Colecţia ACADEMICA 64

Seria

Istorie
1

ISTORIA GÂNDIRII SOCIOLOGICE

Ioan Marius Grec este conferenţiar universitar dr., Decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Este, de asemenea, arheolog expert şi expert evaluator în domeniul istorie-teologie. A publicat numeroase articole, studii, cursuri universitare şi volume cu caracter ştiinţific: O istorie a Daciei Porolissensis (2000), Introducere în arheologie (2001), Istorie universală veche. Orientul antic, vol. I (2002), Zamolxis sau religia geto-dacilor între mit şi realitate (2002), Imaginea Legiunii V Macedonica în inscripţii (2004), Noţiuni de preistorie generală (2004), Istorie universală veche, Europa antică, vol. II (2004), Daci şi romani (2006), Tegulae Legionis V Macedonicae (2006).

Marius Grec, Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor © 2009, Institutul European, pentru prezenta ediţie INSTITUTUL EUROPEAN, editură academică recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior Iaşi, str. Lascăr Catargi nr. 43, 700107, O.P. 1, C.P. 161 euroedit@hotmail.com; www. euroinst.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GREC, MARIUS Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor / Ioan Marius Grec; pref.: acad. Dumitru Protase. – Ed. a 2-a, rev. şi adăug. – Iaşi: Institutul European, 2009 Bibliogr. ISBN 978-973-611-585-1 I. Protase, Dumitru (pref.) 299(382.2) Zamolxis 929 Zamolxis Reproducerea (parţială sau totală) a prezentei cărţi, fără acordul Editurii, constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed in ROMANIA

2

Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor

IOAN MARIUS GREC

ZAMOLXIS
Realitate şi mit în religia geto-dacilor
Ediţia a II-a revăzută şi adăugită Prefaţă de acad. Dumitru PROTASE

INSTITUTUL EUROPEAN 2009

3

IOAN MARIUS GREC

4

Realitate şi mit în religia geto-dacilor „Scripta ferunt annos…” („Scrisul înfruntă timpul…”) Ovidiu 5 .Zamolxis.

IOAN MARIUS GREC 6 .

Marea Zeiţă / 76 3.1.2.1. Semnificaţii ale mitului în istoria universală / 33 2. Aspecte generale şi esenţiale ale Civilizaţiei Latène (a doua vârstă a fierului) în Dacia / 50 CAPITOLUL III 3.2.2. culte.2. Marele Zeu / 74 3.3.1. Geto-dacii.4.Zamolxis. Plastica în raport cu credinţele şi cultele geto-dace / 78 7 .2. Vechi credinţe.2. rituri şi ritualuri ale geto-dacilor / 70 3. Practicile funerare / 70 3.1. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Cuprins Prefaţă / 9 Argument / 13 CAPITOLUL I 1. Imaginea geto-dacilor în relatările anticilor / 57 3. Religia indoeuropeană / 29 2. Indoeuropenii şi misterioasa lor civilizaţie / 17 CAPITOLUL II 2.4. entitate a lumii trace aşezată la confluenţa dintre Orient şi Occident / 44 2.3.2.

1.2.3. Zamolxis / 87 4.IOAN MARIUS GREC CAPITOLUL IV 4. Zamolxis. Despre nemurire / 118 4. „DECEBALVS PER SCORILO” (sau: Despre Cultul strămoşilor în perioada finală a Statului dac) / 138 CAPITOLUL V 5. un mit care străbate veacurile / 159 Anexe / 173 Bibliografie / 181 Résumé / 193 8 .1.

alături de Gebeleisis (uranian). fireşte. zeitatea supremă (chtoniană) adorată de dacogeţi era Zamolxis. dar judicioasă. monoteismul şi dualismul 1 2 Prima ediţie a volumului a apărut în anul 2002 la Editura „Gutenberg” din Arad.2 încununează preocupările în materie ale cunoscutului profesor universitar arădean Marius Grec.Zamolxis. Zamolxis (sau Zalmoxis. în textele lui Herodot. prezentare a civilizaţiei. cunoscute şi interpretate pe plan religios şi filosofic. pentru a cuprinde orizontul larg al problematicii. Înainte de toate. istoriei şi concepţiilor religioase ale populaţiilor indoeuropene în lumina cercetărilor învăţaţilor români şi străini. cum preferă unii specialişti). 9 . ritualuri şi practici funerare. iar numărul de pagini alocat dezbaterii temei a crescut de la 144 la peste 200. În centrul acestora se află. Deşi discuţiile şi interpretările divergente privind caracterul religiei geto-dacilor nu au încetat încă în lumea ştiinţifică. între mit şi realitate. doctrina sa moral-religioasă. analizate stăruitor în paginile cărţii? Titlul însuşi apare lămuritor şi atractiv. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Prefaţă Cea de-a doua ediţie1 a volumului Zamolxis sau religia getodacilor. totuşi forma politeistă cu o tentă henoteistă este în general susţinută documentar de specialişti. în acelaşi timp. Precum se ştie. cititorului i se oferă o succintă. Care sunt problemele abordate. Prezentul volum este mai amplu prin numărul lucrărilor consultate (22 de volume în plus). dezbătute. uneori confundat cu acesta. rituri. În acest cadru cultural-istoric vast este plasat şi ansamblul credinţelor geto-dacilor cu întreg cortegiul de culte.

pe care mereu ne străduim s-o cunoaştem cât mai bine în resorturile ei intime. comparată şi cu cea a celţilor. Om sau zeu. legenda şi credibilul. contradicţiile de natură faptică şi cronologică. la judecarea logică şi corectă a informaţiilor documentare. bine cunoscuţi istoric. aşa cum rezultă din textele greceşti şi latine ale diferiţilor autori antici. iar cele două nume sunt ale regilor daci. cu unele nuanţe noi. punând într-o lumină cât mai clară pe Zamolxis şi legendele care s-au creat în jurul lui. în ambele 10 . Acest adevăr s-a verificat de-a lungul timpului. la teza că textul inscripţiei este latin. începând de la Herodot şi până la Iordanes. centrul politic. Habent sua fata libelli („Cărţile îşi au destinul lor”). domnul Marius Grec a reuşit să ne înfăţişeze amplu spiritualitatea epocii şi pe Zamolxis. se întâlnesc realul şi fantasticul. În relatările scriitorilor antici. Prin numeroase citate şi lungi reproduceri de texte greceşti şi latine. cât mai aproape de realitatea din antichitate. cultural şi religios al Daciei lui Decebal. autorul nu a putut rezista şi tentaţiei de a-şi exprima părerea personală cu privire la controversata inscripţie-ştampilă de pe vasul de cult dacic (DECEBALVS PER SCORILO). el este prezentat de autor în contextul general al istoriei. Sigur că autorul îmbrăţişează cu deplină justificare şi fără ezitare punctul de vedere politeist. dublate de cercetările arheologico-istorice şi de opiniile filosofice ale învăţaţilor moderni despre Zamolxis şi religia geto-dacilor. filosofiei şi religiei geto-dacilor. cu peste două mii două sute de ani în urmă. nu rareori. Alături de studierea informaţiilor literare despre Zamolxis şi alte componente ale religiei geto-dace. descoperit la Grădiştea Muncelului (Sarmizegetusa Regia). spunea cu drept cuvânt un gramatic latin. Se aderă.IOAN MARIUS GREC fiind în fapt eliminate din sfera credibilităţii şi a posibilităţilor de argumentare temeinică. situaţie care a obligat cercetarea modernă în general şi pe autorul cărţii de asemenea să recurgă la mult discernământ. nu în limba dacică.

Dumitru PROTASE Membru de Onoare al Academiei Române 11 . pentru că autorul a dezbătut argumentat şi cu vastă bibliografie. univ. Eu am convingerea că retipărirea acestei cărţi va fi de un real folos pentru cei interesaţi de problematica tratată în paginile ei. tot ceea ce s-a scris despre Zamolxis şi alte probleme legate de mit şi realitate în religia geto-dacilor. dr.Zamolxis. Prof. Realitate şi mit în religia geto-dacilor sensuri. română şi străină.

IOAN MARIUS GREC 12 .

dar şi de colegii mei. religia geto-dacă. în ordinea ce le-a fost rânduită de Lege. Volumul respectiv l-am gândit a fi un îndrumar necesar studenţilor de la specializarea istorie. Actualul volum poate fi considerat. Acest fapt m-a determinat astăzi să reiau descuţia. dar şi cu o bibliografie mai generoasă.” (Pitagora. completată cu un număr mai mare de pagini. nu numai de studenţi. Imnurile sacre) Cu câţiva ani în urmă publicam volumul intitulat: Zamolxis sau religia geto-dacilor între mit şi realitate la Editura Gutenberg din Arad. din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. o nouă abordare a aceluiaşi subiect. acordându-i totodată şi un titlu mai generos: Zamolxis. religia Daciei preromane. Încercam să-i introduc în tainele unei religii. într-un număr redus de exemplare. mai puţin cunoscute. dar de pe o poziţie mai bine conturată.). 13 .Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor. însoţeşte prezentarea. Spre surprinderea mea. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Argument Moto: „Cinsteşte înainte de toate pe Zeii nemuritori. 2002 (144 p. punctul meu de vedere a fost bine primit. în diferite ocazii – la sesiuni ştiinţifice de comunicări sau prin articole în revistele de specialitate – fragmente din prezenta cercetare. cărora le-am prezentat. să o dezvolt. îmbogăţită cu noi surse de informare şi interpretare. într-o mare măsură.

IOAN MARIUS GREC În actuala conjunctură internaţională. Care este această determinare şi cum influenţează ea existenţa omului şi valorile sale reprezintă elementul cheie al tuturor dezbaterilor divergente sau nu despre fiinţa umană cu profil ianusian: o faţă istorică şi una a singularităţii sale la talpa vremurilor. este larg acceptată. conferind transcendenţei chipul izbânzilor sale în înfruntarea timpului. avem multe de făcut pentru a fi cunoscuţi prin trecutul nostru istoric. omul se aşează sub pavăza unui ideal. prin valorile noastre culturale. ce-i oferă modelul de-a fi. Malraux condiţiona supravieţuirea culturală a epocii contemporane de adoptarea valorilor religioase. În acest zbucium perpetuu între identitatea sa şi identitatea epocii. actualizarea unei atari înzestrări genuine (pure) se poate pierde în vâltoarea atâtor tendinţe care macină cotidianul omului. Binecunoscuta aserţiune prin care A. Ştim cu toţii că pentru a supravieţui în istorie „omul cultural” trebuie să devină un reper de masă. tenta premonitorie pe care o conţine sugerează atingerea unei determinări proprii naturii umane. iar o asemenea abordare nu poate fi decât binevenită. Unii numesc „socializare” această aventură din devenirea individualităţii într-un orizont al istoriei. adică un mod de viaţă capabil să instaureze valori şi să facă posibilă creaţia de valori care-i resemnifică înzestrarea primordială. în care România este parte a Uniunii Europene. zdruncinându-l în căutarea amarnică a unei fragile identităţi. 14 . din toate timpurile. avem confirmarea acestei condiţionări supreme a naturii umane: permanenţa fiinţării este girată de coerenţa unei ipostazieri a transcendenţei prin individualitatea ce dobândeşte experienţa sacrului. ca temei al convieţuirii planetare. De la Platon şi Aristotel la Levi-Strauss şi Mircea Eliade. În ciuda adoptării unei spontaneităţi originare în dobândirea acestei experienţe.

prăbuşindu-se în abisul „ne-istoriei”. De aceea. nu apar popoare sau naţiuni „rele” în sine. Istorii. Alţii numesc „educaţie” pur şi simplu. Au reuşit performanţa de „a fi” în istorie pentru că aveau acei „mesageri ai istoriei” care să le mijlocească intrarea în spaţiul sacru al dăinuirii. Romanizarea s-a grefat pe un orizont peren al valorilor recunoscute şi adoptate la scară istorică: getodacii erau „cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci” (Herodot. acest efort de subzistenţă culturală. dar nu erau nici seminţii. toate seminţiile au trebuinţă de acei „mesageri ai transcendenţei”. IV. ori „demne de dispreţ”.Zamolxis. există o continuitate culturală anterioară etnogenezei din primul mileniu al creştinismului. Unul dintre aceştia s-a numit ZAMOLXIS. 15 . nici popoare. comunităţile îşi fac intrarea în istorie nu numai prin reflexele unei imaginaţii colective (cum se acreditează astăzi ideea). toate personalităţile mari ale istoriei au aceeaşi misiune: de recuperare istorică şi culturală a individualităţilor. Pentru a parcurge acest drum spre orizontul istoriei. Românii au adoptat constitutiv valorile creştinismului. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Astfel. înseamnă că exerciţiul intrării lor în istorie fusese o realitate constantă. Dincolo de originile noastre la răspântiile atâtor imperii. 93). pe care individualitatea le ia drept pavăză a identităţii sale. nici naţii. ci şi printr-o realitate culturală prodigioasă: prin forţa sa de a institui valori. ce adoptă răul subteran au apărut. Comunităţi sau mulţimi precare.

IOAN MARIUS GREC 16 .

Realitate şi mit în religia geto-dacilor CAPITOLUL I 1. lingvistica comparată au fost utilizate împreună cu aspecte ale mitologiei comparate la argumentarea existenţei acestui popor. Apărută în Asia Mică (probabil în Armenia) pe la mijlocul mileniului al III-lea. Latène. O mare enigmă a istoriei: INDOEUROPENII. Indoeuropenii şi misterioasa lor civilizaţie Moto: „Popoarele şi limbile mor. este considerată drept strămoş al majorităţii etniilor constituite în Europa. din secolul al VII-lea până în 500/450 î.). Iran sau India. aduce importante progrese în special în domeniul economic.Hr. iar pe de alta... precursor al noilor civilizaţii născute în intervalul de apariţie şi formare a Epocii fierului (Hallstatt. Noua metalurgie. Hr. ca popor constituit. Specialiştii au fost fascinaţi de această civilizaţie care. Paleontologia lingvistică.Hr. deşi nu se poate vorbi despre o „revoluţie”. nu a lăsat texte scrise sau monumente care să le poată fi atribuite cu certitudine. Afirmarea existenţei indoeuropenilor. deoarece răspândirea noii tehnologii se face lent şi inegal. cea a fierului. noua tehnologie începe cucerirea Europei în intervalul 1000 – 800 î. cuvintele supravieţuiesc”.1. făcând paşi timi17 .Zamolxis. se bazează – în faza iniţială – pe ipoteze sprijinite pe argumente de ordin lingvistic. pe de o parte. până la mijlocul primului secol î.

cu toate acestea. V. Tracii au mai multe nume. afară de geţi”3. război (se va produce o radicală schimbare a tehnicilor de luptă). fundamentată pe repartiţia activităţilor divine şi umane în trei funcţii 3 Herodot. tracii.a.IOAN MARIUS GREC zi – într-o fază iniţială – prin decorarea obiectelor din metale preţioase. sarmaţii ş. popoare care îşi împart Europa. sciţii. după regiuni. 3. comerţ (prin perfecţionarea tehnicii în construcţiile navale) etc. În această construcţie de popoare reale care aparţin marii familii indoeuropene.). istoriografia reţine în primul rând aportul celţilor la construcţia antică europeană. Istorii. care a subliniat baza concepţiilor religioase indoeuropene. el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile. Georges Dumézil. Calităţile noului metal au condus la extinderea utilizării acestuia în agricultură (apariţia plugului cu brăzdar de fier etc. 18 . neglijându-se una dintre cele mai cunoscute afirmaţii ale celui care a fost „părintele istoriei”. se remarcă celţii şi tracii. Herodot: „Neamul tracilor este cel mai numeros din lume. după socotinţa mea. De aceea sunt aceştia slabi. epoca fierului constituind plaja de timp în care se vor împământeni primele popoare istorice ale Europei (celţii. Deşi lent.. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei. germanii. Dar acest lucru este cu neputinţă şi niciodată nu se va înfăptui. Existenţa indoeuropenilor. după acel al inzilor. a fost argumentată în numeroasele sale lucrări de către unul dintre marii intelectuali ai lumii contemporane. acest fenomen acultural va produce mutaţii structurale majore la nivelul societăţii. dar obiceiurile sunt cam aceleaşi la toţi. ca popor constituit.

Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor

cosmice şi sociale: suveranitatea magică şi religioasă, activităţile războinice şi cele economice – de producţie. Misterioasa civilizaţie indoeuropeană este dificil de cercetat, deoarece niciun vestigiu material nu îi poate fi atribuit în mod cert; existenţa indoeuropenilor este o ipoteză izvorâtă dintr-o certitudine, aceea a existenţei unei limbi indoeuropene care se regăseşte în gramatica şi vocabularul majorităţii limbilor europene şi în numeroase limbi de pe continentul Asia. Existenţa limbii conduce implicit la presupunerea existenţei unei comunităţi lingvistice, deşi nu în mod necesar este vorba de un popor sau naţiune. Comunitatea lingvistică indoeuropeană nu pare a fi nici a unui imperiu, nici a unei confederaţii, ci mai probabil a unui popor permanent migrator, într-un areal vast care se întinde în regiuni importante ale Asiei, dar şi în cea mai mare parte a Europei.4 Unul dintre marii specialişti în istoria indoeuropenilor, Emile Benveniste, explica esenţele acestei civilizaţii, definind limba indoeuropeană ca o familie de limbi provenite dintr-o limbă anterioară comună, ajunse a se diferenţia treptat printr-o separare înceată şi îndelungată. Se poate surprinde astfel un fenomen global uriaş, care se descompune de-a lungul secolelor într-un şir de istorii aparte, fiecare fiind cea a unei limbi ca atare. În timp ce diferite faze ale acestor migraţii şi aşezări ne sunt necunoscute, rămâne aproape o minune faptul că suntem în stare să precizăm care popoare au făcut parte din comunitatea iniţială, recunoscându-le, prin contrast cu toate celelalte, ca fiind indoeuropene. Motivul acestei identificări este limba şi numai limba. Noţiunea de indoeuropean îşi are valoarea primară

4

J. Haudry, Indo-europenii, Ed. Teora, Bucureşti, 1998, pp. 8-9. 19

IOAN MARIUS GREC

ca o noţiune lingvistică, iar dacă se poate face o extindere şi asupra altor aspecte ale culturii, aceasta se poate face pornind tot de la limbă.5 Fenomenul indoeuropean este complicat şi prin numeroasele ipoteze formulate de specialiştii care au analizat structura socială şi religioasă a popoarelor indoeuropene, cronologia şi spaţiul geografic de dezvoltare ale acestora. Cea mai des invocată ipoteză, în arheologia clasică, plasează originea acestora în zona Asiei Centrale şi sudul Rusiei, acolo unde s-au format şi dezvoltat diverse niveluri ale unei societăţi patriarhale, stratificată social, coagulată în numeroase mici triburi conduse de şefi foarte puternici, civilizaţie cunoscută sub numele de civilizaţia kurganelor. O societate în principal păstorească este agrementată şi cu o agricultură incipientă, ambele ocupaţii beneficiind de utilizarea calului. Micile comunităţi beneficiază de locuinţe rectangulare, dar se remarcă preocuparea pentru executarea şi întreţinerea unor vaste edificii cu caracter militar. În ceea ce priveşte religia, predomină cultul solar. Teoriile clasice consideră că aceste populaţii cu înclinaţii seminomade s-au deplasat lent pe parcursul mileniului al III-lea în mai multe direcţii, spre Iran, India şi de la est la vest în cea mai mare parte a continentului european. În drumul lor au răspândit, în principal, tehnici militare noi: utilizarea carului de luptă, a calului, armele de bronz, iar mai apoi pe cele de fier, dar şi elemente ale structurii sociale precum şi practicile funerare şi religioase.

5

E. Benveniste, Vocabularul instituţiilor indo-europene, vol. I., Ed. Paideia, Bucureşti, 1999, pp. 9-10.

20

Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor

Nu toţi specialiştii au îmbrăţişat însă această viziune. A fost contestat în primul rând aspectul cronologic al datării primelor deplasări indoeuropene, fiind coborâtă data până în perioada paleoliticului superior. Teritoriul de formare şi existenţă a acestor popoare este plasat în diferite zone: Europa Centrală şi teritoriul Balcanilor sau Rusia Meridională, fie regiunile circumpolare. Principalii susţinători ai acestei ipoteze sunt H. Kuhn şi V. I. Georgiev. Relativ recent, arheologul britanic Colin Renfrew, preistorician la Universitatea din Cambridge, lansa ipoteza conform căreia primii arieni, organizaţi sub forma unor grupuri de agricultori-păstori anatolieni, au început deplasarea din zona Asiei Mici spre India şi Balcani încă din perioada neolitică (din mileniul al IV-lea), cultura lor răspândindu-se printr-o difuziune lentă şi nu prin mijloace războinice. Conform arheologului britanic, extinderea noii culturi spre alogenii vecini s-a făcut cu o viteză de circa 18 km într-o generaţie.6 Meritul acestei ipoteze, mai puţin revoluţionară comparativ cu tezele lui G. Dumézil sau E. Benveniste, este acela de a pune accentul pe aspectul „cultural” al fenomenului indoeuropean.7 Cercetările arheologice au dovedit ceea ce lingviştii au susţinut şi subliniat în numeroase rânduri, atunci când se discută despre noţiunea de „indoeuropean”, termen care se aplică unei comunităţi lingvistice, nefiind implicată în mod automat o omogenizare de tip rasial. Expresia „rasă indoeuropeană” este nea-

C. Renfrew, Archeology and Language. The puzzle of IndoEuropean Origins, Cambridge University, Londra, 1987. 7 S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei, vol. I. (Moştenirea Antichităţii), Ed. Institutul European, Iaşi, 1998, pp. 50-53. 21

6

IOAN MARIUS GREC

decvată atunci când se fac referiri la un eventual tip fizic comun al indoeuropenilor. Principalele surse de informaţie care pot da rezultate concludente sunt: studiul antropologic efectuat asupra scheletelor descoperite în aşezările considerate indoeuropene şi mărturiile vechilor texte sau documente figurative. Aceste surse au dovedit presupoziţia specialiştilor lingvişti, deşi – la un moment dat – s-a acreditat ideea desemnării rasei nordice ca predominantă, cel puţin asupra stratului superior a acestui popor, dacă nu asupra poporului în integralitatea sa. Studiul osemintelor descoperite în kurgane (nume dat, în mod tradiţional, terenurilor funerare din stepele ucrainiene şi ruse, care pot să fie datate în diferite perioade ale protoistoriei; este propusă folosirea termenului „cultură a kurganelor” pentru a desemna începuturile ipotetice ale indoeuropenismului, conform lui Demoule, J. P., „Kurgan”, în Gourhan A. L., Dictionnaire de la Prehistoire, Quadrige/Presses Universitaires de France, Paris, 1988, p. 616), demonstrează o „predominantă a dolihocefalilor de talie înaltă, cu nas acvilin îngust şi un chip mai delicat decât masivii oameni de Cro-Magnon din bazinul Niprului”.8 Având în vedere însă extrem de marea extindere a indoeuropenilor (pe două continente), caracteristicile mai sus menţionate nu pot fi considerate ca relevante, ele fiind rodul unor cercetări inegale desfăşutate de arheologi şi implicit de antropologi, beneficiarii rezultatelor muncii acestora. Acum 70 de ani (în anul 1938), istoricul E. Benveniste ţinea o conferinţă despre indoeuropeni, care a rămas celebră în analele istoriografice şi care, prin concluziile formulate, este – în cea mai mare parte – deosebit de actuală, chiar dacă au

8

J. Haudry, op. cit., pp. 153-156.

22

puternic organizate. care reducea indoeuropenismul la „un sistem de isoglose”. Dar curând.Zamolxis. din noua ordine pe care o întemeiază. O forţă inventivă marchează aceste creaţii. care au instaurat ordinea lor pe ruinele unor structuri instituite. pe care le supun. dar provenind din aceeaşi stirpe. creează astfel condiţiile unei organizări politice suple şi capabile să asimileze. adesea mai civilizate. Prezentăm în continuare un scurt rezumat al acestei conferinţe: „În diversitatea lor. instinct de cucerire şi gust pentru spaţii deschise. unite în cultul strămoşilor. nici oraşele. trăsăturile distinctive ale primei lor comunităţi: structuri patriarhale ale Marii Familii.. apoi. mereu alţii. de-a lungul destinului lor particular. Acestea sunt mai degrabă grupuri cutezătoare. aceste invazii au caracteristici comune. cărora limba stăpânilor le conferă expresia cea mai desăvârşită. Pisani. Nu au nici scriere. dă naştere vetrelor unei civilizaţii îndeajuns de viguroase pentru a supra- 23 . În mod limpede. de războinici şi de agricultori. ei nu cunosc nici marea.]. stil aristocratic al unei societăţi de preoţi. nici religie complicată şi nici vreun rafinament. O lungă tăcere urmează cuceririlor lor.. ei par să se absoarbă în masa popoarelor. Ele nu au pus în mişcare popoare întinse de războinici. simţ al autorităţii şi ataşare de bunurile terestre. Realitate şi mit în religia geto-dacilor existat unele voci importante (de exemplu cea a lui V. trăind de pe urma pământului şi a creşterii animalelor. Vor păstra cu toţii. pentru a demonstra că nu există o limbă indoeuropeană. deci nu există nici popor indoeuropean) denigratoare la adresa acestei concepţii. adoraţii naturiste şi sacrificii regale [. La început. care apoi se dezvoltă în forme mereu mai noi şi mai îndrăzneţe. răsare o cultură încărcată la început de elemente locale. Însuşirea pământului de către invadatori.

Studiile antropologice confirmă.10 Un scenariu veridic al ultimelor secvenţe ale neoliticului este greu de imaginat. să identifice o unitate lingvistică. deci caracterul lor pre-indoeuropean. datorate – în primul rând – marilor mişcări de populaţii de păstori din stepele nord-pontice spre zona Dunării de Jos. Albatros. desfăşutare în toate colţurile Europei au făcut distincţie între numeroasele culturi materiale. pătrunderea unor triburi nomade şi seminomade din zonele stepelor nord-pontice produce. 1986. care nu pot. existenţa acestui fond mediteranoid. 157-158. deoarece primele culturi neolitice. Pannonia şi Peninsula Balcanică. pp. când se constată mutaţii deosebite la nivelul culturii materiale şi spirituale. Spiritualitatea geto-dacilor. pentru perioada de început a neoliticului. I. importante tulburări printre populaţiile sedentare.IOAN MARIUS GREC vieţui celor care au elaborat-o. îndeajuns de originale pentru a impregna durabil chiar şi ceea ce i se opune. Crişan.”9 Cercetările arheologice. H. iar consecinţa va fi amestecul nou-veniţilor cu autohtonii. Marea majoritate a specialiştilor au căzut de acord că fenomenul de indoeuropenizare se petrece. chiar unele culturi ale neoliticului mijlociu din zonele est-meridională şi din Asia Mică implică originea meridională a populaţiilor respective. pp. mult amplificate în ultimii 50 de ani. cu precădere. 12-13. Este de reţinut faptul că această simbioză nu a fost un „şoc social”. sau foarte greu pot. declanşându-se un adevărat carusel al migraţiilor. în Europa Centrală şi de Răsărit. la sfârşitul neoliticului. 24 . Ed. astfel explicându-se lipsa (evidenţiată tot mai mult de către arheologi) unei „intervenţii şoc” a neamurilor 9 10 Ibidem. Bucureşti.

perioada de trecere spre Epoca bronzului marcând apogeul civilizaţiei kurganelor. demografice. animalele sacrificate alături de oameni se întâlnesc în special în cazul bărbaţilor de rang înalt. Societatea este una patriarhală. Bărbaţii au o poziţie clar consolidată în societate. 25 . Papacostea. Soţia. Fenomenul. 18-19. Ş. se produce. Istoria României. Ed.Hr. Hitchins. punându-se astfel bazele complexului proces de etnogeneză al tracilor (fenomenul se produce în preajma anului 2000 î.Zamolxis. oglindeşte modificările importante climatice. caracteristici esenţiale indoeuropene. Bărbulescu. pp. evidenţiată prin morminte bogate în inventar.. K. începând cu această perioadă. poate fi denumită proto-tracă sau cea a vechilor traci. se poate constata o impunere rapidă a cultului uranian. Bărbulescu. Deletant. după cum susţin majoritatea specialiştilor. P. Enciclopedică. în M. Realitate şi mit în religia geto-dacilor indoeuropene. bine organizată din punct de vedere militar. „De la începuturile civilizaţiei la sinteza românească”. concomitent cu extinderea Epocii bronzului). Zona carpato-dunăreano-pontică cunoaşte importante mutaţii socio-culturale. unul sau mai mulţi copii. erau şi ei sacrificaţi pentru a-l însoţi pe cel dispărut. datorate pătrunderii proto-tracilor. deosebit de complex.11 Spre mijlocul mileniului al III-lea î. D. care vor asimila triburile locale eneolitice. Teodor. precum şi o mai accentuată mobilitate a triburilor. Pe plan religios. Bucureşti. ultima mare pătrundere a indoeuropenilor. în raport cu agricultura sedentară. în valuri succesive. 1998. sfârşitul brusc al neoliticului fiind mai puţin evident. servitori. Populaţia trăitoare în zona carpato-dunăreano-pontică.Hr. al nou-ve- 11 M. creşterea ponderii păstoritului vitelor.

După cum am mai subliniat. efectuată de către lingvişti. care au o importanţă covârşitoare pentru cercetările civilizaţiilor următoare. ţărani).12 S-a ajuns astfel la concluzii. L’Ideologie tripartie des Indo-Européens. din ce în ce mai evident.IOAN MARIUS GREC niţilor. 26 . 1958. aparţine grupului indoeuropean al tracilor. Latomus. Bruxelles. războinici. pumnalul). în faţa vechilor culte locale de orientare htoniană. Epoca bronzului (pe teritoriul României de astăzi). Ed. Avem în faţă zestrea de civilizaţie cu care proto-tracii (desprinşi din marea familie indoeuropeană) s-au deplasat până în zona carpatodunăreano-pontică. viitoarele popoare indoeuropene. mai ales datorită răspândirii noii tehnologii de prelucrare a metalelor (în special a bronzului). Dumézil. dar mult mai bine organizată din punct de vedere militar. Se constituie. este analiza vocabularului comun. O metodă cu rezultate mai relevante a fost practicată de către Georges Dumézil. sabia. Societatea umană indoeuropeană era una divizată trifuncţional (preoţi. o metodă importantă folosită în analiza civilizaţiei indoeuropene înainte de scindarea în numeroase fracţiuni. o nouă societate mai săracă din punct de vedere cultural. funcţia divinităţilor fecundităţii şi prosperităţii economice). funcţia zeilor forţelor războinice. iar delimitarea în cadrul acestei mari familii a geto-dacilor nord-dunăreni şi tracilor sud-dunăreni se va produce doar 12 G. care a procedat la o analiză mitologică comparată. cel puţin în faza finală a acesteia. după modelul divin indoeuropean (ideologia trifuncţională a fost detectată în următoarele domenii: funcţia suveranităţii magice şi juridice. precum şi noi tipuri de arme din noul material (topoare de luptă.

economic. să articuleze rezultatele obţinute prin orice metodă de abordare a fenomenului religios. psihologic. Activitatea omului comportă o dimensiune religioasă.Zamolxis. orice religie este un fenomen istoric. trăit de un număr de oameni într-un context social. Ea ocupă un loc în spaţiu şi timp. Orice religie se înţelege în interiorul unei dimensiuni sociale şi individuale. Realitate şi mit în religia geto-dacilor în Epoca fierului (pe teritoriul nord-dunărean epoca începe pe la mijlocul secolului al XII-lea î. ci avem de-a face în primul rând cu o gândire articulată. care a mutat dezbaterea pe terenul ştiinţei religiilor. cultural. care explică divinul şi cosmosul. specific al „omului religios”. Această gândire şi atitudine se traduc printr-un anumit comportament. a luat avânt datorită intervenţiei unor sociologi şi etnologi. practici. Eliade a insistat asupra caracterului trans-istoric al fenomenului religios.) O religie nu poate fi considerată o acumulare dezordonată de mituri. cultural) 27 . Astfel.Hr. în societate şi îşi precizează relaţiile cu divinitatea. Această abordare s-a dovedit a fi insuficientă. istoric. cercetarea trebuie să înceapă printr-o anchetă istorică. reducerea fenomenului doar la unele aspecte (social. obligată să utilizeze. rituri. Datorită acestei viziuni „omul religios” se aşează în cosmos. lingvistic. baza solidă a edificiului ştiinţelor religioase. începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea. În mod necesar însă. Eliade consideră istoria religiilor o disciplină totală. să integreze. Cercetarea asupra sacrului. Analiza asupra sacrului avea ca scop încercarea de a se surprinde dimensiunea socială a religiei. ea a fost amendată de către Mircea Eliade.

dependentă de o anumită tradiţie. în unele cazuri. axate în mod deosebit pe un ritual (religia romană antică). pp. erezie. de cele mai multe ori.IOAN MARIUS GREC împiedică adevărata înţelegere a „omului religios”. Sociologia religiilor. dintr-un motiv foarte simplu: forma de manifestare a religiosului este atât de diferită. Există religii fără întemeietor şi fără funcţii religioase (hinduismul). 28 . implicând un anumit tip de mentalite. necredinţă etc. 147-161. Pe de altă parte. Willaime. cu siguranţă că este foarte aproape de adevăr aprecierea făcută de unii cercetători care vorbesc despre un adevărat turn Babel al definiţiilor religiei. Ed. Sacrul în istoria religioasă a omenirii. termenul de religie se află într-un univers semantic în care definiţia este posibilă în raport cu alţi termeni (superstiţie. religii fără credinţe precise. religii fără un Dumnezeu suprem şi fără preoţi (budismul). o simplă încercare de traducere a cuvântului religie în unele limbi. 2001. Ceea ce noi înţelegem în mod obişnuit prin religie este o construcţie socială cu o puternică conotaţie istorică. în ultimă instanţă.) care sunt. iar acest lucru nu face obiectul ştiinţei. Însăşi etimologia noţiunii relegere („a reculege” – la Cicero) sau religare („a relega”– la Lactanţiu) este neconcludentă. 213-215.14 13 J. Ed. Iaşi. P. Acesta trăieşte experienţa credinţei. opuşi veritabilului religios. Iaşi. Ries. Este dificilă. pp. 14 Pentru mai multe amănunte se poate consulta lucrarea lui J. Institutul European. încât o definiţie care să încerce să subsumeze unui singur concept această varietate este greu de formulat.13 O definiţie a religiei acceptabilă pentru majoritatea specialiştilor este cu siguranţă imposibil de dat. Polirom. credinţă. 2000.

Bucureşti. Vertemont. Paris. Bucureşti. Măreţia lor este dată de faptul că ele reprezintă întreaga completare transcendentă a omului. progresivă sau instantanee. pe care acestea le trag în infinit şi le formează. Ed. 29 . Bruxelles. Antaios. 15 După G. Benveniste. Realitate şi mit în religia geto-dacilor CAPITOLUL II 2. Timişoara. Burckhardt. L’Ideologie tripartie des Indo-Europeens.Zamolxis. Indo-europenii. Haudry. p. Acestea se află însă în schimbare parţială sau totală. Oradea. 1958. J. populară. Editions Gallimard. tot ceea ce nu-şi poate da singur. E. Teora. Paideia. 46) Religia indoeuropeană este o religie politeistă. Latomus. În acelaşi timp ele sunt reflexul unor întregi popoare şi epoci culturale într-un alt mare întreg sau: amprentă şi contur. J. Religia indoeuropeană15 Moto: „Religiile sunt expresia necesităţii metafizice eterne şi indestructibile a naturii umane.1.” (J. Idem. Les dieux souverains des IndoEuropeens. deşi ele trec drept stabile şi foarte rezistente. Dumézil. Ed. Dicţionar al mitologiilor indo-europene. o religie ţărănească. Ed. 1999. Vocabularul instituţiilor indo-europene. 1998. Amarcord. sub umbrela căreia se adună o pluralitate de zeităţi şi culte proprii fiecărui grup şi fiecărui loc. Ed. Consideraţii privind istoria universală. 1999. 1977. 2000. Ed.

este lipsită de fanatism. ▪ nume comune. fiind o religie politică. despre a căror natură însă nu se poate spune mai mult. nu a credinţei. iniţiatică. Este o religie a faptelor. a oamenilor liberi. simboluri. o religie care cunoaşte mituri. nemotivate sau motivate. Religia indoeuropeană este una. care desemnează „stăpânul” fenomenului. „Superstiţia” nu este bine privită. pământul. în mod natural este o religie tolerantă. dar nu cunoaşte dogmele. Obligaţiile esenţiale constau în îndeplinirea ritualurilor şi îndatoririlor tradiţionale cu scrupulozitate. distingându-se patru tipuri: ▪ nume comune de fenomene. principalele corpuri cereşti şi fenomenele naturale au fost divinizate. Zeii sunt priviţi ca nişte fiinţe personale. Cerul. de corpuri cereşti sau abstracte (în particular nume de acţiuni sociale). dar se constată tendinţa constantă de a uni naturalul cu politicul prin intermediul sim30 . derivate sau compuse. În acest sens putem vorbi de o religie ezoterică. nu cunoaşte fenomenul prozelitismului.IOAN MARIUS GREC reflectare a diversităţii. De regulă. credinţă a căpeteniilor şi nu a preoţilor. prin excelenţă. al fiinţei sau al acţiunii sociale în cauză. fiecare grup îşi păstrează cu scrupulozitate zeii. Numele acestora este edificator. ▪ sintagme care desemnează o relaţie de rudenie (exemplu: „Fiica Soarelui”). chiar dacă comportă interdicţii stricte. iar vrăjitoria fiind sever reprimată. mai mult trăită decât gândită. ▪ nume de persoane. formulele magice. sentimentalismul fiind repudiat. chiar familiaritate faţă de zei. chiar involuntar. magia individuală fiind dispreţuită (deşi este practicată). dar şi încredere. deseori nume de agent. Se constată o dualitate în atitudinea religioasă: teama de a nu ofensa un zeu. riturile.

iar mai apoi în folclor. Preotul cultului este căpetenia grupului respectiv. Zeilor celeşti şi diurni li se opun demonii care populează Cerul-nocturn sau Infernul. adevăratul preot fiind căpetenia (cel care sacrifică „pentru el însuşi”. zona centrală a grupului. urmare a îndeplinirii unei dorinţe. fie prin iniţiere). Locul de cult este vatra. În anumite momente. unul al satului. Iconografia siturilor arheologice. Capul familiei îndeplineşte riturile zilnice cu ajutorul soţiei. unul al tribului etc. este important a se cunoaşte „voinţa zeilor” sau care dintre zei este defavorabil grupului. precum 31 . Credincioşii sunt membrii grupului (fie prin naştere. Cultul Soarelui a rămas mai viu în religia populară. Religia politică este una a grupului. au fost MARELE ZEU al celei mai vechi religii a indoeuropenilor. este mult mai rar. nu au acceptat acest lucru nici în epoca istorică). de la o simplă ofrandă de hrană. pentru sacrificiile solemne de o anumită complexitate este necesar sprijinul unui specialist. acesta nefiind decât un asistent. simbol al perenităţii acestuia. decât în „religia politică”. care pot fi cu siguranţă atribuite unor popoare indoeuropene. Unele popoare indoeuropene au construit temple în preajma altarelor (altele. Realitate şi mit în religia geto-dacilor bolurilor cosmice.Zamolxis. Străinii de grup nu pot lua parte la cult. în funcţie de comunitate şi zona geografică. adică pentru grupul pe care îl reprezintă). precum germanii. însoţită de o rugăciune până la ceremonii complexe de durată. Ele se înscriu pe o paletă largă. abundă în simboluri solare. Demersul prin care se recurge la sacrificiul de mulţumire. Ritualul vechi era simplu. nu a individului. există un cult al familiei. uniform şi consta dintr-o „primire” a zeilor de către căpetenie în vatra sa. pentru unitatea superioară el este Regele. împreună cu Cerul-diurn. un cult al clanului. Soarele. Riturile sunt diferite. deosebit de grave pentru comunitate.

Înhumaţia este practicată de cei vii ca efect al preocupărilor pentru bunăstarea comunităţii. acesta transformându-i în hrană pentru cei vii (prin ritul înhumaţiei). Concluzia care se impune este aceea că se face o distincţie între morţi: unii sunt privilegiaţi. Puternici. deosebită: pentru morţi. Mortul trebuie determinat. în acest fel el este împiedicat să revină şi să se amestece în destinul celor vii. Cei mai apreciaţi zei sunt cei ai neamului. alţii rămân legaţi de pământ. Incineraţia este practicată pentru a asigura o urcare uşoară şi o existenţă îndestulată în lumea de dincolo. cultul strămoşilor având un rol social primordial. Mortul este păstrat în pământ deoarece el produce recolte bogate. dar şi pentru cei vii. să nu poată face rău celor vii. cei care merg la cer (beneficiari ai incineraţiei). ei mor definitiv. atenţia fiind îndreptată în principal asupra mortului. Georges Dumézil este cel care a arătat semnificaţia celor două tehnici funerare: incineraţia şi înhumaţia. garanţie a belşugului. cu cât acesta a avut o viaţă mai glorioasă. fondatorul acestuia. fiind singurii abilitaţi a îndeplini cultul care asigura inclusiv prosperitatea comunităţii. Memoria unui strămoş este cu atât mai vie. strămoşii sunt capabili să-şi ajute descendenţii. neglijaţi. printr-o adecvată cinstire. 32 . Ritul mai este important şi pentru că orientează acţiunile celui mort în zona lumii de dincolo. strămoşii grupului. Riturile funerare au o importanţă dublă. prin ritul adecvat. Aici găsim originea practicării „divinaţiei”. el fiind „orientat” în acel loc unde sufletul nu suferă. Descendenţii au obligaţia de a asigura supravieţuirea strămoşilor.IOAN MARIUS GREC şi motivaţia acestei atitudini. cu tehnicile ei diverse şi complexe executate de specialişti.

Nu întotdeauna personajele principale sunt zeii. povestiri de trei tipuri: povestiri cosmogonice. Ed.Zamolxis. unde se află istoria şi genealogia forţelor spirituale. ca şi istoria originară a poporului lor. decis să îndeplinească orice hotărâre. a oamenilor şi zeilor. povestiri teogonice. cu înţelesul de istorisiri. indiferent de efortul pe care va trebui să-l depună. Vertemont. descriind naşterea şi evoluţia universului. Dicţionar al mitologiilor indo-europene. 2. întotdeauna sub formă poetică. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Panteonul indoeuropean prezintă o unitate remarcabilă în ceea ce priveşte repartizarea zeităţilor pe cele trei funcţiuni sociale şi cosmice amintite. dar în conştiinţa umanităţii el rămâne prototipul omului ambiţios. 2000) Pentru prima dată referiri la acest termen sunt făcute de către Platon. deoarece după cum este cunoscut. oferind astfel relaţiile fundamentale ce există între Fiinţă şi Nefiinţă. Problema le33 . Este adevărat că Hercule a fost obligat la cele 12 munci de voinţa zeilor (duşmănia Herei). Amarcord. Timişoara. respectiv ale suveranităţii. ştiinţă şi magie. Semnificaţii ale mitului în istoria universală Moto: „[…] Miturile unui popor adună. războiului şi producţiei.2. frecvent sub formă esoterică. Acest vector este regăsit la toate popoarele indoeuropene ale căror tradiţii ne sunt accesibile. grecii aveau un număr impresionant de eroi (Hercule. mult mai cunoscute […]” (J. subiectele erau anumite figuri legendare. Iason…). Apoi vin povestirile mitologice. Teseu.

limbajul metaforic. Aceştia îl creează pe puternicul Enkidu. care pune în discuţie problemele majore ale existenţei umane. la fel ca şi Hercule. care se vor regăsi în toată filosofia Antichităţii. Eroul poemului. dar mai cu seamă prin natura şi sensurile personajului şi ale ideilor încorporate în operă. alternează cu meditaţiile filosofice şi cu tonurile de îndurerată elegie. în sensul în care ritualurile pentru anumiţi zei stau în spatele genezei miturilor. desigur. tematică care va fi reluată mereu şi care este actuală şi astăzi: Ce este viaţa? Cum apare? Ce este moartea? Există nemurire? Cum se poate atinge nemurirea? După o luptă în care com- 34 . Regele Ghilgameş. îşi asupreşte crunt supuşii. Ghilgameş a devenit o figură de legendă. principalele temeri care domină existenţa umanităţii dintotdeauna. a cărui existenţă istorică este atestată în Listele sumeriene. EPOPEEA LUI GHILGAMEŞ Cel mai vechi epos al omenirii este o capodoperă care. Ghilgameş. altfel nu ar fi atât de mult obsedat de ideea de nemurire. păstrat integral.Hr.Hr. rămâne în ultimă instanţă OM. Nu trebuie să uitam că Epopeea lui Ghilgameş este cel mai vechi poem. un despot autoritar. nu a răsărit pe un teren arid. nu a fost definitiv lămurită nici în zona tradiţiei vest-asiatice. a fost rege al Urukului la începutul mileniului al III-lea î. regele cu puteri supranaturale din Mesopotamia. care se plâng zeilor. un erou popular şi dincolo de graniţele Sumerului. jumătate om-jumătate animal.IOAN MARIUS GREC găturii unilaterale mit-rit-zei. înzestrându-l cu aceleaşi calităţi fizice şi îl trimit în Uruk să-l învingă pe Ghilgameş. Eposul impresionează nu numai prin vechimea sa.. descrierea. Încă de pe la 2500 î. Naraţiunea.

după ce străbate „apele morţii”. este cea mai veche civilizaţie istorică. spre a-i face nemuritori. La un moment dat. dar pe drumul spre Uruk. cu cel puţin 15 secole mai veche decât descrierea biblică). Ghilgameş găseşte „iarba nemuririi”. un taur ceresc spre a-l pedepsi pe rege. Ghilgameş este îngrozit. După alte peripeţii. Concluzia la care ajunge personajul. eroul porneşte în căutarea nemuririi. Împreună cu Urşanabi (un fel de Charron sumerian). Sumerienii – 35 . Enkidu răpune taurul. îşi dă seama pentru prima dată că legea morţii îl va ajunge şi pe el. Acesta. săvârşesc împreună numeroase fapte vitejeşti. o jigneşte pe zeiţă. ajunge la strămoşul omenirii Uta-napiştim (un soi de Noe sumerian). încearcă să-l consoleze. Este impresionant destinul eroului principal. care trimite asupra lui moartea.Zamolxis. cei doi se împrietenesc. În faţa trupului neînsufleţit al prietenului său. mai mult. singurul om supravieţuitor al Potopului Universal. Ghilgameş. ajungând să se gândească – în primul rând – la locuitorii Urukului. pe care o refuză însă. În acest context. cărora doreşte să le ducă „iarba nemuririi”. Civilizaţia sumeriană. alături de cea egipteană. un şarpe i-o fură. povestindu-i despre marea urgie a potopului (o lungă descriere. în peste 200 de versuri. care din despotul de la început se umanizează prin prietenie. dar s-au păzit să ne destăinuiască şi ziua când ne va ajunge moartea. este că „nemurirea” oamenilor este dată de faptele lor. a vieţii veşnice. împreună cu soţia sa. Realitate şi mit în religia geto-dacilor batanţii se dovedesc a fi sensibil egali. în cele din urmă. zeiţa trimite în Uruk. semn că un asemenea dar nu este hărăzit oamenilor. zeiţa Iştar se îndrăgosteşte de Ghilgameş. Înfuriată. Concluzia lui Uta-napiştim este mai degrabă deprimantă: Zeii au hotărât asupra morţii şi asupra vieţii noastre. cunoscându-i frivolele aventuri.

carul cu două roţi tras de boi. Orientul antic. de exemplu. el este atestat arheologic pe o suprafaţă cu o lungime de 600 kilometri şi o lăţime de 150 kilometri. tradiţiile şi credinţele sumerienilor vor fi preluate şi transmise mai departe de către akkadienii babilonieni. constatată în mod real. nu se ştie de unde – au inventat roata. pp. (Fragment din volumul: M.IOAN MARIUS GREC veniţi în Mesopotamia. numit (după sumerieni). Lagaş. De cele mai multe ori. au compus creaţii artistice nemuritoare peste veacuri… Multe dintre oraşele-state sumeriene au existat înainte de „potop” (Ur.. cât în accentul care cade pe elemente diferite: în vreme ce creaţia folclorică este mult mai ancorată în realitate. nu atât în subiectul tratat. practicau o agricultură dezvoltată. Arad. Elementele de civilizaţie. de un realism fantastic pentru perioadele în care au fost executate. creaţiile culturale. Nippur…). miturile nu sunt altceva decât poveşti populare prelucrate. somerii. un grup etnic distinct. potopul ne-fiind o poveste. în nordul Irakului există şi astăzi o populaţie.) O altă viziune despre originea mitului este dominată de ideea. privind scenele picturilor. I. subiectele sunt religioase. relativ numeroasă. Istorie universală veche. 2002. 52-53. „Vasile Goldiş” University Press. dar nu este o regulă generală. Cu siguranţă că putem identifica elementele viscerale ale mitologiei universale în preistorie. deoarece multe elemente ale realului îşi găsesc loc în această construcţie. au inventat o scriere pe care mai apoi au preluat-o multe dintre popoarele antice (scrierea cuneiformă). păstrate pe 36 . vol. a inseparabilităţii a două noţiuni: mit şi folclor. mitologia pune un mai mare accent pe intervenţia supranaturală. În acest caz. Grec. Interesant este şi faptul că amintirea sumerienilor a rămas vie şi astăzi în „memoria colectivă” a popoarelor. Diferenţa între creaţia folclorică şi cea mitologică rezidă.

Realitate şi mit în religia geto-dacilor pereţii peşterilor. Civilizaţia Egiptului antic. sentinţe şi aforisme din Egiptul antic. 1977. Bucureşti. Civilizaţia Egiptului antic. Cohen. Ed. Bucureşti. Ed. Idem. Sport-Turism. 1987. îşi găseşte explicaţia în amploarea considerabilă a creaţiei mitologice din această zonă. dintre care menţionăm: F. Bucureşti. 1975. Donadoni (coord. S. 1991. Le Bon.16 Trecând peste toate aceste consta- 16 Pentru a aprofunda această problemă pot fi consultate numeroase lucrări. Egiptul faraonilor. Prietenii Cărţii. 2000. simboluri. Gândirea mitică egipteană încearcă să afle. Ed. Gândirea egipteană în texte. 37 . C-tin Daniel. Brunton. Omul egiptean. Cultura spirituală a Egiptului antic. P. 1985. semizeilor. C. Cartea Românească. Albatros. Bucureşti. elaborată în principalele centre teologice: Memphis. Egiptul. 1996. Bucureşti. descifrate. Lalouette. Despre o literatură mitologică putem vorbi ceva mai târziu. Iaşi. Povestirile Egiptului antic. Bucureşti. Maxime. Idem. Teba. Prietenii Cărţii. egiptenii încep să vadă alegorii. Acsan. Ed. citite. Minerva. G. adevăr şi legendă. Meridiane. Este uimitoare. răspândite pe întregul mapamond. Polirom. explicaţiile elementare în raport cu faptele zeilor. Ed. dar în acelaşi timp şi talentul executanţilor. Heliopolis. figuri ce trebuie decriptate. Ed. Braunstein.Zamolxis. Egiptul secret. 2000. Hermopolis. Ed. R. Bucureşti. unitatea subiectelor tratate. de unde vor fi preluate şi prelucrate de gânditorii greci. Faraonul Keops şi vrăjitorii. dincolo de lumea empirică. Ed. Ed. Venus. 1974. Bucureşti. Ed. vol. Ed. Bucureşti.). 1999. I-II. 1976. Faptul că elementele gândirii prefilosofice apar în Egiptul antic. Istoria civilizaţiilor. Idem. În mituri. I. C-tin Daniel. În Egipt se poate constata o vastă mitologie. ştiinţifică. Lider. demonilor.. în acest caz. Bucureşti.

la re-descoperirea resorturilor intime care există între mitologie şi folclor. şi în acest caz. scopul descântecelor era acela de a alunga duhurile rele. amprentată cu elemente ale realului. creaţiile mitologice nu se pot rupe de o viziune teologică. în mod regulat. în principal. cultului public al zeilor. dovadă a vechimii acestei mentalităţi cu conotaţii certe de ritual. dar mai cu seamă erau adorate templele). Desigur. Ajungem. caracteristice tuturor literaturilor antice. Structura internă a acestor creaţii este însă foarte bine definită. se poate observa puternica ancorare în realitate a mitologiei egiptene. care s-a dezvoltat în întreaga zonă. care sunt în legătură directă cu divinitatea (indiferent care ar fi aceasta). sursă a numeroase boli şi alte neajunsuri. este un fenomen generalizat în istoria religiilor (aşa numitul „tabu”). se dezvoltă în raport direct cu reuşita sau nereuşita descântecelor. observăm bogăţia literaturii popoarelor din această zonă. adevărate cântări sacre intim legate de ritualurile liturgice.IOAN MARIUS GREC tări. literatură care are legături intime cu concepţia mitologică. Compunerile poetice de tip imnic erau laude aduse unor entităţi devenite obiecte de cult. 38 . fiind destinate. din nou. Această situaţie poate fi explicată şi prin imensitatea literaturii de sorginte populară. Lamentaţiile (plângerile). Este vorba despre adorarea unor obiecte care obţineau astfel o sacralitate bine percepută la nivelul credincioşilor (tronul zeilor. anumite instrumente folosite în cultul zeilor. cu o textură fixă. Sacralitatea obiectelor. Dacă facem o scurtă incursiune în lumea mesopotamiană. orală. erau cântate de coruri şi însoţite de dansuri rituale. descântece şi lamentaţii. Un număr mare de texte păstrate sunt compuneri poetice. fiind oarecum opuse acestora. Imnurile către zei erau compuse. Cea mai mare parte a producţiilor literare mesopotamiene au căzut sub influenţele sumeriene. care nu sunt divinităţi.

. Ed. 1999. Idem. C-tin Daniel. Moldova. xxx Epopeea lui Ghilgameş (în româneşte de V.cit. zeiţa Inanna. Al. 1988. Bucureşti. Mitologia este una religioasă. ne dovedeşte vechimea şi importanţa acestora. simbioză a tuturor creaţiilor literare de factură redusă. Bucureşti. Deshayes. Dima). Dicţionar de filosofi orientali. vol. Civilizaţiile vechiului Orient. Braunstein. o mare răspândire au avut-o miturile despre anumiţi eroi. răspândite şi mai apoi amplificate în întreaga lume a Mesopotamiei. cel mai cunoscut fiind cel al potopului). fără a se mai aminti despre reînvierea acestuia). Collinson. F. Sport-Turism.17 17 Pentru a aprofunda această temă se pot consulta următoarele lucrări: N. Nemira. pot fi definite o serie de grupuri sau cicluri mitologice. Ed. Wilkinson. Deşi nu pot fi reconstituite creaţiile orale primare. M. Pentru Literatura 39 .. Cosmologie şi alchimie babiloniană. la toate popoarele din zonă). op. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Apogeul creaţiilor literare sunt însă miturile (născute iniţial în lumea sumeriană. Ed. Ed. Şerbănescu. Gândirea asiro-babiloniană în texte. în care însă omul îşi are partea sa importantă de contribuţie. Bucureşti. Ed. Zeul coboară în Infern în locul iubitei lui. Iaşi. R. 1981. Bucureşti. a cărui coborâre în Infern este o mare sărbătoare a anului antic. Perfecţiunea tematică şi poetică la care s-a ajuns în redactarea miturilor primordiale. Ed. Athanase. D. Ed. care reprezentau perfecţiunea fiinţei umane şi marile idealuri ale acesteia („Mitul lui Enmercar” sau „Mitul lui Ghilgameş”). J. Astfel avem: mituri despre origini (sunt miturile cu caracter cosmogonic. Civilizaţia sumeriană. mituri cu privire la Tammuz (este vorba despre un ciclu de creaţii în care zeul Tammuz este eroul – un zeu al vegetaţiei.Zamolxis. 1976. Sport-Turism. 1991. I-III. Ştiinţifică. 1975. Bucureşti. Eliade. Meridiane. Civilizaţia asiro-babiloniană. preluate.

printr-un efort de aglomerare a noţiunilor. 1981. Kramer. Civilizaţia asiro-babiloniană. Ed. W. în legătură cu destinul condiţiei cosmice şi umane. ştiinţifică. Ed. Miturile esenţiale. chiar dacă. Ed. V. O definiţie exhaustivă a mitului este imposibil de redactat. Noţiunea a pendulat între înţelesul Universală. 1995. Bucureşti. Bucureşti. Krauss. Univers Enciclopedic.IOAN MARIUS GREC Mitul. s-a dovedit. Idem. ce s-au petrecut în existenţa psihofizică a omului. fiind cu siguranţă hrană pentru toate formele culturale de mai târziu. una dintre cele mai vechi stări culturale ale minţii omeneşti (dacă nu cumva cea mai veche). ştiinţifică şi Enciclopedică. Albatros. Istoria începe la Sumer. Bucureşti. de fiinţe supraumane în clipele de graţie ale începuturilor. fie temporal. Prietenii Cărţii. le consideră sacre şi revelate strămoşilor arhetipali ai omenirii. 1996. Bucureşti. 1996. Ed. Univers Enciclopedic. dar cărora omul le atribuie obârşii supranaturale datând din vremea creaţiei primordiale şi. V. N. Bucureşti. 18 V. 40 . 1996. Ed. Zamarovski. peste milenii. Bucureşti. Ed. Dicţionar de mitologie generală. Kernbach.”18 Atunci când s-a abordat noţiunea de mit. 5. S. p. s-ar putea afirma că: „Mitul este o naraţiune tradiţională emanată de o societate primitivă imaginându-şi explicarea concretă a fenomenelor şi evenimentelor enigmatice cu caracter fie spaţial. în natura ambiantă şi în universul vizibil ori nevăzut. Bucureşti. 1966. La început a fost Sumerul. a depăşit de mult înţelesul etimologic (mitos – în limba greacă – înseamnă „poveste”). diversitatea de înţelesuri pe care diferitele generaţii le-au atribuit acesteia. Kernbach. ca atare. 1962. Miturile esenţiale.

Miturile împodobesc cerul şi pământul. Politică. Realitate şi mit în religia geto-dacilor de basm. punând ordine acolo unde domneşte haosul. Cerul se va proiecta şi asupra pământului: numeroase edificii vor purta planul anumitor constelaţii. Au fost emise şi consemnate peste 500 de definiţii. Bucureşti. etimologia limbilor noastre sunt pline de semnificaţii ascunse ale unor simboluri sacre. deoarece ar trebui să amintim o sumă întreagă de spiritualitate. Claude Lévi-Strauss.Zamolxis.”19 Ce datorează Europa mitologiei ? O întrebare la care se poate foarte greu răspunde. Această diversitate de opinii este de înţeles. poveste. 246-279. după o analiză atentă a miturilor observa: „Poate că vom descoperi într-o zi că în gândirea mitică şi în gândirea ştiinţifică funcţionează aceeaşi logică şi că omul a gândit întotdeauna la fel de bine. multiple analogii secrete… Mitologia ne însoţeşte în toate peripeţiile istoriei. Pentru unii autori. a fost aprofundat de specialişti din domenii deosebit de variate. Ed. în vreme ce pentru alţii nu se depăşeşte cadrul de memorator al unor fapte încastrate empiric în memoria colectivă. pp. constelaţiile sunt populate de eroi. fiecare exeget observând elementele pe care le considera relevante din propriul punct de vedere. începând chiar cu numele. legendă şi acela de filozofie a Universului. 41 . Lévi-Strauss. de la construcţii complicate argumentate logic până la cele mai fanteziste viziuni. „Structura miturilor”. ea nu 19 Cl. mitul era literatură (construcţie epică sau alegorie). semnele zodiacale. dacă ne gândim că mitul. 1978. în volumul Antropologia structurală.

în volumul. Din punct de vedere fiziologic. facultatea de a emite sunete articulate a apărut acum circa 800. 2004. ceea ce semnifică situarea sa (şi a contemporanilor săi) într-un univers simbolic. Prefaţă la Dicţionar al mitologiilor indo-europene. R. în diferite locuri ale planetei. cu genealogia 20 J.20 Omul era deja reflectat în actele sale printr-o reţea semantică deja instituită.000 de ani nu există nicio dovadă a existenţei vreunui ritual care ar putea trăda existenţei conştiinţei reflexive). Trupul său a fost pus pe un pat de flori cu potenţial medicinal.000 de ani (este vorba despre îngroparea unui neanderthalian. acum circa 60. Ed. Oamenii. Humanitas. Bucureşti. Mai devreme de 100. judecând după polenul care a fost găsit în sol. Originea omului. p. a celor care o împărtăşesc. Noţiuni de preistorie generală. „Vasile Goldiş” University Press. Vertemont. M. 193. Mitologia indoeuropeană este puternic ancorată în limbaj. Timişoara. plină de simboluri va avea loc mult mai târziu. Arad. nu pot să nu fie modelaţi de structurile semantice şi formale ale limbilor pe care le gândesc. 1995. în munţii Zagros din nordul Irakului. Leakey. Amarcord. 2000. în efortul lor către sacru şi divin. Ed.000 de ani: funerariile unui bărbat matur îngropat la intrarea unei peşteri. Cercetarea arheologică modernă a demonstrat că omul ar fi început să organizeze în mod deliberat înmormântări. pp. fiind deja condiţionat de structurile limbii sale.000 de ani.IOAN MARIUS GREC este doar o modalitate de interpretare a lumii. corelarea cu cosmosul. a se vedea şi capitolul „Apariţia şi dezvoltarea limbajului articulate”. iar acesta este plină de conotaţii simbolice. în urmă cu circa 100. Grec. 42 . o înmormântare impresionantă. Obiectul şi esenţa mitologiei privesc fiinţa.7-12. adică psihismul uman cel mai intim. este şi o reflectare a conştiinţei.

Dicţionar de mitologie. Este interesant de observat că religiile indoeuropene se dezvoltă pe o mitologie axată pe o intensă folosire a metaforei.. Aceste mituri erau bazate pe ciclul solar anual.Zamolxis. trecând la monoteism. iar zeii acţionau conform unui simbol cosmic. Univers Enciclopedic. Ed. Realitate şi mit în religia geto-dacilor şi articularea sa cu corpul. Bucureşti.21 21 J. Ne putem întreba dacă nu cumva aici se află una din cheile decriptării trecutului nostru. 43 . în ordinea psihică. ceea ce a condus la considerarea divinităţilor lor tutelare ca fiind superioare divinităţilor simbolice (mai universale în realitate. a fost generator de istorie în cazul Europei. a cărui conştiinţă omul modern nu o mai are. deci şi a viitorului nostru. Mitologia poate să devină o excelentă oportunitate de aprofundare a propriei conştiinţe şi să ne facă să percepem influenţele spirituale venite din negura vremii. contrar omului Antichităţii şi omului tradiţional. Religiile avraamice vor porni pe un alt drum. care rezultă din această încrengătură arhetipală. ascuns în resorturile intime ale limbii indoeuropene. Ele şi-au ales ciclul lunar. Cotterell. op. cu un număr limitat de combinaţii morfologice predefinite. în general. simbolismul fiind bazat pe relaţiile interpersonale între popor şi zeii lor tutelari. este posibil – cu un minim efort – accederea la nivelul arhetipal unde operează căile iniţiatice. 2002. Vertemont.13-14. constituindu-şi o lume închisă cu ajutorul arhitecturilor limbajelor. cit. Antagonismul latent. timpul linear. în cea fizică. Graţie simbolismului extrem de bogat. timpul lor era de concepţie ciclică. pe ordinea imanentă a naturii. pp. exemplu remarcabil al funcţionării imaginarului prin fuziunea formei cu fondul). 20-21. acordându-se întâietate modelului metonimiei. pp. A.

sociale. care nuanţează atitudinea faţă de procesele de etnogeneză.23 22 23 J. Ansamblul zeilor formau o entitate unitară. Erau agenţi ai ordinii acestei lumi şi în această calitate erau înzestraţi cu voinţă. 14-15. Geshichte und Geschichtswissenschaft. în primul rând simboluri. R. sufletului. pp. alegorizare.IOAN MARIUS GREC Zeii indoeuropeni. fiziologice şi psihice. etnie şi cultură. semne plurivoce de valori şi relaţii transcendente omului.. pe trei nivele distincte: etnos.22 2. Geto-dacii. Istorii. poziţionează centrul de greutate al acesteia în planul mental atunci când abordează şi ordonează identităţile proprii. Züm Verhältnis von Ethnologie.” (Herodot. entitate a lumii trace aşezate la confluenţa dintre Orient şi Occident Moto: „Geţii … au fost robiţi pe dată. forma Religia. compusă din toate elementele ordinii cosmice. ca urmare a unor procese diverse (euhemerizare. activând toate energiile. cit. dar nu şi lumii. Moser. Acest TOT. 1984. în primul mileniu î. 44 . Kamber. spiritului. cunoaştere. P.Hr. vorbind intim inimilor. scopul acesteia fiind acela de a răspunde cerinţelor simţurilor. op. Vertemont. din acest punct de vedere aveau puncte comune cu persoanele umane. Berna. reprezentaţi sub forma unor persoane. raţiunii şi inteligenţei. IV. realizare a corespondenţei între macroşi micro-cosmos) erau. H. măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci.. 93) Interpretările recente. putere.3.

nu trebuie să uităm că avem de-a face cu termeni moderni. nu sunt – în principal – cele exterioare (cultura materială.. În principal este vorba despre conştiinţa etnică proprie care este grefată pe o tradiţie comună. Atunci. Una din marile comunităţi asimilate au fost celţii (începutul secolului al III-lea î.Hr. când utilizăm termeni ca: „geto-daci”. întemeiată pe originalitatea şi specificitatea socioculturală şi pe o realitate teritorială.Zamolxis. „dacogeţi” şi derivate din acestea. O formă de organizare socială superioară şi – de regulă – mai recentă este cea a statului. limba). fiind vorba de o „comunitate de destin” şi nu pe specificităţi biologice. ci de la evoluţii sociale.Hr. politice sau de tradiţie dezvoltate pe această bază. Aflaţi într-un număr considerabil în zona intracarpatică a teritoriului geto-dac. iliri. Criteriile de delimitare între unităţile etnice. sciţi etc. etnia este un complex biocultural în care identificarea grupului se bazează pe elemente de limbă. Unitatea etnică nu este altceva decât un spaţiu social.). În decursul timpului. delimitat printr-o conştiinţă de grup (cu sensul de etnos). construcţii verbale ale istoriografiei 45 . În acest context. ci cele intenţionale (identitatea colectivă). asimilarea este un factor constitutiv al tradiţiei geto-dace. geto-dacii au asimilat populaţii venite din zonele vecine: cimmerieni. aceştia. celţi etc. sfârşitul secolului al II-lea î. teritoriu. În conformitate cu unele interpretări recente. la sfârşitul perioadei. (din est). nu mai pot fi depistaţi arheologic. În schimb etnia trebuie concepută ca o subsumare a elementelor funcţionale ale unei astfel de entităţi care are la bază tradiţia. etnosul poate fi înţeles ca un proces intenţionat de formare a unei entităţi etnice. Foarte curând începe „faza clasică” a civilizaţiei dacice. organizare socială. (din zonele vestice). Realitate şi mit în religia geto-dacilor De regulă. etnosul se constituie pornindu-se nu de la un patrimoniu comun.

1.24 Deci. în conformitate cu uzanţele Antichităţii. obiectându-se că „geţii”. acestea au pornit de la conştiinţa existenţei unui „etnos unitar”. cuprinsă între Balcani şi Dunăre este o zonă de interferenţă între cele două ramuri ale tracilor. limitându-se la a desemna grupe de limbi. 75 şi urm. Această concepţie nu este împărtăşită de toţi istoricii străini. menite a sugera o unitate etnică şi istorică. prin individualizare. Termenii sunt uzitaţi în istoriografia românească. Altfel interpretat. care consideră că prin utilizarea în paralel a celor două noţiuni („geţi”. atestă sensibilele deosebiri dintre culturile materiale aflate între zonele de la nord şi sud de Balcani. respectiv „dacii” sunt grupe de populaţii care întotdeauna au fost divizate în numeroase triburi.IOAN MARIUS GREC moderne. s-ar dovedi indubitabil că în această perioadă geţii şi dacii constituiau o unitate comunitară unitară. Aria geografică. numeroasele cercetări arheologice.Hr. începând cu epoca romană imperială. înrudirea dintre grupurile culturale fiind evidentă la sfârşitul Epocii bronzului şi mai ales în Epoca fierului. începând cu secolul I d. se poate spune că în epoca metalelor găsim premi- 24 K.Hr. 49.. 46 . care făceau parte din marea familie a tracilor. respectiv „daci”) în mediul autorilor antici.. extinsă la nivelul întregului complex de populaţii de la nordul Dunării. este adecvat a se utiliza noţiunea de „daci”. Momentul exact al desprinderii. iar denumirile mai sus amintite ar trebui folosite doar în sens lingvistic. amplificate în ultimii 50 de ani. a ramurii nord-tracice deşi nu este pe deplin lămurit. p. inclusiv în secolul I d. 1998. se situează într-un spaţiu temporal restrâns în intervalul de trecere de la Epoca bronzului la cea a fierului. Strobel. „Dacii” în SCIVA. respectiv dialecte ale limbii trace.

Dunăre. VII. iar mai apoi suebii germanici. deosebit de larg. limitele teritoriului geto-dac se încadrau între următoarele limite: Carpaţii Păduroşi. în vest ilyrii. având forma unui bastion natural menit a apăra Europa de eventualele pericole venite din această zonă. locuit de geto-daci s-a dovedit a fi un spaţiu de sinteză. în est coloniile greceşti. spre Germania şi spre izvoarele Istrului. Munţii Haemus. pannonii. Acest teritoriu geografic. în sud tracii (mai apoi Imperiul Roman).25 În ceea ce priveşte numele de get şi de dac. pp.. Strabon (Geografia. şi stepele întinse de până la Munţii Urali. au contribuit la crearea unei civilizaţii originale. Pontul Euxin. iar dacii cei care locuiesc în partea opusă. 2000. Morava. Geografic. Petolescu în Dacia şi Imperiul Roman. 3. o zona de interferenţă a influenţelor venite dinspre Orient şi Occident. Bucureşti. mai apoi extinse asupra întregului neam. Teora. în nord şi nord-vest se aflau celţii.. muntoasă. cunoscută destul de puţin. în limba greacă daoi sau 25 O analiză a imaginii Daciei în spaţiul geografic antic este făcută relativ recent de C. Teritoriul populat de geto-daci se afla la limita dintre Europa deluroasă. 12) arăta textual: „[. o dată asimilate.Zamolxis. Socot ca ei se numeau în vechime davi [latinescul davus. Acestea. Geto-dacii au fost înconjuraţi de slavi în zonele nordestice. celţii.] Geţii sunt cei care se întind spre Pont şi spre răsărit. dar toate acestea sunt puse sub semnul întrebării. C. sciţii (mai apoi sarmaţii şi bastarnii). s-au propus mai multe etimologii. Realitate şi mit în religia geto-dacilor sele diferenţierii etno-culturale între seminţiile tracice situate de o parte şi alta a Dunării. 13-23. sunt opinii ale unor autori moderni care consideră că ambele noţiuni provin de la numele unor triburi mai puternice. 47 . Tisa. Ed.

Geta şi Davos. Ştefan). deci nu este deloc deplasat ca numele etnic al dacilor să provină. care sugerează originea totemică a numelui dacilor. Bucureşti. 1995. I. Dacii au aceeaşi limbă ca şi geţii. Deşi avem de-a face cu nume etnic – tribale. care ne atrage atenţia că daos este la origine un cuvânt frigian care înseamnă „lup”. cu un caracter zonal bine conturat. 11-29. Eliade sugerează originea totemică a numelui dacilor. 27 M. obişnuite la atici. ei o numesc Istru.]. Aceştia 26 Izvoare privind istoria României (Vl. nu pare de crezut să se fi adus de acolo sclavi în Atica [. de la epitetul ritual al unei confrerii războinice. Popescu. Ed.]. prin extrapolare. 1964. Iliescu. Această presupunere merită mai multă crezare decât aceea potrivit căreia numele ar veni de la «sciţii dai». C. 48 .27 În sprijinul acestei ipoteze. până la Pont – de-a lungul căreia trăiesc geţii. lângă Hyrcania. Gh. care locuiesc prea departe. ele desemnau una şi aceeaşi populaţie care vorbea o limbă identică sau cel puţin foarte asemănătoare: „Partea inferioară a fluviului. cea care s-a impus în plan istoriografic este formulată de Mircea Eliade. Humanitas. pornind de la Hesychius.IOAN MARIUS GREC daos n.”26 Din mulţimea de ipoteze formulate de-a lungul timpului. De altfel. Eliade. în De la Zalmoxis la Genghis-Han (Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale). „Dacii şi lupii”. aceştia autodenumindu-se „lupi” sau „cei care seamănă cu lupii”. Academia României – Institutul de arheologie Bucureşti. lupii erau modelul luptătorului exemplar (geto-dacii imitau comportamentul şi aspectul exterior al lupului). De aici şi numele de sclavi. se prea poate de origini diferite (geţii şi dacii). un argument puternic este stindardul cu cap de lup pe care-l aveau dacii... vol.a.. V. pp.

Altfel spus.]”*. scot în lumină diversitatea caracterului civilizaţiei geto-dace. ne îndreptăţeşte să vedem mai mult decât doar o asemănare de limbă şi să credem că este cel mai solid argument care-l contrazice pe K. din perspectiva unei istorii mitice.-106 d. Pentru a accepta interpretarea lui Eliade. Toate sublinierile din textele citate mai jos aparţin autorului.. Această problemă a fost tratată pe larg de E. 11-15. n. Să nu uităm că civilizaţia antică greacă. Ed. Saeculum I. 1999. 13) Această formulare foarte sigură a identităţii lingvistice între geţi şi daci.. deşi foarte divizată din punct de vedere politic. 49 .Hr. în Dacia Sacra. De altfel. invazii şi migraţii”.. În lumea geto-dacilor (spaţiul carpato-dunăreano-pontic) perioada cunoaşte o înflorire comparabilă cu cea a celţilor.Hr. dar şi uimitoarea unitate a acesteia. aşa cum era Strabon. adică a fost predestinat la războaie. făcând abstracţie de oricare alta. Strobel.). Realitate şi mit în religia geto-dacilor sunt mai bine cunoscuţi de eleni.O. Mircea Eliade a arătat că „lupii” de la Dunăre au fost înfrânţi de „fiii lupoaicei din Capitoliu”. Bucureşti. a fost uimitor de unitară în esenţe. Lozovan. trebuie să ne bazăm pe afirmaţiile lui Strabon şi Hesychius şi să ne însuşim teoria lycanthropiei.Zamolxis. în special din ultimele decenii. pp. deoarece se mută des de pe o parte pe alta a Istrului [. pentru un om de ştiinţă. 3. poporul român „a stat sub semnul lupului. în anumite privinţe chiar supe* 28 subl. evaluarea contextului religios depinde de o etimologie nedemonstrată încă. care – aşa cum am arătat puţin mai devreme – nu trece de bariera asemănării lingvistice.28 Definitiva separare a lumii tracice se desăvârşeşte în cea de-a doua epocă a fierului (Latène – pentru Dacia 400/350 î. Geografia. VII. Pentru Europa apuseană şi centrală această epocă stă sub semnul influenţei celţilor. (Strabon. Cercetările arheologice numeroase.

IOAN MARIUS GREC

rioară. Influenţele externe au venit – în special dinspre celţi şi greci; prin intermediul acestora din urmă, vor pătrunde în zonă influenţe orintale – asimilate, într-o manieră originală de către geto-daci. La finele secolului al II-lea î.Hr., unitatea de manifestare a civilizaţiei geto-dace era deja bine conturată. Se poate presupune că acest proces, foarte complex, de asimilare a influenţelor externe nu s-a produs peste tot în mod unitar, dar în ansamblu unitatea culturală a geto-dacilor este de netăgăduit. În zona de maximă putere a civilizaţiei geto-dace, în Transilvania, unde se constată epicentrul de influenţă politică şi religioasă (acum şi mai târziu în epoca statului) influenţele celtice sunt mai pregnante, dar nu determinante, deoarece este vorba – în primul rând – de o asemănare între procesele de aculturaţie în cele două spaţii.

2.4. Aspecte generale şi esenţiale ale Civilizaţiei Latène (a doua vârstă a fierului) în Dacia
Pentru spaţiul carpato-dunăreano-pontic, dar şi pentru o bună parte a Europei, a doua jumătate a mileniului I î.Hr. reprezintă o perioadă de adânci prefaceri, care până spre sfârşitul secolului al II-lea î.Hr. (deci pentru fazele incipientă şi mijlocie a celei de-a doua vârste a fierului) vor conduce la instaurarea trăsăturilor esenţiale ale acestei epoci: o folosire extinsă a uneltelor de fier, introducerea plugului cu brăzdar de fier pe scară largă, o specializare accentuată a meşteşugurilor, extinderea (prin generalizare) procedeului de execuţie a ceramicii lucrate la roată, utilizarea monedei pe scară largă – reflectare a extinderii activităţilor comerciale, apariţia unor uniuni de triburi puternice, bine consolidate, conduse de „basilei” (vârfuri ale
50

Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor

aristocraţiilor tribale care se manifestă ca veritabili conducători ale unor formaţiuni politice ce par a fi în drum spre o complexă organizare internă). Toate aceste elemente pot fi regăsite în toate marile zone locuite de geto-daci. În zonele aflate sub influenţa civilizaţiei greceşti (Dunărea de Jos), trecerea spre noua fază de dezvoltare se va face mai rapid; în Transilvania acest proces se va accentua în secolul al III-lea î.Hr., sub influenţa celţilor. Se pare că acest proces de latenizare, urmare a influenţei grupurilor celtice răspândite în Transilvania, nu este apreciat încă la valoarea reală a importanţei pe care această populaţie a avut-o în complexul proces de etnicizare istorică a dacilor din interiorul arcului carpatic. Procesul de implementare a tuturor elementelor definitorii pentru cea de-a doua vârstă a fierului, în principal sub cele două influenţe majore (cea greacă şi elenistică, respectiv cea celtică) se încheie către mijlocul secolului al II-lea î.Hr., când se poate constata intrarea în faza deplinei maturităţi a acestei perioade. Pentru intervalul secolelor V-III î.Hr., perioadă incipientă a civilizaţiei geto-dace, cercetările arheologice oferă o imagine diferenţiată a societăţii autohtone, grupată pe zone: nord-balcanică (între Balcani-Carpaţi-Marea Neagră), est-carpatică (între Carpaţi şi Nistru) şi intracarpatică (incluzând şi Banatul, Crişana, Tisa superioară). Pentru zona Balcani-Carpaţi-Marea Neagră, dispunem de informaţii numeroase, conturându-se o imagine relativ clară despre principala forţă demografică a zonei, geţii, care s-au impus din toate punctele de vedere (politic, economic, cultural). Numeroasele aşezări (civile şi cetăţi – peste 100), necropole (peste 1500 morminte) vorbesc singure despre dinamica socială şi despre stabilitatea de locuire a zonei. Numeroasele importuri de produse dinspre lumea greacă şi elenistică,

51

IOAN MARIUS GREC

demonstrează resursele economice ale zonei, dar şi căile de pătrundere ale influenţelor externe. Nu trebuie să uităm influenţa pe care a avut-o Regatul odrysilor (sud-dunărean), care în intervalul secolelor V-IV î.Hr., şi-a extins dominaţia asupra zonelor nord-balcanice şi Dobrogea. Descoperirile arheologice (aşezările civile, cetăţile, mormintele princiare numeroase), relatările autorilor antici despre unii conducători locali (Charnabon, Dromichaites, Zalmodegikos, Rhemaxos), demonstrează accentuata structurare socială autohtonă şi evoluţia spre o coagulare socială accentuată, sub forma unor mari uniuni tribale. Din păcate, avem puţine informaţii despre locurile de cult ale geţilor, menţionate – prin descoperiri – fiind doar incinta de la Sboryanovo şi sanctuarele de la Căscioarele (jud. Călăraşi), descoperirile de aici fiind însă piese de o valoare deosebită (conţin reprezentări antropomorfe şi zoomorfe). Apare astfel un contrast major între relatările autorilor antici, impresionaţi de specificul religiei geto-dace şi absenţa, cvasitotală, a unor edificii de cult datate în perioada secolelor V î.Hr.-III d.Hr.29 Pentru zonele est-carpatice (Carpaţii Orientali-Nistru), informaţiile sunt oferite, aproape în totalitate de cercetările arheologice. Societatea getică impresionează prin numărul mare de fortificaţii (peste 70 în zona nordică şi centrală a Moldovei); unele dintre acestea impun prin dimensiuni (Stânceşti, Cotnari, Buneşti-Avereşti, Butuceni). Importurile dinspre zona lumii

29

V. Sârbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brăilei), Ed. Porto-Franco, Brăila - Galaţi, 1993; Idem, în Pontica, 17, 1994, pp. 39-59.

52

Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor

greceşti şi elenistice sunt ilustrate în tehnicile de construcţie, dar şi în numeroasele importuri (monede, amfore etc.) descoperite în aşezări. Atât marile aşezări, cât şi mormintele impunătoare (Cucuteni) şi tezaurele (Stânceşti, Băiceni) ilustrează existenţa unor vârfuri ale aristocraţiei tribale, capabilă să susţină asemenea eforturi financiare, dar şi procesul de concentrare tribală, în sensul întemeierii unor puternice uniuni tribale. În ceea ce priveşte locurile de cult ale geţilor din aceste zone est-carpatice, în actualul stadiu de cercetare sunt semnalate doar sanctuarul rotund, cu tamburi de piatră, din secolele IV-III î.Hr., de la Butuceni şi incinta fortificată cu tumuli de la Stolniceni (raionul Hânceşti), un tip de monument deocamdată singular.30 Zonele geografice mai sus menţionate au trăsături comune în ceea ce priveşte asocierea a trei tipuri de monumente semnificative (în perioada 350-250 î.Hr.): fortificaţii, morminte aristocratice şi tezaure din metale preţioase. Centrul Olteniei prezintă o aglomerare de fortificaţii şi tezaurul de la Craiova; mormântul de la Peretu (jud. Teleorman)31 este plasat în teritoriul fortificaţiilor Orbeasca de Sus, Trivalea-Moşteni, Albeşti; fortificaţia de la Zimnicea şi necropola din apropiere; tezaurul de la Chirnogi, aflat între Căscioarele şi Radovanu; mormântul princiar de la Agighiol32 aflat între fortificaţiile de la Beşterpe şi
30

A. Husar, Dacia preromană (între Orient şi Occident), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, p. 210. 31 E. Moscalu, Das thrako-getische Fürstengrab von Peretu in Rumänien, în Ber. RGK (Bericht der Römisch-Germanischen Kommission, Frankfurt a.M., Berlin), 70, 1989. 32 D. Berciu, Arta traco-getică, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1969. 53

1971. nu avem date deosebite despre evoluţia societăţii dacice.Hr. Crişan. 10. 1975. care au fost datate în secolele III-II î. H. în Dacia. Nu se cunoaşte (în momentul actual al cercetării) nicio aşezare fortificată. „Problema celui mai vechi grup celtic din Transilvania”. M. Este de remarcat că descoperirile celtice au fost însoţite întotdeauna de. care să poată fi atribuite cert populaţiei autohtone dacice. Rusu. 55-92.Hr. În ceea ce priveşte informaţiile referitoare la teritoriul intracarpatic. 19. dar nu este vorba despre fortificaţii şi nici de morminte princiare sau tezaure (cu rare excepţii: mormântul de la Ciumeşti34 sau statueta de bronz reprezentând un mistreţ de la Luncani. o variată cantitate de ceramică dacică. pp. Petrescu-Dâmboviţa. „În legătură cu datarea necropolei celtice de la Ciumeşti”. manifestările artistice remarcabile ale geţilor din zonele extracarpatice (secolele V-III î. După asimilarea grupului scyţilor-agathyrsi în marea masă a autohtonilor (secolele V-II î. 45-78. mormânt tumular sau tezaur. Viitoarelor cercetări le revine sarcina să precizeze dacă izvoarele istorice scrise. în Marmaţia. 34 M.) şi lipsa unor manifestări similare 33 M. Le tresor d’objet d’or de Băiceni.IOAN MARIUS GREC Beidaud. Mormântul unei căpetenii celtice de la Ciumeşti. diversitatea descoperirilor arheologice. H. în apropiere de fortificaţia de la Stânceşti. Dinu.Hr. 54 . O. I.). în Sargeţia. Baia Mare. 2. pp. databile în intervalul secolelor V-III î. acestea lipsesc aproape în totalitate.). Bandula. 105-123. Crişan. NS. 1970.Hr. necropolă. pp.Hr. tezaurul şi mormintele de la Băiceni-Cucuteni33. În anumite zone s-au efectuat unele descoperiri aparţinând celţilor (datate pe la mijlocul secolului al IV-lea î. 1973. judeţul Cluj35.).. autohtonă. 35 I.

perioada de existenţă a civilizaţiei clasice geto-dace.Hr. se intră într-o perioadă de trecere spre epoca următoare. în perioada secolelor I î. cunoaşte o modificare a formelor caracteristice (apare forma ceştii-opaiţ şi fructieră). dar ele pot fi puse în legătură cu penetrarea unor populaţii de origini străine (celţii în Peninsula Balcanică. dovedindu-se a fi un preambul al ridicării civilizaţiei geto-dacice spre destinele maximale. din punct de vedere istoric. apare un nou tip de sanctuare (cu tamburi de lemn sau piatră). care se petrec la nivel social: aristocraţia trece – în ritul funerar – la incineraţie. bastarnii în Moldova central-nordică). Începând cu mijlocul secolului al III-lea.Hr.Hr. pentru o perioadă de circa un secol şi jumătate (circa 250-100 î. 55 .Zamolxis. Perioada se caracterizează prin anumite transformări de substanţă. Se constată.-I d. (perioada Statului dac). deplasarea centrului de putere din zonele extracarpatice spre zonele intracarpatice. Deplasarea.) spre zonele intracarpatice (în Transilvania) se face în condiţii nu foarte clar elucidate de istoriografia noastră. Perioada de tranziţie este numită în istoriografie şi „veacul întunecat” al civilizaţiei geto-dace. Cauzele care stau la baza acestor schimbări sunt greu de descifrat. mormintele au un inventar din ce în ce mai sărac (podoabele şi vasele de aur sunt înlocuite cu cele de argint).Hr.). Realitate şi mit în religia geto-dacilor în spaţiul intracarpatic din aceeaşi perioadă exprimă o realitate istorică sau doar un stadiu nesatisfăcător al cercetării. care după perioada de dezvoltare internă anterioară intră într-un proces natural de recesiune. noi tipuri de fortificaţii (cetăţi cu ziduri din piatră fasonată). La toate acestea trebuie să adăugăm şi situaţia internă a societăţii geto-dace. un fenomen foarte important. ceramica lucrată la roată. a centrului de influenţă în societatea geto-dacă (secolul al II-lea î.

N. 1988. adevărate centre de putere politică şi militară. iar societatea dacică era pregătită (în special din punct de vedere militar. se atinge un stadiu superior de organizare (fie trib.Hr. Tilişca. Alba)”.Hr. Cetatea dacică de la Căpâlna. continuând – cel puţin parţial – în epoca dacică „clasică”. V.. Moga. 1989. ştiinţifică şi Enciclopedică. Crişan şi colaboratorii. Căpâlna. Moga.36 Acest spaţiu temporal este dominat – în mare măsură în Transilvania – de enclave celtice.. Aşezările arheologice de la Căţănaş. 36 I. din ce în ce mai bine organizate politico-militar. În momentul în care cele două structuri de putere paralele (cea celtică şi cea autohtonă. 1981. Daicoviciu). pentru secolele III-II î. „Săpăturile de la «Şanţul Mare Pecica». A. „Aşezarea şi cetatea dacică de la piatra Craivii (jud. precum cea a „lupilor”). pp. Piatra Craivii. faţă de perioada anterioară. 1978. Sport-Turism. Ed. Cluj-Napoca. Un număr însemnat de aşezări getodace de mari dimensiuni (tipul „dava”) se întemeiază în secolul al II-lea î. dacică) au ajuns pe poziţii ireconciliabile. Bucureşti. E. a Statului dac (cele mai importante fiind cele din Transilvania: Pecica. Iaroslavschi. Rusu. I. ştiinţifică şi Enciclopedică. Dacia. V. I. Lupu. Glodariu. Cetăţi şi aşezări dacice în munţii Orăştiei. Bucureşti. iar în contrapondere societatea autohtonă dacică se regrupează în structuri. 56 . Ed. fie – aşa cum a subliniat Mircea Eliade –„confrerie militară”. Glodariu. Tilişca.IOAN MARIUS GREC Numărul localităţilor transilvane în care se fac descoperiri de ceramică dacică se triplează. Bucureşti. Ed. 103-116. Bucureşti. va avea loc confruntarea: Burebista va realiza marea unificare a tuturor triburilor geto-dace într-un mare centru de putere care va fi Statul dac. dar şi politic). în Studii dacice (coordonator H. în Ziridava. Costeşti). H. Ed. În esenţă este vorba despre modificări fundamentale a formelor de autoritate politică. 1989.

. Gh. vol. Bucureşti. spunând că nici el. Academia Română – Institutul de arheologie.1. Despre acesta Herodot ne spune că grecii care locuiesc în jurul Pontului afirmă că a fost sclavul lui Pythagoras. Sublinierile ne aparţin. (Vl. 57 . unde a propagat învăţături despre un trai mai înţelept decât cel al grecilor.C. în special. nici discipolii săi nu vor muri. în general. despre geto-daci. contradictorii de multe ori. sunt diverse. lumea tracilor era privită în antichitate de către popoarele „civilizate” (grecii şi romanii) ca fiind o zonă aflată la capătul lumii. Ştefan). 1964.Zamolxis. V. Imaginea geto-dacilor în relatările anticilor37 Moto: „Zalmoxis. A adus cu sine fruntaşi atenieni şi i-a primit cât se poate de bine. Popescu. I. că apoi a fost eliberat şi s-a înapoiat cu corabia în ţinuturile sale de baştină. legenda fiind foarte uşor de amalgamat cu faptele reale. Realitate şi mit în religia geto-dacilor CAPITOLUL III 3. Nu ne-am propus ca în rândurile următoare să trecem în revistă în mod exhaustiv relatările anti- 37 Textele citate în acest subcapitol sunt preluate selectiv din lucrarea Izvoare privind istoria României.” (Hesychios din Alexandria) În lumea antică părerile despre traci. unde totul este posibil. Iliescu.

În versurile poetului revine frecvent. de poet. Prin ochii poetului. aflat la Tomis în grea suferinţă sufletească. locurile sau părerile contemporanilor despre locuitorii zonei carpato-dunăreano-pontice. obsesia morţii şi viaţa grea dusă în ţinuturi îndepărtate: 58 . ci doar să reamintim câteva dintre concepţiile acestora despre unele dintre obiceiurile.IOAN MARIUS GREC cilor despre geto-daci. Ovidius Cele mai plastice şi pătimaşe relatări despre teritoriul geţilor. ca un lait-motiv. Hr. vedem o societate getică cu totul deosebită de cea cunoscută la Roma.-17 d. Hr. despre oamenii care populează aceste zone ne-au rămas de la marele poet roman Publius Ovidius Naso (43 î. un om care tânjeşte după viaţa de la Roma.).

Vinul păstrează forma vasului şi rămâne solid atunci când îl scoţi din el. nici ploile nu o pot topi pe cea care a căzut. ci în bucăţele pe care şi le trec unii altora. iese deasupra apa în bucăţi? • Sunt bolnav pe meleagurile îndepărtate ale unui ţinut necunoscut 59 .]dacă numele meu mai este pomenit la Roma în lipsa mea. să ştie acela că eu trăiesc în mijlocul unei lumi barbare. populaţiile acestea par strivite de axa polului care tremură. nici soarele. este atât de mare. încât face una cu pământul turnurile şi duce departe acoperişurile pe care le smulge. nume atât de nedemne de a fi pomenite de talentul meu […]” • „Când însă trista iarnă îşi arată hâda ei faţă şi pământul s-a făcut alb de gerul ca marmura. şi cum din lac. când e dezlănţuit. când se dezlănţuie şi Boreas (crivăţul) şi se aşterne zăpada sub Ursă. Realitate şi mit în religia geto-dacilor „[. numai faţa li se vede din tot trupul. Deseori auzi sunând firele de păr când sunt mişcate din pricina gheţii ce atârnă de ele şi barba cea albă le străluceşte din pricina gerului care a pătruns-o. când spargi gheaţa.. Ce să mai spun? Cum se întăresc râurile când frigul le uneşte ţărmurile. în multe locuri. neam de oameni sălbatici. îngheţându-le apele. Peste tot e zăpadă. Şi puterea crivăţului. besii şi geţii. aici nu este de băut ca vin curat. zăpada rămâne de la an la an. Oamenii se feresc de gerurile grele îmbrăcând piei de animale şi pantaloni cusuţi.Zamolxis. aşezat sub nişte stele care nu ating niciodată marea. Încă nu s-a topit una. cade alta şi de obicei. Boreas o întăreşte şi o face să dăinuiască veşnic.. Mă înconjoară sarmaţii.

IOAN MARIUS GREC şi nu sunt sigur dacă voi ajunge să mă fac sănătos. Brătescu. rogu-te sunt dintre ai tăi ? […] Să mă ucidă doar pe mine. ea nu vine la geţii cei sălbatici. fie clima cu frigul. printre sarmaţi şi geţi? • Zac istovit. îmi vine în minte tot ce-mi lipseşte. 1928. afară de mine.” • „Pentru ce atâta grijă ca să iasă cât mai şlefuite poeziile mele ? Mă pot teme oare că nu le vor aproba geţii ? • Cine dintre ai tăi se află părăsit la capătul pământului. dar aceste exagerări poetice nu se îndepărtează foarte mult de la o realitate geografică reală.” • „Când chemi muza. 60 . Diferenţele de climă în comparaţie cu cea mediteraneană din Italia sunt reale. 67. umbra mea romană va rătăci printre umbrele sarmatice şi va fi mereu străină printre manii lor sălbatici. fie pământul cu războiul. Dacă sufletul nemuritor zboară în sus prin văzduh şi sunt adevărate spusele bătrânului din Samos (Pitagora). când zac într-un ţinut aspru38. în Analele Dobrogei. „Clima Dobrogei”.” 38 Poetul exagerează în versurile sale caracteristicile climei deosebit de aspre din Dobrogea. IX. a se vedea C. Te gândeşti care este starea mea sufletească. între neamurile şi în locurile cele mai îndepărtate Şi acum când sunt bolnav. iar furtunile cu grindina. să năpădească asupra mea geţii cei cruzi cu armele. p. care. la capătul pământului.

Realitate şi mit în religia geto-dacilor • „Vai! Cât de aproape de mine este capătul pământului! Iar patria mi-e departe […]” • „Trăim lipsiţi de pace. căci getul cel cu tolbă stârneşte necontenit războaie grele.” • „Datorită ţie. Voi slăvi în poeziile mele şi acest triumf. […] n-aş găsi nicăieri în ţinuturile getice belşug de mâncare.” • „Sălbaticul get. numai aceasta mi-e îngăduit să am aici. am putut vedea alaiul triumfului. Faimă. care trăiesc în mijlocul geţilor care mă înconjoară. […] dacă nu voi înroşi mai întâi cu sângele meu săgeţile scitice şi un get sălbatic nu-mi va tăia capul cu sabia. a cucerit-o şi a ridicat armele împotriva regelui. după ce a nimicit pe odrisi într-un război la care aceştia nu se aşteptau.” • „Aceasta este tot ce-ţi pot trimite de pe ogoarele getice. de la geţii cei nesupuşi. […] Naso cel izgonit pe tărmul stâng al Pontului Euxin. îţi trimite. în mijlocul armelor. acest salut […]” • 61 . o Messalinus. eu.Zamolxis.

Dacă cineva l-ar fi aruncat în această ţară pe Homer însuşi.” • „[…] când scriu acestea.IOAN MARIUS GREC „Nu este în toată lumea un neam mai sălbatic decât geţii. cel mai mare poet dintre regii cei mari. o. am şi scăpat de durerea obişnuită 62 . şi el ar fi devenit get. totuşi şi ei au plâns de suferinţele mele. …Sau va trebui să trăiesc mereu în această lume barbară şi să fiu înmormântat în pământul tomitan?” • „Iar eu să pier străpuns de un arc getic […]” „[…]Am venit pe meleagurile getice.” • „Din păcate cât de mult se deosebeşte locul acela de ţara geţilor. deoarece scriu poezii şi am grijă să le corectez în mijlocul geţilor sălbatici. de la geţii cei netunşi. […] nu există ţinut mai trist decât acesta sub cei doi poli.” • „Ca să scap în sfârşit de ţărmurile prea apropiate de coralii îmbrăcaţi în piei şi de geţii cei cruzi. […] Ceea ce citeşti. o Severus. vine. …Am impresia că tu vii din mijlocul oraşului la geţii de aici. crede-mă. Să mor acolo!” • „Abia mi se pare că sunt întreg la minte.

Pe care îi rostogolesc pe vatră şi-i pun pe foc Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarnă şi le face plăcere să prepare Din orz fermentat şi din fructe acre de sorb.).” • „Ogorul cultivat urăşte mai puţin buruienile.Hr.” • „În acest fel procedează de obicei bisalţii şi aprigii geloni când fug în munţii Rodope şi în deşertul geţilor şi beau laptele închegat amestecat cu sânge de cal. decât urăşte Naso locurile acestea vecine cu războinicii geţi. şi rândunica frigul.” O altă relatare poetică este făcută de Publius Vergilius Maro (70-19 î. Realitate şi mit în religia geto-dacilor şi nu mai simt că mă aflu în mijlocul geţilor.” • „În sfârşit. printre săgeţi sarmatice şi getice îţi doreşti să trăieşti şi să mori în aceste locuri. care deşi nu a trăit alături de geţi (ca Ovidius) are aceeaşi viziune sumbră asupra acestor zone: „Oamenii îşi duc viaţa liniştită şi sigură în bordeie Săpate adânc în pământ. adună trunchiuri de stejar şi ulmi întregi. în care cuvintele barbare au fost aşezate după ritmul versurilor noastre. […] eu care le scriu am devenit aproape un poet get. o băutură ce seamănă cu vinul.Zamolxis. Ah! Mi-e ruşine: am scris o cărţulie în limba getică. Le-au plăcut – felicită-mă – şi am început să am faimă de poet printre neomenoşii geţi barbari.” 63 .

care ocroteşte ogoarele geţilor. Servius Marius Honoratus (secolul al IV-lea d. fie că se pregătesc să ducă războiul aducător de lacrimi geţilor” În comentariile sale asupra operei lui Vergilius.). plâng şi geţii şi Hebrul şi Oritia din Atica. susţine că a citit că dacii (din secolul I d. Hr.). atunci când pornesc la război. şi înainte de a jura că nu se vor întoarce la lăcaşurile pământeşti decât după ce vor ucide pe duşmani. ce-ai mai auzit despre daci?»” • 64 . să nu se apuce de treabă înainte de a bea cu gura din Istru o anumită cantitate de apă ca pe un vin sacru.Hr.” • „Roma îl respectă atunci când îl împing pe Marte la luptă.. nu putea să nu vorbească despre daci: „Oricine îmi iese în cale mă întreabă: «Hei! bunule.” • „Cu sufletul răscolit de multe gânduri mă rugam nimfelor câmpeneşti şi bătrânului Mars Gradivus.IOAN MARIUS GREC • „lăcaşul zeului Marte.Hr. autorii antici folosesc termenul general de daci chiar dacă se referă la locuitorii de pe ţărmurile Dunării) au obiceiul ca. Horaţiu (65-8 î. unul dintre cei mai reprezentativi poeţi latini.

Păcatul este un sacrilegiu pe care îl plăteşte cu moartea. care au obiceiul să transporte pe care casele lor rătăcitoare. care le urmează în aceleaşi condiţii.” • „[…] nu vor călca în picioare hotărârile iulice nici cei care beau apă din Dunărea adâncă. alţii. nici perşii perfizi […]” 65 .Zamolxis. Nu le place să cultive acelaşi ogor mai mult de un an. Care vor să pară că nu se tem de cohortele marsilor. cuprinsă de furia războiului. cărora pământul nehotărnicit le dă roade şi cereale libere. iar după ce au îndeplinit toate muncile. nici geţii. Realitate şi mit în religia geto-dacilor „De tine se tem dacii cei aspri şi sciţii rătăcitori […] Linişte /cere/ Tracia. să fie nimicită de către daci şi etiopieni […]” • „O viaţă mai bună duc sciţii din stepă. sfâşiată de lupte interne. iar soţia cu zestre nu ajunge stăpâna bărbatului şi nici nu se încrede într-un amant chipeş. Mă vor cunoaşte colhii şi dacii. ea se teme de alt bărbat. ci poartă de grijă celor lipsiţi de mamă. Zestrea cea mai de seamă este cinstirea părinţilor şi virtutea femeii pentru care legământul căsătoriei rămâne trainic. la fel şi geţii cei aspri. […] Puţin a lipsit ca Roma. nici serii. le iau locul. Acolo femeia nu se face vinovată faţă de copiii vitregi.

).IOAN MARIUS GREC Salustiu (87–35 î. Iar unor neamuri lipsite de grâu le procură toată hrana. de aceea cei mai mulţi dintre nomazi şi dintre geţi se numesc băutori de lapte. iar bogatul nu se bucură întru nimic mai mult de cele ce are decât acela care nu are niciun fel de avere […].Hr. în Antichităţi iudaice menţionează: „[Esenienii] au bunurile în devălmăşie.” Flavius Iosephus (37-100 d. Ei nu-şi iau neveste şi nici nu obişnuiesc să aibă sclavi. istoric iudeu.Hr.” Columella (20-70 d. cel mai de seamă agronom latin a scris în Despre agricultură: „[…] Apoi /oile/ nu numai că-i satură pe ţărani prin belşugul pe tărani prin belşugul brânzei şi al laptelui. om de cultură apropiat de Vergiliu şi Horaţiu.Hr. Aceştia trăiesc prin ei înşişi şi se folosesc de serviciile pe care şi le pot face unii altora. pe de alta dându-şi seama că se iveşte astfel prilej de răzvrătire. o curtezană care înşală pân-şi pe geţii cei şireţi.).” Properţiu (54-16 î. arăta: „[…] apoi geţii la care e mereu iarnă. şi britanii cu căruţe pictate. ci acoperă şi mesele bogaţilor cu mâncăruri numeroase şi plăcute.Hr. mare istoric latin sublinia: „Neamul sălbatic al geţilor a existat şi pe vremea strămoşilor: căci ei sunt moesi. pe de o parte socotind că robia duce la nedreptate.). Aleg – prin vot 66 .). Ci mai degrabă /să-ţi placă/ Thais cea luxoasă din comediile elegantului Menandru.

din alta getul […] […] Zei cereşti. Răsăritul furios nu s-a aşezat încă.Zamolxis.Hr. n-a năvălit şi nici geţii amestecaţi cu daci.Hr. a scris o Istorie a geţilor. dar îndepărtaţi războiul civil. Farsalia: „Faceţi să fim duşmăniţi de toate neamurile. ci traiul lor seamănă cu al aşa-numiţilor polistai (pleistoi) de la daci. Nu trăiesc aceştia într-un fel deosebit de al celorlalţi oameni. Realitate şi mit în religia geto-dacilor – un fel de perceptori ai veniturilor şi ai roadelor ce le produce pământul. şi anume ca. printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi geţi […]” • „Zeii ne-au ferit. iar preoţii iau asupra lor pregătirea grâului şi a alimentelor. din păcate pierdută. nepot al lui Seneca a fost un foarte talentat scriitor.). Dintr-o parte să ne apere dacul. Hr. a cunoscut direct lumea getică fiind exilat în anul 87 d. pe meleagurile ei. pe ţărmurile Laţiului. Nu s-a păstrat de la el decât o singură lucrare. întovărăşit de panoni. Fragmentele sunt din lucrarea Discursuri: 67 . aceia fiind nişte bărbaţi cumsecade.” Lucan (39-65 d. ţineţi departe de mine această nebunie.” • „[…] Umpleţi tolbele şi întindeţi arcurile armeniene cu vine getice […]” Dion Chrysostomos (40-120 d. iar sarmatul sprinten.).

obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine. atunci când am navigat într-acolo după exilul meu. aşa cum îi numeşte Homer şi cum e denumită astăzi populaţia […]. îngheţată de ger. având de gând să mergdacă voi putea – prin ţinuturile scitice.Hr. a scris o lucrare Geticele.). de origine greacă. S-au păstrat câteva fragmente la unii autori de mai târziu: „[…] Geţii. sarmaţii şi germanii. pe unii îi vezi puţini la număr. medicul personal al împăratului Traian. la geţi […]. din păcate pierdută. S-a întâmplat să petrec o vară la Boristene. fie perşi nasamoni.).” Lucius Annaeus Florus (98-? d. iar alţii merg rar printre străini. tracii şi dacii. sec.” (Războiul cu Antoniu şi Cleopatra).” „Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi.Hr. moesii. îşi unea malurile. ilirii. l-a însoţit pe împărat în războaiele cu dacii. pannonii. aşa cum poartă astăzi unii traci numiţi geţi şi cum purtau înainte vreme lacedemonenii şi macedonenii […] Dar fie geţi. De acolo. retor şi istoric latin: „[…] Populaţiile dinspre nord se arătau cele mai îndârjite: noricii. un neam barbar şi puternic – care s-a ridicat împotriva romanilor şi i-a umilit până la plătirea tributului. ori de câte ori Dunărea. sub conducerea regelui Cotiso. Criton (sec. dalmaţii.” 68 . drept la Istru şi în ţara geţilor sau a misilor. mai târziu […].” • „[…] Căci aici uneori se pot vedea oameni având pe cap un fel de căciuli. al II-lea d.I-înc.IOAN MARIUS GREC „Se întâmplă că am făcut acum o călătorie lungă.

„getul cel cu tolbă”. „geţii cei şireţi”. „geţii cei netunşi”.] am devenit aproape un poet get. „geţii cei nesupuşi”. Cu toate acestea nu pot fi ignorate. nici de cei mai aspri critici. alţii – dintre cei din jurul regelui – erau rânduiţi [să se îngrijească] de fortificaţii […]. […] cuvintele barbare au fost aşezate după ritmul versurilor noastre. Realitate şi mit în religia geto-dacilor „[…] cei care munceau [pământul] cu boii. regii geţilor impun supuşilor lor teama de zei şi buna înţelegere şi dobândesc lucruri mari. Concluzia principală care se desprinde este una de bun simţ: ţara geţilor este (prin relief şi climă) aspră. „dacii cei aspri”. Le-au plăcut […] am început să am faimă de poet Printre neomenoşii geţi barbari. „geţii cei sălbateci”.. „geţii cei cruzi”. „neomenoşii geţi barbari”. „geţi amestecaţi cu dacii”. „sălbaticul get”.” Dacă extragem câteva dintre caracterizările făcute getodacilor. se vorbeşte despre „deşertul geţilor”. „dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi”. locuită de oameni modelaţi pe măsură.. […] am scris o cărţulie în limba getică. O spune chiar Ovidius: „[. „geţii. neam barbar şi puternic”. locuit de: „neamul sălbatic al geţilor”.” „[…] teama de zei […] Prin înşelăciune şi magie. „nu este în toată lumea un neam mai sălbatic decât geţii”. observăm o preponderenţă a părerilor cu conotaţii negative. calităţile acestui popor care trăieşte departe de lumea civilizată. „războinicii geţi”.” 69 .Zamolxis. un „ţinut aspru” „la capătul pământului”. […] şi pe când unii erau puşi peste cei care munceau [pământul] cu boii.

numele geto-dacilor fiind menţionat – aşa cum vom vedea – şi de alte mari spirite ale Antichităţii: „părintele istoriei” Herodot (484-425 î. în cazul geto-dacilor. înainte de care îl jelesc [pe mort]. geograful şi istoricul Strabon (63/64 î.2. Vechi credinţe. 3.Hr. după un mare ospăţ. fie arzându-l. apoi jertfesc tot felul de animale şi. a concepţiilor şi reprezentărilor unei populaţii despre „lumea de dincolo”. în antichitate şi-a făcut un binemeritat renume.–23/26 d.). Ei ridică apoi o movilă şi statornicesc felurite întreceri.Hr. Dacă adăugăm respectul faţă de rege şi zei: „[…] regii geţilor […] impun supuşilor lor teama de zei.2. categoria socială sau modul cum s-a produs decesul. răspândit în toate cele patru zări ale Europei. culte. Informaţiile scrise despre aceste practici. rituri şi ritualuri ale geto-dacilor 3. sunt puţine: „Iată cum se fac înmormântările oamenilor bogaţi. marele filosof al Antichităţii Platon (427-347 î. la 70 . fie îngropându-l. îl înmormântează pe cel răposat. iar tratamentul acordat defunctului era acomodat. care. Practici funerare Acestea sunt o reflectare a credinţelor escatologice.). vârsta.) şi alţii.Hr.IOAN MARIUS GREC Un popor care apreciază creaţiile poetice nu poate fi considerat necivilizat („sălbatic”).1.Hr. Expun timp de trei zile cadavrul.” „[…] sufletul nemuritor zboară în sus prin văzduh […]” avem o imagine veridică asupra unui popor. în raport cu sexul.

1985. Credinţe şi practici funerare. în zonele est-carpatice aproximativ 200 de morminte. o formă tumulară. datorate – în parte – şi unei defecţiuni a cercetării. zona geografică şi intervalul cronologic.Hr. dar există mari diferenţe regionale. oamenii de rând practică aproape exclusiv incineraţia. epoca de maximă dezvoltare a civilizaţiei geto-dace. principalele surse sunt cercetările arheologice. cât şi la sudul Dunării). numărul mormintelor cunoscute este extrem de mic (circa 150. pp. Acestea trebuie privite din cel puţin două puncte de vedere. la Dunărea de Jos s-au evidenţiat circa 1 500 de morminte. Sârbu. 89-101 (desigur că de la publicarea acestuia situaţia – în ceea ce priveşte numărul de descoperiri s-a modificat – dar.39 O sinteză a acestor date arată o situaţie de acest gen: 39 Un repertoriu al descoperirilor a fost publicat de către V. Aristocraţii practică ambele rituri (incineraţie.) este determinantă în stabilirea unei ideologii funerare a geto-dacilor (este vorba despre zona aflată atât la nordul. Realitate şi mit în religia geto-dacilor care răsplăţile cele mai însemnate se dau luptelor în doi – cum este şi firesc lucru. A se vedea şi lucrarea aceluiaşi autor. Astfel.Zamolxis. 4.) În această chestiune. în vreme ce spaţiul intracarpatic este practic lipsit de descoperiri.Hr. procentual lucrurile nu s-au modificat. religioase şi magice în 71 .” (Herodot.Hr. – I d. 8. mormintele acestora având în cele mai multe cazuri. ritul cea mai adesea întâlnit este cel al incineraţiei. O primă perioadă (secolele V-III î. În perioada secolelor II î. Istorii. V.. în Istros. deşi acum sunt cunoscute zeci de fortificaţii şi aşezări civile. inhumaţie). faţă de perioada anterioară când se apropia de 2 000). Aşa se fac înmormântările tracilor.

Fondation Culturelle Roumaine. – Este foarte posibil ca unele dintre schelete să fi fost lăsate în aer liber.40 Această realitate ne face să ne amintim de principalul rit indoeuropean al încineraţiei. lucrarea V. aproape în exclusivitate.) numărul mormintelor descoperite. 72 . Porto-Franco. a incineraţiei. G. putem presupune că după efeclumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Brăilei). 89-126. În perioada de maximă dezvoltare a civilizaţiei getodace (secolele I î. în acest context. – Aristocraţia era o practicantă.IOAN MARIUS GREC – Înhumaţia în necropole şi morminte este des întâlnită în zona de periferie nord-estică a lumii geto-dace. semn al unor mutaţii importante în credinţele religioase şi practicile funerare ale geto-dacilor în perioada târzie a celei de-a II-a vârste a fierului. Iconographie et imaginaire. 2000). Les Geto-Daces.Hr. în vatra de locuire permanentă. în paralel se constată şi o intensificare a sacrificiilor umane. Ed. acest lucru este atestat de unele cadavre incomplete sau aşezate în poziţii neanatomice (în acest caz nu avem siguranţa că nu este vorba de simple accidente). supuse astfel procesului de descompunere naturală. ceea ce denotă un alt fel de rit de înmormântare al morţilor decât cel tradiţional. este extrem de mic (circa 20 de morminte). Pare o enigmă ce s-a întâmplat cu cei morţi în perioada celor câteva secole de dinainte de cucerirea romană. 1993. Brăila-Galaţi. 40 Ibidem. Sîrbu. Este util a fi consultată. Cluj-Napoca. Florea. reflecţie a atenţiei acordate defunctului. pp. Muzeul Brăilei. – Populaţia de rând este foarte slab reprezentată prin descoperiri de acest gen (circa 15 morminte).Hr.-I d.

Aceste grupări de morminte sunt mai apropiate în unele situaţii. Realitate şi mit în religia geto-dacilor tuarea incineraţiei cenuşa era împrăştiată în unele arii stabilite anterior de comunitate sau legate în vreun fel de destinul defunctului în cauză (a se revedea caracteristicile generale ale religiei indoeuropene din prezenta lucrare). deşi se pot constata şi unele împrumuturi reciproce. Protase. 84-89. Ed. 59-62.41 Este greu de descifrat semnificaţia unei asemenea grupări.). Ed. Bucureşti. Cercetările arheologice efectuate în zonele locuite de dacii liberi atestă o perpetuare a riturilor funerare tradiţionale dacice. Diferenţierile sunt nete. Ioniţă. necropolele fiind aproape în totalitate dacice (un procent redus este reprezentat de grupe de complexe sarmatice). Hr. Acolo unde au fost descoperite morminte numeroase. Junimea. pp.Zamolxis. o mare necropolă a dacilor liberi. D. Ed. s-a observat că acestea sunt dispuse în două grupe (una mai mică. în altele mai îndepărtate. dar cu siguranţă că această situaţie are o conotaţie religioasă la care se poate adăuga şi una socială. cea de-a doua mai mare). în apropierea aşezărilor). existând însă şi unele morminte de înhumaţie (puţine la număr. 1976. I. 1982. Iaşi. Junimea. 41 I. 73 . Iaşi. Necropolele cuprind în marea lor majoritate morminte de incineraţie. 1988. Văleni. fără excepţie. toate aşezările sunt de factură dacică. Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi (Dacii din spaţiul est-carpatic în secolele II-IV d. Un cimitir dacic din epoca romană la Soporu de Câmpie (contribuţie la problema continuităţii în Dacia). Ioniţă. Academiei Republicii Socialiste România. avem astfel imaginea a două cimitire separate.

încât pare a fi întruchiparea aceluiaşi chip. Imaginea.IOAN MARIUS GREC 3. personajul este imberb şi îmbrăcat în armură. unitar executat. M. 1982.2. Perspective de istoria şi teoria culturii. Ed. Bucureşti. în special capitolul „Descoperirea religiilor indo-europene”. sau în poziţia şezând) se regăsesc şi în alte exemple (falera de argint de la Galice. Berciu. Idem. aşezat călare. ţinând în dreapta un vultur. Dacia antiqua. Sacrul în istoria religiaosă a omenirii. Arta traco-getică. Ed. Asemenea reprezentări (în poziţia călare. Academiei Republicii Socialiste România. 82-85. Acest personaj apare redat în două ipostaze: aşezat pe tron şi gata de luptă. iar cu mâna stângă duce la gură un rhyton. O dovadă că avem de-a face cu acelaşi personaj este reprezentarea de pe cnemida 1 de la Agighiol (latura dreaptă). Bucureşti. centura de la Loveţ. plăcuţa de bronz de la Polovragi. pp. 1997.2. iar mai apoi apare în poziţia aşezat. 42 În 1879. Iaşi. plăcuţele de la Letniţa. în multe cazuri. Polirom. surprinzător de unitară43. 2000. 1969. Albatros. prin care demonstra existenţa unui zeu suprem la popoarele indo-europene – a se vedea în acest scop lucrarea lui J. unde acesta este înfăţişat în chip de călăreţ purtând în mâna stângă un arc. falera de la Surcea. Bucureşti. 74 . Ries. falerele de argint la Lupu. Gramatopol. Darmesteter publica lucrarea sa The Supreme God in the indo-european Mythology (Zeul suprem în mitologia indo-europeană). 43 D. J. care s-au păstrat până în zilele noastre. interpretarea acestor imagini făcându-se în spiritul textelor antice. este bogată iconografic în imagini sacre care permit cunoaşterea nemijlocită a religiei geto-dace. Marele Zeu42 Arta geto-dacă. Meridiane. Ed. cel mai adesea prezentă în reprezentări. Ed. este cea a unui personaj masculin. cupa de argint de la Iakimovo. Arta monedelor geto-dace.

Alţi autori antici menţionează existenţa unei alte zeităţi. numele acestui Zeu suprem nu este cunoscut. Geto-dacii au ajuns chiar să-l reprezinte pe Marele Zeu printr-un simbol: un vultur cu corn care ţine în cioc un peşte şi în ghiare un animal (pare a fi un iepure). deşi nu există niciun text care să ne ajute. creator al cosmosului şi al lumii. IV. Realitate şi mit în religia geto-dacilor masca de bronz de la Ocniţa etc. era sub stăpânirea unui Mare Zeu şi se prea poate ca numele acestuia să nici nu fie voie a fi rostit.” (Herodot.. marele poet latin. trăind de-a pururi. De zânele câmpene-am prins atunce 75 . Vergilius. Există deci premisele acceptării ideii că în lumea getodacă exista un Zeu suprem.” (Diodor din Sicilia. ci se vor muta numai într-un loc unde. stăpân al cerului şi pământului. stăpân al cerului şi pământului.. iar încercările care s-au făcut de a i se atribui numele lui Zamolxis (sau Zalmoxis). 94). în consonanţă cu concepţia prezentă la toate popoarele indoeuropene. 10-15) Este evident că acel „loc” unde se vor muta geto-dacii după moarte.Zamolxis. Din păcate. pre-existentă lui Zamolxis: „[.] Zalmoxis pretindea că şi lui îi dăduse legile Hestia. Faptul că întreaga iconografie amintită reprezintă o divinitate nu poate fi pus sub semnul întrebării. I. Istorii. Biblioteca istorică. zeitate lor. arată: „Cu gânduri multe frământându-mi mintea. respectiv Gebeleisis (nume invocate de Herodot) ni se par a fi sortite eşecului. vor avea parte de toate bunătăţile. Apariţia în aceste reprezentări a vulturului (simbolul puterii cereşti) şi a şarpelui (simbol chtonian) este de natură să conducă la ideea că avem de-a face cu un zeu suprem. nicioaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri. din pricina aceluiaşi Herodot care menţionează: „Zamolxis […] îi învăţa că nici el.

ceea ce i-a făcut pe arieni să creeze noţiunea de deva. considerat a fi întemeietorul istoriei comparate a religiilor. la rândul său. op. astfel pornind de la nomina ajungem la numina (divinitate = lumină). iar limbajul este determinant în raport cu zeitatea..3. 86. Marea Zeiţă Alături de Marele Zeu.44 3. Ibidem. l-a înduplecat pe rege să împărtăşească domnia cu el. 76 . 34-35) Strabon. p. 3. (Eneida. întrucât este în stare să le vestească vrerile zeilor” (Strabon. dintr-o intuire a divinităţii. concluzia este că miturile provin dintr-un accident de limbaj.) Mitologia în această accepţie nu este decât un limbaj defectuos. VII. pe care oamenii îl utilizează pentru a vorbi despre divinitate. În acest moment al discuţiei poate că nu este lipsit de interes să amintim cercetările lui Max Muller. inclusiv nota 19 din lucrarea mai sus menţionată. Ries. El crede că religia s-a născut dintr-un sentiment de dependenţă. chiar ca să comunice cu ea. Geografia. dovadă – primul mit este cel solar. zeul strălucutor. reprezentările toreutice geto-dace au imortalizat-o şi pe Marea Zeiţă.IOAN MARIUS GREC A mă ruga şi de Gradivus tatăl Cel ce veghează geticele ţarini”.2. Atunci când tezaurele 44 J. care nu implică nici unicitate. 5). subliniază: „Zalmoxis […] În cele din urmă. această idee a intuirii divinităţii îl face pe om să caute unicitatea divină (fără a fi însă vorba despre un monoteism în strictul sens al cuvântului. nici pluralitate politeistă. III. cit.

Zamolxis. Atributele Marii Zeiţe (animalele care o însoţesc în reprezentări). reprezentările Marii Zeiţe sunt unitar realizate. vase rituale etc. Letniţa. zeiţă sud-dunăreană. simboluri ale puterii zeiţei (cervidee. Coada Malului etc. porumbei.. pot fi citate tezaurele descoperite la Lupu. o dovedeşte faptul că reprezentările ei apar pe tezaure alături de acesta. protectoare o vegetaţiei şi ogoarelor. cit. şarpe. dar care poate fi mai degrabă atribuit Marii Zeiţe decât unei divinităţi romane. fiind folosite în săvârşirea unor anumite ritualuri.362-367.Hr) este o caracteristică a geto-dacilor nord balcanici. de parcă ar fi existat un model iconografic pre-existent. Astfel. 77 . Marea Zeiţă este reprezentată înconjurată de unele animale sau alte obiecte. existenţa în panteonul geto-dac a unei divinităţi 45 I. ştampilă de bronz (Bucureşti-Căţelu-Nou). op. Ca şi în cazul Marelui Zeu. medalionul de lut ars de la Grădiştea de Munte (model iconografic copiat după monedele care o reprezentau pe zeiţa Diana. Iakimovo.). H. sunt prezente. Reprezentările Marii Zeiţe se mai pot constata şi pe falerele tezaurului de la Bucureşti-Herăstrău. s-a mai acreditat ideea că ar putea fi vorba despre reprezentarea zeiţei Bendis. lipsind din reprezentările tracilor de sud.45 De altfel. pp. o definesc ca Mama Pământ. Zeiţa Mamă. Că este vorba despre perechea Marelui Zeu. fibulele de la Bălăneşti. parţial întregi. reprezentările perechii Marele Zeu – Marea Zeiţă. Realitate şi mit în religia geto-dacilor geto-dace s-au păstrat întregi. de esenţă tracică). Galice. este foarte posibil ca aceste tezaure să fi avut un pronunţat caracter cultic. Trebuie menţionat faptul că reprezentarea cuplului Marele Zeu – Marea Zeiţă (datat secolele IV-I î. unde este atât de frecvent Cavalerul trac. Crişan. Figura zeiţei mai poate fi sesizată pe fragmentul unui vas de lut (Cârlomăneşti).

Dacia.Hr.4. a se vedea şi numeroasele pagini în care se fac referiri la Marea Zeiţă. ale influenţei tutelare a strămoşilor. Murgeni. completează –în chip fericit – imaginea. Marca etc. 1957. pe care ne-o putem forma.). 50. simboluri ale protecţiei diferitelor divinităţi. Getica (o protoistorie a Daciei). Plastica în raport cu credinţele şi cultele getodace Statuetele lucrate în diferite materiale. 47 Problema este tratată pe larg de S. Cârlomăneşti. 1981.. pp. Poiana. numită Marea Zeiţă. „Plastica şi unele aspecte ale cultelor şi credinţelor geto-dacice”.46 Numele acestei zeiţe este necunoscut ca şi al perechii acesteia. 153. Ed. 78 . Ed. 136-140. civilizaţiile străvechi din regiunile carpato-danubiene.-II d.47 În diferite zone locuite de geto-daci (atât în regiunile extracarpatice cât şi în cele intracarpatice) s-au făcut descoperiri de figurine antropomorfe şi zoomorfe (Dumbrava. în Studii dacice (coordonator H. 46 V. În orice caz existenţa unei astfel de zeiţe este de presupus. poate din aceleaşi motive. 174-195. deoarece la majoritatea popoarelor indoeuropene a existat o astfel de zeitate (atât în lumea tracilor sud-dunăreni cât şi la germani. multe dintre acestea fiind datate în perioada secolelor II î. 3.2.Hr. Bucureşti. greci sau romani). Dacia. Bucureşti. reprezentări antropomorfe şi zoomorfe. 1982. simboluri ale unor puteri magice care pot influenţa destinul indivizilor şi comunităţilor. Ed. Pârvan. ştiinţifică. Răcătău. pp.IOAN MARIUS GREC feminine de o mare importanţă. Daicoviciu). în Idem. celţi. despre cultele şi credinţele geto-dacilor. a fost argumentată şi de Vasile Pârvan. Cluj-Napoca. Piscul Crăsani. Meridiane. Sanie.

Hr. Alte trei categorii reprezentative (tipurile IV-VI) menţionate în literatura de specialitate. Realitate şi mit în religia geto-dacilor asupra acestora se pot face anumite aprecieri. au capetele circulare..). este utilă în formularea unor concluzii care pot facilita înţelegerea credinţelor geto-dace. sunt de foarte mici dimensiuni: cu trunchiul foarte scurt şi îngust. marginea superioară a capului fiind circulară (o descoperire de la Piscul Crăsani prezintă pe creştet o incizie sub formă cruciformă. prezente în numeroase variante. a membrelor etc. ulterioare textelor literare.Hr. Altele (tipul II). fiind cele mai timpurii (nu se întâlnesc în complexe datate în secolul I d.). datate în secolele I-II d. care ar putea indica acel tip de bonete purtate de unii preoţi (din lumea iraniană) sau de acel „Genius Cuculatus” celtic. Analizarea acestor figurine. Aceste realizări sunt datate în secolul al II-lea î.Zamolxis. iar celelalte elemente ale corpului disproporţionate (în unele cazuri sunt reprezentate şi detalii sexuale). jumătăţi inferioare de figurine cu picioare cilindrice şi reprezentări ce amintesc de statuetele plasticii greco-elenistice şi romane (datarea tuturor acestora se plasează în intervalul secolelor I-II d. Aceste figurine pot conduce la anumite concluzii privind utilizarea lor ca amulete sau în practica magiei. figuri antropomorfe.Hr. sunt de mici dimensiuni (între 1. Plastica 79 .) au trunchiurile drepte.Hr. sunt descoperite în numeroase aşezări datate în perioada clasică. asemenea figurine. care pun într-o lumină specifică aceste realizări remarcabile artistice cu funcţiuni speciale magico-culturale.6-11 cm. Remarcăm unele figurine (tipul I) care au capul în formă conică. fără reprezentarea braţelor.). probabil cu semnificaţii cosmice). Majoritatea acestor creaţii artistice. Un alt tip de reprezentări antropomorfe (tipul III. cele mai multe sunt de circa 4-5 cm) şi pot fi catalogate în funcţie de anumite elemente (forma capului.

care anali- 48 M. este evidentă legătura cultelor getodace cu cele trace şi frigiene). anume cele care sunt caracterizate prin picioarele depărtate pot fi asemuite imaginilor Cavalerului trac. o asemenea depunere rituală (care constă însă din mai multe vase – peştera Ţapului) a fost sesizată într-o lucrare relativ-recentă. mai ales datorită faptului că unora dintre figurine trebuie să li se considere şi anumitele funcţii culturale. eventual a celor metroace. este foarte asemănătoare cu capetele umane atestate la celţi ca făcând parte din „tipul phallic” (fără a face abstracţie de existenţa amuletelor în formă de phallus). pot fi considerate dovezi ale existenţei unui cult phallic la geto-daci (separat sau ca parte constitutivă a credinţelor care alcătuiesc complexul de culte dionisiaco-sabaziace. 30-32.IOAN MARIUS GREC încadrată în cea de-a treia categorie. şi în unele peşteri. 6 (99). 1976.48 În unele situaţii este foarte greu să se facă o diferenţiere clară între magie şi religie (este şi cazul tipurilor III-IV). utilizat probabil cu ocazia practicării unor sacrificii. Asemenea locuri de cult au fost descoperite. Babeş. pentru epoca geto-dacică. pp. în Magazin istoric. Figurinele au fost descoperite în gropi de cult şi locuinţe ele nefiind însă „icoane” prezente în fiecare locuinţă. tot acestui cult – caracteristic în special epocii romane – dar reprezentat şi în epoca pre-romană. Buzău). nr. i se pot atribui descoperirile de călăreţi de la Cârlomăneşti (jud. O anumită parte din figurinele încadrate în tipul IV. în unele locuinţe s-au descoperit adevărate colţuri de cult. 80 . astfel. într-una din aceste locuinţe s-a descoperit şi un topor neolitic.

Dumbrava. temporară strategică. Spre deosebire de figurinele antropomorfe. fi- 49 S. cât şi în cea estică). M. Lipsa figurinelor este certă în zona munţilor Orăştie şi la Bâtca Doamnei. Dacă este vorba despre o deficienţă în cercetare sau dacă există o incompatibilitate între aceste reprezentări şi cultul practicat în sanctuare. Ca dispunere geografică a figurinelor antropomorfe. cele mai multe s-au descoperit în zonele extracarpatice (atât în zona sudică.Zamolxis. Mirton. este lipsa figurinelor din aşezările şi cetăţile unde au fost depistate sanctuare. p. Descoperiri însemnate s-au efectuat la Cârlomăneşti. sezonieră. deocamdată.49 Plastica analizată aparţine unei perioade în care au fost construite cele mai multe cetăţi din epoca clasică (secolele II-I î. 81 . nu se poate explica fenomenul. Timişoara. dar şi în interiorul arcului carpatic. a celor care au efectuat asemenea descoperiri. balneară). Realitate şi mit în religia geto-dacilor zează locuirea umană în toate peşterile din Banat. Ca o observaţie. Locuirea umană a peşterilor din Banat până în Epoca romană. Căţelu Nou etc.). Între animalele imortalizate în asemenea realizări plasice se numără figuri de lupi. Ed. 88. care lipsesc din zonele unde există sanctuare. unde cercetările au acoperit aproape întreaga suprafaţă a obiectivelor. Tilişca. 2000. ▪ depozit.Hr. ▪ loc sacru sau lăcaş de cult. Figurinele zoomorfe vin să completeze – prin semnificaţia lor magico-religioasă – imaginea noastră despre credinţele geto-dacilor. Petrescu. mistreţi sau berbeci. De altfel. Băiceni. ▪ necropolă. autorul identifică patru funcţii clare ale peşterilor: ▪ locuinţă (permanentă. tauri.

50 În mitologia geto-dacă. abil. în De la Zalmoxis la Genghis-Han (studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale). rezistent. Ed. fiind prezent în mitologia românească cu aceeaşi putere simbolică şi sincretică în „Sânpetrul lupilor”.IOAN MARIUS GREC gurinele zoomorfe sunt bine reprezentate. Lurker. Lozovan. O. ca simbol al războinicului (era. 2000. prin excelenţă. Bucureşti. principalul însoţitor al zeului Marte). Vertemont J. Eliade. 1995. 1999. Saeculum I. 11-29. atât în regiunea munţilor Orăştie. 51 M. Ed. „cei care se aseamănă cu lupii”)51 Perenitatea acestui simbol continuă în secolele următoare. puternic. pp. pp. Timişoara. unde acest simbol primeşte şi importante conotaţii cosmologice. în Dacia sacra. Bucureşti. cu aceleaşi însuşiri este prezent şi în mitologiile celtică. germană. 12-15. 1999. cât şi în cetăţile extracarpatice. „Dacii”. Humanitas. demon cu înfăţişare de lup) sau Skoll (tot în mitologia nordică – lupul care urmăreşte soarele. la sfârşitul lumii adeseori nu poate fi deosebit de Fenrir). „Dacii şi lupii”. de la Fenrir („lupul Fenrir” – în mitologia nordică. a fost adoptat. Ed. Enciclopedică. până la vechiul zeu egiptean Upuaut („deschizătorul de drumuri”– zeu al războiului. spre exemplu. Dicţionar al mitologiilor indo-europene. Semnificaţia mitică şi magico-religioasă a lupului este binecunoscută în antichitate.. stindardul său însoţindu-l pe rege în campaniile militare) puterea de simbol a „lupului” este deosebit de puternică la toate popoarele indoeuropene: disciplinat. Amarcord. Ed. Bucureşti. vedică.. Lexicon de zei şi demoni. este util în analiză şi E. divinitate a Panteonului românesc care împarte hrană lupilor 50 Pentru detalii poate fi cosultat M. „lupul” este cel care desemnează însăşi numele etnic de „daci” („cei care sunt asemenea lupilor”. 82 .

dar ele nu lipsesc nici în perioada clasică a civilizaţiei geto-dace. 52 M. virilităţii. Numărul de reprezentări deosebit de mare şi transpunerile plastice de o mare varietate. o valoare de simbol solar sau general-uranic. romană sau tracă. un om etc. Acesta soseşte la miezul nopţii. 83 . Tezaurele traco-getice abundă în reprezentări ale capetelor de tauri. furtunii şi ploii. unde încep să urle solicitând prada care li se cuvine.Zamolxis. Porcul mistreţ este bine reprezentat simbolistic şi în lumea romană. Lurker. era animalul fertilizator. iar în multe alte zone era simbolul forţei. Este posibilă adorarea lui şi ca animal-simbol al fertilităţii şi războiului. Adorarea lui. Realitate şi mit în religia geto-dacilor pentru un an. în Mesopotamia. iar reliefurile Cavalerului trac conţin reprezentări ale porcului mistreţ. Majoritatea opiniilor specialiştilor înclină în a acorda taurului. Este foarte posibil ca valoarea lui de cult.. se adună în haite în noaptea de 15/16 ianuarie. lupii. luptele.). confundându-se cu adevăratele pasiuni ale poporului: vânătoarea. după unii cercetători ai religiei celtice. Mistreţul este bine reprezentat în figurine. procrearea.52 Taurul a fost adorat de-a lungul mileniilor pe numeroase spaţii geografice: în Egipt. în lumea celtică. sunt asimilate ideii că există un zeuporc mistreţ – protector al animalelor sălbatice. pp. op. s-ar datora numeroaselor întruchipări care i-au fost acordate în lumea celtică. în lumea geto-dacă. cât şi în cele extracarpatice. să fie un împrumut pe filiera celtică. o căprioară. asimilat Soarelui. pe un cal alb. o oaie. 285 (cu bibliografia de rigoare). ospeţele. avea atribuţii celeste şi chtonice. atât în zona intracarpatică. supuşii lui. şi împarte fiecărui lup mâncare (un miel. pentru mediul traco-getic. cit.

În cazul cunoscutului Coif de la Coţofeneşti. care ar reprezenta imaginea victimei sacrificate zeului căminului (focului domestic). Spre acelaşi orizont de înţelegere se îndreaptă şi interpretarea numeroaselor descoperiri arheologice. generator al turmelor. după 84 . poate să contribuie la întregirea imaginii noastre despre acest fenomen deosebit de complex. considerăm benefică încercarea de a revitaliza discuţia despre religia geto-dacă. pe măsuţelealtar sau se regăseşte printre animalele redate în tezaurele getodace. O plastică bogată există şi în mediile culturale vecine spaţiului carpato-dunăreano-pontic şi chiar în zone mai îndepărtate. cu certe valenţe artistice. metroace şi mai ales în cultul Cavalerilor Danubieni. integrarea lor în contextul mai general al artei majore geto-dace şi al religiei. pe vase cu atribute zoomorfe. chiar dacă aparent aceasta s-ar afla într-o adevărată fundătură. apare în scena sacrificiului. De altfel. Studiul amănunţit al acestor realizări. Berbecul mai este asimilat simbolului forţei. dionisiace. deoarece este vorba despre un personaj cu bonetă conică. în special din pricina metodei de cercetare. care este Religia geto-dacă. Există multe capcane în acest demers. dar importanţa culturală a acestor obiecte poate fi considerată a fi în raport de proporţionalitate directă cu lipsa monumentelor epigrafice. fecundităţii.IOAN MARIUS GREC Berbecul apare reprezentat în numeroase contexte: pe marile monumente. Rolul său deosebit de important în lumea geto-dacă este dovedit şi de prezenţa lui constantă în cultele sabaziace. mai cu seamă pentru a demonstra vitalitatea cercetării istorice. cel care oficiază acest ritual fiind probabil un preot. cult comun tuturor popoarelor indoeuropene. aşa-numiţii „căţei de vatră” cu proteme de berbeci.

344.] Va trebui să traverseze un teren transformat în mocirlă adâncă şi lunecoasă de cizmele savanţilor în discordie. pp. referinduse la cel care ar încerca să mai abordeze acest subiect atât de – aparent – bătătorit: „[. Ed. un teren unde cei grăbiţi se vor împiedica de cadavre. Crişan. ale unor teorii defuncte. Albatros. Spiritualitatea geto-dacilor (repere istorice). 85 . Dodds. 1986..Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor cum sublinia într-un limbaj metaforic Eric R. Bucureşti. nu complet descompuse.. cărora nu li s-a făcut încă o înmormântare convenabilă…”53 53 I. H.

IOAN MARIUS GREC 86 .

Zamolxis Moto: „Zilnic poporul renunţă la povara suveranităţii […] Nu mai puţin cotidiană este şi cucerirea de către lider a dreptului de-a exercita această putere. căci niciodată nu o deţine la modul absolut. p. Iaşi. Moscovici.1. operează cu abilitate trocul şi fac în aşa fel încât termenii lui să fie acceptaţi cu entuziasm. Institutul European. cum Le Bon îi numea. dar nu guvernează. Realitate şi mit în religia geto-dacilor CAPITOLUL IV 4. Tratat istoric asupra psihologiei maselor. personajul central s-a do- 87 . anume acela că masa domneşte. 15) În marea majoritate a lucrărilor care au abordat complexa problemă a religiei geto-dacilor.Zamolxis.” (S. Prin aceasta ei urmează pas cu pas principiul societăţii politice. 2001. Ed. Epoca maselor. «Conducătorii mulţimilor».

Alex. Gostar.. de întindere mai mare sau mai mică (volume. acestea se plaseaza pe o intensificare şi extindere a cercetărilor arheologice. 1995. 1999. Cluj. 1986. 1984. Iaşi. H. Enciclopedică. Daicoviciu. I. 61-139. D. contribuind la o mai largă cuprindere asupra unui fenomen complex şi esenţial: SPIRITUALITATEA GETO-DACĂ. „Religia geto-dacilor. Protase. 2001. romanici şi alogeni – coord. Saeculum I. V. dualist. M. Daicoviciu. vol. I (Moştenirea timpurilor îndepărtate – coordonator M. Bucureşti. Spiritualitatea geto-dacilor. pp.O. 1972. Religia Dacilor. Lica. Zei. Ed. V. Este din ce în ce mai cla- 88 . Bucureşti. Crişan. Scripta dacica. 1965. Interpretate şi reinterpretate. De la Zalmoxis la Genghis-Han (Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale). Societatea geto-dacilor de la Burebista la Decebal. articole). Eliade. Academia Română (Secţia de ştiinţe istorice şi arheologice). Dacia de la Burebista la cucerirea romană. Acesta este şi motivul care a declanşat disputa cu privire la caracterul religiei geto-dace (politeist. V. Bucureşti. Suceveanu). Ed. Dificultăţile în abordare provin din lipsa izvoarelor scrise. suficient de clare. Bucureşti. H. credinţe. în Anuarul Institutului de Studii Clasice. Albatros. Humanitas. Bucureşti. D. Ed. La toate acestea se adaugă numeroase alte lucrări. în marea lor majoritate acestea pornesc de la izvoarele istorice antice. Ed. Russu. I. considerat de către autorii moderni zeitatea supremă a acestora. henoteist cu valenţe de monoteism) şi a principalului personaj al acesteia: Zamolxis. Ed. Istros. H. 2002. Ştiinţifică. 1944-1948. Lica. II (Daco-romanii. Principalele lucrări de sinteză care tratează religia getodacă. Ed. Ed. sunt: I. Dacii. Petrescu Dâmboviţa). Oltean. Dacia. vol. Junimea. N. xxx Istoria Românilor.IOAN MARIUS GREC vedit a fi Zamolxis (sau Zalmoxis). Brăila. Ed. practici religioase”.

care au fundamentat cercetările asupra indoeuropenilor. Hr. nu au abordat problema religiei geto-dace. o lume ce uşor putea fi confundată cu cea a sciţilor. autori celebri ca G. preluate de la Herodot. 107-112. 88747)”. deşi informaţiile despre aceasta sunt.Zamolxis. doldora de mistere. deşi nu aduce noutăţi despre zeul dac. Dan. Cair. „Zamolxis dans le papyrus de Toura (pap. Textul. Dumézil şi E. Centrul de Studii de istorie şi arheologie. insuficienta documentare este însă reflectată şi în istoriografia europeană. cu toata bibliografia. descoperit în anul 1941 la Toura. unde s-au descoperit mai multe manuscrise. care aminteşte numele zeului Zamolxis. Ed. pp. este important deoarece este încă o menţiune a divinităţii dacice. o localitate situată în apropiere de Cairo. această confuzie fiind întâlnită la mai mulţi autori antici. Timisoara. Mirton. Este destul de clar că pentru cei care nu au luat cunoştinţă în mod direct cu geto-dacii. Realitate şi mit în religia geto-dacilor ră apartenenţa geto-dacilor la marea spiritualitate indoeuropeană. sau poate doar „exotică”. este vorba despre aşa-numitul „Papyrus de Toura (pap. 89 . probabil. cel mai vechi păstrat. 2000. Unul dintre acestea menţionează numele zeului geto-dac Zamolxis. la nordul Dunării. Benveniste. Şi în acest manuscris zeul este considerat scit. Cair. acestea sunt următoarele: 54 A se vedea detalii în D. după cum vom vedea. era o zonă „gri”. Înainte de a discuta problema principalelor izvoare istorice care se ocupă cu religia geto-dacă este important a aminti aici un document. lumea lor de la porţile Mării Negre. Universitatea de Vest din Timişoara. 88747)”. plină de necunoscute.54 Revenind la principalele texte antice care menţionează aspecte importante despre religia geto-dacă. în Daci şi romani la inceputul secolului al II-lea d.

rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor. Apoi câştigându-şi libertatea. Când tună şi fulgeră. încredintându-i de fiecare dată toate nevoile lor. trimit pe un altul. tracii despre care este vorba trag cu săgeţile în sus. după ce aruncă vina pe el. ar fi dobândit avuţie multă şi. măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci. făcându-i vânt.IOAN MARIUS GREC „Înainte de a ajunge la Istru (Darius) îi supune mai întâi pe geţii care se cred nemuritori. ci că cel care piere se duce la Zamolxis-divinitatea lor – pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleisis. şi îşi ameninţă zeul. dacă nu moare. hulindu-l că este un om rău. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă. atunci îl învinuiesc pe sol. şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit cu solie la Zamolxis. căci ei nu recunosc vreun alt zeu afară de al lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei. dobândind avere. După câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont şi în Pont. care luaseră hotărârea nesăbuită (de a-l înfrunta). Dacă în cădere. aşezându-se la rând. îl leagănă de câteva ori şi apoi. acest Zamolxis. care cunoscuse felul de viaţă ionian şi moravuri mai alese decât cele din Tracia. au fost robiţi pe dată. apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis. fiul lui Mnesarhos. Zamolxis acesta. Geţii însă. fiind un om [ca toţi oamenii]. ca unul ce trăise 90 . s-a întors printre ai lui. spre cer. În ce chip se socotesc ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor. ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pythagoras. iar alţii. îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. căci tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la miazănoapte de Apollonnia şi de oraşul Mesambria – numiţi skyrmiazi şi nipsei – i s-au închinat lui Darius fără niciun fel de împotrivire. Tot în al cincilea an aruncă sorţii. ţin cu vârful în sus trei suliţe. omul moare străpuns. Cum tracii duceau o viaţă de sărăcie cruntă şi erau lipsiţi de învăţătură.

de altfel. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort.” (Herodot. vor avea parte de toate bunătăţile. a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte. traducere. urmară şi ei grosul oştirii. Iată ce povestesc [elenii] c-ar fi făcut el. unde stătu ascuns vreme de trei ani. fiind supuşi de perşi. nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri. trăind de-a pururi. Realitate şi mit în religia geto-dacilor printre eleni şi mai ales alături de omul cel mai înţelept al Elladei. pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. IV. coborând în adâncul încăperilor subpământene. în timpul ospeţelor. Fie că Zamolxis n-a fost decât un om. În tot timpul cât îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel. socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pithagoras. Când locuinţa îi fu gata.Zamolxis. lângă Pythagoras. îl las cu bine. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui. se făcu nevăzut din mijlocul tracilor. nici nu pun la îndoială. nici nu cred pe deplin câte se spun despre el şi locuinţa de sub pământ. Aşadar. ci se vor muta numai într-un loc unde. fie c-o fi fost [într-adevăr] vreun zeu de prin părţile Geţiei. 93-96. Istorii. notiţe istorice şi note de Felicia Ştef) 91 . Cât despre mine. îi învăţa că nici el. geţii care duc astfel de viaţă.

] Pomenesc părerile elenilor din vechime. Geografia. iar la dreapta întreaga Tracie. au mai rămas părţile dinspre răsărit ale Europei. Iliria şi partea Eladei cu care se sfârşeşte Europa. 5. tirageţi şi bastarni […]. adică geţi. Acesta curge de la apus la răsărit spre Pontul Euxin. căci ei denumeau toate neamurile cunoscute de la miazănoapte cu un singur nume: sciţi sau nomazi – cum le zice Homer […].. începând de la Rin şi toate meleagurile geţilor. 27) „[. II. atât despre cei de dincoace..” (Strabon.. 5.. Geografia. ţinuturile tirageţilor. 2. cât şi despre cei de dincolo de fluviu.” (Strabon.IOAN MARIUS GREC Herodot „[. II. până la fluviul Tanais şi Lacul Meotic. bastarnilor şi sarmaţilor. Geografia. 30) 92 . pe care le împarte în două fluviul Istru. I. 12) „După Italia şi Galia.] Mai ales oamenii din zilele noastre ar putea să vorbească mai bine despre locuitorii de pe malurile Istrului. El lasă în stânga întreaga Germanie.” (Strabon.

în Pădurea [Hercinică]. este – cel puţin acolo unde se învecinează cu fluviul – în stăpânirea suebilor. alţii în afara ei – învecinându-se cu geţii. Geografia. 1. V. Unii traci. Geografia. VII. 2) „Posidoniu afirmă că misii se feresc de cucernicie.. de a mânca vietăţi. (Strabon. de dincolo de Elba. Aceşti geţi locuiau şi pe un mal şi pe celălalt al Istrului. 93 . care sunt traci – acum ei se numesc moesi […]” (Strabon. în partea opusă cu munţii Pădurii Hercinice şi cuprinzând şi o parte din munţi.” (Strabon. lapte şi brânză.] Numai că unii din suebi locuiesc. războindu-se cu dacii. Geografia.Zamolxis. Noi să afirmăm numai lucruri care se întemeiază pe cercetările vechi şi contemporane. 3) „Partea de miazăzi a Germaniei. 6) „[. 3. 3. îndată urmează teritoriul geţilor.” (Strabon. la început îngust – mărginit la sud cu Istrul. Realitate şi mit în religia geto-dacilor „Cele mai numeroase neamuri dintre celţi erau boii […]. Strămutându-se în regiunea de lângă Istru. până când aceştia din urmă le-au şters neamul de pe faţa pământului […]”. şi iată deci motivul pentru care nu se ating de carnea turmelor lor. 1. Apoi se lărgeşte şi se întinde spre nord până la tirageţi – fruntarii pe care nu le putem descrie precis […]. Se hrănesc însă cu miere. după cum am spus. 1) „Astfel elenii i-au socotit pe geţi de neam tracic.. VII. romanii […] pe boi i-au alungat din aceste locuri. ducând un trai liniştit – pentru care pricină au fost numiţi theosebi («adoratori ai zeilor») şi capnobaţi («cei care umblă în fum» sau «cei care se hrănesc numai cu aer»). VII. ei locuiau acum amestecaţi cu tauriscii. Geografia. ca şi missi. Mai târziu. Apoi.

îşi petrec viaţa fără să aibă legături cu femeile. Îi numesc «albii» («străini de plăcerile vieţii») mai ales pentru că trăiesc departe de femei. desigur fără a plăsmui ceva. numindu-se ctişti («întemeietorii»). fiind încredinţaţi că o viaţă singuratică. n-a cunoscut iubirea». ei sunt onoraţi şi socotiţi sacri trăind. Pe toţi aceştia poetul i-a numit «străluciţi mulgători de iepe». Susţinerile acestea sunt întărite şi de alţii. (geţii) s-ar ridica împotriva părerii obşteşti. numai pe jumătate casă. «cei care duc viaţa sărăcăcioasă» şi oamenii cei mai drepţi. «cei care se hrănesc cu lapte». tracii toţi. pentru că [acesta murind] este văduvită de el. feriţi de orice primejdie. de om necăsătorit. Socotindu-i «adoratori ai zeilor» şi «oameni care umblă în fum» pe cei fără femei. n-a fost însurat. ci respectând realitatea istorică: «Aşa suntem noi. Nu este lucru firesc – prin urmare – ca oamenii ce socot nefericită viaţa fără multe femei să creadă în acelaşi timp că ar fi un om destoinic şi drept acel căruia îi lipsesc femeile. cei din partea locului spun despre el: bietul om.IOAN MARIUS GREC spune acesta. dacă nu mai multe. 3) „[. 3. Geografia.. căci ele împing pe bărbaţi la o prea mare slăvire a zeilor. şi puţin mai departe dă exemple de necumpătare în privinţa femeilor: «Niciunul din noi nu ia o singură femeie. aşadar. VII.] Iată ce spune despre ei (geţi) Menandru. iar epitetul de «luptători din apropiere» («de neînvins») dat misilor se datoreşte faptului că nu pot fi biruiţi – ca nişte buni războinici ce sunt […]”. Iată ce mai 94 .. (Strabon. ca şi casa lui Protesilaus. ci zece. întotdeauna s-a pus pe seama femeilor îndemnurile în cele ale cucerniciei. şi mai ales geţii (mă mândresc că mă trag din neamul acestora din urmă): nu suntem din cale afară de cumpătaţi». unsprezece sau douăsprezece. e o viaţă numai pe jumătate. Când se întâmplă să moară cineva care a avut doar patru sau cinci neveste. la serbări în cinstea lor şi la acte de adoraţie […]. De bună seamă.

spunându-i că este în stare să-i vestească voinţa zeilor. Obiceiul acesta a continuat până în zilele noastre pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege şi acelui om geţii îi spuneau zeu. el făcea prorociri. Căci supuşii lui credeau că [regele] dă poruncile sfătuit de zei. La început. Regele lucra în înţelegere cu el. iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni. Căci mereu e nevoie să se facă o serbare […]. fiindcă vedea că oamenii ajunseseră [datorită lui] mult mai ascultători decât înainte. Întorcându-se la el în ţară. întemeiat pe semnele cereşti. a fost socotit el însuşi zeu […]). şi unde ceilalţi nu puteau intra. ([…] În cele din urmă. mai ales pe noi cei căsătoriţi. Muntele [unde se afla peştera] a fost socotit 95 . 3. cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Realitate şi mit în religia geto-dacilor spune acelaşi poet. aducând pe scenă un soţ supărat de cheltuielile pe care le fac femeile cu jertfele. s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor – întrucât. l-a înduplecat pe rege să împărtăşească domnia cu el. iar după un timp. întrucât este în stare să le vestească vrerile zeilor. VII. căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo. Cuvintele (soţului) sunt: Ne prăpădesc zeii. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie. iar după aceea a primit şi numele de zeu. petrecându-şi viaţa într-o peşteră.” (Strabon. Nu ne putem îndoi – din cele spuse de Posidoniu. pe care a ocupat-o el. Se întâlnea rar cu cei din afară. el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor. Ar fi. aşadar o absurditate să se creadă că la geţi sunt socotiţi evlavioşi îndeosebi cei necăsătoriţi. Mai întâi. şi [de asemenea] bizuindu-ne pe întreaga istorie a geţilor – că în neamul lor râvna pentru cele divine a fost un lucru de căpetenie. Geografia.Zamolxis. [Zamolxis] s-ar fi făcut preot al zeului cel mai slăvit la ei. 4) „Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice. nu altceva.

] Spre a ţine în ascultare poporul [Burebista]. mă înflăcărai şi îi zisei: «tot aşa şi cu descântecul acesta.” (Strabon. Pe când domnea asupra geţilor Burebista. 5]. adus lor de Zamolxis. XVI. împotriva căruia s-a pregătit să pornească divinul Cezar.” (Strabon. învăţând acolo unele semne de prorocire. de a nu se atinge de carnea animalelor. Musaios şi zeul la geţi. Geografia. Charmide: l-am învăţat în oaste de la un doctor trac. VII.] chiar în zilele noastre Aelius Catus a strămutat din teritoriul de dincolo de Istru în Tracia cincizeci de mii de oameni luaţi de la geţi.IOAN MARIUS GREC sfânt şi s-a numit aşa: i se zicea Cogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el. VII. îmi regăsii încrederea în mine. mulţumită cărora susţine că tălmăceşte voinţa zeilor. 3... unul din 96 . Ba încă de un timp fusese socotit şi zeu. Geografia. un pitagoreu. 5) „[. un şarlatan care rătăcise multă vreme prin Egipt. 2. iar în vremea noastră Decaineos care proroceşte lui Burebista […]. 3. VII. cinstirea mai sus amintită o avea Decaineos. 11) „[.. 3. A dăinuit la geţi obiceiul pitagoreic. puţin câte puţin.. Geografia. […] astfel […] Orfeu. 3.] Şi profeţii erau cinstiţi. el şi-a luat ajutor pe Deceneu. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau [geţii]. Geografia.” (Strabon.. iar numele lor este moesi […]. Şi acum ei locuiesc acolo. în vechime Zamolxis.. este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin […]. VII. 10) „[. încât erau socotiţi vrednici de domnie. 39) „Văzând că Charmide e de aceeaşi părere cu mine prinsei inimă.” (Strabon. aşa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis [cf. neam vorbind aceeaşi limbă cu tracii.

» Şi pe când mă învăţa leacuri şi descântece. este peste putinţă ca partea să meargă bine. care înrâureşte asupra trupului precum capul înrâureşte asupra ochilor. potrivit cu sfaturile lui. n-am ce-ţi face. adăugă el. tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet. se caută prin anumite descântece şi aceste descântece sunt cuvântările frumoase.Zamolxis. îţi vor da leacul de durere de cap. regele nostru. Toate relele şi bunurile trupului şi omului îndeobşte pornesc de la suflet. Mă sfătui foarte mult să nu mă las înduplecat de rugăciunea nimănui ca să fac altfel. Mulţumită lor. spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap. sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci. Eu îl voi asculta. şi mai presus de orice trebuie să îngrijim de suflet. Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţii de care pomenii. până ce nu-ţi va fi încredinţat mai întâi sufletul. Astăzi oamenii fac greşeala de a gândi că pot să fie doctori ai unei părţi. Căci dacă acesta merge rău. iar tu dacă vrei să-mi dai sufletul tău să-l descânt cu descântecele acelui trac. întâi de toate. zise: «adu-ţi aminte şi nu te lăsa înduplecat de nimeni să-i vinteci capul cu acest leac. fără să fie şi ai celeilalte». Prin urmare. Realitate şi mit în religia geto-dacilor ucenicii lui Zamolxe despre care se spune că au puterea să te facă nemuritor. Iar sufletul. de bogat.” Platon. Dar. sau de neam. Charmide (sau Despre înţelepciune). ca să-l vindeci cu acest descântec. înţelepciunea prinde rădăcini în suflete. traducere Ştefan Bezdechi 97 . Zamolxe. dacă vrem să fie în bună stare capul şi trupul întreg. fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească. e uşor să dăm sănătate capului şi întregului trup. şi odată ce a prins rădăcină şi trăieşte. şi că tocmai din pricina asta. care e zeu. dragul meu. oricât ar fi el de frumos. de ce nu. dragă Charmide. ori capul fără trup. V. fiindcă m-am legat cu jurământ şi trebuie să-l ascult.

iar apoi pilleati. după cum relatează Dio. De aceea. El spune că acei dintre ei care erau de neam s-au numit la început tarabostes. pe care înşelăciunea poeţilor l-a făcut zeu al războiului. dintre dânşii se alegeau regii şi preoţii. Căci şi mai înainte au avut pe învăţatul Zeuta. goţii (geţii) au avut drept rege pe Zamolxe. lui i se atârnau pe trunchiurile arborilor prăzile de război cele dintâi şi exista un simţământ religios adânc în comparaţie cu ceilalţi zei.” • „Primindu-l pe Deceneu. Deceneu a devenit în ochii lor (geţilor) o fiinţă miraculoasă. spune şi Vergilius: «Neobositul părinte. îndeplinirea în orice chip a lucrurilor pe care le sfătuia îndrumătorul lor. Tracia şi Moesia. Şi într-atât au fost de lăudaţi goţii (geţii). încât se spune că la ei s-a născut Marte. Burebista i-a dat o putere aproape regală. judecând că este folositor să realizeze aceasta […]. care stăpâneşte câmpiile geţilor». care a compus istoria şi analele lor în limba greacă. deoarece se părea că invocaţia spiritului său era ca aceea adresată unui părinte. Deceneu. socotind că şeful războaielor trebuie împăcat prin vărsare de sânge omenesc. De aceea goţii (geţii) au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor şi aproape egali cu grecii. dar chiar şi pe regi.IOAN MARIUS GREC „În cel de al doilea lăcaş al lor. drept unica lor dorinţă. după aceea pe Deceneu şi în al treilea rând pe Zamolxe despre care am vorbit mai sus. Pe acest Marte goţii (geţii) totdeauna l-au înduplecat printr-un cult sălbatic (căci victimele lui au fost prizonieri ucişi). după sfatul acestuia… Ei [geţii] socoteau ca noroc şi câştig. încât a condus nu numai pe oamenii de rând. Căci atunci a ales dintre ei pe bărbaţii cei mai de seamă şi mai 98 . adică în Dacia. Lui i se jertfeau primele prăzi. despre care cei mai mulţi scriitori de anale ne spun că a fost un filosof cu o erudiţie de admirat. Goţii (geţii) n-au fost deci lipsiţi de oameni care să-i înveţe filosofia.

50 Georges Dumézil55.Zamolxis. analizând operele care se referă la obiceiurile scite. 55 G. nu ne îndoim că acest cult este la fel de puternic la toate popoarele din zona de contact cu aceştia. 47. pe care o numim cu un alt nume pilleus. De altfel. Acesta era considerat de ei şi ca rege şi ca preot suprem şi ca judecător. Univers Enciclopedic. 99 . contemporanul mai tânăr al lui Herodot. tocmai datorită obiceiurilor apropiate. Dumézil.” Iordanes. fiindcă. fiindcă era tot aşa de iscusit. 188-202. Realitate şi mit în religia geto-dacilor înţelepţi pe care i-a învăţat teologia. Uitarea omului şi onoarea zeilor şi alte eseuri. după cum cred. 95] întorcându-se la el în ţară a dat oamenilor învăţături cu privire la nemurirea sufletului” (fragmentul 73). Getica. Bucureşti. pp. 40.” • „Iar după moartea lui Deceneu ei au avut aproape în aceeaşi veneraţie pe Comossicus. 29.. în unele momente autorii antici nu reuşesc să facă o netă deosebire între popoarele care trăiesc în zonele limitrofe Dunării. inclusiv în lumea geto-dacă. 1998. arăta în Obiceiuri barbare: „[. datorită priceperii sale. rămâne surprins de puternicul impact în societatea scită a cultului strămoşilor. şi împărţea poporului dreptate ca ultimă instanţă. Ed. ei făceau sacrificii. având capetele acoperite cu o tiară. i-a sfătuit să cinstească anumite divinităţi şi sanctuare făcându-i preoţi şi le-a dat numele de pilleati.] scitul fiind robul lui Pitagora [cum pomeneşte Herodot în Cartea a IV-a.. De exemplu: Hellanicos.

Ni se pare că. de exemplu Lucian din Samosata.” Pe fondul unui puternic cult al strămoşilor.] pomenesc părerile elenilor din vechime. Scrieri alese. Geografia. a fost nu numai posibilă apariţia lui Zamolxis. Bucureşti. 27 Aceleaşi nedumeriri exprimau şi alţi autori antici.IOAN MARIUS GREC „[. Ed.. I. a fost chiar un fenomen necesar. chiar pentru binele celor în viaţă noi socotim că trebuie să-i ţinem minte pe oamenii noştri de seamă. Mnesip: Şi ce aşteptaţi de la ei? Că doar nu pentru a le câştiga bunăvoinţa le aduceţi jertfe: ei sunt morţi! Toxaris: Apoi. nu ne merge rău când morţii ne vor binele. în felul acesta. Este expresia unui nivel de evoluţie a societăţii geto-dace. 2. existent şi în lumea geto-dacă. în Toxaris sau prietenia56. pentru ca. mulţi oameni vor râvni o asemenea cinstire. 1983. 356-391. care avea nevoie de un întemeietor de religie. 100 . dar îi slăvim prin sărbători şi prin adunări mari. aşa cum aţi aduce zeilor? Toxaris: Nu numai atât. căci ei denumesc toate neamurile cunoscute de la miazănoapte cu un singur nume: sciţi […]. după moarte să-i cinstim cum se cuvine. pp.” Strabon. 56 Lucian din Samosata.. în special în creaţia populară). De aceea. Univers. cult păstrat la cotele cele mai înalte până în timpul Statului lui Decebal (după cum vom vedea la momentul potrivit – cu siguranţă şi după. arăta: „Mnesip: Şi voi obişnuiţi să aduceţi jertfe oamenilor cumsecade după ce aceştia au murit.

3-24. pentru a nu mai aminti pleiada de profeţi a Evreilor. alăturând figuri semnificative ale istoriei lumii religioase: Buddha. Realitate şi mit în religia geto-dacilor comparabil prin forţa ideilor emise. Zarathustra. Egiptenii pe faraonul Amenofis al IV-lea. într-o continuă expansiune în toate planurile fenomenului social. au dat naştere la o serie întreagă de mari metafizicieni religioşi. Getica.Zamolxis. Dacii. după expresia deja consacrată a lui Blaga?57 Este o întrebare care persistă de peste 60 de ani în literatura noastră de specialitate şi care merită a fi analizată. este acela de a pune în acelaşi plan religia inzilor. pornind de la mitologia lor. Lao-Ţe. a rezista atacurilor puternicilor vecini. 4. 1994. avea nevoie de credinţa în nemurire pentru a se întări. Akhenaton (Amenofis al IV-lea). a căror mitologie este atât de puţin cunoscută. aflată în zona de contact cu importante civilizaţii. care a fost – într-o oarecare măsură – neexploatată suficient până acum: „Inzii. Revista de filozofie (Sibiu) I. 101 . Este vorba de „o religie a salvării sufletelor” sau despre „o nemurire a dubletului corporal”. 111. pp. Fronde. au dat lumii pe un Zamolxe. Ed. Dacă Zamolxis nu ar fi existat. egiptenilor. Curs de filosofia religiei. Poate că numele Zamolxis (sau Zalmoxis) să fi fost un rezultat al hazardului (numele Alesului putea fi cu certitudine şi altul). Nu este o 57 L. p. Acelaşi Lucian Blaga făcea o observaţie. 1945. a se extinde în dauna acestora. chinezilor. Perşii au dat lumii pe Zarathustra. Chinezii pe Lao-Ţe. în Saeculum. evreilor şi dacilor. perşilor. Moise … şi Zamolxis. 58 Idem. cu Zarathustra sau Moise. cert este că societatea geto-dacă.”58 Meritul principal al acestei observaţii. Alba Iulia – Paris. cu siguranţă că ar fi trebuit inventat. Blaga.

se îmbogăţeşte – prin aureola de legendă – care se depune pe aparentul colb al vremii. Spiritul marilor învăţaţi. se ştie foarte bine că regele este un om ca şi ceilalţi […]. dar nu omul este venerat. părtaş la domnie. profet. depozitar de „ştiinţă” acumulată în Egipt şi Grecia. figura lui Zamolxis se înscrie ca un fin cunoscător al acestora. care e zeu. Desigur. în stare să vestească voinţa zeilor. demonstrează. ci o putere vie.IOAN MARIUS GREC alăturare făcută din „spirit patriotic”. un zeu care circulă printre oameni […]. influenţa acestora străbătând nu numai spaţiul geografic. ci funcţia. creaţia populară devenind depozitar de asemenea învăţătură. dar şi proba implacabilă a timpului. l-au avut asupra dezvoltării spirituale a popoarelor unde s-au născut. 102 . preot al zeului cel mai slăvit. cu prisosinţă umanitatea personajului. mobilă. De altfel. filosof. regele nostru. „Regele este un zeu. Toate aceste apelative acordate lui Zamolxis (sau Zalmoxis – dacă nu cumva acesta este doar un supranume. nu un zeu pietrificat. Pe fondul credinţelor strămoşeşti. în puţinele relatări antice. ci dimpotrivă. deoarece într-un timp foarte rapid a reuşit să-şi impună autoritatea – la început pe lângă rege. ajungând mai apoi în această postură – iniţiator al unui nou cult religios. nu numai că nu se erodează. cercetătorii religiosului au observat acest fenomen. Atributele acordate lui Zamolxis. transportabilă. se înscriu în următorul registru: om. El este chiar unul dintre primii şi cei mai vechi zei […]. hotărât să lumineze – în primul rând – pătura avută a societăţii geto-dace). credem noi. ci avem de-a face cu o interpretare pertinentă şi actuală a impactului pe care personalităţile mai sus menţionate. preluat de un înţelept născut din sevele fertile ale neamului getic. deşi uneori au exagerat relaţia rege-zeu.

Zamolxis. 1958 – studiul. 60 Ibidem. Bruxelles. În Zamolxis se îngemănează foarte bine ceea ce observa L.” (Este o concluzie la care ajunge cercetătorul belgian. mai înainte ar trebui stabilită natura exactă a întrupării divine. Bucureşti. un loc unde contactul cu supranaturalul este mult mai posibil. Realitate şi mit în religia geto-dacilor puterea. Ed.. era un loc favorabil revelaţiilor. regefiu-de-zeu. de Heusch: „[. depozitar al forţei fizice de constrângere şi preot al unui cult al Forţei. 1998. în urma unei ample cercetări efectuate în Africa. efectuat pe unele triburi care trăiesc şi în zilele noastre cantonaţi în numeroase tradiţii primitive. p. pentru a-şi face credibile ideile. în grade diferite […] în acelaşi timp. Terenul este deosebit de nesigur într-o eventuală încercare de a stabili – în mod raţional – o clasificare raţională: rege-zeu. 103 .) În ceea ce-l priveşte pe Zamolxis. este cel mai vechi lăcaş de cult pe care l-a cunoscut omenirea. dar concluziile trebuiesc nuanţate în raport cu fiecare caz în parte. orice suveran este. avea deja semnificaţii care veneau din cele mai vechi străfunduri ale umanităţii. P. Polirom.60 59 Este părerea unui renumit istoric al religiilor Van der Leeuw. 88. rezultatele fiind publicate în Essais sur le symbolisme de l’inceste royal en Afrique. un arhetip care acţionează în inconştientul tuturor popoarelor. ne poate oferi o anumită putere de înţelegere asupra unor perioade istorice îndepărtate. acesta se dovedeşte un foarte bun cunoscător al semnificaţiilor simbolice care străbat întreaga preistorie: peştera în care se ascunde. în J. rege-reprezentant-al-unui-zeu etc. 90.”59 Se poate deschide o adevărată dizertaţie asupra evoluţiei care l-ar fi înlocuit pe regele-zeu cu un rege-fiu-de-zeu. Roux. p..] orice guvernare. Regele (mituri şi simboluri).

au acelaşi mijloc: iniţierea. mag. cea mai credibilă în ceea ce-l priveşte pe Zamolxis. Ed. preoţii. Misterele au în esenţă acelaşi scop: obţinerea unei vieţi preafericite într-o altă lume şi o viaţă superioară în această lume. 104 . De la Zalmoxis la Genghis-Han (Studii comparative despre religiile şi folclorul Dacie şi Europei Orientale). 1995. Eliade. a coborî în Infern înseamnă a cunoaşte „moartea iniţiatică”. depozitarii ritului iniţiatic exterminaţi de pe scena istoriei în ritmul dezafectării templelor. Humanitas. ne aflăm.) Adresată unui număr restrâns de iniţiaţi. ca într-un ritual de nenumărate ori 61 M.IOAN MARIUS GREC Dispariţia (ocultarea) şi reapariţia (epifania) a fost interpretată de omul de ştiinţă de astăzi ca semnul cel mai clar al unui ritual iniţiatic. noua religie (născută din pântecul pământului – la fel ca omul din pântecul mamei) dispare în timpul stăpânirii romane. zeiţă. în faţa unor Mistere (Ceremonii secrete de iniţiere). erou. Bucureşti. mai mult ca sigur. au acelaşi simbolism: ciclul vegetal. nobilimea – iniţiaţii – va pieri în luptele grele din cele două războaie. divinitate a vegetaţiei. Decebal (urmaşul de drept al iniţiatorului noii credinţe) se va sinucide. în prezentarea de locuri şi obiecte sacre „hiera” care au intime legături cu moartea şi învierea simbolică a unui zeu. 36-37. prin credinţa în spiritele animale stăpâne ale naturii […]. revelaţii orale. pp. vor duce cu ei secretele cultului. prin urcare la cer şi coborârea în infern a sufletului. legislator).61 Relatarea lui Herodot. Ele constau în drame liturgice. profet. nu are conotaţiile unui ritual şaman (nu suntem în faţa unui fenomen religios şi iniţiatic caracterizat prin extaz personal. Asemenea scenarii erau relativ des întâlnite în lumea mediteraneană. experienţă necesară înainte de a întemeia un nou mod de existenţă (rege mesianic.

încă din copilărie. astfel încât trebuie să stea locului şi să privească doar înainte[…]. Cartea a VII-a. atunci când l-ar vedea tulburat şi incapabil să vadă ceva. ci s-ar cădea să cercetaze dacă nu cumva.] asemuieşte firea noastră în privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu următoarea întâmplare: iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpământeană. Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi ! Sunt asemănători nouă – am spus […].. venind sufletul de la o viaţă mai luminoasă.. de-a lungul căruia e zidit un mic perete […]. cu picioarele şi grumazurile legate. al cărei drum de intrare dă spre lumină. Ni s-au păstrat elemente ale cultului zamolxian. nu vor putea asigura continuitatea mediatică spre geto-dacul. drum lung faţă de [lungimea] întregului peşterii. deşi nu este un mit în adevăratul sens al cuvântului. Toată discuţia porneşte astfel: „[. filosoful grec (în Republici.Zamolxis. Platon lansa „mitul peşterii”. 514-518) încearcă să afle până unde pot fi luminate naturile noastre. şi-ar aminti că există două feluri de slăbire a vederii. prin mijlocirea regelui şi preotului. de la un foc aprins înapoia lor. apoi. Încă în antichitate. În această încăpere ei se găsesc. Realitate şi mit în religia geto-dacilor exersat. n-ar trebui să râdă necugetat. deoarece verigile puternice ale unui astfel de cult: regele şi preoţii. ca într-o peşteră. este un drum aşezat mai sus. Lumina le vine de sus şi de departe. nu e pătruns de întuneric datorită neobiş- 105 . ale celor ce vin de la întuneric la lumină. provenind de la două feluri de pricini: o dată a celor ce vin de la lumină la întuneric. […] dacă lumea ar avea minte. într-o formă sincretică în Dacia romană? Este de la sine înţeles că nu mai era posibil un astfel de demers. Ar putea atunci gândi că aceleşi lucru se petrece şi cu sufletul. o figură de stil. ci mai degrabă o alegorie. obişnuit să intre în contact cu Zeul. iar între foc şi oamenii legaţi.

schimbătoare. unii cu alţii. dimpotrivă. credinţele. cu foarte mare atenţie şi profund. 1990. sosind de la mai multă neştiinţă înspre o viaţă mai luminoasă. decât de cel care soseşte de sus. singura care nu poate fi combătută. indiferent de epoca pe care o aprofundezi. într-o oarecare măsură. în timp ce pe celălalt l-ar socoti vrednic de milă.” Credinţele şi opiniile mulţimilor se constituie astfel în două categorii distincte cu foarte mare claritate: marile credinţe permanente. opiniilor şi obiceiurilor. din strânsoarea căreia nu pot scăpa niciodată şi care îi face să semene.” Dacă studiezi. Iar dacă totuşi ar voi să râdă de acesta din urmă. constaţi întotdeauna existenţa unui fond extrem de fix. Psihologia mulţimilor. O conspiraţie poate doborî un tiran. Tirania veritabilă este cea care se exercită inconştient asupra sufletelor. nu s-a umplut de o mai mare strălucire. în demersul său reformator al conştiinţelor. Ed. care dăinuie secole şi care întemeiază civilizaţii şi opiniile momentului. pe care „se grefează opinii la fel de mobile ca nisipul ce acoperă stânca. Astfel. 62 Gustav Le Bon.62 Am putea spune că Zamolxis a înţeles acest lucru şi va pune accentul. provenite – cel mai adesea – din concepţii generale. ar fi mai puţin ridicol să râdă de el. de la lumină. Anima. opiniile unui popor. dar ce putere are în cazul unei credinţe adânc înrădăcinate? Singurii tirani adevăraţi ai umanităţii au fost dintotdeauna umbrele morţilor sau iluziile pe care ea şi le-a creat.IOAN MARIUS GREC nuinţei. 79-81. pp. pe nemurire. 106 . pe cel dintâi l-ar socoti fericit pentru ceea ce i s-a întâmplat şi pentru ceea ce a trăit. Bucureşti. Datorită credinţelor generale – indiferent de epocă – oamenii sunt prinşi într-o plasă a tradiţiilor. sau dacă.

Desigur. care se realizează între natura umană şi natura divină. Trebuie să reamintim. funcţiile sacerdoţiale ale regelui sunt incontestabile. şi existenţa unor puteri magice.Zamolxis. Putem suspecta. dar el nu ajungea în această postură pentru că poseda aceste puteri. că magicianul. filosof) îl vor ajuta în a-şi impune concepţiile. Toate textele antice. iar mai apoi acaparează puterea regală. în orice caz era preotul ideal. Se întâmplă acest fenomen la multe dintre popoarele antichităţii. în cazul lui Zamolxis. preotul prin excelenţă. Deşi. prin care îl investeşte însă şi cu responsabilitate. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Marea majoritate a popoarelor concep regele un produs al convergenţei fericite. în acest context. dar puterile sale magice nu sunt suficiente pentru a-i asigura acestuia accesul la tron. Regele putea fi un magician. Se poate crede – că în multe dintre cazurile concrete ale popoarelor antice – regele era şi preotul. instituit de ea 107 . Este un răspuns pe care comunitatea îl dă „păstorului”. pe care Zamolxis l-ar fi avut). el devine zeu. cooptat părtaş la domnie. Magicianul poate deveni rege. În momentul în care omul este investit cu putere regală. toate celelalte calităţi (de profet. în vechile societăţi. comunitatea aşteaptă de la El toate răspunsurile pentru problemele care îl frământă. având în vedere stagiile existenţiale efectuate de acesta în Egipt şi în Grecia (chiar dacă există multă îndoială în aceste afirmaţii. era un „funcţionar” al societăţii. În acest sens. nimeni nu poate pretinde că regalitatea ar deriva din sacerdoţiu. Zamolxis cumulează cele două puteri în mod gradual: este iniţial preot al Zeului cel mai slăvit. care se referă la Zamolxis îl creioneză pe acesta în aşa manieră. mai cu seamă în ceea ce priveşte statutul de sclav al lui Pitagora. încât putem vedea în el Regele preot şi magician.

11 „Primindu-l pe Deceneu. Într-o oarecare măsură.] Încă de un timp fusese socotit şi zeu […]..63 Legătura firească care se impune de cele mai multe ori. este cea între Rege-preot. Herodot. P. ca entitate etnică distinctă. nu neagă existenţa umană a lui Zamolxis (noi nu ne îndoim de fel de această existenţă). statutul de magician este considerat în unele cazuri „degradant”. Getica.” Iordanes. desigur că nu este exclus ca toate aceste atribute să se regăsească într-unul şi acelaşi personaj. pp. fulminante prin conotaţiile sociale. în societatea arhaică.IOAN MARIUS GREC în cele mai multe cazuri. 29. un şarlatan care rătăcise multă vreme în Egipt […]. Deceneu: şarlatan.” „[. „[.” Strabon. 50 Cui i se datorau toate aceste extraordinare cariere. cit. Burebista i-a dat o putere aproape regală […] iar după moartea lui Deceneu ei au avut aproape în aceeaşi veneraţie pe Comossicus […] considerat de ei şi ca rege şi ca preot suprem […]. născută din marea masă a tracilor. Roux. 47. Geografia. atunci când trebuie să dea un 63 J. 40. 108 . mai puţin Rege-magician.. dar devine sceptic (este scepticismul prefigurat al „omului de ştiinţă”).. într-o perioadă aflată la începuturile existenţei societăţii geto-dace. Comossicus: Rege – preot suprem? Desigur că răspunsul se impune de la sine: această situaţie îşi găseşte răspunsul în tradiţia inaugurată de către Zamolxis. 20-21. 3. op... Rege-zeu. care nu-şi găseşte „în sine” propriile puteri magice. VII.] Burebista şi-a luat ajutor pe Deceneu.

Realitate şi mit în religia geto-dacilor răspuns într-o problemă de cronologie: a fost contemporan Zamolxis cu Pitagora ? „[.. prezentată drept condiţie a oricărei vieţi şi a oricărei existenţe sociale. a celei de-a doua: sunt considerate procese înrudite. acţiunea politică. scoarţei terestre”. prezintă forme diferite în funcţie de regimurile politice. aplecându-se asupra studiului influenţei politicului şi sacrului asupra comunităţilor umane.” Herodot. observa că politicul acţionează asupra oamenilor într-un mod care aminteşte „cauzele naturale”. Amândouă contribuie la a impune obedienţă faţă de o ordine globală.. mării. asupra omului. instaurată de strămoşii de la începuturi sau de fondatorii statului. socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai înainte de Pythagoras. care. Această analogie vrea să sugereze distanţa la care se află puterea – în afara şi deasupra societăţii – şi capacitatea sa de constrângere. şi ordinea societăţii. ea pune sacrul pe primul plan în 109 . Istorii. impusă de zei. 96 Poate ar trebui – în acest moment al analizei noastre – să medităm mai mult la concluziile eseistului francez Paul Valéry. ei îl suportă aşa cum suportă „capriciile cerului. Ritualul asigură menţinerea celei dintâi. este asociată cu forţele care guvernează universul şi menţin viaţa şi capacitatea de dominaţie.] de altfel. Această solidaritate a sacrului şi a politicului. Este evident că puterea ca forţă. între ordinea lumii. IV. care face ca atacurile împotriva puterii (dar nu împotriva deţinătorilor săi) să fie sacrilegii. Suntem în faţa unei coagulări de interese.Zamolxis.

Asemănările frapante. Budapest. Balandier. într-o postură inferioară (cea de sclav). pp. Amarcord. putea foarte bine să fie rodul unui hazard. Că Zamolxis a fost un întemeietor de religie nu ne îndoim. Timişoara şi Open Society Institute. Herodot are dreptate: Zamolxis este anterior existenţial lui Pitagora. 1998. de atâtea ori întâlnit în cursul istoriei universale. Pitagora a 64 Ideile au fost preluate din lucrarea lui G. dar este la fel de adevărat că programatic.64 Deşi nu poate fi considerat un argument infailibil. majoritatea celor care abordează problema religiei geto-dace (bazându-se pe intuiţia învăţatului din Halicarnas) consideră că. întradevăr. nici pe departe identică. dar că a fost un discipol al lui Pitagora era o imposibilitate temporală. stabilit la Crotona şi mort în Metapontum. în unele dintre afirmaţiile celor doi. au făcut (ne-existând atunci nicio altă explicaţie) să se nască această „poveste” a vieţii de sclav a lui Zamolxis. care a fost Pitagora. Era de neconceput. Acesta trebuia adus. fiul lui Mnesarchos din Samos. există nenumărate aspecte comune între doctrina religioasă a învăţatului geto-dac şi colosalul „iubitor de înţelepciune”. dar şi pentru cei latini.127-128. pe lângă „savantul” Pitagora. Antropologie politică. de unde „plin de înţelepciune” să întemeieze o nouă religie. să fi fost răspândite în zona dunăreană de un „oarecare” Zamolxis. ca unele dintre ideile vehiculate de Pitagora în renumita sa Societate religioasă de la Crotona. Asemănarea în gândire a celor doi.IOAN MARIUS GREC cazul societăţilor „fără stat” şi face să prevaleze dominaţia exercitată asupra oamenilor şi lucrurilor în cazul societăţilor „statale”. Ed. în timp-pe tărâm grecesc. 110 . atât pentru autorii greci. Ideea forţă care a condus Antichitatea la acest demers a fost – în primul rând – credinţa în NEMURIRE.

circa 1150-450/350)66 constituie perioada în care se cristalizează etnia geto-dacă. Hallstattul mijlociu (C. B. Cei mai mulţi istorici consideră că prima Epocă a fierului (Hallstatt. secolele VIII-VII) marchează fenomenul de generalizare a utilizării fierului (geneza şi dezvoltarea Culturii Basarabi).65 Când s-ar putea plasa existenţa umană a celui care a intrat în istorie sub numele de Zamolxis? Trebuie să ne raportăm la o perioadă în care civilizaţia geto-dacă se manifestă din ce în ce mai unitar. ar fi avut posibilitatea de a trece printr-un animal sau plantă. Blackburn. Univers Enciclopedic. C. el se poate elibera printr-un studiu întreprins cu fervoare religioasă. Realitate şi mit în religia geto-dacilor propovăduit doctrina metempsihozei sau ciclul reîncarnării. p. după care este liber să se întoarcă în sufletul universal al lumii. în principal. 302-303. se poate considera că în decursul primei epoci a fierului se cristalizează civilizaţia geto-dacă timpurie. Gogoşu şi Ciumbrud. B – circa 1150-800/750) este o perioadă de tranziţie care marchează apogeul metalurgiei bronzului în spaţiul carpato-dunărean. Începutul Hallstattului târziu (D. cu toate acestea. 66 Epoca hallstattiană este formată. notate A. Deci. Primele două perioade (A. Ed. Sufletul. 65 S. Dicţionar de filozofie (Oxford). D. cultura materială şi spirituală de pe teritoriul nord-dunărean dobândeşte un caracter tot mai unitar. Cu cât suntem mai aproape de faza finală a acestei perioade. Bucureşti. 1999.Zamolxis. de esenţă divină. Dacă Hallstattul timpuriu (A. 111 . B – Hallstattul timpuriu) corespund ultimei faze a Epocii bronzului central-european („epoca câmpurilor de urne”). din patru perioade. 650-450/300) marchează sfârşitul manifesttărilor de tipul Basarabi şi începuturile necropolelor de la Ferigile.

. În vreme ce grecii devin un popor cu orientarea spre mare. s-a legat prin fire nevăzute.Hr. civilizaţia geto-dacă. Aşezarea grecilor aici (secolele VII-VI î. În prima vârstă a Epocii fierului. trecerea lui Achile prin insula Albă.). a două lumi. vitejia misterioaselor amazoane […]). atunci când se deschide drumul spre apariţia organizării statale. Marea Neagră fusese străbătută de corăbiile aheilor încă din mileniul al II-lea î.Hr. cercetării unor noi lumi. marchează contactul. deschis călătoriilor. parţial în cadrul fenomenului religios). (mitologia este plină cu amintirea unor întâmplări „de la capătul pământului”: expediţia Argonauţilor. se poate constata o realitate intrată în cotidian: „Tracii au mai multe 112 . iar pe de altă parte. a Ifigeniei în Taurida. asemănătoare în fondul lor indoeuropean. printr-o mare neospitalieră iniţial („Pontus Axeinos”). de pământul natal. dar solide. devenită curând primitoare („Pontos Euxeinos”).IOAN MARIUS GREC Întemeierea coloniilor greceşti pe ţărmul getic al Marii Negre.Hr. dar care alunecaseră în spaţii culturale şi economice relativ deosebite. a cărui necesitate era una naturală în procesul de consolidare etno-culturală a geto-dacilor. în special din raţiuni geografice. pe de o parte. în timp ce arheologii constată importante mărturii ale credinţelor uraniene. vor avea influenţe benefice în procesul de realizare a unităţii cultural-spirituale a civilizaţiei geto-dace. Este o perioadă favorabilă apariţiei unui „întemeietor de religie”. drum reluat de greci în secolul al VII-lea î. predominant agrară. În plan spiritual (epoca Hallstattiană) continuă trăsăturile dobândite pe parcursul Epocii bronzului (sesizabile în special în artă. din ce în ce mai profund. în mijlocul geto-dacilor. Rezultatul unui astfel de demers se va putea concretiza în perioada Latène a Epocii fierului. în vecinătatea celţilor (care au aspecte similare cu cele ale geto-dacilor pe tărâmul credinţelor religioase). Este evidentă continuarea cultului solar.

15 113 .. 3). dar obiceiurile sunt cam aceleaşi la toţi. îl învăţă astronomia. după regiuni. 9 „El mai avea cu sine şi un alt tânăr. Iamblichos. unde locuitorii din Samos se adunau pentru a se sfătui cu privire la treburile cetăţii. Despre viaţa lui Pitagora – modelul cu care este comparat Zamolxis. După alţii. „[. În afara oraşului. adus din Tracia.” ibid. după care a căzut în mâinile piraţilor care îl tatuaseră […].Zamolxis. care-l iubea.. numit cel mai adesea „pitagoreu” – au fost scrise mai multe lucrări.” Porphyr. Viaţa lui Pitagora. Cele mai celebre sunt scrise de Porphyr şi unul dintre discipolii săi. Pitagora.] întors în Ionia. Realitate şi mit în religia geto-dacilor nume. doar că nu este justificată o asemenea apropiere din punct de vedere cronologic. Istorii. el (Pitagora) a întemeiat […] o şcoală numită până în zilele noastre «hemiciclul lui Pitagora». afară de geţi” (Herodot. care îndreptăţesc această analogie. ceremoniile. el a găsit o peşteră potrivită în care să-şi predea filosofia. 14 „După spusele lui Dionysophanes. numele de Zalmoxis înseamnă «străin».” ibid. căci tracii numeau pielea zalmos. şi unde îşi petrecea o bună parte din zile şi nopţi întovărăşit de adepţii săi […]. V. şi tot ce priveşte cultul zeilor […]. numit astfel din pricină că la naştere fusese înfăşurat într-o blană de urs. În aceste lucrări găsim elementele de concepţie. el [Zalmoxis] fusese sclav al lui Pitagora. pe nume Zalmoxis.

114 . Cinsteşte şi pe Geniile pământeşti. care încep.” Iamblichos. iar celor pământeşti în număr par […]. iar părerile despre ei să fie îndreptăţite. • Respectă jurământul. dar nu peste măsură. când a fost eliberat şi s-a întors la geţi lea dat acestora legi. convingându-i că sufletul este nemuritor. în ordinea ce le-a fost rânduită de Lege. Cinsteşte apoi pe Eroii glorificaţi. 38 „Zamolxis. Viaţa lui Pitagora. astfel: „Cinsteşte înainte de toate pe Zeii nemuritori. 173 Esenţa învăţăturii lui Pitagora o întâlnim în Imnurile sacre. împlinind tot ce este hotărât de Lege. ci să fie curajoşi în faţa primejdiilor. Chiar şi acum […] mulţi dintre barbari îi conving pe fii lor că sufletul celor morţi nu poate să piară.” ibid. un trac care a fost sclavul lui Pitagora şi a ascultat învăţăturile sale. să-i cinstim pe zei. Fiindcă i-a educat în acest fel pe geţi şi le-a dat legi scrise. […] şi i-a îndemnat pe concetăţeni să fie viteji. să ne supunem legilor. ci supravieţuieşte şi că nu trebuie să se teamă de moarte. ci părăsindu-ne locuinţa pentru aceasta.IOAN MARIUS GREC „Iată ce sfaturi dădea Pitagora: să se vorbească cu religiozitate despre firea zeilor. XXX. să aducem jertfe zeilor din cer în număr impar. să ne purtăm cuviincios faţă de părinţii şi binefăcătorii noştri. Zamolxis este socotit de către ei drept cel mai mare dintre zei. despre daimoni şi despre eroi.

Bucureşti. te vei înălţa în liberul eter. Strabon.67 Unii autori moderni au pus în evidenţă „modelul” lui Zamolxis. pe mama ta şi pe rudele ce-ţi sunt apropiate […] şi se încheie astfel: […] Iar după ce. cultul căruia îl slujea. etern. De la Zamolxis la Genghis-Han (Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale) Ed. XXVIII. Ed. pp. 1995. Personajul mai este amintit şi de Platon. 28-29. în Imnurile sacre. traducere din limba greacă. XIX.” Un caz interesant este cel al scitului Abaris (personaj amintit şi de către Herodot în Istorii. Zamolxis nu este însă un şaman). Bucureşti. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Cinsteşte pe tatăl tău. cel al lui Abaris. Herald. Bucureşti. 36). preot „purtat de o săgeată ce-i fusese dăruită de Appolon hiperboreul”. De Vita Pythagorica (studiu introductiv. subliniindu-se rolul săgeţii în mitologia şi religia sciţilor. 68 M. 2006. Ed. vei fi precum un zeu: nemuritor. comentarii şi indice de Tudor Dinu). Sinapsa. 2001. de-a pururi biruitor al morţii. Viaţa lui Pitagora. Iamblichos. XXXII.Zamolxis. părăsindu-ţi trupul. 115 .68 Este de remarcat că se uită apropierea geografică şi culturală dintre geto-daci şi sciţi (une- 67 Porphyr. 44-45 (autorul prezintă mai multe dintre opiniile specialiştilor care îl compară pe Zamolxis cu un şaman. Celsus. IV. note. precum şi în ceremoniile şamanice siberiene. pp. Eliade. Lexiconul Suda. asemănător cu şamanul sau modelul mitic al unui şaman. Humanitas.

] dacă nu voi înroşi mai întâi cu sângele meu săgeţile scitice şi un get sălbatic nu-mi va tăia capul cu sabia”... nota 273. Ovidius „Iar eu să pier străpuns de un arc getic […].. săgeata având un mesaj simbolic şi la geto-daci: „getul cel cu tolbă stârneşte necontenit războaie grele” Ovidius „[. p.” Lucan În vreme ce Zamolxis este enumerat de către Iamblichos printre discipolii lui Pitagora (capitolul XXIII.” Ovidius „[. L. Zaleucos. Epimenides69. 104). op. cit. Brunaux.] Umpleţi tolbele şi întindeţi arcurile armeniene cu vine getice. o abordare recentă despre discipolii lui Pitagora poate fi consultata la J. iar semnificaţia „săgeţii”. alături de Charondas. nu trebuie căutată numai în lumea scită sau nord-europeană...IOAN MARIUS GREC ori extinderea noţiunii de scit la toate seminţiile zonei pontice). 85.” Ovidius „În sfârşit printre săgeţi sarmatice şi getice îţi doreşti să trăieşti şi să mori în aceste locuri. 69 Iamblichos. Druizii 116 . chiar dacă el este inclus între personajele atribuite diverselor epoci sau chiar legendare.

71 Porphyr.. Cartier. Iaşi. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Abaris nu apare în această listă. 15). capitolul „Elevi ai lui Pitagora?”.. la români. 117 . Cartier. Bucureşti. tatuajul. având în vedere că a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. p. Un caz care merită a fi menţionat. 2007. În viziunea grecilor acesta trecea drept trac. iar mitologia a făcut din el un fiu al unui rege trac Eagru şi al muzei Calliope. 71 E. s-a lansat ideea că „Orfeu este un personaj trac foarte asemănător cu Zamolxis – un şaman mitic sau un prototip al şamanilor”. el este totuşi numit „discipol” (XXVIII. 78 (a se vedea capitolul XIX şi nota 251). Abaris poate fi cel mult un urmaş al lui Zamolxis. neiniţiat în mistere sau educaţie greacă. Bucureşti. Pictarea rituală a corpului şi tatuarea repre- (filosofi printre barbari). are un rol talismanic tradiţional.” Viaţa lui Abaris este plasată în secolele VII–VI î. Polirom. Druizii (filosofi printre barbari). L.Hr. Ed. Trăia în sanctuare şi nu a fost văzut niciodată mâncând sau bând ceva. 132. idei care premerg – la un alt nivel însă – unele dintre conceptele care vor fi vehiculate de Pitagora şi hemiciclul său.R. op. p. atras de ideile acestuia care se vehiculau în zona dunăreană. 231). cit.70 Fiind în vârstă. 2007. 2007. Brunaux. aminteşte un episod în care Zamolxis este tatuat (Viaţa lui Pitagora. Ed. Pornind de la astfel de considerente (a se vedea J. este cel al lui Orfeu. 204-240. 70 Iamblichos. pp. chiar dacă nu îl vom analiza în detaliu. Dodds. Ed. p. fiind considerat preot apollinic şi taumaturg. 141): „se spune că Abaris a venit de la hiperboreeni strângând aur pentru templu şi prezicând o molimă.Zamolxis. Grecii şi iraţionalul. îi sunt atribuite două lucrări: o Theogonie în versuri şi o culegere de descântece. fiind în acelaşi timp şi descendent din Apollo.

precum şi containerele (din lut. 1998. Despre nemurire Moto: „[. germani. sciţi. Suntem în faţa unor aspecte rituale. cea din urmă practică reprezentând doar o rafinare a primei.. Ed. cu presupusa sa „educare” la şcoala lui Pitagora.] mulţi dintre barbari îi conving pe fiii lor că sufletul celor morţi nu poate să piară. 94-97. care amintesc pictura corporală şi tatuajul la celţi. încercându-se a se găsi adevăratele explicaţii ale acestui „nod gordian” al existenţei umane.” Iamblichos Cel mai controversat concept.IOAN MARIUS GREC zintă de fapt acelaşi act. Poruciuc. 118 . în concepţia lansată geto-dacilor de către Zamolxis. Au curs râuri de cerneală. este acela de „nemurire”. care apare pus în legătură cu Zamolxis. ci să fie curajoşi în faţa primejdiilor. os) în care erau păstraţi coloranţi. ci supravieţuieşte şi că nu trebuie să se teamă de moarte. Ideea de „nemurire” face parte 72 A. geto-daci şi alţi „picţi”.2. din preistorie până în vremurile noastre.. Polirom. Confluenţe şi etimologii. sunt numeroase referirile în unele texte greceşti şi romane. Asemenea acte rituale îşi au originea în preistorie şi avem în vedere aici acele mojatre speciale în care locuitorii neoliticului îşi pulverizau fardurile. în nenumărate pagini.72 4. De asemenea. corn. pp. avute în vedere în întreaga arie sud-est europeană. Iaşi.

Dacă zeii hotărăsc asupra vieţii şi morţii omului de rând. unui grup „ales” de locuitori ai teritoriilor geto-dace.] geţii care se fac [sau poate mai bine se ştiu face] nemuritori […].” 119 .. dar s-au păzit să ne destăinuiască şi ziua când ne va ajunge moartea. Acest „zeu” s-a impus a fi Zamolxis. alături de „strămoşi”. au impus consecinţele acestei religii şi poporului liber.. IV. păstrat în integralitatea sa.Zamolxis. Epopeea lui Ghilgameş. Realitate şi mit în religia geto-dacilor din cele mai vechi obsesii umane. cel mai vechi poem. doar un zeu poate să-i îndrume spre o altă existenţă (eventual o „post-existenţă” – ca să utilizăm un termen vehiculat de Lucian Blaga).] geţii care se cred nemuritori […]. drumul pe care Zamolxis îl arată concetăţenilor săi este altul. are ca idee centrală încercarea omului de a ajunge la „nemurire”. Numeroase discuţii s-au înfiripat între specialişti. Trebuie să pornim însă de la realitatea că „noua religie” se adresa.. în primul rând. 93) să spună în debutul relatării sale despre geţi: „[. Suntem în faţa unei religii esoterice rezervate unui număr restrâns de iniţiaţi. cu privire la ce anume a vrut Herodot (Istorii. care fiind însă vârfurile societăţii.” Dacă Ghilgameş ajunge în final la ideea că „nemurirea” oamenilor constă în faptele lor.. zeii străvechi. deoarece: „Zeii au hotărât asupra morţii şi asupra vieţii noastre.” sau „[.

IOAN MARIUS GREC

Este importantă această nuanţare, deoarece dacă ne aflăm în cea de-a doua situaţie, atunci – întra-devăr – relatarea ritualului (din Istorii, IV, 95) se referă la un cult iniţiatic, adresat unei elite.73 Diderot, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, făcea următoarea observaţie: „Vechii filosofi aveau o dublă doctrină, una externă, publică sau «exoterică», alta internă, secretă sau «esoterică»”.74. Să fie acesta şi cazul doctrinei religioase (cu valenţe filosofice) iniţiată de către Zamolxis? Este foarte posibil să fie aşa, deoarece experimentul pe care Zamolxis l-a efectuat, prin ospeţele pe care le-a organizat şi dispariţia misterioasă, nu se putea face decât cu un număr restrâns de participanţi. De altfel, „modelul” lui Zamolxis va fi preluat de alţii (avem cunoştinţă doar de Deceneu şi Comosicus), care vor avea aceeaşi preţuire la geto-daci. Este interesant de menţionat că în zona Muntelui Sacru – Cogaionon – nu s-a descoperit nici cea mai mică urmă care să ateste existenţa vreunei necropole geto-dace. Unde sunt resturile a zeci şi zeci de preoţi, care au slujit decenii peste decenii templele cele mai renumite ale geto-dacilor? Este, poate, un efect al cutumei înrădăcinate de Zamolxis, care presupunea „dispariţia” preotului alături de zeii strămoşeşti, alături de Zamolxis, aceasta nefiind doar una pur spirituală, ci şi materială în acelaşi timp.
73

A. Vulpe, Istoria Românilor, Academia Română (secţia de ştiinţe istorice şi arheologie), vol. I (Moştenirea timpurilor îndepărtate– coordonator M. Petrescu Dâmboviţa), Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001 p. 430. 74 D. Diderot, Encyclopédie, 1755, t. VI, p. 273, citat preluat din P. Riffard, Dicţionarul esoterismului, Ed. Nemira, Bucureşti, 1998, 102. 120

Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor

În ceea ce priveşte sacrificiile religioase care îi sunt atribuite, ele se circumscriu vechilor credinţe şi ritualuri, preexistente cultului zamolxian, făcând parte din fondul simbolistic primitiv indoeuropean, având drept scop obţinerea lucrurilor dorite (exemplu: pacea, prosperitatea, victoria), influenţând puterile de dincolo prin ofranda de daruri şi retrăind mituri primordiale.75 Lucian Blaga se arăta sceptic în ceea ce priveşte capacitatea geto-dacilor de a percepe „nemurirea” ca pe un fenomen superior, al spiritului: „Getul nu se fereşte să cadă în luptă, deoarece pe calea aceasta el speră să obţină o nemurire a dubletului său corporal. Nemurirea îl preocupă nu atât ca un lucru de la sine înţeles, ci mai curând ca un ce de dobândit pe o cale oarecare, unde totdeauna magia intervine într-un fel […] dacă nemurirea ar fi un atribut al «spiritului», o însuşire firească, genuină a acestuia, n-ar mai fi nevoie de nicio magie farmacologică. Se pare de altfel că preoţii geţi, ca şi druizii la Celţi, erau impresionanţi meşteri ai magiei.”76 Apropierea între preoţii geto-dacilor şi druizii celţilor s-a făcut încă din antichitate; Origene (filosof, teolog şi scriitor grec [circa 185-253], în lucrarea Philosophumena, 2, 25) sublinia – într-o povestire cu iz legendar – că Zamolxis s-ar fi dus în lumea celtică (după moartea maestrului său), într-o misiune de apostolat. Se face astfel o legătură directă între concepţia religioasă a celţilor şi doctrina pitagoreică, transmisă acestora prin intermediul lui Zamolxis(!).

75

J. Vertemont, Dicţionar al mitologiilor indo-europene, Ed. Amarcord, Timişoara, 2000, p. 283. 76 L. Blaga, „Getica”, în Saeculum. Revistă de filozofie (Sibiu) I, 4, 1943, pp. 3-24. 121

IOAN MARIUS GREC

Alimentate de la aceeaşi sursă, doctrinele filosofico-religioase ale celţilor şi geto-dacilor suferă comparaţii. În ceea ce priveşte religia celţilor în faza de apogeu (secolul al III-lea î.Hr.), rolul principal în cult îl aveau druizii („prea înţelepţii” sau „preoţii stejarului”), care aveau o influenţă considerabilă şi asupra regilor. Ei erau constituiţi într-un ordin preoţesc, o corporaţie sacerdotală, condusă de un Mare Druid ales pe viaţă. Organizaţi în „colegii”, aveau pretenţii de a coopta noi membrii – mai cu seamă din rândul nobilimii – pe baza unei pregătiri recunoscute de întregul colegiu. Pregătirea unui druid dura circa 20 de ani de instruire complexă. Fiecare rege avea ca şi consilier un druid, fără ajutorul căruia nu se lua nicio hotărâre, iar în Adunări, regele nu putea lua cuvântul înaintea acestuia. Printre cele mai importante atribuţii ale druizilor se aflau şi cele consacrate sacrificiilor animaliere sau umane. Compuneau imnuri închinate zeilor, cânturi care însoţeau ritualurile de sacrificii, cercetau astrele şi făceau profeţii. Învăţământul druidic era complicat, adresat celor capabili a se iniţia în aceste taine, iar gradul de pregătire era determinant de ierarhia în care acesta este plasat. Credinţa acestora era că oamenii sunt descendenţi ai Zeului Morţii, iar lumea va sfârşi prin foc şi apă. Doctrina lor propovăduia, în primul rând, credinţa în nemurirea sufletului şi metempsihoză (legendele celţilor relevă însă o netă deosebire faţă de concepţia pitagoreică în domeniu).77

77

O. Drimba, Incursiuni în civilizaţia omenirii, vol. III., Ed, Excelsior-Multi Press, Bucureşti, 1997, pp. 66-68; despre civilizaţia celţilor se pot consulta mai multe lucrări recente în limba română: V. Kruta, Celţii, Ed. Corint, Bucureşti, 2001; D. Grigorescu, Druizii şi lumea lor, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2003; J. L. Brunaux,

122

Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor

Trebuie să menţionăm însă că problema credinţei druizilor în nemurire a trezit chiar în antichitate „dispute” în ceea ce priveşte perceperea acestui fenomen. Astfel, circulau două versiuni diferite despre credinţa acestora în nemurire: Caesar şi Lucan arătau că sufletul va trece dintr-un corp omenesc în altul, în vreme ce Mela şi Diodor din Sicilia descriau o percepere specifică a lumii de dincolo, ca pe o imagine în oglindă a vieţii de pe pământ. Această din urmă interpretare se întâlneşte în mitologia primitivă în Irlanda, Ţara Galilor. Prima – cea a reîncarnării – a constituit temeiul eronat al identificării druidismului cu filosofia pitagoreică.78 Trebuie să remarcăm că un rol deosebit în ceea ce priveşte cunoaşterea civilizaţiei celtice l-a avut renumitul general roman Caius Iulius Caesar, cel care după cucerirea Galiei a redactat lucrarea Commentarii de bello Gallico („Însemnări despre războiul galic”); în această lucrare – păstrată prin hazardul istoriei până în zilele noastre – descoperim o serie de obiceiuri, tradiţii, concepţii religioase ale galilor, care s-au remarcat ca fiind foarte buni luptători. După cucerirea Daciei, împăratul Marcus Ulpius Traianus redactase – după modelul enunţat anterior – Commentarii de

Druizii (filosofi printre barbari), Ed. Cartier, Bucuresti, 2007. Amintim în acest context interdicţia expresă a scrierilor cu caracter ritual, la celţi existând o categorie specială de druizi, numiţi „barzi”, care aveau această menire, de a reţine pe dinafară poemele lor. Interdicţia, se pare, funcţiona şi în lumea geto-dacă, se prea poate ca un împrumut de la celţi; interdicţia funcţiona şi în vechea Indie brahmanică, astfel încât credem că era generată de un obicei general indoeuropean. 78 D. Grigorescu, op. cit., p. 98. 123

monument pe care l-a transformat. aşa cum fuseseră ele la început. Deşi mulţi autori antici. Mircea Eliade.IOAN MARIUS GREC bello Dacico („Însemnări despre războiul dacic”). Ne aflăm – în acest caz – în faţa unui „film” al războaielor. Columna lui Traian. Câţiva bărbaţi ţineau cu vârful în sus trei suliţe şi cel desemnat prin tragere la sorţi era aruncat în aer. în virtutea credinţei lor în nemurire. se constituie astfel într-un „film mut”. credem că. unul dintre cei mai mari istorici ai religiilor. Sacrificiul şi trimiterea mesagerului constituiau 124 . bazată – totuşi – pe un suport real: similitudinile care există între „arhetipurile general-indoeuropene” şi realităţile concrete ale civilizaţiilor vecine civilizaţiei geto-dace. astfel spus reactualiza raporturile directe dintre geţi şi zeul lor. purtate de unul dintre cei mai mari împăraţi romani. din păcate această lucrare s-a pierdut. el era străpuns de vârfurile celor trei suliţe. era – pentru el – o supremă recunoaştere adusă celor care s-au opus cuceririi. observa referitor la ritualul trimiterii periodice a unui sol către Zamolxis: „[. precum „sufletul nemuritor”. căzând. imortalizate în piatra Columnei lui Traian de la Roma. când Zalmoxis se afla printre ei.. lupte extrem de dificile. dar şi moderni. ajungând până la noi doar imaginile confruntărilor dintre geto-daci şi romani. Sacrificiul făcea posibilă comunicarea unui mesaj. dacă Traian a fost în stare – pentru a le imortaliza – să ridice un monument unic în arhitectura imperială. ca într-o sublimă recunoaştere a vitejiei combatanţilor. făcând apel la toate celelalte categorii de izvoare istorice care ne stau la dispoziţie. pe care ne străduim să-l înţelegem. dar şi la o doză importantă de imaginaţie. în propriul mormânt. au încercat să minimalizeze puterea de percepţie a unor noţiuni abstracte.] trimiterea la fiecare patru ani (după alţi autori la cinci ani) a unui sol însărcinat să-i comunice zeului «ceea ce doresc în fiecare împrejurare»..

care comunicau direct cu divinitatea. Bucureşti. II (De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului). dacă avem în vedere că mesajul era transmis solului înainte de sacrificiu? Desigur că acest mesaj se credea că va ajunge la Zeu. percepută.Zamolxis. Trebuie să remarcăm însă. erau în primul rând preoţii (în frunte cu Marele Preot). comparaţia dintre religia celtică şi cea geto-dacică. dintre influenţa pe care o exercita. existând – cu siguranţă – şi altele (rugăciunile. nu numai religios. spiritualizarea profundă a credinţei geto-dace. în mod firesc. în această situaţie. inclusiv prin mesajele pe care le trimiteau prin aceste sacrificii umane. ştiinţifică şi Enciclopedică. cu tot ceea ce implica ea. comunicarea pe calea spirituală care se stabilea – prin ritual. în cazul solului. cu siguranţă de cei iniţiaţi. Ed. Înţelegem. cel mai sigur pe acest canal de comunicaţie cu El. este: cum credeau geto-dacii că îşi va îndeplini solul misiunea. anume asigurarea nemuririi şi beatitudinii sufletului. sacrificiile de animale […]). Istoria credinţelor şi ideilor religioase. Trebuie să presupunem. deci prin credinţă – între acesta şi Divinitate. ci şi 79 M. din acest punct de vedere. Eliade. cuvioşii.”79 Întrebarea pe care ne-o punem. „capnobaţi” – călătorii prin fum) în societate. 1986. că cei „iniţiaţi” în cultul religios. dintre rolul druizilor în societate şi al preoţilor geto-daci („theosebei” – pioşii. vol. 175. 125 . p. Realitate şi mit în religia geto-dacilor întrucâtva o repetiţie simbolică (deoarece era ritualică) a întemeierii cultului: se reactualiza epifania lui Zalmoxis la capătul celor trei ani de ocultare. ofrandele.

cu cea a brahmanilor. una dintre ele fiind aceea de a întreţine vie. interpretarea semnelor cereşti. Marele Druid. Cluj-Napoca. respectiv Marele Preot. sub multe aspecte.80 Preoţii aveau numeroase atribuţii – poate prea multe şi deseori exclusiviste – în societate geto-dacă. Ei erau depozitarii cunoaşterii. în rândul tuturor locuitorilor geto-daci. 15-17). 1981. reamintim în acest context că Clemens din Alexandria a călătorit foarte mult. cu problemele filosofico-religioase. ocupându-se cu medicina. 126 . Ed. Funcţia lor principală era aceea de a efectua „liturghia”. îndreptăţeşte această apropiere. judiciare etc. Dacia. 81 A.81 În acest context. credem că merită să menţionăm. pp. Clemens din Alexandria. apreciind importanţa legiuitorilor şi dascălilor la barbari. dar cu precizarea că societatea getodacă nu presupunea acele contradicţii sociale ce existaseră la arienii din India). Daicoviciu). credinţa în nemurire. Nu este de loc de mirare că unul dintre primii autori creştini. pe scurt. el fiind cel care a denumit vechea scriere a egiptenilor prin sintagma „scriere hieroglifică”. în care sacrificiile aveau cea mai mare importanţă. îi aminteşte pe preoţii geto-daci alături de brahmanii din India (funcţia preoţilor geto-daci poate fi comparată. Bodor. nu poate fi pusă la îndoială). „Structura societăţii geto-dace”. astronomia. cele etice. şi elementele care au dus la o evidentă apropiere între daci (respectiv geto-daci) şi esenieni (autorii celebrelor Manuscrise de la Marea Moartă – spre deosebire de cei care aveau interdicţie în a scrie texte cu caracter religios (a se vedea 80 Această problemă este analizată şi în subcapitolul intitulat „Decebalvs Per Scorilo”. (asemănarea cu druizii celţi.IOAN MARIUS GREC politic. în Studii dacice (redactor H.

Ştefan „Ei trăiesc într-un mod care nu se deosebeşte deloc. Discuţiile au pornit de la un fragment din opera lui Flavius Iosephus.” traducere din limba franceză a textului lui Iosephus Întrebarea care se pune. nu la cele ale esenienilor. I. de la bun început. Ocazia a fost cu siguranţă oferită de războaiele daco-romane din timpul împăratului Domiţian. Academia Română. numiţi „pleistoi”. cea de-a doua lucrare conţine referinţe la asemănarea obiceiurilor dacilor. 22). obiceiurile. C. Cu alte cuvinte. Bucureşti.. este: ce caută dacii în textul lui Flavius Iosephus? Trebuie menţionat. vol.Zamolxis. ci se aseamănă cât mai mult cu felul de a trăi al dacilor numiţi pleistoi. au nesocotit această interdicţie). Popescu. Hr. adică profeţi.. ci traiul lor seamănă cu aşa-numiţilor polistai (pleistoi) de la daci. filosofia acestora: „Nu trăiesc aceştia într-un fel deosebit de al celorlalţi oameni. 1964. preludiul confruntării viitoare dintre Decebal şi Traian.Hr. traducere Vl. Iosephus a avut prilejul să înveţe anumite lucruri despre daci. descriind într-o manieră concisă viaţa. iar Antichităţile iudaice în perioada 93-94 d. în mod firesc. Antichităţi iudaice (XVII. Realitate şi mit în religia geto-dacilor nota 75) ereticii esenieni care se autointitulau „văzători”. El a scris Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor între anii 70-75 d. acesta se referă la esenieni. V.” Izvoare privind istoria României. În 127 . Iliescu. Cu toate acestea. Gh. că autorul acestor rânduri era deosebit de erudit. De altfel. campania de dincolo de Dunăre fusese pregătită prin ceea ce azi numim „influenţare psihologică” a opiniei publice. în perioada 75-93.

1999. Daniélou. Amarcord. pp. separaţi”. celibatari şi vegetarieni. Dacă analizăm situaţia şi din punct de vedere al foneticii. Ed. 1998. în Dacia sacra. Series Historia.O. frecvent asociate în biserica creştină primitivă. ceva mai mult decât un simplu artificiu sculptural. Lozovan.. cu mâinile legate la spate. aproape toţi. erau „asceţi” şi iubitori ai naturii („phoenix” – are dublu înţeles: „simbol al nemuririi şi cel de „creangă de palmier” şi „coroană”. Bucureşti. I. A-i pune pe esenieni în legătură cu aceştia nu este nici absurd. Esenienii erau „celibatari. „Cu privire la «kapnobatai» şi «polistai». 7-25. „Ramura de palmier şi coroana”. reprezentaţi stând în faţa a doi arbori. istoria şi paleografia în acelaşi timp. amintind de aspectul „pleus”-ului indoeuropean. aminteşte de căciula dacilor „pilos” (probabil făcută din lână sau postav. mai mult. pe o bază iudaică82) în viaţa de fiecare zi (după relatările lui Plinius şi Solinus). 1965.83 82 A se vedea J. Bodor. „Pleistoi”-i ne apar acum desluşit. pp. „Pleistoi”. izolaţi. Este. nici accidental. este interesant şi articolul lui A. Timişoara. după cum apare în reprezentările de pe Columna lui Traian). la daci”. existenţa „pleisk”-ului trac. 83 E. prezenţa dacilor „pleistoi” în textul lui Flavius Iosephus nu este absurdă. prizonierii daci sunt. 7-18. arheologia intervine în ajutorul a ceea ce pare – la prima vedere – o simplă supoziţie: pe basoreliefurile de pe „Tropaeum Traiani”. fără îndoială. 128 . în Studia Universitatis Babeş-Bolyai. pp. numai ea poate satisface logica. în Simbolurile creştine primitive.IOAN MARIUS GREC acest context. Saeculum I. 19-26. Ed. salvaţi de suspiciunea că ar reprezenta o interpretare fantezistă şi întâmplătoare. purtând „pilos”-ul ca nobilii daci.

era nevoie de mai mult. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Prin această apropiere de concepţii în ceea ce priveşte religia. aşa cum a fost încetăţenită de către Zamolxis pe pământul Daciei (termen generic care desemnează toate teritoriile locuite de geto-daci încă din perioada pre-statală). în special în cea ce priveşte nemurirea. VII. încât nu pot fi întâmplătoare. La egipteni.Zamolxis. formulele magice nenumărate care facilitau „nemurirea” (rugăciunile. De altfel. imnurile însoţite de dansuri 129 . dar prinde teren rapid în condiţiile existenţei noţiunii arhetipale în cutuma populară. respectiv izvorul nesecat de spiritualitate pe care l-a iradiat civilizaţia egipteană. chiar dacă acesta a dus o viaţă plină de credinţă în zei.” Apropierea dintre geto-daci şi esenieni s-a făcut şi pe acest tărâm al originilor comune. apropierea esenienilor din Palestina şi Egipt (aici exista o puternică comunitate eseniană) de lumea preoţilor egipteni face ca unele obiceiuri egiptene să fie preluate de esenieni. Strabon (Geografia. de virtute şi de înţelegere faţă de semeni. Elemetul esenţial care apropie cele două concepţii (egipteană şi geto-dacă) este că aceasta („nemurirea”) nu se dobândeşte în mod automat de către defunct. comparabilă şi observabilă încă din perioadele de copilărie a creştinismului. credinţa în nemurire a geto-dacilor. apropierile fiind atât de evidente. iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni. căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo. 5) relatează: „Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştiinţe astronomice. Apropierea de civilizaţia egipteană se manifestă în multe dintre concepţiile religioase. descântecele. esenţiale erau numeroasele rituri. 3. în care ideea de nemurire are o altă conotaţie. se constituie într-un teren fertil pentru viitoarea pătrundere şi răspândire a ideilor creştine. invocaţiile prelungi.

conceptul fiind extins treptat şi 84 C-tin Daniel. Bucureşti. era cu certitudine singura cale care asigura drumul spre nemurirea sufletului. toate acestea erau cuprinse în „Textele piramidelor”.. IV. Iniţierea în „Mistere”. spre deosebire de multe alte popoare. din cinci în cinci ani). fiind păstrate secrete de către preoţi. „un paşaport pentru nemurire” am putea-o denumi). existau anumite formule. după alţi autori.” Platon. p. unul din ucenicii lui Zamolxe.84 La geto-daci. Istorii. era unul dintre acestea. 93 sau „[…] tot aşa şi cu descântecul acesta.” Herodot. 248.. Ed.] de la un doctor trac. V Nu se cunosc.. 130 . care însoţea pe oricare mort în lumea de dincolo de viaţă. dar sacrificiul ritual periodic (din patru în patru ani. la fel ca şi la egipteni. este însă destul de evident că iniţial nemurirea era rezervată păturii superioare a triburilor geto-dace. despre care se spune că au puterea să te facă nemuritor. Charmide. Sport-Turism. 1976. practicile care erau necesare pentru a accede la nemurire. care confereau nemurire. Toate aceste formule şi procedee magice. au fost rezervate – iniţial – regilor. practici cu ajutorul cărora se dobândea „nemurirea”: „geţii […] se ştiu face / se fac. Civilizaţia Egiptului antic. cu precizie. Charmide: l-am învăţat [. nemuritori. „Textele sarcofagelor” şi în cele mai importante culegeri de asemenea texte. „Cartea Morţilor”.IOAN MARIUS GREC sacre etc.

în încăperi special amenajate. unde stătu ascuns vreme de trei ani.” (Herodot. moartea era. IV. se practica un ritual „al izolării”. Realitate şi mit în religia geto-dacilor asupra păturii de oameni liberi. izolate. La egipteni. Buhen. o rezultantă a unui comportament patologic. bine mascate. un prilej de bucurie. pe de o parte. La getodaci. acolo unde aveau să cunoască adevărata fericire. nu se poate explica rolul deosebit de important al acestora în înţelegerea religiosului. când preoţii geto-daci au fost exterminaţi în masă. ascunse. 95): „Când locuinţa îi fu gata.Zamolxis. 94) La egipteni. iar templele distruse (a se consulta subcapitolul intitulat „Decebalus per Scorilo” din prezentul volum). La geto-daci. trăind de-a pururea. de altfel egiptenii din antichitate toată viaţa se pregăteau pentru a intra în împărăţia lui Osiris. cel decedat era numit „cel fericit”. se făcu nevăzut din mijlocul tracilor. există două situaţii: • Izolarea nevrotică (sau „fuga de oameni”).” La ce era utilă izolarea. s-a crezut că este vorba de încăperi folosite pentru ascunderea unor obiecte de valoare sau că ne aflăm în faţa unor locuri unde se practicau anumite ceremonii secrete închinate zeilor. coborând în adâncul încăperilor subpământene. „Osiris cel fericit”. care era raţiunea retragerii în anumite locuri. de asemenea. care însă nu aveau acces la toate formulele magice. fiind vorba despre hotărârea con131 . unde se putea ajunge doar prin intrări speciale practicate în podelele unor temple (Abydos. avem o situaţie relatată de către Herodot (Istorii. Gebel Adda. Iniţial. depozitate doar în memoria preoţilor geto-daci. Istorii. rupt de orice contact cu lumea reală? În cazul izolării de lumea reală. IV. identificat cu zeul morţior. riturile secrete. nici relativ rapida rupere a legăturii cu proprii zei – după cucerirea romană. altfel. în frunte cu Marele Preot. deoarece „se vor muta numai într-un loc unde. vor avea parte de toate bunătăţile. Sesebi […]).

în dragoste. 86 O analiză aprofundată a acestei probleme s-a făcut în lucrarea lui Ch. competiţie. în care nu se poate pătrunde. Conflictele noastre interioare. izolarea era percepută ca o modalitate excepţională de autoperfecţionare pe tărâm spiritual. 132 . 1998. văzută ca o bază pentru o dezvoltare spirituală superioară. ca opţiune voluntară. Concentrare şi meditaţie. Facem precizarea că fundamentele unei astfel de practici s-au pus în Egiptul antic. Humphrey. cooperare. Ei trag în jurul lor un fel de cerc magic. Nu numai Zamolxis este văzut ca un pelerin al Egiptului.IOAN MARIUS GREC ştientă sau inconştientă a individului de a nu se lăsa implicat emoţional în relaţii cu ceilalţi. Gavriliu). 1998 (în special capitolul „Fuga de oameni”. „Spre a ţine în ascultare poporul. mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zei- 85 Pentru amănunte poate fi aprofundată lucrarea lui K. este de precizat că în mai toate concepţiile filosofice orientale. 63-81). pp. ca opţiune voluntară.86 Suntem deci în faţa unor situaţii de izolare. Ed. Ed. Iri. care a fost Egiptul. luptă. unul dintre cei care-i vor continua opera. Bucureşti. un şarlatan care rătăcise multă vreme prin Egipt. Deceneu. el [Burebista] şi-a luat ajutor pe Deceneu. note şi comentarii de L. învăţând acolo unele semne de prorocire. Horney. ne aflăm în faţa unei reacţii de anxietate în cazul în care lumea se amestecă în treburile persoanei respective. este amintit în izvoare ca un înţelept format la uriaşa şcoală de spiritualitate. practicată cu un scop precis: perfecţionarea spirituală. Bucureşti. Iri. Manual de dezvoltare a spiritului (traducere.85 • Izolarea.

prin atributele funcţionale pe care le-au preluat Marii Preoţi. altfel nu se explică imensa popularitate de care s-a bucurat cultul. 3. în altă parte a relatării sale: „[.Zamolxis. Este încă o dovadă a faptului că „noua credinţă” se adresează unui grup restrâns de „iniţiaţi”. urmaşii şi continuatorii Lui („pătrunşi de suflul divin”). O dovadă a puternicei influenţe pe care o avea Deceneu în societate (putere insuflată de „divinaţia” sa) este că geţii „s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin”. VII. iar cultul lui Zamolxis nu este singurul („de un timp fusese socotit [Deceneu] şi zeu. că geto-dacii erau politeişti („tălmăceşte voinţa zeilor”). alături de geto-daci. 3. având în vedere relatările izvoarelor istorice. una a nemuririi. întărindu-l. VII. Iniţiativa acestei măsuri nu aparţine regelui (lui Burebista). De altfel. Geografia. datând din perioada în care Deceneu 133 . aşa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis.” (Strabon. Geografia. foarte important. Ba încă de un timp fusese socotit şi zeu („pătruns de suflu divin”). în care spiritul iniţiatorului trăieşte veşnic. dar cu siguranţă că se vor generaliza – în timp – efectele nemuririi şi asupra păturilor largi de geto-daci. dincolo de moarte – în lumea celor morţi – dar şi în viaţa de zi cu zi.. Realitate şi mit în religia geto-dacilor lor. clar. merită a fi subliniate următoarele aspecte: Textul subliniază. iar la geţi acest om era numit chiar zeu. Strabon subliniază acest lucru.] mereu se găsea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui. 11) În ceea ce priveşte acest text.” (Strabon. ci Marelui Preot (dacă nu cumva măsura tăierii viţei de vie nu este o acţiune mai târzie.”). 5) Trebuie să înţelegem această relatare ca o dovadă a faptului că Zamolxis a iniţiat o nouă credinţă pentru geto-daci. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau [geţii] este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin..

II.] viţă-de-vie. La geto-daci. ba li se dă chiar şi vin de struguri” (Herodot. Comosicus). Herodot arată: „Când ajung la Bubastis. Deceneu. Istorii. singulară a geto-dacilor. Să fie vorba despre un ritual în care vinul să deţină un anumit rol? Să nu uităm că şi în creştinism vinul are un important rol cultic. La egipteni. chiar şi egiptenii. iudeii etc. în special preoţii: „Preoţii poartă numai haine de in şi sandale de papirus […] capătă [. 60). vechii greci. În ceea ce ne priveşte. nu au în ţară” (Istorii. faraonul era considerat un zeu în viaţă. care la moarte se retrage între ai săi. nu este o caracteristică aparte. care se împarte zilnic din belşug fiecăruia. rol pe care îl putem presupune că s-a extins şi în lumea geto-dacă. celţii credeau 134 . II.. II. consumau vin. 77) Tăierea viţei de vie. încep sărbătoarea aducând mari jertfe..] pâini sfinte coapte anume pentru ei. nu puţine sunt situaţiile în care regele este zeu (a se revedea întrega bibliografie antică cu privire la această asociere rege-zeu: Zamolxis. celţii. romanii. în multe privinţe religia geto-dacilor şi a celţilor se aseamănă. credinţa în nemurire asemănarea se rezumă doar la admiterea acesteia. sublinia foarte clar „[. Dacă. La serbarea aceasta se bea vin de struguri mai mult decăt în tot restul anului” (Herodot. În altă parte. Este încă o dovadă a cantităţilor mici de vin care se consumau în Egipt. Credinţa în nemurire (privită ca o supravieţuire a sufletului după moarte). Herodot.IOAN MARIUS GREC cumula cele două funcţii: Rege şi Mare Preot). nu însemna automat că nu se mai consuma vin în nicio ocazie.). în ceea ce priveşte. considerăm că măsura este luată ca urmare a influenţei suferite în timpul călătoriilor în Egipt. precum şi o mulţime de carne de vită şi de gâscă. Istorii. majoritatea popoarelor antice au admis acest tip de supravieţuire morţii (asiro-babilonienii. în anumite ocazii.. dar şi a rolului ritualic al vinului. 37)..

în Mioriţa. în împărăţia umbrelor (în Tartar) sufletele duc o viaţă chinuită şi cumplit de dureroasă (acesta este motivul pentru care tot binele era aşteptat doar în această lume). Un exemplu interesant ni se pare a fi cel oferit de diversele variante ale „Mioriţei”. balade populare româneşti. 1966. regiunea Hunedoara. Bucureşti. comuna Ciungani. ediţie îngrijită de Iordan Datcu. raionul Brad. variantă culeasă de la Frăţilă Simion. operă de căpătâi a spiritualităţii româneşti. Şi l-am mai văzut Numărând la bani Pe aripa şubii La lumina lunii La marginea lumii. p. pline de simboluri şi sensuri. asemănătoare „Raiului”. Pentru Literatură. spune: „Ba noi l-a văzut Mergând spre trecut Aici mai’napoi Tot vânzând la oi. O secvenţă dintr-o variantă. Vânzând la berbeci. 47).Zamolxis. mai puţin vehiculată („Păcurar străin”. La geto-daci ideea de nemurire este mult mai generoasă şi credem că acesta este şi motivul principal pentru care posteritatea va vehicula numele lui Zamolxis într-o simbioză perfectă cu noţiunea de nemurire. Literatura populară orală. La târguţ la Beci. va păstra multe dintre aceste „umbre” ale unei conştiinţe colective ancestrale în creaţii populare remarcabile. Ed.” 135 . Realitate şi mit în religia geto-dacilor că după moarte.

70-71.” Ambii termeni. Şapte eseuri despre strigoi. «o butoară».87 Înfigerea cuţitului în vatra casei. care presupunea – printre altele – aşezarea unei lame de cuţit pe fundul gropii de mormânt. 89 Ibidem. Marineasa. pp. ci el se aşează doar acolo unde găseşte o scorbură. ritualul poate continua. pp. urmăreşte să confirme sau să infirme dacă mortul se mai află sau nu în pământ. Ed. Acest obicei popular ne aminteşte de ritul de înmormântare geto-dac. 73-74. este plină de simboluri: „[. protector. 88 Ibidem. atestaţi ca sinonime pentru scorbură..IOAN MARIUS GREC Comunitatea tradiţională românească (într-un context ritual) operează cu simbolul „întorsului” pentru a exprima ideea regresiunii în timp şi spaţiu.89 „Scorbura”.. dacă însă tradiţia este infirmată. care explorează una dintre cele mai discutate probleme de conştiinţă din toate timpurile – modalităţile de supravieţuire a sufletului. care devine o manifestare pertinentă a arhetipului „moarte – reînviere” determinant pentru culturile arhaice şi cele tradiţionale. 72-73. un «putregai».] re- 87 O Hedeşan. dacă mortul mai este în pământ. curbat. Timişoara. dincolo de aspectele sincronice ale culturii noastre populare tradiţionale. a întoarcerii în nefiinţă. tradiţia fiind confirmată. pp. 136 . adică pentru un spaţiu interior. Poate fi vorba de un paradox al imaginarului funerar. dacă el este limpede sau murdar. care cumulează toate atributele matricii feminine etern regeneratoare.88 Alt element care merită a fi măcar amintit. un element care nu trebuie neglijat: „sufletul nu se risipeşte într-un întreg arbore. 1998. lucrarea Otiliei Hedeşan este o excelentă analiză. atunci individul nu mai poate acţiona pentru redresarea armoniei cosmice.

al inconştientului sau al posibilului”.” La toate acestea mai trebuie adăugate semnificaţiile multiple ale „peşterii”.Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor ceptacul virtual. p. renaştere şi la iniţiere. „Readucerea materiei la pulbere sau putreziciune simbolizează distrugerea naturii celei vechi. un arhetip al uterului matern care apare în miturile privitoare la origini. […] devine sediul morţii. credinţa în nemurirea sufletului şi traiul fericit promis de Zamolxis. dar gol al existenţei. renaşterea ei sub o altă formă de existenţă.90 Frapante asemănări cu perioadele de început ale „naşterii” noii credinţe a geto-dacilor. 90 Ibidem. al trecutului. 74. analog cu ceea ce se spune pentru „putregai” prin semnul „moarte – regenerare”. 137 .

IOAN MARIUS GREC 4. „Decebalus per Scorilo”.3. Lucrat la roată. 1999. Grec. Timişoara. M. Idem. 181-186. „DECEBALVS PER SCORILO”91 Despre Cultul Strămoşilor în perioada Statului dac din timpul lui Decebal În anul 1954 era descoperit la Grădiştea Muncelului (Sarmizegetusa Regia) un vas de ceramică de dimensiuni neobişnuite pentru forma pe care o avea. 10/2000. seria A. 10-14. vasul are înălţimea de 73 cm. iar diametrul 91 Problema a fost abordată de autor. într-o formă prescurtată. în Studii de istorie a Banatului. pp. 138 . în Studia Universitas „Vasile Goldiş” Arad. diametrul gurii de 126 cm. pp. „Consideraţii privind sincretismul religios şi «interpretatio romana» în provincia Dacia”. XIX-XX (1995-1996).

Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor

fundului de 6 cm.92 Ineditul situaţiei este că acest vas, spre deosebire de toate vasele descoperite până atunci (şi de altfel şi de atunci până astăzi), are aplicate mai multe ştampile. Sub buza vasului, deci, cu intenţia foarte clară de a fi văzute, au fost aplicate de patru ori câte o ştampilă, una cu textul „DECEBALVS” scris retrograd, cealaltă cu textul „PER SCORILO”, tot retrograd dar, spre deosebire de prima, aplicată răsturnat.93 Tot sub buza vasului se află patru perforaţii, dispuse două câte două, faţă în faţă, pentru a putea fi atârnat. Acest vas a suscitat, de la descoperire şi până în prezent, numeroase discuţii şi polemici. În principal, s-au dezvoltat două teze cu privire la textul prezentat de cele două ştampile, „DECEBALVS PER SCORILO”: teza dacică şi teza romană. În 1985, Dumitru Protase într-o comunicare ţinută la al VII-lea Simpozion naţional de tracologie de la Constanţa94 relua toate discuţiile care s-au purtat prin intermediul publicaţiilor, în decursul timpului95 şi concluziona: „[...] inscripţia-ştampilă DECEBALVS PER SCORILO trebuie abandonată ca document pentru limba dacică şi considerată ca prima inscripţie

92

Descrierea vasului a fost făcută după H. Daicoviciu (coordonator), Illiri şi daci (Illyriens et Daces), Muzeul Naţional, Beograd/ Muzeul de Istorie al Transilvaniei, Cluj; Musee National, Beograd/ Musee Historiques de la Transylvanie, Cluj, Cluj-Bucureşti, 1972 p. 187, D. 236; A se vedea figura, reprodusă după aceeaşi publicaţie, Pl. XXXVI, D. 236). 93 I. Glodariu, în Sargeţia, XX, 1986-1987, p. 93. 94 D. Protase, în Thraco-Dacica, VII, 1-2, 1986, p. 146-159. 95 Idem, Orizonturi daco-romane, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 1995, pp. 41-53 (comunicarea cuprinde întreaga bibliografie a problemei, până la anul 1985). 139

IOAN MARIUS GREC

latină în Dacia, dar făcută nu de romani, ci de daci în timpul lui Decebal. Ea trebuie cuprinsă – cum s-a şi procedat deja – în repertoriile şi culegerile de inscripţii latineşti, ca o piesă epigrafică dintre cele mai interesante. Prin aceasta, limba traco-dacică nu are nimic de pierdut, ci numai de câştigat, întrucât se evită includerea în patrimoniul lingvistic al „celui mai numeros popor după inzi” a unor elemente care dovedesc că nu i-au aparţinut.”96 Când se credea că problema a fost rezolvată pentru totdeauna şi teza dacică va fi abandonată cu desăvârşire în favoarea celei romane, Ioan Glodariu reia discuţia97 şi pornind de pe alte coordonate decât D. Protase, trage următoarea concluzie: „[...] dacă se au în vedere unicitatea formei de vas ceramic şi unicitatea ştampilei în lumea dacică, ca şi absenţa unei analogii perfecte pentru ştampilă în lumea romană, împreună cu semnificaţia şi apariţia numelui DECEBALVS şi semnificaţia lui PER, inclusiv până astăzi în limba albaneză, posibilitatea ca DECEBALVS PER SCORILO să fie în limba dacică însemnând „Decebalus fiul lui Scorilo”, nu poate fi nicicum exclusă. Mai mult, explicată în limba dacică inscripţia rămâne aşa cum a fost aplicată pe vas, fără a se recurge la presupunerea abrevierii lui Scorilonem şi omiterii verbului f(ecit), cum implică lectura ei în limba latină.”98 În ultimii ani au mai fost exprimate anumite opinii, unele interesante, referitoare la această inscripţie. Dintre acestea menţionăm două:

96 97

Ibidem, p. 53. I. Glodariu, op. cit., pp. 93-97. 98 Ibidem, pp. 96-97. 140

Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor

Prima, aparţine lui C. C. Petolescu, care subliniază că: „După părerea noastră, acesta servea fie la îndeplinirea unui ritual legat de cultul morţilor, fie mai degrabă drept capac de urnă funerară.”99 A două, aparţine lui V. Lica, care după mai multe consideraţii făcute despre istoricul cercetării, precizează: „Oricum, ştampilele citate se referă la casa regală dacică. Dar faptul că numele DECEBALVS nu este însoţit de atributul REX ar arăta că Decebal nu era încă rege; el s-a îngrijit poate de mormântul unei rude apropiate: tată (care nu era nici el rege), frate, fiu etc. […].”100
99

C. C. Petolescu, Dacia şi Imperiul Roman, Ed. Teora, Bucureşti, 2000, p. 90. 100 V. Lica, Scripta dacica, Ed. Istros, Brăila, 1999, p. 103, nota 29; la aceeaşi notă autorul nu se poate abţine a nu face un comentariu la o apreciere a istoricului Lucian Boia, care scria: „S-au depus eforturi şi pentru identificarea regilor daci de la Burebista la Decebal. Continuitatea statală necesita o dinastie. Fără a intra în detaliile acestei spinoase chestiuni, ne mărginim să consemnăm amuzanta aventură a personajului Scorilo, devenit peste noapte tatăl lui Decebal. La originea acestei promovări se află «gluma ştiinţifică» a lui Constantin Daicoviciu, care a interpretat ştampilade pe un vas dacic cu cuvintele «Decebalus per Scorilo», în sensul de «Decebal, fiul lui Scorilo» (per însemnând, chipurile, în dacă, «copil», prin analogie cu latinescul puer). Un Scorilo, prea puţin precizat, apare şi la autorul roman Frontinus, dar aşezarea lui într-o filiaţie dinastică bine definită îi conferă un plus de prestigiu şi de semnificaţie. Până într-acolo încât pe soclul unui monument al lui Decebal stă înscrisă solemna formulă «Decebalus per Scorilo». Meşteşugarul care a imprimat ştampila nici nu a visat impactul peste milenii al banalului său gest.” Comentariul lui Vasile Lica este următorul: „Eu înţeleg că Boia este 141

IOAN MARIUS GREC

Ajungem în situaţia în care cele două teze – cea latină şi cea dacică – sunt susţinute în continuare şi nu oricum, ci cu argumente solide, pertinente. Se poate pune întrebarea, în această situaţie, ce se mai poate spune nou? Ce elemente ar mai putea fi luate în considerare, când se susţine că în cei peste 40 de ani de la descoperirea vasului, problema a fost întoarsă pe toate feţele? La o primă analiză aşa se prezintă situaţia, dar fără a pretinde că vom rezolva problema, încercăm să aducem în discuţie câteva elemente care ne frământă de mai mult timp şi care ar putea să arunce o nouă lumină asupra vasului de la Sarmizegetusa Regia. Având în vedere toate ipotezele formulate în decursul timpului101 se detaşează câteva aspecte acceptate de toată lumea: • Datarea vasului s-a făcut pe baza unei monede de la Traian descoperite pe vatra casei (moneda este un sesterţius, datat 101-102), locuinţa fiind incendiată, se pare în 105-106, după care nu s-au mai constatat urme de locuire. • Vasul în cauză este considerat vas de cult (nu are analogii în ceramica celtică, greacă sau romană). • Cele două ştampile au fost aplicate cu intenţia clară de a fi văzute.

un demitizator, dar cred că, în această manieră, acuzându-l pe C. Daicoviciu de thracomanie şi altele de acest fel, devine un demolator”. (fără alte comentarii !) 101 A se vedea întreaga bibliografie a problemei la D. Protase, Orizonturi daco-romane, Ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 1995; I. Glodariu, op. cit.; C. C. Petolescu, op. cit. 142

Arad. 2000. după cum am mai subliniat. a se vedea M. 94.Zamolxis. Cum ar putea fi evitată o asemenea dispută? Dacă privim foarte atent vasul. iar cel care a realizat ştampilele..102 Ipoteza lansată. constatăm că ordinea în care au fost puse cele două ştampile. «Vasile Goldiş» University Press. „Consideraţii despre marcarea produselor tegulare”. Grec. de la stânga la dreapta. Idem. Arad. 103 I. ştia să scrie. nu se putea lăsa aplicarea ştampilelor pe seama unui analfabet. op. Nu trebuie să uităm un lucru – vasul este de factură deosebită. 25-35. Glodariu. pp. este PER SCORILO şi apoi DECEBALVS. 102 În ceea ce priveşte marcarea produselor tegulare prin ştampilare. că ştampilele au fost aplicate de o persoană care nu ştia să scrie. alta decât cea care le-a produs. 2006. foarte clar. necontestat de nimeni este faptul că numele DECEBALVS este al regelui dac. «Vasile Goldiş» University Press. respectiv tehnica de ştampilare. TEGVLAE LEGIONIS V MACEDONICAE. în O istorie a Daciei Porolissensis (cu toată bibliografia). numele SCORILO a fost atribuit când regelui dac. cit. Ştampilele au fost aplicate pe vas pentru a fi văzute şi au fost puse în ordinea firească în care trebuiau citite: PER SCORILO / DECEBALVS. p. • Mărul discordiei în interpretarea textului a fost propoziţia PER. 143 . este deci o comandă specială. când vreunui serv sau simplu lucrător într-un atelier al regelui. Realitate şi mit în religia geto-dacilor • Cele două ştampile sunt realizate „în pozitiv” de către un meşter care era un bun cunoscător al scrisului.103 nu poate fi acceptată.

toate acestea ne conduc la ideea. pentru a înţelege textul. ele se plasează pe fundul vasului. pe care să-l vadă toată lumea. a mai susţine astăzi că ştampila în cauză este marca producătorului. iar ştampilele erau aplicate sub buza vasului. pentru că ştampilele mărci nu se pun pe pereţii vasului. vasul în discuţie este unicat. pe de o parte. vizibil însă pentru proprietar. într-un loc ascuns. probabil că cei care trebuiau să vadă vasul ştiau carte. dar şi vizibilă de multă lume.IOAN MARIUS GREC Faptul că vasul prezintă şi patru perforaţii dispuse două câte două. într-o încăpere de mărime considerabilă. Deci. altfel nu ne putem explica rostul acestei ştampilări (oricum nu poate fi vorba de o marcă a producătorului. larg. a fost ştampilat cu două ştampile. susţinută de majoritatatea spe- 144 . deci cei cărora le era destinat trebuie să fi făcut parte dintre cei cu o anumită poziţie socială şi materială (preoţi. este mai mult decât ilogic). care alcătuiesc un text. pe de altă parte. care se asigură astfel de calitatea mărfii. nobili). cunoscători de carte. a fost confecţionat pentru a fi plasat într-un loc în care să fie văzut de cât mai multă lume. ne conduce la concluzia că vasul trebuie să fi fost atârnat într-un loc deschis.

Două nume de regi alăturate nu constituie nicio anomalie. 61-139. „Părintele istoriei” foloseşte pentru a desemna zeul dacilor noţiunea de „daimon”. 105 Herodot. pe scurt. Aceste nume sunt scrise amândouă la nominativ. În acest moment al incursiunii noastre în complexa problematică ridicată de acest vas. câteva date despre religia dacilor: Ei credeau în nemurire104: „[. Nu credem că regele Decebal ar fi acceptat. de patru ori şi toată lumea să constate acest lucru. pp. religios). aşa cum apar în toate izvoarele care-i pomenesc. o noţiune pe care acesta o împrumută de la Socrate şi o adaptează situaţiei concrete existente în lumea dacică. foarte probabil tată şi fiu.”105. 19441948. Numele regelui putea să apară însă alături de numele altui rege: SCORILO. 94. că ne aflăm în faţa unui vas de cult. în AISC. „Religia geto-dacilor”. el a fost un perso- 104 Cea mai complexă monografie care tratează acet fenomen.] că cel ce-şi dă sfârşitul se duce la Zamolxis daimonul […].. trebuie să reluăm. SCORILO şi DECEBAL. Russu. unic prin formă..Zamolxis. Istorii. IV. este în continuare I. dimpotrivă. 145 . mai ales dacă există o legătură de sânge între cei doi. a se consulta şi subcapitolul din prezentul volum. Numele lui apare cu certitudine pe vas. aşa cum o cunoaşte şi ne-o transmite şi nouă. I. Cine a comandat vasul? Răspunsul este relativ simplu: Decebal. destinat unui anumit ritual. numele lui să apară alături de al unui meşter. Zamolxis nu este un zeu în adevăratul sens al cuvântului. cu toată bibliografia şi izvoarele istorice principale. ne povesteşte Herodot. Realitate şi mit în religia geto-dacilor cialiştilor. mărime şi destinaţie (rol cultic. ca pe un vas. V. Nu ne îndoim de faptul că cele două nume de pe vas sunt numele celor doi regi. regele dacilor. ba mai mult.

Ed. suflet raţional dăruit fiecărui om la naştere. odraslă a unui zeu şi a unei muritoare. p. divinitate exterioară. care indică o putere nedeterminată într-un efect a cărui cauză este o putere superioară). daimonul-suflet. care personifică uneori virtuţile şi calităţile morale.IOAN MARIUS GREC naj real. personalitate ideală. Creţia. conform învăţăturii socratice „[. (P. fiind zeificat după moarte. „Studiu introductiv”. un daimon. Socrate: Atunci ce? P. Bucureşti. Nemira. 146 106 . alteori forţele cosmice.. Platon relatează dialogul dintre Socrate şi Diotima: „Diotima: Aşadar vezi bine că nici tu nu-l socoteşti pe Eros drept zeu. – la Socrate: după opinia autorilor. Riffard. Socrate: Şi atunci ce ar trebui să fie el. 1998. Bucureşti. – la Hesiod: fiinţă intermediară între zei şi oameni. 80). 1995. semnele de boală şi de sănătate”). p. Era. Dicţionarul esoterismului. care trimit oamenilor visele.] o fiinţă intermediară. 47.. un învăţat care le-a transmis geto-dacilor o anumită învăţătură. – la Platon: daimonul ajutător care îl îndrumă pe om în timpul vieţii şi îi conduce sufletul dinaintea judecătorilor în momentul morţii. Banchetul Ed. alte viziuni asupra noţiunii de daimon (cuvânt grec. astfel: – la Homer: divinitatea. întâlnim în operele anticilor. în măsura în care exercită o acţiune binefăcătoare sau funestă asupra umanităţii. suflet al morţilor etc. parte divină a sufletului. Humanitas. un mijlocitor între oameni şi zei.”106 În Banchetul. Eros? Muritor? Diotima: Nici pomeneală. în Platon. voce a conştiinţei. – la Pitagora: suflet în suspensie aeriană („Tot văzduhul este plin de suflete ce se chiamă daimoni sau eroi.

fără îndoială în limba latină. în pozitiv). Se hotărăşte să-i aducă o ofrandă. sub buză.Zamolxis. Ne aflăm în faţa unui „sacrificiu” adus înaintaşilor. de aceea este atârnat şi ştampilat. îngrijorat fiind de soarta acestuia. Este un vas închinat tatălui său. 125. Este foarte clar că îl va pierde. cu sensul PENTRU SCORILO sau ÎN NUMELE LUI SCORILO şi semnează DECEBALVS. 147 . op. Socrate: Şi care ar fi puterea lui? Diotima: Aceea de a tălmăci şi de a împărtăşi zeilor cele omeneşti şi oamenilor cele ale zeilor. PER SCORILO scrie pe vas.”107 Făcând apel la puţină imaginaţie ni-l putem imagina pe Decebal în ultimele zile ale războiului. înaintaşii săi. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Diotima: Întocmai ce am hotărât adineauri: ceva între muritor şi fiinţă fără de moarte. pentru ce doreşte să împlinească. într-un evident cult al Strămoşilor. Diotima? Diotima: Un mare daimon. de patru ori fiecare. desigur) trebuie să-l vadă. pe care îl roagă să îl sprijine. p. în Sarmizegetusa. poruncile date de ceilalţi. „daimon” al sufletului său. nu numai ei. Pentru că tot ce este daimonic se află între zeu şi muritor. „signacula”. Mai are o singură speranţă: ZEII. Socrate. Cele două ştampile sunt corect scrise. tatăl său. precum şi răsplăţile jertfelor […]. rugile şi jertfele aduse de unii. cit. Toată lumea (cei iniţiaţi. Cu alte cuvinte putem afirma cu certitudine că textul în discuţie nu alcătuieşte o 107 Platon. în zone diferite ale vasului. regele îl verifică pe meşter (sunt văzute matricele. Ştampilele sunt aplicate pe vas. şi.. Socrate: Şi ce anume ar fi asta. dă ordin să i se confecţioneze un vas neobişnuit ca formă şi dimensiuni.

„vocare”=„a chema”. 108 P. cu o ofrandă depusă în interior. fie prin modalităţi exterioare – verbale. respectiv cea exterioară – gestual). încât numele DECEBALVS este lizibil de la dreapta la stânga. preluat din limba latină este„signacula”) în faţa lui.. Riffard. de o invocare (lat. ştia exact care este ordinea în care trebuie să le aplice şi care este mesajul lor. meditaţie etc. deoarece era mult mai simplu să fie confecţionate astfel (în pozitiv. gestuale – fie prin modalităţi interioare – rugăciune.IOAN MARIUS GREC propoziţie. Invocarea s-a făcut prin ambele căi (calea interioară-rugăciune. cit. Cel care le-a aplicat (meşterul) le-a pus în ordinea firească a mesajului ce se dorea transmis: PER SCORILO prima dată. în pozitiv. neexplicându-şi de ce a ieşit ştampila răsturnată. 148 . este un detaliu tehnic normal. Textul. cum este normal. vasul fiind rezultanta căii gestuale. a răsucit cea de-a doua matriţă. Olarul avea matriţele (denumirea aparatului de ştampilat. un maestru sau sufletul unui mort. 145. Este vorba de altceva. aflat acum alături de zei în formă daimonică. un spirit tutelar) şi semnătura celui care a făcut această invocare. p. op.)108a înaintaşului (respectiv a tatălui. „in”=„în”. decât în negativ. în stânga. O lansare a unui apel către o „entitate” care poate fi o zeitate. credem că este corect a fi citit aşa cum apare pe vas: „PER SCORILO / DECEBALVS” Faptul că ştampilele sunt în în negativ. cu prepoziţia PER. având aici în vedere şi lipsa de experienţă – în lumea geto-dacă ne-existând acest obicei încetăţenit – el fiind un împrumut extern).

izvorât dintr-o situaţie excepţională.. decât unul care ar fi putut rezolva în mod practic ceva în mod favorabil dacilor (soarta războiului).. pentru că împrejurarea respectivă nu era una care să mai fi fost întâlnită (de fapt erau ultimele momente de existenţă liberă a Statului Dac). în Dacia nu întâlnim nici cazuri de sincretism manifest între divinităţile autohtone şi cele romane. Prin urmare. iar ele trebuie citite şi înţelese aşa cum sunt. fiecare se gândeşte la cel/cei. privită în contextul mai larg al religiei geto-dace. cea latină. sunt cei doi conducători daci. fără niciun fel de completări. Nu credem că trebuie să găsim în mod obligatoriu analogii perfecte cu acest vas. proiectăm o nouă lumină asupra semnificaţiei lor. care-l pot ajuta. individualizarea unei anumite divinităţi dacice preromane sub înfăţişarea unei divinităţi romane. Reanalizarea textului de pe marele vas de lut de la Sarmizegetusa Regia. poate deschide noi direcţii de cercetare. într-un moment în care era conştient că se punea cea mai importantă problemă pentru poporul său: de a fi liber sau de a pierde această libertate. pare să rămână o întreprindere sortită eşecului […]. Nici nu este de mirare. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Considerăm că dacă privim aceste două ştampile distincte. Era un gest mai degrabă de îmbărbătare morală. atâta vreme cât una din condiţiile obligatorii pentru realizarea sincretismului 149 .Zamolxis. deci de a nu mai fi (aşa se va şi întâmpla. indiferent de epocă. analizând raporturile între religia geto-dacă (preromană) şi cea din provincia Dacia.] căutarea unei filiaţii directe. iar prepoziţia „per” era în mod firesc. Cele două personaje menţionate. aşa cum s-a întâmplat în alte provincii. Aşa s-a gândit şi Decebal la tatăl său. făcea o observaţie interesantă şi întemeiată: „[. Credem că în împrejurări foarte dificile. Mihai Bărbulescu. poporul dac – intrat în cadrul Imperiului Roman – va fi supus unui intens şi amplu proces de romanizare).

Acolo unde zeităţile erau bine individualizate. din acest punct de vedere. Tribuna. preoţii sunt exterminaţi fizic. Bărbulescu. fac din preot o persoană indispensabilă în practica religioasă. greu de perceput de către neiniţiaţi. „De altfel. Interferenţe spirituale în Dacia romană. Cluj-Napoca. scoţând în relief doar caracterul „daimonic” al acestora. 290. rămasă fără preotul care intermedia relaţia cu zeii. Ed. Ed. Interferenţe spirituale în Dacia romană. p. a II-a (revăzută şi adăugită). în special a Marelui Preot. în M.”111 Zeităţile geto-dace. putea să-şi arate „mărinimia” manifestând o largă toleranţă religioasă. Tribuna. Bărbulescu. templele distruse. în cazul druizilor.110 Un astfel de tip de religie (cu zeităţi neindividualizate) este în favoarea preoţilor. 1984. 111 A se vedea întreg subcapitolul „Viaţa spirituală şi romanizarea în Dacia”. în care un rol deosebit de important îl au preoţii. în Dacia preromană avem de-a face cu o religie neindividualizată. situaţie similară. 2003. cea romană. Dacia. 209. iar populaţia cucerită. Cluj-Napoca. Cluj-Napoca. iar noua autoritate. ed. rolul preoţilor a fost limitat.”109 Deci. 110 M. 2003. ed. cu cea întâlnită în Gallia.IOAN MARIUS GREC este toleranţa faţă de divinităţile populaţiilor înglobate în imperiu. a II-a (revăzută şi adăugită). atotputernică în 109 M. În cazul Daciei cucerite. 281-296. Bărbulescu. Cluj-Napoca. Ed. adoptă zeii care i se oferă după cucerire. pp. 150 . p. 207-208. p. asupra cărora preoţii păstrează un adevărat mister. 289. Ibidem. 1984. cu caracteristicile bine definite şi stabile. Ed. Ed. Cluj-Napoca. Interferenţe spirituale în Dacia romană. slabele şanse de supravieţuire a religiei dacice sunt în directă relaţie cu dispariţia preoţilor autohtoni. Tribuna. p. 2003. Dacia. Ibidem. adevăratul beneficiar al influenţei religioase.

Pârvan] zeul” (Herodot. ci la cel de-al doilea zeu menţionat de către Herodot. 94). Romanii cunoşteau realităţile din societatea geto-dacă şi le tratează cu intransigenţă. Istorii. 151 . cuceritorii romani pot mult mai repede şi mai bine să se impună. şi îşi ameninţă [mai degrabă „îşi ajută zeul”. credem. cu atribuţii clare. IV. pp. Realitate şi mit în religia geto-dacilor faţa muritorilor de rând. Russu. „Gebeleisis. Prin eliminarea preoţilor geto-daci.] Când tună şi fulgeră.Zamolxis. tot un obicei ritualic: „[.107 Suntem aproape siguri că ne aflăm în faţa unui ritual iniţiatic. în AISC. nu poate da prea multe date concrete. nepotrivit. spre cer. zeul fulgerului”. casta preoţilor geto-daci. doar se deduce din context că acţiunea de a trage cu săgeţile în sus nu se referă la Zamolxis. 1944-1948. „Intoleranţă” este un cuvânt dur şi în mare parte. în onoarea unui zeu atât de puţin cunoscut. în viziunea lui V. au netezit calea noilor autorităţi romane. 103-112. De altfel. bine definiţi. iar îndoiala asupra celor relatate este aruncată asupra întregului text (Herodot. 93-96). înlăturând astfel un focar al unei eventuale rezistenţe. I. prin „misterul” pe care l-au întreţinut asupra zeilor autohtoni.. Practic. „Misterele” religiei geto-dace caracterizează atât pe Zamolxis (despre care am vorbit mai mult). Textul nu este foarte clar. dar şi pe Gebeleizis. această necunoaştere în detaliu a zeităţilor geto-dace se remarcă chiar şi la la Herodot. despre care ni se relatează. V. care relatează vag despre toate acestea. Roma îşi dă seama că lumea getodacică va fi mai bine controlată dacă i se vor oferi noi zei. dovedindu-se a fi „intoleranţi” faţă de întregul sistem religios.. Istorii. 107 Pentru detalii I. întrucât relatarea lui Herodot este singura care-i pomeneşte numele. poate. IV. tracii despre care este vorba trag cu săgeţile în sus.

IOAN MARIUS GREC Vasul de cult de la Sarmizegetusa poate fi considerat ca o dovadă clară a întrepătrunderii. popor din care fac parte şi tracii. Urmaşii lui Burebista: Deceneu şi Comosicus. zeul cel mai important – Zamolxis – este un „daimon” (deşi izvoarele antice utilizează şi denumirea de „deos” – zeu). VII. Geografia. ierarhia care exista între aceştia. Colaborarea dintre Marii Preoţi şi Regii daci pare a funcţiona perfect. cu certitudine. cunoscuţi fiind doar unii dintre „daimoni”. pentru mai bunul control pe care aceştia îl exercitau asupra societaţii. nu doar pentru iniţiaţi. cel puţin aşa sugerează izvoarele antice. Zamolxis dispare sub pământ timp de trei ani şi revine. care au fost zeii? Credem că un răspuns transpare şi din rândurile acestui volum. Nu este astfel deplasată ipoteza conform căreia vasul de cult de la Sarmizegetusa este o ofrandă. într-o perfectă simbioză. res- 152 . Nu cunoaştem să se fi descoperit morminte ale preoţilor în apropierea zonei sacre de la Sarmizegetusa Regia (sau în alte zone ale Daciei). aveau acces liber la Marele Preot (Strabon. este greu de apreciat doar prin prisma izvoarelor istorice scrise. o jertfă adusă de Decebal lui Scorilo. pe care poate să-l considere „daimon”. ai poporului în integralitatea sa. sunt zeii care funcţionează la modul general în lumea indoeuropeană. A stabili. un intermediar. 5) (aceasta se întâmpla atunci când Marele Preot nu era el însuşi Regele). Zeii dacilor. izvoarele arată că puţini erau acei privilegiaţi care împreună cu Regele. înaintaşul său. Rămâne întrebarea: dacă zeii dacilor din perioada preromană nu sunt cunoscuţi. 3. Cel mai edificator exemplu este tandemul Burebista – Deceneu. Preoţii– la rândul lor – dispar şi lasă locul altora. au fost Regi şi Mari Preoţi. a cultului strămoşilor cu caracterul daimonic (cu un pronunţat caracter de „mistere” al religiei geto-dacice).

în Lacedemona. la arieni. Este de remarcat că umanitatea lui Zamolxis nu poate fi contestată. în unele dintre concepţii. Biblioteca istorică.). Moise. 2 Răspunsul îl vor da romanii.. ca un altoi. „credinţă”). Aceasta era o cale de asimilare mai rapidă a năbădăiosului popor nord-dunărean. Moise spunea că legiuirea o datorează zeului lor. La aşa numiţii geţi.Zamolxis. prin eliminarea fizică a preoţilor şi distrugerea templelor – oferind. Pe acest fond. în Creta. se subliniază această delegare de „lege” (în sensul de „concepţie”. Prin cucerire. geto-dacii. Şi la multe alte neamuri – ne relatează tradiţia – au fost folosite atare născociri care au prilejuit adesea mult bine tuturor celor ce le dădeau crezare. Realitate şi mit în religia geto-dacilor pectiv ramura de nord a acestora.. dacă avem în vedere că toţii întemeietorii religiilor importante au fost persoane reale „pline de har” (Buddha. Încă din antichitate. iar celălalt de la Apolo. XCIV. de altfel. se povesteşte că. Mahomed etc. zeitatea lor. şi Licurg. deosebit de generos se alipesc. Zathraustes a făcut să se creadă că o bună zeitate i-a încredinţat legile. invocat de iudei sub numele de Iao […]” Diodor din Sicilia. Tot astfel la iudei. o ofertă de zei impresionantă. depozitar al 153 . mai apoi geto-dacilor numeroşii zei din panteonul greco-roman şi chiar oriental. „[. rup una dintre verigile lanţului religiei geto-dace. Într-adevăr.] se zice că ar fi făcut la eleni Minos. care îşi închipuie că sânt nemuritori Zalmoxis pretindea că şi lui îi dăduse legile Hestia. cultele – cel puţin aşa reiese din relatările lui Herodot – lui ZAMOLXIS (cult care se extinde treptat la nivelul întregii societăţi. Cel dintâi pretindea că primise legiuirea de la Zeus. se pare că în ceea ce priveşte „nemurirea” – căile de a se ajunge acolo erau bine păstrate de preoţi) şi GEBELEISIS.

368-369. Pacificarea teritoriilor cucerite era însă mai greu de realizat. pp. s-a născut din pragmatismul unui popor ocrotit de soartă. dar greu de strunit din cauza influentei caste preoţeşti.112 Era uşor să înfrângi prin superioritatea propriilor armate. aceasta fiind şi cea mai importantă. Albatros. armata unui popor mai puţin evoluat din punct de vedere economic. Armatele romane au mărşăluit pe trei continente. În această acţiune. 1968. Imperiul Roman – uriaşă realizare a Antichităţii. la modul concret. Romanii. În ce măsură religia geto-dacă – din perioada preromană – se regăseşte implementată culturii spirituale a provinciei Dacia? Noţiuni precum sincretism religios şi „interpretatio romana” au intrat în istoriografia noastră devenind automatisme în vorbire. tradiţiilor şi credinţelor poporului cucerit. care a fost Imperiul Roman. 112 I. H. ducând mesajul Romei şi instalând o stare concretă de toleranţă şi acceptare a diversităţii. fără o aprofundare a sensului acestor noţiuni în spaţiul nostru cultural. Crişan. procesul aflându-se mereu în atenţia împăraţilor romani. atunci când cucereau un teritoriu.IOAN MARIUS GREC unor imense bogăţii materiale. Bucureşti. păstrau vechile culte autohtone sub „interpretatio romana”. de o importanţă covârşitoare pentru menţinerea uriaşului organism eterogen. Spiritualitatea geto-dacilor. 154 . era componenta spirituală. în viaţa religioasă a imperiului. cunoscută sub numele de „pax Romana”. Ed. Această toleranţă s-a manifestat. utilizându-se în discursul istoric. social. politic şi cultural. Liniştirea „spiritului” de revoltă se putea realiza artificial – prin forţa armată sau natural – prin respectul arătat obiceiurilor.

„Ar fi o greşeală să se vadă în sincretism doar un fenomen religios tardiv. Romanii erau extrem de toleranţi faţă de zeii populaţiilor supuse. Tribuna. nota 23. fără a se interzice însă preluarea zeilor gali în panteonul roman. p. Humanitas. decât cu foarte mare greutate. Eliade. distrugându-li-se altarele şi pădurile sacre. nota 21. Bucureşti. 289. Ed. 2003. 1992. foarte permisiv din acest punct de vedere. Bărbulescu. care nu trebuie văzut în sensul lui îngust. Dacia. Mircea Eliade atrăgea atenţia asupra fenomenului. Ed. Tratat de istoria religiilor. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Dacă din punct de vedere material. chiar dacă şi în acest domeniu tradiţia este mai greu de înfrânt. 208. religia unui popor cucerit nu poate fi suprimată prin forţă. 1984. p. a II-a (revăzută şi adăugită). 422. doar în situaţii extreme: în cazul celor care practicau sacrificiile umane sau în cazul religiei evreilor. Cluj-Napoca. Fenomenul sincretismului religios din imperiu este o dovadă în acest sens. Ed. Cluj-Napoca. Ibidem. p. 155 . Nu există demon agrar rural. 114 M. Ceea ce se numeşte sincretism poate fi observat fără întrerupere în tot cursul vieţii religioase.”113 Intoleranţă au manifestat romanii faţă de cultele altor popoare foarte rar. Interferenţe spirituale în Dacia Romană. nici zeu tribal care să nu fie rezultatul unui lung proces de asimilare şi identificare cu forme divine vecine. o civilizaţie superioară se impune aproape de la sine asupra alteia mai puţin evoluate. ed. mai uşor şi mai practic este să preiei această religie şi să o introduci în panteonul întregului imperiu. au fost persecutaţi druizii.114 Argumentele intoleranţei romane faţă de cultele getodace trebuie căutate în caracterul şi principalele trăsături ale re- 113 M.Zamolxis. care nu ar putea rezulta decât din contactul mai multor religii evoluate.

ca o dovadă în acest sens. iar mai apoi în cea postromană. căutarea unei filiaţii directe. Credem că exemplul dat anterior – cazul vasului mare de cult cu inscripţia PER SCORILO / DECEBALVS – întăreşte această afirmaţie. O asemenea judecată nu poate fi nici pe deplin dovedită. Toate izvoarele istorice antice (scrise şi arheologice). nu 156 . iar aria sacră de la Sarmizegetusa Regia o putem considera o zonă a pelerinajului geto-dac.IOAN MARIUS GREC ligiei din perioada preromană. menţinerea ritului de înmormântare preroman şi în perioada romană. care – în ochii lumii civilizate antice – pune în umbră panteonul geto-dac existent anterior. precum şi majoritatea interpretărilor moderne îl tratează pe Zamolxis ca pe un întemeietor de religie. menţinându-se în această situaţie până în epoca lui Decebal. Marea masă de oameni liberi („comati”) – care nu făceau parte din rândul celor iniţiaţi (nobilii – „tarabostes” sau „pileati”) – deşi se închinau şi lui Zamolxis. Preotul devine o persoană indispensabilă desfăşurării cultului. prin excelenţă al toleranţei „INTERPRETATIO ROMANA”. Oricum. În această conjunctură. Diana. reprezentau şi înlocuiau pentru Dacii din provincie într-o „INTERPRETATIO DACICA” – divinităţile strămoşeşti. Silvanus. adorau în continuare vechile culte strămoşeşti. De altfel s-a observat. care se adresa în primul rând clasei superioare geto-dace – primeşte un caracter „daimonic”. dar nici respinsă. Odată cu Zamolxis. individualizarea unei anumite divinităţi dacice preromane sub înfăţişarea unei divinităţi romane. Considerăm. nu avem motive întemeiate să credem că în provincia Dacia a existat în mod real fenomenul. Hercules […]. pe bună dreptate – „că divinităţile romane Liber şi Libera. religia geto-dacă – prin acest cult.

161.”115 După cucerire. Ed. Daicoviciu. Bucureşti. populaţia autohtonă a fost alungată din partea cea mai bună a ţării. funcţionarii romani. vol. Die Soldatenkaiser. reliefurile cu imaginea Cavalerului trac 115 Idem. ClujNapoca. veteranii romani. Altheim. Istoria Romană. În aceste condiţii. aceste meleaguri fiind colonizate. ci şi obiceiurile. p. în armata romană şi-au lepădat nu numai numele. fac ca populaţia autohtonă să fie mai prezentă în zonele retrase ale provinciei. a daco-romanilor sau în aşezările cu caracter rural. nu în oraşe. 2003. căci „în Dacia se căuta să fii roman”. p. Puţinii daci rătăciţi prin oraşe sau înrolaţi. unde elementul preponderent putea fi cel de sorginte geto-dacă. adaptându-se rapid noii situaţii.. p. Realitate şi mit în religia geto-dacilor este deloc credibilă. 116 Th. 157 . 1. apud C. 109. numeroasele trupe aduse în provincie. IV.Zamolxis. Descoperirile arheologice demonstrează că vechile culte nu sunt uşor părăsite. în Apulum. Tribuna. 265.117 Singurele vestigii care ar putea să ne dea informaţii despre ce s-a întâmplat cu religia geto-dacă după cucerirea romană le putem găsi în cimitirele dacilor liberi. 1968. pp. vestigiile din mediul urban ne dau informaţii despre coloniştii romani.116 Colonizarea masivă. precum şi sofisticatul aparat birocratic deplasat. 1991. mai apoi. Interferenţe spirituale în Dacia Romană. Mommsen. 117 Fr. 289-290. ştiinţifică şi Enciclopedică. în provincia Dacia nu se întâlnesc cazuri de sincretism manifest între divinităţile autohtone şi cele romane. VII. Ed. eventual puţinii geto-daci care vor încerca să parvină.

e. Ca o observaţie finală. putem sesiza uşurinţa cu care se utilizează. bogaţi sau săraci. iniţiaţi în anumite culte sau nu. Acelaşi fenomen este de presupus că se petrece şi în lumea dacilor liberi.n. nefiind încă destul de clar. fiind un cult cu „Mistere”. inclusiv în Dacia. deschizându-se în acest fel noi orizonturi în direcţia aprofundării procesului de integrare a două civilizaţii de excepţie.IOAN MARIUS GREC se regăsesc în toate zonele locuite de traci. în istoriografia noastră. Iaşi. Junimea. aceste fenomene. se adresează iniţiaţilor şi face apologia nemuririi.). un cult de o mai mare complexitate decât cel al Cavalerului trac. noţiuni precum sincretism (cu referire la divinităţile geto-dace şi romane) sau se postulează fenomenul de interpretatio romana.n. pp. 1981. de origine dacică se menţine ca o constantă a spiritualităţii geto-dace. aceştia aveau nevoie de un suport spiritual. Este o cerinţă a cercetării istorice contemporane să aprofundeze. 118 S. 211-213. 201-211. cea geto-dacă şi cea romană. – III e. 119 Ibidem. în cercetare. pp. care sunt condiţiile în care s-a pierdut supremaţia spirituală a lui Zamolxis în aceste zone. Ed. 158 . Sanie.119 Indiferent însă de condiţia materială şi spirituală a geto-dacilor din provincie.118 Mitul Cavalerilor Danubieni. Civilizaţia romană la est de Carpaţi şi romanitatea pe teritoriul Moldovei (secolele II î.

la rândul lui.d. Or. atât de necesară în epoca maselor avide de certitudini şi speranţe. Zamolxis. Cu condiţia ca ea să fie tot atât de tiranică şi exclusivă ca şi el. p. este una descoperită de filosoful german sau doar i-a fost atribuită. Epoca maselor (Tratat istoric asupra psihologiei maselor). Ed. are nevoie de un stăpân […]. cea cunoscută empiric. Ea îi furnizează acea superioritate asupra celorlalţi.Zamolxis. 2001. şi acest stăpân este tot ca un animal care are şi el nevoie de un stăpân”. de multe ori acest „stăpân” uitând că peste el este un altul ş. dacă această idee a stăpânului care are nevoie de un stăpân. fiecare dintre noi – la un moment dat. din clipa în care începe să trăiască printre alţi indivizi din specia lui. 171. Iaşi. „Conducătorul încearcă să domine oamenii la fel cum el însuşi este dominat de o idee: aceasta este prima verigă a oricărei dominaţii efective. Este cert însă că. Moscovici. într-o anumită împrejurare – are un „stăpân”. care-l guvernează.1.m. Institutul European. Realitate şi mit în religia geto-dacilor CAPITOLUL V 5. nici acum. (Kant) Nu ştim.”120 Gustave Le Bon în celebra sa lucrare 120 S. un mit care străbate veacurile Moto: „Omul este un animal care.a. dacă ne raportăm doar la lumea reală. un conducător. 159 .

Din al doilea tip de conducător fac parte cei care posedă o voinţă. 1990 (traducere Oana Vlad şi Marina Ghiţoc). în faţa convingerilor lui. poporul fiind întotdeauna subjugat de omul înzestrat cu o voinţă puternică. În cele mai multe dintre cazuri. „Conducătorii mulţimilor şi mijloacele lor de convingere”). Le Bon. 65-77. de lungă durată şi exercită o influenţă cu mult mai importantă. reuniţi în mulţimi. cel mai des întâlnit în istorie. Intensitatea în propria credinţă conferă cuvintelor acestuia o mare putere de sugestie. dominat de o idee. nu fac altceva decât să-l stimuleze. ci cu nişte oameni de acţiune. surescitaţi. îşi pierd întreaga voinţă care le este anihilată şi se orientează. spre cel care o posedă. Ed.121 analizează şi conducătorii mulţimilor. Le Bon împarte conducătorii în două tipuri. 160 . orice raţionament devine inutil. chiar propria persoană). Ei se recrutează mai ales din rândurile celor nevrozaţi. din instinct. pp. o apără cu tărie. din această categorie fac parte adevăraţii întemeietori 121 Citatele din G. în cele mai multe cazuri. Bucureşti. Un prim tip. Ideea l-a invadat în aşa măsură. care „rătăcesc în zone vecine cu nebunia”. Oricât de absurdă este ideea pe care o susţin. totul este sacrificat şi sacrificabil (familia. Aceştia sunt puţin clarvăzători – nici nu ar putea fi altfel – deoarece clarviziunea duce. vor fi redate din Psihologia mulţimilor (capitolul III. la inacţiune. care mai apoi îl va subjuga. Indivizii. iar orice opinie contrară apare ca o eroare. respectiv mijloacele lor de convingere. încât restul a dispărut. Dispreţul şi persecuţiile au un efect contrar.IOAN MARIUS GREC Psihologia mulţimilor. conducătorul a fost şi el un condus. semi-alienaţi. în care nu avem de-a face cu nişte cugetători. Anima.

au devenit mari convinşi. marii conducători au răscolit sufletele mulţimilor. politică sau socială. Nu au reuşit să-i convingă pe alţii. convingând contemporanii de oportunitatea ideilor lor. că un astfel de om a fost Zamolxis (sau oricum l-ar fi chemat pe cel care şi-a spus astfel). nu au dus lipsă de conducători. decât în măsura în care. „Că sunt inteligenţi sau mărginiţi – contează mai puţin. Acolo unde eroul legendar. la rândul lor. Astfel.Zamolxis. lumea va fi întotdeauna a lor. ci se 161 . într-o altă existenţă. credinţa a fost dintotdeauna cea mai remarcabilă. Ghilgameş nu reuşeşte: „Urşanabi. de cele mai multe ori fiind oratori subtili.] în veac nu vor muri. au devenit capabili să insufle credinţă. un adevărat „paradis al veşniciei” („[. Realitate şi mit în religia geto-dacilor de religii sau creatorii de mari opere. în dauna altor idei. fiindu-i furată „iarba nemuririi” de către un şarpe.” În cursul desfăşurării istoriei. cea a nemuririi. Convins de o idee. El insuflă unui neam întreg o nouă credinţă. popoarele. indiferent dacă e vorba de credinţă religioasă. Trebuie să reţinem însă că dintre toate forţele de care dispune umanitatea. buruiana asta este un leac împotriva spaimei. prin ea omul va dobândi vindecare desăvârşită ! O voi duce în Urukul-cel-Împrejmuit.” pierzând leacul nemuririi pe drum. Îi voi pune pe oameni să mănânce din ea […]. semn că un asemenea dar nu este hărăzit oamenilor. nu întâmplător Evanghelia îi atribuia puterea de a muta munţii din loc. dar în alt plan.” Credem. dar nu toţi au avut acele calităţi şi convingeri care să-i transforme în adevăraţi apostoli ai timpurilor lor sau peste veacuri.. reuşeşte Zamolxis.. „A-i da omului o credinţă înseamnă a-i înzeci forţele. a reuşit să o insufle şi altora. mulţimile. concetăţenilor lui.

era foarte atrăgătoare. Ideea nemuririi. mutarea ulterioară într-un loc paradisiac. Institutul Român de Tracologie. Sunt dovezi care atestă continuitatea limbii trace până în secolul al VI-lea. Orice religie a mântuirii presupune a asigura credinciosului nemurirea şi o fericire veşnică. pp.). ca o recompensă pentru îndeplinirea cu scrupulozitate a riturilor iniţierii. în această situaţie. din această perspectivă. atunci credinţa respectivă se poate considera apropiată de cea creştină. bessii. despre care se crede că ar fi contribuit la răspândirea credinţei creştine în zona provinciilor dunărene. În unele cazuri s-a exagerat mult ideea că nemurirea propovăduită de Zamolxis ar fi anticipat şi pregătit creştinismul. IV.122 Dintr-un anumit punct de vedere. vor avea parte de toate bunătăţile” – Herodot. Un alt caz interesant este cel al tracilor creştini. purtători ai „pilos”-ului ca nobili daci. în cadrul unor comunităţi care îşi foloseau limba în scopuri liturgice 122 N. 1997. comparaţi – încă din antichitate – cu esenienii (Flavius Iosephus. cultul lui Zamolxis nu ar avea nimic deosebit faţă de alte culte ezoterice şi eschatologice. pietate. o legătură cu ideile creştine arhaice nu poate fi negată. 162 . 133-134. Bucureşti. Antichităţi iudaice).IOAN MARIUS GREC vor muta numai într-un loc unde. Geneza creştinismului popular al românilor. creatorii celebrelor Manuscrise de la Marea Moartă. Istorii. vor trăi de-a pururi. Bibliotheca Thracologica XVIII. Zugravu. poate acesta este motivul pentru care anticii vorbeau cu atâta admiraţie despre Zamolxis. curaj etc. 95). cel puţin o parte dintre geto-daci se apropie de viitorul „model” creştin: acei „pleistoi”. Dacă religia geto-dacă mai adaugă şi un cod de valori morale (puritate. abstinenţă.

edificându-se în acest mod un edificiu solid. Scripta dacica. apud Ibidem. Istros. un lucru este clar. Brăila. 125 O scurtă prezentare a acestora este făcută de V. „Forţele religioase au venit din toate direcţiile pentru a contribui la triumful noii credinţe: ele au colaborat atât de strâns. aici creştinarea irumpe pe verticală. deoarece suntem în faţa unui alt proces.Zamolxis. Bucureşti. se acumulează sevele noii religii.. Charles-Picard). 124 J. Ed. 1999. în faţa unei convertiri progresive efectuate pe parcursul mai multor secole. Realitate şi mit în religia geto-dacilor (grupuri de bessi ar fi ajuns până în zona Mării Moarte. pe de o parte. în Dacia sacra. iar pe de altă parte renunţându-se foarte rapid la ideea existenţei reale a lui Zamolxis („[…] părerile despre Zalmoxis ca persoană istorică nu au niciun temei documentar […]”). luându-se aproape axiomatic 163 . care deşi se referea la o situaţie din Africa. încât adevăratele lor origini este uneori dificil de recunoscut. 1954. toate aceste 123 E. 31-36. Les religions de l’Afrique antique (prefaţă de G. acestea se potrivesc şi în cazul particular din Dacia. Saeculum I. Carcopino. pp. Lica. până în momentul în care se produce erupţia. nu numai din centrele misionare greceşti sau latine. VI. 36. p. Ed. Nu ne aflăm în faţa unui „botez al lui Clovis” la Dunăre. 1999. p.”124 Problema perenităţii Cultului zamolxian a preocupat istoriografia românească. De altfel V. ambii susţinând ideea reformelor structurale impuse de Deceneu. Lica se situează pe poziţia mentorului său N. „Bessii”. mult mai complex. Lozovan. pp. Gostar. unde – în două biserici – se rugau Stăpânului comun). Paris.123 Interesante sunt reflecţiile lui Jérôme Carcopino. creştinismul danubian a fost alimentat din diverse surse. din diverse surse. indiferent de punctul de la care au plecat. O. dar după modelul craterului unui vulcan. 143-167. născând acerbe dispute125.

Deceneu este un continuator al operei lui Zamolxis. V. lucra în înţelegere cu el «Zamolxis». la un moment dat. Muntele «unde se afla peştera» a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa. în special capitolul Sacerdoţiul. 69-102. iar mai apoi al lui Burebista. Iaşi. deoarece întreaga autoritate i se datoreşte tocmai Cultului zamolxian. Obiceiul acesta a continuat până în zilele noastre. Societatea getodacă de la Burebista la Decebal. nu un demolator al acestuia. cinstirea mai sus amintită o avea Decaineos. Deceneu se dovedeşte a fi un fidel urmaş al lui Zamolxis. fiindcă vedea că oamenii ajunseseră mult mai ascultători decât înainte […]. Ed. părerile exprimate anterior de unii specialişti străini îndeosebi în acest sens a se vedea pe larg N. pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege – şi acelui om geţii îi spuneau zeu. Pe când domnea asupra geţilor Burebista.IOAN MARIUS GREC confruntări de idei uită. Gostar. Lica. Junimea. Geografia. 164 . 5 Deci. pp. afirmaţiile importante făcute de antici: „Regele. pe care îl slujeşte. I se spunea Cogaionon […].” Strabon. VII. 1984. 3.

unde se slujeau credinţele strămoşeşti (de la Zamolxis şi toţi urmaşii acestuia) a fost identificat arheologic – cu cea mai mare probabilitate – în zona Sarmizegetusei Regia. a urmaşilor. sunt doar pure speculaţii. deci în zona interioară a arcului carpatic. Realitatea cercetării arheologice. oferă date certe despre soliditatea aportului spiritual al zonei intracarpatice la nivelul întregii zone carpato-dunărene-pontice. cu atât de mare 165 . imperfectă cum este. că ipotezele care susţin doar originea „getică” a lui Zamolxis. Cogaionon (un soi de „Kaaba” al lumii geto-dace) – unde se aflau cele mai importante temple. apare atunci destul de clar. Nu degeaba Strabon afirmă.Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Columna lui Traian (Roma) Muntele sfânt.

125-126. că geţii şi dacii vorbesc aceeaşi limbă. 126 W. „împăratul ideal” (cel care primise în 114 titlul de „Optimus”). Era o recunoaştere a uriaşelor merite ale lui Traian. în toamna târzie a anului 117. aceste cronici menţionează însă numele celor pe care Traian i-a supus.126 Spania medievală nu îi menţiona numele în vreuna dintre cronicele sale. Născut în Peninsula Iberică. un îndemn care va străbate veacurile. Ed. era pentru prima oară când resturile pământene ale unui mort erau depuse în interiorul graniţelor celor vii. era depusă într-o încăpere specială aflată la baza Columnei triumfale din centrul Romei. 166 . Deceneu sau Zamolxis […]. O înmormântare în centrul graniţelor sacre ale Urbei. la Roma se desfăşura o procesiune tristă. nu numai un geograf de excepţie. împăratul se odihnea străjuit de umbrele celor pe care i-a învins şi de soldaţii pe care i-a condus. 2001. Bucureşti. „Traian (97-117)”. un îndemn despre care Spania medievală nu auzise. pp. era cucerită de umbrele celor învinşi: Burebista. în Dicţionar de împăraţi romani. Felicior Augusto. El era un istoric desăvârşit. dar plină de solemnitate: urna de aur care conţinea cenuşa împăratului Traian. O cercetare amănunţită a cronicilor spaniole medievale a dezvăluit acest uluitor paradox. Enciclopedică (coordonator Manfred Clauss). autorul acestor cercetări. Decebal.IOAN MARIUS GREC siguranţă. Acum. după două războaie grele: geto-dacii. sunt nume des întâlnite în cronicile medievale spaniole. Analizate. în schimb „ţara sa natală” – Hispania. în ridicarea pe cele mai înalte culmi a Imperiului. în Andaluzia. Eck. melior Traiano – „Să fii mai fericit decât Augustus şi mai bun decât Traian!”. Italica (astăzi Santiponce) era oraşul său natal. Se producea un eveniment excepţional.

Traian a fost pus la Index timp de o mie de ani şi mai bine. Deceneu. Dar în jurul sâmburelui de istorie care se păstrează. Burebista. o curioasă legendă se ţese treptat şi se amplifică. Zamolxis este cel sacrificat. noaptea coboară din nou asupra ţinuturior carpatice. Isidor de Sevilla). Nu suntem în faţa unei simple confuzii („geţi” – „goţi”) de înţeles în lumea antică. 77. prin opera acestuia.”127 Cronicarii spanioli nu au ştiut că Traian a cucerit Dacia. Meridiane. Bucureşti. Ed. pe care spaniolii şi le revendică – Orosius. Decebal intră în istoria Spaniei. în schimb figura lui Deceneu este cea care triumfă. p. hispanicii sunt descendenţi din geţi sau daci. 1985. dimpotrivă. 167 . înglobând încetul cu încetul istoria geţilor şi a dacilor în pădurea de legende care constituie istoria fabuloasă a poporului hispanic. nicio tradiţie nu leagă Dacia de numele lui Traian sau de legionarii hispanici. mitul lui Zamolxis se amplifică. până la Historiam Gothica a episcopului Don Rodrigo Jiménez de Rada din Toledo. la prima vedere: nu Dacia a fost fondată de un împărat iberic. Din secolul al V-lea şi până în secolul al XIII-lea. Primul elogiu al lui Traian în patria sa îl scrie Alfonso el Sabio. Busuioceanu. la sfârşitul secolului al XIII-lea. Ea 127 Alex.Zamolxis. este vorba despre împrejurările specific spaniole. iar Spania ar fi fost fondată de poporul de la Dunăre. care au transformat această confuzie într-un mit. scria: „După retragerea legiunilor. sau chiar dacă au ştiut au avut cunoştinţe vagi şi nu au dat atenţie acestui fapt. de la afirmarea dispreţului faţă de moarte şi a nobleţei geţilor (calităţi deosebite. La scriitorii hispanici medievali. Cronicile spaniole relevă un alt fapt incredibil. Zamolxis (sau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole). la a patra sa întemeiere în secolul al V-lea. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Alexandru Busuioceanu. personaje ca Zamolxis.

pe lângă Acvilă. cu Deceneu. inspirator al Bunei Cârmuiri. Deceneu nu se cuvenea să fie păgân. în astronomie şi astrologie.IOAN MARIUS GREC apare. Seneca era un filosof al dacilor. mitul getic este istoric.. secolul al XIII-lea este aproape un „secol getic”. ştim că acest Deceneu nu este altul decât zeul Zamolxis. cu Zamolxis. Turnul Castiliei s-au trecut şi însemnele personale ale regilor: Jugul şi Săgeţile (simboluri ale dacilor). deci ai spaniolilor. nu este unul originar. în creşterea şi descreşterea lunii. Respectul pentru Biserică îi împiedică pe autorii spanioli să-l înfăţişeze pe eroul mitului ca pe un fondator de religie sau chiar zeu. pentru cine cunoaşte mitul.. Important este că ne aflăm în faţa mitului dacic. revenind după o perioadă de câţiva ani. Când Deceneu îi iniţiază pe goţi în înţelegerea celor douăsprezece semne. iar în secolul al XV-lea. ascunsă. el are în Spania mai multe figuri: este Deceneu. se confundă cu geţii sau cu goţii. rânduitor al culturii. Leul Leonului. stă figura grandioasă. s-a compus stema Regilor Catolici. 168 .] erau în Spania la ei acasă. Învăţător al poporului său în toate cele văzute şi nevăzute. între strămoşii goţilor. Înapoia figurii lui Deceneu. De fapt. în secolul al XV-lea. Cu Zamolxis se întâmplă un lucru curios. în mersul Soarelui. Zamolxis cunoaşte schimbarea – după ce a propovăduit dacilor. a dispărut în Peştera din Muntele Sacru (Cogaionon). Geto-dacii. în cursul planetelor. Dacă în Dacia. încă se mai considera că regii Spaniei coboară din Dacia „din principii geţi” (episcopul Alonso de Cartajena). În Spania. Când. îl face să supravieţuiască chiar şi heraldicii. plină de mister a lui Zamolxis. ca exemplul cel cel mai înalt al Înţeleptului sacerdot şi aproape rege. să stăruie în tradiţia istorică. Zamolxis ia figura lui Deceneu. pentru ca învăţăturile lui să fie crezute – în mitul hispanic. Această personalizare multiplă. cu Burebista [.

Minerva. 177-189. Ed. 1979. reinstalându-se de drept. la Cantemir „carile au fost nu neînvăţat filozof şi hatman al goţilor”. Una din dimensiunile omenescului. încă din secolul al V-lea în Spania. acolo unde îi era locul. revalorificat. ci pentru a aminti tradiţia Regilor Catolici. ce socotesc ca cum ar fi o trecere la alte lăcaşuri nouă.Zamolxis.128 În timp ce mitul dacic al lui Zamolxis făcea carieră. timpul. Mitul revine. 21. timpul istoric. Bucureşti. O. oferindu-i omului dreptul de a acţiona asupra universului. nu pentru a aminti de geto-daci sau goţi. Timpul este cel care împlineşte umanul.”129 După o perioadă îndelungată. este dimensiunea temporală. în literatura medievală românească prima menţiune a numelui lui Zamolxis apare târziu. aflată la polul opus al Europei. şi aceasta nu numai căci şi cu sufletul şi cu trupul sunt oameni prea vîrtoşi. va fi reconsiderat. permite conceptualizarea experienţei într-un cumul de realităţi. Instaurarea timpului uman. se afirmă în toată independenţa sa doar în experienţa umană. devenind 128 129 Ibidem. O explicaţie interesantă prin trimiterile la cultul dacilor o constituie în Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor şi aceea dată prin intermediul lui Iulius Caesar grozăviei războiului pe care romanii l-au avut cu Derleneu: „Dachii sunt mai viteji decât toţi varvarii. Dacii în conştiinţa romanticilor noştri (Schiţă la o istorie a dacismului). 169 . deşi niciodată nu ne părăsise. Barbu-Buznea. p. ce încă pentru căci ei nu cred precum moartea să fie sfârşitul vieţii. care a făcut posibilă existenţa fiinţei umane ca entitate aparte în lumea naturală. pp. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Pe stema noului stat al Spaniei continuă să fie prezente Jugul şi Săgeţile. Zamolxis revine între semenii săi.

. de a-şi premedita viitorul. Timişoara. Timpul permite gândirea deoarece adună realul.IOAN MARIUS GREC astfel posibilă orintarea în gândire. pe măsură ce Pământul va aparţine tot mai mult oamenilor. cit. Gusdorf. Religia va apărea într-o strânsă relaţie cu devenirea Universului: ea defineşte regulile rituale menite să aşeze omul în supunere faţă de forţele transcendente care justifică mişcarea Universului. o astfel de personalitate. se va impune într-un areal din ce în ce mai larg. din păcate insuficient cunoscută datorită deficitarei informaţii 130 G. Socrate etc. impersonală. timpul reprezintă posibilitatea de a povesti trecutul. 131 Idem. pp.Hr. „De la preistorie la istorie”. indiferent de zonă geografică. la fel ca şi bucuriile sau necazurile oamenilor. de a-si romanţa actualitatea. pentru a asigura instalarea şi subzistenţa comunităţii. Amarcord. Pentru om. este unul din codurile cele mai semnificative ale fiinţării în univers. Confucius.130 Experienţa generaţiilor.) de înţelepţi a căror influenţă nu a încetat nici astăzi: Buda. subsumată timpului istoric va reflecta anumite regularităţi astronomice şi biologice ale fiinţării. Ciclul anotimpurilor se supune ciclului planetelor. pp. Spre deosebire de tot ce înseamnă vieţuire. „Descoperirea universalităţii: epoca imperiilor şi astrobiologia”. Ed. Treptat însă. propovăduită aproape simultan (secolele VI-V î. în Mit şi metafizică (Introducere în filozofie).. ideea unei meniri morale a omului. în op. mişcarea circulară este arhetipul devenirii. 170 . omul este o fiinţă culturală. 94-101. trăieşte într-un mediu creat de el în cadrul mediului natural.131 Pentru spaţiul nostru geografic. Timpul este o dimensiune a manevrării. a oricărei realităţi. 102-113. care oferă o nouă formulă de umanitate. 1996. a cunoaşterii.

oferă posibilitatea descătuşării fiinţei umane. prin Iisus Hristos. 171 . urmată de promisiunea – ca urmare a respectării unor condiţii – „vieţii veşnice”. Se clădeşte astfel edificiul spiritual. care va face posibilă o mai rapidă integrare a urmaşilor în viitoarea unitate în spiritualitate dintre Orient şi Occident. Realitate şi mit în religia geto-dacilor de natură istorică. care devine mai lipsită de complexe în faţa realităţilor cotidiene într-o epocă plină de prejudecăţi. se prefigurează a fi ZAMOLXIS. înfăptuită de Creştinism. Ideologia sa.Zamolxis. cea a nemuririi.

IOAN MARIUS GREC 172 .

bustul de la „raccio Nuovo” din Muzeul Vaticanului) 173 .Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Anexe Material ilustrativ pentru unele abordări din volum I. Cap de dac (comatus – Vatican) II. Nobil dac (tarabostes .

cu Soarele de andezit. 174 .IOAN MARIUS GREC III. Aria sacră (Sarmizegetusa Regia) .

după H. p. Sanctuar – Cetatea de la Costeşti 175 . 211.Zamolxis. Realitate şi mit în religia geto-dacilor IV. Dacia de la Burebista la cucerirea romană.) V. Daicoviciu. 1972. Dacia. Cluj. cu 60 de coloane de andezit de la Sarmizegetusa (încercare de reconstituire. Marele sanctuar patrulater. Ed.

după C-tin Preda (coordonator). Plastică geto-dacică descoperită în Dava de la Cârlomăneşti. 1994. I.Hr. A-C. jud. Bucureşti.IOAN MARIUS GREC VI. Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României. Buzău (sec.) 176 . Ed.. vol. Enciclopedică.. I d.

1981. Sanie. Feteşti (10). în Studii dacice.Zamolxis. după S. Dacia. Realitate şi mit în religia geto-dacilor VII. 9). Măluşteni (4). Bârlăleşti (2). descoperite la Dumbrava (1. 12). Cluj-Napoca. Figurine antropomorfe. Piscul Crăsani (5-7). Horga (11). „Plastica şi unele aspecte ale cultelor şi credinţelor geto-dacice”. 3. 177 . Mugeni (8. Ed.

Iaşi (după S. şi taur (2) descoperite la Dumbrava. op. comuna Ciurea. Sanie. jud.) 178 . Figurine în forma unui mistreţ (1).IOAN MARIUS GREC VIII.cit.

Zamolxis. Muzeul Naţional. H. 236. Realitate şi mit în religia geto-dacilor IX. 179 . descoperit la Sarmizegetusa: „PER SCORILO / DECEBALVS” (După. Illiri şi daci (Illyriens et Daces). 187. Cluj. XXXVI. D. 1972 p. cu inscripţie formată din două ştampile. Vas de cult. Pl. Daicoviciu (coordonator). Cluj. Musee National. Cluj-Bucureşti. Beograd) Muzeul de Istorie al Transilvaniei. Beograd/ Musee Historiques de la Transylvanie.

IOAN MARIUS GREC 180 .

Bucureşti. Bucureşti. texte din următorii autori antici: Caesar. Solinus. Herodot. traducere. Herodot. Ştefan din Bizanţ. Ed. Ed. Istorii. notiţe istorice şi note de Felicia Ştef. Cassius Dio. Au fost utilizate la redactarea lucrării. C... Platon. notiţe istorice şi note de Adelina Piatkowski. 1998. Au mai fost consultate şi ediţiile recente din Herodot: Herodot. Criton. Teora. Plutarh. vol. Cartea a III-a (Thalia). Academia României – Institutul de arheologie. Istorii. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Bibliografie IZVOARE ISTORICE Izvoare privind Istoria României (Iliescu Vl. Eustathius..Zamolxis. Titus Livius. Flavius Iosephus. Horaţiu. Herodot. Ed. Pomponius Mela. Popescu V. Bucureşti. Bucureşti. Columella. Iordanes. Teora. Bucureşti. Ştefan Gh. 1964. 1998. Istorii. Ed. Hellanicos. Cartea I (Clio). Properţiu. Teora. notiţe istorice şi note de Adelina Piatkowski. studiu introductiv. Tacitus. Teora. Ovidius (Publius Naso). 181 . 1999. traducere. Istorii. Vergilius (Publius Maro). Salustiu. Herodot. traducere. 1999. notiţe istorice şi note de Felicia Ştef. Dion Chrysostomus. traducere. I. cu precădere. Cartea a II-a (Euterpe).). Strabon. Lucan. Florus (Lucius Annaeus). Cartea a IV-a (Melpomene).

Bericht de Römisch-Germanischen Kommision. secţia: istorie. Bucureşti 1. Cluj (Sibiu). Sargeţia – Sargeţia. 25. 1942 sqq.IOAN MARIUS GREC Periodice AISC – Anuarul Institutului de Studii Clasice. Magazin istoric – Magazin istoric. Facultatea de litere. 1974 sqq. Cluj-Napoca. Baia Mare. Analele Dobrogei – Analele Dobrogei (Revista Societăţii Culturale Dobrogene). Deva 1. 1. Muzeul Judeţean Maramureş. Istros – Istros. 1 (1957) sqq. Studia Universitatis „Vasile Goldiş” – Revista Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.S. Buletinul Muzeului Brăilei. Pontica – Pontica. Ber RGK – Deutsches Archäologisches Institut. 1968 sqq. Main.. Constanţa. Bucureşti. 182 . I (1928-1932) – V (1944-1948). Acta Musei Apulensis. Bucureşti. SCIV(A) – Studii şi cercetări de istorie veche. Arad. Studii de istorie a Banatului – Revista Universităţii de Vest din Timişoara. filozofie şi istorie. Marmaţia – Marmaţia. Din 1974: Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie. Brăila. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie a Dobrogei. Apulum – Apulum. Frankfurt a. Saeculum. Buletinul Muzeului judeţului Hunedoara. Cernăuţi. N. Studia Universitatis „Babeş-Bolyai” – Revista Universităţii „Babeş-Bolyai”. 1937 sqq. Alba Iulia. 1928. Acta Musei Devensis. 1. Revista de filozofie. Nouvelle serie: Revue d’archéologie et d’histoire ancienne. Fundaţia culturală Magazin istoric. 1950 sqq. Dacia. Revista de filozofie – Saeculum. – Dacia. Sibiu.

I. Istoria Europei. Ed.. 1999. 1998.. Bucureşti. 1998. Despre suflet (trad. Deletant D. Antropologie politică.Zamolxis... Minerva. Papacostea P. Istoria. Cluj-Napoca. Bejan A. 2003. I. (Moştenirea Antichităţii). Amarcord. Tribuna. 1984. Oradea. Enciclopedică.. Balandier G. 1998. Ed. 1996. Măruia L. Lucrări utilizate în redactarea lucrării Aristotel. Bucureşti. Ed. Bucureşti. Bărbulescu M.. Benea D. Interferenţe spirituale în Dacia romană. Gândirea asiro-babiloniană în texte. Istoria României. Dacia. Arta traco-getică. Iaşi. Milza P. Ziridava – Ziridava. Ed. 2003. Berciu D.. Barbu-Buznea O. Cluj-Napoca. şi note N. Bucureşti.. Interferenţe spirituale în Dacia romană. Studii şi cercetări. Hr. Istoria şi civilizaţia geto-dacilor. I. Budapesta. Athanase N. Bucureşti. Ed. vol. I. Ed.. Ed. Vocabularul instituţiilor indo-europene.. 2000. Mirton. Teodor P. Timişoara. Universităţii de Vest. 1975. Ed. la nordul Dunării. Academiei Republicii Socialiste România. Revista Institutului Român de Tracologie. Ştefănescu). Daci şi romani la începutul secolului al II-lea d. Timişoara. Arad. Ed. Paideia... 183 . Benveniste E. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Thraco-Dacica – Thraco-Dacica... (Editor). ediţia a II-a. Ştiinţifică. vol.. Hitchins K. Institutul European. Ed. Timişoara şi Open Society Institute. Ed.. 1979. Dacii în conştiinţa romanticilor noştri (Schiţă la o istorie a dacismului). Aion. Berstein P. Ed. 1969. Bucureşti.

Dacia de la Burebista la cucerirea romană. 1986. Dacia. Bucureşti. 1999. Istoria civilizaţiilor.. Bucureşti.. Curs de filosofia religiei.. Blaga L. 1972. Burckhardt J. filozofi printre barbari. Antaios. Wilkinson R. Studii dacice.. Consideraţii privind istoria universală. 2007. Ed. Collins D. Ed. Brunton P. Venus. Bucureşti.. Ed. 1999. Cluj. 1972. ClujNapoca. Braunstein F. Univers Enciclopedic... Brunaux J.. Illiri şi daci (Illyriens et Daces). Musee National. L. 2001. Dicţionar de mitologie. (coordonator). Zamolxis (sau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole). Enciclopedică. Bucureşti. Dicţionar de filozofie (Oxford). Ed. Cluj-Bucureşti.. 1994. Bucureşti. Dacii. Bucureşti. H. Bucureşti. Ed. Ed. 2000. Dacia. Egiptul secret. Cotterell A. Ed. Bucureşti. Ed. Crişan I. Bucureşti. Beograd/ Muzeul de Istorie al Transilvaniei.. Lider. Alba IuliaParis. 1965. Bucureşti. Busuioceanu Alex. Druizii. Ed. (coordonator).. Albatros. 2002. Cluj. Ed. Ştiinţifică. Prietenii Cărţii. Oradea. Ed. Beograd/ Musee Historiques de la Transylvanie. Univers Enciclopedic. Dicţionar de împăraţi romani. Ed. 184 . Spiritualitatea geto-dacilor. Fronde.. Meridiane. Ed. Nemira. 1991. 1999. Clauss M.IOAN MARIUS GREC Blackburn S. Muzeul Naţional.. Ed. Bucureşti. Cluj. Ed. 1985. (coordonator). Dicţionar de filosofi orientali. Daicoviciu H. 1996. 1981. Cohen R. Cartier. Egiptul faraonilor.

1988. Bucureşti.. Deshayes J. Donadoni S. Maxime.Zamolxis. Ed. Bucureşti. Mirton. Vol. Daniélou J. Bucureşti. Ed.. Povestirile Egiptului antic. F. Sport-Turism.. Civilizaţia asiro-babiloniană. la nordul Dunării. Ed. I-III. Ed.R.. 1981. Ed. 1974. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Dan D. Daniel C-tin.. 2007. Ed. Ed.. Grecii si irationalul. 1981. Excelsior-Multi Press. Biblioteca istorică. Faraonul Keops şi vrăjitorii. 1977. Ştiinţifică. Bucureşti. 185 . „Zalmoxis dans le papyrus de Toura” (pap. Bucureşti. Bucureşti. 88747). Ed. Polirom. 1975. 1997. 2000. Ed. 1976. Ed. Gândirea egipteană în texte. Timişoara.. Incursiuni în civilizaţia omenirii. Civilizaţia Egiptului antic. Ştiinţele umaniste. Simboluri creştine primitive. Ştiinţelor Sociale şi Politice. 1998. Sport-Turism. Drimba O. Omul egiptean. Iaşi. Civilizaţiile vechiului Orient. Ed. Vol. sentinţe şi aforisme din Egiptul antic. Cultura spirituală a Egiptului antic. Bucureşti. Diodor din Sicilia. Cartea Românească. Timişoara. Iasi. Ed. o panoramă a cunoaşterii. Cair. Hr. Dodds E. 1976. în Daci şi romani la începutul secolului al II-lea d. Polirom. Bucureşti. Acsan I. Bucureşti.. 2006. Ed.. Sport-Turism. Minerva.. Bucureşti. Meridiane. III. Civilizaţia sumeriană. (coordonator). Amarcord. 1985. Ed. 2000. Sport-Turism. Ed. Dortier J. Bucureşti. Albatros.

Bucureşti. Dima).IOAN MARIUS GREC Dumézil G. 1989.. Ed. Humanitas. Cele patru puteri ale lui Apolo.. 1958. Univers Enciclopedic. Istoria credinţelor şi ideilor religioase.O. 1988. Tratat de istoria religiilor. Moldova. Cosmologie şi alchimie babiloniană. Al. Ed. Moga V.. Vol. Bucureşti.. Univers Enciclopedic. Ed.. Structurile antropologice ale imaginarului (introducere în arhetipologia generală). L’Ideologie tripartie des Indo-Europeens. Ed. Ed. Bucureşti. 1966. Bucureşti. Ed. Iaroslavschi E. Rusu A. Paris.. Druizii şi lumea lor enigmatică. Bucureşti. Ed.. Bucureşti. Bucureşti. Pentru Literatura Universală. Durand G.. Ed.. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Sport-Turism. Latomus. 1992. Bucureşti. Gauchet M. 1986. 2003. Dezvrăjirea lumii – o istorie politică a religiei. Bucureşti. Ed. xxx Epopeea lui Ghilgameş. Ed. 2000. Editions Gallimard. Bucureşti. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1998. (de la Gautama Buddha până la triumful creştinismului). Les dieux souverains des Indo-Europeens. De la Zalmoxis la Genghis Han (Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale). II. Eliade M. Saeculum I. Cetatea dacică de la Căpâlna. 1991. Ed. 1999. 2006. Ed. Şerbănescu. Univers Enciclopedic. Ed. Nemira. Grigorescu D. Glodariu I. 1977. 186 . Bruxelles. Uitarea omului şi onoarea zeilor şi alte eseuri. Humanitas. Iaşi. Cetăţi şi aşezări dacice în munţii Orăştiei. 1995. Bucureşti. (în româneşte de V.

Arad. Daci si romani.. vol. Ed. L. Mit şi metafizică (Introducere în filozofie). Istorie universală veche. Gusdorf G. 1998. Dacia antiqua. Humphrey Ch. Ed. Albatros. Orientul antic. Ed. «Vasile Goldiş» University Press. Bucureşti. 1983.. Gourhan A. Bucureşti. vol. Gramatopol M.. Junimea. Ed. Bucureşti. Ed. Horney K. 1997. Hubert H. 2002.. 1998. Amarcord. Celţii şi civilizaţia celtică. Timişoara. Perspective de istoria şi teoria culturii. Timişoara. Iri.. 1984. Ed. în Imnurile sacre. 2004. Europa antică. Arta monedelor geto-dace. 2004. Bucureşti. Concentrare şi meditaţie. Herald. «Vasile Goldiş» University Press. 1982. Arad. «Vasile Goldiş» University Press. Ed. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Gostar N.Zamolxis. Conflictele noastre interioare. 2006.. Teora.. I. 1996. Meridiane. 1998. Ed. „Vasile Goldiş” University Press. 2000.. O istorie a Daciei Porolissensis. Ed. 187 . Haudry J. Hierocles. 2006.. Manual de dezvoltare a spiritului. Noţiuni de preistorie generală. Lica V... Bucureşti. Paris. Bucureşti. 1988.. II. Indo-europenii. Societatea geto-dacilor de la Burebista la Decebal. Marineasa. Comentarii despre imnurile sacre ale pitagoricilor.. Şapte eseuri despre strigoi. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Grec M. Arad. Dictionnaire de la Prehistoire. Iaşi. Arad. Quadrige/ Presses Universitaires de France. 1998. Hedeşan O. Istorie universală veche. «Vasile Goldiş» University Press. Arad. Bucureşti.

Ioniţă I. 1964. Bucureşti. 2001. C. Dicţionar de mitologie generală. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. 1987. Popescu V. vol. 1988. vol. Civilizaţia asiro-babiloniană. 1982. romanici şi alogeni–coordonatori D. Iaşi. Univers Enciclopedic. Academia României–Institutul de arheologie. Bucureşti... vol. 1962.. Bucureşti. Istoria Românilor. Ed. I (Moştenirea timpurilor îndepărtate– coordonator M. Prietenii Cărţii. Ed. Meridiane. Bucureşti. Cluj-Napoca. I-II. Ed. Presa Universitară Clujeană. Iaşi. Ed. Protase. Sinapsa. Ştiinţifică.. 1995. Izvoare privind Istoria României (Iliescu Vl. I. Ed. Petrescu Dâmboviţa). Văleni o mare necropolă a dacilor liberi.). Suceveanu). Kramer N. 2001. vol. Dacia preromană (între Orient şi Occident). traducere din limba greacă. Krauss W. Bucureşti... Bucureşti. note. Lalouette C. Kernbach V.). De Vita Pythagorica (studiu introductiv. Ioniţă I. Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi (Dacii din spaţiul est-carpatic în secolele II-IV d.. Corint.. Ed. 188 . 1984. Academia Română (secţia de ştiinţe istorice şi arheologie). Ed. Celţii... Ed. 2001. Ursachi V.. Kamber P. Alex. Bucureşti. Miturile esenţiale. comentarii şi indice de Tudor Dinu). Ed. Moser R. II (Daco-romani. Geshichte und Geschichtswissenschaft..IOAN MARIUS GREC Husar A. Züm Verhältnis von Ethnologie. 1996. H. 1996.. Civilizaţia Egiptului antic. Bucureşti. 2000. Ştefan Gh. Berna. Kruta V. Hr.. Istoria începe la Sumer. Ed. Junimea. Junimea. Iamblichos. Enciclopedică.

balade populare româneşti (ediţie îngrijită de Datcu Iordan). civilizaţiile străvechi din regiunile carpatodanubiene. Scrieri alese. Bucureşti. Ed. Oltean D. 189 . 2002.. 1989. Ed. Epoca maselor (Tratat istoric asupra psihologiei maselor). Bucureşti. Ed. 1957. 1999. IV. 1995. Bucureşti. Saeculum I. 2000. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Le Bon G.. Dacica. 1983.. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Ed. Teora. Ed. Bucureşti. 2007.. Papadopol-Calimah Al... Bucureşti.. vol. Ed. 1978... Bucureşti... Lèvi-Strauss Cl. Dacia Sacra. Ed. Bucureşti. Istoria Romană. Antropologia structurală. Brăila. Mommsen Th. Religia Dacilor. Bucureşti. Prietenii Cărţii. 1966. Mallinger J.O. Institutul European. Ed. Bucureşti. Meridiane.. Iaşi. Tilişca. 1991. 2001. Anima. Ed. Petolescu C.O. xxx Mioriţa. Ed. Bucureşti. Ed. Lurker M. 1999. Psihologia mulţimilor. Ed. Getica (o protoistorie a Daciei). 1999. Lica V. Moscovici S. Lucian din Samosata. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Dacia. 1999. Enciclopedică. Herald. 1982. Ştiinţifică. 1990. adevăr şi legendă. Politică. Pentru Literatură. Originea omului. Pitagora şi Misteriile antichităţii. Bucureşti. Egiptul. Ed. Ed.. Lozovan E. Humanitas. C. Saeculum I. 2006. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Leakey R. Bucureşti. Ed. Lupu N. Lexicon de zei şi demoni. Scripta dacica.. Istros. Ed.. Univers. Scrieri vechi pierdute atingătoare de Dacia. Ed...Zamolxis. Dacia şi Imperiul Roman. Ed. Aşezările arheologice de la Căţănaş. Pârvan V. Bucureşti.

Mirton. Bucureşti. (coordonator). Ed. Un cimitir dacic din epoca romană la Soporu de Câmpie (contribuţie la problema continuităţii în Dacia). (coordonatori). Institutul Cultural Român. vol. Ed. Polirom.. A.. Pitagora. 1969. 190 . Dicţionarul esoterismului.. I. 1998. Creţia). Pop I. Preda C-tin. Carpatica. Pop I. Locuirea umană a peşterilor din Banat până în Epoca romană. 1994. 1995. 2003. Iaşi. Confluienţe şi etimologii. vol. 2000. Nagler Th. Bucureşti. Platon. Ries J. Bucureşti. Cambridge University. (până la 1541). Imnurile sacre. 2006. Ed.. 1987. Timişoara. Ed. în Imnurile sacre. (coordonatori). Riffard P.. 2006. Bucureşti. 2000. Cluj-Napoca. Istoria României (compendiu).. Polirom. Meridiane. Poruciuc A. Ed. Bucureşti. Semnificaţia artei. I. Ed. 2004. Ed. Viaţa lui Pitagora. Polirom. Bucureşti. Ed. 1998. 1976.... The puzzle of IndoEuropean Origins. Iaşi. Orizonturi daco-romane. Cluj-Napoca.. 1995.. Londra. Enciclopedică. Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României. Sacrul în istoria religioasă a omenirii.. Porphyr. Institutul Cultural Român.. Archeology and Language. Istoria Transilvaniei. M. Nemira. Cluj-Napoca. Humanitas. P. Herald. Roux J. A-C. Protase D. I. Ed. Ed. Ed. Banchetul (cu un Studiu introductiv de P. Academiei Republicii Socialiste România. Read H. Bolovan I. Bucureşti. Regele (mituri şi simboluri). Ed. A. Bucureşti. vol. Renfrew C.IOAN MARIUS GREC Petrescu S. 1998. Herald.

în AISC. Les Geto-Daces. La început a fost Sumerul. Sociologia religiilor. Ed. 1944-1948.). Junimea. Ed.Zamolxis. 1993. Iconographie et imaginaire. 2000. Mormântul unei căpetenii celtice de la Ciumeşti. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Russu I. 1981.n. Willaime J. 1970. Sîrbu V. Bucureşti.e. Rusu M. Ed. Dicţionar al mitologiilor indo-europene.. Ed.ro/dexo/litere. Iaşi. Fondation Culturelle Roumaine. Baia Mare. Florea G.. Timişoara. Geneza creştinismului popular al românilor.. 1981. Bucureşti. Institutul Român de Tracologie.webex. I.. 2000.. Brăila-Galaţi. Zugravu N. Albatros. Credinţe şi practici funerare. Institutul European. Civilizaţia romană la est de Carpaţi şi romanitatea pe teritoriul Moldovei (secolele II î. Vertemont J. Bibliotheca Thracologica XVIII.. http://www. Amarcord.... P. Sanie S. Porto-Franco. Sîrbu V. „Religia geto-dacilor” (monografie). Cluj-Napoca.. V.php?cuv=c&offset=16980&li mit=30 191 .. 1997. religioase şi magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din câmpia Brăilei).n – III e. Iaşi.. Ed. Bandula O. 2001. Zamarovsky V.

IOAN MARIUS GREC 192 .

Dieux. I. C’est d’ailleurs la raison qui a déclanché la dispute concernant le caractère de la religion gétodace (polythéiste. hénothéiste à valences de monothéisme) et le principal personnage de celle-ci: Zamolxis. Daicoviciu. et les auteurs modernes l’en considèrent la divinité suprême de ce peuple. V. 1995. Humanitas. credinţe. Dacia de la Burebista la cucerirea romană [La Dacie de Burébista à la conquête romaine]. De la Zalmoxis la Genghis-Han (Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale) [De Zamolxis à GengisKhan (Etudes comparatives sur les religions et le folklore de Dacie et de l’Europe Orientale)]. Eliade. Gostar. 1965. Dacii [Les Daces]. Ed. in Anuarul Institutului de Studii Clasice. à défaut de sources écrites ou suffisamment claires. N. Bucureşti. „Religia geto-dacilor. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Résumé Dans la plupart des études qui ont abordé la question complexe de la religion des Géto-Daces. M. p. H. Zei. Bucureşti. Cluj. Dacia. Russu. Ed. V. croyances. 1972. Ştiinţifică. dualiste. c’est Zamolxis (ou Zamoxis) qui s’en révèle le personnage central. Ed.Zamolxis. pratiques religieuses]. practici religioase” [Religion des Géto-Daces. 61-139. 1944-1948. Daicoviciu. Lica. Societatea geto-dacilor de la Burebista la Decebal [La société des Géto-Daces au temps 193 . Le sujet reste pourtant d’un abord difficile. traitant de la religion géto-dace: I. H. Nous rappelons quelques-uns des ouvrages de synthèse les plus importants.

Ed. tous ayant comme point de départ les sources de l’histoire ancienne. I. Academia Română (Secţia de ştiinţe istorice şi arheologice). Enciclopedică. Ed. D. Saeculum I. H. I (Moştenirea timpurilor îndepărtate [Héritage des temps lointains] – coordonnateur M. vol. Brăila. L’appartenance des Géto-Daces à la grande spiritualité indoeuropéenne devient de plus en plus claire. Scripta dacica. Iaşi. romains et allogènes] – coordonnateur D.IOAN MARIUS GREC deBurébista et de Décébal]. leur intérprétation ou réinterprétation. Tous ces ouvrages sont complémentaires et élargissent de plus en plus notre compréhension sur un phénomène particulièrement complexe: LA SPIRITUALITÉ GÉTO-DACE. II (Daco-romanii. Benveniste. 2001. Spiritualitatea geto-dacilor [La spiritualité des GétoDaces]. 1984. Junimea. romanici şi alogeni [Les Daco-Romains. vol. Bucureşti.. Istoria Românilor [Histoire des Roumains]. Dumézil et E. Voici quelque-uns des principaux textes antiques mentionnant des aspects importants de la civilisation et de la religion géto-dace: 194 . 2002. 1986. Albatros. Bucureşti. Ed. 1999. Ed. V. volumes – dont une partie sera mentionnée dans la suite de notre étude). Petrescu Dâmboviţa). Certains auteurs de prestige. Crişan. malgré l’insuffisance documentaire manifestée surtout dans l’historiographie occidentale. Protase. Ed. À cela on doit ajouter bon nombre d’autres ouvrages de plus ou moins grande étendue (articles. Istros.O. n’ont abordé ni la question de la civilisation des Géto-Daces ni celle de la religion de ceux-ci. Alex. comme G. Lica. Oltean. selon les progrès des recherches archéologiques devenues plus intenses. Bucureşti. Suceveanu). Religia Dacilor [La religion des Daces]. qui ont fondé les recherches sur les Indoeuropéens.

et l’envoient porter de leurs nouvelles à Zamolxis. et pensent que celui qui meurt va trouver leur dieu Zamolxis. Histoires. et y demeura environ trois ans. il se faisait faire un logement sous terre. Realitate şi mit în religia geto-dacilor «Les Gètes se croient immortels. tandis que d’autres prennent. Enfin la quatrième année. Histoires. ni ses conviés. IV. il se déroba aux yeux des Thraces. ils en députent un autre. tous les discours qu’il avait tenus. Ce logement achevé. ils croient que le dieu leur est propice: s’il n’en meurt pas. Il fut regretté et pleuré comme un mort. Voici comment se fait la députation. persuadés qu’il n’y a point d’autre dieu que celui qu’ils adorent. que quelques-uns d’entre eux croient le même que Gébéléisis. il reparut. 95 195 . Ces mêmes Thraces tirent aussi des flèches contre le ciel. et rendit croyables. ne mourraient point.» Hérodote. Quand ils ont cessé de l’accuser. il leur apprenait que ni lui. Tous les cinq ans ils tirent au sort quelqu’un de leur nation. pour menacer le dieu qui lance la foudre. IV. avec ordre de lui représenter leurs besoins. et lui donnent aussi leurs ordres. S’il meurt de ses blessures. et qu’il les entretenait de pareils discours. tandis qu’il est encore en vie. 94 [Zamolxis] il fit bâtir une salle où il régalait les premiers de la nation. Pendant qu’il traitait ainsi ses compatriotes. Trois d’entre eux sont chargés de tenir chacun une javeline la pointe en haut. et le lancent en l’air. mais qu’ils iraient dans un lieu où ils jouiraient éternellement de toutes sortes de biens.» Hérodote. de façon qu’il retombe sur la pointe des javelines. celui qu’on envoie à Zamolxis. quand il tonne et qu’il éclaire. descendit dans ce souterrain. ils l’accusent d’être un méchant. par les pieds et par les mains. Ils le mettent en branle. ni leurs descendants à perpétuité. Au milieu du repas. par cet artifice.Zamolxis.

ajoutat-il. 3. VII. notre roi. o Charmides. savent rendre les gens immortels. il a reçu lui-même le statut de dieu. Je l’ai apprise là-bas.» Strabon.» Strabon. ce corps à son tour ne peut être 196 . 5 «Les Daces parlent la même langue que les Gètes. En fin de compte. de notre incantantion. sauf le roi et ses serviteurs. un de ces disciples de Zalmoxis qui.IOAN MARIUS GREC «Rentré dans son pays. car ils traversent souvent le fleuve d’Istros et ils se sont mêlés avec les Thraces et les Missii. puisqu’il faisait des prophéties d’après les signes célestes. 3. mais Zalmoxis. dit-on. et alors les Gètes l’appellent dieu. plus tard. car il voyait bien que ses sujets étaient devenus (grâce à lui) plus obéissants qu’auparavant. Géographie. à l’armée. La montagne (où se trouvait la grotte) fut considérée sainte et nommée ainsi. qui est un dieu. Géographie. ni la tête indépendamment du corps. (Zamolxis) aurait joui du respect des commandants et du peuple en égale mesure. Tout d’abord. Ils advenait rarement qu’il vît les gens du dehors. Ce Thrace me dit que les Grecs avaient raison de parler comme je viens de le rappeler. Les sujets étaient persuadés que les dieux mêmes leur commandaient à travers le roi. Ceux derniers sont mieux connus aux Grecs. Ils l’appelaient Cogaionon et la rivière voisine de même. inaccessible pour les autres. vivant dans une grotte qu’il avait occupée. d’un médecin thrace. affirme que si les yeux ne peuvent être guéris indépendamment de la tête. 13 «Il en est de même. il persuade au roi de l’associer au règne. Cette coutume continue aujourd’hui encore car il y a toujours quelqu’un prêt à conseiller le roi. Le roi travaillait en accord avec lui. car il pouvait lui prédire la volonté des dieux. il (Zamolxis) aurait été prêtre du plus honoré de leurs dieux. VII.

» Platon. pendues dans les troncs des arbres. ce sont certaines incantations. disait-il. disait-il. qu’il fallait donc s’attaquer d’abord et surtout à la source du mal pour assurer la santé de la tête et de tout le reste du corps. la partie ne peut guérir. Realitate şi mit în religia geto-dacilor gueri qu’avec l’âme. 156a-157c «Et l’on a tellement vanté les Goths (Gètes). car on l’invoquait comme si on s’adressait à un parent. C’est bien ce Mars que les Goths (Gètes) ont toujours apprivoisé par un culte sauvage (car les captifs tués étaient ses victimes). Celles-ci consistent dans les beaux discours qui font naître dans l’âme la sagesse. C’est à lui qu’on vouait les premières proies. il y avait. L’erreur présente répandue parmi les hommes. il est facile alors de donner la santé à la tête et au corps entier.Zamolxis. Quand l’âme possède une fois la sagesse et la conserve. il ajoutait: Que nul ne te persuade de soigner sa tête tant qu’il n’aura pas confié son âme à l’action salutaire de l’incantation. comme la tête l’est pour les yeux. Il disait que l’âme est la source d’où découlent pour le corps et pour l’homme entier tous les biens et tous les maux. de sorte que le tout étant malade. si les médecins grecs sont impuissants contre la plupart des maladies. persuadés que le chef des guerres avait besoin de sang humain. est de vouloir entreprendre séparement l’une ou l’autre guérison. qui possède les champs des Gètes”. En même temps qu’il me disait connaître ce remède et ces incantations. Charmides. et que. y était né. un sentiment religieux profond. Or le remède de l’âme. Getica. Aussi Virgile dit-il „l’infatigable père. cela tient à leur ignorance de l’ensemble qu’ils ont à soigner. 40-41 197 . à la différence des autres dieux. au point de dire que Mars.» Jordanes. celui devenu dieu de la guerre par la tricherie des poètes.

c’est justement à cause des coutumes apparentées de ces peuples. 188-202. Il suffit. y compris dans le monde géto-dace.IOAN MARIUS GREC «Décène est devenu à leurs yeux (des Gètes) un être miraculeux. de rappeler deux affirmations exprimées dans l’antiquité à ce sujet. pp. Getica. 1998. car il a commandé non seulement aux gens du peuple. 173 «[…] Dans Getica Criton dit: „C’est par tricherie et magie que les rois des Gètes imposent à leur sujets la crainte des dieux et la bonne entente et par cela ils arrivent à faire grandes choses”. à cet effet. Uitarea omului şi onoarea zeilor şi alte eseuri. Dumézil.» Jamblique. XXX. Si. nous ne doutons pas que ce culte était aussi puissant chez tous les peuples de leur zone de contact. par ailleurs. après avoir vécu en 1 G. Hellanicos – un contemporain plus jeune d’Hérodote – déclarait dans son ouvrage Coutumes barbares que le Scythe (c’est-à-dire Zamolxis).» Suidas. en analysant les œuvres portant sur les coutumes scythes. 71 «(Zamolxis) leur a ecrit les lois. est surpris par le puissant impact qu’avait sur la société scythe le culte des aïeux. mais aussi aux rois. 198 .» Jordanes. aussi le prennent-ils pour le plus grand des dieux. Univers Enciclopedic. sub voce. Ed. Vie de Pythagore. «la crainte des dieux» Georges Dumézil1. assez souvent les auteurs antiques n’arrivent pas à faire une nette distinction entre les peuples qui vivaient dans les zones limitrophes du Danube (surtout du Danube Inférieur). Bucureşti.

3-24. amplifié au temps de l’Etat de Décébal et préservé jusqu’à une période relativement récente – il s’agit de la création folklorique – l’apparition de Zamolxis a été non seulement possible. également présent dans le monde géto-dace. pour résister aux attaques de ses puissants voisins ou pour s’étendre aux dépens de ces derniers. Realitate şi mit în religia geto-dacilor esclave chez Pythagore (là. Getica. Revista de filozofie (Sibiu) I. Ce qui est sûr. 199 . în Saeculum. 4. La deuxième affirmation digne de mention est celle de Strabon (Géographie. I. en se référant aux Grecs anciens.Zamolxis. Si Zamolxis n’avait pas existé. qui avait besoin d’un fondateur de religion comparable par la force de ses idées à Zarathoustra ou Moïse. IV. Il se peut bien que le nom de Zamolxis (ou Zalmoxis) ait été le fruit du hasard (le nom de l’Elu aurait certainement pu être différent). il reprend l’une des affirmation d’Hérodote. pp. il aurait sans doute dû être inventé. en expansion continue sur tous les plans de la vie sociale et en contact permanent avec des civilisations importantes. pour exprimer un niveau d’évolution de la société gétodace. 2. 1945. dit que lorsque ceux-ci parlaient des peuplades vivant au nord. 27). ils les appelaient d’habitude sous un seul nom: les Scythes. S’agissait-il d’une «religion du salut des âmes» ou d’une «immortalité du double corporel». selon l’expression consacrée de Lucian Blaga2? C’est une question qui persiste 2 L. 95) rentre chez les siens et propage les enseignements sur «l’immortalité de l’âme». avait besoin de se forger une croyance à l’immortalité pour se fortifier. Blaga. qui. Sur ce fond de puissant culte voué aux aïeux. c’est que la société géto-dace. mais surtout un phénomène nécessaire.

Les Perses ont donné au monde Zarathoustra. sur la base de leur mythologie. 111. les Egyptiens – le pharaon Aménophis IV. des Chinois. d’une certaine manière. prophète … capable de faire connaître la volonté des 3 Idem. s’est enrichi de l’aura des légendes et des siècles passés. 200 . 1994. la création populaire devenant un précieux dépositaire de leur enseignement. Le mérite principal de cette observation est de mettre sur le même plan les religions des Hindous.IOAN MARIUS GREC depuis plus de 50 ans dans notre littérature de spécialité et qui vaut la peine d’être analysée. des Hébreux et des Daces. Les attributs accordés à Zamolxis dans les témoignages restreints de l’antiquité s’inscrivent dans le registre suivant: homme. on a plutôt affaire à une interprétation pertinente et actuelle de l’impact que les personnalités susmentionnées ont eu sur le développement spirituel de leurs peuples. mais aussi l’épreuve implacable du temps. leur influence ayant traversé non seulement les espaces géographiques. Fronde. des Egyptiens. a donné au monde Zamolxis»3. Ed. Alba Iulia – Paris. des Perses. Il ne s’agit pas d’une réunion faite par «esprit patriotique». L’esprit de ces grands érudits. Le même Lucian Blaga faisait une observation qui. les Chinois – Lao-Tseu et nous passons la longue liste des prophètes des Hébreux. a été insuffisamment explorée jusqu’à présent: «Les Hindous. Lao-Tseu. Moïse et Zamolxis. dont la mythologie est si peu connue. Akhénaton (Amenophis IV). Curs de filosofia religiei. p. en rassemblant les figures les plus significatives de l’histoire de ces religions: Bouddha. Zarathoustra. loin de s’éroder. ont engendré toute une pléiade de grands métaphysiciens religieux. Les Daces.

philosophe. roi-représentant-d’un-dieu […]. prêtre du dieu le plus honoré. associé au règne. Van der Leeuw. pas un dieu pétrifié.Zamolxis. au début auprès de son roi. son pouvoir. car très vite il réussit à imposer son autorité. de Heusch. à savoir que chaque souverain 4 C’est l’avis d’un réputé historien des religions. transportable. roi-fils-de-dieu. in J. mais une puissance vivante. on devrait auparavant établir la nature exacte de l’incarnation divine. on sait trop bien que le roi est un hommes comme tous les autres […]. tout en exagérant parfois la relation roi-dieu. p. Bucureşti. prouvent pleinement. place d’où il parvient à mettre les assises d’un nouveau culte religieux. mobile. 201 . Certes. Regele (mituri şi simboluri) [Le roi (mythes et symboles)]. Roux. 1998. décidé d’éclairer en premier lieu la couche fortunée de la société géto-dace). dépostaire de la «science» accumulée en Egypte et en Grèce.«Le roi est un dieu. 88. Sur le fond des croyances de ses aïeux. Ed. Il est même l’un des premiers et des plus anciens dieux […]. Realitate şi mit în religia geto-dacilor dieux. Le terrain devient particulièrement instable lorsqu’on essaie d’établir une classification rationnelle: roi-dieu. mais sa fonction. un dieu qui marche parmi les hommes […].»4 On peut ouvrir un véritable débat sur l’évolution qui aurait remplacé le roi-dieu avec un roi-fils-de-dieu. […] notre roi. et ce n’est pas l’homme qui est vénéré en lui. Les analystes du religieux ont d’ailleurs observé ce phénomène. Chez Zamolxis s’unissent très bien ce que suggère l’observation de L. pris par un sage issu des sèves fertiles du peuple gète. P. à notre avis. Polirom. qui est dieu […] Tous ces titres accordés à Zamolxis (ou Zalmoxis – si ce n’est qu’un autre surnom. la figure de Zamolxis apparaît en fin connaisseur de cette société. l’humanité du personnage.

expérience nécessaire avant la fondation d’un modèle nouveau d’existence (roi messianique. L’étude. On rencontre de tels scénarios relativement souvent dans le monde 5 Ibidem.5 La disparition («l’occultation») et la réapparition («l’épiphanie») ont été interprétées par l’homme de science de nos jours comme le signe le plus évident d’un rite initiatique. celui-ci s’avère un très bon connaisseur des significations symboliques qui avaient traversé toute la préhistoire: la caverne où il se cache pour rendre crédibles ses idées possédait déjà des significations venant du vieux trèsfonds de l’humanité. peut nous offrir un instrument de compréhension portant sur certaines époques historiques très anciennes. Bruxelles. 90.IOAN MARIUS GREC est – à divers degrés – en même temps détenteur de la force physique (de coercition). 1958. effectué au milieu de tribus contemporaines gardant encore nombre de traditions primitives. En ce qui concerne Zamolxis. c’était un lieu propice aux révélations. un archétype qui agissait dans l’inconscient de tous les peuples. prophète. mage. p. au contact possible avec le surnaturel. mais aussi prêtre d’un culte de la Force (c’est une conclusion à laquelle le chercheur belge parvient à la fin d’une ample enquête menée en Afrique et dont il publie les résultats dans Essais sur le symbolisme de l’inceste royal en Afrique. la descente à l’enfer signifie connaître «la mort initiatique». législateur). c’était le siège le plus ancien de culte connu par l’humanité. 202 . mais les conclusions doivent être nuancées dans chaque cas particulier).

dans une forme syncrétique de l’époque de la Dacie romaine? Il en 6 M. 36-37. pp. et le même symbolisme: le cycle végétal). d’une divinité de la végétation. ses prêtres. De la Zalmoxis la Genghis-Han (Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale).6 Le témoignage d’Hérodote. les nobles – les initiés – vont périr dans les lourds combats des deux guerres. en présence des Mystères (Cérémonies secrètes d’initiation. Humanitas. on est. selon un rituel mainte fois exercé. Décébale (le continuateur de droit du créateur de la nouvelle foi) mettra lui-même fin à ses jours. «hiera». Les Mystères ont essentiellement le même but: l’obtention d’une vie bienheureuse dans un autre monde et une vie supérieure dans ce monde-ci. de présentation de lieux et d’objets sacrés. Bucureşti. le plus crédible en ce qui concerne Zamolxis. A-t-on gardé des éléments du culte de Zamolxis. de révélations orales. Ed. par la croyance aux esprits animaliers maîtres du monde […]. par l’ascension aux cieux et par la descente aux enfers de l’âme. S’adressant à un nombre restreint d’initiés. Ils possèdent le même moyen d’y parvenir: l’initiation. sous formes de drames liturgiques. Eliade. dépositaires du rite initiatique. d’une déesse. emporteront avec eux tous les secrets du culte. possédant des rapports intimes avec la mort et la résurection symbolique d’un dieu. n’a pas les connotations d’un rituel chaman (on n’est pas en présence d’un phénomène religieux et initiatique caractérisé par l’extase personnel. avec certitude. 203 . Realitate şi mit în religia geto-dacilor méditerranéen. 1995. exterminés dans le rythme de la désaffectation des temples. d’un héros.Zamolxis. la nouvelle religion (née des entrailles de la terre – comme l’homme est issu du ventre de sa mère) disparaît au temps de la conquête romaine.

on constate toujours la présence d’un fond extrêmement stable. ne pourront plus assurer la continuité médiatique visant le Géto-Dace. trope. Entre le feu et les hommes attachés. Tout le débat part du rapprochement qu’il fait de notre nature. qui résistent des siècles et qui fondent les civilisations. les 204 . car les forts chaînons d’un tel culte: le roi et les prêtres. et une aventure imaginée à l’intérieur d’une caverne. il y avait un chemin situé en hauteur et longé par un mur. tandis que la lumière leur arrivait d’en haut et de loin. en ce qui concerne la présence ou l’absence d’éducation. Grâce à ces croyances générales. sur lequel «se greffent des opinions aussi mobiles que le sable couvrant un rocher. habitué à contacter son Dieu par leur truchement. Livre VII. allégorie. d’un feu allumé derrière eux. Platon lançait le mythe de la caverne. issues le plus souvent des conceptions générales. 514-518) essaie d’apprendre jusqu’où peut être éclairée notre nature. Dès l’antiquité. changeantes. et les opinions instantanées. où – depuis leur enfance – vivaient enchaînés plusieurs hommes qui ne pouvaient regarder que devant eux. au passage de la lumière dans l’obscurité. plutôt que mythe. ensuite au passage de l’obscurité à la lumière. ils remarqueraient deux manières d’affaiblissement de la vue. provoquées par deux causes différentes: une fois. L’une des conclusions importantes que fait Platon à partir de cet «expériment» théorique – c’est que. à l’aide duquel le philosophe grec (in La république.» Les croyances et les opinions des foules forment ainsi deux catégories nettement distinctes: les grandes croyances permanentes. à n’importe quelle époque de son existence. si les gens prêtaient bien attention.IOAN MARIUS GREC va de soi qu’une telle démarche n’est plus possible. Si on étudie attentivement et en profondeur les croyances et les opinions d’un peuple.

Realitate şi mit în religia geto-dacilor gens de toutes les époques sont pris dans un réseau de traditions. 205 . Ed. 1990. Certes.7 Nous pourrions dire que Zamolxis a bien compris cela et que. Psihologia mulţimilor. Anima. Zamolxis cumule les deux pouvoirs graduellement: il est au début prêtre du dieu le plus honoré. qu’elle investit aussi de responsabilité car la communauté attend de Lui toutes les réponses aux questions qui la tourmentent. Quoique personne ne puisse prétendre que la 7 Gustav Le Bon. 79-81. La grande majorité des peuples conçoivent le roi comme un produit d’une heureuse convergence de la nature humaine et de la nature divine. de philosophe) l’aideront à imposer ses conceptions. dans sa démarche réformatrice des consciences. ses autres qualités (de prophète. les font se ressembler les uns aux autres.Zamolxis. Tous les textes anciens qui se réfèrent à Zamolxis le décrivent de telle manière qu’il nous apparaît comme le roi prêtre et magicien. il va mettre l’accent sur l’immortalité. pp. dans une certaine mesure. il devient dieu. d’opinions et de coutumes dont ils ne peuvent jamais s’affranchir et qui. Dans ce sens. La véritable tyranie est celle qui s’exerce de manière inconsciente sur les âmes. Une conspiration peut faire tomber un tyran. ensuite associé au règne et finalement possesseur du pouvoir royal. C’est la réponse que la communauté donne à son «pasteur». la seule qui ne puisse être combattue. C’est ce qui se passe chez bon nombre des peuples de l’antiquité. Au moment où l’homme est investi du pouvoir royal. Bucureşti. mais quel peisse être son pouvoir contre une croyance profondément enracinée ? Les seuls tyrans véritables de l’humanité ont toujours été les ombres des morts ou les illusions qu’elle s’est forgées elle-même.

qui lui aussi avait voyagé en Egypte et était pris pour un dieu avant de devenir principal collaborateur du grand roi Burebista. après sa mort. l’un des descendants importants de Zamolxis. 20-21. Deceneu. Le roi Burebista l’investira d’ailleurs d’un pouvoir presque royal. étant donné les stages initiatiques vécus en Egypte et en Grèce (même s’il y a beaucoup de doutes sur cette partie de sa vie. 3. Roux. Le Roi pouvait bien être magicien. 206 . Deceneu deviendra roi. les deux attributs ne sont pourtant pas exclus chez le même personnage. cit. mais il ne parvenait pas à cette condition en possédant ce genre de pouvoirs. P. pp. surtout en ce qui concerne son statut d’esclave auprès de Pythagore). les fonctions sacerdotales du roi sont incontestables. le statut de magicien est parfois considéré comme „dégradant”. 11).8 Le lien naturel qui s’impose le plus souvent dans la société archaïque est celui de Roi-prêtre. Il faut rappeler dans ce contexte que le magicien. le prêtre par excellence. tout en gardant la fonction de prêtre suprême (voir le texte de 8 J. mais les pouvoirs magiques ne suffisaient pas pour assurer à celui-ci l’accès au trône.IOAN MARIUS GREC royauté serait le dérivée du sacerdoce. op. dans les sociétés anciennes. Le Magicien pouvait devenir roi. D’une certaine manière. n’était qu’un „fonctionnaire” de celles-ci. on peut suspecter l’existence de pouvoirs magiques. est catalogué comme «charlatan» (Strabon. Géographie. le prêtre idéal. On peut accepter – comme dans beaucoup de cas concrets chez les peuples antiques – que le roi était aussi prêtre. institué par celles-ci parce qu’elles ne pouvaient trouver en elles-mêmes leurs propres pouvoirs magiques. plus encore. Dans le cas de Zamolxis.. plus que celui de Roi-magicien. VII.

Le rite assure le maintien du premier.]je crois d’ailleurs que ce Zamolxis a vécu bien avant Pythagore” (Hérodote. instauré par les aïeux ou par les fondateurs de l’Etat. se penchant sur l’influence du politique et du sacré sur les communautés humaines... fulminantes par leurs connotations sociales. imposé par les dieux. en tant que force. à l’époque de la naissance de la société géto-dace en tant qu’entité ethnique distincte dans la grande masse des Thraces. Hérodote ne nie pas l’existence humaine de Zamolxis (nous n’avons point de doute de son existence physique). Comossicus: Roi – prêtre suprême? La réponse va de soi: c’est une situation créée par la tradition inaugurée par Zamolxis. Les Daces voueront la même vénération à Comosiccus. est associé aux forces qui gouvernent l’univers et protègent la vie. les hommes le subissent pareillement aux «caprices du ciel. Realitate şi mit în religia geto-dacilor Jordanes). Il est évident que le pouvoir. l’action politique – du second: on a affaire à des processus apparentés. et à l’ordre de la société. de l’écorce terrestre». lorsqu’il doit répondre à une question de chronologie: Zamolxis a-t-il été contemporain de Pythagore? „[. Roidieu. Tous les deux contribuent à assurer la soumission à 207 . Histoires. mais il devient sceptique (il s’agit du scepticisme propre aux «hommes de science»).Zamolxis. observait que le politique agit sur les hommes d’une manière qui rappelle «les causes naturelles». 96). A cette étape de notre analyse nous devrions peut-être méditer aux conclusions de l’essayiste français Paul Valéry qui. Deceneu: charlatan. son successeur. IV. de la mer. On est là en présence d’une coagulation d’intérêts appartenant à l’ordre du monde. Cette analogie suggère la distance où se trouve le pouvoir – en dehors et au-dessus de la société – et sa capacité de coercition. À qui devait-on ces carrières extraordinaires.

tant pour les auteurs grecs que pour les auteurs latins. Les similitudes frappantes retrouvées dans quelques-unes de leurs affirmations ont généré. la majorité de ceux qui abordent la question de la religion géto-dace (fondés sur l’intuition du sage de Halicarnas) considère qu’Hérodote a raison: Zamolxis est antérieur physiquement à Pythagore. Balandier. à défaut d’une explication meilleure. il existe de nombreux aspects communs entre la doctrine religieuse du sage géto-dace et l’enseignement du colossal philosophe qui a été Pythagore.9 Bien que cela ne puisse être pris comme argument infaillible. Timişoara. pour qu’il puisse ensuite. que certaines des idées véhiculées par Pythagore dans sa fameuse Société religieuse de Crotone aient pu être disséminées dans la zone danubienne par un quelconque Zamolxis. Amarcord. en ce qui concerne leurs programmes. 1998. Celui-ci devait donc être ramené sur le sol grec et à un statut inférieur (d’esclave). Ed. qui fait que les attaques contre le pouvoir (et non contre ses détenteurs) deviennent des sacrilèges. fils de Mnesarchos de Samos. Antropologie politică. 208 . cette «légende» d’un certain esclave appelé Zamolxis et qui aurait vécu auprès de l’érudit Pythagore. libéré 9 Ces idées ont été reprises de l’ouvrage de G. 127-128. pp. présenté comme condition de toute vie et de toute existence sociale. établi à Crotone et mort à Metapontum. elle met le sacré sur le premier plan dans les sociétés «sans Etat» et fait prévaloir la domination sur les hommes et les choses dans les sociétés «étatiques». Il était inconcevable. présente des formes différentes en fonction des régimes politiques. Cette solidarité du sacré et du politique.IOAN MARIUS GREC un ordre global. Il reste également vrai que.

B – début Hallstatt) correspond à l’ultime phase de l’Age de bronze centraleuropéen („l’époque des champs aux urnes”). pouvait très bien être le fruit d’un hasard mainte fois rencontré au cours de l’histoire universelle. Il n’y a pas de doute que Zamolxis fût un fondateur de religion. approx. Dicţionar de filozofie (Oxford). d’essence divine. pp.10 A quelle époque pourrait-on placer l’existence humaine de celui qui est entré dans l’histoire sous le nom de Zamolxis? Nous devons nous rapporter à une période où la civilisation géto-dace commence à se manifester de plus en plus unitaire. D. L’âme. B. qui est loin d’être identique. Realitate şi mit în religia geto-dacilor et «plein de sagesse».Zamolxis. notées A. siècles VIII-VII) marque le phénomène de généralisation de l’utilisation du fer (genèse et développement de la Culture de Basarabi). le Hallstatt moyen (C. devenant ainsi libre de retourner au sein de l’âme universelle du monde. B – circa 1150-800/750) est une période de transition marquant l’apogée de la métallurgie du bronze dans l’espace carpatodanubien. Univers Enciclopedic. Blackburn. Si le Hallstatt premier (A. Les deux premières périodes (A. pourtant. Ed. C. La plupart des historiens considèrent que le premier Age de Fer (Hallstatt. mais que celui-ci eût été disciple de Pythagore devient une impossibilité chronologique. 1999. 1150-450/350)11 constitue la période où se 10 S. fonder ailleurs une nouvelle religion. 302-303. Pythagore avait prêché la doctrine de la métempsychose ou du cycle de la réincarnation […]. 11 L’âge hallstattien est formé. de quatre périodes. Le début du Hallstatt 209 . Bucureşti. principalement. L’idée-force qui a conduit l’Antiquité à ce résultat a été – avant toute autre chose – sa croyance à l’IMMORTALITE. Le rapprochement de leur pensée. elle peut s’en affranchir à force d’étude et de ferveur religieuse. aurait la possibilité de traverser un animal ou une plante.

. La fondation des colonies grecques sur les côtes gètes de la Mer Noire marque le contact de plus en plus ample de deux mondes. la civilisation géto-dace.). plus la culture matérielle et spirituelle développée au nord du Danube acquiert un caractère unitaire. Plus on approche la phase finale de cette période. s’attache solidement à son terroir. relativement distinctes. (la mythologie foisonne des souvenirs des aventures «au bout de la terre»: l’expédition des Argonautes. à travers une mer inhospitalière au début («Pontus Axeinos»). 210 . Gogoşu et Ciumbrud. celle d’Iphigénie en Tauride. la vaillance des mystérieuses Amazones […]). mais ayant – pour des raisons surtout géographiques – divergé dans leurs cultures et économies. ouvert aux voyages et à l’exploration des régions inconnues. d’autre part – dans le voisinage des Celtes (dans la religion desquels on retrouve des similitudes avec les croyances religieuses des Géto-Daces). J. éminemment agraire. J. J. Sur le plan spirituel. va avoir des influences bénéfiques sur le processus d’unification culturelle-spirituelle de la civilisation géto-dace. la route étant réprise par les Grecs au VIIe siècle av.-C. L’implantation des Grecs (VII.-C. mais bientôt accueillante («Pontos Euxeinos»). On peut donc considérer que c’est au cours du premier Age du fer que se cristallise la jeune civilisation géto-dace. La Mer Noire avait été parcourue par les navires des Achéens dès le IIe millénaire av. l’époque de Hallstatt tardif (D.-C. semblables dans leur fond indoeuropéen. 650 – 450/300) marque la fin des manifestations du type Basarabi et le début des nécropoles de Ferigile. d’une part – parmi les Géto-Daces.IOAN MARIUS GREC cristallise l’ethnie géto-dace. Tandis que les Grecs deviennent un peuple orienté vers la mer.VIe siècles av. la halte d’Achille dans l’Ile Blanche.

traducere din limba greacă. Realitate şi mit în religia geto-dacilor continue les traits acquis au cours de l’Age du bronze. Dans leurs ouvrages. Herald. Viaţa lui Pitagora în Imnurile sacre. Le résultat d’un tel processus va se concrétiser à l’époque Latène de l’Age de fer. V. mais que «leurs coutumes sont à peu près les mêmes chez tous. 211 . Histoires.Zamolxis. prêtre. et les archéologues constatent d’importants témoignages des croyances uraniques. Iamblichus. Les plus connus appartiennent à Porphyre et à un disciple de celui-ci. dont il prêchait le culte». Ed. qui affirmait que les Thraces portaient plusieurs noms. Ed. 36). «porté par une flèche donnée par Apollon. mais on n’y retrouve pas pour autant l’étayage d’une nécessaire preuve chronologique. excepté les Gètes» (Hérodoté. lorsque s’ouvre la voie de l’organisation étatique. 28-29. note. par nécessité naturelle dans le processus de consolidation ethno-culturelle des GétoDaces. Un cas intéressant est celui du Scythe Abaris (personnage mentionné également par Hérodote. comentarii şi indice de Tudor Dinu). A la première époque de l’Age de fer on peut constater une réalité rendue quotidienne. on trouve les éléments d’une conception justifiant le rapprochement entre les deux personnages.12 Certains auteurs modernes ont mis en 12 Porphyr. selon leurs terroirs. 3). dans ses Histoires. selon la description du «père de l’histoire». pp. repérables surtout dans l’art et partiellement dans le cadre du phénomène religieux. Jamblique. qui est à cause de cela appelé souvent «pythagoréen». IV. Bien évidente est la continuation du culte du Soleil. De Vita Pythagorica (studiu introductiv. On a écrit beaucoup d’ouvrages sur la vie de Pythagore – ce modèle auquel est comparé Zamolxis. C’est une période favorable à l’apparition d’un «fondateur de religion».

De la Zamolxis la Genghis-Han.13 Nous ferons remarquer qu’on oublie le rapprochement géographique et culturel entre les Géto-Daces et les Scythes (et l’extension parfois de la notion de Scythes à toutes les populations de la zone du Pontus Euxinus).» Ovide. Humanitas. appartenant à diverses époques. Eliade. 47 Tandis que Zamolxis est énuméré par Jamblique parmi les disciples de Pythagore (chapitre XXIII.)] 14 Jamblique. Abaris. Les Tristes. op. n’apparaît pas sur cette liste. 212 . le lexic de Suda. soulignant le rôle de la flèche dans la mythologie et la religion des Scythes. 44-45 (l’auteur y présente plusieurs opinions des spécialistes qui comparent Zamolxis à un chaman. Bucureşti. car la flèche possédait un message symbolique chez les Géto-Daces aussi: «Les Sarmates et les Gètes sont les plus nombreux On les voit venir à cheval […] Ils portent tous des arcs et flèches empoisonnées. (étude introductive.IOAN MARIUS GREC évidence le «modèle» de Zamolxis. Ed. 85. 6. traduction du grec. semblable au chaman. XIX.a. ainsi que dans les cérémonies des chamans sibériens […]) [Zamolxis n’est pas un chaman (n. Epimenides14. Celsus. 13 M. notes. et le modèle mythique d’un chaman. p. Bucureşti. 104). Le personnage est mentionné également par Platon. p. même s’il n’est pas inclus parmi des personnages légendaires comme Charondas. Zaleucos. commentaires et index de Tudor Dinu). XXXII. 2001. Strabon. il est Sinapsa. IV. représenté par Abaris. XXVIII.. et que la signification de la «flèche» ne doit pas être recherchée uniquement dans le monde scythe ou nord-européen. cit. nota 273. lui. 1995.

en corne ou en os où l’on gardait les colorants. a un rôle talismanique traditionnel. 15). Confluenţe şi etimologii. 141). le tatouage. Agé et non-initié aux mystères ou à l’éducation grecque. Porphyre rappelle un épisode où Zamolxis se fait tatouer (Vie de Pythagore. Ed. Abaris peut être tout au plus un descendant de Zamolxis. idées véhiculées dans la zone danubienne et préfigurant – à un autre niveau quand même – certains des concepts qui seront parsemés par Pythagore et son hémicycle. Realitate şi mit în religia geto-dacilor néanmoins appelé «disciple» (XXVIII. les Scythes.Zamolxis. pp. La peinture rituelle du corps et le tatouage représentent en fait le même acte. ainsi que les récipients en terre. 94-97. Iaşi. connus dans toute l’aire sud-est européenne. vu qu’Abaris avait vécu longtemps avant Pythagore. 213 . attiré par les idées de celui-ci. Polirom.15 15 A. On est en présence d’aspects rituels. Poruciuc. De tels actes rituels tirent leur pratiques de la préhistoire et nous avons en vue ici les mortiers spéciaux où les habitants du néolithique pulvérisaient leurs fards. depuis la préhistoire jusqu’à nos jours. les Germains. le dernier n’étant qu’un raffinement de la première. Il existe aussi de nombreuses références dans les textes grecs et romains rappelant la peinture et le tatouage du corps chez les Celtes. les Géto-Daces et autres «peints». 1998. chez les Roumains.

cimec. expert en archéologie. en 2003 – maître de conférences et doyen de la Faculté de Sciences humanistes-chrétiennes. titulaire de l’Université de l’Ouest «Vasile Goldiş» d’Arad et. enregistré dans le Registre des Archéologues. A partir de 2000.ro/script/muzee/spec/arhSel. A partir de 2001. licencié en 1984.IOAN MARIUS GREC MARIUS GREC – docteur en archéologie. section histoire-philosophie. Roumanie. attesté par le Ministère de la Culture et des Cultes. de l’Université Babeş-Bolyai de Cluj-Napoca.asp) 214 . actuellement maître de conférences à l’Universitaté de l’Ouest «Vasile Goldiş» d’Arad (Roumanie). né le 8 mars 1958 à Oradea. d’histoire universelle et d’épigraphie. philosophie et histoire de l’Université de l’Ouest de Timişoara (1996-2001). Professeur associé à la Faculté de lettres. Auteur de 9 volumes et de plus de 50 études d’histoire ancienne de la Roumanie. professeur associé à la Faculté de Sciences humanistes-chrétiennes de l’Université de l’Ouest «Vasile Goldiş» d’Arad (1999-2001). Etudes supérieures à la Faculté d’HistoirePhilosophie. (http://www. département de Bihor.

9 RON 199.9 RON Reducere (%) 5 10 15 20 25 30 215 . taxele poştale fiind suportate de editură.9 RON 49.9 RON 99. Plata se va face ramburs (la primirea coletului poştal). Şi pentru că dumneavoastră apreciaţi cărţile noastre. meritaţi din plin să faceţi parte din Clubul de carte Institutul European. cu atenţie.9 RON 149. Titlurile dorite – unele căutate îndelung prin librării – pot fi comandate acum direct de la Editură! Consultaţi oferta! Completaţi apoi talonul de comandă (carte poştală) din subsolul paginii. titlul şi numărul de exemplare solicitate. beneficiind totodată de reduceri semnificative de preţ. Nu uitaţi să înscrieţi.Zamolxis. Institutul European Iaşi vine în sprijinul dumneavoastră ajutându-vă să economisiţi timp şi bani. Astfel: Suma minimă 20 RON 50 RON 100 RON 150 RON 200 RON Suma maximă 19. Realitate şi mit în religia geto-dacilor CLUBUL DE CARTE INSTITUTUL EUROPEAN Stimate Cititor.

Pierre Milza • Istoria mijloacelor de comunicare. Victor Spinei • Modernizarea sistemului electoral. Barbara Jelavich • Istoria evreilor din România. François Lebrun • Marile migraţii din estul şi sud-estul Europei. O istorie de la antici la moderni. Ioan Marian Ţiplic • Istoria Balcanilor (1-2). Frederick Kellogg • Regimul comunist în România. Bogdan Sterpu În curs de apariţie Germania. Sorin Radu • O istorie a Rusiei. Jean Carpentier. Nicholas Riasanovsky • O istorie a istoriografiei române.IOAN MARIUS GREC În aceeaşi serie au mai apărut (selectiv) • Contribuţii la istoria spaţiului românesc în perioada migraţiilor şi evul mediu timpuriu (secolele IV-XIII). Gheorghe Bichicean 216 . Gabriel Asandului • Istoria Europei (I-V). Guy Hermet • Istoria Franţei. Serge Berstein. Doina Barcan. Gabriel Thoveron • Istoria naţiunilor şi a naţionalismului în Europa.

JIU Librăria Mihai Eminescu. 0230/530337 TG. str. M. Carol I nr. str. 0256/431340 Librării ON-LINE: www. 13. www. Meşteşugarilor nr. 0257/284749 BRAŞOV Librăria George Coşbuc. 021/3130075 CLUJ Librăria Orfeu. 0253/214910 TG. G1. 0241/616365 CRAIOVA Librăria Şcolii. 0269/210058 SUCEAVA Librăria Casa Cărţii. str. 0232/412712 Librăria Cubul de sticlă. Republicii nr. parter. 0254/213782 GALAŢI Librăria KORES. 12 A. 7-14. tel. tel. Bd. Republicii.euroinst. tel. Bd. N. Bălcescu nr. 0232/215683 ORADEA Librăria Mihai Eminescu. Ana Ipătescu nr. 3-5. tel. str. Trandafirilor nr. Dragoş Vodă nr. MUREŞ Librăria Luceafărul. Bălcescu nr. tel. 73. Măceşilor nr. 5. 18.56. tel. Regina Elisabeta nr. 0253/131924 PITEŞTI Librăria Casa Cărţii. Ţibleşului nr. tel. Bd. A3. 10. tel. Nicolae Bălcescu. bl. Realitate şi mit în religia geto-dacilor LIBRĂRII în care puteţi găsi cărţile colecţiei ACADEMICA ALBA-IULIA Librăria Mircea Eliade. 0256/194123 Librăria Esotera. bl. tel 0265/250581 TIMIŞOARA Librăria Mihai Eminescu. str. str. str. tel. 8. tel.ro.ro 217 . 11. str. Piaţa Unirii nr. 29. tel. www. 1. 0261/717503 SIBIU Librăria Polsib. N. tel 021/3138588 Librăria Luceafărul. str. str. Bd. tel. 0236/463116 IAŞI Librăria Casa Cărţii.Zamolxis. 0248/214679 SATU-MARE Librăria Mihai Eminescu. tel. str. Unirii nr.cartedesucces. 0251/412588 DEVA Librăria Prescom Divers. Lucian Blaga nr. tel. parter. 1. Cloşca. 0264/195339 CONSTANŢA Librăria Sophia. 021/3102528 Librăria Mihai Eminescu. str.anticariatonline. Viteazu. 43. Şos. Bd. tel. str. Mihai Eminescu nr. 10. Calea Victoriei nr. 4. bloc CH1 ARAD Librăria Corina. tel. tel. Alba Iulia nr. tel. 2. tel. str. tel. 0268/477309 BUCUREŞTI Librăria NOI. 40. 40. tel. 10. www.ro. Piaţa Unirii nr.librariaeminescu. Ştefan cel Mare nr. Tudor Vladimirescu nr. 0232/270610 Librăria Junimea. bl. 021/3158761 Librăria Academiei. Bd.ro.

.

INSTITUTUL E U RO P E A N www.ro .euroinst.

ro . Metoda folosită în structurarea materialului este aceea a realizării unor conexiuni în timp şi spaŃiu. Este cea mai importantă sinteză românească realizată pe această temă de reputatul profesor al UniversităŃii din Bucureşti.Cele patru volume apărute până acum s-au bucurat de două premii importante: Premiul pentru carte de ştiinŃă (acordat de AER în 2002) şi Premiul „Alexandru Xenopol” al Academiei Române (2007). ISTORIA CIVILIZAłIEI BRITANICE Adrian Nicolescu Volumele I-IV S C Carte de succes Librarie on-line www. multe cu caracter comparativ.cartedesucces.

.

www. C. www.librariaeminescu. 43.ro Grafica: George Romeo Hurdubai Redactor: Evagrina Dîrţu Tehnoredactor: Elena Munteanu Bun de tipar: 2009 • Apărut: 2009 • Format 14x19 INSTITUTUL EUROPEAN • Iaşi.anticariatonline. OP. 1.319462 Fax: 0232/230197 • euroedit@hotmail.ro. str.com http: //www.IOAN MARIUS GREC www. Difuzare: 0788.ro www.euroinst. 161 • cod 700107 • Tel.ro 218 .P. Lascăr Catargi nr.ro.cartedesucces.euroinst.