Tipuri de handicap

Introducere
În acest referat ne-am propus să aducem câteva lămuriri referitoare la ceea ce înseamnă complexitatea handicapului de gradul I, prin definiții, clasificări, etiologie, trăsături specifice, încadrarea în grad a tipurilor de handicap, semne, simptome și chiar metode de prevenție.

În viața de zi cu zi ne întâlnim cu persoane care au deficiențe. Reacția noastră raportată la acești oameni este diferită. În funcție de mentalitatea pe care o avem, de societatea în care trăim, de principiile pe care le avem, le dăruim sau nu câte o etichetă, un stigmat. În cultura modernă, unora le este tot mai greu să își ascundă repulsia pentru persoanele cu handicap, încât ar proceda ca in Grecia Antică, unde cei care erau considerați anormali, în neconformitate cu restul, erau alungați sau chiar aruncați de pe munte. Acest principiu al separării oamenilor cu deficiențe de restul societății poate reflecta pe de o parte, o frică de contaminare, iar pe de altă parte, o manieră de a-și transmite propriile insuccese sociale, politice, economice asupra celor ce nu se pot apăra la fel de ușor ca cei fără deficiențe, fiind considerați un fel de “țapi ispășitori ”.

A. Handicapul mintal de gradul I
Definiții și concepte ale handicapul mintal de gradul I Th. E. Jordan precizează că este foarte dificil să se stabilească o definiție standard pentru handicapul mintal. El poate implica în același timp, atât “tulburări de natură organică cât și funcțională. Acestea afectează existența fizică, psihică și socială a individului1”. Handicapul mintal mai face referire la fenomenul lezării organelor și/sau al afectării funcționale a sistemului nervos central, cu consecințe negative asupra procesului maturizării mintale și al celorlalte sfere psihice. Handicapul mintal de gradul I denumit și debilitate mintală, este gradul cel mai ușor de deficit mintal, după Dupré2. Binet menționeză că debilul este persoana ce are vârsta mintală sau IQ-ul între 7 și 12 ani. În Anglia, debilul mintal denumit „feeble-minded” sau „moron” are IQ-ul între 50 și 70.

1.

1

Ionescu, Serban, Adaptarea socioprofesionala a deficientilor mintal, Aspecte teoretice şi cercetări clinicoexperimentale, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti, 1975, p.12 2 Ibidem1, p.13

1

Conform Ordinului nr. 762/1992 din 31 august 2007 pentru aprobarea criteriilor medicopsihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, în art.3, anexa 1, deficiența ușoară inseamna întârziere mintală cu IQ-ul între 50-55/70. Persoana afectată de acest grad de handicap mintal prezintă capacitate de comunicare orală și scrisă, dar manifestă o întârziere de 2-3 ani în evoluția școlară, fără ca aceasta să fie determinată de carențe educative, dificultăți de învățare și gândire deficitară. Carențele se manifestă numai în cazul solicitării intelectuale. De asemenea, aceste persoane se pot antrena în activități simple sau lucrative dacă beneficiză de servicii de sprijin. Au nevoie de sprijin și inițiere pe piața muncii pentru a dobândi abilități pentru a trăi independent. Sunt esențiale monotorizarea și măsurile educative în cazul celor cu un comportament deviant. Persoanele cu handicap mintal de gradul I achiziționează cunoștinte școlare corespunzatoare clasei a VI-a. 2. Semne sau trăsături specifice ale handicapului mintal de gradul I Conform Asociației Americane a Deficienței Mintale, debilitatea mintală se manifestă printr-o stagnare, încetinire sau lipsă de achiziție în dezvoltare, determinată de diferiți factori care acționează din momentul concepției până la încheierea maturizării și are consecințe nefavorabile asupra comportamentului neadaptativ. Este dificilă distingerea copilului cu handicap mental ușor de copilul normal înainte de vârsta școlară. Persoana afectată prezintă un retard ușor în dezvoltarea senzorio-motorie și în acea a limbajului. Însă, poate dezvolta ușor relații sociale dacă este ascultat și înțeles. În evaluarea gradului de handicap mintal ușor s-au determinat următoarele regresii ale funcțiilor intelectuale: deteriorare cognitivă, uitare a evenimentelor recente, necesitatea de a repeta de mai multe ori o relatare în vederea memorării și o ezitare în a răspunde la întrebări. Acestor persoane le sunt contraindicate activitățile care implică suprasolicitare psihică, stresante și cu responsabilitate ridicată. 3. Etiologie De multe ori în stabilirea cauzelor handicapului mintal se ivesc dificultăți. Acestea rezultă din faptul că, în handicapul mintal relația cauză-efect este diferită de la caz la caz. Importanța cunoașterii cauzelor handicapului mintal a determinat existența unor multiple studii din care se desprinde ideea că handicapul mintal din punct de vedere etiologic nu se constituie ca o categorie unitară, datorită multiplelor și variatelor cauze care merg de la cele ereditare,

2

constituționale, lezionale, până la acelea în care rolul important aparține condițiilor psihogeneze(procesul apariției unei boli din cauze psihice). Conform lui Alison Tierney3, există alte cauze ce pot produce deficiențe mintale ușoare, cum ar fi: anomalii ale cromozomilor(dereglări ale cromozomilor x si y cauzează daune ale funcționării intelectualității), anomalii genetice(genele pot produce trăsături dominante sau recesive), tulburări ale metabolismului, factori prenatali sau perinatali(rubeolă, incompatibilitate sanguină a mamei cu fătul, consumul de droguri, alcool, tutun pe perioada sarcinii, anoxie), traumatisme cerebrale, infecții, răni sau inhalări de substanțe nocive în copilărie. 4. Prevenție Formele debilității mintale deseori nu au cauze fizice evidente și se consideră a fi mai răspândite în clasele sociale de jos. De aceea, prevenția în acest context trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea ambientului și a condițiilor socio-economice ale acestor mai puțin avantajate secțiuni ale societatii. Vechea zicală “este mai bine să previi decât să vindeci” are o importanță majoră în eliminarea sau chiar diminuarea factorilor ce pot duce la apariția deficientelor mintale. Dar, din nefericire, această zicală nu este potrivită pentru toate cazurile deoarece în multe dintre ele, handicapul mintal nu se poate vindeca în totalitate. Nu există niciun leac pentru handicapul mintal, dar cercetările au arătat că expunerea la procese educaționale adecvate duce la o dezvoltare destul de mare a persoanelor deficiente mintal. Ian Amos Comenius este primul pedagog care abordează ideea că este necesară manifestarea grijii față de persoanele cu handicap mintal pentru a-i educa și instrui. Acest lucru îl menționează în cartea sa “Didactica Magna”: “cel care de la naștere e lipsit de minte are nevoie de cu atât mai mult ajutor, de instruire și de educație. Nu există minte slabă, care nu ar putea fi cât de cât pe calea învățăturii”. 5. Concluzii Datorită comportamentului lor discordant în raport cu normele și valorile comunității sociale, persoanele cu deficit mintal sunt, de regulă, respinse de către societate. Aceste persoane sunt puse în situația de a renunța la ajutorul societății cu instituțiile sale, trăind în familiiproblemă, care nu se preocupă de bunăstarea lor. Este foarte evident că societatea trebuie să facă ceva pentru persoanele afectate de handicapul mintal, pentru că astfel, ele vor învăța cum să se

3

Alison, Tierney , Nurses and the mentally handicapped, Editura John Wiley & Sons, New York, 1983pp. 5-8

3

(VEMS) < 40% din valoarea corespunzătoare vârstei.cardiomiopatii primitive (de exemplu: fibroelastoza -cardiacă). cardiomegalie. stenoză de arteră pulmonară asociată cu DSV. DSV. insuficienţă cardiacă NYHA III. anomalii congenitale cu insuficienţă respiratorie cronică accentuată sau gravă. congenitale sau dobândite precoce (de exemplu: epidermoliza buloasă. . coartaţia de aortă cu HTA. HTP persistentă.tulburări de ritm şi conducere persistente şisevere (purtător de pacemaker). visceral sau de sistem). cicatrici mutilante şi invalidante etc.cardiopatii congenitale (neoperate/operate) cu cardiacă cronică clinic manifestă (de: tetrada Fallot. DSV operat cu shunt mare. atrezia tricuspidă.). cu caracter de boli generale sau fiind expresia unei boli sistemice ori efectul lor împiedică postura şi gestualitatea. păstrându-și o oarecare independență. care determină tulburări funcţionale permanente sau care riscă să devină permanente (de exemplu: astmul bronşic infantil-juvenil.  Afecţiuni respiratorii: se consideră afecţiuni respiratorii cu handicap respirator acele forme de boli dobândite în copilărie-adolescenţă. III/IV sau bolnavii la care intervenţia nu a dat rezultate. insuficienţă. 4 . tulburări de ritm. stenoza aortică cu sincope repetate. semne de insuficienţă cardiacă NYHA III sau III/IV. DSA cu shunt operat cu persistenţa cardiomegaliei. 1. tulburări de ritm şi conducere ori insuficienţă cardiacă). maladia Lobstein.  Afecţiuni cardiovasculare: . fibroză pulmonară difuză) cu V max. O persoană cu deficiențe are nevoie a fi recunoscută pentru ceea ce este și asa cum este! B. DSA cu shunt stâng-drept semnificativ. Handicapul somatic de gradul I Handicapul somatic (fizic.adolescenţă). HTP.  Afecţiuni handicapante Afecţiuni cronice ale pielii. transpoziţii de vase mari. DSV cu HTP. indiferent de.ajute și singure. depistate precoce. ihtioza. persistenţa canalului arterial cu HTP majoră. . agenezie pulmonară parţială. cardiomegalie manifestă. genodermatoze. aritmie ventriculară sau cu insuficienţă cardiacă severă. prin afecţiuni congenitale sau dobândite precoce (în copilărie . forme accentuate şi severe. cu deficienţă accentuată ori gravă de adaptare la efortul fizic.

). indiferent de cauză. insuficienţă corticosuprarenală cu rezerve hormonale labile. rinichi polichistic. . cu talie sub 1. în formele severe cu modificări ireversibile ale mecanicii articulare sau în formele cu anchiloze în poziţii vicioase şi amiotrofii care împiedică mobilizarea sau/şi autoservirea. .   Boli cronice de metabolism (de exemplu: diabet zaharat juvenil sever. sub tratament sau operată uni-bilateral.litiază renală sau pielonefrită pe rinichi unic congenital sau chirurgical. . Coagulopatii cronice: de exemplu hemofilia A.  Afecţiuni renale: cu insuficienţă renală cronică în stadiul de retenţie azotată fixă sau de uremie depăşită. cu tulburări degenerescenţa hepato-lenticulară Wilson) grave de nutriţie.cauze malformative (de exemplu: agenezia renală hipoplazia renală.  Afecţiuni hematologice (congenitale sau depistate în copilărie-adolescenţă): . dobândite precoce: . cu fenomene de renală cronică. înaintea începerii activităţii profesionale): . nanismul hipofizar ajuns la maturitate. limfomul malign nehodkian. B..valvulopatii de etiologie diversă.anemii hemolitice cronice necompensate.anemii cronice severe (de exemplu: talasemia severă.boala SIDA (seropozitiv HIV-SIDA). . boala Hodkin. severă sau malignă.cauze tumorale (de exemplu: tumora Wilms).ertensiunea arterială reno-vasculară.leucemiile. cu complicaţii.hipogamaglobulinemia. . . . mielomul multiplu. boală congenitală ce apare la sexul masculin prin deficit de factor VIII (hemofilia A) şi factor IX (hemofilia B). Boli endocrine (de exemplu: insuficienţă hipofizară accentuată sau severă. supuse hemodializei periodice. duplicare ureterală etc. . . complicate sau ori operate (proteze) . rinichi în potcoavă. . până la 5 .înaintea activităţii profesionale.complicaţii ale transplantului cardiac.alte sindroame hemoragipare ce determină hemoragii cronice şi anemii severe.  Boli cu deficit imunitar cronic (documentate şi depistate în copilărie-adolescenţă.agranulocitoza. sferomicrocitoza necompensată).29 m.macroglobulinemia Waldenstrom cu alterare progresivă a stării generale.

2. se instalează un proces de involuţie la nivelul întregii activităţi psihice.echilibrare. rezistenţă la tratament. copilul are mintea deschisă şi pregătită pentru recepţionarea informaţiilor prin toate aceste simţuri. Când se naşte. În cazul în care degradarea auzului se produce după achiziţia structurilor verbale şi nu se intervine în sens recuperator.III în funcţie de intensitatea tulburărilor funcţionale specifice şi de capacitatea de autoservire (necesitatea de îngrijire şi supraveghere). Putem spune că.vorbim despre fenomenul muteniei care însoţeşte pierderea totală a auzului. chiar regresii în plan verbal (din punct de vedere al vocabularului. simţurile fiind uneltele cu care învăţăm şi comunicăm. dispariţia simţului auditiv la câţiva ani după însuşirea limbajului de către copil determină dificultăţi în menţinerea nivelului atins. insuficienţă gonadică cu tulburări psihice.II. mixedemul congenital fără răspuns la tratamentul substitutiv) Asimilare în grad de handicap Handicap de gradul I. Atunci când handicapul de auz există de la naştere sau când apare de timpuriu (mica copilărie). întrucât o întârziere în dezvoltarea vorbirii şi a limbajului poate fi evitată dacă există o amplificare suficientă a sunetelor.cele senzoriale (din care face parte şi deficienţa de vedere) şi reprezintă diminuarea sau pierderea totală sau parţială a auzului. activitatea şi relaţiile individului cu lumea înconjuratoare sunt puternic perturbate. al intensităţii vocii sau al exprimării gramaticale). dificultăţile în însuşirea limbajului de către copil sunt majore . Handicapul auditiv de gradul I 1.Auzul este critic pentru dezvoltarea vorbirii şi a limbajului în general. C. în timp ce pierderea auzului înaintea vârstei de 2-3 ani are drept consecinţă mutitatea (copilul devenind surdomut). Caracterizarea generală a handicapului de auz Oamenii au cinci simţuri cu ajutorul cărora experimentează lumea înconjurătoare. şi insuficienţa CSR cronică decompensată. Cu cât informaţiile primite sunt mai numeroase. diabetul insipid rezistent la tratament. Handicapul de auz aparţine unei categorii mai ample de handicapuri . De aceea este foarte important ca pierderea de auz să fie descoperită cât mai devreme cu putinţă. Efectele deficienţei de auz 6 . Prin instalarea unui deficit auditiv. cu atât copilul va putea înţelege lumea înconjurătoare şi se va integra mai bine în societate.

deşi este mai important de notat care este progresul natural al copilului prin diferitele stadii de dezvoltare decât să ne concentrăm pe atingerea unui reper specific pentru o vârsta specifică. deşi aude mult mai bine sunetele de frecvenţă joasă decât sunetele de frecvenţă înaltă. Prevenție 7 . Putem vorbi de repere generale în dezvoltarea auzului. de particularităţile psihice ale individului. Experimentează auzul producând sunete. Atunci când există o leziune la oricare dintre părţile componente ale analizatorului auditiv. abilităţile auditive ale copilului pot fi compromise. copilul putând folosi în jur de 20 de cuvinte şi înţelegând circa 50. într-o masură mai mare sau mai mică. Acest auz se va dezvolta şi maturiza pe tot timpul sarcinii. Fiecare individ se dezvoltă în felul sau în ritmul său. pentru ca la 3-4 ani să folosească cuvinte şi propoziţii pentru a-si exprima propriile nevoi. de atitudinea celor din jur etc. în timp ce majoritatea pot fi remediate cu ajutorul unei proteze auditive. Fătul este apt să audă sunete din exterior. Fetusul uman posedă un auz rudimentar încă din a 20-a săptămână de sarcină. Din punct de vedere statistic. De asemenea gradul pierderii de auz are o importanţă foarte mare. O ureche cu acuitate normală poate să suplinească surditatea celeilalte. Este foarte dificil a defini dezvoltarea normală atunci când este vorba despre oameni. întrebări şi sentimente. fiind în stare să execute comenzi simple. Îi place să i se citească şi poate identifica şi numi lucruri observate în imagini. Un copil care s-a născut cu o pierdere de auz prezintă o mai mare întârziere în dezvoltarea vorbirii şi a limbajului decât un copil al cărui auz a fost afectat după însuşirea limbajului. La 2 ani poate vorbi în propoziţii simple folosind un vocabular de aproximativ 200-300 de cuvinte. de tulburări ale auzului. aparent recunoscând vocile familiare. cu atât dezvoltarea vorbirii şi a limbajului va fi mai afectată. Între 12-18 luni gânguritul începe să se transforme în cuvinte. Anumiți factori pot influenţa impactul pe care îl are pierderea de auz asupra dezvoltării copilului. Numai câteva afecţiuni ale sistemului auditiv pot fi tratate cu medicamente sau chirurgical. pronunţia şi întelegerea cuvintelor se îmbunătăţesc vizibil în această perioadă. Vocabularul. Între 3-6 luni devine interesat de diferite sunete. Cu cât pierderea de auz este mai mare.Acestea sunt diferite în funcţie de vârsta la care a apărut handicapul auditiv. de mediul în care trăieşte acesta. 3. La 6-12 luni gângureşte şi începe să înţeleagă cuvinte simple cum ar fi "mama" şi "pa". unul din zece oameni suferă. Între 0-4 luni copilul tresare la sunete bruşte şi puternice şi îndreaptă privirea sau capul spre sursa sonoră.

Clasificarea şi etiologia handicapurilor de auz Handicapul de auz se poate manifesta în anumite forme sau grade care presupun deteriorări parţiale sau totale ale simţului auditiv. dacă este protezat înainte de a împlini vârsta de 6 luni. cât şi al relaţionării cu ceilalţi oameni. hipoacuzie medie (între 30-60 dB ) şi hipoacuzie severă sau profundă(între 6090 dB ).  Semnele hipoacuziei Copiii cu o pierdere de auz adesea învață să compenseze acest neajuns fiind mult mai atenți la informațiile pe care le primesc pe alte căi. Fiecare copil se dezvoltă într-un anume ritm de aceea nici unul 8 . De aceea. la rândul ei.  Semne ale pierderii de auz Există o serie de manifestări care apar în comportamentul copilului care ar putea să indice dacă există la acesta probleme de auz. fiind un serios handicap în viaţa de zi cu zi a individului. cum ar fi schimbarea intensității luminii la închiderea sau deschiderea unei uși. vibrațiile podelei și mișcările aerului. atât în planul şcolarizării.Este foarte important faptul că pierderea de auz să fie diagnosticată si tratată cât mai devreme posibil. Handicapul de auz partial (hipoacuzia) afectează aproximativ 1% din populaţie (persoanele cu o astfel de deficienţă fiind denumite în popor " tari de ureche"). adesea parinții sunt cei care încep sa suspecteze o pierdere de auz. este cea mai bună cale de a detecta pierderea de auz încă de la naștere.surditatea sau cofoza (pierderea totala a auzului . răspunsurile lor pot părea normale făcând ca pierderea de auz să fie dificil de depistat. Termenul "pierdere de auz" sau "hipoacuzie" nu implică surditate totală (cofoză). Atunci când nu există program de screening. al exercitării profesiei. Hipoacuzia poate avea. Clasificarea tipurilor de deficienţă de auz se realizează în funcţie de mai multe criterii: a. Exista date clare care arată că un copil cu o pierdere de auz îşi poate dezvolta vorbirea şi limbajul similar unui copil cu auz normal.hipoacuzia (diminuarea /degradarea auzului între 0-90 dB) . 4. prin programul de screening al auzului. Testarea auzului la copiii nou-născuti. în timp ce majoritatea hipoacuziilor sunt compensate cu mult succes folosind un aparat de auz. grade diferite de gravitate: hipoacuzie uşoară (pierdere de auz de 0-30 dB ). O persoana surdă (cofotică) este incapabilă de a procesa sau auzi sunete cu sau fără un aparat auditiv.peste 90 dB). După gradul (gravitatea) deficitului de auz identificam: .

Handicapul de auz total (surditatea sau cofoza) constă în slăbirea/pierderea mai mult sau mai puțin totală a auzului. putem bănui că le simte înfundate sau că există o infecție la nivelul acestora. dă volumul foarte mare. în mod frecvent întreabă "ce?" atunci când i se vorbește sau nu răspunde atunci când este chemat. fuge de contactul cu alți copii sau devine agresiv. cealaltă fiind sănătoasă și de cele mai multe ori funcționând compensator). nu răspunde la rostirea propriului nume după vârsta de 6 luni). semănând cu un țipăt) în jurul vârstei de 6-8 luni. încetarea sau modificarea gânguritului (acesta devenind mai strident. lipsa răspunsului la comenzi simple cum ar fi "adu mingea la tata" atunci când are vârsta de aproape un an (mai puțin atunci când comanda este însoțită de gestică). dacă gânguritul nu evoluează către sunete ale vorbirii care pot fi recunoscute sau cuvinte atunci când copilul se apropie de vârsta de 2 ani. în general este nevoie de o amplificare a sunetelor atunci când: copilul stă prea aproape de televizor. 9 . c. Aceasta indica frustrare cauzată de lipsa de înțelegere ca urmare a pierderii de auz. dar fiecare indică pierderea unei importante informații auditive de către copil: nu tresare la sunete puternice. După lateralitate putem întâlni: . nu poate localiza sursa sonoră.dintre aceste semne nu poate indica sigur dacă există o problemă. de exemplu întoarce capul în direcția opusă zgomotului(copiii cu un auz normal de obicei încearca sa întoarcă capul pentru a localiza sursa de sunet chiar de la vârsta de cinci luni). lipsa răspunsului normal la sunete (de exemplu. frecvent nu înțelege o adresare directă.deficiențe de auz unilaterale (localizate la nivelul uneia dintre urechi. dacă își atinge frecvent urechile sau trage de ele.deficiențe ereditare (moștenite).deficiențe de auz bilaterale (care afectează ambele urechi). După momentul apariției deficienței de auz: . b. .

de dilatarea canalului cohlear și a vestibulului.surditate ereditară Siebenmann (în care se produc leziuni ale capsulei osoase și ale celulelor senzoriale sau ganglionare de la nivelul fibrelor nervoase). 10 . În funcție de localizarea leziunilor anatomo-fiziologice ale analizatorului vizual : . O hipoacuzie congenitală poate fi ereditar transmisă de către unul dintre părinti sau o rudă mai îndepartată.surditate Mondini (determinată de lezarea nucleului. a organului Corti și a vascularizării striate). a saculei. d. acest tip de hipoacuzie poate apărea datorită unor factori agresivi care acționează în timpul sarcinii cum ar fi: alcoolul. medicamentele. defecțiuni ale timpanului. perinatale și postnatale. .deficiențe dobândite (contractate).în acest caz copilul s-a născut cu o pierdere de auz. Acest tip de pierdere auditivă poate fi foarte rar reversibilă prin medicamentație sau prin proceduri chirurgicale.surditate de percețtie (care constă în pierderea funcției de recepție la nivelul acesteia. . acestea fiind împărțite la rândul lor în deficiențe prenatale. Pe deasupra. .  Hipoacuzia neurosenzorială Hipoacuzia neurosenzorială este cauzată de leziuni la nivelul celulelor ciliate din urechea internă (cohlee) și/sau la nivelul fibrelor aferente ale nervului auditiv care duc impulsul de la urechea internă la creier. fiind provocată de afecțiuni ale nervului auditiv sau cerebral). al nervului auditiv sau al centrilor nervoși). Poate fi consecința unor sindroame genetice (sindromul Down).. Cele mai frecvente cauze ale hipoacuziei neurosenzoriale la copii sunt: Congenita . Dupa etiologia anamtomo-fiziologică: . . e. drogurile.surditate Sheibe (cauzată de atrofierea nicovalei prin lezarea senzorială a canalului cohlear. obturări sau blocări ale canalului auditiv extern). Hipoacuzia neurosenzorială este de cele mai multe ori compensată cu ajutorul unui aparat auditiv. bolile contactate de către mamă înainte sau în timpul sarcinii sau complicații la nastere.surditate centrală sau mixtă (care include atât elemente ale surdității de transmisie. de atrofierea nervului cohlear.surditate de transmisie sau de conducere (sunetul este împiedicat să ajungă la urechea internă din cauza unor malformații ale urechii. cât și ale celei de percepție. a ganglionilor și a organului Corti).

Având în vedere ca hipoacuzicii au posibilitatea de a percepe unele sunete și cuvinte. totuși ea duce la instalarea mutității. analiza. a gândirii și a personalității copilului. însușirea comunicării verbale este blocată. să înțeleagă mesajele verbale recepționate și să se facă înțeleși de interlocutori. - 5. Ca urmare. cât și calitativ. Unele forme ale handicapului de auz pot determina și o întârziere intelectuală. pot apărea hipoacuzii neurosenzoriale cu pierderi foarte mari. fapt ce perturbă inteligibilitatea vorbirii. Caracteristicile funcțiilor și proceselor psihice la handicapații de auz Deficiența de auz afectează într-o măsură mai mare sau mai mică (în funcție de gradul pierderii auzului) toate palierele vieții psihice a individului. artificii si pistoale). îngustime și inerție. la fel și achiziția de experiențe sociale. fiind afectate în planul vorbirii modul de exprimare și calitatea discursului. Pufan arată astfel. sinteza. oreionul. a intonației (stridentă sau monotonă). La copiii surzi din naștere. disfuncția auditivă nu are efect determinant asupra dezvoltării psihice. gândirea deficientului de auz se evidențiază prin concretism. Se știe că. așadar.- Trauma acustica .expunerea continuă și excesivă la sunete puternice sau expunerea scurtă la un sunet de impact pot cauza o hipoacuzie neurosenzorială (ex. apare diminuarea capacităților intelectuale ale copilului.care este predominant verbală. care stopează dezvoltarea limbajului și restrânge activitatea psihică de ansamblu. neexistând feedback-ul sonor de corecție sau fiind diminuat. dacă nu se intervine compensator în mod sistematic și organizat în direcția stimulării proceselor psihice. astfel că ei ajung să folosească tot mai corect exprimarea prin cuvinte și propoziții. rigiditate. Limbajul oral al deficientului de auz este. Infecțiile .în cazuri grave de boli cum ar fi pojarul. C. Limbajul handicapaților de auz este puternic influențat de deficiența senzorială existentă. cauzată de modificarea raportului dintre gândire și limbaj. că gândirea surzilor presupune operare cu imagini generalizate. a ritmului. deosebindu-se astfel de gândirea persoanei auzitoare . în lipsa unor factori stimulatori pentru comunicare. Chiar și în hipoacuzie pot apărea fenomene de regres sau de stagnare. vocabularul lor se dezvoltă mai rapid decât cel al surzilor. 11 . deficitar pe linia exprimării (nearmonioase). comparația. fapt ce limitează dezvoltarea capacităților intelectuale. atât din punct de vedere cantitativ. abstractizarea și generalizarea fiind realizate dominant prin vizualizare. meningita sau tusea convulsivă (tusea măgărească). a calității articulării. prin ea însăși. șablonism. Pe fondul surdității contractate (dobândite) după achiziționarea limbajului.

sinteza a unei idei). când se face trecerea la însușirea limbajului verbal sonor (oral). 6. cu teama crescută de eșec. expresii. Gesturile folosite de copilul surd pot fi naturale (ce imită o acțiune sau o caracteristică existentă în realitate). așa cum există și deficienți de auz sociabili.: gestul de a arăta spre ceva). Aceștia din urmă. indicatoare (ex. negativiști. ideilor prin imagini în acțiune.: deget la ureche) etc. cu frică de respingere. Limbajul surdului ajunge să capete un caracter bilingv. stări. între gesturi și mimică existând o concordanță puternică. ajunși la școală. evocatoare (ex. Astfel. Evaluarea gradului de handicap în afectarea funcțiilor auzului Parametri funcționali Infirmitate Scăderea abolirea sau unilaterală auzului . folosesc o gamă bogată de gesturi extrem de expresive și dau dovadă mai puțin de inhibiție și de timiditate. deși și aici vorbim de diferențe comportamentale. lipsiți de inițiativă. Surditate congenitală sau dobandită înaintea achiziționării limbajului de sau audiometrie Tulburări de auz cu cu pierdere între 020 dB . degajați. fără interese. Acest tip de limbaj presupune reprezentarea gândurilor. Există o diferență vizibilă privind comportamentul și personalitatea copiilor surzi proveniți din familii normale cu părinți auzitori și a celor proveniți din familii de surzi. codificând în ele cuvinte. neîncrezători. timizi. Personalitatea deficienților de auz poartă amprenta handicapului existent.Limbajul handicapatului de auz total (surd) este non-verbal -mimico-gestual. sunt copii deficienți de auz (mai mulți ca număr). centrat pe utilizarea gesturilor ca mijloace de comunicare. vin cu un bagaj de cunoștințe mult mai mare și mai variat decât ceilalți. dependenți de anturaj. propoziții. anxioși. optimiști. si bilaterale Fără deficiență Deficiență ușoară Handicap ușor Deficiență medie Handicap mediu Audiometrie subiectivăliminară supraliminară vocală obiectivă potențiale evocate) 12 Deficiență accentuată Handicap accentuat sau Pierdere auditivă Pierdere auditivă Pierderea bilaterală a 20-40 dB între bilaterală 41-70 protezabilă dB protezează auditivă greu intre peste 70 Db care se asociată cu tulburări psihice sau de limbaj. odată cu parcurgerea procesului de demutizare. artificiale (fiind simbol .

nu pot urma 13 . toxică. heredodegenerativă. infecțioasă. mixtă). protezabile sau neprotezabile sau cu surditate (cofoză). cu condiția evitării optice atât în de semnalizare protecției activităților de comunicare cu înlocuindu-le pe cele sonore. În termeni educaţionali ambliopii sunt cei care din cauza unei vederi deficitare nu pot fi instruiţi prin metode obişnuite. publicul scopul muncii cât și de asigurare a unui flux tehnologic normal.impendansmetrie și otoemisiuni mutitate(surdocecitate cu slabă/nulă) pierdere peste Db(cofoză) demutizare cu 90 acustice *În afectiunile cronice auditive de cauză diversă: inflamatorie. cu sau fără tulburări de comunicare (surdomutitate-surdocecitate) Activități-Limitări Handicap ușor Handicap mediu Orice activitate Orice activitate Participare-Necesități Fără restricții Fără restricții unor sisteme Acces la majoritatea locurilor Asigurarea de muncă. cu preluarea sarcinilor de supraveghere D. Diminuarea accentuată a vederii are consecinţe atât fiziologice cât şi psihologice. traumatică. neurosenzorială. Handicap de vedere de gradul I 1. tumorală . vasculară.congenitale sau dobândite precoce (copilărie/adolescență) însoțite de hipoacuzie (tip transmisie. Definiţie Deficienţele de vizuale desemnează pierderile parţiale de vedere cunoscute sub denumirea de ambliopie când vederea e afectată şidupă corectarea unui eventual viciu de refracţie sau pierderile totale ale vederii cunoscute sub denumirea de cecitate.

câmpul vizual poate fi afectat în condiţii patologice (leziuni ale corneei.05 şi 0. ambliopie uşoară: percepe 1/5 din capacitatea normală. scăderi accentuate (uncâmp vizual scăzut cu 30 – 40 de grade) şi scăderi grave cu scăderi ale câmpului vizual de peste 40 de grade.Compensarea îngustării câmpului vizual se face prin rotiri ale capului sau ale ochilor. 2. Afecţiunile câmpuluivizual sunt cunoscute sub denumirea de scotoame – hemianoxia care este pierderea vederii într-o jumătate a fiecărei retine percepându-se doar o parte a câmpului vizual. ambliopie gravă: capacitate vizuală între 1/20 şi 0. localizarea spaţiuluivizual şi rapiditatea actului perceptiv)ai vederii afectate: a) acuitatea vizuală – mărimea şi distanţa de la care ochiul percepe distinct obiectele. ambliopie medie: între 1/20 şi 1/5. orb este acea persoană care nu arevedere sau al cărei văz e atât de diminuat încât educaţia sa necesită metode şi mijloace care să nu implice vederea. b) limitele fiziologice ale câmpului vizual sunt între50 şi 90 de grade. se câmpul vizual (vederea periferică) – spaţiul pe care îl percepe ochiul când priveşte fix. între 0.cursurileunei şcoli obişnuite fără a-şi afecta şi mai mult vederea dar pot fi instruiţi prin metode speciale implicând vederea.2. c) sensibilitatea luminoasă – capacitatea retinei de a sesiza şi de a se adapta la orice intensitate a luminii. se pot înregistra scăderi uşoare (între 10 şi 20 de grade). scăderi medii (între 20 şi 30 de grade). măsoară optotipii şi se stabileşte numărul dedioptrii. rezultând o vedere tubulară. nervului optic). câmpul vizual. Datorită câmpului vizual se realizează cu campimetru(tăbliţa cu un punct alb în centru şi are un indicator cu ajutorul căruia se notează locul de unde punctul dispare din câmpul vizual. în urma acestor leziuni se produce oîngustare a câmpului vizual. sensibilitate cromatică. Clasificarea după indicii funcţionali (acuitatea vizuală. Tipuri După acuitatea vizuală deficienţele vizuale sunt: cecitate absolută: incapacitatea de a percepe lumina. retinei. Adaptarea purpurului retiniancare se descompune sub influenţa luminii fiind reglată de procese corticale Tipuri de tulburări de adaptare: 14 . cecitate practică: capacitatea vizuală este între 1/200 şi 0. sensibilitate luminoasă.

la ambliopi dacă actul e afectat duce la o investigaţie vizuală haotică ceconsumă mult timpÎntre toţi indicii există o relaţie de interdependenţă. cu scopulde a combate acţiunea factorilor nocivi. cum sunt: atrofieri ale retinei sauale nervului optic. Sunt cauzate de tulburări ale motilităţii oculare(strabismul). Clasificarea cauzelor: A. anomalii şi malformaţii ale aparatului vizual. în funcţie de localizarea anatomică a afecţiunii şi patologia analizatorului vizual. această tulburare de localizare şi fixare se manifestă prin pierderea rândului sau conturului pe care-l urmăreşte cuprivirea.- hemenalopia – dificultatea de a se adapta la întuneric. de a-şi menţine privirea asupra lui şi de a-l urmări cu privireaatunci când acesta se deplasează. acromatopsie totală în care subiectul distingedoar griul şi acromatopsie parţială ca daltonismul (pentru roşu) sau deuteranopia (pentru verde). ea scade în urmaopacifierii mediilor refringente şi se manifestă prin dificultatea de a distinge obiectele de fond sau de a urmări conturul imaginilor. 3. mecanismele compensatorii ce pot fi mobilizate pentru a stabili modalitatea educaţiei potrivite. prin dificultatea de a găsi un punct pe hârtie. defecte de conformaţie ale globilor oculari. f) rapiditatea actului perceptiv – capacitatea de analiză şi sinteză.În funcţie de momentul în care acţionează cauzele sunt:  ereditare – degenerescenţe ale analizatorului vizual transmise ereditar care au în vedere tumori maligne. e) localizarea spaţiului vizual – capacitatea de descoperi obiectul perceput. 15 . galactosemia sau tulburări de natură ectodermică. sensibilitatea de contrast – capacitatea de a distinge deosebiri de intensitate a luminii dintre două excitaţii concomitente. glaucomul (creşterea tensiunii oculare care are loc din cauza factorilor predispozanţi). în începerea rândului următor în citit sau scris. anoftalmia (lipsa unui ochi) sau microftalmia (un ochi mai mic). B. nictalopia – incapacitatea de a se adapta la lumină. aceste cauze ereditare au în vedere tulburări ale mecanismelor lipidelor. d) sensibilitatea cromatică – simţul culorilor este afectat din cauze ereditare şi sunt definitive. Etiologia deficienţilor vizuali Cunoaşterea factorilor cauzali este foarte important pentru a înţelege specificul fiecărui caz pentru a înţelege natura dificultăţilor pe care leîntâmpină şi pentru a şti care este potenţialul.după momentul când acţionează.

Mersul necesită stimulare şi antrenament. Percepţia vizuală este lipsită de precizie. lordoze). 4. Unele caracteristici ale mersului slab stimulat se întâlnesc şi la ambliopi. Automatismele mersului trebuie stimulate dacă nu. prenatale – boli infecţioase din perioada sarcinii: rubeola care poate cauza cataractă. ceea ce duce la scăderea tonusului muscular care asigură poziţia corectă a capului (lanevăzători capul este aplecat spre piept). percepţiile analitico-sintacticesunt deficitare. traumatismele globului ocular care se pot produce prin contuzii care pot provoca dezlipiri de retină sau opacifierea cristalinului şi inflamarea irisului cu formarea glaucomuluisecundar . Caracterizare din punct de vedere fizic şi psihologic a deficienţilor vizuali Din punct de vedere fizic nevăzătorii prezintă o dezv oltare fizică întârziată şi mai puţin armonioasă pentru că lipsa vederii face inutilă explorarea spaţiului cu privirea mai ales în plan vertical.. Apar deficienţe în discriminarea obiectelor de fond în urma cărora rezultă pierderea 16 .arsuri oculare provocate de agenţi chimici (var. TBC-ul produce ulceraţii pe cornee şi sifilisul l din care poate rezulta glaucom sau atrofie optică. infecţia gonococică determină oftalmia purulentă cu leziuni de cornee care duce la orbire după naştere. opacifieri ale corneei sau glaucom infantil. sodă. 5. plăgi perforate cu obiecte ascuţite ce distrug componentele intraoculare provocând hemoragii care duc la dezlipirea retinei. Caracterizarea funcţiilor psihice Cel mai afectat proces psihic este percepţia vizuală care este absentă la nevăzători şi la ambliopi apare modificată la nivelul indicilor funcţionali ai vederii. amoniac) rezultând opacifieri ale corneei sau intoxicaţii cu alcool metilic care poate duce la orbire. lacunară. nu seformează.   perinatale – traumatisme obstreticale pot cauza leziuni sau anomalii de dezvoltare a analizatorului vizual. Din toate acestea pot apărea deformări ale coloanei atât în plan frontal (scolioze) sau sagital (cifoze. postnatale – bolile contactate imediat după naştere precum encefalita meningita sau acţionează asupra segmentului central alanalizatorului vizual. Se întâmpină dificultăţi la centrarea asupra obiectelor. Mişcările sunt lipsite de imaginea vizuală a efectuării şi afectează mai ales mersul. lipsa vitaminei A are consecinţe negative asupra transparenţei corneei sau a sensibilităţii retinei. Sunt necesare mai multe fixări ale ochiului în receptareainformaţiei şi pentru interpretarea şi conştientizarea informaţiei. este fragmentată.

auditive. Nevăzătorul nu poate urmări existenţa unui obiect şi deplasarea în spaţiu.există reprezentări dar acestea se pot pierde dacă nu sunt stimulate ca şi la ambliopi prin reactualizarea lor şi completarea lor. Nevăzătorul esteobligat să menţină itinerariul. direcţiile ce potfi sinuoase. Nevăzătorii pot folosi termeni corecţi dar fără a avea acoperire intuitivă. orientările în spaţiu sunt mult îngreunate. acestea se accentuează pe măsuradezvoltării limbajului şi prin ritmul mai redus în forma reprezentărilor mai ales în domenii dificile de intuit. La cei congenitali sau la cei la care orbirea a survenit pânăla trei ani reprezentările vizuale nu se păstrează fiind legate de componenta auditivă şi tactilă. sărace în detalii şi sesprijină pe unu sau două elemente precise printre altele confuze.  Atenţia – este bine dezvoltată pentru că ea are o deosebită importanţă pentru nevăzători. prin descrierea de către văzător.  Memoria– este nevoie să fie apelată în permanenţă la nevăzători fapt care constituie un antrenament continuu pentru ea. prin descrierea verbală sau tactilă. Datorită nedistingerii unor detalii ele nu pot fi distinse sau sunt percepute izolat având loc confuzii în recunoaşterea obiectelor. adaptarea echilibrului la mediu.Tulburările de văz se răsfrâng şi în plan lexicografic şi asupra formării reprezentărilor vizuale care sunt incomplete. La nevăzători problema reprezentărilor este diferită în funcţie de apariţia cecitităţii.Manifestările atenţiei sunt diferite faţă de ale văzătorilor. La văzători lipsa atenţiei poate fi compensată prinreceptare vizuală rapidă a situaţiei.Fără educaţia calităţii atenţiei mai ales la orientarea în spaţiu.obiectelor din câmpul vizual şi reluarea investigaţieicu un efort mai mare. nevăzătorii au o expresie specifică atunci când sunt atenţi (ascultă cu capul în piept iar ambliopii ascultă cu ochii închişi) Aceste caracteristici determină o înfăţişare mai rigidă. Totuşi volumul şi calitatea reprezentărilor la nevăzători un decalaj în raport cu cunoştinţele vorbitorilor. 17 . mai puţin expresivă. După vârsta de 4 ani există imagini vizuale mentale. în aceleaşi condiţii nevăzătorii reacţionează într -un timp mai lung prin mişcări dezorientate şi impre cise. reperele tactile. Pentru a urmări obiectul pe care–l percepe auditiv cu precizia pe care ţi-o dăvederea trebuie să-şi deplaseze atenţia în diferite direcţii şi să şi-o concentreze permanent în funcţie de intensitate şi semnificaţia stimulilor percepuţi. uneori mai ales la început e nevoit să memoreze chiar şi numărul paşilor. numărul staţiilor când merge pe jos este nevoie să memoreze topografia locului. prin implicareaanalizatorului auditiv.

agresivitatea. Dezvoltarea intelectului Deficienţa vizuală nu provoacă deficienţă mintală.În condiţii de mediu nefavorabil pot fi accentuate: instabilitatea afectivă. Comportamentul / afectivitatea Apar unele modificări în sfera comportamental-afectivă care prezintă riscul să se adâncească faţă de cele întâlnite la văzători (nu este legic). ceea ce duce la olipsă de sincronizare şi modelare corectă a componentelor aparatului fono-articulator.Tulburările de pronunţie sunt mai frecvente decât la văzători datorită imposibilităţii imitării vizuale a mişcărilor articulatorii. Deşi în pofida limitării funcţionale fizice şi psihice legate de cecitate dezvoltarea intelectului poate fi afectata. Compensarea deficienţei vizuale Este înainte de toate un proces de adaptare. termic. Limbajul Ritmul de dezvoltare al limbajului estemai lent. slabă din cauza lipsei de înţelegere a unor nuanţe ale limbajului (din cauza neperceperii limbajului mimico-gestual).  Gândirea – din cauza îngustării aferentaţiei prin lipsa stimulărilor optice se poate produce un decalaj între latura concretă şi cu abstractă (maiales la cei congenitali). pot generaliza şi abstractiza la nivel superior. izolarea ca reacţie de apărare. Memoria este superioară decât cea a văzătorilor nu este o memorie specifică. fie îl prezintă greşit sau cu lacune. În condiţiile deficienţei pentru adaptare sau readaptare sunt mobilizate 18 disponibilităţi care ar fi rămas . Noţiunile. dar formale în ce priveşte suportulconcret. dar când li se cere sădescrie conţinutul generalizării şi abstractizării exprimate fie nu cunosc acest conţinut. Şiînţelegerea limbajului este mai săracă.Unii nevăzători pot opera corect cu noţiunile despre obiecte şi fenomene. expresivitatea. pot fi corecte sub raportul generalizărilor verbale. Din cauza coincidenţei deficienţelor de vedere şi intelect la acelaşi individ în şcolile de nevăzători apare un procentaj maimare de deficienţi de intelect decât în şcolile obişnuite. comunicarea este afectată din cauza mimico-gesticulaţiei sărace. emotivitatea. tactil. Este fenomenul care apare ca răspuns lacondiţiile externe. judecăţile. fenomen curent şi în absenţa deficienţelor în general. auditiv) îi semnalează repere sau obstacole pe care le-a memorat sau pecare trebuie să le memoreze pentru a se a orienta în spaţiu. raţionamentele.Receptarea mesajelor cu caracter polisenzorial (vibratil. ci una mai bineantrenată.

ochelari cu celule fotosensibile ce transformă sursa de lumină în sunete pentru a facilita orientarea). de mobilizare a surselor energetice ale organismului în lupta împotriva deficienţelor congenitale sau dobândite.Libertatea de deplasare fiind redusă nevăzătorul trebuie să-şi fixeze un sistem de repere pe care trebuie să-l asocieze cu unele relaţii cauzale şicu semnificaţia acordată evenimentelor. dacă nuse află în stadiul de regresie îşi formează o serie de abilităţi pentru orientarea într-un anumit timp. motorii sau auditiv-motorii dau o notăspecifică orientării spaţiale în funcţie de o serie de factori ce nu au semnificaţie prea mare pentru văzători: nevăzătorul îşi dezvoltă o sensibilitate faţă de unii stimuli (mişcarea aerului în spaţii largi. caiete ce permit trasareagrafemelor fără efort prea mare. lupe. aparate opto-electronice careîi ajută pe cei cu cecitate nocturnă. sensibilitatea faţă de percepţia zgomotelor. - antrenează celelalte mecanisme compensatorii. câini dresaţi – există unele controverse.Compensarea se realizează prin mijloace naturale ale organismului. învăţarea dinexperienţa altora se realizează doar parţial.neutilizate. Nevăzătorii cu dezvoltare psihică superioară. intersecţii sau spaţii închise) – la intersecţiisau în locuri virane percep cu faţa sau cu dosul mâinii diferenţele curenţilor de aer faţă de alte spaţii. mirosuri în apropierea obstacolelor. Restructurările funcţionale prin stabilirea unei dominante tactile. Organizarea procesului instructiv-educativ Ambliopii învaţă în sistem obişnuit (scriere alb – negru) folosind metode didactice specifice. dar şi prin mijloace tehnice (ochelari. timp mai mare pentru rezolvarea sarcinilor de 19 .Compensarea exprimă capacitatea sistemului biologic de a rezista la perturbaţii. fenomen de structurare sau restructurare a schemelor funcţionale.Pentru orientarea în timp este importantă desfăşurarea ritmică a activităţii sau anumite semnale periodice (mirosuri) sau ceasuri fără geam. materiale intuitive ce pot fi manipulate uşor. experienţa proprie este fundamentală. unii specialişti susţin că nevăzătorul nu-şi mai aproape de un obstacol faţă de atunci când este departe. obstacolul este perceput cu ajutorul bastonului – acesta face un zgomot diferit când este zgomotul făcut de paşi la apropierea obstacolului. Orientarea în spaţiu şi timp În orientarea spaţio-temporală un rol important îl au experienţa şi dezvoltarea psihică. 6. cărţi cu litere mai mari.

Definiție Deficiențele fizice sunt definite ca abateri de la normalitate. în forma și funcțiile fizice ale organismului. Şcolile sunt construite astfel încât să beneficieze de lumină cât mai mult timp.Programa este la fel. pixuri speciale ce produc litere puternic marcate. Handicapul fizic de gradul I 1. Integrarea socio-profesională Nevăzătorii simt nevoia de ordine. Integrarea se realizează treptat pe măsura însuşiriicunoştinţelor. E.Din cauza efortului depus pentru înţepare şi pentru trecerea de la o căsuţă la alta viteza scrierii este mai redusă decât cea în alb – negru. Înscriere analizatorul motor şi cel kinestezic au rolul cel mai important. Scrierea se realizează pe verticală prin trecerea unui punctator într-o căsuţă sau alta a plăcii de scris. Orientarea profesională – se face în meseriile care nu presupun o acuitate vizuală deosebită. Braille în 1809 şi se realizează în relief prin schimbarea poziţiei a 6 puncte existând 64 decombinări posibile. modifică aspectul exterior. care tulbură creșterea normală și dezvoltarea armonioasă a corpului. Nevăzătorii folosesc sistemul Braille în care funcţia dominantă este dată de analizatorul motor tactil-kinestezic. Caracteristici 20 . auxiliar (ritmicitatea zgomotelor la înţepare. 2.învăţare. poate sesiza unele modificări) 8. Acest sistem punctiform a fost inventat de L.Citirea se realizează de la stânga la dreapta prin întoarcerea foii şi prin perceperea literelor cu policele mâinii drepte (cea stângă are rol decontrol). reduc aptitudinile și puterea de adaptare la efortul fizic și diminuează capacitatea de muncă productivă a individului. Aceste litere (1mm şi 2. iluminatul natural să fie cât mai bun. Instruirea şi pregătirea lor serealizează în clase speciale printr-o metodologie specifică impusă de structurile lor psiho-fizice. Placa este alcătuită din două părţi întrecare se introduce foaia.5 distanţă între ele – corespunzător pragului maxim al sensibilităţii tactile) se fac pe o foaie specială (maigroasă şi mai consistentă). Scrierea se realizează de la dreapta la stânga. Sunt consideraţi oameni ai ordinii şi trebuie orientaţi spre activităţi ordonate. dar şi cel auditiv are rol de control. 7. Nevăzătorii în citit trebuie să-şi formeze o imagine tactilă a literei. iar în scris trebuie să-şi formeze o schemă motorie (mai greu întrucât pentru imaginea motorie contactul direct lipseşte).

b) din punctul de vedere al gravității există: 21 . Clasificarea deficiențelor fizice nu este deloc o sarcină ușoară. Trebuie subliniat că. în categoria deficiențelor somatice sau biologice. dar prin situația lor de excepție și într-un mediu nefavorabil. mai ușor sau mai greu). deficienții fizic sunt normali din punct de vedere al capacităților intelectuale. foarte greu de corectat) și despre deficiențe evolutive (care progresează sau regresează.) ce influențează negativ capacitatea fizică a individului. fixate definitiv. printr-o tulburare a dezvoltării sau o dezvoltare disproporționată. 3. în lipsa altor anomalii.în majoritatea țărilor. tinând cont de particularitățile lor specifice deosebite.cronice (boli respiratorii. urmate sau precedate de tulburări funcționale. cât și pe cei care suferă de unele boli permanente . Deficiențele fizice se constituie. un criteriu unic de clasificare fiind greu de identificat și de aceea se preferă tipologizarea deficiențelor fizice în funcție de mai multe criterii: a) din punctul de vedere al prognosticului (evoluției) deficienței fizice vorbim despre: deficiențe neevolutive (statice. ca invalidități corporale care slăbesc puterea și mobilitatea organismului prin modificări patologice exterioare sau interioare. deficiențele fizice sunt grupate. putând fi corectate. în această categorie pot fi încadrate și persoanele cu afecțiuni senzoriale (surzii și orbii). într-o proporție mai mare sau mai mică. prin deviații. alături de deficiențele senzoriale. produse în forma și structura corpului și manifestate printr-o încetinire în creștere sau printr-o creștere excesivă. cu dificultăți de relaționare cu cei din jur și de integrare în viața social-profesională. Clasificarea deficiențelor fizice În unele studii.Deficiențele fizice se caracterizează prin modificări morfologice mai mult sau mai puțin accentuate. Categoria respectivă de handicap cuprinde atât infirmii motorii sau locomotori (de motricitate). cardiopatiile. localizate la nivelul întregului corp sau numai la nivelul unor segmente ale sale. Aceste deficiențe fizice sunt considerate . cu pronunțate note de frustatre și de anexitate cu conflicte și tensiuni interioare. printre care și Marea Britanie . deci. deformații sau alte defecte de structură. diabetul etc. personalitatea lor poate deveni fragilă.o formă de deficiență în dezvoltare (din punct de vedere calitativ) alături de deficiența mintală și de deficiențele de adaptare. Deficiențele fizice sunt abateri de la normalitate prin dereglări morfo-funcționale care duc la instalarea unor dezechilibre și evoluții nearmonioase.

cicatrici. lățită. cu cicatrici.pilozitate pe tot corpul. ochi înfundati sau prea apropiați sau ale nasului. . disproporționalitate . care constau în modificări patologice ajunse într-un stadiu avansat de evoluție. gâtul înclinat lateral sau înainte. A doua categorie de deficiențe după Emil Verza sunt cele morfologice parțiale în care sunt incluse: deficiențe ale capului (ex.: malformațiile aparatului locomotor) sau ca urmare a unor paralizii. existând șansa și deficiențe medii globale (ex.deficiențele de grad mediu.între cap și trunchi de exemplu). deficiențe ale oaselor. Deficiențele morfologice globale le clasifică E. față cu afecțiuni ale ochilor . Verza în: deficiențe de creștere (hiposomie . de atitudine (atitudine global insufi-cienta. debilitate fizică).nanism. torace în flexiune. în care sunt înglobate defectele morfologice și funcționale staționare sau cu evoluție lentă. care se corectează parțial sau rămân nemodificate.gigantism.).deficiențele fizice ușoare. de nutriție (obezitate. cu pete.: cap macrocefal supradimensionat în raport cu corpul. de exemplu: rigidă sau global asimetrică). eczeme. lordoze. segmentare sau locale). cap doliocefal . cu hipertricoză . deficiențe ale musculaturii (hipotonii sau hipertonii). . umerii aduși înainte sau asimetrici. c) din punctul de vedere al localizării și al efectelor deficienței avem: . a unor infecții ale oaselor. care includ micile abateri de la normalitatea corporală și sunt considerate atitudini deficiente globale sau segmentare. hipersomie .cu diametrul antero-posterior alungit și cu o "șa" la mijloc. traumatisme osoase și articulare. . între înălțime și greutate de exemplu.: deficiență cifotică. cele mai multe deficiențe de acest tip sunt determinate în viața intrauterină (ex.. urechilor. uscate sau umede. Ambele categorii mari de deficiențe pot fi subîmpartite în funcție de întinderea și de profunzimea deficienței în: deficiențe globale (generale sau de ansamblu) și deficiențe parțiale (regionale.subdezvoltat în raport cu corpul. cap microcefal . mușchilor. toracelui etc).deficiențele accentuate. cap brahicefal . cu pareze. care prin executarea de mișcări corective (de timpuriu) se pot corecta destul de ușor și total (ex. față cu dinți vicios implantați). deficiențe ale gâtului (un gât prea lung 22 .deficiențe morfologice (când este afectată forma corpului sau a segmentelor lui). cap hidrocefal etc). ale feței (față prea ovală.: cifoze. deficiențe ale tegumentelor (palide sau vineții. malformații. picioare abduse sau aduse etc). disproporții între segmente etc).strabism. prea alungită.: hiposomii. cele mai multe asemenea deficiențe sunt de tip segmentar (ex. deformații ale abdomenului.fără proeminență occipitală. articulațiilor sau ale vaselor de sânge. ale articulațiilor.deficiente funcționale (când sunt afectate structura și funcționarea organismului).

cu umeri prea îngusti/largi.ex. care pot fi inegale (în lungime sau grosime). b. ale sistemului endocrin . paralizii spastice. nanism. scolioze) sau sechelele temporare sau definitive ale accidentelor mai ales cele de circulație și postcombustie). asimetrice. Deficiențele funcționale sunt cele în care se includ: . rahitism. care împarte aceste deficiențe în trei categorii: a. plat. deficiențe ale coloanei vertebrale. de ritm.: insuficiență sexuală.în care sunt incluse malformațiile congenitale (ex. tulburări de echilibru la care se adaugă și tulburări asociate de genul epilepsiei. scoliotic. sau cu sechele traumatice. deficiențe fizice de origine osteo-articulară . deficiențe ale trunchiului/ale toracelui (prea lung. ale aparatului cardiovascular . ale abdomenului (un abdomen prea proeminent. asimetric). prea larg. prea gros sau prea subțire.ex. ștrangulat. înclinat lateral). tulburările de mers.sau prea scurt. mișcări involuntare-sincinezii. gât cifotic. deficiențe fizice de origine neurologică care sunt reprezentate de: infirmitatea motrică de origine cerebrală (ce presupune pareze. prea căzuți sau "țepoși" sau "aduși". îngust. ale spatelui (spate cifotic. cu semne de rahitism. în O sau în X. ale aparatului digestiv și funcțiilor de nutriție . amputație congenitală. O altă categorie de deficiențe morfologice parțiale sunt cele ale membrelor superioare. picior strâmb congenital). gât răsucit . rămase în flexie/extensie. cu degete cu anomalii sau cu omoplați asimetrici etc. de echilibru.torticolis. distrofiile neuromusculare). 23 . deficiențe ale marilor aparate și funcțiuni ale organismului (ale aparatului respirator . cu antebrațe curbate.ex. deformările osoase apărute în timpul procesului de creștere (inegalitatea membrelor.deficiențe ale aparatului neuromuscular (diferitele forme și grade de paralizii. de coordonare a mișcărilor).: insuficiență respiratorie. cifoze. deficiențe ale organelor de simț). cu brațe inegale. cu coate în flexie/entensie.: luxație congenitală de șold.: obezitate. prea scurt.: hipertensiune arterială. asimetrice. cu hernii sau prea moale). instrumentale . tulburărilor senzoriale. probleme de coordonare. ale bazinului (căzut prea mult în jos.: execuția gesturilor etc).ex. O altă clasificare a deficiențelor fizice (motorii) este oferită de Robănescu (1976). prea bombat. strangulat sau cu stern înfundat).ex. lordotic sau scoliotic. gât cu relief tiroidian accentuat). bolile neuronului motor periferic (sechelele de poliomelita și afecțiunile neurologice evolutive-miopatiile.

6. În unele cazuri. tulburările de realizare motrică (apraxia . mediu(toxine mentale. cauze genetice. și fibroză chistică. tulburări ale schemei corporale (presupunând necunoașterea părților corpului sau incapacitatea de folosire a lor). Efectele handicapului fizic Persoanele cu deficient fizice. tulburări ale conduitelor perceptivmotrice {ale orientării spațiale . instabilitatea psihomotorie. prematuritate și complicații ale sarcinii. au o calitate redusă a vieții. Resurse și prevenție 24 .pierderea capacității de execuție a gesturilor. a mișcărilor adaptate unui scop. infecții congenital). Oportunitățile de învățământ sunt reduse deoarece persoanele cu handicap sunt supuse la un proces de selecție. sunt de multe ori stigmatizate. De exemplu. săritului. Ele sunt. social defavorizate economic și la toate vârstele vieții. anemia celulelor în seceră. mai ales ca trasportul reprezintă o problemă. ale controlului postural). anumite boli fizice sau handicapuri au etiologii multiple. cu handicap. de asemenea.necunoașterea termenilor spațiali. cauzele teratogene.afectarea vitezei și a forței scrisului etc). 5. 7. prematuritate. Oportunitpțile de angajare în cele mai multe cazuri sunt si ele reduse. anomalii biochimice. pentru motive similare. contrariată). bolile cronice evolutive articulare (polioartritele reumatismale ale copilului și artropatiile din hemofilie). lipsa memoriei spațiului și ale orientării temporale). Mai multe defecte genetice se cred a contribui la o gamă largă de dizabilități fizice și de sănătate.c.(anomalii. ale conduitelor motrice de bază (ex: ale mersului. Unele dintre cele mai frecvente etiologii care rezultă în fizicăƒ și handicap de sănătate sunt defectele genetice și cromozomiale. În categoria tulburărilor de psihomotricitate includem toate tulburările lateralității (ex: încrucișată. paralizia cerebrală poate fi cauzată de prenatale. asociate cu complicații sau evenimente postnatale). disgrafia motrică . Etiologie Dizabilitățile fizice și de sănătate variază mult în funcție de o anumităƒ boalăƒ sau tulburare. orientarea incorectă în spațiu. 4. Cauze Printre cele mai frecvente cauze de dizabilitățiƒ fizice și de sănătate sunt condițiile ereditare care rezultăƒ din defecte în unul sau ambii cromozomi. perceperea greșită a pozițiilor în spațiu. dispraxia -incapacitatea de coordonare a gesturilor. cum ar fi distrofie musculară. și ăn unele cazuri o durată de viață redusă dacă tratamntul nu este disponibil. hemofilie.

lipsită de progrediență.Resursele de sănătate și pentru rehabilitare fizică sunt grav limitate în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare. Defectualitatea psihică se va repercuta asupra tuturor cerințelor adaptative impuse copilului în creștere. Chiar și în forma ușoară. o lipsă de personal activ instruit în toate disciplinele și există. permanentă. de asemenea. El trebuie să aceleași drepturi ca celelalte ființe umane. ale cărei cauze au acționat în etapele timpurii ale ontogenezei sau postnatal. ca o retardare cu posibilități de ameliorare. totuși. Există. nu mai este considerată azi ca boală. Acestea includ agenții guvernamentale. deși asociată de cele mai multe ori cu tulburări somato-endocrine sau neurologice. în condițiile implicării nemijlocite a familiei. se urmărește readaptarea deficienților în propria lor 25 . neguvernamentale și internaționale. obligatorie și complexă pe tot parcursul vieții. Handicapul psihic 1. Această formă de insuficiență. dar al căror început de acțiune s-a situat înaintea conturării elementare a funcțiilor psihice. să beneficieze de o asistență cât mai precoce. Indiferent de forma de activitate. cu caracter global și omogen. principiul normalizării. disproporționată. retardatul mintal este lipsit de posibilitatea organizării independente a vieții sale fără sprijin dinafară. Dimpotrivă. F. aplicate precoce și cu perseverență pe toată perioada dezvoltării. Este recunoscut faptul că existăƒmulte alte organizații care lucreazムîn domeniul handicapului fizic. accentual nu trebuie pus pe unități supraspecializate unde supraprotejarea poate genera dezavantaje psihice si fizice. poatea sigura succesul terapeutic. Caracterizarea generală a handicapului psihic Retardarea mintală presupune o stare psihică defectuală. Ciumăgeanu. așa cum reieșea din vechea definiție a oligofreniei (Ghiran. 1980). se va aplica astfel. Este considerată ca un nivel insuficient de dezvoltare. până la 3-4 ani ca vârsta limită în maturarea creierului. 1998). care prin oferirea afecțiunii și ajutorului conștient. Conform Programului mondial de măsuri preventive și de readaptare a persoanelor deficiente. continuă. Declarația drepturilor deficientului mintal (adoptată oficial de Adunarea Generală ONU la 20 decembrie 1971) subliniază faptul că retardatul mintal trebuie să fie considerat ca persoană și nu ca bolnav (Arcan. de multe ori o lipsă de coordonare. Stabilirea diagnosticului de retard psihic impune instituirea unui complex de măsuri medicopsiho-pedagogice diferenșiate si individualizate. înainte de 18 luni de viața extrauterină. angajând tot mai mult răspunderea și implicarea comunitară în asistența lor. lipsită de orice posibilitate de ameliorare.

 69. La fel. a capacității de socializare. deoarece se presupune astăzi că factorii care influențează dezvoltarea neuronilor în perioada postnatală sunt de origine ambientală. 3. vor determina tablouri clinice foarte asemănătoare. intelectul de limită prezintă un QI cuprins între 70-85. alterând astfel substratul biologic al vieții psihice. b. 2. Această categorie este neomogenă sub raportul posibilităților de instrucție.    arierație mintală ușoară debilitate mintală deficiență mintală ușoară Întârzierea mintală moderată – QI=35-49. a mediului cultural în care trăiește copilul. care diferă de la individ la individ. corespunde imbecilității superioare Întârzierea mintală severă – QI=20-34. Obiectivul va fi astfel. apărută odată cu încărcarea programelo școlare. corespunde imbecilității inferioare Întârzierea mintală profundă – QI 20. Factorii extrinseci pot favoriza sau împiedica punerea in valoare a potențialului individual. Etiologie Calitățile funcționale ale creierului depind în cea mai mare măsură de zestrea ereditară. nu sublinierea handicapului ci evidențierea punctelor comune între persoanele handicapate și normale. Un rol deosebit de important îl are calitatea educației. a frecvenței cu care se manifestă și a alte tulburări pe lângă cele psihice. Din acest motiv se poate împărți în 3 subgrupe: a.colectivitate. Deprivarea maternă. putând să fie însă modificate prin intervenția a numeroși factori patogeni care afectează dezvoltarea și maturizarea sistemului nervos central. nu presupune practice viață psihică ci doar Clasificarea handicapului psihic Întârzierea mintală ușoară – cu coeficientul intelectual (QI) care oscilează intre 50 si vegetativă Ca noțiune relativ recentă. Se discută astăzi 26 . Cauzalitatea retardului psihic este complexă. c. Este semnificativ momentul acțiunii insultului: aceeași cauză poate determina tulburări diferite în funcție de stadiul dezvoltării ontogenetice în momentul acțiunii ei. carențele severe și de durată în stimularea psihoafectivă in primii 2-3 ani de viață pot duce la deficiențe intelectuale. toate având aceleași drepturi. cause variate acționând într-un anumit stadiu de dezvoltare a sistemului nervos central.

tot mai mult despre implicarea factorilor endogeni. în apariția întârzierilor mintale. care indirect vor duce la eșec cognitiv. II. cei familiali. emoționale. Evaluarea gradului de handicap psihic PARAMETRI FUNCȚIONALI Evaluarea comportamentului adaptativ respectiv: a. .Întârzierea mintală ușoară(QI-50-55/70) asociată cu o altădeficiență senzorială. tulburări comportamentale sau 27 . factorii sociogenici. 4. organogenetici. memorie. atenție) c. Carențele se manifestă numai în cazul suprasolicitarii intelectuale. genetici. epilepsie.Prezintă capacitate de comunicare orală și scrisă dar manifestă o întârziere de 2-3 ani în evoluția scolară. nivelul de dezvoltare bio-psihocapacitatea de învățare(QI. sociali. comportamentală b.Pot desfășura activități lucrative dacă beneficiază de servicii de sprijin DEFICIENȚĂ MEDIE HANDICAP MEDIU . fără ca aceasta să fie determinată de carențe educative. defectele educative majore ca și deficite senzoriale. III. DEFICIENȚĂ UȘOARĂ examen psihiatric teste psihometrice ancheta socială HANDICAP UȘOR -Întârzierea mintală ușoară (QI . ce pot avea efecte lezionale asupra sistemului nervos. dificultăți de învațare și gândire deficitară. adaptarea socială Instrumente de lucru: I. a unor factori externi.50 55/70) .

1. Au vedere reziduală și/sau auz rezidual. DEFICIENȚĂ ACCENTUATĂ HANDICAP ACCENTUAT* -Întârzierea mintală accentuată . a accesului la informație. Din fericire.21 . -Necesită asistent personal. ceea ce le lărgește mult posibilitățile de învățare și interacțiune. curba de perfecționare este plafonată. să 28 . orientare și mobilitate.( QI < 21) -Minima dezvoltare senzitivo-motorie. atât prin problemele de învățare. majoritatea copiilor și adulților cu surdocecitate nu sunt complet surzi și complet orbi.34) -Adaptarea la situații noi nu se realizează conform vârstei cronologice. reacționează la comenzi simple îndelung executate. au nevoie de servicii de sprijin și se pot adapta la viața de familie. Definiții și explicații Surdocecitatea Surdocecitatea este un handicap unic. Mulți copii văd îndeajuns de bine încât să se poată mișca în locurile familiare. de la bolnav la bolnav. având loc blocaje psihice -Sunt capabili să efectueze sarcini simple sub supraveghere. permanență au nevoie fiind de asistență de incapabili autoconducție și autocontrol.Întârzierea mintala profunda .autism. comunicare și mișcare pe care le pune cât și prin diferențele mari. DEFICIENȚĂ GRAVĂ HANDICAP GRAV . *În măsura în care nu există un alt handicap asociat care să necesite îngrijire specială sau tulburări comportamentale. Surdocecitatea cauzeazăƒ dificultăți majore în sfera comunicării. G. -Persoana are un ritm de dezvoltare lent.(QI . comunitate.

lumea este mult mai mică. Unele persoane sunt surde din naștere și au cecitate dobândită. În alte cazuri este exact invers: persoana s-a născut oarbă (de exemplu din cauza unei retinopatii de prematuritate). Termenul de surdocecitate cuprinde o gamă foarte variată de handicapuri. cei care putea vedea și auzi. În momentul de față. iar din cauza unei unei infecții (de exemplu meningită) și-a pierdut și auzul. pentru că apoi să-și piardă treptata și vederea. Alții aud suficient încât să poată recunoaște sunetele și vocile familiare. consumul de alcool și droguri în timpul sarcinii. traumă la naștere. cauze care se pot încadra în două categorii: congenitale și dobândite. Din fericire. din cauza unui glaucoma sau unei catarcate. Cauze dobândite Majoritatea oamenilor cu surdocecitate au văzut și au auzit o mare parte din viață lor. apoi și-au pierdut cele două simțuri din cauza unei boli. ale cărei prime simptome sunt pierderea vederii nocturne și periferice. sau pur și simplu din cauza vârstei. Sindromul Usher este unul din afecțiunile care duc la surdocecitate. În trecut. Pentru ei. Copiii cu surdocecitate sunt un caz special în ce privește educația pentru că lipsa celor două simțuri necesită o supraveghere atentă și o abordare unică. boli genetice (sindromul Down). lumea se întinde în jurul nostru. până acolo unde ajunge văzul și auzul nostru. însă azi această boală este rară datorită folosirii la scară largă a vaccinurilor. acești copii au șansa să se dezvolte cât de mult posibil. Există peste 70 de cauze cunoscute ale acestei boli. în majoritatea cazurilor de surdocecitate cauzele sunt necunoscute.000 de nașteri.poată recunoaște persoanele din familie. Un copil cu surdocecitate are o experiență unică legată de lumea care îl înconjoară. să poată înțelege limbajul sau să învețe ei înșiși să vorbească. altor complicații sau afecțiuni posibile și datorită vârstei la care individul și-a pierdut auzul și văzul. Cauze congenitale Surdocecitatea congenitala se poate datora unei infecții prenatale (rubeolă). Această se va manifestă mai târziu în viață. ceea ce îi ajută mult. marea majoritate au auz sau vedere reziduală. unei răni. 3. 2. rubeola prenatală era unul din factorii principali. să recunoască limbajul semnelor la distante mici și să citească litere mari. Numai așa. datorită gradului de pierde a celor două simțuri. Surdocecitatea intervine la una din 100. Unele boli congenitale nu provoacă surdocecitate la nou-născut. Pentru noi. Orbirea apare către sfârșitul copilăriei și este data de o boală oculară numită retinită pigmentară. Dacă un copil este 29 . E o boală diversă și unică. Cei afectați de această boală genetică se nasc surzi sau cu un auz slab.

molecule formate din lanțuri lungi de carbohidrați complexi. 2. abia atunci când este gata pentru așa ceva. Înainte să-l înveți un limbaj al semnelor trebuie să-i recunoști și să interpretezi dorința lui de a comunica. încerci să le inelegi și să le accepți.complet orb și complet surd. Cauza sindromului Hunter este lipsa unei enzime specifice pentru descompunerea glicozaminoglicanilor. apoi îi arăți care este semnul formal penru ceea ce crezi tu că vrea să spună. În loc să-i dirijezi tu mișcările. În loc să-i modelezi mâinile în semne pe care nu le poate înțelege. cerebrală și locomotorie. Datorită faptului că organismul nu conține enzimele adecvate pentru descompunerea acestor molecule complexe. lângă ale sale. îi dai voie să folosească mâinile tale așa cum vrea el. ducând la afectare organică. El este pur și simplu singur dacă nimeni nu îl atinge. lumea lui se întinde până acolo unde îi ajung degețelele. Dacă un copil nu știe decât foarte puține semne. Acest sindrom a fost descris pentru prima data în 1917 de medicul Charles A. H. îl lași pe el să conducă. 4. Hunter. cunoscut și sub numele de mucopolizaharidoza tip II. Organismul 30 . mucopolizaharidele se acumulează în exces la nivel celular și tisular. din nou cu mâinile tale sub ale lui. Sinonime: Mucopolizaharidoza tip II Sindromul Hunter. Boli rare Sindromul Hunter 1. Posibile soluții O cale excelentă de a comunica cu un asfel de copil este să-i oferi mâinile tale. este o boală genetică cauzată de absența sau deficiența enzimei iduronat-2-sulfatază. răspunzătoare de metabolizarea unor mucopolizaharide speciale numite glicozaminoglicani. iar experiența lui asupra lumii depinde de ce sau pe cine a avut posibilitatea să atingă. Când îți oferă jucăriile lui îi urmezi mișcările pentru a descoperi împreună aceleași lucruri. modelandu-i mișcările mâinilor. Mâinile tale sunt la dispoziția lui. O relație de încredere între copil și părinte sau copil și educator îl poate învăța cât de puternică este comunicarea. așezându-le sub ale lui. Îl poți învăța să comunice printr-un limbaj al semnelor bine definit. Etiologie Sindromul Hunter este ereditar (cu transmitere recesivă prin cromozomul X) și afectează în principal persoanele de sex masculin.

diagnosticată la copiii între 18-36 de luni.Splinomegalie. de culoarea fildeșului.Statură mică și trăsături faciale îngroșate (mai ales la nivelul buzelor. . . pe spate și pe brațe.Gât scurt.Retinită pigmentară atipică. diagnosticul de certitudine poate fi pus pe bază unui test sangvin care indică deficiență enzimatica specifică. . .Hipoacuzie progresivă. 3.sănătos stochează aceste enzime în niște componente celulare numite lizozomi. Tulburările de depozitare a mucopolizaharidelor sunt cunoscute și sub denumirea de tulburări lizozomale. 4.Retard mintal profund. Lizozomii au rolul de a descompune carbohidrații complexi în nutrienți simpli (proteine-peptide-aminoacizi) care pot fi folosiți la nivel celular. care progresează. 31 . Manifestări clinice Tabloul clinic al sindromului Hunter variază în funcție de tipul de mucopolizaharidoza. . . . splinomegalia și leziunile dermatologice de culoarea fildeșului (considerate simptom specific) intermediază diagnosticul demucopolizaharidoza.Scăderea acuității vizuale. Aceste simptome sunt foarte similare celor din sindromul Hurler. Pentru ambele tipuri.Modificări ale scheletului. Diagnostic În cazul indivizilor cu tipul A de sindrom Hunter. aspectul copilului. . cap prea mare. Sindromul Hunter de tip B este mult mai dificil de identificat și de multe ori este recunoscut abia după ce sunt examinate și rudele de pe linia maternă.Hepatomegalie. combinat cu alte simptome cum ar fi hepatomegalia. singura diferență fiind evoluția lor mult mai rapidă în cazul sindromului Hurler. . 5. Simptomele clasice includ: .Leziuni ale epidermei.Redoare articulară. Mucopolizaharidoza tip A: reprezintă cea mai severă formă de mucopolizaharidoza. piept larg. limbii și nărilor). . Unii din acești copii pot supraviețui până în decada a doua sau a treia de viață.

hepatice și mintale. Trasplantul de sânge ombilical reduce de asemenea efectele patologice ale bolii asupra pielii și articulațiilor. contribuind astfel la ameliorarea simptomatologiei. Prognostic 32 . înlocuind enzimele care lipsesc sau care sunt defecte.Abordarea problemelor de comportament. .Tratamentul problemelor de la nivelul scheletului și țesutului conjunctiv. a funcției cardiace. Acest tratament a fost elaborat pentru a stimula recuperarea activității măduvei osoase și a rolului enzimatic. Majoritatea indivizilor au o durată normală de viață. Manifestările fizice sunt similare cu cele din tipul A. În unele cazuri s-a semnalat recuperarea funcției locomotorii la un an de ședințe săptămânale. ajută la îmbunătățirea funcției auditive și la recuperarea dimensiunilor ficatului și splinei. însă cei cu tipul B au o inteligență normală și nu prezintă probleme la nivelul scheletului. . . asupra motilității. în momentul nașterii donatorului.Corectarea deficiențelor de somn. Tratamentul simptomatic se focalizează pe: . Acestea se află încă în fază de cercetare și includ:  Transplantul de măduva osoasă: transplantul de măduva osoasă se face pentru tratarea anumitor simptome. Terapie Cercetătorii au demarat câteva variante terapeutice de urgență.  Terapia enzimatică: se folosesc enzime sintetizate. Tratamen:t până în prezent nu există nici un tratament etiologic al sindromului Hunter.Ameliorarea complicațiilor respiratorii.  Transplantul de sânge ombilical: se folosește sânge ombilical de la un donator fără legături de sânge cu primitorul. 6. Transplantul se face intravenos.Tratarea complicațiilor la nivel cardiac . care se injectează direct în sistemul circulator al copilului. menite să încetinească evoluția patologiei și să îi amelioreze simptomatologia.Mucopolizaharidoza tip B: Tipul B al sindromului Hunter este mult mai blând și uneori nu este diagnosticat până la vârsta adultă. Măduva osoasă se injectează intravenos și are efect asupra sistemului respirator. . Nu ameliorează în nici un fel deficiențele masei osoase sau problemele vizuale. cu toate că în alte cazuri perfuzia enzimatică a provocat reacții alergice grave.

pacienții putând să aibă o durată normală de viață. . Băieții cu sindromul Klinefelter au testicule mai mici decât normal și în general pot fi infertili.pilozitate scăzută pubiană. În această perioadă. băieții cu sindromul Klinefelter pot avea: . dificultăți în rezolvarea simultană a mai multor sarcini.poate avea membre inferioare mai lungi. încetinirea procesului de gândire. Cauze Prezența unui cromozom X în plus este de cele mai multe ori o eroare.o musculatură slab dezvoltată.o înălțime mai mare decât ceilalți bărbați din familia să .Prognosticul sindromului Hunter variază în funcție de tip. Sindromul Klinefelter 1. umerii înguști și bazinul laț.probleme în dezvoltarea limbajului: aceștia au dificultăți în dezvoltarea limbajului și au un vocabular destul de sărac. Datorită nivelului scăzut de testosteron. Tipul A este mai sever. Afectarea mentală. fără afectare mintală. copiii afectați putând să ajungă uneori până la vârsta de 20-30 de ani. emoțională și comportamentală Cei ce sunt afectați de acest sindrom par să aibă abilități reduse în următoarele domenii: . ce apare după fecundarea ovulului de către spermatozoid. ceea ce duce la o serie de probleme la școală sau în alte ocazii ce implică socializarea. faciala și o pilozitate scăzută în general. Ei pot avea și o serie de probleme emoționale. băieții cu sindromul Klinefelter nu au o creștere a nivelului testosteronului. care apare în mod normal în această perioadă a vieții. De asemenea ei pot avea probleme în integrarea lor socială. un timp de răspuns mult mai mare. 2. . 33 . Tipul B de sindrom Hunter evoluează mai blând. Simptome Nu există semne ale acestei afecțiuni până la pubertate. 3. . iar pentru a procrea sunt nevoie de tehnici speciale de fertilizare.ginecomastie (hipertrofie difuză a glandelor mamare la bărbat). ce poate apărea în procesul de diviziune celulară. mergând de la un comportament rușinos și imatur până la anxietate siagresivitate. dificultăți în rezolvarea unor problem sau în abilitatea întocmirii unui plan.

vărsături.Este un risc pentru dezvoltarea unor afecțiuni psihiatrice. Boala Sanfilippo este cunoscutăƒ și sub numele de oligofreniepolidistrofică. Alte țeste de laborator care se pot face sunt dozarile hormonale și o analiză a spermei. Anomalia cranio-facialăƒ este de tip hurlerian. prin aflarea istoricului medical al persoanei respective sau prin efectuarea unui test numit cariotip (reprezentarea și clasificarea garniturii cromozomiale a unei celule. depresia. dacă părinții observă că fiul lor nu s-a dezvoltat la fel ca și ceilalți adolescenți. Trebuie să se discute cu medicul. Suspiciunea de sindrom Klinefelter Dezvoltarea psihosexuală și schimbările fizice apărute la vârsta adolescenței sunt foarte importante. printr-un examen clinic amănunțit. efectuată la gravidă în scopul recoltării de lichid amniotic pentru studiul caracterelor sale chimice și citogenetice) sau prin biopsia vilozitatilor corionice. Boala Niemann-Pick Simptomatologia debutează în primele luni de viaţă cu agravarea stării generale. Alte tratamente depind de simptomele apărute și pot include: un suport educațional în ceea ce privește dezvoltarea limbajului și îndeplinirea îndatoririlor școlare și consilierea în privința adaptării sociale. foarte utilă în descoperirea anomaliilor cromozomiale). pubertate sau în perioada de adult tânăr. dacă se suspicionează un astfel de sindrom. cum ar fi anxietatea. Tratament . dacă are probleme de comportament sau dificultăți la școală și dacă este mult mai înalt decât ceilalți membrii ai familiei. creșterea în volum a abdomenului datorită hepatosplenomegaliei. Diagnosticare Sindromul poate fi diagnosticat înainte de naștere printr-o investigație numită amniocenteză (puncție transabdominala. abuzul de alcool sau droguri. 5. Mai poate fi diagnosticat și în copilărie. 6. iar deficitul mintal este profund. Diagnosticarea la timp și urmarea tratamentului specific pot evita acest lucru.Generalități Principalul tratament este înlocuirea testosteronului (hormon masculin). În aceastăƒ formă cifoza lipsește. surditatea este frecventă. Un băiat ce nu s-a dezvoltat la fel ca și ceilalati băieți se poate gândi ca va fi exclus sau ridiculizat de prietenii lui. 4. transpirații abundente. tulburări digestive(anorexie. pigmentarea tegumentelor și uneori a 34 .

dispnee) sunt notate frecvent. Deși nu toți suntem la fel. oamenii sunt diferiți. răbdarea și înțelegerea sunt doar câteva atribute pe care ar fi bine să ni le însușim în relațiile cu cei din jur care întâmpină dificultăți. sprijinul. notând de la hipotonie musculară la abolirea motilităţii. Concluzii Concluziile acestui referat relevă.Ganglionii limfatici sunt moderat măriţi ca volum şi tulburările respiratorii (tuse. Solidaritatea. ci în modul în care știe să ofere o îmbrățișare. unii dintre noi au anumite carențe fizice.mucoaselor). Puterea unui om nu stă în mâini perfecte și sănătoase. puterea unui om nu stă în greutățile pe care le poate ridica. ci în cuvintele blânde cu care știe să aline un suflet în durere. Puterea unui om nu stă în rezonanța vocii sale. că dincolo de termenii știițifici. precum şi deficienţă mintală care atinge gradul de idioţie. Dar cel mai important. PUTEREA UNUI OM STĂ ÎN POVERILE PE CARE LE POATE DUCE!! 35 . Tulburările neuropsihice au un caracter de progresivitate. acestea nu ar trebui să își pună amprenta.

evz. 8. Iași. pp. I. C. Alison.html 36 . 5. Ed. Elemente de psihopedagogie a deficienților de auz. ClujNapoca. anexa 1. I. Verza. Drăguțoiu.. București. pp. 11.13-14.html 2. Deficiențe senzoriale . Ed. Ordin MSF nr. Bucuresti.. Străchinaru. manual pentru clasa a XIII-a. Robănescu. ProHumanitate. 1994.ro/articole-dizabilitate/care-sunt-tipurile-de-handicap. Ionescu. http://www. http://www. http://www. școli normale. Mariana.mmuncii. Stănică. I. Sibiu. Trinitas.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/ORDINE/O762-19922007. Limbajul mimico-gestual. vol.prostemcell. 1995. 726 din 01/10/2002 publicat în M. 4. pp. Webografie 1. 1975. E.mmuncii. N.html 3. New York. 12. art. I.mmuncii. Nurses and the mentally handicapped.ro/terapii-naturiste/637-handicapul-mintal. 1998. Ed. Legea nr. Editura John Wiley & Sons. http://www. 1992.Bibliogafie 1. Aspecte teoretice şi cercetări clinico-experimentale. 1994. 1983.medicina-familiei. Ordinul nr..pdf 4. Ed. 2. Didactică și Pedagogică.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/ORDINE/O11692011. Medicală. Popa. Bucuresti. 1976..448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. http://www. Druțu. ProHumanitate. Psihopedagogie specială.12-15. 762/1992 din 31 august 2007 pentru aprobarea criteriilor medicopsihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap. 6. http://www. I. Ed.ro/detalii/stiri/handicapul-dincolo-de-bariere-921174. Editura Academiei Republicii Socialiste România.. 7.O nr. Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal. Tierney..pdf 6. 1997. Psihopedagogia deficienților mintali. Șerban.pdf 5. București.1. 10. 5-10. 9. publicată în Monitorul Oficial nr.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/ORDINE/O762-1992- 2007. Stănica. Psihopedagogia specială. Editura Universității Babeş-Bolyai. 3.. Psihopedagogie specială.3.775 din 24/10/2002. Readaptarea copilului handicapat fizic.

37 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful