presiuni 2) in termeni de deplasari sau deformatii 1) Centrică Cu excentricitate după o singură direcţie Cu excentricitate după două direcţii Tipul incărcării (GF) Condiţia de verificare pef ≤ ppl pef max ≤ 1. Calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii (SLD.U sau SLD.B.2 ppl pef max ≤ 1.4 ppl 13 .

...00 0.73 12.00 1.46 2.... c = parametri geotehnici de calcul pentru SLD 14 .96 14.39 1. Calculul presiunii plastice. ppl ppl = ml γ ⋅ B ⋅ N1 + q ⋅ N 2 + c ⋅ N3 ( ) f 0o 2o 4o 6o 8o 10o ...18 ..14 0..77 13..64 N3 3.48 15.. 40o 42o 44o 45o N1 0...10 0. f.06 0.32 3.66 N2 1..17 . 10. 11.87 3.Presiunea plastică ppl este o presiune acceptabilă.25 1.14 3.51 3.84 12..50 14.37 3.93 4. 2.12 1..03 0.71 3...55 1.64 γ.73 ..

specificate de proiectantul tehnolog.∆ t : aceeaşi semnificaţie ca şi ∆s calculate cu încărcări din gruparea fundamentală pentru SLEN.2) Tipul stării limită de deformaţie SLD.∆s : deplasări sau deformaţii posibile ale construcţiei datorate tasărilor terenului de fundare. 15 . . stabilite de proiectantul structurii. .∆s : deplasări sau deformaţii de referinţă admise pentru structură. orientativ.U SLD. calculate cu încărcări din gruparea fundamentală pentru SLU. In lipsa unor valori stabilite de proiectant pot fi luate în considerare.∆ t : deplasări sau deformaţii admise din punct de vedere tehnologic. valorile specificate în anexa A pentru construcţii neadaptate în mod special în vederea preluării tasărilor neuniforme .EN Condiţia de îndeplinit ∆s ≤ ∆s ∆t ≤ ∆t Condiţiile specificate au semnificaţia: .

006 150 diferentiale 16 .DEPLASĂRI SAU DEFORMAŢII ACCEPTABILE.001 80 absolută de zidărie sau panouri srel maximă. d) Cadre metalice cu umplutură de 0.004 120 tasare tasare c) Cadre din beton armat cu umplutură relativă. Deformaţii Deplasări (tasări) Descrierea sistemului structural Tipul Tipul Valoare Valoare deformaţiei acceptabila deplasării acceptabila (mm) Construcţii cu structura de rezistenţă în cadre: a) Cadre din beton armat 0.002 80 b) Cadre metalice 0.002 120 smax zidărie sau panouri e) Structuri neinfluentate de tasari 0. 0. VALORI ORIENTATIVE Deplasări sau deformaţii orientative admise Tipul constructiei.

005 înclinare.Construcţii cu pereti portanti: a) panouri mari b) zidărie fără armare c) zidărie cu centuri armate Construcţii înalte.. rigide. cu radiere independente Coşuri de fum: a) H < 100m b) 100 ≤ H ≤ 200m c) 200 < H ≤ 300 m d) H > 300 m încovoiere relativă.003 0.004 0. rigide. tgθ 1/H tasare medie.0010 0. tgθtr înclinare long. tgθ 0. tgθl 0. smed 100 100 150 400 300 250 250 400 300 200 100 înclinare transv. smed 17 . f înclinare.0012 0.003 tasare medie. cu radier general comun a) Beton armat monolit b) Beton armat prefabricat Construcţii înalte.. smed tasare medie.0007 0. smed tasare medie.

Calculul tasării se efectuează în ipoteza comportării terenului de fundare ca un mediu liniar deformabil.supraîncărcarea terenului din imediata vecinătate a fundaţiilor (umpluturi.influenţa construcţiilor învecinate. Tasările din consolidare secundară pot apare numai la unele pământuri coezive.). . cu comportare reologica. .Calculul tasarii probabile Tasarea unui strat se consideră compusă din: . platforme. depozite de materiale etc.tasarea din consolidarea primară. după disiparea completă a presiunii în exces a apei din pori.tasarea din consolidarea secundară care se poate produce în anumite situaţii prin deformarea lentă a pământului sub efort constant. În calculul tasărilor probabile ale terenului de fundare trebuie luate în considerare: .tasarea instantanee în cazul pământurilor nesaturate. 18 . .

. Calculul tasarilor probabile 1.coeficientul de contracţie transversală (coeficientul lui Poisson).Caracteristici de compresibilitate ale pământurilor: .modulul de deformaţie edometric. . E (în kilopascali). ν . în sondaje deschise sau în foraje. M (în kilopascali).Tasarea absoluta probabila prin Metoda însumării pe straturi elementare 19 .modulul de deformaţie liniară. Pentru calcule definitive la construcţiile încadrate în clasele de importanţă I şi II se recomandă ca modulul de deformaţie liniară E să se determine pe teren prin încărcare cu placa.

20 .

pentru presiuni uniform distribuite pe talpă. 21 . z = adâncimea de calcul. A = suprafaţa în plan a tălpii fundaţiei.pnet = pef − γ ⋅ Df [kPa] unde: p ef = Q A Q = N + greutatea fundaţiei şi a umpluturii de pământ care stă pe fundaţie. γ = greutatea volumică de calcul a pământului situat deasupra nivelului tălpii fundaţiei. în funcţie de rapoartele L/B şi z/B. în centrul fundaţiei. Df = adâncimea de fundare. B = lăţimea sau diametrul fundaţiei circulare. σz = α0 ⋅ pnet unde: α0 = coeficientul de distribuţie al eforturilor verticale. L = lungimea fundaţiei.

05 0.4 .03 1.96 0. 2 σgz Exceptii: .98 0.13 0.000 kPa) adâncimea zonei active se limitează la suprafaţa acestui strat.00 0.88 0.06 0.02 0.76 0.95 0.00 0.0 5.daca limita inferioară a zonei active rezultă în cuprinsul unui strat având E ≤ 5000 kPa : σz < 0.00 0.96 0.0 0..02 1.daca în cuprinsul zonei active apare un strat practic incompresibil (E > 100.80 0. cu raportul laturilor L/B ≥10 1 2 3 α0 1.16 0.10 Zona activă se limitează la adâncimea z0 la care se indeplineste conditia: σz < 0.98 0.02 0. 4.0 cerc 1..02 0.z/B 0.00 0.00 0.88 0.08 0..04 0.04 1.03 0. 22 .1 σgz .2 0.87 0.0 6.01 Fundaţii în formă de: dreptunghi.

Tasarea absolută probabilă a fundaţiei se calculează cu relaţia: s = β ⋅∑ 1 n med σ zi ⋅ hi Esi unde: β .8. Ei = modulul de deformaţie liniară al stratului elementar i. calculat ca medie aritmetica a valorilor zi sup σ . σinf zi zi hi = grosimea stratului elementar i. σmed = efortul vertical mediu în stratul elementar i.coeficient de corecţie egal cu 0. n = numărul de straturi elementare cuprinse în limita zonei active. 23 .

24 . pentru dreptunghiul HPFC.Calculul tasării suplimentare sub influenţa încărcărilor transmise de fundaţiile învecinate Eforturile σ z corespunzătoare se determină prin metoda punctelor de colţ. încărcată cu o presiune uniform distribuită pnet: σz = pnet (αC1+αC2+αC3+αC4) unde: αC1 . σz = αc ⋅ pnet unde: αc = coeficientul de distribuţie al eforturilor verticale la colţul suprafeţei încărcate. pentru dreptunghiul BEPH. αC3 = idem. în funcţie de rapoartele L/B şi z/B. αC2 = idem. αC4 = idem. pentru dreptunghiul GPFD.coeficientul de distribuţie al eforturilor pentru dreptunghiul AEPG. Prin suprapunerea efectelor se poate determina efortul σz pe verticala unui punct P sub o fundaţie aflată la o distanţă oarecare de o suprafaţă dreptunghiulară ABCD.

050 0. 4..309 1.2 .777 1.766 0..000 0. Ei = modulul de deformaţie liniară a stratului i.700 Fundaţii dreptunghiulare cu raportul laturilor L/B ≥ 10 1 .205 1.045 0.0 0. iar stratul care constituie zona activă se caracterizează prin valori E > 10000 kPa.316 1.2. 5 K 0.. functie de z0/B Ki.262 1.456 25 .390 1. tasarea absolută probabilă a fundaţiei se calculează prin metoda stratului liniar deformabil de grosime finită.100 0.052 0..0 4.090 0.691 0..104 0.5 5. Tasarea absoluta probabila prin Metoda stratului liniar deformabil de grosime finită În cazul în care în limita zonei active apare un strat practic incompresibil (având E > 105 kPa) sau atunci când fundaţia are lăţimea (sau diametrul) B > 10 m. Ki-1 = coeficienţi adimensionali daţi în tabelul pentru nivelul inferior.. Fundaţii circulare z/B 0.. respectiv superior al stratului i..100 0.679 0. s = m pnet B n(1-νi2)[(Ki-Ki-1)/Ei] unde: m = coeficient de corecţie.0 0.000 0.751 0. νi = coeficientul lui Poisson al stratului i.1 0.000 0..050 0.000 0.

luând în considerare cea mai defavorabilă situaţie de încărcare. Tasarea medie Tasarea medie probabilă a construcţiei se calculează efectuând media aritmetică a tasărilor absolute probabile a cel puţin 3 fundaţii izolate ale construcţiei.0 0.1 0. Cu cât suprafaţa construcţiei este mai mare.3.2 0.6 0.3 1.4 2.5 2. cu atât numărul valorilor tasărilor absolute probabile pe baza cărora se calculează tasarea medie trebuie să fie mai mare.Tasarea relativa Tasarea relativă probabilă se calculează ca diferenţa între tasările absolute probabile a două fundaţii învecinate raportată la distanţa între ele. 4. 5.8 0. Inclinarea Fundatie dreptunghiulara K1 • înclinarea longitudinală: 1 − υ2 m K N ⋅ e1 tg θ1 = 1 Em ( L / 2 )3 • înclinarea transversală: 1 − υ2 m K N ⋅ e2 tg θtr = 2 Em ( B / 2 )3 K2 0.4 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 n=L/B 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 n=L/B 26 .2 0.4 1.

Em. e = excentricitatea forţei N. s3 = tasarea absolută probabilă maximă sau minimă pentru porţiunea respectivă a fundaţiei.(s1+s2)]/2L unde: s1. L = distanţa între punctele având tasările probabile s1 şi s2. pentru întreaga zonă activă. r = raza fundaţiei. 27 . Incovoierea relativa tg θ = 3 1 − υ2 N ⋅ e m ( Fundatie circulara ) Fundatie continua de latime B 0. B = lăţimea tălpii fundaţiei. νm = valori medii. νm = valori medii. măsurată faţă de axa longitudinală a tălpii. Em.s2 = tasările absolute probabile ale capetelor porţiunii încovoiate care se analizează. e = excentricitatea forţei N. 6.4E m ⋅ r 3 N = încărcarea verticală de calcul. pentru întreaga zonă activă. 04 1 − υ2 m N ⋅e tg θ = ⋅ 3 Em B/ 2 ( ) ( ) N = încărcarea verticală de calcul. f = [2s3 .

9L’B’pcr SLCP. Calculul terenului de fundare la starea limită de capacitate portantă (SLCP) Fundaţie de suprafaţă Fundaţie solicitată transversal Fundaţie pe taluz sau în apropiere de taluz Tipul lucrării N T Cazul de calcul Condiţia: Q ≤ mR (GS) SLCP.2 SLCP.8µN 28 .1 N ≤ 0.8Ms T ≤ 0.3 Mr ≤ 0.C.

2e1. Calculul presiunii critice..e2 Conditia de limitare a excentricităţilor 2 e1 e2 1 2 • La fundaţiile dreptunghiulare: 2 + 2 ≤ 9 L B • La fundaţiile circulare: e / r ≤ 0.3 B’/L’ 1. pcr pcr = γ∗ ⋅ B' ⋅ N γ ⋅λ γ + q ⋅ N q ⋅λ q + c∗ ⋅ N c ⋅λ c Nq Nc Forma fundaţiei f* Nγ 0o 5o .9 Pătrat. B’ = dimensiunile reduse ale tălpii fundaţiei: L’ = L .9 133...6 5. B’ = B .5 Continuă Dreptunghiulară B / L ≥ 0. 2 134.1 6.1..0 0.59 29 .0 1. cerc λ c sau λq i 1.0 1 + 0. Fundaţie de suprafaţă (SLCP 1) Presiunea critică pcr este o presiune acceptabilă ultima.3 λγ 1.5 1. 45o 0.0 1 – 0.6 L’.4 B’/L’ 0..1 120.

pcr: f* 0o 5o ..70 0..75 . 45o f(f*) f 0... f*. c* = parametri geotehnici de calcul pentru SLCP Grosimea zonei de pământ de sub fundaţie.med = 0. c* intervin în stabilirea presiunii critice.γ*.20 t = B f(f*) f Conditia de verificare: N ≤ 0. 2.9 pcr p’ef med = N/L’B’ 30 .9L’B’pcr sau p’ef . ale cărei caracteristici geotehnice γ*. f*.

nisipuri argiloase şi pământuri prăfoase Nisipuri fine Nisipuri mijlocii şi mari Pietrişuri şi bolovănişuri Terenuri stâncoase µ 0.25 0.5 ≤ Ic < 0.30 0.20 0.25 < Ic < 0.45 0.30 0.75 Ic ≥ 0.60 31 .8µN Denumirea pământului 0.50 0.2.5 Argile 0.75 Argile nisipoase.40 0. Fundaţia supusă la solicitări transversale (SLCP 2) Conditia de verificare: T ≤ 0.

Conditia de verificare: Mr ≤ 0. Fundaţie pe taluz sau în apropiere de taluz (SLCP 3) În cazul construcţiilor fundate pe un teren cu înclinări pronunţate sau pe o platformă situată în apropierea unui versant sau taluz. trebuie să se verifice atât stabilitatea locală a fundaţiei cât şi stabilitatea generală a ansamblului teren-construcţie.3.8Ms 32 .

33 . Metode simplificate de calcul. Fundaţii continue de beton armat sub stâlpi.2. Generalitati. Metode de calcul bazate pe modelul Winkler Domenii de utilizare a) fundaţiile izolate care nu pot fi extinse suficient în plan sau nu pot fi centrate sub stâlpi b) conditiile de verificare a terenului de fundare la stari limita pentru fundatii izolate sub stalpi nu sunt indeplinite.

Alcătuirea fundaţiilor 34 .

Armătura de rezistenţă transversala rezultă din verificarea la moment încovoietor şi forţă tăietoare a talpii fundatiei in secţiunea de incastrare in elevatie.Armarea fundaţiilor Armătura de rezistenţă longitudinala rezultă din verificarea secţiunilor caracteristice la moment încovoietor şi forţă tăietoare. In cazul retelei de fundatii dispuse pe doua directii se face verificarea si la moment de torsiune. 35 .

Calculul cu metode simplificate (predimensionare) Se admite ipoteza distributiei liniare a presiunilor reactive(de contact) 1. Metoda grinzii static nedeterminata cu reazeme fixe sau a) ⇔ b) 36 .

2. Metoda grinzii static determinata Se admite ipoteza: Ri = Ni

sau

37

Metode bazate pe modelul Winkler 1. Metoda analitica Grinda (fundatie) continuă pe o singură direcţie Pentru calculul momentelor, forţelor tăietoare şi săgeţilor grinzii se porneşte de la ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate a unei grinzi care lucrează la încovoiere: unde: d4z p = încărcarea pe unitatea de lungime (F/L) EI 4 = p dx EI = rigiditatea grinzii. unde: p = pB p = ks z B = lăţimea grinzii d4z d4z ksB EI 4 + k s zB = 0 ⇒ 4 + z=0 dx EI dx

38

d 4 z 4k s B + z=0 4EI dx 4

Se noteaza: k B λ=4 s 4EI

d 4z 4 ⇒ dx 4 + 4λ z = 0


z = e λx (C1 cos λx + C 2 sin λx ) + e − λx (C 3 cos λx + C 4 sin λx )
Constantele de integrare Ci, i=1÷4, se determină din condiţiile de margine. Grinda de lungime infinită încărcată cu o forţă concentrată

39

x = ±∞
x=0

M=0, T=0 dx =0 dy
P T= 2

⇒ C1=C2=0 ⇒ C3=C4 ⇒
C3 = C 4 = P Pλ = = 8EIλ3 8EIλ4 Pλ Pλ = k B 2k s B 8EI s 4EI


z=
z - tasare θ - rotire θ = dz/dx M - moment -M/EI = d2z/dx2 T – forta taietoare -T/EI = d3z/dx3
z= Pλ f1 (λx) 2k s B

Pλ - λ x e (cos λx + sin λx) 2k s B
f 1 (λx ) = e -λx (cos λx + sin λx )

Pλ2 θ =f 2 (λx ) ks B
1 1 Ple f 3 (λx ) ; l e = λ 4 1 T = − Pf 4 (λx ) 2
M=

f 2 (λx ) = e -λx sin λx

f 3 (λx ) = e - λx (cos λx - sin λx )
f 4 (λx ) = e - λx cos λx

40

7 0.2 f(lx) (-) 0.2 -0.λx (-) -0.5 0.8 0.1 0.1 0.6 0.3 0.0 0 f1 f2 f3 f4 π 1 4 π 2 2 3π 4 3 π 4 5 41 .0 0.3 -0.4 0.9 1.

3π 4λ π λ π 4λ π 2λ 42 .

Grinda de lungime infinită incărcată de mai multe forţe concentrate λ n z= ∑ Pi f1 (λx i ) 2k s B 1 1 n M = l e ∑ Pi f 3 (λx i ) 4 i =1 θ =− ∑ P f (λx ) kB n i 2 i s i =1 λ2 1 n T = − ∑ Pi f 4 (λxi ) 2 i =1 43 .

Grinda de lungime infinită acţionată de un moment încovoietor z .λx (cos λx .λx cos λx f 3 (λx ) = e .tasare θ .M0 λ f1(λx) / 2 f 2 (λx ) = e -λx sin λx f 4 (λx ) = e .sin λx ) f 1 (λx ) = e -λx (cos λx + sin λx ) 44 .moment T – forta taietoare z = M0 λ2 f2(λx) / ksB θ = M0 λ3 f3(λx) / ksB M = M0 f4(λx) / 2 T = .rotire M .

Asupra grinzii de fundare considerată ca grindă infinită acţionează sistemul de încărcări Pi. i=1÷n. grinda de lungime finită se calculează prin metoda forţelor fictive. TA=0. TB=0. împreună cu forţele fictive Vi. Forţele Vi.Grindă de lungime finită Pentru folosirea funcţiilor determinate în cazul grinzii de lungime infinită. i=1÷4 astfel obţinute se introduc în schema de încărcare a grinzii finite iar calculul deformaţiilor şi al eforturilor secţionale se poate face utilizând tabelele şi diagramele pentru grinda infinită. 45 . MB=0. Pentru determinarea forţelor fictive se impun condiţiile pentru capetele libere ale grinzii şi anume: MA=0. i=1÷4 amplasate de o parte şi de cealaltă a grinzii cu valori astfel determinate încât starea de eforturi şi deformaţii în grinda de lungime finită să nu se modifice. Utilizând funcţiile f 3 (λx i ) şi f 4 (λx i ) şi impunând condiţiile pentru capetele libere ale grinzii se obţin patru ecuaţii liniare pentru determinarea valorilor forţelor fictive.

Grinzi (fundatii) continue pe două direcţii Ipoteza nodurilor articulate Se repartizeaza pe cele două direcţii doar forţa concentrată Vi ce acţionează în nodul i. Mix şi Miy se transmit integral grinzilor pe care acţionează. Condiţia de echilibru Condiţia de continuitate Vi = Vix + Viy z ix = z iy p z= ks p ix = p iy Pentru i=1÷n: ⇒ 2n ecuaţii cu 2n necunoscute 46 .

Ipoteza nodurilor încastrate Se repartizeaza pe cele două direcţii atât forţa concentrată Vi cât şi momentele Mix şi Miy. Condiţiile de echilibru Vi = Vix + Viy  M ix = M ix_inc + M iy_tor M = M iy_inc + M ix_tor  iy z ix = z iy Condiţiile de continuitate θix_inc = θiy_tor θix_tor = θiy_inc Pentru i=1÷n: ⇒ 6n ecuaţii cu 6n necunoscute 47 .

Metode numerice Metoda diferenţelor finite R i = f ( k s . z i ) 48 .2. ∆x. B.

Panta fibrei medii deformate a grinzii de fundare în secţiunea i se poate exprima în diferenţe finite cu relaţia:  dz   ∆z   z − z    ⇒   =  i +1 i   dx   ∆x   ∆x  49 . Metoda se poate aplica la grinzi continue pentru orice număr de stâlpi care aduc la fundaţie forţe axiale şi momente încovoietoare concentrate. dz   ∆z   z − z    ⇒   =  i +1 i   dx   ∆x   ∆x   ∆z  ∆  2 2 d z  dz   ∆x  = ∆ z = 1 ⋅  zi+1 − zi − zi − zi −1  = d  =   d 2x ∆x ∆x 2 ∆x  ∆x ∆x   dx  d 2 z zi+1 − 2 zi + zi−1 = d 2x ∆x 2 d 3 z zi+2 − 2 zi+1 + 2 zi−1 − zi−2 = dx 3 2(∆x)3 ⇒ Mi ⇒ Ti Eforturile secţionale în grinda de fundare pot fi calculate utilizând metoda diferenţelor finite.

Pentru aceeaşi secţiune i expresiile derivatei de ordinul II şi respectiv de ordinul III se scriu sub forma: d z d 2x d 2z d 2x 2  ∆z  ∆  2  dz   ∆x  = ∆ z = 1 ⋅  zi +1 − zi − zi − zi−1  = d  =   ∆x ∆x 2 ∆x  ∆x ∆x   dx  z − 2 zi + zi−1 = i+1 ∆x 2 d 3 z zi+2 − 2 zi+1 + 2 zi−1 − zi−2 = dx 3 2(∆x)3 Determinarea valorilor eforturilor secţionale: (∆x )2 EI (z n +1 − 2z n + z n −1 ) = M n EI (z n + 2 − 2z n +1 + 2z n −1 − z n −2 ) = Tn 3 (∆x ) Pentru o grinda de inaltime constanta. i=1÷n Pentru inaltime variabila in lungul grinzii. (EI)i = Ri 50 . EI = R.

necesită scrierea relaţiilor care exprimă momentul încovoietor în fiecare secţiune i.Pentru rezolvare este recomandat ca numărul de intervale ∆x sa fie limitat la 10 (un număr de intervale mai mic decât 10 conduce la rezultate greşite iar unul mai mare decât 10 va mări volumul de calcul dar nu şi precizia soluţiei rezultate). a relaţiei care exprimă egalitatea între forţele ce acţionează pe direcţie verticală. respectiv. rezemate pe un mediu elastic tip Winkler. moment încovoietor egal cu zero la capetele grinzii şi. Metoda diferenţelor finite aplicată la grinzi continue de fundare. Din considerente legate de rezolvarea numerică se recomandă ca ∆x să fie constant. 51 .

Metoda elementelor finite F1 + F2 L F3 = K1 ⋅ e3 F4 = K 4 ⋅ e 4 F1 + F2 L 52 .

i = 1÷n Conditia de compatibilitate a deplasarilor/deformatiilor in forma matriceala. AT S = matricea de rigidate globala a sistemului e = AT ⋅ X F = S⋅ e X = ASA ( T −1 ) P ASA T = matricea globală a sistemului 53 .Pi = A i ⋅ Fi P = A⋅F e = B⋅X Pi = forte/momente in nodul i Fi = forte/momente pe elementul asociat nodului i Ai = constanta a sistemului in nodul i Conditia de echilibru global in forma matriceala. i = 1÷n e / X = rotaţii (radiani) / translaţii B = matricea A transpusă.

omogen si izotrop caracterizat prin: .modulul de (elasticitate) deformaţie liniară Es . Metode bazate pe modelul Boussinesq i E. Modelul Boussinesq este un semispaţiu ideal elastic. 54 . continuu.3. Fundaţii continue de beton armat sub stâlpi.coeficientul de contractie transversala (Poisson) νs.

argile prăfoase Argile.în funcţie de modulul edometric M. . nisipuri prăfoase Prafuri. prafuri argiloase. .Determinarea caracteristicilor Es şi νs Solicitări statice Teren omogen Modulul de deformaţie liniară Es . argile nisipoase. nisipuri argiloase.încercarea de penetrare dinamică standard.încercarea cu placa.42 55 . Coeficientul de contractie transversala (Poisson) νs Tipul de pământ Bolovănişuri şi pietrişuri Nisipuri.27 0. argile grase Valori orientative νs 0. .încercarea de penetrare statică cu con.30 0.35 0.

ν s _ med = ∑ν ⋅ h ∑h si i i 56 .coeficienţi adimensionali functie de z0/B. B.tasarea absolută probabilă a fundaţiei. K1. s.coeficient de corecţie functie de z0. K0. pnet.lăţimea tălpii fundaţiei.Teren stratificat E s _ med = m ⋅ pnet ⋅ B ⋅ K1 − K 0 ⋅ 1 − ν s2_ med s ( ) unde: m.presiunea netă pe talpa fundaţiei. în metri.

vs .vitezele de propagare ale undelor secundare. . .vp .  vp    −2 v  s * νs =   2  vp  2  − 2 v   s 2 57 .ρ .Solicitări dinamice E = ρv * s 2 p (1 + ν )(1 − 2ν ) 1 − ν s* * s * s sau E s* = ρv 2 p unde: .densitatea pământului.vitezele de propagare ale undelor primare.

BL = n x (1 x B) 58 .Metoda analitica „Jemocikin” Ri B⋅l p = presiunea de contact fundaţie-teren cu o distribuţie continuă.

Sistemul real fundaţie . Ri = pi x B x 1 Ri – reactiunea in bara rigida i pi – presiunea constanta pe elementul de arie 1 x B 59 .teren se substituie prin sistemul echivalent al unei grinzi flexibile rezemată pe un mediu deformabil prin intermediul unor bare rigide verticale articulate la capete si dispuse în centrul de greutate al fiecarei suprafeţe dreptunghiulare de dimensiuni în plan B x 1.

i=1÷n.Determinarea forţelor Ri. zi_fundatie şi deplasarile verticale ale capetelor inferioare ale barelor. se face considerând separat deplasarile verticale ale capetelor superioare ale barelor. Condiţia de continuitate: zi_fundatie = zi_teren Deplasările zi_fundatie ai z0 0 Necunoscute: Ri z0 şi θ0 din conditia impusa de incastrare la capat z0+aitg 0 60 . zi_teren.

..R1δ 11 + R2δ 12 + R3δ 13 + ............................. ∑R = ∑P i 1 n 1 m 1 i i 1 n m j ∑Ra = ∑Pa j j 2n ecuatii cu 2n necunoscute Ri .................... R1δ n1 + R2δ n 2 + R3δ n 3 + ....... + Rnδ nn + δ np − z 0 − an tgθ 0 + δ np = 0 δ ik = z ik _ teren + z ik _ fundatie δik = deplasarea în secţiunea i sub acţiunea unei sarcini unitare aplicate în secţiunea k........ + Rnδ 1n + δ 1 p − z 0 − a1tgθ 0 + δ 1 p = 0 R1δ 21 + R2δ 22 + R3δ 23 + ........... + Rnδ 2 n + δ 2 p − z 0 − a2 tgθ 0 + δ 2 p = 0 R1δ 31 + R2δ 32 + R3δ 33 + ............................. z0 şi θ0 61 ... + Rnδ 3n + δ 3 p − z 0 − a3tgθ 0 + δ 3 p = 0 .......

produsă de reacţiunea Rk=1: ak ai z k i ik_fundatie Mm AriaM × z m dx = ∫ EI EI ai/3 zm ak-ai/3 ai m ak M AriaM =suprafaţa diagramei de momente M pentru grinda încastrată din sistemul de bază solicitată în punctul k de o forţă concentrată egală cu unitatea.Deplasarea grinzii. măsurată în dreptul centrului de greutate al diagramei M c 3 1 −ν 2  ai   3ak ai  = −     6 EI  c   c c 2 EI ai2  a  ⋅ zik _ fundatie =  ak − i  1 −ν 2 2 3 ⇒ zik _ fundatie x unde: c = n cu n multiplu întreg de 0. zik_fundaţie. rezultată din aplicarea unei forţe fictive egală cu unitatea în direcţia deplasării zik_fundatie. zm = ordonata diagramei de moment m.5 62 . în punctul i.

 = valori date in tabele l l 63 .  π Es ⋅ B  l l  p= 1 B⋅l  x B F .Deplasarile zik_teren z ik _ teren P 1 − νs = π ⋅ Es ⋅ r 2 ( ) z ik _ teren 2 1 1 − νs  x B  = ⋅ F .

4.construcţii cu înălţime mare care transmit încărcări importante la teren. de regulă. 64 . cu risc de tasări diferenţiale.prezenţa apei subterane impune realizarea unei cuve etanşe. pereţi) sunt dispuse la distanţe mici care fac dificilă realizarea (execuţia) fundaţiilor izolate sau continue. în care elementele verticale (stâlpi sau pereţi structurali) sunt rezemate direct pe acesta: • radier cu grosime constantă. .terenuri dificile sau neomogene. . soluţia poate fi adoptată în cazul unei construcţii cu pereţi structurali din beton armat care transferă eforturi secţionale importante într-o anumita zonă a radierului.radierul împreună cu elementele verticale structurale ale substructurii trebuie să realizeze o cutie rigidă şi rezistentă. Metode simplificate de calcul Fundaţiile tip radier se utilizează. Radiere generale de beton armat. Principii generale. . . în următoarele situaţii: . . Soluţii constructive: a) radier general tip dală groasă.terenuri cu rezistenţă scăzută care impun suprafeţe mari ale tălpii fundaţiilor.elementele verticale (stâlpi. hr ≥ 1/8 lmax • radier cu grosime variabilă.

1 1-1 Radier tip dală groasă hr Perete structural hr1 hr2 65 .

b) radier general tip planşeu ciupercă Capitel 1 1 stâlp Perete perimetral 1-1 a stâlp 1-1 hr hr 45o Capitel cu o pantă b Capitel cu două pante hr 66 .

c) radier tip placă şi grinzi hg/lmax=1/3÷1/6. hr/lmax=(1/15÷1/20) 67 .

d) radier tip placă cu vute 68 .

e) radier casetat 69 .

KG: Radierul poate fi considerat rigid dacă: 2 8 12 ⋅ π(1 − ν 2 ) E s  L  B KG ≤ KG = ⋅ ⋅  ⋅ 2 L E  2h  2h 1 − νs B 70 . radierul poate fi considerat ca rigid sau flexibil.rigiditatea şi geometria radierului. În calcule.Principii generale de proiectare Proiectarea radierelor trebuie să ţină seama de compatibilitatea deformaţiilor terenului cu cele ale elementelor structurale.mărimea şi distribuţia încărcărilor. Calculul eforturilor secţionale (M. Q) în secţiunile caracteristice ale radierului se obţin de regulă cu programe de calcul care permit modelarea fenomenului de interacţiune fundaţie-teren. . În calculul radierelor trebuie luaţi în considerare numeroşi factori între care cei mai importanţi sunt: . • Pentru radierele generale având forma dreptunghiulară în plan (LxB) şi grosimea uniformă (h) se defineste indicele de rigiditate.caracteristicile de deformabilitate şi de rezistenţă ale terenului. . .etapele de execuţie.

λ: Dacă bf este mai mare decât 1.• Pentru radiere încărcate de forţe concentrate care nu diferă cu mai mult de 20% între ele si stâlpii sunt dispuşi echidistant pe ambele direcţii. se defineşte coeficientul de flexibilitate.75/λ. 71 . λ ks bf λ=4 atunci radierul poate fi considerat 4EI f flexibil.

grosimea diafragmelor hd . KR: E' I C KR = E s B3 .înălţimea diafragmelor ca E' I C ∑ E' I tdh3 d E' I C = E' I F + ∑ E' I ca + E' 12 E' I F .rigiditatea radierului Dacă valoarea KR este mai mare de 0. 72 .5 atunci radierul poate fi considerat rigid.• Pentru structuri realizate din cadre şi pereţi portanţi se defineşte rigiditatea relativă.rigiditatea cadrelor -rigiditatea construcţiei şi a radierului td .

73 .Metoda reducerii încărcărilor în centrul de greutate al radierului 1 p1 ey 4 y p4 p3 z ex 3 N 2 x p2 p (1÷4) = ∑N ± A ∑N ey Ix y± ∑N ex x Iy Se examinează radierul ca un întreg pe fiecare dintre cele două direcţii paralele cu axele x şi y.Metode simplificate de calcul pentru radiere rigide 1. Metoda nu permite determinarea distribuţiei forţei tăietoare totale şi momentului încovoietor total în lungul secţiunii.

valorile obţinute ale momentelor încovoietoare şi forţelor tăietoare în secţiunile semnificative pot fi folosite pentru armarea radierului. Se determină diagrama presiunilor de contact. Deşi poziţia rezultantei încărcărilor din stâlpi nu coincide cu poziţia centrului de greutate al rezultantei presiunilor de contact. Metoda împărţirii radierului în fâşii de calcul Fiecare fâşie de calcul este încărcată de forţele corespunzătoare stâlpilor ce reazemă pe fâşia respectivă.2. admiţându-se o lege de variaţie liniară de tip Navier. 74 .

Metoda analitica „Hetenyi” Ipoteza: Efectul unei forţe concentrate pe un radier flexibil se transmite radial prin radier si se amortizează relativ rapid.se admite suprapunerea liniara de efecte. Etapele calculului: • rigiditatea • raza de D E ⋅ h3 L=4 D= cilindrică D rigiditate ks 12 ⋅ (1 − ν 2 ) • momentul pe   r   • momentul Z' 3    direcţie radială N  r   L   pe direcţie M r = − Z 4   − (1 − µ) Mr r 4  L  tangenţială  L  Mt     r  Z' 3     N r  L  M t = − µZ 4   + (1 − µ) r 4  L  L    • săgeata z NL2  r  z= Z3   4D L •se trec momentele din coordonate polare în coordonate carteziene •forţa tăietoare pe unitatea de lăţime de radier unde: r = distanţa de la punctul considerat la încărcare Z3. Metode bazate pe modelul Winkler 1.Radiere generale.5. resimţindu-se asupra unei arii reduse din jurul ei. Z’3. Z4 şi Z’4 = f(r/L) M x = M r cos 2 θ + M t sin 2 θ M y = M r sin 2 θ + M t cos 2 θ Q=− N r Z' 4   4L L 75 .

76 .

Ecuaţiile in diferenţe finite depind de poziţia nodului de calcul în reţeaua de discretizare. prin rezolvare. D Me−v = − [(z e + z v − 2z a ) + ν (z n + z s − 2z a )] 2 d 77 . După ce se află tasările se poate calcula momentul încovoietor pe fiecare direcţie. Metode numerice Metoda diferenţelor finite pentru radiere flexibile Ecuaţia diferenţială a suprafeţei mediane deformate se exprima prin diferenta finite ∂ 4z ∂ 4z ∂ 4z q − ksz + 2⋅ + = 4 2 2 4 D ∂x ∂x ⋅ ∂y ∂y Pentru rezolvare se consideră puncte dispuse în nodurile unei reţele pătratice. Coeficienţii deplasărilor fiecărui nod în funcţie de poziţia faţă de nodul de calcul se noteaza cu indici după punctele cardinale. Exprimându-se ecuaţiile diferenţiale pentru toate nodurile reţelei se obţine un sistem de ecuaţii care. conduce la obţinerea tasărilor în fiecare nod. pe planul median al plăcii radier. la interdistanţe d.2.

) a -3+2 + 2 +1 -8 a +18 -6+2 2- -6+2 2- +2 -8 2f.5(1. +1 +1 e. +1 c. +1 a +1 -8 a +19 -8 +1 2-6+2 2- +2 -8 +2 +1 d.2) -3+2 + 2 0. 2(1.nn +1 nv n ne +2 -8 +2 vv v a a e ee +1 -8 a +20 -8 +1 sv s se +2 -8 +2 ss a. 78 . 3-2 a 2 2(1.2) g. b.

5(1 − ν )(z ss + z vv ) = D 2 2 2 g 79 .5 ν 2 ) z a + ( − 3 + 2 ν + ν 2 ) z v + ( − 6 + 2 ν ) z s + ( − 4 + 2 ν + 2 ν 2 ) z e + qd 4 + Qd 2 + ( 2 − ν )( z se + z sv ) + z ss + 0 .5(1 − ν ) z vv = D 2 f qd 4 + Qd 2 (3 − 2ν − ν )(−z a + z s + z v ) + 2(1 − ν )z sv + 0.5 − 4 ν − 2 .20z a − 8(z n + z e + z s + z v ) + 2(z ne + z se + z sv + z nv ) + z nn + z ee + z ss + z vv = qd 4 + Qd 2 = D 19 z a − 8( z e + z s + z v ) + ( − 6 + 2 ν ) z n + 2 ( z se + z sv ) + ( 2 − ν )( z nv + z ne ) + b c qd 4 + Qd 2 + z ee + z ss + z vv = D (8 − 4ν − 3ν 2 ) z a + ( −4 + 2ν + 2ν 2 )(z e + z v ) + (−6 + 2ν ) z s + ( 2 − ν )(z se + z sv ) + qd 4 + Qd 2 + z ss = D 18z a + (−6 + 2ν)(z n + z e ) − 8(z s + z v ) + 2(1 − ν)z ne + (2 − ν)(z se + z nv ) + 2z sv + qd 4 + Qd 2 + z ss + z vv = D d e ( 7 .

este folosită pentru a lua în considerare voalarea plăcii. În terminologia elementelor finite.Metoda reţelei finite Radierul este discretizat într-un număr de grinzi cu rezistenţă la încovoiere şi torsiune. 80 . Rezistenţa la torsiune. caracterizată de modulul de forfecare G. metoda reţelei finite foloseşte elemente neconforme deoarece compatibilitatea între deformaţiile elementelor este asigurată numai în noduri.

În cazul în care radierul este discretizat prin elemente de tip placă. Discretizarea radierului poate să nu fie doar izolată. iar pământul prin resoarte. ci să cuprindă şi restul structurii. 81 .Metoda elementelor finite Radierul este modelat printr-un set de elemente interconectate la noduri. Nodurilor structurii li se atribuie un număr de grade de libertate în funcţie de tipul analizei. gradele de libertate sunt o translaţie pe direcţie verticală (tasarea) şi două rotaţii (după axele din plan). în timp ce pământul se modelează prin resoarte izolate.

6. Radiere generale. Metoda elementelor finite 82 . Metode bazate pe modelul Boussinesq si modelul hibrid Modelul Boussinesq.

Modelul hibrid Metoda analitica pentru radiere rigide Deplasarea verticala: z=z0+θyx+θxy 83 .

. yi...utilizând expresia generală: z( x . se obţine: .se împarte suprafaţa radierului în n suprafeţe dreptunghiulare mici Ai. i=1÷n.... + p1 A n α in i n 1 z j = 1 = p1 A 1α j1 + . + p1j A j α ij + . + p1 A n α jn i n Soluţia sistemului{ p i } reprezintă rigiditatea resoartelor Winkler.Presiunea pe teren din forta N.. + p A i α ni + .. + p1 A n α 1n 1 i n 1 z i = 1 = p1 A 1α i1 + . i ≠ j xi...Bi = laturile lungă. + p A j α nj + .. + p1j A j α jj + .... + p1 A i α ii + .. + p1 A i α1i + .. respectiv scurtă ale dreptunghiului de suprafaţă Ai ω = coeficient de forma f(Li/Bi) 84 1 − ν s2 ω ( Li / Bi ) ⋅ α ii = πEs Bi . punând condiţia ca toate tasările sa fie egale cu unitatea: z 1 = 1 = p1 A 1α 11 + .. y) = ∫∫ p(η ⋅ ξ) ⋅ α (η − x .presiunea pi este constanta pe aria Ai.. având excentricităţile (ex) şi (ey). + p1j A j α1 j + . + p1 A i α ji + . . .. {ksi}: k si = pi = pi zi = 1 1 z n = 1 = p A 1α n1 + ... yj = coordonatele punctelor i şi j Li . se alcătuieşte sistemul de ecuaţii.. + p A n α nn 1 1 1 i 1 j 1 n unde: 1 − ν s2 1 α ij = ⋅ πEs ( xi − x j ) 2 + ( yi − y j ) 2 . i=1÷n. xj.. ξ − y)dηdξ pentru fortele discrete piAi..

ca mediu discret modelat prin resoarte. ( θ 0 ) şi ( θ0 ) care. în teren încep să apară zone plastice (pi ≥ ppl). introduse în relaţia z=z0+θyx+θxy. 85 . Presiunea limită la care în pământ se produce cedarea generala sau locala se determină în funcţie de poziţia punctului de aplicare a încărcării N. De la un anumit nivel de solicitare. permit calculul y x 0 presiunilor pi : pi = ksi zi Presiunile distribuite (pi) corespund deformaţiilor terenului.Cu valorile {ksi} astfel determinate. se scriu. condiţiile de echilibru static al radierului: ∑p A = ∑k n n i i 1 n 1 n i i i 1 n 1 n si z i A i = N = z o ∑ k si A i + θ y ∑ k si A i x i + θ x ∑ k si A i y i n n n 1 n si 1 n 1 n 2 i ∑p A x = ∑k ∑p A y = ∑k i i i 1 1 z i A i x i = N ⋅ e x = z o ∑ k si A i x i + θ y ∑ k si A i x + θ x ∑ k si A i y i x i z i A i y i = N ⋅ e y = z o ∑ k si A i y i + θ y ∑ k si A i x i y i + θ x ∑ k si A i y i2 n 1 1 1 1 n 1 n 1 si Rezultă valorile ( z 0 ). ţinând seama de relaţia z=z0+θyx+θxy.

b) Încărcarea excentrică Se admite că presiunea limită. x 0 0 0 0 Cu relaţia z = z 0 + θ y ⋅ x + θ x ⋅ y se stabilesc valorile deplasărilor verticale ale radierului în punctele i.a) Încărcarea centrică Încărcarea totală critică are valoarea Pcr = pcrA în care A este aria totală a bazei radierului. se procedează la rezolvarea iterativa a sistemului de ecuaţii care reprezinta condiţiile de echilibru static al radierului: 0 Valorile z 0 . corespunzătoare centrului de greutate al suprafeţei radierului. ξ − y)dηdξ . y) = ∫∫ p(η ⋅ ξ) ⋅ α (η − x . plim la care terenul cedează local variază liniar între ppl pe conturul radierului şi o valoare pv. se determină presiunile pi. i=1÷n. Cu expresia z( x . 86 . în care se introduc coeficienţii de pat ksi cu valorile proprii fiecărui punct i. i=1÷n. θ 0 şi θ y se obţin din prima iteratie de rezolvare a sistemului de ecuatii. Presiunea pv se calculează: pv=3ppl–2pcr Pentru a ţine seama de faptul că presiunile repartizate de radier nu pot depăşi presiunile limită de cedare locală a terenului.

9plim.pi = presiunea corespunzătoare ariei Ai .i .i pi > pc.i ⋅ A i Se plafonează valorile ksi în funcţie de pc.i=0. determinată prin interpolare liniară între valoarea ppl şi pv. în funcţie de poziţia centrului ariei Ai şi punctul de aplicare al forţei exterioare N.i pi < 0 unde: .Si 87 .i = presiunea limită corespunzătoare ariei Ai. Se calculează: S i = ∑ p c .i.plim.Valorile presiunilor pi se pot situa în unul din următoarele cazuri: 0 < pi ≤ pc.i şi se corectează încărcarea exterioară la valoarea: N’=N . Pentru toate suprafeţele Ai la care s-a îndeplinit condiţia pi > pc.i . în toţi termenii sistemului de ecuaţii. se introduce pi=pc.pc.

i.Pentru toate suprafeţele Ai pentru care este îndeplinită condiţia pi < 0 . 1 1 Cu aceste corecţii se rezolva sistemul de ecuaţii si se obtin valorile z o . y Se reia procedura prezentată anterior până când pentru toate suprafeţele „ramase active” Ai se îndeplineşte condiţia 0 < pi ≤ pc.i nu va putea fi îndeplinită pe un număr suficient de suprafeţe Ai astfel încât: . se anulează termenii corespunzători din sistem.fie suprafaţa activă se reduce sub 50%. se pot calcula eforturile secţionale în secţiunile caracteristice ale radierului. 88 . Cunoscând distribuţia finală a presiunilor la contactul radier general .teren de fundare. θ x şi θ1 . Dacă încărcarea N este mare şi / sau cu excentricităţi mari. fenomen însoţit de tasări şi rotiri excesive ale fundaţiei. condiţia 0 < pi ≤ pc. În ambele situaţii se produce pierderea generală de stabilitate a terenului de fundare aflat sub radier prin refulare laterală.fie nu se poate obţine condiţia de echilibru global .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful