Primul război mondial a avut multiple consecinţe.

In plan politic se remarcă două chestiuni majore: apariţia primului stat socialist din istorie, Rusia sovietică, precum şi prăbuşirea imperiilor multinaţionale. Pe ruinele Austro-Ungariei, Germaniei (Al Doilea Reich), Imperiului otoman şi Imperiului ţarist vor apărea noi state: Polonia, ţările baltice (Estonia, Letonia şi Lituania), Cehoslovacia, Iugoslavia, Austria, Ungaria. In alte cazuri, edificator fiind exemplul României, se va încheia procesul de unificare a statului naţional modern. După capitularea Germaniei, puterilor învingătoare le-a revenit sarcina de a organiza Conferinţa de pace la care să fie trasată noua hartă politică a lumii şi să fie tranşate marile probleme generate de cei patru ani de conflict. Lucrările propriu-zise ale acesteia s-au desfăşurat în capitala Franţei, în perioada 18 ianuarie 1919 - 21 ianuarie 1920, soldându-se cu semnarea de tratate între Aliaţi şi cele cinci state învinse: Germania, Bulgaria, Turcia, Austria şi Ungaria (ultimele două în calitate de moştenitoare ale defunctei monarhii bicefale). Deşi au participat 27 de puteri aliate, deciziile s-au luat la nivelul a cinci puteri, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia, restul statelor fiind considerate ca având doar interese cu caracter special, deci fiind invitate doar la şedinţele ce le priveau în mod direct. In această postură s-a aflat şi România. Organismul cel mai important a fost Consiliul celor patru, format din preşedintele american Woodrow Wilson şi premierii englez, francez, respectiv italian, David Lloyd George, Georges Clemenceau şi Vittorino Orlando. Cu toate că ideea de bază de la care s-a pornit a fost aplicarea celor 14 puncte wilsoniene, detaliate de preşedintele american în celebrul discurs din faţa Congresului, rostit la 8 ianuarie 1918, datorită intereselor specifice şi angajamentelor asumate de Marile Puteri pe parcursul conflictului, tratativele finale s-au îndepărtat de la acest spirit. S-au remarcat cu precădere interesele Franţei, care dorea revanşa şi garanţii puternice că Germania va fi îngenuncheată pentru o lungă perioadă de timp, dar şi cele ale Marii Britanii, Lloyd George fiind mai degrabă adeptul unor prevederi moderate. Italiei i s-a rezervat un rol secundar, în timp ce lipsa Rusiei se va dovedi un motiv suficient de îngrijorare pentru cei care doreau aplicarea prevederilor tratatului. Varianta finală a proiectului de tratat a fost înmânată delegaţiei germane, condusă de contele von Brockdorf-Rantzau, la 7 mai 1919. Desigur, diplomatul german a protestat puternic, argumentând că nu se regăseau în text termenii pe baza căruia Berlinul acceptase capitularea. El nu a obţinut însă decât rectificări minore, fiind nevoit să declare că semnează în lipsă de alternative, mai ales că în Germania se declanşase o adevărată criză datorită acestei probleme.

La 28 iunie 1919, Tratatul dintre Puterile Aliate şi Asociate şi Germania a fost semnat în Sala Oglinzilor de la Versailles, locul unde Franţa fusese umilită în 1871.
Potrivit prevederilor tratatului de la Versailles, Germania era nevoită să restituie mai multe teritorii. Astfel, Alsacia şi Lorena reveneau Franţei, Belgia primea o serie de cantoane, ducatul Schleswig trecea în posesia Danemarcei (conform plebiscitului organizat la 20 martie 1920, partea de

suma urmând a fi stabilită de Comisia reparaţiilor. Serviciul militar obligatoriu era desfiinţat. armata regulată ungară nu avea voie să depăşească un efectiv de 30. potrivit căreia fixarea unui cuantum prea mare va pune Germania în incapacitate de plată şi va conduce. La acest capitol merită reţinută opinia de mare autoritate exprimată de economistul britanic John Maynard Keynes. iar Saarul trecea pentru 15 ani sub control internaţional. abia la 25 august 1921 fiind semnat un tratat de pace între cele două ţări. 14 iar efectivele armatei erau plafonate la 100. respectiv unirea Transilvaniei cu România. Dar. iar centrul a rămas în componenţa Germaniei). în calitate de succesoare a fostei monarhii dualiste. Anschluss-ul. Autorităţile de la Sofia recunoşteau noile frontiere cu Iugoslavia. La 10 septembrie 1919. Totodată. fiind unul din motivele principale ale discursului hitlerist.000 de soldaţi. în timp ce Rhenania era declarată zonă demilitarizată. Interesant este şi faptul că. Tratatul cu Bulgaria a fost semnat la Neuilly sur Seine.000 de soldaţi. era consfinţită unirea Bucovinei cu România. Armele de asalt şi flota de război trebuia distruse. La rândul ei. . Clauzele politice şi teritoriale ale tratatului erau dublate de cele militare. în timp de Danzigul era proclamat oraş liber sub controlul Societăţii Naţiunilor.nord s-a pronunţat pentru Copenhaga. la 19 noiembrie 1919. inevitabil. la Berlin. Era avută în vedere şi plata unor daune materiale. exercitat tot prin intermediul Societăţii Naţiunilor.000 de soldaţi.000 de soldaţi şi era interzisă în mod expres unirea Austriei cu Germania. dar va fi şi un puternic stimulent pentru adepţii revanşei. la un blocaj economic de anvergură. In fine. era consfinţită în plan diplomatic realitatea deja existentă. Bulgaria era obligată să plătească daune de circa 2. cedând importante teritorii vecinilor. Polonia intra în posesia Posnaniei şi a Prusiei Occidentale. Congresul Statelor Unite a respins ratificarea documentului de la Versailles. o altă suburbie parisiană. era semnat tratatul cu Ungaria. Iugoslavia 15 intra în posesia Croaţiei şi a vestului Banatului. nu mai puţin dure. la 27 noiembrie 1919. iar efectivele sale militare nu trebuia să depăşească 20. La 4 iunie 1920. Lituania primea Memelul.5 miliarde franci aur. însă tot pe baza clauzelor principale ale tratatului versaillez. s-a semnat tratatul cu Austria. Noul stat era redus la graniţele naturale. mai împovărătoare decât aceste clauze li s-a părut germanilor acuzaţia că ei erau principalii vinovaţi de declanşarea conflictului şi de „violarea legilor şi obiceiurilor războiului şi a legilor umanităţii". Armata austriacă era redusă la 30. la Trianon. Italia primea Rijeka (Fiume). Şi în acest ultim caz. care renunţa la o serie de teritorii în favoarea Italiei. Tratatul dădea astfel satisfacţie Franţei. Iugoslaviei şi Cehoslovaciei. Slovacia şi Ucraina subcarpatică se alăturau noului stat cehoslovac şi Burgenlandul trecea în componenţa Austriei. la Saint Germain en Laye. alături de Austria. poate. Erau fixate graniţele noului stat. în timp ce graniţa cu România rămânea pe aliniamentul existent la 1 august 1914. pe principiul etnic.

documentul fiind semnat la Sevres. nu a intrat niciodată în vigoare. Siria şi Mesopotamia treceau sub mandat franco-englez. La 9 decembrie 1919. Pentru România. Marea Britanie şi Japonia. Protocolul de la Paris consfinţea o stare de fapt. iar la 28 octombrie 1920. întrucât Tracia revenea Greciei. Turcii reuşeau să obţină mici rectificări teritoriale. la 1 noiembrie 1922. insula Cipru intra în posesie britanică. problema Turciei va fi pusă în discuţia participanţilor la conferinţa de la Lausanne.Ultimul tratat încheiat la Paris a fost cel cu Turcia. angajându-se în schimb să respecte statutul minorităţilor şi principiul demilitarizării Strâmtorilor. Abia după ce. precum şi în urma unui lung conflict armat. tratatul fiind semnat la 24 iulie 1923. Imperiul otoman îşi încheia existenţa. . Practic. respectiv votul Sfatului Ţării de la Chişinău din 27 martie 1918. Bucureştiul se angaja să garanteze drepturile minorităţilor. iar Marocul şi Tunisia ajungeau sub protectorat francez. stabilind graniţa răsăriteană a ţării noastre pe fluviul Nistru. Italia. Pakistan. tratatul nu a fost ratificat şi. diplomaţii români obţineau recunoaşterea unirii cu Basarabia de către Franţa. Armenia îşi câştiga independenţa. deci. ultimul sultan plecând din Constantinopole la bordul unui vas britanic. acest document internaţional căpăta o importanţă aparte. In lipsa unui acord cu Uniunea Sovietică. Mustafa Kemal a proclamat Republica. Intrunirea a început la 20 noiembrie 1922. Datorită victoriei revoluţiei kemaliste din Turcia. Conferinţa de la Paris a prilejuit semnarea altor două tratate separate. Arabia.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful