P. 1
Georgescu Nicolae - Moartea antuma a lui Eminescu. 1883 - 1889

Georgescu Nicolae - Moartea antuma a lui Eminescu. 1883 - 1889

|Views: 459|Likes:
Published by internauthicus
Moartea antuma a lui Eminescu 1883 - 1889.
Moartea antuma a lui Eminescu 1883 - 1889.

More info:

Published by: internauthicus on Dec 21, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/08/2014

pdf

text

original

Despre Nicolae Făgărăşanu cel condamnat la moarte prin broşura

"metrului" francmason de la Sinaia ne vorbeşte mai pe larg Alexandru

Ciurcu, într-un context eminescian cu totul şi cu totul interesant. Anume,

în 1911, Al. Ciurcu publică, în Adevărul, textul Eminescu. Din amintirile

mele, unde relatează, în fine, incidentul din 28 iunie 1883, cînd poetul a

fost declarat nebun. Pentru că deschidem un capitol nou, spectaculos într-

adevăr, în investigarea misterelor eminesciene, se impun de la început

cîteva precizări. Mai întîi, Al. Ciurcu este cel care a preluat, de la Emile

Galii, L'Independence roumaine. Fiind expulzat din ţară la 28 iunie 1883,

Emile Galii a trebuit să-şi vîndă ziarul în grabă —a găsit un angajat, pe

Al. Ciurcu, şi afacerea s-a tranşat la un preţ modic, nu fără anumite condiţii

în favoarea fostului director, însă: acesta va publica în continuare "Scrisori

din exil" pe prima pagină a ziarului, iar în contextul marelui scandal din

1885, cu procesul Societăţii Carpaţii şi expulzarea lui Al. Ciurcu, va reveni

în Balcanii Europei, la Rusciuc, nu ca să-şi cumpere cărţi şi tutun bulgăresc,

ci ca să ameninţe că va scoate, împreună cu proaspătul său coleg de exil,

un ziar pe teritoriul Bulgariei, care va face să cadă guvernul de la Bucureşti.

Al. Ciurcu va prelua, aşadar, L'Independence roumaine în iulie 1883 —şi o

va pierde, fiind şi el expulzat şi obligat să vîndă în pripă, în septembrie

1885. O spune el însuşi, într-unul dintre articolele sale de bătrîneţe: "In

1885, L'Independence roumaine valora pentru mine două milioane şi, fiind

expulzat cu călcarea tuturor legilor dumnezeieşti şi omeneşti, am fost nevoit s-o

dau pe nimic. Ion Brătianu m-a dat afară din ţară, dar m-a respectat. Interpelat

în Cameră de Kogălniceanu, m-a acuzat doar că voiam să iau Transilvania ("Mo

nitorul" e de faţă), însă în consiliul de miniştri rezistase timp de doi ani răspun-

MOARTEA ANTUMĂ A LUI EMINESCU

75

zînd celor care cereau capul meu că nu mă poate expulza pe tema naţionalismului"

(Canibalii. In Adevărul, 10 iunie 1910, p. 1). Expulzarea lui Ciurcu se va

petrece în septembrie 1885, în momentele cînd apare şi broşura “metrului"

francmason de la Sinaia, prin care este condamnat la moarte Nicolae

Făgărăşanu. Sîntem, aşadar, la locul faptei, în epicentrul evenimentelor,

astfel încît informaţiile ce urmează ne vor interesa într-un grad înalt.

Al. Ciurcu povesteşte, în 1911, ce s-a întîmplat în 1883 —şi amintirea

lui despre baia Mitraşewski este singurul document tipărit, mărturie aşa

dar, pe baza căruia s-a refăcut itinerarul lui Eminescu în ziua de 28 iunie.

Refacerea în sine, fără a ţine cont de cronologia surselor, de interferenţa

şi importanţa lor, a rămas ca o poveste. Ştim, deci, că în dimineaţa aceea

poetul a făcut un mic scandal la gazda sa, dna Szoke, soţia lui Ioan Slavici.

Prozatorul nu era acasă, se afla la tratament pentru reumatism, undeva

în Austro-Ungaria. Presupunem, judecind după intensa campanie a ziaru

lui Timpul, întreţinută insistent cu articole eminesciene, că la mijloc sînt şi

diferenţe de politică... religioasă: d-na Szoke, catolică ferventă, trebuie să

fi participat la marea procesiune de la sfîrşitul lunii mai, pe care Eminescu

o prezentase în ziar în asemenea cuvinte: “Miercuri seară mitropolitul roma-

no-catolic s-a întors de la Roma şi a fost primit cu mare pompă la gara Tîrgoviştii.

Peste cincizeci de preoţi catolici, elevii seminarului de la Cioplea, şi cîţiva dintre

notabilii comunităţii romano-catolice din Bucureşti l-au felicitat pe viitorul prelat

român şi cu ocazia aceasta s-au văzut cele dintîi pălării late la Bucureşti. De la

gară, monseniorul Paoli s-a întors la Bărăţie, unde-şi are deocamdată reşedinţa.

Alaiul de vreo şaptezeci de trăsuri a trecut de-a lungul podului Mogoşoaiei şi,

desigur, trecînd prin lumina lămpilor electrice de la palat, manifestanţii şi-or fi

zis cuvintele: Alea jacta est. Erau multe flori, cununi, ghirlande mari, buchete

de tot felul, multă veselie era şi multă speranţă oglindită în deosebite feţe..."

('Timpul, 29 mai 1883; O.XIII, p. 306). Seria "catolică" de la Timpul reprezintă

ultima campanie polemică a lui Eminescu (se va desfăşura în luna iunie

1883) şi va determina o atitudine oficială: episcopul Melchisedec va pre

zenta Sinodului un studiu amplu privind istoria şi scopurile catolicismului

în România, studiu care va fi dat şi presei largi; Timpul va începe să-l

publice din ziua de 28 iunie 1883, cu o notă editorială din partea redacţiei

care-i aparţine lui Eminescu (nota nu se află în ediţia academică). Punctul

de vedere al lui Eminescu este că "îndărătul înfiinţării episcopiei catolice

este mina politicei orientale a Austriei", şi în mod special a Habsburgilor

"care au făcut şi fac propagandă catolică; o fac din Bosnia şi-o fac din

76

N. GEORGESCU

Bucureşti". Locuinţa lui Ioan Slavici —o casă lungă, cu vreo şapte camere

care se închiriau (aici voia să se stabilească Eminescu împreună cu Ve-

ronica, pentru a întemeia un cămin) se afla în Piaţa Amzei, alături de

Calea Victoriei (fostul pod Mogoşoaia), astfel că poetul a văzut procesiunea

trăsurilor şi a "pălăriilor late" din pragul casei, cum s-ar zice. Catedrala

Sf. Iosif din Nuferilor-Berthelot abia se ridicase, reşedinţa provizorie a

monseniorului Paoli era, încă, la Bărăţie, lîngă Piaţa Unirii. Sînt inerente,

aşadar, discuţiile dintre gazdă şi chiriaş, pe tema religiei catolice, în iunie

1883, cînd chiriaşul ducea această ultimă campanie de presă a sa. în fine,

d-na Szoke, în dimineaţa zilei de 28 iunie se scandalizează de comportarea

poetului şi-i trimite un bilet lui Titu Maiorescu (pe strada Mercur, la cîteva

case de fapt, cam în zona actualului magazin "Eva"), prin care-1 roagă, îl

somează, s-o scape urgent de domnul ziarist. Maiorescu aranjează, în

grabă, ca Eminescu să fie dus la sediul Societăţii Ccirpaţii, pe strada Ştirbei

Vodă, cam în dreptul Cişmigiului. Acel sediu era, putem presupune, un

fel de locuinţă de rezervă a lui Eminescu, de vreme ce de aici (sau din

apropierea lui) doi prieteni ai săi vor ridica, după moartea poetului,

lucrurile sale —vezi amintirile lui Ilarie Chendi. De altfel, dacă adresele

s-au pierdut iar numerele caselor s-au schimbat, locurile au, încă, amintiri

vii: la coborîrea în Cişmigiu dinspre strada Ştirbei Vodă se află izvorul

numit, tradiţional, al lui Eminescu —motivaţia fiind că poetul venea

deseori aici să se recreeze. Aici, la sediul Societăţii Carpaţii, voia să-l trimită

şi Titu Maiorescu —îngrijorat, probabil, de soarta societăţii despre care

se zvonea, în seara zilei de 27 iunie, că va fi desfiinţată şi, prin urmare,

toţi membrii ei activi, marcanţi, se aflau strînşi în sediu, să apere ce se mai

putea apăra. Tot aici Eminescu avea prieteni care-1 puteau ajuta la nevoie.

Văzînd că lucrurile sînt grave, Maiorescu notează intenţia ca unul dintre

ei să fie rugat a-1 duce pe bolnav pentru internare la stabilimentul docto

rului Şuţu, din strada Plantelor, tocmai lîngă Foişorul de Foc. Criticul

notează, în jurnalul său, vizita poetului derutat pe la ora 10 (deci, imediat

după scandal, Eminescu a plecat de la d-na Szoke, pe urma biletului).

Mai scrie acolo că i-a dat cinci lei pentru o birjă şi i-a indicat birjarului

direcţia.

De aici încolo trebuiesc făcute legăturile cu însemnările lui Al. Ciurcu.

Acesta povesteşte întîlnirea dintre Eminescu şi Grigore Ventura în

cafeneaua Capşa, lîngă Universitate. Aşadar, preţul de cinci lei fiind prea

mare pentru un drum atît de scurt (din strada Mercur pînă în Ştirbei Vodă

MOARTEA ANTUMĂ A LUI EMINESCU

77

sînt cîteva sute de metri), poetul s-a hotărît să facă un ocol pe la Univer

sitate, să ia un "şnaps", să mai afle noutăţile zilei, şi apoi să meargă la

Societatea Carpaţii aflată în pericolul desfiinţării. La Capşa —Gr. Ventura.

Iar Al. Ciurcu ne povesteşte, în 1911, după moartea lui Ventura (1909),

episodul, începînd aşa: "Să fi auzit pe Grigore Ventura cum a descoperit el

primele simptome ale demenţei bietului Eminescu. Relata refero". Deci, Ventura

povestea —Al. Ciurcu redă cele relatate de altul (acesta este sensul

expresiei latineşti). Şi totuşi, Al. Ciurcu va vorbi şi despre N. Făgărăşanu,

nu doar despre Eminescu. Vom vedea cum. Ca să ne despărţim, însă, de

d-na Szoke, trebuie să amintim că unii biografi ai poetului cred că

disensiunile dintre chiriaş şi proprietară au intervenit în urma unor relaţii

intime între ei, ori între doamna în cauză şi altcineva, Eminescu intercep-

tînd "trădarea" conjugală. De altfel, Ioan Slavici va divorţa de dînsa, în

urma unui proces lung, păgubos şi nu fără scandal. Politica este, însă,

mult prea aproape de ferestrele casei din Amzei, ca să nu constituie ade

vărat motiv de ceartă. Iar doamna în cauză era pe străzi, cu buchete de

flori şi speranţe, în însoţirea prelatului catolic la Bucureşti.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->